INTRODUCERE

Viaţa socială fiind eminamente o viaţă colectivă presupune existenţa unei mari diversităţi de raporturi, interacţiuni între agenţii vieţii sociale, fie ei indivizi sau grupuri de indivizi. Rolul dreptului de organizator al vieţii sociale, în principalul rol relativ, de disciplinator al conduitei oamenilor, în interacţiunea lor cotidiană, este, mai întâi, în plan abstract şi teoretic, evidenţiat de trăsăturile mecanismului reglementării juridice, mecanism conturat prin existenţa normelor juridice, parte componentă (subsistem) a sistemului normativ social. Analizând nexusul raporturilor umane, aspectele sociologice ale mecanismului de reglementare juridică nu pot scăpa analizei. Studiul raporturilor juridice subliniază tocmai aceste aspecte sociologice, raporturile de drept fiind, înainte de toate raporturi sociale, în care oamenii intră în vederea îndestulării trebuinţelor lor variate, raporturi de cooperare şi coexistenţă. Pentru ca un raport juridic să poată apărea şi să se desfăşoare este nevoie de existenţa unor premise. Îndeobşte se consideră că aceste premise sunt: norma juridică, subiectele de drept şi faptele juridice. Primele două premise sunt premise generale sau abstracte, în timp ce faptul juridic este premisa specială sau concretă. Normele de drept definesc domeniul comportării pasibile sau datorate, în cadrul unor raporturi sociale asupra cărora statul are interesul să acţioneze într-un anumit fel. Ele reprezintă premisa fundamentală a naşterii unui raport juridic. Întradevăr, fără norma de drept nu putem vorbi de raport juridic, norma de drept definind capacitatea subiectelor de drept şi stabilind, de asemenea, categoriile de fapte juridice ca şi efectele lor. Norma juridică îşi găseşte în raportul de drept principalul său mijloc de realizare. Pentru acest motiv, de multe ori, raportul juridic este caracterizat ca o normă juridică în acţiune, principalul, dar nu şi unicul mijloc de realizare a dreptului. Influenţa dreptului asupra relaţiilor sociale nu poate fi redusă la
3

o singură modalitate - crearea şi desfăşurarea raporturilor de drept. Ea este mult mai complexă, în prezent existând păreri în sensul existenţei unor norme juridice ce se realizează şi în afara producerii unor raporturi juridice (se au în vedere, în special, normele cu caracter şi conţinut prohibitiv). În aceste ipostaze s-ar prezenta mecanismul complex al influenţei dreptului asupra comportamentului uman, trebuie să se recunoască faptul că forma esenţială a acestei influenţe o constituie crearea şi desfăşurarea unor raporturi juridice. Raporturile juridice constituie modalitatea cea mai frecventă prin care energia normelor de drept se întrupează în viaţa socială. Realizarea dreptului prin intermediul raporturilor juridice implică o manifestare explicită a voinţei unor subiecte determinate în scopul valorificării prerogativelor legale. Pentru acest motiv se consideră că realizarea normelor de drept prin intermediul raporturilor juridice, reprezintă latura dinamică a reglementărilor juridice. Caracterul tipic, general, impersonal, irefragabil şi injonctiv al normei de drept se particularizează, se individualizează, capătă formă concretă în cadrul raporturilor juridice. Relaţia juridică presupune o serie de idei raţionale cum ar fi: persoană (subiecte) ; obligaţie ; act juridic ; fapt juridic ; etc. Raportul juridic presupune contactul între subiecte a căror acţiune (reglată de norma juridică) are o limită : dreptul şi obligaţia corelativă. Pentru acest motiv, în analiza conceptului raportului juridic va trebui să distingem, accepţiunea sa de fond raportul juridic, privit ca o formă de realizare a dreptului - de accepţiunea sa în înţelesul dat de tehnica juridică - raportul juridic apare ca o construcţie a gândirii teoretice. În urma tuturor acestor consideraţii vom defini raportul juridic ca acea legătură socială, reglementată de norma juridică, conţinând un sistem de interacţiune reciprocă între participanţi determinaţi, legătură ce este susceptibilă a fi apărată pe calea coerciţiunii statale.
4

Numai oamenii pot fi subiecte ale raportului juridic fie în mod individual, ca persoane fizice, fie organizaţi în diverse grupuri, ca subiecte colective de drept. Pentru a fi subiect de drept, persoana fizică trebuie să aibă capacitate juridică, aceasta desemnând aptitudinea generală şi abstractă a persoanei de a avea drepturi şi obligaţii în cadrul raportului juridic. Capacitatea juridică este reglementată de normele juridice în cadrul fiecărei ramuri de drept, distingând astfel o capacitate civilă - ceea ce interesează tema lucrării noastre, o capacitate penală, administrativă, etc. Capacitatea juridică este generală, când nu vizează un anumit domeniu, şi specială când se referă la un anumit domeniu, ramură, instituţie. De regulă, capacitatea juridică specială o au organizaţiile, deoarece ele sunt create pentru un anumit scop, ea fiind tocmai competenţa instituţiei. În general, capacitatea juridică este unică, însă, aşa cum vom vedea, în mod particular, dreptul civil cunoaşte două aspecte : capacitate de folosinţă şi capacitate de exerciţiu. Privitor la subiectele colective de drept, acestea sunt organizaţii (societăţi comerciale, ministere, parlament, asociaţii, fundaţii, sindicate, etc.), inclusiv statul . În materia dreptului civil - din nou aspect de interes pentru lucrarea noastră subiectul colectiv de drept este mai precis definit sub forma persoanei juridice care presupune o serie de condiţii speciale referitoare la organizare, conducere, patrimoniu, răspundere, firmă, ş.a . Trebuie menţionat însă, că noţiunea de persoană juridică, nu acoperă toată participarea colectivă la construirea raporturilor juridice, existând numeroase subiecte colective de drept care nu sunt persoane juridice (instanţele judecătoreşti, diverse asociaţii, etc.) Drepturile şi obligaţiile subiectelor între care se desfăşoară o relaţie socială formează conţinutul raportului juridic. Aceste drepturi şi obligaţii sunt prevăzute în norma juridică. Trebuie făcută distincţia între dreptul obiectiv ca ansamblu de norme
5

conduita subiectului pasiv se concretizează printr-o prestaţie pozitivă îndatorirea subiectului pasiv rezidă într-o conduită pretinsă de subiectul ( dare. c. ceea ce poate pretinde subiectul activ este exact ceea ce constituie îndatorirea subiectului pasiv. 6 . pe acelea care interesează tema noastră.şi dreptul subiectiv ca îndrituire legată de o persoană. În cadrul raportului juridic. Există numeroase clasificări ale drepturilor în literatura juridică. ele se presupun şi se coordonează reciproc. pretinsă de subiectul activ. de a da. poate fi definită ca fiind o îndatorire a subiectului pasiv al unui raport juridic. reprezintă o caracteristică definitorie a conţinutului raportului juridic faptul că drepturile şi obligaţiile nu sunt rupte unele de altele. b. în cuprinsul lucrării noastre. Deci. prin forţa coercitivă a statului. ea constă într-o îndatorire în antiteză cu caracteristica dreptului subiectiv al subiectului activ . Caracterizând succint obligaţia juridică se poate reţine că : a. a face sau a nu face ceva. din care noi vom reţine la momentul cuvenit. activ . drepturile şi obligaţiile în cadrul raportului juridic sunt corelative. facere ) sau o abstenţiune ( non facere ) . mai mult. ca element corelativ al raportului juridic. care se poate apăra apelând la justiţie. Obligaţia juridică. dreptul subiectiv apare ca o posibilitate conferită de norma juridică titularului dreptului (persoană fizică sau subiect colectiv de drept) de a pretinde subiectului pasiv să facă sau să nu facă ceva. conduită care poate fi impusă în caz de necesitate. realizarea acestei posibilităţi fiind garantată de forţa de constrângere statală la care poate recurge titularul dreptului în caz de nevoie. ca posibilitate de a acţiona în temeiul dreptului obiectiv. Aşadar.

ne vom afla în faţa unei norme de drept privat sau în faţa unei norme de drept public. deosebirea între dreptul public şi cel privat este foarte veche. Dar.privat. modifică sau sting raporturi juridice. După cum interesul normei priveşte un particular sau statul. cel puţin în parte. cu accentuarea celui din urmă. regăsindu-se la baza distincţiei criteriul utilităţii. Evenimentele sunt fapte juridice ce se petrec independent de voinţa oamenilor. iar acţiunile umane sunt manifestări de voinţă ale oamenilor care nasc. apreciindu-se că dreptul public domină tot mai mult dreptul privat.În ceea ce priveşte obiectul raportului juridic. la tema lucrării noastre. totodată. din fapte şi. Literatura juridică. Între regulile de drept şi faptele sociale există relaţii complexe. Dreptul se naşte. după cum scopul urmărit de o dispoziţie legală este acela de a satisface o nevoie a statului sau una a particularilor. cînd se conformează normelor juridice sau ilicite când le încalcă. ea găsindu-se formulată chiar în dreptul roman. dar atârnă juridiceşte unele de altele. încă de pe poziţiile clasice ale acestei distincţii nu s-au putut ignora interdependenţele existente între cele două domenii. Ramurile dreptului nu se influenţează numai reciproc. ajungîndu-se ca în teoriile recente să se atenueze diviziunea clasică public . acesta se concretizează în conduita umană ce se realizează de către subiecţii raportului juridic civil ca urmare a exercitării drepturilor şi îndeplinirea oblgaţiilor. modificarea sau stingerea de raporturi juridice şi provoacă prin acestea anumite consecinţe juridice. ba chiar să nu fie recunoscută. având în vedere criteriul voliţional clasifică faptele juridice în evenimente şi acţiuni . se aplică acestora. Pentru a circumstanţia noţiunile abordate mai sus. Astfel. Acestea din urmă pot fi licite. vom face o scurtă expunere a diviziunii dreptului în drept public şi drept privat. 7 . Vom defini faptele juridice ca fiind acele împrejurări care potrivit normelor juridice atrag după sine apariţia.

CAPITOLUI I RAPORTUL JURIDIC CIVIL 1.Curs pentru uzul studenţilor. cum ar fi numele.partea generală . De asemenea. dreptul civil este considerat dreptul comun faţă de dreptul comercial sau faţă de orice ramură de drept privat. dreptul de autor. unde cel puţin una din părţi se manifestă ca titular al puterii. dreptul civil este considerat acea ramură de drept ce cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementează raporturile patrimoniale în care părţile se află pe poziţii de egalitate. Considerăm că am conturat un cadru general şi abstract în care vom analiza tema lucrării noastre. Pe de altă parte. în întreg contextul prezentat mai sus. p. Spre deosebire de relaţiile de drept constituţional şi administrativ. cadru necesar pentru o bună înţelegere a noţiunilor ce vor fi definite pe linia logică gen-specie. în raporturile juridice de drept civil părţile apar ca subiecte egale. Editura Eminescu. NOŢIUNE Într-o formulare simplă raportul juridic civil poate fi definit ca o relaţie socială reglementată prin norme de drept civil1. 1987.Fără să intrăm în amănunte ce ne depărtează de scopul şi obiectul lucrării noastre.62 8 . Rămîne ca să identificăm pentru noţiunile abordate mai sus diferenţele specifice relative la raportul juridic civil. conţinutul şi obiectul acestuia. domiciliul. etc. Relaţia socială este o relaţie dintre oameni. 1 Ernest Lupan .Drept civil . dreptul civil include şi norme juridice care reglementează relaţiile sociale nepatrimoniale în care se manifestă individualitatea persoanei. starea civilă.

p. Aşadar.R. dacă orice raport juridic civil este o relaţie socială.adică o legătură între oameni. este raport juridic civil. CARACTERELE RAPORTULUI JURIDIC CIVIL 2 Gheorghe Beleiu . şi anume că este vorba de acele relaţii sociale care sunt reglementate de normele dreptului civil. Subiectele dreptului civil. Prin prisma normelor dreptului civil. relaţia socială nu îşi pierde calitatea sa primordială .aceea de a fi un raport social . . . Reţinem deci că raportul juridic civil este o specie de raport juridic. Editura Şansa S. nu este necesară. reglementată de norma de drept civil 2. prin raport juridic civil se înţelege relaţia socială.Bucureşti 2001.condiţia sine qua non a raportului juridic civil o reprezintă reglementarea unei relaţii sociale prin norme ce intră în conţinutul dreptului civil.fiind reglementată prin norma de drept civil. patrimonială sau nepatrimonială.Drept Civil Român.L. prin ea însăşi.Introducere în dreptul civil. O definiţie mai complexă decât cele redate mai sus. Într-o definiţie mai elaborată. nu orice relaţie socială. Deşi definiţia este formulată într-un mod foarte simplu.63 2 9 .iar norma de drept civil este exprimată în acte normative cuprinse în ramura dreptului civil. raporturile juridice civile apar ca o realizare a normelor juridice. ca izvoare ale acesteia. se poate reţine esenţa. Două aspecte trebuie relevate în definiţia de mai sus: . 2.

însă. de fapt se are în vedere. Planiol şi Ripert ) au respins această teză. Pe lângă acestea. Conţinutul acestui caracter rezidă în două aspecte: pe de o parte. Acest lucru trebuie înţeles astfel: o relaţie socială devine raport de drept civil pentru că s-a voit acest lucru de Gheorghe Beleiu . Persoanele. Este necesar să facem această precizare deoarece. Ulterior. Legea nu poate reglementa norme de conduită pentru bunuri. adică în calitatea lor de persoane fizice . în număr de trei. 63 3 4 Emil Poenaru . Trebuie precizat că raportul juridic civil se poate stabili atât între oameni. ei între ei. Subiectele dreptului civil.Teoria generală. priviţi fiind individual. Caracterul social al raportului juridic civil rezultă din faptul că el este o relaţie socială (reglementată prin normele de drept civil). adică este o relaţie dintre oameni. stabilit între titularul dreptului ca subiect activ şi toate celelalte persoane care sunt obligate să îl respecte. p. 38 4 10 .R. conduita oamenilor. Raportul juridic civil are un caracter voliţional . pe de altă parte norma de drept civil (ca orice normă juridică de altfel) nu se poate adresa decât conduitei oamenilor. relaţia dintre oameni nu îşi pierde trăsătura sa de a fi o relaţie socială şi. în calitatea de subiecte pasive 4. dar şi între oameni organizaţi în colectivităţi.Raportul juridic civil prezintă trăsăturile caracteristice oricărui raport juridic. autori de prestigiu ( Aubry . prin reglementarea sa de către norma de drept civil. Editura Şansa S. atunci când este vorba despre drepturile reale îndeosebi dreptul de proprietate.L. având calitatea de persoane juridice. dintre persoane.Drept civil român -Introducere în dreptul civil. Editura Nova Bucureşti. 1998. el are şi unele caracteristici proprii. p.Introducere în dreptul civil .Bucureşti –1995. autori aparţinând doctrinei franceze au susţinut până în secolul nostru că în asemenea cazuri ar fi vorba de o relaţie între titularul dreptului (proprietar) şi obiectul dreptului respectiv (lucrul). Rau . Chiar în situaţiile când se vorbeşte de “ regimul juridic al bunurilor “.. demonstrând că şi dreptul de proprietate este un raport juridic social. în calitatea lor de fiinţe sociale dotate cu raţiune 3.. cu privire la lucruri ori bunuri.

dar să apară în momentul stingerii acestuia. Autorul nu a dorit naşterea acestei obligaţii. Norma juridică are o trăsătură fundamentală . Acest caracter voliţional este comun tuturor raporturilor juridice. Autorului faptei ilicite îi revine obligaţia de a repara prejudiciul. Prin urmare. De obicei. Aceasta se transmite şi relaţiei sociale care este reglementată prin norma juridică. Bineînţeles. dintr-un delict civil (fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu) se naşte raportul de răspundere civilă delictuală doar pe baza voinţei exprimate în lege (art. la această categorie de raporturi juridice civile. a voinţei legiuitorului. în cadrul acestui raport juridic. autorul faptei ilicite va putea fi obligat. poate să nu existe în momentul naşterii raportului juridic. caracterul dublu voliţional este raportat la momentul formării raportului juridic civil. când obligaţia născută în cadrul unui raport juridic civil doar în temeiul legii este executată în mod voluntar (nu silit). există şi voinţa autorilor sau autorului actului respectiv (contract sau act unilateral). În ceea ce priveşte voinţa colectivă exprimată prin norma de drept civil este de înţeles că trebuie să fie cunoscută. la executarea obligaţiei. ce va duce la stingerea raportului juridic respectiv .este voinţă de stat. să existe în momentul în care între părţi se leagă raportul juridic civil. care însă. pe lângă voinţa exprimată în norme de drept civil care reglementează actul juridic civil. două aspecte. Există şi un aspect specific raportului juridic civil izvorât dintr-un act juridic civil constând în manifestarea de voinţă în scopul de a produce efecte juridice. însă. Chiar dacă nu voieşte să stingă acest raport juridic. 11 . Cea de-a doua voinţă . constând în repararea prejudiciului cauzat. fiind vorba de un simplu caracter. însă în cazul arătat. s-a născut în temeiul legii.către legiuitor atunci când s-a adoptat norma juridică civilă. poate avea loc şi o reparare voluntară a prejudiciului. Un astfel de exemplu priveşte raportul de răspundere delictuală. 998 Cod Civil). tot prin voinţa legii. Pentru această categorie se vorbeşte în doctrină de “ caracterul dublu voliţional ” ori “ dublu caracter voliţional “ fiind de preferat cea dintâi denumire. Astfel. care are. În acest caz caracterul dublu voliţional este prezent nu la naşterea ci la stingerea raportului juridic.

Editura Eminescu. celeilalte părţi voinţa sa. 12 p. Indiferent că o parte din raportul juridic civil are numai drepturi. întrucât în cazul “caracterului ” este vorba de poziţia unei părţi faţă de cealaltă. ci şi un caracter propriu raportului juridic civil. b) Conţinutul raportului juridic civil este dat de totalitatea drepturilor subiective civile şi a obligaţiilor civile pe care le au părţile. poziţia lor juridică va fi întotdeauna egală. 1987. conţinutul . această egalitate juridică a părţilor nu trebuie înţeleasă în sensul egalităţii de patrimonii între părţi sau că părţile ar avea un număr egal de drepturi subiective civile şi de obligaţii. pe cale unilaterală. Nu trebuie confundat acest caracter cu principiul fundamental al dreptului civil care este “ principiul egalităţii în faţa legii civile ”. 3. iar nu de poziţia subiectelor de drept faţă de legea civilă.Raportul juridic civil se caracterizează prin poziţia de egalitate juridică a părţilor. Conţinutul acestui caracter se exprimă prin nesubordonarea unei părţi faţă de cealaltă. a) Părţile sau subiectele raportului juridic civil sunt persoanele fizice şi juridice care sunt titularele drepturilor şi obligaţiilor civile. 66 . obiectul . nici una dintre ele nu va putea impune. De asemenea. iar cealaltă parte numai obligaţii.Drept Civil . ori că drepturile şi obligaţiile lor în cadrul raportului juridic civil nu sunt egale. nu va avea la dispoziţie mijloace proprii de constrângere faţă de cealaltă parte 5.partea generală .Curs pentru uzul studenţilor. STRUCTURA RAPORTULUI JURIDIC CIVIL Raportul juridic cuprinde structural trei elemente constitutive: părţile. Egalitatea juridică a părţilor reprezintă nu numai metoda de reglementare a dreptului civil. 5 5 Ernest Lupan .

31/1954. folosită de Decretul nr. adică în acţiunile sau inacţiunile la care sunt îndrituite părţile sau de care sunt ţinute să le Pentru a fi în prezenţa unui raport juridic civil. . 13 .1 PĂRŢILE RAPORTULUI JURIDIC CIVIL În acest subcapitol ne vom referi numai la câteva noţiuni elementare privind părţile raportului juridic civil. care este Decretul nr. Această noţiune este folosită de legea de bază în materia subiectelor de drept civil.persoanele juridice (numite şi persoane morale) . care sunt subiecte colective de drept civil. privit ca titular de drepturi şi obligaţii civile. care sunt subiecte individuale de drept civil.31din 1954 privind persoanele fizice şi persoanele juridice.persoanele fizice. adică omul.c) respecte. În cele ce urmează vom analiza pe scurt aceste trei elemente. cele trei elemente enumerate (enunţate) mai sus trebuie să fie întrunite cumulativ. de asemenea. este titular de drepturi subiective şi obligaţii civile. Această noţiune este. Obiectul raportului juridic civil constă în conduita părţilor. adică un colectiv de oameni care. respectiv conţinutul şi obiectul raportului juridic civil. absolut necesare înţelegerii depline a celorlalte două elemente ce constituie tema lucrării noastre. inclusiv subiectele raportului juridic civil. întrunind condiţiile prevăzute de lege. urmând să detaliem în cuprinsul capitolelor următoare cele două elemente ce constituie tema lucrării noastre. 3. Există două mari categorii de subiecte de drept civil: .

.Pentru a avea calitatea de persoană juridică. există două categorii de subiecte de drept civil : .majorii. definiţia generală a subiectului de drept civil ca fiind acea specie de subiecte de drept care cuprinde persoana fizică şi persoana juridică. care este genul proxim. noţiunea de “.persoane juridice .minorii sub 14 ani care sunt persoane lipsite de capacitate de exerciţiu .să aibă un scop determinat. Putem formula. Aşa cum dreptul civil este o parte a dreptului român.cetăţeni români . în acord cu interesele obşteşti . Fiecare dintre aceste două categorii se subîmparte în : A.minorii între 14 şi 18 ani. 14 “subiect de drept civil ” reprezintă diferenţa specifică în raport cu noţiunea “subiect de drept .subiecte colective de drept civil . având capacitate de exerciţiu restrânsă . . în calitate de titulari de drepturi subiective şi obligaţii civile. . . Aşadar. După criteriul cetăţeniei. entitatea trebuie să întrunească următoarele condiţii cumulativ: .să aibă o organizare proprie .persoane fizice . persoanele fizice se împart în : . persoanele fizice : . . care sunt persoane fizice peste 18 ani cu capacitate de exerciţiu deplină . astfel.subiecte individuale de drept civil .să aibă un patrimoniu distinct .

Pentru a determina subiectele raportului juridic civil. Subiectul pasiv este format din totalitatea celorlalte subiecte de drept civil. Deşi această clasificare este importantă mai ales din punctul de vedere al dreptului public.persoanele juridice particulare ori private . apatrizi şi persoană cu dublă cetăţenie (din care nici una nu este română) . .persoanele juridice de stat . trebuie făcută o distincţie: . cele cu sediul România ) .persoane juridice de altă naţionalitate ( străină ) . ..cetăţeni străini. este determinat atât subiectul activ (creditorul) cât şi subiectul pasiv (debitorul ). ea are incidenţă şi asupra dreptului privat cum este dreptul civil.în ceea ce priveşte raporturile civile care au în conţinut un drept relativ (un drept de creanţă). persoanele juridice : . deci este vorba de un subiect pasiv nedeterminat.persoane juridice de naţionalitate română ( în principiu. 15 în .persoanele juridice cooperatiste şi obşteşti . .în ceea ce priveşte raporturile civile care au în conţinutul lor un drept absolut (un drept real sau un drept nepatrimonial). B. care este însuşi titularul dreptului respectiv. După criteriul naţionalităţii. Prin determinarea subiectelor raportului juridic civil putem cunoaşte părţile acestui raport.persoanele juridice mixte . . se pot deosebi : . este cunoscut sau determinat numai subiectul activ al raportului juridic.

fie ca subiecte active. fie ca subiecte pasive.Drept civil român . Bucureşti.Introducere în dreptul civil. În schimb. În cazul raporturilor civile patrimoniale reale. generic.68 16 6 .R. mai multe persoane determinate .coproprietatea .indiviziunea . Editura Şansa S. 2001. p. subiectul activ poate fi o persoană . .devălmăşia . întotdeauna din toate celelalte subiecte de drept civil. nedeterminat. dar nu are o parte determinată din bunul respectiv.este acea formă a proprietăţii comune caracteristică stăpânirii bunurilor dobândite în timpul căsătoriei de către soţi.Analizăm în continuare situaţiile în care raportul juridic civil este stabilit între mai multe persoane. 1/4.mai multe persoane deţin împreună un bun sau mai multe bunuri determinate. subiectul pasiv. 6 Gheorghe Beleiu . pluralitatea activă există dacă sunt mai mulţi titulari ai dreptului de proprietate asupra unui bun ori asupra unei mase de bunuri. astfel că dreptul său se întâlneşte cu al celorlalţi în orice părticică a bunului 6. exclusiv titularul dreptului de proprietate. prin folosirea criteriului gradului de contribuţie la dobândirea bunurilor comune. fiecare cunoscându-şi cota ideală de drept (1/2.în cazul proprietăţii comune. având în conţinut dreptul de proprietate. etc ). Aşadar.L.mai multe persoane deţin o masă de bunuri. .în cazul proprietăţii exclusive. Proprietatea comună se întâlneşte sub următoarele trei forme : . fiecare coindivizar cunoscându-şi cota parte de drept. dar nu are un anumit bun ori anumite bunuri determinate pe care să le deţină în exclusivitate (ex: moştenitorii defunctului dobândesc masa succesorală). este constituit. privit în materialitatea lui. Subiectele Dreptului Civil. Partea fiecăruia este determinată prin lege. adică ceea ce în doctrină poartă denumirea de “pluralitatea subiectelor raportului juridic civil “. Cele trei forme ale proprietăţii comune încetează prin împărţire ori partaj judiciar sau voluntar.

În această situaţie regula este divizibilitatea. . Fiind o regulă. nu trebuie prevăzută expres. iar când nu este determinată opera este indivizibilă.când sunt mai mulţi creditori .există mai mulţi debitori .solidaritatea activă . . ceea ce înseamnă : . Astfel : .solidaritatea pasivă . În domeniul raporturilor obligaţionale (de creanţă) pluralitatea poate fi: . opera este divizibilă. în principiu. când opera comună este creată de mai multe persoane. fiecare din creditori este îndreptăţit să pretindă întreaga datorie de la debitor. Sunt exceptate de la regula divizibilităţii şi situaţiile în care obiectul este prin natura lui indivizibil sau este privit ca indivizibil prin convenţia părţilor. precizându-se că. încetând şi solidaritatea. . Dacă unul din debitori plăteşte creanţa se stinge faţă de creditor.activă . Când contribuţia fiecăruia este determinată. obligaţiile civile sunt conjuncte. divizibilitatea se prezumă. În caz de solidaritate pasivă. În caz de solidaritate activă. 17 debitor . debitorul plătitor având drept de regres contra celorlalţi codebitori. Excepţiile constau în solidaritate şi indivizibilitate. fiecare din creditori nu poate cere de la decât partea sa din creanţa comună .mixtă . pluralitatea activă cunoaşte forma de coautorat. debitorul plătitor liberându-se faţă de toţi creditorii solidari. fiecare din debitori este ţinut doar de partea sa din datoria comună.în caz de pluralitate activă.pasivă .În situaţia raporturilor juridice nepatrimoniale: izvorâte din creaţia intelectuală.în caz de pluralitate pasivă. . oricare dintre debitori este ţinut pentru întreaga datorie.când sunt mai mulţi debitori .există mai mulţi creditori .există mai mulţi cretori şi mai mulţi debitori .

generală şi abstractă. novaţia prin schimbare de creditor. oricare dintre codebitori este ţinut de întreaga datorie. între solidaritatea pasivă şi indivizibilitate nu ar exista nici o diferenţă.solidaritatea funcţionează numai faţă de cei între care s-a născut (faţă de moştenitori obligaţia se transmite divizată). Schimbarea subiectului activ se face prin: cesiune de creanţă.convenţia . În continuare vom analiza problema schimbării subiectelor raportului juridic civil. cât şi o schimbare a subiectului pasiv ( debitorul). Capacitatea de folosinţă este aptitudinea.ex : art. pe când indivizibilitatea poate izvorî (şi) din natura bunului care formează obiectul obligaţiei.În caz de indivizibilitate.există şi un izvor propriu : solidaritatea poate rezulta (şi) din lege (solidaritatea legală . Situaţia raporturilor juridice civile patrimoniale obligaţionale este diferită. în realitate există deosebiri importante privitoare la : . novaţia prin schimbare de debitor.întinderea lor . pe când indivizibilitatea se transmite şi către succesori. Deşi. aparent. a omului de a avea drepturi şi obligaţii civile. subrogaţia personală. 1003 Cod Civil .izvorul lor .“ Când delictul sau cvasidelictul este imputabil mai multor persoane. 18 . poprire.dacă există un izvor comun . delegaţia (perfectă şi imperfectă). astfel : poate interveni atât o schimbare a subiectului activ (creditorul). Astfel. în cazul raporturilor juridice civile patrimoniale schimbarea subiectului activ se realizează prin transmiterea bunului care se află în circuitul civil în condiţiile legii (de exemplu prin vânzarea bunului aflat în proprietatea cuiva către o altă persoană care devine proprietar). Pentru ca o persoană fizică sau juridică să poată participa la un raport juridic civil trebuie să aibă capacitate civilă. Capacitatea civilă cuprinde capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu. . Schimbarea subiectului pasiv se face prin: stipulaţia pentru altul. aceste persoane sunt ţinute solidar pentru despăgubire”).

conform căreia: drepturile copilului sunt recunoscute încă de la data concepţiei cu condiţia ca acesta să se nască viu. fără ca sexul. Toate persoanele fizice pot dobândi drepturile şi obligaţiile recunoscute de actele normative în vigoare. ci este specială fiecăreia dintre acestea. Legea consacră şi o capacitate de folosinţă anticipată. persoana fizică nu poate renunţa nici total. ea este generală şi egală pentru toţi. 7 Conform art. nici parţial la capacitatea sa de folosinţă. naţionalitatea. Tot astfel. În ţara noastră. prin încheierea de acte juridice civile. capacitatea de folosinţă este recunoscută tuturor persoanelor fizice. aceasta se deosebeşte de cea a persoanei fizice prin faptul că ea nu este generală şi egală pentru toate persoanele juridice. religia. rasa. acestea trebuie prevăzute în mod expres de lege. deoarece capacitatea de folosinţă este o însuşire esenţială şi inerentă a persoanei fizice. În orice caz. Există şi îngrădiri ale capacităţii de folosinţă : . gradul de cultură sau originea să aibă vreo înrâurire asupra capacităţii7 .îngrădiri care au drept scop ocrotirea unor persoane . . În ceea ce priveşte capacitatea de folosinţă a persoanei juridice.Capacitatea de exerciţiu este aptitudinea omului de a-şi exercita drepturile civile şi de a-şi executa obligaţiile civile.4 din Decretul nr. eventualele restrângeri şi limitări în acest sens existând numai în cazurile şi condiţiile prevăzute expres de lege. De aceea. 31/1954 19 . În dreptul comparat se întâlnesc şi situaţii când copilul trebuie să fie şi viabil. Capacitatea de folosinţă începe la naşterea persoanei şi încetează la moartea acesteia.îngrădiri cu caracter de sancţiune .

Capacitatea de folosinţă deplină a persoanei juridice începe. trebuie să fie capabil să înţeleagă şi să aprecieze consecinţele actelor sale. stabilit prin lege. persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei. înainte de momentul înfiinţării acesteia. în principiu. îndeplinirea acestor formalităţi legale necesare înfiinţării. Acest scop este determinat pentru precizarea capacităţii sale de folosinţă. Astfel. Pentru ca cineva să-şi poate realiza drepturile sau să-şi asume obligaţiile prin actele sale proprii. etc . Sancţiunea pentru încălcarea acestui pricipiu este nulitatea absolută. lucru precizat expres de Decretul nr. tocmai spre a permite persoanei juridice să dobândească drepturile şi să-şi exercite obligaţiile pentru a lua fiinţă în mod valabil. săvârşind personal acte juridice. unul din elementele constitutive ale persoanei juridice este scopul acesteia. Se conturează astfel ceea ce se denumeşte . de la momentul înfiinţării acesteia şi durează până când aceasta încetează a mai exista. formării patrimoniului.minorul sub 14 ani nu are capacitate de exetciţiu . deoarece el îi stabileşte limitele şi îi precizează conţinutul. persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi (şi obligaţii) ce se încadrează în specificul domeniului său de activitate. Cu alte cuvinte. şi posibilitatea persoanelor respective de a-şi exercita drepturile şi obligaţiile prin acte proprii. 34 din Decretul nr.principiul specialităţii capacităţii de folosinţă. 31/1954. 31/1954 20 . Se recunoaşte persoanei juridice şi o capacitate de folosinţă anticipată. restrânsă.După cum se ştie. În cazul persoanelor fizice putem deosebi : . actul de înfiinţare sau statut 8 . exercitarea personală a drepturilor şi obligaţiilor în raporturile juridice este condiţionată şi de ponderea capacităţii de exerciţiu aşa cum am definit-o mai sus. Recunoaşterea capacităţii de folosinţă nu include întotdeauna. 8 Conform art. Această capacitate anticipată este mărginită la efectuarea operaţiunilor necesare înfiinţării. De aceea.

394 21 9 . însă. act de înfiinţare sau statut. Persoanele juridice dispun şi ele de capacitate de exerciţiu. sunt actele persoanei juridice însăşi. p.cel care a împlinit 18 ani are capacitate de exerciţiu deplină . Cel lipsit de capacitate de exerciţiu încheie acte juridice prin reprezentanţii săi legali. .8 alin. Pe de altă parte. cu condiţia să fi împlinit 16 ani.. dacă nu se prevede altfel prin lege. Bucureşti. uneori.4 din Codul Familiei .3 din Decretul nr. Noi am achiesat la cea deja expusă anterior. Cel care are capacitate de exerciţiu restrânsă încheie acte juridice personal dar cu încuviinţarea părinţilor. dispunând singur de sumele pe care le-a dobândit prin munca sa proprie. Editura Şansa S.minorul între 14 şi 18 ani are capacitate de exerciţiu restrânsă . Ea se dobândeşte odată cu desemnarea organelor de conducere ale persoanei juridice. Actele juridice încheiate de aceste organe. în limitele puterilor ce le-au fost conferite. În mod excepţional cel cu capacitate restrânsă de exerciţiu poate încheia personal şi singur anumite acte juridice. prin asemănare. 2001.. regulilor mandatului. cu precizarea că actele juridice se încheie de către organele de conducere ale acestora.L. .R. cu precizarea că numai femeia se poate căsători la 16 sau 15 ani cu dispensă medicală în condiţiile art. a tutorelui şi. o altă opinie fiind în sensul dobândirii9 capacităţii de exerciţiu de la data dobândirii capacităţii de folosinţă . Eventualele prejudicii cauzate de membrii Gheorghe Beleiu. a autorităţii tutelare. cum ar fi contractul de muncă.Drep Civil român-Introducere în dreptul civil . Subiectele dreptului civil. 31/1954 şi art. În literatura de specialitate există o controversă în ceea ce priveşte începutul capacităţii de exerciţiu a persoanei juridice.minorul care se căsătoreşte dobândeşte capacitate de exerciţiu deplină. raporturile dintre persoana juridică şi cei ce alcătuiesc organele sale sunt supuse.

în sensul că aceasta poate încheia acele acte ce vizează drepturi şi obligaţii ce corespund capacităţii de folosinţă specifice acesteia. prin conţinutul acestui raport se înţelege totalitatea drepturilor şi obligaţiilor civile pe care le au părţile lui. să pretindă o conduită 22 . cu rezerva regresului ulterior al acesteia împotriva celui vinovat. dreptul subiectiv civil este posibilitatea recunoscută de legea civilă subiectului activ .în aspectele lor generale.în virtutea căreia aceasta poate.organelor de conducere nasc obligaţia reparării pentru însăşi persoana juridică. Pentru început ne vom mărgini să reţinem definiţiile dreptului subiectiv civil şi obligaţiei civile. ambele elemente . Vom avea în vedere.persoană fizică sau juridică . recunoaştere. elementele conţinutului raportului juridic civil.CONŢINUTUL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL După cum am arătat la “Structura raportului juridic civil”. exercitare.mai întâi dreptul subiectiv civil şi apoi obligaţia civilă . Astfel. 3. clasificare. dar şi particulare: definiţie. prin urmare. exemple practice . imprimă o limitare capacităţii de exerciţiu. Bineînţeles că principiul specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanei juridice. ocrotire. în limitele dreptului şi moralei. Cunoaşterea acestor elemente implică o analiză atentă şi distinctă a fiecăruia. să aibă o anumită conduită. Dreptul subiectiv civil şi obligaţia civilă corelativă constituie. în capitolul următor.2.reprezentative pentru aspectele teoretice ce se vor analiza. importanţă.

însă diferite ca optică de abordare : definirea prin accentuarea laturii pasive a raportului juridic de obligaţie . nediferind însă ca substanţă.atât cea activă cât şi cea pasivă. Gheorghe Beleiu.să dea. Editura Şansa S. Obligaţia civilă este definită ca fiind îndatorirea subiectului pasiv al raportului juridic civil de a avea o anumită conduită. la nevoie.cum este situaţia definiţiei prezentate mai sus . corespunzătoare dreptului subiectiv corelativ.L.10 Aşa cum vom arăta există o serie de formulări regăsite în doctrină. ca obiecte derivate ale raportului juridic civil. pentru o exactă definire a noţiunii se vor impune delimitări faţă de noţiunea de “conţinut” al raportului juridic civil. faţă de noţiunea de “bunuri”.. Vom detalia aspectele privind bunurile. să facă ori să nu facă ceva . există o serie de definiţii. a face ori a nu face ceva şi care. Mai mult. Subiectele dreptului civil. Aşa cum vom vedea şi în acest caz. nediferite însă ca substanţă. p. a statului în caz de nevoie. 2001. aşa cum o vom detalia a format obiect de controversă. 74 10 23 . OBIECTUL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL Aşa cum am precizat.R.sau prin luarea în considerare a ambelor laturi .de la subiectul pasiv. conduită care poate consta în a da. poate fi impusă prin forţa coercitivă a statului. Bucureşti.Drep Civil român-Introducere în dreptul civil . Problema obiectului raportului juridic civil. adică acţiunile sau inacţiunile la care sunt îndrituite părţile sau de care sunt ţinute să le respecte.3. şi să ceară concursul forţei coercitive.corespunzătoare . având în vedere importanţa covârşitoare a acestora în viaţa socială şi implicit în problematica juridică. prin obiectul raportului juridic înţelegem conduita părţilor. 3.

24 .1 NOŢIUNE Aşa cum am precizat.DREPTUL SUBIECTIV CIVIL 1. prin conţinutul raportului juridic civil se înţelege totalitatea drepturilor subiective şi a obligaţiilor civile pe care le au părţile.CAPITOLUL II CONŢINUTUL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL 1.

aparatul de constrângere al statului ” 12. iar pe de altă parte există unele definiţii pentru anumite drepturi subiective civile. Matei Cantacuzino definea dreptul subiectiv ca fiind “ puterea ce o are fiecare individ de a pretinde ca facultăţile. În literatura de specialitate s-au formulat. folosind la nevoie. adică nesupărate de alţii sau de societate prin organele sale. de a pretinde subiectelor pasive să dea ori să facă sau să nu facă ceva (să săvârşească sau să se abţină de la săvârşirea unei acţiuni). Într-o altă formulare dreptul subiectiv este “puterea sau prerogativa recunoscută de dreptul obiectiv persoanelor fizice sau persoanelor juridice (denumite titulare ale dreptului). iar oblgaţiile constituie latura pasivă a acestuia.Elementele Dreptului Civil . sau. atunci când ele s-au tradus în acte de voinţă creatoare de raporturi cu alţii. Oricărui drept subiectiv civil îi corespunde o obligaţie civilă corelativă.1988. în calitatea lor de subiecte active ale raportului juridic. vol. Oricum.I-partea generală.182 . aptitudinile şi puterile sale care nu sunt îngrădite. Cantacuzino . 1998. Editura Dacia. ci să fie. p.1967 25 11 12 . prerogativă Matei B.p.30 Eleonora Roman -Tratat de Drept Civil. Academicianul Paul Mircea Cosmovici defineşte dreptul subiectiv civil ca fiind “prerogativa pe care o acordă unei persoane dreptul obiectiv. Bucureşti. definiţiile formulate în doctrină diferă mai mult ca formulare nu ca esenţă. să fie nu numai respectate. mai exact în limita în care ele nu sunt îngrădite prin lege. de-a lungul timpului o serie de definiţii ale dreptului subiectiv civil. sprijinite de societate prin organele sale spre a fi aduse la îndeplinire efectele raporturilor create “11. Bucureşti. În formularea acestora s-a plecat de la împrejurarea că nu există o definiţie legală a acestuia. Editura ALL.Drepturile subiective constituie latura activă a conţinutului raportului juridic civil.

.63 Ion Deleanu – Drepturile subiective şi abuzul de drept. Editura “Şansa”. În literatura juridică sunt şi autori care au negat existenţa drepturilor subiective. dreptul subiectiv civil este “posibilitatea recunoscută de lege civilă subiectului activ . Într-o altă formulare. de a avea un anumit comportament sau de a pretinde o anumită conduită subiectului pasiv”. în scopul valorificării unui interes personal.garantată prin mijloace juridice. sub sancţiunea recunoscută de lege. fie de situaţii juridice obiective care decurg din aplicarea normelor de drept într-un caz sau altul. Leon Duguit susţinea că noţiunea de drept subiectiv trebuie eliminată.de la subiectul pasiv şi să ceară concursul forţei coercitive. legitim şi juridic protejat. Editura Fundaţiei “Chemarea” Iaşi. p. în caz de nevoie “ 16.de anumite persoane pentru folosinţa lor. la forţa de constrângere a statului” 15 Într-o definiţie exhaustivă şi lapidară în acelaşi timp. precum şi puterea de a pretinde subiectelor pasive să săvârşească sau să se abţină de la săvârşirea unei acţiuni. de pildă dintr-un contract şi care sunt garantate de dreptul obiectiv. p 49 16 Gheorghe Beleiu -Dreptul Civil Român . întrucât nu poate fi vorba decât. definiţie pe care o reţinem. născut şi actual. să aibă o anumită conduită. Ştefan Răuschi defineşte dreptul subiectiv civil ca fiind “puterea (posibilitatea) sau prerogativa recunoscută de dreptul obiectiv persoanelor fizice sau juridice de a săvârşi anumite acţiuni. direct.persoană fizică ori persoană juridică .Persoana juridica. în acord cu interesul obştesc şi cu normele de convieţuire socială” 14.să dea. Bucureşti. 1993. Bucureşti. Astfel. fie din situaţii subiective modelate .Introducere în Dreptul Civil. 1989. Subiectele Dreptului Civil.49 15 Ştefan Răuschi – Dreptu civil – Partea generala. Editura Dacia. cum sunt cele care rezultă. la nevoie. p. statului. În Paul Mircea Cosmovici.Persoana fizică. să facă ori să nu facă ceva . p. în limitele dreptului şi moralei. apelând. 1994.în virtutea căreia aceasta poate. să pretindă o conduită corespunzătoare .13 Ion Deleanu formulează: “dreptul subiectiv ar putea fi definit ca prerogativă conferită de lege în temeiul căreia titularul dreptului poate sau trebuie să desfăşoare o anumită conduită ori să ceară altora desfăşurarea unei conduite adecvate dreptului său. în mod temporar.Introducere in dreptul civil – Editura ALL. 2001.74 26 13 14 .

Paul Mirce Cosmovici. el însuşi.ca drept relativ). Astfel vom deosebi .în temeiul acestei posibilităţi (putere. 1994. nesocotirii sau încălcării dreptului subiectiv civil).dreptul subiectiv civil este o posibilitate (putere. o anumită conduită (cum este cazul dreptului absolut real ori nepatrimonial).în funcţie de opozabilitatea lor .în funcţie de corelaţia dintre ele . CLASIFICARE Multitudinea de drepturi subiective civile ar prilejui o sumedenie de clasificări folosind diferite criterii.drepturi absolute / drepturi relative . . . să nu facă ceva .drepturi principale / drepturi accesorii.ceea ce ne priveşte admitem existenţa drepturilor subiective civile ca expresie a personalităţii umane şi a dreptului nostru la viaţă în societatea în care trăim17 . însă. 1.Introducere în dreptul civil. prerogativă sau facultate).drepturi patrimoniale / drepturi nepatrimoniale . persoană fizică ori persoană juridică. doar câteva criterii mai importante cu consecinţe teoretice şi practice evidente.în funcţie de natura conţinutului lor .în funcţie de intensitatea lor sau de gradul de certitudine acordat titularilor drepturi pure şi simple / drepturi afectate de modalităţi . Bucureşti. b) poate pretinde o conduită corespunzătoare subiectului pasiv (să dea. prerogativă sau facultate) recunoscută de legea civilă subiectului activ. Vom reţine. în caz de nevoie (în situaţia nerespectării.cum este cazul dreptului de creanţă . să facă. Editura ALL.2. c) poate apela la concursul forţei de constrângere a statului. În cuprinsul definiţiei reţinute de noi identificăm elementele definitorii ale dreptului subiectiv civil : . .63 27 17 . . subiectul activ: a) poate avea. p.

la reputaţie. În momentul încălcării dreptului absolut. Sunt drepturi absolute toate drepturile personale nepatrimoniale . subiectul pasiv se individualizează în persoana autorului atingerii aduse. şi toţi ceilalţi participanţi la relaţiile sociale reglementate de lege. la sănătate. se consideră mai corect analizată opozabilitatea lor când distingem drepturile reale de cele de creanţă.şi unele drepturi patrimoniale . Spre exemplu în situaţia primei clasificări precizate mai sus.dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale. dreptul la nume. ca subiecţi pasivi neindividualizaţi.Sunt autori ce consideră inutilă clasificarea drepturilor subiective civile unor criterii care sunt analizate mai bine în cadrul unor anumite instituţii sau în contextul altor criterii. fiind cunoscut şi subiectul pasiv. fără de care dreptul nu se poate realiza. la onoare.are cunoscut titularul său. Totuşi.dreptul la viaţă. dreptul de autor. . Caracteristicile dreptului relativ sunt: . presupunând un raport juridic civil stabilit între una sau mai multe persoane determinate. ca subiect activ. cu această din urmă precizare se impune reţinerea unui număr minim de criterii ce nasc câteva clasificări reluate pe larg în cadrul unor instituţii de drept civil. la integritate corporală. dreptul la viaţa intimă şi privată . în momentul naşterii raportului juridic. Vom analiza în continuare clasificarea propusă mai sus : Dreptul absolut este acel drept subiectiv civil care produce efecte faţă de toate persoanele fizice şi juridice (erga omnes). Dreptul subiectiv civil relativ este acela în virtutea căruia titularul poate pretinde subiectului pasiv o conduită determinată. cărora le revine obligaţia negativă şi universală de a se abţine de la săvârşirea oricăror acte sau fapte de natură să aducă vreo atingere prerogativelor pe care dreptul respectiv le conferă titularului său. 28 . care va fi obligat să facă tot ceea ce este necesar pentru repunerea dreptului în starea anterioară încălcării.

Dreptul patrimonial este dreptul subiectiv civil care are un conţinut economic.are cunoscut numai titularul său.este acel drept patrimonial în temeiul 29 .este opozabil numai subiectului pasiv determinat. reţinem: Dreptul real . În raport cu clasificarea anterioară dreptul patrimonial poate fi absolut (dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale) sau relativ (dreptul de creanţă). dacă titularul dreptului nu şi-l exercită într-o anumită perioadă de timp expres prevăzută de lege.jus in re . transmisibile în individualitatea lor de la un subiect la altul şi se pot pierde prin scurgerea timpului (sunt prescriptibile). evaluabil în bani. evaluabil în bani. Pentru comparaţie.îi corespunde o obligaţie ce are ca obiect: a da. .îi corespunde obligaţia generală şi negativă de a nu i se aduce atingere. În ceea ce priveşte clasificarea drepturilor patrimoniale în drepturi reale şi drepturi de creanţă.erga omnes . . Dreptul personal nepatrimonial este dreptul subiectiv care nu are un conţinut economic.în sensul că tuturor subiectelor de drept civil le revine obligaţia de a nu-l încălca. Aceste drepturi sunt de regulă. titularul obligaţiei corelative este nedeterminat. a face ori a nu face (ceva ce s-ar fi putut face în lipsa obligaţiei) pe care o are un subiect pasiv determinat . Dreptul de creanţă . reluăm în aceeaşi structură caracteristicile dreptului subiectiv civil absolut: . fiind intim legat de personalitatea umană. cu excepţia a însuşi titularului dreptului subiectiv civil.este opozabil tuturor ..este acel drept patrimonial în virtutea căruia titularul său îşi poate exercita prerogativele asupra unui bun fără concursul altcuiva.jus ad personam . fiind format din totalitatea tuturor celorlalte subiecte de drept civil.

30 . nefăcând parte din patrimoniul persoanei. exercitându-se numai personal (nu şi prin reprezentare). numit debitor. Se impune o scurtă comparaţie între cele două categorii de drepturi: Asemănări : . dreptului real îi corespunde o obligaţie generală şi negativă.în cazul dreptului real nu este cunoscut subiectul pasiv. numit creditor. . nefiind cesibil către alte persoane prin acte juridice. a nu face (aut non facere) sau a da (aut dare). . în cazul dreptului de creanţă sunt determinaţi ambii subiecţi cel activ (creditorul) şi cel pasiv (debitorul) . netransmiţându-se prin moştenire.căruia subiectul activ. opozabil erga-omnes. Deosebiri : . pe când. iar nu şi dreptul de creanţă. pe când dreptului de creanţă îi corespunde o obligaţie al cărui obiect poate fi: a face (aut facere). dreptul la acţiune privind valorificarea sa în justiţie fiind imprescriptibil (cu excepţia cazurilor expres prevăzute de lege). . pe când drepturile de creanţă sunt nelimitate .sub aspectele obligaţiei civile corelative. Revenind la dreptul personal nepatrimonial. să dea. . să facă sau să nu facă ceva. Prerogativa urmăririi constă în posibilitatea titularului dreptului real de a urmări bunul în mâinile oricui s-ar găsi. dar a nu face ceva înseamnă în acest caz obligaţia debitorului de a nu face ceva ce ar fi putut face dacă nu s-ar fi obligat la abstenţiune.ambele sunt patrimoniale . de non-facere.drepturile reale sunt limitate. remarcăm că acesta este un drept absolut. fiind nedeterminat. iar prerogativa preferinţei constă în posibilitatea titularului dreptului real de a-şi realiza dreptul său cu întâietate sau preferinţă .numai dreptul real este însoţit de prerogativa urmăririi şi de cea a preferinţei.ambele au cunoscute titularii lor ca subiecte active. poate pretinde subiectului pasiv.

dreptul la demnitatea umană .drepturi care privesc integritatea fizică şi morală şi existenţa persoanei: dreptul la viaţă. penale). dreptul la pseudonim. . dreptul la sănătate. dreptul la domiciliu şi reşedinţă. la rândul lor se clasifică în drepturi reale principale şi drepturi reale accesorii. dreptul la o stare civilă. deoarece ea nu atrage întodeauna o pagubă materială. astfel : a) persoana fizică: dreptul la nume.drepturi care privesc atributele de identificare ale persoanei. cinste ori reputaţie. Uneori drepturile personale nepatrimoniale pot fi legate şi de drepturi patrimoniale. De exemplu . soarta sa nedepinzând de vreun alt drept.Din categoria drepturilor personale nepatrimoniale fac parte : . pentru care se acordă reparaţii social-morale (prin aplicarea unor sancţiuni disciplinare. din dreptul de inventator decurge dreptul de recompensă. nu dă naştere. dreptul la sediu. Fiind legate de individualitatea persoanei. unei obligaţii de reparaţie patrimonială. administrative. drepturile nepatrimoniale sunt drepturi principale. Este principal acel drept subiectiv civil care are o existenţă de sine stătătoare. încălcarea drepturilor personale nepatrimoniale. cel mai adesea numai un prejudiciu moral.dreptul de autor dă naştere unui drept de remuneraţie. În aceste cazuri prerogativele patrimoniale urmează regimul drepturilor patrimoniale. artistică ori ştiinţifică şi din invenţie. . titularul putând renunţa la ele. dreptul la onoare. Drepturile reale. fără ca dreptul nepatrimonial care le-a generat să dispară.drepturi care privesc latura personal-nepatrimonială a drepturilor de creaţie intelectuală ce izvorăsc din opera literară. Un asemenea drept este cel de a fi recunoscut ca autor al operei ori invenţiei (numit “ dreptul la paternitatea operei sau invenţiei “). Principial. b) persoana juridică: dreptul la denumire. în principiu. etc. fiind astfel transmisibile. Este accesoriu acel drept subiectiv civil a 31 . ci.

. valabilitatea şi stingerea unui drept principal nu sunt condiţionate de existenţa valabilă a unui alt drept. 1993. Persoana fizică. astfel încât naşterea. Persoana juridică Editura.cărui soartă juridică depinde de existenţa unui alt drept subiectiv civil.53 19 Ştefan Răuschi . Drepturile reale principale sunt limitate ca număr şi anume: proprietate publică .dreptul de uz . p.Drept Civil -partea generală. dreptul de superficie . în faţa instanţelor s-au ridicat probleme interesante. dreptul de servitute . Această clasificare îşi are rezonanţa în adagiul accesorium sequitur principale. cu rol de drept principal. în sensul că soarta dreptului accesoriu este determinată de cea a dreptului principal. Iaşi. Deci naşterea. Persoana fizică.dreptul de uzufruct . dreptul de Referitor la materia drepturilor reale principale. . 77 32 . Fundaţiei “Chemarea “ Iaşi. precum şi stingerea depind de existenţa valabilă a dreptului principal19. Dreptul real principal este un drept subiectiv de sine stătător.dreptul de proprietate privată . 18 Ştefan Răuschi . titularul poate pretinde altui sau altor persoane o anumită conduită sau să desfăşoare el însuşi o anumită conduită.Drept Civil -partea generală. în sensul că el există pe lângă un alt drept principal. care dă naştere în mod direct unui drept la acţiune şi în puterea căruia. 1993. Dreptul real accesoriu este dreptul subiectiv care nu are o existenţă de sine stătătoare. existenţa lui valabilă. Persoana juridică Editura Fundatiei ". .dreptul de abitaţie . p. . sub protecţia legii18.

În motivarea soluţiei s-a reţinut că. în parte acţiunea reclamantei şi a anulat contractul de vânzarecumpărare intervenit între părţi. . fără consimţământul reclamantei. şi M. fiind nevoită să se mute la fiul său din Târgovişte.000 lei plătit la data cumpărării imobilului. între reclamantă şi pârâţi s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare. de asemenea. a mai precizat că pârâţii au interzis accesul persoanelor care o îngrijau sau o vizitau. cu acces la bucătărie şi cămară însă. ( Decizia Secţiei civile nr. În vederea valorificării dreptului său derivând din actul juridic cu caracter constitutiv. reclamanta a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâţii şi-a rezervat dreptul de a locui în camera de la mijloc a casei. solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea contactului de vânzare. încheiat în formă autentică la 10 martie 1984. prin care vânzătoarea şi-a rezervat dreptul de a locui pe tot restul vieţii într-una din camere cât şi de a folosi bucătăria imobilului 33 . care îndeplineşte pentru titularul unui drept de abitaţie acelaşi rol pe care îl are acţiunea în revendicare pentru proprietar. la alegere. 1767 din 29 septembrie 1992) S. pârâţii s-au extins în tot imobilul interzicându-i folosirea spaţiului de proprietate. fie o acţiune personală fundată pe actul juridic care constituie titlul abitaţiei.C. 1552 din 17 septembrie 1991. a admis. Judecătoria Târgovişte. cât şi să se restituie cotravaloarea folosinţei imobilului şi a bunurilor personale însuşite de pârâţi.I. prin sentinţa civilă nr.Astfel: 1) Nerespectarea de către cumpărători a clauzei prin care s-a constituit în favoarea vânzătoarei un drept real imobiliar de abitaţie chiar în cazul în care culpa acestora ar fi dovedită.S. În motivarea acţiunii. a chemat în judecată pe pârâţii M. reclamanta urmând să restituie pârâţilor preţul de 100.cumpărare. pentru a reintra în spaţiul locativ a cărui folosinţă şi-a rezervato.Gh. nu justifică soluţia de rezoluţiune a contractului de vânzarecumpărare. vânzătoarea are la dispoziţie. cât şi a fructelor rezultate de pe teren pe ultimii trei ani. încorporat în contractul încheiat în formă autentică. fie o acţiune reală (confesorie).

nu a fost respectată de cumpărători. care au alungat-o din casă pe vânzătoare. S-a arătat că. soluţia primei instanţe este justă întrucât din probele administrate rezultă că pârâţii cumpărători nu au respectat clauza potrivit căreia vânzătoarea are dreptul de a locui pe toată durata vieţii într-una din camerele casei cu acces la bucătărie şi cămară.I. prin decizia nr. împotriva hotărârilor pronunţate în cauză s-a declarat recurs extraordinar de procurorul general pe motiv că sunt vădit netemeinice şi esenţial nelegale.Gh. împotriva sentinţei au fost respinse.înstrăinat. În motivarea recursului extraordinar s-a susţinut că instanţele au făcut o incompletă analiză a probelor dosarului omiţând să analizeze declaraţiile unor martori din care rezultă că timp de mai mulţi ani pârâţii au fost în bune relaţii cu reclamanta căreia i-au asigurat normala folosinţă a spaţiului locativ pe care şi l-a rezervat. în momentul în care pârâţii au interzis accesul reclamantei la încăperea a cărei folosinţă şi-a rezervat-o. clauză care. problema prescripţiei nu se pune deoarece dreptul la acţiune s-a născut abia în iulie 1990. Recursurile declarate de reclamanta S. dar că din iulie 1990. În conformitate cu prevederile art. vânzătoarea şi-a părăsit fără justificare locuinţa şi s-a mutat la fiul său. 329 din Codul de procedură civilă. 60/1968 şi ale art.C.19 din Legea nr. Constatând că prima instanţă a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare pentru cauze ulterioare şi nu concomitente momentului încheierii convenţiei. pentru motivele ce se vor arăta în continuare. S-a mai menţionat că. de Tribunalul judeţean Dîmboviţa. 77 din 29 ianuarie 1992. aceasta din urmă este îndreptăţită să solicite rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în formă autentică la 10 martie 1984. aşa după cum rezultă din probele administrate. Prin acţiune reclamanta a solicitat rezoluţiunea contractului de vânzare- 34 . şi pârâţii M. astfel că.D. Recursul extraordinar este întemeiat. sub influenţa unor rude. tribunalul judeţean a menţinut soluţia dar a substituit motivarea. şi M.

reclamanta are la dispoziţie. Cum instanţele nu au clarificat obiectul cererii reclamantei şi au soluţionat pricina în afara cadrului legal arătat. încorporat în contractul încheiat în formă autentică. având ca obiect proprietatea asupra casei şi celorlalte construcţii şi preţul. Rezultă. contractul de vânzare-cumpărare. fie o acţiune personală fundată pe actul juridic care constituie titlul abitaţiei. fie o acţiune reală (confesorie). pe de o parte. nu justifică soluţia instanţelor care au dispus rezoluţionarea contractului de vânzarecumpărare. În vederea valorificării dreptului său derivând din actul juridic cu caracter constitutiv.cumpărare pe motiv că pârâţii cumpărători nu şi-au îndeplinit obligaţiile pe care şi leau asumat. pe de altă parte. să caseze hotărârile atacate şi să trimită pricina pentru rejudecare la Judecătoria Găeşti. act translativ. Reclamanta nu a negat că pârâţii au plătit preţul convenit şi că au luat bunul cumpărat în primire şi că deci şi-au satisfăcut obligaţiile asumate în calitate de cumpărători. Din examinarea contractului de vânzare-cumpărare. 35 . încorporate în acelaşi înscris şi anume. care îndeplineşte pentru titularul unui drept de abitaţie acelaşi rol pe care îl are acţiunea în revendicare pentru proprietar. curtea urmează să admită recursul extraordinar. Nerespectarea de către pârâţi a celui de-al doilea act juridic cuprins în contractul încheiat prin care s-a constituit în favoarea reclamantei un drept real imobiliar de abitaţie. iar. dar a pretins că aceştia o împiedică să locuiască în încăperea a cărei folosinţă şi-a rezervat-o. convenţia prin care părţile au constituit un drept de abitaţie viageră asupra unei camere care este “titlul abitaţiei” prin “voinţa omului” ca act constitutiv. chiar în cazul în care culpa cumpărătorilor ar fi dovedită. deci. se constată că acesta cuprinde în fond. la alegere pentru a reintra în spaţiul locativ a cărui folosinţă şi-a rezervat-o. două acte juridice distincte. că reclamanta nu avea posibilitatea să solicite rezoluţiunea actului translativ de proprietate deoarece pârâţii cumpărători şi-au executat obligaţiile asumate prin contractul de vânzare-cumpărare.

în primăvara anului 1990. şi Statul Român prin Primăria Judeţului Vâlcea pentru ca pârâţii persoane fizice să fie obligaţi să le permită trecerea pe terenul ce constituie cale publică. au chemat în judecată pe A.2275 din 23 octombrie 1991) C. cu reţinerea cauzei spre rejudecare. 437 din 25 martie 1991. în porţiunea de la curtea reclamanţilor la drumul naţional. a admis acţiunea şi a stabilit servitutea de trecere în favoarea reclamanţilor în varianta a II a raportului de expertiză tehnică. al cărui proprietar poate reclama o trecere pe locul vecinului.4576 din 8 octombrie 1990.D.. care trebuie să se întemeieze pe o cunoaştere temeinică a situaţiei de fapt. textul menţionat nu-şi găseşte aplicarea. A. A.ci şi cazurile în care ieşirea ar prezenta inconveniente grave sau ar fi periculoasă.2) Prin loc înfundat.M. prin decizia civilă nr. ori de câte ori are ieşire la calea publică pe un drum care în anumite împrejurări este impracticabil dar care poate deveni practicabil cu oarecare cheltuieli.prin aceasta avându-se în vedere nu numai imposibilitatea absolută de a ieşi la calea publică .. 43 din 14 ianuarie 1991. Incovenientele sau greutăţile pe care le-ar prezenta trecerea la calea publică rămân la aprecierea instanţei. Prin sentinţa civilă nr. să desfiinţeze gardul şi să defrişeze pomii fructiferi plantaţi pe acest traseu. prin decizia civilă nr. ( Decizia Secţiei civile nr. 36 .F. se înţelege acel loc care nu are nici o ieşire la calea publică . a Tribunalului Judeţean Vâlcea. prin care a fost casată sentinţa.. au împrejmuit-o cu gard. Judecătoria Râmnicu Vâlcea. În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că au folosit drept cale de acces de la proprietatea lor la o uliţă paralelă cu şoseaua. şi C. Dimpotrivă. Recursul declarat de reclamanţi împotriva acestei hotărâri a fost admis. a fost respinsă acţiunea ca nefondată. Rejudecând cauza. pe care pârâţii au ocupat-o abuziv.V. Gh. acelaşi tribunal.

616 şi următoarele din Codul Civil prin loc înfundat se înţelege acel loc care nu are nici o ieşire la calea publică. Dimpotrivă. Recursul extraordinar fiind întemeiat. că reclamanţii au ieşire la calea publică. textul menţionat nu-şi găseşte aplicarea. deci. şi schiţa anexă că reclamanţii au acces de la terenul lor spre calea publică. Inconvenientele sau greutăţile pe care le-ar prezenta trecerea la calea publică rămân la aprecierea instanţei.V. S-a constatat. fără a întocmi schiţa acesteia şi a indica eventuale posibilităţi de reducere a înclinaţiei şi costul unor atari amenajări. Se are în vedere imposibilitatea absolută de a ieşi la calea publică. 37 . ce este specifică şi celorlalte curţi limitrofe. rezultă din raportul de expertiză făcut de ing. care trebuie să se întemeieze pe o cunoaştere temeinică a situaţiei de fapt. Cum şi alţi proprietari de terenuri folosesc această cale de acces este de examinat temeinicia acţiunii şi în raport de această situaţie se va aprecia comparativ dezavantajele ce ar fi create celeilalte părţi prin recunoaşterea servituţii de trecere. va fi admis în sensul celor ce urmează: Potrivit art. În speţă. cu diferenţă de nivel de 150. pentru a se administra probe noi spre a se stabili fără dubiu dacă proprietatea reclamanţilor are sau nu ieşire la calea publică. procurorul general a solicitat casarea lor şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond. Expertul a indicat această înclinaţie a pantei de acces de 15 0. prin recursul extraordinar de faţă. precum şi cazurile în care ieşirea la calea publică ar prezenta inconveniente grave sau ar fi periculoasă.Considerând vădit netemeinice şi esenţial nelegale toate hotărârile pronunţate în cauză. numai că se remarcă lipsa de vizibilitate la drumul public. I. printr-o poartă secundară. deci peste normativul tehnic normal ce prevede o pantă de 80. dar care poate deveni practicabil cu oarecare cheltuieli. ori de câte ori locul are ieşire la calea publică pe drum un care în anumite împrejurări este impracticabil. dar că acest acces este greoi.

privind constituirea de garanţii de către gestionari.dreptul de gaj : care constă în dreptul recunoscut de debitor creditorului asupra unui lucru mobil. Cazuri de ipotecă legală găsim în: Legea 22/1969 . . dată fiind calitatea creanţei. chiar înaintea creditorilor ipotecari.dreptul de retenţie : este dreptul creditorului de a refuza să restituie un bun al debitorului aflat în detenţia sa. conservarea acestuia). în virtutea căruia creditorul poate. în cazul în care debitorul nu şi-a executat de bună voie obligaţia.Din modificarea acţiunii şi răspunsul pârâţilor la interogatoriu rezultă că pe terenul pârâţilor sunt plantaţi pomi fructiferi. Ordonanţa Guvernului nr. fie să reţină lucrul cu aprobarea justiţiei.11/1996 privind executarea creanţelor bugetare. a se casa hotărârile atacate şi a se trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond. cu preferinţă. cu preferinţă faţă de alţi creditori. . fie să se despăgubească din preţul obţinut pe el.privilegiile : sunt cauze legale de preferinţă în virtutea cărora. Faţă de cele arătate. Drepturile reale accesorii constituite prin lege sau contract sunt următoarele: . până ce debitorul nu îi plăteşte tot ceea ce îi datorează în legătură cu acel bun (ex: are drept de retenţie depozitorul asupra lucrului depozitat. Ipoteca poate fi legală sau convenţională. . creditorii pot obţine plata datoriei.dreptul de ipotecă : care constă în garanţia oferită creditorului(ipoteca) ce se va despăgubi din valoarea unui imobil. cu preferinţă şi indiferent în mâna cui s-ar afla acest bun în momentul executării. recursul extraordinar de faţă urmează a fi admis. Aceasta impune a se constata şi evalua eventuala pagubă produsă proprietarilor terenului aservit prin defrişarea terenului în cazul confirmării punctului de vedere al reclamanţilor. 38 . până când deponentul îşi va plăti cheltuielile făcute cu păstrarea.

Mai mult. În ceea ce priveşte drepturile reale accesorii dorim să expunem o speţă interesantă ridicată în faţa instanţei la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.20 Conform ultimului criteriu de clasificare. ca un drept real de garanţie atunci când există o datorie în legătură cu bunul a cărui restituire se cere. deoarece nu conferă şi dreptul de a urmări bunul. Referitor la raporturile locative. fiind recunoscut oricărui deţinător al unui bun. Bucureşti. în temeiul art. toate aspectele legate de restituirea bunului. p. orice persoană.1444 din Codul Civil precizează: “locatarii nu pot fi daţi afară mai înainte de a fi dezdăunaţiţi de către locator…”. 2 din Codul de procedură civilă. Editura Ştiinţifică. pentru ca deţinătorul să fie pus în situaţia de a-şi face toate apărările inclusiv de a cere acordarea dreptului de retenţie. care deţine un bun mobil sau imobil al altcuiva poate să reţină acel bun şi. Astfel. să refuze restituirea până ce i se plăteşte datoria legată de bunul respectiv. instanţa are datoria. reglementat expres de dispoziţiile Codului Civil pentru unele raporturi juridice. o aplicaţie a excepţiei de neexecutare a contractului. ci poate fi exercitat atâta timp cât bunul nu a fost predat. are o aplicare mai largă. alin. 1999.Drept civil. Dreptul de retenţie poate fi invocat pe cale de excepţie de către deţinătorul bunului. art. folosit de noi deosebim drepturi subiective civile pure şi simple şi drepturi subiective civile afectate de modalităţi. constituind un mijloc de apărare al celui chemat în judecată pentru restituirea unui bun. să pună în discuţia părţilor. dreptul de retenţie este o garanţie reală pur pasivă.84 39 .130. deci. 20 Drăghici Pompil . în mod expres. Dreptul de retenţie.Spre deosebire de celelalte garanţii reale.

897 din 12 martie 1991. obligându-i la plata cheltuielilor de judecată. întrucât ordonanţa de adjudecare în baza căreia au ocupat locuinţa a fost desfiinţată de Curtea Supremă de Justiţie Prin sentinţa civilă nr. susţinând că pârâţii în prezent nu au nici un titlu legal pentru deţinerea acestui apartament.cu ocazia împărţirii bunurilor comune dobândite împreună cu Gh.000.prin decizia nr. pentru a se dispune evacuarea lor din apartamentul nr. întrucât cauza în care s-a dat ordonanţa de adjudecare în favoarea pârâţilor nu este definitiv soluţionată. şi S. Sectorul 1.C.5.2907 din 13 noiembrie 1989).C. apartamentul a fost adjudecat de soţii S. et. S. Hotărârile menţionate au fost însă casate de Curtea Supremă de Justiţie .1595 din 22 octombrie 1991.M.spre rejudecare.D. nr.116 în str. Pentru realizarea creanţelor stabilite în favoarea sa prin hotărârea de partaj. sc.N. a chemat în judecată pe S.a solicitat vânzarea la licitaţie publică a apartamentului. procurorul general a declarat recurs extraordinar şi a cerut modificarea acestora în sensul respingerii acţiunii de evacuare. Gh.Secţia a III civilă.N.N.C.Secţia civilă . la preţul de 134. prin sentinţa civilă nr. şi pe S. au ocupat apartamentul adjudecat. bl.C. şi a fost trimisă de către Curtea Supremă de Justiţie. Considerând că hotărârile enunţate sunt vădit netemeinice şi esenţial nelegale. 2135 din 7 noiembrie 1990. Recursul declarat de pârîţi a fost respins de Tribunalul Municipiului Bucureşti . Urmare a procedurii executorii silite. Examinând cauza în raport de actele dosarului ce constată următoarele: Apartamentul din litigiu a fost atribuit reclamantei M. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis acţiunea şi a dispus evacuarea pârâţilor pentru lipsa titlului locativ.127. prin decizia nr. Bucureşti. cauza fiind trimisă pentru 40 . 2018 din 2 noiembrie 1992) M.D.Turda.M.(Decizia Secţiei civile nr.2. 4196 din 28 august 1989 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti confirmată prin respingerea recursului debitoarei.lei. În baza acestor hotărâri.şi S. de către Tribunalul Municipiului Bucureşti-Secţia a-IV-a civilă (decizia nr.

de necontestat existenţa unei datorii în legătură cu apartamentul din care li s-a cerut evacuarea.Probleme Speciale de drept civil.127 41 21 . în mod expres. pentru ca deţinătorul să fie pus în situaţia de a-şi face toate apărările. ca un drept real de garanţie. deci. hotărârile sunt greşite cu privire la un alt aspect.M. 2 din Codul de procedură civilă. constituind un mijloc de apărare al celui chemat în judecată pentru restituirea unui bun. reglementat expres de dispoziţiile Codului Civil pentru unele raporturi juridice. propunerea din recursul extraordinar în sensul de a fi modificate hotărârile şi respinsă acţiunea în evacuare nu poate fi primită. Împrejurarea că dosarul având ca obiect executarea silită prin vânzare la licitaţie publică a apartamentului în litigiu se află în rejudecare nu justifică. are o aplicare mai largă. Orice persoană care deţine un bun mobil sau imobil al altcuiva poate să reţină acel bun şi. Dreptul de retenţie. să refuze restituirea. inclusiv de a cere acordarea dreptului de retenţie. 130 alin. Editura Fundaţiei “România de mâine”. să pună în discuţia părţilor. respingerea cererii de evacuare formulată de M. În aceste condiţii. art. prin ea însăşi. proprietar al apartamentului deoarece titlul legal al pârâţilor pentru deţinerea acestui apartament a fost desfiinţat.rejudecare cu îndrumarea de a fi respectate cerinţele legale referitoare la vânzarea prin licitaţie publică. iar dobândirea proprietăţii printr-o nouă ordonanţă de adjudecare este incertă. în temeiul art.1444 din Codul Civil precizează: “ locatarii nu pot fi daţi afară mai înainte de a fi dezdăunaţi de către locator…”. Referitor la raporturile locative. 2000. până ce i se plăteşte datoria legată de bunul respectiv. În speţă pârâţii au plătit la adjudecarea imobilului preţul apartamentului fiind. atunci când există o datorie în legătură cu bunul a cărui restituire se cere21. Cornel Turianu . Mai mult. fiind recunoscut oricărui deţinător al unui bun. p. instanţa are datoria. toate aspectele legate de restituirea bunului. Dreptul de retenţie poate fi invocat pe cale de excepţie de către deţinătorul bunului. Dar.

b din Codul de procedură civilă. Dreptul pur şi simplu . hotărârile instanţelor sunt greşite. spre exemplu. fiind necesar ca apărările pârâţilor referitoare la deţinerea apartamentului să fie analizate în litigiul având ca obiect evacuarea lor. nu i-a îndrumat asupra drepturilor pe care le pot invoca. 42 . ignorând obligaţia stabilită de art. Vom analiza pe scurt cele trei modalităţi. în consecinţă este afectat de modalitate acel drept subiectiv civil care este însoţit de o împrejurare viitoare care se subsumează acestor modalităţi. Aceste drepturi constituie regula. Modalităţile actului juridic civil sunt: termenul. până la care este amânată începerea ori stingerea exerciţiului drepturilor subiective civile şi a obligaţiilor corelative. Declarând recurs împotriva sentinţei. certă ori incertă. lit.Totodată au precizat că au adus îmbunătăţiri apartamentului. apărare pe care instanţa de recurs a înlăturat-o menţionând posibilitatea unui litigiu distinct pentru recuperarea. deoarece nu este afectat de vreo modalitate. el producându-şi efectele din momentul naşterii. Este un asemenea drept. În condiţii. pct. O asemenea concluzie aceste este eronată. de către pârâţi. în mod definitiv şi irevocabil. dreptul de proprietate dobândit de donator. Este afectat de modalităţi acel drept subiectiv civil a cărui existenţă ori exercitare depinde de o împrejurare viitoare. a sumelor plătite de ei pentru şi în legătură cu apartamentul în discuţie. impunându-se casarea lor şi rejudecarea cauzei pentru examinarea tuturor apărărilor pârâţilor. necondiţionat.312. condiţia şi sarcina şi. printr-un “dar manual”. sens în care urmează să fie admis recursul extraordinar. Un asemenea drept poate fi exercitat de îndată după naşterea lui. dar instanţa.este acela care conferă titularului o completă putere şi siguranţă. în temeiul art.2.130 din Codul de procedură civilă. pârâţii s-au referit expres la acordarea dreptului de retenţie. Termenul este acel eveniment viitor şi sigur ca realizare.

este de remarcat că acesta afectează doar executarea actului.atunci când de realizarea ei depinde desfiinţarea drepturilor subiective civile şi a obligaţiilor corelative.atunci când realizarea condiţiei depinde exclusiv de voinţa uneia din părţi (condiţie pur potestativă) sau când realizarea ei depinde de voinţa uneia din părţi şi de un fapt exterior ori de voinţa unei persoane nedeterminate (condiţie potestativă simplă). atunci când amână începutul exerciţiului dreptului subiectiv civil şi executării obligaţiei corelative. Prin condiţie se înţelege acel eveniment viitor şi nesigur ca realizare de care depinde existenţa dreptului subiectiv civil şi a obligaţiei corelative. 43 .atunci când realizarea ei depinde de voinţa uneia din părţi şi de aceea a unei alte persoane determinate.când este stabilit prin lege şi judiciar . legal . Termenul poate fi şi cert . Termenul poate fi stabilit în favoarea debitorului.când împlinirea sa nu este cunoscută ca dată calendaristică. fiind retroactivă.când este stabilit prin act civil unilateral sau bilateral. În ceea ce priveşte efectele termenului. în favoarea creditorului sau în favoarea amândurora. reţinem că aceasta afectează însăşi existenţa drepturilor subiective civile şi a obligaţiilor civile corelative. mixtă .atunci când realizarea ei depinde în exclusivitate de hazard. Condiţia poate fi cauzală . deşi împlinirea lui este sigură.când este acordat de instanţă. potestativă . În ceea ce priveşte efectele condiţiei.Termenul poate fi suspensiv. Condiţia poate fi suspensivă .atunci când de ea depinde naşterea drepturilor subiective civile şi a obligaţiilor corelative şi rezolutorie . atunci când amână stingerea exerciţiului dreptului subiectiv civil şi executării obligaţiei civile corelative. Termenul poate fi extinctiv. Termenul poate fi voluntar .când împlinirea sa este cunoscută (ca dată) şi incert . iar nu şi existenţa sa.

2 prevede: “Drepturile civile pe care le au ca persoane juridice. ca modalitate este acea obligaţie de a da.R. ci doar eficacitatea acestuia. Editura Şansa S. Bucureşti-2001.3. prevede: “Drepturile civile ale persoanelor fizice sunt recunoscute în scopul de a satisface interesele personale. generală a acestora şi o recunoaştere specială.1. Art.Sarcina. OCROTIREA ŞI EXERCITAREA DREPTURILOR SUBIECTIVE CIVILE.L. conform unor alte opinii la care achiesăm. iar pentru persoanele juridice în art. Subiectele Dreptului Civil. ca şi Gheorghe Beleiu .2 al aceluiaşi act normativ. respectiv revocarea actului ca sancţiune tipică în această materie22. 22 44 . o parte a literaturii juridice desemnează cu sintagmele “drept eventual” ori “drept viitor” reprezintă.31/1954 realizează recunoaşterea drepturilor subiective civile în general. nu drepturi subiective civile concrete. a face sau a nu face ceva impusă de dispunător gratificatului în actele cu titlu patrit-liberalităţi.1. Decretul nr. 1. Ceea ce. mai exact ineficacitatea lui. Art. RECUNOAŞTEREA. Sarcina nu afectează valabilitatea actului juridic civil în caz de neexecutare. în acord cu interesul obştesc. materiale şi culturale.79. întreprinderile şi organizaţiile economice de stat sau cooperatiste. pag. pentru persoanele fizice în art. organizaţiile…. potrivit legii şi regulilor de convieţuire…”. ci simple elemente ale capacităţii de folosinţă. precum şi organele de stat şi celelalte instituţii de stat.Dreptul Civil Român -Introducere în Dreptul Civil. orice organizaţii obşteşti. ABUZUL DE DREPT Privitor la recunoaşterea drepturilor subiective civile reţinem că există o recunoaştere globală.

de autor al unei opere ştiinţifice. servitute abitaţie). astfel: . pentru persoana fizică. denumire şi sediu. recunosc de asemenea. iar în Cartea a-III-a “Despre diferitele moduri prin care se dobândeşte proprietatea” . de ocrotire şi recunoaştere a drepturilor civile unei persoane juridice. jocul şi prinsoarea. uzufruct. . prin dezvoltarea puterii economice a ţării”. starea civilă. împrumutul. 45 . vom identifica o serie de izvoare de drept civil. prin chiar reglementarea lor (naştere conţinut încetare). de inventator. artistice ori literare. Dincolo de formularea tehnico-juridică inadecvată.Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice ale omului şi Convenţia Internaţională privind Drepturile Copilului. multe drepturi subiective civile pentru persoana fizică. superficie.31/1954 reglementează: atributele de identificare . locaţiunea. în acest ultim caz. pentru persoana juridică. uz. renta viageră). . se păstrează ideea. drepturile personale nepatrimoniale: la onoare. în Cartea a-II-a “Despre bunuri şi despre deosebitele modificări ale proprietăţii” sunt reglementate drepturi reale principale (proprietate.Decretul nr.societăţile de colaborare economică sunt recunoscute în scopul de a asigura creşterea neîncetată a bunăstării materiale şi a nivelului cultural al oamenilor muncii. prin prisma unor categorii sau specii de asemenea drepturi. În ceea ce priveşte recunoaşterea specială a drepturilor subiective civile. Menţionăm. reputaţie. schimbul.nume şi domiciliu. comodatul.Codul Civil recunoaşte majoritatea drepturilor patrimoniale (reale şi de creanţă). sunt reglementate drepturile de creanţă (inclusiv garantarea acestora) prin stabilirea regulilor în materia succesiunilor (legală şi testamentară) şi cea a contractelor civile (vinderea. Astfel. mandatul. depozitul. societatea.

în mod obişnuit. în special. Iar. limbă. culoare. legea trebuie să interzică orice discriminare şi să garanteze tuturor persoanelor o ocrotire egală şi eficace contra oricărei discriminări. de către Codul de procedură civilă. reglementat. Deci. Cadrul legal special stabilit de Decretul nr. religie. la denumire. În această privinţă. fără discriminare. alin. potrivit art. anumite drepturi fundamentale ale cetăţeanului român care. de asemenea.Constituţia consacră. potrivit art. în dreptul personal nepatrimonial de autor al unei opere ştiinţifice. naştere sau întemeiată pe orice altă împrejurare”. va putea fi pusă în executare silită ajungându-se astfel. potrivit art. legal investită cu soluţionarea pricinii civile va da o hotărâre judecătorească care. la onoare.1 din Decretul nr. în special de rasă. Astfel. 31/1954: “Drepturile sunt ocrotite de lege”. dreptul la ocrotire egală din partea legii. Menţionăm că Decretul nr. în general şi a dreptului subiectiv civil încălcat. 54: “ Persoana care a suferit o atingere în dreptul său la nume ori la pseudonim. în principal. însă. Trebuie să punctăm două aspecte: 1. mijlocul juridic de ocrotire a drepturilor subiective civile îl constituie procesul civil.Capitolul -III “Ocrotirea drepturilor personale nepatrimoniale”. de inventator sau în orice alt drept personal nepatrimonial va putea cere instanţei judecătoreşti încetare săvârşirii faptei care aduce atingere drepturilor mai sus arătate. la restabilirea ordinii de drept. având putere de lucru judecat. Astfel. Instanţa competentă. după ce va rămâne definitivă. la reputaţie. sunt drepturi subiective civile. sex. artistice ori literare. În cazul încălcării unui drept subiectiv civil. 31/1954 conţine un întreg capitol .3. Totodată. opinie politică sau orice altă opinie. cel care a suferit o atingere a unor asemenea drepturi va putea cere instanţei să oblige pe 46 . titularul său poate chema în judecată civilă persoana răspunzătoare de ştirbirea dreptului. 26 din acelaşi act normativ: “Toate persoanele sunt egale în faţa legii şi au. 31/1954 în Capitolul III -“Ocrotirea drepturilor personale nepatrimoniale”. avere.. origine naţională sau socială.

În dreptul procesual civil. în ceea ce priveşte ocrotirea drepturilor subiective civile trebuie să avem în vedere şi alte acte normative.1. ali. spre a ajunge la restabilirea dreptului atins”. acest 23 Constantin Sătescu . Desigur. 55: “Dacă autorul faptei săvârşite fără drept nu îndeplineşte. în termenul stabilit prin hotărâre. precum am văzut. art. recunoscute de lege. instanţa judecătorească va putea să-l oblige la plata în folosul statului.Drept civil. De asemenea. care ar consacra un anumit drept subiectiv civil şi ar prevedea şi particularităţile protecţiei sale juridice. Cadrul legal special instituit prin Legea nr. pentru anularea actului. 54”. fiind lăsată la latitudinea titularului. dacă se consideră vătămată în drepturile sale.autorul faptei săvârşite fără drept să îndeplinească orice măsuri socotite necesare de către instanţă. evitând ceea ce se numeşte abuz de drept.1 din lege: “ Orice persoană fizică sau juridică. Această amendă poate fi pronunţată şi prin hotărâre dată asupra cererii făcută potrivit art.56 dispune: “Drepturile personale nepatrimoniale sunt ocrotite şi după moarte. dreptul subiectiv civil. care este o posibilitate juridică. nu trebuie confundat cu exercitarea lui. socotită de la data expirării termenului de mai sus. potrivit art. printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege. potrivit art. p. 1970. principiul este acela că exercitarea dreptului subiectiv civil nu este obligatorie. 728-729 47 . 29/1990 privind contenciosul administrativ. Astfel. În fine. în măsura stabilită de lege sau de regulile de convieţuire… “. Editura Didactică şi pedagogică. faptele destinate să restabilească dreptul atins. recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată”. 2. se poate adresa instanţei competente. care este posibilitatea materializată. Bucureşti. a unei amenzi pe fiecare zi de întârziere. În acest sens.23 În dreptul civil. În ceea ce priveşte exercitarea drepturilor subiective civile este firesc ca aceasta să se facă conform unor principii care să asigure o ordine de drept reală.

dreptul subiectiv civil trebuie exercitat cu respectarea legii şi moralei. 3. spre exemplu. proprietarul unui teren trebuie să respecte hotarul. acest principiu a fost ridicat la rangul de principiu constituţional (art. cum este cea a art. trebuie admis că suntem în prezenţa unei dispoziţii legale cu valoare de principiu.principiu instituit expres de art. substanţial se cheamă “principiul disponibilităţii”. alin. este principiul ce rezultă din mai multe norme de drept civil.2 din Decretul nr.1 din Codul Civil prevede: “Convenţiile trebuie executate cu bună credinţă . dacă un drept subiectiv civil este exercitat cu respectarea acestor patru principii. . buna-credinţă fiind dintotdeauna o piatră de temelie a sistemului nostru de drept. Dreptul subiectiv civil înseamnă. deci cu referire expresă la executarea convenţiilor”.5 Cod Civil: “ Nu se poate deroga prin convenţii sau dispoziţii particulare. Tocmai această “măsură” cere să precizăm principiile care trebuie observate de către titularul unui drept subiectiv cu ocazia exercitării dreptului său. . Aceste principii sunt: . din dreptul material. 970. alin.dreptul subiectiv civil trebuie exercitat în limitele sale materiale sau juridice. nu vatămă pe altcineva”.dreptul subiectiv civil trebuie exercitat cu bună-crediţă. după cum am arătat. astfel că se aplică şi exercitării drepturilor subiective civile. îşi va dovedi exactitatea adagiul “cine îşi exercită dreptul său. 31/1954. Deşi art.54). ABUZUL DE DREPT 48 . în general. .principiu. nu numai posibilitatea unei conduite ci şi măsura acelei conduite. cu ocazia definirii lui. linia vecinătăţii. iar împrumutătorul nu poate cere de la împrumutat decât ceea ce datorează. la legile care interesează ordinea publică şi bunele moravuri”. putem afirma că. Concluzionând.dreptul subiectiv civil trebuie exercitat numai potrivit cu scopul lui economic şi social .

Ele sunt susceptibile de abuz şi în acest caz. . deoarece exercitarea lor implică o apreciere personală. O concepţie mai largă.cu rea credinţă. titularul este chemat să răspundă. Există unele drepturi care nu sunt susceptibile de abuz. 49 . externe şi interne.parte disponibilă. Partea care foloseşte aceste drepturi în chip abuziv răspunde pentru pagubele pricinuite”. Exercitarea unui drept subiectiv civil este abuzivă dacă se face: . respectând limitele externe. dreptul de a dispune pentru cauză de moarte de cota .Drepturile subiective civile. exerciţiul este abuziv (de exemplu. Cu privire la abuzul de drept s-au conturat două concepţii: Concepţia subiectivă. mai restrictivă (consacrată de Codul civil german) consideră că este abuziv exerciţiul unui drept dacă este realizat cu intenţia de a păgubi pe altul sau actul de exerciţiu contrar moralei. Aplicaţia ideii de abuz de drept o găsim şi în art. Intentarea unei acţiuni neîntemeiate (numai pentru a-l şicana pe pârât) ori nerecunoaşterea unui drept a cărui existenţă este vădită (pentru a prelungi procesul) constituie fapte ilicite pentru că exerciţiul drepturilor respective este abuziv. . dar ea este ridicată cu scopul de a pricinui un prejudiciu vecinului). dreptul părţilor de a consimţi la adoptarea copilului. nu sunt absolute. dar cu încălcarea celor interne. cu privire la abuzul de drept este consacrată de art. . 723 din Codul de procedură civilă conform căruia “drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.cu încălcarea scopului economic şi social pentru care a fost cerut. Dacă dreptul este exercitat cu respectarea limitelor externe. în principiu. De exemplu: dreptul de a revoca o dispoziţie testamentară. ci relative. teleologică.cu încălcarea legii şi a moralei.31/1954. dacă proprietarul ridică pe terenul său o construcţie. 1-3 din Decretul nr.cu depăşirea limitelor sale.

2000. este ţinută faţă de o altă persoană. Constantin Stătescu . prin obligaţia civilă înţelegem acel raport juridic în conţinutul căruia intră dreptul subiectului activ denumit creditor. latura activă a obligaţiei fiind implicită. Nu există o definiţie cu caracter general a obligaţiei civile. Editura ALL.1. denumită debitor. fie la o abstenţiune (a nu face)25. Constantin Stătescu . în numeroase cazuri “ obligaţiile debitorului”. OBLIGAŢIA CIVILĂ 2. Într-o altă formulare. care. a face sau a nu face ceva. dar se stabileşte. p.82 24 50 . formulând mai multe definiţii. p. Bucureşti. Editura ALL. iar cea pasivă din obligaţii. conduită care poate consta în a da. sub sancţiunea constrângerii de stat în caz de neexercitare de bunăvoie24. Corneliu Bârsan. obligaţia civilă este definită ca fiind îndatorirea subiectului pasiv al raportului juridic civil de a avea o anumită conduită. Bucureşti.2000.2. fie la o prestaţie pozitivă (a da. de a cere subiectului pasiv denumit debitor .Teoria Generală a obligaţiilor.R.Teoria Generală a obligaţiilor. în esenţă cuprind aceleaşi elemente. corespunzătoare dreptului subiectiv corelativ. 2000. că. punând accentul pe latura pasivă.Drept Civil Român . Doctrina a acoperit acest vid legislativ privitor la definirea conceptului de “obligaţie civilă”.L. denumită creditor. Sau. a face ori a nu face ceva şi care.Introducere în Dreptul Civil. astfel.3 25 Corneliu Bârsan. în sens larg. obligaţia poate fi definită ca acel raport juridic în virtutea căruia o persoană. a face). Editura “Şansa “ S.şi căruia îi revine îndatorirea corespunzătoare . poate fi impusă prin forţa coercitivă a statului26 . p.6 26 Gheorghe Beleiu . Bucureşti. Reţinem. la nevoie.NOŢIUNE Aşa cum am arătat latura activă a conţinutului raportului juridic civil este formată din drepturi.a da.

Din punctul de vedere al creditorului. în afara acelora care se încadrează în noţiunea de a da. care incumbă debitorului. Elementele definitorii ale raportului juridic de obligaţie sunt: a) subiectele raportului juridic de obligaţie pot fi atât persoanele juridice cât şi persoanele fizice. în lipsa obligaţiei asumate. nedeterminate. Obligaţia de a nu face constă.a nu face ceva la care. după cum am menţionat şi mai înainte. cum este aceea a subiectelor pasive de drept civil. de la ceva ce ar fi putut să facă în lipsa obligaţiei asumate. a da înseamnă a constitui sau a transmite un drept real oarecare. din punctul de vedere al debitorului. dar şi debitor al obligaţiei de a transfera dreptul de proprietate. Obligaţia de a face este îndatorirea ce revine subiectului pasiv de a efectua o lucrare şi. Obligaţia de a da nu se confundă cu obligaţia de a preda. b) Conţinutul raportului juridic de obligaţie este format din dreptul de creanţă aparţinând creditorului şi obligaţia corespunzătoare acestui drept. conceput ca acţiune sau abstenţiune concretă la care este îndatorat subiectul pasiv şi îndreptăţit subiectul activ poate consta fie într-o prestaţie pozitivă . în general. c) Obiectul raportului juridic de obligaţie. iar a preda este o obligaţie de a face. de a nu face 51 . orice prestaţie pozitivă. ca subiect într-un raport de obligaţie. într-o abţinere la care este îndatorat subiectul pasiv. Subiectul activ poartă denumirea de creditor iar subiectul pasiv poartă denumirea de debitor. subiectul pasiv ar fi fost îndreptăţit. acest raport apare ca o datorie (obligaţie în sens restrâns). raportul de obligaţie apare ca un drept de creanţă. Spre exemplu într-un contract de vânzare-cumpărare vânzătorul este şi debitor şi creditor: este creditor al preţului. fie într-o abstenţiune . ale unui drept real. în cazuri excepţionale. a face ceva -.a da. Şi statul poate apărea. Nu avem în vedere obligaţia negativă generală. Complexitatea unor obligaţii poate determina ca acelaşi subiect să întrunească deodată calitatea de creditor şi debitor.

nimic de natură a stânjeni existenţa şi exerciţiul acestui drept. Este vorba aici, de o obligaţie concretă, individualizată, de a nu face ceva, o abstenţiune bine definită. Din punct de vedere terminologic expresia “obligaţia civilă” ori termenul “obligaţie” se foloseşte cu trei sensuri27: 1. Obligaţie civilă - îndatorirea subiectului pasiv de a da, a face sau a nu face ceva; 2. Obligaţie civilă - raport obligaţional, adică raport civil, în care subiectul activ (creditorul) poate pretinde subiectului pasiv (debitorul) să dea, să facă ori să nu facă ceva; 3. Obligaţie - înscris constatator al unei creanţe (cum este obligaţiunea C.E.C.) În definiţiile de mai sus am folosit sensurile arătate la punctele 1 şi 2, iar elementele raportului juridic obligaţional le-am analizat evident prin prisma sensului de la punctul 2. De aceea, revenim şi analizăm elementele obligaţiei, în sensul de la punctul 1. Aceste elemente definitorii ale obligaţiei sunt: - obligaţia civilă înseamnă, întotdeauna, o îndatorire a subiectului pasiv (iar nu o posibilitate) de a avea o conduită corespunzătoare dreptului subiectiv corelativ; - îndatorirea poate consta, aşa cum am arătat,în a da,a face sau nu face ceva; - în caz de neconformare de bună-voie, îndatorirea poate fi impusă subiectului pasiv prin forţa de constrângere a statului;

2.2. CLASIFICARE

27

Mircea N. Costin, Mircea C. Costin - Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000, p.382 52

Obligaţiile pot fi clasificate în baza unor criterii diferite. Vom reţine următoarele criterii, ca fiind mai importante: criteriul izvorului care a generat obligaţia; criteriul obiectului obligaţiei; criteriul opozabilităţii obligaţiei. Fiecare dintre criteriile precizate sunt aplicabile întregii sfere a obligaţiilor, ele nu se exclud reciproc, ci reprezintă abordări diferite, prin prisma cărora poate fi examinată una şi aceeaşi obligaţie. Clasificarea obligaţiilor nu este o operaţie gratuită, ci se reflectă în regulile speciale aplicabile obligaţiilor de diferite categorii. Clasificarea obligaţiilor după izvoare. Precizăm că din punct de vedere al faptului juridic generator de obligaţii, acestea pot fi născute din: contracte, acte juridice unilaterale, fapte ilicite cauzatoare de prejudiciu (delicte şi quasidelicte),îmbogăţirea fără just temei, gestiunea intereselor altuia, plata nedatoratului. Primele două categorii menţionate sunt obligaţii născute de acte juridice, celelalte sunt obligaţii născute din fapte juridice stricto sensu. Natura izvoarelor generatoare de obligaţii prezintă interes din punctul de vedere al regimului aplicabil. În ceea ce priveşte clasificarea obligaţiilor după izvoare (delicte şi quasidelicte) dorim să expunem o speţă interesantă ridicată în faţa instanţei la Judecătoria Petroşani. Astfel, chiar dacă persoana care a suferit o diminuare a capacităţii de muncă ar putea să realizeze, după săvârşirea faptei prejudiciabile, venituri la acelaşi nivel cu cel obţinut anterior, ea este îndreptăţită să primească echivalentul efortului suplimentar depus în acest scop la care a fost obligat prin fapta culpabilă a pârâtului (art.998 din Codul Civil).

(Decizia Secţiei civile nr.2545 din 22 noiembrie 1991)

53

A.V. a chemat în judecată Întreprinderea Minieră Livezeni, solicitând obligarea pârâtei la plata diferenţei dintre salariul realizat ulterior datei de 9 aprilie 1985 şi cel avut anterior producerii accidentului de muncă, la 21 noiembrie 1984, şi în continuare la o prestaţie periodică, care să acopere prejudiciul efectiv ce i s-a cauzat prin reducerea capacităţii de muncă datorită traumatismului suferit, la cheltuielile de transport la diferite unităţi spitaliceşti suportate pentru el şi însoţitorul său precum şi la contravaloarea hranei suplimentare în perioada de spitalizare şi de convalescenţă. În motivarea acţiunii s-a arătat că la 21 noiembrie 1984, reclamantul a fost victima unui accident de muncă, produs din culpa prepusului pârâtei, C.T. în urma căruia a suferit un traumatism cranio cerebral care a determinat numeroase internări în spital şi diminuarea capacităţii sale de muncă cu consecinţa realizării unor venituri reduse. În şedinţa de judecată din 19 decembrie 1988 instanţa a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârât, a numitului C.T. care prin sentinţa penală nr. 1039 din 25 decembrie 1985, pronunţată de Judecătoria Petroşani rămasă definitivă, a fost condamnat pentru vătămarea corporală a reclamantului, stabilindu-se culpa lui exclusivă în producerea accidentului. Judecătoria Petroşani, prin sentinţă civilă nr.2408 din 1 septembrie 1988 a admis în parte acţiunea formulată de A.V. împotriva pârâtei Întreprinderea Minieră Livezeni şi cererea de chemare în garanţie a lui C.T. şi a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 66.830 lei cu titlul de despăgubiri civile, reprezentând 85.930 lei echivalentul efortului suplimentar depus de reclamant în perioada aprilie 1985 octombrie 1988 şi 900 lei cheltuieli de transport. Chematul în garanţie C.T.a fost obligat să plătească pârâtei suma de 66.830 lei, despăgubiri civile. Celelalte capete de cerere au fost respinse, fiind apreciate ca nedovedite. Tribunalul Judeţean Hunedoara, prin decizia civilă nr. 1328 din 6 decembrie
54

prestaţie periodică de 421 lei lunar.eronat a fost calculată prestaţia lunară cuvenită reclamantului pentru perioada anterioară punerii în aplicare a deciziei de pensionare pentru gradul III de invaliditate.1328 din 6 decembrie 1988 a Tribunalului Judeţean Hunedoara.548 lei despăgubiri civile.2408 din 1 septembrie 1988 a Judecătoriei Petroşani. restabilindu-se astfel . şi cererea de chemare în garanţie şi a obligat Întreprinderea Minieră Livezeni să plătească reclamantului suma de 10. a fost obligat să plătească pârâtei suma de 10. Recursul extraordinar este întemeiat.greşit s-a reţinut că diminuarea veniturilor reclamantului.1988. 55 . Potrivit art. începând cu data de 1 iulie 1990. o prestaţie periodică de 421 lei lunar. .iulie 1988. precum şi suma de 10.455 lei. 998-999 din Codul Civil repararea prejudiciului trebuie să-i asigure celui vătămat acoperirea integrală a daunelor suferite. acelaşi tribunal prin decizia civilă nr. precum şi asupra deciziei nr. procurorul general prin recursul extraordinar de faţă. Rejudecând cauza în fond. atât timp cât reclamantul este încadrat în gradul III de invaliditate. cheltuieli de judecată în ambele instanţe.548 lei despăgubiri civile.T. precum şi suma de 10.456 lei cheltuieli de judecată. a admis recursurile declarate de părţi şi a casat sentinţa reţinând cauza spre rejudecare. 534 din 10 iulie 1990 a admis în parte acţiunea formulată de A. Chematul în garanţie C. Considerând vădit netemeinică şi esenţial nelegală această decizie. nu are nici o legătură cu accidentul de muncă suferit şi în consecinţă nejustificat nu i s-au acordat despăgubiri civile nici pentru perioada în care s-a aflat în concediu medical şi nici pentru perioada aprilie 1985 . solicită casarea ei şi trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât: . pentru considerente ce face necesară casarea tuturor hotărârilor pronunţate în cauză şi reluarea judecăţii în faţa primei instanţe.V. efectele acestuia urmând a fi extinse şi asupra sentinţei civile nr.

situaţia anterioară faptei prejudiciabile, urmează ca, în cazul în care cel vătămat trebuie să depună un efort suplimentar de muncă, este necesar să primească un echivalent al acestui efort suplimentar. Numai astfel se restabileşte situaţia existentă înainte de săvârşirea faptei, fără a i se impune celui vătămat să suporte indiferent sub ce formă, consecinţele unei activităţi ilicite a cărei victimă a fost. Partea vătămată are dreptul la despăgubiri corespunzătoare chiar şi la situaţia în care ulterior producerii accidentului realizează la locul de muncă aceeaşi retribuţie sau chiar una mai mare, dacă se dovedeşte că, datorită invalidităţii a fost nevoită să facă un efort în plus care, în final, a dus la cheltuieli suplimentare, pentru o alimentaţie mai bogată şi medicamentaţie adecvată invalidităţii dobândite etc. În speţă, se constată că în urma accidentului de muncă, produs la 21 iunie 1984, din culpa lui C.T., angajat al Întreprinderii Miniere Livezeni, victima acestuia A.V. angajat al aceleiaşi unităţi şi-a pierdut parţial capacitatea de muncă, fiind încadrat în gradul III de invaliditate, astfel cum rezultă din expertizele medico-legale. Ulterior accidentului, reclamantul care a fost nevoit, datorită stării sănătăţii sale, să se interneze în repetate rânduri în diferite unităţi spitaliceşti a continuat să presteze, în aceeaşi unitate, o normă întreagă de muncă, în perioada 1 aprilie 1985- 31 iulie 1988, realizând venituri inferioare celor obţinute anterior accidentului. De menţionat este că pe tot parcursul procesului, reclamantul, constant a pretins că până la 21 noiembrie 1984, a lucrat la Întreprinderea Minieră Livezeni fiind încadrat şef de brigadă în subteran, iar ulterior producerii accidentului, conform recomandărilor medicale a solicitat schimbarea locului de muncă în sectorul întreţinere, în suprateran , fiind salariat în regie Pârâta şi chematul în garanţie au contestat această susţinere. Într-o astfel de situaţie era necesar ca instanţele să adâncească cercetarea judecătorească, să verifice prin administrarea de probe afirmaţiile reclamantului şi să stabilească fără echivoc dacă în perioada aprilie 1985-iulie 1988, acesta în adevăr a prestat munca în sectorul întreţinere realizând venituri diminuate, precum şi dacă schimbarea locului de muncă, în cadrul aceleiaşi întreprinderi, din subteran la suprateran a fost urmarea traumatismului suferit prin accident.
56

În măsura în care susţinerile reclamantului erau confirmate de probele administrate se impunea ca instanţele să stabilească diferenţa de venit şi să acorde despăgubirile solicitate, prin raportarea la veniturile realizate de membrii echipei din subteran din care a făcut parte şi reclamantul, până la producerea accidentului, deoarece numai astfel se poate constata cu certitudine existenţa sau nu a unei diferenţe de venit. De altfel, este neîndoielnic că efortul suplimentar depus de reclamant pentru a presta munca cu o normă întreagă, chiar dacă nu ar fi condus la agravarea afecţiunilor suferite ca urmare a accidentului, a necesitat aplicarea unor tratamente medicale prin spitalizare şi în final, în iulie 1988, punerea în aplicare a deciziei de pensionare pentru gradul III de invaliditate. Întemeiată este şi critica privind neacordarea diferenţei de venituri pentru perioada în care A.V. s-a aflat în concediu medical şi a primit numai îndemnizaţia de asigurări sociale, aceste perioade rezultând din adeverinţele medicale şi aceea de venituri. Faţă de cele arătate rezultă că nejustificat instanţele nu au acordat reclamantului despăgubirile civile reprezentând veniturile sale de care acesta a fost lipsit urmare accidentului.În consecinţă recursul extraordinar urmează a se admite, a se casa toate hotărârile pronunţate în cauza aceleiaşi judecătorii spre rejudecare, portivit art.312, pct.2, lit.b din Codul de procedură civilă. Cu ocazia rejudecării procesului urmează să fie examinate şi pretenţiile reclamantului privind cheltuielile determinate de hrana suplimentară, pentru refacerea capacităţii de muncă şi cele referitoare la cheltuielile de transport la unităţile spitaliceşti, suportate pentru el şi însoţitor, dacă a fost cazul. Clasificarea obligaţiilor după obiectul lor Pornind de la natura prestaţiei datorate de subiectul pasiv se pot reţine mai multe clasificări:

57

A) O primă categorie reţine trei feluri de obligaţii, avându-se în vedere obiectul fiecăruia: - obligaţiile de a da; - obligaţiile de a face; - obligaţiile de a nu face; Clasificarea prezintă interes, deoarece fiecare fel de obligaţie are reguli specifice. B) O altă clasificare, ce reprezintă de fapt o variantă a celei anterioare este: - obligaţii pozitive - obligaţiile de a da şi a face; - obligaţii negative - obligaţiile de a nu face; C) O altă clasificare, contestată uneori în literatura juridică, este următoarea: - obligaţii determinate sau de rezultat; - obligaţii de prudenţă şi diligenţă sau de mijloace; Ceea ce este caracteristic pentru obligaţia de rezultat este faptul că obligaţia este strict precizată sub aspectul obiectului şi scopului urmărit, debitorul obligânduse ca, desfăşurând această activitate, să atingă un rezultat bine stabilit. Astfel, de exemplu, într-un contract de transport, cărăuşul se obligă să transporte încărcătura într-un anumit loc; vânzătorul să transfere dreptul de proprietate asupra unui anumit lucru, etc. Neatingerea rezultatului vizat face să se presupună că debitorul nu a fost suficient de diligent, că s-a aflat în culpă, şi că, deci, este răspunzător de urmările neîndeplinirii obligaţiei28. Caracteristic pentru obligaţia de mijloace este faptul că obligaţia debitorului nu constă în îndatorirea precizată de la început de a atinge, un anumit rezultat

Liviu Pop - Drept civil român.Teoria genarală a obligaţiilor, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998, p.216 58
28

că produsul a fost livrat cu lipsuri calitative. face să se presupună. spre deosebire de neîndeplinirea obligaţiei de rezultat. deci neîndeplinirea obligaţiei însuşite. fără îndoială. lipsa de diligenţă din partea sa. culpă care. Revine pacientului să facă dovada culpei de care ar fi dat dovadă medicul în executarea obligaţiei sale. Neatingerea acesteia. neatingerea rezultatului dorit constituie o dovadă a culpei debitorului . Analizând mai atent. obiectul obligaţiei ce îi revine medicului constă în îndatorirea de a acţiona cu toată prudenţa şi diligenţa cerute de ştiinţa şi etica medicală. Această distincţie este. de exemplu. în vederea atingerii rezultatului dorit însănătoşirea pacientului. sub acest aspect. însă. ci revine creditorului sarcina de a dovedi în mod direct împrejurarea că debitorul nu a depus pentru atingerea rezultatului preconizat. însă. Dacă produsul este livrat şi este corespunzător celor convenite. neatingerea rezultatului în cel de-al doilea caz nu mai este. rezultă că unul din principalele aspecte ale distincţiei dintre obligaţiile de rezultat şi cele de mijloace se situează pe terenul probatoriu: în primul caz. de exemplu ipoteza obligaţiei de a furniza un anumit produs. la prima vedere rezultatul fiind 59 . ci în îndatorirea sa de a depune toată diligenţa necesară pentru ca rezultatul dorit să se realizeze.o prezumţie de culpă a acestuia. Presupunând. Astfel. raportul juridic dintre pacient şi medic. numai este prezumată. Din cele arătate.determinat. distincţia între obligaţia de rezultat şi cea de mijloace apare ca fiind indiferentă. prudenţa şi diligenţa care erau obligatorii. o dovadă a culpei. utilă mai ales dacă avem în vedere caracterul său simplificator în examinarea unor raporturi de obligaţii. prin ea însăşi. nici o problemă de culpă nu se poate pune. se va putea observa că între obligaţiile de rezultat şi obligaţiile de mijloace nu există deosebiri atât de tranşante cum se afirmă chiar dacă luăm în considerare numai aspectul probatoriu. Să luăm ipoteza unei obligaţii de rezultat.

până la proba contrarie se presupune că acest tratament a fost acordat în conformitate cu cerinţele prudenţei şi diligenţei.pornind de la premisa clasificării. Dacă obiectul obligaţiei sale îl constituie aşa cum am arătat. în esenţă deosebiri. potrivit cerinţelor ştiinţei şi eticii medicale. mecanismul executării acestei obligaţii se va desfăşura astfel: prestând tratamentul medical. numai astfel putând să fie întrunite elementele pentru o prezumţie de culpă a debitorului. chiar sub aspect probatoriu. el. Dacă pacientul pretinde că tratamentul a fost necorespunzător. deci face să se declanşeze o prezumţie de culpă pe seama debitorului. în altele desfăşurarea unei activităţi cu prudenţă şi diligenţa şi necesare nu poate duce la concluzia. ceea ce s-a dovedit în mod direct.în exemplul luat. Ar fi o situaţie asemănătoare obligaţiei de rezultat mai sus menţionate. Creditorul care pretinde că produsul prezintă lipsuri de ordin calitativ va trebui să facă. Rezultă din cele arătate. după care unele obligaţii au ca obiect final atingerea rezultatului prevăzut. Să examinăm acum o obligaţie de mijloace. În realitate. el trebuie să facă dovada necorespunderii. dovada concretă a acestor lipsuri. deocamdată. 60 . de exemplu obligaţia ce şi-o asumă un medic de a presta tratament unui pacient. Dovada făcută de pacient că tratamentul a fost necorespunzător face să se presupună lipsa de prudenţă şi diligenţă din partea debitorului.livrarea produsului . aici au fost lipsurile calitative. prestarea tratamentului cu prudenţă şi diligenţă necesare. tot astfel a trebuit să facă şi beneficiarul obligaţiei de rezultat dovada caracterului necorespunzător al executării obligaţiei de rezultat . că o analiză foarte strictă . al obligaţiei de livrare a unui obiect.atins .nu va exista nici o prezumţie de culpă cât priveşte executarea. prezumţia de culpă a fost subsecventă acestei dovezi. dusă până la faza în care obiectul obligaţiei a fost livrat. că între cele două categorii de obligaţii nu există.

Din acest punct de vedere distingem între: a) obligaţiile civile perfecte. iar altele. ea are meritul de a simplifica analiza. Clasificarea obligaţiilor după sancţiunea juridică care le este proprie Ca orice raport juridic. Tocmai prin aceasta ele se deosebesc de obligaţiile morale. Drăghici Pompil .la unele rezultatul. considerând-o utilă. şi raportul juridic de obligaţie are ca element însoţitor inerent o anumită sancţiune: neexecutarea de bunăvoie a obligaţiei de către debitorul ei. dacă pătrundem în aceste amănunte şi suntem consecvenţi cu premisele pe care le adoptăm în definirea obiectului obligaţiei .148 61 29 acesteia. Bucureşti. însoţită de influenţa pe care o exercită opinia publică . nu se prezintă în toate situaţiile la fel: unele obligaţii se bucură integral de această sancţiune. ci în virtutea convingerii intime. În concluzie deci. nu mai beneficiază în întregime de ea. Va trebui să abreviem că sancţiunea de ordin statal ce însoţeşte obligaţiile juridice. numai privind lucrurile în aspectele lor generale. în caz de neexecutare de bunăvoie. în mod convenţional considerându-se că nu este necesar să pătrundem în toate amănuntele mecanismului de desfăşurare a obligaţiilor pentru că. neînsoţită însă de .Programa analitică pentru disciplina dreptului civil. la altele prudenţa şi diligenţa .putem ajunge la concluzia că între cele două categorii nu există deosebiri29.eventuala dezaprobare din partea intervenţia forţei coercitive a statului. sunt obligaţii juridice numai în măsura în care există această posibilitate de apelare la constrângerea de stat. Obligaţiile. pe calea constrângerii de stat. a subiectelor. întrucât se bucură integral de sancţiunea juridică. proprii. se poate afirma că unele obligaţii sunt obligaţii de rezultat şi altele sunt obligaţii de mijloace.Dacă menţionăm totuşi această clasificare. 1989. acestea din urmă fiind cerinţe care nu se impun prin forţa de constrângere a statului. îndreptăţeşte pe titularul dreptului de creanţă să obţină executarea silită. o facem pentru faptul că aşa cum arătam. p. Editura Dacia. ele însele. din motive diferite.

b) obligaţiile civile imperfecte (naturale).167/1958 privitor la prescripţia extinctivă în conformitate cu care “debitorul care a executat obligaţia. care au fost achitate de bună-voie”. Ele sunt obligaţii juridice.care nu se confundă cu obligaţiile morale. spre deosebire de primele.obligaţii reale. dar. 62 . şi-au pierdut ceva din forţa juridică. imperfecte. dacă vom alătura textului precizat şi textul art. Ceea ce este caracteristic pentru aceste obligaţii . nu are dreptul să ceară înapoierea prestaţiei. după ce dreptul de acţiune al creditorului s-a prescris. Cvasitotalitatea obligaţiilor intră în această categorie. prin constrângere. aşa cum am spus. de îndată ce au fost executate. 20. dar. Un exemplu de astfel de obligaţie îl regăsim în art. debitorul nu mai are dreptul să pretindă restituirea prestaţiei.este faptul că în privinţa lor nu se mai poate cere executarea silită. sunt caracterizate raporturile de obligaţii. 1092. . .în sensul că creditorul poate apela la forţa coercitivă a statului pentru a obţine. prin care de regulă. Clasificarea obligaţiilor după opozabilitatea lor După sfera persoanelor cărora le sunt opozabile. sub aspectul opozabilităţii. nu simple comandamente morale. Vom completa definiţia obligaţiei naturale. alin. dacă aceasta nu se realizează de bună-voie.1 din Decretul nr. ele apar ca nişte obligaţii civile degradate. toate regulile care cârmuiesc drepturile relative. obligaţiile se pot clasifica în: . executarea. chiar dacă la data executării nu ştia că termenul de prescripţie este împlinit”. alin 2 din Codul Civil potrivit căruia “repetiţiunea nu este admisă în privinţa obligaţiilor naturale.obligaţii obişnuite care alcătuiesc regula şi cărora le sunt proprii. nu se mai bucură de integralitatea sancţiunii juridice.obligaţii opozabile terţilor. deşi unii autori le denumesc astfel .

înainte de expirarea contractului de închiriere locatorul înstrăinează lucrul. aşadar. ROLUL ŞI IMPORTANŢA OBLIGAŢIILOR Obligaţiile joacă în viaţa juridică un rol covârşitor. Obligaţiile reale (propter in rem) apar ca un accesoriu al unui drept real. 53 din Legea nr. Ele se află la temelia oricărui raport de drept.3. deoarece ele constituie mijlocul juridic prin care se realizează toate acestea. cum foarte bine s-a spus în doctrină . Obligaţiile se întâlnesc de 63 . opozabilă faţă de un terţ străin de contract. aşa cum am mai arătat. importanţa obligaţiilor creşte. etc.Aceste două categorii din urmă constituie o excepţie de la regulă. a schimbului de servicii sociale. 18/1991). Obligaţia născută din acest contract este. care le situează la limita dintre drepturile de creanţă şi drepturile reale. încât creditorul nu poate obţine satisfacerea dreptului său decât dacă posesorul actual al lucrului va fi obligat să respecte acest drept. deşi nu a participat direct şi personal la formarea raportului de obligaţie. nu sunt decât obligaţii: obligaţii între rude. Le întâlnim în toate materiile dreptului. 2. etc. între soţi. ca adevărate sarcini reale ce incumbă titularului cele prevăzute pentru deţinătorii terenurilor agricole de a asigura cultivarea acestora şi protecţia solului (art. deşi sunt raporturi de obligaţii se caracterizează printr-o opozabilitate mai largă.alcătuiesc temeiul vieţii juridice. în sensul că. noul proprietar. până şi în raporturile juridice extrapatrimoniale. a amplificării diviziunii sociale a muncii. Obligaţiile opozabile terţilor (scriptae in rem) se caracterizează prin aceea că sunt atât de strâns legate de posesia lucrului. 1441 Cod Civil. Este cazul. În ipoteza în care. derivând din căsătorie. deşi nu a fost parte în contract. al obligaţiei ce revine unui locator de a asigura locatarului folosirea lucrului închiriat. filiaţie. În condiţiile economiei de piaţă. va fi obligat totuşi să respecte dreptul locatarului conform prevederilor art.

iar aceasta fără a deosebi după cum în conţinutul raportului juridic civil intră un drept real sau un drept de creanţă”. Modul cel mai important al creării drepturilor reale este contractul. De aici şi diferite definiţii ce au fost formulate în acest sens.Rosetti Bălănescu. aplicabilă în toate sectoarele lui. Vom reţine următoarea definiţie: Prin obiect al raportului juridic civil înţelegem acţiunea la care este îndrituit subiectul activ şi cea de care este ţinut subiectul pasiv. întotdeauna obiectul C. drept comercial şi chiar în alte ramuri de drept. Ed. adică un act creator de obligaţii.asemenea în materia drepturilor reale. aşa încât dobândirea drepturilor reale are la bază obligaţia de a da30.1998. Bucureşti.I.Al. din 1967 “obiectul raportului juridic nu poate consta decât în acţiunea sau abţinerea pe care subiectul activ (titularul dreptului) o poate pretinde subiectului pasiv (celui ţinut la obligaţie).1 NOŢIUNE Problema obiectului juridic civil a format obiect de controversă în doctrină. Pe de altă parte. Deci.Hamangiu. obligaţiile dau expresie într-o formă abstractă şi generală principiilor ce alcătuiesc teoria reglementării formelor în care se manifestă voinţa omului şi efectele pe care le poate produce această voinţă. Într-o altă definiţie se arată: “Prin obiect al raportului juridic civil se înţelege acţiunea sau abstenţiunea la care este îndrituit subiectul activ şi de care este ţinut subiectul pasiv. în alţi termeni conduita subiectelor acestui raport”. reprezentând un fel de parte generală şi fundamentală a dreptului. Într-o formulare.ALL.p.98 64 30 .Băicoianu-Tratat de drept civil român. CAPITOLUL III OBIECTUL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL 1. în dreptul civil.

Editura Şansa S.1.raportului juridic civil este format din conduita părţilor31.Introducere în Dreptul Civil. tot complex va fi şi obiectul său (fiind format din mai multe acţiuni sau abstenţiuni la care părţile sunt îndrituite ori de care sunt ţinute). Subiectele Dreptului Civil . Bucureşti. Corelaţia dintre obiectul raportului juridic civil şi noţiunea de “bunuri” În raporturile patrimoniale conduita părţilor se referă. BUNURILE 3. Corelaţia dintre obiectul şi conţinutul raportului juridic civil Deşi în strânsă legătură cele două noţiuni nu trebuie confundate. pag. 2001.L. pentru uşurinţa exprimării se foloseşte şi următoarea formulare: “obiectul raportului juridic civil îl formează un bun ori nişte bunuri”.Drept Civil Român .R. adesea. Noţiune Gheorghe Beleiu . la bunuri.1. 2. Legătura şi interdependenţa dintre aceste două elemente poate fi evidenţiată astfel: când conţinutul unui raport juridic civil este complex (format dintr-o pluralitate de drepturi subiective civile şi obligaţii ale părţilor).2. Suntem în prezenţa a două elemente ale raportului juridic civil. 2.89 31 65 . Totuşi. Acestea nu pot fi incluse în structura raportului juridic civil dată fiind natura socială a acestui raport. CORELAŢII 2. 3. “Bunul” este luat în considerare ca obiect derivat al raportului juridic civil.

963 dispune că “Numai lucrurile ce sunt în comerţ pot fi obiectul unui contract”.adică poate satisface o trebuinţă de ordin material sau spiritual a omului.480 din Codul Civil prevede că : “proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi a dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut. precum şi operele de creaţie intelectuală şi energia de orice fel. art . însă în limitele determinate de lege”. Lucrul este bun dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: a) este util . art. De asemenea. iar titlul I din această carte este formulat “Despre distincţiunea bunurilor”. care se referă la clasificarea bunurilor în mobile şi imobile. în art. În sens larg (lato-sensu). obiecte ale drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale. cât şi drepturile patrimoniale şi acţiunile privitoare la bunuri în accepţiunea restrânsă. 461 şi art. 461-474 Cod Civil. noţiunea de “bun” are două accepţiuni. Astfel. 66 . prin bunuri se înţeleg atât lucrurile. prin bun înţelegem orice lucru care este util. În această situaţie noţiunea de “bun” a fost circumstanţiată de literatura juridică şi practica juridică. Sunt bunuri în sens restrâns (stricto sensu) lucrurile care pot fi obiecte de drepturi şi obligaţiile patrimoniale. Sensul larg al termenului de “bun” rezultă din art. sensul larg al termenului rezultă din clasificarea bunurilor în corporale şi incorporale făcută în art. în măsura în care pot fi obiecte de drepturi şi obligaţii patrimoniale. 462 din Codul Civil se referă la “bunuri”.Deşi legea foloseşte noţiunea de “bun” ori cea de “lucru” nu dă definiţia acestuia. În sens juridic. De asemenea. În sens economic.471 şi 474 Cod Civil. operele de creaţie şi energia de orice fel. chiar denumirea Cărţii a doua din acest cod este formulată “Despre bunuri şi despre deosebitele modificări ale proprietăţii”.

Fiind obiect al dreptului patrimonial. cum s-a arătat. spre exemplu. autorii consideră că sunt bunuri.I.Hamangiu. C. nu poate deveni Prin urmare. Dreptul real are ca obiect un lucru. ca drept real. ALL Bucureşti. 474 Cod Civil prevăd că drepturile patrimoniale şi acţiunile privind valorile economice pe care aceste drepturi le prezintă sunt. În mod obişnuit. Rezultă că drepturile patrimoniale .Ed.drepturi reale şi drepturi de creanţă . prezentând importanţă prin prerogativele pe care le conferă asupra lucrului şi care sunt altele decât cele ale dreptului de proprietate.Al. deşi ele se deosebesc. cu precizările făcute se înţelege orice element ce face parte din activul patrimonial32. Rezultă că prin bun. Cu toate acestea art. drepturile reale sunt asimilate bunurilor. nefiind un bun în sens juridic. bunul nu se confundă cu dreptul patrimonial.Băicoianu-Tratat de drept civil român. se confundă cu lucrul. De aceea dreptul real este un bun în măsura în care avem în vedere lucrul care constituie obiectul său sau lucrul prezintă importanţă prin drepturile reale care există asupra lui. 471 şi art. dar nu poate fi apropiat. dreptul patrimonial poate fi drept real sau drept de creanţă. bunuri.p532 67 32 . deoarece drepturile patrimoniale sunt bunuri numai în măsura arătată.pot fi asimilate bunurilor dar nu sunt propriu-zis bunuri. Prin urmare. Aerul. Într-adevăr. bunul reprezintă o valoare economică sau un lucru util şi care poate deveni obiect al dreptului patrimonial. Drepturile de creanţă prezintă importanţă şi sunt asimilate bunurilor prin valoarea lor economică. este necesar existenţei omului. dar celelalte drepturi reale nu se confundă cu lucrul. adică dacă le raportăm la valoarea economică pe care o reprezintă. Drepturile de creanţă nu se confundă cu obiectele a căror folosinţă tind să o procure creditorului. lucrurile dar şi drepturile patrimoniale.Rosetti Bălănescu. în sens larg. obiect de drept patrimonial. împreună cu aceste valori economice.1998.b) este susceptibil de apropiere ori însuşire sub forma drepturilor patrimoniale. Dreptul de proprietate.

L. Ca noţiune juridică patrimoniul nu se confundă cu drepturile şi obligaţiile ce fac parte din acesta.Într-o abordare exactă33 bunul este definit ca fiind o valoare economică ce este utilă pentru satisfacerea nevoii materiale ori spirituale a omului şi este susceptibilă de apropiere sub forma dreptului patrimonial. Subiectele Dreptului Civil. distinctă sub un anumit aspect de prima.2. p90 68 . Pe de altă parte.Drept Civil Român .Introduce în Dreptul Civil.valoarea economică trebuie să fie aptă de a satisface o trebuinţă de ordin material ori spiritual a omului. pasivul acestuia fiind format din obligaţiile titularului. Corelaţia dintre noţiunile de “bunuri” şi “patrimoniu” Patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor care au o valoare economică şi aparţin unei persoane fizice sau juridice.R. Bucureşti. dar care au un conţinut economic. . Editura Şansa S. În consecinţă trebuie avută în vedere relaţia patrimoniu-fiecare drept şi obligaţie cu conţinut economic şi aceea de patrimoniu-bun. bunul este un element ce face parte din activul patrimoniului. două condiţii precizate mai sus : . iar nu cel din vorbirea obişnuită (când se desemnează şi Desprindem din această definiţie cele 33 Gheorghe Beleiu . După cum se poate observa. fiecare drept şi fiecare obligaţie rămânând distincte de patrimoniu. Rezultă că termenii “bun” şi “patrimoniu” au în dreptul civil un sens tehnico-juridic specific. dar cu precizările făcute. astfel încât modificările aduse în privinţa lor nu alterează identitatea acestuia care apare ca o universalitate juridică. 3. între bun şi patrimoniu există corelaţia de tip parte-întreg. 2001.să fie susceptibilă de apropiere (însuşire) sub forma drepturilor patrimoniale.

4) În funcţie de posibilitatea de a fi înlocuite sau nu în executarea unei obligaţii civile. distingem bunuri consumptibile şi bunuri neconsumptibile 6) După cum sunt sau nu producătoare de fructe. 3) În funcţie de modul în care sunt dererminate. 8) În funcţie de corelaţia dintre ele . 69 . deosebim bunuri frugifere şi bunuri nefrugifere. deosebim bunuri divizibile şi bunuri indivizibile. Criterii de clasificare Bunurile pot fi clasificate din mai multe puncte vedere. expresia “bun patrimonial” constituie pleonasm. 2) În funcţie de regimul circulaţiei lor juridice se deosebesc bunuri aflate în circuitul civil şi bunuri scoase din circuitul civil. Clasificările mai importante în dreptul civil român sunt urătoarele: 1) În funcţie de natura lor şi de calificarea dată de lege bunurile se împart în mobile şi imobile (mişcătoare şi nemişcătoare conform Codului Civil). Clasificarea bunurilor 3.valori spirituale prin aceşti termeni). distingem între bunuri individual determinate şi bunuri determinate generic (res certa şi res genera).1. 7) În funcţie de posibilitatea împărţirii lor fără să-şi schimbe destinaţia.3. Pentru dreptul civil. distingem între bunuri fungibile şi bunuri nefungibile. 3. se deosebesc bunuri principale şi bunuri accesorii.3. 5) După cum folosirea lor implică ori nu consumarea ori înstrăinarea lor.

cu toate acestea. Când sunt desprinse ori culese devin bunuri mobile. de exemplu când se vând. arborii sunt considerate mobile prin anticipaţie. aceasta cuprinde şi arborii netăiaţi şi vegetaţia care se prinde de pământ. Toate acestea sunt imobile prin incorporaţiune sau prin natura lor. deci şi bunurile incorporale pot fi imobile sau mobile.468 Cod Civil).465 Cod Civil). 70 . Bunuri mobile şi bunuri imobile Noţiune: Bunurile imobile sunt acelea care au o aşezare fixă şi nu se pot muta dintr-un loc în altul.Categorii de bunuri imobile: a) imobile prin natura lor : fondurile de pământ şi clădirile (art. b) imobile prin destinaţie: bunurile destinate ca accesoriu pentru serviciul sau exploatarea unui imobil. Dreptul civil român cunoaşte trei categorii de bunuri imobile şi mobile astfel: .3. În ceea ce priveşte ultima categorie precizată. Se întâlnesc şi situaţii când. recoltele. toate bunurile imobile sau mobile (art. Clasificarea bunurilor în imobile şi mobile ar trebui să se aplice numai bunurilor corporale. distingem între bunuri sesizabile şi bunuri insesizabile.2. 10) În funcţie de posibilitatea de a fi supuse urmăririi şi executării silite pentru plata datoriilor.463 Cod Civil).464 Cod Civil).461 Cod Civil). deşi sunt prinse de pământ. bunurile se împart în corporale şi incorporale. 3. Ambele bunuri trebuie să aparţină aceluiaşi proprietar. deşi prin natura lor sunt mobile (art. Pentru ca un bun mobil să devină imobil prin destinaţie trebuie îndeplinite condiţiile: 1. fructele. morile de vânt sau de apă aşezate pe stâlpi (art. Bunurile mobile sunt acelea care nu au o aşezare fixă şi se pot muta dintr-un loc în altul.9) În funcţie de modul lor de percepere. recoltele care ţin de rădăcini şi fructele neculese încă (art.

Mai sunt imobile prin destinaţie “toate efectele mobiliare ce proprietarul a aşezat către fond în perpetuu”. . alambicurile.porumbii din porumbărie. orice alt obiect . (ex: statuile. 71 Astfel. adică să existe un raport de accesorietate fizică ori voliţională.teascurile. . . servituţiile.drepturile de creanţă cărora le corespunde obligaţia de a da privind un imobil. acţiunile care tind a revendica un imobil. Mobilul să fie destinat la serviciul şi exploatarea imobilului. astfel: . sunt imobile prin .paiele şi gunoaiele. . destinaţie conform Codului Civil: .2. .drepturile reale care au ca obiect un imobil.lapinii ţinuţi pe lângă casă.animalele afectate la cultură. căzile şi vasele.peştele din iaz. Este firesc că textul trebuie analizat prin privirea realităţilor prezente. Aşadar.stupii cu roi. etc).seminţele date arendaşilor sau colonilor parţiari. gips. sunt imobile toate drepturile al căror obiect este un imobil. . . fixat cu ciment.instrumente necesare pentru exploatarea fierăriilor. . c) imobile prin obiectul la care se referă: uzufructul lucrurilor imobile. .instrumentele arătătoare. . căldările. fabricilor de hârtie şi altor uzine. bun mobil.

următoarele: Sunt mobile prin determinarea legii 34 Drăghici Pompil .acţiunea în nulitatea înstrăinării unui imobil. devin mobile când sunt separate de fond.Drept Civil.acţiune în rezoluţiunea vânzării unui imobil.. Bucureşti. (art. pentru acest caz particular.Categorii de bunuri mobile: a) mobile prin natura lor . b) mobile prin anticipaţie. Astfel. . materialele provenite din dărâmarea unei construcţii şi produsul încă neextras al unei cariere (nisip.acţiunea în revocarea donaţiei unui imobil. Deci trebuie să existe un acord de voinţă în acest sens.acţiunea în reducţiunea unei donaţii de imobil.acţiunile privind valorificarea drepturilor imobiliare. 275 72 . p. Unele bunuri considerate imobile prin incorporaţiune (prin natura lor). deosebim: recolta şi fructele.473 Cod Civil). . Această categorie cuprinde acele drepturi considerate mobile prin obiectul la care se aplică (atr. acestea sunt considerate mobile prin anticipaţie adică înainte de a fi separate de fond.acelea care se pot transporta de la un loc la altul. piatră). . Caracterul de bunuri mobile. 1999. Ca excepţie. . . care se mişcă de la sine (ex: animalele) şi cele care se pot muta dintr-un loc în altul cu ajutorul unei forţe externe (ex: lucrurile neînsufleţite). se păstrează doar între părţile care au creat anticipaţia (vânzător şi cumpărător).474 Codul Civil). arborii. Editura Ştiinţifică. c) mobile prin determinarea legii. Faţă de terţi bunurile respective îşi păstrează caracterul de imobile prin incorporaţiune34.

pentru mobile simpla posesie de bună credinţă valorează proprietate (art. .drepturile de creanţă care au ca obiect a da un lucru mobil.urmărirea şi executarea silită diferă după cum bunurile sunt mobile sau imobile. .drepturile intelectuale.efectele posesiei diferă. chiar când capitalul social constă dintr-un imobil. iar mobilele pot fi gajate. . astfel: pentru imobile posesia poate conduce la uzucapiune. .obligaţiunile faţă de societate. .acţiunile şi interesele în societăţi (părţile sociale).publicitatea imobiliară diferă de cea mobiliară. .. . .înstrăinarea imobilelor este supusă unor cerinţe mai riguroase decât cea a mobilelor (ex: terenurile se pot înstrăina doar prin act autentic). 73 .1909 Cod Civil). Interesul acestei clasificări Clasificarea bunurilor în mobile şi imobile prezintă interes din mai multe puncte de vedere astfel : .acţiunile în justiţie privind un drept mobiliar sau pentru readucerea în patrimoniu a unui drept mobiliar. . de asemenea. obligaţia de a face şi obligaţia de a nu face.imobilele pot fi ipotecate.drepturile reale care au ca obiect un bun mobil (exclusiv dreptul de proprietate).

la imobile se determină după locul unde se află bunul. în ceea ce priveşte dreptul internaţional privat .bunurile care pot circula liber. neîngrădit. metalele şi pietrele preţioase şi semipreţioase. Pentru toate aceste categorii există reglementări specifice care prevăd condiţiile în care pot circula bunurile respective.în ceea ce priveşte drepturile reale accesorii. Bunuri aflate în circuitul civil şi bunuri scoase din circuitul civil Sunt în circuitul civil acele bunuri care pot face obiectul actelor juridice civile (art. Regula o formează aceste bunuri. 74 . sesizabile şi se pot dobândi sau pierde prin prescripţie. produsele şi substanţele toxice. Acestea sunt alienabile. . în consecinţă legea trebuie să prevadă expres excepţiile. deci pot fi dobândite. . cum sunt: armele.. iar la mobile instanţa competentă este cea a domiciliului pârâtului. muniţiile. deşeurile toxice. Majoritatea bunurilor private se află în circuitul civil. În ceea ce priveşte regimul juridic al circulaţiei bunurilor deosebim: . 105/1992. care poate fi legea naţională (lex patriae) ori legea domiciliului (lex domicilii) conform Legii nr. ca regulă. 963 Codul Civil). bunurile imobile nu pot fi furate. deţinute ori înstrăinate condiţional.privitor la competenţa jurisdicţională teritorială . materialele explosive. în condiţii restrictive. iar mobilului i se aplică legea personală (lex personalis).imobilului i se aplică legea locului situării lui (lex rei sitae). putând fi dobândite de oricine.bunurile care nu pot circula decât în anumite condiţii. obiectele de cult etc.

6) parcurile naţionale. Bunurile scoase din circuitul civil şi care fac parte din domeniul public sunt enumerate cu caracter exemplificativ în anexa legii nr.1 din Constituţie.3 alin. terenurile instituţiilor şi staţiunilor de cercetări stiinţifice şi ale unitătilor de invătământ agricol si silvic. împreună cu platoul continental. de desecări şi de combatere a eroziunii solului. terenurile obţinute prin lucrări de îndiguiri. fiind denumite bunuri inalienabile. 9) resursele naturale ale zonei economice şi ale palatului continental. 3) apele de suprafaţă. Un astfel de bun este teritoriul României. destinate cercetării şi producerii de seminţe şi de material săditor din categoriile biologice si de animale de rasă. 213/1998 privind proprietatea publică si regimul juridic al acesteia. 5) terenurile care au aparţinut domeniului public al statului înainte de 6 martie 1945. cele care servesc nevoilor de cultură. de producţie ori de administraţie silvică. 2) spaţiul aerian. precum terenurile reproductive incluse în amenajamentele silvice. 75 . 7) rezervaţiile naturale si monumentele naturii. 8) patrimoniul natural al Rezervaţiei Biosferei “ Delta Dunării ” . domeniul public al statului este alcătuit din urmatoarele bunuri: 1) bogăţiile de orice natură ale subsolului. conform art. în stare de zăcământ. iazurile. Astfel potrivit actualei legi.Sunt scoase din circuitul civil acele bunuri care nu pot forma obiectul actului juridic civil. 4) pădurile şi terenurile destinate împădurii. care fac parte din fondul forestier naţional si nu sunt proprietate publică. albiile pârâielor.

13) canalele navigabile. tunelele şi casetele de metrou. meteorologice si de calitate a apelor. 16) aferente. sau cele cu transe pentru atenuarea undelor de viitură. 18) lacurile de acumulare şi barajele acestora. construcţiile hidrotehnice aferente canalului.10) 11) 12) infrastructura căilor ferate. statiile hidrologice. cuvetele canalului. precum şi instalaţiile aferente acestuia. cheiuri. zonele de siguranţă de pe malurile canalului. drumuri naţionale europene. 19) 20) 21) digurile de apărare împotriva inundaţiilor. al produselor petroliere şi al gazelor canalele magistrale şi reţelele de distribuţie pentru irigaţii cu prizele producere a energiei electrice este racordată la sistemul energetic naţional. 14) 15) reţelele de transport a energiei electrice. secundare. civile si militare – terenurile pe care sunt situate acestea. lucrările de regularizare a cursurilor de ape. principale. în cazul în care activitatea de conductele de transport al ţiţeiului. spectre de frecvenţă şi reţelele de transport şi de distributie de telecomunicaţii. drumurile naţionale – autostrăzi. diguri. cantoanele hidrotehnice. apărările şi consolidările de maluri şi de taluzuri. drumurile de acces si teritoriale pe care sunt realizate acestea. 17) naturale. 22) porturile maritime şi fluviale. inclusiv tunelele şi lucrările de artă. drumuri expres. pereuri şi alte construcţii hidrotehnice pentru 76 . ecluzele.

drumuri tehnologice în porturi. serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale.Ap. acvatorii şi senale de acces. precum şi prefecturile. pistele de decolare. ansamblurile şi siturile istorice si arheologice. instanţelor şi parchetelor de pe lângă acestea. cu excepţia celor dobândite din venituri proprii extrabugetare. cheiuri si pireuri situate pe malul căilor de navigabile. şi ale M. Preşedenţia. aterizare. căile de rulare şi platformele pentru îmbarcare – debarcare situate pe acestea şi terenurile pe care sunt amplasate. bazine. 23) 24) 25) terenurile destinate exclusiv instrucţiei militare. ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţiile publice subordonate acestora. ale serviciilor publice de informaţii. terenurile şi clădirile în care işi desfăsoară activitatea: Parlamentul. precum şi cele ale Direcţiei generale a Penitenciarelor. în afara incintelor portuare destinate activităţilor de navigaţie. colecţiile de artă declarate de interes public naţional.drumurile judeţene 77 . Guvernul. muzeele.acostarea navelor şi pentru alte activităţi din navigatia civilă. Domeniul public judeţean este alcătuit din următoarele bunuri: 1. unităţi ale M. care constituie proprietatea privată a acestora.N. 26) 27) 28) 29) statuile si monumentele declarate de interes public naţional. pichetele de grăniceri si fortificaţiile de apărare a ţării..I. monumente istorice aflate în porturi.

terenurile şi clădirile în care îşi desfăsoară activitatea consiliu judeţean şi aparatul propriu al acestuia. comerciale. oboarele şi parcurile publice. târgurile. 3. 4. bibliotecile.bogăţiile de orice natură ale subsolului. policlinicile şi altele asemenea. 8. termoficare. spitale judeţene şi alte asemenea bunuri. cum sunt: biblioteci.lacurile şi plajele care nu sunt declarate de interes public naţional sau judeţean. Domeniul public local al comunelor. oraşelor si municipiilor este alcătuit din următoarele bunuri: 1. cu instalaţiile. construcţiile şi terenurile aferente. construcţiile şi terenurile aferente acestora. 6.statuile şi monumentele. 3. precum şi instituţiile publice de interes judeţean. canalizare. spitalele. muzeele.reţelele de alimentare cu apă realizate în sistem zonal sau microzonal. gaze. 5. vicinale şi străzile.reţelele de alimentare cu apă. 78 . dacă nu au fost declarate de interes public naţional.locuinţele sociale. în stare de zăcământ.terenurile şi clădirile în care îşi desfăsoară activitatea consiliul local si primăria.drumuri comunale. precum şi staţiile de tratare cu instalaţiile. staţiile de tratare şi epurare a apelor uzate. cum sunt: teatrele. muzee. dacă nu au fost declarate de interes public naţional. 2. precum şi zonele de agrement. precum şi instituţiile publice de interes local.pieţele publice. dacă nu au fost declaratede uz sau interes public naţional sau local.2. 7.

dacă nu fac parte din domeniul privat al statului şi dacă nu sunt proprietatea persoanelor fizice ori a persoanelor juridice de drept privat. apele cu potenţial energetic valorificabil şi acelea ce pot fi folosite în interes public. greutate.9. precum şi alte bunuri stabilite de lege. Sunt generic determinate (res genera) acele bunuri care se individualizează prin număr. . iar în situaţia unui bun generic determinat dreptul de proprietate se transmite în momentul individualizării ori predării (individualizarea în acest caz. adică prin caracterele comune categoriei din care fac parte (prin însuşirile speciei ori categoriei din care fac parte). Importanţa juridică a acestei clasificări constă în următoarele: . căile de comunicaţie.momentul transmiterii dreptului real în actele translative de drepturi reale: în principiu. când bunul este individual determinat. o anumită casă. sau altă măsură. Bunuri individual determinate şi bunuri determinate generic Sunt individual determinate (res certa) acele bunuri care. 135 alin.4 se specifică: “Bogăţiile de orice natură ale subsolului. spaţiul aerian. sculpturi. potrivit naturii lor sau clauzelor unui act juridic se individualizează prin însuşiri proprii. 5: ”Bunurile proprietate publică sunt inalienabile”. 10.terenurile cu destinaţie forestieră.aceasta doar în situaţia pieirii fortuite a bunului înainte de momentul predării când debitorul va fi liberat de 79 . cum sunt unicatele (tablouri. speciale. resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental. 3. 135 alin. etc). un anumit autoturism. dreptul de proprietate se transmite în momentul realizării acordului de voinţă.pentru bunurile individual determinate riscurile se transmit odată cu dreptul de proprietate .suportarea riscului contractului . cântărire. acestea aflându-se sau nu în circuitul civil. se face prin numărare. marea teritorială. plajele.3.4. etc). Importanţa acestei clasificări rezidă în valabilitatea ori nevalabilitatea actelor juridice civile sub aspectul obiectului lor. iar la art.cimitirele cetăţeneşti şi comunale De asemenea Constituţia prevede la art. fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice “.

. Spre exemplu: se vând 100 de oi dintr-o turmă de 1000.valabilitatea plăţii nefiind afectată. că lucrurile (bunurile) sunt echivalente au aceeaşi valoare pentru creditori . nu va libera pe debitor de obligaţia predării.vol.3. Este deci o asemănare de regim juridic între vânzarea de genus limitatum şi vânzarea în bloc. bunul generic derterminat se predă la domiciliul debitorului. Editura Nemira . genul limitat piere . acesta se face în momentul individualizării bunului. în cazul bunului individual determinat este acela unde se găseşte în momentul contractării în lipsă de altă stipulaţie a părţilor.2001. Bucureşti. În mod corespunzător.genus limitatum35. sau jumătate din sacii de grâu aflaţi în hambarul vânzătorului. Sunt nefungibile acele bunuri care nu se pot înlocui cu altele în executarea 35 deoarece plata este în general. Bunuri fungibile şi bunuri nefungibile Sunt fungibile acele bunuri care se pot înlocui unele cu altele pentru executarea unei obligaţii. când se transmite proprietatea de la vânzător la cumpărător.Tratat de Drept administrativ . Antonie Iorgovan . S-a susţinut ideea naşterii unei proprietăţi indivize între cumpărător şi vânzător din momentul acordului de voinţă până în momentul individualizării.locul predării bunului.II. pieirea unui bun generic determinat înainte de momentul predării. mai exact. deoarece genera non pereunt.5. pag. Prin bunuri de gen limitate înţelegem acele bunuri de gen limitate la acele aflate într-un loc determinant. ceea ce este desigur o soluţie diferită de principiul genera non pereunt.obligaţia predării. ci va trebui să procure alte bunuri de gen. ceea ce presupune. S-a statuat că dacă genul nu piere. situaţie de neacceptat în lipsa unei clauze exprese.1104 Cod Civil). iar nu portabilă (art. 3. cherabilă. În ceea ce priveşte transferul dreptului de proprietate. 77 80 .aceasta în ceea ce priveşte suportarea riscului pieirii fortuite. O problemă larg dezbătută în doctrină este aceea a regimului juridic al vânzării bunurilor de gen limitate .

iar consumptibilitatea de natura bunurilor. Deci. Bunuri consumptibile şi bunuri neconsumptibile Sunt bunuri consumptibile acelea care nu pot fi folosite fără ca la prima lor întrebuinţare să nu se consume sau să nu se însrăineze (astfel sunt hrana. uneori voinţa părţilor nu imprimă întotdeauna bunurilor un caracter de fungibilitate. însă nu fungibilă. 3. iar consumtibilitatea mai mult de natura lucrurilor (cu excepţii în ambele sensuri). Nu întotdeauna este aşa: voinţa părţilor poate da lucrurilor un caracter de neconsumptibilitate. astfel că aceasta nici nu se poate executa decât prin predarea bunului datorat. Tot aşa. De asemenea. Prin urmare. predând creditorului un bun de acelaşi fel. iar în cadrul unui bun nefungibil numai prin predarea acestuia. Caracterul fungibil sau nefungibil al unui bun este dat atât de de natura bunului. spre exemplu ultima sticlă de vin dintr-o recoltă cunoscută prin calitatea ei este consumabilă.unei obligaţii. Importanţa clasificării bunurilor în fungibile şi nefungibile constă în aprecierea valabilităţii plăţii. În mod excepţional clasificarea în bunuri consumptibile şi neconsumptibile depinde de voinţa omului. Acesta se poate elibera în cazul bunului fungibil. bunurile fungibile sunt şi consumptibile. Sunt neconsumptibile acele bunuri care pot fi folosite de mai multe ori. băuturile. relaţia bun de gen şi bun cert corespunde clasificării bun fungibil şi bun nefungibil. Spre exemplu. iar cele certe . fructele pentru decorul unui magazin sunt 81 . dar poate fi dat şi de voinţa părţilor. moneda la un anticariat care trebuie restituită este un bun neconsumptibil. banii). se poate concluziona că fungibilitatea depinde mai mult de voinţa părţilor. fără a li se distruge substanţa fizică sau să fie înstrăinate (hainele. posibilitatea eliberării debitorului de obligaţia sa. În principiu sunt fungibile bunurile de gen.6. în sensul că bunul consumptibil poate fi considerat neconsumptibil şi invers. deci cele determinate generic. casele). dar nu întotdeauna.3. individual determinate sunt nefungibile. Se spune că fungibilitatea bunurilor depinde de voinţa părţilor. deoarece sunt fungibile în general bunurile de gen.

-fructele civile . -fructele industriale . fără a consuma substanţa bunului. 82 . dobânzile.fructele naturale şi industriale se dobândesc prin culegere. spre exemplu . pe când productele sunt foloase trase dintr-un bun cu consumarea substanţei sale (piatra dintr-o carieră. Importanţa acestei clasificări rezidă în următoarele: .de regulă. de exemplu chiriile. de exemplu terenul care produce recolte.acele produse ca urmare a activităţii omului. astfel: .552). uzufructul poate viza un bun consumptibil (quasiuzufruct). prin percepere.acelea produse fără intervenţia omului. pe când obiectul împrumutului de consumaţie îl formează bunurile consumptibile.acelea obţinute ca urmare a folosirii bunului. mobila din magazinul de mobilă este un bun consumptibil.7. arendele (art.522). spre exemplu iarba pe o păşune (art. 523). Codul Civil distinge între : -fructe naturale . Importanţa juridică a acestei clasificări a fructelor rezidă în modul diferit de dobândire (de intrare în patrimoniu) a acestora. Fructele nu se confundă cu productele. Fructele se produc periodic.neconsumptibile. Sunt nefrugifere acele bunuri care nu produc fructe.obiectul împrumutului de folosinţă (comodat) poate fi numai un bun neconsumptibil. obiect al uzufructului pot fi bunurile neconsumptibile. nisipul dintr-o albie). Bunurile frugifere şi bunuri nefrugifere Sunt considerate frugifere acele bunuri care produc fructe.recoltele şi plantaţiile (art. . deoarece uzufructuarul este obligat să conserve substanţa bunului. deoarece comerciantul o înstrăinează. Prin excepţie.3. 3.

servituţile reale. dreptul de retenţie. pe când bunul indivizibil nu poate fi 36 Revista Juidică. atunci interesează modul de dobândire a fructelor. Bunuri divizibile şi bunuri indivizibile Este divizibil acel bun care poate fi împărţit fără a-şi schimba destinaţia economică. un costum de haine. . bunul divizibil poate fi împărţit în materialitatea lui. dar mai rar. fără a-şi schimba astfel destinaţia economică. fructele se cuvin uzufructuarului pe când productele se cuvin nudului proprietar. în mod normal.posesia de bună-credinţă conduce la dobândirea proprietăţii fructelor. considerându-se că un bun divizibil prin natura lui este indivizibil. nu şi a productelor. Importanţa juridică a acestei clasificări constă în următoarele: . Productele se dobândesc prin separarea lor. ipoteca.în materie de uzufruct.8. Divizibilitatea poate viza şi bunurile necorporale. 10/2000 83 .. Divizibilitatea rezultă din natura bunurilor. 3. de exemplu o cantitate de 10 litri de vin poate fi împărţită în 10 sticle de câte un lutru. prin simpla scurgere a timpului. Dacă bunul se găseşte în stăpânirea sau puterea altei persoane decât proprietarul. Este indivizibil acel bun care nu poate fi împărţit. Nr.3. în cazul uzufructului şi posesiei de bună credinţă36. În concluzie fructele se cuvin proprietarului. spre exemplu un animal. de exemplu.fructele civile se dobândesc zi de zi.în materie de partaj a proprietăţii pe cote părţi ori în devălmăşie. Supliment. Distincţia între fructe şi producte are o importanţă deoarece: . Dintre bunurile necorporale indivizibile menţionăm: obligaţiile indivizibile. însă prin act juridic aceasta poate fi ignorată.

debitorul trebuie să predea atât bunul principal cât şi pe cel accesoriu (în lipsă de stipulaţie contrară). dar şi din voinţa părţilor. Bunurile accesorii sunt acelea destinate să servească la întrebuinţarea altui bun. deci. . fie din voinţa părţilor. 3.parte deţinută. antena pentru televizor. Obligaţia care nu este indivizibilă este divizibilă. principal. executată în parte. Pentru a exista raportul de accesorietate între un bun principal şi un bun accesoriu trebuie întrunite următoarele condiţii: ambele bunuri să aibă acelaşi titular.obligaţia având drept obiect un bun indivizibil este o obligaţie indivizibilă. Caracterul bunului de a fi principal derivă atât din natura bunului. În acest sens. iar nu fracţionat.împărţit în materialitatea lui. se aseamănă cu solidaritatea.3. Astfel.10.3. Astfel.titularul să stabilească un raport de destinaţie comună a bunurilor. Sub acest aspect. când sunt mai mulţi debitori. - 3. Interesul pentru aceste feluri de obligaţii există. când se datorează un bun. sunt bunuri accesorii: pompa pentru bicicletă. cheia pentru lacăt. fără a fi destinate să folosească la întrebuinţarea altui bun. Această obligaţie nu poate fi executată decât în întregime. şi. Bunuri principale şi bunuri accesorii Bunurile principale sunt acelea care se folosesc în mod independent. Bunuri corporale şi bunuri incorporale 84 . mai ales.9. acesta atribuindu-se unuia din copărtaşi cu obligaţia de a plăti celorlalţi o sultă sau se va vinde şi se va împărţii suma obţinută proporţional cu cota . Obligaţia indivizibilă poate rezulta fie din natura prestaţiei. . obligaţia indivizibilă nu poate fi fracţionată.

52-62).1988. ali. care se aplică numai bunurilor corporale. Clasificarea în bunuri corporale şi incorporale se reduce la clasificarea între dreptul de proprietate. care pot fi: la purtător. nu pot fi percepute cu ajutorul simţurilor. În dreptul contemporan această distincţie nu mai are aceeaşi importanţă deoarece transmiterea bunurilor corporale.359 85 37 - în materia dobândirii proprietăţii art. La origine s-au considerat bunuri numai bunurile materiale. care formează bunul corporal.Alexandresco. ca drept se confundă cu însuşi bunul asupra căruia poartă.1909.1 Cod Civil care se referă numai la . după distincţiile cuprinse în Legea nr. proprietatea conferind cele mai întinse prerogative asupra D. . şi la ordin şi se transmit prin gir sau andosament. Importanţa juridică a acestei clasificări priveşte: bunurile mobile corporale ca fiind susceptibile de “prescripţie instantanee”. având o valoare economică ce are o existenţă ideală. În dreptul român clasificarea bunurilor în corporale şi necorporale prezenta importanţă.471 imobilelor incorporale şi art. Sunt incorporale acele bunuri care nu au o existenţă materială. adică bunuri necorporale. Ulterior sfera de cuprindere a noţiunii de “bun” s-a extins. pe de o parte în şi toate celelalte drepturi reale şi de creanţă.Editura Naţională Bucureşti. Drepturile patrimoniale sunt astfel de drepturi. nominale.p. deoarece modurile de transmitere ale celor două categorii de bunuri erau diferite.în materia dobândirii bunurilor mobile prin tradiţiune (ca mod de dobândire).regimul de drept internaţional privat. percepută cu “ochii minţii”. Codul Civil se referă implicit la această clasificare consacrând art. convenţia părţilor37. a drepturilor reale şi a obligaţiilor are la bază. 105/1992 (art. . corporale.Drept civil român în comparaţie cu legile vechi.Sunt corporale acele bunuri care au o existenţă materială. Aceasta deoarece proprietatea. . fiind perceptibile simţurilor omului.474 mobilelor corporale.în materia titlurilor de valoare. abstractă. pe de altă parte. care formează bunurile incorporale. şi se transmit prin simpla tradiţiune. şi se transmit prin cesiune. cuprinzând şi drepturile. în general.

În ceea ce priveşte bunurile sesizabile. în sensul asigurării acestuia unui nivel minim de subzistenţă în caz de executare silită38. astfel că proprietatea “absoarbe” bunul. fundul apelor maritime interioare şi al mării 38 Revista Juridică. 488-491din Codul de procedură civilă. alin. Se urmăreşte prin această reglementare. De aceea se va spune “casa asupra căreia am un drept de uzufruct”. atât protecţia creditorilor urmăritori. 3.482. Supliment. cu observarea. apele cu potenţial energetic valorificabil şi acelea ce pot fi folosite în interes public. cuvetele lacurilor de interes public. 3.4 se enumeră ca bunuri exclusive ale proprietăţii publice: “bogăţiile de orice natură ale subsolului.3. marea teritorială. acestea pot fi determinate în funcţie de prevederile legale în vigoare. în special.unui bun. terenurile cu destinaţie.potrivit Constituţiei.3.18/1991: terenurile pe care sunt amplasate construcţii de interes public. spaţiul aerian. Până şi modul firesc de exprimare denotă acest lucru: astfel. Domeniul public şi domeniul privat Această clasificare se aplică doar statului şi unităţilor administrativ teritoriale. 463. albiile râurilor şi fluviilor. pieţe. căi de comunicaţii. 10/2000 86 . 472. iar nu “casa mea”. în art.11.135. dar şi protecţia debitorului. Este insesizabil bunul ce nu poate fi urmărit silit pentru plata unei datorii.potrivit Legii fondului funciar nr. a art. se spune “casa mea” . 406-410. doar real. resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental”. plajele. reţele stradale şi parcuri publice. Bunuri sesizabile şi bunuri insesizabile Este sesizabil bunul care poate forma obiectul executării silite a debitorului. deoarece prerogativele sunt limitate comparativ cu cele conferite de dreptul de proprietate. nu conduce la identificarea lui cu însuşi bunul asupra căruia poartă. Nr. iar nu “casa asupra căruia am un drept de proprietate”. Se impune o delimitare a sferei proprietăţii publice potrivit legislaţiei în vigoare: . . Nici un alt drept. 474 . căile de comunicaţie.12. porturi şi aeroporturi.

Art.Ovidiu Podam. insesizabile. sau pentru alte folosinţe care.Codul Civil Român: unele din bunurile enumerate de art. chiar dacă formulările sunt mai nuanţate. În această categorie. a Codului Civil intră şi alte dispoziţii care vorbesc despre proprietatea de stat. Referitor la materia Domeniului Public în faţa instanţelor s-au ridicat probleme interesante.1/2000 . nu poate fi vorba decât despre proprietatea publică ce are ca titular statul39.teritoriale. Art. ansamblurile şi siturile arheologice şi istorice. imprescriptibile şi nu pot fi grevate de sarcini spre deosebire de bunurile aparţinând domeniului privat al statului care se supun dreptului comun dacă nu există dispoziţii legale contrarii. potrivit legii. respingând recursul a confirmat soluţia de admitere a acţiunii în revendicare a imobilului devenit sediul al poliţiei locale. bunurile aparţinând domeniului public sunt inalienabile. prin natura lor. terenurile pentru nevoile apărării. în condiţiile în care fostul proprietar împreună cu familia sa fusese deportat şi i se stabilise domiciliu forţat în oraşul Târgu Ocna. aceasta deoarece în domeniul public se includ numai imobilele care aparţin legal statului sau unităţilor administrativ-teritoriale şi numai în privinţa acestora operează regimul juridic special Revista “Dreptul” nr.sediu al poliţiei.1).476 Cod Civil se regăsesc şi în enumerarea Constituţiei sau Legii fondului funciar. Pentru a pronunţa această soluţie. sunt de uz sau interes public (art. ţărmurile Mării Negre.478 se referă la domeniul public militar.55 39 87 . sunt de domeniul public ori care. curtea a reţinut că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de către fostul Comitet provizoriu al oraşului Moreni. . în spiritul Constituţiei actuale. p. fiind neîndoielnic că. Astfel: 1) Curtea de apel. În ceea ce priveşte regimul juridic aplicabil. care făcând parte din domeniul public este insesizabil. alin.5.“Regimul juridic al vânzării bunurilor de gen limitate” . monumentele. precum şi ale persoanelor care mor fără moştenitori sau ale căror moşteniri sunt lepădate”. terenurile pentru rezervaţii naturale şi parcuri naţionale. inclusiv plajele.477 face referire la “averile vacante şi fără stăpâni. Instanţele au respins excepţia de inadmisibilitate a acţiunii în revendicare invocată de Ministerul de Interne în privinţa imobilului . monumentele naturii.

insesizabilitatea. În condiţiile în care proprietarul şi familia sa au fost izgoniţi din casă şi li s-a stabilit domiciliu forţat. a Hotărârii Guvernului nr.112/1995. acestea fiind prevăzute în textul normelor metodologice de aplicare a Legii nr. ar genera totodată şi perpetuarea situaţiei juridice creată prin abuz şi violenţă.deoarece preluarea lui de către stat nu s-a făcut în baza unui titlu valabil constituit.prevăzut pentru bunurile făcând parte imprescriptibilitatea şi inalienabilitatea. de natură a produce efectele prescripţiei achizitive prevăzută de Decretul 218/1960. din domeniul public . nu intră sub incidenţa Legii 112/1995. 150 din Constituţie. Curtea de apel a respins şi motivul de recurs prin care Ministerul de Interne a invocat prescripţia acţiunii în revendicare. contrazicând textele constituţionale potrivit cărora . de la data intrării în vigoare a acesteia. săvârşită cu ocazia preluării samavolnice a imobilului.11/1997.112/1995. care trebuia formulată în termen de doi ani începând cu data adoptării Decretului 218/1960 sau cu data încetării imposibilităţii morale de a acţiona în justiţie . prin prescripţia achizitivă ale cărei condiţii nu sunt îndeplinite în speţă. deoarece posesiunea statului fiind bazată pe violenţă.22 decembrie 1989. ( Decizia 336/10 februarie 1998 a Curţii de Apel Ploieşti) 88 . se înţeleg numai acele imobile care erau folosite ca locuinţe şi care au fost preluate în proprietatea statului cu respectarea legilor şi decretelor în vigoare la data respectivă. Adoptarea punctului de vedere al recurentului. nimeni nu poate fi privat în mod arbitrar de proprietatea sa . S-a considerat. trecute cu titlu în proprietatea statului. prescripţia specială prevăzută de Decretul 218/1960 invocată de stat nu poate opera. orice acte normative care contrazic această idee fiind considerate ca abrogate conform art.20/1996 şi a Hotărârii Guvernului nr. Imobilul în litigiu. Ministerul de Interne. aceasta putând fi frânată doar prin excepţia dobândirii dreptului de proprietate. nu poate primi caracterizarea unei posesiuni utile. că acţiunea în revendicare imobiliară este imprescriptibilă. prin imobile cu destinaţia de locuinţe. În sensul Legii nr.

bancheri. Instanţele au reţinut nelegalitatea trecerii imobilului în proprietatea statului şi în raport de dispoziţiunile art. care avea în administrare imobilul.1-5. Întrucât domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ . Potrivit dispoziţiunilor art. din Hotărârea de Guvern 20/1996. precum şi cu respectarea identităţii între persoana menţionată ca proprietar în lista anexă la decret şi adevăratul proprietar al imobilului la data naţionalizării. numai acestora aplicându-li-se regimul special de imprescriptibilitate.3 din Hotărârea de Guvern 20/1996 modificat prin Hotărârea de Guvern 11/1997. deoarece în lista anexă la decret figurează numele unei alte persoane decât acela al autorului reclamanţilor. aceasta deoarece în speţă.1.1. autorul reclamanţilor .3.11 din decret. care a 89 . inalienabilitate şi insesizabilitate şi cum în speţă imobilul a trecut nelegal în proprietatea statului. în proprietatea statului. prin care s-a admis acţiunea în revendicare formulată de moştenitorii fostului proprietar în contradictoriu cu statul şi Ministerul de Interne. curtea de apel a respins şi excepţia de inadmisibilitate a revendicării invocată de Ministerul de Interne. care statua că se naţionalizează acele imobile aparţinând foştilor industriaşi. condiţie care în speţă nu este îndeplinită. ale art. alin.1 Decret 92/1950. moşieri. a fost naţionalizat cu încălcarea prevederilor art. naţionalizarea nefiind incidenţa autorului reclamaţilor.1. prin imobile trecute în proprietatea statului potrivit Decretului 92/1950 se înţeleg imobilele naţionalizate cu respectarea prevederilor art. alin. modificat prin Hotărârea de Guvern 11/1997.nu intră în categoria acelora menţionaţi în Decretul de naţionalizare . care prevăd imperativ respectarea identităţii între persoana menţionată ca proprietar în lista anexă la Decretul 92/1950 şi adevăratul proprietar al imobilului.avocat . că imobilul revendicat. cu titlu. mari comercianţi.2) Curtea de apel respingând recursul Ministerului de Interne a menţinut hotărârea pronunţată în cauză. S-a reţinut. pct.teritoriale include numai bunurile care au intrat legal.

maşinile. Mijloacele circulante sunt acele mijloace de producţie care se consumă în întregime într-un singur proces de producţie.3. ca elemente ale masei sunt supuse la reguli identice. cele juridice au un activ şi un pasiv.susţinut că imobilul făcând parte din domeniul public este scos din circuitul civil şi este exceptat de la revendicare.14.13. instalaţiile. transmiţându-şi treptat valoarea asupra produsului realizat (ex: mijloacele de transport. Bunuri izolate şi universalităţi de bunuri Bunuri izolate sunt cele considerate în individualitatea lor.mai reduse. Astfel. 3. uneltele). Mijoacele de producţie se împart în mijloace fixe şi mijloace circulante. Spre deosebire de universalităţile de fapt. În patrimoniul unei întreprinderi mai găsim fondurile băneşti. (Decizia nr. mase de bunuri. combustibilul). 90 . Această clasificare prezintă importanţă pentru regimul juridic al bunurilor din patrimoniul agenţilor economici. cu destinaţii speciale. patrimoniul este o universalitate juridică dar în cadrul său se pot individualiza alte universalităţi juridice . în care bunurile.3. spre exemplu fondul de comerţ. adică produsele. transmiţându-şi dintr-o dată valoarea asupra produsului realizat (ex: materiile prime. O universalitate este o masă de bunuri. Universalităţile de bunuri pot fi juridice şi de fapt.Clasificarea bunurilor după destinaţia lor economică După acest criteriu bunurile se clasifică în mijloace de producţie şi bunuri de consum individual. 345/ 11 februarie 1998 a Curţii de Apel Ploieşti) 3. Ca rezultat al procesului de producţie sunt mijloacele de circulaţie sau produsele. Mijloacele fixe sunt mijloacele de producţie care nu se consumă într-un singur proces de producţie. bunurile comune şi bunurile proprii ale soţilor etc. Mijloacele de circulaţie reprezintă valorile materiale rezultate din producţie.

Subiectul raportului juridic civil. concisă a noţiunilor şi conceptelor ce alcătuiesc substanţa acesteia. obiect al raportului juridic. în acest caz particular). cu determinarea diferenţelor specifice ne-a ajutat să ne formăm o imagine corectă asupra noţiunii de raport juridic civil.CONCLUZII Urmărind firul reglementărilor şi al literaturii de specialitate relative la tema lucării noastre. subiecte ale raportului juridic. în acelaşi timp. specifice. 91 . am continuat cu abordarea conceptelor concrete. am considerat necesară o expunere şi a ceea ce reprezintă subiectele raportului juridic civil. Deşi excede tema lucrării. conţinut al raportului juridic. am încercat să conturăm o expunere cât mai cuprinzătoare şi. folosind noţiunile fundamentale în domeniu (raport juridic. Pornind de la o expunere generală. ca titular al drepturilor subiective civile şi al obligaţiilor civile ce constitue conţinutul raportului juridic civil este. în ultimă instanţă elementul fundamental al vieţii juridice (din perspectiva dreptului civil. expunere în lipsa căreia nu am fi realizat decât o abordare trunchiată a respectivei teme. utilizate în materia dreptului civil. Relaţia logică gen-specie. etc) caracterizate de un grad ridicat de abstractizare.

geografice. între persoane fizice sau juridice determinate.pasivă şi activă .31/1954). ca factor de dezvoltare a acestora. Am remarcat o relativă diferenţă între definiţiile formulate cu privire la noţiunea de obligaţie. de asemenea. Cronologic. Literatura de specialitate a consolidat de-a lungul timpului o definire exactă a noţiunilor de raport juridic civil. de esenţă. Diversităţii de forme în ceea ce priveşte aceste definiţii îi corespunde. este de remarcat.O abordare din punct de vedere sociologic situează individul în centrul nexusului relaţional. precizăm doar că evoluţia şi dezvoltarea în domeniu a urmat evoluţia şi dezvoltarea societăţii umane. procesul de instituţionalizare şi reglementare a acestor relaţii sociale are o vechime considerabilă. nexusul relaţional se traduce într-o infinitate de raporturi juridice între indivizi. cu drepturi şi obligaţii diferite şi uşor identificabile. ca iniţiator al relaţiilor sociale. obiect al raportului juridic civil. economice. în primul rând . 92 . calitatea de subiecte de drept. şi al altor reglementări în vigoare (spre exemplu Decretul nr. dar şi în acest caz se observă o accentuare a laturii pasive sau luarea în considerare a ambelor laturi .ale raportului juridic obligaţional. însă. subiect al raportului juridic civil. Elemente de noutate există doar la nivelul practicii judiciare . o identitate de substanţă. fără a exista o diferenţă de substanţă. Prin prisma ştiinţei dreptului. culturale). Revenind la structura pe care am înţeles să o conferim lucrării de faţă. conţinut al raportului juridic civil. în această perspectivă. că în dreptul civil se defineşte foarte exact subiectul colectiv de drept. Evitând o analiză a istoricului acestui proces. care capătă. stabilitatea şi continuitatea de-a lungul timpului a concepţiilor în ceea ce priveşte elementele acestei structuri. În diversitatea de drepturi şi obligaţii civile există un sistem coerent. politice. respectiv de drept civil. ceea ce nu se întâmplă şi pentru celelalte ramuri de drept.raport juridic concret. Am remarcat. acela al Codului Civil (în primul rând). cu toate particularităţile conjuncturale aferente (istorice.

în ceea ce priveşte conţinutul temei lucrării noastre. dincolo de acesta. coerent şi bine argumentat. există un sistem de gândire specific acestei teme. operă a generaţii de jurişti eminenţi. Rezonanţele în vastul domeniu al practicii judiciare sunt facilitate tocmai de claritatea noţiunilor specifice în cadrul acestui sistem care s-a dovedit funcţional. În încheiere. mai mult sau mai puţin. în amănunt. sperăm noi convingătoare în acest sens. concluzia ce considerăm că se impune a fi exprimată este aceea că. dar.Există drepturi subiective civile precizate. 93 . există un sistem normativ destul de bine închegat. executării şi garantării executării obligaţiilor civile. în textele de lege amintite şi există un sistem întreg de reglementare a naşterii. Am dedicat un subcapitol importanţei covârşitoare a obligaţiilor civile în viaţa juridică. definite şi reglementate. ceea ce explică şi longevitatea acestuia.

Master your semester with Scribd & The New York Times

Special offer for students: Only $4.99/month.

Master your semester with Scribd & The New York Times

Cancel anytime.