Principalele organisme ale Ligii au fost Adunarea, Consiliul si Secretariatul, care era condus de un secretar general, pe langa acestea

existand si o serie de organisme auxiliare aflate in stransa legatura cu Liga, si anume Curtea Permanenta de Justitie Internationala, Organizatia Internationala a Muncii etc. Adunarea se compunea din reprezentanti ai membrilor Societatii, statele avand dreptul sa fie reprezentate prin cel mult trei delegati, dar nedispnand impreuna decat de un singur vot. Adunarea era forta de coordonare generala a activitatii Societatii, cuprinzand o sfera larga de atributii. Orice problema care putea periclita pacea lumii intra in atributiile ei. Adunarea avea cateva atributii exclusive de o mare insemnatate, precum admiterea de noi membri in Societate, desemnarea membrilor nepermanenti ai Consiliului si revizuirea tratatelor devenite inaplicabile. De asemenea, chestiunile de ordin financiar, bugetul Societatii si amendamentele la Pact erau lasate in sarcina exclusiva a Adunarii. Adunarea se intrunea la date fixe, o data pe an, in septembrie, si in afara de acestea, oricand imprejurarile o impuneau. Convocarea Adunarii se facea de catre Presedintele Consiliului. Consiliul Ligii Natiunilor functiona ca un organ executiv controland activitatea Adunarii. Acesta era compus din membri permanenti, care erau reprezentantii marilor puteri (Marea Britanie, Franta, Italia si Japonia), membri nepermanenti, desemnati de Adunare pe o perioada de 3 ani, Numarul membrilor nepermanenti afost schimbat la 6 pe data de 22 septembrie 1922, apoi la 9 pe 8 septembrie 1926. Germanias-a alaturat Ligii si a devenit al cincilea membru permanent, Consiliul ajungand la 15membrii. Cand Germania si Japonia au parasit Liga Natiunilor, numarul membrilor nepermanenti a crescut la 11. In alcatuirea Consiliului intrau si acei membrii ai Societatii ai caror reprezentanti erau admisi doar temporar in Consiliu, conform desemnarii Adunarii, numindu-se membri ocazionali. In linii generale, atributiile Consiliului erau legate de mentinerea pacii, dezarmare, executarea sentintelor arbitrale sau judiciare, aplicarea sanctiunilor impotriva Statelor care violeaza pacea, excluderea membrilor din Societate si a reglementarii problemelor privitoare la teritoriile coloniale sub mandat. In ceea ce priveste anumite probleme care, in general, nu erau de ordin politic, Pactul prevedea aceeasi competenta atat pentru Adunare cat si pentru Consiliu. Astfel, se prevedea stabilirea conditiilor de munca, tratamentull echitabil al populatiilor indigene in teritoriile supuse administratiei Societatii sau membrilor ei, libertatea comunicatiilor si a comertului, combaterea bolilor etc. Din cauza faptului ca nu a existat o delimitare precisa a atributiilor Adunarii si Consiliului, era impiedicata desfasurarea rapida a discutiilor, iar mersul lucrarilor Societatii era, in general, intarziat. De asemenea, problemele administrative, precum numirile membrilor, realegerile, numirea Secretarului General si altele erau lasate in sarcina atat a Adunarii, cat si a Consiliului, intrebuintandu-se formula de numire de catre Consiliu, cu aprobarea Adunarii. Aceasta lipsa a delimitarii atributiilor a fost totodata si pozitiva, intrucat a creat o colaborare armonioasa intre cele doua organe ale Societatii. Consiliul se intrunea in sesiuni ordinare, de trei ori pe an la intervale de patru luni, si in sesiuni extraordinare, cand necesitatilor o cereau. Sedintele Consiliului puteau sa fie publice, private si secrete. Principiul general era ca publicul are oricand acces la sedinte. Totusi, regulamentul interior al Consiliului prevedea sedinte private in cazul in care deliberarile se purtau asupra persoanelor, si sedinte secrete din initiativa Consiliului, atunci cand acesta credea de cuviinta. Organul administrativ al Societatii era Secretariatul permanent. Conform prevederilor Pactului, acesta era format din Secretarul General, Secretarii si personalul necesar indeplinirii atributiilor ce-i erau conferite. Printre inaltii functionari ai Secretariatului nu puteau figura mai mult de doi reprezentanti ai aceluiasi stat membru al Societatii. Secretarul General ii avea in subordine pe secretarii adjuncti, avand un mandat pe o durata de 8 ani, mandatul celui dintai fiind pe zece ani, si un numar considerat necesar, de subsecretari generali, care

aveau un mandat de 7 ani. Personalul Secretarului General era repartizat dupa necesitati, si numara in 1938 nu mai putin de 640 persoane apartinand de 50 de nationalitati diferite. Secretarii Generali au fost Sir James Eric Drumond (Marea Britanie) 1920 1933, Joseph Avenol (Franta) 1933 1940 si Sean Lester (Irlanda) 1940 1946. In afara de primul Secretar General care fusese desemnat de Pact, urmatorii erau numiti de Consiliu cu aprobarea majoritatii Adunarii. Secretarul General al Societatii avea calitatea de secretar general atat al Adunarii, cat si al Consiliului. Principalele sectoare ale Secretariatului erau: politic, financiar i economic; sectorul de tranzit; sectorul minoritilor i administraiei (Saar i Danzig); sectorul de mandate; sectorul pentru dezarmarea; sectorul sntii; sectorul social (traficul de femei i copii); sectorul Biroul Internaional i Cooperarea Intelectual; sectorul legal; i sectorul de informaii. Fiecare sector era responsabil pentru ntreaga activitate oficial a secretariatului legat domeniul aparte i se ocupa cu organizarea tuturor ntrunirilor i conferinelor, funcionnd ca serviciul civil al Societii. In linii generale, competenta Secretarului General cuprindea: coordonarea activitatilor tuturor comisilor Societatii Natiunilor si a conferintelor tinute sub auspiciile ei; mentinerea legaturilor intre organele Societatii si membrii ei, precum si intre membri ca parti, sau intre membri si Statele in afara cadrelor Societatii; conducerea in general a tuturor lucrarilor sectiunilor Societatii, lucrari privitoare la chestiuni de ordin politic; mentinerea legaturilor cu marile centre politice ale lumii. Pe langa acestea, mentinerea pacii si securitatii, scopul primordial al Societatii, era in sarcina Secretariatului. Tratatele sau intelegerile internationale incheiate de catre oricare din membrii Societatii, trebuiau sa fie inregistrate la Secretariatul General si publicate de catre acesta, fara intarziere. Pactul prevedea ca niciun astfel de tratat sau intelegere nu devenea obligatoriu pentru Statul semnatar membru al Societatii, decat din momentul inregistrarii lui la Secretariat.