Sunteți pe pagina 1din 1

Tema predilecta a operei lui Marin Preda (1922-1980) este cea rurala, reprezentata de satul romanesc din Campia

Dunarii, ilustrat prin familie, taranime si drama ei istorica, satul supus zguduitoarelor prefaceri ale istoriei, relatia individului cu istoria, dragostea, comunicarea umana, demnitatea. De la "Ion" al lui Rebreanu nu se mai scrisese un roman atelt de puternic despre lumea taraneasca. Valoarea de exceptie a "Morometilor" consta in densitatea epica, in profunzimea psihologica si in problematica inedita a satului romanesc ante si postbelic, surprins la raspantia dintre doua oranduiri sociale. Structura, compozitia si problematica romanului "Morometii" Romanul "Morometii", de Marin Preda este alcatuit din doua volume, aparute la distanta de 12 ani unul de altul: volumul I in 1955, iar al doilea in 1967. Marin Preda este narator omniscient, care povesteste intamplarile si evenimentele la persoana a III-a. Modalitatea narativa se remarca, asadar, prin absenta marcilor formale ale naratorului, de unde reiese distantarea acestuia fata de evenimente si personaje, desi romanul are elemente autobiografice. Perspectiva temporala este cronologica, bazata pe relatarea evenimentelor in ordinea derularii lor, iar cea spatiala reflecta un spatiu real, acela al satului Silistea-Gumesti si unul imaginar inchis, al trairilor interioare din sufletul si constiinta personajelor. Constructia subiectului - scene antologice Pentru volumul I, Marin Preda s-a documentat inca din 1948, gandind indelung la "universul morometian" pe care l-a conturat in roman. Crezul literar al lui Marin Preda s-ar putea restrange semnificativ la fraza cu care prozatorul isi incepe romanul "Marele singuratic" din 1972: "Un taran daca vine la Bucuresti, tot taran cauta". Actiunea volumului I este plasata cu trei ani inainte de inceperea celui de-al doilea razboi mondial (1937) intr-un sat din "campia Dunarii", Silistea-Gumesti, intr-o perioada in care "timpul avea cu oamenii nesfarsita rabdare", iar viata taranilor "se scurgea aici fara conflicte mari." Axa fundamentala a romanului o constituie ideea timpului care, ingaduitor cu oamenii la inceputul operei, revine simetric in final, rasturnand imaginea "vietii tihnite", cand "timpul nu mai avea rabdare". Romanul se bazeaza pe relatia omului cu timpul, a umanitatii cu istoria, la raspantia dintre epoci, cand societatea se afla sub presiunea unor evenimente zguduitoare. Autorul contureaza imaginea dramatica a satului romanesc surprins in tragismul evenimentelor ce vor sparge tiparele existentei sale stravechi, prin disparitia taranimii traditionale, a clasei sociale fundamental aflate in declin si supusa destramarii de catre istorie. Actiunea volumului 1 se petrece in timpul rabdator cu oamenii, majoritatea intamplarilor desfasurandu-se de la inceputul pana catre sfarsitul verii, interval ce ar putea fi structurat in trei mari episoade epice:

mai mult de jumatate din volumul I cuprinde fapte din viata familiei Moromete si a satului, ce se petrec de sambata seara pana duminica noaptea, adica odata cu intoarcerea Morometilor de la camp (scena cinei), pana la fuga Polinei Balosu cu Birica, semn ca in timpul rabdator se petreceau o multime de evenimente si intamplari; al doilea episod epic este ilustrat de unul dintre cele mai importante momente si obiceiuri din viata satului: secerisul; ultimul episod prezinta conflictul dintre Ilie Moromete si fiii sai, Nila, Paraschiv si Achim, care fugisera la Bucuresti cu oile si caii, lasand familia fara mijloacele zilnice de trai.

Planurile de actiune sunt paralele, destinele familiilor taranesti nu se intersecteaza si nu se determina reciproc, asa cum se intampla in romanul "Ion" al lui Rebreanu. Exista aici un plan al familiei Moromete, care este centrul intregii naratiuni si un plan al celorlalte destine sifamilii din sat, care evolueaza paralel. Personajele sunt numeroase, puternic individualizate, care intra in conflicte puternice, fie intre ele, fie cu oranduirea sociala. Incipitul precizeaza locul, "campia Dunarii", unde urmeaza sa se petreaca intamplarile si timpul, care "avea cu oamenii nesfarsita rabdare". Axa timpului strabate tot volumul I, majoritatea evenimentelor avand loc de sambata seara pana duminica noaptea, cand timpul pare dilatat, oamenii pot sa faca o multime de lucruri. In finalul volumului I, dupa fuga baietilor lui Moromete la Bucuresti, timpul se precipita, se grabeste, adica "timpul nu mai avea rabdare. Peste trei ani incepea al doilea razboi mondial". Intre aceste doua coordonate, a timpului rabdator si a timpului grabit, in satul Silistea-Gumesti au loc evenimente esentiale, care schimba nu numai viata familiei Moromete, ci si a altor familii din aceasta colectivitate rurala ce parea bine consolidata, cu radacini adanci in existenta traditionala milenara. Debutul romanului prezinta intoarcerea de la camp a lui I lie Moromete impreuna cu cei trei fii mai mari, naratorul avand si el nesfarsita rabdare, staruind asupra fiecarui amanunt, replica sau gest, construind o scena monumentala - aceea a cinei - cu o simplitate desavarsita a miscarii personajelor, ce se deruleaza dupa o ordine prestabilita, dupa un cod ancestral. Familia Morometilor este numeroasa, alcatuita din copii proveniti si din alte casatorii, este o "familie hibrida", generatoare de conflicte in interiorul ei, "prin ignorarea realitatilor sufletesti individuale" (M.Ungheanu). Ilie Moromete, tatal, cu zece ani mai mare decat sotia lui, Catrina, venise in aceasta a doua casatorie cu trei baieti, Paraschiv, Nila si Achim, carora li se adaugasera doua fete, Tita si Ilinca, si inca un baiat, Nicuiae, mezinul de doisprezece ani. Morometii se afla la cina, stransi "in tinda", in jurul unei mese mici, joase si rotunde, "pe niste scaunele cat palma", asezati "unul langa altul, dupa fire si neam". Cei trei frati vitregi stateau spre partea dinafara a tindei, "ca si cum ar fi fost gata in orice clipa sa se scoale de la masa si sa piece", prevestind parca fuga la Bucuresti; in partea dinspre vatra, aproape de oalele cu mancare statea intotdeauna Catrina, avand langa ea pe Nicuiae, pe Ilinca si pe Tita, "copii facuti cu Moromete". Autoritatea capului familiei este sugerata inca de acum, deoarece "Moromete statea parca deasupra tuturor", veghindu-si familia, stapanind "cu privirea pe fiecare". Inca din acest prim episod, atmosfera este tensionata, fiecare dintre membrii familiei avand nemultumiri care mocnesc sa izbucneasca in conflictele ce aveau sa zguduie puternic familia, ducand la destramarea ei. Principalul conflict este intre Catrina Moromete si cei trei fii vitregi, Paraschiv, Nila si Achim, apoi intre Hie Moromete si fiul sau, Nicuiae, care ar fi vrut sa se duca la scoala, sa invete, dar tatal il trimitea cu oile la pascut, pentru ca "alta treaba n-avem noi acuma! Ne apucam sa studiem". Catrina Moromete mai fusese maritata inainte, dar barbatul ii murise in timpul razboiului, nu pe front, ca era prea tanar ca sa fie luat militar, ci acasa, imbolnavinduse de "apa la plamani". Murind in timpul razboiului, autoritatile nu mai verificasera daca el fusese "erou" si Catrina primise un pogon de pamant, ca "vaduva de razboi". Din aceasta prima si scurta casatorie mai avea ea o fata, pe care o lasase s-o creasca fostii socri, cu care, de altfel, Catrina "nu se avea bine". Ea ii crescuse de mici, cu greu, pe cei trei baieti ai lui Moromete, care insa incepusera s-o urasca, iar aceste resentimente erau alimentate de sora mai mare a lui Moromete, Maria -zisa Guica nemultumita, la randul ei, de casatoria lui Hie Moromete. Ea ar fi vrut sa ingrijeasca de gospodaria Morometilor si de copii, ca sa poata avea pretentii asupra casei parintesti si a locului din spatele casei. Pe Catrina o mai dusmanea si Tudor Balosu, tot pentru lotul de casa si o ruda mai indepartata a lui Moromete, poreclit Parizianul. Baietii cei mari sunt din ce in ce mai inversunati impotriva Catrinei, dar si impotriva surorilor vitrege, Tita si Ilinca, intrucat ele isi faceau "foale" noi, erau "vesele si vioaie" si li se strangea zestre pentru maritis, intr-o lada ce statea incuiata si la care nimeni n-avea voie sa umble. Alt conflict se naste intre Ilie Moromete si nevasta lui, deoarece Catrina revendica, din ce in ce mai insistent, pogonul ei de pamant, pe care Moromete il vanduse in timpul foametei de dupa primul razboi. Barbatul ii promisese in schimb ca ii face acte pe casa, ca ea sa nu ramana "pe drumuri", la o adica, dar acesta nu numai ca nu se tinuse de cuvant, ci chiar glumea batjocoritor cand ea aducea vorba despre asta. Baietii se afia in conflict si cu tatal lor, fiindca acesta "nu face nimic, sta toata ziua", iar pe ei ii scoaia cu noaptea in cap ca sa plece la munca si nu-i siabeste toata ziua cu ordine si porunci. Il acuza pe Moromete ca nu e in stare de nimic, pe cand "altii, ca aide Balosu", stiu sa castige bani din vanzarea produselor si-l silesc sa plece si el la munte cu cerealele, dar nu iese nimic din aceasta calatorie, spre satisfactia cinica a lui Moromete. Baietii cei mari planuiesc sa plece cu oile la Bucuresti, ca sa faca bani, calculele teoretice pe care le fac il conving chiar si pe Moromete ca familia s-ar alege cu un castig important. Datoriile la banca, plata "foncierii" si traiul zilnic ai unei familii numeroase il sufoca pe Moromete, care trebuie sa se descurce cumva, fara sa vanda din pamant. Ca sa mai acopere din datorii, se hotaraste sa-i vanda lui Tudor Balosu salcamul din curie, desi acesta "strajuia prin inaitimea si coroana lui stufoasa toata partea aceea a satului", ca simbol al trainiciei si ai stabilitatii satului. Taierea salcamului este un alt episod memorabil al romanului, atat prin maiestria construirii ei din detain ce se aduna progresiv, prin cuvintele expresive, si prin simbolistica dramatica, acesta fiind primul semn al declinului familiei Moromete, dar si al satului traditional, ramas parca fara aparare: "... acum totul se facuse mic. Gradina, caii, Moromete insusi aratau bicisnici. Cerul deschis si campia napadeau imprejurimile". Chiar si ciorile se roteau dezorientate, nemaiavand pe ce sa se aseze. Salcamul taiat facea parte din viata familiei Moromete, si, deopotriva, din existenta satului, "toata lumea cunostea acest salcam", simbolizand elementul pastrator al traditiilor si credintelor stramosesti, al stabilitatii taranesti. Inima adevarata a satului era Poiana lui Iocan, locul unde se adunau gospodarii, cei care sunt "nici saraci, nici bogati", intre care Moromete, Cocgsila si Dumitru al lui Nae, citesc ziarul si comenteaza politica ironic si cu umor, dupa legi anume, numai de ei stiute. In fata fierariei lui Iocan "se afla o poiana mare", unde, in fiecare duminica, aveau loc "adunarile cele mai zgomotoase", dar "daca de la ele lipseau Moromete si Cocosiia, nu erau prea reunite". Moromete era abonat la "Miscarea", Iocan la "Curentul", iar Cocosila la "Dimineata", dar daca ei veneau fara ziare, insemna ca erau suparati "si n-aveau chef sa discute politica". Poiana era plina de oameni, "toti galagiosi si parca nerabdatori", intampinandu-l "de departe cu exclamatii" entuziaste pe Moromete, care se mira, ca in fiecare duminica: "Ce e, ma, ce v-ati adunat aicea?!". Secventa comentariiior politice este inedita. Moromete citeste ziarul "cu glas schimbat si necunoscut, [...] cu grosimi si subtirimi ciudate, cu opriri care scormoneau intelesuri nemarturisite [...] care trebuiau sa zdrobeasca de convingere pe cei care ascultau", concluzionand fara drept de apel: "trei chestiuni se desprinde de fapt din aceasta situatie". Scena "foncierii". Plata darilor funciare (impozit platit pentru proprietate asupra pamantului) catre stat constituie principalul motiv de ingrijorare pentru Moromete. Desi avea acum "vreo sase pogoane de pamant si-si facuse o casa frumoasa", totusi nu castiga suficienti bani pentru a plati taxele pentru pamant si ratele pentru imprumutui luat de la banca. Chemat sa vina acasa de la fierarie, Moromete vede pe prispa casei doi oameni care-l asteptau. Unul dintre ei era Jupuitu, imbracat oraseneste, dar slab de parca "manca numai miercurea si vinerea", agent de urmarire, care venise dupa "foncierea pamantului", taxa restanta in valoare de 2863 de lei. Moromete "joaca" scena "foncierii" cu o gama inepuizabila de tertipuri, incercand sa scape si de data aceasta de plata integraia a datoriei. Gesturile, vorbele rastite, agitatia lui fara rost construiesc un moment unic in literatura. Desi era singur pe batatura, Moromete striga la toti ai casei -"Catrino, ia, fa, secerile astea", "Paraschive, [...] nu vezi ca furca aia sta acolo langa gard de cinci saptamani!"-, pentru a parea un om ocupat, care are de rezolvat probleme mult mai importante decat cele pentru care venisera cei doi, pe care-i ignora cu desavarsire si spre care se intoarce brusc "pe calcaie si striga: - N-am!". Moromete ti aduce pe cei doi in stare