www.e-referate.

ro

Raspunderea Presedintelui Romaniei

La inceputul ei, institutia sefului de stat, de regula monarh, era caracterizata, explicabil de altfel, printr-o iresponsabilitate politica fata de Parlament si o iresponsabilitate absoluta penala, situatie cel mai bine reliefata in monarhiile absolute1[1]. Nici evolutia institutiei sefului de stat, o data cu evolutia tuturor celorlalte organe ale statului, nu a dus la schimbari majore in aceasta privinta, deoarece imunitatea acestuia pentru infractiunile savarsite in exercitiul functiei, s-a pastrat, cu exceptia inaltei tradari si a raspunderii pentru alte infractiuni, care nu sunt in legatura cu functia2[2]. Aceasta regula este proprie republicilor cu regim prezidential, semi-prezidential, unde exista obligatia contrasemnarii actelor de primul-ministru sau de ministru sau in cele cu regim parlamentar3[3]. Constitutia din 1991 prevede in art. 84 alin. 2 ca Presedintele Romaniei se bucura de im 747j96h unitate. Notiunea de imunitate, in acest caz, prin textul constitutional din art. 84 alin. 2, care face trimitere la deputati si senatori (art. 72 alin. 1 din Constitutie) are intelesul de iresponsabilitate si de inviolabilitate. Iresponsabilitatea Presedintelui nu inseamna numai ca acesta nu raspunde pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate in exercitarea mandatului sau4[4], dar presupune ca este aparat de raspundere, pe durata mandatului si dupa incetarea acestuia5[5], pentru faptele penale, contraventionale sau generatoare de prejudicii savarsite in legatura cu prerogativele functiei6[6]. Inviolabilitatea Presedintelui presupune ca acesta va raspunde pentru orice alta fapta savarsita si care nu are legatura cu functia exercitata7[7]. Prin urmare imunitatea de care se bucura Presedintele in timpul exercitarii mandatului sau, nu il mai ocroteste, dupa incetarea acestuia, astfel ca acesta va putea fi perchezitionat, retinut, arestat sau trimis in judecata penala ori contraventionala, conform regulilor dreptului comun8[8]. 1[1] A se vedea Tudor Draganu, Drept constitutional si institutii politice tratat elementar, 1998, pag. 300. 2[2] Ibidem, pag. 300-301. 3[3] Ibidem, pag. 301. 4[4] Art. 84 alin. 2 teza a II-a, art. 70 din Constitutie. 5[5] A se vedea Mihai Constantinescu, Ion Deleanu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Vasilescu, Ioan Vida, Constitutia Romaniei - comentata si adnotata, R.A. Monitorul Oficial, Bucuresti, 1992, pag. 192. 6[6] A se vedea Rodica Narcisa Petrescu, Drept administrativ, 2001, pag. 64. 7[7] A se vedea Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Editura "Nemira", Bucuresti, vol. II, 1996, pag. 420.

In general literatura juridica considera ca raspunderea Presedintelui poate fi politica sau juridica9[9]. Raspunderea politica (definita ca o raspundere administrativ disciplinara de profesorul Antonie Iorgovan10[10]) presupune: a) raspunderea Presedintelui fata de alegatori; b) suspendarea din functie urmata de demiterea Presedintelui11[11]. Conform art. 95 alin. 1 din Constitutie suspendarea Presedintelui Romaniei intervine in cazul savarsirii, de catre acesta a unor fapte grave, prin care se incalca prevederile constitutionale. Insa, sintagma de fapte grave, nu este lamurita in textul constitutional, ceea ce inseamna ca intelesul acesteia este lasat la aprecierea, chiar discretionara, a initiatorului propunerii de suspendare. Suspendarea poate fi initiata de cel putin o treime din numarul deputatilor si senatorilor, luati impreuna si trebuie adusa neintarziat la cunostinta Presedintelui. De asemenea, potrivit art. 95 alin. 1 si art. 146 lit. h din Constitutie, Curtea Constitutionala trebuie consultata, dand un aviz consultativ, la propunerea de suspendare din functie a Presedintelui Romaniei. Daca doreste, Presedintele, poate oferi Parlamentului, intrunit in sedinta comuna, explicatii cu privire la faptele ce i se imputa, dupa care se trece la vot. Propunerea de suspendare din functie, pentru a fi aprobata, are nevoie de votul majoritatii deputatilor si senatorilor. O data aprobata propunerea, se instaleaza interimatul functiei de Presedinte, care presupune ca prerogativele functiei vor fi indeplinite temporar, fie de presedintele Senatului, fie de presedintele Camerei Deputatilor, care la randul lor raspund politic si juridic, conform art. 95 si 97 din Constitutie. Suspendarea din functie a Presedintelui nu este altceva, in acest caz, decat o procedura prealabila, obligatorie, care presupune aducerea la cunostinta a faptelor grave prin care s-au incalcat prevederile constitutionale de catre acesta. Demiterea propriu-zisa, ca sanctiune politica si juridica, are loc numai daca Parlamentul, prin hotararea sa, organizeaza un referendum national, in conditiile prevazute de Legea nr. 3/200012[12], iar propunerea intruneste votul majoritatii cetatenilor inscrisi pe listele electorale (art. 10 din Legea nr. 3/2000). Masura demiterii din functie a Presedintelui Romaniei intra in vigoare la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a hotararii Curtii Constitutionale de confirmare a rezultatelor referendumului national (art. 45 alin. 2 din Legea nr. 3/2000). 8[8] A se vedea Tudor Draganu, op.cit., pag. 302. 9[9] A se vedea Rodica Narcisa Petrescu, op.cit., pag. 64. 10[10] A se vedea Antonie Iorgovan, op.cit., pag. 421. 11[11] A se vedea Ion Deleanu, Drept constitutional si institutii politice tratat, Editura "Europa Nova", 1996, vol. II, pag. 365 autorul considera demiterea ca o sanctiune exclusiv politica. 12[12] Publicata in M.Of. nr. 84 din 24 februarie 2000.

Raspunderea juridica a Presedintelui pleaca de la premisa ca desi acesta nu raspunde penal si civil pentru actele juridice si operatiunile tehnico-materiale savarsite sau opiniile exprimate in exercitarea functiei sale13[13], totusi, potrivit art. 96 din Constitutie, se instituie in sarcina Parlamentului un control de sesizare, potrivit caruia, Camera Deputatilor si Senatul, in sedinta comuna, pot hotari punerea sub acuzare a acestuia, pentru inalta tradare, cu votul a cel putin doua treimi din numarul senatorilor si deputatilor. De la data punerii sub acuzare si pana la data demiterii Presedintele este suspendat de drept. Competenta materiala de judecata apartine Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in conditiile legii (art. 96 alin. 4). In primul rand, este de observat, fata de textul constitutional, ca legiuitorul roman a redus aceasta raspundere juridica numai la raspunderea penala, si aceasta numai pentru inalta tradare, in rest mentinand intacta imunitatea penala, civila si contraventionala a Presedintelui pentru faptele legate de exercitarea prerogativelor functiei. Prin dispozitia expresa a art. 84 alin. 2 din Constitutie, se aplica regula statornicita de Constitutia revizuita in art. 72 alin. 1, dar atat. Ceea ce inseamna ca legiuitorul constituant nu a vrut sa extinda si celelalte dispozitii referitoare la Parlament, si Presedintelui. In al doilea rand, este de observat ca aceasta raspundere este preluata, intocmai, din Constitutia Frantei din 4 octombrie 1958. Potrivit art. 68 din Constitutia Frantei, Presedintele Republicii nu este responsabil de actiunile sale intreprinse in exercitiul functiei decat in caz de inalta tradare. El nu poate fi pus sub acuzare decat de cele doua Camere, care hotarasc prin vot identic, intr-o sedinta publica, cu majoritate absoluta a membrilor lor. Presedintele este judecat de Inalta Curte de Justitie. In al treilea rand, este de observat ca competenta de a stabili daca Presedintele raspunde sau nu penal, revine numai Inaltei Curti de Casatie si Justitie (art. 96 alin. 2 din Constitutie) in prima si ultima instanta. Potrivit art. 2 din Protocolul nr. 7 din 22 noiembrie 1984 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, semnata la Roma la 4 noiembrie 1950, orice persoana, declarata vinovata de o infractiune, are dreptul la doua grade de jurisdictie, mai putin cel ce a fost judecat in prima instanta de cea mai inalta jurisdictie. Prin decizia Consiliului Constitutional din Franta din 22 ianuarie 1999 s-a hotarat ca raspunderea penala a Presedintelui Republicii nu poate fi stabilita decat de Curtea Suprema de Justitie. In al patrulea rand, este de observat ca aceasta competenta se limiteaza numai la fapte savarsite in timpul mandatului sau de Presedinte si in legatura cu functia sa. Justitia franceza, obligata sa se pronunte asupra competentei sale de a instrumenta cazurile in care Presedintele Republicii Franceze a fost implicat inainte, de a-si prelua mandatul, a recurs la o decizie a Consiliului Constitutional din octombrie 2000 prin care se statua ca orice urmarire penala in fata instantelor obisnuite de drept comun se suspenda pe perioada exercitarii mandatului prezidential. Infractiunea de inalta tradare este incriminata ca atare prin art. 96 (textul introdus dupa revizuirea Constitutiei) din Constitutia Romaniei si constituie o varianta in 13[13] A se vedea Tudor Draganu, op.cit., pag. 162-163.

forma calificata si agravanta a infractiunii de tradare prevazute in art. 155-157 din Codul penal. Aceasta infractiune de inalta tradare are un subiect calificat, care este exclusiv numai Presedintele Romaniei si poate fi savarsita numai cat timp autorul indeplineste functia ce atrage caracterizarea ei ca infractiune. In literatura juridica s-a exprimat opinia ca aceasta infractiune este autonoma, distincta de infractiunea de tradare prevazuta de Codul penal si ca Parlamentul este dator sa-si motiveze hotararea, definind elementele constitutive ale faptei dedusa judecatii, sub conditia admiterii acestei motivari de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie14[14]. In opinia noastra, aceasta parere este excesiva, incalcand principiul nullum crimen sine lege, nula poena sine lege. Chiar daca aceasta infractiune este incriminata in Constitutie, ea nu poate avea un caracter autonom, cu atat mai mult cu cat ea trebuie sa prevada si o sanctiune. In consecinta, o astfel de abordare a problemei are o scapare, atata timp cat infractiunea, pe langa faptul ca nu este descrisa in elementele ei componente obligatorii nu are nici o sanctiune. Ca atare, apare rational, ca in momentul analizei existentei infractiunii sa se fixeze ca puncte de referinta elementele infractiunii de tradare prevazuta in Codul penal (obiect, subiect, latura obiectiva si latura subiectiva), iar pentru agravanta sa se ia in considerare dispozitiile art. 96 din Constitutie. Astfel, o data ce infractiunea nu este determinata ca atare, printr-o lege, fie ea constitutionala, ea nu poate avea drept urmare pedepsirea persoanei vinovate, o data ce faptele sale nu au fost incriminate ca ilicite. Singurul temei al raspunderii juridice penale este infractiunea. Este adevarat ca in aplicarea art. 96 din Constitutie, in Regulamentul sedintelor comune ale Camerelor s-a explicitat ca procedura de punere sub acuzare a Presedintelui se declanseaza numai pe baza unei cereri semnate de cel putin o treime din numarul deputatilor si senatorilor, iar cererea trebuie sa cuprinda descrierea faptelor care sunt imputate si incadrarea lor juridica, dar aceasta nu schimba cu nimic faptul ca in realitate nu este stabilit cadrul juridic ilicit al faptelor care ar cadea sub incidenta acestei infractiuni. In aceeasi ordine de idei, este de discutat daca nu cumva Parlamentul, in hotararea sa de punere sub acuzare, prin descrierea faptei, incrimineaza retroactiv ca infractiuni (poate fi o razbunare politica), fapte care in alte imprejurari nu ar putea duce, implicit, la sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Daca, in art. 73 lit. h din Constitutie se stabileste ca infractiunile si pedepsele, regimul executarii acestora se stabileste prin lege organica, cu atat mai mult, o astfel de incriminare, din ratiunile aratate, trebuie sa fie cuprinse intr-o lege si nu lasata la discretia unui Parlament, mai mult sau mai putin binevoitor. In actuala concepere a acestei infractiuni, in opinia noastra, nici un Presedinte nu va raspunde penal pentru infractiunea de inalta tradare. O alta problema care suscita discutii este modul de sesizare al Inaltei Curti de casatie si Justitie. In literatura juridica s-a sustinut ca hotararea Parlamentului de punere sub acuzare a Presedintelui Republicii, nu este suficienta pentru Inalta Curte de Casatie si Justitie in 14[14] A se vedea Ioan Vida, Puterea executiva si administratia publica, pag. 72.

a se considera legal sesizata15[15]. Potrivit acestei opinii, punerea sub acuzare ar trebui sa se transmita Parchetului General, care in conditiile legii de procedura penala, respectiv prin rechizitoriu, va sesiza instanta competenta Inalta Curte de Casatie si Justitie. Ca atare, se sustine in aceasta opinie, ca votul Parlamentului nu are decat semnificatia sesizarii Parchetului General, dar el nu poate constitui obligatie juridica, sub aspectul existentei faptei penale. Nu este exclus ca Parchetul General sa ajunga la concluzia ca acuzatia de inalta tradare, nu se poate concretiza si intr-o acuzatie strict tehnico-juridica, de savarsire a unei infractiuni, ceea ce ar avea drept efect, scoaterea Presedintelui de sub urmarire penala16[16]. Aceasta opinie s-a spus in literatura juridica are rolul de a reduce efectele juridice ale institutiei punerii sub acuzare de catre Parlament la dimensiunea unui simplu denunt penal, caruia Parchetul este liber sa-i dea sau nu curs17[17]. Fata de cele de mai sus, este discutabil daca Parlamentul mai are obligatia sa sesizeze Procurorul General, pentru ca acesta la randul sau sa inceapa urmarirea penala, sa puna in miscare actiunea penala si prin rechizitoriu sa dispuna trimiterea in judecata in calitate de inculpat a Presedintelui. In opinia noastra legiuitorul constituant, cand a folosit notiunea de "punere sun acuzare" a inteles ca Parlamentul, prin propria cercetare si dand dovada de bona fides, se substituie oricarui organ de cercetare penala sau de urmarire penala si prin urmare hotararea adunarii legislative echivaleaza cu punerea in miscare a actiunii penale, avand rolul rechizitoriului, sesizand instanta suprema, deoarece este o procedura speciala, stabilita printr-o lege speciala (punerea sub acuzare), care se sustrage regulilor generale si de drept comun in materia procesului penal. Chiar daca acceptam ideea ca sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie trebuie sa se faca prin rechizitoriu de catre Procurorul General, de asemenea, nu credem ca suntem in prezenta unui denunt penal, facut in conditiile art. 221 si urm. Cod proc. pen. O data sesizat cu faptele, procurorul nu mai are libertatea sa aprecieze asupra vinovatiei, el nu mai poate opera cu institutii ca neinceperea urmaririi penale, incetarea urmaririi penale sau scoaterea de sub urmarire penala. El va proceda pur si simplu la punerea in miscare a actiunii penale si va emite rechizitoriul. Procurorul General este mai degraba un organ subordonat executivului, astfel incat ar fi foarte greu sa i se recunoasca un drept de a cenzura hotararile Parlamentului, fara a incalca principiul separatiei puterilor statului si fara riscul de a diminua insasi semnificatia actului, de punere sub acuzare a Presedintelui Republicii. De abia Inalta Curte de Casatie si Justitie, care judeca in sectiile unite va putea pronunta orice solutie, de condamnare, achitare sau sa dispuna incetarea procesului penal. La data ramanerii definitive a hotararii de condamnare, Presedintele Republicii este demis de drept (art. 96 alin. 3 Constitutie). 15[15] A se vedea Antonie Iorgovan, op.cit., pag. 426; Ioan Vida, op.cit., pag. 72. 16[16] A se vedea Antonie Iorgovan, op.cit., pag. 426. 17[17] A se vedea Tudor Draganu, op.cit., pag. 303

De asemenea, in literatura juridica s-a mai ridicat problema daca Presedintele Republicii, in perioada mandatului sau, poate sa fie chemat ca martor in fata instantelor judecatoresti sau a comisiilor de ancheta parlamentara18[18]. Desi dispozitiile constitutionale referitoare la imunitatea Presedintelui au un caracter exceptional si sunt de stricta interpretare, aceasta nu impiedica cu nimic ca acesta, si cat timp este in functie, sa fie ascultat ca martor, cu conditia, ca faptele pentru care este intrebat sa nu aiba nimic comun cu prerogativele pe care le exercita19[19]. Aceeasi problema s-a ridicat si in Franta, unde, dintr-un punct de vedere, s-a exprimat opinia ca magistratii au competenta de a-l audia pe Presedinte in calitate de martor asistat pentru fapte ce au avut loc inainte de inceperea mandatului, si un alt punct de vedere, care considera ca judecatorii nu au competenta sa judece actele de instrumentare care vizeaza Presedintele in exercitiu al Republicii, cu atat mai mult cu cat se apreciaza ca statutul martorului asistat este asimilabil cu o actiune de urmarire. Persoana careia i-a incetat calitatea de sef al statului roman, ca urmare a savarsirii unei infractiuni pentru care a fost condamnat definitiv sau ca urmare a demiterii din functie prin referendum, nu poate beneficia de facilitatile conferite prin Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de sef al statului roman (folosinta gratuita a unei locuinte de protocol, o indemnizatie lunara, paza si protectie, folosinta gratuita a unui autoturism)20[20].

Powered by http://www.e-referate.ro/ Adevaratul tau prieten

18[18] Ibidem, pag. 304. 19[19] Ibidem, pag. 304; in sens contrar Ioan Vida, op.cit., pag. 70. 20[20] Publicata in M.Of. nr. 386 din 16 iulie 2001.