Sunteți pe pagina 1din 32

Sondaj național de opinie

Mai 2009
Metodologie
 Mod dual de intervievare: au fost realizate interviuri atât faţă în faţă la domiciliul respondenţilor cât şi prin telefon, utilizându-se acelaşi
chestionar. Întrebările au avut aceeaşi formulare indiferent de modul de intervievare.

 Volumul eşantionului: 1116 persoane de 18 ani şi peste.

 Tipul eşantionului: eşantion probabilist, stratificat, multi-stadial. Cadru dual de eşantionare: gospodării cu telefonie fixă de la principalul
operator de pe piaţă (eşantion de 816 gospodării) şi populaţia adultă a României (eşantion de 300 de gospodării selectate prin metoda
drumului aleator). Ambele eşantioane au fost proiectate în funcţie de distribuţia teritorială a populaţiei adulte a României. Alocarea
eşantionului a fost proporţională cu mărimea straturilor.

 Criterii de stratificare: 8 regiuni istorice şi gradul de urbanizare (5 tipuri de localităţi)

 Unităţi de selecţie: În cazul eşantionului pentru intervievare faţă în faţă unităţile primare de selecţie au fost localităţile. Selecţia
gospodăriilor în acest caz a fost făcută prin metoda drumului aleator, iar cea a persoanelor prin metoda “ultimei aniversări”. În cazul
eşantionului pentru intervievare telefonică, unitatea primară de selecţie a fost gospodăria, iar persoanele au fost selectate tot prin metoda
“ultimei aniversări”.

 Ponderare: Pentru a corecta probabilităţile inegale de selecţie şi a ajusta ratele neuniforme de non-răspuns, eşantionul final a fost
ponderat prin metoda RAKING, utilizând ca variabile de ponderare regiunea, gradul de urbanizare, sexul, vârsta, etnia şi deţinerea de
linie fixă de telefonie. Algoritmul de ponderare a avut ca referinţe date statistice oficiale provenite de la Institutul Național de Statistică.

 Reprezentativitate: eşantionul final ponderat este reprezentativ pentru populaţia adultă a României, cu o eroare de ± 2.9 % la un nivel de
încredere de 95%.

 În afară de erorile de eşantionare, modul de formulare a întrebărilor şi dificultăţile practice de culegere a datelor de pe teren sau la telefon
pot introduce alte erori care să afecteze rezultatele sondajului.

 Perioada de culegere a datelor: 5-9 mai 2009

3
Starea națiunii
Pe ansamblu, sunteţi mulţumit sau nemulţumit de felul în care merg lucrurile în România în prezent?

Baza de calcul: Total eșantion

85%

13%

2%

mulțumit nemulțumit NȘ/NR

4
Condițiile economice
Cum aţi caracteriza condiţiile economice de azi din România -- excelente, bune, nici bune nici proaste sau proaste?

Baza de calcul: Total eșantion

60%

2%
6%
32%

Proaste Nici bune,nici proaste Bune NȘ/NR

5
Perspectiva economică
În acest moment credeţi că, în ansamblu, condiţiile economice din România, devin mai bune sau mai proaste?

Baza de calcul: Total eșantion

21%

9% 65%

5%

Devin mai bune La fel Devin mai proaste NȘ/NR

6
Nivel de trai
În prezent aţi spune că nivelul dvs. de trai se îmbunătăţeşte sau se înrăutăţeşte?

31%

8%

2% 59%

se îmbunătățește rămâne la fel se înrăutățește NȘ/NR

7
Acordul față de activitatea Primului Ministru
Aprobaţi sau dezaprobaţi modul în care îşi exercită atribuţiile Primul Ministru Emil Boc?

Baza de calcul: Total eșantion

29%
52%

3%

16%

Aprobă Dezaprobă (NS) (Refuza)

8
Acordul față de activitatea Președintelui
Aprobaţi sau dezaprobaţi modul în care îşi exercită atribuţiile Preşedintele Traian Băsescu?

37%

50%

2%

11%

Aprobă Dezaprobă (NS) (Refuza)

9
Somajul/Lipsa
locurilor de

32
munca

Criza financiara

30
Veniturile mici
Baza de calcul: Total eșantion

ale populatiei,

16
preturile
ridicate

11
Agenda publică

Coruptia, hotia
Răspuns multiplu

11
Saracia

Situatia
economica a
10

tarii

Calitatea clasei
9

politice

Nivelul scazut
7

de trai
5

Sanatatea

Calitatea slaba a
5

invatamantului
4

Lipsa banilor

Problemele din
Care credeți că este cea mai importantă problemă cu care se confruntă în prezent România?

agricultura si
industrie

Problemele din
3

justitie

Alte mentiuni
12

NȘ/NR
10
Încrederea în Guvern
Pe o scală de la 1 la 5, unde 5 înseamnă ”foarte multă”, iar 1 - ”deloc”, câtă încredere aveți că actualul Guvern are
capacitatea de a gestiona problemele cu care se confruntă țara noastră în prezent?

3
6 (nu stiu)
8
foarte multa
24

26
3

2
33
deloc

11
Intenția de vot pentru președinte
Dacă duminică ar avea loc alegeri pentru Președintele României, dvs. cu care dintre următorii candidați ați vota?

Baza de calcul: Total eșantion

1
Refuz
13 % din intenții exprimate

16
Indecis

Nu ar vota
70

Intenții
35
exprimate
19 19 3 4
10 9

Total Băsescu GeoanăAntonescu Duda Tudor Marko Alt


eșantion candidat

12
Certitudinea intenției de vot pentru președinte
Sunteți sigur că veți vota cu …(candidatul menționat), sau credeți că este posibil să vă răzgândiți până în decembrie când vor
avea loc alegerile prezidențiale?
Baza de calcul: cei care au exprimat o intenție de vot
(N=778)

% din intenții exprimate

E posibil să se
răzgândească
9

5 7
26
Sigur votează 4 1
14 12
6 8 1
1
2 4
Băsescu Geoană Antonescu Duda Tudor Marko Alt
candidat

13
Înclinația nehotărâților
Totuși către care dintre următorii candidați înclinați mai mult?

Baza de calcul: cei care au răpsuns NU ȘTIU la intenția de vot (N=144)

% din cei indeciși

62

8 10 8 6
3 4
Băsescu Geoană Antonescu Duda Tudor Nu ar vota Nu știu

14
Intenția de vot pentru partide
Dacă duminică ar avea loc alegeri pentru parlamentul României, dvs. cu candidații cărui partid ați vota?

Baza de calcul: Total eșantion

1
Refuz
13 % din intenții exprimate

16
Indecis

Nu ar vota
70

Intenții
exprimate 31 31
21 4 2
5 6
Total PD-L PSD+PC PNL UDMR PRM PNG Alt
eșantion partid

15
Importanța alegerilor prezidențiale
Pentru dvs. personal, rezultatele alegerilor prezidențiale din acest an contează mai mult decât în anii anteriori, mai puțin
decât în anii anteriori sau cam la fel ca în anii anteriori?
Baza de calcul: Total eșantion

30% 44%

4%

12% 10%
contează mai mult contează la fel

contează mai putin nu contează deloc (spontan)

NȘ/NR

16
Opinii despre candidați
Despre fiecare dintre următorii vă rog să-mi spuneţi dacă dvs. aveţi o opinie favorabilă sau nefavorabilă. Dacă nu aveţi nicio
opinie sau nu aţi auzit de el vă rugăm să ne spuneţi.
Baza de calcul: Total eșantion

Favorabilă 27
24 23 31
17 23 15 16 17
10
0 1 9 4 1 1 1 1

Nefavorabilă

44 37 47
32 22 33 32 26
18
Nicio opinie 25
29 31
44 49 49 48 41
61

Nu am auzit de
el
Traian Mircea Crin Principele Sorin Corneliu Gigi Becali Emil Boc Regele
Băsescu Geoană Antonescu Radu Oprescu Vadim Mihai
Duda Tudor

17
Opinii despre candidați
Vă rog să-mi spuneți dacă sunteți de acord sau nu că ...(candidatul) are personalitatea și calitățile de conducător necesare
unui președinte?
Baza de calcul: Total eșantion

De acord, are calitatile


necesare 23 33
6 10

Nu e de acord, nu are
calitatile necesare
47
33 33
17

46 44 49
57
(Nu stiu)

Traian Băsescu Mircea Geoană Crin Antonescu Principele Radu


Duda

18
Opinii despre candidați
Gândindu-vă la următoarele caracteristici și calități, vă rog să-mi spuneți căruia dintre următorii candidați credeți că i se
potrivește mai bine?
Baza de calcul: Total eșantion

Îi pasă de nevoile oamenilor ca dvs.

36
23
14 9 11
6
1
Băsescu Geoană Antonescu Principele Niciunul Nu știu Refuz
Radu dintre
aceștia
(răspuns
spontan)

19
Opinii despre candidați
Gândindu-vă la următoarele caracteristici și calități, vă rog să-mi spuneți căruia dintre următorii candidați credeți că i se
potrivește mai bine?
Baza de calcul: Total eșantion

Este un lider puternic și hotărât

33
24
15 13
5 9
1
Băsescu Geoană Antonescu Principele Niciunul Nu știu Refuz
Radu dintre
aceștia
(răspuns
spontan)

20
Opinii despre candidați
Gândindu-vă la următoarele caracteristici și calități, vă rog să-mi spuneți căruia dintre următorii candidați credeți că i se
potrivește mai bine?
Baza de calcul: Total eșantion

Împărtășește aceleași valori ca și dvs.

36

15 19
13 10 6
0
Băsescu Geoană Antonescu Principele Niciunul Nu știu Refuz
Radu dintre
aceștia
(răspuns
spontan)

21
Opinii despre candidați
Gândindu-vă la următoarele caracteristici și calități, vă rog să-mi spuneți căruia dintre următorii candidați credeți că i se
potrivește mai bine?
Baza de calcul: Total eșantion

Este onest și de încredere

22 26
15 14 13
9
1
Băsescu Geoană Antonescu Principele Niciunul Nu știu Refuz
Radu dintre
aceștia
(răspuns
spontan)

22
Opinii despre candidați
Gândindu-vă la următoarele caracteristici și calități, vă rog să-mi spuneți căruia dintre următorii candidați credeți că i se
potrivește mai bine?
Baza de calcul: Total eșantion

Ar lucra bine cu orice guvern, indiferent


de partidele care îl formează

26
17 20
15 11 9
1
Băsescu Geoană Antonescu Principele Niciunul Nu știu Refuz
Radu dintre
aceștia
(răspuns
spontan)

23
Opinii despre candidați
Gândindu-vă la următoarele caracteristici și calități, vă rog să-mi spuneți căruia dintre următorii candidați credeți că i se
potrivește mai bine?
Baza de calcul: Total eșantion

Pune interesele țării înaintea propriilor


interese politice

34
18 13 17
9 8
1
Băsescu Geoană Antonescu Principele Niciunul Nu știu Refuz
Radu dintre
aceștia
(răspuns
spontan)

24
Opinii despre candidați
Gândindu-vă la următoarele caracteristici și calități, vă rog să-mi spuneți căruia dintre următorii candidați credeți că i se
potrivește mai bine?
Baza de calcul: Total eșantion

Are un plan clar pentru rezolvarea


problemelor țării

37
21
16 13 9
4 1
Băsescu Geoană Antonescu Principele Niciunul Nu știu Refuz
Radu dintre
aceștia
(răspuns
spontan)

25
Opinii despre candidați
Gândindu-vă la următoarele caracteristici și calități, vă rog să-mi spuneți căruia dintre următorii candidați credeți că i se
potrivește mai bine?
Baza de calcul: Total eșantion

Este cineva de care ați fi mândru să-l aveți


președinte

32
20
14 11 9 12
1
Băsescu Geoană Antonescu Principele Niciunul Nu știu Refuz
Radu dintre
aceștia
(răspuns
spontan)

26
Opinii despre candidați
Gândindu-vă la următoarele caracteristici și calități, vă rog să-mi spuneți căruia dintre următorii candidați credeți că i se
potrivește mai bine?
Baza de calcul: Total eșantion

Este independent în ideile și acțiunile lui

25 28
12 17
11 8
0
Băsescu Geoană Antonescu Principele Niciunul Nu știu Refuz
Radu dintre
aceștia
(răspuns
spontan)

27
Profilul candidaților

Îi pasă de nevoile oamenilor


ca dvs. Băsescu
35

Este independent în ideile și 30 Este un lider puternic și


acțiunile lui 25 hotărât

20

15
Geoană
10
Este cineva de care ați fi Împărtășește aceleași valori ca
mândru să-l aveți președinte 5 și dvs.
0

Antonescu
Are un plan clar pentru
Este onest și de încredere
rezolvarea problemelor țării

Ar lucra bine cu orice guvern,


Pune interesele țării înaintea
indiferent de partidele care îl
propriilor interese politice
formează Principele Radu

28
Deschiderea față de Casa Regală
Pe o scală de la 1 la 5, unde 5 înseamnă ”foarte mult”, iar 1 - ”deloc”, cât de mult credeți că ar trebui să se implice Casa
Regală la dezvoltarea și democratizarea României?
Baza de calcul: Total eșantion

15 NȘ/NR

21
foarte mult

9 4
11
3
10

2
34
deloc

29
Interesul față de candidatura Principelui Radu
Pe o scală de la 1 la 5, unde 5 înseamnă ”foarte interesat”, iar 1 - ”deloc interesat”, cât de interesat sunteți să primiți mai
multe informații despre candidatura Principelui Radu al României la funcția de președinte?
Baza de calcul: Total eșantion

4
NȘ/NR
17

9
foarte interesat

14
4
10
3

2
46

deloc interesat

30
Sursele zilnice de informare
Pe care dintre următoarele surse le folosiți zilnic pentru a vă informa despre evenimentele din țară?

Baza de calcul: Total eșantion

93 % mențiuni

41 41

25

Televizorul Radioul Presa scrisa Internetul

31
32