Sunteți pe pagina 1din 54

Cuprins

CAP. I SUPRAVEGHEREA PRUDENTIALA A SECTORULUI BANCAR

1.1. Autorizarea, reglementarea si supravegherea prudentiala a bancilor 1.2. Rezolvarea situatiei bancilor problema 1.3. Intarirea sectorului de supraveghere bancara

CAP. II CONTROLUL FINANCIAR

2.1. Controlul financiar preventiv 2.2. Controlul financiar de gestiune

CAP. III TRANSFERUL INTERBANCAR DE FONDURI 3.1. Reglementari 3.2. Supravegherea sistemelor de plati de catre BNR

CAP. IV CONTROLUL OPERATIUNILOR ACTIVE SI PASIVE 4.1. Controlul operatiunilor pasive 4.2. Controlul operatiunilor active
4.3. Controlul operatiunilor pasive 4.4. Controlul operatiunilor active

Transferul interbancar si controlul bancar


1.1. Autorizarea, reglementarea si supravegherea prudentiala a bancilor

Anul 1999 a debutat sub auspicii deosebit de nefavorabile sectorului bancar romanesc, marcat de influenta unui mediu economic neprielnic, generator de dificultati suplimentare pentru agentii economici si, implicit, pentru bancile finantatoare. Anii de tranzitie la economia de piata au condus la acumularea unor probleme, dintre care mentionam: deteriorarea performantelor financiare ale agentilor eco-nomici, care a condus la transformarea unora dintre acestia in clienti rau platnici; lipsa unor piete lichide pentru valorificarea unor garantii aferente creditelor acordate de banci; o legislatie favorabila debitorului (in sensul ca aceasta nu prevede sanctiuni eficiente impotriva celor care nu rambur-seaza creditele primite, iar procedurile legale de obtinere a dreptului de executare a garantiilor continua sa fie de lunga durata); manifestarea unui comportament inadecvat din partea proprietarilor (cum ar fi: transferarea de catre stat a unor probleme apartinand economiei reale in sectorul bancar, neglijarea exercitarii controlului asupra managementului bancilor de catre unii actionari privati sau acordarea preferentiala de credite unor firme); practicarea de catre managementul unor banci a unor politici de creditare necorespunzatoare, mergand de la incompetenta pana la frauda; decapitalizarea bancilor, cu precadere a celor cu capital social exprimat in lei, prin impozitarea profiturilor neajustate cu rata inflatiei si a veniturilor din dobanzi neincasate; captivitatea unor banci, cu precadere a celor cu capital majoritar de stat, fata de unii debitori mari din acelasi tip de proprietate;

limitarea accesului bancilor romanesti la finantarea externa (ca urmare a inrautatirii succesive a rating-ului de tara). Toate aceste probleme au creat premisele declansarii unei crize sistemice a sectorului bancar. Starea de sanatate a sistemului bancar la inceputul anului 1999 este ilustrata de analiza unor indicatori de sistem relevanti, cum ar fi ponderea creditelor neperformante clasificate in categoriile indoielnic si pierdere in totalul portofoliului de credite (58,51%), precum si cea e creantelor restante si indoielnice (la valoare neta) in capitalurile proprii ale bancilor (253,64%). Nivelul ultimului indicator sugereaza ca, in conditiile in care cel putin jumatate din creantele respective nu ar fi fost recuperate, sistemul bancar, in ansamblu ar fi fost practic in stare de faliment. In fapt, problemele erau localizate la cateva banci, in special la: Bancorex, Banca Agricola, Banckcoop si Banca Albina. Ponderea ridicata a acestor banci in volumul activelor bancare (34%), ca si in cel al creantelor restante si indoielnice din sistem (75%) a reliefat dimensiunea implicatiilor pe care acestea au avut-o asupra sistemului bancar, chiar in conditiile in care nu toate creditele de natura celor din categoria pierdere erau recunoscute, ca atare de aceste banci. Viabilitatea institutiilor mentionate era grav amenintata de slaba calitate a activelor si de administrarea defectuoasa a creditului, cu impact asupra solvabilitatii, lichiditatii si performantelor lor financiare, veniturile acestora fiind insuficiente pentru a acoperi costul operatiunilor. Dimensiunea excesiva a creditelor neperformante fata de media pe sistemul bancar (oricum ridicata) reflecta lipsa de performanta in managementul bancilor respective, precum si carente severe in administrarea riscurilor acumulate inca din anii anteriori. Problemele din sistemul bancar au fost accentuate si mai mult de nivelul scazut al rezervelor valutare ale tarii, in contextul varfului de plata a datoriei externe, ca si de ingreunarea accesului la finantarea externa. Toate acestea faceau ca, in eventualitatea declansarii unei panici majore ca urmare a falimentului unor banci si a numarului redus de alternative de plasament ale populatiei (de exemplu, cumpararea de valuta), nu numai sistemul bancar, ci intreaga economie sa fie in pericol de colaps. Daca problemele acumulate in sistemul bancar erau deosebit de grave, in schimb posibilitatile de abordare a lor de catre Banca Nationala a Romaniei erau substantial mai bune in anii anteriori. Asfel, prin adoptarea noilor legi bancare (Legea nr.58/1998 Legea bancara, Legea nr.101/1998 privind Statul Bancii Nationale a Romaniei si Legea nr.83/1998

privind procedura falimentului bancilor), a fost intarita substantial capacitatea de actiune a bancii centrale pe linia supravegherii bancare. Pe de alta parte, la nivelul Guvernului s-a manifestat un angajament real privind asanarea sistemului bancar. In acelasi timp, numirea la finele anului 1998 a Consiliului de administratie al Bancii Nationale a Romaniei a creat premisele implementarii unei noi strategii pe termen lung privind sectorul bancar. In aceste conditii, la inceputul anului 1999 a fost demarat de catre Banca Nationala a Romaniei un program de restructurare a sistemului bancar destinat prevenirii riscului de sistem, cu impact imediat asupra sanatatii sectorului bancar, vizand in mod deosebit urmatoarele directii: rezolvarea situatiei bancilor-problema; imbunatatirea calitatii supravegherii prudentiale a bancilor, concretizata, in principal, in introducerea unui sistem de rating bancar si avertizarea timpurie asupra tendintelor negative din activitatea bancilor, imbunatatirea cadrului legislativ privind reglementarea conduitei prudentiale in sectorul bancar, reorganizarea activitatii de supraveghere, cresterea exigentei in sanctionarea bancilor si, nu in ultimul rand, in mentinerea unei politici prudente de autorizare a unor banci; imbunatatirea functionarii mecanismului de garantare a depozitelor.

1.2. Rezolvarea situatiei bancilor problema

Avand in vedere situatia specifica a bancilor mari, cu capital majoritar de stat, si tinand seama de riscul de sistem pe care l-ar fi putut genera intrarea unor astfel de banci in incetare de plati, Banca Nationala a Romaniei a contribuit, alaturi de Guvern, la identificarea solutiilor pentru asanarea lor financiara, urmarind, totodata, mentinerea sub control a costurilor operatiunilor si minimizarea impactului monetar al restructurarii financiare. O decizie majora de politica economica a constituit-o infiintarea Agentiei de Valorificare a Activelor Bancare, institutie creata la inceputul anului 1999 cu scopul de a prelua de la bancile cu capital major de stat, aflate in proces de restructurare si/sau privatizare, creditele din categoria indoielnic si pierdere, precum si activele

extrabilantiere din aceeasi categorie, in vederea recuperarii acestora de la debitori. Sprijinita de experti ai Bancii Mondiale, Banca Nationala a Romaniei si-a adus din plin contributia la solutionarea problemelor tehnice legate de infiintarea AVAB. Cea mai serioasa amenintare pentru sistem a fost, indiscutabil, creata de Banca Romana de Comert Exterior (Bancorex), atat datorita dimensiunilor sale (cea mai mare banca din Romania din punct de vedere al volumelor activelor) cat si faptul ca pe plan international era asimilata, din punct de vedere al imaginii, statului roman. Situatia financiara precara inregistrata de banca la inceputul anului 1999, rezultata in urma acumularii, in anii anteriori, de credite neperformante si angajamente extrabilantiere asumate de banca (care reprezentau la 31 decembrie 1998 aproximativ 80 la suta din portofoliul de credite), a constituit motivul pentru care aceasta a intrat, practic, in incetare de plati in luna februarie 1999. In fapt, problemele de lichiditate ale bancii erau evidente pentru intregul sistem inca din ultima parte a anului 1998, cand banca se imprumuta de pe piata interbancara cu dobanzi ce au atins un nivel mediu de 250%. In acest context, in vederea reducerii riscului de sistem, B.N.R. a intervenit prin acordarea de credit special (care, in timp a insumat aproximativ 9500 de miliarde lei) si a hotarat instituirea regimului de administrare speciala a bancii incepand cu data de 1 martie 1999, prin numirea unui administrator special (ale carui atributii principale au constat in asigurarea conditiilor pentru conservarea activelor si incasarea creantelor in interesul deponentilor si a altor creditori). Prevederile Ordonantei Guvernului nr.39/1999, cu modificarile si completarile ulterioare, au dat posibilitatea mentinerii activitatii Bancii Comerciale Romane la parametri cat mai apropiati de cei anteriori fuziunii cu Bancorex. In acest scop, ordonanta a prevazut o serie de masuri care au permis Bancii Comerciale Romane sa preia de la Bancorex doar partea viabila a activitatii acesteia, activele neperformante, bilantiere si extrabilantiere, in suma neta de 3801,7 miliarde lei, fiind transferate la AVAB la finele anului 1999. Pe parcursul anului 1999 noi initiative legislative au continuat procesul de restructurare a Bancii Agricole, demarat in 1997. Astfel, au fost adoptate o serie de acte normative care au facilitat transferarea la AVAB a titlurilor de participare ale bancii la Fondul National de Restructurare Dunarea, in limita unui plafon de 1026 miliarde lei si a unor active in suma de 2686 miliarde lei, precum si numirea unui comitet de administrare a bancii.

Deteriorarea pozitiei financiare si prudentiale constatata la Banca Albina si la Banca Generala de Credit si Promovare Bankcoop a constituit motivul sanctionarii acestora de catre Banca Nationala a Romaniei prin limitarea operatiunilor, trecerea la un regim special de decontare a operatinilor interbancare si instituirea regimului de supraveghere speciala (incepand cu data de 7 aprilie 1999, in cazul Bancii Albina, si cu 26 aprilie 1999, in cazul Bankcoop). Situatia deosebit de grava a Bancii Albina, fara posibilitati reale de redresare, a determinat Banca Nationala a Romaniei sa hotarasca retragerea autorizatiei de functionare (incepand cu data de 13 mai 1999) si introducerea in justitie a cererii pentru declansarea procedurii falimentului (admisa de instanta de judecata la data de 25 mai 1999), controlul asupra bancii fiind ulterior preluat de lichidatorul desemnat de tribunal. In perioada 25 iulie 24 august 1999 au fost efectuate prin Fondul de garantare a depozitelor in sistemul bancar platile compensatorii (in suma de 361 miliarde lei) pentru depozitele persoanelor fizice, acestea fiind, de altfel si primele plati efectuate de Fond de la infiintarea sa. In ceea ce priveste Bankccop, inregistrarea unui patrimoniu net negativ, precum si adancirea crizei de lichiditate au condus la incetarea platilor de catre banca, situatie posibil de depasit numai pe baza unei recapitalizari a acesteia. In conditiile in care solutiile potentiale de redresare a bancii au fost epuizate, Consiliul de administratie al Bancii Nationale a Romaniei a introdus, in data de 19 noiembrie 1999, la Tribunalul Bucuresti, cererea de declansare a procedurii de faliment, cerere admisa prin Sentinta civila din 8 februarie 2000. Au fost numiti lichidatirii bancii si a fost initiata actiunea de efectuare a platilor compensatorii de catre deponentii prin Fondul de garantare a depozitelor in sistemul bancar. Costurile suportate de stat aferente restructurarii Bancorex si a Bancii Agricole, prin transferarea la AVAB a activelor neperformante, s-au ridicat la 13558 miliarde lei si respectiv, la 591 milioane dolari SUA. La aceste sume s-au adaugat cheltuielile Fondului de garantare a depozitelor in sistemul bencar cu plata compensatiilor catre deponentii de le Banca Albina, in valoare de 361 miliarde lei. Un caz aparte il constituie grupul celor trei banci (Dacia Felix, Credit Bank si Columna), cazute sub incidenta procedurilor de reorganizare sau faliment judiciar, prevazute de Legea nr.64/1995. In cazul bancilor Dacia Felix si Credit Bank, Banca Nationala a Romaniei, in calitate de creditor, a declansat, inca din cursul anului 1996, actiuni in instanta

in vederea reorganizarii sau lichidarii acestora. Prin sentinta pronuntata de Tribunalul Cluj, in data de 24 noiembrie 1998, s-a hotarat reluarea activitatii bancii Dacia Felix, in temeiul legii mentionate mai sus, pe baza unui plan de reorganizare. Varianta refacuta a planului de reorganizare a fost aprobata de Tribunalul Cluj Sectia comerciala si contencios administrativ la data de 18 octombrie 1999, data la care s-a stabilit si un administrator judiciar. Banca Nationala a Romaniei a contestat pe toate caile legale planul de reorganizare, considerandu-l necorespunzator cerintelor de redresare a bancii. In ceea ce priveste Credit Bank, prin Decizia civila a Curtii Supreme de Justitie din data de 22 aprilie 1999, s-a hotarat declansarea procedurii judiciare in baza Legii nr.64/1995, numindu-se in acest sens un judecator sindic. Desigur, cazurile nerezolvate au un impact negativ asupra autoritatii si credibilitatii Bancii Nationale a Romaniei, constituind, in acelasi timp, un pericol pentru stabilitatea financiara a sistemului. Cu toate masurile de asanare intreprinse, la finele anului 1999 existau inca unele banci care prezentau o situatie fragila, caracterizata in general prin performante nesatisfacatoare si practici riscante. Banca Nationala a Romaniei a impus o serie de masuri de redresare a situatiei lor financiare, prin limitarea operatiunilor, interzicerea/limitarea atragerii de noi depozite de la populatie, solicitandu-le totodata prezentarea unor planuri de redresare, cu obligativitatea raportarii periodice a stadiului de realizare a acestora. In urma repetatelor discutii purtate cu actionarii si conducerile bancilor respective, Banca Nationala a Romaniei apreciaza ca la unele dintre acestea rezolvarea problemelor este posibila numai prin majorarea capitalului social.

1.3. Intarirea sectorului de supraveghere bancara

In contextul noului statut al B.N.R., al noii legi bancare si al Legii privind procedura falimentului bancilor, care au condus la consolidarea independentei si autoritati bancii centrale, amendarea legislatiei secundare (norme, circulare si alte reglementari ale bancii centrale) s-a vizat intarirea capacitatii B.N.R. de a reglementa, supraveghea si, in caz de

necesitate, de a inchide bancile cu probleme, precum si crearea premizelor unei supravegheri bancare mai eficiente si a unui cadru legislativ coerent si compatibil cu reglementarile in domeniu ale Uniunii Europene. Reglementarile emise de B.N.R. in cursul anului 1999 au adus o serie de elemente noi, cum ar fi: obligativitatea bancilor de a majora capitalul social la un nivel de minimum 100 miliarde lei pana la 30 aprilie 2000 (Normele Bancii Nationale a Romaniei nr.5 din 15 aprilie 1999), pentru a adapta nivelul capitalului la cel prevazut de directivele in domeniu ale Uniunii Europene; obligativitatea bancilor de a adopta un comportament prudential ameliorat prin provizionarea integrala a dobanzilor restante de 90 de zile aferente creditelor acordate clientelei nebancare, precum si a creditelor acordate si a plasamentelor efectuate la banci, restante de 30 de zile, indiferent de nivelul garantiilor materiale constituite (Circulara B.N.R. nr.6 din 26 aprilie 1999); sporirea exigentei privind rata minima de solvabilitate a bancilor (prin majorarea acesteia de la 8% la 12%), limitele de expuneri mari si imprumuturile acordate persoanelor aflate in relatii speciale cu banca (Normele B.N.R. nr.8 din 1 iunie 1999), in scopul transformarii acestora in institutii stabile, capabile sa faca fata dificultatilor reale si sa reziste la influentele din afara sistemului bancar; crearea unui instrument operational necesar aplicarii legii falimentului bancar prin stabilirea metodologiei privind calculul valorii activului si pasivului bancilor, in vederea stabilirii starii de insolvabilitate a acestora (Normele B.N.R. nr.9 din 27 septembrie 1999); sporirea exigentei privind autorizarea bancilor prin actualizarea reglementarilor in conformitate cu Legea bancara nr.58/1998, modificarile acestora vizand, in principal, continutul documentatiei prezentate la solicitarea autorizatiei de functionare, obligativitatea varsarii integrale a capitalului social la constituire, precum si definirea expe-rientei financiarbancare in cazul conducatorilor bancii si al cenzorilor (Normele B.N.R. nr.2 din 22 ianuarie 1999, modificate prin Normele nr.10 din 20 decembrie 1999); stabilirea conditiilor in care pot fi operate modificari referitoare la denumirea bancii, sediul social, obiectul de activitate, nivelul capitalului social, actionarii semificativi, desemnarea unor noi persoane in conducerea bancii, extinderea retelei teritoriale, deschiderea

de reprezentante in strainatate, auditorul independent (Normele B.N.R. nr.3 din 22 ianuarie 1999, modificate prin Normele nr.11 din 20 decembrie 1999); reglementarea modului de organizare si functionare a Centralei Riscurilor Bancare, stabilindu-se structura infor-mationala a acesteia, organizarea si gestionarea Registrului Central al Creditelor si a Registrului Creditelor Restante, precum si difuzarea informatiei catre utilizatori, permitand astfel bancilor sa se informeze in timp util asupra solicitantilor de credit rau platnici (Regulamentul B.N.R. nr.1 din 21 mai 1999). Pe fondul problemelor cu care s-a confruntat sistemul bancar, B.N.R. a fost permanent preocupata de mentinerea increderii populatiei in sistemul bancar. Masurile luate in aceasta directie au vizat imbunatatirea cadrului legislativ privind activitatea Fondului de garantare a depozitelor in sistemul bancar (Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.110/1999 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.39/1996), modificarile aduse vizand atat flexibilizarea functionarii schemei de garantare a depozitelor, prin precizarea clara a momentului interventiei Fondului si scurtarea termenului de efectuare a platilor, cat si suplimentarea resurselor legale pentru plata compensatiilor pentru depozitele garantate, prin majorarea contribuitilor anuale ale bancilor si prin autorizarea B.N.R. de a acorda imprumuturi Fondului, atunci cand resursele acestuia sunt depasite de obligatiile sale de plata. Operationalitatea Fondului a fost demonstrata in cazul falimen-tului Bancii Albina, situatie in care actiunea de acordare a compensatiilor catre deponentii persoane fizice a fost finalizata in 40 de zile. Existenta mecanismului de asigurare a depozitelor este de natura sa limiteze riscul de sistem pe care l-ar putea genera incetarea activitatii unei banci. Este posibila astfel exercitarea unei supravegheri ferme, prin utilizarea unor parghii specifice economiei de piata, mergand pana la falimentul bancilor neperformante. Aceasta consecinta nu este de dorit dar, cand situatia o impune, societatea trebuie sa-si asume costurile asanarii sistemului bancar. Reorganizarea activitatii de supraveghere din cadrul Bancii Nationale a Romaniei a urmarit eficientizarea acesteia prin integrarea functiei de supraveghere in cadrul unei singure directii si printr-o mai buna alocare a resurselor interne existente. Posturile noii directii, in numar de 101,au fost ocupate prin preluarea personalului din Directia generala autorizare, reglementare si surpaveghere prudentiala a bancilor si din Directia generala de control.

Realizarea procesului de restructurare a permis conducerii Bancii Nationale a Romaniei fixarea pentru perioada imediat urmatoare a unui obiectv ambitios, respectiv reducerea la un an a ciclului de inspectie la sediul bancilor, de la durata anterioara de doi ani. Ca urmare a intensificarii actiunilor de supraveghere la sediul bancilor au fost realizate in totalitate programele de inspectie aprobate de conducerea B.N.R. pentru anul 1999, desfasurandu-se actiuni de control la un numar de 24 de banci (Demirbank, Eximbank, Banca Turco-Romana, Mindbank, Banca Comerciala Unirea, Bankcoop, Banca Albina, ABN AMRO Bank, Libra Bank, Banca Comerciala West Bank, Banca Dacia Felix, Banca de Credit Industrial si Comercial, Banca Internationala a Religiilor, Banca Romana de Scont, Banca Comerciala Ion Tiriac, Banca Bucuresti, Banca Argicola, Banca Romana pentru Dezvoltare, Romanian International Bank, Banca de Credit si Dezvoltare Romexterra, BankAustria Creditanstalt, Cititbank, Raiffeisenbank, BNP-Dresdner Bank). Obiectivele specifice ale actiunilor de inspectie la fata locului au vizat: respectarea legislatiei si a reglementarilor in vigoare; adecvarea capitalului social in functie de natura si marimea riscurilor, de volumul si evolutia activelor-problema, precum si de nivelul alocarilor pentru pierderi din credite; adecvarea politicilor, procedurilor si practicilor de imprumuturi si investitii; gradul de concentrare a riscurilor; volumul si evolutia activelor clasificate in categorii necorespunzatoare; imprumuturile acordate persoanelor aflate in relatii speciale cu banca; nivelul, evolutia si stabilitatea veniturilor, precum si sursele acestora; nivelul cheltuielilor de operare; vulnerabilitatea la riscurile pietei; tranzactiile cu titluri de valoare; capacitatea bancii de a asigura adecvarea capitalului prin reinvestirea profitului; eficienta politicilor si a practicilor de asigurare si gestionare a lichiditatii; strategiile de administrare a fondurilor; sistemele informatice de administrare si planurile de finantare; capacitatea managementului de a identifica, masura, monitoriza si controla riscul activitatilor desfasurate de banca; acuratetea, operativitatea si eficienta informatiei managementului si a sistemelor de monitorizare a riscului; adecvarea sistemelor de audit si control intern; receptivitatea la recomandarile auditorilor si ale autoritatii de supraveghere; performanta generala a institutiei si profilul sau de risc. Actiunile de supraveghere desfasurate la fata locului in cursul anului 1999 au evidentiat unele probleme cu caracter general, comune mai multor banci, cum ar fi: lipsa unor politici adecvate de administrare a resurselor si plasamentelor; capitalizarea

insuficienta, marcata de forta financiara redusa a actionarilor si scaderea profitabilitatii; practici deficitare de administrare a riscurilor; control intern inadecvat atat metodologic cat si structural, lipsit de capacitatea de a identifica si prezenta administratorilor riscurile operationale existente sau potentiale; performante deficitare ale managementului si ale consiliului de administratie. Totodata, a fost con-statata nerespectarea legislatiei bancare si a normelor de prudenta bancara (indeosebi a celor din domeniul creditarii si constituirii provizioanelor specifice de risc) in privinta imprumuturilor acordate persoanelor aflate in relatii speciale cu banca, a imprumuturilor mari acordate unui singur debitor, a expunerilor valutare etc. Aceste neajunsuri au impus masuri pentru instituirea unui climat de disciplina prin cresterea exigentei in sanctionarea bancilor, materializate prin transmiterea in cursul anului 1999 a unui numar de 148 de scrisori de atentionare catre conducerile bancilor pentru nerespectarea termenelor de transmitere a raportarilor de prudenta bancara si a modalitatilor de intocmire a acestora, precum si prin sanctionarea (cu avertisment scris, aplicarea de amenzi, limitarea unor operatiuni, retragerea autorizatiei de functionare) a unui numar de 14 banci. Necesitatea promovarii unei supravegheri bancare eficiente, aliniata practicilor si standardelor internationale, a impus implementarea in cadrul Directiei supraveghere a unui sistem de avertizare timpurie asupra tendintelor negative in activitatea bancilor. Acest sistem, creat intr-o forma simplificata in cursul lunii martie 1999, a fost perfectionat si completat ulterior, trnsformandu-se incepand cu luna octombrie intr-un sistem de rating bancar. Noul Sistem de Rating Bancar si Avertizare Timpurie (CAMPL) constituie un instrument util de lucru pentru evaluarea situatiei institutiilor bancare, in scopul identificarii, intr-o faza incipienta, a acelor banci care sunt ineficiente sub aspect financiar si operational sau manifesta evolutii periculoase, solicitand o atentie sporita din partea autoritatii de supraveghere. Depistarea din vreme a dificultatilor semnalate va contribui, alaturi de constatarile rezultate din inspectiile la sediul bancilor, la fundamen-tarea deciziilor in activitatea de supraveghere. Sistemul se bazeaza pe evaluarea a cinci componente (adecvarea capitalului C , calitatea activelor A, management M, profitabilitate P, lichiditate L), care reflecta intro maniera uniforma si cuprinzatoare conditia financiara a unei banci, in conformitate cu

legislatia si cu reglementarile bancare in vigoare. Fiecare dintre cele cinci componente este evaluata pe o scara de valori cuprinsa intre 1 si 5 (1 rerpezentand cel mai performant nivel, iar 5, cel mai scazut). De asemenea, fiecarei banci i se acorda un rating compus, pentru care se aplica un punctaj de la 1 la 5, determinat pe baza evaluarii celor cinci componente specifice de performanta. Identificarea posibilitatilor de remediere a situatiei financiare si de inlaturare a deficientelor semnalate prin Sistemul de rating bancar si avertizare timpurie constituie subiectul principal al analizelor periodice efectuate de B.N.R. cu conducerile bancilor aflate in dificultate, cu auditorii independenti si cu Asociatia Romana a Bancilor. Analizand evolutia indicatorilor la nivel de sistem se poate concluziona ca masurile adoptate in cursul anului 1999 pe linia intaririi supravegherii au avut un efect pozitiv. Mentionam in acest sens tendinta favorabila pe care au avut-o creantele restante, creditele si dobanzile neperformante clasificate in categoriile indoielnic si pierdere, raportul de solvabilitate, rata generala de risc, precum si alti indicatori financiari si de prudenta bancara, tendinta reflectata, de altfel si printr-o crestere, spre finele anului 1999, a ponderii bancilor incadrate in rating-uri superioare in totalul activelor din sistem. In acest context, se remarca o imbunatatire a evolutiilor inregistrate de unii indicatori specifici calitatii activelor, cum ar fi diminuarea ponderilor creditelor si a dobanzilor neperformante, clasificate in categoriile indoielnic si pierdere in total portofoliu cu aproximativ 23 puncte procentuale (de la 58,51% la 35,39%) in cursul anului 1999, ca rezultat al preluarii de catre AVAB a unei parti din portofoliul de credite neperformante al Bancorex si Bancii Agricole, al aplicarii prevederilor Normelor Bancii Nationale a Romaniei nr.7 din 11 noiembrie 1998 referitoare la scoaterea in afara bilantului a creditelor si dobanzilor aferente contractelor de credite investite cu formula executorie, dar si al intensificarii eforturilor unor banci de recuperare a creantelor restante. Noul Sistem de Avertizare Timpurie si Rating Bancar (Bank Rating and Early Warning System) constituie un instrument eficient de lucru, cu rol deosebit in urmarirea evolutiei fiecarei banci, in aprecierea soliditatii sistemului bancar precum si in realizarea obiectivului BNR de mentinere a stabilitatii si increderii populatiei in sistemul bancar romanesc.

Preocuparea pentru asigurarea sanatatii sistemului bancar trebuie extinsa asupra institutiilor financiare de mici dimensiuni cum sunt cooperativele de credit si bancile populare, a caror supraveghere si reglementare prudentiala nu si-a gasit pana in prezent un cadru institutional bine pus la punct. In prezent, activitatea cooperatiei de credit se desfasoara pe baza prevederilor legii nr.109/1996 privind organizarea si functionarea cooperatiei de consum si a cooperatiei de credit, amendata prin OU nr.114/1999. In conformitate cu acest act normativ, activitatile desfasurate de bancile populare includ operatiuni specifice bancilor comerciale (ex: acordarea de imprumuturi si efectuarea de prestari de servicii bancare; acordarea cu prioritate, de imprumuturi in conditii avantajoase membrilor cooperatori; fructificarea economiilor banesti ale membrilor cooperatori si ale altor persoane; pastrarea disponibilitatilor banesti ale membrilor cooperatori, ale altor persoane fizice sau juridice, in conturi deschise la cererea acestora si efectuarea de operatiuni in cont; operatiuni de schimb valutar). Legea nr.109/1996 nu prevede nici o atributie a BNR sau a altei autoritati in privinta autorizarii, reglementarii si supravegherii cooperativelor de credit banci populare. In acest sens, BNR are in curs de elaborare un proiect de lege privind cooperatia de credit, care stipuleaza ca aceste unitati sunt supuse autorizarii, reglementarii si supravegherii BNR. Referitor la procesul de armonizare a legislatiei bancare romanesti cu prevederile comunitare in materie, precizam ca Legea nr.58/1998 ( Legea bancara) este in mare masura armonizata cu prevederile Directivelor 77/780/CEE ( Prima Directiva Bancara) si 89/646/CEE (A Doua Directiva Bancara). Totodata, cea mai mare parte a reglementarilor prudentiale emise de BNR sunt in general, compatibile cu prevederile Directivei Europene, procesul de armonizare deplina fiind in curs de desfasurare. In anul 1999 a fost aprobata cresterea nivelului minim al capitalului social al bancilor la 100 miliarde lei, obiectiv care a trebuit realizat pana la 30 aprilie 2000 pentru bancile in functiune, conform Normei BNR nr.5/1999. Nivelul ratei de solvabilitate a bancilor, dupa declinul sever inregistrat in primele sase luni ale anului 1999, de la 10,25% la 6,65% (ca urmare a impactului produs asupra rezultatelor financiare ale bancilor de scoaterea in afara bilantului a creditelor si dobanzilor aferente contractelor de credit investite cu formula executorie si constituirea de provizioane

pentru dobanzile mai vechi de 90 de zile Normele Bancii Nationale a Romaniei nr.7/1998 si Circulara B.N.R.nr.6/1999), se inscrie incepand cu luna septembrie 1999, pe un trend ascendent situat deasupra limitei minime prevazute de normele de prudenta bancara (cu valori cuprinse intre 15,33% in septembrie 1999 si 17,90% in decembrie 1999). O reducere semnificativa se observa in cazul creantelor restante si indoielnice (la valoare neta), care au avut o pondere in volumul activelor bancare de numai 2,36% in total active la 31 decembrie 1999 fata de 14,54% la 31 decembrie 1998; de 2,61% in sursele atrase si imprumutate fata de 16,19%, respectiv de 31,21% in capitalurile proprii ale bancilor la 31 decembrie 1999, fata de 253,64% la 31 decembrie 1998. Aceeasi evolutie a avut-o si rata generala de risc, care s-a redus la finele lunii decembrie 1999 cu 12,88 puncte procentuale fata de inceputul anului (de la 53,54% la 40,66%).

Tabel nr.1: Dinamica principalilor indicatori agregati Nr crt 1 2 3 Rata de solvabilitate 1 Rata capitalului (Capital propriu / Total activ) Credite acordate clientelei / Total activ (valoare bruta)* 4 Credite acordate clientelei / Surse atrase si imprumutate (valoare bruta)* 5 Plasamente si credite interbancare /Total activ (valoare bruta)* 6 Credite restante ale clientelei / Total portofoliu credite acordate clientelei (valoare bruta)* 7 Creante restante si indoielnice / Total activ (valoare neta) 8 Creante restante si indoielnice / Capitaluri proprii (valoare neta)** 9 Creante restante si indoielnice / Surse atrase si 26,29 8,15 2,61 253,64 231,67 31,21 14,54 7,67 2,36 32,21 23,36 14,76 24,39 22,68 26,46 43,14 39,50 37,04 10,25 6,08 34,71 6,65 7,93 32,23 17,90 7,55 30,81 Denumirea indicatorului 31.12.98 30.06.99 31.12.99

imprumutate (valoare neta) 10 Gradul de acoperire a riscului de credit (Provizioane constituite / Provizioane necesare) 11 Rata riscului de credit 1 (Credite si dobanzi clasificate in indoielnic si pierdere la valoare bruta / Total credite si dobanzi clasificate) 12 13 Rata generala de risc Lichiditate curenta (Active curente / Pasive curente) *Indicatorii au fost calculati pe baza datelor din bilantul monetar. **Datele privind capitalurile proprii au fost preluate din raportarea perudentiala a fondurilor proprii (Normele BNR nr.7/1999). In raport cu informatiile contabile din Situtia activului net (Norma BNR nr.9/1999), indicatorul reprezenta 24,49% la 31 decembrie 1999. 53,54 95,73 51,09 95,21 40,66 94,29 58,51 49,15 35,39 73,84 97,66 102,69

Grafic nr.1:Dinamica principalilor indicatori agregati


70 60 50 40 30 20 10 0
creante restante / surse atrase si imprumutate rata capitalului

valoarea

creante restante / activ

solvabilitate "1"

momentul

Prioritati pe termen scurt

Obiectivele pe termen scurt pentru sectorul bancar sunt continuarea reformei (restructurare si privatizare) si a transpunerii directivelor comunitare, in scopul imbunatatirii eficientei si performantelor, reducerii costului capitalului si imbunatatirii accesului intreprinderilor la creditul bancar. Un acces mai usor la credite depinde de macrostabilitate, cresterea gradului de capitalizare, restructurare si reducerea ponderii proprietatii de stat. In acest sens, se va realiza privatizarea Bancii Comerciale Romane si a Bancii Agricole, in cadrul proiectului de asistenta financiara PHARE Catch-Up Facility acordat Fondului Proprietatii de Stat. In cadrul aceluiasi program, Agentia de Valorificare a Activelor Bancare va actiona in sensul recuperarii creditelor neperformante transferate de la Bancorex si Banca Agricola. Un alt obiectiv il reprezinta intarirea capacitatii institutionale a bancii centrale, la nivelul standardelor necesare participarii la sistemul european de banci centrale. Vor fi luate masuri pentru dezvoltarea capacitatii de a efectua activitati bancare specifice economiei de piata si de a forma personal bancar. BNR coopereaza cu alte autoritati romanesti de supraveghe-re, care sunt CNVM si OSAAR, si cu alte banci centrale din UE si statele central-europene. Proiectul de lege privind cooperatia de credit, elaborat in conformitate cu prevederile art.90 din Legea nr.58/1998 (care obliga la adaptarea prealabila, in mod corespunzator, a legislatiei referitoare la cooperatia de credit) si cu obiectivul armonizarii legislatiei romanesti cu directivele UE, este in curs de finalizare. Proiectul stabileste cadrul juridic pentru activitatea cooperatiei de credit din Romania, care se desfasoara prin intermediul unui sistem organizat pe trei niveluri, respectiv prin cooperative de credit, case teritoriale ale cooperativelor de credit si casa centrala a cooperativelor de credit. In cadrul procesului de elaborare a reglementarilor de prudenta bancara, Directia politicii financiar-bancare va beneficia de asistenta tehnica in cadrul Conventiei de infratire incheiata cu un consortiu de banci centrale (Banca Frantei, Banca Olandei, Banca Italiei), condus de Banca Frantei (Programul de dezvoltare institutionala si consolidare a supravegherii bancare), pentru armonizarea contabilitatii bancare cu prevederile legis-latiei comunitare in materie (consolidarea conturilor si bilanturilor bancilor, instrumente financiaare derivate etc.), alinierea reglementarilor pruden-tiale pentru banci la cerintele

comunitare (adecvarea capitalului, supravegherea pe o baza consolidata etc.), precum si elaborarea unor noi reglementari (lichiditate, supravegherea sucursalelor bancilor straine). Totodata, tot in baza acestei Conventii de infratire, Directia supraveghere va primi asistenta in vederea dezvoltarii unei baze de date pentru perfectionarea Sistemului de Averizare Timpurie si Rating Bancar (Bank Rating and Early Warning System), precum si in scopul pregatirii personalului. BNR urmareste intarirea capacitatii de supraveghere a acestei Directii din cadrul sau sau/si alinierea sa la sandardele si directivele UE, introducerea unui sistem financiar-contabil integrat si continuarea armo-nizarii legislative in domeniul bancar. Totodata, in anul 2001, BNR va actiona pentru cresterea eficientei sistemului de plati si informare bancara prin: introducerea sistemului de decontare pe baza bruta in timp real (RTGS) si a Casei de Compensatii automate; dezvoltarea serviciilor oferite in cadrul sistemului de informare cu privire la incidentele de plati; continuarea armonizarii legislatiei romanesti cu legislatia comunitara. Aceste masuri vor contribui la consolidarea sistemului bancar si la cresterea eficientei sale, vor asigura alocarea nationala a resurselor financiare catre intreprinderile si sectoarele viabile.

Prioritati pe termen mediu

Pe termen mediu, un obiectiv important este continuarea armonizarii legislative in domeniul bancar. Un alt obiectiv este intarirea capacitatii institutionale si administrative a BNR prin implementarea masurilor ce decurg din auditul operational si financiar. Exitenta unui sistem bancar performant reprezinta o conditie pentru dezvoltarea economiei romanesti si pentru cresterea economica in viitorii ani. Realizarea acestor obiective va apropia sectorul bancar din Romania de standardele UE, din moment ce

restructurarea completa sectorului financiar a fost perceputa ca fiind necesara pentru conservarea increderii populatiei si a investitorilor romani si straini.

CAP.II CONTROLUL FINANCIAR

2.1. Controlul financiar preventiv

2.2. Controlul financiar de gestiune

2.3. Control financiar preventiv

Controlul bancar reprezinta o analiza permanenta sau periodica a activitatii bancare, pentru a urmari desfasurarea acesteia si pentru a lua masuri de imbunatatire. Controlul financiar preventiv, ca forma a controlului financiar propriu, urmareste sa preintampine incalcarea dispozitiilor legale in vigoare si producerea de pagube si se exercita asupra documentelor in care se con-semneaza operatiile ce se refera la drepturile si obligatiile patrimoniale ale unitatii, in faza de angajare si de plata, in raporturile cu alte persoane juridice sau fizice. Se supun controlului financiar preventiv operatii economice cum sunt:

incheierea contractelor cu partenerii interni si externi; incasarile si platile in lei si valuta de orice natura, efectuate in numerar si prin operatiuni bancare, cu persoane juridice sau fizice; trecerea pe cheltuieli, fonduri sau rezultate a unor sume care duc la diminuarea profitului sau capitalului social; gajarea, inchirierea sau concesionarea bunurilor, subuni-tatilor sau unitatilor componente. In functie de necesitati, operatiile mentionate se adapteaza si completeaza de conducerea unitatii, avand in vedere specificul activitatii (bancare) si a structurii ei organizatorice. Deci, operatiile, documentele si circuitul acestora, se stabilesc de conducerile ministerelor, departamentelor, altor organe centrale de stat (BNR), regiilor autonome si organelor locale in functie de specificul activitatii. Controlul financiar preventiv se exercita de seful compar-timentului finaciar-contabil. In functie de volumul operatiilor ce se supun controlului financiar preventiv, conducatorul unitatii, la propunerea contabilului sef poate imputernici si alte persoane din compartimentul financiar-contabil care sa exercite controlul financiar preventiv, dar care, de regula, nu participa la intocmirea si contabilizarea documentelor controlate. Persoanele imputernicite sa exercite controlul financiar preventiv trebuie sa aiba pregatirea economica si experienta necesara, sa indeplineasca conditiile de cinste si corectitudine. Legal nu pot fi imputernicite sa exercite controlul financiar preventiv persoanele aflate in curs de urmarire penala, de judecata sau care au fost condamnate chiar daca au fost gratiate, pentru fapte privitoare la abuz in serviciu, fals, uz de fals, inselaciune, dare sau luare de mita si alte infractiuni prin care s-au produs daune patrimoniului persoanelor fizice sau juridice. Daca in cursul urmaririi penale, al judecatii sau dupa condamnare a intervenit amnistia, cel care a savarsit vreuna din infractiunile mentionate, nu poate fi imputernicit sa exercite controlul financiar preventiv timp de 2 ani de la data aplicarii amnistiei. Cel caruia i s-a suspendat conditionat executarea pedepsei nu poate fi imputernicit sa exercite controlul financiar preventiv in cursul termenului de incercare de 2 ani de la expirarea acestui termen. Imputernicirea se face pe baza de ordin sau decizie a conduca-torului unitatii. Prin ordin sau decizie se stabilesc concret operatiunile asupra carora se exercita controlul financiar preventiv, conditiile si perioada in care se desfasoara aceasta activitate.

Exercitarea controlului financiar preventiv se face pe baza de documente insotite de acte justificative. Documentele se prezinta la controlul financiar preventiv, semnate de cei care l-au intocmit si de seful comparti-mentului de specialitate in care s-au intocmit si care raspund de realitatea si exactitatea datelor si legalitatea operatiilor consemnate in acestea. Obtinerea vizei de control financiar preventiv pe documente care se dovedesc ulterior nelegale, nu exonereaza de raspundere pe sefii compartimentelor de specialitate care le-au intocmit. In cazul in care persoanele desemnate sa exercite controlul financiar preventiv constata ca operatiile prezentate la control sunt nelegale sau neeficiente, iar conducatorul unitatii dispune pe propria raspundere efectuarea lor, seful compartimentului financiar contabil informeaza in scris atat Consiliul de administratie cat si Directia controlului financiar de stat care dispun masurile necesare in raport de competentele legale. Documentele referitoare la operatiile supuse controlului finan-ciar preventiv care nu au fost vizate nu se inregistreaza in contabilitate. Pentru aceste documente se tine o evidenta separata. Tot evidenta separata se intocmeste si pentru documentele vizate pentru control financiar preventiv din dispozitia conducatorului unitatii. Decizia de organizare si exercitare a controlului financiar preventiv cuprinde: persoanele cu drept de exercitare a controlului financiar preventiv; sefii compartimentelor de specialitate care certifica documentele ce se prezinta in vederea executarii controlului financiar preventiv; obiectivele, operatiunile si documentele supuse controlului financiar preventiv; termenele de acordare a vizei de control financiar preventiv de catre persoanele imputernicite; specimenele de semnaturi ale persoanelor imputernicite sa exercite control financiar preventiv. Decizia se prezinta fiecarei persoane cu sarcini de acordare a vizei de control financiar preventiv, sefilor compartimentelor de specialitate si celor care efectueaza operatiile sau inregistreaza documentele in care sunt consemnate operatiile supuse controlului financiar preventiv. In legatura cu activitatea de control financiar preventiv normele legale in vigoare prevad o serie de obligatii si raspunderi. Astfel, persoanele care exercita acest control

raspund pentru legalitatea si eficienta operatiilor cuprinse in documentele prezentate de compartimentele de specialitate. Pe linia organizarii si exercitarii controlului financiar preventiv, normele legale stabilesc fapte care constituie contraventie si genereaza raspunderea contraventionala, si anume: neemiterea in termen a actelor administrative privind modul de organizare si exercitare a controlului financiar preventiv; atribuirea exercitarii controlului financiar preventiv unei persoane fara sa se fi obtinut in prealabil de la organele de politie relatii scrise cu privire la antecedentele penale ale acesteia sau ale carei antecedente penale duc la interzicerea imputernicirii si exercitarii controlului financiar preventiv; intocmirea si prezentarea controlului financiar preventiv a unor documente in care sunt consemnate operatii fara baza legala sau cu date nereale; vizarea pentru controlul financiar preventiv a documentelor care contin operatii prin care se incalca reglementarile in vigoare; refuzul nejustificat al vizei de control financiar preventiv pentru operatii legale; inregistrarea in contabilitate a documentelor privind operatiile care sunt supuse controlului financiar preventiv, fara ca acestea sa poarte viza de control a persoanelor in drept si aprobarea organelor competente; nesesizarea organelor competente de catre conducatorul cu atributii financiarcontabile a cazurilor de refuz de viza de control financiar preventiv. Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se face de catre: organele de control financiar de stat; organele de control financiar de gestiune ale unitatilor la care se organizeaza si exercita controlul financiar propriu; conducatorul compartimentului financiar-contabil, dar numai pentru contraventiile constand in intocmirea si prezentarea la controlul financiar preventiv a unor documente in care sunt consemnate operatii fara baza legala sau cu date nereale, precum si in cazul inregistrarii in contabilitate a documen--telor primare, privind operatiile care sunt supuse controlului financiar preventiv, fara ca acestea sa poarte viza de control a persoanelor in drept si aprobarea organelor competente.

2.4.Controlul financiar de gestiune

Controlul financiar de gestiune, ca forma a controlului financiar propriu, este control financiar ulterior care urmareste respectarea dispozitiilor legale cu privire la gestionarea si gospodarirea mijloacelor materiale si banesti pe baza documentelor inregistrate in evidenta tehnico-operativa si in contabilitate. Controlul financiar de gestiune are ca obiectiv principal, care se detaliaza in functie de specificul activitatii, respectarea normelor legale, cu privire la: existenta, integritatea, pastrarea si paza bunurilor si valorilor de orice fel si detinute sub orice titlu; utilizarea valorilor materiale, declasarea si casarea de bunuri; efectuarea, in numerar sau prin cont, a incasarilor si platilor, in lei si valuta, de orice natura, inclusiv a salariilor si a retinerilor din acestea si a altor obligatii fata de salariati; intocmirea si circulatia documentelor primare si de evidenta tehnic-operativa si contabila. Controlul financiar de gestiune se exercita cel putin o data pe an. In cazul unitatilor si gestiunilor materiale reduse ca volum, conducatorii unitatilor pot aproba ca acestea sa fie controlate la o perioada mai mare de un an, dar nu mai tarziu de o data la doi ani. Controlul se efectueaza in totalitate sau prin sondaj in raport de volumul, valoarea si natura bunurilor, tentatiile si posibilitatile de sustrageri, conditiile de pastrare si gestionare, precum si de frecventa abaterilor constatate anterior, cuprinzandu-se un numar reprezen-tativ de repere si documente care sa permita tragerea unor concluzii temei-nice asupra respectarii actelor normative din domeniul financiar, contabil si gestionar. In cazul constatarii de pagube, controlul se extinde asupra intregii perioade in care, legal, pot fi luate masuri de recuperare a acestora si de tragere la raspundere a persoanelor vinovate. In cazul controlului prin inventariere a unor gestiuni la procesele verbale de control se anexeaza declaratiile gestionarilor, listele de inventariere sau situatia plusurilor si a lipsurilor constatate si explicatiile gestionarilor asupra concluziilor acestora.

Declaratia gestionarilor se ia inainte de inceperea controlului asupra gestiunii. Din declaratie trebuie sa rezulte daca gestionarul: are in pastrare si alte valori apartinand tertilor, are lipsuri in gestiune cunoscute, a primit sau eliberat bunuri fara documente legale, are bunuri nereceptionate sau care trebuie expediate pentru care s-au intocmit documente aferente, are documente de primire-eliberare care nu au fost operate la zi in evidenta gestiunii sau care nu au fost predate la contabilitate, detine numerar rezultat din vanzarea marfurilor aflate in gestiunea sa, are plusuri in gestiune despre a caror cantitate sau valoare are cunostinta, gestioneaza valori materiale si in alte locuri de depozitare decat acelea cu privire la care se ia declaratia si unde anume. In declaratie se mentioneaza numarul si data ultimelor documente de intrare si iesire a valorilor materiale si banesti, precum si alte date si elemente pe care organul de control sau gestionarul le considera necesare pentru buna desfasurare a inventarierii gestiunii. Listele de inventariere se utilizeaza in cazul gestiunilor cu evidenta global-valorica, iar situatia plusurilor si a lipsurilor (situatia comparativa de gestiune) in cazul gestiunilor cu evidenta cantitativ-valorica. Listele de inventariere si situatiile comparative de gestiune se intocmesc pe locuri de depozitare, pe gestionari si categorii de bunuri si separat pentru bunurile de prisos, fara miscare, cu miscare lenta, greu vandabile, inutilizabile sau deteriorate, apartinand altor unitati economice (inchiriate, de custodie etc.). In listele de inventariere (situatiile comparative) se consemneaza toate valorile materiale si banesti aflate in gestiune in momentul efectuarii inventarierii, soldurile scriptice potrivit evidentelor contabile si diferentele provizorii in plus sau minus rezultate. Evaluarea stocurilor faptice se face cu acelasi pret folosit la inregistrarea in contabilitate. Pentru greselile descoperite cu ocazia controlului exactitatii inregistrarilor si calculelor din contabilitate se intocmeste o nota, care se prezinta compartimentului contabil, inainte de stabilirea rezultatelor inventarierii, pentru masuri de corectare. Diferentele preliminare, stabilite prin compararea soldului scriptic din raportul de gestiune cu totalul rezultat din inventarul faptic, se trece pe lista de inventariere la sfarsitul recapitulatiei inventarului. Listele de inventariere se semneaza, pe fiecare fila, de catre organul de control si gestionari, iar soldurile scriptice se certifica de contabi-lul care conduce evidenta analitica a gestiunii si de seful compartimentului financiar-contabil, dupa terminarea operatiei de inventariere faptica. Pe ultima fila a listei de inventariere, gestionarul

mentioneaza ca: toate cantita-tile au fost stabilite in prezenta sa; bunurile respective se afla in pastrarea si raspunderea sa; nu mai sunt bunuri care nu au fost supuse inventarierii. Listele de inventariere se pot intocmi intr-o forma simplificata, cu exceptia gestiunilor a caror evidenta se tine global-valoric, in sensul ca in aceste liste se inscriu numai sortimentele la care cu ocazia inventarierii se constata plusuri sau minusuri de inventar. In acest caz este necesar sa se asigure urmatoarele conditii: respectarea normelor metodologice cu privire la inregistrarea in fisele de magazie si in contabilitate a tuturor documentelor de intrare si iesire a valorilor materiale; concordanta dintre evidenta gestionara si contabila; confirmarea stocurilor inventariate in fisa de magazie, prin semnatura, de catre comisia de inventariere; inscrierea in listele de inventariere a eventualelor plusuri sau minusuri constatate, evaluarea si regularizarea lor potrivit normelor legale. Activitatea de control financiar de gestiune se urmareste de catre seful compartimentului de control financiar de gestiune pe baza programului de lucru semestrial. In acest scop, se organizeaza o evidenta simpla a actelor de control incheiate, a altor actiuni incheiate, a altor actiuni efectuate in afara programului aprobat, precum si a principalelor rezultate obtinute (plusuri in gestiune, pagube constatate, sanctiuni aplicate etc.). Valorificarea constatarilor controlului financiar de gestiune are loc conform urmatoarei proceduri: pe baza actelor de control intocmite, seful comparti-mentului de control financiar de gestiune prezinta conducerii unitatii, in care functioneaza, concluziile controlului efectuat impreuna cu masurile ce se propun a fi luate in continuare in vederea inlaturarii abaterilor si tragerii la raspundere a celor care au savarsit nereguli, au produs pagube sau au comis infractiuni; in cazul competentei si termenelor legale, conducatorii unitatilor iau masuri pentru aplicarea integrala si la timp a masurilor propuse, sanctionarea persoanelor vinovate, recuperarea pagubelor si inaintarea catre procuratura a actelor cuprinzand fapte penale; la solicitarea instantelor de judecata, pachetelor si politiei, conducatorii unitatilor dispun cu prioritate masurile de con-trol financiar de gestiune, necesare pentru stabilirea

prejudiciilor produse prin infracctiuni si clarificarea impre-jurarilor care au condus la savarsirea faptelor penale; in situatia in care conducatorul unitatii nu ia masurile necesare seful compartimentului controlului financiar de gestiune sesizeaza in scris, Consiliul de administratie al uni-tatii in care functioneaza, iar in cazurile privind recuperarea pagubelor si Directia controlului financiar de stat, care in functie de situatia concreta dispune masurile legale ce se impun; seful compartimentului controlului financiar de gestiune participa la sedintele Consiliului de administratie al uni-tatii unde functioneaza atunci cand se dezbat probleme financiare, contabile si de control de gestiune. De asemenea, el informeaza semestrial Consiliul de administratie asupra conditiilor in care s-a realizat programul semestrial de control, constatarile facute si masurile luate.

CAP.III TRANSFERUL INTERBANCAR DE FONDURI

3.1. Transferul interbancar de fonduri - reglementari

3.2. Supravegherea sistemelor de plati de catre BNR

3.3. Transferul interbancar de fonduri reglementari

Executia ordinelor de plata ale clientilor non-bancari va determina un lant de mesaje de plati si inregistrari in contabilitatile diversilor intermediari, in special atunci cand contrapartidele nu detin conturi la aceeasi banca. Caracteristicile acestor fluxuri de mesaje si transferuri de fonduri depind de o varietate de factori, inclusiv de gradul de concentrare din sistemul bancar, de cultura fiduciara si de intensitatea interventiei autoritatii. Concentrarea masiva reduce probabilitatea ca transferurile clientilor sa implice schimburi de depozite intre banci diferite. Concentrarea bancara este determinata de numarul de banci dintr-o tara, de preponderenta institutiilor mari, masurata sub forma cotei-parti din piata si de zona geografica pe care opereaza diferitele banci. Romania nu a depasit in ultimii ani situatia unei piete a vanzatorului concentrate in favoarea bancilor de stat. Situatia este si mai contraproductiva pentru viitorul platilor deoarece bancile private nu sunt banci cu retea de impact comercial si cultural mutant la public. Incapacitatea de inovare si lipsa de randament ori motivare in managementul schimbarii in ceea ce priveste serviciile de plati in mediile birocratice ale bancilor de stat a generat de altfel, nu numai stagnarea in domeniul serviciilor prestate populatiei (retail), dar a motivat si interventia in forta a BNR pentru a forma piata serviciilor interbancare pentru agentii economici (wholesale).

Alt factor care afecteaza fluxul de instructiuni de plata poate fi existenta a diferite tipuri de institutii bancare, cum ar fi bancile comerciale, de economii sau cooperative, care furnizeaza servicii de plati clientilor lor si pot infiinta sisteme de transfer interbancar a fondurilor intre propriile grupuri. Decontarea intragrup se poate produce atunci prin intermediul relatiilor de cont corespondent, de multe ori o institutie centrala a grupului actionand ca o banca a bancherilor pentru membrii grupului. Aceasta situatie nu este prezenta in Romania, din initiativa institutiilor de credit locale, ci se realizeaza doar pentru unele produse intens tehnologizate de catre casele de compensatii interbancare (pentru carduri, pentru tranzactiile RASDAQ, pentru Bursa de Valori Bucuresti). O oarecare segmentare geografica in desfasurarea transferurilor interbancare de fonduri poate exista, in mod caracteristic sub forma caselor de compensatii locale sau regionale. Aceasta descinde din avantajele costului potential al procesarii tranzactiilor in zona in care s-au produs. Astfel, bancile opereaza la nivel operational putand compensa si deconta o mare parte a platilor direct cu ajutorul facilitatilor locale. Segmentarea geografica si compensarea locala sau regionala sunt uzuale acolo unde tehnologia folosita implica schimbul fizic al instructiunilor de plata, fie pe suport hartie, fie pe suport magnetic. Pana in prezent doar casele de compensatii organizate la nivel judetean de BNR in cadrul DECONT+BNR au o astfel de utilitate dar oferta BNR este la minimul necesar si onoreaza cu prioritate platile intrajudetene, nefiind structurata pe onoarea unei cereri regionale (casele de compensatii ale BNR raspund direct doar fata de centrala BNR). Asa cum s-a aratat mai sus, un important factor care influenteaza operarea sistemului de transfer interbancar a fondurilor este utilizarea tehnologiei informatice. Procesarea electronica si telecomunicatiile, de exemplu, au facut posibila introducerea sistemelor de decontare bruta continua, la sfarsitul zilei, multiplu in timpul zilei sau in timp real sistemele care transfera fonduri intre conturi ce se centralizeaza ierarhic pana la banca centrala. In cadrul multiplelor sisteme financiare moderne, automatizarea a condus la o inalta specializare a sistemelor de plati, cum ar fi sistemele de plati de mare si mica valoare. Astazi in lume, casele de compensatie pe suport hartie sau automate proceseaza cea mai mare parte a platilor de mica valoare referitoare la tranzactiile comerciale cu amanuntul. In plus, in aproape fiecare tara exista acum cel putin un sistem electronic de transfer interbancar de fonduri, de

regula ale bancii centrale, care furnizeaza decontarea in aceeasi zi si finalitate pentru platile bancare decontate bucata cu bucata (pe gros). In concordanta cu caracteristicile operationale ale sistemelor de transfer interbancar ale fondurilor, trebuie de asemenea facuta o distinctie intre sistemele de decontare pe loturi (pe partizi, batch) de instructiuni (care sunt discontinuie fie si pe motivul formarii lotului ca metoda de management al finalizarii decontarii de exemplu firul de asteptare = cue in cazul sistemelor de decontare pe brut dar la timp amanat = deferred settlement ) si cele continuie in timp real (invariabil considerand, pentru decontarea finala, bucata cu bucata instructiunile primite). Un sistem batch implica trans-miterea sau procesarea unei grupe de instructiuni de transfer de fonduri la un singur moment de timp. Casele de compensatii manuale opereaza in mod batch pachetele de documente materiale (de exemplu ordine de plata pe suport hartie). Casele de compensatii automate (ACH), in mod caracteristic, primesc si trimit majoritatea instructiunilor de plata prin medii magnetice sau prin intermediul telecomunicatiilor si vor procesa platile pe computer la un anumit moment al zilei, dar tot lotizand in prealabil, conditionand (in pachete de memorie) instructiunile primite tot batch. Intr-un sistem in timp real, transmisia si procesarea instructiunilor de plata au loc plata dupa plata, ideal in chiar momentul cand fiecare plata este initiata. Informatia care apartine instructiunilor de intrare si iesire este astfel disponibila continuu. Telecomu-nicatiile moderne si facilitatile oferite de computer sunt cerinte ale procesarii in timp real, care cu toate ca sunt utilizate in mod obisnuit de sistemele de decontare pe baza bruta, pot, de asemenea, fi folosite si de sistemele de decontare pe baza neta. Sistemul DECONT+BNR are o dotare vadit insuficienta din punct de vedere informatic si de telecomunicatii, iar varfurile de sarcina volumetrice pot fi preluate doar intr-o mica masura de activitatea caselor de compensatii manuale ale BNR dispersate in teritoriu, stiut fiind ca activitatea de valori mari si importanta critica pentru succesul decontarii fiecarei zile de plati se desfasoara in capitala, intre sediile DECONT+BNR din centrala BNR, in corespondenta cu centralele titularilor de conturi concentrate din considerente istorice in Bucuresti. In platile internationale, fluxul de mesaje si de inregistrari implica o retea complexa, multinationala, de banci active in cadrul sistemelor de plati respective ale fiecarei tari, si care furnizeaza servicii specializate de compensare. Bancile implicate in executia platilor internationale sunt legate la o serie de retele de comunicatie care transporta instructiunile de

transfer a fondurilor prin intermediul respectivelor sisteme de plati interne. Retelele trebuie sa fie operate de posta, telegraf si autoritati de telecomunicatii sau de insasi banci (retele in proprietate), banci centrale sau alti furnizori de servicii de telecomunicatii intre transportatorii de mesaje private, SWIFT (Socitety for Worldwide Interbank Financial Telecommunications), care este o companie specializata aflata in proprietatea comuna a bancilor, fiind sistemul cel mai folosit pentru a transmite instructiuni de plata peste granita.

3.4 Supravegherea sistemelor de plati de catre BNR

Ca orice banca centrala contemporana, BNR se va preocupa de de promovarea unei creatiuni si operari reglementate de sistemele de plati din Romania. Incredintand in mod formal functia de supraveghere functionala bancii centrale, prevederile legii sindica si caile prin care aceasta este imputernicita sa o faca si, prin referinta la notiunea de sistem de plati, specifica si obiectivul exercitarii functiei de supraveghere functionala. Locul articolului 63 si articolului 64 in economia legii bancare din 1998 si continutul prevederii lor distinge supravegherea functionala a sistemelor de plati de alte forme de control, ca o consecinta a legaturilor stranse ce exista intre siguranta in functionare si eficienta a acestora si functia de control monetar ori imprumutator de ultima instanta a bancii centrale. Supravegherea functionala este o forma de control administrativ si este supusa regulilor si principiilor specifice acestei activitati. Acest control este avantajat prin faptul ca nu se exercita, ca in Occident, intr-un sector al economiei unde, pana in prezent, datorita traditiei istorice, intermediarii nu au nevoie de o autorizatie prealabila, prin efectul legii, pentru a se angaja in activitati comerciale de plati, cu toate ca si acolo, in cazul in care legi speciale o prevad expres, tot banca centrala este aceea care poate specifica restrictiile obiective pentru cei care doresc sa se angajeze in activitati de o importanta speciala pentru o functionare corespunzatoare a sistemelor de plati. Pe de alta parte supravegherea bancara si a pietei de capital sunt efectuate intr-un sector in care, pentru motive prudentiale, bancile si alti intermediari financiari au nevoie de o dubla autorizatie prealabila de la o autoritate publica si

de la banca centrala, ca institutie independenta care nu-si desfasoara functiile impreuna cu alte institutii (in cazul Romaniei Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare). Obiectul supravegherii functionale este, in termenii acelorasi prevederi ale legii romane din 1998, sistemul de plati care, pe de o parte, reprezinta o notiune integratoare care acopera semantic o pluralitate de sisteme de plati individuale si, pe de alta parte, din multitudinea acestora face practic referire doar la cele care prezinta o importanta nationala prin amploarea efectelor pe care le-ar declansa producerea de riscuri asociate lor. Sistemul de plati se refera, pe de alta parte, la un concept pur economic, adica la o parte a infrastructurii sistemului financiar (alaturi de legi, statistica, cutume, culturi de intreprindere, etc) destinata sa asigure transferul banesc intre agentii economici. Aceasta infrastructura se sprijina dupa unii include in componenta sa pe toti intermediarii care presteaza servicii de plati sau legate de acestea cu titlu profesional si de cele mai multe ori pe baze comerciale. Aceasta infrastructura mai contine, intr-un sens restrans, instrumente, contracte si lucrari (servicii complexe) care permit executarea de plati. In sens larg, se mai poate adauga acestei infrastructuri financiare si infrastructura tehnica care asigura legaturile intre intermediari. Prin urmare, obiectul supravegherii functionale a unui sistem de plati nu sunt doar bancile si agentii economici care fac comert cu bani, cei ce emit instrumente de plata cu titlu profesional, ci si alti intermediari non-financiari, agenti economici care asigura operarea sistemului, inclusiv furnizorii de retele de transmisie de date si de servicii care urmaresc obtinerea de profit (value added) in cadrul activitatilor de transfer de fonduri si altor tranzactii financiare. Instrumentele supravegherii sunt de natura actelor de reglemen-tare ale bancii centrale, care are obligatia sa intreprinda actiuni preventive asiguratoare pentru echiparea infrastructurii financiare a natiunii cu structurile organizatorice, operationale si de reglementare optime pentru functionarea in siguranta si eficienta a sistemelor de plati de importanta nationala, pe cat posibil permitand, acolo unde aceasta nu stanjeneste interesul public, pastrarea libertatii accesului si a initiativei pentru toti participantii, stimularea obiectivelor de interes public indicate de lege, prin promovarea initiativei individuale si de grup constructive si in consens cu interesele pe termen lung ale unei piete in formare. Prin urmare, supravegherea funtionala trebuie realizata de banca centrala in cele din urma prin actiunea directa a reglementarii si prin acctiunea indirecta a promovarii cooperarii

cu profesiunea bancara, cu ofertantii de servicii in domeniul platilor. Emiterea noii legislatii bancare din 1998 reprezinta un bun prilej pentru refacerea sistemului de obligatii colective al profesiunii bacare de a prelua initiativa propriei dezvoltari prin intermediul sindicatului profesional pe care ar trebui sa il reprezinte Asociatia Romana a Bancilor (ARB). Mandatarea acesteia sa constituie obligatii opozabile tuturor bancilor membre in cursul reprezentarii intereselor lor la banca centrala implica refacerea statutului si a gradului de implicare efectiva a participantilor in activitatea asociatiei lor. Totodata, BNR ar trebui sa iasa din componenta asociatiei pentru a deveni partener social, nu membru egal intr-un club de discutii mondene, deoarece persuasiunea morala a bancii centrale are numeroase alte cai de exercitare. Reglementarea si cooperarea pot fi suplimentate, dupa caz, de catre banca centrala, prin emiterea de recomandari, culegerea de date, analize si inspectii la fata locului la participantii la sistemele de plati. Avand in vedere ca activitatea de supraveghere functionala a bancii centrale nu urmeaza sa se exercite asupra unui sector caracterizat de libera intreprindere, ci pe o piata in formare care doreste sa ajunga in urmatorul deceniu la beneficiile unei concurente loiale, interesul primordial al supraveghetorului va fi acela de a asigura un spatiu de afirmare corespunzator si conditii de concurenta loiala la acces pe piata fiecarui participant care doreste sa investeasca in domeniul, atat de scump astazi, al organizarii si executarii platilor fara numerar, intr-o cuprindere si coerenta nationala, pe o piata de 25 milioane de locuitori. Pentru aceasta: banca centrala va utiliza instrumente deja folosite pentru a monitoriza sistemul de plati si pe participanti, constand in reglementarea circuitelor de plati a caror functionare are implicatii majore asupra operarii curente a intregului sistem, datorata importantei ori volumului acestora; banca centrala va anunta in prealabil actiunile de reglementare pe care le va intreprinde; banca centrala va adapta forma si domeniul interventiilor sale la rolul pe care diferitele circuite si activitati de plati il au in cadrul ansamblului sistemului; dupa caz, marimea si intensitatea interventiilor va fi corelata cu natura posibilelor disfunctionalitati in raport de criteriul antementionat.

Pentru a defini rolul componentelor sistemului de plati al natiunii asupra caruia banca centrala decide sa-si concentreze interventia prin acte de reglementare, este util sa amintim ca, principial, sunt doua tipuri de probleme ce apar in legatura cu sistemele de plati. In primul rand, insusi faptul de a fi un sistem de proceduri de transfer de fonduri inseamna ca o operare fluenta depinde de o buna interactiune si cooperare intre persoanele (juridice) participante. La randul lor, acestea pot fi supuse riscului actiunii unor factori precum conflictul de interese, consecintele extraneitatii, costurile de tranzactie, etc. Slabirea coordonarii poate conduce la disfunctionalitati ale structurilor organizatorice nemultumite de preluarea riscului respectiv, iar lipsa cooperarii poate induce escaladarea de cautari empiriste de a creea noi institutii care sa produca coordonare in locul satisfacerii tendintei justificate de a creea noi tipuri de intermediari si instrumente care sa raspunda optim riscurilor percepute. Are loc astfel, pe plan institutional, o departare parazitara de necesitatile efective ale cooperarii bazata pe initiativa spontana si interesul ingust al participantilor la sistem. Aceasta falsa specializare, prolixitatea institutionala, se completeaza cu cea de-a doua problema principiala a functionarii sistemelor de plati. Pe langa imbatranirea rapida a relatiilor de agregare sistemica, deja constatata din experienta asociativa a ultimilor ani la noi, societatea romaneasca este interesata in satisfacerea interesului general si stabil de a avea la dispozitie un minim de servicii de plati esentiale in scopul stabilitatii generale a economiei simbolice, a unei activitati economice fluente, a eficientei politicii monetare, a intaririi increderii publice in mijloacele de plata si in banca centrala. Ca orice banca centrala ce reprezinta interesul general, BNR este constienta ca acesta nu este insa scopul principal si pentru participantii la sistem, participanti care nu acorda suficienta atentie interesului general, pur si simplu din motivul ca sunt in cautarea profitului la nivel microeconomic. Modul cum interesele societatii si ale participantilor isi pun amprenta asupra diferitelor domenii din sistemul de plati este diferit. Sistemul de plati se infatiseaza adeseori ca o piramida cu mai multe trepte: baza piramidei este compusa din serviciile si instrumentele de plati pe care intermediarii le ofera agentilor economici in calitate de clienti; al doilea nivel include procedurile si serviciile prin care intermediarii schimba documente si informatie, inclusiv contabila, referitoare la platile initiate de clienti;

al treilea nivel este compus din sistemele de compensatii pentru tranzactii care presupun descarcarea de obligatii finala in numerar ori in alte active financiare, precum si procedurile interbancare de plati atat pentru instructiunile de plati de mare valoare, cat si pentru cele marunte; varful piramidei este reprezentat de conturile de decontare ale intermediarilor, cu prioritate cele pentru decontare finala in moneda bancii centrale si tinute in evidentele acesteia. Cu cat urcam prin urmare catre varful piramidei, incepand cu nivelul trei, disfunctionalitatile pot atrage un risc financiar de natura sistemica (si experiente recente in Occident, dar si la noi, arata ca riscurile care se nasc in interiorul sistemului de plati sunt o cauza principala a dezechi-librelor sistemice), ori macar transmit un semnal de alerta timpurie ca acestea sunt pe cale sa se intample. Prin urmare toate actiunile bancii centrale care isi propun ca obiect zona de varf a piramidei sistemului de plati sunt nu numai utile dar fac parte autentica din misiunea sa specifica. La nivelele de jos ale piramidei, obiectivele supraveghetorului sunt acelea de a pastra increderea publicului in moneda prin promovarea validitatii legale a instrumentelor de plati fara numerar si conditia lor tehnica pentru aceasta. Urmand un astfel de interes care nu contravine nici celui al participantilor, banca centrala supraveghetoare va milita pentru maximizarea eficientei procedurilor operationale utilizate in productia de servicii si in circulatia instrumentelor de plata. Prin urmare, nu este conflictual ca supraveghetorul sa tolereze concurenta intre participanti, ba chiar sa se implice pentru a o stimula de pe o pozitie comerciala egala cu acestia si nu pentru a o stanjeni uzand de dublul sau rol posibil de supraveghetor si, totodata, de furnizor de servicii de plati si de oferta de cooperare in domeniu. Chiar daca se margineste la o atittudine inactiva, banca centrala inca mai poate face uz din afara cadrului operational de dreptul sau de a restaura, prin reglementare pura (decretare), un comportament de grup competitiv in randul celorlalti participanti (din sectorul privat). Supravegherea functionala se mai sprijina, pe langa reglemen-tare, si pe activitati in domeniul statisticii si analizei de informatii procurate de la participanti si de la supravegherea prudentiala si controlul financiar-bancar.

O alta cale de exercitare a supravegherii functionale mai este reprezentata si de activitatea bancii centrale de a impune respectarea propri-ilor reglementari participantilor, deoarece masurile ei coercitive pot induce deseori nu numai regresia coercitiei asupra clientilor (tipic pentru piata vanzatorului), dar si inovare (atipica). Deoarece aceasta functie de control si coercitie se face de catre supraveghetorii prudentiali, este un avantaj ca banca centrala intrunind cele doua forme de supraveghere sub unicul sau acoperis poseda mijloacele de a limita costurile participantilor de a se conforma celor doua forme de control si de a realiza cele doua activitati, fara redundante sau contradictii in intentii si metode. La nivel de Carta Alba, modul in care BNR intentioneaza sa utilizeze instrumentele pe care le are la dispozitie in indeplinirea prevederilor noii legislatii bancare din 1998 este, pe scurt, urmatorul: Utilizarea imputernicirii legale de reglementare aceasta va fi focalizata pe componentele cele mai expuse la risc sistemic, adica pe sistemele de transfer interbancar de fonduri de mare valoare, cu scopul ca oferta acestora sa fie sigura din punct de vedere tehnic, acoperita financiar si eficienta operational; reglementand performanta minima a unor astfel de sisteme si, dupa caz, putand constata lipsa acestuia, BNR poate decide sa furnizeze ea insasi direct aceste servicii; in ceea ce priveste sistemele de plati marunte, pentru populatie (retail), reglementarea va urmari stabilirea de cerinte minime de incredere si eficienta la cei care doresc sa furnizeze astfel de servicii, prin criterii minime de securitate tehnica, utilizarea si interoperabilitatea mijloacelor de plata pe care le emit, etc. de asemenea, reglementarea va urmari sa guverneze anumite tipuri individuale de activitati cheie conexe sau aflate in legatura cu sistemul de plati, inclusiv la participantii care furnizeaza servicii de suport logistic si/sau tehnologic pentru sistemele de plati de importanta nationala. Utilizarea politicilor si masurilor de promovare a cooperarii utilizarea se va face in directia problemelor care necesita o coordonare urgenta, consistenta si eficienta; dintre problemele care pot deveni obiectul cooperarii vor avea prioritate cele care raspund intereselor publice, deoarece cooperarea intr-un astfel de domeniu nu poate fi refuzata nici de participanti; bine utilizat, instrumentul cooperarii se poate dovedi larg acceptat si eficient in domeniul procedurilor interbancare ale platilor

marunte; banca centrala se poate dovedi un bun avocat al companiilor de plati private active si inovative, care caracterizeaza peste tot in lume lucrul cu populatia, pe langa banci, in special cele mari, care au pornirea naturala de a suprima concurenta; un bun randament de utilizare a instrumentului cooperarii se poate obtine de catre banca centrala daca aceasta incurajeaza asociatiile ori sindicatele profesionale ori alte forme de coordonare, in care nu poate fi refuzata sa intre in numele celor care nu au fost primiti in astfel de asociatii, si exclusiv cu scopul de a obtine o armonizare eficienta a intereselor membrilor vechi cu noii veniti; daca BNR constata ca eforturile sale de a utiliza instrumentul cooperarii in conformitate cu cele de mai sus esueaza sau nu este eficient in timpul si la costurile socialmente acceptabile, ea va face uz de instrumentul reglementarii pentru a impune cooperarea cu minim de efect negativ asupra libertatii de initiativa a participantilor. Utilizarea statisticii, analizei si inspectiilor la fata locului la participantii la sistemul de plati controlul folosirii instrumentarului antementionat precum si selectia acestuia ori crearea de noi instrumente depind de analiza unui flux de informatie cantitativa si calitativa obtinute de banca centrala de la participanti; in completarea informatiilor primite, banca centrala poate conduce activitati de inspectie la fata locului la persoane juridice care se angajeaza in activitati de plati; la intermediarii financiari bancari astfel de inspectii vor fi corelate cu cele de supraveghere prudentiala si control bancar; rezultatul activitatilor precedente presupune monitorizarea tuturor participantilor care prin rolul lor sau prin procedurile operationale aplicate prezinta potential de risc, in primul rand a acelora care, prelucrand un mare numar de tranzactii, pot genera risc sistemic, segmentare nejustificata a pietei serviciilor de plati ori ineficienta. Utilizarea tuturor instrumentelor mentionate mai sus se poate face pe baza continua ori discontinua. Pentru a obtine insa efectul ca sistemele de plati supravegheate functional sa indeplineasca in orice moment standardele de buna functionare masurabile cu indicatorii specifici imprumutati de la supravegherea bancara prudentiala, sistemele de plati, ca expresie a infrastructurii, trebuie sa fie o constanta in raport cu riscul comercial asumat de clientii pe care ii servesc. Banca centrala, prin rezultatele supravegherii lor functionale, trebuie sa fie in

orice moment capabila sa afirme, evaluand riscurile asociate functionarii sistemului de plati, imunitatea acestuia la orice serioasa deteriorare a lichiditatii unuia sau mai multora dintre intermediari, conform practicilor internationale privind stabilitatea pe pietele financiare si valutare.

CAP.IV CONTROLUL OPERATIUNI-LOR ACTIVE SI PASIVE

4.1. Controlul operatiunilor pasive

4.2. Controlul operatiunilor active

4.3. Controlul operatiunilor pasive

Operatiunile pasive reprezinta pentru o banca operatiunile de constituire a resurselor si se evidentiaza in pasivul bilantului contabil sub forma de: depozite la vedere si la termen; imprumuturi de refinantare de la Banca Centrala si imprumuturi contractate la alte institutii financiare; capitalul propriu (capitalul social si fondul de rezerva). Principala sursa de finantare a unei banci este reprezentata de depozitele constituite la banca de catre clientela alcatuita din persoane fizice si juridice, pentru banca fiind importanta indeosebi constituirea depozitelor la termen deoarece acestea au o scadenta dinainte stabilita, eventualele retrageri de sume din aceste depozite inainte de scadenta conducand la neacordarea dobanzilor specifice categoriilor de depozite la termen, dar acordarea celei bonificate in cazul disponibilitatilor la vedere. In conditiile unei economii caracterizate prin instabilitate, cum este economia Romaniei, dobanda care trebuie sa se practice la depozitele la termen trebuie sa fie variabila si nu fixa, banca limitand astfel riscul aparitiei de pierderi din evolutia dobanzii pe piata. O importanta deosebita trebuie sa se acorde modului in care se stabilesc dobanzile pasive, adica dobanzi ce remunereaza sursa atrasa sub forma de depozite. Astfel, se impune verificarea modului in care si-a desfasurat activitatea compartimentul de marketing bancar, compartiment care nu trebuie sa lipseasca din organigrama unei banci. Se va verifica

veridicitatea informatiilor cu privire la dobanzile practicate de bancile concurente, cu privire la tendinta dobanzilor in perioada imediat urmatoare, precum si daca in stabilirea dobanzilor pasive s-au avut in vedere elementele mentionate. O data stabilite nivelurile de dobanda, se va verifica modul de aplicare a acestora, modul de calcul al dobanzii prin programele informatice, avandu-se in vedere corectitudinea calcului dobanzii ce se inregistreaza pe cheltuiala bancii. In structura depozitelor la termen, se cuprind si certificate de depozit, caracteristica acestora fiind dobanda fixa pe toata durata existentei certificatului. In ceea ce priveste stabilirea nivelului de dobanda, acesta este mai ridicat decat in cazul constituirii de depozite obisnuite, dar trebuie sa se tina seama ca acordarea unei dobanzi mult mai mari decat cele percepute in mod normal de banca, poate conduce la nasterea interpretarii ca banca are probleme cu sursele si in consecinta efectul atragerii disponibilitatilor clientelei sa nu fie cel scontat. Banca, in atragerea de resurse, trebuie sa efectueze o selectie a clientelei, sa se indrepte spre atragerea disponibilitatilor de la agentii economici, stiind ca ponderea cea mai mare a resurselor banesti se afla in posesia acestora. Astfel, se impune elaborarea unei strategii care sa vizeze, in functie si de interesele agentilor economici, acordarea unui nivel de dobanda mai ridicat decat cel practicat in mod uzual de banca, constituirea de depozite si la alte termene decat cele standard de o luna, trei luni, sase luni sau un an, acordarea de alte facilitati. Elementele mentionate mai sus, alaturi de efectuarea ireprosabila a tuturor operatiunilor solicitate de client, pot conduce la cresterea performantelor bancare. In sfera controlului, nu trebuie avuta in vedere doar verificarea modului de respectare a prevederior normelor bancare, ci si propunerea unor masuri care sa conduca la eficientizarea activitatii bancare. Banca, prin programe specifice, se poate indrepta, de asemenea, spre atragerea unor anumite categorii sociale din randul persoanelor fizice, in special a acelor categorii cu venituri ridicate. Rolul pe care trebuie sa-l aiba marketingul intr-o banca este acela de a evalua necesitatile prezente si viitoare ale clientelei si venirea de catre banca in satisfacerea acestor nevoi cu servicii si produse bancare noi.

In activitatea de control, cand se constata ca unei anumite persoane fizice sau juridice i s-au aplicat niveluri de dobanzi mai ridicate decat cele practicate in mod frecvent de banca, se va verifica pe deoparte daca nivelul de dobanda acordat este aferent unei sume considerate ca fiind semnificativa, precum si modul de valorificare de catre banca a sumei astfel remunerate, iar pe de alta parte existenta derogarilor de la normele bancii. O categorie deosebita in cadrul depozitelor bancare o reprezinta depozitele constituite de alte banci la banca in cauza. Aceasta operatiune reprezinta o plasare temporara a surplusurilor de disponibilitati existente la banca ce constituie depozite la banca ce are nevoie de disponibilitati. Se impune verificarea tuturor elementelor care sunt continute de conventia incheiata intre parti si a modului in care s-a stabilit dobanda ce va remunera depozitul astfel constituit. Se va verifica totodata daca solutia aleasa in ceea ce priveste atragerea de surse de la o alta banca in conditiile respective a fost cea optima. Conventia, pe langa existenta semnaturilor persoanelor autorizate de cele doua banci, parti ale acesteia, trebuie sa contina toate elementele cu privire la data constituirii, perioada pentru care a fost constituita, suma, procentul de dobanda negociat, denumirea societatilor bancare implicate si conturile acestora. Imprumuturile de refinantare de la BNR pot imbraca forma imprumuturilor structurale, de licitatie, speciale si lombard (overdraft). O banca apeleaza la aceste imprumuturi pentru a-si asigura licchiditati si pentru a optimiza structura portofoliului de titluri pe care le detine. Avand in vedere cele doua forme de imprumuturi, se constata in practica un volum mai mare al imprumuturilor interbancare. Atreagerea de resurse financiare prin emisiunea de titluri proprii de credit (obligatiuni), desi posibila, nu este pusa in practica de societatile bancare romanesti. Important pentru banca este ca aceasta sa nu ajunga sa apeleze la acest gen de surse in situatii de criza, deoarece in aceste situatii dobanzile ce le sunt percepute sunt foarte mari, impactul asupra performantelor bancare fiind unul negativ. Capitalul propriu detine o pondere scazuta in totalul pasivelor bancare, tendinta fiind de diminuare continua, rezultat al expansiunii activitatilor bancare. Din aceasta cauza, trebuie sa se acorde o atentie deosebita indicatorului de solvabilitate ce se exprima ca raport intre fondurile proprii si expunerea neta sau ca raport intre capitalul propriu si expunerea neta. BNR a impus societatilor bancare obligativitatea calcularii si raportarii acestui indicator, precum si mentinerea la un nivel de cel putin 12% a

valorii acestuia atunci cand indicatorul se calculeaza pe baza fondurilor proprii sau la un nivel de cel putin 8% atunci cand in calcul se foloseste nivelul capitalului social. Din categoria capitalurilor proprii se disting: capitalul social; fondurile de rezerva. Orice banca trebuie sa aiba un nivel minim de capital social stabilit de BNR, in prezent acesta fiind de 100 miliarde lei. Capitalul social al bancii trebuie varsat integral si exclusiv in forma baneasca inca de la momentul subscrierii. In afara de posibilitatile de majorare a acestuia pe calea subscrierii de noi aporturi in forma baneasca mai exista si posibilitatea utilizarii altor surse: primele de emisiune sau aport si alte prime legate de capital, integral incasate, ramase dupa plata si acoperirea cheltuielilor neamortizate efectuate cu astfel de operatiuni, precum si rezervele constituite pe seama unor astfel de prime; dividendele din profitul net cuvenit actionarilor dupa plata impozitelor pe dividende potrivit legii; rezervele din influentele de curs valutar aferente aprecierii disponibilitatilor in valuta, reprezentand capitalul social in valuta; rezervele constituite din profitul net, existente in sold, potrivit ultimului bilant contabil; diferentele favorabile din reevaluarea patrimoniului ce pot fi incluse in rezerve si utilizate pentru majorarea capitalului social. Constituirea fondului de rezerva ce se compune din profitul bancii are drept scop cresterea lichiditatilor si solvabilitatea bancii. Ca urmare a ponderii scazute a capitalului propriu in total pasive, in aceste conditii riscul de faliment fiind destul de mare, odata cu cresterea nivelului activelor ponderate cu risc se impune cresterea capitalului propriu al bancii la acel nivel care sa conduca la obtinerea nivelului de 12% al indicatorului de solvabilitate.

4.4. Controlul operatiunilor active

Dintre toate operatiunile active creditul reprezinta operatiunea activa de importanta majora. In conformitate cu Legea bancara nr.58/1998 prin credit se intelege orice angajament de plata a unei sume de bani in schimbul dreptului de rambursare a sumei platite, precum si la plata unei dobanzi sau a altor tipuri de cheltuieli legate de aceasta suma sau orice prelungire a scadentei unei datorii si orice angajament de achizitionare a unui titlu care incorporeaza o creanta sau a altui drept la plata unei sume de bani. Din punct de vedere al scadentei, creditul poate fi: pe termen scurt, a carui durata de rambursare nu depaseste 12 luni; pe termen mediu, a carui durata de rambursare este cuprinsa intre 1 si 5 ani; pe termen lung, a carui durata de rambursare este mai mare de 5 ani. O importanta deosebita o prezinta clasificarea creditelor in functie de calitatea lor. Astfel, creditele se impart in: credite performante; credite nerambursate la scadenta. Creditele performante reprezinta pentru o societate bancara acea categorie de credite ce sunt rambursate intru totul conform prevederilor din contractul de credit. Creditele nerambursate la scadenta reprezinta acea categorie de credite ce nu sunt rambursate la scadenta, fiind evidentiate in categoriile restante sau chiar indoielnice, dupa caz. Pentru obtinerea de credite, solicitantii persoane juridice prezin-ta bancii cererea de credit la care se va anexa urmatoarea documentatie: documente care atesta constituirea legala a societatii; acordul dat organului de conducere al societatii, abilitat prin documente de constituire a acesteia sa reprezinte societatea in angajarea de imprumuturi in numele sau;

situatia evolutiva a patrimoniului si a principalilor indicatori de rezerve financiare pe ultimul an; ultimul bilant contabil annual, contul de profit si pierderi si ultima balanta contabila de verificare insotite de dovada depunerii la Directia Generala a Finantelor Publice; bugetul de venituri si cheltuieli pe anul in curs; planul de trezorerie; documentatia tehnico-economica si studiul de fezabilitate; lista bunurilor materiale care constituie garantii asiguratorii pentru banca; alte documente. In scopul acordarii de credite, la orice solicitare de credit, inspectorul bancar trebuie sa efectueze o vizita de informare-documentare la sediul agentilor economici, in urma careia poate decide daca urmeaza a se intocmi sau nu documentatia necesara analizei. Pentru analiza bonitatii agentilor economici se pot utiliza urmatorii indicatori economici: lichiditatea, solvabilitatea, rentabilitatea si gradul de indatorare. In scopul determinarii riscului de credit si limitarii acestuia, banca trebuie sa-si clasifice creditele acordate in una din urmatoarele cinci categorii: standard, in observatie, substandard, indoielnic sau pierdere. Clasificarea creditelor se va face tinand cont de evaluarea performantelor financiare ale clientului si de capacitatea acestuia de a-si onora datoria la scadenta. In urma evaluarii performantelor financiare ale clientilor, creditele se vor include in una din urmatoarele categorii: categoria A performantele financiare sunt foarte bune si permit achitarea la scadenta a dobanzii si a ratei. Totodata se prefigureaza mentinerea in perspectiva a performantelor financiare la un nivel ridicat; categoria B performantele financiare sunt bune sau foarte bune, dar nu pot mentine acest nivel in perspectiva mai indelungata; categoria C performantele financiare sunt satisfacatoare, dar au o evidenta tendinta de inrautatire; categoria D performanta financiara este scazuta si cu o evidenta ciclicitate la intervale scurte de timp;

categoria E performantele financiare arata pierderi si exista perspective clare ca nu pot fi platite nici ratele, nici dobanzile. Prin coroborarea datelor privind performanta financiara a clientului cu datele privind serviciul datoriei, se va avea in vedere urma-toarea clasificare:

Tabel nr.3: Clasificarea creditelor acordate de catre o societate bancara serviciu bun performan te bancare Categoria A Categoria B Categoria C Categoria D Categoria E l datoriei standard in observatie substandard indoielnic pierdere in observatie substandard indoielnic pierdere pierdere substandard indoielnic pierdere pierdere pierdere slab necorespunzator

Una dintre metodele de credit-scoring ce poate fi folosita la incadrarea agentilor economici intr-una din categoriile A-E are in vedere urmatorii indicatori si urmatoarele punctaje:

Tabel nr.4: Credit-scoring nrc Indicator rt Formula de calcul Rezultatul nr de puncte 1 Lichiditate curenta Lc =(Ac-Sn-Ci / D<1an) *100 Lc < 80 80 <= Lc < 100 100 <= Lc < 120 120 <= Lc <150 150 <= Lc <170 Lc >= 170 2 Solvabilitate S = (A-Sn-Ci-Aa / D) *100 S <80 -2 -1 1 2 3 4 0

80 <= S <100 100 <= S <120 120 <= S <140 140 <= S < 160 S >= 160 3 Rentabilitate in functie de costuri Rc = (P / Ct ) *100 sub 1 1,1-2 2,1-3 3,1-5 peste 5 4 Gradul de indatorare Gi = (D / Ct )*100 Gi > 100 80 <= Gi < 100 60 <= Gi < 80 40 <= Gi < 60 Gi < 40 5 Garantii -garantii guvernamen-tale;

1 2 3 4 5 0 1 2 3 4 -1 0 1 2 3 4

-garantii bancare ire- 4 versibile de la bancile romane sau straine de prim rang; -depozite bancare; -ipoteci; -gaj; -cesiune de creante; fidejusiune(cautiune ); -gaj general. 4 3 2 1 1 0

unde: Lc = lichiditate curenta; Ac = active circulante; Sn = stocuri nevalorificabile; Ci = clienti incerti; D < 1 an = datorii cu scadenta mai mica de un an; S = solvabilitate; A = total active; Aa = alte active incerte; D = datorii totale Gi = grad de indatorare; Cp = capitaluri proprii; Rc =rentabilitatea in functie de costuri; P = profit; Ct = cheltuieli totale. In functie de punctaj, incadrarea poate fi stabilita astfel:

Tabel nr.5: incadrarea Punctaj peste 17 13,1 17 10,1 13 5,1 10 pana la 5

Categorie

A B C D E

Este indicat ca banca sa acorde credite agentilor economici care se incadreaza exclusiv in categoriile A si B, excluzandu-se de la creditarea agentilor economici ce se

incadreaza in categoriile C, D, E. Apreciind ca agentul economic se incadreaza in una din categoriile A sau B se poate trece la urmatoarea etapa si anume stabilirea garantiilor. In vederea recuperarii creditelor si a dobanzilor aferente, in situatia in care imprumutatul nu-si executa obligatiile contractuale de rambursare a ratelor scadente, din cauze neprevazute la data acordarii creditului, dar si pentru a se crea un privilegiu fata de alti creditori, banca va trebui in mod obligatoriu sa solicite garantii asiguratorii. Pentru banca este avantajoasa situatia in care la scadentele prevazute in contractul de credit, imprumutatul isi onoreaza obligatiile de plata, deoarece pe de o parte fondurile primite pot fi fructificate superior, iar pe de alta parte executarea garantiilor in caz de neplata este un procedeu de durata, care produce cheltuieli. Pentru garantii sigure nu trebuie sa se accepte terenuri, imobile in zone lipsite de interes, marfuri care nu sunt solicitate de cumparatori sau alte bunuri care necesita eforturi deosebite in executarea lor. Pe de alta parte, evaluarea bunurilor acceptate ca garantie de catre banca trebuie sa fie reala, evitandu-se cazurile de supraevaluare, intalnite in practica, ce au condus la pierderi importante pentru banci. Dupa acceptarea garantiilor, acestea trebuie asigurate la o societate de asigurari in favoarea bancii, pe perioada derularii contractului de credit si pentru o valoare cel putin egala cu valoarea cu care bunurile au fost luate in calculul garantiilor, dupa care se incheie contractele de ipoteca sau gaj dupa caz. Desi in practica se constata ca unii lucratori bancari considera ca o data cu semnarea contractului de credit misiunea lor a luat sfarsit, persoanele din cadrul compartimentului credite trebuie sa urmareasca incasarea la scadenta a ratelor scadente si a dobanzilor aferente si sa anunte conducerea in caz de neplata, trebuie sa urmareasca destinatia creditului, orice schimbare a acesteia obligand banca sa rezilieze unilateral contractul, precum si existenta garantiilor. Totodata trebuie sa se efectueze periodic pe baza de balanta de verificare, bilantul contabil sau alte situatii, noi calcule ale ale indicatorilor economico-financiari pentru a determina situatia agentilor economici la un moment dat. Verificarea agentilor economici trebiue sa se realizeze obligatoriu nu numai scriptic ci si faptic prin deplasari la sediul agentilor economici. Analiza agentului economic trebuie extinsa si asupra unor elemente ce asigura cunoasterea aprofundata a situatiei din sfera sa de activitate, precum: tendinta de dezvoltare, evolutia conjuncturala si in mod deosebit trasaturile caracteristice ale agentilor economici,

factorii de crestere economica, evolutia si perspectivele desfacerii, potentialul tehnic si uman, intensitatea concurentei, pozitia agentului economic pe piata, imaginea acestuia si a produselor sale. In activitatea ei, banca trebuie sa aiba in vedere respectarea urmatoarelor masuri impuse de lege si reglementari BNR: expunerea maxima fata de un singur debitor, exprimata procentual, ca raport intre valoarea totala a acesteia si nivelul fondurilor proprii ale bancii sa fie de maxim 20%; expunerea maxima agregata sa fie de cel mult 8 ori valoarea fondurilor proprii; clasificarea creditelor acordate si a dobanzii neincasate aferente acestora si constituirea provizioanelor specifice de risc; constituirea rezervei generale pentru risc de credit. Un rol deosebit in desfasurarea corecta a operatiunilor de creditare il are pregatirea profesionala de o maniera ireprosabila a persoanelor care vor lucra in cadrul compartimentului credite. Cele enuntate mai sus reprezinta coordonatele unei metode de control care pusa in practica ar fi in masura sa duca la limitarea sau chiar anularea efectelor negative inregistrate in prezent la acordarea si verificarea creditelor. Pe langa credit operatiune activa de importanta majora nu trebuie uitate celelalte operatiuni active operatiuni de utilizare a resurselor proprii: titlurile; constituirea de depozite la alte banci sau la BNR; numerar si rezerve la BNR; active corporale si alte active. In verificarea acestor operatiuni, un accent deosebit trebuie pus pe stabilirea eficientei acestora din punctul de vedere al alegerii variantei optime de plasare de catre banca a fondurilor obtinute. Daca numerarul si activele corporale nu genereaza venituri, constituirea lor fiind necesare pentru buna desfasurare a activitatii bancare, operatiunile cu titluri, de constituire de depozite sau de constituire a rezervei minime obligatorii (intr-o mai mica masura), sunt aducatoare de venituri, ele fiind importante pentru profitul si soliditatea bancii.

In activitatea ei, banca trebuie sa puna accent tot mai mare pe valorificarea sursei atrase in alte forme decat forma traditionala si anume creditul bancar. In prezent, se distinge o diminuare a procentului detinut de catre credite in totalul operatiunilor active, in favoarea operatiilor cu titluri, titluri de stat si a celor de constituire de depozite la alte banci. Se remarca totodata cresterea procentuala a rezervei minime obligatorii, rezerve ce sunt remunerate de BNR ca un procent de dobanda redus in comparatie cu dobanzile aferente pe piata la diferite forme de plasament. Cresterea procentului de constituire a rezervei minime obligatorii conduce la scumpirea creditului si la gasirea unor posibilitati de plasare care sa acopere inclusiv diferenta de dobanda intre procentul de dobanda acordat de banca la atragerea surselor si procentul de dobanda mai mic primit de banca la disponibilitatile ce se constituie in rezerva minima obligatorie. In structura portofoliului de titluri se includ titluri de propri-etate sau de creanta, guvernamentale si private, pe termen lung sau pe termen scurt. Aceste titluri sunt purtatoare de venit sub forma de dividende, dobanzi, scont sau renta. Constituirea lui este importanta atat pentru maximizarea veniturilor cat si pentru asigurarea lichiditatii (titluri pe termen scurt in special bonuri de tezaur). In practica bancara exista mai multe posibilitati de constituire a acestor protofolii de titluri si anume: scontarea cambiilor; luarea titlurilor in pensiune (cu contract de rascumparare). In acest caz, debitorul se obliga sa le rascumpere la acelasi pret, inclusiv dobanda calculata la valoarea nominala a titlurilor, taxa de pensiune si numarul de zile pana la rascumparare; lombardarea titlurilor de credit pe termen lung (obligatiuni) emise de stat sau intreprinderi (imprumut garantat cu hartii de valoare); achizitia directa a titlurilor prin subsriere, licitatie sau prin bursa de valori. In activitatile bancii cu titluri de valori se va pune accent deosebit pe respectarea prevederilor din cadrul legislatiei privind bursele de valori, aceste activitati desfasurandu-se prin societati distincte, specifice pietei de capital, care functioneaza sub reglementarea si supravegherea CNVM.

Astfel, negocierea si incheierea tranzactiilor in cadrul Bursei de Valori Bucuresti sau in cadrul pietei RASDAQ se realizeaza exclusiv de Societatile de Valori Mobiliare (SVM) care au statut de membru al acestora. Societatile bancare pot incheia contracte cu o SVM sau cu mai multe, deosebit de importante fiind precizarile referitoare la modul de efectuare a operatiunilor ordonate de banca societatii de valori mobiliare, alegandu-se acele societati care asigura servicii prompte si eficiente la un nivel mai redus al comisioanelor, tinand cont ca volumul operatiunilor de vanzare-cumparare de titluri dispuse de banca este mare.

Concluzii

Trecerea la economia de pia n ara noastr, deci i la o nou ordine contabil ofer contabilitaii rolul de instrument capabil s formeze o nou concepie managerial, despre o economie n care banii i profitul, inteligena i loialitaea, respecterea fiscalitii sunt imperative majore. Noul sistem contabil adoptat, ca un ansamblu metodologic aezat pe coordonate ale contabilitii europene bazate pe directivele europene i internaionale cu numeroase deschideri, concepii noi, soluii practice, pot oferi agenilor economici mijloace specifice activittii lor, perfect agrenate la obiectul expoatrii, contabilitatea putndu-se conduce operaional cu un numr rezonabil de conturi, cu un volum de munc redus, dar i cu valene informaionale valoroase. Sistemul bancar romnesc a avut n cursul timpului o traiectorie sinusioas, perioadele de evoloie alternnd cu cele de involuie. Tendina pozitiv din ultimii ani a Bncii Comerciale Romne, constituie premiza evoluiei ctre un sistem financiar-bancar modern caracterizat de o mai mare stabilitate dar i controlat de un cadru legislativ mbuntit. Proiectul prezentat este elaborat pe baza prevederilor Legii contabilitii nr.82/1991, republicat, completat i modificat, a Regulamentului privind aplicarea acestei legi, a Planului de conturi i normele metodologice de aplicate a acestuia, a unor lucrri de specialitate i a studiului efectuat la Banca Comercial Romn Sucursala Vaslui. n urma studiului efectuat la Banca Comercial Romn Sucursala Vaslui. O prim observaie ar putea fi legat de organizarea documentaiei primare care trebuie s fie astfel conceput nct s permit consemnarea complet i la timp a tuturor operaiunilor. Rapoartele generate de compartimentul financiar-contabil sunt obinute cu ajutorul instrumentelor informatice(P.C.-uri, imprimante) avnd formatele i coninutul stabilit n conformitate cu prevederile normative. n vederea raionalizrii circulaiei documentelor se impun cteva msuri ce vizeaz eliminarea reinerilor inutile n cadrul compartimentelor, precum i normarea timpului

necesar pentru emiterea, completarea, semnarea, verificarea i nregistrarea fiecrui document prin ntocmirea de contabilul ef a graficului de circulaie a documentelor. n privirea sistemului informatic existent, se recomand o mai bun utilizare a tehnologiei din dotare i a personalului existent ct i a softului din dotare, datorit numrului mare de date vehiculate. n activitatea de marketing a societii se nregistreaz unele neajunsuri. n primul rnd apar deficiene n ceea ce privete comunicaia ntre nivelele ierarhice ale compartimentelor bncii. Astfel prea rar sunt consultate nivelele inferioare ale compartimentului care dein informaii concrete i mai detaliate despre pieele locele.Se observ o slab manifestare a feedback-ului n domeniul marketing-ului, personalul din cadrul nivelelor inferioare i medii neavnd motivaia s semnalizaze neregulile ce apar. mbuntirea poziiei bncii pe piaa judeului se poate face dac se au n vedere urmtoarele aspecte: diversificarea produselor fabricate i a serviciilor prestate; reducerea raportului pre\ calitate la produsele sale, printr-o mai bun utilizare a resurselor existente. Punerea n practic a acestor msuri presupune o cretere a cheltuielilor, i anume a: cheltulielilor pentru alctuirea de cataloage de prezentare; participarea la trguri i expoziii naionale i internaionale; cheltuielilor cu reclam i publicitate

Bibliografie

Cezar Basno, Nicolae Dardac Moneda, credit, banci Cezar Basno, Nicolae Dardac Operatiuni bancare Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti Vasile Dedu Gestiune bancara Mircea Boulescu, Maricel Ghita Control financiar Editura Eficient, Bucuresti 1997 Raportul anual BNR Legea bancara Andone I. UGUI AL., Sisteme inteligente n management, contabilitate, finanebnci i marketing, Editura Economic, Bucureti, 1999 Bostan I. Deleanu C., Sistemul financiar public i bancar, Editura A92, Iai, 2001 Clin O. i alii, Bazele contabilitii, Editura Didactic i Pedagogic, Bucureti, 1995 Chiric L., Curs complet de contabilitate i fiscalitate, vol 1, Editura Economic, Bucureti, 1999 Davidescu N.D., Sisteme informatice financiar bancare, Editura AllBack, Bucureti, 1998, Dedu V., Enciu A. , Contabilitate bancar, Editura Economic, Bucureti, 2001 Dumitrean E., Contabilitate financiar II, Editura Sedcom Libris, Iai, 2001 Dumitrean E.,Scorescu Ghe.,Toma C.,Berheci I., Mardiros D.N.,Contabilitate financiar Ivol.1, Ed. Sedcom Libris, Iai, 2002. Epuran M., Cotle D., Ineovan F., Pere I., Contabilitatea financiar n noul sistem contabil, vol. 2 ,Editura de Vest, Timioara, 1995 Feleag N., Ionacu I., Contabitatea financiar, vol. 2, Editura Economic, Bucureti, 1993

Florea I., Florea R., Controlul economico-financiar,Editura CECCAR, Bucureti, 2000 Gliceanu I. , Contabilitate bancar Editura Didactic i Pedagogic, Bucureti, 1999 Horomnea E.,Tratat de contabilitate, Editura.Sedcom Libris, Iai, 2001 Ionacu I., Justificarea provizioanelor n contabilitate, RevistaExpertize contabilenr.5/1993 Lazr C., Teorie, credit, bnci, Editura Didactic i Pedagogic, Bucureti, 1997 Munteanu V., Contabilitatea financiar a ntreprinderii, vol. I, Editura LUCMAN SERV, Bucureti, 1998 Mihescu S., Control financiar bancar, Editura SedcomLibris, Iai, 2003 Neagoe I., Finanele ntreprinderii, Editura Ankarom, Iai, 1997 Oprea D., Analiza i proiectarea sistemelor informaionale economice, Ed. Polirom, Iai, 1999, Paraschivescu M.D., Pvloaia W., Metode de contabilitate i analiz financiar, Editura Vantrop, Focani, 1997 Petrescu S., Mironiuc M., Analiz economico-financiar, Editura Tiparul, Iai, 2002 Petri R., Bazele contabilitii, Editura Gorum, Iai, 2003 Pintea I.P., Managementul contabilitaii romneti, Editura Intrlcredo, Deva, 1998 Popa t., Amortizarea capitalului, Editor Tribuna Economic, Bucureti, 2001 Roatu C., Sistemul bancar romnesc i integrarea european, Editura Expert, Bucureti, 2000 Ristea M., Opiuni i metode contabile de intreprindere,Editor Tribuna Economic, Bucureti, 2000 Stnescu I. , Analiz ecuonomic-financiar, Editura Economic, 1996, p.283; Teme I., Murean M., Contabilitate bancar, Editura Napocastar, Cluj, 1998 Zaharciuc E., Contabilitatea societilor bancare, Editura Teora, Bucureti,2000 *** OMFP i BNR nr. 1418, pe 344/1997 privind aprobarea planului de conturi pentru societile bancare i a normelor metodologice de utilizare a cestuia, MO nr. 212 bis/1997

*** Ministerul Finanelor , Norme metodologice pentru ntocmirea i utilizarea formularelor comune privind activitatea financiar i contabil si modelele acestora, Ed. Economic,1998 *** Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat n active corporale i necorporale, MO al Romniei nr. 80/1994 *** Norme ale BNR nr. 11 din 11 octombrie 2000 privind reevaluarea de ctre bnci a imobilizrilor corporale, publicate n M O nr. 542 din 1 noiembrie 2000 *** HG nr. 834/1991, privind stabilirea i evaluarea unor terenuri deinute de societile comerciale cu capital de stat, publicat n MO nr. 259/1991 *** Legea socitilor bancare nr. 58/1998 , MO 121/1998 , comleptat i modificat prin ordonana de urgen nr.137/1998, MO nr.167/2001 *** H.G. nr. 403 din 19 mai 2000 privind reevaluarea imobilizrilor corporale, publicat n M O nr. 252 din 7 iunie 2000 *** www. bcr.ro