Ce este Hepatita C?

Hepatita C este o afectiune a ficatului cauzata de un virus de tip ARN ce este transmis in principal prin sange in timpul transuziilor, al utilizarii drogurilor injectate si uneori prin contact sexual neprotejat. Exista 6 tipuri de genotipuri ale virusului hepatic C identificati pana in prezent, cel mai frecvent fiind genotipul 1. Virusul hepatic C poate cauza atat forma acuta, cat si pe cea cronica a hepatitei, si e cea mai frecventa forma de hepatita dupa cele A si B. Spre deosebire de virusul hepatic B, virusul C produce afectiune cronica intr-un procent mult mai mare: 80% dintre adultii infectati cu virusul hepatic C vor produce o afectiune cronica (comparativ cu doar 5-10% dintre cei infectati cu virusul B). Forma acuta a hepatitei C se refera la primele 6 luni de la infectarea cu VHC. Interesant este ca mai putin de o treime dintre pacientii infectati experimenteaza simptome nespecifice precum inapetenta, oboseala, durere abdominala, icter si simptome pseudo-gripale, simptome care rareori conduc la o diagnosticare corecta cu hepatita C. Persistenta VHC pe o perioada mai lunga de 6 luni, implica o afectiune hepatica cronica. Ca si faza acuta, faza cronica este de asemenea asimptomatica, boala fiind de cele mai multe ori descoperita accidental.

Statisticile releva faptul ca peste 80% dintre persoanele infectate cu virus hepatic C vor dezvolta hepatita cronica. Dintre acestia, daca afectiunea ramane netratata, aproximativ o treime vor dezvolta ciroza hepatica in mai putin de 20 de ani de la infectare, o alta treime vor progresa catre ciroza in aproximativ 30 de ani de la infectarea cu virusul hepatic C, si la o ultima treime progresia spre ciroza este atat de lenta, incat este putin probabil sa dezvolte aceasta afectiune in timpul vietii.

Hepatita C o scurta istorie

Desi virusul hepatic C a ramas neidentificat pana in 1988, existenta lui a fost remarcata inca din 1974 cand un grup de cercetatori a demonstrat ca cele mai frecvente hepatite ce aparea dupa transfuzii era cauzate de un non A non B virus hepatic (NANBH). In ciuda eforturilor sustinute, virusul nu a putut fi identificat timp de peste un deceniu, primul articol despre virusul hepatic C aparand in 1989.

Hepatita C - perioada de incubatie si de contagiune

Virusul hepatic C are o perioada de incubatie ce variaza intre 14 si 180 de zile (mediu 45 de zile). Majoritatea persoanelor infectate cu virusul hepatic C nu manifesta nici un fel de simptome, iar putinii care totusi prezinta simptome, sunt rareori diagnosticati cu hepatita C. Acest fapt se intampla din cauza ca simptomele ce apar anorexie, oboseala, durere abdominala, icter, iritatii cutanate, manifestari pseudo-gripale sunt de obicei asociate cu alte afectiuni. Persoanele care sufera de hepatita C cronica prezinta un risc mai ridicat de evolutie catre ciroza si cancer hepatic.

Hepatita C simptome
Ca si hepatita B, infectia hepatica cu virus C nu prezinta de obicei simptome specifice. Foarte putini pacienti manifesta simptome pseudo-gripale asociate cu pierderea in greutate, oboseala, dureri musculate, iritabilitate, greata, anorexie si icter in faza activa a hepatitei C (aceasta apare intre 2-26 saptamani de la infectare). Simptomatologia specifica (ce apare in hepatita C cronica) presupune:

hepatomegalie splenomegalie stelue vasculare ginecomastie

Hepatita C transmitere
Hepatita C apare atunci cand sange infectat cu virusul hepatic C intra in organismul unei persoane nesanatoase. De asemenea, poate aparea ca urmare a contactelor sexuale neprotejate (fara o bariera din latex), si de asemenea, mai rar, de la mama infectata catre copil in timpul nasterii. Exista cateva grupuri care sunt prezinta un risc ridicat de a contacta hepatita C:

persoane care au suferit transfuzii de sange sau transplanturi de organe; persoane afectate de hemofilie (peste 60% din cazuri) utilizatori ai drogurilor injectate; personal al spitalelor; copii nascuti din mame infectate cu virusul hepatic C; familii ale persoanelor infectate; persoane cu parteneri sexuali multipli; adepti ai tatuajelor si a piercingurilor numeroase.

Hepatita C tratament
Tratamentul afectiunii hepatice C are ca scop primar vindecarea adica eradicarea completa a viruslui, si implicit, cresterea calitatii vietii. Obiectivul secundar este de a opri evolutia catre ciroza si cancer hepatic, acolo unde vindecarea nu este posibila. Tratamentul cuprinde trei aspecte: 1. regimul sunt recomandate evitarea alcoolului si curele cu vitamina E; 2. vaccinarea impotriva virusului hepatic A, a virusului hepatic B si, anual, impotriva gripei, intrucat suprainfectia cu acestea pot cauza complicatii fatale; 3. medicatia antivirala:

interferon

Schema de tratament:

durata este de 48 de saptamani, putand varia in functie de rezultate

A. PEG alfa-2a (Pegasys 40KD)

doza este independenta de greutatea corporala - 180 g/sptmn

B. PEG alfa-2b (PegIntron 12KD)

doza este dependenta de greutatea corporala, administrandu-se 1,5 g /kg corp/sptmn

C. Interferon standard

doza este de 3MU x 3/saptamana

ribavirina prescrisa numai impreuna cu interferon

Schema de tratament:

doza este dependenta de greutatea corporala

greutate mai mare de 85 kg doza recomandata este de 1200 mg/zi; durata biterapiei depinde de evolutie, in mod normal durand 48 de saptamani. Tratamentul poate continua sau poate fi oprit in functie de raspuns.

o o o

greutate mai mica de 65 kg doza este de 800 mg/zi greutate cuprinsa intre 65-85 kg doza este de 1000 mg/zi

Efecte adverse ale tratamentului cu ribavirina:

nonsevere: tuse, dispnee de effort, insomnie, eruptie cutanata, prurit; severe: anemie hemolitica, teratogenicitate;

Hepatita C prevenire
Nu exita vaccin impotriva virusului hepatic C. De vreme ce acest virus hepatic este raspandit in special prin sange, singura metoda de a preveni imbolvanirea este aplicarea unor masuri riguroase de igiena personala si de sanatate, in general:

evitarea drogurilor injectabile, a acelor sau a seringilor folosite; evitarea utilizarii de catre mai multe persoane are unor intrumente care ar putea avea sange infectat cu virusul hepatic C pe ele: aparate de ras, periute de dinti etc.; evitarea efectuarii de tatuaje sau piercinguri in locatii dubioase, care nu prezinta incredere. utilizarea corecta a prezervativelor de cate ori facem sex cu un partener instabil;

Ce este Hepatita D?
Hepatita D este o infectie acuta sau cronica a ficatului cauzata de un virus de tip RNA, ce poate aparea fie simultan cu infectia cu virus hepatic B (coinfectie), fie ulterior acesteia (suprainfectie), fiind o forma mai agresiva decat celelalte forme de hepatita. Ca si hepatita B, virusul hepatic D poate cauza atat forma acuta a bolii, cat si una cronica. Ce este specific acestui virus hepatic delta este incapacitatea acestuia de a cauza o infectie singur, probabil datorita faptului ca este o mica si incompleta particula virala. Pentru a se dezvolta, virusul hepatic D are nevoie de acoperirea si protectia virusului hepatic B. Se considera hepatita cronica cu virus D atunci cand acesta persista mai mult de 6 luni dupa infectare in sange. In cazul coinfectiilor (cand virusii hepatici B si D apar in acelasi timp), majoritatea pacientilor au capacitatea de a se recupera in totalitate, deoarece coinfectia cauzeaza a forma acuta a hepatitei care poate fi diagnosticata. Doar intre 2-5% dintre adultii infectati dezvolta hepatita cronica. Situatia este mai dramatica in cazul suprainfectiilor (virusul hepatic D apare dupa ce virusul hepatic B a afectat deja organismul). In acest caz, intre 50-70% dintre persoanele infectate dezvolta hepatita fulminanta, in care VHD se reproduce la usor, fiind in prezenta unui mediu favorabil format dintr-un numar ridicat de virusi hepatici B. Aproape toate suprainfectiile cauzeaza hepatita cronica.

Hepatita D scurta istorie

Virusul hepatic D (de asemenea numit virusul delta) a fost descoperit in 1978 de catre gastroenterologul italian Mario Rizzetto si de catre expertul in virologie moleculara John Gerin de la Universitatea Georgetown din SUA. Gastroenterologul a constat ca o parte din pacientii infectati cu virusul hepatic B prezentau o alta forma de agent infectios in ficatul lor. Cand ambii virusi erau prezenti, infectia acuta era mai agresiva. De asemenea, pacientii cu ambele infectii dezvoltau mai frecvent hepatita cronica decat cei infectati doar cu virusul hepatic B.

Hepatita D perioada de incubatie si de contagiune

Virusul hepatic D are o perioada de incubatie ce variaza intre 3-7 saptamani. In coinfectie, in general aceasta este perioada de incubatie, insa, in suprainfectii, aceasta se micsoreaza la 3 saptamani, intrucat virusul D se replica mai usor in prezenta unui mediu propice: virusii B deja existenti.

Hepatita D simptome
Coinfectie Faza preicterica (3-7zile) Oboseala letargie Anorexie Greata Dureri de cap Faza icterica Icter Oboseala Greata Scaune de culoarea argilei Urina de culoare inchisa Icter coagulopatie Dificultati de concentrare Insomnii Tulburari de personalitate Suprainfectie

Hepatita D - transmitere

Virusul hepatic D este transmis in acelasi mod ca si VHB adica prin contactul cu sange infectat, prin sex neprotejat (fara prezervativ) si foarte frecvent de la mama la copilul nou-nascut. Exista cateva grupuri care sunt prezinta un risc ridicat de a contacta hepatita D:

Persoanele infectate cu virusul hepatic B; persoane cu parteneri sexuali multipli sau diagnosticate cu boli cu transmitere sexuala; copii nascuti din mame infectate; personal al spitalelor sau pacienti internati pe perioada lungi in spitale; persoane care au contact prelungit cu persoane infectate (familii, prieteni); receptori ai transfuziilor de sange; utilizatori ale drogurilor injectate; persoane ale caror sange ar fi putut intra in contact cu saliva unei persoane infectate cu virusii hepatici B+D; persoane care calatoresc in tari cu prevalenta ridicata de hepatita B+D; homosexuali (barbati) persoane al caror sange ar putea intra in contact cu saliva persoanelor infectate cu virusii hepatici B+D

Hepatita D tratament
In cazul infectiei acute cu virusul hepatic D, tratamentul este similar celorlalte forme de infectii hepatice virale: odihna, dieta echilibrata si evitarea alcoolului. In cazul tratarii hepatitei cronice cu virus D, lucrurile sunt mai complicate. Desi pana acum au fost incercate tratamente cu alfa-interferon, lamivudina, agenti imunosupresivi, nici unul nu s-a dovedit eficient in tratarea infectiei cronice cu virusul hepatic D. Transplantul hepatic este o optiune in cazul unui ficat distrus in mare parte sau nefunctional. Dar chiar daca procedura are succes, exista o mare sansa ca afectiunea sa reapara, caz in care, ciroza poate aparea si evolua mult mai rapid.

Hepatita D prevenire
Cea mai buna metoda de a preveni infectarea cu virusul hepatic D este vaccinarea impotriva virusului hepatic B, intrucat VHD nu se poate dezvolta decat in prezenta VHB. Prin urmare, vaccinul care este disponibil inca din 1982, preintampina infectarea cu ambii virusi. Din nefericire, pentru persoanele deja infectate cu virusul hepatic B, nu exista vaccin care sa impiedice suprainfectarea cu virusul hepatic D.

Alte maniere de prevenire:

utilizarea corecta a prezervativelor de fiecare data cand avem contacte sexuale cu parteneri instabili; administrarea imunoglobulinei antihepatita B (HBIG) nou-nascutilor din mame infectate si vaccinarea acestora la 12 ore dupa nastere; evitarea drogurilor injectate (a acelor sau a seringilor folosite); evitarea utilizarii de catre mai multe persoane are unor intrumente care ar putea avea sange pe ele: aparate de ras, periute de dinti etc.; evitarea efectuarii de tatuaje sau piercinguri in locatii dubioase, care nu prezinta incredere.