INTRODUCERE

Viaţa socială fiind eminamente o viaţă colectivă presupune existenţa unei mari diversităţi de raporturi, interacţiuni între agenţii vieţii sociale, fie ei indivizi sau grupuri de indivizi. Rolul dreptului de organizator al vieţii sociale, în principalul rol relativ, de disciplinator al conduitei oamenilor, în interacţiunea lor cotidiană, este, mai întâi, în plan abstract şi teoretic, evidenţiat de trăsăturile mecanismului reglementării juridice, mecanism conturat prin existenţa normelor juridice, parte componentă (subsistem) a sistemului normativ social. Analizând nexusul raporturilor umane, aspectele sociologice ale mecanismului de reglementare juridică nu pot scăpa analizei. Studiul raporturilor juridice subliniază tocmai aceste aspecte sociologice, raporturile de drept fiind, înainte de toate raporturi sociale, în care oamenii intră în vederea îndestulării trebuinţelor lor variate, raporturi de cooperare şi coexistenţă. Pentru ca un raport juridic să poată apărea şi să se desfăşoare este nevoie de existenţa unor premise. Îndeobşte se consideră că aceste premise sunt: norma juridică, subiectele de drept şi faptele juridice. Primele două premise sunt premise generale sau abstracte, în timp ce faptul juridic este premisa specială sau concretă. Normele de drept definesc domeniul comportării pasibile sau datorate, în cadrul unor raporturi sociale asupra cărora statul are interesul să acţioneze într-un anumit fel. Ele reprezintă premisa fundamentală a naşterii unui raport juridic. Întradevăr, fără norma de drept nu putem vorbi de raport juridic, norma de drept definind capacitatea subiectelor de drept şi stabilind, de asemenea, categoriile de fapte juridice ca şi efectele lor. Norma juridică îşi găseşte în raportul de drept principalul său mijloc de realizare. Pentru acest motiv, de multe ori, raportul juridic este caracterizat ca o normă juridică în acţiune, principalul, dar nu şi unicul mijloc de realizare a dreptului. Influenţa dreptului asupra relaţiilor sociale nu poate fi redusă la
3

o singură modalitate - crearea şi desfăşurarea raporturilor de drept. Ea este mult mai complexă, în prezent existând păreri în sensul existenţei unor norme juridice ce se realizează şi în afara producerii unor raporturi juridice (se au în vedere, în special, normele cu caracter şi conţinut prohibitiv). În aceste ipostaze s-ar prezenta mecanismul complex al influenţei dreptului asupra comportamentului uman, trebuie să se recunoască faptul că forma esenţială a acestei influenţe o constituie crearea şi desfăşurarea unor raporturi juridice. Raporturile juridice constituie modalitatea cea mai frecventă prin care energia normelor de drept se întrupează în viaţa socială. Realizarea dreptului prin intermediul raporturilor juridice implică o manifestare explicită a voinţei unor subiecte determinate în scopul valorificării prerogativelor legale. Pentru acest motiv se consideră că realizarea normelor de drept prin intermediul raporturilor juridice, reprezintă latura dinamică a reglementărilor juridice. Caracterul tipic, general, impersonal, irefragabil şi injonctiv al normei de drept se particularizează, se individualizează, capătă formă concretă în cadrul raporturilor juridice. Relaţia juridică presupune o serie de idei raţionale cum ar fi: persoană (subiecte) ; obligaţie ; act juridic ; fapt juridic ; etc. Raportul juridic presupune contactul între subiecte a căror acţiune (reglată de norma juridică) are o limită : dreptul şi obligaţia corelativă. Pentru acest motiv, în analiza conceptului raportului juridic va trebui să distingem, accepţiunea sa de fond raportul juridic, privit ca o formă de realizare a dreptului - de accepţiunea sa în înţelesul dat de tehnica juridică - raportul juridic apare ca o construcţie a gândirii teoretice. În urma tuturor acestor consideraţii vom defini raportul juridic ca acea legătură socială, reglementată de norma juridică, conţinând un sistem de interacţiune reciprocă între participanţi determinaţi, legătură ce este susceptibilă a fi apărată pe calea coerciţiunii statale.
4

Numai oamenii pot fi subiecte ale raportului juridic fie în mod individual, ca persoane fizice, fie organizaţi în diverse grupuri, ca subiecte colective de drept. Pentru a fi subiect de drept, persoana fizică trebuie să aibă capacitate juridică, aceasta desemnând aptitudinea generală şi abstractă a persoanei de a avea drepturi şi obligaţii în cadrul raportului juridic. Capacitatea juridică este reglementată de normele juridice în cadrul fiecărei ramuri de drept, distingând astfel o capacitate civilă - ceea ce interesează tema lucrării noastre, o capacitate penală, administrativă, etc. Capacitatea juridică este generală, când nu vizează un anumit domeniu, şi specială când se referă la un anumit domeniu, ramură, instituţie. De regulă, capacitatea juridică specială o au organizaţiile, deoarece ele sunt create pentru un anumit scop, ea fiind tocmai competenţa instituţiei. În general, capacitatea juridică este unică, însă, aşa cum vom vedea, în mod particular, dreptul civil cunoaşte două aspecte : capacitate de folosinţă şi capacitate de exerciţiu. Privitor la subiectele colective de drept, acestea sunt organizaţii (societăţi comerciale, ministere, parlament, asociaţii, fundaţii, sindicate, etc.), inclusiv statul . În materia dreptului civil - din nou aspect de interes pentru lucrarea noastră subiectul colectiv de drept este mai precis definit sub forma persoanei juridice care presupune o serie de condiţii speciale referitoare la organizare, conducere, patrimoniu, răspundere, firmă, ş.a . Trebuie menţionat însă, că noţiunea de persoană juridică, nu acoperă toată participarea colectivă la construirea raporturilor juridice, existând numeroase subiecte colective de drept care nu sunt persoane juridice (instanţele judecătoreşti, diverse asociaţii, etc.) Drepturile şi obligaţiile subiectelor între care se desfăşoară o relaţie socială formează conţinutul raportului juridic. Aceste drepturi şi obligaţii sunt prevăzute în norma juridică. Trebuie făcută distincţia între dreptul obiectiv ca ansamblu de norme
5

drepturile şi obligaţiile în cadrul raportului juridic sunt corelative. din care noi vom reţine la momentul cuvenit. În cadrul raportului juridic. mai mult. conduita subiectului pasiv se concretizează printr-o prestaţie pozitivă îndatorirea subiectului pasiv rezidă într-o conduită pretinsă de subiectul ( dare. ca element corelativ al raportului juridic. realizarea acestei posibilităţi fiind garantată de forţa de constrângere statală la care poate recurge titularul dreptului în caz de nevoie. Caracterizând succint obligaţia juridică se poate reţine că : a. reprezintă o caracteristică definitorie a conţinutului raportului juridic faptul că drepturile şi obligaţiile nu sunt rupte unele de altele. c. ea constă într-o îndatorire în antiteză cu caracteristica dreptului subiectiv al subiectului activ . prin forţa coercitivă a statului. ele se presupun şi se coordonează reciproc. dreptul subiectiv apare ca o posibilitate conferită de norma juridică titularului dreptului (persoană fizică sau subiect colectiv de drept) de a pretinde subiectului pasiv să facă sau să nu facă ceva. ceea ce poate pretinde subiectul activ este exact ceea ce constituie îndatorirea subiectului pasiv. pretinsă de subiectul activ. 6 . facere ) sau o abstenţiune ( non facere ) . conduită care poate fi impusă în caz de necesitate. în cuprinsul lucrării noastre. Deci. b. activ . care se poate apăra apelând la justiţie. Obligaţia juridică. de a da. a face sau a nu face ceva. Există numeroase clasificări ale drepturilor în literatura juridică. pe acelea care interesează tema noastră. ca posibilitate de a acţiona în temeiul dreptului obiectiv.şi dreptul subiectiv ca îndrituire legată de o persoană. poate fi definită ca fiind o îndatorire a subiectului pasiv al unui raport juridic. Aşadar.

având în vedere criteriul voliţional clasifică faptele juridice în evenimente şi acţiuni . regăsindu-se la baza distincţiei criteriul utilităţii. Dar. ea găsindu-se formulată chiar în dreptul roman. iar acţiunile umane sunt manifestări de voinţă ale oamenilor care nasc. cel puţin în parte. totodată. Pentru a circumstanţia noţiunile abordate mai sus. modifică sau sting raporturi juridice.În ceea ce priveşte obiectul raportului juridic. După cum interesul normei priveşte un particular sau statul. la tema lucrării noastre. ajungîndu-se ca în teoriile recente să se atenueze diviziunea clasică public . cînd se conformează normelor juridice sau ilicite când le încalcă. Ramurile dreptului nu se influenţează numai reciproc. dar atârnă juridiceşte unele de altele. încă de pe poziţiile clasice ale acestei distincţii nu s-au putut ignora interdependenţele existente între cele două domenii. modificarea sau stingerea de raporturi juridice şi provoacă prin acestea anumite consecinţe juridice. ne vom afla în faţa unei norme de drept privat sau în faţa unei norme de drept public. după cum scopul urmărit de o dispoziţie legală este acela de a satisface o nevoie a statului sau una a particularilor. Dreptul se naşte. Între regulile de drept şi faptele sociale există relaţii complexe. acesta se concretizează în conduita umană ce se realizează de către subiecţii raportului juridic civil ca urmare a exercitării drepturilor şi îndeplinirea oblgaţiilor. Vom defini faptele juridice ca fiind acele împrejurări care potrivit normelor juridice atrag după sine apariţia. vom face o scurtă expunere a diviziunii dreptului în drept public şi drept privat. ba chiar să nu fie recunoscută. deosebirea între dreptul public şi cel privat este foarte veche. din fapte şi. Acestea din urmă pot fi licite. Literatura juridică. apreciindu-se că dreptul public domină tot mai mult dreptul privat. cu accentuarea celui din urmă.privat. Astfel. Evenimentele sunt fapte juridice ce se petrec independent de voinţa oamenilor. se aplică acestora. 7 .

în raporturile juridice de drept civil părţile apar ca subiecte egale. 1 Ernest Lupan . etc. în întreg contextul prezentat mai sus. cadru necesar pentru o bună înţelegere a noţiunilor ce vor fi definite pe linia logică gen-specie. De asemenea. cum ar fi numele. conţinutul şi obiectul acestuia. 1987. p.Fără să intrăm în amănunte ce ne depărtează de scopul şi obiectul lucrării noastre. Considerăm că am conturat un cadru general şi abstract în care vom analiza tema lucrării noastre. dreptul civil este considerat dreptul comun faţă de dreptul comercial sau faţă de orice ramură de drept privat. Rămîne ca să identificăm pentru noţiunile abordate mai sus diferenţele specifice relative la raportul juridic civil. Spre deosebire de relaţiile de drept constituţional şi administrativ. dreptul civil include şi norme juridice care reglementează relaţiile sociale nepatrimoniale în care se manifestă individualitatea persoanei. NOŢIUNE Într-o formulare simplă raportul juridic civil poate fi definit ca o relaţie socială reglementată prin norme de drept civil1. domiciliul.Drept civil . CAPITOLUI I RAPORTUL JURIDIC CIVIL 1. unde cel puţin una din părţi se manifestă ca titular al puterii. dreptul de autor.Curs pentru uzul studenţilor. starea civilă.62 8 . Editura Eminescu. Relaţia socială este o relaţie dintre oameni. Pe de altă parte.partea generală . dreptul civil este considerat acea ramură de drept ce cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementează raporturile patrimoniale în care părţile se află pe poziţii de egalitate.

Deşi definiţia este formulată într-un mod foarte simplu. Într-o definiţie mai elaborată. .Drept Civil Român. dacă orice raport juridic civil este o relaţie socială. şi anume că este vorba de acele relaţii sociale care sunt reglementate de normele dreptului civil.adică o legătură între oameni. prin raport juridic civil se înţelege relaţia socială. p. este raport juridic civil. Reţinem deci că raportul juridic civil este o specie de raport juridic. . O definiţie mai complexă decât cele redate mai sus.Introducere în dreptul civil. patrimonială sau nepatrimonială.iar norma de drept civil este exprimată în acte normative cuprinse în ramura dreptului civil. Editura Şansa S.fiind reglementată prin norma de drept civil. Aşadar.63 2 9 . 2.condiţia sine qua non a raportului juridic civil o reprezintă reglementarea unei relaţii sociale prin norme ce intră în conţinutul dreptului civil.aceea de a fi un raport social . Subiectele dreptului civil. nu este necesară. Prin prisma normelor dreptului civil.R. Două aspecte trebuie relevate în definiţia de mai sus: . raporturile juridice civile apar ca o realizare a normelor juridice. se poate reţine esenţa.L. nu orice relaţie socială. reglementată de norma de drept civil 2. prin ea însăşi. CARACTERELE RAPORTULUI JURIDIC CIVIL 2 Gheorghe Beleiu .Bucureşti 2001. ca izvoare ale acesteia. relaţia socială nu îşi pierde calitatea sa primordială .

Raportul juridic civil prezintă trăsăturile caracteristice oricărui raport juridic. priviţi fiind individual.Introducere în dreptul civil . autori aparţinând doctrinei franceze au susţinut până în secolul nostru că în asemenea cazuri ar fi vorba de o relaţie între titularul dreptului (proprietar) şi obiectul dreptului respectiv (lucrul). el are şi unele caracteristici proprii.Bucureşti –1995. Chiar în situaţiile când se vorbeşte de “ regimul juridic al bunurilor “. Editura Nova Bucureşti. 63 3 4 Emil Poenaru . Pe lângă acestea. conduita oamenilor. Conţinutul acestui caracter rezidă în două aspecte: pe de o parte. în calitatea lor de fiinţe sociale dotate cu raţiune 3. în număr de trei. pe de altă parte norma de drept civil (ca orice normă juridică de altfel) nu se poate adresa decât conduitei oamenilor. relaţia dintre oameni nu îşi pierde trăsătura sa de a fi o relaţie socială şi. p. atunci când este vorba despre drepturile reale îndeosebi dreptul de proprietate. însă.. adică este o relaţie dintre oameni. adică în calitatea lor de persoane fizice . Persoanele. Ulterior. în calitatea de subiecte pasive 4. Subiectele dreptului civil. p. Legea nu poate reglementa norme de conduită pentru bunuri. având calitatea de persoane juridice. autori de prestigiu ( Aubry . stabilit între titularul dreptului ca subiect activ şi toate celelalte persoane care sunt obligate să îl respecte. Planiol şi Ripert ) au respins această teză. Este necesar să facem această precizare deoarece. cu privire la lucruri ori bunuri. Trebuie precizat că raportul juridic civil se poate stabili atât între oameni. de fapt se are în vedere. demonstrând că şi dreptul de proprietate este un raport juridic social. Editura Şansa S. prin reglementarea sa de către norma de drept civil. 38 4 10 .Teoria generală.Drept civil român -Introducere în dreptul civil. ei între ei. dar şi între oameni organizaţi în colectivităţi. Acest lucru trebuie înţeles astfel: o relaţie socială devine raport de drept civil pentru că s-a voit acest lucru de Gheorghe Beleiu .. Caracterul social al raportului juridic civil rezultă din faptul că el este o relaţie socială (reglementată prin normele de drept civil). Rau . Raportul juridic civil are un caracter voliţional . dintre persoane.R. 1998.L.

În ceea ce priveşte voinţa colectivă exprimată prin norma de drept civil este de înţeles că trebuie să fie cunoscută. fiind vorba de un simplu caracter. 998 Cod Civil). Astfel. care însă. Acest caracter voliţional este comun tuturor raporturilor juridice. Pentru această categorie se vorbeşte în doctrină de “ caracterul dublu voliţional ” ori “ dublu caracter voliţional “ fiind de preferat cea dintâi denumire. însă. Aceasta se transmite şi relaţiei sociale care este reglementată prin norma juridică. dar să apară în momentul stingerii acestuia. în cadrul acestui raport juridic. 11 . Chiar dacă nu voieşte să stingă acest raport juridic. Există şi un aspect specific raportului juridic civil izvorât dintr-un act juridic civil constând în manifestarea de voinţă în scopul de a produce efecte juridice.către legiuitor atunci când s-a adoptat norma juridică civilă. caracterul dublu voliţional este raportat la momentul formării raportului juridic civil. constând în repararea prejudiciului cauzat. s-a născut în temeiul legii. să existe în momentul în care între părţi se leagă raportul juridic civil. când obligaţia născută în cadrul unui raport juridic civil doar în temeiul legii este executată în mod voluntar (nu silit). ce va duce la stingerea raportului juridic respectiv . Cea de-a doua voinţă . dintr-un delict civil (fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu) se naşte raportul de răspundere civilă delictuală doar pe baza voinţei exprimate în lege (art. care are.este voinţă de stat. la această categorie de raporturi juridice civile. autorul faptei ilicite va putea fi obligat. Bineînţeles. două aspecte. Norma juridică are o trăsătură fundamentală . În acest caz caracterul dublu voliţional este prezent nu la naşterea ci la stingerea raportului juridic. poate să nu existe în momentul naşterii raportului juridic. Autorul nu a dorit naşterea acestei obligaţii. Autorului faptei ilicite îi revine obligaţia de a repara prejudiciul. Prin urmare. la executarea obligaţiei. există şi voinţa autorilor sau autorului actului respectiv (contract sau act unilateral). a voinţei legiuitorului. Un astfel de exemplu priveşte raportul de răspundere delictuală. însă în cazul arătat. poate avea loc şi o reparare voluntară a prejudiciului. De obicei. pe lângă voinţa exprimată în norme de drept civil care reglementează actul juridic civil. tot prin voinţa legii.

a) Părţile sau subiectele raportului juridic civil sunt persoanele fizice şi juridice care sunt titularele drepturilor şi obligaţiilor civile. iar nu de poziţia subiectelor de drept faţă de legea civilă. STRUCTURA RAPORTULUI JURIDIC CIVIL Raportul juridic cuprinde structural trei elemente constitutive: părţile. 66 . Indiferent că o parte din raportul juridic civil are numai drepturi.Curs pentru uzul studenţilor. Conţinutul acestui caracter se exprimă prin nesubordonarea unei părţi faţă de cealaltă. iar cealaltă parte numai obligaţii. ci şi un caracter propriu raportului juridic civil. întrucât în cazul “caracterului ” este vorba de poziţia unei părţi faţă de cealaltă. Nu trebuie confundat acest caracter cu principiul fundamental al dreptului civil care este “ principiul egalităţii în faţa legii civile ”. 3. nici una dintre ele nu va putea impune. pe cale unilaterală.partea generală . 12 p. b) Conţinutul raportului juridic civil este dat de totalitatea drepturilor subiective civile şi a obligaţiilor civile pe care le au părţile. celeilalte părţi voinţa sa. obiectul . nu va avea la dispoziţie mijloace proprii de constrângere faţă de cealaltă parte 5. ori că drepturile şi obligaţiile lor în cadrul raportului juridic civil nu sunt egale.Drept Civil . conţinutul . poziţia lor juridică va fi întotdeauna egală. Editura Eminescu. De asemenea.Raportul juridic civil se caracterizează prin poziţia de egalitate juridică a părţilor. Egalitatea juridică a părţilor reprezintă nu numai metoda de reglementare a dreptului civil. 1987. această egalitate juridică a părţilor nu trebuie înţeleasă în sensul egalităţii de patrimonii între părţi sau că părţile ar avea un număr egal de drepturi subiective civile şi de obligaţii. 5 5 Ernest Lupan .

care este Decretul nr. În cele ce urmează vom analiza pe scurt aceste trei elemente. adică un colectiv de oameni care. 31/1954.31din 1954 privind persoanele fizice şi persoanele juridice.1 PĂRŢILE RAPORTULUI JURIDIC CIVIL În acest subcapitol ne vom referi numai la câteva noţiuni elementare privind părţile raportului juridic civil. care sunt subiecte colective de drept civil. Există două mari categorii de subiecte de drept civil: . . 3. privit ca titular de drepturi şi obligaţii civile. folosită de Decretul nr. Această noţiune este folosită de legea de bază în materia subiectelor de drept civil.c) respecte. absolut necesare înţelegerii depline a celorlalte două elemente ce constituie tema lucrării noastre. respectiv conţinutul şi obiectul raportului juridic civil. cele trei elemente enumerate (enunţate) mai sus trebuie să fie întrunite cumulativ.persoanele juridice (numite şi persoane morale) . Obiectul raportului juridic civil constă în conduita părţilor. care sunt subiecte individuale de drept civil. întrunind condiţiile prevăzute de lege.persoanele fizice. adică omul. inclusiv subiectele raportului juridic civil. 13 . de asemenea. este titular de drepturi subiective şi obligaţii civile. Această noţiune este. adică în acţiunile sau inacţiunile la care sunt îndrituite părţile sau de care sunt ţinute să le Pentru a fi în prezenţa unui raport juridic civil. urmând să detaliem în cuprinsul capitolelor următoare cele două elemente ce constituie tema lucrării noastre.

subiecte colective de drept civil . Putem formula. . 14 “subiect de drept civil ” reprezintă diferenţa specifică în raport cu noţiunea “subiect de drept .să aibă un scop determinat.minorii sub 14 ani care sunt persoane lipsite de capacitate de exerciţiu . există două categorii de subiecte de drept civil : . definiţia generală a subiectului de drept civil ca fiind acea specie de subiecte de drept care cuprinde persoana fizică şi persoana juridică. Aşadar. . . persoanele fizice se împart în : . având capacitate de exerciţiu restrânsă . persoanele fizice : . Aşa cum dreptul civil este o parte a dreptului român.persoane juridice .minorii între 14 şi 18 ani.majorii.Pentru a avea calitatea de persoană juridică. noţiunea de “.să aibă o organizare proprie . entitatea trebuie să întrunească următoarele condiţii cumulativ: .să aibă un patrimoniu distinct . După criteriul cetăţeniei. care sunt persoane fizice peste 18 ani cu capacitate de exerciţiu deplină . Fiecare dintre aceste două categorii se subîmparte în : A. în calitate de titulari de drepturi subiective şi obligaţii civile. .cetăţeni români .persoane fizice .subiecte individuale de drept civil . . astfel. care este genul proxim. în acord cu interesele obşteşti .

După criteriul naţionalităţii. se pot deosebi : . Pentru a determina subiectele raportului juridic civil.persoanele juridice mixte . B.persoanele juridice particulare ori private . .persoane juridice de naţionalitate română ( în principiu. . Subiectul pasiv este format din totalitatea celorlalte subiecte de drept civil. . apatrizi şi persoană cu dublă cetăţenie (din care nici una nu este română) . trebuie făcută o distincţie: . persoanele juridice : . care este însuşi titularul dreptului respectiv. Prin determinarea subiectelor raportului juridic civil putem cunoaşte părţile acestui raport. deci este vorba de un subiect pasiv nedeterminat.cetăţeni străini. .în ceea ce priveşte raporturile civile care au în conţinutul lor un drept absolut (un drept real sau un drept nepatrimonial). este cunoscut sau determinat numai subiectul activ al raportului juridic.. este determinat atât subiectul activ (creditorul) cât şi subiectul pasiv (debitorul ). ea are incidenţă şi asupra dreptului privat cum este dreptul civil.în ceea ce priveşte raporturile civile care au în conţinut un drept relativ (un drept de creanţă). Deşi această clasificare este importantă mai ales din punctul de vedere al dreptului public. cele cu sediul România ) .persoanele juridice cooperatiste şi obşteşti .persoanele juridice de stat . 15 în .persoane juridice de altă naţionalitate ( străină ) .

fiecare cunoscându-şi cota ideală de drept (1/2.indiviziunea . 2001. generic.în cazul proprietăţii comune. fie ca subiecte active.mai multe persoane deţin împreună un bun sau mai multe bunuri determinate. adică ceea ce în doctrină poartă denumirea de “pluralitatea subiectelor raportului juridic civil “. 1/4. etc ).R. fie ca subiecte pasive.în cazul proprietăţii exclusive.coproprietatea . este constituit. fiecare coindivizar cunoscându-şi cota parte de drept. astfel că dreptul său se întâlneşte cu al celorlalţi în orice părticică a bunului 6. întotdeauna din toate celelalte subiecte de drept civil. prin folosirea criteriului gradului de contribuţie la dobândirea bunurilor comune. exclusiv titularul dreptului de proprietate.este acea formă a proprietăţii comune caracteristică stăpânirii bunurilor dobândite în timpul căsătoriei de către soţi. nedeterminat. dar nu are o parte determinată din bunul respectiv.Analizăm în continuare situaţiile în care raportul juridic civil este stabilit între mai multe persoane. Proprietatea comună se întâlneşte sub următoarele trei forme : . Editura Şansa S. pluralitatea activă există dacă sunt mai mulţi titulari ai dreptului de proprietate asupra unui bun ori asupra unei mase de bunuri. Bucureşti. 6 Gheorghe Beleiu . Subiectele Dreptului Civil.devălmăşia . dar nu are un anumit bun ori anumite bunuri determinate pe care să le deţină în exclusivitate (ex: moştenitorii defunctului dobândesc masa succesorală). subiectul pasiv. Partea fiecăruia este determinată prin lege.Drept civil român .68 16 6 . .L. Aşadar. În cazul raporturilor civile patrimoniale reale. În schimb. p. privit în materialitatea lui. mai multe persoane determinate . Cele trei forme ale proprietăţii comune încetează prin împărţire ori partaj judiciar sau voluntar. subiectul activ poate fi o persoană . .Introducere în dreptul civil.mai multe persoane deţin o masă de bunuri. având în conţinut dreptul de proprietate.

ceea ce înseamnă : .în caz de pluralitate pasivă. nu trebuie prevăzută expres.când sunt mai mulţi creditori . Fiind o regulă.există mai mulţi cretori şi mai mulţi debitori . Când contribuţia fiecăruia este determinată.există mai mulţi debitori .în caz de pluralitate activă. 17 debitor . fiecare din debitori este ţinut doar de partea sa din datoria comună.când sunt mai mulţi debitori .există mai mulţi creditori . Excepţiile constau în solidaritate şi indivizibilitate. . În domeniul raporturilor obligaţionale (de creanţă) pluralitatea poate fi: .solidaritatea pasivă .mixtă . debitorul plătitor având drept de regres contra celorlalţi codebitori. precizându-se că. când opera comună este creată de mai multe persoane.solidaritatea activă . oricare dintre debitori este ţinut pentru întreaga datorie. Sunt exceptate de la regula divizibilităţii şi situaţiile în care obiectul este prin natura lui indivizibil sau este privit ca indivizibil prin convenţia părţilor. . În caz de solidaritate pasivă. . Astfel : . fiecare din creditori nu poate cere de la decât partea sa din creanţa comună . fiecare din creditori este îndreptăţit să pretindă întreaga datorie de la debitor. încetând şi solidaritatea. . Dacă unul din debitori plăteşte creanţa se stinge faţă de creditor. iar când nu este determinată opera este indivizibilă. opera este divizibilă. debitorul plătitor liberându-se faţă de toţi creditorii solidari.activă . pluralitatea activă cunoaşte forma de coautorat.pasivă . divizibilitatea se prezumă. în principiu. obligaţiile civile sunt conjuncte.În situaţia raporturilor juridice nepatrimoniale: izvorâte din creaţia intelectuală. În această situaţie regula este divizibilitatea. În caz de solidaritate activă.

Capacitatea civilă cuprinde capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu. cât şi o schimbare a subiectului pasiv ( debitorul). pe când indivizibilitatea poate izvorî (şi) din natura bunului care formează obiectul obligaţiei.“ Când delictul sau cvasidelictul este imputabil mai multor persoane.dacă există un izvor comun . subrogaţia personală.există şi un izvor propriu : solidaritatea poate rezulta (şi) din lege (solidaritatea legală . Schimbarea subiectului pasiv se face prin: stipulaţia pentru altul. Deşi. Pentru ca o persoană fizică sau juridică să poată participa la un raport juridic civil trebuie să aibă capacitate civilă. a omului de a avea drepturi şi obligaţii civile.întinderea lor . În continuare vom analiza problema schimbării subiectelor raportului juridic civil. între solidaritatea pasivă şi indivizibilitate nu ar exista nici o diferenţă. oricare dintre codebitori este ţinut de întreaga datorie. Capacitatea de folosinţă este aptitudinea. 1003 Cod Civil . în cazul raporturilor juridice civile patrimoniale schimbarea subiectului activ se realizează prin transmiterea bunului care se află în circuitul civil în condiţiile legii (de exemplu prin vânzarea bunului aflat în proprietatea cuiva către o altă persoană care devine proprietar).izvorul lor . aceste persoane sunt ţinute solidar pentru despăgubire”). novaţia prin schimbare de debitor. Situaţia raporturilor juridice civile patrimoniale obligaţionale este diferită. aparent. generală şi abstractă. 18 . în realitate există deosebiri importante privitoare la : .ex : art.solidaritatea funcţionează numai faţă de cei între care s-a născut (faţă de moştenitori obligaţia se transmite divizată). poprire. . Astfel. Schimbarea subiectului activ se face prin: cesiune de creanţă. novaţia prin schimbare de creditor.În caz de indivizibilitate. astfel : poate interveni atât o schimbare a subiectului activ (creditorul). delegaţia (perfectă şi imperfectă).convenţia . pe când indivizibilitatea se transmite şi către succesori.

31/1954 19 .Capacitatea de exerciţiu este aptitudinea omului de a-şi exercita drepturile civile şi de a-şi executa obligaţiile civile. În ţara noastră. naţionalitatea. ea este generală şi egală pentru toţi. Capacitatea de folosinţă începe la naşterea persoanei şi încetează la moartea acesteia. rasa. În ceea ce priveşte capacitatea de folosinţă a persoanei juridice.4 din Decretul nr.îngrădiri cu caracter de sancţiune . gradul de cultură sau originea să aibă vreo înrâurire asupra capacităţii7 . fără ca sexul. prin încheierea de acte juridice civile. De aceea. aceasta se deosebeşte de cea a persoanei fizice prin faptul că ea nu este generală şi egală pentru toate persoanele juridice. În dreptul comparat se întâlnesc şi situaţii când copilul trebuie să fie şi viabil. nici parţial la capacitatea sa de folosinţă. persoana fizică nu poate renunţa nici total. Există şi îngrădiri ale capacităţii de folosinţă : . ci este specială fiecăreia dintre acestea. religia. capacitatea de folosinţă este recunoscută tuturor persoanelor fizice. Tot astfel.îngrădiri care au drept scop ocrotirea unor persoane . conform căreia: drepturile copilului sunt recunoscute încă de la data concepţiei cu condiţia ca acesta să se nască viu. 7 Conform art. În orice caz. Toate persoanele fizice pot dobândi drepturile şi obligaţiile recunoscute de actele normative în vigoare. Legea consacră şi o capacitate de folosinţă anticipată. acestea trebuie prevăzute în mod expres de lege. deoarece capacitatea de folosinţă este o însuşire esenţială şi inerentă a persoanei fizice. eventualele restrângeri şi limitări în acest sens existând numai în cazurile şi condiţiile prevăzute expres de lege. .

actul de înfiinţare sau statut 8 . formării patrimoniului. De aceea. Se conturează astfel ceea ce se denumeşte .minorul sub 14 ani nu are capacitate de exetciţiu . unul din elementele constitutive ale persoanei juridice este scopul acesteia. Capacitatea de folosinţă deplină a persoanei juridice începe. înainte de momentul înfiinţării acesteia. lucru precizat expres de Decretul nr. Recunoaşterea capacităţii de folosinţă nu include întotdeauna. Această capacitate anticipată este mărginită la efectuarea operaţiunilor necesare înfiinţării. în principiu. Pentru ca cineva să-şi poate realiza drepturile sau să-şi asume obligaţiile prin actele sale proprii. stabilit prin lege. îndeplinirea acestor formalităţi legale necesare înfiinţării. etc . şi posibilitatea persoanelor respective de a-şi exercita drepturile şi obligaţiile prin acte proprii.principiul specialităţii capacităţii de folosinţă. persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei. persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi (şi obligaţii) ce se încadrează în specificul domeniului său de activitate. de la momentul înfiinţării acesteia şi durează până când aceasta încetează a mai exista. 34 din Decretul nr. 31/1954. deoarece el îi stabileşte limitele şi îi precizează conţinutul. trebuie să fie capabil să înţeleagă şi să aprecieze consecinţele actelor sale.După cum se ştie. săvârşind personal acte juridice. Sancţiunea pentru încălcarea acestui pricipiu este nulitatea absolută. 31/1954 20 . Acest scop este determinat pentru precizarea capacităţii sale de folosinţă. 8 Conform art. Cu alte cuvinte. restrânsă. În cazul persoanelor fizice putem deosebi : . tocmai spre a permite persoanei juridice să dobândească drepturile şi să-şi exercite obligaţiile pentru a lua fiinţă în mod valabil. Astfel. exercitarea personală a drepturilor şi obligaţiilor în raporturile juridice este condiţionată şi de ponderea capacităţii de exerciţiu aşa cum am definit-o mai sus. Se recunoaşte persoanei juridice şi o capacitate de folosinţă anticipată.

Cel lipsit de capacitate de exerciţiu încheie acte juridice prin reprezentanţii săi legali. Bucureşti. sunt actele persoanei juridice însăşi. . raporturile dintre persoana juridică şi cei ce alcătuiesc organele sale sunt supuse. Editura Şansa S.8 alin. Pe de altă parte.4 din Codul Familiei . Ea se dobândeşte odată cu desemnarea organelor de conducere ale persoanei juridice. dacă nu se prevede altfel prin lege.. cu condiţia să fi împlinit 16 ani. uneori. Cel care are capacitate de exerciţiu restrânsă încheie acte juridice personal dar cu încuviinţarea părinţilor. cu precizarea că actele juridice se încheie de către organele de conducere ale acestora. cum ar fi contractul de muncă. În mod excepţional cel cu capacitate restrânsă de exerciţiu poate încheia personal şi singur anumite acte juridice. a tutorelui şi.3 din Decretul nr. prin asemănare. Persoanele juridice dispun şi ele de capacitate de exerciţiu. în limitele puterilor ce le-au fost conferite.R.cel care a împlinit 18 ani are capacitate de exerciţiu deplină .minorul între 14 şi 18 ani are capacitate de exerciţiu restrânsă . însă. a autorităţii tutelare. o altă opinie fiind în sensul dobândirii9 capacităţii de exerciţiu de la data dobândirii capacităţii de folosinţă .L.minorul care se căsătoreşte dobândeşte capacitate de exerciţiu deplină. dispunând singur de sumele pe care le-a dobândit prin munca sa proprie. cu precizarea că numai femeia se poate căsători la 16 sau 15 ani cu dispensă medicală în condiţiile art. regulilor mandatului. Noi am achiesat la cea deja expusă anterior. 394 21 9 . 2001. Subiectele dreptului civil. act de înfiinţare sau statut. Eventualele prejudicii cauzate de membrii Gheorghe Beleiu.Drep Civil român-Introducere în dreptul civil . În literatura de specialitate există o controversă în ceea ce priveşte începutul capacităţii de exerciţiu a persoanei juridice. . 31/1954 şi art. Actele juridice încheiate de aceste organe.. p.

în limitele dreptului şi moralei. Bineînţeles că principiul specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanei juridice.reprezentative pentru aspectele teoretice ce se vor analiza. imprimă o limitare capacităţii de exerciţiu. Astfel. ambele elemente .persoană fizică sau juridică . Dreptul subiectiv civil şi obligaţia civilă corelativă constituie.mai întâi dreptul subiectiv civil şi apoi obligaţia civilă . cu rezerva regresului ulterior al acesteia împotriva celui vinovat. în sensul că aceasta poate încheia acele acte ce vizează drepturi şi obligaţii ce corespund capacităţii de folosinţă specifice acesteia. în capitolul următor. prin urmare. 3. prin conţinutul acestui raport se înţelege totalitatea drepturilor şi obligaţiilor civile pe care le au părţile lui. dar şi particulare: definiţie. să aibă o anumită conduită.CONŢINUTUL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL După cum am arătat la “Structura raportului juridic civil”.în virtutea căreia aceasta poate.organelor de conducere nasc obligaţia reparării pentru însăşi persoana juridică. elementele conţinutului raportului juridic civil. Cunoaşterea acestor elemente implică o analiză atentă şi distinctă a fiecăruia. importanţă. dreptul subiectiv civil este posibilitatea recunoscută de legea civilă subiectului activ . ocrotire. exemple practice . recunoaştere. exercitare. Pentru început ne vom mărgini să reţinem definiţiile dreptului subiectiv civil şi obligaţiei civile. Vom avea în vedere.în aspectele lor generale. să pretindă o conduită 22 . clasificare.2.

Bucureşti.10 Aşa cum vom arăta există o serie de formulări regăsite în doctrină. există o serie de definiţii. însă diferite ca optică de abordare : definirea prin accentuarea laturii pasive a raportului juridic de obligaţie . şi să ceară concursul forţei coercitive. faţă de noţiunea de “bunuri”. a statului în caz de nevoie. nediferind însă ca substanţă. Subiectele dreptului civil.Drep Civil român-Introducere în dreptul civil .3. prin obiectul raportului juridic înţelegem conduita părţilor. p. nediferite însă ca substanţă.de la subiectul pasiv.atât cea activă cât şi cea pasivă. Mai mult. Aşa cum vom vedea şi în acest caz. ca obiecte derivate ale raportului juridic civil. Gheorghe Beleiu. Obligaţia civilă este definită ca fiind îndatorirea subiectului pasiv al raportului juridic civil de a avea o anumită conduită. să facă ori să nu facă ceva .sau prin luarea în considerare a ambelor laturi . pentru o exactă definire a noţiunii se vor impune delimitări faţă de noţiunea de “conţinut” al raportului juridic civil. OBIECTUL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL Aşa cum am precizat. 3. conduită care poate consta în a da. Vom detalia aspectele privind bunurile.cum este situaţia definiţiei prezentate mai sus . 74 10 23 . la nevoie. Problema obiectului raportului juridic civil. având în vedere importanţa covârşitoare a acestora în viaţa socială şi implicit în problematica juridică.. adică acţiunile sau inacţiunile la care sunt îndrituite părţile sau de care sunt ţinute să le respecte. Editura Şansa S. poate fi impusă prin forţa coercitivă a statului.R. corespunzătoare dreptului subiectiv corelativ.corespunzătoare . aşa cum o vom detalia a format obiect de controversă.L. 2001.să dea. a face ori a nu face ceva şi care.

CAPITOLUL II CONŢINUTUL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL 1. 24 .1 NOŢIUNE Aşa cum am precizat.DREPTUL SUBIECTIV CIVIL 1. prin conţinutul raportului juridic civil se înţelege totalitatea drepturilor subiective şi a obligaţiilor civile pe care le au părţile.

Oricărui drept subiectiv civil îi corespunde o obligaţie civilă corelativă.1988. aparatul de constrângere al statului ” 12. vol.Elementele Dreptului Civil . În literatura de specialitate s-au formulat.30 Eleonora Roman -Tratat de Drept Civil.p. iar pe de altă parte există unele definiţii pentru anumite drepturi subiective civile. să fie nu numai respectate. 1998. Bucureşti.I-partea generală. Într-o altă formulare dreptul subiectiv este “puterea sau prerogativa recunoscută de dreptul obiectiv persoanelor fizice sau persoanelor juridice (denumite titulare ale dreptului). de a pretinde subiectelor pasive să dea ori să facă sau să nu facă ceva (să săvârşească sau să se abţină de la săvârşirea unei acţiuni). Editura ALL. ci să fie. sprijinite de societate prin organele sale spre a fi aduse la îndeplinire efectele raporturilor create “11. adică nesupărate de alţii sau de societate prin organele sale. aptitudinile şi puterile sale care nu sunt îngrădite. Bucureşti. definiţiile formulate în doctrină diferă mai mult ca formulare nu ca esenţă. iar oblgaţiile constituie latura pasivă a acestuia. prerogativă Matei B. atunci când ele s-au tradus în acte de voinţă creatoare de raporturi cu alţii.182 . În formularea acestora s-a plecat de la împrejurarea că nu există o definiţie legală a acestuia.1967 25 11 12 . mai exact în limita în care ele nu sunt îngrădite prin lege. p. în calitatea lor de subiecte active ale raportului juridic. Matei Cantacuzino definea dreptul subiectiv ca fiind “ puterea ce o are fiecare individ de a pretinde ca facultăţile. sau. Oricum. de-a lungul timpului o serie de definiţii ale dreptului subiectiv civil. Academicianul Paul Mircea Cosmovici defineşte dreptul subiectiv civil ca fiind “prerogativa pe care o acordă unei persoane dreptul obiectiv. folosind la nevoie. Cantacuzino .Drepturile subiective constituie latura activă a conţinutului raportului juridic civil. Editura Dacia.

În Paul Mircea Cosmovici. sub sancţiunea recunoscută de lege. 1989.49 15 Ştefan Răuschi – Dreptu civil – Partea generala. în acord cu interesul obştesc şi cu normele de convieţuire socială” 14.. p.de la subiectul pasiv şi să ceară concursul forţei coercitive.în virtutea căreia aceasta poate. în scopul valorificării unui interes personal. să aibă o anumită conduită. Editura Dacia. Ştefan Răuschi defineşte dreptul subiectiv civil ca fiind “puterea (posibilitatea) sau prerogativa recunoscută de dreptul obiectiv persoanelor fizice sau juridice de a săvârşi anumite acţiuni. Astfel. să facă ori să nu facă ceva . direct. fie de situaţii juridice obiective care decurg din aplicarea normelor de drept într-un caz sau altul. să pretindă o conduită corespunzătoare . fie din situaţii subiective modelate . Editura Fundaţiei “Chemarea” Iaşi. Subiectele Dreptului Civil. în mod temporar. definiţie pe care o reţinem. statului. la forţa de constrângere a statului” 15 Într-o definiţie exhaustivă şi lapidară în acelaşi timp. p. 1994. dreptul subiectiv civil este “posibilitatea recunoscută de lege civilă subiectului activ . Într-o altă formulare. cum sunt cele care rezultă.Persoana juridica.Persoana fizică.să dea. p.garantată prin mijloace juridice. în limitele dreptului şi moralei.13 Ion Deleanu formulează: “dreptul subiectiv ar putea fi definit ca prerogativă conferită de lege în temeiul căreia titularul dreptului poate sau trebuie să desfăşoare o anumită conduită ori să ceară altora desfăşurarea unei conduite adecvate dreptului său.74 26 13 14 . Editura “Şansa”.63 Ion Deleanu – Drepturile subiective şi abuzul de drept. legitim şi juridic protejat. în caz de nevoie “ 16.Introducere in dreptul civil – Editura ALL. precum şi puterea de a pretinde subiectelor pasive să săvârşească sau să se abţină de la săvârşirea unei acţiuni. de pildă dintr-un contract şi care sunt garantate de dreptul obiectiv. întrucât nu poate fi vorba decât. Leon Duguit susţinea că noţiunea de drept subiectiv trebuie eliminată.de anumite persoane pentru folosinţa lor. p 49 16 Gheorghe Beleiu -Dreptul Civil Român . născut şi actual.Introducere în Dreptul Civil. Bucureşti. de a avea un anumit comportament sau de a pretinde o anumită conduită subiectului pasiv”. 2001. Bucureşti.persoană fizică ori persoană juridică . apelând. 1993. În literatura juridică sunt şi autori care au negat existenţa drepturilor subiective. la nevoie.

Astfel vom deosebi .în funcţie de opozabilitatea lor .în funcţie de intensitatea lor sau de gradul de certitudine acordat titularilor drepturi pure şi simple / drepturi afectate de modalităţi .drepturi patrimoniale / drepturi nepatrimoniale . prerogativă sau facultate).cum este cazul dreptului de creanţă . el însuşi.în funcţie de natura conţinutului lor .Introducere în dreptul civil. Paul Mirce Cosmovici. o anumită conduită (cum este cazul dreptului absolut real ori nepatrimonial). CLASIFICARE Multitudinea de drepturi subiective civile ar prilejui o sumedenie de clasificări folosind diferite criterii. . .drepturi absolute / drepturi relative . să nu facă ceva . subiectul activ: a) poate avea. p.ceea ce ne priveşte admitem existenţa drepturilor subiective civile ca expresie a personalităţii umane şi a dreptului nostru la viaţă în societatea în care trăim17 .ca drept relativ). doar câteva criterii mai importante cu consecinţe teoretice şi practice evidente. în caz de nevoie (în situaţia nerespectării. 1994.drepturi principale / drepturi accesorii.2. însă.în temeiul acestei posibilităţi (putere. 1.în funcţie de corelaţia dintre ele . Vom reţine. să facă.dreptul subiectiv civil este o posibilitate (putere. nesocotirii sau încălcării dreptului subiectiv civil). Editura ALL. b) poate pretinde o conduită corespunzătoare subiectului pasiv (să dea. . Bucureşti. c) poate apela la concursul forţei de constrângere a statului. prerogativă sau facultate) recunoscută de legea civilă subiectului activ. persoană fizică ori persoană juridică. În cuprinsul definiţiei reţinute de noi identificăm elementele definitorii ale dreptului subiectiv civil : . .63 27 17 .

dreptul la viaţa intimă şi privată . subiectul pasiv se individualizează în persoana autorului atingerii aduse. fiind cunoscut şi subiectul pasiv.dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale. ca subiecţi pasivi neindividualizaţi. Spre exemplu în situaţia primei clasificări precizate mai sus. fără de care dreptul nu se poate realiza. Totuşi. cărora le revine obligaţia negativă şi universală de a se abţine de la săvârşirea oricăror acte sau fapte de natură să aducă vreo atingere prerogativelor pe care dreptul respectiv le conferă titularului său.dreptul la viaţă. care va fi obligat să facă tot ceea ce este necesar pentru repunerea dreptului în starea anterioară încălcării. şi toţi ceilalţi participanţi la relaţiile sociale reglementate de lege. presupunând un raport juridic civil stabilit între una sau mai multe persoane determinate. Dreptul subiectiv civil relativ este acela în virtutea căruia titularul poate pretinde subiectului pasiv o conduită determinată. la sănătate. Vom analiza în continuare clasificarea propusă mai sus : Dreptul absolut este acel drept subiectiv civil care produce efecte faţă de toate persoanele fizice şi juridice (erga omnes). cu această din urmă precizare se impune reţinerea unui număr minim de criterii ce nasc câteva clasificări reluate pe larg în cadrul unor instituţii de drept civil. Sunt drepturi absolute toate drepturile personale nepatrimoniale . În momentul încălcării dreptului absolut.are cunoscut titularul său. dreptul la nume. la onoare. 28 . ca subiect activ. la reputaţie. Caracteristicile dreptului relativ sunt: .şi unele drepturi patrimoniale . . la integritate corporală. dreptul de autor. în momentul naşterii raportului juridic. se consideră mai corect analizată opozabilitatea lor când distingem drepturile reale de cele de creanţă.Sunt autori ce consideră inutilă clasificarea drepturilor subiective civile unor criterii care sunt analizate mai bine în cadrul unor anumite instituţii sau în contextul altor criterii.

cu excepţia a însuşi titularului dreptului subiectiv civil. reluăm în aceeaşi structură caracteristicile dreptului subiectiv civil absolut: . titularul obligaţiei corelative este nedeterminat. Aceste drepturi sunt de regulă. fiind format din totalitatea tuturor celorlalte subiecte de drept civil.erga omnes .îi corespunde o obligaţie ce are ca obiect: a da..este acel drept patrimonial în virtutea căruia titularul său îşi poate exercita prerogativele asupra unui bun fără concursul altcuiva. a face ori a nu face (ceva ce s-ar fi putut face în lipsa obligaţiei) pe care o are un subiect pasiv determinat .îi corespunde obligaţia generală şi negativă de a nu i se aduce atingere.jus in re .este acel drept patrimonial în temeiul 29 .în sensul că tuturor subiectelor de drept civil le revine obligaţia de a nu-l încălca. Dreptul de creanţă . evaluabil în bani. . evaluabil în bani. Dreptul patrimonial este dreptul subiectiv civil care are un conţinut economic. În raport cu clasificarea anterioară dreptul patrimonial poate fi absolut (dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale) sau relativ (dreptul de creanţă).este opozabil numai subiectului pasiv determinat. reţinem: Dreptul real .are cunoscut numai titularul său. fiind intim legat de personalitatea umană.este opozabil tuturor . Pentru comparaţie. .jus ad personam . transmisibile în individualitatea lor de la un subiect la altul şi se pot pierde prin scurgerea timpului (sunt prescriptibile). În ceea ce priveşte clasificarea drepturilor patrimoniale în drepturi reale şi drepturi de creanţă. Dreptul personal nepatrimonial este dreptul subiectiv care nu are un conţinut economic. dacă titularul dreptului nu şi-l exercită într-o anumită perioadă de timp expres prevăzută de lege.

Deosebiri : . nefăcând parte din patrimoniul persoanei. Prerogativa urmăririi constă în posibilitatea titularului dreptului real de a urmări bunul în mâinile oricui s-ar găsi.ambele sunt patrimoniale . poate pretinde subiectului pasiv. exercitându-se numai personal (nu şi prin reprezentare). remarcăm că acesta este un drept absolut. pe când.drepturile reale sunt limitate.ambele au cunoscute titularii lor ca subiecte active. a nu face (aut non facere) sau a da (aut dare). pe când drepturile de creanţă sunt nelimitate . . dar a nu face ceva înseamnă în acest caz obligaţia debitorului de a nu face ceva ce ar fi putut face dacă nu s-ar fi obligat la abstenţiune. Revenind la dreptul personal nepatrimonial.în cazul dreptului real nu este cunoscut subiectul pasiv. pe când dreptului de creanţă îi corespunde o obligaţie al cărui obiect poate fi: a face (aut facere). 30 . iar prerogativa preferinţei constă în posibilitatea titularului dreptului real de a-şi realiza dreptul său cu întâietate sau preferinţă . fiind nedeterminat. opozabil erga-omnes. nefiind cesibil către alte persoane prin acte juridice. . . netransmiţându-se prin moştenire. dreptul la acţiune privind valorificarea sa în justiţie fiind imprescriptibil (cu excepţia cazurilor expres prevăzute de lege). să dea. să facă sau să nu facă ceva. Se impune o scurtă comparaţie între cele două categorii de drepturi: Asemănări : . numit creditor. dreptului real îi corespunde o obligaţie generală şi negativă. . numit debitor. de non-facere. iar nu şi dreptul de creanţă. în cazul dreptului de creanţă sunt determinaţi ambii subiecţi cel activ (creditorul) şi cel pasiv (debitorul) .sub aspectele obligaţiei civile corelative.numai dreptul real este însoţit de prerogativa urmăririi şi de cea a preferinţei.căruia subiectul activ.

dreptul la o stare civilă. dreptul la domiciliu şi reşedinţă. la rândul lor se clasifică în drepturi reale principale şi drepturi reale accesorii. nu dă naştere. dreptul la onoare. artistică ori ştiinţifică şi din invenţie. titularul putând renunţa la ele. fiind astfel transmisibile.drepturi care privesc atributele de identificare ale persoanei. Fiind legate de individualitatea persoanei. penale). astfel : a) persoana fizică: dreptul la nume. Este principal acel drept subiectiv civil care are o existenţă de sine stătătoare. etc. Un asemenea drept este cel de a fi recunoscut ca autor al operei ori invenţiei (numit “ dreptul la paternitatea operei sau invenţiei “).drepturi care privesc latura personal-nepatrimonială a drepturilor de creaţie intelectuală ce izvorăsc din opera literară. În aceste cazuri prerogativele patrimoniale urmează regimul drepturilor patrimoniale. cel mai adesea numai un prejudiciu moral. administrative. pentru care se acordă reparaţii social-morale (prin aplicarea unor sancţiuni disciplinare. . De exemplu . dreptul la sănătate. unei obligaţii de reparaţie patrimonială. încălcarea drepturilor personale nepatrimoniale. din dreptul de inventator decurge dreptul de recompensă. drepturile nepatrimoniale sunt drepturi principale. b) persoana juridică: dreptul la denumire. soarta sa nedepinzând de vreun alt drept.Din categoria drepturilor personale nepatrimoniale fac parte : . dreptul la demnitatea umană . . dreptul la pseudonim. Este accesoriu acel drept subiectiv civil a 31 .dreptul de autor dă naştere unui drept de remuneraţie. Principial. în principiu. ci. Drepturile reale.drepturi care privesc integritatea fizică şi morală şi existenţa persoanei: dreptul la viaţă. cinste ori reputaţie. dreptul la sediu. fără ca dreptul nepatrimonial care le-a generat să dispară. deoarece ea nu atrage întodeauna o pagubă materială. Uneori drepturile personale nepatrimoniale pot fi legate şi de drepturi patrimoniale.

Iaşi.dreptul de proprietate privată . Persoana juridică Editura. dreptul de servitute . . 1993.dreptul de uz .Drept Civil -partea generală. 77 32 . . în sensul că el există pe lângă un alt drept principal. existenţa lui valabilă. p.53 19 Ştefan Răuschi . 1993. Această clasificare îşi are rezonanţa în adagiul accesorium sequitur principale. Dreptul real accesoriu este dreptul subiectiv care nu are o existenţă de sine stătătoare. Dreptul real principal este un drept subiectiv de sine stătător.Drept Civil -partea generală. dreptul de superficie . Fundaţiei “Chemarea “ Iaşi. p. astfel încât naşterea. Deci naşterea.dreptul de uzufruct . valabilitatea şi stingerea unui drept principal nu sunt condiţionate de existenţa valabilă a unui alt drept.dreptul de abitaţie . precum şi stingerea depind de existenţa valabilă a dreptului principal19.cărui soartă juridică depinde de existenţa unui alt drept subiectiv civil. sub protecţia legii18. cu rol de drept principal. . 18 Ştefan Răuschi . Persoana fizică. . în faţa instanţelor s-au ridicat probleme interesante. dreptul de Referitor la materia drepturilor reale principale. Persoana juridică Editura Fundatiei ". titularul poate pretinde altui sau altor persoane o anumită conduită sau să desfăşoare el însuşi o anumită conduită. care dă naştere în mod direct unui drept la acţiune şi în puterea căruia. în sensul că soarta dreptului accesoriu este determinată de cea a dreptului principal. Persoana fizică. Drepturile reale principale sunt limitate ca număr şi anume: proprietate publică .

cu acces la bucătărie şi cămară însă. cât şi să se restituie cotravaloarea folosinţei imobilului şi a bunurilor personale însuşite de pârâţi. pârâţii s-au extins în tot imobilul interzicându-i folosirea spaţiului de proprietate. încorporat în contractul încheiat în formă autentică. a admis.I. prin sentinţa civilă nr. 1767 din 29 septembrie 1992) S. În motivarea acţiunii.Astfel: 1) Nerespectarea de către cumpărători a clauzei prin care s-a constituit în favoarea vânzătoarei un drept real imobiliar de abitaţie chiar în cazul în care culpa acestora ar fi dovedită. reclamanta urmând să restituie pârâţilor preţul de 100. 1552 din 17 septembrie 1991. fără consimţământul reclamantei. fiind nevoită să se mute la fiul său din Târgovişte. solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea contactului de vânzare.S. În vederea valorificării dreptului său derivând din actul juridic cu caracter constitutiv. la alegere. cât şi a fructelor rezultate de pe teren pe ultimii trei ani. fie o acţiune reală (confesorie).cumpărare. între reclamantă şi pârâţi s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare. şi M. prin care vânzătoarea şi-a rezervat dreptul de a locui pe tot restul vieţii într-una din camere cât şi de a folosi bucătăria imobilului 33 . a chemat în judecată pe pârâţii M. vânzătoarea are la dispoziţie.C. fie o acţiune personală fundată pe actul juridic care constituie titlul abitaţiei. . Judecătoria Târgovişte. nu justifică soluţia de rezoluţiune a contractului de vânzarecumpărare. de asemenea. în parte acţiunea reclamantei şi a anulat contractul de vânzarecumpărare intervenit între părţi. a mai precizat că pârâţii au interzis accesul persoanelor care o îngrijau sau o vizitau. În motivarea soluţiei s-a reţinut că. reclamanta a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâţii şi-a rezervat dreptul de a locui în camera de la mijloc a casei. pentru a reintra în spaţiul locativ a cărui folosinţă şi-a rezervato.000 lei plătit la data cumpărării imobilului. care îndeplineşte pentru titularul unui drept de abitaţie acelaşi rol pe care îl are acţiunea în revendicare pentru proprietar. ( Decizia Secţiei civile nr.Gh. încheiat în formă autentică la 10 martie 1984.

de Tribunalul judeţean Dîmboviţa. pentru motivele ce se vor arăta în continuare. împotriva hotărârilor pronunţate în cauză s-a declarat recurs extraordinar de procurorul general pe motiv că sunt vădit netemeinice şi esenţial nelegale. În motivarea recursului extraordinar s-a susţinut că instanţele au făcut o incompletă analiză a probelor dosarului omiţând să analizeze declaraţiile unor martori din care rezultă că timp de mai mulţi ani pârâţii au fost în bune relaţii cu reclamanta căreia i-au asigurat normala folosinţă a spaţiului locativ pe care şi l-a rezervat. Constatând că prima instanţă a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare pentru cauze ulterioare şi nu concomitente momentului încheierii convenţiei.D. tribunalul judeţean a menţinut soluţia dar a substituit motivarea. sub influenţa unor rude.19 din Legea nr. astfel că. 329 din Codul de procedură civilă. În conformitate cu prevederile art.I. dar că din iulie 1990. 77 din 29 ianuarie 1992. Prin acţiune reclamanta a solicitat rezoluţiunea contractului de vânzare- 34 . aceasta din urmă este îndreptăţită să solicite rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în formă autentică la 10 martie 1984. 60/1968 şi ale art. S-a mai menţionat că. Recursul extraordinar este întemeiat. împotriva sentinţei au fost respinse. şi pârâţii M. aşa după cum rezultă din probele administrate.Gh.înstrăinat.C. nu a fost respectată de cumpărători. clauză care. vânzătoarea şi-a părăsit fără justificare locuinţa şi s-a mutat la fiul său. care au alungat-o din casă pe vânzătoare. soluţia primei instanţe este justă întrucât din probele administrate rezultă că pârâţii cumpărători nu au respectat clauza potrivit căreia vânzătoarea are dreptul de a locui pe toată durata vieţii într-una din camerele casei cu acces la bucătărie şi cămară. şi M. prin decizia nr. S-a arătat că. problema prescripţiei nu se pune deoarece dreptul la acţiune s-a născut abia în iulie 1990. în momentul în care pârâţii au interzis accesul reclamantei la încăperea a cărei folosinţă şi-a rezervat-o. Recursurile declarate de reclamanta S.

având ca obiect proprietatea asupra casei şi celorlalte construcţii şi preţul. se constată că acesta cuprinde în fond. contractul de vânzare-cumpărare. nu justifică soluţia instanţelor care au dispus rezoluţionarea contractului de vânzarecumpărare.cumpărare pe motiv că pârâţii cumpărători nu şi-au îndeplinit obligaţiile pe care şi leau asumat. Din examinarea contractului de vânzare-cumpărare. dar a pretins că aceştia o împiedică să locuiască în încăperea a cărei folosinţă şi-a rezervat-o. 35 . două acte juridice distincte. reclamanta are la dispoziţie. încorporate în acelaşi înscris şi anume. pe de o parte. deci. pe de altă parte. Cum instanţele nu au clarificat obiectul cererii reclamantei şi au soluţionat pricina în afara cadrului legal arătat. că reclamanta nu avea posibilitatea să solicite rezoluţiunea actului translativ de proprietate deoarece pârâţii cumpărători şi-au executat obligaţiile asumate prin contractul de vânzare-cumpărare. care îndeplineşte pentru titularul unui drept de abitaţie acelaşi rol pe care îl are acţiunea în revendicare pentru proprietar. fie o acţiune reală (confesorie). Nerespectarea de către pârâţi a celui de-al doilea act juridic cuprins în contractul încheiat prin care s-a constituit în favoarea reclamantei un drept real imobiliar de abitaţie. fie o acţiune personală fundată pe actul juridic care constituie titlul abitaţiei. chiar în cazul în care culpa cumpărătorilor ar fi dovedită. Reclamanta nu a negat că pârâţii au plătit preţul convenit şi că au luat bunul cumpărat în primire şi că deci şi-au satisfăcut obligaţiile asumate în calitate de cumpărători. la alegere pentru a reintra în spaţiul locativ a cărui folosinţă şi-a rezervat-o. convenţia prin care părţile au constituit un drept de abitaţie viageră asupra unei camere care este “titlul abitaţiei” prin “voinţa omului” ca act constitutiv. act translativ. să caseze hotărârile atacate şi să trimită pricina pentru rejudecare la Judecătoria Găeşti. curtea urmează să admită recursul extraordinar. iar. În vederea valorificării dreptului său derivând din actul juridic cu caracter constitutiv. Rezultă. încorporat în contractul încheiat în formă autentică.

prin aceasta avându-se în vedere nu numai imposibilitatea absolută de a ieşi la calea publică . Gh. Dimpotrivă. Incovenientele sau greutăţile pe care le-ar prezenta trecerea la calea publică rămân la aprecierea instanţei. prin care a fost casată sentinţa. cu reţinerea cauzei spre rejudecare. Prin sentinţa civilă nr.F.V. 43 din 14 ianuarie 1991. 36 . A. prin decizia civilă nr.D. a admis acţiunea şi a stabilit servitutea de trecere în favoarea reclamanţilor în varianta a II a raportului de expertiză tehnică. a Tribunalului Judeţean Vâlcea. care trebuie să se întemeieze pe o cunoaştere temeinică a situaţiei de fapt. acelaşi tribunal. şi C. în porţiunea de la curtea reclamanţilor la drumul naţional. textul menţionat nu-şi găseşte aplicarea.M. pe care pârâţii au ocupat-o abuziv. În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că au folosit drept cale de acces de la proprietatea lor la o uliţă paralelă cu şoseaua. al cărui proprietar poate reclama o trecere pe locul vecinului.2) Prin loc înfundat.4576 din 8 octombrie 1990. Rejudecând cauza. să desfiinţeze gardul şi să defrişeze pomii fructiferi plantaţi pe acest traseu. a fost respinsă acţiunea ca nefondată.. Recursul declarat de reclamanţi împotriva acestei hotărâri a fost admis.2275 din 23 octombrie 1991) C. A. ori de câte ori are ieşire la calea publică pe un drum care în anumite împrejurări este impracticabil dar care poate deveni practicabil cu oarecare cheltuieli. ( Decizia Secţiei civile nr. se înţelege acel loc care nu are nici o ieşire la calea publică . Judecătoria Râmnicu Vâlcea. prin decizia civilă nr. au chemat în judecată pe A.ci şi cazurile în care ieşirea ar prezenta inconveniente grave sau ar fi periculoasă. în primăvara anului 1990. şi Statul Român prin Primăria Judeţului Vâlcea pentru ca pârâţii persoane fizice să fie obligaţi să le permită trecerea pe terenul ce constituie cale publică.. au împrejmuit-o cu gard.. 437 din 25 martie 1991.

fără a întocmi schiţa acesteia şi a indica eventuale posibilităţi de reducere a înclinaţiei şi costul unor atari amenajări. numai că se remarcă lipsa de vizibilitate la drumul public. că reclamanţii au ieşire la calea publică. dar că acest acces este greoi. procurorul general a solicitat casarea lor şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond. ce este specifică şi celorlalte curţi limitrofe. şi schiţa anexă că reclamanţii au acces de la terenul lor spre calea publică. printr-o poartă secundară. 37 . Cum şi alţi proprietari de terenuri folosesc această cale de acces este de examinat temeinicia acţiunii şi în raport de această situaţie se va aprecia comparativ dezavantajele ce ar fi create celeilalte părţi prin recunoaşterea servituţii de trecere. textul menţionat nu-şi găseşte aplicarea. rezultă din raportul de expertiză făcut de ing. În speţă. Inconvenientele sau greutăţile pe care le-ar prezenta trecerea la calea publică rămân la aprecierea instanţei.Considerând vădit netemeinice şi esenţial nelegale toate hotărârile pronunţate în cauză. pentru a se administra probe noi spre a se stabili fără dubiu dacă proprietatea reclamanţilor are sau nu ieşire la calea publică. precum şi cazurile în care ieşirea la calea publică ar prezenta inconveniente grave sau ar fi periculoasă. Dimpotrivă. prin recursul extraordinar de faţă. S-a constatat. Recursul extraordinar fiind întemeiat. deci. ori de câte ori locul are ieşire la calea publică pe drum un care în anumite împrejurări este impracticabil. va fi admis în sensul celor ce urmează: Potrivit art. dar care poate deveni practicabil cu oarecare cheltuieli.V. I. Se are în vedere imposibilitatea absolută de a ieşi la calea publică. 616 şi următoarele din Codul Civil prin loc înfundat se înţelege acel loc care nu are nici o ieşire la calea publică. cu diferenţă de nivel de 150. deci peste normativul tehnic normal ce prevede o pantă de 80. Expertul a indicat această înclinaţie a pantei de acces de 15 0. care trebuie să se întemeieze pe o cunoaştere temeinică a situaţiei de fapt.

Aceasta impune a se constata şi evalua eventuala pagubă produsă proprietarilor terenului aservit prin defrişarea terenului în cazul confirmării punctului de vedere al reclamanţilor. cu preferinţă faţă de alţi creditori.11/1996 privind executarea creanţelor bugetare. conservarea acestuia). până ce debitorul nu îi plăteşte tot ceea ce îi datorează în legătură cu acel bun (ex: are drept de retenţie depozitorul asupra lucrului depozitat.dreptul de gaj : care constă în dreptul recunoscut de debitor creditorului asupra unui lucru mobil. 38 . fie să reţină lucrul cu aprobarea justiţiei. . în cazul în care debitorul nu şi-a executat de bună voie obligaţia.Din modificarea acţiunii şi răspunsul pârâţilor la interogatoriu rezultă că pe terenul pârâţilor sunt plantaţi pomi fructiferi.privilegiile : sunt cauze legale de preferinţă în virtutea cărora. a se casa hotărârile atacate şi a se trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond. .dreptul de retenţie : este dreptul creditorului de a refuza să restituie un bun al debitorului aflat în detenţia sa. cu preferinţă şi indiferent în mâna cui s-ar afla acest bun în momentul executării. până când deponentul îşi va plăti cheltuielile făcute cu păstrarea.dreptul de ipotecă : care constă în garanţia oferită creditorului(ipoteca) ce se va despăgubi din valoarea unui imobil. Faţă de cele arătate. Ipoteca poate fi legală sau convenţională.privind constituirea de garanţii de către gestionari. cu preferinţă. chiar înaintea creditorilor ipotecari. fie să se despăgubească din preţul obţinut pe el. în virtutea căruia creditorul poate. Cazuri de ipotecă legală găsim în: Legea 22/1969 . recursul extraordinar de faţă urmează a fi admis. . dată fiind calitatea creanţei. Drepturile reale accesorii constituite prin lege sau contract sunt următoarele: . Ordonanţa Guvernului nr. creditorii pot obţine plata datoriei.

folosit de noi deosebim drepturi subiective civile pure şi simple şi drepturi subiective civile afectate de modalităţi.1444 din Codul Civil precizează: “locatarii nu pot fi daţi afară mai înainte de a fi dezdăunaţiţi de către locator…”. pentru ca deţinătorul să fie pus în situaţia de a-şi face toate apărările inclusiv de a cere acordarea dreptului de retenţie. Dreptul de retenţie poate fi invocat pe cale de excepţie de către deţinătorul bunului. Dreptul de retenţie. Bucureşti. 2 din Codul de procedură civilă. în mod expres. orice persoană. fiind recunoscut oricărui deţinător al unui bun. are o aplicare mai largă. În ceea ce priveşte drepturile reale accesorii dorim să expunem o speţă interesantă ridicată în faţa instanţei la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. în temeiul art. Mai mult. ci poate fi exercitat atâta timp cât bunul nu a fost predat. să refuze restituirea până ce i se plăteşte datoria legată de bunul respectiv.84 39 . 20 Drăghici Pompil . dreptul de retenţie este o garanţie reală pur pasivă. reglementat expres de dispoziţiile Codului Civil pentru unele raporturi juridice. deoarece nu conferă şi dreptul de a urmări bunul. p. Astfel. 1999. instanţa are datoria. care deţine un bun mobil sau imobil al altcuiva poate să reţină acel bun şi.130. să pună în discuţia părţilor.20 Conform ultimului criteriu de clasificare. art.Spre deosebire de celelalte garanţii reale. Referitor la raporturile locative. Editura Ştiinţifică. alin. ca un drept real de garanţie atunci când există o datorie în legătură cu bunul a cărui restituire se cere. toate aspectele legate de restituirea bunului. o aplicaţie a excepţiei de neexecutare a contractului. deci. constituind un mijloc de apărare al celui chemat în judecată pentru restituirea unui bun.Drept civil.

şi S.N.Secţia a III civilă. pentru a se dispune evacuarea lor din apartamentul nr.1595 din 22 octombrie 1991. 2018 din 2 noiembrie 1992) M.Turda. prin decizia nr.D. la preţul de 134. Sectorul 1.prin decizia nr.N. Examinând cauza în raport de actele dosarului ce constată următoarele: Apartamentul din litigiu a fost atribuit reclamantei M. procurorul general a declarat recurs extraordinar şi a cerut modificarea acestora în sensul respingerii acţiunii de evacuare. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis acţiunea şi a dispus evacuarea pârâţilor pentru lipsa titlului locativ. nr.C. obligându-i la plata cheltuielilor de judecată.N.897 din 12 martie 1991. Hotărârile menţionate au fost însă casate de Curtea Supremă de Justiţie . şi pe S. au ocupat apartamentul adjudecat. susţinând că pârâţii în prezent nu au nici un titlu legal pentru deţinerea acestui apartament. întrucât cauza în care s-a dat ordonanţa de adjudecare în favoarea pârâţilor nu este definitiv soluţionată. bl. de către Tribunalul Municipiului Bucureşti-Secţia a-IV-a civilă (decizia nr.spre rejudecare. prin sentinţa civilă nr.M. Recursul declarat de pârîţi a fost respins de Tribunalul Municipiului Bucureşti .Secţia civilă .127.lei. sc.5.2.a solicitat vânzarea la licitaţie publică a apartamentului.(Decizia Secţiei civile nr. Bucureşti.cu ocazia împărţirii bunurilor comune dobândite împreună cu Gh. Pentru realizarea creanţelor stabilite în favoarea sa prin hotărârea de partaj. 4196 din 28 august 1989 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti confirmată prin respingerea recursului debitoarei. În baza acestor hotărâri.M.D. Gh.2907 din 13 noiembrie 1989).C. Considerând că hotărârile enunţate sunt vădit netemeinice şi esenţial nelegale. şi a fost trimisă de către Curtea Supremă de Justiţie. 2135 din 7 noiembrie 1990. cauza fiind trimisă pentru 40 . a chemat în judecată pe S. întrucât ordonanţa de adjudecare în baza căreia au ocupat locuinţa a fost desfiinţată de Curtea Supremă de Justiţie Prin sentinţa civilă nr.000. et. apartamentul a fost adjudecat de soţii S. Urmare a procedurii executorii silite.116 în str.C.şi S. S.C.

ca un drept real de garanţie. pentru ca deţinătorul să fie pus în situaţia de a-şi face toate apărările. să pună în discuţia părţilor. în mod expres. respingerea cererii de evacuare formulată de M. hotărârile sunt greşite cu privire la un alt aspect. 130 alin. reglementat expres de dispoziţiile Codului Civil pentru unele raporturi juridice. atunci când există o datorie în legătură cu bunul a cărui restituire se cere21.Probleme Speciale de drept civil. Dreptul de retenţie poate fi invocat pe cale de excepţie de către deţinătorul bunului. Referitor la raporturile locative. prin ea însăşi. deci. să refuze restituirea. propunerea din recursul extraordinar în sensul de a fi modificate hotărârile şi respinsă acţiunea în evacuare nu poate fi primită. toate aspectele legate de restituirea bunului. În aceste condiţii. art. Orice persoană care deţine un bun mobil sau imobil al altcuiva poate să reţină acel bun şi.M. fiind recunoscut oricărui deţinător al unui bun. Cornel Turianu . 2000.1444 din Codul Civil precizează: “ locatarii nu pot fi daţi afară mai înainte de a fi dezdăunaţi de către locator…”. are o aplicare mai largă. Mai mult. de necontestat existenţa unei datorii în legătură cu apartamentul din care li s-a cerut evacuarea. inclusiv de a cere acordarea dreptului de retenţie. până ce i se plăteşte datoria legată de bunul respectiv. Dar. proprietar al apartamentului deoarece titlul legal al pârâţilor pentru deţinerea acestui apartament a fost desfiinţat. constituind un mijloc de apărare al celui chemat în judecată pentru restituirea unui bun. în temeiul art. p.127 41 21 . Dreptul de retenţie.rejudecare cu îndrumarea de a fi respectate cerinţele legale referitoare la vânzarea prin licitaţie publică. În speţă pârâţii au plătit la adjudecarea imobilului preţul apartamentului fiind. 2 din Codul de procedură civilă. Editura Fundaţiei “România de mâine”. iar dobândirea proprietăţii printr-o nouă ordonanţă de adjudecare este incertă. Împrejurarea că dosarul având ca obiect executarea silită prin vânzare la licitaţie publică a apartamentului în litigiu se află în rejudecare nu justifică. instanţa are datoria.

Dreptul pur şi simplu . printr-un “dar manual”. Un asemenea drept poate fi exercitat de îndată după naşterea lui. Este un asemenea drept. până la care este amânată începerea ori stingerea exerciţiului drepturilor subiective civile şi a obligaţiilor corelative.este acela care conferă titularului o completă putere şi siguranţă. hotărârile instanţelor sunt greşite. 42 . necondiţionat. nu i-a îndrumat asupra drepturilor pe care le pot invoca. lit. de către pârâţi. fiind necesar ca apărările pârâţilor referitoare la deţinerea apartamentului să fie analizate în litigiul având ca obiect evacuarea lor. Termenul este acel eveniment viitor şi sigur ca realizare. pârâţii s-au referit expres la acordarea dreptului de retenţie.Totodată au precizat că au adus îmbunătăţiri apartamentului. dreptul de proprietate dobândit de donator. el producându-şi efectele din momentul naşterii. Modalităţile actului juridic civil sunt: termenul. Vom analiza pe scurt cele trei modalităţi. În condiţii. în mod definitiv şi irevocabil.312. a sumelor plătite de ei pentru şi în legătură cu apartamentul în discuţie. Declarând recurs împotriva sentinţei. Aceste drepturi constituie regula. în temeiul art. condiţia şi sarcina şi. spre exemplu. Este afectat de modalităţi acel drept subiectiv civil a cărui existenţă ori exercitare depinde de o împrejurare viitoare. deoarece nu este afectat de vreo modalitate. dar instanţa. în consecinţă este afectat de modalitate acel drept subiectiv civil care este însoţit de o împrejurare viitoare care se subsumează acestor modalităţi.2. apărare pe care instanţa de recurs a înlăturat-o menţionând posibilitatea unui litigiu distinct pentru recuperarea.b din Codul de procedură civilă. pct. sens în care urmează să fie admis recursul extraordinar.130 din Codul de procedură civilă. impunându-se casarea lor şi rejudecarea cauzei pentru examinarea tuturor apărărilor pârâţilor. ignorând obligaţia stabilită de art. certă ori incertă. O asemenea concluzie aceste este eronată.

în favoarea creditorului sau în favoarea amândurora. Termenul poate fi stabilit în favoarea debitorului. reţinem că aceasta afectează însăşi existenţa drepturilor subiective civile şi a obligaţiilor civile corelative. atunci când amână stingerea exerciţiului dreptului subiectiv civil şi executării obligaţiei civile corelative. În ceea ce priveşte efectele condiţiei. Condiţia poate fi suspensivă . Condiţia poate fi cauzală .când este stabilit prin act civil unilateral sau bilateral. iar nu şi existenţa sa. Termenul poate fi şi cert .când este stabilit prin lege şi judiciar . mixtă . Termenul poate fi voluntar . atunci când amână începutul exerciţiului dreptului subiectiv civil şi executării obligaţiei corelative. deşi împlinirea lui este sigură. potestativă .când împlinirea sa nu este cunoscută ca dată calendaristică. este de remarcat că acesta afectează doar executarea actului.atunci când de ea depinde naşterea drepturilor subiective civile şi a obligaţiilor corelative şi rezolutorie .atunci când realizarea ei depinde de voinţa uneia din părţi şi de aceea a unei alte persoane determinate. legal . În ceea ce priveşte efectele termenului. Termenul poate fi extinctiv. Prin condiţie se înţelege acel eveniment viitor şi nesigur ca realizare de care depinde existenţa dreptului subiectiv civil şi a obligaţiei corelative.atunci când realizarea condiţiei depinde exclusiv de voinţa uneia din părţi (condiţie pur potestativă) sau când realizarea ei depinde de voinţa uneia din părţi şi de un fapt exterior ori de voinţa unei persoane nedeterminate (condiţie potestativă simplă). fiind retroactivă.Termenul poate fi suspensiv.atunci când de realizarea ei depinde desfiinţarea drepturilor subiective civile şi a obligaţiilor corelative. 43 .atunci când realizarea ei depinde în exclusivitate de hazard.când împlinirea sa este cunoscută (ca dată) şi incert .când este acordat de instanţă.

mai exact ineficacitatea lui.Sarcina. Decretul nr.79. prevede: “Drepturile civile ale persoanelor fizice sunt recunoscute în scopul de a satisface interesele personale. respectiv revocarea actului ca sancţiune tipică în această materie22. pag. ci simple elemente ale capacităţii de folosinţă. ca şi Gheorghe Beleiu . conform unor alte opinii la care achiesăm.Dreptul Civil Român -Introducere în Dreptul Civil. întreprinderile şi organizaţiile economice de stat sau cooperatiste.L. în acord cu interesul obştesc. orice organizaţii obşteşti.31/1954 realizează recunoaşterea drepturilor subiective civile în general. organizaţiile…. RECUNOAŞTEREA. iar pentru persoanele juridice în art. 1. ci doar eficacitatea acestuia. ca modalitate este acea obligaţie de a da.1. materiale şi culturale. potrivit legii şi regulilor de convieţuire…”. nu drepturi subiective civile concrete. generală a acestora şi o recunoaştere specială. Editura Şansa S.3. o parte a literaturii juridice desemnează cu sintagmele “drept eventual” ori “drept viitor” reprezintă. OCROTIREA ŞI EXERCITAREA DREPTURILOR SUBIECTIVE CIVILE. pentru persoanele fizice în art. Art. Ceea ce.2 prevede: “Drepturile civile pe care le au ca persoane juridice.R.1. Art. Sarcina nu afectează valabilitatea actului juridic civil în caz de neexecutare.2 al aceluiaşi act normativ. Subiectele Dreptului Civil. a face sau a nu face ceva impusă de dispunător gratificatului în actele cu titlu patrit-liberalităţi. ABUZUL DE DREPT Privitor la recunoaşterea drepturilor subiective civile reţinem că există o recunoaştere globală. 22 44 . Bucureşti-2001. precum şi organele de stat şi celelalte instituţii de stat.

de autor al unei opere ştiinţifice.nume şi domiciliu. depozitul. pentru persoana fizică. se păstrează ideea. renta viageră). pentru persoana juridică. împrumutul. superficie. schimbul. uz. servitute abitaţie). Menţionăm. . starea civilă. comodatul. . în Cartea a-II-a “Despre bunuri şi despre deosebitele modificări ale proprietăţii” sunt reglementate drepturi reale principale (proprietate. recunosc de asemenea. prin prisma unor categorii sau specii de asemenea drepturi. artistice ori literare.31/1954 reglementează: atributele de identificare . reputaţie. Dincolo de formularea tehnico-juridică inadecvată. de inventator. în acest ultim caz.societăţile de colaborare economică sunt recunoscute în scopul de a asigura creşterea neîncetată a bunăstării materiale şi a nivelului cultural al oamenilor muncii. mandatul. uzufruct. prin dezvoltarea puterii economice a ţării”. iar în Cartea a-III-a “Despre diferitele moduri prin care se dobândeşte proprietatea” . locaţiunea.Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice ale omului şi Convenţia Internaţională privind Drepturile Copilului.Decretul nr. jocul şi prinsoarea. Astfel. de ocrotire şi recunoaştere a drepturilor civile unei persoane juridice. prin chiar reglementarea lor (naştere conţinut încetare). vom identifica o serie de izvoare de drept civil. societatea. sunt reglementate drepturile de creanţă (inclusiv garantarea acestora) prin stabilirea regulilor în materia succesiunilor (legală şi testamentară) şi cea a contractelor civile (vinderea. drepturile personale nepatrimoniale: la onoare.Codul Civil recunoaşte majoritatea drepturilor patrimoniale (reale şi de creanţă). astfel: . 45 . multe drepturi subiective civile pentru persoana fizică. În ceea ce priveşte recunoaşterea specială a drepturilor subiective civile. denumire şi sediu.

Instanţa competentă. 31/1954 conţine un întreg capitol . sex.Constituţia consacră. titularul său poate chema în judecată civilă persoana răspunzătoare de ştirbirea dreptului. va putea fi pusă în executare silită ajungându-se astfel. În cazul încălcării unui drept subiectiv civil. legal investită cu soluţionarea pricinii civile va da o hotărâre judecătorească care. avere. Trebuie să punctăm două aspecte: 1. de inventator sau în orice alt drept personal nepatrimonial va putea cere instanţei judecătoreşti încetare săvârşirii faptei care aduce atingere drepturilor mai sus arătate. după ce va rămâne definitivă. legea trebuie să interzică orice discriminare şi să garanteze tuturor persoanelor o ocrotire egală şi eficace contra oricărei discriminări. 31/1954: “Drepturile sunt ocrotite de lege”. Deci. religie.Capitolul -III “Ocrotirea drepturilor personale nepatrimoniale”. Totodată. limbă. Astfel. origine naţională sau socială. Cadrul legal special stabilit de Decretul nr. potrivit art. sunt drepturi subiective civile.. alin. însă. de asemenea. de către Codul de procedură civilă. la onoare. la denumire. mijlocul juridic de ocrotire a drepturilor subiective civile îl constituie procesul civil. în principal. reglementat. la reputaţie. anumite drepturi fundamentale ale cetăţeanului român care. dreptul la ocrotire egală din partea legii.3. naştere sau întemeiată pe orice altă împrejurare”. în general şi a dreptului subiectiv civil încălcat. 31/1954 în Capitolul III -“Ocrotirea drepturilor personale nepatrimoniale”. artistice ori literare. la restabilirea ordinii de drept. Menţionăm că Decretul nr. 26 din acelaşi act normativ: “Toate persoanele sunt egale în faţa legii şi au. 54: “ Persoana care a suferit o atingere în dreptul său la nume ori la pseudonim. având putere de lucru judecat. potrivit art. opinie politică sau orice altă opinie. în dreptul personal nepatrimonial de autor al unei opere ştiinţifice. în special de rasă. în mod obişnuit. Astfel.1 din Decretul nr. potrivit art. în special. Iar. fără discriminare. În această privinţă. cel care a suferit o atingere a unor asemenea drepturi va putea cere instanţei să oblige pe 46 . culoare.

29/1990 privind contenciosul administrativ. În fine. În dreptul procesual civil.autorul faptei săvârşite fără drept să îndeplinească orice măsuri socotite necesare de către instanţă. care ar consacra un anumit drept subiectiv civil şi ar prevedea şi particularităţile protecţiei sale juridice. recunoscute de lege. nu trebuie confundat cu exercitarea lui. fiind lăsată la latitudinea titularului. 728-729 47 .56 dispune: “Drepturile personale nepatrimoniale sunt ocrotite şi după moarte. printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege. precum am văzut. În acest sens. În ceea ce priveşte exercitarea drepturilor subiective civile este firesc ca aceasta să se facă conform unor principii care să asigure o ordine de drept reală. Astfel. se poate adresa instanţei competente. în ceea ce priveşte ocrotirea drepturilor subiective civile trebuie să avem în vedere şi alte acte normative. p. Cadrul legal special instituit prin Legea nr. recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată”. spre a ajunge la restabilirea dreptului atins”. De asemenea. în măsura stabilită de lege sau de regulile de convieţuire… “. care este o posibilitate juridică. instanţa judecătorească va putea să-l oblige la plata în folosul statului. în termenul stabilit prin hotărâre. principiul este acela că exercitarea dreptului subiectiv civil nu este obligatorie.23 În dreptul civil. Editura Didactică şi pedagogică. Desigur. ali. socotită de la data expirării termenului de mai sus.1 din lege: “ Orice persoană fizică sau juridică. a unei amenzi pe fiecare zi de întârziere. dreptul subiectiv civil. faptele destinate să restabilească dreptul atins. acest 23 Constantin Sătescu . 54”. care este posibilitatea materializată. dacă se consideră vătămată în drepturile sale. potrivit art. evitând ceea ce se numeşte abuz de drept. Bucureşti. 1970.1.Drept civil. 55: “Dacă autorul faptei săvârşite fără drept nu îndeplineşte. Această amendă poate fi pronunţată şi prin hotărâre dată asupra cererii făcută potrivit art. 2. potrivit art. pentru anularea actului. art.

spre exemplu. nu numai posibilitatea unei conduite ci şi măsura acelei conduite. dacă un drept subiectiv civil este exercitat cu respectarea acestor patru principii. iar împrumutătorul nu poate cere de la împrumutat decât ceea ce datorează. 31/1954. putem afirma că. . acest principiu a fost ridicat la rangul de principiu constituţional (art. ABUZUL DE DREPT 48 .1 din Codul Civil prevede: “Convenţiile trebuie executate cu bună credinţă .dreptul subiectiv civil trebuie exercitat cu bună-crediţă. substanţial se cheamă “principiul disponibilităţii”. astfel că se aplică şi exercitării drepturilor subiective civile. în general.dreptul subiectiv civil trebuie exercitat numai potrivit cu scopul lui economic şi social . cum este cea a art.principiu instituit expres de art.2 din Decretul nr. 970. proprietarul unui teren trebuie să respecte hotarul. Dreptul subiectiv civil înseamnă. îşi va dovedi exactitatea adagiul “cine îşi exercită dreptul său. cu ocazia definirii lui. 3. trebuie admis că suntem în prezenţa unei dispoziţii legale cu valoare de principiu. la legile care interesează ordinea publică şi bunele moravuri”. este principiul ce rezultă din mai multe norme de drept civil. alin. deci cu referire expresă la executarea convenţiilor”. Aceste principii sunt: . Tocmai această “măsură” cere să precizăm principiile care trebuie observate de către titularul unui drept subiectiv cu ocazia exercitării dreptului său. nu vatămă pe altcineva”. linia vecinătăţii.dreptul subiectiv civil trebuie exercitat cu respectarea legii şi moralei. din dreptul material.dreptul subiectiv civil trebuie exercitat în limitele sale materiale sau juridice.5 Cod Civil: “ Nu se poate deroga prin convenţii sau dispoziţii particulare. alin.principiu.54). buna-credinţă fiind dintotdeauna o piatră de temelie a sistemului nostru de drept. după cum am arătat. Deşi art. . . Concluzionând.

exerciţiul este abuziv (de exemplu. De exemplu: dreptul de a revoca o dispoziţie testamentară.31/1954. titularul este chemat să răspundă. . 723 din Codul de procedură civilă conform căruia “drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege. O concepţie mai largă. cu privire la abuzul de drept este consacrată de art. ci relative. respectând limitele externe. nu sunt absolute. Dacă dreptul este exercitat cu respectarea limitelor externe.cu încălcarea scopului economic şi social pentru care a fost cerut.cu rea credinţă. dreptul de a dispune pentru cauză de moarte de cota .cu depăşirea limitelor sale. dreptul părţilor de a consimţi la adoptarea copilului. Intentarea unei acţiuni neîntemeiate (numai pentru a-l şicana pe pârât) ori nerecunoaşterea unui drept a cărui existenţă este vădită (pentru a prelungi procesul) constituie fapte ilicite pentru că exerciţiul drepturilor respective este abuziv. în principiu. Aplicaţia ideii de abuz de drept o găsim şi în art. dar ea este ridicată cu scopul de a pricinui un prejudiciu vecinului). 1-3 din Decretul nr.cu încălcarea legii şi a moralei. dacă proprietarul ridică pe terenul său o construcţie. . teleologică. . dar cu încălcarea celor interne. Partea care foloseşte aceste drepturi în chip abuziv răspunde pentru pagubele pricinuite”. mai restrictivă (consacrată de Codul civil german) consideră că este abuziv exerciţiul unui drept dacă este realizat cu intenţia de a păgubi pe altul sau actul de exerciţiu contrar moralei. 49 . Există unele drepturi care nu sunt susceptibile de abuz.Drepturile subiective civile. Cu privire la abuzul de drept s-au conturat două concepţii: Concepţia subiectivă.parte disponibilă. externe şi interne. Ele sunt susceptibile de abuz şi în acest caz. Exercitarea unui drept subiectiv civil este abuzivă dacă se face: . deoarece exercitarea lor implică o apreciere personală.

fie la o prestaţie pozitivă (a da. Constantin Stătescu .şi căruia îi revine îndatorirea corespunzătoare . conduită care poate consta în a da. latura activă a obligaţiei fiind implicită.L.R. astfel.a da. p. fie la o abstenţiune (a nu face)25. sub sancţiunea constrângerii de stat în caz de neexercitare de bunăvoie24. în esenţă cuprind aceleaşi elemente. care. Bucureşti. denumită creditor.NOŢIUNE Aşa cum am arătat latura activă a conţinutului raportului juridic civil este formată din drepturi. că.Introducere în Dreptul Civil. Nu există o definiţie cu caracter general a obligaţiei civile.6 26 Gheorghe Beleiu . corespunzătoare dreptului subiectiv corelativ. denumită debitor. p. iar cea pasivă din obligaţii. la nevoie.3 25 Corneliu Bârsan. Reţinem. prin obligaţia civilă înţelegem acel raport juridic în conţinutul căruia intră dreptul subiectului activ denumit creditor. Editura ALL. a face).2. poate fi impusă prin forţa coercitivă a statului26 . 2000. formulând mai multe definiţii. OBLIGAŢIA CIVILĂ 2. obligaţia poate fi definită ca acel raport juridic în virtutea căruia o persoană. a face ori a nu face ceva şi care. obligaţia civilă este definită ca fiind îndatorirea subiectului pasiv al raportului juridic civil de a avea o anumită conduită. a face sau a nu face ceva. Corneliu Bârsan.1. Editura ALL. de a cere subiectului pasiv denumit debitor .2000. Bucureşti. este ţinută faţă de o altă persoană.Teoria Generală a obligaţiilor. p. în sens larg. Sau. punând accentul pe latura pasivă. dar se stabileşte. Editura “Şansa “ S. Bucureşti.Drept Civil Român .Teoria Generală a obligaţiilor.82 24 50 .2000. Constantin Stătescu . Într-o altă formulare. Doctrina a acoperit acest vid legislativ privitor la definirea conceptului de “obligaţie civilă”. în numeroase cazuri “ obligaţiile debitorului”.

Şi statul poate apărea. într-o abţinere la care este îndatorat subiectul pasiv.a da. de a nu face 51 . în lipsa obligaţiei asumate.Din punctul de vedere al creditorului. a face ceva -. Elementele definitorii ale raportului juridic de obligaţie sunt: a) subiectele raportului juridic de obligaţie pot fi atât persoanele juridice cât şi persoanele fizice. cum este aceea a subiectelor pasive de drept civil. de la ceva ce ar fi putut să facă în lipsa obligaţiei asumate. Obligaţia de a da nu se confundă cu obligaţia de a preda. Nu avem în vedere obligaţia negativă generală. care incumbă debitorului. b) Conţinutul raportului juridic de obligaţie este format din dreptul de creanţă aparţinând creditorului şi obligaţia corespunzătoare acestui drept. c) Obiectul raportului juridic de obligaţie. din punctul de vedere al debitorului. ca subiect într-un raport de obligaţie. conceput ca acţiune sau abstenţiune concretă la care este îndatorat subiectul pasiv şi îndreptăţit subiectul activ poate consta fie într-o prestaţie pozitivă . dar şi debitor al obligaţiei de a transfera dreptul de proprietate. Obligaţia de a nu face constă. în cazuri excepţionale. ale unui drept real. fie într-o abstenţiune . Complexitatea unor obligaţii poate determina ca acelaşi subiect să întrunească deodată calitatea de creditor şi debitor. Obligaţia de a face este îndatorirea ce revine subiectului pasiv de a efectua o lucrare şi. după cum am menţionat şi mai înainte. în afara acelora care se încadrează în noţiunea de a da. iar a preda este o obligaţie de a face. în general. Subiectul activ poartă denumirea de creditor iar subiectul pasiv poartă denumirea de debitor. Spre exemplu într-un contract de vânzare-cumpărare vânzătorul este şi debitor şi creditor: este creditor al preţului. subiectul pasiv ar fi fost îndreptăţit.a nu face ceva la care. raportul de obligaţie apare ca un drept de creanţă. nedeterminate. orice prestaţie pozitivă. acest raport apare ca o datorie (obligaţie în sens restrâns). a da înseamnă a constitui sau a transmite un drept real oarecare.

nimic de natură a stânjeni existenţa şi exerciţiul acestui drept. Este vorba aici, de o obligaţie concretă, individualizată, de a nu face ceva, o abstenţiune bine definită. Din punct de vedere terminologic expresia “obligaţia civilă” ori termenul “obligaţie” se foloseşte cu trei sensuri27: 1. Obligaţie civilă - îndatorirea subiectului pasiv de a da, a face sau a nu face ceva; 2. Obligaţie civilă - raport obligaţional, adică raport civil, în care subiectul activ (creditorul) poate pretinde subiectului pasiv (debitorul) să dea, să facă ori să nu facă ceva; 3. Obligaţie - înscris constatator al unei creanţe (cum este obligaţiunea C.E.C.) În definiţiile de mai sus am folosit sensurile arătate la punctele 1 şi 2, iar elementele raportului juridic obligaţional le-am analizat evident prin prisma sensului de la punctul 2. De aceea, revenim şi analizăm elementele obligaţiei, în sensul de la punctul 1. Aceste elemente definitorii ale obligaţiei sunt: - obligaţia civilă înseamnă, întotdeauna, o îndatorire a subiectului pasiv (iar nu o posibilitate) de a avea o conduită corespunzătoare dreptului subiectiv corelativ; - îndatorirea poate consta, aşa cum am arătat,în a da,a face sau nu face ceva; - în caz de neconformare de bună-voie, îndatorirea poate fi impusă subiectului pasiv prin forţa de constrângere a statului;

2.2. CLASIFICARE

27

Mircea N. Costin, Mircea C. Costin - Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000, p.382 52

Obligaţiile pot fi clasificate în baza unor criterii diferite. Vom reţine următoarele criterii, ca fiind mai importante: criteriul izvorului care a generat obligaţia; criteriul obiectului obligaţiei; criteriul opozabilităţii obligaţiei. Fiecare dintre criteriile precizate sunt aplicabile întregii sfere a obligaţiilor, ele nu se exclud reciproc, ci reprezintă abordări diferite, prin prisma cărora poate fi examinată una şi aceeaşi obligaţie. Clasificarea obligaţiilor nu este o operaţie gratuită, ci se reflectă în regulile speciale aplicabile obligaţiilor de diferite categorii. Clasificarea obligaţiilor după izvoare. Precizăm că din punct de vedere al faptului juridic generator de obligaţii, acestea pot fi născute din: contracte, acte juridice unilaterale, fapte ilicite cauzatoare de prejudiciu (delicte şi quasidelicte),îmbogăţirea fără just temei, gestiunea intereselor altuia, plata nedatoratului. Primele două categorii menţionate sunt obligaţii născute de acte juridice, celelalte sunt obligaţii născute din fapte juridice stricto sensu. Natura izvoarelor generatoare de obligaţii prezintă interes din punctul de vedere al regimului aplicabil. În ceea ce priveşte clasificarea obligaţiilor după izvoare (delicte şi quasidelicte) dorim să expunem o speţă interesantă ridicată în faţa instanţei la Judecătoria Petroşani. Astfel, chiar dacă persoana care a suferit o diminuare a capacităţii de muncă ar putea să realizeze, după săvârşirea faptei prejudiciabile, venituri la acelaşi nivel cu cel obţinut anterior, ea este îndreptăţită să primească echivalentul efortului suplimentar depus în acest scop la care a fost obligat prin fapta culpabilă a pârâtului (art.998 din Codul Civil).

(Decizia Secţiei civile nr.2545 din 22 noiembrie 1991)

53

A.V. a chemat în judecată Întreprinderea Minieră Livezeni, solicitând obligarea pârâtei la plata diferenţei dintre salariul realizat ulterior datei de 9 aprilie 1985 şi cel avut anterior producerii accidentului de muncă, la 21 noiembrie 1984, şi în continuare la o prestaţie periodică, care să acopere prejudiciul efectiv ce i s-a cauzat prin reducerea capacităţii de muncă datorită traumatismului suferit, la cheltuielile de transport la diferite unităţi spitaliceşti suportate pentru el şi însoţitorul său precum şi la contravaloarea hranei suplimentare în perioada de spitalizare şi de convalescenţă. În motivarea acţiunii s-a arătat că la 21 noiembrie 1984, reclamantul a fost victima unui accident de muncă, produs din culpa prepusului pârâtei, C.T. în urma căruia a suferit un traumatism cranio cerebral care a determinat numeroase internări în spital şi diminuarea capacităţii sale de muncă cu consecinţa realizării unor venituri reduse. În şedinţa de judecată din 19 decembrie 1988 instanţa a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârât, a numitului C.T. care prin sentinţa penală nr. 1039 din 25 decembrie 1985, pronunţată de Judecătoria Petroşani rămasă definitivă, a fost condamnat pentru vătămarea corporală a reclamantului, stabilindu-se culpa lui exclusivă în producerea accidentului. Judecătoria Petroşani, prin sentinţă civilă nr.2408 din 1 septembrie 1988 a admis în parte acţiunea formulată de A.V. împotriva pârâtei Întreprinderea Minieră Livezeni şi cererea de chemare în garanţie a lui C.T. şi a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 66.830 lei cu titlul de despăgubiri civile, reprezentând 85.930 lei echivalentul efortului suplimentar depus de reclamant în perioada aprilie 1985 octombrie 1988 şi 900 lei cheltuieli de transport. Chematul în garanţie C.T.a fost obligat să plătească pârâtei suma de 66.830 lei, despăgubiri civile. Celelalte capete de cerere au fost respinse, fiind apreciate ca nedovedite. Tribunalul Judeţean Hunedoara, prin decizia civilă nr. 1328 din 6 decembrie
54

Rejudecând cauza în fond. atât timp cât reclamantul este încadrat în gradul III de invaliditate. efectele acestuia urmând a fi extinse şi asupra sentinţei civile nr. restabilindu-se astfel .T. solicită casarea ei şi trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât: .iulie 1988. a admis recursurile declarate de părţi şi a casat sentinţa reţinând cauza spre rejudecare.1328 din 6 decembrie 1988 a Tribunalului Judeţean Hunedoara. a fost obligat să plătească pârâtei suma de 10. începând cu data de 1 iulie 1990. Potrivit art. acelaşi tribunal prin decizia civilă nr.548 lei despăgubiri civile. pentru considerente ce face necesară casarea tuturor hotărârilor pronunţate în cauză şi reluarea judecăţii în faţa primei instanţe.2408 din 1 septembrie 1988 a Judecătoriei Petroşani.456 lei cheltuieli de judecată.eronat a fost calculată prestaţia lunară cuvenită reclamantului pentru perioada anterioară punerii în aplicare a deciziei de pensionare pentru gradul III de invaliditate. 998-999 din Codul Civil repararea prejudiciului trebuie să-i asigure celui vătămat acoperirea integrală a daunelor suferite.548 lei despăgubiri civile. 534 din 10 iulie 1990 a admis în parte acţiunea formulată de A. . procurorul general prin recursul extraordinar de faţă. Recursul extraordinar este întemeiat. precum şi asupra deciziei nr.V.1988. Chematul în garanţie C. prestaţie periodică de 421 lei lunar.455 lei. precum şi suma de 10.greşit s-a reţinut că diminuarea veniturilor reclamantului. cheltuieli de judecată în ambele instanţe. nu are nici o legătură cu accidentul de muncă suferit şi în consecinţă nejustificat nu i s-au acordat despăgubiri civile nici pentru perioada în care s-a aflat în concediu medical şi nici pentru perioada aprilie 1985 . precum şi suma de 10. 55 . Considerând vădit netemeinică şi esenţial nelegală această decizie. şi cererea de chemare în garanţie şi a obligat Întreprinderea Minieră Livezeni să plătească reclamantului suma de 10. o prestaţie periodică de 421 lei lunar.

situaţia anterioară faptei prejudiciabile, urmează ca, în cazul în care cel vătămat trebuie să depună un efort suplimentar de muncă, este necesar să primească un echivalent al acestui efort suplimentar. Numai astfel se restabileşte situaţia existentă înainte de săvârşirea faptei, fără a i se impune celui vătămat să suporte indiferent sub ce formă, consecinţele unei activităţi ilicite a cărei victimă a fost. Partea vătămată are dreptul la despăgubiri corespunzătoare chiar şi la situaţia în care ulterior producerii accidentului realizează la locul de muncă aceeaşi retribuţie sau chiar una mai mare, dacă se dovedeşte că, datorită invalidităţii a fost nevoită să facă un efort în plus care, în final, a dus la cheltuieli suplimentare, pentru o alimentaţie mai bogată şi medicamentaţie adecvată invalidităţii dobândite etc. În speţă, se constată că în urma accidentului de muncă, produs la 21 iunie 1984, din culpa lui C.T., angajat al Întreprinderii Miniere Livezeni, victima acestuia A.V. angajat al aceleiaşi unităţi şi-a pierdut parţial capacitatea de muncă, fiind încadrat în gradul III de invaliditate, astfel cum rezultă din expertizele medico-legale. Ulterior accidentului, reclamantul care a fost nevoit, datorită stării sănătăţii sale, să se interneze în repetate rânduri în diferite unităţi spitaliceşti a continuat să presteze, în aceeaşi unitate, o normă întreagă de muncă, în perioada 1 aprilie 1985- 31 iulie 1988, realizând venituri inferioare celor obţinute anterior accidentului. De menţionat este că pe tot parcursul procesului, reclamantul, constant a pretins că până la 21 noiembrie 1984, a lucrat la Întreprinderea Minieră Livezeni fiind încadrat şef de brigadă în subteran, iar ulterior producerii accidentului, conform recomandărilor medicale a solicitat schimbarea locului de muncă în sectorul întreţinere, în suprateran , fiind salariat în regie Pârâta şi chematul în garanţie au contestat această susţinere. Într-o astfel de situaţie era necesar ca instanţele să adâncească cercetarea judecătorească, să verifice prin administrarea de probe afirmaţiile reclamantului şi să stabilească fără echivoc dacă în perioada aprilie 1985-iulie 1988, acesta în adevăr a prestat munca în sectorul întreţinere realizând venituri diminuate, precum şi dacă schimbarea locului de muncă, în cadrul aceleiaşi întreprinderi, din subteran la suprateran a fost urmarea traumatismului suferit prin accident.
56

În măsura în care susţinerile reclamantului erau confirmate de probele administrate se impunea ca instanţele să stabilească diferenţa de venit şi să acorde despăgubirile solicitate, prin raportarea la veniturile realizate de membrii echipei din subteran din care a făcut parte şi reclamantul, până la producerea accidentului, deoarece numai astfel se poate constata cu certitudine existenţa sau nu a unei diferenţe de venit. De altfel, este neîndoielnic că efortul suplimentar depus de reclamant pentru a presta munca cu o normă întreagă, chiar dacă nu ar fi condus la agravarea afecţiunilor suferite ca urmare a accidentului, a necesitat aplicarea unor tratamente medicale prin spitalizare şi în final, în iulie 1988, punerea în aplicare a deciziei de pensionare pentru gradul III de invaliditate. Întemeiată este şi critica privind neacordarea diferenţei de venituri pentru perioada în care A.V. s-a aflat în concediu medical şi a primit numai îndemnizaţia de asigurări sociale, aceste perioade rezultând din adeverinţele medicale şi aceea de venituri. Faţă de cele arătate rezultă că nejustificat instanţele nu au acordat reclamantului despăgubirile civile reprezentând veniturile sale de care acesta a fost lipsit urmare accidentului.În consecinţă recursul extraordinar urmează a se admite, a se casa toate hotărârile pronunţate în cauza aceleiaşi judecătorii spre rejudecare, portivit art.312, pct.2, lit.b din Codul de procedură civilă. Cu ocazia rejudecării procesului urmează să fie examinate şi pretenţiile reclamantului privind cheltuielile determinate de hrana suplimentară, pentru refacerea capacităţii de muncă şi cele referitoare la cheltuielile de transport la unităţile spitaliceşti, suportate pentru el şi însoţitor, dacă a fost cazul. Clasificarea obligaţiilor după obiectul lor Pornind de la natura prestaţiei datorate de subiectul pasiv se pot reţine mai multe clasificări:

57

A) O primă categorie reţine trei feluri de obligaţii, avându-se în vedere obiectul fiecăruia: - obligaţiile de a da; - obligaţiile de a face; - obligaţiile de a nu face; Clasificarea prezintă interes, deoarece fiecare fel de obligaţie are reguli specifice. B) O altă clasificare, ce reprezintă de fapt o variantă a celei anterioare este: - obligaţii pozitive - obligaţiile de a da şi a face; - obligaţii negative - obligaţiile de a nu face; C) O altă clasificare, contestată uneori în literatura juridică, este următoarea: - obligaţii determinate sau de rezultat; - obligaţii de prudenţă şi diligenţă sau de mijloace; Ceea ce este caracteristic pentru obligaţia de rezultat este faptul că obligaţia este strict precizată sub aspectul obiectului şi scopului urmărit, debitorul obligânduse ca, desfăşurând această activitate, să atingă un rezultat bine stabilit. Astfel, de exemplu, într-un contract de transport, cărăuşul se obligă să transporte încărcătura într-un anumit loc; vânzătorul să transfere dreptul de proprietate asupra unui anumit lucru, etc. Neatingerea rezultatului vizat face să se presupună că debitorul nu a fost suficient de diligent, că s-a aflat în culpă, şi că, deci, este răspunzător de urmările neîndeplinirii obligaţiei28. Caracteristic pentru obligaţia de mijloace este faptul că obligaţia debitorului nu constă în îndatorirea precizată de la început de a atinge, un anumit rezultat

Liviu Pop - Drept civil român.Teoria genarală a obligaţiilor, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998, p.216 58
28

deci neîndeplinirea obligaţiei însuşite. însă. o dovadă a culpei. Dacă produsul este livrat şi este corespunzător celor convenite. de exemplu ipoteza obligaţiei de a furniza un anumit produs. de exemplu. neatingerea rezultatului dorit constituie o dovadă a culpei debitorului . spre deosebire de neîndeplinirea obligaţiei de rezultat. Revine pacientului să facă dovada culpei de care ar fi dat dovadă medicul în executarea obligaţiei sale. face să se presupună. Presupunând. Din cele arătate. utilă mai ales dacă avem în vedere caracterul său simplificator în examinarea unor raporturi de obligaţii. neatingerea rezultatului în cel de-al doilea caz nu mai este. se va putea observa că între obligaţiile de rezultat şi obligaţiile de mijloace nu există deosebiri atât de tranşante cum se afirmă chiar dacă luăm în considerare numai aspectul probatoriu.determinat. că produsul a fost livrat cu lipsuri calitative. lipsa de diligenţă din partea sa. Să luăm ipoteza unei obligaţii de rezultat. culpă care. Analizând mai atent. obiectul obligaţiei ce îi revine medicului constă în îndatorirea de a acţiona cu toată prudenţa şi diligenţa cerute de ştiinţa şi etica medicală. în vederea atingerii rezultatului dorit însănătoşirea pacientului. Această distincţie este. prin ea însăşi. Astfel. la prima vedere rezultatul fiind 59 . raportul juridic dintre pacient şi medic. sub acest aspect. ci în îndatorirea sa de a depune toată diligenţa necesară pentru ca rezultatul dorit să se realizeze. rezultă că unul din principalele aspecte ale distincţiei dintre obligaţiile de rezultat şi cele de mijloace se situează pe terenul probatoriu: în primul caz. fără îndoială. însă. nici o problemă de culpă nu se poate pune. ci revine creditorului sarcina de a dovedi în mod direct împrejurarea că debitorul nu a depus pentru atingerea rezultatului preconizat. prudenţa şi diligenţa care erau obligatorii. numai este prezumată. Neatingerea acesteia. distincţia între obligaţia de rezultat şi cea de mijloace apare ca fiind indiferentă.o prezumţie de culpă a acestuia.

deci face să se declanşeze o prezumţie de culpă pe seama debitorului. până la proba contrarie se presupune că acest tratament a fost acordat în conformitate cu cerinţele prudenţei şi diligenţei. el. că între cele două categorii de obligaţii nu există. potrivit cerinţelor ştiinţei şi eticii medicale. deocamdată. al obligaţiei de livrare a unui obiect. prestarea tratamentului cu prudenţă şi diligenţă necesare. ceea ce s-a dovedit în mod direct. Ar fi o situaţie asemănătoare obligaţiei de rezultat mai sus menţionate. numai astfel putând să fie întrunite elementele pentru o prezumţie de culpă a debitorului.livrarea produsului . în esenţă deosebiri.pornind de la premisa clasificării. 60 .în exemplul luat. dusă până la faza în care obiectul obligaţiei a fost livrat. Dacă obiectul obligaţiei sale îl constituie aşa cum am arătat. după care unele obligaţii au ca obiect final atingerea rezultatului prevăzut. tot astfel a trebuit să facă şi beneficiarul obligaţiei de rezultat dovada caracterului necorespunzător al executării obligaţiei de rezultat . el trebuie să facă dovada necorespunderii. Dovada făcută de pacient că tratamentul a fost necorespunzător face să se presupună lipsa de prudenţă şi diligenţă din partea debitorului. prezumţia de culpă a fost subsecventă acestei dovezi. mecanismul executării acestei obligaţii se va desfăşura astfel: prestând tratamentul medical. Dacă pacientul pretinde că tratamentul a fost necorespunzător.nu va exista nici o prezumţie de culpă cât priveşte executarea. în altele desfăşurarea unei activităţi cu prudenţă şi diligenţa şi necesare nu poate duce la concluzia. Rezultă din cele arătate. de exemplu obligaţia ce şi-o asumă un medic de a presta tratament unui pacient. că o analiză foarte strictă . Creditorul care pretinde că produsul prezintă lipsuri de ordin calitativ va trebui să facă. chiar sub aspect probatoriu. aici au fost lipsurile calitative. dovada concretă a acestor lipsuri. Să examinăm acum o obligaţie de mijloace.atins . În realitate.

la altele prudenţa şi diligenţa .putem ajunge la concluzia că între cele două categorii nu există deosebiri29. Din acest punct de vedere distingem între: a) obligaţiile civile perfecte. îndreptăţeşte pe titularul dreptului de creanţă să obţină executarea silită.148 61 29 acesteia. nu se prezintă în toate situaţiile la fel: unele obligaţii se bucură integral de această sancţiune. în mod convenţional considerându-se că nu este necesar să pătrundem în toate amănuntele mecanismului de desfăşurare a obligaţiilor pentru că. considerând-o utilă.eventuala dezaprobare din partea intervenţia forţei coercitive a statului. proprii. însoţită de influenţa pe care o exercită opinia publică . Obligaţiile. o facem pentru faptul că aşa cum arătam. întrucât se bucură integral de sancţiunea juridică. Bucureşti. Va trebui să abreviem că sancţiunea de ordin statal ce însoţeşte obligaţiile juridice. Clasificarea obligaţiilor după sancţiunea juridică care le este proprie Ca orice raport juridic. pe calea constrângerii de stat. În concluzie deci.Dacă menţionăm totuşi această clasificare. a subiectelor.la unele rezultatul. neînsoţită însă de . iar altele. numai privind lucrurile în aspectele lor generale. Editura Dacia. în caz de neexecutare de bunăvoie. din motive diferite. sunt obligaţii juridice numai în măsura în care există această posibilitate de apelare la constrângerea de stat. ci în virtutea convingerii intime. Drăghici Pompil . nu mai beneficiază în întregime de ea. dacă pătrundem în aceste amănunte şi suntem consecvenţi cu premisele pe care le adoptăm în definirea obiectului obligaţiei . ele însele. şi raportul juridic de obligaţie are ca element însoţitor inerent o anumită sancţiune: neexecutarea de bunăvoie a obligaţiei de către debitorul ei. p.Programa analitică pentru disciplina dreptului civil. acestea din urmă fiind cerinţe care nu se impun prin forţa de constrângere a statului. se poate afirma că unele obligaţii sunt obligaţii de rezultat şi altele sunt obligaţii de mijloace. Tocmai prin aceasta ele se deosebesc de obligaţiile morale. ea are meritul de a simplifica analiza. 1989.

dar. ele apar ca nişte obligaţii civile degradate. Ele sunt obligaţii juridice. debitorul nu mai are dreptul să pretindă restituirea prestaţiei. Clasificarea obligaţiilor după opozabilitatea lor După sfera persoanelor cărora le sunt opozabile.în sensul că creditorul poate apela la forţa coercitivă a statului pentru a obţine. 62 . Ceea ce este caracteristic pentru aceste obligaţii . toate regulile care cârmuiesc drepturile relative. prin constrângere. prin care de regulă. 20.obligaţii reale. . nu se mai bucură de integralitatea sancţiunii juridice.obligaţii opozabile terţilor. .1 din Decretul nr. b) obligaţiile civile imperfecte (naturale). nu simple comandamente morale. alin. dacă aceasta nu se realizează de bună-voie. nu are dreptul să ceară înapoierea prestaţiei. Vom completa definiţia obligaţiei naturale. spre deosebire de primele. aşa cum am spus. executarea. sub aspectul opozabilităţii. 1092.care nu se confundă cu obligaţiile morale. dar. dacă vom alătura textului precizat şi textul art. alin 2 din Codul Civil potrivit căruia “repetiţiunea nu este admisă în privinţa obligaţiilor naturale.167/1958 privitor la prescripţia extinctivă în conformitate cu care “debitorul care a executat obligaţia. după ce dreptul de acţiune al creditorului s-a prescris. sunt caracterizate raporturile de obligaţii. care au fost achitate de bună-voie”. deşi unii autori le denumesc astfel . şi-au pierdut ceva din forţa juridică.este faptul că în privinţa lor nu se mai poate cere executarea silită. obligaţiile se pot clasifica în: . chiar dacă la data executării nu ştia că termenul de prescripţie este împlinit”.obligaţii obişnuite care alcătuiesc regula şi cărora le sunt proprii. de îndată ce au fost executate. Cvasitotalitatea obligaţiilor intră în această categorie. imperfecte. Un exemplu de astfel de obligaţie îl regăsim în art.

alcătuiesc temeiul vieţii juridice. care le situează la limita dintre drepturile de creanţă şi drepturile reale.Aceste două categorii din urmă constituie o excepţie de la regulă. În condiţiile economiei de piaţă. Ele se află la temelia oricărui raport de drept. înainte de expirarea contractului de închiriere locatorul înstrăinează lucrul. deşi nu a fost parte în contract. În ipoteza în care. Este cazul. Obligaţia născută din acest contract este. până şi în raporturile juridice extrapatrimoniale. importanţa obligaţiilor creşte. aşa cum am mai arătat. deoarece ele constituie mijlocul juridic prin care se realizează toate acestea. Le întâlnim în toate materiile dreptului. 2. 1441 Cod Civil. cum foarte bine s-a spus în doctrină . a schimbului de servicii sociale. deşi nu a participat direct şi personal la formarea raportului de obligaţie. derivând din căsătorie. opozabilă faţă de un terţ străin de contract. Obligaţiile opozabile terţilor (scriptae in rem) se caracterizează prin aceea că sunt atât de strâns legate de posesia lucrului. între soţi. Obligaţiile se întâlnesc de 63 . 18/1991). Obligaţiile reale (propter in rem) apar ca un accesoriu al unui drept real. etc. nu sunt decât obligaţii: obligaţii între rude. ROLUL ŞI IMPORTANŢA OBLIGAŢIILOR Obligaţiile joacă în viaţa juridică un rol covârşitor. 53 din Legea nr. încât creditorul nu poate obţine satisfacerea dreptului său decât dacă posesorul actual al lucrului va fi obligat să respecte acest drept. ca adevărate sarcini reale ce incumbă titularului cele prevăzute pentru deţinătorii terenurilor agricole de a asigura cultivarea acestora şi protecţia solului (art. noul proprietar. a amplificării diviziunii sociale a muncii. etc. aşadar. al obligaţiei ce revine unui locator de a asigura locatarului folosirea lucrului închiriat. în sensul că.3. filiaţie. va fi obligat totuşi să respecte dreptul locatarului conform prevederilor art. deşi sunt raporturi de obligaţii se caracterizează printr-o opozabilitate mai largă.

Într-o altă definiţie se arată: “Prin obiect al raportului juridic civil se înţelege acţiunea sau abstenţiunea la care este îndrituit subiectul activ şi de care este ţinut subiectul pasiv. Modul cel mai important al creării drepturilor reale este contractul.ALL. aplicabilă în toate sectoarele lui.98 64 30 . De aici şi diferite definiţii ce au fost formulate în acest sens.I.1 NOŢIUNE Problema obiectului juridic civil a format obiect de controversă în doctrină. Bucureşti. Pe de altă parte. reprezentând un fel de parte generală şi fundamentală a dreptului. în alţi termeni conduita subiectelor acestui raport”.Al. obligaţiile dau expresie într-o formă abstractă şi generală principiilor ce alcătuiesc teoria reglementării formelor în care se manifestă voinţa omului şi efectele pe care le poate produce această voinţă.asemenea în materia drepturilor reale. Deci. CAPITOLUL III OBIECTUL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL 1. Vom reţine următoarea definiţie: Prin obiect al raportului juridic civil înţelegem acţiunea la care este îndrituit subiectul activ şi cea de care este ţinut subiectul pasiv.p. Într-o formulare. iar aceasta fără a deosebi după cum în conţinutul raportului juridic civil intră un drept real sau un drept de creanţă”. din 1967 “obiectul raportului juridic nu poate consta decât în acţiunea sau abţinerea pe care subiectul activ (titularul dreptului) o poate pretinde subiectului pasiv (celui ţinut la obligaţie). drept comercial şi chiar în alte ramuri de drept. întotdeauna obiectul C.1998. aşa încât dobândirea drepturilor reale are la bază obligaţia de a da30. în dreptul civil. adică un act creator de obligaţii.Hamangiu.Băicoianu-Tratat de drept civil român. Ed.Rosetti Bălănescu.

Noţiune Gheorghe Beleiu . adesea. “Bunul” este luat în considerare ca obiect derivat al raportului juridic civil.R.2. Corelaţia dintre obiectul şi conţinutul raportului juridic civil Deşi în strânsă legătură cele două noţiuni nu trebuie confundate.Introducere în Dreptul Civil. pentru uşurinţa exprimării se foloseşte şi următoarea formulare: “obiectul raportului juridic civil îl formează un bun ori nişte bunuri”. la bunuri. Acestea nu pot fi incluse în structura raportului juridic civil dată fiind natura socială a acestui raport. 3. Corelaţia dintre obiectul raportului juridic civil şi noţiunea de “bunuri” În raporturile patrimoniale conduita părţilor se referă.Editura Şansa S. Suntem în prezenţa a două elemente ale raportului juridic civil. Legătura şi interdependenţa dintre aceste două elemente poate fi evidenţiată astfel: când conţinutul unui raport juridic civil este complex (format dintr-o pluralitate de drepturi subiective civile şi obligaţii ale părţilor).raportului juridic civil este format din conduita părţilor31. tot complex va fi şi obiectul său (fiind format din mai multe acţiuni sau abstenţiuni la care părţile sunt îndrituite ori de care sunt ţinute). pag. 2. BUNURILE 3.89 31 65 .1.1. Bucureşti. Subiectele Dreptului Civil .Drept Civil Român . Totuşi. 2001.L. 2. CORELAŢII 2.

în art. 462 din Codul Civil se referă la “bunuri”. Sensul larg al termenului de “bun” rezultă din art. sensul larg al termenului rezultă din clasificarea bunurilor în corporale şi incorporale făcută în art. însă în limitele determinate de lege”. Astfel. iar titlul I din această carte este formulat “Despre distincţiunea bunurilor”. art . în măsura în care pot fi obiecte de drepturi şi obligaţii patrimoniale. 963 dispune că “Numai lucrurile ce sunt în comerţ pot fi obiectul unui contract”. 461 şi art.480 din Codul Civil prevede că : “proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi a dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut.Deşi legea foloseşte noţiunea de “bun” ori cea de “lucru” nu dă definiţia acestuia. În sens juridic. Lucrul este bun dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: a) este util . În sens larg (lato-sensu). De asemenea. precum şi operele de creaţie intelectuală şi energia de orice fel. prin bunuri se înţeleg atât lucrurile.471 şi 474 Cod Civil. noţiunea de “bun” are două accepţiuni. operele de creaţie şi energia de orice fel. prin bun înţelegem orice lucru care este util.adică poate satisface o trebuinţă de ordin material sau spiritual a omului. obiecte ale drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale. În sens economic. chiar denumirea Cărţii a doua din acest cod este formulată “Despre bunuri şi despre deosebitele modificări ale proprietăţii”. cât şi drepturile patrimoniale şi acţiunile privitoare la bunuri în accepţiunea restrânsă. De asemenea. care se referă la clasificarea bunurilor în mobile şi imobile. În această situaţie noţiunea de “bun” a fost circumstanţiată de literatura juridică şi practica juridică. 461-474 Cod Civil. 66 . Sunt bunuri în sens restrâns (stricto sensu) lucrurile care pot fi obiecte de drepturi şi obligaţiile patrimoniale. art.

cu precizările făcute se înţelege orice element ce face parte din activul patrimonial32. 474 Cod Civil prevăd că drepturile patrimoniale şi acţiunile privind valorile economice pe care aceste drepturi le prezintă sunt. adică dacă le raportăm la valoarea economică pe care o reprezintă. C.Rosetti Bălănescu.pot fi asimilate bunurilor dar nu sunt propriu-zis bunuri. prezentând importanţă prin prerogativele pe care le conferă asupra lucrului şi care sunt altele decât cele ale dreptului de proprietate. în sens larg. Aerul. bunul nu se confundă cu dreptul patrimonial. dar celelalte drepturi reale nu se confundă cu lucrul. împreună cu aceste valori economice.p532 67 32 . Fiind obiect al dreptului patrimonial. ca drept real.Băicoianu-Tratat de drept civil român.drepturi reale şi drepturi de creanţă . nefiind un bun în sens juridic. lucrurile dar şi drepturile patrimoniale. este necesar existenţei omului. deoarece drepturile patrimoniale sunt bunuri numai în măsura arătată. bunuri. se confundă cu lucrul. Dreptul de proprietate. Drepturile de creanţă nu se confundă cu obiectele a căror folosinţă tind să o procure creditorului. Rezultă că drepturile patrimoniale . dar nu poate fi apropiat. 471 şi art. obiect de drept patrimonial. autorii consideră că sunt bunuri. Prin urmare. De aceea dreptul real este un bun în măsura în care avem în vedere lucrul care constituie obiectul său sau lucrul prezintă importanţă prin drepturile reale care există asupra lui. dreptul patrimonial poate fi drept real sau drept de creanţă. Dreptul real are ca obiect un lucru. drepturile reale sunt asimilate bunurilor.1998. bunul reprezintă o valoare economică sau un lucru util şi care poate deveni obiect al dreptului patrimonial. Drepturile de creanţă prezintă importanţă şi sunt asimilate bunurilor prin valoarea lor economică. deşi ele se deosebesc. Rezultă că prin bun. ALL Bucureşti. spre exemplu. Într-adevăr.b) este susceptibil de apropiere ori însuşire sub forma drepturilor patrimoniale. În mod obişnuit. Cu toate acestea art.Ed.Hamangiu.I. nu poate deveni Prin urmare.Al. cum s-a arătat.

astfel încât modificările aduse în privinţa lor nu alterează identitatea acestuia care apare ca o universalitate juridică.2. După cum se poate observa.L. între bun şi patrimoniu există corelaţia de tip parte-întreg.Introduce în Dreptul Civil. Pe de altă parte. Corelaţia dintre noţiunile de “bunuri” şi “patrimoniu” Patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor care au o valoare economică şi aparţin unei persoane fizice sau juridice. 2001. două condiţii precizate mai sus : .Într-o abordare exactă33 bunul este definit ca fiind o valoare economică ce este utilă pentru satisfacerea nevoii materiale ori spirituale a omului şi este susceptibilă de apropiere sub forma dreptului patrimonial. . Rezultă că termenii “bun” şi “patrimoniu” au în dreptul civil un sens tehnico-juridic specific. Bucureşti. În consecinţă trebuie avută în vedere relaţia patrimoniu-fiecare drept şi obligaţie cu conţinut economic şi aceea de patrimoniu-bun. fiecare drept şi fiecare obligaţie rămânând distincte de patrimoniu. bunul este un element ce face parte din activul patrimoniului. distinctă sub un anumit aspect de prima. iar nu cel din vorbirea obişnuită (când se desemnează şi Desprindem din această definiţie cele 33 Gheorghe Beleiu . pasivul acestuia fiind format din obligaţiile titularului.să fie susceptibilă de apropiere (însuşire) sub forma drepturilor patrimoniale. p90 68 .valoarea economică trebuie să fie aptă de a satisface o trebuinţă de ordin material ori spiritual a omului. Subiectele Dreptului Civil. dar care au un conţinut economic.Drept Civil Român . Ca noţiune juridică patrimoniul nu se confundă cu drepturile şi obligaţiile ce fac parte din acesta. Editura Şansa S.R. dar cu precizările făcute. 3.

3. Clasificarea bunurilor 3. distingem între bunuri fungibile şi bunuri nefungibile. 4) În funcţie de posibilitatea de a fi înlocuite sau nu în executarea unei obligaţii civile. 3) În funcţie de modul în care sunt dererminate. deosebim bunuri divizibile şi bunuri indivizibile.valori spirituale prin aceşti termeni). se deosebesc bunuri principale şi bunuri accesorii. Criterii de clasificare Bunurile pot fi clasificate din mai multe puncte vedere. distingem bunuri consumptibile şi bunuri neconsumptibile 6) După cum sunt sau nu producătoare de fructe. deosebim bunuri frugifere şi bunuri nefrugifere. 8) În funcţie de corelaţia dintre ele .1. 7) În funcţie de posibilitatea împărţirii lor fără să-şi schimbe destinaţia. distingem între bunuri individual determinate şi bunuri determinate generic (res certa şi res genera). Clasificările mai importante în dreptul civil român sunt urătoarele: 1) În funcţie de natura lor şi de calificarea dată de lege bunurile se împart în mobile şi imobile (mişcătoare şi nemişcătoare conform Codului Civil).3. 5) După cum folosirea lor implică ori nu consumarea ori înstrăinarea lor. Pentru dreptul civil. 2) În funcţie de regimul circulaţiei lor juridice se deosebesc bunuri aflate în circuitul civil şi bunuri scoase din circuitul civil. 3. expresia “bun patrimonial” constituie pleonasm. 69 .

deşi prin natura lor sunt mobile (art. bunurile se împart în corporale şi incorporale. Bunuri mobile şi bunuri imobile Noţiune: Bunurile imobile sunt acelea care au o aşezare fixă şi nu se pot muta dintr-un loc în altul. Când sunt desprinse ori culese devin bunuri mobile. arborii sunt considerate mobile prin anticipaţie. 10) În funcţie de posibilitatea de a fi supuse urmăririi şi executării silite pentru plata datoriilor. Toate acestea sunt imobile prin incorporaţiune sau prin natura lor. recoltele care ţin de rădăcini şi fructele neculese încă (art. fructele. Bunurile mobile sunt acelea care nu au o aşezare fixă şi se pot muta dintr-un loc în altul.Categorii de bunuri imobile: a) imobile prin natura lor : fondurile de pământ şi clădirile (art.465 Cod Civil). aceasta cuprinde şi arborii netăiaţi şi vegetaţia care se prinde de pământ. 70 . deşi sunt prinse de pământ.2. cu toate acestea. Se întâlnesc şi situaţii când.461 Cod Civil). de exemplu când se vând. morile de vânt sau de apă aşezate pe stâlpi (art. Pentru ca un bun mobil să devină imobil prin destinaţie trebuie îndeplinite condiţiile: 1. recoltele.464 Cod Civil). toate bunurile imobile sau mobile (art.9) În funcţie de modul lor de percepere. Dreptul civil român cunoaşte trei categorii de bunuri imobile şi mobile astfel: .3. În ceea ce priveşte ultima categorie precizată.463 Cod Civil).468 Cod Civil). Ambele bunuri trebuie să aparţină aceluiaşi proprietar. 3. b) imobile prin destinaţie: bunurile destinate ca accesoriu pentru serviciul sau exploatarea unui imobil. distingem între bunuri sesizabile şi bunuri insesizabile. deci şi bunurile incorporale pot fi imobile sau mobile. Clasificarea bunurilor în imobile şi mobile ar trebui să se aplice numai bunurilor corporale.

.porumbii din porumbărie. .paiele şi gunoaiele. acţiunile care tind a revendica un imobil.stupii cu roi. bun mobil. Aşadar. servituţiile.lapinii ţinuţi pe lângă casă. . . c) imobile prin obiectul la care se referă: uzufructul lucrurilor imobile. . (ex: statuile. . 71 Astfel. alambicurile.drepturile reale care au ca obiect un imobil. gips.animalele afectate la cultură. astfel: . Mobilul să fie destinat la serviciul şi exploatarea imobilului. Mai sunt imobile prin destinaţie “toate efectele mobiliare ce proprietarul a aşezat către fond în perpetuu”.peştele din iaz. sunt imobile prin . sunt imobile toate drepturile al căror obiect este un imobil. etc). fixat cu ciment. adică să existe un raport de accesorietate fizică ori voliţională.seminţele date arendaşilor sau colonilor parţiari. căzile şi vasele.drepturile de creanţă cărora le corespunde obligaţia de a da privind un imobil.instrumente necesare pentru exploatarea fierăriilor. .teascurile. Este firesc că textul trebuie analizat prin privirea realităţilor prezente. . orice alt obiect . căldările. .2.instrumentele arătătoare. . fabricilor de hârtie şi altor uzine. destinaţie conform Codului Civil: .

(art. . următoarele: Sunt mobile prin determinarea legii 34 Drăghici Pompil . c) mobile prin determinarea legii. b) mobile prin anticipaţie. Această categorie cuprinde acele drepturi considerate mobile prin obiectul la care se aplică (atr. Deci trebuie să existe un acord de voinţă în acest sens. se păstrează doar între părţile care au creat anticipaţia (vânzător şi cumpărător). . Bucureşti.Categorii de bunuri mobile: a) mobile prin natura lor .473 Cod Civil). Editura Ştiinţifică. Ca excepţie. p. Unele bunuri considerate imobile prin incorporaţiune (prin natura lor).acţiune în rezoluţiunea vânzării unui imobil. devin mobile când sunt separate de fond..acţiunile privind valorificarea drepturilor imobiliare. Caracterul de bunuri mobile.acţiunea în revocarea donaţiei unui imobil.Drept Civil. piatră). acestea sunt considerate mobile prin anticipaţie adică înainte de a fi separate de fond.acţiunea în nulitatea înstrăinării unui imobil. 275 72 . care se mişcă de la sine (ex: animalele) şi cele care se pot muta dintr-un loc în altul cu ajutorul unei forţe externe (ex: lucrurile neînsufleţite). Astfel. Faţă de terţi bunurile respective îşi păstrează caracterul de imobile prin incorporaţiune34.acelea care se pot transporta de la un loc la altul. materialele provenite din dărâmarea unei construcţii şi produsul încă neextras al unei cariere (nisip. . .474 Codul Civil). pentru acest caz particular.acţiunea în reducţiunea unei donaţii de imobil. . deosebim: recolta şi fructele. arborii. 1999.

publicitatea imobiliară diferă de cea mobiliară. . . . .efectele posesiei diferă. pentru mobile simpla posesie de bună credinţă valorează proprietate (art. astfel: pentru imobile posesia poate conduce la uzucapiune.drepturile de creanţă care au ca obiect a da un lucru mobil. chiar când capitalul social constă dintr-un imobil.drepturile reale care au ca obiect un bun mobil (exclusiv dreptul de proprietate). obligaţia de a face şi obligaţia de a nu face.acţiunile în justiţie privind un drept mobiliar sau pentru readucerea în patrimoniu a unui drept mobiliar. iar mobilele pot fi gajate.1909 Cod Civil).drepturile intelectuale.obligaţiunile faţă de societate. . . 73 .. .înstrăinarea imobilelor este supusă unor cerinţe mai riguroase decât cea a mobilelor (ex: terenurile se pot înstrăina doar prin act autentic).urmărirea şi executarea silită diferă după cum bunurile sunt mobile sau imobile. . . Interesul acestei clasificări Clasificarea bunurilor în mobile şi imobile prezintă interes din mai multe puncte de vedere astfel : .acţiunile şi interesele în societăţi (părţile sociale). de asemenea.imobilele pot fi ipotecate.

cum sunt: armele.privitor la competenţa jurisdicţională teritorială . . Pentru toate aceste categorii există reglementări specifice care prevăd condiţiile în care pot circula bunurile respective.la imobile se determină după locul unde se află bunul. în condiţii restrictive. sesizabile şi se pot dobândi sau pierde prin prescripţie.bunurile care nu pot circula decât în anumite condiţii.. neîngrădit. deci pot fi dobândite. Bunuri aflate în circuitul civil şi bunuri scoase din circuitul civil Sunt în circuitul civil acele bunuri care pot face obiectul actelor juridice civile (art. deţinute ori înstrăinate condiţional. iar la mobile instanţa competentă este cea a domiciliului pârâtului. În ceea ce priveşte regimul juridic al circulaţiei bunurilor deosebim: . ca regulă. .bunurile care pot circula liber. Acestea sunt alienabile. 105/1992. bunurile imobile nu pot fi furate. obiectele de cult etc. produsele şi substanţele toxice. în ceea ce priveşte dreptul internaţional privat . deşeurile toxice. materialele explosive. Majoritatea bunurilor private se află în circuitul civil. care poate fi legea naţională (lex patriae) ori legea domiciliului (lex domicilii) conform Legii nr. în consecinţă legea trebuie să prevadă expres excepţiile.imobilului i se aplică legea locului situării lui (lex rei sitae). 74 .în ceea ce priveşte drepturile reale accesorii. muniţiile. Regula o formează aceste bunuri. iar mobilului i se aplică legea personală (lex personalis). metalele şi pietrele preţioase şi semipreţioase. putând fi dobândite de oricine. 963 Codul Civil).

destinate cercetării şi producerii de seminţe şi de material săditor din categoriile biologice si de animale de rasă. 8) patrimoniul natural al Rezervaţiei Biosferei “ Delta Dunării ” . 5) terenurile care au aparţinut domeniului public al statului înainte de 6 martie 1945. de desecări şi de combatere a eroziunii solului. cele care servesc nevoilor de cultură. Un astfel de bun este teritoriul României. terenurile instituţiilor şi staţiunilor de cercetări stiinţifice şi ale unitătilor de invătământ agricol si silvic. împreună cu platoul continental. terenurile obţinute prin lucrări de îndiguiri.1 din Constituţie. care fac parte din fondul forestier naţional si nu sunt proprietate publică. Bunurile scoase din circuitul civil şi care fac parte din domeniul public sunt enumerate cu caracter exemplificativ în anexa legii nr. precum terenurile reproductive incluse în amenajamentele silvice.Sunt scoase din circuitul civil acele bunuri care nu pot forma obiectul actului juridic civil. fiind denumite bunuri inalienabile. 213/1998 privind proprietatea publică si regimul juridic al acesteia. 6) parcurile naţionale. în stare de zăcământ.3 alin. de producţie ori de administraţie silvică. iazurile. conform art. 2) spaţiul aerian. Astfel potrivit actualei legi. 7) rezervaţiile naturale si monumentele naturii. 3) apele de suprafaţă. 75 . domeniul public al statului este alcătuit din urmatoarele bunuri: 1) bogăţiile de orice natură ale subsolului. albiile pârâielor. 9) resursele naturale ale zonei economice şi ale palatului continental. 4) pădurile şi terenurile destinate împădurii.

sau cele cu transe pentru atenuarea undelor de viitură. apărările şi consolidările de maluri şi de taluzuri. ecluzele. secundare. cuvetele canalului. statiile hidrologice. al produselor petroliere şi al gazelor canalele magistrale şi reţelele de distribuţie pentru irigaţii cu prizele producere a energiei electrice este racordată la sistemul energetic naţional. diguri. drumuri naţionale europene. drumuri expres. pereuri şi alte construcţii hidrotehnice pentru 76 . inclusiv tunelele şi lucrările de artă. cheiuri. zonele de siguranţă de pe malurile canalului. 17) naturale. lucrările de regularizare a cursurilor de ape. drumurile naţionale – autostrăzi. 22) porturile maritime şi fluviale. civile si militare – terenurile pe care sunt situate acestea. cantoanele hidrotehnice. 18) lacurile de acumulare şi barajele acestora. principale. meteorologice si de calitate a apelor. în cazul în care activitatea de conductele de transport al ţiţeiului. 13) canalele navigabile.10) 11) 12) infrastructura căilor ferate. 14) 15) reţelele de transport a energiei electrice. spectre de frecvenţă şi reţelele de transport şi de distributie de telecomunicaţii. construcţiile hidrotehnice aferente canalului. 16) aferente. precum şi instalaţiile aferente acestuia. drumurile de acces si teritoriale pe care sunt realizate acestea. 19) 20) 21) digurile de apărare împotriva inundaţiilor. tunelele şi casetele de metrou.

Guvernul.Ap. terenurile şi clădirile în care işi desfăsoară activitatea: Parlamentul. muzeele. colecţiile de artă declarate de interes public naţional. 26) 27) 28) 29) statuile si monumentele declarate de interes public naţional. unităţi ale M. instanţelor şi parchetelor de pe lângă acestea. pistele de decolare. ansamblurile şi siturile istorice si arheologice. cheiuri si pireuri situate pe malul căilor de navigabile. precum şi prefecturile.I. ale serviciilor publice de informaţii. Domeniul public judeţean este alcătuit din următoarele bunuri: 1. în afara incintelor portuare destinate activităţilor de navigaţie. acvatorii şi senale de acces.. cu excepţia celor dobândite din venituri proprii extrabugetare. Preşedenţia. care constituie proprietatea privată a acestora. drumuri tehnologice în porturi. căile de rulare şi platformele pentru îmbarcare – debarcare situate pe acestea şi terenurile pe care sunt amplasate. 23) 24) 25) terenurile destinate exclusiv instrucţiei militare. aterizare. pichetele de grăniceri si fortificaţiile de apărare a ţării. bazine. serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale.N. şi ale M.drumurile judeţene 77 . precum şi cele ale Direcţiei generale a Penitenciarelor.acostarea navelor şi pentru alte activităţi din navigatia civilă. ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţiile publice subordonate acestora. monumente istorice aflate în porturi.

în stare de zăcământ. construcţiile şi terenurile aferente acestora. spitale judeţene şi alte asemenea bunuri. precum şi staţiile de tratare cu instalaţiile.terenurile şi clădirile în care îşi desfăsoară activitatea consiliu judeţean şi aparatul propriu al acestuia. 8. oraşelor si municipiilor este alcătuit din următoarele bunuri: 1. cum sunt: biblioteci.drumuri comunale. 3. muzeele. termoficare. 3. dacă nu au fost declarate de interes public naţional. canalizare.statuile şi monumentele. 2.reţelele de alimentare cu apă realizate în sistem zonal sau microzonal. vicinale şi străzile. 5.locuinţele sociale. 78 .lacurile şi plajele care nu sunt declarate de interes public naţional sau judeţean.2. policlinicile şi altele asemenea. precum şi zonele de agrement. muzee.terenurile şi clădirile în care îşi desfăsoară activitatea consiliul local si primăria. 6. 4. oboarele şi parcurile publice. Domeniul public local al comunelor. gaze. precum şi instituţiile publice de interes judeţean. dacă nu au fost declaratede uz sau interes public naţional sau local.bogăţiile de orice natură ale subsolului. spitalele. cu instalaţiile. târgurile. staţiile de tratare şi epurare a apelor uzate. dacă nu au fost declarate de interes public naţional. precum şi instituţiile publice de interes local. cum sunt: teatrele.reţelele de alimentare cu apă. bibliotecile. 7. comerciale. construcţiile şi terenurile aferente.pieţele publice.

iar în situaţia unui bun generic determinat dreptul de proprietate se transmite în momentul individualizării ori predării (individualizarea în acest caz. un anumit autoturism. precum şi alte bunuri stabilite de lege. resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental.3. o anumită casă. 10. 3. fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice “.terenurile cu destinaţie forestieră. căile de comunicaţie. greutate. plajele. speciale.momentul transmiterii dreptului real în actele translative de drepturi reale: în principiu. Importanţa acestei clasificări rezidă în valabilitatea ori nevalabilitatea actelor juridice civile sub aspectul obiectului lor. spaţiul aerian. cântărire. dreptul de proprietate se transmite în momentul realizării acordului de voinţă. etc). Importanţa juridică a acestei clasificări constă în următoarele: . dacă nu fac parte din domeniul privat al statului şi dacă nu sunt proprietatea persoanelor fizice ori a persoanelor juridice de drept privat. marea teritorială. Sunt generic determinate (res genera) acele bunuri care se individualizează prin număr. 5: ”Bunurile proprietate publică sunt inalienabile”.4 se specifică: “Bogăţiile de orice natură ale subsolului.cimitirele cetăţeneşti şi comunale De asemenea Constituţia prevede la art. cum sunt unicatele (tablouri.9. Bunuri individual determinate şi bunuri determinate generic Sunt individual determinate (res certa) acele bunuri care. potrivit naturii lor sau clauzelor unui act juridic se individualizează prin însuşiri proprii. acestea aflându-se sau nu în circuitul civil. etc).aceasta doar în situaţia pieirii fortuite a bunului înainte de momentul predării când debitorul va fi liberat de 79 . se face prin numărare.suportarea riscului contractului . adică prin caracterele comune categoriei din care fac parte (prin însuşirile speciei ori categoriei din care fac parte). . sculpturi. sau altă măsură. când bunul este individual determinat. iar la art. 135 alin.4. apele cu potenţial energetic valorificabil şi acelea ce pot fi folosite în interes public.pentru bunurile individual determinate riscurile se transmit odată cu dreptul de proprietate . 135 alin.

genul limitat piere . Antonie Iorgovan . bunul generic derterminat se predă la domiciliul debitorului.locul predării bunului.1104 Cod Civil). Bucureşti. iar nu portabilă (art. mai exact. că lucrurile (bunurile) sunt echivalente au aceeaşi valoare pentru creditori . cherabilă. Editura Nemira . Prin bunuri de gen limitate înţelegem acele bunuri de gen limitate la acele aflate într-un loc determinant. pag. . S-a susţinut ideea naşterii unei proprietăţi indivize între cumpărător şi vânzător din momentul acordului de voinţă până în momentul individualizării. situaţie de neacceptat în lipsa unei clauze exprese. ceea ce presupune. În mod corespunzător. Spre exemplu: se vând 100 de oi dintr-o turmă de 1000. Sunt nefungibile acele bunuri care nu se pot înlocui cu altele în executarea 35 deoarece plata este în general. ceea ce este desigur o soluţie diferită de principiul genera non pereunt. S-a statuat că dacă genul nu piere.5.genus limitatum35. pieirea unui bun generic determinat înainte de momentul predării. deoarece genera non pereunt. sau jumătate din sacii de grâu aflaţi în hambarul vânzătorului. ci va trebui să procure alte bunuri de gen. Este deci o asemănare de regim juridic între vânzarea de genus limitatum şi vânzarea în bloc. Bunuri fungibile şi bunuri nefungibile Sunt fungibile acele bunuri care se pot înlocui unele cu altele pentru executarea unei obligaţii. nu va libera pe debitor de obligaţia predării. când se transmite proprietatea de la vânzător la cumpărător.valabilitatea plăţii nefiind afectată. în cazul bunului individual determinat este acela unde se găseşte în momentul contractării în lipsă de altă stipulaţie a părţilor. O problemă larg dezbătută în doctrină este aceea a regimului juridic al vânzării bunurilor de gen limitate . acesta se face în momentul individualizării bunului. 77 80 .obligaţia predării. 3.2001.Tratat de Drept administrativ .II.aceasta în ceea ce priveşte suportarea riscului pieirii fortuite.vol. În ceea ce priveşte transferul dreptului de proprietate.3.

Acesta se poate elibera în cazul bunului fungibil. se poate concluziona că fungibilitatea depinde mai mult de voinţa părţilor. deci cele determinate generic. deoarece sunt fungibile în general bunurile de gen. bunurile fungibile sunt şi consumptibile. Bunuri consumptibile şi bunuri neconsumptibile Sunt bunuri consumptibile acelea care nu pot fi folosite fără ca la prima lor întrebuinţare să nu se consume sau să nu se însrăineze (astfel sunt hrana. iar consumtibilitatea mai mult de natura lucrurilor (cu excepţii în ambele sensuri). Se spune că fungibilitatea bunurilor depinde de voinţa părţilor. dar poate fi dat şi de voinţa părţilor. banii). relaţia bun de gen şi bun cert corespunde clasificării bun fungibil şi bun nefungibil. în sensul că bunul consumptibil poate fi considerat neconsumptibil şi invers. fără a li se distruge substanţa fizică sau să fie înstrăinate (hainele. Prin urmare. fructele pentru decorul unui magazin sunt 81 . iar în cadrul unui bun nefungibil numai prin predarea acestuia. Spre exemplu. În principiu sunt fungibile bunurile de gen.3. iar cele certe . Deci. Caracterul fungibil sau nefungibil al unui bun este dat atât de de natura bunului. Tot aşa.6. uneori voinţa părţilor nu imprimă întotdeauna bunurilor un caracter de fungibilitate. predând creditorului un bun de acelaşi fel. astfel că aceasta nici nu se poate executa decât prin predarea bunului datorat. casele). Sunt neconsumptibile acele bunuri care pot fi folosite de mai multe ori. posibilitatea eliberării debitorului de obligaţia sa. dar nu întotdeauna. De asemenea. Importanţa clasificării bunurilor în fungibile şi nefungibile constă în aprecierea valabilităţii plăţii. moneda la un anticariat care trebuie restituită este un bun neconsumptibil.unei obligaţii. spre exemplu ultima sticlă de vin dintr-o recoltă cunoscută prin calitatea ei este consumabilă. iar consumptibilitatea de natura bunurilor. Nu întotdeauna este aşa: voinţa părţilor poate da lucrurilor un caracter de neconsumptibilitate. însă nu fungibilă. 3. individual determinate sunt nefungibile. În mod excepţional clasificarea în bunuri consumptibile şi neconsumptibile depinde de voinţa omului. băuturile.

obiect al uzufructului pot fi bunurile neconsumptibile. Importanţa juridică a acestei clasificări a fructelor rezidă în modul diferit de dobândire (de intrare în patrimoniu) a acestora.recoltele şi plantaţiile (art.acelea produse fără intervenţia omului. prin percepere.acele produse ca urmare a activităţii omului. Fructele nu se confundă cu productele. -fructele civile . astfel: . mobila din magazinul de mobilă este un bun consumptibil.de regulă. Codul Civil distinge între : -fructe naturale . .3. nisipul dintr-o albie). pe când obiectul împrumutului de consumaţie îl formează bunurile consumptibile. uzufructul poate viza un bun consumptibil (quasiuzufruct). Bunurile frugifere şi bunuri nefrugifere Sunt considerate frugifere acele bunuri care produc fructe. spre exemplu . arendele (art. de exemplu chiriile. 3. Fructele se produc periodic.fructele naturale şi industriale se dobândesc prin culegere. Importanţa acestei clasificări rezidă în următoarele: . dobânzile.acelea obţinute ca urmare a folosirii bunului. deoarece comerciantul o înstrăinează. 82 .7. de exemplu terenul care produce recolte. pe când productele sunt foloase trase dintr-un bun cu consumarea substanţei sale (piatra dintr-o carieră. fără a consuma substanţa bunului.obiectul împrumutului de folosinţă (comodat) poate fi numai un bun neconsumptibil.552).neconsumptibile. Sunt nefrugifere acele bunuri care nu produc fructe. -fructele industriale . 523). spre exemplu iarba pe o păşune (art.522). Prin excepţie. deoarece uzufructuarul este obligat să conserve substanţa bunului.

însă prin act juridic aceasta poate fi ignorată. de exemplu o cantitate de 10 litri de vin poate fi împărţită în 10 sticle de câte un lutru. un costum de haine. Dintre bunurile necorporale indivizibile menţionăm: obligaţiile indivizibile. atunci interesează modul de dobândire a fructelor.3. Divizibilitatea poate viza şi bunurile necorporale. 3. în mod normal. Importanţa juridică a acestei clasificări constă în următoarele: . bunul divizibil poate fi împărţit în materialitatea lui. Este indivizibil acel bun care nu poate fi împărţit.fructele civile se dobândesc zi de zi. Nr.în materie de uzufruct. dreptul de retenţie. pe când bunul indivizibil nu poate fi 36 Revista Juidică. . fructele se cuvin uzufructuarului pe când productele se cuvin nudului proprietar. Distincţia între fructe şi producte are o importanţă deoarece: .în materie de partaj a proprietăţii pe cote părţi ori în devălmăşie. 10/2000 83 . ipoteca. de exemplu. Bunuri divizibile şi bunuri indivizibile Este divizibil acel bun care poate fi împărţit fără a-şi schimba destinaţia economică. Productele se dobândesc prin separarea lor.. dar mai rar.8. servituţile reale.posesia de bună-credinţă conduce la dobândirea proprietăţii fructelor. fără a-şi schimba astfel destinaţia economică. În concluzie fructele se cuvin proprietarului. Supliment. Dacă bunul se găseşte în stăpânirea sau puterea altei persoane decât proprietarul. nu şi a productelor. considerându-se că un bun divizibil prin natura lui este indivizibil. prin simpla scurgere a timpului. în cazul uzufructului şi posesiei de bună credinţă36. spre exemplu un animal. Divizibilitatea rezultă din natura bunurilor.

Obligaţia care nu este indivizibilă este divizibilă. - 3.împărţit în materialitatea lui. şi. cheia pentru lacăt. Bunuri principale şi bunuri accesorii Bunurile principale sunt acelea care se folosesc în mod independent. Bunurile accesorii sunt acelea destinate să servească la întrebuinţarea altui bun.3. dar şi din voinţa părţilor. . Bunuri corporale şi bunuri incorporale 84 . când se datorează un bun. 3. sunt bunuri accesorii: pompa pentru bicicletă. se aseamănă cu solidaritatea. Astfel.titularul să stabilească un raport de destinaţie comună a bunurilor. antena pentru televizor. . când sunt mai mulţi debitori. iar nu fracţionat. Caracterul bunului de a fi principal derivă atât din natura bunului. deci. executată în parte. obligaţia indivizibilă nu poate fi fracţionată.obligaţia având drept obiect un bun indivizibil este o obligaţie indivizibilă. Obligaţia indivizibilă poate rezulta fie din natura prestaţiei. fără a fi destinate să folosească la întrebuinţarea altui bun. Astfel. fie din voinţa părţilor. Pentru a exista raportul de accesorietate între un bun principal şi un bun accesoriu trebuie întrunite următoarele condiţii: ambele bunuri să aibă acelaşi titular. mai ales.3. Sub acest aspect. principal. În acest sens. Interesul pentru aceste feluri de obligaţii există. acesta atribuindu-se unuia din copărtaşi cu obligaţia de a plăti celorlalţi o sultă sau se va vinde şi se va împărţii suma obţinută proporţional cu cota .9.10. Această obligaţie nu poate fi executată decât în întregime.parte deţinută. debitorul trebuie să predea atât bunul principal cât şi pe cel accesoriu (în lipsă de stipulaţie contrară).

1988. care pot fi: la purtător. . Aceasta deoarece proprietatea. a drepturilor reale şi a obligaţiilor are la bază. nu pot fi percepute cu ajutorul simţurilor.359 85 37 - în materia dobândirii proprietăţii art. Codul Civil se referă implicit la această clasificare consacrând art.regimul de drept internaţional privat.1909. cuprinzând şi drepturile.Editura Naţională Bucureşti. Ulterior sfera de cuprindere a noţiunii de “bun” s-a extins. pe de altă parte.Drept civil român în comparaţie cu legile vechi. care formează bunul corporal. .52-62). având o valoare economică ce are o existenţă ideală. adică bunuri necorporale. care formează bunurile incorporale. . abstractă. Sunt incorporale acele bunuri care nu au o existenţă materială.474 mobilelor corporale. Importanţa juridică a acestei clasificări priveşte: bunurile mobile corporale ca fiind susceptibile de “prescripţie instantanee”. percepută cu “ochii minţii”. proprietatea conferind cele mai întinse prerogative asupra D. şi la ordin şi se transmit prin gir sau andosament.471 imobilelor incorporale şi art. ca drept se confundă cu însuşi bunul asupra căruia poartă. şi se transmit prin cesiune.în materia titlurilor de valoare. Drepturile patrimoniale sunt astfel de drepturi. care se aplică numai bunurilor corporale. pe de o parte în şi toate celelalte drepturi reale şi de creanţă.Sunt corporale acele bunuri care au o existenţă materială. corporale. şi se transmit prin simpla tradiţiune.p. după distincţiile cuprinse în Legea nr.Alexandresco. Clasificarea în bunuri corporale şi incorporale se reduce la clasificarea între dreptul de proprietate. În dreptul român clasificarea bunurilor în corporale şi necorporale prezenta importanţă. convenţia părţilor37. ali.în materia dobândirii bunurilor mobile prin tradiţiune (ca mod de dobândire). deoarece modurile de transmitere ale celor două categorii de bunuri erau diferite. în general. La origine s-au considerat bunuri numai bunurile materiale. 105/1992 (art. În dreptul contemporan această distincţie nu mai are aceeaşi importanţă deoarece transmiterea bunurilor corporale.1 Cod Civil care se referă numai la . fiind perceptibile simţurilor omului. nominale.

În ceea ce priveşte bunurile sesizabile.potrivit Legii fondului funciar nr. spaţiul aerian. se spune “casa mea” .3.135. 488-491din Codul de procedură civilă.unui bun. Se urmăreşte prin această reglementare. a art.4 se enumeră ca bunuri exclusive ale proprietăţii publice: “bogăţiile de orice natură ale subsolului. nu conduce la identificarea lui cu însuşi bunul asupra căruia poartă. atât protecţia creditorilor urmăritori. în art. Este insesizabil bunul ce nu poate fi urmărit silit pentru plata unei datorii. albiile râurilor şi fluviilor. terenurile cu destinaţie.potrivit Constituţiei. dar şi protecţia debitorului. plajele. Supliment.3. Până şi modul firesc de exprimare denotă acest lucru: astfel. în special. cuvetele lacurilor de interes public. iar nu “casa asupra căruia am un drept de proprietate”. Bunuri sesizabile şi bunuri insesizabile Este sesizabil bunul care poate forma obiectul executării silite a debitorului.12.11. Nici un alt drept. Nr. alin. 3. deoarece prerogativele sunt limitate comparativ cu cele conferite de dreptul de proprietate. în sensul asigurării acestuia unui nivel minim de subzistenţă în caz de executare silită38. 474 . 463. căile de comunicaţie. porturi şi aeroporturi. marea teritorială. astfel că proprietatea “absoarbe” bunul. apele cu potenţial energetic valorificabil şi acelea ce pot fi folosite în interes public. doar real. pieţe. Domeniul public şi domeniul privat Această clasificare se aplică doar statului şi unităţilor administrativ teritoriale. . Se impune o delimitare a sferei proprietăţii publice potrivit legislaţiei în vigoare: . 406-410. 10/2000 86 .18/1991: terenurile pe care sunt amplasate construcţii de interes public. acestea pot fi determinate în funcţie de prevederile legale în vigoare. De aceea se va spune “casa asupra căreia am un drept de uzufruct”. cu observarea. reţele stradale şi parcuri publice. fundul apelor maritime interioare şi al mării 38 Revista Juridică. 472. resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental”.482. iar nu “casa mea”. 3. căi de comunicaţii.

alin. Art. curtea a reţinut că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de către fostul Comitet provizoriu al oraşului Moreni. a Codului Civil intră şi alte dispoziţii care vorbesc despre proprietatea de stat.sediu al poliţiei. ţărmurile Mării Negre. aceasta deoarece în domeniul public se includ numai imobilele care aparţin legal statului sau unităţilor administrativ-teritoriale şi numai în privinţa acestora operează regimul juridic special Revista “Dreptul” nr. Pentru a pronunţa această soluţie. imprescriptibile şi nu pot fi grevate de sarcini spre deosebire de bunurile aparţinând domeniului privat al statului care se supun dreptului comun dacă nu există dispoziţii legale contrarii. chiar dacă formulările sunt mai nuanţate.“Regimul juridic al vânzării bunurilor de gen limitate” . Referitor la materia Domeniului Public în faţa instanţelor s-au ridicat probleme interesante. nu poate fi vorba decât despre proprietatea publică ce are ca titular statul39. precum şi ale persoanelor care mor fără moştenitori sau ale căror moşteniri sunt lepădate”. care făcând parte din domeniul public este insesizabil. potrivit legii. terenurile pentru nevoile apărării. Art. fiind neîndoielnic că.1/2000 . insesizabile.Ovidiu Podam. respingând recursul a confirmat soluţia de admitere a acţiunii în revendicare a imobilului devenit sediul al poliţiei locale. sau pentru alte folosinţe care.1).Codul Civil Român: unele din bunurile enumerate de art. Astfel: 1) Curtea de apel. sunt de uz sau interes public (art.477 face referire la “averile vacante şi fără stăpâni. în condiţiile în care fostul proprietar împreună cu familia sa fusese deportat şi i se stabilise domiciliu forţat în oraşul Târgu Ocna. terenurile pentru rezervaţii naturale şi parcuri naţionale. prin natura lor. monumentele.476 Cod Civil se regăsesc şi în enumerarea Constituţiei sau Legii fondului funciar.55 39 87 .5. în spiritul Constituţiei actuale. p.teritoriale. . ansamblurile şi siturile arheologice şi istorice. Instanţele au respins excepţia de inadmisibilitate a acţiunii în revendicare invocată de Ministerul de Interne în privinţa imobilului . inclusiv plajele. În această categorie. bunurile aparţinând domeniului public sunt inalienabile.478 se referă la domeniul public militar. monumentele naturii. sunt de domeniul public ori care. În ceea ce priveşte regimul juridic aplicabil.

acestea fiind prevăzute în textul normelor metodologice de aplicare a Legii nr. Ministerul de Interne. prin prescripţia achizitivă ale cărei condiţii nu sunt îndeplinite în speţă. ( Decizia 336/10 februarie 1998 a Curţii de Apel Ploieşti) 88 . Curtea de apel a respins şi motivul de recurs prin care Ministerul de Interne a invocat prescripţia acţiunii în revendicare. de natură a produce efectele prescripţiei achizitive prevăzută de Decretul 218/1960. Imobilul în litigiu. de la data intrării în vigoare a acesteia.20/1996 şi a Hotărârii Guvernului nr. orice acte normative care contrazic această idee fiind considerate ca abrogate conform art.prevăzut pentru bunurile făcând parte imprescriptibilitatea şi inalienabilitatea. a Hotărârii Guvernului nr. contrazicând textele constituţionale potrivit cărora . ar genera totodată şi perpetuarea situaţiei juridice creată prin abuz şi violenţă. care trebuia formulată în termen de doi ani începând cu data adoptării Decretului 218/1960 sau cu data încetării imposibilităţii morale de a acţiona în justiţie . nimeni nu poate fi privat în mod arbitrar de proprietatea sa . se înţeleg numai acele imobile care erau folosite ca locuinţe şi care au fost preluate în proprietatea statului cu respectarea legilor şi decretelor în vigoare la data respectivă. 150 din Constituţie. aceasta putând fi frânată doar prin excepţia dobândirii dreptului de proprietate. că acţiunea în revendicare imobiliară este imprescriptibilă. săvârşită cu ocazia preluării samavolnice a imobilului. S-a considerat. trecute cu titlu în proprietatea statului. nu poate primi caracterizarea unei posesiuni utile. din domeniul public .insesizabilitatea. În condiţiile în care proprietarul şi familia sa au fost izgoniţi din casă şi li s-a stabilit domiciliu forţat. În sensul Legii nr.112/1995.11/1997. nu intră sub incidenţa Legii 112/1995. prescripţia specială prevăzută de Decretul 218/1960 invocată de stat nu poate opera. deoarece posesiunea statului fiind bazată pe violenţă.deoarece preluarea lui de către stat nu s-a făcut în baza unui titlu valabil constituit.112/1995. Adoptarea punctului de vedere al recurentului.22 decembrie 1989. prin imobile cu destinaţia de locuinţe.

ale art. modificat prin Hotărârea de Guvern 11/1997. numai acestora aplicându-li-se regimul special de imprescriptibilitate. care a 89 . prin care s-a admis acţiunea în revendicare formulată de moştenitorii fostului proprietar în contradictoriu cu statul şi Ministerul de Interne. mari comercianţi.avocat . pct.3 din Hotărârea de Guvern 20/1996 modificat prin Hotărârea de Guvern 11/1997.2) Curtea de apel respingând recursul Ministerului de Interne a menţinut hotărârea pronunţată în cauză. aceasta deoarece în speţă. Întrucât domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ . că imobilul revendicat. condiţie care în speţă nu este îndeplinită. din Hotărârea de Guvern 20/1996. a fost naţionalizat cu încălcarea prevederilor art. bancheri. Potrivit dispoziţiunilor art. care prevăd imperativ respectarea identităţii între persoana menţionată ca proprietar în lista anexă la Decretul 92/1950 şi adevăratul proprietar al imobilului.nu intră în categoria acelora menţionaţi în Decretul de naţionalizare . prin imobile trecute în proprietatea statului potrivit Decretului 92/1950 se înţeleg imobilele naţionalizate cu respectarea prevederilor art. deoarece în lista anexă la decret figurează numele unei alte persoane decât acela al autorului reclamanţilor. precum şi cu respectarea identităţii între persoana menţionată ca proprietar în lista anexă la decret şi adevăratul proprietar al imobilului la data naţionalizării. în proprietatea statului.11 din decret.1 Decret 92/1950. Instanţele au reţinut nelegalitatea trecerii imobilului în proprietatea statului şi în raport de dispoziţiunile art. S-a reţinut. inalienabilitate şi insesizabilitate şi cum în speţă imobilul a trecut nelegal în proprietatea statului.1. care statua că se naţionalizează acele imobile aparţinând foştilor industriaşi. alin.teritoriale include numai bunurile care au intrat legal. curtea de apel a respins şi excepţia de inadmisibilitate a revendicării invocată de Ministerul de Interne. naţionalizarea nefiind incidenţa autorului reclamaţilor. cu titlu. care avea în administrare imobilul.1. moşieri.1.1-5. autorul reclamanţilor .3. alin.

345/ 11 februarie 1998 a Curţii de Apel Ploieşti) 3. bunurile comune şi bunurile proprii ale soţilor etc. 90 .susţinut că imobilul făcând parte din domeniul public este scos din circuitul civil şi este exceptat de la revendicare.3. ca elemente ale masei sunt supuse la reguli identice.mai reduse. Ca rezultat al procesului de producţie sunt mijloacele de circulaţie sau produsele. Mijloacele fixe sunt mijloacele de producţie care nu se consumă într-un singur proces de producţie. transmiţându-şi dintr-o dată valoarea asupra produsului realizat (ex: materiile prime. (Decizia nr. Universalităţile de bunuri pot fi juridice şi de fapt.14. adică produsele.Clasificarea bunurilor după destinaţia lor economică După acest criteriu bunurile se clasifică în mijloace de producţie şi bunuri de consum individual. Această clasificare prezintă importanţă pentru regimul juridic al bunurilor din patrimoniul agenţilor economici.13. combustibilul). Mijoacele de producţie se împart în mijloace fixe şi mijloace circulante. cele juridice au un activ şi un pasiv. în care bunurile. O universalitate este o masă de bunuri. patrimoniul este o universalitate juridică dar în cadrul său se pot individualiza alte universalităţi juridice . Mijloacele de circulaţie reprezintă valorile materiale rezultate din producţie. Bunuri izolate şi universalităţi de bunuri Bunuri izolate sunt cele considerate în individualitatea lor. instalaţiile. maşinile. uneltele). transmiţându-şi treptat valoarea asupra produsului realizat (ex: mijloacele de transport. 3. mase de bunuri. Astfel. În patrimoniul unei întreprinderi mai găsim fondurile băneşti.3. spre exemplu fondul de comerţ. cu destinaţii speciale. Mijloacele circulante sunt acele mijloace de producţie care se consumă în întregime într-un singur proces de producţie. Spre deosebire de universalităţile de fapt.

Subiectul raportului juridic civil. cu determinarea diferenţelor specifice ne-a ajutat să ne formăm o imagine corectă asupra noţiunii de raport juridic civil. am continuat cu abordarea conceptelor concrete. Deşi excede tema lucrării. în acest caz particular). Pornind de la o expunere generală. utilizate în materia dreptului civil. concisă a noţiunilor şi conceptelor ce alcătuiesc substanţa acesteia. am considerat necesară o expunere şi a ceea ce reprezintă subiectele raportului juridic civil. specifice. ca titular al drepturilor subiective civile şi al obligaţiilor civile ce constitue conţinutul raportului juridic civil este. expunere în lipsa căreia nu am fi realizat decât o abordare trunchiată a respectivei teme. etc) caracterizate de un grad ridicat de abstractizare. 91 . conţinut al raportului juridic. obiect al raportului juridic. în acelaşi timp. subiecte ale raportului juridic. folosind noţiunile fundamentale în domeniu (raport juridic. am încercat să conturăm o expunere cât mai cuprinzătoare şi. Relaţia logică gen-specie.CONCLUZII Urmărind firul reglementărilor şi al literaturii de specialitate relative la tema lucării noastre. în ultimă instanţă elementul fundamental al vieţii juridice (din perspectiva dreptului civil.

Am remarcat o relativă diferenţă între definiţiile formulate cu privire la noţiunea de obligaţie. este de remarcat. conţinut al raportului juridic civil. Prin prisma ştiinţei dreptului.O abordare din punct de vedere sociologic situează individul în centrul nexusului relaţional. Diversităţii de forme în ceea ce priveşte aceste definiţii îi corespunde. Elemente de noutate există doar la nivelul practicii judiciare . Revenind la structura pe care am înţeles să o conferim lucrării de faţă. că în dreptul civil se defineşte foarte exact subiectul colectiv de drept.31/1954). economice. şi al altor reglementări în vigoare (spre exemplu Decretul nr. de esenţă. însă. ca iniţiator al relaţiilor sociale. obiect al raportului juridic civil. Literatura de specialitate a consolidat de-a lungul timpului o definire exactă a noţiunilor de raport juridic civil. precizăm doar că evoluţia şi dezvoltarea în domeniu a urmat evoluţia şi dezvoltarea societăţii umane. stabilitatea şi continuitatea de-a lungul timpului a concepţiilor în ceea ce priveşte elementele acestei structuri. fără a exista o diferenţă de substanţă. care capătă. în primul rând . culturale). Cronologic. cu toate particularităţile conjuncturale aferente (istorice.pasivă şi activă . ca factor de dezvoltare a acestora. subiect al raportului juridic civil. Am remarcat. în această perspectivă. cu drepturi şi obligaţii diferite şi uşor identificabile. de asemenea. între persoane fizice sau juridice determinate. o identitate de substanţă. politice.raport juridic concret. calitatea de subiecte de drept. ceea ce nu se întâmplă şi pentru celelalte ramuri de drept. Evitând o analiză a istoricului acestui proces. procesul de instituţionalizare şi reglementare a acestor relaţii sociale are o vechime considerabilă. acela al Codului Civil (în primul rând). nexusul relaţional se traduce într-o infinitate de raporturi juridice între indivizi. respectiv de drept civil. geografice. În diversitatea de drepturi şi obligaţii civile există un sistem coerent. dar şi în acest caz se observă o accentuare a laturii pasive sau luarea în considerare a ambelor laturi . 92 .ale raportului juridic obligaţional.

sperăm noi convingătoare în acest sens. ceea ce explică şi longevitatea acestuia. concluzia ce considerăm că se impune a fi exprimată este aceea că. există un sistem de gândire specific acestei teme. definite şi reglementate. dincolo de acesta. executării şi garantării executării obligaţiilor civile. Am dedicat un subcapitol importanţei covârşitoare a obligaţiilor civile în viaţa juridică. în textele de lege amintite şi există un sistem întreg de reglementare a naşterii. dar. 93 .Există drepturi subiective civile precizate. în amănunt. în ceea ce priveşte conţinutul temei lucrării noastre. coerent şi bine argumentat. operă a generaţii de jurişti eminenţi. există un sistem normativ destul de bine închegat. mai mult sau mai puţin. Rezonanţele în vastul domeniu al practicii judiciare sunt facilitate tocmai de claritatea noţiunilor specifice în cadrul acestui sistem care s-a dovedit funcţional. În încheiere.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful