Sunteți pe pagina 1din 15

1.

ORGANIZAREA I FUNCIONAREA AGENIILOR DE TURISM


1.1 Concepte i definiii

n general, piaa, deci i cea turistic, reprezint sfera interferenelor intereselor economice ale purttorilor cererii, materializate prin consum, pe de o parte, cu cele ale purttorilor ofertei, materializate prin producie, pe de alt parte. Pentru a defini oferta turistic trebuie s inem seama de cele dou accepiuni prin care aceasta se prezint spre analiz:

ca producie turistic ansamblul care mobilizeaz fora de munc,

echipamentul de producie i bunurile materiale, materializndu-se ntr-un consum efectiv n cadrul unei ambiane specifice;

ca ofert virtual cadrul i potenialul natural i antropic, echipamentul de

realizare a serviciilor turistice, masa de bunuri materiale destinate consumului turistic, fora de munc specializat n activiti specifice, infrastructura turistic i condiiile de comercializare 1). Privit n ansamblul su, oferta turistic este format din dou grupuri mari de elemente, i anume: - elemente de atractivitate ale patrimoniului existente la un moment dat; - oferta de servicii, prin intermediul creia sunt puse n valoare elementele de atractivitate turistic ale patrimoniului. Dup natura i originea lor, componentele ofertei turistice pot fi structurate astfel: 1. a) obiective turistice naturale care pot s cuprind: elemente de geografie a locului: clima, elemente de geografie fizic (relief,

ape), elemente de biogeografie (fauna, flora), elemente de geografie (ape minerale, mofete, nmol terapeutic, saline); b) 2. a) elemente excepionale din zon: parcuri i rezervaii naturale, monumente ale obiective turistice antropice dispuse n mod izolat sau concentrate n localiti monumente arheologice, istorice, de art, arhitectur; naturii (elemente rare de relief, flora, fauna), peteri, formaiuni carstice deosebite; rurale i urbane. n aceast categorie sunt cuprinse:

Cristiana Cristureanu Economia i politica turismului internaional, Edit. Abeona, Bucureti, 1992, p.140.

b) c) artizanal,

muzee i expoziii de interes general (art, istorie, botanic) i specializate etnografie, folclor, artizanat arhitectur popular, ateliere de producie

(filatelie, numismatic);

jocuri i obiceiuri tradiionale; d) e) manifestri tiinifice, spectacole teatrale, concerte, festivaluri, conferine, manifestri comerciale: trguri, expoziii saloane. colocvii, competiii sportive; Dintre factorii care determin oferta de turism, menionm: 1o Teritoriul: el constituie condiia esenial, factorul primordial al ofertei de turism, iar influena lui poate fi exprimat cantitativ prin capacitatea de primire a teritoriului dar i calitativ prin nivelul de atractivitate. 2o Nivelul de dezvoltare a sectorului teriar: existena sectorului teriar i mai exact, gradul su de dezvoltare, pot constitui factori care influeneaz oferta turistic. Se are n vedere nivelul de dezvoltare al transporturilor, al telecomunicaiilor, al serviciilor medicale, al celor de agrement etc. Activitile cuprinse n oferta de servicii turistice, private n succesiunea oferirii lor, pot fi: organizarea comercializrii produselor turistice; transportul la / de la locul de sejur, inclusiv transportul turistic n zon; cazarea i restaurarea (alimentaia); producerea i distribuirea de bunuri de consum turistic; agrementul, tratamentul etc.

3o Baza material turistic: prin componenta sa principal echipamentul turistic, determin, mpreun cu personalul de servire, n mare msur, volumul i calitatea ofertei. Se apreciaz c efortul investiional pe un loc de cazare, de agrement etc. este invers proporional cu gradul de atractivitate turistic a resurselor naturale. 4o Infrastructura: transporturile, cile de comunicaie n general, mpreun cu poziia geografic a ofertei n raport cu cererea, reprezint factori importani ce influeneaz accesul la ofert, gradul ei de competitivitate. El poate fi sporit prin investiii turistice sau / i de interes general. Prin produs se nelege, de regul, un bun material capabil s satisfac o anumit nevoie. Totui, n marketing acestei noiuni i se atribuie un sens mai larg, ea desemnnd un ansamblu de atribute sau de caracteristici fizice, chimice i de alt natur, tangibile, reunite

ntr-o form identificabil

2)

. Prin urmare, produsul poate fi: un obiect, un serviciu, o

activitate, o fiin uman, un loc, o organizaie, o idee etc., respectiv rezultatul unui proces. Plecndu-se de la conceptul general de produs, produsul turistic rezult din mbinarea de bunuri materiale i servicii oferite de ctre personalul turistic i din serviciile adiacente, care, punnd n valoare elementele patrimoniului turistic i ale infrastructurii generale i turistice, avantajele cadrului instituional, urmresc satisfacerea unor motivaii specifice i generale ale consumatorilor turistici 3). Privit din punctul de vedere al turistului, produsul turistic se refer la totalitatea experienelor pe care acesta le triete din momentul n care pleac de acas pn n momentul n care se ntoarce. Produsul turistic este un amalgam care cuprinde o multitudine de elemente, precum transportul pn la locul (locurile) de destinaie, cazarea (la hotel, vil, caban, cort, etc.), mesele la restaurant, siturile naturale sau istorice vizitate .a.m.d. Privit prin prisma marketingului, produsul turistic reprezint expresia fizic a rspunsului firmei la cererea de turism, respectiv tot ceea ce poate fi oferit de ea pe pia, ntr-o form care s poat fi remarcat, cumprat i consumat, n vederea satisfacerii nevoii de turism. Serviciile care dau coninut produsului turistic se constituie ntr-un conglomerat sau o combinaie de cel puin patru tipuri de baz (total diferite ca natur). Este vorba de serviciile: de transport, de cazare, de alimentaie i de agrement. Nu ntotdeauna produsul turistic presupune prestarea tuturor celor patru tipuri de servicii. Dintre toate serviciile care dau coninut produsului turistic, indispensabil este serviciul de agrement (cruia i sunt asimilate i serviciile de tratament i de alt interes, care motiveaz cltoriile), n lipsa cruia celelalte trei categorii ies din sfera de cuprindere a turismului. Ageniile de turism constituie veriga de baz instituional, care activeaz n domeniul turismului 4). Rolul preponderent al ageniilor de turism este de intermediere ntre prestatorii de servicii turistice i turiti. n literatura de specialitate exist preri, care asimileaz ageniilor de turism rolul unei firme cu profil comercial, avnd ca obiect organizarea, oferirea i vnzarea de pachete turistice consumatorilor turiti.
2 3

W.J. Stanton Fundamental of Marketing, 3th edition, McGraw Hill, Toronto, 1972, p.192. Dr. Ion Ionescu Turismul fenomen social-economic i cultural, Edit. Oscar Print, Bucureti, 2000, p.36. 4 Cristina Dionisie Managementul turismului. Structuri de concepie i organizare, Edit. Junimea, Iai, 2002, p.59.

n general, exist dou mari categorii de agenii de turism, i anume: - agenii de turism specializate numai n organizarea (producia) de aranjamente turistice, denumite tour operatori (sau agenii tour operatoare); ele i comercializeaz produsele prin intermediul ageniilor din cea de-a doua categorie; - agenii de turism distribuitoare, sau agenii de voiaj, a cror activitate const numai n vnzarea produselor turistice ale tour-operatorilor sau a unor servicii izolate. Tour-operatorii sunt organizatori de voiaje i sejururi care creeaz, asambleaz diferite componente ale serviciilor i produselor turistice (servicii de cazare, transport, alimentaie, agrement), oferindu-le fie direct, fie prin intermediul ageniilor de voiaj detailiste. Literatura de specialitate, structureaz touroperatorii, n funcie de tipul produselor turistice oferite i de modul de asamblare al acestora. Conform acestui criteriu, tour-operatorii sunt ncadrai n trei categorii 5): generalitii (asambleaz cele mai diverse servicii i produse turistice pe care le ofer tuturor categoriilor de clieni, detailitilor), specialitii (sunt tour-operatori ce asambleaz doar un tip de produse turistice pe care le ofer unei anumite clientele, unui detailist) i productorii de voiaje punctuale care ofer servicii turistice la comand pentru diferite grupuri, asociaii, pentru diverse manifestri: conferine, congrese. Spre deosebire de ageniile de voiaj, sunt ntreprinderi de mari dimensiuni, puternic concentrate pe plan naional i internaional, att pe orizontal ct i pe vertical, care produc trei tipuri de tour-uri:

1.2 turism

nfiinarea ageniilor de

Infiintarea agentiilor de turism in Romnia implica parcurgerea urmatorilor pasi:

J. Barr Vendre le tourisme culturel, Edit. Economic, Paris, 1995, p.117.

A.

Obtinerea licentei de catre agentia de turism: In conformitate cu

prevederile H.G. nr. 238/2001, licentele de turism se elibereaza de catre Directia Generala de Autorizare si Control din cadrul Autoritatii Nationale pentru Turism care asigura si evidenta licentelor eliberate, respectiv a celor suspendate sau anulate. Documentatia necesara obtinerii licentei de turism este urmatoarea: (conform Ordinul Ministrului Turismului nr. 170/2001): Cererea de eliberare a licentei de turism; Certificatul de constatator de la Oficiul Registrului Comertului din care sa

rezulte urmatoarele informatii: obiectul de activitate al societatii, structura actionariatului, datele de identificare a societatii; Copie legalizata a brevetului de turism al persoanei care conduce agentia; Copie de pe contractul de munca al persoanei ce detine brevetul de turism; licentei. Documentatia astfel intocmita se transmite reprezentantului teritorial al Directiei Generale de Autorizare si Control de Turism din cadrul Ministerului Turismului, care o verifica, solicitand eventuale completari. Termenul de solutionare a cererii este de 30 de zile si curge de la data inregistrarii documentatiei complete. Eliberarea licentei se face numai dupa verificarea la fata locului a indeplinirii criteriilor minime de catre Directia Generala de Autorizare si Control din cadrul Ministerului Turismului si consultarea cu reprezentantii din teritoriu ai asociatiei profesionale de profil. Pentru inscrierea filialei unei agentii de turism se va intocmi urmatoarea documentatie: Cerere; Certificatul de constatator de la Oficiul Registrului Comertului privind sediul filialei; Licenta de turism a agentiei de turism, in copie; Brevetul de turism si contractul de turism, in copie, ale persoanei care conduce filiala din alta localitate decat agentia de turism si contractul de munca al persoanei care conduce filiala din aceeasi localitate cu agentia de turism; Dovada achitarii contravalorii prestatiei efectuate. Licenta de turism se suspenda de catre Ministerul Turismului, in cazul in care se constata nerespectarea uneia dintre situatiile prevazute la art. 8 din H.G. nr. 238/2001. Suspendarea se face pe o perioada de pana la un an. Licenta de turism este suspendata din Dovada achitarii contravalorii prestatiei efectuate pentru eliberarea

oficiu pe perioada in care agentul economic nu are incheiata polita de asigurare pentru riscul de insolvabilitate a agentiei sau de faliment. In cazul in care, cu ocazia verificarilor efectuate in vederea avizarii licentei de turism, se constata ca nu mai sunt indeplinite conditiile care au stat la baza acordarii acesteia, licenta se suspenda pana la remedierea deficientelor. B. Brevetarea conductorilor ageniilor de turism In functie de nivelul si de complexitatea pregatirii profesionale si de indeplinirea criteriilor minime, se elibereaza brevete de turism pentru urmatoarele functii: Manager in activitatea de turism; Director de agentie de turism touroperatoare; Director de agentie de turism detailista; Director de hotel; Director de restaurant; Cabanier. In vederea obtinerii brevetului de turism, persoana in cauza trebuie sa prezinte urmatoarea documentatie: Cerere; Curriculum vitae cu precizarea expresa a pregatirii profesionale si a experientei Copie dupa actul de identitate; Copie de pe actele care atesta pregatirea profesionala; Copii de pe documentele de atestare a perioadei lucrate in turism; Atestat de limba straina de circulatie internationala; Certificat de cazier judiciar; Dovada achitarii contravalorii prestatiei efectuate.

profesionale (insotit de declaratie pe propria raspundere ca datele sunt reale);

Brevetul de turism se retrage de catre Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului in urmatoarele situatii: acestuia; Atunci cand nu mai sunt indeplinite criteriile care au stat la baza eliberarii

Atunci cand, din motive imputabile titularului brevetului, acestuia ii este

anulata licenta de turism sau ii este retras certificatul de clasificare a structurii de primire pe care acesta o conduce. Conform hotararii nr. 238/2001 au intervenit noi precizari privind licentele si brevetele de turism, iar prin ordinul Ministrului Turismului nr. 170/2001 au fost aprobate normele metodologice privind criteriile si metodologia pentru eliberarea licentelor si brevetelor de turism. C . Criteriile de acreditare IATA Pentru ca o cerere de acreditare sa fie acceptata, exista anumite criterii ce trebuie respectate: Sediul agentiei; Securitatea sediului agentiei; Seiful agentiei; Documente necesare pentru acreditare; Calificarea personalului; Situatia financiara (Criterii de performanta economico-financiara); Numele agentiei; Standardul afacerii; Management; General Sales Agency GSA (Agent General de Vanzari)

Uniunea Europeana a initiat pentru prima data masuri in domeniul turismului o data cu Tratatul de la Maastricht (7 februarie 1992, articolul 3T). Ulterior, la reuniunea ministrilor turismului de la Atena din 15 aprilie 1994, a fost elaborata Cartea Verde. Dezvoltarea turismului a fost in prim planul sprijinului oferit de Comunitate, in perioada 1989-1993 si apoi 1994-1999, pentru reconversia economica si dezvoltarea rurala. In domeniul fiscalitatii, din 1993 au fost introduse tarife minime comune in statele membre pentru TVA (taxa minima standard de 15%) si impozit pe profit (tarif redus minim 5 %). Iniiative europene Pentru imbunatatirea calitatii informarii intreprinderilor, Uniunea Europeana a infiintat o retea si un program de informare. Reteaua Euro-Info-Centres ofera urmatoarele servicii: Difuzarea de documente generale despre actiunile si legile comunitare; Informarea operationala asupra intreprinderilor, mediului si a posibilitatilor

concrete de acces la dispozitiile in vigoare in cadrul pietei unice;

Activitatile consiliului si asistenta.

Uniunea Europeana se implica si in protectia pasagerilor in transportul aerian in cazuri de refuz de imbarcare, anularea zborurilor sau intarziere de lunga durata.

1.3

Tipologia ageniilor de turism

Agentiile de turism prezint o structura ce are ca scop vanzarea produselor is serviciilor turistice concepute i organizate de touroperatori direct consumatorilor. Agentiile de turism-reprezint unitatea specializata in vanzarea de produse is servicii turistice ale touroperatorilor, caz in care poarta denumirea de agentie de turism detailista, dar care are dreptul sa vanda componente ale serviciilor turistice precum: rezervari de bilete de avion, camere hoteliere, etc. ale furnizorilor in baza unui comision. Agentia de turism detailista are rol de a consilia si asista clientul in legatura cu produsele turistice, fie ele ale touroperatorilor sau ale altor furnizori. Funcia principala a agentiei de turism este aceea de a distribui produsele si servicile turistice si a asista clientul in decizile privitoare la achizitionarea acestora. Tipuri de agentii de turism: In functie de forma de exploatare: agentii integrate unui lant de agentii de turism apartinand unui touroprator sau unei companii internationale organizatoare de calatorii turistice; concern; cu In functie de aria de actiune: diversi agentii independente care incheie touroperatori parteneriate sau agentii afiliate unuia sau mai multor touroperatori independenti sau dintr-un

contracte pe perioade delimitate sau pe anumite pachete turistice.

-agentii multinationale, cu puncte de lucru deschise in mai multe tari; -agentii nationale cu retea de puncte de lucru in tara de origine; -agentii unice care isi desfasoara activitatea printr-un singur sediu. In functie de continutul activitatii desfasurate: -agentii de leisure care activeaza in sectorul turismului de vacanta; -agentii de business care functioneaza in sectorul turismului de afaceri; -agentii cu oferta de servicii generala, cuprinzand ambele forme de turism. In functie de nr. de angajati: -agentii mici (1-10); -agentii medii (10-25); -agentii mari (peste 25 angajati). Agentii de leisure: -agentii high-street; -agentii de tip holiday-shop; -agentii specializate cu oferta orientata pe anumite tipuri de vacante sau arii geografice. Agentii de business: - agentii implant de obicei filiala/punct de lucru a unei agentii de business, amplasata chiar in interiorul unei companii, sediu de firma, oferind servicii turistice strict reprezentativei organizatii si angajatilor ei; - agentii de incentiv-uri care se ocupa de planificarea de calatorii de acest tip sau a team-building-urilor; - agentii organizatoare de evenimente: intalniri de afaceri, conferinte, simpozioane.

1.4

Produsele ageniei de turism

Principalele categorii de produse turistice sunt : circuite, sejururi, croaziere, produse tematice la care se adauga sistemul rezervarilor pe linii aeriene sau in hoteluri, vanzari de bilete pentru orice mijloc de transport, servicii de transfer, inchirieri de autoturisme, asigurari pentru plecari in strainatate s.a. In functie de aranjamentele produselor turistice acestea se clasifica in :

1.

Voiaje forfetare inclusive tour - produs format inainte sa se manifeste

cererea clientilor, prin care producatorul alege in prealabil destinatia, mijlocul de transport, cazarea si modalitatile de insotire ce pot fi realizate total, partial sau limitate numai la destinatia voiajului. Caracteristicile de baza ale acestui produs turistic sunt : inelasticitatea (nu este adaptabil la modificarea cererii, cresterea sau scaderea cererii nu are ca efect pe termen scurt modificarea preturilor dar poate influenta evolutia pietei pe termen lung, cantitatea si calitatea serviciilor ce compun aranjamentul depind de infrastructura de primire), complementarietatea ( daca un singur serviciu nu corespunde calitatii intreg ansamblul este afectat), eterogenitatea ( doua aranjamente turistice nu sunt identice). Exemple : Sejurul reprezinta un pachet de produse turistice oferite pentru petrecerea vacantei intr-o statiune turistica si poate sa cuprinda : sejururi cu pensiune completa de tipul celor traditionale sau moderne ce includ un program de agrement, sejururi cu demipensiune, cazare + mic dejun sau numai cazare. Circuitul este produsul turistic vandut de o agentie de turism grupurilor organizate sau turistilor individuali care presupune vizitarea pe parcursul acestora a unor obiective turistice, regiuni sau tari. Alaturi de transport, pachetul include cazare in formula pensiune completa, demipensiune, cazare + mic dejun. Cel mai folosit mijloc de transport este autocarul. Croaziera reprezinta un tur efectuat cu vaporul si include un pachet de servicii de vacanta oferite pe un hotel plutitor : transport, cazare, alimnetatie si agrement sala de fitnes, cinema, cazinouri s.a. In paralel cu aceste as-au dezvoltat si alte produse noi ce ofera transport si cazare in combinatie cu servicii specializate pentru diferite grupuri : Vacante sportive (schi, golf, pescuit), Calatorii de aventura, Incentive, Formule ce asociaza transportul cu anumite prestatii: fly & drive, fly & hotel. 2. tenisul, golful. 3. Tour-ul cu ghid include peisajul sau alte atractii speciale. In funcie de cerina clientelei de afaceri produsele turistice se clasific astfel: a) Calatorii de afaceri ticketing si rezervari de hoteluri. Pachetul de vacanta are ca destinatie un hotel de statiune si include peisajul sau divertismentul local. Ca atractii principale amintim : soarele, marea, activitati sportive

Firmele abordeaza mult mai corect ofertarea acestor servicii, criteriul principal nemaifiind pretul, ci n primul rnd realizarea scopului calatoriei, din punct de vedere profesional. n general, pretul platit pentru biletul de avion este un exemplu de cerere inelastica si elastica. b) Calatoriile de stimulare Tip Incentives Foarte multe firme din Romnia, cu management autohtone sau straine, organizeaza vacante tip incentives. ING NEDERLANDEN sau OMNISASIG, si premiaza agentii cei mai buni de asigurari. c) Cursuri, seminarii, traininguri n ultimii 2 ani, se remarca un val de asemenea actiuni. In general, problema principala este cea a salilor. Grupurile fiind nsa destul de mici (30 50 de persoane n general), se gasesc sali chiar si n zone mai speciale (de exemplu Delta Dunarii Delfinul din Sfntul Gheorghe, Egreta Dunavat sau Cormoran din Uzlina si chiar zona Bran-Moeciu). Cursuri se mai organizeaza n zona litoralului, n lunile iunie si septembrie, cnd sansele sa fie vreme buna sunt mari, iar tarifele de cazare sunt extrem de atractive, fiind extrasezon. Problema care apare pentru agentiile de turism este ca furnizorii de asemeanea servicii sunt extrem de putini, sunt cunoscuti, si multe firme apeleaza n mod direct. Aici apare si lipsa de etica profesionala a multor hotelieri, pentru care nu conteaza daca au o relatie comerciala buna si de lunga durata cu un agent de turism si ofera de multe ori, tarife mai mici beneficiarului final dect agentului de turism. d) Team-bulding. Din ce n ce mai multe firme apeleaza la aceasta formula pentru a-si mari coeziunea colectivului, spiritul de echipa , abilitatea de vinde, abilitatea de a conduce, etc. Au aparut si mici firme, specializate n activitati in-door si / sau out-door (ball-painting, tiroliana, etc), care devin subcontractanti ai unor agentii de turism.

e) Lansari de produse, reuniuni. Aceste evenimente, mai speciale, necesita o atentie mai mare. n general, partea de spectacol este contractata cu organizatori de spectacole, iar partea de P.R., daca este mai complexa, cu firme de P.R. sau agentii de media f) Expozitii. n general, agentiile de turism nu organizeaza expozitii, dar sunt principalii furnizori de servicii de cazare, masa, transport, translator cu ocazia acestor evenimente

1.5 Caracteristicile produselor turistice


Produse integrate Cel mai bun exemplu de produs integrat este un voiaj de grup cu autocarul, pentru care toate prestaiile au fost selecionate, rezervate i confirmate dinainte: transport n autocar, nopi la hotel, mese, ghid pentru vizite etc. Preul unei asemenea excursii este mai mic dect suma tarifelor pentru toate aceste prestaii luate separat, datorit puterii de negociere a tour operatorului, care i permit s obin tarife mai avantajoase dect cele aplicate clienilor individuali. Costurile de "fabricaie" i vnzare a acestui tip de produs sunt ridicate. O dat programarea fcut este dificil de modificat traseul. Datele, duratele i preurile, odat publicate, sunt fixe i i-ar putea ndeprta pe muli potenial interesai. Pentru a negocia n condiii bune cu prestatarii este necesar o anumit fecven i regularitate a voiajelor. n plus, operatorul se confrunt cu riscul de a anula plecarea dac nu poate rentabiliza voiajul, din cauza numrului redus de clieni. Pe de alt parte este adevrat c, n ciuda diversificrii continue a tipurilor de voiaje i de sejururi, produsele integrate i vor gsi mereu o justificare. De multe ori acesta este cel mai potrivit mod de abordare a unei destinaii. Produsele integrate sunt propuse adesea ca "produse de iniiere" n gama produselor unui tour operator: dup un prim voiaj organizat n care turistul a luat contact cu respectiva destinaie i s-a convins c prezint interes, el va putea reveni pentru un sejur sau un voiaj mai aprofundat n viitor. Produsele tematice Un produs tematic (vezi figura 7.2) rezult din asamblarea unor prestaii de transport i cazare n jurul unei singure activiti motrice. Aceasta poate fi ski-ul, o cur balnear sau participarea la un festival. Apariia acestor produse a fost determinat de faptul c turistul modern nu mai vrea pur i simplu "s mearg undeva" ci "s fac ceva", s dea un coninut

vacanei sale, s-i mbogeasc experienele. Unii tour operatori se specializeaz pe asemenea produse, dar ele exist i n oferta tour operatorilor generaliti, cu titluri cum ar fi Egiptul pe urmele lui Champollion, Croaziera jazz-ului, Festivalul de la Bayreuth etc. Dezavantajul acestor produse este c nu sunt n general rentabile, n ciuda preului ridicat, deoarece se adreseaz unor creneluri nguste de consumatori (excepiile nu sunt totui excluse). Ele au n general scopul de a crea o "imagine mediatic" pentru operator, fiind oferite n cadrul unei game care cuprinde sejururi i voiaje forfetare vndute masiv. Produsele la carte Cum s-ar putea oferi fiecrui client posibilitatea de a a modifica produsul turistic pentru a-l adapta dorintelor lui (date, durate, locuri vizitate, buget), n condiiile realizrii unei politici comerciale bazate pe o producie pe scar mare i pe vnzri repetitive? n anul 1973 au aprut n Europa produsele la carte ca rspuns la aceast ntrebare. Ele ofereau atunci posibilitatea de a aduga o "extensie" unui produs de baz (de exemplu, un mini-circuit la finalul unui sejur sau un mini-sejur la finalul unui circuit). "Circuitele-sejur" permiteau turitilor s se odihneasc dup cltoria obositoare cu autocarul. Ulterior, produsele n formula la carte s-au perfecionat. Ele se prezint astzi sub o form "modular" sau de "kit", clientul putnd asambla componentele dup dorin i crea astfel un produs personalizat. Broura tour operatorului prezint clientului toate aceste module, ca de exemplu: locuri n avion la curse regulate sau charter, cu dat fix sau nu, bonuri valorice pentru camere la hotel rezervate dinainte, nchireiere de maini, vizite, excursii, mini-circuite, spectacole, abonament pe mijloacele de transport locale etc. Toate acestea sunt oferite n regim forfetar. Deosebirea este c tour operatorul nu mai negociaz tarifele pe baza unui numr programat de turiti pentru excursiile cu dat fix, ci pe baza numrului global de clieni furnizai prestatarului pe parcursul unui an sau al unui sezon. Mai exist i un alt avantaj pentru client: ar fi fost dificil s gseasc i s asambleze el singur piesele acestui "puzzle". Acest sistem a fost experimentat mai nti n Statele Unite, apoi n Canada i Mexic, iar n Frana tour operatorul Jet-Tours a introdus n anul 1975 formula "Vacances construire", urmnd acelai sistem. Astzi, foarte multe destinaii sunt comercializate sub aceast form: America de Nord, Grecia, Italia, Marea Britanie, Irlanda etc. Turistul care alege un astfel de tip de produs trebuie s "tie s cltoreasc": s ia avionul, s se deplaseze de la aeroport la hotel, s poat citi o hart sau un ghid ca s nu se rtceasc, s cunoasc eventual puin din limba rii gazd etc.

Produsele deschise Produsele deschise reprezint "stadiul ultim" de evoluie a produselor la carte. Ele desemneaz voiaje sau sejururi forfetare n a cror pre sunt cuprinse dou elemente: o prestaie de cazare i, eventual, de transport; liberul acces, pe toat perioada sejurului sau a voiajului, la o gam larg

de activiti de loisir care constiuie motivaia turistului de a se deplasa la destinaia respectiv. Acces se realizeaz de regul pe baza unei cri de acces sau a unui carnet de cupoane, care sunt de fapt forma de concretizare a unui produs deschis. Produsele de acest tip rspund la o serie de obiective complementare: incitarea clienilor s profite ct mai mult de atraciile mediului local; s testeze preferinele clienilor pentru o activitate sau alta, pentru a propune s ofere activiti diversificate, pe gustul ct mai multor categorii de turiti (de

eventual ulterior cteva produse tematice; exemplul, pe gustul fiecruia din membrii unei familii). n unele cazuri, scopul este i acela de a crea turistului o senzaie de frustrare din cauz c n-a reuit s viziteze toate obiectivele de la destinaie i de a-l determina astfel s revin. Un exemplu clasic de produs deschis l constituie parcurile de distracie, cum ar fi de exemplu Eurodisney sau Futuroscope Poitiers: pe baza unui bilet pltit la intrare vizitatorul are acces la toate facilitile din parc. Tour operatorii au aplicat ns acest concept i la alte tipuri de destinaii. Grupul Promove din Veneia a conceput programul "Venezia d'Inverno" prin care turitii care se cazeaz la unul din hotelurile acestui grup (ale cror preuri sunt cu 40% mai mici n perioada programului) primesc un carnet numit Venezia Pass care le ofer gratuiti sau reduceri pentru intrarea la muzee, monumente, expoziii, vizite cu ghid (inclusiv la celebrele ateliere de la Murano), concerte, teatre, o reducere de 10% pentru anumite restaurante etc. O metod asemntoare a fost pus n aplicare la Londra prin asocierea unui abonament sptmnal care permite circulaia nelimitat pe toate mijloacele de transport n comun cu un carnet de bonuri similare, prea multe pentru a putea fi epuizate ntr-o sptmn. n Frana exist deasemenea o experien bogat n acest tip de produse, n special sub forma carnetelor de cupoane i a crilor de abonament pentru muzee i monumente.

S-ar putea să vă placă și