Romii din Romnia i Holocaustul uitat: 1938 1945

de Vasile Ionescu (28-6-2009)

\iganii nomazi i seminomazi s fie internai n lagre de munc forat. Acolo s li se schimbe hainele, s fie rai, tuni i sterilizai. Cu prima generaie am scpa de ei. Cei stabili vor fi sterilizai la domiciliu, pentru ca n cursul unei generaii s fie curit locul i de ei.

Gheorghe Fcoaru, unul din coordonatorii scolii romanesti de eugenie rasiala

Holocaustul a devenit o suferinta abstracta. Ca altadata ciuma bruna, se dezvolta o alianta de complicitati, a carei preocupare este scrierea unei istorii disculpatoare, pentru a sterge urmele celei mai barbare atrocitati a umanitatii. In Estul Europei si Balcani, singuratatea nestiuta a memoriei victimelor este pusa pe seama catorva psihopati, pentru a dezvinovati astfel un intreg sistem social si pentru a nu incrimina iresponsabilitatea celor care au subscris, prin tacere si indiferenta. Preluind prerogativele divinitatii, impunitatea statului criminal conserva esenta nociva a mentalitatilor care au detonat Shoah-ul si Samudaripenul, perpetuand cultura milenara a genocidului european.

In Romania, o cercetare curajoasa efectuata de Centrul de politici publice este edificatoare pentru demonstrarea perpetuarii alienarii etice a societatii romanesti si a necesitatii refondarii constiintei individuale si memoriei colective: doar 26% din repondenti sunt de accord ca autorittile romne au participat la exterminarea evreilor, 49 % prefera nonraspunsul, iar 25 % ,considera ca statul roman nu a fost implicat.Intre acestia, 36 % considera ca suferinta poporului evreu este o pedeaps de la Dumnezeu, 27% ca evreii exagereaz persecutiile la care au fost supusi, iar 35 % prefera nonraspunsul.Similar, in ceea ce-I priveste pe rromi, doar 7% din repondenti ar accepta romi n propria familie, 36 % considera ca romii ar trebui s fie fortati s triasc separat de restul societtii, 31% ca trebui s existe localuri si

magazine n care accesul romilor sa nu fie permis, 48% ca statul ar trebui s ia msuri pentru a opri cresterea numrului de romi.Similar, 25 % din repondenti considera ca autorittile romne nu au participat la exterminarea rromilor, iar 53 % prefera nonraspunsul. Ca un paradoxal al incoerentei, 95 % din repondenti considera ca pentru crima ar trebui aplicat pedeapsa cu moartea.

Inclusi tacit in legislaia si actiunile contra romanilor noi(evreilor), adoptat n 19 38 de guvernul GogaCuza, romanii vechi (romii) au fost mult mai afectati de politicile de excluziune prin faptul ca erau neorganizati, saraci si fara niciun sprijin extern. n noiembrie 1940, Ministerul de Interne, la recomandarea Ministerului Sntii, interzice rromilor nomazi deplasarea, pe motivul c transmit tifos. Documentele din arhive atest c, n 24 mai 1942, n Romnia a fost efectuat, prin organele poliiei i jandarmeriei, un recensmnt al rromilor n vederea pregtirii operaiei de deportare, dar nici n arhivele instituilor centrale, nici n cele ale instituiilor din subordinea lor, care i-au nregistrat, nu am descoperit vreunul din rezultatele acestui recensmnt.

Iadul din Transnistria Rromii nomazi au fost primii atini de persecuii, prin Ordinul No. 70S/1942 al Preediniei Consiliului ordonandu-se deportarea lor n Transnistria, fara nici o exceptie. Numarul si identitatea acestora va ramane pentru totdeauna necunoscut, nomazii neavand acte de identitate, iar o mare parte pare sa fi fost executata imediat. Radu Lecca, mputernicitul guvernului antonescian pentru problemele minoritilor, declar, ntr-o not (D.C.F.R.J., vol.V, p.541), c cei 20.000 de rromi, evacuai n comuna Covaliovka, au avut soarta urmtoare: 11.500, ridicai i mpucai la gara Trihaca; 7.000, mori de tifos exantimatic; 1.500, ntori n ar. La 11 august, inspectorul general scria ministrului de interne c deportarea rromilor nomazi era aproape terminat, prin faptul c 84% dintre ei ajunseser n Transnistria. Dup un studiu facut pe baza datelor disponibile momentan in Arhivel statuluii, in vara anului 1942 au fost deportai 11.440 de nomazi, ntre care 2.352 brbai, 2.365 femei i 6.714 copii. Urmare a ordinului dat de Alexianu, guvernatorul Transnistriei, la 29 iunie 1942 nomazii au fost jefuiti, confiscandu-se mii de cai si carute, inclusiv bunurile si aurul.

Au urmat rromii sedentari, a caror evacuare a nceput la 12 septembrie 1942, nu inainte ca si bunurile acestora sa fie luate prin Comisiile de Romanizare. n opt zile, 30.176 de rromi sedentari au fost plasai n Transnistria. Ali 18.260 de rromi recenzai pentru urmtorul transport, ar fi trebuit s soseasc n primvara anului 1943, dar, neateptata naintare a frontului a zdrnicit acest plan. Rromii au fost trimii iniial n zonele Alexandrovca (Oceanov), Karanica i i Covaliovka (Berezovca), Mancovca, Voitovca i Stunovca (Balta). Decesul prin inaniie nu era rar, distribuia alimentar fiind insuficient. Tifosul i -a atins pe mii dintre deportai Unii au murit de frig, fiind slab mbrcai sau goi, altii transferati peste Nistru, unde erau lichidati de germani. Un decret-lege, din 22 septembrie 1942, a prevzut condamnarea la moarte a

celor ce s-ar fi ntors fraudulos din Transnistria i la munc silnic, de la 5 la 25 de ani, a celor ce le-ar fi nlesnit napoierea, a instigatorilor, a complicilor i a tnuitorilor .

In aprilie 1945, cnd cetenii romni aflai pe teritoriul U.R.S.S. au fost oficial transferai n ar, cu prileju l tabelelor ntocmite de autoritile sovietice, s-a considerat c unii dintre acetia fugiser n Romnia, decedaser ori rmseser n Uniunea Sovietica. Documente disparate vorbesc de reintoarcerea in tara a 6.000 de copii rromi orfani. Numarul celor deportati este inca necunoscut, variind de la 25.000 pn la 300.000 de rromi. Imediat dupa razboi, Comisia romn pentru victimele Holocaustului a declarat 36.000 de mori, dar alte estimri propun o cifr cu mult mai mare. Atat in procesul de la Nurenberg a nazistilor germani, cat si in procesul lui Antonescu, chestiunea Holocaustului romilor a fost inclusa, fara insa ca acest fapt sa impuna vreo consecinta. n anii `70, 36.000 de supravieuitori au depus cereri de despgubire, fr ca statul romn s recunoasc oficial deportarea n Transnistria. Dupa 2007, Raportul Comisiei Wiesel si crearea unui institut pentru cercetarea Holocaustului evreilor si romilor din Romania isi propun sa aduca mai multa lumina asupra acestui cataclysm al istoriei Romaniei.

Leciile trecutului Spaima c ororile trecutului se vor ntoarce este nc vie n mentalul supravieuitorilor, strategiile de aprare dezvoltate, de la renegarea (tergerea) identitii stigmatizate, pana la stilul defensiv i adaptativ semnaleaza o nevroz care a presupus ndeprtarea de sine, refugiul n uitare, ca mijloc de salvare individual i colectiv, marginalizarea amintirilor dureroase. Reactualizarea i transmiterea traumei, pentru generaia post-Holocaustului, s-a manifestat, fie prin conformism social i eufemizarea identitii, fie, pentru cei mai muli, prin asumarea i perpetuarea experienelor traumatice ale prinilor, cu scopul de a le nelege i a le remedia. Pentru ambele categorii, caracterul destructiv al conflictului dintre stima i stigma de sine, ca proiecii ale relaiei cu societatea, a presupus vindecarea prin dragoste, ca s folosim o sintagm freudian, n sensul unui infern emoional, n care individul traverseaz, pe rnd, ura de sine, contopirea cu cultura stigmatizatoare, rasismul etnic etc.

Sublimarea traumei experienei istorice a robiei, deportrii, rasismului manifest contemporan, atat de viu n memoria social, att a populaiei majoritare, ct i a comunitii etnoculturale rrome, este o urgenta, derivat din nevoia de a mrturisi i de a repune n discuie trecutul. Pentru c trecutul neasumat refuz s moar i, citndu-l pe Jacques Le Goff, memoria nu ncearc s salveze trecutul, dect pentru a servi prezentului i viitorului. Nu n ultimul rnd, pentru c afirmarea trecutului asigur continuitatea i referenialitatea generaiilor urmtoare. Altfel, cei care i uit trecutul, vor fi nevoii s -l repete: si victime, si criminali.