INTRODUCERE

Viaţa socială fiind eminamente o viaţă colectivă presupune existenţa unei mari diversităţi de raporturi, interacţiuni între agenţii vieţii sociale, fie ei indivizi sau grupuri de indivizi. Rolul dreptului de organizator al vieţii sociale, în principalul rol relativ, de disciplinator al conduitei oamenilor, în interacţiunea lor cotidiană, este, mai întâi, în plan abstract şi teoretic, evidenţiat de trăsăturile mecanismului reglementării juridice, mecanism conturat prin existenţa normelor juridice, parte componentă (subsistem) a sistemului normativ social. Analizând nexusul raporturilor umane, aspectele sociologice ale mecanismului de reglementare juridică nu pot scăpa analizei. Studiul raporturilor juridice subliniază tocmai aceste aspecte sociologice, raporturile de drept fiind, înainte de toate raporturi sociale, în care oamenii intră în vederea îndestulării trebuinţelor lor variate, raporturi de cooperare şi coexistenţă. Pentru ca un raport juridic să poată apărea şi să se desfăşoare este nevoie de existenţa unor premise. Îndeobşte se consideră că aceste premise sunt: norma juridică, subiectele de drept şi faptele juridice. Primele două premise sunt premise generale sau abstracte, în timp ce faptul juridic este premisa specială sau concretă. Normele de drept definesc domeniul comportării pasibile sau datorate, în cadrul unor raporturi sociale asupra cărora statul are interesul să acţioneze într-un anumit fel. Ele reprezintă premisa fundamentală a naşterii unui raport juridic. Întradevăr, fără norma de drept nu putem vorbi de raport juridic, norma de drept definind capacitatea subiectelor de drept şi stabilind, de asemenea, categoriile de fapte juridice ca şi efectele lor. Norma juridică îşi găseşte în raportul de drept principalul său mijloc de realizare. Pentru acest motiv, de multe ori, raportul juridic este caracterizat ca o normă juridică în acţiune, principalul, dar nu şi unicul mijloc de realizare a dreptului. Influenţa dreptului asupra relaţiilor sociale nu poate fi redusă la
3

o singură modalitate - crearea şi desfăşurarea raporturilor de drept. Ea este mult mai complexă, în prezent existând păreri în sensul existenţei unor norme juridice ce se realizează şi în afara producerii unor raporturi juridice (se au în vedere, în special, normele cu caracter şi conţinut prohibitiv). În aceste ipostaze s-ar prezenta mecanismul complex al influenţei dreptului asupra comportamentului uman, trebuie să se recunoască faptul că forma esenţială a acestei influenţe o constituie crearea şi desfăşurarea unor raporturi juridice. Raporturile juridice constituie modalitatea cea mai frecventă prin care energia normelor de drept se întrupează în viaţa socială. Realizarea dreptului prin intermediul raporturilor juridice implică o manifestare explicită a voinţei unor subiecte determinate în scopul valorificării prerogativelor legale. Pentru acest motiv se consideră că realizarea normelor de drept prin intermediul raporturilor juridice, reprezintă latura dinamică a reglementărilor juridice. Caracterul tipic, general, impersonal, irefragabil şi injonctiv al normei de drept se particularizează, se individualizează, capătă formă concretă în cadrul raporturilor juridice. Relaţia juridică presupune o serie de idei raţionale cum ar fi: persoană (subiecte) ; obligaţie ; act juridic ; fapt juridic ; etc. Raportul juridic presupune contactul între subiecte a căror acţiune (reglată de norma juridică) are o limită : dreptul şi obligaţia corelativă. Pentru acest motiv, în analiza conceptului raportului juridic va trebui să distingem, accepţiunea sa de fond raportul juridic, privit ca o formă de realizare a dreptului - de accepţiunea sa în înţelesul dat de tehnica juridică - raportul juridic apare ca o construcţie a gândirii teoretice. În urma tuturor acestor consideraţii vom defini raportul juridic ca acea legătură socială, reglementată de norma juridică, conţinând un sistem de interacţiune reciprocă între participanţi determinaţi, legătură ce este susceptibilă a fi apărată pe calea coerciţiunii statale.
4

Numai oamenii pot fi subiecte ale raportului juridic fie în mod individual, ca persoane fizice, fie organizaţi în diverse grupuri, ca subiecte colective de drept. Pentru a fi subiect de drept, persoana fizică trebuie să aibă capacitate juridică, aceasta desemnând aptitudinea generală şi abstractă a persoanei de a avea drepturi şi obligaţii în cadrul raportului juridic. Capacitatea juridică este reglementată de normele juridice în cadrul fiecărei ramuri de drept, distingând astfel o capacitate civilă - ceea ce interesează tema lucrării noastre, o capacitate penală, administrativă, etc. Capacitatea juridică este generală, când nu vizează un anumit domeniu, şi specială când se referă la un anumit domeniu, ramură, instituţie. De regulă, capacitatea juridică specială o au organizaţiile, deoarece ele sunt create pentru un anumit scop, ea fiind tocmai competenţa instituţiei. În general, capacitatea juridică este unică, însă, aşa cum vom vedea, în mod particular, dreptul civil cunoaşte două aspecte : capacitate de folosinţă şi capacitate de exerciţiu. Privitor la subiectele colective de drept, acestea sunt organizaţii (societăţi comerciale, ministere, parlament, asociaţii, fundaţii, sindicate, etc.), inclusiv statul . În materia dreptului civil - din nou aspect de interes pentru lucrarea noastră subiectul colectiv de drept este mai precis definit sub forma persoanei juridice care presupune o serie de condiţii speciale referitoare la organizare, conducere, patrimoniu, răspundere, firmă, ş.a . Trebuie menţionat însă, că noţiunea de persoană juridică, nu acoperă toată participarea colectivă la construirea raporturilor juridice, existând numeroase subiecte colective de drept care nu sunt persoane juridice (instanţele judecătoreşti, diverse asociaţii, etc.) Drepturile şi obligaţiile subiectelor între care se desfăşoară o relaţie socială formează conţinutul raportului juridic. Aceste drepturi şi obligaţii sunt prevăzute în norma juridică. Trebuie făcută distincţia între dreptul obiectiv ca ansamblu de norme
5

ele se presupun şi se coordonează reciproc. mai mult. de a da. dreptul subiectiv apare ca o posibilitate conferită de norma juridică titularului dreptului (persoană fizică sau subiect colectiv de drept) de a pretinde subiectului pasiv să facă sau să nu facă ceva. pe acelea care interesează tema noastră. ca element corelativ al raportului juridic. 6 . Obligaţia juridică. c. drepturile şi obligaţiile în cadrul raportului juridic sunt corelative. reprezintă o caracteristică definitorie a conţinutului raportului juridic faptul că drepturile şi obligaţiile nu sunt rupte unele de altele. prin forţa coercitivă a statului. Aşadar. realizarea acestei posibilităţi fiind garantată de forţa de constrângere statală la care poate recurge titularul dreptului în caz de nevoie. Caracterizând succint obligaţia juridică se poate reţine că : a. conduită care poate fi impusă în caz de necesitate. Deci. Există numeroase clasificări ale drepturilor în literatura juridică.şi dreptul subiectiv ca îndrituire legată de o persoană. în cuprinsul lucrării noastre. ceea ce poate pretinde subiectul activ este exact ceea ce constituie îndatorirea subiectului pasiv. a face sau a nu face ceva. În cadrul raportului juridic. pretinsă de subiectul activ. conduita subiectului pasiv se concretizează printr-o prestaţie pozitivă îndatorirea subiectului pasiv rezidă într-o conduită pretinsă de subiectul ( dare. poate fi definită ca fiind o îndatorire a subiectului pasiv al unui raport juridic. din care noi vom reţine la momentul cuvenit. activ . facere ) sau o abstenţiune ( non facere ) . b. ca posibilitate de a acţiona în temeiul dreptului obiectiv. ea constă într-o îndatorire în antiteză cu caracteristica dreptului subiectiv al subiectului activ . care se poate apăra apelând la justiţie.

regăsindu-se la baza distincţiei criteriul utilităţii. după cum scopul urmărit de o dispoziţie legală este acela de a satisface o nevoie a statului sau una a particularilor. Dar. Ramurile dreptului nu se influenţează numai reciproc. dar atârnă juridiceşte unele de altele. Evenimentele sunt fapte juridice ce se petrec independent de voinţa oamenilor. Vom defini faptele juridice ca fiind acele împrejurări care potrivit normelor juridice atrag după sine apariţia. După cum interesul normei priveşte un particular sau statul. ba chiar să nu fie recunoscută. vom face o scurtă expunere a diviziunii dreptului în drept public şi drept privat. apreciindu-se că dreptul public domină tot mai mult dreptul privat. Între regulile de drept şi faptele sociale există relaţii complexe. deosebirea între dreptul public şi cel privat este foarte veche. cel puţin în parte. încă de pe poziţiile clasice ale acestei distincţii nu s-au putut ignora interdependenţele existente între cele două domenii. Pentru a circumstanţia noţiunile abordate mai sus. se aplică acestora. din fapte şi. iar acţiunile umane sunt manifestări de voinţă ale oamenilor care nasc.În ceea ce priveşte obiectul raportului juridic. ea găsindu-se formulată chiar în dreptul roman. cu accentuarea celui din urmă. 7 .privat. Astfel. Dreptul se naşte. Acestea din urmă pot fi licite. totodată. modifică sau sting raporturi juridice. modificarea sau stingerea de raporturi juridice şi provoacă prin acestea anumite consecinţe juridice. ne vom afla în faţa unei norme de drept privat sau în faţa unei norme de drept public. Literatura juridică. ajungîndu-se ca în teoriile recente să se atenueze diviziunea clasică public . la tema lucrării noastre. având în vedere criteriul voliţional clasifică faptele juridice în evenimente şi acţiuni . cînd se conformează normelor juridice sau ilicite când le încalcă. acesta se concretizează în conduita umană ce se realizează de către subiecţii raportului juridic civil ca urmare a exercitării drepturilor şi îndeplinirea oblgaţiilor.

1 Ernest Lupan . Spre deosebire de relaţiile de drept constituţional şi administrativ.Curs pentru uzul studenţilor. etc. Rămîne ca să identificăm pentru noţiunile abordate mai sus diferenţele specifice relative la raportul juridic civil. cum ar fi numele. conţinutul şi obiectul acestuia. Considerăm că am conturat un cadru general şi abstract în care vom analiza tema lucrării noastre. p. cadru necesar pentru o bună înţelegere a noţiunilor ce vor fi definite pe linia logică gen-specie. dreptul civil este considerat dreptul comun faţă de dreptul comercial sau faţă de orice ramură de drept privat. domiciliul.Fără să intrăm în amănunte ce ne depărtează de scopul şi obiectul lucrării noastre. NOŢIUNE Într-o formulare simplă raportul juridic civil poate fi definit ca o relaţie socială reglementată prin norme de drept civil1. CAPITOLUI I RAPORTUL JURIDIC CIVIL 1. starea civilă. Pe de altă parte. dreptul de autor.partea generală .62 8 . Editura Eminescu. în întreg contextul prezentat mai sus. Relaţia socială este o relaţie dintre oameni. unde cel puţin una din părţi se manifestă ca titular al puterii. 1987. dreptul civil include şi norme juridice care reglementează relaţiile sociale nepatrimoniale în care se manifestă individualitatea persoanei. De asemenea. în raporturile juridice de drept civil părţile apar ca subiecte egale.Drept civil . dreptul civil este considerat acea ramură de drept ce cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementează raporturile patrimoniale în care părţile se află pe poziţii de egalitate.

iar norma de drept civil este exprimată în acte normative cuprinse în ramura dreptului civil. nu orice relaţie socială.aceea de a fi un raport social .adică o legătură între oameni. prin ea însăşi. Reţinem deci că raportul juridic civil este o specie de raport juridic. este raport juridic civil. nu este necesară.63 2 9 . 2. . Subiectele dreptului civil. dacă orice raport juridic civil este o relaţie socială. şi anume că este vorba de acele relaţii sociale care sunt reglementate de normele dreptului civil. reglementată de norma de drept civil 2. O definiţie mai complexă decât cele redate mai sus. . se poate reţine esenţa.Bucureşti 2001. Deşi definiţia este formulată într-un mod foarte simplu.condiţia sine qua non a raportului juridic civil o reprezintă reglementarea unei relaţii sociale prin norme ce intră în conţinutul dreptului civil.R. prin raport juridic civil se înţelege relaţia socială. CARACTERELE RAPORTULUI JURIDIC CIVIL 2 Gheorghe Beleiu .Drept Civil Român. ca izvoare ale acesteia. Într-o definiţie mai elaborată. relaţia socială nu îşi pierde calitatea sa primordială . Editura Şansa S. patrimonială sau nepatrimonială. Două aspecte trebuie relevate în definiţia de mai sus: .Introducere în dreptul civil. raporturile juridice civile apar ca o realizare a normelor juridice. Prin prisma normelor dreptului civil. p.fiind reglementată prin norma de drept civil. Aşadar.L.

Editura Şansa S. Raportul juridic civil are un caracter voliţional . adică în calitatea lor de persoane fizice . 63 3 4 Emil Poenaru .. relaţia dintre oameni nu îşi pierde trăsătura sa de a fi o relaţie socială şi.Teoria generală. prin reglementarea sa de către norma de drept civil. însă. în calitatea lor de fiinţe sociale dotate cu raţiune 3. Subiectele dreptului civil. de fapt se are în vedere. autori de prestigiu ( Aubry .Bucureşti –1995. pe de altă parte norma de drept civil (ca orice normă juridică de altfel) nu se poate adresa decât conduitei oamenilor. p. atunci când este vorba despre drepturile reale îndeosebi dreptul de proprietate. 1998. el are şi unele caracteristici proprii. Conţinutul acestui caracter rezidă în două aspecte: pe de o parte. autori aparţinând doctrinei franceze au susţinut până în secolul nostru că în asemenea cazuri ar fi vorba de o relaţie între titularul dreptului (proprietar) şi obiectul dreptului respectiv (lucrul). Ulterior. Chiar în situaţiile când se vorbeşte de “ regimul juridic al bunurilor “. priviţi fiind individual.L. 38 4 10 . Planiol şi Ripert ) au respins această teză. Este necesar să facem această precizare deoarece. în număr de trei.Introducere în dreptul civil . Pe lângă acestea. ei între ei. Acest lucru trebuie înţeles astfel: o relaţie socială devine raport de drept civil pentru că s-a voit acest lucru de Gheorghe Beleiu . adică este o relaţie dintre oameni.Drept civil român -Introducere în dreptul civil. stabilit între titularul dreptului ca subiect activ şi toate celelalte persoane care sunt obligate să îl respecte. p.Raportul juridic civil prezintă trăsăturile caracteristice oricărui raport juridic. demonstrând că şi dreptul de proprietate este un raport juridic social. Trebuie precizat că raportul juridic civil se poate stabili atât între oameni.. Persoanele. conduita oamenilor. Rau .R. Legea nu poate reglementa norme de conduită pentru bunuri. dar şi între oameni organizaţi în colectivităţi. în calitatea de subiecte pasive 4. Caracterul social al raportului juridic civil rezultă din faptul că el este o relaţie socială (reglementată prin normele de drept civil). cu privire la lucruri ori bunuri. dintre persoane. având calitatea de persoane juridice. Editura Nova Bucureşti.

pe lângă voinţa exprimată în norme de drept civil care reglementează actul juridic civil.este voinţă de stat. există şi voinţa autorilor sau autorului actului respectiv (contract sau act unilateral). dar să apară în momentul stingerii acestuia. Acest caracter voliţional este comun tuturor raporturilor juridice. însă. două aspecte. însă în cazul arătat. ce va duce la stingerea raportului juridic respectiv . poate să nu existe în momentul naşterii raportului juridic. s-a născut în temeiul legii. Bineînţeles. În ceea ce priveşte voinţa colectivă exprimată prin norma de drept civil este de înţeles că trebuie să fie cunoscută. dintr-un delict civil (fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu) se naşte raportul de răspundere civilă delictuală doar pe baza voinţei exprimate în lege (art. tot prin voinţa legii. Chiar dacă nu voieşte să stingă acest raport juridic. Pentru această categorie se vorbeşte în doctrină de “ caracterul dublu voliţional ” ori “ dublu caracter voliţional “ fiind de preferat cea dintâi denumire. care are. poate avea loc şi o reparare voluntară a prejudiciului. Aceasta se transmite şi relaţiei sociale care este reglementată prin norma juridică. Există şi un aspect specific raportului juridic civil izvorât dintr-un act juridic civil constând în manifestarea de voinţă în scopul de a produce efecte juridice. Autorul nu a dorit naşterea acestei obligaţii. De obicei. Astfel. a voinţei legiuitorului. să existe în momentul în care între părţi se leagă raportul juridic civil. 998 Cod Civil).către legiuitor atunci când s-a adoptat norma juridică civilă. Norma juridică are o trăsătură fundamentală . caracterul dublu voliţional este raportat la momentul formării raportului juridic civil. autorul faptei ilicite va putea fi obligat. în cadrul acestui raport juridic. la această categorie de raporturi juridice civile. În acest caz caracterul dublu voliţional este prezent nu la naşterea ci la stingerea raportului juridic. 11 . Cea de-a doua voinţă . constând în repararea prejudiciului cauzat. Autorului faptei ilicite îi revine obligaţia de a repara prejudiciul. Prin urmare. Un astfel de exemplu priveşte raportul de răspundere delictuală. când obligaţia născută în cadrul unui raport juridic civil doar în temeiul legii este executată în mod voluntar (nu silit). la executarea obligaţiei. care însă. fiind vorba de un simplu caracter.

66 . De asemenea. 5 5 Ernest Lupan .Drept Civil . a) Părţile sau subiectele raportului juridic civil sunt persoanele fizice şi juridice care sunt titularele drepturilor şi obligaţiilor civile. conţinutul . ori că drepturile şi obligaţiile lor în cadrul raportului juridic civil nu sunt egale. obiectul . întrucât în cazul “caracterului ” este vorba de poziţia unei părţi faţă de cealaltă. 12 p. ci şi un caracter propriu raportului juridic civil. nici una dintre ele nu va putea impune. b) Conţinutul raportului juridic civil este dat de totalitatea drepturilor subiective civile şi a obligaţiilor civile pe care le au părţile. Conţinutul acestui caracter se exprimă prin nesubordonarea unei părţi faţă de cealaltă.Curs pentru uzul studenţilor. iar nu de poziţia subiectelor de drept faţă de legea civilă. Indiferent că o parte din raportul juridic civil are numai drepturi. 1987. Editura Eminescu. celeilalte părţi voinţa sa. iar cealaltă parte numai obligaţii. Egalitatea juridică a părţilor reprezintă nu numai metoda de reglementare a dreptului civil. Nu trebuie confundat acest caracter cu principiul fundamental al dreptului civil care este “ principiul egalităţii în faţa legii civile ”. această egalitate juridică a părţilor nu trebuie înţeleasă în sensul egalităţii de patrimonii între părţi sau că părţile ar avea un număr egal de drepturi subiective civile şi de obligaţii. pe cale unilaterală. STRUCTURA RAPORTULUI JURIDIC CIVIL Raportul juridic cuprinde structural trei elemente constitutive: părţile. nu va avea la dispoziţie mijloace proprii de constrângere faţă de cealaltă parte 5.partea generală .Raportul juridic civil se caracterizează prin poziţia de egalitate juridică a părţilor. 3. poziţia lor juridică va fi întotdeauna egală.

. folosită de Decretul nr. de asemenea. care este Decretul nr. respectiv conţinutul şi obiectul raportului juridic civil.c) respecte. privit ca titular de drepturi şi obligaţii civile. cele trei elemente enumerate (enunţate) mai sus trebuie să fie întrunite cumulativ. Obiectul raportului juridic civil constă în conduita părţilor. adică un colectiv de oameni care. care sunt subiecte colective de drept civil.1 PĂRŢILE RAPORTULUI JURIDIC CIVIL În acest subcapitol ne vom referi numai la câteva noţiuni elementare privind părţile raportului juridic civil.31din 1954 privind persoanele fizice şi persoanele juridice. inclusiv subiectele raportului juridic civil. Această noţiune este folosită de legea de bază în materia subiectelor de drept civil. În cele ce urmează vom analiza pe scurt aceste trei elemente. 13 . care sunt subiecte individuale de drept civil. Această noţiune este. 3. adică omul.persoanele fizice. absolut necesare înţelegerii depline a celorlalte două elemente ce constituie tema lucrării noastre. Există două mari categorii de subiecte de drept civil: . 31/1954. adică în acţiunile sau inacţiunile la care sunt îndrituite părţile sau de care sunt ţinute să le Pentru a fi în prezenţa unui raport juridic civil. întrunind condiţiile prevăzute de lege.persoanele juridice (numite şi persoane morale) . urmând să detaliem în cuprinsul capitolelor următoare cele două elemente ce constituie tema lucrării noastre. este titular de drepturi subiective şi obligaţii civile.

După criteriul cetăţeniei. noţiunea de “.persoane fizice .să aibă un scop determinat. .persoane juridice .să aibă o organizare proprie . astfel. Fiecare dintre aceste două categorii se subîmparte în : A. entitatea trebuie să întrunească următoarele condiţii cumulativ: .minorii sub 14 ani care sunt persoane lipsite de capacitate de exerciţiu . există două categorii de subiecte de drept civil : .cetăţeni români . care sunt persoane fizice peste 18 ani cu capacitate de exerciţiu deplină .subiecte colective de drept civil .minorii între 14 şi 18 ani. care este genul proxim.Pentru a avea calitatea de persoană juridică. . 14 “subiect de drept civil ” reprezintă diferenţa specifică în raport cu noţiunea “subiect de drept .să aibă un patrimoniu distinct . Aşadar. . definiţia generală a subiectului de drept civil ca fiind acea specie de subiecte de drept care cuprinde persoana fizică şi persoana juridică. Putem formula. . persoanele fizice : . persoanele fizice se împart în : .majorii.subiecte individuale de drept civil . . în calitate de titulari de drepturi subiective şi obligaţii civile. Aşa cum dreptul civil este o parte a dreptului român. având capacitate de exerciţiu restrânsă . în acord cu interesele obşteşti .

deci este vorba de un subiect pasiv nedeterminat. . este determinat atât subiectul activ (creditorul) cât şi subiectul pasiv (debitorul ). apatrizi şi persoană cu dublă cetăţenie (din care nici una nu este română) . se pot deosebi : . . Subiectul pasiv este format din totalitatea celorlalte subiecte de drept civil. După criteriul naţionalităţii.în ceea ce priveşte raporturile civile care au în conţinutul lor un drept absolut (un drept real sau un drept nepatrimonial).persoane juridice de naţionalitate română ( în principiu.cetăţeni străini. Deşi această clasificare este importantă mai ales din punctul de vedere al dreptului public.persoane juridice de altă naţionalitate ( străină ) ..în ceea ce priveşte raporturile civile care au în conţinut un drept relativ (un drept de creanţă).persoanele juridice de stat . cele cu sediul România ) .persoanele juridice mixte . 15 în . . trebuie făcută o distincţie: . care este însuşi titularul dreptului respectiv. ea are incidenţă şi asupra dreptului privat cum este dreptul civil. B. Pentru a determina subiectele raportului juridic civil. .persoanele juridice particulare ori private . Prin determinarea subiectelor raportului juridic civil putem cunoaşte părţile acestui raport. persoanele juridice : .persoanele juridice cooperatiste şi obşteşti . este cunoscut sau determinat numai subiectul activ al raportului juridic.

p. 2001. fie ca subiecte pasive. Subiectele Dreptului Civil. 6 Gheorghe Beleiu .în cazul proprietăţii comune. întotdeauna din toate celelalte subiecte de drept civil.Analizăm în continuare situaţiile în care raportul juridic civil este stabilit între mai multe persoane. fiecare coindivizar cunoscându-şi cota parte de drept. În schimb. subiectul activ poate fi o persoană . Partea fiecăruia este determinată prin lege. . nedeterminat. . etc ).Introducere în dreptul civil.mai multe persoane deţin împreună un bun sau mai multe bunuri determinate.indiviziunea . Proprietatea comună se întâlneşte sub următoarele trei forme : . mai multe persoane determinate . dar nu are un anumit bun ori anumite bunuri determinate pe care să le deţină în exclusivitate (ex: moştenitorii defunctului dobândesc masa succesorală). 1/4. exclusiv titularul dreptului de proprietate. prin folosirea criteriului gradului de contribuţie la dobândirea bunurilor comune. Aşadar.mai multe persoane deţin o masă de bunuri. Bucureşti. Cele trei forme ale proprietăţii comune încetează prin împărţire ori partaj judiciar sau voluntar. este constituit.Drept civil român .L. fie ca subiecte active.68 16 6 .R. astfel că dreptul său se întâlneşte cu al celorlalţi în orice părticică a bunului 6. generic. având în conţinut dreptul de proprietate. privit în materialitatea lui. fiecare cunoscându-şi cota ideală de drept (1/2. pluralitatea activă există dacă sunt mai mulţi titulari ai dreptului de proprietate asupra unui bun ori asupra unei mase de bunuri. dar nu are o parte determinată din bunul respectiv. subiectul pasiv.în cazul proprietăţii exclusive.este acea formă a proprietăţii comune caracteristică stăpânirii bunurilor dobândite în timpul căsătoriei de către soţi. adică ceea ce în doctrină poartă denumirea de “pluralitatea subiectelor raportului juridic civil “.coproprietatea . În cazul raporturilor civile patrimoniale reale. Editura Şansa S.devălmăşia .

când opera comună este creată de mai multe persoane. fiecare din debitori este ţinut doar de partea sa din datoria comună.solidaritatea pasivă . oricare dintre debitori este ţinut pentru întreaga datorie.În situaţia raporturilor juridice nepatrimoniale: izvorâte din creaţia intelectuală. debitorul plătitor având drept de regres contra celorlalţi codebitori. opera este divizibilă.activă . .există mai mulţi cretori şi mai mulţi debitori . Fiind o regulă. încetând şi solidaritatea. În domeniul raporturilor obligaţionale (de creanţă) pluralitatea poate fi: . fiecare din creditori este îndreptăţit să pretindă întreaga datorie de la debitor. în principiu. În caz de solidaritate pasivă. precizându-se că. În această situaţie regula este divizibilitatea.solidaritatea activă .în caz de pluralitate pasivă.pasivă . Astfel : .când sunt mai mulţi debitori . obligaţiile civile sunt conjuncte. iar când nu este determinată opera este indivizibilă. fiecare din creditori nu poate cere de la decât partea sa din creanţa comună .când sunt mai mulţi creditori . nu trebuie prevăzută expres. Excepţiile constau în solidaritate şi indivizibilitate. . ceea ce înseamnă : . divizibilitatea se prezumă.există mai mulţi debitori . . . debitorul plătitor liberându-se faţă de toţi creditorii solidari. Sunt exceptate de la regula divizibilităţii şi situaţiile în care obiectul este prin natura lui indivizibil sau este privit ca indivizibil prin convenţia părţilor. Dacă unul din debitori plăteşte creanţa se stinge faţă de creditor. 17 debitor . Când contribuţia fiecăruia este determinată.mixtă . pluralitatea activă cunoaşte forma de coautorat.există mai mulţi creditori . În caz de solidaritate activă.în caz de pluralitate activă.

aparent. Deşi. Astfel. novaţia prin schimbare de debitor. pe când indivizibilitatea poate izvorî (şi) din natura bunului care formează obiectul obligaţiei.convenţia . Capacitatea de folosinţă este aptitudinea. Schimbarea subiectului activ se face prin: cesiune de creanţă. astfel : poate interveni atât o schimbare a subiectului activ (creditorul). Capacitatea civilă cuprinde capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu. pe când indivizibilitatea se transmite şi către succesori. oricare dintre codebitori este ţinut de întreaga datorie.izvorul lor . subrogaţia personală.În caz de indivizibilitate.ex : art. aceste persoane sunt ţinute solidar pentru despăgubire”). Pentru ca o persoană fizică sau juridică să poată participa la un raport juridic civil trebuie să aibă capacitate civilă. poprire. între solidaritatea pasivă şi indivizibilitate nu ar exista nici o diferenţă. . 18 . novaţia prin schimbare de creditor. generală şi abstractă.întinderea lor .“ Când delictul sau cvasidelictul este imputabil mai multor persoane. a omului de a avea drepturi şi obligaţii civile. în realitate există deosebiri importante privitoare la : . în cazul raporturilor juridice civile patrimoniale schimbarea subiectului activ se realizează prin transmiterea bunului care se află în circuitul civil în condiţiile legii (de exemplu prin vânzarea bunului aflat în proprietatea cuiva către o altă persoană care devine proprietar). În continuare vom analiza problema schimbării subiectelor raportului juridic civil.există şi un izvor propriu : solidaritatea poate rezulta (şi) din lege (solidaritatea legală .dacă există un izvor comun . Situaţia raporturilor juridice civile patrimoniale obligaţionale este diferită.solidaritatea funcţionează numai faţă de cei între care s-a născut (faţă de moştenitori obligaţia se transmite divizată). delegaţia (perfectă şi imperfectă). 1003 Cod Civil . cât şi o schimbare a subiectului pasiv ( debitorul). Schimbarea subiectului pasiv se face prin: stipulaţia pentru altul.

religia. Legea consacră şi o capacitate de folosinţă anticipată. deoarece capacitatea de folosinţă este o însuşire esenţială şi inerentă a persoanei fizice. prin încheierea de acte juridice civile. nici parţial la capacitatea sa de folosinţă. Capacitatea de folosinţă începe la naşterea persoanei şi încetează la moartea acesteia. eventualele restrângeri şi limitări în acest sens existând numai în cazurile şi condiţiile prevăzute expres de lege.4 din Decretul nr. În ţara noastră. 7 Conform art. ea este generală şi egală pentru toţi. . Tot astfel.Capacitatea de exerciţiu este aptitudinea omului de a-şi exercita drepturile civile şi de a-şi executa obligaţiile civile. De aceea. În orice caz. persoana fizică nu poate renunţa nici total. fără ca sexul.îngrădiri care au drept scop ocrotirea unor persoane . Toate persoanele fizice pot dobândi drepturile şi obligaţiile recunoscute de actele normative în vigoare. gradul de cultură sau originea să aibă vreo înrâurire asupra capacităţii7 . aceasta se deosebeşte de cea a persoanei fizice prin faptul că ea nu este generală şi egală pentru toate persoanele juridice. În dreptul comparat se întâlnesc şi situaţii când copilul trebuie să fie şi viabil.îngrădiri cu caracter de sancţiune . Există şi îngrădiri ale capacităţii de folosinţă : . rasa. În ceea ce priveşte capacitatea de folosinţă a persoanei juridice. conform căreia: drepturile copilului sunt recunoscute încă de la data concepţiei cu condiţia ca acesta să se nască viu. ci este specială fiecăreia dintre acestea. 31/1954 19 . capacitatea de folosinţă este recunoscută tuturor persoanelor fizice. acestea trebuie prevăzute în mod expres de lege. naţionalitatea.

34 din Decretul nr. tocmai spre a permite persoanei juridice să dobândească drepturile şi să-şi exercite obligaţiile pentru a lua fiinţă în mod valabil. Astfel. în principiu. de la momentul înfiinţării acesteia şi durează până când aceasta încetează a mai exista.minorul sub 14 ani nu are capacitate de exetciţiu . Se recunoaşte persoanei juridice şi o capacitate de folosinţă anticipată. Capacitatea de folosinţă deplină a persoanei juridice începe. În cazul persoanelor fizice putem deosebi : . restrânsă. actul de înfiinţare sau statut 8 . 31/1954 20 . Recunoaşterea capacităţii de folosinţă nu include întotdeauna. Această capacitate anticipată este mărginită la efectuarea operaţiunilor necesare înfiinţării. deoarece el îi stabileşte limitele şi îi precizează conţinutul. persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi (şi obligaţii) ce se încadrează în specificul domeniului său de activitate. 8 Conform art. persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei.principiul specialităţii capacităţii de folosinţă. săvârşind personal acte juridice. Acest scop este determinat pentru precizarea capacităţii sale de folosinţă. formării patrimoniului. Pentru ca cineva să-şi poate realiza drepturile sau să-şi asume obligaţiile prin actele sale proprii. unul din elementele constitutive ale persoanei juridice este scopul acesteia. 31/1954.După cum se ştie. exercitarea personală a drepturilor şi obligaţiilor în raporturile juridice este condiţionată şi de ponderea capacităţii de exerciţiu aşa cum am definit-o mai sus. înainte de momentul înfiinţării acesteia. Se conturează astfel ceea ce se denumeşte . De aceea. etc . Sancţiunea pentru încălcarea acestui pricipiu este nulitatea absolută. îndeplinirea acestor formalităţi legale necesare înfiinţării. lucru precizat expres de Decretul nr. stabilit prin lege. trebuie să fie capabil să înţeleagă şi să aprecieze consecinţele actelor sale. şi posibilitatea persoanelor respective de a-şi exercita drepturile şi obligaţiile prin acte proprii. Cu alte cuvinte.

cu precizarea că actele juridice se încheie de către organele de conducere ale acestora. Noi am achiesat la cea deja expusă anterior. sunt actele persoanei juridice însăşi.4 din Codul Familiei . dacă nu se prevede altfel prin lege.minorul între 14 şi 18 ani are capacitate de exerciţiu restrânsă . a tutorelui şi. a autorităţii tutelare. Bucureşti..L. dispunând singur de sumele pe care le-a dobândit prin munca sa proprie..8 alin.minorul care se căsătoreşte dobândeşte capacitate de exerciţiu deplină. o altă opinie fiind în sensul dobândirii9 capacităţii de exerciţiu de la data dobândirii capacităţii de folosinţă . În literatura de specialitate există o controversă în ceea ce priveşte începutul capacităţii de exerciţiu a persoanei juridice. raporturile dintre persoana juridică şi cei ce alcătuiesc organele sale sunt supuse. Subiectele dreptului civil. cum ar fi contractul de muncă. Pe de altă parte.cel care a împlinit 18 ani are capacitate de exerciţiu deplină . . act de înfiinţare sau statut. regulilor mandatului. 31/1954 şi art. Persoanele juridice dispun şi ele de capacitate de exerciţiu.R. 394 21 9 . Editura Şansa S. cu condiţia să fi împlinit 16 ani. însă. cu precizarea că numai femeia se poate căsători la 16 sau 15 ani cu dispensă medicală în condiţiile art. uneori. p. prin asemănare. 2001. . Actele juridice încheiate de aceste organe. Eventualele prejudicii cauzate de membrii Gheorghe Beleiu. În mod excepţional cel cu capacitate restrânsă de exerciţiu poate încheia personal şi singur anumite acte juridice. Cel lipsit de capacitate de exerciţiu încheie acte juridice prin reprezentanţii săi legali.Drep Civil român-Introducere în dreptul civil .3 din Decretul nr. Ea se dobândeşte odată cu desemnarea organelor de conducere ale persoanei juridice. în limitele puterilor ce le-au fost conferite. Cel care are capacitate de exerciţiu restrânsă încheie acte juridice personal dar cu încuviinţarea părinţilor.

recunoaştere. importanţă. imprimă o limitare capacităţii de exerciţiu.2. dreptul subiectiv civil este posibilitatea recunoscută de legea civilă subiectului activ . Bineînţeles că principiul specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanei juridice. în limitele dreptului şi moralei. prin conţinutul acestui raport se înţelege totalitatea drepturilor şi obligaţiilor civile pe care le au părţile lui. în sensul că aceasta poate încheia acele acte ce vizează drepturi şi obligaţii ce corespund capacităţii de folosinţă specifice acesteia. Pentru început ne vom mărgini să reţinem definiţiile dreptului subiectiv civil şi obligaţiei civile.persoană fizică sau juridică .organelor de conducere nasc obligaţia reparării pentru însăşi persoana juridică. Dreptul subiectiv civil şi obligaţia civilă corelativă constituie. elementele conţinutului raportului juridic civil. Vom avea în vedere. să pretindă o conduită 22 . cu rezerva regresului ulterior al acesteia împotriva celui vinovat. ocrotire. exercitare. în capitolul următor.în aspectele lor generale. clasificare.mai întâi dreptul subiectiv civil şi apoi obligaţia civilă . Cunoaşterea acestor elemente implică o analiză atentă şi distinctă a fiecăruia. ambele elemente .în virtutea căreia aceasta poate. să aibă o anumită conduită. 3.CONŢINUTUL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL După cum am arătat la “Structura raportului juridic civil”. exemple practice . Astfel. prin urmare. dar şi particulare: definiţie.reprezentative pentru aspectele teoretice ce se vor analiza.

Bucureşti.Drep Civil român-Introducere în dreptul civil . poate fi impusă prin forţa coercitivă a statului.sau prin luarea în considerare a ambelor laturi . la nevoie.cum este situaţia definiţiei prezentate mai sus . prin obiectul raportului juridic înţelegem conduita părţilor. să facă ori să nu facă ceva .3.R. 3. aşa cum o vom detalia a format obiect de controversă. având în vedere importanţa covârşitoare a acestora în viaţa socială şi implicit în problematica juridică. pentru o exactă definire a noţiunii se vor impune delimitări faţă de noţiunea de “conţinut” al raportului juridic civil. Aşa cum vom vedea şi în acest caz. nediferite însă ca substanţă. Subiectele dreptului civil. nediferind însă ca substanţă. corespunzătoare dreptului subiectiv corelativ. adică acţiunile sau inacţiunile la care sunt îndrituite părţile sau de care sunt ţinute să le respecte. OBIECTUL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL Aşa cum am precizat. faţă de noţiunea de “bunuri”.. 74 10 23 . 2001.10 Aşa cum vom arăta există o serie de formulări regăsite în doctrină. Editura Şansa S.de la subiectul pasiv. conduită care poate consta în a da. şi să ceară concursul forţei coercitive.L.să dea. p. a statului în caz de nevoie. Problema obiectului raportului juridic civil.corespunzătoare . a face ori a nu face ceva şi care. există o serie de definiţii. Vom detalia aspectele privind bunurile.atât cea activă cât şi cea pasivă. Gheorghe Beleiu. Obligaţia civilă este definită ca fiind îndatorirea subiectului pasiv al raportului juridic civil de a avea o anumită conduită. ca obiecte derivate ale raportului juridic civil. însă diferite ca optică de abordare : definirea prin accentuarea laturii pasive a raportului juridic de obligaţie . Mai mult.

CAPITOLUL II CONŢINUTUL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL 1. prin conţinutul raportului juridic civil se înţelege totalitatea drepturilor subiective şi a obligaţiilor civile pe care le au părţile. 24 .1 NOŢIUNE Aşa cum am precizat.DREPTUL SUBIECTIV CIVIL 1.

Matei Cantacuzino definea dreptul subiectiv ca fiind “ puterea ce o are fiecare individ de a pretinde ca facultăţile.I-partea generală. în calitatea lor de subiecte active ale raportului juridic. Academicianul Paul Mircea Cosmovici defineşte dreptul subiectiv civil ca fiind “prerogativa pe care o acordă unei persoane dreptul obiectiv. Editura Dacia. mai exact în limita în care ele nu sunt îngrădite prin lege. Cantacuzino . sau. aptitudinile şi puterile sale care nu sunt îngrădite.30 Eleonora Roman -Tratat de Drept Civil. Oricărui drept subiectiv civil îi corespunde o obligaţie civilă corelativă. Într-o altă formulare dreptul subiectiv este “puterea sau prerogativa recunoscută de dreptul obiectiv persoanelor fizice sau persoanelor juridice (denumite titulare ale dreptului). Bucureşti.1988. În formularea acestora s-a plecat de la împrejurarea că nu există o definiţie legală a acestuia. folosind la nevoie. atunci când ele s-au tradus în acte de voinţă creatoare de raporturi cu alţii. prerogativă Matei B. Bucureşti.1967 25 11 12 . să fie nu numai respectate.p. ci să fie. iar oblgaţiile constituie latura pasivă a acestuia. adică nesupărate de alţii sau de societate prin organele sale. definiţiile formulate în doctrină diferă mai mult ca formulare nu ca esenţă.Drepturile subiective constituie latura activă a conţinutului raportului juridic civil. vol. de a pretinde subiectelor pasive să dea ori să facă sau să nu facă ceva (să săvârşească sau să se abţină de la săvârşirea unei acţiuni). aparatul de constrângere al statului ” 12. 1998. Oricum. Editura ALL. de-a lungul timpului o serie de definiţii ale dreptului subiectiv civil. iar pe de altă parte există unele definiţii pentru anumite drepturi subiective civile. sprijinite de societate prin organele sale spre a fi aduse la îndeplinire efectele raporturilor create “11. În literatura de specialitate s-au formulat.Elementele Dreptului Civil .182 . p.

dreptul subiectiv civil este “posibilitatea recunoscută de lege civilă subiectului activ .de anumite persoane pentru folosinţa lor. În literatura juridică sunt şi autori care au negat existenţa drepturilor subiective.. sub sancţiunea recunoscută de lege. Editura Fundaţiei “Chemarea” Iaşi. apelând. de pildă dintr-un contract şi care sunt garantate de dreptul obiectiv. să facă ori să nu facă ceva .persoană fizică ori persoană juridică . la forţa de constrângere a statului” 15 Într-o definiţie exhaustivă şi lapidară în acelaşi timp.Persoana fizică. în caz de nevoie “ 16. p 49 16 Gheorghe Beleiu -Dreptul Civil Român .să dea. de a avea un anumit comportament sau de a pretinde o anumită conduită subiectului pasiv”. 1994.13 Ion Deleanu formulează: “dreptul subiectiv ar putea fi definit ca prerogativă conferită de lege în temeiul căreia titularul dreptului poate sau trebuie să desfăşoare o anumită conduită ori să ceară altora desfăşurarea unei conduite adecvate dreptului său. p. statului. 1989. să pretindă o conduită corespunzătoare .garantată prin mijloace juridice.63 Ion Deleanu – Drepturile subiective şi abuzul de drept. în limitele dreptului şi moralei. Editura Dacia. întrucât nu poate fi vorba decât. 1993. născut şi actual. definiţie pe care o reţinem. Leon Duguit susţinea că noţiunea de drept subiectiv trebuie eliminată. la nevoie. Bucureşti. p. Astfel.74 26 13 14 . legitim şi juridic protejat.Introducere în Dreptul Civil.de la subiectul pasiv şi să ceară concursul forţei coercitive. direct. să aibă o anumită conduită. Într-o altă formulare. Ştefan Răuschi defineşte dreptul subiectiv civil ca fiind “puterea (posibilitatea) sau prerogativa recunoscută de dreptul obiectiv persoanelor fizice sau juridice de a săvârşi anumite acţiuni. fie din situaţii subiective modelate . Editura “Şansa”. în acord cu interesul obştesc şi cu normele de convieţuire socială” 14. În Paul Mircea Cosmovici. în scopul valorificării unui interes personal. fie de situaţii juridice obiective care decurg din aplicarea normelor de drept într-un caz sau altul. în mod temporar. cum sunt cele care rezultă. Subiectele Dreptului Civil.în virtutea căreia aceasta poate. p.Introducere in dreptul civil – Editura ALL. precum şi puterea de a pretinde subiectelor pasive să săvârşească sau să se abţină de la săvârşirea unei acţiuni. Bucureşti. 2001.49 15 Ştefan Răuschi – Dreptu civil – Partea generala.Persoana juridica.

nesocotirii sau încălcării dreptului subiectiv civil).drepturi principale / drepturi accesorii. Vom reţine. CLASIFICARE Multitudinea de drepturi subiective civile ar prilejui o sumedenie de clasificări folosind diferite criterii. 1. În cuprinsul definiţiei reţinute de noi identificăm elementele definitorii ale dreptului subiectiv civil : . în caz de nevoie (în situaţia nerespectării. prerogativă sau facultate) recunoscută de legea civilă subiectului activ. p. Paul Mirce Cosmovici. el însuşi.în funcţie de intensitatea lor sau de gradul de certitudine acordat titularilor drepturi pure şi simple / drepturi afectate de modalităţi . . doar câteva criterii mai importante cu consecinţe teoretice şi practice evidente. subiectul activ: a) poate avea. b) poate pretinde o conduită corespunzătoare subiectului pasiv (să dea. .Introducere în dreptul civil. să nu facă ceva .în funcţie de opozabilitatea lor .cum este cazul dreptului de creanţă .2.drepturi absolute / drepturi relative . prerogativă sau facultate).drepturi patrimoniale / drepturi nepatrimoniale .63 27 17 .ca drept relativ). să facă. însă. 1994. c) poate apela la concursul forţei de constrângere a statului.în funcţie de natura conţinutului lor .în funcţie de corelaţia dintre ele .dreptul subiectiv civil este o posibilitate (putere. Bucureşti.în temeiul acestei posibilităţi (putere. . persoană fizică ori persoană juridică. o anumită conduită (cum este cazul dreptului absolut real ori nepatrimonial). . Astfel vom deosebi . Editura ALL.ceea ce ne priveşte admitem existenţa drepturilor subiective civile ca expresie a personalităţii umane şi a dreptului nostru la viaţă în societatea în care trăim17 .

şi toţi ceilalţi participanţi la relaţiile sociale reglementate de lege. . Sunt drepturi absolute toate drepturile personale nepatrimoniale . În momentul încălcării dreptului absolut.dreptul la viaţă. care va fi obligat să facă tot ceea ce este necesar pentru repunerea dreptului în starea anterioară încălcării. fără de care dreptul nu se poate realiza. 28 . la onoare.are cunoscut titularul său.Sunt autori ce consideră inutilă clasificarea drepturilor subiective civile unor criterii care sunt analizate mai bine în cadrul unor anumite instituţii sau în contextul altor criterii. subiectul pasiv se individualizează în persoana autorului atingerii aduse. la reputaţie. fiind cunoscut şi subiectul pasiv. în momentul naşterii raportului juridic. dreptul la nume. la sănătate. presupunând un raport juridic civil stabilit între una sau mai multe persoane determinate. dreptul la viaţa intimă şi privată . dreptul de autor. ca subiect activ. Vom analiza în continuare clasificarea propusă mai sus : Dreptul absolut este acel drept subiectiv civil care produce efecte faţă de toate persoanele fizice şi juridice (erga omnes).dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale. cu această din urmă precizare se impune reţinerea unui număr minim de criterii ce nasc câteva clasificări reluate pe larg în cadrul unor instituţii de drept civil. Caracteristicile dreptului relativ sunt: . se consideră mai corect analizată opozabilitatea lor când distingem drepturile reale de cele de creanţă. Dreptul subiectiv civil relativ este acela în virtutea căruia titularul poate pretinde subiectului pasiv o conduită determinată.şi unele drepturi patrimoniale . la integritate corporală. Totuşi. ca subiecţi pasivi neindividualizaţi. cărora le revine obligaţia negativă şi universală de a se abţine de la săvârşirea oricăror acte sau fapte de natură să aducă vreo atingere prerogativelor pe care dreptul respectiv le conferă titularului său. Spre exemplu în situaţia primei clasificări precizate mai sus.

îi corespunde o obligaţie ce are ca obiect: a da.jus ad personam .este acel drept patrimonial în temeiul 29 . fiind format din totalitatea tuturor celorlalte subiecte de drept civil. În ceea ce priveşte clasificarea drepturilor patrimoniale în drepturi reale şi drepturi de creanţă. titularul obligaţiei corelative este nedeterminat. fiind intim legat de personalitatea umană.are cunoscut numai titularul său. a face ori a nu face (ceva ce s-ar fi putut face în lipsa obligaţiei) pe care o are un subiect pasiv determinat .în sensul că tuturor subiectelor de drept civil le revine obligaţia de a nu-l încălca.erga omnes . reluăm în aceeaşi structură caracteristicile dreptului subiectiv civil absolut: .este acel drept patrimonial în virtutea căruia titularul său îşi poate exercita prerogativele asupra unui bun fără concursul altcuiva. . .îi corespunde obligaţia generală şi negativă de a nu i se aduce atingere. Pentru comparaţie. În raport cu clasificarea anterioară dreptul patrimonial poate fi absolut (dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale) sau relativ (dreptul de creanţă). Dreptul de creanţă . Aceste drepturi sunt de regulă. cu excepţia a însuşi titularului dreptului subiectiv civil.este opozabil tuturor . evaluabil în bani.. reţinem: Dreptul real .este opozabil numai subiectului pasiv determinat. transmisibile în individualitatea lor de la un subiect la altul şi se pot pierde prin scurgerea timpului (sunt prescriptibile).jus in re . Dreptul personal nepatrimonial este dreptul subiectiv care nu are un conţinut economic. evaluabil în bani. Dreptul patrimonial este dreptul subiectiv civil care are un conţinut economic. dacă titularul dreptului nu şi-l exercită într-o anumită perioadă de timp expres prevăzută de lege.

poate pretinde subiectului pasiv. remarcăm că acesta este un drept absolut. fiind nedeterminat. exercitându-se numai personal (nu şi prin reprezentare). dreptul la acţiune privind valorificarea sa în justiţie fiind imprescriptibil (cu excepţia cazurilor expres prevăzute de lege). iar prerogativa preferinţei constă în posibilitatea titularului dreptului real de a-şi realiza dreptul său cu întâietate sau preferinţă . .ambele au cunoscute titularii lor ca subiecte active. . Se impune o scurtă comparaţie între cele două categorii de drepturi: Asemănări : . să dea. pe când drepturile de creanţă sunt nelimitate . netransmiţându-se prin moştenire. pe când.sub aspectele obligaţiei civile corelative. numit debitor. opozabil erga-omnes. Prerogativa urmăririi constă în posibilitatea titularului dreptului real de a urmări bunul în mâinile oricui s-ar găsi. nefiind cesibil către alte persoane prin acte juridice. pe când dreptului de creanţă îi corespunde o obligaţie al cărui obiect poate fi: a face (aut facere). a nu face (aut non facere) sau a da (aut dare).în cazul dreptului real nu este cunoscut subiectul pasiv. numit creditor. . nefăcând parte din patrimoniul persoanei. . 30 .ambele sunt patrimoniale .drepturile reale sunt limitate. de non-facere.numai dreptul real este însoţit de prerogativa urmăririi şi de cea a preferinţei. să facă sau să nu facă ceva.căruia subiectul activ. în cazul dreptului de creanţă sunt determinaţi ambii subiecţi cel activ (creditorul) şi cel pasiv (debitorul) . iar nu şi dreptul de creanţă. dar a nu face ceva înseamnă în acest caz obligaţia debitorului de a nu face ceva ce ar fi putut face dacă nu s-ar fi obligat la abstenţiune. Deosebiri : . Revenind la dreptul personal nepatrimonial. dreptului real îi corespunde o obligaţie generală şi negativă.

astfel : a) persoana fizică: dreptul la nume. drepturile nepatrimoniale sunt drepturi principale.dreptul de autor dă naştere unui drept de remuneraţie. dreptul la pseudonim. pentru care se acordă reparaţii social-morale (prin aplicarea unor sancţiuni disciplinare. la rândul lor se clasifică în drepturi reale principale şi drepturi reale accesorii. titularul putând renunţa la ele. cel mai adesea numai un prejudiciu moral. artistică ori ştiinţifică şi din invenţie. Fiind legate de individualitatea persoanei. dreptul la onoare. cinste ori reputaţie. Drepturile reale.drepturi care privesc atributele de identificare ale persoanei. în principiu. În aceste cazuri prerogativele patrimoniale urmează regimul drepturilor patrimoniale.drepturi care privesc integritatea fizică şi morală şi existenţa persoanei: dreptul la viaţă. dreptul la domiciliu şi reşedinţă. încălcarea drepturilor personale nepatrimoniale. etc. dreptul la sănătate. Uneori drepturile personale nepatrimoniale pot fi legate şi de drepturi patrimoniale. nu dă naştere. din dreptul de inventator decurge dreptul de recompensă. Este principal acel drept subiectiv civil care are o existenţă de sine stătătoare. . dreptul la sediu. Este accesoriu acel drept subiectiv civil a 31 . dreptul la demnitatea umană . dreptul la o stare civilă.Din categoria drepturilor personale nepatrimoniale fac parte : . b) persoana juridică: dreptul la denumire. . unei obligaţii de reparaţie patrimonială. penale). Un asemenea drept este cel de a fi recunoscut ca autor al operei ori invenţiei (numit “ dreptul la paternitatea operei sau invenţiei “). soarta sa nedepinzând de vreun alt drept. fiind astfel transmisibile. deoarece ea nu atrage întodeauna o pagubă materială. Principial. ci.drepturi care privesc latura personal-nepatrimonială a drepturilor de creaţie intelectuală ce izvorăsc din opera literară. fără ca dreptul nepatrimonial care le-a generat să dispară. De exemplu . administrative.

dreptul de uzufruct . Fundaţiei “Chemarea “ Iaşi. în faţa instanţelor s-au ridicat probleme interesante. Dreptul real principal este un drept subiectiv de sine stătător. Persoana juridică Editura. precum şi stingerea depind de existenţa valabilă a dreptului principal19. dreptul de superficie . .dreptul de uz .dreptul de abitaţie . Această clasificare îşi are rezonanţa în adagiul accesorium sequitur principale.Drept Civil -partea generală. titularul poate pretinde altui sau altor persoane o anumită conduită sau să desfăşoare el însuşi o anumită conduită. p. în sensul că soarta dreptului accesoriu este determinată de cea a dreptului principal. . 1993.dreptul de proprietate privată . Deci naşterea. care dă naştere în mod direct unui drept la acţiune şi în puterea căruia. valabilitatea şi stingerea unui drept principal nu sunt condiţionate de existenţa valabilă a unui alt drept. Persoana fizică. Persoana fizică. sub protecţia legii18. Dreptul real accesoriu este dreptul subiectiv care nu are o existenţă de sine stătătoare. Drepturile reale principale sunt limitate ca număr şi anume: proprietate publică . 77 32 . în sensul că el există pe lângă un alt drept principal. cu rol de drept principal. astfel încât naşterea.53 19 Ştefan Răuschi . Persoana juridică Editura Fundatiei ". dreptul de Referitor la materia drepturilor reale principale. . 18 Ştefan Răuschi . 1993. Iaşi. dreptul de servitute . . p. existenţa lui valabilă.Drept Civil -partea generală.cărui soartă juridică depinde de existenţa unui alt drept subiectiv civil.

nu justifică soluţia de rezoluţiune a contractului de vânzarecumpărare. care îndeplineşte pentru titularul unui drept de abitaţie acelaşi rol pe care îl are acţiunea în revendicare pentru proprietar.000 lei plătit la data cumpărării imobilului.cumpărare. fie o acţiune personală fundată pe actul juridic care constituie titlul abitaţiei. prin sentinţa civilă nr. 1767 din 29 septembrie 1992) S. a chemat în judecată pe pârâţii M. pârâţii s-au extins în tot imobilul interzicându-i folosirea spaţiului de proprietate. a mai precizat că pârâţii au interzis accesul persoanelor care o îngrijau sau o vizitau. şi M. cu acces la bucătărie şi cămară însă. a admis. fie o acţiune reală (confesorie).Astfel: 1) Nerespectarea de către cumpărători a clauzei prin care s-a constituit în favoarea vânzătoarei un drept real imobiliar de abitaţie chiar în cazul în care culpa acestora ar fi dovedită. pentru a reintra în spaţiul locativ a cărui folosinţă şi-a rezervato. între reclamantă şi pârâţi s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare. reclamanta a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâţii şi-a rezervat dreptul de a locui în camera de la mijloc a casei. fiind nevoită să se mute la fiul său din Târgovişte. cât şi să se restituie cotravaloarea folosinţei imobilului şi a bunurilor personale însuşite de pârâţi. Judecătoria Târgovişte. vânzătoarea are la dispoziţie.Gh. . în parte acţiunea reclamantei şi a anulat contractul de vânzarecumpărare intervenit între părţi. În motivarea soluţiei s-a reţinut că. de asemenea.I. solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea contactului de vânzare. la alegere.S. 1552 din 17 septembrie 1991. ( Decizia Secţiei civile nr. reclamanta urmând să restituie pârâţilor preţul de 100. cât şi a fructelor rezultate de pe teren pe ultimii trei ani. prin care vânzătoarea şi-a rezervat dreptul de a locui pe tot restul vieţii într-una din camere cât şi de a folosi bucătăria imobilului 33 . În vederea valorificării dreptului său derivând din actul juridic cu caracter constitutiv. încheiat în formă autentică la 10 martie 1984.C. fără consimţământul reclamantei. încorporat în contractul încheiat în formă autentică. În motivarea acţiunii.

În motivarea recursului extraordinar s-a susţinut că instanţele au făcut o incompletă analiză a probelor dosarului omiţând să analizeze declaraţiile unor martori din care rezultă că timp de mai mulţi ani pârâţii au fost în bune relaţii cu reclamanta căreia i-au asigurat normala folosinţă a spaţiului locativ pe care şi l-a rezervat. dar că din iulie 1990. Recursul extraordinar este întemeiat. tribunalul judeţean a menţinut soluţia dar a substituit motivarea. Constatând că prima instanţă a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare pentru cauze ulterioare şi nu concomitente momentului încheierii convenţiei.I. pentru motivele ce se vor arăta în continuare. În conformitate cu prevederile art. Prin acţiune reclamanta a solicitat rezoluţiunea contractului de vânzare- 34 .înstrăinat. astfel că. soluţia primei instanţe este justă întrucât din probele administrate rezultă că pârâţii cumpărători nu au respectat clauza potrivit căreia vânzătoarea are dreptul de a locui pe toată durata vieţii într-una din camerele casei cu acces la bucătărie şi cămară. clauză care. şi pârâţii M. sub influenţa unor rude. Recursurile declarate de reclamanta S. S-a mai menţionat că. aşa după cum rezultă din probele administrate.Gh. de Tribunalul judeţean Dîmboviţa. prin decizia nr. 329 din Codul de procedură civilă. nu a fost respectată de cumpărători.C. problema prescripţiei nu se pune deoarece dreptul la acţiune s-a născut abia în iulie 1990. care au alungat-o din casă pe vânzătoare. 60/1968 şi ale art. în momentul în care pârâţii au interzis accesul reclamantei la încăperea a cărei folosinţă şi-a rezervat-o. vânzătoarea şi-a părăsit fără justificare locuinţa şi s-a mutat la fiul său. împotriva hotărârilor pronunţate în cauză s-a declarat recurs extraordinar de procurorul general pe motiv că sunt vădit netemeinice şi esenţial nelegale. 77 din 29 ianuarie 1992. şi M.19 din Legea nr. aceasta din urmă este îndreptăţită să solicite rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în formă autentică la 10 martie 1984.D. împotriva sentinţei au fost respinse. S-a arătat că.

chiar în cazul în care culpa cumpărătorilor ar fi dovedită. contractul de vânzare-cumpărare. la alegere pentru a reintra în spaţiul locativ a cărui folosinţă şi-a rezervat-o. pe de o parte. fie o acţiune reală (confesorie). fie o acţiune personală fundată pe actul juridic care constituie titlul abitaţiei. se constată că acesta cuprinde în fond. Rezultă. Nerespectarea de către pârâţi a celui de-al doilea act juridic cuprins în contractul încheiat prin care s-a constituit în favoarea reclamantei un drept real imobiliar de abitaţie. În vederea valorificării dreptului său derivând din actul juridic cu caracter constitutiv. încorporate în acelaşi înscris şi anume. având ca obiect proprietatea asupra casei şi celorlalte construcţii şi preţul. nu justifică soluţia instanţelor care au dispus rezoluţionarea contractului de vânzarecumpărare. deci. Din examinarea contractului de vânzare-cumpărare. curtea urmează să admită recursul extraordinar. pe de altă parte. 35 . să caseze hotărârile atacate şi să trimită pricina pentru rejudecare la Judecătoria Găeşti. două acte juridice distincte. încorporat în contractul încheiat în formă autentică. act translativ. care îndeplineşte pentru titularul unui drept de abitaţie acelaşi rol pe care îl are acţiunea în revendicare pentru proprietar.cumpărare pe motiv că pârâţii cumpărători nu şi-au îndeplinit obligaţiile pe care şi leau asumat. că reclamanta nu avea posibilitatea să solicite rezoluţiunea actului translativ de proprietate deoarece pârâţii cumpărători şi-au executat obligaţiile asumate prin contractul de vânzare-cumpărare. Cum instanţele nu au clarificat obiectul cererii reclamantei şi au soluţionat pricina în afara cadrului legal arătat. convenţia prin care părţile au constituit un drept de abitaţie viageră asupra unei camere care este “titlul abitaţiei” prin “voinţa omului” ca act constitutiv. iar. reclamanta are la dispoziţie. dar a pretins că aceştia o împiedică să locuiască în încăperea a cărei folosinţă şi-a rezervat-o. Reclamanta nu a negat că pârâţii au plătit preţul convenit şi că au luat bunul cumpărat în primire şi că deci şi-au satisfăcut obligaţiile asumate în calitate de cumpărători.

A.prin aceasta avându-se în vedere nu numai imposibilitatea absolută de a ieşi la calea publică . ( Decizia Secţiei civile nr. a Tribunalului Judeţean Vâlcea. prin care a fost casată sentinţa. să desfiinţeze gardul şi să defrişeze pomii fructiferi plantaţi pe acest traseu. al cărui proprietar poate reclama o trecere pe locul vecinului. în primăvara anului 1990. 437 din 25 martie 1991. ori de câte ori are ieşire la calea publică pe un drum care în anumite împrejurări este impracticabil dar care poate deveni practicabil cu oarecare cheltuieli.M.D. acelaşi tribunal. textul menţionat nu-şi găseşte aplicarea. în porţiunea de la curtea reclamanţilor la drumul naţional. Gh. şi Statul Român prin Primăria Judeţului Vâlcea pentru ca pârâţii persoane fizice să fie obligaţi să le permită trecerea pe terenul ce constituie cale publică.ci şi cazurile în care ieşirea ar prezenta inconveniente grave sau ar fi periculoasă. Dimpotrivă.F. se înţelege acel loc care nu are nici o ieşire la calea publică . Recursul declarat de reclamanţi împotriva acestei hotărâri a fost admis..2275 din 23 octombrie 1991) C. În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că au folosit drept cale de acces de la proprietatea lor la o uliţă paralelă cu şoseaua. Prin sentinţa civilă nr. Incovenientele sau greutăţile pe care le-ar prezenta trecerea la calea publică rămân la aprecierea instanţei. prin decizia civilă nr. pe care pârâţii au ocupat-o abuziv. a admis acţiunea şi a stabilit servitutea de trecere în favoarea reclamanţilor în varianta a II a raportului de expertiză tehnică. au chemat în judecată pe A. 36 . au împrejmuit-o cu gard.. cu reţinerea cauzei spre rejudecare. care trebuie să se întemeieze pe o cunoaştere temeinică a situaţiei de fapt. A.V.4576 din 8 octombrie 1990.2) Prin loc înfundat. 43 din 14 ianuarie 1991. a fost respinsă acţiunea ca nefondată.. şi C. prin decizia civilă nr. Judecătoria Râmnicu Vâlcea. Rejudecând cauza.

Cum şi alţi proprietari de terenuri folosesc această cale de acces este de examinat temeinicia acţiunii şi în raport de această situaţie se va aprecia comparativ dezavantajele ce ar fi create celeilalte părţi prin recunoaşterea servituţii de trecere. S-a constatat. textul menţionat nu-şi găseşte aplicarea. ori de câte ori locul are ieşire la calea publică pe drum un care în anumite împrejurări este impracticabil. pentru a se administra probe noi spre a se stabili fără dubiu dacă proprietatea reclamanţilor are sau nu ieşire la calea publică. 37 . I. Recursul extraordinar fiind întemeiat. rezultă din raportul de expertiză făcut de ing. În speţă. care trebuie să se întemeieze pe o cunoaştere temeinică a situaţiei de fapt. printr-o poartă secundară. cu diferenţă de nivel de 150. fără a întocmi schiţa acesteia şi a indica eventuale posibilităţi de reducere a înclinaţiei şi costul unor atari amenajări. Expertul a indicat această înclinaţie a pantei de acces de 15 0. ce este specifică şi celorlalte curţi limitrofe. prin recursul extraordinar de faţă. va fi admis în sensul celor ce urmează: Potrivit art. Inconvenientele sau greutăţile pe care le-ar prezenta trecerea la calea publică rămân la aprecierea instanţei. precum şi cazurile în care ieşirea la calea publică ar prezenta inconveniente grave sau ar fi periculoasă. deci.V. numai că se remarcă lipsa de vizibilitate la drumul public.Considerând vădit netemeinice şi esenţial nelegale toate hotărârile pronunţate în cauză. şi schiţa anexă că reclamanţii au acces de la terenul lor spre calea publică. că reclamanţii au ieşire la calea publică. dar că acest acces este greoi. 616 şi următoarele din Codul Civil prin loc înfundat se înţelege acel loc care nu are nici o ieşire la calea publică. procurorul general a solicitat casarea lor şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond. dar care poate deveni practicabil cu oarecare cheltuieli. deci peste normativul tehnic normal ce prevede o pantă de 80. Se are în vedere imposibilitatea absolută de a ieşi la calea publică. Dimpotrivă.

chiar înaintea creditorilor ipotecari. conservarea acestuia). Ordonanţa Guvernului nr. dată fiind calitatea creanţei.11/1996 privind executarea creanţelor bugetare. . cu preferinţă. până când deponentul îşi va plăti cheltuielile făcute cu păstrarea. . cu preferinţă şi indiferent în mâna cui s-ar afla acest bun în momentul executării. a se casa hotărârile atacate şi a se trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond. Ipoteca poate fi legală sau convenţională.privilegiile : sunt cauze legale de preferinţă în virtutea cărora. cu preferinţă faţă de alţi creditori.dreptul de gaj : care constă în dreptul recunoscut de debitor creditorului asupra unui lucru mobil. 38 . până ce debitorul nu îi plăteşte tot ceea ce îi datorează în legătură cu acel bun (ex: are drept de retenţie depozitorul asupra lucrului depozitat. în cazul în care debitorul nu şi-a executat de bună voie obligaţia.dreptul de retenţie : este dreptul creditorului de a refuza să restituie un bun al debitorului aflat în detenţia sa. în virtutea căruia creditorul poate. Aceasta impune a se constata şi evalua eventuala pagubă produsă proprietarilor terenului aservit prin defrişarea terenului în cazul confirmării punctului de vedere al reclamanţilor.Din modificarea acţiunii şi răspunsul pârâţilor la interogatoriu rezultă că pe terenul pârâţilor sunt plantaţi pomi fructiferi. recursul extraordinar de faţă urmează a fi admis. creditorii pot obţine plata datoriei. fie să se despăgubească din preţul obţinut pe el.dreptul de ipotecă : care constă în garanţia oferită creditorului(ipoteca) ce se va despăgubi din valoarea unui imobil. Faţă de cele arătate. fie să reţină lucrul cu aprobarea justiţiei. .privind constituirea de garanţii de către gestionari. Cazuri de ipotecă legală găsim în: Legea 22/1969 . Drepturile reale accesorii constituite prin lege sau contract sunt următoarele: .

să pună în discuţia părţilor. Bucureşti. 20 Drăghici Pompil . folosit de noi deosebim drepturi subiective civile pure şi simple şi drepturi subiective civile afectate de modalităţi. art. 2 din Codul de procedură civilă. Dreptul de retenţie poate fi invocat pe cale de excepţie de către deţinătorul bunului. are o aplicare mai largă. dreptul de retenţie este o garanţie reală pur pasivă. pentru ca deţinătorul să fie pus în situaţia de a-şi face toate apărările inclusiv de a cere acordarea dreptului de retenţie.84 39 . care deţine un bun mobil sau imobil al altcuiva poate să reţină acel bun şi. 1999. Mai mult. p.130. în temeiul art.20 Conform ultimului criteriu de clasificare. alin. fiind recunoscut oricărui deţinător al unui bun. Dreptul de retenţie. Editura Ştiinţifică. deci. instanţa are datoria. deoarece nu conferă şi dreptul de a urmări bunul. constituind un mijloc de apărare al celui chemat în judecată pentru restituirea unui bun. reglementat expres de dispoziţiile Codului Civil pentru unele raporturi juridice. În ceea ce priveşte drepturile reale accesorii dorim să expunem o speţă interesantă ridicată în faţa instanţei la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.Spre deosebire de celelalte garanţii reale. ci poate fi exercitat atâta timp cât bunul nu a fost predat. ca un drept real de garanţie atunci când există o datorie în legătură cu bunul a cărui restituire se cere. toate aspectele legate de restituirea bunului. în mod expres.1444 din Codul Civil precizează: “locatarii nu pot fi daţi afară mai înainte de a fi dezdăunaţiţi de către locator…”. Referitor la raporturile locative. orice persoană.Drept civil. Astfel. o aplicaţie a excepţiei de neexecutare a contractului. să refuze restituirea până ce i se plăteşte datoria legată de bunul respectiv.

Sectorul 1. Urmare a procedurii executorii silite.şi S.897 din 12 martie 1991.(Decizia Secţiei civile nr. de către Tribunalul Municipiului Bucureşti-Secţia a-IV-a civilă (decizia nr. S. et. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis acţiunea şi a dispus evacuarea pârâţilor pentru lipsa titlului locativ. 2018 din 2 noiembrie 1992) M. În baza acestor hotărâri. pentru a se dispune evacuarea lor din apartamentul nr. Considerând că hotărârile enunţate sunt vădit netemeinice şi esenţial nelegale.N. întrucât ordonanţa de adjudecare în baza căreia au ocupat locuinţa a fost desfiinţată de Curtea Supremă de Justiţie Prin sentinţa civilă nr. procurorul general a declarat recurs extraordinar şi a cerut modificarea acestora în sensul respingerii acţiunii de evacuare.Secţia civilă .C.Turda.lei.116 în str. Examinând cauza în raport de actele dosarului ce constată următoarele: Apartamentul din litigiu a fost atribuit reclamantei M. cauza fiind trimisă pentru 40 . Pentru realizarea creanţelor stabilite în favoarea sa prin hotărârea de partaj. 2135 din 7 noiembrie 1990.000.cu ocazia împărţirii bunurilor comune dobândite împreună cu Gh. obligându-i la plata cheltuielilor de judecată. susţinând că pârâţii în prezent nu au nici un titlu legal pentru deţinerea acestui apartament. Recursul declarat de pârîţi a fost respins de Tribunalul Municipiului Bucureşti . şi S.spre rejudecare. Gh. Hotărârile menţionate au fost însă casate de Curtea Supremă de Justiţie .C. sc. şi pe S. prin sentinţa civilă nr.C. Bucureşti.a solicitat vânzarea la licitaţie publică a apartamentului. la preţul de 134. întrucât cauza în care s-a dat ordonanţa de adjudecare în favoarea pârâţilor nu este definitiv soluţionată. nr.C.N.prin decizia nr.M.2. apartamentul a fost adjudecat de soţii S.D. 4196 din 28 august 1989 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti confirmată prin respingerea recursului debitoarei.5. şi a fost trimisă de către Curtea Supremă de Justiţie. bl. au ocupat apartamentul adjudecat.1595 din 22 octombrie 1991.N.M.Secţia a III civilă. prin decizia nr. a chemat în judecată pe S.2907 din 13 noiembrie 1989).D.127.

instanţa are datoria. 130 alin. fiind recunoscut oricărui deţinător al unui bun. Dar. toate aspectele legate de restituirea bunului. ca un drept real de garanţie.127 41 21 . În speţă pârâţii au plătit la adjudecarea imobilului preţul apartamentului fiind. Dreptul de retenţie poate fi invocat pe cale de excepţie de către deţinătorul bunului. art. până ce i se plăteşte datoria legată de bunul respectiv.M. de necontestat existenţa unei datorii în legătură cu apartamentul din care li s-a cerut evacuarea. pentru ca deţinătorul să fie pus în situaţia de a-şi face toate apărările. în temeiul art.Probleme Speciale de drept civil. atunci când există o datorie în legătură cu bunul a cărui restituire se cere21. Orice persoană care deţine un bun mobil sau imobil al altcuiva poate să reţină acel bun şi. în mod expres. reglementat expres de dispoziţiile Codului Civil pentru unele raporturi juridice. 2000. 2 din Codul de procedură civilă. Referitor la raporturile locative. hotărârile sunt greşite cu privire la un alt aspect.1444 din Codul Civil precizează: “ locatarii nu pot fi daţi afară mai înainte de a fi dezdăunaţi de către locator…”. Împrejurarea că dosarul având ca obiect executarea silită prin vânzare la licitaţie publică a apartamentului în litigiu se află în rejudecare nu justifică. Editura Fundaţiei “România de mâine”. Cornel Turianu . p. are o aplicare mai largă. respingerea cererii de evacuare formulată de M. deci. Dreptul de retenţie. constituind un mijloc de apărare al celui chemat în judecată pentru restituirea unui bun. prin ea însăşi. iar dobândirea proprietăţii printr-o nouă ordonanţă de adjudecare este incertă. proprietar al apartamentului deoarece titlul legal al pârâţilor pentru deţinerea acestui apartament a fost desfiinţat. să refuze restituirea. să pună în discuţia părţilor. Mai mult. În aceste condiţii.rejudecare cu îndrumarea de a fi respectate cerinţele legale referitoare la vânzarea prin licitaţie publică. propunerea din recursul extraordinar în sensul de a fi modificate hotărârile şi respinsă acţiunea în evacuare nu poate fi primită. inclusiv de a cere acordarea dreptului de retenţie.

fiind necesar ca apărările pârâţilor referitoare la deţinerea apartamentului să fie analizate în litigiul având ca obiect evacuarea lor. Modalităţile actului juridic civil sunt: termenul. O asemenea concluzie aceste este eronată. Declarând recurs împotriva sentinţei. 42 . lit. de către pârâţi. nu i-a îndrumat asupra drepturilor pe care le pot invoca. în consecinţă este afectat de modalitate acel drept subiectiv civil care este însoţit de o împrejurare viitoare care se subsumează acestor modalităţi. Aceste drepturi constituie regula.Totodată au precizat că au adus îmbunătăţiri apartamentului. Un asemenea drept poate fi exercitat de îndată după naşterea lui. condiţia şi sarcina şi. spre exemplu. printr-un “dar manual”. în temeiul art.2.130 din Codul de procedură civilă. apărare pe care instanţa de recurs a înlăturat-o menţionând posibilitatea unui litigiu distinct pentru recuperarea. Este un asemenea drept. pct.312. hotărârile instanţelor sunt greşite. ignorând obligaţia stabilită de art. dreptul de proprietate dobândit de donator. a sumelor plătite de ei pentru şi în legătură cu apartamentul în discuţie. pârâţii s-au referit expres la acordarea dreptului de retenţie. impunându-se casarea lor şi rejudecarea cauzei pentru examinarea tuturor apărărilor pârâţilor. În condiţii.b din Codul de procedură civilă. el producându-şi efectele din momentul naşterii. dar instanţa. sens în care urmează să fie admis recursul extraordinar. în mod definitiv şi irevocabil. Dreptul pur şi simplu . Vom analiza pe scurt cele trei modalităţi. Termenul este acel eveniment viitor şi sigur ca realizare. deoarece nu este afectat de vreo modalitate. Este afectat de modalităţi acel drept subiectiv civil a cărui existenţă ori exercitare depinde de o împrejurare viitoare. până la care este amânată începerea ori stingerea exerciţiului drepturilor subiective civile şi a obligaţiilor corelative. certă ori incertă.este acela care conferă titularului o completă putere şi siguranţă. necondiţionat.

Termenul poate fi stabilit în favoarea debitorului. iar nu şi existenţa sa. 43 . deşi împlinirea lui este sigură.atunci când realizarea ei depinde în exclusivitate de hazard. atunci când amână începutul exerciţiului dreptului subiectiv civil şi executării obligaţiei corelative. fiind retroactivă.atunci când realizarea ei depinde de voinţa uneia din părţi şi de aceea a unei alte persoane determinate.atunci când realizarea condiţiei depinde exclusiv de voinţa uneia din părţi (condiţie pur potestativă) sau când realizarea ei depinde de voinţa uneia din părţi şi de un fapt exterior ori de voinţa unei persoane nedeterminate (condiţie potestativă simplă). mixtă . În ceea ce priveşte efectele termenului. Termenul poate fi şi cert .când este stabilit prin act civil unilateral sau bilateral. legal . Termenul poate fi extinctiv. în favoarea creditorului sau în favoarea amândurora.când este stabilit prin lege şi judiciar . atunci când amână stingerea exerciţiului dreptului subiectiv civil şi executării obligaţiei civile corelative.atunci când de realizarea ei depinde desfiinţarea drepturilor subiective civile şi a obligaţiilor corelative.când este acordat de instanţă. În ceea ce priveşte efectele condiţiei.când împlinirea sa nu este cunoscută ca dată calendaristică. Condiţia poate fi suspensivă .atunci când de ea depinde naşterea drepturilor subiective civile şi a obligaţiilor corelative şi rezolutorie . Termenul poate fi voluntar .Termenul poate fi suspensiv. reţinem că aceasta afectează însăşi existenţa drepturilor subiective civile şi a obligaţiilor civile corelative. Prin condiţie se înţelege acel eveniment viitor şi nesigur ca realizare de care depinde existenţa dreptului subiectiv civil şi a obligaţiei corelative.când împlinirea sa este cunoscută (ca dată) şi incert . este de remarcat că acesta afectează doar executarea actului. potestativă . Condiţia poate fi cauzală .

1. respectiv revocarea actului ca sancţiune tipică în această materie22. Decretul nr.2 prevede: “Drepturile civile pe care le au ca persoane juridice. o parte a literaturii juridice desemnează cu sintagmele “drept eventual” ori “drept viitor” reprezintă. Subiectele Dreptului Civil. ci simple elemente ale capacităţii de folosinţă.3. Art.L. orice organizaţii obşteşti. ca modalitate este acea obligaţie de a da. ci doar eficacitatea acestuia. Sarcina nu afectează valabilitatea actului juridic civil în caz de neexecutare. potrivit legii şi regulilor de convieţuire…”. Art. nu drepturi subiective civile concrete. a face sau a nu face ceva impusă de dispunător gratificatului în actele cu titlu patrit-liberalităţi. prevede: “Drepturile civile ale persoanelor fizice sunt recunoscute în scopul de a satisface interesele personale. materiale şi culturale. pentru persoanele fizice în art. Ceea ce. Editura Şansa S. RECUNOAŞTEREA. precum şi organele de stat şi celelalte instituţii de stat. în acord cu interesul obştesc.31/1954 realizează recunoaşterea drepturilor subiective civile în general. ABUZUL DE DREPT Privitor la recunoaşterea drepturilor subiective civile reţinem că există o recunoaştere globală. întreprinderile şi organizaţiile economice de stat sau cooperatiste.2 al aceluiaşi act normativ. ca şi Gheorghe Beleiu .Sarcina. conform unor alte opinii la care achiesăm. Bucureşti-2001. pag.79. organizaţiile…. generală a acestora şi o recunoaştere specială.R.1.Dreptul Civil Român -Introducere în Dreptul Civil. 1. mai exact ineficacitatea lui. 22 44 . iar pentru persoanele juridice în art. OCROTIREA ŞI EXERCITAREA DREPTURILOR SUBIECTIVE CIVILE.

În ceea ce priveşte recunoaşterea specială a drepturilor subiective civile. artistice ori literare. mandatul. Dincolo de formularea tehnico-juridică inadecvată. jocul şi prinsoarea. renta viageră). de ocrotire şi recunoaştere a drepturilor civile unei persoane juridice. iar în Cartea a-III-a “Despre diferitele moduri prin care se dobândeşte proprietatea” . Astfel. în Cartea a-II-a “Despre bunuri şi despre deosebitele modificări ale proprietăţii” sunt reglementate drepturi reale principale (proprietate. . multe drepturi subiective civile pentru persoana fizică. schimbul.Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice ale omului şi Convenţia Internaţională privind Drepturile Copilului. astfel: .31/1954 reglementează: atributele de identificare . pentru persoana fizică. locaţiunea. împrumutul. starea civilă. pentru persoana juridică.nume şi domiciliu. în acest ultim caz. prin chiar reglementarea lor (naştere conţinut încetare). prin dezvoltarea puterii economice a ţării”. comodatul. reputaţie. uz. servitute abitaţie). sunt reglementate drepturile de creanţă (inclusiv garantarea acestora) prin stabilirea regulilor în materia succesiunilor (legală şi testamentară) şi cea a contractelor civile (vinderea. drepturile personale nepatrimoniale: la onoare. depozitul. societatea. se păstrează ideea. 45 . uzufruct.societăţile de colaborare economică sunt recunoscute în scopul de a asigura creşterea neîncetată a bunăstării materiale şi a nivelului cultural al oamenilor muncii. denumire şi sediu. Menţionăm. de inventator. recunosc de asemenea. superficie. . vom identifica o serie de izvoare de drept civil.Codul Civil recunoaşte majoritatea drepturilor patrimoniale (reale şi de creanţă).Decretul nr. prin prisma unor categorii sau specii de asemenea drepturi. de autor al unei opere ştiinţifice.

.Capitolul -III “Ocrotirea drepturilor personale nepatrimoniale”. Instanţa competentă. sunt drepturi subiective civile. Astfel. va putea fi pusă în executare silită ajungându-se astfel. de către Codul de procedură civilă. după ce va rămâne definitivă. fără discriminare. 31/1954 conţine un întreg capitol . la restabilirea ordinii de drept. 54: “ Persoana care a suferit o atingere în dreptul său la nume ori la pseudonim. Menţionăm că Decretul nr. sex. titularul său poate chema în judecată civilă persoana răspunzătoare de ştirbirea dreptului. potrivit art. având putere de lucru judecat. Iar. în general şi a dreptului subiectiv civil încălcat. În această privinţă. însă. reglementat. artistice ori literare. alin. în principal. Astfel. Deci. culoare. cel care a suferit o atingere a unor asemenea drepturi va putea cere instanţei să oblige pe 46 . naştere sau întemeiată pe orice altă împrejurare”. legal investită cu soluţionarea pricinii civile va da o hotărâre judecătorească care. limbă. dreptul la ocrotire egală din partea legii. mijlocul juridic de ocrotire a drepturilor subiective civile îl constituie procesul civil. la reputaţie.1 din Decretul nr. origine naţională sau socială. în special. potrivit art.3. potrivit art. de asemenea.Constituţia consacră. 26 din acelaşi act normativ: “Toate persoanele sunt egale în faţa legii şi au. în mod obişnuit. legea trebuie să interzică orice discriminare şi să garanteze tuturor persoanelor o ocrotire egală şi eficace contra oricărei discriminări. în dreptul personal nepatrimonial de autor al unei opere ştiinţifice. de inventator sau în orice alt drept personal nepatrimonial va putea cere instanţei judecătoreşti încetare săvârşirii faptei care aduce atingere drepturilor mai sus arătate. Totodată. Trebuie să punctăm două aspecte: 1. În cazul încălcării unui drept subiectiv civil. anumite drepturi fundamentale ale cetăţeanului român care. Cadrul legal special stabilit de Decretul nr. la onoare. religie. la denumire. 31/1954 în Capitolul III -“Ocrotirea drepturilor personale nepatrimoniale”. 31/1954: “Drepturile sunt ocrotite de lege”. avere. opinie politică sau orice altă opinie. în special de rasă.

principiul este acela că exercitarea dreptului subiectiv civil nu este obligatorie. care ar consacra un anumit drept subiectiv civil şi ar prevedea şi particularităţile protecţiei sale juridice.1 din lege: “ Orice persoană fizică sau juridică.1. În fine. Editura Didactică şi pedagogică.56 dispune: “Drepturile personale nepatrimoniale sunt ocrotite şi după moarte. 1970. Bucureşti. acest 23 Constantin Sătescu . socotită de la data expirării termenului de mai sus. Această amendă poate fi pronunţată şi prin hotărâre dată asupra cererii făcută potrivit art. De asemenea. precum am văzut. p. art. care este o posibilitate juridică. În acest sens. 728-729 47 .autorul faptei săvârşite fără drept să îndeplinească orice măsuri socotite necesare de către instanţă.23 În dreptul civil. potrivit art. nu trebuie confundat cu exercitarea lui. Desigur. în măsura stabilită de lege sau de regulile de convieţuire… “. În ceea ce priveşte exercitarea drepturilor subiective civile este firesc ca aceasta să se facă conform unor principii care să asigure o ordine de drept reală. recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată”. Cadrul legal special instituit prin Legea nr. spre a ajunge la restabilirea dreptului atins”. dreptul subiectiv civil. 29/1990 privind contenciosul administrativ. recunoscute de lege. 55: “Dacă autorul faptei săvârşite fără drept nu îndeplineşte. ali. fiind lăsată la latitudinea titularului. În dreptul procesual civil. potrivit art. faptele destinate să restabilească dreptul atins. a unei amenzi pe fiecare zi de întârziere. care este posibilitatea materializată.Drept civil. în termenul stabilit prin hotărâre. Astfel. printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege. dacă se consideră vătămată în drepturile sale. evitând ceea ce se numeşte abuz de drept. 2. 54”. se poate adresa instanţei competente. în ceea ce priveşte ocrotirea drepturilor subiective civile trebuie să avem în vedere şi alte acte normative. pentru anularea actului. instanţa judecătorească va putea să-l oblige la plata în folosul statului.

principiu instituit expres de art. ABUZUL DE DREPT 48 . Concluzionând. din dreptul material. după cum am arătat.principiu. nu numai posibilitatea unei conduite ci şi măsura acelei conduite. Deşi art.5 Cod Civil: “ Nu se poate deroga prin convenţii sau dispoziţii particulare. putem afirma că. nu vatămă pe altcineva”.54). astfel că se aplică şi exercitării drepturilor subiective civile. 970.dreptul subiectiv civil trebuie exercitat numai potrivit cu scopul lui economic şi social . cu ocazia definirii lui. la legile care interesează ordinea publică şi bunele moravuri”. dacă un drept subiectiv civil este exercitat cu respectarea acestor patru principii. Dreptul subiectiv civil înseamnă. deci cu referire expresă la executarea convenţiilor”. 31/1954. alin. este principiul ce rezultă din mai multe norme de drept civil. linia vecinătăţii. spre exemplu. iar împrumutătorul nu poate cere de la împrumutat decât ceea ce datorează. acest principiu a fost ridicat la rangul de principiu constituţional (art.1 din Codul Civil prevede: “Convenţiile trebuie executate cu bună credinţă . Tocmai această “măsură” cere să precizăm principiile care trebuie observate de către titularul unui drept subiectiv cu ocazia exercitării dreptului său.dreptul subiectiv civil trebuie exercitat cu respectarea legii şi moralei. 3.dreptul subiectiv civil trebuie exercitat în limitele sale materiale sau juridice. buna-credinţă fiind dintotdeauna o piatră de temelie a sistemului nostru de drept. alin. . proprietarul unui teren trebuie să respecte hotarul. trebuie admis că suntem în prezenţa unei dispoziţii legale cu valoare de principiu.dreptul subiectiv civil trebuie exercitat cu bună-crediţă. îşi va dovedi exactitatea adagiul “cine îşi exercită dreptul său. cum este cea a art. .2 din Decretul nr. . substanţial se cheamă “principiul disponibilităţii”. Aceste principii sunt: . în general.

cu rea credinţă. nu sunt absolute. respectând limitele externe.parte disponibilă. Partea care foloseşte aceste drepturi în chip abuziv răspunde pentru pagubele pricinuite”. titularul este chemat să răspundă. Aplicaţia ideii de abuz de drept o găsim şi în art. exerciţiul este abuziv (de exemplu.cu încălcarea legii şi a moralei. Ele sunt susceptibile de abuz şi în acest caz. Intentarea unei acţiuni neîntemeiate (numai pentru a-l şicana pe pârât) ori nerecunoaşterea unui drept a cărui existenţă este vădită (pentru a prelungi procesul) constituie fapte ilicite pentru că exerciţiul drepturilor respective este abuziv. externe şi interne. .Drepturile subiective civile. 723 din Codul de procedură civilă conform căruia “drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege. 1-3 din Decretul nr. dar cu încălcarea celor interne. Dacă dreptul este exercitat cu respectarea limitelor externe.31/1954.cu încălcarea scopului economic şi social pentru care a fost cerut. ci relative.cu depăşirea limitelor sale. dreptul părţilor de a consimţi la adoptarea copilului. . cu privire la abuzul de drept este consacrată de art. . dacă proprietarul ridică pe terenul său o construcţie. dar ea este ridicată cu scopul de a pricinui un prejudiciu vecinului). O concepţie mai largă. Există unele drepturi care nu sunt susceptibile de abuz. Cu privire la abuzul de drept s-au conturat două concepţii: Concepţia subiectivă. teleologică. 49 . De exemplu: dreptul de a revoca o dispoziţie testamentară. dreptul de a dispune pentru cauză de moarte de cota . mai restrictivă (consacrată de Codul civil german) consideră că este abuziv exerciţiul unui drept dacă este realizat cu intenţia de a păgubi pe altul sau actul de exerciţiu contrar moralei. deoarece exercitarea lor implică o apreciere personală. Exercitarea unui drept subiectiv civil este abuzivă dacă se face: . în principiu.

2000. denumită creditor.82 24 50 .Teoria Generală a obligaţiilor.a da.Teoria Generală a obligaţiilor.R. că. Constantin Stătescu . astfel. în numeroase cazuri “ obligaţiile debitorului”. care. conduită care poate consta în a da.2. p.L. sub sancţiunea constrângerii de stat în caz de neexercitare de bunăvoie24. poate fi impusă prin forţa coercitivă a statului26 . obligaţia poate fi definită ca acel raport juridic în virtutea căruia o persoană. latura activă a obligaţiei fiind implicită. Bucureşti. punând accentul pe latura pasivă. Corneliu Bârsan.Drept Civil Român .şi căruia îi revine îndatorirea corespunzătoare . în sens larg. fie la o abstenţiune (a nu face)25.2000.NOŢIUNE Aşa cum am arătat latura activă a conţinutului raportului juridic civil este formată din drepturi. Sau. Editura “Şansa “ S. prin obligaţia civilă înţelegem acel raport juridic în conţinutul căruia intră dreptul subiectului activ denumit creditor.3 25 Corneliu Bârsan. denumită debitor.Introducere în Dreptul Civil. Bucureşti. este ţinută faţă de o altă persoană. corespunzătoare dreptului subiectiv corelativ. Editura ALL. dar se stabileşte. p. a face ori a nu face ceva şi care. obligaţia civilă este definită ca fiind îndatorirea subiectului pasiv al raportului juridic civil de a avea o anumită conduită. fie la o prestaţie pozitivă (a da. Nu există o definiţie cu caracter general a obligaţiei civile. OBLIGAŢIA CIVILĂ 2. 2000. a face).6 26 Gheorghe Beleiu . Bucureşti. Editura ALL.1. Reţinem. iar cea pasivă din obligaţii. Constantin Stătescu . Într-o altă formulare. formulând mai multe definiţii. p. la nevoie. de a cere subiectului pasiv denumit debitor . în esenţă cuprind aceleaşi elemente. a face sau a nu face ceva. Doctrina a acoperit acest vid legislativ privitor la definirea conceptului de “obligaţie civilă”.

orice prestaţie pozitivă. c) Obiectul raportului juridic de obligaţie. conceput ca acţiune sau abstenţiune concretă la care este îndatorat subiectul pasiv şi îndreptăţit subiectul activ poate consta fie într-o prestaţie pozitivă . fie într-o abstenţiune . nedeterminate. Obligaţia de a da nu se confundă cu obligaţia de a preda. a da înseamnă a constitui sau a transmite un drept real oarecare. Şi statul poate apărea. Complexitatea unor obligaţii poate determina ca acelaşi subiect să întrunească deodată calitatea de creditor şi debitor. iar a preda este o obligaţie de a face. în cazuri excepţionale. în lipsa obligaţiei asumate. Spre exemplu într-un contract de vânzare-cumpărare vânzătorul este şi debitor şi creditor: este creditor al preţului. din punctul de vedere al debitorului.Din punctul de vedere al creditorului. ale unui drept real. ca subiect într-un raport de obligaţie. după cum am menţionat şi mai înainte. de la ceva ce ar fi putut să facă în lipsa obligaţiei asumate. acest raport apare ca o datorie (obligaţie în sens restrâns). Obligaţia de a nu face constă. Obligaţia de a face este îndatorirea ce revine subiectului pasiv de a efectua o lucrare şi. Subiectul activ poartă denumirea de creditor iar subiectul pasiv poartă denumirea de debitor. b) Conţinutul raportului juridic de obligaţie este format din dreptul de creanţă aparţinând creditorului şi obligaţia corespunzătoare acestui drept. Nu avem în vedere obligaţia negativă generală.a nu face ceva la care.a da. într-o abţinere la care este îndatorat subiectul pasiv. raportul de obligaţie apare ca un drept de creanţă. în general. subiectul pasiv ar fi fost îndreptăţit. de a nu face 51 . cum este aceea a subiectelor pasive de drept civil. care incumbă debitorului. a face ceva -. dar şi debitor al obligaţiei de a transfera dreptul de proprietate. Elementele definitorii ale raportului juridic de obligaţie sunt: a) subiectele raportului juridic de obligaţie pot fi atât persoanele juridice cât şi persoanele fizice. în afara acelora care se încadrează în noţiunea de a da.

nimic de natură a stânjeni existenţa şi exerciţiul acestui drept. Este vorba aici, de o obligaţie concretă, individualizată, de a nu face ceva, o abstenţiune bine definită. Din punct de vedere terminologic expresia “obligaţia civilă” ori termenul “obligaţie” se foloseşte cu trei sensuri27: 1. Obligaţie civilă - îndatorirea subiectului pasiv de a da, a face sau a nu face ceva; 2. Obligaţie civilă - raport obligaţional, adică raport civil, în care subiectul activ (creditorul) poate pretinde subiectului pasiv (debitorul) să dea, să facă ori să nu facă ceva; 3. Obligaţie - înscris constatator al unei creanţe (cum este obligaţiunea C.E.C.) În definiţiile de mai sus am folosit sensurile arătate la punctele 1 şi 2, iar elementele raportului juridic obligaţional le-am analizat evident prin prisma sensului de la punctul 2. De aceea, revenim şi analizăm elementele obligaţiei, în sensul de la punctul 1. Aceste elemente definitorii ale obligaţiei sunt: - obligaţia civilă înseamnă, întotdeauna, o îndatorire a subiectului pasiv (iar nu o posibilitate) de a avea o conduită corespunzătoare dreptului subiectiv corelativ; - îndatorirea poate consta, aşa cum am arătat,în a da,a face sau nu face ceva; - în caz de neconformare de bună-voie, îndatorirea poate fi impusă subiectului pasiv prin forţa de constrângere a statului;

2.2. CLASIFICARE

27

Mircea N. Costin, Mircea C. Costin - Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000, p.382 52

Obligaţiile pot fi clasificate în baza unor criterii diferite. Vom reţine următoarele criterii, ca fiind mai importante: criteriul izvorului care a generat obligaţia; criteriul obiectului obligaţiei; criteriul opozabilităţii obligaţiei. Fiecare dintre criteriile precizate sunt aplicabile întregii sfere a obligaţiilor, ele nu se exclud reciproc, ci reprezintă abordări diferite, prin prisma cărora poate fi examinată una şi aceeaşi obligaţie. Clasificarea obligaţiilor nu este o operaţie gratuită, ci se reflectă în regulile speciale aplicabile obligaţiilor de diferite categorii. Clasificarea obligaţiilor după izvoare. Precizăm că din punct de vedere al faptului juridic generator de obligaţii, acestea pot fi născute din: contracte, acte juridice unilaterale, fapte ilicite cauzatoare de prejudiciu (delicte şi quasidelicte),îmbogăţirea fără just temei, gestiunea intereselor altuia, plata nedatoratului. Primele două categorii menţionate sunt obligaţii născute de acte juridice, celelalte sunt obligaţii născute din fapte juridice stricto sensu. Natura izvoarelor generatoare de obligaţii prezintă interes din punctul de vedere al regimului aplicabil. În ceea ce priveşte clasificarea obligaţiilor după izvoare (delicte şi quasidelicte) dorim să expunem o speţă interesantă ridicată în faţa instanţei la Judecătoria Petroşani. Astfel, chiar dacă persoana care a suferit o diminuare a capacităţii de muncă ar putea să realizeze, după săvârşirea faptei prejudiciabile, venituri la acelaşi nivel cu cel obţinut anterior, ea este îndreptăţită să primească echivalentul efortului suplimentar depus în acest scop la care a fost obligat prin fapta culpabilă a pârâtului (art.998 din Codul Civil).

(Decizia Secţiei civile nr.2545 din 22 noiembrie 1991)

53

A.V. a chemat în judecată Întreprinderea Minieră Livezeni, solicitând obligarea pârâtei la plata diferenţei dintre salariul realizat ulterior datei de 9 aprilie 1985 şi cel avut anterior producerii accidentului de muncă, la 21 noiembrie 1984, şi în continuare la o prestaţie periodică, care să acopere prejudiciul efectiv ce i s-a cauzat prin reducerea capacităţii de muncă datorită traumatismului suferit, la cheltuielile de transport la diferite unităţi spitaliceşti suportate pentru el şi însoţitorul său precum şi la contravaloarea hranei suplimentare în perioada de spitalizare şi de convalescenţă. În motivarea acţiunii s-a arătat că la 21 noiembrie 1984, reclamantul a fost victima unui accident de muncă, produs din culpa prepusului pârâtei, C.T. în urma căruia a suferit un traumatism cranio cerebral care a determinat numeroase internări în spital şi diminuarea capacităţii sale de muncă cu consecinţa realizării unor venituri reduse. În şedinţa de judecată din 19 decembrie 1988 instanţa a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârât, a numitului C.T. care prin sentinţa penală nr. 1039 din 25 decembrie 1985, pronunţată de Judecătoria Petroşani rămasă definitivă, a fost condamnat pentru vătămarea corporală a reclamantului, stabilindu-se culpa lui exclusivă în producerea accidentului. Judecătoria Petroşani, prin sentinţă civilă nr.2408 din 1 septembrie 1988 a admis în parte acţiunea formulată de A.V. împotriva pârâtei Întreprinderea Minieră Livezeni şi cererea de chemare în garanţie a lui C.T. şi a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 66.830 lei cu titlul de despăgubiri civile, reprezentând 85.930 lei echivalentul efortului suplimentar depus de reclamant în perioada aprilie 1985 octombrie 1988 şi 900 lei cheltuieli de transport. Chematul în garanţie C.T.a fost obligat să plătească pârâtei suma de 66.830 lei, despăgubiri civile. Celelalte capete de cerere au fost respinse, fiind apreciate ca nedovedite. Tribunalul Judeţean Hunedoara, prin decizia civilă nr. 1328 din 6 decembrie
54

pentru considerente ce face necesară casarea tuturor hotărârilor pronunţate în cauză şi reluarea judecăţii în faţa primei instanţe. Considerând vădit netemeinică şi esenţial nelegală această decizie. .2408 din 1 septembrie 1988 a Judecătoriei Petroşani. 55 .548 lei despăgubiri civile.455 lei.greşit s-a reţinut că diminuarea veniturilor reclamantului.1988. procurorul general prin recursul extraordinar de faţă. a fost obligat să plătească pârâtei suma de 10. 998-999 din Codul Civil repararea prejudiciului trebuie să-i asigure celui vătămat acoperirea integrală a daunelor suferite. solicită casarea ei şi trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât: . precum şi asupra deciziei nr. prestaţie periodică de 421 lei lunar. o prestaţie periodică de 421 lei lunar. precum şi suma de 10. cheltuieli de judecată în ambele instanţe. efectele acestuia urmând a fi extinse şi asupra sentinţei civile nr.456 lei cheltuieli de judecată. Chematul în garanţie C. precum şi suma de 10. nu are nici o legătură cu accidentul de muncă suferit şi în consecinţă nejustificat nu i s-au acordat despăgubiri civile nici pentru perioada în care s-a aflat în concediu medical şi nici pentru perioada aprilie 1985 . 534 din 10 iulie 1990 a admis în parte acţiunea formulată de A.1328 din 6 decembrie 1988 a Tribunalului Judeţean Hunedoara.iulie 1988. Potrivit art.548 lei despăgubiri civile.eronat a fost calculată prestaţia lunară cuvenită reclamantului pentru perioada anterioară punerii în aplicare a deciziei de pensionare pentru gradul III de invaliditate. atât timp cât reclamantul este încadrat în gradul III de invaliditate. Rejudecând cauza în fond. a admis recursurile declarate de părţi şi a casat sentinţa reţinând cauza spre rejudecare. şi cererea de chemare în garanţie şi a obligat Întreprinderea Minieră Livezeni să plătească reclamantului suma de 10. Recursul extraordinar este întemeiat. acelaşi tribunal prin decizia civilă nr. restabilindu-se astfel .V.T. începând cu data de 1 iulie 1990.

situaţia anterioară faptei prejudiciabile, urmează ca, în cazul în care cel vătămat trebuie să depună un efort suplimentar de muncă, este necesar să primească un echivalent al acestui efort suplimentar. Numai astfel se restabileşte situaţia existentă înainte de săvârşirea faptei, fără a i se impune celui vătămat să suporte indiferent sub ce formă, consecinţele unei activităţi ilicite a cărei victimă a fost. Partea vătămată are dreptul la despăgubiri corespunzătoare chiar şi la situaţia în care ulterior producerii accidentului realizează la locul de muncă aceeaşi retribuţie sau chiar una mai mare, dacă se dovedeşte că, datorită invalidităţii a fost nevoită să facă un efort în plus care, în final, a dus la cheltuieli suplimentare, pentru o alimentaţie mai bogată şi medicamentaţie adecvată invalidităţii dobândite etc. În speţă, se constată că în urma accidentului de muncă, produs la 21 iunie 1984, din culpa lui C.T., angajat al Întreprinderii Miniere Livezeni, victima acestuia A.V. angajat al aceleiaşi unităţi şi-a pierdut parţial capacitatea de muncă, fiind încadrat în gradul III de invaliditate, astfel cum rezultă din expertizele medico-legale. Ulterior accidentului, reclamantul care a fost nevoit, datorită stării sănătăţii sale, să se interneze în repetate rânduri în diferite unităţi spitaliceşti a continuat să presteze, în aceeaşi unitate, o normă întreagă de muncă, în perioada 1 aprilie 1985- 31 iulie 1988, realizând venituri inferioare celor obţinute anterior accidentului. De menţionat este că pe tot parcursul procesului, reclamantul, constant a pretins că până la 21 noiembrie 1984, a lucrat la Întreprinderea Minieră Livezeni fiind încadrat şef de brigadă în subteran, iar ulterior producerii accidentului, conform recomandărilor medicale a solicitat schimbarea locului de muncă în sectorul întreţinere, în suprateran , fiind salariat în regie Pârâta şi chematul în garanţie au contestat această susţinere. Într-o astfel de situaţie era necesar ca instanţele să adâncească cercetarea judecătorească, să verifice prin administrarea de probe afirmaţiile reclamantului şi să stabilească fără echivoc dacă în perioada aprilie 1985-iulie 1988, acesta în adevăr a prestat munca în sectorul întreţinere realizând venituri diminuate, precum şi dacă schimbarea locului de muncă, în cadrul aceleiaşi întreprinderi, din subteran la suprateran a fost urmarea traumatismului suferit prin accident.
56

În măsura în care susţinerile reclamantului erau confirmate de probele administrate se impunea ca instanţele să stabilească diferenţa de venit şi să acorde despăgubirile solicitate, prin raportarea la veniturile realizate de membrii echipei din subteran din care a făcut parte şi reclamantul, până la producerea accidentului, deoarece numai astfel se poate constata cu certitudine existenţa sau nu a unei diferenţe de venit. De altfel, este neîndoielnic că efortul suplimentar depus de reclamant pentru a presta munca cu o normă întreagă, chiar dacă nu ar fi condus la agravarea afecţiunilor suferite ca urmare a accidentului, a necesitat aplicarea unor tratamente medicale prin spitalizare şi în final, în iulie 1988, punerea în aplicare a deciziei de pensionare pentru gradul III de invaliditate. Întemeiată este şi critica privind neacordarea diferenţei de venituri pentru perioada în care A.V. s-a aflat în concediu medical şi a primit numai îndemnizaţia de asigurări sociale, aceste perioade rezultând din adeverinţele medicale şi aceea de venituri. Faţă de cele arătate rezultă că nejustificat instanţele nu au acordat reclamantului despăgubirile civile reprezentând veniturile sale de care acesta a fost lipsit urmare accidentului.În consecinţă recursul extraordinar urmează a se admite, a se casa toate hotărârile pronunţate în cauza aceleiaşi judecătorii spre rejudecare, portivit art.312, pct.2, lit.b din Codul de procedură civilă. Cu ocazia rejudecării procesului urmează să fie examinate şi pretenţiile reclamantului privind cheltuielile determinate de hrana suplimentară, pentru refacerea capacităţii de muncă şi cele referitoare la cheltuielile de transport la unităţile spitaliceşti, suportate pentru el şi însoţitor, dacă a fost cazul. Clasificarea obligaţiilor după obiectul lor Pornind de la natura prestaţiei datorate de subiectul pasiv se pot reţine mai multe clasificări:

57

A) O primă categorie reţine trei feluri de obligaţii, avându-se în vedere obiectul fiecăruia: - obligaţiile de a da; - obligaţiile de a face; - obligaţiile de a nu face; Clasificarea prezintă interes, deoarece fiecare fel de obligaţie are reguli specifice. B) O altă clasificare, ce reprezintă de fapt o variantă a celei anterioare este: - obligaţii pozitive - obligaţiile de a da şi a face; - obligaţii negative - obligaţiile de a nu face; C) O altă clasificare, contestată uneori în literatura juridică, este următoarea: - obligaţii determinate sau de rezultat; - obligaţii de prudenţă şi diligenţă sau de mijloace; Ceea ce este caracteristic pentru obligaţia de rezultat este faptul că obligaţia este strict precizată sub aspectul obiectului şi scopului urmărit, debitorul obligânduse ca, desfăşurând această activitate, să atingă un rezultat bine stabilit. Astfel, de exemplu, într-un contract de transport, cărăuşul se obligă să transporte încărcătura într-un anumit loc; vânzătorul să transfere dreptul de proprietate asupra unui anumit lucru, etc. Neatingerea rezultatului vizat face să se presupună că debitorul nu a fost suficient de diligent, că s-a aflat în culpă, şi că, deci, este răspunzător de urmările neîndeplinirii obligaţiei28. Caracteristic pentru obligaţia de mijloace este faptul că obligaţia debitorului nu constă în îndatorirea precizată de la început de a atinge, un anumit rezultat

Liviu Pop - Drept civil român.Teoria genarală a obligaţiilor, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998, p.216 58
28

neatingerea rezultatului dorit constituie o dovadă a culpei debitorului . raportul juridic dintre pacient şi medic. Să luăm ipoteza unei obligaţii de rezultat. spre deosebire de neîndeplinirea obligaţiei de rezultat.determinat. Analizând mai atent.o prezumţie de culpă a acestuia. Dacă produsul este livrat şi este corespunzător celor convenite. numai este prezumată. se va putea observa că între obligaţiile de rezultat şi obligaţiile de mijloace nu există deosebiri atât de tranşante cum se afirmă chiar dacă luăm în considerare numai aspectul probatoriu. Neatingerea acesteia. Astfel. neatingerea rezultatului în cel de-al doilea caz nu mai este. de exemplu ipoteza obligaţiei de a furniza un anumit produs. de exemplu. că produsul a fost livrat cu lipsuri calitative. utilă mai ales dacă avem în vedere caracterul său simplificator în examinarea unor raporturi de obligaţii. ci în îndatorirea sa de a depune toată diligenţa necesară pentru ca rezultatul dorit să se realizeze. Presupunând. o dovadă a culpei. în vederea atingerii rezultatului dorit însănătoşirea pacientului. prin ea însăşi. Din cele arătate. rezultă că unul din principalele aspecte ale distincţiei dintre obligaţiile de rezultat şi cele de mijloace se situează pe terenul probatoriu: în primul caz. însă. la prima vedere rezultatul fiind 59 . obiectul obligaţiei ce îi revine medicului constă în îndatorirea de a acţiona cu toată prudenţa şi diligenţa cerute de ştiinţa şi etica medicală. nici o problemă de culpă nu se poate pune. distincţia între obligaţia de rezultat şi cea de mijloace apare ca fiind indiferentă. Revine pacientului să facă dovada culpei de care ar fi dat dovadă medicul în executarea obligaţiei sale. fără îndoială. prudenţa şi diligenţa care erau obligatorii. însă. sub acest aspect. Această distincţie este. culpă care. face să se presupună. lipsa de diligenţă din partea sa. ci revine creditorului sarcina de a dovedi în mod direct împrejurarea că debitorul nu a depus pentru atingerea rezultatului preconizat. deci neîndeplinirea obligaţiei însuşite.

el. numai astfel putând să fie întrunite elementele pentru o prezumţie de culpă a debitorului. că o analiză foarte strictă . Dacă obiectul obligaţiei sale îl constituie aşa cum am arătat.livrarea produsului . până la proba contrarie se presupune că acest tratament a fost acordat în conformitate cu cerinţele prudenţei şi diligenţei. după care unele obligaţii au ca obiect final atingerea rezultatului prevăzut. dusă până la faza în care obiectul obligaţiei a fost livrat. Ar fi o situaţie asemănătoare obligaţiei de rezultat mai sus menţionate. tot astfel a trebuit să facă şi beneficiarul obligaţiei de rezultat dovada caracterului necorespunzător al executării obligaţiei de rezultat . prezumţia de culpă a fost subsecventă acestei dovezi. potrivit cerinţelor ştiinţei şi eticii medicale. ceea ce s-a dovedit în mod direct. În realitate. deocamdată. aici au fost lipsurile calitative.în exemplul luat.atins . 60 . în esenţă deosebiri. deci face să se declanşeze o prezumţie de culpă pe seama debitorului. Dovada făcută de pacient că tratamentul a fost necorespunzător face să se presupună lipsa de prudenţă şi diligenţă din partea debitorului. al obligaţiei de livrare a unui obiect.nu va exista nici o prezumţie de culpă cât priveşte executarea. chiar sub aspect probatoriu. prestarea tratamentului cu prudenţă şi diligenţă necesare. Dacă pacientul pretinde că tratamentul a fost necorespunzător. de exemplu obligaţia ce şi-o asumă un medic de a presta tratament unui pacient.pornind de la premisa clasificării. Să examinăm acum o obligaţie de mijloace. în altele desfăşurarea unei activităţi cu prudenţă şi diligenţa şi necesare nu poate duce la concluzia. că între cele două categorii de obligaţii nu există. dovada concretă a acestor lipsuri. Rezultă din cele arătate. Creditorul care pretinde că produsul prezintă lipsuri de ordin calitativ va trebui să facă. el trebuie să facă dovada necorespunderii. mecanismul executării acestei obligaţii se va desfăşura astfel: prestând tratamentul medical.

ea are meritul de a simplifica analiza. Va trebui să abreviem că sancţiunea de ordin statal ce însoţeşte obligaţiile juridice. din motive diferite. dacă pătrundem în aceste amănunte şi suntem consecvenţi cu premisele pe care le adoptăm în definirea obiectului obligaţiei . nu mai beneficiază în întregime de ea. acestea din urmă fiind cerinţe care nu se impun prin forţa de constrângere a statului. ci în virtutea convingerii intime. neînsoţită însă de . Obligaţiile. Editura Dacia.eventuala dezaprobare din partea intervenţia forţei coercitive a statului. întrucât se bucură integral de sancţiunea juridică. îndreptăţeşte pe titularul dreptului de creanţă să obţină executarea silită. considerând-o utilă. Din acest punct de vedere distingem între: a) obligaţiile civile perfecte. În concluzie deci. Bucureşti. în mod convenţional considerându-se că nu este necesar să pătrundem în toate amănuntele mecanismului de desfăşurare a obligaţiilor pentru că. a subiectelor. în caz de neexecutare de bunăvoie.putem ajunge la concluzia că între cele două categorii nu există deosebiri29. la altele prudenţa şi diligenţa .la unele rezultatul. o facem pentru faptul că aşa cum arătam. numai privind lucrurile în aspectele lor generale. pe calea constrângerii de stat. ele însele. însoţită de influenţa pe care o exercită opinia publică . iar altele.Dacă menţionăm totuşi această clasificare. nu se prezintă în toate situaţiile la fel: unele obligaţii se bucură integral de această sancţiune.Programa analitică pentru disciplina dreptului civil. şi raportul juridic de obligaţie are ca element însoţitor inerent o anumită sancţiune: neexecutarea de bunăvoie a obligaţiei de către debitorul ei. sunt obligaţii juridice numai în măsura în care există această posibilitate de apelare la constrângerea de stat. se poate afirma că unele obligaţii sunt obligaţii de rezultat şi altele sunt obligaţii de mijloace. p. Drăghici Pompil . Clasificarea obligaţiilor după sancţiunea juridică care le este proprie Ca orice raport juridic. Tocmai prin aceasta ele se deosebesc de obligaţiile morale.148 61 29 acesteia. proprii. 1989.

deşi unii autori le denumesc astfel . prin care de regulă.167/1958 privitor la prescripţia extinctivă în conformitate cu care “debitorul care a executat obligaţia. 62 .obligaţii obişnuite care alcătuiesc regula şi cărora le sunt proprii. Clasificarea obligaţiilor după opozabilitatea lor După sfera persoanelor cărora le sunt opozabile.este faptul că în privinţa lor nu se mai poate cere executarea silită. dacă aceasta nu se realizează de bună-voie. dar. după ce dreptul de acţiune al creditorului s-a prescris. de îndată ce au fost executate.obligaţii opozabile terţilor. imperfecte.care nu se confundă cu obligaţiile morale. Cvasitotalitatea obligaţiilor intră în această categorie. aşa cum am spus. şi-au pierdut ceva din forţa juridică. debitorul nu mai are dreptul să pretindă restituirea prestaţiei. nu se mai bucură de integralitatea sancţiunii juridice. alin 2 din Codul Civil potrivit căruia “repetiţiunea nu este admisă în privinţa obligaţiilor naturale. Ceea ce este caracteristic pentru aceste obligaţii . care au fost achitate de bună-voie”.în sensul că creditorul poate apela la forţa coercitivă a statului pentru a obţine. obligaţiile se pot clasifica în: . b) obligaţiile civile imperfecte (naturale). sub aspectul opozabilităţii. nu simple comandamente morale. executarea. alin.1 din Decretul nr. ele apar ca nişte obligaţii civile degradate. dar. Ele sunt obligaţii juridice. sunt caracterizate raporturile de obligaţii. toate regulile care cârmuiesc drepturile relative. . Vom completa definiţia obligaţiei naturale.obligaţii reale. Un exemplu de astfel de obligaţie îl regăsim în art. prin constrângere. 1092. dacă vom alătura textului precizat şi textul art. 20. chiar dacă la data executării nu ştia că termenul de prescripţie este împlinit”. spre deosebire de primele. . nu are dreptul să ceară înapoierea prestaţiei.

etc. 1441 Cod Civil. încât creditorul nu poate obţine satisfacerea dreptului său decât dacă posesorul actual al lucrului va fi obligat să respecte acest drept.alcătuiesc temeiul vieţii juridice. 18/1991). nu sunt decât obligaţii: obligaţii între rude. în sensul că. a schimbului de servicii sociale. derivând din căsătorie. deşi nu a participat direct şi personal la formarea raportului de obligaţie. Le întâlnim în toate materiile dreptului. până şi în raporturile juridice extrapatrimoniale. Este cazul. Obligaţiile opozabile terţilor (scriptae in rem) se caracterizează prin aceea că sunt atât de strâns legate de posesia lucrului.Aceste două categorii din urmă constituie o excepţie de la regulă. opozabilă faţă de un terţ străin de contract. 53 din Legea nr. al obligaţiei ce revine unui locator de a asigura locatarului folosirea lucrului închiriat. care le situează la limita dintre drepturile de creanţă şi drepturile reale. deşi nu a fost parte în contract. filiaţie. noul proprietar. În condiţiile economiei de piaţă. etc. În ipoteza în care. cum foarte bine s-a spus în doctrină . între soţi. ROLUL ŞI IMPORTANŢA OBLIGAŢIILOR Obligaţiile joacă în viaţa juridică un rol covârşitor. va fi obligat totuşi să respecte dreptul locatarului conform prevederilor art. deoarece ele constituie mijlocul juridic prin care se realizează toate acestea. a amplificării diviziunii sociale a muncii. Obligaţia născută din acest contract este. Obligaţiile reale (propter in rem) apar ca un accesoriu al unui drept real. deşi sunt raporturi de obligaţii se caracterizează printr-o opozabilitate mai largă. aşa cum am mai arătat. 2. importanţa obligaţiilor creşte.3. ca adevărate sarcini reale ce incumbă titularului cele prevăzute pentru deţinătorii terenurilor agricole de a asigura cultivarea acestora şi protecţia solului (art. înainte de expirarea contractului de închiriere locatorul înstrăinează lucrul. Obligaţiile se întâlnesc de 63 . aşadar. Ele se află la temelia oricărui raport de drept.

Vom reţine următoarea definiţie: Prin obiect al raportului juridic civil înţelegem acţiunea la care este îndrituit subiectul activ şi cea de care este ţinut subiectul pasiv. în alţi termeni conduita subiectelor acestui raport”. Bucureşti. Ed. adică un act creator de obligaţii. din 1967 “obiectul raportului juridic nu poate consta decât în acţiunea sau abţinerea pe care subiectul activ (titularul dreptului) o poate pretinde subiectului pasiv (celui ţinut la obligaţie). Într-o altă definiţie se arată: “Prin obiect al raportului juridic civil se înţelege acţiunea sau abstenţiunea la care este îndrituit subiectul activ şi de care este ţinut subiectul pasiv.Al. Deci.98 64 30 .Rosetti Bălănescu. obligaţiile dau expresie într-o formă abstractă şi generală principiilor ce alcătuiesc teoria reglementării formelor în care se manifestă voinţa omului şi efectele pe care le poate produce această voinţă. Într-o formulare. Modul cel mai important al creării drepturilor reale este contractul. întotdeauna obiectul C. aplicabilă în toate sectoarele lui. în dreptul civil. aşa încât dobândirea drepturilor reale are la bază obligaţia de a da30.Băicoianu-Tratat de drept civil român. CAPITOLUL III OBIECTUL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL 1. drept comercial şi chiar în alte ramuri de drept. reprezentând un fel de parte generală şi fundamentală a dreptului.I. iar aceasta fără a deosebi după cum în conţinutul raportului juridic civil intră un drept real sau un drept de creanţă”.1998. Pe de altă parte.1 NOŢIUNE Problema obiectului juridic civil a format obiect de controversă în doctrină.asemenea în materia drepturilor reale.p.ALL. De aici şi diferite definiţii ce au fost formulate în acest sens.Hamangiu.

Suntem în prezenţa a două elemente ale raportului juridic civil.raportului juridic civil este format din conduita părţilor31. CORELAŢII 2. 2.Introducere în Dreptul Civil.2.1. Corelaţia dintre obiectul raportului juridic civil şi noţiunea de “bunuri” În raporturile patrimoniale conduita părţilor se referă. “Bunul” este luat în considerare ca obiect derivat al raportului juridic civil. pag. adesea.Drept Civil Român . BUNURILE 3. Totuşi. Bucureşti. Legătura şi interdependenţa dintre aceste două elemente poate fi evidenţiată astfel: când conţinutul unui raport juridic civil este complex (format dintr-o pluralitate de drepturi subiective civile şi obligaţii ale părţilor). Corelaţia dintre obiectul şi conţinutul raportului juridic civil Deşi în strânsă legătură cele două noţiuni nu trebuie confundate.Editura Şansa S. Acestea nu pot fi incluse în structura raportului juridic civil dată fiind natura socială a acestui raport. 2. tot complex va fi şi obiectul său (fiind format din mai multe acţiuni sau abstenţiuni la care părţile sunt îndrituite ori de care sunt ţinute). pentru uşurinţa exprimării se foloseşte şi următoarea formulare: “obiectul raportului juridic civil îl formează un bun ori nişte bunuri”. Subiectele Dreptului Civil .89 31 65 .L. 2001.R. Noţiune Gheorghe Beleiu . la bunuri.1. 3.

adică poate satisface o trebuinţă de ordin material sau spiritual a omului. în art. însă în limitele determinate de lege”. 461-474 Cod Civil. Sensul larg al termenului de “bun” rezultă din art. În această situaţie noţiunea de “bun” a fost circumstanţiată de literatura juridică şi practica juridică. sensul larg al termenului rezultă din clasificarea bunurilor în corporale şi incorporale făcută în art. iar titlul I din această carte este formulat “Despre distincţiunea bunurilor”. în măsura în care pot fi obiecte de drepturi şi obligaţii patrimoniale.480 din Codul Civil prevede că : “proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi a dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut. 461 şi art. prin bun înţelegem orice lucru care este util. De asemenea. În sens juridic. art . 66 .Deşi legea foloseşte noţiunea de “bun” ori cea de “lucru” nu dă definiţia acestuia. care se referă la clasificarea bunurilor în mobile şi imobile. Astfel. operele de creaţie şi energia de orice fel. 963 dispune că “Numai lucrurile ce sunt în comerţ pot fi obiectul unui contract”. prin bunuri se înţeleg atât lucrurile. În sens economic. Lucrul este bun dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: a) este util . obiecte ale drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale. cât şi drepturile patrimoniale şi acţiunile privitoare la bunuri în accepţiunea restrânsă. Sunt bunuri în sens restrâns (stricto sensu) lucrurile care pot fi obiecte de drepturi şi obligaţiile patrimoniale. precum şi operele de creaţie intelectuală şi energia de orice fel. 462 din Codul Civil se referă la “bunuri”.471 şi 474 Cod Civil. În sens larg (lato-sensu). De asemenea. noţiunea de “bun” are două accepţiuni. chiar denumirea Cărţii a doua din acest cod este formulată “Despre bunuri şi despre deosebitele modificări ale proprietăţii”. art.

474 Cod Civil prevăd că drepturile patrimoniale şi acţiunile privind valorile economice pe care aceste drepturi le prezintă sunt. deşi ele se deosebesc. împreună cu aceste valori economice. dar celelalte drepturi reale nu se confundă cu lucrul.I. 471 şi art. nefiind un bun în sens juridic. Fiind obiect al dreptului patrimonial.Al. drepturile reale sunt asimilate bunurilor. spre exemplu. C. cu precizările făcute se înţelege orice element ce face parte din activul patrimonial32. Prin urmare. adică dacă le raportăm la valoarea economică pe care o reprezintă. Dreptul real are ca obiect un lucru.drepturi reale şi drepturi de creanţă . prezentând importanţă prin prerogativele pe care le conferă asupra lucrului şi care sunt altele decât cele ale dreptului de proprietate. nu poate deveni Prin urmare. Rezultă că drepturile patrimoniale . autorii consideră că sunt bunuri.1998. bunuri. Cu toate acestea art. este necesar existenţei omului. bunul nu se confundă cu dreptul patrimonial. Drepturile de creanţă prezintă importanţă şi sunt asimilate bunurilor prin valoarea lor economică.p532 67 32 . Într-adevăr. Drepturile de creanţă nu se confundă cu obiectele a căror folosinţă tind să o procure creditorului. În mod obişnuit. obiect de drept patrimonial. dar nu poate fi apropiat. bunul reprezintă o valoare economică sau un lucru util şi care poate deveni obiect al dreptului patrimonial. Dreptul de proprietate. cum s-a arătat.Hamangiu. Rezultă că prin bun.pot fi asimilate bunurilor dar nu sunt propriu-zis bunuri. Aerul. se confundă cu lucrul. deoarece drepturile patrimoniale sunt bunuri numai în măsura arătată.b) este susceptibil de apropiere ori însuşire sub forma drepturilor patrimoniale.Ed. în sens larg. lucrurile dar şi drepturile patrimoniale. ALL Bucureşti.Rosetti Bălănescu. De aceea dreptul real este un bun în măsura în care avem în vedere lucrul care constituie obiectul său sau lucrul prezintă importanţă prin drepturile reale care există asupra lui. dreptul patrimonial poate fi drept real sau drept de creanţă.Băicoianu-Tratat de drept civil român. ca drept real.

astfel încât modificările aduse în privinţa lor nu alterează identitatea acestuia care apare ca o universalitate juridică.L. pasivul acestuia fiind format din obligaţiile titularului. între bun şi patrimoniu există corelaţia de tip parte-întreg. În consecinţă trebuie avută în vedere relaţia patrimoniu-fiecare drept şi obligaţie cu conţinut economic şi aceea de patrimoniu-bun. 3.2. iar nu cel din vorbirea obişnuită (când se desemnează şi Desprindem din această definiţie cele 33 Gheorghe Beleiu . După cum se poate observa. două condiţii precizate mai sus : . . Editura Şansa S.Introduce în Dreptul Civil. Bucureşti. Subiectele Dreptului Civil. dar care au un conţinut economic.să fie susceptibilă de apropiere (însuşire) sub forma drepturilor patrimoniale. 2001. Corelaţia dintre noţiunile de “bunuri” şi “patrimoniu” Patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor care au o valoare economică şi aparţin unei persoane fizice sau juridice. distinctă sub un anumit aspect de prima. dar cu precizările făcute. Rezultă că termenii “bun” şi “patrimoniu” au în dreptul civil un sens tehnico-juridic specific. fiecare drept şi fiecare obligaţie rămânând distincte de patrimoniu. Ca noţiune juridică patrimoniul nu se confundă cu drepturile şi obligaţiile ce fac parte din acesta. bunul este un element ce face parte din activul patrimoniului.Drept Civil Român . p90 68 . Pe de altă parte.Într-o abordare exactă33 bunul este definit ca fiind o valoare economică ce este utilă pentru satisfacerea nevoii materiale ori spirituale a omului şi este susceptibilă de apropiere sub forma dreptului patrimonial.R.valoarea economică trebuie să fie aptă de a satisface o trebuinţă de ordin material ori spiritual a omului.

distingem între bunuri fungibile şi bunuri nefungibile. Clasificarea bunurilor 3.3. 8) În funcţie de corelaţia dintre ele . deosebim bunuri divizibile şi bunuri indivizibile. 4) În funcţie de posibilitatea de a fi înlocuite sau nu în executarea unei obligaţii civile. 2) În funcţie de regimul circulaţiei lor juridice se deosebesc bunuri aflate în circuitul civil şi bunuri scoase din circuitul civil. expresia “bun patrimonial” constituie pleonasm.1. Clasificările mai importante în dreptul civil român sunt urătoarele: 1) În funcţie de natura lor şi de calificarea dată de lege bunurile se împart în mobile şi imobile (mişcătoare şi nemişcătoare conform Codului Civil). distingem între bunuri individual determinate şi bunuri determinate generic (res certa şi res genera). deosebim bunuri frugifere şi bunuri nefrugifere.3. 69 . se deosebesc bunuri principale şi bunuri accesorii. Pentru dreptul civil. Criterii de clasificare Bunurile pot fi clasificate din mai multe puncte vedere.valori spirituale prin aceşti termeni). distingem bunuri consumptibile şi bunuri neconsumptibile 6) După cum sunt sau nu producătoare de fructe. 5) După cum folosirea lor implică ori nu consumarea ori înstrăinarea lor. 7) În funcţie de posibilitatea împărţirii lor fără să-şi schimbe destinaţia. 3) În funcţie de modul în care sunt dererminate. 3.

În ceea ce priveşte ultima categorie precizată. recoltele care ţin de rădăcini şi fructele neculese încă (art.468 Cod Civil). Clasificarea bunurilor în imobile şi mobile ar trebui să se aplice numai bunurilor corporale. Dreptul civil român cunoaşte trei categorii de bunuri imobile şi mobile astfel: . toate bunurile imobile sau mobile (art. deci şi bunurile incorporale pot fi imobile sau mobile. Bunuri mobile şi bunuri imobile Noţiune: Bunurile imobile sunt acelea care au o aşezare fixă şi nu se pot muta dintr-un loc în altul. 70 . 10) În funcţie de posibilitatea de a fi supuse urmăririi şi executării silite pentru plata datoriilor. aceasta cuprinde şi arborii netăiaţi şi vegetaţia care se prinde de pământ. Când sunt desprinse ori culese devin bunuri mobile. Se întâlnesc şi situaţii când. de exemplu când se vând. distingem între bunuri sesizabile şi bunuri insesizabile. morile de vânt sau de apă aşezate pe stâlpi (art. fructele.Categorii de bunuri imobile: a) imobile prin natura lor : fondurile de pământ şi clădirile (art. b) imobile prin destinaţie: bunurile destinate ca accesoriu pentru serviciul sau exploatarea unui imobil. recoltele. deşi prin natura lor sunt mobile (art. arborii sunt considerate mobile prin anticipaţie.3.463 Cod Civil).2. bunurile se împart în corporale şi incorporale.465 Cod Civil). Pentru ca un bun mobil să devină imobil prin destinaţie trebuie îndeplinite condiţiile: 1. Ambele bunuri trebuie să aparţină aceluiaşi proprietar.9) În funcţie de modul lor de percepere.464 Cod Civil). Toate acestea sunt imobile prin incorporaţiune sau prin natura lor. 3.461 Cod Civil). cu toate acestea. Bunurile mobile sunt acelea care nu au o aşezare fixă şi se pot muta dintr-un loc în altul. deşi sunt prinse de pământ.

c) imobile prin obiectul la care se referă: uzufructul lucrurilor imobile. acţiunile care tind a revendica un imobil. destinaţie conform Codului Civil: . gips. .stupii cu roi.peştele din iaz.porumbii din porumbărie. căzile şi vasele. fixat cu ciment. adică să existe un raport de accesorietate fizică ori voliţională.drepturile de creanţă cărora le corespunde obligaţia de a da privind un imobil.teascurile. 71 Astfel. fabricilor de hârtie şi altor uzine. Aşadar. Mobilul să fie destinat la serviciul şi exploatarea imobilului. .drepturile reale care au ca obiect un imobil. Mai sunt imobile prin destinaţie “toate efectele mobiliare ce proprietarul a aşezat către fond în perpetuu”. . . orice alt obiect . servituţiile. . . astfel: .paiele şi gunoaiele. Este firesc că textul trebuie analizat prin privirea realităţilor prezente.lapinii ţinuţi pe lângă casă. .2.animalele afectate la cultură.instrumente necesare pentru exploatarea fierăriilor. . .instrumentele arătătoare. alambicurile. (ex: statuile. căldările. sunt imobile prin . bun mobil. sunt imobile toate drepturile al căror obiect este un imobil. .seminţele date arendaşilor sau colonilor parţiari. etc).

acestea sunt considerate mobile prin anticipaţie adică înainte de a fi separate de fond. . pentru acest caz particular. Unele bunuri considerate imobile prin incorporaţiune (prin natura lor). Editura Ştiinţifică.acţiunea în nulitatea înstrăinării unui imobil. .acţiunile privind valorificarea drepturilor imobiliare.acţiune în rezoluţiunea vânzării unui imobil. 275 72 . .473 Cod Civil). . devin mobile când sunt separate de fond.acţiunea în reducţiunea unei donaţii de imobil. Astfel. care se mişcă de la sine (ex: animalele) şi cele care se pot muta dintr-un loc în altul cu ajutorul unei forţe externe (ex: lucrurile neînsufleţite). materialele provenite din dărâmarea unei construcţii şi produsul încă neextras al unei cariere (nisip. Bucureşti.474 Codul Civil). Ca excepţie. p. (art.. Deci trebuie să existe un acord de voinţă în acest sens. c) mobile prin determinarea legii. .acţiunea în revocarea donaţiei unui imobil. se păstrează doar între părţile care au creat anticipaţia (vânzător şi cumpărător). piatră). Această categorie cuprinde acele drepturi considerate mobile prin obiectul la care se aplică (atr.Drept Civil. arborii. deosebim: recolta şi fructele. b) mobile prin anticipaţie. Faţă de terţi bunurile respective îşi păstrează caracterul de imobile prin incorporaţiune34.acelea care se pot transporta de la un loc la altul. următoarele: Sunt mobile prin determinarea legii 34 Drăghici Pompil .Categorii de bunuri mobile: a) mobile prin natura lor . 1999. Caracterul de bunuri mobile.

. . iar mobilele pot fi gajate.acţiunile în justiţie privind un drept mobiliar sau pentru readucerea în patrimoniu a unui drept mobiliar. . pentru mobile simpla posesie de bună credinţă valorează proprietate (art. 73 .acţiunile şi interesele în societăţi (părţile sociale).urmărirea şi executarea silită diferă după cum bunurile sunt mobile sau imobile. .publicitatea imobiliară diferă de cea mobiliară.obligaţiunile faţă de societate.imobilele pot fi ipotecate. . Interesul acestei clasificări Clasificarea bunurilor în mobile şi imobile prezintă interes din mai multe puncte de vedere astfel : .drepturile de creanţă care au ca obiect a da un lucru mobil. astfel: pentru imobile posesia poate conduce la uzucapiune. chiar când capitalul social constă dintr-un imobil.drepturile intelectuale.înstrăinarea imobilelor este supusă unor cerinţe mai riguroase decât cea a mobilelor (ex: terenurile se pot înstrăina doar prin act autentic). .1909 Cod Civil). de asemenea. obligaţia de a face şi obligaţia de a nu face. . .efectele posesiei diferă. .drepturile reale care au ca obiect un bun mobil (exclusiv dreptul de proprietate)..

iar mobilului i se aplică legea personală (lex personalis). putând fi dobândite de oricine. deţinute ori înstrăinate condiţional. deşeurile toxice. iar la mobile instanţa competentă este cea a domiciliului pârâtului. deci pot fi dobândite. obiectele de cult etc.privitor la competenţa jurisdicţională teritorială .la imobile se determină după locul unde se află bunul. metalele şi pietrele preţioase şi semipreţioase.bunurile care pot circula liber. muniţiile. 105/1992.în ceea ce priveşte drepturile reale accesorii. Majoritatea bunurilor private se află în circuitul civil.bunurile care nu pot circula decât în anumite condiţii. Bunuri aflate în circuitul civil şi bunuri scoase din circuitul civil Sunt în circuitul civil acele bunuri care pot face obiectul actelor juridice civile (art. 74 .imobilului i se aplică legea locului situării lui (lex rei sitae).. care poate fi legea naţională (lex patriae) ori legea domiciliului (lex domicilii) conform Legii nr. Acestea sunt alienabile. . sesizabile şi se pot dobândi sau pierde prin prescripţie. În ceea ce priveşte regimul juridic al circulaţiei bunurilor deosebim: . bunurile imobile nu pot fi furate. materialele explosive. în consecinţă legea trebuie să prevadă expres excepţiile. în ceea ce priveşte dreptul internaţional privat . neîngrădit. 963 Codul Civil). ca regulă. cum sunt: armele. Pentru toate aceste categorii există reglementări specifice care prevăd condiţiile în care pot circula bunurile respective. în condiţii restrictive. Regula o formează aceste bunuri. produsele şi substanţele toxice. .

cele care servesc nevoilor de cultură. 3) apele de suprafaţă. 5) terenurile care au aparţinut domeniului public al statului înainte de 6 martie 1945. destinate cercetării şi producerii de seminţe şi de material săditor din categoriile biologice si de animale de rasă.Sunt scoase din circuitul civil acele bunuri care nu pot forma obiectul actului juridic civil. care fac parte din fondul forestier naţional si nu sunt proprietate publică. în stare de zăcământ. 8) patrimoniul natural al Rezervaţiei Biosferei “ Delta Dunării ” . împreună cu platoul continental. 6) parcurile naţionale. iazurile. 213/1998 privind proprietatea publică si regimul juridic al acesteia. de producţie ori de administraţie silvică. domeniul public al statului este alcătuit din urmatoarele bunuri: 1) bogăţiile de orice natură ale subsolului. 75 .1 din Constituţie. albiile pârâielor. precum terenurile reproductive incluse în amenajamentele silvice. Bunurile scoase din circuitul civil şi care fac parte din domeniul public sunt enumerate cu caracter exemplificativ în anexa legii nr. conform art. 4) pădurile şi terenurile destinate împădurii. de desecări şi de combatere a eroziunii solului. terenurile obţinute prin lucrări de îndiguiri. 7) rezervaţiile naturale si monumentele naturii. terenurile instituţiilor şi staţiunilor de cercetări stiinţifice şi ale unitătilor de invătământ agricol si silvic. fiind denumite bunuri inalienabile. Astfel potrivit actualei legi. Un astfel de bun este teritoriul României.3 alin. 2) spaţiul aerian. 9) resursele naturale ale zonei economice şi ale palatului continental.

statiile hidrologice. lucrările de regularizare a cursurilor de ape.10) 11) 12) infrastructura căilor ferate. cuvetele canalului. 22) porturile maritime şi fluviale. 13) canalele navigabile. cheiuri. 16) aferente. sau cele cu transe pentru atenuarea undelor de viitură. drumurile naţionale – autostrăzi. cantoanele hidrotehnice. drumuri expres. 14) 15) reţelele de transport a energiei electrice. drumuri naţionale europene. meteorologice si de calitate a apelor. precum şi instalaţiile aferente acestuia. 18) lacurile de acumulare şi barajele acestora. construcţiile hidrotehnice aferente canalului. ecluzele. inclusiv tunelele şi lucrările de artă. pereuri şi alte construcţii hidrotehnice pentru 76 . apărările şi consolidările de maluri şi de taluzuri. spectre de frecvenţă şi reţelele de transport şi de distributie de telecomunicaţii. diguri. al produselor petroliere şi al gazelor canalele magistrale şi reţelele de distribuţie pentru irigaţii cu prizele producere a energiei electrice este racordată la sistemul energetic naţional. secundare. principale. 17) naturale. 19) 20) 21) digurile de apărare împotriva inundaţiilor. civile si militare – terenurile pe care sunt situate acestea. zonele de siguranţă de pe malurile canalului. drumurile de acces si teritoriale pe care sunt realizate acestea. tunelele şi casetele de metrou. în cazul în care activitatea de conductele de transport al ţiţeiului.

ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţiile publice subordonate acestora. cheiuri si pireuri situate pe malul căilor de navigabile. instanţelor şi parchetelor de pe lângă acestea. ale serviciilor publice de informaţii. pichetele de grăniceri si fortificaţiile de apărare a ţării. ansamblurile şi siturile istorice si arheologice. bazine. precum şi prefecturile. cu excepţia celor dobândite din venituri proprii extrabugetare. şi ale M.Ap.I. pistele de decolare. monumente istorice aflate în porturi. serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. aterizare.drumurile judeţene 77 .. căile de rulare şi platformele pentru îmbarcare – debarcare situate pe acestea şi terenurile pe care sunt amplasate. drumuri tehnologice în porturi. 26) 27) 28) 29) statuile si monumentele declarate de interes public naţional. colecţiile de artă declarate de interes public naţional. Domeniul public judeţean este alcătuit din următoarele bunuri: 1. muzeele.N. care constituie proprietatea privată a acestora. 23) 24) 25) terenurile destinate exclusiv instrucţiei militare. unităţi ale M. terenurile şi clădirile în care işi desfăsoară activitatea: Parlamentul. Preşedenţia. acvatorii şi senale de acces. în afara incintelor portuare destinate activităţilor de navigaţie.acostarea navelor şi pentru alte activităţi din navigatia civilă. Guvernul. precum şi cele ale Direcţiei generale a Penitenciarelor.

cum sunt: teatrele. Domeniul public local al comunelor. 5. construcţiile şi terenurile aferente acestora.locuinţele sociale. policlinicile şi altele asemenea.reţelele de alimentare cu apă realizate în sistem zonal sau microzonal. canalizare. precum şi instituţiile publice de interes judeţean. cu instalaţiile. 3. gaze. precum şi instituţiile publice de interes local.bogăţiile de orice natură ale subsolului. termoficare. oboarele şi parcurile publice. dacă nu au fost declarate de interes public naţional. muzeele. spitalele.reţelele de alimentare cu apă. bibliotecile.statuile şi monumentele.drumuri comunale. muzee. precum şi zonele de agrement. vicinale şi străzile.terenurile şi clădirile în care îşi desfăsoară activitatea consiliul local si primăria. 4. staţiile de tratare şi epurare a apelor uzate. 3. târgurile. dacă nu au fost declarate de interes public naţional. oraşelor si municipiilor este alcătuit din următoarele bunuri: 1.2. cum sunt: biblioteci. precum şi staţiile de tratare cu instalaţiile.pieţele publice.terenurile şi clădirile în care îşi desfăsoară activitatea consiliu judeţean şi aparatul propriu al acestuia. comerciale. 7. 78 . 6. construcţiile şi terenurile aferente. 8. 2.lacurile şi plajele care nu sunt declarate de interes public naţional sau judeţean. dacă nu au fost declaratede uz sau interes public naţional sau local. spitale judeţene şi alte asemenea bunuri. în stare de zăcământ.

precum şi alte bunuri stabilite de lege. potrivit naturii lor sau clauzelor unui act juridic se individualizează prin însuşiri proprii. 135 alin. plajele. Importanţa acestei clasificări rezidă în valabilitatea ori nevalabilitatea actelor juridice civile sub aspectul obiectului lor.terenurile cu destinaţie forestieră. acestea aflându-se sau nu în circuitul civil.aceasta doar în situaţia pieirii fortuite a bunului înainte de momentul predării când debitorul va fi liberat de 79 . marea teritorială. o anumită casă. resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental.suportarea riscului contractului . se face prin numărare.4 se specifică: “Bogăţiile de orice natură ale subsolului. 135 alin. etc). când bunul este individual determinat. 5: ”Bunurile proprietate publică sunt inalienabile”. spaţiul aerian. Sunt generic determinate (res genera) acele bunuri care se individualizează prin număr. cum sunt unicatele (tablouri. apele cu potenţial energetic valorificabil şi acelea ce pot fi folosite în interes public.9.3.4. fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice “. iar în situaţia unui bun generic determinat dreptul de proprietate se transmite în momentul individualizării ori predării (individualizarea în acest caz. greutate. dacă nu fac parte din domeniul privat al statului şi dacă nu sunt proprietatea persoanelor fizice ori a persoanelor juridice de drept privat. un anumit autoturism. cântărire. etc). 3.momentul transmiterii dreptului real în actele translative de drepturi reale: în principiu. 10. adică prin caracterele comune categoriei din care fac parte (prin însuşirile speciei ori categoriei din care fac parte). sau altă măsură.pentru bunurile individual determinate riscurile se transmit odată cu dreptul de proprietate . Importanţa juridică a acestei clasificări constă în următoarele: .cimitirele cetăţeneşti şi comunale De asemenea Constituţia prevede la art. speciale. sculpturi. Bunuri individual determinate şi bunuri determinate generic Sunt individual determinate (res certa) acele bunuri care. . căile de comunicaţie. dreptul de proprietate se transmite în momentul realizării acordului de voinţă. iar la art.

nu va libera pe debitor de obligaţia predării.locul predării bunului.valabilitatea plăţii nefiind afectată. .Tratat de Drept administrativ .genus limitatum35. Editura Nemira . S-a statuat că dacă genul nu piere. Sunt nefungibile acele bunuri care nu se pot înlocui cu altele în executarea 35 deoarece plata este în general. ceea ce presupune. ceea ce este desigur o soluţie diferită de principiul genera non pereunt.aceasta în ceea ce priveşte suportarea riscului pieirii fortuite. Spre exemplu: se vând 100 de oi dintr-o turmă de 1000. În ceea ce priveşte transferul dreptului de proprietate.II. 3. iar nu portabilă (art. pag.3. când se transmite proprietatea de la vânzător la cumpărător.5. Este deci o asemănare de regim juridic între vânzarea de genus limitatum şi vânzarea în bloc. că lucrurile (bunurile) sunt echivalente au aceeaşi valoare pentru creditori . ci va trebui să procure alte bunuri de gen. în cazul bunului individual determinat este acela unde se găseşte în momentul contractării în lipsă de altă stipulaţie a părţilor.1104 Cod Civil). Prin bunuri de gen limitate înţelegem acele bunuri de gen limitate la acele aflate într-un loc determinant. cherabilă. deoarece genera non pereunt. acesta se face în momentul individualizării bunului. S-a susţinut ideea naşterii unei proprietăţi indivize între cumpărător şi vânzător din momentul acordului de voinţă până în momentul individualizării.obligaţia predării. 77 80 . Antonie Iorgovan . pieirea unui bun generic determinat înainte de momentul predării. Bunuri fungibile şi bunuri nefungibile Sunt fungibile acele bunuri care se pot înlocui unele cu altele pentru executarea unei obligaţii. situaţie de neacceptat în lipsa unei clauze exprese. mai exact. sau jumătate din sacii de grâu aflaţi în hambarul vânzătorului. bunul generic derterminat se predă la domiciliul debitorului. Bucureşti.vol. genul limitat piere . O problemă larg dezbătută în doctrină este aceea a regimului juridic al vânzării bunurilor de gen limitate .2001. În mod corespunzător.

Prin urmare. însă nu fungibilă. individual determinate sunt nefungibile. iar în cadrul unui bun nefungibil numai prin predarea acestuia. iar cele certe . relaţia bun de gen şi bun cert corespunde clasificării bun fungibil şi bun nefungibil. iar consumptibilitatea de natura bunurilor. în sensul că bunul consumptibil poate fi considerat neconsumptibil şi invers. 3. Se spune că fungibilitatea bunurilor depinde de voinţa părţilor. Importanţa clasificării bunurilor în fungibile şi nefungibile constă în aprecierea valabilităţii plăţii. Nu întotdeauna este aşa: voinţa părţilor poate da lucrurilor un caracter de neconsumptibilitate. astfel că aceasta nici nu se poate executa decât prin predarea bunului datorat. Spre exemplu. posibilitatea eliberării debitorului de obligaţia sa. Sunt neconsumptibile acele bunuri care pot fi folosite de mai multe ori. uneori voinţa părţilor nu imprimă întotdeauna bunurilor un caracter de fungibilitate. fără a li se distruge substanţa fizică sau să fie înstrăinate (hainele. Tot aşa. În mod excepţional clasificarea în bunuri consumptibile şi neconsumptibile depinde de voinţa omului. moneda la un anticariat care trebuie restituită este un bun neconsumptibil. băuturile. Acesta se poate elibera în cazul bunului fungibil. iar consumtibilitatea mai mult de natura lucrurilor (cu excepţii în ambele sensuri). În principiu sunt fungibile bunurile de gen. predând creditorului un bun de acelaşi fel. deci cele determinate generic. fructele pentru decorul unui magazin sunt 81 . De asemenea. deoarece sunt fungibile în general bunurile de gen. dar poate fi dat şi de voinţa părţilor. se poate concluziona că fungibilitatea depinde mai mult de voinţa părţilor. casele). Bunuri consumptibile şi bunuri neconsumptibile Sunt bunuri consumptibile acelea care nu pot fi folosite fără ca la prima lor întrebuinţare să nu se consume sau să nu se însrăineze (astfel sunt hrana. banii). Caracterul fungibil sau nefungibil al unui bun este dat atât de de natura bunului.6. dar nu întotdeauna. Deci. bunurile fungibile sunt şi consumptibile.unei obligaţii.3. spre exemplu ultima sticlă de vin dintr-o recoltă cunoscută prin calitatea ei este consumabilă.

fără a consuma substanţa bunului. Fructele se produc periodic. dobânzile.de regulă. prin percepere. Fructele nu se confundă cu productele. arendele (art. deoarece comerciantul o înstrăinează. mobila din magazinul de mobilă este un bun consumptibil.552).acelea obţinute ca urmare a folosirii bunului. Sunt nefrugifere acele bunuri care nu produc fructe. 523). -fructele industriale . Importanţa acestei clasificări rezidă în următoarele: . obiect al uzufructului pot fi bunurile neconsumptibile. pe când productele sunt foloase trase dintr-un bun cu consumarea substanţei sale (piatra dintr-o carieră.7. pe când obiectul împrumutului de consumaţie îl formează bunurile consumptibile. Codul Civil distinge între : -fructe naturale . Importanţa juridică a acestei clasificări a fructelor rezidă în modul diferit de dobândire (de intrare în patrimoniu) a acestora.522).fructele naturale şi industriale se dobândesc prin culegere. uzufructul poate viza un bun consumptibil (quasiuzufruct).acele produse ca urmare a activităţii omului. spre exemplu iarba pe o păşune (art. deoarece uzufructuarul este obligat să conserve substanţa bunului. de exemplu chiriile. Bunurile frugifere şi bunuri nefrugifere Sunt considerate frugifere acele bunuri care produc fructe. Prin excepţie. spre exemplu . 3. -fructele civile . 82 .obiectul împrumutului de folosinţă (comodat) poate fi numai un bun neconsumptibil. astfel: .neconsumptibile. nisipul dintr-o albie).acelea produse fără intervenţia omului. .recoltele şi plantaţiile (art.3. de exemplu terenul care produce recolte.

în mod normal.8. Divizibilitatea poate viza şi bunurile necorporale. atunci interesează modul de dobândire a fructelor.posesia de bună-credinţă conduce la dobândirea proprietăţii fructelor. Este indivizibil acel bun care nu poate fi împărţit. considerându-se că un bun divizibil prin natura lui este indivizibil. prin simpla scurgere a timpului. ipoteca. Divizibilitatea rezultă din natura bunurilor. fără a-şi schimba astfel destinaţia economică. un costum de haine. servituţile reale.fructele civile se dobândesc zi de zi. bunul divizibil poate fi împărţit în materialitatea lui.3. dar mai rar. Dacă bunul se găseşte în stăpânirea sau puterea altei persoane decât proprietarul.. dreptul de retenţie. Distincţia între fructe şi producte are o importanţă deoarece: . de exemplu o cantitate de 10 litri de vin poate fi împărţită în 10 sticle de câte un lutru. Nr. Dintre bunurile necorporale indivizibile menţionăm: obligaţiile indivizibile. 3.în materie de partaj a proprietăţii pe cote părţi ori în devălmăşie. nu şi a productelor. 10/2000 83 . Importanţa juridică a acestei clasificări constă în următoarele: . . în cazul uzufructului şi posesiei de bună credinţă36. însă prin act juridic aceasta poate fi ignorată. de exemplu. pe când bunul indivizibil nu poate fi 36 Revista Juidică. spre exemplu un animal. În concluzie fructele se cuvin proprietarului. Supliment.în materie de uzufruct. Productele se dobândesc prin separarea lor. fructele se cuvin uzufructuarului pe când productele se cuvin nudului proprietar. Bunuri divizibile şi bunuri indivizibile Este divizibil acel bun care poate fi împărţit fără a-şi schimba destinaţia economică.

Interesul pentru aceste feluri de obligaţii există. dar şi din voinţa părţilor. Bunuri corporale şi bunuri incorporale 84 . Pentru a exista raportul de accesorietate între un bun principal şi un bun accesoriu trebuie întrunite următoarele condiţii: ambele bunuri să aibă acelaşi titular. acesta atribuindu-se unuia din copărtaşi cu obligaţia de a plăti celorlalţi o sultă sau se va vinde şi se va împărţii suma obţinută proporţional cu cota . mai ales. antena pentru televizor. - 3. principal. În acest sens. Această obligaţie nu poate fi executată decât în întregime.3. când se datorează un bun.parte deţinută. cheia pentru lacăt. Obligaţia care nu este indivizibilă este divizibilă.9.împărţit în materialitatea lui. fie din voinţa părţilor. Caracterul bunului de a fi principal derivă atât din natura bunului. se aseamănă cu solidaritatea. şi. deci. debitorul trebuie să predea atât bunul principal cât şi pe cel accesoriu (în lipsă de stipulaţie contrară). fără a fi destinate să folosească la întrebuinţarea altui bun. Sub acest aspect. Astfel. 3.3. când sunt mai mulţi debitori. Bunurile accesorii sunt acelea destinate să servească la întrebuinţarea altui bun. .obligaţia având drept obiect un bun indivizibil este o obligaţie indivizibilă. iar nu fracţionat. Obligaţia indivizibilă poate rezulta fie din natura prestaţiei. executată în parte. sunt bunuri accesorii: pompa pentru bicicletă. obligaţia indivizibilă nu poate fi fracţionată.titularul să stabilească un raport de destinaţie comună a bunurilor. . Bunuri principale şi bunuri accesorii Bunurile principale sunt acelea care se folosesc în mod independent. Astfel.10.

Ulterior sfera de cuprindere a noţiunii de “bun” s-a extins. ali. după distincţiile cuprinse în Legea nr.Editura Naţională Bucureşti. având o valoare economică ce are o existenţă ideală. abstractă. Drepturile patrimoniale sunt astfel de drepturi. nu pot fi percepute cu ajutorul simţurilor.Drept civil român în comparaţie cu legile vechi.474 mobilelor corporale.în materia dobândirii bunurilor mobile prin tradiţiune (ca mod de dobândire). care formează bunurile incorporale. adică bunuri necorporale. cuprinzând şi drepturile. a drepturilor reale şi a obligaţiilor are la bază.1 Cod Civil care se referă numai la . şi se transmit prin cesiune. care se aplică numai bunurilor corporale.471 imobilelor incorporale şi art. convenţia părţilor37. În dreptul român clasificarea bunurilor în corporale şi necorporale prezenta importanţă. pe de altă parte. percepută cu “ochii minţii”. corporale.p. Sunt incorporale acele bunuri care nu au o existenţă materială.regimul de drept internaţional privat. nominale.Sunt corporale acele bunuri care au o existenţă materială. 105/1992 (art.52-62). fiind perceptibile simţurilor omului.1988.Alexandresco. în general. Importanţa juridică a acestei clasificări priveşte: bunurile mobile corporale ca fiind susceptibile de “prescripţie instantanee”. pe de o parte în şi toate celelalte drepturi reale şi de creanţă. . care formează bunul corporal. proprietatea conferind cele mai întinse prerogative asupra D. şi la ordin şi se transmit prin gir sau andosament. În dreptul contemporan această distincţie nu mai are aceeaşi importanţă deoarece transmiterea bunurilor corporale. Codul Civil se referă implicit la această clasificare consacrând art. ca drept se confundă cu însuşi bunul asupra căruia poartă. . deoarece modurile de transmitere ale celor două categorii de bunuri erau diferite. La origine s-au considerat bunuri numai bunurile materiale.în materia titlurilor de valoare. care pot fi: la purtător. Clasificarea în bunuri corporale şi incorporale se reduce la clasificarea între dreptul de proprietate.359 85 37 - în materia dobândirii proprietăţii art. Aceasta deoarece proprietatea.1909. . şi se transmit prin simpla tradiţiune.

resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental”. acestea pot fi determinate în funcţie de prevederile legale în vigoare. în art. 488-491din Codul de procedură civilă. 10/2000 86 .135. Bunuri sesizabile şi bunuri insesizabile Este sesizabil bunul care poate forma obiectul executării silite a debitorului. alin. plajele. Nici un alt drept. nu conduce la identificarea lui cu însuşi bunul asupra căruia poartă. căi de comunicaţii. iar nu “casa asupra căruia am un drept de proprietate”. fundul apelor maritime interioare şi al mării 38 Revista Juridică.4 se enumeră ca bunuri exclusive ale proprietăţii publice: “bogăţiile de orice natură ale subsolului.3. Până şi modul firesc de exprimare denotă acest lucru: astfel. Nr. Domeniul public şi domeniul privat Această clasificare se aplică doar statului şi unităţilor administrativ teritoriale. marea teritorială. se spune “casa mea” .482. astfel că proprietatea “absoarbe” bunul.unui bun.12. Este insesizabil bunul ce nu poate fi urmărit silit pentru plata unei datorii. cuvetele lacurilor de interes public. reţele stradale şi parcuri publice. 3. În ceea ce priveşte bunurile sesizabile. terenurile cu destinaţie. deoarece prerogativele sunt limitate comparativ cu cele conferite de dreptul de proprietate. 463. 406-410.potrivit Constituţiei. De aceea se va spune “casa asupra căreia am un drept de uzufruct”. Supliment. 472. cu observarea. apele cu potenţial energetic valorificabil şi acelea ce pot fi folosite în interes public. căile de comunicaţie. pieţe.potrivit Legii fondului funciar nr. Se urmăreşte prin această reglementare. 474 . porturi şi aeroporturi.18/1991: terenurile pe care sunt amplasate construcţii de interes public. spaţiul aerian. dar şi protecţia debitorului. doar real. . în special. în sensul asigurării acestuia unui nivel minim de subzistenţă în caz de executare silită38. 3. iar nu “casa mea”. albiile râurilor şi fluviilor.11.3. atât protecţia creditorilor urmăritori. Se impune o delimitare a sferei proprietăţii publice potrivit legislaţiei în vigoare: . a art.

aceasta deoarece în domeniul public se includ numai imobilele care aparţin legal statului sau unităţilor administrativ-teritoriale şi numai în privinţa acestora operează regimul juridic special Revista “Dreptul” nr. alin. Referitor la materia Domeniului Public în faţa instanţelor s-au ridicat probleme interesante. ţărmurile Mării Negre. Art. nu poate fi vorba decât despre proprietatea publică ce are ca titular statul39. ansamblurile şi siturile arheologice şi istorice.5. monumentele.1). în condiţiile în care fostul proprietar împreună cu familia sa fusese deportat şi i se stabilise domiciliu forţat în oraşul Târgu Ocna.teritoriale. sunt de uz sau interes public (art. în spiritul Constituţiei actuale. terenurile pentru nevoile apărării.476 Cod Civil se regăsesc şi în enumerarea Constituţiei sau Legii fondului funciar. prin natura lor. potrivit legii.478 se referă la domeniul public militar.sediu al poliţiei. respingând recursul a confirmat soluţia de admitere a acţiunii în revendicare a imobilului devenit sediul al poliţiei locale. p. Astfel: 1) Curtea de apel.“Regimul juridic al vânzării bunurilor de gen limitate” . Pentru a pronunţa această soluţie. sau pentru alte folosinţe care. a Codului Civil intră şi alte dispoziţii care vorbesc despre proprietatea de stat. În această categorie. insesizabile.55 39 87 . inclusiv plajele. imprescriptibile şi nu pot fi grevate de sarcini spre deosebire de bunurile aparţinând domeniului privat al statului care se supun dreptului comun dacă nu există dispoziţii legale contrarii.477 face referire la “averile vacante şi fără stăpâni. care făcând parte din domeniul public este insesizabil.Ovidiu Podam. chiar dacă formulările sunt mai nuanţate. terenurile pentru rezervaţii naturale şi parcuri naţionale. În ceea ce priveşte regimul juridic aplicabil.1/2000 . monumentele naturii. Instanţele au respins excepţia de inadmisibilitate a acţiunii în revendicare invocată de Ministerul de Interne în privinţa imobilului . . fiind neîndoielnic că.Codul Civil Român: unele din bunurile enumerate de art. Art. sunt de domeniul public ori care. curtea a reţinut că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de către fostul Comitet provizoriu al oraşului Moreni. precum şi ale persoanelor care mor fără moştenitori sau ale căror moşteniri sunt lepădate”. bunurile aparţinând domeniului public sunt inalienabile.

insesizabilitatea. Curtea de apel a respins şi motivul de recurs prin care Ministerul de Interne a invocat prescripţia acţiunii în revendicare. trecute cu titlu în proprietatea statului. ( Decizia 336/10 februarie 1998 a Curţii de Apel Ploieşti) 88 . În sensul Legii nr.prevăzut pentru bunurile făcând parte imprescriptibilitatea şi inalienabilitatea.deoarece preluarea lui de către stat nu s-a făcut în baza unui titlu valabil constituit. a Hotărârii Guvernului nr.112/1995. Adoptarea punctului de vedere al recurentului. că acţiunea în revendicare imobiliară este imprescriptibilă.20/1996 şi a Hotărârii Guvernului nr. prin prescripţia achizitivă ale cărei condiţii nu sunt îndeplinite în speţă. S-a considerat. aceasta putând fi frânată doar prin excepţia dobândirii dreptului de proprietate.22 decembrie 1989. deoarece posesiunea statului fiind bazată pe violenţă. din domeniul public . ar genera totodată şi perpetuarea situaţiei juridice creată prin abuz şi violenţă. Imobilul în litigiu. de natură a produce efectele prescripţiei achizitive prevăzută de Decretul 218/1960. se înţeleg numai acele imobile care erau folosite ca locuinţe şi care au fost preluate în proprietatea statului cu respectarea legilor şi decretelor în vigoare la data respectivă. contrazicând textele constituţionale potrivit cărora . care trebuia formulată în termen de doi ani începând cu data adoptării Decretului 218/1960 sau cu data încetării imposibilităţii morale de a acţiona în justiţie . săvârşită cu ocazia preluării samavolnice a imobilului.11/1997. orice acte normative care contrazic această idee fiind considerate ca abrogate conform art. prescripţia specială prevăzută de Decretul 218/1960 invocată de stat nu poate opera. Ministerul de Interne. de la data intrării în vigoare a acesteia. nimeni nu poate fi privat în mod arbitrar de proprietatea sa . prin imobile cu destinaţia de locuinţe. acestea fiind prevăzute în textul normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 150 din Constituţie.112/1995. În condiţiile în care proprietarul şi familia sa au fost izgoniţi din casă şi li s-a stabilit domiciliu forţat. nu intră sub incidenţa Legii 112/1995. nu poate primi caracterizarea unei posesiuni utile.

1-5. cu titlu.11 din decret. moşieri. naţionalizarea nefiind incidenţa autorului reclamaţilor.3. a fost naţionalizat cu încălcarea prevederilor art. alin. prin care s-a admis acţiunea în revendicare formulată de moştenitorii fostului proprietar în contradictoriu cu statul şi Ministerul de Interne. deoarece în lista anexă la decret figurează numele unei alte persoane decât acela al autorului reclamanţilor. bancheri.1. pct. modificat prin Hotărârea de Guvern 11/1997.teritoriale include numai bunurile care au intrat legal. S-a reţinut. condiţie care în speţă nu este îndeplinită.2) Curtea de apel respingând recursul Ministerului de Interne a menţinut hotărârea pronunţată în cauză. autorul reclamanţilor . în proprietatea statului. care prevăd imperativ respectarea identităţii între persoana menţionată ca proprietar în lista anexă la Decretul 92/1950 şi adevăratul proprietar al imobilului. prin imobile trecute în proprietatea statului potrivit Decretului 92/1950 se înţeleg imobilele naţionalizate cu respectarea prevederilor art. Întrucât domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ . că imobilul revendicat.1. care avea în administrare imobilul. din Hotărârea de Guvern 20/1996.1 Decret 92/1950. care a 89 . Potrivit dispoziţiunilor art. precum şi cu respectarea identităţii între persoana menţionată ca proprietar în lista anexă la decret şi adevăratul proprietar al imobilului la data naţionalizării.3 din Hotărârea de Guvern 20/1996 modificat prin Hotărârea de Guvern 11/1997. alin. mari comercianţi. numai acestora aplicându-li-se regimul special de imprescriptibilitate. inalienabilitate şi insesizabilitate şi cum în speţă imobilul a trecut nelegal în proprietatea statului. care statua că se naţionalizează acele imobile aparţinând foştilor industriaşi. ale art. aceasta deoarece în speţă.nu intră în categoria acelora menţionaţi în Decretul de naţionalizare .1. curtea de apel a respins şi excepţia de inadmisibilitate a revendicării invocată de Ministerul de Interne. Instanţele au reţinut nelegalitatea trecerii imobilului în proprietatea statului şi în raport de dispoziţiunile art.avocat .

transmiţându-şi treptat valoarea asupra produsului realizat (ex: mijloacele de transport. Astfel. spre exemplu fondul de comerţ. mase de bunuri.14. cu destinaţii speciale. O universalitate este o masă de bunuri. (Decizia nr. ca elemente ale masei sunt supuse la reguli identice. 345/ 11 februarie 1998 a Curţii de Apel Ploieşti) 3. maşinile. Spre deosebire de universalităţile de fapt. transmiţându-şi dintr-o dată valoarea asupra produsului realizat (ex: materiile prime.3. În patrimoniul unei întreprinderi mai găsim fondurile băneşti. combustibilul).susţinut că imobilul făcând parte din domeniul public este scos din circuitul civil şi este exceptat de la revendicare. Mijloacele fixe sunt mijloacele de producţie care nu se consumă într-un singur proces de producţie.13. bunurile comune şi bunurile proprii ale soţilor etc. în care bunurile. Universalităţile de bunuri pot fi juridice şi de fapt. patrimoniul este o universalitate juridică dar în cadrul său se pot individualiza alte universalităţi juridice .mai reduse. Ca rezultat al procesului de producţie sunt mijloacele de circulaţie sau produsele. instalaţiile. adică produsele. Mijloacele circulante sunt acele mijloace de producţie care se consumă în întregime într-un singur proces de producţie. Mijoacele de producţie se împart în mijloace fixe şi mijloace circulante.3. Mijloacele de circulaţie reprezintă valorile materiale rezultate din producţie. uneltele). 90 . cele juridice au un activ şi un pasiv. 3. Bunuri izolate şi universalităţi de bunuri Bunuri izolate sunt cele considerate în individualitatea lor.Clasificarea bunurilor după destinaţia lor economică După acest criteriu bunurile se clasifică în mijloace de producţie şi bunuri de consum individual. Această clasificare prezintă importanţă pentru regimul juridic al bunurilor din patrimoniul agenţilor economici.

am considerat necesară o expunere şi a ceea ce reprezintă subiectele raportului juridic civil. am continuat cu abordarea conceptelor concrete. în acest caz particular).CONCLUZII Urmărind firul reglementărilor şi al literaturii de specialitate relative la tema lucării noastre. etc) caracterizate de un grad ridicat de abstractizare. specifice. concisă a noţiunilor şi conceptelor ce alcătuiesc substanţa acesteia. 91 . obiect al raportului juridic. expunere în lipsa căreia nu am fi realizat decât o abordare trunchiată a respectivei teme. Deşi excede tema lucrării. folosind noţiunile fundamentale în domeniu (raport juridic. subiecte ale raportului juridic. Pornind de la o expunere generală. în ultimă instanţă elementul fundamental al vieţii juridice (din perspectiva dreptului civil. am încercat să conturăm o expunere cât mai cuprinzătoare şi. Subiectul raportului juridic civil. cu determinarea diferenţelor specifice ne-a ajutat să ne formăm o imagine corectă asupra noţiunii de raport juridic civil. conţinut al raportului juridic. Relaţia logică gen-specie. ca titular al drepturilor subiective civile şi al obligaţiilor civile ce constitue conţinutul raportului juridic civil este. în acelaşi timp. utilizate în materia dreptului civil.

Elemente de noutate există doar la nivelul practicii judiciare . culturale). că în dreptul civil se defineşte foarte exact subiectul colectiv de drept. de esenţă. nexusul relaţional se traduce într-o infinitate de raporturi juridice între indivizi. Evitând o analiză a istoricului acestui proces. Prin prisma ştiinţei dreptului. şi al altor reglementări în vigoare (spre exemplu Decretul nr. calitatea de subiecte de drept. ca factor de dezvoltare a acestora. cu toate particularităţile conjuncturale aferente (istorice. Am remarcat o relativă diferenţă între definiţiile formulate cu privire la noţiunea de obligaţie. ca iniţiator al relaţiilor sociale. între persoane fizice sau juridice determinate. cu drepturi şi obligaţii diferite şi uşor identificabile.raport juridic concret. Am remarcat. însă. fără a exista o diferenţă de substanţă. Cronologic. procesul de instituţionalizare şi reglementare a acestor relaţii sociale are o vechime considerabilă. o identitate de substanţă. Revenind la structura pe care am înţeles să o conferim lucrării de faţă. care capătă. este de remarcat.O abordare din punct de vedere sociologic situează individul în centrul nexusului relaţional. În diversitatea de drepturi şi obligaţii civile există un sistem coerent. Diversităţii de forme în ceea ce priveşte aceste definiţii îi corespunde. de asemenea. dar şi în acest caz se observă o accentuare a laturii pasive sau luarea în considerare a ambelor laturi .ale raportului juridic obligaţional. în această perspectivă.31/1954). ceea ce nu se întâmplă şi pentru celelalte ramuri de drept. conţinut al raportului juridic civil. 92 . politice. acela al Codului Civil (în primul rând). stabilitatea şi continuitatea de-a lungul timpului a concepţiilor în ceea ce priveşte elementele acestei structuri. precizăm doar că evoluţia şi dezvoltarea în domeniu a urmat evoluţia şi dezvoltarea societăţii umane. geografice. economice. respectiv de drept civil.pasivă şi activă . Literatura de specialitate a consolidat de-a lungul timpului o definire exactă a noţiunilor de raport juridic civil. obiect al raportului juridic civil. în primul rând . subiect al raportului juridic civil.

în textele de lege amintite şi există un sistem întreg de reglementare a naşterii. în ceea ce priveşte conţinutul temei lucrării noastre. dincolo de acesta. ceea ce explică şi longevitatea acestuia. Am dedicat un subcapitol importanţei covârşitoare a obligaţiilor civile în viaţa juridică. operă a generaţii de jurişti eminenţi. dar. executării şi garantării executării obligaţiilor civile. există un sistem de gândire specific acestei teme. coerent şi bine argumentat. În încheiere. concluzia ce considerăm că se impune a fi exprimată este aceea că. în amănunt. definite şi reglementate. sperăm noi convingătoare în acest sens. 93 . Rezonanţele în vastul domeniu al practicii judiciare sunt facilitate tocmai de claritatea noţiunilor specifice în cadrul acestui sistem care s-a dovedit funcţional. există un sistem normativ destul de bine închegat.Există drepturi subiective civile precizate. mai mult sau mai puţin.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful