Sunteți pe pagina 1din 2

Enigma Otiliei de George Calinescu Opera literara Enigma Otiliei a aparut in anul 1938 si este un roman realist, obiectiv,

de tip balzacian si un roman al iubirii adolescentine. Realismul romanului consta in: predilectia pentru aspecte sociale (acumularea capitalului care genereaza avaritie; familia cu problemele ei; parvenitismul; carierismul; relatiile interumane), tehnica detaliului semnificativ in descrieri arhitectonice si in portrete, spiritul de observatie, spiritul critic si ironic; personajele sunt reprezentative pentru o anumita categorie sociala. Intr-un roman realist totul este semnificativ, nu gasim elemente de exceptie, totul este definitoriu pentru o anumita epoca si pentru segmentul social prezentat. Obiectivitatea romanului, necesara pentru credibilizarea lui este obtinuta de Calinescu prin 3 procedee: unul clasic naratiune la persoana a III-a, narator omniscient si omiprezent, perspectiva narativa este obiectiva sau dindarat; al doilea procedeu consta in folosirea unui personaj martor: Felix (tot ce se intampla este prezentat din perspectiva lui Felix); al treilea procedeu este realizat prin idealizarea personajului Otilia a carei imagine se intregeste din punctele de vedere ale celorlalte personaje (procedeul oglinzilor paralele sau poliedric). Balzacianismul romanului consta in: situarea precisa a actiunii intr-un loc si un timp (iulie 1909, pe Strada Antim, Bucuresti), descrierea detaliata a mediului unde evolueaza personajele influentandu-se reciproc, cele 2 subteme (ale mostenirii, a casatoriei si cea a paternitatii). Cartea trebuia sa se numeasca, in intentia autorului, Parintii Otiliei, ea ilustrand ideea balzaciana a paternitatii, urmarita de Calinescu in relatiile ei de la parinti la copii, dar mai ales in determinarile ei social-economice. Romanul, alcatuit din 20 de capitole, este construit pe mai multe planuri narative care urmaresc destinul unor personaje. Un plan urmareste lupta dusa de clanul Tulea, pentru obtinerea mostenirii lui Costache Giurgiuveanu. Al doilea plan prezinta destinul tanarului Felix care, ramas orfan, vine la Bucuresti pentru a studia medicina. Simetria incipitului cu finalul se realizeaza prin descrierea strazii si a casei lui Costache Giurgiuveanu, din perspectiva lui Felix. Atunci cand ajunge la casa unchiului, lui Felix i se raspunde: nu-nu sta nimeni aici, nu cunosc, iar peste ani, cand trece pe aceeasi strada vechile vorbe ii raspuna in ureche Aici nu sta nimeni! Actiunea romanului debuteaza cu venirea tanarului Felix la Bucuresti, in casa unchiului si tutorelui sau legal, mos Costache, pentru a urma Facultatea de Medicina. Mos Costache o creste si pe Otilia Marculescu, fiica sa vitrega, cu intentia de a o infia. In expozitiunea romanului este prezentata situarea exacta a actiunii in timp si in spatiu si descrierea strazii in maniera realista. Intriga romanului se dezvolta pe doua planuri care se intrepatrund: istoria mostenirii si destinul lui Felix Sima. Istoria mostenirii il prezinta pe batranul avar, proprietar de imobile si restaurante care amana infierea Otiliei de dragul banilor si din teama de Aglae. Planul formarii tanarului Felix, urmareste experientele traite de acesta in casa unchiului sau, in special iubirea adolescentina pentru Otilia. Atacul de apoplexie al lui Mos Costache scoate la iveala caracterul tuturor personajelor. (desfasurarea actiunii). Cel care isi insuseste pana la urma averea batranului este Stanica Ratiu, prin jaf, ceea ce provoaca moartea batranului (punctul culminant). In paralel, in partea romantica a romanului, aflam ca Otilia ii refuza lui Felix cererea in casatorie, analizand cu
1

maturitate situatia si sentimentele ei, dandu-i posibilitatea tanarului sa isi urmeze visul si dupa o noapte casta, tanara pleaca la Paris cu Pascalopol, unde se casatoresc. Ea il paraseste pe Felix considerandu-se o piedica in calea realizarii lui profesionale: Cine a fost in stare de atata stapanire, e capabil sa invinga si o dragoste nepotrivita pentru marele lui viitor. Felix se va casatori si el dupa ce isi va face o cariera, iar in final Otilia devine sotia unui conte (deznodamant). Enigma Otiliei propune o tipologie de personaje care au o dominanta de caracter (personaje tip). Recunoastem tipurile clasice: avarul, parvenitul, fata batrana, retardatul, arivistul, curtezana; dar modernitatea romanului lui Calinescu consta in motivatia pe care romanicerul o gaseste fiecaruia dintre personaje. Avaritia se explica prin momentul social economic surprins in roman acumularea primitiva a capitalului; arivismul lui Felix se explica prin ambitia de a face cariera datorita dotarii lui intelectuale, neavand alta cale. Otilia este incadrata de unii comentatori in tipul cochetei sau al curtezanei, dar tanara este perfect motivata de statutul ei de orfana si de statutul social incert, dar ea ramane totusi simbolul feminitatii moderne si a unei sensibilitati romantice, ceea ce este perceput de Felix ca o enigma. Romanul ne ofera 2 imagini ale Otiliei. La inceput, perceptia lui Felix in ce o priveste pe tanara este usor deformata de aparitia surprinzatoare a Otiliei coborand pe scara veche in tinuta ei specifica perioadei numita la belle poque cu parul in bucle lasate pe umeri; ea este asftel prototipul tinerei foarte atenta la aspectele ei; are astfel un magnetism ce atrage pe tanarul neexperimentat venit din provincie. Evolutia prieteniei lor amoroase inregistreaza pe rand patima si retrageri din partea lui Felix care nu-i intelege jocul acestei oscilari a Otiliei intre barbatul matur, Pascalopol si el, student la Medicina cu un caracter frumos, pozitiv, aflat la prima iubire romantica. Otilia este un personaj interesant, realizat de Calinescu prin tehnica oglinzilor paralele numita si poliedrica, altfel spus, fata este perceputa diferit de celelalte personaje ale romanului, din toate aceste perspective rezultand o viziune obiectiva asupra personajului feminin, eponim. Astfel, Felix o vede adorabila, atragatoare, culta, talentata, o fata superioara; Pascalopol o considera o mare strengarita cu un temperament de artista, o randunica ce nu poate trai in colivie; mos Costache o numeste fefetita lui si o soarbe din ochi umilit; Stanica Ratiu o elogiaza: desteapta fata, stiu ca se descurca in viata, Aglae o considera o stricata, Aurica si Olimpia o invidiaza pentru toaletele si gratia ei feminina. Peste ani, Felix se intalneste cu Pascalopol in tren, iar acesta ii arata o fotografie de-a Otiliei, recenta. Insa Felix vede o femeie total schimbata, in care nu o mai recunoaste pe tanara exuberanta, fiindca un aer de platitudine feminina stingea totul. Personajul este caracterizat direct si de narator care ii contureaza un portret fizic ce sugereaza tineretea si distinctia: 18-19 ani, fata maslinie, cu nasul mic si ochii foarte albastri. Eroina cumuleaza o serie de trasaturi contradictorii: copilaroasa matura; exteriorizata, expansiva, dar si interiorizata; rationala impulsiva. Acest comportament este derutant pentru Felix, tanarul in formare, dar ea surprinde si pe mosier, maturul blazat. Caracterizarea indirecta, prin comportament ne dezvaluie o fire complexa a Otiliei, plina de neprevazut, libera in atitudini, capricioasa ca orice femeie care stie ca este frumoasa, are o influenta aproape magica asupra celorlalti si totusi ea are puterea de a se autoanaliza cu luciditate intr-o autocaracterizare: noi nu traim decat 5-6 ani... gandindu-se mediocra si constienta de relativitatea frumusetii.
2