Sunteți pe pagina 1din 22

ALCALOIZI FOLOSITI IN OBTINEREA UNOR PREPARATE FARMACEUTICE

STUDENT: TURESCU IONUT

Alcaloizii (cuvantul alkaloid provine din fr. Alcal=alcalin si gr. Eidos-aspect) sunt substante organice heterociclice cu azot, de origine vegetala, cu caracter bazic, rezultate in urma metabolismului secundar al plantelor, care dau reactii caracteristice si au actiune asupra organismelor animale, de cele mai multe ori de natura toxica.

Notiunea de alcaloid s-a stabilit la inceputul secolului al XIX-lea, (Meissner, 1818). Prin alcaloizi se intelegea in trecut toate substantele azotate cu caracter bazic, care aveau actiune fiziologica asupra organismelor animale. In grupa alcaloizilor se gaseau astfel unele amine, amide, aminoalcooli, aminoacizi, purine etc.

Istoricul.
Istoricul chimiei alcaloizilor incepe odata cu izolarea morfinei din opiu, de chimistii din Franta Ch.Derosn si Seghiuen si farmacistul german F.W.Sertiurner. In 1803, Derosn a comunicat despre izolarea "sarii de opiu" - substanta cristalica, cu actiune narcotica. Substanta poseda proprietati bazice si ca Derosn sa nu vina in contradictie cu opinia generala despre caracterul acid si neutral al tuturor compusilor de origine vegetala, a lamurit aceasta prin prezenta amoniacului nu deplin inlaturat. Seghiuen, izoland substante cristalice din opiu, de asemenea, a constatat ca ele au proprietati bazice. Dar si el a plecat capul inaintea autoritatii lui Seele si a lamurit aceasta, prin purificarea neindestulatoare a substantei. Dar totusi, el a facut o incercare sa lamureasca proprietatile bazice a "sarii de opiu" presupunand ca ea are caracter dublu vegetal animal. Dar mai departe de aceasta presupunere el n-a pasit. Meritul in acest domeniu ii apartine colegului lor din Germania, Serturner, care in acel moment lucra ca farmacist in Westfalia, n Paderborn. In 1805 el a publicat articolul Despre studiul opiului cu atenie priorica la noua substanta izolata din el". El a izolat din opiu substanta cristalica, bine solubila in alcool, numita de el" substanta somnifera ", deoarece o socotea substanta activa a opiului. Dar meritul principal al lui Sertiurner este acela, ca el in aceast lucrare, pentru prima data, contra opiniei generale si-a exprimat parerea in felul urmator: proprietatile bazice ale " substantei somnifere " nu sunt rezultatul impurificarii si nu depind de impuritatile bazelor folosite la izolarea ei, dar sunt specifice ei ca proprietate de sine statatoare. Apoi el repeta cercetarile cu opiul, izoleaza si deseneaza cristalele substantei bazice si-i da o denumire noua " morfina ", in cinstea zeului somnului " Morfei". De la acest lucru au trecut 12 ani si tocmai in 1817 Sertiurner se hotaraste sa publice toate rezultatele in articolul "Analiza opiului, despre morfina''. Asa a fost descoperit primul reprezentant al unui grup intreg de substante vegetale. In 1819, Meissner a folosit prima data pentru aceste substante denumirea de alkaloid. Dupa cunoasterea metodei de extractie a morfinei, au fost izolati numerosi alti alcaloizi ca: stricnina, brucina, veratrina, chinina, colchicina, narcotina, tebaina, de catre farmacistii francezi Pelletier si Caventou. De atunci, din plante au fost extrasi in jurul a 1000 de alcaloizi, numarul lor fiind in continua crestere.

Tabel cu principalii alcaloizi si datele descoperirilor acestora:

ALCALOIDUL Morfina Narcotina Stricnina Chinina Brucina Cafeina Coniina Nicotina Atropina Narceina Codeina Teobromina Papaverina Cocaina Apomorfina Pilocarpina Arecolina Teofilina Scopolamina Yohimbina Lobelina Alcaloizii din ergot Platifilina Reserpina

Anul descoperirii 1803 1817 1818 1818 1818 1820 1827 1827 1831 1832 1832 1842 1848 1862 1870 1875 1881 1888 1892 1896-1897 1921 1918-1950 1935 1954

Descoperitorii Sguin si Courtois (simultan), Derosne; Izolata in 1804 de Sertrner Robiquet Pelletier, Caventou; formula de Sir Robert Robinson n 1946 Pelletier, Caventou Pelletier, Caventou Runge, Robiquet Gieseke Passelt, Reinmann Mein, Geiger, Hessh Pelletier Robiquet Woskressenski Merck Whler Matthiesen, Wright Gerard, Hardy Jahns Kassel Shmidt Spiegel si Thomas Wieland Jacobs, Stoll Konovalova si Orehov Schlihler si colab.

Raspandire.
In majoritatea cazurilor, alcaloizii au fost izolati din Angiospermae, 10-15% din aceste plante putand sintetiza alcaloizii, unele familii avand chiar o tendinta pronuntatz de biosinteza: Annonaceae, Apocynaceae, Asteraceae (subfamilia Senecioneae), Berberidaceae, Boraginaceae, Convolvulaceae, Erytroxylaceae, Loganiaceae, Magnoliaceae, Papaveraceae, Solanaceae, (Dicotiledonate), Amarylidaceae si (Monocotiledonate). Cantitatile in care se gasesc alcaloizii variaza in limite foarte largi, de obicei in plante se gasesc amestecuri de alcaloizi in care un alcaloid este majoritar. Alcaloizii au o raspandire inegala in organele plantelor: atropina - 0,30% in frunze, 0,45% in radacini; chinina - prezenta numai in scoarta, lipseste in frunze.

Desi majoritatea alcaloizilor sunt izolati din regnul vegetal, s-a confirmat existenta lor si in regnul animal: ordinul Urodales (salamandre), sau Anourales (broate) genurile Buffo, Phyllobates ( potential neurotoxic), Arthropode, Coleoptere, Neuroptere, Myriapode, Spongieri. Raspandirea alcaloizilor in familiile botanice este diferita. Dupa Sokolov V.S, toate familiile plantelor cu continut de alcaloizi se impart in trei grupuri : Familii cu continut de alcaloizi marit, adica familii in care au fost identificate nu mai putin de 20% de genuri de plante cu continut de alcaloizi. De ex.: Papaveraceae, Ranunculaceae, Fabaceae, Equisetaceae, Solanaceae s.a. 2. Familii cu continut de alcaloizi mediu, adica familii in care au fost identificate de la 10 pana la 20% de genuri de plante cu continut de alcaloizi, printre ele Crassulaceae, Saxifragaceae, Rubiaceae. 3. Familii cu continut de alcaloizi micsorat, in care sunt de la 1 pana la 10% de genuri de plante cu continut de alcaloizi Anacardiaceae, Malvaceae, Tiliaceae, Coniferae. Aceste principii active se gasesc in sucul celular sub forma de baze, dar mai ales ca saruri ale acizilor organici obisnuiti cum sunt acidul citric, acidul malic, acidul oxalic acidul succinic, acidul tanic, acidul tartric sau a unor alti acizi ca acidul aconitic, acidul cafeic, acidul chelidonic, acidul chinic, acidul clorogenic, acidul meconic, acidul sinapic, acidul veratric, etc. Rareori se intalnesc ca saruri ale acizilor anorganici insa foarte frecvent sunt sub forma de combinaii ale taninurilor. Alcaloizii sunt repartizati la unele plante in toate organele (Atropa belladonna, Colchicum autumnale) insa in cantitati diferite. Uneori aceste principii active sunt localizate in radacini sau rizomi (Aconitum, Atropa belladonna, Rauwolfia sp, Veratrum), in frunze (Datura, Hyoscyamus), in scoarte (Berberis),in seminte (Coffea, Strychnos). Sunt cunoscute cazuri cand unele parti ale plantei sunt foarte bogate in alcaloizi, iar in alte parti ale aceleiasi plante ei lipsesc cu totul sau se gasesc in cantitati foarte mici. De exemplu, frunzele verzi ale plantei Anabasis aphylla contin aproximativ 2,5% alcaloizi, pe cand in radacini numai 0,3%. Trebuie subliniat, ca diferite parti ale uneia si aceleiasi plante se pot deosebi intre ele nu numai dupa continutul cantitativ, dar si calitativ, deci in diferite parti ale plantei se pot contine diferiti alcaloizi. De exemplu, radacina plantei Glaucium fimbrilligerum contine numai heleretrina si sanguinarina, pe cand in partile aeriene ale ei se gasesc numai protopina, coridina si alocriptopina. De obicei aceiasi planta contine mai multi alcaloizi cu o structura asemanatoare. Astfel, Strychni semina contine 8 alcaloizi, Chinae cortex peste 25 de alcaloizi, Catharanthus roseus peste 65. Sunt foarte rare speciile care contin un singur alkaloid (Gentianae, Ricinum). La unele dintre specii sau produse vegetale predomina cantitativ unul sau mai multi denumiti alcaloizi principali. In Strychni semina- stricnina si brucina, Chinae cortex - chinina si chinidina. Unii alcaloizi se gasesc numai in anumite plante si sunt caracteristici pentru aceste specii. Morfina se gaseste numai in Papaver somniferum, chinina in specii de Cinchona. Alti alcaloizi cum sunt hiosciamina si scopolamina se gasesc in cateva plante din familia Solanaceae. Sunt unii alcaloizi raspanditi in specii din familii diferite ca berberina (Berberidaceae, Menispermaceae), efedrina (Ephedraceae, Malvaceae, Taxaceae, Papaveraceae), sau cafeina (Rubiaceae, Sterculiaceae, Sapindaceae, etc.). Cantitatea de alcaloizi in plante sau in produsele vegetale este de obicei sub 1 %, rar intre 1 -5% si in cazuri exceptionale peste 10% (Chinae cortex, Berberidis cortex). Speciile cele mai bogate in alcaloizi se gasesc in regiunile tropicale si subtropicale. In dependenta de geografia raspandirii plantelor, alcaloizii se caracterizeaza prin diferite constante fizice. De exemplu, temperatura de topire a alcaloizilor, raspanditi in plantele tropicale se afla intre 200-250C, iar in plantele 4

1.

raspandite in zona temperata de la 100C pana la 150C, de la tropice la regiunile temperate se micsoreaza si masa moleculara a alcaloizilor. Alcaloizii se gasesc in vacuolele plantelor, sub forma de saruri cu diferiti acizi (acid benzoic, citric, meconic, tartric. etc), sau in combinatii tanice, insa se mai pot gasi si sub forma de baze cuaternare sau teriare. Acizii organici care formeaza cel mai frecvent saruri cu alcaloizii sunt :

Acid aconitic

Acid cafeic

Acid chelidonic

Acid chinic

Acid citric

Acid fumaric

Acid malic

Acid meconic

Acid tartric

Acid veratric

Principalii alcaloizi si intrebuintarile lor. 1. MORFINA


5

Termenul provine de la numele lui Morpheu, zeul visurilor n mitologia greaca. Este principalul agent activ din opiu (sub forma de meconat), concentratia sa in extractul de opiu variind intre 8 si 14%, cu o medie de 10%. Este un analgezic foarte puternic.Face parte din grupa alcaloizilor morfinanici propriu-zisi alaturi de codeina si tebaina. A fost izolata in 1804, de farmacistul german Friedrich Wilhelm Adam care a numit-o "morphium". Dupa dezvoltarea acului hipodermic (1853) utilizarea sa a inceput sa fie din ce in ce mai raspandita in special ca analgezic si sedative, dar si ca tratament al depresiilor si al dependentei de opiu. Heroina diacetilmorfina) a fost sintetizata din morfina in anul 1874 prin acetilarea celor doi radicali hidroxil ai moleculei. 1.1. Farmacologie Morfina este un agonist opioid complet, a carui actiune se localizeaza la nivel central, cu o oarecare predilectie pentru nucleul arcuat. O mare parte din efectele sale (analgezia supraspinala, euforia, deprimarea marcata a espiratiei, inhibarea centrului tusei, mioza, dependenta fizica, inhibarea motilitatii digestive responsabila de constipatie) se datoreaza in special legarii la receptorii (miu). Legarea la receptorii k (kappa) determina analgezia de la nivel spinal (mai slaba), disforie, halucinatii si depresie respiratorie redusa. Actionarea receptorilor (delta) amplifica efectele stimularii i k. Este metabolizata destul de rapid in ficat, prin conjugare cu acidul glucuronic, rezultand 2-, 3-, si 6-glucuronid-morfina, dar si prin Ndemetilare, insa intr-o proportie nesemnificativa. Derivatul 6-glucuronid-morfina (M6G) este mai activ decat morfina, avand o afinitate mai mare pentru receptori si mai putine efecte adverse.

1.2. Utilizare medicala a) Cai de administrare :


Morfina se administreaza de obicei parenteral, sub forma de clorhidrat de morfina. Administrarea orala (per os) a morfinei nu este avantajoasa, deoarece biodisponibilitatea in acest caz este foarte mica. Sulfatul de morfina are o biodisponibilitate ceva mai buna la administrarea orala. Se poate administra si pe cale rectala, sub forma de supozitoare sau clisme.

b) Indicatii :

-Dureri intense neoplazice sau traumatice, acute sau cronice, la adulti. -Intoxicatie cu atropina(de electie).
Utilizarea la copii este contraindicata. Utilizarea morfinei ca antidiareic sau antitusiv este in prezent anacronica si chiar contraindicata. In situatii cu totul exceptionale se poate folosi morfina in tratamentul tusei severe fara expectoratie, al diareei severe, sau ca adjuvant pentru anestezia generala.

c) Contraindicatii :
6

Insuficienta respiratorie Pancreatita acuta Insuficienta renala (acuta sau cronica)

Astm bronsic Traumatisme cerebrale

d) Efecte adverse :

Greata si varsaturi Constipatie, diminuarea apetitului Stop respirator prin paralizia centrului respirator la doze peste cele terapeutice Tolerant la efectul analgetic si adictie (dependenta) la repetarea dozelor. Prurit. Statut legal :

In Romania: drog de mare risc (tabelul II din Legea nr 143/2000 privind combaterea traficului si consumului ilicit de droguri) International: Lista galbena a Single Convention on Narcotic Drugs: http://www.incb.org/pdf/e/list/yellow.pdf.

Fruct de Papaver somniferum (Mac), sursa naturala a opiului si implicit a morfinei.

2. CAFEINA
Cafeina (sin. cofeina) este un alcaloid din grupa purinelor, care se se gaseste in cafea, ceai, nuci de cola, mate, guaran si cacao. Este unul dintre cei mai vechi stimulenti naturali. In 1820, la solicitarea lui Goethe, farmacistul German Friedlieb Ferdinand Rungef izoleaza cofeina pura din boabele de cafea. In 1821, 7

independent de Runge, farmacistii francezi Pierre Joseph Pelletier, Joseph Bienaim Caventou si Pierre Robiquet reusesc de asemenea sa izoleze cafeina. In anul 1832, Pfaff si Justus von Liebig descopera formula chimica a cofeinei C8H10N4O2) Formula structurala va fi descoperita in 1895 de Hermann Emil Fischer. Mecanismul de actiune al cafeinei a fost studiat n secolul XX.

2.1.

Denumire si structura chimica.

Numele de cafeina provine de la cafea, din care a fost izolata pentru prima oara substanta. Dupa nomenclatura IUPAC, denumirea cafeinei este 1,3,7- Trimethyl-2,6-purindion sau, pe scurt, 1,3,7Trimethylxanthin . Cafeina face parte din grupul purinelor, ca si teofilina si teobromina. Structura cafeinei consta dintr-un inel dublu, care la exterior are o serie de substituenti, in centru fiind nucleul purinic. Cafeina pura se prezinta sub forma de cristale prismatice hexagonale incolore, inodore cu gust amar.

2.2.

Utilizare si Efecte biologice.

Cafeina este larg utilizata in alimentatie, prin consumul de cafea.


o ceasca de cafea (150 ml) contine intre 30 - 100 mg de cafeina. o ceasca de cafea expresso (30 ml) contine cca. 40 mg de cafeina o ceasca de cacao contine 6 mg de cofeina. ciocolata contine cofeina intre 15 - 90 mg/100 g.

Cofeina actioneaza ca:


stimulant al SNC cresterea pulsului si tensiunii arteriale dilatator bronhial diuretic stimulant al perstaltismului intestinal

Cafeina este o substanta cu efect stimulant asupra sistemului nervos, care s-a dovedit a avea si proprietatea de a sustine efortul de scadere in greutate. Se pare ca aportul de cafeina este benefic in ceea ce priveste scaderea tesutului adipos, in special atunci cand se combina cu efectul termogenic al efedrinei. Consumarea a 3-6 mg cafeina/kgcorp cu o ora inainte de antrenament s-a dovedit a ameliora performantele in ceea ce priveste rezistenta, iar valorile produsilor de metabolism in urina este sub cel indicat de Comitetul Olimpic International. Acesta cantitate se gaseste in 2-4 cani de cafea tare. Efectele termogenice sunt induse de doze mai mici de cafeina si trebuie avut in vedere ca un consum crescut de cafeina se poate insoti de efecte secundare.

3. CONIINA
Coniina, cu formula chimica C8H17N, este primul alcaloid care a fost sintetizat. Prima sinteza a coniinei a fost facuta de Landenburg in 1886. Acesta a incalzit iodura de metil-piridina la 300 C pentru a obtine 2metil piridina. La tratare cu acetaldehida cu o baza Lewis, 2-propenil-piridina a fost obtinuta si apoi redusa

la ()-coniina prin reducere cu sodiu in alcool. Separarea enantiomerilor s-a facut prin cristalizarea fractionata a disastereoizomerilor sarii obtinute cu acidul (+)-tartric. O alta sinteza a fost facuta in 1932 de Bergmann si colaboratorii. Ca materie prima, a folosit 2-metilpiridina si a fost convertita la compusul corespunzator alchil-litiu folosind litiu-fenil. Substitutia nucleofila folosind brom-etan urmata de reducere cu sodiu in etanol, la fel ca la sinteza Landenburg. Se mai poate sintetiza pornind de la Picolina, iar prin hidrogenare blanda cu acetat de argint se transforma in conirina. Prin oxidarea acesteia din urma, se obtine acidul picolinic. Coniina se gaseste in cucuta ( Conium maculatum L.) si este un compus care face ca planta sa fie otravitoare; cunoscutul Socrate murind otravit cu extract de cucuta. Coniina este un lichid incolor, greu solubil in apa, solubil in alcool. Se caracterizeaza printr-o toxicitate accentuata asupra organismului, care se manifesta prin paralizarea nervilor motori si a muschilor. Cantitati mari provoaca moartea prin paralizarea centrilor respiratorii.

4. NICOTINA

4.1.
-

Proprietatile chimice ale nicotinei:

Nume: (S)-3-(1-metilpirolidinic-2)piridina Formula chimica: C10H14N2 Masa moleculara: 162,23 g/mol Densitatea: 1,01 g/mol Punctul de topire: -7,9C Punctul de fierbere: 247C Nicotina este o amina tertiara constituita dintr-un inel piridic si unul pirolidinic. Exista 2 stereoizomeri ai nicotinei, (S) nicotina este izomerul activ ce leaga receptorii nicotin-colinergici si se gaseste in tabac. In timpul fumatului, mici cantitati de (R) nicotina, un anatagonist slab al receptorilor colinergici, se gaseste in fumul de tigara. Nicotina este un compus anorganic, un alcaloid ce se gaseste natural in planta de tabac, cu o concentratie mare in frunze. Reprezinta 0,3-5% din planta. Este o potenta otrava a nervilor si este inclusa in multe insecticide. In concentratii mai mici, substanta este un stimulant si este unul dintre factorii principali ce conduc la placere si calitatile obisnuintei de a fuma tabac. Nicotina are efecte cancerigene limitate, inhiband abilitatea corpului de a distruge potentiale celule canceroase, oricum nu promoveaza dezvoltarea cancerului in celulele sanatoase. Pe langa prezenta sa in planta de tabac, ea se mai gaseste, in cantitati mai mici, in alti membri ai familiei solanaceelor, cum ar fi: rosii, cartofi, vinete si piper verde. Alcaloizii nicotinei se gasesc, de asemenea, in frunzele nucii de cocos. Nicotina este un ulei higroscopic lichid, miscibil cu apa in forma sa initiala. Este incolora in clipa extragerii, dar in contact cu aerul si cu lumina se coloreaza in brun.Ca baza nitrogenica, nicotina formeaza saruri cu acizii care sunt, de obicei, solizi si solubili in apa. Nicotina penetreaza usor pielea si formeaza vapori la temperaturi inalte.

4.2. Efectele patopsihologice si toxicitatea nicotinei

Nicotina prezinta un numar de efecte adverse si toxice, dintre care unele au un potential ridicat in patogenitatea bolilor. Din acest punct de vedere, ele sunt clasificate in: 4.2.1. Efecte acute 4.2.2. Efecte toxice 4.2.3. Toxicitate cronica.

4.2.1. Efectele acute


Efectele acute ale incotinei includ: efecte asupra sistemului nervos central: dureri de cap, ameteala, insomnie, vise anormale, nervozitate; dereglari gastrointesitnale: gura uscata, ameteala, stari de voma, diaree; simptome muscolo-scheletice. In general, la fumatorii ce urmeaza un tratament de inlocuire a nicotinei, aceste efecte sunt diminuate. Interpretarea efectelor asupra sistemului nervos central datorate nicotinei la fumatorii ce s-au lasat recent de fumat este complicata de potetialul pericolului simptomelor de renuntare la nicotina ce pot fi similare cu anumite efecte toxice ale nicotinei.

4.2.2 Efectele toxice


Efectele toxice ale nicotinei includ: rani la gura sau ulcere in gura datorate gumei cu nicotina; transpiratie cutanata: mancarime si arsuri datorate plasturilor cu nicotina; iritaaie nazala cu arsuri, mancarimi, stranuturi; lacrimarea ochilor datorata spray-ului nazal cu nicotina. Mecanismul acestor efecte este complex, insa se pare ca include activarea unor aferenti neuroni locali, cu eliberarea de vasodilatarori. Reactiile locale datorate plasturilor transdermali se rezolva in circa 24-48 de ore. Iritatiile nazale rezultate in urma utilizarii spray-ului cu nicotina, in timp de 2-3 zile.

4.2.3. Toxicitatea cronica


Ariile principale ce se bazeaza pe efectele toxice si cronice ale nicotinei, sunt relationate cu urmatoarele efecte: Boli cardiovasculare, afectiuni coronariene ale inimii; Infarctul miocardic acut; Cardiopatia ischemica; Agravarea hipertensiunii; Vindecarea grea.

10

4.3. Dependenta de tabac si nicotina


Unicul punct de vanzare al tabacului este continutul sau de nicotina produsele din tabac fara nicotina nu sunt viabile din punct de vedere comercial. Nicotina este un drog adictiv si primul scop al fumarii tabacului este doza de nicotina furnizata rapid catre receptorii din creier. Acest lucru genereaza o senzatie placuta pentru fumatorii care, prin experienta repetata, consolideaza rapid in intarirea fiziologica si psihologica dependenta prin simptome pronuntate ale renuntarii. Prezenta nicotinei este necesara, dar nu suficienta pentru ca ea sa aiba un puternic impact psihoactiv. Pentru a obtine impactul, nicotina trebuie furnizata rapid catre creier. Inhalarea fumului de tabac este cel mai inalt mod de transport optimizat pentru administrarea nicotinei datorita absorbtiei prin plamani, ce furnizeaza nicotina prin creier rapid si intensiv. Potenta efectului nicotinic este creata de viteza de furnizare nu doar de totalul de nicotina transportat. Viteza de furnizare a nicotinei reprezinta diferena fundamentala dintre tigari si produsele NRT ce furnizeaza nicotina in rate scazute si lente, subadictive. Din acest motiv, nicotina furnizata din fumul de tabac ar trebui privita ca un drog foarte adictiv si fumatul ca o cale de administrare sigura a nicotinei. Riscurile dependentei din produsele NRT sunt foarte scazute dar sunt eficace in atenuarea poftei si a renuntarii. Chiar daca nicotina in forma de tabac este un drog legal, ea nu ar trebui privita ca fiind benigna farmacologic. Clasificarea drogurilor ca legal si usoare sau grele reflecta perceptia publica si practicarea intaritoare a legii actuale, mai mult decat constituie o clasificare farmacologica utila. In termenii adictivitatii, furnizarea nicotinei in fumul de tabac este un drog greu ca si heroina sau cocaina. Statutul nicotinei ca fiind, dupa cum se pare, un drog legal inoculat si incercarile timp de multi ani ale industriei tabacului sa echivaleze adictia de nicotina cu adictia fata de alte substante cum ar fi cofeina, cola sau ciocolata, au distras atentia asupra naturii adictive ale nicotinei din tigari.

5. CODEINA
Codeina, numita si metilmorfina, este un alcaloid natural din opiu. Concentratia sa in extractul de opiu (meconat) variaza intre 0,7% si 2,5%. Sinteza industriala a codeinei se face prin O-metilarea morfinei. Are proprietati analgezice mult mai slabe decat morfina, dar este mai avantajoasa decat aceasta in privinta actiunii antitusive si antidiareice .

5.1.

Farmacologie:

Dintre toti receptorii pentru opioide, codeina are cea mai mare afinitate pentru receptorii (miu), subtipul 2 (responsabili de efectul antitusiv). Legarea la subtipul 1, ceva mai slaba, este responsabila pentru efectele analgezice. Este metabolizata in ficat, la 6-glucuronid-codeina prin conjugare cu acid glucuronic in proportie de 80%. Restul trece in norcodeina (2%), morfina (0,5%), 2-glucuronid-morfina (2%), 6-glucuronid-morfina (0.8%) si normorfina (2.5%). Transformarea in morfina si implicit in 6-glucuronid-morfina, metabolitul cel mai activ, este o reactie de O-dealchilare (O-demetilare) catalizata de enzima CYP2D6 a citocromului P450. La un segment al populatiei albe de circa 6-10%, enzima CYP2D6 este fie prost tradusa, fie deficitara, astfel incat codeina este aproape lipsita de efecte analgezice. Tot acest fenomen sta la baza diminuarii efectului analgezic al 11

codeinei de catre substante care inhiba aceasta enzima, ca antidepresivele fluoxentin si citalopram. Exista si variatii genetice ale CYP2D6 care, prin metabolizare intensa, produc la doze "antitusive" de codeina cantitati de 3-12 ori mai mari de morfina. S-a raportat un caz care a prezentat oprire respiratorie din aceasta cauza.

5.2.

Caracterizarea consumului cronic de codeina:

1. Dependenta psihica - de fapt singura caracteristica, atat necesara cat si suficienta pentru a defini dependenta de drog. Dependenta fizica si toleranta pot fi prezente, dar niciuna nu este nici necesara, nici suficienta, prin ea insasi pentru a defini dependenta de drog. Dependenta psihica reprezinta necesitatea de ordin psihologic de a lua drogul, denumita in terminologia actuala "craving" (dorinta intensa de a retrai efectele substantei psihoactive), si reprezinta cauza recaderilor dupa perioade lungi de abstinenta. 2. Toleranta - caracterizata prin necesitatea de doze semnificativ crescute pentru a obtine starea de intoxicatie sau efectul dorit sau prin efect diminuat substantial la continuarea folosirii aceleiasi cantitati. 3. Dependenta fizica - implica dezvoltarea tolerantei si a simptomelor de retragere (abstinenta) la incetarea folosirii drogului, ca o consecinta a adaptarii organismului la prezenta continua a unui drog. In cadrul sindromului de dependenta, dependenta fizica reprezinta factorul de conditionare secundara, legat de teama de privare de drog si de incercarea permanenta de a evita senzatiile neplacute cauzate de absenta drogului. Dependenta fizica se dezvolta ca rezultat al unei adaptari a organismului in ceea ce priveste raspunsul la administrarea repetata a unei substante (drog), aceasta afectand echilibrul a diverse sisteme; ca rezultat, aceste sisteme sufera adaptari pentru a ajunge la un nou echilibru, pe fondul interventiei repetate a substantei respective. In acord cu aceste mecanisme, dependenta fizica este definita ca o stare de adaptare a organismului in care efectele primare ale unei substante (drog) si recontroalele generate de organism se echilibreaza de asemenea maniera incat nu functioneaza normal decat in conditiile prizelor regulate de substanta (drog). La oprirea brutala a administrarii, recontroalele nu mai sunt compensate de efectele substantei, conducand la o tulburare functionala, adesea cu manifestari clinice zgmomotoase - sindromul de retragere. 4. Sindrom de abstinenta - este caracterizat prin simptomele (incadrare si grad de severitate variabile) care apar la incetarea sau reducerea dozei unui drog, in special narcotic, la care individul este adictiv si care a fost consumata in mod repetat, obisnuit, pe o perioada prelungita si/sau in doze mari. Exista tendinta ca in prezent sa se inlocuiasca termenul de "sindrom de abstinenta" cu "sindrom de retragere". Sindromul de retragere, expresie a dependentei fizice, este unul din indicatorii sindromului de dependenta. 5.Euforie. Desi riscul dependentei in cazul codeinei este scazut la utilizare normala, sunt semnalate cazuri de abuz. Pe langa utilizarea legitima in preparate farmaceutice antitusive, codeina mai este prezenta in preparate ilicite (in combinatie cu glutetimida, de ex.), preparate care administrate oral produc euforie comparabila cu heroina, cu durata de 6-8 ore. Toleranta se dezvolta mult mai lent comparativ cu morfina, iar riscul de dependenta este mai mic.

12

6. COCAINA
Cocaina este un stimulat puternic al Sistemului Nervos Central SNC, care se obtine din frunzele arbustului de coca (Eritroxylon coca). Unul dintre cele mai raspandite droguri cu un caracter de a produce dependenta consumatorului fata de stupefiant. Din punct de vedere chimic, apartine de grupa alcaloidelor tropan. Folosita ca si drog, cocaina este prizata pe nas, datorita proprietatii ei de a trece usor de bariera mucoaselor si datorita bogatei vascularizatii la acest nivel ; datorita acestei vascularizatii se produc leziuni ale septului nazal care pot ajunge pana la necroza si perforatie. In prezent, din cocaina s-a produs un derivat, kack, caruia i se atribuie un efect si mai puternic. Prizarea de cocaina determina o stare de euforie, de bine, cu disparitia senzatiei de foame si oboseala (cultura de coca a fost stimulata de conquistadorii spanioli pentru ca permitea indigenilor sa munceasca pana la epuizare fara hrana) ; se adauga o senzatie de vioiciune, de vigoare, indrazneala, cu senzatia de usurinta in gandire. In acest timp individul prezinta o stare de hiperactivitate si hiperexcitabilitate genitala. In faza de toxicomanie apare delirul, halucinatiile, tulburarile motorii. In final se ajunge la decadere fizica si morala, dupa 5-10 ani de folosire a drogului.

6.1.

Utilizare

Frunzele de coca, dupa ce sunt puse la uscat mai multe zile pe suprafete pardosite, sunt amestecate cu kerosen si carbonat de calciu, sodiu sau potasiu, dupa care, timp de o noapte, sunt calcate cu picioarele. Cocaina, care este un eter, se transforma in carbonat de cocaina, care se dizolva in kerosen. Solutia este filtrata si se elimina reziduurile, dupa care se amesteca cu acid sulfuric. Se obtine sulfatul de cocaina sau pasta de baza care se precipita si se depune pe fundul vasului. Odata prelucrata, aceast pasta este pusa la uscat inainte de a fi purificata, pentru eliminarea kerosenului si a altor impuritati reziduale. Pentru aceasta se adauga din nou acid sulfuric si permanganat de potasiu. Dupa filtrare, produsul se amesteca cu amoniac, inainte de a fi iarasi filtrat si uscat. Din pasta purificata obtinuta, cocaina este izolata prin adaugare de acetona sau eter etilic, pentru distilarea sulfatului de cocaina. In etapa finala, se adauga acid clorhidric si alcool care duc la formarea unui precipitat de clorhidrat de cocaina. Aceasta se cristalizeaza in timp, luand forma finala in care se comercializeaza. Cocaina se gaseste sub diverse forme: - Basuca - cocaina pasta (baza), cu o puritate de 35%, raspandita in America de Sud, poate fi fumata ca atare sau in amestec cu tabac sau marijuana. Cocaina hidroclorica cocaina de strada, cu o concentratie de aproximativ 25-35%, este amestecata cu adulteranti si diluanti, uneori puritatea putand atinge 100%. Aceasta substanta poate fi injectata sau prizata si este solubila in apa. - Cocaina baza libera (Crack) este obtinuta prin extractie cu solventi si are o puritate de 100%. Este insolubila in apa si de aceea trebuie fumata. - Frunzele de coca pot fi amestecate sau fierte sub forma de ceai. Pentru a resimti o senzatie cum ar fi cea de durere, informatia trebuie sa treaca de la un nerv la altul sub forma de impulsuri pana ajunge la creier, unde este procesata si interpretata ca atare. Cocaina inhiba aceasta transmitere a informatiei, comunicarea intre terminatiile nervoase fiind astfel imposibila. Lista afectiunilor

13

considerate a fi vindecabile cu ajutorul cocainei, lista alcatuita de personalitati medicale ale deceniilor opt si noua ale secolului al XIX-lea, este cu adevarat impresionanta si lasa sa se inteleaga faptul ca planta de coca este un drog miraculos care poate vindeca orice, inclusiv sifilisul. In 1884, Sigmund Freud a publicat un articol referitor la calitatile de potential anestezic local ale cocainei. Un punct de vedere extrem de bizar, care a fost sustinut cu tarie de catre Freud, acesta capatand astfel de informatii asupra subiectului din prospectele firmelor farmaceutice, in care se afirma ca drogul poate fi folosit in tratarea dependentei de morfina si alcool. Freud nu credea ca si cocaina poate provoca dependenta. Desi drogul era bine vazut in acele timpuri, de la sfarsitul secolului, a inceput sa devina evident faptul ca folosirea lui poate avea urmari dezastruoase. Intr-unul dintre cele mai tragice cazuri a fost implicat chiar un prieten apropiat al lui Freud, dependent de morfina. Freud isi tratase prietenul cu cocaina, si devenise chiar el insusi dependent de aceasta. In mai putin de un an el a inceput sa sufere de o intoxicatie si in scurt timp a decedat. Freud nu a putut renunta la consumul de cocaina vreme de cativa ani. Dar si el si altii au inceput sa scrie despre efectele dezastruoase ale consumului de droguri. Devenise evident faptul ca planta de coca putea fi un bun anestezic, in special in cazurile de chirurgie oculara, dar efectele secundare erau atat de neplacute incat folosirea sa a fost scoasa in afara legii de catre cele mai multe guverne.

6.2.

Efectele cocainei asupra corpului omenesc

Cocaina are un efect anestezic datorita interferentei sale in transmiterea informatiilor de la o celula nervoasa la alta. Folosita altadata ca anestezic local in chirurgia oculara, s-a descoperit ca afecteaza corneea si are si alte efecte secundare nedorite. Cocaina este un potential vasoconstrictor, ce ingusteaza (sau contracta) vasele de sange. De asemenea, accelereaza respiratia si mareste temperatura corpului, induce starea de voma. In doze marite poate produce o stare de tremur si convulsii. Aceste efecte de stimulare pot rapid sa conduca la un colaps al sistemului nervos central, care poate duce la randul lui la insuficienta respiratorie si/sau stop cardiac si, intr-un final, la moarte. Dupa expuneri frecvente la efectele cocainei anumite arii ale sistemului limbic (grup de structuri ale creierului legate de emotivitate si motivatie) sunt mult mai sensibile la un tip de convulsii similare epilepsiei. Cocaina produce o puternica pierdere a apetitului, ceea ce duce la o severa pierdere in greutate si la dezechilibru alimentar. De asemenea, conduce si la aparitia insomniilor. Efectele cocainei asupra psihicului includ in mod obisnuit paranoia, delirul de persecutie, halucinatiile vizuale, auditive si tactile, cresterea numarului de acte irationale, nervozitatea, neincrederea, depresia si lipsa motivationala. Datorita solicitarii sporite a inimii din timpul consumului de cocaina, persoanele cu probleme cardiace, cum ar fi hipertensiunea sau cei cu probleme cardiovasculare, sunt mult mai expusi unor traumatisme fatale. Exista rare cazuri de hemoragii cerebrale (sangerari in interiorul creierului) datorate unei mariri acute a presiunii sangvine. Daca este administrata intravenos, seringile nesterile pot cauza infectii si boli. Aceste afectiuni pot include hepatita B, otravirea sangelui, inflamarea inimii si a valvelor sale si, bineinteles, S.I.D.A.

14

Fumatul pastei de cocaina produce grave complicatii: bronsita, tuse persistenta, imagine neclara, disfunctii ale circulatiei pulmonare. Folosirea frecventa si vicioasa a cocainei duce la depresie, anxietate, iritabilitate si la alte boli psihice mentionate anterior. In ciuda faptului ca este posibil ca folosirea continua a cocainei sa nu reduca efectele neplacute ale renuntarii la drog, dependentilor le este foarte greu sa renunte, atata vreme cat il pot obtine cu usurinta.

Raspandirea si biogeneza alcaloizilor

Plantele producatoare de alcaloizi sunt mult mai raspandite, cele mai multe fac parte din dicotiledonate si mai rar din monocotiledonate si criptogame. Au fost identificati in plante peste 1000 de alcaloizi si se apreciaza ca numai 2% din toate specile de plante cunoscute au fost cercetate in ceea ce priveste continutul lor in alcaloizi. Un alcaloid apare intr-o singura planta sau in putine specii apartinand aceluiasi gen botanic. Numai cativa alcaloizi cu structura simpla se pot gasi in plante apartinand unor specii mult diferite. O planta contine rareori un singur alcaloid, de obicei ea contine mai multi alcaloizi cu structura asemanatoare, cum este si cazul frunzelor de coca, a tutunului sau a coajei de chinina. Continutul in alcaloizi al unei plante, variaza mult cu regiunea, clima si anotimpul: multe plante tropicale, desi se dezvolta normal, pierd capacitatea de a sintetiza alacaloizi cand sunt mutate in regiuni cu clima temperata sau rece. Multe plante nu contin alcaloizi si din acest fapt rezulta ca ei nu sunt un factor vital cum sunt de exemplu hidratii de carbon, aminoacizii, grasimile si purinele. Parerile privitoare la rolul fiziologic al alcaloizilor in plante sunt inca putin precizate. Alcaloizii ar putea constitui mijloace de aparare a plantei impotriva insectelor sau a animalelor superioare, dar in acelasi timp pot fi considerati produsi de dezasimilatie a proteinelor pe care planta din lipsa unor posibilitati de excretie, il depune in organele sale. Pentru a doua varianta sunt mai multe obiectii: este puin probabil ca planta sa construiasca molecule uriase si complicate pentru a fixa un singur atom de azot sau, de ce pentru o functiune fiziologica de importanta procesului de excretie s-ar indeplini pe cai atat de diverse in specii botanice inrudite, atunci cand alte procese de importanta vitala (asimilaia bioxidului de carbon, glicoliza) se fac in toate plantele printr-un mecanism identic. Pentru sintetizarea alcaloizilor plantele folosesc ca materii prime amino-acizi naturali sau produsi de degradare biochimica ai acestora. In biosinteza alcaloizilor, joaca un mare rol reactia Mannich, la care participa o amina (R-NH 2), o aldehida (R-CH=O) si un compus capabil sa ia parte la o condensare aldolica sub forma de componenta metilenica. La rezolvarea problemei biogenezei alcaloizilor, au adus contributii importante Robinson, R.B.Woodward. Cunostintele din acest domeniu sunt astazi destul de avansate spre a fi de ajutor, in unele cazuri la stabilirea structurii alcaloizilor. Alcaloizii sunt localizati, de cele mai multe ori, in anumite organe ale plantei, frunze, seminte, radacini sau coaja.

15

In plante, alcaloizii se gasesc ca saruri ale acizilor vegetali obisnuiti cum sunt acidul citric, acidul malic, acidul tartric si acidul oxalic. Pentru izolarea alcaloizilor, se trateaza planta maruntita sau extractul ei apos cu o baza (hidroxid alcalin sau amoniac) spre a pune in libertate alcaloidul din sarurile sale. Apoi se extrage solutia cu un dizolvant (eter, cloroform). In cazul alcaloizilor volatili, cum este nicotina, se foloseste si distilarea cu vapori de apa.

Efectele alcaloizilor asupra utilizatorilor


Toate formele stimuleaza sistemul nervos central, produc excitabilitate, vorbire rapida si neclara, lipsa de aer, frisoane, transpiratie, insomnie, anestezierea (amortirea) nasului sau gatului in urma contactului direct cu praful de cocaina. Provoaca constrictia vaselor sanguine si cresterea ritmului cardiac. Aceste modificari provoaca o cerinta crescuta de sange in corp, dar vasele ingustate nu pot transporta cantitatea ceruta, ceea ce creste riscul de aparitie a suferintei cardiace si cerebrale. Initial, drogul produce scaderea apetitului si il face pe consumator sa se simta mai rapid, mai energic, mai increzator si mai puternic. La doze mai mari, consumatorul poate avea iluzii si halucinaii, stare paranoica si simptome de psihoza (stimulantele pot produce stari psihice grave care pot stimula, de exemplu, schizofrenia. Multe accidente rutiere, industriale sunt datorate comportamentului straniu si dezordonat cauzat de excitante). Tensiunea arteriala creste si pot surveni atacuri de inima sau accidente cerebrale, uneori mortale. Cand efectele se diminueaza, se instaleaza frecvent o stare de depresie. Aceasta poate fi atat de grava incat poate duce la sinucidere. Stimulentii duc la dependenta psihica, iar cercetarile demonstreaza ca dependenta poate deveni si fizica. Depresia este insotita de oboseala, agitatie, anxietate (teama nemotivata) sau insomnie (consumatorii pot petrece zile in sir fara sa poata dormi normal. Daca acest fapt nu este reglementat cat se poate de repede ,apar starile psihotice). Numele crack-ului ("pocnet", "trosnet") provine de la sunetul facut in timpul incalzirii lui pentru a-l topi si a permite astfel inhalarea vaporilor. Efectele sunt similare cu cele ale cocainei, dar mai intense si dureaza mai putin- 3-10 minute. Din aceasta cauza, consumatorii au tendinta de a creste cantitatea. Ei simt ca pot scapa de depresia resimtita doar printr-o noua doza. La cocaina, efectele apar dupa cateva minute de la inhalare si dureaza 20-60 de minute. Cand cocaina este prizata pe nas, senzatia de maxima intensitate apare la 15-30 de minute si apoi scade rapid n intensitate, ceea ce inseamna ca, pentru mentinerea efectului, la fiecare 20 de minute trebuie administrata o noua doza. La consumatorii de crack fata de cei care consuma pudra, depresia este semnificativ mai intensa si mai profunda iar starea de violenta este mai accentuata. La consumatoarele gravide, efectele negative asupra sanatatii fatului sunt mult mai mari.

Toleranta si abuz
16

Consumul frecvent genereaza toleranta si dependenta. Exista riscul de a cumpara cocaina care a fost amestecata cu alte substante, unele foarte periculoase. Astfel, ceea ce poate fi doar iritant si neplacut cand este folosit calea de administrare nazala, devine mortal daca este folosita injectarea drept cale de administrare a drogului. Crack-ul e uneori numit versiunea "fast-food" a cocainei. Consumatorii experimenteaza o stare de bine rapida si intensa, dar costurile ridicate in cazul unui consum regulat de crack ii determina pe acestia sa devina ei insisi traficanti sau sa recurga la prostitutie sau diverse infraciuni pentru a face rost de banii necesari pentru procurarea unei noi doze. Abuzul de droguri este principala explicatie a delicventei in SUA si o problema, care s-a extins pe intreg continentul american. Liderii luptei impotriva traficului de droguri din 34 de tari latino-americane - cu exceptia Cubei - au inaugurat o reuniune fara precedent la Washington, pentru a-si coordona activitatile, in conditiile in care numeroase grupuri si experti au protestat fata de ceea ce ei numesc un esec al razboiului impotriva traficului de droguri. Doar 6% din populatia SUA foloseste droguri ilegale. Din acesti 13 milioane de consumatori, 4,2 milioane sunt dependenti cronici. Acesti toxicomani cheltuiesc anual 57 miliarde de dolari pentru consumul de droguri ilegale. Drogurile se afla la radacina tuturor relelor sociale in SUA si sunt legate de o treime din accidentele industriale si infractiuni precum agresiunile sexuale. Desi au fost infiintate diferite organizatii si campanii impotriva drogurilor, numarul consumatorilor este din ce in ce mai mare si culturile ilegale nu au fost micsorate, eventual mutate. Timp de peste un deceniu, Bolivia a ocupat alternativ cu Peru primele locuri in topul tarilor producatoare de coca, din care se extrage cocaina ce se exporta pe pietele consumatoare. In mai putin de trei ani, autoritatile boliviene au redus de la 24.500 la 16.000 hectarele culturilor ilegale de coca. Aceasta reducere nu s-a finalizat cu reducerea productiei, ci cu mutarea ei in Columbia, unde traficantii au inlocuit-o cu alte tipuri de culturi. Bolivia si Peru au cerut ajutorul SUA in supravegherea zonei muntilor Anzi, supraveghere ce ar fi pus in dificultate zborurile traficantilor de droguri. Intr-un final aceasta supraveghere s-a realizat, dar numarul hectarelor terenurilor cultivate nu a scazut,ci a fost doar impartit in mai multe regiuni. In paralel cu desfasurarea conferintei, in fata hotelului Shoreham din Washington s-a reunit un grup de experti pentru a participa la o manifestatie impotriva razboiului drogurilor". Criticii au denuntat escaladarea unei militarizari a luptei impotriva drogurilor in America Latina si inasprirea pedepselor pentru consumatorii de droguri, ca doua aspecte ale unei politici, care nu a dus nici la reducerea distribuirii si nici a cererii de droguri.

Ergotismul
Ergotismul este o intoxicatie cronica cu alcaloizi din Cornul secarei, care afecteaza atat oamenii, cat si animalele care consuma in mod prelungit produse ce contin acesti alcaloizi toxici. Este o boala grava, cu potential fatal, care a facut multe victime in trecut, cand nu i se cunosteau cauzele. Boala aparea sub forma de imbolnaviri in masa, ca urmare a consumului de alimente, in special paine, preparate din secara cornuta (parazitata de sclerotii ciupercii Claviceps purpurea, care reprezinta sursa naturala a acestor alcaloizi).

17

In prezent, exista reglementari stricte referitoare la continutul de scleroti in cerealele pentru consum si produsele derivate din acestea. Ergotismul natural practic a disparut. Ca urmare a descoperirii efectelor farmacologice ale alcaloizilor din cornul secarei, acestia sunt astazi utilizati in farmacoterapie, fapt care determina uneori aparitia de cazuri de ergotism medicamentos.

Istoria a consemnat in decursul timpului numeroase cazuri de imbolnavire in masa, ale caror simptome au putut fi asociate ulterior cu alcaloizii din cornul secarei. Cauzele bolii au ramas insa mult timp necunoscute.

1. Ergotismul natural
Cazurile de ergotism natural din trecut, erau consecina intoxicatiei cronice cu ergotamine, alcaloid natural prezent in faina de secara cornuta, care contine scleroti ai ciupercii fitoparazite Claviceps purpurea. Boala aparea fie prin consumul direct de alimente preparate din cereale contaminate, fie indirect, prin trecerea alcaloidului in lapte si afectarea sugarilor alaptati la san de mame intoxicate. Odata cu descoperirea ciupercii si a alcaloizilor acesteia, secara cornuta a fost exclusa de la consum, iar cazurile de ergotism natural au scazut semnificativ.

2. Ergotismul medicamentos
Descoperirea efectelor farmacologice ale alcaloizilor naturali din cornul secarei a determinat folosirea lor in medicina, in tratamentul anumitor afectiuni. In farmacoterapia actuala, se utilizeaza atat alcaloizi naturali din cornul secarei, cat si derivati de semisinteza ai acestora (dihidroergotamina etc.). 18

Ergotismul medicamentos are doua cauze principale: 1) Supradozarea cronica a medicamentelor care contin ergotamina sau dihidroergotamina. Acestea se folosesc de ex. in tratamentul migrenei si al hipotensiunii arteriale. Depasirea sistematica a dozelor recomandate poate determina aparitia ergotismului. 2) Asocieri medicamentoase care potenteaza efectul ergotaminei si al derivatilor de sinteza. Efectul alcaloizilor ergotaminici este potentat cand sunt administrati impreuna cu unele medicamente, prin diverse mecanisme enumerate in continuare: Inhibarea metabolizarii hepatice, ce duce la scaderea eliminarii si cresterea consecutiva a concentratiei alcaloizilor in sange. Atunci cand concentratia sanguina de alcaloizi depaseste nivelurile toxice, pot sa apara fenomene de ergotism. Prin acest mecanism actioneaza unele medicamente din urmatoarele clase:

antibiotice macrolide (claritromicina eritromicina, josamicina, telitromicina) antifungice (voriconazo) antiretrovirale: inhibitori de HIV-proteaza (nelfinavir, ritonavir) antiepileptice (stiripentol) nitratii (in special nitroglicerina).

Efecte aditive asupra vaselor sanguine , cu spasm arterial si manifestari ischemice la nivelul extremitatilor, ce pot merge pana la fenomene de ergotism. Prin acest mecanism actioneaza unele din urmatoarele medicamente:

betablocante antimigrenoase (sumatriptan)

3. Coninutul in alcaloizi
Este in general de 0,2% din greutatea uscata, dar poate atinge si 1% din greutatea uscata a ergotilor. In aceste conditii, consumarea a 5 - 10 g de ergoti poate avea efecte letale. De aceea, exista reglementari care definesc gradul de pericol al substantelor care contin ergoti. Aceste norme se exprima, in general, in (%) pentru cereale si in g alcaloizi totali pe kilogram pentru alimente. In general, toxicologii considera ca doza zilnica maxima care nu duce la efecte toxice pentru oameni , este de 0,1 mg/kg corp. Uneori acest prag este definit ca nivel fara efect toxic. Pentru cerealele ,se accepta in general un continut de 0,1 in cazul utilizarii lor pentru furaje. Pentru cerealele utilizate pentru panificatie, normele Uniunii Europene indica o valoare maxima de 0,05%. Aceste valori ar corespunde unor praguri ale continutului total de alcaloizi de 2.000 g/kg, respectiv 1.000 g/kg, desi aceste valori nu sunt inca precizate in reglementarile in vigoare.

Efecte asupra aparatului cardiovascular


19

Dintre alcaloizii ergotului, ergotamina are efect arteroconstrictor si venoconstrictor. Derivatii hidrogenati ai ergotoxinei determina hipotensiune arteriala. Cresterea rapida a concentraiei plasmatice dupa administrarea injectabila a ergotaminei si a dihidroergotaminei, duce la o crestere la fel de rapida a presiunii sanguine, presiune care revine la normal dupa cateva ore; acest efect se datoreaza actiunii asupra receptorilor 2 adrenergici.

Efecte asupra uterului


Dintre toti alcaloizii naturali care au efect asupra uterului, ergometrina este mult mai activa si mai putin toxica, comparativ cu ergotamina. Ergometrina si derivatul sau metilat - metilergometrina - sunt utilizati cel mai des in obstetrica. Ele sunt rapid absorbite chiar si prin administrare orala, varful plasmatic maxim inregistrandu-se intre 60-90 minute, timpul de injumatatire fiind de circa 2 ore (ergometrina). Efectul asupra uterului gravid se observa dupa 10 minute, in cazul administrarii orale.

Efecte in Boala Parkinson


Datorita similaritatii nucleului ergolinic cu o serie de neurotransmitatori (adrenalina, dopamina, serotonina), anumii derivai semisintetici i sintetici ai alcaloizilor din ergot sunt folosii pentru tratarea anumitor simptome ale bolii Parkinson

4. Toxicologie
Intoxicatiile cu ergot erau destul de des intalnite in trecut, dar odata cu progresul cunostintelor despre compozitia ergotului, acestea au disparut aproape complet. In Evul Mediu, intoxicatia era cunoscuta sub denumirea de focul Sfantului Anton, in prezent intoxicatia este denumita ergotism. Acesta se datoreaza efectelor vasoconstrictoare si halucinogene ale substantelor farmacologic active din ergot, avand 2 forme de manifestare:
Forma gangrenoasa: arsuri la nivelul extremitatilor, cianoza membrelor si desprinderea carnii de pe oase, fara sangerare. Forma convulsivanta: debut cu senzatie de sete foarte accentuata, halucinatii (intoxicatii au comportament de pasari), contractii musculare dureroase.

20

BIBLIOGRAFIE

Ordinul Ministerului Sntii nr. 43/7 februarie 1980: Lista substanelor toxice i a plantelor care conin substane toxice Ranajit Bandyopadhyay, Debra E. Frederickson, Neal W. McLaren, Malcolm J. Ryley: Ergot: A New Disease Threat to Sorghum in the Americas and Australia, Plant Disease, Vol. 82 No. 4, Publication no. D-1998-0218-01F 21

Steven B. Karch: A Brief History of Cocaine. Taylor & Francis, 2005

http://ro.wikipedia.org

22

S-ar putea să vă placă și