Sunteți pe pagina 1din 4

La ziua judecăţii

Prezentul mai întotdeauna minte…sau se travesteşte. El minimalizează


oamenii valorici, încearcă să îi pună la zid, să îi dispere şi să îi
înfometeze… şi ridică în slăvi canaliile, incompetenţii, oligofrenii
spiritului, pe oamenii care toată viaţa cară genţi, raţe, dimigeni de vin,
care bagă valută în plic şi o pun… acolo, unde trebuie. Prezentul e
sinucigaş cu Sfinţii, cu geniile, cu eroii, cu valorile, cu oamenii care
tezaurizează experienţe absolut importante pentru sănătatea valorică,
pentru igiena lumii noastre.

Prezentul ne e vrăjmaş…dacă în punctele cheie stau vrăjmaşii


spiritului, ai valorilor, cei care nu dau nimic pe excelenţă…dar dau
multe celor care se milogesc, se ploconesc, se spetesc în a ridica
osanale care astupă…bunul simţ al conştiinţei.

Numai că prezentul acesta năucitor şi, de multe ori, foarte nedrept,


atunci când e scris, când se scrie despre el fir a păr…el, creează
posteritatea, care e o zi a judecăţii…înainte de Înfricoşata Judecată a
Domnului. Posteritatea valorică, adevărul gol-goluţ, nefardat,
neremaniat, neretuşat e cea mai înspăimântătoare şi laconică formă de
dreptate. Şi, fără ea, prezentul mincinos…ne-ar astupa cu totul
conştiinţa şi ne-am da cu toţii, cu un mod de-a fi, care merge, la sigur,
spre Iad.

Citesc de vreo 3 zile (şi unele fraze de mai multe ori…numai pentru
cruzimea dureroasă a adevărului, care se tot repetă cu oamenii) Lidia
Stăniloae, Memoriile unui fugar, col. Memorii. Jurnale, Ed.
Humanitas, Bucureşti, 2009, 330 p. …şi reobserv cum, doar o frază…
sau două…e de ajuns să destructureze, din interior, pentru totdeauna, o
falsă personalitate sau să reducă “personalităţile” la locul lor, micuţ,
unde au fost întotdeauna.

1
Vieţile Sfinţilor, Memoriile şi Jurnalele Sfinţilor, ale geniilor, ale
eroilor, ale marilor personalităţi ale lumii sunt…judecata lumii, sunt
bisturiul care taie excrescenţele, sunt cele mai mari surse de
însănătoşire ale lumii, sunt motivele pentru ca să mai speri să fii
înger…într-o lume a desfiguraţilor moral.

Şi afli, prin intermediul lor, cum tatăl sau mama şi-au dat fiica să fie
ucisă, cum soţia sau unchiul, bunica sau sora era turnătorii tăi, cum s-
au creat intrigile sau cine au fost pigmeii care s-au luat de un Ioan
Gură de Aur, de Fotie cel Mare sau de Grigorie Palama, pentru ca să
fie ruşinea întregii istorii. Afli cine a destituit pe cine şi de ce, ce fel de
canalii pot îmbrăca veşmintele Bisericii, cine sunt marile “personalităţi
fără operă”, cine sunt detractorii, cine sunt insignifianţii de care nu
poţi să respiri, cine sunt oamenii cu două feţe, cine şi de ce…trenează
lucrurile.

Adevărurile hârtiei şi, acum, ale înregistrărilor audio şi video sunt


cauterizante…dar vindecătoare. Ele se creează astăzi…şi restaurează
adevărul mâine. Dacă istoria e nedreaptă astăzi, fiţi pe pace, nimeni nu
ocupă locul altuia, ci fiecare e pus acolo unde trebuie! Dacă doriţi să
aflaţi adevărul istoriei noastre, a lumii noastre, adevărul crud…
începeţi, vă rog, cu Scriptura şi cu vieţile Sfinţilor Bisericii, apoi cu
jurnalele marilor genii şi valori ale lumii…şi veţi afla ce înseamnă să
fii sau să ai adevărul, să fii al adevărului…şi nimeni să nu te ajute.

Nu trebuie să uităm că Sfinţii din calendarul nostru sunt expresii ale


ingratitudinii, cel mai ales, a celor din timpul lor. Nu Dumnezeu îi
omoară pe Sfinţi, ci cei cărora ei le slujesc! Iar adevărul unui secol nu
stă în conducătorii de stat sau ai Bisericii sau în vârfurile sociale
“legimitate” non-valoric…ci în persoanele care vor scrie, negru pe alb,
singurele adevăruri care merită să fie ştiute despre acel secol. Există
adevăruri mărunte…şi adevăruri mari. Însă, să te ferească Dumnezeu,
ca să intri în coliziune cu oamenii care scriu istoria care contează,
pentru că ei…te vor pune la coşul de gunoi al istoriei în câteva fraze.

Mitropoliţii şi preoţii care îl exilează pe Ioan Gură de Aur, cei care îl


anatematizează pe Maxim Mărturisitorul sau pe Ioan Damaschin, cei
care îi ard o parte din gigantica sa operă lui Fotie cel Mare sau îl
caterisesc pe Antim Ivireanul şi îl îmbracă în straie de mirean,
sărmanul mitropolit invidios, care îi face zile negre lui Simeon Noul
Teolog…sunt bietele nulităţi ale istoriei, peste care, deja, a venit ziua
judecăţii.

Doamna Lidia Stăniloae, şi în prima carte-jurnal şi în aceasta, a doua,


reuşeşte să ne arate faptul, că “Părintele Stăniloae al Ortodoxiei
Româneşti, unul dintre marii credibili pentru reala istorie a secolului

2
său”, a fost călcat în picioare de câţiva patriarhi, de câţiva colegi, de
foarte mulţi oameni, care nu erau de nasul lui şi nici nu sunt şi nici nu
vor fi vreodată. Şi că, niciodată nu a fost apreciat de ai lui, nici nu a
fost stimat cum se cuvenea, i s-au dat distincţii în România după ce
grecii se treziseră cu 30-40 de ani înainte…dar că, e bine că a scris
mult…pentru că, după moartea lui, putem să ne îmbogăţim din banii
pe care îi putem lua pe cărţile sale.

Şi la fel Eminescu, Stănescu, Sorescu, Iorga, Brâncuşi, toţi Sfinţii şi


geniile României…au fost, mai mult sau mai puţin, nişte “paraziţi” ai
lumii lor, nişte “ciumaţi”, nişte “încurcă lume”…dar sunt singurii care
contează pentru posteritate şi pentru veşnicie.

Dumnezeu ne iubeşte atât de mult…pentru că este extrem de drept cu


toţi. Dacă nu ar fi foarte drept, nu ar fi şi atât de milostiv, de
preamilostiv, de arhimilostiv. Şi Dumnezeu îngăduie, pentru că doreşte
adevărul, ca posteritatea să spună adevărul, mai înainte de Judecata
finală, a marilor oameni ai Săi. Nu mergem cu toţii, fără nicio licărire
de adevăr…spre marele adevăr al Judecăţii finale. Adevărurile se spun,
şi Dumnezeu îngăduie acest lucru, pentru că aceste adevăruri mari…
regenerează umanitatea.

Posteritatea…uită non-valorile şi le fărâmă statuile de carton. Dacă nu


ai stat în adevăr, în adevărul sfinţeniei sau în adevărul creaţiei artistice
te dizolvi în masa celor mulţi. Te dizolvi şi…pieri.

Am înţeles asta din copilăria mea, atunci când am început să văd


oameni murind, acoperiţi cu uitare, şi faţă de care toţi se comportau….
cu indiferenţă. Dacă nu eşti o măreţie între oameni, dacă nu eşti omul
lui Dumnezeu, dacă nu eşti dorul şi expresia adevărului multora nu
contezi! Contezi numai dacă numele şi faptele tale trec din gură în
gură, din inimă în inimă, din generaţie în generaţie. Contezi numai
dacă, cu adevărat, exişti pentru adevăr. În rest…uitare! Şi uitarea…
desfiinţează falsele personalităţi…măturând adevărul istoriei de
impostură.

Dacă vă pot da un sfat, ar fi acesta: nu încercaţi să fiţi bădărani cu cei


care scriu istoria reală, de mâine, pentru că vă desfiinţează toată
viaţa…în două, maxim, trei fraze! Uneori e de ajuns…numai un
cuvânt.

Publicat în:

• Opinii
• Reflecţii

3
on at 2:05 PM Comentarii (2)
Tags: Jurnalul este judecata istoriei, Opinii, posteritatea desfiinţează
falsele personalităţi, pr. dorin picioruş, Reflecţii, teologie pentru azi