Hrană şi corp.

Fricile alimentare.
Elemente de sociologia
alimentaţiei.
Percepţia unor boli legate de
nutriţie (obezitatea, bulimia,
anorexia).
 Hrană şi corp

• Corpul / Hrana – elemente naturale şi

constructe culturale;
• “Mai vechi decât cultura însăşi, actul
alimentar şi-a păstrat mult timp, în mod
preponderent, dimensiunea fiziologică, ca
sursă bioenergetică necesară revitalizării
organismului.” (O. Văduva)
• “Suntem ceea ce mâncăm” (şi în sens
concret, fizic, şi în sens spiritual);
 F. Braudel precizează că în istoria
alimentaţiei au existat 2 revoluţii:

• 1. la sfârşitul paleoliticului, care a impus

regimul carnivor;

• 2. în neolitic, care, în urma dezvoltării

culturilor cerealiere, a impus practica
fierturilor şi a preparării pâinii.
 Relaţia hrană - corp

• Elementele corporale sunt adesea

comparate cu alimentele (fructe, legume).
• Ex: O roşie are patru compartimente şi
este roşie. Inima este roşie şi are patru
camere. Toate studiile arată că roşiile sunt
într-adevăr hrană pură pentru
inimă şi sânge.
• Rinichii seamănă cu boabele de fasole;
• O nucă arată ca un mic creier, cu o
emisferă dreaptă şi una stângă: creierul
mare deasupra şi cerebelul în partea de
jos. Chiar şi încreţiturile sau
cutele unui miez de nuca arată ca
neocortexul. Se ştie că nucile ne
ajută să dezvoltăm peste trei duzini de
transmiţători neuronali care
ajută la buna funcţionare a creierului.
Strugurii atârnă în ciorchine, care are forma unei
inimi. Fiecare bobiţă arată ca o celulă a sângelui
şi toate cercetările de astăzi dovedesc că
strugurii sunt, de asemenea, o hrană
revitalizantă substanţială pentru inimă şi sânge.

Ţelina arată ca oasele. Acest aliment ţinteşte în

mod special duritatea oaselor. Oasele sunt 23%
sodiu, iar această legumă are 23% sodiu.
 Fricile alimentare

• Teama de alimentele conservate

(conservele din cupru provocau toxinfecţii
alimentare violente) – “colici metalice”
(a doua jumătate a sec. al XVIII-lea);

• În bucătărie, dar şi în fabricile de unt sau

în cuptoarele de pâine se foloseau mai
ales vasele de cupru;
 Fricile alimentare
• Treptat, vasele de plumb sau de cupru vor fi
înlocuite cu cele pământ şi, mai târziu, din metal
inoxidabil;
• Teama de alimentul corupt, de carnea
infestată, de aerul poluat (începând cu sec. al
XVIII-lea);
• Teama modernă de aditivii alimentari (chimiştii
analizează coloranţii şi stabilesc demarcaţia
între cei toxici şi cei ce pot fi utilizaţi în
alimentaţie);
• Teama iscată de necunoaşterea componentelor
din diversele produse alimentare.
 Legi moderne privind alimentaţia
• La scara unei naţiuni au apărut târziu(sec.al XIX-lea):

• BELGIA, 1830;
• GERMANIA, 1870;
• ANGLIA, 1875;
• JAPONIA, 1900;
• FRANŢA, 1905;
• ELVEŢIA, 1905;
• SUA, 1906.

• Înaintea acestora au existat regulamente şi

reglementări luate local, de municipalităţi şi bresle.
 Elemente de sociologia alimentaţiei

• “Înainte de a încerca să vedem cum

putem schimba obişnuinţele alimentare,
trebuie să înţelegem ce înseamnă a
mânca.”
(Margaret Mead)
 Caloriile

• Noţiunea de calorie apare relativ târziu

(sec. al XIX-lea); fiecărui aliment i se
atribuie un anumit număr de calorii;

• Teoria energetică situează în vârful

piramidei alimentele cu cea mai mare
putere calorică (carnea de vită, grăsimile),
iar la bază, legumele şi fructele, sărace în
calorii.
 Obezitatea

Până în anii ‘60 ai secolului trecut, sociologii

stabiliseră o relaţie negativă între
obezitate şi statutul economico-social
pentru femei şi pozitivă pentru bărbaţi
(adică obezitatea la nivel femeilor apărea
mai mult în clasele sociale inferioare, iar la
nivelul bărbaţilor în cele superioare).
 Obezitatea

• În privinţa copiilor şi a adolescenţilor, se

constată o distribuţie aproape aleatorie, fără să
se poată stabili o corelaţie între obezitate şi
clasa socială căreia îi aparţin cei atinşi de ea.

• Nu există un mod universal de definire a

obezităţii (ea este identificată fie prin raportare la
greutatea ideală, fie la indicele de masă
corporală – IMC sau indicele lui Quetelet)
 Stigmatizarea obezilor

• Goffmann a analizat problema

stigmatizării sociale: obezii găsesc mai
greu de lucru, se integrează cu mai mare
dificultate în societate
 ANOREXIA
Criterii de diagnosticare

3. Pierderea în greutate ducând la o menţinere a

greutăţii corporale la un nivel cu 15 % mai
scăzut decât cel aşteptat;
4. Frica intensă de a lua în greutate sau de a
deveni gras, chiar dacă este subponderal;
5. Tulburarea percepţiei privind dimensiunea sau
forma corporală (convingerea că este gras,
chiar în condiţiile unei subponderi marcate);
6. Teama de a pierde controlul asupra
comportamnetului culinar;
 BULIMIA
• Definită ca sindrom specific în 1980 de
Asociaţia Psihiatrică Americană, presupune
următoarele caracteristici:
2. Episoade repetate de mâncat excesiv de mult
(peste 15000 de calorii);
3. În timpul episodului bulimic există sentimentul
pierderii controlului asupra comportamnetului
alimentar;
4. Se recurge regulat la măsuri menite a reduce
din greutatea corporală (vărsături autoinduse,
folosirea laxativelor, dieta strictă, activităţi
sportive intense);
 BULIMIA
4. Existenţa, în medie, a cel puţin 2
episoade bulimice săptămânal;
5. Preocuparea exagerată şi persistentă
pentru forma şi greutatea corporală.
 Bibliografie orientativă
• Madeleine FERRIÈRES, Histoire des
peurs alimentaires. Du Moyen Age à
l’aube du XXe siècle, Paris, Ed. du Seuil,
2002;

• Ginette RAIMBAULT, Caroline

ELIACHEFF, Les Indomptables. Figures
de l’anorexie, Paris, Ed. O. Jacob, 1989.