In pescuitul cu naluci, culoarea trebuie sa tina in primul rand cont de gradul de activitate al pestelui (inactiv, neutru, activ).

In al doilea rand, nu trebuie uitat ca apa are rolul unui filtru cromatic ce selecteaza anumite lungimi de unda, in functie de adancime, culoare (apa verzuie, maronie etc.) si lumina (rasarit, amiaza, apus). Transparenta apei este un factor ce influenteaza distanta la care pot fi analizate informatiile vizuale si - datorita difuziei - afecteaza acuratetea separarii detaliilor cromatice direct proportional cu scaderea contrastului cromatic. Pentru rapitorii inactivi sau/si neutri, naluca trebuie sa aiba culori cat mai naturale, apropiate de cele ale mediului (indirect, urmarind cromatica prazii). Traind intre doua fundaluri - substrat si suprafata apei (cer) - pestii mai putin hotarati sa raspunda apelurilor pescarului, vor face analiza finala in functie de dominanta cromatica pe care este proiectata silueta nalucii. In apa transparenta, cand se pescuieste in apropierea albiei (adancime mica - medie) trebuie folosite culori maronii, inchise. Daca naluca este purtata in apropierea plantelor, culoarea de baza aleasa va fi verdele. In ambele cazuri se va folosi un contrast cromatic scazut. Pescuitul in masa apei (intre ape) se va baza pe alegerea unor culori cat mai apropiate de albastru. Logica acestor alegeri tine cont de faptul ca solzii pestilor- prada reflecta lumina, oglindind defapt dominanta cromatica a mediului. Pescuitul la suprafata trebuie sa se plieze pe conditiile meteorologice prezente : cer acoperit = culori inchise ; cer senin = culori deschise. Daca apa este relativ tulbure culoarea nalucii trebuie sa se potriveasca cu dominanta cromatica generata de tipul de suspensii care caracterizeaza apa respectiva. Astfel, intr-o apa maronie, obiectele capata o tenta rosiatica (folositi naluci cu o dominanta rosie), intr-o apa invadata de alge verzi nalucile verzi sau galbene vor avea sansa cea mai mare sa fie atacate. Pentru nalucile metalice (oscilante, rotative), cuprul lucreaza cel mai bine in astfel de conditii, indiferent de dominanta cromatica (sedimente sau alge). Daca apa in care pescuiti are un grad de turbiditate crescut, se pune problema daca naluca pe care o folositi mai este vizibila sau nu... Experienta arata ca nalucile in culori fluorescente se preteaza cel mai bine unor astfel de cazuri. Adancimea la care se pescuieste isi pune amprenta in alegerea corecta a culorii nalucii folosite. In apa mica pestii percep bine lungimile de unda lungi (rosu, oranj) iar in profunzime ei vad preponderent lungimile de unda scurte (verde, albastru). Imp. Lucru arhicunoscut, lumina soarelui are dominanta spectrala in functie de ora din zi la care se pescuieste. In functie de aceasta, la rasarit vom alege alama si galbenul, la amiaza argintiul si albastrul iar la apus cuprul si rosul. Trebuie avut in vedere ca aceste sfaturi sunt corecte atata timp cat apa este limpede si nu intervin filtrarile cromatice datorate turbiditatii. Daca transparenta este mai scazuta, culoarea nalucii va fi interpretata in functie de dominanta cromatica generata de filtrarea optica a apei. Atunci cand vorbim de culoarea unei naluci nu ne referim la o singura culoare in sine, ci la un patern dat de asocierea a trei culori sau mai multe si la un anumit desen. Acest patern are in vedere crearea unui anumit tip de contrast cromatic (in general asocierea culorilor complementare, daca dorim un contrast inalt), dispunerea lor cat si prezentarea schematica a unor stimuli vizuali (ochi, spate, solzi, inotatoare). Culoarea neagra (care este defapt o lipsa a culorii, cu grad de reflexie 0) va contura si mai bine silueta nalucii, contribuind major in desemnarea semnalului spate si ochi. Diferitele tipuri de desene negre (asa cum este la fire tiger), in genul dungilor transversale, sunt gandite ca efect vizual in miscare si potenteaza contrastul intregului desen avut de lingura sau vobler. Aici trebuie subliniat ca paternul are un rol major chiar in cazul acestor doua tipuri de naluci unde pot fi dezvoltate scheme cromatice complexe, care au sau nu legatura cu definitia vizuala a vietuitoarelor acvatice care intra in meniul rapitorilor. Nalucile din silicon (soft plastic) sunt monocrome sau in cel mai bun caz bicrome (eventual flakes sau gliter reflectorizant, incorporat in material) si cu un desen rudimentar. In extremis, nalucile metalice nevopsite (oscilante, rotative) nu fac decat sa reflecte total lungimea de unda filtrata de apa (argintiu, nichel) sau partial (alama, cupru). In acest ultim caz numai skirtul (fulgii) aplicat pe ancora si culoarea elementului de lestare pe ax vor juca un rol cromatic important in amplificarea atractivitatii acestui tip de naluci. Pestii activi, cu un grad de agresivitate mare fata de naluci, vor reactiona bine la paternuri cromatice cat mai violente. Cand pestii vor sa manance, lucrurile se simplifica intrucatva. Culorile mai

pure (rosu, galben, alb, verde) cat si contrastele evidente (rosu-negru, alb-albastru, verde-galben, negru-galben) vor stimula rapid atacul acestor pesti. In ape tulburi, aproape de albie, folositi galben si alb; langa plante, galben si la suprafata, cat mai mult negru pentru a decupa clar silueta nalucii de fundalul luminos al cerului. Pescuitul la adancime este eficient daca sunt alese culori cat mai deschise si mai vizibile (alb,galben, verde fluo, nichel). Cu cat transparenta apei este mai scazuta, cu atat gradul de reflexie al culorii si contrastul paternului trebuie sa fie mai mare. Un alt element in alegerea culorii unei naluci este diferenta dintre transparenta mediului aerian si cea a apei. Senzatia vizuala a unei naluci in trusa, va fi diferita in apa. Corectia mentala trebuie sa o faca pescarul atunci cand se hotareste asupra unui anumit patern si lucrul acesta vine odata cu experienta. Eficienta unei culori poate fi decretata numai atunci cand se are in discutie si tipul de naluca pe care este aplicata. Incercand variante cromatice pe acelasi tip si model de naluca, va da si dreptul de a face observatii pertinente. Nu uitati, culoarea este asociata evolutiei si modului de recuperare, naluca nefiind decat o... nalucire, o suma de stimuli in miscare. Restul e bafta. TREI VOBLERE PENTRU APE RECI Text: Malin Musatescu Odata cu sosirea toamnei si racirea apei, locurile care in timpul verii s-au remarcat printr-un pescuit fructuos la stiuca, nu mai aduc nici macar o ratare. Pescuitul de toamna si iarna al stiucii este sensibil afectat de schimbarile termice si mai ales de viteza cu care acestea se produc. Este momentul in care lansetistul trebuie sa-si adapteze tehnica, tactica si echipamentul acestor conditii, cautand stiuca acolo unde are noile terenuri de vanatoare si sa-i ofere nalucile pe care aceasta este tentata sa le accepte ca prada. Voblerele care evolueaza bine in ape putin profunde (shallow runner), pot fi ideale pentru pescuitul stiucii in ape reci, cand pestii marunti se retrag temporar spre maluri, cautandu-si refugiul in structura acestor zone. Aceste voblere lucreaza cel mai bine cand tatoneaza substratul cu barbeta, lovindu-se de el, sau cand se lovesc de obstacole (craci, pietre etc.). Acest tip de evolutie determina naluca sa se balanseze de pe un flanc pe altul sau sa-si ridice coada in functie de unghiul sub care are loc impactul. Evolutia devine astfel eratica dand senzatia unui peste ranit, speriat si dezorientat, prada usoara pentru stiuca. Cu cat zonele explorate vor avea mai multe obstacole pentru naluca, cu atat vor fi mai multe locuri de adapost pentru prada, cat si mai multe posibilitati de camuflare pentru rapitor. Apa putin adanca va va da sansa sa reccuperati naluca in cazul in care ramane agatata in structura. Folosirea unei barci este ideala nu numai pentru un acces usor in zonele izolate de mal datorita peretelui de stuf ci si datorita mobilitatii de care trebuie sa va folositi atunci cand aveti de salvat un vobler ...pretios. Recomand sa nu lipseasca din trusa dezagatatorul, care are avantajul de a scoate si naluca si lansetistul din situatii dificile. Cu toate ca in apele descrise mai sus si teoria si practica au demonstrat ca rotativele mai mari (rotatie lenta) si nalucile din silicon dau rezultate multumitoare, voblerele si-au confirmat in multe randuri versatilitatea si eficienta mai ales in locuri intens pescuite cu primele doua tipuri de naluci. CORDELL BIG-O. Aparut pe piata inca din 1967, este un vobler fat, de dimensiuni mari (5/8 oz, 3 inch), care lucreaza bine in ape tulburi. Are o amplitudine mare a balansului si un zgomot puternic (pe frecvente joase) datorita bilei mari din interior. Greutatea destul de mare a acestei naluci necesitata, pentru lansari precise, o lanseta din clasa de putere medium si o actiune moderate sau fast. BAGLEYS KILLER B II Cand plantele subacvatice de la maluri incep sa se rareasca odata cu racirea apei, stiuca are oportunitatea sa-ai mute spatiul de vanatoare in aceste zone. Este momentul in care rotativele mari, cu paleta in forma de salcie (willow leaf), cu bataie ampla si rara, dau rezultate bune. La fel de eficient este insa si acest Bagleys care,

in timpul unei recuperari moderate, se mentine la 50-60 cm adancime, fiind chiar mai usor de de purtat printre ierburi decat o rotativa grea. Cele mai bune rezultate le da explorand zona de atac printr-o survolare razanta a tufelor de bradis scufundate. De dimensiuni mai mici decat voblerul anterior, Killer B II este echipat cu o bila mobila (rattle) care face naluca destul de zgomotoasa in timpul recuperarii. RAPALA SHALLOW SHAD RAP SR 5 Toamna, in ape limpezi, acest vobel da rezultate rezultate bune doarece stiuca devine circumspecta si destul de ezitanta in alegerea victimelor. Rapala Shallow SR poate fi chiar mai eficient decat nalucile soft-plastic (grubs si shad) deoarece are o vibratie marunta, discreta si un aspect natural. Nu are bile interioare si un joc saltat, cu stopari scurte, permite nalucii flotabile sa se ridice peste obstacole. ALEGEREA NALUCII Temperatura si transparenta apei dau - prin insumare - cheia alegerii unei naluci. In apa rece, trebuie ales un vobler cu oscilatie marunta, in cazul in care si transparenta apei este de minim 30 cm. O usoara incalzire a apei va determina cresterea activitatii stiucii, care va fi dispusa sa atace voblere ceva mai... bataioase, cu o vibratie mai ampla. Spre exemplu, voblerele fat-free sau flat (aplatizate lateral) au o oscilatie foarte larga, ceea ce le face eficiente primavara si vara, in timp ce iarna acest tip isi va pierde din atractivitate. Cand transparenta apei este scazuta si corelam asta cu temperaturi sub 10 grade, alegerea unui vobler mai violent in actiune va contracara lipsa de vizibilitate. Deasemenea, transparenta apei este o coordonata ce stabileste culoarea nalucii. In ape cu transparenta scazuta (sub 20 cm), chartreuse, fire tiger sau alte paternuri in aceeasi gama cromatica vor fi alegerea potrivita. Cand vizibilitatea creste, culorile si paternurile naturale vor fi cele mai eficiente. Dimensiunea voblerului este alt parametru ce va determina stiuca sa atace. Ca regula generala - apele reci determina rapitorii sa caute o prada de dimensiuni mai mici, insa este la fel de important sa fie adaptata dimensiunea nalucii cu pestisorii-prada existenti in apa in care se pescuieste la momentul respectiv. Ricoseul voblerelor shallow, aparut in urma lovirii de diferite obstacole sau de un substrat dur confera evolutiei acestora un aspect eratic, imprevizibil. Momentul ce urmeaza ricoseului, cand voblerul ramane cateva fractiuni de secunda suspendat, aparent in deriva, surprinde stiuca si o determina sa atace... fara somatie. Folosirea voblerelor shallow in apele de toamna sau chiar iarna (cand temperatura se situeaza undeva in jurul a 7-8 grade) cere din partea lansetistului imaginatie, indemanare si perseverenta. Chiar si riscul pe care si-l asuma lansand o naluca scumpa - raportat la pretul unui shad din silicon sau a unei rotative - cere un anume... curaj. Experienta arata insa ca tocmai acesti pescari, care incearca o gama variata de naluci vor aborda tehnica potrivita locului si momentului potrivit. Cloncul, arma absoluta la somn? Tudor Oprescu, http://www.carnavenir.com, 14 Octombrie 2004 Acest instrument destinat numai la pescuitul somnului a fost, probabil, inventat pe undeva prin jurul Marii Negre sau poate Caspice. In orice caz, in zona naturala de raspindire a somnului, bazinele Dunarii si a Volgai.

Cu toate ca m-am nascut, am copilarit si am pescuit in Romania, soarta nu a vrut sa invat tehnicile de pescuit la clonc in tara in care somnul si cu mine ne avem originile, ci in Franta, unde primul somn a fost prins abia in 1977, adica putin mai mult de un an de la venirea mea. Inainte de acest an, somnul era necunoscut in Franta, dar si in Spania sau Italia. Tin sa precizez ca nu eu sunt la originea introducerii acestui peste pe meleagurile Europei occidentale. Silurus Glanis s-a raspindit cu o viteza uluitoare, trecind dintr-un bazin fluvial in altul prin canale, ori introdus in alte locuri de pescari dornici sa se masoare, in sfirsit, cu pesti capabili sa indoie o lanseta, fara sa trebuiasca sa se deplaseze sub tropice. In anii 80 au inceput sa se prinda somni din ce in ce mai des, si din ce in ce mai mari, cu exemplare care depaseau 1m50. Citiva pescari s-au specializat la pescuitul acestui peste, au devenit ghizi, unii traind chiar, numai din aceasta activitate. Trebuie sa-i citez pe Jean-Claude Tanzilli, Fabien Monvoisin, Jol Parcel si Georges Ribeiro. O sa vedeti de ce acesti oameni au o mare influenta asupra acestui articol. In ianuarie 1991 citesc un articol intr-o revista, scris de JC. Tanzilli "26 de somni in doua zile" Articolul ala m-a facut sa turbez, am scos ce avem pe contul in banca, am fost sa-mi cumpar barca, am inchiriat o casa pe malul riului Saone, pe unde pescuia Tanzilli, si in luna mai eram acolo cu familie cu tot pentru o saptamina. Am prins 0 somni in acea saptamina. Precizez ca pe vremea aia cloncul nu era cunoscut in Franta. In 93 am mai facut o incercare pe timpul unui concediu de vara de doua saptamini fara sa prind un somn. Cum reuseam sa prind alti pesti mi-am spus "ok somnul nu e pentru mine" si gata. In 1994 Fabien Monvoisin a facut o vizita in Europa rasariteana si acolo a invatat cum sa utilizeze cloncul. Imediat rezultatele la fiecare iesire la pescuit au crescut uimitor de mult, si in primavara anului 1995 a iesit pe piata un "clonc Monvoisin" facut de firma Dam. Imediat ghizii de pescuit au adoptat cloncul, si la inceput au cumparat tot stocul de cloncuri de pe piata ca sa fie singurii care utilizeaza acest instrument, macar un sezon. La inceputul lunii August 1995 mi s-a propus sa particip la filmarea unei emisiuni despre pescuitul somnului, nu pentru ca eram "mare pescar de somn" ci din motive pur profesionale, eu lucrind in domeniul audiovizual. Asa am ajuns sa petrec doua zile in aceeasi barca cu Jol Parcel (inventatorul monturii H2O, Sert) si Georges Ribeiro zis "Jojo". S-a pescuit numai la clonc, acel an fiind primul in care cloncul a fost utilizat in Franta. In prima zi Jol a prins 10 somni in timp ce Jojo si cu mine unul fiecare. Am incercat si eu sa folosesc instrumentul insa n-am reusit sa scot sunetul care trebuie. A doua zi Jol a prins in primele zece minute de pescuit un somn de doi metri, ceea ce a permis realizatorului, care era in acelasi timp si producator, sa dea emisiunii titlul pompos "Les plus gros silures" (cei mai mari somni).

Cum m-am intors acasa dupa aceasta experienta mi-am cumparat un clonc si urmatorul week-end m-am dus la mica balta pe care o inchiriez, am intrat in apa pina la coapse si am batut apa pina am ajuns sa scot "sunetul" cu amindoua mainile. Nu se stie nici odata pe care parte a barcii o sa fiu nevoit sa utilizez cloncul. Din aceasta cauza prietenii m-au poreclit "King Clonc". Primavara urmatoare m-am intors pe locurile filmarii pentru o saptamina si de data asta am avut rezultate.

De atunci pratic pescuitul la clonc in fiecare sezon. Acest tip de pescuit nu este insa tipul meu preferat dar sunt situatii in care este cel mai eficace. Cum cind si cu ce utilizam cloncul? Cred ca este inutil sa precizez ca la pescuitul cu cloncul trebuie neaparat o barca. Se pescuieste deci din barca, in deriva, impins de curent pe riu si de vint pe lac. Este inutil sa bateti apa ore intregi in acelasi loc. Daca dispuneti de un sonar performant puteti gasi gropile, pe riuri sau lacuri, unde stau somnii in timpul zilei. Tehnica consista in a va plasa in amonte si a va lasa sa derivati cu momeala atirnind sub barca, cam intre 1 si 2 metri deasupra fundului. Daca prindeti la prima deriva va mai plasati o data si iar incepeti pina nu mai prindeti. In caz ca nu aveti cum sa gasiti locurile unde se string somnii nu e nimic. Derivati in curent cu momeala sub barca batind din clonc cam de trei ori la 10 secunde. Precizez ca Jol a prins somnul de 2 metri intr-un loc unde sonarul nu arata nimic si fundul era curat ca palma. Ce momeala? Cele mai utilizate sunt rimele serpesti, sunt si mai usor de gasit, altfel merge bine sepia, brate de caracatita, intestine de pui, cam tot ce are gust, miros si atirna ondulind in curent. Se ma utilizeaza si peste viu, de data asta cu o pluta puternica, dar tinuta linga barca. Eu nu ma mai complic cu pluta. Dar pescuiesc cu o singura lanseta. Utilizarea plutei se justifica prin faptul ca vrei sa pescuiesti in acelasi timp cu doua lansete cu plutele reglate la adincimi diferite. Monturi si lansete.

Orice lanseta puternica convine acestui stil de pescuit. Preferati pe cele scurte, ocupa mai putin loc in barca. Pe mulineta se pune de preferinta fir textil, din cauza soliditatii. Cele mai bune lansete pentru pescuitul la clonc sunt cele cu firul interior. Au fost multe cazuri in care firul atingind fundul n-a stat intins, cind s-a re-intins s-a rasucit in jurul inelului de virf. Cind a tras somnul s-a rupt lanseta din aceasta cauza. Cu lansetele cu firul interior acest lucru nu se poate intimpla, vedeti de ce pe fotografie:

Montura este extrem de simpla. O oliva de plumb culisanta de o greutate care variaza in functie de curent, eu utilizez cel mai des 50gr. Ceea ce ajunge sa tina momeala sub barca pe un curent lent sau mediu. Oliva se blocheaza pe o agrafa cu virtej de care e agatat un forfac de 20-30 cm cu o ancora mare sau un cirlig simplu cu ochet cit de mare gasiti. Mai exista si montura cu plumbul ascuns intr-o caracatita de plastic, place mult pescarilor, nu am stabilit inca daca e mai eficienta decit cealalta sau nu.

Sunetul cloncului. Este greu de explicat in cuvinte cum trebuie sa sune cloncul. De aceea am facut un mic montaj, in MPEG, ca sa va faceti o idee despre sunet dar si asupra unghiului cu care cloncul trebuie sa intre in apa ca sa iasa un sunet corect. clonc.mpg Acest filmulet ne aduce in mod logic sa vorbim despre : Diverse tipuri de clonc Au aparut pe piata o sumedenie de feluri. Dar nu prea am vazut o mare diferenta, nici la sonaritate, nici la eficacitate. Cu capete concave, convexe sau drepte fac toate cam acelasi sunet. Pe filmulet incep cu al treilea clonc de pe prima fotografie si termin cu cel din aluminiu, numarul 1 pe fotografie. Nu se aude o mare diferenta. Limitele clonc-ului Dupa doua sezoane de utilizare , 1995 si 96, pescuitul la clonc a inceput sa-si arate limitele. Asta numai in locurile unde a fost utilizat mult, poate chiar abuziv. In aceste sezoane o mare cantitate de somni au fost prinsi, si marea majoritate au fost eliberati. In primavara anului 1997 ghizii au constatat ca somnii nu mai sunt atrasi de sunetul clonc-ului ci, din contra, fug cum il aud. Ghizii au inceput deci sa caute noi portiuni de riu unde cloncul nu mai fusese utilizat pina atuncea. Pina la urma au reusit sa educe cam toti somnii de pe valea riului Saone si a Ron-ului. Sunt putine sanse ca in Romania sa se intimple o astfel de educare a somnlui fata de clonc. Cum un somn prins este, de obicei, condamnat, lectia nu-i poate folosi a doua oara. Dar asta-i si cauza pentru care exemplarele mari sunt rare in Romania, pe cind in riurile occidentale somni ce depasesc 1m50 se prind in mod foarte curent. (nu electric) La ora actuala pe Saone si Ron cloncul se foloseste destul de putin. Somnii fiind prinsi si reprinsi, au invatat sa fuga daca aud sunete facute de om. Pescarii sunt obligati sa se apropie cu o mare discretie de gropile unde se obihnesc somnii, utilizarea motorului electric la acesta faza este obligatorie. Unii opresc complet motorul cu o suta de metri inainte de post si asteapta sa-i duca curentul. Cite odata mai apare un incepator care utilizeaza si el cloncul de putin timp si are succes citeva zile. Pe riurile unde cloncul n-a fost utilizat in mod abuziv, el continua sa fie eficace tot sezonul. Adica din aprilie pina in octombrie-noembrie. Va pot spune cu precizie cind se termina sezonul clonc-ului : cind va ingheata mina cu care bateti apa. In concluzie va recomand sa incercati acest tip de pescuit, sa mai lasati din somnii prinsi sa creasca, chiar daca se vor educa. Mi s-a intimplat sa prind somn deja prins de J.C. Tanzilli, acesta din urma le facea un mic tatuaj pe burta. Fiecare somn avea un tatuaj diferit. Asta a fost o colaborare intre Tanzilli si universitatea din Lyon care studia viteza cresterii si migratiile somn-ului. El tinea un carnet cu toti somnii prinsi, lungime, greutate, loc si tatuajul pe care l-a facut. Pescar-ul care prindea din nou somnul dupa ce-l masura si cintarea facea o fotografie a tatuaju-lui, o trimitea lui Tanzilli indicind-ui locul capturii. Sunt sigur ca dupa ce o sa cititi aceste rinduri o sa dati fuga la primul magazin ca sa va procurati acest instrument. In general functioneaza toate, fie ele fabricate la Periprava sau la Hong Clonc. Pescuitul cu naluci de suprafata (top water baits) Tudor Oprescu, http://www.carnavenir.com, 11 August 2004 Imi aduc aminte ca acum 10 ani, in mileniul trecut, cind treceam prin magazinele de pescuit pe linga cele citeva stick bait-uri si poppere expuse acolo, nalucile de suprafata mi se pareau ca nu pot fi destinate decit unor pesti tropicali necunoscuti de mine.

Aveam si eu in cutie un big big, peste cu elicii destinat unui rapitor marin numit aici bar sau bass in engleza. Prinsesem vreo doua stiuci cu el in Irlanda, unde densitatea stiucilor e mare, asa ca nu ma gindisem sa-l utilizez si in alte parti. In 1998, in timpul vacantei de vara, eram pe malul unui riu unde largimea este cuprinsa intre 50 si 80 m, adincimile maxime in timpul verii sunt de 2m50, si apa limpede de se vad pestii ca in acvariu. Faptul ca vezi pestii face ca nu mai incape indoiala asupra prezentei lor. Cind ii vezi insa, te vad si ei, si nu mai pun gura pe nimic. Pe acest riu, pe care-l cobor cu barca de ani si ani, nu avusesem niciodata rezultate fantastice la spinning cu toate ca vedeam ca pestii sunt prezenti. Coboram in fiecare zi cu barca intre 10 si 15 km si nu prindeam decit un biban sau un clean, s-a intimplat si stiuca, dar de multe ori nimic. Localnicii nu pescuiesc decit int-un fel. Pun barca la ancora in mijlocul curentului si arunca trei sau patru lansete, doua cu rima si doua cu pestisori vii, si se culca in asteptarea trasaturii. Mie nu-mi place acest gen de pescuit. Am intilnit si citiva care dadeau cu rotative, Meppes sau Suissex, aceleasi modele de 50 de ani si catalogate de mult de catre peste ca lucruri periculoase. Intr-o zi am decis sa incerc big big-ul cu elicii. Pe traseul pe care prindeam un clean cind era bine, am prins sase. Asta a fost revelatia si de atunci, vara pe acest riu, nu pescuiesc decit cu naluci de suprafata. Si o sa vedeti ca rezulatele nu sunt chiar proaste.

In ce sezon ? 2003 a fost anul in care am inceput cel mai devreme cu naluci de suprafata. Eram in Irlanda la inceputul lunii mai. Stiucile abia terminasera cu depusul si multe erau inca linga stuf in cozile lacurilor. Am prins in aceste conditii 13 stiuci numai cu Dogger-ul (Flashmer). Este naluca alba cu barbeta din fotografia de mai sus. E un stick bait pentru cei care nu ajung sa faca un walking the dog corect. Deajuns sa-l aduci incetisor cu o tractiune regulata si el isi face treaba singur. Cind am spart Dogger-ul dind cu el de o stinca, am pus un peste cu elice si am prins si cu ala. Am continuat sa pescuiesc cu naluci de suprafata pina in octombrie. Rezultatele au inceput atunci sa se faca din ce in ce mai proaste si am trecut din nou pe metode mai traditionale. Deci in mare sezonul in care aceste naluci sunt eficiente incepe prin aprilie pina in noiembrie. Vara este insa toiul acestui sezon. 2004, ce de surprize Prima oara cind am utilizat nalucile de suprafata anul asta a fost in luna mai, pe un lac de baraj unde organizasem prima iesire din acest an al asociatiei din care fac parte: Carnavenir. Lacul Saint Pardoux, o

frumusete, este inconjurat de padure. Toata lumea a inceput sa pescuiasca pe ape adinci cu monturi Drachkovitch, shaduri si twistere. Eram toti convinsi ca o sa dam de salai. Incet, incet, cum nu prindea nimeni nimic, toate echipele au inceput sa se apropie de maluri. Si am inceput toti sa prindem. Toti pestii stateau la apa mica, maximum un metru.

Prima echipa care a inceput sa prinda era formata din trei pescari : Didier, Michel, Jean-Paul. In acelasi loc, o coada a lacului unde adincimea nu depasea 50 cm, au prins in 10 minute un salau, o stiuca si un black bass. Salaul cu dogger-ul despre care am vorbit mai sus, stiuca si bass-ul cu un stick bait Sammy (Lucky Craft).

Deci odata ce am ajuns sa localizam pestii toate echipele au inceput sa prinda. Singurele naluci cu adevarat eficiente au fost cele de suprafata. Pestii, stateau de cele mai multe ori sub copacii cazuti sau aplecati deasupra apei. Pescarii care se antrenasera la skipping au fost avantajati. Skipping-ul consista in lansarea paralel cu apa in asa fel incit naluca sa ricoseze de mai multe ori trecind pe sub crengile copacilor. Se ajunge astfel in locuri in care pestii se simt la adapost si unde nu vad nici odata naluci. Trei saptamini mai tirziu o alta iesire a fost organizata pe alt lac de baraj : Chaumeon. Situat in mijlocul unei paduri foarte salbatice nu am intilnit tot week-end-ul, inafara de noi, decit un singur pescar.

Ca si la Saint Pardoux am inceput toti sa cautam salaii la adincime fara sa gasim nimic, nici macar pe sonare. Asa ca n-a trebuit multa vreme ca sa ne ducem sa pescuim la maluri, printre copaci. Jungla de afara continua citiva metri si sub apa asa ca nalucile de suprafata erau singura alternativa. Si a fost un festival. Stiucile si bibanii atacau cu o violenta de necrezut. Ieseau furiosi dintre crengi si se aruncau cu atita forta incit sareau din apa ratind de multe ori naluca. Pescarul traieste in aceste momente acele urcari ale adrenalinei pe care am vrea toti sa le retraim la infinit. Popperele au fost nalucile acelui week-end. Trei saptamini pe riu. Nu multa vreme de la iesirea pe lacul Chaumeon a venit momentul sa plec in vacanta. Iata-ma deci pe malul riului meu preferat cu apa de cristal. In afara de barca dusesem si float tube-ul pe care l-am cumparat in aprilie. Fabricantii nu recomanda floaturile pentru apa curgatoare, pentru a evita orice risc de rasturnare din cauza curentului sau in timpul unui drill cu un somn mare. Eu nu prea sunt disciplinat asa am decis sa cobor riul in float tube. Dar o sa revin la subiectul asta. Riul este populat din belsug cu toate speciile de rapitori europeni in afara de avat. Am prins cu top water baits clean, biban, stiuca. Salau si somn n-am reusit inca sa prind in acest fel. Singurul salau pe care l-am vazut prins la suprafata a fost cel capturat de Didier le St. Pardoux. Deci in aceste trei saptamini de vacanta am reusit sa pescuiesc in fiecare zi, nu intotdeauna toata ziua din cauza obligatiilor familiale. Parcursul meu traverseaza o zona salbatica, praguri cu curent puternic, bancuri de nisip care se deplaseaza de pe un an pe altul, insule impadurite, copaci esuati chiar si in mijlocul albiei riului. Toate aceste locuri sunt posturi si adaposturi pentru rapitorii nostri. Cind cobor cu barca am la indemina, pe acest riu, trei lansete. Una puternica de spinning 20-80gr pentru naluci mari tip cranck bait sau oscilante grele, cu care dau in cele citeva locuri adinci unde sunt somnii in timpul zilei. O lanseta usoara de spinning pentru poppere si una de bait casting pe care pun un stick bait. Daca vintul e puternic, a treia lanseta ramine tot de spinning, bait casting-ul facind peruci de fiecare data cind dai contra vintului. Faptul ca am trei lansete, cite odata si patru, pregatite dinainte imi permite sa nu mai pierd vremea cind ajung pe un post, cu schimbatul nalucii. In functie de loc utilizez lanseta cu naluca care mi se pare mai adaptata. Iata nalucile cu care pescuiesc si pestii pe care-i prind cu ele in ordinea eficacitatii: Popper: biban, stiuca, clean. Stick bait: clean, stiuca, biban. Pesti cu elice: stiuca, clean, biban. Naluci care nu intra in vreo categorie cum ar fi Crazy Crawler (Heddon), Top Prop (Mepps): stiuca. Am gasit si o naluca destul de universala, o corcitura intre popper si stick bait. E fabricata de marca mea preferata: Lucky Craft. Este vorba de S8 Popper. Manipulat in stilul stop and go este un bun popper, adus cu usoare trasaturi din virful lansetei face un excellent walking the dog. Ce naluci in ce locuri ? Pragurile unde curentul accelereaza sunt urmate de obicei de un loc putin mai adinc unde practic nu este curent. Este locul unde pindesc clenii. Foarte rar am dat de alti pesti in aceste locuri. Deci cind ajung linga astfel de locuri pun imediat in actiune stick bait-ul. Atacuri se produc imediat, rateurile sunt dese. Citeodata cleanul sare afara din apa lovind naluca cu gura dar fara sa o inhate. Alte ori o urmareste incercind sa o soarba, se aude si sunetul de aspiratie. In acest caz instinctul pescarului este sa accelereze recuperarea. E o eroare. De fapt trebuie incetinit ritmul, chiar oprita recuperarea in unele cazuri. Malurile abrupte batute de curent unde se formeaza contra curenti. Aici poate sa fie orice. Deci iau si eu naluca dupa inspiratia momentului.

Copacii cazuti pe jumate in apa. Clean, biban si, mai ales stiuca. Cleanul de obicei in spatele copacului unde curentul se amorteste. Bibanul si stiuca printre crengi. E o placere sa vezi atacul pe o apa extrem de limpede unde ai impresia ca nu e nimic. Aduci usurel naluca si deodata vezi ca dintre crengi tisneste un peste a carui prezenta nu o banuiai. Pestii cu elice, poppere. Copacii adusi de curent si esuati pe albia riului. In aceste locuri, cu toate ca suntem in mijlocul riului, apa nu este adinca, altfel copacul nu esua acolo. In general gasim clenii. Deci mai intii pun un stick bait. Cind rapitorii vineaza activ ies din ascunzatorile lor si mi s-a intimplat sa prind in locuri fara nici un fel de obstacol aruncind pentru a desface o bucla de pe mulineta negindindu-ma ca pot prinde acolo ceva.

Dupa ce am coborit mai multe zile la rind cu barca am decis sa incerc si float tube-ul. Am coborit deci doua zile la rind cam cinci kilometri de riu in fiecare zi. In float n-am putut pescui decit in bait casting. Pozitia pe care o ai face ca mulineta de spinning atinge de fiecare data bratul float-ului, ceea ce te obliga sa stai cu bratul in aer tot timpul deci devine repede obositor. La bait casting faptul ca mulineta este deasupra batului face ca poti sa-ti proptesti cotul de float fara sa fii jenat cind pescuiesti. Nu m-am simtit nici odata in pericol chiar si unde era curent. Visul meu este sa ma masor cu un somn mare in float tube. Te simti parca faci parte din natura. Nici pestii si nici animalele nu se sperie de tine. Am fost surprins cind un crap mare sa urcat spre suprafata chiar printre picioare. Toate animalele, care de obicei se ascund cind treci cu barca, se uita mirate la tine si continua sa-si vada de treaba.

Pescuitul cu naluci de suprafata este, pentru mine, cel mai interesant dintre toate. Vara in locuri unde nu mai trage nimic la tehnici mai clasice, acest stil mi-a permis sa evit multe iesiri ratate. Alt vis al meu este sa prind somn la naluci de suprafata. O sa reusesc pina la urma sa prind unul in felul asta. In octombrie, in delta Ebrului, o sa fie unul dintre obiectivele mele Pescuit cu jig-uri Mark Martin, 1 Iunie 2004 Daca vreti sa va perfectionati abilitatea de a prinde peste cu jig-uri si plastice moi, nu ratati aceste ponturi de la Mark Martin. Pescuitul cu jig-uri, este din pacate una dintre cele mai prost intelese tehnici de pescuit la salau. In mod sigur, este si subiectul celor mai multe intrebari care mi se pun la seminariile mele si in discutiile pe la concursuri. Primavara si toamna, pescuitul cu jig-uri si plastice este probabil cea mai eficienta metoda de a prinde salau pe rauri, lacuri si in orice balti care au aceasta specie. De aceea, am si crezut ca este necesar sa dedic acestei tehnici un capitol intreg in cartea mea "Walley Fishing 201" (cap. Fishing with soft plastics)". Fie ca doriti sa va perfectionati, fie ca vreti sa va imbunatatiti serios performantele avute cu jig-uri, va sfatuiesc sa incercati cat de des posibil sa pescuiti pe verticala si sa experimentati aceasta tehnica deosebit de eficienta. Vreau sa invat sa pescuiesc mai bine cu jig-uri pe rauri si nu reusesc? Ajutor! Nu te teme, vei invata repede. Totul e sa fii foarte atent la detalii, la sculele pe care le folosesti, la jig-uri in mod special si chiar si la modul in care iti controlezi barca. Aceste trei ingrediente laolalta sunt cheia succesului. Daca sunteti incepatori, va sfatuiesc sa folositi o lanseta scurta pentru a pescui pe verticala, sa nu fie mai lunga de 6'. Motivul? Simplu, pentru ca o lanseta scurta te ajuta mai mult sa controlezi evolutia jig-ului, fara a-l determina sa faca miscari exagerat de ample. Cu un bat mai lung, de 6'6" sau 7', orice incapator va anima jig-ul cu miscari exagerate. Cea mai des intalnita greseala pe care am remarcat-o la multi pescari consta tocmai in felul in care anima jig-urile. Prea multa viteza si smucituri prea ample! Eu incerc sa fac jig-ul sa se ridice de pe fund doar cativa cm. E mai bine sa nu se miste deloc, sau doar sa se tarasca pe fund, decat sa fie saltat prea des si prea mult. Va recomand prin urmare o lanseta specializata pentru acest lucru, un Berkley Series I de 6', de exemplu, sau orice alta lanseta la fel de usoara si sensibila, care va va permite sa distingeti cel mai fin atac al salaului. E important ca lanseta sa fie usoara si sensibila, o sa va ajute sa va concentrati mai mult asupra evolutiei nalucii pe fund. Va sfatuiesc sa va concentrati cand pescuiti cu jig. Nu sa stati la baliverne cu prietenul sau partenerul de pescuit. Daca veti face asta, jig-ul va evolua eficient in zona de atac si nu va topai prin straturile de apa fara nici un sens. Un alt aspect important este folosirea unui fir de calitate. Berkley Fireline este unul bun, pe care-l folosesc si

eu, pentru ca imi permite sa pastrez contactul cu jig-ul. Nu exista elasticitate in acest fir si din acest motiv simt mai bine tzacurile. Nu exagerati insa cu folosirea unor fire peste masura de rezistente, un diametru mare va face firul mai vizibil. De asemenea, va sfatuiesc sa incercati varianta Flame (galben fluo). E suficient unul de 8 lbs test, care are acelasi diametru cu un monofilament de 3 lbs test. Eu folosesc chiar si Fireline de 6 lbs. Finetea liniei e importanta pentru ca evolutia nalucii va fi influetata mai putin de curent si veti simti mai bine jig-ul, chiar si la adancimi mari. Culoarea galben fluo pe de alta parte va ajuta sa vedeti unghiul facut de linie in apa, asa ca veti sti totdeauna unde se afla jig-ul. Legat de jig-uri, incepeti cu cele mai grele cu care va descurcati, apoi scadeti cate putin greutatea, avand grija sa fiti sigur ca simtiti contactul cu fundul. Nu e bine sa pescuiti cu jig-uri prea usoare dar nici cu jig-uri prea grele. Daca sunt prea usoare vor fi luate de curent si nu veti mai pescui pe verticala. Cu un jig greu, poate chiar de 1/2 oz sau 3/4 oz, veti pescui in mod sigur pe verticala. Va recomand sa achizitionati mai multe jig-uri de diferite dimensiuni, Northland FireBalls, inclusiv cele mai grele modele, pentru eventualitatea in care veti pescui in curent cu shad-uri sau grub-uri. Eu folosesc in plus si atractant Berkley Powerbait, care face naluca mai vizibila si deci mai eficienta, lucru important in special cand pescuim in rauri cu ape tulburi si lipsite de luminozitate. Urmeaza cel de-al treilea ingredient: modul in care va controlati barca. Vertical inseamna vertical. Daca va aflati pe un rau cu motorul pornit, va trebui sa invatati sa controlati barca astfel incat unghiul in care intra firul in apa sa fie pe cat posibil mai aproape de 90 de grade. Invatati de asemenea sa va folositi de vant. Puneti barca cu botul in bataia vantului, pentru a putea mentine jig-ul la verticala chiar daca sunteti influentati si de vant si de curent in acelasi timp. Si acum sa trecem la atac. Adica la atacul pestelui asupra nalucii. Aici totul este concentrarea. Uneori, cand salaii aspira naluca, veti simti doar un mic tzac. Alteori veti simti doar greutatea lor in fir. In unele cazuri nu simtiti nimic, pentru ca pestele se ridica cu naluca. Atunci veti vedea trasatura doar daca urmariti firul, care se deplaseaza intr-o parte sau face burta. In toate aceste situatii e important sa intepati fara ezitare. Dincolo de aceste sfaturi, tot ce va pot spune este sa nu uitati sa practicati acest gen de pescuit cat mai frecvent. In fond, e doar un alt motiv de a iesi in sanul naturii. Nalucile din plastic chiar sunt pe placul salailor? Ma indoiesc. Salailor le plac pestisorii vii, asta e sigur. Dar si plasticile pot fi extrem de eficiente, reusesc sa-i pacaleasca aproape in orice situatie. Una dintre aceste situatii este pescuitul in rauri, unde salaii se grabesc sa inghita orice vine intra in zona lor de actiune. Chiar asa este. Una dintre tehnicile pe care le-am invatat pescuind pe raul Detroit, demonstreaza acest lucru din plin. Pe un jig cu tija lunga, am indesat un Berkley Power Minnow. Apoi am agatat de varf o alta naluca din plastic, din care am pastrat doar cativa centimetri. Am folosit un Power Crawler tot de la Berkley, montat dupa ce am pus pestisorul din plastic, ca si cum ar fi fost o rama pusa doar pe varful carligului. Combinatia asta de naluci, in curentul din rau, functioneaza ca si cum ar fi un vobler de dimensiuni serioase, vibreaza simultan si coada pestisorului si viermele din silicon din varfului acului. Aceasta montura a fost folosita cu succes nu doar pe rau, ci si pe lacurile de acumulare, in conditii de vant puternic, cand este dificil sa controlez barca pentru a mentine evolutia pe verticala. In ultimii ani, am inceput sa folosesc genul asta de montura in orice situatie, chiar si atunci cand in mod normal logica imi zicea sa folosesc pestisor viu. Acum insa folosesc viermi silicononici de 8-10 cm, Power Worm de la Berkley, in nuante de galben sau chartreuse. O astfel de combinatie dintre un grup si un shad pare sa fie o naluca eficienta pentru bibanul american, care e mult mai agresiv. Si totusi, functioneaza foarte bine si la salau. Daca inainte as fi pescuit intr-un loc cu jig de 1/8 oz si pestisor viu, acum folosesc eficient in acelasi loc un jig de 1/4 cu soft plastic. Iata cum procedez: lansez, las jig-ul sa se duca pe fund si cand simt ca am ajuns acolo recuperez pana cand firul se intinde perfect. Apoi ridic varful lansetei de la ora 9 la ora 11 (imagineati-va un ceas). Apoi las jig-ul sa cada din nou pe fund cu linia putin tensionata, ca sa-l simt cand atinge fundul. Cand ating fundul apei, fac din nou acelasi lucru, aducand progresiv naluca catre barca. Cand ajung cu jig-ul in dreptul barcii, il joc pe verticala de mai multe ori, pentru a stimula un eventual salau care a urmarit naluca pana sub barca si nu s-a incumetat sa atace.

Cel mai important pont pe care vi-l pot da este sa va asigurati ca jig-ul atinge fundul dupa fiecare miscare pe care i-o imprimati din lanseta. Multi gresesc si recupereaza naluca spre barca la cativa metri de fund, crezand ca ea se misca pe fund. E nevoie de rabdare si de un oarecare simt al ritmului pentru a face naluca sa evolueze in zigzag pe fundul apei. Cand veti prinde miscarea, veti observa ca mai intotdeauna salaul inhaleaza naluca pe cadere. Chiar daca nu simtiti cand s-a intamplat, veti intepa intamplator in secunda urmatoare cand ridicati din nou varul lansetei pentru a salta naluca de pe fund. Pentru multi pescari, aversiunea fata de nalucile din plastic e foarte greu de indepartat. E mult mai usor sa ai incredere in rame, lipitori, pestisori vii si alte feluri de mancare preferate de salau. Si nu e nimic rau in asta. Din punctul meu de vedere insa, plasticele reprezinta o modalitate extrem de eficienta de a sonda anumite structuri si a determina salaii sa atace, chiar daca nu sunt la vanatoare. O momeala vie, care sta pe loc, s-ar putea sa nu le faca pofta de mancare. Dar o naluca din plastic ce trece prin zona unde sunt ei ii va pune in miscare in mod sigur. Incercati. Va garantez ca va va placea si acest stil de pescuit. Paternurile voblerelor (combinatiile de culori), repartizarea lor pe suprafata nalucii si capacitatea de reflexie in apa in raport cu adncimea, culoarea, temperatura si forta curentului isi dovedesc eficacitatea daca sunt corect adaptate la conditiile de pescuit. Paternurile pot fi clasificate in combinatii de culori "reci" care vor fi utilizate iarna si in perioadele in care temperatura apei este scazuta si in combinatii de culori "calde" a caror utilizare este eficienta vara, cand temperatura apei este ridicata. Exista si paternuri intermediare, care-si dovedesc eficienta in perioadele de tranzitie dintre anotimpuri, primavara si toamna. Privind lucrurile in ansamblu, paternurile pot fi clasificate in patru categorii: A) CULORILE GENERALE vor fi utilizate pe tot timpul zilei, de-a lungul intregului an, in ape foarte limpezi si mai ales atunci cnd directia vntului se schimba; S-Albitura; B(Blue)- Albitura cu spate albastrui; GSH-Albitura cu spate verzui, flancuri galbene si burta argintie; SH-Rosioara; GMN-Glass Minnow. B) CULORILR NATURALE(IMITATIVE) - vor fi incercate de-a lungul intregului an indiferent de conditii, imitndu-se culoarea pestilor prada din apa respectiva; Dimineata: BB(Baby bass)-Biban; MN-Boistean; SGM-Albitura cu spate verzui si dungi negre; FH(Fat Head); RTPastrav curcubeu. La mijlocul zilei: BG(Blue Gill) SD-Babusca; P(Perch) GP(Glass Perch)-Biban. Dupa-amiaza: GTR(Glass Trout)-Pastrav; SD-Babusca; BG(Blue Gill). La asfintitul soarelui: G(Gold)-Auriu; F(Frogg)-Broasca. C) CULORILE VARIABILE - vor fi incercate primavara, vara si toamna, pe timp insorit si atunci cnd nivelul, culoarea apei sau forta curentului se schimba; Dimineata: ESH(Emerald Shinner)-Albitura cu spate de smarald; HESH(Hollographic Green); HBSH(Hollographic Blue)-Albitura cu spate albastrui. Dupa-amiaza: PSD(Plumm Shinner)-Albitura cu spate plumburiu; HC(Hot Chubb)- "Clean fierbinte"; OCW(Orange Crawdad).

In zori si la asfintitul soarelui: OCW(Orange Crawdad); RCW(Red Crawdad). D) CULORILE REACTIVE - sunt eficiente atunci cnd rapitorii sunt foarte activi si se hranesc intens, spre sfrsitul primaverii, vara si la inceputul toamnei, in ape adnci sau in ape tulburi; In timpul zilei: RFSH(Redfin Shinner)-Spate negru, flancuri argintii, burta orange; BCW(Brown Crawdad); FCW(Fire Crawdad); CLN(Clown): In zori si la asfintitul soarelui: FT(Fire Tiger); HT(Hot Tiger); GFR(Gold, Fluorescent SPINNING II Alegerea Nalucii Mai mult ca orice sport desfasurat in aer liber, pescuitul este dependent de conditiile de mediu. Un pescar incercat va supravietui probabil vicisitudinilor meteo, infruntand arsita, gerul, ploaia si ninsoarea. Indiferent insa de sacrificiile facute de noi pentru a fi acolo, pe malul apei, pestii vor raspunde sau nu provocarilor pescaresti, ajustandu-si activitatea si comportamentul exclusiv in functie de starea ecosistemului acvatic. Cum pescuitul sportiv se bazeaza in special pe... bunavointa pestilor de a manca, lansetistul trebuie sa priveasca serios acei factori care influenteaza comportamentul de hranire al vietuitoarelor acvatice. Fiecare specie de pesti (fie ei rapitori, fie pasnici) are caracteristici de hranire legate de preferintele de mediu (adica tocmai acel habitat in care s-a integrat in cursul evolutiei). Intensitatea hranirii si respectiv agresivitatea fata de naluci este masura stabilirii unui optim de mediu. Pe de o parte, proprietatile fizice si chimice ale apei vor determina cantitatea de oxigen solvit , element ce sta (intr-un raport direct proportional) la baza stabilirii unei rate crescute a metabolismului si deci a intensitatii de hranire. Oxigenul (dependent la randul sau de temperatura, pH, ionizare si presiune atmosferica) va conditiona pestele in paralel cu temperatura apei. Organisme poikilotereme (avand temperatura mediului ambiant) pestii isi vor regla activitatea in functie de cat de calda sau de rece este apa. Astfel, o temperatura scazuta (apa bogata in oxigen) - in afara optimului termic - va determina o scadere a activitatii (hibernare), o crestere a temperaturii - in limitele optimului termic - va duce la o crestere a activitatii, in timp ce o crestere exagerata a temperaturii - depasind optimul termic - va conduce la o stopare a activitatii. In al treilea rand, daca oxigenul si temperatura permit o rata crescuta a metabolismului, pestii vor trebui sa gaseasca acea portiune de apa in care sunt cel mai bine adaptati si in care se pot hrani cu maxim de eficienta. Pestii vor alege un habitat in functie de structura, termen ce desemneaza profilul albiei, tipul de sedimente (de la mal la pietris), vegetatie, bolovani, gropi, copaci scufundati, curent. Cunoscand parametrii ce definesc specia cautata, lansetistul va reusi sa localizeze rapitorul si sa-si prezinte naluca in acel loc in care exista cea mai mare sansa sa apara atacul. Pentru a descrie un tablou complet, trebuie spus ca poluarea si modificarile majore ale ecosistemelor acvatice (interventii antropice) afecteaza in mod dramatic optimul de mediu, eliminand practic o serie de pesti incapabili sa se adapteze noilor conditii, in timp ce reproducerea si migratia (chiar zonala) pot altera sau potenta intensitatea de hranire. Daca lansetistul nu poate schimba parametrii de mediu si comportamentul de hranire al pestilor, el se poate folosi de aceste date pentru a construi o strategie ce va conduce la alegerea nalucii, a locului de pescuit, a evolutiei (tipul de deplasare si adancimea la care plonjeaza naluca), a jocului (traseul imprimat nalucii din varga si din mulinare) si a vitezei cu care aceasta strabate zona de atac. Cu alte cuvinte, naluca trebuie aleasa in functie de : 1. modul in care mediul influenteaza capacitatea nalucii de a stimula senzorial pestele; 2. nivelul (intensitatea) la care pestele este apt sa recepteze stimulii senzoriali ai nalucii; 3. gradul in care naluca este recunoscuta si acceptata ca prada.. ALEGEREA NALUCII IN FUNCTIE DE PARAMETRII MEDIULUI. Odata lansata si ajunsa in apa, naluca va deveni o suma de stimuli destinati perceptiei rapitorului. Vobler, soft plastic (shad, twister), lingura oscilanta sau rotativa, spinner-bait si musca artificiala sunt tipuri de naluci care actioneaza ca stimuli vizuali si/sau vibratori sub diferite raporturi.

Prezenta vizuala. Culoarea, contrastul, gradul de reflexie si marimea sunt elemente vizuale ce sufera modificari atunci cand naluca se afla o anumita adancime, intr-o apa caracterizata prin transparenta (turbiditate) si culoare. Suprapunerea nalucii pe un anumit fundal (substrat, cer) va fi defapt o importanta integrare cromatica in ambianta. Lafel de importanta este si lumina prin intensitate si temperatura de culoare -- rasarit, amiaza, apus (vezi PM nr.36/99). Paradoxal, chiar si marimea nalucii devine relativa datorita transparentei apei : cu cat apa este mai incarcata de suspensii cu atat lumina reflectata de naluca este mai difuza. Astfel, un punct va deveni o pata, iar naluca prin difuzia intregului contur va apare ca un obiect mai mare decat in realitate. Prezenta sonora. Prin deplasare, indiferent de tipul constructiv, naluca va genera unde de presiune receptate de peste (in functie de frecventa) auditiv si prin linia laterala. Adaptat fiind conditiilor acvatice, pestele nu are o ureche externe, aparatul auditiv preluand vibratiile de inalta frecventa prin intermediul vezicii inotatoare, care are rolul unui corp de rezonanta. Linia laterala sesizeaza undele cu joasa frecventa, caracteristice deplasarii unui corp prin apa si chiar este capabila sa identifice prezenta curentilor sau a unor obstacole aflate in afara perceptiei vizuale. In functie de amplitudinea si tipul evolutiei (de la shad la rotativa) vom avea o anumita intensitate vibratorie care trebuie sa tina seama de nivelul senzorial in care se inscrie pestele la momentul respectiv. Trebuie stiut ca o apa cu transparenta scazuta are un zgomot de fond mare, prin multiplele reflexii sonore datorate suspensiilor, atenuand stimulii vibratori ai nalucii. Daca adaugam ca mediul acvatic se interpune optic intre peste si naluca stergand detaliile (nu si stralucirile) vom intelege dece lingurile oscilante si rotative, neavand nimic comun cu ceea ce se numeste prada, vor deveni extrem de eficiente in ape cu o transparenta mai scazuta. ALEGEREA NALUCII IN FUNCTIE DE GRADUL DE ACTIVITATE AL PESTILOR. Intensitatea cu care se hraneste un peste este masura gradului sau de activitate. Stabilindu-se un optim de mediu, pestele va fi activ, deci agresiv fata de o gama larga de naluci. O agresivitate scazuta (muscaturi rare si greu sesizabile, urmariri nefinalizate etc.) indica prezenta unor pesti slab activi si o fluctuatie a parametrilor de mediu ce nu permit atingerea unui optim. Cu cat este mai activ, cu atat rapitorul va fi mai apt sa receptioneze stimulii nalucii la intensitati mai mari. Culori ostentative, contrast ridicat, vibratie puternica, sunt trasaturi ale unei naluci... pe gustul unui astfel de rapitor. Cu cat rapitorul este mai putin activ sau chiar neutru , naluca acceptata va fi una cu un aspect natural, care genereaza stimuli discreti. Potrivind naluca gradului de activitate al pestelui, pescarul trebuie sa ajusteze miscarea acestei naluci, astfel incat amplitudinea evolutiei, viteza si jocul sa fie capabile sa declanseze atacul. In aceasta ordine de idei, o naluca ce evolueaza amplu (oscilatie sau rotatie larga), jucata mai putin din varga (traseu aproape liniar) si recuperata rapid, va avea o probabilitate mare sa fie atacata de pestele activ. Reversul medaliei - evolutie marunta, joc amplu din varga (fara a brusca naluca) si recuperare lenta vor scoate din apatie rapitorul slab-activ. S-a observat ca un peste activ este tentat sa atace o prada de dimensiuni mai mari, deci dimensiunea nalucii trebuie sa se conformeze acestei observatii. Nu in ultimul rand forma, culoarea si dimensiunea asociaza naluca pestelui-prada. Rapitorul va ataca ceea ce lansetistul are la capatul firului atunci cand este convins ca va putea... digera darul oferit cu atata marinimie.

STIUCA - OSCILANTA SAU VOBLER ? Polemica dintre pescarii care prefera in pescuitul stiucii oscilanta si cei care nu vor sa auda decat de vobler este veche si va continua atata timp cat vor mai fi stiuci prin apele noastre. Ca de obicei, adevarul este pe undeva la mijloc,fanatismul in pescuitul cu naluci neavand nimic in comun cu intelegerea modului in care stiucile se arunca sinucigase in ancorele noastre, ori ignora cu desavarsire lingura sau voblerul. Pescuit la lingura.

Agresivitatea fata de virtuala prada - caracteristica generala a pestilor rapitori - este si in cazul stiucii, o masura a intensitatii cu care aceasta, la un moment dat, se hraneste si este dependenta de existenta unui optim de mediu specific. Disponibilitatea stiucii de a ataca, poate fi influentata de modul in care nalucile apar ca stimuli eficienti pentru organele senzoriale ale pestelui. Linia laterala, auzul si vazul sunt principalele atu-uri ale stiucii (pe langa camuflaj, imobilitate perfecta si dinti neiertatori), atu-uri ce pot trece in mana lansetistului ,daca acesta stie cum sa le obtina. Finalitatea comportamentului agresiv consta in declansarea atacului, abia dupa ce stiuca a reperat existenta prazii si a localizat-o, concomitent cu evaluarea pericolelor ce pot surveni in timpul parasirii adapostului. Tipul nalucilor, forma, culoarea, modul de evolutie (ostentativ sau discret), adancimea, viteza cu care sunt recuperate si felul in care sunt jucate aceste naluci, trebuie corelate cu factorii de mediu (transparenta si nivelul apei, prezenta sau absenta vegetatiei, tipul de prada preponderent, existenta curentului, temperatura, lumina, ora din zi etc), dar si cu factori antropici (circulatia ambarcatiunilor cu motor si pescuit intensiv). Evident ca zonele de apa explorate trebuie sa fie cele care au posibilitatea cea mai mare de a adaposti pestii cautati. Efectul de margine , element major in comportamentul multor pesti, localizeaza de obicei stiuca la limita de demarcatie a doua structuri diferite (bradis-apa libera, marginea stufului, praguri abrupte). Stransa dependenta a stiucii de aceste structuri obliga pescarul sa-si poarte nalucile tocmai prin astfel de locuri, chiar si cu riscul unor sacrificii inerente dictate de desele agatari. Experiente de laborator cu stiuci aflate in captivitate, in acvarii spatioase, au demonstrat ca exista un ciclu foarte bine conturat, hranire - repaus. Odata capturata prada, stiuca se retrage in adapost sa o digere, timpul variind in functie de cantitatea de hrana ingerata ( 3 - 5 ore ). Observatiile unor lansetisti cu experienta indelungata in pescuitul stiucii, tind sa confirme faptul ca majoritatea populatiei de stiuci dintr-o zona , are un grafic comun de hranire in functie de ora, temperatura etc. Spre exemplu, fenomen comun in Delta, stiucile dintr-un anumit ghiol , incetand hranirea la amiaza, fac inutil pescuitul cu naluci pentru cateva ore bune. Pescuind pe canalele adiacente acelui ghiol, de multe ori veti constata ca stiucile de aici inca se lasa atrase de naluci, fiind exclusa posibilitatea ca toate stiucile din ghiol sa fi migrat in canalele limitrofe. Lingura este poate naluca cea mai folosita - la noi si aiurea - in pescuitul stiucii, detasandu-se prin evolutia ostentativa, vibratiile puternice, cat si prin reflexele luminoase (pulsatorii) pe care le emite, caracteristici ce o fac sa fie reperata de la mare distanta. O lingura buna oscileaza in jurul axei, in ambele sensuri, fara a se roti continuu, Este eficienta in ape cu vizibilitate mai redusa, unde se face remarcata de catre stiuca tocmai datorita caracteristicilor enumerate mai sus. Sunt 5 elemente care trebuie avute in vedere atunci cand este aleasa lingura : greutate, culoare, dimensiune, forma si profil. Greutate. Este o alegere ce tine de adancimea la care pescarul isi propune sa poarte lingura. In cazul in care stiuca vaneaza in profunzimea apelor (sfarsit de toamna, dupa ce a cazut bradisul sau primavara, timpuriu) este folosita o lingura grea care sa poata evolua constant la 3-4 m adancime. Dezavantajele lingurilor grele sunt diminuarea atractivitatii evolutiei si faptul ca lucreaza, practic, numai la viteze mari ale recuperarii. Lingurile medii ca greutate sunt cele mai eficiente, deoarece isi pastreaza o evolutie atractiva si in acelasi timp ii permit pescarului sa exploreze straturile profunde ale apei, fara a recurge la o recuperare exagerat de rapida sau la opriri prea lungi din recuperare (cum este cazul lingurilor foarte usoare). Lingurile ultra-usoare se preteaza bine la evolutii in straturi le superficiale, de langa mal si mai ales la rasul vegetatiei, acolo unde bradisul inca nu a atins suprafata (aceste locuri fiind de cele mai multe ori extrem de productive).

Ca o regula generala, jocul nalucii va fi discontinuu, cu opriri si accelerari (nu foarte accentuate), uneori jucand lingura pentru cateva secunde din varful lansetei (mentinand firul intins). Viteza de recuperare este un alt element important, in general fiind corelat cu gradul de activitate (agresivitate) al stiucii : 1. Cand stiuca este foarte activa, hranindu-se intens, o recuperare mai rapida va determina atacul, intr-un mod brutal, resimtit ca atare in lanseta (doua trei socuri consecutive), iar intepatura trebuie sa vina ca un raspuns imediat si ferm. 2. Recuperarile lente sunt o alternativa in cazul in care stiuca este mai putin activa (in conexie cu factorii de mediu) sau activitatea de hranire este stanjenita datorita diferitelor activitati umane. Apatia sau suspiciunea stiucii pot fi puse in cumpana printr-o lentoare a jocului nalucii care aproape se va tara pe fundul apei. Muscatura va fi deosebit de discreta, semanand mai mult cu o agatare. Intepatura ferma va fi singura in masura sa dezvaluie adevaratul motiv al tensionarii firului (peste - scoica - bradis - craca? Folositi linguri cu amplitudine mica de oscilatie pentru recuperari rapide si linguri cu amplitudine mare a oscilatiei, in cazul recuperarilor lente. Culoare. Cea mai eficienta culoare la un moment dat, este dependenta de transparenta apei, cantitea si tipul de lumina (rasarit, amiaza, apus, cer noros) si prada caracteristica zonei respective.

Argintiu (nichel) : soare la amiaza, cer noros, apa tulbure. Argintiu (argint) : aceleasi conditii de iluminare dar ape mai transparente. Auriu (alama) : soare la rasarit si apus, ape tulburi. Auriu (cupru) : aceleasi conditii de iluminare dar ape mai limpezi. Galben-Rosu : soare la amiaza, ape tulburi. Sidef-Rosu-Verde-Albastru : cantitate de lumina mare si transparenta suficienta a apei.

Gradul de reflexie pe care il are lingura trebuie corelat cu lumina existenta (linguri stralucitoare, in conditii de lumina scazuta - linguri mate, in conditii de lumina crescuta), transparenta apei (apa tulure, linguri lucioase - apa transparenta, linguri mate) si de profunzimea unde evolueaza (adanc, linguri lucioase suprafata, linguri mate). Lingurile care au solzi gravati sau cele care au partial sau total suprafata convexa in lovitura de ciocan vor difuza lumina, reflexiile vor fi mai putin concentrate, aspectul vizual fiind foarte natural. Deasemenea, stiut fiind faptul ca in profunzimea apelor, singurele raze de lumina care patrund sunt cele din partea albastra a spectrului, orice alta culoare folosita - in afara de albastru - va fi greu de reperat de catre rapitor. La toate aceste elemente de culoare-reflexie se adauga existenta stimulului ochi (punct negru sau rosu pe fond alb sau auriu, plasat in partea anterioara a lingurii) si plasticul de culoare rosie, aplicat pe ochet sau varnisul de aceeasi culoare, direct pe tija ancorei (stimul coada). Acest patern al culorilor a fost stabilit conform experientei directe dar si teoretic, avand in vedere caracteristicile spectrale ale luminii solare la diferite ore ( apus-rasarit = portiunea rosie a spectrului ; amiaza = spectru complet ; cer noros = portiunea albastra a spectrului). Culoarea si transparenta apei pot modifica reflexul luminos dat de lingura, alegerea nalucii trebuind sa tina cont de modul in care apare aceasta in apa si nu in trusa. Dimensiune. Practic, suprafata lingurii - in functie si de forma acesteia - va influenta gradul in care stimulii vizuali si vibratori, vor fi receptati de stiuca. O lingura mai mare va fi mai zgomotoasa in timpul actiunii si va reflecta o cantitate mai mare de lumina. In al doilea rand, dimensiunea lingurii este o relatie directa cu alegerea prazii de catre rapitor, conform legii de conservare a energiei care guverneaza lumea vie (stiuca va prefera prazi a caror dimensiune este cat mai aproape de capacitatea sa de a captura si de a ingurgita, ceea ce ii va permite timpi mai lungi de digestie - repaus intre hraniri). Evident, tinand cont de raportul dimensional pradator-prada, lingura mare inseamna (teoretic) stiuca mare . Practic insa, lucrurile nu stau tocmai asa, lingurile mijlocii dovedindu-se mai eficiente decat deja demodatele polonice. Forma si profil. Un element constructiv, ce tine mai mult de aspectul natural al nalucii si de speciile de pesti care intra in meniul uzual al stiucilor dintr-o apa sau alta , este forma sau silueta. Aceasta (ovala, piscot, lacrima, fusiforma), aditionata profilului (concav, dublu-concav, concav-convex sau curbura plana), este raspunzatoare de tipul de actiune al fiecarei linguri, imprimandu-i un caracter ondulatoriu (lingura se intoarce de pe o parte pe alta), oscilant (lingura bate apa asemenea unui vobler) sau ondulatoriu-rotativ (lingura alterneaza rotirile cu intoarcerile de pe o parte pe alta). Actiunea ondulatorie, cat si cea ondulatorie-rotativa, au un grad de ostentativitate mai mare decat o actiune oscilanta, fiecare tip de actiune pretandu-se conditiilor

descrise anterior, in care intensitatea cu care naluca isi face simtita prezenta, trebuie sa fie direct proportionala cu gradul de agresivitate al rapitorului. Cea mai comuna greseala pe care o fac lansetistii incepatori atunci cand flosesc linguri, este tendinta de a recupera prea rapid si liniar, din dorinta de a simti naluca lucrand (vibratia si tensiunea din fir). Fiecare tip de lingura are o evolutie optima la o anumita viteza de recuperare . Aceasta viteza se stabileste prin incercari repetate la adancimi ce permit vizualizarea nalucii de catre pescarul care va reusi astfel sa cunoasca detaliile prin care poate exploata la maxim calitatile lingurii respective. In general, recuperarile mai lente si jocul lingurii, lasand-o sa cada, pentru a reancepe apoi recuperarea, urmata de cateva ridicari din varful lansetei, maresc atractivitatea evolutiei si determina stiuca sa atace. In cazul in care stiuca urmareste lingura pana in apropierea barcii, fara sa atace, incercati sa jucati naluca langa barca pe un traseu ce descrie forma cifrei 8. De cele mai multe ori stiuca se va lasa pacalita de acest siretlic. Deasemenea, daca zariti stiuca venind in urma nalucii, nu va pierdeti firea si nu accelerati recuperarea, ci opriti cateva secunde mulinarea, pentru a-i da timp nalucii sa se scufunde lent, stiuca luand lingura din cadere. Folosirea strunei metalice sau din kevlar este necesara pentru a nu da sansa dintilor taiosi sa ciupeasca firul, in cazul in care lingura a fost inghitita prea adang. Strunele prea rigide vor altera evolutia lingurilor, iar cele metalice de culoare argintie vor fi prea vizibile si vor starni susceptibilitatea stiucii. Deasemenea, existenta unei agrafe cu vartej va elimina rasucirea firului si aparitia nedoritei peruci. PESCUIT LA VOBLER. Inainte de a incepe discutia despre voblere destinate pescuitului stiucii, va propun sa luam in considerare doua ipostaze figurative. In prima, avand la indemana un nasture de care este legata o sfoara, testati reflexele de atac ale unei pisici. Aruncati nasturele in apropierea pisicii, pastrand celalalt capat al sforii in mana si urmariti reactiile : pisica sesizeaza zgomotul facut de nasture si il localizeaza, privind spre sursa sonora. O usoara tractiune din sfoara va misca nasturele iar pisica va capata postura de atac, asteptand incordata. Alte cateva miscari sacadate ale nasturelui vor determina saltul pisicii care va captura prada. A doua ipostaza va introduce in atmosfera unui spectacol specific teatrului de marionete. Copiii din sala urmaresc cele doua marionete - sa zicem, un caine si o pisica - aflate in plin conflict. Cainele alearga pisica in hohotele de ras ale micilor spectatori, iar o privire curioasa in culisele scenei va va divulga papusarii ce manuie firele, dand viata alcatuirilor altfel inerte - din lemn. Munca artistilor papusari este rasplatita de reactiile copiilor din sala , care demonstreaza ca acestia fac abstractie de sfori si cred cu adevarat in spontaneitatea personajelor de pe scena. Revenind acum la stiucile noastre, sa incercam in cateva cuvinte sa descriem diferenta dintre linguri si voblere. Privind o lingura veti constata ca - fara miscare - aceasta este o bucata de metal si atat, neexistand nici o asemanare intre vietuitoarele acvatice si aceasta. Ce face insa stiuca (si nu numai) sa saliveze pofticios la vederea bucatilor de metal imposibil de digerat ? Evoluand in apa, lingura devine o NALUCA in adevaratul sens al cuvantului, o suma de stimuli difuzi, mai mult intuitivi. Lingura reprezinta pentru stiuca miscarea prazii dar nu si prada in sine. Comparand pescuitul stiucii la lingura cu exemplul pisicii care captureaza nasturele tras de o sfoara, vom constata similitudini certe. Nasturele este un obiect neutru, indiferent pentru

pisica, dar devine interesant pentru aceasta atunci cand incepe sa se miste, acelasi lucru fiind valabil si in realtia lingura - stiuca. Voblerul este - trebuie sa recunoastem - mult mai spectaculos in infatisare. Forma, desenul, culorile si aspectul sau in general sunt naturale, imitand foarte reusit un peste. Si fara a fi recuperat prin apa, un vobler este replica unui peste-prada. Daca ii adugam acestuia si miscarea, asemanarea cu un peste adevarat este si mai evidenta. Asa cum marionetele din al doilea exemplu prind viata manuite, prin tesatura de sfori, de catre papusari, asa si voblerul devine o vietate acvatica, un pestisor ranit sau bolnav, care innoata stangaci si este numai bun de insfacat de stiuca lenesa care nu are chef sa dea doua ture de stadion pentru o amarata de gustare. Daca un papusar lipsit de har nu este in stare decat sa transforme marioneta intr-o silueta umana dezmembrata de miscari grotesti, asa si un pescar stangaci nu va reusi decat sa plimbe prin apa o bucata de lemn sau plastic, care nu va avea nici o tangenta cu stiuca mult visata si nici cu pescuitul cu naluci in general. Fiecare vobler de calitate este gandit si construit pentru un tip de pescuit anume, deci adaptarea tehnicilor de pescuit pe care pescarul le abordeaza odata cu alegerea unui vobler este absolut necesara, pentru a fi siguri ca voblerul respectiv va evolua la parametrii pe care constructorul I-a avut in vedere. In mare, datorita flotabilitatii specifice, suprafetei si inclinarii barbetei, voblerul va evolua la o anumita adancime care trebuie stiuta de pescar. De exemplu, folosind un vobler flotabil, dar care plonjeaza abrupt in timpul recuperarii, atunci cand stiuca vaneaza langa mal (apa putin adanca si invadata de vegetatie), misiunea pescarului va fi dificila, daca nu imposibila. Desele agatari, ca sa nu vorbim de pierderea voblerului, nu vor avea darul de a da sansa capturarii unei stiuci in aceste conditii, in schimb un vobler flotabil, de suprafata , cu plonjare progresiva, va fi singurul in stare sa scoata o stiuca din astfel de ape. Dar acelasi vobler, folosit intr-o zona in care stiuca asteapta prada, retrasa la 2-3 m adancime, va fi la fel de inutil ca un pantof tras prin apa ! Odata depasite aceste principii elementare (voblerul potrivit la apa potrivita), se poate trece si la detalii ceva mai sofisticate, cum ar fi balansul voblerului si viteza de recuperare. Voblerele de calitate evolueaza executand doua tipuri de balans : primul, reprezinta o oscilatie in jurul unei axe imaginare verticale, situata intre centrul de greutate (mijloc) si coada (oscilatia cap-coada); al doilea tip reprezinta un balans cu amplitudine mica in jurul axei longitudinale, balans ce permite voblerului sa-si arate laturile. Combinate, aceste doua tipuri de balans dau aspectul natural al evolutiei unui vobler, care va imita in general, innotul haotic al unui peste ranit, bolnav sau panicat, prada usoara pentru orice rapitor. Anumite tipuri de voblere sunt concepute sa evolueze cu diferite amplitudini de vibratie, in functie de conditiile de mediu (transparenta apei, adancime si lumina) dar si in functie de gradul de apetentaagresivitate al stiucii. Ca si in cazul lingurilor, o amplitudine mai mare a vibratiilor va face ca voblerul sa fie reperat de catre rapitor chiar in conditii vitrege (apa tulbure, adancime mare - deci vizibiltate redusa). Voblere cu o bataie mai marunta sunt preferabile in ape limpezi sau in cazul in care stiuca este mai putin inclinata spre aventuri pescaresti, in aceste cazuri discretia si naturaletea fiind cele mai importante atu-uri ale nalucii. In functie de forma (raportul lungime/inaltime/sectiune) voblerele sunt clasificate in trei clase distincte : 1. Minnow (fusiform) - silueta aducand cu cea unui oblete sau rosioare. 2. Crank-bait (sferic) - voblere cu aspect compact, avand partea anterioara aproape rotunda, semanand cu un pui de somn. 3. Flat (aplatizate lateral) - acelasi profil ca la tipul anterior dar fara a mai avea laturile bombate, semanand cu un caras, platica etc. Forma isi va dovedi eficienta numai prin incercari la fata locului, unde unde se poate constata probabil ca un gracil minnow Rapala este ignorat de stiuci, in timp ce un Bomber A, umflat si foarte agresiv in evolutie (plus zgomotul bilelor interioare) va avea, la sfarsitul zilei de pescuit, ceva zgarieturi de dinti de stiuca. Defapt aceasta este poate cea mai importanta regula in pescuitul stiucii : acoperiti o suprafata cat mai mare de apa, explorati toate straturile apei, folositi o gama variata de naluci si diverse tipuri de recuperare este singura cale de a afla unde, cum si cand musca cel mai bine cumatra. Atentie : numai in acea zi !

Criteriul cel mai important de clasificare a voblerelor este insa gradul de flotabilitate, cu alte cuvinte densitatea specifica a materialului din care este confectionat corpul acestora. In functie de modelul constructiv, maniera de recuperare va tine cont de modul in care voblerul reactioneaza la alternanta recuperare-stopare si de viteza la care acesta are cea mai eficienta actiune. Voblere flotabile (floating) : sunt modelele cele mai versatile. Faptul ca, odata incetata recuperarea, voblerul incepe sa se ridice, balansand spre suprafata, le confera o actiune complexa si foarte atractiva. Viteza cu care voblerul se ridica la suprafata este si ea o caracteristica a fiecarui model in parte si este dependenta de gradul de flotabilitate. In functie de marimea si inclinarea barbetei (unghiul pe care aceasta il face cu corpul voblerului), aceste naluci se vor scufunda mai mult sau mai putin in timpul recuperarii, pretandu-se pentru anumite conditii (adancime, prezenta sau absenta vegetatiei etc), alegerea unui plonjor rapid sau a unuia lentscufundator trebuind sa fie un gest motivat si nu unul aleatoriu. Voblerele flotabile se potrivesc foarte bine unei maniere de recuperare alternante, cu stopari scurte ce vor permite voblerului sa se ridice sovaind spre suprafata. Ritmul lent de recuperare va fi punctat cu accelerari dublate de ridicari ale varfului lansetei, urmate de stopari, dupa care va fi reluata recuperarea tinand varful lansetei cat mai aproape de apa. Sunt naluci extrem de manevrabile, mai ales in ape invadate de vegetatie, cu o transparenta ce permite vizualizarea voblerului (caz in care sunt utili ochelarii polarizati), vobler ce va sari peste ostacole prin simpla stopare la timp a recuperarii. Voblere cu flotabilitate neutra (suspending) : aparute relativ recent pe piata, aceste voblere au capacitatea ca, odata scufundate la o anumita adancime (concomitent cu stoparea recuperarii) sa ramana suspendate la acea adancime, timp in care pescarul poate juca naluca practic pe loc, prin miscari din varful vergii. Micsorand viteza de recuperare si ridicand varga, va fi posibila revenirea voblerului spre straturile superficiale ale apei. Sunt naluci excelente atunci cand rapitorul vaneaza intre ape, caz in care pescarul trebuie sa mentina voblerul in masa apei, relativ la acelasi nivel pe tot parcursul recuperarii. Jocul nalucii este dat de o maniera de mulinare discontinua, cu dese opriri si recuperari , variind viteza de evolutie, pastrand (cu ajutorul jocului din varful vergii) un traseu in zig-zag. Voblere scufundatoare (sinking) : sunt realizate in asa fel incat au densitatea mai mare decat a apei, scufundandu-se chiar si daca nu sunt recuperate. Concepute sa evolueze in straturile mai profunde ale apei, au si cea mai mare incidenta la agatare, caci acolo aproape de albie pandesc si cele mai multe pericole pentru trusa pescarului. Cand insa stiuca asteapta prada la adanc, nu vad alta solutie, deci recuperare lenta, cu scurte opriri urmate de usoare ridicari din varful vergii, pentru a-I imprima nalucii o evolutie in zigzag. Daca aveti posibilitatea, armati voblerul cu ancore anti-bradis, ceea ce va reduce riscul agatarilor. Indiferent de tipul voblerului folosit, pescarul trebuie sa dea dovada de imaginatie si indemanare atunci cand se straduieste sa-I imprime voblerului o evolutie cat mai eficienta. In primul rand, el trebuie sa intuiasca miscarea voblerului din ceea ce simte in lanseta atunci cand il recupereaza si sa fie in contact permanent cu naluca, atat fizic cat mai ales mental. Acest lucru este posibil prin concentrare si prin experienta. In al doilea rand, trebuie sa stie ca pozitia lansetei fata de apa schimba considerabil evolutia voblerului, iar jocul acestei naluci rezida atat din recuperare (ritm si alternanta) cat si din ceea ce se intampla cu lanseta in timpul recuperarii respective. Orice adaugati firului (agrafa, vartej, struna) va insemna o greutate suplimentara ce va altera echilibrul voblerului si deci evolutia acestuia. Prindeti naluca de fir si in cazul in care folositi un vobler de mici dimensiuni ce risca sa fie inghitit adanc de catre stiuca, apelati la strune usoare (monofilament 0.40, multifilament sau kevlar). Dupa o lupta prelungita cu un peste mare ce va supune la eforturi considerabile ochetii voblerului (voblerancore si vobler-fir) este posibil ca evolutia nalucii sa fie afectata negativ, prin faptul ca aceasta va avea tendinta la recuperare sa vina in deriva spre stanga sau spre dreapta, evoluand pe o parte. Nu aruncati voblerul in coltul cu amintiri al trusei ci - cu ajutorul unui patent - indoiti usor lateral, in sensul opus deviatiei, ochetul de prindere al firului, pana cand deriva nu va mai aparea. Culorile si desenul pe care le pot avea voblerele sunt extrem de variate si pot crea confuzie atunci cand nu stiti exact ce patern lucreaza cel mai bine in apa respectiva (exista lacuri unde, spre exemplu, stiuca nu ataca decat voblere cu spate albastru, altele in care flancurile aurii, cu solzi, desemneaza voblerul castigator etc.). In general, culorile si desenele naturale lucreaza bine in ape transparente si la adancimi mai mici, culorile

fistichii, desenele abstracte si contrastul puternic fiind o buna alegere pentru ape cu vizibilitate mai redusa si la adancime mare. Daca aveti de gand sa schimbati ancorele voblerului, in cazul in care acestea sunt uzate sau unul din brate este rupt, folositi dimensiunea originala si oricum, incercati voblerul intr-un recipient inainte de a-l folosi. Daca este un vobler flotabil, schimbarea facuta nu trebuie sa-I afecteze echilibrul (plutirea cu capul sau coada in jos va afecta dramatic evolutia); daca este un vobler scufundator, el va trebui sa se scufunde (in repaus) in pozitie orizontala. Voblerele articulate au un efect vizual deosebit, etaland o evolutie ostentativa si in multe cazuri apetisanta pentru rapitor. Nu toate voblerele articulate (2 bucati) sunt eficiente, deaceea va sfatuiesc sa apelati la firme consacrate, cum ar fi Rapala sau Rebel. Voblerele fara barbeta, avand ochetul de prindere pozitinat superior, undeva la baza gatului, sunt excelente in ape adanci si lipsite de vizibilitate, unde (datorita vibratiei puternice) au sanse sa fie reperate de rapitori (incercati Rapala Ratln Trap sau Coton Cordell). SPINNING AVANSAT. I. RELATIA RAPITOR-NALUCA. Malin Musetescu De multe ori, cei care debuteaza din snobism in pescuitul cu naluci, chiar daca si-au achizitionat echipamentul necesar, nu cred faptul ca un peste poate fi pacalit de niste obiecte trase prin apa. Mai mult decat atat, neofitii, dupa cateva incercari nereusite cu naluci, vor reveni la rame si baboi, jurand ca gustul si mirosul surclaseaza miscarea si culoarea. Din pacate, pentru acestia pescuitul cu naluci va ramane o fantasma a revistelor de specialitate. Indiferent ca este vorba de antilopele dintr-o savana africana sau de obletii dintr-unul din canalele Deltei, filosofia supravietuirii ca prada este bazata pe fuga si pe caracterul gregar (mentinerea in grupuri compacte). Rapitorul, fie hiena fie avat, nu poate ataca tinte multiple. El este obligat sa-si focalizeze atentia asupra unei singure tinte, in directia careia sa declanseze atacul cu toata forta si siretenia de care este capabil. Diferenta dintre succes si insucces - atat pentru prada cat si pentru pradator - este in final diferenta dintre supravietuire si disparitie. In acest context, pescuitul cu naluci repune in pagina eterna lupta pradapradator, schimbandu-i coordonatele, rapitorul devenind la randul sau... prada. Sa ne inchipuim un card de carasi pascand linistiti in apropierea locului de panda al unei stiuci. Din fundalul vag al adancurilor apare un peste cu un colorit bizar si inot haotic. Este voblerul pe care tocmai l-ati lansat. Atentia stiucii se indreapta spre acest intrus, la inceput din pura curiozitate, apoi din... interes. Stiuca va uita de stralucirile aurii ale cardului de carasi si va tasni spre pestele care se apropie sinucigas. O scurta vibratie in varga si restul il stiti. Desenul zebrei - ca individ - pare cel putin excentric. Atunci cand sunt insa 100 de zebre, intr-un grup compact si in plina alergare, dungile albe si negre devin, pentru carnasierul care le urmareste, o imagine difuza si inselatoare. Tintele nu mai pot fi separate una de alta, nascand confuzie. Acelasi lucru se intampla si cu obletii care devin prin card o pate argintie in miscare, schimband directia brusc si intr-o perfecta sincronizare. Tehnicile de izolare a indivizilor de restul grupului se bazeaza pe ambuscada (lupii si avatii) sau pe panda si atac fulgerator (ghepardul si stiuca). Ca o regula a speciilor, rapitorul ataca prada izolata de grup (tinta unica), ce arata si se misca diferit. La pesti, coloritul atipic si inotul dezarticulat (haotic) tradeaza o prada cu handicap (ranita sau bolnava) ce nu va reusi sa tina ritmul cardului. Aceasta prada ve deveni o victima facila pentru rapitor, fiind rapid aleasa ca tinta de atac. Nu cred ca sunt fecvente cazurile in care un leu matur poate fi vazut vanand... soareci, asa cum nici un soim nu va ataca curcani... Evident ca exista o relatie intre dimensiunea prazii si talia pradatorului, asa cum exista o dependenta intre capacitatea acestuia din urma de a captura si consuma acea prada. Pestele rapitor va ataca o prada de dimensiuni cat mai apropiate de maximul dictat de rata

metabolismului la momentul respectiv. Cu alte cuvinte, la o rata crescuta a metabolismului (peste activ), rapitorul va alege o prada de mari dimensiuni, iar la o rata metabolica scazuta, prada aleasa va fi de mici dimensiuni. Alegerea prazii se face conform conservarii energiei : un peste activ se hraneste intens si va incerca sa faca acest lucru cu un consum energetic cat mai scazut. Practic, vanatoarea (chiar daca este fructuoasa) nu va fi avantajoasa daca prada este de mici dimensiuni. Pentru o stiuca de 1 Kg, un caras de 200-300 gr (adica un singur atac) este marele loz castigator. Odata capturata aceasta prada, stiuca se va retrage multe ore pentru a mistui captura. Daca acelasi caras va avea 50 gr, stiuca va trebui sa se intoarca de 3-4 ori la vanatoare, intr-un timp relativ scurt ( ceea ce inseamna consum energetic crescut). Randamentul slab al hranirii va lucra impotriva rapitorului, care va sfarsi prin infometare sau (in cel mai bun caz) va avea o rata de crestere mult incetinita (handicap major in competitia cu ceilalti rapitori). In general, o apa cu stiuci de mari dimensiuni este o apa cu prada de mari dimensiuni. Localizarea rapitorilor mari coincide in astfel de ape cu localizarea prazii pe masura. Aerul respirat de fiintele terestre contine 18 % oxigen, in timp ce apa contine 0,0006 % oxigen. Asta inseamna 6 unitati de oxigen dizolvat intr-un milion de unitati de apa. Chiar si o reducere de unu la un milion a oxigenului solvit poate fi critica pentru peste, in timp ce o scadere de 2 sau 3 parti la un milion poate fi fatala. Temperatura este un alt factor critic, dictand direct nivelul de activitate al pestilor. La 18 C pestii au nevoie de doua ori mai mult oxigen decat la 5 C, deoarece rata metabolismului creste odata cu temperatura. Pe de o parte, un metabolism intens se traduce printr-o cerinta mare de oxigen, pe de alta parte, cantitatea de oxigen din volumul de apa scade cu cresterea temperaturii. Peste un anumit nivel, aceasta contradictie intre cerintele fiziologice ale pestelui si oferta de mediu determina o stare de stress, resimtita printr-o scadere a activitatii, deci a hranirii. Crapul, de exemplu digera hrana de patru ori mai repede la 27 C decat la 10 C, hranindu-se deci cu o frecventa de patru ori mai mare, insa inceteaza hranirea la 31 C. Pastravul isi reduce performantele inotului la temperaturi de peste 16 C, pentru a nu mai fi capabil sa captureze un boistean la 21 C. Dupa cum se poate vedea, dintre factorii de mediu, oxigenul si temperatura sunt determinanti in stabilirea nivelului de activitate al pestilor. In functie de aceasta rapitorul va fi activ sau slab activ si se se va indrepta spre o prada de mari dimensiuni sau de mici dimensiuni. Puterea atacului va fi direct proportionala cu nivelul activitatii, deasemenea si motivatia de a declansa acest atac. Maiestria, in pescuitul cu naluci, este de a determina pradatorul sa renunte la prada cotidiana, pentru a alege intre o rosioara cat se poate de naturala si un vobler (oscilanta). Naluca noastra nu are miros, nu are gust si nici nu poate fi digerata. Ea este o suma de stimuli vizuali, auditivi si vibratori in miscare, ce se va inscrie - sau nu - in grila de preferinte a rapitorului la momentul respectiv. In cazul in care rapitorul decide ca naluca este o tinta, va face acest lucru nu pentru ca i se pare mai hranitor plasticul, lemnul sau metalul, ci deoarece acea prada are unul sau mai multe elemente care demonstreaza ca este usor de capturat. Pescarul alege tipul de naluca, dimensiunea si culoarea incercand sa se inscrie in acea grila despre care am vorbit anterior. Dar asta nu este totul : miscarea (definita in primul rand prin viteza) este un factor decisiv in atac. O naluca prea rapida va fi ignorata, caci este greu de prins, in timp ce o naluca prea lenta poate sa apara nefireasca, nenaturala. Cand lansati o naluca trebuie sa fiti constienti ca prin preajma nu exista - sa spunem - numai stiuci, ci si destui pesti care pot deveni oricand prada pentru rapitorul pe care il cautati. Pescuitul cu naluci se bazeaza pe principiul cererii si ofertei, hranirea - ca lupta pentru supravietuire - trebuie sa tina cont de pretul prazii (energia consumata pentru a o captura), calitatea ei (aportul nutritiv) si necesitatea fiziologica a rapitorului la momentul respectiv (nivel de activitate). Daca naluca pe care o manuiti nu respecta aceste principii, ea va fi ignorata de rapitorul care se va duce sa ... cumpere din alta parte, spre detrimentul bussines-ului dumneavoastra. Intr-un experiment realizat in U.S.A., au fost eliberati intr-un bazin de mari dimensiuni pesti pescuiti cu naluci si pesti virgini, care nu au avut experiente pescaresti. Toti pestii au fost marcati, pentru a putea fi deoasebiti. Dupa cateva luni au fost pescuiti experimental (tot cu naluci), in marea lor majoritate, pesti virgini, intr-un raport de 3/1 fata de pestii expusi anterior nalucilor. Dupa un an, un nou pescuit experimental cu naluci a demonstrat un raport de 3/2 intre pestii virgini si respectiv cei expusi anterior introducerii in bazin. Nici un peste capturat in primul experiment nu a fost recapturat. O buna parte din pestii expusi au invatat sa se fereasca de naluci. Cei prinsi, eliberati si prinsi din nou, sunt indivizi care in mod natural ar dispare din apa. Acelasi proces de invatare, prin incercare si eroare, intervine pe parcursul vietii unui peste ferind-ul de potentialii pradatori. Informatia acumulata si improspatata prin noi experiente (altfel

apare fenomenul de uitare, ca in experimentul descris) are sansa sa se transmita genetic dealungul a mai multor generatii. Numai cel ce stie sa se fereasca de pericole supravietuieste si transmite caracterul genetic prin reproducere. O apa foarte pescuita va avea pesti greu de pacalit cu naluci. Rezistenta fata de naluca apare in urma unei experiente individuale, ce-i va da posibilitatea pestelui sa-si indeplineasca obligatia fata de specie inca multe primaveri. In intreaga populatie a apei respective exista patru tipuri de indivizi : 1. care se feresc de naluci datorita unei experiente anterioare (expusi) 2. care se feresc fara a avea o experienta anterioara (indiferenti) 3. fara a avea experienta (virgini) si vulnerabili 4. expusi si vulnerabili. Cu timpul, o parte din pestii vulnerabili (expusi si virgini) va fi eliminata din apa, tinzand treptat spre disparitie. Dupa cum se poate intui, pestii moderni ajung sa aiba in codul genetic informatii despre naluci, asa cum au despre orice dusman natural. Categoria specimenelor indiferente poate fi si ea impartita dupa atitudine in : 1. indiferenta la un anumit tip de naluca 2. indiferenta la toate tipurile de naluci prezente in apa pana la momentul respectiv. Rapitorii care ocolesc un anumit tip de naluca se dovedesc vulnerabili la aparitia unei noi naluci. Cu timpul ei vor fi capturati si eliminati din apa, pentru a ramane grupul celor indiferenti la toate tipurile de naluci folosite. Acestia din urma pot fi insa vulnerabili la aparitia unui tip particular de naluca, ce va deveni killerul acelei ape. O perioada, naluca se va dovedi infailibila, dupa care va incepe declinul capturilor (in momentul in care toti pesacarii folosesc acest killer). Explicatia acestui fenomen are legatura cu procesul de invatare al pestelui ca individ... Vor fi pesti prinsi si eliminati, altii care vor scapa, altii nu vor avea experiente cu naluci. In cele din urma va fi o reactie la nivelul populatiei de rapitori care se va feri de killer. Pestii ce nu au tinut cont de aceasta informatie au sfarsit, mai devreme sau mai tarziu, in tigaie... conform selectiei naturale. Fenomenul de invatare sta la baza disparitiei de pe piata a multor naluci faimoase, care au constituit puncte de referinta in pescuitul rapitorilor. River Runt si Lucky 13 (Heddon), Big O (Cordell), Crazy Crawler (Heddon), Trouble Maker (Gudebrod), Shad Rap (Rapala), sunt doar cateva cazuri de extinctie. Turblerele sau devonii sunt un exemplu de disparitie a unei intregi clase de naluci, extrem de eficienta la inceputul secolului XX. Folosite intensiv, aceste naluci au fost invatate de rapitori si treptat siau pierdut din atractivitate. Oscilantele, rotativele si voblerele pot fi considerate naluci clasice, care sunt eficiente si astazi tocmai datorita marii lor variabilitati de forme, dimesiuni si culori. Nalucile din silicon si spinner-bait-ul sunt aparitii relativ recente (daca situam inceputul pescuitului cu naluci in deceniul sapte al secolului IXX) si au aparut datorita necesitatii de a acoperi pescuitul rapitorilor slab activi si - respectiv- de a explora structurile impenetrabile pentru nalucile clasice. Vor exista probabil voci care vor cere indepartarea tuturor... martorilor din ape. Asta inseamna abolirea eliberarilor indiferent de dimensiune, negarea totala a practicilor catch-and-realese si no-kill. Aparent, prin aceasta, procesul de invatare este mult diminuat iar apele vor avea pesti ignoranti si vulnerabili fata de naluci Acceptand corectitudinea teoriei lantului trofic (sau web trofic), de la plante la pradatorul final, avem o piramida cu o rata a reductiei de la baza la varf de 10/1. O stiuca de 5 Kg, adusa la barca dupa o lupta epuizanta, a consumat pana la acest moment al vietii 50 Kg puiet (neinteresant pentru zootehnistii piscicoli)), pesti ce au avut nevoie de 500 Kg de nevertebrate pentru a se hrani. Existenta acestor nevertebrate este legata de un necesar de 5 tone de plante ca hrana primara... Transformarea pescuitului (asa-zis sportiv) intr-o casapire fara discernamant a pestilor este pagubitoare, studii extrem de pertinente demonstrand ca presiunea pescuitului cu lanseta astazi, chiar si in ape care nu cunosc braconajul si poluarea, poate fi fatala pentru populatia piscicola. Exista doua aspecte interesante ale acestor studii, legate de rata mortalitatii pestilor repusi in apa si de dimensiunea ideala la care acestia trebuie eliberati. In primul rand, s-a demonstrat ca (in conditiile unei manuiri corecte) peste 85% din pestii eliberati supravietuiesc experientei. In al doilea rand, este preferabil sa fie retinute exemplarele mici (peste dimensiunea impusa de lege) si sa fie eliberate exemplarele mari. Sunt trei motive pentru a face acest lucru : 1. In timp ce pestii de mici dimensiuni mai au de asteptat pana sa fie reproducatori eficienti, pestii mari sunt deja apti pentru acest lucru. 2. Daca, timp indelungat, sunt sacrificati pestii mari si eliberati pestii mici, populatia piscicola din zona va fi formata din exemplare departe de talia maxima a capturilor capitale. Exista (ca si la oameni) pesti lent crescatori si pesti rapid crescatori. Acest proces este inscris in codul genetic si cu timpul vor ramane in ecosistem, pentru a se reproduce, numai exemplarele lent crescatoare. Rezultatul va fi o populatie de rapitori care in mod natural nu este capabila sa atinga prin talie exigentele cerute de un pescuit sportiv de calitate.

Este, daca vreti, similar cu indepartarea preponderenta din teren a cervidelor dezvoltate, a trofeelor, lucru ce va duce la alterarea genofondului. 3. Eliberarea unei capturi capitale da sansa ca acea apa sa aiba un potential sportiv de exceptie.

Rapala Acest nod este cel pe care il recomanda producarul de momeli artificiale Rapala, pentru a lega voblerele si linguritele sale.

In pescuitul cleanului una dintre cele mai bune naluci a parut a fi o rotativa dam effzet cu paleta rosie, am prins clean in aproape ori si ce situatie Cele mai bune rezultate le-am avut la dam si dupaia cred ca mepps(si ceva cu care miam inceput spinningu' Mosca 1 -da cred ca face parte din categoria no name

am constatat ca e atras in special de rotativele mici, ceva mai grele si cu fulgi rosii sau negri in coada. Am avut un Balzer colonel de 3 fantastic, pe care l-am ingropat intr-un lac in Canada. Pai daca cauti cleanul, ia-ti o lanseta de apox. 2.10, light, o mulineta mica care sa se echilibreze ok cu batul, fir mono intre 0.12 si 0.16 si fati un stoc de naluci, voblere si rotative in general. La voblere poti incerca cu cele de 2-3 cm. uneori chiar mai mari daca vrei sa prinzi exemplare mai mari. Eu dau deseori cu Cozma de 4 cm si nu de multe ori am prins cleni cat degetu'. La rotative inceraca de la nr. 0 pana pe la nr. 2, eu rezultate bune am avut si cu cele cu paleta direct pe ax. (Mepps Elix si Berti). Cel mai bine e sa-ti faci un stoc de mai mult naluci, si voblere (Cozma, Salo, Rapala, Dady si multe altele) si rotative de la diferite firme iar in timp o sa vezi care e mai prinzatoare in locurile care le bati, si care ti se potriveste cel mai bine. La Rotative pune o mica agrafa cu vartej iar la voblere leaga-le direct cu nodul Rapala (eu asta il folosesc) sau alt nod care iti convine, eventual pentru comoditate poti sa pui si la vobler o agrafa mica, fara vartej, insa la cele de 2 - 2.5 cm le cam dezechilibreaza. Dupa ceva bai si plansete, miam facut si eu o BILA, dintrun plumb de 150gr in forma de bila , un inel de chei de care am atarnat 4 bucati mici de lant, din pacate a functionat o singura data cand am scos un vobler agatat de lant, in rest leg o ancora mai mare (ancora de pescuit) de un siret, apoi siretul de o za din lant si dau fratilor cu bila pana prind crengile care se ascund in apa si le trag afara...metoda asta ma scutit de cateva bai , simplu, o bucata si de plumb, o sfoara pe un mosor, o ancora legata de un siret si de bila de plumb, si lanseuri prin metoda "azvarlire" Recomandat pana la maxim 15 metri de mal in rest "baitza placuta"

Pescuitul stiucii Iliuta Goean, 21 Iulie 2004 Multi se duc la pescuitul acestui peste, cu mari sperante, de la baltile de prin parcuri pana in minunata Delta. Poate ca nu toti dintre dvs. sunteti experti in acest pescuit, de aceea va voi prezenta cateva stiluri si naluci pentru pescuitul stiucii, din experienta mea si mai ales din a altora. Echipamente Lanseta: Daca pescuiti din barca nu aveti nevoie de o lanseta mai lunga de 2,10 m, cele mai indicate fiind 1,8 2,1 m. La actiunea lansetei parerile sunt impartite, unii vor nuiele altii pari, e vorba de gusturi. Oricum eu m-am luat dupa recomandarile specialistilor americani, am testat mai multe tipuri de actiuni si am ajuns sa folosesc pentru lingura o lanseta de 2m (6'6") de putere 7-18 g (1/4-5/8 oz) moderata, iar la vobler una de 2,1m (7'), aceeasi putere dar mai moale pe varf. De pe mal puteti folosi si o lanseta de 2,4 m dar pierdeti din sensibilitate. Mulineta trebuie in primul rand sa se echilibreze foarte bine pe varga, altfel pescuitul va fi prea obsitor pentru a fi placut. O mulineta pe care sa incapa 100 m de 0,25-0,30 este foarte buna. Raportul de recuperare nu trebuie sa fie prea mare, stiuca este un peste mai lenes. Un raport de 1:5 este limita maxima. Firul pe care il folositi trebuie sa fie in primul rand foarte matasos, de culoare verde deschis sau transparent, nu folositi fire fluo sau culori inchise. Cel mai important lucru la alegerea grosimii firului este sa stiti cu ce naluci pescuiti si sa alegeti grosimea optima pentru fiecare in parte sau pentru o clasa de naluci (este esential sa stiti care este puterea lansetei si sa incadrati nalucile si firul in acesti parametrii) Un alt accesoriu important in acest pescuit este struna. Strunele sunt folosite la noi in tara nu numai la pescuitul stiucii, am vazut oameni care folosesc struna si la salau sau pastrav. Chiar daca majoritatea rapitorilor au dinti acestia nu taie pt. ca sunt rotunzi in sectiune, singurul peste de la noi cu dintii taiosi (ca niste lame) este stiuca. Strunele sunt din sarma de otel (sunt prea rigide si reduc mult actiunea nalucilor), din cablu multifilar din otel si acoperite cu plastic (acestea sunt foarte bune, in plus plasticul este colorat si nu luceste), kevsteel (kevlar cu insertie de otel, este excelent, rezista bine la frecari repetate pe dintii stiucilor si este foarte flexibil) sau din kevlar simplu (acesta este cel mai bun pt ca nu influenteaza aproape de loc

actiunea nalucilor). Agrafele recomandate pentru naluci sunt obligatoriu rotunde si nu cu unghiuri, mie cel mai mult imi plac cele "duolock". Cascatorul este un obiect foarte practic, in special pentru incepatorii care nu sunt obisnuiti cu manevrarea unei stiuci. Pensa sau chiar un patent sunt obligatorii, va asigur ca nu este prea placut sa umblati cu degetele goale prin gura unei stiuci ca sa va recuperati naluca. Pescuitul stiucii in ape mici, mie mi se pare cel mai spectaculos pescuit si este pescuitul tipic in ghioluri ce nu depasesc 1,5-2m adancime. Nalucile folosite in acest pescuit sunt cele clasice pentru pescuitul stiucii: oscilante, rotative, voblere, soft plastics (twistere) si spinner bait. Oscilantele ideale pentru aceste ape sunt cele facute din tabla de 0,4-0,7 mm, cu suprafata mare care se pot "juca" lent intr-un spatiu restrans fara a se scufunda prea mult. Ceea ce trebuie sa invatati din start este ca o naluca nu se recupereaza aiurea prin apa ci trebuie animata. Stiuca reactioneaza la miscari lenese urmate de zvacniri iuti si scurte. Insistati mai mult intr-un loc care vi se pare promitator prin ridicari bruste ale ligurii si coborari, atentie, pe coborare firul trebuie sa fie intins ca sa simtiti muscatura si sa puteti reactiona rapid. Culoarea oscilantelor este o mare dilema, multi recomanda "alb pe luminozitate redusa si galben pe lumina puternica (soare)" dar asta nu este o regula. Am prins bine la argintata lustruita pe soare puternic atunci cand lacul era plin de obleti (care erau argintii si pe soare si pe umbra). La fel am prins bine pe lacuri cu fund malos la liguri cromate sau inox pt ca sub apa reflectau exact culoarea fundului (asa cum stiti pestii se coloreaza prin mimetism natural in culorile din jurul lor). Cel mai bine este sa observati apa, pestii si mai ales sa incercati si sa va dati seama de ce o culoare a mers atunci si acolo si alta nu. Eficienta unei linguri poate fi sporita prin adaugarea de semnale optice, astfel lingurile ce au fetele de culori diferite sunt deosebit de atractive (2 culori metalice sau una metalica si una normala; rosie, verde, neagra etc), dungile sau simple pete de culoare pot influenta ... decizia unei stiuci. Pe piata autohtona aveti de unde alege oscilante: Dara Killer merg la sigur, fiecare model este verificat (de producator si de noi), BerTi sunt tot mai cautate de pescari etc. Rotativele sunt naluci excelente pt stiuca, pentru apele mici cele mai bune rotative sunt cele marimile 3-6 fara corp. Animatia este si aici foarte importanta, nu tarati pur si simplu rotativa, lansati, intindeti firul imediat, smuciti usor lanseta pt a pune rotativa in miscare, recuperati 1m 2m, opriti, lasati rotativa sa cada cativa cm (functie de adancimea apei), iar smuciti usor ... In ape reci rotativa prinde uneori mai bine decat oscilantele sau alte naluci, la fel si in ape tulburi, vibratiile emise de rotativa sunt mai puternice iar stiuca o detecteaza mai usor. Ca modele sigure (va spun care sunt preferatele mele) puteti folosi Mosca Spanto si Longet, Vibrax, Mepps Aglia si Lusox, BerTi Clasic etc. Voblerele mi se par cele mai bune naluci in apa mica, in ape de 1m, cu bradis, orice alta naluca ia bradis si nu mai lucreaza pe cand un vobler, bine manuit, lucreaza fara piedici, fara graba, fara rateuri. Pentru pescuitul de suprafata se folosesc numai voblere plutitoare cu sau fara barbeta. Clasa voblerelor este foarte mare si nu o voi putea acoperi intr-un articol asa ca am sa va prezint numai cateva. Voblere de suprafata cu barbeta, in aceasta categorie se inscriu mai multe modele: Minnow (Salmo Minnow; Rapala Original si Husky Jerk), Shad (Salmo Roach si Perch; Rapala SSR), Pike, imitatia stiucii,

un vobler excelent cel mai bun model este cel de la Salmo (au mai incercat si altii sa-l copieze dar rezultatele au fost slabe) si Fat (Salmo Butcher; Rapala Shallow Fat Rap). Esentialul la aceste voblere este sa alegeti din modelele pe care vi le-am prezentat (sau din altele) numai pe cele strict de suprafata (sa nu uitam ca e vorba acum de pescuitul in ape mici). Animarea voblerelor este foarte importanta, incerc sa va fac un filmulet ... povestit: lansati... (atentie sa controlati lanseul si aveti firul sub control tot timpul)... cand voblerul a cazut in apa inchideti pikupul si asteptati, valurile facute de vobler in cadere sunt suficiente pentru a-l misca, o stiuca aflata la panda in apropiere sigur a auzit caderea voblerului in apa si va fi curioasa sa vada ce s-a intamplat, lasa-ti-i timp de reactie. Asteptati cateva secunde (20-30) apoi smuciti usor voblerul si mulinati 5-6 ture de manivela... opriti... porniti voblerul usor, la cea mai mica viteza cu care lucreaza, ar trebui sa vedeti pe suprafata apei dara lasata de miscarea voblerului dupa 2-3 metri opriti iar si miscati usor voblerul din varful lansetei... smuciti usor. Voblerele fara barbeta, modelele mele preferate sunt Popp-erele (Salmo Pop) si Jerk-urile (Salmo Jack si Fatso). Daca voblerele cu barbeta se misca doar la o simpla tractiune din cauza barbetei aici lucrurile se schimba, totul depinde numai de pescar. Popper-ele au in fata o cavitate care atunci cand sunt smucite brusc produce un splash (adica un fel de pleosc, o stropitura care atrage atentia rapitorilor aflati in zona), cred ca deja v-ati dat seama cum functioneaza: lansati, asteptati sa se linisteasca apa... smuciti puternic dar scurt... asteptati... smuciti. Aceste voblere au avantajul ca nu se scufunda nici un pic iar in cazul unei ape invadate de bradis il puteti folosi intro palma de apa. Twisterele sunt foarte productive in anumite situatii, merg bine viermii mari si pestisorii de 8-12 cm. Culorile cele mai bune mi s-au parut alb si galben. Pentru ape mici exista niste capete speciale din material plastic cu densitatea un pic mai mare decat cea a apei care au si greutate pentru lanseu si nici nu se scufunda cu viteza mare. Foarte bune la pescuitul in ape cu bradis este slug-ul, tot din categoria twisterelor (soft plastics). La pescuitul cu twistere animarea este un pic diferita de restul nalucilor, lansati twisterul si intindeti imediat firul, naluca evolueaza foarte bine pe cadere, urmaritit firul cu mare atentie, cand considerati ca s-a scufundat destul ridicati twisterul si trageti-l un metru doi apoi lasati-l iar sa cada ... Spinner bait-urile merg excelent pe ape mici, la stiuca eu folosesc palete cam nr 3-4 si un vierme de 8-10 cm (grub) alb sau galben. Paleta tine montura la suprafata si se poate tracta naluca cu viteza redusa fara a se agata in bradis. Au fost situatii in care un spiner bait a salvat ziua de pescuit de "gherla". Exista variante de spiner bait cu 2 palete, eu nu le-am folosit dar am vazut alti pescari prinzand bine cu ele. Cam atat despre echipamente si pescuitul cu acestea, daca aveti intrebari sau nelamuriri nu ezitati sa ne scrieti (pe adresa de email pescuit@rapitori.ro)

Sunt un pasionat al pescuitului la clean.Am incercat numeroase tipuri de voblere,lingurite...cate si mai cate...produse de firme prestigioase dar de multe ori am ramas pe parcursul unei partide fara nici o captura.Pana ce am descoperit pescuitul la clean cu pestisor viu de 24 cm prinsi cu minciog pe langa maluri.Rezultatele sunt extraordinare.Varga de 6 m ,pluta adancime de 0,5 m si...clean dupa clean.

Avand in vedere ca vine toamna, apa se raceste, pestii devin mai lenti, mai apatici, mai greu de starnit, vreau sa va prezint una dintre modalitatile cu care puteti convinge un rapitor sa muste, chiar si in conditiile in care

toata lumea spune azi nu musca. Ca regula generala, SDR-urile (shallow deep runner ) sunt wobblere plutitoare cu barbeta supradimensionata, fapt ce le obliga sa evolueze la o adancime mai mare decat modelul de baza. Principala caracteristica este deci scufundarea la mare adancime, dar nu va opriti aici, ci vedeti si oportunitatile care se deschid. Astfel, intr-o apa cu obstacole (copaci, diguri scufundate), un SDR va trece, recuperat la o viteza mica, peste obstacol si, imediat dupa el, la o recuperare energica si scufundarea varfului lansetei in apa, va cobori sub respectivul obstacol, starnind un pradator care isi are acolo terenul de vanatoare bine ascuns si umbrit. O alta caracteristica ar fi ca se agata (agatatura nedorita) mai greu decat un wobbler normal datorita faptului ca pozitia lui in timpul tractiunii nu este orizontala, ci inclinata cu barbeta in jos. Astfel, ancorele nu atarna sub wobbler, fapt ce ar putea provoca o agatare accidentala, ci sunt mascate de corpul wobbler-ului si orice obstacol intalnit este lovit de barbeta proeminenta si, practic, wobbler-ul face o tumba trecand peste acel obstacol. Daca va ganditi ca aceste wobblere sunt bune numai in ape adanci, gresiti. Sunt senzationale si in ape putin adanci, dar aici viteza de recuperare trebuie sa fie foarte mica si varful lansetei trebuie tinut sus. Desigur, tot secretul consta, de fapt, in priceperea pescarului de a juca wobbler-ul din varful lansetei. Va asigur ca o tractiune lenta a unui wobbler la cea mai mica miscare combinata cu miscari sacadate din varf la care se adauga, desigur, marimea si culoarea potrivita este combinatia castigatoare la un pescuit de toamna. Spuneam mai devreme ca SDR-urile sunt foarte bune cand sunt utilizate in ape reci. Intr-o apa rece pestii coboara pe fundul apei si se misca foarte putin si foarte lent, de aceea si miscarea nalucii noastre trebuie sa fie in acord cu starea pradatorului. Dupa lanseu, recuperati rapid wobbler-ul, pana simtiti ca a atins fundul apei, apoi recuperati foarte incet naluca, jucand-o in acelasi timp. Bataia ampla a unui SDR este foarte atractiva pentru rapitori (in special stiuca si salau). Mentineti wobbler-ul in apropierea fundului apei pana la muscatura. Ca sa luam un bun exemplu va propun wobbler-ele Salmo, modelele SDR. Hornet SDR marimea 3 este campion la cleni, pe rauri mari si lacuri si la bibani, pe lacuri. Multe exemplare de bibani, cantarind peste un kilogram, au fost prinse cu acest wobbler. Acelasi model, dar de marime 4 si 6, sunt foarte bune la salau si stiuca. SDR 6 poate face minuni la stiuca in zilele friguroase de inceput de iarna. Minnow 7 SDR este favorit in pescuitul la salau si la avat, iar M7 SDR, culoarea YD, a fost campion anul trecut la salau. Bullhead 6 SDR este cea mai buna alegere daca optati pentru pescuitul pastravilor pe lac, primavara, pe ape abia dezghetate si la pescuitul salaului pe toata durata sezonului. Culoarea CL a fost creata special pentru salau. Butcher SDR a fost creat special pentru pastrav, dar face minuni si la salau si stiuca. Perch, bibanul, aici ma refer la PH 8 SDR, este campion incontestabil la stiuci capitale, in lacuri mari si in canalele din Delta. Primavara, cand stiucile sunt trase pe canalele Deltei, un biban de 8, culoarea hot perch, este naluca numarul 1. Vorbind de Roach, babusca, pestisorul prada, atat de cautat de stiuca tot timpul anului, un SDR va trece prin ierburi mult mai usor decat un wobbler obisnuit deoarece, prin bataia mai ampla a barbetei, isi face loc si trece fara a permite ancorelor sa se agate in bradis. Si ultimul, dar nu in ultimul rand, Pike, imitatia stiucii, celebrul wobbler al firmei Salmo, modelul care detine cele mai multe recorduri de capturi la stiuca, are si varianta SDR, un wobbler care trebuie sa existe obligatoriu in trusa oricarui pescar. Atunci cand pestele nu trage la nimic altceva, incercati un Pike 11 SDR si in mod sigur veti deveni fan al acestui model. Se aproprie anotimpul rece cand momelile naturale ori nu mai exista ori nu mai au efect. Luati-va trusa cu naluci si pescuiti sportiv dandu-i pestelui sansa de a alege.

Next articol "Vobler" este denumirea generica a oricarei naluci din plastic dur sau lemn care reproduce silueta unui pestisor-prada si evolueaza prin apa cu o bataie laterala. Sau cel putin asa se refera la astfel de obiecte mai toti pescarii nostri. Voblere, cu V de la Vasile. Altii, mai putini, pretind ca termenul se scrie corect cu W de la Walter, argumentand pe drept cuvant ca a fost imprumutat din limba germana. DEX-ul, dictionarul enciclopedic al lb. romane, nu contrazice pe nimeni. Potrivit academicienilor nostri,

cuvantul nu exista. Evident, nu e cazul sa ii luam in serios pe domnii de la Academie. Fie ca dansii vor sau nu, atata timp cat obiectul respectiv exista si se foloseste, trebuie sa fie botezat cumva. Asa ca noi vom folosi in cele ce urmeaza termenul de "vobler", specificand ca se refera la exact acelasi lucru ca si wobbler. Toate bune si frumoase, dar nici macar cuvantul vobler nu e suficient pescarilor de rapitor. Maniaci ai specializarii, americanii au gasit deja mai multe denumiri pentru fiecare tip de naluca din categoria "vobler". Ei folosesc in mod abuziv aceste denumiri, pentru a nu genera confuzii. Asta e bine, dar numai pentru ei. Noi astia care nu pricepem engleza, trebuie sa ne chinuim sa intelegem de ce pentru un american "cranckbait" nu este acelasi lucru cu "minnow". Desi paradoxal- ambele sunt voblere. Asta o sa si incercam sa explicam in cele ce urmeaza, in termeni cat mai putini ingineresti. Si ca sa fie treaba treaba, vom corela definitiile cu scurte explicatii ale diferentelor dintre tipurile de voblere si situatiile in care se recomanda folosirea lor. Chiar daca nu vom reusi sa acoperim in totalitate varietatea tipurile de voblere, speram totusi sa dam cateva repere celor care doresc sa aprofundeze vobleritul (adica pescuitul la vobler). Ne adresam in mod special celor care nu cunosc suficient de bine semnificatiile termenilor de specialitate de pe ambalaj. Daca le stiti pe toate, puteti sa va opriti aici. Si pentru ca ne adresam incepatorilor in ale spinningului, le recomandam calduros sa se orienteze catre voblere, pentru ca sunt printre putinele naluci care realmente prind peste singure. La trolling (trena), de exemplu. Dar si la lanseta. Viteza de recuperare, miscarile din incheietura mainii si alte trucuri folosite de pescarii specialisti in voblerit sunt importante, dar nu strict necesare. Se poate prinde peste la vobler de la prima iesire pe balta, fara nici un sfat de la un specialist. Lansezi, recuperezi si cam asta e tot. Si acum sa trecem la explicatii, nu inainte de a va reaminti ca sunt relative si insuficiente. Ar fi nevoie de o carte intreaga pentru a explica toate denumirile inventate de producatori pentru a caracteriza un tip de actiune sau o forma. In cele ce urmeaza ne vom referi doar la cele mai frecvente dintre specificatiile pe care le veti gasi pe ambalaje.
Crankbait vs Minnow

Mai toate voblerele sunt dotate cu o barbeta din plastic (sau metal), orientata intr-un anume unghi. In functie de forma corpului, marimea paletei, greutatea specifica a materialului din care este facut corpul si unghiul in care este asezata barbeta, voblerul va evolua cu o bataie diferita la o adancime sau alta. De cele mai multe ori voblerele sunt dotate cu doua ancore, una la coada si cealalta in regiunea abdominala. Exista insa variante care au o singura ancora, altele cu trei sau mai multe si altele care functioneaza si cu carlige duble sau chiar simple. Majoritatea producatorilor denumesc minnow tipul de vobler cu barbeta sub burta nalucii. Crankbaitul este cel cu barbeta asezata in prelungirea capului. Diferentele dintre cele doua tipuri nu sunt doar de ordin estetic. Crankbait-urile au bataie mai puternica si pot plonja mai adanc, in timp ce minnow-urile au bataie marunta si sunt in general voblere de suprafata. Veti da in general cu un crankbait dupa biban intre ape pentru ca-l atrag vibratiile mai tari. Un minnow va fi mult mai eficient la avat, unde e nevoie de recuperare rapida si bataie marunta pentru a starni atacuri.
Flat crankbait vs Fat Crankbait

In functie de forma corpului, voblerele se impart in doua categorii: fat & flat. Voblerele fat (asa numitele fat crankbaits) sunt cele mai rotofeie, gen Rapala Fat Rap, Normann DD, Lucky Craft CB 200 samd). Astfel de voblere se folosesc indeosebi in ape tulburi, pentru ca au o evolutie destul de puternica, emit vibratii puternice care pot atrage atacuri chiar si atunci cand vizibilitatea este scazuta.

Voblerele flat (flat crankbaits) au corpul mai turtit, precum modelele Rapala Shad Rap, Berkley Frenzy si unele modele de la Lucky Craft. Datorita formei corpului, evolueaza mai discret, cu miscari mai stranse si mai rare decat modelele fat. Sunt recomandate indeosebi in ape limpezi si in mod special recuperate intre ape.

Daca sunteti deja familiarizati cu nalucile metalice, atunci veti folosi la stiuca un fat crankbait atunci cand ati simti nevoia sa dati la rotativa si un flat crankbait, atunci cand considerati ca ar merge mai bine la oscilante.
Shallow Runners vs Deep Divers

In functie de zonele in care evolueaza pe recuperare, voblerele sunt clasificate in 2 categorii: Shallow Runners (care evolueaza imediat sub suprafata) si Deep Runners (care evolueaza la adancimi mari). Alti producatori au pe langa aceste doua categorii si Surface Lures si Medium Runners, insemnand voblere care merg in pelicula, respectiv voblere care merg intre ape. Voblerele shallow pot fi folosite intensiv la toate speciile care vaneaza in straturile de la suprafata, cum ar fi cleanul sau avatul, dar si la stiuca primavara sau tomana, pe langa stuf sau gramezile de bradis ori printre nuferi. Cel mai mare avantaj al lor este acela ca nu se agata si astfel au o viata mai lunga decat altele. Se pescuiesc indeosebi pe o recuperare constanta cu viteza destul de mare, chiar exagerata daca vom cauta avatul. Voblerele medium runners sunt bune pentru pestii suspendati intre ape, putand fi folosite in functie de situatie pentru orice specie de pesti rapitori, de la biban la avat, atunci cand acestia vaneaza intre ape. Sunt indeosebi utile la pastrav de lac, care stationeaza de obicei intre ape. Pot evolua pana la 2-3 metri adancime. Cu astfel de voblere se poate pescui foarte bine si la stiuca in apa putin adanca, lasandu-le sa se loveasca de obstacole pentru a genera ruperi de ritm si miscari dezordonate, care adesea atrag atentia pestilor care stau la panda printre structurile submerse. Se pescuiesc pe recuperare constanta la viteza medie si mica.

Voblerele din seria Deep Runners sunt acele artificiale care pot ajunge la adancimi foarte mari (unele chiar mai mult de 10 metri). Uneori au paleta aproape la fel de lunga ca si corpul si greutate proprie mai mare decat modelele shallow. Sunt foarte utile atunci cand cautam pestii care stationeaza imediat pe substrat, fiind cele recomandate pentru pescuitul salaului pe lacuri. Se pescuiesc pe recuperare lenta, in contact cu substratul, cu multe opriri pentru a da timp pestelui sa atace. Deep diver-ele sunt cele mai folosite voblere la trena.
Floating vs Suspending vs Sinking

Dupa ce lansam voblerul si incepem recuperarea, e nevoie de multe ori sa facem pauze, pentru a da timp pestelui sa atace, sau pentru a evita in ultimul moment un obstacol. In momentului stopului, voblerele se pot comporta diferit, multe dintre ele fiind proiectate special pentru a avea o anume reactie. In aceasta ordine de idei, vom intalni trei tipuri de voblere: floating, suspending si sinking. Voblerele floating sunt recomandate pentru pescuitul in ape cu multe structuri la suprafata. De pilda in pescuitul stiucii in delta, intr-o apa inundata de bradis, poti lansa un astfel de vobler si il poti conduce la mari adancimi printre gramezile de bradis, pentru ca apoi sa-l lasi sa se ridice singur la suprafata si sa-l treci pe luciul apei peste o tufa si din nou sa-l conduci la adancime. Voblerele suspending sunt eficiente pentru speciile care obisnuiesc sa urmareasca mult timp o naluca. La clean, de pilda, sau la pastrav in anumite zile, a avea un vobler suspending in trusa poate insemna mare lucru. Ceea ce le diferentiaza de alte voblere este faptul ca in momentul in care atingi o anumita adancime poti sa opresti pur si simplu recuperarea iar voblerul va ramane suspendat pe loc, putand fi chiar miscat usor din varful lansetei. Cu astfel de voblere se pot sonda multe straturi de apa si chiar se poate pescui pe loc in apropierea structurilor unde se ascund rapitorii. Voblerele sinking sunt acele voblere care in momentul stopului se scufunda pur si simplu. Ele sunt foarte bune pentru a sonda zone cu profunzimi variate. Daca vrei o prezentare discreta, poti lansa un astfel de vobler in zona cu apa mica, lasandu-l apoi sa alunece intr-un gropan pana la adancimea unde consideri ca ar sta pestele. Ulterior, cand incepe recuperarea, voblerele vor evolua constant la acea adancime, pe orizontala. Unul dintre cele mai cuoscute voblere de acest tip este Rapala Count Down, care se scufunda previzibil, aproximativ cu o jumatate de metru pe secunda, permitand pescarului sa sondeze eficient diferite adancimi si sa stie la ce nivel sunt bancurile de pesti. Cu un astfel de vobler, daca stii sa-l folosesti, poti prinde peste la fel de bine in apa de 2 metri cat si in apa de 20 de metri.
Crankbait vs Jerk baits vs Top Water

Americanii fac distinctie clara intre un vobler de tip crank si unul jerk. Ce sa intelegem din asta? Un jerkbait poate fi facut ca si un crankbait din balsa, plastic sau chiar cauciuc siliconic, uneori are barbeta ca si un crank iar alteori nu. Diferenta dintre un jerk si un crank este in actiune. Un crankbait evolueaza foarte bine si se pescuieste eficient pe recuperare constanta, el putand fi folosit astfel si la pescuitul la trena (sau trolling), remorcand practic naluca de barca. Un jerkbait nu poate fi folosit la fel de bine asa, el nefiind la fel de eficient doar la simpla recuperare. Trebuie pescuit cu smucituri din lanseta, putand evolua cu vibratii diferite, dupa cum vrea pescarul. Voblerele de tip jerkbait se pescuiesc cu viteze de recuperari variate si miscari frecvente din varful lansetei, existand variante care se scufunda la mari adancimi dar si variante care se pescuiesc la suprafata. Cu un jerkbait, un bun pescar poate imita perfect miscarile unui pestisor bolnav sau lovit. Spre deosebire de crankuri, care se pescuiesc in viteza pentru ca altfel nu bat eficient, voblerele jerkbait pot fi folosite si pe loc cu joc pe verticala sau la viteze variate. De cele mai multe ori, jerkbait-urile nu au barbeta, greutatea specifica este suficienta pentru a le duce la anumite adancimi. In acest caz ele se numesc "lipless". In tari precum Anglia si Olanda jerk-urile sunt naluca numarul 1 la stiuca. Voblerele top waters sunt acele voblere cu care se pescuieste exclusiv in straturile superioare ale apei, imediat sub luciul apei sau chiar cu iesiri din apa. In aceasta categorie sunt incluse asa numitele poppers (sau popere cum le zice romanu) dar si wtd-urile (walking the dog). Diferenta dintre ele este ca popperele au o scobitura concava in zona capului. Ele se recupereaza intr-un fel anume, folosind asa numita tehnica a pompajului. Practic trebuie recuperate in viteze variate, cu multe stop-uri si cu smucituri bruste din varful lansetei, pentru a actiona pe pelicula apei cu zgomot si improscari de stropi. Numele acestor naluci vine de altfel chiar de la zgomotul pe care il produc variantele supradimensionate pentru pescuit marin sau stiuci mari (pop pop pop). Exista insa si popere atipice, lipsite de concavitate si cu barbeta. Inclusiv pentru stiuca, anumite imitatii de broscute. Voblerele topwater de tipul "walking the dog" intra in categoria jerk-urilor si sunt intotdeauna lipsite de barbeta. Denumirea lor inseamna "a plimba cainele in lesa", pentru ca reactiile pe care trebuie sa le aiba

astfel de naluci in apa sunt similare cu ale unui caine in lesa. Altfel spus, trebuie sa actioneze complet imprevizibil, alternand recuperarile frenetice cu stopuri totale si lasand naluca sa evoleze sub apa si apoi chiar sa salte bine deasupra apei. Ca si multe modele de poper, acestea au adesea un skirt din pene pe ultima ancora. In pescuitul marin astfel de naluci reusesc sa starneasca agresivitatea pestilor in asemenea hal incat sunt atacate chiar si afara din apa. Voblerele top-waters sunt in mod sigur cele mai putin folosite la noi in tara, pentru ca nu prea exista multe specii de pesti care sa vaneze la suprafata in toate perioadele anului. Se poate insa prinde stiuca si avat, chiar si clean uneori, si partea cea mai interesanta este ca atacul la astfel de naluca este extrem de spectaculos. De cele mai multe ori pestele ataca de jos in sus, iesind in intregime din apa. Cei care au avut parte de astfel de lumanari din partea unor stiuci nu vor renunta niciodata sa experimenteze pescuitul cu astfel de naluci de suprafata.
Propeler vs Jointed vs Rattling

Mai exista printre voblere unele ce fac nota discordanta prin forme sau continut. Asa numitele proppeler baits (termen care s-ar traduce prin propulsate) se recunosc prin prezenta unor elemente suplimentare. Altfel de naluci au in locul ancorei din coada o paleta de rotativa care actioneaza ca o elice, generand vibratii suplimentare. Se folosesc in general in pescuitul marin sau la speciile de pesti care ataca de dedesubt, agatandu-se de ancorele de sub corpul voblerului. In cealalta categorie, voblerele jointed, intra acele voblere al caror corp este articulat, facut practic din mai multe bucati prinse intre ele cu inele. Evident, vor evolua cu altfel de vibratii, onduland prin apa cu virbatii mai puternice decat ale unor voblere dintr-o bucata. Exista voblere jointed din doua, trei, patru si chiar mai multe bucati. Americanii le folosesc intensiv in pescuitul la black bass, primavara in special, cand aceasta specie tinde sa atace cu predilectie nalucile cu bataie foarte larga. La noi astfel de voblere pot fi folosite cu succes in acelasi anotimp la stiuca, cele medium divers sau de suprafata, dar si la somn, in cazul in care veti reusi sa gasiti undeva modele sinking. Tot la somn se recomanda si voblerele rattling, care se deosebesc de altele prin faptul ca au bile in interior, generand zgomote in timp ce evolueaza prin apa. Tot la capitolul voblere neobisnuite se incadreaza si cele facute special pentru pescuitul pe verticala, care se deosebesc de toate celelalte prin inelul de prindere, pozitionat pe spate, gen Salmo Chubby Darter.
Voblere vs Oscilante vs Plastice

Daca va ganditi deja sa va apucati serios de voblerit, nu va grabiti sa va imaginati ca aceasta naluca inlocuieste orice altceva. Poti sa prinzi la fel de bine la vobler ca si la oscilanta sau la plastice. Exista pescari care au renuntat sa pescuiasca la vobler si pretind acum ca prind mai bine la alte naluci. Altii continua sa le foloseasca in exclusivitate la anumite specii, sau in alternanta cu alte tipuri de naluci. Teoretic, cel putin, e bine sa nu fim extremisti. Un bun pescar trebuie sa stie sa aleaga naluca care are cele mai mari sanse, indiferent ca este vobler, plastic pe jig sau in montura, ori oscilanta. Un singur lucru este indiscutabil: e mai usor sa prinzi peste cu un vobler decat cu orice alta naluca. De cele mai multe ori, acolo unde nu reusesti sa prinzi la nimic altceva, vei avea macar un atac la vobler. Si asta spune deja ceva. Singura problema a voblerelor este ca sunt scumpe si chiar trebuie sa ai multe, pentru a dispune de culori, forme si actiuni variate. Chiar daca arata absolut la fel si vin de la acelasi producator, se pot comporta diferit. Dar asta nu e o problema chiar asa de mare. Dupa ce va veti cumpara unul si veti prinde cu el, urmatoarele vin de la sine, ca prin miracol. Exista pescari care pot renunta la pachetul zilnic de tigari doar pentru a-si mai lua un vobler, care parca este fix ceea ce lipseste din trusa. Nu degeaba se spune ca voblerul este naluca care prinde cel mai bine nu doar pesti, ci si pescari.

Tunning la voblere

Multe voblere, chiar noi, nu evolueaza corect. Daca observati ca voblerul nu bate bine si nu vine drept spre mal pe recuperare, indreptati cu un patent inelul de prindere in directia opusa celei in care deviaza. Astfel, daca voblerul are tendinta sa o ia spre dreapta, indreptati inelul spre stanga. Si viceversa. Mare atentie sa nu exagerati, e bine sa strambati inelul progresiv, putin cate putin, incercand de fiecare data naluca in apa pentru a vedea daca evolueaza corect. Un alt sfat pe care vi-l putem da este sa nu luati recomandarile producatorilor ca litera de lege. Uneori este mai bine sa schimbati ancorele de la bun inceput, cu altele mai mari, mai mici, sau mai fine. Alteori se poate schimba chiar culoarea. Sau se pot construi de catre fiecare acasa unele mai prinzatoare decat cele din comert. Dar pentru a ajunge la astfel de detalii, trebuie sa pescuiti la vobler ceva vreme si sa prindeti ceva experienta si mult peste.