Sunteți pe pagina 1din 6

ANALIZA NUMERICA ECUATII NELINIARE PE Rn (http://bavaria.utcluj.

ro/~ccosmin)

ECUATII NELINIARE PE Rn
1. INTRODUCERE Fie D R n , f i : D R , i = 1,2,...n si sistemul:
f i ( x1 , x 2 ,..., x n ) = 0, i = 1,2,..., n, ( x1 , x 2 ,..., x n ) D

(1) (2)

Daca se considera aplicatia F : D R n , astfel ca: F ( x1 , x2 ,..., xn ) ( f 1 ( x1 , x 2 ,..., x n ), f 2 ( x1 , x 2 ,..., x n ),..., f n ( x1 , x 2 ,..., x n )) sistemul (1) poate fi scris si sub forma ecuatiei vectoriale: F(X ) = 0, X D unde 0 este elementul nul al spatiului R n .

(3)

In continuare se vor prezenta trei metode de aproximare a solutiilor unei ecuatii neliniare pe R n . 2. Metoda aproximatiilor succesive (Metoda de punct fix) Fie mai intai sistemul de ecuatii neliniare scris sub forma: xi = i ( x1 , x 2 ,..., x n ), i = 1,2,..., n, ( x1 , x 2 ,..., x n ) D (4) unde i : D R sunt functii continue pe D si astfel incit pentru orice punct ( x1 , x2 ,..., xn ) D sa avem (1 ( x1 , x2 ,..., xn ), 2 (x1 , x2 ,..., xn ),..., n (x1 , x 2 ,..., xn )) D , sau sub forma vectoriala: X = (X ), X D (5) unde X = ( x1 , x 2 ,..., x n ) si = (1 , 2 ,...., n ) . In conformitate cu metoda aproximatiilor succesive, plecind de la o valoare de pornire X (0 ) , se genereaza sirul X (0 ) , X (1) ,..., X (n ) ,... unde: X ( n +1) = (X ( n+1) ) , n=0,1, (6) * Daca sirul (6) este convergent, adica metoda este convergenta si X D este limita lui, atunci X * este solutie a ecuatiei (5). Intr-adevar trecind la limita in (6) si avind in vedere continuitatea functiei , se obtine: lim X (n +1) = lim X ( n ) (7)

adica X * = (X * ) .

ANALIZA NUMERICA ECUATII NELINIARE PE Rn (http://bavaria.utcluj.ro/~ccosmin)

Ramine de studiat problema convergentei metodei . In acest scop poate fi folosita teorema Piccard-Banach si anume:
Daca : R n R n verifica conditia de contractie: (X ) (Y ) X Y , X, Y R n

(8)

cu 0 < < 1 , atunci exista un element unic X * R n solutie a ecuatiei (5) si care este limita sirului (6), eroarea comisa in aproximarea X * X ( n ) fiind evaluata prin: n X * X (n ) X (1) X (0 ) (9) 1 Observatii:

(1) Dupa cum s-a vazut si in cazul ecuatiilor in R, o conditie suficienta pentru ca o aplicatie continua si cu derivate partiale de ordinul I contine pe un domeniu D R n sa fie contractie este ca ' q < 1 pe D, unde prin norma lui ' se intelege norma matricei Jacobian:
' = i x j De exemplu: i(n ) = max max 1 i n xD x j j =1
n '

, i, j = 1,2,..., n

(10)

(11)

(2) Metoda aproximatiilor succesive poate fi aplicata si in cazul ecuatiilor de forma (3), unde F este o functie definita si continua intr-o vecinatate a vectorului solutie X * . Intr-adevar, ecuatia (3) poate fi scrisa sub forma: X = X + M F (X ) (12) unde M este o matrice patratica de dimensiuni nxn nesingulara. Notind: X + M F ( X ) = ( X ) (13) ecuatia (3) devine X= (X), forma sub care poate fi aplicata metoda aproximatiilor succesive. Urmeaza sa deterimnam matricea M astfel incit metoda sa convearga. In acest ' q < 1 si observatia evidenta ca procesul iterativ scop folosim conditia converge cu atit mai rapid cu cit ' este mai mica. Din (13), se obtine:

' (X ) = I + M F ' ( X ) (14) Conform celor de mai sus, determinam matricea M astfel incit pentru valoarea de pornire X (0 ) sa avem ' (X (0 ) ) =0. Obtinem: I + M F ' (X (0 ) ) = 0 (15) (0 ) ' de unde in ipoteza F (X ) 0 , rezulta ca: M = (F ' (X (0 ) )) Daca F ' (X (0 ) ) = 0 se alege o alta valoare de pornire X (0 ) .
1

(16)

ANALIZA NUMERICA ECUATII NELINIARE PE Rn (http://bavaria.utcluj.ro/~ccosmin)

3. Metoda Newton
Se considera din nou ecuatia (1). Fie X * D o solutie a acestei ecuatii, iar X ( p ) o aproximatie a lui X * . Notam prin ( p ) eroarea de aproximare a lui X * prin X ( p ) : X* = X ( p ) + ( p ) (17) Avem deci: F(X ( p ) + ( p ) ) = 0 (18) Presupunind ca functia F este derivabila intr-un domeniu convex ce contine pe X * si X ( p ) , membrul intai al relatiei (17) poate fi aproximat prin primii doi termeni din dezvoltarea in serie Taylor a functiei F in vecinatatea punctului X ( p ) , adica:

F(X ( p ) + ( p ) ) F(X ( p ) ) + F ' (X ( p ) ) ( p ) (19) Astfel relatia (17) se aproximeaza prin relatia: F(X ( p ) ) + F ' (X ( p ) ) ( p ) = 0 (20) care scrisa sub forma dezvoltata ne conduce la sistemul liniar algebric in necunoscutele i( p ) , i = 1,2,..., n componentele scalare ale vectorului corectie ( p ) :
( p) ( p) ), i = 1,2,..., n = f i (x1( p ) , x 2 ,..., x n

( p) ( p) ( p) ( p) ( p) ( p) ( p) ( p) ( p) ) ) ) n = 1 + 2 + ... + f i (x1( p ) , x 2 ,..., x n f i (x1( p ) , x2 ,..., x n f i (x1( p ) , x 2 ,..., xn x1 x 2 x n

(21) Introducind notatia:


f 1 x 1 f 2 ( p) ( p) ' J (X ) = F (X ) = x1 ... f n x1 f 1 x 2 f 2 x 2 ... f n x 2
1

in ipoteza ca matricea J (X ( p ) ) este nesingulara, se obtine:

f 1 x n f 2 ... x n ... ... f n ... x n X( p ) ...

(22)

( p ) = J (X ( p ) ) F(X ( p ) ) (23) Se obtine deci o valoare pentru vectorul corectie ( p ) . Notind prin X ( p +1) aproximatia
obtinuta aplicind lui X ( p +1) corectia ( p ) , suntem condusi la metoda iterativa: X ( p +1) = X ( p ) J (X ( p ) ) F(X ( p ) ), p = 0,1,... (24) ( p) Rezulta usor, prin trecerea la limita in (24) ca daca sirul X ,p=1,2,, este convergent si X * este limita lui atunci X * este solutie a ecuatiei considerate. Privind convergenta acestui sir avem urmatoarea teorema.
1

ANALIZA NUMERICA ECUATII NELINIARE PE Rn (http://bavaria.utcluj.ro/~ccosmin)

Teorema: Fie F o aplicatie continua si cu derivabila pe un domeniu D si r R a.i. S 0 (X (0 ) , r ) = X X X (0 ) r D

Daca sunt indeplinita urmatoarele conditii: (a) Exista matricea M 0 = J 1 (X (0 ) ) si M 0 A0

(b) M 0 F(X (0 ) ) B0 r / 2 (c) F ' (X ) C , X S 0 (d) 0 = 2nA0 B0 1

Atunci pentru valoare de pornire X (0 ) , procesul iterativ (24) este convergent, vectorul: X * = lim X ( p ) (25)
p

este solutie a ecuatiei date si


X * X (k ) 1 2
k 1 2 1 0 B0
k

(25)

Drept criteriu de convergenta a procedeului iterativ Newton se foloseste una din urmatoarele conditii sau amindoua: (a) i i , i = 1,2,..., n unde: i = xi(k ) xi(k 1) , xi( k ) 1 (b) f i (X (k ) ) i , i = 1,2,..., n

i = ( xi( k ) xi( k 1) ) / xi( k ) , xi( k ) > 1

4. Metoda pasilor descendenti (Metoda gradientului)


Sistemul (1), F(X)=0, este format din egalarea cu zero a functiilor neliniare f i ( x1 , x 2 ,..., x n ), i = 1,2,..., n continue si derivabile in domeniul de definitie. Se considera functia:
U (X ) = ( f i ( x1 , x 2 ,..., x n ))
i =1 n 2

(26)

Solutia sistemului F(X)=0 este o solutie a ecuatiei U(X)=0. De asemenea, solutia ecuatiei U(X)=0 anuleaza functiile fi . In felul acesta problema rezolvarii sistemului F(X)=0 se reduce la determinarea minimului absolut al functiei U(X) in spatiul n-dimensional. Fie X (0 ) prima aproximatie a solutiei sistemului. Prin X (0 ) se traseaza suprafata de nivel a functiei U (X ) = U (X (0 ) ) . Pentru determinarea urmatoarei aproximatii (mai buna) a solutiei sistemului se parcurge normala la suprafata U (X ) = U (X (0 ) ) pina se intersecteaza

ANALIZA NUMERICA ECUATII NELINIARE PE Rn (http://bavaria.utcluj.ro/~ccosmin)

o alta suprafata de nivel de ecuatie U (X ) = U (X (1) ) unde se afla punctul de coordonate X (1) . In continuare, pornind de la punctul X (1) de-a lungul normalei la suprafata U (X ) = U (X (1) ) , se ajunge in punctul de coordonate X ( 2 ) s.a.m.d. (v. Fig. 1). Deoarece U (X (0 ) ) > U (X (1) ) > ... > U (X (n ) ) , rezulta evident apropierea de punctul in care valoarea functiei U (X ) este cea mai mica.

M0 X(0) X(2) O X(1) M1 U(X(1)) U(X(0))


Fig.1 Metoda gradientului Gradientul functiei U (X ) este:
U U U (27) U (X ) = ... x n x1 x 2 Din trunghiul OM0M1 (Fig.1) rezulta: X (1) = X (0 ) 0 U (X (0 ) ) (28) Pentru calculul factorului 0 se considera functia scalara: (0 ) = U (X (0 ) 0 U (X (0 ) )) (29) care exprima variatia nivelului functiei U de-a lungul normalei la suprafata de nivel in punctul X (0 ) . Factorul 0 trebuie ales astfel incit functia (0 ) sa fie minima: (30) = U (X (0 ) 0 U (X (0 ) )) = 0 0 0 Cea mai mica solutie pozitiva a acestei ecuatii este 0. Pentru rezolvarea ecuatiei, se poate presupune ca factorul 0 are o valoare relativ mica in raport cu unitatea si i se pot neglija puterile. Cum:
(0 ) = ( f i (X (0 ) 0 U (X (0 ) )))
n i =1 2

M2

(31)

si prin dezvoltarea in serie Taylor a functiei fi se obtine:


5

ANALIZA NUMERICA ECUATII NELINIARE PE Rn (http://bavaria.utcluj.ro/~ccosmin)

f i (X (0 ) ) (0 ) (0 ) = f i (X ) 0 U (X (0 ) ) X i =1
n

(32)

unde

(0 ) n f i (X (0 ) ) (0 ) ( 0 ) f i (X ) = 2 f i (X ) 0 U (X ) U (X (0 ) ) 0 X i =1 X de unde rezulta imediat: (0 ) n ( 0 ) f i (X ) ( ) fi X U (X (0 ) ) X 0 = i =1 2 ( ) 0 n f i (X ) ( 0) X U (X ) i =1 In continuare se poate scrie:

f i f i f i = X x1 x 2 Conditia de minim a functiei (0 ) este deci:

...

f i x n

(33)

(34)

(35)

U = x j x j

n f ( X ) n ( ) = f f i (X ) i X 2 i x j i =1 i =1 2 T

(36) (37)

n n f f U (X ) = 2 f i (X ) i ... f i (X ) i = 2J T (X ) F(X ) x1 x n i =1 i =1 Prin urmare, expresia finala a factorul 0 poate fi scrisa astfel:

2 0 =

si X (1) = X (0 ) 20 J T (X (0 ) )F (X (0 ) ) sau mai general:

J (X (0 ) )J T (X (0 ) )F(X (0 ) ), J (X (0 ) )J T (X (0 ) )F(X (0 ) ) X ( k ) = X ( k 1) 2 k 1 J T (X ( k 1) )F(X ( k 1) )

F (X (0 ) ), J (X (0 ) )J T (X (0 ) )F (X (0 ) )

(38)

(39) (40)

Se considera ca valorile X

(k )

reprezinta soltiile sistemului daca: f i (X (k ) ) < , i = 1,2,...n

Observatie: In relatia (38) s-a notat cu x y produsul scalar al vectorilor x si y:


x y = xi y i
n

(41)

unde x = ( x1

x2

... x n ); y = ( y1

y2

... y n ) .

i =1