INTRODUCERE

Viaţa socială fiind eminamente o viaţă colectivă presupune existenţa unei mari diversităţi de raporturi, interacţiuni între agenţii vieţii sociale, fie ei indivizi sau grupuri de indivizi. Rolul dreptului de organizator al vieţii sociale, în principalul rol relativ, de disciplinator al conduitei oamenilor, în interacţiunea lor cotidiană, este, mai întâi, în plan abstract şi teoretic, evidenţiat de trăsăturile mecanismului reglementării juridice, mecanism conturat prin existenţa normelor juridice, parte componentă (subsistem) a sistemului normativ social. Analizând nexusul raporturilor umane, aspectele sociologice ale mecanismului de reglementare juridică nu pot scăpa analizei. Studiul raporturilor juridice subliniază tocmai aceste aspecte sociologice, raporturile de drept fiind, înainte de toate raporturi sociale, în care oamenii intră în vederea îndestulării trebuinţelor lor variate, raporturi de cooperare şi coexistenţă. Pentru ca un raport juridic să poată apărea şi să se desfăşoare este nevoie de existenţa unor premise. Îndeobşte se consideră că aceste premise sunt: norma juridică, subiectele de drept şi faptele juridice. Primele două premise sunt premise generale sau abstracte, în timp ce faptul juridic este premisa specială sau concretă. Normele de drept definesc domeniul comportării pasibile sau datorate, în cadrul unor raporturi sociale asupra cărora statul are interesul să acţioneze într-un anumit fel. Ele reprezintă premisa fundamentală a naşterii unui raport juridic. Întradevăr, fără norma de drept nu putem vorbi de raport juridic, norma de drept definind capacitatea subiectelor de drept şi stabilind, de asemenea, categoriile de fapte juridice ca şi efectele lor. Norma juridică îşi găseşte în raportul de drept principalul său mijloc de realizare. Pentru acest motiv, de multe ori, raportul juridic este caracterizat ca o normă juridică în acţiune, principalul, dar nu şi unicul mijloc de realizare a dreptului. Influenţa dreptului asupra relaţiilor sociale nu poate fi redusă la
3

o singură modalitate - crearea şi desfăşurarea raporturilor de drept. Ea este mult mai complexă, în prezent existând păreri în sensul existenţei unor norme juridice ce se realizează şi în afara producerii unor raporturi juridice (se au în vedere, în special, normele cu caracter şi conţinut prohibitiv). În aceste ipostaze s-ar prezenta mecanismul complex al influenţei dreptului asupra comportamentului uman, trebuie să se recunoască faptul că forma esenţială a acestei influenţe o constituie crearea şi desfăşurarea unor raporturi juridice. Raporturile juridice constituie modalitatea cea mai frecventă prin care energia normelor de drept se întrupează în viaţa socială. Realizarea dreptului prin intermediul raporturilor juridice implică o manifestare explicită a voinţei unor subiecte determinate în scopul valorificării prerogativelor legale. Pentru acest motiv se consideră că realizarea normelor de drept prin intermediul raporturilor juridice, reprezintă latura dinamică a reglementărilor juridice. Caracterul tipic, general, impersonal, irefragabil şi injonctiv al normei de drept se particularizează, se individualizează, capătă formă concretă în cadrul raporturilor juridice. Relaţia juridică presupune o serie de idei raţionale cum ar fi: persoană (subiecte) ; obligaţie ; act juridic ; fapt juridic ; etc. Raportul juridic presupune contactul între subiecte a căror acţiune (reglată de norma juridică) are o limită : dreptul şi obligaţia corelativă. Pentru acest motiv, în analiza conceptului raportului juridic va trebui să distingem, accepţiunea sa de fond raportul juridic, privit ca o formă de realizare a dreptului - de accepţiunea sa în înţelesul dat de tehnica juridică - raportul juridic apare ca o construcţie a gândirii teoretice. În urma tuturor acestor consideraţii vom defini raportul juridic ca acea legătură socială, reglementată de norma juridică, conţinând un sistem de interacţiune reciprocă între participanţi determinaţi, legătură ce este susceptibilă a fi apărată pe calea coerciţiunii statale.
4

Numai oamenii pot fi subiecte ale raportului juridic fie în mod individual, ca persoane fizice, fie organizaţi în diverse grupuri, ca subiecte colective de drept. Pentru a fi subiect de drept, persoana fizică trebuie să aibă capacitate juridică, aceasta desemnând aptitudinea generală şi abstractă a persoanei de a avea drepturi şi obligaţii în cadrul raportului juridic. Capacitatea juridică este reglementată de normele juridice în cadrul fiecărei ramuri de drept, distingând astfel o capacitate civilă - ceea ce interesează tema lucrării noastre, o capacitate penală, administrativă, etc. Capacitatea juridică este generală, când nu vizează un anumit domeniu, şi specială când se referă la un anumit domeniu, ramură, instituţie. De regulă, capacitatea juridică specială o au organizaţiile, deoarece ele sunt create pentru un anumit scop, ea fiind tocmai competenţa instituţiei. În general, capacitatea juridică este unică, însă, aşa cum vom vedea, în mod particular, dreptul civil cunoaşte două aspecte : capacitate de folosinţă şi capacitate de exerciţiu. Privitor la subiectele colective de drept, acestea sunt organizaţii (societăţi comerciale, ministere, parlament, asociaţii, fundaţii, sindicate, etc.), inclusiv statul . În materia dreptului civil - din nou aspect de interes pentru lucrarea noastră subiectul colectiv de drept este mai precis definit sub forma persoanei juridice care presupune o serie de condiţii speciale referitoare la organizare, conducere, patrimoniu, răspundere, firmă, ş.a . Trebuie menţionat însă, că noţiunea de persoană juridică, nu acoperă toată participarea colectivă la construirea raporturilor juridice, existând numeroase subiecte colective de drept care nu sunt persoane juridice (instanţele judecătoreşti, diverse asociaţii, etc.) Drepturile şi obligaţiile subiectelor între care se desfăşoară o relaţie socială formează conţinutul raportului juridic. Aceste drepturi şi obligaţii sunt prevăzute în norma juridică. Trebuie făcută distincţia între dreptul obiectiv ca ansamblu de norme
5

care se poate apăra apelând la justiţie. conduita subiectului pasiv se concretizează printr-o prestaţie pozitivă îndatorirea subiectului pasiv rezidă într-o conduită pretinsă de subiectul ( dare. ca posibilitate de a acţiona în temeiul dreptului obiectiv. conduită care poate fi impusă în caz de necesitate. ceea ce poate pretinde subiectul activ este exact ceea ce constituie îndatorirea subiectului pasiv. de a da. drepturile şi obligaţiile în cadrul raportului juridic sunt corelative. realizarea acestei posibilităţi fiind garantată de forţa de constrângere statală la care poate recurge titularul dreptului în caz de nevoie. a face sau a nu face ceva. 6 . Obligaţia juridică. în cuprinsul lucrării noastre. Caracterizând succint obligaţia juridică se poate reţine că : a. reprezintă o caracteristică definitorie a conţinutului raportului juridic faptul că drepturile şi obligaţiile nu sunt rupte unele de altele. b. ca element corelativ al raportului juridic. activ . ele se presupun şi se coordonează reciproc. pretinsă de subiectul activ. facere ) sau o abstenţiune ( non facere ) . c. din care noi vom reţine la momentul cuvenit. dreptul subiectiv apare ca o posibilitate conferită de norma juridică titularului dreptului (persoană fizică sau subiect colectiv de drept) de a pretinde subiectului pasiv să facă sau să nu facă ceva. poate fi definită ca fiind o îndatorire a subiectului pasiv al unui raport juridic. mai mult. prin forţa coercitivă a statului. Deci. În cadrul raportului juridic. pe acelea care interesează tema noastră. ea constă într-o îndatorire în antiteză cu caracteristica dreptului subiectiv al subiectului activ .şi dreptul subiectiv ca îndrituire legată de o persoană. Există numeroase clasificări ale drepturilor în literatura juridică. Aşadar.

având în vedere criteriul voliţional clasifică faptele juridice în evenimente şi acţiuni . cu accentuarea celui din urmă. ea găsindu-se formulată chiar în dreptul roman. cel puţin în parte. Literatura juridică. acesta se concretizează în conduita umană ce se realizează de către subiecţii raportului juridic civil ca urmare a exercitării drepturilor şi îndeplinirea oblgaţiilor. cînd se conformează normelor juridice sau ilicite când le încalcă. Vom defini faptele juridice ca fiind acele împrejurări care potrivit normelor juridice atrag după sine apariţia.privat. Între regulile de drept şi faptele sociale există relaţii complexe. După cum interesul normei priveşte un particular sau statul. Dreptul se naşte. Acestea din urmă pot fi licite. la tema lucrării noastre. din fapte şi. modifică sau sting raporturi juridice. încă de pe poziţiile clasice ale acestei distincţii nu s-au putut ignora interdependenţele existente între cele două domenii. Ramurile dreptului nu se influenţează numai reciproc. regăsindu-se la baza distincţiei criteriul utilităţii. ajungîndu-se ca în teoriile recente să se atenueze diviziunea clasică public . deosebirea între dreptul public şi cel privat este foarte veche. se aplică acestora. dar atârnă juridiceşte unele de altele. 7 . Pentru a circumstanţia noţiunile abordate mai sus. vom face o scurtă expunere a diviziunii dreptului în drept public şi drept privat. modificarea sau stingerea de raporturi juridice şi provoacă prin acestea anumite consecinţe juridice. ne vom afla în faţa unei norme de drept privat sau în faţa unei norme de drept public. apreciindu-se că dreptul public domină tot mai mult dreptul privat. Astfel. Dar. totodată.În ceea ce priveşte obiectul raportului juridic. ba chiar să nu fie recunoscută. Evenimentele sunt fapte juridice ce se petrec independent de voinţa oamenilor. iar acţiunile umane sunt manifestări de voinţă ale oamenilor care nasc. după cum scopul urmărit de o dispoziţie legală este acela de a satisface o nevoie a statului sau una a particularilor.

etc. în întreg contextul prezentat mai sus. domiciliul. dreptul civil include şi norme juridice care reglementează relaţiile sociale nepatrimoniale în care se manifestă individualitatea persoanei.Curs pentru uzul studenţilor. conţinutul şi obiectul acestuia. p. Editura Eminescu. Considerăm că am conturat un cadru general şi abstract în care vom analiza tema lucrării noastre.Fără să intrăm în amănunte ce ne depărtează de scopul şi obiectul lucrării noastre.partea generală . Spre deosebire de relaţiile de drept constituţional şi administrativ. cadru necesar pentru o bună înţelegere a noţiunilor ce vor fi definite pe linia logică gen-specie. dreptul civil este considerat dreptul comun faţă de dreptul comercial sau faţă de orice ramură de drept privat. Relaţia socială este o relaţie dintre oameni. De asemenea. dreptul civil este considerat acea ramură de drept ce cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementează raporturile patrimoniale în care părţile se află pe poziţii de egalitate. 1987. în raporturile juridice de drept civil părţile apar ca subiecte egale.Drept civil . dreptul de autor. 1 Ernest Lupan . Pe de altă parte. cum ar fi numele. Rămîne ca să identificăm pentru noţiunile abordate mai sus diferenţele specifice relative la raportul juridic civil. starea civilă. CAPITOLUI I RAPORTUL JURIDIC CIVIL 1. NOŢIUNE Într-o formulare simplă raportul juridic civil poate fi definit ca o relaţie socială reglementată prin norme de drept civil1.62 8 . unde cel puţin una din părţi se manifestă ca titular al puterii.

. Aşadar. dacă orice raport juridic civil este o relaţie socială.condiţia sine qua non a raportului juridic civil o reprezintă reglementarea unei relaţii sociale prin norme ce intră în conţinutul dreptului civil. prin ea însăşi. nu orice relaţie socială. Deşi definiţia este formulată într-un mod foarte simplu. reglementată de norma de drept civil 2. 2. raporturile juridice civile apar ca o realizare a normelor juridice.Bucureşti 2001.Introducere în dreptul civil. relaţia socială nu îşi pierde calitatea sa primordială . Editura Şansa S. O definiţie mai complexă decât cele redate mai sus. se poate reţine esenţa. . ca izvoare ale acesteia. este raport juridic civil. şi anume că este vorba de acele relaţii sociale care sunt reglementate de normele dreptului civil. Prin prisma normelor dreptului civil. Subiectele dreptului civil. Reţinem deci că raportul juridic civil este o specie de raport juridic. CARACTERELE RAPORTULUI JURIDIC CIVIL 2 Gheorghe Beleiu . patrimonială sau nepatrimonială. Două aspecte trebuie relevate în definiţia de mai sus: .L. Într-o definiţie mai elaborată. prin raport juridic civil se înţelege relaţia socială.iar norma de drept civil este exprimată în acte normative cuprinse în ramura dreptului civil.63 2 9 .fiind reglementată prin norma de drept civil.aceea de a fi un raport social .adică o legătură între oameni. p. nu este necesară.R.Drept Civil Român.

Bucureşti –1995. demonstrând că şi dreptul de proprietate este un raport juridic social.L. cu privire la lucruri ori bunuri. el are şi unele caracteristici proprii. priviţi fiind individual.Drept civil român -Introducere în dreptul civil. ei între ei. autori aparţinând doctrinei franceze au susţinut până în secolul nostru că în asemenea cazuri ar fi vorba de o relaţie între titularul dreptului (proprietar) şi obiectul dreptului respectiv (lucrul). Editura Şansa S. p. Raportul juridic civil are un caracter voliţional . stabilit între titularul dreptului ca subiect activ şi toate celelalte persoane care sunt obligate să îl respecte.Introducere în dreptul civil . Pe lângă acestea. adică este o relaţie dintre oameni. însă. 63 3 4 Emil Poenaru . 1998. conduita oamenilor. relaţia dintre oameni nu îşi pierde trăsătura sa de a fi o relaţie socială şi. Ulterior. autori de prestigiu ( Aubry . Caracterul social al raportului juridic civil rezultă din faptul că el este o relaţie socială (reglementată prin normele de drept civil). în număr de trei. având calitatea de persoane juridice. Acest lucru trebuie înţeles astfel: o relaţie socială devine raport de drept civil pentru că s-a voit acest lucru de Gheorghe Beleiu . de fapt se are în vedere.Teoria generală.. Persoanele. pe de altă parte norma de drept civil (ca orice normă juridică de altfel) nu se poate adresa decât conduitei oamenilor. Subiectele dreptului civil. Planiol şi Ripert ) au respins această teză. Chiar în situaţiile când se vorbeşte de “ regimul juridic al bunurilor “. Conţinutul acestui caracter rezidă în două aspecte: pe de o parte. dintre persoane. în calitatea de subiecte pasive 4.Raportul juridic civil prezintă trăsăturile caracteristice oricărui raport juridic. prin reglementarea sa de către norma de drept civil. în calitatea lor de fiinţe sociale dotate cu raţiune 3.. Este necesar să facem această precizare deoarece. p. Legea nu poate reglementa norme de conduită pentru bunuri. 38 4 10 . Rau .R. Editura Nova Bucureşti. Trebuie precizat că raportul juridic civil se poate stabili atât între oameni. dar şi între oameni organizaţi în colectivităţi. atunci când este vorba despre drepturile reale îndeosebi dreptul de proprietate. adică în calitatea lor de persoane fizice .

către legiuitor atunci când s-a adoptat norma juridică civilă. Autorul nu a dorit naşterea acestei obligaţii. Acest caracter voliţional este comun tuturor raporturilor juridice. De obicei. tot prin voinţa legii. Astfel. două aspecte. însă în cazul arătat. caracterul dublu voliţional este raportat la momentul formării raportului juridic civil. Un astfel de exemplu priveşte raportul de răspundere delictuală. 998 Cod Civil). care are. ce va duce la stingerea raportului juridic respectiv . a voinţei legiuitorului. când obligaţia născută în cadrul unui raport juridic civil doar în temeiul legii este executată în mod voluntar (nu silit). la executarea obligaţiei. constând în repararea prejudiciului cauzat. Cea de-a doua voinţă . Aceasta se transmite şi relaţiei sociale care este reglementată prin norma juridică. poate să nu existe în momentul naşterii raportului juridic. care însă. Norma juridică are o trăsătură fundamentală . autorul faptei ilicite va putea fi obligat. 11 . Autorului faptei ilicite îi revine obligaţia de a repara prejudiciul. În ceea ce priveşte voinţa colectivă exprimată prin norma de drept civil este de înţeles că trebuie să fie cunoscută. să existe în momentul în care între părţi se leagă raportul juridic civil.este voinţă de stat. Pentru această categorie se vorbeşte în doctrină de “ caracterul dublu voliţional ” ori “ dublu caracter voliţional “ fiind de preferat cea dintâi denumire. s-a născut în temeiul legii. la această categorie de raporturi juridice civile. pe lângă voinţa exprimată în norme de drept civil care reglementează actul juridic civil. Bineînţeles. există şi voinţa autorilor sau autorului actului respectiv (contract sau act unilateral). însă. dintr-un delict civil (fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu) se naşte raportul de răspundere civilă delictuală doar pe baza voinţei exprimate în lege (art. Prin urmare. fiind vorba de un simplu caracter. Chiar dacă nu voieşte să stingă acest raport juridic. poate avea loc şi o reparare voluntară a prejudiciului. În acest caz caracterul dublu voliţional este prezent nu la naşterea ci la stingerea raportului juridic. Există şi un aspect specific raportului juridic civil izvorât dintr-un act juridic civil constând în manifestarea de voinţă în scopul de a produce efecte juridice. în cadrul acestui raport juridic. dar să apară în momentul stingerii acestuia.

conţinutul . 12 p. ori că drepturile şi obligaţiile lor în cadrul raportului juridic civil nu sunt egale. iar cealaltă parte numai obligaţii. Indiferent că o parte din raportul juridic civil are numai drepturi. b) Conţinutul raportului juridic civil este dat de totalitatea drepturilor subiective civile şi a obligaţiilor civile pe care le au părţile. nici una dintre ele nu va putea impune. obiectul . a) Părţile sau subiectele raportului juridic civil sunt persoanele fizice şi juridice care sunt titularele drepturilor şi obligaţiilor civile. 66 .Curs pentru uzul studenţilor.Drept Civil . Editura Eminescu. iar nu de poziţia subiectelor de drept faţă de legea civilă. 3. Nu trebuie confundat acest caracter cu principiul fundamental al dreptului civil care este “ principiul egalităţii în faţa legii civile ”. 5 5 Ernest Lupan .partea generală . Conţinutul acestui caracter se exprimă prin nesubordonarea unei părţi faţă de cealaltă. ci şi un caracter propriu raportului juridic civil. această egalitate juridică a părţilor nu trebuie înţeleasă în sensul egalităţii de patrimonii între părţi sau că părţile ar avea un număr egal de drepturi subiective civile şi de obligaţii. 1987.Raportul juridic civil se caracterizează prin poziţia de egalitate juridică a părţilor. De asemenea. celeilalte părţi voinţa sa. întrucât în cazul “caracterului ” este vorba de poziţia unei părţi faţă de cealaltă. Egalitatea juridică a părţilor reprezintă nu numai metoda de reglementare a dreptului civil. nu va avea la dispoziţie mijloace proprii de constrângere faţă de cealaltă parte 5. STRUCTURA RAPORTULUI JURIDIC CIVIL Raportul juridic cuprinde structural trei elemente constitutive: părţile. poziţia lor juridică va fi întotdeauna egală. pe cale unilaterală.

Obiectul raportului juridic civil constă în conduita părţilor. este titular de drepturi subiective şi obligaţii civile. 13 . În cele ce urmează vom analiza pe scurt aceste trei elemente. de asemenea.c) respecte.1 PĂRŢILE RAPORTULUI JURIDIC CIVIL În acest subcapitol ne vom referi numai la câteva noţiuni elementare privind părţile raportului juridic civil.31din 1954 privind persoanele fizice şi persoanele juridice. folosită de Decretul nr. adică un colectiv de oameni care. absolut necesare înţelegerii depline a celorlalte două elemente ce constituie tema lucrării noastre. inclusiv subiectele raportului juridic civil. privit ca titular de drepturi şi obligaţii civile. 31/1954. 3. adică omul. respectiv conţinutul şi obiectul raportului juridic civil. care sunt subiecte individuale de drept civil.persoanele fizice. care este Decretul nr. cele trei elemente enumerate (enunţate) mai sus trebuie să fie întrunite cumulativ. Această noţiune este. Această noţiune este folosită de legea de bază în materia subiectelor de drept civil. .persoanele juridice (numite şi persoane morale) . întrunind condiţiile prevăzute de lege. Există două mari categorii de subiecte de drept civil: . care sunt subiecte colective de drept civil. adică în acţiunile sau inacţiunile la care sunt îndrituite părţile sau de care sunt ţinute să le Pentru a fi în prezenţa unui raport juridic civil. urmând să detaliem în cuprinsul capitolelor următoare cele două elemente ce constituie tema lucrării noastre.

majorii. . persoanele fizice se împart în : . noţiunea de “. 14 “subiect de drept civil ” reprezintă diferenţa specifică în raport cu noţiunea “subiect de drept . Putem formula. care sunt persoane fizice peste 18 ani cu capacitate de exerciţiu deplină . persoanele fizice : .Pentru a avea calitatea de persoană juridică.cetăţeni români . Aşadar. .să aibă un patrimoniu distinct .subiecte individuale de drept civil .persoane juridice . există două categorii de subiecte de drept civil : . în calitate de titulari de drepturi subiective şi obligaţii civile. . care este genul proxim. astfel. definiţia generală a subiectului de drept civil ca fiind acea specie de subiecte de drept care cuprinde persoana fizică şi persoana juridică. După criteriul cetăţeniei. . în acord cu interesele obşteşti .minorii între 14 şi 18 ani.subiecte colective de drept civil .persoane fizice . Fiecare dintre aceste două categorii se subîmparte în : A. .să aibă o organizare proprie . Aşa cum dreptul civil este o parte a dreptului român.minorii sub 14 ani care sunt persoane lipsite de capacitate de exerciţiu .să aibă un scop determinat. având capacitate de exerciţiu restrânsă . entitatea trebuie să întrunească următoarele condiţii cumulativ: .

cetăţeni străini. B. Subiectul pasiv este format din totalitatea celorlalte subiecte de drept civil. trebuie făcută o distincţie: . deci este vorba de un subiect pasiv nedeterminat. Prin determinarea subiectelor raportului juridic civil putem cunoaşte părţile acestui raport. este cunoscut sau determinat numai subiectul activ al raportului juridic.persoane juridice de naţionalitate română ( în principiu. ..persoanele juridice mixte . ea are incidenţă şi asupra dreptului privat cum este dreptul civil. este determinat atât subiectul activ (creditorul) cât şi subiectul pasiv (debitorul ). . După criteriul naţionalităţii. apatrizi şi persoană cu dublă cetăţenie (din care nici una nu este română) .în ceea ce priveşte raporturile civile care au în conţinut un drept relativ (un drept de creanţă).persoane juridice de altă naţionalitate ( străină ) . cele cu sediul România ) . persoanele juridice : . se pot deosebi : .persoanele juridice de stat . Pentru a determina subiectele raportului juridic civil. .persoanele juridice particulare ori private . . Deşi această clasificare este importantă mai ales din punctul de vedere al dreptului public. care este însuşi titularul dreptului respectiv.persoanele juridice cooperatiste şi obşteşti .în ceea ce priveşte raporturile civile care au în conţinutul lor un drept absolut (un drept real sau un drept nepatrimonial). 15 în .

68 16 6 .este acea formă a proprietăţii comune caracteristică stăpânirii bunurilor dobândite în timpul căsătoriei de către soţi. Subiectele Dreptului Civil. pluralitatea activă există dacă sunt mai mulţi titulari ai dreptului de proprietate asupra unui bun ori asupra unei mase de bunuri. 2001. p. 6 Gheorghe Beleiu .Introducere în dreptul civil. dar nu are un anumit bun ori anumite bunuri determinate pe care să le deţină în exclusivitate (ex: moştenitorii defunctului dobândesc masa succesorală).Analizăm în continuare situaţiile în care raportul juridic civil este stabilit între mai multe persoane. privit în materialitatea lui. exclusiv titularul dreptului de proprietate. 1/4. generic.L.mai multe persoane deţin împreună un bun sau mai multe bunuri determinate. În schimb. subiectul pasiv.indiviziunea .în cazul proprietăţii comune. Cele trei forme ale proprietăţii comune încetează prin împărţire ori partaj judiciar sau voluntar.devălmăşia . având în conţinut dreptul de proprietate.R. dar nu are o parte determinată din bunul respectiv. fiecare coindivizar cunoscându-şi cota parte de drept. . este constituit.coproprietatea . fie ca subiecte pasive. adică ceea ce în doctrină poartă denumirea de “pluralitatea subiectelor raportului juridic civil “.mai multe persoane deţin o masă de bunuri. mai multe persoane determinate . Aşadar. subiectul activ poate fi o persoană . Bucureşti. fie ca subiecte active.în cazul proprietăţii exclusive. Partea fiecăruia este determinată prin lege. fiecare cunoscându-şi cota ideală de drept (1/2. întotdeauna din toate celelalte subiecte de drept civil. astfel că dreptul său se întâlneşte cu al celorlalţi în orice părticică a bunului 6. prin folosirea criteriului gradului de contribuţie la dobândirea bunurilor comune. Proprietatea comună se întâlneşte sub următoarele trei forme : . Editura Şansa S. etc ). nedeterminat. . În cazul raporturilor civile patrimoniale reale.Drept civil român .

iar când nu este determinată opera este indivizibilă. oricare dintre debitori este ţinut pentru întreaga datorie.În situaţia raporturilor juridice nepatrimoniale: izvorâte din creaţia intelectuală. în principiu. obligaţiile civile sunt conjuncte. fiecare din debitori este ţinut doar de partea sa din datoria comună.pasivă .solidaritatea pasivă . opera este divizibilă.există mai mulţi cretori şi mai mulţi debitori .când sunt mai mulţi creditori . Excepţiile constau în solidaritate şi indivizibilitate. debitorul plătitor liberându-se faţă de toţi creditorii solidari. . fiecare din creditori nu poate cere de la decât partea sa din creanţa comună .în caz de pluralitate activă. Astfel : . . nu trebuie prevăzută expres. . încetând şi solidaritatea.solidaritatea activă . fiecare din creditori este îndreptăţit să pretindă întreaga datorie de la debitor. precizându-se că. Când contribuţia fiecăruia este determinată. debitorul plătitor având drept de regres contra celorlalţi codebitori. când opera comună este creată de mai multe persoane.când sunt mai mulţi debitori .activă . În caz de solidaritate pasivă.mixtă . ceea ce înseamnă : . În această situaţie regula este divizibilitatea. Dacă unul din debitori plăteşte creanţa se stinge faţă de creditor. Fiind o regulă. .există mai mulţi creditori . 17 debitor .în caz de pluralitate pasivă. Sunt exceptate de la regula divizibilităţii şi situaţiile în care obiectul este prin natura lui indivizibil sau este privit ca indivizibil prin convenţia părţilor. În caz de solidaritate activă. pluralitatea activă cunoaşte forma de coautorat.există mai mulţi debitori . În domeniul raporturilor obligaţionale (de creanţă) pluralitatea poate fi: . divizibilitatea se prezumă.

solidaritatea funcţionează numai faţă de cei între care s-a născut (faţă de moştenitori obligaţia se transmite divizată). Pentru ca o persoană fizică sau juridică să poată participa la un raport juridic civil trebuie să aibă capacitate civilă. oricare dintre codebitori este ţinut de întreaga datorie. 18 . Capacitatea de folosinţă este aptitudinea.“ Când delictul sau cvasidelictul este imputabil mai multor persoane. delegaţia (perfectă şi imperfectă). poprire. pe când indivizibilitatea poate izvorî (şi) din natura bunului care formează obiectul obligaţiei. 1003 Cod Civil .În caz de indivizibilitate. a omului de a avea drepturi şi obligaţii civile. în cazul raporturilor juridice civile patrimoniale schimbarea subiectului activ se realizează prin transmiterea bunului care se află în circuitul civil în condiţiile legii (de exemplu prin vânzarea bunului aflat în proprietatea cuiva către o altă persoană care devine proprietar). Schimbarea subiectului pasiv se face prin: stipulaţia pentru altul. novaţia prin schimbare de debitor. Schimbarea subiectului activ se face prin: cesiune de creanţă. între solidaritatea pasivă şi indivizibilitate nu ar exista nici o diferenţă.izvorul lor . aceste persoane sunt ţinute solidar pentru despăgubire”).dacă există un izvor comun . generală şi abstractă. Capacitatea civilă cuprinde capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu.ex : art. Astfel.convenţia . pe când indivizibilitatea se transmite şi către succesori.întinderea lor . aparent. Situaţia raporturilor juridice civile patrimoniale obligaţionale este diferită. subrogaţia personală. în realitate există deosebiri importante privitoare la : . astfel : poate interveni atât o schimbare a subiectului activ (creditorul). În continuare vom analiza problema schimbării subiectelor raportului juridic civil. cât şi o schimbare a subiectului pasiv ( debitorul). Deşi. novaţia prin schimbare de creditor. .există şi un izvor propriu : solidaritatea poate rezulta (şi) din lege (solidaritatea legală .

7 Conform art. acestea trebuie prevăzute în mod expres de lege.4 din Decretul nr. . Toate persoanele fizice pot dobândi drepturile şi obligaţiile recunoscute de actele normative în vigoare. naţionalitatea. capacitatea de folosinţă este recunoscută tuturor persoanelor fizice. Există şi îngrădiri ale capacităţii de folosinţă : . În dreptul comparat se întâlnesc şi situaţii când copilul trebuie să fie şi viabil. gradul de cultură sau originea să aibă vreo înrâurire asupra capacităţii7 .îngrădiri cu caracter de sancţiune . ea este generală şi egală pentru toţi. Legea consacră şi o capacitate de folosinţă anticipată. În ţara noastră. aceasta se deosebeşte de cea a persoanei fizice prin faptul că ea nu este generală şi egală pentru toate persoanele juridice. conform căreia: drepturile copilului sunt recunoscute încă de la data concepţiei cu condiţia ca acesta să se nască viu. 31/1954 19 . nici parţial la capacitatea sa de folosinţă. religia. rasa.îngrădiri care au drept scop ocrotirea unor persoane . persoana fizică nu poate renunţa nici total.Capacitatea de exerciţiu este aptitudinea omului de a-şi exercita drepturile civile şi de a-şi executa obligaţiile civile. eventualele restrângeri şi limitări în acest sens existând numai în cazurile şi condiţiile prevăzute expres de lege. De aceea. fără ca sexul. ci este specială fiecăreia dintre acestea. Tot astfel. deoarece capacitatea de folosinţă este o însuşire esenţială şi inerentă a persoanei fizice. În orice caz. prin încheierea de acte juridice civile. Capacitatea de folosinţă începe la naşterea persoanei şi încetează la moartea acesteia. În ceea ce priveşte capacitatea de folosinţă a persoanei juridice.

Acest scop este determinat pentru precizarea capacităţii sale de folosinţă. exercitarea personală a drepturilor şi obligaţiilor în raporturile juridice este condiţionată şi de ponderea capacităţii de exerciţiu aşa cum am definit-o mai sus. Sancţiunea pentru încălcarea acestui pricipiu este nulitatea absolută. În cazul persoanelor fizice putem deosebi : . persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi (şi obligaţii) ce se încadrează în specificul domeniului său de activitate. îndeplinirea acestor formalităţi legale necesare înfiinţării. formării patrimoniului. Cu alte cuvinte. trebuie să fie capabil să înţeleagă şi să aprecieze consecinţele actelor sale. Recunoaşterea capacităţii de folosinţă nu include întotdeauna. Pentru ca cineva să-şi poate realiza drepturile sau să-şi asume obligaţiile prin actele sale proprii. Se recunoaşte persoanei juridice şi o capacitate de folosinţă anticipată.După cum se ştie. persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei. în principiu. 34 din Decretul nr. unul din elementele constitutive ale persoanei juridice este scopul acesteia. stabilit prin lege. săvârşind personal acte juridice. Astfel. şi posibilitatea persoanelor respective de a-şi exercita drepturile şi obligaţiile prin acte proprii. Capacitatea de folosinţă deplină a persoanei juridice începe. etc .minorul sub 14 ani nu are capacitate de exetciţiu . tocmai spre a permite persoanei juridice să dobândească drepturile şi să-şi exercite obligaţiile pentru a lua fiinţă în mod valabil. Această capacitate anticipată este mărginită la efectuarea operaţiunilor necesare înfiinţării. De aceea. deoarece el îi stabileşte limitele şi îi precizează conţinutul. de la momentul înfiinţării acesteia şi durează până când aceasta încetează a mai exista. 31/1954 20 . 8 Conform art.principiul specialităţii capacităţii de folosinţă. lucru precizat expres de Decretul nr. 31/1954. înainte de momentul înfiinţării acesteia. restrânsă. actul de înfiinţare sau statut 8 . Se conturează astfel ceea ce se denumeşte .

Noi am achiesat la cea deja expusă anterior.cel care a împlinit 18 ani are capacitate de exerciţiu deplină . a autorităţii tutelare. Subiectele dreptului civil.R. sunt actele persoanei juridice însăşi. . cum ar fi contractul de muncă. În mod excepţional cel cu capacitate restrânsă de exerciţiu poate încheia personal şi singur anumite acte juridice. Actele juridice încheiate de aceste organe.L. Persoanele juridice dispun şi ele de capacitate de exerciţiu.. a tutorelui şi. cu precizarea că actele juridice se încheie de către organele de conducere ale acestora.3 din Decretul nr. Ea se dobândeşte odată cu desemnarea organelor de conducere ale persoanei juridice. În literatura de specialitate există o controversă în ceea ce priveşte începutul capacităţii de exerciţiu a persoanei juridice.minorul care se căsătoreşte dobândeşte capacitate de exerciţiu deplină.Drep Civil român-Introducere în dreptul civil . cu condiţia să fi împlinit 16 ani. 394 21 9 .4 din Codul Familiei .8 alin. . prin asemănare. dacă nu se prevede altfel prin lege. 2001. în limitele puterilor ce le-au fost conferite. cu precizarea că numai femeia se poate căsători la 16 sau 15 ani cu dispensă medicală în condiţiile art.. o altă opinie fiind în sensul dobândirii9 capacităţii de exerciţiu de la data dobândirii capacităţii de folosinţă . Cel care are capacitate de exerciţiu restrânsă încheie acte juridice personal dar cu încuviinţarea părinţilor. regulilor mandatului. raporturile dintre persoana juridică şi cei ce alcătuiesc organele sale sunt supuse. uneori. p.minorul între 14 şi 18 ani are capacitate de exerciţiu restrânsă . dispunând singur de sumele pe care le-a dobândit prin munca sa proprie. Cel lipsit de capacitate de exerciţiu încheie acte juridice prin reprezentanţii săi legali. act de înfiinţare sau statut. Eventualele prejudicii cauzate de membrii Gheorghe Beleiu. Pe de altă parte. Editura Şansa S. 31/1954 şi art. Bucureşti. însă.

recunoaştere. dreptul subiectiv civil este posibilitatea recunoscută de legea civilă subiectului activ . Astfel. importanţă. Bineînţeles că principiul specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanei juridice.în aspectele lor generale.reprezentative pentru aspectele teoretice ce se vor analiza.persoană fizică sau juridică . 3. dar şi particulare: definiţie. în capitolul următor. Vom avea în vedere. elementele conţinutului raportului juridic civil. Pentru început ne vom mărgini să reţinem definiţiile dreptului subiectiv civil şi obligaţiei civile. ambele elemente . prin urmare. ocrotire. în limitele dreptului şi moralei. Dreptul subiectiv civil şi obligaţia civilă corelativă constituie. exemple practice . Cunoaşterea acestor elemente implică o analiză atentă şi distinctă a fiecăruia. prin conţinutul acestui raport se înţelege totalitatea drepturilor şi obligaţiilor civile pe care le au părţile lui.CONŢINUTUL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL După cum am arătat la “Structura raportului juridic civil”.în virtutea căreia aceasta poate.organelor de conducere nasc obligaţia reparării pentru însăşi persoana juridică. în sensul că aceasta poate încheia acele acte ce vizează drepturi şi obligaţii ce corespund capacităţii de folosinţă specifice acesteia. clasificare.mai întâi dreptul subiectiv civil şi apoi obligaţia civilă . să aibă o anumită conduită.2. exercitare. cu rezerva regresului ulterior al acesteia împotriva celui vinovat. să pretindă o conduită 22 . imprimă o limitare capacităţii de exerciţiu.

Mai mult. însă diferite ca optică de abordare : definirea prin accentuarea laturii pasive a raportului juridic de obligaţie . prin obiectul raportului juridic înţelegem conduita părţilor. Bucureşti.R. 74 10 23 .corespunzătoare . nediferite însă ca substanţă. conduită care poate consta în a da. Aşa cum vom vedea şi în acest caz. Problema obiectului raportului juridic civil.atât cea activă cât şi cea pasivă.3.10 Aşa cum vom arăta există o serie de formulări regăsite în doctrină. Obligaţia civilă este definită ca fiind îndatorirea subiectului pasiv al raportului juridic civil de a avea o anumită conduită.de la subiectul pasiv. Editura Şansa S. Gheorghe Beleiu. 2001. există o serie de definiţii. Vom detalia aspectele privind bunurile.L. având în vedere importanţa covârşitoare a acestora în viaţa socială şi implicit în problematica juridică. a face ori a nu face ceva şi care.să dea. şi să ceară concursul forţei coercitive. a statului în caz de nevoie.Drep Civil român-Introducere în dreptul civil . Subiectele dreptului civil. nediferind însă ca substanţă. pentru o exactă definire a noţiunii se vor impune delimitări faţă de noţiunea de “conţinut” al raportului juridic civil. OBIECTUL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL Aşa cum am precizat. faţă de noţiunea de “bunuri”..cum este situaţia definiţiei prezentate mai sus . corespunzătoare dreptului subiectiv corelativ. să facă ori să nu facă ceva .sau prin luarea în considerare a ambelor laturi . p. 3. aşa cum o vom detalia a format obiect de controversă. poate fi impusă prin forţa coercitivă a statului. adică acţiunile sau inacţiunile la care sunt îndrituite părţile sau de care sunt ţinute să le respecte. ca obiecte derivate ale raportului juridic civil. la nevoie.

1 NOŢIUNE Aşa cum am precizat.CAPITOLUL II CONŢINUTUL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL 1. prin conţinutul raportului juridic civil se înţelege totalitatea drepturilor subiective şi a obligaţiilor civile pe care le au părţile. 24 .DREPTUL SUBIECTIV CIVIL 1.

1988. ci să fie. Cantacuzino . Bucureşti. 1998. În literatura de specialitate s-au formulat. definiţiile formulate în doctrină diferă mai mult ca formulare nu ca esenţă. p. atunci când ele s-au tradus în acte de voinţă creatoare de raporturi cu alţii.30 Eleonora Roman -Tratat de Drept Civil. prerogativă Matei B. vol.p. În formularea acestora s-a plecat de la împrejurarea că nu există o definiţie legală a acestuia.1967 25 11 12 . aptitudinile şi puterile sale care nu sunt îngrădite. în calitatea lor de subiecte active ale raportului juridic. sprijinite de societate prin organele sale spre a fi aduse la îndeplinire efectele raporturilor create “11. iar oblgaţiile constituie latura pasivă a acestuia.I-partea generală. iar pe de altă parte există unele definiţii pentru anumite drepturi subiective civile. de a pretinde subiectelor pasive să dea ori să facă sau să nu facă ceva (să săvârşească sau să se abţină de la săvârşirea unei acţiuni).Elementele Dreptului Civil . Oricărui drept subiectiv civil îi corespunde o obligaţie civilă corelativă. Într-o altă formulare dreptul subiectiv este “puterea sau prerogativa recunoscută de dreptul obiectiv persoanelor fizice sau persoanelor juridice (denumite titulare ale dreptului). adică nesupărate de alţii sau de societate prin organele sale. Matei Cantacuzino definea dreptul subiectiv ca fiind “ puterea ce o are fiecare individ de a pretinde ca facultăţile.Drepturile subiective constituie latura activă a conţinutului raportului juridic civil. Editura Dacia. folosind la nevoie. sau. să fie nu numai respectate.182 . aparatul de constrângere al statului ” 12. de-a lungul timpului o serie de definiţii ale dreptului subiectiv civil. Oricum. Academicianul Paul Mircea Cosmovici defineşte dreptul subiectiv civil ca fiind “prerogativa pe care o acordă unei persoane dreptul obiectiv. mai exact în limita în care ele nu sunt îngrădite prin lege. Bucureşti. Editura ALL.

de la subiectul pasiv şi să ceară concursul forţei coercitive. sub sancţiunea recunoscută de lege. întrucât nu poate fi vorba decât. dreptul subiectiv civil este “posibilitatea recunoscută de lege civilă subiectului activ . Editura “Şansa”. Bucureşti. în limitele dreptului şi moralei. p. 1989. în caz de nevoie “ 16.Introducere in dreptul civil – Editura ALL. în mod temporar. Într-o altă formulare.persoană fizică ori persoană juridică . În literatura juridică sunt şi autori care au negat existenţa drepturilor subiective. Editura Fundaţiei “Chemarea” Iaşi. statului. direct. Astfel. 1994. 2001.să dea. în acord cu interesul obştesc şi cu normele de convieţuire socială” 14. în scopul valorificării unui interes personal. p. la nevoie. să pretindă o conduită corespunzătoare . fie din situaţii subiective modelate . de a avea un anumit comportament sau de a pretinde o anumită conduită subiectului pasiv”. Bucureşti. Leon Duguit susţinea că noţiunea de drept subiectiv trebuie eliminată.Persoana juridica. de pildă dintr-un contract şi care sunt garantate de dreptul obiectiv.de anumite persoane pentru folosinţa lor. Subiectele Dreptului Civil. apelând. precum şi puterea de a pretinde subiectelor pasive să săvârşească sau să se abţină de la săvârşirea unei acţiuni. legitim şi juridic protejat.garantată prin mijloace juridice.13 Ion Deleanu formulează: “dreptul subiectiv ar putea fi definit ca prerogativă conferită de lege în temeiul căreia titularul dreptului poate sau trebuie să desfăşoare o anumită conduită ori să ceară altora desfăşurarea unei conduite adecvate dreptului său.Persoana fizică.63 Ion Deleanu – Drepturile subiective şi abuzul de drept. Ştefan Răuschi defineşte dreptul subiectiv civil ca fiind “puterea (posibilitatea) sau prerogativa recunoscută de dreptul obiectiv persoanelor fizice sau juridice de a săvârşi anumite acţiuni. să aibă o anumită conduită.49 15 Ştefan Răuschi – Dreptu civil – Partea generala..Introducere în Dreptul Civil. p. născut şi actual. fie de situaţii juridice obiective care decurg din aplicarea normelor de drept într-un caz sau altul. În Paul Mircea Cosmovici. să facă ori să nu facă ceva . la forţa de constrângere a statului” 15 Într-o definiţie exhaustivă şi lapidară în acelaşi timp.74 26 13 14 .în virtutea căreia aceasta poate. Editura Dacia. definiţie pe care o reţinem. 1993. cum sunt cele care rezultă. p 49 16 Gheorghe Beleiu -Dreptul Civil Român .

. 1994.în temeiul acestei posibilităţi (putere. Editura ALL. o anumită conduită (cum este cazul dreptului absolut real ori nepatrimonial). persoană fizică ori persoană juridică. subiectul activ: a) poate avea. să nu facă ceva . Paul Mirce Cosmovici.în funcţie de intensitatea lor sau de gradul de certitudine acordat titularilor drepturi pure şi simple / drepturi afectate de modalităţi . . .cum este cazul dreptului de creanţă .2.63 27 17 . Astfel vom deosebi .drepturi absolute / drepturi relative .drepturi principale / drepturi accesorii. nesocotirii sau încălcării dreptului subiectiv civil). prerogativă sau facultate). prerogativă sau facultate) recunoscută de legea civilă subiectului activ.în funcţie de opozabilitatea lor . însă.în funcţie de natura conţinutului lor . doar câteva criterii mai importante cu consecinţe teoretice şi practice evidente. b) poate pretinde o conduită corespunzătoare subiectului pasiv (să dea. c) poate apela la concursul forţei de constrângere a statului. În cuprinsul definiţiei reţinute de noi identificăm elementele definitorii ale dreptului subiectiv civil : .dreptul subiectiv civil este o posibilitate (putere.ceea ce ne priveşte admitem existenţa drepturilor subiective civile ca expresie a personalităţii umane şi a dreptului nostru la viaţă în societatea în care trăim17 .în funcţie de corelaţia dintre ele . Vom reţine. el însuşi. . p. Bucureşti. în caz de nevoie (în situaţia nerespectării. să facă.ca drept relativ). 1. CLASIFICARE Multitudinea de drepturi subiective civile ar prilejui o sumedenie de clasificări folosind diferite criterii.Introducere în dreptul civil.drepturi patrimoniale / drepturi nepatrimoniale .

Sunt drepturi absolute toate drepturile personale nepatrimoniale . la sănătate. Caracteristicile dreptului relativ sunt: . care va fi obligat să facă tot ceea ce este necesar pentru repunerea dreptului în starea anterioară încălcării. ca subiect activ. În momentul încălcării dreptului absolut. Vom analiza în continuare clasificarea propusă mai sus : Dreptul absolut este acel drept subiectiv civil care produce efecte faţă de toate persoanele fizice şi juridice (erga omnes). în momentul naşterii raportului juridic. dreptul la nume. . fiind cunoscut şi subiectul pasiv. fără de care dreptul nu se poate realiza. Spre exemplu în situaţia primei clasificări precizate mai sus. Totuşi. cărora le revine obligaţia negativă şi universală de a se abţine de la săvârşirea oricăror acte sau fapte de natură să aducă vreo atingere prerogativelor pe care dreptul respectiv le conferă titularului său. cu această din urmă precizare se impune reţinerea unui număr minim de criterii ce nasc câteva clasificări reluate pe larg în cadrul unor instituţii de drept civil.dreptul la viaţă.are cunoscut titularul său. ca subiecţi pasivi neindividualizaţi.dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale. subiectul pasiv se individualizează în persoana autorului atingerii aduse.Sunt autori ce consideră inutilă clasificarea drepturilor subiective civile unor criterii care sunt analizate mai bine în cadrul unor anumite instituţii sau în contextul altor criterii. dreptul la viaţa intimă şi privată . şi toţi ceilalţi participanţi la relaţiile sociale reglementate de lege. se consideră mai corect analizată opozabilitatea lor când distingem drepturile reale de cele de creanţă.şi unele drepturi patrimoniale . 28 . la reputaţie. dreptul de autor. la onoare. presupunând un raport juridic civil stabilit între una sau mai multe persoane determinate. Dreptul subiectiv civil relativ este acela în virtutea căruia titularul poate pretinde subiectului pasiv o conduită determinată. la integritate corporală.

reluăm în aceeaşi structură caracteristicile dreptului subiectiv civil absolut: . În raport cu clasificarea anterioară dreptul patrimonial poate fi absolut (dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale) sau relativ (dreptul de creanţă). În ceea ce priveşte clasificarea drepturilor patrimoniale în drepturi reale şi drepturi de creanţă.îi corespunde obligaţia generală şi negativă de a nu i se aduce atingere..îi corespunde o obligaţie ce are ca obiect: a da. evaluabil în bani. cu excepţia a însuşi titularului dreptului subiectiv civil.jus ad personam . Aceste drepturi sunt de regulă. dacă titularul dreptului nu şi-l exercită într-o anumită perioadă de timp expres prevăzută de lege.este acel drept patrimonial în temeiul 29 .este opozabil tuturor . titularul obligaţiei corelative este nedeterminat. Dreptul de creanţă . Pentru comparaţie.erga omnes . transmisibile în individualitatea lor de la un subiect la altul şi se pot pierde prin scurgerea timpului (sunt prescriptibile). evaluabil în bani. reţinem: Dreptul real . Dreptul patrimonial este dreptul subiectiv civil care are un conţinut economic. fiind intim legat de personalitatea umană.este acel drept patrimonial în virtutea căruia titularul său îşi poate exercita prerogativele asupra unui bun fără concursul altcuiva. a face ori a nu face (ceva ce s-ar fi putut face în lipsa obligaţiei) pe care o are un subiect pasiv determinat . fiind format din totalitatea tuturor celorlalte subiecte de drept civil. .în sensul că tuturor subiectelor de drept civil le revine obligaţia de a nu-l încălca.este opozabil numai subiectului pasiv determinat. . Dreptul personal nepatrimonial este dreptul subiectiv care nu are un conţinut economic.are cunoscut numai titularul său.jus in re .

remarcăm că acesta este un drept absolut.drepturile reale sunt limitate. în cazul dreptului de creanţă sunt determinaţi ambii subiecţi cel activ (creditorul) şi cel pasiv (debitorul) . .căruia subiectul activ. de non-facere.ambele sunt patrimoniale . dreptului real îi corespunde o obligaţie generală şi negativă. netransmiţându-se prin moştenire. exercitându-se numai personal (nu şi prin reprezentare). poate pretinde subiectului pasiv. 30 . dar a nu face ceva înseamnă în acest caz obligaţia debitorului de a nu face ceva ce ar fi putut face dacă nu s-ar fi obligat la abstenţiune. nefăcând parte din patrimoniul persoanei. să dea. iar prerogativa preferinţei constă în posibilitatea titularului dreptului real de a-şi realiza dreptul său cu întâietate sau preferinţă . numit creditor. iar nu şi dreptul de creanţă.numai dreptul real este însoţit de prerogativa urmăririi şi de cea a preferinţei. pe când. numit debitor. Se impune o scurtă comparaţie între cele două categorii de drepturi: Asemănări : . . pe când dreptului de creanţă îi corespunde o obligaţie al cărui obiect poate fi: a face (aut facere). fiind nedeterminat. să facă sau să nu facă ceva. . opozabil erga-omnes. . nefiind cesibil către alte persoane prin acte juridice. Revenind la dreptul personal nepatrimonial.sub aspectele obligaţiei civile corelative. Prerogativa urmăririi constă în posibilitatea titularului dreptului real de a urmări bunul în mâinile oricui s-ar găsi.ambele au cunoscute titularii lor ca subiecte active. pe când drepturile de creanţă sunt nelimitate . a nu face (aut non facere) sau a da (aut dare). dreptul la acţiune privind valorificarea sa în justiţie fiind imprescriptibil (cu excepţia cazurilor expres prevăzute de lege). Deosebiri : .în cazul dreptului real nu este cunoscut subiectul pasiv.

b) persoana juridică: dreptul la denumire. Drepturile reale. . din dreptul de inventator decurge dreptul de recompensă. administrative. dreptul la sediu. Este accesoriu acel drept subiectiv civil a 31 .Din categoria drepturilor personale nepatrimoniale fac parte : . pentru care se acordă reparaţii social-morale (prin aplicarea unor sancţiuni disciplinare. soarta sa nedepinzând de vreun alt drept. dreptul la o stare civilă. cel mai adesea numai un prejudiciu moral. în principiu. În aceste cazuri prerogativele patrimoniale urmează regimul drepturilor patrimoniale. dreptul la sănătate. penale). dreptul la onoare. drepturile nepatrimoniale sunt drepturi principale. încălcarea drepturilor personale nepatrimoniale. deoarece ea nu atrage întodeauna o pagubă materială.dreptul de autor dă naştere unui drept de remuneraţie. Fiind legate de individualitatea persoanei.drepturi care privesc integritatea fizică şi morală şi existenţa persoanei: dreptul la viaţă. unei obligaţii de reparaţie patrimonială. la rândul lor se clasifică în drepturi reale principale şi drepturi reale accesorii. nu dă naştere. titularul putând renunţa la ele. artistică ori ştiinţifică şi din invenţie. Un asemenea drept este cel de a fi recunoscut ca autor al operei ori invenţiei (numit “ dreptul la paternitatea operei sau invenţiei “). astfel : a) persoana fizică: dreptul la nume.drepturi care privesc latura personal-nepatrimonială a drepturilor de creaţie intelectuală ce izvorăsc din opera literară. Este principal acel drept subiectiv civil care are o existenţă de sine stătătoare.drepturi care privesc atributele de identificare ale persoanei. De exemplu . . Uneori drepturile personale nepatrimoniale pot fi legate şi de drepturi patrimoniale. fiind astfel transmisibile. ci. dreptul la domiciliu şi reşedinţă. Principial. etc. fără ca dreptul nepatrimonial care le-a generat să dispară. dreptul la pseudonim. cinste ori reputaţie. dreptul la demnitatea umană .

existenţa lui valabilă.dreptul de proprietate privată . 77 32 . Deci naşterea. Drepturile reale principale sunt limitate ca număr şi anume: proprietate publică . Persoana juridică Editura Fundatiei ". Persoana juridică Editura. Iaşi. cu rol de drept principal.dreptul de uz . precum şi stingerea depind de existenţa valabilă a dreptului principal19. Persoana fizică. în faţa instanţelor s-au ridicat probleme interesante. în sensul că soarta dreptului accesoriu este determinată de cea a dreptului principal. titularul poate pretinde altui sau altor persoane o anumită conduită sau să desfăşoare el însuşi o anumită conduită. care dă naştere în mod direct unui drept la acţiune şi în puterea căruia. dreptul de superficie . 1993. astfel încât naşterea. Persoana fizică. 18 Ştefan Răuschi .53 19 Ştefan Răuschi . .Drept Civil -partea generală. sub protecţia legii18. p.cărui soartă juridică depinde de existenţa unui alt drept subiectiv civil.dreptul de abitaţie . Această clasificare îşi are rezonanţa în adagiul accesorium sequitur principale.Drept Civil -partea generală. valabilitatea şi stingerea unui drept principal nu sunt condiţionate de existenţa valabilă a unui alt drept. dreptul de Referitor la materia drepturilor reale principale. Fundaţiei “Chemarea “ Iaşi. . p. dreptul de servitute . . . Dreptul real principal este un drept subiectiv de sine stătător.dreptul de uzufruct . Dreptul real accesoriu este dreptul subiectiv care nu are o existenţă de sine stătătoare. în sensul că el există pe lângă un alt drept principal. 1993.

fie o acţiune reală (confesorie). la alegere. a mai precizat că pârâţii au interzis accesul persoanelor care o îngrijau sau o vizitau. reclamanta urmând să restituie pârâţilor preţul de 100. a admis.cumpărare. încheiat în formă autentică la 10 martie 1984. prin care vânzătoarea şi-a rezervat dreptul de a locui pe tot restul vieţii într-una din camere cât şi de a folosi bucătăria imobilului 33 . pentru a reintra în spaţiul locativ a cărui folosinţă şi-a rezervato. a chemat în judecată pe pârâţii M.Astfel: 1) Nerespectarea de către cumpărători a clauzei prin care s-a constituit în favoarea vânzătoarei un drept real imobiliar de abitaţie chiar în cazul în care culpa acestora ar fi dovedită. între reclamantă şi pârâţi s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare. încorporat în contractul încheiat în formă autentică.Gh. nu justifică soluţia de rezoluţiune a contractului de vânzarecumpărare. în parte acţiunea reclamantei şi a anulat contractul de vânzarecumpărare intervenit între părţi. vânzătoarea are la dispoziţie. de asemenea. fără consimţământul reclamantei. pârâţii s-au extins în tot imobilul interzicându-i folosirea spaţiului de proprietate. fiind nevoită să se mute la fiul său din Târgovişte. 1552 din 17 septembrie 1991. şi M. cu acces la bucătărie şi cămară însă.S. fie o acţiune personală fundată pe actul juridic care constituie titlul abitaţiei. Judecătoria Târgovişte.C. cât şi a fructelor rezultate de pe teren pe ultimii trei ani. În vederea valorificării dreptului său derivând din actul juridic cu caracter constitutiv. 1767 din 29 septembrie 1992) S. care îndeplineşte pentru titularul unui drept de abitaţie acelaşi rol pe care îl are acţiunea în revendicare pentru proprietar. reclamanta a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâţii şi-a rezervat dreptul de a locui în camera de la mijloc a casei. . În motivarea soluţiei s-a reţinut că. ( Decizia Secţiei civile nr.000 lei plătit la data cumpărării imobilului.I. prin sentinţa civilă nr. solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea contactului de vânzare. cât şi să se restituie cotravaloarea folosinţei imobilului şi a bunurilor personale însuşite de pârâţi. În motivarea acţiunii.

tribunalul judeţean a menţinut soluţia dar a substituit motivarea. În conformitate cu prevederile art. astfel că.înstrăinat. în momentul în care pârâţii au interzis accesul reclamantei la încăperea a cărei folosinţă şi-a rezervat-o. pentru motivele ce se vor arăta în continuare. Recursurile declarate de reclamanta S. împotriva hotărârilor pronunţate în cauză s-a declarat recurs extraordinar de procurorul general pe motiv că sunt vădit netemeinice şi esenţial nelegale. care au alungat-o din casă pe vânzătoare. Constatând că prima instanţă a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare pentru cauze ulterioare şi nu concomitente momentului încheierii convenţiei.D.19 din Legea nr. aceasta din urmă este îndreptăţită să solicite rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în formă autentică la 10 martie 1984. 329 din Codul de procedură civilă.I. şi M.Gh. clauză care. Recursul extraordinar este întemeiat.C. 77 din 29 ianuarie 1992. aşa după cum rezultă din probele administrate. dar că din iulie 1990. şi pârâţii M. prin decizia nr. soluţia primei instanţe este justă întrucât din probele administrate rezultă că pârâţii cumpărători nu au respectat clauza potrivit căreia vânzătoarea are dreptul de a locui pe toată durata vieţii într-una din camerele casei cu acces la bucătărie şi cămară. vânzătoarea şi-a părăsit fără justificare locuinţa şi s-a mutat la fiul său. În motivarea recursului extraordinar s-a susţinut că instanţele au făcut o incompletă analiză a probelor dosarului omiţând să analizeze declaraţiile unor martori din care rezultă că timp de mai mulţi ani pârâţii au fost în bune relaţii cu reclamanta căreia i-au asigurat normala folosinţă a spaţiului locativ pe care şi l-a rezervat. sub influenţa unor rude. S-a arătat că. de Tribunalul judeţean Dîmboviţa. împotriva sentinţei au fost respinse. Prin acţiune reclamanta a solicitat rezoluţiunea contractului de vânzare- 34 . 60/1968 şi ale art. problema prescripţiei nu se pune deoarece dreptul la acţiune s-a născut abia în iulie 1990. nu a fost respectată de cumpărători. S-a mai menţionat că.

dar a pretins că aceştia o împiedică să locuiască în încăperea a cărei folosinţă şi-a rezervat-o.cumpărare pe motiv că pârâţii cumpărători nu şi-au îndeplinit obligaţiile pe care şi leau asumat. nu justifică soluţia instanţelor care au dispus rezoluţionarea contractului de vânzarecumpărare. să caseze hotărârile atacate şi să trimită pricina pentru rejudecare la Judecătoria Găeşti. Din examinarea contractului de vânzare-cumpărare. fie o acţiune personală fundată pe actul juridic care constituie titlul abitaţiei. act translativ. convenţia prin care părţile au constituit un drept de abitaţie viageră asupra unei camere care este “titlul abitaţiei” prin “voinţa omului” ca act constitutiv. Reclamanta nu a negat că pârâţii au plătit preţul convenit şi că au luat bunul cumpărat în primire şi că deci şi-au satisfăcut obligaţiile asumate în calitate de cumpărători. că reclamanta nu avea posibilitatea să solicite rezoluţiunea actului translativ de proprietate deoarece pârâţii cumpărători şi-au executat obligaţiile asumate prin contractul de vânzare-cumpărare. încorporate în acelaşi înscris şi anume. curtea urmează să admită recursul extraordinar. 35 . chiar în cazul în care culpa cumpărătorilor ar fi dovedită. Cum instanţele nu au clarificat obiectul cererii reclamantei şi au soluţionat pricina în afara cadrului legal arătat. la alegere pentru a reintra în spaţiul locativ a cărui folosinţă şi-a rezervat-o. având ca obiect proprietatea asupra casei şi celorlalte construcţii şi preţul. încorporat în contractul încheiat în formă autentică. reclamanta are la dispoziţie. Rezultă. Nerespectarea de către pârâţi a celui de-al doilea act juridic cuprins în contractul încheiat prin care s-a constituit în favoarea reclamantei un drept real imobiliar de abitaţie. două acte juridice distincte. pe de o parte. contractul de vânzare-cumpărare. deci. În vederea valorificării dreptului său derivând din actul juridic cu caracter constitutiv. pe de altă parte. care îndeplineşte pentru titularul unui drept de abitaţie acelaşi rol pe care îl are acţiunea în revendicare pentru proprietar. se constată că acesta cuprinde în fond. fie o acţiune reală (confesorie). iar.

M.ci şi cazurile în care ieşirea ar prezenta inconveniente grave sau ar fi periculoasă. prin care a fost casată sentinţa. şi Statul Român prin Primăria Judeţului Vâlcea pentru ca pârâţii persoane fizice să fie obligaţi să le permită trecerea pe terenul ce constituie cale publică. ori de câte ori are ieşire la calea publică pe un drum care în anumite împrejurări este impracticabil dar care poate deveni practicabil cu oarecare cheltuieli. şi C..V. a Tribunalului Judeţean Vâlcea. Incovenientele sau greutăţile pe care le-ar prezenta trecerea la calea publică rămân la aprecierea instanţei. 43 din 14 ianuarie 1991. În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că au folosit drept cale de acces de la proprietatea lor la o uliţă paralelă cu şoseaua. prin decizia civilă nr. Recursul declarat de reclamanţi împotriva acestei hotărâri a fost admis.. în primăvara anului 1990.2275 din 23 octombrie 1991) C. să desfiinţeze gardul şi să defrişeze pomii fructiferi plantaţi pe acest traseu. care trebuie să se întemeieze pe o cunoaştere temeinică a situaţiei de fapt. în porţiunea de la curtea reclamanţilor la drumul naţional. textul menţionat nu-şi găseşte aplicarea. a fost respinsă acţiunea ca nefondată. A.4576 din 8 octombrie 1990. A.prin aceasta avându-se în vedere nu numai imposibilitatea absolută de a ieşi la calea publică .D. ( Decizia Secţiei civile nr.2) Prin loc înfundat.F. pe care pârâţii au ocupat-o abuziv. Prin sentinţa civilă nr.. 36 . au chemat în judecată pe A. prin decizia civilă nr. cu reţinerea cauzei spre rejudecare. Dimpotrivă. 437 din 25 martie 1991. au împrejmuit-o cu gard. acelaşi tribunal. Rejudecând cauza. Gh. a admis acţiunea şi a stabilit servitutea de trecere în favoarea reclamanţilor în varianta a II a raportului de expertiză tehnică. al cărui proprietar poate reclama o trecere pe locul vecinului. se înţelege acel loc care nu are nici o ieşire la calea publică . Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

fără a întocmi schiţa acesteia şi a indica eventuale posibilităţi de reducere a înclinaţiei şi costul unor atari amenajări.V. procurorul general a solicitat casarea lor şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond. Dimpotrivă. pentru a se administra probe noi spre a se stabili fără dubiu dacă proprietatea reclamanţilor are sau nu ieşire la calea publică. În speţă. Recursul extraordinar fiind întemeiat. dar că acest acces este greoi. deci peste normativul tehnic normal ce prevede o pantă de 80. deci. ce este specifică şi celorlalte curţi limitrofe. Inconvenientele sau greutăţile pe care le-ar prezenta trecerea la calea publică rămân la aprecierea instanţei. 37 . Expertul a indicat această înclinaţie a pantei de acces de 15 0. Se are în vedere imposibilitatea absolută de a ieşi la calea publică.Considerând vădit netemeinice şi esenţial nelegale toate hotărârile pronunţate în cauză. şi schiţa anexă că reclamanţii au acces de la terenul lor spre calea publică. S-a constatat. care trebuie să se întemeieze pe o cunoaştere temeinică a situaţiei de fapt. rezultă din raportul de expertiză făcut de ing. prin recursul extraordinar de faţă. textul menţionat nu-şi găseşte aplicarea. 616 şi următoarele din Codul Civil prin loc înfundat se înţelege acel loc care nu are nici o ieşire la calea publică. Cum şi alţi proprietari de terenuri folosesc această cale de acces este de examinat temeinicia acţiunii şi în raport de această situaţie se va aprecia comparativ dezavantajele ce ar fi create celeilalte părţi prin recunoaşterea servituţii de trecere. numai că se remarcă lipsa de vizibilitate la drumul public. precum şi cazurile în care ieşirea la calea publică ar prezenta inconveniente grave sau ar fi periculoasă. cu diferenţă de nivel de 150. va fi admis în sensul celor ce urmează: Potrivit art. ori de câte ori locul are ieşire la calea publică pe drum un care în anumite împrejurări este impracticabil. dar care poate deveni practicabil cu oarecare cheltuieli. că reclamanţii au ieşire la calea publică. printr-o poartă secundară. I.

conservarea acestuia).Din modificarea acţiunii şi răspunsul pârâţilor la interogatoriu rezultă că pe terenul pârâţilor sunt plantaţi pomi fructiferi. cu preferinţă. 38 . recursul extraordinar de faţă urmează a fi admis. . Aceasta impune a se constata şi evalua eventuala pagubă produsă proprietarilor terenului aservit prin defrişarea terenului în cazul confirmării punctului de vedere al reclamanţilor. . Cazuri de ipotecă legală găsim în: Legea 22/1969 . până când deponentul îşi va plăti cheltuielile făcute cu păstrarea. Drepturile reale accesorii constituite prin lege sau contract sunt următoarele: . . Ordonanţa Guvernului nr.privilegiile : sunt cauze legale de preferinţă în virtutea cărora. Faţă de cele arătate. fie să reţină lucrul cu aprobarea justiţiei. până ce debitorul nu îi plăteşte tot ceea ce îi datorează în legătură cu acel bun (ex: are drept de retenţie depozitorul asupra lucrului depozitat. fie să se despăgubească din preţul obţinut pe el. cu preferinţă şi indiferent în mâna cui s-ar afla acest bun în momentul executării.dreptul de retenţie : este dreptul creditorului de a refuza să restituie un bun al debitorului aflat în detenţia sa. dată fiind calitatea creanţei. Ipoteca poate fi legală sau convenţională. a se casa hotărârile atacate şi a se trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond. în virtutea căruia creditorul poate. creditorii pot obţine plata datoriei.dreptul de gaj : care constă în dreptul recunoscut de debitor creditorului asupra unui lucru mobil. în cazul în care debitorul nu şi-a executat de bună voie obligaţia.privind constituirea de garanţii de către gestionari. cu preferinţă faţă de alţi creditori.dreptul de ipotecă : care constă în garanţia oferită creditorului(ipoteca) ce se va despăgubi din valoarea unui imobil.11/1996 privind executarea creanţelor bugetare. chiar înaintea creditorilor ipotecari.

Referitor la raporturile locative. folosit de noi deosebim drepturi subiective civile pure şi simple şi drepturi subiective civile afectate de modalităţi. Editura Ştiinţifică. instanţa are datoria. toate aspectele legate de restituirea bunului. ca un drept real de garanţie atunci când există o datorie în legătură cu bunul a cărui restituire se cere. deci. reglementat expres de dispoziţiile Codului Civil pentru unele raporturi juridice. art. care deţine un bun mobil sau imobil al altcuiva poate să reţină acel bun şi.20 Conform ultimului criteriu de clasificare. Dreptul de retenţie poate fi invocat pe cale de excepţie de către deţinătorul bunului.Spre deosebire de celelalte garanţii reale. orice persoană. 20 Drăghici Pompil . În ceea ce priveşte drepturile reale accesorii dorim să expunem o speţă interesantă ridicată în faţa instanţei la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. o aplicaţie a excepţiei de neexecutare a contractului. în mod expres. să refuze restituirea până ce i se plăteşte datoria legată de bunul respectiv.1444 din Codul Civil precizează: “locatarii nu pot fi daţi afară mai înainte de a fi dezdăunaţiţi de către locator…”. Astfel. ci poate fi exercitat atâta timp cât bunul nu a fost predat. deoarece nu conferă şi dreptul de a urmări bunul. 2 din Codul de procedură civilă. Dreptul de retenţie. are o aplicare mai largă.Drept civil. în temeiul art. Mai mult. dreptul de retenţie este o garanţie reală pur pasivă.130. fiind recunoscut oricărui deţinător al unui bun. alin. să pună în discuţia părţilor. Bucureşti. p. constituind un mijloc de apărare al celui chemat în judecată pentru restituirea unui bun. pentru ca deţinătorul să fie pus în situaţia de a-şi face toate apărările inclusiv de a cere acordarea dreptului de retenţie. 1999.84 39 .

Pentru realizarea creanţelor stabilite în favoarea sa prin hotărârea de partaj. şi a fost trimisă de către Curtea Supremă de Justiţie.a solicitat vânzarea la licitaţie publică a apartamentului.M.C. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis acţiunea şi a dispus evacuarea pârâţilor pentru lipsa titlului locativ.2907 din 13 noiembrie 1989).D. obligându-i la plata cheltuielilor de judecată.(Decizia Secţiei civile nr. Recursul declarat de pârîţi a fost respins de Tribunalul Municipiului Bucureşti .000.897 din 12 martie 1991. susţinând că pârâţii în prezent nu au nici un titlu legal pentru deţinerea acestui apartament.2. a chemat în judecată pe S. prin decizia nr.spre rejudecare. cauza fiind trimisă pentru 40 . la preţul de 134.M. prin sentinţa civilă nr. procurorul general a declarat recurs extraordinar şi a cerut modificarea acestora în sensul respingerii acţiunii de evacuare. S.lei.şi S. Urmare a procedurii executorii silite. şi pe S.1595 din 22 octombrie 1991.5. au ocupat apartamentul adjudecat.Secţia civilă .D.C. Bucureşti.N.116 în str.127.cu ocazia împărţirii bunurilor comune dobândite împreună cu Gh.Secţia a III civilă. În baza acestor hotărâri. 2018 din 2 noiembrie 1992) M. bl.C. Sectorul 1. et.Turda.N. apartamentul a fost adjudecat de soţii S.C. sc.prin decizia nr. de către Tribunalul Municipiului Bucureşti-Secţia a-IV-a civilă (decizia nr. pentru a se dispune evacuarea lor din apartamentul nr. 2135 din 7 noiembrie 1990. Gh. întrucât ordonanţa de adjudecare în baza căreia au ocupat locuinţa a fost desfiinţată de Curtea Supremă de Justiţie Prin sentinţa civilă nr.N. întrucât cauza în care s-a dat ordonanţa de adjudecare în favoarea pârâţilor nu este definitiv soluţionată. Considerând că hotărârile enunţate sunt vădit netemeinice şi esenţial nelegale. 4196 din 28 august 1989 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti confirmată prin respingerea recursului debitoarei. Examinând cauza în raport de actele dosarului ce constată următoarele: Apartamentul din litigiu a fost atribuit reclamantei M. nr. şi S. Hotărârile menţionate au fost însă casate de Curtea Supremă de Justiţie .

de necontestat existenţa unei datorii în legătură cu apartamentul din care li s-a cerut evacuarea. constituind un mijloc de apărare al celui chemat în judecată pentru restituirea unui bun. 2 din Codul de procedură civilă. Dreptul de retenţie. Împrejurarea că dosarul având ca obiect executarea silită prin vânzare la licitaţie publică a apartamentului în litigiu se află în rejudecare nu justifică. În aceste condiţii. Dar. p. Orice persoană care deţine un bun mobil sau imobil al altcuiva poate să reţină acel bun şi. toate aspectele legate de restituirea bunului. 2000. hotărârile sunt greşite cu privire la un alt aspect. respingerea cererii de evacuare formulată de M. instanţa are datoria. art. proprietar al apartamentului deoarece titlul legal al pârâţilor pentru deţinerea acestui apartament a fost desfiinţat. propunerea din recursul extraordinar în sensul de a fi modificate hotărârile şi respinsă acţiunea în evacuare nu poate fi primită. reglementat expres de dispoziţiile Codului Civil pentru unele raporturi juridice. În speţă pârâţii au plătit la adjudecarea imobilului preţul apartamentului fiind. deci. Mai mult.127 41 21 . prin ea însăşi. Referitor la raporturile locative. Dreptul de retenţie poate fi invocat pe cale de excepţie de către deţinătorul bunului.rejudecare cu îndrumarea de a fi respectate cerinţele legale referitoare la vânzarea prin licitaţie publică.Probleme Speciale de drept civil. să pună în discuţia părţilor. 130 alin. are o aplicare mai largă. Cornel Turianu . să refuze restituirea. pentru ca deţinătorul să fie pus în situaţia de a-şi face toate apărările.M. inclusiv de a cere acordarea dreptului de retenţie. iar dobândirea proprietăţii printr-o nouă ordonanţă de adjudecare este incertă. atunci când există o datorie în legătură cu bunul a cărui restituire se cere21. Editura Fundaţiei “România de mâine”. în mod expres. fiind recunoscut oricărui deţinător al unui bun. ca un drept real de garanţie.1444 din Codul Civil precizează: “ locatarii nu pot fi daţi afară mai înainte de a fi dezdăunaţi de către locator…”. în temeiul art. până ce i se plăteşte datoria legată de bunul respectiv.

apărare pe care instanţa de recurs a înlăturat-o menţionând posibilitatea unui litigiu distinct pentru recuperarea. de către pârâţi. nu i-a îndrumat asupra drepturilor pe care le pot invoca. fiind necesar ca apărările pârâţilor referitoare la deţinerea apartamentului să fie analizate în litigiul având ca obiect evacuarea lor. printr-un “dar manual”. în temeiul art. deoarece nu este afectat de vreo modalitate. dreptul de proprietate dobândit de donator. până la care este amânată începerea ori stingerea exerciţiului drepturilor subiective civile şi a obligaţiilor corelative. spre exemplu. pct. Vom analiza pe scurt cele trei modalităţi. lit. Modalităţile actului juridic civil sunt: termenul. Dreptul pur şi simplu . certă ori incertă. în consecinţă este afectat de modalitate acel drept subiectiv civil care este însoţit de o împrejurare viitoare care se subsumează acestor modalităţi.b din Codul de procedură civilă. Un asemenea drept poate fi exercitat de îndată după naşterea lui. necondiţionat.2.130 din Codul de procedură civilă. sens în care urmează să fie admis recursul extraordinar. a sumelor plătite de ei pentru şi în legătură cu apartamentul în discuţie. hotărârile instanţelor sunt greşite. pârâţii s-au referit expres la acordarea dreptului de retenţie. impunându-se casarea lor şi rejudecarea cauzei pentru examinarea tuturor apărărilor pârâţilor. O asemenea concluzie aceste este eronată. în mod definitiv şi irevocabil. Declarând recurs împotriva sentinţei. 42 . Termenul este acel eveniment viitor şi sigur ca realizare. Aceste drepturi constituie regula. condiţia şi sarcina şi.este acela care conferă titularului o completă putere şi siguranţă. dar instanţa. Este afectat de modalităţi acel drept subiectiv civil a cărui existenţă ori exercitare depinde de o împrejurare viitoare. el producându-şi efectele din momentul naşterii. ignorând obligaţia stabilită de art.312. Este un asemenea drept.Totodată au precizat că au adus îmbunătăţiri apartamentului. În condiţii.

atunci când realizarea ei depinde în exclusivitate de hazard.când este acordat de instanţă. În ceea ce priveşte efectele termenului. fiind retroactivă. mixtă . În ceea ce priveşte efectele condiţiei. reţinem că aceasta afectează însăşi existenţa drepturilor subiective civile şi a obligaţiilor civile corelative. Termenul poate fi stabilit în favoarea debitorului.când este stabilit prin act civil unilateral sau bilateral. potestativă .când este stabilit prin lege şi judiciar . Prin condiţie se înţelege acel eveniment viitor şi nesigur ca realizare de care depinde existenţa dreptului subiectiv civil şi a obligaţiei corelative.atunci când realizarea condiţiei depinde exclusiv de voinţa uneia din părţi (condiţie pur potestativă) sau când realizarea ei depinde de voinţa uneia din părţi şi de un fapt exterior ori de voinţa unei persoane nedeterminate (condiţie potestativă simplă). Termenul poate fi voluntar . Condiţia poate fi suspensivă . în favoarea creditorului sau în favoarea amândurora.atunci când realizarea ei depinde de voinţa uneia din părţi şi de aceea a unei alte persoane determinate.când împlinirea sa este cunoscută (ca dată) şi incert .atunci când de ea depinde naşterea drepturilor subiective civile şi a obligaţiilor corelative şi rezolutorie . 43 .Termenul poate fi suspensiv. atunci când amână stingerea exerciţiului dreptului subiectiv civil şi executării obligaţiei civile corelative.atunci când de realizarea ei depinde desfiinţarea drepturilor subiective civile şi a obligaţiilor corelative. atunci când amână începutul exerciţiului dreptului subiectiv civil şi executării obligaţiei corelative. deşi împlinirea lui este sigură. Termenul poate fi extinctiv. este de remarcat că acesta afectează doar executarea actului. legal . Condiţia poate fi cauzală .când împlinirea sa nu este cunoscută ca dată calendaristică. iar nu şi existenţa sa. Termenul poate fi şi cert .

a face sau a nu face ceva impusă de dispunător gratificatului în actele cu titlu patrit-liberalităţi.1. generală a acestora şi o recunoaştere specială. ca şi Gheorghe Beleiu .31/1954 realizează recunoaşterea drepturilor subiective civile în general.Sarcina. RECUNOAŞTEREA. pentru persoanele fizice în art. potrivit legii şi regulilor de convieţuire…”.3. conform unor alte opinii la care achiesăm. ci doar eficacitatea acestuia. în acord cu interesul obştesc. 22 44 . respectiv revocarea actului ca sancţiune tipică în această materie22. Editura Şansa S. materiale şi culturale. ci simple elemente ale capacităţii de folosinţă.1.L. întreprinderile şi organizaţiile economice de stat sau cooperatiste. orice organizaţii obşteşti. pag. organizaţiile….R.79. prevede: “Drepturile civile ale persoanelor fizice sunt recunoscute în scopul de a satisface interesele personale. Art. o parte a literaturii juridice desemnează cu sintagmele “drept eventual” ori “drept viitor” reprezintă. Sarcina nu afectează valabilitatea actului juridic civil în caz de neexecutare. OCROTIREA ŞI EXERCITAREA DREPTURILOR SUBIECTIVE CIVILE. Ceea ce. Subiectele Dreptului Civil. mai exact ineficacitatea lui. 1. nu drepturi subiective civile concrete. ABUZUL DE DREPT Privitor la recunoaşterea drepturilor subiective civile reţinem că există o recunoaştere globală. Bucureşti-2001.2 prevede: “Drepturile civile pe care le au ca persoane juridice. Decretul nr.Dreptul Civil Român -Introducere în Dreptul Civil. iar pentru persoanele juridice în art. ca modalitate este acea obligaţie de a da.2 al aceluiaşi act normativ. Art. precum şi organele de stat şi celelalte instituţii de stat.

locaţiunea.Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice ale omului şi Convenţia Internaţională privind Drepturile Copilului. mandatul.nume şi domiciliu. denumire şi sediu. Menţionăm. Dincolo de formularea tehnico-juridică inadecvată. reputaţie. prin dezvoltarea puterii economice a ţării”. uzufruct. de inventator. recunosc de asemenea. împrumutul. în acest ultim caz. artistice ori literare. drepturile personale nepatrimoniale: la onoare.Decretul nr. în Cartea a-II-a “Despre bunuri şi despre deosebitele modificări ale proprietăţii” sunt reglementate drepturi reale principale (proprietate. servitute abitaţie). În ceea ce priveşte recunoaşterea specială a drepturilor subiective civile.Codul Civil recunoaşte majoritatea drepturilor patrimoniale (reale şi de creanţă). jocul şi prinsoarea. vom identifica o serie de izvoare de drept civil. uz. superficie. sunt reglementate drepturile de creanţă (inclusiv garantarea acestora) prin stabilirea regulilor în materia succesiunilor (legală şi testamentară) şi cea a contractelor civile (vinderea. depozitul. Astfel. . multe drepturi subiective civile pentru persoana fizică.31/1954 reglementează: atributele de identificare . . astfel: . prin prisma unor categorii sau specii de asemenea drepturi. schimbul.societăţile de colaborare economică sunt recunoscute în scopul de a asigura creşterea neîncetată a bunăstării materiale şi a nivelului cultural al oamenilor muncii. prin chiar reglementarea lor (naştere conţinut încetare). comodatul. starea civilă. de ocrotire şi recunoaştere a drepturilor civile unei persoane juridice. iar în Cartea a-III-a “Despre diferitele moduri prin care se dobândeşte proprietatea” . pentru persoana fizică. pentru persoana juridică. de autor al unei opere ştiinţifice. renta viageră). 45 . se păstrează ideea. societatea.

reglementat. Menţionăm că Decretul nr. artistice ori literare. limbă. culoare. anumite drepturi fundamentale ale cetăţeanului român care.. însă. potrivit art. Cadrul legal special stabilit de Decretul nr. la denumire. legea trebuie să interzică orice discriminare şi să garanteze tuturor persoanelor o ocrotire egală şi eficace contra oricărei discriminări. mijlocul juridic de ocrotire a drepturilor subiective civile îl constituie procesul civil. opinie politică sau orice altă opinie. titularul său poate chema în judecată civilă persoana răspunzătoare de ştirbirea dreptului. de către Codul de procedură civilă. va putea fi pusă în executare silită ajungându-se astfel. Iar. cel care a suferit o atingere a unor asemenea drepturi va putea cere instanţei să oblige pe 46 . În cazul încălcării unui drept subiectiv civil. în dreptul personal nepatrimonial de autor al unei opere ştiinţifice. potrivit art. religie. 31/1954: “Drepturile sunt ocrotite de lege”. potrivit art. naştere sau întemeiată pe orice altă împrejurare”. 31/1954 în Capitolul III -“Ocrotirea drepturilor personale nepatrimoniale”. la onoare. Instanţa competentă. legal investită cu soluţionarea pricinii civile va da o hotărâre judecătorească care. 54: “ Persoana care a suferit o atingere în dreptul său la nume ori la pseudonim. de inventator sau în orice alt drept personal nepatrimonial va putea cere instanţei judecătoreşti încetare săvârşirii faptei care aduce atingere drepturilor mai sus arătate.Capitolul -III “Ocrotirea drepturilor personale nepatrimoniale”. la reputaţie. având putere de lucru judecat. origine naţională sau socială. în principal. sunt drepturi subiective civile. Totodată. în mod obişnuit.Constituţia consacră. Astfel. sex.1 din Decretul nr. dreptul la ocrotire egală din partea legii. 31/1954 conţine un întreg capitol . în special de rasă. în general şi a dreptului subiectiv civil încălcat.3. alin. Astfel. Deci. la restabilirea ordinii de drept. în special. Trebuie să punctăm două aspecte: 1. de asemenea. avere. În această privinţă. fără discriminare. după ce va rămâne definitivă. 26 din acelaşi act normativ: “Toate persoanele sunt egale în faţa legii şi au.

55: “Dacă autorul faptei săvârşite fără drept nu îndeplineşte. 54”. printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege. pentru anularea actului. În acest sens. dacă se consideră vătămată în drepturile sale. potrivit art. Bucureşti. recunoscute de lege. spre a ajunge la restabilirea dreptului atins”. se poate adresa instanţei competente.1. În ceea ce priveşte exercitarea drepturilor subiective civile este firesc ca aceasta să se facă conform unor principii care să asigure o ordine de drept reală. fiind lăsată la latitudinea titularului.56 dispune: “Drepturile personale nepatrimoniale sunt ocrotite şi după moarte.23 În dreptul civil. 728-729 47 .1 din lege: “ Orice persoană fizică sau juridică. art. în termenul stabilit prin hotărâre. precum am văzut. care ar consacra un anumit drept subiectiv civil şi ar prevedea şi particularităţile protecţiei sale juridice. Cadrul legal special instituit prin Legea nr. În fine.Drept civil. evitând ceea ce se numeşte abuz de drept. care este posibilitatea materializată. dreptul subiectiv civil. recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată”. potrivit art. 1970. acest 23 Constantin Sătescu .autorul faptei săvârşite fără drept să îndeplinească orice măsuri socotite necesare de către instanţă. socotită de la data expirării termenului de mai sus. În dreptul procesual civil. p. Desigur. faptele destinate să restabilească dreptul atins. De asemenea. în ceea ce priveşte ocrotirea drepturilor subiective civile trebuie să avem în vedere şi alte acte normative. Astfel. a unei amenzi pe fiecare zi de întârziere. Editura Didactică şi pedagogică. instanţa judecătorească va putea să-l oblige la plata în folosul statului. 29/1990 privind contenciosul administrativ. nu trebuie confundat cu exercitarea lui. care este o posibilitate juridică. ali. în măsura stabilită de lege sau de regulile de convieţuire… “. principiul este acela că exercitarea dreptului subiectiv civil nu este obligatorie. 2. Această amendă poate fi pronunţată şi prin hotărâre dată asupra cererii făcută potrivit art.

. 3. nu vatămă pe altcineva”. acest principiu a fost ridicat la rangul de principiu constituţional (art. îşi va dovedi exactitatea adagiul “cine îşi exercită dreptul său.dreptul subiectiv civil trebuie exercitat cu respectarea legii şi moralei. putem afirma că. 31/1954. deci cu referire expresă la executarea convenţiilor”. buna-credinţă fiind dintotdeauna o piatră de temelie a sistemului nostru de drept. spre exemplu. este principiul ce rezultă din mai multe norme de drept civil. din dreptul material. ABUZUL DE DREPT 48 . Deşi art. iar împrumutătorul nu poate cere de la împrumutat decât ceea ce datorează. linia vecinătăţii. după cum am arătat.principiu instituit expres de art. Aceste principii sunt: .dreptul subiectiv civil trebuie exercitat numai potrivit cu scopul lui economic şi social . cu ocazia definirii lui.dreptul subiectiv civil trebuie exercitat cu bună-crediţă. cum este cea a art. Dreptul subiectiv civil înseamnă. nu numai posibilitatea unei conduite ci şi măsura acelei conduite. trebuie admis că suntem în prezenţa unei dispoziţii legale cu valoare de principiu. proprietarul unui teren trebuie să respecte hotarul.5 Cod Civil: “ Nu se poate deroga prin convenţii sau dispoziţii particulare. la legile care interesează ordinea publică şi bunele moravuri”.2 din Decretul nr.principiu. .dreptul subiectiv civil trebuie exercitat în limitele sale materiale sau juridice. Concluzionând. alin. 970. astfel că se aplică şi exercitării drepturilor subiective civile. alin. substanţial se cheamă “principiul disponibilităţii”.1 din Codul Civil prevede: “Convenţiile trebuie executate cu bună credinţă . dacă un drept subiectiv civil este exercitat cu respectarea acestor patru principii. . Tocmai această “măsură” cere să precizăm principiile care trebuie observate de către titularul unui drept subiectiv cu ocazia exercitării dreptului său.54). în general.

Există unele drepturi care nu sunt susceptibile de abuz. 723 din Codul de procedură civilă conform căruia “drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege. 1-3 din Decretul nr.cu depăşirea limitelor sale. deoarece exercitarea lor implică o apreciere personală. Cu privire la abuzul de drept s-au conturat două concepţii: Concepţia subiectivă.Drepturile subiective civile. dar cu încălcarea celor interne. Partea care foloseşte aceste drepturi în chip abuziv răspunde pentru pagubele pricinuite”. dreptul părţilor de a consimţi la adoptarea copilului. externe şi interne. teleologică. dacă proprietarul ridică pe terenul său o construcţie. în principiu. 49 . mai restrictivă (consacrată de Codul civil german) consideră că este abuziv exerciţiul unui drept dacă este realizat cu intenţia de a păgubi pe altul sau actul de exerciţiu contrar moralei. Exercitarea unui drept subiectiv civil este abuzivă dacă se face: .cu încălcarea scopului economic şi social pentru care a fost cerut. . Dacă dreptul este exercitat cu respectarea limitelor externe. O concepţie mai largă. Aplicaţia ideii de abuz de drept o găsim şi în art. respectând limitele externe. exerciţiul este abuziv (de exemplu.cu încălcarea legii şi a moralei. .cu rea credinţă.parte disponibilă. ci relative. nu sunt absolute. Ele sunt susceptibile de abuz şi în acest caz. dreptul de a dispune pentru cauză de moarte de cota . De exemplu: dreptul de a revoca o dispoziţie testamentară.31/1954. dar ea este ridicată cu scopul de a pricinui un prejudiciu vecinului). Intentarea unei acţiuni neîntemeiate (numai pentru a-l şicana pe pârât) ori nerecunoaşterea unui drept a cărui existenţă este vădită (pentru a prelungi procesul) constituie fapte ilicite pentru că exerciţiul drepturilor respective este abuziv. titularul este chemat să răspundă. cu privire la abuzul de drept este consacrată de art. .

conduită care poate consta în a da. Corneliu Bârsan. în sens larg. denumită debitor. Bucureşti. la nevoie. p.6 26 Gheorghe Beleiu . fie la o prestaţie pozitivă (a da. Editura ALL. corespunzătoare dreptului subiectiv corelativ. obligaţia poate fi definită ca acel raport juridic în virtutea căruia o persoană. Sau. Doctrina a acoperit acest vid legislativ privitor la definirea conceptului de “obligaţie civilă”. formulând mai multe definiţii.Drept Civil Român . Constantin Stătescu . a face). sub sancţiunea constrângerii de stat în caz de neexercitare de bunăvoie24.2000. în esenţă cuprind aceleaşi elemente. Nu există o definiţie cu caracter general a obligaţiei civile. a face sau a nu face ceva. Bucureşti.şi căruia îi revine îndatorirea corespunzătoare . Bucureşti. punând accentul pe latura pasivă. iar cea pasivă din obligaţii. că.2000. fie la o abstenţiune (a nu face)25. p. a face ori a nu face ceva şi care. obligaţia civilă este definită ca fiind îndatorirea subiectului pasiv al raportului juridic civil de a avea o anumită conduită. denumită creditor. în numeroase cazuri “ obligaţiile debitorului”. latura activă a obligaţiei fiind implicită.L. Reţinem. este ţinută faţă de o altă persoană.NOŢIUNE Aşa cum am arătat latura activă a conţinutului raportului juridic civil este formată din drepturi. poate fi impusă prin forţa coercitivă a statului26 . p.3 25 Corneliu Bârsan.2. astfel. de a cere subiectului pasiv denumit debitor .82 24 50 .Introducere în Dreptul Civil. Constantin Stătescu . care. Editura ALL. prin obligaţia civilă înţelegem acel raport juridic în conţinutul căruia intră dreptul subiectului activ denumit creditor. OBLIGAŢIA CIVILĂ 2.1. Într-o altă formulare.R. dar se stabileşte.Teoria Generală a obligaţiilor.Teoria Generală a obligaţiilor.a da. 2000. Editura “Şansa “ S.

a nu face ceva la care. acest raport apare ca o datorie (obligaţie în sens restrâns). de a nu face 51 . nedeterminate. într-o abţinere la care este îndatorat subiectul pasiv. Obligaţia de a nu face constă. dar şi debitor al obligaţiei de a transfera dreptul de proprietate. cum este aceea a subiectelor pasive de drept civil. din punctul de vedere al debitorului. orice prestaţie pozitivă. Obligaţia de a da nu se confundă cu obligaţia de a preda. Şi statul poate apărea. în lipsa obligaţiei asumate. Subiectul activ poartă denumirea de creditor iar subiectul pasiv poartă denumirea de debitor. fie într-o abstenţiune . în cazuri excepţionale.a da. în afara acelora care se încadrează în noţiunea de a da. ca subiect într-un raport de obligaţie. ale unui drept real. a face ceva -. conceput ca acţiune sau abstenţiune concretă la care este îndatorat subiectul pasiv şi îndreptăţit subiectul activ poate consta fie într-o prestaţie pozitivă . care incumbă debitorului. raportul de obligaţie apare ca un drept de creanţă. Elementele definitorii ale raportului juridic de obligaţie sunt: a) subiectele raportului juridic de obligaţie pot fi atât persoanele juridice cât şi persoanele fizice. a da înseamnă a constitui sau a transmite un drept real oarecare. Spre exemplu într-un contract de vânzare-cumpărare vânzătorul este şi debitor şi creditor: este creditor al preţului. b) Conţinutul raportului juridic de obligaţie este format din dreptul de creanţă aparţinând creditorului şi obligaţia corespunzătoare acestui drept. subiectul pasiv ar fi fost îndreptăţit. după cum am menţionat şi mai înainte. de la ceva ce ar fi putut să facă în lipsa obligaţiei asumate. Obligaţia de a face este îndatorirea ce revine subiectului pasiv de a efectua o lucrare şi.Din punctul de vedere al creditorului. c) Obiectul raportului juridic de obligaţie. Complexitatea unor obligaţii poate determina ca acelaşi subiect să întrunească deodată calitatea de creditor şi debitor. Nu avem în vedere obligaţia negativă generală. iar a preda este o obligaţie de a face. în general.

nimic de natură a stânjeni existenţa şi exerciţiul acestui drept. Este vorba aici, de o obligaţie concretă, individualizată, de a nu face ceva, o abstenţiune bine definită. Din punct de vedere terminologic expresia “obligaţia civilă” ori termenul “obligaţie” se foloseşte cu trei sensuri27: 1. Obligaţie civilă - îndatorirea subiectului pasiv de a da, a face sau a nu face ceva; 2. Obligaţie civilă - raport obligaţional, adică raport civil, în care subiectul activ (creditorul) poate pretinde subiectului pasiv (debitorul) să dea, să facă ori să nu facă ceva; 3. Obligaţie - înscris constatator al unei creanţe (cum este obligaţiunea C.E.C.) În definiţiile de mai sus am folosit sensurile arătate la punctele 1 şi 2, iar elementele raportului juridic obligaţional le-am analizat evident prin prisma sensului de la punctul 2. De aceea, revenim şi analizăm elementele obligaţiei, în sensul de la punctul 1. Aceste elemente definitorii ale obligaţiei sunt: - obligaţia civilă înseamnă, întotdeauna, o îndatorire a subiectului pasiv (iar nu o posibilitate) de a avea o conduită corespunzătoare dreptului subiectiv corelativ; - îndatorirea poate consta, aşa cum am arătat,în a da,a face sau nu face ceva; - în caz de neconformare de bună-voie, îndatorirea poate fi impusă subiectului pasiv prin forţa de constrângere a statului;

2.2. CLASIFICARE

27

Mircea N. Costin, Mircea C. Costin - Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000, p.382 52

Obligaţiile pot fi clasificate în baza unor criterii diferite. Vom reţine următoarele criterii, ca fiind mai importante: criteriul izvorului care a generat obligaţia; criteriul obiectului obligaţiei; criteriul opozabilităţii obligaţiei. Fiecare dintre criteriile precizate sunt aplicabile întregii sfere a obligaţiilor, ele nu se exclud reciproc, ci reprezintă abordări diferite, prin prisma cărora poate fi examinată una şi aceeaşi obligaţie. Clasificarea obligaţiilor nu este o operaţie gratuită, ci se reflectă în regulile speciale aplicabile obligaţiilor de diferite categorii. Clasificarea obligaţiilor după izvoare. Precizăm că din punct de vedere al faptului juridic generator de obligaţii, acestea pot fi născute din: contracte, acte juridice unilaterale, fapte ilicite cauzatoare de prejudiciu (delicte şi quasidelicte),îmbogăţirea fără just temei, gestiunea intereselor altuia, plata nedatoratului. Primele două categorii menţionate sunt obligaţii născute de acte juridice, celelalte sunt obligaţii născute din fapte juridice stricto sensu. Natura izvoarelor generatoare de obligaţii prezintă interes din punctul de vedere al regimului aplicabil. În ceea ce priveşte clasificarea obligaţiilor după izvoare (delicte şi quasidelicte) dorim să expunem o speţă interesantă ridicată în faţa instanţei la Judecătoria Petroşani. Astfel, chiar dacă persoana care a suferit o diminuare a capacităţii de muncă ar putea să realizeze, după săvârşirea faptei prejudiciabile, venituri la acelaşi nivel cu cel obţinut anterior, ea este îndreptăţită să primească echivalentul efortului suplimentar depus în acest scop la care a fost obligat prin fapta culpabilă a pârâtului (art.998 din Codul Civil).

(Decizia Secţiei civile nr.2545 din 22 noiembrie 1991)

53

A.V. a chemat în judecată Întreprinderea Minieră Livezeni, solicitând obligarea pârâtei la plata diferenţei dintre salariul realizat ulterior datei de 9 aprilie 1985 şi cel avut anterior producerii accidentului de muncă, la 21 noiembrie 1984, şi în continuare la o prestaţie periodică, care să acopere prejudiciul efectiv ce i s-a cauzat prin reducerea capacităţii de muncă datorită traumatismului suferit, la cheltuielile de transport la diferite unităţi spitaliceşti suportate pentru el şi însoţitorul său precum şi la contravaloarea hranei suplimentare în perioada de spitalizare şi de convalescenţă. În motivarea acţiunii s-a arătat că la 21 noiembrie 1984, reclamantul a fost victima unui accident de muncă, produs din culpa prepusului pârâtei, C.T. în urma căruia a suferit un traumatism cranio cerebral care a determinat numeroase internări în spital şi diminuarea capacităţii sale de muncă cu consecinţa realizării unor venituri reduse. În şedinţa de judecată din 19 decembrie 1988 instanţa a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârât, a numitului C.T. care prin sentinţa penală nr. 1039 din 25 decembrie 1985, pronunţată de Judecătoria Petroşani rămasă definitivă, a fost condamnat pentru vătămarea corporală a reclamantului, stabilindu-se culpa lui exclusivă în producerea accidentului. Judecătoria Petroşani, prin sentinţă civilă nr.2408 din 1 septembrie 1988 a admis în parte acţiunea formulată de A.V. împotriva pârâtei Întreprinderea Minieră Livezeni şi cererea de chemare în garanţie a lui C.T. şi a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 66.830 lei cu titlul de despăgubiri civile, reprezentând 85.930 lei echivalentul efortului suplimentar depus de reclamant în perioada aprilie 1985 octombrie 1988 şi 900 lei cheltuieli de transport. Chematul în garanţie C.T.a fost obligat să plătească pârâtei suma de 66.830 lei, despăgubiri civile. Celelalte capete de cerere au fost respinse, fiind apreciate ca nedovedite. Tribunalul Judeţean Hunedoara, prin decizia civilă nr. 1328 din 6 decembrie
54

solicită casarea ei şi trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât: .455 lei. 998-999 din Codul Civil repararea prejudiciului trebuie să-i asigure celui vătămat acoperirea integrală a daunelor suferite. precum şi asupra deciziei nr.1328 din 6 decembrie 1988 a Tribunalului Judeţean Hunedoara. atât timp cât reclamantul este încadrat în gradul III de invaliditate. Chematul în garanţie C.iulie 1988. Considerând vădit netemeinică şi esenţial nelegală această decizie.T.548 lei despăgubiri civile. restabilindu-se astfel . pentru considerente ce face necesară casarea tuturor hotărârilor pronunţate în cauză şi reluarea judecăţii în faţa primei instanţe.548 lei despăgubiri civile. şi cererea de chemare în garanţie şi a obligat Întreprinderea Minieră Livezeni să plătească reclamantului suma de 10.V.2408 din 1 septembrie 1988 a Judecătoriei Petroşani. a fost obligat să plătească pârâtei suma de 10. nu are nici o legătură cu accidentul de muncă suferit şi în consecinţă nejustificat nu i s-au acordat despăgubiri civile nici pentru perioada în care s-a aflat în concediu medical şi nici pentru perioada aprilie 1985 .1988. prestaţie periodică de 421 lei lunar. . cheltuieli de judecată în ambele instanţe. procurorul general prin recursul extraordinar de faţă. precum şi suma de 10. precum şi suma de 10. Potrivit art. Rejudecând cauza în fond. a admis recursurile declarate de părţi şi a casat sentinţa reţinând cauza spre rejudecare. acelaşi tribunal prin decizia civilă nr.eronat a fost calculată prestaţia lunară cuvenită reclamantului pentru perioada anterioară punerii în aplicare a deciziei de pensionare pentru gradul III de invaliditate. Recursul extraordinar este întemeiat. efectele acestuia urmând a fi extinse şi asupra sentinţei civile nr.456 lei cheltuieli de judecată. începând cu data de 1 iulie 1990. 534 din 10 iulie 1990 a admis în parte acţiunea formulată de A. o prestaţie periodică de 421 lei lunar. 55 .greşit s-a reţinut că diminuarea veniturilor reclamantului.

situaţia anterioară faptei prejudiciabile, urmează ca, în cazul în care cel vătămat trebuie să depună un efort suplimentar de muncă, este necesar să primească un echivalent al acestui efort suplimentar. Numai astfel se restabileşte situaţia existentă înainte de săvârşirea faptei, fără a i se impune celui vătămat să suporte indiferent sub ce formă, consecinţele unei activităţi ilicite a cărei victimă a fost. Partea vătămată are dreptul la despăgubiri corespunzătoare chiar şi la situaţia în care ulterior producerii accidentului realizează la locul de muncă aceeaşi retribuţie sau chiar una mai mare, dacă se dovedeşte că, datorită invalidităţii a fost nevoită să facă un efort în plus care, în final, a dus la cheltuieli suplimentare, pentru o alimentaţie mai bogată şi medicamentaţie adecvată invalidităţii dobândite etc. În speţă, se constată că în urma accidentului de muncă, produs la 21 iunie 1984, din culpa lui C.T., angajat al Întreprinderii Miniere Livezeni, victima acestuia A.V. angajat al aceleiaşi unităţi şi-a pierdut parţial capacitatea de muncă, fiind încadrat în gradul III de invaliditate, astfel cum rezultă din expertizele medico-legale. Ulterior accidentului, reclamantul care a fost nevoit, datorită stării sănătăţii sale, să se interneze în repetate rânduri în diferite unităţi spitaliceşti a continuat să presteze, în aceeaşi unitate, o normă întreagă de muncă, în perioada 1 aprilie 1985- 31 iulie 1988, realizând venituri inferioare celor obţinute anterior accidentului. De menţionat este că pe tot parcursul procesului, reclamantul, constant a pretins că până la 21 noiembrie 1984, a lucrat la Întreprinderea Minieră Livezeni fiind încadrat şef de brigadă în subteran, iar ulterior producerii accidentului, conform recomandărilor medicale a solicitat schimbarea locului de muncă în sectorul întreţinere, în suprateran , fiind salariat în regie Pârâta şi chematul în garanţie au contestat această susţinere. Într-o astfel de situaţie era necesar ca instanţele să adâncească cercetarea judecătorească, să verifice prin administrarea de probe afirmaţiile reclamantului şi să stabilească fără echivoc dacă în perioada aprilie 1985-iulie 1988, acesta în adevăr a prestat munca în sectorul întreţinere realizând venituri diminuate, precum şi dacă schimbarea locului de muncă, în cadrul aceleiaşi întreprinderi, din subteran la suprateran a fost urmarea traumatismului suferit prin accident.
56

În măsura în care susţinerile reclamantului erau confirmate de probele administrate se impunea ca instanţele să stabilească diferenţa de venit şi să acorde despăgubirile solicitate, prin raportarea la veniturile realizate de membrii echipei din subteran din care a făcut parte şi reclamantul, până la producerea accidentului, deoarece numai astfel se poate constata cu certitudine existenţa sau nu a unei diferenţe de venit. De altfel, este neîndoielnic că efortul suplimentar depus de reclamant pentru a presta munca cu o normă întreagă, chiar dacă nu ar fi condus la agravarea afecţiunilor suferite ca urmare a accidentului, a necesitat aplicarea unor tratamente medicale prin spitalizare şi în final, în iulie 1988, punerea în aplicare a deciziei de pensionare pentru gradul III de invaliditate. Întemeiată este şi critica privind neacordarea diferenţei de venituri pentru perioada în care A.V. s-a aflat în concediu medical şi a primit numai îndemnizaţia de asigurări sociale, aceste perioade rezultând din adeverinţele medicale şi aceea de venituri. Faţă de cele arătate rezultă că nejustificat instanţele nu au acordat reclamantului despăgubirile civile reprezentând veniturile sale de care acesta a fost lipsit urmare accidentului.În consecinţă recursul extraordinar urmează a se admite, a se casa toate hotărârile pronunţate în cauza aceleiaşi judecătorii spre rejudecare, portivit art.312, pct.2, lit.b din Codul de procedură civilă. Cu ocazia rejudecării procesului urmează să fie examinate şi pretenţiile reclamantului privind cheltuielile determinate de hrana suplimentară, pentru refacerea capacităţii de muncă şi cele referitoare la cheltuielile de transport la unităţile spitaliceşti, suportate pentru el şi însoţitor, dacă a fost cazul. Clasificarea obligaţiilor după obiectul lor Pornind de la natura prestaţiei datorate de subiectul pasiv se pot reţine mai multe clasificări:

57

A) O primă categorie reţine trei feluri de obligaţii, avându-se în vedere obiectul fiecăruia: - obligaţiile de a da; - obligaţiile de a face; - obligaţiile de a nu face; Clasificarea prezintă interes, deoarece fiecare fel de obligaţie are reguli specifice. B) O altă clasificare, ce reprezintă de fapt o variantă a celei anterioare este: - obligaţii pozitive - obligaţiile de a da şi a face; - obligaţii negative - obligaţiile de a nu face; C) O altă clasificare, contestată uneori în literatura juridică, este următoarea: - obligaţii determinate sau de rezultat; - obligaţii de prudenţă şi diligenţă sau de mijloace; Ceea ce este caracteristic pentru obligaţia de rezultat este faptul că obligaţia este strict precizată sub aspectul obiectului şi scopului urmărit, debitorul obligânduse ca, desfăşurând această activitate, să atingă un rezultat bine stabilit. Astfel, de exemplu, într-un contract de transport, cărăuşul se obligă să transporte încărcătura într-un anumit loc; vânzătorul să transfere dreptul de proprietate asupra unui anumit lucru, etc. Neatingerea rezultatului vizat face să se presupună că debitorul nu a fost suficient de diligent, că s-a aflat în culpă, şi că, deci, este răspunzător de urmările neîndeplinirii obligaţiei28. Caracteristic pentru obligaţia de mijloace este faptul că obligaţia debitorului nu constă în îndatorirea precizată de la început de a atinge, un anumit rezultat

Liviu Pop - Drept civil român.Teoria genarală a obligaţiilor, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998, p.216 58
28

utilă mai ales dacă avem în vedere caracterul său simplificator în examinarea unor raporturi de obligaţii. face să se presupună. Revine pacientului să facă dovada culpei de care ar fi dat dovadă medicul în executarea obligaţiei sale. distincţia între obligaţia de rezultat şi cea de mijloace apare ca fiind indiferentă. se va putea observa că între obligaţiile de rezultat şi obligaţiile de mijloace nu există deosebiri atât de tranşante cum se afirmă chiar dacă luăm în considerare numai aspectul probatoriu. Această distincţie este. obiectul obligaţiei ce îi revine medicului constă în îndatorirea de a acţiona cu toată prudenţa şi diligenţa cerute de ştiinţa şi etica medicală. de exemplu. raportul juridic dintre pacient şi medic. la prima vedere rezultatul fiind 59 . Să luăm ipoteza unei obligaţii de rezultat. fără îndoială. nici o problemă de culpă nu se poate pune. numai este prezumată. culpă care. ci în îndatorirea sa de a depune toată diligenţa necesară pentru ca rezultatul dorit să se realizeze. Analizând mai atent. însă. neatingerea rezultatului în cel de-al doilea caz nu mai este. sub acest aspect. spre deosebire de neîndeplinirea obligaţiei de rezultat. Astfel. Din cele arătate. Presupunând. însă. prin ea însăşi. de exemplu ipoteza obligaţiei de a furniza un anumit produs. Dacă produsul este livrat şi este corespunzător celor convenite. o dovadă a culpei. lipsa de diligenţă din partea sa. rezultă că unul din principalele aspecte ale distincţiei dintre obligaţiile de rezultat şi cele de mijloace se situează pe terenul probatoriu: în primul caz. deci neîndeplinirea obligaţiei însuşite. că produsul a fost livrat cu lipsuri calitative. ci revine creditorului sarcina de a dovedi în mod direct împrejurarea că debitorul nu a depus pentru atingerea rezultatului preconizat.determinat.o prezumţie de culpă a acestuia. prudenţa şi diligenţa care erau obligatorii. în vederea atingerii rezultatului dorit însănătoşirea pacientului. Neatingerea acesteia. neatingerea rezultatului dorit constituie o dovadă a culpei debitorului .

el trebuie să facă dovada necorespunderii. Dacă obiectul obligaţiei sale îl constituie aşa cum am arătat. Dovada făcută de pacient că tratamentul a fost necorespunzător face să se presupună lipsa de prudenţă şi diligenţă din partea debitorului. tot astfel a trebuit să facă şi beneficiarul obligaţiei de rezultat dovada caracterului necorespunzător al executării obligaţiei de rezultat . ceea ce s-a dovedit în mod direct. că o analiză foarte strictă . de exemplu obligaţia ce şi-o asumă un medic de a presta tratament unui pacient.atins . Să examinăm acum o obligaţie de mijloace. el. chiar sub aspect probatoriu. că între cele două categorii de obligaţii nu există. până la proba contrarie se presupune că acest tratament a fost acordat în conformitate cu cerinţele prudenţei şi diligenţei. potrivit cerinţelor ştiinţei şi eticii medicale. prestarea tratamentului cu prudenţă şi diligenţă necesare. Ar fi o situaţie asemănătoare obligaţiei de rezultat mai sus menţionate.pornind de la premisa clasificării. deocamdată.livrarea produsului . mecanismul executării acestei obligaţii se va desfăşura astfel: prestând tratamentul medical. după care unele obligaţii au ca obiect final atingerea rezultatului prevăzut. Rezultă din cele arătate. numai astfel putând să fie întrunite elementele pentru o prezumţie de culpă a debitorului. Creditorul care pretinde că produsul prezintă lipsuri de ordin calitativ va trebui să facă.nu va exista nici o prezumţie de culpă cât priveşte executarea.în exemplul luat. Dacă pacientul pretinde că tratamentul a fost necorespunzător. 60 . dusă până la faza în care obiectul obligaţiei a fost livrat. prezumţia de culpă a fost subsecventă acestei dovezi. aici au fost lipsurile calitative. În realitate. dovada concretă a acestor lipsuri. în altele desfăşurarea unei activităţi cu prudenţă şi diligenţa şi necesare nu poate duce la concluzia. deci face să se declanşeze o prezumţie de culpă pe seama debitorului. al obligaţiei de livrare a unui obiect. în esenţă deosebiri.

sunt obligaţii juridice numai în măsura în care există această posibilitate de apelare la constrângerea de stat.Dacă menţionăm totuşi această clasificare. Bucureşti. Tocmai prin aceasta ele se deosebesc de obligaţiile morale. ele însele. ci în virtutea convingerii intime. Obligaţiile. dacă pătrundem în aceste amănunte şi suntem consecvenţi cu premisele pe care le adoptăm în definirea obiectului obligaţiei . o facem pentru faptul că aşa cum arătam. la altele prudenţa şi diligenţa .Programa analitică pentru disciplina dreptului civil. Drăghici Pompil .eventuala dezaprobare din partea intervenţia forţei coercitive a statului. în mod convenţional considerându-se că nu este necesar să pătrundem în toate amănuntele mecanismului de desfăşurare a obligaţiilor pentru că. pe calea constrângerii de stat. acestea din urmă fiind cerinţe care nu se impun prin forţa de constrângere a statului. ea are meritul de a simplifica analiza.la unele rezultatul. a subiectelor. se poate afirma că unele obligaţii sunt obligaţii de rezultat şi altele sunt obligaţii de mijloace. iar altele. însoţită de influenţa pe care o exercită opinia publică . nu se prezintă în toate situaţiile la fel: unele obligaţii se bucură integral de această sancţiune. considerând-o utilă. întrucât se bucură integral de sancţiunea juridică.148 61 29 acesteia. din motive diferite. îndreptăţeşte pe titularul dreptului de creanţă să obţină executarea silită. 1989. neînsoţită însă de . numai privind lucrurile în aspectele lor generale. Clasificarea obligaţiilor după sancţiunea juridică care le este proprie Ca orice raport juridic. Din acest punct de vedere distingem între: a) obligaţiile civile perfecte. p. Editura Dacia. Va trebui să abreviem că sancţiunea de ordin statal ce însoţeşte obligaţiile juridice. proprii. În concluzie deci. şi raportul juridic de obligaţie are ca element însoţitor inerent o anumită sancţiune: neexecutarea de bunăvoie a obligaţiei de către debitorul ei. nu mai beneficiază în întregime de ea.putem ajunge la concluzia că între cele două categorii nu există deosebiri29. în caz de neexecutare de bunăvoie.

prin care de regulă.1 din Decretul nr.obligaţii obişnuite care alcătuiesc regula şi cărora le sunt proprii.care nu se confundă cu obligaţiile morale. dacă vom alătura textului precizat şi textul art. alin. după ce dreptul de acţiune al creditorului s-a prescris. Un exemplu de astfel de obligaţie îl regăsim în art.este faptul că în privinţa lor nu se mai poate cere executarea silită. Ele sunt obligaţii juridice. şi-au pierdut ceva din forţa juridică. imperfecte. de îndată ce au fost executate. obligaţiile se pot clasifica în: . alin 2 din Codul Civil potrivit căruia “repetiţiunea nu este admisă în privinţa obligaţiilor naturale. 1092. chiar dacă la data executării nu ştia că termenul de prescripţie este împlinit”. sub aspectul opozabilităţii. aşa cum am spus. Clasificarea obligaţiilor după opozabilitatea lor După sfera persoanelor cărora le sunt opozabile. sunt caracterizate raporturile de obligaţii. deşi unii autori le denumesc astfel .obligaţii opozabile terţilor. . executarea. dacă aceasta nu se realizează de bună-voie. nu se mai bucură de integralitatea sancţiunii juridice.obligaţii reale. ele apar ca nişte obligaţii civile degradate. dar. care au fost achitate de bună-voie”. Cvasitotalitatea obligaţiilor intră în această categorie. nu are dreptul să ceară înapoierea prestaţiei. debitorul nu mai are dreptul să pretindă restituirea prestaţiei.în sensul că creditorul poate apela la forţa coercitivă a statului pentru a obţine. nu simple comandamente morale. 20. Vom completa definiţia obligaţiei naturale. spre deosebire de primele. dar. prin constrângere. b) obligaţiile civile imperfecte (naturale).167/1958 privitor la prescripţia extinctivă în conformitate cu care “debitorul care a executat obligaţia. toate regulile care cârmuiesc drepturile relative. Ceea ce este caracteristic pentru aceste obligaţii . 62 . .

ROLUL ŞI IMPORTANŢA OBLIGAŢIILOR Obligaţiile joacă în viaţa juridică un rol covârşitor. al obligaţiei ce revine unui locator de a asigura locatarului folosirea lucrului închiriat. în sensul că. care le situează la limita dintre drepturile de creanţă şi drepturile reale. Obligaţia născută din acest contract este. noul proprietar. opozabilă faţă de un terţ străin de contract.Aceste două categorii din urmă constituie o excepţie de la regulă. importanţa obligaţiilor creşte. între soţi. deoarece ele constituie mijlocul juridic prin care se realizează toate acestea. etc. Le întâlnim în toate materiile dreptului. încât creditorul nu poate obţine satisfacerea dreptului său decât dacă posesorul actual al lucrului va fi obligat să respecte acest drept. nu sunt decât obligaţii: obligaţii între rude. deşi nu a fost parte în contract. aşadar. etc. filiaţie. până şi în raporturile juridice extrapatrimoniale. 53 din Legea nr. Obligaţiile opozabile terţilor (scriptae in rem) se caracterizează prin aceea că sunt atât de strâns legate de posesia lucrului. Obligaţiile se întâlnesc de 63 . 2. Ele se află la temelia oricărui raport de drept.3. a schimbului de servicii sociale. cum foarte bine s-a spus în doctrină . a amplificării diviziunii sociale a muncii. 1441 Cod Civil. Este cazul. În condiţiile economiei de piaţă. înainte de expirarea contractului de închiriere locatorul înstrăinează lucrul. 18/1991). va fi obligat totuşi să respecte dreptul locatarului conform prevederilor art. deşi nu a participat direct şi personal la formarea raportului de obligaţie. În ipoteza în care.alcătuiesc temeiul vieţii juridice. deşi sunt raporturi de obligaţii se caracterizează printr-o opozabilitate mai largă. aşa cum am mai arătat. ca adevărate sarcini reale ce incumbă titularului cele prevăzute pentru deţinătorii terenurilor agricole de a asigura cultivarea acestora şi protecţia solului (art. Obligaţiile reale (propter in rem) apar ca un accesoriu al unui drept real. derivând din căsătorie.

Într-o formulare. adică un act creator de obligaţii.1998.p. în dreptul civil.1 NOŢIUNE Problema obiectului juridic civil a format obiect de controversă în doctrină.I. Modul cel mai important al creării drepturilor reale este contractul. Într-o altă definiţie se arată: “Prin obiect al raportului juridic civil se înţelege acţiunea sau abstenţiunea la care este îndrituit subiectul activ şi de care este ţinut subiectul pasiv. din 1967 “obiectul raportului juridic nu poate consta decât în acţiunea sau abţinerea pe care subiectul activ (titularul dreptului) o poate pretinde subiectului pasiv (celui ţinut la obligaţie). Vom reţine următoarea definiţie: Prin obiect al raportului juridic civil înţelegem acţiunea la care este îndrituit subiectul activ şi cea de care este ţinut subiectul pasiv.98 64 30 . Bucureşti. întotdeauna obiectul C.Băicoianu-Tratat de drept civil român.ALL.Rosetti Bălănescu. reprezentând un fel de parte generală şi fundamentală a dreptului. De aici şi diferite definiţii ce au fost formulate în acest sens. Ed. Pe de altă parte.Hamangiu.asemenea în materia drepturilor reale. Deci. aşa încât dobândirea drepturilor reale are la bază obligaţia de a da30. CAPITOLUL III OBIECTUL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL 1. în alţi termeni conduita subiectelor acestui raport”. aplicabilă în toate sectoarele lui.Al. iar aceasta fără a deosebi după cum în conţinutul raportului juridic civil intră un drept real sau un drept de creanţă”. obligaţiile dau expresie într-o formă abstractă şi generală principiilor ce alcătuiesc teoria reglementării formelor în care se manifestă voinţa omului şi efectele pe care le poate produce această voinţă. drept comercial şi chiar în alte ramuri de drept.

L. Totuşi. Noţiune Gheorghe Beleiu .Editura Şansa S. Corelaţia dintre obiectul şi conţinutul raportului juridic civil Deşi în strânsă legătură cele două noţiuni nu trebuie confundate. adesea. “Bunul” este luat în considerare ca obiect derivat al raportului juridic civil. Legătura şi interdependenţa dintre aceste două elemente poate fi evidenţiată astfel: când conţinutul unui raport juridic civil este complex (format dintr-o pluralitate de drepturi subiective civile şi obligaţii ale părţilor). 3. tot complex va fi şi obiectul său (fiind format din mai multe acţiuni sau abstenţiuni la care părţile sunt îndrituite ori de care sunt ţinute). 2. Bucureşti.2.R. Corelaţia dintre obiectul raportului juridic civil şi noţiunea de “bunuri” În raporturile patrimoniale conduita părţilor se referă.1.89 31 65 . pag.1. BUNURILE 3. 2001. 2.Introducere în Dreptul Civil.Drept Civil Român . pentru uşurinţa exprimării se foloseşte şi următoarea formulare: “obiectul raportului juridic civil îl formează un bun ori nişte bunuri”. Suntem în prezenţa a două elemente ale raportului juridic civil.raportului juridic civil este format din conduita părţilor31. Subiectele Dreptului Civil . Acestea nu pot fi incluse în structura raportului juridic civil dată fiind natura socială a acestui raport. CORELAŢII 2. la bunuri.

în măsura în care pot fi obiecte de drepturi şi obligaţii patrimoniale. 462 din Codul Civil se referă la “bunuri”. În sens economic. 461 şi art. Sunt bunuri în sens restrâns (stricto sensu) lucrurile care pot fi obiecte de drepturi şi obligaţiile patrimoniale.Deşi legea foloseşte noţiunea de “bun” ori cea de “lucru” nu dă definiţia acestuia. cât şi drepturile patrimoniale şi acţiunile privitoare la bunuri în accepţiunea restrânsă. noţiunea de “bun” are două accepţiuni. precum şi operele de creaţie intelectuală şi energia de orice fel. care se referă la clasificarea bunurilor în mobile şi imobile. însă în limitele determinate de lege”. art . iar titlul I din această carte este formulat “Despre distincţiunea bunurilor”.480 din Codul Civil prevede că : “proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi a dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut. Astfel. chiar denumirea Cărţii a doua din acest cod este formulată “Despre bunuri şi despre deosebitele modificări ale proprietăţii”. prin bun înţelegem orice lucru care este util. 461-474 Cod Civil. De asemenea. În sens larg (lato-sensu). art. prin bunuri se înţeleg atât lucrurile.adică poate satisface o trebuinţă de ordin material sau spiritual a omului. în art. Lucrul este bun dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: a) este util . sensul larg al termenului rezultă din clasificarea bunurilor în corporale şi incorporale făcută în art. obiecte ale drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale.471 şi 474 Cod Civil. 66 . De asemenea. În această situaţie noţiunea de “bun” a fost circumstanţiată de literatura juridică şi practica juridică. 963 dispune că “Numai lucrurile ce sunt în comerţ pot fi obiectul unui contract”. Sensul larg al termenului de “bun” rezultă din art. operele de creaţie şi energia de orice fel. În sens juridic.

împreună cu aceste valori economice. spre exemplu. Dreptul de proprietate. Fiind obiect al dreptului patrimonial. obiect de drept patrimonial. este necesar existenţei omului. Drepturile de creanţă prezintă importanţă şi sunt asimilate bunurilor prin valoarea lor economică. cum s-a arătat. deşi ele se deosebesc.p532 67 32 . bunul reprezintă o valoare economică sau un lucru util şi care poate deveni obiect al dreptului patrimonial. ALL Bucureşti. deoarece drepturile patrimoniale sunt bunuri numai în măsura arătată. Dreptul real are ca obiect un lucru. nu poate deveni Prin urmare. Aerul.pot fi asimilate bunurilor dar nu sunt propriu-zis bunuri.Hamangiu. adică dacă le raportăm la valoarea economică pe care o reprezintă. cu precizările făcute se înţelege orice element ce face parte din activul patrimonial32.drepturi reale şi drepturi de creanţă . În mod obişnuit. Rezultă că prin bun.Băicoianu-Tratat de drept civil român. lucrurile dar şi drepturile patrimoniale.I. Prin urmare. drepturile reale sunt asimilate bunurilor. dar nu poate fi apropiat. De aceea dreptul real este un bun în măsura în care avem în vedere lucrul care constituie obiectul său sau lucrul prezintă importanţă prin drepturile reale care există asupra lui.Ed.1998. 474 Cod Civil prevăd că drepturile patrimoniale şi acţiunile privind valorile economice pe care aceste drepturi le prezintă sunt. bunul nu se confundă cu dreptul patrimonial. Rezultă că drepturile patrimoniale . bunuri. nefiind un bun în sens juridic.b) este susceptibil de apropiere ori însuşire sub forma drepturilor patrimoniale. Într-adevăr. în sens larg. 471 şi art. autorii consideră că sunt bunuri. Drepturile de creanţă nu se confundă cu obiectele a căror folosinţă tind să o procure creditorului.Al.Rosetti Bălănescu. se confundă cu lucrul. prezentând importanţă prin prerogativele pe care le conferă asupra lucrului şi care sunt altele decât cele ale dreptului de proprietate. Cu toate acestea art. ca drept real. dreptul patrimonial poate fi drept real sau drept de creanţă. dar celelalte drepturi reale nu se confundă cu lucrul. C.

fiecare drept şi fiecare obligaţie rămânând distincte de patrimoniu. Rezultă că termenii “bun” şi “patrimoniu” au în dreptul civil un sens tehnico-juridic specific. dar care au un conţinut economic. iar nu cel din vorbirea obişnuită (când se desemnează şi Desprindem din această definiţie cele 33 Gheorghe Beleiu . . După cum se poate observa. Pe de altă parte.R.Într-o abordare exactă33 bunul este definit ca fiind o valoare economică ce este utilă pentru satisfacerea nevoii materiale ori spirituale a omului şi este susceptibilă de apropiere sub forma dreptului patrimonial. două condiţii precizate mai sus : . p90 68 .să fie susceptibilă de apropiere (însuşire) sub forma drepturilor patrimoniale.Introduce în Dreptul Civil. În consecinţă trebuie avută în vedere relaţia patrimoniu-fiecare drept şi obligaţie cu conţinut economic şi aceea de patrimoniu-bun. Subiectele Dreptului Civil.Drept Civil Român . 3. bunul este un element ce face parte din activul patrimoniului.valoarea economică trebuie să fie aptă de a satisface o trebuinţă de ordin material ori spiritual a omului. astfel încât modificările aduse în privinţa lor nu alterează identitatea acestuia care apare ca o universalitate juridică. Bucureşti. Ca noţiune juridică patrimoniul nu se confundă cu drepturile şi obligaţiile ce fac parte din acesta. distinctă sub un anumit aspect de prima. Editura Şansa S.L. 2001. pasivul acestuia fiind format din obligaţiile titularului. dar cu precizările făcute. Corelaţia dintre noţiunile de “bunuri” şi “patrimoniu” Patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor care au o valoare economică şi aparţin unei persoane fizice sau juridice.2. între bun şi patrimoniu există corelaţia de tip parte-întreg.

7) În funcţie de posibilitatea împărţirii lor fără să-şi schimbe destinaţia. deosebim bunuri frugifere şi bunuri nefrugifere.3. se deosebesc bunuri principale şi bunuri accesorii. expresia “bun patrimonial” constituie pleonasm.3. 3. Criterii de clasificare Bunurile pot fi clasificate din mai multe puncte vedere. 8) În funcţie de corelaţia dintre ele . Clasificările mai importante în dreptul civil român sunt urătoarele: 1) În funcţie de natura lor şi de calificarea dată de lege bunurile se împart în mobile şi imobile (mişcătoare şi nemişcătoare conform Codului Civil). distingem între bunuri fungibile şi bunuri nefungibile. Pentru dreptul civil. 5) După cum folosirea lor implică ori nu consumarea ori înstrăinarea lor. 69 . 3) În funcţie de modul în care sunt dererminate. 2) În funcţie de regimul circulaţiei lor juridice se deosebesc bunuri aflate în circuitul civil şi bunuri scoase din circuitul civil. 4) În funcţie de posibilitatea de a fi înlocuite sau nu în executarea unei obligaţii civile. deosebim bunuri divizibile şi bunuri indivizibile. Clasificarea bunurilor 3. distingem bunuri consumptibile şi bunuri neconsumptibile 6) După cum sunt sau nu producătoare de fructe.valori spirituale prin aceşti termeni). distingem între bunuri individual determinate şi bunuri determinate generic (res certa şi res genera).1.

Clasificarea bunurilor în imobile şi mobile ar trebui să se aplice numai bunurilor corporale. Când sunt desprinse ori culese devin bunuri mobile. Toate acestea sunt imobile prin incorporaţiune sau prin natura lor. morile de vânt sau de apă aşezate pe stâlpi (art. Se întâlnesc şi situaţii când. 3. Ambele bunuri trebuie să aparţină aceluiaşi proprietar. 70 .2. Bunuri mobile şi bunuri imobile Noţiune: Bunurile imobile sunt acelea care au o aşezare fixă şi nu se pot muta dintr-un loc în altul. În ceea ce priveşte ultima categorie precizată. Dreptul civil român cunoaşte trei categorii de bunuri imobile şi mobile astfel: .465 Cod Civil). deci şi bunurile incorporale pot fi imobile sau mobile. deşi prin natura lor sunt mobile (art. aceasta cuprinde şi arborii netăiaţi şi vegetaţia care se prinde de pământ. arborii sunt considerate mobile prin anticipaţie.9) În funcţie de modul lor de percepere. Bunurile mobile sunt acelea care nu au o aşezare fixă şi se pot muta dintr-un loc în altul. de exemplu când se vând. Pentru ca un bun mobil să devină imobil prin destinaţie trebuie îndeplinite condiţiile: 1. distingem între bunuri sesizabile şi bunuri insesizabile. b) imobile prin destinaţie: bunurile destinate ca accesoriu pentru serviciul sau exploatarea unui imobil. toate bunurile imobile sau mobile (art.464 Cod Civil). recoltele. bunurile se împart în corporale şi incorporale. recoltele care ţin de rădăcini şi fructele neculese încă (art. 10) În funcţie de posibilitatea de a fi supuse urmăririi şi executării silite pentru plata datoriilor. fructele. deşi sunt prinse de pământ. cu toate acestea.468 Cod Civil).Categorii de bunuri imobile: a) imobile prin natura lor : fondurile de pământ şi clădirile (art.461 Cod Civil).463 Cod Civil).3.

porumbii din porumbărie. Mobilul să fie destinat la serviciul şi exploatarea imobilului. sunt imobile prin . .paiele şi gunoaiele. Mai sunt imobile prin destinaţie “toate efectele mobiliare ce proprietarul a aşezat către fond în perpetuu”. .teascurile.peştele din iaz.drepturile reale care au ca obiect un imobil. etc). bun mobil. . alambicurile. destinaţie conform Codului Civil: . astfel: . .instrumente necesare pentru exploatarea fierăriilor. . gips. orice alt obiect . 71 Astfel. (ex: statuile.lapinii ţinuţi pe lângă casă. fabricilor de hârtie şi altor uzine.2. căzile şi vasele. căldările. acţiunile care tind a revendica un imobil. Este firesc că textul trebuie analizat prin privirea realităţilor prezente.stupii cu roi. . sunt imobile toate drepturile al căror obiect este un imobil.drepturile de creanţă cărora le corespunde obligaţia de a da privind un imobil. .animalele afectate la cultură. fixat cu ciment. servituţiile. . Aşadar. . adică să existe un raport de accesorietate fizică ori voliţională. c) imobile prin obiectul la care se referă: uzufructul lucrurilor imobile.seminţele date arendaşilor sau colonilor parţiari.instrumentele arătătoare. .

Ca excepţie. devin mobile când sunt separate de fond. Deci trebuie să existe un acord de voinţă în acest sens. Caracterul de bunuri mobile. 275 72 .. acestea sunt considerate mobile prin anticipaţie adică înainte de a fi separate de fond. pentru acest caz particular. .Drept Civil. . următoarele: Sunt mobile prin determinarea legii 34 Drăghici Pompil . care se mişcă de la sine (ex: animalele) şi cele care se pot muta dintr-un loc în altul cu ajutorul unei forţe externe (ex: lucrurile neînsufleţite). (art. Faţă de terţi bunurile respective îşi păstrează caracterul de imobile prin incorporaţiune34.Categorii de bunuri mobile: a) mobile prin natura lor . Bucureşti. Această categorie cuprinde acele drepturi considerate mobile prin obiectul la care se aplică (atr.acţiunea în revocarea donaţiei unui imobil. c) mobile prin determinarea legii.473 Cod Civil).acelea care se pot transporta de la un loc la altul. 1999. b) mobile prin anticipaţie. piatră). . Editura Ştiinţifică. Astfel. . deosebim: recolta şi fructele.acţiunile privind valorificarea drepturilor imobiliare. Unele bunuri considerate imobile prin incorporaţiune (prin natura lor). se păstrează doar între părţile care au creat anticipaţia (vânzător şi cumpărător).474 Codul Civil). arborii. p.acţiunea în nulitatea înstrăinării unui imobil.acţiunea în reducţiunea unei donaţii de imobil.acţiune în rezoluţiunea vânzării unui imobil. . materialele provenite din dărâmarea unei construcţii şi produsul încă neextras al unei cariere (nisip.

. 73 . . pentru mobile simpla posesie de bună credinţă valorează proprietate (art. . chiar când capitalul social constă dintr-un imobil. iar mobilele pot fi gajate.publicitatea imobiliară diferă de cea mobiliară.urmărirea şi executarea silită diferă după cum bunurile sunt mobile sau imobile.obligaţiunile faţă de societate. .imobilele pot fi ipotecate. .drepturile de creanţă care au ca obiect a da un lucru mobil.acţiunile şi interesele în societăţi (părţile sociale).înstrăinarea imobilelor este supusă unor cerinţe mai riguroase decât cea a mobilelor (ex: terenurile se pot înstrăina doar prin act autentic).. . obligaţia de a face şi obligaţia de a nu face.acţiunile în justiţie privind un drept mobiliar sau pentru readucerea în patrimoniu a unui drept mobiliar. de asemenea. . .1909 Cod Civil). Interesul acestei clasificări Clasificarea bunurilor în mobile şi imobile prezintă interes din mai multe puncte de vedere astfel : .drepturile intelectuale. . astfel: pentru imobile posesia poate conduce la uzucapiune.efectele posesiei diferă.drepturile reale care au ca obiect un bun mobil (exclusiv dreptul de proprietate).

bunurile care pot circula liber.în ceea ce priveşte drepturile reale accesorii.imobilului i se aplică legea locului situării lui (lex rei sitae). în consecinţă legea trebuie să prevadă expres excepţiile. bunurile imobile nu pot fi furate.la imobile se determină după locul unde se află bunul. deşeurile toxice. obiectele de cult etc. 963 Codul Civil). în condiţii restrictive. iar la mobile instanţa competentă este cea a domiciliului pârâtului. neîngrădit. muniţiile. 74 . care poate fi legea naţională (lex patriae) ori legea domiciliului (lex domicilii) conform Legii nr. sesizabile şi se pot dobândi sau pierde prin prescripţie. . produsele şi substanţele toxice. deci pot fi dobândite. Pentru toate aceste categorii există reglementări specifice care prevăd condiţiile în care pot circula bunurile respective. materialele explosive. ca regulă. deţinute ori înstrăinate condiţional. .. cum sunt: armele. Majoritatea bunurilor private se află în circuitul civil. Regula o formează aceste bunuri. putând fi dobândite de oricine. Bunuri aflate în circuitul civil şi bunuri scoase din circuitul civil Sunt în circuitul civil acele bunuri care pot face obiectul actelor juridice civile (art. metalele şi pietrele preţioase şi semipreţioase.bunurile care nu pot circula decât în anumite condiţii. iar mobilului i se aplică legea personală (lex personalis). Acestea sunt alienabile. în ceea ce priveşte dreptul internaţional privat . 105/1992. În ceea ce priveşte regimul juridic al circulaţiei bunurilor deosebim: .privitor la competenţa jurisdicţională teritorială .

terenurile instituţiilor şi staţiunilor de cercetări stiinţifice şi ale unitătilor de invătământ agricol si silvic. 3) apele de suprafaţă. terenurile obţinute prin lucrări de îndiguiri. albiile pârâielor. fiind denumite bunuri inalienabile. 6) parcurile naţionale. 8) patrimoniul natural al Rezervaţiei Biosferei “ Delta Dunării ” . de desecări şi de combatere a eroziunii solului. Astfel potrivit actualei legi. împreună cu platoul continental. 9) resursele naturale ale zonei economice şi ale palatului continental. 75 .Sunt scoase din circuitul civil acele bunuri care nu pot forma obiectul actului juridic civil. în stare de zăcământ. cele care servesc nevoilor de cultură. precum terenurile reproductive incluse în amenajamentele silvice. 5) terenurile care au aparţinut domeniului public al statului înainte de 6 martie 1945. domeniul public al statului este alcătuit din urmatoarele bunuri: 1) bogăţiile de orice natură ale subsolului. conform art. Un astfel de bun este teritoriul României. 213/1998 privind proprietatea publică si regimul juridic al acesteia. Bunurile scoase din circuitul civil şi care fac parte din domeniul public sunt enumerate cu caracter exemplificativ în anexa legii nr. de producţie ori de administraţie silvică. 4) pădurile şi terenurile destinate împădurii.1 din Constituţie.3 alin. 2) spaţiul aerian. care fac parte din fondul forestier naţional si nu sunt proprietate publică. 7) rezervaţiile naturale si monumentele naturii. destinate cercetării şi producerii de seminţe şi de material săditor din categoriile biologice si de animale de rasă. iazurile.

14) 15) reţelele de transport a energiei electrice. 19) 20) 21) digurile de apărare împotriva inundaţiilor. 17) naturale. al produselor petroliere şi al gazelor canalele magistrale şi reţelele de distribuţie pentru irigaţii cu prizele producere a energiei electrice este racordată la sistemul energetic naţional. lucrările de regularizare a cursurilor de ape. meteorologice si de calitate a apelor. statiile hidrologice. ecluzele. apărările şi consolidările de maluri şi de taluzuri. 22) porturile maritime şi fluviale. 18) lacurile de acumulare şi barajele acestora. inclusiv tunelele şi lucrările de artă. drumurile de acces si teritoriale pe care sunt realizate acestea. civile si militare – terenurile pe care sunt situate acestea. tunelele şi casetele de metrou. cheiuri. cantoanele hidrotehnice. construcţiile hidrotehnice aferente canalului. secundare. spectre de frecvenţă şi reţelele de transport şi de distributie de telecomunicaţii. cuvetele canalului. principale.10) 11) 12) infrastructura căilor ferate. drumurile naţionale – autostrăzi. 16) aferente. drumuri naţionale europene. în cazul în care activitatea de conductele de transport al ţiţeiului. precum şi instalaţiile aferente acestuia. 13) canalele navigabile. pereuri şi alte construcţii hidrotehnice pentru 76 . diguri. sau cele cu transe pentru atenuarea undelor de viitură. zonele de siguranţă de pe malurile canalului. drumuri expres.

ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţiile publice subordonate acestora. muzeele. 26) 27) 28) 29) statuile si monumentele declarate de interes public naţional. serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. Guvernul. precum şi prefecturile. 23) 24) 25) terenurile destinate exclusiv instrucţiei militare. Preşedenţia. căile de rulare şi platformele pentru îmbarcare – debarcare situate pe acestea şi terenurile pe care sunt amplasate. şi ale M. acvatorii şi senale de acces. ansamblurile şi siturile istorice si arheologice. drumuri tehnologice în porturi.drumurile judeţene 77 .acostarea navelor şi pentru alte activităţi din navigatia civilă.I.Ap. cheiuri si pireuri situate pe malul căilor de navigabile.. Domeniul public judeţean este alcătuit din următoarele bunuri: 1. în afara incintelor portuare destinate activităţilor de navigaţie. unităţi ale M. aterizare. cu excepţia celor dobândite din venituri proprii extrabugetare. monumente istorice aflate în porturi. pistele de decolare. pichetele de grăniceri si fortificaţiile de apărare a ţării.N. bazine. colecţiile de artă declarate de interes public naţional. terenurile şi clădirile în care işi desfăsoară activitatea: Parlamentul. precum şi cele ale Direcţiei generale a Penitenciarelor. ale serviciilor publice de informaţii. instanţelor şi parchetelor de pe lângă acestea. care constituie proprietatea privată a acestora.

78 . termoficare.locuinţele sociale.statuile şi monumentele. dacă nu au fost declarate de interes public naţional. 6. staţiile de tratare şi epurare a apelor uzate. 3. precum şi instituţiile publice de interes local. 7. spitale judeţene şi alte asemenea bunuri.terenurile şi clădirile în care îşi desfăsoară activitatea consiliul local si primăria. comerciale. precum şi instituţiile publice de interes judeţean. precum şi staţiile de tratare cu instalaţiile. muzee.reţelele de alimentare cu apă. Domeniul public local al comunelor.reţelele de alimentare cu apă realizate în sistem zonal sau microzonal. 5. cu instalaţiile.terenurile şi clădirile în care îşi desfăsoară activitatea consiliu judeţean şi aparatul propriu al acestuia. bibliotecile. dacă nu au fost declaratede uz sau interes public naţional sau local. construcţiile şi terenurile aferente acestora. oboarele şi parcurile publice. 8.drumuri comunale. gaze. dacă nu au fost declarate de interes public naţional. în stare de zăcământ. precum şi zonele de agrement. spitalele.lacurile şi plajele care nu sunt declarate de interes public naţional sau judeţean.2. construcţiile şi terenurile aferente. 4. 2. canalizare. 3. muzeele.pieţele publice.bogăţiile de orice natură ale subsolului. târgurile. cum sunt: biblioteci. oraşelor si municipiilor este alcătuit din următoarele bunuri: 1. cum sunt: teatrele. vicinale şi străzile. policlinicile şi altele asemenea.

dacă nu fac parte din domeniul privat al statului şi dacă nu sunt proprietatea persoanelor fizice ori a persoanelor juridice de drept privat. o anumită casă. potrivit naturii lor sau clauzelor unui act juridic se individualizează prin însuşiri proprii. precum şi alte bunuri stabilite de lege. greutate. etc). 135 alin.4. etc). Importanţa acestei clasificări rezidă în valabilitatea ori nevalabilitatea actelor juridice civile sub aspectul obiectului lor. apele cu potenţial energetic valorificabil şi acelea ce pot fi folosite în interes public. sau altă măsură.cimitirele cetăţeneşti şi comunale De asemenea Constituţia prevede la art. Bunuri individual determinate şi bunuri determinate generic Sunt individual determinate (res certa) acele bunuri care.suportarea riscului contractului . speciale. Sunt generic determinate (res genera) acele bunuri care se individualizează prin număr.3. plajele. un anumit autoturism. . sculpturi. resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental.9. cum sunt unicatele (tablouri. iar la art. iar în situaţia unui bun generic determinat dreptul de proprietate se transmite în momentul individualizării ori predării (individualizarea în acest caz. Importanţa juridică a acestei clasificări constă în următoarele: . cântărire. adică prin caracterele comune categoriei din care fac parte (prin însuşirile speciei ori categoriei din care fac parte).aceasta doar în situaţia pieirii fortuite a bunului înainte de momentul predării când debitorul va fi liberat de 79 . când bunul este individual determinat. fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice “. 3. spaţiul aerian.4 se specifică: “Bogăţiile de orice natură ale subsolului.terenurile cu destinaţie forestieră. căile de comunicaţie. 5: ”Bunurile proprietate publică sunt inalienabile”. marea teritorială. 135 alin. se face prin numărare. acestea aflându-se sau nu în circuitul civil. dreptul de proprietate se transmite în momentul realizării acordului de voinţă.pentru bunurile individual determinate riscurile se transmit odată cu dreptul de proprietate . 10.momentul transmiterii dreptului real în actele translative de drepturi reale: în principiu.

că lucrurile (bunurile) sunt echivalente au aceeaşi valoare pentru creditori .II. acesta se face în momentul individualizării bunului. în cazul bunului individual determinat este acela unde se găseşte în momentul contractării în lipsă de altă stipulaţie a părţilor. ceea ce este desigur o soluţie diferită de principiul genera non pereunt.aceasta în ceea ce priveşte suportarea riscului pieirii fortuite.1104 Cod Civil). Spre exemplu: se vând 100 de oi dintr-o turmă de 1000. În mod corespunzător. pieirea unui bun generic determinat înainte de momentul predării. ci va trebui să procure alte bunuri de gen. 3. genul limitat piere .3.obligaţia predării. bunul generic derterminat se predă la domiciliul debitorului. Bunuri fungibile şi bunuri nefungibile Sunt fungibile acele bunuri care se pot înlocui unele cu altele pentru executarea unei obligaţii. 77 80 .2001. când se transmite proprietatea de la vânzător la cumpărător. O problemă larg dezbătută în doctrină este aceea a regimului juridic al vânzării bunurilor de gen limitate . Prin bunuri de gen limitate înţelegem acele bunuri de gen limitate la acele aflate într-un loc determinant. situaţie de neacceptat în lipsa unei clauze exprese. În ceea ce priveşte transferul dreptului de proprietate. sau jumătate din sacii de grâu aflaţi în hambarul vânzătorului.5.Tratat de Drept administrativ . Bucureşti. pag. cherabilă. deoarece genera non pereunt.locul predării bunului. Este deci o asemănare de regim juridic între vânzarea de genus limitatum şi vânzarea în bloc. nu va libera pe debitor de obligaţia predării.valabilitatea plăţii nefiind afectată.genus limitatum35. Sunt nefungibile acele bunuri care nu se pot înlocui cu altele în executarea 35 deoarece plata este în general. Antonie Iorgovan . . iar nu portabilă (art. Editura Nemira .vol. S-a statuat că dacă genul nu piere. S-a susţinut ideea naşterii unei proprietăţi indivize între cumpărător şi vânzător din momentul acordului de voinţă până în momentul individualizării. ceea ce presupune. mai exact.

Caracterul fungibil sau nefungibil al unui bun este dat atât de de natura bunului. moneda la un anticariat care trebuie restituită este un bun neconsumptibil. în sensul că bunul consumptibil poate fi considerat neconsumptibil şi invers. casele). De asemenea. 3. predând creditorului un bun de acelaşi fel. astfel că aceasta nici nu se poate executa decât prin predarea bunului datorat.6. iar cele certe . dar poate fi dat şi de voinţa părţilor. posibilitatea eliberării debitorului de obligaţia sa. Prin urmare. În principiu sunt fungibile bunurile de gen. Tot aşa. iar consumtibilitatea mai mult de natura lucrurilor (cu excepţii în ambele sensuri). Spre exemplu. dar nu întotdeauna. fructele pentru decorul unui magazin sunt 81 . deoarece sunt fungibile în general bunurile de gen.unei obligaţii. individual determinate sunt nefungibile. Sunt neconsumptibile acele bunuri care pot fi folosite de mai multe ori. Deci. deci cele determinate generic. Acesta se poate elibera în cazul bunului fungibil. însă nu fungibilă.3. iar în cadrul unui bun nefungibil numai prin predarea acestuia. iar consumptibilitatea de natura bunurilor. uneori voinţa părţilor nu imprimă întotdeauna bunurilor un caracter de fungibilitate. Nu întotdeauna este aşa: voinţa părţilor poate da lucrurilor un caracter de neconsumptibilitate. spre exemplu ultima sticlă de vin dintr-o recoltă cunoscută prin calitatea ei este consumabilă. Se spune că fungibilitatea bunurilor depinde de voinţa părţilor. se poate concluziona că fungibilitatea depinde mai mult de voinţa părţilor. relaţia bun de gen şi bun cert corespunde clasificării bun fungibil şi bun nefungibil. În mod excepţional clasificarea în bunuri consumptibile şi neconsumptibile depinde de voinţa omului. bunurile fungibile sunt şi consumptibile. fără a li se distruge substanţa fizică sau să fie înstrăinate (hainele. Bunuri consumptibile şi bunuri neconsumptibile Sunt bunuri consumptibile acelea care nu pot fi folosite fără ca la prima lor întrebuinţare să nu se consume sau să nu se însrăineze (astfel sunt hrana. banii). băuturile. Importanţa clasificării bunurilor în fungibile şi nefungibile constă în aprecierea valabilităţii plăţii.

arendele (art. Importanţa acestei clasificări rezidă în următoarele: . 523).acelea obţinute ca urmare a folosirii bunului. de exemplu chiriile.552).fructele naturale şi industriale se dobândesc prin culegere.de regulă. astfel: . Sunt nefrugifere acele bunuri care nu produc fructe. prin percepere. pe când productele sunt foloase trase dintr-un bun cu consumarea substanţei sale (piatra dintr-o carieră. -fructele civile .522). nisipul dintr-o albie). Prin excepţie. mobila din magazinul de mobilă este un bun consumptibil. spre exemplu .recoltele şi plantaţiile (art. 3. 82 . pe când obiectul împrumutului de consumaţie îl formează bunurile consumptibile.obiectul împrumutului de folosinţă (comodat) poate fi numai un bun neconsumptibil. Importanţa juridică a acestei clasificări a fructelor rezidă în modul diferit de dobândire (de intrare în patrimoniu) a acestora.neconsumptibile. de exemplu terenul care produce recolte. deoarece uzufructuarul este obligat să conserve substanţa bunului. Fructele nu se confundă cu productele. . Bunurile frugifere şi bunuri nefrugifere Sunt considerate frugifere acele bunuri care produc fructe. dobânzile. obiect al uzufructului pot fi bunurile neconsumptibile. fără a consuma substanţa bunului. Codul Civil distinge între : -fructe naturale . Fructele se produc periodic.acele produse ca urmare a activităţii omului.acelea produse fără intervenţia omului.3. spre exemplu iarba pe o păşune (art. -fructele industriale . deoarece comerciantul o înstrăinează. uzufructul poate viza un bun consumptibil (quasiuzufruct).7.

3.8. În concluzie fructele se cuvin proprietarului. ipoteca. Distincţia între fructe şi producte are o importanţă deoarece: .în materie de uzufruct. fructele se cuvin uzufructuarului pe când productele se cuvin nudului proprietar.posesia de bună-credinţă conduce la dobândirea proprietăţii fructelor. fără a-şi schimba astfel destinaţia economică. în cazul uzufructului şi posesiei de bună credinţă36. 10/2000 83 . considerându-se că un bun divizibil prin natura lui este indivizibil. Productele se dobândesc prin separarea lor.fructele civile se dobândesc zi de zi. Divizibilitatea poate viza şi bunurile necorporale. atunci interesează modul de dobândire a fructelor. spre exemplu un animal. prin simpla scurgere a timpului. Este indivizibil acel bun care nu poate fi împărţit. un costum de haine. dreptul de retenţie. Dacă bunul se găseşte în stăpânirea sau puterea altei persoane decât proprietarul. Importanţa juridică a acestei clasificări constă în următoarele: . însă prin act juridic aceasta poate fi ignorată.3. Dintre bunurile necorporale indivizibile menţionăm: obligaţiile indivizibile. dar mai rar. nu şi a productelor.în materie de partaj a proprietăţii pe cote părţi ori în devălmăşie. Bunuri divizibile şi bunuri indivizibile Este divizibil acel bun care poate fi împărţit fără a-şi schimba destinaţia economică. bunul divizibil poate fi împărţit în materialitatea lui. pe când bunul indivizibil nu poate fi 36 Revista Juidică. servituţile reale. de exemplu. . Supliment. în mod normal. Nr. de exemplu o cantitate de 10 litri de vin poate fi împărţită în 10 sticle de câte un lutru.. Divizibilitatea rezultă din natura bunurilor.

În acest sens.10. fie din voinţa părţilor. Obligaţia care nu este indivizibilă este divizibilă. Caracterul bunului de a fi principal derivă atât din natura bunului. Obligaţia indivizibilă poate rezulta fie din natura prestaţiei. dar şi din voinţa părţilor. când sunt mai mulţi debitori. se aseamănă cu solidaritatea.3.9. . Această obligaţie nu poate fi executată decât în întregime.parte deţinută. principal. antena pentru televizor. mai ales. Pentru a exista raportul de accesorietate între un bun principal şi un bun accesoriu trebuie întrunite următoarele condiţii: ambele bunuri să aibă acelaşi titular. acesta atribuindu-se unuia din copărtaşi cu obligaţia de a plăti celorlalţi o sultă sau se va vinde şi se va împărţii suma obţinută proporţional cu cota . când se datorează un bun. - 3.3.titularul să stabilească un raport de destinaţie comună a bunurilor. 3.împărţit în materialitatea lui. cheia pentru lacăt. debitorul trebuie să predea atât bunul principal cât şi pe cel accesoriu (în lipsă de stipulaţie contrară).obligaţia având drept obiect un bun indivizibil este o obligaţie indivizibilă. Astfel. Bunurile accesorii sunt acelea destinate să servească la întrebuinţarea altui bun. executată în parte. deci. . Sub acest aspect. iar nu fracţionat. fără a fi destinate să folosească la întrebuinţarea altui bun. sunt bunuri accesorii: pompa pentru bicicletă. şi. Interesul pentru aceste feluri de obligaţii există. Bunuri corporale şi bunuri incorporale 84 . obligaţia indivizibilă nu poate fi fracţionată. Bunuri principale şi bunuri accesorii Bunurile principale sunt acelea care se folosesc în mod independent. Astfel.

regimul de drept internaţional privat. Drepturile patrimoniale sunt astfel de drepturi.în materia dobândirii bunurilor mobile prin tradiţiune (ca mod de dobândire). ali. în general.Alexandresco. .1 Cod Civil care se referă numai la . percepută cu “ochii minţii”.Drept civil român în comparaţie cu legile vechi. În dreptul contemporan această distincţie nu mai are aceeaşi importanţă deoarece transmiterea bunurilor corporale.Editura Naţională Bucureşti. Importanţa juridică a acestei clasificări priveşte: bunurile mobile corporale ca fiind susceptibile de “prescripţie instantanee”. având o valoare economică ce are o existenţă ideală.1909. deoarece modurile de transmitere ale celor două categorii de bunuri erau diferite. şi se transmit prin simpla tradiţiune. 105/1992 (art. şi la ordin şi se transmit prin gir sau andosament. În dreptul român clasificarea bunurilor în corporale şi necorporale prezenta importanţă. Ulterior sfera de cuprindere a noţiunii de “bun” s-a extins. fiind perceptibile simţurilor omului. Sunt incorporale acele bunuri care nu au o existenţă materială.p.474 mobilelor corporale. care pot fi: la purtător. care se aplică numai bunurilor corporale. ca drept se confundă cu însuşi bunul asupra căruia poartă.471 imobilelor incorporale şi art. care formează bunurile incorporale. pe de altă parte.în materia titlurilor de valoare. adică bunuri necorporale.52-62). convenţia părţilor37. şi se transmit prin cesiune. . pe de o parte în şi toate celelalte drepturi reale şi de creanţă.Sunt corporale acele bunuri care au o existenţă materială. care formează bunul corporal. Clasificarea în bunuri corporale şi incorporale se reduce la clasificarea între dreptul de proprietate. a drepturilor reale şi a obligaţiilor are la bază.359 85 37 - în materia dobândirii proprietăţii art. după distincţiile cuprinse în Legea nr. corporale.1988. La origine s-au considerat bunuri numai bunurile materiale. Aceasta deoarece proprietatea. . nu pot fi percepute cu ajutorul simţurilor. nominale. cuprinzând şi drepturile. Codul Civil se referă implicit la această clasificare consacrând art. proprietatea conferind cele mai întinse prerogative asupra D. abstractă.

12. În ceea ce priveşte bunurile sesizabile. porturi şi aeroporturi.potrivit Constituţiei.unui bun. astfel că proprietatea “absoarbe” bunul. resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental”. pieţe.135. 10/2000 86 . doar real. alin. Se impune o delimitare a sferei proprietăţii publice potrivit legislaţiei în vigoare: . albiile râurilor şi fluviilor.18/1991: terenurile pe care sunt amplasate construcţii de interes public. cu observarea. deoarece prerogativele sunt limitate comparativ cu cele conferite de dreptul de proprietate. spaţiul aerian. căi de comunicaţii.482. marea teritorială. acestea pot fi determinate în funcţie de prevederile legale în vigoare. 474 . .3. în special. dar şi protecţia debitorului. 472. în art. fundul apelor maritime interioare şi al mării 38 Revista Juridică. cuvetele lacurilor de interes public. Se urmăreşte prin această reglementare. apele cu potenţial energetic valorificabil şi acelea ce pot fi folosite în interes public. în sensul asigurării acestuia unui nivel minim de subzistenţă în caz de executare silită38. terenurile cu destinaţie. 406-410. Bunuri sesizabile şi bunuri insesizabile Este sesizabil bunul care poate forma obiectul executării silite a debitorului.11. Domeniul public şi domeniul privat Această clasificare se aplică doar statului şi unităţilor administrativ teritoriale.potrivit Legii fondului funciar nr. Până şi modul firesc de exprimare denotă acest lucru: astfel. plajele. Nici un alt drept. Nr. iar nu “casa mea”. căile de comunicaţie. 3. De aceea se va spune “casa asupra căreia am un drept de uzufruct”.3. iar nu “casa asupra căruia am un drept de proprietate”.4 se enumeră ca bunuri exclusive ale proprietăţii publice: “bogăţiile de orice natură ale subsolului. Este insesizabil bunul ce nu poate fi urmărit silit pentru plata unei datorii. 488-491din Codul de procedură civilă. reţele stradale şi parcuri publice. atât protecţia creditorilor urmăritori. se spune “casa mea” . 463. a art. Supliment. 3. nu conduce la identificarea lui cu însuşi bunul asupra căruia poartă.

Codul Civil Român: unele din bunurile enumerate de art. alin. Astfel: 1) Curtea de apel.5.476 Cod Civil se regăsesc şi în enumerarea Constituţiei sau Legii fondului funciar. terenurile pentru rezervaţii naturale şi parcuri naţionale. Referitor la materia Domeniului Public în faţa instanţelor s-au ridicat probleme interesante. respingând recursul a confirmat soluţia de admitere a acţiunii în revendicare a imobilului devenit sediul al poliţiei locale. care făcând parte din domeniul public este insesizabil. terenurile pentru nevoile apărării. În ceea ce priveşte regimul juridic aplicabil.Ovidiu Podam. Art. ansamblurile şi siturile arheologice şi istorice. potrivit legii. Pentru a pronunţa această soluţie.sediu al poliţiei.477 face referire la “averile vacante şi fără stăpâni. monumentele. sunt de domeniul public ori care. aceasta deoarece în domeniul public se includ numai imobilele care aparţin legal statului sau unităţilor administrativ-teritoriale şi numai în privinţa acestora operează regimul juridic special Revista “Dreptul” nr. chiar dacă formulările sunt mai nuanţate. insesizabile. fiind neîndoielnic că. sau pentru alte folosinţe care. monumentele naturii.1/2000 . sunt de uz sau interes public (art. ţărmurile Mării Negre. Instanţele au respins excepţia de inadmisibilitate a acţiunii în revendicare invocată de Ministerul de Interne în privinţa imobilului . precum şi ale persoanelor care mor fără moştenitori sau ale căror moşteniri sunt lepădate”. în spiritul Constituţiei actuale. imprescriptibile şi nu pot fi grevate de sarcini spre deosebire de bunurile aparţinând domeniului privat al statului care se supun dreptului comun dacă nu există dispoziţii legale contrarii. inclusiv plajele. p. în condiţiile în care fostul proprietar împreună cu familia sa fusese deportat şi i se stabilise domiciliu forţat în oraşul Târgu Ocna. Art. curtea a reţinut că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de către fostul Comitet provizoriu al oraşului Moreni.“Regimul juridic al vânzării bunurilor de gen limitate” . nu poate fi vorba decât despre proprietatea publică ce are ca titular statul39. În această categorie.1). bunurile aparţinând domeniului public sunt inalienabile. prin natura lor. .teritoriale. a Codului Civil intră şi alte dispoziţii care vorbesc despre proprietatea de stat.55 39 87 .478 se referă la domeniul public militar.

20/1996 şi a Hotărârii Guvernului nr.deoarece preluarea lui de către stat nu s-a făcut în baza unui titlu valabil constituit.insesizabilitatea. trecute cu titlu în proprietatea statului. nimeni nu poate fi privat în mod arbitrar de proprietatea sa . Imobilul în litigiu. prescripţia specială prevăzută de Decretul 218/1960 invocată de stat nu poate opera. de natură a produce efectele prescripţiei achizitive prevăzută de Decretul 218/1960. Adoptarea punctului de vedere al recurentului.22 decembrie 1989. orice acte normative care contrazic această idee fiind considerate ca abrogate conform art. a Hotărârii Guvernului nr.prevăzut pentru bunurile făcând parte imprescriptibilitatea şi inalienabilitatea. nu poate primi caracterizarea unei posesiuni utile. aceasta putând fi frânată doar prin excepţia dobândirii dreptului de proprietate. săvârşită cu ocazia preluării samavolnice a imobilului. că acţiunea în revendicare imobiliară este imprescriptibilă. acestea fiind prevăzute în textul normelor metodologice de aplicare a Legii nr. care trebuia formulată în termen de doi ani începând cu data adoptării Decretului 218/1960 sau cu data încetării imposibilităţii morale de a acţiona în justiţie .11/1997. de la data intrării în vigoare a acesteia. Curtea de apel a respins şi motivul de recurs prin care Ministerul de Interne a invocat prescripţia acţiunii în revendicare. În sensul Legii nr. ( Decizia 336/10 februarie 1998 a Curţii de Apel Ploieşti) 88 .112/1995. din domeniul public . se înţeleg numai acele imobile care erau folosite ca locuinţe şi care au fost preluate în proprietatea statului cu respectarea legilor şi decretelor în vigoare la data respectivă.112/1995. nu intră sub incidenţa Legii 112/1995. În condiţiile în care proprietarul şi familia sa au fost izgoniţi din casă şi li s-a stabilit domiciliu forţat. S-a considerat. ar genera totodată şi perpetuarea situaţiei juridice creată prin abuz şi violenţă. contrazicând textele constituţionale potrivit cărora . prin prescripţia achizitivă ale cărei condiţii nu sunt îndeplinite în speţă. deoarece posesiunea statului fiind bazată pe violenţă. Ministerul de Interne. prin imobile cu destinaţia de locuinţe. 150 din Constituţie.

a fost naţionalizat cu încălcarea prevederilor art. prin imobile trecute în proprietatea statului potrivit Decretului 92/1950 se înţeleg imobilele naţionalizate cu respectarea prevederilor art. moşieri. alin.1. cu titlu. că imobilul revendicat. alin. inalienabilitate şi insesizabilitate şi cum în speţă imobilul a trecut nelegal în proprietatea statului. care a 89 . naţionalizarea nefiind incidenţa autorului reclamaţilor. Instanţele au reţinut nelegalitatea trecerii imobilului în proprietatea statului şi în raport de dispoziţiunile art. care statua că se naţionalizează acele imobile aparţinând foştilor industriaşi. prin care s-a admis acţiunea în revendicare formulată de moştenitorii fostului proprietar în contradictoriu cu statul şi Ministerul de Interne.1-5. precum şi cu respectarea identităţii între persoana menţionată ca proprietar în lista anexă la decret şi adevăratul proprietar al imobilului la data naţionalizării. curtea de apel a respins şi excepţia de inadmisibilitate a revendicării invocată de Ministerul de Interne.3 din Hotărârea de Guvern 20/1996 modificat prin Hotărârea de Guvern 11/1997. S-a reţinut. mari comercianţi. care prevăd imperativ respectarea identităţii între persoana menţionată ca proprietar în lista anexă la Decretul 92/1950 şi adevăratul proprietar al imobilului.avocat .1.3. deoarece în lista anexă la decret figurează numele unei alte persoane decât acela al autorului reclamanţilor. Întrucât domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ .11 din decret. autorul reclamanţilor .teritoriale include numai bunurile care au intrat legal. numai acestora aplicându-li-se regimul special de imprescriptibilitate. modificat prin Hotărârea de Guvern 11/1997. care avea în administrare imobilul. pct. bancheri. aceasta deoarece în speţă. Potrivit dispoziţiunilor art. din Hotărârea de Guvern 20/1996.1 Decret 92/1950. condiţie care în speţă nu este îndeplinită.nu intră în categoria acelora menţionaţi în Decretul de naţionalizare . în proprietatea statului. ale art.2) Curtea de apel respingând recursul Ministerului de Interne a menţinut hotărârea pronunţată în cauză.1.

maşinile. Această clasificare prezintă importanţă pentru regimul juridic al bunurilor din patrimoniul agenţilor economici. bunurile comune şi bunurile proprii ale soţilor etc. Universalităţile de bunuri pot fi juridice şi de fapt. O universalitate este o masă de bunuri. Bunuri izolate şi universalităţi de bunuri Bunuri izolate sunt cele considerate în individualitatea lor. 90 . 345/ 11 februarie 1998 a Curţii de Apel Ploieşti) 3. în care bunurile. transmiţându-şi dintr-o dată valoarea asupra produsului realizat (ex: materiile prime. patrimoniul este o universalitate juridică dar în cadrul său se pot individualiza alte universalităţi juridice . cele juridice au un activ şi un pasiv. Mijloacele fixe sunt mijloacele de producţie care nu se consumă într-un singur proces de producţie. mase de bunuri. Astfel. Mijoacele de producţie se împart în mijloace fixe şi mijloace circulante. adică produsele. Spre deosebire de universalităţile de fapt. combustibilul). ca elemente ale masei sunt supuse la reguli identice. În patrimoniul unei întreprinderi mai găsim fondurile băneşti. Ca rezultat al procesului de producţie sunt mijloacele de circulaţie sau produsele. (Decizia nr.susţinut că imobilul făcând parte din domeniul public este scos din circuitul civil şi este exceptat de la revendicare. 3.3. spre exemplu fondul de comerţ.3.13. transmiţându-şi treptat valoarea asupra produsului realizat (ex: mijloacele de transport. Mijloacele de circulaţie reprezintă valorile materiale rezultate din producţie.Clasificarea bunurilor după destinaţia lor economică După acest criteriu bunurile se clasifică în mijloace de producţie şi bunuri de consum individual.mai reduse. cu destinaţii speciale. Mijloacele circulante sunt acele mijloace de producţie care se consumă în întregime într-un singur proces de producţie. uneltele).14. instalaţiile.

în ultimă instanţă elementul fundamental al vieţii juridice (din perspectiva dreptului civil. expunere în lipsa căreia nu am fi realizat decât o abordare trunchiată a respectivei teme. ca titular al drepturilor subiective civile şi al obligaţiilor civile ce constitue conţinutul raportului juridic civil este. etc) caracterizate de un grad ridicat de abstractizare. cu determinarea diferenţelor specifice ne-a ajutat să ne formăm o imagine corectă asupra noţiunii de raport juridic civil. am continuat cu abordarea conceptelor concrete. am considerat necesară o expunere şi a ceea ce reprezintă subiectele raportului juridic civil. concisă a noţiunilor şi conceptelor ce alcătuiesc substanţa acesteia. conţinut al raportului juridic. am încercat să conturăm o expunere cât mai cuprinzătoare şi. Relaţia logică gen-specie. în acest caz particular). în acelaşi timp. 91 . obiect al raportului juridic. utilizate în materia dreptului civil. subiecte ale raportului juridic. Subiectul raportului juridic civil. specifice. Pornind de la o expunere generală. Deşi excede tema lucrării. folosind noţiunile fundamentale în domeniu (raport juridic.CONCLUZII Urmărind firul reglementărilor şi al literaturii de specialitate relative la tema lucării noastre.

geografice. între persoane fizice sau juridice determinate.ale raportului juridic obligaţional. În diversitatea de drepturi şi obligaţii civile există un sistem coerent. nexusul relaţional se traduce într-o infinitate de raporturi juridice între indivizi. cu drepturi şi obligaţii diferite şi uşor identificabile. economice. Prin prisma ştiinţei dreptului. politice. culturale). că în dreptul civil se defineşte foarte exact subiectul colectiv de drept. ca iniţiator al relaţiilor sociale. respectiv de drept civil.pasivă şi activă . procesul de instituţionalizare şi reglementare a acestor relaţii sociale are o vechime considerabilă. în primul rând . de asemenea. Elemente de noutate există doar la nivelul practicii judiciare .O abordare din punct de vedere sociologic situează individul în centrul nexusului relaţional. subiect al raportului juridic civil. Cronologic. este de remarcat. însă. Literatura de specialitate a consolidat de-a lungul timpului o definire exactă a noţiunilor de raport juridic civil. precizăm doar că evoluţia şi dezvoltarea în domeniu a urmat evoluţia şi dezvoltarea societăţii umane. stabilitatea şi continuitatea de-a lungul timpului a concepţiilor în ceea ce priveşte elementele acestei structuri. dar şi în acest caz se observă o accentuare a laturii pasive sau luarea în considerare a ambelor laturi . în această perspectivă. Evitând o analiză a istoricului acestui proces. de esenţă. Diversităţii de forme în ceea ce priveşte aceste definiţii îi corespunde. o identitate de substanţă. acela al Codului Civil (în primul rând). conţinut al raportului juridic civil. Am remarcat o relativă diferenţă între definiţiile formulate cu privire la noţiunea de obligaţie. obiect al raportului juridic civil.31/1954). ca factor de dezvoltare a acestora. fără a exista o diferenţă de substanţă. 92 . care capătă.raport juridic concret. Revenind la structura pe care am înţeles să o conferim lucrării de faţă. calitatea de subiecte de drept. Am remarcat. şi al altor reglementări în vigoare (spre exemplu Decretul nr. ceea ce nu se întâmplă şi pentru celelalte ramuri de drept. cu toate particularităţile conjuncturale aferente (istorice.

În încheiere. operă a generaţii de jurişti eminenţi. dar. 93 .Există drepturi subiective civile precizate. concluzia ce considerăm că se impune a fi exprimată este aceea că. Rezonanţele în vastul domeniu al practicii judiciare sunt facilitate tocmai de claritatea noţiunilor specifice în cadrul acestui sistem care s-a dovedit funcţional. în amănunt. sperăm noi convingătoare în acest sens. executării şi garantării executării obligaţiilor civile. definite şi reglementate. în textele de lege amintite şi există un sistem întreg de reglementare a naşterii. există un sistem de gândire specific acestei teme. coerent şi bine argumentat. există un sistem normativ destul de bine închegat. dincolo de acesta. mai mult sau mai puţin. Am dedicat un subcapitol importanţei covârşitoare a obligaţiilor civile în viaţa juridică. ceea ce explică şi longevitatea acestuia. în ceea ce priveşte conţinutul temei lucrării noastre.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful