Vasile Alecsandri Groza Galben ca faclia de galbena ceara Ce-aproape-i ardea, Pe-o scndura veche, aruncat afara, De somnul

cel vecinic Groz-acum zacea; Iar dupa el nime, nime nu plngea! Poporu-mprejuru-i trist, cu-nfiorare, La el se uita. Unii faceau cruce; altii, de mirare, Cu mna la gura capul clatina Si-ncet, lnga dnsul, si sopteau asa "El sa fie Groza cel vestit n tara Si-n snge-ncruntat! El sa fie Groza, cel ce ca o fiara, Fara nici o grija de negrul pacat, A stins zile multe si lege-a calcat!" Un mosneag atunce, cu o barba lunga, La Groza mergnd, Scoase doi bani netezi din vechea sa punga, Lnga mort i puse, mna-i sarutnd, Mai facu o cruce si zise plngnd: "Oameni buni! an iarna bordeiu-mi arsese, Si pe-un ger cumplit Nevasta-mi cu pruncii pe cmp ramasese. N-aveam nici de hrana, nici tol de-nvelit, Si nici o putere!... eram prapadit! Nu asteptam alt din mila cereasca Dect a muri, Cnd crestinul asta, Domnu-1 odihneasca! Pe-un cal alb ca iarna n deal se ivi S-aproape de mine calul si opri. "Nu plnge, mi zise, n-ai grija, romne, Fa piept barbatesc; Na, sa-ti cumperi haine, si casa, si pine..." Si de-atunci copiii-mi ce-1 tot pomenesc, Oameni buni! de atunce n tihna traiesc." Si, sarutnd mortul, batrnul mosneag Oft si se duse cu-al sau vechi toiag. Iar poporu-n zgomot striga, plin de jale: "Dumnezeu sa ierte pacatele sale!"