Sunteți pe pagina 1din 8

Referat biofizic APARATUL AUDITIV I VIZUAL

Biofizic Aparatul auditiv i vizual

I. Aparatul auditiv Vibratiile mecanice ale mediului inconjurator care au frecventele cuprinse intre 16 - 20.000 Hz produc in analizorul auditiv uman senzatia de sunet. Sunetele reprezinta marimi subiective care stau la baza perceptiei auditive. Prin intermediul sistemului auditiv, in particular, si al celorlalte organe de simt, in general, omul stabileste o comunicare cu mediul exterior. De aceea, undele acustice din domeniul de frecventa specificat anterior constituie pentru analizorul auditiv semnale acustice. Ele vor fi supuse unui sir de prelucrari informationale, in urma caruia vor rezulta senzatiile auditive de zgomot, muzica sau vorbire articulata. In acest fel, comunicarea pe care omul o stabileste cu mediul inconjurator cu ajutorul sistemului auditiv poate fi caracterizata drept o comunicare audio-verbala. In cadrul acestei comunicari elementul obiectiv este reprezentat de fenomenul fizic, respectiv unda acustica, iar elementul subiectivde catre senzatia de sunet. Marimile fizice, obiective, sunt denumite marimi acustice, iar cele subiective, legate de perceptia auditiva, sunt denumite marimi sonore. Generarea senzatiei auditive reprezinta etapa finala a lantului complex de prelucrari si transformari ale semnalului acustic de la intrarea acestuia in analizorul auditiv si pana la nivelul cortexului, unde ajung impulsurile nervoase rezultate in procesul de traducere a vibratiilor mecanice in influx nervos. Conform unei impartiri clasice, analizorul auditiv consta din doua sisteme principale: 1) sistemul auditiv periferic 2) sistemul auditiv central Sistemul auditiv periferic contine urechea externa si urechea medie, care sunt adaptate functiei de transmitere a semnalului acustic si urechea interna, care asigura analiza vibratiilor acustice si traducerea semnalului acustic in influx nervos. Sistemul auditiv central contine caile nervoase, care asigura transmiterea influxului nervos, si ariile auditive, la nivelul carora este analizata informatia si generata senzatia auditiva. In cele ce urmeaza se vor discuta numai aspectele biofizice ale functionarii sistemului auditiv periferic. Dupa cum s-a mentionat anterior, sistemul auditiv periferic asigura trei functii principale: 1) transmiterea vibratiei acustice

2) analiza semnalului acustic 3) traducerea semnalului acustic in influx nervos. 1) Functia de transmitere a semnalului acustic se realizeaza in sistemul auditiv periferic pe doua cai: calea aeriana, in care intervin urechea externa si urechea medie, si calea osoasa, care are un rol secundar in auditia naturala, dar care prezinta un mare interes in practica clinica si audiologica. 2) Functia de analiza a semnalului acustic este asigurata de catre diferitele compartimente ale urechii interne si implica mecanisme complexe de tip pasiv si activ, incepand cu o analiza Fourier la nivelul membranei bazilare si terminand cu amplificarea activa a semnalului la nivelul celulelor ciliate externe ale organului lui Corti. 3) Functia de traducere, realizata la nivelul urechii interne, se refera la transformarea energiei mecanice de vibratie inenergia influxului nervos prin intermediul unor procese electrochimice complexe si este asigurata de celulele ciliate interne din organul lui Corti. Urechea externa Urechea externa este alcatuita din pavilion si conductul (meatul) auditiv extern. La capatul intern al conductului auditiv extern se afla timpanul care separa urechea externa de urechea medie. Urechea medie si amplificarea semnalului acustic Urechea medie este o cavitate de mici dimensiuni - cca. (1552 )mm3 - in care se gaseste aer si care poate comunica cu faringele prin intermediul trompei lui Eustache. Urechea medie este in contact cu urechea externa si cu urechea interna, fiind separata de prima prin membrana timpanica, iar de cea de-a doua prin intermediul ferestrelor ovala si rotunda. Transmiterea semnalului acustic in urechea medie este realizata cu ajutorul unui lant de oscioare: ciocanul, nicovala si scarita, care actioneaza ca un sistem de parghii prin care miscarile timpanului sunt transmise ferestrei ovale. Masurarea deplasarii maxime a membranei timpanice arata ca la pragul de audibilitate ea variaza intre 10-7 m pentru frecventele joase si 10-11 m (0,1 ) la frecventa de 3.000 Hz. Deci, pentru frecventele

inalte ea este de ordinul de marime al dimensiunilor atomului de hidrogen. Cu alte cuvinte, in apropierea pragului de audibilitate, amplitudinea medie a miscarilor timpanului este de ordinul nanometrilor. Cele trei oscioare, ciocanul, nicovala si scarita, asigura transmiterea vibratiei sonore de la timpan la fereastra ovala. Functia lantului timpano-osicular este aceea de a adapta impedanta joasa a mediului aerian la impedanta inalta a mediului lichid al urechii interne. Ciocanul, care este cel mai lung dintre oscioare, are capul incastrat in membrana timpanica, astfel incat miscarile timpanului vor fi preluate si transmise nicovalei si scaritei. Talpa scaritei patrunde in fereastra ovala, pe care o etanseizeaza cu ajutorul unui inel de fibre elastice (ligamentul inelar). Cele trei oscioare se comporta ca un sistem de parghii prin a carui actiune scade amplitudinea vibratiilor, dar se realizeaza o marire a fortei la nivelul ferestrei ovale (figura). Ciocanul si nicovala se rotesc ca un tot unitar in jurul unei axe care trece prin apofiza scurta a nicovalei si de-a lungul partii timpanice a ciocanului. Deoarece, atunci cand sunt masurate in raport cu aceasta axa, manerul ciocanului este o parghie mai lunga decat apofiza lunga a nicovalei, la nivelul scaritei forta se mareste de cca. 1,3 ori. Dar actiunea cea mai importanta a sistemului timpano-osicular consta in amplificarea presiunii acustice datorita raportului mare dintre aria timpanului si cea a ferestrei ovale. Se poate arata ca in absenta sistemului de adaptare a impedantelor, numai o miime din energia undelor acustice ar fi transferata urechii interne, restul fiind reflectat. Prin cresterea presiunii la nivelul ferestrei ovale se maximizeaza transferul de putere din exterior spre interior. Daca se neglijeaza pierderile de putere prin frecare se poate calcula un raport teoretic al presiunilor acustice la nivelul ferestrei ovale si timpanului, raport care reprezinta functia de transfer Ha urechii medii:

unde pe, Fe, Se reprezinta, respectiv, presiunea la nivelul timpanului, forta exercitata de apasarea pe membrana timpanica si suprafata timpanului, iar pi, Fi, Si - presiunea, forta de apasare si suprafata in cazul ferestrei ovale. Aria membranei timpanice este in jurul valorii de 64 mm2, iar talpa scaritei are aproximativ 3,2 mm2. Deoarece nu intreaga arie a timpanului contribuie la transmiterea vibratiei acustice datorita variatiei cu frecventa a miscarilor diferitelor portiuni ale

acesteia, se estimeaza aria eficacela 60-70% din aria totala. De aceea, raportul ariilor Se/Si poate avea valori intre 13 si 16. In acest caz functia de transfer are valori intre: 13 1,3 = 17 si 161,3 = 21. Conform datelor experimentale, functia de transfer a urechii medii are o marime aproape constanta in domeniul de frecvente important pentru auz (16 - 9.000 Hz). Urechea interna Urechea interna este plasata intr-un sistem complex de cavitati si canale, numit labirintul osos. La randul sau, labirintul osos este divizat in doua parti: labirintul posterior, in care se afla organele echilibrului (vestibulul si canalele semicirculare) si labirintul anterior, care formeaza cohleea sau melcul, in care se gasesc organele auzului. Presiunea exercitata asupra ferestrei ovale de catre talpa scaritei da nastere unor unde care se propaga de-a lungul membranei bazilare, stimuland celulele ciliate din organul lui Corti. Celulele ciliate interne trimit apoi semnale care codifica frecventa, intensitatea si durata sunetului. In cazul unor unde de presiune foarte lente, cum ar fi cele produse de schimbarile de altitudine sau de infrasunete, are loc o deplasare a lichidului perilimfatic intre cele doua rampe, vestibulara si timpanica, prin helicotrema, pana la fereastra rotunda ale carei miscari sunt in contrafaza cu cele ale ferestrei ovale, compensandu-le. Pentru semnalele acustice din domeniul sonor (16 - 20.000 Hz), intra in vibratie membrana bazilara, a carei deformare depinde de frecventa vibratiei acustice. S-au emis diferite ipoteze privind modul in care vibratiile membranei bazilare sunt asociate cu frecventele semnalelor acustice. Mecanismele de discriminare a frecventelor pe membrana bazilara Conform datelor actuale, exista doua tipuri de mecanisme care stau la baza analizei semnalului acustic si anume: 1) mecanisme pasive 2) mecanisme active. Mecanismele pasive pot fi puse in evidenta si pe cohlee prelevate de la cadavre, in timp ce mecanismele active implica prezenta unor proces vitale intacte.

Tehnicile electrofiziologice permit inregistrarea activitatii electrice asociate functionarii sistemului auditiv. In functie de nivelul la care se efectueaza masuratorile se disting: - potentialele inregistrate la nivelul lichidelor intracohleare - potentialele inregistrate la nivelul celulelor ciliate - potentialele inregistrate la nivelul fibrelor aferente ale nervului cohlear - potentialele globale, la nivelul nervului cohlear.

II. Aparatul vizual Analizorul vizual este un sistem de comunicare a organismului cu lumea nconjuratoare care permite receptionarea, analiza si traducerea n impuls nervos a informatiilor privind forma, dimensiunile, pozitia, miscarea, culoarea obiectelor acesteia. Semnalul fizic ce poate fi receptionat de catre analizorul vizual este radiatia electromagnetica cu lungimea de unda cuprinsa ntre 400 - 750 nm. Elementele principale ale analizorului vizual: ochi, traiectele nervoase aferente si eferente, statii de prelucrare intermediare si proiectia corticala. n cele ce urmeaza va fi abordat numai segmental periferic - ochiul. Structura ochiului Forma globulara cu diametrul de cca. 2,5 cm. n ordine, antero-posterior, elementele ochiului sunt: - corneea (transparenta) - sclerotica (tesut opac, fibros si elastic) - camera anterioara cu umoarea apoasa - irisul (diafragma inelara pigmentata) - cristalinul (lentila transparenta) - camera posterioara cu umoarea vitroasa - retina (cu foveea, pata galbena si papila) - coroida (tesut puternic pigmentat care absoarbe lumina parazita, mpiedicnd difuzia acesteia) Muschii ciliari (fibre radiare si circulare) si zonula lui Zinn (ligament inelar legat de sclerotica, alcatuit din fibre elastice) permit modificarile convergentei cristalinului. Zonula mentine cristalinul n pozitia sa n stare de tensiune mecanica. Muschii ciliari pot elibera, prin contractie, cristalinul de sub tensiunea zonulei. Corneea este mediul cel mai refringent, cca 40 D. Are cea mai mare contributie la convergenta totala de cca 60 D. Cristalinul contribuie cu restul de 20 D. Convergenta cristalinului este mai mica deoarece acesta este marginit de medii cu indici de refractie

apropiati n timp ce corneea se afla n contact cu aerul care are indicele de refractie mult mai mic dect cel al corneei.. Cristalinul este o lentila biconvexa cu R1 = 10 mm si R2 = 6 mm (n stare neacomodata). Este alcatuit din straturi celulare concentrice al caror indice de refractie creste dinspre periferie spre centru. Convergenta cristalinului este variabila datorita modificarii curburii. Umoarea vitroasa confera tensiune globului ocular.

Adaptarea la lumina Irisul - diafragma care limiteaza fluxul luminos ce cade pe retina si care micsoreaza aberatiile cromatice si de sfericitate produse de lentilele ochiului. Cnd luminozitatea este slaba, fibrele radiale ale irisului se contracta (midriaza), diametrul pupilei creste. La iluminare excesiva, fibrele circulare ale irisului micsoreaza pupila (mioza). Acest fenomen se numeste adaptare la lumina. Dupa ce strabat mediile transparente ale ochiului, razele luminoase care provin de la diferitele obiecte ale mediului nconjurator cad pe retina, structura complexa avnd o suprafata de cca 2 cm2 si grosimea de 350 m. Cele 5 tipuri de celule prezente n retina si dispuse n straturi succesive sunt: Celulele epiteliului pigmentar - alcatuiesc stratul distal format dintr-un singur sir de celule epiteliale. Contin un pigment - melanina- care absoarbe lumina (pentru a evita difuzia). Stratul urmator: cel al celulelor fotoreceptoare, celulele cu conuri si bastonase, care contin pigmentii fotosensibili. Celulele fotoreceptoare sunt orientate cu extremitatea fotosensibila nspre coroida, fiind partial ngropate n epiteliul pigmentar. Repartitia lor n retina nu este uniforma. n fovee se afla numai celule cu conuri, n timp ce densitatea celulelor cu bastonase creste nspre periferie. n fovee celulele sunt mai expuse luminii prin scaderea densitatii straturilor anterioare. n pata oarba, pe unde ies fibrele nervului optic, celulele fotoreceptoare lipsesc complet. Urmeaza stratul de celule orizontale, care fac sinapsa cu celulele fotoreceptoare (6-50 celule fotoreceptoare). Celulele bipolare - alcatuind primul strat al neuronilor vizuali (de aceea retina poate fi considerata o portiune de creier periferic)(se mai numesc si neuroni bipolari) realizeaza legaturi ntre celulele receptoare si cele ganglionare. n zona foveala corespondenta este biunivoca. - fiecare con realizeaza legaturi sinaptice cu o bipolara si fiecare bipolara cu o

ganglionara. Fiecare ganglionara primeste astfel informatii de la un singur con. Spre periferia foveei si n afara acesteia, mai multe celule receptoare realizeaza conexiuni sinaptice cu o bipolara si mai multe bipolare trimit informatii unei singure ganglionare. Celulele amacrine realizeaza conexiuni ntre neuronii bipolari, la fel cum celulele orizontale interconecteaza celulele fotoreceptoare. Sunt lipsite de axon si trimit informatii dinspre centru spre periferie. Ultimul strat - celulele ganglionare - fac sinapsa cu cele bipolare, iar axonii lor alcatuiesc nervul optic. Pata oarba (papila) - lipsita de celule fotoreceptoarelocul n care nervul optic se ndreapta spre corpii geniculati laterali, dupa ce strabate nvelisul globului ocular. Biopotentialele retinei Potentialul receptor initial - are o amplitudine proportionala cu intensitatea stimulului. Reflecta transferul de sarcina n moleculele de pigment fotosensibil. Depinde de pastrarea intacta a structurii discurilor (poate fi obtinut si n lipsa membranei bastonasului). Potentialul de receptor - potentialul celulelor fotoreceptoare, obtinut n urma hiperpolarizarii membranei. Depinde de intensitatea, iar n cazul conurilor si de frecventa radiatiei luminoase. Electroretinograma - potentialul ntregii retine. Raspunsul ON: a) celulele fotoreceptoare, b) celule bipolare si Mller, c) epiteliu pigmentar si celule fotoreceptoare. Raspunsul OFF: d) depinde de densitatea conurilor si bastonaselor.