George Bacovia

Prezentare de: Elena Luca

Clasa a X-a D
George Bacovia,poet simbolist
George Bacovia ,al carui nume adevarat a fost
Gheorghe Vasiliu,s-a nascut in anul 1881,ca fiu
al lui Dimitire Vasiliu si al Zoitei,in orasul
Bacau,caruia prin lirica sa ii va construi o
imagine depreciativa si derizorie.Este un copil
bolnavicios,care se remarca prin talentul la
desen si muzica,pasiuni ce ii vor influenta
puternic opera.In timpul cursurilor liceale de la
Bacau citeste multa poezie,mai ales din
simbolistii francezi,ale caror idei vor fi preluate
in lirica proprie.Duce o existenta
retrasa,suferind de nevroza si alcoolism.Viata
sa - saraca in evenimente - e marcata de
initiative publicistice,renuntari la
slujbe,internari,dar si colaborari la reviste
simboliste ca “Literatorul”,”Viata
noua”,publicand volume de versuri si obtinand
premii literare(in 1925 pentru editia a doua din
“Plumb” si in 1934 pentru volumul antologic
“Poezii”).
Bacovia este in primul rand un
simbolist.Gasim in opera lui George
Bacovia influente din Edgar Allan Poe
si din simbolismul francez : Rollinat,
Laforgue, Baudelaire, Verlaine – prin
atmosfera de nevroza, gustul pentru
satanic, ideea mortii, cromatica si
predilectia pentru muzica.
Bacovia este un inadaptat in societate ca si
Eminescu si la fel ca acesta, manifesta o
aversiune puternica fata de orice
oranduire, isi deplange soarta care-l
obliga sa traiasca intr-o societate cladita
pe inechitate.
De aceea universul sau il vor forma: copiii
si fecioarele tuberculoase, palidele
muncitoare, poetul insusi ratacind fara
sens prin parcuri solitare, ascultand
somnul, plansul, golul, frigul, tristetea,
umezeala, raceala, nevroza.
Universul poziei sale este inclus in
volumele „Plumb“(1916),“Scantei
galbene“(1926),“Comedii in
fond“(1936),“Stante
burgheze“(1946),“Poezii“(1956).Urmari
nd opera lui Bacovia vom constata ca
avem de-a face cu o opera autentica si
originala.
Din literatura romana Bacovia este
prevestit de Ion Paun Pincio si
Alexandru Macedonski prin motivul
ploilor,al noptilor,al corbilor,prin
folosirea instrumentelor muzicale si
preferinta pentru imagini muzicale.In
poezia lui domina cerul de plumb
apasator,orizontul inchis strabatut de
corbi,abatoare,ospicii,toamna galbena.
Singuratatea este una din
temele predilecte ale lui
Bacovia,constituind si
principala sa componenta
spirituala.Camera
poetului nu este o
ambianata perfecta,asa Ca o prima tema care isi are radacinile
cum este la Macedonski in sentimentele provocate de orasul
un spatiu de creatie,ci natal,se remarca lumea orasului de
este un loc provincie,a targului sufocant,care
infricosator,generator de ilustreaza o lume bolnava,degradata
spaime(„Miezul fizic si psihic.Mahalaua este populata
noptii“).Dragostea sau de o lume ftizica ,aflata in
actul reflez al creatiei descompunere lenta,sub actiunea
sunt singurele elemente intemeperiilor:
salvatoare intr-o ploaia,zapada,vantul,frigul,ceata si
singuratate ca o arsita,in nopti halucinanate de toamna
tortura(„Decembre“). sau iarna(„Sonet“).Orasul este in ruina
si in el coexista cadavrele in
descompunere cu fastul burghez,iar
poetul alungat din propria sa locuinta,
este bantuit de obsesii,spaime si
nevroze.Orasul inspaimantator este
vazut ca un muzeu al figurilor de
ceara(„Panorama“).
 Natura bacoviana se afla sub puterea unor forte
distructive,fiind definita ca o stare de spirit.
Toamna bacoviană e sumbra, mohorata, infiorata de
frigul din camere, de clipocitul murdar al noroiului
calcat in picioare pe trotuare, de melancolia sumbra
a tuberculosilor. Intregul peisaj e cuprins de fiorul
inghetat al toamnei, al decorului macabru pe care
“anotimpul galben” îl evocă poetului: “E toamnă, e
foşnet, e somn/Copacii, pe stradă, oftează/E tuse, e
plânset, e gol/Şi-i frig, şi burează” (Nervi de
toamnă).
Iarna bacoviana nu este surprinsa in maretia
ei, ci poetul ii surprinde tocmai momentul
critic, topirea, amestecul de ploaie si de fulgi,
de frig si de singuratate, caracteristic mai
ales inceputului anotimpului alb: “Şi toamna
şi iarna/Coboară-amândouă/Şi plouă şi
ninge/Şi ninge şi plouă”(Moină).Uneori
exista impresia unei inzapeziri totale, a unei
izolari complete a oamenilor intre ei. Intregul
targ pare a fi transformat intr-un cimitir,
usile nu se mai pot deschide, zapada a
invadat totul: “E ziuă şi ce întuneric/Mai
spune s-aducă şi lampa/Te uită, zăpada-i cât
gardul/Şi-a prins promoroacă şi
clampa”.(Decembre)
Primavara bacoviana e lipsita de
tumultul, de veselia, de sperantele pe
care le aduce acest anotimp.
Reinvierea naturii, care este pentru
poet doar “o noua primavara pe
vechile dureri”, ii trezeste melancolia
si-i intensifica pana la infiorare
gandul unei existente inutile:
“Melancolia m-a prins pe stradă/Sunt
ameţit/Oh, primăvara iar a
venit/Palid şi mut/Mii de femei au
trecut/Melancolia m-a prins pe
stradă”.(Nervi de primăvară)
Vara, poetul este coplesit de arsita
dogoritoare si invadat de miasmele
pe care le exalta descompunerea
materiei organice sub soarele torid:
“Sunt câţiva morţi în oraş,
iubito/Chiar pentru asta am venit să-
ţi spun/Pe catafalc, de căldură-n
oraş/Încet, cadavrele se
descompun”.(Cuptor)
In tema iubirii acest sentiment nu
este benefic pentru spiritul
uman.Iubita este o fecioara
palida,despletita,care canta la
clavir muzica funebra,gemand
ca in delir(«Nevroza »).Iubita
este descrisa cu accente
pamfletare,nutrind
dispret(« Contrast », »Unei
fecioare »).
Tema mortii este o obesesie
fascinanta,in care lipseste cu
desavarsire aspiratia,este o stare
de disperare,de dezagregare a
materiei,a fiintei,a
existentei.Senzatia de funebru
este permanenta in lirica
bacoviana,fiind o componeneta
a eului poetic,chiar si a
sentimentului de
iubire(« Plumb »).
 Temele liricii transpar in fiecare volum al sau,insa
intensitatea si precizia cuvantului il ajuta sa
comunica de fiecare data altceva,facand ca opera sa
sa fie perceputa nuantat.Astfel in « Plumb » ) se
creeaza indeosebi o viziune de infern, prin evocarea
ploilor lungi, despletite si reci, a iernilor nesfarsite,
in care zapada ingroapa totul sub caderile ei
continue, viziunea ospiciilor, abatoarelor si
caramizilor din care se aude metalic şi sonor
cantecul trist si deprimant al fanfarei militare, intr-
un cuvant o lume a deznadejdii, absurda si
halucinanta.
Cu volumul Scantei galbene (1926) orizontul poeziei bacoviene pare
sa se lumineze un moment, umbra continua de plumb e data putin la o
parte, si in locul privelistilor dezolante, se profileaza burguri
medievale si voievozi in haine violete, dintr-un îndepartat secol al XV-
lea. Atmosferei macabre si apasatoare i se substituie acum un aer de
idila primavaratică, madrigalul in locul litaniei si ironia isi schiteaza
zambetul complice.
In volumele Cu voi (1936) si Stante burgheze (1946) fibra ironica este
adancita cu mijloace rafinate si imbogatita cu umor fin si discret.
Deznadejdea surda a poetului si crisparea sufleteasca este inchisa in
versuri reflexive, de o notatie mai mult enigmatica, ambigua.
In ceea ce priveste particularitatile stilistice,George Bacovia este cunoscut ca un autor cu
inclinatii catre muzica si arte plastice,pasiuni cultivate inca din copilarie.Sunetul si
culoarea sunt de multe ori bazele simbolurilor care incripteaza poezia sa.Nu sunt insa
singurele moduri de expresie care deosebesc opera bacoviana de cea
contemporana.Autorul renunta la discursul bine articulat in favoarea unui univers
frant,intrerupt de puncte de suspensie,paranteze,ceea ce lasa loc sugestiei(este ceea ce se
intampla in pictura impresionista,cand in locul conturului apare tusa).

Discursul se esentializeaza,adica se realizeaza reducerea la verb si la substantiv.Se folosesc

sinesteziile,care sunt incercari de a percepe complexitatea vietii interioare,a lumii, prin
simturi simultane(« Si pe lume plumb de lume,plumb de lume s-a lasat. »).Epitetul
coloristic este uneori detasat de substantiv(« Spre seara,cand falfaie spre lume
violetul »).Se foloseste chiasmul (« Si ploua,si ninge/Si ninge si ploua »).Preferinta
pentru alb si negru este preferinta pentru un univers acromatic.Negrul este suma tuturor
culorilor,iar albul indica absenta culorii.

Aceste semnificatii sugereaza monotonia apasatoare,lipsa de perspectiva si lipsa de

personalitate.In absebta culorii ar trebui a rasune in versul bacovian acele imagini
auditive care sa suplineasca imaginile vizuale.Rasuna in schimb corbii,simboluri ale
mortii ,rasuna fanfara sau piculina,care dau senzatia de pustiu.Caldura devine pentru
Bacovia un factor distructiv,care descompune cadavrele ,iar natura este ostila,omul
devenin un intrus.In viziunea bacoviana doar iubirea si arta pot birui moartea si se
cultiva amurgul ca ora a simbolistului,intarind ideea de apocalipsa cosmica.
Muzica este una din principalele
modalitati simboliste intalnite
deoarece poetul percepe lumea la
nivel auditiv prin :instrumente
muzicale(clavirul,vioara,buciumul,t
alanga,piculina,flautul,fluierul),com
pozitii muzicale sugerand trairi
sufletesti(simfonia,marsul
funebru),zgomote
diverse(fosnete,scartaituri,trosnete,g
emete,soapte,plansete,tusea),verbe
auditive care exprima
disperarea,spaima(« strig », »planga
nd », »izbeste », » se
prabusesc »).Muzicalitatea
interioara a versurilor este realizata
prin alternarea vocalelor cu
consoanele(« plumb »),prin
repetarea unor cuvinte(« copacii
albi,copacii negri »),versuri-
refren(« Nu rade,citeste inainte. »)
Influentat intr-o oarecare masura de simbolistii francezi,Bacovia isi exteriorizeaza
impresiile prin corespondente plastice,folosindu-se de tonurile de
culoare.Cromatica are profunde sensuri in definirea starilor sufletesti,cum
insusi Bacovia martuirisea : »In poezie m-a obsedat intotdeauna un subiect de
culoare.Pictura cuvintelor sau auditie colorata.Fiecarui sentiment ii
corespunde o culoare. »Culorile nu numai ca sunt putine,dar ele sunt foarte
concentrate,acestea transformandu-se in adevarte strigate ale unui suflet
impovarat de tristete.
Gama de culori se bazeaza pe o serie de motive tipic simboliste –
plictisul,uratul,tristetea,monotonia.In poezia « Decor »,negrul,in contrast cu
albul creaza o atmosfera de doliu(« Copacii albi,copacii negri/Stau goli in
parcul sollitar/Decor de doliu funerar/Copacii albi,copacii negri ») Alaturi de
negru Bacovia foloseste violetul. In amurgul de toamna violet plopii ii par
poetului niste “apostoli in odajdii violete”. Pana si frigul in imaginatia sa are
culoarea violetului in “Plumb de iarna”. Ca sa transcrie sentimentul tristetii
sfasietoare poetul ii asociaza violetului galbenul:
“În toamna violetă/Pe galbene alei/Poeţii
trişti declamă/Lungi
poeme.”Galbenul este la Bacovia
culoarea maladivului (bolii) şi a
mizeriei:“Şi noaptea se lasă/Murdară
şi goală/Si galbeni trec bolnavi/Copii
de la şcoală.”(“Moină”)
Rosul cand apare incidental in poezia
bacoviana este culoarea ftizici
(tuberculoza) şi e figurat prin sangele
tuberculatilor “al atacatilor”. Intr-un
amurg bolnav, insangerat frunzele
curg de pe ramuri ca “lacrimi mari de
sange”. Tot de sange par lacul si
luna.
Peste acest peisaj colorat cand in gri,
cand in fumuriu de plumb, cand in
galben, negru, violet Bacovia aseaza
vietile oamenilor. Melancolia grava
este sugerata de vioara si clavir,iar
nevroza este redata de verdele
crud,albastru si roz in plan
cromatic,iar in cel muzical,de violina
si flaut.
Bacovia este ,in esenta ,un poet controversat,care a avut de la aparitie admiratori,dar si critici
rezervate sau chiar iritate,I s-au reprosat mai ales manierismul ,monotonia,efectele
facile,dar si stridentele de limbaj.Cea mai evidenta divergenta in interpretarea poziei lui
a reprezentat-o intelegerea ei ca expresie a sinceritatii sau ca artificiu.Unii critici au
considerat ca versurile lui Bacoviasunt de o extrema simplitate,elementaritate,expresie
directa a starii lirice.Dupa altii,esenta poeziei este artificialitatea si teatralismul.

In „Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent”,George Calinescu nota :„Poezia

lui G.V-Bacovia a fost socotita,in chip curios,ca lipsita de orice artificiu poetic,ca o
poezie simpla,fara mestesug(Eugen Lovinescu,Alexandru Maniu).Si tocmai artificiul te
izbeşte şi-i formează în definitiv valoarea.” Nicolae Manolescu avanseaza in
„Metamorfozele poeziei” ideea ca :” Primul lucru care ne izbeşte la Bacovia este tocmai
spiritul teatral,manierismul,stilul suferinţei.”Pentru poetul Ion Barbu ,care a exprimat
intr-un interviu din 1929 o judecata extrem de dura asupra lui Bacovia ,expresia lirica si
crearea de atmosfera inseamna lipsa de intelectualitate: „E adevarat ca o netagaduita
durere se marturiseste in versurile lui si admiram un simt rar al desenului.Dar ,o poezie
depresiva,poezia care nu contine nici un principiu eliberator,e o poezie lirica si ca atare
nu ma intereseaza.”
 Opinia lui Nicolae Davidescu in „Aspecte si
In lucrarea „Introducere in opera lui George
Bacovia”,Dinu Flamand este de parere ca :”Poezia
bacoviana se organizeaza cu mari eforturi la nivelul
expresiei,pentru a invinge insa coplesitor in
ansamblu.Cobori in detaliu si surprinzi ezitarile de
limba,improprietatile,fadul,vetustul;dar cand citesti
intr-un sistem de relatii estetice mai generoase,o
grava experienta umana iti vorbeste.”
directii literare” apare ca o idee
impotriva curentului:”Bacovia e,inainte
sincer.Poezia lui nu tinteste niciodata un
anumit efect literar;totdeauna insa,ea
aduce cu sine ,fara sa-si dea
socoteala,unul.[…]Bacovia se multumeste
sa se analizeze si sa-si noteze
scurt,precis,cu nervii stransi,intr-o
innascuta incordare,impresiile.”
Bacovia devine un poet cu un contur
distinct de la primul său volum de poezii
Plumb, unde intareste rolul
simbolului,prin care deosebeste lirica lui
de lirica vremii,adaugand peisajul
varstelor geologice, decorul asezarilor
lacustre, ca si viziunile provinciale
mohorate si funeste.Prin poezia sa,el
creaza inca de la inceput – cum avea sa
scrie Eugen Lovinescu- « o atmosfera de
coplesitoare dezolare, de toamne reci, cu
ploi putrede, cu arbori cangrenati, limitat
intr-un peisagiu de mahala si de oras
provincial,intre cimitir si abator,o
atmosfera de plumb,in care pluteste
obsesia mortii si a neantului,o
descompunere a fiintei organice..