Rugciunea unui dac Pe cnd nu era moarte, nimic nemuritor, Nici smburul luminii de via dttor, Nu era azi,

nici mine, nici ieri, nici totdeuna, Cci unul erau toate i totul era una; Pe cnd pmntul, cerul, vzduhul, lumea toat Erau din rndul celor ce n-au fost niciodat, Pe-atunci erai Tu singur, nct m-ntreb n sine-mi: Au cine-i zeul crui plecm a noastre inemi? El singur zeu sttut-au nainte de-a fi zeii i din noian de ape puteri au dat scnteii, El zeilor d suflet i lumii fericire, El este-al omenimei izvor de mntuire: Sus inimile voastre! Cntare aducei-i, El este moartea morii i nvierea vieii! i el mi dete ochii s vd lumina zilei, i inima-mi umplut-au cu farmecele milei, n vuietul de vnturi auzit-am al lui mers i-n glas purtat de cntec simii duiosu-i viers, i tot pe lng-acestea ceresc nc-un adaos: S-ngduie intrarea-mi n vecinicul repaos! S blesteme pe-oricine de mine-o avea mil, S binecuvnteze pe cel ce m mpil, S-asculte orice gur, ce-ar vrea ca s m rd, Puteri s puie-n braul ce-ar sta s m ucid, -acela ntre oameni devin cel nti Ce mi-a rpi chiar piatra ce-oi pune-o cpti. Gonit de toat lumea prin anii mei s trec, Pn' ce-oi simi c ochiu-mi de lacrime e sec, C-n orice om din lume un duman mi se nate, C-ajung pe mine nsumi a nu m mai cunoate,

C chinul i durerea simirea-mi a-mpietrit-o, C pot s-mi blestem mama, pe care am iubit-o Cnd ura cea mai crud mi s-a prea amor... Poate-oi uita durerea-mi i voi putea s mor. Strin i fr' de lege de voi muri - atunce Nevrednicu-mi cadavru n uli l-arunce, -aceluia, Printe, s-i dai coroan scump, Ce-o s asmue cinii, ca inima-mi s-o rump, Iar celui ce cu pietre m va izbi n fa, ndur-te, stpne, i d-i pe veci via! Astfel numai, Printe, eu pot s-i mulumesc C tu mi-ai dat n lume norocul s triesc. S cer a tale daruri, genunchi i frunte nu plec, Spre ur i blestemuri a vrea s te nduplec, S simt c de suflarea-i suflarea mea se curm i-n stingerea etern dispar fr de urm!