P. 1
Povesti cu spiridusi si zane

Povesti cu spiridusi si zane

|Views: 33|Likes:
Published by M. Crys
povesti
povesti

More info:

Published by: M. Crys on Aug 27, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

08/10/2014

pdf

text

original

Basme populare 

POVEŞTI CU SPIRIDUŞI ŞI ZÂNE 

Editura LiterNet, 2013 

 

 

Basme populare 

POVEŞTI CU SPIRIDUŞI ŞI ZÂNE 

Editura LiterNet, 2013 

      Redactor: Răzvan Penescu (rpenescu@liternet.ro)      Editor format pdf. Acrobat Reader: Mircea Sorin Rusu      Poveşti selectate şi traduse de: Gabriela Monica Rusu, Mircea Sorin Rusu  Ilustrații: Rodica Arghir    Editare imagini: Gabriela Monica Rusu      Poveştile şi poeziile din volumul de față au stat la baza scenariului scris de OANA LEAHU pentru spectacolul POVESTE IRLANDEZĂ, care a  avut premiera în data de 22 ianuarie 2013 la TEATRUL NAȚIONAL TÎRGU MUREŞ, COMPANIA LIVIU REBREANU. Regia artistică îi aparține    OANEI LEAHU, iar scenografia RODICĂI ARGHIR, căreia traducătorii îi mulțumesc pentru că a fost de acord să le pună la dispoziție schițele  de costume şi decor pentru ilustrarea acestei cărți. La crearea minunatei lumi de poveste de pe scenă au mai contribuit: COSTACHE GAVRIL    SIRITEANU  (păpuşi  şi  măşti),  HUGO  WOLF  (Coregrafia),  MIHAI  CRĂCIUN  (Step),  DANIEL  KLINGER  (Light  Design),  PEDRO  NEGRESCU  (Muzica originală), MĂRIUCA IGNAT (Asistent scenografie) şi actorii: Csaba Ciugulitu, Costin Gavază, Mihai Crăciun, Andrei Chiran, Tiberius    Vasiniuc,  Rareş  Budileanu,  Claudiu  Banciu,  Oana  Porav  Hodade,  Raisa  Ané,  Ioana  Cheregi,  Andi  Brânduş,  Luchian  Pantea,  Delia  Martin,  Diana  Avrămuț,  Rareş  Budileanu,  Mihaela  Mihai,  Claudiu  Ştian,  Cristina  Höltzli,  Anca  Loghin,  Georgiana  Ghergu,  Mario  Valdevira,  Simon    Kálmán  Attila,  Cristian  Tomşa,  Raluca  Rîtea,  Sonia  Crăciun,  Mihai  Loghin  (la  vioară).  Le  mulțumim  pentru  că,  datorită  lor,  poveştile  din  această carte arată atât de frumos pe scenă.      Traduc ătorii  acestui  volum,  Gabriela  Monica  Rusu şi  Mircea  Sorin  Rusu,  îl  dedică  întregii  echipe  a  spectacolului,  tuturor  copiilor,    părinţilor şi bunicilor care cred în poveşti şi băieţelului lor, Felix Ştefan, bun prieten al spiriduşilor.     © Editura LiterNet 2013 pentru versiunea .pdf Acrobat Reader.     Este permisă descărcarea liberă, cu titlu personal, a volumului în acest format. Distribuirea gratuită a cărții prin intermediul altor siteuri,    modificarea sau comercializarea acestei versiuni, fără acordul prealabil, în scris, al Editurii LiterNet, sunt interzise şi se pedepsesc conform  legii privind drepturile de autor şi drepturile conexe, în vigoare.     ISBN: 978‐973‐122‐083‐3     Editura LiterNet    http://Editura.LiterNet.ro/ office@liternet.ro    

 

 

Basme populare                                       

POVEŞTI CU SPIRIDUŞI ŞI ZÂNE 

Editura LiterNet, 2013 

CUPRINS    Câmpul cu cruguliţă  3    Legenda din Knockgrafton  7    Prima poezie cu spiriduşi  14    Paddy O’Kelly şi nevăstuica  17    Stăpânul şi sluga sa  24    A doua poezie cu spiriduşi  32    Connla şi fecioara cea frumoasă  33    Hudden, Dudden şi Donald O’Leary  37    A treia poezie cu spiriduşi  45    Câteva vorbe despre spiritele singuratice  46    Câteva vorbe despre spiritele sociabile  49 

 

 

Basme populare         

POVEŞTI CU SPIRIDUŞI ŞI ZÂNE 

Editura LiterNet, 2013 

CÂMPUL CU CRUGULIŢĂ  Traducerea: GABRIELA MONICA RUSU    Într‐o  zi  frumoasă  si  caldă  de  vară,  taman  de  Sfânta  Maria  Mare,  Tom  Fitzpatrick  hoinărea prin răzoare, ținându‐se mai mult pe partea scăldată în soare a tufărișului de pe  ‐ Aoleu, spuse Tom, nu‐i cam târziu să cânte mărăcinarul?  Așa că păși tiptil, pe vârful picioarelor, ca să vadă cine făcea zgomotul cu pricina şi  dacă  ghicise  că  era,  într‐adevăr,  un  mărăcinar.  Zgomotul  încetă;  dar  când  Tom  privi  cu  tot  avut  vreo  treizeci  de  litre;  si  lângă  el,  urcat  în  picioare  pe  un  scăunaș,  era  un  omuleț  mic,  mic,  mititel,  cu  o  tichie  țuguiată  si  prăfuită  pe  cap,  cu  un  șorț  lucios  de  piele  pus 

  marginea drumului; dintr‐odată, auzi un fel de păcănit ce venea dintre frunze şi crengi.     

  atenție printre crengi, zări într‐un ascunziș un ulcior pământiu, plin ochi cu băutură, să fi   

  dinainte, care‐şi umplu o cănuță, o puse apoi lângă scăunaș și se așeză jos lângă ea, ca să    potrivească tocul unui bocanc numai bun pentru piciorușul lui mărunțel.    ‐ Măi să fie, își zise Tom, multe am mai auzit eu despre spiriduși, și, dacă‐i s‐o zic pe    a dreaptă, nici nu prea am crezut tot ce‐am auzit, da’ uite unul în carne și oase chiar sub    nasul meu. Dacă pun mâna pe el, om mă fac. Se spune că nu trebuie scăpat din ochi pentru    nimic în lume, că dispare cît ai zice „pește”.  Tom păși tiptil un pic mai încolo, cu ochii pironiți la omuleț, ca o pisică la un șoricel.    ‐ Dumnezeu să te aibă‐n pază, fârtate, spuse Tom.          Omulețul ridică privirea și răspunse:  ‐ Mulțam!  ‐ Da’ cum de lucrezi în zi de sărbătoare?  ‐ Asta‐i treaba mea, nu a ta, spuse el.    Omuleţul şi Tom Fitzpatrick 

 

 

Basme populare     

POVEŞTI CU SPIRIDUŞI ŞI ZÂNE 

Editura LiterNet, 2013 

‐ Dacă nu‐i cu supărare, nu‐mi zici si mie ce ai in ulciorul de colo? intrebă Tom.    ‐ Ba‐ți zic, cum nu, spuse spiridusul. Bere!  ‐ Bere? strigă Tom. I‐auzi! Și de unde‐o ai?  ‐ De unde‐o am, întrebi? Păi, am făcut‐o eu. Și, ia spune, din ce crezi c‐am făcut‐o?  ‐ Să mă ia naiba dacă știu, spuse Tom; din malț, din ce altceva?  ‐ Nici pomeneală. Am făcut‐o din troscoțel.   ‐ Din troscoțel? se miră Tom, izbucnind în râs. Doar nu‐ți închipui că‐s așa de prost să te cred!  ‐ Crezi ce vrei, spuse omulețul, da’ ăsta‐i adevărul adevărat. N‐ai auzit niciodată de vikingi?  ‐ Ce‐i cu ei? întrebă Tom.  ‐  Păi,  ce  să  fie?  Nimic  altceva  decât  că,  atunci  când  au  venit  prin  părțile  astea,  ne‐au  învățat  să  facem  bere  din  troscoțel,  și  de‐atunci ai mei păstrează taina.  ‐ Nu‐mi dai și mie un piculeț din berea ta? întrebă Tom.    ‐ Uite ce‐i, tinere, ar fi mai nimerit să‐ți vezi de treburile tale, în loc să bați la cap lumea cu așa niște întrebări prostești. Ia uite,  Tom fu luat prin surprindere, așa că fu cât pe ce să‐și întoarcă ochii de la omuleț, dar se adună pe dată; și de teamă să nu fie  iarăși tras pe sfoară, puse mâna pe spiriduș si îl apucă zdravăn; dar, din grabă, răsturnă ulciorul si vărsă toată berea, asa că nu putu să 

                             

  cât ai stat aici să spui vrute si nevrute, vacile au intrat in lan si au făcut praf ovăzul.   

  guste defel, să vadă cum era. Își jură apoi că o să‐i facă piticului de petrecanie dacă n‐o să‐i spună unde își ține ascunși galbenii. Și Tom 

  îl privi așa de‐ncruntat și de înverșunat, că omulețul se sperie de‐a binelea.  ‐ Așa deci. Vrei să‐ți dau banii! Păi atunci hai cu mine; e un câmp, ceva mai încolo, și pe câmpul ăla am ascuns eu o oală cu aur.    Porniră deci, și Tom îl apucă bine pe spiriduș si nu‐și luă deloc ochii de la el nici o clipă, deși trebui să treacă peste mărăcinișuri și prin    șanțuri și peste o ditai mlaștina, până ce ajunse la un câmp mare plin cu flori de cruguliță, unde spiridușul arătă cu degetul către o    floare mai înaltă și spuse:       

 

 

Basme populare      

POVEŞTI CU SPIRIDUŞI ŞI ZÂNE 

Editura LiterNet, 2013 

‐ Sapă sub floarea aia, si‐o să dai peste o oală plină cu galbeni chiar la rădăcina ei.  Lui Tom, în graba cu care venise, nu‐i trecuse prin minte să ia cu el și o sapă, așa că se hotărî să 

  se întoarcă acasă să‐și aducă una; și ca să recunoască locul la întoarcere, își scoase unul din ciorapii  roșii pe care‐i avea în picioare și îl legă in jurul cruguliței. Apoi îi spuse spiridușului:      ‐ Jură că nu iei ciorapul de pe floare!    Și spiridușul jură că nici nu se va atinge de el.            ‐ Îmi pare, zise cu bună cuviință spiridușul, că acum nu‐ți mai sunt de trebuință.  ‐ Nu, spuse Tom, acum poți pleca, dacă vrei, și Domnul să te aibă‐n pază și să te ferească de  necazuri pe acolo pe unde te poartă picioarele.  ‐ Păi, atunci, rămas bun, măi, Tom Fitzpatrick, spuse spiridușul, și banii pe care‐i găsești să‐ți  Și Tom o luă din loc mâncând pământul, ajunse acasă de unde înșfăcă o sapă si se întoarse cu  aducă noroc. 

  ea la câmpul cu cruguliță; dar acolo, ce‐i văzură ochii? Toate florile de pe câmp aveau câte un ciorap    rosu legat de ele, la fel ca ciorapul lăsat de el mai devreme; și să sape tot câmpul, nici nu‐i trecea prin  gând, că avea mai bine de patru zeci de acri. Așa că Tom se întoarse la casa lui cu sapa pe umăr, mult    mai  agale  acum  decât  la  plecare;  si  de  câte  ori  îi  venea  în  minte  păcăleala  pe  care  i‐o  trăsese    spiridușul, de atâtea ori îl blestema și îi zicea ceva de dulce.        GLOSAR:    Cruguliţă:        Mărăcinar:    Omuleţul 

 

Plantă medicinală cu inflorescențe galbene, ce înflorește din iunie până în noiembrie, si este toxică pentru animale si  oameni, dacă este ingerată, dar se folosește pentru unele afecțiuni sub formă de comprese si cataplasme. (n. trad.)  Pasăre migratoare de talie mică, cu penaj maro cu negru pe spate si alb‐gălbui pe partea ventrală. (n. trad.) 

 

 

Basme populare 

POVEŞTI CU SPIRIDUŞI ŞI ZÂNE 

Editura LiterNet, 2013 

 

 

 

Basme populare           

POVEŞTI CU SPIRIDUŞI ŞI ZÂNE 

Editura LiterNet, 2013 

LEGENDA DIN KNOCKGRAFTON  Traducerea: GABRIELA MONICA RUSU  A fost odată un om sărac ce trăia într‐o vâlcea mănoasă numită Aherlow, la poalele Munților Galtee. Acest om avea o cocoașă  mare în spate și arăta ca și cum spinarea sa ar fi fost făcută ghem și pusă apoi, ca o povară, pe umeri; și din pricina acestei poveri, 

  capul îi era aplecat așa de mult în jos, că bărbia, atunci când omul ședea, i se sprijinea de genunchi. Țăranii de prin partea locului se    cam sfiau să‐i iasă in cale pentru că, deși sărmanul de el era blând și neprihănit ca un prunc, diformitatea aceea era așa de mare, că  bietul de el nici nu mai semăna a ființă umană. Drept urmare, niște oameni  răuvoitori scorniseră și împrăștiaseră pretutindeni tot    felul  de  povești  ciudate  despre  el.  Se  spunea  că  omul  ăsta  cunoștea  foarte  bine  ierburile  de  leac  și  descântecele;  și  era  și  foarte    priceput la împletitul paielor și al răchitei, așa că își câștiga pâinea făcând pălării și coșuri.      Degețel,  căci  așa  îi  spunea  lumea,  din  pricină  că  purta  întotdeauna  un  lujer  de  degețel  la  pălăria  de  pai,  câștiga  mai  mult  Dar iată că într‐o seară, după ce se‐ntunecase de‐a binelea, întorcându‐se din frumosul târgușor Cahir și îndreptându‐se spre  decât alții pentru împletiturile sale, și poate de aceea, adică din invidie, născociseră unii tot felul de ciudățenii pe seama lui. 

   

  Cappagh, și mergând agale din cauza cocoașei ce‐i apăsa umerii, Degețel ajunse la vechiul șanț de apărare al cetății Knockgrafton,  care se afla pe partea dreaptă a drumului. Și era frânt de oboseală, și se îngrozea la gândul că mai avea  încă mult de mers și poate    avea să meargă așa toată noaptea; așa că se așeză lângă șanț să se odihnească și începu să se uite cu deznădejde la lună.      Pe dată, de  undeva, îi ajunse la urechi firicelul unei  melodii  nepământene; ascultă și  își dădu seama că o  astfel de muzică    încântătoare nu‐i mai fusese dat să audă. Părea să fie sunetul mai multor glasuri care se împleteau și se amestecau unele cu altele  într‐un  fel  așa  de  ciudat,  că  parcă  veneau  de  la  o  singură  ființă.  Se  auzeau,  totuși,  mai  multe  voci  diferite,  îngânând  următoarele    cuvinte:            În ziua de luni, în ziua de marţi  În ziua de luni, în ziua de marţi,  În ziua de luni, în ziua de marţi;   

 

 

Basme populare       

POVEŞTI CU SPIRIDUŞI ŞI ZÂNE 

Editura LiterNet, 2013 

După  aceea  urma  o  scurtă  pauză  și  melodia  o  lua  de  la  început.  Degețel  asculta  cu  venea  din  șanț;  și,  deși  la  început  fusese  fermecat  la  auzul  ei,  treptat‐treptat,  fu  cuprins  de 

 

  atenție,  abia  mai  respirând,  de  teamă  să  nu  piardă  vreo  notă.  De‐acum  era  sigur  că  melodia    plictiseală, ascultând același lucru iar și iar, fără nici o schimbare; așa că, servindu‐se de pauza    care urmă după ce cântecelul fu cântat de trei ori, își drese glasul și zise pe aceeași melodie:          Și­n ziua de miercuri la fel.    Cântă  apoi  împreună  cu  vocile  din  șanț:  În  ziua  de  luni,  în  ziua  de  marţi,  încheind  de 

  fiecare dată, când urma pauza, cu Și­n ziua de miercuri la fel.    Spiridușii din Knockgrafton, pentru că acel cântec era al lor, când auziră acea adăugire    la melodia lor, fură așa de încântați, că, pe loc, se hotărâră să‐l aducă printre ei pe acel muritor    atât de înzestrat. Drept urmare, Degețel fu luat pe sus și purtat, val‐vârtej, până la spiriduși.      Și  ce  priveliște  minunată  i  se  deschise  în  fața  ochilor  atunci  când  ajunse  în  șanțul  cetății,  rotindu‐se  mereu,  ca  un  fir  de  pai  în  bătaia  vântului,  dansând  parcă  pe  muzica  aceea 

  încântător  de  suavă  ce  venea  de  dinjos.  Și  cât  de  onorat  se  simți  când  fu  așezat  deasupra    tuturor cântăreților, și i  se dădură servitori care  să‐i facă toate poftele și să‐l slujească după  cum îi era voia, de parcă el era cel mai grozav om din tot ținutul.      Dar, la un moment dat, Degețel văzu că spiridușii stau la sfat, și, deși îl tratau cu atâta    bunăvoință, îl apucă frica.  Însă unul dintre spiriduși ieşi dintre ceilalți, veni spre el și spuse:         

  Marcus Degeţel 

 

 

Basme populare               

POVEŞTI CU SPIRIDUŞI ŞI ZÂNE 

Editura LiterNet, 2013 

  Degeţel, Degeţel,  Râzi acum frumușel  Ghebul tău cel umflat,  Ţi l­am luat de îndat’,  Colo e răsturnat,  Degeţel minunat!    Imediat ce aceste cuvinte fură rostite, sărmanul nostru Degețel se simți atât de ușor și atât de fericit, că, de bucurie, îi veni să  umeri, drept în fața lui. Își ridică apoi capul, mai întâi cu sfială, temându‐se să nu i se ciocnească de tavanul sălii celei mari în care se 

  sară  până  în  înaltul  cerului,  ca  și  vaca  din  poezia  cu  mâța  și  lăuta  (G1);  și  văzu,  copleșit  de  încântare,  cum  îi  cade  cocoașa  de  pe    afla;  se  uită  în  jur  din  nou,  cu  mare  mirare  și  încântare,  căci  toate  lucrurile  îi  păreau  din  ce  în  ce  mai  frumoase;  și  însuflețit  de    vederea unor asemenea splendori, capul îi fu cuprins de amețeală, iar privirea i se împăienjeni. În cele din urmă, căzu într‐un somn    adânc, și când se trezi, văzu că se luminase de ziuă, că soarele strălucea cu putere şi păsările cântau de mama focului; iar el zăcea la  marginea șanțului cetății Knockgrafton, cu oile și vacile păscând liniștite în jurul lui. Primul lucru pe care îl făcu Degețel, după ce își    spuse rugăciunile, fu să‐și ducă mâna la spate să vadă dacă mai are cocoașă; dar nu găsi nici urmă de cocoașă pe umerii săi, așa că se    privi cu mândrie, căci acum devenise un flăcău chipeș, și, pe deasupra, mai avea și straie noi pe el, care, se vede treaba, erau un dar    pe care i‐l făcuseră spiridușii.  Porni el apoi spre Cappagh, pășind ușor și săltând la fiecare pas de parcă ar fi fost dansator de când lumea. Nimeni din cei    întâlniți de Degețel nu‐l cunoștea fără cocoașă, așa că îi trebuia mult ca să convingă lumea că era el, și nu altul, deși, ca să fim cinstiți,    chiar era un alt om, după cum arăta înfățișarea lui. Nu trecu mult, și povestea lui Degețel și a cocoașei sale se răspândi pretutindeni,        lăsându‐i pe toți cu gura căscată. Peste tot, toată lumea vorbea numai despre Degețel.   

 

10 

 

Basme populare        Mătuşa Abigail                                     

POVEŞTI CU SPIRIDUŞI ŞI ZÂNE 

Editura LiterNet, 2013 

  Într‐o  dimineață,  pe  când  Degețel  stătea  tihnit  şi  mulțumit  în  ușa  colibei  sale,  veni  o  bătrână și îl întrebă dacă îi poate arăta drumul spre Cappagh.  ‐ Dar nu‐i nevoie să‐ți arăt drumul, mătușică, spuse Degețel, pentru că aici e Cappagh. Și pe  cine cauți, mă rog?  ‐  Am  venit,  spuse  femeia,  tocmai  din  ținutul  Waterford,  ca  să  dau  de  un  om  pe  nume  Degețel, care, am auzit spunându‐se,  a  fost  scăpat  de  cocoașă  de  niște  spiriduși;  știi,  eu  am  o  vecină care are un fiu cocoșat, și cocoașa asta o să‐i aducă moartea; și poate că dacă ar ști vraja  lui Degețel, ar scăpa și el de cocoașă. Uite, de‐asta am venit până aici: ca să aflu vraja, dacă s‐o  putea.  Degețel, care era un flăcău bun la inimă, îi spuse femeii toate de‐a fir‐a –păr, cum cântase el  melodia spiridușilor de la Knockgrafton, cum i se luase cocoașa de pe umeri și cum primise un  rând de haine noi.  Femeia îi mulțumi și plecă foarte fericită și cu inima ușoară. Când ajunse la casa vecinei, în  ținutul Waterford, îi spuse tot ce auzise de la Degețel; așa că ele îl urcară de îndată pe cocoșatul  lor într‐un car, să‐l ducă la Cappagh; trebuie spus însă, că acest cocoșat era un om arțăgos și  viclean de felul lui. Drumul fu lung, dar lor nu le păsa câtuși de puțin, căci mai important era ca  flăcăul acela să scape de cocoașă; și taman la miezul nopții îl aduseră și îl lăsară lângă vechiul  șanț al cetății Knockgrafton.  Jack  Hain,  căci  așa  îi  era  numele,  nu  apucă  să  zăbovească  foarte  mult  acolo,  când  auzi  cântecul ce venea din șanțul de apărare, mai suav decât data trecută; asta pentru că spiridușii  cântau acum așa cum îi învățase Degețel:   

 

11 

 

Basme populare                  Cântau astfel fără oprire.   

POVEŞTI CU SPIRIDUŞI ŞI ZÂNE 

Editura LiterNet, 2013 

În ziua de luni, în ziua de marţi  În ziua de luni, în ziua de marţi  În ziua de luni, în ziua de marţi  Și­n ziua de miercuri la fel.    Jack Hain, care se grăbea nespus să scape de cocoașă, nu se gândi că ar fi mai nimerit să 

aștepte  până  ce  spiridușii  aveau  să  termine  cântecul  sau  până  ce  se  găsea  prilejul  să  se 

  amestece și el, poate și mai bine decât o făcuse Degețel; așa că, după ce îi ascultă cântând fără    oprire  de  șapte  ori,  zbieră  și  el,  fără  să‐i  pese  de  spiritul  cântecului  şi  fără  să  aştepte  clipa  potrivită:    Și­n ziua de miercuri la fel        Și­n ziua de joi tot așa.    Se gândi că, dacă o zi era bună, două zile erau și mai și; iar dacă Degețel primise un rând 

  de straie noi, el va primi două.  Nici nu rosti bine cuvintele, că se și simți ridicat și aruncat cu o forță teribilă drept în      șanț; iar spiridușii veniră buluc în jurul lui, înfuriați la culme, scrâșnind și țipând și urlând:    ‐  Cine‐a‐ndrăznit  să‐și  bată  joc    de  cântecul  nostru?  Cine‐a‐ndrăznit  să‐și  bată  joc  de    cântecul nostru?           Și unul dintre ei se apropie de Jack mai tare decât ceilalți și spuse:  Jack Hain 

 

 

12 

 

Basme populare               

POVEŞTI CU SPIRIDUŞI ŞI ZÂNE 

Editura LiterNet, 2013 

  Jack Hain, Jack Hain,  Om rău și meschin,  Râzi de cântul nostru fin;  Ţi­om face viaţa un chin.  Jack Hain cel cu păcate,  Na­ţi două gheburi în spate!    Și  douăzeci din cei mai puternici spiriduși aduseră cocoașa lui Degețel și o așezară pe spatele bietului Jack, peste cocoașa lui,  dimineață, când mama lui Jack și vecina ei veniră după flăcău, îl găsiră mai mult mort decât viu, zăcând la marginea șanțului, și cu cea 

  unde  se  lipi  așa  de  bine,  de  parcă  ar  fi  fost  bătută  în  cuie  de  cel  mai  iscusit  dulgher.  Apoi  îl  aruncară  afară  din  castel;  și,  dis‐de‐   de‐a doua cocoașă pe umeri. Nici nu le venea să‐și creadă ochilor! Dar le fu teamă să spună ceva, ca nu cumva cocoașa să sară pe umerii    vreuneia dintre ele. Și‐l duseră acasă pe nenorocitul de Jack, așa de mâhnite, cum nu mai fuseseră alte femei vreodată pe lumea asta; și    din pricina greutății celei de a doua cocoașe, și a drumului lung, Jack muri curând după aceea, lăsând blestemul său asupra oricui avea  să mai asculte vreodată cântecul spiridușilor.          GLOSAR     G1          Rimă naivă din tradiția orală engleză, publicată pentru prima dată, din câte se știe, în 1765. „Hey, diddle, diddle, / The Cat and  the  Fiddle,  /  The  Cow  jumped  over  the  moon  /  The  little  dog  laughed  to  see  such  sport,  /  And  the  dish  ran  away  with  the  Spoon.” „Hei, huța, huța, / Lăuta și mâța, / Vaca peste lună sări, / Și râse Cățelul când o zări, / Iar Scafa cu‐n Taler fugi.” 

 

13 

 

Basme populare 

POVEŞTI CU SPIRIDUŞI ŞI ZÂNE 

Editura LiterNet, 2013 

   

 

14 

 

Basme populare                                             

POVEŞTI CU SPIRIDUŞI ŞI ZÂNE    PRIMA POEZIE CU SPIRIDUŞI  Traducerea : GABRIELA MONICA RUSU    I    Ce‐ai auzit, tu, mic păstor,  Pe dâmbul verde‐nsingurat?  Doar un scatiu tânguitor  Cântând pe câmpu‐nfierbântat.  Doar un cosaș și‐un greier gri  Cirip‐cirip, țirii‐țirii?  „Cioc­cioc, poc­poc  Tac­taca­toc  Pielea roșie­mbinată  Să se facă­ndată gheată  Stânga, dreapta, strânge bine,  Vara­i caldă ziua­ntreagă;  Iarna sub pământ se ţine,  Viscolu­i ceva de șagă!”  Ian’ ascultă‐n dâmb în jos  N‐auzi zvon de ciocănel?  Bate elful mărunțel,  Spiriduș cântând subțire  Și lucrând voios din fire.  Mic de‐o palmă  Și un pic în înălțime  Uite‐l colo, și de‐l prinzi, vezi, ține‐l bine  Și‐om te faci,  Cum se cuvine. 

Editura LiterNet, 2013 

 

 

15 

 

Basme populare                                       

POVEŞTI CU SPIRIDUŞI ŞI ZÂNE 

Editura LiterNet, 2013 

  II      Tu stai cu turma, vara toată  Și dormi pe paie, înfometat  Ce‐ar fi să stai în straie scumpe  Cu o domniță însurat?  De‐l prinzi pe elf, ai câștigat!  „Ghete de munte,  Conduri mii și mii,  Albi pentru nuntă,  Pentru bal rozalii,  Și uite­n ăst fel  Pantofii apar  Din mîinile noastre  Cioc­cioc, iar si iar!”  Nouă’ș’nouă de comori  Are elful cel viclean  Puse‐n grote, în păduri,  Sub ruine, stânci, gorgan,  Pe sub pietre, în pământ,  De strajă stand  De mii de ani,  El umple oale  Rând pe rând  Cu bani!   

 

16 

 

Basme populare                                       

POVEŞTI CU SPIRIDUŞI ŞI ZÂNE 

Editura LiterNet, 2013 

  III    Chiar eu l‐am prins odat’ pe el,  Pe dâmbul plin cu degețel,  Un spiriduș bărbos, bătrân,  Cu ochelari pe nasul cârn,  Cu catarame la bretele,  Și șorț ‐ lucrând pantofi de piele.  „Toc­toc, tac­tac,  Cioc­cioca­cioc,  (Se puse un cosaș pe clop!  Dar iată că o luă din loc!)  Botine pentr­un crăișor,  Botforii grei pentr­un fecior;  Vreau bani, vreau plata,  Când treaba­i gata!”  Am prins pungașul, o știam;  El se zgâia, eu mă holbam,  „Al vostru serv! Ha­ha!” rânji  Și‐apoi din buzunar iți  Tabac, din care luă un pic  Ștrengarul cela de pitic;  Pe când să iau și eu un strop  Puf! Mi‐l suflă în nas mișelul  Și când făcui din nas ”hapciu”  El dispăru.   

 

 

 

17 

 

Basme populare       

POVEŞTI CU SPIRIDUŞI ŞI ZÂNE 

Editura LiterNet, 2013 

PADDY O’KELLY ŞI NEVĂSTUICA  Traducerea: MIRCEA SORIN RUSU    Demult, tare demult, trăia undeva pe lângă Tuam, în comitatul Galway, un om pe care îl chema Paddy O’Kelly.  Şi iată că se trezi 

  Paddy O’Kelly într‐o bună dimineață foarte devreme şi, pentru că luna încă umplea casa cu razele ei suave, nu îşi dădu seama dacă se  crăpase de ziuă sau dacă încă era noapte. În ziua aceea îşi pusese în gând să meargă la târgul din Cauher‐na‐mart şi să‐şi vândă asinul.    Nici nu înaintă el mai mult de trei mile pe drum, când cerul deodată se întunecă şi începu să cadă o ploaie deasă. Atunci zări el    un ditamai căsoiul ivindu‐se dintre copaci, nu departe de drum, şi îşi zise că taman bine avea să adaste acolo până când s‐o mai potoli    ploaia. Când ajunse lângă casă, văzu că uşa era deschisă, aşa că intră, fără prea multă vorbărie. La stânga lui văzu o încăpere mare, cu  un cămin în care ardea un foc îmbietor. Se aşeză pe un scăunel lângă perete, şi îl prinse somnul, când deodată zări ditamai nevăstuica 

  târându‐se către foc, cu ceva galben în bot, pe care îl lăsă să cadă pe lespede, după care o şterse în grabă. Curând însă, ea se întoarse,    ducând în gură tot ceva galben, ca şi mai adineauri, însă acum Paddy văzu că era o guinee. Ea lăsă guineea să cadă pe lespedea de lângă  foc,  şi  dispăru  din  nou.  Şi  uite  aşa  tot  venea  şi  pleca,  venea  şi  pleca,  până  strânse  acolo  ditamai  grămada  de  galbeni.  Când  în  sfârşit    nevăstuica nu se mai întoarse, Paddy se ridică de unde era, luă toți galbenii şi şi‐i înfundă în buzunare, iar apoi se făcu nevăzut.            Nu apucă el să meargă foarte mult, că odată se pomeni cu nevăstuica pe urmele lui, chițăind mai dihai ca o ceată de cimpoieri. Îi  sări în față lui Paddy, sucindu‐se când într‐o parte, când în alta, dând să se repeadă la gâtul lui. Paddy avea la el o bâtă zdravănă de  stejar,  cu  care  se  luă  după  ea,  până  se  iviră  pe  drum  doi  oameni  care  mergeau  tot  la  târg,  iar  unul  din  ei  avea  un  dulău,  care  puse  nevăstuica pe fugă, până ce ea dispăru printr‐o spărtură dintr‐un zid.  Paddy  merse  înainte  la  târg  şi  apoi,  în  loc  să  se  întoarcă  acasă  cu  banii  luați  pe  asin,  aşa  cum  se  gândise  dis‐de‐dimineață,  cumpără el mai bine un cal cu ceva parale luate cu japca de la nevăstuică şi se întoarse acasă călare. Când ajunse taman la locul în care  dulăul alungase nevăstuica prin spărtura din zid, aceasta numaidecât îi sări în față şi îşi înfipse colții în gâtul calului. Calul o porni la 

  goană ca muşcat de streche, iar Paddy nu‐l putu opri nicicum, până ce nu sări cât era de mare într‐un şanț adânc, plin de apă neagră şi    mocirlă, în care, călăreț  şi cal începură să se scufunde. Şi s‐ar fi înecat ei  negreşit, dacă nu se iveau nişte călători venind tocmai din  Galway, care puseră nevăstuica pe fugă. Paddy ajunse în sfârşit acasă, cu tot cu armăsar, pe care îl lăsă în staulul vacilor, iar apoi se    duse la culcare.   

 

18 

 

Basme populare     

POVEŞTI CU SPIRIDUŞI ŞI ZÂNE 

Editura LiterNet, 2013 

În  dimineața  ce  a  urmat,  odată  cu  ivirea  zorilor,  Paddy  se  ridică  din  aşternut  şi  merse să‐i dea calului fân şi ovăz. Dar când ajunse la uşă, văzu ieşind din staul nevăstuica,  ‐ Da‐re‐ar Domnul să se scoboare toate blestemele asupra ta, zise Paddy, căci mă  tem că mult rău ai făcut!  Intră cu mare grabă în staul şi găsi moarte două vaci de lapte, doi viței şi calul. Ieşi  ea,  dar  şi  ea  sări  pe  dulău.  Şi  chiar  dacă  Paddy  avea  ditamai  câinele,  acesta  din  urmă  fu  nevoit să dea drumul nevăstuicii înainte să‐i vină stăpânul. Nu o scăpă, însă, din ochi, şi o  Paddy O’Kelly 

  plină toată de sânge.      

  atunci val‐vârtej şi puse dulăul pe urmele nevăstuicii. Dulăul o prinse din urmă şi sări pe   

  văzu  cum  se  furişează  într‐o  căsuță  de  pe  malul  unui  iaz.  Ajunse  şi  Paddy  alergând,  luă    câinele de‐o ureche şi‐l trimise în căsuță, după nevăstuică. Curând după aceea, îl auzi pe  câine lătrând şi intră după el, iar odată intrat, văzu o hoaşcă bătrână stând chircită într‐un    colț. O întrebă dacă văzuse nevăstuica intrând.    ‐ N‐am văzut‐o, răspunse hoaşca. Eu sunt ciumată, şi dacă nu te‐i îndepărta iute de    mine, s‐a lipi boala şi de tine.  Dar cum stăteau ei aşa şi vorbeau, câinele nu‐şi găsea astâmpărul, până când, în    cele din urmă sări şi se înfipse în gâtul băbăciunii. Ea scoase un țipăt ascuțit şi zise:         ‐ Paddy O’Kelly, cheamă‐ți câinele înapoi şi te‐oi face om bogat!  Paddy îşi chemă câinele şi apoi zise:   ‐ Spune‐mi cine eşti şi de ce mi‐ai ucis calul şi vacile.  ‐ Dar tu de ce  mi‐ai luat  bănuții de  aur, pe care îi strângeam  de cinci sute de ani   

  încoace, din toate dealurile şi de prin toate scorburile lumii?  ‐ Păi am crezut că eşti nevăstuică, zise Paddy, că altfel nu mă atingeam eu de aurul    tău; şi pe urmă, mai zise el, dacă tot eşti de cinci sute de ani pe astă lume, poate a fi bine   

 

19 

 

Basme populare                                             

POVEŞTI CU SPIRIDUŞI ŞI ZÂNE  să te duci să te odihneşti pe lumea cealaltă. 

Editura LiterNet, 2013 

‐ Eu am făcut un lucru tare rău în tinerețile mele, zise hoaşca, dar îmi pot ispăşi  păcatul dacă tu vei vrea să plăteşti douăzeci de lire ca să mi se facă o sută şaizeci de  slujbe de mântuire.  ‐ Şi de unde să iau eu atâta amar de bănet? întrebă Paddy.  ‐  Du‐te  şi  sapă  sub  tufişul  acela  de  la  marginea  câmpului  ce  se  vede  de  aici,  tufişul acela care adăposteşte sub el un ochi de apă, şi acolo ai să găseşti o oală plină  cu galbeni; Plăteşte cele douăzeci de lire pentru slujbe, iar restul ține‐i pentru tine. Dar  bagă de seamă, când  ai  să ridici vălul care acoperă oala, de  sub el o să iasă un câine  mare şi negru; însă tu să nu te temi de el, că e unul din fiii mei. După ce pui mâna pe  banii de aur, du‐te şi cumpără căsuța în care m‐ai văzut întâia oară. O să ți‐o dea ieftin,  pentru că toată lumea zice că e bântuită. Pe fiul meu ai să îl găseşti în beci. Nu o să‐ți  facă nici un rău, ci îți va fi bun prieten. Eu voi fi moartă de acum într‐o lună, iar când  vei vedea că nu mai am suflare, pune un cărbune încins sub astă colibă şi dă‐i foc. Nu  sufla nici o vorbuliță, nimănui, despre mine, şi norocul te va îndrăgi toată viața ta.  ‐ Dar care e numele tău? , întrebă Paddy.  ‐ Mary Kerwan, îi răspunse baba.  Paddy  se  întoarse  acasă,  iar  când  se  lăsă  întunericul  luă  un  hârleț  şi  merse  întins până la tufişul de la marginea câmpului şi se puse pe săpat. Nu după mult timp,  dădu  de  oala  cu  bani,  şi  când  trase  la  o  parte  vălul  ce  o  acoperea,  un  dulău  mare  şi  negru ieşi de sub el şi o luă la goană. Câinele lui Paddy, după el.  Paddy aduse aurul acasă şi îl ascunse în staul. Apoi, cam la o lună de la toate  acestea, merse el la târg în Galway şi cumpără două vaci, un cal şi vreo douăsprezece  oi. Vecinii nu ştiau de unde are el atâta bănet şi se gândeau că o fi făcut vreo înțelegere  cu seminția subpământenilor.  

 

20 

 

Basme populare   

POVEŞTI CU SPIRIDUŞI ŞI ZÂNE 

Editura LiterNet, 2013 

Într‐o zi, Paddy se îmbrăcă şi se ferchezui şi merse la stăpânul casei celei mari, unde o văzuse pentru prima dată pe nevăstuică.  ‐ Îți dau casa pe nimica dacă vrei, că e bântuită, şi nu vreau să te muți acolo şi pe urmă să vii să‐mi spui că nu ți‐am zis, dar de  pământ nu mă pot despărți decât dacă mi‐i da cu o sută de lire mai mult decât mi‐ai oferit adineauri.  ‐ Am cât mi‐i cere, zise Paddy. Oi veni mâine cu banii, iar dumneata să fii gata să mă înstăpâneşti peste pământuri.  A doua zi  Paddy se întoarse la stăpânul casei, îi  plăti ce îi datora şi luă  el în stăpânire casa şi pământurile; îi rămaseră lui  şi  mobilele şi tot ce mai era prin casă. Paddy adăstă acolo peste noapte, iar când se lăsă întunericul, coborî în pivniță, unde dădu de un  spiriduş ce stătea întins pe un butoi.  ‐ Domnul să te aibă în pază, cinstită față!, îi zise el lui Paddy.  ‐ La fel şi pe dumneata, răspunse Paddy.  ‐ Să nu te temi de mine, zise spiriduşul. Îți voi fi prieten, dacă vei putea ține o taină.  ‐ De putut, oi putea. Că am ținut şi taina maică‐ti, aşa că oi ține‐o şi pe a ta.  ‐ Ți‐o fi sete, oare?, îl întrebă piticul.  ‐ N‐aş zice că nu, îi răspunse Paddy.  Piticul îşi duse mâna la piept şi scoase de acolo un pocal de aur. I‐l dădu lui Paddy şi îi zise aşa:   ‐ Scoate‐ți nişte vin din butoiul ăsta de sub mine.  Paddy umplu pocalul până sus şi apoi îl întinse mărunțelului.  ‐ Bea tu mai întâi, zise el.  Paddy bău, apoi mai umplu pocalul o dată şi i‐l întinse mititelului, care îl bău şi el.  ‐ Ia mai umple‐l o dată, că am chef să bem şi să ne veselim.  Aşa că stătură ei la băute până se cam chercheliră. Atunci mărunțelul sări de pe butoi şi îl întrebă pe Paddy:   ‐ Dar muzica ți‐o plăcea, oare?  ‐ Da’ cum nu, zise Paddy, şi stai să mă vezi dănțuind!  ‐ Păi atunci ia ridică tu vălul ăla pe care îl vezi acolo în colț şi vei găsi sub el cimpoiul meu. 

  Îl rugă pe acesta să îi vândă casa şi locul care o împrejmuia.                                    

 

21 

 

Basme populare   

POVEŞTI CU SPIRIDUŞI ŞI ZÂNE 

Editura LiterNet, 2013 

Paddy ridică vălul, luă cimpoiul şi i‐l  dădu mărunțelului. Acesta îl luă şi se  apucă de cântat un cântec  vesel şi jucăuş, pe care    Paddy dănțui până nu‐şi mai simți picioarele. Atunci se opriră din cântat şi din dansat şi mai băură un pahar, iar piticul îi zise:                       ‐ Fă aşa cum ți‐a zis maică‐mea,  şi te voi răsplăti cu bogății nenumărate. Poți să‐ți aduci aici şi nevasta, dar să nu‐i spui de mine,  şi  atunci  nu  mă  va  putea  vedea.  Iar  când  ți  s‐o  face  sete  de  bere  sau  de  vin,  scoboară‐te  în  beci  şi  ia‐ți  cât  îți  doreşte  inima  din  amândouă. Cu bine, dară; acum du‐te şi te culcă şi întoarce‐te aici mâine noapte.  Paddy se duse la culcare şi somnul îl cuprinse de îndată.   Când se trezi, văzu că se afla călare pe o mătură lângă Doon‐na‐shee şi îl văzu şi pe mititel călărind pe un măturoi, alăturea cu el.  Când ajunseră la colina înverzită numită Doon, mititelul rosti câteva cuvinte pe care Paddy O’Kelly nu le înțelese. Colina cea verde se  deschise, iar ei intrară amândoi într‐o cameră minunată.  Paddy nu mai văzuse în viața lui aşa o adunare precum cea din Doon. Peste tot erau numai spiriduşi, bărbați şi femei, tineri şi  bătrâni.  Toți  îi  urară  bun  venit  micului  Donal  –  acesta  era  numele  cimpoierului  –  şi  lui  Paddy  O’Kelly  asemenea.  Regele  şi  regina  spiriduşilor se apropiară de ei şi ziseră:   ‐ Astă seară vom merge cu toții la Cnoc Matha, să‐i vizităm pe regele şi regina seminției noastre.  Se ridicară cu toții şi ieşiră. Afară erau deja pregătiți caii pentru fiecare dintre ei, iar pentru rege şi regină fu adusă caleaşca. Ei  se  suiră  în  caleaşcă,  fiecare  spiriduş  sări  pe  calul  său  şi  cu  siguranță  că  nici  Paddy  O’Kelly  nu  se  lăsă  mai  prejos.  Cimpoierul  se  puse  înaintea  tuturor  şi  începu  să‐i  zică  din  cimpoi,  după  care  o  porniră  cu  toții  la  drum.  În  curând  ajunseră  la  Cnoc  Matha.  Colina  se  Finvara  şi  Nuala,  străbunul  rege  al  dâmbului  fermecat  din  Connaught,  alături  de  regina  sa,  erau  acolo,  alături  de  mii  de  alți  spiriduşi. Finvara înaintă şi glăsui aşa:   ‐ Vom juca un meci de hurling în astă seară, iar adversarii noştri vor fi locuitorii dâmbului fermecat din Munster. Dacă nu îi vom 

  deschise, iar regele dâmbului fermecat păşi înăuntru.     

  învinge, faima noastră va dispărea pe veci. Meciul se va juca afară, pe Moytura, la poalele muntelui Belgadaun.  Cei din Connaught strigară:     ‐ Suntem pregătiți cu toții, şi îi vom învinge, fără îndoială.    ‐ Haideți, să‐i dăm drumul, strigă înalta față regească, craii de pe colina Nephin vor juca pe pământ, în fața noastră.   

 

22 

 

Basme populare     

POVEŞTI CU SPIRIDUŞI ŞI ZÂNE 

Editura LiterNet, 2013 

Ieşiră  cu  toții,  în  frunte  cu  micul  Donal  şi  cu  încă  o  duzină  de  cimpoieri,  care  cântau  de  mama  focului.  Când  ajunseră  la  Moytura,  văzură  că  spiriduşii  din  Munster  şi  craii  de  pe  colina  atunci când se lupta sau când juca hurling, şi de asta îl luase şi mititelul Donal pe Paddy O’Kelly cu  el.  Mai  era  acolo  un  bărbat  căruia  îi  spuneau  Stongyria  Gălbejitul,  alături  de  cei  din  Munster,  şi  Curând cele două echipe fură gata de joc; mingea fu azvârlită în sus, iar voia bună şi veselia  se dezlănțuiră.   Spiriduşii jucau cu patimă, cimpoierii cântau întruna, până când Paddy O’Kelly văzu că cei  Connaught. Stongyra se repezi atunci la Paddy O’Kelly, dar Paddy îl întoarse cu picioarele în sus        Mărunţelul

  Nephin  erau  deja  acolo.  Trebuie  spus  că  orice  spiriduş  era  musai  să  aibă  alăturea  doi  bărbați   

  care era de loc din Ennis, comitatul Clare.     

  din Munster le‐o luau înainte hotărâți, aşa că se puse să le dea o mână de ajutor spiriduşilor din    într‐o clipită. Aşa că de la meciul de hurling, cele două echipe de spiriduşi trecură la luptă în toată    legea, însă nu dură mult şi cei din Connacht îşi zvântară adversarii în bătaie. Atunci, spiriduşii din    Munster se transformară în gândaci zburători şi se puseră pe devorat orice frunză sau fir de iarbă    le  ieşi  în  cale.  Distruseră  totul  în  calea  lor,  până  ajunseră  în  locul  numit  Cong.  Acolo  apărură  deodată,  mii  de  porumbei  care  înghițiră  toți  gândacii.  Şi  de  atunci  şi  până  în  ziua  de  azi,  locului 

  ăluia i‐a rămas numele de Pull‐na‐gullam, adică Sălaşul Porumbeilor.            GLOSAR    Hurling      Joc tradițional irlandez, care se aseamănă cu hocheiul şi la care se folosesc bâte şi o  minge, iar jucătorii sunt împărțiți în două echipe de câte cincisprezece. (N.trad.) 

 

 

23 

 

Basme populare 

POVEŞTI CU SPIRIDUŞI ŞI ZÂNE 

Editura LiterNet, 2013 

   

 

24 

 

Basme populare         

POVEŞTI CU SPIRIDUŞI ŞI ZÂNE 

Editura LiterNet, 2013 

STĂPÂNUL ŞI SLUGA SA  Traducerea: MIRCEA SORIN RUSU    Billy Mac Daniel era un tânăr verde, din aceia care jucau de seara până dimineața întru cinstirea sfinților, goleau halbele una 

după alta şi ştiau prea bine cum să dea cu măciuca; nu avea teamă de nimic, afară de lipsa băuturii; n‐avea nici o grijă pe lumea asta,     afară  de  cum  să‐şi  plătească  halbele  golite;  şi  nu  se  gândea  la  nimic,  afară  de  cum  să‐şi  râdă  de  lipsuri;  cherchelit  sau  treaz,  un  om    dintr‐o bucată, aşa era Billy Mac Daniel; şi nu‐i era deloc greu şi nici teamă nu‐i era să se ia la harță cu te miri cine sau să pună capăt  vreunei chelfăneli. Păcat numai că, netemându‐se de nimic, neavând nici o grijă şi negândind el prea mult, Billy Mac Daniel ajunsese să    se înhăiteze cu cine nu trebuie; pentru că, oricât de buni ar părea ei a fi, spiriduşii sunt, la urma urmelor, cei mai nepotriviți tovarăşi    pentru un pământean.      Şi aşa s‐a potrivit că, într‐o noapte senină şi geroasă, nu mult după Crăciun, Billy Mac Daniel se îndrepta către casă; luna era  plină şi lumina puternic; dar chiar dacă era o noapte liniştită, aşa cum îşi doreşte oricine pe lumea asta, el simțea cum îl pişcă frigul.   ‐ Pe legea mea, zicea Billy, ce bine mi‐ar prinde mie acum un strop de băuturică, să nu‐mi înghețe şi sufletul din mine; da’ ce  ‐ Nu zi de două ori, Billy, spuse un om mărunțel, cu pălăria în trei colțuri, învestmântat de sus până jos în dantele aurite şi cu  nişte catarame de argint aşa de mari la pantofi, că te mirai cum de le putea căra după el. Şi omulețul ăsta ținea în mână ditamai cupa,  ‐  Hai  noroc,  mărunțelule,  zise  Billy  Mac  Daniel,  deloc  tulburat,  deşi  ştia  foarte  bine  că  mărunțelul  nu  era  altceva  decât  un  spiriduş;  în  sănătatea  ta,  şi  foarte‐ți  mulțumesc  pentru  băutură,  ție  şi  cui  o  găsi  de  cuviință  să  plătească  pentru  ea;  şi  luă  paharul,  golindu‐l până la fund, cât ai zice peşte.  ‐ Hai noroc! spuse mărunțelul, şi să‐ți fie de bine, Billy, dar să nu îți închipui că o să îți meargă cu mine aşa cum ți‐a mers cu alții  – ia scoate banii şi plăteşte‐mi băutura, ca un domn ce te găseşti.  ‐ Să‐ți plătesc eu ție, mă? zise Billy. Păi dacă vreau, acuş’ te iau şi te vâr în buzunar cu totul, ca pe‐o gâză!   

  spun eu un strop, o cană plină, din cea mai fină băutură.   

  plină ochi cu cea mai fină băutură pe care o văzuse sau o gustase vreodată cineva.             

 

25 

 

Basme populare   

POVEŞTI CU SPIRIDUŞI ŞI ZÂNE 

Editura LiterNet, 2013 

‐ Billy Mac Daniel, zise mărunțelul, supărându‐se foarte, ai să‐mi slujeşti şapte ani şi o zi,    iar asta fi‐va plata mea; aşa că, hai, fii gata să mă urmezi.      Auzind acestea, lui Billy îi păru tare rău că se purtase necugetat cu mărunțelul; şi se simți  aşadar,  deşi  nici  el  nu  ştia  prea  bine  cum  venea  asta,  dator  să  îl  urmeze  pe  mărunțel  noaptea  întreagă  prin  tot  ținutul,  când  în  sus,  când  în  jos,  când  trecând  prin  tufişuri,  când  sărind  peste  De îndată ce se crăpă de ziuă, mărunțelul se întoarse către el şi vorbi astfel:   ‐ Acum te poți duce acasă, Billy, dar bagă de seamă, să nu te pună păcatul să nu vii în seara  asta  la  Fortfield,  că  va  fi  vai  şi  amar  de  tine.  Căci  dacă  tu  vei  fi  o  slugă  ascultătoare,  atunci  vei  Se duse, aşadar, acasă Billy Mac Daniel; dar, aşa sfârşit şi la capătul puterilor cum era, nu  putu să pună geană peste geană, căci se gândea întruna la mărunțel; îi era, vezi bine, teamă să nu 

Billy McDaniel 

  şanțuri, când prin mlaştină, când printre ferigi, fără răgaz să‐şi tragă sufletul.     

  vedea că şi eu voi fi un stăpân milos.   

  facă  precum  îi  spusese  acesta,  aşa  că  la  venirea  serii  se  ridică  din  aşternut  şi  o  porni  către    Fortfield. Nici nu ajunse bine, că mărunțelul se şi apropie de el şi îi zise:   ‐ Billy, astă seară am un drum mai lung de făcut; pune dară şaua pe unul din caii mei, ia‐ți    şi ție un altul dintre ei, şi să pornim călare, că‐i fi ostenit de cât ai umblat azi‐noapte pe jos.    Billy îşi zise că era foarte frumos din partea stăpânului său să se poarte aşa, drept pentru      care îi mulțumi călduros:   ‐ Dar, dacă nu ți‐e cu bănat, stăpâne, zise el, te‐aş întreba încotro ți‐s grajdurile? Că eu nu    văd nimic pe‐aici, afară de două‐trei ziduri şi un salcâm, tocmai la marginea câmpului, şi nu aud    nimic, afară de râul care trece pe la poalele dealului, pe lângă mlaştina din apropiere.    ‐  Nu  mai  pune  atâtea  întrebări,  Billy,  zise  mărunțelul,  ci  te  du  la  cea  mlaştină  din  apropiere şi adă‐mi două fire de coada calului, din cele mai zdravene pe care le găseşti. 

     

 

26 

 

Basme populare           

POVEŞTI CU SPIRIDUŞI ŞI ZÂNE 

Editura LiterNet, 2013 

Billy făcu întocmai, întrebându‐se oare ce îşi pusese în gând mărunțelul; culese, aşadar, două fire de coada calului, pe cele mai  zdravene și mai înspicate pe care le găsi, şi le aduse stăpânului său.  ‐ Hopa sus, Billy, zise mărunțelul, luând unul din firele de coada calului şi suindu‐se pe el călare.  ‐ Hopa sus – unde, stăpâne, dacă nu ți‐e cu supărare?, întrebă Billy.  ‐ Păi cum unde? Pe cal, aşa ca mine, zise mărunțelul. 

‐ Adică dumneata îți râzi de mine, zise Billy, şi vrei să mă faci să încalec ăst fir de coada calului ca pe un bidiviu? N‐ai vrea,    oare, şi să mă faci să cred că firul ăsta pe care l‐am cules din mlaştină, e cal de‐adevăratelea?          ‐ Hopa sus, hopa sus şi nu mai trăncăni, spuse mărunțelul, supărat nevoie mare, ăsta e cel mai de seamă armăsar pe care l‐ai  călărit în toată viața ta. Aşa încât Billy, gândindu‐se că stăpână‐său îşi râde de el, dar temându‐se că l‐ar putea înfuria, se sui călare pe  firul de coada calului.   ‐ Dii, măi! Dii,măi! Dii, măi! țipă mărunțelul de trei ori (adică îi spunea calului să o pornească), iar Billy se luă după el şi făcu la  fel; şi, cât ai zice peşte, firele se prefăcură în doi cai mândri, care o şi luară din loc la galop, ca vântul şi ca gândul; atâta numai că Billy, 

care încălecase pe firul de coada calului fără să fie prea atent cum anume se aşază pe el, se trezi că şade de‐a‐ndoaselea, cu fața către    coada  calului,  iar  asta  nu‐i  prii  chiar  deloc;    şi  aşa  de  repede  o  luă  armăsarul  lui  din  loc,  că  Billy  nu  mai  avu  putere  să  se  întoarcă,    trebuind aşadar să‐l țină bine de coadă, ca să nu cadă.    Când călătoria lor se sfârşi, se aflau la poarta unui conac.   ‐ Billy, îi zise mărunțelul, fă ce fac şi eu şi nu te pierde de mine; dar bagă de seamă, să nu te trezeşti cu susu‐n jos, aşa cum te‐ai 

  trezit de‐a‐ndoaselea şi pe cal, de să nu mai ştii unde ți‐e capul şi unde‐ți sunt picioarele; şi ține bine minte: băutura veche, chiar dacă    dezleagă limbile, poate la fel de bine să le şi lege.  Apoi mărunțelul mai zise nişte cuvinte ciudate, care pentru Billy nu avură nici o noimă; dar, cu toate astea, se gândi să le zică şi    el; şi numai ce se pomeniră amândoi, unul după celălalt, că intră prin gaura cheii taman în pivnița ticsită cu tot felul de vinuri, care de    care mai îmbietoare.       Mărunțelul se puse gospodăreşte pe băut, iar Billy, plăcându‐i ce vede, făcu la fel.    

 

27 

 

Basme populare                                         

POVEŞTI CU SPIRIDUŞI ŞI ZÂNE 

Editura LiterNet, 2013 

    Mărunţelul 

‐  Pe  legea  mea,  eşti  cel  mai  bun  stăpân  din  câți  se  află,  îi  zise  Billy;  nimeni  nu  te‐ar  putea întrece; iar eu oi fi tare mulțumit să te slujesc şi pe mai departe, dacă îmi vei da de băut  din belşug.  ‐ Eu n‐am făcut nici un târg cu tine, zise mărunțelul, şi nici n‐oi face; aşa că gata, ridică‐ te  şi  mă  urmează.  Şi  o  porniră  mai  departe,  ieşind  tot  prin  gaura  cheii,  după  care  luară  pivnițele la rând, intrând şi ieşind în acelaşi fel; şi de fiecare dată când încăleca pe firul coada  calului lăsat la uşă, acesta o pornea la galop mâncând norii, de îndată ce cuvintele: Dii, măi!  Dii, măi! Dii, măi! le ieşeau pe gură.  După  ce  se  întoarseră  la  Fortfield,  mărunțelul  îl  slobozi  pe  Billy,  spunându‐i  să  se  întoarcă în seara următoare, la aceeaşi oră. Şi aşa o ținură, noapte de noapte, o dată ici, altă  dată colo, câteodată la miazănoapte, câteodată la miazăzi, altă dată la răsărit, iar altă dată la  apus, până când nici o pivniță de conac din Irlanda nu rămase nevizitată, astfel că ştiau acum  aroma fiecărui vin din fiecare beci, chiar mai bine decât însuşi valetul fiecărei case.  Într‐o noapte, Billy Mac Daniel se întâlni cu mărunțelul  ca de obicei la Fortfield, şi era  gata să meargă la mlaştină după cai, ca să o poată porni la drum, când stăpână‐său îi zise:   ‐  Billy,  în  seara  asta  mai  luăm  cu  noi  un  cal,  că  ne‐om  întoarce  mai  mulți  decât  ne  ducem.  Aşa  că  Billy,  care  acum  avea  mai  multă  minte  şi  ştia  că  nu  avea  ce  cârti  în  fața  stăpânului,  merse şi după al treilea  fir de coada  calului, întrebându‐se pe cine aveau  să mai  aducă  la  întoarcere  cu  ei  şi  dacă  urma  să  mai  aibă  un  tovarăş  cu  care  să‐şi  împartă  îndatoririle.  „Dacă  o  fi  pe‐aşa,”  se  gândi  Billy,  „atunci  el  o  aduce  caii  din  mlaştină  în  fiecare  noapte; pentru că eu nu văd de ce n‐aş fi tot atât de domn, pe cât e stăpânul meu.”  Aşa că o porniră la drum, cu Billy ținând de căpăstru şi pe al treilea cal, şi nu se opriră  decât  atunci  când  ajunseră  la  o  casă  de  țară,  frumoasă  şi  solidă,  din  Limerick,  ce  se  afla  în  apropierea vechiului castel Carrigogunniel, ridicat, se spune, chiar de marele Brian Boru. 

 

28 

 

Basme populare                         

POVEŞTI CU SPIRIDUŞI ŞI ZÂNE 

Editura LiterNet, 2013 

Mare alergătură era în acea casă, iar mărunțelul se opri o vreme să asculte; apoi, întorcându‐se deodată, zise: „Billy, eu mâine  împlinesc o mie de ani”.  ‐ Doamne‐ajută, stăpâne, spuse Billy, chiar aşa?  ‐ Să nu mai zici în vecii vecilor vorbele astea, Billy, spuse bătrânelul, că o să mă nenoroceşti pe vecie. Aşa că fii atent, măi Billy,  dacă tot îmi trag umbra după mine de o mie de ani pe ăst pământ, m‐am gândit că ar cam fi vremea să mă însor.  ‐ Păi cam aşa m‐aş gândi şi eu, fără îndoială, spuse Billy, dacă vrei să te însori, acum e timpul potrivit.  ‐ Păi uite tocmai din pricina asta am bătut tot drumul până la Carrigogunniel, zise mărunțelul; căci aici, în casa asta, chiar în astă  noapte,  tânărul  Darby  Riley  o  va  lua  de  nevastă  pe  Bridget  Rooney;  şi  pentru  că  ea  e  înaltă  şi  frumoasă,  şi  e  de  familie  bună,  m‐am  gândit să mă însor eu cu ea şi s‐o duc cu mine.  ‐ Păi şi ce o să spună Darby Riley?, întrebă Billy.  ‐ Gura! zise mărunțelul, uitându‐se deodată foarte urât la Billy, nu te‐am adus până aici ca să te apuci de pus întrebări; şi fără  a  mai sta pe gânduri, rosti cuvintele acelea ciudate, care îi făceau să poată trece fără caznă prin gaura cheii, şi pe care Billy le repetă şi el  după stăpânul său.  Aşa că intrară amândoi, pe dată, în casă; şi, ca să vadă mai bine tot ce se petrecea acolo, mărunțelul se cățără cu iuțimea unei  vrăbii pe una din grinzile care străbăteau tavanul casei dintr‐o parte până în cealaltă, iar Billy făcu la fel, pe altă grindă, cu fața către  stăpân; dar, nefiind obişnuit să stea aşezat prin astfel de locuri, îşi lăsase picioarele atârnându‐i în jos şi se vedea de la o poştă că nu 

  putuse să se aranjeze la fel ca şi stăpânul său. Cât îl priveşte pe acesta din urmă, chiar zămislit pe grindă să fi fost,  tot n‐ar fi putut să se 

  aşeze mai bine acolo sus.  Şi, de acolo de sus, de unde stăteau amândoi, stăpân şi slugă, uitându‐se la zaiafetul de sub ei, îi vedeau foarte bine pe preot şi    pe cimpoier, precum şi pe tatăl lui Darby Riley, alături de cei doi frați ai lui Darby şi de fiul unchiului său; şi îi mai vedeau şi pe tatăl şi    pe mama lui Bridget Rooney, mândri nevoie mare de fiica lor, după cum erau şi îndreptățiți să fie; şi acolo erau şi cele patru surori ale    ei, cu panglici nou‐nouțe la pălării, şi cei trei frați ai ei, toți spălați şi aranjați, de păreau cei mai chipeşi bărbați din Munster, şi tot acolo  erau şi o droaie de unchi şi mătuşi şi veri, dar şi lume clevetitoare, ce mai, o adunare  în toată legea; şi mâncare şi băutură  erau din    belşug, toate mesele erau încărcate, şi ar fi ajuns şi dacă ar fi fost de două ori pe‐atât de mulți nuntaşi.   

 

29 

 

Basme populare     

POVEŞTI CU SPIRIDUŞI ŞI ZÂNE 

Editura LiterNet, 2013 

Iată însă că se întâmplă ca, tocmai atunci când doamna Rooney puse dinaintea sfântului  părinte  prima  felie  de  carne  dintr‐un  cap  de  porc  frumos  împănat  cu  varză  creață,  mireasa  Toți  se  gândeau  că  preotul  s‐ar  fi  cuvenit  să‐i  spună  lucrul  acesta,  dacă  el  şi‐ar  fi  făcut  datoria  cum trebuia, şi nimeni nu vru să i‐o ia înainte, dar popa, din păcate, era prea ocupat cu purcelul şi  Bridget Rooney 

  strănută şi îi făcu pe toți cei de la ospăț să tresară, dar nici unul din ei nu îi zise „Doamne‐ajută!”.   

  varza,  ca  să‐şi  mai  bată  capul  şi  cu  altceva.  După  o  clipă  de  tăcere,  veselia  începu  din  nou,  iar    ospățul continuă, fără binecuvântarea popii.  După  cum  lesne  se  poate  ghici,  Billy  şi  stăpânul  lui  văzuseră,  de  acolo,  de  sus,  tot  ce  se    petrecuse.       ‐ Ha!, țipă mărunțelul, dând bucuros dintr‐un picioruş şi având în ochi un licăr ciudat, în  vreme ce sprâncenele i se arcuiseră, de păreau nişte ogive gotice:  

‐ Ha! zise el, uitându‐se în jos la mireasă şi apoi din nou în sus, la Billy. Pe jumătate e deja    a mea, aşa să ştii. Dacă mai strănută de două ori, a mea e pe de‐a‐ntregul, cu tot cu popă, carte de    rugăciuni şi Darby Riley.    Şi din nou strănută frumoasa Bridget; dar o făcu atât de încetişor, şi se ruşină aşa de tare,  că puțini o auziră – dacă, într‐adevăr o auzi cineva – în afară de mărunțel. Şi nimeni nu se gândi  În  tot  acest  timp,  Billy  o  privise  pe  sărmana  fată  cu  milă,  pentru  că  nu  putea  să  nu  se  gândească ce necaz ar da peste ea, o simplă fată de nouăsprezece ani, cu ochii mari şi albaştri, cu  pielea  albă  şi  gropițe  în  obraji,  sănătoasă  tun  şi  veselă  nevoie  mare,  dacă  ar  fi  să  se  mărite  cu  Şi chiar atunci, mireasa mai strănută o dată, a treia oară, iar Billy strigă din toți bojocii:  „Doamne‐ajută!”. Că or fi fost de vină gândurile care îl măcinau, sau că o fi făcut‐o din obişnuință,   

  să‐i zică: „Doamne‐ajută!”     

  stârpitura ceea de o mie de ani fără o zi.   

  nici el nu putu să îşi dea seama.   

 

30 

 

Basme populare 

POVEŞTI CU SPIRIDUŞI ŞI ZÂNE 

Editura LiterNet, 2013 

Dar nici nu apucă să închidă gura, că mărunțelul, cu fața roşie de mânie şi de ciudă, sări de pe bârna pe care şedea, şi țipând cu  vocea lui spartă, ca un cimpoi stricat ‐ „Te slobod din slujba mea, Billy Mac Daniel şi asta să‐ți fie simbria!” – îi arse sărmanului Billy un  picior în spate, de căzu amărâtul de el cu fața în jos taman în mijlocul mesei de nuntă.  Fără îndoială că toate astea îl luară prin surprindere pe sărmanul Billy, dar vă puteți închipui cât de surprinşi fură mesenii, când  se pomeniră cu el, hodoronc‐tronc, peste ei. Dar după ce îi ascultară povestea, părintele Cooney puse jos furculița şi cuțitul şi îi căsători  pe tineri în cea mai mare grabă; apoi Billy Mac Daniel jucă Rinka la nunta lor, dar şi bău pe săturate, pentru că asta îi plăcea mult mai  mult decât dansul.                           

 

31 

 

Basme populare   

POVEŞTI CU SPIRIDUŞI ŞI ZÂNE 

Editura LiterNet, 2013 

 

 

32 

 

Basme populare 

POVEŞTI CU SPIRIDUŞI ŞI ZÂNE        Sus pe naltul munte,  Jos în verdea vale,  Nu‐ndrăznim a merge,  Elfi ne ies în cale;  Nobilă și‐unită‐i  Mica seminție  În vestuță verde,  Roșie tichie!    Unii‐și au sălașul  Jos pe‐al mării mal;  Hrană lor le este  Înspumatul val.  Cu brotaci de strajă,  Lâng‐un tău uriaș,  Printre stuf și trestii  Unii‐și au sălaș.  ………………………………….    (William Allingham)                                 

Editura LiterNet, 2013 

A DOUA POEZIE CU SPIRIDUŞI  Traducerea: GABRIELA MONICA RUSU     

 

 

33 

 

Basme populare           

POVEŞTI CU SPIRIDUŞI ŞI ZÂNE 

Editura LiterNet, 2013 

CONNLA ŞI FECIOARA CEA FRUMOASĂ  Traducerea: GABRIELA MONICA RUSU  Connla cel cu Părul ca Focul era fiul lui Conn cel Neînfricat. Într‐o bună zi, cum stătea el lângă tătâne‐său pe Muntele Usna, văzu  ‐ De unde vii, tu, frumoaso? întrebă Connla.    ‐  Vin  de  pe  Tărâmul  Vieții  Fără  de  Sfârșit,  spuse  ea,  acolo  unde  nu  găsești  nici  moarte,  nici  păcate.  Pe  tărâmul  acela  e  veșnic  Regele  și  toți  aceia  din  preajma  lui  fură  tare  mirați  să  audă  un  glas  fără  să  vadă  chipul  celei  care  vorbește.  Căci,  în  afară  de  ‐ Cu cine vorbești, fiule? întrebă regele.  Și fecioara răspunse:  sărbătoare și nimeni nu ne tulbură voia bună. Și pentru că sălășluim în inima unor coline înverzite, oamenii ne spun Poporul din Colină.  Connla, nimeni nu mai văzu fecioara de pe celălalt tărâm.   

  o fecioară îmbrăcată în veșminte ciudate îndreptându‐se către el.     

      

‐ Connla vorbește cu o tânără fără seamăn de frumoasă, care nu va îmbătrâni și nu va muri niciodată. Connla mi‐e drag și am     venit să‐l chem în țara fericirii, Moy Mell, unde Boadag va fi de‐a pururi rege, căci domnia lui n‐a pricinuit vreodată nici durere și nici    întristare. Hai, vino cu mine, Connla cel cu Părul ca Focul si cu pielea arămie ca zorii de zi. Te‐așteaptă acolo o coroană preafrumoasă    care să‐ți împodobească chipul cel mândru și regescu‐ți trup. Vino, și frumusețea ta nu va păli niciodată, și vei fi veșnic tânăr, până în    ziua Judecății de Apoi.    Regele, temându‐se de spusele fecioarei, pe care o auzi, dar nu o văzu, dădu poruncă să vină de‐ndată druidul Coran.      ‐ O, tu, Coran cel priceput la vrăji, spuse el, pune‐ți puterea în slujba mea și ajută‐mă. Ceea ce‐mi hărăzi de astă dată soarta, e    dincolo de ştiința și înțelegerea mea. Iată, a venit aici o fecioară nevăzută, ce vrea, prin puterea ei, să ia de lângă mine pe fiul meu iubit.    Dacă nu mă ajuți, el va fi răpit de lângă regele tău prin farmecele si vrăjile acestei femei.    Așadar,  Coran,  druidul,  începu  să‐și  rostească  vrăjile  către  locul  de  unde  se  auzea  glasul  fecioarei.  Și  nimeni  nu  mai  putu  s‐o    audă, și nici Connla s‐o vadă. Doar că atunci când descântecele o alungară, ea îi aruncă lui Connla un măr.      Timp de o lună după ziua aceea, Connla nu mâncă si nu bău nimic afară de mărul acela.  

 

34 

 

Basme populare   

POVEŞTI CU SPIRIDUŞI ŞI ZÂNE 

Editura LiterNet, 2013 

Și chiar dacă mușca din el, mărul creștea întotdeauna la loc și era mereu întreg. Iar în Connla,    în tot acest timp, se iscă un dor nestăvilit pentru fecioara ce i se arătase. Și când sosi si ultima zi a    lunii,  Connla,  care  stătea  lângă  tătâne‐său  pe  câmpia  Arcomin,  o  văzu  iar  pe  fecioara  aceea    îndreptându‐se spre el, si o auzi iar vorbindu‐i.    ‐  Iată  ce  loc  încântător  e  aici,  aici  unde  Connla  viețuiește  printre  muritori  așteptându‐și 

Zâna de pe tărâmul fermecat 

  ceasul de pe urmă. Dar cei veșnici, poporul fără de moarte, te imploră și te așteaptă să vii dincolo, în    Moy Mell, în țara fericirii, pentru că au început să te îndrăgească văzându‐te aici, printre ai tăi.    Când Conn, regele, auzi din nou glasul fecioarei, își chemă supușii și zise:      ‐ Aduceți‐l degrabă pe druidul Coran, căci văd că făptura nevăzută a prins iarăși glas.        Atunci fecioara spuse:  ‐ O, puternice Conn, războinic neînfricat, puterea druidului nu‐i prea îndrăgită în lumea plină 

de  măreție  a  celor  drepți.  Când  legea  lor  se  va  înstăpâni  peste  toate,  se  va  termina  cu  vrăjitoriile    acelui druid, ce nu‐s altceva decât cuvintele înșelătoare ale unui demon.  Și apoi Conn văzu că, de când se ivise fecioara, fiul său, Connla, nu mai vorbise cu nimeni din      cei adunați acolo. Așa că neînfricatul Conn grăi către fiul său:      ‐ Îți place, fiule, ce spune femeia aceasta?      ‐  Nu  mi‐e  deloc  ușor,  zise  Connla,  căci  îmi  iubesc  poporul  mai  presus  de  orice;  și  totuși,  și    totuși un dor năprasnic pentru fecioara aceasta pune stăpânire pe mine.    Când fecioara auzi aceste vorbe, spuse așa:      ‐ Oceanul nu‐i nici pe departe atât de puternic precum talazurile dorului tău. Vino cu mine în    luntrea  mea  lucitoare  de  cleștar,  ce  plutește  lin  ca  un  fulg.  Vom  ajunge  cât  ai  clipi  pe  tărâmul  lui    Boadag. Văd că soarele asfințește, și deși țara mea pare departe, noi putem ajunge acolo înainte să se  întunece. Tărâmul de care‐ți vorbesc e vrednic de tine și de toți cei ce‐l caută cu dor nespus. Acolo   

  viețuiesc numai fecioare și neveste.    

 

35 

 

Basme populare     

POVEŞTI CU SPIRIDUŞI ŞI ZÂNE 

Editura LiterNet, 2013 

Dacă vrei, mergem pe acele meleaguri și trăim doar noi doi, fericiți cum alții n‐au mai fost.    Când  fecioara  tăcu,  Connla  cel  cu  Părul  ca  Focul  plecă  de  lângă  ai  lui  și  sări  în  luntrea  lucitoare  de  cleștar,  care  plutea  lin  ca 

  fulgul.  Și  în  clipa  ce  urmă,  regele  și  toți  supușii  lui  o  văzură  îndepărtându‐se  ușor  pe  marea  sclipitoare,  înspre  soarele  gata  să                                    asfințească. Pluti tot mai departe, până ce nu se mai zări, iar Connla si frumoasa lui fecioară dispărură pe întinsul apei și nu‐i mai văzu  nimeni de atunci si nici nu se mai auzi nimic de ei. 

 

36 

 

Basme populare         

POVEŞTI CU SPIRIDUŞI ŞI ZÂNE 

Editura LiterNet, 2013 

HUDDEN, DUDDEN SI DONALD O’NEARY  Traducerea: GABRIELA MONICA RUSU    Au  fost  odată  doi  țărani.  Pe  unul  îl  chema  Hudden,  iar  pe  celălalt  Dudden.  Şi  aveau  țăranii  ăştia  păsăret  prin  ogrăzi,  oi  pe 

păşuni şi cirezi întregi de vite pe lunca de lângă râu. Şi cu toate că erau plini de avuții, nu erau deloc fericiți pentru că taman între    gospodăriile lor trăia un om sărman căruia îi zicea Donald O’Neary. Şi bietul de el nu avea decât un bordei şi o palmă de pământ pe    care era atâta iarbă, cât să nu moară de foame singura vacă ce‐i mai uşura zilele, Margareta; aceasta, oricât îşi dădea osteneala, numai  arareori îi dădea stăpânului ei o ulcică de lapte sau un pumn de unt. Ați crede că pe Hudden şi Dudden nu prea avea de ce să‐i roadă    invidia, dar, vorba ceea, cu cât are omul mai mult, cu atât devine mai lacom şi mai hrăpăreț. Aşa că vecinii lui Donald se perpeleau zi şi    noapte  gândindu‐se  cum  să  facă  să  pună  mâna  pe  puținul  pe  care‐l  avea  acesta.  De  Margareta  însă,  nu  le  păsa  nici  cât  negru  sub    unghie; biata de ea era numai piele si os.    Într‐o  zi  Hudden  si  Dudden  se  întâlniră  şi  se  apucară  de  trăncănit,  cum  le  stătea  în  obicei,  despre  cum  să  scape  de  Donald    O’Neary.        ‐ Hai să‐i facem Margaretei de petrecanie, spuse Hudden. Dacă nici asta n‐o să ne scape de el, atunci nu mai e nimic de făcut.  Şi nici nu se întunecă bine, că Hudden si Dudden se furişară în micul grajd unde sărmana Margareta rumega agale întinsă pe  paie, deşi, la drept vorbind, n‐avea mai mult de un pumn de iarbă să‐i potolească foamea. Şi când Donald veni să vadă dacă Margareta 

  e bine, sănătoasă, bietul  animal abia  dacă mai  avu timp să‐i lingă o dată  mâna  bunului său stăpân, înainte să‐şi dea duhul. Donald,    însă, era un om isteț, şi deşi era nespus de abătut, începu să se gândească la o cale prin care să scoată niscai parale de pe urma morții  Margaretei. Se gândi, şi iar se gândi, şi a doua zi, dis‐de‐dimineață, o porni către târg, cu pielea vacii pe umăr şi cu toți bănuții pe care‐i    avea, zornăind prin buzunare. Chiar înainte de‐a ajunge la târg, făcu nişte crestături în pielea de vacă, puse un bănuț în fiecare din ele,    intră țanțoş în cel mai bun han şi, punând pielea într‐un cui, se aşeză la o masă.          ‐ Un whisky din cel bun, spuse el hangiului. Dar hangiului nu‐i plăcu defel căutătura lui Donald.  ‐ Ce‐i, ți‐e teamă că n‐o să‐ți plătesc băutura? întrebă Donald. Nu vezi c‐am adus cu  mine o piele de vacă ce‐mi dă câți bani  vreau eu?  

 

37 

 

Basme populare                                       

POVEŞTI CU SPIRIDUŞI ŞI ZÂNE 

Editura LiterNet, 2013 

 

 

 

 

38 

 

Basme populare     

POVEŞTI CU SPIRIDUŞI ŞI ZÂNE 

Editura LiterNet, 2013 

Şi, spunând acestea, lovi pielea de vacă şi din ea sări un bănuț. Hangiul făcu ochii cât cepele.    ‐ Cât ceri pe pielea aia?  ‐ Nu‐i de vânzare.  ‐ Dacă‐ți dau un galben?  ‐ Nu‐i de vânzare, ți‐am spus. Eu şi‐ai mei din ce‐om mai trăi? Şi Donald lovi iar pielea de vacă, şi iar sări din ea un bănuț.  Şi ce mai tura‐vura; în scurt timp Donald vându pielea şi nu mai devreme de seara aceea bătu la uşa lui Hudden:  ‐ Seara bună, Hudden! Nu‐mi dai un pic banița?  Hudden se zgâi la Donald, se scărpină apoi în creştetul capului, dar îi împrumută banița. Când Donald ajunse acasă, îşi deşertă  buzunarele de galbeni şi începu să‐i numere şi să‐i cântărească. Dar Hudden unsese cu unt fundul baniței, aşa că un ban de aur se lipi 

                 

  acolo şi ajunse cu banița înapoi la Hudden.  Hudden fu uimit de‐a binelea când văzu banul, şi, de îndată ce Donald închise uşa în urma lui, Hudden se şi duse la prietenul      său, Dudden, să‐i povestească cele întâmplate.      ‐ Seara bună, Dudden! Ştii, pârlitul acela, bată‐l să‐l bată –       ‐ Adică Donald O’Neary?                      ‐ Păi cine altul? S‐a‐ntors acasă şi‐i doldora de bani.  ‐ De unde ştii?  ‐ I‐am împrumutat banița şi uite ce s‐a lipit de fundul ei: un ban de aur.  Aşa că porniră amândoi spre bordeiul lui Donald. Acesta din urmă abia termină de clădit si ultima grămadă de bani, când văzu  că‐i lipsea o monedă. Hudden si Dudden intrară fără s‐aştepte nici măcar vreun ”Poftiți înăuntru!”.  ‐ Măi să fie! Doar atât fură în stare să spună.  ‐ Seara bună, Hudden; seara bună, Dudden. A! V‐ați gândit, poate, că mă trageți pe sfoară, da’ nici nu ştiți ce bine mi‐ați făcut. 

  Cînd am găsit‐o moartă pe biata Margareta, mi‐am zis: „Pielea ei tre’ să facă ceva parale”; şi aşa a fost. Pieile de vacă fac greutatea lor  în aur la târg.     

 

39 

 

Basme populare     

POVEŞTI CU SPIRIDUŞI ŞI ZÂNE 

Editura LiterNet, 2013 

Hudden îi dădu lui Dudden un ghiont, iar Dudden făcu cu ochiul.    ‐ Noapte bună, Donald O’Neary!  ‐ Noapte bună, fraților!  A  doua  zi,  pe  pământurile  lui  Hudden  si  Dudden  nu  mai  zăreai  picior  de  vită,  căci  toate  erau  acum  o  grămadă  mare  de  piei  aruncate‐ntr‐o căruță ce se îndrepta grabnic spre târg.  Când  ajunseră  la  târg,  fiecare  luă  câte  o  piele  de  vacă  şi  începu  să  străbată  târgul  în  lung  si‐n  lat,  strigând  cât  îl  țineau 

     

   

  bojocii: ”Piei de vânzare! Piei de vânzare!” Şi iată că apăru un tăbăcar:    ‐ Cât cereți pe piei, oameni buni?      ‐ Greutatea lor în aur, vezi bine!                        ‐ Nu‐i cam devreme să veniți chercheliți de la crâşmă?  Atât spuse tăbăcarul si se duse în treaba lui. Apăru şi un cizmar:  ‐ Cât cereți pe piei, oameni buni?  ‐ Greutatea lor în aur.  ‐ Vă bateți joc de mine? Na, luați de cheltuială! Şi cizmarul îi dădu lui Hudden o scatoalcă de‐l făcu să se clatine.  Şi oamenii din târg dădură dintr‐odată năvală să vadă care‐i tărăşenia: „Ce‐i? Ce‐i?” strigară cu toții.  ‐ Ia, nişte târâie‐brâu au piei de vânzare si vor pe ele bani de aur, spuse cizmarul.  ‐ Ține‐i bine! Ține‐i bine! zbieră hangiul, care, de gras ce era, ajunse ultimul. Pun rămăşag că unul din ăştia e ticălosul care m‐a 

   

  jecmănit deunăzi de trei zeci de bani de aur pentru o piele jigărită de vacă.    Şi  Hudden  şi  Dudden  o  luară  pe  cocoaşă  cu  vârf  si  îndesat,  iar  când  reuşiră,  în  cele  din  urmă,  să  scape,  fugiră  mâncând    pământul, de teama câinilor ce se țineau scai de ei. Ei, şi după cum vă puteți închipui, acum îl aveau pe Donald şi mai puțin la inimă.          ‐ Ce‐i cu voi, fraților? întrebă el, când îi văzu abia târându‐şi picioarele şi cu pălăriile turtite, hainele rupte şi fețele tăbăcite bine.  ‐ Îți arătăm noi ție, mişelule! Te crezi grozav, poate, că ne‐ai dus de nas cu minciunile tale.  ‐ Care minciuni? N‐ați văzut galbenii cu ochii voştri?  Ați fost la vreun război? Sau poate ați dat de vreun jăndar? 

     

 

40 

 

Basme populare                                       

POVEŞTI CU SPIRIDUŞI ŞI ZÂNE 

Editura LiterNet, 2013 

 

 

 

41 

 

Basme populare     

POVEŞTI CU SPIRIDUŞI ŞI ZÂNE 

Editura LiterNet, 2013 

Da’ ce mai tura‐vura? După faptă şi răsplată! Hudden si Dudden puseră mâna pe un sac, îl băgară pe Donald în el cât ai zice  peşte şi legară bine sacul la gură. Apoi trecură o prăjină prin mijlocul nodului şi porniră spre iaz, unul ținând prăjina de un capăt, şi    Dar iazul era departe, drumul plin de praf, Hudden si Dudden morți de oboseală şi stinşi de sete. Văzură un han la marginea 

  altul de celălalt capăt.    drumului.      ‐ Hai înăuntru, spuse Hudden; Sunt frânt! E al naibii de greu, Donald ăsta, dacă te gândeşti la cât de puțină mâncare avea să‐şi    țină zilele.  Şi Dudden nu aşteptă să‐i spună Hudden de două ori. Iar pe Donald nu‐l întrebă nimeni; el fu trântit la uşa hanului, aşa cum se    trânteşte un sac cu cartofi.      ‐ Stai aici, mişelule, spuse Dudden, şi să nu scoți o vorbă!        Donald stătu aşa, dar după o vreme, auzi cum cei doi îşi ciocneau paharele, iar Hudden cânta din toți bojocii.  ‐ N‐o s‐o iau, îți zic, n‐o s‐o iau!, spuse Donald.  Dar nimeni nu luă în seamă spusele lui.  ‐ N‐o s‐o iau, îți zic, n‐o s‐o iau!, spuse Donald, ceva mai tare de astă dată; dar nici acum nu‐l luă nimeni în seamă.  ‐ N‐o s‐o iau, îți zic, n‐o s‐o iau!, spuse Donald, cât de tare putu.  ‐ Şi pe cine nu iei, mă rog?, întrebă un țăran care venea cu o cireadă de vite si voia si el să intre în han să bea un păhărel.  ‐ Pe fiica regelui. Toată curtea mă bate la cap zi şi noapte să mă‐nsor cu ea!  ‐ Da ştiu c‐a dat norocul peste tine. Ce n‐aş das ă fiu eu în locul tău!  ‐ Păi chiar aşa! Nu ți‐ar sta bine, ție, un țăran amărât, să te însori cu o prințesă scăldată în aur şi nestemate?  ‐ Nestemate spui? Păi n‐ai putea să mă iei cu tine?  ‐ Văd că eşti om bun si, cum nu dau doi bani pe fiica regelui, chiar dacă la soare te poți uita, dar la ea ba, căci e acoperită în     

     

                 

  nestemate din cap până‐n picioare, te las pe tine s‐o iei. Desfă, numai, sacul, şi lasă‐mă să ies; m‐au băgat aici ca să nu dau bir cu fugiții  şi să scap de însurătoare.      Aşa că Donald ieşi din sac, şi în locul lui intră țăranul.   

 

42 

 

Basme populare     

POVEŞTI CU SPIRIDUŞI ŞI ZÂNE 

Editura LiterNet, 2013 

‐ Acum stai acolo şi nu scoate o vorbă; nu te speria că o să te zdruncine nițeluş; e din pricina scărilor de la palat. Şi chiar dacă te  ia careva la  rost că nu  vrei să te‐nsori cu fiica regelui, să nu  te superi. Să ştii c‐a dat  norocul peste tine. Cât despre mine, nu‐ți bate    ‐ N‐am cum să‐ți plătesc, da’ ia vitele mele în schimb, spuse țăranul. Şi nici nu apucă acesta să termine de vorbit, că Donald se şi  Hudden si Dudden ieşiră si apucară prăjina, unul de un capăt şi altul de celălalt capăt.  ‐ Parcă‐i mai greu, zise Hudden.  ‐ Lasă, că nu‐i decât o aruncătură de băț până la iaz, spuse Dudden.  ‐ Acum sunt gata! Acum o vreau! strigă țăranul din sac.  ‐ Stai numai o clipă, acum ajungem, zise Dudden şi lovi o dată cu toiagul în sac.  ‐ Acum sunt gata! Acum o vreau! strigă țăranul şi mai tare.  ‐ Poftim, spuse Dudden, pentru că acum ajunseră la iaz, şi, fără să desfacă sacul, îl aruncară dintr‐o dată în apă.  ‐ Acum n‐o să‐ți mai râzi de noi, spuse Hudden.  ‐ Aşa, aşa, zise si Dudden. Rău ai făcut că ne‐ai cerut banița. Acum plăteşti de‐ți iese pe nas!  Şi Hudden si Dudden plecară cu inima uşoară; dar când ajunseră acasă, cine le ieşi înainte? Nimeni altul decât Donald O’Neary,  în jurul căruia păşteau vacile şi zburdau vițeii.  ‐ Tu eşti, Donald? Pe legea mea, da ai fost mai iute ca noi! 

  capul; mie nu‐mi place defel prințesa.    afla în urma cirezii, mânând‐o către casă. 

                            

  

‐ Aşa‐i, Dudden, şi dă‐mi voie să‐ți mulțumesc. Pân’ la urmă s‐a terminat cu bine, chiar dacă mi‐ați vrut răul. Ați auzit si voi,     poate,  că  iazul  duce  la  Țara  Făgăduinței.  Mereu  am  crezut  că‐s  minciuni,  dar  nu‐i  nimic  mai  adevărat.  Ia  uite  ce  vaci  grozave  am    de‐acolo!        Hudden se holba si Dudden se zgâia si el, si nu le venea a crede; frumoase vite mai avea Donald; si grase.  ‐ Numai pe astea le‐am putut aduce, spuse Donald O’Neary. Celelalte erau aşa de grase, că nu le‐am putut mâna defel. Şi nici      nu‐i de mirare că n‐au vrut să plece de‐acolo, căci era iarbă cât vedeai cu ochii; şi ce iarbă: dulce şi grasă ca untul. 

    

 

43 

 

Basme populare     

POVEŞTI CU SPIRIDUŞI ŞI ZÂNE 

Editura LiterNet, 2013 

‐ Poate că n‐am fost noi cei mai buni prieteni, zise Dudden, da’ cum îi spuneam si lui Hudden, tu ai fost întotdeauna un om bun;  ce zici, nu ne‐arăți şi nouă drumul?  ‐ Şi de ce‐as face asta? Mai sunt o groază de vite în iaz. De ce să nu le țin pe toate pentru mine? 

  

‐ Bine‐a zis cine‐a zis: cu cât te faci mai bogat, cu atât mai tare ți se‐mpietreşte inima. Te ştiam un om bun la suflet, Donald. De ce     vrei tu să ții totul numai pentru tine?      ‐ Aşa‐i, Hudden, cum zici, dar nici tu nu te‐ai purtat altfel. Da’ hai să‐ngropăm securea. Atâtea vaci câte‐s acolo, ajung pentru toți.    Vino cu mine!    Şi porniră tustrei cu inima uşoară. Când ajunseră la iaz, cerul era plin de norişori albi care se oglindeau în apă.    ‐ A! Uite, acolo‐s, strigă Donald, arătând cu degetul spre norii din lac.  ‐ Unde? Unde?, țipă Hudden. 

  

‐ Stai, nu te lăcomi, zbieră Dudden, în timp ce se arunca în apă, străduindu‐se din răsputeri să fie el primul care pune mâna pe     vite. Dar Hudden se repezi şi el după Dudden, într‐o clipă.      Nu se mai întoarse nici unul. Poate că s‐au îngrăşat prea tare, ca vacile. Cât despre Donald O’Neary, el avea şi vaci şi oi după    pofta inimii.                 

 

44 

 

Basme populare                                       

POVEŞTI CU SPIRIDUŞI ŞI ZÂNE  A TREIA POEZIE CU SPIRIDUŞI  Traducerea: GABRIELA MONICA RUSU     Pe‐o noapte‐ntr‐un cotlon umbrit,  Un spiriduș stătea  În haină roșă, clop verzui,  Și‐o butelcuță‐avea.  Și cioc‐cioc‐cioc, cu‐n ciocănel,  În pantofior bătea,  Râsei cu gândul la bănet,  Însă și el râdea.    Tiptil‐tiptil și temător  Veni lângă pitic;  Vicleană față mai avea  Istețul cela mic!  Bătea, cântând încetișor,  Din rouă‐apoi sorbea,  Râsei cu gândul să îl prind,  Însă și el râdea.    Cât ai clipi l‐am prins pe elf.  „Bănetul” am strigat.  „Domnița ceea” zise el  „Bănetul mi l‐a luat”.  Eu mă‐ntorsei, el dispăru,  Și singur, uite‐așa  Râsei la gândul c‐am fost prost,  Însă și el râdea.  (Robert Dwyer Joyce 1830‐1883)     

Editura LiterNet, 2013 

 

 

45 

 

Basme populare             

POVEŞTI CU SPIRIDUŞI ŞI ZÂNE 

Editura LiterNet, 2013 

SPIRITE SOLITARE  (William Butler Yeats)  (Spiriduşi şi diavoli – Leprecaun, Cluricaun, Far Darrig)  Traducerea: MIRCEA SORIN RUSU    Denumirea  de  Leprecaun  (Spiriduş),  îmi  scrie  dl.  Douglas  Hyde,  „vine  de  la  irlandezul  „leith  brogh”  –  adică  Cel  care  Repară 

  Pantoful, pentru că în general el este văzut lucrând de zor la un singur pantof. În irlandeză se scrie „leith bhrogan” sau „leith phrogan”,  iar în unele zone se pronunță Luchryman, după cum scrie O’Kearney în acea carte extrem de rară numită „Feis Tigh Chonain”.      Leprecaun,  Cluricaun  şi  Far  Darrig.  Sunt  acestea  trei  reprezentări  diferite  ale  unuia  şi  aceluiaşi  spirit?  Nu  sunt  doi  scriitori    irlandezi care să fie de acord pe acest subiect. Există multe asemănări între aceste trei feluri de spiriduşi (G1) – dacă într‐adevăr sunt    trei ‐. Ei sunt zbârciți, bătrâni şi solitari, nicidecum nu se aseamănă cu acele creaturi care trăiesc în grupuri, despre care vorbim mai  încolo.  Vestmintele  lor  sunt  complet  neatrăgătoare,  şi,  de  cele  mai  multe  ori,  aceşti  spiriduşi  nu  sunt  altceva  decât  nişte  ființe    neîngrijite, stângace, disprețuitoare şi răutăcioase. Ei sunt şi cei mai cunoscuți farsori din seminția celor de „viță nobilă” (tot mai încolo    vedem şi cine sunt aceştia).    Spiriduşul Leprecaun meştereşte tot timpul pantofi şi e şi foarte bogat, pentru că şi‐a însuşit multe din comorile îngropate în  timpul războiului. În prima parte a acestui secol (G2), după cum spune Croker, într‐un birou al unui ziar din Tipperary se putea admira  Spiriduşul  Clericaun  (Clobhair­ceann,  după  cum  spune  O’Kearney)  obişnuieşte  să  se  îmbete  prin  beciurile  domnilor.  Unii  presupun că acesta e doar un Leprecaun pus pe chefuit. În Connaught şi în Nord e aproape necunoscut.  Spiriduşul Far Darrig (fear dearg), respectiv Roşcovanul, numit aşa pentru  că are  haina şi pălăria de culoare roşie, se ține de  Înfometatul (Fear­Gorta) e un spirit slăbănog de i se văd coastele, care străbate țara în lung şi în lat în vreme de foamete şi cere  de pomană, aducându‐le noroc celor care se îndură de el.   

  un pantofior uitat în grabă de un spiriduş.     

  farse, mai ales din cele răutăcioase. Doar asta face, nimic altceva.       

 

46 

 

Basme populare     

POVEŞTI CU SPIRIDUŞI ŞI ZÂNE 

Editura LiterNet, 2013 

Mai  sunt  şi  alte  spirite  solitare,  ca  de  exemplu  Spiritul  Caselor  sau  Water  Sheerie  (Zâna  Apelor),  înrudită  cu  fantoma  Halloween‐ului,  Jack‐o‐Lantern,  aşa  cum  este  cunoscut  el  de  englezi.  Apoi  mai  sunt  Pooka  (G3)  şi  Banshee  (G4);  Dallahan  sau 

  Fantoma fără Cap, care avea obiceiul să stea noaptea, până de curând, pe una din străzile din Sligo; Câinele Negru, care e, probabil, tot    un fel de  Pooka. Vapoarele din portul Sligo sunt deseori bântuite de acest spirit, care îşi anunță prezența printr‐un zgomot care se  aseamănă cu zornăiala tuturor castroanelor de tinichea de prin carcerele din întreaga lume, şi care rămâne pe vapor şi o porneşte pe    mare.      Leanhaun  Shee  (Zâna  cea  Frumoasă)  este  mereu  în  căutarea  dragostei  muritorilor.  Dacă  e  refuzată  de  aceştia,  atunci  ea  devine sclava lor; dacă ei o acceptă, atunci devin servitorii zânei şi pot scăpa din robie doar dacă găsesc pe altul care să îi înlocuiască.  Această zână îşi trage forța vitală chiar din viețile muritorilor, astfel că ei pier încetul cu încetul. Ea este şi o muză galică, pentru că le 

  dăruieşte inspirație celor pe care îi persecută. Poeții galici mor de tineri, pentru că ea, aşa rea cum e ‐ nu are stare şi nu le dă voie să    zăbovească mult pe acest pământ.  Apoi mai sunt monştrii din adâncuri –  Augh­iska, Armăsarul Apelor,  Payshtha (piast­bestia), Baurul Apelor, şi alții la fel; dar    nu vă pot spune, pentru că nu ştiu, dacă toți aceştia sunt animale, creaturi fantastice sau spirite.          GLOSAR        (G1)  (G2)    (G3)    (G4)      Aşa să le spunem (N.trad.)  E vorba de secolul al XIX‐lea (N.trad.)  Spirit malefic, asemuit chiar cu diavolul (goblin) (N.trad.)  Zână bocitoare, care vesteşte moartea (N.trad.) 

 

47 

 

Basme populare 

POVEŞTI CU SPIRIDUŞI ŞI ZÂNE 

Editura LiterNet, 2013 

   

48 

 

Basme populare           

POVEŞTI CU SPIRIDUŞI ŞI ZÂNE 

Editura LiterNet, 2013 

SPIRITE CARE VIEŢUIESC ÎMPREUNĂ  (William Butler Yeats)  Traducerea: MIRCEA SORIN RUSU  Cuvântul  irlandez  pentru  spirit  –  cu  înțelesul  de  zână,  creatură  fantastică  –  este  sheehogue  [sidheóg],  care  e,  de  fapt, 

  diminutivul lui „shee” din „banshee”. Creaturile fantastice sunt deenee shee [daoine sidhe] (adică „ființe fantastice”).  Cine sunt de fapt aceste creaturi? „Îngeri căzuți, care nu au fost suficient de buni, ca să poată fi mântuiți, dar nici nu au fost    suficient  de  răi,  pentru  fi  damnați”,  se  spune  în  popor.  „Zeii  pe  pământ”,  după  cum  spune  Cartea  Armagh.  „Zeii  Irlandei  păgâne”,    conform  anticarilor  irlandezi,  „toți  cei  din  seminția  Tuatha De Danan,  care,  atunci  când  nu  au  mai  primit  ofrande  şi  nu  au  mai  fost    venerați, au trecut în imaginarul popular, iar acum trăiesc pe aproape, pe deasupra noastră”.  Vi se va spune, drept dovadă, că numele mai marilor peste aceste creaturi sunt cele ale vechilor eroi ai zeiței Danu, iar locurile 

  unde aceştia se adună sunt cele de îngropăciune pe care Tuatha De Danan le numeau „slooa­shee” [sheagh sidhe] (lăcaşul zânelor) sau    Marcra Shee (procesiunea zânelor).  Pe de altă parte, există destule dovezi, cum că aceste creaturi ar fi îngeri căzuți. Chezăşie stau firea lor schimbătoare, capriciile    pe care le au, felul lor de a fi bune cu cei buni şi rele cu cei răi, faptul că sunt înzestrate cu toate darurile, în afară de cel al conştiinței şi    al  statorniciei.  Aceste  creaturi  se  ofensează  foarte  repede,  aşa  încât  e  bine  să  le  pomeneşti  cât  de  puțin  se  poate,  iar  dacă  o  faci,    neapărat să le numeşti „viță nobilă” sau  daoine maithe, care înseamnă „preacinstitele fețe”, dar, pe de altă parte, aceste ființe sunt şi  foarte uşor de mulțumit, iar dacă le eşti pe plac, atunci vor face tot ce le stă în putință să alunge răul din preajma ta – asta dacă le laşi    nițel lapte pe pervazul ferestrei, peste noapte. Pe scurt, credința populară ne spune mai multe despre ele, despre decăderea lor, care    totuşi nu s‐a transformat în damnare, pentru că răul pe care îl făceau era în totalitate lipsit de malițiozitate sau de intenția de a răni    pe cineva.   Sunt aceste ființe „zei ai pământului”? Poate că da! Mulți poeți, precum şi toți scriitorii de literatură mistică şi ocultă, din toate    epocile  şi  din  toate  țările,  au  susținut  că  dincolo  de  ceea  ce  se  vede  există  felurite  alte  ființe  pe  deplin  conştiente,  care  nu  aparțin    cerurilor, ci pământului, care nu au o formă bine definită, ci se schimbă în funcție de propriile capricii sau în funcție de închipuirea  (mintea) celui care le vede.   

 

49 

 

Basme populare     

POVEŞTI CU SPIRIDUŞI ŞI ZÂNE 

Editura LiterNet, 2013 

Nu poți nici măcar să ridici un deget fără a le influența sau a fi influențat de ele. Lumea care se vede este doar stratul de la  suprafață al lumii lor. În visele noastre, noi mergem printre aceste creaturi, ne jucăm sau ne luptăm cu ele. Ele sunt, poate, suflete  Să  nu  vă  închipuiți  că  ele  sunt  întotdeauna  mici.  Tot  ce  ține  de  ele  e  la  mâna  capriciului,  inclusiv  dimensiunile  lor.  Aceste  ființe  iau  orice  formă  sau  dimensiune  doresc  ele.  Ocupațiile  lor  principale  sunt  petrecerile,  luptele,  curtarea  şi  cântatul  celor  mai 

  umane puse la încercare – aceste creaturi pline de capricii.   

  frumoase melodii posibile. Una singură dintre ele este mai harnică, anume Spiriduşul (Leprecaun) – piticul pantofar. Poate pentru că    ei, spiriduşii, poartă pantofi atunci când merg la dans. Nu departe de satul  Ballisodare locuia mai demult o femeie mică de statură  care a trăit şapte ani de zile printre ei, iar atunci când s‐a întors acasă nu mai avea nici un deget la picioare – îi căzuseră toate de la    atâta dănțuială.      Aceste ființe au şi trei sărbători pe an – Noaptea Valpurgiei (30 aprilie – 01 mai), Noaptea de Sânziene (solstițiul de vară),  Sărbătoarea Tuturor Sfinților (Halloween) (31 octombrie – 01 noiembrie). O dată la şapte ani, în Noaptea Valpurgiei, se organizează 

lupte peste tot, dar mai ales pe Câmpia Bawn (unde s‐o fi găsind ea), asta pentru că întreaga recoltă şi cele mai bune spice de grâu le    aparțin  lor  de  fapt.  Un  bătrân  mi‐a  spus  că  odată  le‐a  văzut  în  timp  ce  se  luptau:  au  rupt  acoperişul  de  paie  al  unei  case,  aşa  se    fugăreau. Dacă ar mai fi fost cineva prin preajmă, atunci ar fi văzut doar un vârtej de aer care spulbera totul în calea sa. Atunci când      vântul ridică paiele şi frunzele, învârtejindu‐le, acelea sunt de fapt creaturile supranaturale, nu altceva, iar țăranii îşi scot cuşmele şi  le urează „Doamne‐ajută!”.  În Noaptea de Sânziene, când se aprind ruguri pe fiecare deal în cinstea Sfântului Ioan, aceste ființe de poveste sunt mai pline 

  de voie bună ca niciodată, iar câteodată răpesc muritori – dintre cei mai frumoşi – pentru a şi‐i face miri sau mirese.  În Noaptea Tuturor Sfinților ele sunt foarte prost dispuse, pentru că asta este prima noapte de iarnă. Acum ele dansează cu    stafiile, iar  Pooka se arată şi el, în timp ce vrăjitoarele îşi aruncă vrăjile, iar fecioarele pregătesc o masă bogată în cinstea diavolului,    pentru  ca  spiritul  viitorului  lor  iubit  să  intre  pe  fereastră  şi  să  se  ospăteze.  După  această  noapte,  murele  nu  mai  sunt  întregi  şi        frumoase, pentru că au fost distruse de către Pooka.  Atunci când sunt foarte supărate, aceste creaturi îi paralizează pe oameni sau pe vite, lovindu‐le cu săgețile lor fermecate. 

 

50 

 

Basme populare     

POVEŞTI CU SPIRIDUŞI ŞI ZÂNE 

Editura LiterNet, 2013 

Atunci când sunt binedispuse, cântă. Multe fete sărmane le‐au auzit cântările, după care s‐au stins de pe picioare şi au murit,  atât  de  tare  le‐a  plăcut  acea  muzică  vrăjită.  O  grămadă  din  vechile  cântece  ale  Irlandei  sunt  de  fapt  melodii  ale  acestor  ființe, 

  ascultate pe furiş şi apoi învățate de muritori. Nici un țăran întreg la minte nu ar cânta vreodată, în apropierea vreunui dâmb unde    ele îşi fac veacul, melodia „Frumoasa lăptăreasă”, pentru că aceste creaturi sunt nemaipomenit de geloase şi nu le place să îşi audă  melodiile  cântate  de  muritori  nepricepuți.  Carolan,  cel  din  urmă  dintre  barzii  irlandezi,  a  dormit  odată  pe  un  dâmb  fermecat,  iar    după acea noapte a ştiut pe dinafară o grămadă de cântece de‐ale acestor ființe, şi în felul acesta a devenit el aşa de cunoscut peste    tot şi de către toți.                                Dar oare au aceste creaturi şi ele o moarte a lor? Blake mărturiseşte că văzut odată o înmormântare de zâne; însă în Irlanda  noi spunem că ele sunt nemuritoare. 

 

51 

 

Basme populare                                     

POVEŞTI CU SPIRIDUŞI ŞI ZÂNE 

Editura LiterNet, 2013 

 

SFÂRŞIT 

 

52 

 

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->