Sunteți pe pagina 1din 6

La cafea cu iubita, frumoasa, desteapta de fiica-mea, Alexandra, alintata lui mama, prosticelul mic al lui mama

CURS DE PERFECTIONARE (MASTERATUL ) La cafea, draga mea, astazi, citeste aceste doua pagini si vei intelege mai bine cum sa gandesti, sa actionezi si sa relationezi cu oamenii care ii catalogam noi drept "imposibili", "profitori","prefacuti","rai","pesimisti","rau-voitori","etc. Desi tu esti maturizata cu mult mai mult decat eram eu la varsta ta, totusi, cred ca iti va prinde bine acest curs de perfectionare :), predat de mama ta, care si-a dorit sa fie o profesoara si o buna pedagoga, dar la care Viata i-a demostrat ca are si alte abilitati, haruri mai mari,:), probabil de artist(scriitor de carte, de teatru), filozof :), sau de prestator de servicii de sanatate, in slujba omului :), Mama de la care tu ai mostenit toate aceste haruri si inca ceva pe deasupra :). Bunul Dumnezeu, ingerii Tai pazitori si duhul Sfant sa-ti ajute sa -ti pui in practica talentele native si mostenite :) ca si meserie, oricare ar fi ea. Dupa discutia telefonica de ieri, de mai mult de o ora :), pe care am avut-o noi doua, revin la exemplul concret despre categoriile de oameni mentionati mai sus, cu temperamente, comportamente, personalitate pe care noi, oamenii buni, integri, cu mai multe calitati decat defecte, inarmati doar cu bune intentii, luptand doar in adevar si sinceritate, fara falsitate si prefacatorie:), ii judecam sau ii dezaprobam mai mult, mai putin sau in totalitate, le comentam in fata sau pe la spate, cu voce soptita sau mai inalta, in grupuri restranse sau mai mari, apucaturile, iesirile, le vanam defectele, ne facem ca nu le vedem calitatile, ca si cand acestea nu ar exista absolut deloc, desi stim foarte bine, ca noi suntem destepti :), deci, stim foarte bine ca nu exista om fara calitati si defecte aproape in aceeiasi masura, caci altfel nu ar sta in picioare nici la propriu, nici la figurat. Si exemplul concret despre care iti aminteam mai sus, si pe care aproape il cusoastem amandoua este sefa. Din start iti spun, cu mana pe inima, te sfatuiesc sa nu mai rostesti fraza ca cunosti tu, foarte bine pe cineva, sti ce-i poate capul sau mintea sau inima Stam impreuna, sub acelasi acoperis, impartasim, traim impreuna, ca famile cu copii aceleasi situatii/experiente si.....si...totusi nu poti sa faci afirmatia de mai sus fara sa gresesti mai mult sau mai putin. Nici macar sa pretindem in sinea noastra, fara a o afirma cu voce ca il stim noi foarte bine cum este pe membrul nostru din famila cu care convietuim zeci de ani, caci... pana la urma....risti sa fii dezamagit. Stii foarte bine intamplarea de la ziua lui Adi, si sti ce impact a avut asupra lui cadoul daruit cu cea mai mare bucurie si cu drag, imaginandu-mi ce ras mare si haz va fi .... Care a fost rezultatul pretentiei mele ca il cunosc pana in cele mai mici amanunte , cu bune, cu rele, cu calitati, cu defecte ? Dezamagire mare...da, asta a fost rezultatul pretentiei mele de a-l cunoaste in profunzime pe cel de langa mine , cu care

imi impart viata. Vrei sa-ti spun si alt rezultat, sau sa-ti traduc mai pe larg aceasta dezamagire ? Doua zile de stat trista, suparata, abatuta, bombanind si concluzionand pripit, intr-una, in sinea mea si cu voce catre prietenele mele ca, Uite langa cine locuiesc de atatia ani, un om pe care-l credeam deschis spre glume si umor , m-a suparat reactia lui in fata invitatilor, o sa-l invat eu minte si am sa-i demonstrez eu ca si eu pot fi ursuza si inchistata , sa nu mai gust glumele lui legate de prestatia mea sexuala, si, in loc sa-i raspund cu haz, cu o alta gluma, am sa-i stric eu buna dispozitie reactionand in fata prietenilor, cum a reactionat si el la cadoul meu cu bune intentii. Deci, sa reiau ideea...dupa doua zile de stat suparata, trista, morocanoasa, ursuza in fata lui, mi-au trebuit alte doua zile, in care am stat eu cu Mine, pe fotoliul meu prferat din hol, cu ceasca de cafea in fata si cu tigara in mana :), relaxata, odihnita, calma, golita de orgoliu si prejudecati, deschisa in fata firii umane, mi-am pus muzica pentru linistirea spiritului si...minune...am inteles ca i-am violat intimitatea si partea nevazuta a firii lui, si am inteles, ca, pana la urma toti avem o intimitate numai a noastra, pe care numai Dumnezeu o stie si constiinta noastra, si eu, si tu si fiecare din familia noastra o are, desi ne iubim atat de mult incat, discutam secrete doar de noi doua stiute, discutam liber, deschis, fara bariere(copil-parinte, adolescent-parinte, parinte-parinte) si totusi....totusi, eu am o anume intimitate, doar de mine stiuta si eventual de Bunul Dumnezeu, si tu la fel, si oricare altul, nu doar din familie ci oricare semen are DREPTUL SI LIBERTATEA sa o aiba, fara a-i fi violata acesta intimitate. Este normal ca, atunci cand i-o violezi sau i-ai atins doar partea sensibila, sa reactioneze intr-un mod neasteptat de cei din jurul lui, apropiati sau mai putin apropiati. Pana la urma nici pe mine insami nu ma cunosc atat de bine si de profund, mereu raman uimita de ce dau din mine, si de ce fac (atat bune cat si rele), Doar am pretins ca ma cunosc bine si, ca atare eu sunt stapana pe mine, pe gandurile si faptele, actiunile mele si totusi...uneori sunt multumita de mine si de reactiile mele, alteori sunt dezamagita de reactiile mele in fata imprevizibilului si apoi mi-e ciuda pe mine de ce nu am putut sa ma stapanesc o fractiune de secunda pentru a evita un conflict minor care a luat o amploare neasteptata. Iata un paradox : desi pretind ca ma cunosc foarte bine, si-mi cunosc interiorul si profunzimea fiintei mele, desi pretind ca eu sunt stapanul emotiilor mele si nu invers, totusi, reactionez neasteptat in diferite circumstante. Cred ca si tie si oricarui om, indiferent de varsta, sex, cu pregatire sau fara pregatire, i se intampla asta. Si mai este un paradox : Reactionam cu calm in situatii aparent urgente, stresante si, invers, reactionam cu furie, agitatie, panica in situatii mult mai usoare. Apoi, dupa ce a trecut situatia, stam si ne miram, uluiti de noiinsine: am fost eu in stare sa depasesc atat de calm si bine acest obstacol ? Am fost eu in stare, eu aia atat de calculata si echilibrata sa fac atata caz de o situatie care sarezolvat intr-o jumate de ora ? :), Am facut eu caz atata dintr-un nimic ? Apoi, concluzionez cu bucurie : nu m-am gandit vreodata ca pot face eu asa ceva, credeam ca este de domeniul fantasticului si uite, mi-a iesit, am reusit, Doamne, ce pareri reduse aveam despre propriul potential :). Sau, viceversa, afirmi : Doamne, nu ma gandeam vreodata ca ajung sa ma comport asfel, ca unul prost, fara minte...

Bine ca a trecut cu bine, data viitoare voi fi mai atenta, Si iti faci promisiuni tie-insuti si in fata lui Dumnezeu, ca apoi, sa le uiti, sau, le tii o perioada si apoi le incalci, ca, dupa o alta perioada sa revii la ele, si tot asa....ciclic....asta este mersul firesc al lucrurilor. CUM MA CUNOSC EU-INSUMI PE MINE, CUM SUNT EU PROPRIUL STAPAN AL GANDURILOR, TRAIRILOR, SENTIMENTELOR, ACTIUNILOR MELE daca tot oscilez asa, bine-rau, frumos-urat, si nu ma autodisciplinez doar spre pozitiv intotdeauna, mereu? Si, de aici, o alta intrebare, un alt paradox : CINE MA CRED EU CA SAMI DAU CU PAREREA DESPRE CEL CEL DIN FATA SI SA-L JUDEC, SA-I INTERPRETEZ GANDURILE, VORBELE, FAPTELE, ACTIUNILE ? In loc sa-mi pierd timpul si energia in discutii, pareri, opinii, judecati legate de cel de langa mine sau despre cei anturajele mele, mai bine as folosi timpul asta eficient, descoperindu-ma si cunoscundu-ma mult mai bine in profunzime si in interior, caci astfel nu voi mai fi nemultumita de unele reactii neasteptate venite de la mine spre mine-insami si spre altii.... Mai bine mi-as folosi timpul acesta tot in favoarea mea, invatand sau studiind ce-as putea face pentru indreptarea si dezvoltarea mea personala, nu a celui din fata mea, matur emotional ca si mine. Da, sunt de acord sa pierd acest timp cu un copil naiv, care trebuie sfatuit un pic ce este bine sau rau in viata, sa invete un pic sa discearna, sau care trebuie invatat sa scrie si sa citeasca. Rolul meu de parinte este sa te invat cand esti naiv si nestiutor, cand crezi ca tot ce zboara se mananca, dar apoi, la fel de bine stiu ca rolul meu este sa te las sa zbori liber, dupa exersarile facute cu mine, sa nu-ti mai stau in ceafa, sa-mi simti inspiratia si expiratia, in fiecare minut, si, de asemenea mai stiu ca tot rolul meu, datoria mea, tot din Legile Naturale sau ale Firii, de la Dumnezeu data, este aceea de a te ajuta, si a-ti intinde mana de parinte iubitor, sa te ridici daca te impiedici cumva si cazi, fara a-ti reprosa nimic, eventual te scutur de praf si iti zic mergi inainte, dar fi mai atentasi invata-ti singura lectia. EXACT ACELASI ROL IL AM SI FATA DE RESTUL FAMILIEI, NU DOAR FATA DE COPIII MEI NAIVI SI FATA DE RESTUL SOCIETATII IN CARE IMI DESFASOR VIATA COTIDIANA Nu mai sunt responsabila de viata ta daca, ai ajuns la o anumita varsta, trecuta de adolescenta si n-ai retinut nimic din lectiile invatate, predate pana atunci. Nu ma acuza si nu-ti plange de mila soarta, nici nu te autoacuza ! Inseamna ca trebuie sa mai exersezi....Ai o alta sansa, o alta oportunitate....Ia-o de la capat ! Uita-te la groapa in care ai calcat si, data viitoare ocoleste-o ! Hai in bratele lui mama, hai in mijlocul familiei noastre cu oameni frumosi, hai in cercul nostru sau in alt cerc de prietene minunate, ca si noi, hai in biserca daca iti face bine, hai la teatru la o piesa buna, uita-te la un film motivational, plangi de durere dupa cazatura, injura marunt din buze daca te-a impiedicat o pietricica si apoi razi ce impiedicata esti ca tiau trebuit pantofi cu toc, incomozi, fara sa sti sa mergi pe ei. varsa-ti supararea, mama si cu ceilalti iti sterg lacrimile, te imbratiseaza si te incurajeaza, te ajuta si te sustine din nou, pana iti revii ! Revenirea va fi destul de rapida atunci cand intalnesti atata dragoste in jurul tau

si vezi ca, de fapt, nu esti singura pe pamantul asta ! NU TE ACUZ, NU TE JUDEC, NU TE CRITIC poate un pic ma supar, dar imi trece repede, caci prea mult te iubesc, stiu ce comoara zace in tine si stiu ce importanta esti pentru mine, n-am timp de acuze, de judecati, de critici, stiu doar ca trebuie sa-ti intind mana sa te ridici mai repede de jos si sa-ti dau drumul sa mergi mai departe pe calea ce ti-a harazit-o destinul tau personal si eu, la fel, sa-mi continui drumul meu personal, care, desi diferite, se intalnesc des in IUBIRE, IERTARE, NU TE AUTOACUZA, NU TE JUDECA,NU TE CRITICA p entru vreun esec sau vreo nereusita....Ai fost doar un pic grabita, pripita, sau obosita, nu ai fost prea atenta la drum si nu ai luat tocmai decizia corecta de actiune. Aceeiasi atitudine ca mai sus : prinde-te de un stalp de pe marginea drumului si ridica-te, sau poate de trunchiul unui copac, sau efectiv sprijina-te pe maini si, impinge-ti corpul in sus, pana la verticala, pe picioarele tale, Vei schiopata un pic, asa este dupa o cazatura, dar iti vei reveni daca, acasa, iti vei ingriji articulatia afectata. Dupa cateva zile a trecut, si mergi iarasi drept inainte pe drumul ales, harazit, dar vei fi mai vigilenta, mult mai vigilenta cand te grabesti, iti vei spori atentia la drum NU ACUZA, NU JUDECA, NU CRITICA PE ALTII, CHIAR DACA II CUNOSTI SAU NU , . Si ei sunt in cele doua situatii ale tale, de mai sus...Diferenta intre tine si ei este ca ei inca nu au gasit-o pe mama, familia, prietenele, copacul, stalpul, sau au uitat sa-si mai foloseasca si propriile maini pe care sa se sprijine ca sa se ridice de jos. Diferenta intre tine si ei este ca ei au uitat ca exista muzica, teatru, ras, dans, plans, introspectie, natura, animale ca tratament ulterior dupa cazatura si nu le-au folosit, rezultatul fiind o ridicare de jos cu o cicatrice vizibila urata, mai mare sau mai mica. Aceste rationamente zic eu, destul de solide si sanatoase, m-au facut sa gandesc si sa ma comport asa cum o fac acum cu sefa (un exemplu, dar nu singurul)despre care, ieri, iti spuneam la telefon ca am ajuns sa-i iert, sa-i accept, sa-i inteleg oarecum toate iesirile si cu altii aproximativ asemeni ei, cu care, atunci cand am de a face intro situatie neplacuta, considerata ofensa la adresa mea. Am ajuns la stadiul sa-i compatimesc, sa-mi fie mila efectiv de ei caci, in spatele furiei, rea-vointei, ciudei, cuvintelor grele pe care le scot din gura lor, se ascunde de fapt un Mare Om Nefericit, Neiubit, cu multe CICATRICI VIZIBILE atat la fizic cat in sufletul lor, Care nu stie sa vada, sa simta si nici cele mai mici bucurii si daruri pretioase pe care i le ofera viata. Odata ce am inteles acest lucru, starea lor negativa nici nu ma mai afecteaza, nu-mi mai strica tonusul si buna dispozitie pe care mi-o propusesem ptr ziua respectiva. Le dau pace, in nefericirea lor, fara sa-i mai judec, nu le mai raspund la provocari si nu le mai permit ca sa devin sacul lor de gunoi unde-si varsa toxinele amaraciunii lor. Odata si odata(mai devreme, unii mai tarziu) vor ajunge si ei sa inteleaga, ca si mine de altfel, ca, problema principala a nefericirii lor, a furiei lor, a obstacoleleor intalnite, este in ei-insisi nu in membrii familiei, in subordonati, in vecini, in colegi... Responsabilitatea le revine lor si numai lor, dupa cum responsabilitatea de a fi echilibrata emotional, fizic, psihic imi revine mie si numai mie si nu este nimeni vinovat atunci cand unul din echilibre mi se perturba in sens negativ.:). Este o

tulburare de perceptie a unei situatii. Aceeiasi problema eu o percep astazi ca fiind acceptabila, de rezolvat, iar maine cand sunt obosita este posibil sa o percep ca imposibil de rezolvat. Tot asa se intampla si intr-un grup de colegi : aceeiasi problema eu o percep ca rezolvabila cu calm, pentru ca am o stare generala buna iar cel de langa mine, din acelasi grup, se crizeaza, se panicheaza la aceeiasi problema pentru ca el este intr-o dispozitie proasta. Cine castiga ? Maine, este posibil sa fie invers. Cine pierde, cine castiga ? Binenteles ca cel care transcede situatia, ramane calm si fara sa fie afectat, nici la cel mai mic nivel de iesirea celuilalt. Repet: astazi fac asa, dar maine este posibil sa fie invers.Nu suntem perfecti dar suntem completi. SI a fi complet inseamna sa ai atat iesiri,trairi pozitive cat si negative. A fi complet inseamna sa constientizezi cand balanta s-a inclinat prea mult spre una din extreme si sa faci ceva sa o readuci in echilibru. A fi complet inseamna a deveni mai intelept dupa fiecare vijelie aparuta in viata. A fi mai intelept inseamna a nu te cobori la mintea celui mai putin dotat, ca sa nu zic prost, a nu-i alimenta trairile si vibratiile joase pe care le emite, a nu raspunde la provocari. Si,...ca sa nu raspunzi la provocari negative cu alte provocari negative nu ai decat sa-l privesti pe cel din fata ta, care incepe cu asa ceva cu mila, compasiune,sa-i ierti iesirile...Deci, ca sa-mi demonstrez cat sunt de inteleapta :), sau ca am evoluat pe scara constiintei :), imi demonstrez mie-insami, nu tie nici altcuiva, ca stiu sa iert, sa acord compatimire, sa continui sa-i accept in sufletul meu asa cum sunt si de ce nu, sa-i iubesc pe toti acestia. Si nu cheltuiesc nimic de la mine: nici bani, nu le dau de mancare, nu-i cazez, nu le port de grija ce imbraca, cand vin, unde merg...dimpotriva, devin din ce in ce mai deschisa si mai larga in sufletul meu gandind ca dupa intuneric vine lumina, dupa noapte vine zi, dupa furtuna vine soare, dupa frig vine caldura si vice-versa...acestea sunt Legile Naturale sau legile Firii si nu vor fi niciodata schimbate. Dumnezeu asa a facut Creatia numita Om, i-a dat ca daruri Natura si roadele ei, Pamantul si roadele sale, si i-a mai dat ca scop si sarcina in Viata sa traiasca in Armonie cu ele, si, de asemenea i-a mai daruit omului si LIBERUL ARBITRU sa-l foloseasca in scop constructiv pentru a se dezvolta din ce in ce mai mult si a evolua. Dar omul, a ascultat doar o perioada si a respectat aceste Legi traind in armonie cu ele. Apoi, a facut abuz de LIBERUL ARBITRU dorind sa-si insuseasca personal aceste daruri. A devenit lacom, nu a mai tinut cont de Legile Naturale, mai mult chiar, a inceput sa le distruga abuzand de ele in scop egoist. .....Restul este istorie adevarata pe care si tu o cunosti, iar noi si voi, generatia prezenta, suportam consecintele incalacarii si neascultarii Legilor Naturale. Deci, nu Dumnezeu ne-a pedepsit sa traim asa ci, noi-insine, inaintasii nostri care nu sunt decat semenii nostri, oameni ca tine, ca mine, ca parintii nostrii, ca vecinii nostri,etc. Deci, care este sarcina, scopul meu in viata ? Ca sa-mi fie bine, sa vad ADEVARATA FRUMUSETE A VIETII ? Sa respect Legile Naturale. Si ce cuprind aceste Legi Naturale, pe langa iubirea, acceptarea, respectarea, intelegerea Naturii si a fenomenelor ei naturale, a Pamantului si a Universului? Mai cuprind iubirea,

acceptare, respectarea, iertarea, intelegerea semenilor. Daca am gresit in viata, si am facut-o de numeroase ori, mai ales cu folosirea cuvintelor acuzatoare fata de cei dragi din familie, Dumnezeu m-a iertat si mi-a dat chiar bonus refacerea vietii alaturi de alti oameni minunati in anturajul meu,,,,atunci cine sunt Eu, ca sa nu iert la randul meu, sa nu accept, sa nu incerc macar sa-mi inteleg semenii care inca nu au ajuns la acest nivel de a vedea si intege experientele placute/neplacute care le-au marcat viata ? Daca Dumnezeu a avut rabdare cu mine si nu m-a lasat sa-mi iau viata atunci cand am crezut eu ca nu mai are rost, cine sunt eu ca sa nu am rabdare si mai mult chiar, sa-i judec pe semenii mei care fac asta? Daca Dumnezeu m-a lasat sa-mi vars furia si sa spun tot ce mi-a venit la gura acuzand parintii de nefericirea mea, acuzand educatia primita de la ei si principiile, teoriile si metodele de viata (uneori nu cele bune) in care si cu care m-au crescut, si apoi, peste ani(aprox 30), le-am inteles, le-am acceptat,le-am iertat, m-am impacat cu acele situatii, intelegand ca doar trecand prin ele m-am maturizat emotional, atunci, cine sunt eu ca sa nu fac acelasi lucru cu semenii mei care fac cum am facut si eu odata ? Daca Dumnezeu a avut rabdare cu mine pana m-am mai maturizat si am constat ca am primit bonus o alta perioada viata, mai frumoasa acum decat inainte, cine sunt eu ca sa nu am rabdare cu semenii mei care nu au ajuns inca la aceasta maturizare? La mine a venit la mometul meu oportun, va veni si la altii la momentul lor oportun. Nu este de datoria mea sa le calculez eu varsta la care va veni acest moment al lor, oportun. Si nici nu este de datoria mea sa-i judec de ce au o anumita varsta si acest moment al maturizarii emotionale si al constiintei nu a venit inca. Datoria mea, daca vreau sa-mi fie tot asa de bine de-acum incolo si sa am parte cate zile oi avea de aceste daruri minunate divine(copii frumosi :), cuminti :), destepti :), casa frumoasa, primitoare, familie larga, numeroasa si frumoasa, prieteni adevarati, masa bogata, camin ospitalier este aceea de a continua sa fiu asa cum sunt acum :proasta de buna :), proasta de iertatoare:), "nebuna de filozoafa", :), "aeriana", "plutitoare deasupra pamantului":), stiind foarte bine ca, atat eu cat si cei care "ma complimenteaza" :), recunoastem deschis sau nu(dintr-un EGO sau orgoliu prost folosit), ca, in spatele acestor "complimente" ascund un om frumos atat fizic cat si sufletesc, in care se poate avea incredere, care-si respecta promisiunile facute, pe care te poti baza la nevoie, care-si ajuta neconditionat sau conditionat semenii atunci cand i se cere sau nu, care stie sa aprecieze, sa primeasca si sa daruiasca cadouri de toate genurile, cu drag si bucurie, care poate sa planga de atat de fericire cat si de tristete cateodata :), care stie sa urle cand este obosita pentru a inlatura blocajul :), si apoi sa repare greseala pupand, imbratisand, alintand :), care stie sa rada cu gura pana la urechi acum ca si-a pus dintii :), la o gluma, un banc, o situatie chiar neplacuta iar altadata(cand este obosita) :), stie sa reactioneze mai violent verbal la aceeiasi situatie :), care stie sa se agite, agitand si pe cei din jur :) cand crede ca are de rezolvat o problema/sarcina prea grea, ca apoi, sa constate ca, daca deschidea gura, telefonul si cerea ajutor, putea rezolva acea sarcina/situatie mult mai rapid si usor :).