Grup scolar industrial “Alexandru Ioan Cuza Barlad” SPECIALIZAREA

TEHNICIAN IN AUTOMATIZARI

Lucrare de specialitate pentru

obtinerea certificatului de competente
profesionale

Profesor indrumator:
Absolvent :

Ing. Marian Iuliana

Doroftei Vlad Mihai

Clasa : a XII a E

1 | Page
 An scolar 2008 2009

TEMA
PROIECTULU
I

~ Retele de calculatoare ~
2 | Page
 Argument
Stiinta este un ansamblu de cunostinte abstracte si generale fixate
intr-un sistem coerent obtinut cu ajutorul unor metode adecvate si
avand menirea de a esplica, revedea si controla un domeniu
determinant al realitatii obiective.
Descoperirea si studierea legilor si teoremelor
electromagnetismului in urma cu un secol si jumatate au deschis o
era noua a civilizatiei omenesti.
Mecanizarea proceselor de productie a constituit o etapa
esentiala in dezvoltarea tehnica a proceselor respective si a condos
la uriase cresteri ale productivitatii muncii. Datorita mecanizarii s-a
redus considerabil efortul fizic depus de om in cazul procesului de
productie, intrucat masinile motoare asigura transformarea
diferitelor forme de energie din natura in alte forme de energie
direct utilizabile pentru actionarea masinilor unelte care executa
operatiile de prelucrare a materiilor prime si a semifabricatelor.
Dupa etapa mecanizarii omul indeplineste in principal functia
de conducere a
proceselor de tehnologice de productie. Operatiile de conducere nu
necesita decat un efort fizic redus, dar necesita un effort intellectual
important. Pe de alta parte unele procese tehnice se desfasoara
rapid, incat viteza de reactie a unui operator uman este insuficienta
pentru a transmite o comanda necesara in timp util.
Se constata astfel ca la un anumit stadium de dezvoltare a
proceselor de productie devine necesar ca o parte din functiile de
conducere sa fie transferate unor echipamente si aparate destinate
in special acestui scop, reprezentand echipamente si aparate de
automatizare.
Omul ramane insa cu supravegherea generala a functionarii
instalatiilor automatizate si cu adoptarea deciziilor si solutiilor de
perfectionare si optimizare.
3 | Page
 Prin automatizarea proceselor de productie se urmareste
asigurarea conditiilor de desfasurare a acestora fara interventia
nemijlocita a operatorului uman. Aceasta etapa presupune crearea
acelor mijloace tehnice capabile sa asigure evolutia proceselor intr-
un sens prestabilit, asiguranduse productia de bunuri materiale la
parametric doriti.
Etapa automatizarii presupune existenta proceselor de
productie astfel concepute incat sa permita implementarea
mijloacelor de automatizare capabile sa intervina intr-un sens dorit
asupra proceselor asigurand conditiile de evolutie a acestora in
deplina concordanta cu cerintele optime.
Lucrarea de fata realizata la sfarsitul perioadei de
perfectionare profesionala in cadrul liceului, consider ca se
incadreaza in contextual celor exprimate mai sus. Doresc sa fac
dovada gradului de pregatire in meseria “Tenician electronist” ,
cunostinte dobandite in cadrul disciplinelor: “Electronica
analogical”, “Electronica digitala”, “Bazele automatizarii” si
Masurari electrice si electronice”.
Pentru realizarea lucrarii am studiat materialul biographic
indicat precum si alte lucrari stiintifice cum ar fi carti si reviste de
specializare, STAS-ul.
In acest fel am corelat cunostintele teoretice si practice
dobandite in timpul scolarizarii cu cele intalnite in documentatia
tehnica de specialitate parcursa in perioada de elaborare a lucrarii
de diploma.
Consider ca tema aleasa in vederea obtinerii diplomei de
atestare in specialitatea de “Tehnician in automatizari” dovedeste
capacitatea mea de a sistematiza si sintetiza cunostintele de a
rezolva problemele teoretice dar si practica folosind procese
tehnologice din specializarea in care lucrez.

4 | Page
Cuprins

• 1 Definitie
• 2 Clasificarea retelelor de calculatoare dupa centralizare
• 3 Clasificare după topologie
• 4 Clasificare după modul de conectare
• 5 Clasificare după relaţiile funcţionale (arhitectura de reţea)
• 6 Clasificare după extindere
o 6.1 Reţele personale (Personal Area Network)
o 6.2 Reţele locale (Local Area Network)
o 6.3 Reţea academică (Campus Area Network)
o 6.4 Reţea Metropolitană (Metropolitan Area Network)
o 6.5 Reţea de arie largă (Wide Area Network)
o 6.6 Reţea globală (Global Area Network)
• 7 Internetworking
• 8 Echipamente pentru realizarea reţelelor de calculatoare
o 8.1 Placă cu interfaţă de reţea (Network Interface Card, NIC)
o 8.2 Repeater
o 8.3 Ethernet Hub

5 | Page
 o 8.4 Hub - detalii tehnice
o 8.5 Hub - aplicare

6 | Page
Reţea de calculatoare

Reţeaua de calculatoare (engleză: computer network )in termeni foarte simpli, reteaua
reprezinta un sistem de oameni si obiecte conectate intre ele. Oriunde privim in jurul nostru
putem observa un anumit tip de retea (sistemul nervos, sistemul cardiovascular etc). Retelele de
comunicatii sunt proiectate astfel incat doua sisteme de calcul, localizate oriunde in lume, sa fie
capabile sa comunice intre ele, indiferent de tipul acestora (PC, Mac, mainframe etc). Acest lucru
este posibil prin intermediul unui limbaj comun, numit protocol. Protocolul este definit ca un set
formal de reguli si conventii cu ajutorul carora este guvernat schimbul de informatii intre
echipamentele unei retele. Majoritatea retelelor sunt clasificate in LAN (Local Area Network -
localizate de obicei intr-o cladire, campus) sau WAN (Wide Area network - acopera o arie
geografica mai mare). Pe masura ce calculatoarele au inceput sa fie folosite pe scara tot mai larga
in domeniul economic, LAN-urile nu mai erau suficiente. A aparut necesitatea schimbului de
informatii intre organizatii, iar solutia a reprezentat-o aparitia WAN. La inceput, dezvoltarea
LAN si WAN a fost haotica. Anii `80 pot fi caracterizati printr-o expansiune extraordinara a
retelelor. Companiile au inceput sa fie constiente de economiile rezultate in urma folosirii
tehnologiei retelelor. Dar la mijlocul anilor `80, aceasta crestere s-a oprit brusc. Multe din
tehnologiile folosite in retele foloseau solutii hard si soft diferite, fapt care a dus la
incompatibilitatea dintre acestea. Devenea din ce in ce mai dificila comunicarea intre retele care
foloseau specificatii diferite

Clasificarea reţelelor de calculatoare după centralizare

Există reţele de calculatoare centralizate şi descentralizate. Printre reţelele descentralizate se
numără ca exemplu reţelele ARPAnet, Metanet şi Freenet.

Clasificare după topologie

7 | Page
Exemple de topologii ale reţelelor de calculatoare

Topologia (structura) unei reţele rezultă din modul de conectare a elementelor reţelei între ele. Ea
determină şi traseul concret pe care circulă informaţia în reţea "de la A la B". Principalele tipuri
de topologii pentru reţelele LAN sunt:

• topologia Bus (se citeşte "bas" şi înseamnă magistrală) - are o fiabilitate sporită şi o viteză
mare de transmisie;
• topologia Ring (inel) - permite ca toate staţiile conectate să aibă drepturi şi funcţiuni
egale;
• topologia Star (stea) - oferă o viteză mare de comunicaţie, fiind destinată aplicaţiilor în
timp real.

Reţelele mai mari prezintă o topologie formată dintr-o combinaţie a acestor trei tipuri.

Clasificare după modul de conectare

Reţelele de calculatoare pot fi clasificate şi după tehnlogia care este folosită pentru a conecta
dispozitive individuale din reţea, cum ar fi fibră optică, Ethernet, Wireless LAN (engleză:
wireless se citeşte aproximativ 'ua-ier-les şi înseamnă "fără fir"), HomePNA sau Power line.

8 | Page
Metodele de conectare sunt în continuă dezvoltare şi deja foarte diverse, începând cu tot felul de
cabluri metalice şi de fibră de sticlă, cabluri submarine, şi terminând cu legături prin radio cum
ar fi WLAN, Wi-Fi sau Bluetooth, prin raze infraroşii ca de ex. IrDA sau chiar prin intermediul
sateliţilor.

Foarte răspândită este metoda Ethernet (se citeşte aproximativ 'i-thăr-net), termen care se referă
la natura fizică a cablului folosit şi la tensiunile electrice ale semnalului. Cel mai răspândit
protocol de comunicare în reţelele Ethernet se numeşte CSMA/CD ("Carrier Sense Multiple
Access / Collision Detection"). Dacă drept mediu fizic sunt utilizate undele radio, atunci reţeaua
se numeşte reţea fără fir (engleză: wireless).

"HomePNA" este un sistem de conectare între ele a calculatoarelor şi aparatelor "inteligente"

dintr-o locuinţă, bazat pe fire normale de telefon sau cablu normal de televiziune.

În fine, sistemul "Power line communication" (PLC) se bazează pe reţeaua de curent electric, atât
cea de înaltă cât şi cea de joasă tensiune, care practic ajung la orice loc din lume.

Clasificare după relaţiile funcţionale (arhitectura de reţea)

Reţelele de calculatoare mai pot fi clasificate în funcţie de relaţiile funcţionale care există dintre
elementele unei reţele, ca de exemplu: Active Networking, Client-Server şi Peer-to-peer
(workgroup) architecture.

Clasificare după extindere

Reţelele de calculatoare se împart după extinderea lor în următoarele tipuri: LAN, MAN, WAN
şi, ceva mai nou, PAN. Reţelele relativ mici, de exemplu cu cel mult câteva sute de calculatoare
în aceeaşi clădire legate între ele direct, se numesc Local Area Network (LAN). O reţea de tip
LAN dar fără fir (prin unde radio) se numeşte WLAN (Wireless LAN). Reţele de mare întindere
geografică, de exemplu între 2 oraşe, pe o ţară, un continent sau chiar pe întreaga lume, se
numesc Wide Area Network (WAN). Reţelele de tip WAN au fost iniţial foarte costisitoare.
Numai companiile mari îşi puteau permite un WAN particular. La ora actuală însă, cele mai
multe conexiuni de tip WAN folosesc ca mijloc de comunicaţie Internetul - acesta este universal
şi public, deci nu foarte controlabil de către un utilizator, în schimb foarte convenabil ca preţ. În
sfârşit, PAN înseamnă Personal Area Network - o reţea de foarte mică întindere, de cel mult
câţiva metri, constând din aparatele interconectabile din apropierea unei persoane, cum ar fi o
imprimantă sau un scanner, sau chiar aparatele pe care o persoană le poartă cu sine, ca de

Reţele personale (Personal Area Network)

Un Personal Area Network (PAN) este o reţea de calculatoare folosită pentru comunicarea între
perifericele unui calculator sau între mai multe calculatoare apropiate unul de altul. Exemple de
dispozitive care sunt folosite în reţeaua de tip PAN sunt imprimantele, aparatele de fax,
9 | Page
telefoanele fixe, PDA (Personal Digital Assistant), scanere, aparate GPS, playere "inteligente" şi
altele. Raza de acţiune a reţelelor PAN este aproximativ de la 6-9 metri. Reţelele PAN pot fi
conectate cu magistrale USB şi FireWire. O reţea Wireless PAN se poate crea cu tehnologii ca
IrDA (unde infraroşii) şi Bluetooth (unde radio).

Reţele locale (Local Area Network)

O reţea locală într-o bibliotecă publică

LAN

Un LAN este o reţea care acoperă o zonă geografică restrânsă, cum ar fi la domiciliu, oficiu, sau
o clădire. Reţelele LAN curente sunt bazate pe tehnologia Ethernet. De exemplu, o bibliotecă va
avea o conexiune prin fir sau de tip Wireless LAN pentru a interconecta dispozitive locale (ex.:
imprimante, servere) şi pentru a accesa Internetul. Toate calculatoarele din bibliotecă sunt
conectate prin fir de reţea de categoria 5, numit UTP CAT5 cable, rulează protocolul IEEE 802.3
printr-un sistem de dispozitive interconectate care eventual se conectează şi la Internet. Cablurile
care duc spre server sunt de tipul numit UTP CAT5e enhanced cable; ele suportă protocolul
IEEE 802.3 la o viteză de 1 Gbit/s. În exemplul din dreapta reţeaua a fost construită în aşa fel
încât calculatoarele angajaţilor bibliotecii din partea dreptă a imaginii pot accesa imprimanta
color, înregistrările despre cărţile împrumutate, reţeaua academică şi Internetul. Toţi utilizatorii
pot accesa Internetul, şi catalogul bibliotecii. Fiecare grup din reţea poate accesa imprimanta sa
locală. În rest, imprimantele nu sunt accesibile din afara grupului respectiv. Toate dispozitivele
interconectate trebuie să folosească nivelul 3 network layer din modelul de referinţă OSI, fiindcă
în acest exemplu este vorba de mai multe subreţele (cu culori diferite). Subreţelele din interiorul
bibliotecii au viteza de numai 10/100 Mbit/s, conexiune Ethernet pînă la utilizatorul final, şi
Gigabit Ethernet către router-ul principal, care poate fi numit şi "layer 3 switch", fiindcă el are
numai interfaţă Ethernet şi trebuie să "înţeleagă" IP. Mai corect routerele se numesc: "router de
acces" (routerul de sus este un router de distribuire care conectează la Internet), şi "router al
reţelei academice" - accesat de utilizator.

În prezent tehnologia Ethernet sau şi alte tehnologii LAN conforme standardului IEEE 802.3
operează la viteze de peste 10 Mbit/s. Aceasta este rata de transfer teoretică maximă. IEEE are
însă proiecte de dezvoltare a standardelor de 40 şi chiar 100 Gbit/s.
10 | P a g e
Reţea academică (Campus Area Network)

Campus Area Network

Un Campus Area Network (CAN) este o reţea de LAN-uri interconectate, asemănatoare cu cea
de tip MAN, dar ea se extinde pe o zonă geografică limitată, de exemplu a unei universităţi.

În cazul unei universităţi o reţea CAN poate face legătura între diferite clădiri ale campusului:
departamentele academice, biblioteca universitară, căminul studenţesc. CAN este ca extindere în
general mai mare decât reţelele locale LAN dar mai mic decât WAN. Reţelele CAN au fost
create cu scopul de a facilita studenţilor accesul liber la reţeaua Internet şi la resursele
universităţii.

Reţea Metropolitană (Metropolitan Area Network)

Metropolitan Area Network

Reţelele metropolitane (MAN) sunt reţele de mare extindere care de obicei împînzesc oraşe
întregi. Aceste reţele folosesc pentru legături cel mai des tehnologii fără fir (wireless) sau fibră
optică.

- Definiţia IEEE Standardul IEEE 802-2001 descrie MAN ca fiind o reţea metropolitană care
este optimizată pentru o întindere geografică mai mare decît reţelele locale LAN, începând de la
cartiere rezidenţiale, zone economice şi până la oraşe întregi. Reţelele metropolitane MAN la
rândul lor depind de canalele de comunicaţii, şi oferă un transfer moderat pâna la transfer înalt de
date. Reţeaua MAN în cele mai frecvente cazuri este proprietatea unui singur operator
(companie), dar reţeaua este folosită de către mai multe persoane şi organizaţii. Reţelele MAN
mai pot fi deţinute şi conduse ca utilităţi publice.

- Implementarea reţelelor metropolitane MAN Unele tehnologii folosite pentru aceste scopuri
sunt ATM, FDDI şi SMDS. Dar aceste tehnologii vechi sunt în procesul de substiturire de către
reţele Ethernet bazate pe MAN, ex: Metro-Ethernet. Reţelele MAN, la fel ca multe reţele LAN,
au fost construite fără fir datorită folosirii microundelor, undelor radio, sau a undelor laser
infraroşii. Multe companii dau cu chirie sau închiriază circuitele de la transportatori publici (din
cauza costului ridicat al tragerii unui cablu prin oraş). Standardul actual de comunicare al
reţelelor metropolitane este "Distribuite Queue Dual Bus", DQDB. Acesta este specificat în
standardul IEEE 802.6. Folosind DQDB, reţelele pot avea o întindere de peste 50 km şi pot opera
la viteze de la 34 pînă la 155 Mbit/s. Printre primii care au creat reţele MAN au fost companiile
Internet peering points, MAE-West, MAE-East şi Sohonet media network.

Reţea de arie largă (Wide Area Network)

WAN

WAN desemnează tipul de reţele de transport de date care acoperă zone geografice mari şi foarte
mari (de ex. de la un oraş la altul, de la o ţară la alta, de la un continent la altul), şi folosesc de
11 | P a g e
multe ori facilităţile de transmisiuni de date de la transportori publici (ca de ex. companiile de
telefonie). Tehnologiile WAN funcţionează în general la nivelele inferioare ale modelului de
referinţă OSI: physical layer, data link layer şi network layer.

Reţea globală (Global Area Network)

Specificaţiile reţelei globale (GAN) au fost în curs de dezvoltare de către multe grupuri de
specialişti. În general, reţeaua globală GAN defineşte un model de asigurare a comunicaţiilor
mobile între un număr arbitrar de reţele WLAN, zone de acoperire prin satelit, etc. În proiectul
IEEE 802.20, IEEE a stabilit standardele pentru reţeaua terestră GAN, valabile cu începere din
iunie 2008.

Internetworking
Tehnicile de internetworkig (interpretat drept inter-networking) conectează între ele două sau mai
multe reţele sau segmente de reţea, folosind dispozitive ce operează la nivelul 3 al sistemului de
referinţă OSI, cum ar fi un router. Orice interconexiune între reţele publice, private, comerciale,
industriale sau guvernamentale poate fi numită "internetworking".

În practica actuală, reţelele interconectate folosesc nivelul Internet Protocol (IP). Există trei tipuri
de reţele internetwork, în funcţie de cine le administrează şi cine are acces la ele:

• Intranet
• Extranet
• Internet

Reţelele de tip intranet şi extranet pot avea sau nu şi acces la Internet. Dacă ele sunt conectate la
Internet, atunci ele trebuie să fie protejate împotriva accesului neautorizat din Internet. Internetul
nu este considerat parte constituentă a unui intranet sau extranet. Totuşi el poate servi ca portal
de acces la unele porţiuni din extranet.

Echipamente pentru realizarea reţelelor de calculatoare

Placă cu interfaţă de reţea (Network Interface Card, NIC)

12 | P a g e
O placă de reţea, adapter de reţea sau placă cu interfaţă de reţea este o piesă / un circuit
electronic care permite calculatoarelor să se lege la o reţea de calculatoare. Ea pemite accesul
fizic la resursele reţelei. Reţeaua permite utilizatorilor să creeze conexiuni/sesiuni/legături cu alţi
utilizatori şi calculatoare.

Repeater

Un repeter cu tehnologia fără fir

Un radio repeater

Repeater-ul (se citeşte aproximativ ri-'pi-tăr) este un dispozitiv electronic care primeşte semnale
pe care le retransmite la un nivel mai înalt sau la o putere mai mare, sau de cealaltă parte a unei
obstrucţii, astfel ca semnalul să poată acoperi zone mari fără degradarea calităţii sale.

Termenul „repeater” provine din telegrafie unde reprezintă un dispozitiv electromecanic folosit
pentru a retransmite semnale telegrafice. Această definiţie a continuat să existe în telefonie
precum şi la sistemele de transport de date.

În telecomunicaţii definiţia de repeater are următoarele sensuri standardizate:

• un dispozitiv analog care amplifică semnalul de intrare indiferent de natura sa (analoagă

sau digitală)
• un dispozitiv numeric care amplifică, redimensionează sau produce o combinaţie din
aceste funcţiii asupra semnalului digital de intrare pentru a fi retransmis.

13 | P a g e
Ethernet Hub

Ethernet Hub

Un hub de reţea (cuvântul englez hub se citeşte hab şi înseamnă butucul roţii) este un dispozitiv
pentru conectarea altor dispozitive fie prin cablu răsucit (twisted pair), fie fibră optică; legătura
permite ca reţeaua să se comporte ca un singur segment. Hub-urile funcţionează la nivelul 1
(fizic) al sistemului de referinţă OSI. Hub-ul este responsabil pentru retransmiterea semnalului
(în caz de blocare) spre toate port-urile sale. Deseori hub-urile dispun de connectoare de tip BNC
şi/sau AUI pentru a permite conectarea la astfel de segmente de reţele cum ar fi 10BASE2 şi
10BASE5. Apariţia switch-urilor a scos practic de pe piaţă hub-urile, dar ele totuşi sunt întâlnite
la conexiuni mai vechi şi în aplicaţii speciale.

Hub - detalii tehnice

O reţea Ethernet unită prin hub-uri se comportă ca o reţea partajată, fiindcă la orice moment dat
un singur dispozitiv transmite, iar fiecare gazdă este responsabilă de detectarea eventualelor
coliziuni ale semnalelor, în care caz semnalul trebuie retransmis. În general hub-urile sunt
dispozitive de transmitere de date cu randament scăzut. Hub-urile nu duc evidenţa despre traficul
care trece prin ele, orice pachet de date care intă prin unul din porturile disponibile este transmis
spre toate celelalte porturi. Pentru că fiecare pachet de date este trimis la toate celelalte porturi,
are loc aşa numitul proces de coliziune a datelor care frânează fluxul datelor sub viteza nominală.
Necesitatea gazdelor (host) pentru detectarea coliziunilor de date limitează numărul de hub-uri şi
mărimea reţelei. Pentru reţele de 10 Mbit/s, sunt permise până la 5 segmente (4 hub-uri) între
două staţii de lucru finale. Pentru reţele de 100 Mbit/s cifra se reduce la 3 segmente (2 hub-uri)
între două terminale finale, şi acest lucru este permis numai dacă media de întârziere a
semnalului este la un nivel scăzut.

Multe hub-uri detectează probleme tipice, aşa cum ar fi colisiuni excesive pe unele porturi.
Reţelele Ethernet bazate pe hub-uri sunt în general mai robuste decât reţele Ethernet pe bază de
cablu coaxial, unde un dispozitiv cu malfuncţiuni poate deactiva un segment întreg. Chiar dacă
nu este partiţionat automat, depanarea hub-ului este o procedură mai uşoară fiindcă indicatorii de
activitate situaţi în dispozitiv pot reflecta sursa problemei, sau în ultimul caz dispozitivele pot fi
deconectate de la hub pe rînd cîte unul, mult mai uşor decât cablul coaxial.

14 | P a g e
Hub - aplicare

Din punct de vedere istoric motivul principal pentru folosirea hub-urilor a fost preţul lor redus, în
comparaţiei cu switch-urile. Dar, când peţurile la switch-uri a scăzut considerabil, situaţia s-a
schimbat; totuşi hub-urile mai sunt utile în anumite situaţii speciale:

Un analizator de protocoale conectat la un switch nu poate întotdeauna primi toate pachetele

dorite, fiindcă switch-ul separă porturile în diferite segmente. Conectarea analizatorului de
protocol la un hub îi permite a vedea tot traficul de pe segment. (Şi un switch se poate configura
pentru a permite ca un port să asculte traficul de la un alt port. Aceasta se numeşte port
mirroring (oglindirea unui port). Cu toate acestea, această configuraţie este mai costisitoare decât
cea cu hub-uri.) Aşa-numitele Computer Clusters necesită ca fiecare membru (computer) să
poată primi tot traficul care duce spre clustere. Un hub va face acest lucru pe cale naturală;
folosirea unui parametru de punere în aplicare necesită trucuri speciale. În cazul în care
utilizatori finali au acces la un parametru pentru a face conexiuni, de exemplu într-o sală de
conferinţe, un utilizator fără experienţă, neglijent sau saboteur poate deactiva reţeaua prin legarea
împreună a două port-uri, stabilind astfel o buclă. Această situaţie poate fi prevenită prin
utilizarea unui hub; în cazul dat bucla va deconecta alţi utilizatori de la hub, dar nu tot restul
reţelei. (De asemenea, situaţia poate fi prevenită prin utilizarea unui switch care poate detecta şi
soluţiona problemele cu buclele, de exemplu prin punerea în aplicare a protocolului numit
Spanning Tree.)

Componente software
Componentele software necesare intr-o retea includ urmatoarele elemente:
• Protocoale care definesc si regleaza modul in care comunica doua sau mai multe dispozitive
• Software la nivel hardware, cunoscut ca microcod sau drivere, care controleaza modul de functionare
al dispozitivelor individuale, precum placile de interfata cu reteaua.
• Software pentru comunicatii.

Protocoale

Asigurarea conectivitatii fizice pentru o retea reprezinta partea cea mai usoara. Adevarata greutate consta
in dezvoltarea unor mijloace de comunicare standard pentru calculatoare si alte dispozitive atasate la
retea. Aceste mijloace de comunicare sunt cunoscute oficial ca protocoale.
Protocoalele pentru retele LAN sunt numite frecvent arhitecturi LAN, pentru ca sunt incluse in NIC. Ele
predetermina in mare masura forma, dimensiunea si mecanica retelei.

Drivere de dispozitiv

Un driver de dispozitiv este un program de nivel hardware care controleaza un anumit dispozitiv. Un
driver de dispozitiv poate fi privit ca un sistem de operare in miniatura pentru o singura componenta
hardware. Fiecare driver contine toata logica si toate datele necesare pentru a asigura functionarea
corecta a dispozitivului respectiv. In cazul unei placi de interfata cu reteaua (NIC), driverul include
furnizarea unei interfete pentru sistemul de operare al gazdei.

Software pentru comunicatii

15 | P a g e
Componentele hardware si software de retea care au fost descrise anterior nu au capacitatea de a-i
permite unui utilizator sa foloseasca efectiv reteaua. Ele nu fac decat sa asigure infrastructura si
mecanismele care permit utilizarea acesteia. Sarcina utilizarii efective a retelei cade in seama aplicatiilor
software specializate, care controleaza comunicatiile.
Indiferent de tipul sau complexitatea aplicatiilor, software-ul pentru comunicatii reprezinta mecanismul
care face banda de frecventa cu adevarat utilizabila.

MASURI DE SECURITATE A MUNCII

La operatiile de intretinere a masinilor si aparatelor electrice, se va avea in

vedere urmatoarele masuri de protectie a muncii:
- se vor respecta normele de tehnica a securitatii la lucrul in
instalatiile electrice de joasa sau de inalta tensiune, dupa caz :

- la verificarea functionarii cat si la manevre, se vor utiliza

echipamnete de protectie corespunzatoare : manusi, galosi sau
cizme si covoarse electroizolante, achelari de protectie. De

16 | P a g e
 asemenea, se vor respecta cu strictete instructiunile de
exploatare a utilajului verificat ;

- manevrele aparatelor de inalta tensiune se vor face de

minimum doua persoane : un executant de grupa 2 sau 3 si
un supravegheror de grupa minima 4 ;
- la operatiile cu solventi si materiale inflamabile, se vor
respecta atat regulile de prevenire si stingere a incendiilor
cat si modul de utilizare a acestora in vederea prevenirii
intoxicatiilor ;
- la lucrarile de montare, demontare, transport, se vor folosi numai utilaje de
ridicat cu capacitatea corespunzatoare greutatilor de ridicat iar personalul
care manevreaza instalatiile de ridicat trebuie sa fie autorizat.

Bibliografie
1. Andreica A., Todoran H., "Societatea informationala si evolutia informaticii. Prelucrari
birotice", 338p., Editura EFES, 2001.
2. Boian F.M., "Sisteme de operare interactive" Ed. Libris, 1994.
3. Boian F.M. "Programarea distribuită în Internet", Ed. Albastră, Cluj-Napoca, 1999.
4. Brad R., "Reţele Locale de Calculatoare", Editura Universitatii Lucian Blaga, Sibiu 1998,
ISBN 973-9354-08-4
5. Cristea V., s.a. , "UNIX", Ed. Teora, 1994.
6. Cristea V., Tăpuş N. s.a., "Reţele de calculatoare", Ed. Teora 1992, ISBN 973-601-025-2
7. Dădârlat
8. Dronca S., "Windows NT 4.0", Ed. Promedia Plus, 1997.
9. Jalobeanu M., "Internet, Informare şi Instruire: Paşi în lumea comunicaţiilor", Ed.
Promedia Plus, Cluj-Napoca, 1995.
10. Jalobeanu M., "Acces în Internet -Poşta electronică şi transferul de fişiere", Ed. Promedia
Plus, Cluj-Napoca, 1996.
17 | P a g e
 11. Jalobeanu M. "WWW în învăţământ: Instruirea prin Internet, Cum căutăm şi Cum
publicăm pe Web", Ed. CCD, Cluj-Napoca, 2001.
12. Held G., "Comunicatii de date", Editura Teora 1998, ISBN 973-601-852-0
13. Klander L., "Anti-hacker. Ghidul securităţii reţelelor de calculatoare", 679 p., ALL
Educational, Bucuresti 1998.
14. Orbu R., "Sisteme de operare în reţea. Novell Netware", Ed.Tehnica 1993, ISBN 973-31-
0504-X
15. Sabău M., "Bazele reţelelor", BYTE nr.10, 1997, http://www.byte.ro/byte97-10/surf.htm
16. Tanenbaum A.S., "Reţele de calculatoare", Ed. Computer Press Agora, 1997.
17. Tanenbaum A.S., "Reţele de calculatoare", (editia a 4-a), Ed. Biblos, 2003.

18 | P a g e