Simfonia anotimpurilor E vara, iarasi vara.

Stau intinsa pe iarba verde ca smaraldul, printre florile multicolore, cu mana sub cap si cu ochii spre cerul senin. Ma gandesc ca inevitabil e vara. Un anotimp plin de soare si bucurie pentru copiii de pretutindeni. La un moment dat, nu stiu cum, m-a furat somnul. In vise eram printre niste nori pufosi si in fata mea au aparut patru zane frumoase, fiecare cu un instrument muzical in mana. Rochiile lor erau brodate cu fir de aur si argint si incrustate cu mii de diamante. Una avea fulgi de zapada, minunat de stralucitori. Stiam ca e Iarna. Alta avea frunze uscate aurii, iar alta flori de mar albe si parfumate. Ultima insa cu rochia in valuri , cu pene de pescarusi, era cea mai draga mie, Vara. Parea ca e cea mai frumoasa si stralucea ca soarele auriu. Deodata sunete line si melodioase imi incantau urechile. Canta lin din fluier Iarna. Peste tot e numai gheata si in sufletul meu iata, e caldura si verdeata. Canta apoi si Primavara, flautu-i melodios si imprastie alene, abur dulce racoros. Vine Vara cu a sa harpa, mangaind urechile, cu sunetele-i minunate lumineaza fetele. Iata insa, Toamna mandra cu vioara ne incanta si ne linisteste firea. E concert? E simfonie? Nimeni, nimeni n-o sa stie. Si s-au prins in mandra hora salta sufletul in mine, parca-s vrea sa prind de mana zanele cu rochii line. Stau deoparte si-am in suflet, glasul lor ce umple zarea. N-as vrea sa alung din gene, sunetele lor supreme. Fluturii le tin isonul, pasari mandre bat din aripi, vantul suiera alene fara ca sa deranjeze. Vai, e o minunatie! Totul e de neuitat. As dori sa dorm etern pe o muzica nespusa si un nor din nalta zare a luat cu el usor, zanele si al lor cantec ca sa-mi fie iarasi dor. Iata-n zbor trecu o gaza, parca ar vrea sa ma trezeasca, insa eu trag lin de gene ca visul sa nu se opreasca. Am trait un vis aparte si in suflet mi-a ramas. Sper sa mai visez vreodata despre muzica naturii, dulce, dulce si curata ca o vraja minunata.