Sunteți pe pagina 1din 36

TERORISMUL – AMENINŢARE GLOBALĂ

LA SECURITATEA MONDIALĂ

Masterand: Radu MOINESCU

INTRODUCERE

În actualul context internaţional, majoritatea statelor lumii manifestă


preocupare pentru redefinirea strategiei lor de securitate în condiţiile în care
ameninţările cărora trebuie să le facă faţă îşi au rădăcini în locuri dintre cele mai
surprinzătoare, iar terorismul este din ce în ce mai prezent, mai specific şi mai
ancorat în capabilităţi materiale.
Deşi este greu de acceptat de către lumea civilizată, fenomenul terorist a
devenit o realitate cu implicaţii globale greu de prevenit şi de gestionat. El nu se mai
prezintă doar ca un gest criminal mărunt produs în disperare de cauză la o anumită
evoluţie a sistemului social. Acum, el s-a consacrat ca o acţiune îndreptată împotriva
ordinii de drept, deosebit de violentă, desfăşurată în afara şi împotriva normelor
internaţionale.
Terorismul este perceput şi poate fi văzut ca o acţiune deliberată, menită a
cunoaşte o audienţă largă, pentru a scoate în evidenţă un mesaj sau a atrage atenţia
asupra sa. Scopul şi intenţia unei asemenea acţiuni poate avea un impact sinistru
asupra populaţiei unei naţiuni sau la nivel regional şi global.
Pe de altă parte, terorismul a fost prezentat drept tactică, dar şi ca strategie, ca
o crimă, dar şi ca o datorie sfântă, ca o reacţie justificată şi ca o greşeală abominabilă.
Totul depinde din punctul de vedere al cărei părţi este privit. O persoană văzută ca
terorist de unii, poate fi un erou, un luptător pentru libertate în opinia altora.
Conceptual, termenul de terorism provine din latinescul „terror”, care
înseamnă violenţă fizică, spaimă, teroare, provocate deliberat prin acte de violenţă
publică, folosirea cu intenţie a unor mijloace capabile să ducă la un pericol comun.
Caracteristicile terori sunt: violenţa şi ameninţarea cu violenţă, folosirea sistematică
şi persistentă a violenţei, intimidarea şi sensibilizarea prin agresivitate şi ură.
În definirea terorismului există păreri diferite, ONU prezentându-l ca ,,o stare
de anxietate inspirând acţiuni violente repetate, angajate de actori statali, grupări
sau indivizi ce acţionează clandestin, pentru motive foarte diverse, criminale sau
politice în care, în deplin contrast cu asasinatele, ţinta directă a violenţei nu
reprezintă şi ţinta principală”1.
Studiul modului de operare al teroriştilor relevă că aceştia acţionează prin
încălcarea tuturor normelor juridice, politice, morale, umanitare, speculând nu doar
breşele existente în sistemele de securitate, ci şi scrupulele morale şi încorsetările
normativ-doctrinare ale unor instituţii şi agenţii specializate în lupta împotriva
terorismului. De asemenea, evenimentele din ultimii ani demonstrează că fenomenul
terorist s-a extins la toate dimensiunile societăţii umane îmbrăcând formele
terorismului politic, economic, informaţional, etnic, religios, cultural etc.
1
Enciclopedia internaţională a terorismului, ed.1998.
1
Deşi există o diversitate mare de definiţii privitor la fenomenul de terorism,
toate au în comun o gamă largă de elemente. Caracteristicile comune ale acestor
definiţii se referă la următoarele aspecte:
a) politic – un act terorist este un act politic sau care este comis cu scopul de a
produce un efect politic;
b) psihologic – orice act terorist cauzează un efect psihologic sau teroarea;
victimele acestor acte sunt altele decât cele care au fost vizate iniţial;
c) violent – violenţa, coerciţia sau fenomenele distructive sunt folosite conjugat
pentru îndeplinirea scopurilor propuse; chiar dacă pierderile sau efectele distructive
produse nu sunt rezultatul unui act terorist, totuşi ceea ce s-a produs este urmare a
ameninţării sau violenţei potenţiale;
d) dinamic – grupările politice solicită schimbări, revoluţii sau mişcări politice;
nimeni nu recurge la atacuri violente împotriva persoanelor străine sau inocente doar
pentru a menţine starea de fapt existentă;
e) deliberat – acţiunile teroriste sunt planificate din timp şi minuţios, nu au loc
întâmplător, şi au ca finalitate atingerea unor scopuri specifice, bine precizate.
Problema terorismului nu a fost abordată corespunzător, cauză ce a dus la
globalizarea sa, transformându-se într-un fenomen social de neimaginat ca amploare,
provocând seisme social-politice, dezbinări şi menţinând o permanentă stare de
confruntare.
Extinderea, fără precedent a terorismului, în special după septembrie 2001, a
fost favorizată şi de acţiunile Coaliţiei Internaţionale Antiteroriste, care a folosit, cu
precădere, acţiunile militare pentru a distruge bazele de antrenament, depozitele de
armament, muniţie şi materiale ale grupărilor teroriste. Această cale a generat riposta,
conform principiului „violenţa naşte violenţă”.
În acelaşi timp, declararea lui Bin Laden ca teroristul nr. 1 al lumii şi
publicitatea care i s-a făcut l-au transformat într-un personaj negativ pentru lumea
occidentală şi în idol pentru majoritatea lumii musulmane.
Tendinţa mass-media de a difuza ştiri cu caracter inedit, neobişnuit,
senzaţional, cu scopul de a ridica gradul de audienţă al postului de radio sau
televiziune, respectiv de a mări tirajul ziarului a generat formarea unui curent de
opinie, în lumea musulmană, favorabil Al-Queda, care tinde să devină mai puternică
în plan ideologic decât însăşi reţeaua teroristă Al-Queda.
Manipularea opiniei publice internaţionale, în general, şi a musulmanilor, în
special, se realizează după cele mai noi descoperiri ale domeniului: în transmisiile
televiziunilor Al Jazeera şi Al Arabyia „toată lumea vede minaretul lovit şi căzut sub
focul americanilor, dar nu se arată cum se trage asupra noastră din minarete şi
moschei – spune un ofiţer american”2.
La începutul acestui secol mulţi specialişti în domeniul securităţii, din 25 state
europene şi din America de Nord, întruniţi într-o conferinţă pe tema „Îmbunătăţirea
Securităţii Statelor, într-o lume multipolară concentrată pe extremism”, au convenit
că „terorismul este o manifestare extremă a extremismului”3.

2
Christopher MAQUIS, Statele Unite îşi intensifică protestele împotriva transmisiilor televiziunilor arabe, în
Internaţional Herald Tribune din 2 mai 2004.
3
Enhancing the Security of States in a Multipolar World: Focus an Extremism, George C. Marshall European
Center for Security Studies, September 18-22, 2000, p. 25.
2
CAPITOLUL I
Terorismul, flagel al lumii contemporane

1. Generalităţi

Terorismul, „acest flagel al lumii contemporane”4, constituie sursa majoră de


instabilitate în plan subregional, regional şi mondial, deoarece toată lumea este
afectată de el, în mod direct şi (sau) indirect, datorită capabilităţii dovedite a
teroriştilor de a ataca pe oricine, oriunde, în orice moment.
Terorismul internaţional, ca şi acţiunile de aceeaşi natură ce au loc în diverse
regiuni ale lumii, „dovedesc faptul că terorismul, în general, şi terorismul
internaţional structurat în reţele transfrontaliere, în special, reprezintă cea mai
gravă ameninţare la adresa vieţii şi libertăţii oamenilor, a democraţiei şi altor valori
fundamentale pe care se întemeiază comunitatea democratică a statelor
euroatlantice”5.
Terorismul nu este nou în politica mondială. Este o metodă de violenţă cu
rădăcini ce se întind departe în adâncul istoriei. Terorismul a fost întrebuinţat de
anarhişti şi alţi revoluţionari transnaţionali din secolul XIX. Primul război mondial a
fost declanşat în parte printr-un asasinat (atentatul de la Sarajevo din 28.06 1914, în
care a fost asasinat arhiducele Franz Ferdinand de extremişti sârbi). Ceea ce este de
avut în vedere astăzi este faptul că tehnologia pune în mâinile unor indivizi dezaxaţi
sau grupuri distructive puteri ce erau odinioară rezervate în principal guvernelor.
Dacă teroriştii vor putea să obţină arme de distrugere în masă în secolul XXI, ei vor
dezvolta capacităţi similare.
Terorismul transnaţional este pentru secolul XXI ceea ce a fost pirateria într-o
epocă anterioară. Astăzi, unele state adăpostesc terorişti cu scopul de a-şi ataca
inamicii, ori sunt prea slabe ca să controleze asemenea grupări.

2. Cauzele terorismului

Cauzele terorismului, în contextul noului mediu internaţional, sunt complexe.


Unele din acestea sunt moşteniri ale trecutului care au fost aplanate pentru un timp,
datorită imposibilităţii de manifestare în timpul războiului rece. Din această
categorie, cele mai importante sunt: atitudinile ireconciliabile ale unor state sau
comunităţi în domeniul etnicităţii, al autonomiei pe criterii etnice şi al intoleranţei
religioase. Altele sunt determinate de performanţele economice modeste ale unor
state, care au dus la sărăcie, şomaj, corupţie, trafic de arme, persoane, droguri etc.
Dacă în secolele anterioare se putea face o distincţie relativă între formele de
manifestare a terorismului, în prezent se observă o tendinţă de coordonare a acţiunilor
grupurilor, de utilizare a religiei ca suport pentru justificarea acţiunilor şi implicarea
în activităţi teroriste a crimei organizate, pentru acumularea de resurse financiare şi
materiale, necesare suportului logistic al tuturor acţiunilor teroriste.

4
Prof. univ. dr. Anghel Andreescu (coord.), Terorismul internaţional, flagel al lumii contemporane, Ed M.A.I.,
Bucureşti, 2003.
5
Preşedinţia României, Strategia de Securitate Naţională a României, Bucureşti, 2007, p.13.
3
Indiferent de orientare, cauza reală a tuturor liderilor terorişti o constituie lupta
pentru putere şi influenţă, la care aceştia îşi asociază, în funcţie de situaţie, cauze care
prind la susţinătorii potenţiali – oamenii nemulţumiţi de nivelul de viaţă şi de
perspectivele care li se oferă de societatea în care trăiesc; oameni cu un nivel de
cultură modest sau chiar analfabeţi, care trăiesc în comunităţi tribale sau rurale.
Cei mai mulţi terorişti cunosc şi folosesc cu destul succes arta de a influenţa şi
tehnicile de a manipula oamenii. Acest lucru a ieşit în evidenţă şi în conflictul din
Irak, unde pentru cei mai mulţi dintre irakieni americanii sunt priviţi ca ocupanţi şi nu
ca eliberatori, exprimându-se cu diverse ocazii pentru ca trupele Coaliţiei să
părăsească imediat Irakul.
În concluzie, pe fondul unor situaţii reale de nemulţumire a unor categorii
sociale sau grupuri de oameni, al incapacităţii autorităţilor de a rezolva problemele
economice şi sociale cu care se confruntă, liderii terorişti cheamă la acţiune împotriva
puterii, pe care o declară represivă şi nelegitimă, sau a Occidentului decadent etc.

3. Surse de generare a fenomenului terorist

Sursele de instabilitate, pericole şi ameninţări sunt direct proporţionale cu


evoluţia societăţii, cu efectele pozitive, dar şi cu numeroasele efecte contradictorii,
nocive şi perverse ale acesteia. Cu cât evoluţia este mai spectaculoasă, cu atât faliile
dintre eşalonul întâi tehnologic şi informaţional şi celelalte eşaloane ale lumii se
măresc şi se adâncesc, generând şi regenerând fenomenul terorist. Interesant este că
terorismul nu este un produs al unei civilizaţii sau al alteia, aşa cum se dă uneori de
înţeles, ci al degradării condiţiei umane, al răului care se dezvoltă din ce în ce mai
mult în interiorul lumii.
Principalele surse de generare a fenomenului terorist se află în configuraţia
mereu schimbătoare şi nesigură a societăţii actuale, în starea de haos pe care o
parcurge omenirea. Nu întâmplător, desigur, atacurile teroriste se îndreaptă împotriva
Statelor Unite şi aliaţilor Americii, a Rusiei, Chinei, Indiei, Europei Occidentale şi
chiar împotriva unor ţări islamice, considerate trădătoare, cum ar fi, spre exemplu,
Turcia, care, într-o formă sau alta, sprijină lupta împotriva terorismului de acest tip.
Printre principalele surse de generare a terorismului contemporan se situează
şi:
- efectele contradictorii şi chiar conflictuale ale procesului de globalizare şi
regionalizare, îndeosebi asupra unor comunităţi încremenite sau conduse în mod
dictatorial;
- starea de haos care s-a declanşat în urma spargerii bipolarităţii şi efortului
depus de marile puteri şi de comunitatea internaţională pentru stabilirea de noi
echilibre, bazate pe alte principii decât cele ale forţei armelor;
- progresul tehnologic imens realizat de Statele Unite şi ţările Uniunii
Europene, adâncirea faliei strategice dintre spaţiul euro-atlantic şi restul lumii,
concomitent cu influenţa pe care o are civilizaţia occidentală asupra întregii lumi;
- prezenţa unei mase mari de tineri musulmani în societăţile occidentale şi
starea de alienare şi disperare care se instalează în rândul acestora, ca urmare a faliei
tot mai pronunţate dintre rigiditatea şi inflexibilitatea culturii de origine şi marea
deschidere, pragmatismul şi eficienţa noii culturi tehnologice;
4
- efectele complexe, greu de controlat şi de anticipat, ale culturii de piaţă;
- recrudescenţa spiritului identitar extremist, intolerant şi agresiv, îndeosebi în
rândul fundamentaliştilor islamici răspândiţi în ţările occidentale;
- starea de mizerie şi de înapoiere în care se află o mare parte a lumii, milioane
de oameni mor în fiecare an de foame şi de malnutriţie;
- conflictualitatea lumii – milioane de oameni, în special civili, au murit în
războaie, iar milioane au fost nevoiţi să se refugieze.

4. Globalizarea fenomenului terorist

În epoca post-Război Rece, mare parte din fenomenele care afectează


securitatea internaţională s-a modificat radical. Factori, precum globalizarea
economică, transparenţa graniţelor, explozia tehnologiei informaţiilor au contribuit
decisiv la acest proces.
Odată cu evoluţia societăţii omeneşti, cu dezvoltarea economică şi tehnico-
ştiinţifică şi cu profundele transformări produse în mediul internaţional, fenomenul
terorist s-a adaptat şi el noilor condiţii, cunoscând după 1990 o diversificare fără
precedent a modalităţilor de manifestare. Evoluţia acestui flagel în mod deosebit în
cursul ultimilor 20 de ani s-a datorat, printre altele, revizuirii strategiei şi tacticii
principalelor grupări teroriste, accentuării compartimentării şi specializării, orientării
acţiunilor asupra obiectivelor de infrastructura, proliferării actelor de terorism prin
sacrificiu şi diversificării surselor de ordin logistic.

CAPITOLUL II
5
Organizaţii teroriste

În a doua jumătate a secolului XX şi începutul secolului XXI, pe plan mondial


s-au afirmat mai multe organizaţii teroriste, mai mult sau mai puţin puternice, cu
sferă de acţiune diversificată, cu caracter zonal, regional şi chiar internaţional, în
funcţie de scopurile şi obiectivele urmărite.
Cele mai cunoscute organizaţii teroriste sunt:
1. În ASIA, continentul cu cel mai mare potenţial de conflict, datorită în primul
rând fanatismului religios ce caracterizează populaţiile din acest areal dar şi eternului
conflict arabo-israelian, se află cele mai multe grupări teroriste, astfel:
1.1. AL-QAIDA, organizaţie înfiinţată de Osama Bin-Laden (a cărui situaţie nu
se cunoaşte cu exactitate nici la această dată, cu tot efortul Coaliţiei Internaţionale) la
sfârşitul anilor ”80 pentru a-i reuni pe arabii care luptaseră în Afganistan împotriva
invaziei sovietice, s-a dovedit a fi cea mai activă, fiind şi la originea declanşării
războiului antiterorist, război foarte complex, aflat încă în desfăşurare, a cărui sfârşit,
deocamdată, nu se întrevede în perioada următoare.
Osama Bin-Laden, provenit dintr-o familie foarte bogată, a sprijinit financiar
procesul de recrutare, transport şi instruire a extremiştilor suniţi pentru rezistenţa
afgană împotriva sovieticilor, nu se cunoaşte cu exactitate care este situaţia lui,
conduce acţiunile talibanilor împotriva Forţelor Coaliţiei.
Obiectivul declarat al grupării este acela de a pune bazele unui califat
panislamic. Pentru atingerea acestuia a desfăşurat numeroase activităţi cum sunt:
- acţiuni teroriste împotriva cetăţenilor diverselor state, în special americani şi
israelieni;
- atentate cu bombe (în anul 1998) împotriva ambasadelor americane din
Nairobi (Kenya) şi Dar Es-Salaam (Tanzania); a revendicat unele atentate cu bombe
asupra trupelor americane în Somalia (1993) şi Yemen (1992);
- tentative de asasinat împotriva papei Ioan Paul al II-lea (1994), ambasadelor
americane şi israeliene din Manila şi alte capitale asiatice (1994), încercarea de
asasinat împotriva fostului preşedinte american Bill Clinton în timpul vizitei din
Filipine în anul 1995;
- atentatul terorist asupra turnurilor Gemene din New York, la 11 septembrie
2001, deturnând 4 avioane în SUA;
- asigură instruirea, finanţarea şi oferă sprijin logistic pentru diverse grupuri
teroriste care urmăresc scopuri similare cu ale sale.
Nu se cunoaşte exact numărul de membri (probabil de ordinul miilor).
Al-Quaida este organizată pe celule cu sediile în mai multe state şi se bucură de
sprijinul primit de la reţelele extremiste sunite.
Cartierul general al grupării este în Afganistan, unde are şi baze de instruire a
membrilor săi, dar şi în Pakistan.
Gruparea este finanţată din averea lui Bin Laden, precum şi prin organizaţii
care se ocupă de strângerea de fonduri suplimentare din diverse surse (donaţii de la
susţinători, fonduri de la organizaţii caritabile islamice).
1.2. FRONTUL DEMOCRATIC PENTRU ELIBERAREA PALESTINEI
(FDEP), a fost fondat în anul 1969, după scindarea Frontului Popular pentru
6
Eliberarea Palestinei (FPEP). Este o organizaţie de orientare marxist-leninistă,
considerând că idealurile naţionale palestiniene pot fi atinse doar prin revoluţionarea
maselor.
În anii "70, a revendicat unele atentate minore cu bombe, desfăşurate împotriva
israelienilor; duce acţiuni doar la graniţe, se opune acordului de pace dintre Israel şi
OEP. Acţiunile teroriste au loc exclusiv în Israel şi teritoriile ocupate; ocazional, duce
acţiuni de gherilă în sudul Libanului.
Gruparea are puţini membri – aproximativ 500, împărţiţi în două facţiuni, este
localizată în Siria, Liban şi teritoriile ocupate de Israel.
Gruparea primeşte ajutor financiar şi militar limitat din partea Siriei.
1.3. HAMAS, numită şi Mişcarea de rezistenţă islamică, a fost formată în 1987
ca o prelungire a ramurii palestiniene a Frăţiei Musulmane şi rămâne cea mai activă
grupare teroristă din spaţiul palestinian, radicalizează discursul politic palestinian, dar
şi îl islamizează.
Are ca scop instaurarea unui stat islamic palestinian în locul Israelului.
Nu are o structură bine definită, are atât elemente clandestine, cât şi altele
publice.
Recrutează noi membrii prin intermediul moscheilor şi al serviciilor sociale,
care colectează şi fondurile necesare şi desfăşoară acţiuni propagandistice.
Are cartierul general în Fâşia Gaza.
Desfăşoară activităţi sub forma de atentate (prin brigăzile Iz A-Din Al
Qassam), predilecte fiind ţinte militare şi civile israeliene.
Numărul de membri oficiali este necunoscut, însă are zeci de mii de susţinători
şi simpatizanţi.
Localizarea acţiunilor grupării este situată în teritoriile ocupate de Israel, cel
mai recent conflict fiind cel din ianuarie 2009. În urma acestui ultim conflict cu
Israelul, Hamas a devenit ceea ce sociologia conflictelor numeşte „grup infracţional
asimetric”, iar Fâşia Gaza o favelă islamică.
În Gaza, Hamas a reuşit admirabil o sinergie a intereselor teroriste sunnite şi
şiite. Acolo, mişuna deja simpatizanţii Al-Qaida, dar şi instructori militari iranieni
aflaţi în contact cu grupuri militare ale Hamas. S-au intensificat în ultimii doi ani
contactele şi schimbul de experienţă între Hezbollahul libanez (care este antrenat în
conflictele cu armata israeliana) şi lideri militari ai organizaţiei palestiniene. Dar, nu
trebuie uitat nici trainingul spiritual wahabit (ramura ultraconservatoare a islamului)
făcut de mulţi lideri Hamas în Arabia Saudită (cazul şeicului Nizar Rayyan, mentorul
brigăzilor Iz A-Din Al Qassam, lichidat de comandourile israeliene în perioada
conflictului). În ianuarie 2002, Nizar Rayyan a elaborat o serie de argumente
teologice pentru a încuraja atentatele sinucigaşe printre tinerii palestinieni, inspirate
din Fatwa teologului libanez sunnit Sheikh Faisl Mawlawi. Tot Rayyan însă a adaptat
metoda şiită iraniană a utilizării copiilor în strategii de război. Premergător
conflictului, militanţii Hamas au instalat centre militare operaţionale şi depozite de
armament în subsolul unor creşe sau grădiniţe.
Aşa cum s-a văzut şi în ultimul conflict, Hamas primeşte ajutoare, sub formă
de fonduri, de la expatriaţii palestinieni din Iran şi de la binefăcătorii din Arabia
Saudită şi din alte state moderate arabe; beneficiază de fonduri şi sprijin
propagandistic şi din state europene şi din America de Nord.
7
1.4. HEZBOLLAH, numit şi Partidul lui Dumnezeu, şi alte denumiri cum ar fi:
Jihadul Islamic, Organizaţia Oprimaţilor; Organizaţia Revoluţionară a Dreptăţii,
Jihadul Islamic pentru Eliberarea Palestinei.
Este o grupare radicală formată în Liban, care urmăreşte crearea unei republici
islamice după model iranian în Liban şi distrugerea tuturor influenţelor nonislamice
din zonă. Se opune statelor occidentale şi Israelului.
A desfăşurat atentate împotriva forţelor americane şi ambasadei americane din
Beirut (1983 şi 1984), este responsabil de răpiri şi deţinere a de ostatici americani şi
occidentali în Liban. Duce acţiuni militare împotriva Israelului, fiind pe punctul de a
reintra în beligeranţă cu acesta în timpul ultimului conflict din Fâşia Gaza.
Numărul de membri este necunoscut, dar se apreciază că ar fi de ordinul miilor
şi câteva sute de terorişti operativi.
Acţiunile grupării sunt localizate în valea râului Bekaa, în suburbiile sudice ale
Beirutului şi în sudul Libanului. A format celule ale grupării în Europa, Africa,
America de Sud, America de Nord şi în Asia.
Primeşte ajutor substanţial sub formă de bani, echipamente, arme, explozivi,
ajutor politic, diplomatic şi organizaţional din partea Iranului şi a Siriei.
1.5. ORGANIZAŢIA ABU NIDAL (OAN), numită şi Consiliul Revoluţionar
Fatah, Brigăzile Revoluţionare Arabe, Septembrie Negru, Organizaţia Revoluţionară
a Musulmanilor Socialişti, are caracter internaţional, s-a desprins din OEP în anul
1974, şi include diferite comitete funcţionale, inclusiv politice, militare şi financiare.
Activităţile teroriste au ca ţinte SUA, Marea Britanie, Franţa, Israel,
organizaţiile palestiniene moderate, OEP, şi diferite ţări arabe.
Are câteva sute de membri, plus o structură limitată de sprijin din alte ţări.
Gruparea îşi menţine prezenţa pe teritoriul Irakului, iar acţiunile sunt
desfăşurate în Liban, pe vale râului Bekaa şi în câteva tabere de refugiaţi palestinieni
din zona de coastă a Libanului. Are o prezenţă limitată în Sudan şi Siria.
Pentru acţiunile sale a primit un ajutor considerabil, inclusiv protecţie,
instruire, asistenţă logistică şi financiară din partea Irakului, Libiei şi Siriei (până în
1987).
1.6. FRONTUL DE ELIBERARE A PALESTINEI (FEP), s-a format prin
desprinderea de Frontului Popular pentru Eliberarea Palestinei (FPEP), cunoscând
profunde transformări, mai ales urmare a orientărilor de ordin ideologic, despărţindu-
se în mai multe facţiuni pro-OEP, pro-siriene şi pro-libaneze, cea pro-OEP fiind mai
activă.
Gruparea a desfăşurat unele atentate teroriste, cel mai cunoscut fiind asupra
vasului italian Achille Lauro, Italia emiţând un mandat de arestare pe numele şefului
grupării, Abu Abbas.
Nu se cunoaşte numărul de membri al grupării, iar ca localizare facţiunea pro-
OEP a avut baza în Tunisia, până la atacul împotriva vasului Achille Lauro; acum se
pare că are baza în Irak.
Primeşte ajutor din partea Irakului şi a Libiei.
1.7. ORGANIZAŢIA PENTRU ELIBERAREA PALESTINEI (OEP), nu a
avut activităţi teroriste deosebite, în ultimii ani ai secolului trecut şi primii ani ai
secolului XXI, organizaţia încetând toate actele de violenţă şi terorism. Organizaţia a

8
excelat prin politica pe care o duce de ani de zile pentru crearea statului palestinian,
în mod deosebit pe timpul când era condusă de Yaser Arafat.
1.8. FRONTUL POPULAR PENTRU ELIBERAREA PALESTINEI –
COMANDAMENTUL SPECIAL (FPEP-CS), este o grupare de orientare marxist-
leninistă, formată prin desprinderea de Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei –
Operaţii speciale (FPEP-OS).
A revendicat mai multe atacuri teroriste, inclusiv cu bombe, în state vest-
europene.
Gruparea cuprinde foarte puţini membri, aprox.50, iar acţiunile sunt localizate
în afara sudului Libanului, în diverse zone din Orientul Mijlociu şi Europa
Occidentală.
Primeşte ajutor financiar şi militar din partea Siriei, Libiei şi Irakului.
1.9. FRONTUL POPULAR PENTRU ELIBERAREA PALESTINEI –
COMANDAMENTUL GENERAL (FPEP-CG), s-a desprins din FPEP în 1968, cu
dorinţa de a se concentra mai mult pe luptă şi mai puţin pe politică. Se opune violent
OEP.
Gruparea a desfăşurat acţiuni teroriste (1970-1980) pe teritoriile unor state
vest-europene şi Orientului Mijlociu. La această dată se concentrează pe acţiuni de
gherilă duse în sudul Libanului, atacuri la scară mică în Israel, Cisiordania şi Fâşia
Gaza.
Are câteva sute de membri. Cartierul General este localizat la Damasc şi are
baze în Liban.
Primeşte susţinere logistică şi militară din partea Siriei şi ajutor financiar din
partea Iranului.
1.10. JIHADUL ISLAMIC PALESTINIAN (JIP), a fost înfiinţat de militanţii
palestinieni din Fâşia Gaza în anii "70.
Gruparea urmăreşte crearea unui stat islamic palestinian şi distrugerea
Israelului prin „război sfânt”, în care scop acţionează în special împotriva Israelului.
Numărul de membri este necunoscut.
Gruparea are Cartierul general în Siria, iar acţiunile se duc în Israel, teritoriile
arabe ocupate şi în alte regiuni ale Orientului Mijlociu, inclusiv Iordania şi Liban.
Primeşte ajutor financiar din Iran şi asistenţă logistică limitată din Siria.
1.11. AL-FATAH, s-a alăturat OEP în 1968, dobândind în interiorul acesteia o
poziţie de conducere în 1969, prin Yasser Arafat care era conducătorul Al-Fatah.
Urmare a invaziei israeliene în Liban din 1982 a dus la dispersarea grupului în unele
ţări din Orientul Mijlociu, printre care Tunisia, Yemen, Algeria, Irak şi altele.
În anii "60 şi "70, Al-Fatah a organizat stagii de instruire pentru diverse grupări
teroriste şi insurgente din Europa, Orientul Mijlociu, Asia şi Africa. A încetat
acţiunile teroriste şi violente în 1993, când Yasser Arafat a semnat „Declaraţia de
principii” cu Israelul.
Se presupune că are aproximativ 6 000-8 000 de membri.
Sediul central al grupării este situat în Tunisia, cu baze în Liban şi alte ţări din
Orientul Mijlociu.
Gruparea a avut legături politice şi financiare puternice cu Arabia Saudită,
Kuwait şi alte state moderate din zona Golfului Piersic, întrerupte în timpul crizei din
Golf dintre anii 1990-1991. A avut, de asemenea, legături cu Iordania. A primit arme,
9
explozivi şi instruire din partea fostei URSS şi a fostelor state socialiste din Europa
de Est, şi probabil China şi Coreea.
1.12. KACH ŞI KAHANE CHAI, este o grupare israeliană care are ca scop
declarat refacerea statului biblic israelian.
Gruparea organizează acţiuni de protest împotriva guvernului izraelian,
hărţuieşte şi ameninţă palestinienii din Hebron şi de pe malul de vest al Iordanului.
Numărul de membri este necunoscut.
Gruparea este localizată şi duce acţiuni în Israel şi coloniile de pe malul de vest
al Iordanului.
Primeşte ajutor din partea simpatizanţilor din SUA şi Europa.
1.13. TIGRII TAMILI (TT), este o organizaţie fondată din 1976 în Sri Lanka,
care foloseşte mijloace ilegale pentru a obţine fonduri şi arme, cu scopul declarat de a
forma un stat tamil independent. Combină strategiile de gherilă cu cele teroriste.
Dispune de o grupare de luptători sinucigaşi, „Tigrii Negri”, pentru asasinate
politice şi atacuri cu bombe; nu atacă sedii comerciale şi diplomatice străine.
Nu se cunoaşte exact numărul de membrii, dar se presupune a fi între 8 000 şi
10 000 de luptători înarmaţi în Sri Lanka.
Tigrii Tamili controlează majoritatea zonelor din nordul şi estul statului Sri
Lanka. Cartierul general este situat în nordul statului, unde funcţionează o vastă reţea
de informatori şi puncte de control pentru a supraveghea orice intrus pătruns în
teritoriul controlat de organizaţie.
Organizaţiile publice ale grupării fac un lobby puternic pe lângă guvernele
străine şi ONU.
1.14. HARAKAZ UL-MUJAHIDIN (HUM), cunoscută în trecut şi sub numele
de Harakat al-Ansar, HUM este o grupare militant islamică, cu baza în Pakistan, care
acţionează împotriva trupelor indiene şi a unor ţinte civile mai ales în Kashmir. Are
legături cu Al-Qaida, acţionând în taberele de instrucţie teroristă din estul
Afganistanului.
Are mulţi simpatizanţi înarmaţi localizaţi în Pakistan şi Kashmir, dar şi
veterani afgani şi arabi ai războiului din Afganistan. Foloseşte mitraliere, puşti de
asalt, aruncătoare, explozivi şi proiectile.
Primeşte ajutoare din partea Arabiei Saudite şi a altor state din Golful Piersic,
din Pakistan şi din regiunea Kashmir.
1.15. PARTIDUL MUNCITORILOR DIN KURDISTAN (PKK), este o
grupare de orientare marxist-leninistă, compusă din kurzi rezidenţi în Turcia, cu
scopul de a pune bazele unui stat kurd independent în sud-estul Turciei, unde
populaţia este predominant kurdă.
Ţintele predilecte au fost forţele de securitate ale guvernului turc. A desfăşurat
acţiuni teroriste între anii 1990 şi 2000 asupra diferitelor obiective turceşti, inclusiv
celor de interes turistic, cu scopul de a dezechilibra industria turismului.
Are aprox. 4 000-5 000 de membri, majoritatea aflaţi acum în nordul Irakului,
duce acţiuni în Turcia, Europa şi Orientul Mijlociu.
1.16. MIŞCAREA JIHADULUI PENTRU GAZA, este o nouă organizaţie
teroristă, localizată în sudul Libanului, finanţată de serviciile secrete din Arabia
Saudită, a cărei prezenţă a fost semnalată de israelieni în timpul ultimului conflict din
Fâşia Gaza (ianuarie 2009).
10
Mişcarea Jihadului pentru Gaza îşi are baza în tabăra de refugiaţi Ain al-Hilwe,
lângă Sidon, şi este compusă din palestinieni, sirieni, libanezi şi terorişti irakieni.
Conducătorul ei este palestinianul Jamail Hamad şi şiitul libanez Gandi Suhmurani,
iar adjuncţii săi pentru operaţiuni sunt sirienii Abdallah Liyani, Hamis Ahmad şi
irakianul Hamad Nouchi. Sursele din serviciile israeliene de informaţii (acestea sunt
citate de publicaţia israeliană on line Debka File, conform corespondentului
AGERPRES Sergiu Klein, din 22 februarie 2009) susţin că Arabia Saudită ar urmări
să creeze în sudul Libanului o miliţie rivală organizaţiei Hezbollah şi influenţei
iraniene, iar pentru a câştiga legitimitate a recurs la tiruri cu rachete asupra Israelului
pentru a dovedi că declaraţiile de solidaritate ale Hezbollah cu organizaţia Hamas din
Fâşia Gaza nu sunt decât vorbe goale. După ce a smuls organizaţiei Fatah controlul
asupra unei mari părţi a taberei de refugiaţi Aik al-Hilwe, noua grupare teroristă a
început să achiziţioneze arme şi rachete şi a lansat o vastă operaţiune de recrutare în
rândurile unor organizaţii teroriste care au legături cu Al-Qaida, precum „Jund a-
Sham” (Soldaţii Siriei Mari), „Hizbt an-Nasser” (Partidul Învingătorului) şi „Fatah al-
Islam” (Victoria Islamului). Recruţii sunt instruiţi în pregătirea maşinilor-capcană,
lansarea de rachete şi comiterea de atentate sinucigaşe. Ain al-Hilwa este cea mai
mare tabără de refugiaţi palestinieni din Liban, având o populaţie de 70 000 de
locuitori. Presa libaneză o descrie drept „Zona fărădelegii” întrucât se află în afara
controlului armatei libaneze şi în interiorul ei şi-au găsit refugiu elemente teroriste
din Irak şi alte ţări din Orientul Mijlociu.
1.17. ARMATA ROŞIE JAPONEZĂ, denumită şi Brigada Internaţională
Antiimperialistă, gruparea a avut ca scop răsturnarea guvernului japonez şi
monarhiei, favorizând revoluţia mondială.
Urmare a unor atentate desfăşurate în toată lumea, principalii conducători au
fost arestaţi, iar la această dată sunt puţine informaţii în ceea ce priveşte acţiunile
grupării, numărul de membri (ultimele date indicau cifra de 600, dar mulţi
simpatizanţi), localizarea şi sprijinul material.
2. AFRICA este continentul cel mai puţin populat de grupări teroriste, cele
care şi-au făcut simţită prezenţa sunt cu precădere de sorginte islamică.
Cele mai cunoscute grupări teroriste sunt localizate pe teritoriul Algeriei, în
special Gruparea Armată Islamică, unde şi sunt desfăşurate acţiunile teroriste,
acestea având caracter local, urmărind răsturnarea actualului regim laic şi să pună
bazele unui stat islamic.
Predilecte sunt atacurile asupra ţintelor guvernamentale, în special împotriva
poliţiei, securităţii şi funcţionarilor guvernamentali.
3. AMERICA LATINĂ, urmare a profundelor transformări socio-economice,
cunoaşte existenţa unor grupări teroriste, care au la origine cauze mai mult
ideologice.
3.1. ARMATA DE GHERILĂ TUPAC KATARI , este o organizaţie boliviană
subversivă, antioccidentală.
Duce acţiuni de mică amploare, predominante fiind cele asupra unor ţinte
neprotejate: stâlpi de înaltă tensiune, conducte de petrol sau sedii guvernamentale.
Numărul de membri este de cca. 100 militanţi.
Acţiunile sunt localizate în Bolivia, mai ales regiunea Chapare, lângă graniţa
cu Peru, şi Altiplano.
11
3.2. MIŞCAREA DE TINERET LAUTARO, este un grup extremist
antiamericani care s-a angajat să răstoarne guvernul chilian; măsurile guvernului de
combatere a terorismului luate în ultimii ani, au dus la slăbirea forţelor grupării.
3.3. FRONTUL PATRIOTIC „MANUEL RODRIGHEZ”, constituie aripa
armată a Partidului Comunist Chilian, care avea să se scindeze, o parte devenind
partid politic iar o alta (aripa disidentă) a rămas ultima organizaţie teroristă activă din
Chile. Gruparea este mult slăbită şi nu mai prezintă decât în mică măsură un pericol.
3.4. FRONTUL PATRIOTIC MORAZANIST, este o grupare extremistă de
stânga, care are ca ţintă personalul militar american din Honduras, ca protest
împotriva intervenţiei americane în problemele politice şi economice din această ţară.
3.5. ARMATA DE ELIBERARE NAŢIONALĂ, acţionează pe teritoriul
Boliviei şi cuprinde numeroase grupuri indigene subversive mai mici, având ca ţinte
misiunile americane, dar, mai recent, şi ţinte interne boliviene.
4. În EUROPA s-au afirmat grupări teroriste cum sunt:
4.1. ARMATA SECRETĂ ARMEANĂ PENTRU ELIBERAREA
ARMENIEI, este un grup terorist de orientare marxist-leninistă, care are ca obiectiv
determinarea guvernului turc de a-şi asuma public responsabilitatea pentru moartea a
1,5 milioane de armeni în 1915, să plătească despăgubiri şi să cedeze teritoriu statului
armean. A desfăşurat atacuri cu bombe şi asasinate împotriva unor ţinte turceşti, iar
mai târziu împotriva unor ţinte franceze şi elveţiene pentru a forţa eliberarea unor
camarazi. Problemele interne, mai ales după asasinarea conducătorului grupării
(Hagop Hagopian, 1998, la Atena), au dus la reducerea semnificativă a activităţilor,
chiar lipsa acestora.
Gruparea este localizată în Liban, Europa Occidentală, Armenia, SUA şi
Orientul Mijlociu.
4.2. FACŢIUNEA ARMATEI ROŞII, este localizată în Germania, are o
ideologie de factură marxistă şi maoistă, dedicată luptei armate. Este organizată în
grupuri dure care desfăşoară atacuri teroriste şi sprijinite de o reţea de susţinători care
asigură ajutor logistic şi propagandă. A ţintit în trecut misiunile SUA şi NATO.
A executat mai multe atentate cu bombe, asasinate, răpiri şi jafuri. În ultimii
ani, mai ales după căderea comunismului, găseşte din ce în ce mai greu membri care
să-i înlocuiască pe ce arestaţi. Se concentrează pe ţinte interne, în special oficialităţi
implicate în unificarea germană şi europeană şi reprezentanţi ai securităţii şi justiţiei
germane.
În timpul războiului din Golf, organizaţia a atacat ambasada SUA din Bonn.
Gruparea are relativ puţini membri (între 10 şi 20, plus câteva sute de susţinători).
4.3. BRIGĂZILE ROŞII, formate în 1969, de orientare marxist-leninistă,
urmăresc să creeze un stat revoluţionar prin luptă armată şi separarea Italiei de aliaţii
săi occidentali. În 1984 s-a scindat în două facţiuni: Partidul Comunist
Combatant/BR-PCC şi Uniunea Combatanţilor Comunişti/BR-UCC.
A desfăşurat asasinate şi răpiri de funcţionari guvernamentali italieni dar şi în
sectorul privat. Este gruparea care a stat la baza asasinării fostului prim-ministru Aldo
Moro în anul 1978.
Gruparea are mai puţin de 50 de membri, plus mulţi susţinători; o parte dintre
membri locuiesc ilegal în alte ţări europene. Îşi desfăşoară activitatea în baze din
Italia.
12
4.4. EUSKADI TA ASKATASUNA/ETA, denumită şi Libertatea şi patria
bască, include o aripă politico-militară, o aripă militară şi mai multe sub diviziuni
(celule şi grupuri). ETA a luat fiinţă spre sfârşitul anilor "50, în nord-vestul Spaniei
(Ţara Bascilor), urmare a unui context istoric nefavorabil (persecuţiile regimului
franchist) când se dezvoltă mişcarea bască. Desfăşoară acţiuni antiguvernamentale,
fiind organizate unele atentate violente împotriva unor ţinte foarte diverse. Odată cu
dezvoltarea mişcării başte, ETA suferă şi ea unele modificări de structură,
despărţindu-se în două entităţi, o ramură politico-militară şi una strict militară.
Organizaţia este activă şi astăzi, în special aripa militară, dar acţiunile sunt mult
îngreunate de măsurile luate de statul spaniol, cu sprijin francez, de a contracara
activităţile de tip terorist şi anihila unele celule şi grupuri zonale.
4.5. ARMATA REPUBLICANĂ IRLANDEZĂ/IRA, denumită şi Provos sau
Armata Republicană Irlandeză Provizorie, este o grupare teroristă radicală, de
orientare marxistă, care a fost fondată în anul 1969 ca aripa clandestină a Sinn Fein, o
mişcare politică legală care urmărea să alunge forţele armate britanice din Irlanda de
Nord şi să determine unificarea Irlandei. Este organizată în celule reduse ca
dimensiuni, dar strâns unite sub Consiliul Armatei, cu un efectiv de câteva sute de
membri, la care se adaugă câteva mii de simpatizanţi. Aria de acţiune este Irlanda de
Nord, Republica Irlanda, Marea Britanie şi Europa.
A desfăşurat diverse activităţi, de la atacuri cu bombe şi asasinate până la răpiri
şi jafuri, având ca ţinte oficialităţi de vârf ale guvernului britanic, reprezentanţi ai
forţelor armate şi poliţiei din Irlanda de Nord, dar şi membri ai grupurilor
paramilitare loialiste nord-irlandeze. Campaniile de atentate cu bombe au fost
îndreptate împotriva gărilor, a staţiilor de metrou şi a zonelor comerciale de pe
teritoriul britanic, dar şi împotriva poliţiei din Ulster şi a bazelor militare britanice din
Europa. Începând cu anul 1994, dar mai ales cu 1997, IRA s-a supus acordului de
încetare a focului.
Gruparea a fost ajutată de diverse grupări teroriste (OEP) dar şi unele state
(Libia), precum şi simpatizanţi din SUA.

CAPITOLUL III
Terorism şi neoterorism
13
1. Terorismul

Terorismul, văzut ca formă de conflict asimetric între un grup de indivizi


plasaţi la un palier sub-statal şi un stat ţintă (prin stat înţelegând instituţiile sale
fundamentale şi conducătorii acestora) a cunoscut, ca şi războiul, mutaţii importante
pe întreg parcursul istoriei omeneşti, dar transformările de esenţă înregistrate în
ultimii ani ai secolului al XX-lea şi, mai ales, la începutul secolului al XXI-lea sunt
aşa de complexe şi de radicale încât se crede că astăzi ne confruntăm cu un fenomen
de o particularitate cu totul aparte, astfel că se poate vorbi de un sfârşit al terorismului
clasic, aşa cum a fost perceput timp foarte îndelungat.
Începutul secolului al XXI-lea este marcat de transformări profunde ale
mediului de securitate. Lumea a intrat într-o nouă fază a evoluţiei sale, marcată de
coexistenţa şi confruntarea unor tendinţe pozitive majore cu altele care generează
riscuri, ameninţări şi pericole. Vechea ordine mondială, bazată pe o logică bipolară,
caracterizată de rivalitate şi capacitate de anihilare reciprocă a unor blocuri de state, a
dispărut, iar tranziţia postbipolară s-a încheiat, în timp ce germenii construcţiei unei
noi arhitecturi globale de securitate ocupă un loc tot mai important în cadrul
preocupărilor comunităţii internaţionale.
Terorismul face parte din acele ameninţări asimetrice permanente, flexibile,
aleatoare, surprinzătoare, greu de anticipat, de supravegheat, de controlat şi, mai ales,
de contracarat, care menţin o stare permanentă de alertă, de nesiguranţă şi de teamă.
Actul de terorism, în forma sa tradiţională, are ca scop descurajarea generală.
Victima primară a atentatului terorist de tip clasic era mai puţin importantă în
comparaţie cu efectul general scontat asupra unei colectivităţi sau grup ţintă, căruia îi
era, de fapt, adresat. Terorismul clasic, în sens tradiţional, produce victime
individuale adresându-se unei colectivităţi ţintă.
Teroarea este un fenomen natural, însă terorismul tradiţional a reprezentat,
întotdeauna, exploatarea conştientă şi sistematică a acesteia. Terorismul tradiţional
are un caracter coercitiv, menit să influenţeze prin manipulare voinţa victimelor sale
secundare, astfel că şocul provocat colectivităţii să fie maxim.
Pentru a-şi păstra credibilitatea nealterată, actorii terorismului tradiţional îşi
materializează sistemic ameninţările potenţiale în violenţe episodice. Din acest punct
de vedere, terorismul tradiţional poate fi perceput ca o formă de strategie violentă, de
constrângere utilizată pentru a limita libertatea de opţiune a celorlalţi.
Obiectivul tactic al promotorilor terorismului tradiţional îl constituie
diseminarea fricii, angoasei şi terorii, în sprijinul realizării obiectivului strategic şi
anume, atingerea scopurilor politice ce motivează acţiunea. Prin urmare, obiectivul
imediat al teroriştilor tradiţionali îl constituie crearea panicii şi nu distrugerea ţintei
vizate.
Din această perspectivă, violenţa nu reprezintă altceva decât o formă de
propagandă, cu rolul de a intimida grupul-ţintă. Astăzi, noul terorism vizează
„suprauciderea” şi nu coerciţia. Acest proces de transformare s-a derulat pe o
perioadă de câţiva ani (peste 15-20 de ani), o perioadă infimă dacă ne raportăm la
istoria terorismului.

14
Terorismul de tip tradiţional, ca instrument de rezolvare a unor conflicte de
intensitate medie, care urmăreşte intimidarea psihică şi inducerea forţei în scopul
eludării legilor, are rădăcini adânci în istoria omenirii.
Analiza actelor teroriste comise în ultimii ani scoate în evidenţă apariţia unui
nou terorism, puternic diversificat în ceea ce priveşte motivaţiile, sponsorizarea şi
consecinţele pe care le are pentru securitate, global ca întindere şi mult mai letal. Pe
măsură ce formele de organizare integrată, constituite din celule semiindependente,
lipsite de o ierarhie de comandă unică iau locul ierarhiilor teroriste cunoscute, iar
finanţarea grupărilor teroriste este tot mai subtilă şi mai greu de identificat, mare
parte din experienţa acumulată în domeniul prevenirii şi contracarării terorismului îşi
pierde relevanţa.
Dacă în anii ”70 şi ”80 predomina terorismul motivat politic, în prezent, forma
predilectă o constituie terorismul de factura religioasă, cel fundamentalist-islamic.
Perfecţionarea armamentului şi dezvoltarea rapidă a tehnologiilor în domeniul
informaţional au condus, inevitabil, la sporirea capacităţii de acţiune a grupărilor
teroriste şi la o mult mai bună pregătire a acţiunilor.
Fluidizarea traficului internaţional a facilitat deplasarea mult mai rapidă a
persoanelor şi, drept urmare, a îngreunat considerabil identificarea membrilor
organizaţiilor teroriste.
Actele violente comise de astfel de grupări au căpătat un caracter tot mai
spectaculos, pe de o parte, pentru a stârni teama la nivelul factorilor de putere şi
opiniei publice vizate, iar, pe de alta parte, pentru a capta atenţia şi a se impune în
faţa membrilor comunităţilor pe care susţin că le reprezintă (aşa-numita „nevoie de
publicitate” despre care vorbesc specialiştii în domeniu). Atentatele teroriste din 11
septembrie 2001 au demonstrat, fără echivoc, că grupările teroriste ale începutului de
mileniu nu duc lipsa nici de hotărâre, nici de finanţare, nici de informaţii şi nici de
resurse umane care să le transpună în practică planurile.
În prezent, terorismul tradiţional a evoluat, atât cantitativ cât şi calitativ, spre
neoterorism, cu formele sale cele mai periculoase de manifestare, superterorismul şi
megaterorismul.

2. Neoterorismul

Neoterorismul specific începutului de secol XXI se caracterizează în principal


prin următoarea concepţie: dacă actorii terorismului tradiţional îşi considerau
victimele atentatelor ca fiind responsabilitatea guvernelor care le-au ignorat
avertismentele şi ameninţările, neoterorismul apreciază fiecare victimă a unui atentat
„în orb” ca duşman declarat al promotorilor violenţelor motivate politic. Astfel, în
1988, aproape de oraşul Khost (situat în estul Afganistanului), Osama bin-Laden a
fondat „Frontul internaţional de luptă împotriva evreilor şi cruciaţilor”. Un prim edict
al acestui front, afirma că este o datorie religioasă a fiecărui musulman să ucidă
americani, oriunde este posibil, inclusiv civili.
Acest fenomen de demonizare a victimelor nevinovate ale neoterorismului nu
reprezintă o particularitate a adepţilor Jihadului. Timothy McVeigh, atentatorul
american de la Oklahoma City (168 morţi, o mie de răniţi şi pagube de zeci de
milioane de dolari), dorea, în mod expres, „să ucidă cât mai mulţi oameni”.
15
De asemenea, organizaţiile neoteroriste nu mai au nevoie acută de sponsori,
deoarece şi-au creat sisteme organizaţionale cu autoreglare. Suportul logistic al
neoterorismului, constă într-un complex de măsuri şi activităţi desfăşurate într-o
concepţie unitară, conspirat sau legendat, extrem de descentralizat şi independent de
statele terţe sponsor. Acest lucru face posibilă maximalizarea pierderilor în vieţi
omeneşti şi pagube materiale în tabără, deoarece inhibiţia statelor sponsor în a
patrona hecatombe megateroriste nu mai are nici o relevanţă pentru planificatorii
acţiunilor superteroriste, deveniţi autonomi din punct de vedere logistic.
Pentru realizarea surprinderii neoterorişti nu respectă nici una dintre regulile de
angajare tradiţionale a unui atentat terorist.
În mod tradiţional, orice atentat terorist se compune din câteva faze distincte.
În faza premergătoare incidentului, teroriştii îşi aleg ţinta, planifică amănuntele
atentatului, stabilesc gradul de risc al acţiunii, retorsiunile şi contraloviturile la care
se expun din partea autorităţilor, modul de retragere după atentat etc.
După producerea atentatului (în cazul luării de ostateci) sau înainte de
materializarea acestuia (în cazul lovirii unui simbol-ţintă), teroriştii îşi formulează
cererile, au loc negocieri, care se prelungesc uneori la peste trei luni de zile (cum a
fost în cazul ocupării reşedinţei ambasadorului japonez de la Lima de către gruparea
Tupac Amaru), acest interval de timp fiind folosit de terorişti pentru a-şi mediatiza
cauza şi de către autorităţile statului ţintă pentru pregătirea ripostei contrateroriste.
Acestea erau regulile de angajare cunoscute şi o covârşitoare majoritate a
atentatelor teroriste tradiţionale s-au desfăşurat după acelaşi scenariu.
Neoterorismul nu mai presupune existenţa unei faze a negocierilor, nici înainte
de atentat, nici pe timpul desfăşurării acestuia. De asemenea, nu mai este necesară
asumarea responsabilităţii, deoarece noii terorişti nu mai urmăresc obţinerea de
compromisuri cu statul sau regimul politic ţintă, nu mai încearcă să realizeze o
coerciţie asupra populaţiei prin inducerea de teroare şi nesiguranţă. Actorii
superterorismului îşi propun să elimine fizic pe toţi cei bănuiţi a nu se conforma
idealurilor, viziunii sau programului lor politic.
Ura manifestată de neoterorişti faţă de civilizaţia democratică şi faţă de valorile
acesteia capătă, pe zi ce trece, o semnificaţie teologică.
Abandonarea jargonului pseudo-revoluţionar, uzitat de teroriştii tradiţionali
este însoţită de generalizarea motivaţiei para-religioase a supraviolenţei. Distrugerea
civilizaţiei de tip occidental, presupune, pentru neoterorişti lichidarea în masă a
civililor „necredincioşi sau pervertiţi”, cum califică ei viitoarele victime. În spiritul
acestei concepţii/idei, Omar Abdel Rahman, creierul primului atentat de la World
Trade Center (februarie 1993), ar fi dorit ca bomba plasată la subsolul unuia dintre
„gemeni” să producă prăbuşirea acestuia peste celălalt zgârie-nor şi să provoace
„uciderea a peste 50 000 de persoane”.
Neoteroriştii, odată cu evoluţia ştiinţei şi tehnologiei, au devenit parte
integrantă a epocii postindustriale, a mediilor electronice şi a informaţiei, ale cărei
mecanisme le înţeleg şi le utilizează fără scrupule.
Neoterorismul îşi difuzează informaţia rapid, prin mediile electronice, astfel
încât atentatele devin mesaje de ameninţare în sine.
Actorii neoterorismului nu mai ameninţă şi nu mai avertizează, considerând că
este suficient să-şi facă simţită prezenţa prin producerea de hecatombe.
16
Din cauza evenimentelor petrecute pe plan internaţional, se vorbeşte tot mai
mult în ultima vreme despre arme biologice, atacuri biologice teroriste, într-un
cuvânt, despre bioterorism. Interesul acestor grupări pentru armele chimice şi
biologice îngrijorează şi mai mult. Capii organizaţiilor teroriste şi-au exprimat
deschis intenţia de a intra în posesia şi a folosi arme de distrugere în masă. Această
dorinţă produce în mod cert o îngrijorare serioasă şi reprezintă o ameninţare la adresa
tuturor naţiunilor.
Bioterorismul, reprezintă folosirea deliberată sau ameninţarea cu folosirea
agenţilor biologici (etiologici) ai bolilor infecţioase, a toxinelor acestora, toxinelor
vegetale, bioregulatorilor, a materialelor infectate cu acestea, dar şi a substanţelor
chimice toxice, pentru a genera afectarea sau decesul oamenilor, animalelor ori
plantelor, pentru a induce şi răspândi neliniştea, teama, frica, teroarea, pentru a
intimida o persoană, un grup specific de persoane sau populaţia unei ţări în scopuri
religioase, politice, ideologice, financiare sau interese personale. Ţinta principală a
atacului bioterorist este populaţia civilă. De asemenea, bioterorismul poate fi
direcţionat împotriva şeptelului, a rezervelor de alimente destinate oamenilor şi
animalelor, a locurilor de preparare şi depozitare a hranei şi a aprovizionărilor cu apă.
Unii autori consideră chiar că a început o nouă eră, cea a unei ameninţări
postnucleare, în care ameninţarea biologică ia locul ameninţării nucleare.
Datorită amplorii efectelor ce pot avea loc prin folosirea agenţilor biologici, în
acest moment, este necesar un control colectiv internaţional al armelor biologice şi
chimice şi un sistem de dezarmare. Cadrul deja există, cel puţin teoretic, prin
numeroase organizaţii, cum ar fi Conferinţa Naţiunilor Unite asupra Dezarmării de la
Geneva, şi tratate, cum ar fi Tratatul de neproliferare a armelor nucleare, Tratatul de
interzicere a testelor nucleare, Convenţia asupra armelor biologice şi Convenţia
asupra armelor chimice.
Totuşi, tratatele internaţionale care se referă la aceste tipuri de armament nu
prevăd încă măsuri suficient de sigure de control.

3. Modul de operare a grupărilor teroriste

Obiectivul principal al acţiunilor teroriste este destabilizarea regiunii sau ţării


prin atacarea anumitor ţinte şi întreruperea funcţionării normale a activităţilor, prin
introducerea sindromului de frică generalizată. Dacă teroriştii îşi adaptează strategia
în funcţie de propriile resurse şi bagajul informaţional disponibil privind
vulnerabilitatea entităţii-ţintă, natura riscului se schimbă în timp printr-un proces de
incertitudine dinamică.
Modul de operare a grupărilor teroriste a fost perfecţionat, beneficiază de
cuceririle ştiinţei şi tehnicii, perfecţionându-şi suportul logistic.
Atacurile sunt greu de prevăzut iar riposta poate lovi în orb, deoarece
neoteroriştii nu mai sunt afiliaţi la o organizaţie, facţiune sau grup distinct. Lumea
mileniului trei se confruntă cu o masă amorfă de profesionişti fanatizaţi, care
operează în celule mici, ieşind la suprafaţă brusc, după o existenţă normală sau chiar
anodină, după care se scufundă iar în existenţa cotidiană, la adăpostul metropolelor
pe care visează să le distrugă.

17
Din ce în ce mai mult îşi fac simţite prezenţa organizaţiile de tip „reţea”
(network). Acestea nu presupun ierarhii, centre de comandă sau infrastructuri
convenţionale. Sutele de „fedayni” fanatizaţi sunt înlocuiţi cu celule de 3-4 activişti,
reţele de computere, logistică performantă şi arme de înaltă precizie sau de distrugere
în masă.
Alături de armele de distrugere în masă, neoteroriştii uzitează de „netwar”, de
o mare varietate de PC-uri, izolate sau cuplate la Internet. Neoteroriştii nu mai poartă
berete sau turbane, arătând mai degrabă ca hackerii care au împânzit lumea.
Terorismul sinucigaş a devenit o tactică foarte des utilizată de către grupările
teroriste. Pentru ţările-ţintă, acest tip de terorism a devenit o ameninţare strategică
deoarece produce mari daune morale şi materiale. Eforturile specialiştilor de a
contura un profil psihosocial al bombelor umane au eşuat în cea mai mare parte
întrucât s-a observat că sunt prezente caracteristici foarte diferite. Există, totuşi câteva
teorii psihologice explicative ale terorismului sinucigaş, asupra cărora specialiştii şi-
au îndreptat atenţia.
Analiza fenomenului terorist contemporan, a evoluţiei şi modului de
manifestare duce la următoarele concluzii:
a. Teroristul actual are un cu totul alt profil decât cel tradiţional: ignorantul
fanatic a fost înlocuit de individul care reuşeşte o sinteză între îndoctrinare, fanatism
pregătire ştiinţifică şi tehnică de vârf.
b. Terorismul, în condiţiile mondializării, este examinat ca un fenomen social-
politic complex, ce afectează interesele întregii comunităţi internaţionale.
Manifestându-se în contextul intensificării proceselor de globalizare, acest
fenomen are legătură directă cu acutizarea crizei economice mondiale, avansarea
secolului informaţional, cuplarea cooperării/integrării economice cu apariţia
corporaţiilor transnaţionale, aflate într-un proces de concurenţă cu ţările de frunte
pentru supremaţia economică în lume, cu procesele de transformare a sistemului
financiar internaţional într-o sursă a adâncirii crizei economice în lume. Terorismul
internaţional este considerat de unii cercetători drept o formă de protest împotriva
expansiunii mondiale a ţărilor dezvoltate. De regulă, activitatea organizaţiilor
teroriste nu este îndreptată doar spre tensionarea şi destabilizarea situaţiei într-o
anumită regiune a lumii, cu aşa-zisul scop declarat de a soluţiona unele probleme
locale, ci vizează scopuri mai serioase – cucerirea sau redistribuirea puterii,
reîmpărţirea teritorială, schimbarea forţată a formei constituţionale de guvernământ şi
structurii de stat, în conformitate cu viziunile proprii. De aceea, evaluarea
terorismului nu rareori are nuanţe politice. În plan socio-politic, acesta se pronunţa
împotriva structurilor sociale şi instituţiilor politice existente, încercând să le
atenueze, să submineze stabilitatea lor pentru a-şi realiza scopurile, de regulă, prin
metode violente.
c. Examinând terorismul, ca o infracţiune internaţională ce ameninţă
convieţuirea paşnică a popoarelor şi statelor şi subminează bazele relaţiilor
internaţionale, prin organizarea actelor de violenţă împotriva cetăţenilor şi bunurilor
materiale ale unor ţări, este necesar a califica corect actul de terorism, ţinându-se cont
de trăsăturile ce dovedesc caracterul său internaţional, respectiv: ameninţarea cu
violenţa asupra cetăţenilor altor state, ori a persoanelor beneficiare ale protecţiei
internaţionale, pregătirea actului terorist într-o ţară şi realizarea lui pe teritoriul altui
18
stat, găzduirea teroristului în altă ţară, după efectuarea activităţii criminale. În
definirea acestor trăsături apar dificultăţi, îndeosebi atunci când actele de violenţă se
etichetează în mod politic, sau când apar standarde duble de încadrare juridică.
d. Caracteristicile terorismului internaţional contemporan în contextul
globalizării sunt: numărul în creştere al acţiunilor executate cu cinism şi cruzime;
expansiunea terorismului politic, naţionalist şi religios; perfecţionarea dotării tehnice
a grupărilor teroriste, prin aplicarea realizărilor ştiinţei şi tehnicii; apariţia de noi
metode a activităţii teroriste, în particular, utilizarea mijloacelor netradiţionale de
acţiune violentă prin orientarea către locuri aglomerate; încercări permanente de a
pune stăpânire pe arma biologică, chimică sau nucleară; pregătirea teroriştilor
conform experienţei de participare la diferite conflicte; utilizarea mercenarilor;
nivelul înalt de finanţare a activităţii teroriste.
e. Globalizarea este un proces obiectiv, firesc, de integrare a oamenilor într-un
întreg. În pofida manifestărilor sale pozitive (în planul comunicării, economiei,
politicii, culturii şi ştiinţelor), globalizarea are unele consecinţe grave asupra
securităţii comunităţii internaţionale, precum aprofundarea prăpastiei dintre ţările
bogate şi sărace, ceea ce creează condiţiile activizării terorismului internaţional.
f. Principiul ce s-ar putea afla la baza orientării strategice a luptei antiteroriste
este intensificarea colaborării între state, organizaţii nonguvernamentale şi comunităţi
ştiinţifice referitor la cercetarea problemelor actuale şi a cauzelor terorismului.
g. Astăzi, odată cu intensificarea proceselor de globalizare, lupta împotriva
terorismului internaţional se limitează, în general, la măsuri de forţă sau de drept cu
caracter de preîntâmpinare. Această luptă este orientată spre lichidarea sau
neutralizarea organizaţiilor deja existente şi nu are un caracter de prevenire, nu este
axată pe acele condiţii sociale care generează terorismul internaţional.
La baza activităţii antiteroriste internaţionale trebuie să se afle măsuri concrete
ale organizaţiilor internaţionale de preîntâmpinare, inclusiv elaborarea unor metode
eficiente de profilaxie pentru depistarea şi înlăturarea factorilor şi condiţiilor ce
contribuie la dezvoltarea mişcărilor teroriste şi extremiste. Totodată, este oportun a se
ţine cont de tipurile terorismului contemporan şi formele de pregătire şi efectuare a
acţiunilor acestuia, de monitorizarea stării curente, pronosticul dezvoltării
terorismului, identificarea izvoarelor şi cauzelor lui sociale.

CAPITOLUL IV
19
Combaterea terorismului

1. Globalizarea terorismului şi acţiuni posibile de limitare a extinderii


fenomenului terorist

Fenomenul terorist nu a fost diminuat, ci, dimpotrivă s-a amplificat din punct
de vedere al ariei geografice de acţiune şi al reorientării scopului. Dacă la început
terorismul părea că are o dimensiune regională, având centre mai puternice de
manifestare în Asia, Orientul Mijlociu şi America Latină, în prezent el este cu
adevărat global, tinde să devină polimorf şi îşi îmbunătăţeşte capacitatea de
supravieţuire, prin adaptarea rapidă la mediul de securitate actual, utilizând şantajul,
corupţia, ameninţarea, forţa şi exploatând în propriul avantaj: valorile democraţiei,
„breşele” în sistemele de securitate şi cele mai recente descoperiri ale ştiinţei şi
tehnicii.
Procesul de globalizare, care se manifestă în toate domeniile vieţii, amplifică
mobilitatea şi posibilităţile de manifestare a terorismului şi creează o motivaţie nouă
pentru solidarizarea la scară mondială a statelor democratice în procesul de
combatere a acestui flagel.
Deoarece terorismul este un fenomen global, el trebuie tratat ca atare. Acest
scop este posibil, prin participarea tuturor statelor la acţiuni împotriva terorismului,
într-o concepţie unitară şi abordând întreaga paletă dimensională a cauzelor de
manifestare, în plan naţional, subregional, regional şi mondial.
Neoterorismul ne demonstrează cât de vulnerabili suntem, cât de nepregătiţi
am fost în faţa ameninţărilor nontradiţionale cu care ne confruntăm astăzi şi, probabil,
încă mult timp de aici încolo.
Din aceste motive, societatea contemporană trebuie să accepte că este serios
ameninţată, fiind nevoită să parcurgă câţiva paşi obligatorii, atât la nivel statal, cât şi
la cel al organizaţiilor internaţionale.
Primul pas îl constituie identificarea problemei, acceptarea existenţei acesteia,
cuantificarea specialităţilor şi particularităţilor noului terorism.
În mod sintetic, diferenţele calitative dintre cele două forme de manifestare a
terorismului sunt:
a) terorismul tradiţional – victime colaterale limitate; clamarea
responsabilităţii; terorismul ca scenă de exprimare; structuri organizaţionale bine
definite; structura ierarhică globală; motivaţii ideologice şi naţionaliste; acte de
violentă tradiţională.
b) noul terorism – letalitatea crescută a atacurilor; planificarea atacurilor este
lungă şi meticuloasă pentru că rezultatele trebuie să fie spectaculoase; experţi
internaţionali sprijină operatori locali; apariţia reţelei de reţele; scăderea ponderii
sponsorilor; victime colaterale în masă; autori necunoscuţi; terorismul ca război;
structuri amorfe; grupuri autonome sau independente afiliate; reţele globale; motivaţii
fundamentaliste; tehnici teroriste evoluate şi în continuă schimbare; acceptarea de
victime colaterale.
În aceste condiţii, prevenţia, preemţiunea, riposta şi gestionarea consecinţelor,
care reprezintă, la rândul ei, o parte integrantă a ripostei nu mai pot fi separate, ele
aflându-se într-o stare de agregare osmotică.
20
Desigur, prevenţia rămâne singura soluţie viabilă, deoarece prevenirea unui
incident, colmatarea iniţială a procesului de emergenţă a unei crize teroriste este
întotdeauna preferabilă gestionării unei crize aflată în desfăşurare, incidentul putând
provoca victime în masă.
Din aceste motive, pe lângă toate instrumentele clasice de prevenţie şi ripostă,
care rămân perfect valabile şi în actualul context, decidenţii politici trebuie să
elaboreze o strategie de abordare a conceptelor de prevenţie şi gestiune a crizelor
generate de actele teroriste care să corespundă noilor condiţii/evoluţii ale
fenomenului terorist; aceasta trebuie să cuprindă următoarele elemente:
a) riposta clasică/prevenţie şi preemţiune:
- palierul diplomatic;
- sancţiuni economice;
- operaţii sub acoperire;
- intervenţii militare;
- operaţiuni speciale ale forţelor de securitate.
b) noua strategie:
- destrămarea sprijinului logistic şi financiar;
- politică agresivă a vizelor şi deportărilor;
- extinderea operaţiunilor de tip J.T.T.F. (Joint Terrorism Task Forces);
- cooperare internaţională în domeniul bancar (îngheţări de conturi şi
confiscări de bunuri);
- cooperare internaţională în domeniul securităţii (ofiţeri de legătură, ataşaţi
militari şi din serviciile speciale în ţările aliate, schimb de informaţii, operaţii
comune, acoperite şi la vedere);
- îmbunătăţirea securităţii aeriene, navale şi feroviare a locaţiilor publice;
- sistemele de alarmare a populaţiei;
- sistemul de informare/conştientizare a populaţiei;
- apariţia sistemelor de gestionare a conflictelor - ICS (Incident Command
System).
În consecinţă, sistemul imunitar social trebuie upgradat constant, deoarece noul
terorism pare a se afla în expansiune, deţine iniţiativa, putând surprinde autorităţile
statale, regionale sau internaţionale. Terorismul nu mai reprezintă o ameninţare de
nişă, ci este o certitudine, asemănătoare războiului rece, care funcţionează pe acelaşi
principiu al distrugerii totale, reciproc asigurată.

2. Războiul antiterorist

Războiul antiterorist trebuie abordat atât în plan conceptual, cât şi în cel


operaţional. În plan conceptual, se pune accentul pe prevenire, deoarece răul, odată
instalat, nu poate fi extirpat cu uşurinţă. De asemenea, capacitatea deosebită de
adaptare a teroriştilor la medii geografice, sociale şi politice diferite determină
regândirea procedurilor de operare, care să permită o mai mare flexibilitate
decizională şi acţională structurilor internaţionale şi naţionale de securitate.
Un alt punct important care trebuie să facă obiectul strategiei de combatere a
terorismului constă în renunţarea la atitudinea reactivă şi adoptarea unor măsuri şi

21
acţiuni proactive, care să permită exploatarea în timp real a informaţiilor pe care le
culeg şi procesează serviciile de informaţii.
Îndeplinirea acestui scop implică o acţiune concertată de adaptare
corespunzătoare a legislaţiei internaţionale, iar, ulterior, armonizarea celei naţionale
cu legislaţia internaţională.
De mare importanţă în obţinerea succesului în lupta antiteroristă este utilizarea,
cu preponderenţă, a mijloacelor nemilitare, care nu produc pierderi colaterale şi ale
căror efecte sunt mai importante şi mai durabile.
În abordarea strategiei antiteroriste s-a plecat de la premisa că unele cauze ale
existentei terorismului sunt reale, iar altele nu sunt suficient de bine cunoscute şi,
pentru a alege căile de acţiune, trebuie să existe o bună informare şi colaborare
instituţională şi structurală.
Noua strategie de combatere a terorismului adoptată de NATO şi cea a Uniunii
Europene implică, şi pentru România, responsabilităţi deosebite. Acestea vizează atât
protecţia ţării şi a intereselor în România ale NATO şi Uniunii Europene, cât şi
acţiunea efectivă a ţării noastre în cadrul coaliţiei antiteroriste.
Ţara noastră poate participa la acţiunile pentru combaterea terorismului pe
toate palierele strategice, operative şi tactice şi prin toate mijloacele adecvate.
Combaterea criminalităţii economice şi sociale, lichidarea corupţiei, reducerea
infracţionalităţii, crearea unui mediu de afaceri sigur şi bine protejat (prin lege, dar şi
prin acţiuni specifice), distrugerea reţelelor de traficanţi şi securizarea frontierelor
sunt doar câteva dintre măsurile absolut necesare pentru dezactivarea unui mediu
favorabil terorismului. La 15 aprilie 2004, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a
aprobat Sistemul naţional de alertă teroristă, propus de Serviciul Român de
Informaţii, ca mijloc adecvat de prevenire, descurajare şi combatere a acţiunilor de
pregătire şi desfăşurare a unor eventuale atentate pe teritoriul României. El cuprinde,
în ordinea crescătoare, 5 grade de alertă (l – verde; 2 – albastru; 3 – galben; 4 –
portocaliu; 5 – roşu) şi se referă la pericolele unor atentate, în funcţie de informaţiile
deţinute.
Pentru combaterea terorismului, SRI, care reprezintă autoritatea naţională în
materie antiteroristă, are în compunere Departamentul pentru Prevenirea şi
Combaterea Terorismului, care răspunde de planificarea, organizarea şi executarea,
într-o concepţie unitară, a activităţilor de prevenire, descoperire, neutralizare şi
anihilare a acţiunilor teroriste pe teritoriul României. Strategia acestui departament
urmăreşte completarea şi reaşezarea direcţiilor tactice, necesare protejării eficiente a
teritoriului naţional faţă de noile manifestări ale fenomenului terorist prin
promovarea, potrivit competenţelor asumate, a unei concepţii integrate la nivel
naţional, pe de o parte, şi pe linia cooperării externe, pe de altă parte, pentru
combaterea oricărei forme de terorism, cu precădere a terorismului fundamentalist
islamic, a celui religios şi separatist, a bioterorismului, urmărind prevenirea
producerii pe teritoriul său de acte teroriste, a constituirii bazelor logistice şi a
filialelor unor organizaţii extremist-teroriste cu reprezentare internaţională.
De asemenea, angrenarea ţării noastre pe linia descurajării statelor care sprijină
sau sponsorizează terorismul implică demersuri susţinute de valorizare a prevenţiei în
lupta antiteroristă, precum şi a redimensionării performante a activităţii specifice în

22
domeniu, pe linia contracarării surselor de alimentare şi întreţinere a fenomenului
terorist.
România participă nemijlocit la acţiunile de gestionare a crizelor şi de
combatere a terorismului cu forţe ale armatei, jandarmeriei şi de poliţie, în teatrele de
operaţii active, dar şi cu servicii şi structuri specializate.

3. Reconstrucţia civilă – o soluţie posibilă de succes în războiul împotriva


terorismului

Odată cu amplificarea proceselor integratoare în structurile europene şi euro-


atlantice, dezvoltarea dialogului politic, cooperării şi parteneriatului a determinat
situarea pe alte coordonate a relaţiilor dintre state. Ca urmare, mediul internaţional de
securitate comportă caracteristici favorabile edificării unui climat de încredere,
siguranţă şi prosperitate.
Componentă intrinsecă a societăţii, sprijinită în mod efectiv de instituţiile
democratice ale statului şi având ca aliat permanent mass-media, opinia publică
conştientizează tot mai clar rolul pe care trebuie să îl joace în deciziile politice
majore. În condiţiile aplicării principiilor economiei de piaţă, amplificării şi
diversificării trebuinţelor sociale, opinia publică este din ce în ce mai puţin dispusă să
crediteze acţiunile politicienilor de a iniţia şi dezvolta proiecte şi expediţii în care
întrebuinţarea forţelor armate este prioritară. Totodată, îşi exprimă cu mai multă
claritate rezervele faţă de creşterea bugetelor alocate apărării şi investirea unor sume
suplimentare în programele de dezvoltare a echipamentelor şi armamentelor militare.
Afirmarea terorismului, crimei organizate şi proliferării armelor de distrugere
în masă ca principale ameninţări la adresa siguranţei cetăţenilor, a securităţii statale,
continentale şi globale a determinat o nouă abordare a pericolelor şi provocărilor, a
generat o reevaluare a vulnerabilităţilor faţă de acestea, precum şi o regândire a
modalităţilor de acţiune ale instituţiilor abilitate în prevenirea şi combaterea lor. În
aceste condiţii, s-a impus cu stringenţă necesitatea elaborării unor politici şi strategii
adecvate şi dezvoltării unor capacităţi de reacţie specifice.
Demersurile politice şi diplomatice şi acţiunile militare întreprinse îndeosebi
după declanşarea valului de atentate teroriste din 11 septembrie 2001 au demonstrat
cu prisosinţă că pentru prevenirea şi contracararea ameninţărilor neclasice şi, în
special, a terorismului trebuie găsite alte forme şi metode de acţiune, alte capacităţi,
mai eficiente şi mai adecvate scopului propus.
Acţiunile militare din Afghanistan şi Irak, aflate în derulare, evidenţiază faptul
că structurile internaţionale constituite în special pe forţe armate dotate şi pregătite
conform standardelor clasice nu reprezintă soluţii de succes pentru astfel de situaţii.
Analizele recente reliefează faptul că planificatorii acţiunilor forţelor
multinaţionale angajate trebuie să pună la dispoziţia luptătorilor acestora, pe lângă
cerinţele operaţionale necesare unei pregătiri militare multilaterale şi specifice,
răspunsul la unele întrebări precum: în ce măsură există, în zona de operaţii, sprijinul
sau nu al populaţiei locale; cât de bine se cunosc obiceiurile, religia, limba, istoria,
cultura, civilizaţia şi etnicitatea comunităţilor locale şi cum pot fi utilizate aceste
elemente ca factori de succes în desfăşurarea acţiunilor?

23
Puterea de izbire sau capacitatea de lovire a tancurilor, manevrabilitatea şi
viteza de reacţie a avioanelor, precizia şi gradul de neutralizare ale rachetelor, alături
de efectele altor echipamente şi armamente ultrasofisticate, nu pot fi puse în valoare
în condiţiile luptei cu un adversar atipic, invizibil, disimulat cu abilitate printre sutele
şi miile de cetăţeni paşnici. Teroristul acţionează imprevizibil, perfid, fără reguli şi
norme, de cele mai multe ori la limita înţelegerii umane. Acţiunile sale se situează la
graniţa dintre real şi absurd, iar urmările acestora sunt receptate şi suportate îndeosebi
de persoane nevinovate, aflate de regulă în afara sferelor de interes politic sau militar.
Conştienţi de dimensiunea fenomenului terorist şi de amploarea fără precedent
a acestuia în ecuaţia securităţii şi stabilităţii, nu putem să nu ne întrebăm dacă şi cum
poate fi gestionat acest flagel.
Sunt oare suficiente numai constituirea unor structuri de forţe multinaţionale şi
desfăşurarea unor acţiuni militare de amploare în timp şi spaţiu, care să identifice,
blocheze, anihileze şi să distrugă presupusele baze ale terorismului, sau trebuie găsite
şi aplicate alte metode şi mijloace mai subtile, mai eficiente şi mai adecvate, care să
vizeze esenţa fenomenului, motivaţia, sponsorii şi logistica din ce în ce mai
sofisticată pusă la dispoziţia teroriştilor?
Este oare de ajuns constituirea unei coaliţii de mari proporţii care să fie
angajată pe termen nelimitat în lupta imprevizibilă cu un adversar nedefinit sau
trebuie activate alte resurse ale comunităţii internaţionale care să se contrapună cu
succes acestui flagel?
Răspunsurile la aceste întrebări retorice trebuie căutate în derularea
evenimentelor din Irak şi Afghanistan, în care rezultatele acţiunilor militare, deşi
notabile, sunt departe de a fi mulţumitoare pentru procesul de stabilizare şi
normalizare a situaţiei interne din cele două ţări, condiţii esenţiale pentru diminuarea
pericolului reprezentat de terorism.
A fost demonstrat faptul că numai forţa militară de coaliţie sau aliată, mobilă,
puternică, susţinută multilateral din punct de vedere logistic, omniprezentă, capabilă
să intervină oportun şi eficient pentru calmarea unor situaţii tensionate, nu reprezintă
o garanţie suficientă pentru siguranţa populaţiei, oficialilor şi militarilor internaţionali
şi stoparea atacurilor teroriste. Aceasta, cu toate componentele ei, şi-a dovedit
limitele în a asigura condiţiile favorabile constituirii şi afirmării unor instituţii
democratice, care să reprezinte germenii unei societăţi democratice autentice şi să
constituie suportul restaurării normalităţii.
Măsurile politice adoptate în cele două state, sub egida organismelor
internaţionale de securitate, trebuie susţinute şi dezvoltate pe baze credibile, având pe
lângă componenta militară destinată în primul rând restabilirii ordinii interne,
anihilării şi dezarmării forţelor rebele şi o importantă componentă economică, care să
răspundă cât mai complet cerinţelor de ordin social ale unei populaţii sărăcite,
agresate fizic şi psihic. În rezolvarea acestei ecuaţii, deosebit de complexe, nu trebuie
eludată importanţa factorului etnic-religios, care, exploatat cu discreţie şi
înţelepciune, poate deveni un autentic element de credibilitate şi putere.
Actorii importanţi ai arenei mondiale, organisme internaţionale cu vocaţie
politică, economică şi de securitate, principalele state dezvoltate, precum şi agenţiile
neguvernamentale cu implicare în domeniu au conştientizat faptul că trebuie să îşi
concentreze eforturile pentru soluţionarea, în primul rând, a problemelor de natură
24
civilă, precum: administraţie, hrană, sănătate, educaţie, infrastructură, care
influenţează în mod absolut percepţia populaţiei faţă de intenţiile şi proiectele
internaţionale din regiune.
În faţa acestor realităţi evidente se poate aprecia că, indiferent de zona în care
sunt angajate forţe împotriva terorismului, fără existenţa unei componente civile
substanţiale, care să se implice în soluţionarea problemelor domestice, care să
contribuie în mod real la formarea unei atitudini cel puţin binevoitoare, dacă nu
participative a populaţiei locale faţă de prezenţa şi acţiunile forţelor multinaţionale,
rezultatele nu vor fi niciodată cele scontate.
Decizia ONU şi a Alianţei Nord-Atlantice susţinută de principalele ţări
dezvoltate, SUA, Japonia, Marea Britanie, Germania, Italia etc., de a constitui în
Afghanistan echipe interdisciplinare formate din militari şi civili cu scopul de a întări
influenţa, credibilitatea şi abilitatea autorităţilor naţionale în a-şi exercita atribuţiile la
nivel local, de a asigura înlăturarea cauzelor regionale de instabilitate, prin
promovarea dezvoltării unui mediu care să faciliteze activităţile de reconstrucţie a
provincii lor, reprezintă o iniţiativă care, o dată aplicată şi evaluată, va constitui un
model şi pentru alte zone aflate în situaţii similare, respectiv Irak.
Proiectele de reconstrucţie şi reabilitare a unor elemente principale de
infrastructură, precum aeroporturi, autostrăzi, porturi şi alte obiective cu impact
major asupra dezvoltării economice ulterioare, au rolul de a reda populaţiei
încrederea în bunele intenţii ale comunităţii internaţionale.
De asemenea, constituirea primelor elemente ale instituţiilor naţionale, care să
contribuie la dezvoltarea democratică a ţării, ca armata, jandarmeria, justiţia,
instituţiile administraţiei publice, dar şi monitorizarea proceselor electorale şi
sprijinirea noilor foruri legislative în preluarea paşnică a puterii, alături de
dezvoltarea sistemelor de sănătate şi învăţământ, pot fi apreciate ca repere de bază
care dau credibilitate şi substanţă eforturilor comunităţii internaţionale şi justifică pe
deplin prezenţa oficialilor organismelor de securitate în regiune.
Este evident că, pe măsura aplicării acestor proiecte şi conturarea lecţiilor
învăţate, ca urmare a experienţei dobândite, modelul poate fi aplicat şi în alte zone în
care instabilitatea, nesiguranţa şi terorismul sunt încă prezente.
Transpunerea în practică a acestor proiecte deosebit de îndrăzneţe, având ca
scop principal stabilitate a şi securitatea locală şi regională, dar şi un impact direct
asupra creşterii siguranţei şi bunăstării sociale a cetăţenilor, a gradului de
democratizare a instituţiilor statului şi credibilităţii acestora în faţa opiniei publice,
presupune, pe lângă eforturi financiare considerabile, şi o perioadă de timp rezonabilă
pentru materializarea lor.
Cu certitudine că această soluţie, hibridă, civilă şi militară, poate reprezenta,
într-o anumită etapă de gestionare a unei crize, o alternativă în faţa celei pur militare,
care presupune utilizarea unor structuri şi capacităţi de luptă destinate în mod
exclusiv desfăşurării unor operaţii militare.

25
CAPITOLUL V
Terorismul şi mass-media

Realitatea pare să trădeze faptul că mass-media a devenit o condiţie sine qua


non pentru actele de terorism, înţelese ca metodă de a stăpâni şi paraliza acţiunea
maselor, prin constrângere psihologică şi intimitate de natură criminală. De cele mai
multe ori, în lipsa publicităţii, actele de terorism nu au un rezultat şi nici nu pot
funcţiona.
Specularea contextului oferit de revoluţia în domeniul comunicaţiilor, în
contextul procesului de globalizare, oferă oportunităţi pentru creşterea abilităţii
reţelelor teroriste, proliferarea acţiunilor şi consolidarea poziţiei acestora în diferite
ţări.
Reţelele teroriste folosesc mass-media, internetul şi reţelele de comunicaţii
pentru a-şi face propagandă, pentru a difuza ştiri legate de intenţiile lor sau pentru a
ameninţa ori a-şi asuma anumite acte reprobabile sau cu consecinţe tragice.
Datorită condiţiilor oferite de accelerarea procesului de globalizare, mai ales în
sfera comunicaţiilor, grupările teroriste, care pot coabita foarte bine cu reţelele crimei
organizate transfrontaliere, pot influenţa mediul internaţional în care trăim. Şi o fac
din ce în ce mai mult, cu consecinţe din ce în ce mai grave, care ating de multe ori
interesele de securitate ale statelor democratice.
Cu certitudine, datorită tehnologiilor moderne, grupările teroriste se bucură de
posibilitatea de a transforma mass-media în propriile lor arme de distrugere. Studiile
ulterioare au încercat să surprindă efectele negative ale mediatizării acţiunilor
teroriste. Foarte multe studii s-au făcut pe seama acestui fenomen controversat şi
discutat până în prezent de către cercetători. Teroarea mediatizată a generat
numeroase studii de specialitate şi teorii multiple.
Riscuri deosebite au apărut şi prin atacarea sistemelor informatice cu viruşi, şi
datorită tentativelor tot mai multe şi mai eficiente ale hackerilor de spargere a
sistemelor de protecţie a computerelor. În aceste cazuri, atacatorul se poate afla în
orice loc de pe glob, la mii de kilometri distanţă.
În anii ”80, cercetătorii americani din domeniul securităţii şi spionajului, au
introdus conceptul de „ad-terorism”, pentru a defini atacurile premeditate şi motivate
politic sau religios ale grupurilor subnaţionale sau ale agenţilor clandestini asupra
informaţiilor, datelor, sistemelor şi programelor de calculatoare ce serveau mass-
media pentru a transmite teroarea.
În ultimii ani s-a constatat, cu contestaţiile de rigoare, existenţa unei relaţii
complexe, de simbioză între terorism şi mass-media, ca rezultat al conceptului de ad-
terorism.
Acest lucru ar rezulta din obiectivele urmărite de către terorişti, anume luarea
de ostatici, impactul asupra opiniei publice şi reacţia negativ-emoţională a societăţi
civile. La un anumit punct, cele două noţiuni se întrepătrund, lucru care reiese, pe de
o parte, din nevoia de publicitate a teroriştilor şi intenţia lor de a dobândi un statut de
legitimitate şi, pe de altă parte, din nevoia mass-media de audienţă obţinută din
subiecte senzaţionale, terorismul fiind considerat o sursă inepuizabilă de ştiri menită
26
să genereze o creştere a acesteia. Iar regula ambelor părţi este să dea naştere unui
efect puternic psihologic îndeplinind, astfel, fiecare sarcina în care fiecare răspunde
cel mai bine şi cel mai eficient nevoilor celuilalt.
În situaţia în care ne confruntăm cu problema legăturii dintre mass-media şi
terorism trebuie avută în vedere tendinţa de a înţelege perspectiva teroristă asupra
comunicării de vreme ce terorismul, prin însăşi natura lui, constituie o armă
psihologică dependentă de modul în care ameninţarea este transmisă societăţii.
Elementele-pivot ale actelor de violenţă sunt reprezentate de ameninţarea, rănirea ori
distrugere, guvernelor şi a grupurilor-ţintă, ca mijloace de constrângere a acestora de
a se supune cerinţelor teroriştilor.
Deşi simbioza terorism-mass-media este contestată de unii specialişti ai
domeniului, demersurile criminale ale teroriştilor din ultimii ani, au făcut uz de mass-
media, în vederea mediatizării violenţei, şocului şi groazei în rândul populaţiei, în
special prin combinarea mai multor ştiinţe ale comunicării (psihologia, sociologia
mass-media etc.), pentru a forma un concept bine definit, în vederea explicitării
acestui fenomen numit ad-terorism.
Concluzionând, fenomenele de influenţare, de evocare a emoţiilor negative din
mass-media sau alte forme de mediatizare a terorii sunt, deci, parte a comunicării,
fiindcă orice comunicare a terorii este o încercare de a influenţa, urmărindu-se, astfel,
să se transmită un sens, ceea ce nu se poate realiza fără influenţare.
Teroriştii au constatat acest „efect” şi îl pun în aplicare ca o strategie sau
element psihologic important, care vizează atât scăderea moralului inamicului prin
îngrozire, cât şi întărirea forţelor proprii, a încrederii în sine şi a voinţei de a lupta.
Specialiştii domeniului menţionează trei tipuri de ad-terorism, ca strategie de
intimidare a publicului consumator de mass-media:
- ad-terorism ca formă de avertizare;
- ad-terorism ca formă de violenţă;
- ad-terorism ca formă de victorie.
Tehnologia care permite ca informaţia să fie transmisă şi exploatată
transfrontalier aproape că este la dispoziţia tuturor, inclusiv a grupărilor teroriste.
Grupările teroriste, profită de viteza de transmitere a datelor şi informaţiei, având
posibilitatea de a comunica, transfera fonduri, planifica şi pune în practică acţiuni
ilegale, lucrând cu o logistică de vârf, în destule situaţii superioară posibilităţilor pe
care le au instituţiile de contracarare a terorismului.
Specularea contextului oferit de revoluţia în domeniul comunicaţiilor, în
contextul procesului de globalizare, oferă oportunităţi pentru creşterea abilităţii
reţelelor teroriste, proliferarea acţiunilor şi consolidarea poziţiei acestora în diferite
ţări.
Grupările teroriste folosesc mass-media, internetul şi reţelele de comunicaţii
pentru a-şi face propagandă, pentru a difuza ştiri legate de intenţiile lor sau pentru a
ameninţa ori a-şi asuma anumite acte reprobabile sau cu consecinţe tragice.
Datorită condiţiilor oferite de accelerarea procesului de globalizare, mai ales în
sfera comunicaţiilor, grupările teroriste pot influenţa mediul internaţional în care
trăim. Şi o fac din ce în ce mai mult, cu consecinţe din ce în ce mai grave, care ating
de multe ori interesele de securitate ale statelor democratice.

27
CAPITOLUL VI
Legătura terorismului cu crima organizată

Noţiunea de crimă organizată, conform „Declaraţiei Naţiunilor Unite privind


Criminalitatea şi Siguranţa Publică” (1996), semnifică: activităţile desfăşurate de
orice grup format din cel puţin trei persoane între care există raporturi ierarhice sau
personale care permit să se îmbogăţească sau să controleze teritorii sau pieţe interne
sau străine, prin folosirea violenţei, corupţiei, şantajului, urmărind fie să desfăşoare o
activitate infracţională, fie să se infiltreze în economia legală, folosind, în special,
următoarele mijloace: falsul de monedă; traficul de carne vie; traficul de stupefiante
şi psihotrope; traficul de obiecte din patrimoniul naţional; furtul de materiale
radioactive; actele teroriste; traficul de arme; muniţii şi materiale explozibile; traficul
de autoturisme (furate); coruperea funcţionarilor etc.
Între criminalitatea organizată şi terorismul internaţional există o legătură
foarte apropiată, deoarece sunt zone de interferenţă pe care fiecare caută să le
exploateze cât mai mult în folosul propriu.
Datorită procesului de globalizare, este evident că, aşa cum naţiunile devin mai
adânc interconectate, acelaşi fenomen se întâmplă şi cu structurile organizate din
afara legii, fie teroriste, fie ale crimei organizate. Chiar dacă încă nu se ştie în
totalitate cât de profunde şi cât de întinse sunt legăturile dintre grupările teroriste şi
reţelele crimei organizate, este din ce în ce mai greu de definit linia de demarcaţie
dintre aceste tipuri de organizaţii ilegale. Şi cu cât situaţia este mai puţin clarificată,
cu atât mai mult legăturile lor pot deveni mai strânse şi mai ascunse.
Convergenţa dintre organizaţiile criminale şi cele teroriste reprezintă cea mai
importantă ameninţare asupra sistemelor democratice şi a drepturilor fundamentale
ale omului. Legătura dintre terorism şi criminalitate a căpătat o nouă dimensiune,
datorită, pe de o parte, reducerii, în ultimii ani, a finanţării de către unele state a
grupărilor teroriste, iar pe de altă parte a declanşării, la iniţiativa SUA, a războiului
coaliţiei statelor democratice împotriva terorismului. Una din consecinţe este că
organizaţiile teroriste îşi extind zonele de acţiune, atât pentru a ataca valorile şi
simbolurile statelor democratice ce s-au implicat în războiul antiterorist, cât şi pentru
a se ascunde, dar, mai ales, pentru a-şi asigura singure fonduri şi materiale logistice
specifice, prin activităţi criminale.
Principala diferenţă dintre grupările teroriste şi reţelele crimei organizate
constă în faptul că, în timp ce grupările teroriste sunt implicate în acte violente şi din
ce în ce mai dramatice, motivate în special de cauze politice, cele mai multe reţele ale
crimei organizate sunt interesate, în relaţia cu puterea politică, doar de obţinerea, prin
acte de corupţie, a protecţiei necesare pentru activitatea propriei organizaţii, motivată
în primul rând de obţinerea de profit. Totuşi, în evaluarea ameninţărilor
contemporane la adresa securităţii, a devenit tot mai dificilă posibilitatea de a face
distincţie între motivaţiile politice şi cele criminale. Este foarte probabil ca, în viitorul
apropiat, etapa convergenţei dintre crima organizată şi terorism să fie înlocuită
definitiv de un nou stadiu şi mai periculos, acela de conlucrare dintre aceste grupuri:
criminalitatea globală. Crima organizată şi terorismul, deşi se află pe poziţii separate,
distincte, pot coexista în acelaşi plan şi converge către un punct central. Între acestea,
28
există un punct denumit convergenţă, unde o singură entitate manifestă simultan
trăsături infracţionale organizate şi teroriste.
Legăturile dintre reţelele crimei organizate şi grupările teroriste, în contextul
globalizării, pot fi definite prin mai multe forme de manifestare:
a) alianţele, care pot include acorduri pe termen lung sau scurt şi sunt, de
obicei, utilizate pentru a câştiga experienţă (de exemplu, în spălarea banilor,
falsificarea documentelor sau fabricarea bombelor) sau sprijin operaţional (acces la
rutele care facilitează activitatea de contrabandă). Sunt asemănătoare celor din
economia reală, fiind definite prin scop, perioade şi mod de finanţare. Cele mai
uzuale alianţe se realizează în operaţiunile de contrabandă, gen schimb de droguri
pentru arme sau trafic ilegal de persoane. Realizarea alianţelor este îngreunată de:
suspiciunile reciproce legate de securitatea fiecărei reţele ilegale; posibilele
divergenţe privind priorităţile şi strategiile; pericolul apariţiei de rivalităţi.
b) extinderea tacticilor operaţionale, care a dus la acţiuni cu scop politic,
desfăşurate de reţelele crimei organizate, şi, respectiv, acţiuni infracţionale specifice
crimei organizate, desfăşurate de grupările teroriste. Aceste preluări reciproce au,
totuşi, utilizări de o altă natură şi motivaţie. Astfel, reţelele crimei organizate apelează
la tactici teroriste, dar nu pentru a schimba regimul politic al unei ţări, ci doar pentru
a-şi asigura şi proteja mediul său operaţional. Avem aici de-a face cu o abordare
atipică şi extremă, pentru că duce la încălcarea uneia din regulile de bază ale crimei
organizate, şi anume, păstrarea anonimatului. În acest context, multe grupări teroriste
s-au implicat în desfăşurarea de operaţiuni infracţionale pentru a-şi asigura
autofinanţarea.
c) convergenţa motivaţională se referă la acele entităţi care, prin acţiunile
desfăşurate, trec de la postura iniţială la capătul celălalt al binomului crimă
organizată-terorism. Astfel, reţelele criminale acţionează din ce în ce mai mult în
virtute a unor motivaţii politice, care ajung până la dorinţa de a-şi exercita influenţe
directe asupra mediului politic, economic şi social dintr-un anumit spaţiu – sat, oraş,
regiune sau stat –, situaţie specifică organizaţiilor de tip mafiot. În al doilea rând,
grupările teroriste încep, în cele din urmă, să-şi utilizeze retorica politică drept
paravan doar pentru desfăşurarea de activităţi infracţionale pentru profit, baza lor
ideologică fiind compromisă.
d) Gaura Neagră, când convergenţa dintre motivaţia criminală şi cea politică
din cadrul unei singure grupări îi permite să câştige controlul economic şi politic
asupra unui stat. Gaura Neagră poate contribui la existenţa unui stat falit, care nu are
autoritate centrală şi manifestă caracteristicile specifice anarhismului, sau poate
conduce la un stat în care starea infracţională este generalizată. Utilizând tactici
teroriste pentru a-şi menţine puterea şi controlul asupra acestor state (sau regiuni),
elitele se folosesc de poziţiile lor oficiale spre a se implica în activităţi ilicite
profitabile în propriul beneficiu sau uzează de poziţiile oficiale pentru a crea teritorii
sigure altor organizaţii criminale sau teroriste.
De aceea, instituţiile abilitate în contracararea crimei organizate vor trebui să
coopereze cu cele specializate în antiterorism, întrucât orice reţea criminală
identificată va trebui evaluată şi din punct de vedere al posibilităţii ca aceasta să fie o
structură internă a unei grupări teroriste. Evoluţiile legăturilor dintre reţelele crimei
organizate transfrontaliere şi grupările teroriste, în contextul accelerării procesului de
29
globalizare, demonstrează faptul că ameninţările identificate la adresa securităţii
statelor democratice nu trebuie privite drept fenomene de sine stătătoare, deoarece
acestea se află într-o continuă schimbare şi că trăsăturile entităţilor din afara legii,
motivaţiile lor şi tacticile aplicate se schimbă în timp, acomodându-se rapid la
evoluţiile vieţii internaţionale în toate sferele de activitate.
Se cunoaşte, totodată, că principala sursă de finanţare a organizaţiilor teroriste
o reprezintă activităţile specifice crimei organizate. La această dată convergenţa
dintre terorism şi crima organizată se realizează pe două căi:
a) angrenarea reţelelor teroriste în acţiuni conexe crimei organizate (trafic de
droguri, contrabandă cu arme, muniţii, explozivi, substanţe chimice, radioactive,
migraţie ilegală, alte forme ale economiei subterane);
b) acţiuni complexe comune dictate de interese conjuncturale de moment sau
de perspectivă (menite să faciliteze atingerea scopurilor propuse).

30
CAPITOLUL VII
Ameninţarea teroristă în spaţiul sud-est european

Ameninţarea teroristă în spaţiul sud-est european are două dimensiuni


importante: regională, reprezentată în special de organizaţiile separatiste cecene şi
cele kurde, şi globală, reflectată de poziţia geografică şi rolul pe care această regiune
îl joacă în efortul internaţional de luptă împotriva terorismului.
Din perspectiva dimensiunii regionale, una dintre cele mai importante
ameninţări la adresa securităţii regionale o reprezintă posibilitatea executării unor
atacuri în care să fie utilizate arme cu un potenţial de distrugere mult mai mare (aşa-
numitele „arme de distrugere în masă în fază incipientă”) de către unele grupări
teroriste.
Extinderea fundamentalismului islamic în regiunile nordice ale Mării Negre ar
putea constitui în viitor o ameninţare directă, inclusiv la adresa securităţii naţionale a
României.
Din perspectiva dimensiunii globale, principalele surse de risc terorist derivă
din faptul că:
- regiunea este o zonă de tranzit, dar şi de refugiu folosită de reţelele teroriste
şi/sau ale crimei organizate, pe relaţia Asia Centrală – zona Golfului – Caucaz spre
Europa Centrală şi Occidentală;
- ţările riverane angrenate în sprijinirea coaliţiei din Irak sunt potenţiale ţinte
ale reacţiei jihadiste internaţionale, pentru care Irakul continuă să rămână „pământ al
Jihadului”, cum au fost considerate şi Afganistanul, Bosnia-Herţegovina, Cecenia.
Vectorii de propagare a riscurilor teroriste, identificaţi în regiune, sunt:
- amplificarea acţiunilor grupărilor teroriste de origine extremist-separatistă şi
fundamentalist-islamică, dezvoltarea cooperării cu organizaţii teroriste internaţionale
şi încercarea de transformare a unor grupări extremist-separatiste din regiune la
organizaţia teroristă Al-Qaida;
- radicalizarea mişcărilor separatiste din zona Caucazului, pe fondul deficitului
de autoritate statală în unele regiuni (Nagorno-Karabah, Transnistria), element ce
poate fi valorificat de grupări teroriste din interiorul şi exteriorul acestor zone, pentru
refugiu şi pregătire de noi acţiuni;
- conexiunile dintre evoluţiile din Orientul Mijlociu şi dezvoltarea celulelor
teroriste din regiunea Marea Neagră-Caucaz.
România nu este generatoare de instabilitate, dar se află în vecinătatea unor
astfel de zone (Transnistria, Balcani, Caucaz, Orientul Apropiat) şi ar putea, în
anumite condiţii defavorabile, să suporte efectul acestora. Teritoriul românesc ar
putea fi vizat, iniţial, ca adăpost pentru unele grupări teroriste sau ca un nod de reţea,
ulterior, ca bază de plecare pentru unele posibile atacuri împotriva unor ţări din zonă
aflate pe falia islamică: Turcia, Bulgaria, Bosnia-Herţegovina. De aceea, factorii legal
abilitaţi au permanent în vedere identificarea posibilelor tendinţe de acţiune comună a
unor reţele ale crimei organizate transfrontaliere ce acţionează în România cu
elemente ale grupărilor teroriste ce pot staţiona temporar pe teritoriul României.

31
România, ca stat membru NA TO are propria strategie naţională de combatere a
terorismului, aşa cum au majoritatea statelor membre ale Alianţei Nord-Atlantice, iar
unul din obiectivele politicii de securitate naţională a României este participarea
activă la acţiunile de cooperare internaţională pentru combaterea terorismului şi a
crimei organizate transfrontaliere, prin dezvoltarea relaţiilor de bună vecinătate şi a
unei conduite participative pe plan regional, pentru consolidarea stabilităţii şi
reglementarea crizelor, ţara noastră reafirmându-şi disponibilitatea de a participa,
alături de comunitate a internaţională, la lupta împotriva terorismului internaţional şi
crimei organizate transfrontaliere.
Principalele pericole şi chiar ameninţări la adresa României se înscriu în
sistemul general de pericole şi ameninţări la adresa NATO şi Uniunii Europene.
Specificul acestora, pentru România, constă în modalităţile concrete de concepere şi
desfăşurare a unor activităţi şi acţiuni teroriste sau în sprijinul unor reţele, organizaţii
şi grupuri teroriste. În acest sens, printre cele mai probabile activităţi şi acţiuni de
acest gen ar putea fi următoarele:
a) în sprijinul acţiunilor teroriste:
- realizarea unor surse şi reţele de finanţare a terorismului;
- constituirea unor baze sau a unor elemente de infrastructură (depozite,
ascunzători, locuri conspirative etc.);
- realizarea unor centre de instruire limitată (specifică) a unor terorişti sau
echipe (grupuri) teroriste, îndeosebi în domeniul folosirii mijloacelor chimice şi
biologice;
- constituirea unor noduri de reţea, sisteme de tranzit sau puncte de plecare în
pregătirea unor acţiuni teroriste în zonă sau în unele ţări din Occident;
- pregătirea unor locuri de regrupare a teroriştilor după desfăşurarea unor
acţiuni în zonă;
- realizarea unor centre sau locuri de recrutare a unor terorişti din rândul
arabilor şi musulmanilor aflaţi la studii sau la alte activităţi în România, dar şi din
rândul românilor;
- folosirea în aceste scopuri a personalului român calificat şi, dintr-un motiv
sau altul, disponibilizat;
- activităţi de spionaj în favoarea reţelelor şi organizaţiilor teroriste.
b) împotriva unor personalităţi din afara teritoriului României:
- atacuri împotriva unor personalităţi îndeosebi americane şi britanice aflate pe
teritoriul României;
- atacuri asupra ambasadelor străine;
- atacuri asupra turiştilor americani, britanici, evrei, ruşi şi a altor grupuri de
turişti aflaţi în România sau în tranzit pe teritoriul românesc;
- atacuri asupra unor obiective economice străine construite pe teritoriul
românesc.
c) împotriva românilor.
În virtute a unor bune relaţii cu lumea arabă, este posibil ca, în perioada
următoare, să nu avem de-a face cu atacuri special îndreptate împotriva românilor.
Sunt totuşi posibile şi astfel de atacuri, datorită participării României la coaliţia
antiteroristă, parteneriatului strategic cu americanii şi relaţiilor foarte bune cu ţări pe
care fundamentaliştii le consideră inamice.
32
Dintre acţiunile teroriste împotriva românilor cele mai probabile ar putea fi:
- atacurile împotriva militarilor români din Irak şi Afghanistan;
- atacurile asupra unor obiective româneşti (economice, culturale, diplomatice
etc.) din străinătate;
- atacurile asupra comunităţilor româneşti aflate la muncă în străinătate;
- atacurile asupra unor obiective economice, politice, culturale de pe teritoriul
naţional;
- atacurile cu bombă sau cu alte mijloace asupra unor locuri publice etc.
Întrucât este direct angajată în combaterea fenomenului terorist, România trebuie să
aibă în vedere, probabil, şi o intensificare a unor activităţi şi acţiuni teroriste sau în
sprijinul terorismului care o pot afecta direct sau indirect.

33
CONCLUZII

Ameninţările teroriste sunt de mare actualitate. În deceniile următoare, cu tot


efortul comunităţii internaţionale, ele nu vor dispărea, ci, dimpotrivă, este posibil să
se diversifice şi să se amplifice. Atacurile teroriste sunt şi vor fi şi în continuare
atipice, lipsite de orice moralitate şi în afara oricăror reguli ale păcii şi războiului. Ele
vor viza tot ceea ce este vulnerabil – state, guverne, instituţii publice, organizaţii
internaţionale, aglomerări urbane şi locuri publice, infrastructuri, reţele de
comunicaţii, reţele internet şi, mai ales, oameni, inclusiv bătrâni şi copii, întrucât unul
dintre obiectivele cele mai importante ale terorismului este să creeze oroare,
indignare, dezgust, panică, nesiguranţă şi frică.
Cu cât civilizaţia progresează, cu atât terorismul devine mai abject şi mai
înfricoşător. Terorismul nu este pur şi simplu o trecere la limită, nici un exces al notei
de nemulţumire şi al spiritului protestatar. El se prezintă ca o patologie gravă, ca o
boală cronică a omenirii, care se accentuează şi se complică din ce în ce mai mult. De
aceea, lupta împotriva lui nu este şi nu poate fi uşoară. Şi aceasta nu neapărat pentru
că teroriştii ar fi foarte puternici, ci pentru că ei sunt lipsiţi de orice logică şi de orice
filozofie. Combaterea terorismului nu poate ieşi însă din legile şi obiceiurile
războiului şi ale luptei armate şi, de aceea, dificultăţile unei astfel de confruntări vor
fi totdeauna foarte mari.
Terorismul constituie o ameninţare din ce în ce mai pronunţată la adresa păcii
şi securităţii, a fiinţei umane, a valorilor şi a civilizaţiei. Această ameninţare este
direct proporţională cu vulnerabilităţile societăţii moderne şi evoluează pe măsură ce
faliile se adâncesc, conflictele se amplifică şi crizele se înmulţesc.
Terorismul trebuie controlat şi îngrădit de la nivelul global la cel regional,
ulterior la nivel subregional şi naţional, urmează apoi nivelul grup, până la ultima
verigă – individul. Totuşi se poate aprecia că terorismul individual are şanse foarte
mici de a fi eradicat.
Pe plan militar s-au făcut progrese însemnate de la declanşarea războiului
global împotriva terorismului; victoria finală în această campanie va depinde, în
special, de doi factori: voinţa politică internaţională susţinută şi constituirea
capabilităţilor în domeniul prevenirii şi combaterii fenomenului terorist.
Se impune ca, permanent, să fie analizate şi monitorizate toate ameninţările şi
riscurile de natură teroristă sau cele care pot facilita desfăşurarea de acţiuni teroriste;
accentul trebuie pus pe latura preventivă, astfel ca fenomenul să fie ţinut sub control,
nu să se aştepte situaţia de a interveni printr-o ripostă contrateroristă
România este supusă ameninţărilor de tip terorist din cel puţin trei perspective:
ca membră a Alianţei Nord-Atlantice şi componentă a Uniunii Europene, deci, ca
parte a civilizaţiei de tip occidental împotriva căreia sunt orientate o parte dintre
atacurile teroriste şi îndeosebi cele ale fundamentalismului islamic; ca ţară situată în
vecinătatea faliei strategice musulmane, în zona Mării Negre şi în cea a Balcanilor,
nu departe de zona caucaziană şi de cea a Orientului Apropiat; ca participantă directă
la războiul declanşat împotriva terorismului, în cadrul coaliţiei antiteroriste, conduse
de Statele Unite.
34
Este posibil ca România să prezinte un interes deosebit pentru anumite reţele,
organizaţii şi grupări teroriste, în sensul că, pe teritoriul acesteia, dată fiind o anumită
structură a firmelor arabe şi o prezenţă discretă şi elevată, dar suficient de dispersată,
a comunităţii musulmane, s-ar putea încerca să se constituie anumite elemente de
reţea, de infrastructură, de logistică şi chiar unele baze discrete de plecare la atac sau
de instruire şi de recuperare a teroriştilor, echipelor şi unor mici grupuri.
Se cer identificate, analizate şi evaluate toate realităţile şi posibilităţile
apariţiei, întreţinerii şi dezvoltării unor reţele, noduri de reţea, elemente de
infrastructură, premise ale unor acţiuni sau oricare alte surse de generare, susţinere,
finanţare sau protecţie a terorismului, sub toate formele sale.
Perspectiva evoluţiei fenomenului terorist în spaţiul de interes pentru România
trebuie să facă obiectul unor evaluări strategice pe măsură, cu implicaţii în
constituirea şi modernizarea forţei şi în colaborarea dintre toate structurile militare
interne, în consonanţă cu cele ale Alianţei Nord-Atlantice şi cu cele ale Uniunii
Europene, astfel încât să fie găsite şi aplicate la timp cele mai potrivite formule
pentru descoperirea şi combaterea reţelelor teroriste şi prevenirea unor atacuri din
partea acestora.
Cercetarea ştiinţifică din principalele structuri de apărare, ordine publică şi
siguranţă naţională, împreună cu factorii abilitaţi, potrivit exigenţelor şi cerinţelor
strategiei NATO de combatere a terorismului, prevederilor strategiei europene de
securitate şi strategiei naţionale de combatere a terorismului, să elaboreze un sistem
de criterii şi indicatori de evaluare a riscurilor, pericolelor şi ameninţărilor teroriste,
astfel încât să fie sesizate din timp şi prevenite orice fel de atacuri teroriste la adresa
României şi Alianţei, pe teritoriul ţării noastre, în zona Mării Negre şi în proximitatea
frontierelor naţionale.

35
BIBLIOGRAFIE

1. Preşedintele României, Strategia de Securitate Naţională a României,


Bucureşti, 2007.
2. Doctrina Naţională a Informaţiilor pentru Securitate, aprobată în luna iunie
2004, de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.
3. Adrian-Ionel PETRACHE, Terorismul şi securitatea României, Editura
Universităţii Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2004.
4. Vasile SIMILEANU, Radiografia terorismului, Colecţia GEOPOLITICA,
Editura TOP FORM, Bucureşti, 2004.
5. Ortansa BREZEANU, Particularităţi ale criminalităţii în perioada de
tranziţie, Editura Fundaţiei Mare, Bucureşti, 1999.
6. Cristian DELCEA, „Impact strategic”, nr. 1/2006.
7. Prof. univ. dr. Anghel ANDREESCU (coord.), Terorismul internaţional,
flagel al lumii contemporane, Editura M.A.I., Bucureşti, 2003.
8. Jan van HELSING, Organizaţiile secrete şi puterea lor în secolul XX, Editura
Alma, Oradea, 1997.
9. Alex MUCCHICLLI, Arta de a influenţa, Editura Polirom, Iaşi 2002.
10. Zygmunt, BAUMAN, Globalizarea şi efectele ei sociale, Editura ANTET,
Bucureşti, 2003.
11. Giulietto CHIESA şi grup de autori, ZERO – de ce versiunea oficială despre
atacul de la 11 septembrie este un fals, Editura Litera Internaţional, Bucureşti
2008.
12.AGERPRES, corespondenţă din Ierusalim, Sergiu KLEIN, 22 februarie
2009.
13.*** TERORISMUL, istoric, forme, combatere, Ed. OMEGA, Bucureşti,
2001.
14. Ziarul OBSERVATORUL MILITAR, nr.1-2 şi nr.3, 2005, www.presamil.ro
15. http://www.sri.ro

36