Sunteți pe pagina 1din 10

Tavistock – Cel mai bine păstrat secret în America

Insitutul criminal de manipulare a maselor a pus bazele ideologiei fundaţiilor non-


profit şi „ştiinţelor comportamentale”

de dr. Byron T. Weeks


traducere din limba engleză de Anca Munteanu
Motto: „Cred că Tavistock a avut întotdeauna legături secrete cu francmasoneria
britanică” - Byron T. Weeks

Istoria şi adevăratele scopuri ale Institutului Tavistock din Londra şi a numeroaselor


sale institute şi organizaţii subiacente au fost deconspirate în 1992 de John Coleman
în cartea sa Conspirators' Hierarchy: The Story of The Committee of 300 (Ierarhia
conspiratorilor: Istoria Comitetului celor 300). Mulţi dintre cei care au scris apoi
despre acest subiect s-au inspirat din cercetările sale. Articolul pe care îl prezentăm
este tradus din ziarul NewsHawk. Acesta aduce noi informaţii despre propaganda
insidioasă, manipularea opiniei publice şi proiectele de control mental realizate de
către Institutul Tavistock. Acest raport, ce demască activităţile sinistre ale
puternicului institut britanic, a fost realizat în urma unor cercetări temeinice, minuţios
documentate.

Tavistock – un institut criminal de manipulare a maselor

Fondat în anul 1947, Institutul Tavistock este o organizaţie independentă non-profit,


care îmbină cercetările din domeniul ştiinţelor sociale cu practica în sfera socială. Sub
pretextul dezvoltării unor noi programe experimentale, în cadrul acestui institut s-au
realizat o gamă largă de studii în domeniul sănătăţii, educaţiei şi dezvoltării
comunităţii. Institutul Tavistock deţine şi editează lunar jurnalul Human Relations
publicat de Plenum Press, care a ajuns azi la cel de-al 48-lea an de existenţă. Recent,
a lansat împreună cu Sage Publications încă un jurnal, Evaluation.

Trei elemente combinate fac ca acest institut să fie unul neobişnuit, dacă nu chiar
unic. În primul rând, Tavistock are independenţă maximă datorită autofinanţării,
nedepinzând de subvenţii de la guvern sau din alte surse. Apoi, orientarea acţiunilor
de cercetare pe care le realizează îl plasează între domeniul academic şi domeniul de
consultanţă. În al treilea rând, gama de discipline pe care le abordează include
domenii extrem de variate: antropologia, economia, comportamentul organizaţional,
ştiinţele politice, psihanaliza, psihologia şi sociologia. Ideologia fundaţiilor americane
a fost creată de Institutul Tavistock pentru Relaţii Umane din Londra.

În 1921, ducele de Bedford, care totodată era şi marchiz de Tavistock, a donat o


clădire pentru Clinica Tavistock, clinică ce era destinată studiului efectelor pe care
traumele suferite le aveau asupra soldaţilor britanici care supravieţuiseră Primului
Război Mondial. Scopul era acela de a se stabili care era „limita de rezistenţă” a
bărbaţilor aflaţi sub influenţa acestor traume. Aceste studii au fost realizate sub
conducerea Biroului Britanic de Arme însărcinat cu Problemele Psihologice legate de
Război - British Army Bureau of Psychological Warfare, comandat de Sir John
Rawlings-Reese. Figurile cheie ale Clinicii Tavistock au creat apoi Institutul Tavistock
pentru Relaţii Umane.

Biroul central al Institutului Tavistock se află în Londra. Mentorul acestui institut,


Sigmund Freud, s-a mutat în Anglia stabilindu-se în Maresfield Gardens, într-un castel
pe care i l-a dăruit prinţesa Bonaparte. Munca de pionierat a Institutului Tavistock în
ştiinţele comportamentale, având drept linii directoare teoriile freudiene şi controlul
oamenilor, a consacrat acest institut ca centru mondial al ideologiei fundaţiilor.
Reţeaua sa cuprinde acum: Universitatea Sussex din SUA, Institutul de Cercetări
Stanford, Esalen, Institutul Tehnologic Massachusetts (MIT), Institutul Hudson,
Fundaţia Heritage, Centrul pentru Studii Internaţionale şi Strategice din Georgetown,
unde sunt instruiţi angajaţii departamentelor de stat, US Air Force Intelligence şi
corporaţiile RAND şi Mitre. Personalul angajat al acestor corporaţii are obligaţia să
treacă printr-un proces de îndoctrinare care se realizează într-una sau în mai multe
instituţii controlate de Tavistock. O reţea de grupări secrete, Societatea Mont Pelerin,
Comisia Trilaterală, Fundaţia Ditchley şi Clubul de la Roma sunt organizaţii care
execută instrucţiunile primite de la institutul Tavistock.

Tehnici de spălare a creierului de origine nazistă

Institutul Tavistock a dezvoltat tehnici de spălare a creierului, în masă, care au fost


experimentate pentru prima dată pe prizonierii americani de război, în timpul
războiului din Coreea. Experimentele realizate de acest institut în ceea ce priveşte
metodele de control al mulţimilor au fost folosite în mare măsură asupra publicul
american. S-a realizat astfel un asalt ascuns, imoral şi inuman asupra libertăţii
umane, prin modificarea comportamentului individual cu ajutorul tehnicilor
psihologice.

Germanul Kurt Lewin, cunoscut şi drept fondatorul psihologiei sociale, a devenit


directorul Institutului Tavistock în anul 1932. El a ajuns apoi în SUA în 1933, fiind unul
dintre numeroşii nazişti care au fost „infiltraţi” acolo cu statutul de refugiaţi. Lewin a
fost cel care a înfiinţat Clinica Psihologică Harvard, care, printre altele, a iniţiat
campania de propagandă şi manipulare a publicului american împotriva germanilor şi
de implicare a SUA în cel de-al Doilea Război Mondial.

În 1938, Roosevelt a realizat o înţelegere secretă cu Churchill, care a permis ca în


timpul războiului SUA să fie subordonată Comitetului Executiv al Operaţiunilor
Speciale (Special Operations Executive – SOE) englez. Înainte de a plasa Biroul de
Servicii Strategice american (Office of Strategic Services - OSS), precursorul CIA-ului
de astăzi, sub protecţia Comitetului Executiv al Operaţiunilor Speciale britanic,
Roosevelt l-a trimis pe generalul Donovan, directorul OSS la Londra, pentru a fi supus
procesului de îndoctrinare de la Institutul Tavistock. Aceasta a făcut ca întregul
program al OSS şi apoi al CIA să funcţioneze sub ghidarea Institutului Tavistock.

Institutul Tavistock este cel care a comandat criminalele raiduri de bombardare în


masă a civililor, iniţiate de Roosevelt şi Churchill, pentru experimentarea clinică a
terorii în masă; au fost realizate rapoarte care înregistrau reacţiile acelor oameni,
folosiţi pe post de „porcuşori de Guineea”. Tavistock şi tehnicile fundaţiilor americane
au un singur ţel: să „spargă” limita puterii psihologice a individului şi să îl predea
astfel, neajutorat, fără capacitatea de a se opune în vreun fel, dictaturii Noii Ordini
Mondiale. Orice tehnică care duce la dezmembrarea unităţii familiei sau la
implementarea din familie a unor principii religioase rigide sau legate de o aşa-zisă
onoare, ori de un comportament sexual deviat, este folosită de către oamenii de
ştiinţă ai Institutului Tavistock ca armă de control a mulţimilor.

Metodele psihoterapiei freudiene induc tulburări mentale permanente în fiinţa care se


supune unui astfel de tratament, prin destabilizarea caracterului acesteia. Victima
acestor metode de degradare psihică este apoi sfătuită să „stabilească modalităţi noi
de interacţiune personală”, care în realitate o debusolează, datorită lipsei relaţiilor
personale stabile şi profunde în viaţa ei. Institutul Tavistock a dezvoltat o asemenea
putere de influenţă în Statele Unite, încât nimeni nu poate ajunge să se afirme într-un
domeniu, dacă nu a fost supus mai întâi îndoctrinării cu ştiinţa comportamentală
promovată de Institutul Tavistock sau de filialele acestuia.

Henry Kissinger, a cărui ascensiune extraordinară la putere este inexplicabilă în alt


mod, a fost, la rândul său, refugiat german şi elev al lui Sir John Rawlings-Reese. Dr.
Peter Boure, psiholog al institutului Tavistock, l-a selectat pe Jimmy Carter pentru a fi
candidat la Preşedinţia Statelor Unite, numai datorită faptului că acesta fusese supus
unui program intensiv de spălare a creierului, administrat de Amiralul Hyman
Rickover la Annapolis. Experimentul realizat în domeniul integrării rasiale obligatorii
în Statele Unite a fost organizat de Ronald Lippert, membru al OSS şi director al
programului de instruire a copiilor la Comisia de Relaţii Comunitare. Acest program
avea scopul de a distruge sentimentul identităţii personale, precum şi cel al
moştenirii rasiale a individului.

Provocarea de căderi psihice în masă prin intermediul drogurilor

Prin intermediul Institutului de Cercetări Sociale, Tavistock controlează, printre altele,


Asociaţia Naţională a Educaţiei. Institutul de Cercetări Sociale din cadrul
Laboratorului Naţional de Instruire are rolul de a programa, prin spălarea creierului,
personalităţile marcante din domeniul afacerilor şi din guvern.

Puterea Institutului Tavistock este atât de mare încât, la comanda acestuia, întregul
program de cercetare spaţială al SUA a fost anulat timp de nouă ani, pentru a
permite sovieticilor să îi ajungă din urmă. Stoparea cercetărilor în domeniul spaţial a
fost cerută într-un document semnat de dr. Anatol Rapport, fiind prompt aprobată de
către guvern. O altă operaţiune proeminentă a institutului Tavistock este Şcoala de
Finanţe Wharton a Universităţii Pennsylvania.

Una din strategiile criminale folosite de institutul Tavistock este folosirea drogurilor. În
cadrul sinistrului program MKULTRA realizat de CIA, unor oficiali CIA, care nu aveau
cunoştinţă despre acest program, li s-a administrat fără ca ei să ştie, LSD, iar reacţia
pe care ei au avut-o în urma administrării acestui drog – care a fost studiată exact ca
în cazul cobailor de laborator – a însemnat, pentru unii dintre ei, moartea. Guvernul
SUA a trebuit să plătească daune de milioane de dolari familiilor victimelor, dar
vinovaţii nu au fost niciodată puşi sub acuzare. Programul a demarat atunci când
Sandoz AG, o firmă suedeză de medicamente, al cărei proprietar era S.G. Warburg
Co. din Londra, a descoperit Acidul Lisergic (LSD). Consilierul lui Roosevelt, James
Paul Warburg, fiul lui Paul Warburg – autorul Federal Reserve Act – şi nepot al lui Max
Warburg – finanţatorul lui Hitler – a înfiinţat Institutul pentru Studii Tactice (Institute
for Policy Studies) în vederea promovării acestei substanţe. Rezultatele nu s-au lăsat
aşteptate: „contra-cultura” LSD din anul 1960 şi „revoluţia” studenţilor, care a fost
finanţată de către CIA cu 25 de milioane de dolari.

O parte a finanţării proiectului MKULTRA a fost făcută din fondul Human Ecology; de
asemenea, CIA l-a finanţat pe dr. Herbert Kelman, de la Universitatea Harvard, pentru
realizarea unor experimente de control al minţii. În anii ’50, CIA a finanţat
experimente în masă cu LSD, realizate în Canada. Dr. D. Ewen Cameron, preşedintele
Asociaţiei Canadiene de Psihologie şi director al Spitalului Royal Victorian din
Montreal, a primit sume enorme de la CIA, pentru a administra unui număr de 53 de
pacienţi doze foarte mari de LSD şi a le înregistra reacţiile; pacienţii astfel drogaţi au
dormit săptămâni în şir, după care au fost treziţi prin administrarea de şocuri
electrice.

Una dintre victime, soţia unui parlamentar canadian, a dat în judecată companiile
americane care au distribuit acest drog pentru CIA. Toată baza de date a CIA ce
cuprindea programul de testare a drogurilor, a fost distrusă la ordinul liderului
programului MKULTRA. Datorită faptului că toate eforturile Institutului Tavistock sunt
îndreptate pentru a produce periodic căderi psihice în masă, efectele programelor CIA
sunt în mod evident tragice şi dramatice pentru populaţie.

Aceasta este moştenirea pe care au lăsat-o americanilor familia Warburg şi CIA-ul.


Principalul lor agent de operare, Institutul pentru Studii Tactice, a fost fondat de
James Paul Warburg; cofondatorul său a fost Marcus Raskin, protejatul lui McGeorge
Bundy, preşedintele Fundaţiei Ford. Bundy l-a numit pe Raskin în postul de
reprezentant personal al preşedintelui Kennedy în Consiliul Naţional de Securitate, iar
în 1963 ei au fondat Students for Democratic Society, organizaţie prin care CIA a
controlat răspândirea drogurilor. Ziaristul R. Emmett Tyrell Jr. scria, pe 20 august
1984: „consecinţele mizerabile ale mişcării radicale a anilor '60, Mişcarea Studenţilor
pentru o Societate Democratică (Students for a Democratic Society, SDS) au fost
creşterea ratei nelegiuirilor, a dependenţei de droguri, a bolilor venerice şi a bolilor
mintale”.

O reţea internaţională de peste 3000 de organizaţii satelit

Institutul Tavistock administrează anual diferite reţele de fundaţii în SUA, în valoare


de 6 miliarde de dolari, toate fondate din banii contribuabililor. Zece instituţii
principale se află sub controlul direct al acestui institut care are 400 de filiale şi 3000
de grupuri de studii şi „think tank-uri”. Acestea au creat diverse programe pentru
creşterea controlului exercitat asupra poporului american de către reprezentanţii Noii
Ordini Mondiale. Institutul de Cercetări Stanford, învecinat cu Instituţia Hoover,
operează anual cu 3300 de angajaţi şi 150 de milioane de dolari. Acesta conduce
programele de supraveghere pentru Bechtel, Kaiser şi alte 400 de companii
multinaţionale, precum şi vastele operaţiuni de spionaj ale CIA. Este cea mai mare
instituţie de pe Coasta de Vest care promovează controlul minţii şi ştiinţele
comportamentale.

Una din agenţiile cheie în transmiterea instrucţiunilor secrete primite de la Tavistock


este Fundaţia Ditchley, fondată în 1957. Filiala americană a Fundaţiei Ditchley este
condusă de Cyrus Vance, fost secretar de stat şi director al Fundaţiei Rockefeller şi
Winston Lord, preşedinte al Consiliului de Relaţii Externe (Council on Foreign
Relations), membru Bilderberg şi Skull & Bones. Soţia lui Winston Lord, Bette Bao
Lord, la rândul ei membru al Consiliului de Relaţii Externe şi al Bilderberg, este
preşedinte al Consiliului Freedom House. Acest consiliu este răspunzător de
manipularea drepturilor creştinilor prin ridicarea problemei persecuţiei religioase.

Distrugerea fermierilor independenţi, o metodă stalinistă aplicată în capitalism

Una dintre principalele, dar mai puţin cunoscutele, operaţiuni realizate de Fundaţia
Rockefeller sunt tehnicile de control a mediului rural-agricol. Directorul acestei
fundaţii, Kenneth Wernimont, a implementat programele Rockefeller de control al
agriculturii în Mexic şi America Latină. Fermierii independenţi sunt o mare ameninţare
la adresa Ordinii Mondiale, pentru că ei produc alimente pentru ei înşişi şi astfel
producţia lor poate fi transformată în capital, ceea ce le conferă independenţă
financiară.

În Rusia sovietică, bolşevicii credeau că au obţinut controlul total asupra poporului,


însă planurile lor au fost puse în pericol de independenţa încăpăţânată a unor mici
fermieri, numiţi apoi chiaburi. Stalin a ordonat OGPU (Serviciile secrete şi poliţia
politică a URSS, premergătoare KGB-ului) să confişte toate alimentele şi animalele
chiaburilor şi să îi lase să moară de foame. The Chicago American scria, pe 25
februarie 1935, pe prima pagină: „Şase milioane de morţi ai foametei sovietice.
Recolta ţăranilor porţionată. Oamenii şi animalele mor de foame.” Pentru a distrage
atenţia de la această atrocitate, s-a spus mai târziu că germanii, şi nu sovieticii au
omorât 6 milioane de persoane în acest fel.

Partidul Comunist, care se intitula partid al ţăranilor şi muncitorilor, a exterminat


ţăranii şi a înrobit muncitorii. Multe regimuri totalitare au considerat că micul fermier
reprezintă o piedică serioasă în calea monopolizării agriculturii. Regimul francez al
terorii a fost condus nu împotriva aristocraţilor, pe care mulţi chiar îi agreau, ci
împotriva micilor fermieri care refuzau să îşi predea recoltele tribunalelor
revoluţionare, în schimbul unei bucăţi de pământ. În prezent, în Statele Unite,
fundaţiile menţionate sunt angajate în acelaşi tip de exterminare a fermierilor
americani, pentru a-i forţa pe aceştia să devină mână de lucru pentru marile trusturi
agricole. Instituţiile Brookings şi alte asemenea fundaţii au creat programul monetar
implementat de Sistemul de Rezervă Federală (Federal Reserve System), pentru a
distruge fermierii americani – o reluare a tragediei din Rusia – cu precizarea că
fermierul american va fi lăsat în viaţă, dacă va fi de acord să devină sclavul muncitor
al trusturilor agricole gigant.

Sinistrele scopuri politice, economice şi sociale ale fundaţiilor „caritabile”

Dacă cetăţeanul de rând ar deveni conştient de adevăratul rol al fundaţiilor, ar putea


înţelege de ce dobânzile şi impozitele pe care le plăteşte sunt atât de mari, de ce
fiecare agent al guvernului federal este împotriva sa; FBI, IRS, CIA şi BATF trebuie să
se războiască cu cetăţenii pentru a aplica programele fundaţiilor.

Fundaţiile îşi încalcă în mod flagrant propriul statut, prin care se angajau iniţial să
realizeze acţiuni de „caritate”, pentru că ele nu fac nicio donaţie care nu serveşte
vreunui scop politic. Angajarea de spioni pe post de „lucrători caritabili”, cum s-a
procedat în cazul misiunii Crucii Roşii în Rusia, în 1917, expune sinistrele scopuri
politice, economice şi sociale ale Noii Ordini Mondiale, pe care aceasta le duce la bun
sfârşit prin intermediul fundaţiilor.

Statul şi cetăţeanul de rând sunt fraudaţi prin neplata impozitelor de către fundaţii,
acestea fiind scutite pe motiv că fac acte de caritate. Ceea ce fac ele este sindicalism
criminal, ofensivă conspiraţionistă împotriva Statelor Unite şi împotriva Constituţiei.
Unul dintre principalii fondatori ai acestor fundaţii criminale este Daniel Coit Gilman,
care a creat Fondul Peabody şi Fondul John Slater şi a devenit membru al comitetului
de conducere al General Education (azi Fundaţia Rockefeller). Gilman a fondat
împreună cu Andrew Dickson White şi Frederic A. Delano, Trustul Russell în 1856,
devenit mai târziu parte a Institutului Carnegie. Delano, a fost de asemenea, unul
dintre fondatorii principali ai Instituţiei Brookings şi a Fundaţiei Carnegie pentru Pace
Internaţională (Carnegie Endowment for International Peace). Daniel Coit Gilman a
fondat apoi Fundaţia Russell Sage, împreună cu Cleveland H. Dodge de la National
City Bank. Fondatorii acestor fundaţii au legături directe cu Rezerva Federală
Americană, cu Consiliul Industriilor de Război al Primului Război Mondial, cu Biroul de
Servicii Strategice (OSS) din timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi cu CIA. Au de
asemenea legături directe cu Corporaţiile Internaţionale Americane care au fost
formate pentru a instiga la realizarea revoluţiei bolşevice din Rusia.

Delano, unchiul lui Franklin Delano Roosevelt, a făcut parte din primul consiliu al
guvernatorilor Rezervei Federale a SUA în anul 1914. Cumnatul acestuia a fondat
influenta firmă de avocatură din Washington, Covington&Burling. Familia Delano şi
alte familii din conducerea Noii Ordini Mondiale sunt descendenţii direcţi ai lui William
de Orange (prinţ olandez care a trăit în secolul XVI).
Institutul Tavistock în Statele Unite

Planning Research Corporation, Arthur D. Little, G.E. "TEMPO", Operations Research


Inc. sunt doar câteva dintre cele aproximativ 350 de firme care se ocupă de cercetări
şi sondaje şi fac recomandări guvernului. Ele sunt parte din ceea ce preşedintele
Eisenhower a numit „un posibil pericol la adresa siguranţei publice, care ar putea
deveni ea însăşi prizoniera elitei ştiinţifico-tehnologice.”

Brookings Institution se ocupă de ceea ce numesc „agenda naţională”. Ei sunt cei


care scriu programele electorale ale preşedinţilor. Spre exemplu, au scris programul
electoral „New Deal” (Noua Înţelegere) al preşedintelui Hoover, programul „New
Frontiers” („Noi Frontiere”) al preşedintelui Roosevelt, programul Administraţiei
Kennedy (devierea de la acest program fiind unul din motivele pentru care John F.
Kennedy a fost omorât) şi programul „Great Society” („Societatea Măreaţă”) a
preşedintelui Johnson. În ultimii 70 de ani, Brookings a dictat Guvernului Statelor
Unite cum să-şi conducă afacerile şi îi dictează în continuare ce să facă.

Institutul Hudson are sarcina de a modela, prin manipulare în masă, felul în care
americanii reacţionează la evenimentele politice şi sociale, felul în care gândesc,
votează şi se comportă în general. Institutul Hudson s-a specializat în domeniul
cercetării politicii de apărare şi a relaţiilor cu URSS. Mare parte a activităţilor sale din
domeniul militar sunt clasificate ca secrete de stat. Hudson este una dintre instituţiile
Comitetului celor 300, care se ocupă cu spălarea creierelor. Unul dintre cei mai mari
clienţi ai acestui institut este Departamentul de Apărare al Statelor Unite, care se
ocupă de probleme privind apărarea civilă, securitatea naţională, politica militară şi
controlul armamentului.

National Training Laboratories (NTL) a fost fondat în 1947 de către membri ai reţelei
Tavistock din Statele Unite. NTL a avut ca scop precis folosirea tehnicilor de spălare a
creierului pe lideri ai guvernului, ai instituţiilor educaţionale şi ai birocraţiei
corporatiste, prin metoda Tavistock, iar apoi de a-i folosi pe aceşti „lideri” fie pentru a
prezida întâlniri de grup gen Tavistock în organizaţiile lor, fie pentru a angaja numai
persoane antrenate în acest mod. Mecanismele interne ale operaţiunii NTL se axează
în jurul unei forme degenerate de psihologie Tavistock, numită „dinamica grupului”,
dezvoltată de agentul nazist al institutului Tavistock, Kurt Lewin, care s-a refugiat în
Statele Unite în anii ’30 şi ai cărui studenţi au fondat NTL.

Într-un astfel de grup lewinist de spălare a creierelor (lewinite brainwashing group),


anumiţi indivizi provenind din medii sociale diferite şi având personalităţi diferite,
sunt manipulaţi de un „lider de grup” în direcţia formării unui „consens” de opinii,
obţinându-se astfel o nouă „identitate de grup”. Cheia acestui proces este crearea
unui „mediu controlat”, în care se introduce factorul de stres (uneori numit
disonanţă), pentru a da peste cap sistemul de valori al unui individ. Sub presiunea
celorlalţi membrii ai grupului, individul „cedează” şi o nouă personalitate a acestuia
iese la lumină, având un set de valori complet nou. Această experienţă ce
degradează individul implică negarea faptului că ar fi avut loc vreo schimbare. În
acest mod, individul este spălat pe creier fără ca el să ştie aceasta.

Această metodă este aceeaşi, cu unele mici modificări, cu cea folosită în aşa-zisele
„grupuri sensibile” sau „grupuri T”, de genul celor popularizate înainte de 1960 de
Institutul Esalen, iniţiate cu ajutorul celor de la NTL.

Începând cu anul 1950, NTL a trecut majoritatea liderilor corporaţiilor naţionale prin
astfel de programe de spălare a creierului, în timp ce derula programe similare
pentru Departamentul de Stat, Marină, Departamentul Educaţiei şi alte secţiuni din
birocraţia federală. Nu există o estimare clară a numărului de americani care au
trecut prin acest proces de ştergere a identităţii proprii şi implementare a unei noi
identităţi în cadrul NTL, ori în alte instituţii-satelit ale acestuia. Dată fiind amploarea
acestor acţiuni, este posibil să fie vorba de milioane de oameni.

Unul din grupurile care au trecut prin „moara” NTL în 1950 a fost conducerea
Asociaţiei Naţionale pentru Educaţie (NEA), cea mai mare organizaţie a profesorilor
din Statele Unite. În acest mod, perspectiva iniţială a NEA a fost „ajustată” de
Institutul Tavistock, prin NTL. În anul 1964, Institutul NTL a devenit parte din NEA,
iniţiind „sesiuni de grup” pentru toate filialele sale. Cu finanţare de la Departamentul
Educaţiei, Institutul NTL a proiectat programe de instruire a profesorilor de stat
pentru şcoala primară şi secundară şi s-a implicat, de asemenea, în dezvoltarea
reformelor educaţionale.

Cunoscut de asemenea ca Institutul Internaţional pentru Aplicarea Ştiinţelor


Comportamentale, acest institut este un centru de spălare a creierului prin crearea
stresului artificial. În cadrul unor astfel de şedinţe de instruire, participanţii se
„trezesc” la un moment dat că trebuie să se apere vehement împotriva unor acuzaţii
grave care li se aduc de către conducătorii acestor şedinţe, fiind supuşi astfel unor
factori de stres amplificat.

Universitatea Pennsylvania, Şcoala Wharton de Comerţ şi Finanţe înfiinţată de Eric


Trist, reprezintă unul din „grupurile de experţi” ai Institutului Tavistock. Wharton a
devenit pentru Tavistock unul dintre cele mai importante instrumente în cercetarea
comportamentală. Wharton atrage clienţi cum este Departamentul Muncii – care
învaţă la Wharton Econometric Forecasting Associates Incorporated, cum să producă
statistici falsificate. Modelarea econometrică Wharton este folosită în peste 300 de
companii din Statele Unite, Europa de Vest, inclusiv de Fondul Monetar Internaţional,
Organizaţia Naţiunilor Unite şi Banca Mondială.

Institutul pentru Cercetări Sociale (Institute for Social Research) are printre clienţii săi
Fundaţia Ford, Departamentul Apărării al SUA, Serviciul Poştal al SUA şi
Departamentul de Justiţie al SUA. Dintre studiile sale enumerăm: „Semnificaţia
umană a schimbărilor sociale”, „Tineretul în tranziţie” şi „Care este perspectiva
americanilor asupra sănătăţii lor mentale”.

Institutul pentru Viitor (Institute For The Future) nu este un institut tipic pentru
Tavistock, deşi este iniţiat de Fundaţia Ford. Institutul pentru Viitor proiectează
schimbările care vor avea loc în următorii 50 de ani. În cadrul aşa-numitelor
„dezbateri delphi” (delphi panels) se decide ce este normal şi ce nu, şi apoi sunt
pregătite documentele necesare pentru ca guvernul să poată preîntâmpina apariţia
unor grupuri de persoane „care ar putea crea dezordine civică”, adică grupuri care le-
ar putea strica planurile.

Acest institut a recomandat de-a lungul timpului acţiuni cum sunt: liberalizarea legilor
avortului, liberalizarea consumului de droguri, introducerea taxelor pentru maşinile
care intră în spaţiul urban, predarea metodelor contraceptive în şcoli, impunerea
înregistrării armelor de foc, transformarea consumului de droguri într-o încălcare non-
criminală a legii, legalizarea homosexualităţii, realizarea controlului asupra tuturor
zonelor numai de către stat, oferirea de prime pentru planificarea familială. Dar cea
mai odioasă propunere a acestui institut, în stilul dictatorului Pol Pot din Cambogia,
prevede noi comunităţi care să se stabilească în zona rurală, asemănătoare lagărelor
de concentrare. După cum putem observa, în prezent multe dintre ţelurile lor au fost
pe deplin realizate.
Institutul pentru Studii Tactice (Institute For Policy Studies - IPS) este unul dintre
„marii arbori” ai Institutului Tavistock. IPS i-a creat şi i-a recreat pe politicienii Statelor
Unite, încă de când a fost fondat de James P. Warburg şi familia Rothschild. Reţeaua
sa din America include Liga pentru Democraţie Industrială (League for Industrial
Democracy). Printre jucătorii de frunte ai acesteia se află Jeane Kirkpatrick, fost
ambasador SUA la Naţiunile Unite, Irwin Suall de la ADL, Eugene Rostow, negociator
al controlului armelor, Lane Kirkland, Labor Leader şi Albert Shanker. IPS a fost
cooptat de către Marcus Raskin şi Richard Barnett, în 1963, amândoi foarte bine
instruiţi la Institutul Tavistock. Obiectivele IPS sunt cele stabilite de Institutul
Tavistock.

IPS are o reţea de susţinători, consideraţi de public ca fiind independenţi, dar care de
fapt acţionează împreună, în aşa fel încât congresmanii ajung să fie înconjuraţi din
toate părţile de susţinători ai aceloraşi idei. În acest mod, IPS a fost şi încă este
capabil să mânuiască cu succes, atât pe reprezentanţii independenţi, cât şi pe
senatorii din Congresul american, determinându-i să voteze legile „în direcţia în care
merg lucrurile”. Folosindu-se de oameni cheie din Congres, IPS s-a strecurat în
infrastructura sistemului legislativ şi manipulează modul de funcţionare al acestuia.

IPS a devenit şi este şi în zilele noastre una dintre cele mai prestigioase organizaţii
care controlează deciziile politicii externe, despre care oamenii de rând cred în mod
prostesc că sunt luate de cei pe care i-au ales. Prin sponsorizarea activismului militar
şi a abordărilor revoluţionare, prin manipulare, prin asedierea structurilor
corporaţiilor, prin diminuarea credibilităţii unor organizaţii concurente, prin
penetrarea organizaţiilor religioase şi semănarea discordiei prin intermediul unor
politicieni radicali şi rasiali, prin folosirea mass-media-ei pentru a promova ideile IPS,
acesta îşi joacă rolul pentru care a fost creat, chiar sub nasul publicului prostit. Philip
Stern, unul din administratorii IPS, a fost preşedintele Fundaţiei Stern, iar directorul
acesteia, David R. Hunter, a fost anterior oficial al Consiliului Naţional şi al Consiliului
Mondial al Bisericilor.

Institutul de Cercetări Stanford (Stanford Research Institute)


Jesse Hobson, primul preşedinte al Institutul de Cercetări Stanford, a spus clar, într-un
discurs ţinut în 1952, care este linia pe care o urmează institutul. Stanford poate fi
descris ca una dintre „bijuteriile” Coroanei Tavistock, care conduce Statele Unite.
Fondat în 1946, imediat după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, a fost
condus de Charles A. Anderson, care a acordat o mare importanţă cercetărilor ce
ţineau de controlul minţii şi de „ştiinţele viitorului”. Sub umbrela Institutului Stanford
a fost inclusă Fundaţia Charles F. Kettering, care a dezvoltat Imaginile schimbătoare
ale omului (Changing Images of Man), pe care se bazează mişcarea New Age.

Unele contracte ale Institutului Standford au fost iniţial centrate în jurul sistemului de
apărare, dar pe măsură ce Stanford s-a dezvoltat, gama de servicii a acestuia s-a
diversificat, acoperind şi alte organizaţii: Aplicaţiile Ştiinţelor Comportamentale în
Biroul de Gestiune a Cercetărilor Ştiinţifice şi Tehnologice (Applications of Behavioral
Sciences to Research Management Office of Science and Technology), SRI Business
Intelligence Program, Departamentul Apărării al SUA, conducător al Cercetărilor în
Apărare şi Inginerie (U.S. Department of Defense Directorate of Defense Research
and Engineering), Departamentul Apărării al SUA Biroul Cercetărilor Aerospaţiale
(U.S. Department of Defense Office of Aerospace Research).

Printre corporaţiile care caută serviciile Institutului Stanford se află şi Banca Wells
Fargo, Bechtel, Hewlett Packard, Banca Americii, Corporaţia McDonnell Douglas,
Blyth, Eastman Dillon şi Compania TRW. Unul dintre cele mai secrete proiecte ale
Institutului de Cercetări Stanford a fost realizarea armelor chimice şi bacteorologice.
Institutul de Cercetare Stanford lucrează cu cel puţin 200 de organizaţii mai mici,
care realizează cercetări asupra tuturor faţetelor vieţii americanilor. Aceasta este
reţeaua ARPA şi ea reprezintă cel mai amplu efort de a obţine controlul asupra
mediului înconjurător, asupra fiecărui individ şi a întregii naţiuni. În prezent,
calculatoarele Stanford sunt conectate cu 2500 de calculatoare „surori”, incluzând
CIA, Laboratoarele Telefonice Bell, Serviciile Secrete ale Armatei SUA, Biroul
Serviciilor Secrete ale Marinei (ONI), Rand Corporation, Massachusetts Institute of
Technology, Harvard şi UCLA (University of California, Los Angeles). Stanford este
institutul cu rolul central în „biblioteca” ce clasifică toată documentaţia ARPA.

Pentagonul foloseşte adeseori dosarele principale ale SRI Business Intelligence


Program şi probabil alte agenţii guvernamentale ale SUA fac la fel. Problemele de
„comandă şi control” ale Pentagonului sunt rezolvate tot de Institutul Stanford.

În timp ce, de ochii lumii, toate aceste cercetări criminale se aplică doar în cazul
armelor şi al soldaţilor, nu există absolut nicio garanţie că aceleaşi cercetări nu sunt
aplicate la nivelul întregii populaţii civile.

Institutul de Tehnologie Massachusetts (Massachusetts Institute of Technology - MIT)


şi Şcoala de Management Alfred P. Sloan (Alfred P. Sloan School Of Management)
Acest institut importat nu este recunoscut ca făcând parte din Tavistock SUA.
Legătura dintre aceste două instituţii este ţinută secretă. Cei mai mulţi privesc MIT ca
pe o simplă instituţie americană, dar această viziune este departe de adevăr.

Câţiva dintre cei mai importanţi clienţi ai MIT:

- American Management Association (Asociaţia Americană pentru Management);


- Committee for Economic Development (Comitetul pentru Dezvoltare Economică);
- GTE - General Telephone and Electronics;
- Institute for Defense Analysis – IDA (Institutul pentru Analiza Apărării);
- NASA;
- National Academy of Sciences (Academia Naţională de Ştiinţe);
- National Council of Churches (Consiliul Naţional al Bisericilor);
- Sylvania;
- TRW;
- U.S. Army (Armata SUA);
- U.S. Department of State (Departamentul de Stat al SUA);
- U.S. Navy (Marina SUA);
- U.S. Treasury (Trezoneria SUA);
- Compania Volkswagen.

Corporaţia RAND de Cercetare şi Dezvoltare (RAND Research and Development


Corporation)
Fără îndoială că RAND este „think tank-ul” cel mai îndatorat Institutului Tavistock, iar
pentru RIIA (Royal Institute of International Affairs) este cu siguranţă cel mai
prestigios instrument de control al politicii Statelor Unite la toate nivelele. Tacticile
specifice RAND au fost utilizate pentru realizarea politicii externe a SUA, pentru
stabilirea programelor spaţiale, în politica nucleară a SUA, în analizele corporaţiilor, în
cadrul sutelor de proiecte pentru armată, în cadrul CIA, în ceea ce priveşte folosirea
drogurilor care afectează mintea (cum sunt Peyote şi LSD), în cadrul acţiunii sub
acoperire MKULTRA etc.

Fondatorul Corporaţiei RAND, Herman Kahn, a fondat în anul 1961 şi Institutul


Hudson. În cartea sa, Educating for the New World Order (Educaţie pentru Noua
Ordine Mondială), B.K. Eakman vorbeşte despre un manual de instruire pentru
„agenţi de schimb”, realizat pentru guvernul SUA de către Corporaţia RAND.

Un alt manual, din 1971, intitulat Instruire pentru agenţi de schimb (Training for
Change Agents), conţine numărul de contact al Biroului pentru Educaţie al SUA (U.S.
Office of Education) şi are şapte volume de „studii pentru agenţii de schimb”. El
aparţine tot Corporaţiei Rand. Există de asemenea o mulţime de însemnări şi
documente care atestă existenţa unor experimente şi metode de a „îngheţa” şi
„dezgheţa” valorile morale şi sociale, de a „implementa schimbarea” şi de a
transforma, prin diverse strategii de tipul „Tehnicii Delphi”, grupurile şi comitetele
potenţial ostile, în grupuri „de cauciuc”, obediente puterii.

Câţiva dintre clienţii RAND:

- American Telephone and Telegraph Company - AT&T (Compania Americană de


Telegraf şi Telefon);
- Chase Manhattan Bank;
- International Business Machines – IBM ;
- National Science Foundation (Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă);
- Republican Party (Partidul Republican);
- TRW - Thompson Ramo Wooldridge Inc.;
- U.S. Air Force (Forţele Aeriene SUA);
- U.S. Department of Health (Departamentul Sănătăţii SUA);
- U.S. Department of Energy (Departamentul Energiei SUA).

Există literalmente mii de companii importante, instituţii guvernamentale şi


organizaţii care folosesc serviciile RAND. Lista lor completă ar fi imposibil de redat.
Printre specialiştii RAND există un grup de studiu care dictează când şi în ce direcţie
se îndreaptă războiul termonuclear şi care realizează, în funcţie de concluziile sale,
scenarii politice şi sociale care vor fi apoi implementate în societatea americană.

La un moment dat, RAND a fost acuzată că ar fi fost însărcinată de către URSS să


elaboreze planurile de capitulare a guvernului Statelor Unite. Această acuzaţie a
ajuns până în Senatul SUA şi a fost pusă în discuţie de senatorul Symington, care a
devenit apoi, la comandă politică, ţinta bătăilor de joc a presei, în vederea
discreditării acestuia.

Toate aceste instituţii sunt printre cele care au instaurat Fundaţia Legii Uniforme
(Uniform Law Foundation), al cărei rol este acela de a menţine instrumentul de
conducere al afacerilor în interiorul Statele Unite, în limitele Codului Comercial
Uniform (Uniform Commercial Code) stabilit de liderii Noii Ordini Mondiale.

Citiţi şi:
MKULTRA. Odioase experimente de control mental şi manipulare comportamentală
realizate de CIA
Operaţiunea Paperclip a dus în SUA 1600 de oameni de ştiinţă nazişti

yogaesoteric
17 martie2008