Sunteți pe pagina 1din 22

Despre fenomenele meteo

HOME FRONTUL ATMOSFERIC DIAGRAME AEROLOGICE ROLUL I LIMITELE PROGNOZELOR NUMERICE MORE...

Atmosfera terestra

Atmosfera este invelisul gazos al Terrei, considerat un imens ocean aerian pe fundul cruia isi desfasoara activitatea societatea umana (Mahara, 2001). Atmosfera este considerata interfata dintre corpul planetar si spatiul interplanetar (Ecaterina Ion Bordei i Simona Capsuna, 2000). Este constituita dintr-un amestec de gaze n care se afla in suspensie particule lichide solide sau gazoase de origineterestra i cosmica, naturala sau antropica. Din punct de vedere teoretic, aerul atmosferic este considerat un gaz ideal, un fluid, care se supune legilor fizicii, in general, si ale mecanicii fluidelor, in particular. Aerul atmosferic este indispensabil vieii prin continutul de oxigen necesar respiratiei si ofera protectie impotriva radiatiilor solare ultraviolete care distrug viata prin intermediul stratului de ozon. In acelasi timp, el asigura o temperatura constanta planetei Terra prin existenta gazelor cu lungimi de unda din domeniul infrarosu, care functioneaza ca un ecran protector impotriva pierderii caldurii noaptea si incalzirii excesive ziua.

Originea atmosferei In legatura cu originea atmosferei, s-au dezvoltat mai multe ipoteze. Prima considera ca atmosfera s-ar fi format o data cu Sistemul Solar, in urma cu

aproximativ 4,6 miliarde de ani i ar trebui sa contina aceleasi gaze din care s-a format i planta pamant; hidrogenul si heliul se afla numai la limita superioara a atmosferei. Aceasta este considerata o situatie similara cu cea a Lunii, care datorita fortei gravitationale reduse, ca urmare a rotatiei n jurul axei sale a contribuit la pierderea n cosmos a apei si aerului (Ielenicz, 2000). O alta ipoteza presupune ca atmosfera terestra ar fi aparut n 26 urma racirii treptate a Pamantului, avand ca rezultat: 85% vapori de apa, 10% dioxid de carbon si azot. Prin scaderea temperaturii s-a produs condensarea vaporilor de ap, au aparut norii si precipitatiile,formandu-se astfel subsistemul hidrosfera. O parte din dioxidul de carbon sa dizolvat n apa oceanelor, iar alta s-a acumulat n rocile calcaroase. In urma acestor procese atmosfera se mbogateste treptat in azot, care i confera claritate si luminozitate. Datorit disocierii moleculelor de apa prin fluxul radiativ solar s-au format hidrogenul si oxigenul, ultimul fiind mai greu s-a acumulat, aparitia lui generand aparitia primelor forme de viata n apa, ferite de actiunea nociv a razelor ultraviolete, cum ar fi Euglena viridis, care isi sintetizeaza energia prin fotosintez. O dat cu creterea concentraiei de oxigen din aer creste si proporia ozonului (O3) prin procesul de fotoionizare,care contribuie la dezvoltarea vietii i pe uscat. Intensificarea proceselor de fotosinteza, respiratie i descompunere chimica incepand cu perioada cambriana (580 mil. ani n urma) a determinat aparitia unei atmosferei secundare, care, in timp, a evoluat catre cea prezenta. O alta ipoteza este de origine divina, creaionist, care consider varsta atmosferei ntre 10 000 de ani i 30 000 de ani, care ar fi aprut o data cu omul. Trebuie s considerm c formarea si evolutia atmosferei a fost indelungata, fiind asociata cu cea a planetei insasi, ea modificandu-si compozitia n urma transformarilor de la suprafata terestra, n functie de evolutia societatii omenesti. Forma atmosferei Atmosfera efectueaz impreuna cu Pamantul miscarea de rotatie in jurul axei polilor, deci ea imprumuta forma acestuia de elipsoid de rotatie, adica mai turtita la poli si mai bombata la Ecuator. Astfel, la poli grosimea troposferei, primul strat al atmosferei, este de 79 km,iar la ecuator poate s ating 16-18 km. La nivelul paralelei de 45, in zonele temperate, grosimea acesteia este de 11-12 km. Soarele i Luna, prin atractia exercitata, determina n masa atmosferei miscri asemanatoare apei oceanelor si marilor, de flux i reflux, cunoscute sub denumirea de maree atmosferica. Dimensiunile si forma atmosferei sufera modificari diurne si sezoniere n functie de incalzirea si racirea diferentiata a acesteia si datorita presiunii exercitate de vantului solar. Ca urmare a acestor factori, atmosfera ar avea forma unui ovoid. O alta parere despre acest subiect a fost expusa de V. G. Fesenkov, n anul 1960, acesta afirmand ca forma atmosferei ar fi de par, nu elipsoidala. Aceasta concepie a fost confirmata ulterior de investigatiile prin intermediul satelitilor meteorologici, in urma carora s-a observat o turtire a atmosferei catre Soare generata de vantul solar, un flux de protoni si electroni emisi permanent de acesta i o prelungire in partea opusa

Limitele atmosferei Limita inferioara a atmosferei este usor de delimitat deoarece aceasta se intrepatrunde cu
celelalte subsisteme ale geosistemului: litosfera, hidrosfera, biosfera, pedosfera, reliefosfera, criosfera. Limita superioara este mai dificil de delimitat, deoarece, intre atmosfera si spatiul cosmic, nu exista o limita clara, trecerea fiind treptata in urma rarefierii aerului. Este considerata totusi ca limita superioara, spatiul pana la care se manifesta procesele si fenomenele fizice caracteristice unui amestec gazos, adica aproximativ 1200-1800 km, unde se formeaza aurorele boreale, ca urmare a ionizarii aerului rarefiat. Teoretic,

limita superioar a atmosferei s-ar afla n zona n care fortele de gravitatie i centrifuga ale Pamantului se echilibreaza, adica la inaltimile de 28 000 km deasupra polilor si de 42 000 km deasupra ecuatorului. In realitate, la aceste inaltimi aerul este foarte rarefiat, atomii gazelor scapa de sub atractia gravitationala si patrund in spatiul interplanetar.

Masa i densitatea atmosferei


Masa reala a atmosferei terestre este de 5,1471015 tone, reprezentand o milionime din masa Pamantului, 5,981027 tone. Altitudinal, masa atmosferei scade datorita scaderii presiunii si densitatii aerului, astfel ca, la nivelul marii masa unui metru cub de aer are o valoare de 1,293 kg, la 12 km inaltime este de 319 g, la 25 km de 43 g, iar la 40 km de 4 g. Jumatate din masa atmosferei este concentrata pana la inaltimea de 5 km, iar aproape intreaga cantitate pana la limita superioara a stratosferei. Densitatea este unul din parametrii principali ai atmosferei alaturi de presiune, temperatura, masa i volum si reprezinta raportul dintre masa si volum, exprimat in grame/cm3 sau kilograme/ m3. Densitatea aerului depinde de urmatorii parametri: altitudine, presiune, temperatura, umiditate. O data cu cresterea altitudinii, scade densitatea aerului si deci si presiunea si temperatura lui. In functie de gradul de umezeal, s-a constatat c aerul uscat are o densitate mai mare decat

aerul umed. Aerul uscat are, astfel, la nivelul marii, o densitate de 0,001293 g/cm3 sau 1,293 kg/ m3, la o presiunea medie de 1013,25 mb si o temperatura de 0C.

De raportul dintre densitatea aerului si ceilalti parametri meteorologici depind procesele termodinamice din aer, care determin stabilitatea sau instabilitatea vremii

Compoziia aerului atmosferic


Atmosfera reprezinta un amestec de gaze, in principal azot si oxigen (fapt demonstrat prima data de ctre Lavoisier) n care se afla in suspensie diferite particule solide i lichide de origini diferite, denumite aerosoli. Gazele care formeaz aerul atmosferic sunt: azotul in proportie de 79,2%, oxigenul cu 20,8%, cantitati mici de bioxid de carbon, amoniac si vapori de apa. Azotul si oxigenul reprezinta peste 99%, restul de 1%, celelalte gaze. Dupa O.M.M., in aerul uscat pana la inaltimea de 25 km se afla urmtoarele elemente: argon, bioxid de carbon, neon, heliu, kripton,hidrogen, xenon, ozon, radon, iod, metan, oxid de azot, apa oxigenata,bioxid

de sulf, bioxid de azot, oxid de carbon, clorura de sodiu, amoniac.La suprafata terestra, unele gaze sunt variabile, in special dioxidul de carbon, vaporii de apa, radonul i ozonul, iar oxigenul si hidrogenul sunt constante. O alta componenta a

aerului atmosferic este reprezentata de suspensiile lichide si solide, numite aerosoli.


In concluzie, atmosfera este alcatuita din trei categorii principale de componente sau elemente: constante; variabile; aerosoli.

Elementele constante
Sunt acelea care nu isi schimba concentratia. Principale sunt: azotul (78%), si oxigenul (21%). Azotul este un element care nu intretine viata, dar in amestec cu oxigenul reduce forta oxidanta a acestuia, facand posibila viata pe Terra. Are un rol important in nutritia plantelor si este folosit pe scara larga in industriile chimica ai farmaceutica la fabricarea ingrasamintelor azotoase, a colorantilor si medicamentelor. Oxigenul este cel mai important gaz deoarece intretine viata si are proprietatea de a absorbi radiatiile ultraviolete nocive . Cantitatea de oxigen se pastreaza n limite constante deoarece pierderile prin respiratie si reactiile cu alte elemente sunt compensate prin aportul din procesul de fotosinteza clorofiliana a plantelor.

Structura atmosferei
Atmosfera nu este omogena, ea este alctuita din straturi concentrice, cu proprietati fizice si chimice diferite. Principalele straturi adoptate n anul 1951 de ctre organizatia

Meteorologica Mondiala sunt: troposfera, stratosfera, mezosfera, termosfera i exosfera.. Troposfera este stratul inferior al atmosferei situata intre 0 m i inaltimea la care temperatura nu mai scade cu altitudinea. Aici este

concentrata aproximativ 80% din masa atmosferei si aproape intreaga cantitate de vapori de apa tot aici se produc cele mai importante procese si fenomene fizice studiate n cadrul meteorologiei. Grosimea troposferei este variabila in functie de marile zone climatice ale globului. Astfel, in zonele polare se situeaza pana la inaltimi de 6-8 km, in zonele temperate inaltimea ei ajunge la 10-12 km, iar n zona calda este cea mai mare, 16-18 km. In timpul anului, grosimea troposferei sufera variatii datorita modului diferit de incalzire a aerului, iarna fiind mai mica cu aproximativ 2 km. In troposfera se produc miscarile convective ale aerului, ascendente si descendente, care contribuie la distribuirea temperaturii si umezelii aerului. Temperatura scade altitudinal conform gradientului termic vertical care are o valoare de circa 0,6C/100 m. Tot aici se produc miscarile orizontale ale aerului sub forma vanturilor, conform gradientului baric orizontal, de asemenea, se produc procese i fenomene importante legate de sistemul de faze al apei: evaporare, condensare, sublimare, nori i precipitaii. Troposfera se mparte n: inferioara, mijlocie i superioara.
Troposfera inferioara se afla ntre suprafaa terestr si aproximativ inaltimea de 2 km. Acest substrat de aer este cel mai mult influentat de suprafata terestra, in mod deosebit stratul microclimatic, de pana la 2 m. Contine cea mai mare cantitate de vapori de apa si nuclee de condensare a vaporilor, dar i cel mai inalt grad de poluare. Aici se formeaz norii inferiori si cei cu mare dezvoltare verticala care dau cele mai mari cantitati de precipitatii atmosferice. Este o zona importanta de turbulenta a aerului, datorita frecarii de rugozitatile suprafetei terestre.

Troposfera mijlocie se situeaza ntre 2 km i 6-7 km, influena suprafetei terestre fiind foarte scazuta. Se produc miscari convective i advective ale aerului si se formeaza norii mijlocii.
Troposfera superioara se afla la peste 7 km pana la tropopauza iar influenta suprafetei terestre este neglijabila, la fel si dinamica aerului. Temperatura aerului scade vertiginos ajungand pana la -60C in zonele polare si pana la -80C n zona ecuatoriala. In acest substrat al troposferei se formeaz norii superiori alcatuiti din cristale de gheata, genul Cirrus, din care nu cad precipitatii. Zona de trecere dintre troposfera i stratosfera, al doilea strat al atmosferei se realizeaza prin tropopauza, care are o grosime variabila de la cateva sute de metri pana la 1-2 km (in zona ecuatoriala). Temperatura nu mai scade cu altitudinea (izotermie) si este zona curentilor jet cu viteze foarte mari, 200-500 km/ora.

Stratosfera se intinde de la tropopauza pn la 35 km si chiar 50 km, dupa unii autori. Temperatura creste spre partea ei superioara pana la 0C la inaltimea de 50 km. Umezeala aerului este foarte redusa deoarece nu se produc curenti de aer verticali, care sa transporte vaporii de apa. La aproximativ 25 km se afla o zona n care exista o concentratie mare a ozonului, numita ozonosfera. Mezosfera este situata intre stratopauza si inaltimea de 80 km. Aerul este foarte
rarefiat. Densitatea aerului este redusa, dar permite aprinderea meteoritilor. La 50-55 km se afl a doua concentratie masiva de ozon care formeaza ozonosfera n urma fotodisocierii moleculelor de oxigen. Temperatura este ridicata datorit procesului de absorbie a radiatiilor ultraviolete de catre ozon. Termosfera este segmentul situat ntre 80 km si 1000-1200 km, unde gazele sunt puternic ionizate de ctre radiatiile gama, X si ultraviolete cu lungime de unda sub 0,2 . Portiunea din termosfera situata intre 60 km si 700 km este cunoscuta sub numele de ionosfera, foarte importanta pentru comunicare prin undele radio. Dupa gradul de ionizare si inaltimea la care se reflecta undele radio, ea este alcatuita din mai multe straturi. La limita superioara temperatura aerului poate s atinga valori deosebit de mari, 2000-3000C, datorita absorbtiei radiatiilor ultraviolete de catre moleculele de oxigen care

se disociaza cu degajare de caldura. Exosfera este situata intre 1000-1200 km si limita superioara a atmosferei. Este alcatuita din gaze foarte rarefiate. Troposfera si stratosfera formeaza atmosfera inferioara, iar mezosfera, termosfera si exosfera formeaza atmosfera superioara. Dupa ultimele cercetari efectuate cu ajutorul rachetelor si satelitilor meteorologici si n urma zborurilor extraterestre s-au stabilit urmatoarele diviziuni ale atmosferei: -homosfera (de la suprafata Pamantului pana la inaltimea de 90- 100 km, cu prezenta stratului de ozon intre 20-35 km si 50 km; -heterosfera de la limita homosferei pana la peste 10 000 km si este alcatuita din patru straturi gazoase: stratul de azot molecular, stratul de oxigen atomic, stratul de heliu, stratul de hidrogen atomic. Tot in urma cercetarilor recente s-a dovedit c Pamantul este inconjurat de un vast camp electromagnetic, care se intinde n afara atmosferei la distante cuprinse intre 65 000km i 130 000 km, invelis numit magnetosfera, urmat de magnetopauza in care influenta campului magnetic inceteaza. In acest spatiu exista trei centuri de radiatie numite centurile lui Van Allen, dupa numele celui care le-a descoperit, formate din protoni, electroni si neutroni de mare energie captati din radiatia corpusculara cosmica.

Presiunea atmosferica
Presiunea atmosferica este forta cu care apasa o coloana de aer cu sectiunea unitara, inalta pana la limita superioara a atmosferei. Presiunea atmosferica se masoara cu unitatea SI "pascal" sau unitatea tolerata"milibar", dar frecvent ea este exprimata in milimetri coloana de mercur. Faptul ca oamenii au in componenta organismului si aer duce la un echilibru intre presiunea interioara din corp si cea exterioara. De aceea, nu suntem pur si simplu striviti de greutatea aerului atmosferic, desi el apasa pe fiecare centimetru patrat al corpului nostru cu o forta egala cu aprox. 1 kgf. Straturile

superioare exercita o presiune asupra celor inferioare cu atat mai mare, cu cat straturile de aer respective sunt mai aproape de Pamant. Deci presiunea atmosferica scade cu altitudinea (ca urmare a reducerii stratului de aer de deasupra).

Variatia presiunii atmosferice cu altitudinea Pentru a calcula valoarea presiunii atmosferice n functie de altitudine exista mai multe formule, dintre care urmatoarea poate fi folosita pentru altitudini nu foarte mari (pana la 2...3 km):

unde au fost introduse valorile numerice ale constantelor de mai sus, iar pentru temperatura absoluta T s-a luat valoarea medie de 300 KDe aici rezulta, pentru o valoare obinuita de 1000 mbar a lui P 0, ca presiunea atmosferica scade n medie cu 11...12 milibari la cresterea altitudinii cu 100 m (la altitudini mici, pana la 1000 m).In tabelul urmator sunt exemplificate valorile tipice ale presiunii atmosferice si ale temperaturii la altitudini de pana la 6000 m, impreuna ca valorile de temperatura

Un efect important al scaderii presiunii atmosferice odata cu cresterea altitudinii il constituie scaderea punctului de fierbere a apei. La o altitudine de 5000m, de exemplu, apa va fierbe la o temperatura de numai 85C. De aceea, la altitudini de peste 1200...1500 m trebuie sa se tina seama de aceasta scadere a temperaturii de fierbere, prelungind durata de fierbere a alimentelor (de exemplu, pentru a gati un ou fiert la munte, durata trebuie prelungita in mod corespunztor). Presiunea atmosferica, in afara variatiilor in functie de altitudine, mai prezinta i variatii diurne si anuale. Pentru tara noastra, apar atat vara cat si iarna doua perioade de

maxim si doua de minim barometric pe zi. Luand ca luna reprezentativa pentru perioada de vara luna iulie, se remarca maximele barometrice diurne la orele 4:00 si 17:00, iar minimele la orele 9:00 si 14:00. Pentru anotimpulde iarna, in luna ianuarie, de exemplu, maximele barometrice apar la orele 5:00 si14:00, iar minimele la orele 10:00 si 22:00 Variatiile anuale ale presiunii atmosferice in tara noastra, care are un climat continentaltemperat, prezinta un maxim barometric n anotimpul de iarna si un minim n anotimpul calduros. Presiunea atmosferica relativa In meteorologie se vorbeste curent despre doua tipuri de presiuni atmosferice, cea absoluta si cea relativa.

Presiunea atmosferica absoluta este valoarea determinata cu un instrument adecvat, de regula numit barometru, la locul si la data masurarii, fara vreo corectie de altitudine. Presiunea atmosferica relativa deriva din presiunea atmosferica absoluta prin aceea ca este raportata la altitudinea nivelului marii, aplicand o corectie, conform formulei date la mai sus pentru dependenta presiunii atmosferice de inaltimea locului.

Reducerea presiunii la nivelul marii revine la rezolvarea problemei din imagine:

La o statie aflata la altitudinea cunoscuta h se masoara presiunea p2 si temperatura T2. Sa se calculeze presiunea redusa la nivelul marii p1. Se trece formula barometrica in logaritmul in baza 10, z2 - z1 devine h, se inlocuieste valoarea acceleratiei gravitationale si cea a constantei aerului uscat. Formula devine: log p1 = log p2 + 0,01485h/Tm Temperatura medie a coloanei de aer intre nivelul statiei se aproximeaza prin media aritmetica a temperaturii masurate T2 si a temperaturii pe care ar avea coloana de aer la nivelul marii T1. Tm = (T2 + T1)/2 T1 se poate calcula prin aplicarea unei noi aproximatii (IV): in tropostera temperatura variaza pe verticala cu 6,5 C / km adica 0,0065 C/m. Temperatura T1 va fi mai mare decat T2 fiind la o altitudine mai mica si va avea valoarea:T1 = T2 + 0,0065h. Astfel temperatura medie a coloanei de aer devine: Tm = (T2 + 0,0065h + T2)/2. In final Tm= 0,00325h + T2. Presiunea relativa, numita si "presiune medie la nivelul marii" sau MSLP(mean sea level pressure) este de fapt valoarea care are o semnificatie precisa pentru mersul vremii, independenta de altitudinea observatiei. In felul acesta valorile presiunii atmosferice

Inregistrate n locuri diferite, aflate la altitudini diferite, devin comparabile ntre ele, permitand de exemplu alcatuirea hartilor izobarice sau urmarirea fluctuatiilor presiunii atmosferice intr-o zona mai intinsa.Aceasta este valoarea data totdeauna in buletinele meteorologice de la radio, televiziune sau din ziare si numai astfel notiunile de "presiune inalt"i "presiune scazuta" vor fi independente de amplasarea geografica. Regimul anual al presiunii atmosferice la diferite altitudini

Forta Coriolis
Reprezint fortele care abat obiectele (inclusiv aerul) de la traseul lor normal datorit miscrii de rotatie a Pmntului n jurul axei sale. Acestea actioneaz numai asupra aerului n 9 miscare, nu si n conditii statice, de calm atmosferic. Ele au fost identificate de fizicianul, matematicianul si inginerul francez Gaspard Gustave de Coriolis (1792 - 1843) n emisfera nordic fortele Coriolis determin o abatere spre dreapta, iar n cea sudic spre stnga. In cazul maselor de aer puse n miscare de gradientul baric orizontal aceste vor determina numai abaterea (devierea) vantului, respectiv directia de deplasare de la traseul su normal, nu si viteza lui. Abaterea determinat de fortele Coriolis depinde de (Pop, 1988): - latitudinea geografic () - viteza de miscare a aerului (V) - viteza unghiular de rotatie a Pmntului () ( reprezint rotirea planului meridian in timp de 1 secund n jurul axei de rotatie; se exprim n radiani si are o valoare constant la toate latitudinile, fiind egal cu 0,000073 rad/s). Aceasta nseamn c n timp ce la Ecuator vntul nu se abate de la directia gradientului sau se abate foarte putin, la poli, vntul sufer cea mai mare abatere.

Abaterile cauzate de fortele Coriolis sunt n general mici.Avand n vedere ns durata de actiune a fortei de abatere, aceste valori mici se nsumeaz si abaterea de la gradientul baric orizontal devine apreciabil. Vntul aflat n echilibru cu forta gradientului baric si fortele Coriolis, iar izobarele sunt paralele si bate de-a lungul acestora se numeste vnt geostrofic.

Forta de frecare
n timpul deplasrii pe orizontal vntul suport o rezistent opus de toate neregularittile suprafetei terestre care determin frnarea vitezei. Aceast frnare rezult din procesul de frecare a masei de aer cu suprafata terestr Asadar, forta de frecare reprezint forta pe care o opune suprafata terestr (denumit suprafat activ) asupra unei mase de aer n deplasare care are drept consecint frnarea vitezei acesteia. Forta de frecare ce se manifesta pe timpul deplasarii pe orizontala a maselor de aer depinde de natura si de forma suprafetei terestre. Ea este reprezentat de 2 componenet: - frecarea extern frnarea exercitat asupra masei de aer n advectie de ctre suprafata activ frecarea intern sau vscozitatea reprezint forta extern ce se transmite masei de aer n interiorul ei prin turbulent sau prin curenti de aer ascendenti sau descendenti.

Gradientul baric orizontal


Gradientul baric orizontal este variatia numerica a presiunii atmosferice pe unitatea de distanta, n diretie orizontal, spre regiune unde presiunea este mai mica. Valoarea gradientului baric indic viteza vntului, pentru ca la izobarele dese diferenta de presiune pe aceeasi unitate de suprafat este foarte mare.

G = - P / n
P = diferenta de presiune dintre dou suprafete izobarice n = diferenta dintre izobare n km Semnul minus (-) , indic sensul de deplasare spre regiunea cu presiune mic Din momentul aparitiei gradientului baric orizontal (G) aerul ncepe advectia sa (deplasarea orizontal).

Gradientul baric orizontal si directia vanturilor de suprafata n functie de dispunerea izobarelor

Transformrile adiabatice ale aerului Fohen


Efectul de fohn se produce atunci cnd, din diferite cauze, pe doi versanti ai unui munte avem diferent de presiune (pe unul maxim si pe altul minim), aerul mai dens urc pe munte si coboar pe partea cealalt a acestuia. Aerul antrenat pe panta ascendent se rceste dup adiabata uscat (se rceste cu 1C/100m), pn la saturatie, cnd, prin condensare, eliberndu-se cldura latent, se va rci dup adiabata umed (0,5 C/100m). Pe creast norul se precipit sau si urmeaz calea pe orizontal, iar un fileu de aer uscat coboar cu panta. La coborre, prin comprimare aerul se nclzeste si fiind uscat, se va nclzi dup adiabata uscat (1C/100m). Vntul cald si uscat care coboar pe panta unui munte reprezint efectul de fohn.

Formule de conversie ale umezelii Majoritatea sunt relativ complicate unele necesita date din tabele de converie si nu pot fi efectuate cu un calculator simplu. Exista pagini web pentru conversie online, cum ar fi:http://www.cactus2000.de/uk/unit/masshum.html (Transformarea umezelii relative in punct de rou si invers nu necesita cunoasterea presiunii atmosferice. Daca este nevoie de toti parametrii disponibili se introducepresiunea masurata la nivelul statiei).

Scara Beaufort care red tria vntului

Specificul zilelor i nopilor n funcie de valorile temperaturilor extreme

Temperatura aerului in padure


In cazul padurii compacte, suprafata subiacent activa este situata la nivelul coronamentului arborilor. Acesta retine cea mai mare parte a caldurii primita de la Soare, aici desfasurandu-se procesele radiative, absorbia radiaiei solare si pierderile radiativ-calorice.Cercetrile au demonstrat c ntr-o padure inalta i compacta de pini, la sol ajunge doar 1/100 din caldura pe care o primeste un sol descoperit, astfel ca la suprafata superioara a coronamentului se nregistreaza temperaturile cele mai ridicate, asemanatoare cu exteriorul. Deci, n mediul padurii fluxul de caldura este directionat de la coronament spre sol, spre deosebire de terenul descoperit, unde procesul este invers.In acelai timp, caldura cedata de sol este retinuta de coronament, impiedicand schimbul cu exteriorul. n timpul zilei, radiatia solara fiind absorbita de ctre coronament i reflectata n atmosfera, ea contribuie ntr-o mica masura la incalzirea aerului din interiorul padurii. Noaptea se produce o intensa racire, dar tot la nivelul coronamentului, care ndeplineste i functia de ecran, favorizand o radiatie efectiva scazuta i reducerea racirii nocturne a solului i a aerului. Vara, temperaturile medii diurne ale aerului sunt mai coborate in interiorul padurii, in comparatie cu un teren descoperit, ajungand pn la 8-10C diferenta. Iarna, datorita prezentei arboretului i subarboretului, temperatura medie a aerului este cu 0,1-0,5C ma iridicat dect pe terenul descoperit. Diferentele de temperatura apar, deci, ntre stratul de aer de deasupra padurii si cel din interior, dar si intre interiorul padurii si terenul apropiat, fara vegetatie arborescenta. Deosebirile dintre temperaturile medii lunare din interiorul padurii si cele ale regiunii de campie sunt mai mari vara si mai mici iarna. Astfel, n silvostepele Europei de Est diferenta este de 1,2C n luna iulie. n regiunile tropicale din India, diferenta temperaturilor medii ale lunii celei mai calde ating 6,4C, ntre Campia Gangelui si padurea tropicala din Assam (India). n regiunea de silvostepa est europeana, cea mai mare diferenta de temperatura intre padu re i campie nu a depasit 4,3C (Pop, 1988). Temperatura medie anuala a aerului este foarte putin influentata de prezenta padurii, n zonele temperate diferentele fiind insesizabile, iar n cele tropicale atingand doar 2,5C. Amplitudinile termice pun i ele n evidenta influenta padurii asupra regimului termic. De exemplu, n timpul verii, amplitudinea termica diurna ntr-o pdure de fag compacta este cu 5C mai mica decat a aerului ntr-un camp deschis. Amplitudinile termice anuale au valori reduse (1,5C) la latitudinile mijlocii si mai mari n zona calda(de ex. 7,2C ntre Cmpia Gangelui i pdurea tropical din provincia Assam, India).

Variaiile verticale ale temperaturii aerului


In sens vertical, temperatura aerului scade cu inalimea, formand tipul de stratificatie atmosferica normala, conform unui gradient termic mediu de 0,6C/100 m. In unele situatii temperatura nu scade cu altitudinea, ea se menine constanta, fenomenul numindu-se izotermie (grosimea stratului cu temperatura invariabila se numete strat de izotermie). In alte situatii temperatura creste cu inaltimea formand tipul de inversiune termic. Pe lng aceste trei tipuri principale mai pot aprea multe situaii n care temperatura are o repartiie vertical foarte diversificat

Relieful prin configuratia lui (orientarea versantilor, formele de relief) conditioneaza aceasta variatie, probleme ce tin mai mult detopoclimatologie. In stratul microclimatic (pana la 2 m inaltime), stratificatia termica a aerului prezinta o mare variabilitate a gradientilor termici, frecventa inversiunilor termice, amplitudinile diurne scad cu inaltimea, iar momentul de producere a valorilor extreme este ntrziat o data cu cresterea inaltimii. Se ntlnesc mai multe tipuri de variaie termic: 1) tipul de insolaie sau diurn (scderea temperaturii mai accentuat n primii 20 de centimetrii, apoi mai lent; 2) tipul de radiaie sau nocturn (temperatura crete cu nlimea, datorit rcirii radiative a suprafeei terestre. 3) alte tipuri pot aprea sub influena condiiilor meteorologice locale. In perioadele cu amestec puternic turbulent al aerului sau In timpul ploilor nu se mai

produc variatii, instalandu-se tipul de izotermie, n aceste situatii nu se efectueaz masuratori microclimatice.

Tipuri de distributie verticala a temperaturii aerului 1) tipul de radiatie (nocturn); 2) tipul de insolatie (diurn); 3) tipul de izotermie n situatii de amestec turbulent; 1a i 2a tipuri de tranzitie Sursa: Berbecel i colab. 1970

Stabilitatea i instabilitatea vertical a atmosferei


Depind de stratifiatia termica a atmosferei in functie de care se realizeaza miscarea veriticala a aerului. Prin stabilitate meteorologica se intelege o stare a atmosferei in care nu se produc miscari verticale, iar instabilitatea se creeaza in situatia existentei unor curenti verticali convectivi. Tipurile de stratificatie intalnite in atmosfera in cazul unei mase de aer uscat sau nesaturat in vapori de apa sunt:

instabila stabila indiferenta

Stratificatia instabila Se mai numeste si de tip convectiv si se produce cand gradinetul baric termic vertical este mai mare decat gradientul adiabatic uscat (>a).In situatia unui volum de aer cu o temperatura de 20 C aflat in miscare aflat in miscare adiabatica ascendenta se va raci prin destindere adiabatica, deci mai putin decat temperatura mediului inconjurator, va fi mai cald, mai putin dens si mai usor, in interiorul lui existand forte care ii transmit o miscare continua. In cazul miscarii descendente, volumul de aer coboara si, desi se incalzeste prin comprimare, el ramane mai rece decat atmosfera inconjuratoare. Masele de aer se afla intr-un echilibru instabil, favorabil miscarilor convective ( formarea norilor, producerea precipitatiilor etc.) Stratificatia stabila In cazul stratificarii stabile, gradientul termic vertical are o valoare mai mica decat a gradientului adiabatic uscat ( <a), adica sub 1 C. Un volum de aer in miscare adiabatica se raceste sau incalzeste mai mult atmosfera invecinta, astfel ca in volumul de aer respectiv apar forte care se opun miscarii ascendente sau descendente a aerului, acesta aflandu-se intr-un echilibru stabil.

Stratificatia indiferenta Aerul se afla intr-un echilibru indiferent in situatia in care gradientrul termic vertical este egal cu gradientul adiabatic uscat ( = a) , astfel ca volumul de aer respectiv are o temperatura egala cu cea a aerului inconjurator. Intr-un volum de aer umed saturat in vapori de apa, instabilitatea apare atunci cand gradientul termic vertical este mai mic decat gradientul adiabatic uscat, dar mai mare decat gradientul adiabatic umed (a>>b). In acesta situatie temperatura volumului de aer saturat care se deplaseaza ascendent va fi tot timpul mai mare decat a aerului inconjurator, formand o stratificatie umed-instabila, iar in miscare descendenta acest tip de stratificatie dispare odata cu dispartia starii de staturatie formand o stratificatie termica stabila. In concluzie, starea de stabilitate atmosferica se formeaza in situatia de advectie a aerului cald in inaltime, aparitia inversiunilor de temperatura si comprimarea adiabatica a aerului, aspectul vremii find frumos. Starea de instabilitate apare in situatia advectiei unei mase de aer rece in troposfera superioara in urma careia se dezvolta miscari descendeta, iar la suprafata terestra aerul mai cald determina formarea miscarilor ascendente si a turbunlentei atmosferice, vremea fiind schimbatoare.

Transformarile adiabatice ale aerului


Procesele din atmosfera sunt datorate transformarii energiei radiante dintr-o forma in alta in timpul absortiei, evaporarii, condensarii sau incalzirii si racirii aerului. Energia stocata in structura moleculara a aerului atmosferic ca energie interna, determina nivelul energiei potentiale. Acest principiu fixic de conservare a energiei toatale se numeste "legea fundamentala a termodinamicii", studiata in cadrul fizicii atmosferei. Repartitia aerului pe verticala se face prin curenti convectivi ascendenti si descendenti. Aerul se ridica pana la o anumita limita ( inaltimea de convectie ), pana cand temepratura si densitatea lui devin egale cu cele ale mediului atmosferic inconjurator. Acesta conditie depinde de procesele termodinamice e au loc in aerul antrenat in miscare verticala numite procese adiabatice. Prin aceste procese, aerul isi modifica temperatura numai prin schimbari de volum sub actiunea preisunii atmosferice exterioare masei de aer. Prin miscare adiabatica ascendenta aerul se destinde, isi mareste volumul si ii scade temperatura, iar prin miscare adiabatica descendenta, aerul se comprima isi micsoreaza volumul si va avea o densitate si temperatura mai ridicate. In concluzie miscarile adiabatice determina racirea aerului prin destindere si incalzirea prin comprimare, in cadrul aceleasi mase de aer. Procesele adiabatice sunt diferite in functie de gradul de umiditate al aerului. Intr-o masa de aer uscat, racirea si incalzirea se fac coformgradientului adiabatic uscat, cu valoarea de 1 C/ 100 m. Prin reprezentare grafica se numeste adiabata uscata. In situatia unei mase de aer umed ( saturata in vapori de apa), cand nu au loc procese de condensare, ea se va raci conform gradientului adiabatic umed, care are o valoare mai mica decat a celui uscat ( sub 1 C/ 100 m). Curba de variatie a gradeintului adiabatic umed poarta denumirea deadiabata umeda. Valoarea gradientului adiabatic umed nu este constanta, ea depinde de cantitatea de vapori de apa din aer, de temperatura si presiunea aerului. La temperatura de 0

C se apropie de 0,5-0,6 C/100 m ( valoarea gradientului termic vertical). In miscare ascendenta, racirea adiabatica a aerului nesaturata se realizeaza coform gradientului uscat pana la atingerea punctului de roua, dupa care vaporii de apa condenseaza si elibereaza caldura latenta de vaporizare, ce micsoreaza racirea coform gradientului ume. In miscare descendenta, incalzirea aerului uscat, ca si a celui umed prin comprimare adiabatica se face toteauna conform gradientului adiabatic uscat ( 1 C/ 100 m) deoarece in timpul incalzirii nu se produc condensari. In imaginea de mai jos este reprezentata variatia adibatica a temperaturii aerului, curbele intrerupte fiind adiabatele umede, cele continue sunt adiabatele uscate , iar cea ingrosate reprezinta curba starii. Punctul PC, unde se intalnesc adiabata uscata cu cea umeda se numeste punct de condensare. Aici se produce discontinuitatea in variatia temperaturii cu inaltimea.

Create a free website with

S-ar putea să vă placă și