Centralitatea i rolul gandirii n SPU.

Rolul gandirii in derularea celorlalte procese psihice senzorial-cognitive

(primul subiect dintre cele indicatre de ctre Conf. univ. dr. Anioara Sandovici)

Rolul proceselor si al insusirilor psihice in sistemul psihic uman. Ca modalitate superioara prin care individul uman functioneaza in integralitatea sa, sistemul psihic uman (SPU) implica antrenarea tuturor componentelor sau subsistemelor intre care exista numeroase interdependente (procese psihice cognitive de exemplu, senzaii, percepii, gandire, memorie, imaginaie sau afective de exemplu, emotii, sentimente, pasiuni, activitati psihice limbaj, invatare sau creatie, functii psihice reglatorii de exemplu, atenia, factori dinamogeni si de susinere de exemplu, motivaia sau vointa sau insusiri psihice de exemplu, temperamentul, aptitudinile sau caracterul), in vederea realizarii procesului complex de adaptare a individului la solicitarile interne si externe. Solicitarile multiple si variate la care este supus individul uman mobilizeaza permanent experienta sa anterioara (asigurata prin sistemul senzorial-perceptiv i cel mnezic), dar il si obliga la gasirea de noi solutii de adaptare (acest lucru fiind posibil prin interventia reprezentarilor mentale, a gandirii, imaginatiei si limbajului). Definitia gandirii si centralitatea acesteia in raport cu SPU . Gandirea este procesul psihic cognitic superior care, prin intermediul operatiilor mintale fundamentale (analiza, sinteza, comparatia, abstractizarea si generalizarea) si al unor sisteme de semne (de exemplu, limbajul), reflecta insusirile esentiale ale obiectelor si fenomenelor din lumea inconjuratoare si relatiile dintre acestea, sub forma notiunilor, a judecatilor inductive, a rationamentelor si a rezolvarii de probleme. Gandirea constituie o emblema a fiintei umane, prin care aceasta se diferentiaza de treapta animala. Gandirea, ca proces central al SPU, este principalul factor care asigura baza pentru procesele si fenomenele constiintei (ca expresie a activitatii intregului SPU), care, totusi, nu poate fi redusa numai la gandire. Prin caracterul ei procesual, prin modalitatile de operare (analiza si sinteza, abstractizarea si generalizarea), produsele interventiei gandirii sau formele de manifestare ale gandirii (intelegerea si conceptualizarea, rationamentele inductive si deductive, rezolvarea de probleme), ca si prin interactiunea cu celelalte procese si functii psihice (memorie, imaginatie, afectivitate, vointa, atentie etc.), gandirea este definitorie pentru individul uman ca subiect al cunoasterii logice, rationale. Centralitatea gandirii consta nu doar in faptul ca ea antreneaza celelalte procese si functii psihice, dar si in faptul ca orienteaza, conduce si valorifica celelalte procese si functii (de exemplu, unele perceptii se transforma in observatie, comunicarea verbala ca forma de manifestare a limbajului dobandeste inteles prin interventia operatiilor si a procedeelor gandirii, individul uman isi fixeaza scopuri si realizeaza acte de vointa in baza unor rationamente si predictii). Relatia dintre gandire si treapta senzorial-perceptiva . Senzatiile sunt procese psihice primare prin care sunt semnalizate separat, in forma unor imagini simple, insusirile concrete ale obiectelor si fenomenelor din mediul inconjurator, in conditiile actiunii directe a stimulilor asupra organelor de simt (analizatori). La randul lor, perceptiile sunt procese senzoriale mai complexe, care includ totalitatea informatiilor despre insusirile concrete ale obiectelor si fenomenelor, in conditiile actiunii directe a acestora asupra analizatorilor. Fara continuturile psihice furnizate de senzatii si perceptii, niciuna dintre operatiile fundamentale sau formele de manifestare ale gandirii nu ar fi posibile. Pe de alta parte, gandirea ,,ordoneaza si ,,valideaza senzatiile si perceptiile pe care le avem in urma multiplelor stimulari din mediul inconjurator, dar si din cel intern, al organismului. De pilda, in faza de interpretare (ca etapa a procesului perceptiv) se realizeaza integrarea verbala (denumirea stimulului) si stabilirea semnificatiei obiectelor sau fenomenelor percepute, a posibilei utilitati a acestora in activitate, iar in acest proces intervin din plin operatiile

si mecanismele gandirii, in special intelegerea. Insa, la fel de adevarat este si faptul ca intalnim situatii in care gandirea ,,distorsioneaza senzatiile si perceptiile, asa cum se intampla atunci cand experimentam iluzii senzoriale si perceptive. Rolul gandirii in memorie. Memoria este definita ca procesul cognitiv superior, care consta in fixarea (stocarea), pastrarea si reactualizarea experientei anterioare (recunoatere i reproducere). Memoria ne pune la dispozitie ceea ce am invatat, dar ne ofera si materialul necesar pentru a realiza restructurari, transformari ale mediului si pentru a construi mari proiecte. Spre deosebire de memoria animalelor si a celorlalte forme de viata, memoria umana are anumite proprietati specifice, ea fiind: activa, selectiva, situationala, relativ fidela si organizata logic, datorit interveniei proceselor specifice gandirii. Pe de alta parte, gandirea produce o serie de continuturi, care sunt, apoi, incorporate in baza memoriei si utilizate in diverse scopuri practice. Cu alte cuvinte, gandirea produce o parte din baza cu care opereaza memoria umana. Procesele memoriei se sprijina pe gandire. Astfel, fixarea informatiilor (memorarea, stocarea), cu formele sale logica si mecanica, respectiv voluntara si involuntara implica structurarea logica a informatiilor, iar aici un rol important il joaca operatiile generale si specifice ale gandirii. Pastrarea, cel de al doilea proces specific memoriei, fie ea de scurta sau de lunga durata, poate fi afectata de pierderea unor informatii (uitarea), caz in care gandirea poate umple aceste ,,goluri, prin elaborarile mentale (procesarile) caracteristice. Relatia dintre gandire si limbaj. Ca activitate de comunicare interumana, limbajul este realizat prin intermediul limbii si al tuturor resurselor ei. Cercetand raportul dintre gandire si limbaj, Jean Piaget a ajuns la concluzia ca, din punct de vedere psihogenetic, gandirea precede aparitia si dezvoltarea limbajului, insa dezvoltarea limbajului este o conditie esentiala pentru dezvoltarea gandirii. Astfel, copilul mic care are un limbaj slab dezvoltat are si o capacitate redusa de gandire (a se vedea cazul asa numitilor copii-lup sau cazurile de copii surzi din nastere). La randul lui, limbajul ca mijlocitor al tuturor proceselor si fenomenelor psihice ar fi un simplu ambalaj, o forma fara inteles si continut, daca nu ar dispune si de incarcatura semantica elaborata prin interventia proceselor si a operatiilor gandirii. Astfel, ca forma de baza in care se manifesta gandirea, notiunile sunt cele care exprima cel mai clar legatura dintre gandire si limbaj: o notiune desemneaza semnificatia unui cuvant (ca semn din sistemul limbajului) iar semnificatiile sau intelesurile, la randul lor, sunt de natura ideala si nu ar putea exista independent de un purtator material (cuvintele rostite sau scrise). Luand limbajul ca un proces de comunicare, trebuie sa precizam ca ceea ce se transmite este un mesaj cu un anumit continut informational, semantic, in elaborarea caruia intervin din plin operatiile, procedeele si procesele gandirii. Limbajul ajuta gandirea sa depaseasca realitatea senzorial-perceptiva.Se vorbeste despre functia cognitiva a limbajului, care presupune conceptualizarea si elaborarea gandirii. Caracteristic acestei functii a limbajului este fixarea si transmiterea rezultatelor gandirii, deci ale activitatii de cunoastere pe care o realizeaza o persoana. Pe de alta parte, elaborarea si comunicarea judecatilor (rationamentelor), dar si operatiile de abstractizare si generalizare, respectiv explorarea realitatii si clarificarea si imbogatirea cunostintelor dobandite prin mijlocirea gandirii nu ar fi posibile fara interventia limbajului (sub aspectul sau semantic, da si productiv, legat de bogatia vocabularului). De asemenea, maturizarea psihica a individului uman presupune maturizarea simultana a gandirii si limbajului, intrucat intervine procesul specific al invatarii, iar invatarea ca activitate centrala a SPU presupune participarea tuturor componentelor si a instantelor SPU. Rolul gandirii in imaginatie. Imaginatia este procesul cognitiv superior, care ne permite realizarea unor continuturi psihice noi (imagini, idei, reprezentari), prin transformarea datelor dobandite in cadrul experientei anterioare. La fel ca gandirea, imaginatia este un proces psihic superior, de natura cognitiva si logica. Prin operatiile sale generale si specifice, ca si prin formele de manifestare, gandirea contribuie la organizarea datelor din experienta anterioara a individului, la punerea lor in diverse relatii, permitand, astfel, dobandirea de noi cunostinte. In acelasi timp, gandirea contribuie la evaluarea calitatii produselor imaginatiei. Operatiile generale si specifice ale 2

gandirii si procedeele specifice imaginatiei se sprijina reciproc. Astfel, diviziunea (impartirea in mai multe elemente a unor obiecte sau procese) si rearanjarea (schimbarea ordinii elementelor unor obiecte sau procese) se sprijina pe sinteza si analiza (ca operatii fundamentale ale gandirii). De asemenea, sinteza mai intervine si in procedeul imaginatiei referitor la aglutinare (contopirea intrun ntreg a diverselor elemente disparate). La randul ei, comparatia este prezenta in analogie (transpunerea intr-un alt domeniu de activitate a solutiei gasite ntr-un anumit domeniu) si in amplificare/diminuare (accentuarea sau diminuarea unor trsturi fizice sau morale, cum se intampla in basme). Ca operatie fundamentala a gandirii, abstractizarea intervine in procedeul imaginatiei referitor la schematizare (schematizarea din domeniul tiinelor exacte sau din domeniul artei, cum ar fi, de exemplu, caricaturile). Generalizarea si individualizarea permit tipizarea (redarea generalului prin intermediul individualului, cum se intampla in literatura, unde vorbim despre asa numitele personaje-tip).