Sunteți pe pagina 1din 21

7.2. CALCULUL FUNDAȚIILOR PE PILOTI

1. GENERALITĂȚI

Fundaţiile de adâncime reprezintă fundaţiile a căror bază se găseşte la o adancime de peste 4-5m. Sistemul de fundare de adâncime pote fi considerat un sistem de fundare indirect adică transmiterea eforturilor nu se face doar pe la baza acestora ci şi pe suprafaţa laterală a elementelor de fundare pe adâncimea acestora. Alegerea unui tip de fundaţii de adâncime se face pentru a putea rezolva problemele create de existenţa unor straturi de pământ care nu pot satisface condiţiile legate de starea limită de rezistenţa, deformaţie sau de stabilitate necesare pentru realizarea obiectivelor propuse.

1.1 NECESITATEA FUNAȚIILOR DE ADÂNCIME

Condiţii de rezistenţă şi deformaţii:

Existenţa unor strate puternic compresibile de grosime mare care în urma încărcărilor exterioare au deformaţii mari care pun în pericol siguranţa construcţiilor.

Terenul bun de fundare se găseşte la adâncimi foarte mari inaccesibile din punct de vedere economico-tehnologic iar adoptarea unui sistem de fundare de adâncime permite transmiterea eforturilor la teren prin frecare laterală şi/sau prin reţistenţa pe vârf.

Datorita unor încărcări foarte mari provenite de la construcţii înalte eforturile nu pot fi transmise într-un singur plan terenului de fundare şi se adoptă concomitent cu sistemul de fundare directă şi un sistem de transmitere a eforturilor la o adâcime mai mare prin creerea unui sistem mixt de fundare. Condiţii de stabilitate:

Posibilitatea declanşării sau existenţa unor alunecări de teren care nu permit amplasarea fundaţiilor la suprafaţa terenului iar eforturile trebuie transmise sub planul de alunecare.

Amplasarea construcţiilor în zona unor ape curgătoare sau stătătoare unde există riscul prăbuşirii malurilor datorită eroziunii data de mişcarea apei.

La calculul piloţilor se pun două probleme de princpiu: una de capacitate portantă şi una de deformaţie. Pentru asigurarea unei stabilităţi corespunzătoare a construcţiei respective se cere, deci, alegerea unui model de calcul care să reflecte cât mai exact modul de comportare a piloţilor în condiţii de conlucrare cu terenul de fundare, precum şi determinarea cât mai precisă a tasărilor probabile ale fundaţiilor pe piloţi.

1.2 INVESTIGAREA TERENULUI DE FUNDARE PENTRU STABILIREA CAPACITĂȚII PORTANTE A

PILOȚILOR. Când se stabileşte programul de cercetare a terenului de fundare nu este întotdeauna cunoscută soluţia de fundare. Pentru a caracteriza în totalitate amplasamentul trebuie să fie suficiente foraje şi acestea sa aibă o adâncime care acoperă zona de influenţă considerată a construcţiei.

Adâncimea la care se extind investigaţiile necesare pentru a obţine informaţii despre teren trebuie să ţină seama de:

încărcările date de construcţie

tipul de fundaţie de adâncime (ex:fundaţii izolate pe piloţi , grup de piloţi)

1

2 D 3 D B Adancimea presupusa la care se afla varful pilotilor 1.5 B
2
D
3
D
B
Adancimea presupusa la
care se afla varful pilotilor
1.5 B
1:4
Adancimea de investigare a terenului

Figura 1.Stabilirea preliminară a adâncimii de investigare a terenului de fundare

Investigaţiile geotehnice sunt necesare pentru a obţine informaţii despre:

caracteristicile mecanice ale straturiloe prin care trece fundaţia pe piloţi;

poziţia şi grosimea stratului incopmresibil sau cu compresibilitate redusă;

apa subterană regimul acesteia şi poziţia stratului impermeabil.

Pamant cu compresibilitate mare Pamant cu compresibilitate foarte mica Pamant cu compresibilitate mare Adancimea de
Pamant cu
compresibilitate mare
Pamant cu compresibilitate foarte mica
Pamant cu compresibilitate mare
Adancimea de investigare a terenului

Figura 2.Grup de piloţi care rezemă pe un strat incompresibil de grosime finită

1.3

TIPURI DE PILOTI EXECUTAȚI

Principalele tehnologii de execuţie a piloţilor sunt prezentate în tabelul 1 în funcţie de modul de executare al săpăturii.

2

Tabel 1.Tehnologii uzuale de execuţie a piloţilor.

Tip pilot

Tehnologie de execuţie

DE DISLOCUIRE

Pilot executat pe loc prin forare tip C.F.A.:

Execuţia piloţilor se face prin forarea în pământ cu un şnec continuu. Când vârful şnecului ajunge la baza pilotului se pompează beton sau mortar sub presiune prin interiorul tijei şnecului. Pe măsură ce se pompează beton burghiul se retrage excavând pământul. După ce forajul este umplut cu beton şnecul este înlăturat se lansează carcasa de armatură.

Pilot executat pe loc cu săpare in tubaj recuperabil:

Forajul se execută prin coborarea unui tubaj în pământ.Tubajul se poate înfinge în pământ prin vibrare , vibro presare, forare, mişcări de rotire şi ridicare coborâre. Pământul din interiorul tubajului se sapă şi se extrage cu ajutorul echipamentelor de forare cum ar fi şnec, ciocan de fund sau sapă de fund. Executarea săpăturii în roci dure se face cu ajutorul ciocanului de fund sau cu dispozitivul cu cuţite rotaive. Tronsoanele de tubaj se fixeaza între ele prin bolţuri. Executarea săpăturii se poate face în uscat sau sub apă în funcţie de natura terenului. Această tehnologie oferă posibilitatea de a executa piloţi cu diametru mare în pământuri moi, tari sau nisipuri şi pietrişuri cu îndesare mare. Tubajul folosit la acest tip de piloţi oferă protecţie împotriva surpării pereţilor găurii dar şi împotriva pătrunderii apei subterane în foraj. După ce tubajul a ajuns la baza pilotului şi pământul este extras se coboară carcasa de armatură şi se toarnă beton în tubaj cu ajutorul unei pâlnii cu vârful înglobat în beton care asigură turnarea betonului de la o înălţime constantă. Treptat se extrage tubajul astfel incât partea inferioară a acestuia să fie cu 2 m mai jos de nivelul betonului din foraj.

Piloţi foraţi sub noroi bentonitic:

Piloţii foraţi sub noroi se execută fără tubaj. La executarea forajului se foloseşte un fluid în mişcare care poate să fie apă, suspensie de argilă (bentonită) sau lichide polimerice. Fluidul are rolul de a susţine pereţii forajului dar şi de fluid de spalare a săpăturii care urmează a fi executată. Fluidul este menţinut în mişcare pentru a eleimina materialul săpat. Particulele mai mari se elimină din circuit într-un rezervor sau depozit prin segregare sau prin cernere. Particulele fine rezultate în urma săpăturii intră în circuitul fluidului de forare. La terminarea procesului de forare fluidul se mai mentine în mişcare pentru a curaţa bine forajul după care se montează carcasa de armatură. Carcasa de armatură se coboară sub greutate proprie. Betonarea se face cu ajutorul unei pompe astfel încât furtunul pompei sa fie înecat în beton. Fluidul de forare va sta tot timpul deasupra betonului datorită greutăţii mai mici a acestuia. Fluidul este colectat într-un bazin

Piloţi foraţi în uscat şi netubaţi:

Aceasta tehnologie se poate aplica în cazul pământurilor cu o coeziune ridicată la care pereţii forajului se pot autosusţine. Forajul se execută cu ajutorul unor echipamente de forat iar pământul din foraj se excavează cu ajutorul unor sape. După executarea forajului se coboară carcasa de armatură şi se trece la betonarea pilotului. Betonul se va turna cu ajutorul unei pompe sau furtun care să permită turnarea betonului de la nivelul superior al acestuia. Metoda are productivitate scazuta si este folosita mai rar

Piloţi foraţi cu tubaj nerecuperabil.

Tehnologia de execuţie a piloţilor cu tubaj nerecuperabil este similară cu cea a piloţilor foraţi cu tubaj recuperabil. Tubajul folosit pentru susţierea pereţilor forajului rămâne în pământ după care se toarnă betonul şi se montează armătura. Datorită consumului mare de oţel această metodă nu este agreată decât în situaţii cu totul speciale.

Piloţi Tip Franki

Acest tip de piloţi se execută prin baterea unui tubaj în pământ. Tubajul se introduce în pământ prin vibrare la partea inferioară pentru a minimaliza efectele produse de vibraţii. Pământul din interiorul tubajului se extrage prin săpare. Betonarea se face pe la partea infeioară a tubajului prin pompare. Betonarea se face sub presiune pentru a realiza lărgirea bazei pilotului care să asigure o capacitate portantă sporită la vârf. Pe măsură ce se realizează betonarea tubajul se extrage. Carcasa de armatură a pilotului se lansează după betonare. Nu există pericolul prăbuşirii pereţilor găurii pentru că aceştia sunt şprijiniţi de tubaj pe durata introducerii acestuia în pământ. Dupa extragerea tubajului pereţii forajului sunt sprijiniţi de betonul proaspăt turnat.

DE ÎNDESARE

Piloti prefabricati batuti

Realizarea piloţilor se face în ateliere specializate sau pe platforme de turnare amenajate pe şantier. Acestia pot avea secţiune pătrată , dreptunghiulară , triunghiulară , hexagonală octogonală sau circulară.Materialele din care aceştia sunt facuţi pot fi beton armat, beton

3

precomprimat, lemn, metal.Pe lungime aceştia pot avea secţiune constantă rezultând forme prismatice sau dimensiuni variabile ale secţiunii rezultând trunchi de piramidă sau trunchi de con.Introducerea piloţilor în teren se face prin batere ,presare,vibrare, vibropresare. În alegerea acestei tehnologii trebuie să se ţină seama de vibraţiile induse de pilot la înfingere în pământ şi de efectele care undele de şoc le pot avea asupra construcţiilor învecinate.

Piloţi de dislocuireşi îndesare elicoidali înşurubaţi (Screwsol)

Piloţii elicoidali de dislocuire pot fi din beton armat sau din metal. Aceştia se înfing în pământ prin înşurubare.Acest tip de piloţi se poate folosi în terenuri unde nu există fragmente de roci sau bolovani de dimensiuni mari care pot împiedica pătrunderea acestora în teren. Avantajele acestei metode sunt volumul minim de pământ excavat ,rapiditatea punerii în operă (este necesară doar o singura operaţie),capacitatea portantă sporită datorită diametrului exterior al elicoidei şi datorită îndesării laterale a terenului de fundare.

şi datorită îndesării laterale a terenului de fundare. Figura 3. Tehnologia de execuţie a piloţilor foraţi

Figura 3. Tehnologia de execuţie a piloţilor foraţi cu şnec continuu(C.F.A.)

de execuţie a piloţilor foraţi cu şnec continuu(C.F.A.) Figura.4. Tehnologia de execuţie a piloţilor realizaţi cu

Figura.4. Tehnologia de execuţie a piloţilor realizaţi cu tubaj recuperabil

de execuţie a piloţilor realizaţi cu tubaj recuperabil Figura 5. Schema tehnologiei de executie a pilotilor

Figura 5. Schema tehnologiei de executie a pilotilor de tip Franki.

cu tubaj recuperabil Figura 5. Schema tehnologiei de executie a pilotilor de tip Franki. Figura 6.

Figura 6. Pilot tip screwsol.

4

1.4

SITUAȚII ŞI ACȚIUNI DE PROIECTARE

Situaţiile de proiectare trebuie să ţină seama de :

Încărcări , ipoteze de încărcare şi combinaţiile lor.

presiunile acceptate de terenul pe care este amplasată construcţia raportate la stabilitatea generală

stratigrafia terenului

efecte ale mediului în care se află construcţia:

- efectele afuierii, eroziunii , excavaţiilor;

- efectele coroziunii chimice;

- efectele agenţilor atmosferici;

- efectele îngheţului;

- efectele secetei;

- variaţii ale nivelului apei subterane;

- cutremure;

- toleranţa structurii la la deformaţii;

- efectul noii structuri asupra lucrărilor existente.

Acţiuni luate în considerare la proiectarea piloţilor:

încărcări axiale şi/sau transversale din încărcările date de construcţie.

deplasări produse de consolidarea, umflarea, curgerea lentă a pământului alunecări de teren sau cutremure

1.5 STĂRI LIMITĂ DE CEDARE

În proiectarea şi execuţia fundaţiilor de adâncime solicitate la încărcări verticale următoarele stări limită trebuie luate în considerare:

pierderea stabilităţii generale (figura 7.a);

smulgerea sau rezistenţa la tracţiune insuficientă a fundaţiei pe piloţi (figura 7.b);

pierderea capacităţii portante a fundaţiei pe piloţi(figura 7.c);

cedarea structurală a pilotului la compresiune, întindere, încovoiere, flambaj sau forţă tăietoare(figura 7.d, 7.e, 7.f, 7.g);

cedarea combinată în teren şi în fundaţia pe piloţi (figura 7.h);

cedarea combinată în teren şi în structură (figura 7.i);

tasări excesive (figura 7.j);

umflări excesive (figura 7.k);

vibraţii inacceptabile.

b.
b.

c.

a.

d. e.
d.
e.

5

f. g. h. i. s>s adm u j. k. Figura 7. Stări limită de cedare
f. g.
f.
g.
h. i. s>s adm u j. k.
h.
i.
s>s
adm
u
j.
k.

Figura 7. Stări limită de cedare a fundaţiilor de adâncime.

1.6 CAZURI DE PROIECTARE

Conform SR EN 1997-1 piloţii trebuie verificaţi la stările limită de cedare care pot apare:

EQU - starea limită a echilibrului static sau al tuturor deplasărilor pentru structuri şi teren. In proiectarea geotehnică verificarea EQU apare în urmatoarele cazuri:

dimensionarea fundaţiilor asezate pe roci stâncoase (tari);

verificarea structurilor de fundare la stabilitate locală şi generală;

verificarea structurilor la forţe ascensionale,etc.

STR - cedare internă şi deformaţii excesive în structuri sau în elemente structurale (structuri de fundare , perete de subsol, etc) în care rezistenţa materialelor structurale (componente) este semnificativă la asigurarea rezistenţei generale; GEO - cedare sau deformaţii excesive ale terenului, în care rezistenţa terenului de fundare este semnificativă în asigurarea rezistenţei structurii;

6

pierderea echilibrului structurii sau a terenului datorită subpresiunii induse de presiunea apei

subterane sau datorită unei înmuieri verticale ascensionale; HYP - umflarea hidraulică, eroziune internă şi afânarea pământurilor cauzate de gradiente hidraulice. Pentru stările limită definite anterior se aplică cazurile de proiectare din tabelele din EC7, ţinând cont de coeficienţii parţiali de siguranţă pentru fiecare combinaţie si stare limită la care se face proiectarea.

UPL -

2. CALCULUL CAPACITĂȚII PORTANTE A PILOȚILOR SUPUŞI LA ÎNCĂRCĂRI VERTICALE

2.1 COMPORTAREA PILOTULUI INDIVIDUAL SUB ACȚIUNEA ÎNCĂRCĂRII VERTICALE DE

COMPRESIUNE. În funcţie de posibilitatea de mobilizare a rezistenţei la frecare pe suprafaţa laterală piloţii pot transmite efoturile la teren prin forţele de frecare dezvoltate la suprafaţa de contact dintre pământ si pilot şi prin presiunile acceptate care se dezvoltă la vârful pilotului. Piloţii care transmit eforturile în teren numai la vârful acestora poartă numele de piloţi purtători pe vârf şi capacitatea portantă a acestora se atinge în momentul atingerii presiunii maxime acceptate în teren la baza pilotului. Piloţii care transmit eforturile prin forţele de frecare dezvoltate pe suprafaţa de contact dintre pilot şi teren şi prin presiunea acceptată pe vârful pilotului poartă numele de piloţi flotanţi iar capacitatea portantă se atinge când se ating valorile limită pentru frecarea pe suprafaţa laterală şi presiunea acceptată pe vârf.

V q s q b E< 100000 kPa
V
q
s
q
b
E< 100000 kPa
V q b
V
q
b

E> 100000 kPa

a. Figura 9. a- pilot flotant; b- pilot purtător pe vârf.

b.

În toate situaţiile de proiectare se impune să se asigure respectarea condiţiei E d R d

(1)

În care:

 

E d

este solicitarea de proiectare verticală asupra pilotului calculată la starea limită ultimă cu

R d

una din combinaţiile din Tabelul 3. capacitatea portantă de proiectare a terenului de fundare(a pilotului).

2.2

METODE DE CALCUL A CAPACITĂȚII PORTANTE A PILOȚILOR LA ÎNCĂRCĂRI VERICALE DE

COMPRESIUNE În stabilirea capacităţii portante a piloţilor se pot aplica următoarele metode:

metode bazate pe încercări sub sarcini statice aplicate piloţilor care trebuie confirmate printr-un model de calcul sau experienţe anterioare legate de condiţii similare de amplasament.

metode bazate pe încercări sub sarcini dinamice ale piloţilor care trebuie confirmate prin încercări sub sarcini statice sau un model de calcul legat de condiţii similare de amplasament.

metode bazate pe încercari de teren prin diferite metode care oferă posibilitatea stabilirii parametrilor geotehnici pentru situaţia dată.

metode bazate pe relaţii de calcul empirice sau analitice ale căror rezultate trebuie confirmate prin încercări statice.

7

metode bazate pe observaţii privind comportarea în timp a unei fundaţii pe piloţi ţinând cont de parametrii geotehnici ai terenului de fundare şi modificarea acestora în timp.

2.2.1 Metode bazate pe încercări pe piloţi de probă Încercările de probă pentru piloţi trebuie întreprinse în următoarele situaţii

- atunci când se utilizează un tip de pilot sau o metodă care nu se încadrează în experienţe comparabile

- atunci când piloţii vor fi supuşi la o încărcare pentru care teoria şi experienţa nu asigură o încredere suficientă în proiectul întocmit. Metoda de încercare a pilotului trebuie să furnizeze în astfel de cazuri încărcări similare cu cele anticipate. Încercările de probă se pot utiliza la :

- determinarea răspunsului la încărcare a unui pilot reprezentativ şi a pământului din jur

- formularea unei aprecieri asupra întregii fundaţii pe piloţi

Dacă se efectuează o singură încărcare de probă pe piloţi aceasta trebuie amplasată în mod normal în zona unde se consideră că apar cele mai nefavorabile condiţii de teren

2.2.1.1 Încercări sub sarcini statice Pentru stabilirea preiminară a efortului pe care un pilot îl poate prelua se pot aplica metode empirice de calcul în vederea stabilirii dimensiunilor (fişa pilotului şi secţiunea transversală) necesare ale pilotului. Încercarea statică a pilotului constă în aplicarea unor încărcări care se menţin constante într-un interval de timp şi masurarea deplasaărilor corespunzătoare ale pilotului (efort cunoscut- deplasare masurată). Încărcarea se poate face cu lesturi sau cu ajutorul preselor hidraulice. Numărul piloţilor care vor fi încercaţi se stabilesc în funcţie de suprafaţa pe care aceştia sunt amplasaţi, stratificaţia terenului şi numărul de piloţi din lucrare. Încercarea se face pe piloţi de probă sau piloţi din lucrare respectând următoarele:

valoarea încărcării statice este egală cu valoarea de calcul la care este supus pilotul din proiect;

valoarea încărcării statice aplicate este cu 50% mai mare decât valoarea normată care trebuie preluată de pilot. Validarea capacităţi portante a piloţilor se face pe baza încercărilor statice efectuate. Valoarea caracteristică a capacităţii portante a pilotului bazată pe încercarea statică a piloţilor se stabileşte cu relaţia:

unde:

{( ) ( R = ξ ; ) } min R R ξ (2) c
{(
)
(
R
=
ξ ;
)
}
min
R
R
ξ
(2)
c
,
k
c m
;
1
c m
;
2
med
min
R
; -valoarea caracteristică a lui
R
c
k
c
R
; -valoarea măsurată a lui
R
în una sau mai multe încercări de probă pe piloţi
c
m
c
(
R
-valoarea medie a lui
R
c m
;
c m
;
) med
(
)
R
-valoarea minimă a lui
R
c;m
c m
;
min
ξ ;ξ
-coeficienţi de corelare daţi în tabele
1
2

Valoarea de calcul a capacităţii portante:

R

;

c d

=

R

;

c k

γ

t

(3)

unde:

R

;

c k

γ

t

valoarea caracteristică a capacităţii portante stabilită cu relaţia (2);

coeficient parţial de siguranţă pentru rezistenţa totală, funcţie de tipul de pilot executat.

8

Q [kN] 950 900 800 700 600 500 400 300 200 100 t 100 200
Q [kN]
950
900
800
700
600
500
400
300
200
100
t
100
200
300
400
500
600
700
800
900
950
s

Q [kN]

Figura 10. Curba de încărcare tasare stabilită în urma încercarii statice a unui pilot.

2.2.1.2 Metode bazate pe încercări dinamice. Încercarea dinamică a piloţilor poate fi utilizată la estimarea capacităţii portante a piloţilor de probă sau din condiţii economice chiar a piloţilor de lucru. Capul pilotului este acţionat de o forţă dinamică iar undele de efort induse în pilot şi ăn teren sunt măsurate la partea superioară a pliotului. Acest tip de test oferă informaţii indirecte despre interacţiunea pilot teren de fundare. Pentru stabilirea capacităţii portante sunt necesare analize ale undei de şoc. Principiul testului dinamic se bazează pe faptul că undele de eforturi induse şi cele reflectate sunt influenţate de proprietăţile materialului, forma geometrică şi interacţiunea dintre pilot şi terenul din jurul pilotului. In consecinţa undele conţin informaţii despre toţi aceşti parametri.

2.2.4 Metode empirice şi semiteoretice de calcul a capacităţii portante a piloţilor

Metodele teoretice şi semiteoretice au la bază stabilirea echilibrului limită la distrugerea pământului atât pe suprafaţa laterală a acestuia cât şi sub vârful pilotului. Astfel de modele au fost elaborate de către Terzaghi-Prandtl-Reisner Berţevanev- Iraşenko-Vesic Bishop- Hill-Matt-Skempton. Numărul mare de modele este determinat de multitudinea factorilor care intervin în calculul capacităţii portante sau al tasării pilotului. Metoda empirică sau metoda prescriptivă are la bază recomandările NP 123 şi este o metodă bazată pe valori tabelare ale rezistenţei pământului stabilite pe baza experienţelor în domeniu şi prin încercări experimentale.

2.2.4.1 Calculul capacităţii portante a piloţilor flotanţi Valorile caracteristice ale rezistenţelor pământului . Valoarea caracteristică a rezistenţei la frecare pe suprafaţa laterală a pilotului este dată de relaţia:

U

unde : U l i

R

s

;

k

=

-

-

q s;k -

q

s i k

;

;

l

i

perimetrul secţiunii transversale a pilotului. lungimea pilotului în contact cu stratul i valoarea caracteristică a rezistenţei de frecare laterală a sratului i.

(29)

Valoarea caracteristică a rezistenţei la baza pilotului este dată de relaţia:

R

b

;

k

=

A

b

q

b k

;

9

(30)

unde:

A

q

b

b k

;

- aria pilotului la bază.

- valoarea caracteristică a presiunii acceptate la baza pilotului

A

b =

d

2 ) 2 4 4

(

π d

b

2

Obs:

baza lărgită când se poate controla diametrul piloţilor;

(

π

pentru piloţi cu secţiune circulară constantă şi

d

A

b

=

0,9

b - diametrul lărgit al piloţilor.

)
)

4 pentru piloţi cu

Valoarea de calcul a capacităţii portante a pilotului este dată de relaţia:

unde:

R

,

c d

γ

b

γ

s

-

-

=

R

b

,

k

γ

b

+

R

s , d

γ

s

coeficient parţial de siguranţă pentru rezistenţa pe bază a pilotului.

coeficient parţial de siguranţă pentru rezistenţa pe suprafaţa laterală a pilotului.

(31)

Stabilirea valorii caracteristice pentru reţistenta la frecare pe suprafaţa laterală se face pe baza valorilor date în tabelul 14 şi a oservaţiilor 1-5. Tabelul 14.Valorile rezistenţei caracteristice la frecare pe suprafaţa laterală a pilotului

     

Pământuri coezive

 

Adancimea

 

Pământuri necoezive

I

c

Medie a

stratului

Mari si medii

fine

prăfoase

>0,8

0,7

0,6

0,5

0,4

0,3

(m)

q s;k

(kPa)

1

35

23

15

35

23

15

12

5

2

2

42

30

20

42

30

20

17

7

3

3

48

35

25

48

35

25

20

8

4

4

53

38

27

53

38

27

22

9

5

5

56

40

29

56

40

29

24

10

6

7

60

43

32

60

43

32

25

11

7

10

65

46

34

65

46

34

26

12

8

15

72

51

38

72

51

38

28

14

10

20

79

56

41

79

56

41

30

16

12

25

86

61

44

86

61

44

32

18

-

30

93

66

47

93

66

47

34

20

-

35

100

70

50

100

71

50

36

22

-

Observaţii

 

1. Valorile q s;k se adoptă pentru adâncimile medii, corespunzatoare distanţei de la mijlocul stratului i până la suprafaţa terenului ţinând cu condiţia ca pilotul să se afle în teren stabil care nu este susceptibil de afuiere sau alunecare.

2. În cazul unor straturi cu grosimi mai mari de 2m, determinarea valorilor se face prin impărţirea în straturi elemntare cu grosimea maximă de 2 m.

3. Pentru valori intemiediare ale adâncimilor sau consistenţei pământului valorile q s;k se obţin prin interpolare lineară.

4. Dacă în limitele lungimii pilotului există o intercalaţie de pământ puternic compresibil, de consistenţă redusă (turbă, mâl, nămol etc.) cu o grosime de cel puţin 30 cm iar suprafaţa terenului urmează a fi încărcată (în urma sistematizării sau din alte cauze) valorile q s;k se determină astfel:

- când supraîncărcarea este până la 30 kPa, pentru toate straturile situate până la limita inferioară a stratului putemic compresibil (inclusiv umpluturile) se ia q s;k =0;

- când supraîncărcarea este cuprinsă între 30 şi 80 kPa, pentru straturile situate deasupra

cu q s;k din

stratului foarte compresibil (inclusiv umpluturile) se ia valoarea

(

0,4

q

;

s k

)

q

;

s k

tabel, iar pentru stratul putemic compresibil q s;k = -5 kPa;

10

- când supraîncărcarea este mai mare de 80 kPa, pentru straturile situate deasupra stratului foarte compresibil se ia q s;k din tabel cu semn negativ, iar pentru stratul putemic compresibil q s;k = -5 kPa; 5. Dacă pilotul străbate umpluturi recente, straturi argiloase în curs de consolidare sau straturi macroporice sensibile la umezire, cu grosimi mai mari de 5 m, valorile q s;k se iau din tabel cu semn negativ.

Stabilirea valorii caracteristice pentru valoarea presiunii acceptate pe vârful pilotului q

b k

;

se face astfel:

- pentru piloţii de îndesare executaţi prin batere sau vibropresare pe baza valorilor date în tabelul 15.

- pentru piloţi executati pe loc care reazmă cu bază pe pământuri coezive unde nu există valori ale coeziunii stratului de bază se admit valorile din tabelul 16.

- pentru piloţi de dislocuire care reazemă cu vârful pe pământuri coezive cu relaţia:

unde:

unde:

N

c

c ud

γ d;1

q

b k

;

=

N

c

c

ud

+

γ

d

;1

D

factor de capacitate portantă

valoarea de calcul a coeziunii determinată în condiţii nedrenate.

media ponderată a greutăţilor volumice ale straturilor străbătute de pilot.

N

c = 9

.

(32)

D fişa a pilotului măsurată de la nivelul terenului natural sau nivelul fundului albiei(ţinând cont de adâncimea de afuiere) la baza pilotului.

- pentru piloţii de dislocuire care reazemă cu vârful pe straturi necoezive:

unde:

α -

γ -

d

γ

d;1

d

D

b

c

-

N

γ

, N

q

b k

;

=

α

(

γ

d

d

b

N

γ

+

γ

d

;1

D

c

N

q

)

(33)

coeficient determinat în funcţie de gradul de îndesare

valoarea de calcul a greutăţii volumice a pământului de dub vârful pilotului.

media ponderată a greutăţilor volumice ale straturilor străbătute de pilot.

diametrul pilotului la vârf

fişa de calcul a pilotului:

valoarea lui β se ia din tabelul 14.

I

D al pământului de la baza pilotului

D

c

= β d

b

dacă

D β d

b

şi

D

c =

D

dacă

D < β d

b

unde

q factori de capacitate portantă determinaţi în funcţie de valoarea de calcul a unghiului de

frecare interioară

ϕ'

d al stratului de la baza pilotului conform tabelului 18.

Tabelul 15. Valorile caracteristice ale presiunii acceptate pe vârf pentru piloţi introduşi prin batere

Pământuri necoezive

 

Pământuri coezive

 
   

Nisipuri

 

Ic

Adâncimea

     

Nisip

             

Pietriş

mari

medii

fine

prăfos

>1,0

0,9

0,8

0,7

0,6

0,5

0,4

(m)

q b;k (kPa)

3

7500

6500

2900

1800

1200

7000

4000

3000

2000

1200

1000

600

4

8300

6600

3000

1900

1250

8300

5100

3800

2500

1600

1200

700

5

8800

6700

3100

2000

1300

8800

6200

4000

^2800

2000

1300

800

7

9700

6900

3300

2200

1400

9700

6900

4300

3300

2200

1400

850

10

10500

7300

3500

2400

1500

10500

7300

5000

3500

2400

1500

900

15

11700

7500

4000

2800

1600

11700

7500

5600

4000

2800

1600

1000

20

12600

8200

4500

3100

1700

12600

8200

6200

4500

3100

1700

1100

25

13400

8800

5000

3400

1800

13400

8800

6800

5000

3400

1800

1200

30

14200

9400

5500

3700

1900

14200

9400

7400

5500

3700

1900

1300

35

15000

10000

6000

4000

2000

15000

10000

8000

6000

4000

2000

1400

11

Observaţii

6. Adâncimea de înfigere a pilotului se măsoară de la nivelul terenului natural până la nivelul bazei pilotului, când umpluturile sau decapările prevăzute nu depăşesc 3m. Când umpluturile sau decapările prevăzute depăşesc 3m, adâncimea de înfigere se măsoară de la un nivelul superior, respectiv inferior al terenului natural.

7. Valorile q b;k din tabel pot fi folosite cu condiţia ca pilotul să pătrundă în terenul stabil (care nu este susceptibil de afuiere sau alunecare) cel puţin 4m în cazul infrastructurii podurilor sau construcţiilor hidrotehnice şi cel puţin 3m în cazul celorlalte construcţii.

8. Valorile q b;k din tabel sunt valabile pentru pământuri nisipoase cu I D > 0,35.

9. Pentru nisipuri mari şi pietrişuri, valorile q b;k din tabel se pot folosi numai în cazul în care încastrarea relativă a vârfului pilotului în strat este t/d>15. Pentru valori t/d<15 rezistenţa de proiectare corectată se calculează cu relaţia:

unde:

q

b k cor

; .

q

= ⋅

:

b k

(

0.7 0.02

+

t

/

d)

(34)

t

-

adâncimea de încastrare în stratul de nisip mare sau pietriş a vârfului pilotului, în metri;

d

-

diametrul pilotului în planul bazei, în metri.

10. Pentru pământuri nisipoase (cu excepţia nisipurilor mari prevăzute la observaţia 4) şi pământuri coezive, valorile din tabel se pot folosi cu condiţia pătrunderii vârfului pilotului pe o adâncime

t/d >4.

11. Pentm valori t/d < 4 se calculează rezistenţa normată corectată cu relaţia:

q

b k cor

; .

q

= ⋅

;

b k

(

0.5 0.125

+

t

/

d)

(35)

12. Pentru valori intermediare ale adâncimilor sau consistenţei, valorile q b;k se obţin prin interpolare liniară.

Tabelul 16. Valorile caracteristice ale presiunii acceptate pe vârf pentru piloţi de dislocuire

Adâncimea

bazei

I

c

pilotului

≥1

 

0,9

0,8

0,7

0,6

0,5

0,4

(m)

q

;

b k

(kPa)

3

700

 

600

500

400

300

250

200

5

800

 

700

600

500

400

300

300

7

900

 

800

700

600

500

400

350

10

1100

950

850

750

650

550

500

12

1250

1100

1000

900

750

650

550

15

1450

1300

1200

1050

900

800

650

18

1700

1500

1350

1200

1050

900

750

20

1850

1700

1500

1300

1150

1000

850

30

2650

2400

2100

1850

1600

-

-

40

3600

3200

2800

2400

2000

-

-

Tabelul 17. Valorile coeficienţilor α şi β .

I

D

α

β

0.00÷0.35

0.5

10

0.36÷0.65

0.4

15

0.66÷1.00

0.3

20

Tabelul 18. Valorile factorilor de capacitate portantă.

ϕ'

d

26°

28°

30°

32°

34°

36°

38°

40°

N

γ

9.5

12.6

17.3

24.4

34.6

48.6

71.3

108.0

N

q

18.6

24.8

32.8

45.5

64.0

87.6

127.0

185.0

Pentru piloţii introduşi prin batere capacitatea portantă se stabileşte astfel:

în cazul piloţilor purtători pe vârf cu baza pe pământuri coezive capacitatea portantă este dată de relaţia:

R b k

;

=

2

+

a

A

Q

0 +

0,2

q

Q

 

H

 
 

0

0

e

Q

0

+ q

a ⋅ A a ⋅ A +     2  2 
a
A
a
A
+
 
 
2
2

12

(36)

a

-

factor care depinde de tipul pilotului şi condiţiile de batere dat în tabelul 16

A

-

aria secţiunii pilotului (în cazul piloţilor tubulari se consideră suprafaţa secţiunii inelare)

e

-

refuzul pilotului.

Q 0 -

greutatea berbecului

q

-

greutatea pilotului (incliusiv a părţii de protecţie şi a părţii staţionare a berbecului)

H

0

-

înălţimea de cădere a berbecului (cm), stabilită conform tabelului 19.

H

1 - E 0 -

mărimea cursei berbecului. energia de lovire a berbecului.(kJ).

Tabelul 19.

Tipul pilotului şi condiţiile de batere

a

(kPa)

Pilot de beton armat (cu căciulă de protecţie)

1500

Pilot din lemn (fără căciulă de protecţie)

1000

 

Tabelul 20.

 

Tipul berbecului

 

Piloţi verticali

Piloţi înclinaţi cu panta 3:1

Berbec cu cădere liberă sau cu acţiune simplă

H

0

= H

1

H

0

= 0.8H

1

Berbec

acţiune dublă

diesel

sau

cu

H

0

=

100 E

Q

0

0

H

0

=

80 E

Q

0

0

2.3 CALCULUL CAPACITĂȚII PORTANTE A PILOȚILOR CARE LUCREAZĂ ÎN GRUP

Valoarea de calcul a capacităţii portante a pilotului din grup este dată de relaţia:

R = m ⋅ R (37) c ; g u c d ; unde: R
R
=
m
R
(37)
c ;
g
u
c d
;
unde:
R
valoarea de calcul a capacităţii portante a unui pilot izolat
c ; d
m
coeficient de utilizare considerat astfel:
u
m
= 1
-piloţi purtători pe vârf
u
-piloţi flotanţi de îndesare executaţi integral în pământuri necoezive
m
f
(
r
r
)
u →
0
r
-distanţa minimă între 2 piloţi
r
-raza de influenţă a pilotului izolat la baza acestuia
0
r
=
l
tan ε
(38)
0
i
i
unde:
l i grosimea stratului stratului i prin care trece prin care trece pilotul.
ε
= ϕ
'
4
i
di
Tabelul 21. Valorile coeficientului de utilizare
m
în funcţie de rarportul
r
/ r
.
u
0
r / r
≥2,00
1,80
1,60
1,40
1,20
1,00
0,80
0
m
1,00
0,95
0,90
0,85
0,80
0,70
0,60
u
2.4
REZISTENȚA LA SMULGERE A PILOTULUI
Relaţia generală de verificare a piloţilor solicitaţi la smulgere este:
F
R
(39)
t
;
d
t d
;

unde:

; -valoarea de calcul a forţei de smulgere exercitată asupra unui pilot corespunzătoare stării

F

t d

R

t d

;

Observaţie:

limită ultime.

-valoarea de calcul a rezistenţei la tracţiune

R

t

În stabilirea valorii de calcul a forţei de smulgere se va ţine cont şi de greutatea proprie a elementelor fundaţiei (pilot şi radier dacă este cazul).

13

2.4.1

Rezistenţa la smulgere stabilită pe baza încărcărilor statice

Rezistenţa ultimă la smulgere stabilită pe baza încărcărilor statice de probă pe piloţi este dată de relaţia:

unde:

{( ) ξ ; ( ) } R = min R R ξ (40) t
{(
)
ξ ;
(
)
}
R
=
min
R
R
ξ
(40)
t
,
k
t m
;
1
t m
;
2
med
min
R
-valoarea caracteristică a lui
R
t
;
k
t
R
-valoarea măsurată a lui
R
în una sau mai multe încercări de probă pe piloţi
t
;
m
t
(
R
-valoarea medie a lui
R
t m
;
t m
;
) med
(
)
R
-valoarea minimă a lui
R
t;m
t m
;
min
ξ ;ξ
-coeficienţi de corelare.
1
2

Rezistenta de calcul la smulgere se calculează cu relaţia:

R

t

;

d

=

unde:

R

t

; k

γ

s t

;

R

R

t

t

; d

; k

γ

s;t

-

valoarea de calcul a lui

R

t

-

valoarea caracteristică a lui

R

t

-

coeficient parţial pentru rezistenţa la smulgere a unui pilot.

(41)

2.4.2 Rezistenţa la smulgere stabilită pe baza rezultatelor încercărilor asupra pământurilor

Valoarea caracteristică a frecării pe suprafaţa laterală a pilotului

menţionate la pct 2.1.3 Valoarea caracteristică a capacităţii portante a piloţilor de dislocuire se poate determina cu relaţia:

q

s ; k

se poate determina conform celor

R

t k

;

=

A

s i

;

q

s k i k

;

;

;

(42)

unde:

q

A

R

s

s

i

t

;

k

-

;

i k

;

-

;

-

valoarea caracteristică a rezistenţei de frecare pe suprafaţa laterală a unui pilot suprafaţa laterală a pilotului în stratul i valoarea caracteristică a rezistenţei de frecare laterală în stratul i

Rezistenta de calcul la smulgere se calculează cu relaţia:

R

t

;

d

=

unde:

R

t

; k

γ

s

;

t

R t

R

; d

t k

;

γ

s;t

-

-

-

valoarea de calcul a lui

R

t

valoarea caracteristică a lui

coeficient parţial pentru rezistenţa la smulgere a unui pilot.

R

t

(43)

Pentru piloţi introduşi prin batere valoarea de calcul a rezistenţei la smulgere sepoate stabili, pe baza datelor din încercarea de penetrare statică cu relaţia:

unde:

R

t d

;

F

l

-

U -

u

-

-

p

γ

s

=

F

l

U

γ

s

;3

u

p

(44)

forţa de frecare pe suprafaţa laterală a penetrometrului introdus la nivelul vârfului pilotului perimetrul secţiunii transversale a pilotului

perimetrul secţiunii coloanei penetrometrului.

coeficient parţial de siguranţă pentru rezistenţa pe suprafaţa laterală.

În cazul unor experienţe similare* valoarea carcateristică a capacitatăţii portante a piloţilor se poate stabili conform relaţiei:

R

t

,

k

=

min

{( ) ξ ; ( ) } R R ξ t m ; 3 t
{(
)
ξ ;
(
)
}
R
R
ξ
t m
;
3
t m
;
4
med
min

14

(45)

unde:

-valoarea caracteristică a lui

R

t

R

R

t

; k

t m

;

-valoarea măsurată a lui

-valoarea medie a lui

-valoarea minimă a lui

-coeficienţi de corelare.

(

(

R

R

ξ 3

t m

;

t;m

) med

)

min

;ξ

4

R

t

în una sau mai multe încercări de probă pe piloţi

R

t m

;

R

t m

;

2.4.3 Rezistenţa la smulgere stabilită prin metode prescriptive Rezistenţa de cal la tracţiune pentru piloţi se determină cu relaţia:

R

t

;

d

=

unde:

U

q

s k i

;

;

l

i

γ

m

γ

s

U -

q

s k i

;

;

perimetrul secţiunii transversale ale pilotului.

- valoarea caracteristică a rezistenţei de frecare laterală în stratul i,

i lungimea pilotului în contact cu stratul i

l -

γ

m

γ

s

-

-

coeficient parţial al condiţiilor de lucru pentru piloţi supuşi la întindere (

coeficient parţial de siguranţă

γ

m

= 2,4

(46)

)

( coeficient parţial de siguranţă γ m = 2,4 (46) ) Figura 16. Cedarea pământului în

Figura 16. Cedarea pământului în jurul grupului de piloţi supuşi la întindere

2.5 CALCULUL TASĂRII PROBABILE A FUNDAȚIILOR PE PILOȚI

Pentru un grup de piloţi se pot folosi următoarele metode:

- Metode de echivalare bazate în principal pe metoda fundaţiei echivalente (sau a radierului echivalent) şi metoda coloanei echivalente.

- Metode bazate pe răspunsul pilotului individual cu aplicarea factorilor de interacţiune pentru grupul de piloţi. Metoda fundaţiei echivalente care asimilează grupul de piloţi cu o fundaţie care urmăreşte conturul exterior al piloţilor şi este situată la adâncimea de rezemare a piloţilor în stratul bun de fundare (baza acestora).

Pentru piloţi verticali dimensiunile fundaţiei echivalente se pot stabili astfel:

L'= L + 2r ; unde:

B' = B + 2 r

0

o

L', B'

dimensiunile fundaţiei echivalente.

15

(47)

L, B

r 0

dimensiunile conturului exterior al grupului de piloţi

raza de influenţă a pilotului

În cazul fundaţiilor realizate cu piloţi înclinaţi dimensiunile fundaţiei echivalente vor fi determinate în funcţie de conturul exterior la baza grupului de piloţi.

V r B r 0 0 B'
V
r
B
r
0
0
B'
V r B r 0 0 B'
V
r
B
r
0
0
B'

Figura 17. Fundaţia echivalentă pentru un grup de piloţi.

Calculul tasării se face prin metoda însumării pe straturi elementare. Presiunea medie pe talpa fundaţiei echivalente este dată de relaţia:

unde:

p

n

=

V

L' B'

(48)

V este încărcarea totală verticală la talpa fundaţiei echivalente calculată conform SR EN 1990

şi SR EN 1991. Limitarea zonei de influenţă a fundaţiei pe piloţi se face până la adâncimea la care este satisfăcută relaţia:

σ

zi

0.1σ

gzi

(49)

unde:

σ zi

σ gzi

σ

gzi

=

efortul unitar mediu pe stratul elementar i dat de fundaţia echivalentă

valoarea presiunii geologice de la cota terenului natural la adâncimea la care se calculează

valoarea

σ zi

γ

h

(50)

În situaţia în care limita inferioară a zonei active rezultă în cuprinsul unui strat având modulul de deformaţie liniară mult mai redus decât al straturilor superioare, sau având E<5000kPa, adâncimea Z 0 se majorează prin includerea acestui strat, sau până la îndeplinirea condiţiei:

σ

z

< 0.05 σ

gz

(51)

În cazul în care în cuprinsul zonei active stabilită apare un strat practic incompresibil (E > 100.000 kPa) şi există siguranţa că în cuprinsul acestuia, pana la adâncimea corespunzatoare atingerii condiţiei (19) nu apar orizonturi mai compresibile, adâncimea zonei active se limitează la suprafaţa acestui strat. Efortul unitar la adâncimea z faţă de talpa fundaţiei echivalente se calculează cu relaţia:

σ = α ⋅ p z 0 n cu α → f (z B ;
σ
= α
⋅ p
z
0
n
cu
α
f (z
B ; L
B)
.
0

Tasarea absolută probabilă se calculează cu relaţia:

s =

10

3

β

n

=

1

i

σ

med

zi

h

i

E

si

(mm)

16

(52)

(53)

În care:

β - coeficient de corecţie egal cu 0,8;

σ

med

zi

- efortul vertical mediu în stratul elementar i, calculat cu relaţia:

σ

med

zi

=

σ

sup

zi

+

σ

inf

zi

σ

sup

zi

,

2

σ

inf

zi

, [kPa]

(54)

este efortul unitar la limita superioară , respectiv limita inferioară a stratului elementar i calculat cu relaţia (29) [kPa].

h i – grosimea stratului elementar i , [m];

E i - modulul de deformatie liniara al stratului elementar i [kPa]

n – numărul de straturi elementare în limita zonei active.

Pentru fundaţiile pe piloţi se va ţine cont de tasările admisibile conform prevederilor din SR EN 1997-1-

2006 pct 7.6.4

Calculul tasării trebuie să includă şi o estimare a tasărilor diferenţiate.

3.

ARMAREA RADIERELOR LA FUNDAȚII IZOLATE PE PILOȚI

3.1.

Radierul. Rolul radierului la fundaţii pe piloti

Radierul pe piloţi este un element de beton armat care trebuie să asigure lucrul în grup al piloţilor. În funcţie de metoda aleasă pentru calculul solicitărilor din piloţi radierul trebuie să fie un element suficient de rigid pentru a transmite eforturile de la elementele structurale la piloţi. În dimensionarea radierelor pentru grupuri de piloţi trebuie să se ţină seama de aşezarea în plan a piloţilor, poziţie care trebuie studiată cu atenţie pentru a dimensiona un sistem de fundare pe piloţi cât mai eficient.Grupul de piloţi trebuie să fie foarte compact pentru ca radierul să nu fie puternic solicitat, dar totodată distanţa între piloţi trebuie stabilită astfel încât solicitările din piloţi sa fie cât mai mici şi capacitatea portantă a pilotului să nu se reducă datorită interacţiunii între piloţi. La fundaţii pe piloţi solicitate predominant la eforturi axiale, distanţa între piloţi se va stabili astfel încât interacţiunea între piloti să nu influenţeze substanţial capacitatea portantă a piloţilor. Pentru fundaţii pe piloţi solicitate predominant la momente de rotire distanţa între piloţi se va stabili astfel încât solicitările să aibă valori reduse.

3.2. Alcătuirea radierelor la fundaţii izolate pe piloţi. În practica inginerească fundaţiile izolate pe piloţi se folosesc atât la construcţii pentru lucrări de infrastructură (poduri, cheiuri) cât şi la construcţi civile (fundaţii izolate sub stâlpi). Eforturile date de structură se transmit numai grupului de piloţi. Asigurarea lucrului în grup al piloţilor se face cu ajutorul unui radier care are rolul de a transmite eforturile de la structură la piloţi. Radierele pe piloţi au forma dată de aşezarea în plan a piloţilor. În funcţie de numărul de piloţi necesari pentru transmiterea încărcărilor la terenul de fundare putem avea radiere cu un număr de piloţi de la 3 pînă la 12 piloţi

1.5d s 1.5d 1.5d s 1.5d 1.5d 1.5d s s s 1.5d s d d
1.5d
s
1.5d
1.5d
s
1.5d
1.5d
1.5d
s
s
s
1.5d
s
d
d 1.5d
d
1.5d
s
1.5d
a
b
c

17

1.5d s 1.5d 1.5d s s 1.5d s 1.5d d s s s s 1.5d
1.5d
s
1.5d
1.5d
s
s
1.5d
s
1.5d
d
s
s
s
s
1.5d
s
1.5d
d
s d
s
1.5d
s
1.5d
1.5d
d
e
f
s s s s s d d s s s s g h
s
s
s
s
s
d
d
s
s
s
s
g
h

Figura 18. Fundaţii izolate pe piloţi cu: a)-3 piloţi; b)-4piloţi; c)-5piloţi; d)-6 piloţi; e),f)-7 piloţi; g)-9 piloţi; h) 12-piloţi.

La realzarea unei fundaţii economice din punct de vedere al consumului de materiale trebuie să se ţină seama de următoarele aspecte:

pentru ca influenţa celorlaţi piloţi asupra capacităţii portante a unui pilot din grup să fie cât mai redusă trebuie ca distanţa între piloţi să fie cât mai mare pentru ca solicitările în radier să fie cât mai reduse trebuie ca piloţii să fie cât mai apropiaţi.

Distanţa recomandată între piloţi este s = (3 ÷5)d . Pentru calculul static al radierului izolat pe piloţi se admit următoarele ipoteze:

radierul fundaţiei pe piloţi poate fi asimilat cu o consolă încastrată la faţa elementului structurii , care este acţionată de solicitarea maximă din pilot.

radierul fundaţiei pe piloţi poate fi asimilat cu o grindă rezemată pe capul piloţilor şi acţionată de încărcările date de structură .

radierul fundaţiei pe piloţi poate fi asimilat cu o structură spaţială de zăbrele unde diagonalele sunt elemente comprimate de beton iar tălpile sunt elemente întinse din armătură de oţel. Verificarea suplimentară care se face asupra radierului este verificarea la străpungere în zona rezemării pe piloţi si în zona de descărcare a elementelor structurale conform SR EN1992.

Principiul de calcul al radierului izolat pe piloţi Radierele izolate pe piloţi se dimensionează pe principiul stabilirii echilibrului static dintre acţiunile date de elementele structurale şi solicitările din piloţi calculate în ipoteza că radierul este un element rigid nedeformabil.

E d

că radierul este un element rigid nedeformabil. E d R d R d Fig. 19 Echilibrul

R d

R d

Fig. 19 Echilibrul static al radierului pe piloţi

E d

R d

E

d

=

R

d

ecuaţia de echilibru static pentru radierul pe piloţi.

(55)

- acţiunile date de elementele structurale la talpa radierului;

- reactiunile din grupul de piloţi.

18

Înălţimea radierului se stabileşte din condiţii de rigiditate şi condiţi de rezistenţă. Condiţiile de rigiditate se referă la limitarea sageţilor maxime sub valori admisibile. Condiţiile de rezistenţă se referă la armarea radierului pentru ca acesta să poată transmite eforturile le piloţi şi verificarea zonelor de rezemare punctuală la străpungere.

4. CALCULUL CAPACITĂȚII PORTANTE A PILOȚILOR SUPUŞI LA FORȚE ORIZONTALE

Încărcarea transversală ce rezultă din mişcările terenului din jurul unui pilot trebuie luată în considerare astfel:

- supraîncărcări cu intensităţi diferite pe ambele părţi a fundaţiei pe piloţi (fundaţii în apropierea taluzului).

- niveluri de excavare diferite pe una sau alta dintre laturile fundaţiei pe piloţi (în apropierea unei debleieri).

- fundaţia pe piloţi se află pe un taluz care cedează lent.

- piloţi înclinaţi într-un teren care se tasează. În stabilirea capacităţii portante a piloţilor trebuie să se ţină seama de gradul de libertate a rotaţiilor piloţilor la îmbinarea cu structura. Analiza piloţilor supuşi la sarcini transversale trebuie să includă posibilitatea cedării structurale a pilotului în teren. Relaţia generală de verificare care trebuie satisfăcută pentru piloţii suspuşi la forţe orizontale este:

unde:

F

;

tr d

R

tr d

;

(72)

F

;

tr d

R

;

tr d

valoarea de calcul a încărcării transversale asupra unui pilot corespunzătoare stări limită ultime.

valoarea de calcul a lui rezistenţei la solicitare transversală luând în considerare efectul oricăror

încărcări axiale (compresiune sau smulgere)

.

Comportamentul piloţilor supuşi la încărcări orizontale este o problemă care presupune cunoaşterea interacţiunii dintre un element semirigid şi terenul de fundare Modul de transmitere a eforturilor în teren depinde de lungimea acestuia şi legăturile pe care acsta le are la partea superioară cu radierul(cap liber, încastrat). În funcţie de raportul L / D piloţii se pot clasifica astfel:

piloţi

scurţi

L /

D

10

÷12

(73)

piloţi

lungi

L /

D

10

÷12

(74)

unde:

L -

lungimea pilotului

D -diametrul sau latura pilotului

4.1

MODUL DE CEDARE AL PILOȚILOR SUPUŞI LA FORȚE ORIZONTALE

Piloţi scurţi având capul liber:

pilotul are tendinţa de a se roti, impngerea pasivă se mobilizează de la vârf spre suprafaţă.(Figura 29 a) Piloţi scurţi având capul cu rotiri împiedecate:

pilotul are tendinţa de a se deplasa în pământ pe toată lungimea lui.(Figura 29 b)

a.

H e Punctul de rotire L
H
e
Punctul de rotire
L
H L
H
L

b.

Figura 29 Cedarea piloţilor scurţi la încărcări orizontale

19

Piloţi lungi având capul liber:

împingerea pasivă a pământului are valoare mare,rotirea pilotului în pământ nu se poate produce şi cedarea se produce în pilot datorită depăşirii momentului maxim accepta de secţiunea transversală a pilotului în zona de moment maxim (Figura 30.a). Piloţi lungi având capul cu rotiri împiedecate:

cedarea se produce în secţiunea elementului de beton în zona de încatrare (Figura 30.b).

H e Cedarea pilotului L
H
e
Cedarea
pilotului
L
H Cedarea pilotului L
H
Cedarea
pilotului
L

b. Figura 30.Cedarea piloţilor lungi la încărcări orizontale.

a.

4.2 REZISTENȚA LA ÎNCĂRCARE TRANSVERSALĂ PE BAZA ÎNCERCĂRILOR DE PROBĂ.

Mărimea şi nivelul de aplicare a încărcării de probă trebuie să le simuleze pe cele ale încărcării de calcul a le pilotului. Trebuie luată o marjă de siguranţă faţă de variabilitatea terenului în special pe primii câţiva metri de la partea superioară a pilotului atunci când se stabileşte numărul de piloţi pentru încercare şi când se stabileşte rezistenţa transversală de calcul pe baza rezultatelor încărcărilor de probă. Trebuie verificate detele de instalare a pilotului de probă şi orice abatere trebuie consemnată. În stabilirea capacităţii portante a piloţilor trebuie să se ţină seama de gradul de libertate a rotaţiilor piloţilor la îmbinarea cu structura. Analiza piloţilor supuşi la sarcini transversale trebuie să includă posibilitatea cedării structurale a

pilotului în teren. Valoarea caracteristică a piloţilor încărcaţi transversal este dată de relaţia:

R

,

tr k

=

unde:

{( ) min R ξ ; ( ) } R ξ (75) tr m ;
{(
)
min
R
ξ ;
(
)
}
R
ξ
(75)
tr m
;
1
tr m
;
2
med
min
R
-valoarea caracteristică a lui
R
tr k
;
t
R
-valoarea măsurată a lui
R
în una sau mai multe încercări de probă pe piloţi
tr m
;
tr
(
R
-valoarea medie a lui
R
tr m
;
tr m
;
) med
(
)
R
-valoarea minimă a lui
R
tr ;m
tr m
;
min
ξ ;ξ
-coeficienţi de corelare.
1
2

Rezistenţa de calcul a piloţilor încărcaţi transversal este dată de relaţia:

R

,

tr d

=

unde:

R tr k

,

γ tr

γ

tr

-

coeficient parţial al condiţiilor de siguranţă(

γ

tr

= 2

)

(76)

4.3 REZISTENȚA LA ÎNCĂRCARE TRANSVERSALĂ PRIN METODE PRESCRIPTIVE

Observaţie: Metodele prescriptive pentru calculul rezistenţei la încărcare transversală se folosesc doar în fazele preliminare de proiectare. Pentru fundaţii pe piloţi cu radiere joase valoarea caracteristică a rezistenţei este dată de relaţia:

20

R

R

tr k

;

;

tr k

=

=

unde:

2

M

cap

l

0

pentru piloţi având rotirile împiedecate

M

cap

l

l

0

o

-

pentru piloţi având rotirile libere

lungimea convenţională de încastrare.

(77)

(78)

M cap

- momentul încovoietor capabil al secţiunii pilotului.

Observaţii:

1. Relaţiile por fi utilizate când fişa pilotului

2. În cazul unei stratificaţii neomeogene l 0 se stabileşte ca fiind medie ponderată (prin grosimile de

D 5l

0

straturi) ale valorilor corespunzătoare strtaturilor întâlnite pe o adâncime egală cu reprezintă valoarea corespunzătoare stratului de la suprafaţă

1.5 l

0

în care

l

o

3. Nu se utilizează lungimile l 0 pentru calculul săgeţii piloţilor.

 

Tabelul 23. Lungimea convenţională de încastrare

 

Tipul pământului

 

l

0

 

Nisipuri cu

I 0.35

D

şi pământuri coezive cu

I

C

0.5

 

4d

   

Nisipuri cu

I = 0.36 ÷ 065

D

şi pământuri coezive cu

I

C

= 0.51 ÷ 0.75

 

3d

   

Nisipuri,nisipuri cu pietris cu

I

D

066

şi pământuri coezive cu

I

C

= 0.76 ÷1.00

2d

   

Pământuri coezive cu

I

C

1.00

 

1.5d

   

Rezistenţa de calcul la încărcare transversală se determină cu relaţia:

 
 

R

,

tr k

 

R

tr d

,

=

(79)

γ

tr

cu: γ

tr

-

coeficient parţial al condiţiilor de siguranţă(

γ

tr

= 2

).

21