Sunteți pe pagina 1din 6

Definirea conceptului de personalitate

n viata de zi cu zi utilizam frecvent termenul de personalitate. Este un termen pe care, de obicei, l abordam n relatie cu dezvoltarea psihica care se desfasoara pe tot parcursul vietii, al carei rezultat este aparitia si manifestarea diferentiata a personalitatii. Diferentele dintre oameni au fost identificate nca din antichitate, dar acestea au fost considerate a fi n firea lucrurilor si nu s-a ncercat explicarea lor. ,,Conceptul modern de personalitate si studierea procesului de formare a personalitatii sunt fenomene foarte recente, mai noi chiar dect studiile despre cultura si societate.1 Prin urmare, vom ncerca sa delimitam personalitatea ca realitate psihologica de personalitatea n calitate de concept, precum si delimitarea conceptuala care va fi un punct de reper n abordarea personalitatii. Personalitatea este o realitate, este omul viu, concret empiric, cu vise si deziluzii, cu realizari si esecuri, omul real. Ca realitate, personalitatea este totalitatea psihologica ce caracterizeaza si individualizeaza un om n particular. Abordata ca si concept, personalitatea este ,,obiectul ultim si prin urmare cel mai complex al psihologiei.2 Acest concept nglobeaza aproape toata psihologia deoarece nu exista nici o teorie sau conceptie care sa nu se raporteze mai mult sau mai putin la teoria si conceptia personalitatii. Din punct de vedere teoretic, personalitatea este cadrul de referinta fundamental pentru definirea sensului si valorii explicative ale celorlalte notiuni psihologice. Din punct de vedere practic, personalitatea este cea mai complexa si uneori mai dramatica realitate umana cu care intram n contact, o influentam, o amelioram, fiind un important ghid n modelarea concreta a omului. Numai prin referire la personalitate putem ntelege si ajuta omul n constructia sa. Personalitatea este cea care mediaza receptarea si acceptarea influentelor externe, le integreaza n structurile sale si le transforma n prghii orientative si reglatorii pentru toate manifestarile sale. Tot ea este cea care diferentiaza pe cineva de altcineva si da fiecaruia o anumita valoare. Numai omul are personalitate si pe masura ce ea apare produce o serie de efecte asupra manifestarilor sale: stabilizeaza conduitele, le directioneaza unitar, asigura consensul gndului cu fapta, le face sa fie adaptate la conditiile prezente dar si viitoare, valorifica toate capacitatile si posibilitatile omului. 1.1 Concepte apropiate n viata de zi cu zi utilizam frecvent termeni precum: individ, persoana, personalitate. La o analiza mai atenta, desi de cele mai multe ori ca sinonime, cei trei termeni exprima continuturi diferite: Termenul de individ1 desemneaza orice entitate indivizibila nedezmembrabila) care este determinata biologic. n aceasta acceptiune, el este aplicabil n descrierea si analiza nu numai a omului, ci a oricarui organism viu planta sau animal. Termenul de persoana este corespondentul, n plan social, al individului n plan biologic. El desemneaza individul uman concret, ntr-un cadru relational dat, asa cum este perceput de cei din jur. Prin continut, termenul de persoana include ansamblul nsusirilor psihice, care asigura adaptarea la mediul social istoric si n cadrul acestor nsusiri se subliniaza necesitatea prezentei componentelor de ordin superior constient. Se afirma astfel ca omul este persoana n virtutea faptului ca si defineste constient atitudinile fata de realitate. Spre deosebire de individ, care este

rodul evolutiei biologice, persoana este considerata produs al dezvoltarii social istorice. Acest atribut de persoana nu este dat prin nastere; el se dobndeste treptat n ontogeneza, gratie procesului de socializare. De asemenea, acest atribut se poate pierde n anumite boli psihice care se caracterizeaza prin alterarea eului, a imaginii de sine, a autoperceptiei si a perceptiei realitatii nconjuratoare. Termenul de personalitate desemneaza sistemul atributelor, structurilor de valori precum si functiile social-istorice ale persoanei. Personalitatea este persoana plus o nota de valoare care se adauga datorita organizarii superioare a persoanei. Personalitatea se refera la particularitatile psihice individuale, la ceea ce l distinge sau l detaseaza pe un om de altul. Asadar, personalitatea are rolul de a raporta un individ la altul caci o persoana are personalitate numai comparativ cu altii. Esential deci n acest context este faptul ca notiunea de personalitate tinde sa se lege de existenta unei componente si a unei dimensiuni axiologice, de valoare (spre deosebire de persoana). Termenul de personaj se refera la vesmntul social al personalitatii. Personajul se prezinta ca o masca n spatele careia se ascunde persoana. Nimeni nu poate ajunge la persoana dect prin intermediul personajului care arata o parte din persoana dar ascunde, releva si tradeaza alte parti ale acesteia. La rndul sau, persoana se exprima prin personaj si sufera chiar unele modificari prin intermediul acestuia. Uneori, ntre persoana si personaj exista relatii de armonie dar se pot ntmpla sa apara si relatii disonanta care atunci cnd se adncesc destructureaza si perturba personalitatea. 1.1.1 Definitia si caracteristicile personalitatii Odata ce personalitatea a devenit un domeniu cercetare psihologica (deceniul al treilea al sec. XX), definirea ei a suscitat mari controverse. n 1931, G.W. Allport enumera peste 50 de definitii, n 1950, McClelland inventaria nu mai putin de 100 formulari diferite, iar la nceputul deceniului al IX lea, num arul acestora depasea 150. Se pune deci ntrebarea Ce este personalitatea? avnd n vedere ca, n fapt, n aceasta structura si n aceste trasaturi se reflecta si se mpletesc ntr-un mod specific: generalul: n anumite privinte toti oamenii sunt la fel ; particularul: n anumite privinte unii oameni sunt la fel; individualul: n anumite privinte nici un om nu este la fel cu celalalt.

n opinia lui Paul Fraisse istoria psihologiei, ntre anumite limite, se confunda cu istoria raspunsurilor la aceasta ntrebare fundamentala. n lucrarea sa Structura si dezvoltarea personalitatii, G. Allport (1931/ 1993 ) identifica mai multe tipuri de definitii date conceptului de personalitate: [Vezi si G. Albu, 2004 pentru tratarea urmatoarelor concepte] 1.1.2 a) Definitii prin efect extern: Aceste definitii iau n consideratie efectele sau impresia pe care trasaturile sau calitatile unei persoane concrete le produc asupra celor din jur. Din acest punct de vedere, personalitatea reprezinta suma totala a influentelor produse de individ asupra societatii. Vazuta prin prisma efectelor ei externe, personalitatea se reduce de fapt la ceea ce cred altii despre noi astfel nct: numai prin judecatilre altora despre noi, personalitatea noastra este cunoscuta ca atare (Allport, p.35). Riscul unei astfel de abordari n cunoasterea personalitatii consta n a confunda personalitatea cu personajul (iar oricare dintre noi poate juca diferite personaje, n functie de situatie).

1.1.3 b) Definitii prin structura interna. Din perspectiva acestor definitii personalitatea este o entitate obiectiva, care exista cu adevarat, indiferent de modul n care este perceputa de ceilalti. Definita prin prisma profilului psihic intern, personalitatea este organizarea mai mult sau mai putin durabila a caracterului, temperamentului, inteligentei si fizicului unei persoane, este ceea ce poate permite explicarea conduitei unui individ n anumite situatii. Definirea personalitatii prin structura interna are avantajul surprinderii elementelor ce compun personalitatea dar, din pacate, nu poate explica geneza aparitiei acestor structuri interne. Definitiile prin efect extern si definitiile prin structura interna considerate impreuna par a asigura complementaritatea necesara abordarii cu succes a procesului de cunoastere al personalitatii. Luate separat acestea au fiecare limitelor si erorile lor. Toate celelalte definitii conduc la consecinte nefavorabile pentru abordarea psihologiei personalitatii. 1.1.4 Acceptiuni ale termenului de personalitate Acceptiunea psihologica Acceptiunea antropologica Acceptiunea psihologica [Vezi G. Albu, 2004 pentru tratarea urmatoarelor concepte] Toate cele trei acceptiuni luate mpreuna reusesc sa realizeze tabloul unitar general al realitatii pe care o numim personalitate. Din corelarea lor desprindem urmatoarele concluzii referitoare la realitatea personalitatii: personalitatea este o entitate bio-psihopsiho-socio-culturala, realizata prin indivizi vii, concreti; 10 personalitatea este purtatoarea si executoarea functiilor epistemice, pragmatice si axiologice, adica este fiinta care cunoaste, actioneaza si valorizeaza, transformnd pe aceasta baza lumea si pe sine nsasi; personalitatea este produsul si producatoarea de mprejurari de medii, ambiante si situatii sociale; omul asimileaza dar si creeaza mprejurarile, le dirijeaza si le stapneste, le modifica atunci cnd acestea nu mai corespund nevoilor sau aspiratiilor sale. 1.1.5 Definitia personalitatiin ceea ce priveste definirea personalitatii, Dat fiind ca personalitatea este o realitate extrem de complexa si diversificata, aceasta a generat mari dificultati si controverse de ntelegere. Asa cum organizarea structural-functionala a individului se diferentiaza n timp, tot asa si ansamblul nsusirilor psihice ale persoanei suporta un proces de structurare n urma caruia nu numai ca se diferentiaza ntre ele , dar se si valorizeaza devenind unice. Personalitatea este persoana plus o nota de valoare, este organizarea superioara a persoanei. ,,Nota de calitate adaugata personalitatii i confera acesteia apelativul de valoare suprema. 1 n "Dictionar de Psihologie" de Norbert Sillamy, personalitatea este definita astfel: (...) element stabil al conduitei unei persoane; ceea ce o caracterizeaza si o diferentiaza de o alta persoana. ntre nenumaratele definitii ale personalitatii, G. W. Allport da propria definitie n lucrarea Structura si dezvoltarea personalitatii" (1934), ncercnd cum spune (...) nu sa definim obiectul n functie de metodele noastre imperfecte". PERSONALITATEA este organizarea dinamica n cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determina gndirea si comportamentul sau caracteristic."

Pentru a ntelege mai bine, vom explica n continuare conceptele din aceasta definitie, asa cum a facut-o Allport: Organizarea dinamica; Problema centrala a psihologiei este organizarea mentala (formarea structurilor sau ierarhiilor de idei si deprinderi, care ghideaza n mod dinamic activitatea). Integrarea si alte procese organizationale sunt necesare pentru a explica dezvoltarea si structura personalitatii.(...) Termenul implica si procesul reciproc de dezorganizare, mai ales la acele personalitati anormale care sunt marcate de o dezintegrare progresiva. Psihofizic ; Acest termen ne aminteste ca personalitatea nu este nici exclusiv mentala, nici exclusiv nervoasa. Organizarea sa atrage dupa sine functionarea att a spiritului, ct si a trupului ntr-o unitate inextricabila. Sisteme: Un sistem (orice sistem) este un complex de elemente ntr-o interactiune reciproca. O deprindere este un sistem, la fel si un sentiment, o trasatura, un concept , un stil de comportare. Aceste sisteme exista n mod latent norganism chiar cnd nu actioneaza. Sistemele sunt "potentialul nostru de activitate.
1 1.

Zlate ,M- Fundamentele psihologiei, Editura Pro Humanitate, Bucuresti, 2004, p.233

11 Determina: Personalitatea este ceva si face ceva. Sistemele psihofizice latente motiveaza sau directioneaza o activitate si o gndire specifica atunci cnd intra n actiune. Toate sistemele care compun personalitatea trebuie considerate ca tendinte determinate. Ele exercita o influenta directoare asupra tuturor actelor adaptative si expresive prin care personalitatea ajunge sa fie cunoscuta. Caracteristic: Orice comportament si orice gndire sunt caracteristice persoanei sii (...) sunt unice pentru aceasta. Comportament si gndire: Acesti doi termeni constituie o eticheta pentru a desemna tot ceea ce poate un individ sa faca (...). Ele sunt moduri de adaptare si desfasurare provocate de situatia ambientala n care ne aflam, totdeauna selectionate si conduse de sistemele psihofizice care alcatuiesc personalitatea noastra. n Dictionar de Psihologie, editura Babel 1997, coordonat de Ursula Schiopu comportamentul si gndirea "...se refera la disponibilitatile generale si caracteristice pe care le exprima o persoana (fata de altele) si care contureaza identitatea ei specifica. Definitia care pare sa aiba circulatia cea mai mare este urmatoarea: Personalitatea este unitatea bio-psiho-sociala care se formeaza stadial n ontogeneza si determina un mod specific si relativ stabil de raportare a omului la lume si la sine nsusi. Eysenk arata ca ,,personalitatea este organizarea mai mult sau mai putin durabila a caracterului, temperamentului, inteligentei si fizicului unei persoane, organizare care determina adaptarea sa unica la mediu. Pe baza definitiilor de mai sus, putem spune ca personalitatea este o structura bio-psiho-sociala constnd dintr-un ansamblu de nsusiri psihice care exprima orientarile fundamentale ale omului fata de ambianta si fata de sine, particularitatile fizice si dinamico-energetice ale raspunsurilor la stimularile mediului, posibilitatile sale de interventie activa si creatoare n lume, toate fiind organizate n mod ierarhic si original. Din numeroasele definitii ale personalitatii se desprind cteva caracteristici ale conceptului de P care evidentiaza faptul ca personalitatea este o structura biopsihosociala

Pierron,R.,1985): Globalitatea: PersonaPersonalitatea unei persoane este constituita din ansamblul de caracteristici care permite descrierea si identificarea ei printre celelalte. nsa nu trebuie sa uitam ca omul este unic prin fiecare persoana. Acest lucru nseamna ca unicitatea individului se contureaza ntr-o personalitate unica nsa asemanatoare pe anumite criterii, cu personalitatile altor indivizi. Coerenta: Majoritatea teoriilor admit ideea existentei unei anume organizari si interdependente a elementelor componente ale personalitatii. Dar cnd n comportamentul unei persoane apar acte neobisnuite ele contravin acestor teorii. Personalitatea nu este un ansamblu de elemente juxtapuse, ci un sistem functional format din elemente interdependente. Permanenta (stabilitatea) temporala: Desi o persoana se transforma, se dezvolta, ea si pastreaza identitatea sa psihica. Omul are constiinta existentei sale, sentimentul continuitatii si a identitatii personale de-a lungul ntregii sale vieti. Pe lnga definitiile date trebuie sa precizam urmatoarele: personalitatea nu este prezenta la nastere, ea se formeaza treptat ncepnd cu vrsta de 3 ani si se cristalizeaza bazele ei, iar treptat, apar de-a lungul celorlalte stadii de dezvoltare diversele ei componente, astfel nct n perioada de adolescenta se contureaza o organizare unitara; personalitatea nu este un simplu aspect al vietii psihice a omului ci este o totalitate de componente diverse si complexe fapt pentru care cunoasterea ei deplina este o sarcina foarte dificila; desi cuprinde un numar mare de componente, personalitatea nu este o simpla suma a acestora ci este si se manifesta ca un ntreg, astfel da coerenta conduitelor omului, directionare att n raport cu ambianta ct si cu posibilitatile proprii; desi caracteristica de ntreg este comuna tuturor, organizarea ca atare a elementelor si gradul de dezvoltare al acestora sunt diferite de la o persoana la alta si de aceea putem spune ca personalitatea este unica si originala la fiecare; personalitatea este puternic determinata si conditionata de existenta sociala a omului. n afara cadrului socio-cultural ea nu apare cu toate elementele si cu toata organizarea ei. Personalitatea este influentata n mod determinant de particularitatile mediului in care se dezvolta. Integrarea n societate, ntr-o colectivitate genereaza un ansamblu de nsusiri relativ comune celor care o alcatuiesc, asa numita personalitate de baza. Totodata personalitatea ndeplineste o serie de roluri astfel nct exercitarea ndelungata a acestor roluri duce la formarea unor nsusiri care definesc asa numita personalitate de statut.

1.2 Structura personalitatii


Toate aceste nsusiri ale personalitatii se afla ntr-o strnsa relatie si alcatuiesc o structura. Prin urmare, personalitatea este o structura care se dezvolta n timp si prezinta diferente de la o persoana la alta n ce priveste: -gradul de dezvoltare al componentelor sale; -gradul de integrare a tuturor elementelor personalitatii, n sensul ca personalitatile puternice prezinta legaturi strnse ntre aceste componente; -stabilitatea structurii de personalitate se obtine spre tinerete si vrsta adulta, n timp ce la copiii si adolescenti aceasta structura este mai labila,

mai schimbatoare; -mobilitatea structurilor de personalitate, n sensul adaptarii ei la mediu este se manifesta diferit n functie de fiecare persoana dar si de vrsta; -personalitatea functioneaza ca un sistem deschis, nu este o entitate ncremenita, este vie si dinamica. ntre componentele ei sunt relatii strnse si totodata exista o organizare ierarhica. Legaturile dintre componente sunt substantial energetice, functionale, informationale, directe si inverse astfel nct sa se poata realiza finalitatea adaptativa a personalitatii. Personalitatea mbina trasaturi generale si particulare, ea nu poate fi redusa la ceea ce este general-uman, dar nici nu poate fi judecata exclusiv prin prisma a ceea ce deosebeste un individ de altul. Umanitatea da generalul, iar individualul confera specificitatea fiecarei personalitati.