Curs stratigrafie seismica 4 decembrie 2008 Stratul subtire Identificarea stratelor subtiri pe baza datelor seismice, reprezentate de sectiuni

seismice de reflexie, depinde de rezolutia seismica. Un strat subtire este o unitate stratigrafica a carei grosime este mai mica decat din lungimea de unda predominanta a undelor seismice ce se propaga prin acest strat. O alta marime care determina un strat subtire este frecventa predominanta a undei seismice reflectate.
V = V T , f

unde lungimea de unda predominanta, T perioada, f frecventa predominanta, V viteza de propagare a undei seismice reflectate. In cazul in care lungimea de unda predominanta are valori mari, frecventa considerata in studiul stratului subtire are valori mici. Identificarea reflexiilor generate de acoperisul si culcusul unui strat seismic permite estimarea grosimii acelui strat folosind informatiile de viteza la nivelul de adancime la care se afla stratul. Prin strat seismic se intelege o unitate geologica limitata de doua suprafete pe care se realizeaza un constrast de impedanta acustica. Metodele folosite pentru determinarea grosimii stratelor subtiri sunt: analiza variatie amplitudinii undelor seismice reflectate analiza semnalului analytic complex, in particular a frecventei instantanee

In aceste metode se utilizeaza forma de unda de faza zero si parametrii acesteia (vezi Figura 1).

Figura 1: forma de unda de faza zero b / 2 = timpul intre maximul si minimul oscilatiei ( a formei de unda) 2To = timpul definit de cele de 2 puncte de trecere prin valoarea de timp = 0 s. TR = rezolutia temporala (intervalul de timp dintre cele doua puncte de inflexiune) Se analizeaza compunerea celor doua forme de unda de faza zero corespunzatoare acoperisului si culcusului pentru un interval de timp care se micsoreaza continuu (sau o valoare de grosime in metri care scade continuu, mentinand viteza constanta). Cele doua forme de unda, corespunzatoare undelor reflectate de acoperis si culcus, se vor apropia si vor interfera constructiv si destructiv conducand la obtinerea formei de unda compuse.

Figura 2. forme de unda in caz de rezolvabilitate (a), criteriul Rayleigh (b), criteriul Ricker (c) si nerezolvabilitate (d) Pe masura ce intervalul de timp dintre cele doua forme de unda se micsoreaza vor exista doua momente in care cele doua forme de unda mai pot fi individualizate denumite criteriul lui Rayleigh si Ricker.

Criteriul lui Rayleigh: este reprezentat de grosimea de rezonanta b/2. Aceasta valoare de grosime se poate determina efectuand derivata de ordinul intai in raport cu timpul a formei de unda de faza zero. Criteriul lui Ricker: este considerat ca limita de rezolvabilitate momentul in care intre cele doua maxime ale oscilatiei compuse exista o zona centrala de curbura zero, adica un asa-numit flat-spot. El demonstreaza ca limita rezolutiei seismice verticale (sau temporale) poate fi determinate prin derivate de ordinal 2 in raportul cu timpul a formei de unda de faza zero. Zona de flat spot se poate produce atunci cand cele doua spike-uri corespunzatoare celor doua maxime ale oscilatiilor sunt situate la un interval de timp egal cu separarea intre punctele de inflexiune ale lobului maxim central al formelor de unda utilizate. Ricker a fost primul cercetator care a observat dependenta dintre frecventa si lungimea de unda, aceea de invers proportionalitate; el considera ca poate fi aplicata unui strat seismic subtire ale carui limite au coeficienti de relfexie egali si de aceeasi polaritate. Mai tirziu, s-a demonstrat prin modelare seismica folosind un model geologic ce contine un strat a carui grosime se reduce continuu si caracterizat de o viteza constanta. Stratul este prins intr-o roca omogena caracterizata de o viteza constanta si diferita de cea a stratului cu grosime variabila. Astfel se obtin pe limite aceleasi valori ale coeficientului de reflexive dar de semn opus. Rezultatele modelarii au permis separarea a trei zone distincte si anume: o prima zona corespunzatoare stratelor groase (h >> lungimea de unda): in acest caz, reflexiile de la acoperisul si culcusul stratului se separa usor. A doua zona in care grosimea h este cuprinsa intre si / 4 A treia zona corespunzatoare stratelor subtiri, h < / 4; in acest caz, semnalele seismice de la cele doua limite ale stratelor vor interfera constructiv sau destructiv formand un semnal compus. Se considera ca interferenta constructive se realizeaza pentru o grosime a stratului seismic egala cu / 4 (grosime de rezonanta). Interferenta destructiva se realizeaza pentru o grosime a stratului < / 4.

Rezolutia seismica: Ea este de doua tipuri, rezolutie verticala si orizontala. Rezolutia verticala (temporala): Rezolutia orizontala (spatiala):