Sunteți pe pagina 1din 5

Consiliul Relaţiilor Externe, organizaţia care controlează politica mondială

de Mihai Vasilescu

"CRE (Consiliul Relaţiilor Externe) este pe punctul de a fi un organ a ceea ce C.Wright


Mills numea "Elita puterii" – un grup de bărbaţi, cu interese şi concepţii similare, care
pun la cale cursul evenimentelor din poziţii intangibile, situate în spatele scenei." -
Charles Kraft, membru CRE şi al Comisiei Trilaterale

Cea mai mare parte dintre oficialii aleşi prin vot, în toate ţările democratice din lume,
vin şi pleacă. Însă membrii unor grupări precum Masa Rotundă, Bilderberg, Comisia
Trilaterală, Consiliul pentru Relaţii Externe (în limba engleză CFR - Council on Foreign
Relations) nu au nevoie să fie votaţi. Ei rămân la putere indiferent de culoarea
politică a celor care câştigă alegerile oficiale. Nu au nevoie să fie votaţi pentru că se
aleg între ei, după sistemul închis al societăţilor secrete. Din spatele scenei, ei
manevrează lucrurile în scopuri total diferite de nevoile maselor de oameni pe
spinarea cărora trăiesc. Ei decid războiul şi pacea, stabilesc cine va fi preşedintele
unei ţări, fac legi care permit ca multi-naţionalele care îi finanţează să obţină profituri
uriaşe. Sunt doar o mică parte, cea care se poate vedea, din Guvernul mondial. Se
întâlnesc de câteva ori pe an şi discuţiile lor sunt secrete. Presa oficială, care le este
aservită, vorbeşte foarte puţin sau deloc despre întâlnirile lor. Alcătuite din bancheri,
avocaţi, brokeri, oameni de afaceri deveniţi apoi politicieni influenţi, aceste grupări îşi
justifică existenţa luându-şi numele de "think tank–uri" - cluburi sau grupuri de
dezbatere.

Membrii CRE conduc SUA

Influenţa CRE în politica americană este atât de mare, încât Servando Gonzalez,
autorul cărţii "The Nuclear Deception: Nikita Khrushchev and the Cuban Missile
Crisis" scria despre alegerile din 2004: "americanii vor alege care dintre membrii CRE
vor controla guvernul SUA în următorii patru ani: cei care acţionează sub masca
partidului republican sau cei din partidul democrat."

Scopurile oficiale ale acestei organizaţii sunt doar nişte pretexte pentru a conduce
din umbră: "promovarea şi facilitarea înţelegerii politicii externe şi a rolului SUA în
lume" şi "descoperirea şi formarea noii generaţii de lideri în politică externă". În ceea
ce priveşte al doilea scop acesta este atins prin "Progamul de Studii David
Rockefeller". Odată recrutaţi şi formaţi în spiritul CRE, tinerii sunt propulsaţi, tot cu
sprijinul organizaţiei în poziţii cheie din politică şi afaceri. La fel ca şi Skull&Bones,
care îşi recrutează membrii dintre cei mai buni studenţi ai Universităţii Yale, CRE are
strânse relaţii cu Universitatea Princeton.

Consiliul pentru Relaţii Externe a luat naştere în mod oficial în 1921 la New York,
aproape în acelaşi timp cu fratele său geamăn de peste ocean. Spunem frate geamăn
pentru că Institutul Regal pentru Afaceri Internaţionale – RIIA este în Marea Britanie
celălalt braţ prin care organizaţia Masa Rotundă acţionează în domeniul politicii
externe.

CRE a luat naştere dintr-un grup de lucru particular şi "discret" (conform propriei
descrieri) constituit în iunie 1918 sub conducerea lui Elihu Root – avocatul
miliardarului J.P.Morgan şi a colonelului Edward House – bun prieten şi principal
consilier al preşedintelui SUA, Woodrow Wilson. Acest grup, numit "The inquiry"
(Investigaţia) s-a constituit în preajma Universităţii Princeton unde Woodrow Wilson
fusese multă vreme preşedinte. Misiunea lor era să sintetizeze opţiunile pe care le
avea lumea – în speţă SUA, după victoria Aliaţilor din primul război mondial. În urma
muncii lor au rezultat peste 2500 de documente ce analizau factorii economici,
politici şi sociali care descriau tabloul mondial de după sfârşitul războiului. Astfel că
strategia oficială a SUA prezentată de preşedinte la Conferinţa de pace din Franţa în
1919 a fost în realitate punctul de vedere al acestui grup. Documentul, intitulat "Cele
14 puncte" conţine în el germenii globalizării, propunând "îndepărtarea barierelor
economice şi comerciale dintre toate naţiunile" şi "constituirea unei asociaţii generale
a naţiunilor".

O altă organizaţie ocultă: Masa Rotundă

Ceea ce se cunoaşte mai puţin este faptul că Edward House s-a folosit de acest prilej
pentru a se întâlni la Paris cu membrii unei alte organizaţii extrem de influente: Masa
Rotundă (The Round table). Carrol Quigley în lucrarea "Tragedy and Hope" arată: "La
sfârşitul războiului era clar că organizarea sistemului trebuia extinsă drastic. Sarcina
i-a fost încredinţată lui Lionel Curtis care a înfiinţat în Anglia şi în fiecare dominion o
organizaţie perdea pentru fiecare Grup local al Mesei Rotunde. În Anglia această
organizaţie paravan era Royal Institute of International Affairs, înfiinţată la Londra pe
nucleul Mesei Rotunde. În New York era cunoscută drept Council on Foreign Relations,
si era un paravan pentru J.P. Morgan and Company. De fapt, planurile originale ale
Royal Institute of International Affairs şi Council on Foreign Relations au fost trasate in
Paris.”

La sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX apăruseră multe astfel de societăţi


şi asociaţii, fundaţii de caritate sau grupuri de dezbatere - toate având în spate
societăţi secrete. Masa Rotundă şi organizaţiile sale perdea s-a născut din visele
masonului şi miliardarului Cecil Rhodes. Fondator şi membru al grupării secrete
Society of the Elect, acesta acumulase o avere considerabilă în Africa de pe urma
minelor de dimante şi era puternic implicat în politică. În Africa era un personaj atât
de cunoscut şi influent încât Rhodesia – azi cunoscută drept Zimbabwe, a fost numită
după el. În 1877 Rhodes scria în memoriile sale: "De ce să nu ne formăm o societate
secretă care să aibe un singur obiectiv: perpetuarea Imperiul britanic prin aducerea
întregii lumi necivilizate sub guvernarea britanică şi recuperarea Statelor Unite
pentru a face un mare imperiu al rasei anglo saxone". "Masa Rotundă" a apărut în
1909 având drept scop "crearea unui guvern mondial federal". În testamentul său
Cecil Rhodes a cerut ca o parte din imensa sa avere să fie destinată finanţării acestui
deziderat. Printre mijloace se află şi crearea de burse şi aici trebuie spus că Bill
Clinton, fostul preşedinte ale SUA a "beneficiat" de o bursă Rhodes.

Cea mai mare influenţă în constituirea CRE a avut-o la acea vreme J. P. Morgan care a
finanţat întregul proces. J.P. Morgan este cunoscut ca un important finanţist, bancher,
colecţionar de artă şi filantrop, dar mai ales pentru constituirea în 1892 a mega
concernului mondial General Electric. În CRE erau implicate foarte multe persoane
din anturajul lui J.P.Morgan: avocaţii, bancherii şi partenerii săi de afaceri, ca şi
persoane cheie din companiile sale. Însuşi Elihu Root, cel care a fost numit preşedinte
al CRE era avocatul său.

Familia Rockefeller şi CRE

Pe lângă interesele lui Morgan, un rol important îl joacă în CRE şi cele ale familiei
Rockefeller. Rockefeller activează în domeniul petrolului (Standard Oil Company,
astăzi Exxon Mobil a avut multă vreme monopol asupra acestei pieţe), în cel bancar,
dar are şi numeroase fundaţii, deţine uriaşe clădiri în New York şi chiar o universitate.
John D. Rockeffeler a donat importante sume de bani pentru constituirea CRE şi o mai
face şi astăzi. Urmaşul său, David Rockeffeler a devenit în 1949 cel mai tânăr director
pe care l-a avut vreodată CRE, a ajuns apoi la scurtă vreme preşedinte şi în prezent
este preşedinte onorific. Greu de crezut că oameni de afaceri şi corporaţii atât de
orientate pe profit cheltuiesc uriaşe sume de bani doar pentru a facilita nişte
dezbateri.

Pe lângă aceste două mega companii, din CRE fac astăzi parte la secţiunea pentru
corporaţii şi alte multinaţionale situate în topul celor mai bogate şi mai influente din
lume: Chevron, IBM, Merck, Boeing, Citigroup, Shell Oil, Time Warner, Avon Products,
Bechtel, Coca Cola, Pepsi Cola, Ford Motor, Hewlett-Packard, Johnson & Johnson, Levi
Strauss & Co., Procter & Gamble, Xerox, Yahoo.

O grupare alcătuită din preşedinţi şi secretari de stat, dar "neimplicată în crearea


politicii SUA"

În CRE se află înscrişi în prezent 3700 de membrii aleşi pe viaţă. Modul în care cineva
devine membru este asemănător cu cel din masonerie. "Candidatul" trebuie să fie
propus de unul dintre membrii aleşi pe viaţă, cererea acestuia fiind însoţită în mod
obligatoriu de scrisori de recomandare din partea altor trei membrii. Avem deci de-a
face cu o grupare închisă şi elitistă. Printre membrii se află multe nume sonore:
consilieri, secretari de stat, militari, directori şi ofiţeri CIA, bancheri, profesori, oameni
de media şi chiar actori. Mulţi dintre ei ai au ajuns persoane influente tocmai datorită
apartenenţei la CRE.

Aproape toţi preşedinţii SUA de după cel de-al doilea război mondial au fost membrii
CRE: Herbert Hoover, Dwight Eisenhower, Richard Nixon, Gerald Ford, James Carter,
George Bush Senior si Bill Clinton. La fel stau lucrrurile şi cu cele mai influente
persoane din Departamentul de Stat al SUA. Însuşi Elihu Root a fost secretar de stat
în timpul guvernării lui Theodore Roosevelt.

Un studiu realizat de Laurence Shoup şi William Minter a arătat că din cei 502 oficiali
pe care i-a avut guvernul SUA între 1945 şi 1972, mai mult de jumătate au fost
membrii CRE.

În prezent pe lista membrilor CRE îi regăsim pe:


- Madeleine Albright - Secretar de stat în administraţia Clinton (şi prima femeie pe
această funcţie),
- Colin Powell – Secretar de stat în administraţia Bush până în 2005 (şi primul afro-
american pe această funcţie). Şef al Statului Major şi conducător al armatei
americane în timpul Războiului din Golf.
- Henry Kissinger – consilier pe probleme de securitate naţională şi secretar de
stat în administraţia Nixon, secretar de stat în administraţia Ford, implicat în războiul
din Vietnam. El a primit premiul Nobel pentru pace datorită contribuţiei sale la
negocierile privind încetarea focului în Vietnam, cu toate că acestea s-au dovedit a fi
un eşec, războiul continuând apoi câţiva ani. Tot el a jucat un rol cheie în campania
de bombardare a Cambodgiei organizată în secret de SUA, care a contribuit la un
sângeros război civil.
- Dick Chenney – vicepreşedinte SUA, acuzat în prezent ca a "înşelat" cetăţenii
americani pentru a justifica războiul din Irak şi că a ameninţat Iranul cu o ofensivă,
încălcând astfel interesele securităţii naţionale a Statelor Unite.
- Condolezza Rice – actualul secretar american de stat.
- Donald Rumsfeld – consilier al preşedintelui Nixon, secretar al apărării în timpul
administraţiei Ford şi în timpul administraţiei Bush, ambasador al SUA la NATO. Este
interesant de remarcat faptul că Rumsfeld a cerut ca numele său să fie şters de pe
lista actuală cu membri CRE.
- Paul Wolfowitz – fost secretar al apărării SUA şi până în mai 2005 preşedinte al
Băncii Mondiale. Strategia de siguranţă naţională construită de Paul Wolfowitz în
2000 a promovat ideile unui alt think tank alcătuit din membrii CRE: “Proiectului
pentru Noul Secol American”. Alături de Dick Chenney şi Donald Rumsfeld, Wolfowitz
a stabilit: mărirea bugetului militar american cu 100 de miliarde de dolari, refuzul
folosirii spaţiului cosmic de alte naţiuni şi adoptarea unei politici militare agresive
care permite atacarea preventivă a ţărilor pe tot globul. În aceste documente se
specifică: "procesul transformarii va fi probabil unul lung, daca sunt absente
evenimente catastrofice şi catalizatoare, cum ar fi un nou Peal Harbor". Războiul
perpetuu în care s-au trezit târâţi americanii şi alături de ei întreaga lume este
rezultatul planurilor construite în laboratoarele CRE cu mult înainte de 11 septembrie
2001. Aşa zisele atacuri de la WTC au oferit apoi pretextul necesar pentru a explica
implementarea unor planuri deja existente.

Cu toate cele enumerate mai sus CRE continuă să susţină că "nu este o organizaţie
angajată în crearea politicii externe a SUA".

Scop declarat, manipularea opiniei publice

O altă direcţie cheie a acestei grupări dezvăluită chiar de cel care i-a fost multă
vreme conducător - Elihu Root, este "ghidarea opiniei publice americane". Întrucât
termenul utilizat iniţial era prea bătător la ochi, el a fost înlocuit în 1970 cu
"informarea opiniei publice americane". Oricum s-ar numi, manipularea opiniei
publice de către CRE este certă. Printre membrii săi găsim personaje plasate în
poziţii cheie din numeroase publicaţii: Washington Post, Association of American
Publishers, Business Week, Forbes, USA Today, Wall Street Journal, Los Angeles Times,
New York Times, National Geographic, Newsweek sau canale de televiziune precum
ABC, CBS, CNN, Fox News, NBC, RCA şi Walt Disney Company. De curând actriţa
Angelina Jolie a fost acceptată ca membru în CRE.

Arthur Schelsinger scria într-o carte despre preşedintele Kennedy: "Această


comunitate (CRE, n.n.) este chiar inima administraţiei americane. Zeităţile sale
preferate sunt Henry Stimson şi Elihu Root. Organizaţiile sale sunt fundaţiile
Rockefeller, Ford şi Carnegie. Publicaţiile sale sunt New York Times şi Foreign Affairs".

Cele enumerate mai sus ar fi suficiente pentru a ridica multe semne de întrebare
asupra acestei organizaţii. Membrii ei spun că se întâlnesc doar pentru a dezbate
probleme majore legate de afacerile externe ale SUA. La prima vedere nimic mai
firesc. Oricine are dreptul să dezbată ce subiecte doreşte. Aici însă vorbim de
persoane care deţin poziţii de vârf în politica mondială. Deciziile lor influenţează viaţa
a milioane de oameni. Sub umbrela CRE aceste persoane se întâlnesc în secret,
primesc finanţări din partea unor mari corporaţii şi după cum am văzut nu se rezumă
doar la nişte simple dezbateri. Rezultatul întâlnirilor lor se concretizează în strategii
naţionale sau internaţionale de acţiune care de cele mai multe ori stabilesc unde şi
când va fi pace sau război.

Vă recomandăm să citiţi şi:


Comitetul celor 300: dezvăluiri despre ierarhia conspiratorilor
Operaţiunea Northwood: dovada cutremurătoare că SUA a pus la cale acţiuni
teroriste împotriva cetăţenilor americani
Topul celor mai importante ştiri cenzurate (1)

Bibliografie:
1. James Perloff : The Shadows of Power - The Council on Foreign Relations and the
American Decline, Appleton, 1988.
2. Robert Gaylon, Sr. Ross: Who's Who of the Elite : Members of the Bilderbergs,
Council on Foreign Relations, Trilateral Commission, Paperback, 2000
3. Robert Schulzinger: Wise Men of Foreign Affairs, Columbia University Press,
1984
4. Servando Gonzalez: The Nuclear Deception: Nikita Khrushchev and the Cuban
Missile Crisis. The Secret Fidel Castro: Deconstructing the Symbol, Spooks Books,
2001
5. Inderjeet Parmar: Think Tanks and Power in Foreign Policy. A Comparative Study
of the Role and Influence of the Council on Foreign Relations and the Royal Institure
of International Affairs, 1939-1945, Hardcover, 2005
6. Carrol Quigley: Tragedy and Hope, Macmillan Publishing Company, 2000
7. H. Laurence Shoup, William Minter: Imperial Brain Trust: The Council on Foreign
Relations and United States Foreign Policy, Authors Choice Press, 2004.
8. Conspiracy encyclopedia, the encyclopdia of conspiracy theories, Chamberlain
Books, 2005

yogaesoteric
iunie 2007