.:: Adrian Paunescu - Repetabila povara ::.

Cine are prini, pe pmnt nu n gnd Mai aude i-n somn ochii lumii plngnd C am fost, c n-am fost, ori c suntem cumini, Astzi mbtrnind ne e dor de prini. Ce prini? Nite oameni ce nu mai au loc De atia copii i de-att nenoroc Nite cruci, nc vii, respirnd tot mai greu, Sunt prinii acetia ce ofteaz mereu. Ce prini? Nite oameni, acolo i ei, Care tiu dureros ce e suta de lei. De sunt tineri sau nu, dup actele lor, Nu conteaz deloc, ei albir de dor S le fie copilul c-o treapt mai domn, Ct munc n plus, i ce chin, ct nesomn! Chiar acuma, cnd scriu, ca i cnd a urla, Eu i tiu i i simt, ptimind undeva. Ne-amintim, i de ei, dup lungi sptmni Fii btrni ce suntem, cu prinii btrni Dac lemne i-au luat, dac oasele-i dor, Dac nu au murit triti n casele lor... ntre ei i copii e-o prsil de cini, i e umbra de plumb a preazilnicei pini. Cine are prini, pe pmnt nu n gnd, Mai aude i-n somn ochii lumii plngnd. C din toate ce sunt, cel mai greu e s fii Nu copil de prini, ci printe de fii. Ochii lumii plngnd, lacrimi multe s-au plns ns pentru potop, nc nu-i de ajuns. Mai avem noi prini? Mai au dnii copii? Pe pmntul de cruci, numai om s nu fii, Umilii de nevoi i cu capul plecat, ntr-un biet orel, ntr-o zare de sat, Mai ateapt i-acum, semne de la strmoi Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoi, i ca nite stafii, ies arare la pori Despre noi povestind, ca de moii lor mori. Cine are prini, nc nu e pierdut, Cine are prini are nc trecut. Ne-au fcut, ne-au crescut, ne-au adus pn-aci, Unde-avem i noi nsine ai notri copii. Enervani pot prea, cnd n-ai ce s-i mai rogi, i n genere sunt i niel pislogi. Ba nu vd, ba n-aud, ba fac paii prea mici, Ba-i nevoie prea mult s le spui i explici, Cocoai, cocrjai, ntr-un ritm infernal, Te ntreab de tii pe vre-un ef de spital. Nu-i aa c te-apuc o mil de tot, Mai cu seam de faptul c ei nu mai pot? C povar i simi i ei tiu c-i aa i se uit la tine ca i cnd te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurt vreme de dus Pe contiin povara acestui apus i pe urm vom fi foarte liberi sub cer, Se vor mputina cei ce n-au i ne cer. Iar cnd vom ncepe i noi a simi C povar suntem, pentru-ai notri copii, i abia ntr-un trist i departe trziu, Cnd vom ti disperai veti, ce azi nu se tiu, Vom pricepe de ce fiii uit curnd, i nu vd nici un ochi de pe lume plngnd, i de ce nc nu e potop pe cuprins, Dei plou mereu, dei pururi a nins, Dei lumea n care prini am ajuns De-o vecie-i mereu zguduit de plns. -= Versuri trimise la www.versuri.ro de Aoradoi =-