Nr.

10, MAI 2009

,
 EDITOR
SibArt

CUPRINS

Într-al 132-lea an de Independenţă .............. 3

REDACŢIA La 9 mai am ales Europa ............................... 4

Coordonator ediţie 9 mai - zi de mare victorie pentru ruşii

Nicu Cârlig
Senior editor din Republica Moldova ............................... 5

Andrei Vartic La poarta Europei .......................................... 6

Echipa de redacţie
Nicolae Ciobanu Protestele de la Chişinău sau revoluţia
Ion Mischevca
Vlad Madan românilor de până la Nistru ....................... 8

Vadim Bolocan O naţie de orfani, o generaţie de golani ....... 11

Camelia Bazarcă
Viorica Deleanu Jurnal de campanie ....................................... 12
Dan Nicu
“Omul este un animal social“ dar, oare,
Colaboratori
socialist (ca să nu zic comunist)? ............... 13
Dumitriţa Paladi, Mariana Ţăranu,
Alexandru Lupuşor, Ce e sau ce nu e CRIZA? .............................. 15
Alexandru Lebedev, Ana Bătrânu,
Mirela Baba. Românii din Voivodina .................................. 16
Concepţie grafică
Ionuţ Murgu Lumină din lumină ........................................ 18

Fotografie
Trăiri NATOrale ............................................ 18
SIBART
ISSN 2065 - 0531 “Românii din Ucraina
2009 între trecut şi viitor” .................................... 20
Cărţi, cărţi, cărţi... ........................................ 21

Potrivit Art. 206 C.P., responsabilitatea

juridică pentru conţinutul articolelor
O viziune asupra Eurovision-ului ................. 22
aparţine autorilor.
Deasemenea, subliniem faptul că nu
toate articolele publicate au în totalitate
şi valoare actuală; dar, potrivit normelor
jurnalistice internaţionale, nu interven-
im în textele originale, responsabilitatea
aparţinând şi traducătorilor.
 INTERSECŢII Nr. 10, Mai 2009

Într-al 132 –lea an de Independenţă

1877 este anul când şi România alături de Balcani Pâine şi circ, cu asta ţineau în frâu vechii romani
izbeşte Imperiul Otoman. Neamuri asuprite din Bosnia, mulţimile… Pentru pâine şi circ ne-am vândut memoria
Herţegovina, Serbia, Muntenegru şi Bulgaria s-au ridicat şi pupăm papucii unui nou sultan, de data aceasta de la
să sfarme jugul. În acest război, luptătorii pentru libertate Soare-Apune.
sunt sprijiniţi de Imperiul Rus şi cel Austro-Ungar (puteri Calea pe care ne-am ales-o este cea a autodistrugerii,
antrenate în acest conflict mai mult pentru a vedea nu ne mai străpung baionete, nu ne mai sfârtecă obuze,
concurentul de la Istanbul spulberat.) acum murim încet, anihilându-ne conştiinţa, otrăvindu-ne
Ceea ce s-a întâmplat la sfârşit de secol XIX în această cu pseudo-valori.
parte a Europei era de neocolit. Balcanicii erau umiliţi
până la refuz şi înrăiţi suficient pentru a lua arma în mâini.
Nimic nu a fost în stare să îi oprească pe aceşti oameni, nici
chiar experienţele precedente, când revoltele împotriva
Porţii au fost înnecate în sânge. Nu este de mirare că setea
de libertate şi-a pus şi de data aceasta cuvântul, iar românii
mai scot (a câta oară) sabia din teacă, împotriva semilunii,
români datorită cărora – aşa cum afirma la un moment
dat Edgar Quinet – Occidentul avea să îşi construiască în
linişte catedralele şi să-şi consolideze cultura.
Pentru Apusul instalat comod undeva mai într-o parte,
războiul era deosebit de interesant deoarece se ivea
posibilitatea de a pune mâna pe Constantinopol şi de a
pescui în Bosfor şi Dardanele.
Toate bune şi frumoase, numai că nu chiar toţi vedeau
cu ochi buni dispariţia Imperiului Otoman, pentru că acest
lucru ar fi însemnat ascensiunea unei alte puteri – Imperiul
Ţarist. Cel mai tare îşi rup cămaşa de pe ei pentru turci, Cât de jalnic arată cei care, călcând pe osemintele eroilor,
englezii, care la timpul lor făcuseră gestul inamical de a vorbesc de marea familie europeană. Istoria ne-a arătat,
se împotrivi Unirii Principatelor sub A.I. Cuza. Aceeaşi şi nu o dată, ce fel de familie este aceasta, or în familie
englezi s-au împotrivit propunerii venite după terminarea membrii acesteia se ajută reciproc, toţi sunt împreună şi la
primului război mondial de a scoate pe turci din Europa. bine şi la rău. De câte ori ne-a sprijinit „sora mai mare”?
Otomanii, fiind în impas, încearcă să calmeze spiritele De câte ori ne-a apărat? Cât ajutor au primit voievozii, cei
proclamând o aşa-zisă constituţie liberală, prin care, datorită cărora la Paris, Londra şi Roma nu se poartă (încă)
România căpăta statutul de provincie a Imperiului, cu turbane? Răspunsul este nostim de evident: NICIODATĂ!
nemaivăzute privilegii; sătui însă de asemenea pomeni Şi astăzi sărbătorim cu nemaivăzut fast această Europă
şi ofensaţi de-a binelea, românii devin şi mai porniţi care ne-a amanetat, ne-a vândut, ne-a folosit drept carne
împotriva turcilor. de tun, drept grânar, drept orice i-a trăsnit prin cap.
Conştientă că obţinerea Independenţei pe cale paşnică Înseamnă că ne place aşa… Degeaba a curs sânge,
este mai mult decât imposibilă, România se vede nevoită degeaba plugarii au lăsat glia, feciorii mamele, flăcăii
să intre în alianţă cu Rusia, o alianţă extrem de atent fetele şi s-au aruncat în tăişurile săbiilor, în salvele
chibzuită, având în vedere imprevizibilul aliat. Astfel mitralierelor, toate în zadar au fost… Când nu stăm sub un
ruşilor li se permite să tranziteze România, fără însă a trece călcâi, ne mutăm sub altul, şi ce este mai groaznic, ultimul
prin Bucureşti sau a se implica în vreun fel în treburile timp facem acest lucru de bună voie şi suntem bucuroşi
interne ale ţării. şi mulţumim în cor Călcâiului pentru bunăvoinţa de a ne
Nu voi expune aici toate faptele de vitejie săvârşite strivi, aşa, ca la Orwell.
de ostaşii români pe câmpurile de luptă spre obţinerea Nicu Cîrlig
Independenţei. Celor care nu ştiu aceste lucruri le recomand
să mai răsfoiască cel puţin un manual de istorie; altceva
mă frământă – vreau să ştiu câţi oameni cunosc această
semnificaţie a zilei de 9 mai? Cu îngrijorare şi tristeţe
trebuie să constat că prea puţini… Este mai la modă şi
mai uşor să ne îmbrobodim cu albastru drapel al europenei
uniuni şi să ne facem că plouă (cu steluţe) de cât să onorăm
memoria bravilor ostaşi ai vremurilor trecute.

3
Nr. 10, Mai 2009
La 9 mai am ales Europa
“Singurul viitor posibil pentru popoarele Europei este în unirea lor”.
De 20 de ani încoace, de când imperiul sovietic s-a
destrămat, avem posibilitatea de a ne alege semnificaţia
care ne place a zilei de 9 mai: fie sărbătorim ziua Europei,
fie sărbătorim ziua Victoriei. Nu mai suntem obligaţi să
ieşim la tot felul de parade, să recităm poezii închinate
“salvatorilor” patriei etc.
Republicamoldovenii au şi mai multe opţiuni în această
privinţă: pot sărbători victoria armatei sovietice sau a
celei române în cel de-al doilea Război Mondial sau pot
sărbători Ziua Europei.
Eu aleg în fiecare an să cinstesc memoria soldaţilor
români căzuţi pe câmpul de luptă în timpul celui de-
al Doilea Război Mondial la 8 mai, iar la 9 mai – să
sărbătoresc Ziua Europei.
De ce 9 mai este Ziua Europei?
La data de 9 mai 1950 s-a făcut primul pas în direcţia
creării Uniunii Europene de astăzi.
La Paris, în acea zi, pe fundalul ameninţării izbucnirii
unui al treilea război mondial, în contextul în care Europa
era frământată de o puternică criză politică şi divizată prin
„cortina de fier” în blocul de Est şi cel de Vest, ministrul
francez al afacerilor externe, Robert Schuman, a citit în
faţa presei internaţionale o declaraţie prin care chema
Franţa, Germania şi alte state europene să-şi pună în
comun producţiile de cărbune şi oţel, aşezând astfel piatra
de temelie a unei federaţii europene.  Altiero Spinelli (jurnalist, om politic italian), Alcide de
Ceea ce ministrul francez a propus a fost crearea unei
instituţii europene supranaţionale, însărcinată cu gestionarea
industriei cărbunelui şi oţelului, sector care constituia, la
vremea respectivă, baza întregii puteri militare. Ţările, la
adresa cărora a fost lansat apelul, aproape se distruseseră
reciproc într-un conflict care a lăsat în urma sa pagube
materiale imense şi un sentiment de dezolare.
Prin urmare, totul a început în acea zi. La 18 aprilie 1951,
şase ţări (Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg
şi Olanda) au semnat Tratatul de la Paris privind prima
colaborare dintre comunităţile europene, Comunitatea
Economică a Cărbunelui şi Oţelului (CECO). Ulterior, în
1957, prin Tratatul de la Roma a fost înfiinţată Comunitatea
economică Europeană, precursoare a Uniunii Europene de
astăzi.
Iată de ce liderii Uniunii Europene, întruniţi în cadrul
summitului de la Milano, în 1985, au decis ca la data de 9
mai să fie sărbătorită Ziua Europei.
Din 2003, ziua de 9 mai are o semnificaţie simbolică
aparte pentru Uniunea Europeană, întrucât în această zi a
fost hotărâtă a cincea şi cea mai amplă extindere din istoria
sa, care s-a înfăptuit la 1 mai 2004: „cei 15” devin „cei 25”,
prin aderarea a zece state: Slovenia, Ungaria, Slovacia,
Cehia, Polonia, Lituania, Letonia, Estonia, Malta, Cipru. acesta de Ziua Europei, mie mi-a atras atenţia în mod special
4
INTERSECŢII
(Jean Monnet)
În 2007 comunitatea europeană primeşte în sânul său încă
două state: România şi Bulgaria.
Cine sunt părinţii fondatori ai Uniunii Europene?
Deşi cei care au contribuit esenţial la unificarea europeană
sunt mulţi, există un consens cu privire la considerarea
următoarelor persoane drept Părinţi Fondatori ai Uniunii
Europene: Robert Schuman (avocat şi politician francez
de origine germană), Jean Monnet (economist şi om politic
francez), Konrad Adenauer (avocat, om politic şi de stat
german), Walter Hallstein (profesor de drept şi om politic
german), Paul-Henri Spaak (om politic şi de stat belgian),
Gasperi (om politic şi de stat italian).
Totuşi, când spun „părinţi fondatori ai UE”, europenii îi
au în minte pe Jean Monnet si Robert Schuman, aceştia fiind
consideraţi principalii arhitecţi ai unificării europene.
În contextul unei crize economice în Europa, generată de
al doilea război mondial, Robert Schuman, în calitatea sa
de prim-ministru al Franţei, propune guvernului Republicii
Federale Germania, la 9 mai 1950, să adere la un plan de
integrare a producţiilor de cărbune şi oţel. Acest plan a pus
bazele Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, care
ulterior a evoluat în Uniunea Europeană. Declaraţia este
astăzi cunoscută sub numele de Declaraţia Schuman. Între
anii 1958 şi 1960 Schuman a fost preşedintele Adunării
Parlamentare Europene.
Primind din partea guvernului francez sarcina de a
revitaliza economia Franţei, Jean Monnet a fost cel
care, de comun acord cu cancelarul Germaniei, a pregătit
Declaraţia Schuman, făcută publică pe 9 mai 1950 şi care
propunea integrarea industriilor franceze şi germane de
cărbune şi oţel, sub controlul unitar al unei Înalte Autorităţi,
deschizând astfel calea unificării europene.
Cum sărbătoreşte Europa ziua sa de naştere?
Dintre sumedenia de evenimente care au avut loc anul
 INTERSECŢII
unul singur. Este vorba de expoziţa itinerantă „Europa este
istoria noastră”, care anul acesta s-a desfăşurat în oraşul
polonez Wroclaw. Această expoziţie a fost creată de către
Muzeul Europei de la Bruxelles, fiind inaugurată în 2007
cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la semnarea tratatului de
la Roma, prin care a fost instituită Comunitatea Economică
Europeană.
O echipă de istorici au realizat această expoziţie ţinând
cont, dincolo de destinul colectiv, de percepţiile naţionale
singulare, încercând să înscenze acea „bătălie de memorii”
care constituie identitatea Uniunii Europene.
Expoziţia cuprinde mai multe secţiuni, dintre care una
este dedicată părinţilor fondatori ai UE, alături de care stau
părinţii „indirecţi” ai Europei: Churchil, Truman, Marshal,
Keynes sau... Stalin, un părinte “negativ” al cărui umbră
ameninţătoare a grăbit unificarea europeană. Plasarea lui
Stalin alături de aceste personalităţi a stârnit comentarii
aprinse la Bruxelles, prezenţa dictatorului roşu alături de
ceilalţi fiind „prea sofisticată şi şocantă”. La Wroclaw,
Stalin a fost instalat la „locul” său: într-o sală aparte, toată
9 mai - zi de mare victorie pentru ruşii
din Republica Moldova
Cicrumstanţele din ziua de 9 mai 2009 m-au făcut să
schimb într-un fel tematica acestui articol. La început nu
am vrut să politizez această zi, ci să abordez subiectul zilei
de 9 mai nu doar din punct de vedere al biruinţei URSS
asupra fascismului, ci mi-ar fi plăcut să-i dau o notă mai
personală, ceea ce nu mi-a ieşit din motive lesne de înţeles
din rândurile ce urmează.
Pe lângă Ziua Europei, la Chişinău şi în întreaga
Moldovă se mai sărbătoreşte şi Ziua Biruinţei. Zi în care
puţini dintre cei care au rămas se simt onoraţi de către
autorităţile moldoveneşti, care în semn de „mare respect
şi consideraţie” le oferă câteva sute de lei. În fiecare an,
de mic copil, mergeam înpreună cu părinţii să depun un
buchet de flori la focul veşnic, care arde pentru cei ce şi-au
Nr. 10, Mai 2009
în lumini roşii, separat categoric de fondatorii europeni.
Mai departe, expoziţia ilustrează Europa divizată
de cortina de fier, procesul de decolonizare, primul
şoc petrolier, sfârşitul dictaturilor spaniolă, greacă şi
portugheză. Apoi urmează o reconstituire a principalului
punct de trecere a zidului Berlinului, în cartierul american
al oraşului, cu felinarele sale palide şi postul de poliţie.
O imagine apusă a Vestului este reconstituirea unei
camere de tortură a dictaturii franchiste, crudă şi adevarată,
cu lanţuri şi garouri agăţate de perete.
Filmele şi imaginile fotografice oferă publicului o
adevărată incursiune în istoria ideii europene.
Un eveniment care ne arată că nu prin concerte şi petreceri
vom înţelege de unde a pornit Europa, un eveniment care
arată pe faţă cum şi cu ce preţ s-a înfăptuit europenizarea.
Uniunea Europeană – un proiect încă nou
În timp ce Europa ca atare exista de secole, elementele
care o uneau, în absenţa regulilor şi instituţiilor, nu au fost
suficiente în trecut pentru a preveni tragediile cele mai
îngrozitoare.
Integrarea Europei nu va avea loc nici într-o zi, nici
în câteva decenii. Există încă numeroase deficienţe şi
imperfecţiuni evidente. Proiectul început în perioada
de după cel de-al Doilea Război Mondial este încă nou.
În trecut, eforturile făcute în direcţia unificării Europei
se bazau pe dominarea unui grup de către altul. Aceste
încercări nu puteau continua, pentru că cei învinşi nu
doreau decât un singur lucru: redobândirea libertăţii.
În prezent, ambiţiile sunt complet diferite: construirea
unei Europe care respectă libertatea şi identitatea tuturor
naţiunilor care intră în alcătuirea sa. Doar astfel Europa
poate deveni stăpână pe destinul său şi poate juca un rol
pozitiv în lume. Deleanu Viorica,
Strasbourg
pierdut viaţa în cel de-al doilea război mondial, luptând
pentru nimicirea fascismului, fapt pentru care, mintea mea
de copil le era veşnic recunoscătoare.
Acum că am crescut, am hotărât să merg singură la
Complexul Memorial „Eternitate” din Chişinău pentru a
comemora moartea zecilor de mii de ostaşi. Zi frumoasă,
zi cu soare, 9 mai e ca un fel de Paşte al Blajinilor pentru
cei căzuţi la datorie.
Zeci de oameni se îndreptau spre Complexul Memorial,
unde urma să aibă loc comemorarea veteranilor de război,
când am zărit printre ei un tânăr cu bentiţă, numită
„Георгиевская ленточка”, pe tricoul căruia scria
ruseşte „Liga vorbitorilor de limbă rusă din Republica
Moldova”. Mai mare mi-a fost mirarea când am zărit peste
5
Nr. 10, Mai 2009
drum un grup de tineri din această ligă. Am simţit în acel
moment că, de fapt, noi românii, suntem o „minoritate
etnică”, că noi, românii din Republica Moldova suntem
discriminaţi, suntem invitaţi la secţia de poliţie pentru că
purtăm tricouri cu slogane pro-
româneşti. Mi-am amintit imediat
de masacrul de la 7 aprilie încoace,
de alegerile parlamentare şi am
realizat că ei, aceşti vorbitori de
limbă rusă, au folosit drept pretext
ziua de 9 mai pentru a-şi arăta
propria lor biruinţă.
M-am umplut de jale şi dezgust,
când ajunsă la Complexul
Memorial, se intonau cântece
patriotice ruseşti, când, pentru
a doua oară în această zi, m-am
simţit „străină în ţara mea”. Îmi
sunau în minte ca un ecou toate
cuvintele ce le auzeam acolo,
cuvinte ruseşti, cuvinte care ne-au
făcut să mergem cu capul plecat în
faţa lor. Urmărind stingher ceea ce
se întâmpla în jurul meu, am fost
deranjată de o tânără, care, veselă
şi zâmbitoare mi-a oferit un pliant,
la care era prinsă cu un ac acea
bentiţă comunistă. Iată ce scria pe
el: Eu ţin minte. Eu mă mândresc. Uniunea Tinerilor
Comunişti demarează acţiunea „Георгиевская
ленточка”.
Am luat stupefiată acest pliant, indignată de tupeul
acestei uniuni, despre care doar auzisem.
Mi-am amintit atunci de străbunicul meu, Teodor, născut
La poarta Europei
Realizez că suntem un popor evlavios (printre altele,
creştinat cu mult înaintea slavilor), că „suntem creştini
pentru că suntem români şi suntem români pentru că suntem
creştini” (N. Iorga), dar ajunge să credem că prin „bate şi
ţi se va deschide, cere şi ţi se va da” vom realiza ceva! Ne
umflăm în pene, ne rupem în şale şi, totuşi, ne lăsam traşi
la vale. Asta pentru că „dând din coate, urnim doar aerul
din loc”. Dar ce-ar fi să prindem aripi? Nu în sensul de a
ne lua zborul, că la asta, ce-i drept, unii se pricep. E clar
că nu există pădure fără uscături, dar pădure fără copaci?...
Un minim de efort, pentru un maxim de confort – ştiu că
sună a propagandă sovietică, cum că „haideţi să lucrăm în
socialism, ca să trăim în comunism”, dar spre deosebire
de utopia marxist-leninistă, mă refer la ceva real. Dar nu e
cazul să mă credeţi pe cuvânt, întrebaţi-vă rudele plecate
la muncă în occident.
Tot mai mulţi dintre noi se simt frustraţi că Europa încă
nu ne primeşte cu braţele deschise. Dar întrebarea este:
6
INTERSECŢII
în România Mare, obligat la 1940 să lupte alături de ruşi.
Tot ce ne-a rămas de la el este o scrisoare, scrisă într-o
română curată, în limba lui maternă, unde întreabă de copiii
lăsaţi orfani acasă, unde scrie cuvinte îndurerate de dor
şi neputinţă. Şi atunci, vă întreb,
„tovarăşi” comunişti, cei care îi
comemoraţi pe marii luptători...
ruşi, pe marii biruitori... tot ruşi, vă
întreb: Dar cei ce scriau româneşte,
dar cei ce erau obligaţi să lupte
împotriva fraţilor, dar cei ce au
comis moarte de om, ucingându-şi
neamul, cu ei cum rămâne? Sunt
şi ei „ruşi”? Că deh, nu au murit
în război înalţii demnitari politici
ruşi, nu au fost deportate înaltele
familii ruseşti, nu! Ai noştri,
împreună cu celelalte ţări membre
ale Uniunii Sovietice, au suferit
cele mai mari masacre.
Aceste gânduri mi-au fulgerat
mintea şi nu am mai rezistat. Cu
lacrimi în ochi, căutam pe drum
veteranii de război, pentru a le
da lor florile menite comemorării
străbunicului Teodor. Cine ştie,
poate că ei au fost alături de el
în ultimile sale clipe de viaţă.
Doamne, Doamne, au rămas doar veteranii vorbitori de
limbă rusă, ai noştri s-au uscat pe linia întâi de front.
Nu ne rămâne decât să luăm exemplu de patriotism şi
îndrăzneală de la eroii care au murit pentru o cauză în
care au crezut cu desăvârşire, dar noi, să ne apărăm limba
noastră, credinţa şi durerea. Ana Bătrânu
pentru ce? Pentru ale noastre braţe ieftine de muncă, de
care sunt sătui?
Sărbătorirea Zilei Europei – în cinstea declaraţiei lui
Schuman, din care am spicuit următoarele: „…L’Europe ne
se fera pas d’un coup, ni dans une construction d’ensemble.
Elle se fera par des realisations concretes, creant d’abord
une solidarite de fait…” [Europa nu se va face dintr-o
dată, nici printr-o construcţie de ansamblu. Ea se va face
prin realizări concrete, creând mai întâi o solidaritate
efectivă] – mă face să jinduiesc, dar şi să obosesc de atâtea
promisiuni, pentru că nu văd „realizările noastre concrete”.
Cineva spunea că suntem cu un pas în Uniunea Europeană.
Bine, dar cât timp o să stăm aşa crăcănaţi?... Tot încercăm
să ne îmbărbătăm (a se citi: să ne îmbătăm cu apă rece) că
„aspiraţiile de azi sunt realizările de mâine”. Dar dacă, în
cazul aspiraţiilor europene ale ţării noastre, ziua de astăzi
pare a fi la fel de lungă ca noaptea polară?
Oare n-a venit timpul să pledăm ferm şi consecvent
 INTERSECŢII
pentru integrarea europeană, riscând, altminteri, să nu fim
luaţi în seamă ori să fim consideraţi neserioşi? Când vom
realiza că nu poţi intra pe două uşi deodată, că e cel puţin
incomod să te scarpini la urechea dreaptă cu mâna stângă
şi că viţelul care suge de la două vite e doar în imaginaţia
unora dintre noi? În acest context, un filozof francez din
sec. XIX dădea exemplul unui măgar, care, fiind pus să
aleagă între două grămezi de fân, aparent egale, a sfârşit
prin a muri de foame...
Din păcate, lucrurile demult explicate par inexplicabile.
Prea mulţi îşi dau cu părerea şi prea puţini trec de la vorbe
la fapte. Or, a fi european înseamnă a te comporta astfel, a
duce un anumit mod de viaţă sau, mai degrabă, a-ţi readuce
aminte cine eşti. Cred că trebuie să facem acel exerciţiu
de cunoaştere, atât a persoanei de alături, cât şi a celei
proprii. Europa nu trebuie să ne recunoască europenitatea,
noi trebuie s-o facem!
Nu poţi fi european doar câteva zile pe an. Odată ce, în
mod firesc, te-ai identificat astfel, ai multe de recuperat, de
la participarea la manifestările comunitare (ex: 9 mai, când
a fost rostit discursul lui Schuman) şi până la schimbarea
prizelor din perete... Inspirat din conceptul kennedyan, te
îndemn „să nu întrebi ce poate face Europa pentru tine, ci
întreabă-te ce poţi face tu pentru ea”.
Îngrijorarea lui Maiorescu vis-a-vis de faptul că românii
adoptă „forme fără fond” mi se pare tot mai actuală.
Înainte de a intra în istoria celorlalţi trebuie să facem o
incursiune în cea proprie. Oare nu Ştefan cel Mare a fost
supranumit de către Papa de la Roma – „atlet al lui Crist”,
iar Ţara Moldovei a avut rol de scut european împotriva
expansiunii otomanilor? Ei şi dacă avem o istorie comună,
de ce să nu avem un asemenea viitor?..
Scepticismul vest-europenilor vis-a-vis de extinderea
UE spre Est e asemănător cu atitudinea vechilor greci faţă
de popoarele neelene. Dar şi romanii (strămoşii noştri,
nu?) au fost, iniţial, consideraţi barbari, pentru ca ulterior
să demonstreze că sunt civilizaţi, asimilând multe din
valorile culturii elene. Mi se pare un exemplu demn de
urmat.
Dar dacă tot ne atrage să explorăm „vestul sălbatic”,
măcar să nu creăm impresia de cerşetori ai bătrânului
continent, în pofida faptului că R. Moldova e ca „o palmă
de pământ ce stă cu mâna întinsă”... Fie ca imigrarea
concetăţenilor să exprime principiul european la libera
circulaţie a oamenilor, a mărfurilor şi a capitalului şi să
reprezinte o mărturie a dorinţei de a cunoaşte şi partea
mai norocoasă a Europei, în care reuşim să ne integrăm cu
uşurinţă. Să arătăm că Republica Moldova nu va deveni
„calul troian” al Uniunii pentru că acum nu are loc un
război între două civilizaţii, ci o regăsire, o reîntregire a
uneia şi aceleiaşi.
Un alt „grecoitei cu nas subţire”, Aristotel (Politica), a
enunţat că „orice asociaţie trebuie să aibă un fel de unitate,
dar nu o unitate absolută. E ca şi cum ai încerca să faci
o armonie dintr-un sunet”. Prin urmare, este necesară
realizarea locului şi rostului în orchestra europeană, din
Nr. 10, Mai 2009
care facem parte încă de la începutul existenţei noastre.
Altceva este că am uitat să cântăm şi că anterior am jucat
pe muzica altora. Dar cu cât mai repede ne vom da seama
de rolul fiecăruia în această ecuaţie, cu atât mai echitabil
va fi calculul şi rezultatul acestuia pentru noi toţi. Aşa cum
spunea o bună prietenă, Tatiana Dumbravă: „Nu te poţi
impune ca doctor şi nu vei fi crezut ca atare dacă umbli
de atâta vreme cu mâna (stângă) fracturată, şi nici nu vei
fi respectat ca un client dacă nu eşti în stare să achiţi nota
de plată”...
Suntem favorizaţi de experienţa statelor recent aderate.
Dar asta nu înseamnă că aceste ţări vor mai adera încă o
dată, inclusiv în locul nostru. Dostoievski spunea că „una
este temperatura de fierbere a apei şi alta este tempera­
tura de topire a fierului.” E ca şi atunci când te căsătoreşti,
urmezi anumite reguli / etichete valabile pentru toţi
(oficierea la starea civilă, rochia de mireasă etc.), dar asta
nu e o dovadă a faptului că toţi cei care se căsătoresc au
parte de aceleaşi sentimente. Pentru unii, căsnicia durează
decenii, pentru alţii, divorţul bate a doua zi la uşă. Şi în
plus, nu s-a mai văzut ca cineva să se căsătorească în locul
altcuiva!
Evident, trebuie să clătim bine ochii şi să conştientizăm
că trecem printr-o perioadă dificilă. Această criză, care
ne suflă prin buzunare, îi face pe vest-europeni să ridice
sprânceana, neîncrezători la o imediată continuare a lărgirii
UE. În aceste condiţii, nu putem cere pantaloni mai largi
de la cei care strâng cureaua! Dar putem să-i atenţionăm
că întâmpinăm aceleaşi dificultăţi, pe care trebuie să le
depăşim împreună.
În loc de P.S.: Ar putea cineva să-mi spună ce căutăm
la poarta Europei dacă nu am fost încă invitaţi înăuntru şi
nici nu avem chei?
Ion Mischevca
Facultatea de Istorie şi Filozofie, USM
7
Nr. 10, Mai 2009
Protestele de la Chişinău sau revoluţia
din mintea românilor de până la Nistru
Introducere
Conştient fiind de sarcina ingrată pe care mi-o asum,
în sensul că după cum afirmau mai mulţi cercetători, în
Republica Moldova (în continuare RM) metodele obişnuite
nu prea funcţionează aşa cum ar trebui, iar unele teorii,
odată aplicate pot provoca mari nedumeriri şi inadvertenţe,
voi încerca totuşi să explic fenomenele care au urmat zilei
de 5 aprilie 2009, când au avut
loc alegeri parlamentare. Ceea
ce îmi propun este să analizez în
primul rând efectele pe care le-
au avut aceste evenimente asupra
indivizilor, societăţii civile dar şi
asupra decidenţilor politici din
interiorul statului RM şi Romania,
în primul rând, cu o referire scurtă
şi la publicul din Europa şi lume.
Aceste elemente au contribuit la
schimbarea socială care dă semne
că se produce în ţară, acţionând atât ca actori, dar şi ca
public.
Dat fiind că spaţiul public din România nu a dus lipsă
de informaţii în timp real din cadrul evenimentelor de
peste Prut, voi face uz de rolul meu ca participant direct
la acestea pentru a oferi cititorilor o perspectivă proprie,
plasând relatările pur informative în plan secund.
Am considerat, totuşi, plasarea într-un context istoric,
drept necesară. Poate că ar fi fost necesară şi o clarificare
a situaţiei geopolitice din acel moment, dar nu cred că ar
fi locul şi nici momentul pentru o referire la acest lucru,
pornind de la premisa că cititorii sunt în cunoştinţă de
cauză cel puţin în măsura în care este şi subsemnatul.
Sensul conceptelor şi sintagmelor utilizate în lucrare
Conceptele sociologice pe care le voi utiliza sunt cele
ale englezului Anthony Giddens, acţiunea/agency şi
structura/structure.
Voi defini în continuare pe scurt aceste concepte, precum
şi celelalte noţiuni care ţin mai degrabă de istorie sau de o
sociologie a naţiunii.
Acţiunea, la Giddens, nu se referă la o serie de acţiuni
separate combinate împreună, ci la un curent continuu de
comportamente. Putem defini acţiunea drept un „flux de
intervenţii cauzale actuale sau contemplate de fiinţe fizice
în procesul continuu de evenimente care au loc în lume”.
Structura este formată din reguli şi resurse, organizate
ca proprietăţile sistemelor sociale. (Agency, Structure,
Anthony Giddens, articol).
Alte concepte/sintagme de care voi face uz şi al căror
înţeles trebuie lămurit, din cauza sensurilor multiple pe
care acestea le pot căpăta sunt:
Moldova – una dintre ţările române, fiind cuprinsă între
Carpaţii Orientali, Marea Neagră, Cernăuţi si râul Nistru.
8
INTERSECŢII
Moldovean – locuitor al Ţării Moldovei. În lucrare voi
utiliza termenul cu referire strict la cetăţenii RM.
Basarabia – în accepţiune curentă se referă la spaţiul
dintre Prut şi Nistru şi coincide parţial cu teritoriul
actualului stat Republica Moldova. Din punct de vedere
istoric, însă această noţiune se referă la ţara lui Basarab
I, întemeietorul, voievod în sudul Carpaţilor. Basarabia
istorică include şi teritoriul
situat în prezent în sudul
Ucrainei, aşa zisul Bugeac (ţara
din colţ, în limba tătarilor) şi de
asemenea, judeţul Hotin, şi el
situat pe teritoriul Ucrainei.
Basarabean – persoană care
provine din Basarabia. În
acest caz, el se referă la întreg
teritoriul sus-numit, incluzând
şi partea ucrainienilor.
Comunişti – membrii
partidului comunist din RM. Este o grupare care nu
respectă neapărat doctrina enunţată de Karl Marx şi V.I.
Lenin, dar care face uz de numele respectiv în virtutea unui
mai mare impact asupra populaţiei în vârstă rămasă în ţară,
nostalgică după perioada sovietică. Prin aceşti comunişti
voi avea în vedere structura.
Opoziţie – ansamblul partidelor declarate oficial ne-
comuniste din RM. În contextul post-electoral, noţiunea a
căpătat un sens mai specific, cuprinzând doar cele 3 partide
intrate în Parlament în urma scrutinului. Atât opoziţia.
cât şi ceilalţi actanţi sociali sunt înţeleşi ca având rol de
agency.
PL – Partidul Liberal din RM. Preşedinte – Mihai
Ghimpu.
PLD – Partidul Liberal Democrat din RM. Preşedinte –
Vlad Filat.
AMN – Alianţa Moldova Noastră. Preşedinte – Serafim
Urechean.
PMC – Primăria Municipiului Chişinău. Primar – Dorin
Chirtoacă, vicepreşedinte PL.
Societatea civilă din RM – ansamblul ONG-urilor şi
personalităţilor publice implicate în viaţa socială din RM.
Public – persoanele care au urmărit evenimentele
analizate, având un interes mai mult sau mai puţin direct.
Opinie publică – produs al opiniilor exprimate public,
sau al majorităţii populaţiei; opinie dominantă.
Structuri europene – mă voi referi la organisme precum
Parlamentul European, Consiliul Europei, Comisia
Europeană, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, sub
apelativul comun de structuri europene.
Context istoric
În 1812, Rusia anexează Basarabia, ca trofeu de război
primit de la turci. Începe lunga perioadă de rusificare a
 INTERSECŢII
estului Moldovei româneşti. În 1918 se înfăptuieşte Marea
Unire şi Basarabia reintră în componenţa României. În
1924 are loc congresul de la Balta unde se pun bazele
doctrinei ”moldoveniste” care urma să aibă rol de principal
motor al edificării statului moldav, ”neromân”. În 1940
Rusia anexează Basarabia. În urma prabuşirii URSS,
partea centrală a Basarabiei îşi declară independenţa, astfel
punându-se bazele, la 1991, statului Republica Moldova.
În 31 august este declarată Ziua Limbii Române. Începe
un lung proces de modernizare, în încercarea de a trece de
la regimul comunist dictatorial la cel democratic. După o
perioadă în care forţele declarate necomuniste au suferit
nenumărate eşecuri, în 2001 ajung la guvernare comuniştii
care l-au avut în frunte timp de două mandate pe generalul
sovietic Vladimir Voronin.
Şirul evenimentelor post-scrutin. Scurta trecere în
revistă
Exit-poll-urile date publicităţii la două ore după încheierea
votării indicau un procent de 45% pentru comunişti. Spre
dimineaţă acesta a urcat la 49,13%, ceea ce însemnă 60 de
mandate, lipsindu-le doar un mandat pentru a putea alege
singuri preşedintele. A doua zi, pe 6 aprilie, a fost organizată
o acţiune simbolică denumită „Zi de doliu national” la
care participă preponderent tinerii. Aceeaşi 5 tineri care
au organizat manifestaţiile din 6 aprilie au anunţat o noua
acţiune de protest a doua zi, pe 7 aprilie, în faţa statuii lui
Ştefan cel Mare şi Sfânt din centrul capitalei. În câteva ore
numărul protestatarilor a ajuns la 30 de mii. Au urmat o serie
de acte de vandalism şi violenţe care, după cum au arătat
investigaţiile ulterioare, au fost provocate în mod artificial
de grupuri de circa 200 de indivizi eliberaţi din inchisori
sau ospicii. Nimeni nu şi-a asumat responsabilitatea pentru
acţiunile ilegale nici până
în ziua de astăzi. Forţele de
opoziţie au intervenit ulterior
pentru a calma spiritele şi a
îndemna la acţiuni de protest
paşnice. Au urmat represiuni
dure din partea autorităţilor
comuniste soldate cu 3
cazuri publice de deces al
protestatarilor, sute de răniţi
şi torturaţi, fete violate şi
persoane civile dispărute
pană în ziua de azi. În data
de 12 aprilie are loc un nou
meeting organizat de opoziţie cu peste 10 mii de persoane
participante, preponderent mature de această dată, în care
cei dintâi au prezentat dovezi ale maltratărilor şi abuzurilor
făcute de regim.
Între timp, preşedintele în exerciţiu V. Voronin, a
declansat începând cu 7 aprilie atacurile furibunde asupra
României, declarând-o organizator al evenimentelor şi
principalul vinovat al violenţelor. Versiunea „loviturii
de stat româneşti” devine axul principal al discursului
preşedintelui moldovean. Imediat şi Rusia îşi declară
Nr. 10, Mai 2009
solidaritatea cu autorităţile comuniste şi se declară indignate
de implicarea românilor în treburile interne ale statului
vecin. Destinatarul principal al tuturor acestor mesaje a
fost UE, ca organism din care face parte şi România şi care,
după cum s-a văzut, a reacţionat mult prea şovăielnic în
raport cu RM, poate şi din cauza intervenţiilor orchestrate
mai mult sau mai puţin făţiş de către ruşi. Între timp,
România oficială tace. Numai ministrul de externe Cristian
Diaconescu are intervenţii oficiale, încercând parcă să
pregătească discursul preşedintelui Traian Basescu din 14
aprilie.
După un lung şir de evenimente care au generat o
solidarizare nemaintâlnită în rândurile societăţii civile
active din RM, dar şi din România, intervenţii şi deplasări
ale Opoziţiei la Bruxelles, Strasbourg şi ale oficialilor
europeni la Chişinău, toate organismele europene
importante au elaborat propriile rezoluţii prin care au
condamnat atrocităţile coordonate de către regim în
această perioadă următoare şi au acuzat comuniştii de
nerespectarea angajamentelor faţă de acestea.
Având în vedere că numărul evenimentelor importante
este mult mai mare decât îmi permite spaţiul de această
dată, m-am limitat doar la cele enunţate anterior, în
speranţa că acestea pot oferi un cadru suficient pentru cele
ce vor urma.
Aportul mass-media din România la schimbarea
percepţiei publice asupra moldovenilor
Este pentru prima dată de la dobândirea independenţei
statului numit RM, când presa din România a manifestat
un interes atât de evident faţă de evenimentele de acolo.
În acelaşi timp, cetăţenii români s-au declarat şi ei foarte
interesaţi de ceea ce se întâmplă la graniţa de est a UE. Cu
siguranţă, acesti doi factori
au acţionat într-o strânsă
legatură, creând curente de
opinie solide şi preponderent
bine articulate în legatură cu
reacţia neaşteptată a societăţii
din statul vecin la ameninţarea
a încă 4 ani de comunism anti-
românesc şi anti-european.
S-a opinat în nenumărate
rânduri că dacă nu ar fi existat
presa din România, probabil
că strigătele de disperare ale
tinerilor cu aspiraţii europene,
ameninţaţi de închisorile comuniste, ar fi rămas neauzite.
Acesta a şi fost unul dintre motivele pentru care o serie
întreagă de reporteri români au fost urmăriţi, ameninţaţi
şi ulterior expulzaţi din RM. Chiar şi presa internaţională,
voind să se informeze asupra evenimentelor din RM, a
făcut referire preponderent la mass-media românească.
Astfel de evenimente nu au avut cum să treacă neobservate
nici în România, dar nici în lume, înţelegându-se poate,
mult prea târziu, că societatea din RM - ca agency, nu este
nici pe departe acelaşi lucru cu puterea, ca structură.
9
Nr. 10, Mai 2009
Presa independentă din RM – misiune de sacrificiu
pentru un ţel comun
Mass-media din RM nu a fost niciodată pe deplin liberă.
Ceea ce s-a întâmplat însă după 5 aprilie a reprezentat
o culme nefericită a tuturor acţiunilor regimului care
nu a ezitat să folosească toate armele împotriva presei.
Ameninţările, violenţele, vandalizarea sediilor, închiderea
site-urilor, bruiajele telecomunicaţiilor şi alte asemenea
metode au fost utilizate cu prisosinţă de către putere.
Victimele nu au putut decât să se manifeste solidar în faţa
unui duşman comun, fapt accentuat şi mai mult în ultima
perioadă. În acest context trebuie conştientizat rolul
extraordinar de important al presei, al acelor oameni care,
exercitându-şi meseria, şi-au pus în pericol integritatea
fizică şi morală. Cu siguranţă că în urma incidentelor
dramatice care au avut loc, presa independentă din ţară a
căpătat o credibilitate şi o influenţă mult mai mare. Fără
îndoială că acest lucru ar fi fost potrivit şi până acum, dar
după cum se ştie, anume astfel de situaţii relevă caracterul
veritabil al unei persoane sau instituţii, evidenţiindu-l în
faţa publicului.
Opoziţia din RM consolidată forţat
Niciodată în scurta istorie a statului
moldav, nu s-a putut afirma despre
forţele de opoziţie că ar fi reprezentat
o forţă capabilă să pună probleme reale
regimului, cel puţin nu prin metode
directe. Acest fapt vine pe fondul mai
multor factori dintre care lipsa de unitate,
coordonare şi coerenţă în acţiuni (nu mă
refer neaparăt la tipul de unitate formală)
au fost cele mai blamate de către cetăţeni.
De această dată însă, obligaţi fiind de
circumstanţe, regăsindu-se în faţa unei
ameninţări comune, liderii partidelor
care au acces în parlament şi-au unit
eforturile pentru a găsi soluţii imediate.
Atât PL, PLDM, AMN, cât şi PMC au
acţionat la unison pentru a contracara
ofensiva fără precedent declanşată
împotriva democratizării statului, lucru
pozitiv şi remarcabil în condiţiile în care până la momentul
5 aprilie partidele de opoziţie au desfăşurat o luptă acerbă
pentru victorie la parlamentare, fără a ezita să facă uz de
toate metodele aflate la dispoziţie.
Schimbări în rândul societăţii civile din RM. Câinele
de pază îşi arată colţii
Societatea civilă din RM, chiar dacă situată la început de
drum, aflându-se într-o stare incipientă de dezvoltare, în
mare parte datorită aceleiaşi structuri opresive a regimului,
a dat dovadă de solidaritate maximă, demonstrand un spirit
civic iesit din comun chiar şi pentru tările mai dezvoltate.
Am putut observa pe parcursul ultimei luni că reprezentanţii
asociaţiilor din RM au adoptat un discurs unitar şi coerent,
ca rezultat al unei nemulţumiri colective izbucnite după
o lungă perioadă de fierbere. Amnesty International,
10
INTERSECŢII
Asociaţia pentru Democraţie Participativă, APADOR-CH,
Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului, Asociaţia
pentru Politică Externă – acestea au fost doar câteva
dintre ONG-urile care s-au implicat activ în combaterea
regimului dictatorial şi popularizarea atrocităţilor acestuia.
Desigur, în lipsa unor instrumente potrivite pentru altfel
de acţiuni, rolul lor s-a limitat preponderent la colectarea
datelor şi sensibilizarea structurilor internaţionale precum
Organizaţia Naţiunilor Unite (a cărei membră este şi
RM din momentul declarării independenţei), UE sau
Departamentul de stat al SUA. Cu toate acestea, modul
în care acestea au acţionat la unison a constituit un semn
pozitiv de democratizare şi asumare a responsabilităţii,
iar schimbările îmbucuratoare în acest sens nu ar putea
decât să redea un nou suflu coagulării acestor organizaţii
întru rezolvarea problemelor statului acolo unde acţiunile
puterii persistă în greşeală sau crează breşe.
Schimbări în rândul societăţii civile din România. O
revoltă a luminilor
Situaţia cetăţenilor moldoveni din România, sau a
basarabenilor, aşa cum sunt aceştia numiţi de către
baştinaşi, a început să devina şi mai
frustrantă încă din momentul alegerilor,
aşa cum a fost din câte s-a văzut şi
pentru cei peste un milion de moldoveni
plecaţi din ţară. Protestele din Chişinău
au fost desfăşurate preponderent de
către tineri, or în aceste condiţii cei
rămaşi în afară fără voia lor, graniţele
fiind închise sau în cel mai fericit caz,
riguros păzite de către forţele de ordine
şi securitate, au acumulat o cantitate
imensă de energie care le-a şi permis să
actioneze, în fond, pentru modificarea
structurii. Au fost organizate acţiuni
de protest, au fost adresate scrisori
deschise ambasadelor străine acreditate
la Bucureşti, s-a intervenit în spaţiul
public, prin intermediul mass-media,
au fost organizate conferinţe publice
în cadrul cărora s-a încercat găsirea de
soluţii pentru situaţia fără precedent creată ş.a.m.d. La fel
ca şi în cazul cetăţenilor din RM, în România a existat
o solidaritate unanimă cu protestatarii de la Chişinău
(nu doar manifestanţii stradali, ci întreaga societate
mobilizată împotriva structurii). A fost format un Comitet
al asociaţiilor studenţilor basarabeni din Bucuresti cărora
li s-au alăturat numeroase ONG-uri importante din
România, printre care şi cele trei federaţii ale studenţilor
din ţară – ANOSR, UNSR şi USR, în calitate de garant
al solidarităţii românilor dincolo de barierele instituţionale
sau structurale care stau de obicei în calea bunei colaborări
dintre acestea. 
Urmările acestor acţiuni au fost dintre cele mai variate,
aşa cum se întâmplă în mod obişnuit în perioadele de
maximă tensiune. Dintre cele pozitive putem enumera
 INTERSECŢII
reacţiile de susţinere ale structurilor europene precum
şi implicarea unui număr impresionant de persoane
publice, prin diferite metode, încurajarea protestatarilor.
Inevitabil, au existat şi semnale de ameninţare la adresa
studenţilor moldoveni implicaţi în organizarea acţiunilor
din România, sau în transmiterea publică a mesajelor.
Numele unora dintre aceştia a apărut prin diferite surse ale
guvernului moldav, inclusiv în oficiosul guvernamental, ca
participanţi la organizarea loviturii de stat orchestrate de
România. Fapt care i-a determinat pe mulţi dintre aceştia
să-şi petreacă sărbătorile de Paşte departe de familie şi fără
a avea certitudinea că vor mai pleca prea curând acasă. Cu
toate acestea, starea lor de spirit a fost departe de a fi una
de conformare sau deznădejde, solidaritatea şi sentimentul
de comuniune dintre ei înlocuind parţial lipsa familiei.  *Materialul a fost conceput ca fiind adresat în primul
Concluzii
Având în vedere cele exprimate în rândurile de mai sus,
tind să cred că în contextul recentelor evenimente din RM,
O naţie de orfani, o generaţie de golani...
Auzi, tu? Da, da, cu tine vorbesc! Ia mai lasă narcoticele!
Nu te drogăm destul?... Apucă-te de învăţat, nu mai da bani
în „zaciotcă”. Dacă îţi trebuie studii, fă-te tractorist, ceva.
Te-ai deprins, în fiecare noapte, pe la discotecă! Nu cumva
te fereşti de lumina ce vine dinspre răsărit?!
Băi, mugetarule, dacă vor muşchii mei, te las şi fără
umbră, şi fără bursă! Ai aflat cum trăieşte lumea afară?
Te dăm noi afară... din cămin! Vrei să pleci undeva?
oriunde?... Da’ tu pentru ce crezi că există statu’? Îţi spun
eu – ca să stai! Îţi place, nu-ţi place, ai să joci cum îţi
cântăm noi!
N-ai auzit ce-a spus tanti Zina? Dacă te mai prindem că
ieşi la proteste, să vezi cum te lecuim de anemie! Imediat îţi
băgăm nişte fier... Te trage în piaţă? Du-te la cea centrală,
să te umpli de cultură, ca noi...
Ei şi ce dacă te duci cu jalbă „la Europa”? Ce-avem
cu dânsa? Să şadă la locul ei, să nu-şi bage nasul unde
nu-i fierbe oala! Că dacă vrem, o facem şi pe ea vinovată
de lovitură de stat şi... de şezut! La urma urmei, şi
drapelul ei a fost cocoţat... Au venit europarlamentarii şi
au făcut o anchetă? Da’ noi ce, nu-i avem pe-ai noştri –
dolarparlamentarii? N-avem comisiile noastre?
Fascistule, încă nu eşti daltonic şi ţi-i drag tricolorul? Te
colorăm noi: în roşu, roşu şi iară roşu! Dacă trebuie, toată
Nr. 10, Mai 2009
agency a acţionat asupra structurii cu o forţă deosebit
de mare, nu suficient de mare însa pentru a o schimba
considerabil şi imediat. Acest lucru se datoreaza în primul
rând rupturii imense dintre societate şi putere, care a anulat
practic influenţa actanţilor, singurele soluţii rămânând la
dispoziţia actorilor mondiali, dincolo de cei locali.
Cu toate acestea, am toata încrederea că ceea ce s-a dorit
iniţial a fi o revoluţie pentru democratizare, s-a petrecut
cel puţin în minţile oamenilor, iar ca dovadă a acestui
lucru vine şi recentul sondaj Gallup care a arătat că în
jur de 59% dintre cetăţenii moldoveni nu au încredere în
rezultatele alegerilor, rezultate care, să ne amintim, au şi
fost mărul discordiei încă de la începuturi.
rând românilor din România.   
Tudor Cojocaru
„Sărăcia noastră ne omoară,
De atîta marş ne doare splina,
Cine iese ultimul din ţară
E rugat să stingă şi lumina.”
(A. Păunescu)
faţa ţi-o vopsim, ca să nu te mai picteze nimeni pe spate, şi
pe picioare, şi după ceafă, şi pe la coaste...
Crezi că scapi dacă dai ortul popii? Cu atât mai bine –
o să avem încă un „alegător”!... N-ai auzit cum au murit
semenii tăi? Trei, Doamne, şi toţi trei... Îţi zic eu: unul
s-o intoxicat, celălalt s-o spânzurat şi al treilea – am uitat!
Născoceşte tu ceva... Să-ţi spun drept, de primul mi-a părut
şi mie rău. N-am ştiut că aerul din Chişinău poate fi atât
de toxic! Dă-o naibii, da’ chiar să-ţi roadă coatele şi să-ţi
spargă fruntea...
Of, e greu în comunism... Mai ales în secolul XXI –
lumea parcă-i prea liberă, prea liberală: ştiu de drepturile
omului... au uitat că nu sântem oameni, da’ tovarăşi!... De
ce nu înţelegi că tot ce facem e înspre binele... meu?
Of, şi opoziţia asta! N-a putut să organizeze o gloată şi
acuma-s ca generalii fără armată! Să-i vedem cum o să
mărşăluiască, da’ parcă-i văd cum se opintesc de un bol(o)
van, că mai mulţi nici nu trebuie...
Chiar mi-e milă de voi, cei care aţi ieşit cu trup şi suflet
la proteste. Vi s-a părut că dintr-o mişcare browniană o să
se facă o revoluţie... Aţi sărit în gol fără paraşută, sperând
că o să vă crească aripi... Ce bine că idealul vi se pierde la
orizont şi că nu vă puteţi trezi din somnul cel de moarte!
Auzi, tu, Deşteaptă-te române... bună glumă...
Ion Mischevca
11
Nr. 10, Mai 2009
Jurnal de campanie
With their tanks and guns, oh my God, what have they done
Priveam fix spre tabla albă, pe care o mână desena cu
markerul nişte scheme complicate despre comportamentul
partidelor în teoria direcţională a votului. Mâna era însoţită
de o voce, care zicea ceva despre vote-seeking parties, dar
undele ei sonore mă ocoleau, nu se ştie din ce cauză. O auzeam
ca de după un perete. În cap aveam vuietul unei mulţimi.
Mulţimea se agita, scandând sacadat un singur cuvânt: A-fa-
ră ! Şi în jur era deja întuneric, iar căderea nopţii ar fi trebuit
să-i împrăştie pe toţi pe la casele lor. Dar nu pleca nimeni.
Noaptea s-a dovedit a fi un sfetnic bun, de data asta.
Am închis ochii şi m-am scufundat în întuneric asemeni
zecilor de mii din seara precedentă. Chiar şi aşa, cu ochii
închişi, ar fi trebuit să fiu atent la ce se întâmpla în jurul meu.
Dar m-am lăsat pradă unei toropeli comode.
Până în clipa în care m-au electrocutat vibraţiile telefonului
pe care îl strânsesem instinctiv în pumn. Am traversat grăbit
sala.
- Ştii ce-i la noi ? – vorbi mama cu glas scăzut.
- Ce-i ? – aproape am urlat eu.
- Au spart preşedinţia.
În minte au început să-mi roiască dintr-o dată tot felul de
elicoptere, de mărime mai mare sau mai mică. Unul dintre ele
trebuia să aterizeze acum pe Preşedinţie, să-şi ia pasagerul şi
să plece... unde?
- Îs mulţi ?
- Îs foarte mulţi, şi continuă să vină. Ascultăm  ”Vocea
Basarabiei”.
Am reintrat în sală neştiind încă prea bine dacă să
mulţumesc sorţii că se întâmplă ceea ce aşteptam de atâta
timp, că am şansa să trăiesc asta la douăzeci de ani, sau s-o
blestem pentru că m-a prins la peste patru sute de kilometri
depărtare de teatrul evenimentelor şi, în plus, în mijlocul
celui mai încărcat semestru din facultate.
Mămăliga noastră a făcut explozie, îmi ziceam în timp ce
parcurgeam distanţa spre Băneasa. În momentele acelea, nu
puteam să concep că această explozie ne-ar aduce altceva decât
victoria. Miile de persoane adunate în Piaţa Universităţii în
seara aceleiaşi zile, zecile de drapele şi însufleţirea generală
nu au făcut decât să-mi amplifice această senzaţie.
Ecranul laptopului transmitea, însă, veşti îngrijorătoare.
Frazele reci, oficiale, lipsite de expresivitate ale comunicatelor
de presă, mă iritau la culme. Rafalele de armă care se auzeau
în întunericul nocturn, arestările care începuseră deja să
se facă, tensiunea plutind parcă prin aer, prevesteau ceva
de proporţii.  Într-o înregistrare video făcută în noaptea de
marţi spre miercuri, doi jurnalişti îşi dau cu părerea: ”Mâine
vor încercui toată zona asta ca să-şi protejeze ultimul punct
strategic pe care îl mai au, Guvernul”. ”Şi la ce-o să le
folosească, mâine va fi aici mult mai multă lume”, spune
celălalt şi continuă: ”A mai rămas să meargă lumea să ia şi
Versuri din cântecul ”The Town I Loved So Well” de Phil Coulter. Cântecul se referă la ocuparea oraşului nord-irlandez Derry
de către trupele britanice, în timpul perioadei tensionate a anilor 70.
12
INTERSECŢII
To the town I loved so well?
Televiziunea, ca să transmită în toată republica imagini de
aici”.
Se pare că nu eram singurul optimist. Ba chiar înclin să
cred că au fost mulţi de-alde mine. Dar… a doua zi, în timp
ce intram în curtea facultăţii, grupuleţe de studenţi îşi dădeau
cu părerea despre tema zilei, cea care reuşise să eclipseze
chiar şi detenţia lui Gigi.
- Am văzut că s-a cam terminat cu revoluţia, azi nu mai e
la fel de multă lume ca ieri.
- Ce se întâmplă, v-aţi speriat, nu?
Libertatea se câştigă prin sânge, luptând, nu dând bir cu
fugiţii!
- Cum am făcut noi în decembrie 1989!
- Da!
- Ce credeaţi voi, că e aşa uşor?
Îi priveam pe aceşti copii, majoritatea dintre ei cu câteva
luni mai în vârstă decât mine, şi cerul mi se lăsa, încet dar
sigur, peste umeri. Apoi, ochii mi-au lunecat într-un punct
fix, undeva spre foişorul din curtea facultăţii, acolo unde alţi
colegi dezbăteau, probabil, aceeaşi temă. Un strigăt de furie
se chinuia să-mi iasă din adâncuri, dar continuam să afişez un
zâmbet forţat. I-am privit pe cei care mă înconjuraseră, am
privit feţele şi hainele lor. Acum mă vor părăsi, vor merge pe
la casele lor, vor asculta manele şi vor bea Coca-Cola. Îşi vor
aminti oare despre jertfele pe care nu ei ci generaţia părinţilor
lor le-a închinat libertăţii? Stând în fotolii, în apartamentele
lor, butonând în neştire telecomanda sau urmărind încă
un episod din ”Prison break”, vor şti ei oare cum este să
experimentezi timp de opt ani Nelibertatea?
Dintr-odată, am început să sesizez un miros de anvelopă
arsă. În acea zi de miercuri, l-am simţit până seara târziu.
”Realitatea” anunţa că partea centrală a oraşului e împânzită
de trupe ale Ministerului de Interne şi maşini blindate.
Mirosul de anvelopă arsă nu mă slăbea. Acum, simţeam
şi un gust de metal contorsionat în gură. Toate prevesteau
moarte. Şi nori negri asupra pământului meu.
Ei, cei împotriva cărora a început lupta, au manifestat
perfidie şi cruzime. Un lucru am înţeles: natura umană nu se
schimbă odată cu trecerea timpului. Cu foarte puţin timp în
urmă, credeam că trăiesc într-o lume în care violenţa nu se
mai poate manifesta aşa cum se întâmpla cu un secol în urmă.
Iată că se poate. Ei au demonstrat că nu fac parte dintre noi,
şi că merită un Nurnberg al lor, pentru că i-au omorât, bătut
şi terorizat pe cei a căror voinţă ar fi trebuit s-o reprezinte.
Ei se vor prăbuşi sub povara propriei puteri, cea de care se
ţin cu atâta ardoare. Iar pentru noi, cei cărora li s-a declarat
în mod oficial război, mesajul nu poate fi decât unul singur:
Lupta continuă !
@PMAN !
Dan Nicu
 INTERSECŢII
„Omul este un animal social”
dar, oare, socialist (ca să nu zic comunist)?
Pornind de la faptul că până şi albinele care roiesc în jurul
unui stup formează o societate, am fost intrigat de o lucrare,
în care se parodiază societatea umană (cea condusă de
„bondari”), cu multe dintre viciile acesteia – predispunerea
spre manipulare, indiferenţa, inactivismul civic etc. Ferma
animalelor este un roman-fabulă, ce nu duce lipsă de ironie
dozată şi de acele detalii spumoase, pe cât de sesizabile,
pe atât de imprevizibile. Prin personificarea animalelor,
cărora li se atribuie capacităţile de gândire, de vorbire şi
unora chiar de scriere şi de locomoţie, autorul – George
Orwell – încearcă să strecoare printre rânduri o sumedenie
de aspecte reale. Şi, între noi fie vorba, îi reuşeşte.
Acţiunea demarează cu discursul unui porc bătrân, fapt
ce ar trebui să confere viabilitate spuselor sale. Mesajul
i-a fost perpetuat, devenind un fel de prorocire, graţie
decesului subit al acestuia. Dintre valoroasele afirmaţii,
spicuim următoarele: „toţi oamenii sunt duşmani, toate
animalele sunt tovarăşe”. Acest principiu expus ne face să
ridicăm sprânceana, din moment ce seamănă prea mult cu
teza marxistă, referitoare la divizarea societăţii pe clase
antagoniste: cei ce asupresc şi cei asupriţi. Dar s-ar putea
să greşim.
De aici şi până la instituirea aşa-zisului animalism („toate
animalele sunt egale”) nu a fost decât un pas. Sloganul
„4 picioare – bine, 2 picioare – rău” a şi fost adoptat, iar
imnul, pe care „vacile îl mugeau, câinii îl schelălăiau, oile
îl behăiau, caii îl nechezau, raţele îl măcăiau” – aprobat şi
cântat.
Cert este că „animalele nu ştiau când avea să aibă loc
Revoluţia prezisă, nu aveau niciun motiv să creadă că avea
să fie în timpul vieţii lor, dar ştiau că e de datoria lor să o
pregătească”.
Primele lacune depistate odată cu implementarea
ideologiei, denumite şi socialism domestic, nu au fost în
măsură să zdruncine convingerile animalelor, cu toate că
existau multe (a se citi: mulţi) care se întrebau: „stăpânul
îi hrăneşte, dacă dispare, vor muri de foame”; „de ce ar
Nr. 10, Mai 2009
trebui să le pese de ceea ce o să se întâmple după ce vor
muri?” şi, nu în ultimul rând, „dacă Revoluţia oricum o să
aibă loc, ce contează dacă o pregătesc ei sau nu?”.
După ce stăpânul Jones a fost alungat, „animalele
deveniseră fericite, căci fiecare gură era produsă de ele
şi pentru ele, nu împărţită cu vreun om zgârcit”. Dar
debarasarea de stăpân a semănat cu o ordinară schimbare
a factorului de decizie, astfel încât „întotdeauna porcii
puneau în discuţie rezoluţiile”. Evident, s-ar putea să
greşim amarnic, căci anterior nu a fost decât iadul pe
pământ şi abia acum urmează raiul...
În scurt timp, s-au remarcat atât reprezentanţii cei mai
devotaţi sistemului (calul, a cărui deviză era „o să muncesc
mai mult”), cât şi acei indispensabili duşmani ai poporului
(iapa Mollie şi pisica, care se eschivau de la lucru).
Pentru a fortifica şi a instituţionaliza noua formă de
organizare, s-au constituit: „Comitetul pentru producţia
de ouă la găini”, „Liga cozilor curate la vaci”, „Mişcarea
pentru o lână mai albă la oi” şi „Comitetul de reeducare
a tovarăşilor sălbatici”, care, însă, nu şi-a atins scopul,
întrucât pisica n-a putut convinge vrăbiile să se aşeze
pe laba ei. Ce să mai! – nu putem spune că n-a existat o
rezistenţă.
Treptat, s-au iscat germenii unor nemulţumiri, întrucât
„celelalte animale începeau să dezaprobe faptul că toate
merele şi tot laptele le reveneau porcilor”. Dar explicaţia
nu a întârziat să apară: „noi, porcii, lucrăm cu creierul.
Întreaga conducere a fermei depinde de noi. Zi şi noapte
veghem la bunăstarea voastră. Pentru voi bem acel lapte
şi mâncăm acele mere. Ştiţi ce s-ar întâmpla dacă am da
greş în datoria noastră? Stăpânul s-ar întoarce înapoi! Cine
vrea să-l vadă pe Jones întors înapoi?!”… Nu vi se pare
că sună a demagogie crasă şi că terminologia „noi – voi”
sugerează acea divizare a societăţii?
O altă acţiune notabilă a fost cea întreprinsă de stolurile
de porumbei, care „plecaseră la celelalte ferme să
răspândească povestea Revoluţiei”. Desigur, acest detaliu
13
Nr. 10, Mai 2009
n-are cum să evoce binecunoscutul export de socialism,
dar parcă sloganul „proletari din toate ţările – uniţi-vă” se
potriveşte de minune contextului.
A existat şi o tentativă a oamenilor de a recuceri Ferma,
însă aceasta s-a soldat cu eşec, dându-se apă la moară
noii orânduiri. În acest sens, s-au instituit sărbători:
„Aniversarea Revoluţiei” şi „Bătălia de la Grajdul Vacilor”
şi s-au creat decoraţii: „Erou-Animal, clasa întâi şi clasa a
doua”.
Pericolul revenirii oamenilor i-a divizat pe porci. Astfel,
s-au remarcat doi lideri: unul care propunea să se aţâţe
rebeliunea din fermele vecine şi celălalt care considera că
animalele trebuie să-şi procure arme de foc şi să înveţe a
le folosi. Nu a durat mult timp, şi cei doi porci s-au lansat
într-o veritabilă campanie electorală: primul promitea să
creeze o moară de vânt, ce avea să uşureze munca (energie
electrică pentru iluminarea staulelor şi încălzirea lor pe
timp de iarnă, alimentarea unei maşini de muls etc.), iar
cel de-al doilea se oferea să asigure o majorare a producţiei
de hrană. A fost şi o luptă a sloganelor, dacă unul spunea:
„votaţi săptămâna de 3 zile”, celălalt zicea: „votaţi ieslea
plină”.
Disputa s-a sfârşit prin alungarea porcului paşnic şi
inovator şi instalarea dictaturii. Şedinţele săptămânale au
fost imediat anulate, fapt justificat astfel: „S-ar putea să
luaţi hotărâri greşite şi atunci, tovarăşi, unde am ajunge?
Un pas greşit şi duşmanii vor fi peste noi. Disciplină,
tovarăşi! Sânteţi siguri că nu-l vreţi pe Jones înapoi?”.
În această conjunctură, au ieşit la iveală 9 câini crescuţi de
porcul-dictator, care au devenit garda personală a acestuia.
Acest unic conducător şi-a permis să fure ideile celuilalt
porc, anunţând că moara trebuie construită. Bineînţeles că
„lucrul era voluntar, dar orice animal care absenta avea
raţia redusă la jumătate”.
Inevitabil şi parcă imprevizibil, au apărut lipsuri: nevoia
de cuie, sfoară, biscuiţi pentru câini şi fier pentru potcoave.
De aceea, „porcul-dictator a hotărât să vândă ouă şi o parte
din recolta de grâu printr-un om intermediar. Animalele
s-au revoltat, dar au fost potolite cu ideea că porcul-
conducător îi porunceşte omului, şi nu invers”.
S-a anunţat că porcii vor dormi în casă şi se vor trezi
cu o oră mai târziu decât ceilalţi. Restul animalelor nu au
protestat, ca şi când aşa ar fi trebuit să fie.
În urma unei furtuni, drapelul a fost smuls, mai multe
14
INTERSECŢII
ţigle de pe acoperiş au căzut, iar moara s-a ruinat. De acest
fapt a fost incriminat porcul alungat. Odată cu sosirea
iernii, foametea ameninţa Ferma. Dar ferice de porcul-
dictator care a instruit câteva oi să răspândească zvonul
că vor fi crescute raţiile, şi care a ordonat ca magazia cu
provizii să fie umplută cu nisip şi acoperită cu ce a mai
rămas din cereale şi făină.
În acea perioadă, se vehicula că porcul-trădător dădea
târcoale Fermei, furând porumbul, stricând găleţile pentru
lapte, spărgând ouăle, călcând semănăturile etc. În fine,
„ori de câte ori ceva mergea prost, vinovat era porcul-
trădător”, care, vezi Doamne, „e un agent secret al lui
Jones!”. Zici că se crea o întreagă teorie a conspiraţiei şi
că teroarea era inevitabilă („fiecare animal să stea cu ochii
deschişi”).
Către primăvară a mai fost instituită o sărbătoare,
dedicată celebrării zilei porcul-conducător, precum şi
adoptată o nouă decizie: „porcul-dictator i se poate adresa
doar cu titulaturi – părinte al tuturor animalelor, protector
al comunităţii ovinelor, prieten al răţuştelor”. Evident,
asta nu are nici în clin, nici în mânecă cu ceea ce numim
astăzi „cult al personalităţii”…
În aprilie, Ferma a devenit republică, iar unicul candidat
la preşedinţie a fost ales porcul-dictator. Potrivit noii
constituţii, „dacă se întâlnea un porc şi un alt animal, acesta
din urmă trebuia să-i ofere primului trecerea”. La sigur,
asta nu înseamnă că se constituise o clasă privilegiată, din
moment ce animalele nu s-au împotrivit…
Către finalul operei-pamflet, autorul menţionează cum
că porcii s-au învăţat să meargă în două picioare, context
în care sloganul „4 picioare – bine, 2 picioare – rău” a fost
modificat astfel: „4 picioare – bine, 2 picioare – mai bine”,
iar principiul „toate animalele sunt egale” a fost completat:
„dar unele animale sunt mai egale decât altele”.
Subiectul romanului se finalizează cu vizita oamenilor la
Fermă, la invitaţia porcului-dictator, cu admiraţia acestora
vizavi de ordinea din ogradă, dar şi cu următoarea frază:
„fiinţele de afară priviră de la porc la om şi de la om la
porc şi din nou de la porc la om: deja era imposibil să mai
spui care era care”…
P.S. Celor care au avut răbdare să citească până aici le
spun că întrebarea din titlul articolului e una retorică.
P.P.S. Îi mulţumesc dlui profesor Matveev pentru că mi-a
sugerat să citesc Ferma animalelor.
Ion Mischevca
 INTERSECŢII
Ce e sau ce nu e CRIZA?
Mai putem să auzim cuvântul CRIZĂ?
Cetăţeanul de rând a început să facă alergie la acest
cuvânt.
Este cuvântul care la ora asta, a reuşit să facă guvernele
să aprobe în regim de urgenţă fonduri de ajutorare, fonduri
de salvare, fonduri umbrelă şi alte fonduri, în valoare de
sute de miliarde de Euro, Dolari, Yeni, etc, pentru a salva
conjunctura.
Miliarde care pe vremuri, când era vorba de mărirea
pensiilor, reducerea şomajului, reducerea impozitului
pentru cei care muncesc, îmbunătăţirea sistemului social,
asanarea şcolilor şi alte proiecte neimportante, ca de
exemplu ridicarea baremului pentru familiile cu copii
care au venituri sub limita sărăciei, nu puteau fi aprobate,
deoarece bugetul ar fi colapsat şi nu am fi putut să justificăm
datoriile pe care le-am fi lăsat generaţiei următoare.
Conjunctura este în fond barometrul economiei.
Când era vorba de o ţară din Africa în care un dictator,
suportat şi ajutat de marile puteri, îşi ducea poporul în
mizerie şi ascundea masacre în masă sub cuvântul „rebeli”,
trăind în lux şi huzur, conjunctura pentru ţara respectivă
era cotată negativ, dar nimeni nu se agita prea tare să facă
ceva concret pentru îmbunătăţirea situaţiei.
Dar acum e vorba de conjunctura mondială, care
actualmente nu are tendinţe negative ci e neagră ca Africa
şi a cuprins chiar toată lumea.
Deci dintr-o dată ne-am trezit în CRIZĂ, noi cei din
ţările unde bunăstarea era normalitate şi consumul a tot
ce trebuie, nu trebuie şi mai ales ceea ce ni se implanta în
creier de către medii prin reclame, că este „necesar” pentru
a putea fi „fericit” în societatea de consum, era standard.
După avalanşa de ştiri despre criză, criză şi iar criză, au
apărut întrebările.
Ce e criza?
Cine e de vină?
De ce am ajuns aici?
Apoi întrebările cruciale:
Cum ieşim din criză?
Când ieşim din criză?
Câteva noţiuni, ca să putem înţelege cât de cât, chineza
pe care mediile, politicienii, economiştii şi alţii mai
competenţi sau mai puţin competenţi, ne-o vând în legătură
cu criza mondială.
- „Subprime credit” este un credit ipotecar acordat unei
persoane private cu o bonitate de clasa a doua, deci o
bonitate foarte scăzută.
Nr. 10, Mai 2009
-„Derivatele” sunt ca o loterie.
Valoarea unui Derivat se bazează pe valoarea de bază a
unui element, care poate fi o acţiune cotată la bursă, preţul
petrolului la bursă, sau procentul unei dobânzi la o bancă.
Exemplu:
Un cumpărător achiziţionează dreptul de a cumpăra o
anumită acţiune la un preţ fix, la o dată fixă, deci cumpără
un Derivat.
Dacă la data fixată, acţiunea respectivă este mai scumpă,
cumpărătorul a câştigat, dacă e mai ieftină, banii s-au dus
pe apa sâmbetei.
Cum s-a pornit criza?
Totul a pornit de la „Subprime credit” şi „Derivate”.
În SUA băncile au acordat „Subprime credit” pentru
imobile fără nici un discernământ şi ca să nu-şi asume
singure riscul de care erau foarte conştiente, au format
pachete de Derivate. În aceste pachete au plasat, subprime
creditele deci acest credite extrem de riscante, alături de
acţiuni ipotecare de prima mână şi le-au vândut mai departe
băncilor din toată lumea. Acestea deşi ştiau de creditele
putrede, au închis ochii şi au mizat ca la poker pe „chinta
royală”, câştigurile care se profilau fiind fabuloase.
În 2007 creditele acordate pentru imobile în SUA nu au
mai putut fi plătite de creditori care nu mai aveau cu ce
plăti, astfel imobilele au intrat în posesia băncilor care au
încercat să le vândă.
Le-au aruncat pe piaţă, deci oferta era foarte mare iar
cererea foarte mică, piaţa era suprasaturată.
A început criza imobiliară, adică mii şi mii de imobile
care nu mai valorau nici măcar hârtia pe care scria „For
Sale”. Derivatele care conţineau aceste credite, acoperite
prin imobile fără valoare, au început să „ardă” şi să scrie
pierderi uriaşe în bilanţurile băncilor.
Băncile au încercat să scape de aceste hârtii, dar cui să
le vinzi?
Bilanţurile băncilor au început să fie înfrumuseţate şi
chiar frizate, dar derivatele care conţineau imobile din SUA
erau în depozite şi miroseau tot mai tare, până ce putoarea
nu a mai fi putut fi acoperită nici măcar cu sprayurile care
garantau un miros de succes.
Primele care au trebuit să-şi declare neputinţa, adică
faptul că nu mai aveau acoperire reală pentru hârtiile
emise, deci nu mai aveau bonitate, în fond erau falimentare
au fost băncile care lucrau cu ipoteci imobiliare.
Pe urmă au urmat, bilanţuri negative, mai negative,
catastrofal de negative, o avalanşe care a prins sub ea tot
ce se numea bancă, industria nu a mai avut de unde să-şi i-a
creditele şi economia a fost paralizată, iar mitul stabilităţii
15
Nr. 10, Mai 2009
economice s-a evaporat de azi pe mâine.
Guvernele au trebuit să intervină şi să
susţină cu fonduri de ajutorare, fonduri de
salvare, fonduri umbrelă, fonduri, fonduri şi
iarăşi fonduri, băncile!
Da! da!
Aţi auzit bine, băncile, pentru că la ora
actuală sistemul creat de aceste bănci este
atât de complex şi atotputernic, încât dacă ele
dau faliment, colapsează toată economia şi
ne paşte haosul primar.
Întrebarea este cine conduce lumea?
Guvernele pentru care noi ne ducem la
alegeri cu steaguri şi urale, ba mai bem şi
o bere de bucurie că au ieşit ai noştri, sau
băncile, care au doborât guvernul Islandei
forţând guvernul SUA, al ţărilor Europei
Comunitare, al Japoniei, plus altele şi
altele, să le acorde împrumuturi de sute de
miliarde.
Răspunsul este complex, complicat şi mai
ales ascuns într-un dicţionar enciclopedic
pentru polito-logie, socio-logie, credito-
logie, puterea-logie, media-logie, corupţio-
logie, şi alte –logii mai cunoscute sau mai
puţin cunoscute.
Cum ieşim din criză?
Deoarece eforturile făcute de băncile
centrale prin scăderea dobanzii-cheie, nu
au fost date mai departe creditorilor de către
băncile operative, decât cu mare întârziere
sau chiar de loc, acestea preferând să-şi
îmbunătăţească bilanţul propriu decât să ajute
industria să se pună pe picioare, speranţele
sunt vagi iar prognozele se bat cap în cap.
Când ieşim din criză?
Ştie bunul Dumnezeu, dar deocamdată
nouă nu ne spune.
Un lucru e sigur, încrederea cetăţeanului în
sistem tinde spre zero.
Omul nu mai cheltuieşte, nu mai depune la
bancă şi face rezerve la ciorap şi sub saltea,
deci depozitează. În curând probabil o să-i
îngroape în grădină, căci acum nu mai vin
„tătarii”, dar vin „guvernanţii” şi e cam tot
aia, doar într-o versiune mult mai modernă.
Cum, necum, banul nu mai circulă iar asta
este pentru economie şi dezvoltare, ca o
stenoză mitrală pentru inima omului.
Sperăm să nu cedeze inima, căci atunci
suntem morţi şi nu numai economic!
Reportaj de Viorel Baetu
16
INTERSECŢII
Românii din Voivodina
De vorbă cu Vasile Barbu, poet şi jurnalist, preşedintele societăţii literar-
artisctice «Tibiscus» din Uzdin, Serbia
În Serbia, comunitatea românească este situată geografic în Voivodina
şi Timoc. Aproximativ 38.000 de români locuiesc în Voivodina, în 42
de localităţi. Odată cu garantarea autonomiei, limba română a primit
statut oficial împreună cu grafia latină, după cum se precizează în
Statutul Provinciei Autonome Voivodina.
În Voivodina există numeroase organizaţii care promovează cultura
română. Care este specificul şi activitatea societăţii Tibiscus?
Societatea literar-artistică Tibiscus, ca şi prima organizaţie
nonguvernamentală a românilor din Serbia, a luat fiinţă în anul 1990,
activând în domeniul cultural-educaţional, informaţional dar suntem
preocupaţi şi de respectarea drepturilor omului. În cadrul societăţii
noastre funcţionează “Casa Românească”, un adevărat centru de cultură
al românilor de aici, dar şi biblioteca “Petru Mezin”. Activitatea noastră
editorială este materializată în primul rând prin publicaţia Tibiscus,
care apare de 20 de ani la Uzdin, într-un tiraj de 1000 de exemplare,
fiind prima foaie independentă a românilor din Serbia. Există aici şi o
casă de editură prin intermediul căreia am publicat 116 titluri de carte,
publicăm şi revista Graiul Bănăţanului – specializată pe literatură în
grai bănăţan. “Scărpinatul” este revista de satiră şi umor în grai bănăţan
iar începând cu anul trecut am editat o revistă despre care eu spun că
este cu totul şi cu totul deosebită: “Berea” – o revistă despre bere.
Societatea noastră organizează treisprezece manifestări culturale
anual. Dintre acestea, cele mai importante sunt Festivalul Naţional
de Poezie “Drumuri de spice” şi simpozionul internaţional “Oameni
de seamă ai Banatului.” Prima manifestare menţionată, “Drumuri de
spice” este unicul festival de poezie românească din afara graniţelor
României, la care au participat în timp, nume de rezonanţă ale poeziei
româneşti precum – Cezar Ivănescu, Adrian Păunescu, Grigore Vieru,
Leonida Lari, Petru Stoica, Nicolae Dabija, Vasile Tărâţeanu, Adam
Puslojić etc.) Programul festivalului include concursuri de poezie, un
maraton literar, lansări de carte, concursuri de bancuri cu scriitorii,
multe alte activităţi adiacente care se derulează pe parcursul a trei zile.
Organizatia Tibiscus nu este bugetară, îşi desfasoară activitatea pe baza
proiectelor depuse spre finanţare. Am fost sprijiniţi în toţi aceşti ani de
alte organizaţii nonguvernamentale, găsim sponsori şi în România, dar
suntem susţinuţi foarte mult de către oamenii din din Uzdin – cel mai
mare sat al românilor din Voivodina.
Ce legături au românii din Voivodina cu alte comunităţi din afara
României?
Împreună cu românii din Ungaria edităm o publicaţie intitulaţă “Dialog
între români”, editată de Casa de Cultură din Făget, Autoguvernarea
Românilor din Ungaria şi Societatea Tibiscus. Cu cei din Bulgaria am
avut în trecut colaborări consistente. La momentul actual, divizarea
comunităţii de acolo, tensiunile apărute în interior au determinat
întreruperea legăturilor. Însă foarte bine conlucrăm cu românii din
Timoc chiar dacă acolo există o serie de neajunsuri, chiar dacă şi
acolo sunt dezbinări interne. Menţinem relaţii prieteneşti cu grupuri de
români din Austria, Germania, SUA, Canada, Suedia şi Germania, dar
mai puţin din păcate, cu cei din Basarabia şi Bucovina.
Dezbinările de care vorbeaţi mai sus se întâlnesc şi în cadrul
comunităţii româneşti din Voivodina ?
Şi în Voivodina există astfel de probleme. La noi sunt două grupări
 INTERSECŢII
diametral opuse nu prin program – care este acelaşi
pentru toţi – lupta pentru păstrarea fiinţei noastre
naţionale româneşti, promovarea culturii şi păstrarea
identităţii noastre româneşti. Divergenţele şi dezbinarea
sunt caracteristice la nivelul liderilor. Consiliul Naţional
al Românilor are sediul la Novi Sad, este una dintre
organizaţiile mari, al cărei vicepreşedinte am fost timp
de şase ani, şef al departamentului pentru cultură. Apoi
Comunitatea Românilor din Serbia, a doua grupare cu
sediul la Vârşeţ. Consiliul Naţional este condus de Daniel
Petrovici, ministrul Voivodinei pentru agricultură, iar
Comunitatea Românilor din Serbia este condusă de Ion
Cismaş. Există chiar şi un partid, Alianţa Românilor din
Voivodina, însă nu are o prezenţă semnificativă, nereuşind
să se impună nici în viaţa politică, culturală sau socială.
Membrii comunităţii româneşti din Serbia sunt activi
în viaţa politică, mulţi fac parte din Partidul Democrat,
formaţiunea actualului preşedinte Boris Tadici. Alţii sunt
susţinători ai Ligii Social–Democraţilor din Voivodina, un
partid provoivodinean, condus de Nenad Čanak. Alianţa
Românilor din Voivodina nu are o poziţie prea importantă
în rândul românilor din Serbia.
Chiar dacă aceasta comunitate a noastră este într-o
anumită măsură divizată, suntem conştienţi cu toţii de
identitatea care ne uneşte. Tocmai de aceea România trebuie
să înteleagă şi să accepte aceasta realitate. România, prin
forurile competente, prin departamentul pentru românii
din afara graniţelor trebuie să aibă realizeze că suntem fiii
patriei. Nu-i voie, cum a facut în trecut, să-i favorizeze
pe unii şi să-i defavorizeze pe alţii, pentru că toţi luptăm
pentru cultura românească. În Voivodina ungurii au mai
multe formaţiuni politice, dar Ungaria le susţine şi le
accepta pe toate. Sprijinul din partea Ţării, ar constitui
un imens ajutor pentru organizaţiile noastre pentru că toţi
activăm în slujba culturii românaşti.
Românii din Serbia trăiesc în două mari provincii -
Voivodina şi Timoc. Oficial, comunitatea din Voivodina
numără aproximativ 38 000 de membrii, având 39 de
parohii ortodoxe unde funcţionează cam 22 de preoţi. Sunt
cazuri în care un preot slujeşte în câte două parohii. Toate
acestea ţin de Patriarhia Română, de Mitropolia Banatului,
Episcopia Dacia Felix cu sediul da Deta. În Timoc există
o singură biserică, cea de la Malainiţa care depinde direct
de Sfânta noastră Patriarhie. Sperăm ca pe viitor să se
mai infiinţeze câteva parohii. În Voivodina există 11 şcoli
româneşti cu 8 clase, avem mai multe unităţi de învăţământ
cu patru clase, apoi şcoală medie la Vârşet, şcoala medie
economica la Alibunar, lectorate la Novi Sad si Belgrad,
multe societăţi culturale şi organizaţii nonguvernamentale.
Stăm bine şi în ceea ce priveşte presa, existând aici o casă
de editură şi presă care editează Libertatea. Nu mai puţin
de 70 de reviste apar sau au apărut, aproape în fiecare sat.
La toate acestea se adaugă funcţionarea unor posturi radio
locale, care difuzează în limba română şi emisiunile tv ale
postului Novi Sad.
Românii din Voivodina reprezintă cam 1 % din totalul
Nr. 10, Mai 2009
populaţiei. Avem însă sate 100 % româneşti. Ungurii
constituie cea mai mare minoritate, în jur de 350 000 de
persoane, apoi croaţi – 60–70 000, slovaci, ruteni, ţigani,
nemţi, macedoneni etc. Voivodina este un amalgam etnic
unde conflicte nu au existat. Din contră, coexistăm paşnic
cu populaţia majoritară dar şi cu celelalte minorităţi.
Cum se explică libertatea de manifestare a românilor
din Voivodina în comparaţie cu cei din zona timoceană?
Noi am fost români de vitrină de pe vremea lui Tito. El
peste tot ne scotea în faţă ca să arate lumii că în Serbia
toţi au drepturi. Am avut şcoli şi biserici în limba română.
Odată cu baterea vântului democratizării a început şi
explozia activităţilor publicistice, editorialistice. În
Timoc încă este o teamă de a te declara ca etnic român.
Biserica Ortodoxă Sârbă se mai opune încă, şi forţele
ultranaţionaliste, dar obţinerea drepturilor democratice
pentru minoritatea noastră este un proces care nu se poate
Vasile Barbu primind diploma de excelenţă a CJCPCT
Caraş-Severin, din partea profesorului Gheorghe Rancu
opri. Şi în Timoc au apărut mai multe organizaţii care
activează în sensul acesta şi care pot contribui la apărarea
drepturilor românilor de aici. Ei îşi spun valahi în limba
sârbă, etnonimul traducându-l în graiul lor cu rumân. Dar
recent, Ministerul Învăţământului din Serbia a hotărât
ca din anul şcolar 2009 – 2010 se permite introducerea
obiectului limba română în şcoli – cu noţiuni de istorie
şi cultură. Pentru prima data după 170 de ani se permite
ca limba română să fie predată oficial în şcolile de aici
din Timoc. Acum e rândul asociaţiilor să meargă şi să-i
convingă pe părinţi să solicite ca odraslele lor vor să înveţe
în limba maternă. Personal calificat există, sunt mulţi tineri
timoceni care au mers la studii în România. Chiar dacă în
cea mai mare parte optează spre alte discipline decât cele
umaniste, de acum încolo trebuie să îndreptăm tinerii spre
istorie, filologie, pedagogie.
interviu realizat de Laurenţiu Toma
17
Nr. 10, Mai 2009 INTERSECŢII

Lumină din lumină Trăiri NATOrale

Am fost neplăcut surprinsă să descoper odată cu venirea
mea la studii la Timişoara că românilor nu prea le este
cunoscut faptul că în Serbia există români.
Subliniez faptul că în Voivodina, în Banatul Sârbesc,
trăiesc aproximativ 35000 de români, băştinaşi
dintotdeauna pe aceste meleaguri şi mândri în postura de
bănăţeni „făloşi”. Mult? Puţin? Nu ştiu! Eu ştiu doar că
sunt bănăţencă şi că limba, tradiţia şi cultura comunităţii
în care am crescut eu nu diferă cu nimic de cea a românilor
din Banatul Românesc. În concluzie: şi eu sunt româncă şi
sunt mândră de poporul meu!
Există şi dincolo de hotarele geografice ale României
vorbitori ai dulcelui grai românesc, oameni care nu-şi pot
concepe sfintele sărbători Pascale fără cozonac, ouă roşii,
iepuraşi şi mieluşei, iar manifestările cultural- artistice
din preajma marilor sărbători religioase sunt o tradiţie
păstrată cu sfinţenie şi un prilej de bucurie cu totul aparte.
Permiteţi-mi să vă prezint un spectacol extraordinar
organizat de către Ansamblul folcloric „Tinerele Condeie”
al liceului „Borislav Petrov Braca” din Vârşeţ, condus
cu multă dragoste şi perseverenţă de ani în şir de un om
deosebit- profesorul Ion Berlovan. În duminica Floriilor,
când serbăm renaşterea naturii, Condeierii profesorului Centru de Informare şi Documentare NATO ( CID
Ion Berlovan împreună cu orchestra Rapsodia bănăţeană, NATO ) în decursul ultimelor luni a devenit un habitat
condusă de prof dr Eugen Cinci şi orchestra ansamblului de dezvoltare şi de informare pentru mulţi tineri de
condusă de Ilie Vinu, prin cântece, poezie, dans şi voie la universităţile şi liceele din Chişinău. Un areal de
bună au contribuit la o adevărată renaştere spirituală. perspectivă şi perpetuare a viziunilor europene. CID
Scena frumos amenajată, cu flori şi coşuleţe cu ouă roşii, NATO este o instituţie neguvernamentală, necomercială
a prezentat un tablou simbolic de Paşte, iar sunetele de autonomă, care îşi propune să promoveze în beneficiul
clopot de biserică i-au introdus pe toţi cei prezenţi în public valorile şi principiile euro-atlantice, să sprijine
sărbătoarea pascală. Momente deosebit de emoţionante au cooperarea dintre Moldova şi Alianţa Nord Atlantică, să
fost intrarea fetelor cu lumânări şi „toaca”, ce în inimile implementeze obiectivele şi activităţile stabilite în cadrul
fiecăruia dintre noi trezeşte amintiri. instrumentelor de cooperare Moldova – NATO, precum şi
Acest spectacol a fost onorat de prezenţa a 80 de să informeze opinia publică în legătură cu aceste aspecte.
profesori şi inspectori din întreaga Românie veniţi de la Prin şirul de activităţi pe care le desfăşoară centrul
Olimpiada de limbi romanice, care a avut loc la Arad. se numără şi ciclu de seminare „NATO în secolul XXI „
Aşa cum dânşii au afirmat, erau bucuroşi să descopere că care prin structura sa întruneşte principalele obiective
există o comunitate atât de vie şi atât de activă, un izvor ale centrului adică: contribuire la promovarea valorilor
nesecat de adevărată artă autentică. şi principiilor euro-atlantice în societate; familiarizarea
A fost o seară de neuitat, în care s-a revărsat Lumină cetăţenilor cu activităţile euro-atlantice în Republica
din lumină. Moldova, cu proiectele, programele şi instrumentele de
Mirela Baba, studentă, Timişoara cooperare dintre Moldova şi NATO.
În cadrul acestui ciclu de seminare mă aflu şi eu care,
pot spune că am trecut testul de cobai şi deja am imunitate.
Am trăit şi eu în această micro-climă cu valori europene
care contribuie enorm la redefinirea simţului analitic şi a
gândirii logico-flexibile de reacţie.
Sub supravegherea Directorului CID NATO, dl Viorel
CIUBOTARU, membrii seminariilor învaţă că orice
valoare se cultivă prin disciplină dar şi prin iniţiativă.
Prin respectarea anumitor principii dar a nu te simţi
blocat în estuarul acestor principii. Orice direcţie are o
finalitate, dar finalitatea poate fi mereu îmbunătăţită prin
acest context ne este prezentat cadrul NATO şi felul în
18
 INTERSECŢII Nr. 10, Mai 2009

care acţionează NATO. Ion ROTARI, Responsabilul

Relaţiilor cu Publicul din cadru CID NATO, ajutat de
Victoria BOIAN şi Leonid LITRA, membrii importanţi
ai centrului, încearcă de a modela seminariile astfel
încât să ofere o diversitate de modalităţi şi feluri de
prezentare, de la o oră universitară la o mini-conferinţă
de presă şi chiar jocuri de rol.
Un interes aparte a avut simularea unei şedinţe a
Alianţei Nord-Atlantice, în care fiecare din noi am avut
un rol şi în faţa noastră ni s-a pus o problemă. Pentru a nu
discredita şi pentru a nu provoca controverse subiectul
simulării a fost unul inventat dar care îşi putea găsi
ecou în albia realităţii. Astfel misiunea noastră a fost
aceea ce a oferi sau nu MAP-ul (Membership Action
Plan / Planul de Acţiuni a Membrilor NATO ) unei ţări
ca Gromnia care se afla în conflict cu Federaţia Mardor.
Iar fiecare din noi era ministrul de relaţii externe a unui
stat-membru NATO la fel cu denumirea distorsionată,
dar care făcea ca simularea să fie captivantă. Eu am
fost reprezentantul Undariei. Ştiu că acest joc aduce
mai mult a unui cadru din cartea lui J.R.R. Tolkien,
Stăpânul Inelelor, dar a avut efect şi ne-a demonstrat
cât e de dificil de a lua o decizie unanimă atunci când
în şedinţă sunt reprezentate 26 de state (mai nou 28
datorită aderării Croaţiei şi Albaniei) şi de care depinde
interese politice, economice şi geostrategice.
O altă activitate din cadrul seminariilor este întâlnirea
cu diferiţi experţi cu privire la Relaţiile MD-NATO
sau a mecanismului NATO. Astfel ca invitaţi îi pot
enumera pe dl. Vladimir SOCOR, renumitul analist
pe probleme est-europene, dr. Antoni KAMINSKI,
colaborator ştiinţific al Centrului de Studii Est-
europene al Universităţii din Varşovia, dl. Vlad
ABABII, maior, specialist principal în cadrul secţiei
Planificarea apărării naţionale a Ministerului Apărării,
şi dl. Dumitru MÎNZĂRARI, expert pe probleme de
securitate şi politică externă, despre Parteneriatul
pentru Pace al NATO.
Membrii seminariilor venind de la universităţi
diferite cu specialităţi diferite, de la social, politic,
economic şi jurnalistic joacă rolul de faună a unei oaze
de libertate de acţiune dar care are tendinţa de a creşte
şi de a se valorifica.
Discuţii aprinse referitor la activităţi le puteţi găsi pe
forumul site-ului oficial NATO în Republica Moldova,
www.nato.md care serveşte ca o sursă de informaţie
deschisă oricui interesat de subiect şi de tendinţele
viitoare ale Alianţei în contextul statului nostru.
Acestea fiind spuse adaug că Centrul contribuie
enorm la informarea cetăţenilor referitor la NATO astfel
încât îşi îndeplineşte cu brio misiunile şi obiectivele
sale. Iar eu ca o parte acestui ansamblu pot spune că a
fi membru al seminariilor este o experienţă folositoare
şi care te ajută să supravieţuieşti în orişicare mediu
NATOral.
Alexandru Lebedev
19
Nr. 10, Mai 2009 INTERSECŢII

Recenzie

Românii din Ucraina între trecut şi viitor

Românii din regiunea Cernăuţi (studiu etnodemografic şi sociolingvistic)
Populaţia autohtonă românească din Ucraina, arbitrar divizată în „români” şi „moldoveni”, fiind supusă
mai ales în ultimul secol unor procese masive de asimilare, chiar şi în perioada actuală continuă să fie cea
de-a treia etnie a acestui stat. (Aurica Bojescu)
Lucrarea de faţă, apărută la Cernăuţi în anul 2005, ca
urmare a iniţiativei Uniunii Interregionale „Comunitatea
Românească din Ucraina”, Centrul Bucovinean
Independent de Cercetări Actuale de pe lângă Uniunea
Societăţilor Româneşti “Pentru Integrare Europeană”
şi a efortului depus de dr. Ion Popescu, secondat de
Constantin Ungureanu, este concepută în forma unui
studiu etnodemografic şi sociolingvistic.
“Românii din Ucraina între trecut şi viitor” apare
într-un cadru în care, citându-l pe autor – “maeştrii
condeiului se vor agăţa de virgule şi litere, iar istoricii
vor avea de lucru pe tărâmul criticii”, întrucât reprezintă
rodul frământării românilor rupţi din sânul ţării lor,
dezrădăcinaţi şi împinşi spre pustiurile Siberiei şi nu
numai, pentru a li se şterge urma, identitatea, graiul.
Prin bogăţia de informaţii şi date statistice, studiul
reproduce parcă strigătul fiecăruia din cei 13.000 de
intelectuali români ridicaţi la 13 iunie 1941, puţini
dintre ei având şansa de a se întoarce la matcă. “Noi
eram bucuroşi, - spune autorul - când prin anii 60 ni
s-a permis să ne întoarcem... şi nimeni nu cerea atunci
compensări – noi eram fericiţi să ne întoarcem după
acest calvar acasă ”.
Pentru cei care au pătimit, fiind supuşi deportărilor
masive şi asimilărilor slave, istoria a rămas nedreaptă
până la destrămarea imperiului totalitar, când o dată cu
apariţia Ucrainei ca stat independent s-a declanşat şi
renaşterea tradiţiilor strămoşeşti a românilor băştinaşi
aflaţi dincolo de hotarele României, dar nu în afara
etnoarealului românesc.
“Românii din Ucraina între trecut şi viitor”, acest
studiu care pe mulţi din cei mânaţi de interese subiective
îi va intriga, reprezintă dorinţa maselor rostită prin
cerneala autorilor, de a face cunoscute o dată în plus
cele două adevăruri despre românii din Ucraina, şi
anume, faptul că ei sunt autohtoni şi cu toate acestea,
încă mai constituie a doua etnie supusă în special în
ultimele secole unor procese de asimilare.
Camelia Bazarcă
O minoritate poate supravieţui din punct de vedere etno-lingvistic chiar şi în absenţa unei mişcări naţional-
culturale instituţionalizate... principalul este ca etnoenergia internă, bazată pe credinţa tradiţională,
obiceiuri strămoşeşti şi memoria istorică, să întreţină la nivelul cuvenit sentimentul naţional, cel puţin în
sânul familiei şi la nivelul comunităţii locale.
Acest lucru poate fi propulsat mai ales prin intermediul celor două instituţii spirituale – Şcoala şi Biserica,
care funcţionează în limba maternă. (Ion Popescu)
20
 INTERSECŢII Nr. 10, Mai 2009

Cărţi, cărţi, cărţi...

Mi-am adus aminte zilele acestea de un text parcurs la o eram entuziasmaţi atunci cînd duceam totul la bun sfîrşit.
oră de limba engleză. Textul destăinuia viaţa unui personaj Cu cărţile este mai simplu: avem voie să ne folosim de
care era obsedat de cărţi. Ţinea la ele atît, încît le purta mîini, avem voie să vorbim, nu ne paşte pericolul de a
mereu cu el oriunde mergea. Scenuţa dată, pe care noi vărsa vreo picătură de apă, doar trebuie să fim atenţi ca
elevii trebuia să o traducem din engleză în română, ne-a paginile cărţii să rămîne intacte. Transmiteţi cărţi mai
amuzat enorm. Au trecut vreo şapte de ani de la întîmplarea departe! Explicaţi celor din jur utilitatea cărţilor! Nu ve-ţi
dată şi uite că am făcut cunoştinţă cu romanul lui Elias regreta.
Canetti – Orbirea. După vreo douăzeci de pagini citite,
imaginea expusă mai sus, s-a trezit din letargie. Am roşit
cînd am realizat faptul că m-am amuzat cîndva de viaţa
personajului central al cărţii. Îl invidiez într-o oarecare
măsură pe Kien, şi anume pentru că era posesorul unei
biblioteci impunătoare.
Am avut ocazia să trăiesc un timp la unchiul meu care de
asemenea are o bibliotecă frumuşică. Îmi străluceau ochii
cînd priveam titlurile de acolo. Descopeream din nou şi
din nou, noi şi noi opere: beletristică, filozofie, religie,
turism, istorie etc. Se spune că de fiecare dată cînd reciteşti
Biblia, găseşti ceva nemaiîntîlnit printre rîndurile ei. La
fel se întîmplă şi cu bibliotecile – fiecare carte îţi ajunge
în mîini exact atunci cînd eşti pregătit pentru a o lectura. Mulţi dintre noi visează să intre în posesia unei vile de
Recunosc cu pudoare că am început să citesc abia în etapa lux, să aibă o maşină ultimul răcnet sau să se îmbrace de
liceală, datorită profesoarei mele de literatură română. la designeri recunoscuţi – nu neg, eu tot visez la aceasta.
Mi-aş fi dorit să o întîlnesc mult mai devreme, dar...cît de Cîţi dintre noi visează să-şi îmbogăţească cultura generală,
banal n-ar suna – nimic nu e întîmplător. astfel transformînd-o în una „de lux”? Dacă ar fi să alegem
La primele lecturi aveam impresia că redescopăr limba între o geacă costisitoare şi zece cărţi bune, ce ar fi să
română, am întîlnit multe neologisme, am început să alegem? Eu aş prefera să merg la un compromis: o geacă
vorbesc mai fluent etc. Cărţile sînt un adevărat drog, un mai puţin costisitoare şi cinci cărţi bune. Nu mă conduc
drog util – poţi avea stări halucinogene de pe urma lor, întotdeauna după acest principiu – aceste rînduri le scriu
poţi să te enervezi de pe urma lor, poţi să te calmezi, să inclusiv şi pentru mine.
te relaxezi, să te amuzi sau să afli ceva nou. Cînd ai o E greu să dai de cărţi bune? Nu este greu să depistezi
carte în faţa ochilor ţi se dezvăluie un univers nou. Mircea romanele de bulevard (nu zic că acestea nu ar trebui
Cărtărescu în „Jurnal I” scria următoarele: „ Să citeşti naiv, citite) care nu intensifică substanţa cenuşie. O carte bună
să te laşi manipulat , să cazi în toate capcanele, să dai în îţi dă dureri de cap de la primele file. O carte bună ţi se
toate gropile textuale. Altfel n-ai înţeles nimic niciodată infiltrează sub piele toată viaţa. O carte bună e cea care-ţi
din actul lecturii – care e un act de credinţă şi nu unul lucid. redirecţionează felul de a gîndi, de a privi lumea. Schimbă
Scrisul este hipnoză, cititul este umilinţă. Textualiştii din vieţi ori îţi lasă un tatuaj frumos pe creier. Îndrăgostiţi-vă
toate vremurile au fost uneori admiraţi, alteori neînţeleşi. de cărţi.
Dumitriţa Paladi
Niciodată iubiţi.”
M-am condus fără voia mea de ideea lui Cărtărescu cu
mult înainte de a o citi. Dacă eram să citesc gîndul dat mai
întîi, cu siguranţă că nu eram să-l înţeleg aşa cum l-am
înţeles. Nu mă laud, dar simt că am devenit dependentă de
cărţi – nu ca Peter Kien din romanul lui Canetti desigur,
dar undeva în subconştient mi-aş dori aceasta.
Acum vreau să propun un joc. Hai să ne jucăm de-a
„datul mai departe” sau „transmite celuilalt”. Nu înţelegeţi
ce spun? Cînd eram la grădiniţă educatoarea obişnuia să
ne antreneze în următorul rol: ne aşezam în linie dreaptă,
copilul de la un capăt trebuia să ţină în dinţi o lingură plină
cu apă, care o transmitea ulterior celui de lîngă el, care o
transmitea celuilalt pînă sfîrşea şirul. Regula era să nu ne
folosim de mîini şi să nu vărsăm apa din lingură. Eram
naivi, nu înţelegeam care este rostul jocului, dar totodată
21
Nr. 10, Mai 2009
O viziune asupra Eurovision-ului
Ca şi anii trecuţi, nici anul acesta nu am fost scutiţi de
Eurovision. Surle, trâmbiţe, entuziasm aproape patologic…
Scenă, lumini, spectatori în delir, artişti… Artişti?
Din plictiseală şi din dorinţa de a mă amuza, m-am
alăturat şi eu milioanelor de telespectatori care şi-au irosit
câteva ore din viaţă urmărind acest circ. La concursul
respectiv se vorbeşte despre muzică, dar se vorbeşte
despre un lucru ce lipseşte cu desăvârşire. Am impresia că
pe scena Eurovision-ului se strâng „cântăreţii din duş” şi
cei care au picat la preselecţiile „uzinelor de staruri”; anul
acesta confirmându-mi-se încă o dată teoria.
Mă întreb cum este posibil ca nişte persoane absolut
nepregătite, pot trece de o preselecţie naţională? Oare să
se fi abrutizat într-atât spectatorii încât să nu poată face
diferenţa între muzică şi simple sunete? Se pare că da.
La ultima ediţie, prezenţa Patriciei Kaas a adus trei
minute de melodie, însă doar atât. Înţeleg că la Eurovision
nu va putea cânta Angela Gheorghiu, Mazzy Star sau Guns
n Roses, este altă categorie acolo, dar oricum ar trebui
impuse nişte standarde calitative, pentru că altfel peste
o ediţie-două ajungem să asistăm la Eurovision karaoke-
show.
O altă nedumerire a mea ţine de domeniul „geo-politic”,
de când Azerbaidjanul, Israelul şi Turcia (că Turcia
trebuie băgată cu orice preţ în U.E. este altceva) fac parte
din Europa? În asemenea circumstanţe denumirea de
Eurvision este improprie, concursul urmând să se numească
Euroasianvision. Şi nu spun acest lucru din maliţiozitate ci
de dragul corectitudinii.
Însă cea mai amuzantă parte începe odată cu televoting-
ul. Ia acolo obiectivitate… De când ţin eu minte voturile
se dau din porniri amicale şi mai puţin luându-se în
calcul piesa cântată de reprezentantul unei sau altei ţări
participante. Pe baza televoting-ului de la Eurovision, un
analist politic ar putea întocmi un excelent studiu de caz;
anume aici se vede cel mai bine cine cu cine prieteneşte,
relaţiile dintre care state s-au înrăutăţit ori s-au îmbunătăţit,
se poate observa de asemenea care ţări se duşmănesc de-a
dreptul.
22
INTERSECŢII
Dacă e să vorbim serios, tendinţele dintr-un concurs ca
Eurovision-ul trebuie să dea de gândit, prin intermediul
acestei competiţii se conturează foarte clar portretul
europeanului de rând. Şi ce avem? Un om fără gust, gata
să aplaude orice scamă se deplasează pe scenă. E tristă şi
enervantă această constatare, având în vedere magnificele
patrimonii culturale pe care le are fiecare naţiune
europeană în parte. Mă întreb de ce nu se pune în valoare
veritabila artă şi tot eu îmi răspund – pentru că nu se vinde.
Or Eurovision-ul este printre altele şi o afacere destul de
profitabilă, iar când este vorba de bani, bunul gust e redus
la tăcere…
Concursul în cauză a existat cu adevărat până pe la
sfârşitul anilor ’70 când cei prezenţi pe scenă aveau ce
oferi publicului cu adevărat – alte timpuri, alte valori.
După această perioadă Eurovison-ul a fost şi continuă să
fie menţinut în viaţă artificial.
Cel mai interesant lucru este că aşa-zisele vedete, care
înving în această competiţie, în cel mult câteva luni sunt
date uitării cu desăvârşire, de fapt au soarta ziarelor de
scandal care, pentru o perioadă foarte scurtă de timp
reuşesc să trezească în cititor o curiozitate josnică, însă
această stare trece destul de repede şi hârtia este aruncată.
Ce ar fi dacă într-un an, la o ediţie a Eurovision-ului,
niciun european nu se va arăta dornic de a cumpăra un bilet
pentru spectacol şi toţi potenţialii telespectatori ar deconecta
televizoarele simultan, după care vor lua de pe etajeră câte
o carte prăfuită şi în şoaptă, puţin ruşinaţi, dar fericiţi, vor
începe să citească… Poatecă atunci IQ-ul general ar acestor
oameni se va îmbunătăţi mult şi vei avea în sfârşit cu cine
să discuţi despre Shakespeare, Wilde, Leroux; poate că
atunci părinţii le vor acorda mai multă atenţie copiilor, iar
copiii mai mult respect părinţilor; poate că atunci lumea
va da dovadă de un comportament social adecvat, poate că
atunci vor dispărea zâmbetele de serviciu, iar organizatorii
concursului vor investi în educaţie şi caritate. Până atunci
însă, cel puţin eu, voi învinge curiozitatea şi la anul sigur
nu mai vizionez Eurovisionul, cred că voi mai citi ceva sau
poate vizionez un film. Nicu Cîrlig
 Cântecul pădurii către cel ce
moare în frunzele ei
Apleacă-ţi genunchii în frunzele moarte
opreşte-ţi suflarea, vântul mă minte
toţi cocorii peste mine
strigă-n zările străine
tinde-ţi mâna, mâna dreaptă
inima ta dreaptă peste mine.

Cine te împresoară? Cine te strigă?

apa fântânii setea loveşte
nu te chem, tu vii, iubite
rădăcinile-s grăbite
ochiul tău se-nchide, ochiul tău
se stinge peste mine.

Te-ntinzi peste pietre, sunt ţie murirea

iubirea povară-n fâşii se topeşte
sarea gândului ne frige
munţi străini tăceri apasă
inima se frânge, toamne-adânci
ea strânge peste mine.

Doar tu mă mai cauţi, doar tu mă mai lepezi

sunt ţie pădure cu zilele repezi
singurătăţile tale
doar de mine sunt pline
tinde-ţi mâna, mâna dreaptă
inima ta dreaptă peste mine.

Călin Sămărghiţan