INTRODUCERE

Viaţa socială fiind eminamente o viaţă colectivă presupune existenţa unei mari diversităţi de raporturi, interacţiuni între agenţii vieţii sociale, fie ei indivizi sau grupuri de indivizi. Rolul dreptului de organizator al vieţii sociale, în principalul rol relativ, de disciplinator al conduitei oamenilor, în interacţiunea lor cotidiană, este, mai întâi, în plan abstract şi teoretic, evidenţiat de trăsăturile mecanismului reglementării juridice, mecanism conturat prin existenţa normelor juridice, parte componentă (subsistem) a sistemului normativ social. Analizând nexusul raporturilor umane, aspectele sociologice ale mecanismului de reglementare juridică nu pot scăpa analizei. Studiul raporturilor juridice subliniază tocmai aceste aspecte sociologice, raporturile de drept fiind, înainte de toate raporturi sociale, în care oamenii intră în vederea îndestulării trebuinţelor lor variate, raporturi de cooperare şi coexistenţă. Pentru ca un raport juridic să poată apărea şi să se desfăşoare este nevoie de existenţa unor premise. Îndeobşte se consideră că aceste premise sunt: norma juridică, subiectele de drept şi faptele juridice. Primele două premise sunt premise generale sau abstracte, în timp ce faptul juridic este premisa specială sau concretă. Normele de drept definesc domeniul comportării pasibile sau datorate, în cadrul unor raporturi sociale asupra cărora statul are interesul să acţioneze într-un anumit fel. Ele reprezintă premisa fundamentală a naşterii unui raport juridic. Întradevăr, fără norma de drept nu putem vorbi de raport juridic, norma de drept definind capacitatea subiectelor de drept şi stabilind, de asemenea, categoriile de fapte juridice ca şi efectele lor. Norma juridică îşi găseşte în raportul de drept principalul său mijloc de realizare. Pentru acest motiv, de multe ori, raportul juridic este caracterizat ca o normă juridică în acţiune, principalul, dar nu şi unicul mijloc de realizare a dreptului. Influenţa dreptului asupra relaţiilor sociale nu poate fi redusă la
3

o singură modalitate - crearea şi desfăşurarea raporturilor de drept. Ea este mult mai complexă, în prezent existând păreri în sensul existenţei unor norme juridice ce se realizează şi în afara producerii unor raporturi juridice (se au în vedere, în special, normele cu caracter şi conţinut prohibitiv). În aceste ipostaze s-ar prezenta mecanismul complex al influenţei dreptului asupra comportamentului uman, trebuie să se recunoască faptul că forma esenţială a acestei influenţe o constituie crearea şi desfăşurarea unor raporturi juridice. Raporturile juridice constituie modalitatea cea mai frecventă prin care energia normelor de drept se întrupează în viaţa socială. Realizarea dreptului prin intermediul raporturilor juridice implică o manifestare explicită a voinţei unor subiecte determinate în scopul valorificării prerogativelor legale. Pentru acest motiv se consideră că realizarea normelor de drept prin intermediul raporturilor juridice, reprezintă latura dinamică a reglementărilor juridice. Caracterul tipic, general, impersonal, irefragabil şi injonctiv al normei de drept se particularizează, se individualizează, capătă formă concretă în cadrul raporturilor juridice. Relaţia juridică presupune o serie de idei raţionale cum ar fi: persoană (subiecte) ; obligaţie ; act juridic ; fapt juridic ; etc. Raportul juridic presupune contactul între subiecte a căror acţiune (reglată de norma juridică) are o limită : dreptul şi obligaţia corelativă. Pentru acest motiv, în analiza conceptului raportului juridic va trebui să distingem, accepţiunea sa de fond raportul juridic, privit ca o formă de realizare a dreptului - de accepţiunea sa în înţelesul dat de tehnica juridică - raportul juridic apare ca o construcţie a gândirii teoretice. În urma tuturor acestor consideraţii vom defini raportul juridic ca acea legătură socială, reglementată de norma juridică, conţinând un sistem de interacţiune reciprocă între participanţi determinaţi, legătură ce este susceptibilă a fi apărată pe calea coerciţiunii statale.
4

Numai oamenii pot fi subiecte ale raportului juridic fie în mod individual, ca persoane fizice, fie organizaţi în diverse grupuri, ca subiecte colective de drept. Pentru a fi subiect de drept, persoana fizică trebuie să aibă capacitate juridică, aceasta desemnând aptitudinea generală şi abstractă a persoanei de a avea drepturi şi obligaţii în cadrul raportului juridic. Capacitatea juridică este reglementată de normele juridice în cadrul fiecărei ramuri de drept, distingând astfel o capacitate civilă - ceea ce interesează tema lucrării noastre, o capacitate penală, administrativă, etc. Capacitatea juridică este generală, când nu vizează un anumit domeniu, şi specială când se referă la un anumit domeniu, ramură, instituţie. De regulă, capacitatea juridică specială o au organizaţiile, deoarece ele sunt create pentru un anumit scop, ea fiind tocmai competenţa instituţiei. În general, capacitatea juridică este unică, însă, aşa cum vom vedea, în mod particular, dreptul civil cunoaşte două aspecte : capacitate de folosinţă şi capacitate de exerciţiu. Privitor la subiectele colective de drept, acestea sunt organizaţii (societăţi comerciale, ministere, parlament, asociaţii, fundaţii, sindicate, etc.), inclusiv statul . În materia dreptului civil - din nou aspect de interes pentru lucrarea noastră subiectul colectiv de drept este mai precis definit sub forma persoanei juridice care presupune o serie de condiţii speciale referitoare la organizare, conducere, patrimoniu, răspundere, firmă, ş.a . Trebuie menţionat însă, că noţiunea de persoană juridică, nu acoperă toată participarea colectivă la construirea raporturilor juridice, existând numeroase subiecte colective de drept care nu sunt persoane juridice (instanţele judecătoreşti, diverse asociaţii, etc.) Drepturile şi obligaţiile subiectelor între care se desfăşoară o relaţie socială formează conţinutul raportului juridic. Aceste drepturi şi obligaţii sunt prevăzute în norma juridică. Trebuie făcută distincţia între dreptul obiectiv ca ansamblu de norme
5

conduita subiectului pasiv se concretizează printr-o prestaţie pozitivă îndatorirea subiectului pasiv rezidă într-o conduită pretinsă de subiectul ( dare. poate fi definită ca fiind o îndatorire a subiectului pasiv al unui raport juridic. a face sau a nu face ceva. pe acelea care interesează tema noastră. Aşadar. b. care se poate apăra apelând la justiţie. 6 . drepturile şi obligaţiile în cadrul raportului juridic sunt corelative. pretinsă de subiectul activ. ceea ce poate pretinde subiectul activ este exact ceea ce constituie îndatorirea subiectului pasiv. din care noi vom reţine la momentul cuvenit. reprezintă o caracteristică definitorie a conţinutului raportului juridic faptul că drepturile şi obligaţiile nu sunt rupte unele de altele. Obligaţia juridică. ele se presupun şi se coordonează reciproc. Există numeroase clasificări ale drepturilor în literatura juridică. În cadrul raportului juridic. ea constă într-o îndatorire în antiteză cu caracteristica dreptului subiectiv al subiectului activ . în cuprinsul lucrării noastre. realizarea acestei posibilităţi fiind garantată de forţa de constrângere statală la care poate recurge titularul dreptului în caz de nevoie. ca posibilitate de a acţiona în temeiul dreptului obiectiv. ca element corelativ al raportului juridic.şi dreptul subiectiv ca îndrituire legată de o persoană. activ . prin forţa coercitivă a statului. dreptul subiectiv apare ca o posibilitate conferită de norma juridică titularului dreptului (persoană fizică sau subiect colectiv de drept) de a pretinde subiectului pasiv să facă sau să nu facă ceva. facere ) sau o abstenţiune ( non facere ) . de a da. Caracterizând succint obligaţia juridică se poate reţine că : a. Deci. conduită care poate fi impusă în caz de necesitate. mai mult. c.

ne vom afla în faţa unei norme de drept privat sau în faţa unei norme de drept public. cel puţin în parte. apreciindu-se că dreptul public domină tot mai mult dreptul privat. După cum interesul normei priveşte un particular sau statul. Pentru a circumstanţia noţiunile abordate mai sus. se aplică acestora. 7 .privat. Ramurile dreptului nu se influenţează numai reciproc. din fapte şi. cu accentuarea celui din urmă. dar atârnă juridiceşte unele de altele. modificarea sau stingerea de raporturi juridice şi provoacă prin acestea anumite consecinţe juridice. având în vedere criteriul voliţional clasifică faptele juridice în evenimente şi acţiuni . Dar. la tema lucrării noastre. acesta se concretizează în conduita umană ce se realizează de către subiecţii raportului juridic civil ca urmare a exercitării drepturilor şi îndeplinirea oblgaţiilor. modifică sau sting raporturi juridice. iar acţiunile umane sunt manifestări de voinţă ale oamenilor care nasc. după cum scopul urmărit de o dispoziţie legală este acela de a satisface o nevoie a statului sau una a particularilor. Literatura juridică. ba chiar să nu fie recunoscută. Între regulile de drept şi faptele sociale există relaţii complexe. Vom defini faptele juridice ca fiind acele împrejurări care potrivit normelor juridice atrag după sine apariţia. ea găsindu-se formulată chiar în dreptul roman. deosebirea între dreptul public şi cel privat este foarte veche. ajungîndu-se ca în teoriile recente să se atenueze diviziunea clasică public . vom face o scurtă expunere a diviziunii dreptului în drept public şi drept privat. Evenimentele sunt fapte juridice ce se petrec independent de voinţa oamenilor. cînd se conformează normelor juridice sau ilicite când le încalcă. Dreptul se naşte. Astfel. regăsindu-se la baza distincţiei criteriul utilităţii. totodată.În ceea ce priveşte obiectul raportului juridic. Acestea din urmă pot fi licite. încă de pe poziţiile clasice ale acestei distincţii nu s-au putut ignora interdependenţele existente între cele două domenii.

dreptul civil include şi norme juridice care reglementează relaţiile sociale nepatrimoniale în care se manifestă individualitatea persoanei. 1987. NOŢIUNE Într-o formulare simplă raportul juridic civil poate fi definit ca o relaţie socială reglementată prin norme de drept civil1. De asemenea.Curs pentru uzul studenţilor. Pe de altă parte. etc. starea civilă. Relaţia socială este o relaţie dintre oameni. în raporturile juridice de drept civil părţile apar ca subiecte egale. Considerăm că am conturat un cadru general şi abstract în care vom analiza tema lucrării noastre. conţinutul şi obiectul acestuia.Fără să intrăm în amănunte ce ne depărtează de scopul şi obiectul lucrării noastre. CAPITOLUI I RAPORTUL JURIDIC CIVIL 1. p. dreptul civil este considerat dreptul comun faţă de dreptul comercial sau faţă de orice ramură de drept privat.62 8 . cum ar fi numele. Editura Eminescu. cadru necesar pentru o bună înţelegere a noţiunilor ce vor fi definite pe linia logică gen-specie. dreptul de autor. în întreg contextul prezentat mai sus. dreptul civil este considerat acea ramură de drept ce cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementează raporturile patrimoniale în care părţile se află pe poziţii de egalitate. unde cel puţin una din părţi se manifestă ca titular al puterii.partea generală . Spre deosebire de relaţiile de drept constituţional şi administrativ.Drept civil . domiciliul. Rămîne ca să identificăm pentru noţiunile abordate mai sus diferenţele specifice relative la raportul juridic civil. 1 Ernest Lupan .

nu orice relaţie socială.fiind reglementată prin norma de drept civil. Reţinem deci că raportul juridic civil este o specie de raport juridic.Bucureşti 2001. Aşadar. . prin raport juridic civil se înţelege relaţia socială. Într-o definiţie mai elaborată. 2. raporturile juridice civile apar ca o realizare a normelor juridice. reglementată de norma de drept civil 2. . Subiectele dreptului civil. relaţia socială nu îşi pierde calitatea sa primordială . ca izvoare ale acesteia. p.iar norma de drept civil este exprimată în acte normative cuprinse în ramura dreptului civil. O definiţie mai complexă decât cele redate mai sus. dacă orice raport juridic civil este o relaţie socială. şi anume că este vorba de acele relaţii sociale care sunt reglementate de normele dreptului civil.aceea de a fi un raport social .adică o legătură între oameni.condiţia sine qua non a raportului juridic civil o reprezintă reglementarea unei relaţii sociale prin norme ce intră în conţinutul dreptului civil.L.Drept Civil Român. Prin prisma normelor dreptului civil. patrimonială sau nepatrimonială.63 2 9 . prin ea însăşi.R.Introducere în dreptul civil. Editura Şansa S. este raport juridic civil. Deşi definiţia este formulată într-un mod foarte simplu. CARACTERELE RAPORTULUI JURIDIC CIVIL 2 Gheorghe Beleiu . Două aspecte trebuie relevate în definiţia de mai sus: . nu este necesară. se poate reţine esenţa.

autori aparţinând doctrinei franceze au susţinut până în secolul nostru că în asemenea cazuri ar fi vorba de o relaţie între titularul dreptului (proprietar) şi obiectul dreptului respectiv (lucrul). prin reglementarea sa de către norma de drept civil. Rau .. Subiectele dreptului civil. însă. Acest lucru trebuie înţeles astfel: o relaţie socială devine raport de drept civil pentru că s-a voit acest lucru de Gheorghe Beleiu . Conţinutul acestui caracter rezidă în două aspecte: pe de o parte. adică este o relaţie dintre oameni. pe de altă parte norma de drept civil (ca orice normă juridică de altfel) nu se poate adresa decât conduitei oamenilor. Raportul juridic civil are un caracter voliţional . conduita oamenilor. 63 3 4 Emil Poenaru .Teoria generală.L. în calitatea de subiecte pasive 4.Bucureşti –1995. dintre persoane.Raportul juridic civil prezintă trăsăturile caracteristice oricărui raport juridic. ei între ei. p. demonstrând că şi dreptul de proprietate este un raport juridic social. 38 4 10 . de fapt se are în vedere. 1998. Planiol şi Ripert ) au respins această teză. autori de prestigiu ( Aubry . în calitatea lor de fiinţe sociale dotate cu raţiune 3. atunci când este vorba despre drepturile reale îndeosebi dreptul de proprietate. având calitatea de persoane juridice. Pe lângă acestea. Trebuie precizat că raportul juridic civil se poate stabili atât între oameni. Chiar în situaţiile când se vorbeşte de “ regimul juridic al bunurilor “.. dar şi între oameni organizaţi în colectivităţi. Ulterior.Introducere în dreptul civil . Caracterul social al raportului juridic civil rezultă din faptul că el este o relaţie socială (reglementată prin normele de drept civil). p.R. stabilit între titularul dreptului ca subiect activ şi toate celelalte persoane care sunt obligate să îl respecte. el are şi unele caracteristici proprii. Legea nu poate reglementa norme de conduită pentru bunuri. priviţi fiind individual. Persoanele. cu privire la lucruri ori bunuri. Editura Nova Bucureşti.Drept civil român -Introducere în dreptul civil. adică în calitatea lor de persoane fizice . în număr de trei. Este necesar să facem această precizare deoarece. Editura Şansa S. relaţia dintre oameni nu îşi pierde trăsătura sa de a fi o relaţie socială şi.

Chiar dacă nu voieşte să stingă acest raport juridic. există şi voinţa autorilor sau autorului actului respectiv (contract sau act unilateral). ce va duce la stingerea raportului juridic respectiv . Prin urmare. s-a născut în temeiul legii. Norma juridică are o trăsătură fundamentală . Astfel. Pentru această categorie se vorbeşte în doctrină de “ caracterul dublu voliţional ” ori “ dublu caracter voliţional “ fiind de preferat cea dintâi denumire. Acest caracter voliţional este comun tuturor raporturilor juridice. în cadrul acestui raport juridic.către legiuitor atunci când s-a adoptat norma juridică civilă. când obligaţia născută în cadrul unui raport juridic civil doar în temeiul legii este executată în mod voluntar (nu silit). Există şi un aspect specific raportului juridic civil izvorât dintr-un act juridic civil constând în manifestarea de voinţă în scopul de a produce efecte juridice.este voinţă de stat. Bineînţeles. caracterul dublu voliţional este raportat la momentul formării raportului juridic civil. Un astfel de exemplu priveşte raportul de răspundere delictuală. În ceea ce priveşte voinţa colectivă exprimată prin norma de drept civil este de înţeles că trebuie să fie cunoscută. fiind vorba de un simplu caracter. 11 . a voinţei legiuitorului. tot prin voinţa legii. însă în cazul arătat. însă. poate avea loc şi o reparare voluntară a prejudiciului. poate să nu existe în momentul naşterii raportului juridic. Autorului faptei ilicite îi revine obligaţia de a repara prejudiciul. două aspecte. care însă. dar să apară în momentul stingerii acestuia. Autorul nu a dorit naşterea acestei obligaţii. pe lângă voinţa exprimată în norme de drept civil care reglementează actul juridic civil. să existe în momentul în care între părţi se leagă raportul juridic civil. la această categorie de raporturi juridice civile. la executarea obligaţiei. care are. dintr-un delict civil (fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu) se naşte raportul de răspundere civilă delictuală doar pe baza voinţei exprimate în lege (art. Aceasta se transmite şi relaţiei sociale care este reglementată prin norma juridică. constând în repararea prejudiciului cauzat. De obicei. Cea de-a doua voinţă . În acest caz caracterul dublu voliţional este prezent nu la naşterea ci la stingerea raportului juridic. autorul faptei ilicite va putea fi obligat. 998 Cod Civil).

conţinutul . nu va avea la dispoziţie mijloace proprii de constrângere faţă de cealaltă parte 5. obiectul . 12 p. această egalitate juridică a părţilor nu trebuie înţeleasă în sensul egalităţii de patrimonii între părţi sau că părţile ar avea un număr egal de drepturi subiective civile şi de obligaţii. Conţinutul acestui caracter se exprimă prin nesubordonarea unei părţi faţă de cealaltă. 3. a) Părţile sau subiectele raportului juridic civil sunt persoanele fizice şi juridice care sunt titularele drepturilor şi obligaţiilor civile. întrucât în cazul “caracterului ” este vorba de poziţia unei părţi faţă de cealaltă. ori că drepturile şi obligaţiile lor în cadrul raportului juridic civil nu sunt egale. STRUCTURA RAPORTULUI JURIDIC CIVIL Raportul juridic cuprinde structural trei elemente constitutive: părţile. pe cale unilaterală. celeilalte părţi voinţa sa. ci şi un caracter propriu raportului juridic civil. Egalitatea juridică a părţilor reprezintă nu numai metoda de reglementare a dreptului civil. Editura Eminescu. Indiferent că o parte din raportul juridic civil are numai drepturi. 1987. Nu trebuie confundat acest caracter cu principiul fundamental al dreptului civil care este “ principiul egalităţii în faţa legii civile ”. b) Conţinutul raportului juridic civil este dat de totalitatea drepturilor subiective civile şi a obligaţiilor civile pe care le au părţile. iar cealaltă parte numai obligaţii. poziţia lor juridică va fi întotdeauna egală. 66 . iar nu de poziţia subiectelor de drept faţă de legea civilă. nici una dintre ele nu va putea impune.Raportul juridic civil se caracterizează prin poziţia de egalitate juridică a părţilor. De asemenea.partea generală .Drept Civil .Curs pentru uzul studenţilor. 5 5 Ernest Lupan .

folosită de Decretul nr. respectiv conţinutul şi obiectul raportului juridic civil. Există două mari categorii de subiecte de drept civil: . Obiectul raportului juridic civil constă în conduita părţilor. În cele ce urmează vom analiza pe scurt aceste trei elemente. urmând să detaliem în cuprinsul capitolelor următoare cele două elemente ce constituie tema lucrării noastre. Această noţiune este. care sunt subiecte individuale de drept civil. întrunind condiţiile prevăzute de lege. . privit ca titular de drepturi şi obligaţii civile. 13 . care este Decretul nr.persoanele fizice.persoanele juridice (numite şi persoane morale) . inclusiv subiectele raportului juridic civil. adică omul. este titular de drepturi subiective şi obligaţii civile. absolut necesare înţelegerii depline a celorlalte două elemente ce constituie tema lucrării noastre. cele trei elemente enumerate (enunţate) mai sus trebuie să fie întrunite cumulativ. adică un colectiv de oameni care.c) respecte. 31/1954. adică în acţiunile sau inacţiunile la care sunt îndrituite părţile sau de care sunt ţinute să le Pentru a fi în prezenţa unui raport juridic civil.1 PĂRŢILE RAPORTULUI JURIDIC CIVIL În acest subcapitol ne vom referi numai la câteva noţiuni elementare privind părţile raportului juridic civil.31din 1954 privind persoanele fizice şi persoanele juridice. care sunt subiecte colective de drept civil. 3. Această noţiune este folosită de legea de bază în materia subiectelor de drept civil. de asemenea.

subiecte individuale de drept civil .persoane fizice . definiţia generală a subiectului de drept civil ca fiind acea specie de subiecte de drept care cuprinde persoana fizică şi persoana juridică.Pentru a avea calitatea de persoană juridică. având capacitate de exerciţiu restrânsă .subiecte colective de drept civil . . .să aibă un patrimoniu distinct .să aibă un scop determinat. . există două categorii de subiecte de drept civil : . Putem formula. 14 “subiect de drept civil ” reprezintă diferenţa specifică în raport cu noţiunea “subiect de drept . care este genul proxim. . Aşadar. entitatea trebuie să întrunească următoarele condiţii cumulativ: .persoane juridice .minorii între 14 şi 18 ani. Aşa cum dreptul civil este o parte a dreptului român. persoanele fizice se împart în : . După criteriul cetăţeniei. care sunt persoane fizice peste 18 ani cu capacitate de exerciţiu deplină . astfel. în calitate de titulari de drepturi subiective şi obligaţii civile. .să aibă o organizare proprie .cetăţeni români . Fiecare dintre aceste două categorii se subîmparte în : A. în acord cu interesele obşteşti .minorii sub 14 ani care sunt persoane lipsite de capacitate de exerciţiu . persoanele fizice : .majorii. noţiunea de “.

este cunoscut sau determinat numai subiectul activ al raportului juridic. . B. Subiectul pasiv este format din totalitatea celorlalte subiecte de drept civil. .persoane juridice de naţionalitate română ( în principiu. este determinat atât subiectul activ (creditorul) cât şi subiectul pasiv (debitorul ).persoanele juridice de stat . persoanele juridice : .persoanele juridice particulare ori private . Prin determinarea subiectelor raportului juridic civil putem cunoaşte părţile acestui raport.în ceea ce priveşte raporturile civile care au în conţinut un drept relativ (un drept de creanţă). .în ceea ce priveşte raporturile civile care au în conţinutul lor un drept absolut (un drept real sau un drept nepatrimonial). trebuie făcută o distincţie: .persoanele juridice cooperatiste şi obşteşti .persoanele juridice mixte . ea are incidenţă şi asupra dreptului privat cum este dreptul civil. . apatrizi şi persoană cu dublă cetăţenie (din care nici una nu este română) . deci este vorba de un subiect pasiv nedeterminat. cele cu sediul România ) . Deşi această clasificare este importantă mai ales din punctul de vedere al dreptului public. se pot deosebi : . Pentru a determina subiectele raportului juridic civil.cetăţeni străini. 15 în . care este însuşi titularul dreptului respectiv.. După criteriul naţionalităţii.persoane juridice de altă naţionalitate ( străină ) .

6 Gheorghe Beleiu .L. 2001. Editura Şansa S. exclusiv titularul dreptului de proprietate. .mai multe persoane deţin o masă de bunuri.în cazul proprietăţii comune.este acea formă a proprietăţii comune caracteristică stăpânirii bunurilor dobândite în timpul căsătoriei de către soţi. dar nu are o parte determinată din bunul respectiv. fie ca subiecte active. fiecare cunoscându-şi cota ideală de drept (1/2. Subiectele Dreptului Civil. întotdeauna din toate celelalte subiecte de drept civil.68 16 6 . Partea fiecăruia este determinată prin lege.în cazul proprietăţii exclusive. Proprietatea comună se întâlneşte sub următoarele trei forme : . În schimb. pluralitatea activă există dacă sunt mai mulţi titulari ai dreptului de proprietate asupra unui bun ori asupra unei mase de bunuri. Bucureşti. În cazul raporturilor civile patrimoniale reale. subiectul pasiv. Aşadar. 1/4. generic. adică ceea ce în doctrină poartă denumirea de “pluralitatea subiectelor raportului juridic civil “. dar nu are un anumit bun ori anumite bunuri determinate pe care să le deţină în exclusivitate (ex: moştenitorii defunctului dobândesc masa succesorală).R.Drept civil român . prin folosirea criteriului gradului de contribuţie la dobândirea bunurilor comune. astfel că dreptul său se întâlneşte cu al celorlalţi în orice părticică a bunului 6. fiecare coindivizar cunoscându-şi cota parte de drept. este constituit. mai multe persoane determinate . p.coproprietatea .mai multe persoane deţin împreună un bun sau mai multe bunuri determinate. . având în conţinut dreptul de proprietate. fie ca subiecte pasive.devălmăşia . Cele trei forme ale proprietăţii comune încetează prin împărţire ori partaj judiciar sau voluntar. subiectul activ poate fi o persoană .Introducere în dreptul civil.Analizăm în continuare situaţiile în care raportul juridic civil este stabilit între mai multe persoane. nedeterminat.indiviziunea . etc ). privit în materialitatea lui.

solidaritatea activă .când sunt mai mulţi creditori .pasivă . divizibilitatea se prezumă. când opera comună este creată de mai multe persoane. În caz de solidaritate activă. Sunt exceptate de la regula divizibilităţii şi situaţiile în care obiectul este prin natura lui indivizibil sau este privit ca indivizibil prin convenţia părţilor. fiecare din creditori nu poate cere de la decât partea sa din creanţa comună . . debitorul plătitor având drept de regres contra celorlalţi codebitori. Astfel : . fiecare din creditori este îndreptăţit să pretindă întreaga datorie de la debitor. .activă . .În situaţia raporturilor juridice nepatrimoniale: izvorâte din creaţia intelectuală.solidaritatea pasivă .în caz de pluralitate activă. oricare dintre debitori este ţinut pentru întreaga datorie. ceea ce înseamnă : . Când contribuţia fiecăruia este determinată. În această situaţie regula este divizibilitatea. încetând şi solidaritatea.există mai mulţi cretori şi mai mulţi debitori . Fiind o regulă. nu trebuie prevăzută expres. .există mai mulţi debitori . În domeniul raporturilor obligaţionale (de creanţă) pluralitatea poate fi: .în caz de pluralitate pasivă. opera este divizibilă. iar când nu este determinată opera este indivizibilă. 17 debitor .când sunt mai mulţi debitori . precizându-se că. pluralitatea activă cunoaşte forma de coautorat. debitorul plătitor liberându-se faţă de toţi creditorii solidari. în principiu. obligaţiile civile sunt conjuncte. Dacă unul din debitori plăteşte creanţa se stinge faţă de creditor.mixtă .există mai mulţi creditori . În caz de solidaritate pasivă. Excepţiile constau în solidaritate şi indivizibilitate. fiecare din debitori este ţinut doar de partea sa din datoria comună.

există şi un izvor propriu : solidaritatea poate rezulta (şi) din lege (solidaritatea legală . novaţia prin schimbare de debitor. a omului de a avea drepturi şi obligaţii civile. 18 .solidaritatea funcţionează numai faţă de cei între care s-a născut (faţă de moştenitori obligaţia se transmite divizată). astfel : poate interveni atât o schimbare a subiectului activ (creditorul). Schimbarea subiectului pasiv se face prin: stipulaţia pentru altul. între solidaritatea pasivă şi indivizibilitate nu ar exista nici o diferenţă. cât şi o schimbare a subiectului pasiv ( debitorul). Situaţia raporturilor juridice civile patrimoniale obligaţionale este diferită. delegaţia (perfectă şi imperfectă). Astfel. . pe când indivizibilitatea se transmite şi către succesori. Capacitatea de folosinţă este aptitudinea. în cazul raporturilor juridice civile patrimoniale schimbarea subiectului activ se realizează prin transmiterea bunului care se află în circuitul civil în condiţiile legii (de exemplu prin vânzarea bunului aflat în proprietatea cuiva către o altă persoană care devine proprietar).întinderea lor . poprire. Deşi. Schimbarea subiectului activ se face prin: cesiune de creanţă. Pentru ca o persoană fizică sau juridică să poată participa la un raport juridic civil trebuie să aibă capacitate civilă. 1003 Cod Civil . În continuare vom analiza problema schimbării subiectelor raportului juridic civil. Capacitatea civilă cuprinde capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu. oricare dintre codebitori este ţinut de întreaga datorie.ex : art. novaţia prin schimbare de creditor. în realitate există deosebiri importante privitoare la : .“ Când delictul sau cvasidelictul este imputabil mai multor persoane. aparent.izvorul lor . subrogaţia personală.dacă există un izvor comun .convenţia . generală şi abstractă. pe când indivizibilitatea poate izvorî (şi) din natura bunului care formează obiectul obligaţiei. aceste persoane sunt ţinute solidar pentru despăgubire”).În caz de indivizibilitate.

ci este specială fiecăreia dintre acestea. 7 Conform art. De aceea. Tot astfel. În orice caz. ea este generală şi egală pentru toţi. Capacitatea de folosinţă începe la naşterea persoanei şi încetează la moartea acesteia. gradul de cultură sau originea să aibă vreo înrâurire asupra capacităţii7 . 31/1954 19 .Capacitatea de exerciţiu este aptitudinea omului de a-şi exercita drepturile civile şi de a-şi executa obligaţiile civile. Legea consacră şi o capacitate de folosinţă anticipată. persoana fizică nu poate renunţa nici total.îngrădiri care au drept scop ocrotirea unor persoane . Toate persoanele fizice pot dobândi drepturile şi obligaţiile recunoscute de actele normative în vigoare. capacitatea de folosinţă este recunoscută tuturor persoanelor fizice. acestea trebuie prevăzute în mod expres de lege. conform căreia: drepturile copilului sunt recunoscute încă de la data concepţiei cu condiţia ca acesta să se nască viu. În dreptul comparat se întâlnesc şi situaţii când copilul trebuie să fie şi viabil. fără ca sexul. deoarece capacitatea de folosinţă este o însuşire esenţială şi inerentă a persoanei fizice. prin încheierea de acte juridice civile. naţionalitatea. . aceasta se deosebeşte de cea a persoanei fizice prin faptul că ea nu este generală şi egală pentru toate persoanele juridice. În ceea ce priveşte capacitatea de folosinţă a persoanei juridice. eventualele restrângeri şi limitări în acest sens existând numai în cazurile şi condiţiile prevăzute expres de lege. nici parţial la capacitatea sa de folosinţă. În ţara noastră.îngrădiri cu caracter de sancţiune .4 din Decretul nr. religia. rasa. Există şi îngrădiri ale capacităţii de folosinţă : .

înainte de momentul înfiinţării acesteia.principiul specialităţii capacităţii de folosinţă. etc . Sancţiunea pentru încălcarea acestui pricipiu este nulitatea absolută. exercitarea personală a drepturilor şi obligaţiilor în raporturile juridice este condiţionată şi de ponderea capacităţii de exerciţiu aşa cum am definit-o mai sus. Se recunoaşte persoanei juridice şi o capacitate de folosinţă anticipată. persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei. 34 din Decretul nr. trebuie să fie capabil să înţeleagă şi să aprecieze consecinţele actelor sale.După cum se ştie. 8 Conform art. De aceea. Se conturează astfel ceea ce se denumeşte .minorul sub 14 ani nu are capacitate de exetciţiu . stabilit prin lege. Pentru ca cineva să-şi poate realiza drepturile sau să-şi asume obligaţiile prin actele sale proprii. Capacitatea de folosinţă deplină a persoanei juridice începe. Astfel. Această capacitate anticipată este mărginită la efectuarea operaţiunilor necesare înfiinţării. 31/1954 20 . îndeplinirea acestor formalităţi legale necesare înfiinţării. săvârşind personal acte juridice. deoarece el îi stabileşte limitele şi îi precizează conţinutul. În cazul persoanelor fizice putem deosebi : . Acest scop este determinat pentru precizarea capacităţii sale de folosinţă. restrânsă. 31/1954. tocmai spre a permite persoanei juridice să dobândească drepturile şi să-şi exercite obligaţiile pentru a lua fiinţă în mod valabil. şi posibilitatea persoanelor respective de a-şi exercita drepturile şi obligaţiile prin acte proprii. Recunoaşterea capacităţii de folosinţă nu include întotdeauna. formării patrimoniului. lucru precizat expres de Decretul nr. în principiu. actul de înfiinţare sau statut 8 . de la momentul înfiinţării acesteia şi durează până când aceasta încetează a mai exista. unul din elementele constitutive ale persoanei juridice este scopul acesteia. persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi (şi obligaţii) ce se încadrează în specificul domeniului său de activitate. Cu alte cuvinte.

31/1954 şi art. Cel lipsit de capacitate de exerciţiu încheie acte juridice prin reprezentanţii săi legali.3 din Decretul nr. În literatura de specialitate există o controversă în ceea ce priveşte începutul capacităţii de exerciţiu a persoanei juridice. o altă opinie fiind în sensul dobândirii9 capacităţii de exerciţiu de la data dobândirii capacităţii de folosinţă .Drep Civil român-Introducere în dreptul civil . Cel care are capacitate de exerciţiu restrânsă încheie acte juridice personal dar cu încuviinţarea părinţilor. Persoanele juridice dispun şi ele de capacitate de exerciţiu. Bucureşti. regulilor mandatului. însă.. .minorul care se căsătoreşte dobândeşte capacitate de exerciţiu deplină. cu precizarea că actele juridice se încheie de către organele de conducere ale acestora. dacă nu se prevede altfel prin lege. cum ar fi contractul de muncă. p.4 din Codul Familiei . Ea se dobândeşte odată cu desemnarea organelor de conducere ale persoanei juridice.R. Eventualele prejudicii cauzate de membrii Gheorghe Beleiu.minorul între 14 şi 18 ani are capacitate de exerciţiu restrânsă . raporturile dintre persoana juridică şi cei ce alcătuiesc organele sale sunt supuse. În mod excepţional cel cu capacitate restrânsă de exerciţiu poate încheia personal şi singur anumite acte juridice.. Subiectele dreptului civil. cu precizarea că numai femeia se poate căsători la 16 sau 15 ani cu dispensă medicală în condiţiile art. Pe de altă parte. Editura Şansa S. Actele juridice încheiate de aceste organe. uneori. prin asemănare. cu condiţia să fi împlinit 16 ani. 2001.cel care a împlinit 18 ani are capacitate de exerciţiu deplină . a autorităţii tutelare. .L.8 alin. sunt actele persoanei juridice însăşi. în limitele puterilor ce le-au fost conferite. dispunând singur de sumele pe care le-a dobândit prin munca sa proprie. 394 21 9 . a tutorelui şi. act de înfiinţare sau statut. Noi am achiesat la cea deja expusă anterior.

exercitare. ocrotire.mai întâi dreptul subiectiv civil şi apoi obligaţia civilă . 3. cu rezerva regresului ulterior al acesteia împotriva celui vinovat. Dreptul subiectiv civil şi obligaţia civilă corelativă constituie. să aibă o anumită conduită. prin urmare. Pentru început ne vom mărgini să reţinem definiţiile dreptului subiectiv civil şi obligaţiei civile.CONŢINUTUL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL După cum am arătat la “Structura raportului juridic civil”. recunoaştere. în capitolul următor. Astfel.în aspectele lor generale. clasificare. Cunoaşterea acestor elemente implică o analiză atentă şi distinctă a fiecăruia. Vom avea în vedere. imprimă o limitare capacităţii de exerciţiu. ambele elemente .reprezentative pentru aspectele teoretice ce se vor analiza. să pretindă o conduită 22 .organelor de conducere nasc obligaţia reparării pentru însăşi persoana juridică. Bineînţeles că principiul specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanei juridice. în limitele dreptului şi moralei.în virtutea căreia aceasta poate. exemple practice . importanţă. dar şi particulare: definiţie. prin conţinutul acestui raport se înţelege totalitatea drepturilor şi obligaţiilor civile pe care le au părţile lui. în sensul că aceasta poate încheia acele acte ce vizează drepturi şi obligaţii ce corespund capacităţii de folosinţă specifice acesteia.2. elementele conţinutului raportului juridic civil.persoană fizică sau juridică . dreptul subiectiv civil este posibilitatea recunoscută de legea civilă subiectului activ .

aşa cum o vom detalia a format obiect de controversă.cum este situaţia definiţiei prezentate mai sus . conduită care poate consta în a da.corespunzătoare . Mai mult.3. faţă de noţiunea de “bunuri”. 74 10 23 . corespunzătoare dreptului subiectiv corelativ. nediferind însă ca substanţă.de la subiectul pasiv. OBIECTUL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL Aşa cum am precizat. 2001. Bucureşti. nediferite însă ca substanţă. a statului în caz de nevoie. prin obiectul raportului juridic înţelegem conduita părţilor. Editura Şansa S. există o serie de definiţii. să facă ori să nu facă ceva . ca obiecte derivate ale raportului juridic civil. având în vedere importanţa covârşitoare a acestora în viaţa socială şi implicit în problematica juridică.să dea.atât cea activă cât şi cea pasivă. pentru o exactă definire a noţiunii se vor impune delimitări faţă de noţiunea de “conţinut” al raportului juridic civil.R. Gheorghe Beleiu. Aşa cum vom vedea şi în acest caz. p.10 Aşa cum vom arăta există o serie de formulări regăsite în doctrină. Problema obiectului raportului juridic civil. a face ori a nu face ceva şi care. Obligaţia civilă este definită ca fiind îndatorirea subiectului pasiv al raportului juridic civil de a avea o anumită conduită. însă diferite ca optică de abordare : definirea prin accentuarea laturii pasive a raportului juridic de obligaţie .. la nevoie. adică acţiunile sau inacţiunile la care sunt îndrituite părţile sau de care sunt ţinute să le respecte. poate fi impusă prin forţa coercitivă a statului.L.Drep Civil român-Introducere în dreptul civil .sau prin luarea în considerare a ambelor laturi . Subiectele dreptului civil. 3. Vom detalia aspectele privind bunurile. şi să ceară concursul forţei coercitive.

1 NOŢIUNE Aşa cum am precizat. 24 . prin conţinutul raportului juridic civil se înţelege totalitatea drepturilor subiective şi a obligaţiilor civile pe care le au părţile.CAPITOLUL II CONŢINUTUL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL 1.DREPTUL SUBIECTIV CIVIL 1.

Bucureşti. Editura ALL. ci să fie. Cantacuzino . Într-o altă formulare dreptul subiectiv este “puterea sau prerogativa recunoscută de dreptul obiectiv persoanelor fizice sau persoanelor juridice (denumite titulare ale dreptului).Drepturile subiective constituie latura activă a conţinutului raportului juridic civil. folosind la nevoie. prerogativă Matei B. de-a lungul timpului o serie de definiţii ale dreptului subiectiv civil. Bucureşti. sau.1988. Oricărui drept subiectiv civil îi corespunde o obligaţie civilă corelativă.30 Eleonora Roman -Tratat de Drept Civil. Oricum. vol. atunci când ele s-au tradus în acte de voinţă creatoare de raporturi cu alţii.182 .Elementele Dreptului Civil .p. de a pretinde subiectelor pasive să dea ori să facă sau să nu facă ceva (să săvârşească sau să se abţină de la săvârşirea unei acţiuni).1967 25 11 12 . aptitudinile şi puterile sale care nu sunt îngrădite. Academicianul Paul Mircea Cosmovici defineşte dreptul subiectiv civil ca fiind “prerogativa pe care o acordă unei persoane dreptul obiectiv. Editura Dacia. să fie nu numai respectate. aparatul de constrângere al statului ” 12. p. sprijinite de societate prin organele sale spre a fi aduse la îndeplinire efectele raporturilor create “11. iar pe de altă parte există unele definiţii pentru anumite drepturi subiective civile. în calitatea lor de subiecte active ale raportului juridic. mai exact în limita în care ele nu sunt îngrădite prin lege. În formularea acestora s-a plecat de la împrejurarea că nu există o definiţie legală a acestuia. Matei Cantacuzino definea dreptul subiectiv ca fiind “ puterea ce o are fiecare individ de a pretinde ca facultăţile. În literatura de specialitate s-au formulat.I-partea generală. adică nesupărate de alţii sau de societate prin organele sale. iar oblgaţiile constituie latura pasivă a acestuia. 1998. definiţiile formulate în doctrină diferă mai mult ca formulare nu ca esenţă.

la nevoie. În literatura juridică sunt şi autori care au negat existenţa drepturilor subiective.49 15 Ştefan Răuschi – Dreptu civil – Partea generala. 1993. de pildă dintr-un contract şi care sunt garantate de dreptul obiectiv.63 Ion Deleanu – Drepturile subiective şi abuzul de drept. în scopul valorificării unui interes personal. de a avea un anumit comportament sau de a pretinde o anumită conduită subiectului pasiv”. Ştefan Răuschi defineşte dreptul subiectiv civil ca fiind “puterea (posibilitatea) sau prerogativa recunoscută de dreptul obiectiv persoanelor fizice sau juridice de a săvârşi anumite acţiuni. la forţa de constrângere a statului” 15 Într-o definiţie exhaustivă şi lapidară în acelaşi timp. definiţie pe care o reţinem. Bucureşti. să facă ori să nu facă ceva . 1989. în limitele dreptului şi moralei. p.Persoana fizică.Introducere in dreptul civil – Editura ALL. întrucât nu poate fi vorba decât. apelând. Editura “Şansa”. să pretindă o conduită corespunzătoare .Persoana juridica. p. sub sancţiunea recunoscută de lege. în acord cu interesul obştesc şi cu normele de convieţuire socială” 14. Subiectele Dreptului Civil. în caz de nevoie “ 16.de anumite persoane pentru folosinţa lor.în virtutea căreia aceasta poate. dreptul subiectiv civil este “posibilitatea recunoscută de lege civilă subiectului activ . fie de situaţii juridice obiective care decurg din aplicarea normelor de drept într-un caz sau altul. p.de la subiectul pasiv şi să ceară concursul forţei coercitive. 1994. Editura Fundaţiei “Chemarea” Iaşi.74 26 13 14 . născut şi actual. p 49 16 Gheorghe Beleiu -Dreptul Civil Român .Introducere în Dreptul Civil. Astfel. să aibă o anumită conduită.să dea. În Paul Mircea Cosmovici..persoană fizică ori persoană juridică . Într-o altă formulare. statului. Leon Duguit susţinea că noţiunea de drept subiectiv trebuie eliminată. cum sunt cele care rezultă. 2001. în mod temporar. fie din situaţii subiective modelate . legitim şi juridic protejat. direct. precum şi puterea de a pretinde subiectelor pasive să săvârşească sau să se abţină de la săvârşirea unei acţiuni.13 Ion Deleanu formulează: “dreptul subiectiv ar putea fi definit ca prerogativă conferită de lege în temeiul căreia titularul dreptului poate sau trebuie să desfăşoare o anumită conduită ori să ceară altora desfăşurarea unei conduite adecvate dreptului său. Editura Dacia.garantată prin mijloace juridice. Bucureşti.

Vom reţine.dreptul subiectiv civil este o posibilitate (putere. prerogativă sau facultate). nesocotirii sau încălcării dreptului subiectiv civil). însă. . b) poate pretinde o conduită corespunzătoare subiectului pasiv (să dea. În cuprinsul definiţiei reţinute de noi identificăm elementele definitorii ale dreptului subiectiv civil : .în funcţie de opozabilitatea lor . 1994.2.ca drept relativ). . în caz de nevoie (în situaţia nerespectării.Introducere în dreptul civil. să facă.cum este cazul dreptului de creanţă . 1. persoană fizică ori persoană juridică. .în funcţie de corelaţia dintre ele .în temeiul acestei posibilităţi (putere. CLASIFICARE Multitudinea de drepturi subiective civile ar prilejui o sumedenie de clasificări folosind diferite criterii. prerogativă sau facultate) recunoscută de legea civilă subiectului activ. Astfel vom deosebi .drepturi absolute / drepturi relative . c) poate apela la concursul forţei de constrângere a statului.în funcţie de natura conţinutului lor . el însuşi.în funcţie de intensitatea lor sau de gradul de certitudine acordat titularilor drepturi pure şi simple / drepturi afectate de modalităţi . Bucureşti. subiectul activ: a) poate avea.drepturi principale / drepturi accesorii. p. . Paul Mirce Cosmovici. să nu facă ceva .drepturi patrimoniale / drepturi nepatrimoniale . Editura ALL. doar câteva criterii mai importante cu consecinţe teoretice şi practice evidente.63 27 17 .ceea ce ne priveşte admitem existenţa drepturilor subiective civile ca expresie a personalităţii umane şi a dreptului nostru la viaţă în societatea în care trăim17 . o anumită conduită (cum este cazul dreptului absolut real ori nepatrimonial).

Caracteristicile dreptului relativ sunt: . fiind cunoscut şi subiectul pasiv.dreptul la viaţă. cărora le revine obligaţia negativă şi universală de a se abţine de la săvârşirea oricăror acte sau fapte de natură să aducă vreo atingere prerogativelor pe care dreptul respectiv le conferă titularului său. dreptul la nume. dreptul de autor. fără de care dreptul nu se poate realiza. Dreptul subiectiv civil relativ este acela în virtutea căruia titularul poate pretinde subiectului pasiv o conduită determinată. Spre exemplu în situaţia primei clasificări precizate mai sus. dreptul la viaţa intimă şi privată . cu această din urmă precizare se impune reţinerea unui număr minim de criterii ce nasc câteva clasificări reluate pe larg în cadrul unor instituţii de drept civil. se consideră mai corect analizată opozabilitatea lor când distingem drepturile reale de cele de creanţă. care va fi obligat să facă tot ceea ce este necesar pentru repunerea dreptului în starea anterioară încălcării. în momentul naşterii raportului juridic.Sunt autori ce consideră inutilă clasificarea drepturilor subiective civile unor criterii care sunt analizate mai bine în cadrul unor anumite instituţii sau în contextul altor criterii. Sunt drepturi absolute toate drepturile personale nepatrimoniale . ca subiecţi pasivi neindividualizaţi. la onoare. la integritate corporală. Totuşi. presupunând un raport juridic civil stabilit între una sau mai multe persoane determinate. Vom analiza în continuare clasificarea propusă mai sus : Dreptul absolut este acel drept subiectiv civil care produce efecte faţă de toate persoanele fizice şi juridice (erga omnes). la sănătate. la reputaţie.şi unele drepturi patrimoniale . În momentul încălcării dreptului absolut.are cunoscut titularul său. 28 . ca subiect activ.dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale. subiectul pasiv se individualizează în persoana autorului atingerii aduse. . şi toţi ceilalţi participanţi la relaţiile sociale reglementate de lege.

este opozabil tuturor . În ceea ce priveşte clasificarea drepturilor patrimoniale în drepturi reale şi drepturi de creanţă. cu excepţia a însuşi titularului dreptului subiectiv civil. Dreptul patrimonial este dreptul subiectiv civil care are un conţinut economic. fiind intim legat de personalitatea umană..este acel drept patrimonial în virtutea căruia titularul său îşi poate exercita prerogativele asupra unui bun fără concursul altcuiva. reluăm în aceeaşi structură caracteristicile dreptului subiectiv civil absolut: .este acel drept patrimonial în temeiul 29 . Aceste drepturi sunt de regulă.jus ad personam . Dreptul de creanţă .jus in re . dacă titularul dreptului nu şi-l exercită într-o anumită perioadă de timp expres prevăzută de lege. Pentru comparaţie. . titularul obligaţiei corelative este nedeterminat.îi corespunde obligaţia generală şi negativă de a nu i se aduce atingere.are cunoscut numai titularul său.îi corespunde o obligaţie ce are ca obiect: a da. evaluabil în bani.erga omnes . evaluabil în bani. a face ori a nu face (ceva ce s-ar fi putut face în lipsa obligaţiei) pe care o are un subiect pasiv determinat . .în sensul că tuturor subiectelor de drept civil le revine obligaţia de a nu-l încălca. transmisibile în individualitatea lor de la un subiect la altul şi se pot pierde prin scurgerea timpului (sunt prescriptibile). reţinem: Dreptul real . Dreptul personal nepatrimonial este dreptul subiectiv care nu are un conţinut economic.este opozabil numai subiectului pasiv determinat. În raport cu clasificarea anterioară dreptul patrimonial poate fi absolut (dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale) sau relativ (dreptul de creanţă). fiind format din totalitatea tuturor celorlalte subiecte de drept civil.

numai dreptul real este însoţit de prerogativa urmăririi şi de cea a preferinţei. în cazul dreptului de creanţă sunt determinaţi ambii subiecţi cel activ (creditorul) şi cel pasiv (debitorul) . .sub aspectele obligaţiei civile corelative. netransmiţându-se prin moştenire. 30 . Revenind la dreptul personal nepatrimonial.căruia subiectul activ. dreptului real îi corespunde o obligaţie generală şi negativă. . opozabil erga-omnes.în cazul dreptului real nu este cunoscut subiectul pasiv. să dea.ambele sunt patrimoniale . nefiind cesibil către alte persoane prin acte juridice. remarcăm că acesta este un drept absolut. numit debitor. să facă sau să nu facă ceva. fiind nedeterminat. de non-facere. exercitându-se numai personal (nu şi prin reprezentare). a nu face (aut non facere) sau a da (aut dare). . pe când dreptului de creanţă îi corespunde o obligaţie al cărui obiect poate fi: a face (aut facere). nefăcând parte din patrimoniul persoanei. pe când. iar prerogativa preferinţei constă în posibilitatea titularului dreptului real de a-şi realiza dreptul său cu întâietate sau preferinţă . Deosebiri : . dar a nu face ceva înseamnă în acest caz obligaţia debitorului de a nu face ceva ce ar fi putut face dacă nu s-ar fi obligat la abstenţiune. iar nu şi dreptul de creanţă. Prerogativa urmăririi constă în posibilitatea titularului dreptului real de a urmări bunul în mâinile oricui s-ar găsi. numit creditor. pe când drepturile de creanţă sunt nelimitate .drepturile reale sunt limitate. . dreptul la acţiune privind valorificarea sa în justiţie fiind imprescriptibil (cu excepţia cazurilor expres prevăzute de lege). poate pretinde subiectului pasiv. Se impune o scurtă comparaţie între cele două categorii de drepturi: Asemănări : .ambele au cunoscute titularii lor ca subiecte active.

fără ca dreptul nepatrimonial care le-a generat să dispară. încălcarea drepturilor personale nepatrimoniale. cel mai adesea numai un prejudiciu moral. dreptul la pseudonim. penale). la rândul lor se clasifică în drepturi reale principale şi drepturi reale accesorii.drepturi care privesc integritatea fizică şi morală şi existenţa persoanei: dreptul la viaţă. drepturile nepatrimoniale sunt drepturi principale. astfel : a) persoana fizică: dreptul la nume. Principial. pentru care se acordă reparaţii social-morale (prin aplicarea unor sancţiuni disciplinare. Uneori drepturile personale nepatrimoniale pot fi legate şi de drepturi patrimoniale.Din categoria drepturilor personale nepatrimoniale fac parte : . titularul putând renunţa la ele.drepturi care privesc atributele de identificare ale persoanei. . cinste ori reputaţie. Drepturile reale. în principiu. În aceste cazuri prerogativele patrimoniale urmează regimul drepturilor patrimoniale. etc. soarta sa nedepinzând de vreun alt drept. De exemplu . Este principal acel drept subiectiv civil care are o existenţă de sine stătătoare. dreptul la sănătate. dreptul la domiciliu şi reşedinţă.dreptul de autor dă naştere unui drept de remuneraţie. . fiind astfel transmisibile. Fiind legate de individualitatea persoanei. deoarece ea nu atrage întodeauna o pagubă materială. dreptul la o stare civilă. Este accesoriu acel drept subiectiv civil a 31 . dreptul la onoare.drepturi care privesc latura personal-nepatrimonială a drepturilor de creaţie intelectuală ce izvorăsc din opera literară. din dreptul de inventator decurge dreptul de recompensă. nu dă naştere. b) persoana juridică: dreptul la denumire. ci. Un asemenea drept este cel de a fi recunoscut ca autor al operei ori invenţiei (numit “ dreptul la paternitatea operei sau invenţiei “). artistică ori ştiinţifică şi din invenţie. dreptul la sediu. administrative. unei obligaţii de reparaţie patrimonială. dreptul la demnitatea umană .

Această clasificare îşi are rezonanţa în adagiul accesorium sequitur principale. Persoana juridică Editura Fundatiei ". Drepturile reale principale sunt limitate ca număr şi anume: proprietate publică . sub protecţia legii18. în sensul că el există pe lângă un alt drept principal. dreptul de superficie . Deci naşterea. 18 Ştefan Răuschi . Persoana juridică Editura. 1993. Iaşi. în faţa instanţelor s-au ridicat probleme interesante. dreptul de servitute . Persoana fizică.dreptul de uz . astfel încât naşterea. . 1993. existenţa lui valabilă. în sensul că soarta dreptului accesoriu este determinată de cea a dreptului principal. p.dreptul de proprietate privată . care dă naştere în mod direct unui drept la acţiune şi în puterea căruia. cu rol de drept principal. valabilitatea şi stingerea unui drept principal nu sunt condiţionate de existenţa valabilă a unui alt drept. Persoana fizică. p. precum şi stingerea depind de existenţa valabilă a dreptului principal19. dreptul de Referitor la materia drepturilor reale principale. titularul poate pretinde altui sau altor persoane o anumită conduită sau să desfăşoare el însuşi o anumită conduită.Drept Civil -partea generală. . .cărui soartă juridică depinde de existenţa unui alt drept subiectiv civil.Drept Civil -partea generală. 77 32 .dreptul de uzufruct . Dreptul real accesoriu este dreptul subiectiv care nu are o existenţă de sine stătătoare. Dreptul real principal este un drept subiectiv de sine stătător. . Fundaţiei “Chemarea “ Iaşi.dreptul de abitaţie .53 19 Ştefan Răuschi .

solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea contactului de vânzare. cât şi a fructelor rezultate de pe teren pe ultimii trei ani. prin sentinţa civilă nr. În vederea valorificării dreptului său derivând din actul juridic cu caracter constitutiv.C. nu justifică soluţia de rezoluţiune a contractului de vânzarecumpărare. reclamanta a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâţii şi-a rezervat dreptul de a locui în camera de la mijloc a casei. vânzătoarea are la dispoziţie. fără consimţământul reclamantei.Gh. reclamanta urmând să restituie pârâţilor preţul de 100. în parte acţiunea reclamantei şi a anulat contractul de vânzarecumpărare intervenit între părţi. În motivarea acţiunii. care îndeplineşte pentru titularul unui drept de abitaţie acelaşi rol pe care îl are acţiunea în revendicare pentru proprietar. fiind nevoită să se mute la fiul său din Târgovişte. de asemenea. În motivarea soluţiei s-a reţinut că. ( Decizia Secţiei civile nr. prin care vânzătoarea şi-a rezervat dreptul de a locui pe tot restul vieţii într-una din camere cât şi de a folosi bucătăria imobilului 33 . fie o acţiune personală fundată pe actul juridic care constituie titlul abitaţiei.S. a chemat în judecată pe pârâţii M. a admis.I. .000 lei plătit la data cumpărării imobilului. Judecătoria Târgovişte. pentru a reintra în spaţiul locativ a cărui folosinţă şi-a rezervato. între reclamantă şi pârâţi s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare. la alegere. 1767 din 29 septembrie 1992) S. şi M. încheiat în formă autentică la 10 martie 1984. a mai precizat că pârâţii au interzis accesul persoanelor care o îngrijau sau o vizitau. încorporat în contractul încheiat în formă autentică. cu acces la bucătărie şi cămară însă. fie o acţiune reală (confesorie). cât şi să se restituie cotravaloarea folosinţei imobilului şi a bunurilor personale însuşite de pârâţi. 1552 din 17 septembrie 1991.Astfel: 1) Nerespectarea de către cumpărători a clauzei prin care s-a constituit în favoarea vânzătoarei un drept real imobiliar de abitaţie chiar în cazul în care culpa acestora ar fi dovedită.cumpărare. pârâţii s-au extins în tot imobilul interzicându-i folosirea spaţiului de proprietate.

aşa după cum rezultă din probele administrate.19 din Legea nr. Recursul extraordinar este întemeiat. împotriva sentinţei au fost respinse. 329 din Codul de procedură civilă. soluţia primei instanţe este justă întrucât din probele administrate rezultă că pârâţii cumpărători nu au respectat clauza potrivit căreia vânzătoarea are dreptul de a locui pe toată durata vieţii într-una din camerele casei cu acces la bucătărie şi cămară. aceasta din urmă este îndreptăţită să solicite rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în formă autentică la 10 martie 1984.înstrăinat. Recursurile declarate de reclamanta S. vânzătoarea şi-a părăsit fără justificare locuinţa şi s-a mutat la fiul său. problema prescripţiei nu se pune deoarece dreptul la acţiune s-a născut abia în iulie 1990.Gh. 77 din 29 ianuarie 1992. 60/1968 şi ale art. care au alungat-o din casă pe vânzătoare. sub influenţa unor rude. În conformitate cu prevederile art. S-a mai menţionat că. prin decizia nr. Prin acţiune reclamanta a solicitat rezoluţiunea contractului de vânzare- 34 . clauză care. şi M. şi pârâţii M. tribunalul judeţean a menţinut soluţia dar a substituit motivarea. S-a arătat că. În motivarea recursului extraordinar s-a susţinut că instanţele au făcut o incompletă analiză a probelor dosarului omiţând să analizeze declaraţiile unor martori din care rezultă că timp de mai mulţi ani pârâţii au fost în bune relaţii cu reclamanta căreia i-au asigurat normala folosinţă a spaţiului locativ pe care şi l-a rezervat. pentru motivele ce se vor arăta în continuare.D.I.C. în momentul în care pârâţii au interzis accesul reclamantei la încăperea a cărei folosinţă şi-a rezervat-o. Constatând că prima instanţă a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare pentru cauze ulterioare şi nu concomitente momentului încheierii convenţiei. dar că din iulie 1990. de Tribunalul judeţean Dîmboviţa. nu a fost respectată de cumpărători. împotriva hotărârilor pronunţate în cauză s-a declarat recurs extraordinar de procurorul general pe motiv că sunt vădit netemeinice şi esenţial nelegale. astfel că.

se constată că acesta cuprinde în fond. pe de o parte. fie o acţiune personală fundată pe actul juridic care constituie titlul abitaţiei. Din examinarea contractului de vânzare-cumpărare. act translativ. deci.cumpărare pe motiv că pârâţii cumpărători nu şi-au îndeplinit obligaţiile pe care şi leau asumat. contractul de vânzare-cumpărare. să caseze hotărârile atacate şi să trimită pricina pentru rejudecare la Judecătoria Găeşti. fie o acţiune reală (confesorie). nu justifică soluţia instanţelor care au dispus rezoluţionarea contractului de vânzarecumpărare. Rezultă. care îndeplineşte pentru titularul unui drept de abitaţie acelaşi rol pe care îl are acţiunea în revendicare pentru proprietar. Cum instanţele nu au clarificat obiectul cererii reclamantei şi au soluţionat pricina în afara cadrului legal arătat. încorporat în contractul încheiat în formă autentică. În vederea valorificării dreptului său derivând din actul juridic cu caracter constitutiv. încorporate în acelaşi înscris şi anume. curtea urmează să admită recursul extraordinar. reclamanta are la dispoziţie. Reclamanta nu a negat că pârâţii au plătit preţul convenit şi că au luat bunul cumpărat în primire şi că deci şi-au satisfăcut obligaţiile asumate în calitate de cumpărători. 35 . iar. convenţia prin care părţile au constituit un drept de abitaţie viageră asupra unei camere care este “titlul abitaţiei” prin “voinţa omului” ca act constitutiv. la alegere pentru a reintra în spaţiul locativ a cărui folosinţă şi-a rezervat-o. pe de altă parte. două acte juridice distincte. având ca obiect proprietatea asupra casei şi celorlalte construcţii şi preţul. dar a pretins că aceştia o împiedică să locuiască în încăperea a cărei folosinţă şi-a rezervat-o. Nerespectarea de către pârâţi a celui de-al doilea act juridic cuprins în contractul încheiat prin care s-a constituit în favoarea reclamantei un drept real imobiliar de abitaţie. chiar în cazul în care culpa cumpărătorilor ar fi dovedită. că reclamanta nu avea posibilitatea să solicite rezoluţiunea actului translativ de proprietate deoarece pârâţii cumpărători şi-au executat obligaţiile asumate prin contractul de vânzare-cumpărare.

. 437 din 25 martie 1991.2275 din 23 octombrie 1991) C. A.V. şi Statul Român prin Primăria Judeţului Vâlcea pentru ca pârâţii persoane fizice să fie obligaţi să le permită trecerea pe terenul ce constituie cale publică. a admis acţiunea şi a stabilit servitutea de trecere în favoarea reclamanţilor în varianta a II a raportului de expertiză tehnică... au chemat în judecată pe A. Judecătoria Râmnicu Vâlcea.2) Prin loc înfundat. să desfiinţeze gardul şi să defrişeze pomii fructiferi plantaţi pe acest traseu. cu reţinerea cauzei spre rejudecare. 36 . se înţelege acel loc care nu are nici o ieşire la calea publică . au împrejmuit-o cu gard. prin care a fost casată sentinţa. al cărui proprietar poate reclama o trecere pe locul vecinului.D.F. pe care pârâţii au ocupat-o abuziv. În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că au folosit drept cale de acces de la proprietatea lor la o uliţă paralelă cu şoseaua. textul menţionat nu-şi găseşte aplicarea. ori de câte ori are ieşire la calea publică pe un drum care în anumite împrejurări este impracticabil dar care poate deveni practicabil cu oarecare cheltuieli. prin decizia civilă nr. în primăvara anului 1990. ( Decizia Secţiei civile nr. A. 43 din 14 ianuarie 1991. care trebuie să se întemeieze pe o cunoaştere temeinică a situaţiei de fapt. Incovenientele sau greutăţile pe care le-ar prezenta trecerea la calea publică rămân la aprecierea instanţei.M. Rejudecând cauza. a Tribunalului Judeţean Vâlcea.4576 din 8 octombrie 1990.ci şi cazurile în care ieşirea ar prezenta inconveniente grave sau ar fi periculoasă. prin decizia civilă nr. Recursul declarat de reclamanţi împotriva acestei hotărâri a fost admis. Dimpotrivă. acelaşi tribunal. a fost respinsă acţiunea ca nefondată. Prin sentinţa civilă nr. Gh.prin aceasta avându-se în vedere nu numai imposibilitatea absolută de a ieşi la calea publică . în porţiunea de la curtea reclamanţilor la drumul naţional. şi C.

fără a întocmi schiţa acesteia şi a indica eventuale posibilităţi de reducere a înclinaţiei şi costul unor atari amenajări. Inconvenientele sau greutăţile pe care le-ar prezenta trecerea la calea publică rămân la aprecierea instanţei. numai că se remarcă lipsa de vizibilitate la drumul public. care trebuie să se întemeieze pe o cunoaştere temeinică a situaţiei de fapt. Dimpotrivă. rezultă din raportul de expertiză făcut de ing. Cum şi alţi proprietari de terenuri folosesc această cale de acces este de examinat temeinicia acţiunii şi în raport de această situaţie se va aprecia comparativ dezavantajele ce ar fi create celeilalte părţi prin recunoaşterea servituţii de trecere. ce este specifică şi celorlalte curţi limitrofe. cu diferenţă de nivel de 150. prin recursul extraordinar de faţă. textul menţionat nu-şi găseşte aplicarea. deci. dar că acest acces este greoi. şi schiţa anexă că reclamanţii au acces de la terenul lor spre calea publică. 37 . deci peste normativul tehnic normal ce prevede o pantă de 80. Se are în vedere imposibilitatea absolută de a ieşi la calea publică. I. va fi admis în sensul celor ce urmează: Potrivit art. printr-o poartă secundară. precum şi cazurile în care ieşirea la calea publică ar prezenta inconveniente grave sau ar fi periculoasă. procurorul general a solicitat casarea lor şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond. 616 şi următoarele din Codul Civil prin loc înfundat se înţelege acel loc care nu are nici o ieşire la calea publică. Recursul extraordinar fiind întemeiat. În speţă.V. Expertul a indicat această înclinaţie a pantei de acces de 15 0. dar care poate deveni practicabil cu oarecare cheltuieli. ori de câte ori locul are ieşire la calea publică pe drum un care în anumite împrejurări este impracticabil. că reclamanţii au ieşire la calea publică. S-a constatat. pentru a se administra probe noi spre a se stabili fără dubiu dacă proprietatea reclamanţilor are sau nu ieşire la calea publică.Considerând vădit netemeinice şi esenţial nelegale toate hotărârile pronunţate în cauză.

privilegiile : sunt cauze legale de preferinţă în virtutea cărora. . în cazul în care debitorul nu şi-a executat de bună voie obligaţia. Faţă de cele arătate. a se casa hotărârile atacate şi a se trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond. cu preferinţă faţă de alţi creditori. până ce debitorul nu îi plăteşte tot ceea ce îi datorează în legătură cu acel bun (ex: are drept de retenţie depozitorul asupra lucrului depozitat.dreptul de gaj : care constă în dreptul recunoscut de debitor creditorului asupra unui lucru mobil. în virtutea căruia creditorul poate. . Aceasta impune a se constata şi evalua eventuala pagubă produsă proprietarilor terenului aservit prin defrişarea terenului în cazul confirmării punctului de vedere al reclamanţilor. chiar înaintea creditorilor ipotecari. până când deponentul îşi va plăti cheltuielile făcute cu păstrarea. conservarea acestuia). Cazuri de ipotecă legală găsim în: Legea 22/1969 . . recursul extraordinar de faţă urmează a fi admis.Din modificarea acţiunii şi răspunsul pârâţilor la interogatoriu rezultă că pe terenul pârâţilor sunt plantaţi pomi fructiferi. dată fiind calitatea creanţei. Ipoteca poate fi legală sau convenţională. Ordonanţa Guvernului nr.privind constituirea de garanţii de către gestionari. cu preferinţă.11/1996 privind executarea creanţelor bugetare. fie să reţină lucrul cu aprobarea justiţiei.dreptul de ipotecă : care constă în garanţia oferită creditorului(ipoteca) ce se va despăgubi din valoarea unui imobil.dreptul de retenţie : este dreptul creditorului de a refuza să restituie un bun al debitorului aflat în detenţia sa. 38 . fie să se despăgubească din preţul obţinut pe el. Drepturile reale accesorii constituite prin lege sau contract sunt următoarele: . cu preferinţă şi indiferent în mâna cui s-ar afla acest bun în momentul executării. creditorii pot obţine plata datoriei.

care deţine un bun mobil sau imobil al altcuiva poate să reţină acel bun şi. deci. să refuze restituirea până ce i se plăteşte datoria legată de bunul respectiv. o aplicaţie a excepţiei de neexecutare a contractului. ca un drept real de garanţie atunci când există o datorie în legătură cu bunul a cărui restituire se cere.84 39 . Editura Ştiinţifică.1444 din Codul Civil precizează: “locatarii nu pot fi daţi afară mai înainte de a fi dezdăunaţiţi de către locator…”. 20 Drăghici Pompil .20 Conform ultimului criteriu de clasificare. toate aspectele legate de restituirea bunului. deoarece nu conferă şi dreptul de a urmări bunul. Bucureşti. ci poate fi exercitat atâta timp cât bunul nu a fost predat. pentru ca deţinătorul să fie pus în situaţia de a-şi face toate apărările inclusiv de a cere acordarea dreptului de retenţie. Referitor la raporturile locative. dreptul de retenţie este o garanţie reală pur pasivă. instanţa are datoria. 1999. art. constituind un mijloc de apărare al celui chemat în judecată pentru restituirea unui bun. în mod expres. alin. Astfel. orice persoană. Dreptul de retenţie poate fi invocat pe cale de excepţie de către deţinătorul bunului.130. să pună în discuţia părţilor.Spre deosebire de celelalte garanţii reale. În ceea ce priveşte drepturile reale accesorii dorim să expunem o speţă interesantă ridicată în faţa instanţei la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. în temeiul art. Mai mult.Drept civil. 2 din Codul de procedură civilă. fiind recunoscut oricărui deţinător al unui bun. Dreptul de retenţie. p. are o aplicare mai largă. reglementat expres de dispoziţiile Codului Civil pentru unele raporturi juridice. folosit de noi deosebim drepturi subiective civile pure şi simple şi drepturi subiective civile afectate de modalităţi.

et. întrucât ordonanţa de adjudecare în baza căreia au ocupat locuinţa a fost desfiinţată de Curtea Supremă de Justiţie Prin sentinţa civilă nr.Turda.N. cauza fiind trimisă pentru 40 .2907 din 13 noiembrie 1989). de către Tribunalul Municipiului Bucureşti-Secţia a-IV-a civilă (decizia nr.prin decizia nr.Secţia a III civilă. Gh. prin sentinţa civilă nr.spre rejudecare.M. Sectorul 1.D. S.C.N. şi a fost trimisă de către Curtea Supremă de Justiţie. Hotărârile menţionate au fost însă casate de Curtea Supremă de Justiţie .116 în str.N. 2018 din 2 noiembrie 1992) M. Examinând cauza în raport de actele dosarului ce constată următoarele: Apartamentul din litigiu a fost atribuit reclamantei M.1595 din 22 octombrie 1991.cu ocazia împărţirii bunurilor comune dobândite împreună cu Gh. întrucât cauza în care s-a dat ordonanţa de adjudecare în favoarea pârâţilor nu este definitiv soluţionată. la preţul de 134. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis acţiunea şi a dispus evacuarea pârâţilor pentru lipsa titlului locativ.lei. Considerând că hotărârile enunţate sunt vădit netemeinice şi esenţial nelegale. Pentru realizarea creanţelor stabilite în favoarea sa prin hotărârea de partaj.897 din 12 martie 1991. susţinând că pârâţii în prezent nu au nici un titlu legal pentru deţinerea acestui apartament. Urmare a procedurii executorii silite. apartamentul a fost adjudecat de soţii S. procurorul general a declarat recurs extraordinar şi a cerut modificarea acestora în sensul respingerii acţiunii de evacuare. a chemat în judecată pe S. pentru a se dispune evacuarea lor din apartamentul nr. şi pe S.C.5.127.D. În baza acestor hotărâri.şi S.Secţia civilă . Recursul declarat de pârîţi a fost respins de Tribunalul Municipiului Bucureşti . bl.000. nr.(Decizia Secţiei civile nr. 4196 din 28 august 1989 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti confirmată prin respingerea recursului debitoarei.a solicitat vânzarea la licitaţie publică a apartamentului.2. au ocupat apartamentul adjudecat.M.C. sc. obligându-i la plata cheltuielilor de judecată. prin decizia nr. şi S. 2135 din 7 noiembrie 1990. Bucureşti.C.

atunci când există o datorie în legătură cu bunul a cărui restituire se cere21. prin ea însăşi.127 41 21 . 130 alin. Dreptul de retenţie. constituind un mijloc de apărare al celui chemat în judecată pentru restituirea unui bun. de necontestat existenţa unei datorii în legătură cu apartamentul din care li s-a cerut evacuarea.1444 din Codul Civil precizează: “ locatarii nu pot fi daţi afară mai înainte de a fi dezdăunaţi de către locator…”. Orice persoană care deţine un bun mobil sau imobil al altcuiva poate să reţină acel bun şi. deci. să refuze restituirea.M. în temeiul art. pentru ca deţinătorul să fie pus în situaţia de a-şi face toate apărările. 2 din Codul de procedură civilă. instanţa are datoria. în mod expres. fiind recunoscut oricărui deţinător al unui bun. să pună în discuţia părţilor.Probleme Speciale de drept civil. 2000.rejudecare cu îndrumarea de a fi respectate cerinţele legale referitoare la vânzarea prin licitaţie publică. Cornel Turianu . reglementat expres de dispoziţiile Codului Civil pentru unele raporturi juridice. toate aspectele legate de restituirea bunului. În speţă pârâţii au plătit la adjudecarea imobilului preţul apartamentului fiind. Mai mult. Dar. inclusiv de a cere acordarea dreptului de retenţie. are o aplicare mai largă. Editura Fundaţiei “România de mâine”. iar dobândirea proprietăţii printr-o nouă ordonanţă de adjudecare este incertă. până ce i se plăteşte datoria legată de bunul respectiv. Referitor la raporturile locative. Împrejurarea că dosarul având ca obiect executarea silită prin vânzare la licitaţie publică a apartamentului în litigiu se află în rejudecare nu justifică. proprietar al apartamentului deoarece titlul legal al pârâţilor pentru deţinerea acestui apartament a fost desfiinţat. art. ca un drept real de garanţie. propunerea din recursul extraordinar în sensul de a fi modificate hotărârile şi respinsă acţiunea în evacuare nu poate fi primită. hotărârile sunt greşite cu privire la un alt aspect. Dreptul de retenţie poate fi invocat pe cale de excepţie de către deţinătorul bunului. p. respingerea cererii de evacuare formulată de M. În aceste condiţii.

certă ori incertă. În condiţii. în consecinţă este afectat de modalitate acel drept subiectiv civil care este însoţit de o împrejurare viitoare care se subsumează acestor modalităţi. nu i-a îndrumat asupra drepturilor pe care le pot invoca.este acela care conferă titularului o completă putere şi siguranţă. O asemenea concluzie aceste este eronată. Este afectat de modalităţi acel drept subiectiv civil a cărui existenţă ori exercitare depinde de o împrejurare viitoare.312. Vom analiza pe scurt cele trei modalităţi. în mod definitiv şi irevocabil. fiind necesar ca apărările pârâţilor referitoare la deţinerea apartamentului să fie analizate în litigiul având ca obiect evacuarea lor. dar instanţa. printr-un “dar manual”. pct.b din Codul de procedură civilă. lit. Un asemenea drept poate fi exercitat de îndată după naşterea lui. hotărârile instanţelor sunt greşite. sens în care urmează să fie admis recursul extraordinar. Dreptul pur şi simplu . dreptul de proprietate dobândit de donator.2. a sumelor plătite de ei pentru şi în legătură cu apartamentul în discuţie. el producându-şi efectele din momentul naşterii. până la care este amânată începerea ori stingerea exerciţiului drepturilor subiective civile şi a obligaţiilor corelative. Aceste drepturi constituie regula. Este un asemenea drept. 42 . Modalităţile actului juridic civil sunt: termenul.Totodată au precizat că au adus îmbunătăţiri apartamentului. în temeiul art. spre exemplu. necondiţionat. Declarând recurs împotriva sentinţei. impunându-se casarea lor şi rejudecarea cauzei pentru examinarea tuturor apărărilor pârâţilor. de către pârâţi. Termenul este acel eveniment viitor şi sigur ca realizare. pârâţii s-au referit expres la acordarea dreptului de retenţie. condiţia şi sarcina şi. apărare pe care instanţa de recurs a înlăturat-o menţionând posibilitatea unui litigiu distinct pentru recuperarea.130 din Codul de procedură civilă. deoarece nu este afectat de vreo modalitate. ignorând obligaţia stabilită de art.

mixtă . Condiţia poate fi suspensivă .când este stabilit prin act civil unilateral sau bilateral. fiind retroactivă. reţinem că aceasta afectează însăşi existenţa drepturilor subiective civile şi a obligaţiilor civile corelative. În ceea ce priveşte efectele termenului. în favoarea creditorului sau în favoarea amândurora.când este stabilit prin lege şi judiciar .Termenul poate fi suspensiv.atunci când de realizarea ei depinde desfiinţarea drepturilor subiective civile şi a obligaţiilor corelative. 43 . Prin condiţie se înţelege acel eveniment viitor şi nesigur ca realizare de care depinde existenţa dreptului subiectiv civil şi a obligaţiei corelative.atunci când realizarea condiţiei depinde exclusiv de voinţa uneia din părţi (condiţie pur potestativă) sau când realizarea ei depinde de voinţa uneia din părţi şi de un fapt exterior ori de voinţa unei persoane nedeterminate (condiţie potestativă simplă).când este acordat de instanţă. iar nu şi existenţa sa. atunci când amână începutul exerciţiului dreptului subiectiv civil şi executării obligaţiei corelative.când împlinirea sa este cunoscută (ca dată) şi incert . legal . Termenul poate fi voluntar .când împlinirea sa nu este cunoscută ca dată calendaristică. În ceea ce priveşte efectele condiţiei. atunci când amână stingerea exerciţiului dreptului subiectiv civil şi executării obligaţiei civile corelative. Termenul poate fi stabilit în favoarea debitorului.atunci când realizarea ei depinde în exclusivitate de hazard. Termenul poate fi şi cert .atunci când de ea depinde naşterea drepturilor subiective civile şi a obligaţiilor corelative şi rezolutorie . potestativă . deşi împlinirea lui este sigură. Termenul poate fi extinctiv. Condiţia poate fi cauzală . este de remarcat că acesta afectează doar executarea actului.atunci când realizarea ei depinde de voinţa uneia din părţi şi de aceea a unei alte persoane determinate.

o parte a literaturii juridice desemnează cu sintagmele “drept eventual” ori “drept viitor” reprezintă.Dreptul Civil Român -Introducere în Dreptul Civil. Sarcina nu afectează valabilitatea actului juridic civil în caz de neexecutare. Art.3. Editura Şansa S. iar pentru persoanele juridice în art.L. nu drepturi subiective civile concrete.R.Sarcina. ci doar eficacitatea acestuia. Subiectele Dreptului Civil.79.1.2 prevede: “Drepturile civile pe care le au ca persoane juridice. respectiv revocarea actului ca sancţiune tipică în această materie22. RECUNOAŞTEREA.2 al aceluiaşi act normativ. ABUZUL DE DREPT Privitor la recunoaşterea drepturilor subiective civile reţinem că există o recunoaştere globală. prevede: “Drepturile civile ale persoanelor fizice sunt recunoscute în scopul de a satisface interesele personale.31/1954 realizează recunoaşterea drepturilor subiective civile în general. Art. Ceea ce. ci simple elemente ale capacităţii de folosinţă. Decretul nr. materiale şi culturale. conform unor alte opinii la care achiesăm. 22 44 . potrivit legii şi regulilor de convieţuire…”. 1. Bucureşti-2001. pentru persoanele fizice în art. în acord cu interesul obştesc. orice organizaţii obşteşti. ca modalitate este acea obligaţie de a da.1. ca şi Gheorghe Beleiu . organizaţiile…. întreprinderile şi organizaţiile economice de stat sau cooperatiste. precum şi organele de stat şi celelalte instituţii de stat. pag. OCROTIREA ŞI EXERCITAREA DREPTURILOR SUBIECTIVE CIVILE. mai exact ineficacitatea lui. generală a acestora şi o recunoaştere specială. a face sau a nu face ceva impusă de dispunător gratificatului în actele cu titlu patrit-liberalităţi.

Astfel. Menţionăm. locaţiunea. prin prisma unor categorii sau specii de asemenea drepturi. se păstrează ideea. de ocrotire şi recunoaştere a drepturilor civile unei persoane juridice. de inventator. Dincolo de formularea tehnico-juridică inadecvată. . împrumutul. vom identifica o serie de izvoare de drept civil. drepturile personale nepatrimoniale: la onoare.Decretul nr. în Cartea a-II-a “Despre bunuri şi despre deosebitele modificări ale proprietăţii” sunt reglementate drepturi reale principale (proprietate. 45 . jocul şi prinsoarea. prin dezvoltarea puterii economice a ţării”. iar în Cartea a-III-a “Despre diferitele moduri prin care se dobândeşte proprietatea” .nume şi domiciliu. uzufruct. astfel: . de autor al unei opere ştiinţifice. artistice ori literare. superficie. servitute abitaţie). în acest ultim caz. renta viageră). schimbul. societatea. uz. reputaţie. pentru persoana fizică.31/1954 reglementează: atributele de identificare . starea civilă.societăţile de colaborare economică sunt recunoscute în scopul de a asigura creşterea neîncetată a bunăstării materiale şi a nivelului cultural al oamenilor muncii. pentru persoana juridică. sunt reglementate drepturile de creanţă (inclusiv garantarea acestora) prin stabilirea regulilor în materia succesiunilor (legală şi testamentară) şi cea a contractelor civile (vinderea. mandatul. În ceea ce priveşte recunoaşterea specială a drepturilor subiective civile. . depozitul.Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice ale omului şi Convenţia Internaţională privind Drepturile Copilului. denumire şi sediu. recunosc de asemenea.Codul Civil recunoaşte majoritatea drepturilor patrimoniale (reale şi de creanţă). comodatul. prin chiar reglementarea lor (naştere conţinut încetare). multe drepturi subiective civile pentru persoana fizică.

artistice ori literare. de asemenea. Deci. sex.. fără discriminare. la reputaţie. limbă. 54: “ Persoana care a suferit o atingere în dreptul său la nume ori la pseudonim. în general şi a dreptului subiectiv civil încălcat.Constituţia consacră. Menţionăm că Decretul nr. Astfel. culoare. mijlocul juridic de ocrotire a drepturilor subiective civile îl constituie procesul civil. Iar. în special de rasă. 31/1954: “Drepturile sunt ocrotite de lege”. anumite drepturi fundamentale ale cetăţeanului român care. potrivit art. potrivit art. va putea fi pusă în executare silită ajungându-se astfel. la restabilirea ordinii de drept. Instanţa competentă. după ce va rămâne definitivă. În această privinţă. însă. la onoare. dreptul la ocrotire egală din partea legii.1 din Decretul nr. naştere sau întemeiată pe orice altă împrejurare”. legea trebuie să interzică orice discriminare şi să garanteze tuturor persoanelor o ocrotire egală şi eficace contra oricărei discriminări. în principal. în dreptul personal nepatrimonial de autor al unei opere ştiinţifice. în mod obişnuit. cel care a suferit o atingere a unor asemenea drepturi va putea cere instanţei să oblige pe 46 . alin. Totodată. de către Codul de procedură civilă. legal investită cu soluţionarea pricinii civile va da o hotărâre judecătorească care. opinie politică sau orice altă opinie. Trebuie să punctăm două aspecte: 1. titularul său poate chema în judecată civilă persoana răspunzătoare de ştirbirea dreptului. religie. reglementat. 26 din acelaşi act normativ: “Toate persoanele sunt egale în faţa legii şi au. 31/1954 în Capitolul III -“Ocrotirea drepturilor personale nepatrimoniale”. origine naţională sau socială. de inventator sau în orice alt drept personal nepatrimonial va putea cere instanţei judecătoreşti încetare săvârşirii faptei care aduce atingere drepturilor mai sus arătate.Capitolul -III “Ocrotirea drepturilor personale nepatrimoniale”. sunt drepturi subiective civile. avere. în special. Cadrul legal special stabilit de Decretul nr. având putere de lucru judecat.3. Astfel. În cazul încălcării unui drept subiectiv civil. 31/1954 conţine un întreg capitol . potrivit art. la denumire.

Această amendă poate fi pronunţată şi prin hotărâre dată asupra cererii făcută potrivit art. instanţa judecătorească va putea să-l oblige la plata în folosul statului. pentru anularea actului. 1970.1. Cadrul legal special instituit prin Legea nr. nu trebuie confundat cu exercitarea lui. În ceea ce priveşte exercitarea drepturilor subiective civile este firesc ca aceasta să se facă conform unor principii care să asigure o ordine de drept reală. 2.autorul faptei săvârşite fără drept să îndeplinească orice măsuri socotite necesare de către instanţă. principiul este acela că exercitarea dreptului subiectiv civil nu este obligatorie. Bucureşti.56 dispune: “Drepturile personale nepatrimoniale sunt ocrotite şi după moarte. ali. spre a ajunge la restabilirea dreptului atins”. În acest sens. potrivit art. evitând ceea ce se numeşte abuz de drept. a unei amenzi pe fiecare zi de întârziere. precum am văzut. art. în ceea ce priveşte ocrotirea drepturilor subiective civile trebuie să avem în vedere şi alte acte normative. care este posibilitatea materializată. dacă se consideră vătămată în drepturile sale.1 din lege: “ Orice persoană fizică sau juridică. Astfel. care ar consacra un anumit drept subiectiv civil şi ar prevedea şi particularităţile protecţiei sale juridice. 54”. faptele destinate să restabilească dreptul atins. socotită de la data expirării termenului de mai sus. 29/1990 privind contenciosul administrativ. acest 23 Constantin Sătescu . De asemenea. recunoscute de lege. potrivit art. recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată”. Desigur. dreptul subiectiv civil. printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege. În fine. care este o posibilitate juridică. în măsura stabilită de lege sau de regulile de convieţuire… “. Editura Didactică şi pedagogică. p. 728-729 47 .23 În dreptul civil. în termenul stabilit prin hotărâre.Drept civil. 55: “Dacă autorul faptei săvârşite fără drept nu îndeplineşte. În dreptul procesual civil. fiind lăsată la latitudinea titularului. se poate adresa instanţei competente.

31/1954. în general. trebuie admis că suntem în prezenţa unei dispoziţii legale cu valoare de principiu. la legile care interesează ordinea publică şi bunele moravuri”. nu numai posibilitatea unei conduite ci şi măsura acelei conduite. substanţial se cheamă “principiul disponibilităţii”. spre exemplu. linia vecinătăţii. 970. .principiu. cum este cea a art. dacă un drept subiectiv civil este exercitat cu respectarea acestor patru principii.2 din Decretul nr. iar împrumutătorul nu poate cere de la împrumutat decât ceea ce datorează.dreptul subiectiv civil trebuie exercitat cu bună-crediţă. 3. este principiul ce rezultă din mai multe norme de drept civil. . deci cu referire expresă la executarea convenţiilor”. după cum am arătat.5 Cod Civil: “ Nu se poate deroga prin convenţii sau dispoziţii particulare. îşi va dovedi exactitatea adagiul “cine îşi exercită dreptul său. acest principiu a fost ridicat la rangul de principiu constituţional (art.dreptul subiectiv civil trebuie exercitat în limitele sale materiale sau juridice. alin.dreptul subiectiv civil trebuie exercitat cu respectarea legii şi moralei. Deşi art. Tocmai această “măsură” cere să precizăm principiile care trebuie observate de către titularul unui drept subiectiv cu ocazia exercitării dreptului său. proprietarul unui teren trebuie să respecte hotarul. Aceste principii sunt: . buna-credinţă fiind dintotdeauna o piatră de temelie a sistemului nostru de drept.principiu instituit expres de art. ABUZUL DE DREPT 48 . . astfel că se aplică şi exercitării drepturilor subiective civile. Concluzionând.1 din Codul Civil prevede: “Convenţiile trebuie executate cu bună credinţă . Dreptul subiectiv civil înseamnă.54). putem afirma că. alin. nu vatămă pe altcineva”. din dreptul material.dreptul subiectiv civil trebuie exercitat numai potrivit cu scopul lui economic şi social . cu ocazia definirii lui.

respectând limitele externe. dacă proprietarul ridică pe terenul său o construcţie. teleologică. dreptul părţilor de a consimţi la adoptarea copilului. . Ele sunt susceptibile de abuz şi în acest caz. în principiu.31/1954. mai restrictivă (consacrată de Codul civil german) consideră că este abuziv exerciţiul unui drept dacă este realizat cu intenţia de a păgubi pe altul sau actul de exerciţiu contrar moralei. dar cu încălcarea celor interne. nu sunt absolute. .cu încălcarea scopului economic şi social pentru care a fost cerut. 49 .parte disponibilă. Cu privire la abuzul de drept s-au conturat două concepţii: Concepţia subiectivă. ci relative.cu încălcarea legii şi a moralei. Exercitarea unui drept subiectiv civil este abuzivă dacă se face: . Partea care foloseşte aceste drepturi în chip abuziv răspunde pentru pagubele pricinuite”.Drepturile subiective civile. titularul este chemat să răspundă. Există unele drepturi care nu sunt susceptibile de abuz. dar ea este ridicată cu scopul de a pricinui un prejudiciu vecinului). Dacă dreptul este exercitat cu respectarea limitelor externe. deoarece exercitarea lor implică o apreciere personală. . Aplicaţia ideii de abuz de drept o găsim şi în art.cu depăşirea limitelor sale. dreptul de a dispune pentru cauză de moarte de cota . 723 din Codul de procedură civilă conform căruia “drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege. exerciţiul este abuziv (de exemplu. externe şi interne. De exemplu: dreptul de a revoca o dispoziţie testamentară. O concepţie mai largă.cu rea credinţă. Intentarea unei acţiuni neîntemeiate (numai pentru a-l şicana pe pârât) ori nerecunoaşterea unui drept a cărui existenţă este vădită (pentru a prelungi procesul) constituie fapte ilicite pentru că exerciţiul drepturilor respective este abuziv. 1-3 din Decretul nr. cu privire la abuzul de drept este consacrată de art.

a face). astfel. p. Bucureşti.1. Editura ALL. Corneliu Bârsan. Constantin Stătescu .Introducere în Dreptul Civil.2000. formulând mai multe definiţii. a face ori a nu face ceva şi care. dar se stabileşte. latura activă a obligaţiei fiind implicită.şi căruia îi revine îndatorirea corespunzătoare . Nu există o definiţie cu caracter general a obligaţiei civile.Teoria Generală a obligaţiilor. că. Doctrina a acoperit acest vid legislativ privitor la definirea conceptului de “obligaţie civilă”.82 24 50 .Teoria Generală a obligaţiilor. OBLIGAŢIA CIVILĂ 2. sub sancţiunea constrângerii de stat în caz de neexercitare de bunăvoie24. de a cere subiectului pasiv denumit debitor . este ţinută faţă de o altă persoană. iar cea pasivă din obligaţii. fie la o prestaţie pozitivă (a da. Editura ALL. Într-o altă formulare. Editura “Şansa “ S.NOŢIUNE Aşa cum am arătat latura activă a conţinutului raportului juridic civil este formată din drepturi.2000. Constantin Stătescu . care. obligaţia poate fi definită ca acel raport juridic în virtutea căruia o persoană. Bucureşti.Drept Civil Român . p.2.6 26 Gheorghe Beleiu . corespunzătoare dreptului subiectiv corelativ. poate fi impusă prin forţa coercitivă a statului26 . 2000.R. denumită creditor. în numeroase cazuri “ obligaţiile debitorului”. în esenţă cuprind aceleaşi elemente.3 25 Corneliu Bârsan. obligaţia civilă este definită ca fiind îndatorirea subiectului pasiv al raportului juridic civil de a avea o anumită conduită. punând accentul pe latura pasivă. în sens larg.L. p. prin obligaţia civilă înţelegem acel raport juridic în conţinutul căruia intră dreptul subiectului activ denumit creditor. Sau. a face sau a nu face ceva. fie la o abstenţiune (a nu face)25. denumită debitor.a da. conduită care poate consta în a da. Reţinem. Bucureşti. la nevoie.

ca subiect într-un raport de obligaţie. de la ceva ce ar fi putut să facă în lipsa obligaţiei asumate. Obligaţia de a da nu se confundă cu obligaţia de a preda. subiectul pasiv ar fi fost îndreptăţit. dar şi debitor al obligaţiei de a transfera dreptul de proprietate. într-o abţinere la care este îndatorat subiectul pasiv. b) Conţinutul raportului juridic de obligaţie este format din dreptul de creanţă aparţinând creditorului şi obligaţia corespunzătoare acestui drept. nedeterminate. Subiectul activ poartă denumirea de creditor iar subiectul pasiv poartă denumirea de debitor. de a nu face 51 . din punctul de vedere al debitorului.a nu face ceva la care. care incumbă debitorului. conceput ca acţiune sau abstenţiune concretă la care este îndatorat subiectul pasiv şi îndreptăţit subiectul activ poate consta fie într-o prestaţie pozitivă . orice prestaţie pozitivă. raportul de obligaţie apare ca un drept de creanţă. în cazuri excepţionale. după cum am menţionat şi mai înainte. Obligaţia de a nu face constă. în general.a da. Complexitatea unor obligaţii poate determina ca acelaşi subiect să întrunească deodată calitatea de creditor şi debitor. ale unui drept real. Obligaţia de a face este îndatorirea ce revine subiectului pasiv de a efectua o lucrare şi. în lipsa obligaţiei asumate. Nu avem în vedere obligaţia negativă generală. Elementele definitorii ale raportului juridic de obligaţie sunt: a) subiectele raportului juridic de obligaţie pot fi atât persoanele juridice cât şi persoanele fizice. c) Obiectul raportului juridic de obligaţie. Şi statul poate apărea. cum este aceea a subiectelor pasive de drept civil. a face ceva -. fie într-o abstenţiune . iar a preda este o obligaţie de a face.Din punctul de vedere al creditorului. în afara acelora care se încadrează în noţiunea de a da. acest raport apare ca o datorie (obligaţie în sens restrâns). a da înseamnă a constitui sau a transmite un drept real oarecare. Spre exemplu într-un contract de vânzare-cumpărare vânzătorul este şi debitor şi creditor: este creditor al preţului.

nimic de natură a stânjeni existenţa şi exerciţiul acestui drept. Este vorba aici, de o obligaţie concretă, individualizată, de a nu face ceva, o abstenţiune bine definită. Din punct de vedere terminologic expresia “obligaţia civilă” ori termenul “obligaţie” se foloseşte cu trei sensuri27: 1. Obligaţie civilă - îndatorirea subiectului pasiv de a da, a face sau a nu face ceva; 2. Obligaţie civilă - raport obligaţional, adică raport civil, în care subiectul activ (creditorul) poate pretinde subiectului pasiv (debitorul) să dea, să facă ori să nu facă ceva; 3. Obligaţie - înscris constatator al unei creanţe (cum este obligaţiunea C.E.C.) În definiţiile de mai sus am folosit sensurile arătate la punctele 1 şi 2, iar elementele raportului juridic obligaţional le-am analizat evident prin prisma sensului de la punctul 2. De aceea, revenim şi analizăm elementele obligaţiei, în sensul de la punctul 1. Aceste elemente definitorii ale obligaţiei sunt: - obligaţia civilă înseamnă, întotdeauna, o îndatorire a subiectului pasiv (iar nu o posibilitate) de a avea o conduită corespunzătoare dreptului subiectiv corelativ; - îndatorirea poate consta, aşa cum am arătat,în a da,a face sau nu face ceva; - în caz de neconformare de bună-voie, îndatorirea poate fi impusă subiectului pasiv prin forţa de constrângere a statului;

2.2. CLASIFICARE

27

Mircea N. Costin, Mircea C. Costin - Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000, p.382 52

Obligaţiile pot fi clasificate în baza unor criterii diferite. Vom reţine următoarele criterii, ca fiind mai importante: criteriul izvorului care a generat obligaţia; criteriul obiectului obligaţiei; criteriul opozabilităţii obligaţiei. Fiecare dintre criteriile precizate sunt aplicabile întregii sfere a obligaţiilor, ele nu se exclud reciproc, ci reprezintă abordări diferite, prin prisma cărora poate fi examinată una şi aceeaşi obligaţie. Clasificarea obligaţiilor nu este o operaţie gratuită, ci se reflectă în regulile speciale aplicabile obligaţiilor de diferite categorii. Clasificarea obligaţiilor după izvoare. Precizăm că din punct de vedere al faptului juridic generator de obligaţii, acestea pot fi născute din: contracte, acte juridice unilaterale, fapte ilicite cauzatoare de prejudiciu (delicte şi quasidelicte),îmbogăţirea fără just temei, gestiunea intereselor altuia, plata nedatoratului. Primele două categorii menţionate sunt obligaţii născute de acte juridice, celelalte sunt obligaţii născute din fapte juridice stricto sensu. Natura izvoarelor generatoare de obligaţii prezintă interes din punctul de vedere al regimului aplicabil. În ceea ce priveşte clasificarea obligaţiilor după izvoare (delicte şi quasidelicte) dorim să expunem o speţă interesantă ridicată în faţa instanţei la Judecătoria Petroşani. Astfel, chiar dacă persoana care a suferit o diminuare a capacităţii de muncă ar putea să realizeze, după săvârşirea faptei prejudiciabile, venituri la acelaşi nivel cu cel obţinut anterior, ea este îndreptăţită să primească echivalentul efortului suplimentar depus în acest scop la care a fost obligat prin fapta culpabilă a pârâtului (art.998 din Codul Civil).

(Decizia Secţiei civile nr.2545 din 22 noiembrie 1991)

53

A.V. a chemat în judecată Întreprinderea Minieră Livezeni, solicitând obligarea pârâtei la plata diferenţei dintre salariul realizat ulterior datei de 9 aprilie 1985 şi cel avut anterior producerii accidentului de muncă, la 21 noiembrie 1984, şi în continuare la o prestaţie periodică, care să acopere prejudiciul efectiv ce i s-a cauzat prin reducerea capacităţii de muncă datorită traumatismului suferit, la cheltuielile de transport la diferite unităţi spitaliceşti suportate pentru el şi însoţitorul său precum şi la contravaloarea hranei suplimentare în perioada de spitalizare şi de convalescenţă. În motivarea acţiunii s-a arătat că la 21 noiembrie 1984, reclamantul a fost victima unui accident de muncă, produs din culpa prepusului pârâtei, C.T. în urma căruia a suferit un traumatism cranio cerebral care a determinat numeroase internări în spital şi diminuarea capacităţii sale de muncă cu consecinţa realizării unor venituri reduse. În şedinţa de judecată din 19 decembrie 1988 instanţa a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârât, a numitului C.T. care prin sentinţa penală nr. 1039 din 25 decembrie 1985, pronunţată de Judecătoria Petroşani rămasă definitivă, a fost condamnat pentru vătămarea corporală a reclamantului, stabilindu-se culpa lui exclusivă în producerea accidentului. Judecătoria Petroşani, prin sentinţă civilă nr.2408 din 1 septembrie 1988 a admis în parte acţiunea formulată de A.V. împotriva pârâtei Întreprinderea Minieră Livezeni şi cererea de chemare în garanţie a lui C.T. şi a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 66.830 lei cu titlul de despăgubiri civile, reprezentând 85.930 lei echivalentul efortului suplimentar depus de reclamant în perioada aprilie 1985 octombrie 1988 şi 900 lei cheltuieli de transport. Chematul în garanţie C.T.a fost obligat să plătească pârâtei suma de 66.830 lei, despăgubiri civile. Celelalte capete de cerere au fost respinse, fiind apreciate ca nedovedite. Tribunalul Judeţean Hunedoara, prin decizia civilă nr. 1328 din 6 decembrie
54

pentru considerente ce face necesară casarea tuturor hotărârilor pronunţate în cauză şi reluarea judecăţii în faţa primei instanţe. . precum şi asupra deciziei nr.V.eronat a fost calculată prestaţia lunară cuvenită reclamantului pentru perioada anterioară punerii în aplicare a deciziei de pensionare pentru gradul III de invaliditate. Recursul extraordinar este întemeiat.1988. Chematul în garanţie C.2408 din 1 septembrie 1988 a Judecătoriei Petroşani. Rejudecând cauza în fond. Considerând vădit netemeinică şi esenţial nelegală această decizie. precum şi suma de 10.1328 din 6 decembrie 1988 a Tribunalului Judeţean Hunedoara. nu are nici o legătură cu accidentul de muncă suferit şi în consecinţă nejustificat nu i s-au acordat despăgubiri civile nici pentru perioada în care s-a aflat în concediu medical şi nici pentru perioada aprilie 1985 .455 lei.T. restabilindu-se astfel . efectele acestuia urmând a fi extinse şi asupra sentinţei civile nr. acelaşi tribunal prin decizia civilă nr. prestaţie periodică de 421 lei lunar.548 lei despăgubiri civile. cheltuieli de judecată în ambele instanţe. o prestaţie periodică de 421 lei lunar.456 lei cheltuieli de judecată.greşit s-a reţinut că diminuarea veniturilor reclamantului. procurorul general prin recursul extraordinar de faţă. 998-999 din Codul Civil repararea prejudiciului trebuie să-i asigure celui vătămat acoperirea integrală a daunelor suferite. precum şi suma de 10. 55 .iulie 1988. începând cu data de 1 iulie 1990. atât timp cât reclamantul este încadrat în gradul III de invaliditate. 534 din 10 iulie 1990 a admis în parte acţiunea formulată de A. a admis recursurile declarate de părţi şi a casat sentinţa reţinând cauza spre rejudecare. Potrivit art. solicită casarea ei şi trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât: .548 lei despăgubiri civile. şi cererea de chemare în garanţie şi a obligat Întreprinderea Minieră Livezeni să plătească reclamantului suma de 10. a fost obligat să plătească pârâtei suma de 10.

situaţia anterioară faptei prejudiciabile, urmează ca, în cazul în care cel vătămat trebuie să depună un efort suplimentar de muncă, este necesar să primească un echivalent al acestui efort suplimentar. Numai astfel se restabileşte situaţia existentă înainte de săvârşirea faptei, fără a i se impune celui vătămat să suporte indiferent sub ce formă, consecinţele unei activităţi ilicite a cărei victimă a fost. Partea vătămată are dreptul la despăgubiri corespunzătoare chiar şi la situaţia în care ulterior producerii accidentului realizează la locul de muncă aceeaşi retribuţie sau chiar una mai mare, dacă se dovedeşte că, datorită invalidităţii a fost nevoită să facă un efort în plus care, în final, a dus la cheltuieli suplimentare, pentru o alimentaţie mai bogată şi medicamentaţie adecvată invalidităţii dobândite etc. În speţă, se constată că în urma accidentului de muncă, produs la 21 iunie 1984, din culpa lui C.T., angajat al Întreprinderii Miniere Livezeni, victima acestuia A.V. angajat al aceleiaşi unităţi şi-a pierdut parţial capacitatea de muncă, fiind încadrat în gradul III de invaliditate, astfel cum rezultă din expertizele medico-legale. Ulterior accidentului, reclamantul care a fost nevoit, datorită stării sănătăţii sale, să se interneze în repetate rânduri în diferite unităţi spitaliceşti a continuat să presteze, în aceeaşi unitate, o normă întreagă de muncă, în perioada 1 aprilie 1985- 31 iulie 1988, realizând venituri inferioare celor obţinute anterior accidentului. De menţionat este că pe tot parcursul procesului, reclamantul, constant a pretins că până la 21 noiembrie 1984, a lucrat la Întreprinderea Minieră Livezeni fiind încadrat şef de brigadă în subteran, iar ulterior producerii accidentului, conform recomandărilor medicale a solicitat schimbarea locului de muncă în sectorul întreţinere, în suprateran , fiind salariat în regie Pârâta şi chematul în garanţie au contestat această susţinere. Într-o astfel de situaţie era necesar ca instanţele să adâncească cercetarea judecătorească, să verifice prin administrarea de probe afirmaţiile reclamantului şi să stabilească fără echivoc dacă în perioada aprilie 1985-iulie 1988, acesta în adevăr a prestat munca în sectorul întreţinere realizând venituri diminuate, precum şi dacă schimbarea locului de muncă, în cadrul aceleiaşi întreprinderi, din subteran la suprateran a fost urmarea traumatismului suferit prin accident.
56

În măsura în care susţinerile reclamantului erau confirmate de probele administrate se impunea ca instanţele să stabilească diferenţa de venit şi să acorde despăgubirile solicitate, prin raportarea la veniturile realizate de membrii echipei din subteran din care a făcut parte şi reclamantul, până la producerea accidentului, deoarece numai astfel se poate constata cu certitudine existenţa sau nu a unei diferenţe de venit. De altfel, este neîndoielnic că efortul suplimentar depus de reclamant pentru a presta munca cu o normă întreagă, chiar dacă nu ar fi condus la agravarea afecţiunilor suferite ca urmare a accidentului, a necesitat aplicarea unor tratamente medicale prin spitalizare şi în final, în iulie 1988, punerea în aplicare a deciziei de pensionare pentru gradul III de invaliditate. Întemeiată este şi critica privind neacordarea diferenţei de venituri pentru perioada în care A.V. s-a aflat în concediu medical şi a primit numai îndemnizaţia de asigurări sociale, aceste perioade rezultând din adeverinţele medicale şi aceea de venituri. Faţă de cele arătate rezultă că nejustificat instanţele nu au acordat reclamantului despăgubirile civile reprezentând veniturile sale de care acesta a fost lipsit urmare accidentului.În consecinţă recursul extraordinar urmează a se admite, a se casa toate hotărârile pronunţate în cauza aceleiaşi judecătorii spre rejudecare, portivit art.312, pct.2, lit.b din Codul de procedură civilă. Cu ocazia rejudecării procesului urmează să fie examinate şi pretenţiile reclamantului privind cheltuielile determinate de hrana suplimentară, pentru refacerea capacităţii de muncă şi cele referitoare la cheltuielile de transport la unităţile spitaliceşti, suportate pentru el şi însoţitor, dacă a fost cazul. Clasificarea obligaţiilor după obiectul lor Pornind de la natura prestaţiei datorate de subiectul pasiv se pot reţine mai multe clasificări:

57

A) O primă categorie reţine trei feluri de obligaţii, avându-se în vedere obiectul fiecăruia: - obligaţiile de a da; - obligaţiile de a face; - obligaţiile de a nu face; Clasificarea prezintă interes, deoarece fiecare fel de obligaţie are reguli specifice. B) O altă clasificare, ce reprezintă de fapt o variantă a celei anterioare este: - obligaţii pozitive - obligaţiile de a da şi a face; - obligaţii negative - obligaţiile de a nu face; C) O altă clasificare, contestată uneori în literatura juridică, este următoarea: - obligaţii determinate sau de rezultat; - obligaţii de prudenţă şi diligenţă sau de mijloace; Ceea ce este caracteristic pentru obligaţia de rezultat este faptul că obligaţia este strict precizată sub aspectul obiectului şi scopului urmărit, debitorul obligânduse ca, desfăşurând această activitate, să atingă un rezultat bine stabilit. Astfel, de exemplu, într-un contract de transport, cărăuşul se obligă să transporte încărcătura într-un anumit loc; vânzătorul să transfere dreptul de proprietate asupra unui anumit lucru, etc. Neatingerea rezultatului vizat face să se presupună că debitorul nu a fost suficient de diligent, că s-a aflat în culpă, şi că, deci, este răspunzător de urmările neîndeplinirii obligaţiei28. Caracteristic pentru obligaţia de mijloace este faptul că obligaţia debitorului nu constă în îndatorirea precizată de la început de a atinge, un anumit rezultat

Liviu Pop - Drept civil român.Teoria genarală a obligaţiilor, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998, p.216 58
28

la prima vedere rezultatul fiind 59 .o prezumţie de culpă a acestuia. fără îndoială. culpă care. în vederea atingerii rezultatului dorit însănătoşirea pacientului. neatingerea rezultatului în cel de-al doilea caz nu mai este. deci neîndeplinirea obligaţiei însuşite. însă. utilă mai ales dacă avem în vedere caracterul său simplificator în examinarea unor raporturi de obligaţii. rezultă că unul din principalele aspecte ale distincţiei dintre obligaţiile de rezultat şi cele de mijloace se situează pe terenul probatoriu: în primul caz. Revine pacientului să facă dovada culpei de care ar fi dat dovadă medicul în executarea obligaţiei sale. sub acest aspect. Din cele arătate. lipsa de diligenţă din partea sa. Astfel.determinat. Dacă produsul este livrat şi este corespunzător celor convenite. ci revine creditorului sarcina de a dovedi în mod direct împrejurarea că debitorul nu a depus pentru atingerea rezultatului preconizat. spre deosebire de neîndeplinirea obligaţiei de rezultat. o dovadă a culpei. Presupunând. ci în îndatorirea sa de a depune toată diligenţa necesară pentru ca rezultatul dorit să se realizeze. Analizând mai atent. neatingerea rezultatului dorit constituie o dovadă a culpei debitorului . însă. Neatingerea acesteia. face să se presupună. de exemplu. Această distincţie este. obiectul obligaţiei ce îi revine medicului constă în îndatorirea de a acţiona cu toată prudenţa şi diligenţa cerute de ştiinţa şi etica medicală. numai este prezumată. de exemplu ipoteza obligaţiei de a furniza un anumit produs. prudenţa şi diligenţa care erau obligatorii. raportul juridic dintre pacient şi medic. prin ea însăşi. că produsul a fost livrat cu lipsuri calitative. distincţia între obligaţia de rezultat şi cea de mijloace apare ca fiind indiferentă. nici o problemă de culpă nu se poate pune. Să luăm ipoteza unei obligaţii de rezultat. se va putea observa că între obligaţiile de rezultat şi obligaţiile de mijloace nu există deosebiri atât de tranşante cum se afirmă chiar dacă luăm în considerare numai aspectul probatoriu.

el trebuie să facă dovada necorespunderii. deci face să se declanşeze o prezumţie de culpă pe seama debitorului. mecanismul executării acestei obligaţii se va desfăşura astfel: prestând tratamentul medical. el. prezumţia de culpă a fost subsecventă acestei dovezi. până la proba contrarie se presupune că acest tratament a fost acordat în conformitate cu cerinţele prudenţei şi diligenţei. tot astfel a trebuit să facă şi beneficiarul obligaţiei de rezultat dovada caracterului necorespunzător al executării obligaţiei de rezultat . prestarea tratamentului cu prudenţă şi diligenţă necesare. Creditorul care pretinde că produsul prezintă lipsuri de ordin calitativ va trebui să facă.livrarea produsului . 60 . dusă până la faza în care obiectul obligaţiei a fost livrat. Să examinăm acum o obligaţie de mijloace. numai astfel putând să fie întrunite elementele pentru o prezumţie de culpă a debitorului. deocamdată. al obligaţiei de livrare a unui obiect. de exemplu obligaţia ce şi-o asumă un medic de a presta tratament unui pacient. ceea ce s-a dovedit în mod direct. Dovada făcută de pacient că tratamentul a fost necorespunzător face să se presupună lipsa de prudenţă şi diligenţă din partea debitorului.nu va exista nici o prezumţie de culpă cât priveşte executarea. că o analiză foarte strictă . În realitate. Rezultă din cele arătate.în exemplul luat.pornind de la premisa clasificării. aici au fost lipsurile calitative. dovada concretă a acestor lipsuri. chiar sub aspect probatoriu. după care unele obligaţii au ca obiect final atingerea rezultatului prevăzut.atins . că între cele două categorii de obligaţii nu există. în esenţă deosebiri. Ar fi o situaţie asemănătoare obligaţiei de rezultat mai sus menţionate. Dacă obiectul obligaţiei sale îl constituie aşa cum am arătat. Dacă pacientul pretinde că tratamentul a fost necorespunzător. în altele desfăşurarea unei activităţi cu prudenţă şi diligenţa şi necesare nu poate duce la concluzia. potrivit cerinţelor ştiinţei şi eticii medicale.

Tocmai prin aceasta ele se deosebesc de obligaţiile morale. în caz de neexecutare de bunăvoie. numai privind lucrurile în aspectele lor generale. Drăghici Pompil . pe calea constrângerii de stat. neînsoţită însă de . iar altele. a subiectelor. nu se prezintă în toate situaţiile la fel: unele obligaţii se bucură integral de această sancţiune. sunt obligaţii juridice numai în măsura în care există această posibilitate de apelare la constrângerea de stat. însoţită de influenţa pe care o exercită opinia publică .eventuala dezaprobare din partea intervenţia forţei coercitive a statului. p. ele însele. o facem pentru faptul că aşa cum arătam. Din acest punct de vedere distingem între: a) obligaţiile civile perfecte. acestea din urmă fiind cerinţe care nu se impun prin forţa de constrângere a statului. Bucureşti. considerând-o utilă. întrucât se bucură integral de sancţiunea juridică. Va trebui să abreviem că sancţiunea de ordin statal ce însoţeşte obligaţiile juridice.Programa analitică pentru disciplina dreptului civil. din motive diferite. ci în virtutea convingerii intime. şi raportul juridic de obligaţie are ca element însoţitor inerent o anumită sancţiune: neexecutarea de bunăvoie a obligaţiei de către debitorul ei. se poate afirma că unele obligaţii sunt obligaţii de rezultat şi altele sunt obligaţii de mijloace. ea are meritul de a simplifica analiza. Obligaţiile. Clasificarea obligaţiilor după sancţiunea juridică care le este proprie Ca orice raport juridic. la altele prudenţa şi diligenţa . Editura Dacia.148 61 29 acesteia. dacă pătrundem în aceste amănunte şi suntem consecvenţi cu premisele pe care le adoptăm în definirea obiectului obligaţiei . proprii. în mod convenţional considerându-se că nu este necesar să pătrundem în toate amănuntele mecanismului de desfăşurare a obligaţiilor pentru că. 1989.putem ajunge la concluzia că între cele două categorii nu există deosebiri29.la unele rezultatul. îndreptăţeşte pe titularul dreptului de creanţă să obţină executarea silită.Dacă menţionăm totuşi această clasificare. În concluzie deci. nu mai beneficiază în întregime de ea.

după ce dreptul de acţiune al creditorului s-a prescris. şi-au pierdut ceva din forţa juridică. Un exemplu de astfel de obligaţie îl regăsim în art. alin 2 din Codul Civil potrivit căruia “repetiţiunea nu este admisă în privinţa obligaţiilor naturale. nu se mai bucură de integralitatea sancţiunii juridice. imperfecte. dacă aceasta nu se realizează de bună-voie. obligaţiile se pot clasifica în: . dar. dacă vom alătura textului precizat şi textul art. sunt caracterizate raporturile de obligaţii. ele apar ca nişte obligaţii civile degradate. care au fost achitate de bună-voie”. dar. 62 . 1092. nu are dreptul să ceară înapoierea prestaţiei. . Vom completa definiţia obligaţiei naturale. .în sensul că creditorul poate apela la forţa coercitivă a statului pentru a obţine. executarea. spre deosebire de primele. chiar dacă la data executării nu ştia că termenul de prescripţie este împlinit”. prin care de regulă. Ceea ce este caracteristic pentru aceste obligaţii . aşa cum am spus. alin. Clasificarea obligaţiilor după opozabilitatea lor După sfera persoanelor cărora le sunt opozabile. debitorul nu mai are dreptul să pretindă restituirea prestaţiei.este faptul că în privinţa lor nu se mai poate cere executarea silită. toate regulile care cârmuiesc drepturile relative. Cvasitotalitatea obligaţiilor intră în această categorie. prin constrângere. deşi unii autori le denumesc astfel . de îndată ce au fost executate. Ele sunt obligaţii juridice.obligaţii reale. 20. sub aspectul opozabilităţii.167/1958 privitor la prescripţia extinctivă în conformitate cu care “debitorul care a executat obligaţia.1 din Decretul nr. b) obligaţiile civile imperfecte (naturale).care nu se confundă cu obligaţiile morale. nu simple comandamente morale.obligaţii opozabile terţilor.obligaţii obişnuite care alcătuiesc regula şi cărora le sunt proprii.

opozabilă faţă de un terţ străin de contract. ca adevărate sarcini reale ce incumbă titularului cele prevăzute pentru deţinătorii terenurilor agricole de a asigura cultivarea acestora şi protecţia solului (art. 53 din Legea nr. etc. nu sunt decât obligaţii: obligaţii între rude. încât creditorul nu poate obţine satisfacerea dreptului său decât dacă posesorul actual al lucrului va fi obligat să respecte acest drept. care le situează la limita dintre drepturile de creanţă şi drepturile reale. etc. între soţi. filiaţie. deşi sunt raporturi de obligaţii se caracterizează printr-o opozabilitate mai largă. derivând din căsătorie. va fi obligat totuşi să respecte dreptul locatarului conform prevederilor art.Aceste două categorii din urmă constituie o excepţie de la regulă. Obligaţiile se întâlnesc de 63 . deoarece ele constituie mijlocul juridic prin care se realizează toate acestea. aşadar. Obligaţia născută din acest contract este. noul proprietar. Le întâlnim în toate materiile dreptului. Este cazul. al obligaţiei ce revine unui locator de a asigura locatarului folosirea lucrului închiriat.alcătuiesc temeiul vieţii juridice. Obligaţiile opozabile terţilor (scriptae in rem) se caracterizează prin aceea că sunt atât de strâns legate de posesia lucrului. 18/1991). Ele se află la temelia oricărui raport de drept.3. cum foarte bine s-a spus în doctrină . Obligaţiile reale (propter in rem) apar ca un accesoriu al unui drept real. ROLUL ŞI IMPORTANŢA OBLIGAŢIILOR Obligaţiile joacă în viaţa juridică un rol covârşitor. deşi nu a participat direct şi personal la formarea raportului de obligaţie. aşa cum am mai arătat. a amplificării diviziunii sociale a muncii. până şi în raporturile juridice extrapatrimoniale. 1441 Cod Civil. înainte de expirarea contractului de închiriere locatorul înstrăinează lucrul. 2. importanţa obligaţiilor creşte. În condiţiile economiei de piaţă. deşi nu a fost parte în contract. În ipoteza în care. în sensul că. a schimbului de servicii sociale.

Băicoianu-Tratat de drept civil român. iar aceasta fără a deosebi după cum în conţinutul raportului juridic civil intră un drept real sau un drept de creanţă”. Modul cel mai important al creării drepturilor reale este contractul.p. obligaţiile dau expresie într-o formă abstractă şi generală principiilor ce alcătuiesc teoria reglementării formelor în care se manifestă voinţa omului şi efectele pe care le poate produce această voinţă.ALL. Într-o altă definiţie se arată: “Prin obiect al raportului juridic civil se înţelege acţiunea sau abstenţiunea la care este îndrituit subiectul activ şi de care este ţinut subiectul pasiv. reprezentând un fel de parte generală şi fundamentală a dreptului.Rosetti Bălănescu. Bucureşti. în alţi termeni conduita subiectelor acestui raport”. Pe de altă parte. aplicabilă în toate sectoarele lui. din 1967 “obiectul raportului juridic nu poate consta decât în acţiunea sau abţinerea pe care subiectul activ (titularul dreptului) o poate pretinde subiectului pasiv (celui ţinut la obligaţie). Ed.Al. De aici şi diferite definiţii ce au fost formulate în acest sens.98 64 30 . adică un act creator de obligaţii.asemenea în materia drepturilor reale. Deci. CAPITOLUL III OBIECTUL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL 1.I. în dreptul civil. drept comercial şi chiar în alte ramuri de drept. aşa încât dobândirea drepturilor reale are la bază obligaţia de a da30. întotdeauna obiectul C. Vom reţine următoarea definiţie: Prin obiect al raportului juridic civil înţelegem acţiunea la care este îndrituit subiectul activ şi cea de care este ţinut subiectul pasiv.1998. Într-o formulare.1 NOŢIUNE Problema obiectului juridic civil a format obiect de controversă în doctrină.Hamangiu.

2. 2. Legătura şi interdependenţa dintre aceste două elemente poate fi evidenţiată astfel: când conţinutul unui raport juridic civil este complex (format dintr-o pluralitate de drepturi subiective civile şi obligaţii ale părţilor). Subiectele Dreptului Civil . tot complex va fi şi obiectul său (fiind format din mai multe acţiuni sau abstenţiuni la care părţile sunt îndrituite ori de care sunt ţinute).Introducere în Dreptul Civil.1.R.L.89 31 65 . Suntem în prezenţa a două elemente ale raportului juridic civil. pentru uşurinţa exprimării se foloseşte şi următoarea formulare: “obiectul raportului juridic civil îl formează un bun ori nişte bunuri”. adesea. Totuşi. Noţiune Gheorghe Beleiu .raportului juridic civil este format din conduita părţilor31. CORELAŢII 2. BUNURILE 3. Corelaţia dintre obiectul şi conţinutul raportului juridic civil Deşi în strânsă legătură cele două noţiuni nu trebuie confundate.Drept Civil Român . 2001. la bunuri.1. Corelaţia dintre obiectul raportului juridic civil şi noţiunea de “bunuri” În raporturile patrimoniale conduita părţilor se referă. 3. Acestea nu pot fi incluse în structura raportului juridic civil dată fiind natura socială a acestui raport. 2. pag. “Bunul” este luat în considerare ca obiect derivat al raportului juridic civil.Editura Şansa S. Bucureşti.

care se referă la clasificarea bunurilor în mobile şi imobile.Deşi legea foloseşte noţiunea de “bun” ori cea de “lucru” nu dă definiţia acestuia. În sens economic. De asemenea. prin bunuri se înţeleg atât lucrurile. 461 şi art. Lucrul este bun dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: a) este util . Astfel. 461-474 Cod Civil. în art. art .471 şi 474 Cod Civil. precum şi operele de creaţie intelectuală şi energia de orice fel. iar titlul I din această carte este formulat “Despre distincţiunea bunurilor”. 963 dispune că “Numai lucrurile ce sunt în comerţ pot fi obiectul unui contract”. 66 . cât şi drepturile patrimoniale şi acţiunile privitoare la bunuri în accepţiunea restrânsă.480 din Codul Civil prevede că : “proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi a dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut. noţiunea de “bun” are două accepţiuni. însă în limitele determinate de lege”. 462 din Codul Civil se referă la “bunuri”. în măsura în care pot fi obiecte de drepturi şi obligaţii patrimoniale. sensul larg al termenului rezultă din clasificarea bunurilor în corporale şi incorporale făcută în art. chiar denumirea Cărţii a doua din acest cod este formulată “Despre bunuri şi despre deosebitele modificări ale proprietăţii”. De asemenea. prin bun înţelegem orice lucru care este util. În sens larg (lato-sensu).adică poate satisface o trebuinţă de ordin material sau spiritual a omului. obiecte ale drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale. Sunt bunuri în sens restrâns (stricto sensu) lucrurile care pot fi obiecte de drepturi şi obligaţiile patrimoniale. Sensul larg al termenului de “bun” rezultă din art. art. În această situaţie noţiunea de “bun” a fost circumstanţiată de literatura juridică şi practica juridică. În sens juridic. operele de creaţie şi energia de orice fel.

prezentând importanţă prin prerogativele pe care le conferă asupra lucrului şi care sunt altele decât cele ale dreptului de proprietate. bunul nu se confundă cu dreptul patrimonial. Fiind obiect al dreptului patrimonial.drepturi reale şi drepturi de creanţă .1998. Dreptul real are ca obiect un lucru. cu precizările făcute se înţelege orice element ce face parte din activul patrimonial32. Cu toate acestea art.Băicoianu-Tratat de drept civil român. deşi ele se deosebesc. cum s-a arătat. drepturile reale sunt asimilate bunurilor.I. lucrurile dar şi drepturile patrimoniale. În mod obişnuit.Hamangiu. dreptul patrimonial poate fi drept real sau drept de creanţă. Aerul. este necesar existenţei omului. dar celelalte drepturi reale nu se confundă cu lucrul. nu poate deveni Prin urmare. Într-adevăr. în sens larg. 474 Cod Civil prevăd că drepturile patrimoniale şi acţiunile privind valorile economice pe care aceste drepturi le prezintă sunt. nefiind un bun în sens juridic. 471 şi art.p532 67 32 . se confundă cu lucrul. De aceea dreptul real este un bun în măsura în care avem în vedere lucrul care constituie obiectul său sau lucrul prezintă importanţă prin drepturile reale care există asupra lui.b) este susceptibil de apropiere ori însuşire sub forma drepturilor patrimoniale. adică dacă le raportăm la valoarea economică pe care o reprezintă. Drepturile de creanţă prezintă importanţă şi sunt asimilate bunurilor prin valoarea lor economică. bunul reprezintă o valoare economică sau un lucru util şi care poate deveni obiect al dreptului patrimonial. Drepturile de creanţă nu se confundă cu obiectele a căror folosinţă tind să o procure creditorului. spre exemplu. Prin urmare. Rezultă că drepturile patrimoniale . bunuri. ALL Bucureşti. împreună cu aceste valori economice.Rosetti Bălănescu.Ed.Al.pot fi asimilate bunurilor dar nu sunt propriu-zis bunuri. obiect de drept patrimonial. dar nu poate fi apropiat. Dreptul de proprietate. autorii consideră că sunt bunuri. deoarece drepturile patrimoniale sunt bunuri numai în măsura arătată. Rezultă că prin bun. C. ca drept real.

dar care au un conţinut economic. Ca noţiune juridică patrimoniul nu se confundă cu drepturile şi obligaţiile ce fac parte din acesta. Pe de altă parte.2. astfel încât modificările aduse în privinţa lor nu alterează identitatea acestuia care apare ca o universalitate juridică. distinctă sub un anumit aspect de prima. . Rezultă că termenii “bun” şi “patrimoniu” au în dreptul civil un sens tehnico-juridic specific.R.să fie susceptibilă de apropiere (însuşire) sub forma drepturilor patrimoniale. fiecare drept şi fiecare obligaţie rămânând distincte de patrimoniu. 2001. pasivul acestuia fiind format din obligaţiile titularului. După cum se poate observa. În consecinţă trebuie avută în vedere relaţia patrimoniu-fiecare drept şi obligaţie cu conţinut economic şi aceea de patrimoniu-bun. Bucureşti.Introduce în Dreptul Civil. 3. Corelaţia dintre noţiunile de “bunuri” şi “patrimoniu” Patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor care au o valoare economică şi aparţin unei persoane fizice sau juridice. Editura Şansa S. Subiectele Dreptului Civil.valoarea economică trebuie să fie aptă de a satisface o trebuinţă de ordin material ori spiritual a omului.Într-o abordare exactă33 bunul este definit ca fiind o valoare economică ce este utilă pentru satisfacerea nevoii materiale ori spirituale a omului şi este susceptibilă de apropiere sub forma dreptului patrimonial. p90 68 .Drept Civil Român .L. două condiţii precizate mai sus : . iar nu cel din vorbirea obişnuită (când se desemnează şi Desprindem din această definiţie cele 33 Gheorghe Beleiu . bunul este un element ce face parte din activul patrimoniului. între bun şi patrimoniu există corelaţia de tip parte-întreg. dar cu precizările făcute.

Pentru dreptul civil. distingem bunuri consumptibile şi bunuri neconsumptibile 6) După cum sunt sau nu producătoare de fructe. 3) În funcţie de modul în care sunt dererminate. distingem între bunuri fungibile şi bunuri nefungibile. 5) După cum folosirea lor implică ori nu consumarea ori înstrăinarea lor. 3. 69 . expresia “bun patrimonial” constituie pleonasm.1. Clasificările mai importante în dreptul civil român sunt urătoarele: 1) În funcţie de natura lor şi de calificarea dată de lege bunurile se împart în mobile şi imobile (mişcătoare şi nemişcătoare conform Codului Civil). 8) În funcţie de corelaţia dintre ele .3. deosebim bunuri frugifere şi bunuri nefrugifere. deosebim bunuri divizibile şi bunuri indivizibile. distingem între bunuri individual determinate şi bunuri determinate generic (res certa şi res genera). 4) În funcţie de posibilitatea de a fi înlocuite sau nu în executarea unei obligaţii civile.valori spirituale prin aceşti termeni).3. 2) În funcţie de regimul circulaţiei lor juridice se deosebesc bunuri aflate în circuitul civil şi bunuri scoase din circuitul civil. Clasificarea bunurilor 3. se deosebesc bunuri principale şi bunuri accesorii. 7) În funcţie de posibilitatea împărţirii lor fără să-şi schimbe destinaţia. Criterii de clasificare Bunurile pot fi clasificate din mai multe puncte vedere.

arborii sunt considerate mobile prin anticipaţie. bunurile se împart în corporale şi incorporale.465 Cod Civil). deci şi bunurile incorporale pot fi imobile sau mobile. 70 . Clasificarea bunurilor în imobile şi mobile ar trebui să se aplice numai bunurilor corporale.461 Cod Civil).468 Cod Civil). aceasta cuprinde şi arborii netăiaţi şi vegetaţia care se prinde de pământ. Bunurile mobile sunt acelea care nu au o aşezare fixă şi se pot muta dintr-un loc în altul. morile de vânt sau de apă aşezate pe stâlpi (art. Dreptul civil român cunoaşte trei categorii de bunuri imobile şi mobile astfel: . distingem între bunuri sesizabile şi bunuri insesizabile.9) În funcţie de modul lor de percepere. Când sunt desprinse ori culese devin bunuri mobile. Pentru ca un bun mobil să devină imobil prin destinaţie trebuie îndeplinite condiţiile: 1. Toate acestea sunt imobile prin incorporaţiune sau prin natura lor. deşi sunt prinse de pământ.Categorii de bunuri imobile: a) imobile prin natura lor : fondurile de pământ şi clădirile (art. b) imobile prin destinaţie: bunurile destinate ca accesoriu pentru serviciul sau exploatarea unui imobil. deşi prin natura lor sunt mobile (art. 10) În funcţie de posibilitatea de a fi supuse urmăririi şi executării silite pentru plata datoriilor. recoltele. Ambele bunuri trebuie să aparţină aceluiaşi proprietar.463 Cod Civil). Bunuri mobile şi bunuri imobile Noţiune: Bunurile imobile sunt acelea care au o aşezare fixă şi nu se pot muta dintr-un loc în altul. fructele. Se întâlnesc şi situaţii când. cu toate acestea.2.464 Cod Civil).3. toate bunurile imobile sau mobile (art. de exemplu când se vând. În ceea ce priveşte ultima categorie precizată. 3. recoltele care ţin de rădăcini şi fructele neculese încă (art.

căzile şi vasele. . fabricilor de hârtie şi altor uzine.lapinii ţinuţi pe lângă casă. .porumbii din porumbărie. .drepturile reale care au ca obiect un imobil. adică să existe un raport de accesorietate fizică ori voliţională. orice alt obiect .2. Aşadar. Este firesc că textul trebuie analizat prin privirea realităţilor prezente. acţiunile care tind a revendica un imobil.teascurile. bun mobil. . Mobilul să fie destinat la serviciul şi exploatarea imobilului.stupii cu roi. destinaţie conform Codului Civil: . (ex: statuile.animalele afectate la cultură. .drepturile de creanţă cărora le corespunde obligaţia de a da privind un imobil. .instrumente necesare pentru exploatarea fierăriilor. servituţiile. sunt imobile prin .instrumentele arătătoare.peştele din iaz. fixat cu ciment. alambicurile. . . Mai sunt imobile prin destinaţie “toate efectele mobiliare ce proprietarul a aşezat către fond în perpetuu”. gips. astfel: . sunt imobile toate drepturile al căror obiect este un imobil. 71 Astfel. . căldările. etc).seminţele date arendaşilor sau colonilor parţiari.paiele şi gunoaiele. c) imobile prin obiectul la care se referă: uzufructul lucrurilor imobile. .

(art. arborii. 1999. Astfel.Drept Civil.474 Codul Civil). .acţiune în rezoluţiunea vânzării unui imobil.acţiunea în nulitatea înstrăinării unui imobil. .Categorii de bunuri mobile: a) mobile prin natura lor . pentru acest caz particular. Ca excepţie.473 Cod Civil). .. Faţă de terţi bunurile respective îşi păstrează caracterul de imobile prin incorporaţiune34. Bucureşti. se păstrează doar între părţile care au creat anticipaţia (vânzător şi cumpărător). care se mişcă de la sine (ex: animalele) şi cele care se pot muta dintr-un loc în altul cu ajutorul unei forţe externe (ex: lucrurile neînsufleţite). b) mobile prin anticipaţie. . piatră). . devin mobile când sunt separate de fond.acţiunea în reducţiunea unei donaţii de imobil. 275 72 . p.acţiunile privind valorificarea drepturilor imobiliare. deosebim: recolta şi fructele. Caracterul de bunuri mobile. c) mobile prin determinarea legii. următoarele: Sunt mobile prin determinarea legii 34 Drăghici Pompil . acestea sunt considerate mobile prin anticipaţie adică înainte de a fi separate de fond. Această categorie cuprinde acele drepturi considerate mobile prin obiectul la care se aplică (atr.acelea care se pot transporta de la un loc la altul. Editura Ştiinţifică.acţiunea în revocarea donaţiei unui imobil. Unele bunuri considerate imobile prin incorporaţiune (prin natura lor). materialele provenite din dărâmarea unei construcţii şi produsul încă neextras al unei cariere (nisip. Deci trebuie să existe un acord de voinţă în acest sens.

.1909 Cod Civil).acţiunile şi interesele în societăţi (părţile sociale).efectele posesiei diferă. . iar mobilele pot fi gajate.drepturile intelectuale.drepturile reale care au ca obiect un bun mobil (exclusiv dreptul de proprietate). astfel: pentru imobile posesia poate conduce la uzucapiune.înstrăinarea imobilelor este supusă unor cerinţe mai riguroase decât cea a mobilelor (ex: terenurile se pot înstrăina doar prin act autentic). . .imobilele pot fi ipotecate. .publicitatea imobiliară diferă de cea mobiliară. Interesul acestei clasificări Clasificarea bunurilor în mobile şi imobile prezintă interes din mai multe puncte de vedere astfel : . . obligaţia de a face şi obligaţia de a nu face. 73 .drepturile de creanţă care au ca obiect a da un lucru mobil.acţiunile în justiţie privind un drept mobiliar sau pentru readucerea în patrimoniu a unui drept mobiliar. .obligaţiunile faţă de societate. de asemenea.urmărirea şi executarea silită diferă după cum bunurile sunt mobile sau imobile. . . chiar când capitalul social constă dintr-un imobil. pentru mobile simpla posesie de bună credinţă valorează proprietate (art. .

105/1992. sesizabile şi se pot dobândi sau pierde prin prescripţie. ca regulă. neîngrădit. În ceea ce priveşte regimul juridic al circulaţiei bunurilor deosebim: . iar la mobile instanţa competentă este cea a domiciliului pârâtului. deţinute ori înstrăinate condiţional. cum sunt: armele.în ceea ce priveşte drepturile reale accesorii. 963 Codul Civil). putând fi dobândite de oricine. metalele şi pietrele preţioase şi semipreţioase. Bunuri aflate în circuitul civil şi bunuri scoase din circuitul civil Sunt în circuitul civil acele bunuri care pot face obiectul actelor juridice civile (art.. . care poate fi legea naţională (lex patriae) ori legea domiciliului (lex domicilii) conform Legii nr. iar mobilului i se aplică legea personală (lex personalis). bunurile imobile nu pot fi furate. în condiţii restrictive. produsele şi substanţele toxice. Majoritatea bunurilor private se află în circuitul civil. 74 . muniţiile.imobilului i se aplică legea locului situării lui (lex rei sitae).bunurile care nu pot circula decât în anumite condiţii.privitor la competenţa jurisdicţională teritorială . materialele explosive. în consecinţă legea trebuie să prevadă expres excepţiile. obiectele de cult etc. Acestea sunt alienabile. Pentru toate aceste categorii există reglementări specifice care prevăd condiţiile în care pot circula bunurile respective. Regula o formează aceste bunuri.la imobile se determină după locul unde se află bunul. în ceea ce priveşte dreptul internaţional privat . deci pot fi dobândite.bunurile care pot circula liber. deşeurile toxice. .

Astfel potrivit actualei legi. 7) rezervaţiile naturale si monumentele naturii. 3) apele de suprafaţă. 6) parcurile naţionale. împreună cu platoul continental. 4) pădurile şi terenurile destinate împădurii.Sunt scoase din circuitul civil acele bunuri care nu pot forma obiectul actului juridic civil.1 din Constituţie. domeniul public al statului este alcătuit din urmatoarele bunuri: 1) bogăţiile de orice natură ale subsolului. 75 . de desecări şi de combatere a eroziunii solului. de producţie ori de administraţie silvică. Un astfel de bun este teritoriul României. 213/1998 privind proprietatea publică si regimul juridic al acesteia. terenurile obţinute prin lucrări de îndiguiri. în stare de zăcământ. care fac parte din fondul forestier naţional si nu sunt proprietate publică.3 alin. 8) patrimoniul natural al Rezervaţiei Biosferei “ Delta Dunării ” . destinate cercetării şi producerii de seminţe şi de material săditor din categoriile biologice si de animale de rasă. precum terenurile reproductive incluse în amenajamentele silvice. cele care servesc nevoilor de cultură. conform art. Bunurile scoase din circuitul civil şi care fac parte din domeniul public sunt enumerate cu caracter exemplificativ în anexa legii nr. 9) resursele naturale ale zonei economice şi ale palatului continental. albiile pârâielor. terenurile instituţiilor şi staţiunilor de cercetări stiinţifice şi ale unitătilor de invătământ agricol si silvic. fiind denumite bunuri inalienabile. 2) spaţiul aerian. iazurile. 5) terenurile care au aparţinut domeniului public al statului înainte de 6 martie 1945.

statiile hidrologice. tunelele şi casetele de metrou. 14) 15) reţelele de transport a energiei electrice. diguri. cheiuri. în cazul în care activitatea de conductele de transport al ţiţeiului. drumuri expres. 22) porturile maritime şi fluviale. ecluzele. principale. 18) lacurile de acumulare şi barajele acestora. drumurile naţionale – autostrăzi. cantoanele hidrotehnice. lucrările de regularizare a cursurilor de ape. cuvetele canalului. meteorologice si de calitate a apelor. 16) aferente. 13) canalele navigabile.10) 11) 12) infrastructura căilor ferate. inclusiv tunelele şi lucrările de artă. drumuri naţionale europene. civile si militare – terenurile pe care sunt situate acestea. drumurile de acces si teritoriale pe care sunt realizate acestea. al produselor petroliere şi al gazelor canalele magistrale şi reţelele de distribuţie pentru irigaţii cu prizele producere a energiei electrice este racordată la sistemul energetic naţional. apărările şi consolidările de maluri şi de taluzuri. 19) 20) 21) digurile de apărare împotriva inundaţiilor. secundare. 17) naturale. pereuri şi alte construcţii hidrotehnice pentru 76 . sau cele cu transe pentru atenuarea undelor de viitură. construcţiile hidrotehnice aferente canalului. zonele de siguranţă de pe malurile canalului. precum şi instalaţiile aferente acestuia. spectre de frecvenţă şi reţelele de transport şi de distributie de telecomunicaţii.

instanţelor şi parchetelor de pe lângă acestea. pichetele de grăniceri si fortificaţiile de apărare a ţării. Preşedenţia. în afara incintelor portuare destinate activităţilor de navigaţie. care constituie proprietatea privată a acestora. serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. 23) 24) 25) terenurile destinate exclusiv instrucţiei militare.I. ale serviciilor publice de informaţii. Guvernul.. bazine. acvatorii şi senale de acces. ansamblurile şi siturile istorice si arheologice. unităţi ale M. cheiuri si pireuri situate pe malul căilor de navigabile. precum şi prefecturile. căile de rulare şi platformele pentru îmbarcare – debarcare situate pe acestea şi terenurile pe care sunt amplasate. colecţiile de artă declarate de interes public naţional. cu excepţia celor dobândite din venituri proprii extrabugetare. aterizare. 26) 27) 28) 29) statuile si monumentele declarate de interes public naţional. drumuri tehnologice în porturi. ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţiile publice subordonate acestora.N.Ap. precum şi cele ale Direcţiei generale a Penitenciarelor.drumurile judeţene 77 .acostarea navelor şi pentru alte activităţi din navigatia civilă. Domeniul public judeţean este alcătuit din următoarele bunuri: 1. pistele de decolare. muzeele. monumente istorice aflate în porturi. terenurile şi clădirile în care işi desfăsoară activitatea: Parlamentul. şi ale M.

reţelele de alimentare cu apă realizate în sistem zonal sau microzonal. dacă nu au fost declarate de interes public naţional. spitalele. construcţiile şi terenurile aferente acestora. cum sunt: teatrele.pieţele publice. bibliotecile. cu instalaţiile. Domeniul public local al comunelor. 8.bogăţiile de orice natură ale subsolului. 7. construcţiile şi terenurile aferente. 3. termoficare. comerciale.reţelele de alimentare cu apă. precum şi instituţiile publice de interes local. 6. precum şi instituţiile publice de interes judeţean. dacă nu au fost declaratede uz sau interes public naţional sau local. staţiile de tratare şi epurare a apelor uzate.2. 3. 5. spitale judeţene şi alte asemenea bunuri. muzeele. precum şi staţiile de tratare cu instalaţiile. vicinale şi străzile. canalizare. cum sunt: biblioteci. 2. gaze. muzee.locuinţele sociale.statuile şi monumentele. în stare de zăcământ.drumuri comunale. oraşelor si municipiilor este alcătuit din următoarele bunuri: 1.lacurile şi plajele care nu sunt declarate de interes public naţional sau judeţean. policlinicile şi altele asemenea. târgurile. dacă nu au fost declarate de interes public naţional. 78 . oboarele şi parcurile publice.terenurile şi clădirile în care îşi desfăsoară activitatea consiliul local si primăria. precum şi zonele de agrement. 4.terenurile şi clădirile în care îşi desfăsoară activitatea consiliu judeţean şi aparatul propriu al acestuia.

cum sunt unicatele (tablouri. potrivit naturii lor sau clauzelor unui act juridic se individualizează prin însuşiri proprii. spaţiul aerian.pentru bunurile individual determinate riscurile se transmit odată cu dreptul de proprietate .terenurile cu destinaţie forestieră. sau altă măsură. când bunul este individual determinat.4.4 se specifică: “Bogăţiile de orice natură ale subsolului. dacă nu fac parte din domeniul privat al statului şi dacă nu sunt proprietatea persoanelor fizice ori a persoanelor juridice de drept privat. precum şi alte bunuri stabilite de lege.aceasta doar în situaţia pieirii fortuite a bunului înainte de momentul predării când debitorul va fi liberat de 79 . iar la art.9. plajele. Importanţa juridică a acestei clasificări constă în următoarele: . dreptul de proprietate se transmite în momentul realizării acordului de voinţă. acestea aflându-se sau nu în circuitul civil. căile de comunicaţie. apele cu potenţial energetic valorificabil şi acelea ce pot fi folosite în interes public. etc). speciale. Bunuri individual determinate şi bunuri determinate generic Sunt individual determinate (res certa) acele bunuri care. 10.suportarea riscului contractului . Sunt generic determinate (res genera) acele bunuri care se individualizează prin număr. un anumit autoturism.momentul transmiterii dreptului real în actele translative de drepturi reale: în principiu. o anumită casă. Importanţa acestei clasificări rezidă în valabilitatea ori nevalabilitatea actelor juridice civile sub aspectul obiectului lor. 135 alin.3. adică prin caracterele comune categoriei din care fac parte (prin însuşirile speciei ori categoriei din care fac parte). 3. sculpturi. greutate. iar în situaţia unui bun generic determinat dreptul de proprietate se transmite în momentul individualizării ori predării (individualizarea în acest caz. . 5: ”Bunurile proprietate publică sunt inalienabile”. se face prin numărare. 135 alin. fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice “. resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental. marea teritorială. etc). cântărire.cimitirele cetăţeneşti şi comunale De asemenea Constituţia prevede la art.

În ceea ce priveşte transferul dreptului de proprietate. genul limitat piere . când se transmite proprietatea de la vânzător la cumpărător. ceea ce este desigur o soluţie diferită de principiul genera non pereunt. În mod corespunzător. S-a susţinut ideea naşterii unei proprietăţi indivize între cumpărător şi vânzător din momentul acordului de voinţă până în momentul individualizării. bunul generic derterminat se predă la domiciliul debitorului. Bucureşti.II. O problemă larg dezbătută în doctrină este aceea a regimului juridic al vânzării bunurilor de gen limitate . iar nu portabilă (art. pieirea unui bun generic determinat înainte de momentul predării. Bunuri fungibile şi bunuri nefungibile Sunt fungibile acele bunuri care se pot înlocui unele cu altele pentru executarea unei obligaţii. cherabilă. Prin bunuri de gen limitate înţelegem acele bunuri de gen limitate la acele aflate într-un loc determinant. Este deci o asemănare de regim juridic între vânzarea de genus limitatum şi vânzarea în bloc. în cazul bunului individual determinat este acela unde se găseşte în momentul contractării în lipsă de altă stipulaţie a părţilor. 77 80 . acesta se face în momentul individualizării bunului. Sunt nefungibile acele bunuri care nu se pot înlocui cu altele în executarea 35 deoarece plata este în general. situaţie de neacceptat în lipsa unei clauze exprese. nu va libera pe debitor de obligaţia predării.5. mai exact. deoarece genera non pereunt. ceea ce presupune.obligaţia predării.locul predării bunului. Antonie Iorgovan .Tratat de Drept administrativ . că lucrurile (bunurile) sunt echivalente au aceeaşi valoare pentru creditori .valabilitatea plăţii nefiind afectată. .2001. 3.1104 Cod Civil).genus limitatum35. pag. ci va trebui să procure alte bunuri de gen.vol. S-a statuat că dacă genul nu piere.3. sau jumătate din sacii de grâu aflaţi în hambarul vânzătorului. Editura Nemira .aceasta în ceea ce priveşte suportarea riscului pieirii fortuite. Spre exemplu: se vând 100 de oi dintr-o turmă de 1000.

predând creditorului un bun de acelaşi fel. iar consumtibilitatea mai mult de natura lucrurilor (cu excepţii în ambele sensuri). individual determinate sunt nefungibile. În principiu sunt fungibile bunurile de gen. casele). Acesta se poate elibera în cazul bunului fungibil. în sensul că bunul consumptibil poate fi considerat neconsumptibil şi invers. deci cele determinate generic. iar în cadrul unui bun nefungibil numai prin predarea acestuia. iar consumptibilitatea de natura bunurilor. În mod excepţional clasificarea în bunuri consumptibile şi neconsumptibile depinde de voinţa omului. iar cele certe . se poate concluziona că fungibilitatea depinde mai mult de voinţa părţilor. băuturile. fructele pentru decorul unui magazin sunt 81 . relaţia bun de gen şi bun cert corespunde clasificării bun fungibil şi bun nefungibil. Se spune că fungibilitatea bunurilor depinde de voinţa părţilor. spre exemplu ultima sticlă de vin dintr-o recoltă cunoscută prin calitatea ei este consumabilă. De asemenea. Caracterul fungibil sau nefungibil al unui bun este dat atât de de natura bunului. dar poate fi dat şi de voinţa părţilor.unei obligaţii. banii). Tot aşa. Deci. Importanţa clasificării bunurilor în fungibile şi nefungibile constă în aprecierea valabilităţii plăţii. moneda la un anticariat care trebuie restituită este un bun neconsumptibil. 3. deoarece sunt fungibile în general bunurile de gen. Prin urmare. Nu întotdeauna este aşa: voinţa părţilor poate da lucrurilor un caracter de neconsumptibilitate. bunurile fungibile sunt şi consumptibile. fără a li se distruge substanţa fizică sau să fie înstrăinate (hainele. Bunuri consumptibile şi bunuri neconsumptibile Sunt bunuri consumptibile acelea care nu pot fi folosite fără ca la prima lor întrebuinţare să nu se consume sau să nu se însrăineze (astfel sunt hrana.3. Spre exemplu.6. posibilitatea eliberării debitorului de obligaţia sa. uneori voinţa părţilor nu imprimă întotdeauna bunurilor un caracter de fungibilitate. dar nu întotdeauna. Sunt neconsumptibile acele bunuri care pot fi folosite de mai multe ori. însă nu fungibilă. astfel că aceasta nici nu se poate executa decât prin predarea bunului datorat.

fără a consuma substanţa bunului. 3. pe când obiectul împrumutului de consumaţie îl formează bunurile consumptibile. 82 . dobânzile. . Fructele nu se confundă cu productele. spre exemplu . astfel: . Codul Civil distinge între : -fructe naturale .recoltele şi plantaţiile (art. -fructele civile .3. Importanţa juridică a acestei clasificări a fructelor rezidă în modul diferit de dobândire (de intrare în patrimoniu) a acestora. de exemplu terenul care produce recolte. Importanţa acestei clasificări rezidă în următoarele: .7. uzufructul poate viza un bun consumptibil (quasiuzufruct). -fructele industriale .acele produse ca urmare a activităţii omului. Bunurile frugifere şi bunuri nefrugifere Sunt considerate frugifere acele bunuri care produc fructe. pe când productele sunt foloase trase dintr-un bun cu consumarea substanţei sale (piatra dintr-o carieră. deoarece uzufructuarul este obligat să conserve substanţa bunului. spre exemplu iarba pe o păşune (art.neconsumptibile. mobila din magazinul de mobilă este un bun consumptibil.552).acelea obţinute ca urmare a folosirii bunului.obiectul împrumutului de folosinţă (comodat) poate fi numai un bun neconsumptibil.acelea produse fără intervenţia omului. Fructele se produc periodic.fructele naturale şi industriale se dobândesc prin culegere. de exemplu chiriile. obiect al uzufructului pot fi bunurile neconsumptibile. prin percepere. nisipul dintr-o albie). 523). Sunt nefrugifere acele bunuri care nu produc fructe. deoarece comerciantul o înstrăinează.522). arendele (art.de regulă. Prin excepţie.

Divizibilitatea rezultă din natura bunurilor. . fără a-şi schimba astfel destinaţia economică.8. dreptul de retenţie. în mod normal. Dacă bunul se găseşte în stăpânirea sau puterea altei persoane decât proprietarul. 3. servituţile reale. prin simpla scurgere a timpului. 10/2000 83 . Distincţia între fructe şi producte are o importanţă deoarece: . Dintre bunurile necorporale indivizibile menţionăm: obligaţiile indivizibile. În concluzie fructele se cuvin proprietarului. de exemplu o cantitate de 10 litri de vin poate fi împărţită în 10 sticle de câte un lutru. ipoteca. dar mai rar. Este indivizibil acel bun care nu poate fi împărţit. Importanţa juridică a acestei clasificări constă în următoarele: .fructele civile se dobândesc zi de zi. Bunuri divizibile şi bunuri indivizibile Este divizibil acel bun care poate fi împărţit fără a-şi schimba destinaţia economică. în cazul uzufructului şi posesiei de bună credinţă36.posesia de bună-credinţă conduce la dobândirea proprietăţii fructelor. Supliment. Nr. nu şi a productelor. Divizibilitatea poate viza şi bunurile necorporale. atunci interesează modul de dobândire a fructelor. un costum de haine.în materie de partaj a proprietăţii pe cote părţi ori în devălmăşie. pe când bunul indivizibil nu poate fi 36 Revista Juidică. Productele se dobândesc prin separarea lor.. fructele se cuvin uzufructuarului pe când productele se cuvin nudului proprietar.3.în materie de uzufruct. spre exemplu un animal. însă prin act juridic aceasta poate fi ignorată. considerându-se că un bun divizibil prin natura lui este indivizibil. de exemplu. bunul divizibil poate fi împărţit în materialitatea lui.

Bunurile accesorii sunt acelea destinate să servească la întrebuinţarea altui bun. debitorul trebuie să predea atât bunul principal cât şi pe cel accesoriu (în lipsă de stipulaţie contrară). 3. antena pentru televizor. Caracterul bunului de a fi principal derivă atât din natura bunului.9. Bunuri principale şi bunuri accesorii Bunurile principale sunt acelea care se folosesc în mod independent. Bunuri corporale şi bunuri incorporale 84 . Această obligaţie nu poate fi executată decât în întregime. fără a fi destinate să folosească la întrebuinţarea altui bun. executată în parte. Sub acest aspect. sunt bunuri accesorii: pompa pentru bicicletă.3. .titularul să stabilească un raport de destinaţie comună a bunurilor. şi. fie din voinţa părţilor. În acest sens.10. iar nu fracţionat. Astfel. - 3. obligaţia indivizibilă nu poate fi fracţionată. dar şi din voinţa părţilor.parte deţinută. Interesul pentru aceste feluri de obligaţii există. Astfel. Obligaţia care nu este indivizibilă este divizibilă. Obligaţia indivizibilă poate rezulta fie din natura prestaţiei. Pentru a exista raportul de accesorietate între un bun principal şi un bun accesoriu trebuie întrunite următoarele condiţii: ambele bunuri să aibă acelaşi titular.împărţit în materialitatea lui. acesta atribuindu-se unuia din copărtaşi cu obligaţia de a plăti celorlalţi o sultă sau se va vinde şi se va împărţii suma obţinută proporţional cu cota . principal. când sunt mai mulţi debitori. . cheia pentru lacăt. mai ales. când se datorează un bun.obligaţia având drept obiect un bun indivizibil este o obligaţie indivizibilă.3. deci. se aseamănă cu solidaritatea.

Drepturile patrimoniale sunt astfel de drepturi. şi la ordin şi se transmit prin gir sau andosament. percepută cu “ochii minţii”. care formează bunul corporal. deoarece modurile de transmitere ale celor două categorii de bunuri erau diferite.1 Cod Civil care se referă numai la . pe de altă parte.Sunt corporale acele bunuri care au o existenţă materială.în materia titlurilor de valoare. care se aplică numai bunurilor corporale. nominale. cuprinzând şi drepturile.Editura Naţională Bucureşti. şi se transmit prin simpla tradiţiune. Sunt incorporale acele bunuri care nu au o existenţă materială.Drept civil român în comparaţie cu legile vechi. care pot fi: la purtător. . care formează bunurile incorporale. În dreptul contemporan această distincţie nu mai are aceeaşi importanţă deoarece transmiterea bunurilor corporale. a drepturilor reale şi a obligaţiilor are la bază.52-62). Importanţa juridică a acestei clasificări priveşte: bunurile mobile corporale ca fiind susceptibile de “prescripţie instantanee”. Ulterior sfera de cuprindere a noţiunii de “bun” s-a extins.1909. ca drept se confundă cu însuşi bunul asupra căruia poartă. pe de o parte în şi toate celelalte drepturi reale şi de creanţă.Alexandresco. Codul Civil se referă implicit la această clasificare consacrând art. în general. convenţia părţilor37. fiind perceptibile simţurilor omului. În dreptul român clasificarea bunurilor în corporale şi necorporale prezenta importanţă. corporale. proprietatea conferind cele mai întinse prerogative asupra D.1988.regimul de drept internaţional privat. 105/1992 (art.în materia dobândirii bunurilor mobile prin tradiţiune (ca mod de dobândire).p. şi se transmit prin cesiune.359 85 37 - în materia dobândirii proprietăţii art. după distincţiile cuprinse în Legea nr. .474 mobilelor corporale. . nu pot fi percepute cu ajutorul simţurilor.471 imobilelor incorporale şi art. adică bunuri necorporale. Aceasta deoarece proprietatea. abstractă. având o valoare economică ce are o existenţă ideală. La origine s-au considerat bunuri numai bunurile materiale. ali. Clasificarea în bunuri corporale şi incorporale se reduce la clasificarea între dreptul de proprietate.

acestea pot fi determinate în funcţie de prevederile legale în vigoare. albiile râurilor şi fluviilor. cuvetele lacurilor de interes public. căi de comunicaţii.3. nu conduce la identificarea lui cu însuşi bunul asupra căruia poartă.3. În ceea ce priveşte bunurile sesizabile.potrivit Constituţiei.11. Până şi modul firesc de exprimare denotă acest lucru: astfel. Nici un alt drept. plajele. Bunuri sesizabile şi bunuri insesizabile Este sesizabil bunul care poate forma obiectul executării silite a debitorului. se spune “casa mea” . 488-491din Codul de procedură civilă. în special.135. porturi şi aeroporturi. în sensul asigurării acestuia unui nivel minim de subzistenţă în caz de executare silită38.unui bun. 463. a art. 406-410. atât protecţia creditorilor urmăritori. doar real. cu observarea. Se impune o delimitare a sferei proprietăţii publice potrivit legislaţiei în vigoare: . Nr. iar nu “casa mea”. iar nu “casa asupra căruia am un drept de proprietate”.482. deoarece prerogativele sunt limitate comparativ cu cele conferite de dreptul de proprietate.potrivit Legii fondului funciar nr. fundul apelor maritime interioare şi al mării 38 Revista Juridică. reţele stradale şi parcuri publice. spaţiul aerian. astfel că proprietatea “absoarbe” bunul. 474 . alin. apele cu potenţial energetic valorificabil şi acelea ce pot fi folosite în interes public. căile de comunicaţie. în art. Este insesizabil bunul ce nu poate fi urmărit silit pentru plata unei datorii.18/1991: terenurile pe care sunt amplasate construcţii de interes public. . resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental”. De aceea se va spune “casa asupra căreia am un drept de uzufruct”. 10/2000 86 . pieţe. terenurile cu destinaţie. marea teritorială. dar şi protecţia debitorului.12. 472. Se urmăreşte prin această reglementare.4 se enumeră ca bunuri exclusive ale proprietăţii publice: “bogăţiile de orice natură ale subsolului. 3. Supliment. 3. Domeniul public şi domeniul privat Această clasificare se aplică doar statului şi unităţilor administrativ teritoriale.

monumentele. sunt de uz sau interes public (art. care făcând parte din domeniul public este insesizabil. ansamblurile şi siturile arheologice şi istorice. În ceea ce priveşte regimul juridic aplicabil. în condiţiile în care fostul proprietar împreună cu familia sa fusese deportat şi i se stabilise domiciliu forţat în oraşul Târgu Ocna. ţărmurile Mării Negre. imprescriptibile şi nu pot fi grevate de sarcini spre deosebire de bunurile aparţinând domeniului privat al statului care se supun dreptului comun dacă nu există dispoziţii legale contrarii. sunt de domeniul public ori care. În această categorie. Instanţele au respins excepţia de inadmisibilitate a acţiunii în revendicare invocată de Ministerul de Interne în privinţa imobilului . aceasta deoarece în domeniul public se includ numai imobilele care aparţin legal statului sau unităţilor administrativ-teritoriale şi numai în privinţa acestora operează regimul juridic special Revista “Dreptul” nr.teritoriale. chiar dacă formulările sunt mai nuanţate.477 face referire la “averile vacante şi fără stăpâni. nu poate fi vorba decât despre proprietatea publică ce are ca titular statul39.5. sau pentru alte folosinţe care. a Codului Civil intră şi alte dispoziţii care vorbesc despre proprietatea de stat. terenurile pentru rezervaţii naturale şi parcuri naţionale. în spiritul Constituţiei actuale. Art. . bunurile aparţinând domeniului public sunt inalienabile.476 Cod Civil se regăsesc şi în enumerarea Constituţiei sau Legii fondului funciar.1).1/2000 . Astfel: 1) Curtea de apel. inclusiv plajele. Art. respingând recursul a confirmat soluţia de admitere a acţiunii în revendicare a imobilului devenit sediul al poliţiei locale. terenurile pentru nevoile apărării. p. curtea a reţinut că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de către fostul Comitet provizoriu al oraşului Moreni.Ovidiu Podam. potrivit legii. precum şi ale persoanelor care mor fără moştenitori sau ale căror moşteniri sunt lepădate”. prin natura lor.Codul Civil Român: unele din bunurile enumerate de art.sediu al poliţiei. Pentru a pronunţa această soluţie. insesizabile.55 39 87 . fiind neîndoielnic că.“Regimul juridic al vânzării bunurilor de gen limitate” . alin. monumentele naturii. Referitor la materia Domeniului Public în faţa instanţelor s-au ridicat probleme interesante.478 se referă la domeniul public militar.

de la data intrării în vigoare a acesteia. trecute cu titlu în proprietatea statului. nu intră sub incidenţa Legii 112/1995.22 decembrie 1989. prin prescripţia achizitivă ale cărei condiţii nu sunt îndeplinite în speţă. din domeniul public .insesizabilitatea. aceasta putând fi frânată doar prin excepţia dobândirii dreptului de proprietate. că acţiunea în revendicare imobiliară este imprescriptibilă. În sensul Legii nr. deoarece posesiunea statului fiind bazată pe violenţă. ( Decizia 336/10 februarie 1998 a Curţii de Apel Ploieşti) 88 . contrazicând textele constituţionale potrivit cărora . 150 din Constituţie. Curtea de apel a respins şi motivul de recurs prin care Ministerul de Interne a invocat prescripţia acţiunii în revendicare.prevăzut pentru bunurile făcând parte imprescriptibilitatea şi inalienabilitatea. a Hotărârii Guvernului nr.112/1995. de natură a produce efectele prescripţiei achizitive prevăzută de Decretul 218/1960. acestea fiind prevăzute în textul normelor metodologice de aplicare a Legii nr. nimeni nu poate fi privat în mod arbitrar de proprietatea sa . S-a considerat.112/1995. Adoptarea punctului de vedere al recurentului. prin imobile cu destinaţia de locuinţe. ar genera totodată şi perpetuarea situaţiei juridice creată prin abuz şi violenţă.deoarece preluarea lui de către stat nu s-a făcut în baza unui titlu valabil constituit.20/1996 şi a Hotărârii Guvernului nr. orice acte normative care contrazic această idee fiind considerate ca abrogate conform art. se înţeleg numai acele imobile care erau folosite ca locuinţe şi care au fost preluate în proprietatea statului cu respectarea legilor şi decretelor în vigoare la data respectivă.11/1997. săvârşită cu ocazia preluării samavolnice a imobilului. prescripţia specială prevăzută de Decretul 218/1960 invocată de stat nu poate opera. Imobilul în litigiu. Ministerul de Interne. care trebuia formulată în termen de doi ani începând cu data adoptării Decretului 218/1960 sau cu data încetării imposibilităţii morale de a acţiona în justiţie . În condiţiile în care proprietarul şi familia sa au fost izgoniţi din casă şi li s-a stabilit domiciliu forţat. nu poate primi caracterizarea unei posesiuni utile.

care avea în administrare imobilul.teritoriale include numai bunurile care au intrat legal. care statua că se naţionalizează acele imobile aparţinând foştilor industriaşi. alin. cu titlu. autorul reclamanţilor . naţionalizarea nefiind incidenţa autorului reclamaţilor. care prevăd imperativ respectarea identităţii între persoana menţionată ca proprietar în lista anexă la Decretul 92/1950 şi adevăratul proprietar al imobilului. ale art. modificat prin Hotărârea de Guvern 11/1997.avocat . alin. numai acestora aplicându-li-se regimul special de imprescriptibilitate. din Hotărârea de Guvern 20/1996. că imobilul revendicat. care a 89 . moşieri. deoarece în lista anexă la decret figurează numele unei alte persoane decât acela al autorului reclamanţilor.2) Curtea de apel respingând recursul Ministerului de Interne a menţinut hotărârea pronunţată în cauză.11 din decret. prin care s-a admis acţiunea în revendicare formulată de moştenitorii fostului proprietar în contradictoriu cu statul şi Ministerul de Interne. condiţie care în speţă nu este îndeplinită.1. Instanţele au reţinut nelegalitatea trecerii imobilului în proprietatea statului şi în raport de dispoziţiunile art. prin imobile trecute în proprietatea statului potrivit Decretului 92/1950 se înţeleg imobilele naţionalizate cu respectarea prevederilor art. Întrucât domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ .1. pct.1 Decret 92/1950. mari comercianţi. a fost naţionalizat cu încălcarea prevederilor art. Potrivit dispoziţiunilor art. bancheri. precum şi cu respectarea identităţii între persoana menţionată ca proprietar în lista anexă la decret şi adevăratul proprietar al imobilului la data naţionalizării. S-a reţinut.1-5.3 din Hotărârea de Guvern 20/1996 modificat prin Hotărârea de Guvern 11/1997.nu intră în categoria acelora menţionaţi în Decretul de naţionalizare .1. în proprietatea statului. aceasta deoarece în speţă.3. curtea de apel a respins şi excepţia de inadmisibilitate a revendicării invocată de Ministerul de Interne. inalienabilitate şi insesizabilitate şi cum în speţă imobilul a trecut nelegal în proprietatea statului.

14. Universalităţile de bunuri pot fi juridice şi de fapt. cu destinaţii speciale.mai reduse. Mijloacele de circulaţie reprezintă valorile materiale rezultate din producţie. uneltele). 345/ 11 februarie 1998 a Curţii de Apel Ploieşti) 3. Bunuri izolate şi universalităţi de bunuri Bunuri izolate sunt cele considerate în individualitatea lor. 3. Astfel. Mijloacele circulante sunt acele mijloace de producţie care se consumă în întregime într-un singur proces de producţie. în care bunurile. transmiţându-şi dintr-o dată valoarea asupra produsului realizat (ex: materiile prime. În patrimoniul unei întreprinderi mai găsim fondurile băneşti. transmiţându-şi treptat valoarea asupra produsului realizat (ex: mijloacele de transport. patrimoniul este o universalitate juridică dar în cadrul său se pot individualiza alte universalităţi juridice . instalaţiile. spre exemplu fondul de comerţ. Spre deosebire de universalităţile de fapt. 90 . maşinile. mase de bunuri. bunurile comune şi bunurile proprii ale soţilor etc.3.3. adică produsele. combustibilul). ca elemente ale masei sunt supuse la reguli identice. (Decizia nr. Mijloacele fixe sunt mijloacele de producţie care nu se consumă într-un singur proces de producţie.13. Această clasificare prezintă importanţă pentru regimul juridic al bunurilor din patrimoniul agenţilor economici. cele juridice au un activ şi un pasiv.susţinut că imobilul făcând parte din domeniul public este scos din circuitul civil şi este exceptat de la revendicare. Mijoacele de producţie se împart în mijloace fixe şi mijloace circulante.Clasificarea bunurilor după destinaţia lor economică După acest criteriu bunurile se clasifică în mijloace de producţie şi bunuri de consum individual. O universalitate este o masă de bunuri. Ca rezultat al procesului de producţie sunt mijloacele de circulaţie sau produsele.

Deşi excede tema lucrării. obiect al raportului juridic. am încercat să conturăm o expunere cât mai cuprinzătoare şi. în ultimă instanţă elementul fundamental al vieţii juridice (din perspectiva dreptului civil. expunere în lipsa căreia nu am fi realizat decât o abordare trunchiată a respectivei teme. etc) caracterizate de un grad ridicat de abstractizare. în acelaşi timp. Pornind de la o expunere generală. în acest caz particular). subiecte ale raportului juridic. specifice.CONCLUZII Urmărind firul reglementărilor şi al literaturii de specialitate relative la tema lucării noastre. conţinut al raportului juridic. Relaţia logică gen-specie. 91 . am continuat cu abordarea conceptelor concrete. ca titular al drepturilor subiective civile şi al obligaţiilor civile ce constitue conţinutul raportului juridic civil este. am considerat necesară o expunere şi a ceea ce reprezintă subiectele raportului juridic civil. Subiectul raportului juridic civil. concisă a noţiunilor şi conceptelor ce alcătuiesc substanţa acesteia. cu determinarea diferenţelor specifice ne-a ajutat să ne formăm o imagine corectă asupra noţiunii de raport juridic civil. utilizate în materia dreptului civil. folosind noţiunile fundamentale în domeniu (raport juridic.

31/1954).raport juridic concret. însă. ca factor de dezvoltare a acestora.O abordare din punct de vedere sociologic situează individul în centrul nexusului relaţional. calitatea de subiecte de drept. economice. 92 . Prin prisma ştiinţei dreptului. ca iniţiator al relaţiilor sociale. Elemente de noutate există doar la nivelul practicii judiciare . Evitând o analiză a istoricului acestui proces. Am remarcat. cu toate particularităţile conjuncturale aferente (istorice. stabilitatea şi continuitatea de-a lungul timpului a concepţiilor în ceea ce priveşte elementele acestei structuri. procesul de instituţionalizare şi reglementare a acestor relaţii sociale are o vechime considerabilă. Diversităţii de forme în ceea ce priveşte aceste definiţii îi corespunde. obiect al raportului juridic civil. este de remarcat. Am remarcat o relativă diferenţă între definiţiile formulate cu privire la noţiunea de obligaţie. precizăm doar că evoluţia şi dezvoltarea în domeniu a urmat evoluţia şi dezvoltarea societăţii umane. acela al Codului Civil (în primul rând). o identitate de substanţă. Cronologic. de asemenea.pasivă şi activă . culturale). respectiv de drept civil. care capătă. subiect al raportului juridic civil.ale raportului juridic obligaţional. de esenţă. dar şi în acest caz se observă o accentuare a laturii pasive sau luarea în considerare a ambelor laturi . între persoane fizice sau juridice determinate. în primul rând . cu drepturi şi obligaţii diferite şi uşor identificabile. geografice. Revenind la structura pe care am înţeles să o conferim lucrării de faţă. ceea ce nu se întâmplă şi pentru celelalte ramuri de drept. În diversitatea de drepturi şi obligaţii civile există un sistem coerent. Literatura de specialitate a consolidat de-a lungul timpului o definire exactă a noţiunilor de raport juridic civil. fără a exista o diferenţă de substanţă. că în dreptul civil se defineşte foarte exact subiectul colectiv de drept. conţinut al raportului juridic civil. şi al altor reglementări în vigoare (spre exemplu Decretul nr. nexusul relaţional se traduce într-o infinitate de raporturi juridice între indivizi. politice. în această perspectivă.

93 . definite şi reglementate. există un sistem normativ destul de bine închegat. concluzia ce considerăm că se impune a fi exprimată este aceea că. ceea ce explică şi longevitatea acestuia. sperăm noi convingătoare în acest sens. în textele de lege amintite şi există un sistem întreg de reglementare a naşterii. Am dedicat un subcapitol importanţei covârşitoare a obligaţiilor civile în viaţa juridică. dincolo de acesta. coerent şi bine argumentat.Există drepturi subiective civile precizate. în ceea ce priveşte conţinutul temei lucrării noastre. dar. executării şi garantării executării obligaţiilor civile. operă a generaţii de jurişti eminenţi. mai mult sau mai puţin. În încheiere. există un sistem de gândire specific acestei teme. Rezonanţele în vastul domeniu al practicii judiciare sunt facilitate tocmai de claritatea noţiunilor specifice în cadrul acestui sistem care s-a dovedit funcţional. în amănunt.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful