Sunteți pe pagina 1din 21

Universitatea Ovidius

Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei

Constanta 2007

Analizatorul optic

Lector Universitar Profesor coordonator: Trandafirescu Iulian

Studenta: Parlafes Andreea Laura Grupa : 4 Specializarea :psihologie

Cuprins :
Argument . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1 Aparatul optic Istoria aparatul optic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2 Structura aparatul optic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3 Senzatia vizuala Senzatia de lumina . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 6 Senzatia de forma . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8 Senzatia de culoare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13 Misterele ochilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 14 Concluzii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 15 Iconografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 16 Bibliografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 18

Argument
Prin ochi primim cele mai multe informatii despre lumea exterioara. Dupa calculele unei cercetator 80% din amintirile pe care le pastram sunt inregistrate prin vedere. Ochiul are rolul de a ne furniza informatii (sub forma unor imagini colorate) despre adancimea, distanta, si miscare obiectelor. Miscandu-l in sus, in jos si lateral, vedem cea mai mare parte a mediului care ne inconjoara. Daca ne uitam la un aparat de fotografiat, vom putea intelege mai bine cum functioneaza ochiul nostru. Portiunea anterioara ochiului functioneaza ca o lentila optica, la fel ca lentila de stilca a aparatului foto. Lentila optica este un corp cu una sau doua suprafete curbe formate dintr-un material transparent. Lumina patrunsa printr-un asemenea corp se refracta. Portiunea intunecata din centrul ochiului, pupila, regleaza cantitatea de lumina primita. Cand lumina este slaba, pupila va fi mai mare, daca se micsoreaza, va lasa o cantitate redusa de lumina, la fel ca in cazul diafragmei din spatele aparatului de fotografiat. Stratul din profunzimea globului ocular, retina, corespunde filumului fotografic. Cat de frumoasa poate fi privirea unei persoane ce incepe sa iti fie atat de draga, cati poeti inspirati de aceste bijuterii, dar cati dintre noi stim ce mistere ascund ei? Acest domeniu a fascinat lumea timp de multe secole iar printre numerosii oameni de stiinta ce au facut cercetari in acest domeniu se pot gasi: Newton, Maxwell, Kepler si Sherrington. Primele studii, in special cele efectuate in laboratoarele germane la sfarsitul secolului al XIX-lea, se preocupa de probleme ca perceptia culorii, relatia dintre masuratorile fizice ale intensitatii stimulului si senzatia rezultanta, acuitatea vizuala si perceptia stereoscopica.

-1-

Istoria aparatului optic:


The New York Times a relatat intr-un articol sub numele de Informaticienii sunt in impas. Ei nu pot rivaliza cu ochiul uman urmatoarele: Experti care urmaresc realizarea unuia dintre cele mai cutezatoare visuri ale omului, acela de a crea o masina care sa gandeasca, s-au poticnit inca de la ceea ce parea a fi un prim si elementar pas. Ei nu au reusit sa-si insuseasca secretul vederii. Dupa doua decenii de cercetari, ei tot mai trebuie sa le invete pe masini actul de aparenta simplu al recunoasterii obiectelor obisnuite si al deosebirii unora de altele. In schimb, ei au ajuns sa manifeste un nou si profund respect fata de marea complexitate a ochiului uman. Retina umana este obiect de invidie pentru informaticieni. Cele 100 de milioane de bastonase si de conuri ale sale, precum si straturile ei de neuroni ii permit sa efectueze cel putin 10 miliarde de operatii pe secunda. Darwin a recunoscut ca aceasta este o problema serioasa. Spre exemplu, el a scris: A presupune ca ochiul () s-ar fi putut forma prin evolutie, pare, o marturisesc deschis, cat se poate de absurd. De atunci a trecut mai bine de un secol, dar problema nu s-a rezolvat, dimpotriva, ce s-a aflat din timpul lui Darwin incoace cu privire la ochi arata ca el este mai complex decat s-a crezut. De aceea Jastrow a spus: Ochiul pare sa fi fost proiectat; nici un constructor de telescoape n-ar fi putut sa-l faca mai bine. Jastrow a tras apoi concluzia: Este greu de acceptat evolutia ochiului uman ca produs al intamplarii ; este si mai greu de acceptat ca evolutia inteligentei umane nu ar fi decat produsul unor deranjamente intamplatoare in celulele carebrale ale stramosilor nostri. Brian M. Foss, in lucrarea condusa de acesta Orizonturi noi in psihologie , a incercat sa ne desluseaca cate ceva despre ochi. Se stie ca 90% din informatile noastre despre lumea inconjuratoare sunt receptionate prin simtul vederii. Inainte sa putem discuta despre analizatorul optic in amanunte suntem nevoiti sa stim unele lucruri elementare despre apararul vizual. Razele de lumina patrund in ochi, trec prin corneea lucioasa rezistenta, apoi printr-un lichid apos cunoscut sub numele de umoare apoasa, prin pupila si cristalin. Deschiderea pupilara variaza ca dimensiune in functie de intensitatea luminii. Aceasta modificare se efectueaza datorita reactiilor irisului, care indeplineste astfel o functie asemanatoare diafragmei aparatului de fotografiat. Curbura cristalinului trebuie sa se schimbe din cand in cand. Aceasta modificare cunoscuta sub numele de acomodare este realizata in mod reflex prin schimbarile survenite in muschiul ciliar si in ligamentele suspensoare. Dupa ce trec prin corpul vitros care se aseamana cu gelatina, razele de lumina produc o imagine pe retina. Vederea cea mai clara se proiecteaza pe fovea (pata galbena) o depresiune deosebit de sensibila. In apropiere se afla pata oarba, punctul prin care fibrele nervului optic parasesc retina. Invelisurile ochiului cuprind teaca externa lucioasa cunoscuta sub numele de sclerotica, un strat intermediar dens pigmentat, cunoscut sub numele de invelisul coroidal avand rolul de a nu lasa sa patrunda razele luminoase cu exceptia acelora care vin prin pupila, precum si retina care reprezinta un mecanism fotosensibil extrem de complex, pentru transformarea stimularii fotice in impulsuri nervoase (dupa N. L. Munn 1962). -2-

Structura aparatului ocula:


Aparatul vizual, cel mai important organ de simt, informeaza sistemul nervos central asupra tuturor modificrilor care au loc in mediul nconjurtor. Functioneaza pe principiul sistemul cibernetic, adica are in exterior globul ocular numit si "aparatul de luat vederi", apoi cai de transmisie a mesajului si centri corticali de interpretare a imaginii. Globul ocular este in general de forma sferica si are o structur formata din trei membrane: - membrana extern, numit sclerotica, de culoare alb sidefie, fibroasa si rezistenta, inextensibila la adult, dar uor extensibila in prima copilarie, este numita si scoica sclerala, deoarece mentine forma globului ocular si a fost asemuita cu sistemul osos din alte parti ale organismului. Este formata din fibre conjunctive-elastice, impletite in patru straturi, in sistem de retea de balon, care ii da rezistenta si starea opaca, netransparenta. Aceste fibre iau natere prin secretarea de substante colagene si mucopolizaharizi a unor celule numite fibrocite. Daca genetic aceste celule nu au mesaj normal de sintetizare a acestor substante, apar fibre cu rezistenta redusa, care prin presiunea continutului globului ocular se alungesc sau isi modifica forma, putand sa duca la tulburari de refractie cum este miopia, astigmatismul, cheratoconul. Corneea are principalul rol optic de a permite patrunderea radiatiilor luminoase si, prin puterea ei de refractie de 40 de dioptrii, de a devia traiectoria luminii, pentru a ajunge la retina. - membrana mijlocie este numit uveea si se imparte in: uveea anterioar si uveea posterioara, uveea anterioara cuprinde la randul ei doua elemente: corpul ciliar si irisul. Corpul ciliar este format de muschii ciliari si procesele ciliare. Muchii ciliari sunt netezi, nesupusi vointei si functioneaz reflex, avand legaturi foarte fine cu lentila cristaliniana transparenta. Indeplinesc cea mai importanta functie optica oculara si anume punerea la punct a imaginii pe care o fixam de la orice distanta. Aceasta este functia de acomodatie vizuala, necesara unei vederi clare in privirea de la orice distanta dorim. Muschii actioneaza prin contractie sau relaxare asupra cristalinului. Procesele ciliare, bogat vascularizate, secreta umoarea apoasa necesara mentinerii presiunii normale intraoculare, precum si nutritiei formatiunilor care nu au vase, cum sunt corneea si cristalinul. Irisul, membrana diafragmatica situata vertical in fata cristalinului este colorata diferit de la subiect la subiect, de la ras la ras. Central, irisul are un orificiu numit pupila. Pupila isi poate micsora sau mari diametrul in raport cu lumina din mediul exterior, avand in mod reflex rolul de a doza cantitatea de lumina ce patrunde in interiorul ochiului pana la retina. Uveea posterioara, cunoscuta si sub numele de coroida, este asemuita cu un burete vascular, deoarece contine aproape in totalitate numai vase de diferite marimi, care au rolul de a hrni retina si celelalte componente oculare. Coroida contine si un pigment, care realizeaza aa numita camera obscura a ochiului. -3-

- a treia membrana a ochiului este retina, de tip nervos, format din 10 straturi n care exist 3 tipuri de neuroni: primul neuron: conul i bastonaul; al doilea neuron celula bipolar i al treilea neuron celula ganglionar. La acest nivel se face transformarea radiatiei luminoase in energie electrica, care transmite mesajul vizual la scoarta cerebrala. Conurile si bastonasele sunt neuronii cei mai importanti, care contin substantele fotosensibile si anume iodopsina si rodopsina, substante care au in compozitia lor ca element esential vitamina A. Conurile sunt asezate in centrul fundului de ochi in zona numit macula optica (pata optica). Exista in general pana la aproximativ 8.000.000 de celule, care se ocupa cu perceperea formei elementelor fixate (simtul formelor) si cu distingerea luminii monocromatice, deci a culorilor (simtul cromatic). Bastonasele sunt cu aproximatie in numar de peste 60.000.000 elemente si au proprietatea de a sesiza intensitati de lumina din ce in ce mai reduse, adica permit orientarea in lumina redusa, in intuneric (simtul luminos). Excitantul specific al acestor celule neuroni este radiatia electromagnetica, adica lumina compusa alba, formata din particule foarte fine numite fotoni sau cuante de lumina. Cuantele de lumina patrund in ochi prin mediile transparente si refringente, cum sunt corneea, umoarea apoasa, cristalinul si corpul vitros. Ajunse la conuri si bastonase, determina un microbombardament, deoarece au masa si viteza, rupand molecula de substanta fotosensibila (iodopsina si rodopsina). Are loc o transformare fotofizicochimic, ce se face prin rezonanta paramagnetica si electronii sunt aruncati pe orbite externe, determinand o diferenta de potential. Aceasta diferenta de potential se transmite prin ceilalti neuroni (celule bipolare si ganglionare), prin nervii optici si caile optice pana la scoarta cerebrala, unde se formeaza imaginea prin mecanism psihic. Aceast proprietate a neuronilor retinieni da posibilitatea transformarii luminii in energie electrica, care duce mesajul vizual la scoarta cerebrala. Deci imaginea vizuala, asa cum infatiseaz tot ce fixm din mediul extern, este completa si se formeaza intr-o etap optica (mediile transparente si refringente), una fiziologica (mecanismele petrecute in neuronii retinieni) si o etap psihic (interpretarea mesajului in scoarta cerebrala). Componenta optica oculara, formata din corneea transparenta, situata in polul anterior al globului ocular si refringenta cu o putere de 40 de dioptrii, poate s dirijeze razele luminoase sosite la ea. Umoarea apoasa care este numai transparenta, se afla in spatele corneei, in asa numita camera anterioara a ochiului, care din punct de vedere optic nu are decat sa conduca razele luminoase. Al treilea element si foarte important este lentila cristaliana convexa, transparenta si refringenta de 20 de dioptrii. Aceast lentila este legata prin fibre foarte fine (zonula Zinn) de muschii ciliari. Cristalinul este situat in spatele irisului si are posibilitatea prin contractia reflexa a muschiului ciliar fie sa-si creasca refrigenta (se bombeaza) permitand vederea de aproape, fie sa-si scada refringenta (se turteste), permitand vederea la distanta. Aceasta proprietate este acomodatia vizuala, care ne permite sa vedem clar de la orice distanta privim. In spatele cristalinului si deci in restul continutului ocular se afla corpul vitros (sau -4-

umoarea sticloasa) element transparent, gratie unui edificiu chimic colagenic cu o structura foarte fina, lipsita de orice alt element structural si mai ales de vase. Rolul corpului vitros este de a permite razelor sa ajunga la neuronii retinieni. Ca sa functioneze in conditii bune, globul ocular sau aparatul de luat vederi are aparate ajutatoare sau anexele. Orbita este o cavitate de forma piramidala, patruunghiulara, cu varful indreptat posterior si usor oblic din afara inauntru. La varf se afla gaura optica, pe unde patrunde nervul optic in craniu si trece in creier prin caile optice. Baza acestei piramide se afla anterior la nivelul fetei, de o parte si de alta a liniei mediane a craniului. Orbita protejeaza globul ocular impotriva diferitelor agresiuni externe. Pe baza orbitei este asezat globul ocular, iar in rest orbita contine cei 6 muschi extrinseci care determina miscarile ochiului, vase, nervi si tesut adipos (grasos). A doua anexa importanta sunt cele doua pleoape formatiuni cutaneo-musculomembranoase, care protejeaza globul ocular impotriva agresiunilor (praf, fum, corpi straini etc.). Aparatul lacrimal este anexa necesara lubrefierii corneei si conjunctivei prin secretia lacrimilor, care participa si la unele schimburi nutritive si la oxigenarea polului anterior al ochiului. Lacrimile contin si o substanta numita lizozim, care este un bacteriostatic ce mentine echilibrul bacteriologic la polul anterior al ochiului. Conjunctiva este o foita foarte fina, roz-transparenta, care tapeteaza fata posterioara a pleoapelor apoi la baza lor se reflecta, formeaza un fund de sac i trece pe 1/3 anterioara a globului pana la cornee. Este o membrana bogat vascularizata si inervata, care protejeaza globul ocular contra oricarui corp strain, praf, fum etc. Muschii extrinseci ai ochiului sunt 4 drepti (superior, inferior i externi) i 2 muschi oblici, care toti participa la miscarile ochilor. Ochiul astfel organizat, transmite prin nervul optic mesajul de la retina prin caile optice, care se incruciseaza partial in chiasma optica si trec in bandeletele optice, corpii geniculati extern, apoi in radiatiile optice, care se termina in scoarta cerebrala in scizura calcarina in zonele 17, 18, 19 Brodmann(vezi figura 1).

-5-

Senzatia vizuala
Senzatia de lumina:
Ochiul este un organ a carui principala functie este cea de a detecta lumina. Se compune dintr-un sistem sensibil la schimbarile de lumina, capabil sa le transforme in impulsuri electrice. Ochii cei mai simpli nu fac altceva decat sa detecteze daca obiectele din jur sunt luminate sau obscure. Cei mai complecsi folosesc la perceptia vizuala. Ochii compusi se gasesc la artropode (insecte si animale similare) si sunt formati din mai multe pupile simple care permit formarea unei vederi panoramice. La majoritatea vertebratelor si cateva moluste, ochiul functioneaza prin proiectarea imaginilor pe o retina sensibila la lumina, de unde se transmite un semnal spre encefal prin intermediul nervului optic. Ochiul are o forma sferica, este umplut de o substanta transparenta, gelationoasa numita umoare vitroasa, are o lentila de focalizare numita cristalin si, adeseori, un muschi numit iris, care regleaza cantitatea de lumina care intra. Mersul razelor de lumina pentru un obiect indepartat si pentru unul apropiat. Forma cristalinului se modifica pentru a mentine imaginea pe retina. (Aceasta diagrama este simplificata si exagerata pentru claritate.) Pentru ca razele de lumina sa se poata focaliza, trebuie sa se refracte. Cantitatea de refractie depinde de distanta de la care este vazut obiectul. Un obiect situat la distanta necesita mai putina refractie decat unul situat in apropiere. Cea mai mare parte a procesului de refractie se desfasoara in cornee, la interfata cu aerul. Restul refractiei necesare, in raport cu distanta la care se afla obiectul, are loc in cristalin. La inaintarea in varsta, omul pierde aceasta capacitate de a-si ajusta focalizarea, deficienta cunoscuta sub numele de prezbitism sau vedere obosita. In lumina foarte puternica functioneaza doar conurile. Cand lumina scade in intensitate, bastonasele se reactiveaza, dar procesul necesita un oarecare timp. Cand intri din strada intr-o camera mai slab iluminata, ochiul tau trebuie sa se adapteze la lumina slaba, iar cand iesi din nou la soare, esti "orbit" cateva secunde. Orbirea determinata de anumite afectiuni ale retinei provine din deteriorarea bastonaselor si conurilor, care cedeaza dupa un anumit timp. Cercetatorii incearca sa stimuleze si reactiveze conurile si bastonasele afectate cu ajutorul unor electrozi. O alta posibilitate este implantul de conuri si bastonase prelevate din tesuturi embrionare, restabilind astfel functia retiniana. Conurile sunt aglomerate in portiunea posterioara a retinei, in locul numit pata galbena. Majoritatea bastonaselor sunt situate in afara petei galbene, alaturi de cateva conuri, mai putin numeroase. Aproape de pata galbena, tot pe retina, se afla locul de insectie a nervului optic. In acest loc nu exista celule fotosensibile, fascilulele luminoase care ajung aici nefiind interceptate. Punctul respectiv se numeste pata oarba, si exista la ambii ochi. Soarelui ii datoram nu numai lumina, caldura, culoarea, mireasma florilor ci si hrana. Toate substantele colorate au un rol important in organismul vietuitoarelor. O insusire generala a vietuitoarelor este aceea de a simti actiunile ce vin din lumea inconjuratoare, de a oglindi sau a reflecta lumea sau natura inconjuratoare. -6-

Dar lumea inconjuratoare actioneaza in felurite chipuri asupra fiintelor vii : prin lumina, prin caldura, prin zgomote si altele. Inca in zorii evolutiei vietuitoarelor, cu sute de milioane de ani inainte de injghebarea unui organ de vaz atat de dezvoltat, o fiinta cu o alcatuire destul de simpla. Asemenea fiinte traiesc si astazi (numele dat de invatati este de Euglena viridis). O euglena apare ca un straveziu strop de substanta vie verzuie, ascutita la capete ca o suveica. Ea se strecoara sprintena, sfredelind apa baltoacelor, deplasandu-se gratie unui firisor lung, de la unul din capete, un fel de bici (flagel) cu care bate apa. Este tot pe atata animal, cat si planta, adica aproape animal (caci se deplaseaza liber prin apa) si totusi inca planta (caci gratie grauntelor de clorofila, isi poate fabrica singura hrana. Spre capatul cu flagel, Euglena poseda un punctisor rosiatic: stigma (stigma inseamna punct). Desigur ca acest graunte de pigment nu e inca ochi , dupa cum fiinta nu e inca animal. El este insa primul pas pe calea evolutiei organului vazului. La alte animale, mai dezvoltate decat Euglena, gasim nu un punct, ci o pata colorata, pata pigmentara, formata din pigment strans in jurul celulelor sensibile. Pata pigmentara nu vede , dar ea este cea care prinde si aduna lumina, apoi o reflecta, adica o proiecteaza direct pe celula care simte. Modesta pata pigmentara este stramosul ochiului mai perfectionat. Paralel cu evolutia vietuitoarelor spre structuri din ce in ce mai complexe, s-a perfectionat si organul vazului. Un al doilea pas spre perfectionarea unui asemenea organ de vaz a fost strangerea la un loc a tuturor celulelor sensibile la lumina, formand placi din ce in ce mai mari, ce se vad cu ochiul liber, ca rotogoale, uneori azurii sau rosii, mai des pamantii sau negre, ca acelea de pe crestetul furnicilor. O perfectiune mai importanta pentru organul vazului a fost aparitia in ochisor a unei lentilemin in stare sa imbogateasca snopul de raze luminoase, sa formeze o imagine reala a lumii dinafara. Ochii de peste, de soparla, de pasare si de mamifer au capatat forme din ce in ce mai complicate. Dar, dintre toate vietuitoarele care populeaza planeta noastra, oamenii poseda ochiul cel mai perfectionat. Intr-o camera intunecoasa, cand soarele bate in oblonul ferestrei, se mai strecoara prin cate o despicatura vreo raza, grautata de licarirea firisoarelor de praf. Si daca raza cade pe peretele din fund, o vedem cum joaca de fiece data cand pe afara cineva trecea prin fata ferestrei. Daca acum, in fata deschizaturii am tine o lupa, in dreptul razei am putea culege pe hartie imaginea foarte clara a obiectului dinafara. Toate acestea din cauza ca drumul drept al razelor luminoase. Lasata libera, lumina se imprastie pretutindeni deopotriva; dar dupa ce a strabatut un distanta, snopul de lumina se strage pe ecran.

-7-

Senzatia de forma:
Muschii oblici ne ajuta ca imaginea de pe retina sa ramana vesnic paralela cu ea insasi.Fara muschii oblici, imaginea obiectului privit s-ar fi rasucit in toate sensurile pe retina, de colo-colo, la fiecare privire piezisa.Lentila ochiului este prinsa ca pe un gherghef, de un inel muscular. Iar muschiul dinauntrul ochiului (muschiul ciliat), incordandu-se, trage inainte de muchia lentilei. Cum insa lentila nu se poate clinti din loc, dar in miezul ei exista un sambure (un nucleu mai dens, din fibre mai inghesuite), camasa lentilei apasa de pe margine acest sambure, impingandu-l inainte. Si cum forma acestui nucleu e mai bombata, cand el se alipeste de camasa lentilei o face sa se bombeze si ea, sporind astfel puterea de rasfrangere a lentilei intregi. Aceasta adaptare a lentilei (sau cristalinului) pentru anume distanta se numeste acomodare. S-a putut dovedi ca la oameni inceputurile formelor perceptiei apar in primele saptamani de viata. Iar, potrivit rezultatelor obtinute printr-o serie de experimente ingenioase efectuate de Franz (1961), sensibilitatea in cadrul unei forme apare aproximativ in aceeasi perioada. Prin observarea imaginilor reflectate de ochii unui sugar, asezat in fata unor suprafete simple sau cu modele, el a aratat tipul de stimuli care determina cel mai bine directia privirii unui copil mic. Se pare ca sugarul nu este numai capabil sa distinga modelele, dar le prefera chiar suprafetelor simple. Sugarii au aratat ca le place sa priveasca mai curand sferele decat discurile cu acelasi diametru. Ramane insa sa se cerceteze daca un asemenea fenomen implica aparitia inceputurilor perceptiei de profunzime sau denota numai o simpla preferinta fata de o mai mare complexitate a simtului vizua (Estein, 1964). S-a ajuns insa la o constatare ciudata in cadrul acestor cercetari, si anume ca nounascutul vede mult mai bine cu un ochi decat atunci cand ii foloseste pe amandoi. Explicatia s-ar putea gasi in faptul ca vederea binoculara a adultului, in care informatiile receptate de cei doi ochi se integreaza intr-un univers perceptual unic, depinde de un proces de invatare sau de maturizare mai tarzie a sistemului nervos. In cazul copilului nou-nascut, se pare ca ceea ce este receptat cu un ochi poate foarte bine sa se interfereze cu ceea ce se recepteaza cu celalalt. La experimentele facute pe persoanele oarbe din nastere, dar care au obtinut vederea in urma unei operatii de corectare a corneei, s-au putut ajune la unele concluzii. Prima este ca, desi sunt putin capabili sa se foloseasca de noua lor experienta senzoriala, cei care si-au capatat de curand vederea poseda totusi capacitatea unei receptii rudimentare a formelor. Nu numai ca deslusesc contururile pe un fundal, dar intr-o oarecare masura pot chiar sa localizeze obiectele vazute. Desi nu sunt capabili sa distinga un obiect in mod clar si sa spuna ce reprezinta, pot intinde mainile spre el, intr-un fel cu totul deosebit de bajbaiala cuiva care este orb. Lucrurile le apar in afara si nu in ochi . Impreuna cu studiile facute pe copii aceasta observatie sugereaza faptul ca facultatea de a percepe formele elementare este un atribut inerent sistemului nervos uman. -8-

In primele luni de viata perceptiilor la om are un caracter filogenetic. Dar daca aceasta capacitate inascuta a omului pentru experiente perceptuale provine dintr-o maturizare progresiva a structurilor care evolueaza in linii generale, in aceeasi ordine. Se pune intrebarea daca nu exista oare alte dimensiuni ale experientei percetuale timpurii care sa vina in sprijinul acestei idei. Ochiul miop este mai alungit decat cel normal, astfel ca focarul sau se afla in fata retinei. Cu alte cuvinte imaginile obiectelor indepartate (situate la infinit) nu se formeaza pe retina, ci in fata ei. Prin bombarea cristalinului situatia nu se imbunatateste, deoarece aceste imagini nu se duc pe retina, ci se indeparteaza de ea. Obiectul trebuie apropiat pana la o anumita distanta (cativa metrii, in functie de gradul de miopie) pentru ca imaginea sa se formeze pe retina cu ochiul neacomodat. Apropiind mai mult obiectul, ochiul poate pastra, prin acomodare, imaginea pe retina, pana la o distanta minima de circa 5 cm. Ochiul miop are asadar atat punctul remotum cat si cel proximum mai apropiate decat ochiul normal. El nu poate vedea clar obiecte mai departate decat punctul sau remotum. Defectul se corecteaza cu ochelari alcatuiti din lentile divergente, construite astfel incat focarul lor (virtual) sa se afle in punctul remotum al ochiului miop. Cele mai frecvente defecte de vedere sunt miopia, respectiv hipermetropia. Miopii nu pot vedea clar obiectele situate la distanta, deoarece fasciculele luminoasese se intalnesc inainte de planul retinei; in timp ce hipermetropii formeaza o imagine neclara despre obiectele apropiate. Daca globul lor este prea scurt pe plan orizontal, sau cristalinul nu refractasuficient de tare lumina, atunci fasciculele luminoase provenind de la obiectele apropiate nu se intalnesc pana la retin. Aceste defecte sunt aproape fara exceptie consecinta modificarii formei globului ocular. Pentru o vedere perfecta, globul ocular trebuie sa fie sferic. Globul ocular al miopilor este insa alungit pe plan orizintal, iar cel al hipermetropilor, scurtat. n mod frecvent miopia este dat de alungirea axului antero-posterior al globului ocular, i mai rar de o cretere a refringenei dioptrilor oculari. Miopia poate fi mprit n mic, ce nu depete minus 6 dioptrii i este o ametropie de corelaie, care nu progreseaz i o miopie boal, care depinde de structura globului ocular, putnd s ating -20, -30 dioptrii, numit i miopie progresiv. Aceasta din urm este determinat de o degenerare a fibrelor elastice i colagene sclerale, printr-un defect genetic. Din punctul de vedere al simptomelor, n miopia mic exist numai o scdere a vederii pentru distan, iar pentru aproape vederea este bun. n miopiile mari vederea este diminuat att pentru departe, cit si pentru aproape. Ochiul hipermetrop este mai turtit decat ochiul normal, astfel incat focarul sau se afla in spatele retinei. Cu alte cuvinte, in starea relaxata a ochiului hipermetrop, imaginile obiectelor de la infinit nu se formeaza pe retina ci in spatele ei. Nici acest ochi nu vede clar obiectele de la infinit, in stare relaxata. Spre deosebire de cel miop insa, el poate, prin acomodare (bombarea cristalinului) sa aduca imaginea pe retina. Distanta minima pana la care poate vedea (acomodat) este insa mai mare decat la ochiul normal. Asadar, hipermetropul poate vedea clar obiectele indepartate numai cu efort -9-

de acomodare, iar obiectele mai apropiate, care intra in limitele de acomodare ale unui ochi normal, nu le poate distinge clar. Folosind ochelari cu lentile convergente, corect calculate (in functie de gradul de hipermetropie), aceste lentile il pot ajuta sa aduca imaginea pe retina, atat pentru obiecte indepartate, privind neacomodat, cat si pentru obiecte apropiate, privind acomodat. Hipermetropia este deficitul optic ocular (ametropia) in care focarul se formeaza nu pe retina, ci in spatele acesteia. Poate fi consecinta unei dezvoltari insuficiente a diametrului antero-posterior al globului ocular (hipermetropia axiala) sau unei insuficiente de curbura a dioptrilor oculari (hipermetropie de curbura) sau unei modificari, adica scaderii indicelui de refractie a dioptrilor (hipermetropie de indice de refractie, care duce la deficit de refractie). Fasciculul de raze paralele care vin de la obiectul fixat si patrund in ochiul hipermetrop in stare de repaus, isi va forma focarul inapoia retinei, care va percepe o pat difuza circulara. Hipermetropia este ametropia cea mai frecventa. In mod constant este intalnita in copilarie, cand ochiul nu este complet dezvoltat. Hipermetropia poate ramane multa vreme nedescoperita. Cand exista, apar semne de oboseala oculara (astenopie de acomodare) cu dureri de cap (cefalee) dupa o lectura prelungita, dureri i congestii oculare dupa eforturi oculare, care ne fac sa o banuim. Aceste simptome oculare se datoreaza faptului ca hipermetropul face eforturi de acomodatie (de punere la punct a imaginii clare) si cand priveste la distanta si cand priveste aproape, incercand prin aceasta sa corecteze o parte sau intregul defect de refractie. Hipermetropia are in majoritatea cazurilor marimi sub +5 dioptrii, exceptional este +15 dioptrii (in deficitele de conformatie de tipul microftalmiei). Medicul specialist oculist va determina gradul de hipermetropie in mod obiectiv si va indica corectia necesara cu ochelari cu lentile convergente adica de "plus" necesare in raport cu varsta si gradul ametropiei, pentru fiecare caz in parte. La persoanele tinere vor fi prescrise ochelari care se poarta permanent, iar la cei peste 45 de ani doua perechi de ochelari, una pentru distanta si alta pereche pentru vederea de aproape, adic de la 35 cm. Purtarea ochelarilor face s dispara toate fenomenele de oboseala oculara, sa dea o imagine clara, odihnitoare si un echilibru al intregului organism. Presbitismul, este cauzat de pierderea elasticitatii ochiului odata cu inaintarea in varsta, apare de obicei dupa varsta de 50 de ani , si poate fi corectata prin purtarea unor ochelari cu lentile convexe. El este ochiul in varsta si se datoreste slabirii cu timpul a capacitatii de bombare a cristalinului. Avand posibilitati mai reduse de bombare a cristalinului, un astfel de ochi va avea punctul proximum mai indepartat decat la un ochi normal. Obiectele mai apropiate vor avea deci imaginile in spatele retinei si pentru aducerea lor pe retina se folosesc lentile convergente, care maresc convergenta ochiului, ca si in cazul ochiului hipermetrop. Modificarea formei globului ocular mai poate determina un alt defect de vedere: astigmia. Aceasta afectiune insoteste de obicei miopia sau hipermetropia. Incurbarea corneei sanatoase este uniforma, la fel ca a unei mingi de fotbal. La unii insa curbarea corneei seamana mai mult cu o minge de rugby si are drept consecinta o dificultate in a focaliza obicetele. -10-

Ochii sasii nu privesc in aceeasi directie: de multe ori ambii ochi privesc spre interior sau sper exterior, dar sunt cazuri cand sunt indreptati in sus sau in jos (strabism cinvergent, divergent, respectiv de inaltime). De cele mai multe ori cauza consta in faptul ca unul dintre muschii oculomotori este flasc. In copilarie cele mai frecvente tulburari de vedere sunt determinate de strabism sau diferite accidente. La varsta mai inaintata pot aparea si alte afectiuni oculare, cum ar fi glaucomul sau cataracta. Cauza glaucomului este cresterea cantitatii apoase care se acumuleaza intre irir si cornee, ceea ce exercita o presiune mare si o durere accentuata. Vederea poate deveni tulbure ducand la orbire, daca nu se trateaza. In unele cazuri se face o mica incizie cu laser pe cornee, pentru a scadea presiunea in camera anterioara a ochiului. Cataracta este opacifierea cristalinului. Bolnavul are impresia ca priveste lumea printr-un geam, care ingheata treptat. Cataracta se dezvolta in timp si nu este insotita de durere. Operatia consta in indepartarea cristalinului opacifiat cu ajutorul unui aparat cu ultrasunete (sunete de inalta frecventa, imperceptibile pentru urechile noastre), si inlocuirea acestuia cu unul artificial, din material plastic. Oamenii si celelalte animale care sunt capabile sa focalizeze ambii ochi asupra unui singur obiect sunt capabile de vedere stereoscopica, care este fundamentala pentru o perceptie mai adanca a lucrurilor.Principiul consta in prezentarea unei imagini din doua unghiuri , putin diferite, pentru ca apoi ochiul sa contopeasca aceste imagini intr-o singura imagine tridimensionala. Una din categoriile de imagini stereoscopice sunt numite autostereograme, care nu necesita intrumente speciale pentru a fi vizualizate, si au putut fi realizare cu ajutorul graficii pe calculator. Doua imagini, reprezentand ochiul stang, respectiv drept, sunt suprapuse.Vazuta normal, imaginea rezultata arata ca un model abstract. Imaginea tridimensionala apare atunci cand ochii privitorului sunt focalizati, si de exemplu, doua puncte diferite sunt suprapuse, si se vede numai unul. Strabismul poate fi corectat prin purtarea unor lentile speciale, dar in stadii avansate, este necesara o operatie asupra muschilor oculari. Ambliopia este o slabire a vederii, fara o avarie fizica a ochiului, si poate fi cauzata de abuzul de droguri, alcool, tigari, sau poate fi cauzate de isterie. Daltonismul este cauzat de un defect congenital in retina, sau pe o portiune a nervului optic. Presiunea pe nervul optic poate cauza orbirea.Desprinderea retinei din interiorul globului ocular poate cauza orbire, pentru ca retina va iesi din cadrul imaginii formate de lentile.Corectarea permanenta a acestui defect se face numai prin operatie Ochiul are aceleasi insusiri ca un veritabil aparat optic, fiind astfel cel mai raspandit aparat optic. Retina este asemuita cu o placa fotografica sensibila, caci pe ea se formeaza imaginea ca intr-un aparat fotografic, datorita existentei unui sistem dioptric in ochi. Imaginea pe retina se formeaza inversata si micsorata, in comparatie cu obiectul pe care-l privim. Dioptrii oculari sunt formati din corneea transparenta, umoarea apoasa cristalinul si corpul vitros. Acest ansamblu de dioptri are valoarea unei lentile convergente cu distanta focala de 23 mm, exact cat este lungimea axului antero-posterior al ochiului. Focarul -11-

posterior al acestei lentile la un ochi considerat normal (emetrop) n stare de repaus, se gaseste pe retina in regiunea maculara. Refractia oculara este in ansamblu data de devierile pe care le produc dioptrii oculari razelor luminoase, care le strabat si care vin de la obiectele fixate cu privirea. Starea normal a unui ochi numita emetropie, se realizeaza printr-o corelare armonioasa a acestor dioptri (cornee, umoare apoasa, cristalin si corp vitros), astfel ca raza ajunge in centrul retinei, pe macula si imaginea se face normala. Ochii cu defecte optice denumiti ametropi, sunt cei in care razele paralele plecate de la o sursa luminoasa (obiect) situata la infinit, nu-si formeaza focarul principal pe retina, ci inaintea sau inapoia ei. Ametropiile au fost impartite in: defect de corelatie si defect de structura genetica a dioptrilor. Ametropiile de corelatie survin la ochii in care diferitele componente ale aparatului dioptric sunt cele intalnite in ochiul normal (emetrop), dar intre care nu se face o corelatie armonioasa ca in mod normal.

-12-

Senzatia de culoare:
Desi chiar si plantele sunt capabile sa raspunda diferentiat la diferite lungimi de unda a luminii, nu putem vorbii de perceptia propriu-zisa a culorii, adica de utilizarea informatiilor furnizate de culoare decat atunci cand ajungem la insecte. La unele animale sensibilitate la culoare care poate fi egala, si in unele privinte chiar mai mare decat a noastra (albinele, de exemplu, nu numai ca manifesta preferinte deosebite pentru anumite culori, dar sunt sensibile si la lumina ultravioleta. Ele pot localiza prezenta Soarelui chiar in acele imprejurari in care noi il consideram complet ascuns de un nor). La oameni, capacitatea de a distinge culorile isi face aparitia relativ tarziu. Astfel, desi copii mici sub sase luni nu par sa distinga un disc de culoare gri de un disc colorat, cei care au depasit aceasta varsta incep inca din primul an de viata sa desluseasca progresiv culorile rosu, albastru, galben si verde. Cat despre adulti, este interesant de aratat, atunci cand un obiect este adus treptat in campul lor vizual, fie din pricina ca iluminarea devine mai intensa, fie ca obiectul este mutat din regiunea periferica in centrul campului vizual, ei percep prezenta obiectului cu mult inainte de identificarea culorii sale. Ordinea aceasta a fenomenelor este legata de un fapt mentionat anterior, si anume ca regiunea periferica si cea mai veche a retinei este totodata cea mai sensibila la lumina de slaba intensitate si cea mai putin sensibila la diferentele de lungimi de unda. Retina ochiului uman contine trei tipuri de celule fotosensibile in forma de conuri. Fiecare tip este conceput pentru a percepe lugimea de unda a uneia dintre culorile fundamentale ale luminii: albastru, verde sau rosu. Lumina cu o anumita lungime de unda stimuleaza conurile corespunzatoare, care la randul lor transmit impulsurile vizuale la creier. Astfel se percep culorile. La oamenii cu o tulburare a perceptiei cromatice insa, sensibilitatea conurilor la una sau mai multe culori este scazuta ori conurile sunt sensibile la alta lungime de unda, percepand o culoare diferita. Majoritatea celor ce au un astfel de defect nu fac distinctie dintre galben, verde, rosu si maro. Din aceasta cauza, le poate fi greu sa observe mucegaiul verde de pe painea neagra sau de pe o bucata galbuie de branza ori sa distinga intre o blonda cu ochi albastri si o roscata cu ochi verzi. Celor ce au o sensibilitate scazuta la rosu, un trandafir rosu li se pare negru. Foarte putini sunt cei ce nu percep albastru. Tulburarile cromatice sunt prezente la toate rasele, dar in special la albi. Desi vederea animalelor difera de vederea umana, multe animale percep culorile. Retina cainilor, de pilda, prezinta doar doua tipuri de conuri: un tip sensibil la albastru, iar celalalt sensibil la o nuanta intre rosu si verde. Unele pasari au insa patru tipuri de conuri si pot detecta lumina ultravioleta, care nu este perceputa de ochiul uman. Tulburarile perceptiei cromatice ereditare se transmit prin cromozomul X. Femeile au doi cromozomi X, pe cand barbatii au un cromozom X si unul Y. Astfel daca o femeie mosteneste un defect de vedere prin gena de pe cromozomul X, gena normala de pe celalalt cromozom va inhiba probail activitatea genei defecte, iar vederea ii va fi buna. Dar la un barbat care mosteneste un defect prin cromozomul X nu mai exista nici un alt cromozomul X care sa impiedice aparitia defectului de vedere. Testele cu ajutorul carora se stabileste tipul si gradul unei anumite tulburari a perceptiei cromatice constau adesea in modele alcatuite din puncte de diferite culori si -13-

nuante. Testul Ishihara, folosit pe scara larga, are 38 de modele. De pilda, cand unul dintre modele este privit la lumina naturala, o persoana cu vederea normala ar trebuii sa vada numerele 42 si 74, pe cand o persoana care sufera de daltonism, cea mai raspandita tulburare a perceptiei cromatice, s-ar putea sa nu vada niciun numar. Daca in urma testelor se descopera o problema, oftalmologul poate recomanda teste suplimentare pentru a stabili daca tulburarea este mostenita sau are alte cauze.

Misterele ochilor:
Omul clipeste o data sau de doua ori la 10 secunde. O clipire dureaza o treime de secunda. Asta inseamna ca in timpul unei zile de 12 ore, clipim 25 de minute. Copiii clipesc doar de la varsta de 6 luni. Emotiile puternice determina plansul, dar nu se stie din ce cauza. In timpul plansului " tragem din nas", deoarece lacrimile ajung prin canalul lacrimal in cavitatile nazale. Morcovul amelioreaza vederea de noapte, pentru ca bastonasele utilizeaza vitamina A din morcov, in fotoreceptie. Varza si alte legune verzi au de asemenea un rol benefic, prevenind unele boli ale ochiului. Ochiul este capabil sa diferentieze aproximativ 10 milioane de nuante, dar nu vede lumina ultravioleta. Insectele pot vedea si razele ultraviolete.

-14-

Concluzii:
Din punct de vedere anatomic, ochiul este, dupa cum se stie, un organ deosebit de complex, servind la transformarea imaginilor geometrice ale corpurilor in senzatii vizuale. Privind ins numai din punctul de vedere al opticii geometrice, el constituie un sistem optic format din trei medii transparente: umoarea apoasa, cristalinul si umoarea sticloasa (sau vitroasa). Partile componente ale ochiului sunt:sclerotica (membrana externa), cornee, coroida (membrana mijlocie), corp ciliar cu lentila, iris, pupila, camera obscura, retina (membrana interna), macul cu fovee, punct orb, umoare apoasa, umoare vitroasa (sau sticloasa), tapetum lucidum (nu la oameni). Ochiul se poate studia doar prin cunoastera senzatiei de lumina, de forma si de culoare. Fiecare dintre senzatii este unica si ajuta la dezvoltarea aparatului optic. Insa exista si numeroase boli ale vederii cum ar fi: miopia (defectul se corecteaza cu ochelari alcatuiti din lentile divergente, construite astfel incat focarul lor sa se afle in punctul remotum al ochiului miop); hipermetropia (se corecteaza cu lentile convergente ce il pot ajuta sa aduca imaginea pe retina, atat pentru obiecte indepartate, privind neacomodat, cat si pentru obiecte apropiate, privind acomodat); presbitismul ( este cauzat de pierderea elasticitatii ochiului odata cu inaintarea in varsta, apare de obicei dupa varsta de 50 de ani , si poate fi corectata prin purtarea unor ochelari cu lentile convexe); strabismul (poate fi corectat prin purtarea unor lentile speciale, dar in stadii avansate, este necesara o operatie asupra muschilor oculari); ambliopia ( este o slabire a vederii, fara o avarie fizica a ochiului, si poate fi cauzata de abuzul de droguri, alcool, tigari, sau poate fi cauzate de isterie); daltonismul ( este cauzat de un defect congenital in retina, sau pe o portiune a nervului optic) ; cataracta ( este opacifierea cristalinului ).

-15-

Iconografie:
Structura aparatului optic: Figura 1:

Figura 2 :

-16-

Figura 3:

Figua 4(Senzatia de lumina) :

-17-

Bibliografie :

1. Brian M. Foss si colaboratorii, Orizonturi noi in psihologie , Editura Enciclopedica Romana, Bucuresti, 1973 Capitolul: Istoria aparatul optic (paginile 56-60) Capitolul: Structura aparatul optic (paginile 24-32) Capitolul: Senzatia de lumina (paginile 12-17, 60-61) Capitolul: Senzatia de culoare (paginile 33-35, 38, 19-20,65) Capitolul: Senzatia de forma (paginile 39-41, 62-65) Capitolul: Concluzii (paginile 53-55, 80-81) 2. Grigore Davidescu, Cum vedem , Editura Stiintifica, Bucuresti, 1966 Capitolul: Structura aparatul optic (paginile 18-25) Capitolul: Senzatia de lumina (paginile 5-17,26-30) Capitolul: Senzatia de culoare (paginile 44-53) Capitolul: Senzatia de forma (paginile 54-74) 3. revista Treziti-va , Iulie 2007 Capitolul: Senzatia de culoare (paginile 18-19) 4. Introducere in psihologie editia 4-a, Boston, Houghton Mifflin. dupa N. L. Munn 1962 Capitolul: Misterele ochiului (pagina 42)

-18-