Sunteți pe pagina 1din 45

Tulburarile psihice (bolile mintale) Generalitati Sus Tulburarile mintale sunt conceptualizate ca fiind dereglari functionale ale creierului,

care pot fi cauzate de procese de dezvoltare modelate de interactiunea complexa a geneticii cu experienta individuala. Cu alte cuvinte, bolile psihice ar avea la baza dezechilibre ale creierului determinate de influentele ereditare asupra dezvoltarii acestuia, in functie de contextele biologice si de mediu. Peste o treime din populatia totala a lumii sufera de tulburari mintale. Factorii declansatori sunt deseori explicati prin intermediul modelului diateza-stres (stresul survine peste o vulnerabilitate sau predispozitie genetica) si modelul biopsihosocial (care pune accent pe corelatia dintre dintre minte, organism si influentata factorilor sociali). Diagnosticarea bolilor psihice este realizata de medicul specialist psihiatru sau psiholog, folosind diferite metode; in acest scop, importante sunt: istoricul medical al pacientului, observatia si chestionarele. Tratamentele medicamentoase vor fi recomandate doar de medicii psihiatri, iar sedintele de psihoterapie vor fi sustinute atat de psihiatrii cat si de psihologi. Psihoterapia si medicatia sunt principalele optiuni de tratament care implica interventia sociala (presupune stabilirea relatiei interpersonale intre specialist si pacient), suport si contributie personala. In functie de gravitatea cazurilor, poate fi necesara internarea sau supravegherea medicala directa si tratamentul involuntar al bolnavilor, daca legislatia permite acest lucru. Cuprins articol Generalitati Tulburarile de anxietate Tulburari psihice la copii Tulburari de alimentatie Tulburari de dispozitie Tulburari cognitive Tulburari de personalitate Schizofrenia si alte tulburari psihotice Tulburari provocate de expunerea la substante Sexualitatea si tulburarile sexualeTulburarile de anxietate Sus Tulburarile de anxietate Sus 1. Tulburarea de anxietate generalizata Este o afectiune caracterizata prin anxietate excesiva, griji si panica. Simptomele se manifesta pe o perioada mai lunga de timp, cel putin 6 luni, si pot fi cauzate de o serie de evenimente sau activitati. Persoana afectata nu isi poate controla emotiile si grijile.

Tulburarile de anxietate includ si caracteristici ale altor afectiuni: tulburari de panica (atacul de panica), disconfortul, teama si jena unei persoane care este prezenta in public sau in momentul interactiunii cu ceilalti (fobia sociala), teama sau grija excesiva de a nu se imbolnavi (tulburarea obsesiv compulsiva), teama de a nu fi despartit de cei apropiati (anxietatea de separare), frica de ingrasare (anorexia nervoasa), lamentari privind manifestarea a diverse simptome ale unor boli fizice declansate de mecanisme psihice (tulburari de somatizare) sau chiar boli grave (hipocondria) si tulburari de stres posttraumatic. 2. Tulburarea obsesiv-compulsiva Tulburarea obsesiv compulsiva se caracterizeaza prin existenta ideilor provocate de imagini, obsesii dar si impulsuri sau indemnul de a face ceva care sa diminueze starea de anxietate (de obicei, o serie de ritualuri, comportamente repetitive). Desi persoanele care au aceasta afectiune realizeaza ca actiunile lor nu sunt logice, nu se pot opri fara ajutor. Cauza este necunoscuta. Diagnosticul se bazeaza pe istoricul medical al pacientului. Tratamentul consta in psihoterapie si terapie medicamentoasa, in cazurile severe. Acest tip de tulburare se manifesta in egala masura atat la barbati cat si la femei si afecteaza aproximativ 2% din populatie. 3. Atacul si tulburarile de panica Atacul de panic este manifestarea brusca a unei stari de disconfort, acces de panica, anxietate si teama insotite de simptome somatice si cognitive. Tulburarile de panica includ aparitia repetata a atacurilor de panica, alaturi de temeri referitoare la atacurile viitoare si modificari comportamentale prin care se evita situatiile care ar putea predispune la noi crize. Diagnosticul este clinic. Atacurile de panica izolate nu necesita tratament, iar tulburarile de panica sunt tratate prin terapie medicamentoasa, psihoterapie (cele mai bune rezultate il are terapia cognitiv comportamentala, terapia prin expunere) sau ambele combinatii. 4. Tulburarile fobice (fobiile) Tulburarile fobice sunt caracterizate de temeri intense, persistente si neintemeiate declansate de diverse situatii, imprejurari, obiecte, etc. Acestea provoaca anxietate si dorinta de izolare. Sunt clasificate ca generale (agorafobia, fobia sociala) sau specifice. Cauzele sunt necunoscute. Diagnosticul se stabilieste in functie de anamneza si istoricul medical al pacientului. Tratamentul pentru agorafobie si fobia sociala, de exemplu, consta in psihoterapie (terapie prin expunere, terapie cognitiv comportamentala) si terapie medicamentoasa. 5. Tulburari de stres Tulburarea acuta de stres - presupune reamintirea, in mod repetat, a unor lucruri sau situatii traumatice, coplesitoare. Acest diagnostic se va pune daca simptomele vor persista mai mult de 4 saptamani. Tulburarea de stres posttraumatic - implica recurenta, amintiri intruzive ale unui eveniment traumatic, terifiant, dureros. Fiziopatologia bolii este incomplet inteleasa. Simptomele includ evitarea stimulilor asociati cu evenimentul traumatic, cosmaruri si alte reactii ale organismului caracteristice stresului (lipsa de somn, anxietate, manifestarea de stari hiperactive, dificultati de concentrare, tendinta de izolare). Diagnosticul se stabileste pe baza istoricului medical al persoanei in cauza. Tratamentul consta in terapie prin expunere si tratament medicamentos. Tulburari psihice la copii Sus Tulburari psihice la copii Sus Majoritatea tulburarilor psihice diagnosticate la copii au implicatii genetice si fiziologice. Cu toate acestea, exista o serie de tulburari psihice specifice copiilor care nu au cauze fizice. Tulburarile din cauze fiziologice sau biologice pot fi identificate inca din primii ani de viata, desi unele dintre acestea nu sunt diagnosticate decat la varsta adulta. Retardul mintal, tulburarile de invatare, abilitatile de comunicare si tulburari generale de dezvoltare (autismul se caracterizeze prin existenta unor componente biologice.

1. ADHD (hiperactivitate si deficit de atentie) 2. Tulburarea Asperger 3. Autismul 4. Tulburarea de conduita 5. Tulburarea de opozitie 6. Anxietatea de separare 7. Tulburarea Tourette Tulburari de alimentatie Sus Tulburari de alimentatie Sus 1. Anorexia nervoasa Anorexia nervoasa este caracterizata prin teama de obezitate si dorinta permanenta de a slabi. La femei aceasta tulburare cauzeaza amenoree, dar si alte dezechilibre fiziologice. Diagnosticul este clinic. Majoritatea tipurilor de tratament implica terapia psihica. 2. Bulimia nervoasa Este caracterizata prin episoade recurente de consum excesiv de alimente, urmate de un comportament excesiv - varsaturile induse, abuzul de laxative sau diuretice. Simptomele se manifesta de cel putin 2 ori pe saptamana, timp de 3 luni. Diagnosticul este stabilit pe baza istoricului medical si al examenului clinic. Tratamentul consta in combinarea psihoterapiei cu administrarea de antidepresive prescrise de medicul specialist. 3. Tulburarea de mancat compulsiv Mancatul compulsiv se caracterizeaza prin recurenta consumului unor cantitati mari de alimente insotite de pierderea controlului. Aceasta tulburare nu este urmata de comportamente compensatorii inadecvate (varsaturi induse sau abuz de laxative). Diagnosticul este clinic. Tulburari de dispozitie Sus Tulburari de dispozitie Sus Tulburarile de dispozitie sunt tulburari emotionale caracterizate prin perioade prelungice de tristete, bucurie excesiva sau ambele. Acestea sunt considerate stari depresive sau bipolare. 1. Tulburarea bipolara Specifice tulburarilor bipolare sunt episoadele de manie si depresie, care pot alterna, desi in majoritatea cazurilor exista o predominanta a uneia sau a celeilalte. Cauzele aceste tulburari nu sunt cunoscute, dar pot fi implicati factori psihosociali, ereditari si modificari la nivelul neurotransmitatorilor. Diagnosticul se bazeaza pe istoricul medical al pacientului. Tratamentul ar putea fi medicamentos insotit, uneori, de psihoterapie. 2. Tulburarea ciclotimica (Ciclotimia) Aceasta afectiune se caracterizeaza prin episoade hipomaniacale si depresive care alterneaza cu perioade de calmitate. Acestea sunt mai putin severe decat cele intalnite in tulburarea bipolara. Diagnosticul este clinic si se bazeaza pe istoricul medical al pacientului. Ameliorarea tulburarii se face prin educatie, iar in cazul pacientilor cu deficiente functionale se recomanda tratamentul medicamentos. 3. Tulburarea depresiva majora Depresia majora consta in manifestarea unuia sau mai multor episoade depresive majore, fara episoade maniacale, hipomaniacale sau mixte. Aceste episoade de depresie majora nu cauzate de o boala, un anumit tip de medicamente, sau de catre abuzul de substante.

4. Tulburarea distimica (distimia) Este o afectiune cronica caracterizata prin simptome depresive, care apar frecvent in timpul zilei, pentru cel putin 2 ani. La copii aceasta tulburare se manifesta prin iritabilitate, iar diagnosticul se stabileste dupa cel putin un an de la manifestarea primelor simptome. Prin definitie, acest diagnostic este stabilit daca interfera cu episoade hipomaniacale, maniacale sau mixte. Simptomele acestei tulburari depresive nu sunt determinate de cauze medicale, medicatie, droguri ilegale sau alte tulburari psihice. Daca nu este tratata la timp, pacientul poate dezvolta episoade de depresie majora. In astfel de cazuri, poate fi diagnosticate atat episoade de depresie majora cat si tulburarea distimica. Daca episodul de depresie majora este tratat dar simptomele distimice persista se va stabili diagnosticul de tulburarea distimica. Tulburari cognitive Sus Tulburari cognitive Sus 1. Dementa multi-infarct 2. Dementa asociata cu alcoolism 3. Dementa de tip Alzheimer 4. Dementa Tulburari de personalitate Sus Tulburari de personalitate Sus Tulburarile de personalitate sunt des intalnite si sunt caracterizate prin modele de comportament stabile care provoaca suferinta sau deficiente functionale. Tulburarile de personalitate sunt considerate a fi declansate de o combinatie de factori genetici si de mediu. Diagnosticul este stabilit clinic, iar tratamentul consta in sedinte de psihoterapie si in cazul exceptionale in medicatie. 1. Tulburare de personalitate de tip paranoid 2. Tulburare de personalitate schizoida 3. Tulburare de personalitate schizotipala 4. Tulburare de personalitate antisociala 5. Tulburarea de personalitate borderline 6. Tulburarea de personalitate histrionica 7. Tulburarea de personalitate narcisica 8. Tulburarea de personalitate evitanta 9. Tulburarea de personalitate dependenta 10. Tulburarea de personalitate obsesiv-compulsiva Schizofrenia si alte tulburari psihotice Sus 1. Schizofrenia 2. Tulburarea deliranta (delirul) 3. Tulburari psihotice tranzitorii 4. Tulburari schizofrenice 5. Tulburari schizoafective 6. Tulburarea psihotica impartasita Tulburari provocate de expunerea la substante Sus Tulburari provocate de expunerea la substante Sus

1. Dependenta de alcool Este o afectiune caracterizata de consecintele nocive ale consumului repetat de alcool, de un model compulsiv al acestui exces si uneori de dependenta fiziologica la alcool. Aceasta tulburare este diagnosticata doar atunci cand comportamentul devin persistent si afecteaza viata de zi cu zi a unei persoane. 2. Dependenta de amfetamina Amfetaminele sunt droguri simpatomimetice, stimulatoare ale sistemului nervos central, cu proprietati toxice si euforice, care cauzeaza: delir, hipertensiune arteriala, convulsii si hipertermie. Tratamentul presupune supraveghere medicala, medicatie care include benzodiazepine IV (pentru ameliorarea agitatiei, convulsiilor, hipertensiune arteriala) si terapie de racire a organismului (in cazul hipertermiei). 3. Dependenta de marijuana (Canabis) Marijuana este un drog euforizant care poate cauzeaza sedare sau disforie. Prin utilizarea acestea nu se produce supradozajul. Dependenta psihologica se dezvolta doar in urma utilizarii cronice, dar s-a demonstrat ca dependenta fizica este scazuta, indiferent de consum. Sevrajul este inconfortabil si necesita supraveghere medicala. 4. Dependenta de cocaina Cocaina este o substanta simpatomimetica, stimulatoare a sistemului nervos central cu proprietati euforizante. Supradozajul poate provoca panica, schizofrenie, convulsii, hipertermie, hipertensiune arteriala, aritmii, accident vascular cerebral, ischemie intestinala, etc. Toxicitatea va fi tinuta sub control prin supraveghere medicala, administrarea de benzodiazepine IV (pentru agitatie, hipertensiune arteriala si convulsii), tehnici de racire a corpului (pentru hipertermie). Sevrajul se manifesta in primul rand prin depresie, dificultati de concentrare, somnolenta. 5. Dependenta de halucinogene Halucinogenele fac parte dintr-un grup de medicamente care provoaca reactii imprevizibile, idiosincratice. Intoxicatia cauzeaza halucinatii cu perceptie alterata, judecata gresita, depersonalizare. Nu exista niciun sindrom de sevraj stereotip. Diagnosticul este clinic. 6. Dependenta de solventi si substante volatile Inhalarea de solventi si substante volatile industriale din spray-uri cu aerosoli poate conduce la intoxicatie. Utilizarea cronica provoaca neuropatii si toxicitate. Utilizarea de solventi volatili (acetati, alcool, cloroform, eter, hidrocarburi aromatice, hidrocarburi clorurate, cetone) continua sa fie o problema endemica in randul adolescentilor. Produse, precum: cleiuri, adezivi, vopsele, lichide de curatare, contin astfel de substante; in consecinta accesul la acestea este facil. 7. Dependenta de nicotina Este vorba despre dependenta de produsele din tutun, cauzata de substanta nicotina. Fumul care provine de la tigari, pipe, trabucuri contine mii de substante chimice nocive, printre care si nicotina. Starea de spirit si efectele fizice produse temporar sunt placute, dar folosirea indelungata a nicotinei produce dependenta. Renuntarea la fumat provoaca simptome de sevraj, iritabilitate si anxietate. 8. Dependenta de opioide Opioidele sunt substante euforizante, care in doze mari provoaca sedare si depresie respiratorie. Simptomele pot fi tinute sub control prin medicatie specifica (de exemplu, naloxon) sau prin intubatii endotraheale si ventilatie mecanica. Manifestarile corelate cu renuntarea la opioide sunt: anxietatea, iritabilitatea, cresterea frecventei respiratorii, diaforeza, lacrimare, rinoree, midriaza, crampe stomacale; in cazurile mai grave apar: frisoane, contractii musculare, hipertensiune, tahicardie, anorexie, greata, varsaturi si diaree. Diagnosticul se pune in urma consultului clinic si al testelor de urina. In sevraj, pacientul poate fi tratat cu medicatie de substitutie pentru opioide,

de exemplu, metadona sau buprenorfina. 9. Dependenta de anxiolitice si sedative Substantele anxiolitice si sedative (hipnotice) sunt: benzodiazepine, barbiturice si alte medicamente similare. Dozele mari pot provoca apatie si deprimare respiratorie, care poate fi tinuta sub control prin intubare si ventilatie mecanica. Consumatorii cronici pot manifesta in timpul sevrajului agitatie, convulsii, etc; din aceasta cauza renuntarea se face treptat si va fi insotita de terapia de substitutie ( fenobarbital), daca este nevoie. Sexualitatea si tulburarile sexuale Sus Sexualitatea si tulburarile sexuale Sus 1. Transsexualitatea Se caracterizeaza printr-o identificare puternica si persistenta cu celalalt gen: cei in cauza simt ca sunt victime ale unui accident biologic si sunt inchisi intr-un corp care nu se potriveste identitatii lor de gen. Persoanele care manifesta aceasta afectiune poarta denumirea de transsexuali. Aceasta perceptie si convingere este considerata o boala psihica, motiv pentru care se incadreaza in lista tulburarilor psihice. 2. Parafilia (tulburare a comportamentului sexual) Parafiliile sunt fenomene recurente, intense sustinute de fantezii sexuale, comportamente indecente si nepotrivite care implica utilizarea de obiecte, relatii nepotrivite cu tineri sau copii, suferinta sau umilirea de sine sau a partenerului pentru obtinerea satisfactiei sexuale. Tulburarile de anxietate Generalitati Tulburarile de anxietate cuprind o serie de probleme. In aceasta categorie se includ urmatoarele forme: anxietate generalizata, fobia sociala, fobii specifice (ex. fobia de insecte, frica de spatii deschise sau inchise), atacul de panica, tulburarea obsesiv - compulsiva si stresul post traumatic. Frecventa Anxietatea reprezinta o problema frecvent intalnita in viata de zi cu zi. Aproximativ 25% din populatia care sufera de anxietate necesita tratament intr-o anumita perioada a vietii lor. Alti 25% au o anxietate mai putin severa (ex. frica de soareci sau paianjeni). Diferenta intre anxietate si frica... Fiecare dintre noi a trecut prin experiente de frica intensa, care este o emotie umana normala, si care ne ajuta in confruntarea cu pericolul. Dar unii oameni traiesc o frica foarte intensa si irationala, care nu este justificata prin prezenta unei situatii periculoase. O persoana anxioasa continua sa simta o neliniste permanenta care interfereaza si cu viata sa cotidiana. Acesta poate sa indice prezenta unei tulburari de anxietate. Insumand cele spuse mai sus, anxietatea resimtita de o persoana este o frica foarte intensa si nejustificata de un pericol adevarat. Cuprins articol Generalitati Simptomele tulburarilor de anxietate Tipuri de tulburari de anxietate Vindecarea este posibila cu tratament...Simptomele tulburarilor de anxietate Sus Simptomele tulburarilor de anxietate

Sus Caracteristica principala a acestora este sentimentul de frica sau/si ganduri cronice (constante), repetitive, de ingrijorare, care reprezinta un element de stres pentru persoana respectiva si care interfereaza cu activitatile din viata sa (de exemplu daca unei persoane ii este frica sa mearga la interviuri pentru ca acolo ar trebui sa interactioneze cu straini, va evita situatia respectiva, temandu-se ca oricat de inteligenta ar fi, nu ar primi postul, chiar si daca ceea ce face actualmente nu ii ofera satisfactia dorita). Alte simptome comune tuturor tipurilor de anxietati: - reactii fizice ex. transpiratie, tremuraturi, batai de inima rapide, dificultati in respiratie, greata, lesin; - ganduri disfunctionale ex. daca o sa vorbesc in fata publicului, si o sa gresesc, toata lumea o sa ma creada prost; - comportament de evitare o persoana anxioasa poate ajunga sa evite foarte multe situatii. Faptul ca are ganduri negative si evalueaza irational situatiile care ii provoaca anxietate, emotii negative foarte intense, reactii fizice puternice, si eventual experiente negative, plaseaza persoana intr-un cerc vicios, din care nu poate sa iasa (de ex. studentul T. este foarte anxios la prezentarea unei lucrari in fata publicului, dar trebuie sa-si sustina disertatia. Se simte foarte anxios, de fapt de o saptamana intreaga, si a invatat foarte mult, ca totul sa fie perfect si sa nu dea gres, dar faptul ca inainte de prezentarea disertatiei s-a gandit de foarte multe ori ca trebuie sa fie perfecta aceasta prezentare, ca altfel profesorii il vor creade prost, i-a provocat emotii foarte intense ceea ce evident a cauzat mici esecuri in prezentare, pe care el ulterior le-a interpretat ca fiind greseli catastrofale si nu a mai vrut sa prezinte lucrari in fata mai multor oameni, avand ca rezultat faptul ca acum evita aceste tipuri de situatii). Tipuri de tulburari de anxietate Sus Tipuri de tulburari de anxietate Sus 1. Anxietate generalizata Este frica exagerata si grija legata de lucruri comune. Centrul anxietatii poate fi reprezentat de prieteni, familie, sanatate, munca, bani sau ratarea unei intalniri importante (de fapt tot ceea ce este important persoanei poate sa capteze centrul atentiei ca focus al anxietatii). Vorbim despre anxietate generalizata daca grija exagerata este prezenta in aproape fiecare zi, timp de 6 luni, si daca persoana are dificultati in controlarea anxietatii. In plus persoana mai simte una sau mai multe dintre urmatoarele simptome: - irascibilitate si iritabilitate usoara; - oboseala; - insomnie; - probleme de concentrare (nu se simte capabil sa gandeasca). 2. Fobia sociala Consta in frica de evaluare si judecata negativa a altor oameni. De aceea oamenii caracterizati prin fobie sociala le este frica sa faca ceva ce i-ar putea umili in fata publicului de ex. a vorbi in public, a folosi toalete publice, a manca sau a bea in public, sau orice alta situatie sociala incluzand comportamentul la petreceri sau/si la locul de munca. Cei care sufera de fobie sociala pot sa simta frica in cazul unei situatii, sau in cazul mai multor. Aceasta frica poate conduce la evitarea situatiilor respective, care, ulterior pot ajunge la izolare. 3. Fobii specifice O persoana cu fobie specifica simte o frica persistenta si irationala de un obiect specific sau de o

situatie. Frica poate sa apara fata de anumite animale, locuri sau persoane, si poate fi atat de intensa incat persoana respectiva va manifesta simptome fizice intense sau atac de panica. Aceste fobii se pot referi la caini, sange, furtuna, paianjeni, ace, sau la alte obiecte si situatii, dar, in orice caz anxietatea resimtita este exagerata si tulburatoare. Adultii care sufera de fobii de obicei sunt constienti de faptul ca frica lor este exagerata si irationala. In orice caz nevoia lor de a evita obiectul, situatia sau persoana care stau la baza fricii le poate restrange viata. 4. Tulburare de panica Atacurile de panica sunt comune la populatia umana comparativ cu tulburarile de panica, care sunt mai rar intalnite. Se poate ca atacurile de panica sa nu fie legate de o situatie anume, ci pot aparea spontan. Pentru ca o persoana sa fie diagnosticata cu tulburare de panica, trebuie sa aiba circa 4 atacuri de panica. Tulburarea de panica poate fi diagnosticata daca atacurile de panica sunt frecvente si exista o frica intensa si persistenta de apariti a unui alt atac de panica. 5. Tulburarea obsesiv-compulsiva (ocd) Oamenii care au aceasta tulburare au ganduri (ex. O femeie are senzatia ca sotul ei o insala fara a avea insa niciun indiciu) sau impulsuri (obsesii) intruzive, involuntare si nedorite. In acelasi timp se simt si fortate sa efectueze ritualuri mentale si comportamentale, ca de ex. spalatul excesiv al mainilor, dusuri excesiv de frecvente (de mai multe ori pe zi), sau verificarea repetitiva a anumitor lucruri (de ex. daca a incuiat usa, sau daca a stins aragazul). De obicei sunt constienti de irationalitatea si natura excesiva a comportamentelor sau a gandurilor lor. 6. Tulburare de stres posttraumatic (ptsd) Apare dupa un eveniment extrem de traumatic. Evenimentul poate sa fie recent (ex. accident de masina, abuz fizic) sau poate sa fie intamplat in trecut (ex. abuz sexual in copilarie). Reactii de suferinta, soc si furie sunt reactii normale dupa evenimente traumatice. Oamenii cu PTSD manifesta reactii severe, prelungite si intruzive, care afecteaza in mod dramatic viata lor de zi cu zi. Acestea pot sa includa ganduri sau imagini intruzive despre situatia traumatizanta, care sunt la fel de, sau chiar si mai stresante decat evenimentul original. De obicei oamenii incep sa evite situatiile sau evenimentele care le reamintesc de trauma, inclusiv locuri si situatii similare. 7. Tulburarile de anxietate pot avea efecte grave O tulburare de anxietate poate sa conduca la izolatie sociala si la depresie clinica, poate sa altereze capacitatea persoanei de a lucra, a invata si a efectua activitati de rutina, poate dauna relatiilor cu prietenii, familia si colegii. Starea de depresie poate sa fie o boala foarte serioasa cu un risc crescut de tendinte de autodistrugere si suicid. Vindecarea tulburarilor de anxietate este posibila prin tratament si asistenta de specialitate. Tratamentele efective pentru tulburari de anxietate pot sa includa: 1. Terapii cognitiv comportamentale - care au ca scop schimbarea schemelor de gandire, a credintelor si a comportamentelor care pot sa declanseze anxietatea. O parte a terapiei poate sa includa expunerea gradata, prin care persoana este expusa unor situatii care provoaca anxietate. Procesul este numit desensitivizare. 2. Management-ul anxietatii si tehnici de relaxare de ex. hipnoterapia, meditatia, exercitii de respiratie, etc. 3. Medicatia care include antidepresanti si sedative. De retinut! Tulburarile de anxietate pot fi tratate cu succes!!! Atacurile de panica sunt simptome comune a tulburarilor de anxietate! Anxietatile netratate pot avea efecte serioase asupra vietii persoanei precum si asupra relatiilor acesteia! Tulburare obsesiv-compulsiva tulburare psihica caracterizata prin teama obsesiva a unei persoane de anumite situatii sau evenimente (teama de boala, de microbi, de a nu uita usa deschisa etc.) insotita de efectuarea repetitiva a unor gesturi (compulsii) menite sa-i diminueze teama; de exemplu: spalatul frecvent

pe maini, verificarea inchiderii usii de 3 ori etc. Atacul de panica si tulburarile cauzate de panica Generalitati Sus Atacul de panica este un acces brusc de frica intensa sau anxietate (stare afectiva caracterizata prin neliniste psihomotorie, teama nedeslusita, fara obiect) care cauzeaza simptome ingrijoratoare, dar care nu ameninta viata: batai accentuate ale inimii, dificultatea respiratiei, sentimente de pierdere a controlului sau de moarte iminenta. In mod obisnuit, dureaza de la 5 la 20 minute si poate fi cauzat de circumstante stresante sau poate aparea pe nesteptate. Organismul are un sistem de raspuns la frica, care pregateste individul pentru a face fata unei situatii sau pentru a se feri de pericol. Atacul de panica survine atunci cand acest sistem reactioneaza exagerat sau cand nu este necesar. In timpul atacului de panica, sistemul nervos reactioneaza ca atunci cand se are de a face cu o situatie amenintatoare de viata. Acest raspuns cauzeaza simptome fizice si sentimente ingrijoratoare. Tulburarile legate de panica se diagnosticheaza atunci cand o persoana are atacuri de panica repetate, este ingrijorata de eventualitatea unuia nou si evita locuri care ii pot cauza un atac. Exista posibilitatea ca un om sa aiba atacuri de panica fara sa dezvolte o tulburare legata de panica, aceste atacuri aparand cu tulburari de anxietate. Cuprins articol Generalitati Cauze Factori de risc Simptome Mecanism fiziopatologic Consult de specialitate Medici specialisti recomandati Expectativa vigilenta Investigatii Tratament ProfilaxieCauze Sus Cauze Sus Cauza exacta a tulburarilor legate de panica nu este cunoscuta. Se crede ca este rezultatul unui dezechilibru intre substantele chimice ale creierului (neurotransmitatori). De asemenea, poate fi transmisa de la o generatie la alta (genetic). Copii cu parinti cu astfel de tulburari au sanse de 8 ori mai mari decat altii sa dezvolte boala. Un risc crescut il au si cei care

au parinti cu depresie sau tulburari bipolare. Tensiunea nervoasa (de exemplu pierderea unei relatii) poate declansa simptome ale tulburarilor de panica. Exista posibilitatea ca un om sa aiba atacuri de panica fara sa dezvolte o tulburare legata de panica. Atacurile de panica pot fi determinate de: - ingestia unei cantitati mari de alcool sau intreruperea brusca a consumului de alcool - ingestia unor cantitati mari de bauturi cofeinizate - fumatul excesiv (creste mult cantitatea de nicotina din sange) - folosirea unor medicamente (ca cele pentru tratamentul astmului si bolilor de inima) sau intreruperea brusca a unui tratament medicamentos (pentru anxietate si insomnie) - folosirea drogurilor, cocaina sau marihuana - un nivel mare al stresului timp indelungat (stres cronic) - o nastere in trecutul apropiat - o operatie cu anestezie generala Atacurile de panica se pot asocia sau pot fi cauzate de o anumita conditie medicala: - disfunctii tiroidiene (hipertiroidism - exces de hormoni tiroidieni) - afectiuni cardiace, prolapsul de valva mitrala (valva mitrala prezinta un defect care ii deterioreaza functionarea normala) - tulburari neurologice (epilepsie) - astm bronsic (stare patologica in care exista o nevoie intensa de aer, evacuarea acestuia din plamani facandu-se cu greutate) - afectiuni pulmonare (bronhopneumonia obstructiva cronica) - intreruperea medicatiei pentru bolile cardiace - depresia - anxietate, stres post-traumatic sau tulburare obsesiv-compulsiva. Factori de risc Sus Factori de risc Sus Printre factorii de risc se numara: - antecedente familiale de tulburari cauzate de panica. Persoanele care are un membru al familiei cu astfel de tulburari au sanse de 8 ori mai mari decat altii sa dezvolte boala. Un risc crescut il au si cei care au parinti cu depresie sau tulburari bipolare. - consumul de bauturi alcoolice, droguri, fumatul, cafeina si bauturile cafeinizate - anumite medicamente ce declanseaza atacuri de panica, ca cele pentru tratamentul astmului si bolilor cardiace - prolapsul de valva mitrala - atacuri de panica neasteptate in antecedente - episod major de depresie - femeie la menopauza. Simptome Sus Simptome Sus Principalul simptom al atacurilor de panica este sentimentul coplesitor de frica si anxietate alaturi de alte reactii fizice. Simptomele apar brusc, surprinzator si intensitatea maxima dureaza in jur de 10 minute. In timp ce majoritatea simptomelor dispar in 30 minute, altele au nevoie de o ora sa dispara complet. Exista posibilitatea ca o persoana sa aiba atacurile de panica unul dupa altul pe o perioada mai lunga de timp si sa para un atac continuu. Daca simptomele sunt continue si nu dispar intr-o ora exista posibilitatea sa nu fie un atac de panica si atunci trebuie consultat imediat medicul specialist.

Atacurile de panica pot debuta in urma unui eveniment stresant sau fara cauza aparenta. Pot fi asociate cu medicatii (ca cele pentru bolile cardiace) sau cu anumite conditii medicale (hipertiroidism): - respiratii rapide (hiperventilatie), dispnee (dificultati de respiratie) sau senzatie de sufocare - batai rapide, puternice sau neregulate ale inimii - angina pectorala (durere in piept) - transpiratie - greata sau epigastralgii (dureri de stomac) - vertij (ameteala), tremor, nesiguranta - acufene (tiuituri in urechi) - frisoane sau valuri de caldura - frica de moarte si pierderea controlului - senzatie de detasare de propria persoana sau de realitate. Atacurile de panica pot incepe fara o cauza sau pot fi legate de anumite situatii, cum ar fi un restaurant aglomerat sau pe stadion. Cateodata doar gandul la o situatie anume poate cauza anxietate severa. Oamenii care au frecvente atacuri de panica invata sa evite situatiile de care le este frica ca vor declansa un atac sau cele din care nu pot scapa usor daca intervine un atac. Daca tiparul de evitare si anxietate este sever, se poate transforma in agorafobie (fobie de spatii deschise). Simptomele atacului de panica pot fi similare cu cele ale infarctului miocardic. Din acest motiv, multi oameni cauta tratament medical de urgenta. Daca cineva are angina pectorala (dureri in piept) sau alte simptome de infarct miocardic, trebuie dus imediat la serviciul de urgenta pentru tratamentul specific. Atacurile de panica nu sunt obisnuite la copii sau adolescenti. Copiii care au tulburari legate de panica sau atacuri de panica au si alte simptome in afara celor prezentate mai sus. Lor le poate fi frica de lucruri comune, de exemplu insecte sau se ingrijoreaza din cauza unor monstrii sau atunci cand merg la culcare singuri. Acesti copii pot refuza sa mearga la scoala sau devin foarte suparati cand se despart de parinti. Tulburarile legate de panica constau in episoade de atacuri de panica. Nu oricine care are atacuri de panica dezvolta o tulburare. O persoana este diagnosticata cu tulburare daca are cel putin doua atacuri pe neasteptate plus frica sau ingrijorarea ca poate avea si altele evitand situatiile care le-ar putea declansa. Mecanism fiziopatologic Sus Mecanism fiziopatologic Sus Se poate diagnostica tulburarea legata de panica dupa cateva atacuri neasteptate si frica continua ca ar putea avea si altele. Aceste atacuri determina simptome de la usoare sau severe si dureaza mai putin de 30 minute. Primul atac apare fara avertizare in timpul unei activitati normale (mersul pe strada, mersul la cumparaturi). Senzatia este de confuzie, ca ceva cumplit se va intampla. Apare nevoia de a parasi locul si de retragere intr-o zona sigura (masina, casa). Alaturi de acestea apar simptome fizice: dificultatea respiratiei, batai puternice ale inimii, dureri in piept. Intensitatea maxima a simptomelor dureaza cam 10 minute. Simptomele atacului de panica pot fi similare cu cele ale infarctului miocardic. Din acest motiv, multi oameni cauta tratament medical de urgenta. Atacurile de panica pot fi declansate de o anumita actiune (se utilizeaza prea multa cofeina), situatie (mare aglomeratie) sau fara cauza aparenta. Persoanele care au trecut printr-un atac de panica dezvolta frica de a mai trece prin aceasta experienta (anxietate anticipativa) si evita activitatile sociale (agorafobia). Aproximativ jumatate din persoanele care au tulburari legate de panica au agorafobie. Izolarea interfereaza cu serviciul si cu relatiile interpersonale, in special cu rude si prieteni apropiati.

Alte caracteristici comune tulburarilor legate de panica sunt: - folosirea de droguri sau alcool (pentru inhibarea fricii si creerii unui fals sentiment de curajde a fece fata situatiilor dificile) - depresie - fobii (frici nejustificate) - tulburari legate de anxietate (stres posttraumatic) - relatii dificile cu persoane cu pozitii sociale, datorita anxietatii intense Primul atac de panica survine in timpul unei activitati de rutina si, pentru multe persoane, coincide cu o perioada a vietii lor incarcata de stres (o boala ce ameninta viata, un accident, terminarea unei relatii, separarea de familie). Cateodata primul atac de panica apare dupa nastere. Este posibil ca primul atac sa survina ca o reactie la droguri, nicotina sau cafeina. Dar, odata ce s-a rezolvat problema ce a determinat atacul, acestea pot reveni. Expertii considera ca circumstante stresante pot da nastere la un ciclu de atacuri de panica la oamenii cu predispozitie la tulburari legate de panica. Atacurile de panica recurente pot fi de la usoare la severe si pot continua ani de zile, in special cand este asociata si agorafobia. Pot exista perioade lungi de timp fara atacuri, dar si perioade cu atacuri frecvente. Tulburarile legate de panica pot urma toata viata, dar simptomele se pot controla cu tratament. Majoritatea oamenilor cu aceasta problema se recupereaza cu tratament si duc o viata normala. Poate recidiva in cazul in care tratamentul este intrerupt prea devreme. Consult de specialitate Sus Consult de specialitate Sus Se face atunci cand: - atacuri de frica intensa sau anxietate survin fara motiv - survine un atac de panica sau ingrijorarea ca va apare un viitor atac de panica, ingrijorare care interfera cu activitatile zilnice - apar simptome ocazionale fara o cauza anume (ca si dificultatile de respiratie sau dureri precordiale). Medici specialisti recomandati Sus Medici specialisti recomandati Sus Urmatorii medici pot diagnostica atacul de panica si pot colabora pentru tratarea lui si a tulburarilor cauzate de panica: - medicul specialist in medicina de urgenta - medicul de familie - medicul generalist Tratamentul pentru atacul de panica poate fi stabilit si de: - medicul psihiatru - psiholog - Asistent social cu pregatire speciala in tulburari cauzate de panica - consilier Sanatorii, spitale, clinici, agentii familiale au programe de tratament pentru persoane cu tulburari cauzate de panica. Expectativa vigilenta Sus Expectativa vigilenta Sus

Este dificil de deosebit simptomele atacului de panica de cele ale infarctului miocardic sau a unei alte probleme medicale serioase. Daca o persoana are simptomele atacului de panica trebuie sa consulte un medic pentru a inlatura alte cauze medicale. Investigatii Sus Tulburarile cauzate de panica sunt diagnosticate pe baza antecedentelor medicale si a examinarilor. Medicul cere informatii despre simptome dupa care ausculta inima, verifica tensiunea arteriala si poate cere alte analize medicale. De asemenea, va elimina alte boli care au simptome similare (infarct miocardic, prolaps de valva mitrala, hipertiroidism). Tratament Sus Tratament Sus Tratament - generalitati Tulburarile cauzate de panica pot fi controlate medicamentos (antidepresive) si prin consiliere (terapia comportamentala). Tratamentul eficace reduce numarul si frecventa atacurilor de panica, scade anxietatea si imbunatateste calitatea vietii. Daca atacurile de panica au un factor cauzal anume (reactie medicamentoasa) nu este neaparat necesar tratament, acestea oprindu-se dupa inlaturarea cauzei (oprirea medicatiei cu ajutorul medicului). Cateodata atacurile de panica pot continua si dupa inlaturarea factorului cauzal si pot determina tulburari cauzate de panica. Tratament initial Depinde de severitatea atacurilor de panica, de frica si anxietatea la gandul unui nou atac, de prezenta agorafobiei alaturi de tulburarile cauzate de panica. In general, tratamentul initial include: 1. Consiliere: - terapie comportamentala, care se concentreaza pe modificarea tiparului de gandire si comportament (este cea mai eficienta terapie pentru tulburarile cauzate de panica) - terapie de demascare, un tip deterapie comportamentala, ce se bazeaza pe confruntarea cu obiectul sau situatia care cauzeaza frica. Este eficienta in tratarea agorafobiei sau anxietatii legate de un anumit loc sau situatie. 2. Tratament medicamentos Cele mai utilizate medicamente folosite in tratamentul tulburarilor cauzate de panica sunt: - inhibitori selectivi ai recaptarii serotoninei: Fluoxetina (Prozac), Sestralin, Paroxetina. Daca aceste medicamente sunt ineficiente sau nu pot fi administrate din cauza efectelor secundare se pot incerca alte antidepresive. - antidrepresive cu efecte neurotransmitatoare combinate, cum ar fi Venlafaxin - benzodiazepine: Alprazolam (Xanax), Diazepam (Valium), Lorazepam, Clonazepam sunt prescrise singure sau combinate cu un antidepresiv. Benzodiazepinele sunt folosite pentru combaterea rapida si pe termen scurt a simptomelor si pot face parte din tratamentul de intretinere singure sau combinate cu antidepresive. Antidepresive mai putin utilizate in tratamentul tulburarilor cauzate de panica sunt: antidepresive triciclice precumImipramina, Disipramina sau Clomipramina si inhibitori ai monoaminoxidazei, precum Izocarboxazid. Dupa inceperea medicatiei simptomele incep sa se amelioreze dupa cateva saptamani. Daca aceasta ameliorarea nu este observata in 6-8 saptamani, se poate incerca o doza mai mare de medicament.

Tratament de intretinere Consta in continuarea sau schimbarea masurilor luate initial, consiliere si medicatie. In timpul tratamentului initial, o medicatie de scurta durata precum benzodiazepinele pot fi prescrise pentru rezolvarea simptomelor imediate. Medicatia de scurta durata cel mai probabil se va opri atunci cand intervine medicatia de lunga duratasi starea generala se imbunatateste. Se va monitoriza in continuare pacientul pentru a se descoperi daca au aparut alte probleme asociate cu tulburarile cauzate de panica (depresie, probleme cu droguri sau alcool). Aceste situatii vor necesita tratament. O parte importanta a tratamentului de intretinere o reprezinta administrarea medicamentelor conform prescrierii. Adesea oamenii care se simt mai bine dupa o perioada de timp renunta la tratament nemaivazandu-i utilitatea. Odata cu oprirea medicatiei simptomele revin, deci este importanta continuarea planului de tratament. Atacurile de panica recurente pot fi de la usoare la severe si pot continua ani, mai ales cand este prezenta si agorafobia. Pot exista perioade lungi fara atacuri de panica sau momente cand ele sunt frecvente. Chiar dupa oprirea tratamentului, atacurile parand a fi sub control, ele pot reveni. Este important ca o persoana sa identifice semnele prevestitoare si factorii ce declanseaza atacurile de panica si sa caute tratament cat mai devreme. Tratament in cazul agravarii bolii Daca atacurile devin severe si continua sa revina, este necesara spitalizarea pana pot fi controlate. De asemenea, poate fi necesara o scurta internare in spital daca atacul de panica se suprapune peste alta problema medicala, precum agorafobia si depresia, pentru ca aceasta combinatie este dificil de tratat. Daca medicatia nu ajuta, doctorul poate prescrie alte medicamente sau o combinatie de mai multe medicamente. Consilierea poate fi adaugata la tratament. Aceasta include terapia comportamentala care se concentreaza pe modificarea tiparului de gandire si comportament sau terapia de demascare, care este un tip de terapie comportamentala ce se bazeaza pe confruntarea cu obiectul sau situatia care cauzeaza frica. Daca consilierea nu functioneaza, este nevoie de una mai intensa, mai frecventa sau de alt tip de consiliere. Iar daca consilierea este singurul tratament, se adauga medicatie. De retinut! Medicamentele folosite pentru tratarea tulburarilor cauzate de panica pot preveni atacurile de panica, dar nu inlatura frica de un posibil nou atac. Consilierea este cea mai buna pentru inlaturarea fricii. Frica in sine poate cauza un nou atac de panica. Dureaza cateva saptamani sau poate chiar mai mult, pentru ca medicatia sa devina pe deplin eficienta. Poate fi nevoie de incercarea mai multor tratamente pana la gasirea aceluia potrivit. Cei care sufera de tulburari cauzate de panica au risc de suicid daca sufera si de depresie sau de alta tulburare de personalitate sau de dispozitie. Acestea au un impact semnificativ asupra relatiilor sociale si asupra calitatii vietii. Diagnosticul si tratamentul acestor conditii care apar alaturi de tulburarile cauzate de panica sunt esentiale. Tratament ambulator (la domiciliu) Pacientul poate sa reduca numarul atacurilor de panica in cazul tulburarilor cauzate de panica si poate reduce severitatea simptomelor cand chiar se produce un atac prin: - reducerea anxietatii prin activitati de scadere a tensiunii nervoase si prin scaderea nivelului de stres din viata zilnica - efectuarea de exercitii de relaxare care implica 10-20 minute de respiratii profunde si exercitii de relaxare musculara efectuate in fiecare zi - exercitii fizice care imbunatatesc respiratia si rata cardiaca de cateva ori pe saptamana

- restrictii la alcool si cofeina (sau eliminarea lor) - inscrierea la terapie de grup, precum sunt cele organizate de asociatii de specialitate - o alimentatie echilibrata care include alimente proaspete, hranitoare si evitarea celor cu continut mare in zahar si grasime. Ajutorul pentru membrii familiei Cand o persoana are un atac de panica, intreaga familie sufera. Ceilalti membrii se simt frustrati, obositi (pentru ca preiau unele responsabilitati) sau izolati din punct de vedere social pentru ca persoana bolnava restrictioneaza activitatile familiei. Terapia familiala, un tip de consiliere care implica intreaga familie, poate ajuta toti membrii familiei. Tratament medicamentos Medicatia pentru tulburarile cauzate de panica este folosita pentru tinerea sub control a simptomelor atacului de panica, reducerea numarului acestora si a severitatii, redecerea anxietatii si fricii asociate cu aparitia unui atac nou. Medicamentele sunt eficiente atunci cand se asociaza consilierea si tratamentul ambulator (exercitii de relaxare). Medicamente folosite: - inhibitori selectivi ai recaptarii serotoninei - benzodiazepine Medicamente folosite pentru tratarea tulburarilor cauzate de panica: - antidrepresive cu efecte neurotransmitatoare combinate - antidepresive triciclice - inhibitori de monoaninoxidaza Asociatiiile specializate recomanda ca pacientii sa fie tinuti sub observatie daca apar cazuri de crestere a anxietatii, atacuri de panica, agitatie, iritabilitate, insomnie, impulsivitate, ostilitate si manie. Copiii trebuie urmariti mai atent pentru aceste manifestari, dat fiind faptul ca ei nu-si pot controla manifestarile la fel de bine ca si adultii si de aceea au un risc mai crescut de suicid. Antidepresivele sunt recomandate, dar sub supravegherea medicului si in caz ca apar reactii ingrijoratoare trebuie contactat un medic. De retinut! Tulburarile cauzate de panica sunt tratate atat medicamentos cat si prin consiliere cum ar fi terapia cognitiv-comportamentala, care se bazeaza pe modificarea unor comportamente si moduri de gandire. Cand aceste doua terapii sunt combinate, atacurile de panica survin mai rar decat daca s-ar folosi doar o singura terapie. Dupa inceperea tratamentului, simptomele ar trebui sa se reduca in decurs de cateva saptamani. Daca nu se observa ameliorari in 6-8 saptamani, atunci trebuie crescute dozele sau schimbat madicamentul. Majoritatea medicamentelor folosite se vor administra continuu pentru mai mult de un an si doar dupa aceea se pot reduce dozele gradat pe parcursul catorva saptamani. Daca dupa intreruperea tratamentului, reapar simptomele, se va relua tratamentul pentru inca cateva luni. Unii pacienti pot ramane sub medicatie o perioada mai lunga de timp pentru a putea controla simptomele. De asemenea, se va evalua prezenta unei stari asociate care poate dauna tratamentului, cum ar fi depresia sau abuzul de substante nocive. Nu exista in momentul actual nici un fel de tratament chirurgical. Alte tratamente - consilierea: Terapia cognitiv-comportamentala este cea mai eficienta in tratamentul atacurilor de panica. - terapia de expunere , un tip de terapie cognitiv -comportamentala - terapia familiala, ajuta pe cei apropiati sa inteleaga ce inseamna atacurile de panica si sa

mentina relatii bune. Materiale ajutatoare ca si casete video, carti si materiale audio ajuta in lupta impotriva atacurilor de panica si anxietatii - grupurile de suport sunt de obicei locuri bune in care se impartasesc informatii, idei de rezolvare a problemelor si emotii in relatie cu atacurile de panica. Exista si forumuri de discutie, realizate on-line pe internet. - exercitii de relaxare. Pot fi folositoare pentru reducerea anxietatii si a stresului. Acestea includ: - exercitii de respiratie - relaxare musculara progresiva, care reduce tensiunea musculara prin relaxarea grupelor individuale de muschi - masaj, la nivelul umerilor si a gatului - aromaterapie, care foloseste uleiuri aromatizate (uleiuri esentiale) din plante si care promoveaza relaxarea - yoga, tai chi, si qi-gong sunt forme de exercitii de meditare. Acestea necesita de obicei instruiri speciale. - activitatile de relaxare psihica, ajuta la relaxarea mintii si sunt de obicei combinate cu cele de relaxare musculara. Acestea includ: - antrenamente autogene sunt folosite pentru a aduce corpul intr-o stare normala dupa un stres - hipnoza pregateste creierul pentru sugestii care inlatura stresul sau schimba modul de reactie la situatiile stresante - meditatia implica o respiratie regulata cu frecventa redusa si dureaza 15-20 minute - imagini artistice ghidate (vizualizare): Prin puterea imaginatiei se ajunge la relaxare si reducerea tensiunii nervoase cauzate de stres. Corpul raspunde la imaginile proiectate in minte. Se folosesc exercitii simple pentru relaxare si reinvigorare. - terapia prin muzica, relaxeaza corpul, imbunatateste starea de spirit si schimba mersul zilei. - terapia prin umor a devenit tot mai acceptata ca mod de reducere a stresului si pentru stimularea sistemului imunitar al organismului. Profilaxie Sus Profilaxie Sus Tulburarile cauzate de panica nu pot fi prevenite, dar se pot preveni si se pot reduce ca numar atacurile de panica cu un tratament adecvat. Simpla evitare a unor situatii sau locuri nu garanteaza ca un atac de panica nu poate aparea in noi circumstante. De fapt, evitarea situatiilor si locurilor unde s-a petrecut un atac de panica creste anxietatea. Este posibila reducerea severitatii unui atac viitor prin: - urmarea unui tratament pentru reducerea anxietatii - limitarea factorilor declansatori precum cofeina, alcool -continuarea tratamentului medicamentos si a consilierii (terapia demascarii) -prin contactarea medicului daca simptomele se inrautatesc. ADHD Generalitati Sus ADHD este o tulburare comportamentala manifestata prin imposibilitatea copiilor de a se concentra asupra unei indeletniciri anume. Este o problema medicala ce debuteaza in copilarie si, daca nu este descoperita si tratata corespunzator, se poate extinde in timp, afectand si viata adulta. In lipsa unui tratament corespunzator poate avea consecinte nefavorabile asupra activitatilor scolare, casnice, profesionale sau relatiilor interumane. Cuprins articol Generalitati Simptome

Date statistice Problemele pacientilor cu ADHD Diagnostic Tratament Managementul comportamentului psiho-socialSimptome Sus Simptome Sus ADHD are 3 simptome majore, pe baza carora poate fi usor recunoscuta: Neatentia - este cel mai comun simptom, acesteia adaugandu-i-se in timp, incapacitatea de concentrare, de ordonare a activitatilor precum si probleme majore de memorie. Sarcinile si indatoririle profesionale sunt indeplinite cu deosebita greutate. Impulsivitatea - adultii suferind de ADHD nu sunt capabili sa mentina aceeasi slujba pentru mult timp, au tendinta de a cheltui banii fara masura si nu se pot dedica unor relatii socio-afective de lunga durata. Hiperactivitatea - aceasta stare este resimtita in mod acut de copii. Adultii o percep ca pe o neliniste permanenta, care nu le permite sa desfasoare activitati relaxante si linistitoare, precum cititul. Studii recente au demonstrat ca 60% din copiii cu ADHD sufera de aceasta conditie si in perioada adulta (in SUA, de exemplu, sunt diagnosticate 8 milioane de persoane adulte cu aceasta tulburare). ADHD este o boala ce prezinta componenta genetica, cercetarile actuale in domeniu vizand descoperirea exacta a genei implicate. Se pare ca exista o relatie de tip cauza-efect intre ADHD si fumatul sau consumul de alcool in timpul sarcinii. Diagnosticul se pune de obicei intre varsta de 6-12 ani, moment in care simptomatologia devine deranjanta si evidenta atat pentru copilul ajuns la scoala, cat si pentru cei din jurul sau. Procentul ADHD diagnosticat in timpul vietii adulte este, din acest motiv, destul de redus. ADHD- manifestari la adulti Persoanele adulte suferind de aceasta tulburare au probleme in a-si aminti diverse informatii, a se concentra si a urma indicatii, in a-si organiza diferite activitati sau in a duce la indeplinit sarcini inainte de termene limita. Daca aceste probleme nu sunt rezolvate corespunzator, se pot ivi complicatii de ordin psihologic, cu implicatii emotionale, sociale si comportamentale. Nu este exclusa nici aparitia episoadelor de depresie sau anxietate. Date statistice Sus Date statistice Sus - 3-5% din copiii de varsta scolara sunt afectati de aceasta tulburare, iar dintre acestia, aproximativ 60% resimt boala si la varsta adulta; in SUA, de exemplu, 3-7% din copii sufera de ADHD - 1-5% din adulti se pare ca sufera de ADHD - sexul masculin este mai frecvent afectat in copilarie (rata variind, in functie de tipul clinic al bolii intre 2:1 si chiar 9:1), in timp ce in cazul adultilor, afectarea sexelor este similara - simptomul caracteristic fetelor este neatentia. Problemele pacientilor cu ADHD Sus

Problemele pacientilor cu ADHD Sus Problemele pe care le implica ADHD sunt atat rezultatul direct al acestei tulburari comportamentale, cat si consecinte ale unui tratament inadecvat sau ale unor dificultati de acomodare a pacientilor cu boala si includ: - memorie deficitara - anxietate - respect de sine scazut - probleme de angajament - furie gresit controlata - impulsivitate - diverse abuzuri si dependente de substante nocive - capacitate organizatorica deficitara - apatie cronica - incapacitate de concentrare - tulburari de dispozitie - depresie - probleme de adaptare sociala. Intensitatea acestor probleme variaza de la medie la severa, iar prezenta lor poate fi continua, afectand calitatea vietii individului in mod grav si chiar irecuperabil, sau poate fi vorba doar de manifestari episodice. Exista adulti care prezinta o capacitate mai mare de concentrare, in ciuda existentei ADHD ca boala de fond, in conditiile in care sunt foarte interesati si entuziasmati de activitatile intreprinse. In schimb, altii au dificultati grave de focalizare a atentiei, indiferent de situatie. Exista cazuri in care indivizii afectati sunt retrasi si evita compania persoanelor din jur, devenind antisociali, sau, din contra, sunt hipersociabili si nu pot tolera singuratatea. ADHD si afectarea activitatii scolare Adultii suferind de ADHD pot prezenta: - rezultate academice modeste sau chiar slabe, sub medie, in antecedente - probleme de conduita si purtare in timpul orelor de curs, impotriva lor fiind luate adesea masuri punitiv-disciplinare - abandon scolar sau necesitatea de a repeta una sau mai multe clase. ADHD si afectarea activitatii profesionale Adultii cu ADHD sunt predispusi: - sa isi schimbe locul de munca frecvent si sa aiba rezultate nesatisfacatoare la slujba - sa nu aiba impliniri profesionale notabile, sau avansari de-a lungul carierei. ADHD si afectarea activitatilor sociale S-a observat ca indivizii cu ADHD : - au un nivel socio-economic mai redus fata de populatia generala - au tendinta de a incalca legea mai usor: primesc numeroase amenzi de circulatie, li se suspenda permisul de conducere mai frecvent, sunt implicati in accidente rutiere - folosesc substante stupefiante ilegale - fumeaza si asociaza si alti factori de risc pentru sanatate - recunosc si accepta mai frecvent ca populatia generala problemele de adaptare sociala cu care se confrunta. ADHD si afectarea vietii afective

Adultii cu astfel de tulburari: - au probleme in casnicie si de obicei trec prin mai multe mariaje - au o incidenta mai mare a divorturilor si separarilor din cuplu. Diagnostic Sus Diagnostic Sus ADHD este o tulburare al carei diagnostic se stabileste, de obicei, in copilarie, la varsta scolara (6-12 ani). In acest interval semnele sunt cel mai usor de recunoscut la scoala, unde copilul nu este atent, deranjeaza desfasurarea cursurilor, este hiperactiv. ADHD este mai greu de diagnosticat sub 6 ani, simptomele putand sa apara si periodic in timpul dezvoltarii aparent normale a copilului. Specialistii inca nu au stabilit varsta la care simptomatologia atinge un maxim, astfel incat suspiciunea de ADHD sa fie mai intemeiata, insa au cazut de acord asupra faptului ca ADHD nu este o boala care sa se declanseze la varsta adulta. In vederea diagnosticarii ADHD se pot face evaluari medicale care pot include: - chestionare din care sa reiasa daca adultul suspectat a avut simptome de ADHD in timpul copilariei - anamneze complete in care sa se insiste pe simptomatologia specifica ADHD si pe prezenta ei in antecedentele personale ale pacientului - discutii cu parintii persoanei suspectate de ADHD si descoperirea semnelor specifice sau a unora mai putin specifice, cum ar fi enurezisul nocturn - analizarea, pe cat posibil, a activitatii scolare a individului - evidentierea episoadelor de abandon scolar, de lipsa nemotivata, de suspendare sau chiar exmatriculare. In vederea stabilirii unui diagnostic cat mai exact al ADHD se recomanda efectuarea unui examen medical complet, in scopul excluderii altor cauze pentru simptomatologia actuala acuzata de catre pacient. Astfel, recomandarile specialistilor includ efectuarea: - examenelor neurologice - examenelor paraclinice implicand computer-tomograf, rezonanta magnetica nucleara, electroencefalograma, hemoleucograma, dozarea hormonilor tiroidieni - teste psiho-educationale (teste de inteligenta, aprecierea IQ-ului). Un procent ridicat de adulti suferind de ADHD nu sunt diagnosticati si implicit, tratati corespunzator. ADHD este o tulburare cronica si daca este neglijata are consecinte dramatice asupra vietii individului, ducand la scaderea increderii in fortele proprii, frustrari multiple, insuccese profesionale, depresie, abuz de substante interzise. In vederea diagnosticarii ADHD la adulti se poate folosi WURS (Scala Wender-Utah), care consta intr-un test cu 25 de intrebari referitoare la copilarie (axate pe problemele si dificultatile legate de aceasta perioada). Scopul acestui test este de a evalua prezenta si eventual severitatea simptomelor ADHD in timpul copilariei. Tratament Sus Pentru ADHD nu exista tratament curativ, ci doar tratament simptomatic. In cazul copiilor se folosesc, cu succes, pentru a controla simptomatologia, substante din clasa amfetaminelor si metilfenidatului. Studii recente au evidentiat efectele benefice pe care le are terapia combinata constand in administrarea de medicamente, suport psihologic si terapia specifica adresata tulburarilor comportamentale. Tratament medicamentos In cazul adultilor, tratamentul nu prezinta diferente semnificative fata de cel adresat copiilor, clasele de medicamente eficiente fiind, in principiu, aceleasi. In trecut, tratamentul de prima intentie era considerat a fi cel bazat pe substantele stimulante, iar

studiile au demonstrat de-a lungul anilor ca aproximativ 2/3 din adultii care au beneficiat de acest tratament au raspuns favorabil, starea lor imbunatatindu-se considerabil. Exista totusi si unele dezavantaje in ceea ce priveste administrarea unor astfel de substante adultilor, ceea ce a impus folosirea lor cu mai multa precautie decat in trecut. Majoritatea dezavantajelor deriva din faptul ca astfel de medicamente pot duce la aparitia dependentei, aceasta problema fiind intalnita din ce in ce mai des la pacienti. De asemenea, efectul unora dintre substante este de scurta durata, ceea ce impune administrarea mai multor doze zilnice, situatie care duce la scaderea compliantei la tratament. Exista persoane aflate sub tratament pentru ADHD care pot intampina probleme de concentrare cand incearca sa duca la bun sfarsit activitati precum treburile casnice, plata facturilor sau ajutatul copiilor la lectii, acestea facand parte din categoria efectelor nedorite ale medicamentelor. Alte reactii adverse includ tulburari ale somnului, pierderea apetitului, cefalee, epigastralgii, insa acestea scad in intensitate dupa cateva saptamani de la debutul tratamentului si pot fi controlate ajustand dozele medicamentelor. Studii de data recenta au evidentiat ca aproximativ 58% dintre adultii diagnosticati cu ADHD au descris o imbunatatire a capacitatii de concentrre si o diminuare a starii de hiperactivitate pe fondul administrarii terapiei stimulante. In cazul in care aceasta are efecte adverse importante, ce nu pot fi diminuate nici prin ajustarea dozelor sau daca nu se dovedeste a fi eficienta, medicul curant poate recomanda pacientului administrarea de Atomoxetina, o substanta non-stimulanta, relativ recent aparuta. Medicamentul ce are la baza atomoxetina se poate elibera si fara prescriptie medicala, ceea ce faciliteaza accesul pacientului la el, acesta nefiind nevoit sa apeleze permanent la medic pentru eliberarea retetei. In unele cazuri s-au constatat evolutii favorabile si in urma administrarii de antidepresive de tipul Bupropion sau antidepresive triciclice (imipramina, desipramina). Exista persoane care folosesc in scop terapeutic metode care nu si-au dovedit eficienta, cum ar fi restrictii dietetice. Pacientii nu sunt sfatuiti sa apeleze la astfel de modalitati de tratament in detrimentul tratamentului medical conventional. Unele metode alternative pot chiar influenta negativ starea fizica si emotionala a pacientului. Folosirea unor astfel de procedee nu este doar dezavantajoasa, dar chiar periculoasa si treneaza instituirea tratamentului corect. Tratament comportamental Adultii suferind de ADHD pot beneficia, pe langa tratamentul medicamentos si de tratament specific tulburarilor de comportament induse de boala. Acesta poate include: - strategii de a creste respectul de sine - modalitati de relaxare si tehnici de a face fata stresului in vederea reducerii anxietatii - strategii de organizare a activitatilor personale si profesionale - metode de a spori eficienta la locul de munca si de a imbunatati relatiile inter-colegiale - educarea familiei pacientului. Studiile au demonstrat faptul ca terapia combinata (cea care asociaza tratamentul farmacologic, terapia individuala, educarea familiei, oferirea suportului psihologic si afectiv necesar) are rezultate superioare tratamentului medicamentos simplu, avand roluri importante in a creste increderea pacientului in fortele proprii si in a-l ajuta sa faca fata acestei tulburari. Datorita faptului ca ADHD este o conditie patologica ce asociaza si alte probleme (tulburari de memorie, de invatare, anxietate, modificari comportamentale, tulburari obsesiv-compulsive, abuzuri de substante chimice), prima etapa esentiala a tratamentului se recomanda a fi evaluarea complexa a starii pacientului. Managementul comportamentului psiho-social Sus Managementul comportamentului psiho-social Sus Exista diverse strategii si concepte menite sa ajute persoanele afectate de ADHD sa faca fata acestei conditii medicale deosebite. In general, sfaturile specialistilor includ: - Administrarea medicamentelor conform indicatiilor medicului. Aceasta recomandare este

valabila pentru toate tratamentele, nu doar pentru cel de ADHD. Pacientul trebuie sa acorde atentie administrarii tratamentului - omiterea unei doze sau administrarea consecutiva a 2 sau mai multor doze, cu scopul de compensare poate avea efecte dintre cele mai periculoase. Se recomanda pacientilor ca, daca observa aparitia efectelor secundare sau a altor probleme de sanatate sa se adreseze cat mai repede medicului specialist. - Organizarea si ordonarea - pacientilor le este indicat sa fie cat mai organizati. In vederea indeplinirii acestui obiectiv, pot face liste cu lucruri care trebuie indeplinite in anumite zile, pot seta alarma ceasului la orele la care au lucruri importante de realizat. - Controlul comportamentului impulsiv si agresiv - strategia pentru a evita un astfel de comportament este simpla: pacientul este sfatuit sa numere pana la 10 in timp ce respira linistit si cat mai profund, ori de cate ori are tendinta de se enerva prea usor. - Diminuarea distragerii atentiei in timpul zilei - in vederea imbunatatirii concentrarii asupra lucrurilor importante se recomanda incercarea de a reduce la maxim diferitele modalitati de distragere a atentiei. Fie ca este vorba de muzica, televizor, computer sau zgomot ambiental, acestea trebuie evitate pe cat posibil de-a lungul zilei. - Focalizarea energiei in scopuri creative - persoanele cu ADHD au uneori mult mai multa energie decat cei din jur. Poate fi util pentru ele daca ar directiona aceasta energie intr-un hobby sau o alta activitate recreativa. - Apelarea la ajutor - orice individ are nevoie, la un anumit moment al vietii sale, de ajutor. Tot ce trebuie sa faca este sa aiba curajul de a-l cere. Viata cotidiana si ADHD Fiind o suferinta cu debut in copilarie, majoritatea adultilor cu ADHD s-au adaptat acestei conditii, iar in cazul in care tulburarea este tratata corespunzator, iar pacientul este compliant la tratament, calitatea vietii sale se poate imbunatati simtitor, acesta putandu-si desfasura activitatile profesionale si personale ca orice membru activ al comunitatii in care se afla. Sindromul Asperger Generalitati Sus Sindromul Asperger se caracterizeaza printr-o tulburare a dezvoltarii, in care individul afectat are dificultati in intelegerea modalitatilor de interactiune sociala.Oamenii cu sindrom Asperger au unele manifestari de autism (concentrare anormala asupra propriei persoane, caracterizata prin tulburari grave de comunicare, dificultati de concentrare si interactiune sociala), in special abilitati sociale slabe si tendinta spre rutina. Totusi, spre deosebire de cei cu autism, copiii cu sindromul Asperger incep sa vorbeasca in jurul varstei de 2 ani (varsta la care se dezvolta vorbirea in mod normal). Nivelul lor de inteligenta este normal sau superior normalului. Ambele afectiuni apartin de un grup de boli numit "Tulburari Globale de Dezvoltare". Un studiu recent realizat intr-o comunitate de 76.000 de indivizi din SUA a detectat faptul ca 3 din 1000 de copii sunt afectati de sindromul Asperger. Cuprins articol Generalitati Cauze Simptome Investigatii Tratament - Generalitati Profilaxie

Tratament ambulatoriuCauze Sus Cauze Sus Nu se cunoaste cauza exacta a sindromului Asperger. Sindromul Asperger tinde sa fie transmis pe cale genetica (tendinta ca boala sa fie regasita la mai multi membrii ai unei familii), cu toate ca cercetatorii nu au descoperit exact care este gena vinovata. Multi specialisti considera ca exista si alti factori ce tin de mediul individului, care ar putea juca un rol in producerea bolii, cu toate ca cercetatorii, studiind mai multi dintre acesti factori incriminati, inclusiv vaccinurile, nu au descoperit o cauza clara. Simptome Sus Simptome Sus Exista mai multe simptome prin care ar putea sindromul Asperger sa se manifeste. Copilul poate avea simptome variate ca si intensitate, de la usoare pana la severe si, de asemenea, se pot manifesta cateva sau mai multe dintre acestea. Datorita varietatii largi a simptomatologiei, nu exista doi copii cu sindrom Asperger care sa se manifeste la fel. Simptome in timpul copilariei Parintii remarca de obicei, simptomele sindromului Asperger in momentul in care copilul lor incepe sa mearga la gradinita si sa interactioneze cu alti copii. Acesti copii afectati de sindromul Asperger pot sa se manifeste in urmatoarele moduri:

-incapacitatea de a invata tehnici de interactiune sociala si lipsa unor abilitati sociale innascute, precum capacitatea de a "citi" limbajul trupului, de a incepe si mentine o conversatie si de a-si astepta randul pentru a vorbi -ii displace orice schimbare in rutina zilnica -lipsa de empatie (capacitatea de a recunoaste si a relata emotiile la cei din jur) -incapacitatea de a recunoaste modificari subtile in tonul si accentul conversatiei, prin care vorbitorul schimba sensul unei relatari; astfel, copilul nu va putea intelege o gluma, sau un comentariu sarcastic va fi perceput ca atare; de asemenea, relatarile lui vor fi lipsite de tonuri, accente si intonatie si, astfel, vor fi dificil de inteles -poate avea un mod formal de a vorbi care este prea avansat comparativ varstei sale -poate evita sa priveasca direct in ochii celor din jur -poate avea expresii si posturi aparte -poate fi preocupat doar de unul sau cateva lucruri despre care stie foarte multe; multi copii cu sindromul Asperger par a fi interesati excesiv de activitati neobisnuite, precum rezolvarea de puzzle-uri, proiectarea de case, desenarea unor scene extrem de detaliate sau pot fi pasionati de astronomie -pot sa vorbeasca mult, de obicei despre subiectul favorit; este des intalnit monologul; gandurile private sunt frecvent exteriorizate -este posibil sa aiba o dezvoltare motorie intarziata; copilul poate invata mai greu modul de utilizare a furculitei si a linguritei, de a merge pe bicicleta sau cum sa prinda o minge; poate avea un mod ciudat al mersului, iar scrisul de mana este frecvent deficitar -poate fi extrem de sensibil si sa reactioneze exagerat la zgomote de intensitate mare, la lumini, la gusturi intense sau texturi aparte -poate avea o capacitate de memorare dezvoltata si abilitati aparte in matematica; copilul poate fi capabil sa memoreze date, formule si numere de telefon cu o neobisnuita acuratete in ceea ce priveste detaliile. Cu toate ca aceasta afectiune este in multe moduri asemanatoare cu autismul, copilul cu sindromul Asperger are, in mod tipic, abilitati normale spre avansate ale limbajului si intelectului. De asemenea, cei cu sindrom Asperger, in mod tipic, intampina dificultati in a-si face prieteni si in

a se implica in activitati sociale. Simptome in adolescenta si la adultul tanar Majoritatea simptomelor persista in timpul adolescentei si, cu toate ca bolnavul poate incepe sa deprinda abilitati de interactiune sociala, dificultatile in comunicare raman. Probabil ca vor avea in continuare dificultati in a intelege comportamentul anturajului.

Adolescentul cu sindrom Asperger, precum ceilalti adolescenti, va dori sa-si faca prieteni, dar se poate simti timid sau intimidat la abordarea celor de varsta lui. Se va simti diferit de ceilalti. Datorita faptului ca ceilalti adolescenti pun mare pret pe a fi si a arata "de gasca", efortul de a se integra poate deveni frustrant si epuizant emotional pentru adolescentii cu sindrom Asperger. Pot fi imaturi, comparativ cu varsta lor biologica si pot fi naivi si prea increzatori, ceea ce ii va face tinte usoare pentru batjocura si cicalire.Toate aceste dificultati pot determina adolescentii cu sindrom Aspernger sa devina izolati si retrasi din punct de vedere social si sa sufere de depresie si anxietate. Totusi, unii dintre adolescentii suferinzi de sindromul Asperger, sunt capabili sa-si creeze si intretina cateva prietenii de-a lungul anilor de scoala. Unele dintre trasaturile clasice ale sindromului Asperger pot functiona in beneficiul adolescentului. Adolescentii cu sindrom Asperger sunt in mod tipic dezinteresati in a urmarii normele sociale si de a gandi dupa niste norme conventionale, permitand dezvoltarea unei gandiri creative si urmarirea unor interese si scopuri originale. Tendinta lor de a agrea regulile si, de asemenea, onestitatea lor caracteristica, ii poate sprijini in a excela la scoala si pe plan civic. Simptomele adultului Sindromul Asperger este o afectiune prezenta pe toata durata vietii, cu toate ca are tendinta de a se stabiliza cu timpul si, de asemenea, uneori se remarca ameliorari. De obicei adultii reusesc sa atinga o mai buna intelegere a propriilor defecte si calitati. Sunt capabili sa acumuleze abilitati sociale si sa invete cum sa reactioneze in societate, in functie de comportamentul anturajului. Multi oameni cu sindromul Asperger se casatoresc si au copii. Unele calitati care sunt tipice sindromului Asperger, precum memoria excelenta si capacitatea de concentrare, pot creste sansele unei educatii universitare si a unei cariere de succes. Multi oameni cu sindrom Asperger par fascinati de tehnologie si optiunea cea mai frecventa in alegerea carierei este cea de inginer. Totusi, cariera in domeniul stiintific este, fara indoiala, singura in care acestia exceleaza. Intr-adevar, multe personalitati istorice au avut simptome ale sindromului Asperger, inclusiv Wolfgang Amadeus Mozart, Albert Einstein, Marie Curie si Thomas Jefferson. Boli asociate Multi copii cu sindrom Asperger au boli asociate si pot avea si simptomele acestora. Printre afectiunile asociate se numara:

-tulburarea caracterizata de deficitul de atentie si hiperactivitate -tulburare anxioasa -depresie (mai ales la adolescenti) -comportament obsesiv-compulsiv -tulburarea de anxietate sociala. Investigatii Sus Investigatii Sus

Sindromul Asperger este o tulburare a dezvoltarii, prin care individul intampina dificultati in a intelege cum sa interactioneze din punct de vedere social. Stabilirea diagnosticului se realizeaza cel mai bine prin culegerea de informatii de la parinti, medici, profesori si alti indivizi implicati in ingrijirea si supravegherea copilului, caci acestia sunt cei care cunosc cel mai bine comportamentul copilului. Diagnosticul de sindrom Asperger se stabileste atunci cand se intalnesc anumite criterii. Acestea includ:

-interactiuni sociale defectuoase -comportament, interese si activitati neobisnuite -limbaj dezvoltat normal -lipsa tulburarilor in dezvoltarea abilitatilor de autoingrijire si a curiozitatii fata de mediul inconjurator. Specialistii in domeniu vor analiza istoricul medical al copilului si vor obtine informatii in ceea ce priveste dezvoltarea acestuia, inclusiv date despre dezvoltarea motorie, a limbajului, despre domeniile de interes ale copilului si a interactiunilor de natura sociala. De asemenea, specialistul se va interesa despre sarcina si despre istoricul medical in familie (ce alte boli au fost prezente la rudele directe ale copilului afectat). Specialistul poate investiga copilul pentru a stabilii daca simptomatologia se datoreaza sindromului Asperger. Se pot indica urmatoarele forme de evaluare: -test psihologic prin care se evalueaza intelectul si capacitatea de invatare, IQ-ul (coeficient de inteligenta) si abilitatile motorii; se poate realiza, de asemenea, un test de personalitate -evaluarea capacitatii de comunicare, prin care se testeaza gradul de dezvoltare a limbajului; copiii se testeaza pentru a evidentia capacitatea lor de intelegere si de utilizare a limbajului in comunicare; de asemenea se testeaza si formele non-verbale de comunicare, alaturi de limbajul non-literal, precum umorul sau metafora; se vor urmarii tonul, intensitatea si accentele utilizate de copil -examinare psihiatrica prin care specialistul va evalua relatiile copilului cu familia si apropiatii, reactia la situatii noi si capacitatea acestuia de a intelege sentimentele celorlalti, precum si comunicarea indirecta, precum sarcasmul si cicalirea; medicul psihiatru va observa copilul acasa si la scoala; de asemenea se vor investiga si alte posibile afectiuni, precum anxietatea si depresia, tulburari care se regasesc frecvent la cei cu sindromul Asperger. La momentul stabilirii diagnosticului, medicul specialist va concluziona daca copilul intruneste criteriile de diagnostic publicate in Manualul de Diagnostic si Statistica a Bolilor Mentale (DSM-IVTR), publicatie ce apartine de Asociatia Americana de Psihiatrie. Tratament - Generalitati Sus Tratament - Generalitati Sus Intentia tratamentului in cazul sindromului Asperger, este de a inbunatatii abilitatile copilului de a interactiona si de a deveni astfel, eficient in societate si capabil sa se autointretina. Deoarece fiecare pacient suferind de sindrom Asperger este unic in ceea ce priveste numarul si severitatea simptomelor, tratamentul ar trebui sa fie destinat nevoilor individuale ale pacientului si disponibile in functie de resursele familiei. Tratamentul specific se bazeaza pe simptome. Obtinerea serviciilor Se poate incepe prin contactarea scolilor, in scopul de a afla ce fel de servicii sunt disponibile pentru copil. Fiecare copil are dreptul la educatie. Legile obliga scolile sa puna la dispozitie

serviciu educational pentru copiii cu inabilitati, copiii cuprinsi intre 3 si 21 de ani. Se poate discuta cu personalul scolii pentru a se stabilii programul educational individual si scopurile acestuia. Programele educationale individuale sunt create pentru a se potrivi la nevoile copilului, bazandu-se pe gradul de dezvoltare al acestuia. Programe scolare Se vor analiza mai multe scoli pentru a se stabilii care dintre acestea se potriveste cel mai bine cu nevoile copilului. Criterii pentru alegerea scolii:

-se lucreaza cu grupuri de copii restranse ca numar -exista un specialist in comunicare, specialist care poate ajuta la dezvoltarea abilitatilor sociale -exista oportunitatea de a interactiona social intr-o forma organizata si supravegheata -se insista pe acumularea de deprinderi utile in viata reala si se incurajeaza interesele si talentele speciale ale copilului -se doreste individualizarea curriculei scolare (programa scolara) -exista indrumatori care se isi pot concentra activitatea pe confortul emotional al copilului si care pot constitui ca o legatura a acestuia cu familia -exista entuziasm si respect pentru diversitate si exista compasiune pentru elevi. Parintele ar trebui sa fie mereu informat despre cum decurg lucrurile la scoala. Se poate scrie ca un fel de jurnal, in care parintii si profesorii isi noteaza alternativ observatiile in ceea ce priveste copilul afectat de sindromul Asperger si, astfel, se poate realiza o mai rapida si eficienta evaluare a modului in care copilul evolueaza. Strategii de tratament Tratamentul se centreaza pe imbunatatirea modului de comunicare, a abilitatilor sociale si a modului de comportament a copilului. Programul de tratament poate fi ajustat frecvent, pentru a se optimiza strategiile de abordare a copilului.

Se va insista pe calitatile copilului, prin incurajarea acestuia de a explora domeniile de interes. Integrarea in grupuri de copii orientati spre anumite activitati comune, precum si consilierea tintita pot fi de ajutor. Copiii cu sindrom Asperger care sufera si de alte afectiuni precum cele enumerate mai sus, pot fi mai solicitanti pentru parintii care deja intampina dificultati cu un copil cu nevoi speciale. Aceste boli auxiliare pot necesita tratament medicamentos specific, precum si alte forme de terapie. Profilaxie Sus Cercetatorii nu au descoperit inca, un mod de a preveni sindromul Asperger. Unele grupuri sustin ca vaccinul rubeola-rujeola-varicela provoaca aparitia sindromului Asperger si autismul. Dar numeroase studii nu au putut dovedi legatura dintre aceste afectiuni si vaccinul mai sus amintit. Medicii recomanda imunizarea copilului, deoarece lispa acestei masuri profilactice pune in pericol atat individul, cat si restul comunitatii in a dezvolta boli grave si, uneori, chiar letale. Tratament ambulatoriu Sus Tratament ambulatoriu Sus

Parintele trebuie informat in ceea ce priveste sindromul Asperger si are obligatia sa ofere un ambient placut si afectuos pentru copil. Parintele trebuie sa constientizeze ca, la fel ca si in cazul celorlalti, copilul sau are atat calitati cat si defecte si ca acesta are nevoie de sprijin, rabdare si intelegere pe cat de mult posibil.

Un element extrem de important este autoeducarea parintelui in ceea ce priveste boala copilului si in a afla care sunt perspectivele de viitor, pentru ca asa va putea sa-l ajute sa devina un individ independent. De asemenea, parintele va cere sfaturi medicului de familie, specialistilor si organizatiilor destinate celor bolnavi cu sindromul Asperger. Se recomanda flexibilitate, creativitate si dorinta de a invata permanent din partea parintilor, in cazul cresterii unui copil cu sindrom Asperger.

Strategii generale pentru a avea succes

Copiii cu sindrom Asperger beneficieaza de pe urma rutinei zilnice in ceea ce priveste servirea mesei, facerea lectiilor si ora fixa de culcare. De asemenea acestia agreaza regulile si cerintele constante, care pentru ei semnifica mai putin stres si confuzie.Multi indivizi suferinzi de sindrom Aspenger, se descurca mai bine cu stilul de predare verbal (adica expunere in cuvinte, fara gestica). O expunere directa, concisa si fara ocolisuri este de asemenea utila.

Bolnavii cu sindrom Asperger au frecvent dificultati in a vedea lucrurile in ansamblu si au tendinta de a se concentra pe elemente mai mici, componente ale intregii probleme. Din acest motiv indivizii cu sindrom Asperger beneficieaza cel mai bine de stilul de predare in care se prezinta separat elementele unui intreg si astfel, treptat, copilul va percepe imaginea de ansamblu (copiii neafectati inteleg mai bine atunci cand li se preda mai intai imaginea de ansamblu, iar apoi sunt studiate elementele acesteia separat). Pot fi de ajutor si expunerile sub forma de imagini, scheme si material scris. Trebuie stiut ca zgomotele de fond, precum ticaitul ceasului sau zumzetul neonului pot fi elemente ce distrag atentia copilului. Copii cu sindrom Asperger se maturizeaza mai lent. De aceea nu trebuie sa se solicite un comportament specific varstei biologice.Se va incerca identificarea si evitarea factorilor ce distrag atentia copilului. Copilul va fi pregatit pentru situatii

dificile si va fi invatat cum sa le manipuleze.

Strategii pentru dezvoltarea abilitatilor sociale

E posibil ca individul sa nu inteleaga normele si regulile de ordin social pe care ceilalti copii le percep mult mai natural. Se vor da explicatii clare pentru motivul pentru care anumite moduri de comportament sunt solicitate si se vor impune reguli pentru acestea.Se va incuraja copilul sa se uite in ochii celor din anturaj, in momentul in care i se vorbeste si i se va explica motivul pentru care acest lucru este necesar. Este indicat sa se ofere o mica recompensa in momentul in care copilul foloseste o abilitate sociala, mai ales cand aceasta nu i s-a solicitat.

Se vor practica activitati precum jocuri sau sedinte de intrebari urmate de raspunsuri, caci astfel copilul este nevoit sa astepte momentul cand sa vorbeasca si sa asculte ce zic ceilalti.Prin jocuri in care cei implicati isi asuma diferite roluri si prin studierea comportamentului uman vazut in filme sau la televizor, copilul va intelege sentimentele celorlalti.Parintele isi va invata copilul cum sa recunoasca si cum sa raspunda la anumite situatii in cadru social. I se pot oferi, ca ajutor, anumite replici pe care sa le poata da in anumite situatii, ca atunci cand i se face cunostinta cu o persoana noua. Tot prin joc cu personaje imaginare, copilul poate fi invatat cum sa interactioneze. In cazul in care copilul are tendinta de a fi singuratic, i se va asigura un anturaj.Copilul va fi invatat notiuni precum cele de loc privat si public, pentru a intelege, astfel, ce fel de comportament sa abordeze in anumite situatii. De exemplu, imbratisarea poate fi nepotrivita la scoala, dar este permisa acasa. Strategii in ceea ce priveste scolarizarea Se vor utiliza sisteme vizuale, precum calendarele, listele si notitele, pentru a se putea realiza o mai buna organizare a lectiilor. Copilul va fi orientat se respecte programul de scoala. Inainte de a incepe anul scolar va fi revizuit cu copilul programul zilnic.Copilul va fi protejat de cicaliri si batjocura anturajului. Se poate vorbi cu profesorii si consilierii scolari, despre invatarea celorlalti copii despre ce inseamna sindromul Asperger. E indicata asezarea copilului alaturi de copiii care inteleg boala acestuia si nevoile speciale pe care acesta le necesita. Tot acesti colegi mai intelegatori pot deveni prietenii copilului si ii pot fi companioni in timpul pauzelor. Profesorului i se va solicita integrarea copilului in activitati care ar putea sa-i puna in valoare calitatile, precum cititul, scrisul dupa dictare si orele de arta (ex: pictura).Se va incerca realizarea unei rutine zilnice in ceea ce priveste temele pentru acasa, prin stabilirea unei perioade fixe din timpul zilei pentru aceasta activitate si prin folosirea aceleiasi locatii (ex: biroul din camera copilului). Se pot folosi recompense pentru motivarea copilului. I se poate permite sa se uite la televizor sau sa se joace jocul favorit la calculator, cand acesta se comporta bine.Unii copii cu sindromul Asperger au dificultati la scrierea de mana. Acest lucru poate fi remediat prin scrierea temei pentru acasa la calculator. Autismul Autismul este o tulburare a creierului care interfera adesea cu abilitatea de a comunica si de a relationa cu cei din jur.

Semnele autismului se dezvolta aproape indotdeauna inaintea implinirii varstei de 3 ani, desi aceasta afectiune este uneori diagnosticata abia mai tarziu. In mod tipic, parintii devin ingrijorati atunci cand observa ca fiul/fiica lor nu incepe sa vorbeasca si nu raspunde sau nu interactioneaza ca si ceilalti copii de aceeasi varsta. De regula, copiii cu autism nu au o dezvoltare normala a vorbirii si pot sa "para" surzi, desi testele de audiometrie sunt normale. Autismul afecteaza modul in care copilul percepe si proceseaza informatia senzoriala. Severitatea autismului variaza. Unii au nevoie de un insotitor in aproape toate domeniile vietii lor cotidiene, in timp ce altii pot fi capabili sa functioneze la un nivel foarte ridicat si pot chiar sa mearga la o scoala normala. Desi aceasta afectiune dureaza toata viata si determina diferite grade de izolare sociala, tratamentul poate aduce o ameliorare semnificativa in viata persoanelor cu autism. Diagnosticarea din timp si tratamentul adecvat au dus la cresterea numarului de persoane cu autism care sunt capabile sa traiasca independent atunci cand ajung la varsta adulta. Cuprins articol Generalitati Cauze Simptome Diagnostic Investigatii Tratament ProfilaxieCauze Sus Cauze Sus Autismul pare a avea o agregare familiala, sugerand existenta unui factor genetic. Deoarece persoanele cu autism pot avea o multitidine de manifestari, variind de la individ la individ, oamenii de stiinta cred ca ca sunt implicate mai multe gene. Cercetarile care sunt in derulare au ca scop identificarea acestor gene. Unii experti considera, de asemenea, ca factori de mediu pot avea un rol in aparitia autismului si, desi, ei au studiat mai multi astfel de factori, printre care ar fi vaccinurile, nu au gasit pana in prezent o cauza clara. Cercetarile imagistice ale creierului persoanelor cu autism au identificat anomalii in anumite zone cerebrale, inclusiv in acelea responsabile de emotie si de relationarea sociala. Alte studii sugereaza ca persoanele cu autism au niveluri crescute ale neurotransmitatorului numit serotonina, o substanta chimica care trimite mesaje in interiorul creierului. Totusi, aceste studii sunt preliminare si in prezent se desfasoara cercetari pentru a se explica modul de afectare a creierului in autism. Simptome Sus Simptome Sus

Simptome principale Severitatea simptomelor variaza semnificativ de la o persoana la alta. Totusi, toate persoanele cu autism au anumite simptome principale in urmatoarele domenii: Interactiuni sociale si relatii interpersonale. Simptomele pot fi: - probleme semnificative in dezvoltarea abilitatilor de comunicare nonverbala, cum ar fi privirea ochi-in-ochi, expresii faciale si posturi ale corpului - incapacitatea de a stabili relatii de prietenie cu copiii de aceeasi varsta - lipsa interesului in a impartasi bucuria, preocuparile sau realizarile cu alte persoane - lipsa empatiei. Persoanele cu autism pot avea dificultati in intelegerea sentimentelor altor persoane, cum ar fi durerea sau tristetea. Comunicarea verbala si nonverbala Simptomele pot fi: - intarziere in vorbire sau lipsa acesteia. Aproximativ 50% din persoanele cu autism nu vor vorbi niciodata. - probleme in initierea unei conversatii. De asemenea, persoanele cu autism au dificultati in mentinerea continuitatii unei conversatii incepute. - limbaj sterotip si folosirea repetitiva a unor cuvinte. Persoanele cu autism repeta o propozitie sau o fraza pe care au auzit-o de curand (ecolalie). - dificultate in intelegerea punctului de vedere al persoanei cu care are conversatia. De exemplu, o persoana cu autism ar putea sa nu inteleaga ca cineva glumeste. - pot interpreta comunicarea cuvant cu cuvant si nu au capacitatea de a intelege mesajul, sensul transmis. Interes diminiuat in diverse activitati sau in joc Simptomele pot fi: - o atentie neobisnuita asupra jucariilor. Copiii mai mici cu autism se concentreaza adesea pe anumite parti ale jucariilor, cum ar fi rotile unei masinute si nu se joaca cu intreaga jucarie. - preocupare fata de anumite subiecte. Copiii mai mari si adultii sunt adeseori fascinati de programul trenurilor sau de buletinele meteo. - nevoie de uniformitate/simetrie si de rutina. De exemplu, un copil cu autism poate avea intotdeauna nevoie sa manance paine inainte de salata si insista sa mearga in fiecare zi pe acelasi drum spre scoala. - comportament stereotip. Acesta consta in batai din palme sau in leganarea corpului. Simptome din perioada copilariei Simptomele autismului sunt, de obicei, observate mai intai de catre parinti sau de alte persoane in primii 3 ani de viata ai copilului. Desi autismul este prezent de la nastere (e congenital), semnele acestei tulburari pot fi dificil de identificat sau de diagnosticat in timpul copilariei timpurii. Adesea parintii devin ingrijorati atunci cand copilul lor nu vrea sa fie tinut in brate, cand nu pare sa fie interesat de anumite jocuri si cand nu incepe sa vorbeasca. De asemenea, parintii sunt nedumeriti in legatura cu capacitatea copilului de a auzi. Adeseori, pare ca un copil cu autism nu aude; totusi in alte momente el sau ea pare ca aude zgomote de fond aflate la distanta, cum ar fi suierul unui tren. Cu ajutorul unui tratament administrat precoce si intensiv, majoritatea copiilor isi imbunatatesc capacitatea de a relationa cu altii, de a comunica si de a se autoingriji pe masura ce cresc. In contrast cu credintele populare legate de copiii cu autism, foarte putini sunt complet izolati din punct de vedere social sau "traiesc intr-o lume a lor, proprie".

Simptome din perioada adolescentei In perioada adolescentei, comportamentul se modifica. Multi adolescenti castiga abilitati, dar raman totusi cu un deficit in capacitatea de a relationa si de a-i intelege pe ceilalti. Pubertatea si sexualizarea se pot face cu mai multa dificultate la adolescentii cu autism decat la copiii de aceasi varsta. Adolescentii au un risc usor crescut de a dezvolta tulburari depresive, anxietate sau epilepsie. Simptome la varsta adulta Unii adulti cu autism pot fi capabili sa aiba o profesie si o viata independenta. Gradul in care un adult cu autism poate duce o viata autonoma depinde de inteligenta si de abilitatea de a comunica. Aproximativ 33% sunt capabili sa aiba cel putin o independenta partiala. Unii adulti cu autism au o mare nevoie de a fi ajutati, in special cei cu inteligenta scazuta care nu pot vorbi. Supervizarea partiala (part-time) sau totala (full-time) poate fi asigurata prin programe terapeutice la domiciliu. La celalalt capat al spectrului tulburarii autiste, adultii cu autism inalt functional au adeseori succes in profesia lor si pot trai independent, desi in mod tipic ei continua sa aiba unele dificultati in relationarea cu ceilalti oameni. Aceste persoane au, de obicei, o inteligenta medie sau peste medie. Alte simptome Aproximativ 10% din persoanele cu autism au anumite forme de abilitati savante, talente deosebite, speciale, dar limitate, cum ar fi memorizarea unor liste, calcularea datelor calendaristice, desenul sau talent muzical. Multe persoane cu autism au perceptii senzoriale neobisnuite. De exemplu, ei pot descrie o atingere usoara ca fiind dureroasa sau apasarea profunda o pot percepe ca fiind o senzatie linistitoare. Altii pot sa nu simta deloc durerea. Unii pot avea preferinte sau din contra repulsii puternice fata de unele alimente si preocupari nefiresti. Alte afectiuni Autismul este unul din cele cateva tipuri de tulburari pervazive de dezvoltare , denumite si tulburari de spectru autist. Nu este un fapt neobisnuit ca autismul sa fie confundat cu alte tulburari pervazive de dezvoltare, cum ar fi tulburarea sau sindromul Asperger sau sa aiba simptome din celelalte tulburari. O afectiune similara este denumita tulburarea pervaziva de dezvoltare - fara alta specificare. Aceasta se diagnosticheaza in cazul in care copiii au comportamente asemanatoare, dar nu indeplinesc criteriile pentru autism. In plus, alte afectiuni cu simptome similare pot sa se asocieze cu autismul. Diagnostic Sus Diagnostic Sus Toti profesionistii, care lucreaza in domeniul medical si care vad copii de toate varstele cu ocazia consulturilor regulate pe care le fac, trebuie sa urmareasca daca apar semne precoce ale tulburarilor de dezvoltare. Testele de screening ale dezvoltarii, cum ar fi chestionarul pe varste si pe etape de dezvoltare a copilului, pot fi de ajutor la evaluarea comportamentului. In cazul in care sunt descoperite urmatoarele semne evidente ale intarzierii in dezvoltare, copilul trebuie evaluat imediat de un specialist: - nu gangureste, nu arata cu degetul sau nu face alte gesturi pana la varsta de 12 luni - nu spune cuvinte simple pana la 16 luni - nu spune spontan propozitii de 2 cuvinte pana la varsta de 24 luni, cu exceptia celor pe care le repeta dupa ce au fost rostite de alte persoane (ecolalie) - orice pierdere a achizitiei limbajului sau abilitatilor sociale la orice varsta.

In cazul in care nu sunt semne evidente de intarziere in dezvoltare sau nu sunt rezultate anormale la testele de screening, majoritatea copiilor nu necesita o evaluare ulterioara pana la data consultarii urmatoare. Totusi, copiii care au o ruda apropiata cu autism trebuie monitorizati indeaproape, deoarece ei au un risc crescut de a avea autism si alte probleme de dezvoltare. In plus fata de evaluarea in timpul consulturilor periodice ale starii de sanatate, acesti copii pot fi supusi unor teste pentru intarzierile in dezvoltare, tulburarile de invatare, deficitul in abilitatile de socializare si orice alte simptome care ar putea sugera prezenta anxietatii sau depresiei. Daca se dezvolta tulburari in socializare, de invatare sau comportamentale la o persoana, indiferent in ce moment apar sau la ce varsta, acea persoana trebuie evaluata de un specialist psihiatru sau psiholg. Investigatii Sus Investigatii Sus Se recomanda efectuarea screening-ului copiilor pentru identificarea autismului, cu ocazia consultatiilor efectuate regulat, conform programelor de monitorizare a sanatatii copiilor. Aceasta politica ii ajuta pe medici sa identifice semnele de autism intr-un stadiu timpuriu al evolutiei. Diagnosticarea si tratarea din timp pot ajuta copilul sa-si atinga potentialul sau maxim. In cazul in care se recunoaste prezenta unei intarzieri in dezvoltare la un copil, testarile ulterioare il pot ajuta pe psihiatru sa determine daca aceasta problema este legata de autism, de alta tulburare pervaziva de dezvoltare sau de o afectiune cu simptome similare, cum ar fi intarzierea in dezvoltarea limbajului sau tulburarea de personalitate de tip evitant. Persoanele specializate in recunoasterea problemelor developmentale (de dezvoltare a copilului) sunt: - medicul pediatru - psihiatrul (medicul specializat in psihiatria copilului si adolescentului) - logopedul Acestia pot face testari suplimentare. Evaluarea comportamentala Profesionistii din domeniu pot folosi o serie de ghiduri si de chestionare pentru a putea determina tipul specific de intarziere in dezvoltare la copilul respectiv. Acestea cuprind: - istoricul medical. In timpul efectuarii interviului despre istoricul medical, psihiatrul pune intrebari generale in legatura cu dezvoltarea copilului, ca de exemplu, daca ea sau el arata cu degetul parintilor diferite obiecte. Copiii mici cu autism, adeseori, arata spre obiectele pe care le doresc, dar nu arata parintilor clar un obiect anume si apoi nu verifica sa vada daca parintii se uita la obiectul pe care ei l-au indicat. - ghiduri de diagnostic pentru autism. Aceste ghiduri contin criteriile principale de evaluare a autismului si au fost stabilite de specialisti. Ele sunt concepute pentru copii cu varsta de 3 ani sau mai mult. - alte chestionare despre comportament. Teste suplimentare de diagnostic se pot aplica la copiii mai mici de 3 ani. - observatiile clinice. Psihiatrul poate dori sa observe copilul cu intarziere in dezvoltare in situatii diferite. Parintii pot fi intrebati daca anumite comportamente sunt obisnuite la copilul lor in acele circumstante. - teste de evaluare a dezvoltarii si a inteligentei

- se recomanda testele de evaluare a intarzierii in dezvoltare a copilului si cum afecteaza capacitatea lui sau ei de a gandi si de a lua decizii - evaluare somatica - examene de laborator. Alte teste pot fi utilizate pentru a se determina daca poate fi vorba de o cauza fizica care ar putea da aceste simptome. Aceste teste includ: - examinarea fizica, inclusiv masurarea circumferintei capului, greutatii si inaltimii, pentru a se determina daca acel copil are o crestere normala - teste de audiometrie, pentru a se determina daca afectiuni din sfera ORL (probleme de auz) pot fi cauza intarzierii in dezvoltare, in special daca sunt prezente afectarea abilitatilor sociale si folosirea limbajului. - teste pentru identificarea unei intoxicatii cu plumb, in special daca este prezenta pica (in care o persoana consuma substante care nu sunt comestibile, cum ar fi pamant sau stropi de vopsea veche). Copiii cu intarziere in dezvoltare continua sa bage in gura diverse obiecte, in timp ce acest stadiu este depasit de copiii cu dezvoltare normala. Acest obicei poate duce la intoxicatia cu plumb, care trebuie identificata si tratata cat mai curand posibil. In anumite circumstante pot fi facute teste de laborator suplimentare. Aceste teste sunt: - analiza cromozomiala, care poate fi facuta in cazul in care copilul are intarziere mentala sau daca exista cazuri de intarziere mentala in familie. De exemplu, sindromul cromozomului X fragil, care determina o serie de probleme legate de inteligenta sub normal, precum si comportamente autistic-like, poate fi identificat cu ajutorul acestei analize. - o electroencefalograma (EEG), care se recomanda daca exista manifestari de epilepsie/convulsii, precum un istoric de episoade in care copilul ramane cu privirea fixa sau daca copilul revine la un comportament mai putin evoluat, pe care l-a avut anterior (regresie in dezvoltare). Tratament Sus Diagnosticarea si tratarea cat mai precoce il poate ajuta pe copilul cu autism sa se dezvolte la potentialul sau maxim. Principalul obiectiv al tratamentului este imbunatatirea capacitatii generale a copilului de a functiona. Simptomele si manifestarile autismului se pot combina in multe feluri si pot fi variabile din punct de vedere al severitatii. In plus, simptomele si manifestarile aceleiasi persoane se pot modifica in cursul timpului. Din aceste motive, strategiile de tratament sunt adaptate nevoilor fiecarei persoane in parte si resurselor acelei familii. Totusi, in general, copiii cu autism raspund cel mai bine la tratamentul bine structurat si specializat. Un program care este structurat astfel incat sa ii ajute pe parinti si sa imbunatateasca aspectele de comunicare, sociale, comportamentale, adaptative si de invatare ale vietii copilului este cel mai eficient. Se recomanda urmatoarele strategii pentru ajutarea unui copil in scopul imbunatatirii functionarii generale si atingerii potentialului sau maxim. Antrenamentul si managementul comportamentului. Foloseste intarirea pozitiva, autoajutorarea si antrenamentul abilitatilor sociale, avand ca obiectiv imbunatatirea comportamentului si a comunicarii. In prezent exista mai multe tipuri de astfel de tratamente, cum ar fi: - Analiza Aplicata a Comportamentului (ABA - Applied Behavioral Analysis) - Tratamentul si Educarea Copiilor cu Autism si alte Tulburari de Comunicare Asemanatoare (TEACCH - Treatment and Education of Autistic and Related Communication Handicapped

Children) - si integrarea senzoriala Terapii specializate Aceste cuprind: - logopedie - terapie ocupationala - fiziokinetoterapie Cel mai frecvent, medicamentele sunt folosite pentru tratamentul afectiunilor asociate, cum ar fi : - depresia - anxietatea - hiperactivitatea - comportamentele de tip obsesiv-compulsiv Medicul specialist in psihiatria copilului si adolescentului poate da indrumari in acest sens. In mass-media si in alte surse de informare au circulat articole referitoare la terapiile alternative, cum ar fi tratamentul cu secretina si antrenamentul de integrare auditiva. Atunci cand se ia in considerare orice tip de tratament, este important sa se cunoasca sursa de informatie si sa se certifice ca acele studii sunt fondate din punct de vedere stiintific. Relatarile unui succes individual nu sunt dovezi suficiente pentru a se sustine folosirea pe scara larga a acelui tratament. Se recomanda acordarea de atentie studiilor de mai mare amploare, bine controlate, care pot avea valabilitate. Tratament ambulator (la domiciliu) Parintii care au un copil cu autism trebuie sa aiba o abordare proactiva pentru a invata despre aceasta afectiune si despre tratamentul ei, in timp ce vor colabora indeaprope cu persoanele implicate in ingrijirea copilului. De asemenea, este necesar ca parintii sa aiba grija de ei insisi, astfel incat sa poata face fata incercarilor la care sunt supusi avand un copil cu autism. Autoeducarea parintilor despre autism Parintii trebuie sa intrebe medicul psihiatru sau sa contacteze asociatiile care se ocupa de copiii cu autism pentru a invata tratamentul autismului si pentru a invata cum sa se descurce cu manifestarile copilului. S-a arata ca acest tip de antrenament reduce stresul membrilor familiei si imbunatateste functionarea copilului. Intelegerea afectiunii si cunoasterea ei, a expectatiilor posibile, este o parte importanta in ajutarea copilului sa devina independent. Este indicat ca parintii sa se informeze in legatura cu drepturile educationale ale copilului. Legile asigura anumite drepturi pentru copiii cu handicap, inclusiv al celor cu autism. In plus, sunt anumite asociatii care asigura suport copiilor cu autism si familiilor acestora. Parintii sunt sfatuiti sa se intereseze si la serviciile de protectie a copilului. Invatand despre autism, parintii pot fi, de asemenea, pregatiti pentru momentul in care copilul lor ajunge la maturitate. Unii adulti cu autism pot trai "pe picioarele lor", pot munci si pot fi la fel de independenti ca celelalte persoane de varsta lor. Altii au nevoie de un insotitor permanent. Parintii sunt sfatuiti sa colaboreze cu alte persoane care sa ii ajute in ingrijirea copilului lor. Comunicarea stransa cu alte persoane implicate in educarea si in ingrijirea copilului este de un mare ajutor pentru membrii familiei. Cel mai bun tratament pentru copiii cu autism este o abordare in echipa si aplicarea unui program bine structurat, in mod constant. Fiecare persoana care este implicata trebuie sa lucreze impreuna cu celelalte persoane din echipa pentru a urmari obiectivele acestea: - educatie

- identificarea simptomelor autismului si a tulburarilor asociate si invatarea modalitatilor de a le face fata - comportamentul si interactiunile cu alte familii si cu copii de aceeasi varsta - adaptarea la diferite medii - invatarea abilitatilor sociale si de comunicare Este importanta colaborarea indeaproape cu persoanele implicate in ingrijirea copilului. Este, de asemenea, important ca psihiatrul sa isi faca timp sa discute cu parintii despre toate ingrijorarile acestora. Este important ca parintii sa aiba grija de ei insisi. Parintii sunt sfatuiti sa invete diverse modalitati de a face fata tuturor emotiilor, temerilor si ingrijorarilor care apar atunci cand au in grija un copil cu autism. Provocarile de zi cu zi si cele pe termen lung la care sunt supusi cresc mult riscul parintilor si al celorlalti copii din familie de a face depresie sau alte afectiuni legate de stres. Modalitatea in care parintii fac fata acestor probleme ii influenteaza pe ceilalti membri din familie. Este bine ca parintii sa aiba un hobby, sa viziteze alti prieteni si sa invete modalitati de relaxare. Sa caute si sa accepte suport din partea altora. Pe langa acestea, grupurile de terapie de suport pentru parinti si pentru alte rude apropiate sunt adesea foarte utile; persoanele care participa la aceste grupuri pot beneficia adeseori de experienta pe care altii o impartasesc. De asemenea, medicul de psihiatrie pediatrica poate face consilierea parintilor sau a celorlalti copii din familie, in cazul in care apar probleme in cursul vietii, alaturi de copilul cu autism. Profilaxie Sus Profilaxie Sus Pana in prezent, expertii nu au gasit inca nici o metoda de a preveni autismul. Au persistat mult timp ipoteze care au sustinut ideea unei asocieri intre autism si vaccinurile facute in timpul copilariei. Totusi, numeroasele studii efectuate nu au reusit sa demonstreze clar ca ar exista o legatura intre autism si vaccinul anti rubeola, oreion si rujeola (pojar). Daca se evita imunizarea copiilor, acestia si altii din comunitatea in care ei traiesc vor fi supusi riscului de a face boli severe, care pot duce la afectiuni serioase si chiar la deces. Anxietatea de separatie Despartiri inlacrimate si batai din picior reprezinta o situatie obisnuita la copil in primii ani de viata. In jurul varstei de un an, multi copii dezvolta anxietate de separatie, devenind suparati cand parintii incearca sa-i lase cu alte persoane. Desi anxietatea de separatie este normala ca parte a dezvoltarii copilului, ea poate fi suparatoare. Daca parintele intelege emotiile prin care trece copilul si are cateva strategii de a face fata situatiei, atat copilul cat si parintele vor trece mai usor peste aceste dificultati. Cuprins articol Generalitati Cum se dezvolta anxietatea de separatie Cat dureaza anxietatea de separatie? Ce simte parintele Cum sa spuna la revedere fara lacrimi?

Este o situaite temporaraCum se dezvolta anxietatea de separatie Sus Cum se dezvolta anxietatea de separatie Sus Sugarii se adapteaza destul de bine la alti ingrijitori decat parintii. Cel mai probabil, parintele simte mai multa anxietate la separarea de copil decat simte acesta. Atata timp cat nevoile lor sunt satisfacute, majoritatea sugarilor mai mici de 6 luni se adapteaza usor la prezenta altor persoane. Undeva intre 4 si 7 luni, bebelusii dezvolta un simt al obiectului permanent si incep sa invete ca obiectele si persoanele exista chiar daca ei nu le vad. Acesta este momentul in are copilul incepe sa joace jocul de-a scapatul obiectelor scapa obiectul din scaunul inalt si asteapta ca parintele sa il inapoieze (o data reprimit, il scapa din nou). Acelasi lucru se intampla si cu parintele. Sugarii realizeaza ca exista doar mama si tata, iar cand nu ii vede, inseamna ca sunt plecati. La aceasta varsta nu inteleg conceptual de timp, asa ca nu stiu cand se va intoarce parintele. Indiferent daca parintele este in bucatarie, in alta camera sau la serviciu, este acelasi lucru pentru copil. Parintele a disparut si copilul face orice poate pentru a preveni ca acest lucru sa se mai intample. Intre 8 luni si un an, copiii devin din ce in ce mai independenti, dar isi doresc si mai putin sa fie separati de parinte. Acum apare anxietatea de separatie, si copilul poate deveni agitat si suparat cand parintele incearca sa plece. Indiferent daca parintele pleaca in camera alaturata pentru cateva secunde, sau lasa copilul cu bona pe perioada serii, sau il lasa la cresa, reactia va fi aceeasi: copilul plange, se agata de parinte si nu acorda atentie incercarilor celorlalti de a-l linisti. Durata anxietatii de separatie poate varia larg de la copil la copil. Unii copiii pot trece prin aceasta perioada mai tarziu, intre 18 luni si 2 ani si jumatate. Exista si copiii care nu trec prin ea. iar pentru unii copii, unele evenimente de viata stresante pot declansa sentimente de anxietate cand sunt separati de parinti: o situatie noua la cresa sau o bona noua, aparitia unui frate mai mic, mutarea familiei intr-un loc nou sau o situatie tensionata in familie. Cat dureaza anxietatea de separatie? Sus Cat dureaza anxietatea de separatie? Sus Variaza in functie de copil si de felul in care raspund parintii. In unele cazuri, in functie de temperamentul copilului, anxietatea de separatie poate sa dureze din mica copilarie pana in scoala elementara. In cazurile in care anxietatea de separatie interfereaza cu activitatile normale ale copilului mai mare, poate indica o tulburare de anxietate mai serioasa. Daca anxietatea de separatie apare din senin la un copil mai mare, poate indica un alt tip de problema cum ar fi agresarea la scoala sau abuzul. Anxietatea de separatie este diferita de sentimental pe care unii copii mai mari il au cand nu doresc ca parintii lor sa plece. In aceste cazuri, tulburarea poate fi depasita daca copilului i se distrage atentia si nu reapare pana la intoarcerea parintelui, cand copilul isi aminteste ca acesta a fost plecat. Copiii inteleg ce efect are acest comportament asupra parintilor. Daca parintele se intoarce in camera de fiecare data cand copilul plange si sta mai mult sau isi anuleaza planurile, copilul va

continua sa foloseasca aceasta tactica pentru a evita separatia. Ce simte parintele Sus Ce simte parintele Sus In timpul acestui stadiu, parintele poate avea emotii diferite. Poate fi multumit sa simta ca in sfarsit copilul este la fel de atasat de el, asa cum acesta este atasat de copil. Unii se pot simti vinovati pentru ca petrec timp fara copil, lasandu-l pe acesta cu bona. Sau se poate simti coplesit de cat de multa nevoie de atentie are copilul din partea parintelui. E bine ca parintele sa-si aminteasca ca dorinta copilului de a nu fi parasit este un semn bun ca sa dezvoltat un atasament sanatos intre cei doi. La un moment dat copilul va fi capabil sa-si reamintasca ca parintele se intoarce intotdeauna cand pleaca, si ca are cine sa-i ofere caldura in acest interval. Aceste plecari ale parintelui ii ofera si copilului sansa de a dezvolta tehnici de a face fata unor situatii noi si putina independenta. Cum sa spuna la revedere fara lacrimi? Sus Aceste strategii ii pot ajuta atat pe parinti cat si pe copii sa treaca mai usor prin aceasta perioada: - Planificarea este totul. Se recomanda copilul sa nu fie lasat la cresa sau in grija unei persoane necunoscute cand are varsta intre 8 luni si 1 an, atunci cand apare cel mai probabil anxietatea de separatie. De asemeni e bine ca parintele sa nu plece cand copilul este obosit, flamand sau nelinistit. Daca este posibil, sa se programeze despartirile dupa somn si masa. - Exersarea. E bine ca parintele sa-l obisnuiasca pe copil treptat sa fie departe unul de altul si sa-i prezinte persoana si locurile noi. Daca se planifica lasarea copilului cu o ruda sau cu o bona noua, este bine ca persoana sa fie invitata in familie din timp pentru a petrece timp cu copilul in timp ce parintele este acasa. In cazul in care copilul va merge la cresa e bine ca parintele si copilul sa viziteze impreuna locul respectiv inainte de inceperea programului. - Calm si stabilitate. Crearea unui ritual de plecare in timpul caruia parintele spune lucruri placute, dragastoase si un la revedere ferm. Parintele trebuie sa fie calm si sa arate incredere in copil. Sa-l reasigure ca se va intoarce si sa-i explice cat timp va trece pana se va intoarce folosind concepte pe care copilul le intelege (cum ar fi dupa pranz), deoarece copilul inca nu intelege notiunea de timp. Sa-i acorde copilului toata atentia cand ii spune la revedere, si sa plece imediat dupa aceasta; daca parintele se va intoaorce din drum nu va face altceva decat sa inrautateasca lucrurile. - Indeplinirea promisiunilor. Este important ca parintele sa se intoarca atunci cand a promis. Acest lucru este foarte important il va ajuta pe copil sa dezvolte incredere ca va rezista pana la intoarcerea parintelui. Desi este greu pentru parinte sa plece de langa un copil care plange si tipa dupa el, este important sa aiba incredere ca persoana care ramane cu copilul se va descurca. Poate fi folositoare stabilirea unei ore la care parintele sa sune si sa verifice daca totul este in regula cu copilul, poate la 15-20 de minute dupa ce a plecat. In acest interval, majoritatea copiilor se linistesc si isi gasesc o ocupatie. E bine ca parintele sa nu cedeze si sa nu sune mai devreme. Persoana care ramane cu un copil care are anxietate de separatie, sa incerce sa ii distraga atentia cu o activitate sau cu o jucarie, un cantec, un joc sau altceva amuzant. Uneori sunt

necesare mai multe incercari pana la gasirea unei activitati potrivite, care sa capteze atentia copilului.De asemeni, este important sa nu pomeneasca de mama sau tata in fata copilului, dar sa raspunda intrebarilor copilului despre parinti in mod direct si simplu. Bona poate spune: Mami si tati se vor intoarce imediat ce termina cina. Hai sa ne jucam cu jucaria asta!. Este important de retinut ca parintele nu ar trebui sa evite manifestarile de anxietate de separatie, strecurandu-se afara din casa cand copilul nu se uita. Aceasta reactie poate fi tentanta, dar psihologii sunt de acord ca ea ar putea determina si mai multa anxietate din partea copilului. Cel mai potrivit este ca parintele sa-si ia la revedere de la copil chiar daca acesta din urma plange. Plansul va trece in cateva minute. Prin stabilirea unui pattern de despartire voioasa si revedere fericita, se poate construi increderea copilului in parinte si in relatia dintre ei. Este o situaite temporara Sus Este o situaite temporara Sus Aceasta faza va trece. Daca copilul a fost ingrijit doar de parinte, este din fire mai timid sau are alte motive de stress, situatia poate fi mai rea decat la alti copii. Este bine ca parintele sa aiba incredere in instinctele sale. Daca copilul refuza sa mearga la o anumita bona sau cresa sau arata semne de tensiune, cum ar fi probleme cu somnul sau pierderea apetitului, atunci ar putea fi o problema cu persoana care ingrijeste copilul. Daca anxietaea de separatie intensa persista pana in perioada prescolara, scoala primara sau mai tarziu, si interfera cu activitatile zilnice, se recomanda un consult medical de specialitate. Pot fi semne ale unei afectiuni mai rare , dar mai serioase, numita tulburarea anxietatii de separatie. Copiii cu tulburarea anxietatii de separatie se tem ca se vor pierde de membrii familiei sau sunt deseori convinsi ca ceva rau se va intampla. Se recomanda consult medical de specialitate daca apar unul dintre urmatoarele semne: - simptome de panica (cum ar fi greturi, varsaturi sau respiratie rapida) sau atacuri de panica inainte de plecarea parintelui - cosmaruri legate de separare - teama de a dormi singur - ingrijorari excesive legate de a fi pierdut sau rapit sau sa plece fara parinti Pentru majoritatea copiilor teama de a fi separati de parinti trece fara a fi necesara interventia medicala Tulburarea Tourette Generalitati Sus Tulburarea Tourette mai este cunoscuta si sub numele de sindromul Tourette sau sindromul Gilles de la Tourette. Tulburarea Tourette este o afectiune neurologica (cerebrala) care debuteaza de regula in timpul copilariei. Copilul cu aceasta tulburare pronunta diverse sunete sau cuvinte (ticuri vocale) si prezinta anumite miscari ale corpului (ticuri motorii) pe care el sau ea nu le poate controla. Totusi, nu toate ticurile pot fi diagnosticate ca tulburare Tourette. Un copil poate avea ticuri, fara sa dezvolte tulburare Tourette. De obicei, ticurile motorii incep sa apara intre varstele de 3 si 8 ani. Ticurile vocale pot aparea devreme, ca de exemplu la 3 ani, dar de regula incep sa se dezvolte la cativa ani dupa ticurile motorii. In general, ticurile ating manifestarea cea mai severa in jurul varstei de 12 ani. La majoritatea copiilor, ele dispar spontan sau diminueaza semnificativ la varsta adolescentei. Totusi, la unele persoane, ele pot persista si la varsta adulta. Efectul pe care ticurile il au asupra copiilor este variabil. Unii copii prezinta ticuri usoare, care au un impact redus asupra vietii lor. Dar chiar si ticurile usoare sau care apar rar pot afecta stima de

sine a copilului, precum si relatiile interpersonale cu prietenii sau cu membrii familiei. Ticurile severe sau frecvente pot necesita tratament, care cuprinde tratament medicamentos si consiliere (psihoterapie). Desi ticurile unui copil pot sa para minore, acestea pot interfera cu capacitatea lui de a invata si pot sa duca la aparitia sentimentului de jena. Este important de retinut ca: - ticurile nu sunt un semn al inteligentei scazute - ticurile nu afecteaza inteligenta - severitatea ticurilor nu este un bun indicator al capacitatii lui/ei de a face fata situatiilor scolare sau sociale si al performantei scolare - modalitatea copilului de a face fata ticurilor poate fi ajutata prin asigurarea unui mediu suportiv in familie, la scoala si in comunitate. Cuprins articol Generalitati Cauze Simptome Medici specialisti recomandati Investigatii Tratament RecomandariCauze Sus Cauze Sus Se considera ca tulburarea Tourette are o componenta genetica. Aceasta inseamna ca prezenta unei anumite gene sau a unei asocieri de anumite gene la o persoana predispune acea persoana la dezvotarea tulburarii. Nu s-a identificat cu exactitate pana in prezent gena sau genele responsabile de aparitia tulburarii Tourette. Dupa ce raspund la intrebarile detaliate ale medicului in legatura cu istoricul medical al familiei, numerosi parinti ai copiilor cu tulburare Tourette sunt surprinsi atunci cand constata ca si alti membri din familie au prezentat de asemenea simptome ale acestei tulburari. Alti factori care pot creste probabilitatea de aparitie a ticurilor sau a tulburarii Tourette sunt: - mama a prezentatgreturi si varsaturi severe in timpul primului trimestru de sarcina - mama a suferit un stres sever in timpul sarcinii - in timpul sarcinii, mama a baut multa cafea, a fumat sau a consumat alcool - in timpul nasterii, copilul nu a primit suficient oxigen sau aportul de sange a fost insuficient - evaluarea copilului efectuata imediat dupa nastere nu a fost normala (scor Apgar scazut) - greutate mica la nastere si semne de afectare a creierului sau o cutie craniana mare - greutate la nastere mai mica decat la fratele geaman monozigot. Alti factori ce pot afecta dezvoltarea ticurilor pot fi: - hormonii masculini: unele studii de cercetare sugereaza ca expunerea la hormonii masculini, precum testosteronul, inainte de nasterea copilului, poate juca un rol in dezvoltarea mai tarziu a tulburarii Tourette, dar nu este clar care este exact acest rol - infectia cu streptococ: poate agrava ticurile existente la unii copii; de asemenea, o infectie

streptococica poate provoca dezvoltarea brusca a ticurilor. Simptome Sus Simptome Sus Simptomele tulburarii Tourette cuprind ticurile motorii (miscari bruste ale corpului) si ticurile vocale (sunete si cuvinte) care nu pot fi tinute sub control de catre copil. Ticurile motorii si vocale pot fi simple sau complexe: - ticurile motorii simple implica doar un singur grup de muschi, in timp ce ticurile motorii complexe pot fi o combinatie de mai multe ticuri motorii simple sau o serie de miscari care implica mai multe grupe musculare - ticurile vocale simple constau in sunete simple, produse de miscarea aerului la nivelul nasului sau al gurii; ticurile vocale complexe constau in cuvinte, fraze si propozitii. Multi copii si adulti cu tulburarea Tourette afirma ca simt o anumita senzatie sau un "indemn"/necesitate intr-o anumita parte a organismului lor, care creste si creste pana cand devine irezistibila si ca se pot elibera de aceasta senzatie inconfortabila numai prin realizarea ticului. Acest fenomen este numit "necesitatea premonitorie". Totusi, nu toate persoanele cu tulburarea Tourette pot constientiza aceste necesitati. De fapt, multi copii pot chiar sa nu isi dea seama ca au ticuri. Ei pot sa fie realmente surprinsi atunci cand cineva ii intreaba despre ticul pe care il au, ca de exemplu "De ce clipesti atat de des?". Ticurile nu sunt intotdeauna evidente. Ele pot aparea si disparea in cursul unei perioade de cateva luni, se pot modifica, trecand dintr-un tip intr-altul sau pot disparea fara nici o cauza aparenta. Ticurile tind sa se diminueze sau sa dispara complet in timpul somnului. Copilul poate suprima ticurile (cum ar fi suprimarea unui stranut) sau sa nu mai prezinte niciunul pentru perioade scurte de timp, cum ar fi in timpul unui consult medical sau atunci cand se concentreaza asupra unei activitati. Uneori ticurile pot dura mai mult si sunt mai severe decat de obicei, mai ales atunci cand copilul a incearcat sa le opuna rezistenta (sa le suprime). De asemenea, ele se pot inrautati atunci cand copilul este bolnav, stresat, emotionat sau agitat. Este important de retinut ca nu intotdeauna prezenta ticurilor inseamna tulburare Tourette; aceasta tulburare poate sa nu se dezvolte niciodata la unii copii cu ticuri. O manifestare stereotipa frecventa la persoanele cu tulburarea Tourette, si care nu poate fi controlata de acestea, este prezenta de izbucniri, de injuraturi sau de comportamente obscene sau sexuale. Aceste tipuri de ticuri complexe nu sunt necesare pentru diagnosticul de tulburare Tourette. Desi la televizor si in filme, aceste tipuri de ticuri sunt prezentate ca fiind deosebit de frecvente in tulburarea Tourette, in realitate majoritatea copiilor si adolescentilor cu tulburarea Tourette nu au aceste simptome. Alte mituri legate de tulburarea Tourette includ convingerea ca ticurile pot fi tinute sub control de catre copil, daca el sau ea vrea, sau cea ca persoanele cu tulburarea Tourette incearca de fapt sa obtina atentia celorlalti. Copiii cu tulburarea Tourette prezinta frecvent si alte probleme si tulburari, precum depresia, tulburarea hiperactiva cu deficit de atentie (THDA sau ADHD - attention deficit hyperactivity disorder) sau tulburarea obsesiv-compulsiva (TOC). Manifestari frecvente in tulburarea Tourette Ticurile din tulburarea Tourette variaza din punct de vedere al tipului, severitatii si al frecventei cu care apar. Un copil poate dezvolta un nou tic, care pare sa aiba o frecventa si o severitate din ce in ce mai mare pe parcursul unei perioade de mai multe saptamani, pentru ca ulterior acesta sa se diminueze treptat sau chiar sa dispara. La cateva saptamani sau luni mai tarziu, poate aparea un

nou tic sau poate reapare unul mai vechi, care sa fie din ce in ce mai frecvent si mai sever. Acest model de accentuare a ticurilor, urmata de o perioada in care simptomele sunt mai putine si de unele perioade in care ticurile apar rareori, este cunoscut sub numele de ciclurile de "crestere si istovire" si este tipic in tulburarea Tourette. In cazul in care simptomele copilului se agraveaza, parintii nu trebuie sa presupuna ca ei sau profesorii sunt vinovati de acest fapt. Desi pot exista unii factori declansatori, acasa sau la scoala, care pot agrava ticurile, uneori acestea se accentueaza si devin mai severe fara un motiv aparent. Desi ticurile specifice pot aparea si disparea, fara ca acest lucru sa poata fi predictibil, tulburarea Tourette prezinta adesea o evolutie care este mai mult sau mai putin general valabila. Miscarile care nu pot fi controlate (ticurile motorii) de obicei debuteaza intre 3 si 8 ani. Sunetele sau cuvintele care nu pot fi controlate (ticurile vocale) pot aparea in jurul varstei de 3 ani, dar de regula se dezvolta cativa ani mai tarziu dupa ce au aparut ticurile motorii. Primele ticuri sunt de obicei ticuri motorii simple, ce sunt localizate la nivelul capului si al gatului. Totusi, uneori ticurile vocale apar inaintea celor motorii. Copilul poate sa isi constientizeze sau nu ticurile, iar parintii pot sa le ignore deoarece ticurile pot fi usor de confundat cu simptomele datorate unei raceli sau alergiilor. La inceput, multi parinti pot considera gresit ticurile ca fiind o clipire frecventa, datorata unor probleme de vedere sau cred ca face cu ochiul, vrand sa se joace. In cursul urmatorilor ani, ticurile isi pot schimba localizarea si pot deveni mai severe si/sau mai frecvente din cand in cand. Probabil copilul va deveni constient de prezenta lor si va incerca sa le dea o explicatie, in diferite moduri. Unele explicatii pot fi linistitoare: "Am o tuse prosteasca, din cand in cand." Altele pot fi ingrijoratoare: "Innebunesc" sau "Ceva din interiorul meu ma face sa ma port ca un fraier". Copilul ar putea incerca sa musamalizeze ticurile, provocand alte sunete sau facand alte miscari. Ticurile pot parea ca facand parte dintr-o activitate normala (ca de exemplu trecerea mainii prin par si indepartarea lui de pe fata), daca nu ar da de banuit repetabilitatea acesteia. De obicei ticurile sunt mai severe in jurul varstei de 12 ani. Uneori copilul poate fi capabil sa spuna cand incepe un tic (necesitatea premonitorie). El sau ea poate simti incordare musculara, o iritare a pielii (ca o furnicatura) sau o modificare a temperaturii tegumentului. Totusi, copilul poate sa nu simta cand "vine" ticul sau sa simta doar cateodata. Dupa varsta de 12 ani, ticurile apar mult mai rar sau dispar fara o cauza aparenta, in pana la aproximativ jumatate din totalitatea cazurilor de copii cu tulburare Tourette. La varsta adulta, multe persoane cu tulburarea Tourette mai prezinta inca ticuri, dar acestea apar mai rar si nu mai sunt atat de severe ca in perioada copilariei. Adultii pot prezenta in continuare alte probleme si tulburari care au fost asociate, precum THDA sau TOC. Desi majoritatea copiilor si adolescentilor cu tulburarea Tourette vor avea mai putine ticuri dupa varsta de 12 ani, la unii poate aparea o accentuare a lor in perioada adolescentei, in timp ce simptomele datorate altor tulburari, precum THDA sau TOC, se pot ameliora. La unele persoane, ticurile datorate tulburarii Tourette pot sa nu fie atat de deranjante, cat poate fi asocierea cu THDA, TOC, tulburarile de dispozitie sau alte afectiuni. Ticurile care apar dupa varsta de 18 ani nu se considera a fi tulburare Tourette, ci diagnosticul este de alta tulburare a ticurilor. Medici specialisti recomandati Sus Medici specialisti recomandati Sus Medicii specialisti recomandati sunt psihiatrii (medici specializati in psihiatria copilului si adolescentului). Investigatii Sus Investigatii Sus

Medicul poate pune diagnosticul de tulburare Tourette pe baza istoricului medical al copilului si pe tipurile de ticuri sau alte simptome pe care parintii sau alte persoane de ingrijire le-au observat. Ca si in cazul multor altor afectiuni, se pot efectua investigatii pentru evaluarea functionarii creierului sau pentru identificarea prezentei de diferite substante in sange, dar aceste teste nu pot fi utilizate pentru a se confirma diagnosticul de tulburare Tourette. Copiii pot sa isi suprime ticurile atunci cand se afla in cabinetul medicului, astfel ca poate fi de folos aducerea unei inregistrari video in care sa se evidentieze ticurile copilului. Dar medicii pot sa puna diagnosticul de tulburare Tourette chiar daca nu au vazut o inregistrare video sau nu au observat nici un tic in timpul consultatiei copilului de la cabinet. Medicul va pune intrebari parintilor si uneori si altor persoane care au un contact regulat cu copilul, in legatura cu activitatea scolara si cu alte domenii din viata copilului. De asemenea, poate fi necesara efectuarea unui examen psihologic al copilului, precum si teste pentru evidentierea unor tulburari de invatare. Tulburarea Tourette poate fi diagnosticata pe baza urmatoarelor criterii: - ticurile apar inainte de varsta de 18 ani; ticurile care apar dupa varsta de 18 ani nu se considera ca se datoreaza tulburarii Tourette - sunt prezente atat miscari ale corpului (ticuri motorii) cat si sunete sau cuvinte (ticuri verbale), desi nu neaparat in acelasi timp, care dureaza timp de cel putin un an - ticurile apar de mai multe ori pe zi (de obicei brusc, in salve) si aproape in fiecare zi; ticurile nu au disparut niciodata pentru o perioada mai lunga de 3 luni - ticurile nu sunt cauzate de alte afectiuni, precum epilepsia sau de medicamente. Tulburarea Tourette poate fi dificil de diagnosticat, deoarece ticurile pot fi provocate de alte tulburari ale ticurilor. Sunt necesare teste pentru a se identifica daca exista alte afectiuni, precum: - o EEG (electroencefalograma) sau tomografie computerizata (CT, TC) pentru a se vedea daca nu este vorba de epilepsia sau de alte afectiuni ale creierului. - teste de sange pentru a se identifica alte cauze, precum abuzul de anumite medicamente (cum ar fi amfetaminele) sau afectiuni medicale rare, precum incapacitatea de a elimina cuprul din organism (boala Wilson). Deoarece asocierea cu tulburarea hiperchinetica cu deficit de atentie (THDA, ADHD), tulburarea obsesiv-compulsiva (TOC) si alte afectiuni, precum depresia, se asociaza frecvent cu tulburarea Tourette, medicul trebuie sa vada daca nu exista cumva semne ale acestor probleme. Tratament Sus Tratament - Generalitati Tratamentul tulburarii Tourette este centrat pe managementul ticurilor: ajutarea copilului si a celorlalti din jur sa faca fata acestora. Majoritatea cazurilor de tulburare Tourette sunt usoare si nu necesita un tratament medicamentos. Educarea parintilor, a copilului si a persoanelor care au contact regulat cu copilul (cum ar fi profesorii) in legatura cu tulburarea Tourette este extrem de utila. Crearea unei ambiante suportive acasa si la scoala, in care ticurile sa fie acceptate, necriticate, este de asemenea importanta. In unele cazuri, cum ar fi cele in care sunt prezente si alte afectiuni, poate fi utila consilierea (psihoterapia). Daca prezenta ticurilor afecteaza semnificativ viata copilului, se poate lua in considerare administrarea de medicamente sau terapiile comportamentale, precum modificarea obiceiurilor. Ticurile pot fi diminuate, dar in prezent tulburarea Tourette nu se poate vindeca. Gasirea celui mai bun tratament pentru tulburarea Tourette poate necesita o perioada indelungata de timp, mai ales daca se asociaza si alte tulburari sau probleme, cum ar fi tulburarea hiperactiva cu deficit de atentie (THDA). In cazul in care tulburarea Tourette se asociaza cu alte tulburari sau probleme, este indicat ca parintii sa colaboreze cu medicul si cu copilul pentru a se vedea care din simptome provoaca cele

mai multe si mai importante dificultati. De asemenea, parintii trebuie sa colaboreze cu profesorii pentru a afla ce se intampla cu copilul la scoala si pentru a obtine informatii in legatura cu mediul scolar. Simptomele copilului pot fi semnificativ diferite la scoala fata de cele pe care le are acasa. Identificarea problemelor specifice este importanta pentru a se vedea care din ele trebuie tratata mai intai. Unele medicamente care se folosesc in tratamentul ticurilor pot fi ineficiente in alte afectiuni. Uneori ticurile pot fi diminuate cu ajutorul tratamentului aplicat pentru afectiunile asociate cu tulburarea Tourette. Acest lucru se explica prin faptul ca unele tulburari, cum ar fi problemele de comportament, pot agrava ticurile. Unele afectiuni, cum ar fi depresia sau anxietatea, de obicei trebuiesc tratate inainte de tulburarea Tourette. Fiecare persoana cu tulburarea Tourette are anumite ticuri caracteristice ei, de aceea tratamentul trebuie adecvat fiecarui copil in parte. Copiii cu ticuri usoare pot necesita doar suport din partea celorlalti si anumite modificari ale mediului inconjurator, pentru evitarea contactului cu factorii declansatori. Adesea ticurile se amelioreaza doar prin efectuarea catorva modificari in mediul scolar, ca de exemplu faptul de a permite copilului sa dea teste fara sa fie presati de timp si intr-o incapere separata. De asemenea pot fi necesare mai multe etape pentru abordarea problemelor pe care copilul le are ca urmare a ticurilor, precum faptul ca este jenat de prezenta lor atunci cand se afla in compania altor copii. O sugestie ar fi ca parintii sa roage dirigintele sa arate copiilor din clasa o caseta video despre tulburarea Tourette. Copiii care prezinta ticuri ce le afecteaza serios calitatea vietii sau capacitatea de a functiona bine la scoala, acasa si in comunitate pot necesita medicamente sau psihoterapie care sa poata controla aceste ticuri. Atat parintii cat si copilul trebuie sa colaboreze impreuna cu medicul pentru a gasi solutii in aceasta tulburare. Este important sa se ia deciziile cele mai bune, cat mai mult posibil. Se recomanda ca si parintii si copilul sa ceara ajutorul medicului atat impreuna, cat si individual. Pe masura ce copilul creste si trece prin diferite stadii de dezvoltare, parintii pot fi nevoiti sa ii dea mai multe informatii in legatura cu tulburarea Tourette, pentru a-l ajuta pe copil sa inteleaga cat mai bine despre ce este vorba si sa invete cum sa faca fata situatiilor. In timp, parintii vor trebui de asemenea sa vada daca sunt necesare noi adaptari in mediul scolar al copilului lor. Consilierea copilului poate fi mai importanta in unele stadii de dezvoltare decat in altele. Tratament initial Tratamentul initial al copiilor cu tulburarea Tourette poate cuprinde: - educarea parintilor si a altor persoane din anturajul copilului: cunoasterea cat mai multor informatii despre tulburarea Tourette ii poate ajuta pe acestia sa inteleaga ce simte copilul, prin ce trece el; adeseori medicul incepe procesul educational cu oferirea de explicatii parintilor si copilului in legatura cu aceasta afectiune, apoi membrii familiei pot continua sa caute noi surse de informare - intelegerea modului in care ticurile il afecteaza pe copil: parintii sunt sfatuiti sa incerce sa identifice care sunt factorii declansatori ai ticurilor; poate fi de ajutor notarea intr-un carnetel momentele in care apar ticurile si ce anume se intampla in viata copilului in aceste perioade - realizarea unor modificari: copilul poate avea mai putine ticuri daca parintii sau alte persoane de ingrijire fac anumite modificari acasa sau la scoala, cum ar fi alternarea efectuarii treburilor casnice cu perioade libere sau permiterea de perioade de relaxare la scoala - renuntarea la unele obiceiuri: copilul poate fi capabil sa tina sub control ticurile problematice sau jenante prin renuntarea la unele obiceiuri; aceasta metoda consta in concentrarea asupra constientizarii existentei ticurilor si gasirea unei modalitati de inlocuire a acestora; parintii si copilul trebuie sa invete aceasta metoda de la o persoana specializata; medicul va face recomandarile necesare

- consilierea: in timpul sedintelor de consiliere, psihoterapeutul il ajuta pe copil sa faca fata gandurilor, sentimentelor sau comportamentelor legate de tulburarea Tourette; consilierea nu poate opri ticurile, dar poate scadea anxietatea si il poate ajuta pe copil sa aiba mai multa incredere in sine; membrii familiei pot fi sfatuiti sa participe la sedintele de consiliere. Tratament de intretinere Simptomele tulburarii Tourette se modifica pe masura ce copilul inainteaza in varsta. Ticurile apar si dispar si din cand in cand par ca se agraveaza. Performanta scolara si situatiile sociale, mai ales acelea in care copilul este nevoit sa vorbeasca cu sau in fata altor oameni pot fi deosebit de dificile pentru el/ea. Tratamentul de intretinere are ca obiectiv imbunatatirea calitatii vietii copilului. In acest scop sunt necesare urmatoarele: - intelegerea tulburarii Tourette si continuarea educarii parintilor si a altor persoane din anturajul copilului in legatura cu aceasta afectiune - observarea modului in care ticurile se modifica odata cu cresterea copilului; este indicata continuarea notarii tipurilor de ticuri pe care le dezvolta copilul si a situatiilor care pare ca le declanseaza - efectuarea de modificari la scoala sau acasa, atunci cand acestea sunt necesare; o atitudine suportiva a celor din jur este deosebit de importanta in ajutarea copilului sa faca fata cu succes situatiei - continuarea consilierii, daca este necesara - daca este nevoie, continuarea metodei de renuntare la unele obiceiuri, care consta in constientizarea ticurilor si gasirea unor modalitati de inlocuire a lor. Tratament in cazul agravarii bolii In cazul in care tulburarea Tourette afecteaza viata copilului, cum ar fi randamentul scolar sau capacitatea de a indeplini sarcinile casnice sau a celor din comunitate, se recomanda: - efectuarea de modificari suplimentare acasa sau la scoala - extinderea consilierii la toate persoanele care sunt afectate de aceasta afectiune - utilizarea metodei de renuntare la unele obiceiuri, daca ea a fost invatata de la un profesionist specializat in aceasta metoda - administrarea de medicamente: medicamentele pot scadea severitatea sau frecventa ticurilor; totusi, unele din ele au efecte secundare severe. De aceea parintii sunt sfatuiti sa discute intotdeauna cu medicul despre avantajele si dezavantajele folosirii medicamentelor. Tratament la varsta adulta Deoarece un adult cu tulburarea Tourette o are din copilarie, in general tratamentul este deja bine stabilit si depinde de situatia fiecarui adult in parte. Este important ca persoanele care vin in contact cu adultul cu tulburare Tourette sa inteleaga aceasta afectiune si ca ticurile nu sunt intentionate. Medicamentele pot fi necesare, precum si consilierea, in cazul in care tulburarea Tourette afecteaza sever viata adultului. Alte tratamente Cateva studii au incercat sa demonstreze ca stimularea profunda a creierului (DBS-deep brain stimulation) ar putea fi eficienta in reducerea ticurilor la adulti. In aceasta procedura, electrozii sunt plasati pe cale chirurgicala in anumite regiuni ale creierului, cum ar fi ganglionii bazali. Acesti electrozi sunt conectati la un alt dispozitiv, care este plasat tot pe cale chirurgicala in interiorul cutiei toracice. Dispozitivul din torace trimite semnale electrozilor din creier. Acest procedeu poate preveni sau limita ticurile.

Cercetatorii continua sa faca investigatii in legatura cu aceasta metoda de tratament si cu riscurile ei de a da efecte secundare, cum ar fi sangerarea in interiorul creierului sau modificari nedorite in functionarea motorie. In acest moment, DBS este o metoda de tratament experimentala si nu este indicata la copii. Tratament la domiciliu (ambulator) Tratamentul ambulator al tulburarii Tourette este centrat pe educarea parintilor si a altor persoane din anturaj in legatura cu aceasta afectiune, intelegerea modului in care ticurile il afecteaza pe copil si realizarea de modificari acasa si la scoala care sa il ajute cat mai bine pe copil sa se adapteze. Se recomanda parintilor sa noteze toate tipurile de ticuri pe care le are copilul, cand se agraveaza acestea, si evenimentele care au avut loc in acea perioada in care au aparut. Tinerea acestei evidente poate fi utila in identificarea factorilor declansatori, fapt care poate ajuta parintii sa faca fata mai bine simptomelor copilului lor. De asemenea, poate fi utila daca sunt schimbate medicamentele cu altele noi. Facand aceste notari, parintii trebuie sa fie atenti sa nu il streseze si mai mult pe copil. De aceea sunt sfatuiti sa nu le faca intr-o maniera care l-ar putea face pe copil sa se simta si mai stanjenit decat de obicei. Intelegerea tulburarii Tourette face posibila recunoasterea starilor prin care trece copilul. De aceea, parintii sunt sfatuiti sa incerce sa invete cat mai multe despre aceasta afectiune. Medicul poate da indrumari in acest sens. Recomandari Sus Recomandari Sus Modificari recomandate in mediul familial si scolar Exista mai multe modalitati de a-l ajuta pe copilul cu tulburare Tourette in mediul familial. Parintii sunt sfatuiti: - sa nu aiba o atitudine critica vizavi de ticurile copilului: desi poate parea ca aceste ticuri sunt facute intentionat si pot fi frustrante pentru parinti, acestia nu trebuie sa isi pedepseasca copilul pentru ele si sunt sfatuiti sa incerce sa nu isi dea in vileag frustrarea pe care o pot simti; facand acest lucru, ar putea creste anxietatea copilului, ducand la aparitia unor alte ticuri; de aceea parintii trebuie sa tina minte in permanenta ca, desi vrea, copilul lor nu poate sa isi controleze ticurile - sa alterneze sarcinile casnice cu perioadele de timp liber - sa noteze cand se agraveaza ticurile: uneori parintii pot reusi sa gasesca factorii declansatori si sa il ajute pe copil sa le faca fata sau sa ii evite; dar deoarece ticurile din tulburarea Tourette apar si dispar, poate fi dificil de aflat cu exactitate de ce acestea se agraveaza uneori (parintii il pot ajuta pe copil in aceste situatii, sustinandu-l, mai ales daca pastreaza o atitudine calma si daca il ajuta sa se relaxeze) - sa il incurajeze pe copil sa isi cresca responsabilitatile treptat, mentinandu-si linistea. Profesorii il pot ajuta pe copilul cu tulburarea Tourette sa se adapteze in mediul scolar daca: - ii acorda mai mult timp la testele scrise - ii permite copilului sa foloseasca calculatorul sau masina de scris sau sa expuna oral temele pe care le are, in loc sa le scrie de mana, atunci cand ticurile ii afecteaza scrisul - sa il aseze intr-un loc in care poate fi mai greu de distras si unde are ceva mai multa intimitate - sa ii permita sa aiba perioade de odihna frecvente atunci cand este nevoie - sa ii permita copilului sa plece din clasa daca el simte nevoia sa se miste sau sa ignore ticurile, invatandu-i si pe ceilalti copii sa faca la fel - sa dea un bun exemplu pentru ceilalti copii din clasa, acceptandu-l pe copilul cu tulburare Tourette; este extrem de important pentru acesta sa aiba profesori care sa descurajeze incercarile celorlalti de a-l tachina, amendand aceste incercari repede si ferm, ori de cate ori apar - sa ofere copilului ore speciale, eventual separate, daca este cazul.

Renuntarea la unele obiceiuri si inlocuirea lor In cazul in care un profesionist a lucrat cu parintii si cu copilul aceasta modalitate de terapie, sunt sfatuiti sa incerce sa continue punerea ei in practica. Aceasta metoda consta in concentrarea asupra constientizarii existentei ticurilor si gasirea unei modalitati de inlocuire a acestora.