Sunteți pe pagina 1din 13

APARATUL LOCOMOTOR

Sistemul locomotor este alcatuit din sisteme care participa la sustinerea corpului, locomotie si la deplasarea diferitelor segmente ale acestuia.

Sistemul osos
In alcatuirea aparatului locomotor intra oasele si articulatiile care formeaza sistemul osteoarticular cu rol pasiv in miscare. Oasele sint piese dure, solide, care, articulate intre ele, formeaza sistemul osos (scheletul). Clasificare Oasele pot fi clasificate in: lungi, late si scurte, dupa raportul existent intre cele trei dimensiuni: lungimea, latimea sau grosimea. Oasele lungi formeaza scheletul extremitatilor si la ele predomina lungimea. Corpul unui os lung se numeste diafiza si este aproape cilindric. Cele doua extremitati, care sint mai voluminoase, se numesc epifize. Oasele late au doua dimensiuni latimea si inaltimea mai mari decit grosimea; ele se gasesc la craniu, bazin etc. Oasele scurte au cele trei dimensiuni aproape egale; se gasesc in regiunile cu miscari variate, de mica amplitudine, dar care necesita o mai mare soliditate (vertebrele, oasele carpiene, tarsiene etc). In afara celor trei categorii principale mai exista si alte grupe de oase, cum sint oasele pneumatice, care au in interiorul lor cavitati pline cu aer (maxilar, frontal etc). Se gasesc si oase care sint asezate in jurul articulatiilor sau in grosimea unui tendon (rotula).

epifiza frontal diafiza femur omoplat metacarpiene

Os lung

Os lat

Oase scurte

Os pneumatic

Structura osului Pe o sectiune longitudinala facuta intr-un os lung se observa la periferia diafizei periostul, o membrana conjunctiva vascularizata cu rol in cresterea osului in grosime si refacerea tesutului osos la nivelul unef fracturi. Dedesubt se gaseste os compact, iar spre interior, la nivelul diafizei, se gaseste un canal central. In interiorul epifizelor, in locul canalului central apar lame osoase care se incruciseaza formind osul spongios. Aceste lame formeaza structuri adaptate pentru rezistenta la tractiune si presiune, fiind orientate pe directia solicitarilor mecanice. Oasele late si cele scurte au la periferie un manson de tesut compact ce acopera osul spongios. Nu au canal central. Canalul central al oaselor lungi adaposteste maduva oasoasa. In jurul canalului se afla o zona de tesut osos compact care are in structura sa osteane sau sisteme haversiene. In mijlocul osteonului se afla canalul Havers, tesut cnjunctiv si vase de sange. In jurul canalelor haversiene sunt dispuse 10-20 lamele osoase intre care se afla cavitati nmite osteoplaste in care se gasesc osteocitele. Epifizele au in structura lor tesut spongios format din lamele osoase care se intretaie si delimiteaza spatii numite areole pline cu maduva rosie. Maduva osoasa prezenta in structura oaselor de diferite tipuri este de 3 feluri: rosie cu rol hematopoietic (oasele scurte, late si in epifiza oaselor lungi), galbena cu rol de rezerva (canaul central al diafizei oaselor lungi), maduva cenusie (in oasele persoanelor in varsta) prin transformarea ei in tesut conjunctiv fibros.

Compozitia chimica Compozitia chimica a tesutului osos este reprezentata schematic astfel: - apa 2025% si reziduu uscat 7580%. - din reziduul uscat numai 40% este substanta organica, 60% fiind substante anorganice. - substanta organica este reprezentata, in cea mai mare parte dintr-o pro teina cu molecula complexa numita oseina. - substantele anorganice sint reprezentate, alaturi de apa, de catre sarurile minerale, dintre care pozitia centrala o ocupa fosfatii de calciu ce se afla intr-un permanent schimb cu ionii de Ca si P din sange.

Alcatuirea scheletului
oase articulatii

Oasele, in numar de 206, legate intre ele prin articulatii, alcatuiesc scheletul. Ele se grupeaza in: scheletul capului scheletul trunchiului scheletul membrelor

Cea mai mare parte sint perechi, cele neperechi fiind asezate in planul de simetrie bilaterala a corpului. Scheletul capului Este alcatuit din 22 oase dintre care 8 formeaza craniul cerebral (neurocraniul) ce contine encefalul, iar 14 formeaza craniul visceral sau fetei.

Neurocraniul , cu capacitate-medie de 1400-1500 cm3, are forma unui ovoid cu partea posterioara mai voluminoasa si prezinta o baza si o bolta. Dintre oasele care-1 alcatuiesc, 4 sunt mediane si neperechi: frontal, etmoid, sfenoid, si occipital, iar 4 sunt perechi si asezate lateral: oasele temporale si parietale. Oasele boltii sunt legate intre ele prin suturi. Sutura sagitala uneste oasele parietale, sutura coronara uneste frontalul cu oasele parietale, sutura lambdoida uneste parietalele cu occipitalul. Acestea sunt suturi dintitate. Suturile care leaga parietalele de temporale sunt suturi solzoase.

frontal

parietale

Sutura coronara sfenoid

Oase nazale etmoid

sfenoid temporal lacrimal zigomatic Arc zigomatic

frontal etmoid

zigomatic occipital temporal maxila mandibula

Os nazal

vomerul maxila

Canal auditiv

mandibula

Craniu- vedere frontala

Craniu- vedere laterala

Osul occipital are o portiune verticala si una orizontala care inconjura orificiul occipital; prin acesta canalul vertebral se continua cu cutia craniana. Pe portiunea orizontala se gasesc 2 condili occipitali, prin care se face articulatia cu prima vertebra cervicala atlas. Viscerocraniul este format din 6 oase perechi (oasele maxilare, oasele palatine, nazale, lacrimale, zigomatice, cornetle nazale inferioare) si 2 oase neperechi (vomerul si mandibula).

Scheletul trunchiului Scheletul trunchiului este format din coloana vertebrala (sira spinarii), sternul, coastele si articulatiile dintre ele . Coloana vertebrala Este scheletul axial situat in planul median posterior al corpului. In alcatuirea ei intra 3334 vertebre. Datorita statiunii bipede coloana vertebrala prezinta curburi fiziologice dandu-i forma literei S. Vertebra tip are doua componente: -una anterioara, corpul, avand forma aproape cilindrica -si una posterioara arcul vertebral, delimitandu-se intre acestea orificiul vertebral. Arcul este legat de corpul vertebrei prin doi pediculi vertebrali, iar intre corpurile vertebrale sa gasesc discurile inter vertebrale, formatiuni fibro-cartilaginoase, care articuleaza corpurile vertebrale si permit indoirea coloanei vertebrale. Prin suprapunerea orificiilor vertebrale se formeaza canalul vertebral ce adaposteste maduva spinarii. Marginea superioara si cea inferioara a fiecarui pedicul prezinta cite o adancitura. Prin suprapunerea celor doua adincituri de la arcurile a doua vertebre succesive se formeaza de fiecare parte cite un orificiu inter vertebral, prin care ies nervii spinali. Arcul vertebral si pediculii prezinta proeminente numite apofize. Exista doua feluri de apofize: - unele servesc pentru insertia muschilor: transverse, situate lateral ; - altele servesc la articulatia corpurilor vertebrelor intre ele apofize articulare si sunt situate pe partile laterale ale arcului, doua superioare si doua inferioare.
Apofiza transversa Reg. cervicala corp Reg. toracala

apofiza spinoasa,

situata dorsal si doua apofize

Reg. lombara Apofiza spinoasa Apofiza spinoasa Arc vertebral Orificiul vertebral corp Reg. sacrala Reg. coccigiana

Apofiza articulara

Forma si dimensiunile vertebrelor sunt in concordanta cu functiile pe care le indeplinesc. Astfel coloana se imparte in : regiunea cervicala (7), regiunea toracala (12), regiunea lombara (5), regiunea sacrala(5), regiunea coccigiana (4 sau 5). Astfel, primele doua vertebre ale regiunii cervicale (7) prezinta modificari determinate de articulatia craniului la coloana vertebrala. Prima vertebra numita atlas nu are corp; este de forma inelara. Pe ea se fixeaza, in doua cavitati articulare, cei doi condili occipitali. A doua vertebra numita axis prezinta pe fata superioara a corpului sau o proeminenta numita dinte (apofiza odontoida), care patrunde in partea anterioara a inelului atlasului. In miscarea de rotire a capului, craniul impreuna cu atlasul se roteste in jurul dintelui axisului.
Atlas Fatete articulare Vertebra toracala

Axis Apofiza odontoida Vertebra lombara

Vertebrele toracale (12) prezinta pe partile laterale ale corpului fatete de articulare pentru coaste, doua superioare si doua inferioare. Vertebrele lombare (5) sint cele mai voluminoase, iar apofizele transverse lipsesc. Se gasesc in schimb niste apofize care reprezinta resturi de coaste. Regiunea sacrala are cele 5 vertebre sudate, formind osul sacrum. Fata posterioara, convexa, a osului sacrum este prevazuta cu creste sau linii transversale, rezultate din fuzionarea apofizelor vertebrelor sacrale. Pe fata anterioara si posterioara se vad 4 perechi de orificii prin care ies ramurile nervilor sacrali. Pe laturi, osul sacrum se articuleaza cu oasele coxale .

Canal sacral

Sacrum

Apofize spinoase Gauri sacrale

Linii transversale coccisum

Coccisul este un os mic rezultat din fuzionarea a 45 vertebre coccigiene ; el reprezinta un vestigiu al cozii. Sternul este un os lat, median si impar, situat in partea anteri oara a toracelui. De partea superioara mai latita se articuleaza claviculele, iar pe marginile laterale prezinta 7 fete articulare in care se prind primele 7 perechi de coaste; segmentul sau inferior, numit apendice xifoidian , ramane multa vreme cartilaginos. Coastele sunt in numar de 12, sub forma de arcuri osteocartilaginoase. Sunt formate dintr-un arc osos posterior si din cartilajul costal anterior (care lipseste la perechea XI si XII).
Coaste- arc osos

stern

Apendice xifoidian

Coaste flotante

Cartilagiu costal

Primele 7 perechi sint coaste adevarate care se articuleaza cu sternul , urmatoarele 3 perechi sint coaste false articulandu-se cu sternul prin intermediul cartilajului coasteri VII. Ultimele 2 perechi nu ajung la stern, neavind cartilaje costale; ele se numesc flotante (libere). Perechile de coaste II-IX se articuleaza dorsal cu 2 corpuri vertebrale alaturate in timp ce perechile I, XI si XII numai cu o singura vertebra . Portiunea toracala a coloanei vertebrale impreuna cu sternul si coastele alcatuiesc cutia toracica ce este separata de abdomen prin diafragma . Scheletul membrelor Scheletul membrelor superioare este format din 2 parti: scheletul centurii scapulare si scheletul membrului liber. a) Centura scapulara. este partea care leaga membrul superior de torace si este formata din: clavicula, situata anterior si scapula (omoplatul) situata posterior. Clavicula Humerus

( Omoplat)

b)

Partea libera sau membrul superior propriu-zis are 3

segmente: bratul,

antebratul si mana. Scheletul bratului este alcatuit din humerus ; Scheletul antebratului este format din 2 oase: radius si ulna (cubitus). Aceste doua oase sint solidarizate intre ele printr-o membrana conjunctiva puternica membrana interosoasa. Scheletul mainii este constituit din oasele carpiene, metacarpiene si falange. Oasele carpiene in numar de 8 sint oase scurte, asezate pe doua randuri. Ele formeaza un jgheab deschis spre palma, prin care trec tendoanele, vasele de singe si nervii, dinspre antebrat spre mina. Primul rand este format (dinspre degetul mare) din: scafoid, semilunar, piriform,

pisiform; al doilea rand este format din: trapez, trapezoidal, osul mare si osul cu cirlig. Metacarpinele sunt in numar de 5 iar falangele sunt in numar de 3 la degetele II-V si 2 la degetul I.
omoplat

humerus

ulna radius

Scheletul membrelor inferioare este format din centura pelviana si scheletul membrului
inferior. a) Centura pelviana formata dintr-un singur os, osul coxal , de fiecare parte, care provine din sudarea a trei oase primitive ilion, ischion si pubis. Cele doua oase coxale se articuleaza posterior cu sacrum si anterior, intre ele, la nivelul simfizei pubiene . Impreuna formeaza pelvisul (bazinul), care la femeie este mai larg si mai scund. b) Scheletul membrului inferior liber format din scheletul coapsei , al gambei si al piciorului . -Scheletul coapsei este alcatuit din femur , cel mai lung os din corp. In partea anterioara a genunchiului se gaseste rotula . Este de forma unei lentile plan-convexe si cuprinsa in grosimea tendonului unui muschi numit cvadriceps . -Scheletul gambei este format din 2 oase fibula (peroneul) si tibia, legate intre ele, ca si la antebrat, printr-o membrana interosoasa . -Scheletul piciorului este format din oasele tarsiene , in numar de 7 (calcaneul, talusul, navicuarul, cuboidul si 3 cuneiforme), oasele metatarsiene si falangele.

Piciorul, adaptat pentru statiunea bipeda, are o constructie in bolta atit in sens longitudinal cit si in sens transversal. In acest mod greutatea corpului este distribuita prin aceste bolti catre punctele de sprijin ale piciorului pe sol. Aceasta, impreuna cu existenta pieselor osoase mici articulate, asigura elasticitatea necesara pentru diferitele faze ale miscarii.
ilion pubis ischion Simfiza pubiana femur rotula tibie

fibula

Articulatiile
Oasele sint legate intre ele prin articulatii . Dupa gradul de mobilitate posibila intre oasele care alcatuiesc o articulatie, acestea se impart in sinartroze si diartroze. Sinartrozele sunt articulatii in care nu este posibila mobilitatea. Deci nu au cavitate articulara Intre oasele ce se articuleaza se interpune un strat de tesut conjunctiv cartilaginos sau osos. Astfel de articulatii se realizeaza prin suturi. In cazul suturilor dintate oasele se fixeaza prin dintaturi ce se intrepatrund, ca la oasele parietale ale cutiei craniene. La nastere, la locul de intilnire dintre oasele parietale cu frontalul si respectiv cu occipitalul, se gasesc spatii membranoase numite fontanele (anterioara si posterioara). In primele 6 luni de viata se inchide fontanela posterioara, iar cea anterioara, in jur de 2 ani. Ele servesc pentru sporirea dimensiunilor boltii craniene. In alte locuri, marginile oaselor sint lipsite de dinti, subtiate si trecute unele peste altele ca niste solzi (suturi solzoase) asa cum este sutura dintre solzul osului temporal si osul parietal. Diartrozele sunt articulatii mobile. Cele cu mobilitate redusa se numesc amfiartroze. La nivelul lor, intre oasele ce se articuleaza se interpune o formatiune fibrocartilaginoasa (exemplu: articulatiile dintre

corpurile vertebrale, intre care se intercaleaza discurile intervertebrale). Desi mobilitatea dintre doua vertebre este redusa, totusi, prin insumarea miscarilor tuturor vertebrelor, coloana, in ansamblu, poate executa miscari complexe si de amplitudine variata. Vertebrele dorsale sunt foarte putin mobile, iar cele sacrale sint complet imobile fiind sudate; ele formeaza un os unic.
Capsula articulara Fete articulare ligament

tendon Sinovie Membrane sinoviala

muschi

Articulatiile cu mobilitate mare se numesc artrodii . In componenta unei artrodii intra: fetele articulare ale oaselor, care sint acoperite cu un cartilaj articular. De asemenea, oasele sint legate intre ele prin capsula articulara, de constitutie fibroasa, captusita pe fata interna cu o patura subtire de celule care formeaza membrana sinoviala. Aceasta secreta un lichid numit sinovie ce inlesneste alunecarea suprafetelor osoase. Intre oase si capsula se gaseste cavitatea articulara . Capsula este intarita de fascicule de tesut conjunctiv fibros, foarte puternice, numite ligamente. Cand intre capetele osoase ce se articuleaza exista nepotriviri de forma (de ex. la genunchi, articulatia temporo-mandi-bulara si cea sterno-clavi-culara) se interpun formatiuni fibrocartilaginoase numite meniscuri si discuri, care corijeaza aceste nepotriviri. Miscarile de la nivelul articulatiilor mobile sint, in principiu, miscari de alunecare si rotatie. Prin efectuarea unor miscari fortate, in articulatii se pot produce intin deri si, uneori, smulgeri de ligamente, care caracterizeaza entorsele. Tratamentul lor consta in aplicarea de bandaje compresive. In cazuri mai grave oasele care participa pot parasi raporturile lor normale, rup capsula si ies din articulatie. in acest caz avem de-a face cu o luxatie. Ele se pot reduce prin manevre manuale sau chirurgicale, care aduc oasele in pozitia normala.

Rolul tesutului osos in organism


Tesutul osos, alcatuind aparatul de sustinere a organismului, indeplineste in acelasi timp rol de protectie si rezistenta , face parte din aparatul de locomotie si reprezinta principalul depozit de minerale din organism. Structura si compozitia tesutului osos, ca si structura si arhitec tonica diferitelor piese care alcatuiesc scheletul, sunt perfect adaptate acestor functii. 1. Alcatuirea chimica a tesutului osos se caracterizeaza printr-o cantitate mica de apa si un bogat continut in saruri minerale , ceea ce confera acestui tesut duritatea necesara si rolul de aparat de sustinere . 2. Prin rezistenta pe care o ofera tesutul osos, cutia toracica protejeaza organele de importanta vitala, ca inima si plaminii, iar cutia craniana, creierul (rol de aparare). 3. Oasele formeaza componenta pasiva a aparatului de locomotie pusa in miscare contractiile muschilor. 4. Ca depozit de minerale un rol deosebit il joaca tesutul osos in mentinerea echilibrului fosforului si calciului. 5. Prin maduva rosie oasele genereaza o mare parte a elementelor figurate din singe. Deficientele morfofunctionale ale sistemului osos Acestea trebuie cautate in primul rnd in tulburari ale metabolismului osos, in special in procesul de mineralizare si demineralizare, care la rindul sau, asa cum am aratat, se afla sub influenta activitatii hormonale si vitaminice. Cnd secretia glandelor paratiroide este prea intensa (hiperseeretia) hormo nul in exces mobilizeaza calciul din oase si se produce rarefierea tesutului osos. Oasele devenind fragile sint predispuse la fracturi. Sunt binecunoscute si consecintele deficitului in vitamina D. Acesta duce, la adult, la diminuarea procesului de mineralizare a oaselor, boala numita osteo-malatie , iar la copii la boala cunoscuta sub numele de rahitism . Rahitismul poate aparea, fie din cauza unui aport insuficient de vitamina D in alimentatie, fie prin lipsa de expunere la razele solare. Regiunile tropicale sint lipsite de rahitism. Boala produce tulburari complexe, iar sistemul osos este in primul rind afectat. Se produc deformari mai ales ale oaselor membrelor inferioare. Rahitismul se vindeca prin administrarea de vitamina D, prin expunerea la soare, in special in climatul marin si prin administrarea sarurilor de calciu. n afara de factorii hormonali si vitaminici, sint si alti factori care pot actiona asupra structurii si functiei osului. Asa de exemplu, deformarile pot aparea ca o consecinta a pozitiei defectuoase a corpului in timpul lucrului, iar la scolari ca urmare a pozitiei necorespunzatoare in timpul scrisului Integritatea anatomica a oaselor poate fi compromisa prin factori externi, cum sint loviturile puternice care duc la fracturi . Oasele lungi sint in special expuse fracturilor, ele se pot rupe in doua sau prin

mai multe fragmente care se pot aduce in pozitia normala. Cu ajutorul aparatului gipsat se realizeaza imobilizarea care favorizeaza consolidarea fracturii.