O paralela intre traci si celti

Numiti de catre Mircea Eliade, "Marii anonimi ai istoriei" (Istoria si credintelor si ideilor religioase, vol. II, ed. Stiintifica, Buc. 1991, p.158), tracii constituiau " neamul cel mai numeros dupa inzi" (Herodot). Cu toate acestea ei au jucat din punct de vedere politic un rol destul de modest in istoria antica. Acest lucru nu se datoreaza atat faptelor lor, cat mai ales neputintei istoricilor de a le scrie istoria corecta si adevarata, in lipsa unor izvoare istorice mai consistente (in principal scrise), izvoare de care alte popoare europene au beneficiat din belsug (grecii, romanii, etc.), datorita descoperirii unei culturi scrise, profund ancorata in viata sociala a respectivelor popoare. Majoritatea marturiilor privind viata, organizarea, religia, istoria tracilor le-am primit prin filiera greceasca si/sau latina. Restul se datoreaza descoperirilor arheologice de pe teritoriilor locuite odinioara de traci. Din studiul istoricilor antici se observa ca acestia intuisera destul de devreme originilalitatea si forta religiozitatii tracilor. Strabon si Plutarh sustineau originea traca a lui Orfeu, lucru reluat peste veacuri de istoricii moderni care au studiat fenomenul orfismului (O. Kern Orphicorum fragmenta (Berlin, 1922); W. K. C. Guthrie - Orpheus and the Greek Religion (London, 1935) si G. Arrighetti - Fragmenti Orfici (Torino, 1959)). De asemenea originea miscarii dyonisiace, asupra careia voi insista cu alta ocazie, a fost localizata in Tracia sau Frigia (istoricul interpretarilor lui Dyonisos a facut obiectul unei teze de doctorata la Universitatea din Chicago in dec. 1972 - Marc McGinty - Aproaches to Dyonisos: A study of the methodological presuppositions in the various theories of Greek religion as illustrated in study of Dyonisos (711 pagini, cu o bogata bibliografie)). Ca sa aduc un argument in plus in ceea ce priveste pretuirea spiritualitatii si cunostintelor trace in ochii grecilor, amintesc aici ca Socrate, in Charmide (156b), vorbeste cu admiratie despre medicii "regelui trac Zamolxis", ale caror cunostinte, doctrina si practica erau superioare celor ale medicilor greci. De altfel, in sprijinul acestei ultime afirmatii ne ajuta de aceasta data si descoperirile arheologice de la Sarmizegetusa: "instrumente chirurgicale ingenioase (...), cranii cu trepanatii reusite, oamenii respectivi supravietuind acelor operatii, cat si oase de membre, perfect sudate, in urma unor interventii chirurgicale" (Paul Stefanescu - Enigme ale istoriei romane, Ed. Vestala, Buc. 2001, p.21). Un citat din "Istoria ideiilor si credintelor religioase" a lui Mircea Eliade ne comunica cel putin doua informatii pretioase,si anume : "Ca si celtii, sacerdotii si ascetii traci si geto-daci nu se incredintau scrierii. Putinul pe care il stim despre mitologia, teologia si riturile lor ne-a fost transmis prin autorii greci si latini, adica printr-o interpretatio graeca si latina. Daca Herodot nu si-ar fi notat anumite convorbiri ce grecii din Hellespont, n-am fi cunoscut scenariul mitico - ritual al lui Zamolxis si nici numele de Gebeleizis. Desigur, ca si la slavi si baltici, precum si la vechii germani si la urmasii celtilor, mostenirea religioasa a tracilor s-a conservat, cu inevitabile modificari, in obiceiurile populare si folclorul popoarelor balcanice si ale romanilor. Dar analiza traditiilor folclorice europene in perspectiva istoriei generale a religiilor (n.a. si nu numai a religiilor) este inca la inceputurile sale" ( Istoria si credintelor si ideilor religioase, vol. II, ed. Stiintifica, Buc. 1991, p.159).

Prima propozitie a citatului de mai sus, ne trimite cu gandul la o legatura de natura spirituala intre celti si traci., ambele popoare avand istoria invaluita in umbre si o spiritualitate care a suscitat mereu curiozitatea cercetatorilor, spiritualitatea care in ciuda tuturor eforturilor de a o scoate la lumina, a ramas ascunsa in tenebrele istoriei. O alta analogie intre traci si celti ne este furnizata de un studiu al profesorului Nicolae Popa, care a efectuat cu multi ani in urma o analiza comparativa a Complexului de la Sarmizegetusa si monumentele de la Stonehenge. "Concluziile cercetatorului roman sunt stupefiante: monumentele de la Stonehenge se regasesc in structura Marelui Sanctuar de la Sarmizegetusa. Plecand de la o constatare vizula initiala asupra identitatii dintre aceste constructii stravechi, ale caror planuri sunt extraordinar de asemanatoare, s-a trecut la aprofundate calcule matematice. Profesorul N. Popa a descompus aliniamentele monumentelor de la Stonehenge si Sarmizegetusa si a constatat ca cercurile interioare ale acestora sunt similare, sub aspectul organizarii lor. De exemplu, axul care sectioneaza vatra de foc, imparte cercul exterior de stalpi in doua jumatati egale din punctul de vedere al pozitiilor acestora, deci de doua ori 34 de pozitii. Potcoavele, atat la Stonehenge cat si cea de la Sarmizegetusa prezinta un numar identic de pozitii, si anume, 21. Numarul asemanarilor continua. Dintre acestea am retine dispunerea pe grupuri a pozitiilor lespezilor ce figureaza stalpii, identica in ambele cazuri. Nicolae Popa mentioneaza ca monumentele respective reprezinta o marturie a existentei unei traditii culturale a unor populatii neolitice, aflate la mare departare una de alta, in Anglia si in zona carpatodanubiana. Atat sanctuarul de la Stonehenge, cat si cel de la Sarmizegetusa au servit, pe de o parte, la masurarea timpului, iar pe de alta aveau si o destinatie rituala. Constructia de la Sarmizegetusa ar dovedi in plus, fata de cea de la Stonehenge, un grad inalt de perfectiune, atat in ceea ce priveste precizia calucularii scurgerii timpului, cat si in privinta rafinamentului" (Paul Stefanescu - Enigme ale istoriei romane, Ed. Vestala, Buc. 2001, p.26 27). Autorul citatului de mai sus localizeaza cele doua civilizatii "la mare departare una de alta", dar pierde insa din vedere izvorul comun al acestor cunostinte. Stuart Pigot, arata in cartea sa "Druids ", ca este vorba de fragmente ale unei mosteniri comune din mileniul al II-lea i.e.n. prin filiera arienilor, cuceritori ai Indiei. In sprijinul acestei afirmatii aduce mai multe dovezi: 1. in Irlanda se regasesc numeroase idei si obiceiuri atestate in India antica; 2. prozodia limbii gaelice este asemanatoare cu acelea ale limbilor hitita si sanskrita; 3. "Dupa Myles Dillon, druizii si brahmanii si-au conservat practicile si credintele indo-europene care au supravietuit in lumea gaelica pana in sec. al XVIII-lea si in India pana in zilele noastre" (p.88); 4. Hans Hartman care a studiat ritualurile vechilor irlandezi (celti) considera ca structura mentalitatii irlandeze este mai apropiata de cea a vechii Indii decat de mentalitatea Angliei sau Germaniei ("Der Totenkult in Irland " ("Cultul mortilor in Irlanda2) p. 207). In plus Mircea Eliade aduce si alte argumente menite sa justifice paralelismul indo-celtic: "postul ca mijloc de a intari o cerere juridica, valoarea magico-rituala a adevarului, intercalarea in proza narativa epica de pasaje in versuri, in special dialoguri (n.a. ca fapt divers, in vechea Irlanda legile erau compuse in versuri, pentru a usura memorarea lor, dat fiind interdictia rituala a scrierii); importanta barzilor si raporturile lor cu suveranii" ( Istoria si credintelor si ideilor religioase, vol. II, ed. Stiintifica, Buc. 1991, p.130 131). Daca soarta a fost mai trista cu istoria tracilor, in schimb despre cea a celtilor se cunosc mai multe. Un izvor extrem de important in ceea ce priveste istoria celtilor este constituit de scrierile lui

Cezar, din timpul cat a fost proconsul al Galiei Cisalpine, inainte de a-si incepe campania in Galia Transalpina. In "De bello Gallico" (VI,13), vorbind despre invatatura druizilor, el comunica posteritatii: "Ei sunt de parere ca religia interzice ca aceasta invatatura sa fie destinata scrisului, asa cum e cazul cu toate celelalte lucruri, publice sau private, pe care le consemneaza in alfabet grecesc ". In continuare el afirma ca druizii au impus acest obicei "pentru ca nu vor ca doctrina lor sa se raspandeasca printre oamenii de rand", si mai ales pentru ca daca ar folosi scrisul, tinerii novici ar neglija memoria. Ciudata asemanare cu tracii, despre care nu avem documente scrise de ei insisi, privint spiritualitatea, cultul, religia si stiintele. Dar asemanarile dintre cele doua neamuri sunt departe de a se opri aici. Cea mai importanta dintre acestea, se refera inca odata, daca mai era nevoie, la nivelul spiritualreligios si anume, la credinta in nemurirea sufletului si deci implicit la anularea fricii de moarte. Cezar o denumeste o doctrina "deosebit de proprie ca sa le atate curajul, nimicindu-le teama de moarte"; Lucan (Pharsalia, I, 450 sq) ne arata ca potrivit celtilor "acelasi spirit guverneaza un corp in lumea de dincolo"; si in sfarsit Pomponius Mela (III,3) si Timagenes (citat de Ammianus Marcellinus, XV, 9, 8) precizeaza ca, potrivit invataturii druidice "sufletele sunt nemuritoare". Mai mult de-atat, Diodor din Sicilia scrie ca: "sufletele oamenilor sunt nemuritoare si revin pentru un anumit numar de ani intr-un alt corp", iar literatura irlandeza atesta de asemenea credinta celtilor in transmigratia sufletului, metempshihoza rezervata totusi numai anumitor fiinte mitice sau divine (F le Roux - Les Druides, p.128-129). Legat de aceste lucruri, mai este nevoie oare sa amintim numeroasele citate ale istoricilor antici, privind vitejia getilor, explicata prin credinta lor in nemurirea sufletului si in lipsa fricii fata de moarte? Din acest punct de vedere o analogie perfecta cu credintele vechilor celti. Pe de alta parte, H. Hubert a facut o apropiere intre druidism si confreriile trace si geto - dace in "Les Celtes depuis l'epoque de la Tene" (p.283). Principalele paralele intre celti si daco-geti se datoreaza in principal: importantei deosebite a Marelui Preot, credintei in nemurirea sufletului si stiintei sacre de tip initiatic. Cu toate acestea s-a demonstrat legatura indisolubila din punct de vedere spiritual (religie, credinte fundamentale) si stiintific (monumentele de la Stonehenge si Sarmizegetusa) intre celti si traci (daco-geti). Daca la toate acestea mai adaugam informatiile furnizate de Vasile Parvan in Getica si Dacia. Civilizatiile antice din tarile carpato-danubiene (ed. a 4-a, Buc. 1967) si de H. Daicoviciu in Dacii (p.61), privind realitatea istorica a unei influente traco-celte, datorata faptului ca celtii au trait o perioada in regiunile occidentale ale Daciei, nu ne mai ramane decat sa ne intrebam unde este "izvorul"? Studiul arheologic al Sanctuarului de la Sarmizegetusa si al calendarului dacic reprezentat de "Soarele de andezit", ne-a oferit deja raspunsul, dar istoricii n-au stiut sa-l interpreteze, pentru ca nimeni n-a facut aceasta paralela traco-celta. Precizia propriului calendar al civilizatiei daco-gete denota inaltele cunostinte astronomice precum si existenta unei "stiinte sacre" pastrata de-a lungul veacurilor si transmisa prin ritualuri de tip initiatic. Faptul ca acest calendar al getilor, masoara durata anului tropic la 365242197 zile, fata de 365, 242198 cat ne informeaza stiinta moderna (deci o eroare de o milionime), demonstreaza superioritatea evidenta a civilizatiei stramosilor nostri. In comparatie cu "Soarele de andezit" de la Sarmizegetusa, constructia de la Stonehenge este o copie nereusita, probabil datorata estomparii in timp a acuratetii cunostintelor originale cu care au plecat celtii din acest leagan al civilizatiei moderne: spatiul carpato-danubian (sa nu uiam ca religia le interzicea scrisul pentru religie si stiinta sacra).

Cercetatori si istorici renumiti au emis si demonstrat ipoteza acestui leagan al civilizatiei in spatiul carpato - danubian (Maria Gimbutas, dr. N. Savescu, O. Densusianu, etc.) in principal ca izvor si sursa umana, dar mai ales spirituala, in revarsarea spre Est (pana la cucerirea Indiei). Acest lucru s-a intamplat si spre Vestul Europei pentru ca pana acum istoria nu ne-a scos la iveala un alt "leagan al civilizatiilor" situat mai la vest de spatiul carpato-danubian. "Drumul Bicului" (amintit si de Dimitrie Cantemir in Descriptio Moldaviae), precum si menhirele civilizatiei celte (intinse uneori pe kilometri intregi) nu faceau decat sa reaminteasca celor plecati, "drumul inapoi spre casa", spre ceea ce indienii post-arieni numeau cu nostalgie DAKSHA (Tara Zeilor).

Student:Cristian Iustin Grupa:NE22