Eu nu strives corola de minuni a lumii Lucian Blaga

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii Eu nu strivesc corola de minuni a lumii i nu ucid cu mintea tainele, ce le-ntlnesc n calea mea n flori, n ochi, pe buze ori morminte. Lumina altora sugrum vraja neptrunsului ascuns n adncimi de ntuneric, dar eu, eu cu lumina mea sporesc a lumii tain i-ntocmai cum cu razele ei albe luna nu micoreaz, ci tremurtoare mrete i mai tare taina nopii, aa mbogesc i eu ntunecata zare cu largi fiori de sfnt mister i tot ce-i neneles se schimb-n nenelesuri i mai mari sub ochii meicci eu iubesc i flori i ochi i buze i morminte.

In perioada interbelica, in lirica romaneasca au coexistat doua mari directii cu doctrina estetica opusa: traditionalismul si modernismul. Avand la baza ideile formulate de Eugen Lovinescu despre sincronizarea literaturii romane cu cea europeana, modernismul este un curent literar care duce in prim-plan ideea inovatiei, atat in plan tematic, cat si formal. Astfel, orientarea tematica a noului curent este una filozofica, abordandu-se problematica trecerii timpului, a conditiei umane sau a destinului creatorului/artistului. Principala caracteristica a limbajului poetic e ambiguitatatea, mesajul operelor fiind incifrat prin utilizarea unui numar mare de metafore, ajungandu-se chiar la caracterul de parabola al textului liric. Inovatiile prozodice se refera in primul rand la utilizarea versului liber si folosirea ingambamentului(scrierea cu litera mica a versurilor) cu scopul de a urmarii fluxul gandirii, fara ingradiri conventionale legate de forma. Lucian Blaga a utilizat in conturarea universului sau liric cateva idei fundamentale din sistemul sau filozofic, sintetizat in trilogia cunoasterii, trilogia culturii, trilogia valorilor. In prima opera, Blaga introduce problematica dualitatii cunoasterii, sugerand ca exista 2 cai prin care oamenii

pot lua contact cu realitatea inconjuratoare. Pe de-o parte exista o cale rationala, stiintifica, realizata prin obiectivitate si denumita de Blaga cunoastere paradisiaca. Pe de alta parte exista si o cunoastere luciferica, bazata pe intuitive, sensibilitate si mai ales pe imaginatia fiecaruia. In conceptia autorului, cunoasterea umana in orice forma a ei e limitata de Marele Anonim, care impune o cenzura transcendenta. Poezia deschide volumul de debut Poemele luminii din 1919 si e o arta poetica modernista deoarece abodreaza raportul dintre creator si lumea inconjuratoare. Blaga nu foloseste in poezie concept filozofice, ci metafore care surprind ideile legate de cunoasterea luciferica si cea paradisiaca. Titlul poeziei sugereaza prin metafora corolei de minuni perfectiunea, dar si delicatetea misterelor lumii pe care eul liric nu vrea sa le distruga prin ratiune. Prezenta pronumelui de persoana I singular are rolul de a accentua optiunea, aparand astfel o trasatura specifica modernismului abodrat de Blaga: exacerbarea eului. Forma negative a verbului a strivi reprezinta o condamnare implicita a celor care incearca sa explice tainele universului sis a transforme misterul in certitudine. Tema creatiei si problematica raportului dintre artist si lume sunt sustinute in opera printr-un camp semantic al ideii de mister (taine, neintelesuri, nepatrunsul ascuns, intunecata zare, adancimi de intuneric). Poezia se organizeaza in jurul a doua simboluri poetice: lumina mea, reprezentand cunoasterea luciferica, si lumina altora, simbolizand cunoasterea paradisiaca. Se stabileste astfel o antitexa la nivel textual, opera fiind structurata pe doua planuri desemnate prin utilizarea formelor pronominale: mea si altora. In functie de acest element de opozitie se disting 2 secvente poetice, cea mai mare parte a spatiului liric fiind dedicate primului termen al antitezei. Secventa initiala (primele 5 versuri) e dedicate afirmarii si sustinerii optiunii eului liric fata de o cunoastere bazata pe sensibilitate. Respingerea ratiunii redata prin forma negative a verbului a ucide e justificata prin convingerea eului liric ca exista in univers si lucruri destinate exclusive sufletului, nu mintii. Acestea sunt redate prin enumeratia de metafore (in flori, in ochi, pe buze ori morminte). Daca florile simbolizeaza frumusete, delicatete, iar ochii reprezinta sufletul, buzele sunt associate iubirii, in timp ce mormintele ilustreaza amintirea celor dragi. Toate acestea sunt lucruri care nu ar putea fi niciodata explicate prin ratiune, tocmai fiindca tin de sensibilitatea fiecaruia. Cea de-a doua secventa cuprinde celalalt termen al antitezei, eul liric condamnand cunoasterea de tip paradisiac prin verbul sugruma. Antiteza dintre cele doua tipuri de cunoastere e accentuate prin folosirea conujunctiilor coordonatoare adversative dar, si prin repetarea pronumelui personal eu, care devine principalul element de recurenta al textului. Daca in primele secvente, cunoasterii de tip paradisiac I se asociaza verbe precum strives, ucid si sugruma, in a treia secventa lumina mea e caracterizata prin verbele sporesc si iubesc. Eul liric face o analogie intre cunoasterea luciferica si lumina lumii, care nu reflecta adevarata lumina a lucrurilor, ci lasa loc imaginatiei si emotiei. Desi e introdus printr-o conjunctie cauzala caci, totusi finalul are rolul unei concluzii, marcand ideea ca eul liric isi asuma definitive cunoasterea de tip luciferic. Din punct de vedere prosodic, textul respecta rigorile modernismului: ingambament, vers liber, masura variabila, organizare astrofica.

La nivel morfo-sintactic se remarca efectele stilistice ale utilizarii verbelor la mod indicative, timp present, avand valoare epistemica de certitudine, eul liric generalizand asadara bordarea acestui tip de cunoastere in intregul sau univers liric. In opinia mea, tema creatiei e abordata de Blaga intr-o maniera specifica modernismului interbelic, elementele acestui curent regasindu-se atat la nivelul ideii poetice, cat si la cel al elementelor de structura si compozitie. Astfel, in aceasta opera poetica nu mai e abordat raportul dintre creator si opera, ci modul in care artistul percepe universul inconjurator si il transforma in plan esthetic in arta.