Mihai MANESCU Ordine si dezordine in limbajul graficii Editura Tehnica, Bucuresti, 2001, 198 p., f.p.

Mihai MANESCU Tehnici de figurare in gravura Editura Tehnica, Bucuresti, 2002, 184 p., f.p. La inceputul anilor 70, Fulchignoni lansa sintagma civilizatie a imaginii, care de atunci a fost atit de mult reluata, incit astazi se numara printre automatismele noastre de exprimare. Pentru ca asaltul imaginilor in societatea moderna reprezinta o realitate de neignorat, iar grafica o disciplina care produce afise publicitare, embleme sau prospecte (marci ale unei anumite civilizatii), are un rol deosebit. Tocmai din acest punct de vedere, Ordine si dezordine in limbajul graficii, teza de doctorat a profesorului Mihai Manescu, are in primul rind meritul de a completa un spatiu destul de sarac: cel al lucrarilor romanesti dedicate graficii. In incercarea de a articula relatia dialectica dintre ordine si dezordine care guverneaza grafica, Mihai Manescu pune accent pe grafica aplicata, fara a neglija insa dimensiunea estetica a domeniului (preferinta autorului ar putea fi explicata prin experienta de redactor artistic de publicitate la Centrala Romaniafilm, dar si prin numeroasele lucrari de scenografie etc.). Ordinea si dezordinea, polii unei abordari estetice a graficii, sint prezentate ca modalitati de construire a unui discurs menit sa convinga, pentru ca, asa cum spune autorul, in grafica se lucreaza cu minimum de mijloace pentru a obtine maximum de efect. Specificitatea figurarii in grafica se datoreaza economiei de mijloace, tehnicilor caracteristice, multiplicarii, zonei de aplicativitate in extindere, formind, totodata, un limbaj special. Chiar daca nu face intotdeauna trimiterea la vizibil, produsul grafic imprumuta de la vizual anumite trasaturi si trece printr-o sensibilitate care-l produce sau il recunoaste. Din aceasta cauza limbajul propriu graficii apare ca un set de reguli in limitele carora se desfasoara jocul cu imagini: pe de o parte, cel al producatorului, iar, pe de alta parte, cel al receptorului (joc de lectura). Afisul, reclamele imprimate, fotografiile de presa, toate reprezentind imaginea mediatica fixa, omniprezenta, cotropitoare, sint asemenea unui joc unde conditia esentiala (conditia de existenta pentru genurile graficii aplicate) e cea a noutatii permanente, a socului continuu. Jocul presupune insa incalcarea ordinii recunoscute, spre a crea alta. Astfel, dezordinea vizuala, retorica prin excelenta, trebuie privita ca factorul ce determina o noua ordine: geometria repetata a locurilor dezordonate devine o retea de nuclee ale ordinii. Linia, punctul si pata, elementele de baza ale limbajului economic al graficii, sint capabile sa figureze singure, iar opozitia constructiva dintre ordine si dezordine nu face decit sa sublinieze, in interiorul fiecarei creatii, o modalitate singulara de stapinire a mijloacelor plastice, talentul artistului definit de autor drept harul de a intelege si a putea reconfigura formele propuse de real. Avind si ilustratii care exemplifica fiecare idee, lucrarea lui Mihai Manescu constituie o veritabila incursiune in universul graficii, fascinant prin paradoxul de natura figurativa care il defineste. Cea de-a doua lucrare a lui Mihai Manescu, Tehnici de figurare in gravura, isi propune sa dezbata specificitatea gravurii ca gen situat la limita dintre arta si mestesug. Diferentiindu-se

de grafica, desen sau pictura prin faptul ca in cazul sau figurarea presupune transpunerea unui proiect plastic in functie de tehnici specifice, gravura si-a disputat individualitatea de-a lungul timpului. Pina la aparitia cliseografiei, gravura reprezenta singura modalitate de a multiplica imaginile unor texte deja tipografiate, realitate ce a impus o anumita rigiditate genului. Insa nu altceva decit dificultatea realizarii, disciplina severa a miinii ce se impune artistului, inventarul destul de redus de semne incizabile au condus gravura spre nobletea simplitatii. Spre a evidentia latura mestesugareasca a acestui gen al artelor plastice, autorul descrie in detaliu fiecare modalitate de figurare, prezentind tehnica, materialele, incizarea, corodarea si imprimarea. Cu toate acestea, subiectivitatea artistica se manifesta in gravura, la nivelul ordinarii semnelor sub imperativul opozitiei dialectice ordine-dezordine. Cu riscul de a deveni uneori redundant, Mihai Manescu accentueaza anumite aspecte fundamentale ale tehnicii gravurii. De altfel, intreaga lucrare e strabatuta de o certa vocatie pedagogica, determinind structurarea foarte precisa a informatiei, precum si o modalitate specifica, ajungind la monotonie, de prezentare a acesteia. Autorul reuseste insa sa surprinda conditia de fragment a gravurii o imagine situata intre arta si tipar.