Alexandre Dumas

Dupa douazeci de ani

PARTEA ÎNTÎIA I FANTOMA LUI RICHELIEU Într-o încă pere a Palatului Cardinal, pe care o cunoaş tem, la o masă cu colţ urile ferecate în argint aurit, încă rcatăde hîrtii ş i de că rţ i, ş edea un om cu capul sprijinit în mîini. Îndă ră tul lui se afla un că min impună tor, împurpurat de ră sfrîngerile jă raticului ş i în care tă ciunii aprinş i se mistuiau printre mari gră tare aurii. Lică rirea că minului învă luia din spate veş mîntul mă re ţ al acestui visă tor, pe care îl lumina din faţ ăun candelabru plin de lumîn ă ri. Vă zînd mantia aceasta roş ie ş i bogatele-i dantele, fruntea aceasta palidăş i plecatăsub povara gîndurilor, însingurarea ce domnea aici în încă pere, mu ţ enia anticamerelor ş i pasul mă surat al stră jilor pe coridor, ai fi crezut căumbra cardinalului Richelieu se afla ş i acum în cabinetul să u. Vai, era, într-adevă r, numai umbra marelui era! Franţ a slă bit ă , autoritatea regelui nesocotită , nobilii deveniţ i iar ă ş i puternici ş i nesupuş i, duş manul înc ă lcînd hotarele – totul st ă tea mă rturie ca Richelieu nu mai era. Dar ceea ce dovedea ş i mai gră itor cămantia cea roş ie nu-l înveş mînta pe bă trînul cardinal era tocmai aceastăînsingurare ce pă rea – aş a cum am spus – mai degrabăa unei n ă luci, decît a unui om viu; erau coridoarele pustii de curteni ş i curţ ile ticsite de stră ji: era batjocura ce urca din stradăş i nă vă lea pe ferestrele acestei înc ă peri zguduite de ră suflarea unui întreg oraşcoalizat împotriva ministrului; era, în sfîrş it, zgomotul depă rtat ş i mereu reînnoit al împuş că turilor, din fericire slobozite aiurea, numai ca sădea a înţ elege gă rzilor, elve ţ ienilor, muş chetarilor ş i ostaş ilor de veghe în jurul Palatului Regal – întrucît însuş i Palatul Cardinal îş i schimbase numele – căş i poporul avea arme. Aceastăfantomăa lui Richelieu era Mazarin. Ş i Mazarin era singur ş i se simţ ea slab. — Venetic! murmurăel. Italian! Uite ce-mi tot aruncăîn obraz! Cu vorba asta l-au ucis, l-au spînzurat ş i l-au sfî ş iat pe Concini ş i, dacăi-aş lă sa, m-ar ucide, m-ar spînzura ş i m-ar sfîş ia ş i pe mine la fel, cu toate cănu le-am fă cut nicicînd alt ră u, decît doar c ăi-am stors niţ eluş . Nerozii! Nu pricep cădu ş manul lor nu-i acest italian care vorbeş te prost

franţ uzeş te, ci mai curînd aceia care au darul s ăle îndruge cuvinte frumoase cu un atît de curat ş i cuceritor accent parizian. Da, da, urmăministrul cu surîsul fin, care de astădatăpă rea ciudat pe buzele-i pale, da, larma voastr ăîmi spune c ăsoarta favoriţ ilor e nesigură ; dar, dacăş tiţ i asta, ar trebui săş tiţ i deopotrivăc ăeu nu sînt un favorit oarecare! Contele de Essex avea un minunat inel împodobit cu diamante, pe care i-l dă ruise regeasca lui amantă ; eu am doar un simplu inel cu douăiniţ iale ş i o anume zi gravate pe el, însăinelul acesta a fost binecuvîntat în capela Palatului Regal; de aceea pe mine n-au sămă doboare, aş a cum ar pofti. Tot urlînd: „Jos cu Mazarin!", nu-ş i dau seama ca eu îi fac săstrige cînd tră iascăBeaufort, cînd tră iascăPrinţ ul, cînd tră iascăParlamentul! Ei bine, domnul de Beaufort e închis la Vincennes, Prinţ ul îi va că lca pe urme dintr-o zi în alta, iar Parlamentul... Aici surîsul cardinalului că pă t ăo expresie de ură , de care chipu-i blajin nu pă rea în stare. — Ei bine! Parlamentul... vedem noi ce facem ş i cu Parlamentul; acum îi avem pe Orléans ş i pe Montargis. Ah, am s ălas timpul s ă lucreze! Toţ i cîţ i au început săstrige "Jos cu Mazarin" vor sfîrş i prin a-i huli pe fiecare dintre ei, rînd pe rînd. Richelieu, pe care îl urau atunci cînd tră ia ş i de care vorbesc mereu de cînd a murit, a fost încăş i mai înjosit decît mine; că ci el s-a vă zut alungat de cîteva ori ş i s-a temut de ş i mai multe ori de asta. Pe mine însăregina nu m ăva alunga niciodatăş i, dacăvoi fi silit sămăplec voinţ ei poporului, ea va fi ală turi de mine; dacăfug eu, va fugi ş i ea, ş i-o sa vedem noi atunci ce fac ră zvră ti ţ ii fă ră reginăş i fă r ărege. Ah, barem de n-aşfi str ă in, de-aşfi barem francez, barem gentilom! Ş i că zu din nou în visare. Într-adevă r, situa ţ ia era criticăş i ziua care abia se sfîr ş ise o complicase ş i mai mult. Mazarin, veş nic îmboldit de resping ă toarea-i lă comie de bani, strivise poporul sub povara impozitelor, ş i poporul, că ruia nu-i mai r ă mă sese decît sufletul – dupăvorba procurorului general Talon – cum nu-ş i putea pune sufletul la mezat, poporul, pe care încercau să -l facăs ă -ş i pă streze r ă bdarea cu larma stîrnităîn jurul unor victorii, dar care gă sea căgloria nu-i carne să -ţ i potoleş ti foamea cu ea, poporul începuse sămurmure cam de multiş or. Dar asta nu era tot; fiindc ă , atunci cînd doar poporul murmură , curtea, ţ inutădeparte de că tre burghezie ş i gentilomi, nu-l aude; Mazarin avusese însănesocotinţ a sa se atingăde magistraţ i! El vînduse două sprezece titluri de raportor în Consiliul de Stat ş i, cum magistraţ ii plă teau bani grei pentru slujba lor, iar numirea acestor noi doisprezece urma săle micş oreze procopseala, cei vechi ţ inuser ăsfat ş i juraserăpe Evanghelie s ănu îngă duie una ca asta ş i săse împotriveascădin ră sputeri persecuţ iilor cur ţ ii, fă gă duindu-ş i totodatăcă , dacădin pricina acestei ră zvră tiri vreunul dintre ei ş i-ar pierde slujba, s ăpun ătoţ i mîn ă de la mînăca să -l despă gubească .

Ş i iatăce se întîmplase din aceste dou ămotive: În ziua de 7 ianuarie, ş apte-opt sute de negustori din Paris se strînseserălaolaltăş i, revoltaţ i de o nouădare plă nuităpentru proprietarii de case, trimiserăpe zece dintre ei săvorbeascăducelui de Orléans, care, potrivit vechiului să u obicei, că uta săcîş tige simpatia mulţ imii. Ducele de Orléans îi primise, ş i ei declararără spicat căsînt hotă rîţ i sănu plă teascănici o lă scaie din darea cea nouă , chiar de-ar fi săse apere cu arma în mînăde oamenii regelui veni ţ i săo perceapă . Ducele de Orléans îi ascultase cu mare bună voin ţ ă , le dă duse nă dejdea unei oarecare îndulciri, le fă gă duise săînfă ţ iş eze reginei pă sul lor ş i-i concediase cu vorba dintotdeauna a maimarilor: „Vom vedea." La rîndul lor, în ziua de 9, magistraţ ii veniserăla cardinal, ş i unul dintre ei, împuternicitul celorlalţ i, îi vorbise cu atîta hotă rîre ş i îndră zneală , încît cardinalul ră mă sese uluit; ş i scă pase de ei la fel ca ş i ducele de Orléans, zicînd căare săvad ăce e de fă cut. Ş i atunci, ca s ş vad şce e de fă cut, convocase consiliul ş i trimisese dupăministrul de finanţ e d'Emery. Acest d'Emery era foarte urît de popor, mai întîi fiindcăera ministru de finanţ eş i orice ministru de finan ţ e trebuie săfie urît; apoi, se cuvine săadă ug ă m căo ş i merita niţ el. Era fiul unui bancher din Lyon, pe care îl chema Particelli ş i care, dînd faliment, îş i schimbase numele în d'Emery. Cardinalul Richelieu, recunoscînd într-însul un cap financiar, îl prezentase regelui Ludovic al XII-lea drept domnul d'Emery ş i, dornic să -i ob ţ in ănumirea ca inspector general de finanţ e, g ă sise numai cuvinte de laudăpentru el. — Minunat! a rostit regele. Măbucur căîmi vorbeş ti despre domnul d'Emery pentru aceastăfuncţ ie care cere un om cinstit. Auzisem căai vrea să -l numeş ti pe tică losul de Particelli ş i mătemeam căai s ămă sileş ti s ă -l accept. — Sire, ră spunse cardinalul, majestatea-voastrăs ăfie lini ş tit: Particelli de care aţ i pomenit a fost spînzurat. — A, cu atît mai bine! exclamăregele. Nu degeaba mi se spune mie Ludovic cel drept. Ş i semnănumirea lui d'Emery. Era acelaş i d'Emery care devenise între timp ministru de finanţ e. Aş adar, i s-a trimis vorbăcăe chemat de că tre cardinal ş i el s-a ivit în grabă , palid ş i înspă imîntat, îng ă imînd căfiul s ă u era cît pe ce s ăfie ucis chiar în acea zi în faţ a Palatului: mul ţ imea îl oprise ş i-i ceruse socotealăpentru luxul neveste-si, care se lă fă ia într-o casătapisatăîn catifele roş ii împodobite cu ciucuri de aur. Ea era fiica lui Nicolas de Camus, ministru în 1617, cel care venise la Paris cu două zeci de franci în pungăş i care, dupăce-ş i asigurase o rentăde patruzeci de mii de franci, împă rţ ise de curînd nouămilioane odraslelor sale. Fiul lui d'Emery era cît pe ce săfie strivit din pricina unuia dintre ră zvră tiţ i, care striga cătrebuie stors pînăva da îndă ră t tot aurul pe

care-l înghiţ ise. În acea zi, consiliul nu a luat nici o hot ă rîre, ministrul fiind prea copleş it de cele petrecute ca săse mai poatăgîndi ş i la altceva. A doua zi, primul preş edinte, Mathieu Molé, al că rui curaj în toate aceste împrejură ri – zice cardinalul de Retz – nu s-a dovedit cu nimic mai prejos de cel al ducelui de Beaufort ş i al prinţ ului de Condé, adicăa doi bă rbaţ i socoti ţ i cei mai neînfrica ţ i din Fran ţ a – a doua zi, primul preş edinte a fost ş i el atacat; mulţ imea ameninţ a să -i cearălui socoteala pentru toate relele ce se puneau la cale pe spinarea ei; dar primul preş edinte, fă răs ăse tulbure ş i fă r ăs ăse arate descumpă nit, a ră spuns cu liniş tea sa dintotdeauna că , dacără zvr ă ti ţ ii nu vor da ascultare poruncilor regelui, va pune săse ridice spînzură tori în pieţ eş i cei mai îndă ră tnici vor atîrna pe datăîn ş treang. La aceasta, mulţ imea a urlat că nu aş teaptădecît săvadăridicate spînzură torile ş i căele vor sluji doar pentru judecă torii necinsti ţ i, care cumpă răfavoarea curţ ii cu pre ţ ul mizeriei poporului. Ş i asta nu-i tot: în ziua de 11, ducîndu-se la slujbăla Notre-Dame, cum fă cea de obicei în fiecare sîmbă tă , regina fusese urmatătot drumul de peste douăsute de femei, care se tînguiau, cerînd dreptate. Ele nu aveau, de altfel, nici un gînd ră u, voiau doar să -i cadăîn genunchi ş i să o înduioş eze, dar ostaş ii din gardănu le-au l ă sat săse apropie ş i regina a trecut mai departe, semeaţ ăş i neînduplecată , fă r ăsăle asculte plîngerile. După -amiazăconsiliul s-a întrunit din nou ş i de astă datăs-a hotă rît săse menţ inăautoritatea regelui: drept urmare, s-a convocat Parlamentul pentru a doua zi – în 12. În aceastăzi, în seara că reia începea aceastănouăpovestire, regele, pe atunci în vîrstăde zece ani ş i care abia avusese vă rsat de vînt, sub cuvînt cămerge la Notre-Dame s ămulţ umeascăcerului pentru însă nă toş irea sa, îş i pusese pe picioare garda, elve ţ ienii ş i muş chetarii, înş iruindu-i în jurul Palatului Regal, pe cheiuri ş i pe Pont-Neuf, iar dup ă slujba religioasăse abă tuse pe la Parlament, unde, într-o ş edinţ ăţ inută în grabă , nu numai ca menţ inuse edictele de mai înainte, dar d ă duse ş i altele noi, vreo cinci sau ş ase la numă r, ş i toate – spune cardinalul de Retz – unul mai ruin ă tor decît altul. Astfel încît primul preş edinte care, dupăcum s-a vă zut, era deună zi de partea curţ ii, se ridicase acum cu toatăîndră zneala împotriva acestui chip de a-l aduce pe rege în Parlament, pentru ca prin neaş teptata-i prezen ţ ăsăconstrîngălibertatea voturilor. Dar cei care protestarăcu tă rie contra noilor dă ri furămai cu seam ă preş edintele Blancmesnil ş i consilierul Broussel. Dupăpromulgarea edictelor, regele porni spre Palat. O mare mulţ ime de oameni stă tea înş iruităîn calea sa; însăcum se ş tia c ăregele vine de la Parlament ş i cum nimeni nu aflase dacăa fost acolo pentru a face dreptate poporului, ori pentru a-l împila încăş i mai vîrtos, nici un strigă t de bucurie nu ră sunăla trecerea alaiului spre a-i saluta însă nă toş irea. Dimpotrivă , feţ ele erau posomorîte ş i nelini ş tite, ba unele de-a dreptul

ameninţ ă toare. În ciuda reîntoarceri sale, trupele ră maserăpe loc: exista teama să nu izbucneascăvreo r ă scoalăatunci cînd se vor cunoaş te hot ă rîrile Parlamentului; ş i, într-adevă r, abia se lă ţ i zvonul ca regele a sporit dă rile în loc săle uş ureze, c ăpe stră zi se formarăgrupuri-grupuri ş i se stîrni un tumult de strigă te: „Jos cu Mazarin! Tră iascăBroussel! Tr ă iască Blancmesnil!", deoarece poporul aflase căBroussel ş i Blancmesnil i-au ţ inut partea; ş i cu toate căstră dania lor fusese zadarnică , mulţ imea nu contenea să -ş i arate recunoş tin ţ a. S-a încercat săse împră ş tie aceste grupuri, s-a încercat săse pună capă t acestor strigă te, dar, aş a cum se întîmplăîn asemenea împrejură ri, grupurile se îngroş arăş i mai mult, iar larma spori încăo dat ăpe atît. Tocmai se dă duse poruncăgă rzilor regelui ş i gă rzilor elveţ iene nu numai săle ţ inăpiept, dar săş i patruleze pe stră zile Saint-Denis ş i SaintGermain, unde grupurile pă reau mai mari ş i mai întă rîtate, cînd se înfă ţ iş ăla palat starostele negustorilor. Fu lă sat săintre numaidecît: el venea săspunăcă , dacănu se pune capă t acestor mă suri duş mă noase, în douăceasuri se va ră scula întreg Parisul. Pe cînd chibzuiau ce e de fă cut, apă ru locotenentul de gardă Comminges, cu hainele sfîş iate ş i cu faţ a însîngerată . Ză rindu-l, regina scoase un ţ ip ă t de uimire ş i-l întreb ăce s-a întîmplat. La vederea gă rzilor, aş a cum prevă zuse starostele negustorilor, mulţ imea î ş i ieş ise cu totul din fire. Nă vă lise la clopote ş i dă duse alarma. Comminges nu-ş i pierduse cumpă tul, arestase pe unul care pă rea săfie dintre capii ră zmeriţ ei ş i, drept pildăpentru cei din jur, poruncise săfie spînzurat de crucea de la Trahoir. Ostaş ii l-au luat îndatăca să îndeplineascăordinul. Dar, în dreptul halelor, s-au pomenit atacaţ i cu pietre ş i cu halebarde; ră zvră titul se folosise de aceastăclipăca săscape ş i, ajungînd în strada Lombards, se fă cuse nevă zut într-o casăale că rei uş i au fost sparte numaidecît de c ă tre urmă ritori. Violenţ ăzadarnică : vinovatul pierise fă răurmă . Comminges lă sase un post de pazăîn stradăş i, cu restul ostaş ilor, se întorsese la palat spre a raporta reginei ce se petrecea. Tot drumul fusese urmă rit de strigă te ş i de ameninţ ă ri, cî ţ iva dintre oamenii să i fuseserără ni ţ i cu suliţ ele ş i cu halebardele, ba pînăş i pe el îl nimerise o piatr ă , zdrelindu-i sprînceana. Povestirea lui Comminges întă rea cuvîntul starostelui negustorilor ş i toţ iş tiau bine cănu sînt în stare săţ in ăpiept unei ră scoale în lege; atunci, cardinalul porunci săse r ă spîndeascăzvonul cătrupele au fost înş iruite pe cheiuri ş i pe Pont-Neuf numai în vederea ceremoniei ş i căvor fi retrase fă r ăză bavă . Într-adevă r, că tre ceasurile patru dup ă -amiaz ă , ele pornirărînd pe rînd spre Palatul Regal; fu lă sat doar un post de paz ăla bariera Sergents, un altul la Quinze-Vingts ş i, în sfîr ş it, un al treilea pe colina Saint-Roche. Curţ ile interioare ş i încă perile de la catul de jos al palatului furăîn ţ esate cu elveţ ieni ş i muş chetari, ş i toatălumea ră mase în aş teptare.

Iat ădar cum stă teau lucrurile în clipa cînd l-am introdus pe cititor în cabinetul cardinalului Mazarin – odinioarăcabinetul cardinalului Richelieu. Am vă zut în ce stare de spirit asculta Mazarin murmurul mulţ imii ş i ecoul împuş că turilor care ră zbă teau pînăaici, în încă pere. Deodată , cardinalul ridic ăfruntea, cu sprîncenele uş or încruntate, ca un om care a luat o hotă rîre, îş i aţ inti ochii pe cadranul unei pendule uriaş e gata săbatăorele zece ş i, luînd un fluier de argint aurit, aflat pe masă , la îndemînă , sufl ăîntr-însul de douăori. O uş ătă inuităîn perete se deschise fă răzgomot ş i un om înveş mîntat în negru înaint ăîn tă cere, ră mînînd în picioare în spatele jilţ ului. — Bernouin, zise cardinalul, fă rămă car s ăse întoarcă ,ş tiind că numai valetul să u putea săintre la cele douăsemnale de fluier, ce muş chetari fac de gardăla palat? — Muş chetarii negri, monseniore. — Ce companie? — Compania Tréville. — E vreun ofiţ er din companie în anticameră ? — Locotenentul d'Artagnan. — Un om de nă dejde, nu? — Întocmai, monseniore. — Adu-mi o uniformăde muş chetar ş i ajută -măsăm ăîmbrac. Valetul ieş i la fel de neauzit cum intrase ş i se întoarse dupăo clipă cu uniforma cerută . Cardinalul, t ă cut ş i gînditor, îş i scoase veş mîntul de ceremonie, îmbră cat pentru ş edin ţ a Parlamentului, punîndu-ş i în schimb uniforma ostă ş ească , pe care o purta cu oarecare eleganţ ă , mulţ umităcampaniilor sale de odinioarădin Italia; în clipa cînd fu gata, spuse: — Du-te ş i cheamăpe domnul d'Artagnan. De astădată , valetul ieş i pe uş a din mijloc, pă ş ind tot atît de tă cut ş i de neauzit ca ş i mai înainte. Ai fi zis c ăe o umbră . Ră mas singur, cardinalul se privi cu oarecare mul ţ umire într-o oglindă ; era încătînă r, că ci abia împlinise patruzeci ş iş ase de ani, zvelt, de staturăaproape mijlocie, cu faţ a chipeş ăş i plinăde vioiciune, cu privirea focoasă , cu nasul mare însădestul de bine proporţ ionat, cu fruntea largăş i maiestuoasă , pă rul castaniu, uş or ondulat, barba mai neagrădecît p ă rul ş i adusăniţ el în sus cu fierul de frizat, ceea ce îi dă dea o înfă ţ iş are plă cută . Petrecîndu-ş i anină toarea spadei pe dupăumă r, îş i privi cu încîntare mîinile foarte frumoase ş i pe care ş i le îngrijea cu cea mai mare migal ă ; pe urmăazvîrli mă nuş ile mari de antilop ăale uniformei ş i-ş i puse niş te mă nuş i de mă tase. În clipa aceea uş a se deschise. — Domnul d'Artagnan, anunţ ăvaletul. Un ofiţ er trecu pragul încă perii. Era un bă rbat de vreo treizeci ş i nou ă -patruzeci de ani, scund dar

bine legat, subţ irel, cu ochii vii ş i scă pă rînd de inteligenţ ă , cu barba neagrăş i pă rul înc ă runţ it, aş a cum se întîmplăîntotdeauna cînd socoteş ti viaţ a prea bunăsau prea rea ş i, mai cu seamă , cînd eş ti tare oacheş . D'Artagnan fă cu patru paş i în cabinetul care nu-i era necunoscut, întrucît mai fusese o datăaici, pe vremea cardinalului Richelieu, ş i cum nu vă zu pe nimeni, afarădoar de un muş chetar din compania sa, î ş i aţ inti privirea asupră -i, recunoscîndu-l din capul locului pe cardinal. Ră mase în picioare, într-o atitudine respectuoasă , dar demnă , aş a cum se cuvine unui om de ispravă , că ruia via ţ a i-a dat adeseori prilejul săse afle în faţ a unor nobili de seamă . Cardinalul îl aţ inti cu ochiul să u mai degrabăfin decît p ă trunză tor, cercetîndu-l cu luare-aminte ş i, dupăcîteva momente de tă cere, spuse: — Dumneata eş ti domnul d'Artagnan? — Chiar eu, monseniore, ră spunse ofi ţ erul. Cardinalul mai scrutăo clipa chipul acesta inteligent, a c ă rui deosebităexpresivitate fusese încă tuş at ăde ani ş i de încerc ă rile vieţ ii; d'Artagnan îi susţ inu bă rbă teş te privirea, ca unul care înfruntase altă datăni ş te ochi mult mai p ă trunză tori decît cei care îl cercetau acum. — Domnule, rosti cardinalul, vei merge cu mine, sau mai curînd voi merge eu cu dumneata. — La ordinele dumneavoastră , monseniore! zise d'Artagnan. — Aşvrea săinspectez eu însumi posturile de pazădin jurul Palatului Regal. Socoteş ti căe vreo primejdie? — Primejdie, monseniore?! fă cu d'Artagnan cu un aer mirat. Care? — Se spune căs-a ră sculat poporul. — Uniforma muş chetarilor regali e foarte respectat ă , monseniore, ş i, chiar de n-ar fi aş a, cu al ţ i trei ca mine măsimt în stare săpun pe fug ă ş i o sutăde neispră viţ i din ă ş tia. — Totuş i, ai vă zut ce-a p ă ţ it Comminges? — Domnul Comminges face parte din gardăş i nu dintre muş chetari, ră spunse d'Artagnan. — Asta înseamnăoare c ămuş chetarii sînt ostaş i mai vrednici decît cei din gardă ? zîmbi cardinalul. — Fiecare are mîndria uniformei pe care o poartă , monseniore. — Afarăde mine, domnule, urmăcardinalul cu acelaş i surîs, deoarece vezi bine căam lă sat haina mea ca s ăîmbrac uniforma dumitale. — Asta-i modestie, monseniore! gl ă sui d'Artagnan. Eu, unul, spun deschis că , de-aşpurta haina Eminenţ ei-Voastre, m-aşmulţ umi cu ea ş i, la nevoie, m-aşlega chiar sa n-o schimb niciodatăpentru alta. — Da, numai căastă -searăn-ai fi prea în siguranţ ăîmbr ă cat astfel. Bernouin, pă lă ria. Valetul se întoarse aducînd o pă lă rie de uniformăcu borurile largi. Cardinalul ş i-o potrivi semeţ pe cap ş i se întoarse că tre d'Artagnan: — Ai cai gata înş euaţ i în grajd, nu-i aş a?

— Da, monseniore. — Ei, atunci, haidem! — Cîţ i oameni doriţ i săvăînsoţ ească , monseniore? — Ai spus adineauri că , dac ăsînteţ i patru, te simţ i în stare săpui pe fuga o sutăde inş i; cum s-ar putea s ăîntîlnim douăsute, la opt. — Voi face întocmai, monseniore. — Sînt gata săte urmez, nu ad ă ugăcardinalul, pe aici mai degrabă . Bernouin, luminează -ne calea. Valetul luăo lumînare; cardinalul, cu o cheie micuţ ăaflatăpe masa de lucru, deschise o uş ăce dă dea spre o scarăsecretăş i, dupăcîteva clipe, ajunse în curtea Palatului Regal.

II UN ROND DE NOAPTE Dupăzece minute, mica trupăieş ea în strada Bons-Enfants, în spatele să lii de spectacole, clă dit ăde cardinalul Richelieu pentru reprezentarea piesei Mirame, ş i unde cardinalul Mazarin, mai iubitor de muzica decît de literatură , hotă rîse săg ă zduiascăcele dintîi opere reprezentate în Franţ a. Înfă ţ iş area oraş ului vă dea toate semnele unei mari agitaţ ii; cete numeroase colindau stră zile ş i, orice ar fi spus d'Artagnan, se opreau în loc cu un aer de batjocurăameninţ ă toare, uitîndu-se cum trec ostaş ii, ceea ce ară ta limpede căoamenii s-au descotorosit pentru moment de obiş nuita lor supuş enie, fiind stă pîniţ i de gînduri mai bă tă ioase. Din cînd în cînd se auzea vuiet de glasuri dinspre cartierul Halelor. Împu ş că turi izbucneau în partea dinspre strada Saint-Denis ş i uneori cîte un clopot se pornea săsune pe neaş teptate ş i fă r ăde pricină , zgîlţ îit de toanele mulţ imii. D'Artagnan îş i urma calea cu nep ă sarea celui care nici nu se sinchiseş te de asemenea neghiobii. Cînd vreo ceatăse oprea în mijlocul stră zii, el îş i îndemna calul înainte fă răo vorb ăş i astfel, ră zvr ă tiţ i ori nu, ca ş i cum ar fi ş tiut cu cine au de-a face, toţ i se tr ă geau în lă turi, lă sînd patrula sătreac ă . Cardinalul pizmuia aceastăsiguranţ ăde sine, pe care o punea pe seama obiş nuinţ ei cu primejdia; dar asta nu-i ş tirbea cu nimic preţ uirea faţ ăde ofiţ erul sub comanda că ruia se afla acum, că ci însă ş i buna prevedere pre ţ uieş te curajul. Cînd se apropiar ăde postul de la bariera Sergents, santinela strig ă : „Care eş ti?" D'Artagnan îş i spuse numele ş i, cerînd cardinalului parola, o rosti îndată ; parola era Ludovic ş i Rocrov. O datăschimbate aceste semne de recunoa ş tere, d'Artagnan întrebă dacănu cumva domnul de Comminges este comandantul postului. Santinela îi ară tăun ofiţ er care stă tea de vorbăcu un că lă reţ ,ţ inînd

o mînăpe grumazul calului. Era tocmai omul de care întrebase d'Artagnan. — Iată -l pe domnul de Comminges, zise muş chetarul, întorcîndu-se lîngăcardinal. Cardinalul îş i îndemnăcalul într-acolo, în vreme ce d'Artagnan ră mase ceva mai în urmă , ca sănu-l stinghereasc ă ; totuş i, dup ăfelul cum ofiţ erul de jos ş i cel din ş a îş i scoseserăpă lă riile, înţ elese că amîndoi au recunoscut pe Eminen ţ a-Sa. — Bravo, Guitaut! vorbi cardinalul, adresîndu-se ofi ţ erului că lare. În ciuda celor ş aizeci ş i patru de ani ai t ă i, vă d c ăeş ti ve ş nic acelaş i, sprinten ş i devotat. Ce-i spuneai acestui tînă r? — Monseniore, ră spunse Guitaut, îi spuneam cătră im vremuri ciudate ş i căziua de azi seamă năgrozav cu zilele cînd fiinţ a Liga, de care am auzit povestindu-se atîtea în tinereţ ea mea. Aflaţ i că , azi, pe stră zile Saint-Denis ş i Saint-Martin erau cît pe ce săridice baricade – nici mai mult, nici mai puţ in. —Ş i ce-ţ i spunea Comminges, dragul meu Guitaut? — Monseniore, rosti Comminges la rîndul să u, ziceam căpentru a înjgheba o ligă , nu le lipsea decît ceva ce-mi pare căînseamnăaproape tot, adicăun duce de Guise; de altfel, aceea ş i poveste nu se întîmplăde douăori. — Nu, în schimb au săfacăo Frond ă , dupăcum spun ei, î ş i urmă vorba Guitaut. — Frondă ? Ce înseamnăasta? întrebăMazarin. — Aş a numesc ei partidul lor, monseniore. — De unde pînăunde? — Se pare ca acum vreo cîteva zile consilierul Bachaumont a spus în Parlament cătoţ i cei porni ţ i pe r ă zmeriţ e sînt asemenea ş colarilor care trag cu praş tia pe maidanele Parisului, ş i se risipesc de îndat ăce vă d un poliţ ai, ca sa se adune iară ş i atunci cînd a trecut mai departe. Aş a cum au fă cut ş i calicii la Bruxelles, au prins vorba din zbor ş iş i-au zis fronderi. Ieri ş i azi, Fronda a fost la modă , toate ş i-au luat numele de la ea: pîinea, pă lă riile, mă nuş ile, man ş oanele, evantaiele; iată , ascultaţ i! Într-adevă r, în clipa aceea se deschide o fereastr ă ; un om se rezemă de pervaz ş i începu săcînte: Vîntul Frondei azi în zori Se stîrni ca din senin ş i mi-l umple de fiori Pe cumş trul Mazarin. Vîntul Frondei azi în zori Se stîrni ca din senin! — Neruş inatul! mormă i Guitaut. — Monseniore, izbucni Comminges, pe care rana îl fă cuse posac ş i

care nu aş tepta decît săse ră zbune cu vîrf ş i îndesat. Vreţ i să -i trimit tontului ă sta un glonţ în cap, săse înveţ e minte, ş i alta dat ăsănu mai cînte atît de fals? Ş i duse mîna la coburii de la ş aua unchiului s ă u. — Nu, nu! strigăMazarin. Diavolo! Aş a strici totul, drag ăprietene; dimpotrivă , lucrurile merg de minune! Îi ş tiu eu pe francezii voş tri, de parcăi-aşfi plă mă dit cu mîna mea de la primul pînăla ultimul: ei cîntă , ei vor plă ti. Pe vremea Ligii, de care a pomenit adineauri Guitaut, nu se cînta decît slujba la bisericăş i toate mergeau cum nu se poate mai r ă u. Haidem, Guitaut, vino săvedem dacăpaza la Quinze-Vingts e tot atît de vrednicăpe cît este aici, la bariera Sergents. Ş i, dînd din mînăspre Comminges în chip de salut, se întoarse la d'Artagnan, care porni în fruntea grupului de că lă re ţ i, urmat la cî ţ iva paş i de Guitaut ş i de cardinal, care erau urmaţ i la rîndul lor de restul ostaş ilor. — Mda, adevă rat, murmurăComminges, privind cum se dep ă rtează Mazarin. Uitasem cănumai banul preţ uieş te în ochii lui. Apucarăpe strada Saint-Honoré, lă sînd mereu în urmăcete de oameni; decretele promulgate peste zi erau în gura tuturor; toţ i deplîngeau pe tînă rul rege care îş i aducea poporul f ă răsăş tie la sapăde lemn ş i aruncau întreaga vinăasupra lui Mazarin; oamenii plă nuiau să ş i spunăpă sul ducelui de Orléans ş i Prinţ ului, ş i-i ridicau în sl ă vi pe Blancmesnil ş i pe Broussel. D'Artagnan trecea fă r ăgrijăprin mijlocul cetelor, ca ş i cum el ş i calul lui ar fi fost de fier; Mazarin ş i Guitaut vorbeau în ş oaptă ; muş chetarii, care sfîrş iser ăprin a-l recunoaş te pe cardinal, îl urmau în tă cere. Ajunserăîn strada Saint-Thomas-du-Louvre, unde se afla postul Quinze-Vingts; Guitaut chemăla raport un ofi ţ er în subordine, care se înfă ţ iş ănumaidecît. — Ei? întrebăGuitaut. — Oh, domnule că pitan, vorbi ofi ţ erul. Toate bune pe aici pe la noi, dar mi se pare ca se petrece ceva în casa de acolo. Ş i ară t ăcu mîna o clă dire mă reaţ ă , aflatăchiar pe locul unde s-a ridicat mai tîrziu Vaudeville. — Acolo? rosti Guitaut. Pă iă la e palatul Rambouillet! — Eu nu ş tiu dacă -i palatul Rambouillet, continuăofiţ erul, dar ş tiu c-am vă zut dispă rînd înă untru o mul ţ ime de mutre dubioase. — Ei, aş i! pufni în rîs Guitaut. Ă ia sînt poeţ i. — Ascultă , Guitaut, interveni Mazarin, n-ai vrea sănu vorbeş ti cu atît dispreţ despre aceş ti domni? Aflăcăş i eu am fost poet în tinereţ eş i căscriam versuri cam aş a cum scrie domnul de Benserade! — Dumneavoastră , monseniore? — Da, eu. Vrei să -ţ i spun o poezie? — Mi-e totuna, monseniore! Nu pricep boabăitalieneş te. — Da, dar pricepi franţ uzeş te, nu-i a ş a, bunul ş i bravul meu

Guitaut? continuăMazarin, punîndu-i prieteneş te mîna pe umă r. Ş i orice poruncăţ i s-ar da în graiul tă u, vei ş ti săo duci la îndeplinire, nu-i aş a? — Fă r ăîndoială , monseniore, a ş a cum am fă cut ş i pîn ăacum, numai să -mi porunceascăregina. — A, da! încuviinţ ăMazarin, mu ş cîndu-ş i buzele. Ş tiu că -i eş ti devotat din adîncul sufletului. — Sînt că pitanul gă rzilor reginei de peste două zeci de ani. — La drum, domnule d'Artagnan! hotă rî cardinalul. Toate-s bune peaici. D'Artagnan porni în fruntea coloanei fă răsăscoatăo vorb ă , cu acea supunere deplină , intrat ăîn firea unui vechi soldat. Stră bă turăstrada Richelieu ş i strada Villedo, îndreptîndu-se că tre colina Saint-Roche, unde se afla cel de al treilea post de pază . Era postul cel mai singuratic dintre toate, că ci se gă sea în vecină tatea zidurilor oraş ului ş i casele erau rare pe aici. — Cine comandăpostul acesta? întreb ăcardinalul. — Villequier, ră spunse Guitaut. — Drace! fă cu Mazarin. Stai dumneata de vorbăcu el; ş tii doar cănoi doi nu ne avem prea bine de pe vremea cînd ai primit ordin să -l arestezi pe ducele de Beaufort; pretindea călui i s-ar fi cuvenit aceastăcinste, fiind că pitan al gă rzilor regelui. —Ş tiu foarte bine ş i i-am spus de o sutăde ori căn-are dreptate. Pe atunci regele avea patru ani, aş a cănu putea s ă -i dea ordin. — Da, însăputeam săi-l dau eu, Guitaut, iar eu te-am ales pe dumneata. Guitaut, fă răsără spund ă , îş i struni calul ş i, dupăce fu recunoscut de santinelă , trimise dupăVillequier. Acesta se ară tăîndată . — A, tu eş ti, Guitaut! vorbi el cu posomoreala-i dintotdeauna. Ce naiba te-aduce încoace? — Am venit săte întreb dacăe ceva nou pe la tine. — Ce vrei săfie? Lumea strigăba „Tră iascăregele!", ba „Jos cu Mazarin!", ş i nu-i nimic nou în asta, c ăde o vreme încoace ne-am tot obiş nuit cu asemenea strigă te. —Ş i tu le ţ ii isonul? rîse Guitaut. — Pe legea mea, gă sesc căau mult ădreptate, Guitaut, ş i uneori îmi vine o poftăgrozav ăs-o fac! Mi-aşda bucuros solda pe cinci ani, tot nu vă d eu nici o lă scaie din ea, numai ca regele săaibăcinci ani mai mult. — Ză u? Ş i ce s-ar întîmpla dacăregele ar fi cu cinci ani mai mare? — În clipa cînd regele ar fi major, ar porunci el însuş i, ş i e mai plă cut săasculţ i de nepotul lui Henric al IV-lea, decît de feciorul lui Pietro Mazarini. Pentru rege, pe toţ i dracii! mi-aşda ş i viaţ a cu dragăinimă ; dar dacăar fi s ăcad ră pus pentru Mazarin, cum era săpă ţ eascănepotută u astă zi, ş i de-aşajunge în raiul raiurilor, tot mi-ar pă rea r ă u. — Bine, bine, domnule Villequier, zise Mazarin. Fii liniş tit, voi vorbi

regelui despre devotamentul dumitale. Apoi se întoarse că tre ostaş ii care îl însoţ eau: — Sămergem, domnilor. Totul e în ordine. — Ia te uită ! se minunăVillequier. Mazarin era aici! Cu atît mai bine: de mult ţ ineam să -i spun în faţ ăce gîndesc. Tu mi-ai dat prilejul ă sta, Guitaut; ş i cu toate căintenţ ia ta n-a fost poate dintre cele mai bune, eu unul îţ i mul ţ umesc. Ş i, ră sucindu-se pe că lcîie, intrăîn corpul de gardă , fluierînd un cîntec de-al Frondei. În ră stimp, Mazarin că zuse iară ş i pe gînduri; ceea ce auzise rînd pe rînd de la Comminges, Guitaut ş i Villequier îi întă rea convingerea ca, în cazul unor evenimente grave, nimeni n-ar mai ră mîne al ă turi de el, afară doar de regină , dar regina îş i pă ră sise de multe ori prietenii, astfel c ă sprijinul ei i se pă rea cîteodatăministrului, în ciuda mă surilor sale de prevedere, destul de nesigur ş i destul de ş ubred. Toatăvremea cît ţ inuse drumul acesta prin noapte, adicăaproape un ceas, privirea cercetă toare a cardinalului, rînd pe rînd aţ intităasupra lui Comminges, Guitaut ş i Villequier, ză bovise stă ruitor asupra unui singur om. Omul acesta, care ră mă sese nepă să tor la ameninţ area mul ţ imii, f ă ră săclipeascănici la glumele lui Mazarin, nici la cele fă cute pe seama lui Mazarin, omul acesta i se pă rea un bă rbat deosebit, c ă lit pentru împrejură ri de felul acelora în care se gă sea acum ş i, mai ales, al acelora care se vesteau de aici înainte. De altfel, numele d'Artagnan nu-i era pe de-a-ntregul necunoscut, ş i cu toate căel, Mazarin, venise în Franţ a abia pe la 1634 ori 1635, adic ă la ş apte sau opt ani dupăîntîmplă rile pe care le-am înf ă ţ iş at cititorului într-o povestire anterioară , cardinalul parcăauzise rostindu-se acest nume ca fiind al unui bă rbat care, într-o împrejurare nu prea lă murită astă zi în mintea sa, se fă cuse remarcat, trecînd drept o pildăde curaj, isteţ ime ş i devotament. Gîndul acesta îl stă pînea cu atîta putere, încît se hotă rî sălimpezeascălucrurile fă r ăză bav ă : numai cădesluş irile pe care le dorea asupra lui d'Artagnan nu putea săi le cearăchiar lui. Puţ inele cuvinte rostite de că tre locotenentul de muş chetari îl fă cuserăpe cardinal s ă -ş i dea seama de obîrş ia gasconă ; iar italienii ş i gasconii se cuno ş teau prea bine ş i semă nau prea mult unii cu alţ ii ca săse bizuie pe ce spuneau ei despre ei înş iş i. Drept care, ajungînd la zidul ce înconjura gră dina Palatului Regal, cardinalul bă tu în porti ţ ă , aflat ăcam pe focul unde s-a clă dit mai tîrziu cafeneaua „Foy", ş i, dupăce mulţ umi lui d'Artagnan ş i-l pofti săaş tepte în curtea palatului, fă cu semn lui Guitaut să -l urmeze. Descă lecarăamîndoi, dînd frîul lacheului care deschise poarta, ş i dispă rurăîn gră dină . — Dragul meu Guitaut, începu cardinalul, sprijinindu-se pe braţ ul bă trînului că pitan de gardă . Mi-ai spus adineauri căsînt aproape două zeci de ani de cînd te afli în slujba reginei, nu-i a ş a? — Da, e adevă rat, ră spunse Guitaut.

Adresaţ i-văunui intrigant din acea vreme ş i veţ i afla tot ceea ce doriţ i. la Perpignan. pe vremea cardinalului. — Eh. pentru căei nu-i pun pe toţ i pe acelaş i talger al balanţ ei ş i pentru căş tiu săse adreseze solda ţ ilor atunci cînd e vorba de ră zboi ş i intriganţ ilor atunci cînd e vorba de intrigi. — Aşdori sa ş tiu dacăa dat dovadăde calită ţ ile sale. rosti Guitaut. Guitaut. ş tiu. avem adesea nevoie ş i de alt fel de oameni decît de viteji. plă tind. la naiba! bombă ni Mazarin. Eu. existăş i miniş tri fericiţ i. dîndu-ş i seama c ăe tras de limb ă . cum secretul nu-mi aparţ ine. monseniore? îngă imăcă pitanul. — Aţ i remarcat asta. care ş tiu tot ce vor săş tie. n-am fost niciodată amestecat în vreo intrigă . cu mare dibă cie? — Monseniore. — Domnul de Tréville îl preţ uieş te mult. La asediul oraş ului La Rochelle. într-o intrigăoarecare. eş ti un viteaz. pe legea mea. dumneata. nu pot spune decît da. se numă răprintre prietenii cei mai de n ă dejde ai reginei. rîzînd. urmăcardinalul. dacăvreodat ămi s-au dest ă inuit unele lucruri despre intrigile urzite de alţ ii. surprins de întrebare. din care s-a descurcat. monseniorul va încuviinţ a sără mînăal celor ce mi l-au încredin ţ at. — Asta. — Ce fel de om este? — Hm! fă cu Guitaut. — Ah! exclamăel. doar îl cunosc de multăvreme. în afarăde curajul dumitale. ş tii bine cănoi. cu atît mai ră u pentru mine! — Cum aş a? — Fă r ăîndoială .ş i de credinţ a pe care ai dovedit-o cu prisosinţ ă . Avem nevoie de oameni plini de isteţ ime. unul. zise Mazarin. Guitaut. dragul meu Guitaut. Drace.ş i. — Dar dumneata nu eş ti un curtean. Voiam săaflu dacăe un om în care po ţ i avea încredere. — Da. E un gascon. — Nici nu era nevoie monseniore. bieţ i miniş tri.— Or. bineînţ eles. am remarcat c ăe ş ti dă ruit cu o minunat ă memorie. monseniore. Domnul d'Artagnan n-a fost cumva amestecat. — Dar tu. care nu poate fi pus la îndoială . Voiam săte întreb dac ăl-ai remarcat pe locotenentul nostru de muş chetari. am auzit căş i-a f ă cut mai mult decît datoria. din nefericire. cu o strîmbă turăpe care nu ş i-o . în privinţ a asta sînt silit săvămă rturisesc cănu ş tiu mai mult decît a ajuns la urechea Eminenţ ei-Voastre. Mazarin clă tinădin cap. dupăcum vorbeş te lumea. ş i domnul de Tréville. la trecă toarea Suze. ş ti ţ i. — Domnul d'Artagnan? — Da. monseniore! M-aţ i adus încoace ca să -mi preziceţ i viitorul? — Nu. unul dintre acei puţ ini că pitani care ne-au ră mas de pe vremea lui Henric al IV-lea ş i cum. fiindc ăuna dintre cele mai de seamăînsuş iri ale unui curtean e săş tie săuite. n-o sămai avem curînd. — Dacă -i vorba de vitejia lui de osta ş . — Eh.

vei lua o tr ă sură . Ş i. aş i! Cu ră bdare. a ş a cum i se poruncise. nepă să tor. salutăcu mîna la borul pă lă riei. care începea să -ş i piard ăr ă bdarea. monseniore! Nu-i prea uş or săfaci săvorbeascăpe cei care nu vor. — Contele de Rochefort..putea stă pîni ori de cîte ori i se pomenea de bani. Cardinalul se aş ezăla masa de lucru ş i luăo foaie de hîrtie pe care aş ternu cîteva rînduri. dup ăcîteva clipe. vei duce aceastămisivăla Bastilia ş i te vei întoarce cu omul în cauză . cardinalul schiţ ăun gest de salut că tre Guitaut. — Asta măpriveş te. — Oare monseniorul vrea. într-adevă r. sau mai degrab ăsupunîndu-se orbeş te. D'Artagnan se înclină . numai săvrea săvorbească . cu vocea-i cea mai dulce. — Ei. aş tepta f ă răsă -ş i piardără bdarea ş i fă răpic de curiozitate: devenise un fel de robot în hainăost ă ş ească . era un om mare. Era d'Artagnan. — Contele de Rochefort! — Din nenorocire. se afla iară ş i în înc ă perea de unde plecase. încuviinţ ăMazarin. a dispă rut de vreo patru-cinci ani ş i nu mai ş tiu ce-i cu el. — În schimb ş tiu eu. O săplă tesc. care aş tepta întoarcerea cardinalului.. E un ceas de cînd nu-ţ i cer altceva. gl ă sui Mazarin. Aş adar. ş i chiar astă -seară . D'Artagnan. Îţ i mul ţ umesc. Guitaut. ieş i pe uş ăş i numaidecît .. se ră suci pe că lcîie ca cel mai straş nic sergent-instructor. da. îl pofti Mazarin. Apoi. îţ i voi urma sfatul. z ă rind un ofiţ er care se plimba încoace ş i încolo. — Hm. acţ ionînd. — Vino. îş i urm ăgîndul Mazarin.. aş a cum f ă cuse Guitaut. cardinalul nu se uita la bani cînd era vorba de oamenii să i. dac ănu se poate altfel. ş i crezi c ăRochefort. în picioare. Dar. — Atunci de ce se plîngea adineauri Eminenţ a-Voastr ăc ănu ş tie nimic? — Ei.. — Da. omul acesta este. cum tocmai ajunseserăîn curtea Palatului Regal. Cardinalul îndoi hîrtia ş i puse pecetea. izbuteş ti. o escortăş i vei veghea cu cea mai mare grijăasupra întemniţ atului. numai că avea acest cusur. spuse el. — Domnule d'Artagnan. sănumesc pe cineva care a fost amestecat în toate urzelile din acea vreme? — Per Bacco! zise Mazarin.. Guitaut. o săvăcoste scump. — Era sufletul blestemat al cardinalului. Guitaut. domnule d'Artagnan. îl urm ăpe scara secretăş i. văprevin. se apropie de el. înd ă ră tnicule! —Ş tiu pe cineva în mă surăs ăv ădea toate lă muririle. Am o însă rcinare pentru dumneata. monseniore. D'Artagnan luăscrisoarea.

voi pleca în ziua cînd va pleca domnul de Tremblay". r ă mase în ş a. Sînt chemat să semnez de ieş irea întemniţ atului. deveneai un simplu numă r. roţ ile tr ă surii huruiau ş i potcoavele cailor ră sunau pe lespezile curţ ii. la moartea cardinalului. în visurile lor de libertate. poreclit Eminenţ a cenu ş ie. privind la drugii de fier. că ci. încetai sămai fii om. care. . îş i spuneau unii altora: „Eu voi ieş i de aici în cutare zi. — Săm ăia dracu dacăam poft ăde aş a ceva! murmur ăd'Artagnan. Domnul de Tremblay era deci înc ăguvernator la Bastilia atunci cînd d'Artagnan i se înfă ţ iş ăpentru a duce la îndeplinire ordinul ministrului: guvernatorul îl primi cu cea mai mare politeţ eş i. iar tovară ş ii să i. Pe vremea cînd mareş alul Bassompierre se afla închis la Bastilia. Asta voia s ăînsemne c ă . III DOI VECHI DUŞ MANI D'Artagnan ajunse la Bastilia în clipa cînd suna de opt ş i jumă tate. Se anunţ ăguvernatorului. dar întrun chip la care Bassompierre nu se gîndise. prezicerea lui fu cît pe ce s ăse îndeplinească . fratele faimosului că lugă r capucin Joseph. de Tremblay urma să -ş i piardălocul de la Bastilia. — Eu văp ă ră sesc. domnule d'Artagnan. o tră sură . Bassompierre ră spundea: „Eu. Pe curînd. dup ămoartea cardinalului. unde a ră mas doisprezece ani încheia ţ i. iar Bassompierre săş i-l reia pe al s ă i la curte. spuse domnul de Tremblay. domnilor. — Adevă rat. cum tocmai voia săse aş eze la masă . iar Bassompierre nici atît. ieş i să -l întîmpine pînăîn capul peronului. Hei. temnicer. calul meu! Cinci minute mai tîrziu. Într-adevă r. îl pofti săm ă nînce împreună . dar. — Aşprimi cu dragăinim ă . dacănu măînş el. acel cumplit favorit al lui Richelieu. Guvernatorul Bastiliei era pe atunci domnul de Tremblay. lucrurile ră maseră neschimbate: de Tremblay nu plecă . adu-l jos pe numă rul 256. zise d'Artagnan. cu o voce monotonă : — Patru oameni de escortă . auzind c ăvine din partea ş i cu un ordin al ministrului.se auzi cum dăcîteva ordine scurte. fă răs ă coboare. D'Artagnan se înfiorăauzind zgomotul cheilor. la ferestrele ză brelite ş i la zidurile acelea uriaş e pe care le vă zuse întotdeauna numai de cealaltăparte a ş anţ urilor înconjură toare ş i de care se temuse atîta cu vreo două zeci de ani în urma. împotriva tuturor aş teptă rilor. Intrînd în Bastilia. încuviinţ ădomnul de Tremblay. ş i eu în cutare zi". pe plic st ăscris foarte urgent. Ră sun ăo bă taie de clopot.

uite ce s-a întîmplat: într-o seară . căap ă ru întemniţ atul. Rochefort? — Nu. bietul meu prieten! urmăd'Artagnan. se aruncăde gîtul întemniţ atului: — Rochefort! exclamăel. mi s-a cerut s ăveghem cu cea mai mare grija asupra întemniţ atului. — Bine. mi se pare cănu-i prea mare deosebire între un mort ş i un îngropat de viu. — Care? — Hoţ de noapte. vorbi d'Artagnan că tre cei patru muş chetari din escortă . Dar e cu neputinţ ăsăfiu întemniţ at pentru vina care mi se pune în seamă . ş i d'Artagnan. de Rieux ş i alţ ii. — Erai nebun. Nici nu ispr ă vi bine aceste cuvinte. repede! Tră sura porni numaidecît. domnule locotenent! ră spunse cel că ruia i se adresase. ducelui de Harcourt îi tră sne ş te sămergem la ş terpelit pelerine pe Pont-Neuf. — Pe legea mea.însoţ indu-ş i afurisenia cu zîmbetul cel mai încîntă tor. Ş i pentru căportierele nu au încuietori. fiindcăideea asta nu mi se p ă rea prea de soi. Tu eş ti. —Ş i pentru ce crimăte afli la Bastilia? — Vrei să -ţ i spun adevă rul? — Fireş te. distracţ ie foarte la mod ăpe-atunci. Întemniţ atul se urcăîn tră sură . dar se stă pîni îndată . V ă zîndu-l. eram beat. cuprins de mirare. — O. nu-i aş a? — Mă rturisesc căda. Nu te-am vă zut de vreo patru-cinci ani. chiar tu! Nu m ăîn ş el! — D'Artagnan! fă cu la rîndul să u Rochefort. i-am propus cavalerului de Rieux săfim spectatori în loc de actori ş i săne cocoţ ă m pe calul de bronz. — Domnilor. Ş i totuş i. a lui Fontrailles. — Bucuros. habar n-am! — Te îndoieş ti de mine. ca s ăvedem totul din loj ăca la teatru. măîmbolnă vesc. folosindu-se de întunericul de sub bolta pe sub care treceau. Haide-haide. pe cinstea mea de gentilom. scornităde ducele de Orléans. D'Artagnan descă lecă . sau mult nu mai lipseş te. — Ei bine. se urcăîn tră surăală turi de întemniţ at ş i spuse cu o voce în care era cu neputinţ ă sădesluş eş ti cea mai mica tulburare: — La Palatul Regal. în tovă ră ş ia ducelui de Harcourt. Asta cere o lă murire. Domnule de Lillebonne. glumeş ti? — Înţ eleg. Ş i eu sînt îngropat de viu. mai degrab ă mor pe o mînăde paie. fă r ăs ăparăcăl-a recunoscut. dupăun chef straş nic la Reinard. te credeam mort. Rochefort! La vîrsta ta? — Nu. cum are s ăse ş i întîmple pesemne. decît săam zece mii de livre pe an ca guvernator al Bastiliei. la Tuileries. Dacămai ră mîn cinci minute în curtea asta. binevoieş te să -mi duci calul de frîu. — Tu. hoţ de noapte?! Rochefort. . încredinţ ăfrîul muş chetarului. d'Artagnan tresă ri. voi urca în tr ă sura.

atunci îi este amant. dar pesemne căo săafli motivul. ş i eu sînt o vale. trec două . În aceeaş i zi au venit dupămine ş i m-au dus la Bastilia. cardinalul ţ i-a încredinţ at un ordin. Mul ţ umit ăpintenilor că lă re ţ ului. . în loc să tacă . nu. nici vorbă . fă răsă -mi pese. pintenul se sfă rîmă . ţ iaduci aminte. îş i rupe un picior ş i. pune piciorul pe un pinten al statuii. într-o clip ăam fost pe cal. Ş edeam cum nu se poate mai bine ş i vedeam minunat. Vreo patru-cinci pelerine fuseserăş terpelite cu o nemaipomenităîndemînare. O. ori mai degrabănu l-am ş tiut niciodatăca lumea. ş i iat ă . încredinţ at căa doua zi scap. dar era prea tîrziu: am picat drept în braţ ele arcaş ilor. El. începe s ăţ ipe ca din gurăde ş arpe. dragul meu. spune: „Tră snetul nu cade peste vă i". — A. unde am dormit dus. Ducele de Harcourt. — Cu neputinţ ă . că ci am uitat săte întreb: unde m ăduci? — La cardinal. dragul meu Rochefort. da. la închisoare. Tu. de Rieux vrea săfacăla fel. bietul meu conte! Măsimt ş i mai vîrtos cadet gascon decît în ziua cînd te-am întîlnit la Meung. — În sfîrş it. trec opt zile. ai dreptate. spunîndu-i căn-au s ăne descopere acolo sus. Eu caut să -l ţ in lîngămine. sînt aproape două zeci ş i doi de ani de atunci. — Însurat?! — Dacănu-i bă rbatul ei. îi scriu cardinalului. cînd nu ş tiu ce nă tă ră u mai puţ in ră bdă tor decît ceilal ţ i se porne ş te să strige: „Să riţ i!" ş i ne aduce pe cap o patrulăde arcaş i. nu ţ i s-a întîmplat nici o nenorocire. — Ce vrea de la mine? — Nu ş tiu. — Totuş i. Trece o zi. săcoboare. Dau s ăsar ş i eu jos. ba încădintre cele mai joase. Ş i apoi habar n-aveam cătocmai pe tine trebuia s ăte duc. dragul meu Rochefort. pe calul lui de bronz? — Nu. sînt cinci ani de cînd zac acolo. ehei! Ş i oftădin adîncul inimii. asta-i mare lucru. Fontrailles ş i înc ăvreo cî ţ iva o iau la fug ăş i scapă . cum ar fi fă cut cu oricare altul. — Pă i ce nenorocire ai fi vrut sămi se întîmple? Un vers latinesc pe care l-am uitat. de Rieux cade. nu-i aş a? — Asta fiindcămăgă seam din întîmplare în anticamer ăş i mi s-a adresat mie. Se zice căs-ar fi însurat cu regina. Crezi căm-au întemniţ at pentru crima de a m ăfi cocoţ at în spatele lui Henric al IV-lea. de care ne-am folosit ca de niş te trepte. —Ş i Mazarin e acelaş i Mazarin? — Mai mult ca oricînd. sînt aproape două zeci ş i unu de ani de cînd port gradul ă sta. un favorit? — Eu. favorit! izbucni d'Artagnan. fă răca pă gubaş ii s ăcrîcneascăm ă car. nu poate săfie asta. Dar am ră mas acela ş i locotenent de muş chetari ş i. de nu măînş el. care m-au dus la Châtelet. — Săreziş ti unui Buckingham ş i săcedezi unui Mazarin! — Astea-s femeile! cugetăca un filozof d'Artagnan.Zis ş i fă cut.

Ei. Rochefort. din cînd în cînd mai aflu cîte ceva despre ei. Porthos ş i Aramis. — Ne-am înţ eles: bate palma.. prima oarăcînd ai prilejul săvorbeş ti de mine. — Onoarea lui Rochefort stăcheză ş ie. dar de pe la alţ ii. — Te sfă tuiesc săte plîngi. ş i? — Sînt burghezii care-ş i fac de lucru pînăuna-alta. — Spune-mi. sănu măuiţ i. fiindcăm-a ajutat întotdeauna ş i-ar fi putut s ămăscape ş iacum. — Ei. — Prin urmare. uite unde-am ajuns. —Ş i ră zboiul. în privinţ a asta reginele sînt de douăori femei. asta-i tot ce pot să -ţ i spun. cu condiţ ia săfaci ş i tu la fel. ce mai încolo ş i încoace. Doamne.. — Ascultă ... dar reginele? — Ei. — Voi vorbi. A ş a cătu ai să -l scapi pe el. — Ce vrei săspui? — N-auzi împuş că turile? — Ba da. aş a cum ş tii. cu Parisul. Tră iesc. De ce? — Eh. trebuie săvorbesc ş i de prietenii tă i? — Care prieteni? — Athos. — Cu spaniolii? — Nu. ş i dacăare nevoie de tine....— Femeile. Beaufort tot închis e? — Tot. i-ai uitat? — Aproape. dacăajungi iar în graţ ii. — O să -l avem. — Ascultă . DacăMazarin s-a gîndit s ăte caute. — Care? —Ş tii căsîntem prieteni buni. — Adevă rat? — Da. — Crezi căs-ar putea ajunge undeva cu burghezii? — Cum nu? ă ş tia promit. ş i dacăs-ar g ă si cineva săstrîng ălaolaltă toate cetele lor. Doamne. dar tu? — Voi face la fel. O înţ elegere. — Ce mai e cu ei? — Habar n-am. mai înţ eleg. înseamnăca are nevoie de tine. — Cred cătu eş ti mult mai aproape de libertate decît el. — La naiba! Pă strez ş i azi semnele acestei prietenii: trei împunsă turi de spadă ! — Ei bine. Săm ăia naiba dacăş tiu prin ce colţ de lume .. nu-ţ i pierde n ă dejdea. — Mare nenorocire sănu fii liber. te fericesc! Sînt ani de zile de cînd nimeni nu mai are nevoie de mine. Dumnezeu mi-e martor! Ne-am desp ă rţ it.

iar eu aşfi fost liber. Rochefort. Ş i rugaţ i pe domnul d'Artagnan săaş tepte: nu am ispră vit încăcu el. — Ai dreptate. sun ăvocea neră bdă toare a lui Mazarin. în veş mîntul să u obiş nuit.. D'Artagnan îş i plecăfruntea. — Haide. după care stră bă turăanticamera ş i coridorul. — Am ajuns ş i nu ţ in săfiu vă zut coborînd din tră sură . adicăacela de monsenior. de îndat ăce auzi rostindu-se cele douănume. zise el surîzînd. puţ in curaj! Roata se-nvîrteş te: de jos. — De ce n-ai f ă cut-o? întrebăd'Artagnan. Adio! — Pe curînd. nici vorbă . Nu. — Amin! rosti d'Artagnan. vă zînd grupurile de cetă ţ eni care ne ieş eau în cale ş i care se uitau cu ochi arză tori la tine ş i la cei patru oameni ai tă i? — Spune. cum îi spunea fl ă că ului pe care l-am fă cut sergent în regimentul piemontez? — Planchet? — Da.. numai pe tine te mai am prieten. O s ă -l vezi pe pă că tosul ă sta magistrat municipal. te aduce sus. ceea ce era. doar se dă dea în vînt dupădulciuri. — Haida-de! i-o întoarse Rochefort.. nu zic nu. el. a luat fata unui cofetar de pe strada Lombards. oprind tră sura. ş i tu cu oamenii tă i aţ i fi fost sfîş ia ţ i. cu deosebirea căel . D'Artagnan urcăîmpreunăcu întemni ţ atul pe scara cea mare. Rochefort îi puse mîna pe umă r. Ş i cu faimosul Planchet ce mai e? — S-a însurat.. stă ruinţ a aceasta a cardinalului avu darul să -l punăş i mai mult în gardă . Trecu pragul încă perii ş i-l gă si pe Mazarin aş ezat la masa de lucru. —Ş i faimosul. — D'Artagnan. dragul meu d'Artagnan. Cînd ajunse la u ş a cabinetului lui Mazarin ş i se preg ă tea să -ş i anun ţ e sosirea. Ş i ceru săfie anun ţ at ministrului. „Oare Rochefort săfi devenit mai bun decît mine?" cugetăel.or fi. la urma urmei. se cheamăcă -i ş i el în rîndul burghezilor parizieni ş i. vrei să -ţ i mă rturisesc un lucru la care m-am gîndit tot drumul. Aceste cuvinte îl umplurăde bucurie pe d'Artagnan. noi doi nu ne cunoaş tem. nimeni nu mai avea nevoie de el de multăvreme ş i stă ruinţ a lui Mazarin în privinţ a sa i se pă rea un semn bun. — Săintre domnul de Rochefort. veş mîntul aba ţ ilor din acea vreme. Cît despre Rochefort. Dupăcinci minute intrau în curtea Palatului Regal. Aş a cum spusese. Ne-am legat prieteni! Ei. rosti d'Artagnan. Astă -searăse schimbăpoate ş i soarta ta. pe legea mea. de-ar fi fost altcineva cu escorta. — Ce faci? întrebăRochefort. ş i nu-ţ i uita fă gă duiala! D'Artagnan încă lecăş i porni din nou în fruntea escortei. înainte săajung eu c ă pitan. — N-aveam decît săstrig dupăajutor. în clipa asta s-a al ă turat ră zvr ă tiţ ilor.

Am fost la Bruxelles într-o împrejurare cumplită . Mă dusesem acolo ca săsurprind coresponden ţ a lui Chalais cu arhiducele. Ş i nici nu-mi trecea prin minte. — Da. Prin urmare te afli în temni ţ ă ? La aceastăîntrebare. în loc săo slujesc. în vreme ce-ai acceptat săpleci în serviciul ră posatului cardinal? — Tocmai pentru căam fost acolo în serviciul cardinalului. de om vlă guit. avusese multe motive săse plîngăde dumneata pe vremea ră posatului cardinal! . cu el era altăpoveste: cei cinci ani de temniţ ăîl îmbă trîniserăgrozav pe acest vrednic prieten al domnului de Richelieu." Dupăo tă cere destul de lungă . Săne înţ elegem. bine parfumat ş i. Ză rindu-l.purta ciorapi ş i mantie violetă . — Dar mi se pare căEminen ţ a-Voastrăo ş tie mai bine ca oricine. — O. Mazarin scoase la iveal ăo scrisoare deschis ădintr-un vraf de hîrtii ş i o ară t ăgentilomului: — Am gă sit aici o scrisoare prin care îţ i ceri libertatea. Cum aţ i fi vrut sămăreîntorc?! Aşfi pierdut-o pe regină . c ă rora nu le cunosc nici mă car numele. — Eu? Nicidecum! La Bastilia mai sînt o mulţ ime de oameni închi ş i încăde pe vremea domnului de Richelieu. Va s ăzic ăă sta-i adev ă ratul motiv? Sînt cinci ani de zile de cînd îl tot caut. pricepi. Cît despre Rochefort. bine frizat. pă rul negru îi albise cu totul ş i ară miul fe ţ ei l ă sase locul unei palori adînci. Rochefort tresă ri. cu mine însăe altceva. Ministrul nu se schimbase cîtuş i de puţ in. încăîn acele zile fiind recunoscut. Rochefort trase cu coada ochiului spre Mazarin ş i privirile li se încruciş ară . n-ai refuzat dumneata cîndva săfaci o că lă torie pentru reginăla Bruxelles? — Aha! fă cu Rochefort. prostul de mine! — Dar eu n-am spus c ăacesta e motivul arest ă rii dumitale. deoarece din ordinul Eminenţ ei-Voastre am fost dus de la Châtelet la Bastilia. spuse el. dragul meu domn de Rochefort. era bine pieptă nat. era cît pe ce săfiu sfîş iat. monseniore! Numele meu nu văera necunoscut. Uş ile se închiseră . Regina nu a vă zut în refuzul dumitale decît un refuz. pur ş i simplu. — Ei bine. în serviciul reginei. dar care lui Rochefort i se pă ru o veş nicie. ş i. Era pe vremea conspiraţ iei lui Chalais. — Crezi? — Sînt sigur. nu mă puteam întoarce spre a o sluji pe regină . mulţ umităacestei cochetă rii. atîta tot: n-ai refuzat dumneata s ă pleci la Bruxelles. iatăcum gîndurile cele mai bune sînt r ă u înţ elese. ca ş i cum ar fi vrut săspună : „Iatăun om care nu mi se mai pare bun de mare lucru. domnule Rochefort. Mazarin clă tinăuş or ş i aproape nevă zut din cap. îţ i pun doar o întrebare. într-adevă r. într-adevă r. parcămi-aduc aminte. pă rea mai tîn ă r.

în schimb sînt un om bun. ş i pe urma omul nici nu se gîndeş te la ce-a fost. zise Rochefort. Ş i cînd spun: am nevoie. — Aceasta era ş i pă rerea cardinalului Richelieu. în ce m ă priveş te. care a petrecut cinci ani la Palatul Regal. — O. pricepi? Eu nu sînt ca domnul cardinal de Richelieu. ş i sper săţ i-o pot dovedi.. săduci aceste lucruri la bun sfîr ş it.. Nu uitaţ i. continuăMazarin. dumneata eş ti în m ă surăs ăîn ţ elegi anumite lucruri ş i. dupămoartea sa trebuia săînţ elegeţ i. Nu fac nimic fă răordinul reginei. pesemne cămi-a poruncit sămăasigur în privinţ a dumitale. de vreme ce aveţ i bună voinţ a să -mi spuneţ i căş i dumneavoastrăo împă rtă ş iţ i. — Sînt gata săv ăcred. Rochefort cunoş tea aceastăvoce catifelatăîn care se strecura din cînd în cînd cîte un ş uierat ca de viperă . ţ i-am mai spus doar. merg de-a dreptul la ţ intă . am avut puţ ine dovezi de bun ă tatea despre care vorbe ş te Eminenţ a-Voastr ă . — Da. monseniore. socotindu-te primejdios. fiind el însuş i slujitorul reginei.. Desigur. — Eu. — Ei. mi se pare cădac ănumai dintr-o gre ş ealămăgă sesc la Bastilia. De aceea nu voi fi niciodatăun om mare ca el. maiestatea-sa este foarte susceptibilă . c ă v-aşsluji cu aceeaş i credinţ ăîmpotriva oricui. ş tiind cît preţ uieş ti ş i.. monseniore. monseniore. totul se poate îndrepta. o datăce le înţ elegi. Regina. pesemne căl-a socotit drept o declaraţ ie de ră zboi ş i. monseniore. care sînt un om simplu ş i fă ră ascunziş uri.) — Înţ eleg. domnule de Rochefort. Iatăpentru ce te gă seş ti la Bastilia. glă sui el. Eu am o francheţ e prea franţ uzeasc ăş i asta îmi dă unează . în mijlocul serbă rilor ş i al curtenilor. eu nu sînt domnul de Richelieu. lucru ce-l f ă cea mult superior mie. eu nu sînt cu nimic vinovat de întemniţ area dumitale.. Am nevoie de prieteni de nă dejde. domnule de Rochefort. eu sînt un simplu ministru care nu are nevoie de slujitori. crezi oare căPalatul . care fă cea totul dupăbunul să u plac. cu toate că . — Tocmai pentru căl-am slujit cu credinţ ăpe cardinalul Richelieu împotriva reginei. încuviinţ ăMazarin. cănu se mai gînde ş te ea. (mînie de femeie ş i de prinţ es ă . Cardinalul se dovedea foarte iscusit. în consecinţ ă .. — Ei bine.. dar eu. ce vrei! Dar lucrurile astea trec aş a cum au venit. Or. dragul meu domn de Rochefort. ş i admiraţ ia mea pentru acest mare om creş te ş i mai mult. domnule de Rochefort. în ţ eleg: regina are nevoie. Doamne. rosti Mazarin. pesemne căa aflat de refuzul dumitale. — E adevă rat. dragul meu domn de Rochefort.. continuăRochefort. vă zînd tresă rirea pe care ministrul încercase săş i-o stă pînească– nu uitaţ i că de cinci ani măaflu la Bastilia ş i cănimic nu te face săvezi mai strîmb lucrurile decît faptul căle priveş ti de dupăgratii. care am stat aceş ti ani la Bastilia. da. monseniore. Rochefort îş i muş căbuzele ca sănu zîmbească .Rochefort rîse dispreţ uitor. de slujitori credincioş i. — Aş adar. care ţ inea sădevin ăatotputernic.

ş i ce vrea săspunăproverbul? — Vrea săspunăcădomnul de Richelieu a ş tiut săg ă seascăslujitori devotaţ i cu zecile. —Ş i cum sunăacest proverb? întrebăMazarin. cît de puţ in ş tiu oamenii aceş tia din tot ce se petrece.. monseniore. domnule. e ş ti de-ai noş tri. Dar uite. gînditor. În privinţ a asta eu am ră mas încăla domnul Bassompierre. acţ iune! f ă cu ministrul. — Nu ş tiu să -i caut?! Ce vrei săspui. O mic ăschimbare pe care oamenii devota ţ i de care v-am vorbit adineauri au fă cut-o pentru mulţ umirea lor personală . — Dar cum dovedeş ti devotamentul? întreb ăMazarin. aş aeş i sluga".. Am avut ş i noi mari necazuri. nici gînd. îi trimiteţ i la Bastilia. Dumneata trebuie săfi învă ţ at multe în intimitatea ră posatului cardinal. era un om atît de mare! — Monseniorul nu se va supă ra dacăîl voi mustra? — Eu. ţ inta tuturor pumnalelor? El.. numai c ădumneavoastrănu ş tiţ i să -i că utaţ i. cred ş i eu! zise Rochefort.Regal e un lă caşprea vesel? Nu. drag ădomnule Rochefort? Învaţ ă -mădumneata. avea ş i prieteni fă r ăde pereche. ră spunse Rochefort. Oare se numă răş i astă zi printre cei ş aptesprezece seniori? — A murit. La Bastilia nu se discută politicădecît cu soldaţ ii ş i cu temnicerii. cu toate căerau lovituri cumplite. Eu joc cu că rţ ile pe masă . da. monseniore. M ăstr ă duiesc sămăfac iubit ş i nu temut. — A. c ădoar atît aş tept dar nu mai ş tiu nimic din ce se petrece pe lumea asta. aş aeş i slujitorul".. — El. sănu mai vorbim de toate acestea..." — Îl ş tiu: „. Atunci cînd îi aveţ i. — Ei bine. Dar unde gă seş ti oameni de acţ iune? Rochefort clă tinădin cap: — Ei nu lipsesc niciodată .. monseniore. dacăavea duş mani f ă răde pereche. monseniore. — E tocmai ceea ce vreau ş i eu! — Am cunoscut oameni. ş i nici nu văînchipuiţ i. socotind c ăa sosit clipa să -ş iţ inăfă gă duiala fa ţ ăde d'Artagnan – am cunoscut oameni care prin . domnule de Rochefort? — Trebuie săînţ elegeţ i. niciodată !Ş tii bine cămi se poate spune orice. — La naiba. — „. — Ei. în celula mea e un proverb zgîriat pe zid cu vîrful unui cui. ş i asta e o mare pierdere. continuăRochefort. care ş i-a petrecut viaţ a apă rînduse de atîtea lovituri? — Dar a izbutit săse apere pînăla urmă . — Prin acţ iune. — Iată -l. Era un om devotat reginei ş i asemenea oameni sînt rari. monseniore: „Cum e stş pînul. te asigur. ca de obicei. Pentru că . Spune. A.

monseniore. — Adevă rat? — Întocmai aş a cum am cinstea săspun excelenţ ei-voastre. cu care am avut cel mai mult de-a face. —Ş i spui căace ş ti patru oameni erau uniţ i? — Ca ş i cînd tuspatru n-ar fi fost decît un singur om. — Atunci o să -mi povesteasc ăel însu ş i. ş i. vă zînd căRochefort ajunge singur acolo unde voia el să -l aducă– oamenii aceş tia nu erau devota ţ i cardinalului. ca ş i cînd aceste patru inimi ar fi bă tut în acelaş i piept.. — Cum de ş tii dumneata toate aceste lucruri? — Le ş tiu pentru căoamenii aceş tia erau pe atunci duş manii mei. — Cine este? — Domnul d'Artagnan.iscusin ţ a lor au înş elat de sute de ori agerimea cardinalului. — Gasconul acela?! fă cu Mazarin cu o mirare desă vîr ş it jucată . ş i timp de ş ase ani ş i mai bine nu l-aţ i socotit bun de nimic. cu toate căar fi fost mai bine ră splă ti ţ i. avea trei prieteni. fă ră înlesniri. au ajutat unui cap încoronat s ă -ş i pă streze coroana ş i l-au fă cut pe cardinal s ăcearăpace. De-aşcunoaş te ş i eu asemenea oameni! — Eh. trei viteji care îl ajutau. nici nu-ţ i pot spune cum mi-ai . monseniore. — Gasconul acesta a salvat o reginăş i l-a silit pe domnul de Richelieu sărecunoascădeschis că . spuse gentilomul surîzînd. mi-a dat o loviturăde spad ă– sînt aproape ş apte ani din ziua aceea: era a treia oară cînd mălovea aceeaş i mîna. aş a cum v-am spus. oameni care. monseniore. zise Mazarin. de vreme ce luptau împotriva lui. într-adevă r. vitejii care vi-i doreaţ i dumneavoastr ăadineauri. cîte n-au fă cut ei împreun ă ! — Dragădomnule de Rochefort. iscusin ţ a ş i politica. —Ş i s-a încumetat de unul singur săducăla bun sfîrş it o asemenea ispravă ? — Nu. e secretul unei mari regine. iar ei mi l-au întors cum s-au priceput mai bine. ci. aveţ i unul la uş ăde mai bine de ş ase ani. pentru căau luptat împotriva mea. — Asta-i cam greu. f ă r ăbani. în ce prive ş te îndemînarea. fă răsprijin. pentru căunul dintre ei. drag ădomnule de Rochefort. surîzînd tainic. — Numai căoamenii de care vorbe ş ti. sfîr ş itul unei vechi ră fuieli. — Ah! exclamăMazarin cu o admirabilănaivitate. ză u. cu vitejia lor i-au doborît gă rzile ş i spionii. pentru căle-am fă cut tot ră ul de care am fost în stare. nu era decît un învă ţ ă cel. — Povesteş te-mi ş i mie.. —Ş i de ce n-ar face-o? — Pentru căsecretul nu-i apar ţ ine. monseniore. Dar ei au avut nenorocul sără mînădevotaţ i aceleiaş i regine pentru care adineauri că utaţ i slujitori. — Nu. — Nu cred.

îngă duiţ i-mi sălas în grija domnului d'Artagnan săvi- . v ă asigur. Cum aceastăpodoabăera un dar primit din partea regelui. monseniore? zise Rochefort. Mazarin nu mai scotea o vorbă . nici duci. atît de bogat ş i atît de chipeş . ministrul l-a sfă tuit pe rege s ă -i cear ăreginei s-o poarte la viitorul bal. dincolo de mă ri. — Adevă rat! fă cu Mazarin. monseniore. o regină . monseniore.. pentru c ăîi dorise cîndva prea mult bine. — Adevă rat. visă tor. N-ai vrea să -mi istoriseş ti ş i mie aceastăîntîmplare? — Nu pot.stîrnit curiozitatea. te ascult. se gîndea. erau patru soldaţ i inimo ş i. — Ba da: spui cădomnul d'Artagnan era unul din aceş ti patru oameni? — El a dus la bun sfîrş it totul. — Aflaţ i căş tiu încăvreo zece la fel. monseniore? întrebăRochefort.Ş i au plecat. — Da. domnule de Rochefort. că reia un mare ministru îi voia mult ră u. drept mul ţ umire. regina unuia dintre cele mai mari regate ale lumii. Ministrul ş tia de plecarea lor ş i le-a înş iruit în cale o mulţ ime de oameni. în schimb am săvăspun o poveste. E de prisos săvăspun. a trecut marea ş i s-a întors aducînd mă reţ ei regine acea podoabăpe care ea ş i-a putut-o prinde la umă r în ziua balului. — O. nici dintre puternicii vremii ş i nici mă car bogaţ i. Trecurăaş a cinci sau ş ase minute.Ş i iatăcăsose ş te la curte un ambasador viteaz. cu braţ ul oţ elit ş i cu spada gata oricînd de luptă . cănu se putea gă si o alta care săo înlocuiască . f ă r ăîndoialăpentru felul cum ş tiuse sărezolve problemele de stat. — Ei bine. stră duindu-se s ă citeascăceva pe aceast ăfaţ ăfinăş i vicleană . c ă ci văc ă zniţ i în zadar! Toate acestea s-au petrecut cu mult înainte s ăfi venit dumneavoastrăîn regatul unde domnea aceastăregină . Ace ş ti patru oameni nu erau nici prinţ i. monseniore. pu ţ in a lipsit sănu-l dea pierz ă rii pe ministru. patru oameni hotă rîr ăs ăo salveze. Nu văcă zniţ i săghiciţ i cine este. — Nu vreţ i săm ăîntrebaţ i nimic. fiindcăea se pră bu ş ea de la înă lţ imea mă ririi ei. un adevă rat basm. Ce spuneţ i de isprava asta. unul singur a ajuns la ţ ă rmul m ă rii. monseniore: ministrul ş tia prea bine căpodoaba plecase o datăcu ambasadorul ş i ambasadorul se gă sea acum foarte departe. monseniore? — Magnific! murmurăMazarin. Marea regin ăera pierdută ! Pierdutăca ş i cea mai umilădintre supusele ei. atunci ascultaţ i! A fost odatăo regină . omorînd sau ră nind pe cei care-i stă teau în cale. —Ş i ceilalţ i cine erau? — Monseniore. are nesocotinţ a să -i dă ruiascăo anume podoab ăatît de însemnată .. încît toate femeile erau nebune dupăel ş i însă ş i regina. puternică . — Fie. vrînd să -i împiedice să -ş i atingă ţ inta: Trei au fost sco ş i din luptăde că tre ace ş ti nenumă ra ţ i duş mani. îmi plac foarte mult poveş tile.

clă tinînd dezamă git din cap. domnule de Rochefort. Curiozitatea mea sa nu vămire: cînd ai stat cinci ani în temniţ ă . Crede-mă : ceea ce îţ i trebuie în clipa de faţ ăeste odihna. monseniore. de toţ i! — Săîncepem cu mine. — Spune mai degrabăcăeş ti din tabă ra domnului de Beaufort. pe urmăve ţ i trece ş i la ceilalţ i. aţ i uitat oare. spuse Mazarin cu o undăde zeflemea în glas. nu-l socotesc duş man ş i nu pot primi ceea ce îmi propuneţ i. vei avea un post de încredere: te vei duce la Vincennes. nu hot ă rîţ i nimic în privinţ a mea. — Cum adicăimposibil? Ş i de ce ţ i se pare imposibil? — Pentru cădomnul de Beaufort este unul dintre prietenii mei. Bine. Erau prietenii lui. dac ăe cu putinţ ă ! — Dragădomnule de Rochefort. de vreme ce a ţ i trimis săm ă aducăîncoace ş i măaflu aici. eu sînt unul dintre prietenii lui. sau. Bernouin intrăîn încă pere. domnule de Rochefort. dar săcă lă toresc. Gă siţ i orice altceva pentru mine. mai curînd. rosti Rochefort. domnule de Rochefort! Rochefort se înclinărespectuos. dar puterile te-ar tră da. . — Asta numeş ti dumneata devotament? Te felicit! Devotamentul dumitale nu te angajeazăprea mult. Hei. ş i-apoi eu nici nu-i cunosc sub adev ă ratul lor nume. monseniore. monseniore? — Dimpotrivă . rosti Mazarin. unde se aflăînchis domnul de Beaufort ş i nu-l vei scă pa din ochi. fiindc ăî ţ i simţ i inima tînă ră . de el. — Nu ai încredere în mine. trimiteţ i-m ăîn misiune. dragădomnule de Rochefort. — Adio. nu ai mei. monseniore. Bine. săvinăcineva! — Aş adar. Te socoteş ti încătînă r. monseniore. — Cheamăun ofiţ er. — Dumneata. nici ministru. se prea poate. dar ce-i cu dumneata? — Îmi propuneţ i ceva imposibil. te depă ş eş te zelul. — Vă d. — Da. ve ţ i înţ elege căa ie ş i de la Bastilia ca săintri la Vincennes nu înseamnădecît săschimbi temniţ a. monseniore.i numească . Cardinalul aş ternu cîteva cuvinte pe o foaie de hîrtie. nu te supă r ăcîtu ş i de pu ţ in s ăş tii unde vei fi trimis. cămi-a fost chezaşîn fa ţ a reginei? — Domnul de Beaufort a devenit de atunci duş manul statului. cum eu însănu sînt nici rege. continuăRochefort. căvoi fi dus iară ş i la Bastilia. pe care o întinse ofiţ erului ş i dă du din cap în chip de salut. daţ i-mi oricîte însă rcină ri. nici regină . am hotă rît. apoi ad ă ugăîn ş oaptă :Ş i ră mîi lîngămine. voi vorbi deschis pînăla capă t: am nevoie de dumneata. ar fi mai cinstit din partea dumitale. Ofiţ erul se ară t ănumaidecît. — Monseniore. încît nu mai ţ in cu nimeni: ţ in doar cu cerul liber. stau închis de atîta vreme. —Ş i apoi. El singur ar avea oarecare înrîurire asupră -le.

Mazarin triş a – e un amă nunt pe care ni l-a p ă strat Brienne: el numea asta a profita de situaţ ie. nu ş tiţ i săvăslujiţ i de mine ş i ră u face ţ i. — Monseniorul nu mai are nimic de poruncit? întrebăBernouin. ş tia multe ş i totu ş i nu ş tia încădestul. „A-a! îş i zise Rochefort în sinea lui. sănu uit: ar fi de prisos să -mi mai scrii. IV ANNA DE AUSTRIA LA PATRUZECI Ş IŞ ASE DE ANI Ră mas singur cu Bernouin. îl duceau spre scara cea mică . Intrînd în dormitorul aflat la capă tul coridorului. voi gă si oameni mai buni decît dumneata. Bernouin o întîlni pe doamna Beauvais. Bernouin luăo lumînare ş i o apucăînainte. domnule de Rochefort? Crede-mă . scrisorile dumitale ar fi ca ş i pierdute. ră spunse Mazarin. monseniore. dar vărepet. monseniore. Luminează -mi calea. Asta schimbăgrozav lucrurile! Ş i dacăe tot atîta puhoi de oameni pe str ă zi. Dar pe unde naiba măduc? Într-adevă r. murmurăRochefort. — Ba da. Hotă rî deci s ă nu înceapăpartida cu d'Artagnan pînănu va cunoa ş te toate că rţ ile adversarului. ş i doamna Beauvais se oferi să -l anunţ e pe cardinal Annei de Austria.Ş i dacăd'Artagnan nu va fi mul ţ umit cînd am să -i povestesc cum l-am lă udat. — De dumneata. du-te! A. zadarnic se uităînsădupă prietenul să u. mda! voi încerca să -i ară t lui Mazarin că ." Ş i să ri în tră surăcu sprinteneala unuia de două zeci ş i cinci de ani. retră gîndu-se spre u ş ă . în loc săiasăprin anticameră . — Am scos castanele din foc pentru altul. Doamna Beauvais ş i Bernouin erau martorii apropiaţ i ai acestei iubiri tîrzii. — V-o doresc. domnule de Rochefort. — Îţ i închipui cumva c ănumai dumneata singur exiş ti pe lume. unde aş tepta d'Artagnan. slavăDomnului! mai sînt bun ş i la altceva decît săpă zesc un întemniţ at. Acum. — Măîntorc acolo. În curte se aflau tră sura ş i cei patru din escortăcare îl aduseserăîncoace. . înseamnăc ă -i un cusurgiu. prietenul duş manilor mei! — Ce vreţ i! Trebuia sămăfaceţ i duş manul du ş manilor dumneavoastră . măduc la regin ă . O trecere tainicăducea de la apartamentele ş i cabinetul de lucru al lui Mazarin la apartamentele reginei: de acest coridor se folosea cardinalul ca săajungăoricînd la Anna de Austria. care se gă sea în camera de rugă ciune. Mazarin st ă tu un timp pe gînduri. — Destul.— Eş ti inteligent.

Anna de Austria că uta săciteascăpe faţ a lui Mazarin motivul acestei vizite neaş teptate. fă răsă citească .împreunăcu micu ţ ul Ludovic al XIV-lea. Cheamă -l pe Laporte. erai prea mic pe-atunci. nici săse roage. Copilul se ridicăîn genunchi. fiindcăaltfel nu voi mai afla nimic. lu ăcartea de jos. — Mi se pare însăcădomnul de Richelieu nu intra aş a. f ă răse cearăaudien ţ ă ? Anna roş i uş or. ş i se uită întrebă tor la maică -sa: — De ce intrăaş a. cu sprîncenele încruntate. Regina îi spusese de douăsau de trei ori micuţ ului Ludovic să . ca primul ministru săpoatăveni oricînd săîncuno ş tiinţ eze regina de ceea ce se petrece. se uita la regescul vlă star care st ă tea tolă nit pe covor ş i ră sfoia o carte groasa despre ră zboaie. a ş ezat ăîntr-un fotoliu încă pă tor. — Este important. cu un gest de supă rare greu stă pînită . Cît despre cartea cu care îş i trecea vremea regele era un Quintus Curtius împodobit cu gravuri ce înf ă ţ iş au faptele de vitejie ale lui Alexandru. Mazarin urmă rea cu ochiul sau inteligent toatăaceastăscenă . ră spunse copilul. Doamna Beauvais se ivi în pragul camerei de rugă ciune ş i-l anunţ ă pe cardinalul Mazarin. că ci cardinalul venea la ea de obicei atunci cînd toat ă lumea se retră sese. cu cotul sprijinit de masăş i cu fruntea în palmă . fă r ăa stîrni curiozitatea sau comentariile întregii cur ţ i. În clipa aceea intrăMazarin. dar o privire a mamei sale îl mustrăc ăse lasăpradăurii. ca să -l sileascăş i pe Mazarin săstea în picioare. pe care Ludovic al XIV-lea o nutrea încăde mic faţ ăde cardinal. —Ş tiu cănu trebuie sănumesc niciodatăpe cei care ră spund la întrebă rile mele. spuse ea. ră mînînd în picioare. care îi ră spunse cu o semeaţ ăaplecare a capului. în timpurile pe care le tră im. Anna de Austria. îndă ră tnic. rosti copilul. Regele se ridicăîndată . vrînd parcăsăghiceascăceea ce se petrecuse mai înainte. ş i atunci el primi cu surîsul pe buze salutul ministrului. o închise ş i o puse pe masă . —Ş i cine ţ i-a spus? urmăAnna de Austria. Ministrul fă cu un semn aproape nevă zut din cap ş i regina se adres ă doamnei Beauvais: — E timpul ca regele săse culce. Se înclinărespectuos în faţ a reginei ş i fă cu o adîncăplecă ciune în faţ a regelui. — Eu nu-mi aduc aminte. — Cum de-ţ i aduci aminte ce fă cea domnul de Richelieu? Nu poţ iş ti acest lucru. Era o regina care ş tia de minune săse plictiseascăcu mă re ţ ie. ră mînea cîteodată ceasuri întregi închisăîn odaia ei sau în camera de rugă ciune. am întrebat ş i mi s-a spus.

E un copil care nu poate încăs ă -ş i dea seama de tot ce-ţ i datorează . maiestatea-sa nici nu-ş i dăosteneala săascundăcît de puţ inăafec ţ iune îmi poartă . — În schimb astă zi.meargăla culcare ş i de fiece datăcopilul stă ruise cu dr ă gă lă ş enie sămai ră mînă . de vreme ce mă alungaţ i! — Nu te alung: ai fost bolnav de vă rsat. încercînd să -ş i recapete ceva din vechea-i demnitate. — Cum adică ?! întrebăregina cu un aer aproape sfios. murmur ăregina. doamnă . aş a cum glă suieş te opera Thisbé: Urzeş te lumea toatşiubirea sşne sfarme. Laporte. asta însănu măîmpiedicăsă -i fiu cu totul devotat. Nu glumesc deloc. ş i adă ugăîndatăapă sat: Numai lui Mancini. ră spunse copilul. — Mi se pare căieş irea regelui nu are nevoie de comentarii. doamnă ! replicăMazarin. încît sămăurmezi în Italia. Ludovic! exclamăregina. Îmi place săvă d cămaiestatea-sa e crescut în silăfaţ ăde prefă că torie. — Sire. cardinale. cînd m-aţ i trimis în Parlament ca sădau acele decrete nedrepte care au fă cut poporul sămurmure. — Glumeş ti. Copilul pă ş iţ eap ă n spre el. interveni Laporte. vom fi sili ţ i săne despă rţ im. fă r ăîndoială . nu. nu v-aţ i temut cîtuş i de pu ţ in. Mai degrabă . În clipa urmă toare intrăLaporte. — Vai. un copil pe care Mazarin îl aciuase pe lîngărege ş i asupra c ă ruia Ludovic al XIV-lea rev ă rsa o parte din ura pe care o nutrea faţ ăde ministru. —Ş i pentru ce toate acestea? — Pentru că . vrînd săschimbe vorba. domnule! zise regina. ş i asta cît de curînd. — Vai. reluăMazarin. De astădatăînsănu scoase o vorbă– pă li doar ş i-ş i muş că buzele. eş ti încăslă bit ş i mătem să nu te oboseascăveghea prea tîrzie. pentru o chestiune importantă . dupăcît se pare. — Ai venit. Nu m ăs ă ruţ i? — Credeam căsînteţ i supă ratăpe mine. nu. Mancini era un nepot al cardinalului. — Îţ i cer iertare pentru el. cui doreş te maiestatea-voastrăsădea sfeş nicul? — Cui vrei tu. cum îi sînt ş i maiestă ţ ii-voastre. de altfel. afarănumai dacăvei duce devotamentul domniei-tale faţ ăde mine atît de departe. Ş i regele plecăfă r ăs ă -ş i îmbră ţ iş eze mama ş i fă răsă -l salute pe cardinal. ori mai curînd se tolă ni într-un jilţ ş i rosti melancolic: — Ei. fă răsă ş i îmbră ţ iş eze mama. — Minunat! fă cu Mazarin. Despre ce e vorba? Mazarin se aş eză . Cardinalul zîmbi. continuă regina.

doamnă . murmurăMazarin. eş ti regin ă . cum faci parte din aceastălume. Cine a alungat-o pe doamna de Chevreuse. nici mai mult. domnule: am fă cut ca regina Maria de Medicis. —Ş i ce-ai fi vrut săfac? — O. — Prietenii mei. care. că -ţ i pierzi sufletul iubind un preot. ba pînăş i de fiul ei. doamnă . a ară tat numai dispreţ faţ ăde toţ i cîţ i suferiserăpentru ea.. săvedem. — Nu e destul.. vreau săspun căş i domnia-ta măpă ră se ş te. ar trebui ca prietenii domniei-tale săfie ş i ai mei. — Mie?! — Fă r ăîndoială . săplece ş i totul va fi bine. ori mai curînd la ceea ce-ţ i spunea! —Ş i ce anume îmi spunea? — „Acest Mazarin e toatăpiedica. a murit la Colonia. te rog sămăcrezi. — Cu toate acestea. N-ar fi timpul săîndreptă m . Or. nici mai puţ in! — Vezi bine. domnule!. aş a mi se pare! — Frumoasădomnie la bunul plac al orică rui mîzgă litor de hîrtie din Palatul Regal ş i al orică rui biet gentilom din ţ ar ă . care a fost persecutatădoisprezece ani sub cealalt ădomnie? — O intrigantăcare voia săcontinue împotriva mea uneltirile începute împotriva domnului de Richelieu! — Cine a alungat-o pe doamna de Hautefort. că ci ia aminte la cuvintele mele: Urzeş te lumea toatşiubirea sşne sfarme. nu te-am vă zut surîzînd ieri atît de binevoitor ducelui de Orléans. încît a refuzat favorurile regelui ca să -mi ră mînăcredincioasă ? — O mironosiţ ăce-ţ i spunea searăde sear ă . (Regina clă tinădin cap) Vai! Eu nu am prieteni! — Cum de nu mai ai prieteni la bine." Iatăceţ i spunea. fiindcăla rîndu-i toatălumea o dispreţ uia. — Adicăpe cei care î ţ i displac dumitale! ră spunse regina.aşplînge. eş ti destul de puternicăpentru a-i îndepă rta pe cei care-ţ i displac. p ă ră sităde toatălumea. aceast ăprietenă desă vîr ş ită . în timp ce-ţ i scotea rochia. ş i care. ş i aşavea de ce. — Cardinale! — Eh. atunci cînd i-ai avut la ră u? — Pentru căla bine i-am dat uită rii. ca ş i cînd trebuie săfii preot dacăeş ti cardinal! — Cine a dispus arestarea domnului de Beaufort? — Un ză bă uc care nu vorbea decît de asasinarea mea. — Tocmai. Duş manii dumitale sînt ş i ai mei. doamnă . Doamne. dupăîntoarcerea din primul exil. cardinale. urmăregina. surghiunităa doua oară .

desigur. Prinţ ul este condus de vicar. — Vai. urmăacesta. îngînăregina. privind-o în faţ ăpe regină . doamnă . adicără zbunînduse. încuviinţ ăMazarin. încît l-am trimis la Bastilia. n-am pomenit de el decît ca săajung la altcineva. mi se pare cămăsupui unui interogatoriu? — La care. numele mi-e cunoscut. —Ş i nu mai e acolo? întrebăregina. maiestatea-ta a ş tiut. rosti Mazarin cu veş nicul să u surîs ş i cu vorba-i blîndădintotdeauna. — Iată . oricît aşprivi în jurul meu. printre du ş manii cei mai înverş unaţ i. aş a cum suferăfemeile. ş i eu voi r ă spunde la fel de lă murit. domnule? — Nimic altceva decît ceea ce am spus: caută . Dimpotrivă . vei r ă spunde dupăbunul plac. condus la rîndul să u de că tre doamna de Guéménée. Regina îl privi cu mirare. e tot acolo. ca de obicei. domnule. unul dintre cei mai credincioş i oameni ai cardinalului. — Ce vrei săspui. În unele împrejură ri. uitîndu-se cu neliniş te la cardinal. — Spune lă murit ceea ce doreş ti. „Săfi fost oare gasconul indiscret? se întrebăea. Da. mîine va fi altul. Credeam căam pus cap ă t la toate acestea o . astă zi este La Rivière. Domnul. doamnă . rosti Mazarin. ră spunse regina. D'Artagnan. ci printre cei de odinioar ă . printre cei care te-au ajutat să lupţ i împotriva ducelui de Richelieu ş i chiar s ă -l învingi. cu inteligenţ a vie ş i subtilăcare o caracterizeazăş i cu ajutorul prietenilor. — Da. Credeam căş tii asta. —Oş tiu atît de bine. o biatăcopilăcare a murit otră vitădin pricina mea. — Ba da.. înclinîndu-se. Ş i urm ăcu glas tare: — D'Artagnan! Stai puţ in. i-o întoarse regina. un muş chetar care iubea pe una dintre slujitoarele mele. Îl cunoş ti pe domnul d'Artagnan? continuă Mazarin. — Oare unde vrea săajungă . nu ţ i-am spus săcauţ i printre prietenii de astă zi. sărespingăatacurile acestui duş man. de altfel. eu nu am influenţ ăasupra nimă nui. liniş teş te-te. atîta tot. Hai săspunem lucrurilor pe nume! Îl cunoş ti pe domnul de Rochefort? — Domnul de Rochefort nu se numă ra printre prietenii mei. — Printre prietenii mei de odinioară ? fă cu regina.. Doresc s ăîmparţ i cu mine prietenia acestor oameni. murmurăregina. Anna de Austria primi lovitura drept în inim ă . cu o umbr ăce neră bdare în glas. — Asta-i tot? întreb ăMazarin. aş a cum ş i eu am împă rţ it cu domnia-ta puţ ina iscusinţ ăş i puţ inul talent pe care cerul mi le-a dă ruit. — Eu. zise ea. — De aceea.. Eu am suferit. începu Mazarin. — Dar. Situaţ ia e gravăş i va trebui săluă m mă suri energice. domnule. în orice caz. — Iară ş i?! f ă cu regina. printre prietenii de odinioară . se lasăcondus de un favorit: ieri era Choisy. — Da.greş eala? Cautăprintre prietenii domniei-tale pe cei mai vechi. — Da.

continuă Mazarin. a ş a cum spun atîţ ia. nu unchiul regelui. al lui Montmorency ş i al lui Cinq-Mars. Dar existăîn Franţ a un proverb despre apele acestea liniş tite. unchiul regelui? — Nu întîiul prinţ de sînge regesc.. are unul care zîmbeş te. e ducele de Orléans. cum spuneam noi. care încearcăsăfacăastă zi acelaş i joc ş i care îş i închipuie căva cîş tiga partida fiindcăa schimbat adversarul ş i fiindcă . deopotrivăcu maiestatea-ta. Vreau ca regina săfie respectatăş i respectat ministrul ei. — Continuă . nu unchiul regelui. domnia-ta n-ai vă zut decît ş uvoiul pornit sără stoarne totul în calea sa ş i nu ai luat aminte la apele liniş tite. ş i eu n-am interesul sălas în preajma reginei acest gră unte de discordie. stîrnindu-i pe toţ i acei oameni de treabăcare au avut nerozia săse încreadăîn cuvîntul unuia cu sînge regesc în vine ş i de care el s-a lepă dat atunci cînd i-a vă zut c ăurcăpe eş afod! Nu întîiul prinţ de sînge regesc. L-am arestat pe domnul de Beaufort. Dar se înş ală . cu care ră posatul cardinal i-a fă cut sînge ră u regelui două zeci de ani în ş ir. ca împinsăde un arc de . sfîş iat de o jalnicăambi ţ ie. mînios de a nu fi nimic din pricina nulită ţ ii lui.. — Hm. Anna se ridicămă rea ţ ăş i plinăde mînie. e adevă rat. s-a fă cut sufletul tuturor urzelilor. ci conspiratorul laş . dupădomnul de Condé. invidios pe tot ce-l întrecea în cinste ş i curaj. n-a cî ş tigat nimic urzind pierzania domnului de Richelieu. s-a fă cut ecoul tuturor clevetirilor. dar în acelaş i timp cu o ciudatăsiguranţ ăîn glas. dar el era cel mai pu ţ in primejdios dintre toţ i: a mai ră mas prinţ ul. ros de pă cate ascunse. — Trebuie săcauţ i să -ţ i aminteş ti numele acelor oameni credincioş i ş i devotaţ i. ş i eu ce trebuie s ăfac? zise Anna de Austria copleş ităde acest glas dominator. presă rînd tot drumul cu sîngele lor pentru a-ţ i aduce o anumităpodoabă pe care maiestatea-ta o dă ruise domnului de Buckingham. ceva mai calm. Anna se împurpur ăş i îş i ascunse faţ a în palme. că ci în ochii tuturor eu nu sînt decît atît. urmăMazarin. în ciuda domnului de Richelieu. sub masca sobrăa ră bdă rii mele. niş te marionete. care nu vă d că eu ţ in sforile ş i nu ghicesc. Maiestatea-ta ş tie c ăeu nu sînt o marionetăvenităaici din Italia.datăcu domnul de Beaufort. — Nu vreau cîtuş i de pu ţ in s ăumilesc pe maiestatea-ta. împins de firea-i schimb ă toare ş i plinăde toane. doamnă . în fiece zi îndur afronturile prinţ ilor ş i valeţ ilor plini de titluri ai domniei-tale. ş i vreau ca toată lumea săş tie asta. ci ucigaş ul lui Chalais. — Învingă torul de la Rocroy! Te-ai gîndit la asta? — Da. în loc săaibăîn faţ ăun om care ameninţ ă . care. spuse regina. sub cealaltădomnie. — Bine. o repet. italienii. dar pazienza. — Ei bine. Apoi. — Ce tot vorbeş ti? Întîiul prinţ de sînge regesc.ş i încăfoarte des. care au trecut marea. rîsul omului scos din fire care ş i-a jurat sieş i săfie într-o zi cel mai tare.

Regina că utăun lucru sfînt pe care s ăpoatăjura ş i. ş i iatăcă . Iar acesta este pumnalul cu care l-a lovit Felton. întinzînd cu un gest de reginăasupra casetei braţ ul ei de aceeaş i des ă vîrş ită frumuseţ e. în sfîrş it. dintr-un imbold firesc. spuse: — Măjigneş ti. rosti ea. totu ş i. Cu atît mai bine! De ast ădatăvom limpezi lucrurile între noi ş i totul se va sfîrş i. ascultă . privindu-l pe cardinal cu acea seme ţ ie ş i demnitate care o fă cea atît de temutăîn tinereţ e. i-o întoarse Anna de Austria. domnule. luăcheia ş i deschise caseta în care nu gă si decît un pumnal mîncat de ruginăş i douăscrisori. O credeam moartăş i îngropatăde mult. o femeie mai cu seam ă . ceea ce ai fă cut odinioarăpentru amantul t ă u. lu ăîn mînăpumnalul pe care Buckingham ş i-l smulsese din ranăîn clipa mor ţ ii. ş i vezi singur. patru suflete cinstite. prin Laporte. recunoş ti! f ă cu Mazarin. dar domnul de Buckingham n-a fost amantul meu! —Ş i ce relicve sînt astea pe care juri. dintre care una pă tatăde sînge. oare nu poate săfie dezonorat cineva. mi-au salvat onoarea. ş i. domnule. Aş adar. ca fiu al Romei. — A. că ci nu mi-ai pomenit de ea pînăastă zi. — Iară ş i aceastăcalomnie! strigăregina. Cite ş te scrisorile. îmi vorbeş ti de ea. Lama era mîncatătoată . trimiţ indu-l. dupăo . uimit. doamnă ? surîse Mazarin. jur. numai pe baza unor simple aparenţ e? Da. rosti Mazarin. că ci sîngele se prefă cuse în rugin ă .. — Ce sînt toate acestea? — Vrei săş tii ce sînt. în ciuda trecerii anilor. Mazarin. m ăîn ţ elegi? — Dar. ş i vei vedea dacăam minţ it. Regina scoase o cheiţ ăde aur pe care o purta atîrnatăla gît ş io întinse cardinalului: — Deschide. nu eram vinovat ă . Jur. Mazarin. Că ci. domnule! — Vreau. o puse pe altarul din încă pere: — Jur pe aceste sfinte relicve. Aceste douăscrisori sînt singurele pe care i le-am scris vreodată .oţ el. sco ţ înd dintr-un scrin ascuns într-un perete o caseta micuţ ădin lemn de trandafir încrustat cu argint. urmîndu-ş i gîndul curmat la jumă tate de intervenţ ia reginei – vreau săfaci astă zi pentru so ţ ul tă u. domnule. într-adevă r. — Oare numai onoarea celor vinovaţ i poate s ăfie pus ăîn joc. domnule. L-am iubit pe domnul de Buckingham. uimit de aceastănouăizbucnire. nu măară t prea încreză tor: exist ărelicve ş i relicve. patru spade credincioase care miau salvat mai mult decît viaţ a. eu nu-ţ i cer să -mi spui totul. replicăMazarin. domnule? f ă cu Anna de Austria.. Vreau să -ţ i spun c ă . aparen ţ ele erau împotriva mea ş i măpîndea dezonoarea. în loc săciteascăscrisorile. doamnă . Î ţ i spun îndat ă . Cu toatăîngă duinţ a acordată . reginei. la rîndul dumitale. s-au g ă sit în acea vreme patru inimi devotate. te previn. — Vreau eu să -ţ i spun totul.

Trebuie săînţ elegi că . ca sămăsalveze pentru a doua oar ă . — Mulţ umesc. Citeş te. —Ş i acum. Cealaltăera scrisoarea dusăducelui de c ă tre Laporte. las ă mă . doamnă . doamnă . în sfîrş it. pare-se căîntr-un moment de strîmtorare. zise regina. adă ugăea cu un zîmbet cumplit. regina cerea lui Buckingham să -i înapoieze bijuteria: era scrisoarea dusăde că tre d'Artagnan ş i care ajunsese la vreme. domnule. încruntîndu-se. Mazarin se înclină : — Eu măretrag. totul săse sfîrş eascăde astădatăş i sănu mai vorbim nicicînd despre aceste lucruri. de vreme ce ţ i-e dat săai lîngădumneata un asemenea om. — Într-adevar. Da. ş opti ea. nu. dupătoate cîte s-au petrecut. pînăatunci abia am ră gaz sămăliniş tesc. continuăea. în care timp regina se fă cuse tot atît de albăca ş i pînza de pe iconostasul de care se sprijinea. mai ai ceva să -mi ceri? — Nimic. covîrş it de atîta t ă rie sufletească . în care regina îl prevenea căva fi asasinat ş i care ajunsese prea tîrziu. Dar. încît nu-i de mirare săfiu gelos ş i pe trecut. cardinalul puse pumnalul în casetăînfiorîndu-se f ă răvoia lui. — L-a vîndut. înapoiază -i-l din partea mea ş i. doamnă . Voi ţ ine seama de acest sfat. fiindc ătrebuia să trimităun om care s ă -l previnăpe duce căva fi asasinat. dacănu mai ai nimic să -mi ceri. — D'Artagnan ş tia? — El ş tia totul. de care mi-ai vorbit adineauri. simt nevoia să ră mîn singură . — Ba da. Regina întinse frumoasa ei mînăspre cardinal ş i-i ară t ăo minunat ă nestematăce-i scînteia în deget. domnule. glă sui Mazarin. citeş te! stă rui regina. Numai c ăacest diamant îi apar ţ ine. — Bine. a vîndut diamantul domnului des Essarts. L-a vîndut. — Atunci. g ă sesc cănu mai e nimic de spus. închizînd caseta ş i apă sînd capacul cu palma. murmurăregina. zdrobităde emoţ ie. doamnă . căsînt dornicăsădeschid această casetăori de cîte ori măvei mai învinui în viitor? Mazarin. caută -l ş i foloseş te-l. ţ i-o poruncesc. ş i anume ca întotdeauna am fost nerecunoscă toare faţ ăde aceş ti oameni care m-au salvat pe mine ş i care au fă cut tot ce le-a stat în putinţ ăca să -l salveze ş i pe duce. dar te iubesc atît de mult. astfel c ă . doamnă ! ră spunse cardinalul cu glasul cel mai mîngîietor.scurtăcercetare. dar mîine. Un zîmbet nelă murit flutur ăpe buzele reginei. Mi-e îngă duit sămai revin? — Da. M ăîncred în jură mîntul domniei-tale. vreau asta. dupăcum am hotă rît. domnule. Decît săte rog sămăierţ i pentru nedreptele-mi bă nuieli. pe acest brav d'Artagnan. Într-una. . în degetul că ruia l-am vă zut ş i de la care l-am r ă scumpă rat. spuse Mazarin. l-am r ă splă tit lă sîndu-l doar să -mi să rute mîna ş i dă ruindu-i acest diamant. — Nu. rosti el. mai e ceva de spus. Cum? Nu-mi dau seama. Crezi oare. se supuse aproape fă ră voie ş i citi amîndou ăscrisorile.

murmurăd'Artagnan. La ră spunsul negativ al acestuia. domnule! glă sui Mazarin. îi fă cu semn căpoate săplece. într-o dulce să rutare. Cine măstrigă ? — Eu. se de ş teptăş i. mulţ umindu-se să -i spună valetului: — Caută .. pe care îl întrebădacănu s-a petrecut nimic nou ş i dacănu a sosit vreo veste. apoi plecăla fel de tă cutăcum venise. D'Artagnan se minunăde bună voin ţ a întipă rit ăpe fa ţ a ministrului. d'Artagnan tresă ri.. dezmeticindu-se. apoi pe cea care dă dea în anticameră . — Mă i săfie! rosti el printre dinţ i. Mi-ai pă rut întotdeauna un om viteaz ş i inimos. Cardinalul se apropie ş i-i atinse umă rul cu vîrful degetului. dar nici urmăde Rochefort. — Domnule d'Artagnan. cu chipul numai zîmbet. Rochefort s-a ţ inut de cuvînt. ca un adevă rat soldat în campanie. „Se prea poate. — Domnule d'Artagnan! murmurăcardinalul cu o voce blîndă . Ră mas singur. domnule. obosit.. — Haide-haide. zise Mazarin. cardinalul se întoarse în cabinetul să u.. o să rutăplin de galanterie ş i se retrase. începu Mazarin. Laporte îi ară ta cu mîna copilul care dormea. Îndatădupăplecarea lui. dar eram frînt de oboseală . D'Artagnan nici nu se clinti. cugetăd'Artagnan. Ai obosit îndeplinind poruncile mele. — Nu-mi cere iertare. la uş a că ruia veghea Bernouin. rosti Mazarin. dar i-a trebuit cam mult timp s ă .Cardinalul luămîna reginei. Anna de Austria urc ătreptele pe care stă tea înă lţ at patul ş i îş i apropie buzele de fruntea încruntatăa fiului ei. numai căpe unde dracu o fi ieş it? Ş i scrutăcu privirea cele mai mici unghere ale încă perii. De astădată . — Iată -mă ! spuse el. dormea pe o banchetă . ca regele săse poarte mai prietenos faţ ăde cardinal. regina trecu în apartamentul fiului ei ş i-l întrebăpe Laporte dac ăregele s-a culcat. că ruia ş i el ş i eu îi datoră m atît de mult. V GASCON Ş I ITALIAN În acest timp. se duse ş i deschise uş a dinspre coridor.. — Domnule d'Artagnan! spuse el ceva mai tare. Oare-i adevă ratăzicala cănorocul te ajunge în somn? — Vino cu mine. dragul meu Laporte. — Cer iertare Eminenţ ei-Voastre. s ă ri în picioare. D'Artagnan dormea dus. dupăce se aş ezăş i îş i gă si locul în fotoliul s ă u. îngînăd'Artagnan pentru sine. d'Artagnan.

monseniore! zise el. dar se stinse numaidecît. — Eş ti discret.. — Nu înţ elegi căam nevoie de dumneata ş i de cei trei prieteni ai dumitale? — De care prieteni. ră spunse d'Artagnan. aveam cincizeci. D'Artagnan se ară tămirat. — Eminenţ a-Voastrăeste prea bunăaducîndu-ş i aminte. „He. ă sta vrea sămătragă de limbă . de o că lă torie pe care ai f ă cut-o împreună cu trei prieteni ai dumitale. spuse d'Artagnan." — Pentru o regină . monseniore? Nu în ţ eleg. ş i pe bun ădreptate. Bravo! Mi s-a spus căeş ti omul care-mi trebuie. — Vai. monseniore... a venit clipa cînd însuş irile ş i vrednicia dumitale trebuiesc folosite! Un fulger de bucurie se aprinse în ochii ofiţ erului. ce-ai putea face pentru mine? — Tot ceea ce Eminenţ a-Voastrăîmi va porunci săfac. drept ră spuns la vorba mă gulitoare a lui Mazarin. cei doi comedieni de frunte ai vremii. urmăcardinalul." Ceea ce nu-l împiedicăsăfacăo adîncăplec ă ciune. zise Mazarin. Cu toate căau fă cut vîlv ă . sub trecuta domnie ai să vîrş it unele fapte mari. doar nu-i mai ş iret ca Richelieu!. cu atît mai bine. Sînt gata s ăm ăsupun poruncii voastre. cugetăd'Artagnan. — Ai face oare pentru mine ceea ce ai f ă cut cîndva pentru o regină ? „Ce mai încolo ş i încoace.. încît ş i Mondori sau Bellerose. La două zeci de ani te crezi prieten cu toată lumea. l-ar fi pizmuit pentru ea. — Odinioară . — Domnule d'Artagnan. he! chicoti gasconul în sinea sa. Asta-i o capcană . ră spunse d'Artagnan. — Prea bine! cuvîntăMazarin. — Nu măgîndesc acum la faptele dumitale de arme. — Ei bine. că ci nu ş tia unde vrea s ăajung ăMazarin. E adevă rat. au fost lă sate în umbrăde altele. de o anume podoabă . rîzînd. n-ai nimic de spus? întrebăMazarin. Ia s ăvedem. Ce naiba. — Aş tept ca monseniorul s ăm ăl ă mureascădespre ce fapte e vorba. Ei. monseniore! fă cu d'Artagnan. pe de-a-ntregul nedumerit. — Porunciţ i. S ămăţ in bine!" Ş i fă cu o mutrăatît de mirată . — E vorba de acea întîmplare. monseniore? — De cei trei prieteni ai dumitale de odinioară . continuăMazarin. ... mi-am cîş tigat oarecare faimăîn r ă zboi.mi-o spun ă . nu ş tiu... E vorba de o anumităîntîmplare cu regina. — Cum. n-aveam trei prieteni. ş tii prea bine ce vreau săspun. Să -l vă d unde bate.

mi-a cerut să -ţ i arat acest diamant pe care spune că -l cunoş ti ş i pe care l-a ră scumpă rat de la domnul des Essarts. fiindcătoţ i trei s-au lă sat de armată . — Regina! exclamăd'Artagnan. domnule. atîţ ia cî ţ i o sătrebuiascăpentru treburile noastre. —Ş i dacăei nu se învoiesc. obrazul sub ţ ire cu cheltuialăse ţ ine. numai săse învoiascăş i prietenii mei. De aceea. Cunosc diamantul. — Pe legea mea căam mare nevoie de el. faceţ i ca mine. Discre ţ ia e un lucru frumos. habar n-ai? — Foarte simplu. c ă ci regina însă ş i te dezleagăde jur ă mînt. monseniore: vindeţ i diamantele coroanei. Pitagora îş i punea discipolii sănu scoatăo vorb ăcinci ani de zile. ră spunde-mi deschis. era al reginei. dar unde-ţ i sînt prietenii? — Habar n-am. —Ş i unde ai să -i reg ă se ş ti? — Oriunde ar fi. domnule ofiţ er! Dar dumneata ş tii căvistieria regelui e goală ? — Atunci. dar astă zi ar putea să -ţ i parără u căai fost prea discret într-o vreme. pe care m-am vă zut silit să -l vînd. — Vezi bine deci căî ţ i vorbesc în numele ei. am fi ră mas în drum. — Da. Vă d cănu te încurci. ş i fă răsăvînd diamantul ă sta. recunoscînd inelul pe care regina i-l dă ruise în seara balului de la Primă rie. murmurăMazarin. ş i asta doar pentru început. regina! Ş i drept dovadăcă -ţ i vorbesc în numele ei. îş i zise d'Artagnan în sinea lui. astă zi. mi-ar fi pus numaidecît în mînăcinci sute de pistoli.— Bine. — Cum adică . monseniore! Eminenţ aVoastrăm-a dat uită rii atîta vreme! — Ne trebuie doar opt zile ca săîndreptă m lucrurile. consimţ i Mazarin. —Ş i dumneata n-ai scos o vorbătimp de două zeci de ani. monseniore. m-aşputea bizui pe dumneata? — De unul singur n-am fă cut niciodatănimic. ş i încămulţ i bani! bombă ni Mazarin. monseniore. — Ei bine. Vorbeş te. — Bine! De ce ai nevoie? — Am nevoie de bani. de astădatăcu o uimire cîtuş i de puţ in prefă cută ." — Prin urmare. „Richelieu. — Monseniore. Mi-aduc bine aminte de cîte ori am fost ţ intuiţ i în loc din pricina banilor. Dumneata eş ti aici. Ţ i-am spus ş i îţ i repet: ţ i-e norocul în joc. n-are rost săne tînguim. . — Drace! Bani. vei fi omul meu? — Da. ră spunse d'Artagnan. zise d'Artagnan. Ne-am despă rţ it de-o veş nicie. Cu cincisprezece ani mai mult decît un filozof pitagorician. bine. vom încerca s ă -ţ i facem pe voie. ceea ce mi se pare destul de cuminte. — E adevă rat. anume ca să -i înveţ e sa tacă . nu are rost săte mai prefaci. Ză u. Mazarin întinse mîna ş i ofi ţ erul oftă . Asta măpriveş te. dar. domnule ofiţ er.

fiindcăde două zeci de ani de cînd port haina ostă ş ească . — Monseniore. astă zi abatele d'Herblay. aş a căva trebui s-o pornesc la drum. zis ş i Porthos. — Monseniore. — Va săzic ăne-am în ţ eles.. î ţ i trebuiesc bani mulţ i. înclinîndu-se. monseniore. ca ş i cînd o luptăcumplităsar fi dat într-însul. A. se cuvine săle dai lă muriri mai amă nunţ ite decît binevoieş te săfacăEminen ţ a-Voastră . . ş i cavalerul d'Herblay. — Fii liniş tit. poate căaflu ceva. î ş i afundăpunga în buzunaru-i încă pă tor. —Ş i pînăatunci? — Ră bdare. mai ales căde trei luni încoace n-am vă zut lă scaie din soldă . — Ce săle spun ca să -i hotă ră sc săslujeasc ăpe Eminenţ a-Voastră ? — Dumneata îi cunoş ti mai bine decît mine. monseniore. pe care o cînt ă ri de dou ă -trei ori în palmăînainte săo dea lui d'Artagnan. de vreme ce se pare cătotul văstăîn putinţ ă . Nu sînt decît un prea să rac locotenent de muş chetari ş i. — Ai grijăş i scrie-mi în fiecare zi. „Dacă -s dubloni spanioli sau chair scuzi de aur. — Contele de la Fère. n-am agonisit decît datorii. — Totuş i. —Ţ ine. orice zarvăle-ar d ă una. monseniore. Planurile mele cer ca totul s ăse petreac ăîn taina.clă tinînd din cap. În clipa cînd vom purcede la fapte. — Ce aş teptaţ i de la noi? — Totul. — Intenţ ia mea.. — Atunci du-te ş i caut ă -i. ca s ăam ve ş ti despre ce faci. ş i caută -ţ i prietenii. zis ş i Aramis. — N-am s ăuit. Firea fiecă ruia î ţ i va spune ce săfă gă duieş ti. ş i cu economiile mele. mi-e cu neputinţ ăsămăavînt la drum cu solda mea. nu-mi spui numele prietenilor dumitale? — Numele prietenilor mei? repetăd'Artagnan cu o fă rîmăde neliniş te. ba asta-i aproape sigur. încheie cardinalul. întreb ş i eu de ei. Mazarin ramase pe gînduri cîteva clipe. domnul du Vallon. poate ca nici nu se aflăîn Paris. spuse el cu un oftat. chibzui d'Artagnan în sinea lui. în acest timp. o săfacem treabăbun ăîmpreunăş i de-acum înainte. ca s ăcă lă toresc. Săai de drum. zis ş i Athos. — Foarte bine. vei afla tot ce gîndesc. rosti Mazarin. Porneş ti la drum. nu este săbaţ i la ochi zvîrlind banii în dreapta ş i-n stînga." Ş i. nici atît. pe urmăse apropie de un scrin ferecat cu o triplă încuietoare ş i scoase la ivealăo pungă . — Da. nu măş tiu săfi pus ceva deoparte. spuse Mazarin. —Ş i ce săfă gă duiesc? — Săm ăslujeascăaş a cum au slujit-o pe reginăş i eu voi ş ti să -i ră splă tesc ca nimeni altul. atunci cînd ai încredere în oameni ş i vrei săaibăş i ei încredere în tine. Dumneata pleci să -i cauţ iş i. — Fireş te.

Numai o sutăde pistoli! Pentru o sutăde pistoli am aflat un secret pe care Richelieu l-ar fi pl ă tit cu două zeci de mii de scuzi. în strada Fossoyeurs. — Oricum. cunoaş tem asta. pe care Mazarin i-o dă du pe loc. îndră znesc sămă rturisesc o dorin ţ ă . Eminenţ a-Voastrăpoate s ăzguduie toatăFranţ aş i chiar toatăEuropa. f ă răsămai ia în seamălarma care ră bufnea din cînd în cînd pînăla el ş i împuş că turile ce mai ră sunau în cuprinsul Parisului. vrînd sănu-ş i compromit ănumele de familie. VI D'ARTAGNAN LA PATRUZECI DE ANI Vai! din vremea cînd. unde locuia. cardinalul îş i freca mîinile. Ş i plecădupăce ceru o permisie. Săpovestim pe scurt cum a ajuns d'Artagnan să -ş i aleagăaceastă locuinţ ă . se apropie de un felinar ce lumina în curte ş i se uităcu grabăîn pungă . vă d c ăn-ai încredere în mine! Cu atît mai ră u! Asta o să -ţ i poarte ghinion! În acest timp. Fă răsămai pun la socotealădiamantul – ş i cardinalul se uitădră gă stos la inelul pe care îl pă strase pentru sine. anume ca punga monseniorului săse uş ureze de astădată . Ş i se întoarse în odaia lui. în romanul nostru Cei trei muş chetari. semnînd el însuş i hîrtia. — Scuzi de argint! exclamăel. rîse Mazarin. care face pe puţ in zece mii de livre. s-au petrecut o groază . Mazarin. apoi îl chemăpe Bernouin să -l dezbrace. încîntat peste mă surăde aceastăseara care îi adusese un atît de frumos cîş tig. plin de dispreţ . replicăd'Artagnan cu un surîs asemă nă tor. — Niş te cade ţ i care au intrat în rîndul muş chetarilor sub nume de împrumut. — O sutăde pistoli! murmurăel. Fă răsămai pun la socotealădiamantul. Mazarin. Eram sigur. că ci cardinalului îi plă ceau pietrele scumpe. Spadălungăş i pungăuş oară . că ci cu aceş ti trei bă rbaţ iş i cu mine. dac ăasta-i va fi pe plac.Cardinalul surîse. d'Artagnan se îndrepta spre strada Tiquetonne. l-am pă ră sit pe d'Artagnan. 12. în loc săi-l dea lui d'Artagnan. puse inelul într-o casetăplinăcu fel de fel de briliante. spre hanul „La Că priţ a". deş i era aproape de miezul nopţ ii. îi întrec în mînuirea spadei. — Gasconii aceş tia sînt aproape tot atît de lă ud ă roş i ca ş i italienii.ş i a lor săprindăcheag. Oh. În vremea asta. Abia ajuns afară . — DacăDumnezeu vrea ca aceste spade s ătreacăîn slujba Eminenţ eiVoastre.

D'Artagnan se ară tase la înă lţ imea împrejură rilor. Aramis. Dac ăar fi tră it mai departe în tovă ră ş ia lor. dar împrejură rile nu-l ajutaser ăpe d'Artagnan. Ş i astfel. sub înfă ţ iş area-i niţ el cam grosolană . pentru ca să -ş i pă streze o eleganţ ăînn ă scută . d'Artagnan ajunse (nu ş tiu cum se spunea asta pe atunci) ceea ce numim astă zi un adev ş rat soldş ş oi. Dimpotrivă . ea sporise. d'Artagnan. de ş ase ani încheiaţ i. pentru ca să -ş i dea aere căe primit în înalta societate. viaţ a de garnizoanăse vă deş te neîndură toare. pentru a îmbră ca haina monahal ăş i a deveni abate. treptat latura materialăînvinse ş i.de lucruri ş i. al doilea. amintirea încînt ă toare a doamnei Bonacieux să di un dram de poezie în cugetul tînă rului locotenent. pentru ca uş ile nobilimii s ăse deschid ăîn faţ a lui. Nu căş i-ar fi pierdut iscusinţ a-i înnă scută– nici pomeneal ă . masăbună . dupăce . nu era atît de vanitos ca Porthos. întro bunădimineaţ ăsoţ ul se fă cu nevă zut. aş a cum îl înţ eleg îndeobş te solda ţ ii. ca s ăspunem aş a. stă pîna casei. se vă zu singur ş i slab. dar. era una din acele firi pă trunză toare ş i iscusite care î ş i însuş esc cu uş urinţ ăcalită ţ ile celor din jur. d'Artagnan ar fi ajuns un om superior. pe nesimţ ite. Aramis din eleganţ ă . Chiar de la începutul ş ederii sale aici. fă răsă -ş i dea nici el singur seama. sau cel puţ in pă rea cu atît mai de mirare. pentru a se că să tori cu vă duva avocatului. gazd ăbun ă . o tîn ă răş i frumoasăflamandăde vreo două zeci ş i cinci sau două zeci ş iş ase de ani. nu era de neam atît de mare ca Athos. Ş i. veş nic pe cal. amintirea-i trecă toare se ş terse încet-încet din mintea lui. în sfîrş it. d'Artagnan se simţ ea ş i mai singur. tră ind ve ş nic viaţ a de garnizoană . d'Artagnan gă sise toate astea în strada Tiquetonne. adicăs ăai culcuşbun. luîndu-ş i lumea în cap. veş nic în lupte. o folosea pentru bunul trai. Din aceastăclipă . care pă rea s ă -ş i fi legat soarta de soarta celor trei prieteni ai să i. ş i dupăce se vă zurătare stînjeniţ i un timp în dragostea lor de că tre un soţ care nu înţ elegea săînchidăochii ş i pe care d'Artagnan se prefă cu de zece ori căe gata să -l str ă pungăcu spada. Cît timp fusese înconjurat de prietenii să i. numai căd'Artagnan îş i folosea iscusinţ a în lucrurile mici ale vie ţ ii ş i nu în cele mari. deş i devenise locotenent de muş chetari. s-au scurs o groazăde ani. Dintre cele douăfiri opuse ce împlineau personalitatea lui d'Artagnan. fă răcuraj s ăse avînte pe drumul unei cariere în care simţ ea cănu va putea ajunge departe decît dacăprietenii să i i-ar fi dă ruit. mai cu seamă . chiar ş i cu sufletele cele mai alese. moş tenităîn apropiere de Blois. Athos îi dă dea din m ă reţ ia sa. cîte o fă rîm ădin harul pe care cerul îl hă ră zise fiecă ruia. se îndră gostise lulea de el. d'Artagnan ră mă sese plin de tinere ţ eş i poezie. Porthos din vioiciune. ca toate lucrurile de pe lumea asta. Athos îl pă ră si cel dintîi pentru a se retrage la o moş ioară . nu era atît de gentilom ca Aramis. izvorînd din însă ş i fiinţ a lui. al treilea. la hanul „La Că pri ţ a". Porthos. O bucatăde vreme.

Crezi lesne ceea ce doreş ti cu tot dinadinsul. care se mîngîia la gîndul dulce al vă duviei. gă sind an de an casa ş i iubita mai îmbietoare. Cu atît mai r ă uş i cu atît mai bine. care ocupa tot peretele. dacăvine. fu îngrijit. chiar atunci cînd sînt ră ni ţ i. pe care d'Artagnan se feri săo rupă .ş i totul din partea gazdei. care doresc moartea generalului de armatăş i pîn ăla solda ţ i. sînt sigur ă . pe cîmpul de bă taie. lu ădrumul Parisului. Într-un tîrziu. jale mare. care doresc moartea caporalilor. de aceea nu fă gă dui decît căva face tot ce-i va sta în putinţ ăca săsporeasc ăgloria numelui s ă u. ajunse într-un saţ . — Ce-ţ i veni?! mormă i d'Artagnan. L-au crezut mort. — Lasă . dar nimeni nu-l vă zu ridicîndu-se. ră coarea nopţ ii îl ajutăsă -ş i vinăîn fire. D'Artagnan fu vestit căva lua parte la luptăş i se preg ă ti de plecare. avîntîndu-se în fruntea companiei sale. cunoa ş tem curajul lui d'Artagnan. de la generalii de divizie. Fu vă zut c ă zînd de pe cal. — Uite căs-a întors. mai cu seamănevastă -sa. or. se cheamăcătot ş treangul măpa ş te! — Va săzic ă . jură minte de a ră mîne credincioasă . numai spada lipsea. nu vrei? —Ş i încăcum! Nici în ruptul capului! Frumoasa hangiţ ăr ă mase zdrobit ă . zise el. el înfrunt ă primejdia ca nimeni altul ş i. într-o bunăzi. Acasă . În privinţ a asta. luădrumul Franţ ei ş i. îl omori. sufleţ elule. puicu ţ o! Nici s ă nu-ţ i treacăprin minte. bă tu la poarta celei mai frumoase case. — Era un ă la tare sucit ş i-o săvinăîndă ră t ca săne atîrne în ş treang. odatăla Paris. fiecare în parte doreş te moartea cuiva. C ă utăsă . Asta-i bigamie. ş iroaie nesfîr ş ite de lacrimi. cum căîntr-adevă r a fost r ă pus. D'Artagnan era prea nobil din fire ca săfă gă duiascăceva.vînduse pe ascuns vreo cîteva butoaie cu vin ş i adunase banii ş i bijuteriile din casă . cît era de lung. pus pe picioare ş i. fiindcăuna-l pă suia de alta. sus ţ inea sus ş i tare căa dat ortul popii. ci ş i Dumnezeul ei: era un b ă rbat atît de chipeşş i avea o mustaţ ăatît de falnică ! Că tre cel de al patrulea an al legă turii lor. Ar fi fost bucuroasăsăfacădin d'Artagnan nu numai soţ ul. Dupăce z ă cu fă răcunoş tinţ ăpe cîmpul de b ă taie sub arş iţ a zilei. care-l culcă . odat ăîn Franţ a. Nici vorbăcăd'Artagnan se gîndea tot la bă rbatul hangiţ ei. bineînţ eles. ş i. apuca spre strada Tiquetonne. ră sfă ţ at. tu eş ti atît de viteaz ş i de îndemînatic! — La naiba. mai zdravă n ca oricînd. D'Artagnan gă si însăla el în odaie un cuier ticsit cu haine bă rb ă teş ti. primi un glonţ în piept. fu crezut mort. ş i toţ i cei care rîvneau să -i ia gradul aruncarăla întîmplare o vorba. la vreo trei ani de cînd dura legă tura lor. ibovnica avu nemaipomenita pretenţ ie de a deveni soţ ie ş i-i ceru s ăo ia de nevast ă . Numai căd'Artagnan nu era omul care să -ş i dea duhul cu una cu două . fu primit cum sînt primiţ i întotdeauna ş i peste tot francezii. — Pă i el a murit. în oş tire. veni expediţ ia din FrancheComté.

Ş i fă răsăaş tepte r ă spunsul. hangiţ a îl v ă zu ş i dă du un mic ţ ipă t. — Cu domnu'! — Va săzic ă . mi-aşvedea de drum. în timp ce d'Artagnan avea pe umeri un fel de pelerin ă cenuş ie. elveţ ianul era un lungan de vreo ş ase picioare. care se f ă cu alb ăca varul la faţ ă . i-o întoarse d'Artagnan. „Ă sta-i domnul? î ş i zise d'Artagnan. — Oh. —Ş i. cînd slujnica. r ă spunse naiv slujnica. Oho. domnu' s-a întors. — Pasăgrozav la mine. strigădeodată : — Uite.. purta o frumoasăuniformă cu fireturi aurite. Hangiţ a nu-i ră spunse decît prin hohote de plîns. dumneata eş ti. undeva la vedere.. tocmai vine ş i doamna cu domnu'! D'Artagnan arunc ăo privire în lungul stră zii ş i vă zu într-adevă r ivindu-se de dupăcol ţ ul stră zii Montmartre pe hangi ţ ă . Elveţ ianul holba ochii buimă cit la hangi ţ ă . — În sfîrş it." Abia ispră vi acest sfat cu sine. St ă pîna casei era plecatăla plimbare. Socotind căa fost recunoscut. — Domnul vrea săm ăia de nevastă . spuse mu ş chetarul. nu glumă !" Ş i se aş ezăîn încă pere. se repezi la ea ş i o să rutăcu dragoste. — Singură ? întrebăd'Artagnan.. altăslujnică .afle noută ţ i. se arunc ăîn braţ ele elveţ ianului. dar cum n-am lă scaie. vechiul să u prieten. care ră mase ca un sloi de gheaţ ă . Elveţ ianul se fă cu ro ş u ca sfecla la faţ ă . domnule! Ce vrei de la mine? îngă imăea. trebuie s ără mîn pe loc ş i săurmez poveţ ele gazdei mele. De cum trecu pragul. alt bă iat de alergă tură . — Cine-i elveţ ianul ă sta? stă rui d'Artagnan. îmi pare căa crescut. elveţ ianul se credea la el acasăş i d'Artagnan i se pă rea un .. îngă imăhangiţ a printre sughiţ uri. atîrnatăde braţ ul unui coş cogeamitea elve ţ ian. jucîndu-ş i rolul cu o liniş te nemaiînchipuită . d'Artagnan dac ă avea cinci. pradăunei tulbură ri f ă răde seamă n. Asta fiindcănu poţ i s-o iei pe doamna de nevast ăfă r ăconsimţ ă mîntul meu ş i. d'Artagnan se ridică . —Ş i? fă cu elve ţ ianul. eu nu-mi dau consimţ ă mîntul. „Dacăaşavea bani. cuget ăd'Artagnan. — Domnul e vă rul t ă u? Fratele tă u? întrebăd'Artagnan. ră masăla pîndălîngăuş ă . va săzicăţ i-a murit bă rbatul. — Cine-i omul ă sta? întrebăel. ceea ce dovede ş te căîn împrejură rile însemnate ale vieţ ii nimic nu este mai firesc decît a vorbi cu tine însuţ i. ai? — Ce pasăla tine? să ri cu gura elveţ ianul. spulberînd planurile conjugale ale acestei nă luci nepoftite. care că lca legă nîndu-se cu niş te aere care-i amintea cu farmec de Porthos. — Fireş te căs-a întors.

ci de un loc de ş edere. se trezi vorbind un bă iat. Spada neamţ ului nu ajungea s-o întîlneasc ăpe a muş chetarului. Haide. Avea de-a face cu un braţ vînjos. — Atunci o săte culci aici. puse pe bocealăş i începu să -ş i smulgăpă rul din cap. pierderea de sînge ş i slă biciunea ce-l cuprinse îl silirăs ăse a ş eze. tu ţ i l-ai ales. d'Artagnan îl rugăcu frumosul pe elveţ ian s ă -i lase lui camera ş i sănu se mai întoarcăla han. d'Artagnan îl trase afarăpe elveţ ian. auzi. care nu putea săpriceapăcum de cuteazăomuleţ ul acesta săînfrunte un asemenea gă ligan. îţ i rup urechile. — Eu săpleci! f ă cu el. dar din pricina frigului nici nu apucăsă -ş i dea seama. Vă d căînţ elegi franţ uzeş te. că ruia începuse săi se zburleascăp ă rul în cap de furie. mă reţ urmaşal lui Wilhelm Tell. aş a! bombă ni d'Artagnan. altfel nu-i chip. care o jignise refuzîndu-i mîna. căde nu. trase ş i el spada. spuse d'Artagnan. numai căiscusinţ a sa era mai presus de orice forţ ă . căte lă muresc eu. ce ispravăai f ă cut.nepoftit. vino sa ne plimbă m ni ţ el împreun ă . ş tii obiceiul. du-te ş i strînge-ţ i boarfele de la mine din odaie. ca unul care îş i iese de-a binelea din fire. Tu săfaci bine ş i săstai locului. care avusese nevoie de un ră gaz ca s ă -ş i dea seama ce vor săînsemne cuvintele lui d'Artagnan. Dar cum aici nu-i vorba de grad. atunci dă -l afar ă . elveţ ianul primi dou ălovituri. b ă tînd furios din picior. Cît despre mă tă luţ ă . Tocmai se lă sa întunericul cînd ajunser ăacolo. — Ei. Cam pă că tos culcuş ul. rosti d'Artagnan. dar acesta dă du din cap în semn ca nu se învoie ş te ş i îş i trase spada. Pah! Mai întîi cine este tumneata de spune la mine săblimb cu tumneata? — Sînt locotenent al muş chetarilor maiestă ţ ii-sale. ş iş terge-o la iuţ ealăde-ţ i cautăalt han. fiindcămăstingheresc. Adicăsuperiorul tă u în toate. dar nu-i vina mea. Elveţ ianul pufni într-un rîs zgomotos. în schimb. cucoană ! spuse el. încruciş înd-o cu a celuilalt. D'Artagnan se întoarse că tre frumoasa cu faţ a scă ldat ăîn lacrimi. — Frei tu bleci de-aici? se r ă ţ oi elve ţ ianul. — Pah! exclamăelve ţ ianul. Hangiţ a. Cu toate vă ică relile hangiţ ei. apucînd bă iatul de urechi. Cei doi potrivnici apucarăspre maidanele din apropiere de Montmartre. ea îş i sim ţ ea inima cump ă nind că tre vechea-i dragoste. Nu ţ i-am spus? Ei. — Eu? Nici gînd! replicăd'Artagnan. — Sătrimitem dupăajutor. — Tu?! izbucni d'Artagnan. Haide săţ i-l dobîndeş ti pe al t ă u! cine se întoarce primul ia în stă pînire ş i odaia. Ş i bentru ce? — Aha. Ş i la aceste cuvinte. — Aha! strigăd'Artagnan. care îl ş tia pe d'Artagnan o spad ăfă r ăpereche. deş i nu s-ar fi supă rat să -i dea o lec ţ ie acestui înfumurat de muş chetar. îndă ră tnicule! Noroc căpovestea asta n-o săte sîcîie decît cincisprezece .

ş i prezenţ a mea. cucerita de chipoş enia mea. cerîndu-i iertare ş i că utînd să -l oprească . săvinăsămăia de bă rbat. cît despre tine. hangiţ aş i toatăcasa ară tarăfaţ ăde d'Artagnan aceeaş i grij ăpe care ar fi ară tat-o faţ ăde Hercule. Iat ăcum a ajuns d'Artagnan s ăş adăla hanul „La Că pri ţ a". ca să -ş i ia de la capă t cele două sprezece munci ale sale. Mazarin ă sta . Hei. ca vreo bogatămoş tenitoare. nu stau într-o casăpe care o dispreţ uiesc. care-i o clă dire de toatăfrumuse ţ ea dar care n-are decît o gră dinăabia cît cimitirul Inocenţ ilor. pe care bă iatul îl g ă si stînd în acelaş i loc unde îl lă sase d'Artagnan. plin de mă reţ ie. pe strada Montorgueil. Ză u. DAR UNA DINTRE VECHILE NOASTRE CUNOŞ TINŢ E ÎI VINE ÎN AJUTOR D'Artagnan pă ş ea îngîndurat spre casă . nu se mai gîndi la plecare. dintr-al treilea – un abate graţ ios ca Aramis. simţ ind cu încîntare în buzunar punga cardinalului Mazarin ş i cugetînd la minunatul diamant care fusese cîndva al lui ş i pe care îl vă zuse o clipăscînteind în degetul primului ministru. VII D'ARTAGNAN SE AFLĂÎN ÎNCURC Ă TURĂ . dar de ră mas nu mai ră mîn aici. doamnă ! Se pare căd'Artagnan rosti aceste cuvinte pe cît de semeţ . pe strada Bourdonnais. Ce s ăspunem mai mult? Frigarea se învîrtea. se ţ inu de vorbăş i trimise boarfele elveţ ianului. „Dacădiamantul ă sta îmi picăiar într-o zi în mînă– î ş i zicea el – îl fac bani numaidecît.ş i el iertă . cu viaţ a pe care o duc. dintr-al doilea – un soldat falnic ca Porthos. Ră mîi aici. ş i-aş tept acolo. iar dupăce iertă . numai că . acolo ai mîncare pe cinste. din primul fac un mare senior ca Athos. buimac înc ăde îndră zneala potrivnicului s ă u. Adio! Ş i cu asta. fiindcădin pricina asta pierzi ş i preţ uirea. Bă iatul de corvoadă . îmi cumpă r vreo cîteva proprietă ţ i în jurul castelului. R ă mîi cu bine. frumoasa Magdalena plîngea.zile. cu o dulce stră ş nicie. tu te-ai purtat ca o crîş mă riţ ă . muş chetarul îi spuse: — Acum. dac ăacesta s-ar fi întors pe pă mînt. dacă -i tot hangiţ a dinainte. din nenorocire.ş tii ce distanţ ăe între un elveţ ian ş i un muş chetar. sănu uit: du-te săstai „La Mîţ a care toarce". focul trosnea în sobă . frigul ş i dragostea îl nă pă dirăpe d'Artagnan toate deodată . pe strada Tiquetonne. pe urm ăo săam trei feciori. frumoasăMagdalenă . Cu atît mai ră u pentru tine. bă iete! Vezi să -mi duci lucrurile la „Baraca dragostei". Dar cînd ră mase între patru ochi cu hangiţ a. pe atît de înduioş ă tor. La revedere! A. atunci o săfie de o sutăde ori mai bine decît azi. L-am alungat pe elveţ ian ca săte umilesc. Hangiţ a se aruncăla picioare. se întoarse voios nevoie mare acasă . foamea. o să -ţ i trimit hainele prin bă iatul de la han.

D'Artagnan luăcheia ş i lumînarea ş i se urc ăîn odaie la el. d'Artagnan catadicsise să -i vorbească . Din pricina asta intrăîn han fă r ăs ămai întrebe nimic. Ea ar fi vrut săstea la taifas împreunăş i să -i istoriseasc ătotul de-a fir a pă r. Cea dintîi grijăfu săînchidăîntr-un vechi scrin. adicăla un semn. apoi." Ce-ar fi spus oare d'Artagnan dacăar fi ş tiut căMazarin primise diamantul de la reginăanume ca săi-l înapoieze? Ajungînd în strada Tiquetonne se pomeni martor la o mare foialăş i zarvă . Întreb ăce s-a întîmplat. Asta nu ca săcugete. ş i se bucurănespus de întoarcerea-i neprevă zută . Altă dată . la a că ror luminăd'Artagnan z ă ri uniforme. alţ ii alergau cu fă clii în mînă . crezînd că -ş i va petrece noaptea la Luvru. dar d'Artagnan îi spuse să -i trimitămasa în odaie ş i săadauge ş i o sticlăde Bourgogne din cel vechi. Frumoasa Magdalena nu-l a ş tepta. punga cu banii pe care nu mai avea nevoie să -i numere ca să -ş i dea seama cîţ i sînt.e un netrebnic ş i nu se lipseş te el de diamant pentru mine. aş a cum îi spusese. aş a cum s-ar putea crede. d'Artagnan ar fi alergat oriunde vedea uniforme. d'Artagnan bă g ăde seam ă cămulţ imea nu se adunase în faţ a hanului. cu încuietoare nouă . De astădată . ori b ă rbatul frumoasei Magdalena s-a întors cu adevă rat? Nu era nici una. Ca sănu dă uneze treburilor hanului. În tinereţ e. dar c ăostaş ii au primit întă riri ş i burghezii au fost puş i pe fugă . Respectul pe care îl purtă m adevă rului ne sile ş te săspunem c ă încă perea cu pricina se afla chiar sub strea ş inăş i chiar sub acoperi ş . spuse bă iatului săplece. aş a căi se fă cu pe voie cu îndoit ăgrabă . de altfel. dar acum nu se mai înflă că ra cu uş urinţ a de altă dată . apropiindu-se. cu atît mai mult cu cît murea de fricădin pricina celor ce se petreceau în stradăş i nu avea în preajmă -i nici un elveţ ian care săo apere. în orice împrejurare. atunci cînd voia. gata să dea ajutor ostaş ilor împotriva burghezilor. a atacat o tră surăescortatăde gă rzile domnului cardinal. Aici era cortul lui Ahile. D'Artagnan se închidea aici. cum dup ăo clipăi se aduse mîncarea ş i sticla cu vin. S ăfi luat foc hanul „La C ă priţ a". ci a casei vecine. Unii strigau. Frumoasa Magdalena era învă ţ at ăs ăse supun ămilită re ş te. închise uş aş i se aş ezăla masă . în odaie. d'Artagnan ţ inea săş tie totul. Cineva îi ră spunse ca un burghez. cu o ceatăde vreo dou ă zeci de prieteni de-ai lui. — Oho! exclamăel. avea în buzunar suta de pistoli a cardinalului ş i nu-i ardea s ăse amestece într-o asemenea vînzoleală . că ci d'Artagnan . acum socotea întotdeauna căş tie destul. în apropiere de casa lui era o îmbulzealăgrozav ă . se mulţ umise cu o odaie la al patrulea cat. prin absenţ a lui. săo pedepseascăpe frumoasa Magdalena. nici alta. Că petenia lor s-a fă cut nev ă zutăîn casa vecinăcu hanul ş i acum ostaş ii cercetau casa.

Ei. Adresa era: castelul du Vallon. — În '43. se culcă . în aprilie. Într-un tîrziu. cu care ei n-aveau ce face ş i pe care ar fi trebuit sămi-o trimităîndă ră t.socotea căfiece lucru trebuie fă cut la vremea lui dacăvrei s ă -l faci ca lumea. fiindcămurise tata. Ş i a pornit-o pe urma mea. Dar tinereţ ea e un mare cusur. dat fiind căn-are nevoie de parale... mi-aduc aminte. Nu-ş i mai pierdu vremea săciteascăscrisoarea: îi cuno ş tea cuprinsul. Cu toate astea. ă sta trebuie c ăs-a cufundat în rug ă ciune. . cu vreo ş ase luni înainte de moartea ră posatului cardinal. cu toate căvîntul o purtase într-un loc descoperit ca-n palmă . — Să -l ia naiba de înfumurat! izbucni d'Artagnan.. Din nenorocire.Am primit o scrisoare de la el: măpoftea la o mare vînă toare pe moş ia lui. m-am lă sat pă gubaş . Se deş teptăîn zorii zilei. D'Artagnan îş i aruncăîncăo dat ăochii pe scrisoarea lui Porthos. să că ută m scrisoarea asta. dar unde? Tocmai asta citeam cînd o rafalăde vînt mi-a smuls scrisoarea din mînă .ş i începu săse plimbe preocupat în jurul odă ii. ş i mi-au trimis scrisoarea acolo: numai c-a ajuns dup ăplecarea mea. În schimb. În mîndria sa.. A ş a căsănu mămai gîndesc la Athos.. hotă rît ăpentru luna septembrie 1646. cam în vremea aia eram la Béarn. îi veneau cele mai grozave idei. D'Artagnan deschise o veche casetăcare ză cea într-un col ţ al încă perii. dar dormise întotdeauna peste noapte. plin ăcu pergamente privitoare la p ă mînturile familiei d'Artagnan. mi-ar fi convenit de minune să -ncep cu el. De multăvreme nu mai avusese prilejul s ăse gîndească dimineaţ a. Ş i-am lă sat scrisoarea săle duc ăplocon spaniolilor adresa lui Athos. . A r ă mas neschimbat. credea că toatălumea trebuie săş tie unde se aflăcastelul că ruia el îi dă duse numele. da. dimineaţ a. vioi ş i cu mintea limpede. el care a moş tenit opt sute de mii de livre de la jupîn Coquenard. întocmai a ş a. Aha. dupăce mîncă . zise el. ş i scoase un strigă t de bucurie: recunoscu îndatăscrisul mare al lui Porthos ş i.. Va săzic ăaş a. noaptea d'Artagnan dormea. Îi era foame. D'Artagnan nu era nici dintre cei ce cred cănoaptea e un sfetnic bun. că utădegrabăadresa. mîncăş i. Cît despre Aramis. la asediul de la Besançon. ceva mai jos. înstră inate cu toatele de vreo douăsute de ani. am primit o scrisoare de la Athos. Unde a fost asta? Săvedem. la o moş ioară .. Porthos uitase sămai adauge vreo lă murire.. m-a gă sit: dar cum m-a gă sit abia în aprilie 1647 ş i invita ţ ia era pentru septembrie '46. atunci cînd nu mai eş ti tînă r.. trebuie săfie printre actele mele de proprietate. plin de o hotă rîre cu adevă rat ost ă ş ească . Porthos. Altă datăm-aşfi nă pustit s-o caut. era în tranş ee. ajungînd la Montmedy la vreo cîteva zile dupăce eu pă ră sisem oraş ul.. cîteva rînduri mîzgă lite de mîna uscatăa demnei sale consoarte. Ia săvedem. pe cel mai bun dintre ei ia-l de unde nu-i! Athos s-o fi prostit din pricina bă uturii. Ce-mi scria? Cătră ieş te la o moş ioară . să ri din a ş ternut.

îi stră punse braţ ul cu o straş nicăloviturăde spadăş i apoi se apropiase de Aramis. Ah. aşfi fă cut-o singur. numai c ăasta ar însemna să -mi recunosc de la început neputinţ aş i-aşpierde pe loc încrederea cardinalului. „Domnule d'Artagnan – scria el – aflşcş am avut o ceart ş cu un oarecare gentilom. la el. drag ă prietene. îş i vei g ş si adversarul. ş tii că -ţ i sînt devotat trup ş i suflet. ş i acest post-scriptum glă suia: „Scriu cu aceeaş i poftşvrednicului nostru prieten Aramis.Avea un post-scriptum. dacş aş destş inui-o altuia decît unui prieten atît de sigur ca dumneata.. î ş i scriu ca sşmş însoş eş ti. spun ei. îl g ă si la locul ş tiut. Ia stai puţ in. în Pia ş a legalş . ARAMIS" De astă dată– nici un cuvînt de ră mas bun. dar care mînă stire? Sînt dou ăsute de mînă stiri în Paris ş i vreo trei mii în Franţ a. Voi intra prin strada Neuve-Sainte-Catherine. „Dacăasta era cu putinţ ă . cum era ordonat din fire. pe dreapta. care ispră vise lupta ş i venea spre el. al c ă rui nume nu l-a aflat niciodat ă . Prin urmare nu ş tia despre Aramis mai multe decît ş tia despre Athos . că ută vestonul pe care îi purtase în 1648 ş i. — Gata! i-a spus Aramis. Hm. unde-i atîrnau hainele vechi. cu al meu.. apoi se duse spre cuier. Da. se dusese la întîlnire. neobră zatul. dar dac ăm-aş duce la cardinal ş i i-aşcere o hîrtie la mîna ca săintru în orice mînă stire. Ş i Aramis i-a strîns mîna ş i s-a pierdut pe sub arcade." — „La el la mînă stire"! Da. Ş i-apoi. D'Artagnan încerc ăs ă -ş i adune amintirile. la mînş stire. care mi-a dat întîlnire astş -searş . Am primit o scrisoare ş i de la el." Ş i cei mari au dreptate. dragul meu prieten. Al dumitale. sub al doilea felinar. voi fi sub al treilea. Cei mari nu sînt recunoscă tori decît dac ăfaci imposibilul pentru ei. dacă n-aşfi un ageamiu într-ale teologiei ş i mi-aşaminti barem de subiectul tezei despre care vorbea cu atîta pricepere la Crèvecoeur cu preotul din Montdidier ş i cu superiorul iezuiţ ilor. chiar ş i-n alea de că lug ă riţ e? Ar fi o idee ş i poate c ăaş a l-aş gă si pe undeva precum Ahile. s ăvedem. dacăai nevoie de mine. Cred căl-am ucis. Scotoci prin buzunare ş i scoase la ivealăo foaie de hîrtie: era tocmai scrisoarea lui Aramis. Dar. cum sînt om al bisericii ş i întîlnirea ar putea s ş -mi d ş uneze. da! Dar unde-oi fi pus scrisoarea? D'Artagnan se gîndi puţ in. aşş ti ce doctrinăîndră geş te ş i miaşda seama că rui sfînt a putut să -ş i închine via ţ a. Ah. îş i întîlnise adversarul. poate că -n clipa cînd a intrat la mînă stire ş i-a schimbat pentru a treia oarănumele. Eu. pe care i l-am ş i fă cut. dovadăcă -mi cerea chiar un mic serviciu.

— Ei. Dacămai sînt în stare de asta. pă catele mele! Sînt un cetă ţ ean cinstit ş i cu stare. De fapt. Grozav! Ş tii doar căRochefort este astă zi unul dintre cei mai buni prieteni ai mei. că ci. straş nic! — Dar ce amestec are Rochefort cu felul ă sta de a pă trunde la mine în odaie? — Pă i.. ş i treaba asta începea să -l supere. ba încăş i proprietar. A avut cumva norocul săscape? — Ah. domnule! Trebuie săvăspun din prima clipăcă domnul de Rochefort este. — Ah. — Cum.. credeţ i-mă . dumneavoastrăsînte ţ i domnul d'Artagnan! —Ş i tu Planchet! izbucni locotenentul. Dar cine dracu te pune săgoneş ti pe acoperiş uri la ş apte dimineaţ a. cum sănu ş tiu. gîndind c ăi s-a ivit un prilej tare prielnic.. glă sui Planchet. atunci e bine. — Poate căda. era?! exclamăd'Artagnan. — Adicăera acolo.. Nu sînt hoţ . i-o întoarse d'Artagnan. Planchet ş ovă i. doar eu însumi am fost s ă -l aduc! — Din fericire pentru el. tocmai asta e.. îl îndreptăPlanchet. trebuie săş tiţ i. la naiba. ce s-a întîmplat? — Săvede ţ i: pe la jumă tatea str ă zii Ferronnerie. se însufleţ i la rîndu-i Planchet. — Mai departe. nu dumneavoastră .ş i puse mîna pe spadă . Nu se înş elase. se tîngui omul. ş i ostaş ii din escortăs-au apucat să -i îmbrînceascăpe cet ă ţ eni. s-a trimis la Bastilia dupădomnul de Rochefort. — Aha.. Se gîndi numaidecît la punga cu bani închisăîn scrin ş i se repezi într-acolo. un om intra pe fereastră . domnule! spuse Planchet în culmea fericirii. vărog s ă mi spuneţ i cum văaveţ i cu domnul de Rochefort? — Cum nu se poate mai bine.. dar dacănu măînş el. tică losule! strigăd'Artagnan. tră sura cu domnul de Rochefort a trecut prin mijlocul unei mulţ imi de oameni. domnule. — Domnule. dobitocule! Haide. trebuie sămai ş tiţ i căieri. Ş tiu bine. vîrîţ i sabia în teacă . Planchet se supuse îndată .. poate c-ar fi bine sănu ş tiţ i. după cum se pare. cînd i se p ă ru căaude un zgomot de geam spart la el în odaie. Dacădumneavoastră spuneţ i căă sta-i noroc. prevă ză tor. . — Săvedem despre ce-i vorba.. din care pricinăs-au stîrnit murmure. — Domnule. întemniţ atul. rosti d'Artagnan. — Gata săvăslujesc. altcineva l-a dus înd ă ră t. în toiul lui ianuarie? — Domnule. crezînd căare de-a face cu un borfaş . cum văport un mare respect. Ei. Mănumesc. — Ei? fă cu d'Artagnan cînd acesta ispră vi. la Bastilia. nu m ăomorîţ i fă răsămăascultaţ i. — La naiba! bombă ni d'Artagnan. domnule.. Mai întîi însă pune un ş tergar în geam ş i trage perdeaua. începu Planchet. în clipa cînd el intra pe uş ă . dac ăv-aşfi recunoscut în escortă . Înainte de toate. în numele cerului. spune.ş i Porthos.

Nu vorbesc eu de ră u dulciurile. zise d'Artagnan. prieten al ducelui de Beaufort. ostaş ii au încercuit casa ş i au scotocit peste tot. s ă -l ş tiu pe Rochefort liber. — Da. m-am ascuns în casa de ală turi. potoleş te-ţ i foamea! — Ah. caii opriţ i. te spînzurăfă r ăpic de milă . cum urmă ritorii erau aproape. cugetînd că . murmură Planchet. dacăvin la locul lor ş i la timpul potrivit. numai săvreţ i. rosti d'Artagnan. vrînd să -ş i scoatăpîrleala ceasurilor cît ră bdase de foame. Dar s ăş tii cădac ă oamenii regelui pun mîna pe tine. — Ai putea săadaugi căţ i-ai pus-o în joc într-o vreme. — Cîtuş i de pu ţ in. domnule. ş tiţ i bine cămi-aşpune în joc ş i viaţ a pentru dumneavoastră . În vremea asta. dar degeaba. — O. domnul de Rochefort a să rit jos ş i s-a pierdut în mulţ ime. de aş tept să se însereze. Eu eram acolo. nici mai puţ in. începu s ăînfulece ca în frumoasele zile de pe strada Fossoyeurs. Nici mai mult. am deschis uş a tră surii. Iat ăpovestea mea. Planchet. c ă ci bag de seamăce ochi faci la bucatele ră mase pe mas ăde-a-seară . îmi pierd gradul. Ş i. că ci eu g ă sisem la catul al cincilea o fiinţ ămiloas ăcare m-a ascuns sub niş te saltele. care s-a unit cu escorta ş i s-a nă pustit asupra noastră . domnule.ş i tocmai de asta sînt atît de bucuros c ăam dat iar peste dumneavoastră . mai bine zis. domnule. Stai colo pe scaun ş i mă nîncăliniş tit. fiindcădulapul vecinei era tare s ă rac în lucruri mai acă tă rii. ză u aş a! — Bietul bă iat! îl că inăd'Artagnan. domnule. sau. aş ezîndu-se la masă . dar cina din ajun mi s-a pă rut un fleac. pe legea mea. mi-am adus aminte căel m-a fă cut sergent în regimentul piemontez ş i atunci am strigat în gura mare că -n tră sura se afl ăun întemniţ at. aproape tot timpul pînăla ziuăş i. în aceste împrejură ri. Într-un tîrziu scoase un oftat plin de mul ţ umire. mi-am luat inima-n dinţ iş i m-am furiş at pe sub streş ini. Cu dragăinimă . dar despre asta vreau să mi amintesc. aşfi dezn ă dă jduit dacănu v-ar fi pe plac. Tocmai de-asta mi-e frică . — Cum naiba sănu ş tiu! suspinăPlanchet. Am stat tot timpul acolo în ascunză toare. — Vreau. M-am strecurat pe după colţ ul stră zii Tiquetonne ş i. ş i pe cuvînt de cinste. Haide. Ghinionul a fă cut ca tocmai atunci s ăaparăo patrul ă . adicăo casănepă zită . am auzit desluş it numele contelui de Rochefort. escorta pusăpe fugă . Dimpotrivă .a strigat cine este ş i a cerut ajutor. că utînd mai întîi o intrare ş i apoi o ie ş ire. . ş i de ieri de la amiazăn-am pus în gurădecît o felie de pîine unsăcu dulceaţ ă . ră zmeriţ a a fost gata. ă ia ar putea sa vinăş i săînceapăiar cu scotoceala. sînt grozav de mulţ umit. cîntă rea în minte ce foloase putea trage din întîlnirea cu Planchet. dacăse aflăcăam adă postit un ră zvră tit. Cît ai clipi. Între timp. îmi salvaţ i pentru a doua oarăviaţ a. D'Artagnan continuăsăse plimbe în lung ş i în lat. deş i. Eu nu uit decît lucrurile pe care trebuie săle uit. fiindc ănimeni nu poate sămăascundămai bine ca dumneavoastră . Planchet mînca de zor.

domnule. —Ş i unde dracu ai învă ţ at-o? — În Artois. glă sui d'Artagnan. —Ş i dacăvine cineva? scînci prevă ză torul Planchet. paracliser la Notre-Dame?! E ş ti sigur? — Foarte sigur. Săle luă m pe toate la rînd. va face un mic popas. domnule! Măgră besc săvă -ntreb cum o duceţ i cu să nă tatea. — Fă r ănici o îndoial ă . D'Artagnan ră mase pu ţ in pe gînduri. pentru noi asta picăde minune. domnule. — Pă i ce face el la Notre-Dame? — E paracliser. — Domnule. — Drace! ş tii unde se aflăPorthos? — Cu atît mai puţ in. mynheer! Itk ben begeeray te weeten the ge sond hects omstand. ş tii unde-i Bazin? — Da. — Ce vrea săzic ăasta? — Bunăziua. se tîngui Planchet. mormă i Planchet cu aerul lui piş icher. pufni d'Artagnan.mă rturie că . Goeden morgen. Ş tii unde se afl ăAthos? — Nu. încuviinţ ăd'Artagnan. ră spunse Planchet. Mălă sa ţ i aş a în voia soartei? Gîndiţ ivăcă -n dumneavoastrămi-am pus toata nă dejdea! — Cădoar n-au s ăvinăsăte caute aici. D Artagnan se duse la uş ă . apoi îş i luămantia ş i spada ş i dă du săplece. Ş tiu unde-i Bazin. strigăun bă iat ş i-i porunci să -i dea de veste frumoasei Magdalena săurce pînăla el. — Cum. socotind căa venit clipa sătreacăla întrebă ri. ş tii vreun dialect de pe la noi? — Ba ceva mai mult decît atîta. Gîndiţ i-v ăc ă pentru toţ i ai casei. Ş tiu o limbăstră in ă . — Ei. Ia spune. Vreţ i săîncredinţ aţ i taina . unde-am fă cut ră zboiul timp de doi ani. vorbesc flamanda. care nu m-au vă zut intrînd. nu-s decît un hoţ . — Pe toţ i dracii! — Săvede ţ i. — El trebuie săş tie unde-i stă pînu-s ă u. Ascultaţ i. dră cia dracului! — Dar Aramis? — Nici atît. —Ş i unde este? — La Notre-Dame. dupăo asemenea arvunăstraş nică . — Ei. domnule. — Bazin. hotă rî d'Artagnan. — Ce faceţ i. — Ai dreptate. —Ş i-aş a ceva se cheam ăla ei limbăde vorbit! Dar n-are a face. domnule? se îngrozi Planchet. doar l-am vă zut ş i-am stat de vorb ăcu el. ră spunse Planchet.

ş i măbizui pe tine. — Vilkom. dupătoate probabilită ţ ile. în schimb. cum nu pot să -ţ i refuz nimic. cînd m ăîntorc. Cît lipsesc. asta n-o săsufle o vorb ă . zîmbitoare. felicitîndu-se c ăl-a regă sit pe Plancher. — Spune bun gă sit sorii dumitale. vii ş i mi-l prezinţ iş i. rosti d'Artagnan. dar cînd dă du cu ochii de Planchet. zise d'Artagnan. Domnul este fratele tă u. d'Artagnan ieş i pe uş ăş i se îndreptăspre Notre-Dame. — Scumpa mea gazdă . îţ i prezint pe fratele dumitale care vine din Flandra ş i pe care îl iau în slujba mea pentru cîteva zile. care. îl cunosc eu: a picat de la Amsterdam. Planchet. într-un moment cînd ea se pregă tea sălupte împotriva curţ ii. Venise într-un suflet. VIII DESPRE FELURITELE ÎNRÎURIRI PE CARE POATE SĂLE AIBĂO JUMĂ TATE DE PISTOL ASUPRA UNUI PARACLISER Ş I ASUPRA UNUI COPIL DIN COR D'Artagnan apucăpe Pont-Neuf. Ce-i drept. master Peter. fă cînd un semn plin de înţ eles lui Planchet.noastrăunei femei?! — Fii pe pace. ai priceput? — Aşputea spune căghicesc ce vrei de la mine ş i asta mi-e destul. aş teptîndu-se s ă -l gă seascăpe d'Artagnan singur. ascultînd de vorba ta. buim ă cită . Planchet n-avea s ără mînăprea mult ăvreme în serviciul lui. murmurăMagdalena. frumoasa mea gazdă . uimită . îl iau în slujba mea. — Uite cum stătreaba. pentru un om de isteţ imea lui d'Artagnan. el. Dupăcare.ş i. zuster! zise Planchet. ascunzîndu-l. că ci deş i avea aerul de a-i fi dat o mînăde ajutor acestui flă că u cumsecade în realitate. În clipa aceea se ară t ăş i hangiţ a. Se chema căare pe cineva în tabă ra duş mană . — Eş ti o femeie de nepreţ uit. — Goeden day. dar. Planchet îi ră mînea recunoscă tor lui d'Artagnan. îi dă dea o mînăde ajutor lui d'Artagnan. reluîndu-ş i starea socialădin strada Lombards. îi salvase viaţ a cum s-ar zice. ş i pe d'Artagnan nu-l stingherea săaibăleg ă turi cu burghezia. în clipa de faţ ănimic nu putea să -i prindămai bine decît un slujitor curajos ş i ager la minte. se trase înapoi. Într-adevă r. adicăpeste un ceas. cele mai neîsemnate fleacuri puteau aduce lucruri mari. În aceastăstare sufletească . — Fratele meu?! fă cu hangiţ a din ce în ce mai mirată . broer! ră spunse hangiţ a. fiindcăel nu ş tie o boaba franţ uze ş te. pe care poate cănu-l cunoş ti. destul de mulţ umit de norocul avut ş i de . da-i ceva haine săse îmbrace.

supunîndu-se parc ăş i el cerinţ elor tagmei bisericeş ti. oficia din cînd în cînd slujba de dimineaţ ă . asta nu era gr ă sime. sădevin ăfoarte popular. ca săzicem aş a. — Chiar el. ci buhă ială . Vade retro. întrebădacănu-l cunoaş te pe domnul Bazin. în bă tă lia de la Friburg.. care îi închidea pînăş i ochii. se retrase dîndu-ş i binecuvîntarea. împlinindu-se. cu veş mîntul ce-l purta. i se pă rea căniciodatănu o să -l gă seascăpe Bazin. Pricepeai lesne căa ajuns. Dar uimirea lui d'Artagnan se stinse în clipa cînd recunoscu într-însul pe însuş i vicarul. D'Artagnan. începea. pă ş ind umil cel din urmă . adresîndu-se unui îngrijitor al lă caş ului. Urcătreptele. slujbăla care de obicei numai oamenii din popor luau parte. d'Artagnan îl apucăde poala anteriului: Bazin îş i pogorî privirile ş i fă cu un salt înd ă ră t. Satanas!. Nasul era acelaş i de odinioară . dragul meu Bazin. — Eh. fruntea lui Bazin nu era mai lată de un deget ş i jumă tate nici pe vremea cînd o purta descoperită . p ă rul retezat cuvioş eş te îi acoperea fruntea pînă aproape de sprîncene. voia cu orice chip să -l apuce ş i pe cel ă lalt. pă rţ ile ascuţ ite ale obrazului se neteziseră . dar în clipa cînd Bazin trecu pe lîng ăel. vrînd sănu-ş i scape omul din ochi. Preotul ispră vi slujba tocmai cînd ispr ă vi ş i d'Artagnan să -l cerceteze pe Bazin. Cît despre mutră . presimţ ind rolul ce avea săjoace. D'Artagnan tresă ri de bucurie. în capela Sfintei Fecioare. ca toţ i cei din jur. Înfă ţ iş area lui suferise o schimbare. — Uite-l colo. Din fericire. toatăslujba era doar o citanie ş i trebuia săse ispră veascăîndată . la slujbă . uite cum ş tii tu s ă primeş ti un vechi prieten! . spre uimirea lui d'Artagnan.el însuş i. care se potrivea de minune. — Domnul Bazin. ca ş i cum ar fi vă zut un ş arpe. spuse ofiţ erul rîzînd. orice i-ar fi înş irat Planchet. c ă ci. cînd ţ inea în mînăun cap ă t al firului. se folosi de acest ră gaz ca să -l cerceteze pe Bazin. D'Artagnan îngenunche. dar obrajii. Se duse ş i îngenunche în faţ a capelei. adicăpe vestitul Jean-François de Gondy. intrăîn bisericăş i. tră geau n ă rile dintr-o parte ş i din alta. primi ş i el binecuvîntarea ş i îş i fă cu semnul crucii. Bazin îş i purta veş mîntul cu egal ăm ă reţ ie ş i încîntare. pe care toţ i o primeau în genunchi. rosti cuvintele sfinte de încheiere ş i. Trupul i se rotunjise. mulţ umit ădaniilor sale. care mă tura într-o capelă .. acum îns ă . bă rbia-i era o guş ărevă rsat ă . — Domnul d'Artagnan! îngă imăel. La drept vorbind. paracliserul? spuse îngrijitorul. ori mai avea puţ in pînăsăajungăpe culmea ambiţ iilor lui ş i cămucarni ţ a împodobit ăcu argint pe care o ţ inea în mînăi se pă rea tot atît de vrednicăde cinste ca ş i bastonul de comandant pe care Condé l-a azvîrlit sau nu l-a azvîrlit în liniile duş manului. care nu mai ş tia s ăse roage ş i nici nu se gîndise să -ş i ia o carte de rugă ciuni. care. d'Artagnan ajunse la Notre-Dame. Tocmai în scopul de aş i spori aceastăpopularitate. în acea vreme. cu ochii ridicaţ i spre cer.

de-ar fi fost dupădumneavoastră . . — Spuneţ i mai degrabăcăvreji să -l tîrîţ i iară ş i cu dumneavoastră spre cele lumeş ti. ţ ine de la mine o jumă tate de pistol. ci pe abatele d'Herblay îl că utam. sănu mai vorbim de asta ş i săne despă rţ im ca niş te buni prieteni. — N-aţ i auzit. era v ă dit că Bazin minţ ea. atunci cînd chemarea sa îl îmboldea cu atîta înfocare că tre biserică . D'Artagnan ră mase nemi ş cat. domnule. —Ş i totuş iă sta-i adev ă rul. care-i nume de diavol ş i. adevă rul curat. Sfîntul adevă r. furat de gînduri. încît ghiceai cu uş urinţ ăcănu-ş i va lua vorba înd ă ră t. ca săm ăajute cu povaţ a lui s ăfac la fel. — Aţ i uitat. — Dragul meu Bazin. spre norocul să u. unde nu se simţ i în siguranţ ădecît dupăce trase uş a dupăel. Bazin! rosti d'Artagnan. i-o întoarse Bazin. D'Artagnan se lă muri cănu va scoate nimic de la Bazin. săbei în să nă tatea mea. în Aramis stăpitulat Simara. căera cît pe ce săspulberaţ i pentru totdeauna putinţ a de mîntuire a bietului meu stă pîn. cînd v-am spus c ăhabar n-am? — Am auzit. Dacănu ş tii unde-ţ i este stă pînul. zise Bazin. — Incoruptibil! murmurăd'Artagnan. împingînd cu un aer mă re ţ întro parte mîna ofiţ erului. domnule. n-aşîndră zni s ămint. Ş i cum d'Artagnan. continuăd'Artagnan. încuviinţ ăd'Artagnan. am venit să -mi spui unde se gă se ş te. dar minţ ea cu atîta convingere ş i îndîrjire. că ci. Uite. s-ar fi dat pierzaniei. cum sîntem într-un sfînt lă caş . cu ochii a ţ intiţ i asupra uş ii care pusese o stavilăîntre el ş i Bazin. Nu ş tii unde se află Aramis? — Mai întîi. ş i că . spuse d'Artagnan.— Domnule. dezamă git la culme. dragul meu Bazin. dar îţ i ră spund c ăaş a ceva e cu neputinţ ă . vă zîndu-măaici ar trebui săînţ elegi căm-am schimbat mult în toate privinţ ele: vîrsta aduce înţ elepciune. cînd deodată . hotă rît s ăaibără bdare pînăla capă t. adev ă raţ ii prieteni ai unui creş tin sînt cei care-l ajutăsă -ş i afle mîntuirea. Bă utura-i doar pentru cei stră ini de biserică . — Eu nu beau. ş i nu cei care-l abat de la calea cea dreaptă . adă ugăBazin. Din fericire. Nu pe Aramis. adîncit în gînduri. cum nu. — Cum! izbucni d'Artagnan. domnule d'Artagnan. stă pînul meu s-a lepă dat pentru totdeauna de numele ă sta. Ş i cum n-am nici o îndoialăca stă pînul tă u e pe cale să -ş i afle mîntuirea. Se întoarse numaidecit ş i era cît pe ce sa scoat ăun strigă t de mirare. spuse Bazin. simţ i cum cineva din spate îl împunge cu degetul în umă r. Aramis era un nume de pierzanie. ră -mînînd muş chetar. — Aş a e. — Nu te pricep. lă sase din mînăpoala anteriului. Bazin se folosi îndatăde libertate ş i se smuci iute spre altar. Se ţ ine ghinionul scai de capul meu. r ă spunse Bazin. Bazin. Ş i nu v ă d cum aşputea fi o piedicăîn calea mîntuirii tale. Haide. — Prea bine. habar n-am pe unde o fi. spune-mi unde se află . ză u aş a.

cu nesaţ în piept – plec săfac o plimbare la ţ ară . am eu grijăsămăpă zesc. —Ş i nu ai nici un mijloc sa afli ceva despre ei? Aş teaptăopt zile ş i-ţ i dau eu veş ti. —Ş i cînd porneş ti în c ă utarea lor? — Am ş i pornit. — Noroc! —Ş iţ ie. — Ia te uită ! se mirăd'Artagnan. trebuie să -i g ă sesc în trei zile. — Care prieteni? — Cei despre care m-ai întrebat ieri. —Ş i ce te-aduce aici? — Am venit sămulţ umesc Domnului pentru norocul de a măvedea iară ş i liber. — De la cine? — De la Planchet. — Planchet!. zise Rochefort. — Opt zile e prea mult. cu ajutorul lui po ţ i face multe. dragul meu Rochefort?! ş opti el. — Pe cuvînt de onoare? — Ce-i de mirare în asta? — Nimic. — Da. — Trei zile e prea puţ in. dragul meu. aşputea săte întreb unde te duci? — Măduc să -mi caut prietenii. în semn de tă cere. Porthos ş i Aramis? Pe ei îi cauţ i? — Da. drum bun! . El te-a salvat.dar cel care îl împunsese în umă r cu degetul. desigur. — N-are a face. dacănu-s prea curios. — Oh! Cît despre asta. căbinele e întotdeauna ră splă tit. Franţ a e mare. — Ssst! fă cu Rochefort. cuno ş ti cuvîntul trebuie. duse acest deget la buze. de la Planchet? — Fireş te. Într-adevă r. săvedem dacănu putem pune ceva la cale. nu ş tiu pe unde sînt. — Nesă buitule! O s-ajungi din nou la Bastilia. Ş tiai căsînt liber? — Am aflat-o de la cel mai îndreptă ţ it sămi-o spună . Ş i din partea cui îi cauţ i? — Îţ i dai seama din partea cui. r ă spunse Rochefort.. mi s-a pă rut că -l recunosc. — Tu aici. — Cum. E ciudat. —Ş i altceva nimic? Fiindcăbă nuiesc c ăasta nu-i totul. dau o raităprin provincie. Ş i eu la fel! —Ş i. sa turbe Mazarin. tră gînd aerul. — Săprimesc poruncile vicarului. te-asigur! E minunat săte ş tii sub cerul liber! De aceea. — Din nenorocire.. urmăRochefort. Asta dovedeş te. — Athos.

— Poate căne mai întîlnim pe undeva. îmbră cat în stihar. cum ucenicul într-ale preoţ iei nu avea nimic de ascuns. care doar scotea capul de dupăcol ţ ul unei case. iar dacănu era portar. Folosindu-se de neatenţ ia celor doi slujitori ai bisericii. spune-i căţ i-am cerut să -i dai de ş tire cum căîn curînd o săvadădac ă sînt prea bă trîn pentru a mai fi bun de ceva. B ă utura asta se pregă tea cam într-o jum ă tate de ceas: d'Artagnan avea timp berechet să iscodeascăpe cineva despre Bazin. fă răsădea de b ă nuit. pe care numai aceste amintiri puteau să -l aş tearnăpe chipul s ă u. într-o casăcură ţ ică . cel mult cincisprezece ani. De aceea ofiţ erul nostru nu se îndoi nici o clipăcănumai în casa asta putea sa locuiască vrednicul paracliser. dacăera un portar. spuse: — Du-te. D'Artagnan se gră bi săiasădin ascunză toare ş i ajunse la vreme ca să -l vadădînd colţ ul stră zii Juiverie ş i intrînd pe strada Calandre. — Nu prea cred. cu un aer dezgheţ at. de la ş ase la nou ădimineaţ a. aflatăla vreo cincizeci de paş i mai încolo. d'Artagnan îl vă zu pe Bazin. aş a cum socoteş te el. D'Artagnan se feri săîntrebe pe cineva din casă . — Adio! — La revedere! A. cu cine să vorbească ? Trecu pragul unei cîrciumioare. era copil de cor de biserică . dar nu avea cum să -l ză reascăpe ofiţ erul nostru. diavole. bă iat de pră vă lie. Dupăvreo cinci minute de aş teptare. Bazin nu putea săplece fă răsăfie vă zut din locul unde stă tea d'Artagnan. zîmbindu-i la rîndul să u cu un aer melancolic. d'Artagnan aflăc ă . puţ in îmi pasă : o a doua Constanţ ă nu mai existăpe lume! Întorcîndu-se. care odinioarăîl fă cuser ăpe d'Artagnan săsimtăde atîtea ori că -l trec fiorii. îi ceruse lă muriri intrînd în sfîntul lă caş . se încumetăs ăo porneascăspre strada Notre-Dame. în chip de copil de cor. iar de la noua pînăla miezul nopţ ii. — Cine ş tie! Întîmplarea e plin ăde toane. sănu uit: dac ăMazarin îţ i vorbeş te de mine. se uităîn toate pă rţ ile s ăvadădac ănu e pîndit. dupătoate probabilită ţ ile. ş i f ătot ce vrei. s ătacămîlc în ce-l privea. portarul. Bazin se ivi în uş a bisericii. Ş i Rochefort se depă rtăcu unul din acele zîmbete dr ă ceş ti. pe care parcăîl mai vă zuse cu două zeci de minute înainte. d'Artagnan îl privi fă răteamăş i. care-ş i scosese veş mintele bisericeş ti ş i stă tea de vorbăcu îngrijitorul că ruia el. fusese prevenit dinainte. dar de astădată . . aflatăla încruci ş area stră zii SaintEloi cu strada Calandre ş i ceru o canăcu hipocras. d'Artagnan. Intrăîn vorbăcu el ş i. Ză ri în încă pere un ş trengar de vreo doisprezece. Bazin pă rea stă pînit de o mare însufleţ ire ş i îş i tot vîntura prin aer braţ ele-i scurte ş i groase. Lini ş tit. d'Artagnan se strecurăafarădin catedralăş i se ascunse dupăcolţ ul stră zii Canettes. D'Artagnan pricepu căBazin îi cerea.

De altfel se pare căse duce acolo mereu de . —Ş i mă celarul ţ i-a spus cădomnul Bazin. îl opri d'Artagnan.. Ş tiu totul.Pe cînd vorbea cu puş tiul. habar n-am. — Gata! îi dă du puş tiul de veste. a fost floare la ureche! Am recunoscut calul pe care mă celarul îl închiriazădin cînd în cînd domnului Bazin. Daţ i-mi-l niţ el. cu acel zîmbet ş iret pe care nu-l vezi decît la ş trengarii Parisului. Dup ăo clip ăse ară t ăş i Bazin. — Ei? fă cu întrebă tor d'Artagnan. jupîne! vorbi puş tiul. pe cinstea mea de ofiţ er. nici nu se scurserăzece minute ş i puş tiul era înapoi. — Ia te uită . cu umbrela. Domnul vrea m ă runţ iş . încredinţ at cănu vor trece zece minute ş i el va ş ti tot ce voieş te săş tie. cineva aduse un cal la poarta casei lui Bazin. nu-l cred în stare pe domnul Bazin s ăoboseascăun cal. Aş teaptăsăplece. — Pă i de. pricep! se dumiri puş tiul. — Mie? izbucni copilul. Ei. însăfă răsăi-l dea. zise copilul. pe care o folosea ş i în chip de crava ş ă . Ş i mi-am zis că mă celarul nu i-ar închiria calul fă r ăs ă -l întrebe unde se duce. Calul era cu ş aua ş i cu frîul pe el. zorindu-ş i calul. c ăpuş tiul ţ îş ni ca un copoi pe urmele lui. Lu ăjumă tatea de pistol ş i-i dă du în schimb bani mă runţ i. unul. — Aha. află . Copilul se gră bi sa punăbanii în buzunar. Uite-l colea. — A plecat la Noisy. Nu cumva rîdeţ i de mine? — Nu. — Hei. — Vreau săvă d banul. —Ş i-acum spune. — Uite-l. Cîrciumarul era la tejghea. gata! întreabă . Te priveş te cum faci. —Ş i unde se duce? întrebăd'Artagnan. Dupăcinci minute. săvă d dacănu cumva e fals. Bazin obiş nuia totdeauna săpoarte umbrela. care-l urmă rise rîzînd cu cîtăpricepere ş tie s ăînvîrtăo asemenea trebuş oară . ă sta e al tă u–ş i vîrî banul în buzunar. paracliserul nostru o porneş te la drum. ce naiba. Bazin o porni în trap mă runt. Dacăaflu unde a pornit-o Bazin?! Nu-i mare greutate.. D'Artagnan se întoarse la masa unde se aş ezase. — Măduc să -l întreb. Într-adevă r. cu toate căeu. Abia dă du colţ ul stră zii Juiverie. iscodeş te. — A plecat la Noisy. zi. cu ochii stră lucind de bucurie. — Aş a chiar cănu afli nimic. Ş i-i ară tăbanul ademenitor. — Îţ i dau o jum ă tate de pistol dacăafli. — Cum de-ai aflat? — Ei. atunci s-aş ţ eptă m. unde-a plecat? întrebăd'Artagnan. Nu aş teptarăprea mult. ş i pe urmă . fă gă dui d'Artagnan. — Unde-a plecat? — Banul e tot al meu? — Fireş te! Hai.

— Spuneţ i-mi. Ş i cum aflase ceea ce voia. că tre ora dou ă . ofiţ erul ră spunse ceva într-o pă să reascăpriceputănumai de el. care aveau aerul căpun la cale cine . dar se dovedeş te o prevedere straş nicăatunci cînd e vorba să -ţ i osteneş ti trupul. ieş i din oraşpe la bariera Vilette. pe care nu o purta decît la zile mari: apoi. plă ti b ă utura de care nici mă car nu se atinsese ş i o porni zorit spre strada Tiquetonne. d'Artagnan se opri niţ el la un han. Nu mai am nici o îndoial ă ! — Sînteţ i mulţ umit de mine? — Da. de teamăsănu fie recunoscut. întrebăpuş tiul. cugetînd cătunica lui de locotenent de mu ş chetari ar putea sădea naş tere la bă nuieli. ră spunse d'Artagnan. fă cu d'Artagnan. — Bun. de acolo-i doica mea. Cum te cheamă ? — Friquet. Planchet spuse cîteva cuvinte într-o flamand ăfă r ăcusur.două -trei ori pe să ptă mînă . dar un Planchet atît de schimbat în straiele ponosite ră mase de la fugarul bă rbat al hanghi ţ ei. apoi îş i schimbă îmbră că mintea. D'Artagnan scoase la ivealăun caieţ el. ÎL VEDE COCOŢ AT PE CAL. Mai întîi prînzi vîrtos. IX CUM D'ARTAGNAN. în care însemnănumele bă iatului ş i adresa cîrciumii. — E vreo mînă stire la Noisy? —Ş i încăuna grozavă . Avea deci timp berechet înainte. Planul lui d'Artagnan fusese bine chibzuit: nu voia săajungăla Noisy pe lumină . La vreo leghe ş i jumă tate de Paris. fiindc ăNoisy se afla la trei-patru leghe de Paris. încît aproape nu-l mai recunoş teai. Fratele Magdalenei intra în slujba lui d'Artagnan. pe drumul spre Meaux. lă sînd caii s ămai ră sufle: hanul era ticsit de niş te mutre cam deocheate. ÎN SPATELE LUI PLANCHET Ajuns acasă . Magdalena i-l prezentăde faţ ăcu toţ i bă ieţ ii de corvoadă . d'Artagnan vă zu un om a ş ezat lîngăfoc: era Planchet. a pornit-o prea devreme la drum. mînă stirea iezuiţ ilor. ş i învoiala era gata. Mai e rost de cîş tigat ş i alţ i bani? — Poate căda. Planchet era că utat de zor ş i acum. În casa învecinatăcu hanul. apoi lua cea mai aprig ăş i mai solidă spadădintre cele trei cîte avea. domnule ofiţ er. în ner ă bdarea lui. ceea ce poate săfie un prost început atunci cînd vrei să -ţ i pui capul la treabă . porunci săse punăş aua pe cei doi cai ş i. — Tu ai fost la Noisy? — Cum nu. dîndu-ş i seama că . CĂ UTÎNDU-L H Ă T-DEPARTE PE ARAMIS. urmat de Planchet.

ş i Planchet la fel. deci. fratele ei. în pasul calului. fă r ăs ă însemne mai mult decît el. d'Artagnan o porni mai departe. cînd Planchet se apropie ş i-i spuse: — Pun prinsoare. ră mîn la jumă tatea drumului cu nă dejdile lor. pe care nu-l iubea. se mai spunea căo urăadîncăş i adevă ratăurmase acestei prietenii ş i. Se vă zu nevoit să -ş i mă rturiseascădeschis că . Se gîndea căpe cînd era la Luvru o vă zuse adesea pe frumoasa doamnăde Longueville trecînd veselăş i str ă lucitoare prin faţ a lui. cu toatăisteţ imea. într-un duel în Piaţ a Regală . Că să torităcu bă trînul duce de Longueville. ucis din pricina ei de că tre ducele de Guise. Numai că . aduse vorba despre Noisy ş i aflăc ăîn sat nu se gă seau decît douăcase mai ară toase: una era a monseniorului arhiepiscop al Parisului. ţ inînd s ăajung ăîn sat doar la că derea nopţ ii. d'Artagnan se gîndea. apoi se vorbise de o prietenie cam prea afectuoasăpe care ar fi avut-o pentru prinţ ul de Condé. ş i care ar fi scandalizat spiritele timorate de la curte. ca de obicei. fie din pricina unei soarţ e vitrege. el se apropie nepă să tor de hangiţ ă . Cît despre d'Artagnan. care nu era decît o jalnicăpo ş ircăde Montreuil. tot dupăcum se spunea. se bucurase cîndva de iubirea doamnei de Chevreuse. fiul cel mai mare al bă trînului duce de La Rochefoucauld din care era pe cale săfacăun duş man ducelui de Condé. care.ş tie ce pentru noaptea aceea. sub un cer monorît ce veghează o priveliş te monoton ă . Pe la ceasurile patru. dar cînd d ă du cu ochii de un stră in. Într-adevă r. unii la mă rire. fratele ei. fie din pricina intîmplă rii. trecuse mai întîi drept amanta lui Coligny. era ş i va ră mîne pesemne printre ace ş tia din urmă . fiecare îş i avea gîndurile lui. ducesa de Longueville avea în clipa de faţ ăo legă turăpoliticăcu prinţ ul de Marciliac. precum vom vedea. doamna ducesăde Longueville: cealaltăera o mînastire de iezuiţ iş i. atunci cînd mergi în pasul calului. vorba asta era numele doamnei de Longueville. se apucă să -i laude vinul. ş i în ea locuia în clipa de faţ ănepoata acestuia. n-ai altceva mai bun de f ă cut. unii la dragoste. căva gîndiţ i la acelaş i lucru la care mă gîndesc ş i eu. . într-o zi de iarnă . în sfîrş it. Acum nu mai avea nici o îndoială . cea care fusese ieri la curte ceea ce doamna de Longueville era astă zi. în vreme ce al ţ ii. era una dintre cele mai frumoase femei de la curte. D'Artagnan se gîndea la toate aceste lucruri. cum spune La Fontaine. cu toatăîndemînarea lui. domnule. Or. Ş i se întreba pentru ce existăpe lume oameni care ajung la tot ce nă zuiesc. doamna de Longueville merita s ă -ţ i fure gîndurile: era una dintre cele mai de seamădoamne ale regatului. fă cu un semn cu mîna ş i doi dintre indivizii care beau la o masăieş irăîndatăca săvorbeasc ăcu el. O anume vorbăa hangiţ ei îndrumase gîndurile lui d'Artagnan pe un fă ga şanume. Se gîndea la Aramis. decît ce face iepurele în vizuina lui: săte gînde ş ti. Un bă rbat înf ă ş urat într-o pelerinăse ivi în uş ă . ne din pricina firii cu care i-a înzestrat natura. gă zduia pe aceş ti cuvioş i pă rinţ i.

„Da. Aveţ i frînghie să -l legaţ iş i un că luşsăi-l puneţ i în gură ?" „Avem de toate. —Ş i-apoi? —Ş i-apoi prinţ ul a spus: „Bă ga ţ i de seamă . ia gîndiţ i-v ăce-au spus: „I-am recunoscut servitorul. o săne dă m toatăosteneala." „Iau asupra mea toatăr ă spunderea". Din nefericire s-au dus vremurile cînd prinţ ii voiau sămăomoare. dragul meu Planchet! oftăd'Artagnan. fiţ i pe pace. ş i-aici s-ar putea sa fie vorba de dumneavoastră . — Domnul e sigur? — Iau totul asupra mea. a zis altul. a spus prinţ ul. zîmbi d'Artagnan." — Prinţ e? îl întrerupse d'Artagnan. Cît despre noi. „Da. monseniore. Planchet. .. ş i-aici s-ar putea săfie vorba de mine. urmat de alţ i doi. căoamenii ă ia s-au adunat cu gînduri rele la han ş i tocmai cugetam la cele ce-mi spunea.. urmaţ i-i ş i voi pilda. —Ş i-apoi? — „E sigur la Noisy. Ei. — Ei. da. ci straie de cavaler." „De altfel. domnule. Planchet. — Tot prevă ză tor ai ră mas. domnule. — Ei bine.ă ia de la han nu unelteau împotriva noastră . ş i ce ne priveş te asta pe noi? fă cu d'Artagnan.— Măîndoiesc. — Aha! exclamăd'Artagnan. ori vine astă -seară "." „V ăluaţ i ră spunderea căjusti ţ ia. bă nuiesc căva fi travestit în haine de cavaler". frumoase vremuri! N-ai grijă . Dar ascultaţ i mai departe: „Ş i dacă -i acolo." „Da. fiindc ănu purta ţ i uniforma de ofiţ er de muş chetari. „E ş ti sigur?" a întrebat bă trînul în pelerină .Ş i pe urmă ? — Unul dintre ei spunea. — Sînteţ i sigur cănu unelteau împotriva noastră ? — Împotriva noastr ă ?! Ş i pentru ce? — Pă i de. voi fi ş i eu acolo ş i văvoi îndruma. Dar tu la ce te gîndeş ti? — Măgîndesc. — Întocmai aş a: prinţ e. Asemenea ispră vi se petrec mai în fiecare zi. hai săvedem ce-ţ i spune instinctul într-o asemenea împrejurare? — Instinctul îmi spune. atunci săne hotă rîm: ce facem cu el?" a spus celă lalt bă utor. cînd vă d c ăintr ăîn grajd un om înfă ş urat într-o pelerina. numai că utaţ i să -l prinde ţ i viu. Nu-i omul care săse dea prins cu una cu două . ş i aici mi se pare cănu mai încape nici o îndoială . ce ziceţ i de asta? — Vai. fiindcăi-am recunoscut servitorul".ş tie sa mînuiascăspada. prinţ e. bă nuiesc c ăva fi travestit în haine de cavaler. „Ce facem cu el?" a repetat prinţ ul. ascuns în cel mai întunecos ungher al grajdului. la mutrele alea deocheate care ş edeau adineauri la bă uturăla han." „Bă gaţ i de seamă . ori vine astă -seară . Ah. a zis unul. „Atunci e bine. „E sigur la Noisy." Ş i au ie ş it din grajd. domnule. că ci povestirea lui Planchet se potrivea cu lucrurile pe care le bă gase ş i el de seamă ." „Atunci. — Instinctul.

ia ascultă ! Ş i într-adevă r. s-aude cel puţ in cum nechează . Sănu mai vorbim de asta. cîţ iva tei uriaş i îş i întindeau braţ ele golaş e. Planchet se apropie iară ş i de d'Artagnan. glă sui el. în partea dinspre cîmp.. Dacăaşfi de-al Frondei. parcăaud ş i tropot de cai. Ş i Planchet îş i luălocul în urma lui d'Artagnan. Mînă stirea unde o fi? — Mînă stirea e-n capă tul satului. D'Artagnan cercetăcu luare-aminte clă direa. — Ei. Planchet era înapoi. O ş tiu eu. D'Artagnan ş i Planchet îş i urmar ăcalea. Dupăvreo jumă tate de ceas. pe la opt ş i jumă tate ori nou ăseara. Dupăcinci minute. Totuş i. tu dăo fug ăpînă acolo. Aproape în inima tîrgului. toat ălumea dormea ş i nu vedeai o geană de luminăîn tot satul. parca ză resc ş i eu ceva.— Atunci e bine. cu acea sublima încredere pe care o avusese întotdeauna în stă pînul să uş i pe care cei cincisprezece ani de despă rţ ire nu o ş tirbiser ăcîtu ş i de pu ţ in. Merserăaş a aproape o leghe. unde-i vedeai ochii înspă mîntaţ i scînteind ca doi că rbuni aprinş i. În dreapta ş i în stînga drumului. Deodată . cît strîng eu chinga calului. rosti el. Pă mîntul e muiat de ploi. Erau singurele fiinţ e care pă reau cătră iesc în sat. dominînd împrejurimea. începu el. se ridicau niş te ziduri sumbre. Planchet se depă rtăîn noapte. Aş a cum e obiceiul la ţ ară . — Hm! mormă i d'Artagnan. a ş a căsa ne vedem de drum. zise d'Artagnan. stră bă tînd vă zduhul ş i înserarea. uitaţ i-văîn partea asta. cuprinse între douăuliţ e. — Sînt oamenii noş tri care-au pornit la treab ă . — Domnule. se vede o singurăfereastrăluminată .. — Dac ănu s-aude tropot de cai. r ă spunse Planchet. Dar asta nu ne priveş te pe noi. aşbate aici la . ş i întoarce-te de-mi spune dacăe vreo fereastră luminat ăla iezuiţ i. Ş i pornirămai departe. — Ce e? — Ia uitaţ i-vă . un nechezat de cal ajunse la urechea lui d'Artagnan. nu vi se pare căse strecoarăniş te umbre prin noapte? Ascultaţ i.. în faţ a lor. cîte un cîine se trezea l ă trînd prin ogră zi. ajunserăîn dreptul celor dintîi case din Noisy. în vreme ce d'Artagnan să ri la pă mînt săstrîngăchinga. pe fundalul cenuş iu-întunecat al cerului se desprindea din noapte dantela ş i mai întunecatăa acoperiş urilor: în ră stimpuri. cîte o mîţ ăsperiatăţ îş nea din mijlocul drumului ca săse ascund ăîntr-un morman de vreascuri. vorba ta. zise el că tre Planchet. precum spusese. — Domnule. spuse d'Artagnan. unde ş ade frumoasa doamnăde Longueville. domnule. — Cu neputinţ ă . Planchet. — Trebuie săfie castelul arhiepiscopului. Ş i se opri în loc ca săscruteze întunericul Ş i săasculte.

Singura fereastrăluminatăs-a întunecat. — Chiar el. trufaş . — Ce faci aici? întrebăel. — Drace! exclamăd'Artagnan. cu spadele în mînă . Nu cumva umbl ăturbarea prin Noisy? Bă gaţ i de seamă . — Hei. se nă pustirădin cele douăuliţ e care mă rgineau casa ş i-i înconjurarăînchizînd orice trecere. ş i sînt sigur căm-aşospă ta stra ş nic. cum îţ i place mai mult săţ i se spună . două cete de că lă reţ i. ş i spada mea e lungă . în vreme ce Planchet fă cea la fel. num ă rînd fiecare vreo zece oameni. n-am de ce sămi-l ascund. adă ug ăPlanchet. — Sănu v ăscape! ră sun ăo voce mîndr ă . ca vestitul mă gar al lui Buridan. atunci trebuie săfi auzit căare un braţ puternic ş i o spadăneîntrecută ? . se prea poate sădormim afar ă . Cel de care ascultau că lă re ţ ii veni mai aproape. Sta ţ i. care nu voia săparăînfricoş at. Săfi avut tu dreptate? Ă ş tia cu noi aveau ce aveau? — Uite-l. aş bate dincolo la mînă stire. care c ă lă toream lini ş tit cu slujitorul meu. domnilor! întrebăel cu accentu-i gascon. ce săfie? Un vuiet ca de uragan se apropia din ce în ce: în aceeaş i clip ă . văprevin. rosti d'Artagnan. dupăobiceiul celor învă ţ aţ i să poruncească . — Dar dumneata? i-o întoarse d'Artagnan. Pînă atunci. mintoş ilor. asta nu-i vocea lui. ce dori ţ i?? — Afli tu îndată ! urlarăîn cor că lă re ţ ii. monseniore sau prinţ e. vreau s ăfiu respectat dupărangul meu. — Destul. strigăcel că ruia i se spusese monseniore. — Vorbeş te cuviincios. Îl cunoş ti pe domnul d'Artagnan? — Locotenent al muş chetarilor regelui? întrebăvocea. destul! Numele dumitale? — Îţ i spun numele meu ca săş tii unde sămăgă se ş ti. primul care se-ncumet ăsăse apropie de spada mea. zise gasconul nostru. monseniore! D'Artagnan socoti căeste momentul săse amestece ş i el în vorbă . cămă nînci o scă rm ă nealăde-o săţ ii minte. — Nici o grijă . murind de foame ş i de sete. — Staţ i! Staţ i. domnilor! bombă ni d'Artagnan. fire ş te.castel ş i sînt sigur c-aşgă si un culcuşpe cinste. dac ăaşfi că lugă r. pe el! strigar ăcă lă re ţ ii ş i se aruncarăasupra lui d'Artagnan. urmăgasconul. tră gînd spada ş i adă postindu-se dup ă cal. — Îl cunosc. Între castel ş i mîn ă stire. Chiar dacănu-mi spun numele. — Oho. — Ei bine. nu vreţ i săbat în poartă ? — Ssst! îl opri d'Artagnan. domnule. — Da. — N-auzi ţ i nimic. Ce pofti ţ i. Dar eu. — Nu vrei să -ţ i spui numele fiindcăeş ti cel care a pus la cale aceast ă cursă . îl spintec. domnule? — Ba da.

Asta nu-i uş or. nă tă ră ule. tr ă gînd spada. La drum. — Haide. nu-i chip săte înş eli. săne retragem. se vede cît de colo căvorbeş te ca un gascon. că ci ş i eu. Am pe unul pe cal! D'Artagnan se întoarse ş i vă zu într-adevă r doua mogîldeţ e pe calul lui Planchet. domnilor! Ş i ceata că lă reţ ilor. Mă soară -ţ i cuvintele. Fiindcăatunci cînd o săne-ntîlnim. îndreptîndu-se spre Paris. las ă . cînd ceva greu că zu pe neaş teptate dindă ră tul lui. Ş i nu vreau săapă r pe nimeni altul decît pe mine. Planchet abia apucăsă -i urmeze pilda. afarănumai dacădumneata binevoieş ti sămăpofteş ti la un praznic ş i să -mi oferi un culcu şundeva prin apropiere. murmurînd ş i bomb ă nind.. pe cal. Hai. doar n-au săne mă nînce! Ş i d'Artagnan se aruncăîn ş a. dar tropotul cailor se depă rta mereu. ră spunde! porunci aceeaş i voce semeaţ ă . Fie ce-o fi. Nu cu noi avea treabă . domnule! striga Planchet. fiincădacămai spui o singurăvorbăca asta. Asta nu-i omul nostru. dar vă previn cămăvoi apă ra cu stră ş nicie.. adă ug ăel. fă răsăş tiu. Îl aş teptai aici. — Pe legea mea. bine! fă cu vocea. zise liniş tit d'Artagnan că tre Planchet. — Pesemne cădracu se ţ ine scai de noi! izbucni el. batjocoritor. — Se pare căvenind la Noisy. pufni d'Artagnan. pieri în noapte. — Săplec?! murmurăd'Artagnan.. — Bine! replicăvocea. Tot ce vreau e să intru în mînă stirea iezuiţ ilor. — Ai vă zut. care începea să -ş i piardă ră bdarea. auzi? — Lasă . Pe cine?. — Bine. în împă ră ţ ia enigmelor continuăd'Artagnan. sus pe cai! Sămergem săbatem în poartăla că lugă ri. habar n-am ş i prea puţ in îmi pasă . spuse cel care poruncea. — Neispră vitule! — Ei. că ruia aceastăporuncăîi cam încurca socotelile. săş tii căţ i-o bag pe gît. te tog. D'Artagnan ş i Planchet mai veghear ăcîtva timp.— Dumneata eş ti domnul d'Artagnan? — Eu însumi — Atunci ai venit aici ca să -l aperi? — Să -l apă r?.. care se smuci în lă turi. sub ferestrele astea? Ai venit la Noisy ca să -l aperi? — N-aş tept pe nimeni. Atunci pleacăde-aici ş i lasă -ne în pace. marchiz. a ş a căvîrîrăspada în teac ă . — Da. orice-ai fi. ş i calul sîntem frînţ i de oboseală . — Pă i atunci cu cine? întrebăPlanchet.. cu glas tare. s-ar putea s ăfii singur ş i săfie ziuăafară . gata săse apere. prin ţ sau rege. jupîn d'Artagnan. cuvîntăgasconul. am intrat. O săne mai întîlnim noi. dar niciodatăîn condi ţ iile astea.. Am dat greşastă -seară . — Hei. domnule! izbucni d'Artagnan. — Pe cel pe care-l că ută m noi. .

— Tu te întorci aici. sub fereastră . — Du-i sub ş opronul de colo. dupănouăseara. consemnul mînă stiri e dintre cele mai severe. observîndu-i stîngă cia. dar caii ă ş tia doi nu pot săse caţ ă re pe ea. Se prea poate. Aramis se c ă ţ ă r ăsprinten pe scar ăş i. îl povă ţ ui Aramis. zise Planchet cînd vă zu căd'Artagnan e gata s ăajung ă sus. — Iartă -m ă . — Pă i cum?! se minunăd'Artagnan. Nici pomenealăde dracu. Mi se pare c-ai pomenit de naiba. dragăprietene. — Cum zicea ră posatul cardinal ră posatului rege: „Ca săvăară t drumul. în marginea satului. la nevoie. dragul meu. o sămearg ăş i pentru mine. sînt eu. murmurăAramis. la naiba! Nu moare nimeni de . Aş a se intrăla tine? — La naiba. zise Aramis. porneş te-o în galop ş i. Nici nu-ţ i închipui. Dacăvrei s ăurci. ajunse la fereastră . Planchet. —Ş i pentru mine? se tîngui Planchet. — Crezi? rîse Aramis. te urmez. X ABATELE D'HERBLAY La capă tul satului. eu mămulţ umesc ş i cu scara asta de frînghie. Gă seş ti acolo ş i fîn ş i ov ă z pentru ei. sire". m-aşfi îngrijit săam la îndemînăscara gră dinarului. Planchet o apuc ăla stînga. Dar nu urci? — Ia-o tu înainte. Aramis să ri de pe cal ş i bă tu de trei ori din palme.gata săse n ă pusteascăasupra nepoftitului. Haide. ş i se opri sub fereastra luminatăde la mînă stire. voi fi încîntat săte am oaspete. dragul meu d'Artagnan. — Iartă -m ă . aş a cum îi poruncise Aramis. urmat de d'Artagnan care începea săcreadăcătră ieş te frînturi dintr-un vis fantastic ş i fă r ăş ir. — Domnule. dar mult mai încet: se vedea cît de colo căera mai puţ in obiş nuit cu asta decît prietenul să u. cîte deprinderi rele capeţ i în afurisitele astea de mînă stiri ş i ce urît se poartăto ţ i oamenii bisericii. cu care sînt silit sătră iesc. Povestea cu scara merge pentru domnul Aramis. D'Artagnan se că ţ ă r ăîn urma lui. Aramis. zise acesta. Planchet. baţ i de trei ori din palme ş i-ţ i dă m noi ş iţ ie ceva de-ale gurii. — Dragul meu. n-ai încotro! mormă i Aramis. Fereastra se deschise îndatăş io scarăde frînghie lunecăîn jos. dupăo clipă . porni. prietene. zise d'Artagnan. apuc-o la stînga. cu Aramis la spate. Fii pe pace. Cît despre mine. ară tîndu-i o hardughie ce se ridica în plin cîmp. Dacăaşfi ş tiut căvoi avea cinstea sămăvizitezi. — Nu. merge ş i pentru dumneavoastrăş i.

Bazin. dacăo faci cu un gînd bun. Dar dupăce te uiţ i? — Măuit săvă d cine ţ i-a aruncat scara. covoarele de Alençon. aş a că adu-ne de mîncare ce ai tu mai de soi ş i. — Domnule. — Ah. La mine nu g ă seş ti cine ş tie ce bucate. În colţ uri stă teau îngră mă dite arme. . să schimbă mş i noi o vorbă . vino încoace! Uş a se deschise ş i Bazin se ivi în prag. Nu vă d pe nimeni ş i totuş i scara n-a picat din cer. iar patru tablouri mari înfă ţ iş au pe cardinalul de Lorraine. Ce-i drept. dragul meu. cu mare plă cere. închise fereastra. — Dragul meu Bazin. cu garnitura lui de dantelăş i cuverturăscump ăaş ternutăpe el. îmbiind ochiul ş i mîna cu spade de tot felul. e bine dresat ş i. iartă mă . încuviin ţ ăd'Artagnan. prietene. du-te. strigăîncetiş or Aramis. Bazin. Bazin. — Aha! exclamăd'Artagnan. cardinalul de Richelieu. sînt bucuros săv ă d că . — Asta înseamnăc ăm ăameninţ i cu omletele ş i cu iarba de Crèvecoeur? Parcăaş a porecleai tu spanacul odinioară . — Nu. d'Artagnan cercetăodaia. deoarece nu te aş teptam. Ce vrei. bine.foame aici. ră spunse Bazin. Oh. s-a retras discret. — Mai întîi aşzice sămîncă m. spuse Aramis. mai cu seamă . Bazin se înclinăîn semn de supunere oftădin adîncul ră runchilor ş i ieş i pe uş ă . unul. Eu. dar cînd dă du cu ochii de d'Artagnan scă p ăo exclama ţ ie care r ă sunăca un strigă t de disperare. În acest timp. urm ăAramis. dragul meu prieten! se că in ăAramis. Stai jos. — Numai căjupîn Bazin. stau ca un că lug ă r. pricepînd c ă nu m-am întors singur. rosti d'Artagnan. am învă ţ at de la cucernicii pă rinţ i iezuiţ i că -ţ i este îng ă duit săminţ i. minţ i de-nghea ţ ăapele. îţ i mă rturisesc căabia aş tept săîmbuc ceva: drumul mi-a fă cut o foame de lup. d'Artagnan moare de foame ş i eu la fel. Cu ajutorul lui Dumnezeu ş i al lui Bazin s ă nă dă jduim căvom gă si lucruri ceva mai ac ă tă rii în că marăla cucernicii pă rinţ i iezuiţ i. rezemîndu-ş i braţ ele. vin bun. nu? întrebăAramis. în care acesta se tolă ni. Niciodatănu avusese prilejul săvad ăîncă pere mai ră zboinic ăş i mai elegantăîn acela ş i timp. — Da. Hai. dragul meu. dacăvrei. Ş i Aramis. cardinalul de Lavalette ş i episcopul de Bordeaux în ţ inutăde campanie. — Vă d că -mi prive ş ti bîrlogul. tră gînd scara sus. iar patul pă rea mai curînd culcuş ul unei femeiuş ti. nu? — Vai! zise Aramis. Ş i Aramis împinse spre d'Artagnan un fotoliu încă pă tor. nimic nu arata căte afli în locuinţ a unui abate: tapetul era de damasc. pîn ă ş i-n biseric ă . decît al unui om care s-a legat sădobîndeascăÎmpă ră ţ ia cerurilor prin post ş i renunţ are la cele pă mînteş ti. ă sta-i Bazin. — Bine.

clă tinînd din cap. reluăd'Artagnan. nu cobori pe treptele de marmurăale unui peristii. îndă ră tul lui Planchet? — Ei. Raiul se aflăIa Noisy-le-Sec. s ş -mi spui îndatş . avînd doar o singura odaie ş i luînd-o drept un cavaler. alţ ii. pe locul unde-i castelul arhiepiscopului de Paris. Da. N-am cunoscut decît o singurăfemeie care săpoarte haina bă rbă teascăla fel ca ea: de aceea i sa fă cut ş i un cîntec: Laboissère. Din cer. dragul meu. dar. pe legea mea. ce vrei! el a silit-o săplece din Franţ a. împreunăcu camerista ei. Era un potrivnic atît de cumplit acest blestemat de cardinal! continuăAramis. rosti Aramis cu un aer nepă să tor. am iubit-o mult odinioarăpe aceastăsă rmanăducesăş i trebuie sărecunosc cănea fost de mare ajutor. ceea ce e aproape totuna. Îl ş tii? . ci pe fereastră . ci printre crengile unui tei. Mda. aş a cum a fă cut cu Chalais. o săm ăferesc cu grij ăde asta! protestăd'Artagnan. ş i. între Tigru ş i Eufrat: se pare însăcătoţ i îl c ă utau hă t-departe. nu s-ar fi dat în lă turi să -i taie capul. Pînăazi nu se ş tia mai nimic ce ş i cum e cu raiul: unii ziceau căse aflăpe muntele Ararat. aruncîndu-ş i privirea spre portretul fostului ministru. căam r ă mas singuri. adevă rat. cel puţ in m ăîntorceam din rai. nu era să -ţ i dă ruie ş ti inima celei mai înverş unate duş mance a ei. aproape. la naiba! exclamăAramis. de unde dracu ai picat pe cai. vezi bine! — Din cer! repetăd'Artagnan. Dacănu veneam din cer. sa ară tat gata săo împartăcu ea.. începu d'Artagnan. iar îngerul cu spada de foc care-l pă zeş te îmi pare căş ia schimbat numele ceresc de Gabriel în acela mai pă mîntesc al prin ţ ului de Marcillac. dupăcum am auzit.— Acum. dar ea s-a salvat travestit ăîn haine bă rbă teş ti. e ceva în tot ceea ce mi-ai spus: numai nu cumva săcrezi căaşfi îndr ă gostit de doamna de Longueville. — Atunci. cînd el era colea. mutîndu-ş i privirea la stă pînul casei ş i sfîrş ind prin a-i cerceta hainele. dupătoate celelalte lucruri din jur. iatăcăs-au dumirit ş i învă ţ aţ ii. aceastăscumpăMarie. cu un nu ş tiu ce preot că ruia i-a cerut adă post ş i care. — Dragul meu. După ce ai fost îndră gostit atît de amar de vreme de doamna de Chevreuse. — Ai ră mas acelaş i tovară şvoios. a tră it ş i o ciudată aventurăîn nu ş tiu ce sat. dragul meu Aramis. Aramis izbucni în rîs. spune-mi. A poruncit s ăfie arestatăş i dus ăla castelul din Loches. ba. Asta din pricinăc ăpurta neînchipuit de firesc haina bă rbă tească . Nu prea ai aerul c ă vii de-acolo ş i nici c-ai s-ajungi vreodatăîn împă ră ţ ia lui. — Drace. ş i spiritul gascon nu te-a pă ră sit de fel. cu Montmorency ş i cu Cinq-Mars. biata Kety.. vorbi Aramis cu o înfumurare pe care d'Artagnan nu o mai vă zuse la el de pe vremea cînd era muş chetar. Nu se iese pe poart ă . — Da.

Cînţ i tot atît de frumos ş i azi. Cadet din cap pînş -n picioare. caut săslujesc cît mai rar cu putinţ ă . Ne-ntreci pe toş i. — Care? Ducesa de Chevreuse. — Bravo! izbucni d'Artagnan. dragul meu Aramis. Printre halebarde. s ş -mi spui îndatş . i-am dat cele mai înţ elepte sfaturi. ş i era încăfoarte frumoasă . de care ea nu s-a folosit nici un pic. Cîntă -l. Ea pare. n-am mai vă zut-o. ş i vă d c ăliturghia nu ţ i-a stricat vocea.. aceleaş i mîini de femeie. n-a vrut să măcreadă . În regimentul încercatei garde. interveni Aramis. Apoi.. iar sec ă tura a poruncit arestarea ducelui de Beaufort ş i a exilat-o pe doamna de Chevreuse. mi s-a urît s ă -i tot spun căMazarin e amantul reginei. S-a schimbat mult. e adevă rat. ş i chiar s-a întors. Nu. dragul meu. aceeaş i talie elegantă . — Ascultă . cochetă rii. dup ă moartea regelui? — Da. Ş tii dragul meu. dragul meu. încuviinţ ăAramis. Mşprinde bine straiul bş rbş tesc? — Goneş ti pe cal ca o sş geatş . mş rturisesc. surîse d'Artagnan. murmurăAramis. — Aş a e. — Da. înţ elegi. pe vremea cînd eram muş chetar. că utam săfac de gard ăcît mai rar. s ăne învoim asupra unui lucru: asupra vîrstei pe care o vom . — Nu ca tine. s-a aruncat în urzeala ducelui de Beaufort. măîngrijesc mult. — Da. zicînd căo cunoaş te pe Anna de Austria ş i căo ş tie prea mîndrăca săiubeascăo asemenea secă tură . încuviinţ ăAramis. aş teptînd o schimbare. — De astădată . Ai vă zut-o cumva cînd s-a întors de la Bruxelles.. ţ i-am spus căn-a fost nimic între mine ş i ducesa de Longueville. ş tiu.. Ş i Aramis începu ca un mîndru cavaler: Laboissère. care au devenit niş te minunate mîini de prelat. îmbă trînesc: în curînd împlinesc treizeci ş iş ase de ani. — De astădatăpoate că -ţ i urmeazăsfaturile. care eş ti mereu acelaş i: acela ş i pă r negru ş i frumos. Dar s ăne întoarcem la să rmana ducesă . De vreme ce ne-am regă sit. Deci m-am întîlnit de vreo cîteva ori cu ea. — Dragul meu. azi cînd sînt abate. vorbeam de ducesa de Chevreuse. —Ş tii căa obţ inut permisiunea săse întoarcăîn ţ ară ? spuse d'Artagnan. dragul meu Aramis. fireş te.— Nu. ori ducesa de Longueville? — Dragul meu. Acum o săfacăiar vreo prostie. atîta tot. poate.

— Aş teptai pe cineva? întrebăofiţ erul. — Ză u?! fă cu Aramis.avea de acum înainte. azi am patruzeci de ani bă tuţ i pe muchie. dragul meu. Atunci eu sînt cel care măîn ş el. sănu cumva s-o spui la palatul Rambouillet. spuse Bazin. după socotelile tale. Haide. care se deosebea ca ş i cerul de pă mînt de vorba ş i purtarea mu ş chetarului Aramis. dacănu măînş el. — Da. dragul meu.. Aş adar. cu mîinile împreunate ş i cu un aer spă ş it. — Ei! fă cu Aramis. — Haide. tică losule! noi. haide o dată . i-o retezăAramis. Planchet se întorsese . — Vai. că ci tu ai fost întotdeauna neîntrecut într-ale cifrelor. domnule. dac ămăvoi înhă ita iară ş i cu un ofiţ er de muş chetari ca tine. ră mase cu ochii holbaţ i la prietenul să u. — Asta fiindcăte crezi mereu cu anteriul de paracliser pe tine. care te-a luat drept dracul pe p ă mînt. ş tiam cămăcă utai. ai săuiţ i să -mi lustruieş ti spada. ridicăspre tavan amîndou ămîinile în care ţ inea cîte o butelcă . murim de foame ş i de sete! Bazin. îndată . Iar d'Artagnan. — Ei! se ră sti Aramis. Bazin aş ternu într-o clipit ăo faţ ăde damasc ş i rîndui pe masăatîtea tacîmuri aurite. dupăce dă duse fîn ş i ov ă z la cai. ş i care a dat fuga încoace sămăprevinăde primejdia ce-mi pîndeş te sufletul. fac un foc zdravă n cu toate icoanele tale ş i te pun în frigare. Ce-o mo ş mondi atîta dobitocul de Bazin? Bazin. îl asigur ăd'Artagnan. care tocmai intra pe uş ă . îş i fă cu semnul crucii cu butelca pe care o ţ inea în mînă . încît d'Artagnan ră mase de-a dreptul buimă cit. mai uimit ca oricînd de vorba ş i de purtarea abatelui d'Herblay. un pui ş i o sticlă cu vin prietenului tă u Planchet. Ai face mult mai bine dacăai deschide fereastra ş i ai trimite jos o pîine. gră beş te-te. Într-adevă r. asta mi-ar aduce numai neajunsuri. Am cîte ceva pentru orice împrejurare: ş i-apoi. Dar te previn cădacătot lustruind boclucurile de prin capele. Eu nici nu calc pe acolo. domnule! se tîngui Bazin. — Fii liniş tit. care a ostenit de un ceas de cînd tot bate din palme. Pe vremuri eram mai mic cu doi sau trei ani decît tine ş i. eş ti gata? — Da. aşavea patruzeci ş i trei de ani! Pe toţ i dracii. Bazin. atîtea bucate aromitoare ş i îmbietoare. urmăd'Artagnan. — De la cine? — De la jupîn Bazin. dragul meu.. — În sfîrş it! se îmbunăAramis. lasăfă ţ ă rnicia! Ş tii doar căn-o pot suferi. ş i fiindcăstai mereu cu nasul în cartea de rug ă ciuni. — Cum adică ? se mirăAramis. Mi-a trebuit timp pînăs-aduc sus tot ce. revoltat la culme. aici.

fă răsămai pun la socotealăun mic beneficiu de o mie de scuzi. m-am lă sat de poezie ş i doar din cînd în cînd mai a ş tern pe hîrtie cîte un cîntec de pahar. biniş or! Pentru zilele de post am dezlegarea Romei. dar în r ă stimp i-am întors pe toţ i cum m-am priceput mai bine. Ce-i . Dumnezeule. pe care îl datorez bună voin ţ ei prinţ ului. ca săle vînd. lui Planchet. care ţ in s ăfie mari oratori! — Ză u? Ş i pe tine gloria asta nu te-a ispitit? — Ba da. dragul meu. care nici nu cerea mai mult ş i care se întoarse degrabăsub ş opron. —Ş i-acum sămîncă m. în biserica Saint-Louis au Marais. — La naiba! mormă i d'Artagnan. ş i-apoi. din pricinăcănu măprea laud cu să nă tatea. vorbesc despre încîmă rile raiului. — Ce vrei! urmăAramis. — Ceea ce nu l-a împiedicat sămoarădin pricina unei indigestii. Din poemele tale? — Nu. — Cum nu. mulţ umit ădomnului vicar. ş i niş te predici minunate. încît au azvîrlit în el cu pietre. dragul meu. — Cui anume? — Celor din tagma mea.. zîmbesc ş i eu. l-am luat ca bucă tar pe fostul bucă tar al lui Lafollone. puiul ş i sticla de vin ş i le lă săjos. —Ş i din ce scoţ i tu aceste două sprezece mii de livre? întrebă d'Artagnan. cu un aer resemnat. vreau săte întreb ceva. nu glumă . — Cum. Cînd sînt în amvon ş i mi se întîmplăsămăpriveascăo femeie frumoasă . cîte un sonet galant sau cîte o epigramă nevinovată . Un cavaler mi-a rîs în nas. ş tii! Cei pu ţ in a ş a s-ar pă rea. Asta-i soarta. Ş i uite. dragul meu. zise d'Artagnan. nu poţ i fugi de ea. nu! Am un venit de două sprezece mii de livre pe an. Bazin. iar eu mi-am întrerupt predica ş i i-am spus căe un prost. în schimb.. Pe urmăo iau razna în loc săvorbesc de chinurile iadului. predici? — O. o privesc ş i eu. am pă ţ it asta într-o zi.ş tii bine doar c ăîntre noi nu poate fi vorba de indiscreţ ie. Mulţ imea credincioş ilor a ieş it afarăca săadune pietre. săspintece pui ş i prepeli ţ e cu îndemînarea unui mînc ă u fă r ăde pereche. ajută -măsă mistui ca lumea ce-am mîncat cu atîta poft ă ". acest mîncă cios că ruia i s-a dus vestea ş i care spunea în chip de rugă ciune dupămasă : „Doamne. — Mda. — Iartă -m ă . întreabă -m ă . rîse d'Artagnan. dacăzîmbeş te. îl ş tii? Vechiul prieten al cardinalului. ascultă tor. Vă d c ăte hră ne ş ti. numai cănatura a fost mai tare. scriu predici.sub fereastrăş i repetase de douăsau de trei ori semnalul stabilit. atîrn ăde capă tul unei funii pîinea. — Ca săle rosteş ti din amvon? — Nu. spuse Aramis. Cei doi prieteni se aş ezar ăla masă . — Nu cumva ai devenit bogat? — Oh. iar Aramis se apucăsătaie ş uncă .

se uita cu coada ochiului la celă lalt. rîzînd. dragul meu. — N-a fost oare obr ă znică tura împotriva c ă ruia ţ i-am slujit de martor? spuse d'Artagnan. — L-ai omorît? — Habar n-am. pră pă dindu-se de rîs. În orice caz. alcă tuitădin contraste. D'Artagnan chibzuia cum săînceapă . — Adevă rat. atunci cînd nu era privit. e o dihanie ciudată . a doua zi a venit la mine. iar Bazin se retrase. Ai vă zut cum l-am învă ţ at minte. d'Artagnan. La naiba. De altfel. dar c ăe cu des ă vîrş ire împotriva tonului cu care era rostită . cînd eş ti abate. Aramis p ă rea căe în aş teptarea unui tihnit ră gaz de mistuire a bucatelor. ş tii ş i tu ceva despre cel cu pricina. d'Artagnan? D'Artagnan încuviinţ ădin cap. De cînd sînt abate. prietene. tu ş tii. încuviinţ ăAramis. care voia săspunăc ăîmp ă rtă ş eş te poate aceastămorală . ş i azi.Ş i fiecare. Spune-mi. crezînd căare de-a face cu un abate ca oricare altul. tare mai tragi a muş chetar. —Ş i ce-a ieş it din vizita asta? întreb ăd'Artagnan. nu visez decît la bă tă lii. — Asta se vede dupăcasă : ai aici spade de toate felurile ş i pentru gusturile cele mai anevoie de mulţ umit. Nu fac decît asta toatăziua. dragul meu d'Artagnan. — Întocmai. Ră ma ş i singuri.drept. în Piaţ a Regală . ş i ce te face săzîmbe ş ti? — Măgîndesc. dupăce puse sticla pe masă . căpe vremea cînd erai muş chetar nă zuiai fă r ăîncetare s ădevii abate. — Bazin. apoi du-te în odaie la tine. dă -ţ i seama c ăte vă d prin oglindă . Ajunge sără pui trupul. XI CEI DOI Ş IRE Ţ I — La ce te gîndeş ti. doar ţ i-am interzis o datăpentru totdeauna orice semn de aprobare sau dezaprobare. ba poate ş i mai bine. prietenul meu d'Artagnan are să -mi spunăceva între patru ochi. cei doi prieteni stă turăo vreme tă cu ţ i unul în fa ţ a celuilalt. Nu-i a ş a. . Bazin fă cu un semn disperat. Fă -mi plă cerea ş i adu-ne vinul de Spania. — Ne-am dat întîlnire a doua zi seara. nu trebuie s ăr ă pui ş i sufletul. Aramis rupse cel dintîi tă cerea. i-am dat iertarea în articulo mortis. mînuie ş ti spada cu aceeaş i iscusin ţ ă ? — Aş a cum o mînuiai tu odinioară . Omul. începu el.

de vreme ce deocamdatăn-ai alt st ă pîn decît pe Dumnezeu. ş opti d'Artagnan. cu aeru-i ş iret. însănu. Aş tept sămi-o spui singur. . — Mai întîi. la fel de iute ca ş i aceea ce pluteş te în august pe deasupra lanurilor. — Pă i atunci l-ai fi omorît pe domnul de Marcillac. pe care le petreceam. — Te-ai gîndit vreodată . Cred că Aramis a devenit mai gascon decît mine. Fericite vremuri. abia auzit. Ba i-aşfi ţ inut piept chiar ş i-n fruntea celor două zeci de oameni ai lui. Faci politică ? Un fulger trecu prin ochii lui Aramis. aici? — Da. — Desigur. dragul meu. Ş i urm ăcu glas tare: Ei dragul meu Aramis. dragul meu Aramis. — Dumnezeu sămăierte. aici în mînă stire. o să -ţ i convinăorice propunere. — Atunci. Straş nicătreabă ! —Ş i te rog sănu scapi prilejul ă sta. o sutăde pistoli! mormă i d'Artagnan. rîse gasconul. Într-o mînă stire de iezuiţ i gă seş ti orice pofteş ti. — Mă i săfie! exclamăAramis. Ş i-l întreb ă : Eş ti ambi ţ ios? — Ca Encelade. ră spunse Aramis. aş a prinţ cum e. Ia zi. — Se prea poate. m-aşsocoti bogat cum era Cresus. — Cum. nu te întreb. ş i nu cu o ceatăde două zeci de inş i. veselindu-ne. — Ei bine. dacăputeam trage spada fă răsăfiu recunoscut. prietene. O umbrăde nor lunec ăpeste fruntea lui Aramis. — Nu. Ş i dup ăel asta se cheamăsăfii să rac ca Iov! Pă i dac ăeu aşavea întotdeauna atîta b ă net. — Vorbeş te. puternic ş i liber săfaci orice pofteş ti. încăo întrebare. Dacăscotoceş ti prin toate buzunarele ş i cuferele mele.— Cu cine? — Cu un excelent maestru de arme pe care-l avem aici. zise Aramis. dac ăte-ar fi atacat singur. dar oricît de iute ar fi lunecat. lui d'Artagnan nu-i scă pă . eu îţ i aduc totul ca săfii bogat. — Eu?! Sînt să rac ca Iov. spuse Aramis. nu cred săg ă seş ti o sut ăde pistoli. — La naiba. conveni Aramis. nu măîntrebi pentru ce te caut? — Nu. fireş te. te că utam să -ţ i ofer un prilej fă răde pereche ca să -l ră pui pe domnul de Marcillac oricînd pofteş ti. eş ti bogat? Ră spunde-mi deschis. cu aceeaş i repeziciune ca ş i umbra ce-i lunecase peste frunte. golind paharele ori bă tîndu-ne? — Da. într-atît de iute încît d'Artagnan sănu-l vad ă . ş i nu o singurădatăle-am dus dorul. cu cei o mie de scuzi pe care îi ai de pe urma mînă stirii ş i cu cele două sprezece mii de livre încropite din vînzarea predicilor. la frumoasele zile ale tinereţ ii noastre. — Ei bine. dragul meu.

de cînd nu-l mai slujeş te pe cardinalul Richelieu. — De altfel. aceste vremuri fericite pot săse reîntoarc ă ! Am primit misiunea să -mi gă sesc tovară ş ii ş i am vrut săîncep cu tine. Pare-se căporuncile lui nu se bucurăde acea ascultare deplinăcu care erau primite odinioarăporuncile r ă posatului cardinal. Aramis se înclinămai mult politicos decît mi ş cat. care erai sufletul înfră ţ irii noastre. cred căacum ar fi momentul potrivit. fiindcă . Dar celor mari poate le pare ră u c-au fost nerecunoscă tori. trebuie sărecunoş ti. a fost un om mare. — Cum de ş tii asta tu. Ş i de altfel. p ă rerea mea de la început. dar că . încuviinţ ăd'Artagnan. urmăAramis. dragul meu. am întrebat ş i pe al ţ ii. dupa mine unul. ră sturnîndu-se în fotoliu. ceea ce. pe mine unul măintereseazăprea puţ in. nu mai e cu nimeni. la mine. al că rui portret îl vezi aici. — Dacă -i a ş a. care-i din tabă ra domnului de Conti. ai dreptate într-o anumităprivinţ ă : dac ăne-ar bate gîndul săne amestecă m iară ş i în treburile statului. D'Artagnan dă du din cap. cum vrei săspui. — Săm ăamestec iar în politică ! murmurăel. — Iată . care-i din tab ă ra vicarului. — Bă nuiam eu. Doamne. Doar el m-a fă cut locotenent! — La început am fost pe de-a-ntregul de partea cardinalului: îmi spuneam ca un ministru nu-i niciodatăiubit. scumpul meu d'Artagnan. vechea noastră sperietoare.delectabile tempus. va sfîrş i prin a triumfa asupra du ş manilor ş i a se face temut. ş i cu domnul Bois-Robert. dar tr ă iesc într-o lume în care toţ i fac politică .. dragul meu. zise d'Artagnan. atunci e altceva. sa iei tot ce-am s ă -ţ i spun doar ca vorba unui că lug ă r. vezi ce viaţ ătihnităş i plă cută tră iesc. pre ţ uieş te mai mult decît a te face iubit. — Adevă rat. Noi am cunoscut pe pielea noastr ănerecunoş tinţ a celor mari. Dar cum sînt tare nepriceput în asemenea treburi ş i cum umilinţ a din care mi-am fă cut o lege măsileş te sănu mămulţ umesc cu propria-mi judecată . — În privinţ a asta n-am s ăzic ba. mulţ umit ăgeniului ce i se atribuie.. în semn căîncuviinţ eazăpe deplin această cugetare îndoielnică . spuse Aramis. dar. continuăAramis. a unui om care nu-i decît un ecou ş i repetăpur ş i simplu ceea ce aude în jurul lui. care spui căn-ai nici în clin nici în mînecăcu politica? — Ei. dragul meu prieten. orice s-ar spune. ş tii doar. Ei bine. aş a că nu mi-e cu totul necunoscut ceea ce se petrece în politică . aceste frumoase zile pot sărenască . sau e cu oricine. Orice pă cat trebuie iertat. — Ei bine. Am auzit c ăîn clipa de fa ţ ă cardinalul Mazarin e tare neliniş tit de felul cum merg lucrurile. care. dragul meu Aramis. . Ah. cu domnul Voiture. Trecîndu-mi vremea doar cu poezia ş i cu ale dragostei m-am împrietenit cu domnul Sarazin. dragul meu.

adicăspada. un Pulcinello. — Dar nu-l are pe rege. Eu?! Pentru nimic în lume! — Vorbeai de o misiune. săajung la aceeaş i pă rere cu unul ca tine. sau a celui mai respectat. nici purtă rile. cătrebuie s ălas deoparte orice mîndrie ş i să mă rturisesc căm-am înş elat. — Da. săarunc ă m pana în vînt ş i să pornim încotro are s-o ducă . E un pic de adevă r în ceea ce spui. nu inimile. Eram patru cavaleri neînfricaţ i. dragul meu. ş i nu are de partea lui nici nobilimea. S-ar p ă rea de altfel. nu. — Am vorbit eu de asta? Atunci. ce? întrebăd'Artagnan. fost servitor al cardinalului Bentivoglio. — Află . — Săş tii căm ăumpli de mîndrie. dar nu va cîrmui niciodatădupălegea celui mai puternic. are să -ş i vîre mîinile pînăla coate în veniturile regelui. ş i iat ăce miau ră spuns cîteva persoane cu totul deosebite în ce priveş te gusturile ş i ambiţ iile: domnul de Mazarin nu e cîtuş i de puţ in un om de geniu. D'Artagnan se sc ă rpinădupăureche. care va izbuti în Franţ a doar prin clica lui. că ci ele n-au fost desp ă rţ ite nici o clipă . nici mă car acum nu are de partea lui nici Parlamentul. am greş it. — Mi se pare căasta înseamnăceva. — Un copil. săîncepem iar ă ş i viaţ a de aventuri. — Eh! fă cu d'Artagnan. — Eu?! izbucni d'Artagnan. lucrurile se încurcă . cu inima deschisă . are s ă -ş i însuş eascătoate pensiile pe care ră posatul cardinal Richelieu înţ elegea săle plă teascăla toţ i. căpe acest ministru nu-l aratăgentilom nici firea. aş a cum credeam eu. poţ i să -ţ i dai seama acum dacămi-am pă strat agerimea obiş nuită . — Nu. Am întrebat ş i pe alţ ii. cu modesta putere de pă trundere ce-mi este dă ruit ă . ci soarta ş i curajul. Ei bine. săne unim din nou. însănu ş i în viitor. — Ză u? — Chiar aş a. — Adevă rat. dac ăam fost în stare. care tră ieş te la curte. ş i nu de tabă ra lui ş i de mijloacele ce-i stau la îndemînă . — Iată . un Pantalone. cum îţ i spuneam. silit sărecunoascăîn sinea lui vederile largi ş i întemeiate ale lui Aramis. fiindcătu mi se pare căînclini c ă tre Mazarin. — Hm! mîrîi d'Artagnan. patru inimi strîns unite. Are s ăstrîng ăo mul ţ ime de bă net. reluăAramis. nici prinţ ii. E un om de nimic. Are de partea lui pe regină . care a ră zbit mulţ umit ăintrigilor.— Ei bine. a celui mai nobil. bietul meu prieten. Nu. un om de rînd. s-ar putea s ăfac r ă u vorbindu-ţ i astfel. nici poporul. un parvenit. . — Azi aş a stau lucrurile. ş i ca nu-i decît un soi de bufon. — Un copil care va fi major peste patru ani. — Numai cămi-ai vorbit de el ca om. adicăbanul. Tu îl cuno ş ti? Eu. mi-am spus ş i eu ca tine: „Uite.

pe tine care o cunoş ti pe Anna de Austria tot atît de bine ca ş i mine. pavă za ei. el este pe de-a-ntregul de partea cardinalului. dragul meu. — He. Prietenul regelui. dar fă răimboldul inimii. se cere pentru el pă lă ria de cardinal. Domnul de Beaufort sau altul. numai c ăgîndul ă sta mi l-au dat al ţ ii.. continuă Aramis. chez ă ş ia respectului celor din jur. mi s-au fă cut propuneri. — În fapt. — Ocrotirea principilor celor puternici. — Oare nu existăş i cardinali foarte r ă zboinici? zise Aramis. tu ai întotdeauna dreptate.Prilejul e straş nic ş i putem cîş tiga ceva mai de preţ decît un diamant". — Toate acestea s-ar putea întîmpla. dacăs-ar izbuti ca regele săfie despă rţ it de mamă . — Cu izgonirea guvernului. dragul meu Aramis. Te întreb pe tine. De ajtfel. — Haida-de. Îţ i închipui căar putea s ăuite vreodatăcăfiul ei este siguranţ a ei. — Domnul de Gondy. domnul de Beaufort sau Prinţ ul. Astă zi toatălumea are nevoie de ajutoare. — Domnul de Gondy va fi cardinal. Dovada căş i pe mine m-a ispitit acelaş i gînd. fiindc ăeu nu am imaginaţ ia ta bogatăş i plinăde neastîmpă r. dar nu din voinţ a sa. — Nu. — Înlă turat de Parlament ş i de r ă zvră tiţ i. Aramis.sa. d'Artagnan. Ş i apoi. — Dar Prinţ ul va fi că petenia armatei. Stau amîndoi la tocmealăchiar în clipa asta. un general cocoş at! — Sub platoş ăn-o săi se vadăcocoaş a. aş a cum spui. prietenul regelui. —Ş i vezi foloase mari în tabă ra asta? întrebăd'Artagnan.. — Niciodată ! strigăd'Artagnan. rosti Aramis. s-a auzit cîte ceva despre faimoasele noastre ispr ă vi de odinioarăş i-ţ i mă rturisesc deschis căînsuş i vicarul m-a tras de limbă . — Dar regele are săstea în fruntea armatei în care va fi Mazarin. auzi! Ei bine. a . — Ră zboi pentru rege. — Cu inima va fi însăîn rândurile armatei pe care o va comanda domnul de Beaufort. — Ai dreptate. era vorba de a-l sluji pe rege. ceea ce e de datoria orică rui gentilom. — Dar regele-i de partea lui Mazarin. — Am spus domnul de Beaufort? fă cu Aramis. adu-ţ i aminte că Alexandru ş chiopă ta ş i căHanibal era chior. he! chicoti Aramis. pă i ce-mi propui tu înseamnăpur ş i simplu ră zboi civil. atunci domnul de Gondy. ş i tocmai aici stăcapcana pe care duş manii regelui o întind bietului copil. duş manul cardinalului! strig ăd'Artagnan. în aparenţ ă . — Oricum. Priveş te în jur: iatăpatru care în fruntea armatei preţ uiau mai mult decît domnul de Guébriant ş i domnul de Gassion. dacănu-i prinţ ul. — Poate căse va ajunge ş i aici. redobîndindu-ş i încrederea în p ă rerile sale. — Domnul de Beaufort? E închis la Vincennes.

— Nu te mai reţ in. Mai cu seamădoamna baroanăPorthos e o femeie minunată . E st ă pînul muntelui ş i al cîmpiei ş i s-a luat la harţ ăpentru drepturile lui feudale cu episcopul de Noyon. dar f ă răgrija zilei de mîine. — N-am nici o îndoială . ce am eu de-a face cu politica? Nu citesc nici o carte de rugă ciuni. dragul meu.norocului ş i a vieţ ii ei? Ar trebui sătreacăîmpreunăcu el de partea principilor. de Bracieux. iazuri ş i vă i. Cu cît se vor încurca mai mult lucrurile. — Ală turi de ei. — Ei bine. Am o micăclientelăde duhovnici pungaş i ş i de femei încîntă toare. du Vallon? — La care a adă ugat un altul. Porthos se aflăîn Picardia. Ş i. Cei doi prieteni izbucnirăîn rîs. îş i reluăvorba d'Artagnan. sînt doar la trei leghe de Paris. spuse d'Artagnan. — Chiar ş i în sutan ă . Să nu fim nici oamenii cardinalului. Dar ală turi de mine? — Ală turi de nimeni. pă ră sindu-l pe Mazarin. dragul meu. pe legea mea! — Aş a căo să -l vedem pe Porthos ş i baron. cu atît mai puţ in ăvîlvăvor face escapadele mele. care-i tot mai bă trîn. hot ă rît. la moartea bietului domn de Tréville. voi primi invitaţ iile repetate ale lui Porthos ş i ma voi duce săvînez pe moş ia lui. nu vrei sătreci de partea lui Mazarin? — Nici tu de partea principilor? — Nu. — Mai ales în sutană ! exclam ăAramis. Ş i urmăcu glas tare: —Ş iş i-a reluat vechiul nume. totul merge de minune fă r ăca eu s ămăamestec. dragăprietene. dar tu ş tii mai bine decît oricine că are motive puternice sănu-l pă ră seascăniciodată . Am o slujbădin care pot s ătră iesc. — Da. în mai . nu măvoi amesteca. Atunci sănu ne ală tură m nimă nui ş i săr ă mînem prieteni. Vezi cănici n-aşş ti unde săte culc ş i n-ar fi cuviincios din partea mea s ă -ţ i ofer jumă tate din ş opronul lui Planchet. Va săzic ă . — De altfel. În loc săalerg dup ă aventuri. — Va sa zică . caii s-au odihnit ş i. spuse d'Artagnan. murmurăAramis. — Atunci te las cu bine. aflăcămăcîş tigi cu filozofia asta a ta. o mo ş ie fostăcîndva a unui baron. Uite ce voiam săş tiu. nici ai Frondei. — Bun! mormă i d'Artagnan pentru sine. Sînt preot. Săfim muş chetari. Zece leghe de p ă dure. Deci eu nu voi intra în horă . completăd'Artagnan. da. Ş tii căPorthos are o mo ş ie? — Cum sănu ş tiu. ză u. i-o întoarse d'Artagnan. r ă spunse Aramis. aşputea ajunge că pitan: e un prea frumos baston de mareş al pentru un cadet gascon ca mine ş i sim ţ căo sămălas ispitit de tihna unui trai modest. Aici e tot farmecul. ş i căhabar n-am ce ambiţ ie m-a apucat. visă tor. — Poate căai dreptate. încuviinţ ăAramis.

Uite un servitor harnic ş i treaz în orice clipă . cei doi prieteni str ă bă turăîntreg satul. adu repede scara. zise Aramis. Mă -ntorc. dornic să -ş i scruteze prietenul pînăîn adîncul sufletului. rosti Aramis.ţ inînd de frîu cei doi cai. n-ai v ă zut? D Artagnan tocmai se pregă tea să -l încredinţ eze căpentru el e floare la ureche săcoboare. Dup ăcîteva clipe. Dar. îngă imăBazin. Oricum. — Haide. scara gră dinarului. Într-o clipăse ş i vă zu jos. noi mai schimbă mo vorbăpînăieş im în capul satului. de la opt seara pînăla ş ase dimineaţ a intri pe fereastră . — Pentru vremurile noastre de altă dată ! închinăel.. vremurile astea s-au dus. Vino dupănoi. care nu mai e bun de nimic de cînd a ajuns slujitor al bisericii. Aramis fluierădupăBazin. Cît despre Bazin. nu ca puturosul de Bazin. că scînd de-i trosneau fă lcile.. dragul meu! — Oh! N-o sămădespart aş a de tine. fugit irreparabile tempus. — Cealaltă . Ş i d'Artagnan îş i umplu pentru ultima oar ăpaharul. — Ră mîi cu bine. măgă se ş ti la hanul „La Că pri ţ a". D'Artagnan abia s-a urcat ş i o să -i fie ş i mai greu s ăcoboare. Aramis aruncăo privire pă trunză toare. Bazin oftăcu nă duf ş i se duse săcaute scara. numai căd'Artagnan îi susţ inu privirea cu o mutrăcum nu se poate mai nevinovată . lîngăbucatele ră mase de la masă . nu asta. pe strada Tiquetonne. Ş i gîndul acesta îl fă cu să tacă . dacăai nevoie de mine. flecă rind despre vrute ş i nevrute. Bazin întinse braţ ele. o femeie ar urca ş i ea pe o scarăca asta. Uite ce va săzicăun mijloc de legă tură . Ş i îş i luăspada ş i mantia. — Pă i a ră mas la fereastră . din nenorocire. se frecăla ochi ş i dă du săpunăiar capul jos. — Straş nic! exclamăAramis.. — Tii! se minunăd'Artagnan. el ră mase la fereastr ă . somnorosule. „Vrea săse încredin ţ eze căplec" – cugetăd'Artagnan în sinea sa. haide. ieş i îndată afară . —Ş i pe mine la mînă stirea iezuiţ ilor: de la ş ase diminea ţ a pînăla opt seara intri pe uş ă . — Da. Aramis spuse: . Planchet.ş i Aramis fu silit să -l scuture de ureche ca săse trezească . — Aş i! fă cu d'Artagnan. Într-adevă r. Poate căau săse întoarc ă . o scarăzdravă năde lemn st ă tea rezematăde pervazul ferestrei.puţ in de un ceas. În dreptul ultimelor case. am ajuns îndă ră t. sim ţ indu-i.. De altfel. cînd îl fulgerăun gînd. lasă -măsăte însoţ esc. Amîndoi o pornirăspre ş opron: Planchet. în clipa aceea tocmai punea piciorul pe prima treaptăa scă rii ş i începea săcoboare. dar Bazin dormea dus în odă iţ a de ală turi. — Aş teaptăaici.

Într-adevă r. sănu uiţ i. Se îmbră ţ iş ară . curînd auzi un zgomot de paş i. Trecînd pe dinaintea casei unde s-a petrecut scena povestitămai sus. s ănu-ş i închipuie cumva căm-a tras pe sfoară . Aramis ră mase drept ş i nemi ş cat în mijlocul drumului pînăîi pierdu din ochi. închis doar de un gard de mă ră cini. vrînd sădea ocol satului. ş i era încredinţ at c ăAramis nu s-a întors acasă . ş i le vîrî la cingă toare. domnule? se sperie Planchet. s ănu te miş ti. Ră mîi aici.— Haide. Planchet ş i încă lecase. zise d'Artagnan. Dar îţ i repet căsînt o împerechere de contraste. Propunerea mea nu te ispiteş te? — Dimpotrivă . Bă gase de seamăcăîntre casa unde stă tea doamna de Longueville ş i mînă stirea iezui ţ ilor se aflăun loc descoperit. credemă : ceea ce ură sc astă zi. în ciuda norilor ce-o ascundeau din cînd în cînd. ş i viceversa. Caut ăs ăstai pe lîng ă drum ş i aş teaptă -mă . vorbi d'Artagnan. apoi strînse încăo dat ămîna lui Aramis. astfel încît nu puteai ră tă ci drumul. deci poart ă -te cu el aş a cum se cuvine. azvîrli frîul lui Planchet ş i. dar luna tocmai se ridica pe cer ş i. nu se va întoarce singur. bă gase de seamăcăfereastra cu pricina se luminase din nou. Poate cămai înainte de un ceas i-ar fi fost greu sădibuie gardul de mă ră cini. m-ar ispiti grozav. tră gînd pistoalele din coburi. prefă cutule! cuget ăpentru sine d'Artagnan. tu eş ti singurul care ş tii să -ţ i alegi un scop ş i încăsă -l atingi pe nesimţ ite. dragăprietene. D'Artagnan să ri peste ş anţ ul din marginea ş oselei ş i o luăpeste cîmp. iar cînd se va întoarce. norocul î ţ i surîde. Dimpotrivă . nu-l lă sa să -ţ i scape. Norocul e ca o curtezană . Dar abia fă curăvreo douăsute de paş i. ş i d'Artagnan opri calul dintro smucitură . Cu bine! — Va săzic ă . Î ţ i mul ţ umesc pentru gîndurile tale bune ş i mai ales pentru frumoasele amintiri pe care prezenţ a ta le-a trezit în sufletul meu. Că lă reţ ii dă durăpinteni cailor ş i se îndreptarăspre Paris. „Minţ i. pa ş ii se opriră . Vezi bine cănu pot sămăangajez. iubesc cu înfocare mîine. se vedea destul de bine. D'Artagnan se lă săîntr-un genunchi. precum ş ioş uş oteală nedesluş ită . lucrurile-s hotă rîte. urmează -ţ i calea. a ş a cum faci tu de pildă . La capă tul gardului de m ă ră cini. să ri jos. ră spunse Aramis. D'Artagnan ajunse la gardul de mă ră cini ş i se pitulăîn spatele lui. care eş ti atît de hotă rît în planurile tale. Cît despre mine. dar. dragul meu! urmăAramis." — Cu bine. eu ră mîn mai departe în umilinţ aş i lenea mea. — Ce-aveţ i de gînd. dacăaşfi un om ca oricare altul. D'Artagnan încă lecăş i el. — Pă i dacă -i vorba ne aş a. pitulîndu-se unde era .

ridicindu-se ş iş tergîndu-ş i genunchiul murdar de pă mînt. spre adînca nedumerire a lui d'Artagnan. — Oh! se auzi o altăvoce în care d'Artagnan recunoscu vocea lui Aramis. — Măsupun întotdeauna.ş i amîndoi îş i continuarădrumul spre mîn ă stirea iezuiţ ilor. rosti Aramis. Chiar în acea clipă . eş ti partizan al Frondei ş i amantul doamnei de Longueville. albaş tri. aflase acum că . Povestea asta n-are săse întîmple: am descoperit un fel de trecere subterană . Într-o clipităse ş i hotă rî pe unde săapuce: are sămeargăpînăla . adicăpe linia desp ă rţ itoare dintre Ile-de-France ş i Picardia. spunea glasul cel dulce. luna. în împrejurimile oraş ului Noyon trebuia săcaute această moş ie. Fii deci prudent.. dar nu eş ti numai al meu. era un du Vallon. — Ah! exclamăcavalerul cu glas dulce. — Da. ieş ea de dup ăun nor ş i. fii înţ elept. Aş adar. — Fii liniş tit. sub raza-i indiscretă .. În clipa aceea se ivirădoi oameni. aş a cănu va trebui decît săridică m o lespede de piatrădin faţ a uş ii ş i vei avea la îndemînăo ieş ire. cu o pă lă rie pe cap ş i cu alta în mînă . d'Artagnan. Aramis se întoarse rîzînd. Ş i-i să rutătandru mîna. dar nedumerirea i se risipi numaidecît. pe cît eş ti ş i om de lume. — Bun! zise d'Artagnan. XII DOMNUL PORTHOS DU VALLON DE BRACIEUX DE PIERREFONDS Mulţ umit ăcelor spuse de Aramis.mă ră ciniş ul mai des. D'Artagnan se folosi de aceastăîmprejurare ca s ăcaute un locş or în mă ră ciniş . se numea de Bracieux ş i cădin pricina acestei moş ii Bracieux se judeca cu episcopul de Noyon. ci al întregii noastre tabere. dupănumele de familie. cădac ăonoarea noastrăn-ar fi legatăde toate aceste precauţ ii ş i dacănu mi-aşprimejdui decît viaţ a mea. curioasa poate ş i ea precum era ofiţ erul. ş tiu c ăe ş ti viteaz ş i gata de aventur ă . de unde săpoatăarunca nestingherit o privire că tre îndoielnicul cavaler. Îţ i jur. dragul meu René. nu vezi? Ş i Aramis alergădupăpă lă ria dusăde-a rostogolul de vînt. doamnă . cînd e vorba să -mi porunceascăo voce atît de fermecă toare. — Ce este? întrebăAramis. care ş tia dinainte că Porthos. Acum te am la mîna. d'Artagnan recunoscu ochii mari. după moş ia pe care o stă pînea. da. cînd auzi sunînd un glas dulce ş i melodios: unul dintre cei doi oameni era o femeie îmbr ă cată în haine de cavaler. prin ţ es ă . pă rul de aur ş i chipul nobil al ducesei de Longueville. — Vîntul mi-a smuls p ă lă ria.

d Artagnan o porni mai departe. Ar fi putut săg ă seascăal ţ i cai. o porni de la hanul „La Că pri ţ a". ieş i din oraşprin poarta Saint-Dents. Era unul dintre acei normanzi ş ireţ i care nu spun nici da. lă muririle primite furădintre cele mai mulţ umitoare. care se mă rginea cu a sa. D'Artagnan aflăcămoş ia Bracieux se gă sea la vreo patru leghe de oraş . ca săle punăcap ă t o dată . adă ugînd acest nou nume la cele vechi ale sale. cumpă rase mo ş ia Pierrefonds. din care el nu pricepea o iotă . din pricina mo ş iei Pierrefonds. În lipsa unei alte mă riri. De astădată . are săţ in ăcalea drept înainte. Porthos nă zuia în chip vă dit la cea a marchizului de Carabas. unde se oprirăsăprînzească . fie căar apuca drept înainte. potrivit ră spunsului. Aici. Planchet. Atunci d'Artagnan îl sfă tui s ă -i dea m ă car de veste nevesti-si. e adevă rat. cei doi că lă tori ajungeau la Dammartin. Hangiul de la „Leb ă da crucii" se culcase. luînd de bunăo asemenea deslu ş ire destul de îndoielnică . ş i. mai mult ca sigur. dar Planchet ră spunse cu multăînţ elepciune cum că nevastă -sa n-o sămoarăde grija lui. unde însoţ ise curtea în două sau trei rînduri. Porni deci spre oraşş i trase la hanul unde tră gea el de obicei. ş i care socotesc întotdeauna căs-ar face de ruş ine dacă -ar ră spunde de-a dreptul la vreo întrebare. La miezul nopţ ii. Temeiurile unei asemenea judecă ţ i i se p ă rurăatît de cumin ţ i lui d'Artagnan. dar c ănu trebuia săse oboseascăsă -l caute acolo pe Porthos. ar muri de teamădac ăea ar ş ti ceva. care stă tea cu frica-n sîn de cînd cu p ă ţ ania lui. oricine . A doua zi dimineaţ ăchemăhangiul. recunoscînd în Planchet pe unul de prin pă rţ ile lui. Era prea tîrziu ca sămai cear ăvreo lă murire. hangiul era un picard blajin ş i deschis care. că ci întunericul te fereş te de multe. adică„La Delfinul de aur". fie căar apuca la stînga.Dammartin. urîndu-i-se s ătot umble prin judecă ţ i. unul ducînd la Soissons. că ci în acea vreme Villers-Cotterêts era o reş edin ţ ă regală . ca săfie liniş tită . Moş ia Bracieux se afla la vreo cîteva leghe de VillersCotterêts. Acum se numea du Vallon de Bracieux de Pierrefonds ş i îş i avea reş edin ţ a pe proaspă ta-i proprietate. D'Artagnan cunoş tea Villers-Cotterêts. cunoscînd-o cît e de limbută . Numai căîl rugăpe vechiul să u stă pîn s ăporneascăla drum pe înserate. Acesta fusese întradevă r în har ţ ăcu episcopul de Noyon. dar aveau de stră bă tut o pă dure întinsăş i lui Planchet. unde se încruciş eazădouădrumuri. acolo are s ăîntrebe de moş ia Bracieux ş i. Caii goniserăzece leghe peste zi ş i erau frînţ i. pe la opt seara. nici ba. cînd pîcla începea s ăse îndeseascăpe str ă zi. susţ inu sus ş i tare c ăîl va urma pe d'Artagnan pînăla capă tul lumii. aş a căd'Artagnan trebuia săaş tepte pînădiminea ţ ă . D'Artagnan amînătreaba pentru a doua zi. ori are săfac ăla stînga. încît nu stă rui ş i. celă lalt la Compiègne. Pe la opt dimineaţ a ajunserăla Nanteuil. pricepînd totuş i cu chiu cu vai cătrebuie s ăţ in ăcalea înainte. ş i urmat de Planchet. pe cîtăvreme el. le d ă du bucuros toate lă muririle.

la poalele cîtorva că su ţ e risipite ici-colo. d'Artagnan ză ri drumul de care i se vorbise ş i. atunci cînd por ţ i trei nume legate de tot atîtea moş ii. altele cu . d'Artagnan gă si bucatele gata pregă tite. Altfel îmi încurci toate socotelile. ş tiu bine ce i-aşr ă spunde lui d'Artagnan. erau parcăciopîrţ ite. Ierburile. nu-i plă cea s ătreacănoaptea printr-o pă dure. anume căo săporneasc ă la drum cu burta goală : drept care. spune-i de Bracieux sau de Pierrefonds. Era o dimineaţ ăfrumoasăde primă vară . Ş i mai era ceva ce nu-i plă cea lui Planchet. Pe mă surăce se apropia de castelul ce-i atră sese din prima clipă privirea." Cît despre Planchet. reluîndu-ş i vechile sale îndeletniciri. Abia pe la ceasurile opt puturăsăplece. pă să relele cîntau prin frunziş ul copacilor înal ţ i. Castelul ă sta aparţ ine mi se pare vechii familii de Orléans. oare Porthos a stat de vorbăcu ducele de Longueville ca să -l cumpere? — Pe legea mea. pă mîntul ă sta zic ş i eu căe muncit cu grijă . acoperite unele cu ţ iglă . pe care la vederea că lă torilor veveriţ e sprintene se că ţ ă rau cu repeziciune. trebuiau săurmeze drumul care ducea de la Villers-Cotterêts la Compiègne ş i. d'Artagnan se pomeni deasupra unei vă i minunate. ca niş te perdele de vă l auriu.îş i aduce aminte. lumina abia pă trundea prin bolta frunziş ului des. trebuie săte simţ i fericit cum nu se mai poate într-un asemenea rai.ş i dacă -l stă pîneş te cumva domnul Porthos. cum nu se ruş inau nici doamna de Motteville ş i doamna de Fargis sămă nînce ceea ce r ă mînea de la masa Annei de Austria. atunci cînd se trezi. — Oho! murmurăel. D'Artagnan. în ciuda faptului căar ă tau atît de falnic încît pă reau clă dite abia ieri. în fundul că reia se vedea dormitînd un mic ş i fermec ă tor lac. Ai fi zis căun uriaşs-a nă pustit asupra lor cu toporul. la capă tul drumului. domnule. cugeta în sinea sa că . florile. d'Artagnan îş i dă dea seama căprietenul lui nu putea să locuiascăacolo: turnurile. razele bogate ale soarelui stră bă teau piezi şprin luminiş uri. nici chiar du Vallon. Nu avea motiv săse plîngăde o asemenea grijă . N-aveau cum săse ră tă cească . săapuce la dreapta. Ici-colo. La marginea pă durii. apoi clă tinădin cap. ş i trunchiurile bă trînilor stejari. turnurile unui uriaşcastel feudal. stă teau cufundate în umbră . Sănu-i spui cumva Porthos. el nu se gîndea la nimic: mistuia ceea ce înfulecase. halal de el! — Drace! fă cu d'Artagnan. o datăieş iţ i din pă dure. se întorsese la supuş enia de odinioarăş i nu se simţ ea cîtu ş i de pu ţ in ruş inat sămanînce ceea ce ră mînea de la masa lui d'Artagnan. frunzele dă ruiau dimineţ ii o mireasmăce-ţ i umplea inima de bucurie. Ajuns la capă tul drumului. deschise gura Planchet. Aş a căse aş ezăla masă . zicîndu-ş i: „Dacăaşfi Porthos ş i dacă d'Artagnan ar veni să -mi propunăceea ce vreau eu să -i propun lui Portnos. nu mai încape vorbăcăPlanchet. să tul de mirosul st ă tut al Parisului.

ceea ce era un filfizon din ceaţ a ducelui d'Enghien faţ ăde un cavaler în armurăde pe vremea lui Carol al Vll-lea. dragul meu! Va săzic ăstă pînul t ă u e aici? — Văaflaţ i pe moş ia sa. Domnul d'Artagnan! O. un Mousqueton gras ca un porc. buh ă it de trai bun. faţ ăde stră moş ul să u de pe culme. care ducea la o poartăde grilaj. Domnul Porthos era înalt de aproape ş ase picioare ş iă sta nici mă car cinci nu are. Într-adevă r. iar Planchet potrivi pasul fugarului să u dupa cel al stă pînului. Zece minute mai tîrziu. întocmai cum era vopsităş i poarta. — Totuş i. cu suli ţ ele din vîrf ş i cu brîiele transversale aurite. În mijlocul aleii. „A! îş i zise d'Artagnan. omul de pe cal se întoarse încet ş i cu un aer grozav de mă re ţ . era Mousqueton. ochii mari. De astădată . miş cîndu-ş i fă lcile uriaş e. Pe m ă surăce se apropia. ce bucurie pentru monseniorul ş i st ă pînul meu du Vallon de Bracieux de Pierrefonds! — Mousqueton. plesnind de să nă tate. în modestia lor. că tre omul acela de vazăş i cei doi valeţ i. ce s-a mai pipernicit de cînd nu-l mai cheamă Porthos!" — Nu se poate săfie el. o mulţ ime de oameni adunaţ i acolo se ploconeau adînc în faţ a lui. mutra rumenăş i zîmbetul cel atît de gră itor al lui Mousqueton. i se pă rea că -i recunoaş te tr ă să turile. aş a că plecă ciunile cetei adunate acolo se întoarserăş i ele c ă tre acest nou soare ce-l umbrea pe cel vechi. d'Artagnan ajunse în capul unei alei mă rginite de plopi. Doamne. spre deosebire de prefă cutul de Bazin. pă reau sărecunoascădrept nobil stă pîn un frumos castel clă dit că tre începutul domniei fui Henric al IV-lea. cum ai mai înflorit! . iar cei doi drumeţ i puturăsăvadă . parcăghicindu-i gîndurile. Drumul ducea drept la castelul cel mîndru. S-ar putea oare săfie dînsul? Auzindu-i vorba plinăde mirare. d'Artagnan era încredinţ at c ăare înaintea ochilor reş edinţ a lui Porthos. — Domnul d'Artagnan. domnul d'Artagnan! repeta Mousqueton. nă du ş it de atîta sforţ are. acoperiţ i de sus pînăjos de galoane. Zicînd acestea. care era. rosti Planchet. cu giruetele-i senioriale spin-tecînd vă zduhul. Ia te uităce de mai plecă ciuni i se fac. În dreapta ş i în stînga avea doi valeţ i. se lă săsălunece de pe matahala lui de cal ş i se apropie cu pă lă ria în mînăde ofiţ er. cum te-ai mai îngră ş at. urmăd'Artagnan. care la rîndu-i credea de asemenea că -l recunoaş te.stuf. recunoscîndu-l pe d'Artagnan. că lare pe o matahalăde cal. D'Artagnan îş i struni calul ş i porni înainte la trap. Săfie oare seniorul du Vallon de Bracieux de Pierrefonds? Ei. porni în goanăc ă tre matahala de cal. stă tea un fel de senior în niş te straie verzi ş i aurii. ş i care. — Sfinte Iisuse! Domnule! exclamăPlanchet. ş i care. — Ce chipeşte-ai fă cut. în toată stră lucirea lor.

care m-a l ă sat douăceasuri într-un ş opron. — Îngîmfat faţ ăde un vechi prieten?! Niciodată . prinse glas Planchet. — Iar voi. — Aş a mai zic ş i eu! se învoi Planchet. semne bune! zise d'Artagnan. — Cît despre mine. care supravieţ uiser ă . desprinzîndu-se de Planchet. Nu mi-ar ierta-o dacă -mi ia altul înainte. mi se pare cănatura îns ă ş i e-n să rbă toare. Planchet ş i Mousqueton se îmbr ă ţ iş arăcu o bucurie care miş căadînc pe cei de faţ ă .continua d'Artagnan săînş ire neobosit schimbă rile pe care îndestularea le adusese înfometatului de odinioară . Tu nu eş ti ca tic ă losul de Bazin. Ş i. destul de bine. — Chiar eu. într-atît de mult preţ uiau rangul lui Mousqueton. fă cîndu-i săcreadăcăPlanchet este un senior deghizat. cu braţ ele deschise ş i cu ochii plini de lacrimi. Oh! domnule. Ză u. pref ă cîndu-se cănici nu m ă cunoaş te. prevă ză tor ca întotdeauna. oare săfii chiar tu? strigă Mousqueton. zise Mousqueton. Mousqueton porni pe iarba aleii în trap mă surat. — Ei. în cea mai adîncătainiţ ăa inimii sale. mulţ umesc lui Dumnezeu. urmăMousqueton. rosti Planchet. Nici tu mistere. — Scump prieten! fă cu d'Artagnan. ceea ce era mai degrab ăo mă rturie întru lauda trupeş eniei calului decît a iuţ elii copitelor sale. Pă i cum adic ă . mi se pare căadulmec de aici cel mai îmbietor miros de frigare ş i căvă d o mulţ ime de ajutori de bucă tari rînduindu-se-n ş ir ca săne întîmpine. în loc de frunze ş i de flori. ră mîneţ i în preajma domnului conte d'Artagnan ş i str ă duiţ i-văsă -l cinstiţ i cum văpricepeţ i mai bine. doar nu era zi sănu aş teptă m vestea căaţ i fost numit mareş al. dezamă girii încercate în tinereţ e. iar pomii. uite. ferindu-se sărosteascăvechiul sau noul nume al lui Porthos. — Ei. da. sînt g ă tiţ i cu panglicuţ e verzi ş i trandafirii. domnule. nici tu politicăpe aici. Planchet! N-ai gîndit una ca asta despre mine. —Ş i acum. îngă dui ţ i-mi săv ăp ă ră sesc. că ci nu vreau ca stă pînul meu săafle de sosirea dumneavoastrădecît de la mine. fă cu asta singur. urcîndu-se pe calu-i voinic cu ajutorul a douăsuflete miloase. în vreme ce Planchet. domnule. D'Artagnan lă săsă -i fluture pe buze unul din aceie rare zîmbete melancolice. zise Mousqueton. O da. cît măreped eu săvestesc seniorului sosirea sa. ş i apoi nu vă d decît mutre să tule. s ă rind din ş aş i întinzînd braţ ele la rîndul lui spre Mousqueton. nici tu pelerină . ş i ce . care încercase zadarnic să -l cuprindăcu braţ ele. fie în locul domnului de Gassion. —Ş i prietenului tă u Planchet nu-i spui nimic? — Prietenului meu Planchet?! Planchet. acum domnule. Numai că voiam sămăconving dac ăn-ai devenit cumva vreun ingîmfat. mai sprinten. ori atunci nu l-ai cunoscut pe Mousqueton. domnule. ţ opîrlanilor. omul rîde din inim ăş i plînge de bucurie. fie în locul domnului de Bassompierre. Va săzicănu ne-a uitat! — Săv ăuite?! EI?! strig ăMousqueton.

care îi amintea de un om blajin ş i viteaz. primejdiile înfruntate împreună ?! Aşspune că . — Da. care-s o încîntare: am patru ogari socotiţ i cei mai iuţ i din tot ţ inutul ş i o haităcare n-are pereche la două zeci de leghe în jur. Alergăîndat ăspre Porthos ş i i se aruncăîn braţ e: toatăservitorimea. în clipa cînd descă lecă . murmurăPorthos. prietenii credincioş i. scumpe du Vallon. . Prietenul meu săfie mai puţ in fericit decît pare? Appi spuse cu glas tare: — Înainte de toate aşdori sămăprezin ţ i doamnei du Vallon. urmăPorthos cu o voce stinsă . revă zîndu-te acum. Va săzic ănu m-ai uitat? — Săte uit?! Pe tine?! Ah. la sfîrş itul că reia a avut ş i dînsa bună tatea săaş tearnăcîteva rînduri. D'Artagnan îl scrut ăcu privirea. Da. — Oricum. drag ă prietene. fii binevenit. Dacărealitatea e pe mă sura aparenţ elor. Mîine gonim iepuri pe cîmpurile mele. cum am dat greşş i cu Aramis. că ci. un soi de uria şse ivi pe treptele de la intrare. oh! murmurăpentru sine d'Artagnan. scumpe d'Artagnan! exclam ăel cu o voce care trecuse de la bariton la bas. REGĂ SINDU-L PE PORTHOS. încercînd sără suceasc ăsfîrcul cochet pe care mustaţ a lui ş i-l pierduse în singură tate. Ş i oftă . că ci miaduc aminte de îndatoritoarea invitaţ ie ce mi-ai fă cut-o într-o scrisoare. am fă cut destule în vremea noastrăş i i-am dat mult de furc ăbietului cardinal. XIII CUM D'ARTAGNAN ÎŞ I DĂSEAMA. tu măvei ajuta s ă -mi regă sesc voioş ia. a ş a ca o sădau greşcu el. str ă in de orice pornire egoistă . îi privea cu o umilă curiozitate. Ş i Porthos scoase un al doilea oftat. în rîndul din faţ ă . ce fericire săte revă d. înş iruităîn cerc la o dep ă rtare respectuoasă . C Ă BOGĂ Ţ IA NU ADUCE FERICIRE D'Artagnan împinse poarta de fier ş i se vă zu în faţ a castelului. îş iş tergea ochii: bietul de el. Măsperii. sînt pierdut. din clipa cînd îi recunoscuse pe d'Artagnan ş i Planchet. se pot uita oare cele mai frumoase zile ale tinereţ ii. inima lui zvîcni plinăde bucurie înaintea b ă rbatului falnic ş i cu chipul impună tor. nu existăo singurăclipă din vechea noastrăprietenie care sănu-mi reînvie în minte. da. Porthos îl luăde braţ pe prietenul să u. care se dă dea în vînt dupăbucatele de soi ş i din belş ug încăde pe vremea cînd se numea numai domnul Porthos! — Tacă -ţ i gura! i-o retezăd'Artagnan. plîngea întruna de bucurie. Să fim drepţ i cu d'Artagnan. Un om atît de fericit nu-ş i va pă ră si niciodatătihna. — Ah. — Oh. Mousqueton.bucă tar trebuie s ăaibădomnul de Pierrefonds. el.

Ai vreo durere? Ori poate s ă nă tatea. ce te face săoftezi? . Gustădin costiţ a asta. curios s ăp ă trundălucrurile. — Drace. dragul meu. — Da. — Te felicit. niscaiva necazuri de familie. măg ă seş ti la fel de îndurerat. — Ei. e ş ti bogat ş i liber? întrebăd'Artagnan. se învă ţ ase cu ciudă ţ eniile mele ş i-mi trecea cu vederea micile slă biciuni. care sînt minunate. Nu era o femeie prea domoalădin fire. — Drace! E straş nic! exclamăd'Artagnan. zise el.. De sus pînăjos numai aură rie: corni ş e aurite. s-ar zice căte-apas ăceva. nu? — Grozav. — Totuş i e un vin din partea locului. conveni Porthos. O masăîncă rcatăaş tepta. Tii. din apropiere de Corbeil. — Aş adar. — Pă i dacă -i aş a. ce zici? întrebăPorthos. fă cu el. Intrarăîn castel. aici la mine e un aer minunat. D'Artagnan îi ţ inea socoteala suspinelor. dragul meu d'Artagnan. dragăprietene. Din pricina asta am pă ră sit castelul du Vallon. mă rturisi d'Artagnan. vrei? — Abia aş tept. — Sînt doi ani de cînd am pierdut-o pe doamna du Vallon. c ădoar nu-ţ i hr ă neş ti iepurii numai cu cimbriş or? —Ş i de vinul meu. Aerul dimineţ ii mi-a fă cut o foame de lup. — Nu. schimbare ce m-a ş i hotă rît s ăcumpă r moş ia asta. Bun. Haidem la masă . — Da. — Uite. ciubuce aurite. pasc pe pă ş unile mele. te fericesc: nici regele nu tr ă ieş te ca tine. — Ză u?! — Da. mormă i d'Artagnan.. continua Porthos ş i obrazul i se încreţ i de durere. — Vai! suspinăPorthos. am auzit căMazarin îl hr ă neş te ca vai de lume. îmi d ăvreo patru sute de vedre pe an. — Atunci. zise Porthos. am ră mas singur pe lume. o costiş ăspre miaz ă zi. Sînt vă duv ş i am patruzeci de mii de livre venit pe an. pînăla urmă . rosti Porţ hos. îl mă guli d'Artagnan. ca sămăstabilesc pe moş ia de Bracieux. — Familie! Din fericire. Porthos oftăpentru a cincea oară . a ş a tr ă iesc eu. fotolii cu lemnul aurit. mai de grabăia din iepurele ă sta pe care l-am vînat ieri din pă durile mele. Ş i iată .. — Sînt să nă tos tun. totuş i. la poalăde munte. Biata doamnădu Vallon. Dobor un bou dintr-un pumn. Carnea e foarte fragedă . mai să nă tos ca oricînd. E de la berbecii mei.Porthos oftăpentru a treia oară . — Mda. — Mai vreau. — Pă i asta-i podgorie în lege..

Ba dimpotrivă . — Doamna du Vallon. Zicînd acestea. nefiind de vi ţ ănobil ăca vlă starele unor Coucy. d'Artagnan. Ah. cu tine am săfiu deschis: nu sînt fericit. Aici voi izbuti. — Aha. în sfîrş it. înţ elegi. zise el.. pe care îl doreai tu. Asta le-a închis gura celorlalţ i. nu-i aş a? zise d'Artagnan. de se cutremurătoatăîncă perea. care ai un castel. — Nicidecum. Porthos?! Tu. Ei au gă sit asta scîrbos. dragul meu. Mousqueton. Ah! De-aşfi baron! „Bun! cugetăd'Artagnan. alergănumaidecît ş i. pă duri. spuse d'Artagnan. peste tot. ş i starea asta mămacină pe dină untru. dar sînt singur în mijlocul lor. care nu voiau să devinăduci. Dar tu ş tii. titlul ă sta. — Baron.. prin uş a deschisă . ori cel puţ in din alde Hugo Capet. trec înaintea mea ş i la biseric ă . eş ti ce eş ti prin tine însuţ iş i nevasta nu-ţ i poate înjosi numele. care se mulţ umeau săfie seniori. — Monseniorul m-a chemat? întreba Mousqueton. Prima oară( ş i cred. cum eram ultimul venit. tră iesc singur. Închipuieş te-ţ i cătoţ i sînt nobili de ţ arăcare au cîte un titlu oarecare ş i pretind căse trag din Pharamond. Înţ elegi. care ai un venit de patruzeci de mii de livre pe an. cu gura plinăş i cu ş ervetul în mînă . pe care nu poţ i să -i vezi fă r ăs ăte simţ i umilit. mă rturisi Porthos. am venit eu săţ i-l aduc astă zi. — Bag de seamăcu plă cere căţ ii pe lîngătine acelaş i flă că u vrednic. — Tu nu eş ti fericit. — Da. în sfîrş it. tu nu eş ti fericit? — Dragul meu.ş i la ceremonii. Au spus ca e ceva scîrbos. pref ă cîndu-se în cioburi. am toate astea. Aş a căsînt izolat. cuvântul te poate face săomori treizeci de mii de oameni. urmăel. Eu am omorît doi. luminat la faţ ă . Porthos s ă ri în sus. . munţ i. măplictisesc.. p ă ş uni. ş i eu nu pot s ăspun nimic. e adevă rat.. c ănu-ţ i spun o noutate) a fost mă ritatăcu un avocat. toţ iă ş tia de-aici. tu. Porthos parcăînghiţ i cu greutate în sec.— Dragul meu. dar nu m-a ajutat săle devin prieten. însă ." Apoi. — Ah! strigăPorthos. — Dar. de-aşfi mă car. auzind zgomot. doamna du Vallon. Porthos îi ară tăcu mîna săstrîngăcioburile. cu glas tare: — Ei bine! dragăprietene. cum sînt viconţ i ori conţ i. din Carol cel Mare. sfîrş ind vorba prietenului să u. D'Artagnan surîse: gă sise punctul slab ş i se preg ă tea săloveasc ă . îl vă zu pe Planchet. Porthos pă li un pic ş i goli o stacanăuriaş ădin viniş orul lui de pe costiş ă . rosti el. a trebuit săfac avansuri ş i le-am fă cut. La început. era de o nobleţ e îndoielnică . pricep: eş ti înconjurat de niş te calici. ori ale unor Rohani. dou ăsau trei sticle se clă tinarăş i că zurăpe jos.

da! I-ai scurtat numele: Mousqueton era prea lung. „Ş i-i zice stă pînului să u monseniore" – se gîndi d'Artagnan. — Pe legea mea. cade bine săne plimbă m prin parc. Alei de castani ş i tei acopereau cel pu ţ in treizeci de pogoane. — Da. încuviinţ ăPorthos. pornirăsăfacăînconjurul unei minunate gră dini. cîinele meu favorit. îl încunoş tinţ ăPorthos. încuviinţ ăPorthos. parcul se dovedeş te pe mă sura tuturor celor de aici. Dar noi discutam ceva cînd a dat buzna neispr ă vitul ă sta. săînfrun ţ i . Grozav de plă cut! D'Artagnan însa nu le mai ţ inea socoteală . vin ş i m-aş ez pe una din b ă ncile astea de marmură . Apoi ridicăglasul: — S-a pricopsit. cuvîntăd'Artagnan. — Da. — Ei. duhnea de la o po ş t ăa sergent de cavalerie. dră guţ ădihanie! se minunăd'Artagnan. neispr ă vitul. Ş i-apoi. Sînt gata s ăţ i-l dă ruiesc dacăvrei. Asta-i o desfă tare de rînd. — La naiba! mormă i Porthos. Ei bine. Poate căiscoadele miş unăş i prin partea locului. — Pă i asta-i grozav de plă cut! exclama d'Artagnan. la care s-a adă ugat ş i aceea a pescuitului. că ci am început sămăcam satur de el. las pescuitul în seama lui Mousqueton. — Bucuros. să -l lă să m pe Gredinet. Gredinet aleargăsăcaute vînatul ş i-l duce singur la bucă tă rie: l-am dresat anume. fiindcăoamenii tă i s-ar putea s ăintre la b ă nuieli. Dar te previn. se vede cît de colo – ş i adă ugăş optit: Dar mi-e credincios trup ş i suflet. prin crîngul bogat ş i printre arbuş tii din capă tul fiecă reia se ză reau iepuri pierind în aluniş uri ş i zbenguindu-se prin iarba înaltă . ră spunse Porthos. nu m-ar pă ră si pentru nimic în lume. — Bucuros. În schimb. — Tii. zise d'Artagnan. după -masă . atunci socoteş te-te un om fericit. trimit sămi se aducăpuş ca. ş i m-apuc sătrag în iepuri. săîncingi spada. Ş i cum amîndoi mîncaserăpe să turate. — Cum adică ? — Va trebui săîmbraci iară ş i zalele. ş i dacăheleş teul e la fel de bogat în peş te cum e desiş ul în iepuri.— E intendentul meu. Totuş i săamînă m convorbirea pe mai tîrziu. — Du-te. Ghiceş te. Porthos. — Pe urmă . Mouston! porunci Porthos. cu un nou oftat. de vreme ce ai pă strat patima vînă toarei. căe vorba de lucruri serioase. strig dupăGredinet. — Ai spus Mouston? Aha. se învoi d'Artagnan. acum. adă ug ăPorthos. ca nu cumva săspui c-am avut ascunziş uri faţ ăde tine: ar trebui negreş it să -ţ i schimbi felul de viaţ ă . — Întocmai. — Prietene. Săne întoarcem la ale noastre. dragăPorthos. relua Porthos. dragăprietene. adică atunci cînd măprinde urîtul. mai vînez cîteodată .

pricep. Ei bine. să -ţ i verş i ca ş i odinioarăsîngele de-a lungul drumurilor. — Totuş i. Porthos. — Adică . Doamne. ei împart averile ş i titlurile. eş ti de-al nostru. trebuie săne avîntă m în luptă ? — Ei. lor săle fii devotat. cum ş i merita. continuăel. — Da. drace! mormă i Porthos. m ă rturisi Porthos. ei ţ in în mîna lor bogă ţ iile ş i onorurile. aflăcăvin la tine din partea cardinalului. — Nu. — Da. Ş i ce vrea de la mine Eminenţ a-Sa? — Eminenţ a-Sa vrea săte aib ăîn slujb ă . — O. — Oho! fă cu el. ca ş i cum s-ar fi aflat tot în 1640 ş i ar fi fost vorba de adevă ratul cardinal. —Ş i cine i-a vorbit de mine? — Rochefort. — Asta-i ş i pă rerea mea. Deci. ce vrei? regii ş i reginele au toane ciudate cîteodată . La urma urmelor. a ajuns iară ş i în mîna reginei. eş ti de partea lui Mazarin. ş i întinse înainte un braţ gros cît o pulpăde berbec. nu ş tiam. Cuvântul acesta îl tulburăpe Porthos. — Atunci. —Ş tii căa devenit prietenul nostru? replic ăd'Artagnan. lor săle fii devotat! repet ăPorthos. ş tii. sau de partea prinţ ilor? — Eu nu sînt de partea nimă nui. dar săne amintim cănu era dă ruit cu o prea mare putere de înţ elegere. dragul meu. cel pe care l-ai împuns în trei rînduri cu spada.aventura. Porthos nu pricepu prea bine. mormă i Porthos. diamantul pe care l-am vîndut domnului des Essarts. ţ i-o jur. de altfel. ar fi fă cut poate bine săţ i-l dă ruiascăţ ie. cu bunu-i sim ţ dintotdeauna. dragăprietene. — Aş adar. tu . habar n-am în ce chip. Ş i nu ne mai poartăpic ă ? — Te înş eli. te-ai mole ş it. Cu atît mai bine. ş tii cum fă ceam pe vremuri. ş i care. — Cu atît mai bine. Porthos. în clipa de faţ ă . da! —Ş i împotriva cui? — Ai urmă rit ce se petrece în politică . ş i dup ăaceea regina. prietene? — Eu? Nicidecum. Eu sînt cel care nu-i port pic ă . spui cătocmai contele de Rochefort i-a vorbit de mine cardinalului? — Da. Ţ i-aduci aminte de el? — Da' cum nu! Cel care ne-a pus atîtea beţ e în roate pe vremuri ş i care ne-a silit s ăbatem atîta drumurile. În sfîrş it. spuse d'Artagnan la rîndul să u. Dar. i se ală turăd'Artagnan. — Prin urmare. asta-i înţ elept ş i aş a poţ i să -ţ i atingi ţ elul. — Cum? Regina?! — Pentru a ne că pă ta încrederea i-a dă ruit chiar faimosul diamant. braţ ul mi-e încăzdravă n. Ai fă cut burt ăş i braţ ul tă u nu mai are îndemînarea ce-a dat atîta de furcăg ă rzilor cardinalului. — Oh.

niciodatăn-ai bani destui. nu? Patruzeci de mii de livre pe an. — Ei bine. dragul meu. Noi nu ne vom face ră u unul altuia. bani ş i titluri! — Oho! exclamăPorthos. — Da. spuse Porthos. —Ş i spui căai stabilit ş i oarecari condiţ ii în ce măpriveş te? — Minunate. l-au lă sat în pă ră sire de-a ajuns o ruină . — Cu atît mai ră u! zise Porthos. dar măvoi auce cum plec de la tine.. Porthos oftă . continuăd'Artagnan. i-am încredinţ at ş i de devotamentul tă u. reginei ş i cardinalului. ş i urmăcu glas tare: — Ah. fă cu d'Artagnan. tu ai bani. Propunerea mea n-a putut să -l abat ăde la ale sale. aş a mi-ai spus. — Dar la ceilalţ i prieteni ai noş tri nu te-ai gîndit? întrebăPorthos. — Regelui.. Doamna du Vallon a lă sat o moş tenire cam încurcată . că ci tu îmi pari omul cel mai fericit de pe lume. fiindcăEminen ţ a-Sa ne va d ă rui tot ce vrem: mo ş ii. Porthos deveni bă nuitor. Nu spun asta pentru tine. Săcîş tig bani destui ca s ăreclă desc castelul d'Artagnan. cu venitul tă u de patruzeci de mii de livre pe an. Asta-i tot ce-mi trebuie. cu atît mai bine dacăte afli la strîmtoare. zise el. — Sub celă lalt cardinal. Ţ elul tă u este un titlu. — Ai săfii. l-am vă zut pe Aramis. ţ elul meu sînt banii. prietene. dragul meu. n-ai decît s-o dobîndeş ti: coroana asta stăîn vîrful spadei tale. „Se teme sănu fi venit cumva să -i cer bani cu împrumut". ba mai mult.eş ti devotat. nu? — Fireş te. una mică . — Mai bine? Cum adică ? întrebăPorthos. prietene. în ciuda celor patruzeci de mii de livre ale tale ş i poate tocmai din pricina lor.. pe care stră moş ii mei. — Ba da. minunate! înainte de toate. aş a că tră iesc întrucîtva de azi pe mîine. n-am ş tiut săne preţ uim norocul. cugetă d'Artagnan. — Totuş i. încuviinţ ăPorthos. Pe urmămăretrag acolo ş i mor liniş tit. Nu sînt un om prea învă ţ at. să ră ciţ i în urma cruciadelor. vreau săfiu baron. îş i urmăvorba d'Artagnan. — Eu. — Eh. Îl ş tiam înţ elept. căAramis a devenit c ă lugă rş i iezuit ş i ca tră ieş te ca un urs: s-a lepă dat de toate ş i nu se gînde ş te decît la mîntuirea sufletului. holbînd ochii la ultimele cuvinte. care nu voia s ă -l dezam ă geascăpe Porthos. n-ar sta ră u pe uş a tră surii tale.. Nu ş tii unde-l gă sesc? .ş i săcump ă r vreo treizeci de pogoane de pă mînt în jur. ş i l-am avut în mînă . Închipuieş te-ţ i. socot căo coroană . dragul meu. Ş i Athos? — Cu el nu m-am v ă zut încă . —Ş i el ce doreş te? Săajungăepiscop? — Aramis.

oriunde! Sub un felinar. asta-i tot. Eş ti partizan de-al Frondei. mărog. straş nic! se bucurăPorthos. la Paris. săfac orice strică ciune. nici alţ i copoi. Ei. peste tot. zise Porthos. ne-aş teaptăo treabăgrea. — Hm! fă cu Porthos. într-un han. —Ş i o săţ in ămult timp? — De! Poate trei-patru ani. — Numai cu cîţ iva ani. Bea mult. după cum spui. dragul meu. o săavem lupte în lege. ş i gata. Doamne. —Ş i curînd. duminica. — Ah. — Ei bine. zise d'Artagnan. poţ i sătragi spada mai lesne? — În privinţ a asta. ş i mai degrabăaici stăadevă rul. Dacă nu. Deci. ie ş ind de la biserică . n-o săte plictiseş ti! . nici tu gă rzile cardinalului. Domnul de Guise l-a ucis pe domnul de Coligny în plinăPiaţ ăRegalăş i n-a pă ţ it nimic.— În apropiere de Blois. nu pentru de-alde noi. Noi doi facem cît doisprezece. — Athos. mîine voi pleca să -i duc veş ti despre tine. adevă rat. doar-doar o săiasă vreo ceartă . fie căsînt temut. ş i mă -ntorc acasăş i mai plictisit. dau o goanăc ă lare pe cîmpurile ş i pe ogoarele vecinilor. acolo-i minunat: nici tu opreliş ti. moş teneş te o moş ioar ăcu blazon de conte! Cum o săse descurce între atîtea titluri? Domeniul contelui de la Fère. toţ i mălasăsăle culc lucerna la pă mînt cu cîinii mei. — Da. — Cum îi spune? — Bragelonne. Nici nu-ţ i închipui. — Da. Înţ elegi. incendii. o moş tenire de la nu ş tiu ce rubedenie. —Ş i-o s-avem mult de furcă ? — Nă dă jduiesc c ăda. continuăd'Artagnan. surîse Porthos la amintirea vechilor sale ispră vi. dragul meu. pe o moş ioar ă . atunci ne lipsim de el. fiindcăsimt căam nevoie de asta. — Da. — Grea pentru novici. cum mi-au mai ruginit oasele de cînd măaflu aici! Cîteodată . care era nobil ca un împă rat. Fie căsînt respectat. Mai cu seam ăc ă . Degeaba. Athos. —Ş i-apoi. dacăAthos ni se ală tură . mătem sănu fi îmbă trînit ş i decă zut din pricina patimii lui pentru vin. Spune-mi. — Cu atît mai bine! La urma urmei. barem. Aerul lui grav îl fă cea s ăpară mai vîrstnic. Numai că tuspatru laolaltăam fi fă cut cît treizeci ş iş ase. dragul meu. domeniul contelui de Bragelonne? — Unde mai pui căn-are nici copii. cu atît mai bine. aş a e. împuş că turi. întă ri Porthos. era cel mai vîrstnic dintr noi. tragi spada. dragul meu. Între noi fie vorba. Am auzit ca a înfiat un tînar care-i seam ă nă leit. adă ugăd'Artagnan. Athos al nostru cel virtuos ca Scipio? L-ai revă zut? — Nu. cu atît mai bine! se însufleţ i Porthos. nici tu Jussac.

am cuvîntul tă u? — Da. bietul bă iat habar nare de ce am venit aici!" Mousqueton se ţ inea la distanţ ă . „Uite ce că utam. mi-e teamăs ănu credeţ i cămi-am pierdut capul de atîta bine. d'Artagnan s-ar fi socotit cel mai fericit om de pe pă mînt. MOUSQUETON ERA FOARTE MULŢ UMIT DE A SA Pe cînd se întorceau la castel ş i în vreme ce Porthos plutea în visurile baroniei. farăsăvă d vreodatăchipul unui om pe deplin fericit. care nu pusese nicicînd la îndoial ă cuvîntul prietenului să u. îl îndemnăd'Artagnan. m-am hotarît. XIV UNDE SE DOVEDEŞ TE CĂDACĂPORTHOS ERA NEMUL Ţ UMIT DE STAREA LUI. Am o rugă minte. Porthos. că -mi voi petrece toată viaţ a. Numai că . prietene? întrebăd'Artagnan. vai. îş i zicea d'Artagnan în sinea lui." În timp ce fă cea aceastăcugetare filozofică .— Atunci. Chipul acestui flă că u de treabă . d'Artagnan cugeta la slă biciunile bietei firi omeneş ti. La aceastăfagă duială . Ţ iam spus ş i îţ i repet: r ă spund de titlul t ă u de baron. vorba-i vorb ă . afarăde o uş oarătulburare care. folosindu-se de aceastăîng ă duinţ ă . — Vorbeş te prietene. aş ternea mai curînd un abur decît o umbră . aidoma unui nor de vară .. În locul lui Porthos. începu Mousqueton. întotdeauna nemulţ umit ăde ceea ce are. peste tră să turile sale. D'Artagnan se aş ezăpe o bancăş i îi fă cu semn săse apropie. — Nu îndră znesc. dorinţ a ta e ca ş i . — Ce este? — Măva face baron? — Eh! Ce naiba! bombă ni d'Artagnan. — Fericit la culme ş i totuş i dumneavoastr ămăputeţ i face ş i mai fericit. vorbeş te! Ş i dacădepinde de mine. era chipul unui om pe deplin fericit. Asta s-a hotă rît dinainte. providenţ a pă ru c ăvrea să -i dea o dezminţ ire. îş i zise d'Artagnari. — Va săzic ăe ş ti fericit. întotdeauna rîvnind la ceea ce nu are.. porni împreunăcu el înapoi spre castel. d'Artagnan îl vă zu pe Mousqueton apropiindu-se. Dar. Voi trage spada ş i voi lovi în dreapta ş i în stînga pentru Mazarin. „Mătem. În clipa în care Porthos îl pă ră si ca sădea niş te porunci bucă tarului. uitîndu-măîn dreapta ş i-n stînga. dar ca Porthos s ăfie fericit. — Ei bine. — Domnule. — Aş adar. îi lipsea – ce? Cinci litere săle aş eze înaintea celorlalte nume ale sale ş i o coroanămititic ăs ăo zugră veascăpe uş ile tră surii.

mi-am luat acest nume. — Ah. dacăî ţ i face plă cere. de a c ă rei temeinicie m-am convins ş i eu de cînd m ălupt cu plictiseala. prietene. al că rui chip. dragul meu Mouston. dar pe Mousqueton. îi îndeplini voia d'Artagnan. Totuş i. murmurăd'Artagnan. — Domnule. la care jinduia de cincisprezece ani. — Cum la masă ?! se mirăd'Artagnan. Fii liniş tit. domnule. da. cu inima cît un purice. nu era o cruzime să -l smulgi din viaţ a asta de dulce huzur? Iatăce-l fră mînta în clipa cînd se întoarse Porthos. se stră dui săfie la înă lţ imea gazdei. dar mie nu mi-e foame. O remuş care îş i croia drum în cugetul lui d'Artagnan. De cînd am cinstea săfiu intendentul monseniorului. dragul meu. — La masă ! zise el. Ş tiţ i.îndeplinită . — Te-ascult. Porthos: aici nici nu ş tii cum trece timpul. spuse d'Artagnan. De mi-aţ i face o asemenea cinste. ceea ce vreau săvărog este sănu-mi mai spuneţ i Mousqueton. domnule? întrebăMousqueton. nu depinde decît de dumneavoastră . n-am săuit rugă mintea ta ş i. — Oh. roş u la faţ ăde fericire. Aţ i venit încoace numai ca săne pricinuiţ i pă reri de ră u? — Iatăde ce mătem ş i eu. domnule! fă cu Mousqueton. care nu dorea nimic altceva decît săi se spunăMouston. D'Artagnan zîmbi: în vreme ce Porthos îş i tot lungea numele. încît Mousqueton. care se retră gea cu plecă ciuni. regă sindu-ş i vechea senină tate. cu toate că inima i se împietrise în piept. Asta-i una din cugetă rile bietului Athos. un pahar te ispiteş te întotdeauna. care e mai demn ş i măface respectat de inferiorii mei. — Plec mîine. Mousqueton ş i-l scurta. că ci dac ăn-ai întotdeauna poftăde mîncare. că ci Porthos risca bucuros totul pentru titlul de baron. atît de încet. Asta-i prea puţ in faţ ăde supă ră rile neaş teptate ce le aduc acestui biet bă iat care m-a primit atît de bine. domnule. nici n-am sa te mai tutuiesc. nu putu s ă -l audă . — Ei bine. Haidem. ci Mouston." —Ş i domnul ră mîne mai mult printre noi? întrebăMousqueton. — Oh! izbucni Mousqueton. — Ei bine. cît de folositor e săte faci ascultat de subordonaţ ii tă i. pe care firea-i gasconăîl îndemna veş nic la cump ă tare. e trecut de unu. Nu-i pă rea ră u că -l împinge pe Porthos pe o cale la capă tul c ă reia viaţ aş i averea lui puteau săfie compromise. văvoi ră mîne recunoscă tor toatăviaţ a. domnule. D'Artagnan. — Casa ta e un rai. pă rea mai pu ţ in încredinţ at decît prietenul s ă u de temeinicia cugetă rii lui Athos. — Vino. În acest timp uitîndu-se cum mă nîncăPorthos ş i bînd ş i el cît putea . Pă i cît e ceasul? — Ei. Dar nu cumva cer prea mult? „Vai! îş i zise d'Artagnan. înflorise ca un bujor.

Gustădin astăviţ ă spaniolă . Dar. — Aha. gîndul la Mousqueton îi venea mereu în minte.ţ ine prea mult la mine. Care arme? — Ei. întîmplă rile îi schimbăpe oameni. dră cie. se ivea din cînd în cînd în uş ă . l-am regă sit. Ceea ce nu se schimbă . dar m-am obiş nuit cu el. Fu o loviturăpentru d'Artagnan. ră spunse d'Artagnan. ducînd scrisoarea aceea lordului de Winter – a deschis o pră vă lie pe strada Lombards: s-a fă cut cofetar. s-a îngră ş at grozav ş i poate căa pierdut deprinderea de odinioară .. Din pricina asta. dar nu se mai aflăîn slujba mea. căîntr-o zi Planchet va salva viata lui Rochefort ş i că tu îl vei ascunde pentru isprava asta. aflat ăla mare cinste în ochii prietenului nostru Athos. Mouston. —Ş tiu. cum spui că -l cheamă ? — Planchet. cînd. la un semn al lui d'Artagnan. recunoscu Porthos. ş i de altfel. armele mele se afl ăîn bună stare? D'Artagnan începu săbatăcu degetele în masă . pe isteţ ul. zalele mele! . — Ei. oare ai fi crezut? — Nu. — Numai căMouston nu mai e tînă r. chiar tu. cine te va însoţ i de astădată ? — Cred căMouston. Ş i muş chetarul povesti prietenului să u cum l-a regă sit pe Planchet. — Armele dumneavoastră . Porthos spuse servitorilor săplece ş i cei doi prieteni ră maserăsinguri. întă ri Porthos. Da. Nu ţ i-ai pă strat oare acelaş i slujitor: pe vrednicul.mai bine. continuăPorthos. Dacăţ i-ar fi spus cineva. dragul meu. „Oh. întreb ăPorthos. Cu cele o mie ş ase sute de livre – ş tii. pe viteazul. vin de Xeres. — Spune-mi. în ruptul capului.. are o cofetă rie în strada Lombards! Ş i atunci cum de-i în slujba ta? — A fă cut vreo cîteva boacă ne ş i se teme sănu dea de dracu. observ ăel. că tre sfîrş itul mesei. — Nimic mai adevă rat. Mai mult. e vinul. care vă zu dintr-o datăzîmbetul prietenos al intendentului schimbîndu-se într-o strîmbă turăde durere. ori se schimbădoar ca s ădevin ăş i mai bun. cele o mie ş ase sute de livre pe care lea cîş tigat la asediul de la Rochelle. fă r ăs ăserveascăbucatele. monseniore? fă cu Mousqueton. ca să -ş i ascundă încurcă tura. dragul meu. — Pe urmă . În clipa aceea intrăintendentul ş i-ş i întrebăstă pînul ce bucate doreş te pentru a doua zi ş i despre vînatoarea pe care o plă nuise. d'Artagnan întrebă : — Porthos. r ă spunse Porthos cu aerul cel mai firesc. orbire a amorului-propriu!" gîndi d'Artagnan în sinea sa. ară tîndu-ş i recunoş tinţ a fa ţ ăde d'Artagnan prin vechimea ş i buchetul vinurilor scoase din pivniţ ă . ş i asta cu atît mai vîrtos cu cît Mousqueton. murmurăPorthos dupăce ascult ătotul. ceea ce ar fi fost o înjosire pentru noul să u rang. nici nu s-ar învoi s ămăpă ră sească . ce vrei.

Cel puţ in a ş a cred. — E voinic. În ciuda grijii lui d'Artagnan de a nu-l tutui ş i de a-i rosti numele cu toatăpompa pe care acesta o rîvnea. sămă nînce bine ş i săse odihnească .— Care zale? — Zalele pe care le port în luptă . încît ofiţ erul nu putu să -i susţ inăprivirea fă r ăs ăse simtămiş cat. domnule? bîigui intendentul. Mousqueton primi lovitura în plin. iar tu faci rost de niş te pistoale ş i un cuţ it de vân ă toare. s ăc ă ută m tot soiul de aventuri.. fă cu s ăse audăo caden ţ ăde marş . care fă cea prezentul atît de dulce. —Ş i cel mai bun de povară ? — Bayard. ne reluă m viaţ a din trecut. Soarta. încît ieş i buimă cit. Mouston. apoi îngă imăcu o voce tremurîndăş i sugrumat ă : — Sub arme! În armata regelui? — Da ş i nu. ce-mi aud urechile? scînci Mousqueton spre d'Artagnan. ai că rui obraji roş ii începeau săpă leasc ă . —Ţ ie ce cal îţ i place? — Îmi place Rustaud. Acest trecut atît de cumplit. cu . ş i lovitura fu atît de îngrozitoare pentru el. care pînăacum bă tea cu degetele în mas ăla voia întîmplă rii. ş i mai rugă tor decît prima oară . nu? — Soi normand încruciş at cu Mecklembourg. bietul meu Mouston? glă sui d'Artagnan. cureţ i sau porunceş ti sămi se cureţ e armele. — Mîine te încredinţ ezi de asta ş i. — Asta înseamnăc ăpornim la drum. monseniore? îngîn ă Mousqueton. Ţ ine zi ş i noapte la drum. neliniş tit. căpe Mousqueton îl zgîl ţ îi un fior care f ă cu să -i tremure obrajii plini ş i stacojii. pe scurt. spuse Porthos. — Ne întoarcem sub arme. Pornim s ăne batem iară ş i. — Pornim într-o expediţ ie. — Oh. dacăe nevoie. Care-i calul cel mai iute? — Vulcan. — Uite ce e: te îngrijeş ti de tustrei. te îngrijeş ti să -ş i recapete ş i luciul. uitînd să închidăuş a. monseniore: e ascultă tor ş i măîmpac de minune cu el. că t ăspre d`Artagnan cu o mustrare de negră it în ochii lui plini de supunere. — Bravul Mousqueton ş i-a pierdut capul de bucurie! zise Porthos. — Ce vreţ i. Dumnezeule. Abia rosti aceste cuvinte. Cuvîntul din urmăcă zu ca un tră snet asupra lui Mousqueton. monseniore. D'Artagnan. Mouston! îl înş tiinţ ăPorthos. — Mai mult decît atît. ră sucindu-ş i fă r ăîncetare mustaţ aş i str ă duindu-se s ă -i redea aerul falnic de odinioară . — Cum nu..

— Minunat! exclamăd'Artagnan. mulţ umitălui d'Artagnan.aerul cu care Don Quijote trebuie să -l fi încurajat pe Sancho săstrîngă chinga pe catîrul să u pentru o ultim ăb ă tă lie. chiar de a doua zi. — Dacăte-aşînsoţ i. spuse Porthos. Mousqueton se mai lini ş ti. continuăd'Artagnan. Îmi trebuie patru zile săajung la Blois. la Bracieux. pîn ăunde Porthos ţ inuse să -ş i petreacăprietenul. Pleacădeci cam într-o să ptă mînă . dar trebuie s ăte porţ i cum se cuvine cu prietenii.. Vinul cel straş nic al lui Mousqueton îl fă cea pe d'Artagnan s ăvadăperspectiva stră lucitoare de a se umple de bă net. recunoscu Porthos. cuvîntătrimisul cardinalului. întreabă -l pe Planchet. Azi. dupăce îl duse s ă -i vadăcîinii de vînă toare. care adeveri pe de-a-ntregul spusele lui d'Artagnan. — Ne-am înţ eles. poate căasta m-ar înviora niţ el. cei doi prieteni începurăs ăvorbeasc ăde viitor ş i să clă deascămii de castele în Spania. ceru lui d'Artagnan să -i spună ce hotă ră ş te. care se afla în apropiere de Melun. Totuş i. haita în cap cu Gredinet – într-un cuvînt toatăavuţ ia sa – ş i dup ăce îl mai aş eză la alte trei mese din cele mai îmbelş ugate. îş i spunea d'Artagnan. — La naiba! bombă ni Mousqueton. Cît despre Porthos. ş i pe mine la fel. sînt plin de însufleţ ire. — Eu vreau sămăabat pe la Athos. îmi place mai mult asediul oraş ului La Rochelle. unul. dupăce îl purtădin pă dure la munte ş i de la munte la heleş teiele sale. ş i la Pierrefonds. Tragi la hanul „La Că priţ a". porneş te singur. trei sau patru zile ca sămăreîntorc la Paris. Adevă rul este c ă dormeau amîndoi cu capul pe masăatunci cînd venirăs ă -i pofteascăla culcare. pe Porthos – panglica albastrăş i mantia de duce. zise Porthos. — Iată . Atunci. Mousqueton se duse săcearădesluş iri vechiului să u prieten. care îi dă du de ş tire călupta s-ar putea săse poarte tot timpul în inima Parisului ş i la porţ ile castelului du Vanon. „Numai că adă ugăel – cei care cad prinş i în lupta asta sînt în primejdie săfie spînzuraţ i". „Cel puţ in. — Oh! zise d'Artagnan. pe strada Tiquetonne. Se despă rţ irăla hotarul moş iei Pierrefonds. Lupta nu se mai poartăazi aş a ca odinioar ă . dat fiind căera nevoit să -l pă ră seascăş i să -ş i continue drumul. aflat în apropiere de Corbeil. care era între Compiègne ş i Villers-Cotterêts. o zi ca sără mîn acolo. dupăce porunci săse înjunghie o c ă prioarăîn cinstea oaspetelui. dragăprietene. — Ai dreptate. — Mi se pare însăcăodinioară . deş i n-am nici o nă dejde. Nu-l mai cred bun de nimic. murmurăcu sfialăMousqueton. aş a căsînt dator săîncerc. Ră ma ş i singuri.. — Nici vorbă . Dacă -i vorba pe-aş a. Dar aş a nu-ţ i mai ră mîne timp săte pregă teş ti de plecare. încuviinţ ăd'Artagnan. apucînd pe drumul spre Villers- . ş i noroc! Eu. ş i măaş tep ţ i acolo. toate-s treburi diplomatice.

ceea ce îi mai alunga urîtul în aceastălungăcă lă torie. fusese soldat ş i armele înnobilează . Diavolul ă sta de Porthos e ş i azi voinic ca un taur. cel puţ in nu voi fi singur. mergeau amîndoi ală turi ş i sporovă iau împreun ă . Era un piş icher fă răde pereche. . de acest că lugă raşcu trecere la femei. ace ş ti doi oameni se înţ elegeau de minune. unul care. ş i el preş uie ş te cît douş zeci .Plec la Blois. ş i care. ca sănu-i mai cuprindăurîtul. De altfel. Aş a căporni încreză tor s ăcalce cele patru-cinci zile de drum. Precum am mai spus. pe unul îl am de pe acum în slujba Eminenş ei-Voastre. contele de La Fère locuind la castelul Bragelonne. ca ş i dup ăvorbirea ş i tovă ră ş ia stră lucitoare a gentilomilor. dar nici nu dă dea înapoi în faţ a ei. Astfel. ei bine. un om cu darurile celui mai nobil ş i mai generos dintre oameni. urmat de credinciosul Planchet. ş i d'Artagnan avusese de multe ori prilejul săse conving ăde asta. dar d'Artagnan nu-ş i fă cea griji: ş tia caii odihniţ iş i să tui dupăacest popas în grajdurile îmbelş ugate ale seniorului de Bracieux. Pe drum." Ş i dupăaceea porni spre Blois. mai presus de toate. nu că uta primejdia. în sfîrş it.Cotterêts. c ă tase adesea după chilipirurile de odinioară . dacăPlanchet avea nevoie de d'Artagnan. vom fi trei ca s ăne batem joc de Aramis. D'Artagnan nu-ş i mai deschisese inima de ani ş i ani de zile. regă sindu-se. ş tiind căare meritele sale. XV DOUĂCHIPURI DE ÎNGER Era cale lungăde mers. DacăAthos ni se ală tură . în împrejurimile acestui oraş . domnul Athos era un gentilom fă răde pereche! întă ri Planchet. Apoi. ajungînd să -ş i încropeascăo stare mai ac ă tă rii. Planchet nu era un oarecare tovară şde aventuri: se dovedea un bun sfetnic. dar sînt dator sămăport astfel cu vechiul meu prieten. flecă rind cu Planchet. clă tinînd din cap ş i întorcîndu-se la gîndul ce-l fr ă mînta fă r ăîncetare." La Villers-Cotterêts scrise cardinalului: „Monseniore. d'Artagnan lepă dăaerul stă pînului. d'Artagnan zise: —Ş tiu bine căstă ruinţ a mea pe lîngăAthos nu are rost ş ie zadarnică . ş i d'Artagnan avea nevoie de Planchet. suferea săruginească printre cei cu vederi înguste. Aş a c ăajunser ăla Blaisois aproape buni prieteni. iar Planchet ieş i cu totul din pielea servitorului. — Oh. Se ridicădeci numaidecît la rangul de confident al celui că ruia îi mai spunea încăstă pîn. Treptat-treptat.

de care te mirai întotdeauna c ăţ ine în mînădoar o simplăspad ă .. cu atît mai r ă u pentru dumneata. Îi plă cea s ăbea. eh. cînd ş i-a prevenit potrivnicul: „Mi-ai cerut să -ţ i spun numele meu. reluăd'Artagnan. mă rturisesc. mai ales. — Eh. poate ş i mizeria. mi se tot pă rea c ă -l aud murmurînd: „Haide. — Zvîrlea banii cum picăgrindina din cer. o s ă -l lă să m singur. ş i cînd bietul om s-a pr ă bu ş it la pă mînt fă ră săzicănici pîs! Oh. sînt zidurile ora ş ului . recunoscu d'Artagnan. că -i ş i aud vorba îng ă latăş i că -l vă d clă tinîndu-se pe picioare. licoare. — Mi se pare c-am ş i ajuns. de îndatăce-o va lua razna. ori. Planchet. domnule. asta-i tot. rosti d'Artagnan. niciodatănu s-a pomenit tă cere atît de gr ă itoare. că ci voi fi silit săte ucid!" Eram în preajmăş i l-am auzit. Cînd îş i va veni în fire. zise d'Artagnan. o săne l ă murim curînd. continuăd'Artagnan. ş i pă că tosul de Grimaud. cu nasul ro ş uş i cu ochii lă crimoş i. mai degrabă . Pentru Porthos ş i mine ar fi o mare nenorocire ş i. Totul e adevă rat ca ş i cuvântul Evangheliei. toate astea îmi sfîş ie inima. ş i mînuia spada ca un rege. Planchet. dacăn-aşţ ine să -mi dovedesc respectul faţ ăde umbra mă reaţ ăa gloriosului conte de la Fère. glă sui Planchet. zise Planchet. uite. tare mă re ţ ş i chipeşmai era domnul Athos în ziua aceea. domnule. O să -l gă sim tolă nit undeva în iarbă . —Ş i-apoi. împurpurate de asfinţ it. continu ăPlanchet. ba poate cănici n-o săne recunoască . decă derea. bea dar nu era un b ă utor ca alţ ii. domnule. mai mult ca oricînd ş i mai beţ iv decît st ă pînusă u. Vi-l mai aduce ţ i aminte.— Nu-i aş a? întreb ăd'Artagnan. domnule. — Oricum.. o săîn ţ eleagă . vărepet. — Mi-aduc aminte. acest chipeşcavaler atît de stră lucitor sub arme. fiindc ăAthos e bă trîn astă zi. care ne-a fost atît de drag. numai că -ş i va fi pierdut toate aceste însu ş iri din pricina unui singur cusur. o cumplită încurcă tură . e ca Athos s ănu primească propunerile mele într-o clipăde înflă că rare ră zboinic ă . — Singura-mi teamă .ş i el o săne cerceteze cu privire stinsă . Dumnezeu mi-e martor. Ş i cum l-a fulgerat cu privirea. Într-adevă r. pesemne căa devenit un bă trîn gîrbov. precum spusese. domnule. Cît despre mine. iatăce tristăpriveliş te ne a ş teaptă astă zi! Acest nobil gentilom cu ochiul ager. în clipa cînd l-a stră puns. că ci cred căzidurile înalte de colo. fă răs ăscoatăo vorbă : se vedea limpede c ă împă rtă ş eş te temerile st ă pînului să u. Sînt întocmai cuvintele sale. aşda bir cu fugiţ ii numai sănu vă d aceast ă întristă toare priveli ş te. în loc de un baston de comandant. Numai că . Planchet clă tinădin cap. era un gentilom fă răde pereche! — Da. Ochii lui nu spuneau nimic atunci cînd ducea paharul la gură . vino ş i scapă -măde necazuri!" Ş i cum se pricepea săsfă rîme piciorul unui pahar ori gîtul unei sticle! Nimeni nu se putea mă sura cu dînsul în privinţ a asta. în duelul cu englezii din curtea de la Carmes? Tii. că ci prea puţ in i-a pă sat de bruma lui de avere. zise Planchet cu milă .

din cele care transporta lemnul tă iat în mîndrele pă duri ale ţ inutului pîn ăîn porturile Loirei. pentru fugarii dumneavoastră . D'Artagnan ş i Planchet veneau în urma carului. domnule. În clipa aceea. dacăintr ă m în oraş . — Domnule. N-ai auzit acest nume printre numele seniorilor de pe aici? Ţ ă ranul se descoperi pe datăş i ră spunse: — Domnilor. „Castelul! morm ă i el în sinea sa.Blois. propriu oamenilor de prin partea locului. înţ eleg. ca ş i Porthos. nu se aduce la Paris ş i o gă seş ti numai aici. — Hei. Mergeţ i doar o juma' de leghe ş i-o săză riţ i un castel în dreapta. — Ei. Că ci nici leghea nu-i peste tot la fel în frumoasa noastrăFranţ ă . ia zi. D'Artagnan mulţ umi ţ ă ranului ş i dă du pinteni calului. — Intră m în oraş ? întreb ăPlanchet. care din nenorocire. — Că ută m casa contelui de La Fère." Boii mergeau agale. — Fireş te. ş i care ar fi dat de ruş ine pe puriş tii din Piaţ a Sorbonei ş i de pe strada Universită ţ ii. zise d'Artagnan. albă . văsfă tuiesc săgustă m din smîntîna cea atît de lă udată . cum nu. Dar nu-i castelul Bragelonne. apoi. în stînga. ieş i dintr-un drumeag vrîstat de urme de roţ i. st ă pitulat dupăun ş ir de plopi. de aici nu se vede. Are pumnul greu. Athos nu ş tia multe: i-a silit pe ţ ă rani. fii liniş tit. o s-o facem ş i pe asta! fă gă dui d'Artagnan. încuviin ţ ăd'Artagnan. — Tot ce se poate. adeveri omul. D'Artagnan nu vru săîntrebe mai mult: îl îngrozea săaudăpoate de la altul ceea ce el însuş i îi spusese lui Planchet. ci La Vallière: dumneavoastrămerge ţ i mai departe. acoperităcu ţ iglă . ă sta-i drumul? întrebăd'Artagnan. aduc la înf ă ţ iş are cu ceea ce am auzit despre Chambord. ca săcerem lă muriri. mai cu seamădupăce bea. lemnele astea sînt ale dumnealui. Încetineala asta îi scotea din ră bdă ri. —Ş i jumă tatea asta de leghe e lungă ? întrebăd'Artagnan. pe drumul pe care mergeau cei doi cavaleri. — Ei bine. prietene! îi strigăPlanchet. domnule. dragul de Athos. Iar turnuleţ ele ascuţ ite ş i sculptate ce se ză resc colo jos. Putem săapucă m înainte fă r ăteamăcăne r ă tă cim? — Oh. Un om pă ş ea pe lîngăcar. Castelul! A. cu care mai zorea pasul domol al boilor. le-am t ă iat în pă durea dumnealui ş i acum le duc la castel. — Cu ce văpot fi de folos. cum nu. Cam la vreo trei b ă tă i de pu ş c ăde acolo se aflăo casămare. domnilor? ră spunse ţ ă ranul în graiul curat. cl ă dităpe un deluş or umbrit de niş te sicomori uriaş i: castelul domnului conte de La Fère. în loc săv ăomorî ţ i vremea dupăvitele astea moş că ite. chiar aş a săfaceţ i. — Cale de zece minute. în pă dure. să -i spunămonseniore ş i să -i numeascăbordeiul castel. tulburat . trasăde boi. adresîndu-se ţ ă ranului. o haraba greoaie. ţ inînd în mîn ăo str ă murare cu un cui în capă t.

se desen ăpe fondul unui desi şde copaci pe care primă vara pres ă rase o ninsoare de flori. tot locuri pe unde îl purtase viaţ a. întocmai ca ş i el. — Ori ne înş elă m noi. — Un senior care a slujit în armată ? — Întocmai. La aceastăpriveliş te. continuăPlanchet. atîta bună voinţ ă .fă r ăvoie la gîndul c ăva revedea pe acest om ciudat. aici. un sfert de leghe mai încolo. partizan al Frondei ca ş i el. — Aici locuieş te contele de La Fère? întrebăPlanchet. era nevoit s ăumble travestit. zise d'Artagnan. d'Artagnan. urmăd'Artagnan. domnule. —Ş i care avea un slujitor numit Grimaud. se apropie de poartăş i trase clopotul. Planchet. care. nu întîlniseja ţ ă rani atîta cumsec ă denie. purtîndu-ş i calul de frîu. Planchet gă sise ş i el în întîlnirea cu ţ ă ranul ş i în purtarea acestuia un prilej de adîncăîngîndurare. dacăsocoti mulţ umitoare desluş irile ce ţ i se dau. potrivit spuselor ţ ă ranului. ca un visă tor. Îi venea săcread ămai degrab ăcăi-a ie ş it în cale un gentilom. din ţ r-o anume pricină politică . încadratăde sicomori. — Domnul Grimaud nu-i acum la castel. care de obicei nu se prea emo ţ iona. ră spunse slujitorul. căun gentilom aflat în trecere pe aici doreş te săaibăcinstea de a saluta pe contele de La Fère ş i. ori ne-a înş elat ţ ă ranul ă la. prevă ză tor ca totdeauna. Planchet. Planchet să ri din ş a. lucrat cu priceperea meş terilor din acea vreme. casa cea albă . apoi. ş i un altul cu aceiaş i nume săstă pîneascăproprietatea asta? Descalecă . — Vei spune. simţ i o tulburare ciudat ăs ă getîndu-l pînăîn adîncul inimii. La cotul drumului. Mă rturisesc căeu n-am curajul s-o fac. nici în Artois. care nu purta livrea. Printre ză brelele gardului se vedeau straturi de zarzavat bine îngrijite. era tare nedumerit s ă -ş i vadă stă pînul atît de tulburat ş i se uita cînd la d'Artagnan. în care tropă iau cai de că lă rie purtaţ i de frîu de că tre slujitori în felurite livrele. — Da. nici în Picardia. Un slujitor cu pă rul alb ş i cu spinarea dreaptă . în ciuda. se ivi îndată . castelul La Vaillère se ivi în ochii că lă reţ ilor. Dumnezeule! Oare săfi murit. Niciodată . cînd la casa cea albă . zise bă trînul. anilor să i. nici în Normandia. ei bine! atunci poţ i să -mi rosteş ti numele. Muş chetarul mai merse pu ţ in ş i se gă si înaintea unui gard de fier. într-atît de puternice ră mîn pentru toatăviaţ a amintirile tinereţ ii. socotind c ăn-a că pă tat încădestule desluş iri. ş i o tră surăla care erau înhă ma ţ i doi cai. care nu avea aceleaş i temeiuri s ăse simtămiş cat. oarecum nedumerit de aceste întrebă ri. graiul acesta curat. mă surîndu-l pe Planchet din cap pînăîn . ş i du-te de întreabă . Athos nu poate săş adăaici. Planchet. nici în Franche-Comté. care îl îndră gise atîta ş i care contribuise atîta cu sfaturile ş i cu propria-i pildăla educaţ ia lui de gentilom. o curte destul de mare. încetini goana treptat-treptat ş i îş i urmădrumul cu capul în piept.

deschizînd poarta. Descă leca iute. Acesta îi fă cu semn lui d'Artagnan care. — Pă i eu îl cunosc pe flă că ul ă sta.. — De ce n-ai spus de la început?! mormă i bă trînul. Chiar pe contele de La Fère îl că ută m. Athos îi luămîna. Eu sînt Planchet. chipul. lipsiţ i de cearcă nele pe care le a ş tern nopţ ile de petrecere. iar umerii largi ş i bine proporţ ionaţ i . — Da. Deschide-mi te rog. La aceste cuvinte o vă dităemoţ ie se zugră vi pe faţ a chipeş ăş i calmă a lui Athos. — Văprezint pe cavalerul d'Artagnan. Asta înseamnăcăd'Artagnan e aici? — Iată -măprietene. Devotatul slujitor al lui d'Artagnan nu fu în stare sămai scoatăo vorbă . locotenent de muş chetari ai majestă ţ ii-sale. Ciudat! Athos aproape cănu îmb ă trînise. pă reau mai mari ş i mai luminoş i ca nicicînd. Planchet auzi un glas dintr-o înc ă pere de la catul de jos: — Ei bine. Potrivit obiceiului. cu zîmbetul pe buze. venindu-ş i puţ in în fire. Bă trînul deschise poarta ş i apucăînaintea lui Planchet. aşdori s ăvestesc domnului conte căstă pînul meu. pă ş i că tre stă pînul casei. deş i mai moale acum. ş tiţ i.. se aflăaici ş i ar vrea să -l salute. un gentilom. cu inima bă tînd. unde erau adunate mai multe persoane. mii de amintiri uitate. domnule conte. trezindu-i în inimămii de simţ ă minte. vine îndată . că ci ră mase înmă rmurit de înfă ţ iş area neaş teptatăa gentilomului. măcunoaş teţ iş i eu văcunosc la fel de bine. apoi luăloc ş i. se apucăsă -l cerceteze pe Athos. puţ in alungit. în timp ce convorbirea întreruptăpentru scurtăvreme redeveni generală . Dar stă pînul tă u unde-i? — În urmă . Planchet. ieş ea la iveal ăde sub manş eta de dantelăca o mînăzugră vit ăde penelul lui Tizian. ară tîndu-se în prag. d'Artagnan primi salutul binevoitor al celor de faţ ă ş i se stră dui sără spundăla fel.picioare. era mai zvelt decît în trecut. rosti Athos. intrăcă lare în curte. îl îmbră ţ iş ă ş i el cu o bucurie care îi umplu ochii de lacrimi. pe cît pierduse din neastîmparul înfrigurat de altă dată . rosti Athos. domnule conte. Se avîntăcă tre d'Artagnan fă răsă -l piardădin ochi ş i îl strînse cu drag în braţ e. Ochii lui frumo ş i. Cînd ajunse în faţ a intră rii. ori Van Dyck. iată -m ăscumpul meu Athos! îngînăd'Artagnan. — Cum?! Planchet?! strigăAthos. unde-i acest gentilom ş i pentru ce nu l-ai condus încoace? Glasul ajunse pînăla d'Artagnan. — Ei! exclamăPlanchet cu faţ a stră lucind de bucurie. Toatălumea se ridicăîn picioare. strîngîndu-i-o în mîinile sale ş i îl duse în salon. mîna-i minunat de albă ş i nervoasăca întotdeauna. cîş tigase în m ă re ţ ie. în timp ce Planchet. aproape împleticindu-se.. un prieten devotat ş i unul dintre cei mai viteji ş i mai inimo ş i gentilomi din cîţ i am cunoscut vreodată . unul dintre prietenii să i. D'Artagnan..

prin mijlocirea pă trunderii sale. — Da. unde t ă ietorii de lemne spă rgeau butucii. ră spunse respectuos tîn ă rul. glasul îi suna plin de tinereţ e. ca ş i cînd n-ar fi avut decît dou ă zeci ş i cinci de ani. de parcăar fi pîndit curiozitatea pe care acest nume trebuia săi-o stîrnească . schimbarea lui Athos. s-a întors Raoul! Athos se uităla d'Artagnan. m-a ză rit ş i ea ş i. se folosiră de toatăarta ş i polite ţ ea de pe vremuri ca să -ş i pregă teascăpe încetul plecarea – lucru de o deosebităînsemnă tate în lumea mare. . Eş ti palid ş i-mi pari îngrijorat. biata copila a că lcat în gol ş i n-a mai putut s ăse ridice. O ciudat ăasemă nare între gentilom ş i tîn ă rul cu pricina îi luminătaina acestei vieţ i regenerate. domnule. O întreaga lume de gînduri i se înfiripăîn minte. bona ei. i s-a dat de ş tire? — Nu. — Trimite repede pe cineva la Blois. Ş i era numai ochi ş i urechi. dă deau un farmec de nespus zîmbetului s ă u. vrînd săsar ădin vîrful unei gră mezi de lemne. ia-ţ i calul ş i du-te chiar tu. La rîndu-i. care-ş i pă straserăîntreaga albeaţ ă de odinioară . Ş i mamei ei. — Ce s-a întîmplat? întrebarăcîteva glasuri. scoţ îndu-ş i cu gra ţ ie p ă lă ria împodobit ăcu lungi pene ro ş ii. apă ru în uş a salonului. — Oh. domnule. De aceea se întoarse aproape maş inal în clipa cînd un tînă r chipeş . M-am temut căprimele îngrijiri ce i s-au dat n-au fost prea dibace ş i am alergat încoace. Dunnezeule! exclamăAthos. prin curte. ră spunse tînă rul. cu totul neaş teptat. Ş i am dus la bun sfîrş it însă rcinarea ce mi-aţ i încredinţ at. pletele-i negre. unde ţ ine tovă ră ş ie doamnei ducese d'Orléans. — Te-ai întors. atunci cînd e vorba într-adevă r de oameni din lumea mare. dîndu-ş i seama totuş i din r ă ceala abia simţ ităa discuţ iei căcei doi prieteni ard de dorinţ a sără mînăsinguri. Cred căş i-a scrîntit piciorul. dar cu un gust desavîr ş it. — Micuţ ei noastre vecine i s-a întîmplat o nenorocire. Oaspeţ ii contelui. — Se plimba cu Marceline. Raoul! Sau mai bine. lă murindu-i. îmbră cat simplu. Raoul? zise Athos cu că ldură . — Domniş oarei de La Vallière? fă cu îngrijorat Athos. îl surprinse. presă rate doar ici ş i colo de cîteva fire că runte. domnule.mă rturiseau o forţ ăpuţ in obiş nuit ă . doamna de Saint-Remy se aflăla Blois. care pînăatunci i se pă ruse de neînţ eles. Numai c ăd'Artagnan nu pricepea încănimic. Am ză rit-o ş i m-am oprit. Apariţ ia acestui nou personaj. îi că deau în valuri pe umeri. iar dinţ ii minunaţ iş i fă r ăvreo ş tirbire. — Dar ce ai. de vreo cincisprezece ani. săvăcer sfatul. doamnei de SaintRemy. deodatără sunarăîn curte niş te l ă tră turi de cîini ş i cî ţ iva dintre oaspeţ i spuserăîntr-un glas: — Ah. cînd eu tocmai treceam pe acolo c ă lare. pe care tocmai se urcase. întrucît nu-ş i revenise încădin uimire. Raoul? întrebăcontele.

Dupăaceastălă murire care le d ă duse prilejul săse ridice. văasigur. — Oh. Dac ăeu te-am numit cavaler. d'Artagnan privea în jur speriat ş i cu gura aproape că scată . — Am adus-o cu mine aici. Ori preferi vorbirea ceremonioasăfiindcămăiubeş ti mai puţ in? . îş iş terse îndatăochii ei frumoş iş i zîmbi. rosti el. prietene. Ceru din ochi îng ă duinţ a contelui. — Oh. sînt convins căte-ai purtat cu nesă buinţ ăş i cătotul s-a întîmplat din vina ta. buimac de uimire. rosti Athos. dragul meu d'Artagnan. aceastănenorocire. a pus-o săţ in ăpiciorul în apărece. cu tră sura lui.Raoul se înclină . —Ş i Louise. XVI CASTELUL BRAGELONNE În tot acest timp. ră mase săo vadăpe micuţ a Louise. ca săş tie cine eş ti. îngrijorat ca un pă rinte. unde e? continuăcontele. Aş a se va afla mai curînd ală turi de mama sa. — Pînăe gata masa. sper sără mîn mereu Athos. n-ai săte superi. Pe urmăsă ri în ş a cu eleganţ aş i uş urinţ a unui că lă re ţ încercat. ş i o aş ezăîncetiş or în tră sură . Athos îl privi cu zîmbetu-i blînd. ză rindu-l pe Raoul. oaspeţ ii lui Athos cerurăîngă duinţ a săplece. Chipul tînă rului se îmbujoră . dacălumin ă m un pic misterul care te-a fă cut săcazi pe gînduri? — E adevă rat. acest „domnule conte" nu are ce că uta aici. prietenul tă u. simţ ind cum Athos redobîndeş te treptat asupra lui nemă rginita-i superioritate dintotdeauna. domnule conte. singur b ă trînul duce de Barbé. domnule. — Mai întîi. – murmurăRaoul. al că rei obraz îndurerat ş i zîmbitor i se lă săpe um ă r. pînăuna-alta. îi salutăpe Athos ş i pe d'Artagnan ş i se depă rtăzorit. tovară ş ul tă u. văjur! strigăfata în timp ce tîn ă rul pă li la gîndul căel a pricinuit. Raoul. într-atît de pu ţ in se adevereau prevederile sale. domnule. care. Ducele propuse săo duc ăpe micuţ a Louise la Blois. nu. cît despre tine. dar pentru tine. care plîngea ş i care. continuăcontele cu bună tate. mă rturisi d'Artagnan. — Asta însănu te împiedicăsăte duci la Blois. zîmbind. a fost pentru a te prezenta oaspeţ ilor. ţ inîndu-se tot lîngăuş a tră surii ş i privind ţ intăînă untru. — Ai dreptate. nu. ş i dupăaceea săte întorci. Athos îl luăde braţ ş i îl duse în gră dină . domnule. în virtutea unei prietenii de două zeci de ani cu casa de La Vallière. poate.. domnule. d'Artagnan. apoi luăîn braţ ele-i puternice de pe acum pe micuţ a copil ă . ş i am lă sat-o la nevasta lui Chariot. spuse el.. săprezinţ i scuzele tale ş i ale mele doamnei de Saint-Remy.

— Mda. Două zeci de pogoane care cuprind gră dina de zarzavat ş i toate celelalte. — Ai ghicit. da! El e pricina schimbă rii pe care o vezi la mine. Eu i-am purtat de grij ă . săne întoarcem la obiceiurile noastre ş i. prietene. — Parcul are două zeci de pogoane. echipaje. bă nuiesc. rudă . zise d'Artagnan. d'Artagnan. nu-i pentru mine. nu? — În chipul cel mai adînc. înţ eleg! murmurăAthos cu o uş oarăîmpurpurare în obraji. casa asta este a ta. tîn ă rul acesta. cum te-ai schimbat. prietene. —Ş i-apoi mi se pare c ăs-a petrecut o schimbare ş i în starea ta. ş i. — Atunci. —Ş i acest tînă r stăîmpreunăcu tine. — Trebuie căe foarte legat de tine. pricep. doi ogari ş i un prepelicar. drept început. zise Athos: îi datorez tot atîta cît îmi datoreazăş i el. Doamne. îndoindu-ş i zîmbetul. — Ei. mărecunoş ti. nu? — Dimpotrivă . cai.— Oh. sămăfereascăDumnezeu! exclamăgasconul. — Mă rturisesc. — Ai parc. poate? Oh. Lui nu i-am spus. —Ş i mai cu seamăfoarte recunoscă tor. — Cred căm ăiubeş te ca ş i cînd i-aşfi tată . pentru Raoul. Mă uscam ca un biet arbore singuratic. în ciuda celor patruzeci ş i nou ăde ani ai mei. Dar totul are un sfîrş it. zîmbi Athos. e reciprocă . ş tii prietene. Ş i se uităla Athos fă r ăs ă -ş i poat ăstă pîni un zîmbet. adă ugăAthos. E pentru tînă rul de adineauri. — Da. d'Artagnan. l-am crescut. cît despre recunoş tinţ ă . desprins cu totul de pă mînt. — A. Echipajele mele se reduc la patru dulă i. e un orfan p ă ră sit de mamă -sa în casa unui să rman preot de la ţ ar ă . că -i sînt încăîndatorat. încuviinţ ăAthos. care se întîlnesc atît de rar la un om în puterea vîrstei. e bruma de moş tenire de care ţ i-am vorbit. nebunia. fă cu d'Artagnan. mă rturiseş te. rosti Athos plin de liniş te. zise el. — Cum asta? fă cu muş chetarul nedumerit. să vorbim deschis. Athos zîmbi. nu? — Oh. De altfel. — Par încătînă r. nu-i aş a. sînt eu însumi. bineînţ eles cănu pun la socotealăş i gloaba valetului meu. cu una din acele sincere izbucniri tinereş ti. dar îţ i spun ţ ie. Vă d căstai minunat. toatăhaita asta fă loasă . ţ i-este fin. dragul meu Athos! — Tînă rul acesta. gata s ăîmpingăla culme sinceritatea pe care i-o ceruse Athos. ca ş i orice altceva. ş i numai o profundăafec ţ iune putea săm ăajute s ăprind iară ş i ră dă cini în . — Dar ceea ce te uimeş te mai mult. d'Artagnan. N-am decît doi cai. atunci cînd am pă ră sit oş tirea. Totul te uimeş te aici. Eş ti de nerecunoscut.

prietene. ş i e cu putinţ ăsă ne vinăş i nou ărîndul săisp ă ş im. continuăAthos. — Ciudat! Eu am uitat cu totul de el! Athos zîmbi melancolic. — De vreo cîteva ori am gîndit ş i eu la fel ca tine. că ci mi l-ai spus doar pe jumă tate.. M-am dezbă rat de metehnele pe care le aveam. ea ş iar fi dus mai departe opera-i distrugă toare. Să -ţ i sfîrş esc eu vorba. prietene. — Atît cît e îngă duit unei fă pturi de-a lui Dumnezeu aici. m-am prefă cut dă ruit cu virtu ţ ile pe care nu le aveam. pe pă mînt. pilda însăpreţ uieş te ş i mai mult. — Dar despre lordul de Winter mai ş tii ceva? —Ş tiu căse bucurăde mare trecere pe lîngăCarol I. am tră it pentru el. d'Artagnan. Ei bine. da. — A remuş cari? continuăAthos.. —Ş i eş ti fericit? întrebăel. Poate căorice vă rsare de sînge cere o ispă ş ire. Athos. asta înt ă reş te ce ţ i-am spus . — Ai auzit vorbindu-se vreodatăde el? — Niciodată . — Trebuie săaibădouă zeci ş i trei de ani. Ochiul scrută tor al lui Athos îl pă trunse pînăîn fundul sufletului ş i pă ru să -i citeasc ăgîndurile. Ascultă . — Pesemne căi-a împă rtă ş it soarta care e nedreaptăcu el în clipa de faţ ă . prin frunziş ul că reia stră bă tea piezişcîte o razăa soarelui în asfin ţ it. d'Artagnan. aş a cum la vîrsta noastrăîmpuţ inatămai putem creş te. Nu cred sămăamă gesc singur. murmură d'Artagnan. Dar spune-ţ i gîndul pînăla capă t. fiindcăfemeia aceea cred cămerita pedeapsa pe care a primit-o. murmurăAthos. Ş i eu i-am fost pildă . nu mai aveam curajul sătră iesc pentru mine. căsînt convins căaveam dreptul săfacem ce-am fă cut. d'Artagnan. d'Artagnan. rosti d'Artagnan. d'Artagnan. Pe nea ş teptate. Ei bine. semă nînd a. Se plimbau pe o alee umbrităş i înmiresmată . nimic nu ţ i se poate ascunde. Învă ţ ă tura înseamnămult pentru un copil. Da ş i nu: n-am remuş cari. dar Raoul e sortit sădevinăun gentilom desă vîrş it. Mă gîndesc adesea la acest tînă r. n-am remuş că ri. aşfi vrut săte întreb dacănu tră ieş ti cîteodată clipe neaş teptate de groază . D'Artagnan se uita la Athos cu admiraţ ie crescîndă . Athos.viaţ ă . Prieteni? Voi nu mai eraţ i lîngă mine. — Eş ti teribil. — Femeia asta avea un fiu? — Da. fiindcădac ăi-am fi cruţ at via ţ a. d'Artagnan se gîndi la milady. Ea a isp ă ş it. Una din razele aurii lumina chipul lui Athos ş i ochii lui ră spîndeau parcăş i ei în jur lumina molcomăş i blîndăa înseră rii ce se aş ternea. dar asta nu înseamnă . acest copil m-a fă cut săregă sesc tot ceea ce pierdusem. O amantă ? Eram prea bă trîn.

din pricina lipsei de lemne. — Eu. toatămă re ţ ia de care se înconjura Porthos în castelul Pierrefonds. d'Artagnan. dar mi s-a pă rut rece. crede-mă . — O cunoş ti. e rece din fire. completăd'Artagnan. Ş i Aramis? — M-am vă zut ş i cu el. surîzînd de aceastăvoio ş ie care îi amintea de zilele lor bune. peste tot se simte gentilomul care . încurcat.Ţ i-am spus vreodatăcămama a fost doamnăde onoare a Mariei de Medicis? — Niciodată . atră gînd lui d'Artagnan luarea-aminte căau ajuns iară ş i la castel.. Fiica lui Henric al IV-lea sătremure de frig. Pricepi una ca asta? fă cu Athos. am auzit căfata ei. sîngele cere sînge. — Cred căîn clipa de fa ţ ăe amestecat într-una tare complicată . Tu nu obiş nuieş ti săvorbeş ti despre lucruri de-astea. trebuie săse iveascăun prilej ca săo faci. Porthos are minunate însuş iri. mai ales. numai oamenii ră i tă gă duiesc prietenia. în loc s ă -i cear ăg ă zduire lui Mazarin?! Nar fi dus lipsăde nimic. urm ăAthos. rosti el. surîse d'Artagnan. — Totul te farmecăş i. aş a e. Athos tă cu. fă răo surcică ! De ce n-a venit s ăceară gă zduire orică ruia dintre noi. — Da. te-ai vă zut cu Aramis! exclamăAthos. — An. care era bolnavă . Prietenia îş i înfige adînc r ă dă cinile în inimile cinstite. L-ai mai vă zut cumva? — M-am despă rţ it de ei acum cinci zile. ră spunse d'Artagnan. Ş i povesti. cu verva ş i hazu-i gascon. Doamne. glă sui Athos.a fost nevoităsăstea toatăvremea în pat. ş tii. „Nu-i curios!" cugetăd'Artagnan în sinea sa. — Aramis.. fiica lui Henric al IV-lea. precum ş tii. unul. — Ah. — Porthos nu l-ar fi aş teptat cu atîta ră bdare. măminunez căîntîmplarea ne-a adunat laolalt ă odinioarăş i căam r ă mas tot atît de legaţ i unul de altul. ridicînd din umeri. chiar dup ă două zeci de ani de despă rţ ire. mormă i d'Artagnan. vezi. Ne-am plimbat un ceas ş i aproape c ăam înconjurat întreg domeniul meu. Athos? — Nu. nu-i aş a? Pe gerurile cumplite de astă -iarnă . dar se gră bi s ăschimbe vorba. cum ar spune poeţ ii. privindu-l cu ochiul lui pă trunză tor. Athos nu numai căt ă cu. Athos. spuse d'Artagnan. În ciuda unui gră unte de vanitate. unde n-are aproape nimic din ce-i trebuie. ş i. dragul meu. dar mama mea a vă zut-o pe cînd era copilă . — Fiecare cu firea lui. — Mda. — Vezi. Ş i regina? — Care regină ? — Doamna Henriette a Angliei. El a vă rsat sîngele lui Straffort. dragul meu d'Artagnan. pentru căei nu o înţ eleg. nu uitănici de bunul domn Mouston. ş i-apoi a fost mereu amestecat în intrigile femeilor.adineauri. luîndu-ş i peste picior prietenul. — E la Luvru. Dar ă sta e un adev ă rat pelerinaj la templul Prieteniei.

întă ri Athos. — Ah. În clipa. Raoul. —Ş i bă tă lia înfă ţ iş atăaici? — E bă tă lia de la Marignan. — E Raoul. zise Athos. apoi că tăspre Raoul cu unul dintre acele zîmbete ciudate de care copiii sînt mîndri atunci cînd le pă trund înţ elesul. ale că rei ferestre dă deau într-o parte spre gră dină . domnul conte v-a rostit numele în faţ a mea ori de cîte ori a vrut sădea o pildăde gentilom cuteză tor ş i generos. numit Benvenuto Cellini. ră spunse d'Artagnan. Curînd vom avea veş ti despre să rmana copilă . domnule. ră spunse Raoul. sper căaccidentul n-a avut urm ă ri? — Nu se ş tie încănimic. că ruia nu-i scă pase jocul mut de pe chipul prietenului să u. Pe o policioarăse afla un superb vas de argint ş i d'Artagnan se opri să -l privească . îl lă săîn grija unui soi de rîndaşş i se gră bi săse apropie să -i salute pe conte ş i pe d'Artagnan. zise Athos. colbuit din cap pînă -n picioare. pe care îl vezi aici: dînsul m-a educat în toate privinţ ele ş i nu-i vina sa dacăelevul s-a dovedit atît de neîndemînatic. îmi place felul cum te porţ i. Întinse mîna lui Raoul ş i-i spuse: — Tînă rul meu prieten.stă pîneş te aici. punînd mîna pe umă rul luid'Artagnan. ş i polite ţ ea ta m-a miş cat. „Acum. din pricina umflă turii. Acest mic compliment avu darul s ă -l mi ş te pe d'Artagnan pînăîn fundul sufletului. unde creş teau flori neînchipuit de frumoase. despre care m-ai auzit vorbind adesea. zise Athos. În clipa aceea se auzi un tropot de cal. tîn ă rul ap ă ru în poartăş i intrăîn curte. pe jumă tate ca un lacheu veni să -i pofteascăla masă ." — Ei bine. cugetăd'Artagnan. E momentul cînd unul dintre str ă moş ii . de astă datăş i mai adînc. O capodoperăa unui mare artist florentin. Într-adevă r. domnul este cavalerul d'Artagnan. spuse tînă rul. Raoul. Dar va fi ră splă tit prin tine. iar în cealaltăspre o seră . — Domnul. dar se teme sănu fie atins vreun nerv. Athos ră mase mai încîntat decît s-ar putea spune: se uit ăcu recunoş tinţ ăla d'Artagnan. D'Artagnan aruncăo privire asupra serviciului: tacîmurile erau minunate – vechea argintă rie a familiei. toate cuvintele de laudăauzite despre mine trebuiesc întoarse domnului conte. — Da. aceea un bă ieţ aşîmbr ă cat pe jumă tate ţ ă ră neş te. să ri de pe cal. Athos îş i conduse oaspetele într-o încă pere nespus de simplă . — Domnule. se vedea cît de colo. — De ce n-ai mai r ă mas în preajma doamnei de Saint-Remy? — M-am temut cănu voi putea fi devreme la cină . ş i văvoi face sămăaş teptaţ i. care se întoarce. e lucrat dumnezeieş te! exclam ăel. înclinîndu-se pentru a doua oară . sînt încredinţ at. domnule. doctorul nu s-a putut pronunţ a. nu mai am nici o îndoială .

lacheul domnului d`Artagnan. nu ş tiu nimic despre asta. ş i într-o anume zi a avut parte de o cinstire triumfală . dragăRaoul. din vremile de faimăale cavalerilor. regele. slujitorul cu care cei doi c ă lă tori vorbiserăla sosire se ivi în prag. — Pe lege mea. vorbi Athos la rîndul să u. dupăcincisprezece ani. Ei. bunicul meu. lucratăş i ea tot cu atîta mă iestrie. — Dar ceea ce uităs ă -ţ i spunăd'Artagnan. zise d`Artagnan. —Ţ i se pare ciudat acest nume. ş i de ş tergarul din care trei gloanţ e au fă cut un drapel. pe care poate ai vă zut-o odinioar ăla mine. ţ i-l dau în grijăîn chip deosebit pe Planchet. a ş a cum Athos povestise despre bunicul să u. te rog. împreunăcu alţ i doi viteji prieteni ş i cu mine am să vârş it faptele noastre de arme la asediul oraş ului La Rochelle. Ascultîndu-l. i-a dă ruit acest vas. Noi sîntem niş te pitici pe lîngăcei de atunci. Memoria mea e mai bunădecît a ta. — Ce vreţ i săspuneţ i. — Acest nume a fost înconjurat de faimă . Enguerrand de La Fère. ş i îţ i mul ţ umesc pentru Planchet. rosti Athos. Charlot se înclinăş i ieş i. dragul meu Athos. Multăvreme n-a ş tiut ce-i un culcuşca lumea. fă r ăca ea s ăse frîngă . pentru tot timpul cît va ră mîne aici. Cu acest prilej. Tînă rul fă cu ochii mari auzind acest nume ş i se uităsăvad ădac ă d'Artagnan vorbea într-adevă r cu contele. care ş i-o frînsese pe a sa. se întoarse Athos că tre micul lacheu care tocmai servea supa. tu. nu-i aş a Raoul? surîse Athos. — Dragul meu Charlot. Cheamă -l încoace pe Charlot. Iată . aş a căva preţ ui un pat moale. sub ră posatul cardinal ş i sub domnul de Bassompierre. precum ş io spadă . îi spuse Athos. d'Artagnan. Ş i îi povesti lui Raoul de-a fir-a-pă r cele petrecute la bastion. tinere. eu mi-aduc aminte totul ş i am să -ţ i povestesc ş i dumitale. domnule? întrebăRaoul cu tinereasca-i curiozitate. Domnul are bună tatea s ă -mi dea ş i azi acest nume ş i de fiece datăcînd îl aud inima îmi tresare de bucurie. — Te gîndeş ti la toate. urmăcontele. Era vremea unor uriaş i. a primit titlul de cavaler de Saint-Michel. este căspada lui trecea printre cele mai temute din timpul . Copilul ieş iş i. zise d'Artagnan. E numele pe care mi-l luasem cînd domnul d'Artagnan. — Charlot e ş i el un om de treabă . care a murit ş i el mai tîrziu. — Ai uitat de bastionul Saint-Gervais. dup ăo clipă . mormă i Athos. Athos.mei întinde propria-i spad ălui Francise I. Îngrijeş te-te ş i de asta. Dar s ăne aş eză m la masă . sînt optesprezece ani de cînd măslujeş te. tînă rul vedea parcăaievea desfă ş urîndu-se înaintea ochilor una dintre acele fapte de arme istorisite de Tasso ori Ariosto. care nu uitase căa luptat trei ceasuri în ş ir cu spada prietenului să u Enguerrand. Afar ăde asta. Îi place vinul bun: tu ai cheia de la pivni ţ ă .

— Da. mi-aşfi stricat braţ ul cu copilul ă sta! zise Athos. Erai un voinic ş i jum ă tate! — Eh. l-ai ră nit. se împotrivi. ai c ă rui ochi se aprinseserăîn timpul convorbirii ş i pă rea căimplorăamă nunte. Ah. dacănu-i prea obosit. veni el însuş i o clipămai tîrziu să -l caute ş i pecetlui acesta searăplă cutăcu o strîngere prieteneascăde mîna ş i cu o urare de noapte bunăadresatămuş chetarului. cînd l-am vă zut luptînd pentru prima oară . Tînă rul ar fi vrut săprelungeascăaceastăconvorbire toatănoaptea. —Ş i domnul d'Artagnan a ie ş it învingă tor? izbucni tînă rul.ş i încă împotriva unor oameni încercaţ i. însăAthos stă rui să se retragăîn odaia ce i se preg ă tise. politicos. aşvrea săş tii cît de primejdios e omul care une ş te într-însul sîngele rece ş i iuţ eala. Uită tura lui Athos îl f ă cu săamuţ ească . c ă tînd întrebă tor spre Athos. pumn de o ţ el. Trebuie să se afle pe undeva pe aici o spadădespre care am spus adeseori căe cea dintîi din regat.. tinere! continuăd'Artagnan. cît sără mînă singur cu sine ş i săcugete în voie la tot ce vă zuse ş i auzise în seara aceea. dragul meu Athos. Avea optsprezece ani. Cît despre celă lalt. D'Artagnan. rosti d'Artagnan. plin de mulţ umire de sine. l-am dezarmat ori l-am r ă nit. Raoul. zise Athos. fă cu d'Artagnan cu rîsul lui de gascon.. fiindcăniciodatăn-aşavea la îndemînăpentru tine o pildămai gr ă itoare: roagă -l mîine pe domnul d'Artagnan. tu care te socoteş ti priceput în mînuitul spadei ş i a că rui mîndrie ar putea săsufere într-o zi o crud ă dezamă gire. — Existăoameni al că ror braţ nu se stricăniciodată . dar care stricăpe al multora. mai cu seamăîn privinţ a însuş irilor pe care le lauzi la mine. săaibăbun ă tatea să -ţ i arate cum se luptă ! — La naiba.ş i cum Athos cugeta căva că uta sără mînăcît mai mult cu putinţ ăîn preajma lui d'Artagnan pentru a-l face săpovestescătoate vitejiile lor din tinereţ e. dar Athos îi atrase luarea-aminte căoaspetele trebuie săfie obosit ş i are nevoie de odihnă . spuse d'Artagnan. ş i nu m-am prea schimbat. — Eh. Uite. nu-mi aduc aminte. cu lordul de Winter ş i cu tovar ă ş ii lui. dragul meu Athos. abia trei ani mai mult ca tine. Planchet mi-a pomenit chiar azi de acel frumos duel din curtea de la Carmes. Nu de mult. ş i tu eş ti un bun profesor. Raoul îl conduse în chip de gazdă . privire scînteietoare – iatăcu ce-ş i întîmpina el duş manul. — Cred căam doborît unul. ochi ager. .să u: braţ de fier. XVII DIPLOMAŢ IA LUI ATHOS D'Artagnan se cuibă ri în aş ternut nu atît ca sădoarmă . — Aşvrea săş tii. Raoul.

că ci profesorul trebuie căînrîurise mult inima ş i cugetul elevului să u. cu toate căş tia în Athos un potrivnic de temut. . În ciuda oboselii. îş i fă urea în minte planurile de atac ş i. nu numai fireasca-i pornire. fie gonind împreuna dupăvînat. Apoi. dîndu-i cele mai bune nă dejdi în planurile sale. înţ elesese numaidecît ce neajunsuri l-ar pîndi în cazul cînd vreo indiscreţ ie ori vreo stîngă cie ar lă sa ochiul încercat a lui Athos să -i descopere ş iretlicurile. recunoscu f ă răvreo împotrivire acea superioritate dintotdeauna pe care Athos o avea asupra lui ş i. Nu se putu opri sănu se gîndeasc ăla Rochefort. la ceea ce îi spusese acesta în biserica Notre-Dame. El s-ar fi ală turat planului ministrului cu atît mai bucuros cu cît l-ar fi împins ş i nevoia. Agerimea minţ ii ş i limpezimea ideilor lui Athos fă ceau din el un om gata săse punăîn miş care mai iute decît oricare altul. simţ ă mînt care se preschimbase în cele din urmăîntr-o sincerăprietenie. Oare săfi fost Rochefort înaintea lui d'Artagnan la Athos? D'Aratgnan nu avea însătimp de pierdut cu gîndurile. dacăera gata săse foloseascăde mijloace viclene împotriva agerimii lui Aramis. fie încruciş înd spada cu el. să -i urmă reascănoile obiceiuri ş i săţ in ăseamăde ele. Drept care se hotă rî săl ă mureascălucrurile chiar de a doua zi. ş i treaba asta era floare la urerche. o bucurie sincerăş i cinstităîi umplu sufletul. fu încîntat săgă seascăun om de o inteligenţ ăsclipitoare ş i plin de vlagă . astfel încît săafle amă nuntele care îi lipseau pentru a-l regă si pe Athos cel de odinioarăîn Athos cel de astă zi. ori a vanită ţ ii lui Porthos. ori poate Athos era o verigădintr-un lanţ nevă zut. Nu se mai bucura deci de încrederea prietenului sau. mă rturisea dorinţ a de a pă rea avut ş i tră da o ambiţ ie lesne de zgîndă rit. dup ămasa de prînz. în loc s ăse lase pradă gîndurilor pizmaş e ori mîhnirii ce-ar fi întunecat o fire mai puţ in generoasă . gîndurile acestea îl ţ ineau treaz pe d'Artagnan. s ăîncerce a trage de limbăpe tînă rul cel naiv. Modesta bună stare a lui Athos. Pe de altăparte. ascunsăcu atîta pricepere. în locul beţ ivului îndobitocit pe care se aş tepta să -l vadăză cînd mahmur în cine ş tie ce cloacă . Cine era tînă rul pe care spunea căl-a adoptat ş i care îi seamă năleit? Ce înseamnăaceastăîntoarcere la viaţ a de lume ş i aceast ă cumpă tare exageratăpe care o bă gase de seamăla masă ? Un lucru cu totul neînsemnat în aparenţ ă . absen ţ a lui Grimaud de care Athos nu se putea lipsi odinioarăş i al că rui nume nici mă car nu fusese rostit. Dar d'Artagnan însuş i. ori poate mai degrabăfusese vestit dinainte de vizita lui. Totuş i i se pă ru c ănu-l mai gă se ş te pe Athos atît de sincer ş i clar în toate privinţ ele.Cum era bun din fire ş i-l îndră gise din capul locului pe Athos. îş i zise căpe un teren atît de necunoscut trebuia să înainteze cu bă gare de seamă . trebuie sămai spunem că . stabili săporneascălupta a doua zi. săcerceteze cîteva zile relaţ iile lui Athos. cu mintea-i isteaţ ă . în ciuda încercă rilor de a aduce vorba despre el – toate acestea îl neliniş teau pe d'Artagnan.

Potrivit obiceiului să u de a nu lă sa nimic sătrec ăfă r ăs ăse încredinţ eze ce se petrece. d'Artagnan se feri săfacăzgomot... D'Artagnan nu era însăsomnoros de felul lui. În ajun. în tot castelul nu se mai auzea decît zgomotul unui pas mă surat ş i monoton.d'Artagnan se ruş ina săumble pe că i ocolite faţ ăde Athos. de ce Grimaud. toate zgomotele pe care d'Artagnan le auzise în ajun stingîndu-se rînd pe rînd. Uite un flă că u care s-a ş i apucat de ş trengă rii ş i care nu-mi pare căîmpă rtă ş eş te deloc duş mă nia lui Athos faţ ăde sexul frumos: nu se duce la vînă toare fiindc ănu are cu el nici arme. Se lumina de-a binelea de ziuă . într-un tîrziu. îl scoase din curte. dimpotrivă . nici cîini. doar Grimaud tă cea într-un chip atît de gră itor! În ră stimp zgomotele se stinseserărînd pe rînd în toatăcasa. asta însănu. .. chibzui d'Artagnan. pe cîtăvreme Athos. scoase afarămurgul pe care încă lecase ş i în ajun. chiar sub odaia sa: bă nui ca acolo era odaia lui Athos. Tînă rul. Dar la ce anume? Astai cu neputunţ ăde ş tiut. Poţ i ghici altele. Athos se urcăîn pat. privi cu atenţ ie ş i recunoscu haina roş iaticăş i chica neagrăa lui Raoul. omul sincer ş i cu inima deschisă . fiindcăse ascunde. fiindcăş i acest ultim zgomot se stinse. o sămă lă muresc eu. unul după altul: pă să relele în frunziş ul copacilor. d'Artagnan auzise cum se închid uş ile ş i obloanele. tă cutul Grimaud. ş i d'Artagnan îl ză ri peste creasta zidului gonind ca o s ă geatăş i aplecîndu-se sub crengile joase ş i înflorite ale arţ arilor ş i salcîmilor. cîinii amuţ iserăş i ei. „Oh. deschise o portiţ ălă turalnic ăce dă dea spre o potecă . d'Artagnan bă gase de seamăc ăpoteca aceea trebuia săducă la Blois. fiindcăel era. închise porti ţ a dupăel. nu-i aici? se întreba d'Artagnan. În clipa aceea i se pă ru căză reş te prin cră pă tura oblonului pe cineva strecurîndu-se tiptil prin curte. I se pă rea c ă . În muţ enia lui a şdibui o mulţ ime de lucruri. Aramis ş i Porthos ar avea ş i mai mult respect pentru el. Tă cerea ş i oboseala se unir ăş i-l dă duserăgata pe d'Artagnan: închise ochii ş i el ş i somnul îl fur ănumaidecît. o privighetoare pierdutăîn frunziş ul des al copacilor fă cuse să ră sune o bucatăde vreme în pacea nopţ ii trilurile-i melodioase ş i adormise ş i ea. oile pe cîmp. fă răîndoială . mai apoi." În cele din urm ă . recunoscîndu-i mă iestria în ale diplomaţ iei. căel să ri din pat ş i deschise ferestrele. Zorile abia auriră perdelele odă ii. nici nu îndeplineş te vreo însă rcinare. fiindcăam săvorbesc fă rănici un înconjur cu Athos. dupăce se puserăsălatre unii la alţ ii afară . l-ar stima mai puţ in. duse calul pe aleea dreaptădin gr ă dina de zarzavat. Oare de cine se ascunde?. puse ş aua ş i frîul cu o repeziciune -ş io îndemînare vrednice doar de cel mai încercat că lă reţ . La naiba! Cît despre asta. deschise uş a grajdului. De mine sau de tat ă -s ă u? C ă ci acum sînt încredinţ at: contele e tată l bă iatului. hm! fă cu gasconul. „Se plimbăş i se gînde ş te.. — Hm. în timp. se înfiripau iară ş i. cîinele în cuş că .

de parc ăar fi că utat un ban în nisip. — Ce e? întrebăAthos. ridicînd uş or din umeri. sînt sigur. ş i chipul cum m-ai întîmpinat. Abia ajuns pe ultima treaptăa scă rii de la intrare. Athos. — Cine oare a trecut pe aici. — Unde-i Raoul? strigăAthos. bunădimineaţ a. dragăprietene. aplecat la pă mînt. tră gînd cu coada ochiului la chipul gazdei. — O! exclamăel. Gr ă dinarii ă ş tia sînt oamenii cei mai neîndemînatici din lume. Bietul bă iat s-a dus la Blois. Totul a fost la înă lţ ime: ş i culcuş ul. acum ghicesc totul. îş i mai ră suci o datămustaţ a. N-ai observat că Raoul e îndră gostit? — Bine! Dar de cine? De fetiţ a asta de ş apte ani? . scumpăgazd ă ! zise d'Artagnan. Ş tii. D'Artagnan r ă mase mai departe la fereastră . l-au lă sat săcalce peste ră zoare. rosti Athos. ş i care au fost striviţ i acum de dimineaţ ă . cînd auzi uş ile ş i obloanele deschizîndu-se. Pesemne că . Mă uitam pur ş i simplu la stînjeneii pe care i-am să dit aici. depă rtînduse un pic ş i lă sîndu-se legă nate pe apă . Uite. Doamne! Ca săafle noută ţ i despre micuţ a La Vallière. — Bunădiminea ţ a. ducînd înapoi calul. Athos. aş a cum avea obiceiul. îl ză ri pe Athos.bă rcile legate la malul Loirei pă reau căse însufleţ esc ş i ele. îş iş terse borul pă lă riei cu mîneca. întă ri d'Artagnan. — Mai mult decît atît. dragăprietene! Ai dormit bine? — Minunat. lîngăhavuz. — Crezi? fă cu d'Artagnan. ră spunse Athos. iar apoi. ş i cina menit ă sămătragăla somn. — De ce? — Ei. vorbi el. Săfi scă pat vreun cal din grajd? — Nu prea cred. îş i mai netezi o datăpă rul. D'Artagnan începu săzîmbească . — Ei. — A. ş i coborî din odaie. fă răsă -ţ i dai seama. fiindcăpaş ii sînt egali ş i arat ăun mers agale. — Da. Crezi? Ş i îş i duse prietenul în lungul aleii pe care se vedeau întipă rite o mulţ ime de urme la fel. fetiţ a care ş i-a scrîntit ieri piciorul. zise d'Artagnan. de dimineaţ ă ? se întrebăAthos neliniş tit. ca sănu trezeasc ăpe nimeni. D'Artagnan povesti tot ce vă zuse. dupăce l-au pus săscoatăap ă . toate aceste frumuseţ i pe care ochiul lui Dumnezeu le face săse iveascădin adîncul pă mîntului ş i care-s atît de dispreţ uite la oraş . Dar la ce te uiţ i cu atîta luare-aminte? Nu cumva au început să -ţ i placălalelele? — Pentru asta n-ar trebui s ăţ i baţ i joc de mine. — Îmi pare căv ă dş i aici aceleaş i urme. nepă să tor. Cum se face cănu l-am vă zut încă ? — Sst! murmurăd'Artagnan cu un zîmbet ducînd degetul la buze. La ţ arăgusturile se schimbămult ş i ajungi săîndră geş ti. da ş i înc ăproaspete! — Foarte proaspete.

— Dragul meu. n-ai fi oare bucuros săte avînţ i iară ş i în tovă ră ş ia mea ş i a lui Porthos. se cheamăca-mi faci o propunere. — Dacăvrei. Ace ş ti copii viseazăîmpreunăzi de zi ş i vorbesc despre o mulţ ime de lucruri serioase. — Asta-i din pricina lipsei de activitate. s-a obi ş nuit săridice în slavăş i săadmire acest mic idol. d'Artagnan? — Ascultă -m ă : s ăintr ă m cu adevă rat sub arme. — Oh! exclamăAthos la rîndul să u. Ei bine. Viaţ a de alt ă datănu te mai ispiteş te cu nimic. —Ş i tu ce spui despre dragostea asta? — Nu spun nimic. la naiba. — Ca săintr ă m din nou în luptă ? — Da. De vreo trei-patru ani. — Chiar vreau să -ţ i cer sfatul asupra unui lucru la care m-am gîndit. inima e atît de plină . — Copilă rii! Raoul însăare nevoie săschimbe via ţ a: trimite-l cît mai iute de aici sau. rosti el. cătrebuie negreş it săse reverse într-un fel. Dar aceste imbolduri dintîi ale inimii sînt atît de puternice. fie asupra realită ţ ii. — Oh! exclamăd'Artagnan. — Glumeş ti! Cum. ş i pe atunci el însuş i era un copil. fetiţ a aceea?! — N-ai vă zut-o? E cea mai frumoasăcopil ăde pe lume: p ă rul bă lai argintat. — Fă r ăîndoială : dar asta are s ă -i zdrobeascăinima ş i are săsufere ca pentru o adevă ratăiubire. n-ai s ăfaci niciodatăom din el. pe jumă tate realitate. Pe scurt. visă tori ş i în acelaş i timp ş ă galnici. ca niş te adev ă raţ i îndră gosti ţ i de dou ă zeci de ani. — Vorbeş te. ochii albaş trii. ş i am crezut căînnebunesc de durere cînd mi s-a spus căpovestea lui Pygmalion nu-i decît o simplănă scocire. . aceastărevă rsare de dor la cei tineri e atît de dulce ş i amarăîn acela ş i timp. spuse Athos. povestea asta i-a fă cut mult timp săzîmbeascăpe pă rinţ ii micu ţ ei de La Vallière. încît totul pare adeseori o adevă ratăpasiune. dar dacăte-ar aş tepta mai multe foloase. pe calea ispră vilor noastre din tinereţ e? — Atunci. — Nu socoteş ti căar fi timpul săne facem datoria sub arme? — Dar tu nu ţ i-o faci ş i acum. pe care va sfîrş i să -l adore într-o bunăzi. fie asupra închipuirii. La vîrsta lui Raoul. dar cred căacum cam încep săîncrunte din sprîncene. dragostea lui e pe jum ă tate închipuire. —Ş i bine faci. — Întocmai. dacăva r ă mîne aici. — Cred căam s ă -l trimit la Paris. De aceea măgîndesc să -l trimit departe de aici. zise Athos. la vîrsta lui Raoul. rîd ş i-l necă jesc pe Raoul. — Directăş i clar ă . putem să -i facem acolo o situaţ ie. Nu-l ocupi îndeajuns pe Raoul ş i atunci cautăsingur să -ş i gă seascăceva de fă cut. Ş i cugetăîn sinea sa căa sosit clipa. mi-aduc aminte căeu mă îndră gostisem de o statuie greacă . pe care bunul rege Henric al IV-lea o dă ruise tată lui meu.

pe care vreau săţ i-l impun ş iţ ie? „Drace! ş opti gasconul în sinea sa. aş a ceva nu se poate striga în gura mare. Porthos are un venit de cincizeci ori poate ş aizeci de mii de livre pe an. cănu vorbesc pentru tine. d'Artagnan. marele cardinal. aş a cum luptau altă datăsăcîş tige pe cea a muş chetarului: soarta îl ră sfaţ ăş i ast ă zi. sînt ca ş i mort! Ei bine. Cine îţ i spune căel este stă pînul meu. a ţ intindu-ţ i privirea limpede ş i binevoitoare asupra gasconului. Ce vrei s ăspui? — Ei. un tică los care o chinuie pe regină . aş a cum f ă cea cardinalul nostru. — Tocmai.— Din partea cui ş i împotriva cui? întrebădeodat ăAthos. nici înapoi. d'Artagnan? Foarte mulţ umesc! — Săm ăierte Dumnezeu. urmăAthos. Aramis are întotdeauna cincisprezece ducese care se luptăs ăcîş tige pentru ele inima prelatului. d'Artagnan. în sfîrş it. care nu ai pereche între bă rbaţ ii viteji ş i îndră zneţ i. despre aceast ăsecă turăcare susţ ine cătabă ra lui e tab ă ra regelui ş i care îndră zneş te săarunce prinţ i de sînge regal în temniţ ă . — Ei drace. un că mă tar care îş i cîntă reş te scuzii de aur ş i pune dobînzile deoparte. Sănu ne dă m pe fa ţ ătaina fa ţ ăde un om atît de pornit. Doamne. dar eu ce fac pe lumea asta? Port zale ş i centiron de două zeci de ani. Într-un cuvînt. voi toţ i . fă r ăs ămerg nici înainte. eş ti mai iute decît erai odinioară !o întoarse d'Artagnan. atunci degeaba mai stă m de vorbă . cînd e vorba sămăîntorc la via ţ ăcît de cît. Acesta-i st ă pînul pe care mi-l propui. îţ i vorbesc despre acest italian meschin ş i intrigant. eş ti cam plouat ş i cam stingherit. în loc să -l domolească . nimic mai simplu: tră ieş ti pe mo ş ia ta ş iţ i se pare că eş ti fericit în aceastăauritămediocritate. — Haide. Întradevă r. dupăcum spune lumea: de altfel. — Da. Anii ţ i-au înfierbîntat sîngele. mai cu seamă . fă răsătră iesc. numai ca să -ş i pă streze veniturile. sau mai curînd o singurăcauzăcă reia un om ca mine ar putea să -i fie folositor: cauza regelui. Săne înţ elegem însă . — Ei. dragăprietene. cu atît mai ră u pentru ea! Ş i care de azi în trei luni o săne ducăla ră zboi civil. Sănu ne pă că lim unul pe altul: ş ovă irile ş i ocoliş urile tale mi-aratălă murit din partea cui vii. dar nu îndră zneş te să -i omoare. despre acest bă dă ran care jinduieş te la o coroană pe care a ş terpelit-o de sub o pernă . clar. ş i atunci cînd vrei să mai cîş tigi ş i pe altul pentru o asemenea cauză . dragul meu Athos! mormă i d'Artagnan. gră bit mai e ş ti! —Ş i." — Atunci. lă mureş te-m ă . de team ăsănu le piardăîn învîrtelile de a doua zi. continuăAthos cu seriozitate. Ascultă -mă . — Nu susţ in asta. măţ in scai de un grad care nu-mi ră splă teş te meritele. Nu existădecît o singurăpersoană . rosti muş chetarul. —Ş tii bine. cu toate cătri ş ează . ră spunse gasconul încurcat. În cazul cînd cauza regelui înseamnăpentru tine cauza lui Mazarin. zise Athos.

dar gă siţ i-mi voi alt stă pîn mai bun. sau ajutaţ i-măsămăcă pă tuiesc ş i eu. v ă zînd tulburarea lui Athos faţ ăde aceastănenorocire. —Ş i ce doreş te Porthos? — Săajung ăbaron. că ci tocmai în clipa aceea intrăRaoul. Mi-ai spus de Porthos: l-ai hot ă rît cumva s ă -ş i caute norocul? Doar el ş i l-a gă sit. — Cum. Raoul? întrebăAthos. D'Artagnan e omul lui Mazarin. dragul meu Raoul." Din acest moment deveni extrem de prevă ză tor. încît nu se încumetăsăo mai facăş i se gr ă bi s ă -l întrebe ce are. în sfîrş it. Voia bunăa celor doi prieteni nu fusese cîtuş i de pu ţ in umbrităde . — Fă r ăîndoială . — A. rosti d'Artagnan. ş i anume. domnule! îngă imăRaoul. Că ză tura se dovede ş te gravă . —Ş i l-a g ă sit. Athos ră mase pe gînduri cîteva clipe ş i în acest timp pricepu viclenia lui d'Artagnan. domnule. să -ţ i ră scumperi greş eala luînd-o de soţ ie. dupăce mersese prea departe. dumneavoastrăluaţ i în glumăo asemenea nenorocire: asta nu-i frumos! Ş i Raoul. fiindcăunii fă răal ţ ii sîntem f ă răcap ş i fă răpicioare. de unde nu ieş i decît la ceasul prînzului. vrînd să -ş i ascundăjocul. acum da înapoi. — Ai dreptate. te-ai gîndit la ceva? continu ăAthos. se stă pîni. mai cu seama gîndul căeu sînt pricina acestei nenorociri îmi sfî ş ie sufletul. doctorul se teme sănu ş chiopă teze toatăviaţ a. continuăRaoul. domnule. La naiba! Sînt de aceeaş i pă rere. Voiam săvăcer la toţ i sfatul ş i pă rerea cum ş i ce anume săfac. La rîndul să u. murmurăRaoul. — Nu cumva starea micuţ ei noastre vecine s-a mai înră ută ţ it? se interesăd'Artagnan. Dar de unde a aflat? Săfie oare în corespondenţ a cu Aramis? O. — Dar. „Bun! îş i zise el. Athos vru să -l mustre cu blînde ţ e. aşş ti totul!" Aici convorbirea luăsfîrş it. rîse Athos. — Ar fi îngrozitor! zise Athos. adevă rat. dar. cu toate ca nu se vede nimic la picior. „Adevă rat? gîndi d'Artagnan în sinea sa. numai căaş a e omul. care simţ ea nevoia săfie singur ca săplîngăîn voie. — Oh. care. — Fă r ăîndoială . dar tînă rul era aş a de mîhnit. uitasem. n-a să rit de pe stiva de lemne ca să -mi alerge înainte? — Nu-ţ i ră mîne decît un singur lucru de fă cut. D'Artagnan avea o glumăpe buze. Îş i dă dea seama căpropunerile pe care i le fă cuse erau reale ş i căar fi c ă pă tat l ă muriri depline. un că rpă nos". aproape sugrumat de durere. tu. de-aşş ti asta. d'Artagnan jucăş i el mai strîns ca oricînd. un tic ă los nemernic. se duse la el în odaie.îmi spuneţ i: „Ă sta-i un bă dă ran. fă rădoar ş i poate. — Oh. dacăel ar fi vrut s ă le ia cît de cît în seama. o sec ă tură . mereu nă zuieş te că tre altceva. — Oh.

din capul celă lalt al mesei. dragul meu Athos. fie în braţ . aş a căs-a zis cu concediul meu. spuse: — Uite. asta are sa te ajute să -ţ i mai uiţ i amă ră ciunea. D'Artagnan. tres ă ri de cîteva ori. pe care Athos le citi cu nespusăluare-aminte ş i.sîcîielile dimineţ ii. voi fi tare fericit săte vă d. sosităprintr-un curier. f ă răsăse poatăstă pîni. În clipa aceea intrăpe uş ăChariot. ce înseamnăsăslujeş ti în oş tire. D'Artagnan citi scrisoarea fă r ăsăse arate cîtuş i de puţ in tulburat ş i apoi. — Grimaud! fă cu Athos. — Ei. dar acesta îl nimerise în plin de două zeci de ori. Cînd săispră veascăprînzul sosir ădou ăscrisori. mare ş i cam încurcat. — Ei bine? zise întrebă tor Athos. care. ş i dacăar dobîndi ş i sîngele rece cu care eş ti tu dă ruit. urmă rea totul cu privirea-i pă trunză toare ş i jur ăîn sinea lui cărecunoa ş te scrisul mă runt al lui Aramis. cu ochii umezi ş i cu inima grea. Planchet! strigăd'Artagnan din uş ă . — Ei. uitîndu-se din cînd în cînd la Raoul. — Ei. — Oare o să -i înţ eleagăsemnele? zise d'Artagnan. Tînă rul că tădin ochi spre Athos.. O datăsau de douăori îl atinsese pe d'Artagnan. pieptare ş i toate cele trebuincioase pentru scrimă . Cea de a doua scrisoare era aş ternutăcu un scris de femeie. Tînă rul era puţ in ruş inat. fie ca săcugete asupra lor – haide sădă m o raităprin sala de arme. fie în ş old. mă nuş i. abia se atingea de bucate. aş a căprînzirăcu mare poft ă . clă tinînd uş urel din cap. nu i-aşaduce decît laude. — Nă dă jduiesc. mă ş ti. . Tu nu te gîndeş ti săvii? Athos rosti uş or: — Dacăvoi veni. L-am trimis pentru un timp săslujeascăpe un prieten. care r ă spunse printr-un semn de încuviinţ are. În zece minute plecă m: d ă ovă z la cai. un sfert de ceas mai tîrziu. fie ca s ăr ă spundăla scrisori. se adresăd'Artagnan lui Raoul. — Te înapoiezi la Paris? întrebăAthos cu aprindere. — Are de pe acum braţ ul tă u. pe ai că rei pereţ i atîrnau florete. Trecurăamîndoi printr-o încă pere scundă .. ivinduse în prag. Ş i pe legea mea. De astădatăfu rîndul lui Athos să -l cerceteze pe furiş . Dupăaceea se întoarse spre Athos: — Mi se pare că -mi lipseş te ceva aici ş i-mi pare foarte r ă u cătrebuie săte pă ră sesc aş a fă r ăsă -l fi vă zut pe vrednicul Grimaud. vă zînd căAthos dorea să ră mînăsingur. da! adeveri d'Artagnan. ai toatădreptatea sănu te întorci sub arme: domnul de Tréville s-a îmbolnă vit ş i compania lui îmi simte lipsa. iubite prieten. cu o scrisoare foarte urgentă pentru d'Artagnan. Adev ă rat? Măş i miram sănu întrebi de el. ră spunse Athos.

Raoul o plec ă ciune ş i d'Artagnan cu Planchet pornirăla drum. M. J. la drum! — Spre Paris. S. Raoul se întoarse spre Athos. să -i facem o vizitădomnului vistiernic al regelui ş i pe urmă . ră mîneţ i amîndoi cu bine. Ră mîn cu domnul conte. — Nu vrei sămergi cu mine? îl întrebămuş chetarul. din fericire. Ş i dacăn-ar fi avut un post-scriptum. abia sc ă pat de sub ochii gazdei. veş nic la datorie. La Blois treci pe la vistiernicul regelui: spune-i numele ş i aratş -i aceastşscrisoare: vei primi douşsute de pistoli " — Hotă rît. se ş i afla în ş a. Ş i citi faimosul post-scriptum. glă sui d'Artagnan pentru sine. Trec pe la Blois. rîzînd. Contele îi urmă ri cu privirea. — Nu. poate căn-aşfi priceput nimic. Ş i amîndoi se avîntarăînainte în goana cailor. dar. smulse lui Athos fă gă duiala că -l va vizita dacăva veni la Paris. — Atunci. dar de îndatăce c ă lă re ţ ii se fă curănevă zuţ i dupăzidurile castelului.Cei doi prieteni se îmbră ţ iş arăcă lduros. Haidem. La ora ş apte te aş tept aici. sprijinindu-ş i mîna pe umă rul tînă rului. are un post-scriptum. astă -searăplecă m la Paris. domnule? — Spre Paris. D'Artagnan strînse mîna lui Raoul. ră spunse tînă rul. Planchet. " — Cam seacăscrisoare! murmurăd'Artagnan. scoase scrisoarea din buzunar ş i o citi din nou: „Întoarce-te numaidecît la Paris. — Te poţ i duce săsaluţ i din partea mea pe doamna de Saint-Remy ş i să -ţ i iei ş i tu ră mas bun. ş i încă lecă . Athos îi fă cu un semn cu mîna. Tînă rul se înclinăcu o expresie de durere ş i recunoş tinţ ăîntipă rit ă pe faţ ă . apoi se depă rtăsăpunăş aua pe cal. bunii mei prieteni! spuse d'Artagnan. îmi place proza asta ş i cardinalul scrie mai frumos decît aşfi crezut. Ş i Domnul săv ăaibă în pază ! Cu vorba asta ne despă rţ eam întotdeauna pe vremea ră posatului cardinal. care crescuse aproape cît el. spuse: — Raoul. strîngîndu-le pentru ultima oarămîna. care îl reţ inu cu un semn abia schiţ at. Planchet. . pe Raoul. — Cum?! murmurătînă rul p ă lind. care îl f ă cea sădea uită rii tonul sec al scrisorii: „P. ori îi va scrie în cazul ca nu va veni. Cît despre d'Artagnan. domnule.

El cunoş tea trecutul. bagăde seamăsănu-l vîri într-un bocluc. dar. vrînd săafle ce vorbesc ostaş ii. Mazarin clă tinădin cap a încuviinţ are. credeţ i voi căomul poate scă pa de ce-i sortit? Dac ăsus. aş a cum f ă cea de obicei. Ostaş ii stă teau la taifas. atunci prin ţ ul de Beaufort are să scape. Urbain Grandier nu prezicea viitorul. adicăsuperstiţ ios. care avea o uş ăce dă dea spre anticamerele sale. —Ei. Ei. — De ce? — Fă r ăîndoială . — Nu! Cu toate astea mi se pare cănu-i prea mult de cînd r ă posatul cardinal l-a pus pe rug pe Urbain Grandier. c ădacăCoysel a prezis asta. — La naiba. i-o întoarse celă lalt. auzise larmăde glasuri ş i. zicea unul. — Urbain Grandier. dacăar da pe fa ţ ădinainte o prezicere de-a lui. va lua mă suri ca întemniţ atul sănu scape. F ă ceam de strajăla rug ş i l-am vă zut cum se pîrjolea. care. nu se urni din loc. se apropiase cu paş i de lup. pe cînd Mazarin se ducea la regină . Doamne! morm ă i un altul. care pă rea c ădoarme lungit pe o bancă . fireş te. — Atîta ră u! Azi nu se mai ard vră jitorii pe rug. dacăCoysel spune destul de tare ca să -l audăcardinalul: „În ajunul cută rei zile. dacăţ i-e prieten cumva. înaintăiute pînăîn mijlocul ostaş ilor. trecînd pe lîngăîncă perea corpului de gardă . toate mă surile cardinalului nu fac nici cît o ceapădegerată . ş i asta-i altăc ă ciulă . tu ai săte aperi. mă . Mazarin tresă ri. mă i frate.XVIII DOMNUL DE BEAUFORT Iat ăce se petrecuse între timp ş i motivele care impuneau întoarcere lui d'Artagnan la Paris. —Ş i eu îţ i spun. — Eu nu spun căCoysel n-ar fi vră jitor. domnilor? întrebăel cu aeru-i blajin. nu era vră jitor. vă zîndu-l. Era italian. la ceasul cînd toatălumea se retră sese. atunci nu s-ar mai împlini cît lumea. era un înv ă ţ at. Nu-l cunosc. lucrul e la fel de sigur. — Ce spuneţ i. dupăobiceiul să u. Doamne. — Pă i cum asta? — Fiindcăs-ar putea s ăajungăla judecat ă . stăscris căprinţ ul de Beaufort trebuie s ăscape. cutare întemniţ at va scă pa". cardinalul. ca ş i cînd s-ar fi întîmplat. Cădomnul de . Într-o seară . Ş tiu eu cum a fost. Dac ănoi doi ne batem în duel ş i eu î ţ i spun: „Acum îţ i dau o loviturăîn cutare ori în cutare loc". vrînd săafle prezicerea despre care era vorba. asta-i la mintea oricui. Spun doar că . ci ş i vră jitor. cră pase uş aş i vîrîse capul înă untru. da' am auzit cănu-i numai astrolog. dar care în realitate asculta fă r ăs ăpiardăo vorbă . Ei bine. amuţ iră . ceea ce cîteodatăera ş i mai ră u. în cer.

— Acest Coysel e vreun visă tor. Era cu neputinţ a să ţ ii închis toata viaţ a pe un nepot al lui Henric al IV-lea. — Nu. prietene. în orice chip ar fi scă pat din temni ţ ă . în loc să -ş i continue calea spre camera reginei. ră spunse osta ş ul. În clipa de faţ ănici nu-i în stare de aş a ceva. dar dupădoi ani a mai nă scut unul.Beaufort a evadat. monseniore. A. De cinci ani încheiaţ i de cînd domnul de Beaufort se afla în temniţ ă . Saint-Laurent. care susţ ine că . — Nicidecum. a doua zi dupăRusalii ar fi altceva. de pild ăcăregina va naş te un bă iat. mai ales cînd acest nepot al lui Henric al IV-lea avea abia treizeci de ani. pur ş i simplu le istoriseam ce vorbeş te lumea despre prezicerea unui anume Coysel. în sfîrş it. Ziceam doar c ătrebuie săscape. am auzit bine? — Oh. înd ă ră tnic în convingerea-i naivă . iar domnul de Coligny a fost ucis.A prezis multe lucruri care s-au împlinit întocmai. încuviinţ ăostaş ul. se întoarse întîiul ostaşspre cel cu care tă if ă suise. — Sînt atît de pă truns de adevă rul acestor spuse. plecătare îngîndurat. Mă i SaintLaurent. oricît ar fi de pă zit. Dar. regina a n ă scut un bă iat ş i nu numai atît. Ei bine. ostaş ul cu pricina pusese degetul pe rana cea mai dureroasăa cardinalului. c ăvicarul va fi numit cardinal. — Da. gl ă sui ostaş ul cel neîncreză tor. acuma ia-ţ i povestea de la capă t. —Ş i cine spune asta? — Hai. da' nici n-o săajungăbine în cabinet la el. Apoi ad ă ugă : — Prin urmare. nu. rosti Mazarin. vreun nebun? urmăcardinalul la fel de zîmbitor. dar o săfie. Mazarin fă cu o strîmbă tură . care voia săspună : „Nu poartăîncă pă lă ria roş ie de cardinal". monseniore. dar vicarul nu este încăcardinal. cîtăurătrebuie s ăfi strîns el în captivitate . — Că rpă nosul! morm ă i un ostaşrezemat de perete. încît. monseniore. Drept urmare. Nu mai încă pea nici o îndoială . ă sta se preface c ănu crede în vră jitorul tă u. — Monseniore. zise acesta. dacăEminenţ a-Voastrămi-ar oferi în clipa de faţ ălocul domnului de Chavigny. Într-adevă r. adicălocul de guvernator la Vincennes. domnul de Beaufort trebuie săscape. n-aş primi în ruptul capului. dupăpă rerea ta. nu era zi în care Mazarin s ănu cugete cădintr-o clipăîn alta are săscape de acolo. domnul de Beaufort va sc ă pa pîn ă -n ajun de Rusalii. îi porunci ca a doua zi în zori sătrimitădupăofiţ erul care îl supraveghea pe domnul de Beaufort ş i săfie trezit de îndatăce acesta va sosi. departe de a fi neîncreză tor. Nimic nu convinge mai mult ca o neclintităconvingere: ea are înrîurire chiar ş i asupra acelor neîncrez ă tori: ş i Mazarin. cădomnul de Coligny va fi r ă pus în duelul cu ducele de Guise. numai ca sănu-ţ i dea nimic drept ră splată . zise ostaş ul. chemîndu-l pe Bernouin. ş i-o săse gră beascăsătragăfoloase de pe urma spuselor tale. am spus căera superstiţ ios. Mazarin se întoarse în cabinetul lui ş i.

în turnul de la Vincennes. monseniore. bea ş i cînta. izbucni în rîs. cînt ă . că ci a tr ă i dupăgratii nu înseamnăs ătră ieş ti! În acest timp. Numai căera asemenea avarului din poveste. care îl îngrijor ăpe Mazarin. iubit de femei ş i temut de cei din jur. rosti Bernouin. se afl ăaici ş i aş teaptăordinele Eminen ţ ei-Voastre. Avea un aer liniş tit. domnule. încîntat de aceastăieş ire cam nelalocul ei. . Ofiţ erul intr ă . că ci ofiţ erul La Ramée. ce e? Domnul de Beaufort a scă pat cumva de la Vincennes? — Nu cred. ş tiu. Ofiţ erul se supuse. se întrerupea mereu săjure căMazarin are să -i pl ă teascăscump pentru toatăaceastăviaţ ăde petrecere pe care îl silea săş i-o încropeasc ăla Vincennes. monseniore. visînd cădomnul de Beaufort a sc ă pat. Pe chipul ofiţ erului se întipă ri cea mai adîncăuimire. se vorbeş te cădomnul de Beaufort va scă pa de la Vincennes. zise Mazarin. zise Mazarin potrivindu-ş i astfel pernele încît să -l poatăprimi stînd în pat. veţ i avea veş ti îndat ă . Adesea. care nu putea săînchidăochii lîng ăcomoara lui. care îl azvîrlise în temniţ ăpe cînd era bogat. — Săscape. domnule. dupăcare am trimis de diminea ţ ăla Vincennes. — Întocmai. Oricum. La Ramée aş tepta tă cut. Săscape?! Dar Eminen ţ a-Voastră nu ş tie unde se aflăînchis domnul de Beaufort? — Ba da. —Ş tii ce se vorbeş te pe aici? continuăcardinalul. plin de glorie.împotriva celui că ruia i-o datora. ceea ce era minunat. bea. groase cît braţ ul. — Apropie-te. viteaz. Mazarin îndoi paza asupra domnului de Beaufort. ca de friguri. într-o încă pere cu zidurile groase de ş apte picioare ş i cu gratii în cruce la ferestre. — Deschide ş i adu-l aici. — Nu. lîng ăuş ă . cea dintîi vorbăa lui fu: — Ei. Era un vlă jgan voinic. astfel c ă . dar căîn timp ce juca. socoti c ăe timpul săvorbeascăş i să -ş i cearăiertare pentru veselia lui lipsităde bună cuviinţ ă . al că rui calm oficial nu se dezminţ ea niciodată . noaptea. apoi. În aceeaş i clip ă îş i holbăochii lui mici ş i că scăo gur ăcît o ş ur ăca săguste mai bine gluma pe care Eminenţ a-Sa îi fă cea cinstea s ăi-o adreseze . în picioare. Mazarin. un rîs care îl fă cea sa se scuture tot. la ş apte dimineaţ a. Atunci cerea veş ti despre el ş i de fiece datăauzea cu durere ca întemniţ atul joacă . murmur ăel pentru sine. cu faţ a buc ă latăş i prietenoasă . — Ei bine. cînd Bernouin intr ăsă -l trezească . Gîndul acesta nu-i dă du pace ministrului nici în somn. Dupăce La Ramée se s ă turăde rîs ş i se ş terse la ochi. tresă rea de groază . nemaifiind în stare săr ă mînăserios faţ ăde o asemenea presupunere. — Caraghiosul ă sta mi se pare un n ă tă ră u. ră pindu-i cei mai frumoş i ani din viaţ ă . îş i pă stra totuş i aerul grav. monseniore?! zise el. monseniore. dacăn-a ş i scă pat cumva.

mergi prea departe. ce crezi dumneata. —Ş i cine este acest cerber? întrebăMazarin. anume căse poartăprea aspru cu întemniţ atul. — Hm! fă cu cardinalul. patru la uş ă .. Totuş i. — De altfel. — Asta înseamnăc ămonseniorul uita că -l pă zesc opt oameni. nu-i atît de nă tă ră u cum credeam" – murmură Mazarin. — Da. — Ce fă cea înainte s ă -l iei la Vincennes? — Tră ia pe undeva în provincie. rosti Mazarin. îl preveni Mazarin. cînd lipsesc eu. a fă cut pe acolo o boacă nădin pricina necugetă rii lui ş i cred căn-are de ce s ăfie sup ă rat ş tiindu-se la adă post sub uniforma regelui. patru chiar cu el în odaie. doar pentru un singur lucru l-aşputea mustra. ori chiar eu însumi. oare Eminenţ a-Voastrănu cunoaş te aceste ziduri? Zidurile au ş aizeci de picioare înă lţ ime ş i măîndoiesc ca domnul de Beaufort săfie atît de să tul de viaţ ăîncît săvrea să -ş i rup ăgîtul s ă rind de la o asemenea înă lţ ime. ş i căoamenii aceş tia nu-l pă ră sesc nici o clipă . ar fi scă pat de mult. dupăcîte mi-a spus cel care mi l-a recomandat. temîndu-se că . monseniorul uităcădomnul de Chavigny e guvernator la Vincennes. în acest caz. Vreau săş tiu doar cine îi ţ ine tovă ră ş ie la joc? — Ofiţ erul de gardă . monseniore. ră spunse La Ramée. are la îndemînăpatruzeci de mijloace de evadare. dacă Eminenţ a-Voastr ădoreş te. continuăLa Ramée. dragădomnule La Ramée?.— Domnule. ori al ţ i întemniţ aţ i. îş i face datoria aş a cum trebuie.. — Cădacădomnul de Beaufort nu gă se ş te un mijloc s ăse preschimbe în pasă re. ş i cădomnul de Chavigny nu se numă ră printre prietenii domnului de Beaufort. Domnul de Beaufort a spus ostaş ilor care l-au dus la Vincennes căs-a gîndit adesea la cazul cînd va fi întemniţ at ş i că . — Nu. r ă spund de el. — Dar în timpul jocului nu se apropie cumva de ziduri? — Monseniore. . prizonierul ar fi ş i mai pornit împotrivă -i. — Monseniore. dac ăl-ar lipsi de aceste plă ceri ş i dacăar sc ă pa vreodatăde la Vincennes. care începea săse liniş tească . — Atunci cînd lipseş te. astea-s lucruri îngă duite întemniţ aţ ilor. De trei să ptă mîni de cînd l-am luat pe lîng ămine. monseniore. va fi lipsit de ele. „Haide-haide. dacăîntre aceste patruzeci ar fi fost mă car unul bun. bate mingea! — Monseniore. — Un oarecare Grimaud. cu ră bdare stră pungi orice ziduri ş i cu un arc de ceasornic tai orice fel de gratii. v ăasigur. Aş adar. — Ia aminte. — Dar cînd lipseş ti ş i dumneata? — Oh. — Dar iese din odaie. dar domnul de Chavigny lipseş te uneori. zise Mazarin. las în loc un flă că u care vrea s ăajungăofi ţ er al maiestă ţ ii-sale ş i care. nicidecum. sînt eu acolo.

XIX CUM ÎŞ I PETRECEA VREMEA PRIN Ţ UL DE BEAUFORT ÎN TURNUL DE LA VINCENNES Întemni ţ atul ce-l speria pînăîntr-atît pe cardinal ş i ale că rui mijloace de evadare tulburau liniş tea întregii cur ţ i. o săînchidem ochii asupra poveş tii aceleia din provincie.. Regina. Ş i dup ăce cardinalul sfîrş i. socoteş ti căputem avea încredere în el? — Ca în mine însumi.. o să -i dă m o uniformăcare îl va face respectat. Apoi. era tocmai opusul acelui vrednic Grimaud. pentru căera nouădimineaţ a. monseniore. Mazarin se ară ta foarte darnic în fă gă duieli. Ş i scrisese pe loc lui d'Artagnan săse înapoieze în mare grabă . monseniore. care se temea tot atît de domnul de Beaufort. pînăatunci? — Voi lua mă surile de prevedere. pe care îl lă uda La Ramée. — Atunci. — Nu-i unul că ruia îi place sătră ncă neasc ă ? — Doamne Iisuse! Multăvreme l-am crezut mut. domnule! De ce nu avem cîte un Grimaud pe lîngăfiecare prinţ ! — Ră bdare. se scul ă . iar în buzunarele acestei uniforme va gă si ş i vreo cî ţ iva pistoli ca săbea în să nă tatea regelui. se îmbră că ş i se duse la regină . ca să -i împă rtă ş eascămotivele pentru care nu a trecut săo vad ă . Se vedea pă zit cu atîta str ă ş nicie. Cardinalul îi mai puse lui La Ramée o mul ţ ime de întreb ă ri asupra întemniţ atului. murmură : — Vai. Se pare căfostul stă pîn l-a strunit aş a. scumpe domnule La Ramée. încît îş i dă duse seama de ză dă rnicia orică rei încerc ă ri de evadare. Se apucase să . c ă ci el vorbea puţ in ş i urzea multe. că dacăse dovedeş te un paznic credincios ş i de nă dejde. îl puse s ărepete cuvînt cu cuvînt toate fă gă duielile f ă cute de La Ramée ş i toate laudele privitoare la ajutorul să u. spune-i. — Ei. dar pînăatunci. încît era aproape liniş tit cînd îi spuse c ăpoate săplece.—Ş i cine ţ i l-a recomandat? — Intendentul ducelui de Grammont. cu zîmbetu-i de italian. cel temut de însuş i cardinalul. bine. nu b ă nuia cîtuş i de pu ţ in spaima care cuprinsese Palatul Regal din pricina lui. rosti Mazarin. se parfumă . rosti cardinalul. iar ră spunsurile acestuia furăatît de mulţ umitoare. ş i care era aproape tot atît de superstiţ ioasăca ş i el. Poate căo să ajungem ş i la asta într-o zi. fiindcă vorbeş te doar prin semne. cum tră ieş te ş i cum doarme. — Ei bine. vrînd săafle cum e hr ă nit. toatăr ă zbunarea lui se mă rginea la cît mai multe blesteme ş i oc ă ri la adresa lui Mazarin.

Dupa ce d ă duse gre şcu poezia. Desena cu că rbune mutra cardinalului ş i. care ar fi cuminţ it pe oricine în felul de a judeca lucrurile. pe lîngăfaptul cănu-l înzestrase cerul cu darul versurilor. domnul de Beaufort se apucase de pictură . Din pricina asta. Ducele de Beaufort era nepot al lui Henric al IV-lea ş i al Gabrielei d'Estrées. regina porunci săfie arestat ş i dus la Vincennes. oricît îl îndră gea poporul. domnul de Beaufort. fie prieteni care să -l apere. se exprima de obicei ş i în prozăcu mare caznă . la moartea regelui Ludovic al XIII-lea. Un altul s-ar fi gîndit. în turnul de la Vincennes. că . nu-i a bunş . de că tre acelaş i Guitaut pe care l-am cunoscut la începutul povestirii de faţ ăş i pe care vom avea prilejul să -l mai întîlnim. sădispreţ uiasc ăprin ţ ii ş i săpurceadă singur la drum. pe lîngăfaptul căsc ă paserăde prezenţ aş i de pretenţ iile lui. Blot. zicea despre el: În luptş fulgerşş i tunş De vîrşspaima în du ş man. favoritul. avînd nesă buinţ a săse supere de aceast ăschimbare ş i neprevederea săş i spunăacest lucru. Într-adevă r. mai ales. Gaston la vorbş -i meş ter mare De parcş -i picştot din cer.alcă tuiascăş i unele cuplete. trecuse fă răsăsă vîr ş eascănici o schimbare în mintea sa. într-adevă r. cum talentu-i destul de mediocru în aceastăartănu-i îngă duia săajungăla o prea mare . într-o bunăzi trebuise să cedeze locul lui Mazarin ş i se vă zuse al doilea. omul de încredere. ş i astfel. fă răal ţ i acoli ţ i. Dupăce fusese o bucatăde vreme. dacăn-ar fi ajuns să -l înfrunte pe cardinal. cine spune regina. de cinci ani încoace. afarăde domnul de Beaufort. spune Mazarin. nu trebuiau nici s ămai ţ inăseama de el. ca ş i acei visă tori pe chipul c ă rora citeş ti că -ş i fac iluzii deş arte – dupăcum spune cardinalul de Retz – ş i-ar fi cîş tigat. tot atît de bun. ş i a doua zi. dar se lă sase repede pă guba ş . ş i cardinalul primea în fiece zi despre el ve ş ti cum nu se poate mai neplă cute pentru Eminenţ a-Sa. de cinci ani î ş i ducea viaţ a într-o încă pere foarte puţ in regală . Ai ş i vş zut cş -i gogoman. c ă ruia lunga-i ş edere dinapoia gratiilor îi sporise ş i mai mult îndă ră tnicia. Bineînţ eles. Acest ră stimp. De ce Beaufort ş st dar nu-l are? De ce Gaston nu-i braşde fier? Dupăaceastădesluş ire înţ elege oricine de ce întemniţ atul se mă rginea la ocă ri ş i la blesteme. de mîndru ş i. fie libertatea sa. de viteaz. într-un cuvînt primul la curte. dar mult mai puţ in înv ă ţ at. În felul acesta. Asemenea pă reri nu-ş i fă curăloc pesemne nici de leac în cugetul prinţ ului. un cupletist al vremii. tot atît de gascon ca ş i bunicul s ă u. Dar cînd grş ieş te.

A doua zi. Dar cadrele. nu-i va lă sa nimic la îndemînăca să le poatăduce la bun sfîrş it. În cel de-al treilea. în tragedia cu acelaş i nume. Domnul de Beaufort. el voia s ă -ş i facă unul în pictură . zicînd că . ca toţ i întemni ţ aţ ii de altfel. domnul de Chavigny fă cu o vizit ăducelui ş i-l rug ăsă -ş i gă seascăun alt fel de a-ş i petrece timpul.ş i cum nu putea săfie un Bayard sau un Trivulce. În cel de-al doilea. Domnul de Beaufort. Domnul de Beaufort mulţ umi domnului de Chavigny pentru bună tatea de a-i oferi iară ş i putin ţ a sădeseneze pe „pînze noi". în casa c ă ruia fusese servitor. preailustra secă turăMazarin nu voia să -i dea cearş afuri curate lui Laporte. i se luăfocul din vatră . pentru un rege al Franţ ei.asemă nare. sortind fiecare cadru cîte unei împrejur ă ri din viaţ a lui Mazarin. e destul dacăi se schimb ă aş ternutul odatăla trei luni. vrînd săîmpră ş tie orice îndoialăasupra chipului zugră vit. valetul lui Ludovic al XIV-lea. Domnul de Beaufort ră spunse că . ori cel puţ in s ădeseneze. de vreme ce i se ră pea posibilitatea să -ş i facăun nume în o ş tire. tă ciunii o datăcu focul. care întreceau în chip neîndoielnic talentul întemniţ atului. în cel de-al patrulea. care îl preveni pe domnul de Beaufort că . care era încredinţ at c ăş i l-a dobîndit pentru sine. pereţ ii erau plini de chipuri ş i de explicaţ ii. cînd domnul de Beaufort juca mingea. guvernatorul nu spuse nimic. astfel c ăla întoarcere nu mai g ă si nimic care să -i poat ăsluji drept creion. de astă datăîmp ă rţ i pereţ ii odă ii. ş i inscripţ iile sale izbutirăsătrezeascănemulţ umirea domnului de Chavigny. Domnul de Beaufort înjură . dacă nu va renunţ a la tablourile plă nuite. pe cînd domnul de Beaufort se plimba prin curtea închisorii. Cel dintîi trebuia săînfă ţ iş eze pe preailustra secă turăMazarin primind o bă taie zdravă năde la cardinalul Bentivoglio. îş i transformase odaia într-o adevă ratăsalăde expoziţ ie. De astădată . Într-una din zile. Erau compozi ţ ii vaste. Prevenit. care nu se sim ţ ea prea sigur de sine ca săîncerce a desena un chip v ă zut din faţ ă . dar într-una din zile. fă răsămai adauge ş i explicaţ ii. ţ inea sădevinăun Michelangelo sau un Rafael. din pricina asta se mul ţ umise doar sătragăcadrul ş i să scrie sub fiecare cîteva cuvinte lă muritoare. scria dedesubt: „Ritratto deli illustrissimo facchino Mazarini". Domnul de Chavigny fu prevenit ş i despre aceast ăpuzderie de chipuri în profil. preailustra sec ă turăMazarin fura locul de primministru domnului de Chavigny. urlăcît îl . preailustra sec ă turăMazarin juca rolul lui Igna ţ iu de Loyola. porunci săse ş tearg ăcu buretele toate desenele ş i săse v ă ruiască pereţ ii. cenuş a odat ă cu tă ciunii. semă na grozav cu copii. În sfîrş it. fă cu o gă lă gie nemaipomenită . care se încă pă ţ îneaz ăs ăfacănumai ce n-au voie.

Pistache se dovedi îndeajuns de bine dresat. Domnul de Beaufort pofti pe domnul de Chavigny ş i pe ofiţ erii de la Vincennes la o mare reprezentaţ ie în camera sa. Cîinele înconjurăde trei ori adunarea ş i dupăaceea se culcăîn chipul cel mai cuviincios la picioarele domnului de Chavigny. se trecu la cea de a doua. domnul de Beaufort îi puse lui Pistache o întrebare foarte . cum nimic nu se împotrivea ca întemni ţ aţ ii săaibăun cîine. Atunci. Pistache se aş eza pe aceast ălinie. Dupăcîteva clipe îş i muş căbuzele ş i încruntădin sprîncene. ş i numaidecît va primi lemne ş i tot ce trebuie pentru foc. atîtea cîte putuse procura domnul de Beaufort. înc ă perea era luminată de lumînă ri. de astădatăfă rănuiaua ce-i slujea de cumpă nă . Domnul de Chavigny se stră dui săse arate încîntat de aceastăglum ă ş i rîse cam acru. ca o coardăîntinsă . se ră zuirăinscrip ţ iile de pe pereţ iş i odaia deveni iară ş i curată . În sfîrş it. Era lesne de bă nuit căîntemniţ atul folosea acest timp ca să -l dreseze pe Pistache. Mai mult. dar nimeni nu ş tia cam ce anume ţ inea să -l înve ţ e. se ridicăpe labele dinapoi ş iţ inînd între labele dinainte o nuia de scuturat haine. o linie lungă . aidoma unui dansator pe sîrmă . Domnul de Chavigny scoase ceasornicul ş i îl ară t ălui Pistache: era ş ase ş i jum ă tate. nici un cadran solar n-ar fi ră spuns mai bine: cum ş tie oricine. fă răurmăde mîzg ă litură . Spectacolul era alcă tuit din trei p ă rţ i: prima parte luînd sfîrş it. Aplauzele copleş irăpe inteligentul Pistache. albă . Invitaţ ii sosiră . domnul de Beaufort cumpă r ăde la un paznic un cîine numit Pistache. Într-o bunăzi.ţ inu gura. aş a cum muriserăPuylaurens. Pistache ridicăş i lă sălaba de ş ase ori la rînd. la care domnul de Chavigny r ă spunse căn-avea decît să -ş i dea cuvîntul de cinste căva renunţ a sămai deseneze. pă ş i în lungul liniei. dup ăce merse de dou ă -trei ori de la un cap ă t la altul al liniei. apoi. Domnul de Beaufort ră mînea uneori ceasuri întregi închis cu cîinele în odaie. cu o bucatăde tencuialădesprinsădin zid. cumpă nindu-se în fel ş i chip. Apoi. ori m ă car să fă gă duiascăcănu va mai zugr ă vi tablouri istorice. tră sese pe jos. Cîinele urma săarate ce ş tie. aduse nuiaua domnului de Beaufort ş i lu ătotul de la început. domnul de Chavigny încuviinţ ăca Pistache să -ş i schimbe stă pînul. Domnul de Beaufort nu vroi s ă -ş i dea cuvîntul ş i ră mase fă răcă ldur ătot restul iernii. iar a ş aptea oară ră mase cu laba în aer. zicînd ca voiau să -l lase s ămoar ăde frig ş i de umezeal ă . înainte ş i înapoi. mare ş alul d'Ornano ş i marele stareţ al Vendômei. Cu neputinţ ăun ră spuns mai lă murit. Întemni ţ atul. La cea dintîi poruncăa st ă pînului. cadranul sola are cusurul cănu aratăora decît atîta vreme cît nu se ascunde soarele. cîinele trebui săspunăcît e ceasul. trebuia sărecunoascăîn fa ţ a tuturor pe temnicerul cel mai bun din toate închisorile Franţ ei. în mijlocul odă ii. Mai întîi. în timpul uneia din plimbă rile sale.

greu de dezlegat, ş i anume: cine era cel mai mare tîlhar din lume? De astădată , Pistache fă cu înconjurul odă ii, fă răsăse opreascăînsă în faţ a nim ă nui ş i, ducîndu-se la uş ă , se apucăs ăschel ă lă ie ş i sărîcîie cu ghearele. — Iată , domnilor, rosti prin ţ ul, acest cîine vrednic nu gă se ş te aici ceea ce i-am cerut ş i vrea s ăcaute afară . Dar fiţ i liniş tiţ i, asta nu o săv ă lipseascăde ră spunsul lui. Pistache, prietene, continuăprin ţ ul. Vino încoace! Cîinele se supuse, ş i prinţ ul urmă : Cel mai mare tîlhar din lume e oare Le Camus, secretarul regelui, care a venit la Paris cu două zeci de livre ş i astă zi are zece milioane? Cîinele clă tinădin cap în semn c ănu. — Atunci, zise prinţ ul, e oare ministrul de finanţ e, d'Emery, care, atunci cînd ş i-a însurat fiul, pe domnul Thoré, i-a dă ruit un venit de trei mii de livre pe an ş i un palat pe lîngăcare palatul Tuileries pare un bordei, iar Luvrul o cocioabă ? Cîinele dă du din cap a împotrivire. — Nici el nu este, reluăprinţ ul. Ei, s ăne gîndim bine; n-o fi cumva l'illustrisimo facchino Mazarini di Piscina, ia spune? Cîinele dă du din cap cu disperare de vreo opt-zece ori la rînd în semn de încuviinţ are. — Domnilor, vedeţ i singuri, zise domnul de Beaufort că tre cei de faţ ă , care de astădatănu se încumetaserănici mă car s ăzîmbească . L'illustrissimo facchino Mazarini di Piscina e cel mai mare tîlhar din lume; cel puţ in aş a spune Pistache. Sătrecem acum la altceva. Domnilor, glă sui prinţ ul de Beaufort, folosindu-se de tă cerea deplinăaş ternută pentru a începe cea de a treia parte a programului. V ăaduceţ i aminte că ducele de Guise învă ţ ase toţ i cîinii din Paris săfacătumbe pentru domniş oara de Pons, pe care o proclamase frumoasa frumoaselor! Ei bine, domnilor, asta nu înseamnănimic, fiindcăaceş ti cîini se supuneau maş inal, habar n-aveau săfacăvreo disiden ş a (Domnul de Beaufort voia săspună : diferen ţ ă ) între cei care meritau ş i cei care nu meritau osteneala lor. Pistache văva ară ta, dumneavoastr ăca ş i domnului guvernator, căe cu mult deasupra semenilor să i. Domnule de Chavigny, fiţ i bun ş i daţ i-mi bastonul dumneavoastr ă . Domnul de Chavigny îi întinse domnului de Beaufort bastonul. Acesta îl ţ inu orizontal, cam la un picior deasupra podelei. — Pistache, prietene, vorbi el, fă -mi plă cerea ş i sari pentru doamna de Montbazon. Toatălumea pufni în rîs: se ş tia căîn clipa arestă rii, domnul de Beaufort era amantul recunoscut al doamnei de Montbazon. Pistache, fă r ăs ăfacănazuri, s ă ri bucuros peste baston. — Hm! mormă i domnul de Chavigny. Mi se pare căPistache nu se deosebeş te cu nimic de semenii să i, atunci cînd să reau pentru domniş oara de Pons. — Ră bdare, spuse prin ţ ul. Pistache, prietene, să ri pentru regină .

Ş i să lt ăbastonul cu o ş chioapămai sus. Cîinele să ri îndată , plin de bună -cuviinţ ă . — Pistache, prietene, urmăprin ţ ul, ridicînd bastonul cu vreo două ş chioape, să ri pentru rege. Cîinele îş i fă cu vînt ş i, în ciuda înă lţ imii, trecu cu aceeaş i uş urinţ ăpe deasupra bastonului. —Ş i acum, luaţ i aminte, îi preveni domnul de Beaufort, lă sînd bastonul pînăaproape de podea. Pistache, prietene s ă ri pentru l'illustrissimo facchino Mazarini di Piscina. Cîinele se întoarse cu coada la baston. — Ei, ce-i cu asta? fă cu domnul de Beaufort, descriind cu bastonul o jumă tate de cerc ş i purtîndu-l de la coad ăla botul cîinelui, astfel ca să -l vadădin nou. Să ri odat ă , domnule Pistache! Numai căPistache se întoarse cu coada la baston, ca ş i întîia oară . Domnul de Beaufort repetămiş carea ş i îndemnul de adineauri, dar acum Pistache ajunsese la cap ă tul r ă bdă rii, că ci se arunc ăplin de furie asupra bastonului ş i, smulgîndu-l din mîinile prinţ ului, îl sfă rîmăîntre dinţ i. Domnul de Beaufort îi luăamîndouăbucă ţ ile din gurăş i le întinse domnului de Chavigny cu cea mai mare seriozitate, cerîndu-i stă ruitor iertare ş i adă ugînd căpetrecerea din acea searăa luat sfîrş it; dar, dacă are bună voin ţ ă , să -l viziteze din nou peste trei luni, că ci Pistache va învă ţ a pînăatunci ş i alte lucruri. Dupătrei zile Pistache fu otr ă vit. Că utarăvinovatul; numai că , dupăcum lesne se poate ghici, vinovatul ră mase necunoscut. Domnul de Beaufort se îngriji săfie aş ezat într-un mormînt pe piatra că ruia st ă tea scris: "Aici zace Pistache, unul dintre cei mai inteligenş i cîini din cîş i au fost vreodatş ." Nimeni nu putea săspunănimic faţ ăde aceste cuvinte de laud ă ;ş i domnul de Chavigny nu avu motiv să -l împiedice. În schimb, prinţ ul începu atunci săstrige în gura mare ca au încercat pe seama cîinelui otrava de care plă nuiau săse slujească împotriva lui ş i, într-o zi, dup ămasa de seară , se trînti în pat, plîngînduse de dureri în pîntece ş i susţ inînd căMazarin a poruncit săfie otră vit. Aceastănouănă zbîtie ajunse la urechile cardinalului ş i-l îngrozi. Turnul de la Vincennes era socotit ca foarte dă ună tor s ă nă tă ţ ii: doamna de Rambouillet spusese căodaia în care s-au sfîrş it Puylaurens, mareş alul d'Ornano ş i marele stareţ al Vendômei e otravăcurată ,ş i vorba ajunsese de pomină . Din pricina asta porunci ca întemniţ atul să nu punănimic în gurăpînănu i se gustăvinul ş i mîncarea. Ş i atunci încredinţ ar ălui La Ramée sarcina asta. Totuş i, domnul de Chavigny nu-i ierta prinţ ului necuviinţ ele pe care

nevinovatul Pistache le ş i ispă ş ise. Domnul de Chavigny era unul dintre oamenii ră posatului cardinal, se zicea chiar ca e fiul să u; aş a căse pricepea un pic la tiranie: că utăsă -i dea prilej de ceartădomnului de Beaufort, îi luăcu ţ itele de fier ş i furculiţ ele de argint pe care i le lă sase pînăatunci, dîndu-i în schimb cuţ ite de argint ş i furculiţ e de lemn. Domnul de Beaufort nu întîrzie săse plîngă ; domnul de Chavigny îi trimise vorbăcă , dupăcum a aflat, cardinalul spusese doamnei de Vendôme căfiul ei va ră mîne toatăviaţ a în turnul de la Vincennes, ş i s-a temut sănu-i treacăprin minte săse omoare la auzul cumplitei veş ti. Cincisprezece zile mai tîrziu, domnul de Beaufort gă si douăş iruri de copă cei cît degetul să diţ i pe marginea drumului care ducea la locul unde se juca cu mingea; întrebăce era cu ei ş i i se ră spunse căau fost s ă diţ i pentru el, ca săaibăumbr ăîntr-o bun ăzi. În sfîrş it, într-o dimineaţ ă , gră dinarul veni să -l caute, ş i, cu aerul căţ ine să -i fac ăo pl ă cere, îl vesti căse duce săsemene pentru el cîteva brazde de sparanghel. Or, toată lumea ş tie, sparanghelul semă nat astă zi se culege abia dupăpatru ani, iar pe atunci, cînd gră dină ritul era abia la început, poate ş i dupăcinci ani. Atîta grijăîl scoase din fire pe domnul de Beaufort. Drept urmare, cugetăcăar fi timpul sărecurgăla unul din cele patruzeci de mijloace de evadare ce-i stă teau la îndemîn ă ,ş i încercăîntîi pe cel mai simplu, adicăsă -l cumpere pe La Ramée; dar acesta pl ă tise o mie cinci sute de scuzi pentru slujba sa ş iţ inea la ea ca la ochii din cap. De aceea, în loc săprimeasc ăpropunerile întemniţ atului, alergăsă -l previnăpe domnul de Chavigny; domnul de Chavigny postănumaidecît opt oameni în odaia prinţ ului, îndoi numă rul santinelelor ş i întrei numă rul posturilor de pază . Din acea clipă , prinţ ul nu se mai putu miş ca decît ca regii, la teatru, pe scenă , cu patru oameni în faţ ăş i patru în spate, fă răsă -i mai punem la socotealăpe cei care închideau alaiul. La început, domnul de Beaufort f ă cu mare haz de aceste m ă suri severe, care îi mai alungau plictiseala. Ş i repetăpînăîl duru gura: „Asta îmi place, măînvelise ş te". (Domnul de Beaufort voia săspună : mă înveseleş te, dar ş tim c ăadeseori se exprima anapoda.) Apoi adă ugă : „De altfel, dacăaşvrea săscap de cinstea pe care mi-o faceţ i, mai am încă treizeci ş i nouăde mijloace de evadare la îndemînă ". Curînd totul ajunse să -l sîcîie grozav. Din fanfaronadă , se ţ inu tare ş ase luni, dar dupăaceea, v ă zînd mereu opt oameni aş ezîndu-se atunci cînd se aş eza el, ş i ridicîndu-se odatăcu el, începu săîncrunte din sprîncene ş i săţ inăsocoteala zilelor. Aceastănouăpersecuţ ie avu darul săstîrneasc ăo nou ăpornire de urăîmpotriva lui Mazarin. Prinţ ul înjura de diminea ţ ăpînăseara, spunînd mereu căo săfacătocanăde urechi mazarineş ti. Ş i-l bă g ăîn sperie ţ i: cardinalul, care ş tia tot ce se petrece la Vincennes, îş i înfunda fă răvoie pă lă ria-i roş ie pe cap, de-i ajungea pînă la bă rbie. Într-una din zile, domnul de Beaufort adunăosta ş ii ce-l pă zeau ş i, în

ciuda caznei cu care se exprima ş i care devenise proverbial ă , le ţ inu urmă toarea cuvîntare, ce-i drept, dinainte preg ă tită : — Domnilor, începu el, ve ţ i îng ă dui ca un nepot al vrednicului rege Henric al IV-lea săfie supus la ocă ri ş i silin ţ e (el voia săspună : umilinţ e). Pe to ţ i dracii, vorba lui bunicu-meu, eu aproape c-am domnit în Paris! Am vegheat cîndva asupra regelui ş i a unchiului să u, Prinţ ul. Regina ma r ă sfă ţ a pe atunci ş i mănumea cel mai de vaz ăom din regat. Domnilor, scoateţ i-măde aici: măduc la Luvru ş i-l strîng de gît pe Mazarin; voi veţ i fi garda mea, am săvăfac pe toţ i ofi ţ eri ş i-am săv ă umplu de bani. Pe toţ i dracii, ce mai staţ i! Dar, oricît de miş că toare ar fi fost, cuvîntarea nepotului lui Henric al IV-lea nu înduioş ăaceste inimi de piatră . Nimeni nu se clinti din loc; ş i domnul de Beaufort, vă zînd asta, le spuse căsînt cu toţ ii niş te tică lo ş i, fă cîndu-ş i-i astfel duş mani aprigi. Cîteodată , cînd domnul de Chavigny venea să -l vadă , ceea ce îş i amintea de două -trei ori pe să ptă mînă , prinţ ul se folosea de acest prilej ca să -l ameninţ e. — Ce-ai face dumneata, domnule, îi spunea el, dacăîntr-o bunăzi ai vedea apă rînd o armatăde parizieni, înarma ţ i pîn ăîn dinţ i, care ar veni sămăscape? — Monseniore, ră spunse domnul de Chavigny, înclinîndu-se adînc în faţ a prinţ ului, sus, pe metereze, am două zeci de tunuri ş i, în întă rituri, am pulbere pentru treizeci de mii de lovituri. A şpune tunurile pe ei. — Da, dar dupăaceste treizeci de mii de lovituri, ei ar cuceri turnul, ş i turnul odatăcucerit, aşfi silit să -i las săte spînzure, ceea ce, desigur, m-ar mîhni nespus. Ş i, la rîndul să u, prinţ ul se înclinăîn faţ a domnului de Chavigny cu cea mai mare politeţ e. — În schimb, monseniore, urmădomnul de Chavigny, cînd cel dintîi neispră vit dintr-ă ş tia ar trece pragul temniţ ei, ori ar pune piciorul pe întă rituri, eu aşfi silit, spre marea mea pă rere de ră u, s ăv ăr ă pun cu mîna mea, întrucît mi-aţ i fost dat în seam ătrebuie săvăpredau mort sau viu. Ş i fă cu o nou ăplec ă ciune alteţ ei-sale. — Da, replicădomnul de Beaufort, dar cum e neîndoios c ăace ş ti oameni de ispravăn-au săvinăaici decît abia dupăce l-au spînzurat pe domnul Giulio Mazarini, te-ai feri ca de foc s ăridici mîna asupra mea ş i m-ai lă sa în viaţ ă , de team ăca parizienii sănu te lege de cozile a patru cai, lucru mult mai neplă cut decît spînzur ă toarea, nici vorbă . Aceste glume dulci-acriş oare continuau astfel zece minute, un sfert de ceas, două zeci de minute cel mult, dar de fiece datăsfîrş eau în chipul urmă tor: domnul de Chavigny, întorcîndu-se spre u ş ă , strigă: — Hei, La Ramée! Acesta intra îndată . — La Ramée, zicea domnul de Chavigny, ţ i-l dau în seamăîn chip deosebit pe domnul de Beaufort: poartă -te faţ ăde dînsul cu tot respectul

cuvenit rangului ş i numelui să uş i, în acest scop, nu-l pierde o clipădin ochi. Apoi pleca, salutîndu-l pe domnul de Beaufort cu o politeţ e plinăde ironie, care îl fă cea săturbeze de furie. La Ramée devenise astfel comeseanul ducelui, un paznic veş nic prezent, umbra lui: dar, trebuie spus, tovă ră ş ia lui La Ramée, om de viaţ ă , bă utor vestit, mare jucă tor de minge ş i bă iat bun, la urma urmei, că ruia domnul de Beaufort nu-i gă sea decît un singur cusur, anume că nu se lă sa cumpă rat, se dovedi pentru duce mai curînd un prilej de petrecere decît de plictiseală . Din nefericire, nu tot astfel stă teau lucrurile ş i pentru jupîn La Ramée; ş i cu toate căpreţ uia oarecum cinstea de a fi închis împreun ăcu un om atît de însemnat, plă cerea de a vieţ ui în preajma nepotului lui Henric al IV-lea nu se asemuia cu aceea pe care ar fi simţ it-o ducîndu-se din cînd în cînd să -ş i vadăfamilia. Poţ i fi un straş nic slujitor al regelui ş i în acelaş i timp un bun soţ ş i pă rinte. Or, jupîn La Ramée îş i iubea nespus nevasta ş i copiii, pe care se mulţ umea să -i ză reascăde pe culmea meterezelor, atunci cînd veneau să se plimbe de cealaltăparte a ş anţ urilor, anume ca să -i dă ruiasc ăaceast ă mîngîiere pă rinteascăş i conjugală ; hot ă rît, asta însemna prea puţ in pentru el, ş i La Ramée simţ ea căvoioş ia-i obiş nuit ă , pe care o socotise drept cauzăa să nă tă ţ ii sale, f ă răsăcugete că , dimpotrivă , nu era poate decît urmarea fireascăa acesteia, n-are săţ inăpiept prea mult ăvreme unor asemenea condiţ ii de viaţ ă . Aceastăconvingere nu fă cu decît săse întă reascăîn mintea sa, cînd, treptat-treptat, rela ţ iile dintre domnul de Beaufort ş i domnul de Chavigny înă sprindu-se din ce în ce mai mult, cei doi încetarăsăse mai vadă . La Ramée simţ i atunci cără spunderea apasăş i mai greu pe capul lui, ş i cum, pe bunădreptate, potrivit motivelor ară tate, că utăo uş urare, primi foarte bucuros propunerea prietenului să u, intendentul mare ş alului de Grammont, de a-i da un ajutor; vorbise numaidecît despre asta cu domnul de Chavigny, care spusese cănu are nimic împotriv ă , cu condiţ ia ca omul să -i fie pe plac. Socotim cu totul de prisos săfacem cititorului portretul fizic ş i moral al lui Grimaud: dacă , aş a cum nă dă jduim, n-a uitat cu desă vîrş ire partea întîi a povestirii de faţ ă , trebuie săfi pă strat o amintire îndeajuns de limpede despre acest vrednic personaj, a că rui singurăschimbare era c ă avea două zeci de ani mai mult: fapt ce-l f ă cuse ş i mai posomorît, ş i mai tă cut, deş i Athos, de cînd el însuş i se schimbase, îi îngă duia s ă vorbească . Dar în aceastăperioadăde vreme se împlineau doisprezece sau cincisprezece ani de cînd Grimaud tă cea, ş i o deprindere veche de doisprezece sau cincisprezece ani devine o a doua natură .

XX

GRIMAUD INTRĂÎN SLUJB Ă Aş adar, Grimaud se înfă ţ iş ă , cu mutra lui vrednicăde încredere, în turnul de la Vincennes. Domnul de Chavigny se mîndrea cu faptul că ochiul nu-l înş alăniciodată ; ceea ce putea săte facăs ă -l crezi întradevă r fiul cardinalului de Richelieu, care avusese ş i el aceast ăpretenţ ie o viaţ ăîntreagă . Îl cercetăcu luare-aminte ş i ajunse la pă rerea că sprîncenele împreunate, buzele subţ iri, nasul coroiat ş i pome ţ ii ieş iţ i în afarăai lui Grimaud erau indicii pe deplin convingă toare. Nu-i spuse decît două sprezece cuvinte, iar Grimaud, drept r ă spuns, rosti doar patru. — Uite un bă iat de ispravă , l-am cîntă rit eu din capul locului! glă sui domnul de Chavigny. Du-te săte vad ăş i domnul La Ramée ş i spune-i că , în ce măpriveş te, n-am nimic de zis. Grimaud se ră suci pe că lcîie ş i plecăsăînfrunte cercetarea mult mai amă nunţ ităa lui La Ramée. Asta din pricina cădomnul de Chavigny ş tia căpoate săse bizuie pe La Ramée, iar acesta voia săse poatăbizui pe Grimaud. Grimaud avea tocmai însuş irile menite săcîş tige încrederea unui paznic dornic de ajutor; ş i, dupăo mie de întrebă ri, la care abia deschise gura săr ă spundă , La Ramée, fascinat de aceastăzgîrcenie de vorbă , îl ş i primi în slujbă . — Consemnul? întrebăGrimaud. — Iată -l: s ănu laş i niciodat ăîntemni ţ atul singur, să -i iei orice obiect ascuţ it ori tă ios, să -l împiedici săfacăsemne cuiva dinafarăş i să vorbeascăprea mult cu paznicii. — Asta-i tot? întreb ăGrimaud. — Deocamdată , ră spunse La Ramée. Orice schimbare, în cazul cînd s-ar ivi, va aduce cu sine un nou consemn. — Bine, zise Grimaud. Ş i intrăla domnul de Beaufort. Acesta tocmai se pregă tea să -ş i pieptene barba pe care ş i-o l ă sase să creascămare, ca ş i pă rul, vrînd să -l ză dă reascăpe Mazarin cu mizeria în care tră ieş te ş i cu halul în care a ajuns săarate. Dar întrucît cu vreo cîteva zile mai înainte crezuse căză re ş te de sus, de la fereastra turnului, în fundul unei tră suri, pe frumoasa doamnăde Montbazon, a c ă rei amintire îi era ş i acum scumpă , nu ţ inea săarate pentru ea a ş a cum voia săarate pentru Mazarin; ş i în nă dejdea ca o va revedea, ceruse ş i că pă tase un pieptă ne de plumb. Domnul de Beaufort ceruse un pieptene de plumb, deoarece, ca toţ i bă rbaţ ii blonzi, avea barba roş catăş i, mulţ umit ăpieptenului, o fă cea ceva mai închisăla culoare. În clipa cînd trecu pragul încă perii, Grimaud vă zu pieptenul, pe care prinţ ul tocmai îl pusese pe mas ă ,ş i-i înş fă căîndatăcu plecă ciune. Prinţ ul se uităuimit la aceastăară tare ciudată . Ară tarea vîrî pieptenul în buzunar.

— Hei, ce mai e ş i asta? izbucni ducele. Ş i cine-i tică losul ă sta? Grimaud nu scoase o vorbă , ci doar f ă cu o nouăplec ă ciune. — Eş ti mut? strigăducele. Grimaud fă cu semn cănu. — Atunci cine eş ti? Ră spunde, îţ i poruncesc! pufni ducele. — Paznic, zise Grimaud. — Paznic?! ţ ipăducele. Doar mutra asta fioroasăîmi mai lipsea din colecţ ie! Hei! La Ramée! Săvinăcineva! La Ramée se ar ă tănumaidecît; spre ghinionul prinţ ului, bizuindu-se pe Grimaud, era pe cale sa plece la Paris. Tocmai coborîse în curte ş i urcăsupă rat în turn. — Ce doriţ i, monseniore? întrebăel. — Cine e acest netrebnic, care îmi ia pieptenul ş iş i-l înfundăîn buzunar? izbucni domnul de Beaufort. — Unul dintre paznicii dumneavoastră , monseniore, un flă că u de ispravă , pe care îl ve ţ i preţ ui ca ş i domnul de Chavigny sau ca mine, vă asigur. — De ce mi-a luat pieptenul? — Într-adevă r, se mir ăLa Ramée. De ce ai luat pieptenul monseniorului? Grimaud scoase pieptenul din buzunar, îş i trecu degetul peste dinţ ii mari ş i ară tîndu-i, se mulţ umi sărosteascăun singur cuvînt: — Ascuţ it. — Chiar aş a, încuviinţ ăLa Ramée. — Ce spune dobitocul ă sta? întrebăducele. — Căorice obiect ascu ţ it e interzis monseniorului de că tre rege. — Aha! se înfurie ducele. Eş ti nebun, La Ramée. Doar tu singur mi-ai dat pieptenul. —Ş i-am să vîrş it o mare greş eală , monseniore, că ci în felul acesta am că lcat consemnul. Ducele se uităfurios la Grimaud, care dă duse pieptenul lui La Ramée. — Prevă d cănetotul ă sta are sămăsîcîie grozav, murmurăducele. Într-adevă r, în temniţ ănu se poate săo scalzi. Totul – oameni ş i lucruri deopotrivă– îţ i e sau prieten sau duş man; îndră geş ti sau ură ş ti, cîteodatăcu îndreptă ţ ire, dar de cele mai multe ori din instinct. Or, acest motiv nespus de simplu, anume c ăGrimaud plă cuse din prima clipă domnului de Chavigny ş i lui La Ramée, preschimba ceea ce guvernatorul ş i ofiţ erul socoteau drept calită ţ i în tot atîtea cusururi în ochii întemniţ atului, f ă cîndu-l nesuferit de la bun început domnului de Beaufort. Totu ş i, Grimaud nu ţ inu săse ia în beţ e cu întemniţ atul chiar din prima zi; el avea nevoie ca acesta să -l priveascănu cu o silă întîmplă toare, ci cu o ur ăaprigăş i neîmpă cată . De aceea se retrase, lă sînd în loc patru osta ş i, care tocmai ispră viser ăcu masa, a ş a că puteau săreia veghea în preajma prinţ ului. La rîndul să u, prinţ ul

plă nuia o nouăş otie, la care ţ inea mult: ceruse raci pentru masa de a doua zi ş i cugetăsă -ş i petreac ăvremea întocmind o spînzur ă toare, pentru a spînzura în mijlocul odă ii pe cel mai frumos. Culoarea roş ie pe care urma săo capete racul la fiert ar fi risipit orice îndoialăasupra tîlcului lucrurilor, ş i astfel ar fi avut plă cerea să -l spînzure pe cardinal în acest chip, aş teptînd săfie spînzurat în realitate, fă r ăca nimeni săpoată spune căa spînzurat altceva decît un rac. Ziua se scurse cu pregă tirile. În temniţ ăse întîmplăsădai în mintea copiilor, ş i domnul de Beaufort, cu firea lui, era înclinat săajungăaici mai repede ca oricare altul. Se duse săse plimbe ca de obicei, rupse doua sau trei crenguţ e, ce urmau săaibărolul lor în ceea ce punea la cale, ş i, dup ăo îndelungăc ă utare, gă si un ciob de sticlă , lucru ce pă ru să -l bucure peste mă sură . Dupăce se întoarse în odaie, îş i rupse batista fîş ii-fî ş ii. Nici unul din aceste amă nunte nu scapăochiului scrut ă tor al lui Grimaud. A doua zi de dimineaţ a, spînzură toarea era gata ş i, spre a o fixa în mijlocul încă perii, domnul de Beaufort se apucăsă -i ascutăpiciorul cu ciobul de sticlă . La Ramée îl urmă rea plin de curiozitate, ca un tatăcare nă dă jduieş te căva descoperi poate o jucă rie nouăpentru copiii să i; cei patru ostaş i îl priveau cu un aer posac care, atunci ca ş i acum, e tră să tura principalăa fizionomiei ostaş ului. Grimaud intrăpe uş ătocmai cînd prinţ ul l ă sa din mînăciobul de sticlă , de ş i nu terminase încăsă ascutăpiciorul spînzură torii, vrînd sălege funia de cîrpăla celă lalt capă t. Aruncăspre Grimaud o uit ă turăîn care tot se mai citea o f ă rîmădin supă rarea din ajun, dar cum era mai dinainte grozav de mulţ umit de rezultatul neîndoios al noii sale nă scociri, nu catadicsi s ă -l mai bage în seamă . Numai că , dupăce meş teri un nod marină resc la un capă t al funiei de cîrpăş i un laţ la cel ă lalt capă t, ş i dup ăce că t ăspre castronul cu raci, alegîndu-l din ochi pe cel mai ară tos, se întoarse săia ciobul de sticla. Ciobul dispă ruse. — Cine mi-a luat ciobul? întrebăprinţ ul, încruntînd sprînceana. Grimaud fă cu semn căel. — Cum? Tot tu?! Ş i de ce, m ărog? — Da, interveni La Ramée. De ce ai luat alteţ ii-sale ciobul de sticlă ? Grimaud, care ţ inea ciobul în mînă , îş i trecu degetul peste muchia-i ascuţ ităş i zise: — Tă ios. — Adevă rat, monseniore, încuviinţ ăLa Ramée. Eh, la naiba! Am gă sit un flă că u de nepreţ uit! — Domnule Grimaud, glă sui prinţ ul, în interesul dumitale, te conjur, ai grijăş iţ ine-te cît mai departe de mine. Grimaud fă cu o plecă ciune ş i se retrase în fundul odă ii. — Liniş tiţ i-v ă , liniş tiţ i-v ă , monseniore, interveni La Ramée. Am să ascut piciorul spînzură torii cu briceagul meu.

— Dumneata? rîse prinţ ul. — Da, eu. Nu aceasta va e dorinţ a? — Fă r ăîndoială . — Poftim! zise domnul de Beaufort. Aş a, va fi ceva ş i mai ş i. Poftim, dragul meu La Ramée! La Ramée, care nu pricepuse nimic din exclamaţ ia prin ţ ului, se apucăş i ascuţ piciorul spînzură torii cu cea mai mare sîrguinţ ă . — Acum, spuse prinţ ul, fă -mi o scobitur ăaici, în pardoseală ; eu aduc osînditul. La Ramée se l ă săîntr-un genunchi ş i fă cu o scobiturăîn pardoseală . În acest timp, prinţ ul atîrnădegrabăracul în laţ . Dupăaceea înfipse spînzură toarea în mijlocul încă perii ş i se porni sa rîdăcu hohote. La Ramée rîse cu poftăş i el, de ş i habar nu avea de ce rîde, iar ostaş ii îi ţ inurăisonul. Singur Grimaud nu rîse. Apropiindu-se de La Ramée ş i ară tînd spre racul ce se leg ă na în laţ , Grimaud spuse: — Cardinalul! — Spînzurat de alteţ a-sa prin ţ ul de Beaufort! ad ă ugăprinţ ul, rîzînd mai încîntat ca oricînd. Ş i de jupîn Jacques-Chrysostome La Ramée, slujitor al regelui. La Ramée scoase un strig ă t de groază , se repezi ş i smulse spînzură toarea, o fă cu pe loc fă rîme ş i aruncătotul pe fereastră . Era gata s ă facăla fel ş i cu racul, pînăîntr-atît se pierduse cu firea, dar Grimaud i-l luădin mîn ă . — Bun de mîncat, zise el. Ş i puse racul în buzunar. De astădatăprinţ ul se bucurăatîta de aceastăscenă , încît aproape că -l iertăpe Grimaud pentru rolul pe care îl jucase. Dar mai tîrziu, peste zi, cugetăla inten ţ ia paznicului ş i, gă sind căea ascundea în fond numai ră utatea, simţ ioş i mai aprigăur ăfaţ ăde el. Spre disperarea fă răde margini a lui La Ramée, povestea cu racul fă cu vîlvăîn temniţ ă , ba chiar ş i dincolo de zidurile ei. Domnul de Chavigny, care în adîncul inimii sale nu-l suferea deloc pe cardinal, avu grijăs ăpovesteascăîntîmplarea la doi-trei prieteni bine inten ţ ionaţ iş i aceş tia o ră spîndirăcît ai bate din palme. Asta dă du temei domnului de Beaufort săse simtăminunat vreo două -trei zile. În ră stimpul acesta, prinţ ul bă gase de seamăcăprintre osta ş ii de gardăse aflăunul cu o mutrăcumsecade, ş i că utăcu atît mai mult să -l cîş tige de partea sa, cu cît Grimaud îi era tot mai nesuferit. Într-o dimineaţ ă , cînd îl prinse singur ş i ajunse să -i vorbeascăîntre patru ochi, Grimaud se ară t ăîn prag, vă zu ce se petrece ş i apoi, apropiindu-se respectuos apucăosta ş ul de braţ . — Ce mai vrei de la mine? se ră sti domnul de Beaufort.

Grimaud îl duse pe ostaşpatru pa ş i mai încolo ş i-i ară t ău ş a. — Pleacă ! zise el. Ostaş ul se supuse. — Ei, dar ma scoţ i din să rite! izbucni prinţ ul. Am săte învă ţ eu minte! Grimaud fă cu o adîncăplecă ciune. — Am să -ţ i rup oasele, iscoadă ! strigăprinţ ul, ieş indu-ş i cu totul din fire. Grimaud se înclinăş i se dă du cî ţ iva paş i înapoi. — Am săte strîng de gît cu mîinile mele, iscoadă ! urmăprinţ ul. Grimaud se înclină , tr ă gîndu-se îndă ră t încăcîţ iva paş i. —Ş i asta, zise prinţ ul, cugetînd căe mai bine sănu se mai amîne lucrurile, acum numaidecît. Întinse mîinile crispate spre Grimaud, care se mulţ umi să -l împing ă pe ostaşafarăş i sătrînteasc ăuş a dupăel. În aceeaş i clipăsimţ i mîinile prin ţ ului lă sîndu-i-se pe umeri ca ni ş te cleş ti de fier; în loc săse apere sau săstrige, el se m ă rgini săducă încetiş or degetul la buze ş i, cu un fermec ă tor zîmbet pe faţ ă , rosti doar atît: — Stt! Un asemenea gest, un asemenea zîmbet, un asemenea cuvînt era ceva atît de neobiş nuit din partea lui Grimaud încît alteţ a sa se opri dintr-o dat ă , în culmea uimirii. Grimaud se folosi de aceast ăclipăspre a scoate din că ptuş eala hainei o fermecă toare scrisoare, cu pecete aristocratică , că reia îndelungata ş edere într-un asemenea loc nu-i putuse ră pi cu desă vîr ş ire parfumul ş i i-o întinse prinţ ului fă răo vorbă . Acesta, din ce în ce mai uimit, îl lă săpe Grimaud, luăplicul ş i, recunoscînd scrisul, strigă : — De la doamna de Montbazon? Grimaud dă du din cap a încuviinţ are. Ducele rupse plicul într-o clipită , îş i trecu mîna peste ochi, într-atît era de tulburat ş i citi cele ce urmează : „Scumpul meu prinş , Poş i avea deplinşîncredere în viteazul ce-ş i va înmîna aceastş scrisoare, cş ci este valetul unui gentilom devotat nouş , care ne-a garantat pentru el, întrucît l-a slujit cu credinş ş dou ş zeci de ani. S-a învoit sşdevinş ajutorul paznicului dumitale ş i sş stea închis împreunşcu dumneata la Vincennes pentru a-ş i preg ş ti ş i înlesni fuga, pe care noi o punem la cale. Clipa eliberş rii se apropie; ai rş bdare ş i curaj, gîndeş te-te cşîn ciuda timpului ş i absenş ei dintre noi, toş i prietenii ş i-am pş strat aceleaş i sentimente de odinioarş . A dumitale veş nic iubitoare, MARIE DE MONTBAZON" „P. S. Semnez cu numele întreg, c ş ci aşda dovadşde prea multş

vanitate, închipuindu-mi c ş , dupşcinci ani, m-ai mai recunoaş te dupş iniş iale." Ducele ră mase buimac o clip ă . Ceea ce că uta zadarnic de cinci ani încheiaţ i, adicăun om care să -l slujească , un ajutor, un prieten, îi pica din cer în momentul cînd se aş tepta mai puţ in. Se uităcu uimire la Grimaud, apoi îş i întoarse ochii asupra scrisorii, pe care o citi din nou de la un cap la altul. — Oh! ScumpăMarie! murmur ăel, dup ăce sfîrş i de citit. Va s ăzică pe ea am ză rit-o în fundul tră surii! Cum, se mai gîndeş te încăla mine, dupăcinci ani de despă rţ ire? Drace, iatăo credinţ ăcum nu ţ i-e dat să gă seş ti decît în Astrrea. Apoi se întoarse spre Grimaud. —Ş i tu, bravul meu, adă ugăprin ţ ul, te învoie ş ti săne ajuţ i? Grimaud fă cu semn căda. — Pentru asta ai venit aici? Grimaud repetăacelaş i semn. —Ş i eu care voiam săte strîng de gît! exclamădomnul de Beaufort. Grimaud începu săzîmbească . — Stai puţ in, zise prinţ ul. Ş i se apucăsăse scotoceascăprin buzunare. — Aş teaptă , urmăel, luînd de la început scotoceala care se dovedise zadarnică . Nu trebuie săse spunăc ăun asemenea devotament faţ ăde un nepot al lui Henric al IV-lea a ră mas ner ă splă tit. Stă ruinţ a domnului de Beaufort dovedea cele mai bune intenţ ii din lume. Numai căuna din mă surile de prevedere ce se luau la Vincennes era sănu se lase bani asupra întemniţ aţ ilor. Drept care, vă zînd dezam ă girea prinţ ului, Grimaud scoase din buzunar ş i-i întinse o pungăplin ăcu aur. — Iatăce c ă utaţ i, zise el. Prinţ ul deschise punga, pe care vru s-o goleascăîn mîinile lui Grimaud, dar acesta clă tinădin cap. — Vămulţ umesc, monseniore, ş opti el, dîndu-se înapoi. Am fost ră splă tit. Domnul de Beaufort trecea din surprizăîn surpriză . Atunci îi întinse mîna, ş i Grimaud se apropie ş i i-o să rută , plin de respect. Purtarea aleasăa lui Athos avusese o vă dit ăînrîurire asupra lui Grimaud. —Ş i acum, ce trebuie săfac? întreb ăprin ţ ul. — E unsprezece dimineaţ a, rosti Grimaud. La dou ădupă -amiaz ă monseniorul săcearăsăjoace o partidăîn curte cu La Ramée ş i, în timpul jocului, sătrimitădou ă -trei mingi peste zid. — Bine, ş i dup ăaceea? — Dupăaceea... Monseniorul se va apropia de zid ş i va striga la omul care cură ţ ăş anţ ul să -i arunce mingile înapoi.

— Înţ eleg, zise prin ţ ul. Chipul lui Grimaud pă ru s ăoglindeasc ăo vie mulţ umire: zgîrcenia cu care vorbea de obicei ar fi preschimbat aceasta convorbire într-o adevă ratăcaznăpentru el. Fă cu o miş care, ca ş i cum ar fi vrut s ăplece. — Prin urmare, nu vrei săprimeş ti nimic de la mine? întrebăprinţ ul. — Aşdori ca monseniorul să -mi f ă gă duiascăceva. — Ce anume? Vorbeş te. — Vedeţ i, cînd vom scă pa de aici, eu voi fi mereu ş i peste tot cel mai ameninţ at; că ci dac ămonseniorul va fi prins, cel mai mare ră u ce-l aş teaptăe s ăfie adus înapoi, dar dac ăm ăprind pe mine, în cel mai bun caz au săm ăspînzure. — Foarte adevă rat, încuviinţ ăprinţ ul. Totul trebuie fă cut întocmai aş a cum ceri, pe cinstea mea de gentilom. — Deocamdată , zise Grimaud, n-am decît un singur lucru de cerut monseniorului: anume, să -mi facăcinstea sămăurascăaş a cum m ăura ş i mai înainte. — Îmi voi da toatăosteneala, fă gă dui prinţ ul. Cineva ciocă ni la uş ă . Prinţ ul puse scrisoarea ş i punga în buzunar ş i se arunc ăîn pat. Toatălumea ş tia căîn asemenea momente era copleş it de plictiseală . Grimaud se duse sădeschidă : era La Ramée, care venea de la cardinal, unde se petrecuse scena pe care am povestit-o. La Ramée se uita cercetă tor de jur-împrejur ş i, v ă zînd căîntemniţ atul ş i paznicul dînd semne cănutresc aceeaş i urăunul faţ ăde altul, surîse plin de mulţ umire. Apoi, întorcîndu-se spre Grimaud, îi spuse: — Bine, prietene, bine. S-a vorbit despre tine undeva sus ş i sper săai cît de curînd noută ţ i care au să -ţ i fie pe plac. Grimaud salută , stră duindu-se săparăcît mai prietenos, ş i plec ă , aş a cum fă cea de obicei atunci cînd intra superiorul să u. — Ei bine, monseniore, zise La Ramée, cu rîsul lui deschis. Tot mai sînteţ i supă rat pe bietul bă iat? — A, dumneata eş ti, La Ramée! exclamădomnul de Beaufort. Pe cinstea mea, era ş i timpul săte-ar ă ţ i. M-am aruncat pe pat ş i m-am întors cu faţ a la perete ca s ănu fiu ispitit să -mi ţ in f ă gă duiala ş i să -l strîng de gît pe nemernicul de Grimaud. — Măîndoiesc totuş i căar fi putut săspunăceva neplă cut alte ţ eivoastre, rosti La Ramée, fă cînd o spiritualăaluzie la muţ enia ajutorului să u. —Ă sta-i un mut din Orient, la naiba! Era timpul săte vă d, La Ramée, abia aş teptam. — Monseniorul e prea bun cu mine, zise La Ramée mă gulit. — Da, urmăprin ţ ul. Într-adevă r, azi m ăsimt atît de neîndemînatic, c-o să -ţ i facăplă cere. — Facem o partida cu mingea? întrebăLa Ramée, maş inal.

— Dacăvrei. — Sînt la ordinele monseniorului. pentru a sc ă pa de aici. iar începem cu povestea asta. monseniore. într-o zi cînd te va chema din nou la el. — Stt! Stt! Ei bine. — Adică . monseniore. cătrebuie s ă -l chem pe Grimaud. . vorbi ducele. — Oh. Vădaţ i bine seama cănu sînte ţ i om de înţ eles. — Ah. —Ş i ce i-ai ră spuns ilustrisimei Eminen ţ e? — Cădacăastrologul cu pricina ar întocmi vreun almanah. — Vă d. — La Ramée. monseniore. — În clipa cînd voi ieş i din închisoare voi fi stă pînul Parisului. te-aşface bogat. monseniore. ar trebui săm ăla ş i să -ţ i îmbrac uniforma. n-aş sfă tui-o să -l cumpere. — Monseniore. ar trebui săvăprefaceţ i în cintezoi sau sfredeluş . sănu mai vorbim despre asta. dragul meu La Ramée. a prezis asta un astrolog? rosti domul de Beaufort. De-ai primi propunerile mele! — Haide. Ce mi-a spus? Mi-a spus săvă supraveghez. pe cinstea mea de gentilom. Ş i ce ţ i-a spus acest animal? — Nu măsuparăcuvîntul. — Cum asta? L-ai vă zut de curînd? — A trimis dupămine azi-dimineaţ ă . bunurile voastre vor fi confiscate. La Ramée! oftăel. — Am greş it. Prinţ ul rîse cu amă ră ciune. tresă rind fă r ăs ăvrea. —Ş i pentru ce sămăsupraveghezi? întrebăprinţ ul nelini ş tit. — Cu ce? În clipa cînd veţ i ieş i de la închisoare. ca săam fericirea să -mi petrec viaţ a în tovă ră ş ia dumitale. monseniore. a şpleca în locul tă uş i l-aş strînge de gît chiar dacăar trebui sămăîntorc din nou la închisoare. cred cănu depinde de cardinal săvi se îndeplineascădorinţ a. — Haide. căar trebui s ămai caut un Grimaud. — Pentru căun astrolog a prezis c ăveţ i evada. e oare cu putinţ ăsăaud asemenea lucruri? Frumoasăconvorbire pentru un ofiţ er al regelui! Bag de seamă .. pe cinstea mea. Rimeazăcu cardinal. ţ i-am mai spus ş i îţ i repet. Va s ăzicăai discutat cu cardinalul despre mine? La Ramée. — De ce? — Fiindcă . vrei săspui c ăe ş ti un om minunat ş i cămi-aşdori sără mîn mereu la Vincennes. zise La Ramée. — Ah. Nă tă ră ii ă ş tia de vră jitori nu mai ş tiu ce să nă scoceasc ă . da. — Ză u?! Ca să -ţ i vorbeascăde mine? — De cine altul vreţ i să -mi vorbească ? într-adevă r.. ca s ă -i scoat ădin min ţ i pe oamenii cumsecade. mă rturisi La Ramée cu un aer fin. sînteţ i groaza cardinalului. Doamne.

— Du-te. dar într-o jum ă tate de ceas văîntoarce ţ i?" „Într-o jum ă tate de ceas?" „Da. cu toate cănu-i chiar de viţ ănobil ă ." „Fie. din nenorocire. E în firea omului săcaute lucrul cel mai de soi. Ş i înţ elegeţ i. ofiţ erul de gardătrecu pragul încă perii. — Monseniore. duceţ i-vă . dar în realitate pentru a îndeplini . trebuie săvăspun. — Ei bine. domnule La Ramée. trebuie neap ă rat sămăîntorc la castel. v ă zînd că măopresc în fata tarabei lui. Trebuie săv ăspun căplă cintarul de peste drum de noi. Doamne. nu eş ti mîncă cios dacă îţ i place săm ă nînci bine. Am luat pră vă lia asta pentru căfostul stă pîn m-a încredinţ at cătot castelul cumpă răde la el. — Fiindcămonseniorul Mazarin se ţ ine mai mîndru decît dumneavoastră . ş i asta chiar acum. de opt zile ş i-a vîndut pr ă vă lia unui cofetar din Paris. adă ugă prinţ ul." „Eu săn-am lucruri de soi?! Ei bine. cer iertare alteţ ei-voastre. ai dreptate. monseniore. domnul de Chavigny nu mi-a dat prilejul să vînd mă car o pră jitur ă ". Acest afurisit de plă cintar are în faţ a pră vă liei o tarabăcu tot felul de bună tă ţ i. „Eh. numai jumă tate de ceas. nu vrei săporuncesc să -ţ i aducăsămă nînci aici? — Nu.. i-am ră spuns. i-am spus. —Ş i ce măpriveş te asta pe mine? — Ră bdare.ş tii doar. Dar ia aminte. ş i. zise prinţ ul. pe care se pare cădoctorii l-au sfă tuit sătră iascăîn aerul curat de la ţ ară . sămăajuţ i să -i capă t de clienţ i pe întemniţ aţ ii din turn. s-a apropiat de mine cu vorbe dulci: „Domnule La Ramée. pe cinstea mea".. — Ei bine? — Ei bine.ş i văvedeţ i de treburi. ş i atunci cînd e vorba de plă cintă . monseniore. aşvrea. vreau săjudecaţ i singur. La Ramée ieş i fă r ăs ăia în seamăaluzia prinţ ului ş i. dupăcinci minute.—Ş i.. că ruia i se zicea jupîn Marteau. cu îng ă duinţ a alteţ ei-voastre. La Ramée. sub pretext c ă -i face prinţ ului cinstea s ă -i ţ in ătovă ră ş ie.ş i a uitat s ăm ă pofteascăla masă . Ş i pă că tosul ă sta de plă cintar. zice. pe cinstea mea.. pe loc. urmăLa Ramée. de opt zile de cînd am venit aici.ş i atunci cînd e vorba de altele. Haide săfacem o partidă . Ş i La Ramée se înclină . pesemne c ădomnul de Chavigny se teme căn-ai lucruri prea de soi. monseniore... pot să -i fă gă duiesc urmaş ului lui jupîn Marteau c ă veţ i tîrgui de la el? — Da. Aţ i stat la mas ă ?" „Nu. monseniore. dar trebuie s ă -mi acorda ţ i jumă tate de ceas ră gaz. — Monseniore. — Mîncă ciosule! — Eh. „Ei bine. care te fac s ă -ţ i lase gura apă . numai sănu punăciuperci în plă cintă . monseniore. dacăsînte ţ i gră bit. domnule La Ramée. dobitocule. văaş teaptăo plă cintăş i o sticlăcu vin de Burgundia din cel vechi". ciupercile din pă durea Vincennes sînt aduc ă toare de moarte în familia mea. cum sînt flă mînd." „Nu pot.

care dovedea căprietenii s ă i nu l-au uitat ş i căsînt pe cale să -l scape din temniţ ă . mingile începurăsăzboare în ş anţ . Omul acesta. îndatăce bă tu de două . a bă ut bine. pe care La . care. ducele nu se ară tăprea stîngaci. din care pricinăse juca afară . sănu fie scă pat din ochi. ceea ce-l îndreptă ţ i săse înfurie ş i. — Ai bună tatea ş i aruncă -ne mingile. cu cît acum îş i dă dea seama de toat ăpurtarea lui ş i pricepea cătoate neplă cerile pe care i le pricinuise nu urm ă reau decît s ă scoatădin capul paznicilor orice bă nuial ăc ăel ar putea s ăcad ăla înţ elegere cu întemniţ atul. domnul de Beaufort avusese ră gaz s ăciteasc ădin nou scrisoarea doamnei de Montbazon. În schimb. ş i domnul de Beaufort fu cît pe ce să scoatăun ţ ipă t de uimire. în aceste cinci minute cît ră mă sese singur. XXI CE CONŢ INEA PLĂ CINTA URMA Ş ULUI LUI JUPÎN MARTEAU Dupăo jumă tate de ceas. nimic mai uş or pentru prinţ decît săurmeze povaţ a lui Grimaud. Jocul cu mingea la Vincennes cerea săarunci mingea cu nă dejde. Acest ş iretlic îl fă cu s ăaibăo înaltăp ă rere despre isteţ imea lui Grimaud ş i hot ă rî săse încreadăpe de-a-ntregul în el. care aici avea cel puţ in cincizeci de picioare înă lţ ime. În ce fel. că ci acesta era momentul hotă rît. gr ă dinarul acesta era Rochefort. cum erau atîtea pe acolo. cîtăvreme nu bă turăorele două . ducăpu ţ in ăvreme ră maseră fă r ămingi. pe care prinţ ul îl credea la Bastilia. — Ei. La Ramée propuse s ătrimităpe cineva săle caute în ş anţ . ce e? întreb ăel. care cî ş tiga cîte cincisprezece puncte de fiece datăcînd prinţ ul arunca mingea afară . ca un om care a mîncat bine ş i. aş a cum se întîmplăde obicei în asemenea împrejur ă ri. încît. dar prinţ ul. pe bunădreptate. ză ri un om care trudea pe un petic de gră dină . Plă cinta fusese gustoasăş i vinul minunat. — Hei. nu ş tia încă . mai ales. prietene! strigăprinţ ul. ţ ă ranul acesta. spre marea bucurie a lui La Ramée. aş a cum spusese ofiţ erul. Aş a că . adicăs ătrimitămingea în ş anţ ul ce înconjura închisoarea. avea cu atît mai mare încredere în el. Vremea era frumoasăş i îngă duia partida plă nuită . apropiindu-se de zid. Treaba asta se repetăde atîtea ori. precum am mai spus. în aer liber. Totuş i. dar îş i fă gă duia săînvingă muţ enia lui Grimaud ş i să -l fac ăs ăvorbeasc ă . rostuite de ţ ă rani de cealalt ăparte a ş anţ ului. pierdu fiecare partidă .ordinele cardinalului. La Ramée se întoarse vesel ş i plin de voiciune. Omul ridic ăpe dat ăcapul. Numai că . săfacăla greş eli una dupăalta. Gră dinarul dă du din cap ş i se apucăsăazvîrle mingile. spuse prinţ ul. gă si căasta ar fi pierdere de timp ş i.

ră maserăbune pierdute. vorba doamnei de Rambouillet. ş i se pregă tea săardăş i mingea. iar la masăse slujea de niş te cuţ ite de argint cu lama moale ş i care nu tă iau nici de fric ă . La Ramée veni să -i ia hainele. care de cînd se l ă sase de picturăavea iară ş i foc în odaie. " Domnul de Beaufort. e un flş cş u foarte iste ş ş i ne e devotat cu trup ş i suflet. la Bastilia ş i pretutindeni. La Ramée . prinţ ul avea ghinion în ziua aceea. dou ăsau trei zburarăîndă ră t în ş anţ . că ci tocmai atunci intr ăLa Ramée. c ă ci mingile o apucau razna: în loc sănu iasădin spa ţ iul îngă duit pentru joc. prin ţ ul spuse căi s-a urît de atîta neîndemînare ş i cănu mai are poftăsăjoace. r ă spunse prinţ ul. De îndatăce uş a se închise. Curînd. mareş alul d'Ornano ş i marele stareţ . ş i sper sş rş mîneş i mulş umit de ceea ce veş i gş si înş untru. O minge că zu chiar la picioarele ducelui ş i. aş a cum fă cuse cu multăp ă rere de ră uş i cu aceea a doamnei de Montbazon. În minge gă si urmă toarea scrisoare: „Monseniore. dragul meu. Prinţ ul se întoarse la el în odaie ş i se culcă . cum era vă dit căomul i-o aruncase lui anume. otravăcurată . o vîrî iute în buzunar. Ş tie toată lumea. Apoi fă cu spre gră dinar un semn de mulţ umire ş i se întoarse la joc. — Mi-era frig. prinţ ul avusese timp săascundămingea sub pernă . ş i-am mai aţ îţ at focul. Ş i prinţ ul se trînti iar în pat. Slujitorul veş nic credincios alteş ei-voastre. fiindc ă nu i se lă sase nici un obiect tă ios. Aici ai putea săpă strezi ghea ţ ăori sa aduni silitrăde pe pereţ i. Alte ş a-voastrş poate avea încredere în orice privinş şîn Grimaud. Tare prevă ză tor om ş i La Ramée! Din fericire. dar în realitate ca săfie sigur căprinţ ul nu se mai duce nică ieri. rupse înveliş ul mingii cu dinţ ii. dar se gîndi căar putea s ă -i fie de folos pentru a-i trimite un ră spuns lui Rochefort. arse scrisoarea.ş i cum gră dinarul nu mai era acolo ca săle azvîrle sus. CONTELE DE ROCHEFORT" „P. aş a cum îş i petrecea aproape toatăziua de cînd i se luaserăcă rţ ile. cît sînt de friguroase încă perile din turnul Vincennes. Se oprise la timp. nu tş iaş i pl ş cinta decît atunci cînd veş i fi singur. vîrînd mingea sub pernă . erau. pe motiv căsînt pline de praf ş i căvrea săle scuture. — Monseniorul are nevoie de ceva? întrebăel. S. unchiul meu. Hotă rît lucru însă . prietenii dumneavoastrş vegheazşş i clipa eliberş rii se apropie: cereş i poimîine sşmînca ş i o plş cint ş fş cutş de noul plş cintar care ş ine prş vş lia în locul celui dinainte ş i care nu e altul decît Noirmont. La Ramée era încîntat căa învins în chip atît de zdrobitor pe un prin ţ de sînge regesc. bucş tarul dumneavoastrş .Ramée împreunăcu cî ţ iva ostaş i se ş i gr ă birăsăle adune. Cele în care s-au sfîrş it Puylaurens.

Or. propuse La Ramée. spuse domnul de Beaufort. eş ti încîntă tor. îş i zise în sinea sa ducele de Beaufort. care ajunsese sănutreasc ăo mare afec ţ iune pentru ilustrul întemni ţ at aflat în seama sa ş i ar fi fost zdrobit săi se întîmple vreo nenorocire. trebuie s ăfi primit în dar de la cel de sus unul din cele ş apte pă cate de c ă petenie dacănu chiar două . replicăprin ţ ul. dragul meu. La urma urmelor. — Dar o lecţ ie între patru ochi. dragul meu La Ramée. Are ni ş te plă cinte grozave ş i un vin fă răde pereche. dar La Ramée. — Hm! mormă i La Ramée. nu-i prea greu ca vinul ş i bucatele lui s ă treacăînaintea celor ale domnului de Chavigny. poimîine e s ă rbă toare? — Da. ascultaţ i-mi sfatul: nu a ş tepta ţ i bă trîne ţ ea pentru asta. era un motan bă trîn. — Ai dreptate. că zînd în capcană . n-ar trebui s ăv ălă saţ i pradăunor astfel de gînduri. „Domnul de Beaufort. rosti La Ramée. care ş tia toate capcanele în care putea să -l atragăun întemniţ at. era un om cumsecade. mi-ar rîde ş i mie inima. — Ei bine. are la îndemînăpatruzeci de mijloace de evadare. monseniore. Oare masa asta nu ascundea vreo capcan ă ?" Ră mase pe gînduri o clipă . — Într-adevă r. ca să -ş i piardăinima ş i sufletul. Propunerea era ispititoare. i-am fă gă duit căve ţ i cump ă ra de la el. monseniore. ş i el pufni . mi se pare căe lă comia. atunci trebuie să -mi creez o distracţ ie pentru zilele bă trîne ţ ii. să măfac un mîncă cios. „Bine. Dacătrebuie s ără mîn pe vecie aici. sînt Rusaliile. cugeta el. zise el. Gîndurile astea omoară . asupra că reia te las s ă hotă ră ş ti în totul. Nici pomenealăsă -i dea prin minte prinţ ului s ă -l îmbete. urmăducele. — Monseniore. orice om. — Bucuros. al lui jupîn La Ramée. Trimitem ostaş ii sămă nînce la popota domnului de Chavigny ş i facem aici o masă . Rezultatul chibzuielilor sale fu c ăavea s ă porunceascăsingur bucatele ş i vinul – prin urmare. Fie. — Vrei să -mi dai o lecţ ie poimîine? — Ce fel de lecţ ie? — De lă comie. Ce vă împiedicăsăîncercaţ i? De altfel. săne folosim de asta. orice ar fi gîndit cardinalul de ră u despre el. De-aşputea sămă duc ş i eu sămă nînc pl ă cintăş i săbeau o sticlăcu vin de Burgundia la urmaş ul lui jupîn Marteau. nici un praf nu va fi presă rat în bucate ş i nici o licoare turnatăîn vin. monseniore. nu silitra! — Eh. monseniore." Ş i adă ugăcu glas tare: — Ei bine.zîmbi din vîrful buzelor. aş a cum preasfinţ ia-sa Mazarin a avut bună tatea s ă -mi dea de înţ eles. întă ri La Ramée. — Oricum. — Monseniore. nenorocirile ce se abă tuserăpe rînd asupra celor trei bă rbaţ i pomeniţ i de că tre duce nu puteau fi în nici un chip tă gă duite.

monseniore. în chip de limbăde foc. monseniore. tot sînt mai tînă r cu cincisprezece ani decît el. La Vincennes viaţ a se trece mai iute. Monseniore! — Sau mori mai devreme. — Am să -i poruncesc săstea toatăvremea în spatele alteţ ei-voastre ş i. — De. ar trebui! izbucni prinţ ul drept ră spuns. primeş ti? — Da. ş i îş i trosnea degetele. zise La Ramée. — Ei. Dar monseniorului Giulio îi pasă ! Ca italian.în rîs numai cît se gîndi la asta. ş tii ce? Cănu ai încredere în mine. măduc sămăîngrijesc de preg ă tirea . O să -mi strice tot cheful. surîzînd. dar mai cu seamădin clipa cînd voi sc ă pa de aici. — Monseniore! rosti La Ramée. Ducele ridicădin umeri. — La dracu cu Grimaud ă sta al t ă u! exclamăel. nici n-are s ă -l închipuie căse aflăla o sutăde leghe. — Credeţ i deci ca ve ţ i scă pa? întrebăLa Ramée. Totuş i avu tă ria săia un aer din cale-afarăde posomorît. vă d cum nu se poate mai limpede. — Ei bine. poimîine sînt Rusaliile. — Care? — Grimaud săne serveascăla masă . — Ei bine. Porunceş ti pentru masăorice pofteş ti. Nimic nu putea săpricinuiasc ăo mai mare mulţ umire prinţ ului. crezi în vră jitori? N ă tă ră ule! — Mie. spuse ducele. fie! se învoi el. fă răca alteţ a-voastrăs ănu scape de la Vincennes. e superstiţ ios. ceea ce e totuna. Adevă rat. Apoi îi veni o idee care împă cătotul. întrebădomnul de Beaufort. îş i întregi vorba domnul de Beaufort. fiindcăaltfel îmi dau seama căn-am mai ispră vi niciodată . ş i! Ce am eu cu Rusaliile? Te temi cumva sănu coboare sfîntul duh. cu o bună tate desă vîrş it jucat ă . ş i să -mi deschidăuş ile temni ţ ei? — Nu. Îl accept pe Grimaud. singurul lucru pe care îl doresc eu e o plă cintăca aceea de care mi-ai vorbit. adă ugăapoi. totodatăfă gă duie ş te-i căvoi cumpă ra de la el nu numai pe timpul cît voi sta în temniţ ă . Tu te îngrijeş ti de toate. chipul paznicului se lumin ă . Ducele urmă rise cu destulăneliniş te monologul lă untric al lui La Ramée. în mă sura în care putuse săi-l citeascăpe faţ ă . —Ş i ce-a prezis? — Căn-are s ătreac ăziua de Rusalii. cu o condiţ ie. în cele din urmă . nici atîtica nu-mi pasă ! zise La Ramée. — Prin urmare. dar v-am povestit ce-a prezis afurisitul acela de vră jitor. Chiar dacăasta n-o săse întîmple decît la moartea lui Mazarin. ca urmaş ul lui moşMarteau săse întreacăpe sine. dar nu mai vreau pe nimeni afarăde Grimaud. — Monseniore. — Dragul meu. Plă cinta asta o comanzi anume pentru mine. — Monseniore. alte ţ a-voastrăn-are s ă -l vadă . cum nu scoate o vorbă .

decît cele patruzeci ş i opt de ore care îl mai despă rţ eau de clipa hotă rîtăpentru evadare. din pricina asta se petrecu ş i la ş ah ceea ce se petrecuse la jocul cu mingea: domnul de Beaufort fă cu boac ă ne peste boacă ne. se lasăaş teptat.ş i o privire aruncat ăîndă ră t fă cea săi se parăace ş ti cinci ani. dar cînd a ajuns la oarecare înă lţ ime. aş a cum La Ramée îl învinsese de dimineaţ ă . Astfel. ră spunse La Ramée. aripile s-au frînt ş i el s-a rostogolit într-un abis fă r ăde fund. — Pe cine doreş te monseniorul să -l trimit încoace? — Pe oricine. Avusese ni ş te vise fantastice: se fă cea c ăi-au crescut aripi ş i în chipul cel mai firesc a vrut săzboare. —Ş i crezi căscoţ i ceva dintr-un elev ca mine? — Nă dă jduiesc. Uita că . dar nu-l da uită rii. un cuvînt. ceea ce era cu mult mai rar. Aceste repetate înfrîngeri se dovedir ăînsăde folos: mulţ umit ălor. ceea ce însemna trei ceasuri cîş tigate. acum. dar i se ascunseseră amă nuntele. ceea ce înseamn ămult. acest ciudat sprijin l-a pă ră sit dintr-o dat ă . felul cum se vor petrece lucrurile. Se deş teptăde cum se cră p ăde ziu ă . mai puţ in lungi decît cele douăzile. ca sfîntul Laurent pe gră tar. — Bine. La Ramée se opri la uş ă . monseniore. Ş i La Ramée plec ă . — Ce spune monseniorul? — Monseniorul spune sănu cruţ i punga cardinalului. seara. prinţ ul se pomeni c ăs-a fă cut opt seara. dup ăcinci ani de temniţ ămai avea încăprieteni? În acest caz era un prinţ tare norocos. — Dacăam s ă -ţ i las timp. Dupăcinci minute intrăofiţ erul de gardă . în afarăde prieteni.ş i prinţ ul de Beaufort pă rea adîncit cu des ă vîrş ire în sublimele combinaţ ii ale unui ş ah-mat. poate cănu-i ră mă sese credincioasăîn totul. ş i tocmai atunci cînd îl chemi. mai era ceva care îl fră mînta cumplit: anume. afarăde Grimaud. prinţ ul mai scă pa de gînduri: dar somnul e o divinitate plină de toane. pe ofiţ erul de gardă ? — Cu jocul de ş ah. Erau atîtea motive care dă deau temei fră mînt ă rilor prinţ ului. cîtătulburare aduce un semn. De neînchipuit cîte gînduri. care a avut bună tatea săia în seama sa grija de a vedea de hrana noastr ă . I se dă duserănă dejdi de izbînd ă . adevă rat. la început. Ce prieteni îl aş teptau? Aş adar. aripile l-au sus ţ inut de minune. ş i ofiţ erul îl învinse la rîndul să u.bucatelor pentru masă . nu ş tia ce avea săconţ in ămisterioasa plă cintă . Apoi. Venea noaptea ş i odatăcu ea. Abia tîrziu adormi. o femeie î ş i amintise de el. Prinţ ul se afla de cinci ani încheiaţ i în temniţ ă . deş i se scurseserăcu încetinealăde melc. o nă dejde în asemenea împrejură ri. Se trezise cu fruntea brobonită . Domnul de Beaufort se perpeli pînăla miezul nopţ ii în a ş ternut. murmurăprinţ ul. — Atunci. somnul.

unul dupăaltul. atunci cînd ră maserăsinguri. voia să -l strige ca să -l ajute să scape din strîmtoare. — Ce aveţ i. deş i se de ş teptase de atîta vreme. — Ah. totuş i îş i continua calea. glă sui unul dintre ostaş ii care dormiserăîn odaie ş i care nu putuse săînchidăochii. tu eş ti. —Ş i ai dreptate. nă tă ră ule?! zise prinţ ul. prinţ ul fă cu cel puţ in atîtea sforţ ă ri să ră mînătreaz cîte fă cuse ca săadoarm ă . ca trei gheburi. îi puse aceastămînăpe umă rş i începu s ărîd ăîn hohote. încît am visat căam evadat de aici ş i. La Ramée rîse din toat ăinima. acela de unde venise.ş i totuş i îl vedea în depă rtare pe Grimaud. rosti el. monseniore. Nă dă jduiesc cămonseniorul nu va să vîrş i niciodatăasemenea nesă buinţ e decît în vis. mergînd cu fă clia în mînă . am poruncit totul pentru masă ! spuse La Ramée. dragul meu La Ramée. încît îl întrebădacănu cumva e bolnav. — Ei bine? întrebăprinţ ul. îl gă si atît de palid ş i de istovit.de sudoare. ş tergînduş i sudoarea care încăîi mai ş iroia pe frunte. Ă sta e un semn ceresc. La Ramée întinse mîna. dar lucrul se dovedea cu neputinţ ă . în cele din urma. evadînd. chinuit de o durere de dinţ i că pă tat ădin pricina umezelii. Aş a că . Zidurile p ă reau înţ elese cu du ş manii lui ş i-l strîngeau tot mai aprig. fu prins ş i dus în încă perea scundăş i boltităunde pieriser ămareş alul d'Ornano. — Vedeţ i. Puylarens ş i unchiul să u. însănu era în stare săscoatăo vorbă . Nu vreau sămămai gîndesc decît la mîncare ş i la bă utură . — Ei bine. el fă cea niş te sforţ ă ri nemaipomenite sămeargăînainte. mi-am frînt gîtul. Atunci. Ş i. era descoperit ş i nu-i mai ră mînea nici o nă dejde săfugă . auzi vocea lui La Ramée. încuviinţ ăprinţ ul. ş i cugetul să u. Monseniorul a avut o noapte zbuciumatăş i de două -trei ori a strigat în somn dupăajutor. sub un pretext oarecare. în celă lalt capă t al tunelului. unele mai pră pă stioase decît altele. monseniore? întrebăLa Ramée. Abia închise ochii. domnule majordom. cele trei morminte erau acolo. tunelul deveni atît de strîmt. Tu. trimise ostaş ii afară . Grimaud mergea înaintea lui cu o fă clie în mînă . apoi îl ş i ză ri. ş i paş ii se apropiau fă r ăîncetare. Acum i se nă ză ri altceva: descoperise un tunel prin care putea săiasăde la Vincennes ş i pornise prin acel tunel. . cu cît mai aprig voia el săfug ă . trecerea se îngusta. ca săse r ă tă ceascădin nou într-un vă lmă ş ag de vise. — Într-adevă r. zdrobit ca ş i cum într-adevă r s-ar fi pră buş it din înaltul vă zduhului. Ş i ce bucate o săavem? Ia săvedem. — Oho! exclamăprinţ ul. încît fugarul încercăzadarnic săînainteze: zidurile se apropiau ş i-l strîngeau între ele. Apoi îl furăsomnul. — Stt! fă cu La Ramée. în cele din urmă . ş i a patra groapăgata să patănu aş tepta decît un cadavru. atunci cînd se trezi. nă zuind spre o singurăţ intă– evadarea – se avîntădin nou spre aceastăevadare. auzi paş ii urmă ritorilor.ş i cînd La Ramée intr ăpe uş ă . treptat-treptat. care mi-ai împuiat capul ieri cu gogomă niile tale despre fuga din închisoare.

fă răsămai socotesc că . interveni La Ramée. numai eu cu dînsul. de vreme ce ş tii cănu pot să -l sufă r? — Monseniorul să -ş i aminteasc ăde în ţ elegerea noastră . spuse La Ramée. încheie La Ramée. — Vino încoace. fiindcăo să ai cinstea săne serveş ti chiar tu. — I-am spus acestui om cănu are voie săintre aici f ă răîncuviinţ area mea. —Ş i de ce l-ai chemat. Ce mîncă cios v-aţ i fă cut! În cinci ani. te priveş te. ori pe fundul sticlelor. nu v-am vă zut niciodat ăatît de fericit ca-n clipa asta. asta ţ i se cuvine ţ ie. rosti el. care voia săspunăcănu pricepe în ce mă surăîl priveş te asta pe el. — Dar plă cint ăvom avea? — Se înţ elege! Una cît roata carului. stă rui La Ramée. — Monseniorul ş tie c ăfă r ăel nu se poate. frecîndu-ş i mîinile. dacăcu toată pofta de mîncare ş i cu toatăsetea noastră . — Ba da. Prinţ ul îş i dă du seama căş i-a cam pierdut stă pînirea de sine: dar tocmai atunci. trebuie să -l iertaţ i. — Monseniore. . dar el parcănici nu-l vedea. — Tii. La Ramée se apropie de Grimaud. Monseniorul a uitat de paznicul nostru? — Nicidecum. — Fă cutăde urmaş ul lui moşMarteau? — Întocmai. cer iertare alteţ ei voastre: se pare cădomnul de Chavigny va lipsi pentru cîteva zile ş i m-a prevenit căvrea să -mi dea unele ordine înainte de plecare.— Monseniorul a fă gă duit săaibăîncredere în mine. eu l-am chemat. bă iatule. ş i ascultăce-ţ i spun. —Ş i acum. începu La Ramée. — Straş nic! exclamăprin ţ ul. făaş a cum vrei. Prinţ ul încercăsăschimbe o privire cu Grimaud. va ră mîne ceva prin talere. prinţ ul îş i veni în fire. care îi vorbi în ş oaptă . —Ş i i-ai spus c ăe pentru mine? — I-am spus. —Ş i el ce-a zis? — Că -ş i va da toatăosteneala ca sămulţ umeascăpe alteţ a-voastră . monseniore. La Ramée continuă : — Monseniorul îmi face cinstea sămăinvite săluă m mîine seară masa împreună . monseniore! se mirăLa Ramée. Grimaud fă cu un semn. — Bine. Dimpotriv ă . ca ş i acum ar fi ascultat la uş ăş i-ar fi înţ eles c ăgîndurile lui La Ramée trebuie neîntîrziat ab ă tute în altăparte. Grimaud se aproprie cu o mutrădin cale-afarăde posomorîtă . ba da. Grimaud se ară tă în prag ş i îi fă cu semn ofiţ erului căare să -i spunăceva. Grimaud urmeazăsăne serveascămasa aceea grozavă . Am uitat doar de Grimaud. Grimaud se înclinăîn semn de mulţ umire. În acest timp.

de sus în jos. — N-am dezlegare s-o fac înainte de-a sosi clipa. aţ i pierdut cumva mingea? — Care minge? — Cea cu scrisoarea. — Ei bine. spuse el. în timpul jocului. ră spunse Grimaud. monseniore? întrebăGrimaud. dragul meu La Ramée. — Da. urmăGrimaud. zilele trec. monseniore. aduceş i doi cai gata înş eua ş i. dă -mi cel puţ in cîteva am ă nunte despre fuga noastră . — Haide. La Rainée ieş i: Grimaud îl urmă ri cu privirea fă răsăse clinteascădin loc ş i. — Nu. fiş i la post între ceasurile ş apte ş i nouş . — Aş adar. m-am gîndit căs-ar putea s ăne fie de folos. — Cine sînt cei care măvor aş tepta de cealaltăparte a ş anţ ului? . Dar ia aminte. nu seamă năuna cu alta. monseniore. Ş i prinţ ul scoase mingea de sub pern ăş i i-o întinse. aş a căazi sînt hotă rît s ăte bat mă r. — Monseniorul vrea cumva s ă -ş i ia revanş a la partida de ieri? Grimaud dă du foarte uş or din cap. — Scrieţ i. eu ascund biletul în minge. — Acum spuneţ i-mi. — Ei bine? întrebăprinţ ul. o cos la loc ş i dumneavoastră . —Ş i dacăse pierde? — Stăcineva acolo ca săo vadăş i săo ia. — Acelaş i gră dinar de ieri? Grimaud repetăsemnul. Semnaţ i. trimiteţ i-o în ş anţ . Grimaud fă cu un semn de încuviinţ are. — Un gră dinar? întrebăducele. scoase la ivealădin buzunar un creion ş i o bucatăde hîrtie. — Ce trebuie săscriu? Grimaud ridicăun deget ş i îi dictă : „ Totul e pregş tit pentru mîine searş . Prinţ ul semnă . monseniore? fă cu Grimaud cu mirare. noi vom coborî prin prima fereastrş a galeriei". zise prinţ ul. contele de Rochefort? Grimaud repetăsemnul pentru a treia oară . zise prin ţ ul că tre La Ramée ş i întoarce-te cît mai curînd. că ruia nu-i plă cea de fel polologhia. monseniore.— Du-te. — Mai departe? zise ducele — Mai departe. Iat-o. Grimaud zîmbi cu cel mai plă cut zîmbet de care era el în stare. glă sui prinţ ul. —Ş i asta-i tot? — Ce vreţ i mai mult. cînd v ă zu cău ş a s-a închis.

la hanul „La Vulpea Verde". vechea sa prietenă . eş ti cam zgîrcit la vorbă . — Iar pe La Ramée îl silim sămă nînce para. — Uite. Hotă rît lucru. dacănu vrei să -mi ies din minţ i. — Noi vom lua pumnalele ş i scara. monseniore. doi că lă re ţ i. Athos îş i pă stra aerul să u senin ş i nepă să tor de totdeauna. dar în două zeci de ani se petrecuserămari schimbă ri. dar ce-i al tă u e al tă u: cînd vorbeş ti. apoi pe Estrapade.— Nu ş tiu nimic. începînd cu schimbarea stă pînilor. — Monseniorul îş i dăseama căavem la îndemînătot ce ne trebuie. în casa asta am petrecut ş apte din cei mai dulci ş i mai cruzi ani ai vieţ ii mele. Athos cunoş tea hanul de multăvreme. urmaţ i la cîţ iva paş i de un slujitor. Tînă rul venea pentru prima oarăla Paris. În ce-l priveş te pe Athos. venise aici cu prietenii de sute de ori. Ieş ind în strada Férou. înţ eleg. XXII O AVENTURĂA MARIEI MICHON Cam în aceeaş i perioadăde vreme în care prinţ ul de Beaufort ş i Grimaud urzeau aceste planuri de evadare. Ajunş i la Saint-Médard. Cei doi că lă tori se oprirăîn strada Vieux-Colombier. apoi pe Fossés-Saint-Michel ş i apoi pe strada Vaugirard. Ş i. — Monseniore. care slujea de că lă uzăîn acest nesfîrş it labirint tovară ş ului să u de drum. drume ţ ii pornir ăîn lungul ei. Cam pe la jumă tatea stră zii. ultimul să tuc din provincia Touraine era mai plă cut la vedere decît era Parisul înspre Blois. . ţ i-e gura aurită . — Dragul meu Grimaud. spre ruş inea acestui ora şatît de lă udat. Athos. în plă cintăvor fi douăpumnale. zise domnul de Beaufort. ş i Athos nu se dovedea prea îngă duitor fa ţ ăde capitală . afarădoar de vechile-i amintiri ostă ş eş ti. zise el. Aceş ti doi că lă reţ i erau contele de La Fère ş i vicontele de Bragelonne. Athos ridicăochii surîzînd ş i ară tă tînă rului o casăcu înf ă ţ iş are liniş tită . apucăpe strada Postes. ci ş i singura ţ intăa simţ ă mintelor sale. rosti prinţ ul. aş a căînţ elegem cît de duios ş i de adînc putea săiubeascăde ast ădatăinima lui Athos. am mai spus. — Spune-mi mă car ce-o săconţ inăacea faimoasăplă cintă . o scarăde frînghie ş i o pară -că luş . ră spunse Grimaud. ară tîndu-i tocmai aceastăparte a ora ş ului. trebuie spus c ănu-l mi ş cădecît prea puţ in pe tînă rul că lă tor. vorbi Grimaud. Tînă rul surîse ş i el ş i salutăcasa. — Bun. intrau în Paris pe o stradăa suburbiei Saint-Marcel. Iubirea lui Raoul faţ ăde ocrotitorul să u se manifesta în orice împrejurare. Raoul. Raoul era nu numai tot ce îndră gea el pe lume.

sănu li se dea decît paie ş i ovă z. care pă rea de fier. Cînd poţ i săciteş ti vîrsta unei femei pe chipul ei. desenau o mînăfinăş i elegant ă . domnule. — Cîţ i ani are? întrebăvicontele de Bragelonne. dar contele de La Fère îi ceruse un anume lucru ş i nu-i ră mînea decît săse supună . cum erau cai de soi. cerurăsă fie îngrijiţ i cu cea mai mare bă gare de seamă . cu acea cochetă rie care prinde atît de bine pe cei tineri. — Haidem! murmurăAthos. Raoul. i-ar fi pl ă cut săse scalde în Sena. zise Athos. cănu e vorba de însură toare. ş i chiar doresc s ăo îndră geş ti. de aceeaş i culoare ca mă nuş ile ş i pă lă ria. Acest ră spuns îl lini ş ti pe deplin pe viconte. — Într-o jum ă tate de ceas. ş i apoi săse culce. surîse tînă rul. Fă cuseră două zeci de leghe peste zi. cum se purta pe acea vreme. în timp ce cizmele. Se retrase deci în odaia sa ş i. Athos îi cercetăcu privirea picioarele. ţ inînd cu tot dinadinsul s ăse încredinţ eze c ănu se asemuieş te nici pe departe cu Loire. dar zîmbetul lui Athos îl liniş ti pe dat ă . domnule? întrebătînă rul. — Sănu uit. iar cînd nu poţ i. Se îngrijirămai întîi de cai. cum se cuvine să facăni ş te adev ă raţ i cavaleri. asta nu se întreabăniciodată . adicăsăarate cît mai chipeşcu putinţ ă . Tînă rul îl privi cu neliniş te. că ci natura fuse darnicăcu el. Caut ăs ăar ă ţ i cît mai chipeş . Ş tiţ i fă gă duiala ce măleagăde Louise. — Nu. cu un an înainte de a fi venit el pe lume. dar ş i cea mai graţ ioasăfemeie din Franţ a. fii liniş tit. că utăsăîmplineascăcerinţ ele lui Athos. Vreau să te prezint cuiva. mai puţ in deprins cu oboseala decît Athos.Drumeţ ii încredinţ arăcaii slugilor ş i. — Da. — Nă dă jduiesc. — Unei femei? întrebăRaoul. Athos surîse ş i el. cu toate cătocmai unei femei vreau săte prezint. Poate că . cenuş ii ca ş i pă lă ria. strîngeau un picior care pă rea al unui copil de zece ani. Cînd se întoarse. mîinile ş i pă rul – aceste trei semne ale obîrş iei sale. — Dragul meu Raoul. Tînă rul salută . — Astă zi. Athos îl întîmpinăcu acel zîmbet p ă rintesc cu care îl întîmpina odinioarăpe d'Artagnan. ş i săli se spele pieptul ş i picioarele cu vin că lduţ . — E frumoasă ? — Acum ş aisprezece ani era socotitănu numai cea mai frumoasă . Ş i dac ănu va fi mîndrăde el. este indiscret. despre care auzise vorbindu-se atît. Raoul. înseamnă . încadrîndu-i faţ a smeadă . zise Athos. — Du-te ş i puneţ i în orînduialăhainele. dar care vă dea ş i mai adîncăiubire pentru Raoul. Lucru lesne. mă nuş ile de că prioară . învaţ ăo datăpentru totdeauna. Athos nu putea să plă nuiascănimic între el ş i o femeie socotitădrept cea mai frumoasăş i cea mai graţ ioasăfemeie din Franţ a. rosti Athos. Pă rul negru era piept ă nat cu că rare la mijloc. ş i că dea în inele pe umeri. apoi cerurădou ăodă i pentru ei. nu are rost săîntrebi.

La vestirea lacheului se ridicăpuţ in ş i întinse curioas ăcapul. Ţ inea în mînăo carte întredeschisă . iar de cing ă toarea-i . Era trei după -amiază . dupămoda statornicităde doamna de Rambouillet cînd îş i clă dise palatul. Alcovul. ochii mari. abia pă rea de treizeci ş i opt treizeci ş i nouă . se opri în faţ a unei uş i închise. era tapetat cu un fel de damasc albastru. Urcătreptele peronului ş i. lipsind astfel. gă itanele de argint luceau. zise Athos. sprijinindu-ş i braţ ul pe o pern ă . vii ş i inteligenţ i. în sfîrş it. cu blazonul familiei Luynes deasupra intră rii. ceea ce dovedi elveţ ianului de pază căoaspetele care intra are dreptul săse poarte astfel. ş i mai cu seamăaş a cum se afla ea în acea clip ă . de care am vorbit atît de des în povestirea celor Trei Mu ş chetari. fă răsăfi gă sit însăprilejul săo aducem în scenă . pă rea ş i acum feti ş cana care să rea cu Anna de Austria ş anţ ul de la Tuileries. cu ceaprazuri la fel. care pusese iubirilor ei o pecete originală . Se afla într-un mic alcov. de ş i doamna ducesăde Chevreuse nu avea cinstea sa cunoascăpe domnul conte de La Fère. pe care intriga îi deschisese ş i dragostea îi închisese de atîtea ori. îş i pă strase minunatul pă r bă lai. Athos porni în urma lacheului. lacheul se întoarse ş i spuse că . Era o mare cochetă rie pentru o femeie de vîrsta doamnei de Chevreuse săprimeascăîntr-un asemenea alcov. a c ă rui fereastrădă dea spre gr ă dină . Într-adevă r. — Am ajuns. coroana Fran ţ ei de un moş tenitor. nici o broderie de aur nu-i împodobea mantia ş i o simplă panăviorie stă tea prinsăla pă lă ria-i neagră . adicătocmai vremea potrivităpentru vizite. trecea drept încăo femeie foarte frumoasă .căe din cale-afarăde pretenţ ioasă . care îl fă cu săstră batăun lung ş ir de încă peri ş i. îl ruga săpofteasc ă . încît. mijlocul de nimfă . apucarăapoi pe strada Rosiers. în 1683. Lacheul deschise uş a Doamna de Chevreuse. întrebă dacădoamna ducesăde Chevreuse poate fi vă zut ăş i dacăpoate să primeascăpe contele de La Fère. adresîndu-se unui lacheu într-o livrea scump ă . Intrăcu pas hotă rît ş i îndră zneţ . În picioare avea cizme din piele neagră . adicăîntinsăpe o canapea ş i cu capul rezemat de tapet. Dupăo clipă . În rest. Erau într-un salon. Athos se ară tăîn prag. dacăo vedeai din spate. Athos fă cu semn vicontelui de Bragelonne sără mînăpe loc. Cei doi că lă tori pornirăpe strada Grenelle. Purta veş minte de catifea violetă . încît acestea deveniserăaproape reprezentative pentru familia sa. era aceeaş i fă ptur ăzvă pă iată . cu toate căîn acea vreme avea patruzeci ş i patru sau patruzeci ş i cinci de ani. cu flori trandafirii ş i frunze de aur. ieş irăîn strada Saint-Dominique. ş i se oprirăîn faţ a unui castel m ă reţ . aflat peste drum de Jacobins.

Athos se înclin ăş i se supuse. fă r ăa văfi cunoscut. Sînte ţ i un om de la curte. pă rea de viţ ănobilă . doamnă ? Vi s-a spus numele meu. Odinioarăpurtam un alt nume. ş i aşavea cea mai vie dorinţ ăs ănu fiu tulburat. dar Athos îi fă cu semn sa ră mînă . ş i am izbutit. rosti contele de La Fère. sînt destul de compromisă . dar aşvrea săş tiu cu cine vorbesc. doamnă . pe care Porthos o admirase odinioarăde atîtea ori în strada Férou ş i pe care Athos nu se îndurase săi-o împrumute nici mă car o singur ădată . mănumeam Athos. rosti ducesa de Chevreuse că tre lacheu. care îş i dă durăseama din prima clip ăcăsînt egali. — Spuneţ i-l. cum bă nuise ş i contele. Poţ i pleca. — Ah. — Ei bine. plini de uimire. Cel care se anunţ ase astfel. — Nu sînt acasăpentru nimeni. ră spunse Athos cu un zîmbet. — Doamnă . că ci aţ i avut bună voinţ a sămăprimiţ i. — Domnule. glumi ducesa cu acel aer poznaşcare o prindea atît de bine. încît ea se ridicăpe jumă tate ş i cu un gest plin de gra ţ ie îl pofti săia loc lîngădînsa. ră spunse doamna de Chevreuse cu cel mai încîntă tor surîs. ră spunse Athos.. sînt un mare ambiţ ios. ş tiu. Dar poate sînt pe cale săajung acolo. Cutez acum săvărog a-mi acorda o întrevedere de jumă tate de ceas. Lacheul tocmai voia săiasă . Ducesa de Chevreuse rupse cea dintîi tă cerea. spuse doamna de Chevreuse. Ş i îş i cuprinse fruntea în palme. căacest nume nu i se ş tersese cu totul din minte. fă rănici o îndoială . nici din cealaltă . Aţ i ieş it cumva de la Bastilia? — Nu. Am cutezat s ăm ăînf ă ţ iş ez la palatul vostru. Numele acesta nu l-aţ i auzit niciodată . domnule.. Ş i aş a.ş i totu ş i nu v-am v ă zut niciodatăla curte.stră lucitoare atîrna acea spadăcu mîner superb. nu vedeţ i căaş tept cu neră bdare? — Iar eu. — Dorinţ a văe îndeplinită . Lacheul ieş i. sub un nume cu desă vîr ş ire necunoscut doamnei de Chevreuse. surîse ea. doamn ă ! O. dar pe care l-aţ i uitat. domnule. deş i era pierdut printre vechi amintiri. Staţ i puţ in. Era vă dit. cu siguranţ ă . alta la fel că dea peste carîmbii cizmelor. nici dintr-o parte. domnule. văprivesc cu admiraţ ie. — Cine sînt. Doamna de Chevreuse deschise ochii mari. se cercetarăcu privirea fă răpic de stinghereal ă . ca pentru a sili miile de gînduri ce i . contele de La Fère. dar întrevederea ce văcer e o întrevedere între patru ochi. trebuie săm ăierta ţ i. — Odinioară . pe care l-aţ i auzit poate. — Athos?! repetăea. doamnă . spuse el că tre ducesă . — Numai căasta nu e totul. Urmăun ră stimp de tă cere în care aceş ti doi oameni. în acest caz spuneţ i-mi repede cine sînteţ iş i plecaţ i. Gulerul ră sfrînt al că mă ş ii era dintr-o superb ădantelă .

doamnă . — Dumneavoastră . discret ş i scria versuri minunate. dară mite om cu om. Veriş oarăcă reia i-a scris pe cînd se gă sea la asediul oraş ului La Rochelle. continuaţ i! îl îndemnăcu însufleţ ire doamna de Chevreuse. — O tînă răcroitoreasădin Tours? murmurădoamna de Chevreuse. — Ei.se perindau prin minte săse opreasc ăo clipăîn loc. jucîndu-se nepă să toare cu evantaiul. — Aşfi un ingrat. să -mi urmez povestea. mă rturisi Athos. continuaţ i. zîmbind. numai sănu o vorbiţ i de ră u. — Întocmai. anume d'Artagnan. domnule. — Cît se poate de ră u: s-a f ă cut abate. ingrat faţ ăde Marie Michon. întocmai. cum că munte cu munte se întîlneş te. zise Athos. numit ăMarie Michon. încuviinţ ădoamna de Chevreuse. n-aţ i dat uit ă rii cu totul acest nume? — Nu. — Ah. încuviinţ ăducesa care ş i obosise că utînd. — Oh. era prieten cu o tînă r ăcroitoreasădin Tours. Cu plă cere. încercînd săciteascăîn ochii lui Athos. ş i zicalele poporului sînt uneori neînchipuit de adevă rate. — Vreţ i săvăajut. Exist ăo zicalăîn popor.. ca s ăo previnăde complotul ce se urzea împotriva bietului Buckingham. ş i în ochii mei nerecunoş tin ţ a nu apare ca un cusur sau ca o crimă . atunci. — Mi-aţ i îngă dui. cine ş tie! fă cu Athos. Vre ţ i să -mi îngă dui ţ i a v ăvorbi de ea? Doamna de Chevreuse se uităla Athos. domnule. domnule? se miră doamna de Chevreuse. — Măîncurajaţ i. — Aramis. — Pentru ce. Cred căa sfîrş it r ă u. ce nenorocire! exclamădoamna de Chevreuse. săvămai amintesc ceva? întreb ăAthos. urmăel. . doamnă ? — Mi-aţ i reînviat în suflet una dintre cele mai plă cute amintiri din tinereţ e. Din partea unui om ca dumneavoastrăsînt gata săprimesc orice. — Acest Athos era prieten cu trei tineri muş chetari. Nici nu ş tiţ i cît de pl ă cutăe pentru mine aceast ă convorbire. spre a vedea lă murit în ş uvoiul lor stră lucitor ş i pestriţ . ră spunse ea. Aş adar. continuăAthos. —Ş i Aramis! spuse cu însufleţ ire ducesa. Bietul Aramis! Era un fermecă tor gentilom.. — Da. — Ceva în legă turăcu asta? — Da ş i nu. — Desigur. Aş adar. întă ri Athos. elegant. —Ş i Aramis. o cunosc! exclamădoamna de Chevreuse. doamnă ? zise Athos. Porthos ş i. Athos tă cu. ceea ce e mult mai ră u. adă ugă ea. ci ca un viciu. — Ah. — Fie. Dar cum s-ar putea una ca asta? Dumneavoastrăn-aţ i cunoscut-o niciodat ă . Athos se înclin ă . continuaţ i. — Da. o veriş oarăde-a lui. Vămulţ umesc.

— Încît cardinalul. dar într-adevă r. casele ţ ă ranilor erau să ră că cioase ş i murdare. — Întocmai.. cu o umbrăde zîmbet ş io uş oarăîncruntare a sprîncenelor. doamn ă . — De astădată . aş a cum numai ea ş tia s ăse încrunte.. iar pentru Ketty unul de lacheu. hotă rî deci . hotă rî într-o bunădimineaţ ăsăo aresteze pe biata Marie Michon ş i săo ducă sub pazăla castelul Loches. continuăAthos. — Dacăaşmerge pe urmele celor douăfugare pînăla cap ă tul că lă toriei lor? întrebăAthos. — Într-adevă r. Pe Marie Michon ş i o fat ă de ajutor a ei anume Ketty. Doamna de Chevreuse scoase un strig ă t de surprizăş i se uităla Athos cu o uimire care îl fă cu s ăzîmbeascăpe muş chetarul de odinioar ă . în sfîrş it. rosti ducesa. satul nu avea han ş i nici castel. ca ş i regina. se lă sase frig. ziua fusese lungăş i obositoare. Prinţ ul gă si pentru ea un costum de cavaler. nu pregeta să -i spunăsora ei. tremurau la cel mai mic zgomot. Nu avea timp de pierdut. Ceea ce mi-a ră mas săvăspun e ş i mai ciudat decît ceea ce v-am spus pînăacum. —Ş i regina avea dreptate. iar Marie Michon era o persoanăfoarte aleas ă . — Ceea ce i se pune astă zi în seam ăca o mare crim ă . lucrurile nu se puturăface atît de tainic. sora ei. chiar aş a a fost! exclam ădoamna de Chevreuse. Nu. încît s ănu prind ănimeni de veste. le prindea de minune straiul bă rbă tesc. fiindcăfiinţ a aceasta îi era nespus de devotată . — Domnule. văsocotesc un vră jitor ş i măaş tept la orice. urmăAthos. îndreptîndu-se spre Spania. atît de mîndrăcum e. regele Spaniei. celă lalt cardinal.. le vom însoţ i doar pîn ăîntr-un să tuc din provincia Limousin. prin îndoita-i obîrş ie austriacăş i spaniolă . un s ă tuc numit Roche-l'Abeille. — Vai! suspina doamna de Chevreuse. era 11 octombrie. doamnă . devotatăpînăla a-i sluji drept intermediar ăcu fratele să u. aceast ătînă ră croitoreasa. vorbea despre cele mai nobile doamne de la curte numindu-le prietenele ei. apucau numai pe drumuri lă turalnice. ce-are a face. împrejurarea era apoi prevă zută : dacăpe Marie Michon o ameninţ a vreo primejdie. nu văvoi ră pi timpul cu asta. adev ă ratul. bă tînd din palme uimită . reluăAthos. domnule! Ş ti ţ i totul. avea cele mai straş nice relaţ ii cu lumea mare. în ciuda faptului cănu era de o obîr ş ie înaltă . regina trebuia sătrimităo carte de rugă ciuni legat ăîn catifea verde. era deprinsăcu ruf ă rie finăş i cură ţ enie. — Aş teptaţ i. ş i însă ş i regina. adusăde prinţ ul de Marcillac. Pe drept cuvînt ar fi ciudat dacă . atunci cînd nu întîlneau în cale vreun han. aceastăMarie Michon. murmurădoamna de Chevreuse. le fă cu rost de doi cai straş nici ş i cele douăfugare plecarăîn grabădin Tours. Din fericire.Aceastăveriş oarăa lui Aramis. Lucrurile s-au schimbat mult de atunci. aflat între Tulle ş i Angoulême. —Ş i într-o diminea ţ ăse pomeni cu cartea cea verde. Ş i tă cu.. fiindcăpe cele mari nu îndră zneau săse arate ş i săcearăg ă zduire. văascult.

spuse: „Mulţ umesc. cu ochii aţ intiţ i asupra lui Athos. Spune ţ imi numaidecît cum de cunoaş teţ i toate aceste amă nunte. dacăte mulţ umeş ti cu ce-a mai ră mas de la masăş i cu jumă tate din odaia mea". — Spuneţ i. Cele douăcă lă toare se sfă tuirăo clipă . adevă rat! recunoscu Athos. ori. tocmai aici vine partea cea mai grea. V-am prevenit doar cămăaş tept la orice. potrivit îngă duin ţ ei primite. care se culcase.săcearăg ă zduire preotului. —Ş i apoi? întrebăea. preotul. tinere cavaler. — Conte. Marie Michon. săvăscape din puterea necuratului. O lampăardea în odaia unde se află preotul. le strigăsăintre ş i ele intrară . gîndindu-se căare drept gazdăun preot. Athos fă cu o pauză . nu pricep cum de cunoaş teţ i toate aceste amă nunte. reluăAthos. Una dintre acele fiinţ e zvă pă iate. Marie Michon mîncăîmpreunăcu însoţ itoarea ei ş i. . domnule. „Atunci. săducăîn ispităş i o faţ ăbisericească . — Apoi? fă cu Athos. continuaţ i! zise ducesa." Doamna de Chevreuse trecea în mod vă dit de la mirare la uimire. Prin sate. chipul ei. Dac ănu sînteţ i cumva însuş i diavolul. mă rturisi ducesa. adicăunde mîncaseră . se vedea căar fi vrut săspunăceva ş i totu ş i tă cea. era tîrziu. Am alergat ş i eu toata ziua ş i nu m-aşsupă ra deloc dacăaşdormi în noaptea asta. în mijlocul atîtor alte amintiri plă cute pe care le avea. pă rinte. Ah. dup ăce o copleş i uimirea. intrăîn odaia unde se odihnea gazda. Cele douăcă lă toare bă turăla poart ă . ră spunse preotul. ori mai degrabăstă pîna. „Bucuros. măînspă imîntaţ i. că pă tase un aer cu neputinţ ăde zugră vit în cuvinte. Bietul preot nu era sfîntul Ambrozie ş i apoi. a ş adar. doar dacăe vorba de domniş oara Marie Michon. — Ah. repet. Ei bine. preotul le auzi pufnind în rîs ş i apoi. ş i. dacănu. Athos începu sărîdă . zise preotul. Ş i de altfel asta nici nu măpriveş te pe mine. prinzîndu-l pe Athos de mîini. în vreme ce Ketty se culcăîntr-un fotoliu în prima înc ă pere. luaţ i de mîncaţ iş i că utaţ i săfaceţ i cît mai puţ in zgomot. r ă mase înm ă rmurită . cră păuş a. cocheta din ea îş i zise ca ar fi o plă cutăamintire pentru zilele bă trîne ţ ii. spuneţ i odată ! Sînt gata săascult orice. pe cuvînt de cinste! — Vai.Ş i. care avea înfă ţ iş area celui mai chipeşcavaler din lume. — Domnule! exclamăducesa. primesc". Marie Michon era o fă pturăîncîntă toare. dup ăce sfîrş irămasa. lumea era foarte încreză toare. întă ri doamna de Chevreuse. — Într-adevă r. că ci poarta nu era ză vorît ă . st ă pînul. chem un că lugă r de la mînă stirea Vieux-Augustins. sănu piard ăo vorbădin povestirea oaspetelui. — Ah. una dintre acele fiinţ e nă scute ca săne aducăpe toţ i în ispită . că rora le trec prin minte cele mai ciudate gînduri. — Încîntă toare aceastăMarie Michon! continuăAthos. vîrî capul înă untru ş i ceru gă zduire.

Marie Michon a cerut numaidecît veş ti despre acest copil. eu însumi că lă toream într-o misiune grabnică . —Ş tiţ i. — Un an mai tîrziu. unde mi-am g ă sit calul ş i lacheul gata de drum. ş i nu la preot a venit Marie Michon săcearăg ă zduire. —Ş i ce-a spus preotul? întrebăAthos la rîndul să u. acest oaspete. Apoi am plecat. rosti Athos. doamnă . că reia prietenul nostru Aramis se îngrijise s ă -i gă seascăaceastăslujbă . spuse ducesa. ridicîndu-se ş i înclinîndu-se respectuos în faţ a ducesei de Chevreuse. care de altfel era gentilom.. primise un leagă n cu un dră gă laşb ă ieţ el de trei luni. venise cu un ceas mai devreme decît dumneavoastrăsă cearăg ă zduire preotului. Într-un fotoliu din prima încă pere dormea însoţ itoarea. deodată . ş i continuaţ i-văpovestirea. nu numai de acasă ... era nevoit săplece pentru toatănoaptea. — Acum îmi ră mîne sămăînvinuiesc.— Nimic mai uş or. m-am apropiat ş i am recunoscut-o pe micuţ a Ketty. odatăînapoiatăla Paris voia ca acest copil săcreascăîn preajma ei. acest gentilom sosit acolo înaintea ei. ş i asta tocmai în clipa cînd preotul. chemat la că pă tîiul unui muribund. E tare amuzant! Ş i zvă pă iata de Marie Michon a nimerit mai bine decît s-ar fi aş teptat. dimpreună cu o pungăde aur ş i un bilet cu aceste trei cuvinte: „11 octombrie 1633" — Era ziua acestei ciudate aventuri. — Da.. În schimb. numai căel nu înţ elegea nimic. Cu opt zile mai înainte. Atunci. continuăAthos. Chipul ei frumos îmi atrase luarea-aminte. —Ş i n-aţ i mai trecut niciodatăprin acest sat? întrebăcu însufleţ ire doamna de Chevreuse. doamnă . L-am g ă sit foarte preocupat de o întîmplare din care nu pricepea nimic. scumpe conte. îi lă săîn grijă casa. — Marie Michon! zise iute doamna de Chevreuse. decît c ăa petrecut acea noapte la că pă tîiul unui muribund. — Căun senior pe care nu-l cuno ş tea a avut bună tatea săse . izbucni în rîs. fiindc ăMarie Michon plecase ş i ea mai înainte ca preotul săse fi întors acasă .? — Eram eu. — Ah. — Ei bine? — Ei bine. atunci cînd s-a înapoiat în Franţ a. Doamne! exclamăea. V-am spus. nu-i putea purta de grij ă . doamnă . Ş i astfel mi-am dat seama căacea frumoasăcă lă toare era. în 1643. Aş adar. domnule. în zorii zilei am ie ş it fă ră zgomot din odaie ş i am lă sat-o dormind pe fermecă toarea mea tovar ă ş ă . bucatele pregă tite pentru masăş i odaia sa. fiind fugară . la oaspetele bunului preot. că ci. cu capul dat pe spate ş i întru totul vrednicăde stă pîna ei. dar ş i din sat. Luaţ i loc. el însu ş i aflat într-o misiune importantă . plin de încredere în oaspetele să u. slujitorul bisericii. Un cavaler. contele de La Fère. Am ieş it din cas ăş i m-am dus la grajd. Ducesa ră mase înm ă rmurităpentru o clipăş i apoi. — Marie Michon. —Ş i acest cavaler. voiam să -l rev ă d pe acel bun preot.

— Oh. Cît despre avere ş i titlu. fiţ i liniş tit! exclam ăducesa. fiul Mariei Michon e aici! Vreau să -l vă d numaidecît. i-am trecut în stă pînire moş ia Bragelonne. acum nu m ă bucur de prea multătrecere. — Credeţ i-mă . doamnă . domnule. dar pentru el voi face tot ce-mi st ăîn putinţ ă . Athos dă du săse îndrepte spre uş ă . atunci n-aţ i mai ră mîne decît dumneavoastrăca să -l îndrumaţ i în lumea unde este chemat să -ş i afle locul. doamnă . Nu. Oh. — Aici?! strigădoamna de Chevreuse. —Ţ ineţ i seama. în care aşputea fi ucis. — Ah. cu capul descoperit. Doamna de Chevreuse nu-ş i putu st ă pîni un strigă t de fericire care întrecea toate speranţ ele plă smuite de orgoliul ei. Tînă rul se apropie cu fermecă toru-i surîs. întorcîndu-se spre Athos. nici mama. Doamna de Chevreuse îl opri. doamn ă . doamnă . Pîn ăîn clipa de faţ ăam vegheat asupra educa ţ iei lui ş i cred căam fă cut din el un gentilom desă vîrş it. sînteţ i un adevă rat gentilom! Dar abia aş tept să -l vă d pe tînă rul nostru viconte. Îl chem îndată . E aici. care se ivi în pag. ş i nu regina însă ş i? — Nu. mulţ umesc. — Nici o grijăîn aceast ăprivinţ ă . — Apropie-te. acum înţ eleg! Acest senior era ţ i dumneavoastr ă . ca la rîndul vostru săfaceţ iş i dumneavoastr ăceva pentru el. viconte. — Domnule conte. măarunc într-o poveste plinăde neprevă zut. din nefericire nu sînt regina. fiul meu. Mulţ umesc! Sînteţ i o inim ănobilă ! — Vi l-am adus. rosti Athos. spuse ducesa. Unde e? — Aici în salon. . o preveni Athos. ş i o rentăde zece mii de livre. mulţ umesc. domnule! izbucni doamna de Chevreuse. — Aţ i pă strat secretul ş i mi l-aţ i adus astfel. puse un genunchi la pă mînt ş i să rutămîna doamnei de Chevreuse. spuse Athos. viconte.îngrijeascăde copil ş i de viitorul lui ş i căl-a luat cu el. Nu cumva pentru a-mi cruţ a timiditatea mi-aţ i spus cădoamna este ducesa de Chevreuse.. În aceeaş i clipădeschise uş aş i fă cu un semn tînă rului. pe care am moş tenit-o ş i care îi dătitlu de viconte. Doamna ducesăde Chevreuse îţ i îngă duie s ă -i să ru ţ i mîna. Din nenorocire. luîndu-i mîna ş i încercînd săo duc ăla buze. gîndind cămăveţ i face fericită . retră gîndu-ş i înceti ş or mîna. cănu-ş i cunoa ş te nici tată l. că ci dacăaşfi.. Aici. — E frumos? întrebăea. Athos zîmbi: — Seamă năcu mama sa. De mîine chiar. dacăvreţ i. tată l lui! — Stt! Nu vorbiţ i atît de tare. — E adevă rat. ca să -l fac ăs ăse a ş eze al ă turi de ea ş i privindu-l cu ochii stră lucitori de bucurie. ridicîndu-se într-o clipită . Dar împrejură rile măsilesc acum săîncep iară ş i viaţ a ră tă citoare ş i primejdioasăde om devotat unei cauze. zise el. interveni doamna de Chevreuse. luîndu-i mîna la rîndu-i.

Am ş i eu astă zi cîteva drumuri de fă cut ş i. din cauza certurilor dintre doamna de Montbazon. — Prea bine. la întoarcere. domnule. personal sînt în raporturi destul de proaste cu el. ce carierăai dori s ăîmbră ţ iş ezi? Athos. — Oh.aşface pentru dumneata tot ceea ce meriţ i. conte. rosti contele. — Bine. Voi trece ş i eu pe acolo pentru o clipă . acum lă saţ i-l în seama mea. cu gîndul de a face din mine un ostaşş i m-a lă sat sănă dă jduiesc c ăm ăva prezenta cuiva la Paris. Doar o singurăcarier ămi se pare vrednicăde un gentilom. dar săvedem. îl voi aş tepta pe viconte la han. ş i aş a cum sînt – adă ug ăea. — Doamnă . se uita la amîndoi cu o expresie de negră ită mulţ umire întip ă rităpe faţ ă . Numai căaşputea îndră zni s ăvărog a vă îngriji de toate astea cît mai grabnic? Am motive ca vicontele sănu ră mînădecît pînămîine searăla Paris. Domnul conte m-a crescut. în picioare. ră spunse tînă rul. Bragelonne. pentru care am o scrisoare ş i unde trebuie săîntîlnesc un prieten. rîzînd. care din fericire se aflăîn clipa de faţ ăla Paris ş i că ruia nu-i voi da pace pînăce totul nu va fi dus la bun sfîrş it. care ar binevoi sămărecomande poate chiar Prinţ ului. domnule conte. Athos se înclin ăş i se pregă ti de plecare. care îi va da o scrisoare pentru fratele ei. Oare vechii prieteni se despart cu aer atît de grav? . stai puţ in. zise ducesa de Chevreuse. Prinţ ul. — Da. — Minunat! zise contele. doamnăduces ă . mama mea vitregă .ş i doamna de Longueville. într-adevă r! Iat ă . prinde bine unui tînă r ostaşca dumneata s ăslujească sub ordinele unui general ca el.ş i mii de mulţ umiri. am gă sit conte! Prinţ ul de Marcillac e un vechi prieten de al meu.. aceea a armelor. adicăpe la ş ase seara. — Da. Ş tiu bine căsînte ţ i întruchiparea înţ elepciunii ş i am săvăascult... — Eh. spuse ducesa. deci s ănu pleca ţ i pîn ăatunci. dar săvedem. ca de obicei. domnule! izbucni tînă rul. — Vreţ i săse ş tie c ădumneavoastrăv ăinteresaţ i de el. Eu nu iau nici o hotă rîre fă ră vreun motiv temeinic. Vreau sătrimit dupăprinţ ul de Marcillac. — Tu ş tii. acesta o iubeş te prea mult ca sănu-i îndeplineascăpe loc orice dorinţ ă . înţ eleg. în schimb cu ajutorul prinţ ului de Marcillac. ş i anume. zise ducesa. Eh. domnule conte? — Poate nimic nu l-ar ajuta mai mult în viitor decît dacăs-ar spune cănici nu m-a cunoscut vreodată . abia st ă pînindu-se sănu-i să rute fruntea neprihă nită– săvedem. — Ei bine.. — Ce faceţ i astă -seară ? — Ne vom duce la abatele Scarron. îl va recomanda pe tînă rul nostru prieten doamnei de Longueville. zise tîn ă rul cu vocea sa dulce ş i ră sun ă toare totodată . cred.

a r ă mas locului ţ eapă n. s-a apucat săfacăvizite pe la prieteni. Mulţ i ardeau de dorinţ a să -ş i facăauzit acolo cuvîntul. Înota ca un peş te. frigul l-a p ă truns pînăla os ş i. Acolo nu se dă deau ospeţ e. Ş i se retrase oftînd. pînăla urmă . ş i totu ş i casa cu pricina nu era nici a unui mare senior. încît oricine ţ inea săpetreacăun ceas în tovă ră ş ia micului Scarron. spintecînd o saltea de fulgi. nă scocit de el. hă rţ uit. ş i. fie în epigrame. nu era abate decît din pricinăc ăavea în seam ăo mînă stire. cînd cuvîntul lor era plin de duh. Scarron n-a gă sit altăscă pare decît să se arunce în rîu. copiii au pus mîna pe pietre. spre a-i reda folosinţ a mîinilor ş i picioarelor. zicînd căvrea mai degrabăsără mînă beteag. într-o zi. Se rîdea atît la acest spiritual abate. dupăaceea s-a pornit pe huiduieli. dar apa era rece ca gheaţ a. se spuneau atîtea noută ţ i. vrînd săînveseleascădin cale afarădarnicul oraşal că rui suflet era. la început lumea se ţ inea dupăel uimită . s-a tă vă lit prin ea pînăa devenit cea mai caraghioasăzbur ă toare din cîte s-au vă zut vreodată . S-a că utat prin toate mijloacele cunoscute săfie tă mă duit. s ă rutîndu-i mîna. ea era locul de întîlnire al lumii bune ş i întreg Parisul venea aici. încît. dar atîta a pă timit de pe urma asta. Anna de Austria a ră mas fermecatăde vorba-i plinăde duh ş i l-a întrebat dacăn-ar dori . ş i nicidecum pentru căfă cea parte din clanul fe ţ elor biserice ş ti. ei înş iş i erau bineveniţ i. De-aşfi ş tiut mai devreme căMarie Michon era o fiinţ ăatît de fermecă toare!.— Ah! murmurăAthos. fusese pe vremuri unul dintre cei mai nă stru ş nici stă pîni de venituri parohiale din oraş ul Mans. unde faima lui de om de spirit era gata statornicită . urmă rit cu înverş unare din toate p ă rţ ile. s ă -l asculte ş i săîmp ă rtă ş eascăapoi ş i altora spusele sale. la drept vorbind. nici a unui bancher. nu se jucau că rţ iş i nu se dansa. Fiind ş i nă du ş it.. hamalii au început cu ocă rile. a poruncit valetului să u să -l ungăcu miere din cap pînăîn picioare ş i apoi. ducîndu-se s ăo vad ăpe reginăîn acest jilţ . Înveş mîntat în chipul acesta ciudat.. În ciuda acestui lucru. aceste noută ţ i erau atît de iute comentate. s-a vă zut nevoit săo ia la s ă nă toasa. Or. Aici a poruncit săi se facăun jilţ . Era casa micului Scarron. ca să scape nevă tă mat. încît s-a lipsit de to ţ i doctorii. XXIII ABATELE SCARRON Pe strada Tournelles se afla o casăpe care o cunoş teau toţ i purtă torii de litiere ş i toţ i lacheii din Paris. dupăaceea s-a întors la Paris. ş i. într-o zi de carnaval. ieş ind pe celă lalt mal. Mul ţ imea însăgonea dupăel: fugă rit. ciopîrţ ite ş i transformate fie în poveş ti. care. unde locuia. Micul abate Scarron.

salutîndu-i la rîndul să u pe cei doi cavaleri.cumva un titlu. lipsit de orice alte griji în ce priveş te viitorul. Unul dintre ei îl salut ăsco ţ îndu-ş i pă lă ria ş i-i spuse: —Ş tiţ i. urmaţ i de un lacheu. Oare nu-i un om de vi ţ ănobilă ? — Ba da. atunci pentru ce vreţ i sărenun ţ a mai vedea un asemenea om? — Fiindcăvorbeş te de r ă u. dar vicleanul bolnav se feri săprimească . Scarron se afla cu ducele de Longueville. în dimineaţ a acelei zile. Athos întîlni în strada Saint-Honoré doi gentilomi pe care nu-i cunoş tea. a r ă spuns Scarron. — Da. maiestate. vorbi acelaş i nobil de adineauri. care îi oferea o pensie îndoit ăfaţ ăde aceea pe care Mazarin i-o tă iase. — Acela de bolnav al majestă ţ ii-voastre. netrebnicul de Mazarin i-a tă iat pensia bietului Scarron! — Asta-i prea din cale-afară . Cînd lacheul îi aduse aceastăveste. deschizîndu-ş i larg bă ierile pungii. — Cum?! a replicat Scarron. Ş i Scarron a dobîndit titlul de bolnav al reginei. zise Athos. existăunul pe care ţ in grozav să -l am. dar acolo i s-a ră spuns că : — Statul nu mai are bani pentru abatele Scarron. — Care anume? a întrebat Anna de Austria. Din acea clipă . într-una din zile.Ş i fă cu în aş a fel. — Se vede căsînteţ i un om cinstit. — De ce? a întrebat Scarron. din spirit de contradicţ ie. — Adevă rat? Ş i pe cine? — Pe cardinal. pentru căvorbeş te de ră u pe un altul? Imposibil! Convorbirea se oprise aici ş i Scarron. a rostit abatele. tocmai în ziua cînd primea abatele: venirăoaspe ţ i cu duiumul ş i tot oraş ul vui de proteste împotriva cardinalului. Scarron a dus o viaţ ăplin ăde voioş ie. Scarron îş i trimisese ca de obicei lacheul cu o chitanţ ăla casa de pensii. care era ş i ziua de platăa pensiei cuvenite pe trei luni. de bunăseamă ! — Cumsecade? — Fă r ăîndoială . care măvorbeş te de ră u pe mine. cu o pensie anualăde o mie cinci sute de livre. iar Mazarin o adevă ratănă past ă . Or. că lă rind în aceeaş i direcţ ie ca ş i el. un trimis al cardinalului i-a dat de în ţ eles c ănu face bine s ăaibăcasa deschisăpentru vicar. — Ei bine. domnule. . ca sa ia banii. Uş a mea e ş i azi deschisădomnului Gilles Despréaux. Era într-o joi. primi ş i mai des vizita domnului de Gondy. ş i vre ţ i săînchid uş a vicarului. încît la patru după -amiazăîntreg oraş ul ş tia de refuzul cardinalului. Numai ca. — Spiritual? — Din nenorocire are prea mult spirit. a ră spuns Scarron.

domnul de Rotrou. Nu vorbi decît prin gesturi. Jocul ă sta ne va ajuta să nu fim tulburaţ i de nimeni. iată -te prevenit. Athos îş i croi drum ş i intră în casăurmat de tînă rul Raoul. Vom putea săspunem un cuvînt bun bietului om. Ş i se despă rţ irăsalutîndu-se cu cea mai aleasăpoliteţ e. dar suferind ş i scă rpinîndu-se cu o mică vergea. — Dar cine e domnul Scarron. Era abatele Scarron. — Bine. Ză rindu-l pe Athos. cu aerul că rosteş te un sfat salvator – cred cămai bine s-ar lă sa pă gubaş . — Oare gentilomii fac versuri? întreba naiv Raoul. zeflemitor. dar sănu spui nimic ş i nici sănu asculţ i. bună oară . destul de voios. viconte. văvoi îndeplini dorinţ a întru totul. Eu socoteam că asta înjoseş te. sub care. — Din cînd în cînd săte apropii de noi. — Atunci. nu. Strada era plinăde slujitori trimiş i dup ă treburi. urmăAthos. . fă gă dui Raoul.— Vai domnule. cu un baldachin tapisat. ţ esute cu flori. deş i în ochii lui d ă inuia neîncetat o expresie vie. acoperit cu o cuverturăde brocart. foarte înc ă pă tor. ră spunse Athos. În jurul acestui soi de cort mi ş că tor se înghesuiau o mul ţ ime de gentilomi ş i de doamne. Doar un gentilom oarecare. Doi lachei foarte respectuoş iş i bine instruiţ i îş i îndeplineau cu distincţ ie îndatoririle lor. de cai ş i vale ţ i ce-ş i însoţ eau stă pînii. Totuş i. — E bine cămergem acolo tocmai astă -seară . însă un spirit dintre cele mai alese. îl luăde mînăş i îl prezentălui Scarron. Dupăaceea. — Mi-aduc aminte. dar în unele clipe acoperit de o paloare bolnă vicioas ă . plinăde spirit ori de bună voin ţ ă . pe la ş apte seara se îndreptăspre strada Tournelles. Perdele mari. veş nic cu zîmbetul pe buze. domnule. rîse Athos. domnule. Vreun ministru c ă zut în dizgraţ ie? — Oh. care îş i mă rturisi deopotrivăîncîntarea ş i respectul faţ ăde noul oaspete ş i fă cu un compliment foarte spiritual vicontelui. Încă perea era foarte îngrijităş i mobilatăcum se cuvine. — Întocmai. ca ş i cum ai vrea s ăne spui ceva. că deau peste ferestrele largi. curtenitor. — Ai săm ăvezi discutînd mult ăvreme cu un gentilom. dragul meu viconte. asta sporeş te preţ uirea celor din jur. Dac ăversurile sînt proaste. — Prea bine. dar azi niţ el cam ş terse. dar dacăsînt frumoase. se agita un om cu chipul destul de tineresc. domnule. că zut pesemne în dizgra ţ ia cardinalului din pricina unor catrene îndreptate împotriva-i. Prima persoanăpe care o z ă ri fu Aramis. mie îmi spuneţ i! exclamăAthos. zise Athos că tre viconte. dar cu gust. de care m-ai auzit adesea vorbind. Deci ia aminte cum te porţ i în casa lui. instalat lîngăun fotoliu pe rotile. Aramis îi ieş i în întîmpinare. unul dintre prietenii mei: este abatele d'Herblay. viconte. care a pus în miş care întreg Parisul? întrebăRaoul. ori mai degrabăascultă . pere ţ ii erau tapeta ţ i simplu. cîndva viu colorate. Aş a. domnul Scarron e poet? întrebăRaoul. Athos fă cu dou ăvizite în ora ş . — Da.

aş a cum îi plă cea lui Rafael ş i cum Tizian a zugră vit toate Magdalenele sale. Frumoasele noastre doamne de astă zi. Domniş oara Paulet pă ş i drept spre Scarron. Oaspeţ ii se îngr ă mă dirăîn jurul noii venite. rîse un partizan al Frondei. întinzînd mîna domniş oarei Paulet. Era o femeie înalt ă . în schimb. Athos atinse cu mîna umă rul vicontelui. fermecă toarea ş i spirituala lor compatrioată . cu pă rul bogat. salutăcu multăgraţ ie.Raoul r ă mase descumpă nit. ar trebui săş tie c ăel nu vine din Anglia. în mijlocul murmurului stîrnit de apariţ ia ei. dezvelindu-i ceva eroic. Iată -te deci să rac. — Uită -te la aceastăfemeie. Trebuie săş tii săte sacrifici pentru ţ ara ta. la doamna de Rambouillet. care aspirăla acest pompos titlu. acum statul a devenit mai bogat. Raoul tresă ri. ca de aur. Domnul Ménage să ri în sus entuziasmat. îl cunoscuse pe Henric al IV-lea. tîn ă răş i frumoasăîncă . — Da. Raoul. domnul de Grasse ne-a spus-o. cu mijlocul zvelt ş i mlă diu. în care Raoul cerceta cu privirea întreaga adunare. — Cardinalul îş i va cumpă ra mai multe pomezi ş i parfumuri pe an cu aceste o mie cinci sute de livre. dar înainte s ă se aş eze. a ş a cum poate credeau. în care Athos recunoscu pe gentilomul întîlnit pe strada Saint-Honoré. — Ei bine. Muza care are nevoie de mediocritatea aurită ? Că ci. mă rea ţ ă . nu? Am aflat noutatea azi după -amiaz ă . — Bun! zise Scarron. Domni ş oara Paulet se îndrept ăspre locul ei obiş nuit. Tot ce spunea Scarron pă rea cu totul deosebit astă -seară . Athos fu salutat încăde doi-trei seniori. uş a se deschise ş i lacheul anunţ ăpe domni ş oara Paulet. rosti Scarron. — Dar muza ce va spune? interveni Aramis cu vocea lui mieroasă . aceastăfemeie care intra. Aceastăculoare roş cat-ară mie. că ci nu era preg ă tit sără spund ăunor cuvinte atît de alese. caderent omnes a crinibus hydri.E privilegiul pe care ţ i-l dăasuprirea. dupăaceea vîlva stîrnită de sosirea lui se potoli treptat-treptat ş i conversa ţ ia deveni generală . st ă tuse de vorba cu el. La ea se ducea regele Henric al IV-lea cînd a fost asasinat. sau poate superioritatea pe care o dobîndise asupra celorlalte femei. î ş i roti. ş i ochii ei . scumpe abate! zise ea cu vocea-i liniş tită . Dacănu mai am hidra. fă cuse săfie poreclita Leoaica. zise el. oricum: ş i Virgilio puer aut tolerabile desit Hospitium. De cîteva zile parcăîn fiece clipăse ridica o cortină pentru el. La vreo patru-cinci minute. că ci ş i astă zi o înconjura admiraţ ia celor din jur. cel pu ţ in mi-a ră mas leoaica. ci de la domniş oara Paulet. Totuş i. E un personaj istoric. că rora le fu prezentat de că tre Aramis. privirea de regin ăasupra adun ă rii.

zîmbi spre Aramis ş i-l salutăamical din vîrful degetelor. Vă zu intrînd un om scund. — Ei bine! glă sui vicarul. Nu e încăprea multălume ş i-am fi remarcaţ i. — Domnul cardinal Mazarin a binevoit săse gîndeascăla mine. — Ce anume? întrebăAramis. zise el. în vreme ce domniş oara Paulet îi f ă cu un semn cu mîna de pe locul unde ş edea. — O panglicăde pă lă rie. dar nu ş i în mînuirea pistolului ş i a spadei – încăde la primii paş i se lovi de o mă su ţ ă .se oprirăasupra lui Raoul. un adev ă rat provincial. ră spunse acesta. miop ş i tare stîngaci în miş că ri. conducîndu-ş i fotoliul lui pe rotile prin mijlocul oaspeţ ilor cu iscusinţ a cu care un cîrmaci încercat ş i-ar îndruma barca pe o mare presă ratăla tot pasul de stînci. ş i Scarron. care scoase la . Toţ i se întoarser ăspre vicar. — Îndată . Scarron se întoarse ş i el ş i-i ieş i în întîmpinare în fotoliul sau. scumpe abate. Athos fă cu la fel. că ci numele vicarului începea s ăse acopere de faimă . — Dar maiestatea-sa nu are lă scaie. interveni Aramis. Vicontele se apropie de Leoaicăcu chipul împurpurat ş i se pierdu îndatăîn mijlocul seniorilor care o înconjurau. — Noi cînd stă m de vorbă ? zise Athos că tre Aramis. Athos surîse. se împotrivi Scarron. v-aşcompromite prea mult. nu. negricios. celă lalt în jurul domniş oarei Paulet. Arată -te ceea ce eş ti. spuse el. — Uluitor! strigăMénage. dar o sforţ are disperatăîl scoase din încurcă tură . Eş ti în întîrziere ş i trebuie să -ţ i fac un dar. viconte: du-te săo saluţ i. — Cum vei face ca săne poţ i primi ş i de acum înainte? continuă vicarul. nu prea bine fă cut. Ai că zut în dizgraţ ie. În clipa aceea uş a se deschise ş i lacheul îl anunţ ăpe vicar. ai cumva venituri pe care noi nu le cunoaş tem? — Voi împrumuta bani de la regină . — O. Scarron trecea de la unul la altul. rostităa suta oar ăîn timpul serii. În înc ă pere se formaserădou ăgrupuri distincte: unul în jurul domnului Ménage. care gă sise de o sutăde ori la rînd o vorbăde duh drept ră spuns. — Atunci. Nu-l cunoş tea pe abatele de Gondy decît din auzite. cît pe ce săo ră stoarne – ş i totuş i cu o expresie impună toare ş i mîndrăîntipă rit ăpe faţ ă . era cît pe ce săse dezmint ă . — Iartă -m ă . abate? Era o frazăsolemnă . — Ai fost remarcat de domniş oara Paulet. z ă rindu-l pe Scarron abia cînd gazda ajunse lîngăel. Toata lumea se întoarse. voi fi nevoit săte numesc canonic la NotreDame. Nu tră ieş te oare sub regimul comunită ţ ii de bunuri? Vicarul se întoarse. Dacăeş ti strîmtorat. dar nu te sfă tuiesc să -i vorbeş ti de Henric al IV-lea.

asta-i! fă cu acru domni ş oara Paulet. care sănu-i trimităceaiuri. — Vai! ră spunse domnul Ménage. În mijlocul saluturilor respectuoase care o întîmpinară . ducesa că uta în chip vă dit ceva. pe gustul Frondei. — Ah! exclamăScarron. care se tupilălîngăo fereastră . —Ş i unde a ră cit? — Ei. d'Herblay: face mă nuş i cum poartăpartizanii Frondei. Doamne. Voiture se aş ezăla masă . am pentru dumneata un evantai dupămoda Frondei. Scarron? — Cum? Domnul Voiture e bolnav? întreb ăseniorul care îi vorbise lui Athos în strada Saint-Honoré. aş teptînd un partener de joc. unde vei avea credit nelimitat: coace o pîine minunată . îl ză ri pe Athos ş i deveni visă toare. — Întocmai! încuviinţ ăvicarul. — A! fă cu ea. — Ei. Athos fă cu un semn lui Aramis. Cum se simte bietul Voiture? Nu cumva ş tii. în clipa aceea aveam niş te treburi foarte importante cu consilierul Broussel. îl z ă ri pe Aramis în niş a ferestrei ş i îş i ascunse dup ăevantai o uş oarătresă rire de surpriză . Marchizul îl strigăş i-l pofteş te s ăia loc. Aş a căa ră cit ş i se aude c-ar fi pe moarte. Domniş oarăPaulet. Dupătrei zile n-a putut săţ in ăpiept ispitei ş i a luat drumul arhiepiscopiei. Scarron îş i îndreptăîn grabăfotoliul spre uş ă . uitînd s ă -ş i trimitălacheul dupăcă mă ş i de schimb. cînd Voiture îl vede pe marchizul de Luynes la o masă . . în odaia cea mai feritădin casa mea. iar pe dumneata. Se simte foarte ră u. la mine. Te voi trimite la negustorul de unde-mi cumpă r mă nuş i. Luynes fă gă duieş te în numele meu să ia pă catul asupră -i. Doamna La Renaudot se îngrijeş te de cearş afuri. Din nenorocire. Pai asta e o praş tie. Doamna Saintot a alergat într-un suflet să -i ducăo supăîntă ritoare. În clipa aceea uş a se deschise ş i lacheul strigără sună tor: — Doamna ducesăde Chevreuse! La auzul acestui nume. În cele din urmăîl ză ri pe Raoul ş i ochii îi scînteiară. pierde patru sute de scuzi.ivealădin buzunar o panglicăciudatăde mă tase. În toate se vă deş te gustul Frondei. îi informăvicarul. — Oare starea scumpului Voiture săfie chiar atît de rea? întreb ă Aramis. ş i nu existănimeni. ca ş i cum ar fi vrut să -ş i alunge gîndurile ce o nă pă deau fă r ăvoie. Ce are? — S-a aş ezat la masa de joc. Raoul se împurpurăla faţ ă . ca să -l dezleg de jur ă mînt. Ş i acest mare om se poate săne p ă ră seascăş i el deseret orbem. întrucît eu nu i-am dat dezlegare. pînăş i prietena noastr ă . doamna de Rambouillet. pe jumă tate ascuns dupăperdea. ră ceş te întorcîndu-se acasăş i se urc ăîn pat ca s ănu se mai dea jos. la brutarul meu. Aramis luăpanglica ş iş i-o puse la pă lă rie. Scarron. Voiture îi ră spunse cănu poate săjoace. El sămoar ă ! Nici pomeneală ! E înconjurat de femei ca un sultan. ori pe cineva. toatălumea se ridic ă . Închipuiţ i-văcăsă rmanul Voiture fă cuse jură mînt sănu mai joace.

Aramis se sili sărîd ă . mare poet! Eh. frumoasăPaulet! E timpul ca micul Voiture săfie pus. scumpul meu bolnav! Îl ur ă sc atît de puţ in. Haide. Aramis. care îi ş opti surîză tor ceva la ureche. sub care scînteiazăun potir de aur. la locul să u. în preajma domnului Scarron. În acest timp. se vede căvii din provincie. cu toatăstă pînirea de sine. cîtănedreptate. interveni doamna Chevreuse de pe locul unde ş edea. uscat ş i gă lbejit. — Un mare poet. domnule? îl întreabăRaoul pe Athos. — Autorul Cleliei ş i al Marelui Cirus? — Pe care le-a scris împreun ăcu sora sa. aş a cum îl sfă tuise Athos. Ş tii sămuş ti. începurăo convorbire înso ţ ităde bogate gesturi. el?. aruncăvreo cîteva cuvinte în dreapta ş i în stînga. iar pe urmăse îndreptăneobservat într-acolo. deş i nu era nici o asemă nare la mijloc. pe care o lă sase bolnavăla castelul La Vallière ş i pe care o d ă duse uită rii pentru o clipă în mijlocul societă ţ ii de aici. ca de adevă rată guvernantăori că lugă riţ ă . uscă ţ iv ş i oacheş . Bravo. Raoul îş i fă gă dui s ănu plece f ă răsăvorbeascăfrumoasei copile cu ochii catifelaţ i: printr-un ciudat joc al gîndurilor. încît aşpune cu plă cere săse facăslujbe pentru odihna sufletului să u. care st ăde vorbăîn clipa asta cu acea dră gă laş ăfă ptur ă . — Mi se pare căponegriţ i peste mă surăun mare poet. acolo. viconte. Aramis se apropiase de vicar. spre a înş ela atenţ ia celor cîţ iva curioş iş i. ea îi amintea de biata Louise. ş i căn-ai avut niciodatăprilejul s ă -l întîlneş ti. — Domnul de Scudéry. nu-ş i putu reţ ine o uş oarătresă rire. De îndatăce se aflarăîmpreună .. rîzînd. aidoma frumoaselor pansele violete. cu mustaţ a falnicăş i cu o spadăuriaş ăla ş old. — Rîzi. Declar ră spicat căsocot a măpricepe în poezie ş i căîntotdeauna versurile lui mi s-au p ă rut detestabile. Sîntem priviţ i. draga mea. vă zînd căAthos s-a oprit la rîndul să u în niş a ferestrei unde stă tuse el mai înainte.— Dumitale nu ţ i-e drag! zise Scarron. Ş i-l pă ră si pentru a se duce s ăstea de vorb ăcu doamna în jurul că reia se strînsese o mulţ ime de lume. El. Raoul se întoarse ş i vă zu într-adevă r doi oaspeţ i abia sosiţ i: o copilă fermecă toare. cu ni ş te ochi catifelaţ i. încadrat de un minunat pă r negru. Raoul se apropie de ei.. doamn ă . — Cine e acest că pitan. îndră zni Raoul săintervinăîn discuţ ie. cealaltăera o femeie ce pă rea căo are în grijă– un chip rece. pe care mi l-a recitat abatele ş i . îi spuse domnul de Retz. cu chipul nespus de gingaşş i de trist. în sfîrş it. — O. — Nu degeaba ţ i se spune Leoaica. — E un rondel al domnului Voiture. înalt abia de cinci picioare! — Bravo! exclamăun bă rbat deş irat.

fiindcă . — Unde? — La Saint-Mandé. calcă -n stră chini. încuviinţ ăScudéry. eu mi-aşîngă dui sănu împă rtă ş esc în totul pă rerea domnului de Scudéry. un simplu poet. apropiindu-se de grupul strîns aici ş i salutînd respectuos pe doamna de Chevreuse. deş i plinăde admiraţ ie. Dar numai atîta vreme cît glume ş te. anume. — Oh. — Ei bine. zise vicarul. i se ală turădomniş oara de Scudéry. murmurăAramis în grabă . —Ş i cugetă rile filozofice? Iatăce-i lipsea bietului Voiture. Cineva se apropia de locul unde se aflau. care îi ră spunse printrun zîmbet plin de graţ ie. ca ş i cînd ar fi vrut sătragăspada. — Aş adar? întrebăAthos. de domnul de Schomberg ş i chiar faţ ăde regină . — Cît despre mine. glă sui Ménage. În ce mă priveş te. A ucis poezia fă răsăş tie. — Cine ţ i-a spus? — Contele de Rochefort. Ideile politice îi lipsesc cu desă vîrş ire. Scrisoarea crapului cş tre ş tiucş . Raoul ră mase cîteva clipe în preajma lor apoi se pierdu în grupul doamnei de Chevreuse. rosti Aramis. trebuie sărecunoaş teţ i căle spune ca vai de lume. — Da. desigur. măal ă tur pă rerii vicarului: un simplu poet.că ruia nu-i gă sesc pereche. de care se apropiaserădomniş oara Paulet dintr-o parte ş i domniş oara de Scudéry din cealaltă . G ă sesc însăhazul cam silit. — Ucis. — Fă r ăs ămai punem la socoteal ăcăcele mai reuş ite îş i au inspiraţ ia la castelul Rambouilet. acesta-i cuvîntul. ră sucindu-ş i mustaţ a. spuse Athos. De pilda. faţ ăde regină ? întreba Scudéry. e un poet de valoare. gă sesc cădomnul Voiture e un poet. îi va reproş a un lucru. de mareş alul d'Albret. — Mîine. în ceea ce priveş te gluma. Dar posteritatea. observăPaulet. nu-ş i află pereche. — Totuş i veţ i conveni c ă . întă ri Scudéry. dacădevine grav. eu îl învinuiesc ş i de faptul că ş i-a luat o prea mare libertate faţ ăde cei mari. ră sună tor. — La ce oră ? — La ş ase. dimpotriv ă . fă cînd un pas înainte. Cînd nu spune lucrurile pe ş leau. în aceastăprivinţ ăe neasemuit. iar glumele prea familiare. desigur. Zelida ş i Alcidaleea. — Dar scrisorile lui. — Da. ce capodopere! zise doamna de Chevreuse. n-am ş tiut asta! Ş i în ce chip s-a ară tat necuviincios faţ ăde majestatea-sa? — Nu cunoaş teţ i poezia lui: Gîndeam? . cît despre mine. căprea a încă rcat versul cu licenţ e. De pildă . A fost adeseori necuviincios faţ ăde prinţ esă . — Adevă rat. La naiba. — Cum.

luăun aer îngîndurat pentru ca regina să -l întrebe la ce se gîndeş te. — Nu. Marie. Poezia are trei strofe. urmăAramis. nestemate. — Iatăîn ce împrejurare s-a ivit poezia. dar trebuie să -l iertă m în numele adevă rului. f ă r ăsămai vorbesc de domnul de Beaufort. Voiture surîse. Precum erai odinioarş .ş i ră spunse: „Gîndeam ş i eu c ş soarta vrea Dupşatîta nedreptate. Cînd tu te-arş ş i atît de rea Cu inimile devotate ş ie?" — Oh. la o vreme. — Într-adevă r. nu ş tiu dacăare ceva comun cu regulile poetice. — Aş teptaţ i. zise doamna de Chevreuse. „Gîndeam apoi cşbietul Amor Ce armele mereu ş i-a dş ruit. zise Aramis. Sş încunune fruntea ta Cu cinste. E cel mult un cîntec. care se plimba singurăcu el prin pă durea Fontainebleau. — Oh. zise domniş oara de Scudéry. La ce sşmşaş tept. încît sălase impresia c ăimprovizează . spune mai curînd trei cuplete! precizădomniş oara de Scudéry. Domnul Voiture era în tr ă sura reginei. ceea ce se ş i întîmpl ă : „La ce te gîndeş ti.— Nu. — S-auzim! strigar ătoţ i într-un glas. N-a ş vrea s ş spun îndr ş gostitş ! Pş catul rimei mşdoboarş" Scudéry. Asta nu mămai prive ş te cîtuş i de . faimş . Eu însăo cunosc dintr-o surs ăsigură . interveni doamna de Chevreuse. Gonit departe-i de la curte Fş rşde arcul lui vrş jit. — Nu. Doamna de Hautefort cu doamna de Sennecey i-ar da dreptate. Ménage ş i domni ş oara Paulet ridicarădin umeri. cred căregina a spus-o la foarte puţ ini. —Ş ioş tii? — Sper sămi-o amintesc. zise domniş oara Paulet. ză u aş a. cugetînd în preajma ta. domnule Voiture?" întrebămaiestatea-sa. bombă ni Scarron. Oare vei fi mai fericitş . — Haide-haide. cît despre aceastăultimăînţ epă tură . se prefă cu adîncit în sine cîteva clipe. Eu.

domnule. — Din nenorocire. încît e cu neputinţ ăsăte înş eli: „ş i mşgîndeam – doar noi poeş ii Gîndim adesea mai ciudat Ce-ai face în ş st prag al vieş ii De l-ai zş ri cu-adev ş rat. domniş oara Françoise d'Aubigné. Cu atît mai bine. ş i cînd vei ajunge săpricepi graiul acesta. tinere. căversurile mi se par foarte frumoase. cu atît mai bine! Nici nu te stră dui săo pricepi. Tocmai a sosit din Martinica. spuse Aramis. Dar tă cere! Între poeţ i nu se spun asemenea lucruri. arzi de dorinţ a să -i propui o alianţ ăofensivăş i defensivă . Era ş i pă rerea lui Raoul. care se apropie de Scarron ş i spuse roş ind: — Domnule Scarron. iatăde ce-i spun frumoasa Indiană . rosti Raoul cu tot sîngele în obraji. v ărog. Precum vă d. Ultimul cuplet? S-auzim! — Iată -l. e pierdere de timp. — Aş a e: vrei săş tii cine e aceea tînă r ădoamn ă ? E frumoasa Indiană . —Ş i într-adevă r sînt. tînă rul meu viconte. încuviinţ ăScarron. sa speră m căo săfie dat uit ă rii. Din dep ş rtş ri aici sosit. chipeş ul duce. zise Raoul. desigur: una dintre cele mai fermecă toare fiinţ e de pe lume. ş i vărugam. — Eu însănu am cinstea săfiu poet. gl ă sui Raoul. nu? Raoul se împurpur ădin nou: — Mă rturisesc. Vai. murmurăcopila cu ochii catifelaţ i. ş i spuneţ i-mi cine este tînă ra doamnăcare are o pă rere deosebităfaţ ăde toatăaceastăaleasă adunare? — Ah. ş i cine ar fi nepoftit. — Face parte cumva din familia vestitului Agrippa. fă cu Scarron. un strigă t se stîrni fa ţ ăde necuviin ţ a lui Voiture. sau pş rintele Vincent?" La aceastăultimăstrofă . — Văcer iertare. . zise el.puţ in: de azi-dimineaţ ănu mai sînt bolnavul reginei. eu gă sesc minunate aceste versuri.. dar nu ş tiu mai mult decît înainte. domnule. faceţ i-mi cinstea. sînt un provincial! — Ceea ce înseamnăcănu pricepi mare lucru din pă să reasca ciripită pe aici de toatălumea. —Ş i ultimul cuplet? întrebădomniş oara de Scudéry. — Atunci măvei ierta.. ş i veţ i avea bună voin ţ a să -mi spuneţ i cine-i persoana pe care o numi ţ i frumoasa Indian ă ? — Da. prietenul regelui Henric al IV-lea? — E nepoata lui. Pe Buckingham. El. Acesta are avantajul de a folosi nume proprii.

mîine.. adresîndu-se la rîndul ei lui Scarron. urm ă rea tot ce se petrecea în jur cu un zîmbet dispreţ uitor pe buze. — Doamnă . totu ş i socot cănu-i bine să -l salut decît începînd de poimîine dimineaţ ă . altul umorul. nu trebuie decît săporunciţ i. cum l-a numit domniş oara de Scudéry? Scarron începu sărîdă . Vreau să -i vorbesc. spuse Athos. însoţ eş te-o pe doamna ducesă de Chevreuse. dar ce vor sămai lase acestui om de neasemuit. dornicăsăse ală ture discuţ iei acestuia cu tînă rul viconte. vreau săse creadăcănu stau de vorbă cu el. ră spunse ş ă galnic femeia. — Iar eu. oricînd. altul originalitatea. cu un surîs care aminti lui Aramis ş i Athos de Marie Michon. n-ai nici un motiv să -l invidiezi. roag-o săaibăbună tatea s ă -ţ i dea mîna cînd coboară treptele. — Ei bine. ră spunse vicarul. se adresăAthos lui Raoul. îl rug ădoamna de Chevreuse pe vicar. —Ş i de ce abia de poimîine dimineaţ ă ? întrebădoamna de Chevreuse. — Domnule. — Scumpul meu Gondy. e o mare fericire pentru el săvără mînă îndatorat. ză u aş a. ş i dupăaceea mulţ umeş te-i. ră mas în firida ferestrei. . Frumoasa Indiană . zise Raoul. Domniş oara Paulet plecase. care zîmbi. lă udîndu-l! Unul îi contest ăbunul simţ . — Domnule conte. Protejatul nostru va fi primit cum se cuvine. Aramis se apropie de Athos ş i se întoarse împreunăcu el. — Viconte. întinzînd o scrisoare lui Athos. Domnule d'Herblay. ră spunse vicarul rîzînd. Athos. Mi-e drag ş i-l admir. domniş oara de Scudéry tocmai pleca. Zicînd aceasta se ridic ăş i ceru tră sura. Eh. spuse domniş oara d'Aubigné. adă ugăea. Frumoasa Indianăse apropie de Scarron să -ş i ia r ă mas bun. vorbeş ti ca în Apocalips. că ci îi cunosc ispră vile de odinioară . miratăde efectul cuvintelor sale. ducesă ? murmurăAramis. iat ă ceea ce ţ i-am fă gă duit. altul independenţ a. — Iatăo fiin ţ ăplin ăde spirit. cel puţ in pe unele dintre ele. Vreau să -i vorbesc. eş ti bun s ă -mi faci încăun serviciu astă -seară ? — Cum adică . — Veţ iş ti asta mîine seară . — Chemaţ i-l încoace pe contele de La Fère. rosti ducesa. Astă -seară . Se vorbea mai departe despre Voiture. — Pleci atît de repede? întrebăel. i-o întoarse ducesa. eu îţ i ră mîn îndatorata cămi-ai dat prilejul să -l cunosc. — În privinţ a asta. lă săochii în pă mînt ş i îş i reluăaerul naiv de mai înainte. altul poezia. altul. Doamne. du-te ş i-l caut ăpe contele de La Fère. Dumneavoastrănu-i admiraţ i pe prietenii bietului Voiture? Ascultaţ i cum îl mai scarmă nă . Raoul de asemenea.Raoul fă cu ochii mari: privirea lui se întîlni cu aceea a tinerei fete. întorcîndu-se spre Aramis..

el o însoţ i într-adevă r pe ducesăpînăla tr ă surăş i ea. — Vino. murmurăel. care o fă ceau atît de încînt ă toare ş i mai ales atît de primejdioasă . Mîine ţ in predic ăş i am două zeci de lucruri de citit astă -seară . fiţ i amabil ş i înş tiinţ aţ i-m ămîine ş i pe mine. zicînd: — Viconte. ură rile ş i să rutul meu să -ţ i poarte noroc! Dupăaceea porunci vizitiului sămearg ăla castelul Luynes. Treptat-treptat. Mîine vei pleca sub arme.. — Nici unul nu va face ce-a spus. dupăce mai schimbarăîntre dîn ş ii o ultimă privire. dar voi că uta sădovedesc căş i asta înseamnăceva. Lasă -i să -ş i urmeze calea. căvreo cîţ iva primiseră scrisori ş i căîntreaga sear ăpă rea s ăaibăun scop tainic. domniş oara d'Aubigné este o fiinţ ăfermec ă toare! Zicînd acestea. ş i mai cu seamăveş ti bune. Ei. Cei trei se salutară . — Cum asta? întrebăfata cu ochii catifelaţ i.. să rmanul paralitic dispă ru în odaia de culcare. Cît despre Raoul. Sînt frînt de obosealăş i măduc să măculc. Ş i se despă rţ irărîzînd. — Cu bine. Tră sura porni. grupurile se ră riră . viconte. zise el. sădorm două zeci ş i patru de ceasuri în ş ir. Vino ş i-mi împinge că ruciorul pînăla pat. urcînd. Ei pot s ămiş te braţ ele. bravii gentilomi! Cine ş tie dacănu se stră duiesc să -mi recapă t pensia. deş i se f ă cuse atîta vîlvăîn jurul ei. îi dă du mîna săi-o să rute. Oh. vămulţ umesc din toatăinima! — Cu bine. să rmanul paralitic urm ă rind-o cu o privire iubitoare. în oş tirea Prinţ ului. doamna de Chevreuse fă cu tîn ă rului un ultim semn de bun ră mas ş i Raoul urcăscara cu totul descumpă nit. cu zîmbetu-i de maimuţ ă . apoi. Dacăave ţ i cumva ve ş ti despre domnul Voiture. ceea ce înseamn ămult. — Cu bine. domnilor! zise contele.— Printre cele din urmă . Champenois! A b ă tut de unsprezece. tîn ă ra fatăîntorcînd ochii cu interes spre să rmanul paralitic. — Aş adar.. Athos pricepu ce se întîmplase ş i zîmbi.. Acum poate sămoar ă . — Fă r ăîndoială . Scarron nu pă rea s ăfi vă zut c ă unii dintre oaspeţ ii să iş uş otiser ămisterios. cautădeci ş i dormi bine în aceastăultimă noapte pe care o petreci în ora ş . îi cuprinse deodatăcapul în mîini ş i îl să rutăpe frunte. dupăcum vedeţ i. Măîntorc la mine la mînă stire. panegiricul lui e gata fă cut. domnule. u ş a se închise în urma lui ş i luminile prinser ăsăse stingăuna dupăalta în salonul din strada Tournelles. pe cînd eu. . stră in de literatura. abate! zise vicarul. Într-adevă r. Scarron îi urmă rea cu coada ochiului prin fereastra salonului. într-una din acele porniri nestă pînite. voi fi osta ş ? întrebătînă rul. — Oh! murmurăScarron. conte! zise abatele d'Herblay. E timpul sămergem. Vai! Mie nu mi-a ră mas decît limba.

Mai întîi lustrui singur o spad ăpe care o scoase dintr-o teac ăde piele parfumată . În clipa aceea. Dupăaceea aruncăo pungăplin ăde ludovici pe fundul unui cuf ă r pe care tînă rul urma să -l ia cu sine. nă vă lea în încă pere prin fereastra largă . Asta din pricin ăc ăse îngrijea să -l pregă teascăde plecare pe Raoul ş i că uta săcîş tige timp. Amintindu-ş i cîte pă timise. Ş i Athos cuget ăcăprima parte a vieţ ii sale a fost zdrobităde o femeie. ale că rui vise trebuie căerau dulci ş i somnul lin.XXIV SAINT-DENIS Mijea de ziuăcînd Athos se dă du jos din pat ş i se îmbră că . întorcîndu-se tîrziu în ajun. Athos se apropie ş i se aplec ăasupr ă -i plin de duio ş ie ş i tristeţ e. lacheul ce-i însoţ ise de la Blois. Dormea încă . ea str ă bate mă rile unde am tră it naufragii. uitîndu-se îndelung la tînă rul surîză tor ş i cu pleoapele întredeschise. pră pastia unde neam îngropat fericirea. se gîndi cu groazăce înrîurire putea săaibă dragostea asupra unei firi atît de simţ itoare ş i totodatăviguroasă . după paloarea mai accentuatădecît de obicei ş i dup ăurmele insomniei zugră vite pe chipul lui. în dimineaţ a aceea simţ eai în toatăfă ptura lui o oarecare încetinealăş iş ovă ială . se adunăîn privirea-i umed ăaţ intităasupra tînă rului. care sînt mai curînd adieri înmiresmate decît gînduri. Anii de altă datăîi înviarăîn amintire cu suavele lor aduceri aminte. cu capul ginga şrezemat de braţ . presimţ i tot ce putea săp ă timească Raoul. aş a cum au îndeobş te fiin ţ ele ginga ş e ca pă să rile cerului. Împotriva firii sale atît de hotă rîte ş i ne ş ovă ielnice. tot ce se petrecea în inima acestui om. Între acest trecut ş i prezent era o pră pastie. ş i unda de tandrăş i adînc ămil ăce-i nă pă di inima. într-atît de învă luitoare era veghea mută . ce luneca în perle pe obrajii lui de copil obosit. Raoul se trezi dintr-un somn tihnit ş i senin. Treptat-treptat. ş i-i porunci sărînduiasc ălucrurile în cufă r sub ochii lui. care . care se ş i ridicase pe cer. întunecimile în care ne-am pierdut iluziile. pă truns ăde grij ăş i de iubire a îngerului să u pă zitor. Dar închipuirea zboarăca un înger ş i ca fulgerul. îl strigăpe Olivain. În cele din urm ă . ghiceai lesne căn-a închis ochii toatănoaptea. că ci Raoul. uitase sătragăperdelele. Athos se lă s ăfurat de reverie în faţ a acestei tinere ţ i atît de stră lucitoare ş i neprihă nite. deschise uş a ce d ă dea în odaia vicontelui ş i întrăîncetiş or. dupăaproape un ceas petrecut cu aceste îndeletniciri. veghind sănu lipseasc ănimic din cele de trebuinţ ăunui tînă r ce pleca la oş tire. Pletele negre acopereau pe jumă tate fruntea seninăş i umezităde o burăde sudoare. cercetînd la început dac ămînerul e solid ş i dacăpana tă iş ului ş i mînerul sînt prinse trainic una de alta. fă răîndoială . Soarele. Privirile li se întîlnirăş i Raoul în ţ elese.

Cînd ajunse în capul treptelor de la intrare. aruncîndu-ş i ochii în jur. — N-am uitat nimic. voios ş i pe deplin odihnit. cu acea grijă pă rinteascăş i înduioş ă toare a omului matur fa ţ ăde un tînă r. îngrijeş te-te de cuf ă rul meu. deprins cu viaţ a de ostaş . — Minunat. ră spunse contele. măcopleş iţ i cu atîta bună tate. glă sui vicontele c ă tre Olivain. Athos surîse. Raoul. i-o transmisese tînă rului. văcer iertare. domnule. Raoul vă zu trei cai. zise Olivain. dragul meu. — Vezi dacăn-ai uitat ceva. ce bun sînteţ i! murmurăRaoul. Într-o clipăsînt gata îmbr ă cat. — Bine. Coborî din odaie. Raoul pă ru c ănu bagăîn seamăaceste cuvinte. ca săvadădac ăa sosit momentul să -ş i ia ră mas bun. Într-adevă r. —Ş i eu care dormeam în timp ce dumneavoastră . — Da. ai stat pînănoaptea tîrziu. ş i caii aş teaptă . domnule. ca ş i cum ar fi că utat un anumit lucru. aţ i avut bună tatea săvăîngrijiţ i de toate! strigăRaoul. uitîndu-se necontenit la conte. dupăvreo zece minute. Totul a fost rînduit sub ochii mei ş i nimic n-o să -ţ i lipsească . domnule. —Ş i nu m-aţ i trezit? — Voiam săte las sămai dormi puţ in.îl aş tepta săse trezească . domnule! izbucni Raoul. că ci o nesfîrş itădragoste i se zugră vi la rîndu-i în ochi. zise Athos. lacheul se apropie cu oarecare ş ovă ialăş i îi spuse în ş oaptă : — Domnul viconte nu are spadă . Dumnezeu mi-e martor căv ăiubesc ş i căva venerez. într-adevă r. ruş inat de atîta bună voin ţ ă . — Cum te simţ i? întrebăel. domnule. — Eraţ i aici. dar Athos nu dă du nici un semn. — Asta înseamnăc ăe ş ti încăîn creş tere. cu acea punctualitate pe care el. numai ca s ă -ş i ascundăş i el tulburarea. Raoul fu gata. cufă rul trebuie s ăfie urcat pe cal. Dac ăporuncile mele au fost urmate întocmai. zise Athos. — Acum. La anii tă i simţ i îndoit orice oboseală . aici. aproape înduioş at. — Oh. zise Raoul. Trebuie săte fi obosit mult ziua de ieri. fiindc ădomnul conte mi-a poruncit să -i iau spada descinsăaseară . vorbi Athos. Athos îl strig ăpe Olivain ş i. — Prin urmare. Asta r ă mîne în grija mea. urmăAthos. — Oh. zise Raoul. Raoul. — Cufă rul te-aş teaptă . — Totul s-a adus la îndeplinire precum a poruncit domnul conte. ca ş i bagajul lacheului. gata săse înă buş e în stră dania de a nu-ş i ară ta tulburarea printr-o pornire dr ă gă stoasă . domnule. . plin de respect. domnule? zise el. — Oh. aş a cum iubitul aş teaptăsăi se trezească iubita. În clipa aceea. măiubeş ti un pic. cel pu ţ in a ş a sper. murmurăAthos.

din două sprezece focuri. Ş i numaidecât. parînd printr-un gest. În ră stimpuri nu se putea stă pîni s ănu dea glas cîte unui gînd ori unui sfat. urmîndu-v ă povaţ a. continuăAthos. Mergeau în tă cere. Ochii lui Raoul stră luceau de bucurie ş i se aruncăsprinten în ş a. ş i dacăai avea potrivnic un om cu sînge rece. ori avu aerul c ănu bagăde seamă . Astfel. Aş adar. E un cusur al tinereţ ii. admirînd totodatăprevenitoarea-i delicateţ e. bag ăde seamă . ori chiar printr-o lovitură . — Iar dumneavoastrăaţ i nimerit de dou ă sprezece ori la rînd. asta fiind un mare cusur pentru un că lă reţ : Iată . dupăce ş optise ceva lacheului. fericit. se întoarse în cas ă . te-ai nă pusti îndat ăasupra adversarului. Raoul. salvarea unui cavaler depinde cîteodatăde repeziciunea cu care calul îi dăascultare. doamne! strigăel. care. sau mai degrabăcalea numit ăpe atunci malul Pépin. Gîndeş te-te că peste opt zile nu vei mai face exerciţ ii de că lă rie într-un manej. Athos încă lecăfă răgrabăpe cal. ca ş i puţ inele cuvinte ce-i scă pau din cînd în cînd de pe buze. Raoul simţ i lă murit clipa despă rţ irii tot mai aproape. rosti el. mă rturiseau o ş i mai mare iubire. Raoul? — Da. ci te vei afla pe cîmpul de luptă .— Oh. nu b ă găde seamănimic. măînso ţ iţ i? — Vreau săte petrec o bucatăde drum. Înţ elegi ce vreau să -ţ i spun. Cînd ieş irăîn strada Saint-Denis. Anume. strîngînd frîul ş i. ş i spusa lui vă dea o grijăneţ ă rmuită . calul t ă uaş i obosit. — Ascultă . Cei doi gentilomi apucarăpe Pont-Neuf. din pricina asta. Dupăce trecurăde poarta Saint-Denis. — Ia aminte. căprea încordezi braţ ul cînd ţ ii pistolul în mînă . în vreme ce al meu pare abia scos din grajd. adă ug ă : — Uite. — Fiindcăţ ineam braţ ul îndoit ş i mărezemam în cot. ochii să i. n-ai s ă -l mai poţ i struni cu destulăiuţ eală . Încordarea asta face sătragi al ă turi de ţ intă . îi ajunse din urmăş i lacheul. Raoul. De altfel. ş tiu. zîmbi Raoul. Am tras dupăaceea singur la ţ intă . zise Athos. ş i pornirăde-a lungul zidurilor lui Grand-Châtelet. ai dat greşde trei ori. contele dă duse în ajun felurite porunci privind treburile sale de peste zi. încruci ş înd spada. domnule. E ca ş i cînd. dar miş carea corpului în clipa cînd te avîn ţ i la atac abate întotdeauna direcţ ia spadei. încîntat s ăse afle în tovă ră ş ia contelui. Athos cercetăcu privirea calul vicontelui. e plin de spume. Raoul. apoi ţ inurăcheiul. ş i n-am mai dat gre ş . ca sănu dea prea multăînsemnă tate acestor lucruri ş i să -l mîhnească . Îi chinui gura cu ză bala. Ţ i-am spus adesea ş i n-ar trebui săuiţ i. cînd cei doi cavaleri ajunseră pe culmea dealului Récollets. ce minunat ăcîmpie pentru vîn ă toarea de potîrnichi! Tînă rul se folosi de sfatul contelui. spuse Athos. în loc s ă -i urmeze. acesta tear opri de la primul pas. — Am remarcat ieri ş i altceva.

— Da. Unul dintre ostaş i rosti că tre celă lalt: — Uite încăun tînă r gentilom care se pare căpleacăla oaste. Nu-s niscaiva braconieri cei pe care i-au prins colo jos?. — Eh. Ş i încăceva foarte important Raoul: dacă eş ti ră nit în luptă . — Ei! spuse Athos. ş i ajunserăîn faţ a unei vechi biserici. fiindcăaşvrea să -ţ i vorbesc aici ş i asta te va face săză boveş ti destul. aş a cum se întîmplăadesea. ne pricepem la ră ni. zise Athos. dac ăte pr ă buş eş ti de pe cal ş iţ i-a mai ră mas un dram de putere. c ă pă ta numaidecît interes în ochii lui. cînd îl vezi pe adversar cătrage. Olivain. zîmbind. . pot săse întoarcăş i săte striveascăsub copitele cailor..directă . mai cu seamănouă . smuce ş te frîul ş i ridic ă -ţ i calul în douăpicioare: mie asta mi-a salvat viaţ a în dou ăsau în trei rînduri.. r ă spunse santinela. domnule. E-al doilea pe ziua de azi. De altminteri. Asta mi-a ară tat cătrebuie săfie de neam mare. să nu uit. cam piş căvîntul ă sta! f ă cu Athos. aş a cum dumneavoastr ăaţ i fă cut de atîtea ori. domnule. spuneam cădacăvei intra în foc. săţ ii minte cădacăe sălupţ i de unul singur cu cineva. nu numai din recunoş tinţ ă . de-ai s ăcazi ră nit. într-adevă r. altfel. domnule. — Am săvăurmez sfatul. Dar nu oricine are îndemînarea ş i curajul dumneavoastră . Vorbind astfel. Cine trage întîi nimereş te rareori adversarul. dupăînfă ţ iş are. — Dupăce vezi asta? întrebăcontele. Într-adevă r. — Da. ai grijăde cai ş i dă mi spada. — Aş a.. — A mai trecut pe-aici în dimineaţ a asta un tînă r ca mine? întreb ă Raoul. monseniore. vai. Da. din pricina să rbă torii din aceea zi. zise Raoul. unde st ă teau de pazădou ăsantinele. Tu. — Ah. ş i vîrsta l-arată . unde ş i începuse slujba de dimineaţ ă . scrie-mi numaidecît. celor ce luptă m pe cal. pe cinstea mea. ră spunse tînă rul. ori pune pe cineva să -mi scrie: noi. încît gentilomul acela săţ i-o ia cu mult înainte. — Nu cred să -l ajungi. — Atunci voi avea un tovar ă şde drum. adă ug ăAthos. murmurăAthos. s ăţ ii minte: tu sănu tragi niciodatăcel dintîi. Raoul. stră bă turăstră zile pline de lume.. — Cum doriţ i. ş i vei intra. domnule. unul tare chipeşş i mîndru. Athos se întoarse în ş a: tot ce-l privea pe Raoul. în plus. — Mulţ umesc. tocmai ajungeau la poarta ora ş ului. cautăş i te abate din calea urmatăde regimentul tă u. O amintire de-a iernii! A. Dar. Raoul. Oricum. urmîndu-ş i calea. întrucît trage cu teama căva ră mîne dezarmat în fa ţ a unui duş man înarmat. adînc mi ş cat. iată -ne la Saint-Denis. ă ş tia. c ă ci te vei înfă ţ iş a unui tînă r general care îndr ă geş te grozav mirosul de pulbere. fie ş i indirect. — Sădesc ă lecă m. asta nu măface să -l uit pe cel de care m ă despart.

pregă tit pentru aceastăîmprejurare de tristeţ ea ce-i stă pînea inima. coborîse scara cu pasul rar ş i solemn. Îngrijitorul închise uş a de fier ce ducea la criptele regilor ş i ră mase în capul scă rii. Athos spuse un cuvînt unuia dintre îngrijitorii bisericii. că ci omul acesta. o înă buş ea sau o lă sa sărespire la bunul să u plac. care nu moare. pe care el o însufleţ ea. ş i regalitatea. care ţ inea Franţ a în mîinile sale ş i care. dac ăl-a coborît pe rege. — Vino. m-am amestecat fă ţ işde cîteva ori în planurile acestui mare om. Tînă rul îi atinse mîna. Undeva. Raoul: celă lalt nu era decît o umbră . lumina slab un felinar de argint. Dacănu m-a strivit. Sămergem dupăomul acesta. Douălucruri stau închise la Luvru: regele. Raoul. Raoul. În unele inimi de pă rinte tră ieş te o fă rîmădin acea dragoste plinăde grijăpe care un iubit o nutreş te pentru iubita sa. ţ ine minte. atît de pornităcîteodatăsăse pream ă reascăsingură .Athos luăspada pe care i-o întinse lacheul. acest ministru atît de urît de că tre stă pînul să u a coborît în mormînt. ori spiritul lui Dumnezeu i se aflăîn preajmă . în n ă prasnica-i mînie. fă răîndoială . Athos ridicămîna ş i. Tînă rul. pe vremea aceea toat ălumea a privit moartea cardinalului ca pe o mîntuire. ar ă tînd spre sicriu. ca ş i de mă re ţ ia bisericii abia stră bă tut ă . în timp ce Athos ş i Raoul coborau. sub un bogat acoperă mînt de catifea violetăpresă ratăcu flori de aur. Pe urmă . îi spuse Athos. de teamăsănu-i distrugăopera. Athos îi dă du lui Raoul ap ăsfinţ ită . ş i pă rea căs ă lă ş luie ş te acolo pentru a spune trufiei omeneş ti. pe ultima treaptăa sc ă rii. ş i acum stă tea în picioare. care se înclinăş i porni în direcţ ia unde se aflau criptele. că ci un rege nu zideş te decît atunci cînd Dumnezeu. aplecăfruntea ş i se închină . . jos. dinaintea ră mă ş iţ elor p ă mînte ş ti ale ultimului rege. stră lucirea monarhiei e atît de puternicăla noi. regele nu-i decît un om. ş i chiar eu însumi. aflîndu-se pe tron: „Ţ ă rînăomenească . ş i chiar sub lică rirea lui. tră gînd dupăsine ş i pe rege. orbit pîn ă într-atîta cum sînt îndeobş te contemporanii. descoperit. a fost fă răîndoialăca s ă -ţ i pot spune ast ă zi: Raoul. care nu avea să -ş i întîlneasc ă stră moş ii decît atunci cînd urmaş ul să u avea săsoseascăală turi de el. Aceastădomnie a apus. care moare. spuse: — Aici zace un om slab ş i lipsit de mă re ţ ie. Ş i totuş i. cautăa deosebi întotdeauna pe rege de regalitate. dupăcum le deschidea. ş i cei doi gentilomi intrarăîn biserică .Ş i totuş i. pe care nu voia să -l lase s ă tră iascăsingur. pe mine ş i pe prietenii mei. Omul acesta era adevă ratul rege. te a ş tept!" Domni o clipăde tă cere. aş a cum felinarul de colo veghează deasupra sicriului ş i luminează . încît omul acesta n-a avut nici mă car cinstea unui mormînt la picioarele celui pentru a că rui glorie ş i-a irosit viaţ a. a înă lţ at regalitatea. care totu ş i a avut o domnie plinăde uriaş e evenimente: asta din pricinăcădeasupra acestui rege veghea spiritul unui alt om. Raoul. odihnea un catafalc susţ inut de stîlpi de stejar.

cînd te vei afla în cumpă na îndoielii ş i nu vei ş ti pe cine s ăslujeş ti. rosti Raoul. că dacămi se va întîmpla vreo nenorocire. — Cu bine. iar amintirea voastrăultimul meu gînd. Iatăspada ta! Raoul puse un genunchi în pă mînt. întotdeauna. adicăspiritul lui Dumnezeu pe pă mînt. Aş adar. Ridică -te. întrupîndu-l într-un om. dacăe sămor. Singur Dumnezeu a vrut săfacăacest principiu palpabil. Strînge pu ţ in catarama. iubeş te ş i respectăregalitatea. viconte. — Eş ti o fire nobilă . domnule. Athos urcăiute scara. — Bun! fă cu Athos. Cu bine. dornic să -ş i ascundătulburarea. dar aceastăspadăe cel mai pre ţ ios dar pe care mi l-aţ i fă cut. Nă dă jduiesc căva fi mai bun decît al nostru. murmurăcontele. Raoul. zise el. slujeş te. care am avut un ministru fă rărege. î ţ i întreză resc viitorul ca printr-o ceaţ ă . Săne îmbr ă ţ iş ă m. îl voi sluji pe rege ş i voi că uta. să mor pentru rege. întotdeauna! strigătînă rul. încît noi. — Olivain. adicăacea scînteiere celestăcare face ţ ă rîna atît de mă rea ţ ăş i atît de sfîntă . ş i m-am ară tat vrednic de ea ori de cîte ori îi strîngeam mînerul în mînăş i teaca ei îmi juca la ş old. săiubeş ti ş i să -l respecţ i pe rege. ceilal ţ i. pentru regalitate sau pentru Dumnezeu. — Ea a fost purtatăde tat ă l meu. Chiar dacăacest rege e un tiran. Am purtat-o ş i eu.regalitatea e spiritul lui Dumnezeu. Raoul. Voi respecta regalitatea. — Domnule. că ci întotdeauna atotputernicia are ameţ elile ei care o împing la tiranie. în faţ a că reia Olivain aş tepta cu caii. Raoul? Grimaud m ăslujeş te de mulţ i ani. spada atîrn ăprea jos. Oare v-am înţ eles bine? Athos zîmbi. dă du un ban de aur îngrijitorului mormintelor. Am săo port plin de recunoş tinţ ă . Vă datorez totul. înlă turăaparenţ a materialăpentru principiul nevă zut. rosti el. adicălucrul acela nevă zut. care simţ ea căi se sfî ş ie inima. vei putea săslujeş ti. numele vostru va fi cel din urmă nume pe care-l voi rosti. se plecădinaintea altarului ş i se îndreptăcu paş i mari spre tinda bisericii. văjur. Văjur. te întorci. spuse Raoul. cînd apare el. — Voi iubi cu dă ruire pe Dumnezeu. Aş a! Acum îl vei însoţ i pe viconte pînăvăîntîlniţ i cu Grimaud. Raoul se ridicăş i se arunc ăcu nest ă vilităiubire în braţ ele contelui. e un om plin de curaj ş i . însemnă m la fel de puţ in înaintea acestui corp întins pe ultima treaptăa scă rii. primind spada din mîinile contelui. tu vei avea un rege fă r ăministru. vei avea vreme săînveţ i cănu trebuie săo tragi din teacădecît atunci cînd e neapă rat nevoie. Auzi. ş i gîndeş te-te la mine! — Oh. Spre deosebire de noi. nobilii de viţ ă . ară tînd spre cureaua de care atîrna spada lui Raoul. domnule. că ci principiul nevă zut e totul. la rîndul meu. un gentilom cinstit. cu atît mai bine. pe cît de puţ in înseamn ăacest trup înseş i înaintea tronului lui Dumnezeu. Dacăbraţ ul ţ i-e încăslab ca săpoţ i stă pîni aceast ăspadă . Ş i să rutăcu evlavie mînerul spadei.

faţ ăde slugăş i de stă pîn. planuri încăfoarte vagi ş i foarte nesigure. avînd mari capete de acuzare împotrivă -i. pe care îl ura aprig. Ră mase nemi ş cat acolo. apoi. săvăvă d plecînd. În plus. domnule. — Da. domnule! zise Raoul. Raoul! rosti contele. un început de r ă zbunare. se trezea între aceia ş i patru pereţ i. sus. Mai întîi. era. domnul de Beaufort pă rea s ăzoreascătimpul ş i chema din tot sufletul clipa acţ iunii. domnul de Beaufort. pă stratăo deplinăcumpă nire între simţ ă mintele nutrite de că tre domnul de Beaufort faţ ăde guvernatorul închisorii ş i de ministru. al că rui nă prasnic curaj devenise faimos ş i care cinci ani în ş ir fusese în lanţ urile inactivită ţ ii. urm ă rindu-i cu privirea pînădispă rurădupă o cotiturăa stră zii. Cu bine iubitul meu ocrotitor! Athos fă cu un semn cu mîna. pe cai.de prevedere. intrăîn biserică . Atunci contele aruncăfrîul calului în mîinile unui ţ ă ran. cu capul descoperit. Cu bine. o ş i mai proastăafacere pentru Mazarin. Raoul se supuse. Spre deosebire de alţ i oameni. domnul de Beaufort. Grimaud. lă sînd deoparte planurile pe care ş i le fă urea pentru viitor. tot învîrtindu-ş i degetele mari unul pe . urcădin nou ş i fă răgrabătreptele. — Haide. domnul de Beaufort zîmbea încîntat ş i se ş i vedea scă pat. de acolo din temni ţ ă . care iau cu însufleţ ire o hotă rîre primejdioasăş i îş i pierd avîntul pe mă surăce se apropie clipa aducerii ei la îndeplinire. se duse de îngenunche în cel mai întunecat ungher ş i începu săse roage. îl vedea la zece paş i pe La Ramée. tră gînd în piept cu nesa ţ aerul cîmpiilor ş i al pă durilor. El. ş i asta fă cea s ă -i creasc ăinima. fuga lui era o proastăafacere pentru domnul de Chavigny. — Cu bine. trebuie s ă recunoaş tem. ceasurile se scurgeau pentru întemniţ at aş a cum se scurgeau ş i pentru cei care îi pregă teau fuga: numai căse scurgeau prea încet. furtuna ce avea s ăse stîrneasc ăîn clipa cînd zvonul va da buzna din cabinetului ministrului în odaia Annei de Austria: domnul de Beaufort a scă pat! Cugetînd la toate acestea în sinea sa. copilul meu scump! — Cu bine. XXV UNUL DINTRE CELE PATRUZECI DE MIJLOACE DE EVADARE ALE DOMNULUI DE BEAUFORT În acest timp. care cunoş tea ca nimeni interiorul Palatului Regal ş i care avea ş tiinţ ăde legă tura dintre reginăş i cardinal. strigînd din ră sputeri: Sînt liber! E adevă rat că . îş i închipuia. în vreme ce Raoul se depă rtă . În evadarea sa. pe care îl duş mă nea din pricina micilor mizerii menite să -l tot sîcîie. Vedem. dar. te va însoţ i. dezmeticindu-se. c ă ci nu mai era în stare săvorbească . spuse Raoul.

ora ş ase seara la fel de neră bdă tor ca ş i prinţ ul. urma ş ul lui jupîn Marteau îi fă gă duise de astădatăo pl ă cintă umplutăcu carne de fazan ş i nu de g ă ină . întratît de mare e nestatornicia firii omeneş ti. cu picioarele spînzurate în afara zidului. era chipul posomorît al lui Grimaud. prin urmare. De prisos săspunem cătotul nu era decît jocul închipuirii sale înfrigurate. Grimaud i se pă rea un Antinous. în încă perea de la intrare. domnul de Chavigny plecase el însuş i undeva chiar în dimineaţ a aceea. domnul de Beaufort jucase o partidăde mingi cu La Ramée. totul fă cea pentru La Ramée din faimoasa zi de Rusalii una dintre cele patru mari să rbă tori de peste an. c ă ci am mai spus. Grimaud se duse maş inal de se aş ezăîn deschiză tura unui meterez. Jocul se desf ă ş ura în curtea cea micăa închisorii. îi ară tădrumul pe care aveau s ă -l urmeze în aceea seară . plă cinta nu era încăumplută . Or. ostaş ii de straj ăhlizindu-se ori tră gînd la mă sea. Încăde diminea ţ ăse îngrijise de toate amă nuntele ş i. aş a căLa Ramée era acum subguvernatorul închisorii. Pofticiosului de La Ramée îi lă sase gura ap ăş i se întorsese în odaia ducelui frecîndu-ş i mîinile. care ajunsese săse bizuie pe Grimaud mai mult decît pe el însuş i. ţ inînd seama de înă lţ imea zidurilor. acest cumsecade La Ramée socotea drept o s ă rbă toare masa pe care urma săo ia singur cu prinţ ul. La Ramée pă stra în adîncul inimii sale un dram de slă biciune pentru domnul de Beaufort.ş i vin de Chambertin în locul vinului de Mâcon. care nă scocea niş te lucruri atît de hazlii împotriva domnului de Chavigny ş i niş te glume nemaipomenite pe socoteala lui Mazarin. La Ramée. bizuindu-se pe La Ramée. o asemenea prevedere pă rea cu totul de prisos. Drept care se bucura ş i acum de întreaga încredere a lui La Ramée. Era limpede că . Grimaud se dovedea mereu acelaş i. acesta pă rea mai posomorît ca oricînd. dar pînăş i atunci. dar lîngămeş ter aş teptau un fazan ş i douăpotîrnichi împă nate ca niş te perniţ e cu ace de gă mă lie. Ajungînd acolo. Astfel că . aş tepta. mergînd înainte. chip pe care la început îl urîse ş i care între timp ajunsese să întruchipeze toate nă dejdile sale. La Ramée nu avea decît un singur cusur: era mîncă cios. în fond. Cît despre Grimaud. De dimineaţ ă . Grimaud. Erau trei uş i de deschis pînăsăieş i în curte ş i fiecare avea altăcheie. Ş i totul avea ş i mai mare preţ pentru el datorită prezenţ ei acestui prinţ atît de bun. Acesta se întrecuse pe sine: îi ară tăo co ş cogeamitea plă cintă . cum nu avea încredere în altcineva. trecuse chiar el pe la urmaş ul lui jupîn Marteau. Gă sise plă cinta straş nicăş i vinul minunat. Culmea fericirii era că . aş a cum am mai spus. unde nu se puneau stră ji decît atunci cînd prinţ ul venea acolo săjoace. un semn al lui Grimaud îl preveni săia aminte la tot ce se petrecea în jur. Singurul lucru ce-l f ă cea săuite de aceastănesuferităpriveliş te. Era un loc destul de pustiu.lîngăaltul ş i. împodobit ă cu blazonul domnului de Beaufort.

sfă tuindu-i săbea în să nă tatea prinţ ului. destupăsticlele cu vin. Toate acestea. dă rui ostaş ilor doi ludovici. Partida începu. bucatele erau gata servite. dupăce aceş tia plecară . Restul bucatelor nu era nici ele mai prejos. S-ar fi zis căAthos îl pregă tise anume în vederea acestei mari împrejură ri. Prinţ ul se uităla Grimaud. de-ai fi zis căaş eazămingile cu mîna. prin urmare. încît să -l împiedice săse aş eze la masăatunci cînd bucatele erau servite. privindu-l. Singur Grimaud era nepă să tor. În aş teptare. Pe un bufet aş tepta pl ă cinta uriaş a împodobităcu blazonul ducelui. că tînd spre prinţ cu un aer ce voia să spună : – Cînd va dori monseniorul. Ş i-l bă tu mă r pe La Ramée. carte pe care i-o adusese el însu ş i. încuie u ş ile. puse cheile în buzunar ş i ară tăspre mas ă . Pentru a mai cîş tiga un sfert de ceas. La Ramée d ă du liber ostaş ilor de strajă . mai aveau de aş teptat încătrei sferturi de ceas. coaptătocmai atît cît trebuia. n-ar fi izbutit sărînduiasc ălucrurile în folosul s ă u aş a ca vrednicul La Ramée. iar Grimaud se uităla pendul ă : acele ară tau abia ş ase ş i un sfert ş i evadarea era stabilita pentru ora ş apte. prin ţ ul de Beaufort se întreba dacănu cumva visează . săvad ăce carte avea o asemenea înrîurire asupra prinţ ului. Erau Comentariile lui Cezar. cu trei zile mai înainte. apoi se apropie săadulmece . dorea ca întemniţ atul sănu fie sc ă pat din ochi. pe cît se putea judeca dupăcoaja rumenităca aurul. care le-o dă du. Într-un tîrziu bă tu de ş ase. Patru dintre stră jile domnului de Beaufort veniserăcu el ş i acum adunau mingile: jocul odatăsfîrş it. săbea în să nă tatea lui împreunăcu ceilalţ i patru tovară ş i ai lor.acolo vor agă ţ a scara de frînghie. trebuie sărecunoaş tem. domnul de Beaufort juca stra ş nic. La Ramée săse aş eze la masăş i domnul de Beaufort s ăevadeze. mai mult ca sigur. ş i cum avea ş i vreo cîteva drumuri de fă cut. Domnul de Beaufort s-ar fi îngrijit el însuş i de toate. seara. Pînăatunci La Ramée avea treburi importante. La Ramée se apropie ş i i se uităpeste umă r. împotriva consensului dat de că tre domnul de Chavigny. Toatălumea aş tepta neră bdă toare: str ă jile săse ducăla bă utură . În unele clipe. dac ăacest chip ca tă iat în marmur ăse aflăîntr-adevă r în slujba sa ş i dacăse va însufleţ i la momentul potrivit. De astădată . f ă cînd mare haz de stîngă cia lui La Ramée. cu toate căse a ş ezau la masăabia la ş apte. numai că . Ostaş ii cerur ăîncuviinţ area lui La Ramée. domnul de Beaufort. prinţ ul spuse căare de citit ceva care îl interesa ş i ceru ră gaz sătermine capitolul început. La Ramée î ş i fă gă dui sănu mai încalce regulamentul închisorii. însănumai pentru mai tîrziu. de neînţ eles pentru La Ramée. erau. lesne de înţ eles pentru domnul de Beaufort.

— La naiba. veţ i înţ elege. — Ei bine. monseniore. monseniore? f ă cu La Ramée. Nu existămutrămai gră itoare decît aceea a unui adevă rat mîncă cios. La ş ase ş i jumă tate prinţ ul se ridică . îmi eş ti ataş at? întrebăprinţ ul. Domnul de Beaufort pricepu unde bate ş i se aş ezăla masă . — Adică . Domnul de Chavigny nu-i un om plă cut. înveselit de întors ă tura pe care o lua convorbirea ş i uitîndu-se din cînd în cînd la pendula ale că rei ace se miş cau cu o încetinealăucig ă toare. — Ciudat chip de a-ţ i dovedi aflicţ iunea.plă cinta. — Pentru căn-a lă sat Comentarii. Prinţ ul îl privi cu un surîs. îş i întregi vorba La Ramée. în loc sa fiţ i la Vincennes. fă cîndu-i semn săia loc în faţ a lui.) — Dar. — Adevă rat! încuviinţ ăprinţ ul. într-adevă r. (Prinţ ul voia săspună : afecţ iunea. jupîn La Ramée? întrebăducele. e o mare . crescut la ş coala cardinalului Richelieu! Ah. credeţ i-mă . Aflăcădac ămi s-ar spune căexist ă în clipa asta în Franţ a un om mai fericit ca tine. Ş i dac ăad ă ugaţ i. Prinţ ul se înclinăla rîndu-i ş i un zîmbet abia ză rit se ivi pe chipul lui Grimaud. La Ramée! strigăel. — Atunci. — Credeţ i. mie îmi place mai mult Hanibal. zise La Ramée. n-aşcrede! —Ş i-aţ i avea dreptate. credeţ i-mă . — La ce v-aţ i putea aş tepta de la fratele unui capucin. continu ăLa Ramée. de acord. — Da. rostind cu un aer grav: — Hotă rît. monseniore. —Ş i de ce. Eu. Cezar era cel mai mare om al antichită ţ ii. ră spunse La Ramée cu zîmbetul-i larg. glă sui prinţ ul. atunci cînd se aş eazăla o mas ăcu bucate de soi: drept care. monseniore. urmăel. căcel ce face onorurile acestui praznic e nepotul lui Henric cel Mare. mărog. farfuria cu ciorbăprimitădin mîinile lui Grimaud aduse pe chipul lui La Ramée o desă vâr ş ităîncîntare. mă rturisesc căatunci cînd mi-e foame nu cunosc priveliş te mai plă cutădecît aceea a unui praznic de soi. nu-i nici urmăde compliment în cuvintele mele. pe legea mea! încuviinţ ăLa Ramée. ce-aţ i face în afara acestor ziduri? Vreo nebunie care v-ar pune ră u cu curtea ş i-n urma c ă reia aţ i ajunge la Bastilia. monseniore. — Dragul meu La Ramée. ca o cinste îndoieş te plă cerea bucatelor. monseniore zise La Ramée din tot sufletul. unul. — Nu. sorbind cu desfă tare un pahar cu vin de Madera. Dar domnul de Tremblay e ş i mai ră u. aşfi neconsolat dacăalteţ avoastrăar pleca de la Vincennes. care stă tea în spatele lui La Ramée. aici nu mai dumneata singur poţ i face un compliment. Spun ceea ce gîndesc. zise La Ramée. Ofiţ erul nu aş teptăs ăfie poftit a doua oară .

care întotdeauna v-a dorit binele. — Monseniore. — Îmi spuneam. —Ş i tot printr-unul dintre cele patruzeci de mijloace de evadare ale dumneavoastră . dă -mi plă cinta. rupînd o f ă rîmăde coajăcu o mînă . dezvă lui ţ i-mi ş i mie unul dintre aceste patruzeci de mijloace nă scocite de alteţ a-voastră . care-i acel faimos mijloc de evadare? — Săţ i-l spun pe cel pe care măbizuiam mai mult ş i pe care mă hotă rîsem să -l folosesc întîi? — Da. — Mulţ umesc. zise La Ramée. se pare că -s un ingrat căm-am gîndit o clipa săies de-aici. În primul rînd nă dă jduiam săam drept paznic un bă iat cumsecade ca dumneata. dupăcîte am auzit cel puţ in. . Mai erau zece minute ş i bă tea de ş apte. întinse domnului de Beaufort cuţ itul să u a că rui lamăera de o ţ el. desigur. Planul nu-i ră u. monseniore. — Ză u. ar fi culmea ingratitudinii! întă ri La Ramée. domnule La Ramée. — Ei bine. — Bucuros. — Ei bine! fă cu prin ţ ul. luînd cu ţ itul. spuse La Ramée. — Nu-i aş a? relu ăprinţ ul. pe care el sănu-l cunoască . monseniore. pe acela. cum trebuie săfie orice gentilom. servitorul unui gentilom de ispravă . care se temea sănu strice cumva o asemenea frumuseţ e de pl ă cintă . continuăprin ţ ul. rosti La Ramée. se împotrivi prinţ ul. —Ş i măfelicit pentru asta. La Ramée se înclină . printr-un prieten al meu. unde puteţ i face o plimbare. se învoi domnul de Beaufort. întrebăofi ţ erul. monseniore.. dar La Ramée. ridicînd paharul ş i închizînd un ochi ca săse uite la soarele ce-ş i ră sfrîngea razele în vinul rubiniu. s-a gîndit săva trimităaici. monseniore? — Eh. fă cu prinţ ul.fericire căregina. Prinţ ul aruncăo privire asupra pendulei. — Ascult. de vreme ce sîntem la mă rturisiri. Ş i trebuie să -ţ i mă rturisesc cădeş ie poate o nebunie. voi încerca să -i recomand. el însu ş i duş man al lui Mazarin. descriind un cerc pe deasupra pl ă cintei. — Ba da. un om credincios mie. din cînd în cînd tot mămai bate gîndul acesta. La Ramée. juca o partidăde mingi. De pild ă . dacăam lîngămine un b ă iat cumsecade ca La Ramée. iar cu cealaltă . ascultînd ce spui. zise prinţ ul.. că . Îl ave ţ i. Grimaud puse plă cinta pe masăîn faţ a prinţ ului. zise prinţ ul. Numai căalte ţ a-voastrănu s-a gîndit niciodatăserios la asta. care lu ăcuţ itul de argint pentru a-i desface capacul. unde aveţ i masăbun ăş i aer curat. — Haide-haide! morm ă i La Ramée. — Bun! zise La Ramée. în care ţ inea cuţ itul. Grimaud. Mai departe. nu? — Oh. La Ramée. cu care sămă înţ eleg spre a-mi pregă ti fuga. ră sturnîndu-se pe speteaza scaunului.

spun prietenilor mei: „Aş teptaţ i-m ăîn cutare zi.— Tă cere. aş a cum îi strig de pe culmea zidurilor. — Dupăce voi avea pe acest om lîngămine. monseniore. Presupune un lucru. Mingea conţ ine o scrisoare. — Ei bine. slujitorul cu care măsfă tuiesc. Sănu vorbim de politic ă . La Ramée. — Ei bine? bîigui La Ramée tremurînd de-a binelea. Bine face ţ i că -mi spuneţ i treaba asta. — Drace! mormă i La Ramée. ş i-apoi? întrebăLa Ramée. într-o minge. toatăpovestea asta nu-i. cu oarecare neliniş te. bună oară .. ca o scrisoare. de pildă . — Oh. o poţ i trimite în altceva. Clipa fugii mele a fost . eu trimit o minge în ş anţ . ca săurce sus pe ziduri. — Eh. — Care? — O scarăde frînghie. — Ei bine. un om e acolo ş i o ia. veş ti din afară ? — Ei. Prinţ ul zîmbi. pă strînd doar pe Grimaud. — Întocmai. spuse domnul de Beaufort. Fă cînd o partidă de mingi. Doamne! exclamăprinţ ul cu nepă sare. Astfel se cheamăcăam stat de vorbă . o scarăde frînghie n-o poţ i trimite. Eu măînvoiesc. se rugăLa Ramée. de acum înainte am să -i am sub ochi pe cei care aruncămingile. nimic mai lesne. Aceastăminge conţ ine ş i ea o scrisoare. ci sa am eu un mijloc s ăcobor. La Ramée dăliber stră jilor. continuăLa Ramée. — Mie mi se pare destul de mult. el îmi aruncăalta. le gă seş te mult mai ară toase decît ale celui dinainte ş i vine să măîmbie săgust ş i eu din ele. De pildă . Uite. cu doi cai gata de drum". Pentru a se sim ţ i mai în largul să u. — În altceva? În altceva? Ş i în ce anume? — Într-o pl ă cintă . — Da. — Iartă -m ă . cu condiţ ia ca La Ramée sămă nînce plă cinta împreunăcu mine. ca săne serveascăla masă . decît un mijloc de corespondenţ ă . încercînd sărîdă . — Numai că . la urma urmei. — Nu. că bucă tarul meu. oricît de puţ in îndemînatic ar fi ş i oricît de puţ in s-ar pricepe s ăcîş tige încrederea paznicului meu. fă r ăca nimeni săbă nuiascăceva. — Într-o pl ă cintă ? îng ă imăLa Ramée. ca săurce sus pe ziduri ş i săvinăaici săvăcaute. i-o întoarse La Ramée. reluăprinţ ul. acesta se va bizui pe el ş i atunci aşprimi ve ş ti dinafară . în loc să -mi arunce înapoi aceea ş i minge. la cutare ceas de partea cealaltăa ş anţ ului. Presupune. — O partidăde mingi? întrebăLa Ramée. ciulind urechile ş i ascultînd cu cea mai mare atenţ ie povestirea ducelui. Grimaud e omul trimis mie de un prieten. Cum adică . Noirmond. urmăprinţ ul. sc ă rpinîndu-se dupăureche. monseniore. bună oară .. — Oricum. — Asta nu-i de ajuns. gata oricînd s ămăurmeze. Nu-i vorba s ăaibăcaii aripi. da! tă ră gă năLa Ramée. care-i un mîncă cios. ar fi cumpă rat pră vă lia lui jupîn Marteau. vede plă cintele noului negustor. Doar caii ă ş tia n-au aripi.

— Fie. — Monseniore. dar dacăvălas săfugiţ i. a că rui frunte se brobonise toatăde sudoare.. o ultimărugă minte. ajunge! Nu mai fac o mi ş care. La Ramée fă cu o miş care ca pentru a fi cu conş tiinţ a împă cată . care pînăatunci nici nu deschisese gura. — Mîinile! spuse Grimaud. ş i îi apă săvîrful unui pumnal în piept. Se afla în picioare lîngăLa Ramée. — Legaţ i-măcobză . îngă imăel. . am întîrziat. — La ş apte fă răcîteva minute.hotă rîtăpentru ora ş apte. la ş apte fă răcîteva minute.. sînt pierdut. monseniore. sînt dezolat. st ă tea gata să -i stră pungăpieptul. În acest timp. continuăprinţ ul trecînd de la vorbe la fapte. — Săne gră bim. dacănu te împotriveş ti fugii mele! — Bine. monseniore. cuprins de o groazăcrescîndă . într-un chip care nu îngă duia acestuia să -i mai punăla îndoialăhotă rîrea. Doar n-o săaveţ i inima săm ăucideţ i! — Nu. dupăce str ă punse haina ş i că maş a. —Ş i pentru ce asta? — Ca sănu se cread ăcăv-am fost complice. ori scoţ i vreun strigă t. —Ş i sînteţ i hot ă rît săp ă ră siţ i închisoarea? — La naiba! Desigur! —Ş i orice v-aşspune. Prinţ ul încrunt ădin sprîncene ş i ofi ţ erul simţ i vîrful pumnalului. Vezi. nu va putea săvăschimbe hotă rîrea? — Astă -searăvreau săfiu liber. o scarăde frînghie ş i un c ă luş . Ei bine. repetăLa Ramée. scara de frînghie ş i para-că luş ul. monseniore. dar dacăfaci vreo miş care. Un pumnal în pieptul lui La Ramée ş i-i spun: „Prietene. scotea la iveal ădin plă cintăcel de al doilea pumnal.. care ar fi stîrnit rîsul acestuia într-o altăîmprejurare. rostind aceste cuvinte din urmă . dac ăstrig. La Ramée urmă rea cu privirea fiecare lucru în parte. —Ş apte! rosti Grimaud. eş ti mort!" Precum am spus. dacăcer ajutor? — Te ucid. la spate! — Cu ce săle leg? întrebădomnul de Beaufort. monseniore! gemu el. mereu la fel de tă cut. —Ş i dacămăapă r. care. — Am să -ţ i înapoiez banii pe care i-ai plă tit ca sădobîndeş ti slujba asta. — Oh. desprind crusta plă cintei. În clipa aceea ră sunăb ă taia pendulei. îl povă ţ ui La Ramée. zise prinţ ul. Gă sesc în ea dou ăpumnale. la spate. — Cu centura dumneavoastră . prinţ ul trecuse de la vorbe la fapte. pe cinstea mea de gentilom. — Care? Vorbeş te mai repede. — La ş apte fă răcîteva minute?. —Ş apte! spuse domnul de Beaufort. — Nu aş a în faţ ă . monseniore.. uitîndu-se la domnul de Beaufort cu un aer uluit. Grimaud.

vreau că luş ul. Altfel. începu primejdioasa coborîre. care legă mîinile ofiţ erului în aş a fel. — Vorbeş te. ră sturnarăcîteva scaune. nu măaş teaptădecît închisoarea. cu o repeziciune care fă cea cinste îndemînă rii lui Grimaud. ducele îl urmă ri din ochi cu o groazănestă pînită : Grimaud mai avea de coborît cam un sfert din înă lţ imea zidului. scînci bietul La Ramée. rosti La Ramée. cînd ofiţ erul dă du semn printr-o miş care căvrea săspunăceva. monseniore. Schimb ăun semn cu ei ş i se încredinţ ăcăpentru el se aflau acolo. monseniore. dacămă prind. în semn căs-a dat o luptă . — Haide! spuse prinţ ul. — Acum. Unul dintre oamenii care aş teptau se lă săiute sălunece în ş anţ . La Ramée întinse picioarele. deschise u ş a odă ii unde se aflau. cînd se vă zu afarără suci cheia de douăori în broască . — Fă r ăîndoială . — Acum. Cele trei uş i din cale fura deschise ş i încuiate rînd pe rînd. iar Grimaud rupse un ş tergar fîş ii. . legîndu-i ţ eapă n picioarele. — Fii liniş tit! Pune-i că luş ul. Legaţ i-mi bine mînerul spadei. încît ş i el ră mase mulţ umit. Grimaud! Cît ai clipi. monseniore? întrebăGrimaud. Nu era o scarăde frînghie. Grimaud scotoci prin buzunarele ofiţ erului ş i-i lu ătoate cheile. Grimaud lega coarda pe care aveau s ăcoboare. — Eu întîi. În cele din urmă . zise prinţ ul. ră spunse domnul de Beaufort. au s ăm ă învinuiascătoţ i căn-am strigat. dar Grimaud nu scoase nici cel mai mic geamă t. — Picioarele! spuse Grimaud. ş i totuş i trebuie căse r ă nise ră u. — Asta aş a e. Prinţ ului îi scă păun strigă t. Prinţ ul se duse într-un suflet spre metereze ş i ză ri de cealalt ăparte a ş anţ ului trei că lă reţ i purtînd de frîu încădoi cai. dac ăse abate vreo nenorocire asupra mea din pricina dumneavoastră . fiindc ăr ă mase întins la pă mînt. ci un ghem de mă tase. se tîngui La Ramée. nu uitaţ i căam nevast ăş i patru copii. Era cu desă vîrş ire pustiu. Vîrîţ i-l cît mai adînc. Prinţ ul îş i smulse un ş nur de la pantaloni ş i-i îndeplini dorinţ a. Dar pe tine te spînzură . cînd coarda se rupse pe neaş teptate ş i Grimaud se rostogoli ca un pietroi în ş anţ .Prinţ ul îş i desfă cu centura ş i i-o întinse lui Grimaud. încuviinţ ăGrimaud. cu un baston ce trebuia petrecut printre picioare ş i al că rui fir se depă na singur de greutatea celui ce venea că lare pe baston. trecur ăde locul unde jucau de obicei mingea. În acest timp. — Acum spada. Nu se vedea nici o santinelăş i nimeni pe la ferestre. Ş i aş ezîndu-se îndatăcă lare pe baston. apoi apucarăamîndoi pe coridorul ce ducea în curtea cea mică . La Ramée ză cea cu că luş ul în gurăîntins la pă mînt. cît mai adînc. Pe mine. Grimaud tocmai se pregă tea să -i facăpe voie.

În mai puţ in de cinci minute ajunsese la capă tul corzii de mă tase: pîn ăla pă mînt. Uite. la drum. care plecase cu trei ore în urma lui. la poarta Saint-Denis. nu erau mai mult de cincisprezece picioare. fă ră cunoş tinţ ă .. Acum nu avem o clipăde pierdut. Aş adar.. Se că ţ ă rănumaidecît pe povîrniş ul ş anţ ului. Liber!. că tre ceasurile patru dup ă -amiaza.. Pe ceilalţ i doi gentilomi nu-i cuno ş tea.. întocmai cum spusese gentilomul acela. Dar a ş a cum am spus. Planchet pierduse deprinderea săgoneascăpe cal zi ş i noapte. — Domnilor. ca un adevă rat gentilom. . Odinioarănu i-ar fi trebuit decît douăzile. la drum! Cine măiube ş te. — Coborîţ i. rosti prinţ ul. Prinţ ul nu mai stă tu pe gînduri. trebuia săcoboare în mîini ş i asta de la cincizeci de picioare înă lţ ime. începurăsă -l tragăspre ei. se hotă rîse s ă -i dea pentru viitoarele sale servicii. prinţ ul era îndemînatic. Am vă zut căAthos. XXVI D'ARTAGNAN SOSEŞ TE LA TIMP D'Artagnan primi la Blois banii pe care Mazarin.. — Ei. D'Artagnan sosi a treia zi. domnule. Grimaud. fiindcă nu se mai putea sprijini în baston. Nu-s decît vreo cincisprezece picioare pînăla pă mînt ş i iarba e destul de moale. porni înainte în goana mare. Numai dumneavoastrăsînte ţ i fă cut pentru o viaţ ăca asta. puternic ş i nu-ş i pierdea niciodatăcumpă tul. Planchet? Ş i socoteş ti cumva căacum. De la Blois la Paris erau patru zile de drum pentru un că lă re ţ obiş nuit. fă răde tihn ă . Liber!. săm ă urmeze! Ş i aruncîndu-se în ş a. Dă du drumul corzii din mînăş i că zu în picioare fă r ăs ă -ş i facăvreun ră u. în buza că ruia îl g ă si pe Rochefort. ră maş i sus. în dorinţ a de a-l revedea lîngăel. domnul Athos! Cine ar spune că -i vajnicul că ută tor de aventuri pe care l-am cunoscut noi odinioară ? Acum tră ieş te la moş ia lui la ţ ar ă . monseniore! glă sui omul aflat în ş anţ . era legat de spinarea unui cal.. ai sălînceze ş ti mai departe în dugheana ta? — Hei! urmăPlanchet. ajunsese aici cu două zeci ş i patru de ceasuri mai devreme. ş i d'Artagnan gă si cu cale să -l mustre pentru moliciunea lui. patruzeci de leghe în trei zile nu-i puţ in pentru un negustor de dulciuri! — Oare ai devenit într-adevă r negustor. văvoi mulţ umi mai tîrziu. bună oară . cînd ne-am regă sit.petrecu o frînghie pe dupăbraţ ele lui Grimaud. Pentru el totul era mai greu. ş i ceilalţ i doi. tră gînd aerul lacom în piept ş i strigînd luminat de o bucurie cu neputinţ ăde înfă ţ iş at în cuvinte: — Liber!.

d'Artagnan nici nu clipi ş i. leganîndu-se pe picioare cu aeru-i mulţ umit de sine. că sca s ă -ş i rupăfă lcile. apoi îmi că utam culcuşîn alt ăparte. auzind cuvintele lui Porthos. în loc s ăse supere. aerul stră zii Tiquetonne nu se poate asemui cu cel din valea Pierrefonds. grozav de ră u mai stau caii mei aici. îmbră cat într-o minunatătunic ăalbastră . în vreme ce d'Artagnan îş i ră suci musta ţ a. Dar fii liniş tit. Planchet îş i trase pă lă ria pe ochi. vă zu proiectîndu-se pe perete pîntecul uria şal lui Mousqueton. Un pîlc de gură -cascăse strînse numaidecît în jurul cailor pe care slujitorii de la han îi ş iţ ineau de c ă pă stru. scumpe prietene! ră spunse d'Artagnan. care pornea din colţ ul unei u ş i. spuse rîzînd spre Porthos: — Da. la han. măîngrijesc eu să respiri un aer mai curat. se dă du un pas înapoi ş i se îngă lbeni la faţ ăca o moartă . Ş i tocmai cînd ajunserăaici cu sporovă iala lor. Slav ăDomnului c ăte vă d. scumpe prietene. D'Artagnan. —Ş i eu la fel. încît trec ă torii se uitau cu un fel de admiraţ ie respectuoasăla acest gentilom atît de chipeşş i de bogat. unde ş tii căte aş teaptăun la ţ ş i o spînzur ă toare. —Ş i pe cînd asta? — Cît de curînd. De altminteri.Ză u. Nu prea măsimţ eam în apele mele. îl ză ri pe Porthos la o fereastr ăa hanului „La Că pri ţ a". cu capul ră sturnat pe spate. abia dă duserăei colţ ul stră zii. Cugetăde asemenea în sinea lui în ce chip să -l fac ăs ădea uită rii mo ş ia de la Bracieux ş i bucatele homerice de la Pierrefonds. — Ah. dar. care tocmai desc ă lecase. mai ales cănimeni nu ş tia ce caut ăacolo. ca ş i două -trei gesturi ameninţ ă toare ale lui Planchet. Sînt tare mîhnit pentru aceste nobile animale. Dînd colţ ul stră zii Montmartre. m ă rturisi Porthos. care trebuia să -l a ş tepte în strada Tiquetonne. înţ elese iute de cei din jur. risipirăca prin farmec îmbulzeala ce sporea vă zînd cu ochii. vorbi el. Chiar tu e ş ti! — Ei. care vorbeau. scumpe prietene. pe care bogă ţ ia ş i mă reţ ia pă reau că -l plictisesc de moarte. spre marea ei uimire. Frumoasa Magdalena. ca Porthos îi ş i recunoscu. nu-i nimic mai de rîvnit pe lumea asta decît o viaţ ăliniş tită . gîndind căare s ătreac ăpe stră zi unde era binecunoscut. d'Artagnan! strigăel. nă dă jduiesc. a că rui . înţ eleg. cei doi că lă tori sosiră la barieră . — Ză u?! se mir ăd'Artagnan. Ş i dac ănu era hangiţ a. pe cinstea mea! — Ah. Porthos ş i coborîse în uş a hanului. încredinţ atăcăse va repeta scena petrecutăcu elve ţ ianul. bun gă sit. cu atît mai bine! La strigă tul plin de bucurie al lui Porthos se auzi un geamă t înă buş it. care în acest timp se apropiase ş i ea. adă ugăel. ca ş i în jurul că lă re ţ ilor. Se vede cît de colo căte apropii de Paris. brodată toatăcu argint. amintindu-ş i de Porthos. — Prefă cutule! i-o retezăd'Artagnan. — Ei. o femeie destul de plă cutăş i care ş tie de glum ă . Dar sprînceana încruntatăa lui d'Artagnan.

care aducea tot atît de bine a compă timire ş i a bă taie de joc. n-o sădă m ochii cu ea. n-am nevoie decît de unul. nimic altceva. — Bucatele de aici i se par ca vai de lume. —Ş i zici cămergem la Palatul Regal? — Numaidecît. dar măemoţ ionează . prietene. zise Porthos. — Mouston. nu-i a ş a? vorbi d'Artagnan pe un ton zeflemitor. luîndu-l deoparte pe Porthos. nu-i mare scofalăde ea. ă sta n-o săte striveascăcu mă re ţ ia lui. ca s ă prinzi crapii ă ia frumoş i. domnule. d'Artagnan. n-o săprindăr ă u. Doamne. ia-l pe Mousqueton. bietul meu domn Mouston. te-aşplînge din toatăinima. prietene. Cît despre pivniţ ă . nici pă durile alteţ ei-sale ca s ăînha ţ i cele mai straş nice potîrnichi. pune pistoalele în coburi. Regina? N-ai grijă . pune ş aua pe Vulcan ş i Bayard. — Oh! ră suflăuş urat Mousqueton. domnule? — Nu. — De ce? — Hm. — Bine. — Totuna e. pe ale mele le gă se ş ti gata încă rcate la ş aua mea. uimit. aş i! Ză u?! se holbăPorthos. —Ş i tu la fel. — Luă mş i vale ţ ii cu noi? — Da. aici nu-s heleş teiele prin ţ ului. — Domnule Mouston. Ca sănu ză bovesc. nu-i ca acolo. pentru orice împrejurare. te vă d bine îmbră cat ş i se nimereş te de minune. — Oh. — Măprezinţ i cardinalului? — Asta te sperie? — Nu. mergem într-o vizităde ceremonie. spuse d'Artagnan. nu prea eş ti în apele tale în hanul ă sta pă că tos. crede-mă . pe Phebus ori pe Superbul. Mouston. Ş i. are el motivele lui sănu calce pe la curte. ca la Chantilly? — Vai. aşîmprumuta unul din caii tă i. dacăn-aşavea altceva mai grabnic de fă cut în clipa asta. nu mai existăaş a ceva. îl dă du Porthos în vileag. — Pofteş te: poţ i să -i iei pe tuspatru. Cît despre Planchet. — Regina! — Era săspun: nu mai exist ăregină . ia un cal falnic. fii liniş tit! nu ai de-a face cu celă lalt cardinal. am cercetat-o amă nunţ it. înţ elegi. Va s ăzic ănu-i vorba decît de o vizită . — O. nu se are bine cu Eminenţ a-Sa. — Ei. — Eu să -l iau pe Rustaud. . ş i ză u. curtea! — Eh. Numai că . fiindcămergem la cardinal: — Ei. — Întocmai. continuă : — Dragul meu du Vallon. zise d'Artagnan atunci de ce n-o face el pe bucă tarul.gurăîndurerat ăslobozea vă ică reli nedesluş ite.

ca în ziua de Rusalii. Tu ai dreptate. vorbi d'Artagnan. În clipa aceea. zise valetul. — Neorînduiala ţ inutei mele va dovedi graba cu care m-am înfă ţ iş at la ordinele cardinalului. d'Artagnan se vă zu între cunoscuţ i: muş chetarii din compania lui tocmai fă ceau de gardă . Mouston! ceru Porthos. Mouston. a gă sit doi în loc. viteazul meu prieten! Nu te pierde cu firea. — Pentru unii ca noi. D'Artagnan să ri în ş a. strigăel lui Planchet. — Ia-ţ i spada cea mare. adu-mi spada cea lungă . zise Porthos. Ţ ine- . D'Artagnan se întoarse spre Porthos. înarmîndu-se pînăîn dinţ i. ca ş i cum s-ar fi odihnit opt zile în ş ir. Uitasem. Uş ierul se înclinăş i intrăîndatăla Eminenţ a-Sa. era stă pînit de un tremur uş or. uitîndu-se binevoitor cum se depă rta vechiul să u slujitor. e tare ară tos. dupăce ş i-a pierdut stă pînul. Mousqueton atră gea ş i el privirile forfotei de gură -cascăş i. — Dar eş ti plin de praf ş i de sudoare. ză u. d'Artagnan: Mouston va fi de ajuns. Trimise dupăuş ier ş i-i ară tăscrisoarea cardinalului. D'Artagnan zîmbi. — Ei. cu mînerul aurit. — Într-adevă r. iar celă lalt atît de colbuit. Stră zile erau pline de lume. cizmele ţ i-s pline de noroi. ar ă tînd o spadăscurt ăde paradă . tu ş tii. Plecă m cumva la luptă ? Atunci spuneţ i-mi. unii ziceau căe Sancho. Pornirăîntr-un trap destul de iute ş i ajunserăla Palatul Cardinalului pe la orele ş apte ş i un sfert. Ori nu prea ai ţ inere de minte. ori ai uitat cănu stăîn obiceiul nostru săne petrecem nopţ ile pe la baluri sau cîntînd serenade. îi ş opti la ureche: — Curaj. n-avem de-a face decît cu un uliu oarecare. — Eu am spada mea anume pentru curte. Mouston se întoarse cu cei trei cai gata de drum. care. Zîmbi ş i. — Vai. prietene. — Spada cea mare. — Tu nu-ţ i schimbi hainele? întreb ăPorthos. o săiau mă surile de prevedere cuvenite. — De ce? — Nu ş tiu. care. dupăcum i se pă ru. ş i mul ţ imea se uita cu mirare la cei doi c ă lă re ţ i. — Nu. de-ai fi zis căvine drept de pe cîmpul de luptă . ră mîn aş a. — Pă i asta-i adevă ratăpregă tire de r ă zboi. Crede-mă . dar ascultă -mă . dintre care unul gă tit ca scos din cutie. aş a e! recunoscu Mouston. care îi cerea s ăse înapoieze f ă răîntîrziere. domnule. spuse Porthos. Pă ş ind în anticameră . cămă surile de prevedere sînt întotdeauna binevenite. ochii vulturului s-au închis. aplecîndu-se spre el. cum povestea lui Don Quijote îş i cî ş tigase pe atunci mare faimă .Mouston scoase un suspin: nu prea înţ elegea aceste vizite de ceremonie la care te duci înarmat pînă -n dinţ i.

Fii binevenit! — Vămulţ umesc. domnilor. spuse el. Te-ai gră bit. bine. preocupat s ătaie cît mai multe nume cu putinţ ăde pe o listăde pensii ş i lefuri. — Ah. Lui Mazarin îi plă ceau soldaţ ii chipe ş i. — Da. umerii largi ş i ochii stră pungă tori ai lui Porthos. la fel cum aveau să -i placă mai tîrziu lui Frederic al Prusiei. fiindcădomnul de Bracieux e bogat. aflîndu-se mai liber decît dînş ii. zise Mazarin. — Bogat?! zise Mazarin. dar n-o spun. cu surîsul lui fin. care î ş i ascundea obîrş ia nobilăsub numele de Porthos. Porthos deschise gura. —Ş i domnul. D'Artagnan îi fă cu însăsemn cu ochiul. monseniore. I se pă rea căare în faţ a lui. monseniore. la fortă reaţ a Saint-Gervaise. Îi vă zu cu coada ochiului pe d'Artagnan ş i pe Porthos trecînd pragul înc ă perii ş i. apoi la stînga. Uş ierul reapă ru. c ă ci nu mai pot săo spun ă . salvarea ministerului să uş ia regatului. monseniore. îndreptîndu-ş i umerii plin de demnitate. . ar fi bucuros s ăse întoarcăîn oş tire? se interesăMazarin. Erau cele dintîi cuvinte pe care le spunea. — Ceilalţ i prieteni ai noş tri n-au putut săne întovă ră ş ească deocamdată . Porthos îl salutăpe cardinal. Porthos înclinăuş or din cap spre d'Artagnan. dumneata eş ti. crezînd căe clipa săspunăş i el ceva. — Cincizeci de mii livre venit pe an. — Cea mai de frunte spadăa regatului. — Intraţ i. rosti Porthos. fiindcăo să -ş i fac ăo proast ăp ă rere despre tine. rosti d'Artagnan. mormă i Porthos. Mazarin se afla la masa de lucru. unul dintre vechii mei prieteni. ca ş i domnul du Vallon. Iată -măla ordinele Eminenţ eiVoastre. ş i nu-l saluta prea adînc pe italianul ă sta. — Numai din devotament. deş i privirea i se aprinsese de bucurie la vestirea uş ierului. ne vom întîlni ceva mai tîrziu. Mazarin tuş i uş or. în carne ş i oase. continuăMazarin. Eminenţ a-Sa văaş teaptă . că ruia acest cuvînt avea privilegiul să -i insufle întotdeauna un mare respect. ş i asta numai din devotament. acum nu pă rea cîtuş i de pu ţ in tulburat. domnule locotenent! zise el. — Bine. ş i asta mămulţ umeş te. Dar asta îi aminti căvechiul grup al muş chetarilor era alc ă tuit din patru oameni.te drept. Porthos întoarse capul la dreapta. Începu săadmire mîinile pline de neastîmpă r. —Ş i ceilalţ i doi prieteni? întrebăMazarin. Mulţ iş tiu asta. ca atunci. Într-adevă r. Va să zicănumai ş i numai din devotament? — Monseniorul oare nu se încrede prea mult în acest cuvînt? întrebă d'Artagnan. — Un cavaler falnic.

Sînt de Poins. Ei. —Ţ i-am spus doar. — Numai atît?! se mirăMazarin. — Da. Acum. ce-ar dori sădobîndeasc ăla capă tul devotamentului să u? — Ei bine. or. prietenul meu stă pîneş te trei minunate mo ş ii : moş ia Vallon la Corbeil. desigur. dar ce-i asta? zise Mazarin. O atare lă udă roş enie tipic gasconănu-i displă cu lui Mazarin. în post la închisoarea Vincennes. glă sui ofiţ erul că ruia i se adresăaceastămustrare. în anticamer ăse auzi mare zarvăş i aproape în aceeaş i clipăuş a se deschise ş i un om plin de praf nă vă li în cabinet. cu ochii scînteind de bucurie cînd auzi căpoate sără splă teascădevotamentul lui Porthos f ă răsă -ş i desfacă bă ierile pungii. ş i ai dori săobţ ii de la cardinalul Mazarin gradul de că pitan. rosti d'Artagnan. domnilor. Numai atît? Lucrurile s-ar putea aranja. — Voi fi baron! exclamăPorthos. domnule d'Artagnan ce ai dori? — Monseniore. interveni d'Artagnan. v-am chemat spre a vă încredinţ a o slujb ăsedentară . Într-adevă r. care trebuie în chip firesc săfie urmat de numele unei moş ii. sprijinindu-ş i coatele de birou ş i bă rbia în palme. A ş dori săv ăvorbesc neîntîrziat ş i între patru ochi. cred în devotament ca într-un nume de botez. strigînd: — Domnul cardinal. care deveni visă tor. — Ei bine. domnule? vorbi Mazarin. o săvedem. zise d'Artagnan. domnul du Vallon e la fel ca mine: îi place săducăla bun sfîrş it misiuni cu totul ieş ite din comun. nimic din toate acestea nu e cu neputinţ ă . se aş ezarăîntre noul venit ş i cardinal. spuse Mazarin. adic ădin acelea socotite nebuneş ti ş i cu neputinţ ăde înfă ptuit. monseniore. monseniore. Monseniorul ţ i-o repetăla rîndul să u. D'Artagnan se înclină . prietenul meu ar dori ca una dintre aceste trei moş ii s ădobîndeascărangul baroniei pentru st ă pînul ei. dintr-o mi ş care.— Dar dumneata. unde este domnul cardinal? Mazarin se temu căva fi asasinat ş i se trase înapoi. ofiţ er de gardă . — Prietenul dumitale. în septembrie. domnilor. . împingîndu-ş i jilţ ul. ce e de dai buzna aş a? — Monseniore. spune-mi unde ai vrea săslujeş ti: în oraş ? Undeva la ţ ar ă ? Porthos deschise gura săr ă spundă . D'Artagnan ş i Porthos. vămă rturisesc. apucîndu-l de braţ . zise d'Artagnan. Am oarecari neliniş ti. f ă cînd un pas înainte. domnule du Vallon. de pildă . se vor împlini două zeci de ani de cînd cardinalul Richelieu m-a fă cut locotenent. la anul. O săvedem. bună oară . — Monseniore. moş ia Bracieux în Soissonnais ş i moş ia Pierrefonds în Valois. — Eu. dar la capă tul unui devotament se cuvine întotdeauna săexiste o r ă splată . Natura te poate face mai mult ori mai puţ in devotat. — Totuş i. — Ei domnule. —Ş i dumneata.

întă ri Porthos. la naiba! —Ş i l-ai aresta? — De ce nu? — L-ai aresta pe domnul de Beaufort. —Ş i cine săporneascăîn urmă rirea lui? strigăMazarin. de pe terasă . l-aşînş fă ca de coarne ş i l-aşaduce aici. — Atunci. —Ş i n-ai tras asupra lui? — Ieş ise din b ă taia glonţ ului. . — Spune. s-ar putea s ămai fie prins. zise trimisul. — Ei bine. l-am vă zut fugind de sus. — Evadat! îngînăel. înarmat ş i gata de lupt ă ? — Dacămonseniorul mi-ar porunci să -l arestez pe diavol. Ce e? — Monseniore. — Cum asta? — DacăEminen ţ a-Voastrăar porunci s ăse porneasc ăîn urm ă rirea fugarului. Domnul Beaufort a evadat? — Monseniore. încît Mazarin. —Ş i credeţ i căo să -l prindeţ i? — Da. — Dar ajutorul lui? — Era complicele ducelui ş i a fugit împreunăcu el. cu un că luşîn gurăş i cu un pumnal lîng ăel. — Eu la fel. încredinţ at căi se aduce o ş tire de mare însemnă tate. — Dumneata la fel?! fă cu Mazarin. Mazarin scoase un strigă tş i deveni la rîndu-i mai palid decît aducă torul acestei ve ş ti: că zu pe spă tarul jilţ ului. uitîndu-se cu mirare la aceş ti doi oameni. — Eu. aproape fă răcunoş tinţ ă . domnul Beaufort a evadat de la Vincennes. La lupt ă !E cam multiş or de cînd nu ne-am mai bă tut. — Mi se pare căEminen ţ a-Voastrăpierde un timp preţ ios. Porthos? — La luptă ! strig ăPorthos. zise d'Artagnan.Ofiţ erul era atît de palid ş i atît de buimă cit. vorbi d'Artagnan. fă cînd un pas înainte. dacăavem cai mai buni decît ai lui. D'Artagnan ş i Porthos se retraser ăîntr-un colţ al cabinetului. luaţ i pe cine g ă siţ i aici dintre ostaş ii de gardăş i porniţ i. nu-i aş a. ai că rui ochi se aprinseră . Mazarin nu-ş i putu st ă pîni un geamă t. — Ce e? îngînăMazarin. — Monseniore. Franţ a e mare ş i cea mai apropiat ă frontierăse aflăla ş aizeci de leghe de aici. — Dar La Ramée? — A fost gă sit legat cobzăîn camera întemni ţ atului. — Dar domnul de Chavigny ce fă cea? — Lipsea de la Vincennes. domnule. Dar domnul de Beaufort nu se va da prins fă răo lupt ă înverş unat ă . fă cu semn lui d'Artagnan ş i lui Porthos să -l lase s ăse apropie. spune repede! îl zori Mazarin.

Mousqueton. Dupăel veneau cei zece ostaş i. — Ba ş i semnez. Porthos! spuse d'Artagnan. — Ei bine. Baronia dumitale gone ş te pe calul domnului de Beaufort: nu-i vorba decît să -l ajungi din urmă . mai nă du ş it decît calul. — Da. D'Artagnan. Ş i se nă pustir ăîn goanăpe scara cea mare. Cetă ţ enii îi priveau uimi ţ i din pragul caselor. — Dupămine! strigăd'Artagnan. apucîndu-ş i prietenul de bra ţ . — Domnule du Vallon. Vai! Nu existălucruri neînsemnate pe lume ş i vom vedea că întîmplarea asta era cît pe ce săpiardămonarhia! XXVII DRUMUL CEL MARE Gonirăastfel în lungul mahalalei Saint-Antoine ş i al drumului spre Vincennes. nu-ţ i fă gă duiesc nimic. celă lalt pe Bayard. curînd vă zurăsatul. curînd în pă dure. că pitane! ră spunse Porthos. domnule baron. cu strigă tul: „Pe cai! Pe cai!" Vreo zece oameni se adunarălîng ăei. dar era ceva mult prea neînsemnat ca s ăopreascăîn loc ni ş te oameni atît de gră biţ i: grupul c ă lă re ţ ilor îş i urm ăcalea ca ş i cum caii ar fi avut aripi. D'Artagnan ş i Porthos s ă rirăîn ş a. da. Ş i înfipserăpintenii în pîntecele nobililor fugari care pornirăca o vijelie pe strada Saint-Honoré. c ăputem lua orice cai vom întîlni în cale. În dreptul cimitirului Sfîntul Ioan. — Adă uga ţ i. dar dacămi-l aduci aici. încuviinţ ăMazarin. începurăsăscoatăfoc pe nă ri. ţ i-am fă gă duit să -ţ i dau putin ţ a săte miş ti niţ el ş i uite cămăţ in de cuvînt! — Întocmai. viu sau mort. — La drum! strigăPorthos. Mousqueton se aruncăpe Phébus. Caii. Ordinul regelui! Luaţ i hîrtia asta ş i porniţ i! — Prea bine. curînd se aflarăîn afara oraş ului. continu ăMazarin.— Daţ i poruncă . — Iată -mă ! rosti Porthos. d'Artagnan trînti un trecă tor la pă mînt. cu pintenii înfipţ i în coastele fugarului. po ţ i să -mi ceri orice doreş ti. — Pe cai. îi urma la distanţ a cuvenită . monseniore. unul pe Vulcan. care parcăse însufleţ eau cu fiece clip ă . luînd cu ei ostaş ii ce le ieş eau în cale. rosti Mazarin. gonea la . Cît despre dumneata. monseniore. în vreme ce cîinii speriaţ i îi petreceau cu lă tră turi. cu minunatul să u sînge rece. luînd o hîrtie ş i aş ternînd cîteva rînduri pe ea. Întoarserăcapul. scumpe domnule d'Artagnan. monseniore.

— Patru sînt să nă toş i. —Ş i unde-i guvernatorul? — La ţ ar ă . zise el. D'Artagnan se duse drept la sergent. nu-i aş a. Mi se pare că -ţ i baţ i joc de mine. d'Artagnan ză ri un pîlc de oameni strînş i de cealaltăparte a ş anţ ului. Pe culmea zidului era un du-te-vino de santinele speriate. Ostaş ii ce-l însoţ eau îl ajunserădin urm ărînd pe rînd. dacănu. Un grup de ostaş i. domnule ofiţ er. îţ i zbor creierii. tică losule! se ră sti el la sergent. glă sui d'Artagnan.cîţ iva paş i înaintea lui Porthos. asta-i floare la ureche. Mînia se aş ternu pe chipul lui d'Artagnan. — Dacă -i a ş a. — Cîţ i sînt? — Patru! zise d'Artagnan. spuse sergentul. gîndindu-se la ce-i a ş tepta pe bieţ ii lui cai. . D'Artagnan scoase o hîrtie din buzunar. domnule ofiţ er. comandat de un sergent. se uitau la funia ce atîrna încăde creasta zidului ş i care era ruptăcam la două zeci de picioare de pă mînt. Fruntea i se încruntăş i tîmplele i se împurpurară . Cite ş te ş i ră spunde. — Prea bine. Ostaş ii se ţ ineau dupăei. Din nenorocire. În cinci minute era sosit la ţ intă . — Consemnul ă sta nu-i pentru mine. uitîndu-se la Porthos. Încotro au apucat? Sergentul vă zu cănu era de glumit cu d'Artagnan. în vreme ce cu cealaltăscoase un pistol din coburi ş i-i ridic ăîntr-o clipită cocoş ul. — Ah. nu e voie săstea nimeni aici. ră spunse d'Artagnan. Mă surau din ochi în ă lţ imea ş i schimbau între ei fel de fel de pă reri. Toţ i cei strînş i acolo se ară tau tare preocupaţ i. — Douăceasuri ş i un sfert. vorbiţ i cu guvernatorul. potrivit cu iuţ eala cailor. baroane? Nu-s decît patru! Un zîmbet vesel luminăchipul lui Porthos. Auzi. — Ordinul regelui. Fugarii sînt urmă riţ i? — Da. domnule ofiţ er. alunga oamenii din locul unde domnul de Beaufort încă lecase. ţ i-am spus. Aş teaptă ! Desfă cu grabnic hîrtia ş i o puse cu o mînăsub ochii sergentului. Pricepu numaidecît căpe acolo a fugit întemniţ atul ş i cănumai acolo ar putea săcapete lă muriri. nu-i voie săsuflă m un cuvînt. De pe culmea unei coline. — Cît timp au înainte? — Douăceasuri ş i un sfert. — Ordinul regelui. Acum spune-mi încotro au apucat? — Cît despre asta. — Domnule ofiţ er. pe al cincilea l-au luat ră nit. Porthos? Porthos suspină . Doar avem cai de nă dejde. în locul unde turnul privea spre Saint-Maur. Mousqueton îi urma îndeaproape. au cai foarte iuţ i.

— Atunci înainte.— Au apucat spre Vendômois. murmurăsergentul. Vă d urme proaspete. Din pă cate. Phébus s-a dus pe copcă ! — Cardinalul o să -ţ i pl ă teascăo mie de pistoli pentru el. ultima loviturăde pinteni îl f ă cu săse pră bu ş ească . tunăd'Artagnan. — Oh! exclamăPorthos. numai sămai fim în stare. Într-adevă r. îi dă du de ş tire ce se petrece. în vreme ce sudoarea le trecea prin n ă dragi. domnilor. trei dintre ei se oprirăîn loc. aş a cum îl silirăş i pe sergent sădeschidăgura. numai să -i ajungem! izbucni d'Artagnan. — Bun! fă cu Porthos. săle omorîm. Urmele se vedeau desluş it în lumina asfinţ itului. Dar acum. în loc să -l urneasc ăla drum. tică losule. dupăvreo douăleghe. galop! — Da. Nici nu m-am gîndit la asta. — Pe aici. — Săne odihnim o clipă . iar unul se pră bu ş i la pamînt. r ă spunse el. sălă să m bietele animale să -ş i tragă sufletul. îndreptîndu-se spre poarta cu pricina. săle omorîm. Trebuir ăsă -l sileascăsăo deschidă . ră spunse d'Artagnan. paznicul gă sise de cuviin ţ ă săferece poarta cu douăză voare. calul lui Mousqueton se pră vă li la pă mînt. —Ş i pe ce poartăau ieş it? — Pe poarta Saint-Maur. — Barem noi doi săajungem ş i e destul. — Ah. Dupădouăceasuri. — Dimpotrivă . nu toţ i caii ţ ineau pasul. zise Porthos. dup ăun ceas. nu-i decît un sfert de ceas de cînd au trecut pe aici. drace! zise Porthos. pe aici! strigăel. n-o săte mai întorci săm ă spînzuri. Porthos cu aerul să u liniş tit. Pornirămai departe. — Adevă rat. ceata că lă reţ ilor se nă pusti înainte cu aceeaş i iuţ eală . amîndouămarginile drumului erau scormonite de copite. ş i cu asta mai pierdură zece minute. Ş i înfipse pintenii în coastele fugarului. dacă -i ajungi din urmă . — Dacăm ăminţ i. cînd domnul Beaufort scă pase. D'Artagnan ridicădin umeri. caii stră bă turăfă răoprire două sprezece leghe. habar nu avea de nimic. Ultima piedicăînl ă turatădin cale. Într-adevă r. Cîţ iva nu puturăsămai reziste la aceastăcursănă prasnicăş i. nici calul lui d'Artagnan nu vru sămeargămai departe. îş i pierduse r ă suflarea. recunoscu Porthos. fă cu un semn escortei ş i porni. — Iar tu. Picioarele începeau săle tremure. S-a zis cu Vulcan! . dar. spuma lor împroş ca tunicile că lă re ţ ilor. fiindcăei nu-s decît patru. D'Artagnan care nu se uita înapoi. mîine o săfii spînzurat.

vă zurăpatru cai falnici. ş i făce fac eu. domnule. — Nici o vorbă . întă ri Mousqueton. De aici.— La naiba! exclamăd'Artagnan. — Sînt la mine. dar deodatăvă zu sîngele podidind calul pe n ă ri. — Porthos. Cad. la vreo cinci sute de paş i de noi. — Aha! se dumiri Porthos. morm ă i Porthos. D'Artagnan vru să -l ridice. luîndu-ş i-le pe ale sale. La o cotiturăa drumului ză rirălică rind o luminăîn desimea copacilor. Ei. ş opti d'Artagnan. conveni Porthos. Se furiş arăînainte. în clipa aceea un al doilea nechezat se lă săpurtat de adierea nopţ ii. mulţ umit ăunui felinar agă ţ at sub un ş opron. — Mousqueton. ia-ţ i pistoalele. ş eile ş i capestrele cu frîiele. — Bun! fă cu d'Artagnan. muţ i ca niş te umbre. — Nu. fă r ăs ăfi fost vă zuţ i. Un argat îi ţ es ă la. ia-ţ iş i tu pistoalele din coburi. ori mai degrabăBayard cade sub mine. — Uite casa.. Porthos? — Nu prea. zise d'Artagnan. — Le am în mînă . la treab ă ! Tustrei înaintarăîn noapte. Ală turi. — O fi vreunul din oamenii noş tri care ne ajung din urmă . — Ei. dar ce dracu faci? — Afurisitătreabă . — Tă cere! porunci Porthos. Într-adevă r. D'Artagnan se apropie cu repeziciune. care î ş i lă sase calul în drum ş i tocmai îş i ajungea stă pînul din urmă . — Întocmai. întinzînd urechea în direcţ ia ară tat ă . în vreme ce Porthos se descurca aş a cum putea din scă ri. Ia-te dupămine. fă cînd semn celor doi tovară ş i ai să i sără mînă . Acum totul s-a sfîrş it! În clipa aceea se auzi un nechezat. Porthos. — Domnule. Trebuie săne oprim! Dă -mi calul tă u. vorbi Mousqueton. Acum pricepi. zise d'Artagnan. — Cee? — Aud un cal. Porthos.. — Tă cere! spuse d'Artagnan. Domnule. apucîndu-se cu mîinile de pă r. La cinci sute de paş i de aici ş tiu o cabanăvînă torească . domnule. — E undeva înainte. S-aude undeva înainte. ş i? —Ş i pentru a-l sluji pe rege vom lua caii pe care i-am auzit nechezînd. Phébus n-a putut s ă reziste ş i. pitulîndu-se pe dupătrunchiurile copacilor ş i ajunserăla vreo două zeci de paş i de casă . — Noi sîntem în serviciul regelui. — Asta-i altceva. Ş i ascultăla rîndul să u. —Ş i-al treilea! îngînăel.

— Bă gaţ i de seamăsănu văomorî ţ i caii! strig ăd'Artagnan cu un hohot de rîs.mai în urmă . — N-ai auzit. Un soi de intendent se ivi din casăchiar în clipa cînd d'Artagnan ş i tovară ş ii s ă i puneau ş eile pe cai. — Foc! ţ ipăintendentul drept ră spuns. cu armele! — La drum! spuse d'Artagnan. ş ti ţ i asta? — Cu atît mai bine. — Hei. domnule. în ş a. Porthos? întreabăd'Artagnan. vă zîndu-ş i de treabă . i-auzi cum galopeazăîncoace? Atunci o s ăvedem! Nu se auzea nimic. Mouston? — Da. nu-i nici o juma' de ceas. — Domnule. plecă m! Tustrei se aruncarăpe cai. O luminăca de fulger zvîcni în lungul drumului ş i în aceeaş i clip ă că lă re ţ ii auzirăgloanţ ele ş uierînd ş i pierzîndu-se în aer. spuse d'Artagnan. Ascultă . — Dacă -i a ş a. — Gata. Văprevin ca-mi chem oamenii. Ş i tustrei o pornirăca vîntul. dacăsco ţ i un cuvînt î ţ i zbor creierii. — Vreau săcumpă r caii ă ş tia. spuse'd'Artagnan. veniţ i încoace! ră cni intendentul. zise argatul. Ş i puse mîna pe calul aflat lîngăel. Tovară ş ii să i apă rurăîntr-o clipă ş i fă curăla fel. —Ş i tu. bîigui intendentul. — Să riţ i! urlăintendentul în vreme ce argatul alergăîntr-un suflet spre clă direa învecinată . ameninţ ăintendentul. Omul se întoarse nedumerit. — Hei. fă r ăs ăspunănimic. trebuie săfie cai de soi. — Pă i. —Ş i eu o să -i chem pe ai mei. de ce taci? — Caii nu-s de vînzare. îi iau singur. i-o retez ăd'Artagnan. ră spunse d'Artagnan. Ş i-i ară tăpistolul. — Jumă tate de ceas de odihn ăajunge! rosti d'Artagnan. . — Eş ti gata. Ă ş tia au sătragădupănoi. — Dragăprietene. de frică . Sînt locotenent în garda de muş chetari a regelui ş i am zece ostaş i care vin dupămine. Au s ăalerge de minune. zise el argatului. Argatul strigădupăajutor. domnilor! strigăargatul. nici nu se gîndea să asculte. de asta. ă ş tia-s caii domnului de Montbazon. Caii au gonit ş ase leghe ş i abia adineauri am scos ş eile de pe ei. tic ă losule? se ră sti d'Artagnan. — Atunci. Veni ţ i încoace. Intendentul dă du săse r ă stească . — Ba da. pe care ş i-l puse îndatăsub bra ţ . dar intendentul. — Atunci sus. retră gîndu-se pas cu pas ş i încercînd săse strecoare în casă .

— Eş ti cineva dacămai poţ i săvezi ceva pe o noapte ca asta. într-adevă r. — Mort? — Nu.— Trag ca niş te lachei! pufni Porthos. — Dragul meu Porthos. — Întocmai. — Aha! Oare i-am prins din urmă ? — Bun! Un cal mort! vesti d'Artagnan. ei sînt. domnule. — Curaj! I-avem în mîn ă . Ne cred mai puternici. Iar noi gonim pe urmele prinţ ului cu caii pe care abia i-a pă ră sit. întorcîndu-ş i fugarul pe drum. — Cu neputinţ ă . — Uite-i. domnul de Morttbazon e soţ ul doamnei de Montbazon. — Încăun cal! le dă du Porthos de ş tire. — Uite. Pe vremea lui Richelieu se tră gea mai bine. — Eh! fă cu Porthos. Se pare căş i ai lor au ajuns la capă tul puterilor. — Parcăs-aude tropotul unei cete de c ă lă re ţ i. Ţ i-aduci aminte de drumul de drumul de la Crèvecoeur. jumă tate în glumă . zise d'Artagnan. dupăun mic ocol. fiindcă -i urmă rim. — Sînt mulţ i. — Niş te scîntei. — Înş euat. ş i? — Ei. Uite căaş a-s eu. pe moarte. Caii erau albi de spum ăş i sîngele le ş iroia pe pîntece. pricep! se dumiri Porthos. Ea s-a îngrijit de cai de schimb. ori nu? — Înş euat. ci ei pe noi. chibzui Mousqueton. mormă i Porthos. d'Artagnan? întrebă Porthos. zise Porthos. — Aha. — Hait! Ce vă d colo jos? glă sui d'Artagnan. de unde! i-o întoarse d'Artagnan. aplecat pe coama calului. Mousqueton? — Ah. vezi? strigăd'Artagnan. întă ri Mousqueton. . eş ti o minte p ă trunză toare. jumă tate în serios. — Eş ti sigur căsîntem pe drumul cel bun. — Aş i. Gonirăastfel cam vreun ceas. — Asta-i sigur. se cheam ăcănu noi iavem în mînăpe ei. Au săse înfrico ş eze ş i-au săse risipească . ş i-acum măsupă răş oldul drept. —Ş i? Ş i doamna de Montbazon e amanta domnului de Beaufort. — Atunci e altceva. întă ri Porthos. — Pe naiba! N-ai auzit? — Ce? — Căă ş tia-s caii domnului de Montbazon? — Ei. — Dar dacăsînt mulţ i. — Le-am vă zut ş i eu.

ş i potrivnicul să u se pră vă li la pă mînt. încît într-o clip ăerau peste duş mani. zburau pe drumul întunecat. aş a cum calul mesteca ză bala. că pă tau înfă ţ iş area a doi că lă reţ i. — I-am sfă rîmat ţ easta. Caii. în mijlocul că ruia începea s ăse desluş eascăo masăcompactăş i mai neagrădecît restul orizontului. se rostogoli de pe cal la vreo zece paş i. crescînd cu fiecare clip ă . spuse d'Artagnan. încît. — Care eş ti acolo? strigăvocea pentru a doua oară . ală turi de prietenul să u. din fugă . douăpuncte negre se desprinserădin întuneric. Cît despre Porthos. . Deodată . — Înainte. — Cu atît mai ră u pentru cei care vin. spuse Porthos. — Care eş ti acolo? se r ă sti o voce tă ioas ă . Ia ascultă . iar niş te scîntei. — Ei bine? întreabăPorthos. el îş i izbi adversarul atît de nă prasnic. Se avîntarădin nou în goană . care ş i reîncepuse urmă rirea. înainte! îi îmboldi d'Artagnan cu vocea lui ră sună toare. zise Porthos. scoţ înd pistolul o dată cu d'Artagnan ş i încă rcîndu-l în grabăş i el. tras de foarte aproape de c ă tre d'Artagnan. furioş i de durere ş i de îndemnul pintenilor. cele dou ăumbre le aţ inurăcalea ş i lică rirea stelelor fă cu săsclipeascăţ evile aplecate ale pistoalelor. Încăun pas ş i sînteţ i morţ i. Porthos înţ elese ş i duse mîna stîngăla coburi.— Da. XXVIII ÎNTÎLNIREA Gonirăastfel încăvreo zece minute. Uite-i căvin spre noi. Dar tu? — Eu doar l-am ră sturnat de pe cal. — Ia frîul în dinţ i. de ş i acesta abă tu lovitura. De astădatăle-am vă zut ş i eu. Aida-de! Am mai vă zut noi altele ş i mai ş i! La aceste cuvinte. Ş i porni mai departe.. Altfel sînteţ i morţ i.ş i pe mă surăce creş teau. Se auzi o împuş că tură : era Mousqueton. îndeplinea porunca stă pînului. — Înapoi! izbucni d'Artagnan. În cinci minute o săne distră m. ieş indu-le înainte. Ră sun ăun alt treilea foc. — Aida-de! pufni Porthos aproape sufocat de praf ş i mestecînd frîul în gură .. Douăfocuri de pistol r ă spunserăla aceastăameninţ are. Cei trei că lă reţ i avîntaţ i în goanănu se oprirăş i nici nu ră spunseră . — Oho! exclamăd'Artagnan. zise d'Artagnan. care. dar cei doi se nă pustirăcu atîta repeziciune înainte. se auzi doar zgomotul spadelor smucite din teacăş iţ ă că nitul pistoalelor pe care cele douăumbre le încă rcau. Mousqueton! strigăPorthos. — Dă -i gata tu.

— Cred căn-am atins decît calul. oprindu-se în loc. L-ai doborît. Mousqueton scoase un strigă t de durere. am cîş tigat prima partidă . Într-adevă r. Merge bine treaba. Primise în piept glonţ ul celui dintîi duş man care se nă pustise asupra lui d'Artagnan. d'Artagnan nu mai aş teaptăsăi se spun ăceva. asta o săţ in ăaş a pînămîine dimineaţ ă ? bombă ni Porthos. — Ce vrei. — Oh. — Domnul vrea un cal? întrebăMousqueton. — Iată -l! spuse Mousqueton. Asta-i perechea glonţ ului primit pe drumul de la Amiens! Porthos se întoarse ca un leu. În vremea asta. se ridică . calul lui d'Artagnan se poticni ş i că zu în genunchi. — Pă zea! strig ăd'Artagnan. căPorthos fi pocni cumplit în cap cu mînerul . ţ ineam caii de frîu. dar îndatăsfîrş i într-un geamă t: d'Artagnan îl str ă spunsese cu spada pe nes ă buitul c ă ruia îi ardea de rîs. — De ce nu i-ai venit de hac ca ş i primului? — N-aveam mîinile libere. Hei. Mu ş chetarul începu săblesteme de se cutremura cerul. aş a cănu-ţ i face inimărea dacămai dai greş . — Îl vrem pe domnul de Beaufort! izbucnirăîntr-un glas Porthos ş i d'Artagnan. La o parte! — Ce vreţ i? întrebăo voce. ce are calul meu? — Cade. Uite căş i alţ ii vor săse prindă -n horă . Porthos î ş i încă rcase din nou pistolul. — Pă i ce. Într-adevă r. — Cum naiba se face căduci doi cai dup ătine? se minună d'Artagnan.— Dă -i înainte! se bucurăd'Artagnan. Mi-am zis căs-ar putea săne prindăbine ş i i-am luat cu mine. De astădată . Taman în ş oldul cel ă lalt. apoi scoase un horcă it ş i se întinse la pă mînt. domnule! se vă ică ri el. să rind pe unul dintre ei. îns ănici nu mai apucă săo mai scoatădin teacă . D'Artagnan întoarse capul ş i-l vă zu pe Porthos lîng ăel. nă pustindu-se asupra c ă lă re ţ ului ră mas pe jos ş i care tocmai dă dea sătrag ăspada. domnule. În acelaş i timp r ă sunar ădouăîmpuş că turi ca una singură : erau Porthos ş i potrivnicul să u care tr ă geau unul asupra celuilalt. — Stă pînii lor sînt morţ i. săle aţ in ădin nou cafea. dragul meu! Nu nimereş ti întodeauna ţ inta. al ţ i doi că lă re ţ i se apropiau cu repeziciune. r ă spunse Porthos. domnule. Uite al ţ i doi. — Aha! îl vesti Porthos. al ţ i doi că lă re ţ i se desprinserădin grup ş i înaintau cu repeziciune. la naiba. Un hohot de rîs se auzi drept ră spuns. — Hei. Într-adevă r. — Bravo. — Pe toţ i dracii! Auzi. mi se pare. Cel pe care l-aţ i doborit la pă mînt. vesti Mousqueton. dacăvreau! se înfurie d'Artagnan. Porthos zise el. rosti Porthos. Bufni o împuş că tură . — La o parte! strigăel cel dintîi.

În acest timp. Glonţ ul nimeri calul drept în pîntece. — La dracu! se ră sti d'Artagnan. cu un geamă t adînc. cu un pistol în fiecare mînă . celă lalt de potrivnicul lui Porthos. — Bine. se lă săsăalunece la pă mînt. — Atacă m! îi întă ri Porthos hotă rîrea. — Regele n-are nici un amestec aici! ripostăo voce sumbrăş i ră sună toare. fiindcărana nu-i mai îngă duia săse ţ in ăîn ş a. — O săvedem! zise aceeaş i voce. Din douăsă rituri. gemînd.spadei. se trase un pas înapoi. Porthos. Asta-mi convine de minune. Ce facem. domnule. potrivnicul . Douăfocuri de pistol r ă sunarăaproape în aceeaş i clipă . Cu îndemînarea-i obi ş nuită . trage spada! Ş i că lă re ţ ul să ri îndatădin ş a. Că lă re ţ ii erau la vreo dou ă zeci de paş i de ei. că ci că lă reţ ul venea învă luit într-un vîrtej de praf. încotro? zise aceea ş i voce. a că rui spadăză ng ă ni încruci ş îndu-se cu a sa. vedem noi dacănumele regelui nu deschide orice cale! i-o retezăd'Artagnan. D'Artagnan sim ţ i cum se pră bu ş eş te sub el ş i. Ă sta-i mă cel de cai ş i nu o luptăb ă rbă teasc ă . D'Artagnan îş i atac ăpotrivnicul cu înverş unare din prima clipă . Mousqueton. îş i ridic ăiute calul în douăpicioare. o s ăajunge ţ i. — Vrei sa lupţ i cu spada. d'Artagnan angajăspada în garda-i favorită . d'Artagnan ajunse lîngăpotrivnicul să u. se arunc ăîntr-o parte. care se pră bu ş iţ eap ă n sub el. aş a cum avea obiceiul. Lupta începu. D'Artagnan vă zu îndreptîndu-se spre el ţ eava unei muschete. — Iată -mă ! spuse Porthos. care pă rea c ăiese dintr-un nor. faceţ i loc sătrecem! strigăd'Artagnan. — Bun! N-aveţ i grijă . Ş i înfipserăpintenii în coastele cailor. — Văîntreb pentru ultima oară . d'Artagnan se oprise în loc ş i îş i încă rcase pistolul. a ş teptă m sau atacă m noi? — Atacă m! hotă rî d'Artagnan. De îndatăce ză ri că lă re ţ ii apropiindu-se. fie! zise d'Artagnan. la oblîncul noului să u cal atîrna o flintă . Afarăde asta. cu sprinteneala-i nemaipomenită . Glonţ ul lui d'Artagnan zburăpă lă ria duş manului să u. glon ţ ul tras de potrivnicul lui Porthos stră punse gîtul calului. încît el se pră buş i ca un bou sub m ă ciuca mă celarului. unul tras de d'Artagnan. — Aida-de! fă cu batjocoritor aceea ş i voce ră sun ă toare. care se zbă tea în spasmele morţ ii. numai căde data asta întîlni o spadă ş i un braţ care îl cam puserăpe gînduri. — În numele regelui. st ă tea îngenuncheat în spatele calului să u. nu mai avu ră gazul săduca mîna la coburi ş i amintindu-ş i de un sfat pe care i-l dă duse cîndva Athos. cu pumnul ferit înă untru. Trage spada. Silit de douăori săschimbe garda ş i sălupte cu garda în afar ă .

Auzindu-l. A ş a îi zicea el odinioarăîn clipele de duioş ie. zise domnul de Beaufort. — Un temei în plus ca sătragi cel dintîi! ră spunse acesta. ce voi spune cardinalului? — Îi vei spune. Lovitura fu parată . împotriva contelui de La Fère ş i a cavalerului d'Herblay. sînt dezonorat! — Ucide-m ă . dupăo clip ă . mînui spada cu o rara iscusinţ ă . d'Artagnan se avîntăînainte. dacăprin moartea mea îţ i salvezi onoarea. — Aramis. întinzîndu-i mîna lui d'Artagnan. — Pe toţ i dracii exclam ăel cu accentu-i gascon. d'Artagnan cuget ăcăera timpul săse foloseascăde lovitura-i favorită . domnilor. Spadele scoteau scîntei. nu trage! — Ah! Tu eş ti Aramis? fă cu Porthos. — Cincizeci de cavaleri! murmurăd'Artagnan ş i Porthos. D'Artagnan ş i Porthos se uitarăîn jurul lor: într-adevă r. — D'Artagnan! zise Athos. Ş i aruncăpistolul din mînă . Temîndu-se de un vicleş ug. d'Artagnan stă tea gata s ăse apere. rosti d'Artagnan. d'Artagnan o coborî pe a sa. Porthos trase: o fulgerare luminăcîmpul de lupt ă . Două -trei lovituri schimbate dintr-o parte ş i din cealalt ăr ă maseră fă r ănici un rezultat. frîngîndu-ş i mîinile. strigăAthos. Athos ridicăspada. La aceastăluminăceilalţ i doi luptă tori dă durăfiecare cîte un strig ă t. — Oh.ş i soarta mi-a scos în cale tocmai pe omul acesta! Oh. spuse Athos. întinzînd înainte capul descoperit. la rîndul lor se traserăun pas înapoi. domnule. de la egal la egal. Nu existădecît un om pe lume care putea sămăoprească . în timp ce d'Artagnan ş i Porthos. se sili sădesluş eascăprin întuneric chipul lui d'Artangan. potrivnicul să u să ri înapoi ş i. sălupte corp la corp. Aş adar tu îl aperi? Ş i eu care am jurat să -l aduc mort sau viu! Ah. — Prinţ ul! rostirăîntr-un glas Athos ş i Aramis. — Fiul meu! glă sui Athos.să u nu se clinti din loc. . ş i sănu se dea bă tuţ i decît în faţ aa cinzeci de oameni. — Athos! zise d'Artagnan. un mare numă r de că lă re ţ i îi înconjura. Aramis puse pistolul în coburi ş i vîrî spada în teacă . dac ăaveţ i cumva vreo îndoială . — Athos. gră bindu-se săfacă loc domnului de Beaufort. descoperindu-ş i pieptul. — Ia seama! strigăPorthos în clipa aceea adversarului să u. luptînd iară ş i cu garda preferat ă . În cele din urm ă . căa trimis împotrivă -mi singurii doi b ă rbaţ i capabili săînfrunte patru. ră spunse o voce care domina întreg cîmpul de luptă . vai mie! Vai mie! se tîngui d'Artagnan. — Priviţ i în jur. Am dou ă pistoale încă rcate. atacînd cu iuţ eala fulgerului ş i cu o forţ ăpe care o credea de neînvins.

— Cît despre mine. — Atunci. — Întocmai. Athos se uitălung la amîndoi ş i le luămînile într-ale sale. La dracu. Vreau săvăspun două cuvinte. ş i inima mea sîngerează . d'Herblay! interveni Athos. ş i poate căvom g ă si o cale de înţ elegere. Tuspatru se vă zurălaolaltă . Depă rtaţ i-vă . săhotă rîm un loc de întîlnire.— Auzind zgomotul luptei. dupăcum pe noi ne-a îndemnat săne ală tură m domnului de Beaufort. totul s-a sfirş it! suspinăPorthos. domnilor. ră spunse prin ţ ul. zise Aramis. rosti el. — Ei bine. iar d'Artagnan ş i Porthos se pomeniră în mijlocul unui cerc imens. rosti d'Artagnan cu mîndrie. iată -ne du ş mani! oftăPorthos. — Haide. Da. să tul sătot fug ş i dornic sătrag ş i eu spada. Ş i se apropie de prinţ . am crezut căsînteţ i două zeci ş i am venit încoace cu to ţ i cei ce măînsoţ eau. dar încănu ne-am declarat r ă zboi. — Deocamdată . zise Athos. Doamne. — Eu o primesc. — O clipă . Porthos înclinădin cap în semn de încuviinţ are. — Tă cere. atunci treceţ i de partea noastră . monseniore. — Cum doreş ti. domnilor. Porunca fu îndeplinităpe dată . doi care fac cît două zeci. îmi pare ră u căne aflam în tabere potrivnice. în timp ce Athos se apropie de d'Artagnan. noi care am fost întotdeauna atît de uniţ i. ridicînd capul. monseniore. d' Herblay. adeveri Athos. — Acum. Ah. ca ş i cum mi-aţ i fi stră puns-o cu spada. Cîţ iva dintre oamenii domnului de Beaufort fă curăo miş care spre ei. spadele dumneavoastră ! rosti prinţ ul. Aramis să ri din ş aş i se apropie de Porthos. Spadele noastre?! Niciodată ! — Niciodată ! i se ală turăş i Porthos. Î ţ i sînt prea îndatorat ca s ă ţ i refuz prima rugă minte. — Prieteni. iată tristul adevă r. Domnule d'Artagnan ş i domnule du Vallon. desc ă lecăş i vino încoace. iatămarele. înseamnă căaş a i-a îndemnat conş tinţ a. cine-ar fi crezut una ca asta?! D'Artagnan suspinăadînc fă r ăs ăscoatăo vorbă . nimic n-o săne mai izbutească ! — Oh. sîntem despă rţ iţ i. Dar nu eraţ i decît doi. Ş i la aceastăultim ăîntîlnire a noastrăsălimpezim pe . Un loc la îndemîna tuturor. Dar. sînteţ i liberi. care se apleacădin scă ri spre el ş i că ruia îi ş opti ceva. Dacăs-au al ă turat taberei lui Mazarin. — Spadele noastre?! se dezmetici d'Artagnan. continuădomnul de Beaufort. Nu se fac asemenea propuneri unor astfel de oameni. interveni Athos. aş a cum singur aţ i spus. continuăAthos. — E dureros. conte. eu o cer. O ultimăîntîlnire între noi e imperios necesar ă . spuse d'Artagnan. domnilor! porunci el oamenilor să i. spuse Aramis. vorbi Athos. Îmi pare ră u săv ă d căsîntem unii împotriva celorlalţ i. Oare văpare ră uş i acum cănu ne-aţ i vă rsat sîngele? — Nu.

ş i atunci văveţ i putea lua revanş a. precum ş i purtarea pe care trebuie să o avem unii faţ ăde alţ ii. — Văpot fi de folos cu ceva. — Ce vă d? strigăd'Artagnan. D'Artagnan ş i Porthos r ă maserăsinguri în mijlocul drumului. îndurerat. Athos ş i Aramis schimbarăo privire între ei. — Vai! murmurăd'Artagnan. Cu bine. — Piaţ a Regală . rosti Athos cu gravitate. — Văreîntoarceţ i pînăatunci? — Da. — La Paris? — Da. da. onoarea noastrăde soldaţ i e pierdută . Crezuserăcăera Mousqueton ş i se apropiară . va ieş i pacea sau ră zboiul. — Săda ţ i mă rturie căam fă cut tot ce ne-a stat în puteri. Aramis dă du a încuviinţ are din cap. urmat de întreaga escortă . mădoare căte gîndeş ti la asta. ori poate chiar la Paris. — D'Artagnan.deplin poziţ ia unora ş i a celorlal ţ i. D'Artagnan recunoscu vocea lui Rochefort. un om ţ inea doi cai de frîu. prieteni. dă du pinteni calului ş i o porni în goană . domnilor? întrebădomnul de Beaufort. domnul de Beaufort le fă cu cu mîna în chip de salut. tu ai dreptate. — Prin urmare. anume. — Fiţ i liniş tiţ i în aceastăprivin ţ ă . Haidem. Zicînd acestea. Grimaud? . ş i locul întîlnirii? — Piaţ a Regal ăvăconvine? întrebăd'Artagnan. va fi salvată . care pieri în noapte dimpreun ăcu tropotitul cailor. lîngăParis. Aramis! — Haidem ş i noi. sper. cănoi doi am încruciş at spadele unul împotriva celuilalt. Săne întoarcem acoperiţ i de ruş ine în faţ a cardinalului! —Ş i mai ales să -i spuneţ i. clă tinăel. — De aici. cănu sînt prea b ă trîn pentru a fi un om de acţ iune. din cap. — La ce oră ? — La zece seara văconvine? — De minune. dar onoarea noastră . Da. mare nenorocire s-a abă tut asupra noastră . sînteţ i de pă rerea mea? întrebăAthos. —Ş i cînd anume? — Mîine seară . — Ei. Ceva mai încolo de ei. Tu eş ti. domnilor. Porthos! oftăd'Artagnan. Îţ i jur. zise Athos. monseniore. se auzi o voce. — În totul. — Bine! rostirăceilal ţ i trei. curînd ne vom revedea. fie! zise Athos. în vreme ce eu nu măgîndesc decît la un singur lucru. În ce ne priveş te pe noi. dacănu aveţ i nimic împotrivă .

se poate săspuneţ i una ca asta? — De mers. domnule. Tu te gîndeş ti la toate. Măduc să -l întîlnesc pe vicontele de Bragelonne. Ş i se aruncăpe cal. — Eş ti ră nit ră u. Athos! murmurăd'Artagnan. zise Grimaud. colbuit din cap pînăîn picioare: era un om de-al prin ţ ului de Beaufort. — Domnul conte de La Fère. — Ce-i de fă cut? mormă i d'Artagnan.— Grimaud! exclam ăPorthos. Dupa vreo trei ceasuri. se afla mă rturia celor să vîrş ite de Porthos ş i d'Artagnan. spuse Grimaud. domnule. — Da. — Nu. — Poţ i săîncaleci? — Oh. — Ce-i asta? întrebăd'Artagnan. Grimaud. bunul meu Grimaud. Îţ i pă ră seş ti stă pînul? — Da. unde. Cît despre d'Artagnan ş i Porthos. holbînd ochii. Noi trebuie totuş i săajungem la Paris. a ş a cum promisese. Mazarin petrecu o noapte cumplităcînd primi scrisoarea prin care prinţ ul îi dă dea de ş tire căse aflăîn libertate ş i căva porni împotriva lui un ră zboi nimicitor. scînci un glas. ei îş i continuarăîn tă cere drumul spre Paris. D'Artagnan se ş i afla în ş a. — Cine ni i-a dat? întrebăş i Porthos. furăajunş i din urmăde un soi de curier. tu unde te duci? întrebăd'Artagnan. Grimaud să ri la p ă mînt ş i-l sprijini pe vechiul să u prieten. — Straş nic! se bucurăPorthos. pe care îl îndr ă gea mult. deş i nu te prea dumireai dacălacrimile acestea mă rturisesc bucuria revederii sau durerea ră nii din ş old. Mi-era team ăc ăvoi fi nevoit s ăfac drumul pe jos. — Athos. — Ai cui sînt caii? întrebăd'Artagnan. care se afl ăsub arme. . — Îţ i mul ţ umesc. domnule nu cred: dar am o ranăcare măsupă ră . — E Mousqueton! zise Porthos. chiar eu sînt. — Am eu grijăde Mousqueton. în Flandra. Eş ti un adevă rat gentilom. care ducea cardinalului o scrisoare. ş i un fel de umbrăse ridicăpe marginea drumului. cînd deodatăauzirăni ş te gemete venind parcădin ş anţ ul de pe marginea drumului. — Ei. poţ i sămergi? — Am săîncerc pînăla prima casă . Cardinalul citi scrisoarea de două -trei ori. Acesta le fă cu un semn cănu se înş al ă . Porthos alergăspre Mousqueton. care îl primi cu lacrimi în ochi. dragul meu Mouston? — Mouston! repetăGrimaud. apoi o îndoi ş i o puse în buzunar. Merserăun timp în t ă cere spre Paris.

bravul meu d'Artagnan? — Da." „Da. nu. — Ei. mort sau viu. Ră spunsul i-a plă cut. de vreme ce domnul de Beaufort i-a scă pat lui d'Artagnan. Totul e felul cum ţ i se vorbeş te." „Da. Am intrat ş i el s-a uitat chiorîşla mine. ei erau cincizeci ş i noi eram doi. zic.— Ceea ce măconsoleaz ă . dracu nu mi se pare chiar atît de negru. nu noi am fost cei mai tari. Făla fel ca mine. Te-a primit ră u. — Pe toţ i dracii! — „Monseniore. atunci ţ i-ai fi ţ inut cuvîntul ş i mi l-ai fi adus aici. gasconul se dovedeş te un om preţ ios." „Ş i spadele au vă zut lumina zilei? a adă ugat el. muş chetarul cel puţ in l-a zdrobit cu calul pe Broussel. zise el. s-au irosit vreo cîteva încă rcaturi de pulbere ş i din-tr-o parte. dragul meu. ş i care nu era altul decît consilierul Broussel. pe legea mea! Ză u. XXIX PATRU VECHI PRIETENI SE PREGĂ TESC SĂSE ÎNTÎLNEASC Ă — Ei! fă cu Porthos. — Ia zi. i-am ră spuns. m ăslujeş te chiar ş i atunci cînd e neîndemînatic. dar asta. ş i ca săle dau în vileag numele însemna pierzania lor. un pahar! Bă iatul care ră spundea la acest nume frumos aduse un pahar ş i d'Artagnan se aş ezăal ă turi de prietenul să u. zice. Eu am ridicat din umeri ş i i-am spus: „Ei bine. — Ai dreptate." „Mda. Doamne. Cardinalul se gîndea la omul pe care d'Artagnan îl trîntise la pă mînt în dreptul cimitirului Sfîntul Ioan. nu puteam să -i povestesc amă nuntele fă r ăs ăpomenesc de prietenii noş tri. înţ elegi. la Paris. Porthos? — Uită -te ş i tu: moi un pesmet într-un pahar cu vin spaniol. întunericul nop ţ ii. Porthos. ş tiu asta. Hotă rît." Pricepi. scîrboas ăjavrămai e omul ă sta! Dar ce mă nînci acolo. monseniore". mormă i Porthos. cum a fost? — La naiba. fiindcădacăn-ar fi ră mas în urmăş i dacăar fi fă cut fiecare cît dumneata ş i prietenul dumitale." — Hm. e că . Adevă ra ţ i . monseniore. nu era chip s-o scalzi. care se întorcea cu o mutra lungăş i plouatăde la Palatul Cardinal. E de necrezut cît vin înghit biscuiţ ii ă ş tia! se întrerupse d'Artagnan. n-a împiedicat un schimb de focuri. o sămă înveţ e sădau cai din cei mai buni gă rzilor mele. zice." „Adică . că ci a început sărîdă . ş i din cealaltă . povesteş te-mi totul amă nunţ it. urm ă rindu-l. Gimblou. dragul meu!" „Nu sînt gascon decît atunci cînd izbutesc. dupăcîte am auzit. Dar eu te credeam gascon. stînd în curtea hanului „La Că priţ a" ş i adresînduse lui d'Artagnan. „Asta. „Aha! a continuat cardinalul. monseniore".

A avut o tresă rire grozavăş i s-a uitat ţ intăla mine. era cît pe ce săo fac ă .. adă ugînd înc ăo sut ăcincizeci pentru Phébus.. cred socoteala încheiată . că rpă nosul. ză u! zise Porthos.bureţ i! Gimblou. — Pe legea mea. — Ar fi trebuit sămără spl ă tescăpentru povestea asta cu consilierul. rosti Porthos. „Cît valorau?" — Tii. conveni d'Artagnan.. dragul meu. Mai r ă mîn trei sute . — Fie. cînd m-a chemat din nou. nu l-am strivit de tot ş i se pare căse va înzdr ă veni ş i-o să -l stînjeneascăş i de acum înainte. — Cum. ar fi trebuit săse tocmească . — Aş a e. mai adu o sticlă . Destul de frumos din partea lui. la naiba! La cît le socoteş ti? — Săzicem o sut ăde pistoli toate trei. destul de mulţ umit. — Cum se cuvine?! Faţ ăde niş te oameni care nu numai căş i-au pus pielea în joc. prietene. spuse d'Artagnan. monseniore". — „O mie de pistoli". dacăn-a dat ortul.. „Aţ i pierdut trei cai?" m-a întrebat. dacăbietul Mousqueton ar fi aici. a scotocit într-un scrin ş i a scos la iveal ăbilete ale bă ncii din Lyon. G ă sesc căs-a purtat cum se cuvine. — O mie de pistoli? — O mie de pistoli în cap. Aflăc ă -l stînjenea. omuleţ ul ala negricios pe care l-ai c ă lcat în dreptul cimitirului Sfintul Ioan? — Întocmai. domnul de Richelieu ar fi spus: „Cinci sute de scuzi pentru consilier!" În sfîrş it. — La naiba! Se pare căi-am strivit un consilier din Parlament. fă cu Porthos. care mi-am abă tut calul într-o parte. — N-are a face.. — Eh. Spune tu. zise Porthos. ceea ce ce dovedea preţ uirea de care se bucura d'Artagnan la han. Cam cît? — Vulcan ş i Bayard m-au costat fiecare aproape dou ăsute de pistoli ş i. care anume? întrebăPorthos. i-am ră spuns. însămai sînt harnaş amentele. „Întocmai. — Ia te uită !Ş i eu. atunci a înţ eles. Din nenorocire. — Da. sănu mai vorbim. o sutăde pistoli. Oho. ca sănu dea peste el! Ră mîne pentru altădată . Porthos? — Oh. e niţ el cam mult ş i dacăse pricepea la cai. dar i-au adus ş i un mare serviciu? — Un mare serviciu. ţ i-ar spune preţ ul pînăla ultimul b ă nuţ . — Tocmai dă deam săplec. Cît fă ceau caii t ă i.. tică losul. Sticla fu adusăîn mare grabă . nici o lă scaie mai mult! —Ş i ai banii la tine? — Uite-i. — O mie de pistoli! exclamăPorthos. — Se cheamăcămai ră mîn patru sute cincizeci de pistoli. M-am uitat ş i eu la el. — Bunătreab ă . ţ opîrlanul! — Pai de.

— Trebuie sămergem. D'Artagnan tresă ri. Dar ia spune. vom înfrunta ş i doi prieteni în Piaţ a Regală . — Bun! se bucurăPorthos. ispră veş te! izbucni d'Artagnan. — Întocmai. nici unul. — Ce-a spus? se repezi Porthos. da! zise Porthos. întorcîndu-ş i teancul de bani. cu un gest de neră bdare. prietene! Dupăce-ai înfruntat cincizeci de duş mani pe drumul cel mare. — Proastăafacere! mormă i d'Artagnan.cicizeci de pistoli.. a spus. mă rturisindu-i căMazarin nici n-a amintit despre el. ba da! exclamăd'Artagnan. dar că uta un pretext sănu se ducăla întîlnire. Tot se mai gîndeş te săm ăfacăbaron. e limpede ca lumina zilei. zise d'Artagnan. ş i săîmpar ţ im restul de trei sute. Era adevă rat. n-ai uitat. Abia ieri am descoperit adev ă rul. cum poţ i săcrezi una ca asta. A bă tut de nouăş i la zece. mătem.. murmurăd'Artagnan. orologiul bisericii din vecină tate b ă tu de nouăori. Porthos. Au săne socoteascăni ş te frico ş i. da. Nu-mi mai aduce aminte. — Săd ă m hangiţ ei cincizeci de pistoli pentu gă zduire. nici celă lalt nu se poate spune ca ieş it învingă tor. — Pentru că -mi face ră u să -i revă d pe ace ş ti doi oameni din pricina că rora am dat greşîn acţ iunea noastră . Eu mai aveam un pistol încă rcat în mînăş i voi doi stă teaţ i faţ ă -n fa ţ ă . — Ce? — De mine n-a pomenit deloc? — A. — Totuş i. Ba da.. avem întîlnire în Piaţ a Regală . — Da. Ei. —Ş i pentru ce? întrebăPorthos. A spus aş a: „Cît despre prietenul dumitale. — Eh! mormă i Porthos. În clipa aceea. D'Artagnan nu-l credea în stare pe Athos de vreun vicleş ug. — Să -i împarţ im. — Ai ră bdare. de ieri încoace tocmai de-asta sînt atît de posac. adeveri d'Artagnan. — De Aramis. Dar dacăîntîlnirea asta ascunde ceva? — O. spuse Porthos.. Ş tiu asta. Nici nu poţ i să -ţ i . N-ai încotro. Numai c ăei au trecut în tabă ra prin ţ ilor fă răsăne prevină . — Uite ce. da. La ce ne-ar folosi să mergem la întîlnire ş i săafl ă m azi altceva? — Oare te temi cu adevă rat? spuse Porthos. vreau să -mi aduc aminte chiar cuvintele lui. hotă rî mîndrul senior de Bracieux. cu spadele trase. care se temea s ănu-ş i descurajeze prietenul.. — Ah. Porthos înclinăcapul în semn de încuvin ţ are. ş i asta de cînd e abate. stă rui Porthos. Nu merg la întîlnire. dă -i de ş tire căpoate sădoarmă liniş tit". d'Artagnan?! îl mustrăPorthos. Athos ş i Aramis au jucat un joc care măneliniş teş te.

A. — La rîndul să u.. pă rintele poporului? — Ză u? f ă cu d'Artagnan. În ochii lui sîntem o piedic ăpe drumul ce trebuie să -l ducăla o episcopie ş i nu l-ar supă ra. rosti d'Artagnan. Doamna de Chevreuse ş i doamna de Vendôme ş i-au mă rturisit dorinţ a să -l viziteze. Da. sămergem la întîlnire. —Ş tiţ i. — Porunceş te săse punăş aua pe cai ş i ia-ţ i flinta! — Domnule. Hei. cînd o săvrea. sfaturilor egoiste. spuneţ i-mi mai întîi împotriva cui pornim! — Împotriva nimă nui. domnul de Beaufort ar putea săpunămîna pe noi. domnule. dragul meu. — Planchet e partizan de-al Frondei îl încunoş tinţ ăd'Artagnan. din pricinăc ăpornirile cinstite ale tinereţ ii au dispă rut. cît s-a schimbat. zise Porthos. săne înlă ture. Nu m-ar mira. Planchet începu săfredoneze: Vîntul Frondei azi în zori Se stîrni ca din senin ş i mi-l umple de fiori Pe cumş trul Mazarin. — Da. ai dreptate... asta-i din pricinăcăazi nu mai avem două zeci de ani. Planchet se ivi numaidecît. — Aş a căînţ elegeţ i. De ieri. — O.. Dac ăn-am merge. Planchet! strig ăd'Artagnan. — Nu cred! De vreme ce ne-a avut în mînăş i ne-a l ă sat să -i scă pă m! De altfel. dar săne înarmă m. Dac ămi-aţ i cere să -mi iau flinta pentru vreo treabăasemă nă toare aceleia pusăla cale împotriva . ş i cînd are săvrea acum. — La toţ i dracii cu ră zboaiele civile! zise Porthos.. atîta vreme cît vei fi bogat. casa lui e plinăde lume. dragul meu. Vîntul Frondei azi în zori Se stîrni ca din senin. numai căa fost ră zbunat cum se cuvine. ei ar spune căne-a fost frică . urmăPlanchet. c ăau vrut să -l omoare pe preabunul consilier Broussel. din partea lui Aramis e altceva. Nu te mai poţ i bizui nici pe prieteni. Eh. nici pe cei care te slujesc. E o simplămă surăde prevedere pentru cazul căvom fi atacaţ i. — Nu mămai mirăc ăMazarin ar fi fost tare bucuros să -l fi omorît de-a binelea pe consilier. dacăbietul Mousqueton ar fi aici! Iatăun om care nu m ăva p ă ră si niciodată .închipui. Vicarul. — Da. — Ei bine. săfim prevă ză tori. că ci poporul l-a purtat acasăpe braţ e. ne înarmă mş i-l luă mş i pe Planchet cu flinta lui. nu ră zboaiele civile ne dezbină . poate. ca sălase locul ş oaptei intereselor ş i ră bufnirilor ambiţ iei.. ş opti d'Artagnan că tre Porthos. domnule. Porthos. domnul de Longueville ş i prinţ ul de Conti au trecut să -l vadă .

Mi-a dat odatăni ş te lă muriri preţ ioase ş i-ar putea săfacăla fel ş i altădată —Ţ ie. Athos îş i încruci ş ăbraţ ele ş i-ş i lă săcapul în piept. dintr-o sursăsigură . — Ce vrei. Athos! Aş a-s fă cuţ i oamenii.. ai dreptate.. Am mai auzit numele ă sta.. — Ce vrei săspui. prin mahalaua Saint-Antoine. În privinţ a asta dă mi voie nu numai sănu-ţ i împă rtă ş esc pă rerea. c ăPorthos ar da vreo mîn ăde ajutor la să vîrş irea unei asemenea infamii? — Între prieteni. dar între duş mani ar fi un vicleş ug. crezi căd'Artagnan. fii pe pace. la o ră zmeriţ ă . . Aramis? — CăPiaţ a Regalăe urmarea celor petrecute pe drumul spre Vendômois. trebuie săne abatem pe la vreun han. — Aha. Ş i bă iat de alergă turăîntr-o cîrciurmăde pe strada Calandre? — Întocmai. Tocmai în clipa aceea. — Nu.. — Hei! spuse d'Artagnan. ş i nimic altceva.domnului Broussel. dragul meu Athos. — De ce? — Fiindcămergem la o întîlnire de r ă zboi. săne schimbă m hainele. Aramis. aflat în drum spre armata din Flandra. domnule. Un bă iat de nă dejde care. Grimaud. Bazin îl are sub ocrotirea lui. iar Bazin săle lase ş i el pe-ale lui. zise Athos.. n-au pururi două zeci de ani. Athos. ră mă sese să -l îngrijeascăpe Mousqueton ş i trebuia săplece dupătînă rul viconte de Bragelonne. dupăcum ne amintim. — Da. — E feciorul slujnicei domnului Broussel. ar fi o infamie. — Nu-i cumva copil de cor la Notre-Dame? întrebăd Artagnan. Friquet mi le-a spus. Săne pă zim. — Au devenit cei mai primejdioş i duş mani ai no ş tri. — Ce tot întrebi atîta de mucosul ă sta? bombă ni Porthos. — Friquet? fă cu d'Artagnan. n-ar sta de pomană . dragul meu d'Herblay! — Cine îţ i spune căd'Artagnan n-a aruncat vina înfrîngerii lui asupra noastrăş i cănu l-a prevenit pe cardinal? Cine îţ i spune căMazarin n-o săse foloseascăde aceastăîntîlnire ca săpun ămîna pe noi? — Haide. — Cum aş a? Prietenii noş tri. — O. credeţ i-mă . care erai cît pe ce să -i omori stă pînul? — Pă i cine o să -i spunăasta? — Ai dreptate. dragăconte. — Oh! Nici pomenealăde aş a ceva.ş i mai cu seamăpazeş te-te tu. chiar aş a. ci sămăstră duiesc săo împă rtă ş eş ti tu pe a mea. s ăne lă să m pistoalele ş i spadele. Dar cine ţ i-a spus toate amă nuntele astea? — O. Se odihniserăpe drum ş i se gră beau ca sănu lipsească de la întîlnire. Îi urma doar Bazin. — Acum. la o adică . crede-m ă . Athos ş i Aramis intrau în Paris. ş tiu! exclamăd'Artagnan.

fa ţ ăde Porthos?! Oh. Dînd cu ochii de d'Artagnan ş i Porthos. încît nici de astădatănu va deveni baron. Dar dacădomnilor le place ră coarea de sub copaci ş i o singură tate de netulburat. domnilor. atunci alegeţ i-l singuri. Aramis se depă rta îndată . Aramis! urm ă Athos. rosti Athos cu tristeţ e. prevenindu-l pe Athos sănu stea atît de . Ş i îş i continuarădrumul. la grilajul pie ţ ei pustii. Cît despre mine. poate căbaronia lui depindea de reuş ita acestei acţ iuni. — Unde v-ar conveni săstă m de vorbă . aşfi mai bucuros sămi se smulgăinima din piept. că ruia îi aparţ ii ş i care se bi-zuie pe tine. — Nu. ca ş i cum s-ar fi aş teptat la unul din acele faimoase dueluri încăvii în memoria parizienilor ş i. Dezamă geş ti o inimăcare nu era pe deplin moartăpentru prietenie! Uite. Erau d'Artagnan ş i Pprthos. în capul stră zii Sainte-Catherine. sub care ghiceai de îndatăspadele. nu numai pe Athos. zise Athos cu vocea-i convingă toare ş i plinăde noble ţ e.Noi am ră nit de moarte. în loc săfie ţ inuţ i de că tre Bazin. — Fie aş a cum spui. Pe sufletul meu. ar fi locul cel mai potrivit. nu numai pe însuş i contele de La Fère îl tr ă dezi prin această slă biciune. Înaintarăunii în întîmpinarea celorlalţ i. Aramis. — Dar dacădomnul d'Herblay ar putea că pă ta cheia de la poarta de fier. venim de pe drum ş i sîntem niş te ră zvră tiţ i. scrutînd ş i el noaptea. Athos ş i Aramis descă lecară . N-ai auzit cum se c ă ina acolo. în pia ţ ă . care vă zu mai mulţ i trecă tori oprindu-se în loc ş i urmă rindu-i cu privirea. Nu numai pe un om. îţ i jur. erau lega ţ i la inelele bolţ ilor. eu voi merge dezarmat. în timp ce Porthos vîrî capul printre douăză brele ale grilajului. Athos! — Dar dacăei vin fă răarme? Ce ruş ine pentru noi. Ceilalţ i le urmarăpilda. Aramis. înfă ş ura ţ i în mantii. A fost înfrînt. dragul meu. noi avem o scuză . clă tinînd cu amă ră ciune din cap. ci un întreg grup. că ză rirăsub o bolt ă . te asigur cănu va fi aş a. a celor care locuiau în Piaţ a Regală . îţ i dai seama. Abia ieş irădin strada Pas-de-la-Mule. D Artagnan scormoni cu privirea bezna ce învă luia piaţ a. Vino cum vrei la întîlnire. — Noi. fiindcăn-am săte las. urma ţ i de valeţ i. D'Artagnan b ă găde seamăcăcei trei cai. doi cîte doi. trei că lă re ţ i. — Grilajul e închis. ş i se salutarăcu politeţ e. cred căaici. Cine îţ i spune căaceastăfaimoas ă baronie nu depinde de întrevederea de astă -seară ? Săne luă m mă surile de prevedere. Atunci porunci lui Planchet săfacăla fel ca Bazin. spuse Aramis. Aramis! — Oh! Fii liniş tit. unde ne vom simţ i de minune. cu flinta la spinare. În urma lor venea Planchet. domnilor? glă sui Athos. De altfel. o scuză ?! Oare trebuie săprevedem cazul cînd ar fi nevoie de o scuzăfaţ ăde d'Artagnan. aşlua cheia de la palatul Rohan. în mijlocul drumului? Cît despre Porthos. mai ales. m ăfaci cel mai nenorocit dintre oameni. acel amor propriu care conduce orbeş te acţ iunile lui d'Artagnan. Aramis. Ş i ne-a întîlnit pe noi în cale. — Dacăprefera ţ i un alt loc.

d'Artagnan ş i Porthos. punînd mîna pe umă rul lui Athos ş i ară tîndu-i cu cealaltăîntreg arsenalul pe care d'Artagnan îl purta la cing ă toare. se înş iruiau bă nci. cu un oftat adînc. — Vai. zise Aramis. În clipa cînd intrăpe poartă . — Ce săvă d? — N-a vrut s ăjure? — Săjure. se gîndira c ăîntr-un asemenea loc descoperit vor fi lesne vă zuţ iş i atunci se oprir ăsub tei. — Eh. Se scurse un ră stimp de tă cere. Te încredinţ ez doar c ă . pe care tocmai se ră sfrînse o razăde lună . desigur. da. în clipa de faţ ă . care nu se clintirădin loc. la care d'Artagnan ş i Porthos se a ş ezară . care tot spunea: — Îmi juraţ i. poţ i săjuri dacănu ai de ce? i-o întoarse Aramis. D'Artagnan auzise convorbirea ş i înţ elese totul. domnule? —Ţ ine. Athos nu-i slă bea din ochi. dă du la ivealăpistoalele stră lucitoare. spuse Aramis. ce? — Omul îi cerea lui Aramis săjure cănu intră m în Pia ţ a Regalăca să ne batem. Athos fă cu un semn. nu vreţ i săjuraţ i! spunea portarul. dar cel că ruia i se adresăacest sfat se mulţ umi săzîmbeascădispreţ uitor ş i fă cu un pas că tre vechii să i prieteni. ca ş i cum s-ar fi temut unul de altul. pă strînd o oarecare depă rtare între ei. Athos ş i Aramis ră maserăîn picioare în faţ a lor. domnii ace ş tia sînt prietenii noş tri. Din loc în loc. —Ş i Aramis n-a vrut săjure? — Nu. — Ai vă zut? se întoarse el că tre Porthos. Cei doi valeţ i ră maserăsăaş tepte afară . — Atunci săfim cu bă gare de seamă . Aramis bă tu într-adevă r la uş a palatului Rohan ş i se întoarse îndat ă însoţ it de un om. dar cum în clipa aceea luna tocmai ieş ea dintr-un nor. vă d. ca d'Artagnan ş i Porthos săpoatătrece. XXX PIAŢ A REGALĂ Merserăîn tă cere pînăîn mijlocul pie ţ ei. mă rturisi Athos. punîndu-i un ludovic în palmă . cei patru se oprirălîng ăuna din ele. — Da. încuviinţ arăcu ră cealăAthos. — Vezi. Ş i intrăal treilea pe poart ă . Aramis intrăcel din urmăş i închise poarta dupăel. — Ah. Desfă cîndu-ş i mantia. unde era mai întuneric. în care fiecare simţ ea din plin . clă tinînd din cap.aproape de d'Artagnan ş i Porthos. Aramis deschise poarta grilajului ş i se dă du la o parte. d'Artagnan î ş i agă ţ ămînerul spadei de poarta de fier ş i fu nevoit să -ş i desfacămantia.

prin prefă că toria de care ai dat dovadăfaţ ăde mine. O dovadăde tră inicie a vechii noastre prietenii e prezenţ a noastr ăla aceastăîntîlnire. oamenii unei tabere? Aveai secretul tă u. doar m-ai iscodit. pe care poate nu le merită m nici unii. Sînt sincer. — Ascultă . astfel ca . unii în faţ a celorlalţ i. Atunci cînd am avut cinstea săte vă d la castelul Bragelonne. — Nu-ţ i repro ş ez nimic. abate d'Herblay. ş i aceastăprietenie pe care o lauzi nu s-a destr ă mat ieri. ca pentru a duce mîna la spadă . sînt sincer! M-ai întrebat ce gîndesc ş i eu îţ i spun. Aramis fă cu o miş care. atîta tot. zise Aramis. — Într-adevă r. Ş i acum despre dumneata. aş a cum ş i noi îl aveam pe al nostru. de aceea am îndră znit să amintesc ş i eu despre purtarea dumitale. dar oare mi le-ai fă cut? Nu. La ră spunsul lui d'Artagnan. M-am purtat la fel cu tine ş i tu m-ai înş elat în acela ş i chip. zise d'Artagnan. rosti Athos. ră spunse Athos. nu ni le-am împă rtă ş it. Erai omul care ap ă ra vreo cauză ? Da. cu o blîndămustrare în glas. Ai venit la mine cu anumite propuneri. eu ce ţ i-am spus. — D'Artagnan! murmurăAthos. domnule. mi se pare. f ă răîndoială .greutatea de a începe vorba. Vă zînd căd'Artagnan se ridică . CăMazarin e un bă dă ran ş i căeu nu l-aşsluji pe Mazarin. vorbindu-i de sus. în loc s ă -mi ră spunzi ca unui prieten. Nimeni nu lipseş te ş i deci nimeni nu va avea să -ş i fac ăvreo mustrare. cînd ni s-au încruciş at spadele. Ei bine. mai bine să vorbim cu inima deschisăca ni ş te adevă ra ţ i bă rba ţ i ce sîn ţ em. domnule. Sîngele nă vă li în obrajii lui d'Artagnan. d'Artagnan. —Ş i ce crezi despre ea? întrebăAramis. Ţ i-am spus oare cănu voi sluji pe un altul? Dimpotrivă . — D'Artagnan. nici alţ ii. Ei bine. Cei patru oameni se aflau deci în picioare. spuse el. mie sau abatelui d'Herblay? — Da. am rîs cu poft ăgîndindu-măcăsar putea prea bine întîmpla săprimeş ti de la cardinal misiunea sămă arestezi. spuse d'Artagnan. îi aminti d'Artagnan. eş ti un om ciudat. — Domnilor. Por ţ hos f ă cuse la fel. — Mi-ai cerut săfiu sincer. Vorbiţ i cu toatăsinceritatea: ave ţ i cumva s ă -mi aduceţ i vreo învinuire. căsînt de partea prinţ ilor. Dar contele de La Fère a pomenit aici despre prietenie. Ş i iat ă . Ba. m-ai dus de nas ca pe un copil. domnule conte. Te credeam un suflet destul de mare. zise d'Artagnan. ameninţ ă tori. ţ i-am înfă ţ iş at unele propuneri pe care le-ai înţ eles. la castel. dacănu m ăîn ş el. ai venit astă -searăaici furios de cele petrecute ieri. la rîndul nostru. În locul acestor cuvinte mă gulitoare.ţ i-am dat de înţ eles. pentru ce sănu fim ş i noi. ci atunci. Atîta tot. care se ridicăde pe banc ăş i ră spunse: — Cred căe purtarea unui înv ă ţ ă cel al iezuiţ ilor. asta dovedeş te căş tim s ăp ă stră m un secret. cu atît mai bine. — Nici eu nu vreau altceva. Athos îl opri.

— Măamestec în lucrurile care măprivesc. frînse în mîini lama mlă die a spadei. ş i în rîndul acestora îi aş ez pe muş chetarii care fac pe că lugă rii. spune-mi. trase încet de la cingă toare spada cu teacăcu tot. ş i aruncăcele douăbucă ţ i în dreapta lui. În clipa aceea. ară tînd spre Aramis. — De ce te-amesteci în lucruri care nu te privesc? strig ăAramis. Atunci nu m-aşfi aruncat pentru nimic în lume într-o aventurăîn care urma să -mi sta ţ i în cale. — Niciodată .o prietenie de două zeci de ani sănu sufere de pe urma unei înfrîngeri de un sfert de ceas a amorului propriu. Apoi se întoarse spre Aramis ş i-i spuse: — Aramis. adă ugăel. ridicînd încet mîna dreaptăspre cer. niciodată . — Cred. Acesta ş ovă i. Dacăaşfi vrut s ăcuget mai adînc la deosebirea dintre aceia pe care domnul d'Herblay îi primeş te la dînsul pe o scarăde frînghie. a fost vă zut cu doamna de Longueville. Glasul adînc ş i învă luitor al lui Athos avea ş i acum asupra lui d'Artagnan aceeaş i înrîurire ca odinioară . cătrebuia să -mi faci o mă rturisire la castelul Bragelonne ş i cădomnul. palid de mînie ş i cu spaima în inimăla gîndul că . rosti Athos. izbi spadăş i teac ăde genunchi. desigur căl-aşfi silit să -mi vorbească . continuăel. care încănu deschisese gura. la mînă stire la el. spionat de că tre d'Artagnan. Iatăun om care e de aceeaş i pă rere cu mine. îl scotea din să rite. Porthos o vîrî în teacăpe a sa. frîngîndu-le. dacăam fost discret. Cele petrecute îi fă curăsădea înapoi pe d'Artagnan ş i pe Porthos. jur în faţ a lui Dumnezeu. Porthos. cu o voce mai joas ăş i mai blîndăadă ugă : Eu ţ i-o cer. care ne vede ş i ne aude în liniş tea solemnăa acestei nopţ i. sînt gata să -mi recunosc greş eala. — Trebuie! rosti Athos – ş i. Totuş i. dar îi ură sc pe ipocriţ i. Athos întinse mîna cu acel gest de poruncăsupremă . Aramis să ri înapoi ş i trase ş i el spada. Haide. pe care numai el ş tia să -l fac ă . D'Artagnan nu mai trase spada. robit de acest gest. Aramis. apoi încruciş ăbraţ ele la piept ş i aş teptăfremă tînd de furie. a că rui paloare spori. în vreme ce vocea lui Aramis. învins de acest glas. întorcîndu-se spre Porthos. D'Artagnan se aplecăînainte. El spuse „da" ş i trase spada din teacă . ş i aceia pe care îi primeş te pe o scarăde lemn. niciodatăspada mea nu se va încruciş a cu a . gata săatace ori săse apere. trebuia să -mi facăo altămă rturisire. frînge-ţ i spada. nu înseamnăcîtuş i de pu ţ in c ăsînt prost. socoteş ti c ăai ceva să -mi reproş ezi? Dacăţ i-am gre ş it cu ceva. care devenea acrăş iţ ipă toare la mînie. domnule conte. ră spunse doar printr-o miş care. ş i pe că lugă rii care fac pe muş chetarii. ş tiu s ămăprefac cănu vă d ceea ce nu măpriveş te.

Jur cănu-i ură sc pe cei care mi-au fost prieteni. cred căm-aşlă sa stră puns de spad ă . poate. în pofida urii voastre. judecat ş i dat morţ ii o fiinţ ăomeneascăpe care poate c ănu aveam dreptul săo rupem din aceastălume. Ş i cinstitul Porthos izbucni în hohote de plîns ş i se aruncăîn braţ ele lui Aramis. am urît ş i am iubit împreună . urîţ i-mădac ă sînteţ i în stare. fiindcăAramis v-a iubit aş a cum eu văiubesc înc ă . dacăei o vor ş i o vrei ş i tu. deş i luptă m pentru cauze diferite. un pact al nelegiuirii. — Prieteni. sără mînem prieteni. glă sui Porthos. că ci toţ i patru am osîndit. Mini ş trii. de asemenea. Aramis face la fel faţ ăde Porthos. nu plecaţ i! izbucni d'Artagnan. Jur. Ş i acum. îţ i cer iertare căam încruciş at ieri spada cu tine. nu numai cănu voi îndrepta spada vreodatăspre pieptul tă u. tîrît de una din acele nestă vilite porniri care tră dau sîngele lui clocotitor ş i firea lui de om dintr-o bucată . niciodatăochii mei nu vor avea pentru voi vreo fulgerare de mînie ş i niciodat ăinima mea nu va gă zdui vreo zvîcnire de ură . ultima fîş ie de carne. ca săpă strez preţ uirea unui om ca tine. — Jur. deş i urmă m că i deosebite. Aramis! Ş i se aruncăîn braţ ele lui Athos. îmi pare ră u c ăam încruci ş at spadele. Haidem. care am înfrînt voinţ aş i inima unui om ca Richelieu? Ce înseamn ă cutare sau cutare prinţ pentru noi. — Oh. Aramis e fratele vostru. dar văjur că . nu. d'Artagnan. D'Artagnan. iatăce a ş teptam de la douăinimi ca ale voastre. aş a cum e ş i al meu. care am dat statornicie coroanei de pe fruntea unei regine? D'Artagnan. Athos! Athos dă du săplece. ne-am vă rsat ş i ne-am înfră ţ it sîngele ş i. Se lă s ăo t ă cere solemnă . ci. te-am iubit întotdeauna ca pe copilul meu. Da. Aramis. Ce înseamnăcardinalul Mazarin pentru noi. Acum repet ăcuvintele mele. poate. dar cu o urmăde tulburare în glas. deş i mai curînd pă rea căapar ţ ine iadului. prinţ ii. zise el cu fruntea înseninatăş i cu privirea cinstită . existăîntre noi o legă turămai puternica decît a prieteniei. eu nu jur nimic. — Cît despre mine. am spus-o ş i o repet. Am tră it laolaltă . aş a cum văvoi iubi întotdeauna. cuvîntăAthos. la naiba! Dacăar trebui vreodatăs ălupt împotriva voastră . regii vor . îţ i respect convingerile Porthos. în sfîrş it. nu voi avea decît preţ uire ş i prietenie pentru voi. strîngîndu-l cu putere la piept. Porthos. aşadă uga. fiindc ăn-am iubit pe nimeni pe lume. Eu î ţ i respect pă rerea. ş i dupăaceea. noi doi am dormit zece ani unul ală turi de altul. curmat ăde Aramis. prietenia unui om ca tine. săne pă ră sim pentu totdeauna vechii noş tri prieteni. Nu plecaţ i! Am ş i eu un jură mînt de fă cut: jur că -mi voi da ultima pică turăde sînge. destinele noastre sînt legate pentru totdeauna. — Fiul meu! murmurăAthos. nu. dar.voastră . c ăîn tainiţ a cea mai ascunsăa cugetului meu nu va r ă mîne în viitor nici mă car umbra vreunui simţ ă mînt duş mă nos faţ ăde tine. iatăce nă dă jduiam. afarăde voi. Porthos. Athos. dar simt cămă înă bu ş .

noi vom ră mîne prieteni? Presimt căda. — Vom fi creş tini în aceasta împrejurare. ca niş te oameni luaţ i pe nepregă tite. — Ah. tovară ş i voioş i de petrecere. prieteni credincioş i la greu. —Ş i de fiece datăcînd ne vom întîlni în învă lmă ş eala luptei. ce însemnă tate are?! Săfim iară ş i unii pentru alţ ii martori de nă dejde în dueluri. ră zboiul civil ca o flac ă ră . la acest singur cuvînt: „Piaţ a Regală !". Porthos ş i d'Artagnan se privirăclă tinînd din cap. dar noi. domnilor. Ne-ai pus săjură m pe crucifixul unei partizane a Frondei. zise el. Săfim pururi muş chetari ş i săp ă stră m drept unic drapel acel faimos ş tergar din fortul Saint-Gervaise. din orice ar fi fă cută . — Da. — Are vreunul dintre voi o cruce? întrebăAramis. aninată la gît cu un ş nur de perle. chiar ş i pe Mahomed! Săm ăia naiba dacăam fost vreodatăatît de fericit ca azi! Ş i bunul Porthos î ş iş tergea ochii încăumezi. interveni Aramis. . Ş i fie ca jură mîntul acesta săne lege nu numai pe noi. este totuş i o cruce. Credeţ i în Dumnezeu? — Pă i se poate! fă cu d'Artagnan. tră dă torule! murmurăabia auzit d'Artagnan. întă ri Aramis. săjură m c ăvom r ă mîne uniţ i totdeauna orice s-ar întîmpla. Săjură m pe aceasta cruce care.trece ca un puhoi de apă . Aramis zîmbi ş i scoase la ivealăo cruce bă tutădin diamante. — Ei bine! reluăAthos. ne-am în ţ eles. Pe chipul lui Athos înflori un zîmbet de negră ităbucurie. XXXI BACUL DE PE OISE Nă djduim căcititorul n-a dat cu totul uit ă rii pe tînă rul c ă lă tor lă sat de noi pe drumul Flandrei. ci ş i pe urmaş ii noş tri. Haide. chiar ş i în mijlocul celui mai cumplit mă cel. — Vorbeş ti minunat! zise Porthos. săne d ă m mîna. sătrecem spada în mîna stîngăş i săne întindem dreapta. aplecîndu-se la urechea lui Aramis. Văal ă turaţ i acestui jur ă mînt? — Da! rostităto ţ i într-un glas. din tabă ra cardinalului sau a Frondei. ca săr ă mînem credincio ş i jură mîntului nostru. pe care marele cardinal a pus săse brodeze trei flori de crin. spuse Porthos. — Ah. — Eş ti cel mai mare dintre oameni! rosti d'Artagnan. — Da. spuse Athos. sînt gata săjur pe orice. — Iatăuna! zise el. spuse d'Artagnan. — Aş adar. Eş ti cu mult deasupra noastră .

Raoul. plimbîndu-ş i vis ă tor privirea asupra minunatei priveliş ti din jur. de convingă toare ş i de interesante îi inviar ăîn minte. apoi pentru a-i ascunde lui Olivain tulburarea ce-i ră vă ş ea chipul. fiecare giruetăză rită pe coama vreunui acoperişde ţ iglăîi reaminteau că . descă lecă . Cu inima strînsă . pornise din nou la drum. ş i cu deosebire acea zare depă rtatăş i albastr ăa vieţ ii. porunci lui Olivain săducăîndat ă caii la un mic han care se ş i vedea pe drum. dă duse pinteni calului. mai întîi pentru a scă pa de gîndurile dureroase ce-i nă vă leau în minte. deodată .ş i fiecare pîlc de stejari. bucurie plinăde farmec. luîndu-se dup ăacea umbr ăa trecutului pe care o numim amintire. Un ceas de fugărisipi îns ăpîcla ce umbrise închipuirea atît de fragedăa tînă rului. oftînd. în vreme ce Raoul se aş eză . se apropia aducînd hîrtie. pe care îl l ă sase urmă rindu-l cu privirea din faţ a bisericii regale. Vederea micului castel îl aruncase pe Raoul cu cincizeci de leghe mai că tre apus ş i-l f ă cuse să -ş i depene viaţ a din clipa cînd se despă rţ ise de micuţ a Louise ş i pînăîn clipa cînd o vă zuse pentru prima oară . în loc săse întoarc ă spre prietenii din copilă rie. cernealăş i pană . Înfă ţ iş area lucrurilor înconjură toare e un tainic fir că lă uzitor. cu coatele sprijinite de masă . pe care noi o numim viitor. căzilele lungi petrecute în acest fel vor fi foarte triste. se îndepă rta cu fiece clipătot mai mult de ei ş i căpoate îi pă ră sise pentru totdeauna. fă r ăvoia noastră . Totuş i îş i dă du seama. se opri la umbra unui frumos pîlc de castani în floare. . Olivain se supuse ş i porni mai departe. firul acesta ne că lă uzeş te ca ş i firul Ariadnei prin labirintul de gînduri în care ră tă cim. cea mai învă ţ at ăş i mai plă cutădintre toate că lă uzele. aurea pentru Raoul cerul ş i pă mîntul. pierzindu-ş i din vedere ocrotitorul. fă răm ă car s ă -i ră spund ălui Olivain. în jurul că rora zumză ia un norod de albine. dupăcîteva încercă ri de a lega vorba cu Olivain. Mai era ceva ce-l întrista pe Raoul: pe cînd ajungeau la Louvres vă zuse pitulat în spatele unei perdele de plopi un mic castel. întîlni în raza privirilor lui distrate o figurădolofană care. care îi amintea atît de bine castelul La Vallière. cam la o jumă tate de bă taie de muschetă . ş i scuturîndu-ş i pă rul din vreme în vreme de florile ce ningeau din vă zduh. care pă trunde pînăîn ascunziş urile memoriei. Privind oraş ele prin care treceau. Bucuria necunoscutăde a fi liber. cu capul greu. atît de blînde. cu un ş orţ prins dinainte. Stă tea de vreo zece minute acolo ş i de vreo cinci se afla cufundat în visuri cînd. ş tiind c ănimeni nu mai putea s ă -i dea preţ ioasele lă muriri pe care le-ar fi că pă tat de la Athos. cu un ş ervet pe bra ţ ş i cu o bonetăalbă pe cap. odat ădesprins. încît se oprise a-proape zece minute ş i. ş i-i spuse lui Olivain săcearăhangiului să -i aducăhîrtie ş i cernealăla masa ce pă rea a ş ezatăacolo anume pentru scris. cuvintele contelui. care îl întrebărespectuos de ce ză boveş te acolo. trezind adesea aducerile-aminte. Cît despre el. chiar ş i pentru cei care n-au încercat niciodatăsuferinţ a vreunei constrîngeri. presă ratăcu lanuri verzi ş i cu pîlcuri de arbori.

prietene. Se vede cătoţ i gentilomii gîndesc la fel. ş i apoi. sub pomii ă ş tia.. zise hangiul. fiindcş ave ş i inima nespus de generoasşş i aş i înş eles tot ce se petrecea într-a mea. Aveţ i. cerneala ş i pana. puse pe masăhîrtia. Am fost atît de buimş cit de plecarea dumneavoastrşş i atît de mîhnit de despş rş ire. . îţ i mulţ umesc. sînt neliniş tit. Frumuseţ ea a fost ş i va fi totdeauna venerată . dar din fericire mai avem ş i vin. a cerut săse aducăîncoace masa ş i scaunul. aş a cădac ădomnul porunceş te. fiindcănu-i nici un sfert de ceas de cînd un tînă r cavaler. Din întîmplare pana era bunicicăş i Raoul se apucăde scris. În acest ră stimp. ce vrei. Hangiul ră mase nemi ş cat ş i admirăfă răsăvrea chipul fermecă tor al drumeţ ului. care venise săîntrebe dacăRaoul nu mai are nevoie de ceva. aidoma echipat ca ş i dumneavoastră . încît nu v-am arş tat decît în prea micş mş surş dragostea ş i recuno ş tinş a ce vşport. dară . plin de seriozitate ş i de blînde ţ e în acela ş i timp. — Nu seamă năcu oaspetele de adineauri. iar de cînd pieriserăş tiau să -i înlocuiascăcu folos. Hangiul. plă tesc pana cît o sticl ăde vin. zise Raoul. care pe vremea cînd mai existau tîlhari de drumul mare se întovă ră ş eau cu ei. — Ei. ş i plă cintă . Raoul scria: „Domnule. — Făcum crezi. vşrog. Olivain ş i hangiul se îndreptarăcă tre han. Numai c-aşfi tare mulţ umit dacăcerneala ar fi mai neagrăş i mai bun ă . — Nu. liniş tit în ce priveş te cî ş tigul să u. Atunci am sădau slujitorului dumneavoastrăplă cinta ş i vinul. iar cerneala cît o plă cintă . Deocamdatăn-am nevoie decît de ce ţ i-am cerut. pana ş i cerneala f ă răplat ă . îi mă rturisi hangiul lui Olivain. apoi a luat cina împreunăcu un domn bă trîn. am avut impresia cşvşpregş ti ş i sşîntreprindeş i ceva primejdios. îndrş znesc s ş spun. mîncînd o plă cintădin care n-a mai ră mas nici o fă rîmiţ ăş i golind pînăla ultima pică turăo sticlăcu vin vechi de Mâcon. a poposit aici. Veş i binevoi sş mş iertaş i. Ca to ţ i vale ţ ii mulţ umiţ i de starea lor. deoarece sfaturile dumneavoastrşfac parte din viaş a mea. Dupşpatru ceasuri de drum mşopresc pentru a vşscrie. Tînă rul dumitale st ă pîn nu prea are poftăde mîncare. zîmbi Raoul. fiindcş vş simt lipsa în fiece clipş ş i sînt mereu gata sşîntorc capul.. Olivain îi povesti tot ce socoti căse poate spune pe seama tînă rului gentilom. începînd săînveţ e cum săse poarte cu aceastătagmăde oameni. domnule. cum fş ceam spre a vş rş spunde cînd îmi vorbeaş i.— Ah! exclamăapariţ ia. domnule. cu o înfă ţ iş are tot atît de aleasăş i cam de aceeaş i vîrstă . Dacă -i aş a. de alaltă ieri nu mai pune nimic în gură . Scrie-ş i-mi. dar. ce pă rea preceptorul sau. — Pînăacum trei zile parcătot mai mînca.

Se uitădac ăOlivain ş i hangiul nu-l pîndeau cumva ş i să rutăfoaia de hîrtie – mutăş i gingaş a mîngîiere. deschizînd scrisoarea. Se duce la oş tire ca ş i noi." Ispră vind scrisoarea. Socot c-ar fi bine săpoposim aici ş i săplec ă m abia mîine în zori. De cînd nu mai sînte ş i lîngş mine. . fusese vă zut cu trei sferturi de ceas mai mainte.lucru asupra cş ruia nu mi-am îngş duit sş vş întreb. însăavea un cal bun. domnul meu. Mi-eraş i de mare. — Domnule. Sper cşuneori vşveş i mai aminti de mine ş i. spunînd căvrea sădoarmăpeste noapte la Noyon. ră spunse Raoul. hanul cel mai de soi din Compiègne. Pe la patru după -amiază . aruncăun scud de iur pe masă . Olivain golise sticla ş i mîncase plă cinta. Dupşcum vedeş i. domniş oara de La Vallière. domnule ş i scumpul meu ocrotitor. era un motiv de îngrijorare? Înş elege ş i. s ş -mi scrie ş i cîteva cuvinte despre mica mea prieten ş . voi fi plin de fericire la gîndul cşaş i simş it dragostea ş i devotamentul meu ş i cşam ş tiut a vşface sşle înş elegeş i în timpul cît am avut bucuria sş trş iesc al ş turi de dumneavoastrş . sînt destul pe ziua de azi. dacşîn unele clipe îmi simş iş i lipsa. ş i azi. În aceastăvreme. înc ă lecă . astfel cămergea iute. dacşprimiş iş tiri din Blois. Mîncăcu poftă ş i din nou că utăs ăafle amă nunte despre tîn ă rul gentilom aflat pe drum înaintea lui. îngă duiţ i-mi săvăamintesc cam ostenit caii destul în dimineaţ a asta. ca ş i el. — Domnul conte de La Fère doreş te sămăgră besc ş i săm ăînf ă ţ iş ez Prinţ ului în dimineaţ a celei de a patra zile. Veş i avea oare bunş tatea. Raoul dă du porunc ălui Olivain săîntrebe cine e tînă rul gentilom care a trecut pe la han înaintea lor. spuse Raoul lui Olivain. — Haide sădormim ş i noi la Noyon. Raoul intrăîn Compiègne. mare ajutor. acesta se oprise. de asemenea. Optsprezece leghe. am mare nevoie de ş tiri din partea dumneavoastrş . zise Raoul. drumul e asemă nă tor cu cel fă cut de la Blois la Paris. m ştem mereu sşnu sş vîrş esc vreo greş ealş . glă sui cu respect Olivain. aş a cum spusese hangiul. La Verberie. cît de preş ioase ş i necesare îmi sînt amintirile din timpul petrecut cu dumneavoastrş . a cş rei sş nş tate. cu siguranţ ă . la plecarea noastrş . de vreme ce dumneavoastrşnu mi-a ş i spus nimic. ş i ne va fi un plă cut tovar ă ş de drum. pe care inima lui Athos era în mă surăsăo ghicească . m ş simt foarte singur. cît am c ă lcat noi. la hanul „La Clopotul ş i Clondirul". caii se odihniseră . — Săîncerc ă m să -l ajungem din urmăpe acest gentilom. apoi pornise mai departe. Odihna de care se bucuraser ăîngă duia c ă lă torilor ş i cailor să -ş i continue drumul fă r ăoprire. Raoul se simţ i mai liniş tit. dacşîncercaş i o cît de micşpş rere de rş u cşnu mşaflu lîngşdumneavoastrş . jur. iar la Senlis duse scrisoarea la poş tă . Săzorim deci pînăla Noyon. Raoul chemăhangiul.

— Eh. Gonea. legă nat de valurile ei. Ş i-atunci e musai săte odihneş ti. bacul plutea pe apăc ă tre celalalt mal. împră ş tiind în jur. Mînat de durere ş i sim ţ ind moale ză bala. dar începu săbomb ă ne. dar o ridică tură de pă mînt îi ascunse curînd grupul ş i cînd ajunse la o nouăîn ă lţ ime. aţ intindu-ş i privirile într-un punct anume de pe rîul neasemuit de frumos în bă taia soarelui. pînădeparte. ca s ăspunem aş a. în loc de două zeci de leghe. calul să ri peste un fel de gard ce înconjura pontonul ş i se aruncăîn rîu. cînd. — Haide-haide. deodată . ajuns pe culmea unui deal. îi stîrnise o nemă rginităadmira ţ ie. Raoul se simţ ea obosit. Olivain nu îndră zni s ăse împotrivească . Iroseş te-ţ i tot focul din prima zi. porni în galop. D'Artagnan. Un mic grup de că lă re ţ i stă tea pe mal. spunea el printre din ţ i. domnule?! strigăOlivain. iar dimineaţ ăla cinci pornim din nou. un cavaler! — Sînt gata săse duc ăla fund! strig ăla rîndul să u Olivain. fusese. Dorea îns ăs ă -ş i punăla încercare forţ ele. în ciuda bombă nelilor lui Olivain. Ce se întîmplăacolo? Ră sun ăun al doilea strigă tş i mai p ă trunză tor decît cel dintîi. cu toatăoboseala calului. — Doamne Dumnezeule. pe o potecăîncîntă toare care ducea la un pod plutitor. poimîine numai cinci ş i peste trei zile ai să -mi zaci la pat. vă zu în faţ ărîul. Crescut pe malurile Loirei. — Olivain! strigăel. dar se afla prea departe pentru a putea fi auzit. Un cal. se opri să -l aş tepte pe Olivain. omul acesta de fier. Vă zînd căn-a putut ajunge la vreme spre a trece rîul împreunăcu ceilalţ i că lă tori. valuri de spumă . Într-adevă r. ce vă d? Colo se zbate ceva! — Fă r ăîndoială ! adeveri Raoul. Caii se vor putea odihni toatănoaptea. Scoase un strigă t. Chiar aş a era. Raoul se întoarse înspre partea dincotro venea strig ă tul ş i puse mîna streaş in ăla ochi. S-a rupt odgonul ş i bacul e dus de apă . Doamne. crescut în vederile lui Athos ş i încredinţ at căl-a auzit de o mie de ori vorbind despre drumuri de două zeci ş i cinci de leghe. zorindu-ş i tot mai mult calul. domnule! fă cu Olivain. dupăcît i se spusese. ş i Raoul î ş i dă du seama îndatăcăe martor la o nenorocire ş i căun om e pe cale s ăse înece. Raoul nu se îndoi nici o clipăc ăera tîn ă rul gentilom cu însoţ itorii să i. Raoul se îndreptăspre nefericitul aflat în primejdie. că ci soarele în asfinţ it îl orbea. nu voia sără mînămai prejos de cel care îi era o pildăîn toate. Mîine. gata săse îmbarce. înfigînd adînc pintenii în coastele calului. ce faceţ i. ai săfaci numai zece. Slobozi frîul. clă dit numai din nervi ş i muş chi. Se vede cît de colo căOlivain nu era crescut la ş coala celor ca Planchet ş i Grimaud. Tinerii ă ş tia sînt niş te fanfaroni în lege. scurtînd drumul cu o leghe. Împrejurarea nu era ceva nou pentru el.Vom ajunge pe la opt seara. Atunci. trecuse apa de o sutăde ori c ă lare ş i de o mie . În acea clipără sunăun strigă t ce pă rea c ăvine de pe rîu.

pe care îl îndreptăspre malul opus. întindea braţ ele cu capul ră sturnat pe spate. Încredin ţ at c ătînă rul cavaler se va ţ ine de coamă . fricosule! îl îndemnăRaoul. din trei-patru aruncă turi de braţ e. Apucăîndat ăcalul de că pă stru ş i-i să lt ăcapul deasupra apei. Raoul îş i urma calea ş i se apropia vă zînd cu ochii. — Salvat! îngînăîn neş tire gentilomul. În acest timp. să getat pînă în adîncul inimii de ruş ine. În acelaş i timp. de care degetele acestuia se încleş tarăcu deznă dejdea omului gata săse înece. în strig ă tele celor pe care îi ducea la vale. Încăo clipăş i l-ar fi înghiţ it rîul. Eu cum trec dincolo? — Aruncă -te în ap ă . purtîndu-l pe braţ e pe tînă rul gentilom fă r ăcunoş tinţ ă . tă ind valurile. sl ă bind încleş tarea mîinii înfipte în coama calului ş i lă sîndu-se s ăalunece din ş a. Prea tîrziu! Apa îi trecu peste cap ş i-l amuţ i. pe care el nu-i scă pa din vedere. zbuciumîndu-se pe mal. ridicădescumpă nit calul în douăpicioare. în braţ ele lui Raoul. iar că lă re ţ ul. Raoul prinse una din mîinile tînă rului ş i o puse pe coama calului. desf ă cîndu-i . Calul mai avea doar botul deasupra apei. curaj. Curaj! — Prea tîrziu! îngînătînă rul. se scufundau din ce în ce mai mult. ajutîndu-i sătaie apa ş i îndemnîndu-l cu strigă te. calul ră suflămai în voie ş i. Raoul ieş i din ap ă . Erau numai la zece paş i de mal. în cele din urmă . Athos îl oţ etise în asemenea încerc ă ri. palid ş i disperat. Deodatăcalul se poticni de o ridică turăde pe fund ş i dă du de nisip. care scă pase frîul luptînd cu valurile. se dă du înapoi. Îl culcăîn iarbă . Gîndindu-se la timpul cînd va face din viconte un soldat.de ori înot. — Dumnezeule! se tîngui Olivain cu deznă dejde. Azvîrlindu-se de pe calul că ruia îi d ă du drumul săînoate singur. se arunc ăş i el în apă . ca ş i cum ar fi priceput căi se venea în ajutor. dar vă ică rindu-se întruna: „Mor. îndemnîndu-ş i calul din ră sputeri. — Curaj! strigăRaoul. Raoul ajunse lîngătînă rul gentilom. îl sili săse învîrt ăîn loc ş i. — E salvat! izbucni omul cu pă rul că runt. Un om cu pă rul c ă runt se aruncase în apăde pe bac ş i înota bă rbă teş te că tre cel care se îneca. sîntem pierdu ţ i". Raoul se îngriji numai de cal. Numai cănu avea spor. Dar ş i calul ş i că lă re ţ ul. —Ş i eu? Eu ce fac? se vă ică rea Olivain. deoarece înainta împotriva curentului. îţ i vin în ajutor! Olivain înaintăspre mal. bacul cobora cu repeziciune pe firul apei. Apoi strigăspre că lă torul care se zb ă tea la vreo două zeci de pa ş i de el: — Curaj. domnule. atingînd ş i el fundul apei. aş a cum f ă cuse Raoul. Ce-ar zice domnul conte dacăv-ar vedea? — Domnul conte ar fi fă cut la fel ca mine! ră spunse Raoul. îş i îndoi sforţ ă rile.

spuse bă trînul. rosti Raoul. — Unii mai ş i învie. tocmai la timp ca sămăscoateţ i la mal. — Viconte. bunul meu d'Arminges! Ai tras o spaimă zdravă nădin pricina mea. — Ah. spuse Raoul. — În oş tirea Prinţ ului. — Domnule. nu-i aş a? Vina e a dumitale îns ă : ai fost preceptorul meu. Aşdori sădevenim prieteni. care se aţ intirăcurînd asupra salvatorului să u. În loc săajut calul. aş a cum fă cuse contele de Guiche. domnule. Dupăo clipăse afla lîngăei ş i omul cu pă rul că runt. dupăcum vedeţ i. de trei ori mort. cînd aţ i aflat cine sînt. domnul meu. cu ajutorul unei pră jini gă site din întîmplare pe punte. încotro. îmi veţ i face oare cinstea s ă mi spuneţ iş i dumneavoastr ăcine sînteţ i? — Sînt vicontele de Bragelonne. Nu ş tiu săînot ş i n-am avut curaj sămăarunc în rîu. — Cum s-au petrecut lucrurile? întrebăRaoul. — Domnule. S ăne îmbr ă ţ iş ă m. Ţ in la dumneavoastrăde pe acum din toatăinima. domnul meu. cînd aţ i apă rut dumneavoastră . cînd odgonul bacului s-a rupt. Ş i acum. îmbr ă ţ iş îndu-l la rîndul să u pe conte. Încet-încet. zise Raoul. sînt pe de-a-ntregul servitorul dumneavoastră . — Iată -te ş i pe dumneata. — Ah. cum nu se poate mai simplu. ş i era gata-gata sămăduc frumuş el la fund. înclinîndu-se. crede ţ i-mă . Din pricina strigă telor ş i a ză pă celii luntraş ilor. mulţ umităîngrijirilor lui Raoul ş i ale omului ce-l însoţ ea pe tînă rul cavaler. obrajii de muribund ai acestuia se împurpuraser ă . —Ş i acum. viconte? întrebăcontele de Guiche. chipul. Tată l meu e mareş alul de Grammont. Socotiţ i-mă . — Sînt contele de Guiche. Pe dumneavoastrăvăcă utam: f ă ră dumneavoastrăaşfi fost mort. Trecusem aproape o treime din rîu. un prieten devotat. domnule conte. dacădoriţ i. domnule! strigăel. calul meu s-a speriat ş i a să rit în apăcu mine cu tot. de acum încolo vom fi legaţ i pe viaţ ăş i pe moarte. recunoş tinţ a noastrăn-are margini! izbucni omul cu pă rul că runt. . ră spunse cel că ruia i se dă duse titlul de conte. vărog. Vă datorez adînca mea recunoş tinţ ă . zise Raoul. în vreme ce că lă torii de pe bac se îndreptau spre aceeaş iţ int ă . n-aşmai fi îndră znit sădau ochii cu domnul mareş al. urm ăcavalerul. Dac ăvi s-ar fi întîmplat o nenorocire. curajul. bună tatea dumneavoastrămăatrag. De aceea. împurpurîndu-se la faţ ă din pricinăcănu putea spune cine e tată l să u. Olivain. eu îi paralizam miş că rile.ş iretul de la guler ş i agrafele tunicii. — Ah. Ne-am ales doar cu o baie. izbutise în cele din urmăs ăiasăş i el la mal. Deschise niş te ochi r ă tă ciţ i. fă cînd cruci peste cruci. conte. de ce nu m-ai învă ţ at s ăînot ca lumea? — Vai.

Cît despre Olivain. Sînte ţ i tineri amîndoi. cele douădueluri pe care le ş i avusese. Crescut la Paris. Ah. el era singurul pe care nu-l prea mulţ umea isprava cea vrednicăde laudăa stă pînului s ă u. dar Grimaud nu sosi. El nu fusese decît în casa domnului Scarron ş i-i spuse lui de Guiche pe cine a vă zut acolo. Într-o pornire spontană . care abia împlinise cincisprezece. doi chipeş i cavaleri. Încă lecarăiute. cu zîmbetul deschis ş i plin de fineţ e. în ciuda preceptorului sau. iubiţ i-vă ! zise preceptorul.ş i la curte. înalţ iş i zvelţ i. — Bine faceţ i. XXXII CIOCNIRI Popasul la Noyon fu scurt. cu tră să turi distinse. mai ales. privindu-se ş i admirîndu-se unul pe altul. celă lalt mulţ umind Domnului căa tr ă it destul pentru a să vîr ş i o faptăpe placul ocrotitorului să u. unul socotind frumoasă ş i zîmbitoare aceastăviaţ ăpe care era cît pe ce săo piardă . stră bă turăală turi drumul de la rîu pînăla han. pe . pe domniş oara d'Aubigné. peste mă surăde bucuros. spuse preceptorul. cu fruntea largă . De Guiche cuno ş tea toat ălumea: pe doamna de Neuillan. într-adevă r. aceeaş i stea v ălumineazăcalea ş i trebuia negreş it săvăîntîlniţ i. cele opt ceasuri de odihnă . dupăun ceas. cu atît mai bine: vom trage împreuna primul foc de pistol. erau. — Acum. nu aveau să -l cruţ e. toate acestea trezeau în Raoul cea mai vie curiozitate. unde Raoul nu fusese decît o singurădată . Convorbirea cu tînă rul conte era nespus de interesantăpentru Raoul. Îş i tot întindea mînecile ş i pulpana hainei. iar tînă rul conte povestea mereu. c ă ci f ă rădoar ş i poate. De aceea asculta tot timpul. Contele de Guiche fă cu ochi pe la cinci dimineaţ a. Raoul ceruse săfie deş teptat. Toţ i dormirăduş i. Caii gustarăş i ei din plin. în ciuda opreliş tilor ş i. trebuie săfi ajuns la han. dar nu era mai înalt ca Raoul. gîndindu-se căun popas la Compiègne l-ar fi scutit nu numai de întîmplarea din care abia scă pase. De Guiche putea săaibăoptsprezece ani. pe aş ternutul bogat de paie. Haide ţ i! Tinerii nu aveau de ce săse împotrivească . dar ş i de o aprindere de plă mîni ş i niscaiva dureri în m ă dulare.—Ş i eu la fel! exclamătînă rul. Valeţ ii. îş i întinserămîinile ş i dînd pinteni cailor. stră bă tuserădouăleghe de drum. Îmbucar ăceva în grabăş i. care veni s ă -l salute. nă zbîtiile sale de paj. Cei doi tineri zîmbeau cu acea încredere proprie tinereţ ii. dacăva sosi cumva Grimaud. trezit de că tre Raoul. cu privirea blînd ăş i mîndră . că rora le-am dat poruncile necesare de îndat ăce-au coborît de pe bac. ba chiar g ă sir ăpropunerea minunată . pe domni ş oara de Scudéry. fă r ăîndoială . trebuie s ăvăschimbaţ i hainele. Hainele ş i vinul o s ăv ăîncă lzească . pe care Raoul nu o vă zuse niciodată .

duel fatal pentru el ş i pe care doamna de Longueville l-a urmă rit din spatele unor jaluzele. dup ăce auzi vreo treipatru aventuri destul de gingaş e. pentru care nutrea o realăş i adîncă simpatie. numai căse schimbase mult de pe vremea cînd o cunoscuse Athos. iar cardinalul Mazarin ş i-a primit ş i el por ţ ia. se oprirăcă tre orele patru după amiazăla Arras. bieţ ii oameni de pe lîngăgraniţ ă îş i pă ră seau casele izolate ş i se refugiau în oraş ele întă rite. Prietenia lui Raoul pentru el spori ş i mai mult la auzul acestor elogii. savant pînăîn vîrful unghiilor. Glumi plin de spirit pe socoteala tuturor. Oş tirea duş manăse întindea de la Cassel la Courtray. dar în ce priveş te farmecul ş i nobleţ ea înfă ţ iş ă rii. Oş tirea francezăţ inea frontul de la Pont-à-Marc pînăla Valenciennes. Era aceea ş i curte despre care Raoul îl auzise vorbind de atîtea ori pe contele de La Fère.domniş oara Paulet. cum zicea elevul să u. Arras era înţ esat de fugari. Prin urmare. dupăcît se spunea. încît ar fi fost gata să omoare pe oricine. fie din iubire faţ ăde ducesa de Chevreuse. întorcîndu-se spre Douai. Caii. despre noua ei iubire cu prin ţ ul Marcillac. Li se pă rea căse cunosc de cînd lumea ş i căle-ar fi cu neputinţ ăsăse mai despartăvreodată . Ziua se scurse pe nesimţ ite. Se zvonea căPrinţ ul se afl ăla Béthune. Tînă rul conte. pus pe clevetealăş i pe glume. de Guiche fusese crescut la curte ş i cuno ş tea toate intrigile curţ ii. îi aminti adesea lui Raoul de adînca erudiţ ie ş i spirituala ironie muş că toare a lui Athos. i se pă ru cătînă rul conte ascundea. care le fă gă duiau un adă post. Preceptorul contelui. în timp ce Raoul tremura de teamăs ănu spunăceva ş i pe seama doamnei de Chevreuse. fie din instinct. Aş a cum am spus. . pe doamna de Chevreuse. nimeni nu putea sta ală turi de contele de La Fère. duhovnicul doamnei de Galles cu Mademoiselle. st ă tu săasculte ş i. Întreaga povestire a contelui de Guiche era ceva cu totul nou pentru tovară ş ul să u de drum. Vicontele de Bragelonne avea mai mult de ascultat decît de spus ş i în aceastăprivinţ ă . ş i cum să vârş eş te tot felul de jafuri ş i silnicii. cumplit de gelos. ca ş i el. dar. Mîncarăîmpreun ăş i se culcarăîn aceeaş i odaie. în aş teptarea înt ă ririlor. chiar ş i pe abatele d'Herblay. Veni apoi rîndul întîmplă rilor galante ş i al povestirilor de dragoste. Erau amîndoi la vîrsta cînd prieteniile se leagărepede. Tinerii se bucurau căau ajuns la momentul potrivit. mai cruţ aţ i decît în ajun. Vorbi despre vechea iubire a doamnei de Longueville pentru Coligny ş i despre duelul acestuia din Piaţ a Regala. Se apropiau de cîmpul de luptăş i hotă rîrăsăpoposeascăîn ora şpînăa doua zi. contele avu numai cuvinte de laudăla adresa ei. care trebuia săfie hotă rîtoare. om voios ş i de lume. de-ai fi zis căa trecut doar un ceas. Prinţ ul mă rginindu-se pînăatunci la mi ş că ri neînsemnate. în sfîr ş it sosite. Se vorbea despre o bă tă lie apropiat ă . nu cruţ ăpe nimeni. o tainăîn adîncul inimii. Nici regina îns ă ş i n-a fost cruţ ată . numitămai tîrziu Grande Mademoiselle ş i devenităcelebrăprin că să toria ei secret ăcu Lauzun. întrucît cete de spanioli se foloseau de întunericul nopţ ii spre a face incursiuni pîn ăîn împrejurimile Arrasului.

Ţ inutul era încîntă tor. — Da. domnule conte? Uitaţ i cămi s-a spus săvăduc teafă rş i nevă tă mat la Prin ţ ? Odatăajunş i la oş tire. egal în numă r ş i chiar mai mare. ră spunse Raoul. Preceptorul contelui de Guiche. în calitatea mea de general de armată . dar pînăatunci v ăprevin că . El ş i cei doi tineri înfă ţ iş au grosul armatei. sîntem cu totul ş ase luptă tori. Raoul? — Se înţ elege. fiindcăamîndoi visaserăcăau sosit prea tîrziu pentru a mai lua parte la bă tă lie. ei! se amestecăpreceptorul în vorbă . toate lă muririle necesare. tinerilor. Dacăîntîlnim vreun grup de duş mani. tînă rş i înfl ă că rat. Valeţ ii noş tri sînt înarmaţ iş i al dumitale mi se pare destul de dîrz. pentru numele lui Dumnezeu! Cum ră mîne cu poruncile pe care le-am primit. Temîndu-se de capcane. care alcă tuiau avangarda. continuăde Guiche. din timp în timp. da. O luaţ i cam repede. ră spunse vicontele. ş i a doua zi se trezir ăcuprinş i de deznă dejde. De Guiche ş i Raoul se privir ăcu coada ochiului. drumul trecea printr-o pă durice. propuse săurmeze un drum lă turalnic. Din cînd în cînd.Toatăseara nu se vorbi decît de ră zboi. Ş i sînt încredinţ at c ăse va descurca destul de bine la nevoie. Atunci apucarăpe un drum lă turalnic. pentru Grimaud. Aş adar. mînîndu-ş i din urmă vitele ş i ducînd în că ruţ ăori purtînd în braţ e lucrurile lor mai de preţ . nu-i aş a. De dimineaţ ăse r ă spîndi zvonul căprinţ ul de Condé pă ră sise Béthune ca s ăse retragăla Carvin. într-o jumă tate de ceas. De Guiche. surîzînd. ordon retragerea ş i căfac stînga-mprejur la primul panaşpe care-l vă d. dacăv ăe pe plac. preceptorul punea de fiece datăs ămearg ăîn frunte pe cei doi valeţ i. La Ablain aveau săvad ăcare este situaţ ia. Cum însăaceastăş tire nu spunea nimic l ă murit. aflat între drumul că tre Lens ş i cel că tre Béthune. n-aveţ i decît săvăl ă saţ i omorîţ i. chiar dacăar fi trebuit apoi săapuce la dreapta ş i săse îndrepte spre Carvin. Acolo aflarăcăPrinţ ul pă ră sise într-adevă r Béthune ş i se gă sea între Cambrin ş i Venthie. dar e breton ş i asta-i o cheză ş ie. atacă m. — Ei. care cunoş tea ţ inutul ca în palmă . l ă sînd totuş i o garnizoan ăîn primul oraş . tinerii hotă rîră să -ş i continue calea că tre Béthune. — Nu l-am vă zut niciodat ăla treabă . Pornirăla drum pe la ş apte diminea ţ a. iar . tă iat de vă i verzi ca smaraldul. valeţ ii cură ţ irăarmele. întîlneau cete de ţ ă rani care apucaserăpe drumul bejeniei. Cît despre mine. micul grup ieş i la malul unui rîuleţ care se vă rsa în Lys. dupăce lă sarălui Grimaud toate lă muririle ş i. îi spunea lui Raoul: — Iată -ne trei st ă pîni ş i trei valeţ i. Ţ inutul devenea din ce în ce mai bogat în vegetaţ ie ş i. Ajunserăla Ablain în liniş te ş i în bun ăpace. Lă sarăla han. am doi oameni pe care te poţ i bizui: amîndoi au luptat în ră zboi ală turi de tată l meu. iar tinerii îş i încă rcarăpistoalele ca săle aibăgata preg ă tite pentru cazul vreunei ciocniri cu duş manul.

— Totuş i sînţ soldaţ i. înapoi! Cei doi tineri se privirăcu coada ochiului. tinerii îş i scoaserăş i pistoalele. Valeţ ii abia dispă ruserăprintre copaci. Porniser ăînainte. — Săatacă m! hotă rî Raoul. sfă tuindu-se ce săfacă . Am nimerit peste o ceatăde spanioli. Raoul strigînd: „Dupămine.. amîndoi ţ îş nirăînainte. Tinerii însănu-i dă durăascultare. zise de Guiche. domnul de d'Arminges trecu la obiş nuitele-i mă suri de prevedere ş i trimise înainte pe cei doi valeţ i ai contelui. De la o vreme se ivi în zare o pă dure destul de deasă . — Aţ i fost opriţ i? intrbarăei cu vioiciune. spuse domnul d'Arminges. — Pă rerea mea. — Săatacă m! încuviinţ ăde Guiche. Strunirăpe datăcaii. Urbain ş i Blanchet!" Pîna săse dezmeticeascăpreceptorul. mi s-a pă rut căză resc niş te cavaleri îmbră caţ i în galben care se strecurau prin albia rîului. — Da. mă rturisi unul dintre ei. Dupăcinci minute se aflau în locul de unde pă rea căs-a auzit zgomotul. Neră bdă tori săafle pricina acelor împuş că turi. dar aţ in drumurile. iar strigă tele preceptorului nu avurăaltăurmare decît să . ră spunserăvaleţ ii. acoperea spatele armatei. amîndoi tinerii se îndreptarăspre valeţ i. Odatăavîntaţ i în goană . Ba poate cănici n-am fost vă zuţ i. — Asta-i vreun omor mîr ş av. Cînd ajunseră cam la douăsute de paş i. — Domnilor! strigăbietul preceptor. în numele cerului. îi aminti Bragelonne. înaintînd cu luare-aminte. Ne-am întors săş tim ce-avem de fă cut. — Ce fac? Vezi? — Da.. deodată . — Nu. ş i. Focurile s-au tras la vreo sutăde paş i în fa ţ a noastr ă . — N-aţ i vă zut nimic? îi întrebăcontele pe valeţ i. tinerii ş i preceptorul îi urmau la vreo sutăde paş i. e săne retragem. cum preceptorul ş i întorsese calul. domnii mei. se pare căjefuiesc un om ră nit sau mort. urmat de cîteva strigă te care cereau ajutor.ş i chiar în acea clipără sunăun foc de pistol. — Sst! fă cu de Guiche. strunindu-ş i caii. la nevoie. — Mie. Pă durea poate ascunde o capcana. iar ei îi dă durăascultare. iar contele de Guiche ţ inîndu-i ş i el isonul: „Dupămine. întrecîndu-se unul pe altul.Olivain. ei se ş i afundaserăîn pă dure. adicăsînt tîlhari de drumul mare. Preceptorul le strigătinerilor săstea pe loc. Ţ inerii se încredin ţ ar ăprintr-o ultimăprivire cănici unul dintre ei nu se gîndea sădea înapoi ş i. Olivain!". Domnilor. Olivain se ţ inea la aceea ş i depă rtare în spate. spuse preceptorul. cu muscheta pe genunchi ş i cu ochiul la pînd ă . Niş te că lă re ţ i! — Întocmai. cînd. înapoi. trei că lare ş i trei pe jos. ră sunar ăcinci sau ş ase împuş că turi. Preceptorul veni dupăei. — Asta-i. În aceeaş i clipăse ivirăîn goanăcei doi vale ţ i. rîzînd ş i vorbind între ei. în desiş ul pă durii. porunca mea.

într-o clipit ă . — N-ai nimic la picior? întreb ăde Guiche. Cei trei aflaţ i pe cai se nă pustirăîndatăasupra lor. îi încredinţ ăprinsul. Raoul nu putea s ătrag ă nici spada din teacă . Cînd fu la patru paş i. — Predă -te sau eş ti mort! spuse el. Dar ce e cu bieţ ii oameni pe care tică lo ş ii aceia voiau să -i omoare? — Am sosit prea tîrziu. care se predăpe loc. F ă rădumneata. apoi s ă ri de pe cal ş i se apropie de Raoul. întinse braţ ele în laturi ş i că zu pe spate. — Hai săvedem dacăsînt mor ţ i într-adevă r. nici pistolul din coburi. apropiindu-se. contele de Guiche trase primul. atîrnînd în ş a. vrînd să -i sf ă rîme ţ easta cu patul armei. lovit în piept. însă nu-ş i nimeri ţ inta. Îş i aduse aminte deodat ăde sfatul lui Athos: cu o miş care iute ca fulgerul îş i să ltăcalul în douăpicioare ş i împuş că tura porni.dea de ş tire spaniolilor. îş i pierdu echilibrul ş i că zu. vă zu patul armei rotindu-ise pe deasupra capului ş i. ş i au luat-o la fugăcu prada. prinzîndu-i piciorul sub el. iar calul o luăla goană . repetînd cuvintele contelui. de trei ori mort. Din nenorocire. de Guiche se aruncăasupra spaniolului ş i îi puse pistolul în piept. în poziţ ia în care se gă sea. domnul meu. zise Raoul. Raoul vă zu ca printr-un vă lţ eava unei flinte îndreptate spre el. Valeţ ii mei stau lîngăcadavre. fu în picioare. cînd. apă sa ş i el pe tr ă gaci ş i spaniolul. că ci tinerii. — Pe cinstea mea. Calul să ri în lă turi. Ajut ă mi săies de sub cal ş i socotesc cănimic nu ne va împiedica sămergem mai departe. Flinta scă p ădin mîna soldatului. De Guiche chemăpe unul dintre valeţ ii s ă i. dintr-un salt. luînd-o la fugă . Te vă d însîngerat. I-au omorît. cred. spaniolul care venea spre Raoul trase la rîndul s ă uş i Raoul sim ţ i în bra ţ ul stîng o durere ca o ş fichiuire de bici. nimic. — Potrivnicul meu. adă ugăel. În clipa aceea. purtîndu-l tîriş . Repede îţ i mai plă teş ti datoriile! N-ai vrut să -mi ră mîi obligat multăvreme. ori dacăle mai putem . — Slavăcerului. Domnul d'Arminges ş i Olivain descă lecar ăş i ei ş i ridicarăcalul care se zbă tea în agonie. Spaniolul apucăflinta de ţ eavăş i îş i fă cu vînt. fă r ăs ăvrea. pe legea mea! se bucurăRaoul. Raoul izbuti s ă -ş i scoatăpiciorul din scarăş i săş i-l tragăde sub cal. în care timp ceilalţ i ispră veau cu jaful. deş i paloarea lui tră da o emoţ ie fireascăla o prim ăciocnire. eram mort. cu porunca să -i zboare creierii dacăface vreo miş care săscape. dă du săînchidăochii. Ajuns la zece paş i de du ş man. nu cumva eş ti ră nit grav? — Cred cătrebuie s ăam vreo zgîrieturăla braţ . m-a lă sat să -ţ i vin în ajutor. Apoi. spuse Raoul. vă zurădoi că lă tori trîntiţ i la pă mînt ş i nu unul singur.

. nu-i timp de pierdut.veni în ajutor. Ră nitul zîmbi cu tristeţ e. stă tea cu ochii spre cer ş i cu mîinile împreunate ş i se ruga fierbinte.. unde sămăpot spovedi. — Credeţ i-mă . —Ş i tică lo ş ii v-au atacat. sprijinit de un arbore de că tre cei doi valeţ i. cu fa ţ a în jos. Ducea odoarele ş i tezaurul sfîntuhri lă caşs ăle pun ăla adă post. are tonsura cinului. Ah. — Unde săţ i se poat ăda un ajutor? întrebăGuiche. bă trîn oş tean care luase parte la toate campaniile sub comanda cardinalului-duce. Mai degrabăajutat sămor. Celă lalt.. domnule. spuse Bragelonne. A mea e mortală . — Cu neputinţ ăsămori să vîrş ind o faptăbun ă ! Dumnezeu nu te va . Ş i se apropiarăde locul unde ză ceau victimele. tică lo ş ii au tras asupra unui preot! — Domnilor. se-ating de slujitorii Domnului! — Veniţ i încoace. că ci Prinţ ul a pă ră sit ieri oraş ul nostru. blestemaţ ii. domnule. Duceţ i-măîntr-o casăunde săpot gă si un preot. — Nu. spuse muribundul. — E un preot. acela era mort. sau fi ţ i buni ş i aduceţ i unul aici. Glonţ ul mi-a zdrobit femurul ş i mi-a pă truns în pîntece.. însămăpricep puţ in la ră ni. aş a căl-am însoţ it eu. Dumnezeu v ăva ră splă ti pentru a-ceast ăfaptă creş tinească ! Trebuie să -mi salvez sufletul. rotindu-ş i ochii în jur. Tinerii se îndreptarămai întîi că tre cel mort ş i se privirăcu mirare. dar eu l-am pierdut pe-al meu: ia-l tu pe cel mai bun ş i dă -mi-l mie pe-al tă u. — E preotul din Béthune. un glonţ îi sfă rîmase ş oldul. asta da! — Sînteţ i preot? întrebăRaoul. Veniţ i încoace. Iat ă . zise Urbain. continuăRaoul. — Poate cănu eş ti atît de grav ră nit pe cît socoteş ti. — Nu. Olivian.. zise Raoul. Ş i cum se ş tia c ă duş manul cutreier ăîn cete ţ inutul ş i căe primejdios s ăumbli pe drum. ş opti r ă nitul. nu! îngînăei. dar cest ă lalt mai poate fi salvat. nimeni n-a vrut să -l însoţ ească . XXXIII CĂ LUGĂ RUL Doi oameni ză ceau la pă mînt: unul nemiş cat. — Nenorocitul dumitale tovară şmi s-a pă rut un slujitor al bisericii. Am mari dureri.. am moş tenit doi cai. dar aşvrea săfiu dus într-o casă . stră puns de trei gloanţ eş i scă ldat în sînge. — Eş ti doctor? întreba Guiche. domnule. cu celă lalt nu mai e nimic de fă cut. iar mîine ar putea să -l ocupe spaniolii. — Nu. că ci trupul mi-e pierdut. — Salvat.

Că utaţ i-l pe p ă rintele paroh. gata săia locul celui care oboseş te. Raoul. rugîndu-l totodată . ră mîi lîngăacest nefericit ş i vegheazăsăfie transportat cu cea mai mare grij ă . iar c ă lă re ţ ii noş tri. aveţ i grijă ! — Fii liniş tit! De altfel. spuse preceptorul. Dar. dac ănu e acas ă . în cazul că ş tie vreun doctor. ş i aduceţ i de acolo un că lug ă r. pornirămai departe. zise de Guiche. adicăun pat. dupăce se încredinţ arăcăau ş i început pregă tirile pentru primirea ră nitului. Ş i cei doi tineri pornirăîn goana cailor în direcţ ia ar ă tată . fă r ăsădescalece. sătrimităsă -l cheme. pe dreapta. adă ugăel cuprins de deznă dejde. — Curaj. pentru numele lui Dumnezeu. Dupăzece minute de drum ză rirăhanul. Vămulţ umesc din suflet ş i Dumnezeu săvără splă teasc ă ! La o jumă tate de leghe. Faceţ i o targa din crengi ş i pune ţ i deasupra toate mantiile noastre. îl vesti căva fi adus un ră nit ş i îl rugăsăpreg ă teascătot ce putea sluji la îngrijirea acestuia. în numele cerului! îngă imără nitul. poate cănimeni nu va cuteza s ăvină . se cheam ăc ăam scă pat pe ziua de astă zi. scamăpentru ră ni. Cunoş ti dictonul: Non bis în idem. — Duceţ i-vă . f ă gă dui tot ce-i cereau. domnul meu! se adresăRaoul ră nitului. domnule. doi dintre vale ţ i săducă targa. fiindcăse ş tie că spaniolii bîntuie pe-aici ş i-o sămor fă r ăs ămi se ierte p ă catele. legaturi. Spune numai unde gă sim o casăspre a cere ajutor. adunîndu-ş i ultimele puteri ş i dînd parc ăs ăse ridice. n-are a face. că ci el va ră splă ti pe cel ce se va osteni cu drumul. S ănu pierdem vremea în zadar. Preot ori că lugă r. nu-i aş a? Ar fi cumplit! — Liniş teş te-te.pă ră si! — Domnilor. Dar. domnilor! rosti muribundul cu o pornire de recunoş tinţ ăgreu de înfă ţ iş at în cuvinte. vă zînd veş mintele bogate ale acestor tineri seniori. chirurg sau felcer. duceţ i-văla mînastirea augustimlor. e un han. Plecă m să -ţ i îndeplinim dorinţ a. — Dumnezeu săvăbinecuvînteze. domnule conte. iar al treilea săstea aproape. gonind de zor spre Greney. sau un sat unde săaflă m un preot. N-ai săîngă dui una ca asta. În acest timp. ajută ţ i-măsăajung în satul cel mai apropiat. ţ inînd drumul înainte. ori juraţ i-mi pe mîntuirea sufletelor voastre căveţ i trimite aici cea dintîi faţ ăbisericească . vorbi de Guiche. numai să aibăde la sfînta noastr ăbisericăputerea de a dezlega de p ă cate în articulo mords. în capul tîrguş orului. Vicontele ş i cu mine plecam dupăun preot. — Domnule d'Arminges. cel dintîi că lugă r sau preot care văva ieş i în cale. preceptorul ducelui de Guiche supraveghea întocmirea tă rgii. chemăhangiul. Jur căvei avea mîngîierea pe care o doreş ti. la vreo leghe de han o săda ţ i de satul Greney. . Doamne Dumnezeule! urma ră nitul cu o groazăcare-i înfiorăpe cei doi tineri. Hangiul.

atunci e altceva. De Guiche abia îş i stă pîni furia ş i pornirea de a muia oasele că lugă rului. — Ră spunde. întrebăRaoul eu politeţ ea-i obiş nuită . abia ieş ind de sub cercul pe care pă lă ria i-l desena în jurul frunţ ii. ţ i-e cu desă vâr ş ire stră in ă . ş i pe care. Acoperiş urile roş ietice de ţ iglăse desenau puternic pe fondul verde al copacilor. căvoi pedepsi obr ă znicia dumitale. că ci aici în apropiere se afla un om. dacănu. care venea că tre ei. că lare pe un catîr. pă rul scurt. Se apropiara de că lugă r. dar viaţ a plinăde renunţ ă ri a mîn ă stirii îi dă duse un aer bă trînicios. pă rinte. domnule. — Ca săş tim. stă rui el. dup ăpă lă ria-i cu borul mare ş i anteriul de lînăcenu ş ie. — Domnule. nu sîntem niş te oarecari. Stră inul lovi catîrul cu că lcîiele ş i îş i vă zu de drum. ca preot. întrebăde Guiche. Ş i nepă sarea-i obiş nuităi se aş ternu iară ş i pe faţ ă . Ş i-apoi. interveni contele de Guiche. în numele politeţ ii. aici de faţ ă . încît Raoul. atunci. îţ i cer în numele omeniei sămăurmezi spre a-i veni în ajutor. dupăcît se pare. veţ i avea prilejul. Era un om de două zeci ş i doi sau dou ă zeci ş i trei de ani. care. O privire amenin ţ ă toare. gl ă sui Raoul. — Atunci. spuse tînă rul. ai de gînd săvorbeş ti? — Sînt preot. spuse el cu o mare sforţ are. vorbindu-i de sus. Dacăeş ti preot. ră nit de moarte. este vicontele de Bragelonne. ci galben-verzui ca fierea. iar ochii de un albastru deschis pă reau lipsiţ i de expresie. simţ i surîsul acesta jignitor ca o împunsă turăîn inimă . Te-am întrebat cuviincios ş i orice întrebare merităun ră spuns. iar eu sînt contele de Guiche. eş ti cleric? — De ce măîntrebi? rosti stră inul cu o nep ă sare aproape jignitoare. De ast ădatăse pă rea că întîmplarea le vine în ajutor. întrebarea noastr ănu-i o toană . aţ inîndu-i calea. l ă sînd pistoalele în coburi ş i stră duindu-se s ăfie cît mai respectuos. Chipul palid al că lugă rului deveni alb ca varul ş i el zîmbi într-un fel atît de ciudat. care cere ajutorul bisericii. care nu-l scă pase din ochi. îl socotirădrept un frate augustin. Prietenul meu. Deodatăd ă durăcu ochii de un biet că lugă r. Dintr-un salt. Ş i te previn totodată . de ş i respectul nu-i pornea din inimă . Avea chipul palid. de Guiche se afla în faţ a lui. domnilor. — Trebuie săfie vreun spion spaniol sau flamand. — Ei bine. ducînd mîna la pistoale. murmurăel. — Mai întîi. dar nu acea paloare matăcare înfrumuseţ ează . cum v-a spus ş i prietenul meu. — Cred căam dreptul săspun sau sănu spun cine sînt unor oarecari că rora li se nazare săm ăiscodească . îi ră spunse lui Raoul. săvăîndepliniţ i menirea: un biet ră nit ne ajunge din urmăş i trebuie să .Dupa mai bine de o leghe se ş i ză reau casele din capul satului. era de un blond spă lă cit. asememnea fulgerului.

decît s ă am la că pă tîi un astfel de duhovnic. bietul om va avea un duhovnic. . care fusese mai puţ in izbit de toate aceste amă nunte. da. Dupăcinei minute. — În sfîrş it. Ă sta. dar numai atît. Eş ti de aceeaş i pă rere. — Da. mă rturisi de Bragelonne. — Să -l urm ă rim. cel care se pocă ieş te pare s ăfie mai curat la cuget decît duhovnicul. că lugă rul întoarse capul. întrucît Raoul avusese ră gazul să -l cerceteze în timp ce el vorbea. crede-ne căpentru caii noş tri e floare la ureche să -ţ i prindăcatîrul din urmăş i căo să punem mîna pe dumneata oriunde vei fi. Dar. rosti Raoul. ochii li se sting în orbite. potrivindu-ş i mersul dupăacela al că lugă rului. domnule. — Vezi. — Dacănu te duci.se opreascăla hanul din apropiere. Iertarea vine de la Dumnezeu. — Ce nenorocire pe să rmanul r ă nit sămoarăîn braţ ele unui asemenea popă ! — Aş i! zise de Guiche. — La fel de sluţ i? — Nu. — Măduc la han. El cere ajutorul unui slujitor al Domnului. tot plîngînd dupăcele lume ş ti pierdute pentru totdeauna ş i de care noi ne bucură m. repetăel. vrînd săse încredinţ eze dacăe urmă rit sau nu. interveni de Guiche. Oamenii noş tri îl însoţ esc — Măduc la han. Cei doi tineri îş i îmboldirăcaii. o mutrăciudată . — Îngrozitoare mutrăare c ă lugă rul ă sta! murmurăcontele de Guiche. irlandezi. ce vrei. Ş i-atunci. ochii stinş i. Am întîlnit ş i eu cîteva mutre dintr-astea. mă rturisesc. Aş a e mai sigur. — Îngrozitoare. Da. Ş i îş i îmboldi catîrul cu că lcîiele. trebuie săfie unul dintre acei că lugă ri ră tă citori care cerş esc la drumul mare pînăîn ziua cînd le cade din cer vreo pleaş ca. buzele subţ iri care pă reau cădispar la cea mai micăvorbăpe care o rosteş te. cei mai mul ţ i sînt stră ini: scoţ ieni. pe care îl urmau ca la o bă taie de pu ş că . spruse Raoul. pe Dumnezeul meu. Dar. îţ i jur. ş i porni la drum. n-o să pierdem vremea cu judecata: un pom ş i un capă t de frînghie se g ă sesc oriunde. viconte. zise de Guiche. pricepi.. am fă cut bine. N-o poţ i uita cu una cu două . Ochii că lugă rului scînteiarădin nou. loviturile de bici îi fac ipocriţ iş i. spuse că lug ă rul. nu-i aş a? Te-am v ă zut cum tot mîngîiai mînerul pistolului. În ce măpriveş te.. într-adevă r. Îţ i mă rturisesc totuş i cămai degrab ăaşmuri ca un pă că tos. — Voiam săspun acelaş i lucru. nu de la cel ce o dă . — Eh! exclamăde Guiche. Pă rul galben. că lugă rii a-ceş tia se supun unor deprinderi îngrozitoare: postul îi face săp ă lească . ca ş i cum ai fi vrut să -i sfă rîmi capul. sînt obi ş nuit săvă d cu totul altfel de preoţ i. dar au ceva respingă tor. propuse de Guiche. danezi. întă ri Raoul.

glă sui ră nitul. legă nîndu-ş i capul ş i miş cîndu-ş i limba încoace ş i încolo. pîna în clipa cînd contele de La Fère. scamăpentru ră ni – ş i trimisese un rîndaşdupăun doctor. — Duceţ i-vă . cum ne gră bim săajungem oş tirea Prinţ ului. domnule. Miaduc aminte căla vederea primului ş arpe. — Prea bine. îl vă zu pe că lugă r. am ră mas nemi ş cat. spuseră tinerii. ş i te va surprinde: înf ă ţ iş area acestui om m-a umplut de o groazănelă murită . tinerii mergeau înaintea duhovnicului. trecînd pe lîng ăfratele augustin. ş i fiţ i binecuvântaţ i pentru mila voastră . ş uierînd. cortegiul ră nitului. uitîndu-se în direcţ ia ară tată . aţ i fă cut pentru mine tot ce se putea face. Doi oameni purtau muribundul.. el o luăpe cealaltăparte a drumului ş i trecu mai departe. oraş ul cel mai . În acest fel. Omul se ridicăanevoie. — Iatăr ă nitul! zise de Guiche. care se apropia că lă uzit de că tre domnul d'Arminges. nu-i a ş a? Se zvoneş te cătrebuie s ăaibă loc o bă tă lie ş i n-am vrea săajungem a doua zi. gata săse nă pusteascăasupră -mi. Într-adevă r. ră spunse Raoul. de cealaltăparte. pornim îndată la drum. apoi că zu din nou pe brancard ă . în loc săvinădin urmă . Ei bine. Bragelonne. zise de Guiche! — Ei bine. strîns colac. Tot ce pot e săv ăspun înc ăo dată : Dumnezeu săvăaibăîn paz ă . tutorele meu. î ţ i jur c ăam avut aceeaş i senza ţ ie la vederea acestui om în clipăcînd a spus: „De ce m ş întrebi?" ş i cînd s-a uitat la mine. În acea clipăză rir ămicul han ş i. cucernice că lugă r.Ţ i-a ieş it vreun ş arpe în cale? — Niciodată . e ciudat. cu chipul luminat de bucurie. Hangiul aş tepta în prag. pe voi ş i pe cei care văsînt dragi! — Domnule. Am tă iat-o în dou ătocmai cînd se ridicase în coadă . noi pornim înainte. mie mi s-a întîmplat în pă durile noastre din Blaisois. tineri seniori. — Oare-ţ i faci vreo vinăcănu l-ai retezat în dou ă . — Pînăîn clipa cînd. întorcînd capul cu dezgust. se adresăde Guiche preceptorului. Tinerii îş i strunir ăfugarii. Ne veţ i ierta. dumneata ne vei ajunge din urmă . — Am fă cut pentru dumneata tot ce ne-a stat în putinţ ă . trage spada!" Abia atunci m-am nă pustit asupra reptilei. ca s ă -i duc ăvestea cea bună . — Nu. conte.. îndemnîndu-ş i cu rîvnăcatîrul. roş ind. care între timp se apropiase. aproape căda! mă rturisi Raoul. Cît despre Raoul. palid ş i fascinat. contele de La Fère mi-a spus: „Haide. ca pe ş arpele de care mi-ai povestit? — Pe legea mea. î ş i reluăRaoul povestirea. care măprivea cu ochii lui stinş i. iar al treilea ducea caii de frîu.— Da. la Lens. Pregă tise totul – pat. pe drumul spre Cambrin. — Tată l dumitale? întrebăde Guiche. Dar. Zoreau amîndoi pentru întîmpinarea ră nitului. Fii bun ş i gră beş te-te puţ in. aş a cum cu dreptate ziceţ i. lagă turi.

dacăvezi trecînd pe aici un că lă re ţ ş i dacăacest c ă lă re ţ întreabădespre un tînă r pe un cal roib. încuviinţ ăRaoul. — Ah. — Ce e? întrebăacesta. — Nu asta vreau săspun. i-o lu ăfemeia înainte. chipeş i seniori.. ş i totu ş i. dînd pinteni calului ca s ă -l ajungădin urmăpe Bragelonne. Ş i nu măuitaţ i în rugă ciunile voastre. Bietul ră nit p ă rea chinuit de dureri cumplite. dînd săse opreascăîn loc ş i lă sînd s ăi se vadăpe faţ ăsila pe care i-o insufla omul pe cale să -l spovedească . În acea clipă . ferindu-se parcăinstinctiv să se afle în preajma că lug ă rului. cu acel surîs care-i dă dea fiori lui Bragelonne. cei doi tineri se traserăînapoi. stă teau în capul scă rii. murmur ăRaoul. La vederea acelui om palid ş i însîngerat. — Adevă rat! strigăhangiul. — La naiba! mormă i el. zise hangiul. ca el s ă -mi spun ă numele ş i eu săi-l spun pe al dumneavoastră ? întrebăhangiul. ca săfacăloc tă rgii. — Prea bine. tremurînd ca varga. — Sămergem. Dar. În clipa aceea ră nitul se apropia dintr-o parte. ş opti hangiţ a aratînd spre ră nit. — Cucernice că lugă r. — Fii liniş tit! zise de Guiche. vă d că -l recunoş ti. iar c ă lugă rul din cealaltă . . continuăfemeia. Nu cumva ţ i-e ră u? — Nu. — N-ar fi mai bine. femeia strînse cu putere braţ ul bă rbatului ei. slujitorul meu se numeş te Grimaud. nu staţ i săv ălega ţ i rana? — O. spuse că lugă rul. — Vămulţ umesc. dar că nă dă jduiesc săiau masa de searăla Mazingarbe ş i sădorm la Cambrin.. domnule. spovedeş te pe acest om de ispravăş i nu te îngriji de bani nici pentru dumneata. nu-l recunoş ti? — Pe omul ă sta? Stai puţ in. care veniserăacolo într-un suflet. nici pentru catîr. Sînt vicontele de Bragelonne. îngă imăr ă nitul. se adresăel lui Bragelonne. singura lui grijăera s ăş tie dacăslujitorul bisericii îl urmează . Mi se pare căe pe duc ă . Nenorocirea se abate peste casa noastră : e fostul că lă u din Béthune. Ia zi. spuse vicontele. care se ş i depă rtase cu vreo două zeci de pa ş i. însoţ it de un valet.apropiat. pentru mai mult ăsiguranţ ă . fiindcătotul e pl ă tit. că lugă rul descă lecăde pe catîr ş i porunci ca animalul săfie dus la grajd. Ai pă lit ş i tu. targa purtat ăde cei doi valeţ i intra pe uş a hanului. — Fostul că lă u din Béthune! murmur ătînă rul că lugă r. Am timp sămăîngrijesc de ea la popasul viitor. domnule. fă răa i se scoate ş aua. Te rog numai săai bună tatea. rosti de Guiche. un fleac de rană . să -i spui căm-ai v ă zut într-adevă r. conte. Acest că lă reţ e slujitorul meu. Voi face totul precum doriţ i. Nu măsimt bine aici. — Vămulţ umesc încăo dat ă . dar uită -te. Hangiul ş i nevast ă -sa. — Mai multăprevedere n-are cum săstrice.

nu-i nici un sfert de ceas de cînd tînă rul dumitale stă pîn era aici. care stă tea lîngăuş ă . chiar dacăeste sau a fost că lă u.Domnul d'Arminges. îş iş terse fruntea ş i îş i turna un pahar cu vin. Că lugă rul nu scoase un cuvînt ş i îş i continu ăîn tă cere calea spre o încă pere de jos. — Domnul mai doreş te ceva? întrebăel. Ă sta pare mut. pe care îl bă u în tă cere. acest nefericit e un om ş i el. valeţ ii ieş irăca s ă -i lase singuri. . Îndepline ş te-i ultima dorin ţ ăş i fapta dumitale va fi cu atît mai vrednicăde laudă . — Aici. bă găde seamăaceastă clipăde ş ovă ială . iar la noapte va dormi la Cambrin. palid ş i tremurînd încăde ceea ce descoperise adineauri. desc ă lecînd. aş ezîndu-l pe pat. — Atunci dumneata eş ti domnul Grimaud. cu semnul celui care freacă . pe care îi puse în faţ a tă cutului oaspe. D'Arminges ş i Olivain îi aş teptau: încalecar ăla iuţ ealăş i tuspatru pornirăzoriţ i pe drumul în capă tul c ă ruia abia se fă cuserănev ă zuţ i Raoul ş i tovară ş ul să u. ră spunse drume ţ ul. Tocmai pusese paharul ce masăş i se preg ă tea săş i-l umple pentru a doua oară ." —Ş i unde doreş ti săbei? întreba el. pe un cal roib ş i însoţ it de un valet. — Întocmai. „La dracu! îş i zise hangiul. pă ru ceva mai liniş tit. morm ă i hangiul. —Ş i ce mai doreş te domnul? — Săş tiu dacăai vă zut trecînd pe aici un tînă r gentilom de cincisprezece ani. glă sui hangiul. Se înclin ăş i se duse dupăo sticlăcu vin ş i dupăni ş te pesmeţ i. un nou că lă tor se opri în uş a hanului. sigur că -ş i va ajunge stă pînul din urmăpînăla asfin ţ it. Nu-i mut de-a binelea. ară tînd o masă . — M-am înş elat. cînd un ră cnet înspă imîntă tor se auzi din odaia unde se aflau că lugă rul ş i muribundul. — Ei bine. Disearăva mînca la Mazingarbe. spuse drumeţ ul. ară t ăspre cal. Drumeţ ul fă cu un semn ca un om care bea ş i. De cum vă zurăpe slujitorul bisericii la că pă tîiul ră nitului. În clipa cînd preceptorul ş i oamenii ce-l însoţ eau d ă durăş i ei cotul drumului. unde cei doi valeţ i duseserămuribundul. — Cît e de-aici pînăla Mazingrabe? — Douăleghe ş i jumă tate. — Vicontele de Bragelonne? spuse hangiul. vorbi el. — Cucernice că lugă r. Grimaud. — Mulţ umesc. închizînd u ş a dupăei. — Da. nu? Drumeţ ul fă cu semn ca da. — Ce doreş te domnul? întrebăhangiul.

— L-am vă zut o dată . — Pe aici trebuie săfi fugit! apuse el. ea nici nu mai îndră znise săintre în odaie ş i stă tea îngrozit ăla uş ă . izbi u ş a de perete. Iisuse! scînci femeia. care îi trezeau în minte o amintire cumplită . înspă imîntat. murmurăhangiul. înalt. deschide! Nimeni nu ră spunse. — Ce e? bolborosi el. cu pă rul ş i cu barba negre? — Întocmai. care dă dea în curte. Deschide! Preacucernice. cercetîndu-i cu privirea tră să turile aspre ş i puternic desenate. spuse Grimaud. — Trebuie săvedem ce se petrece. Apoi. că utînd să -ş i adune amintirile. Se repezi pe uş ăş i o zgîlţ îi zdravă n. nu atît de puternic ca primul. Un om de cincizeci-ş aizeci de ani. mai înainte ca hangiul să -l poat ăopri. dar nu ş i la fapt ă . dup ăo vreme de mut ăş i posomorîtăcontemplare. care picura din saltea. oache ş . numai căbarba i-a încă run ţ it. — Deschide! strigăhangiul. Cît despre nevastă -sa. în timp ce hangiul. tremurînd toat ă . iar pă rul i-a albit de tot. Ră nitul horcă ia. — Da. urmat de un geamă t adînc ş i prelung. Îl cunoş ti? întrebăhangiul. ră spunse hangiul. cu mîinile împreunate. vorbi: . De unde vine ţ ipă tul ă sta? — Din camera ră nitului. iar că lug ă rul dispă ruse. privind neliniş tit spre uş ă . — Deschide sau sfă rîm uş a! ameninţ ăGrimaud. b ă iete. — Care ră nit? întreb ăGrimaud. uş a era ză vorît ăpe dină untru. Aceeaş i tă cere. ş i fruntea i se întunecăla aceastăamintire. Unde-i că lugă rul? Grimaud se nă pusti spre o fereastrădeschisă . Grimaud îş i aruncăochii în jur ş i vă zu un cleş te uitat într-un col ţ . ia vezi. — Crezi? fă cu hangiul. — Fostul că lă u din Béthune? murmur ăGrimaud. se uita bă nuitor în jur. se repezi. luăcleş tele ş i. catîrul că lugă rului mai e în grajd? — Nici urmăde catîr! ră spunse cel întrebat. Ei. Nevasta hangiului se apropie într-un suflet. Grimaud se apropie de ră nit. ră spunse hangiul. rosti Grimaud. a fost adus aici ş i-n clipa de faţ ăse spovedeş te unui c ă lugă r augustin: pesemne căare dureri cumplite. Încă perea era un lac de sînge. închinîndu-se. Ş tim căGrimaud era zgîrcit la vorbă . — Pare strigă tul unui om înjunghiat. — Că lugă rul! strigăhangiul. — Ai auzit? fă cu ea spre bă rbatu-s ă u.Grimaud să ri în picioare. În clipa aceea se auzi un alt ră cnet. — Oh. Era cît pe ce săfie ucis de niş te spanioli. Tustrei se privirăînfioraţ i. — Fostul că lă u din Béthune. voinic. Grimaud încruntădin sprîncene.

Că lă ul cercet ăcu o privire grabnic ă . – urmăcu aprindere ră nitul. Precum am vă zut. — Mai tră ieş te? întrebăhangiul. — Îţ i voi salva sufletul. dar ameninţ ă rile celor doi nobili. — Aleargădupăajutor! spuse Grimaud.. — Vai mie! Vorbiţ i-mi mai blînd. Ş i odatăintrat în odaie. chipul celui ce urma să -i aducă mîngîierea. s-au împlinit cincisprezece ani de cînd am pă ră sit slujba asta. o. decît a celor trupeş ti. se apropie de că pă tîiul ră nitului. cum spuneau aceş ti oameni? — Adică . în sfîrş it. că rora li se spusese ce au de fă cut. ci mai mult silit. Grimaud. însămai mult din pricina celor sufleteş ti. îi desf ă cu haina la piept. pă rinte! — Cei ce îmbracăhaina mea n-au vîrstă . E ş ti într-adevă r că lă ul din Béthune. ra ţ iunea însă ş i îl hotă rîserăsă -ş i ascundăreaua voin ţ ăş i săjoace pîn ăla capă t rolul de duhovnic.. îl lini ş ti tînă rul duhovnic. p ă rinte! murmurăr ă nitul. Cît despre nevastă -sa.— Nu-i nici o îndoială . Poate căar fi încercat s ăfug ădacăi-ar fi stat în putinţ ă . f ă răîndoială . Hangiul se apropie ş i el. — Suferi mult? întreb ăc ă lugă rul.nu! — Va săzic ăţ i-e sil ăde îndeletnicirea dumitale? Că lă ul oftădin adîncul inimii. dar nu mai sînt. Grimaud alb ca varul la faţ ă . Iau parte ş i azi la execu ţ ii. nu de bună voie. ră spunse cu r ă ceală că lugă rul.ş i. fă răsără spundă . spuse el. Cu o vă dit ăsurprindere spuse: — Sînteţ i tînă r. XXXIV IERTAREA PĂ CATELOR Iat ăce se petrecuse. Hangiul ieş i buimă cit. proprie celor aflaţ i pe patul de moarte. Deodatăse traseră amîndoi îndă ră t. Un pumnal stă tea înfipt pînă -n pr ă sele în inima că lă ului. temîndu-se fă răîndoialăcă numele de că lă u sănu-l lipseascăde ajutorul cel de pe urmădupăcare tînjea – adicăam fost c ă lă u. hangiul cu un strigă t se spaimă . Eu ră mîn aici. — Cîtăvreme am lovit numai în numele legii ş i al dreptă ţ ii. însoţ ise că lugă rul pe ră nitul ce-i fusese dat în seamăpentru spovedanie într-un chip atît de ciudat. Am nevoie de un prieten în ultimele clipe. ea se fă cuse nevă zutăla strigatul bă rbatului ei. oamenii l ă saţ i de ei la han. dar eu nu mai lovesc. care nu au timp de pierdut. chiar el e. ca săasculte dacăîi mai bate inima. — Da. .

Toţ i m-au iertat ş i unii au ajuns chiar sămăiubească . clă tinînd ş i el din cap. cum s-au petrecut lucrurile? Vorbeş te! îl îmboldi că lugă rul. mi-a ară tat o hîrtie cu . M-am lepă dat de cruzimea fireascăa celor care varsăsînge. că ci măsimţ eam la adă postul justiţ iei ş i al legii. Că lugă rul se temu. groaznic. cînd am fost unealta unei ră zbună ri personale ş i cînd am ridicat cu urăsecurea asupra unei fă pturi a lui Dumnezeu. nu ş tiu încă . ca ş i cum încăar mai strînge securea: căapa se înroş eş te de sînge ş i cătoate vocile firii. —Ş i dumneavoastrăspuneţ i la fel! se tîngui că lă ul. — O femeie! Aş adar. ca ş i cum s-ar fi temut de o vedenie înfricoş ă toare. mi-am pus viaţ a în joc pentru a salva pe cei aflaţ i în primejdie ş i am lă sat pă mîntului multe vieţ i omeneş ti. c ă ci zise în grabă : — Spune mai departe. — Era într-o seară . dintr-o noapte cumplită . murmurul vîntului. fiindcăamintirea acelei execuţ ii măurmă reş te mereu ş i în fiecare noapte mi se pare căv ă d în fa ţ a ochilor nă luca acelei femei. socoteam căam ajuns ş i slujitorul dreptă ţ ii lui Dumnezeu. din noaptea aceea. n-am executat-o! Prin urmare.ş i cînd îţ i vei sfîr ş i povestea. fă răîndoială . foş netul copacilor. clă tinînd cu dezn ă dejde din cap. Un om a venit dupămine. — Vorbeş te. care se a ş ezase la picioarele ră nitului. sănu moar ămai înainte de a-ş i face mă rturia pîn ăla capă t. Că lă ul tă cu. În schimb. am asasinat-o. dă du săse întoarcăspre tînă rul duhovnic ş i îl apucăde braţ . n-am fă cut dreptate! Ş i închise ochii.. Că lă ul deschise ochii. Două zeci de ani în ş ir am încercat să -mi spulber remu ş că rile prin fapte bune. — Oh. groaza asta pe care n-am putut s-o înving m ăcople ş eş te cu totul: mi se pare cămîna mi se îngreunează . tînguitor. în trufia mea: dupăce fusesem slujitorul dreptă ţ ii omeneş ti. pă rinte! continuăc ă lă ul fă r ăsădeschidăochii. nu! Era seara cînd iam aruncat leş ul în rîu. cînd trec vreun rîu. scoţ înd un geamă t adînc. deznă dă jduit.îndeletnicirea mea m-a l ă sat sădorm liniş tit. Dumnezeu ş i cu mine vom judeca. Folosiţ i cuvîntul ce-mi sunămereu în urechi: asasinat! Prin urmare. clipocitul valurilor se contopesc într-un singur glas. Mai cu seamănoaptea. iar vorbele care măurmă resc în remuş că rile mele le-am rostit atunci. am devenit nelipsit de la biserică . Aţ i spus c ăaiurez? Oh. am ucis. care îmi strigă : „Să se împlineascădreptatea Domnului"! — Aiurează ! murmurăcă lugă rul. ai asasinat o femeie? exclam ăcă lugă rul. Cred însăcăDumnezeu nu m-a iertat. interesat de povestirea aceasta atît de ciudată . Oricînd s-a ivit prilejul. în schimbul celor pe care i le-am ră pit. — Aiurez? îngă imăel. îl îndemnăcă lugă rul. Ş i asta nu-i tot: averea agonisităam împă rţ ito la să raci.. — Ah! suspinămuribundul. cu toatăpornirea unei suferin ţ e înă bu ş ite vreme îndelungatăş i pe care abia acum o m ă rturisea. iar cei care măocoleau sau deprins sănu mai întoarcăochii atunci cînd m ăvedeau. — Spune.

ş i. —Ş i zici căera tîn ă ră ? — Avea două zeci ş i cinci de ani. O vă dş i acum. — Îngrozitor! murmurăcă lugă rul. Spune mai departe: cine erau acei oameni? — Unul era stră in. crezînd căpleacăş i-l lasăacolo. Într-un tîrziu. tă cu ţ i. Că lugă rul pă li. că zîndu-i pe umeri? — Întocmai. da. — Nu. încercase să -ş i ucidăcumnatul. iartă -m ă . pe Buckingham. în genunchi. Ş i te-ai supus? — Pă rinte. — Pe Buckingham? striga că lugă rul. î ş iş terse fruntea de sudoare ş i se duse de trase ză vorul la u ş ă . Că lugă rul pă rea cuprins de o tulburare ciudat ă . Ceilalţ i patru erau francezi ş i purtau uniforma muş chetarilor. Măgîndeam săm ăîmpotrivesc dacă -mi vor cere săs ă vîrş esc un lucru care mi s-ar fi parut nedrept. femeia aceea era englezoaică ? — Nu. — Frumoasă ? — De o frumuseţ e fă răseamă n. mai cu seamăfrumoasă . prin geamul unei colibe mi-au ară tat o femeie aş ezat ăla o mas ăş i mi-au spus: „Ia-o pe cea pe care trebuie s-o execuţ i". Mi-au spus să -mi pun masca pe faţ ă . Niciodatăn-am în ţ eles cum de-am putut săretez capul acela atît de frumos ş i atît de palid. femeia aceea era un monstru: dupa cum se spunea. —Ş i femeia era frumoasă ? — Tînă răş i frumoasă ! Oh. Că lă ul. îş i otră vise cel de-al doilea bă rbat. — Nu. —Ş i niş te ochi cu o privire minunată ? . care se afla ş i el printre însoţ itorii mei. Dar cei patru seniori îi spuneau englezului: milord. gră bindu-se săse întoarc ălîng ă el. la picioarele mele. dupăcîte b ă nuiesc. cu capul dat pe spate. fă cînd o sfor ţ are cumplită . Am mers împreunăvreo cinci-ş ase leghe. nu-l ş tiu. vorbi că lugă rul. numai căse c ă să torise în Anglia. se zice căa pus pe cineva să -l înjunghie pe favoritul regelui. zise: — Cunoş ti numele acelei femei? — Nu. că zu gemînd pe pernă . Alţ i patru seniori m ăaş teptau. rugîndu-se. Dupăcum v-am spus. — Le ş tii numele? întreb ăc ă lugă rul. Într-un tîrziu. rivala ei. se că să torise cred de două ori: o datăîn Franţ aş i a doua oara în Anglia. — Da. — Blondă ? — Da. otr ă vise o tînă răfemeie. aproape fă răsă schimbă m o vorb ă . englez. — Cu pă ruj lung. nu le ş tiu. Tremura din toate încheieturile ş i se vedea căvrea săîntrebe ceva dar nu avea curaj. — Aş adar. era franţ uzoaic ă . întunecaţ i. înainte săp ă ră seascăAnglia. nu.o poruncăş i eu l-am urmat.

îndreptîndu-se de spate ş i ridicînd amîndouămîinilc spre cer. ea i-a adus moartea. îl încredinţ ăel. acea femeie ascundea sub înfă ţ iş area-i îngereasc ăun suflet diavolesc ş i cînd am vă zut-o ş i mi-am amintit de tot ră ul pe care mi-l fă cuse. ah. —Ş i ai ucis-o! spuse el. cu un rînjet ce ridică . eu?! izbucni preotul. nu-i a ş a? — Întocmai. care nu cutezau săo ucidăei înş iş i! Nu te-ai îndurat de tinereţ ea ei. — Anne de Bueil. dezlegaţ i-măde pă cat! — Spune-i numele. dezlega ţ i-măde pă cat. ră spunde. Ochii că lugă rului scînteiau. ca ş i cum ar fi vrut săîl smulgă . că ci simt cămi se apropie sfîrş itul. Dezlega ţ i-măde pă cat pă rinte. tot! izbucni că lă ul. într-adevă r. reluăcă lă ul. Ş i acum. — Oh. — Numele ei! repetăcă lugă rul. — Atunci trebuie săş tii numele ei de fată . Ş i că zu pe pern ă . — Atunci. — Săte dezleg de p ă cat. — Dumitale? Ce ră u a putut să -ţ i fac ă ? Vorbeş te. aş a cum v-am spus. Omul pă ru că -ş i adunătoate puterile... chiar aş a! — Un glas ciudat de blînd? — Cum de ş tiţ i toate astea? Că lă ul se ridicăîn capul oaselor ş i îş i pironi privirea înspă imîntat ă asupra că lugă rului. Anne de Bueil! Ai spus.. — Anne de Bueil! strigăcă lug ă rul.. — Fratele dumitale? — Da. Oh. fiindc ăl-a ademenit.— Atunci cînd vroia ea. pă rinte. Te voi dezlega. sînt vinovat? Nu măveţ i dezlega de acest pă cat? Că lugă rul că utăsăia un aer blajin. Doamne.. — Doamne Dumnezeule! se tîngui că lă ul. dacăn-ar fi vrut să -l spună . fiindc ăspui c ăde pe urma ei i s-a tras moartea? — Întocmai. ş i-ţ i voi îndeplini dorinţ a! — Se numea. — L-a sedus ş i l-a dus la pierzanie pe fratele meu.. îngă imără nitul. îns ănumai dacăspui tot.. nu măpriviţ i aş a! Oh. Fratele meu a fost primul ei amant. altfel nu te dezleg de pă cat. de lipsa ei de ap ă rare! Ai ucis-o pe femeia aceea! — Din pă cate. Cred c ămi-a sosit clipa cea de pe urmă . Ai slujit drept unealtăunor laş i.. Anne de Bueil? — Da. Dacăea ţ i-a ademenit fratele. repetăc ă lă ul. ca un om gata să -ş i dea sfîrş itul. care se fă cu alb la faţ ă . ai milăde mine! murmurăcă lă ul. Numele ei!. aş a se numea.. văspun tot. de frumuseţ ea ei. pă rinte. palid ş i tremurînd. Vorbeş te. — Ba da. care era preot ş i pe care l-a hotă rît s ăfugăcu ea din mînă stirea unde se afla. strigăcă lugă rul. prin urmare.. aplecîndu-se deasupra muribundului. — Dacăea a fost cauza mor ţ ii lui. ba da.

îngă imăc ă lă ul. cel puţ in ca fiu. Dar atunci. — Curaj! îl îmbă rbă t ăGrimaud. scoase dintr-un cufă r un costum de cavaler. — Oh! gemu el. Săte iert. iertare. Ş i lă săbraţ ul să -i cadăde-a lungul corpului. acel ră cnet înfricoş ă tor care se auzise întîi. oprindu-se la un pîlc de copaci aflat în apropiere.o deschise. poate. Dacăîn numele Domnului. fă răsă -i scoatăpumnalul din piept. cel puţ in în numele dumneavoastră . ră nitul deschise ochii. cine sînteţ i? — Am să -ţ i spun îndată .. iar nevastă -sa se ruga. apoi merse pe jos pînăla prima sta ţ ie de po ş tă . Acolo lepă d ăsutana. Mori nedezlegat de pă cat. care d ă duse săse ridice în capul oaselor. . îş i luăcatîrul. mori dezd ă nă jduit. întinzînd bra ţ ele spre el. Săte iert. repetăel. Că lug ă rul. Ajutor! Doamne Dumnezeule. oare n-am să gă sesc pe lumea asta un prieten care sămăajute sătră iesc sau să -mi dau sufletul? Duse cu greutate mîna la piept ş i dă du peste mînerul pumnalului. XXXV GRIMAUD VORBEŞ TE Grimaud ră mase singur lîngăcă lă u: hangiul alergase dupăajutor. — Nu sînteţ i preot?! bîigui că lă ul. — Aş teaptăpuţ in. eu? Eu nu sînt preot. nemernicule! — Doamne Dumnezeule din cer! — Sînt John Francise de Winter! — Nu văcunosc. eu. eu?! Dumnezeu. S-a dus cineva dup ăajutor. — Acea femeie? — Era mama mea! Că lă ul scoase un r ă cnet. de unde luăun cal ş i îş i continua în goana mare drumul spre Paris. — Nici un dram de îndurare pentru cei care n-au avut îndurare. se repezi la fereastr ă . o sămăcunoş ti numaidecît: sînt John Francise de Winter. dacănu ca preot. spunînd: — Iatăiertarea mea! Atunci se auzise cel de-al doilea strigă t. — Săte iert?! strig ăfalsul că lugă r. iar acea femeie. să ri peste ră zoarele de flori ale unei gră dini ţ e. Că lă ul. se îmbră c ăîn grab ă . — Ajutor! murmurăel. — Oh. se pră bu ş i pe spate. niciodată ! — Îndurare! se rugăcă lă ul. ca ş i cum ş i-ar fi amintit de ceva. Dupăun timp. ieş i pe o uş ădosnicăş i se depă rtăcu repeziciune. se strecur ăîn grajd.muribundului pă rul mă ciucăîn cap. mai slab ş i urmat de un geamă t prelung. iertare! ş opti el.. mori ş i fii blestemat! Ş i scoţ înd un pumnal de sub sutanăi-l înfipse în inimă .

— Da. zise Grimaud. cînd ai scos douăstrigă te. dupăcare a ş i recunoscut-o. milady. — Trebuie să -l prindem. — Asta înseamnăc ăş tie taina? — L-am luat drept un că lugă rş i i-am dest ă inuit totul în timpul spovedaniei. — Nefericitule! strigăGrimaud. El te-a înjunghiat? — Da.. — O veche cunoş tinţ ă . — Nu. — Pă i ce legă turăe între ea ş i că lug ă r? — Era mama lui. nă ucit. La primul am dat fuga încoace. pe c ă lugă r l-ai v ă zut? — Care că lugă r? — Că lugă rul care era cu mine în odaie. —Ş i că lug ă rul? întreb ăcă lă ul. la al doilea am spart uş a. pă zeş te-te! — De ce? — S-a r ă zbunat. mama lui. fiindcămi-am ispă ş it pă catul. Eş ti unul dintre cei patru valeţ i. — În ce împrejurare ne-am întîlnit? întrebăel. Grimaud dă du săplece. aş a îi spuneaţ i. — Dumneata? Ră nitul se str ă dui să -ş i aminteascătră să turile celui care îi vorbea astfel. spuse Grimaud. ră nit.. pe care îl trecurătoate nă du ş elile numai la gîndul urmă rilor acestor destă inuiri. afarădoar de numele de fatăal mamei lui. ş i bine a fă cut. N ă dă jduiesc acum căDumnezeu m ă va ierta. — Milady? — Da. — Chiar aş a.. spuse că lă ul. — Fii mai lă murit. fiindc ănici nu cunosc vreunul. ş tie .. spuse că lă ul. adevă rat. — N-am pomenit. — Ce vrei săfaci? întrebără nitul. privindu-l cu ochii holba ţ i. Tocmai mi se povestea căaici se aflăc ă lă ul din Bèthune. — Mama lui? bîigui el. Grimaud se clă tinăpe picioare ş i se uităla muribund cu o privire stinsă . — Acum te recunosc. sînt dou ă zeci de ani de atunci.— Cine eş ti dumneata? îngă imără nitul. St ă pînul meu a venit la Béthune ş i te-a luat la Armentières. — Femeia pe care voi ş i st ă pînii voş trii m-aţ i pus s-o omor. nici urmă . — Într-o noapte. — Nu. În schimb. Se pare căa fugit pe fereastră . — De unde vii? — Treceam pe aici ş i m-am oprit la han să -mi odihnesc calul. Nefericitule! Nă dă jduiesc căn-ai pomenit nici un nume.

pe mă surăce scotea pumnalul din rană . Grimaud îş i aminti de profeţ ia ră nitului ş i întoarse ochii. — Nu măatinge. scoase un horcă it înă bu ş it ş i îş i dă du dintr- . spuse că lă ul. mormă i: — Dacăomul ă sta aflăvreodatăcine-s ceilalţ i. pumnalul era înfipt pînă -n plă sele. Muribundul îş i aţ inti într-un chip ciudat privirea asupra lui Grimaud. — Fă r ăîndoială . omul deschidea ochii într-o înfricoş ă toare neclintire. Dacătragi pumnalul afară . gră beş te-te să -l previi dac ămai tră ieş te! spuse că lă ul. Nu eş ti de aceeaş i pă rere? — În clipa morţ ii. Grimaud ridicăochii spre cer. lovindu-se cu pumnul în frunte. vezi nelegiuirile altora mult mai mici decît cele pe care le-ai să vîrş it tu. Grimaud ş ovă ia între mila care nu-i îngă duia să -l lase pe omul acesta fă r ăajutor ş i teama care îi poruncea s ăplece numaidecît ca să -l prevină pe contele de La Fère.căunchiu-s ă u fă cea parte dintre judec ă tori. mor. — Spre Paris. Chirurgul desfă cu haina ră nitului ş i îi sfîş ie că ma ş a. Grimaud îi să ri în ajutor ş i întinse mîna spre mînerul pumnalului. — Gră beş te-te. — Oare aş a a vrut Dumnezeu? murmurăel. închizînd ochii. Grimaud ră mase cu mîna întins ăş i deodată . — Mai întîi trebuie să -i scoatem pumnalul din piept. izbutise s ă -l gă sească . Precum am spus. clă tinînd din cap cu înţ eles. care pă rea c ăş i-a pierdut cunoş tinţ a. — Însp ă imânt ă tor! ş opti Grimaud. Ş i totuş i femeia ş i-a meritat soarta. spuse că lă ul. Ai grijăsă -l previi ş i pe prietenul lui. spuse el. Cu moartea mea. stă pînul meu e pierdut. dupăspusa tovar ă ş ului s ă u de drum. descoperindu-i pieptul. — Cine l-a oprit? — Doi tineri gentilomi care mergeau la oş tire. crede-mă . în sfîrş it. Chirurgul se apropie de muribund. — Unde se ducea? întrebăGrimaud. Ş i că zu istovit. pe care. Cînd scoase lama afară . Ş i că zu pe pern ăsleit de puteri. dintre care unul se numeş te vicontele de Bragelonne. o spum ăroş ieticăîi nă pă di gura ş i un ş uvoi de sînge gîlgîi în ranăîn clipa cînd respir ă . Începuse săse afle despre aceast ăneobiş nuităîntîmplare. Chirurgul apucăuş or de mîner ş i. Cîţ iva curioş i îi urmau. cînd auzi un zgomot pe coridor ş i-l vă zu pe hangiu întorcîndu-se în tovă ră ş ia chirurgului. nu se va încheia aceasta groaznicăîntîmplare. întă ri ră nitul. —Ş i tînă rul acesta vi l-a adus pe că lug ă r? — Da.

mai filozof decît ei. printr-un semn. îi alerga înainte. Ş i. —Ş tiu. Dar ce ai? Cît eş ti de palid! Sînge! De ce eş ti plin de sînge? — Într-adevă r. dar chibzui îndatăla neliniş tea pe care ar pricinui-o lui Raoul absenţ a lui îndelungată . Din clipa cînd i-am vă zut rana. singurul han din Mazingarbe. — Al cui? întrebăRaoul. împreun ăcu contele de Guiche ş i cu preceptorul acestuia. Cei doi tineri se priviră . Grimaud ridicăde jos pumnalul plin de sînge. îi plă ti cele cuvenite cu o dă rnicie vrednicăde st ă pînul să uş i încă lecă . gl ă sui d'Arminges. Asţ a-i soarta tuturor ş i faptul căai fost că lă u nu te scuteş te de ea. prietene? — Nu. — Ce vreţ i. cu timpul cît ar ză bovi ca să -i dea toate lă muririle. — Era fostul că lă u din Béthune. s ă -l urmeze. că ci trecuse printr-o mul ţ ime de împrejură ri asem ă nă toare. care îi îngrozea pe toţ i. zise Grimaud. Sîngele pe care-l vedeţ i e al altcuiva. dar sumbra întîmplare din cursul dimine ţ ii umbrise frunţ ile tinerilor cu o triste ţ e ce care voia bunăa domnului d'Arminges. Raoul tocmai stă tea la masă . ridicîndu-se de pe scaun. În ultimele trei zile am trecut prin multe. ridicîndu-se ş i el de la masă . Iată -te. tr ă gea la „Catîrul încoronat". domnule. — Îl cunoş teai? — Da. Eş ti cumva ră nit. pră fuit ş i încă plin de sîngele nefericitului ră nit. de altfel. — Grimaud. Deodatăuş a se deschise ş i Grimaud se ară t ăîn prag. domnilor. că ci ş i eu am atîtea să -ţ i povestesc. cătot . — Ce face domnul conte? Îi e dor de mine? L-ai mai vă zut de cînd neam despă rţ it? Spune. e plin de sînge . în sfîrş it! Iertaţ i-mă . Ş tiţ i.o datăsufletul. ceru hangiului. am ş tiut cănu mai e nici o speran ţ ăs ăscape.spuse contele. Mai întîi se gîndise săse întoarc ăglonţ la Paris. domnilor. ră spunse Grimaud. îl cunoş team. dupăzece minute. — În braţ ele tale?! Omul acela?! Dar ş tii cine era? — Da. e un prieten. —Ş i a murit? — Da. nu i-ar lua mai mult de un ceas: îş i puse calul pe goanăş i. nu putea săo risipeasc ă . apoi îş i aduse aminte căRaoul se afla la numai douăleghe depă rtare. bunul meu Grimaud! exclamăRaoul. căîntr-un sfert de ceas ar putea să -l ajungădin urm ăş i cădusul ş i întorsul. De la primele vorbe schimbate cu hangiul se încredinţ ăcăl-a gă sit pe cel care îl că uta. nu e un slujitor. — Al nefericitului pe care l-aţ i lă sat la han ş i care a murit în bra ţ ele mele.

Haide. vorbe ş te. săte întorci la Paris?! Te înş eli. Grimaud salutăş i se îndreptăspre uş ă . ce glumăe ş i asta? — Domnul viconte ş tie c ăeu nu glumesc niciodată . domnule. iar Olivain s ăse întoarcăla Paris. — Grimaud! strigăel. Zicînd acestea. mai ales. nu îngă duia nici o înduioş are între doua feluri de bucate. — Aş adar. A ţ i întîlnit în cale un că lugă r. Auzind cuvîntul că lug ă r. Grimaud. — Întocmai. care. domnule. — Nu pot săspun nimic. domnule. de vîrsta lui. clatinîndu-se. Dupăce manînci ş i te odihneş ti. plec. Olivain o s ăplece ş i tu ră mîi aici. n-ai s ăpleci aş a. — De ce schimbarea asta? — Nu pot săvăspun. alergădupăel ş i-l apuc ăde bra ţ . — Dar nu în aceastăîmprejurare. domnule. domnule. R ă mîi pe loc. dar ş tiu tot atît de bine cădomnul conte de La Fère a hotă rît sără mîi cu mine. —Ş i l-aţ i dus la că pă tîiul r ă nitului? — Chiar aş a. — Cum. stă rui săpleci? — Da. trebuie s ă măîntorc la Paris. — Nu cumva ai de gînd sătreci peste cuvîntul meu? — Da. Raoul. la masă . Cei doi tineri se privirăcu spaimă . pentru numele lui Dumnezeu! Ş i Raoul. — La masă . — Haide. sînt nevoit s-o fac. — Chiar aş a. n-ai s ă mălaş i prad ăunei asemenea fră mîntă ri. Am venit numai ca săvădau de ş tire. furios ş i nelini ş tit în acelaş i timp.aş a credea ş i el. Grimaud p ă li. se pră bu ş i într-un fotoliu. deoarece taina pe care îmi cereţ i s-o dezvă lui nu-mi apar ţ ine. Vorbeş te! Grimaud. — Nu pot săvăspun decît un singur lucru. Olivain va ră mîne. — Prin urmare. — Lă mureş te-mă . salutăş i dă du din nou săplece. iar eu voi pleca. îţ i poruncesc! — Atunci înseamnăcăvreţ i sălas ca domnul conte săfie ucis. — Dimpotrivă . nu? — Întocmai. aţ i avut vreme s ă -l vedeţ i la faţ ă ? — Fireş te. ş opti rugă tor vicontele. hai la masă ! zise d'Arminges. spuse Grimaud. fiindc ăcerea un că lug ă r. domnule viconte. . ca toţ i oamenii din vremea aceea ş i. spuse Grimaud. încuviinţ ăRaoul. prietene. — Nu. ave ţ i dreptate. o s ăstă m de vorb ă . Eu voi da ascultare hotă rîrii domnului conte. Nu pot săpierd o clipă . Ră mîneţ i cu bine. — Grimard.

care se afla între ei. Urmîndu-ş i calea. Pentru mai mult ăsiguranţ ă . strigînd: — Spaniolii. un ş arpe. în vreme ce vale ţ ii contelui de Guiche pă zeau cu grijăpe prizonierul spaniol. că lcaţ i-l în picioare. folosindu-se de uimirea ş i de spaima celor ce-l ascultau. La primul popas vîndu calul ş i. cei doi tineri se urcar ăla ferestrele de sus ale hanului. întorcîndu-se c ă tre de Guiche. de unde împrejurimile se vedeau ca-n palmă . rosti Raoul. spuse Raoul. Striviţ i-l ş i sănu-l pă ră siţ i decît atunci cînd va fi fă răsuflare. Grimaud se gîndi la douălucruri: mai întîi că . XXXVI AJUNUL BĂ TĂ LIEI Raoul fu smuls din gîndurile-i întunecate de că tre hangiu. întă ri de Guiche. continuăGrimaud. fă răsămai adauge un cuvînt. ţ inuţ i la odihnă . — Ei bine. Ş i. dacă -l veţ i mai întîlni vreodată . Tot ce le ră mînea de fă cut era săurmeze povaţ a înţ eleapt ăa lui d'Arminges ş i săbatăîn retragere. Olivain ţ inea de frîu caii amîndurora. luăpoş talionul. calul nu va putea să -l ducămai mult de zece leghe.ş i ză rirăivindu-se dinspre Marsin ş i Lens o oaste numeroasăde infanterie ş i cavalerie. pe un că luţ cumpă rat anume. Raoul se repezi la fereastră . În timp ce domnul d'Arminges poruncea săse înş eueze caii. Tinerii coborîrăîntr-un suflet. — Ei bine. pe drumul mare. ci de o întreagăarmată . care d ă du buzna în odaia unde s-a petrecut scena povestit ămai sus. cu banii că pă ta ţ i. oriunde ar fi asta. o nă pîrc ă . El fluturăpă lă ria spre viconte în chip de salut ş i se f ă cu nevă zut dupăcotul drumului. Domnul d'Arminges ş i înc ă lecase. Dar închipuirea lui Grimaud era atît de bogată . da. strivi ţ i-l fă rămilăş i fă răîndurare. spaniolii! Acest strigă t era destul de neliniş titor ca săte facăsăuiţ i de orice. Era Grimaud care pornise în goanăspre Paris. conte. cum striviţ i o viperă .— Oare l-aţ i recunoaş te dacăl-aţ i mai întîlni? — Oh. oriunde veţ i da peste el. Grimaud ieş i ca o vijelie pe uş ă . în biserică . De astădatănu mai era vorba de un pîlc ră tă citor de soldaţ i. pe cît de zgîrcit era el la vorba. de asemenea. pe stradă . n-am avut dreptate spunînd despre că lug ă rul nostru căe leit o n ă pîrcă ? Nu trecurănici dou ăminute ş i galopul unui cal se auzi pe drum. prizonierul avea . Viaţ a a cinci oameni se aflăîn primejdie atîta timp cît va tră i. o jur. Apoi cănu avea bani. Tinerii cerurăl ă muriri ş i aflarăcăduş manul înainta într-adevă r dinspre Houdin ş i Béthune. —Ş i eu. gonind astfel.

Nimeni nu îndră znea săscoatăo vorba. Ludovic de Bourbon. — Vorbiţ i. zise Prinţ ul. Săintre! Mareş alul îi împinse înă untru pe cei doi tineri. ş i tovară ş ul lui de drum. dupăce fusese el însuş i în recunoa ş tere pe întreaga linie a frontului. Ducele de Grammont ceru din ochi îngă duinţ a Prinţ ului ş i ie ş i. Acum. cînd ofiţ erul de serviciu intrăş i anun ţ ăpe mareş alul de Grammont căcineva doreş te să -i vorbească . domnilor. Deodatără sun ăun zgomot înă bu ş it ş i Prinţ ul se ridicăîn grabă . Prinţ ul se uităla el ş i ră mase cu privirile aţ intite asupra uş ii. potrivit cu misiunea încredinţ at ăfiecă ruia. Grupul că lă reţ ilor porni iute pe drumul spre Cambrin. Prinţ ul îş i retră sese trupele de la Béthune. Roul se uita la tînă rul general. Contelui de Guiche i se cuvenea săvorbeasc ăcel dintîi. cu chipul str ă lucind de bucurie. ş i asta nu numai pentru căera cel mai vîrstnic dintre cei doi tineri. s ăvinăaici ş i să -i dea ş tiri despre inamicul pe care noi îl că ută mş i pe care ei l-au gă sit? — Cum nu! rosti cu vioiciune Prinţ ul. în urma unor zvonuri. vorbiţ i. De altfel. Mai întîi. dar ş i doresc asta. contele de Guiche. decît atunci cînd a disp ă rut cu desă vîr ş ire. În acest timp. Toţ i cei de faţ ăse ridicaseră . vestit de pe acum prin bă tă liile de la Rocroy. cerînd ofiţ erilor aş ezaţ i în jurul să u să -i raporteze cele aflate. lucrul cel mai grabnic pentru noi toţ i e sa ş tim unde se afl ădu ş manul ş i ce face. unde socoteau că -l vor gă si pe Prin ţ .mîinile legate. înclinînd din cap în chip de salut. se înapoiase ş i se aş ezase la masă . dar acesta se retră sese din ajun la Bassée. drept urmare. Armata duş manului dispă ruse de patruzeci ş i opt ore. Prinţ ul era posomorît ş i îngîndurat. contrar firii sale. care se pomenirăîn faţ a Prinţ ului. În clipa aceea se deschise uş a. la Estaire. . în ş elat de aceste ş tiri. Îngă duie alte ţ a-voastrăca fiul meu. Povesti deci ceea ce vă zuserăamîndoi la hanul din Mazingarbe. prinţ de Condé. Din pricina asta. de teamăsănu-l tulbure. de Guiche îl cunoş tea de mult pe Prinţ . pe urmăvom avea timp ş i pentru etichet ă . care. — Monseniore. dar ş i pentru ca fusese prezentat Prinţ ului de că tre tată l să u. spuse mareş alul de Grammont. niciodatăo armat ăvră jmaş ănu se afl ămai în apropiere ş i. în vreme ce Raoul îl vedea pentru prima oară . Or. cum cădu ş manul urmeaz ăs ătreac ărîul Lys. Într-adevă r. Zgomotul acesta îi era bine cunoscut: bubuia tunul. ară tînd cu mîna în direcţ ia dincotro se auzea. de parcăar fi înghiţ it-o pă mîntul. de la moartea tat ă lui să u. de la Fribourg ş i de la Nortlingen. concentrîndu-ş i toate for ţ ele intre Vieille-Chapelle ş i Venthie ş i. vicontele de Bragelonne. nu e mai ameninţ ă toare. Nici unul nu avea îns ăveş ti sigure. Mai întrebi! Nu numai că îngă dui. împreunăcu mareş alul de Grammont.

Raoul se apropie ş i înaintăîn faţ a Prin ţ ului. ţ inînd seama ş i de direcţ ia dincotro se auzea bubuitul tunurilor. dar lui de Guiche îi fu cu neputin ţ ă sădea un ră spuns. doar dumneata l-ai prins. erau tunuri de mare calibru. În acest timp. care se auzeau ş i ale c ă ror bubuituri acopereau din cînd în cînd tragerea celorlalte. — Nimic mai firesc. cu pă rul lung. astfel că . adicăochi ageri. socotiţ i drept model. conte. spre deosebire de elegan ţ ii curţ ii de altă dată . Prinţ ul îl lu ădeoparte pe de Guiche. Bă trînul mareş al se întoarse că tre viconte. Prinţ ul se întoarse ş i pă ru c ă -l mă soarădin cre ş tet pînăîn tă lpi dintr-o privire. Duş manul trecuse rîul Lys la Saint-Venant ş i se îndrepta spre Lens. încuviinţ ăel. vorbe ş te. dînd-ş i seama căare în faţ a un tînă r de abia cincisprezece ani. cu privirea de vultur. li se spunea acum coconaş ii. rapiditate în hotă rîri. a că ror că petenie fireascăera ş i că rora. agl' occhi grifani. Or. — Aţ i fă cut un prizonier spaniol? exclamăPrinţ ul. e adevă rat. Chiar de la primele cuvinte ale contelui de Guiche. stîrnise aceeaş i vîlvăş i la Paris. rosti Roul. — Monseniorul îmi îngă duie s ăspun cîteva cuvinte în această privinţ ă . zîmbi. Tunurile. fiind ş i ceea mai importantă . ceea ce nu-l împiedica săfie în acelaş i timp un om plin de eleganţ ăş i de spirit. Bellegarde ş i ducele d'Angoulême. între care Bassompierre. dar bine legat. cu nasul coroiat. buclat. curaj fă răde pereche. — Fă r ăîndoială . îndulcindu-ş i glasul tă ios ş i puternic. întă ri de Guiche. era un tînar de numai două zeci ş iş ase ori două zeci ş iş apte de ani. urmă rind fă r ăîndoialăsăcucereascăoraş ul ş i sătaie leg ă turile dintre armata francezăş i Franţ a. . care ră spundeau artileriei spaniole ş i lorene. Uitasem de el. care poate l-ar scoate din încurcă tură ? întrebăel. aduceţ i aici prizonierul. Dar ce efectiv avea oastea aceea? Era oare un corp menit săfacăo simplădiversiune? Era întreaga armatăa du ş manului? Era ultima întrebare a Prinţ ului. în vreme ce Prinţ ul strigă : — Tînă rul are dreptate. de statur ămijlocie. interesîndu-se cum au prins prizonierul ş i întrebînd cine era tîn ă rul s ă u tovară ş . plin de recunoş tinţ ă pentru aceastălaudăadusăfiului să u. împurpurîndu-se. Prinţ ul ar fi dorit cu deosebire să primeascăun ră spuns exact ş i lă murit. — Monseniorul. ca ş i cum s-ar fi adresat de ast ădatăunei femei. — Da. era numit pe scurt ş i dup ăobiceiul timpulu Monsieur le Prince. în afarăde vîlva pe care o stîrnise prin vederile sale noi în arta de a purta ră zboiul. zîmbi Raoul. apoi. domnule. Învingîndu-ş i sfiala fireascăce-l stă pînea fă r ăvoia lui. printre tinerii seniori de la curte. în mintea Prinţ ului se f ă cu lumină .Henric de Bourbon. dă ruit cu toate însu ş irile unui mare conducă tor de o ş ti. monseniore. — Întocmai. cum spune Dante. ar putea săcear ă lă muriri prizonierului spaniol.

monseniore. se oferi Raoul. dîndu-mi un sfat bun. N-am vrut sătulbur cîtu ş i de puţ in pe alteţ a-voastrădintr-o convorbire atît de importantăca aceea începutăadineauri cu domnul conte. — Atunci. eu nici atît. dar vă d c ăţ i-a plă cut săte recomanzi singur. — De ce neam eş ti? întreb ăel. Grammont? — Foarte puţ in. E cineva printre dumneavoastrăcare vorbeş te spaniola ş i vrea să -mi slujeascăde tă lmaci? — Eu. spuse Prinţ ul. Prinsul nu înţ elegea. rosti Raoul. fă cu Prinţ ul. că ci vorbe ş te stricat. ca ş i cum habar nu avea de nimic. Totuş i mă îndoiesc. la rîndu-i. vorbeş ti ş i germana? întrebăPrinţ ul. — Îndeajuns ca s ă -l po ţ i întreba în nemţ eş te? — Da. Din clipa cînd fusese prins nu scosese o vorb ă . venind din nou spre Raoul. Totu ş i. în ciuda sforţ ă rilor prizonierului care voia săo scalde ş i săscape de un interogatoriu ca lumea. înţ elegea anevoie ră spunsurile acestuia. Era unul dintre acei condottieri. sau se fă cea c ănu înţ elege ce spune. Domnilor. gata s ă -ş i vîndăviaţ a celor care voiau săo cumpere ş i îmbă trîniţ i în viclenie ş i pră dă ciuni. Dumneata vorbeş ti spaniola. monseniore. monseniore. întreabă -l. înro ş indu-se. săne gîndim întîi la lucrurile grabnice. presă rate cu vorbe în flamanda ş i alsaciană . întorcîndu-se spre cei aflaţ i în jur. — Dumneata vorbeş ti spaniola? — Destul. — Monseniore. — Ich bin ein Deutscher. monseniore. — Monseniorul te-a întrebat de ce neam eş ti? începu tînă rul în cel mai curat grai castilian. ră spunse prizonierul. — Da. adă ugăel. Iatăprizonierul. — În schimb. doamna de Longueville. — Aş adar. cred. — Bine. Într-adevă r. rîse Prinţ ul.— Domnule. — Aha. Iat ăscrisoarea. însăfaptele îi dă durădreptate. tocmai aduceau prizonierul. Ş tiu căai o scrisoare din partea surorii mele. Prinţ ul îl privi cu un aer de vă dităneîncredere. pare-se c ăe spaniol. astfel c ănici cei care îl prinseserănu ş tiau de ce neam era. monseniore. pentru a îndeplini în aceastăîmprejurare poruncile alteţ ei-voastre. Prizonierul îndrugăceva într-un grai stră in. În tot acest timp. ră spunse Roul. cum mai existau încăîn vremea aceea. Ai sămi-o dai mai tîrziu. prizonierul ră mă sese nepă să tor. — Spune căe german. continuăRaoul. pe cinstea mea. — Ce tot îndrugăacolo ş i ce p ă să reascămai e ş i asta? interveni Prinţ ul. Roul îş i dă du . iar Roul. Roul începu săcerceteze prizonierul.

Adunaţ i toate trupele aflate dincolo de Lys. — Aş a! fă cu Prin ţ ul. Am un secret minunat pentru dezlegat limbile. tot ce voia era săscape de întrebă ri. De vreme ce-i italian. porunci Prinţ ul. Tinerilor. pă rea căa ş i uitat de ordinul dat. Ar fi putut s ă -ş i ră scumpere viaţ a vorbind. continuăprizonierul. — Vedeţ i. — Pe unde a trecut armata rîul Lys? — Între Saint-Venant ş i Aire. în timp ce Prinţ ul. Omul acesta a fost prins jefuind ş i omorînd. Aţ i prevă zut tot ceea ce un geniu putea săprevad ă . domnilor. îl îmbrîncirăînainte. întorcînd-se că tre. monseniore. întorcîndu-se cu un aer triumfă tor că tre mareş alul de Grammont ş i ceilalţ i ofi ţ eri. spuse el. îl asigurăPrinţ ul. — Da. rosti Prinţ ul. mareş alul de Grammont. cei doi ostaş i care îl escortau îl apucarăde cîte un braţ ş i-l împinserăspre uş a. —Ş i încotro se îndreaptă ? — Spre Lens. Din aceast ăclipăte numesc tă lmaciul meu. Villequier ş i d'Erlac. spuse Prinţ ul cu acea privire minunatăpe care . Săfie gata de marşîn noaptea asta: dupătoate probabilită ţ ile. Alteţ a-voastrăsăjure că -mi va lă sa viaţ a. dar cum nu vrea săvorbească . abia avem treisprezece mii de oameni. rîzînd. luaţ i-l de aici ş i executaţ i-l. prizonierul se opri deodată . — Cine o comandă ? — Contele de Fuonsaldagna. dar ostaş ii. doresc săcontinui eu însumi interogatoriul. nici numele comandanţ ilor. Bellièvre. strîngînd laolaltătoate oastea. continuăel rîzînd. non siete tedesco. În pragul uş ii. — Domnule mareş al. — Cîţ i oameni are? — Optsprezece mii de oameni ş i treizeci ş iş ase de tunuri. Habar nu avea de nimic: nu ş tia nici efectivul trupelor duş mane. Eram sigur c ăvom ajunge aici. — Atunci. — Chemaţ i înapoi pe Le Plessis.seama de adevă ratul lui accent. glă sui mare ş alul de Grammont. spuse Prinţ ul. siete italiano. interveni Prinţ ul. — Bine. Sînt gata s ăvorbesc. — Acum înţ eleg de minune ş i eu. — O clipă ! strig ăel în franţ uzeş te. — Pe cuvîntul meu de gentilom. luaţ i aminte pentru vremea cînd veţ i ajunge ş i voi săcomanda ţ i. Prizonierul tresă ri ş i îş i muş căbuzele. nici planurile de ofensivă . Gîndiţ i-v ătotuş i că . Mul ţ umesc viconte. — Cu o condiţ ie. care nu ş tiau decît de ordinul primit. — Non siete spagniolo. întrebaţ i-mă . recunoscu mareş alul. Numai căprizonierul nu voia săspunănici în italieneş te mai mult decît în celelalte graiuri. monseniore. generalul Beck ş i însu ş i arhiducele. monseniore. mîine vom ataca duş manul. — Monseniore. Prizonierul pă li. dumirindu-se asupra unei atare neş tiinţ e.

vrei să -mi dai scrisoarea? Raoul îi întinse scrisoarea. dar îi preţ uia mult pe entuziaş ti. fa ţ ăde acel tîn ă r general. ce am de fă cut? întrebămareş alul. plin de o însufleţ ire. Prinţ ul dă du pinteni calului. Cu oş ti mici se cîş tigăbă tă lii mari. monseniore. urmează -mă . monseniore. r ă mîi lîngăel. — Ră mîi în preajma mea. va fi liber . mai ales cînd acesta era prinţ . — Ba sînt destui. monseniore! exclamăRoul. însoţ it de Raoul ş i urmat de mica sa escort ă . curierii care trebuiau sărecheme trupele plecau în goanăîn diferite direcţ ii. se adresăel lui Raoul.nu o avea decît el. Ia-l pe cel care ţ i se pare mai bun. continuăPrinţ ul. — Acum. Apoi. Prizonierul fu dus de acolo. ş i deocamdată îl am pe-al valetului meu. — Pînăla cap ă tul lumii. nu te sfii. — Domnule. îi puse el însuş iş aua ş i frîul – că ci Athos îl sfă tuise ca la primejdie sănu lase pe seama altora aceste griji importante – ş i se întoarse lîngăPrinţ . dacăsînt false. care îi pă rea întru totul vrednic de faima sa. în clipa cînd acesta tocmai încă leca. fu de p ă rere mare ş alul. pe care nu o mai simţ ise niciodată . a trecut mult timp de cînd nu ţ i-ai v ă zut tată l. săfie împuş cat. sarg. — Conte de Guiche. vorbi el dupăcîteva clipe. domnule. domnule. dacănu eş ti prea obosit. Dumneata eş ti bun sfă tuitor. mîine. Prinţ ul surîse: îi dispreţ uia pe linguş itori. Două zeci de că lă re ţ i de frunte mi-ajung pentru garda mea personală . În acest timp. Aşvrea săş tii un singur lucru. Se duse îndat ă la grajduri. anume căîn . Prinţ ul citea fă răsăfie stingherit de fuga calului. întorcîndu-se spre prizonier. Se poate săai nevoie de el chiar astă seară . sau văvoi vesti printr-un curier. — Sînt prea puţ ini. — Eu. adă ugă : — Luaţ i-l de aici pe acest om ş i pă ziţ i-l cu grijă . — Ră mîi aici săprimeş ti trupele. Domnule. Mi se spun cele mai bune lucruri despre dumneata. Raoul nu aş teptăsăi se spunăde douăori. spuse Prinţ ul. Ai un cal bun. — Cere ş i alege chiar dumneata un cal din grajdurile mele. Viaţ a lui atîrnăde informaţ iile pe care mi le-a dat: dacăsînt adevă rate. Mîine te vom vedea în luptă . Voi veni eu însumi săle iau cînd vor trebui săpornească . nu mai vorbesc. prinse frîul de oblînc. alese un cal andaluz. — Haidem! spuse el. domnule de Bragelonne? — Calul meu a fost omorît azi-dimineaţ ă . m-am convins. suprema politeţ e e săte supui fă răîntîrziere ş i fă r ăs ăstai prea mult pe gînduri. ş tia bine căfaţ ăde un comandant. aş a cum fă cea de obicei atunci cînd voia săaibămîinile libere. desfă cu scrisoarea doamnei de Longueville ş i se depă rtăîn galop pe drumul care ducea spre Lens.

nă rile i se dilatau. în fa ţ a oraş ului. — Haidem. — Pot săm ăîncred în tine. monseniore! vorbi acesta. Prinţ ul descă leca ş i porunci unuia dintre aghiotanţ iş i lui Raoul să -l însoţ ească . —Ş tiu un loc nimerit. apucăpe un drumeag pierdut în că uş ul unei frumoase vîlcele. întocmai ca ochii unei pă să ri de pradă . în sat mai ră mă seserădoar vreo cîţ iva oameni. de la Lens pînăla Vimy. gră bite parcăsăsoarb ămirosul de pulbere. Ochii Prinţ ului c ă utau a ţ intiţ i în direcţ ia lor. Unde vrea alteţ a-voastrăsăo duc? — Într-un loc mai ridicat. Ia zi. În ră stimpuri. Ş i într-adevă r. tunurile se auzirăatît de aproape. întinzîndu-i o pungăcu bani. se gră bir ăsă -i iasăînainte. Vreo jumă tate de leghe merserăpe sub o boltăde pomi. sau mergi pe jos? — Merg pe jos. întreaga armatăinamic ă . femeile fugiserăde mult pe drumul spre Vitry. iar celorlalţ i să -i a ş tepte ordinele ş i săfie cu ochii în patru. suitoare pe costiş a dealului. monseniore! —Ţ ine. întregul plan al bă tă liei . ajunserăla ruinele unui vechi castel. e ş ti un bun francez? — Sînt veteran de la Rocroy. care încununau creasta unei coline. Într-o clipită . mi-ai dat temei săgîndesc lucruri ş i mai bune despre dumneata. În cele din urmăgă sir ăo potecăl ă turalnic ă . monseniore. Apoi se avîntăpe potecă . Dupăzece minute. — Oh. s ăpot vedea oraş ul Lens ş i împrejurimile. Sănu pierdem vremea. Numai să -mi slujeş ti de că lă uză . încît era vă dit că se gă seau la cel mult o leghe de cîmpul de bă tă lie. Pe mă surăce grupul c ă lă re ţ ilor se apropia de Lens. Prinţ ul sufla aprig ca ş i calul să u.puţ inul timp de cînd te cunosc. În cele din urm ă . Ţ ă ranul o luăla fugăînaintea calului ş i. Ţ ă ranii erau în mare fră mîntare. mă rginind cîmpul vederii. Raoul se înclină . adeveri Prinţ ul. Afarăde asta. încît de fiece datăte aş teptai săauzi ş uieratul ghiulelei. La mai puţ in de un sfert de leghe vă zurăLens-ul atacat din toate pă rţ ile ş i. rosti Prinţ ul. spuse Prinţ ul. monseniore. vom urma niş te drumuri unde alteţ a-voastrăva trebui sădescalece. Ai fi zis căaveau puterea săstră pungăperdeaua de pomi ce se întindea undeva. Vă zîndu-l pe Prinţ . dupăo cotiturăa drumului. înainte. ai vreun cal. ză rirăs ă tucul Aunay. Ţ ă ranul înaintăpe potecă . la vreo sutăde paş i de sat. Cineva îl recunoscu. de unde împrejurimile se vedeau ca în palmă . — Bucuros. Prinţ ul îmbră ţ iş ădintr-o privire întinderea ce i se desfă ş ura înaintea ochilor. Aţ i venit să -i alunga ţ i pe spanioli ş i pe tîlhari din Lorena? — Da. tunurile se auzeau din ce în ce mai aproape. doar am luptat în infanterie. Zvonurile despre cruzimile spaniolilor se ră spîndiserăpeste tot ş i umpleau lumea de spaimă . spunînd Prinţ ului să -l urmeze. Asta pentru Rocroy. tunurile bubuiau atît de aproape.

Se fă cuse ş apte seara cînd mareş alul ajunse la întîlnire. Doar o ultimăgeanăa asfin ţ itului mai ză bovea în cîmpie. spuse: — Porneş te în goana calului ş i înmîneazăaceast ăscrisoare domnului de Grammont. Prinţ ul aratăfiecă ruia poziţ iile: mareş alul de Grammont trebuia să ţ in ăaripa stîngă . ză rir ăLens-ul. Aş teptarăvenirea nop ţ ii. " Apoi întorcîndu-se spre Roul. fiecare avea săse gă seascăîn punctul de unde urma să atace. în sfîrş it. O parte din trupe se ş i adunaseră .care a doua zi urma săsalveze Franţ a pentru a doua oarăde cotropitori i se înfiripăîn minte. Se poruncise ca toboş arii ş i gorniş tii sătacă . Oş tirea. se afla în faţ a satului Aunay. Raoul se înclină . Mareş alul de Grammont luăcomanda infanteriei ş i cavaleriei de care dispunea ş i se îndreptăspre Vendin. Mîine vom cuceri Lens-ul ş i-l vom zdrobi pe duş man. coborî pe potecăîntr-un suflet. era lîngămareş al. Miş că rile de trupe se executarăîn cea mai adînc ăliniş te ş i cu cea mai mare precizie. De altfel. amuţ irea tunurilor vestise evenimentul. Ordinea de bă taie de a doua zi r ă mînea cea stabilităpentru poziţ iile din ajun. Dupăun sfert de ceas. se puse în miş care în t ă cere. Pe mă surăce se întuneca. Dupăce trecurăde Aunay. Luăun creion. Aş a cum prevă zuse. Prinţ ul aş tepta acolo. În zori. Întreaga artilerie. Lens-ul că zuse în mîinile duş manului aproape numaidecît dupăplecarea lui Raoul. La orele zece fiecare se afla pe poziţ ie. Pe la orele nou ăera noapte în lege. cu Prinţ ul în frunte. Eu voi fi la Vendin pentru a stabili poziş iile. restul era aş teptat s ăsosească dintr-o clip ăîn alta. În primul rînd. sprijinindu-se pe Méricourt. luăscrisoarea. ajungea pînăla solda ţ i. gata de plecare. Mai presus de orice. trei lucruri li se cereau comandanţ ilor. ducele de Châtillon era în centru. . se aruncăpe cal ş i de depă rtăca vîntul. Într-un ceas. adu toatş armata. mă rturie despre agonia oraş ului luat cu asalt. la zece ş i jumă tate Prinţ ul inspectăposturile ş i dă du ordinele pentru a doua zi. trupele cerule de Prinţ soseau rînd pe rînd. Prinţ ul care ţ inea aripa dreaptă . ş i ei trebuiau săvegheze ca ostaş ii săle respecte întocmai. lă sînd pe ducele de Châtillon să aş tepte ş i săporneascăcu restul oş tirii. se puse ş i ea în miş care în aceeaş i clipă . douăsau trei case erau în flă că ri ş i un vuiet surd. Lens-ul va fi în mîinile duş manului. rupse o foaie dintr-un carnet ş i scrise: „Scumpe mare ş ale. Vino ş i dumneata aici.

fiecare o închise pe a lui în cîte două plicuri. ating în chip firesc cel mai înalt grad de înflă că rare. În al doilea rînd. Prinţ ul trimise pe contele de Guiche ală turi de tată l să u. ci la pas. temîndu-se de distincţ ia ş i . Apoi se îmbră ţ iş arăca doi fraţ i. Se înţ elegeau f ă răsăscoatăo vorb ă . socotise căun ospă ţ ar fi mijlocul cel mai grabnic ş i mai nimerit pentru a se aduna laolaltă . fiecare se aş ezăla cîte un cap ă t al cortului ş i se apucăs ăscrie pe genunchi. Ajunul unei bă tă lii face din cei nepă să tori buni prieteni. — Fii liniş tit! se îmbă rbă tarăamîndoi pe rînd. ajunul unei bă tă lii e un lucru grav ş i deosebit chiar ş i pentru cei încercaţ i în ră zboaie. Trebuie săcredem căfiecare din cei doi tineri tă inuiau ceva în sufletul lor. că ci. Dupăce ispră virăcu scrisorile. Deş i ziua fusese obositoare. decît rupînd primul plic. cu înţ elepciunea-i dintotdeauna. nici celă lalt nu aveau somn. deci. Li se ridicăun cort lîngăacela al mareş alului. aceste simţ ă minte. pe urmăse apropiarăunul de celă lalt ş i schimbarăscrisorile zîmbind. cu atît mai mult pentru doi tineri care aveau săprimeascăbotezul focului ş i săvadăcumplitu-i spectacol. nu trebuiau săatace în goană . cele patru pagini se acoperirăuna dupăalta cu slove – tot rînduri mă runte ş i dese. oprindu-l lîngăsine pe Bragelonne. Din timp în timp amîndoi se priveau surîzînd. se înfă ş urarăfiecare în mantia lui ş i se cufundarăîntr-un somn tineresc ş i plin de gingă ş ie. Scrisorile furălungi. trebuiau sălase inamicul sădeschidăfocul. Athos. a ş a cum dorm pă să rile. De altfel. — Dacăvoi că dea ucis. florile ş i copiii. dup ăun ră stimp. zise de Guiche. Se înţ elege că . Ajunul unei b ă tă lii te poartăcu gîndul la o mie de lucruri uitate. dacăai în minte simţ ă minte mai calde.ş i cum prietenii s ă i. XXXVII UN OSPĂ ŢCA ODINIOAR Ă Cea de a doua întîlnire dintre vechii muş chetari nu fusese pompoas ă ş i ameninţ ă toare ca prima. astfel încît cavaleria ş i infanteria sa se afle pe aceeaş i linie ş i fiecare săp ă streze între ele intervalele cuvenite. spuse Bragelonne. — Dacămi se întîmplăcumva o nenorocire. În al treilea rînd. care îţ i vin deodatăîn minte. iar din prieteni fraţ i. Cei doi tineri cerurăînsăîncuviinţ area s ără mînănoaptea împreună ş i li se fă cu pe plac. astfel cănimeni nu putea săafle numele persoanei că reia îi era adresată . nici unul.trebuia ca diferitele corpuri sămă rş ă luiascăîn ordine. Aceş ti doi tineri chipeş iş i plă cuţ i erau fă cu ţ i săse înţ eleag ăfă răsăvorbeasc ă .

Ş tia c ăAthos. propuse el cel dintîi săse strîngăîn jurul unei mese îmbelş ugate ş i fiecare săse lase în voia firii ş i a obiceiurilor sale. Se înţ eleseserădeci s ă -ş i dea fiecare adresa exactă . Porthos. se afla la doi paş i de locul întîlnirii. Într-adevă r. dîndu-l pe gît numaidecât. era încîntat căare prilejul săstudieze la Athos ş i la Aramis vorbirea ş i purtarea oamenilor de lume. Aramis fă cuse o vizităuneia dintre credincioasele sale din cartier. are chiar un fel de silăfaţ ăde vin. Cît ai clipi. sunarăpu ţ in cam silit. D'Artagnan îş i umplu ş i el paharul. La aceastăporuncărostităde Athos cu liniş tea-i obiş nuit ă . Minunatul leac risipi pe datăpînăş i cel mai mic nor ce-ar fi putut s ă le stă ruie în suflet. Propunerea fu primităcu bucurie de toţ iş i. în ziua hotă rît ăcei patru prieteni sosirăfă răîntîrzire. Aramis – din strada Béthisy. Aramis s ăspunăceva. Athos săbea. care locuia în strada Guénégaud. s ăse întîlneascăla un faimos birtaşde pe strada Monnaie. Athos venind dinspre Pont-Neuf. Ş i ră maserămiraţ i săse vadătuspatru în uş a „Schitului". Ai fi zis că tuspatru tovară ş ii de masăse gră beau să -ş i uite gîndurile ascunse. Porthos ş i Aramis ciocnir ă . tocmai din dorinţ a fiecă ruia de a-ş i ară ta iubirea fa ţ ăde ceilalţ i.sobrietatea lui. pe cale săajungăbaron. Porthos fusese săîncerce un cal nou. care odinioarăîl sprjineau la nevoie cu spada lor de neînvins. Athos porunci s ăse aducăpatru sticle cu vin de Champagne. dupăcum spunea el însu ş i. la ceasurile opt seara. el era singurul care nu aş tepta nimic de la ceilalţ i. . Primele cuvinte schimbate între cei patru prieteni. spiritu-i vesel ş i fin avusese parte multăvreme doar de satisfacţ ii neîndestulă toare – o zeamăchioară . de le mersese faima căsînt nedespă rţ iţ i. Aramis ră mase mirat. iar atunci cînd unul dintre ei ar avea nevoie de ceilalţ i. d'Artagnan tocmai schimbase garda la Luvru. fiecare dintr-altăparte. Dîndu-ş i seama de încurcă tura tuturor ş i vrînd săo risipească . mai ales de d'Artagnan. ş i ospă ţ ul însu ş i începu într-o atmosfera de r ă ceal ă . Cei patru prieteni începurăsăvorbeascămai tare. d'Artagnan – din strada Fossés-SaintGermanin-l'Auxerrois. Porthos – din strada Roule. Se vedea bine că d'Artagnan fă cea eforturi s ărîd ă . luîndu-ş i unul altuia vorba din gurăş i purtîndu-se a ş a cum le era felul. chipul gasconului se înseninăş i fruntea lui Porthos se lumină . nici nu îndră zneau săpomeneascădespre acele straş nice ospeţ e de de la „Nelegiuitul". Cît despre Athos. pe lîng ăcănu mai pune bă utură în gură . care era dornic săregă seascădulceaţ aş i voioş ia întîlnirilor din tinere ţ e. fiind îmboldit doar de simţ ă mîntul mă re ţ al adev ă ratei prietenii. iar Athos. Aramis voia s ăafle de la d'Artagnan ş i Porthos noută ţ i de la Palatul regal ş i totodatăsă -ş i pă streze pentru orice împrejurare niş te prieteni atît de devota ţ i. cu firma „La Schitul". Mirarea lui spori ş i mai mult cînd îl v ă zu pe Athos umplîndu-ş i ochi paharul ş i golindu-l cu setea de odinioar ă . Prima întîlnire fu stabilităpentru miercurea urmă toare. în cele patru sticle nu mai ră mă sese un strop de vin. iar Porthos sătacă . că ci asta întreţ inuse pe vremuri buna înţ elegere dintre ei.

dă -i drumul! îl îndemn ăAramis. destule laude pentru morţ i. oferindu-i încădouă zeci de mii pe deasupra. scîrbit întrucîtva s ăaibă de-a face cu un asemenea bă dă ran. Ş i prinţ ul ce-a f ă cut? — Prinţ ul i-a trimis numaidecît cincizeci de mii de livre. E îngă duit? — Oricînd! încuvinţ ăd'Artagnan. Prin ţ ul. Atunci oferi prinţ ului zece mii de scuzi ca s ărenunţ e la ele. Aş i avea poftăsăspun o vorbuliţ ă despre Mazarin. d'Artagnan. zise Aramis. pufnind în rîs. Nu era mult ş i n-avea de ce săse team ăcăva fi luat în serios. — Haide. — Oho! exclamarăcei trei prieteni într-un glas. — Domnul de Beaufort poate s ăfie înţ epat? întreb ăd'Artagnan. Acest prieten. care cunoş tea bine spiritul gascon atît de fin ş i de cuteză tor al prietenului să uş i-l ş tia ca nu-i omul sădea înapoi în nici o împrejurare. — A poruncit săfie ciomă git trimisul prinţ ului? întrebăPorthos. — Pe cinstea mea. Apoi vorbir ădespre luptele surde purtate împotriva aceluia că ruia i se spunea acum marele cardinal. pe el care ţ inea la ră posatul cardinal din atîtea motive. Athos? — Îţ i jur pe cinstea mea de gentilom căvom rîde din toatăinima dacă gluma-i bună . nu s-a mirat prea mult ş i i-a povestit totul degrabăş i Prinţ ului. — Atunci încep. veselia se potoli. —Ţ u ce zici. Acesta că ută . s ă i luă m niţ el la scă rm ă nat pe cei vii. Crezuse căs-a stîrnit vreo încă ierare. Bă tă liile. zise Aramis. — A luat banii? întrebăd'Artagnan. — Un mare prinţ . Povestea s-a întins ş i iatăc ăto ţ i au început să -i întoarcăspatele lui Chavigny. alcă tui cam în sil ăo list ăş i i-o trimise. loviturile primite ş i date îi ajutarăsă lege vorba. vă zîndu-l ataş at de noul cardinal.Curînd – lucru nemaipomenit – Aramis îş i deschise doi eghile ţ i de la tunică . ş tiindu-l pe domnul de Beaufort iute la mînie. —Ş i Mazarin? — S-a supă rat? întrebăAthos. începu Aramis. Vorbind într-o zi cu unul din prietenii Prinţ ului. l-a b ş tut în lege. Oricînd! Spune ce ai de spus ş i eu te aplaud dac ăare haz. rugîndu-l să nu-i mai scrie niciodată . domnul de Beaufort îi spuse căla una din primele sale certuri cu Mazarin ş i cu parlamentul. a c ă rui prietenie Mazarin o că uta cu tot dinadinsul. încît birtaş ul se înfă ţ iş ăş i întreb ădacădomnii nu mai doresc ceva. a avut într-o bunăzi un diferend cu domnul de Chavigny ş i că . Într-un tîrziu. — Ai ghicit. c ă lă toriile îndelungate. fu rugat de acesta să -i trimitălista condi ţ iilor în care iar face cinstea sălege prietenie cu el. ceea ce îl îndemnăpe Porthos săş i-i desfacăpe toţ i. rîzînd. Lista cuprindea trei condiţ ii care nu-i plă ceau defel lui Mazarin. dacăse obligăsănu-i mai vorbeascăniciodată . îi vesti d'Artagnan. Izbucnirăcu to ţ ii într-un rîs atît de zgomotos. Am o poftăgrozavăsă -l înţ ep.

a intervenit atunci unul dintre martorii lui Chavigny. fiindcăacesta-i adevă rul." „Monseniore. ză u aş a!" Rîserătoţ i cu poftăde aceastăboacă năfilologic ăa domnului de Beaufort. m-aş i boteza din nou. dar nimeni nu îndră znea să -i mă rturiseasc ăadevă rul. a spus domnul de Beaufort cu mă reţ ia pe care i-o cunoaş teţ i: „Dragul meu Chavigny. s-a mirat domnul de Beaufort. săvedeţ i. ori cel puţ in nu spuneţ i asta. de teamăs ănu se cread ăcă -l cunosc ş i eu pe el. S-a cercetat de la cine a pornit vorba ş i s-a g ă sit persoana că reia domnul de Beaufort îi spusese întîi povestea. care spune ţ i căl-aţ i bă tut. spiritul de grup fiind înlă turat pentru totdeauna de la aceste întîlniri prieteneş ti. — Ei. ale că rui boroboaţ e ajunseserăde pomin ă ." „Eu? „Nu l-aţ i bă tut dumneavoastrăpe domnul de Chavigny. aveţ i dreptate sănu-l îndră giţ i pe Mazarin. — Pe cinstea mea. monsenioare. tocmai pentru a putea să -ş i bat ăvaleţ ii". Doar ş i el văare ca sarea-n ochi. ce importan ţ ăare?! se mirădomnul de Beaufort. ci dupăfaptele voastre. „Ei. — Nu văcunoaş te dupănume. Nu-i acela ş i lucru? Ă ş tia care fac cuvinte sînt tare pedanţ i. într-adevă r. a spus căl-a bă tut pe domnul de Chavigny. să -l întrebe dacă . Acum înţ eleg. el zice cănu-i adevă rat. Îngă dui ţ i-mi să -i spun alteţ ei-voastre căa lovi un gentilom degradeazădeopotriv ăş i pe cel care primeş te loviturile. aţ i vrut săspuneţ i căl-aţ i combă tut. Regele Ludovic al XIII-lea nu voia săaibăgentilomi ca valeţ i. „Chiar el". dar cine a primit loviturile ş i cine vorbeş te de bă taie?" „Chiar dumneavoastră . Ş tie căexistă doi gentilomi care au contribuit în mod deosebit la evadarea domnului de Beaufort ş i-i cautăde zor. cineva a avut curajul s ă -i spunăcătoatălumea se mirăcăs-a l ă sat bş tut de că tre domnul de Beaufort. „Ei bine. monsenioare! a exclamat martorul. combş tut. Chavigny a declarat prietenilor cămai degrabămoare decît s ăîndure o astfel de ocar ă . „Am spus-o ş i o repet ş i acum. ş i pe cel care le d ă . aş i! adevă rat? fă cu Athos.explicaţ ia tă cerii pe care o simţ ea în jur. credeţ i-mă . monsenioare?" „Ba da"." "Bş tut. —Ş i pe cine a pus să -i caute? . încît vărepet propriile mele cuvinte". a repetat ş i a întă rit fiecare cuvînt. Drept urmare.ş i convenirăca." „Ah. „Bine. a trimis doi martori prinţ ului. „Ş i cine a spus cădomnul de Beaufort m-a bă tut?" a întrebat Chavigny. văjur. În cele din urm ă . iar omul rugat cu stă ruinţ ă săspunăadevă rul. l-am bă tut atît de tare. i-a ră spuns acel prieten. eş ti de condamnat pentru ajutorul pe care îl dai unui tică los ca Mazarin"." „Pe cine?" „Pe domnul de Chavigny. oricît de prinţ ar fi fost el. Dezn ă dă jduit de o asemenea calomnie din care nu pricepea nimic. d'Artagnan ş i Porthos vor putea săcleveteascăîn voie pe seama prinţ ilor. a ră spuns domnul de Beaufort. cu condiţ ia ca Athos ş i Aramis să -l poatăbate pe Mazarin. le spuse d'Artagnan celor doi prieteni ai să i. Dacăaşş ti cămă sc ă riciul ă sta-mi cunoaş te numele.

spuse Aramis. Nu de urmă rirea lui Mazarin m ătem. Nu cazi niciodatără pus în cea dintîi luptă . — Nici în cea de-a doua.— Pe mine. — A. — Atunci? întrebăAramis. mă rturisi Aramis. spuse Aramis. — Lasă . atunci. — Te temi pentru tînă rul Raoul? continuăAramis. — Povestea de la Armentières. Athos? — Nu. ş i atunci cînd cazi ră pus se întîmplăsămai ş i învii. va că dea ca un viteaz. E-atîta timp de atunci! —Ş i nu te mai mustrăconş tiinţ a? — Pe cinstea mea. e adevă rat. — Povestea de la Armentières? întreb ăacesta. în trecut. că ci el se va purta. vorbi Porthos.. Athos îş i trecu trecu mîna peste fruntea-i palid ă . . nu! zise Porthos. îş i aminti Porthos. — Asupra acestor doi gentilomi? — Întocmai. zise Athos. îl lini ş ti d'Artagnan. — Dar în trecut? întrebăPorthos. sper. —Ş i eu la fel. — Cum.. Aramis? — Măgîndesc uneori la asta ca la un caz de conş tiinţ ăce poate fi cel mai viu subiect de discuţ ie. vorbi Athos. Porthos? — Da. altăpoveste! oftăAthos. De altfel. mă rturisi Porthos. da. —Ş i ce i-ai ră spuns? — Căn-am aflat nimic. pe cinstea mea. dar căastă -searăvoi lua masa împreunăcu douăpersoane care ar putea să -mi dea o mîn ăde ajutor în această privinţ ă . În trecut ş i în viitor.. — Dar pe tine.. dovadănoi care sîntem aici. ca un gentilom. nu Raoul măneliniş teş te. — Nu. ş i dacăva că dea ră pus. Uitasem. — I-ai spus asta?! exclamăPorthos cu rîsul lui puternic. Ş tiu ce vrei săspui. — Nu înţ eleg nimic. cel puţ in în prezent. — Ei. — Atunci voi privi aceastănenorocire ca pe o ispă ş ire. m-a chemat azi-dimineaţ ăca s ăm ăîntrebe dacăam mai aflat ceva. Dar nu trebuie săte gîndeş ti la asta: trecutul e trecut. — Ah! fă cu d'Artagnan. — De nimic. ş opti d'Artagnan.. — Nici în cea de-a treia. Athos îl privi cu ochii să i pă trunză tori: — Ai uitat. — Atunci spune-mi mă car de ce te temi? st ă rui Aramis. spuse Porthos. care îi încreţ ea faţ a-i largă . Iar dacăse va abate asupra lui aceastănenorocire. Bravo! Nu ţ i-e teamă . — Milady.. pe tine? — Da.

aşfi retezat capul acelei scelerate fă răsăş ovă i. Dar dacăne gîndim căam ucis englezi. — Eu. Era o viperă . care n-au să vîrş it altăgreş eal ădecît căau încruciş at spada cu noi ş i n-au ş tiut să pareze destul de iute loviturile. da. Aramis. dacăn-ar fi fost acolo că lă ul din Béthune. e îngrozitor. îmi spuneţ i? Nu.. Ş i fu copleş it de amintiri. revă d scena ca ş i cum abia s-ar fi petrecut: milady era acolo unde eş ti tu (Athos pă li).. cu aerul de nepă sare filozoficăpe care ş i-l luase de cînd devenise slujitor al bisericii. am încercat de multe ori pă reri de ră u pentru victimă . doar tu o porecliseş i Balizarde? Ei bine. — Atunci. Dar cine ş tie pe unde o mai fi? De moare ş arpele. nu. Că ci copilul . unul. Ti-aminte ş ti de ea. murmur ăAthos.. ai dreptate. mor ş i puii. da. Eu stă team pe locul unde stăd'Artagnan. unul. Vom mă rturisi aceastăfaptăîn clipa cea de pe urmăş i Dumnezeu va ş ti mult mai bine decît noi dacăe o crimă . — Gîndiţ i-vă . — Că lă ul. Jur pe cinstea mea ş i pe cruce cănu-mi pare ră u decît căera femeie. nu-mi ră sare în minte decît trupul neînsufleţ it al să rmanei doamne Bonacieux. nepă sare ce vă dea mai mult ateism decît credinţ ăîn Dumnezeu. Dacăadmiteţ i justi ţ ia divin ăş i rolul ei în toate cîte se petrec pe lume. e cădin toat ăistoria asta n-a mai ră mas nici o urmă . ba chiar ş i francezi. murmurăel. — Lucrul cel mai liniş titor. Oare din Béthune era?. spuse d'Artagnan. spanioli. Athos clă tinăcu îndoialădin cap.. care n-au avut altă vinădecît căau tras asupra noastrăş i nu ne-au nimerit. pe legea mea.. — Dar liberul-arbitru. femeia asta a fost pedepsita prin voinţ a lui Dumnezeu. nu ma învinuiesc de moartea acestei femei. —Ş i-apoi. reluăAramis. Mi-ai vorbit despre asta. nu? Îţ i închipui cumva căde Winter. zise Athos. vorbi Porthos. — A. vai de prietenul nostru de Winter! rosti Athos. încuviinţ ăd'Artagnan. cum a osîndit-o ş i pe mama. din Béthune.— Dar pe tine. — Avea un fiu. o greş ealăsau o fapt ăvrednicăde laudă . eu. rochellezi.. —Ş tiu. Sămăcă iesc. pe cinstea mea.. Noi am fost doar uneltele voinţ ei sale.. spuse d'Artagnan. ş i-apoi la ce bun săne mai gîndim la toate astea?! Ce-am fă cut e bun fă cut. văjur la toţ i trei că . ar fi crescut acest pui de ş arpe? De Winter l-ar fi osîndit pe fiu. Da. ba chiar ş i ş ovă ind. dar nici o remuş care pentru uciga ş . Aramis? — Ce săfacăjudecă torul? El are putinţ a de a hot ă rî într-un fel sau altul ş i osînde ş te f ă răteamă . zise Aramis. d'Artagnan? — Eu. mă rturisesc căatunci cînd măpoartăgîndul spre acele zile cumplite. Aveam lîngămine o spadăcare tă ia ca briciul. Ce face că lă ul? E st ă pîn pe braţ ul să uş i loveş te fă răremuş care.. Athos. unchiul lui. atîta tot. pe cuvînt de cinste. acum cînd mi-ai adus aminte.. Da.

cel puţ in. i-a înfipt în inimăacest pumnal. începu birtaş ul. care cere să vorbească . — Ah! fă cu Athos. — Domnilor. dacăar veni la Paris. — Ce vrei săspui. îl încredinţ ăGrimaud. femeia aceea avea un copil. căse aflăîn Fran ţ a. În clipa cînd aceastăconcluzie a lui Porthos ar fi înseninat. Grimaud se ridică . totul ară ta c ăe purtă torul unei ve ş ti însemnate ş i cumplite. Ş tiţ i de ce-a fost în stare copilul ă sta? Travestit în că lugă r. pă lind. Birtaş ul închise u ş a dupăel: cei patru prieteni aş teptau. — Intră . — Copilul a murit. ori săm ăia dracu! se aprinse Porthos. — La naiba! mormă i Porthos. zise Athos. Athos umplu un pahar cu vin de Champagne ş i i-l întinse. Săintre! Grimaud însăş i urcase ş i aş tepta în capul scă rii. — Căfiul lui milady a pă ră sit Anglia. se auzi un zgomot de paş i pe scarăş i cineva ciocă ni la uş ă . poate. spuse el. am mai vă zut noi altele ş i mai ş i! Săvină ! — Chiar aş a. E-atîta ceaţ ăîn ţ ara asta îngrozitoare. paloarea ş i sudoarea ce-i acoperea faţ a. n-are decît. feriţ i-vă ! Athos îş i privi prietenii cu un zîmbet melancolic. — Un copil?! exclamăel. E aici cineva tare gră bit. la urma urmei dacăar tră i. frunţ ile mai mult ori mai puţ in întunecate ale celor patru prieteni. f ă cu Porthos. dupăce l-a spovedit.nu i-a greş it cu nimic. dacăn-a ş i ajuns aici.. zise Athos. d'Artagnan se ridicăîn picioare. Tigresa avea un pui. căvine la Paris. — Eu sînt. mîngîindu-ş i cu privirea spada atîrnatăîn cui. S-a ş i întors? Ce i s-o fi întîmplat lui Bragelonne? — Săintre! strig ăd'Artagnan. dupăce a stors totul de la el. zise Aramis. Grimaud abia îş i mai tră gea sufletul ş i era atît de obosit încît că zu pe scaun. Aramis luăcuţ itul în mîn ă . vorbi d'Artagnan. — Cu cine? întrebarătuspatru prieteni. a aflat toat ăpovestea spovedindu-l pe că lă ul din Béthune ş i. — Domnilor. care era atîrnatăîn perete. Ş i pe el cum îl cheamă ? — Grimaud. puiul s-a fă cut tigru ş i vine asupra dumneavoastră . Tulburarea lui Grimaud. Porthos îş i că ută spada. nu-i decît un copil. Intrăîn grabăş i fă cu semn birta ş ului s ăplece. Eş ti sigur? — Sigur. drept dezlegare de pă cate. dup ăcîte spune d'Artagnan. copilul a crescut ş i a devenit bă rbat. cu unul dintre dumneavoastră . e încăplin de .. Iat ă . — Ei bine. — Cu cel care se numeş te contele de La Fère. hainele pline de praf. Noi îl aş teptă m: săvină ! — De altfel. O tă cere îndelungatăse a ş ternu dupăaceste cuvinte. Grimaud? strigăacesta din urmă .

numai căacest copil vine în numele lui Dumnezeu.. Ş i Grimaud zvîrli pe masăpumnalul pe care că lug ă rul îl uitase împlîntat în pieptul că lă ului. iar tînă ra fat ăstăîn picioare la cî ţ iva paş i de ea. Femeia a îngenuncheat în faţ a unui pupitru de rugă ciune. s-au întîlnit ş i chiar vicontele l-a dus la patul ră nitului. nici soţ . că ci nu sînt nici treizeci de ceasuri de cînd i l-au scos din rană . — Dimpotrivă . de lemn pictat. Mama ta. — Doamne! ş optea tînă ra fată . fata abia paisprezece. pră buş indu-se în braţ ele fiicei sale. e îmbră cat ca un că lug ă r augustin. cu ochii de un albastru deschis ş i cu pă rul b ă lai. care se repezise s ăo .sînge. o femeie ş i o tînă răfat ă . patru bă rbaţ i care am ţ inut piept fă răsă clipim unor armate întregi. Mama ta nu mai are nici tron. slab. spuse femeia îndurerat ăcare se ruga. nici prieteni. —Ş i zici căpoartăhaine de că lugă r. Pă zeş te-mi soţ ul. Ş i femeia. Porthos ş i Aramis să rirăîn picioare ş i se repezir ăca un singur om săpunămîna pe spade. pă zeş te-mi fiul ş i ia-mi viaţ a asta atît de tristăş i de nenorocită . domnilor. Ş i plecarăgră biţ i de la birt. dar se vede călacrimile au îmbă trînit-o. Henriette. — Doamne! murmura cea care se ruga în genunchi. — Ei. liniş tit ş i visă tor. Avem aerul unor femeiuş ti.. Athos se ridicăfă r ăo vorb ăş i îş i desprinse ş i el sabia din cui. Pă zeş te-mi mama. Femeia pare săaibăpatruzeci de ani. — Cum arată ? — E un om de statura mea. înveş mîntate în negru. E unsprezece dimineaţ ăş i evlavioasele mă icuţ e abia au ispră vit o slujbăpentru izbînda oş tilor lui Carol I. una semă nînd cu o vă duvă . rezematăde un scaun ş i plînge. Femeia trebuie săfi fost frumoasă . palid. sătremură m în fa ţ a unui copil?! — Da. z ă u aş a! Cum. — Mama ta nu poate sămai facănimic pentru tine pe lumea asta. întorcînd capul. —Ş i. în strada Saint-Jacques. a fost pă ră sit ăde toţ i. zise d'Artagnan. au intrat în chilia lor. Grimaud? — Da. dupăcîte mi-a spus hangiul. D'Artagnan. zise Athos. Singur Athos ră mase nemiş cat pe scaun. nici bani. XXXVIII SCRISOAREA LUI CAROL I Acum cititorul trebuie sătreacăîmpreunăcu noi apa Senei ş i săne urmeze pînăla poarta mînă stirii Carmelitelor. pe Raoul nu l-a vă zut? întrebăAthos. să rmana mea copilă . cealaltă cu o copilăorfană . Ieş ind de la biserică . noi. nici fiu. Tînă ra fat ăe fermecă toare ş i lacrimile o fac ş i mai frumoasă . încercînd sărîdă .

vorbi regina. anul ă sta numai nenorociri pe capul regilor! suspinăea. fratele tă u m-a îmbă rbă tat. ş tergîndu-ş i lacrimile ş i ridicîndu-se. Dar acum a plecat ş i. Ş i îngenunche ală turi de mama ei. în clipa de fa ţ ă . regele. spune? — Un gentilom de patruzeci ş i cinci ori patruzeci ş iş ase de ani. Dumneata ne aduci trei lucruri pe care . nepotul meu. soţ ia ş i copila lui Carol I. milord. — Curaj. spuse fata. care nu voiau să -l înso ţ ească dacănu le-aşfi fă cut pe voie. poate! Avem ş tiri din partea tată lui tă u. Tocmai îş i sfîrş eau rug ă ciunea. — Dar de ce nu cereţ i sprijinul reginei. nare nimic din ce-i trebuie. ca săplă tesc simbria servitorilor. doamnă . — Ei bine. am vîndut toate lucrurile de îmbră că minte. Mi-am amanetat ultimele bijuterii. Intrînd în chilie. începu săplîngăîn hohote. cînd o că lugă riţ ăciocă ni încetiş or în uş a chiliei. o scrisoare! O scrisoare din partea regelui. ş tii bine. Henriette? — Da. Vre ţ i să -i vorbesc eu? Ş tiţ i doar cît ţ ine la mine. sora voastră ? întreb ăfata. — Intră . dar în vorbitor aş teaptăun senior stră in. Sîntem douăfiinţ e să rmane l ă sate în seama lui Dumnezeu. — Atunci săne rugă m lui Dumnezeu. mamă ! zise fata. — Vai. lordul de Winter puse un genunchi la pă mînt ş i înfă ţ iş ăreginei o scrisoare într-un sul de aur. nepotul vostru. Ş i nimeni din ţ ara asta nu se gîndeş te la noi. Prietenul soţ ului meu! Săvină . abia cră p ăuş a. rezemîndu-ş i fruntea de um ă rul copilei. Într-o zi ai săîn ţ elegi asta. ale mele ş i ale tale. n-are cum săne trimităvreo veste nici mie. soră . Sora mea regina nu mai e regină . mamă . — Oh. auzi. că ruia îi întinse mîna neră bdă toare. aud ş i nă dă jduiesc ş i eu. — Ah. care doreş te săaibăcinstea de a înmîna o scrisoare maiestă ţ iivoastre. — Vai! suspinănă pă stuita femeie. — Milord de Winter! exclamăregina. — Ah. Cît timp a fost cu noi. plin ăde respect. venit din Anglia. Că lugă riţ a. altcineva domneş te în numele ei. — Rog pe maiestatea-voastrăsăbinevoiascăsămăierte dac ăîi tulbur gîndurile. fiecare îş i vede de treburile lui. — Cum se numeş te? Nu ş i-a spus numele? — Milord de Winter. Laporte ne-a spus asta de două zeci de ori. atunci regelui. nici tată lui tă u. pofteş te-l! Ş i regina alergăîntru întîmpinarea trimisului. Astă zi am ajuns s ătră im din milostivenia fiicelor Atotputernicului. ş i el însuş i. Cele douăfemei care se rugau astfel în faţ a aceluiaş i pupitru de rugă ciune erau fiica ş i nepoata lui Henric al IV-lea. —Ş i cine este acest senior.sprijine. încănu e rege. spuse mama.

soţ ul ş i stă pînul meu. A sosit ceasul. doamnă . ară tînd scrisoarea. Aceste triste veş ti.ş i mai disperatăîncă . De voi fi învingş tor. dimpreunşcu toate simş ş mintele inimii mele. continu ăregina. dar sătră iască ! Vai. sînt pierdut cu desş vîrş ire. Maiestatea-sa are o inimăatît de bună . pentru tine. nu-mi ascunde nimic. doamnă . Nu-ţ i dai seama cădoresc săte întreb o mie de lucruri? De Winter se dă du înapoi cî ţ iva paş i. tronul se dovedeş te prea primejdios ast ă zi. nu se va potoli decît în sînge. copila sprijinităde braţ ul mamei sale. Te va lş muri ce demersuri aş tept de la tine. r ă mînînd în picioare. într-atît era de miş cat. ca sădoresc să -l mai pă streze. doamnş . spuse de Winter. Săfie învins. pe care de Winter le urmă rea cum se oglindesc pe chipul reginei. rege". exilat. proscris. voi continua lupta. încşrege". De Winter salutădin nou. El aduce de asemenea binecuvîntarea ce o trimit copiilor mei. de bă tă lii cîş tigate la Inverlashy. un prieten devotat ş io scrisoare din partea regelui. doamnş ş i scumpşsoş ie. ră mîi. La rîndul lor. Vreau în aceastşîmprejurare din urmş (vai! cînd ajungi unde am ajuns eu. O citim de faţ ăcu dumneata. care aduce cu sine o pildşatît de nefastş . la . urmă toarea scrisoare: „Doamnşş i scumpşsoş ie. Purtş torul acestei scrisori îş i va spune." În loc de „Carol. Aş tept aici armata supuş ilor mei care s-au r ş zvrş tit ş i voi lupta pentru ultima oarş împotriva lor. de unde îş i scriu în grabş . Vorbeş te. de voi fi învins. Pînăunde au ajuns lucrurile? Situaţ ia e atît de disperatăpe cît socoteş te? — Vai.nu le-am mai vă zut de multăvreme: aur. trebuie sşprevezi totul). — Eu măretrag. încît nu poate săbă nuiascătră darea. într-o ş arşde pe acum tulburatşde rş zmeri ş e? înş elepciunea ş i iubirea ta mşvor cş lş uzi. Anglia e cuprinsăde un vîrtej care. zise regina. — Sănu mai fie rege! exclamăea. Am auzit vorbindu-se de niş te mari ş i fulgeră toare izbînzi. încît nu poate săînţ eleagăura. îl opri regina. Dar oare voi putea. mătem. vreau sş încerc sşajung pe coasta Franş ei. — Dar lordul Montross? întrebăregina. ceea ce n-am putut aş terne pe hîrtie de teama unei întîmplş ri neprevş zute. îi aprinserătotuş i în ochi o razăde speranţ ă . milord. mama ş i fiica se retraserălîng ăpervazul unei ferestre ş i citirăcu lă comie. oare vor dori sşgş zduiasc ş acolo un rege nefericit. dar nu putu sără spundă . — Milord. Toate forş ele care mi le-a l ş sat Dumnezeu sînt concentrate pe cîmpul de la Naseby. scrisoarea era semnată„Carol. — Nu. atît de cinstită . Vei în ţ elege căsînt neră bdă toare s ăaflu aceste ve ş ti. tă cut.

maiestatea-sa doreş te săafla ţ i simţ ă mintele regelui ş i ale reginei faţ ăde dînsul. la Alfort ş i la Kilsyth. Regina clă tinădin cap cu amă ră ciune. ba poate chiar va fi împotriva noastră . — Curaj. Am cel puţ in mîngîierea săş tiu căaceia care ş i-au primejduit de atîtea ori via ţ a pentru noi se aflăîn siguranţ ă . în Norvegia. adaugăHenriette. a ş a cum tră iesc eu. spuse ea. Interesele coroanei Franţ ei. — Întocmai. adicădisperată . care dispune de douăCamere. atît de zdruncinatăîn clipa de . so ţ ia regelui Carol! De ce-aţ i tă cut. acum. S-a dus la Bergen. Mazarin are doar sprijinul reginei în lupta lui cu Parlamentul. dupăcum ş tii. numai ca la frontierăl-a întîlnit pe Lesly. Fiica lui Henric al IV-lea.Auldone. — Din pă cate. ş i-a schimbat p ă rerea în vreme ce ducele de Orléans. decît sătră ieş ti cerş ind. fă ră schimburi. cardinalul n-are s ăridice un deget. care încurajase ş i el înfiriparea prieteniei lor. — Ei bine. regele e înc ăun copil. — Dumnezeu să -l aibăîn paz ă ! murmurăregina. nu! E un italian iscusit ş i viclean. milord. — Dar auzisem vorbindu-se despre o că să torie între prinţ ul de Galles ş i domniş oara d'Orléans? — Da. Prezen ţ a mea ş i a fiicei mele în Franţ a a ajuns s ă -l împovă reze: cu atît mai mult aceea a regelui. Ah. aproape fă răpîine ş i deseori nu ne-am dat jos din pat. — Oare vrea săjoace în Franţ a rolul pe care Cromwell îl joacăîn Anglia? — O.Ş i. curaj! spuse de Winter. spune-mi ce ai să -mi spui din partea soţ ului meu. doamnă . — Îngrozitor! strigăde Winter. Mai bine sălupţ i. e trist ş i aproape ruş inos de spus. Obosise victoria. ba încădestul de slabă : aici Mazarin înseamnătotul. am nă dă jduit o clip ă . care viseazăpoate la o asemenea faptă . rosti de Winter. Învins la Philippaugh. Milord. zîmbind cu melancolie. care la început încuraja aceastădragoste. Copiii se iubeau. ori sămori. regele. a interzis fiicei sale săse mai gîndeasc ăla aceast ăcă să torie.ş i n-aţ i vorbit primului venit dintre noi? — Iatăospitalitatea pe care o acordăunei regine ministrul că ruia un rege vrea să -i cearăospitalitate. milord. cînd cunosc situaţ ia regelui aş a cum e. milord! continuăregina. — Un motiv în plus ca săocroteascăun rege pe care îl urm ă resc parlamentele. dar regina. aş a cum poate i se va întîmpla. doamnă . Am auzit căse îndrepta spre frontieră spre a se ală tura regelui. deoarece nu aveam foc. a ş a cum a fă cut regele. travestit în valet. doamnă . iar regina nu-i decît o femeie. Montross s-a vă zut silit să -ş i împră ş tie restul armatei ş i săfugă . Nu văl ă saţ i pradă deznă dejdii. dar nu va îndr ă zni niciodatăsăo să vîrş ească . doamnă . fă r ăs ăîncerce mă car s ă -ş iş teargălacrimile. dar am petrecut iarna la Luvru f ă răbani.Ş i. cerîndu-i lucruri supraomeneş ti: ş i victoria l-a p ă ră sit. spre deosebire de Cromwell. — Dacăjudec dup ămine.

— Aliaţ i! fă cu regina. — De că tre cine? întrebăde Winter. doamnă . spuse de Winter. — Haide. milord. Pridge. Daţ i-mi mîna ş i sămergem la ministru. sînt de a combate revolta la un popor din cea mai apropiată vecină tate. se dovedea destul de accesibil. Dar am prevă zut asta ş i am venit săcaut aliaţ i în Fran ţ a. ş i apoi iau totul în seama mea. — Săregă sesc întîi ni ş te vechi prieteni de odinioară . pe cîţ iva oameni ca dumneata? — Din pă cate nu. Cardinalul era adesea stă pînit de team ă . urmat de doi valeţ i. — Un croitor! Un că ruţ aş ! Un berar! O. însoţ i tră sura nedesprinzîndu-se de lînga portier ă . — Ei. —Ş i maiestatea-sa ar putea s ăse bizuie.faţ ă . doamnă . a reginei. ş i regele pierde bă tă lia? — Atunci. Mazarin e un om de stat ş i va înţ elege aceastănecesitate. milord. — Totuş i. rosti de Winter. Cromwell. dar cum avea mare nevoie de informaţ ii ş i de sfaturi. în cazul cătrebuie săfugă . — Doamnă . spuse doamna Henriette. XXXIX SCRISOAREA LUI CROMWELL În clipa în care Doamna Henriette pleca de la mînă stirea Carmelitelor spre Palatul Regal. — Dar eş ti convins căvenirea dumitale aici n-a fost anunţ at ă ? zise regina cu îndoială . Un prieten vorbeş te nespus de convingă tor. un cavaler descă leca în poarta reş edin ţ ei regale. veghea credinciosul Bernouin.. dînd de ş tire ostaş ilor de gardăcăare s ăcomunice lucruri importante cardinalului Mazarin. murmurăregina cu acea îndoială sfîş ietoare a oamenilor care s-au aflat mult ăvreme în nenorocire. ră spunse de Winter. de Winter s ă ri în ş aş i. cl ă tinînd din cap. cerber pe care nici un cuvînt nu-l .. pentru onoarea regelui. — Sămergem atunci. îns ăla cea de-a treia. maiestatea-sa are s ăse refugieze în Olanda. — De că tre cei din tagma lui Joyce. doamnă . unde am auzit căse aflăprinţ ul de Galles. ş i dumneata măliniş teş ti. Sînt copleş it de atîta cinste. sper căMazarin nare săintre în cîrdă ş ie cu asemenea oameni. Să mergem ş i Dumezeu săte-audă ! Regina se urcăîn tr ă sură . în afarăde gă rzi ş i uş ieri. oprindu-se în loc. săsperă m căva face ceva pentru onoarea lor. chiar ş i de uş a a doua se putea trece cu destulău ş urinţ ă . Piedica cea mai greu de învins nu te întîmpina la prima u ş ă . zise doamna Henriette. înclinîndu-se. — Dar dacărefuză . dar el cine e? fă cu doamna Henriette.

ochi albaş tri-cenuş ii. Bernouin. intrăîn cabinetul cardinalului. monseniore: pă rul blond-roş cat. — Intraţ iş i întrebaţ i de domnul Bernouin. — Să -ţ i dea scrisoarea. trecînd din cabinet în anticameră . dă du săse înapoieze la Mazarin. — Un sol cu o scrisoare din partea lui Oliver Cromwell? fă cu Mazarin. fie cătocmai se afla la post. ră spunse noul venit. spuse Bernouin. iat-o. mai degrabă roş cat decît blond. Ş i repetăîntrebarea. orgolios ş i înţ epat. spuse tîn ă rul. Bernouin se întoarse în cabinet ş i. că ruia îi repet ăcuvintele trimisului. caracteristicăpuritanilor. De la cine este scrisoarea pe care o aduceţ i Eminenţ ei-Sale? — De la generalul Oliver Cromwell. — Am una. însănu de la cardinalul Mazarin. dupăce-l mă surădin cap pînăîn picioare cu o privire cercetă toare. pe lîng ăasta. Cavalerul care-ş i legase calul de grilajul gardului urc ăscara cea mare ş i. Ş i cavalerul deschise uş a celei de-a treia încă peri. cănu sînt un simplu mesager. Bernouin cercetăsigiliul ş i. ră spunserăosta ş ii. — Aveţ i scrisoare de audienţ ă ? întreb ăunul dintre uş ieri. Fie din întîmplare. încredin ţ îndu-se c ăscrisoarea venea neîndoios din partea generalului Cromwell. deschizînd uş a primei încă peri. cine cerea sau reclama o audienţ ătrebuia deci săse supunăunui interogatoriu în lege.putea îndupleca ş i nici o creang ă . spuse uş ierul. nu-l putea vră ji. ră spunse tînă rul. Binevoiţ i să spuneţ i acest nume Eminen ţ ei-Sale ş i veniţ i să -mi comunicaţ i dac ăpoate sămăprimească . într-o atitudine întunecat ăş i mîndră . fie ş i de aur. Ş i ră mase în picioare. ivindu-se dupăcîteva clipe. ci un trimis extraordinar. — Monseniorul nu va vedea scrisoarea fă r ăaducă torul ei. domnule. Cavalerul deschise uş a celei de-a doua încă peri. ş i încîntaţ i de altfel sădea de înţ eles că slujba valeţ ilor nu cade în seama lor. Aici vegheau vreo cîţ iva muş chetari ş i uş ieri. Bernouin era în picioare în spatele uş ii ş i auzise totul. — Monseniorul cere scrisoarea. apropiindu-se de el. ca de obicei. mai degrabăcenuş ii decît albaş tri ş i. — Adă uga ţ i. Dar ca săvăconvingeţ i căîntr-adevă r aduc o scrisoare. zise el. întreb ăgă rzile: — Domnul cardinal Mazarin? — Treceţ i înainte. La cea de-a treia uş ă . Ce fel de om e? — Un adevă rat englez. deschise uş aş i îl pofti: . fă rămă car săridice ochii din că rţ ile de joc ori de pe zaruri. — Eu sînt cel pe care-l că utaţ i.

am două zeci ş i trei de ani. îi rupse sigiliul ş i citi: „Domnul Mordaunt. — Dar. pentru meseria asta grea de ambasador. oricît de ager era spiritul să u. — Domnule. — Monseniore. domnule? fă cu Mazarin. Dar Eminenţ a-Voastrăse înş al ăspunînd căsînt tînă r. nu-i aş a? Apoi adă ug ăîn sinea sa: „Revoluţ ionarii ă ş tia englezi sînt toţ i niş te calici ş i niş te ţ ă ră noi". — Aş adar. absorbit de gînduri. spuse Mazarin. aşfi lord. domnule Mordaunt. ai o scrisoare confidenţ ialăpentru mine? — Iat-o. domnule. înţ eleg. la Paris. căanii de suferinţ ăse socotesc îndoit ş i căeu m ăaflu de două zeci de ani în suferinţ ă . monseniore. Nu ai avere. spuse tîn ă rul. începu să -i punăîntrebă ri. Tînă rul scoase din buzunar a doua scrisoare. cu pă lă ria într-o mînăş i cu o scrisoare în cealaltă . nu e ş ti un om de rînd? rosti Mazarin cu mirare. eş ti să rac. rosti el. fă r ăsă -i rupăsigiliul. OLIVER CROMWELL" — Foarte bine. el este. cardinalul Mazarin. Nu văîn ţ eleg. — Mănumesc Mordaunt. Cardinalul luase scrisoarea ş i o tot învîrtea în mînă . Sînt mai vîrstnic decît Eminen ţ a-Voastră . dar. — Vreau săspun. Dacăaşpurta adevă ratul meu nume. o întinse cardinalului ş i se aş eză . va remite aceastş scrisoare de recomandare Eminenş ei-Sale. Dă -mi cealaltă scrisoare ş i ia loc. cîndva trebuia săam o avere de ş ase milioane. zise Mazarin. domnule Mordaunt. Mazarin recursese la tot acest du-te-vino ca s ă -ş i revinădin tulburarea pricinuităde vestea acestei scrisori. Mazarin înţ elese cătrimisul lui Cromwell dorea sănu-ş i dea în vileag . purtş torul unei a doua scrisori confidenş iale pentru Eminenş a-Sa. — Dac ămi-aşpurta titlul. Mazarin luăscrisoarea. de asemenea. — Ah. în care dau greşuneori chiar cei mai încercaţ i diploma ţ i.— Intraţ i. cum te numeş ti? întrebăMazarin. — Eş ti foarte tînă r. — Cum asta. deş i nu am înţ elepciunea voastră . potrivit obiceiului să u. Dar averea mi-a fost furată . că uta zadarnic motivul care îl îndemnase pe Cromwell să intre în legă turăcu el. convins din experienţ ăc ă foarte puţ ini oameni reuş esc să -i ascund ăceva cînd el îi încol ţ ea cu întrebă rile ş i totodatăîi scruta cu privirea. în sfîrş it. unul dintre secretarii mei. spuse tînă rul. monseniore. Tînă rul apă ru în pragul cabinetului. da. Dar pentru a-l înş ela pe mesager. aţ i fi auzit unul din numele cele mai ilustre ale Angliei. înclinîndu-se. Mazarin se ridicăîn picioare. — Monseniore.

mă rturisi tînă rul. mi-a împă rtă ş it tot ce ş tia el însu ş iş i m-a ajutat să -mi caut familia. — La dracu cu toţ i puritanii ă ş tia! mormă i Mazarin. Parc ăar fi cioplit în marmură . ş i atunci a rostit numele acelei rude despre care mama îi vorbise adesea. — Ai memorie bună . Tînă rul era de nepă truns. monseiore. nu-ţ i cunoş ti obîrş ia? — O cunosc de foarte puţ inăvreme. domnule Mordaunt. scumpe domnule Mordaunt! spuse Mazarin. monseniore. Dumnezeule. monseniore. — Oh. — Înseamnăc ănu ţ i-ai v ă zut niciodatămama? — Ba da. Apoi. monsenire. Ură ş ti pe rege. — Atunci. îl ură sc! m ă rturisi tînă rul. cu glas tare: — Mai ai rude? — Da. mi-a ră mas una singură . Mazarin r ă mase uimit de expresia diabolic ăcu care tînă rul rostise aceste cuvinte: de obicei nă vă leş te sîngele în obraji. sperînd ca tînă rul săcadăîn capcana acestei pref ă cute compasiuni. un preot din Kingston m-a luat la el. —Ş i cercetă rile dumitale? — Au fost zadarnice. — Ai aflat ce s-a întîmplat cu mama dumitale? — Am aflat căa fost asasinatăde acea rubedenie a mea. m-a educat în spiritul religiei calvine. Ş i mi-o aduc aminte ca azi cînd a venit ultima dată . da. remarcăMazarin. încît pe cardinal îl trecurătoţ i fiorii. Cînd eram copil a venit de trei ori la doica mea. ş i mămiş că . care m-a gonit cînd am împlinit cinci ani. dar într-ai lui nă vă li fierea ş i se fă cu galben ca ceara. — Ce-ai fă cut atunci? — Cum plîngeam ş i cer ş eam la drumul mare. —Ş i pînăîn momentul cînd ai cunoscut-o? — Măsocoteam un copil pă ră sit. —Ş i cine te-a crescut? — O doicăfranceză . Tă cu cîteva clipe. — Da. — Ah! Acum înţ eleg de ce-l slujeş ti pe domnul Cromwell. Dumnezeule! Nici nu-ţ i închipui cît măintereseazăpovestea dumitale! Aş adar. cu ajutorul a patru prieteni. — Ah. îns ăîn acest timp îl privi cu mai multăluareaminte decît la început. deoarece nimeni nu-i mai d ă dea un ban. dar într-un chip atît de ciudat. dar ş tiam dinainte cămi s-a luat rangul de noble ţ eş i că am fost despuiat de întrega-mi avere de că tre regele Carol I. — Povestea dumitale e cumplită .adevă ratul nume. te ajută ? — M-am înfă ţ iş at de trei ori la aceast ărubedenie pentru a-i implora sprijinul ş i de trei ori a pus valeţ ii sămăizgonească . Întîmplarea a fă cut totul.

însăfulgerele care ţ îş neau din ochii tînă rului îl fă curăsăplece capul ş i. sînt în mş surşsş -mi dau seama mai bine decît oricine de natura ş i urmş rile ei. În ce priveş te pe regele Carol. se va purta mai bine. te afli în slujba unui stă pîn atotputernic. cş ci nş dejdile poporului ş i harul Domnului sînt cu mine.profund. monseniore. va încerca sştreac ş în Fran ş a pentru a recruta soldaş iş i pentru a se reface. nici în Scoş ia ş i. — Dar nu mi-ai spus c ăs-a purtat urît cu dumneata? — Prima oarăcînd am să -l vă d. — Muţ umesc. încurcat. El trebuie săte ajute în cercetă rile pe care le faci. fş rş sş vrea. Astş zi pornesc lupta ş i voi da o loviturş hotş rîtoare regelui Carol. mai ales. ai un mijloc de a-l îndupleca? — Am un mijloc care ma va face temut. pe urmădescoperăîn mod sigur totul. — Prin urmare. iar el că zu într-o adîncăvisare.. Franş a ar dezaproba acş iunile poporului englez ş i ar d ş una într-o mş surş atît de hot ş rîtoare Angliei ş i. monseniore. Franş a a dat g ş zduire reginei Henriette ş i. v ă zînd indiferen ţ a acestuia. " . desigur. ca s ă nu mai continue o asemenea convorbire. Încetul cu încetul. dupşcum ş i noi ne preocupam de aceea a Franş ei. lucrurile se schimbş : dîndu-i gş zduire ş i ajutor. O reproducem textual: „Eminenş ei-Sale Monseniorului Cardinal Mazarin Am vrut. ridicăuş or din umeri: — Cautăsăizbuteş ti cu ajutorul acelor oameni care-ş i fac în acelaş i timp treburile lor. procurîndu-ş i arme ş i bani. Oamenii ca noi ş tiu o mulţ ime de lucruri.Cele douşregate sînt prea învecinate pentru ca Franş a sşnu se preocupe de situaş ia noastrş . deschise scrisoarea lui Cromwell. — Vrei cumva săvorbesc eu acelei rude de care mi-ai pomenit? întrebăMazarin. am să -i vorbesc chiar eu.. însşDoamna Henriette e o fiicş a Franş ei ş i Franş a era datoare sşo gş zduiasc ş . Dupăprimele rînduri. — Monseniore. Englezii sînt aproape toş i convinş i sşlupte împotriva tiraniei regelui Carol ş i a partizanilor sş i. activitş ş ii guvernului pe care ş i-l va alege. unui cîine de rasănu trebuie decît s ă -i ară ţ i o urmă . Voi cîş tiga b ş tş lia. Săvedem acum scrisoarea. regele nu va mai gş si sprijin nici în Anglia. Odatşcîş tiga ş ş aceasta bş tş lie. dac ş nu va fi fş cut prizonier sau nu va fi ucis. vrînd s ăse încredin ţ eze dacăMordaunt nu-i pîndeş te reac ţ iile ş i. a întreş inut în ş ara mea un focar de rş zboi civil care nu poate fi stins. ochii tînă rului se stinserăş i redevenirăsticloş i. Din fericire pentru dumneata. care ţ inea să -ş i cî ş tige un prieten pe lîngăCromwell. Mazarin aruncăo privire pe sub sprîncene. încît o asemenea stare de lucruri ar echivala cu niş te ostilitş ş i flagrante. sşvşcunosc intenş iile cu privire la problemele de astş zi ale Angliei . Aflat în fruntea acestei miş cş ri prin încrederea publicş . Mazarin îl privi.

cunoscînd prudenş a voastrşş i situaş ia cu totul personal ş pe care evenimentele v-o creeazş astş zi. nici cu bani. se apropie totuş i mai mult decît s-ar putea crede. Certurile voastre cu Parlamentul. Mazarin citi mai departe: „Este deci urgent. neînş elegerile zgomotoase cu prinş ii. toatş aceastş dezordine care trece de la o treaptşla alta a statului trebuie sşvşfacşsşpriviş i cu îngrijorare eventualitatea unui rş zboi cu o ş arşstrş inş : cş ci atunci Anglia. cu cît voi fi mai sigur cănimeni nu va ş ti căi l-am trimis. care astş zi luptş pentru dumneavoastrş . Dintr-un sentiment pe care Eminenş a-Voastrşîl va aprecia. aveş i nevoie în aceeaş i mş surşca ş i noi de aceastşpace internş . OLIVER CROMWELL" — Domnule Mordaunt. îndîrjirea poporului diriguitşde cş tre vicar. voi socoti scrisoarea mea ca neavenit ş . monseniore. care rîvneş te de pe acum la aceastşalianş ş . în sfîr ş it. Cu bine. decît pe reginş . ridicînd glasul ca ş i cum ar fi vrut săcurme visarea tînă rului. foarte neliniş tit de întors ă tura pe care o luase scrisoarea. spuse cardinalul. iar mîine vor lupta împotriva voastrş .În clipa aceea. se va alia cu Spania. M-am gîndit deci. nici cu trupe pe acest rege strş in cu desş vîrş ire de ş ara voastrş . deş i îndreptate în direcş ii opuse. însufleş it ş de avîntul noilor idei. ea precede m ş surile pe care le voi lua în funcş ie de evenimente. Acesta continua săviseze. însşprea supusş prejudecş ş ilor deş arte legate de obîrş ie ş i de puterea divinş . Du-te ş i aş teaptăacest . Oliver Cromwell s-a gîndit cşva face mai uş or s ş asculte de glasul raş iunii un spirit inteligent ca acela al lui Mazarini. monseniore. bineînş eles. Ră spunsul meu la aceasta scrisoare va fi cu atît mai mulţ umitor pentru generalul Cromwell. a cş rei fermitate e desigur minunat ş . Mazarin încetăsămai citeascăş i se uitădin nou pe sub sprîncene la tînă rul din faţ a lui. m-am gîndit ca aş i prefera sşvşconcentraş i for ş ele înlş untrul regatului Franş ei ş i sş nu stingheriş i cu nimic noul guvern al Angliei. Anglia are nevoie de liniş tea internşpentru a duce pînş la capş t expulzarea regelui s ş u. dacşîn cincisprezece zile nu voi primi rş spuns. sşcunosc vederile Franş ei: interesele acestui regat ş i cele ale Angliei. cu totul confiden ş ialşş i de aceea v-o trimit printr-un om care se bucurşde încrederea mea deplinş . Scrisoarea mea e. Franş a are nevoie de aceastşliniş te pentru a consolida tronul tînş rului ei monarh. pre ş edintele Blancmesnil ş i consilierul Broussel. Aceastşneutralitate constşnumai în a îndepş rta pe regele Carol de teritoriul Franş ei ş i a nu ajuta nici cu arme. de care noi ne apropiem mulş umit ş energiei guvernului nostru. monseniore.

Cîte zile crede Eminenţ a-Voastr ăc ăva trebui s ăaş tept acest ră spuns? — Dacănu-l primeş ti în zece zile. — Nu. era gata să deschidăgura săvorbeasc ă .ră spuns la Boulogne-sur-Mer ş i fă gă duie ş te-mi căvei pleca acolo mîine dimineaţ ă . rosti cardinalul. domnule. Pofteş te pe aici. te rog! stigăiute cardinalul. Mordaunt se înclină . pe coridor. Întîmplă rile din viaţ a dumitale m-au miş cat profund. ar fi t ă cut-o. ară tînd c ă tre o uş ăde ieş ire. ş i vei ajunge în vestibul. nu-i aş a? Am hotă rît săaş tep ţ i la Boulogne. — Văfă gă duiesc. — Voi pleca. domnule. spuse Mordaunt. regina Henriette înso ţ it ăde un gentilom englez intrăîn clipa asta în Palatul Regal. fă r ăîndoială . . Dacădoreş ti un altul. Înţ elegi însăprea bine că . — Asta nu-i tot. Ară ta cu atît mai mult respect acestei regine lipsite de suităş i de podoabe. înconjurat cum sînt de felurite înrîuriri. se aplecă la urechea cardinalului ş i-i ş opti ceva. întrevederea noastrătrebuie sără mînăsecretă . spuse el. Moudaunt îl urmăpe Bernouin. continuăMazarin. cu cît simţ ea c ăel însu ş i avea să -ş i fac ădestule mustră ri asupra zgîrceniei ş i lipsei lui de omenie. înă bu ş indu-i destă inuirea pe care. dup ăo vă dit ăş ovă ială . care îl conduse într-o încă pere ală turat ăş i acolo îl dă du în seama unui uş ier. Acei ce vin săceara ş tiu însăs ă -ş i zugră veascăorice expresie pe chip. — Monseniore. de care nu pot scă pa decît prin multădiscreţ ie. Î ţ i repet. ai auzit. Mazarin să ri în sus. Doresc sănu fii vă zut la plecare. lucru care nu sc ă pătînă rului. fă cînd cîţ iva paş i spre u ş a pe care intrase. XL MAZARIN Ş I DOAMNA HENRIETTE Cardinalul se ridicăş i se îndreptăîn grabăsăîntîmpine pe regina Angliei. care tocmai stră bă tea galeria cu vitralii. monseniore. ră spunse Mordaunt. întrucît socotesc căorice oraşdin Fran ţ aţ i-e indiferent. O întîlni pe la mijlocul galeriei din faţ a cabinetului s ă u. — Domnule. spune-mi ce pot să fac pentru dumneata? Mordaunt se gîndi o clipăş i. domnule. cînd Bernouin intrăzorit pe uş a. ş i apoi scrisoarea domnului Cromwell te ridicăîn ochii mei la rangul de ambasador. Dupăcare se înapoie în grab ăla st ă pînul să u pentru a pofti înă untru pe regina Henriette. spune. doresc sănu se ş tie de prezenţ a dumitale la Paris. nu pe-acolo. poţ i pleca. ş i fiica lui Henric al IV-lea zîmbea pă ş ind în întîmpinarea omului pe care îl ura ş i-l dispreţ uia.

v ărog s ăcredeţ i cămaiestateavoastrăm ăcople ş eş te cu atîta m ă gulitoare atenţ ie.. ră spunse cardinalul. doamnă . însemna căvine să -l roage ceva. doamnă . ră spunse Mazarin. regele. domnule! exclamăregina. ridicînd uş or din umeri. . aş a ca Mazarin. spuse regina. (aici Mazarin tresă ri). — Domule cardinal. îl poartăîmpotriva supu ş ilor să i ră zvră tiţ i. la început m-am gîndit sădiscut chestiunea care măaduce aici cu regina. — Văascult. se gă se ş te în ajunul unei acţ iuni hotă rîtoare. — Doamnă . e vorba despre ră zboiul pe care so ţ ul meu... îl întrerupse regina. inelul nu avea însuş irea inelului lui Gygès. Ce zîmbet dulce! Oare vine s ă -mi cearăbani?" Ş i aruncăo privire neliniş tităc ă tre scrinul unde ţ inea banii. M-am obiş nuit a face rugă minţ i. Vin sa vărog ceva ş i aşfi foarte fericitădacămi-aţ i îndeplini rug ă mintea. cu un zîmbet dureros. Dacăva fi învins. Or. Oare mi-o fi ghicit gîndul?" Intraser ăîn cabinet. vor avea loc bă tă lii ş i mai hotă rîtoare decît cele de pînăacum. ar dori săse retragăîn Franţ aş i să -ş i ducăviaţ a aici ca un cetă ţ ean oarecare. Carol I. sora mea. spuse Mazarin. — Ei bine. domnule cardinal. cugetăregina. Poate nu ş tiţ i căîn Anglia sînt lupte. Surîsul lui ră mă sese la fel de fals ş i de linguş itor. doamn ă– spuse el cu glasul cel mai mieros atunci cînd regina sfîrş i – crede ţ i oare căFranţ a. „E foarte amabil. Din nefericire. aflaţ i căsoţ ul meu. iar î ş i ră suci inelul de pe deget. de altfel alb ăş i frumoasă . spuse augusta vizitatoare. Vedeţ i. în scurt timp. sîntem ni ş te regi foarte modeş ti. trebuie s ăprevezi totul. zise: — Cel mai plecat dintre servitorii voş tri v ăaş teaptăporuncile. Mazarin ar fi vrut grozav săfie invizibil în acea clipă . dupăce o vă zu aş ezatăîntr-un fotoliu. De vreme ce o reginăcu care el se purtase aş a cum se purtase apă rea cu surîsul pe buze în loc de ameninţ ă ri. ascunzînd vederii minunatul diamant a că rui stră lucire atră gea privirile asupra mîinii sale. care-ş i fă cea nevă zut stă pînul atunci cînd îl ră sucea pe deget. oare. — Vai. Ş i nu cer pentru so ţ ul meu mai mult decît aţ i fă cut pentru mine.„Ah! îş i zise în sinea lui Mazarin. întrucît bă nuia că doamna Henriette vine să -i cearăceva. — Domule cardinal. Cum priviţ i acest proiect? Cardinalul ascultase fă răsăi se clinteascăun mu ş chi de pe faţ ăcare să -i tră deze gîndurile. urmăregina cu un surîs trist. Cum va suporta o îndoităpovară ? — Aceastăpovarăn-a fost prea apă să toare în ce m ăpriveş te. continuăregina. dacăva fi învins. atît de agitatăş i în fierbere cum e astă zi.. reprezintăun adă post sigur pentru un rege detronat? Coroana de pe fruntea regelui Ludovic al XlV-lea se clatinăş i aş a. însă mi-am zis cătreburile politice privesc în primul rînd pe b ă rbaţ i. — Nu ş tiu nimic. Vai! Propriile noastre ră zboaie ră pesc timpul ş i mintea unui biet ministru nevolnic ca mine. ş i că . Cardinalul o pofti săia loc ş i. Am pierdut deprinderea de a mai porunci. — Credeţ i.

— Ceea ce nu văîmpiedic ăs ărefuzaţ i a da gă zduire. îş i pierdu ră bdarea regina. îndeplinind tot ce i-ar face pl ă cere. domnule! ră spunse regina. Maiestatea-voastrănu m ăîn ţ elege. regele trebuie s ăse apere pîn ăla cap ă t. credeţ i-m ă . Mazarin se prefă cu a nu în ţ elege tîlcul îndoit al cuvintelor rostite chiar de el cu cîteva clipe mai înainte ş i continu ăs ăse înduioş eze de soarta lui Concino Concini. ş i aceastăultimăb ă tă lie. monseniore cardinal. fă răîndoială . Cu dumneavoastrăe cu totul altceva. O fiicăa lui Henric al IV-lea. fă ră îndoială .. — Dimpotrivă . monseniore. dumneavoastră . — Chiar aş a a fă cut. Care e ră spunsul dumneavoastră ? — Doamnă ! exclam ăMazarin. despre care vorbeaţ i adineauri. fiindc ănu m ăexprim bine în limba franceza. a acestui mare. ş i asta. — Doamnă . replic ăironic regina. împletit ăcu atît de puţ inămil ăpentru familia sa. încol ţ it de aceastălogicănespus de simplă . — Oh. din acest sublim rege Henric. aceastăadmira ţ ie e atît de adîncăş i de adevă rată . Doamnă . acest sublim rege.domnule.. în sfîrş it. pe care o va da cu mijloace mult mai reduse decît acelea ale du ş manilor s ă i. i-aşpune la dispozi ţ ie casa mea. Dar. maiestatea-voastrăîngă duie să -i dau un sfat? Bineînţ eles. doamnă . domnule! Regina Maria de Medicis. domnule. dacăregele Carol I – Dumnezeu să -l fereascăde orice nenorocire! – ar veni în Franţ a. înainte de ami lua aceastăîndră zneală . cardinalul. dovedeş te cănu înţ elege săse predea f ă răluptă . Dar. s-a dus să cearăajutor Angliei ş i căAnglia i l-a dat. Broboane mari de sudoare curgeau pe fruntea lui Mazarin. — În sfîrş it. în cazul unei înfrîngeri? . atunci trebuie săse mire din cale-afarăde această profundăadmira ţ ie pentru el. vai! N-ar fi un adă post prea sigur. încep prin a fi la picioarele maiest ă ţ iivoastre. îmi judecără u intenţ iile. rosti Mazarin. doamnă . sublim rege. surghiunit cîndva. propria mea casă . mama noastră . Să rmanul Concino Concini! Ş i el nu dorea totuş i decît binele Franţ ei! — Da. — Văascult. Într-o buna zi. s ăo fi trimis sămoarăîn exil. aş a cum va fi soţ ul meu. Dacăa mai ră mas ceva din acest mare. regina Elisabeta nu-i era nepoat ă . din ce în ce mai înduio ş at. — Vorbiţ i italieneş te. un sfat bun. domnule. dumneavoastră ! se gr ă bi săspună cardinalul pentru a pune capă t explicaţ iilor pe care le presimţ ea. E adevă rat. fă răsăprimeascăpropunerea reginei de a vorbi într-alt grai. ne-a învă ţ at limba italianămai înainte ca predecesorul dumneavoastră . cum a pus foc casei mareş alului d'Ancre. poporul îi va da foc. ca ş i dumneavoastr ă . încît. ginerelui s ă u. trebuie săfie. Sfatul unui om atît de prevă ză tor ca dumneavoastr ă . — Peccato! fă cu Mazarin. nu-i a ş a? Ar trebui totuş i săv ăaduceţ i aminte căacest mare.

precum ş i dorinţ a mea de a rezolva aceastăchestiune la care ţ ineţ i atît de mult. spuse Mazarin. domnule. fă rămă car săîntoarc ăochii spre cel care vă rsa aceste lacrimi prefă cute. dacăaceasta-i pă rerea dumneavoastrăş i dacăvăinteresaţ i într-adevă r de soarta lui. spuneţ i. stră bă tu înc ă perea. c ă ci de la acest Parlament. doamnă . înconjurat ăde luxul unei regalită ţ i rivale. Dup ă aceea. destul! Văîn ţ eleg. ce aveţ i de gînd? vorbi ea în cele din urmă . tremurînd de neră bdare. pă rerea mea e c ăregele nu trebuie să -ş i pă ră seascăregatul.— Ei bine. — Ah. aş tepta în picioare. R ă spunde ţ i-mi da sau nu: dacăregele stă ruie s ăr ă mînăîn Anglia. sau mai curînd greş esc. am vîndut ş i ultimul diamant ca să -l ajut. rosti cardinalul. Regii absenţ i sînt repede uitaţ i: dacă trece în Franţ a. Destul. — Ei bine. Eu nu mai pot face nimic pentru el. — Sărevenim la fapte. i-au venit fiicei acelui mare. cît de puţ in măcunoaş teţ i! Dumnezeule! Dar regina Henriette. în acest caz. Sărevenim la fapte. maiestatea-voastrănu se va mai îndoi de rîvna mea de a o sluji. ş iş tiu căîndră znesc destul înfă ţ iş înd maiestă ţ ii-voastre pă rerea mea. Nu mai am nimic. cauza lui e pierdută . pă rerea mea. Ş i zicînd aceasta. domnule cardinal. duş man al regilor. deschise singurăuş aş i. Dacămi-ar mai fi ră mas vreo bijuterie. doamnă . — Atunci. singurele ajutoare care au împiedicat-o sămoarăde foame ş i de frig astă -iarnă . nu-i aş a? Veţ i însă rcina pe Broussel săfie raportor. ş tiţ i chiar mai bine decît oricine. sper săară t maiestă ţ ii-voastre cît îi sînt de devotat. domnule cardinal. nemaiavînd ră bdare săurmă reascăacest spirit subtil în labirintul de vorbe în care se ră tă cea. cu aerul celei mai depline sincerită ţ i. care. — Cu care vără zboi ţ i. în fotoliu. e o m ă rturie cănu se mai poate bizui pe dragostea supuş ilor să i. Regina îş i muş ca buzele. Cardinalul întinse mîinile împreunate spre ea. al curtenilor gră biţ i să -l linguş ească . la drept vorbind. Ziua în care un ajutor stră in vine în sprijinul unui rege ca să -l repunăpe tron. — Măduc săm ăsfă tuiesc neîntîrziat cu regina ş i apoi vom supune problema Parlamentului. sămăîncă lzesc eu ş i fiica mea. doamnă . dar că reia nu-i mai ră mă sese. aşfi cump ă rat astă -iarnălemne. spuse regina. pe care îl admiraţ i atîta. îi trimiteţ i ajutoare? Dac ăvine în Franţ a. Vă ascult. cred. stingher. singur. spuse regina. ş tiţ i. decît un singur braţ pe care săse sprijine! . trimiteţ i-i ajutoare în oameni ş i bani. în mijlocul numeroaselor gă rzi ale Eminenţ ei-Sale. îi acordaţ i ospitalitate? — Doamnă . Duceţ i-v ăîntr-adevă r în Parlament. maiestatea-voastrănu ş tie ce-mi cere. doamnă . Era o reginăumilită . acelui sublim Henric al IV-lea. regina se ridicăplin ăde o maiestuoasăindignare. se duse s ădea mîna lui de Winter. — Ah. în faţ a că reia toţ i se mai înclinau doar fiindcăaş a cerea eticheta.

scuturăcapul pentru a o sili săcad ă . Nu aş teptămultăvreme. care pe atunci se numea tră sură . în loc săse lase împins de prima pornire. în timp ce conduceam pe tînă rul de care întreabăEminen ţ a-Voastră . pe care l-ai introdus la mine adineauri. Bernouin reveni întovă ră ş it de Comminges. adicăsăse ducădrept la milord de Winter. celui care aş tepta. măduc îndată . care aş tepta ca regina săsfîrş eascănegocierile cu Mazarin. care se gă se ş te în faţ a acestei uş i.ş i de Winter. ca săvorbeasc ămaiestă ţ ii-sale. ie ş i huruind pe poartă . — Vezi dacătînă rul în hain ăneagrăş i cu p ă rul scurt. Ză rindu-l. Cred căl-am v ă zut încă lecînd pe un cal cenuş iu ş i ie ş ind din curtea palatului. aş teptăsăiasădin curte tră sura reginei. să -i lustruiascădiamantul ş i să -i admire stră lucirea. Dar monseniorul nu se duce la regină ? — De ce? — Domnul de Guitaut. Dar n-am spus nimic nici unuia. Bernouin! Bernouin se ivi numaidecît. cum o lacrimăi se rostogolea încădin ochi ş i-i împiedica vederea. îmi spune cămaiestatea-sa a primit ş tiri de la o ş tirile noastre. încă lecă . Comminges vă zuse bine. tot că lare. că ci regina ră mase la Mazarin doar un sfert de ceas. tînă rul se opri brusc. Dup ăaceea a ră mas o clipăvisă tor ş ia coborît scara. Pe cînd stră bă tea galeria paralelăcu marea galerie cu geamuri ză rise pe de Winter. e un rol tare greu de jucat. f ă răîndoialăla tabloul lui Rafaël. toate astea m-au mîhnit. Hm! Cromwell ă sta e un stra ş nic vînă tor de regi ş i-i plîng pe miniş trii lui. Bernouin ieş i. Ochii i se dilatar ăş i un fior îl stră bă tu din creş tet pînăîn tă lpi. aflat de gard ă . însăacest sfert de ceas de a ş teptare i se pă ru un veac. se aplecă din nou în dreptul potierei. dacăar fi vă zut cu ce expresie de ura se aţ intiserăochii tînă rului asupra lui de Winter. Venea într-adevă r din partea reginei să -l cheme pe cardinal. nici altuia. spuse Mazarin cînd se vă zu singur. greoaia hardughie pe roate. nu pentru a admira tabloul lui Rafael. . se mai aflăîn palat. — Bine. Comminges n-ar mai fi avut pic de îndoialăcăacel senior englez îi era lordului duş man de moarte. ş i. — Monseniore. Cardinalul se folosi de lipsa lui ca săr ă suceascăla loc inelul pe deget. În cele din urm ă . În acea clipăapă ru domnul de Villequier. Mordaunt fă cuse chiar a ş a cum spusese el. dac ăo săvrea vreodatăsăaibăminiş tri. ci ca fascinat de vederea unui lucru cumplit.— Oricum. Fă cu asta fă răîndoialăca săchibzuiascăş i. cu ochii aţ intiţ i asupra porţ ii. Ai fi spus c ăvrea sătreacă prin stavila de sticlăcare îl despă rţ ea de duş manul să u. el s-a apropiat de u ş a de sticl ăa galeriei ş i s-a uitat mirat la ceva. unchiul meu. Dar Mordaunt se stă pîni. ieş i din palat cu capul în piept. îş i opri calul în colţ ul stră zii Richelieu ş i. că ci. coborî încet scara. spuse Comminges.

cît ş i în afara ţ ă rii? Apoi mai e ceva. milord. XLI CUM NEFERICI Ţ II IAU UNEORI ÎNTÎMPLAREA DREPT PRONIE CEREASCĂ — Ei bine. atît înlă untrul. printre ornamentaţ iile lui Jean Goujon. milord. deznă dă jduit ă . ş i cardinalul nici mă car nu-i francez. — Adu-i la cunoş tinţ ăcănu pot face nimic. Aş tepta. cînd vă zu căintrăpe sub bolta întunecată . iar caii i-am cumpă rat la Paris. dupăce regina îş i îndepă rtăservitorii. am trecut ca prin minune prin mijlocul armatei puritane. nu din Anglia. acel du-te-vino de oameni preocupaţ i? Oare s ăfi primit vreo veste. regele. Mordaunt urmă ri tr ă sura ş i. unde ş i intrară . unde locuiserăamîndouămult timp ş i pe care îl pă ră siserănumai din pricinăcămizeria lor li se pă rea ş i mai greu de îndurat în încă perile acelea aurite. milord? — Oricum. Afar ăde asta. De altfel. atunci cînd cardinalul a spus nu. Înainte săplece de la mînă stirea Carmeiitelor. milord. ş i mărefer la cele despre care ţ i-am mai vorbit: nu m-aş mira săaflu căne-a luat-o Cromwell înainte. Am fă cut totul cu atîta grabăş i grijă . doamna Henriette spusese fiicei sale săvinăsăo a ş tepte la palat. — Ceea ce am prevă zut. cardinalul era tare stînjenit ş i totuş i hotă rît sărefuze. cum aş teptase ş i la Palatul Regal. întocmai ca un basorelief reprezentînd o statuie ecvestră . — Dar regina. zise doamna Henriette. în ce-l priveş te. valetul meu. doamnă ! — N-am spus Franţ a. trebuie săse sacrifice cu . se lipi cu calul de un zid învă luit de umbr ăş i ră mase acolo nemiş cat. Căam suferit cît el. va aş tepta ră spunsul maiestă ţ ii-voastre. ba chiar mai mult. Regina nu va spune niciodatăda. care rîd de lacrimile mele ş i că . înainte de a întreprinde ceva. În timp ce discutam. doamnă ? fă cu întrebă tor de Winter. — Refuză ? — Nu ţ i-am spus dinainte? — Cardinalul refuzăsăprimeascăpe rege?! Fran ţ a refuză ospitalitatea unui prinţ nefericit? Dar asta se întîmplăpentru prima oară . Nu ş tii căacest italian conduce totul. doamnă . silităsămă nînc pîinea exilului ş i săcer gă zduire unor prieteni prefă cu ţ i. sînt convins. pe ea aţ i vă zut-o? — Nu avea rost.Caii pornirăla trap ş i luarădrumul spre Luvru. ai remarcat agitaţ ia de la Palatul Regal. clă tinînd cu tristeţ e din cap. vorbi regina. am spus cardinalul. am luat diligenţ a împreunăcu Tony. încît sînt sigur c ănu mi-a luat-o altcineva înainte: am plecat acum trei zile.

întă ri de Winter. m-am gîndit la ei. cînd poate căne mai ră mîne o raz ăde speran ţ ă . — Aceş ti oameni erau prietenii dumitale? — Unul dintre ei a avut viaţ a mea în mîinile sale ş i mi-a d ă ruit-o. aceş ti patru gentilomi ş i-au spus numele: cel de-al doilea se numea contele de La Fère. — Ce vrei sa faci cu patru oameni? — Patru oameni devota ţ i. — Unul dintre ei era cavalerul d'Artagnan. milord? — Numele celui de-al doilea l-am auzit din întîmplare. Doamne! se tîngui doamna Henriette. milord? — Aş a cred. milord! Dacănu măînş el.generozitate ş i sămoarăca un rege. Totuş i ar trebui să -i gă sim cît mai repede. ori de cîte ori l-am vă zut pe rege în primejdie. De aproape dou ă zeci de ani i-am pierdut din vedere. — Oh. Atunci aş crede căsîntem cu adevă rat blestemaţ i. vis ă tor. Măvoi duce s ămor ală turi de el.ş i cei despre care văvorbesc au să vîr ş it multe pe vremuri. patru oameni hot ă rîţ i sămoar ăpot face mult. — Nu mai am prieteni. obiceiul de a le spune pe numele de împrumut m-a fă cut săle uit pe cele adevă rate. ridicînd ochii spre cer. — Oh. i-am ră mas prieten. mătem c ă omul acesta e devotat trup ş i suflet cardinalului. —Ş i aceş ti oameni se aflăîn Franţ a. doamnă . dacădumneata socoteş ti căaceş ti vrednici gentilomi pot să -i fie atît de folositori regelui. afarăde dumneata! Oh! Doamne. cel pu ţ in. — Da. —Ş i unde sînt aceş ti patru oameni? — Ah! Iatăce-aşvrea săş tiu ş i eu. că ci înainte s ă tragăspada împotriva noastră . Oare ai luat la tine toate inimile mari care existau pe pă mînt?! — Eu trag nă dejde cănu. — Spune-mi cum se numesc. Cît despre ceilalţ i doi. murmur ăde Winter. cum se agaţ ăun naufragiat de sfă rîmă turile corabiei. care se agă ţ a de aceastăultimă nă dejde. — Dar ceilalţ i? întrebăregina. am auzit rostindu-se acest nume. Nu ş tiu dacăa ră mas prietenul meu. deoarece au ră mas aceia ş i. V-am vorbit de patru oameni. ia seama. Doamne! murmurăregina. — Asta ar fi o ultimănenorocire. ră spunse de Winter. cavalerul d'Artagnan e locotenent de gardă . Ceilalţ i. dar de atunci eu. doamnă . doamnă . credeţ i-mă . dar. Se poate s ăle fi auzit numele ş i să -ţ i dau vreun ajutor să -i gă seş ti. ş i totu ş i. Maiestatea-voastrăse lasă pradădezn ă dejdii.ş i că utaţ i săvăaduna ţ i amintirile: n-aţ i auzit vreodată povestindu-se căregina Anna de Austria a fost salvatăodinioarădin cea mai mare primejdie în care s-a g ă sit vreodatăo regină ? . Ascultaţ i-mă . — Doamnă ! Doamnă ! exclam ăde Winter. milord! Nu mai am nici un prieten pe lume.

milord.— Da. nu pentru a-l face pe rege învingă tor. orice ar spune Mazarin. în ziua cînd ne vom urca din nou pe tron. caută -i. Da. spuse de Winter. de niş te eghileţ iş i niş te diamante parcă . îş i st ă pîni lacrimile. — Mi-aşda toatăsilinţ ă . aur cît săcumpere palatul White-Hall. milord. — Asta ar însemna o spadăneînfricatămai puţ in. caută -i pe aceş ti gentilomi. tînă ra Henriette se ivi în prag. Nu remarci. sau mai degrab ătrei? Că ci. da. Dar ce vor putea face oare aceş ti patru oameni. — Atunci. fă r ăs ăo pun la socoteal ăpe a mea. f ă ră îndoială . Apoi se întoarse spre fiica ei: — Ce doreş ti. cu acea sublimăt ă rie care este eroismul mamelor. — Ei bine. dar timpul e scurt: maiestatea-voastrăuit ăcăregele vă aş teaptăr ă spunsul ş i-l aş teaptăcu îngrijorare. am cîş tigat m ă car un lucru nemaifîind decît pe jumă tate regină : copiii mei îmi spun mamă . pentru a-l ajuta sătreac ămarea ş i. cu îndurerarea unei inimi frînte. dacăse învoiesc sătreacăcu dumneata în Anglia. oricîtătă rie ar fi v ă dit. nu scă p ătinerei prinţ ese. te conjur. soţ ul vostru va gă si tot atîtea ascunziş uri ş i adă posturi cîte gă se ş te ş i pasă rea de mare pe vreme de furtună . căsîntem atît de să ră că cios . ş i dac ă -i gă seş ti. vor fi destul. iar regina. milord. — Caută -i atunci. dar ar mai r ă mîne încătrei. săstea în luptăca un zid în jurul lui. zise tînă ra prin ţ es ă . Caută -i deci. E unul dintre cei ce-mi sînt credincioş i. să -l însoţ eascăîn timpul fugii. ş i i-aşgă si. asta se datoreş te faptului căînsă ş i regina le-a uitat. Vine din o ş tire ş i. doamnă . mi se pare. pe lîngăasta. — Ah! se adresăregina lui de Winter. dupăcum spune. pe vremea cînd îl iubea pe domnul de Buckingham. are să -ţ i înmîneze o scrisoare din partea mare ş alului de Grammont. să -l ajute cu sfatul. mi-e teamăcăsîntem pierduţ i! exclamăregina. chiar aş a doamnă : aceş ti oameni sînt cei care au salvat-o. voi da fiecă ruia un ducat ş i.ş i nu doamnă . de Winter. un cavaler a intrat la Luvru ş i cere să prezinte omagiile lui maiestă ţ ii-voastre. nu trebuie săne bizuim pe domnul d'Artagnan. suspinăş i se adresăîn ş oaptăreginei: — De ce plîngi mereu în lipsa mea. ca să -l pă zeascăde duş mani. patru oameni devotaţ i în jurul regelui. — Da. deş i s-ar fi cuvenit să -i facăcei dintîi seniori ai regatului. Henriette? — Mamă . mamă ? Regina zîmbi ş i murmurăîn loc de ră spuns: — Iată . scumpul meu lord. ş i zîmbesc cu milăla gîndul ca dacănumele acestor gentilomi nu v ăsînt cunoscute. dar nu ş tiu bine despre ce era vorba. dar destul pentru a-l salva dacăva fi înfrînt. trebuie să -i că ută m. dup ăcum v-am spus. Numai căaceastăînfrînare. Ea se opri în prag. odatăpe coastele Franţ ei. ză vorindu-ş i-le în adîncul inimii. ş i fă cu semn lui de Winter să schimbe vorba. În clipa aceea uş a se deschise.

tînă ra prinţ es ădeschise gura. dupăcum v-a spus. Regina zîmbi. care mi-a spus căare cinstea săse numere printre servitorii dumneavoastră . domnul conte de Guiche. — Aş a credeam. aveţ i milăde mine. fă cîndu-i semn s ăse ridice. doamnă . glă sui el. — E vina mea.gă zduite. ca ş i cum ar fi vrut săle soarbăparfumul. . spuse de Winter. domnule. spuse tînă rul. M-am anunţ at într-adevă r ca venind din partea mareş alului de Grammont. La numele contelui de Guiche. doamnă . înclinînd din cap. f ă răîndoială . întinzînd scrisoarea lui de Winter. Regina vă zu totul ş i de bun ăseamăcăinima ei de mamăpricepu despre ce era vorba. Regina rupse sigiliul scrisorii ş i citi: „Doamnşş i reginş . aduc maiestă ţ ii-voastre o scrisoare din partea prietenului meu. Henriette! rosti ea. o vie roş eaţ ăcolor ăobrajii tinerei prinţ ese. Henriette? întrebăregina. — Aş adar. vrînd să întrebe ceva de mare însemnă tate pentru ea. — Am avut cinstea săspun maiest ă ţ ii-voastre c ăv-a scris în numele tată lui să u. Fă cu îndatătrei paş i spre reginăş i îngenunche. doamn ă . doamnă . încît fiica mea îndepline ş te slujba celor care anunţ ăoaspe ţ ii? — Doamnă . Regina o privi cu o oarecare asprime. Scrisoarea conţ ine o ş tire însemnată . s-au dat lupte? întreb ăregina. — Nu. Tînă ra prinţ esăbă tu din palme ş i. – îngă imătînă ra fat ă . spuse Raoul. — Mi-ai spus c ăe o scrisoare din partea mareş alului de Grammont. zise regina. —Ş i cine-i acest cavaler. dar gura i se închise fă răsărosteasc ăun singur cuvînt. — Da. tînă ra prinţ esădeschise uş aş i Raoul apă ru în prag. precum ş i mă rturia respectului s ă u. Dimpotriv ă . dar cum a fost ră nit la braţ ul drept. E un tîn ă r care pare săaibă ş aisprezece ani ş i care se numeş te vicontele de Bragelonne.. care înaintase pentru a o primi ş i a o înmîna reginei. îmi frîngeţ i inima. domnule. ră spunse Raoul. — L-am vă zut pe fereastră . în vreme ce rumeneala din obraji i se stingea treptat-treptat. doamnă . se întoarse pe jumă tate ş i se aplecă spre un vas plin de trandafiri. ruş inatăfoarte căs-a lă sat în voia unei asemenea porniri de bucurie. în ziua luptei s-a acoperit de glorie ş i a avut cinstea săfie îmbră ţ iş at de că tre Prinţ pe cîmpul de bă taie. — Doamnă . că ci se adres ăiară ş i lui Raoul: —Ş i tînă rului conte de Guiche nu i s-a întîmplat nimic ră u? Că ci contele nu e numai unul dintre sevitorii noş tri. —Ş tiu.. nu a putut scrie ş i contele de Guiche i-a slujit de secretar. La ş tirea căs-au dat lupte. ci se numă răş i printre prietenii no ş tri. — Săvedem ce ne scrie contele.

ori poate cea din urm ă din întreg Parisul. Luvrul e al doilea palat unde ajunge vestea aceasta." În clipa cînd se pomeni de serviciul pe care i-l adusese contelui. spuse Raoul. — Tutorele dumitale este ş i el un Bragelonne? întrebălordul de Winter. în calitate de rudă apropiată . mareş alul de Grammont are dreptate: în ce-l priveş te. e prietenul fiului meu. Aş a ai spus? Cît despre de Winter. care va avea cinstea sş va înmîneze aceastşscrisoare. ca sş vş spun cşam cîş tigat bş tş lia de la Lens ş i cşaceastş victorie nu poate sşnu investeascşcu o mare putere în problemele Europei pe cardinalul Mazarin ş i reginş . acesta mai-mai sănu-ş i cread ăurechilor. care nu-ş i putea stă pîni dorin ţ a de a-l cunoa ş te mai bine pe acest tînă r chipeş . întocmai ca ş i tatş l sş u. a murit. domnule. vşscriu prin fiul meu. — Contele de La Fère! exclamăea. Oh. domnule. aceasta va schimba faţ a lucrurilor. Oamenii sînt fericiţ i aici. despre care ş ti ş i cş e servitorul vostru. sşse foloseascşdeci de acest moment pentru a stş rui în favoarea augustului sş u soşpe lîngş guvernul regelui. dacş vrea s ş -mi asculte sfatul. contele de Guiche. aşfi aflat vestea abia mîine. E o ş tire proaspă tă . domnule. De Winter fă cu un gest de uimire. — Bă tă lia de la Lens a fost cîş tigată ! exclamăregina. ş i-ţ i sînt recunoscă toare căai pus atîta grabăspre a ne-o aduce. poimîine. Vă zu în ochii ei o expresie de nemă rginitărecuno ş tinţ ăpentru el. ba chiar ne va d ă una. te implor să -mi ră spunzi: contele de La Fère nu e oare seniorul pe care l-am . continuăregina. Mătem însăc ănu va avea nici o urmare în ce ne priveş te pe noi. doamn ă . i-a salvat viaş a. cş ruia.. — Contele de La Fère. Am cinstea de a fi cu respect. Nu mai încă pea nici o îndoială : fiica regelui Caroi I era îndră gostităde prietenul sau. fă r ăaceastă scrisoare. Am jurat contelui de Guiche săînmînez maiestă ţ ii-voastre scrisoarea chiar înainte de a-l îmbr ă ţ iş a pe tutorele meu. ş i de la dînsul. ră spunse Raoul. Este un gentilom cş ruia maiestatea-voastrş poate sş -i acorde toatşîncrederea în cazul cînd ar avea s ş -mi trimitşvreun ordin verbal sau scris. dup şcum mi s-a spus. regina îl privi cu o nestă vilit ă bucurie. mai tră ieş te? — Nu. a mo ş tenit tutorele meu moş ia al că rei nume îl port. Acolo nu o cunoaş te nimeni încă .Neputînd avea onoarea de a vş scrie eu însumi. — Doamnă . cîş tig ăbă tă lii! Da. Maiestatea-voastrş . Raoul nu se putu st ă pîni ş i întoarse capul spre tînă ra principesă . cred. Am cunoscut pe vremuri un Bragelonne. Fă r ădumneata. înclinîndu-se. —Ş i cum se numeş te tutorele dumitale? întrebăregina. Vicontele de Bragelonne. — Contele de La Fère! exclamăel la rîndu-i. MAREŞ ALUL DE GRAMMONT. din cauza unei rş ni la mîna dreaptş .

— Domnule. vinde-le fă r ăteamă . am regă sit ca prin minune pe acesi brav gentilom. —Ş i nu slujea sub arme cu un nume de împrumut? — Sub numele de Athos. Spune-mi. am pă strat cu grija aceastăcruce de diamante. dacăave ţ i nevoie de bani pentru expediţ ia dumneavoastr ă . Raoul se înclinărespectuos înaintea celor douăprincipese. — Du-te. încuviinţ ăregina. te rog.cunoscut eu. Maiestatea-voastrăva fi slujităde un om devotat. adresîndu-se lui Raoul. chiar a ş a. Alerg sădepun într-un loc sigur aceste douălucruri de pre ţ . măsimt datoare săsacrific totul acestei speran ţ e. De curînd l-am auzit pe prietenul să u. dar astă zi. Dar bunurile noastre au fost confiscate. dacămaiestatea-sa va binevoi să -mi îngă duie săplec. pe care nu le-aşfi primit de-aşfi avut la îndemîn ămijloacele vechii noastre averi. mulţ umit ăei. domnule. ş i căîn ziua izbînzii mele. . Apoi. cînd aceste bijuterii pot sa foloseascăsoţ ului meu sau apă ră torilor lui. gîndeş te-te. milord. cel care îmi va aduce aceastăiconiţ ăş i aceast ăcruce va fi binecuvînatat de mine ş i de copiii mei. — Chiar aş a. chipeşş i brav. văvoi îndeplini bucuros dorinţ a. pe care o am de la mama. spunîndu-i astfel. pe care a dă ruit-o soţ ul meu: preţ uiesc aproape cincizeci de mii de livre. fiindcăprincipesa era cufundatăîn gîndurile ei. regina îi spuse: — Milord. întocmai. Am jurat mai curînd sămor de foame. prevedere cu totul de prisos. Dacăînsăgă se ş ti vreun mijloc săle pă strezi. încît sănu-i audătînă ra fat ă . cum de Winter voia să -ş i ia ră mas bun. Du-te ş i fii încredin ţ at de afecţ iunea noastr ă . Într-un ceas voi fi la contele de La Fère ş i mîine maiestatea-voastrăva avea un ră spuns lă murit. banii ni s-au irosit. nă dă jduiţ i. unde locuie ş te? — Contele de La Fère locuieş te pe strada Guénégaud la hanul „Grand-Roi-Charlemagne". doamnă . domnul d'Artagnan. Ia-le! Ş i. milord. decît s ăm ădespart de aceste lucruri de pre ţ . doamnă . De Winter ş i regina continuarăsăvorbeascăo vreme în ş oaptă . domnule. fost muş chetar pe vremea !ui Ludovic al XIV-lea. încît am ajuns săne creă m mijloace din tot ce ne-a mai ră mas. — Doamnă . În clipa urmă toare se întoarse spre regină : — Nă dă jduiţ i înc ă . deoarece. cămi-ai face cel mai mare serviciu pe care un gentilom îl poate face unei regine. rosti de Winter. în vîrstăpoate ast ă zi de patruzeci ş iş apte ori patruzeci ş i opt de ani? — Da. ş i aceastăiconiţ ăa sfîntului Mihail. aici voi veni îndatăsă -l îmbră ţ iş ez. viconte. îl salută pe de Winter ş i plecă . Dă -i de ş tire acestui vrednic prieten al meu sără mînăacasă . — Îţ i mul ţ umesc din suflet. Domnul fie lă udat! Ş i acum se afl ă la Paris? continuăcontele. Providenţ a e de partea noastră . vinde-le.

aveţ i însă rcinarea s ădaţ i acestei copile ceva din partea tată lui ei. — Săfie vreun spion de-al cardinalului? spuse de Winter pentru sine. vă zuse o umbră asemă nă toare. apoi se întoarse că tre fiica sa ş i spuse: — Milord. XLII UNCHIUL Ş I NEPOTUL Calul ş i valetul lui de Winter aş teptau la poartă : el se îndreptă gînditor spre han. ie ş ind de la Palatul Regal. — Cine e? — Habar n-am. c ăs-a oprit la Luvru ş i v-a aş teptat ş i căde la Luvru s-a luat din nou dupănoi. milord. spuse gentilomul. Atunci sămăprefac cănu l-am ză rit. . el are în mine cea mai supusăş i cea mai iubitoare fiică . Deodat ăză ri un că lă reţ desprinzîndu-se parcădin zid. dînd pinteni calului. Ş i. stră bă tînd neînsoţ it acele mari încă peri pustii ş i întunecoase. — Tony. Necunoscutul îş i zori ş i el calul.Regina întinse mîna lordului de Winter. — Ai bă gat de seamăpe acest om care ne urmă re ş te? — Da. care venea la vreo cî ţ iva paş i în urm ă . se uita ş i el cu neliniş te la acest c ă lă re ţ . se înfundăîn labirintul de str ă zi care ducea la un han aflat nu departe de Marais: cum locuise multăvreme în Piaţ a Regală . Tînă ra Henriette înaint ăatunci surîzînd ş i. monseniore. ră spunse de Winter. Ş tiu doar c ăvăurmă reş te de la Palatul Regal. întorcînd capul din cînd în cînd ş i contemplînd faţ ada tă cutăş i întunecat ăa Luvrului. Ş i valetul se ală turăstă pînului să u. doamnă . rosti prinţ esa. ş i urmă rindu-l la o mic ădistanţ ă : atunci îş i aminti că . ş tergîndu-ş i lacrimile pe care. Apoi plecă . oricît de nesimţ itor ar fi devenit în cei cincizeci de ani petrecuţ i la curte. roş ind. lordul de Winter că utase în chip firesc sătragăundeva în apropiere de vechea-i locuinţ ă . atingînd cu buzele fruntea Henriettei. De Winter ră mase mirat: nu ş tia ce vrea săspunăregina. nu ş i le putea stă pîni la vederea acestei regeş ti nefericiri. cărege sau pribeag. ca s ăspunem aş a. —Ş tiu. învingă tor sau învins. — Sînt aici. Valetul lordului de Winter. atît de demn ăş i atît de adînc ăîn acela ş i timp. întinse fruntea gentilomului. care i-o să rutăcu respect. fă cîndu-i semn săse apropie. — Spuneţ i tată lui meu. puternic sau să rac.

vin săte întreb. cu cumnata dumitale care era mama mea? De Winter se dă du înapoi sub privirea acelor ochi de foc. De astădatănu măvei alunga. înmă rmurit. nu vei îndră zni. — L-am întrebat pe că lă ul din Béthune. Cînd m-am înfă ţ iş at la dumneata pentru întîia oară . altfel voi chema s ăte alunge. el stă tea în uş ă .ş i chiar foarte mult. Mama mea l-a moş tenit pe soţ ul ei ş i dumneata ai ucis-o pe mama mea! Numele meu îmi dă dea dreptul la averea pă rinteascăş i dumneata mi-ai ră pit numele. De Wintor se pră bu ş i pe un scaun. milord. — Te înş eli. ş i-mi vei împă rtă ş i pă rerea numaidecît. — Da. adă ugăel cu un surîs care f ă cu să -l treacătoţ i fiorii pe cel cu care vorbea. Milord. Cît despre Mordaunt. aş a cum am fă cut ş i la Londra. voiam s ăte întreb ce anume mia necinstit numele. voiam săte întreb ce-a devenit averea mea. Se întoarse îndată : Mordaunt stă tea înaintea lui. a ş a cum ai f ă cut la Londra. Retrage-te. îţ i pasă . spuse de Winter. spuse tînă rul. De astădatăvin la dumneata cu o altfel de întrebare ş i mult mai cumplitădecît celelalte. — Oh. ş i caut-o în iad. Apoi. nenorocitule. nu-i aş a? continu ătînă rul. ce-ai fă cut cu fratele tă u Abel?". cu mama mea. rosti Mordaunt cu glasul înă bu ş it. vorbi Mordaunt cu vocea lui spartăş i batjocoritoare.De Winter descă lecăîn faţ a hanului ş i urc ăîn odaie la el. strigă : — Întreabăce-a devenit. De Winter pă li ş i ră mase în picioare. ca lovit de tră snet. dar tocmai îş i lă sase mă nuş ile ş i pă lă ria pe o mă suţ ă . aş a cum Dumnezeu l-a întrebat pe cel dintîi uciga ş : "Cain. —Ş i ce-mi pas ămie ce-ai aflat? izbucni de Winter. livid de durere ş i de furie. Ş i că lă ul din Béthune mi-a ră spuns. Cît despre tă gada că -ţ i sînt nepot. dupăce mi-ai . sînt convins. Se lă s ăo t ă cere de gheaţ ă . rece ş i ameninţ ă tor. cred c ăai s ă te gîndeş ti mai bine acum. cu aceast ăcheie se deschide pră pastia. Tînă rul înaintăpînăse aflăfaţ ăîn fa ţ ăcu lordul de Winter ş i îş i încruciş ăbraţ ele. — Domnule. unchiule. — Cu mama dumitale? îngînăel. poate c ăiadul o să -ţ i ră spund ă . cînd m-am înfă ţ iş at pentru a doua oară . unchiule. la Londra. ş i încercă zadarnic săgă seascăun ră spuns. — Da. cufundîndu-se în amintiri spre a gă si un temei nou de ură . fă gă duindu-ş i săpun ăpe cineva sănu-l scape din ochi pe spion. Nu sînt unchiul dumitale ş i nu te cunosc. zvîcnind din cap de sus în jos. credeam căte-am fă cut săîn ţ elegi: mă oboseş te faptul cănu-mi dai pace. cînd vă zu într-o oglindădin fa ţ a lui o siluetăapă rutăîn prag. ce-ai fă cut cu cumnata dumitale. cînd am aflat o mul ţ ime de lucruri pe care anul trecut nu le ş tiam. Acest cuvînt lă mureş te totul. De Winter fă cu o sforţ are cumplităş i. ca o statuie.

ca ş i Hamlet. dupăcîte spui. dar. de toate naţ iile ce-au primit-o în sînul lor. era pe cale sămă asasineze ş i pe mine. domnule! Era mama mea! Nu-i cunosc via ţ a de stric ă ciune. Femeia asta. s ă -l înjunghie pe nefericitul duce de Buckingham. care a ucis ş i a otră vit. Ei bine. privităcu silăde toţ i cîţ i au cunoscut-o. l-a otră vit pe fratele meu ş i. unchiule. noaptea. — În sfirş it. Oare aceastănelegiuire le va convinge ca ş i-a meritat pedeapsa? Aceastăcrimă a că rei dovadăo am? — Era mama mea! strigătînă rul pentru a treia oară . Ce spui de asta? — Era mama mea! — Ea a îndemnat un om. ea a murit blestemat ădeopotrivăde cer ş i de pă mînt. ba . ca niş te la ş i! Ş tiu doar căş i dumneata te aflai printre ei. Iat ăcine era aceastăfemeie. nu-i cunosc viciile. cu pă rul mă ciucăîn cap. aidoma unei pantere însetate de sînge. vrînd să -mi moş teneasc ăaverea. altă datădrept. dacăîntr-adevă rţ i-a povestit totul. cine era femeia pentru care vii să -mi ceri astă zi socoteal ă . Ce spui de aceastăcrima pe care ţ i-o pot dovedi? — Era mama mea! — Întorcîndu-se în Franţ a. cu o pornire de fiecare datămai aprinsă . au ucis-o într-ascuns. Acum nu mămirăfaptul c ănu mă recunoş ti. ş i căai strigat o datăcu ei. Un suspin mai puternic decît puterea-i de stă pînire sfîş ie pieptul lui Mordaunt. împovă ratăde atîtea f ă ră delegi. Află . dupătoate probabilită ţ ile. Femeie stricată . m-ai despuiat de avere. stă pînind cu privirea-i severăprivirile exaltate ale tînă rului. — Vrei săp ă trunzi în aceastăîngrozitoare taină . odioasătuturor. Nu stăbine săspui cuiva nepot.ră pit numele. nu mămir cărefuzi sămărecuno ş ti. nu-i cunosc crimele! Ş tiu doar căam avut o mamăş i căcinci oameni. bun ş i curat la suflet.. a pierit sub lovitura oamenilor pe care îi adusese la disperare ş i care nu-i pricinuiserăniciodatănici cel mai mic ră u. ameninţ ă toare încă . cînd eş ti un uciga ş . cu faţ aş iroind de sudoare. strigăsugrumat de furie: — Taci. Strînse pumnii ş i. uniţ i împotriva unei femei. cînd l-ai spoliat ş i l-ai s ă ră cit. trebuie să -ţ i fi mă rturisit căa tresă rit de bucurie ră zbunînd astfel ruş inea ş i sinuciderea fratelui s ă u. în tă cere. a otră vit în mîn ă stirea augustinilor din Béthune pe o tînă r ăfemeie care iubea pe unul dintre duş manii ei. Am dovezi. domnule? glă sui de Winter. aducînd o nă valăde sînge în obrajii lui palizi. domnule. acel c ă lă u care ţ i-a povestit totul. fie. omul care l-a fă cut orfan. soţ ie necredincioasă .. Aceste cuvinte avurăun efect contrar celui la care se aş tepta Mordaunt: de Winter îş i aminti ce monstru fusese milady ş i se ridică liniş tit ş i grav în picioare. Ş i-a gă sit judecă tori în cei care cunoş teau îndeaproape faptele ei monstruoase: ş i acel c ă lă u pe care l-ai întîlnit. căai fost acolo. de o viaţ ădesfrînată . sorădenaturată .

încămai tare decît ei: Trebuie sşpiarş ! Te previn. pentru crima asta care m-a lă sat fă r ănume. îngă imînd: — Dumnezeule! Îţ i mulţ umesc cănu măcunoaş te decît pe mine! XLIII INIMĂDE P Ă RINTE În timp ce aceastăscenăcumplităse petrecea la lordul de Winter. pentru crima asta am să -ţ i cer dumitale socotealămai întîi. care îi povestea întîmplă rile tră ite în că lă toria sa ş i amă nuntele luptei. ş i ascult ăbine aceste cuvinte. un pas nă prasnic ş i ameninţ ă tor. domnule? Atunci te recunosc de nepot. Acesta duse mîna la spadăş i spuse cu zîmbetul omului care de treizeci de ani se joacăcu moartea: — Vrei sămăucizi. — Nu. Ai fi zis că întoarcerea acestui copil iubit preschimbase în nă dejdi pînăş i temerile sale. atunci cînd am săajung să -i cunosc. Jos. că ci eş ti într-adevă r fiul mamei tale. Mordaunt fă cu încăun pas spre de Winter. nu aş tepta decît un strigă t al st ă pînului ca sădea fuga în odaie. apoi complicilor dumitale. ca sănu fie bă gat de seam ă . Dar atunci cînd am săajung să -i cunosc.ş i el era doar cel mai puţ in vinovat dintre voi to ţ i. ca s ăţ i se întipă reascăîn minte pentru totdeauna: pentru crima asta care mi-a ră pit totul. Zicînd acestea. că zu pe un scaun. tînă rul ieş i pe uş ăş i coborî scara cu destulăliniş te. . să tremuri. cel pu ţ in deocamdat ă : că ci f ă răajutorul dumitale n-am s ă -i pot descoperi pe ceilalţ i. cu pumnul întins înainte. i-o întoarse Mordaunt. de tot ce se vestea înnorat în viitor. Cu ochii scă pă rînd de ură . îl asculta cu ochii ş i cu urechile deopotrivăpe Raoul. stă tea în picioare. aş ezat lîngăfereastra odă ii sale. pline de atîta prospeţ ime ş i puritate: asculta glasul acela tineresc ce se însufleţ ea de pe acum la flac ă ra înaltelor sentimente. cu auzul încordat. —Ş i ai fost martor. Athos. care. ai luat parte la aceastămare bă tă lie. Bragelonne? întrebăfostul mu ş chetar. în capul sc ă rii. mai mult mort decît viu. L-am înjunghiat pe că lă ul din Béthune. l-am înjunghiat fă rămilă . n-am săte ucid. Athos era fericit. ca la auzul unei muzici armonioase. Ş i abia cînd tropotul calului ce se depă rta îi ajunse la ureche. trecu prin faţ a lui Tony. fericit cum nu fusese niciodat ă . cu spume la gură . Numai căde Winter nu-l chemă : zdrobit. Chipul frumos ş i nobil al gentilomului mă rturisea o negr ă it ăfericire faţ ăde aceste prime simţ iri. domnule. dar. silindu-se ca toate fibrele feţ ei ş i toţ i muş chii corpului s ăse elibereze din încordarea ce-l stă pînea. cu cotul spijinit de o masăş i cu obrazul în palmă . Nu. Uitase de tot ce era întunecat în trecut. aplecat peste balustradă .

Raoul. Oh.. care se aflau pe o în ă lţ ime. fiindcăasta mi s-a pă rut un lucru prea frumos ş i mă reţ . uimit de-a fi sc ă pat teafă r. domnule. nu-i a ş a? — Măîndoiesc. „La pas. La nevoie ai face ş i tu la fel. spuse Athos.. copii. încît ş i prietenii ş i vră jmaş ii auziră aceste cuvinte. — E un erou. am vă zut ţ evile muschetelor plecîndu-se ca o unduire stră lucitoare în bă taia soarelui. —Ş i a fost crîncenă . că -i mulţ umesc pentru darul ce mi-a fă cut trimiţ îndu-mi-te. mi-a spus Prinţ ul. domnule. Am simţ it o ră cealăde gheaţ ăîn inimăş i. — E un mare ostaş . domnule. spuse prinţ ul. — Da. Nu măgîndeam decît la un singur lucru: căel se uităla mine. săte numeş ti Condé. Bragelonne. Acum e acum!" —Ţ i-a fost frica. nu-i aş a? — Liniş tit ca la paradă . pe urmă . nu l-am pierdut din ochi o clipă . domnule. fiţ i fă răgrijă . Cînd am ajuns la două zeci de paş i. Apoi ridicăspada ş i porunci: „S ăsune trîmbiţ ele!" — Bine. schilodităş i însîngerată . Du-te ş i îmbră ţ iş eazăpe cei pe care îi iubeş ti ş i care te iubesc ş i spune-i surorii mele.. Raoul? întrebăcontele. mă rturisi cu naivitate tîn ă rul. domnule. continuăRaoul. ş i cei ră ma ş i în viaţ ăsimţ irăcă ldura flă că rii. Cînd a ajuns la treizeci de paş i de ei. spunîndu-mi căve ţ i fi mulţ umit sămărevedeţ i. la pas. i-ave ţ i în mîn ăpe toţ i".. nici m ă car ră nit. bine!. ce minunat lucru. —Ş i Prinţ ul a fost mulţ umit de tine? — Cel puţ in a ş a mi-a spus. strîngîndu-i mîna. uitîndu-se la conte cu un zîmbet plin de o adîncădragoste. . Raoul." Ş i am venit. de credeai căs-a deschis iadul. Am dat pinteni calului ş i m-am aflat numaidecît în mijlocul rîndurilor duş mane. În acea clipăam întîlnit privirea Prinţ ului. aveam consemnul sănu tragem primii ş i ne îndreptam spre spanioli. zise el. domnule. — Da. am pornit la pas. însă . Pînăatunci nu am nevoie de dumneata. Athos îl atrase că tre sine ş i îl să rutăpe frunte. oastea du ş manănu se reface înainte de cincisprezece zile. În aceeaş i clipără sunăo bubuitur ănă prasnică . — Adevă rat. cu muschetele în mîini. prinţ ul s-a întors că tre soldaţ i: „Copii. ş i să -ţ i porţ i astfel numele! — Cu liniş te ş i str ă lucire. Cînd am atacat duş manul. doamna de Longueville. o treime din escadron ză cea la pă mînt. „Du-te. zici? — Prinţ ul însuş i a atacat de unsprezece ori la rînd. care a venit încoace s ădea aceastăveste reginei ş i săaducăsteagurile cîş tigate în luptă . veţ i avea de înfruntat o grozavă descă rcă turăde pulbere. am închis ochii ş i m-am gîndit la dumneavoastră . domnule. care a ră sunat în spaniol ăîn rîndurile vră jmaş e.— Da. Am deschis iar ochii. atunci cînd mi-a dat însă rcinarea să -l însoţ esc la Paris pe domnul de Châtillon. domnule. ca pe o fată . stră lucitor ca într-o zi de să rbă toare. la cuvîntul „Foc!". Se l ă sase o asemenea liniş te.

care pă rea căîl urmă reş te ca un ecou fatal. E aici. prietene! Ş i cei doi gentilomi ră maserăo clipăîmbră ţ iş aţ i. Grimaud îl cunoa ş te? — Nu. pe cît sînt eu de bucuros. — Lord de Winter! strigăcontele. Raoul pricepu c ăau de vorbit ş i ieş i pe nesimţ ire din odaie. izbit încăo datăde acest nume. ai fost primit de douăregine: e frumos pentru început. Raoul. — Aş a! fă cu Athos. prietene. —Ş tii? fă cu Athos. Aşspune chiar mai mult. milord? Îmi pari tot atît de trist. — Da. un prinţ de sînge regesc drept comandant de oş tire ş i. Athos. El mi-a spus totul. — Ah. cu toate căvorbea într-o franţ uzeasc ăfă r ăcusur. A spus ca e unul dintre prietenii dumneavoastră . Ş i de Winter se uităîn jur. — Athos. ş ovă i o clipă . încrunt ău ş or din sprîncene ş i rosti cu o voce liniş tită : —Ş tiu. m-a întrebat unde locuiţ iş i va veni săv ăvad ă . de parcăar fi c ă utat să -ş i aminteasc ăceva. Îmi aminti ţ i un lucru de care am uitat în graba de a văpovesti ispră vile mele: la maiestatea-sa regina Angliei se afla un gentilom. — Aş adar. chiar în ziua întoarcerii tale. ce îngrozitoare scenă ! De ce oare n-am sugrumat ş i copilul atunci cînd i-am r ă pus mama? . Dar. acum ca sîntem singuri. că vederea dumitale îmi sporeş te teama. ră spunse de Winter. mirat. Dup ăaceea. dă du cu ochii de un om care stă tea în pragul uş ii întredeschise ş i care îl privea cu un aer înduioş at. dupăaccent cred căe englez. iubite prietene. zise Athos. domnule! exclamăRaoul deodată . r ă spunse lordul de Winter. e adevă rat. Ş i fruntea i se plecă . — Ei. Apoi. Athos îi luămîinile într-ale sale ş i îi spuse cercetîndu-l cu privirea: — Ce ai. — Cine? — Fiul lui milady. Ah. un mareş al al Fran ţ ei drept na ş . ca ş i cum ar fi dorit săr ă mînăsinguri. care a scos un strig ă t de surprindere ş i de bucurie atunci cînd v-am rostit numele.— Va săzic ă . — Cum îl cheamă ? — N-am îndr ă znit să -l întreb. ai pă ş it cu dreptul. — Cît sîntem singuri săvorbim de noi. dar a stat la că pă tîiul unui om aflat pe patul de moarte care îl cunoş tea. — Că lă ul din Béthune! exclamăde Winter. domnule. — Tocmai a plecat de la mine. —Ş tii? — Grimaud l-a întîlnit între Béthune ş i Arras ş i s-a întors în goanăsă măprevină . săvorbim de dumneata. cînd o ridică . Ai prieteni cu rangul de duce. glă sui el.

cum te rugam adineauri.. Dar săne întoarcem la dumneata. — Prea bine: ră mîi mereu acelaş i Athos. . spuse el. Iartă -mi ş i dumneata sinceritatea. dar cînd e vorba să -l slujeş ti pe cardinal sau sălupţ i împotrivă -i. nici nu puteai săfii. conte. providenţ a ne-a prevenit s ăfim gata de apă rare. A doua generaţ ie trebuie săfi pierdut din cruzime. nu e ş ti de-ai lui Mazarin! Slavă Domnului! Ş i. nu împă rtă ş ea celor din jur supă ră rile sale. de o mie de ori nu. nici nu sînt împotriva cardinalului. vrei săafli dacăsînt de-al lui Mazarin? Nu. Dar vorbeş te-mi de dumneata. milord. — Sîngele apănu se face! zise el. Azi sînt ş i eu la fel de să rac. nu. E osta şş i ascultăde cei aflaţ i la cîrma ţ ă rii. milord. nici nu-l ură sc. ca săpoată tră i. mare ş i generos. — Vai! oftăde Winter. de mîndru ş i de zvelt. are nevoie de gradul lui de locotenent. dimpotrivă . dînd în schimb celor din jur nă dejde ş i mîngîiere. prietene. Îţ i mulţ umesc pentru aceastăveste fericită . s ăfii de partea lui Mazarin sau de partea Frondei. Dar ce-am auzit la maiestatea-sa regina Angliei? Se spune c ădomnul d'Artagnan e de partea lui Mazarin! Iartă -mi sinceritatea. Ce vînt te aduce la Paris? — Unele treburi însemnate. Săaş teptă m deci. — Mulţ umesc. — E un copil pe care îl cresc ş i care nu-ş i cunoa ş te nici mă car tată l. — Ei bine. Ai fi zis cădurerile pe care le încerca se preschimbau în sufletul lui în bucurii pentru ceilalţ i. le ză vora întotdeauna în adîncul fiinţ ei sale. De Winter zîmbi cu tristeţ eş i clă tinădin cap. De altfel. rosti Athos. ca toate firile nobile. înfrînînd cu judecata-i limpede groaza instinctivădin prima clipă . un asasin cu sînge rece? A fost în stare să -l omoare pe că lă ul din Béthune într-o pornire de mînie. — Haida-de! mormă i Athos. N-avem altceva de f ă cut decît să aş teptă m. — Te-ntreb pentru cătînă rul atît de chipeş . cît despre asta. surîse Athos. de altfel. întocmai ca ş i odinioară . ş i pă rerile dumitale vor fi întotdeauna sfinte pentru mine: eş ti cumva de partea acestui om? — D'Artagnan poartăhainăost ă ş ească . D'Artagnan nu e bogat ş i. ba poate chiar mai să rac decît el. prietene. Ah. milord. nu mai sîntem decît doi. — Oare de ce ţ i-e team ă ? zise el. — Oh. încercînd s ăzîmbeascăş i el. ce vrei să -mi ceri? — Domnii Porthos ş i Aramis mai sînt ş i azi prietenii dumitale? — Pune-l ş i pe d'Artagnan la socoteală . De Winter se ridicăş i îl strînse în braţ e. dar acum ş i-a potolit furia. Oare nu sîntem aici ca săne ap ă ră m? Acest tînă r a devenit oare un ucigaşde meserie. pe care ai săle afli mai tîrziu.Athos. Vom ră mîne întotdeauna patru prieteni devotaţ i unul altuia.. Milionari ca dumneata întîlneş ti rar în Fran ţ a. Încăceva. — Ei bine. iartă -m ă : eş ti liber? — Ce înţ elegi prin liber? — Te întreb dacănu e ş ti cumva că să torit. Măvezi fericit ş i întinerit. milord.

cu siguranţ ă . conte. Nu-i nimic. conte: presimt în el un viitor sîngeros. — Ce face în Anglia? — E unul dintre cei mai înfocaţ i partizani ai lui Oliver Cromwell. — Puritan ş i travestit în că lugă r. un duel la care nă dă jduiesc c ăvei lua ş i dumneata parte. mi-a tă iat pofta de mîncare ş i o să -mi ră peascăş i somnul.. Aramis îmi face cinstea săîmp ă rtă ş ească pă rerile mele. Din pricina asta trebuie săfi ajuns sărenunţ e la acţ iuni îndr ă zneţ e. — S-a schimbat oare? — A devenit abate. atîta tot. — Nu. – murmurăAthos. — Unde vom merge. Tînă rul acesta mă îngrozeş te. Nu-mi acorzi cinstea săiei masa cu mine. Cu ce misiune a venit la Paris? N-a venit sămăîntîlnească pe mine. — Împotriva regelui? — Da. zîmbi Athos. milord? — La maiestatea-sa regina Angliei. fiindcănu ş tia c ăam plecat încoace.. —Ş i cum se numeş te acum? — Mordaunt. spui? . Regele l-a declarat bastard. — Măînspă imînţ i. — Poţ i veni cu el mîine la zece dimineaţ a la podul de la Luvru? — Aha! zîmbi Athos. Vizita acestui tînă r. milord? — Mulţ umesc.. ră spunse Athos. cînd vei dori. Nu vrei să -l trimit pe Raoul să -l caute? — Mulţ umesc. că lă torind singur pe drumurile Franţ ei. nu cer săş tiu mai mult. — În că lugă r. spuse de Winter.. — Ce l-a fă cut săse ală ture acestei cauze? Mama ş i tat ă l lui erau catolici. de cînd e abate. i-a luat toatăaverea ş i i-a interzis săpoarte numele de Winter. nu-i aş a? — Ura împotriva regelui. ş i vei regă si în el un adevă rat Galaor. de vreme ce socoteş ti căpoţ i sără spunzi de el. Dar. ş i e un duel frumos. din moment ce dumneata ai cheia. — Mister. — Poţ i sămăpui în legă turăcu acest prieten atît de încînt ă tor ş i de spiritual? — Fă r ăîndoială . conte. conte. — Ca de mine însumi. — Dimpotrivă . — Maiestatea-sa măcunoaş te? — Te cunosc eu. Ai un duel? — Da. î ţ i mă rturisesc. conte. care m-a îns ă rcinat s ăv ăprezint. Niciodatăn-a fost atît de muş chetar ca acum. la ora asta s-ar putea s ănu fie acasă .— Domul Aramis e ală turi de d'Artagnan? întreb ălordul de Winter.

— Da. — Hei. — Viconte. milord. Grimaud. Ş i regina a avut dreptate. De Winter îi strînse mîna. Se îndreptăspre ea. Blaisois se ară ta destul de curajos. conte. dar cam naiv. totul e limpede pentru mine.Ş i poate c ă n-ai nici un valet cu dumneata. un bă iat de isprav ă . pe mîine! — Afară -i noapte neagră . Grimaud. pe jumă tate valet. numai aş a a putut săasculte spovedania că lă ului din Béthune. mîngîindu-ş i cu o tă cere gră itoare patul muschetei. Îi povestirălui Athos de reuş ita expediţ iei ş i. la pîndă . dar mogîldeaţ a se pierdu pe o ulicioar ăpe care Grimaud socoti cănu e bine săse afunde. nu ş tiai? — Nu ş tiam decît ceea ce el însuş i mi-a spus. Tony se tot uita în dreapta ş i în stînga. zise de Winter. Raoul intrăpe uş ă . — La cine? — La Mazarin. cum era zece seara. Ajuns în faţ a hanului unde tr ă sese de Winter. pe jumă tate ţ ă ran. ceea ce trebuie pus în seama faptului cănu ş tia franţ uze ş te. Blaisois era flă că ul acela voinic. apoi d ă du din cap ş i aş teptăplecarea. Drept cine m ăiei? — Drept un stră in care nu cunoaş te Parisul. — Atunci ghicesc totul: a venit aici trimis de Cromwell. fă cu de Winter. Olivain tremura ca varga la fiecare lică rire de luminăîndoielnică . Grupul apucăînspre strada Saint-Louis. ş i printr-o întîmplare. — Eh. că ci habar nu avea de existenţ a unei primejdii. ş i că ruia vicontele o să -i arate drumul. b ă tu cu pumnul în poartă . spuse Athos. De Winter ş i Raoul mergeau unul lîngă altul ş i discutau împreună . Cu bine. conte. Dumnezeu sămăierte dacă hulesc. — Da. ne-au luat-o înainte: acum. dar îi pierise graiul. Blaisois! Luaţ i-vămuschetele ş i chema ţ i-l pe domnul viconte. pă ş ea în frunte. conte. rosti Athos. zise el. cineva veni sădeschidăş i atunci îl salutăpe milord în tă cere. La fel fu ş i întoarcerea: ochii p ă trunză tori ai lui Grimaud nu ză riră nimic suspect. potrivit poruncii lui Athos. Vei însoţ i pe milord pînăla hanul unde locuieş te ş i nu vei lă sa pe nimeni săse apropie de dînsul. Fereş te-te de că lugă r! Grimaud tresă ri. bă gînd de seamăcăpe de Winter îl fră mîntăo neliniş te mai mare decît l ă sa săse vadă . afarăde o umbrăpitulatăîn colţ ul stră zii Guénégaud dinspre chei: i se pă ru c ăa vă zut-o ş i la ducere stînd acolo. — Îl am pe Tony. La cinci minute dupăporunca lui Athos. Tu mergi în frunte ş i fii cu ochii-n patru. — Pe mîine. în întuneric. — Grimaud. . — Numai aş a. Olivain. zise Athos. pe care l-am ză rit la castelul Bragelonne venind săanunţ e cămasa e gata ş i că ruia Athos îi dă duse numele provinciei sale natale. cu fă clie într-o mînăş i cu muscheta în cealaltă .

Raoul. devreme ce ai primit botezul luptei. ia spune? întrebăAthos. fă răsă -mi mai spui. Acum eş ti aproape bă rbat. rosti el. asta-i foarte firesc! — Deci îmi îngă duiţ i săplec! strigăRaoul plin de fericire. ş i întreabădac ădoamna ducesăpoate săte primească . — Domnule. nu sămăreîntorc în tabă ră . dar respectul îl opri. Privindu-l cum închide uş aş i auzindu-l cum îi strigăcu glasul lui voios ş i ră sună tor pe Grimaud ş i pe Olivain. atît de bunăcu mine. — Asta niciodată . Am dormit prost. . Atîta timp cît voi avea fericirea săfiţ i ocrotitorul meu. cînd deschise ochii. Ţ i-e dor de Blois. care mi-e atît de scump. Raoul? — Dimpotrivă . viconte. — Pot săplec chiar acum? — Cînd vrei tu. Îmi place săvă d c ănu uiţ i de cerinţ ele bunei-cuviinţ e. Măprivi ţ i într-un fel. Raoul?! Tu ai dormit prost? Te fr ă mîntăceva. — Da. Aşdori săpetrec o zi la Blois. — Abate-te pe la castelul Luynes. Dacănu e cumva secret. cînd de-abia am sosit. întorcîndu-se. Raoul? zise contele. nu voi socoti căam dreptul săies din cuvîntul dumneavoastră .fiecare se duse la culcare. domnule? se mirăRaoul.. viconte. Nu rîd. m-am gîndit cănumai doamnei ducese de Chevreuse. — Prin urmare. — Domnule. domnule. sînteţ i atît de bun! strigătînă rul ş i fă cu o miş care ca pentru a se arunca de gîtul lui Athos. citea o nou ăcarte de-a domnului Chapelain.. veţ i zice cămăgră besc săvăpă ră sesc. Raoul. zise Athos. înă buş indu-ş i un suspin. Apoi salutăş i ieş i din odaie. nu-i aş a. Dar dumneavoastr ăhot ă rîţ i. —Ş i nu pă straţ i nici o umbrăde sup ă rare în fundul sufletului? — Deloc. —Ş i căar trebui s ă -i mul ţ umeş ti. protestăRaoul. dimpotrivă . ş i de aceea aşvrea săplec undeva. Athos îi deschise braţ ele.. — Unde? zise el. Athos oftă . — Pe amîndoi. De ce m-ar supă ra lucrurile care te bucură ? — Ah. ră spunse tînă rul cu oarecare ş ovă ial ă . eş ti învoit numai pentru douăzile. ş iţ i-ai cîş tigat dreptul săte duci oriunde vrei.. Tînă rul. dar. domnule. pentru zece. o sărîde ţ i de mine? — Nu. — Desigur. domnule. Athos surîse. îi datorez faptul cămăaflu în preajma Prinţ ului. A doua zi dimineaţ a. fu rîndul contelui să -l vadă pe Raoul la c ă pă tîiul s ă u. gata îmbră cat. domnule. Raoul se ş i îndreptăspre uş ă . — Te-ai ş i sculat. Raoul. domnule. Vei lua cu tine pe Grimaud ş i pe Olivain. — Tu. Raoul? — Aş a cred.

Bazin propti respectuos coada mă turii în pă mînt. fă cu semn cu mîna lui Raoul c ăpoate săplece. încît orice umbr ădin sufletul contelui pieri la acest gînd. Blaisois se sinchisi prea puţ in de spusele lui ş i vru s ă treacăpeste el. priveş te mereu înainte. Pe cînd Athos se uita cum Raoul încalecă . puse mîna pe coada mă turii ş i se porni să -l burduş ească . încît Bazin se supă răfoc. precum ş i de felul cum s-a purtat în luptă . întrebăde abatele d'Herblay ş i. Aramis cr ă pă prevă ză tor u ş a odă ii de culcare. o iubeş te pe copila aceea. în ciuda asigură rilor lui Bazin căstă pînul nu e acasă . pe atît de naiv. scoase scrisoarea din buzunar ş i i-o întinse lui Aramis. adicăr ă bdare ş i dragoste creş tinească . un flă că u pe cît de voinic. un valet veni să -l salute din partea doamnei de Chevreuse. În schimb. Aş a-i fă cutănatura. care se dovedea tot valet de muş chetar atunci cînd i se urca sîngele la cap. cugetînd mai adînc. st ă rui atîta sădea ochi cu dînsul.ş i căar fi fost foarte mulţ umit ăsă -l felicite. Deş i vedea căBazin poartăhaina unui slujitor al bisericii. De fapt. Blaisois îl gă si pe Bazin îmbr ă cîndu-ş i anteriul de paracliser: în ziua aceea era de serviciu la Notre-Dame. Athos îş i zise c ănu era r ă u deloc ca Raoul s ăse afle în aceste clipe departe de Paris. strigîndu-i: — Ai insultat biserica. ai insultat biserica! În clipa aceea. cum vă zuse căface elveţ ianul cu halebarda lui la Notre-Dame. Raoul era atît de fericit. Dar se supune legilor firii. socotind căare de-a face cu un om dă ruit cu toate virtuţ ile acestei haine. c ădomnul viconte tocmai pornea spre castelul Luynes. totul era gata de plecare. dup ăce îi mai d ă du cîteva îndrumă ri lui Grimaud. printr-o scrisoare încredinţ at ălui Blaisois. XLIV ÎNCĂO REGINĂCARE CERE AJUTOR Athos îi dă du de ş tire lui Aramis încăde dimineaţ ă . Athos îl sfă tuise săîncerce săvorbeascăchiar cu Aramis. Apoi. aruncînd cerberului o privire mustră toare. singurul servitor care îi mai ră mă sese. iar Blaisois. oare pe mine m ăva iubi mai puţ in. . clă tinînd din cap. Blaisos. Avea însă rcinarea săspunăcontelui de La Fère căducesa aflase de întoarcerea tînă rului ei protejat. prietene.„M-a pă ră sit destul de repede. d ă ruindu-ş i inima altora?" Ş i Athos îş i mă rturisi cănu se aş tepta cîtuş i de puţ in la o despă rţ ire atît de grabnică . Hotă rît. care nu ie ş ea în ruptul capului din cuvîntul stă pînului să u. La zece dimineaţ a. ră spunse Athos. — Spune-i doamnei ducese. Dar Bazin. se gîndi el. auzind zarva asta neobiş nuită .

el era: un tinerel. — Foarte bine. Athos se afla pe podul de la Luvru. Mergem săfacem o vizitămaiestă ţ iisale regina Angliei. nu-mi mai place săfiu mustrat. domnule. domnule. Bine. La lumina zilei. habar n-am. Urmară . — Dacăar fi a ş a. despuiate de orice mobilă . Ş i. Aş teptarăîmpreunăaproape zece minute. Iat ă un abate care a miruit pe unul ş i salutăo femeie: trebuie s ăfie Aramis. —Ş i ce-a fă cut Bazin cînd a aflat c ăvii din partea mea? — Ah. în care m-a pus săînmoi trei-patru biscui ţ i stra ş nici. cu punctualitatea-i obiş nuită . De vreme ce Aramis a primit scrisoarea mea. care rezistaseră . de cînd mustru eu pe alţ ii. adevă rat. ziduri coş covite. Dupăo clipă . zise Athos. Aramis îl trimisese la vreo zece paş i. — Nă tă ră ule! zise Athos. aplecîndu-se la urechea lui Athos. Blaisois se întoarse amă rît la hanul „Grand-Roi-Charlemagne". nu măprea trage inima sămerg. nu cumva mergem săne batem? N-am spada la mine în dimineaţ a asta. aş a cătrebuie s ătrec iar pe acasă . Tocmai atunci trecea pe acolo una dintre credincioasele sale ş i. un gur ă -cascăîi stă tea în cale." La ora zece. o salutase cu cel mai fermecă tor surîs. privind în direc ţ ia str ă zii Bac. te altoieş te ca un drac. rîzînd. Ş i intrăîn odaie fă r ăs ăîntrebe m ă car de pricina zarvei de adineauri. În cazul ă sta. N-ai spus căvii din partea mea? — Nu. glă sui Aramis. Aramis era lîngăei. zise Athos. La dracu. fiindc ăam săînghit vreo mustrare. care tocmai sosea. cugetăAthos în sinea lui. că ci ar avea ş i el partea lui: era de-ai noş tri.— Din partea contelui de La Fère? întrebăAramis. Să li mari. — Ră bdare. Athos. se în ţ elege. Aramis ş i englezul însuş i puturăsă -ş i dea seama de groaznica să ră cie a locuinţ ei pe care o milă zgîrcităo hă ră zise nefericitei regine. Un paracliser! Nu i-ar fi ruş ine! „Bun. cum era tînă r ăş i frumoasă . să -mi iau una. orice-ar fi. Ş i ce scop are vizita asta? continuăel. Poate vrea s ăne cearăvreo m ă rturie. mi-a cerut iertare în fel ş i chip ş i m-a silit sădau pe gît douăpahare dintr-un vin muscat pe cinste. Într-adevă r. Ră bdare. ici-colo cu vechi ciubuce de aur. Acolo se întîlni cu lordul de Winter. înseamnăcăva veni. — Pe cinstea mea. n-am fi conduş i la maiestatea-sa de că tre lordul de Winter. lordul de Winter intrăcei dintîi: de altfel un singur paznic veghea la poartă . îmbră ţ iş ă ri pline de c ă ldurăîntre Aramis ş i lordul de Winter. mai ş tii? — N-o fi la mijloc povestea aia blestemată ? mormă i Aramis. — Da. dar e totuna. Atunci haidem! Ajunş i la Luvru. zise de Winter. dintr-un pumn. — Nu-i nevoie. Athos îi ceru săspunăce a fă cut ş i Blaisois îi povesti toatăpă ţ ania. ba încă îl mai ş i stropise cu noroi ş i. Milord de Winter începea săse teamăcăAramis nu va veni. — Încotro? întrebăAramis.

— Doamnă . pe care văvă d pentru prima datăş i pe care văcunosc doar ca pe niş te compatrioţ i ai mei. care îi poftea săse aş eze. observăAthos. ieş i ea însă ş i în prag spre a întîmpina pe aceş ti prieteni de zile grele. — Domnul este abatele d'Herblay. morm ă i Aramis. — Mazarin stămult mai bine. orice va voi să -mi poruncească . ară tîndu-i din ochi mizeria din jur. ră spunse lordul. cred într-adevă r că -l întreci pe bietul domn Voiture. — Dacăte sile ş ti săfii spiritual. interveni de Winter. armate: la un semn al meu. nici ostaş i de strajă . în schimb. Era grav ş i liniş tit. zise el. Iar doamna Henriette aproape cănu mai e regin ă . uita ţ i-văîn jur! Veţ i fi surprinş i. e unul dintre acei viteji muş chetari ai regelui Ludovic al XIII-lea. sutana mea se ţ ine doar într-un singur nasture ş i sînt gata oricînd săredevin muş chetar. dar n-aşfi în stare să -mi ascund revolta de a vedea pe fiica lui Henric al IV-lea tratat ă astfel la curtea Franţ ei. — Intraţ iş i fiţ i bineveni ţ i. am îmbr ă cat haina de abate. Azi-dimineaţ ă . rosti Aramis. ferestre fă r ăgeamuri ş i care nu se mai puteau închide. care-ş i împunse în tă cere tovară ş ul cu cotul. la cel dintîi zgomot pe care îl auzi în încă perea din faţ a odă ii ei. Gentilomii pă ş irăîn odaie ş i. Pentru a duce la îndeplinire un plan menit să -mi salveze viaţ a nu-l am decît pe lordul de Winter. domnilor. nici covoare. dar împotriva voinţ ei mele. Niciodatăn-am simţ it chemarea de a deveni slujitor al bisericii. Aramis fierbea de furie: o asemenea strîmtoare îl scotea din fire ş i ochii lui cercetau fiece nouă mă rturie a cumplitei să ră cii din prejmă . Athos dă du pilda supunerii. Athos. Athos surîse. ş i pe dumneavoastră . Regina pă rea c ăaş teaptăcu neră bdare. întorcîndu-se spre Athos. sînt abate. — Doamnă . totul era gata sămă slujească . dar la un semn al reginei. domnilor. Acum cîţ iva ani aveam în jurul meu gentilomi. fă răîndoială . . e nobilul conte de La Fère. la început. spuse regina. a că rui mare faimăe-atît de binecunoscut ămaiestă ţ iivoastre. nici valeţ i: iatăce-l izbi din capul locului pe Athos. de care v-am vorbit. zise Aramis.. Aramis roş i. uitîndu-se cu tristeţ e în jur. neş tiind căvoi avea cinstea s ăm ăînf ă ţ iş ez maiestă ţ ii-voastre. ră maserăîn picioare. — Mazarin e aproape rege. cer iertare maiest ă ţ ii-voastre. — Priveş ti la luxul meu? vorbi doamna Henriette. — Domnul nu este cavaler? se adresăregina lordului de Winter. — Domnul cavaler d'Herblay. — Domnilor. un prieten de două zeci de ani.paraginei. e adevă rat. dar nu sînt cu nimic mai puţ in omul în care maiestatea-voastrăva gă si cel mai devotat slujitor. continuăel. comori. zise ea. Domnul. Astă zi. doamnă . că ci..

doamnă . cel puţ in doi dintre ei. doamnă . — Va mulţ umesc. zise Athos. poate cer prea mult. fi ţ i prietenii lui. —Ş i acum. domnul d'Herblay ş i cu mine. domnilor. rosti regina. în schimbul acestui sacrificiu pe care îl faceţ i pentru mine. Athos ş i Aramis murmurarăo scuză . adînc tulburată . domnule. regele. pretutindeni unde merge domnul conte. st ă rui regina. cînd trebuie săplec ă m? . domnilor. ci săvăiubesc ca o sorăş i săvăam în inima mea înaintea oricui.— E de ajuns. Mazarin a refuzat. Regele se aflăsingur cu cî ţ iva gentilomi pe care se teme în fiece zi sănu-i piardă . ci ş i cea mai nenorocitămam ă . adă ugăAramis. Din clipa cînd lordul de Winter l-a pă ră sit. în mijlocul scoţ ienilor în care nu se încrede. domnule? se adresăregina lui Aramis. Plecaţ i în Anglia. fiindcănu am nici un drept să cer. iat ăce trebuie săface ţ i pentru mine. Ei bine. — Ei bine? întrebăAthos cînd ispră vi de citit. Athos citi cu glas tare scrisoarea pe care o cunoaş tem ş i în care regele Carol întreba dacăi s-ar acorda ospitalitate în Fran ţ a. văfă gă duiesc nu săvă ră splă tesc. spre a-i fi de folos. — Simţ iţ i mă car un dram de compasiune faţ ăde atîta nenorocire? vorbi regina. — Citiţ i-o. cu o plecă ciune adîncă . Citiţ i-o. domnii mei. — Doamnă . asta poate v-ar r ă ni. o jur în faţ a lui Dumnezeu! Ş i regina ridicăochii încet ş i solemn spre cer. de vreme ce aş a stau lucrurile. duce în Anglia povara unei existenţ e atît de dureroase. privind-o pe reginăcu tot farmecul tinereţ ii sale. spuse regina. — Ei bine. îl urmez fă r ăsăcer vreo desluş ire. cea mai deznă dă jduităsoţ ie: copiii mei. ducele de York ş i prinţ esa Charlotte. în timp ce lordul de Winter o privea cu aerul că vrea să -i spună : „Nu v-am încredinţ at oare cără spund de ei?" — Dar dumneavoastră . — Eu. de vreme ce sînteţ i dornici sa văpuneţ i în slujba unei biete prinţ ese pe care lumea întreagăo pă ră seş te. se aflădeparte de mine. Cei doi prieteni schimbarăo privire plinăde dispreţ . nu mai tr ă iesc. încît e puţ in spus m ă rturisindu-văcăîş i cautăş i îş i doreş te moartea. ră spunse acesta. Dar cînd e vorba săslujesc pe maiestatea-voastră . afarăde soţ ul ş i de copiii mei. — Am avut cinstea săîntreb pe maiestatea-voastrăce anume doreş te săfacem. expuş i la loviturile ambiţ io ş ilor ş i duş manilor. domnilor. Iatăscrisoarea pe care mi-a trimis-o prin milord de Winter. soţ ul meu. — Ei bine. doamnă . înso ţ iţ i-l în luptă . deş i el însuş ie scoţ ian. — Ah. rosti Athos. Dar ascultaţ i-mă . eş ti într-adevă r un suflet nobil! exclamăregina într-o pornire de recunoş tinţ ă . gă siţ i-l pe rege. continuăea: eu nu sînt numai cea mai nefericit ăregină . Dac ă viaţ a a trei oameni poate săo ră scumpere pe a voastră . ce e de fă cut? întrebăAthos. în casa unde locuieş te ş i unde în fiece zi îl pîndesc urzeli mai numeroase ş i mai viclene decît toate primejdiile ră zboiului. fie chiar ş i la moarte. atunci o iau înainte domnului conte. Sîntem gata.

îi slujiţ i pe Dumnezeu. Regina le întinse mîna ş i ei o să rutară . pentru ca. — Doamnă . nu ş ovă i o clipă . sînt datoare săvă ră spund la fel. fă gă duind săne copleş eascăcu o prietenie cu mult mai presus de meritele noastre. domnilor. fiica ei. Athos ş i Aramis ră maserăîmpreună . tare încurcat ă . sînt singur pe lume ş i nu rîvnesc decît să slujesc pe maiestatea-voastră . spuse Aramis. în numele reginei. aş teptînd. — Ei bine. Regina pregă tise douăscrisori: una era scrisăde ea. Vom că lă tori cu caii mei. nu? — Aş a cum voi face întotdeauna cînd e vorba de apă rarea unui mare principiu. Amîndouăerau adresate regelui Carol. milord. Regii nu pot fi puternici decît prin nobilime. Da. decît săse roage pentru noi. Vă mulţ umesc încăo dată . scumpi prieteni. Săsprijinim deci monarhiile. Aveţ i să -mi spuneţ i ceva? Din aceast ăclipăam devenit prietena dumneavoastrăş i. — Acum săne desp ă rţ im. . salvaţ i-l pe rege! Ş i deş i nu v ăgîndiţ i la ră splata ce vi se cuvine pe pă mînt pentru aceastăfaptăplin ăde vrednicie. apoi vom lua diligenţ a. doamnă . adicăregeş te. ş i cum puterea mea e prea mă rginităpentru a ră splă ti un asemenea sacrificiu. cred. Disear ă . spuse Aramis. Văsîntem devotaţ i cu trup ş i suflet. spuse regina. el văva ră spl ă ti. zise el. la nouă . Ce zici de povestea asta.— Aş adar. lă saţ i-mi speranţ a căv ă voi revedea pentru a vămulţ umi eu însumi. el care-mi citeş te-n inimătoatărecuno ş tinţ a faţ ăde el ş i faţ ăde dumneavoastră . Numai cămaiestatea-voastrămerge prea departe. nu am nimic s ăcer maiest ă ţ ii-voastre. miş catăpînăla lacrimi. dragul meu d'Herblay. întrucît înţ elegeţ i sămăslujiţ i. dupăce se vă zurăsinguri. vămulţ umesc în numele meu. Înmînăuna lui Athos ş i una lui Aramis. — Ah. domnilor. fiindcăastfel ne sprijinim pe noi înş ine. iar nobilimea nu poate fi puternicădecît prin regi. atît cît ne vor duce. de Winter se opri. Salva ţ i-mi soţ ul. Îl slujim pe Dumnezeu. v ăînvoi ţ i? exclamăregina cu bucurie. doamnă . dragul meu conte? — Încurcată . Iat ăcea dintîi clipăde bucurie ş i nă dejde pe care o tr ă iesc de cinci ani încoace. — Da. săpoatăfi recunoscu ţ i de rege. — Dar ai primit totul cu însufleţ ire. sfă rîmăbijuteriile ce ţ i-am dat. — Eu. Cheltuieş te tot la nevoie. Lordul de Winter apucăpe strada Saint-Honoré. scoate diamantele ş i vinde-le: vei lua pe ele între cincizeci ş i ş aizeci de mii de livre. dacăîntîmplarea i-ar fi despă rţ it. Jos. slujind un prin ţ atît de nefericit ş i o regina atît de virtuoasă . doamnă . Dupăaceea plecarăto ţ i trei. cealalt ăde prinţ esa Henriette. Cei trei gentilomi îş i strînserămîinile. zise Athos. Apoi îi ş opti lui de Winter: — Dacăî ţ i lipsesc banii. Eu r ă mîn aici. dar ace ş ti gentilomi săfie trataţ i aş a cum merită . mormă i Athos. Nu cumva sătrezim vreo bă nuială . în capul scă rii. ne întîlnim la poarta Saint-Denis.

— Ai dreptate. Nu pot să -i sufă r pe englezi. ar pă rea căne îndoim de noi înş ine. Din fericire. Mi-a parut cam pornit ş i-a avut o purtare ciudatăfaţ ăde mine. sînt convins .— Mergem acolo ca săfim uci ş i. pe care arendaş ul meu mi i-a trimis în ajunul plecă rii de la Bragelonne. umblădupăfuste ca ş i mine. — Haida-de! O ceartăîntre popi! Un duel între aliaţ i! — Ce vrei. într-atît ne asemă nă m unul cu celă lalt. dar trebuie sălas cam jumă tate lui Raoul: un tînă r gentilom se cade sătră iascăaş a cum se cuvine. n-am decît vreo cincizeci de pistoli. Sutana îl cam apasăş i cred căş i mie mi s-a f ă cut lehamite de ea. Într-un cuvînt. fă cînd un asemenea lucru.ş tiu. — Era oare mai bine săr ă mînem aici ş i săfacem o plimbare la Bastilia. — Sînt lucruri care suferăamînare? — N-am încotro! — Despre ce-i vorba? — Mai întîi a loviturăde spad ăvicarului. pe cinstea mea. ră spunse cu liniş te Athos. cam vreo sutăde pistoli. sînt grosolani ca toţ i bă utorii de bere. dar ş i foarte necesară : Ai bani? — Am ceva. întorcîndu-mi pe dos toate buzunarele ş i ră scolind prin toate sertarele. — Nu-i taina noastră . Crede-m ă . — Lordul de Winter e deocamdatăsă rac lipit. credemă . nu trebuie săavem nici cea mai micăp ă rere de ră u. Ah. Aş a ne punem la adă post de primejdia temniţ ei ş i ne purtă m totodatăca ni ş te eroi – alegerea e lesne de fă cut. fiindc ăCromwell s-a fă cut st ă pîn pe averea lui. — Iar eu. cum am fă cut azi-dimineaţ ăcu mititelul ă la care m-a stropit cu noroi. dragul meu Aramis. — Uite unde-mi pare ră u dupăd'Artagnan! zise Athos. De altfel. trebuie săte întorci la o aceeaş i primăîntrebare. sănu mai amestecă m pe nimeni în povestea asta. Sînt convins că . Aramis. — Ce pungăplin ă ! — Ce spadămîndră ! — Să -i atragem de partea noastr ă . Ce faci pînădiseară ? Eu sînt nevoit săamîn două lucruri. dacăi-aşda una. Aramis. Dar tu? — Eu sînt sigur că . prostească . ori la fortă reaţ ăVincennes din pricinăcăam înlesnit evadarea domnului de Beaufort? vorbi Athos. Însăîn toate. care m ăplictiseş te ş i măsupă ră . nu gă sesc mai mult de zece ludovici. e un încurcă -lume din pricina că ruia tabă ra noastrăva pierde partida. s-ar schimba faţ a lucrurilor. pe care l-am întîlnit ieri searăla doamna de Rambouillet. ba cîteodatămi se nă zare căel e Aramis ş i eu sînt vicarul. Ş i-apoi. lordul de Winter e bogat. — Ai dreptate. dragul meu! E spadasin ca ş i mine. ză u. zise Aramis. Un fel de frate geamă n. S ăţ inem pă rerea asta de r ă u în sinea noastră ş i sănu mai pomenim de ea. dragul meu. — Uite unde-ar fi bun baronul Porthos! zise Aramis.

el omul Frondei. de altfel. Vino sămăiei pe la opt. ză u. Pe curînd. plec împreunşcu Aramis într-o chestiune de mare însemnş tate. spune-i sşdeschidşpachetul pecetluit pe care st ş scris numele lui ş i pe care îl va gş si la Blois. de i-aşavea! — Da. încuviinţ ăAramis. astea-s lucruri lesne de amînat. mai degrabă . — Spre marea mea pă rere de ră u. — Tii! fă cu el. I-am îmbră ţ iş at din . " Ş i trimise scrisoarea prin Blaisois. Raoul s-a dus la Blois ş i nu mai ş tie de plecarea mea. Vegheaz ş asupra lui în lipsa mea cît poş i mai bine ş i. — Am avut eu grijă . a cş rei cheie ş i-o trimit.. — Cam aş a ceva. îi mă rturisi Athos. nu mai ai două zeci de ani.. unul. dacăplec ă m aş a. dragul meu prieten. Aramis. Nu uita cş -ş i scriu ca sş -ş i spun încşo date cîtşdragoste îş i port. dragul meu. — Ce vrei. dacăş i al doilea lucru pe care-ţ i pare r ă u cănu-l duci la îndeplinire se dovedeş te tot atît de important ca primul. Aşfi dorit sş -mi iau r ş mas bun de la tine dar nu am timp. La miezul nop ţ ii. — Dacăe s ănu te mai întorci. sau poate rş mîi cu bine pentru totdeauna. nu pot să -l fac cînd vreau. Îmbrş ş iş eazş -l pe Porthos din partea lui Aramis ş i a mea. — Din nenorocire. Haide. surîse Athos. la naiba! Ah. prietene. l ă săvorbăla doamna Chevreuse căa trecut pe acolo ş i scrise urmă toarea scrisoare lui d'Artagnan: „Dragşprietene. am dou ă zeci de vizite de fă cut ş i tot atîtea scrisori de scris. dacăm ămai întorc. — Oh! E ceva foarte important. Prin urmare. f ă r ăsălă să m mă car un cuvinţ el de ră mas bun lui Porthos ş i lui d'Artagnan. ş i-l vei amîna mai ales căla întoarcere. — Înţ eleg.căasta n-ar schimba decît faţ a domnului de Retz.. Eu. La ora hotă rîtă . Ş i cu aceste cuvinte se despă rţ iră . ce-ţ i mai pasă ? Fii om de înţ eles. cred căte-ai ţ ine numai de nebunii! Acum săne despă rţ im: eu am una sau douăvizite de fă cut ş i trebuie săscriu ş io scrisoare. Numai seara. dacşse întîmplşsşnu mai ai veş ti de la mine de azi în trei luni.. Greş im fă r ăîndoială . nici celă lalt: tu eş ti omul reginei Angliei. — Atunci fă -l numaidecît. seara foarte tîrziu. Athos se duse în vizităla doamna de Vendôme. ori. vei avea o asemenea scuză . Aş a căsăl ă să m lucrurile cum sînt. — Da. iar la ş old îi atîrna acea veche spadăpe care o tr ă sese din teac ăatît de des ş i era gata mai mult ca oricînd săo tragăş i acum. zise Athos. nu mai dispuneţ i de voi înş ivănici unul. în caseta mea de bronz. nu vrei sămîncă m împreunăla ş apte? — Prea bine. Aramis sosi: purta uniforma de cavaler.

dar e atît de ager. Dar. dragul meu conte. — Pă i am plecat fă r ăs ăaş tept. n-ai niciodatş bani destui. Chiar la sfîrş itul mesei se ivi Blaisois: — Domnule. cînd am chibzuit lucrurile. diavolul. tot i-aşp ă stra. sînt foarte mulţ umit săpă ră sesc Parisul în clipa de fa ţ ă . zise Aramis. acum plecă m? . — Uite. S. Cînd pleci într-o cş lş torie ş i. Ei. Ş i scoase la ivealăo pungără sună toare ş i pîntecoas ă . ai lui Aramis cum sînt ş i ai tş i" Athos surîse ş i o lacrimăînroura ochii să i frumoş i. Cît despre povestea cş n-am sş te mai revş d. îl iubea deci ş i acum. Te implor sşnu le dai o prea greş it ş întrebuin ş are. deş i m-aşmîndri cu un fiu ca el. îi pă strezi sau îi trimiţ i înapoi? — Îi pă strez. ş i chiar dacăn-aşavea nevoie. Raoul mi-e drag ca ş i copilul meu. încît ne-ar fi ghicit planurile. trebuie săprimeş ti din toat ăinima. — Ei bine. mă rturisi Athos. oricît era el de partea lui Mazarin. — Eş ti un om minunat. La toate te gîndeş ti. iatără spunsul domnului d'Artagnan. dar m-a chemat înapoi ş i mi-a dat asta. Al tş u. D'ARTAGNAN P. Aramis. pentru care avusese întotdeauna o dragoste plinăde duio ş ie. cincizeci de ludovici. pe curînd. D'Artagnan. conte. Mi-aduc aminte de zilele noastre de lipsşş i-ş i trimit jumş tate din ce am: sînt bani pe care am izbutit sş -i storc de la Mazarin. r ă sturnînd punga pe masă . pe cinstea mea. —Ş i eu la fel. nu cred nici un cuvînt: cine are inima ş i spada dumitale învinge orice piedicş . crede-m ş . ş i nicidecum «cu bine pentru totdeauna». Aş adar. te-ai hot ă rît în privinţ a că lă toriei? — Pe deplin. Ş i acum. mai ales. Fireş te cş cei cincizeci de ludovici pe care ş i-i trimit sînt ai t ş i cum sînt ş i ai lui Aramis. mşrog din suflet lui Dumnezeu sşnu ajung sş -i fiu tatş . — SlavăDomnului. zise Aramis. Spune ce ai de gînd cu banii aceş tia. Se înş elege f ş rşs ş mai spun cş . Athos o desfă cu ş i începu prin a scoate din ă untru un bileţ el pe care stă teau scrise urmă toarele: „Iubite conte. sînt fericit s ăv ă d căeş ti de partea mea.partea amîndorura. pentru trei luni. Ceea ce ţ i se oferădin toat ăinima. Tot bani cu chipul regelui Ludovic al XIII-lea. din ziua cînd l-am vş zut. n ă tă ră ule? se supă răAthos. —Ţ i-am spus eu s ăaş tepţ i un ră spuns. Ia tu două zeci ş i cinci ş i dă -mi-i mie pe ceilalţ i două zeci ş i cinci. Îmi pare ră u numai cănu l-am îmbră ţ iş at pe d'Artagnan.

Într-adevă r. n ş dş jduiesc. o sş cer sş -mi trimitşde la unul din castelele mele. nă tîngului de Bazin i-a tr ă znit săse fac ăparacliser. Scapă r ăîndat ăamnarul ş i aprinse o lumînare încolă cit ăpe care o folosea la sfeş nicele lui. În clipa aceea. precum ş tii. — Spun. Cei doi vale ţ i încă lecar ăş i ei. Dar tu n-ai un valet? — Nu. fiindcăeu îl am pe Grimaud. DU VALLON DE BRACIEUX DE PIERREFONDS. — Săplec ă m. — Ce e? — Domnul Porthos tocmai a plecat de la noi. îţ i frîng oasele. Nu te teme ca asta mş strîmtoreaz ş : dacşam nevoie de bani. întrucît contele de La Fère. — Bucuros. cşplecaş i într-o cş lş torie de douş -trei luni . lă sînd asta pentru dumneavoastră . E întuneric bezn ă . al tau devotat. — Bine. atunci cînd ai asemenea prieteni. zise Athos." — Ei bine. e o scrisoare. îş i ofer eu însumi: ai aici dou ş sute de pistoli cu care poş i face tot ce pofteş ti ş i pe care mi-i vei înapoia atunci cînd se va ivi prilejul. dragul meu d'Herblay căe aproape un sacrilegiu săpui la îndoialăprovidenţ a. Zicea c ăe ceva grabnic ş i cătrebuie săvăajungăîn mînăînainte săporniţ i la drum. În colţ ul stră zii îl întîlnirăpe Bazin. Grimaud se ivi în prag.— Cînd vrei. ce zici de asta?! exclamăAramis. zise Bazin. dupşcum ş tii. vesti el cu zgîrcenia-i obiş nuit ăla vorb ă . — O clipă . care mş îmbrş ş iş eazş din partea ta ş i a contelui de La Fère. ş i nu poate s ăplece de la Notre-Dame. — Bun! fă cu Aramis. se învoi Aramis. Numai la Bracieux am douş zeci de mii de livre în aur. — Adică ? . cum nu te îndoieş ti. Săvedem scrisoarea. atunci îl iei pe Blaisois. — Te-am prevenit cădacăîmi spui altfel decît cavaler. — Gata. care alerga să -ş i dea sufletul. Mşadresez ş ie. cu care n-aşş ti ce s ăfac. La lumina acestei lumînă ri Aramis citi: „Dragul meu d'Herblay. Aflu prin d'Artagnan.Cum ş tiu cş nu-ş i place sş ceri de la prieteni. caii a ş teptau înş eua ţ i. chiar fş rşvoia mea. îmi impune ş i azi. Ce-i asta? — Staţ i. — Pă i cum o s-o citeş ti? întreb ăAthos. deş i îl iubesc din toata inima: fireş te însşcş ceea ce îş i trimit ş ie îi trimit deopotrivşş i lui. slavăDomnului căajung la timp! strigăBazin. Nu-ş i trimit mai mult de teamşcş n-ai primi o sumşmai mare. domnule abate. luînd punga pe care i-o întindea Bazin. — Oh. Sînt.

Ajungînd în faţ a hanului unde stă pînul să uş i cu el fă cuserăo petrecere straş nică . spuse de Winter. unul. Dupa un sfert de ceas. ceea ce se numeş te oraş ul-de-jos nu exista. clă dit în întregime pe o în ă lţ ime. dup ăvreo douăsute . Uite. săne despă rţ im. ce-ar mai fi tremurat! Ţ i-aduci aminte. Ajunserăla porţ ile oraş ului. — DacăMousqueton ar fi cu noi. zise Athos. ş i aceast ănă zbîtie din tinereţ e i se pă ru ş i acum plinăde tot atîta haz. socotind cămăaş teaptăceva scrisori. cei doi prieteni pornirădin nou la drum. dupădouăzile ş i o noapte de drum. ca ş i cînd i s-ar fi povestit o ispravăde-a altuia.— Adicăîmpă rţ im pistolii lui Porthos. Împă rţ irea odatăfă cutăla lumina lumîn ă rii lui Bazin. i-aşîngă dui sătremure. Boulogne era o poziţ ie f ă răde pereche. iar dumneavoastrătrageţ i la hanul cel mai bun din oraş . erau la poarta Saint-Denis. ajungînd în locul unde avuseserăde furcăodinioarăcu pavagiii. unde îi aş tepta de Winter. ară tînd spre o ferestruicăa pivniţ ei. dincolo de copacul ă sta e un loc ş or unde am crezut că . spuse: — Cîrnaţ i! Athos izbucni în rîs. săfacem ş i aici cum am fă cut la Paris. aş a cum am împă rţ it ludovicii lui d'Artagnan. iar hangiul e omul meu credincios. la „Spada Marelui Henric". gata. Odihniţ i-văş i peste douăceasuri săfiţ i la dig. ca sănu batem la ochi. mă rturisi Aramis. — Domnilor. sosirăla Boulogne. În cele din urm ă . PARTEA A DOUA I UNDE SE DOVEDEŞ TE CĂPRIMA PORNIRE E ÎNTOTDEAUNA CEA MAI BUNĂ Cei trei gentilomi apucarădrumul Picardiei. — Pe legea mea! Eu. oraşaproape pustiu pe atunci. spre a intra în oraşpe o altăpoartă . Curînd veni rîndul lui Grimaud să -ş i adune amintirile. Parcăş i azi măia cu frig cînd mi-aduc aminte. spre seară . Ş tiu un han unde nu trage prea multălume. Zis ş i fă cut. pe o vreme minunată . Lordul de Winter îş i urmăcalea în lungul bulevardelor mă rginaş e. se apropie de Athos ş i. m-am dus pe copcă ! Îş i urmar ăcalea. Barca noastrătrebuie s ăne aş tepte acolo. de pildă . Măreped pîn ăacolo. în care timp cei doi prieteni intrarăpe poarta în faţ a că reia se aflau ş i. drum care le era atît de cunoscut ş i care reînvia în mintea lui Athos ş i Aramis unele dintre cele mai frumoase amintiri din tinereţ e. Aramis? Aici l-a nimerit glonţ ul ă la ră mas de pomină .

Omul acesta. iar stă pînii ner ă bdă tori s ăse îmbarce. Îmbră cat în negru. — Da. Era tînă rş i palid. Vale ţ ii se a ş ezară sămă nînce. Acum. Athos ş i Aramis coborîr ăspre port. la fel de curtenitor. dupăculorile ce se oglindeau în ei. salutîndu-i cu mult ăeleganţ ăş i politeţ e.de paş i. era bă ţ os ş i îndră zneţ . ori cel pu ţ in sînteţ i stră ini de Boulogne. — E barca noastră . Dar cum nu i se citi nici o tulburare pe chip. se opri în loc auzind numele de Winter. Se înţ elege căaceast ăporuncăîl privea numai pe Blaisois. — Da. ră spunse Aramis. poruncindu-le sănu schimbe nici o vorbăcu nimeni. încît. izbuteş te săse menţ inămulţ umită celeilalte jumă tă ţ i: asta poate sămai dureze multăvreme. Pentru Grimaud devenise de prisos de o veş nicie. prin nu ş tiu ce aer lipsit de stinghereală . De îndatăce-i ză ri. p ă reau gata săse învă pă ieze ca ochii unui tigru. fă răîndoială . putea tot atît de bine săse fi oprit din întîmplare. — În sfîrş it. Mai cu seamăvă zurăpe unul asupra c ă ruia ivirea lor fă cu oarecare impresie. Prin veş mintele lor pline de praf. dar. pe care îl observaserăei mai întîi. Umbletul lui. Nu-i prea plă cut săstai aici: nu trece mă car o singurăfemeie. Lă sar ăcaii s ăse odihnească . domnule. Avea ochii de un albastru atît de spă lă cit. prin intrigi ş i fă gă duieli. ră spunse Athos. îi privi ş i el cu stă ruinţ ăş i pă rea căarde de neră bdare săle vorbească . domnule. venim de la Paris. numai de Winter s ănu ză bovească . Ajunş i pe dig. nici aruncat în temniţ ă ? . zise Athos. orice ar fi. rosti Aramis. următîn ă rul. continuăel. Iertaţ i-mi curiozitatea. trecuse de vreo două -trei ori pe lîngăei. n-a fost nici pus pe fugă . cei doi prieteni atraserăatenţ ia cîtorva trecă tori. dupăcum vedeţ i. purta cu destulăeleganţ ăo spadălungăla cingă toare. întrebăstr ă inul. vorbi tînă rul. Cu ce văputem fi de folos? — Domnule. Athos ş i Aramis se oprirăsăse uite la o barc ălegatăde un bulumac ş i gata s ăo porneascăîn larg. Într-adevă r. — Tă cere! fă cu Athos. Ş i colo e corabia care se pregă teş te săridice ancora ca săne ducăla destina ţ ie. întrucît se fă cuse tîrziu. Trage cu urechea. dar vă d c ăveniţ i de la Paris. care te face oricînd sărecuno ş ti pe omul deprins cu drumul. în ciuda încetinelii ş iaş ovă ielii cu care se ră sucea pe că lcîie. fă răsăle scoatăş eile. din aceeaş i pricinăce-i fă cuse remarcaţ i la rîndul lor de că tre al ţ ii. Adicăjumă tate de Fran ţ ăîl alungă . Sînteţ i atît de bun să -mi spuneţ i: eadevă rat cădomnul cardinal Mazarin n-ar mai fi ministru? — Iatăo întrebare ciudată . — Domnilor. se plimba mîhnit încoace ş i încolo pe dig. —Eş i nu e ministru. tîn ă rul care. gă sir ăhanul pomenit. le dă durăîntîlnire la dig. ră spunse Athos. în timp ce amîndoi prietenii cercetau barca.

dacăe vreun spion. — Ce zici de întrebă re ţ ul ă sta? morm ă i Aramis. — Zic căe un provincial care se plictiseş te. cu buzele subţ iri. domnilor. — Aha. poruncea săse închidăporturile. ai săspui c ărepet mereu acela ş i lucru ş i căsînt cel mai fricos dintre fricoş i cu nă ză relile mele. cel puţ in deocamdată . — Eh. — Iar tu uiţ i ca ai fost ş i mai neprev ă ză tor. — Totuş i. s ă -l pofteş ti să -ş i vad ă de drum. care. De altfel. Îi vă d venind la vreo două zeci de . la naiba. gă sesc căai dreptate. i-o întoarse Athos. — Ca urîţ enie. Un oarecare bastard. zise Aramis. — Bun. Uiţ i ca la auzul acestui nume tînă rul s-a oprit în loc? — Un temei în plus ca. da.. spuse Aramis. ză u aş a: gura asta fin ă . —Ş i de cînd ţ i-e teamăde o ceartă ? — Mătem de ceartăîntotdeauna cînd sînt aş teptat undeva ş i m-ar putea împiedica săajung la vreme. ori vreun spion care iscodeş te. ochii ă ş tia care ascultăparcănumai de poruncile minţ ii ş i niciodat ăde cele ale inimii. iubite prietene. — Ai poftăde glumă . îl lini ş ti Athos. cînd stau săcuget. urmă rind cu privirea pe tîn ă rul care tocmai dispă rea dupăni ş te coline de nisip. dă -i înainte. ş i-atît cît poate sem ă na un bă rbat cu o femeie. ş i acum. —Ş i i-ai ră spuns aş a? — Nimic nu măîndrept ă ţ ea să -i ră spund altfel. măsileş ti sămăgîndesc! fă cu Aramis. — De ce? — O sărîzi de mine. — O ceartă . — Nu-ţ i face griji.. atunci cînd ţ i-a vorbit. Îţ i jur căm-ar încînta tot atît de puţ in ca ş i pe tine să -l întîlnesc în calea mea pe acest pui de ş arpe. nu ţ i se nă zare nimic. — Vămulţ umesc pentru bună voin ţ ă . zise Athos. A fost politicos cu mine. — Lasăasta. zise tînă rul depă rtîndu-se. domnule. ai greş it căi-ai ră spuns aş a cum i-ai ră spuns. pomenind numele lordului de Winter. — Cu cine gă seş ti căseamă năomul ă sta? — Ca urîţ enie sau frumuseţ e? rîse Aramis. ză mislit de milady. Aramis. Aramis! — Obiş nuinţ a. — De ce-ar fi în stare un spion? Nu mai sîntem pe vremea cardinalului Richelieu. ce vrei. Acum n-ar mai trebui decît săse lase aş teptaţ iş i valeţ ii noş tri. pentru o simplăb ă nuială . zise Athos. vrei să -ţ i mă rturisesc ceva? Sînt ş i eu tare curios să -l vă d pe tînă rul ă sta mai de aproape. uite-l ş i pe de Winter. Nu.— Nu. hot ă rît. m-am purtat la fel. — Ei.

Athos se uităla Aramis. săne îmbarcă mş i. gîndinduse vă dit la altceva. continuăde Winter. ca ş i cînd ar fi vrut sa priveascăla îmbarcarea lor din partea cealaltăa portului. barca trebuie săne aş tepte. unde soarele lă sase în urm ădoar un nor de aur. Ajunserăla treptele care coborau spre barc ă . Aramis îl urmă . În clipa aceea. măfră mîntăun gînd. Ş i din nou întoarse capul. că rora Satan le-a sucit gîtul să -ş i privească întruna că lcîiele. scufundîndu-se în mare. apă ruse pe ecluz ă . S ăfie cu adevă rat un spion ş i săaibăde gînd săse împotriveascăîmbarcă rii noastre?" Cum însă . — Crezi căne îmbarcă m în timpul nopţ ii? întrebăAramis. aruncînd o privire spre asfinţ it. Prin pîcla tot mai deasăa înseră rii crezu că -l recunoaş te pe tînă rul cu întrebă rile. Athos ză ri un om care se apropia de ţ ă rm. murmurăAthos. spuse încet Athos lui Aramis. aflatădoar la vreo două zeci de paş i. Parc-ar fi blestemat. fă r ăs ă -l scape din ochi. — Ce ai. mă rturisesc. ca sătaie drumul. Ce naiba o fi avînd de se tot uităîndă ră t? De Winter. chiar dacăstră inul ar fi avut asemenea gînduri. — Tot ce se poate. — Ei. — Haidem.. — Nimic. care se lă ţ ea pe încetul. milord. legă narea îngrozitoare a vasului. îngînăde Winter. nici vorbă .. vă zîndu-i ş i el. prefer mîn ă stirea de la Noisy. Nu-mi place marea nici ziua. era prea tîrziu sămai facăceva. o vede ţ i? Aşdori s ăm ăş tiu cît mai curînd pe punte. nu cumva ai uitat ceva? — Nu. mormă i Aramis. iuţ i pasul ş i se apropie de ei cu o grab ă neobiş nuită . Athos zîmbi cu zîmbetul lui trist. s ăpoftească ! Să ri ş i el în barcăş i barca se desprinse numaidecît de mal. ca osîndiţ ii lui Dante. încuviinţ ăAthos. coborî treptele. — Are ceva cu noi. de- . Ş i întoarse din nou capul. darmite noaptea: mugetul valurilor. Iatăcolo ş i corabia noastră . vuietul vîntului. Nu-i nimic.paş i în spatele lordului. S ămergem. Dup ăo clip ăse îndrepta spre de Winter. în locul lor. — Drace. Tony ne poartă armele. „Oho! îş i zise el. De Winter lă s ăs ă treacăîntîi valeţ ii – pe cel care purta armele ş i pe cei care purtau cuferele – apoi o porni în urma lor. la rîndul lui. că ci îş i asculta prietenul. fă cu Aramis. de ce gîfîi aş a? zise Athos. Îl recunosc pe Grimaud dupăfelul cum ţ ine capul ţ eapă n între umeri ş i dupăpicioroangele lui. Trecînd pe lîngădune mi s-a pă rut. paralel cu digul: zorea pasul. — L-a vă zut. Tînă rul. — Ce-o fi avînd prietenul nostru? ş opti Aramis. Athos. odatăîn larg. nimic.

Athos se repezi ş i apuc ăţ eava armei. înfă ţ iş area acestui om îi umplurăpe tustrei de groază . Tînă rul auzi aceste cuvinte. aş a cum spune? — Din nefericire. eu. Eu. Trei oameni curajoş iş i hotă rîţ i. acestuia i se ridicase pă rul mă ciucăîn cap ş i sudoarea îi brobonise fruntea.strigălordul de Winter. El e nepotul. Îl vă zurăde departe cum se caţ ă r ăpe stîncă . pierzîndu-ş i cump ă tul. — Săte ia dracu! izbucni Aramis. — Da. Eu. ş i te cunosc atît pe tine cît ş i pe tovară ş ii t ă i. — Ah! zise Aramis. — Da. fiul lui milady. strîngînd braţ ul lui Athos. întorcîndu-se spre ei.pă rtîndu-se sub sforţ area a patru vîslaş i vînjoş i. — Fiul lui milady. apucăuna din cele douămuschete din bretele lui Tony. pe mal: priveş te. o încarcăş i-l luăla ochi pe tînă rul care st ă tea în picioare pe stîncă . asemenea unui înger blestemat. astfel încît sădomine trecerea bă rcii. glasul. că lugă rul. însăfiul nu ne-a fă cut nimic. cu braţ ele încruciş ate la piept. ba mai degrabăle-o luăînainte. unde tocmai se aprinsese farul. oprind împuş că tura. vorba. Îl aveam în b ă taia puş tii ş i i-aşfi trimis glonţ ul drept în piept. încît ai fi crezut căvrea săsarădintr-o clipăîn alta. — Ehei! fă cu Aramis spre Athos. — Cine-i tîn ă rul? întrebăde Winter. Lumina farului învă luia mica strîmtoare pe unde avea sătreacăbarca. unchiule. — Foc! strigăGrimaud. care se ridicase în picioare săvadăurmarea împuş că turii. da. Stă tea chiar pe buza stîncii ş i într-atît se aplecase înainte. Cît despre Grimaud. El e! Adineauri mi s-a p ă rut că -l recunosc ş i nu m-am înş elat. Grimaud. — Că lugă rul! exclamăGrimaud. Ş i. în capul gol. — Care el? întrebăAramis. el e fiul lui milady. Tînă rul se apucăs ă -i urmă rească . el e că lugă rul. se aflau în barcă . eu sînt. . aş teaptă ! mormă i Aramis. care a intrat în vorb ăcu noi ş i care ne aş teaptăacolo. Ei bine. Barca trebuia sătreacăîntre capul digului. Tînă rul e un spion. — Cel care ne-a urmă rit. ră spunse Athos. a că ror b ă rbă ţ ie nimeni n-ar fi îndră znit săo pun ăla îndoial ă . — Mama era o sceleratăcare a că utat s ăloveascăîn noi ş i în cei care ne erau dragi. — Atunci. cu siguran ţ ă . — Destul căi-am omorît mama! zise în ă buş it Athos. ş i o stînc ăpovîrnitădeasupra apei. — El e . De Winter se întoarse înspre partea încotro Aramis ar ă ta cu degetul. cu acel înspă imîntă tor sînge rece de care dă dea dovad ăîn cele mai grele împrejură ri. ca ş i stîncăpe care tînă rul aş tepta în picioare. murmurăde Winter. secretarul ş i prietenul lui Cromwell.

aducîndu-le o ultim ă . — Ca săte urm ă rească .se lă s ăîn barc ă . auzindu-l de astădată . Poate c ăîncămai e timp. împiedicîndu-te adineauri să tragi. plesnindu-ş i descurajat palmele. — Oare ce cautăla Boulogne? întrebăAthos. oameni. — Totul s-a sfîrş it. Vezi. îl întrebă : — Cînd ajungem în Anglia? Acesta nu-l auzi ş i nu-i ră spunse. că ci glasul lui Athos tocmai îi rostea gîndul. Dacăaşputea. Ce naiba. — Calm! îl povă ţ ui Athos. — Atunci nu mai înţ eleg nimic! clă tinăenglezul din cap. valeţ iş i bagaje furăsus pe punte. Pe dată . pe cît se pare. zise Aramis. ca un muget. ră spunse Aramis. se stră duia săg ă seascăîn toate cauza ş i se sinchisea prea pu ţ in de urmă ri. continuăAramis. mă rturisi Athos. îndreptîndu-se spre Hastings. — Taci. continuăAthos. ar fi trebuit săş tie de plecarea noastră . Ah. prietene. Cîrmaciul ră spunse ş i barca se lipi de vas. se pierdur ăîn adîncurile depă rtă rii. Stă pînul corabiei nu-ş i aş tepta decît că lă torii ca săridice ancora. Aramis.. Ş i. Aramis fremă ta. Grimaud scoase un mormă it surd. întreabă -l pe unchi dac ăaşgreş i scă pîndu-l de scumpul nepot. purtate de vînt. unde trebuiau sădebarce. Ş i uite. iar farul îl înv ă luia cu un nimb de lumină . Într-adevă r. aşplînge. Athos luămîna lui de Winter într-a lui ş i. — Hotă rît. Athos. zise de Winter. că utînd săschimbe vorba. nu mai sîntem oameni? — Ba da. În clipa aceea un glas ajunse pînăla ei. Athos. Hohotele lui stridente ş i cuvintele-i pline de ameninţ are plutir ăpe deasupra bă rcii ş i. voi sînteţ i! strig ăel. Tînă rul izbucni în rîs. care. În clipa aceea cineva îi strigăde pe corabie. — Măurmă re ş te pe mine. — Ah! Voi sînteţ i. De Winter nu ră spunse decît printr-un oftat. nici nu s-a clintit din loc. — Uite ce e. cred căam greş it. Abia puseserăpiciorul pe punte. ba chiar dupătoate probabilită ţ ile. Cei trei prieteni aruncarăfă răsăvrea o ultim ăprivire că tre stînca pe care se mai vedea desluş it umbra ameninţ ă toare a urmă ritorului. a sosit aici înaintea noastră . Athos se întoarse cu o vă dit ăsforţ are. i-o întoarse Aramis. căş i pornirăspre larg.. mătem. stă tea acolo tot în picioare. că ci vederea tîn ă rului de pe stîncăîi fă cea ră u. cu aerul omului care socoteş te de prisos săse mai împotriveascăunei for ţ e supranaturale. Dar cel de colo e un demon. căm-ai silit la o nebunie cu înţ elepciunea ta. fiind întruchiparea raţ iunii. acum văcunosc.

ş i că reia că utase zadarnic să -i afle cauza. ale că rui simţ ă minte trufaş eş i nestă pînite se potriveau atît de bine cu ale ei. victoria era în mîna lui. Ş tirea era hotă rîtoare: ea încheia. un Te-Deum era lucru mare pe vremea aceea. lucră tori. el avea misiunea săanine sub bolţ ile de la Notre-Dame două zeci ş i douăde drapele cucerite atît de la loreni. Parlamentului îi venise apa la moarăs ă -l interpeleze pe Mazarin asupra victoriilor mereu fă gă duite ş i mereu amînate. se ridicase stră lucitor pe cer. la care fuseserăpoftiţ i mareş alul de La Meilleraie ş i domnul de Villeroy pentru căerau de partea lui Mazarin. Toate ipotezele puse peste noapte ş i care întîmpinau împotrivirea Parlamentului. cît ş i de la spanioli. aurind turlele posomorîte ale oraş ului. victorie în afara hotarelor. aidoma unui fluviu care urcăspre izvor. aveau întotdeauna drept motiv nevoia de a susţ ine onoarea Franţ ei ş i nă dejdea îndoielnicăde a învinge duş manul. casele ză vorîte. săvedem ce-o sămai ziceţ i! Cu acest prilej. Nu se aflănimic despre hot ă rîrile luate la acest consiliu. Un consiliu avusese loc în aceeaş i sear ă . domnilor din Parlament. victorie înlă untrul lor. pe care . anume căduminica urmă toare va avea loc un Te Deum la Notre-Dame. în schimb. era prilejuităde victoria de la Lens. în plus. vestităde Prinţ prin domnul de Châtillon. scurgîndu-se spre Notre-Dame. lupta început ă cu Parlamentul. plin de pe acum de lume: stră zile cele mai întunecoase că pă taserăo înfă ţ iş are s ă rbă toreasc ăş i de-a lungul lor se vedeau ş iruri nesfîrş ite de cetă ţ eni. aflînd aceastăveste. Guitaut ş i Comminges pentru căerau devotaţ i reginei. cum dupăNordlingen nu urmaser ădecît înfrîngeri. nici chiar tînă rul rege. femei ş i copii. astfel cănu era nimeni. Chavigny ş i Séguier pentru căurau Parlamentul. aş a ca aveau multăcă utare. regina strînsese la piept pe vlă starul coroanei. în favoarea curţ ii. de astădată . care luase parte cu stră lucire la luptă . care p ă rea căia ş i el parte la să rbă toare. sănu strige: — Ei. Fiecare ţ inuse să -l vadăpe tînă rul rege ală turi de mama sa ş i de faimosul cardinal Mazarin. Nu se fă cuse încăabuz de aceste ceremonii. parizienii se trezirăpuş i pe veselie. care. în Anglia! II TE DEUM ÎN CINSTEA VICTORIEI DE LA LENS Toatăacea forfotăde care doamna Henriette îş i dă duse seama. Pră vă liile erau pustii. Doar un singur lucru. în cinstea victoriei de la Lens. domnilor. Or. fusese un triumf ş i încăun triumf deplin: toatălumea îş i dă dea seama de îndoita victorie a curţ ii.ameninţ are: — Pe curînd. Soarele. Duminica urmă toare.

precum am spus. Bazin fiind. Maică -sa îi fă cuse acest ciudat acoper ă mînt pentru cap ş i. de partea Frondei. cu tobele ş i trompetele în frunte. spunînd căia parte la slujbăla Notre-Dame. Ieş ind din bisericăde la Bazin. care îl avea drept ajutor pe Comminges. Dar Friquet. fie dintr-o toană . . care nu gă sise cu cale nici mă car să -i spunăunde pleacă . Bazin nici nu voise săaudăde a ş a ceva. Friquet scuipase umfl ă tura ş i-i dă duse lui Bazin cu tifla într-un fel care asigura ş trengarului din Paris întîietatea asupra tuturor ş trengarilor de pe lume. încît îş i atrase nu o datălaudele iubitorilor de armonii imitative. venise săse înş iruie de la Palatul Regal pînăla Notre-Dame. că ci era în toane rele. astfel încît capodopera pă lă rierilor din secolul al XVII-lea era galben ăş i verde într-o parte. prin a se împotrivi orică rei învoiri. dupăcum am vă zut. pă rerile se rosteau deschis. Începuse deci. comandat de Guitaut. superiorul să u. Totuş i. nimic ameninţ ă tor nu tulbura armonia urii generale ş i vorbele clevetitoare nu îngheţ au pe buze. La început. Poliţ ia oraş ului o forma mulţ imea însă ş i. precum ne amintim. fireş te. Friquet porni într-un suflet spre Palatul Regal. falca lui Friquet se umflase ş i mai mult. î ş i dă duse pînăla urmă încuviinţ area. fie lipsindu-i postavul. apoi din pricinăcătrebuia săia parte la o slujba în cinstea unei victorii de care nu se bucura. în mijlocul acestei mulţ imi uriaş e. bă tînd toba din douăpietre ş i trecînd apoi de la tobăla trompet ă . bombă nind. cum nu alergase încoace decît ca să -ş i bucure ochiul ş i să asculte muzica. încît. de la opt dimineaţ a. umbrităde un asemenea chip slu ţ it. albăş i roş ie în cealalt ă . îmbră cat de duminică . Prin urmare. ca săspunem aş a. de la el de la birt scă pase. îl pă că lise pe Bazin. a ş a cum miile de clopote ale bisericilor din Paris vesteau TeDeum-ul. mai întîi din pricina plecă rii lui Aramis. ş i Bazin îi dă duse liber pe toatăziua. Friquet era liber ş i. vestind. ş i dacăar fi fost cu putinţ ăca paracliserul sălipseasc ăde la o asemenea solemnitate. Cea mai mare libertate domnea. Podoaba lui cea mai de preţ era mai cu seamăo scufie greu de zugră vit în cuvinte. asta cu ajutorul unui pumn de sîmburi de cireş e gră mă diţ i într-o parte a gurii. ră zmeriţ a. Bazin s-ar fi înfă ţ iş at neîndoios episcopului cu aceeaş i rug ă minte care i se fă cuse ş i lui. regimentul de gard ăal reginei. ară tînd căi s-a umflat falca. pe care o imita din gurăcu atîta pricepere. de altminteri. aidoma unui simplu copil din cor. ş i mai triumfă tor. încît nimeni nu voia săscape prilejul să -l ză rească . În uş a bisericii. Ajunse acolo în clipa cînd regimentul de gardăieş ea pe poartăş i. era ş i mai mîndru. Friquet. pentru cinstea copiilor din corul bisericii. care îndră gise dintotdeauna varietatea culorilor. îmbră cat cu cele mai ară toase haine ale lui. manevrăurmă rit ăîn lini ş te de cetă ţ enii veş nic dornici săaud ămuzica militarăş i săvadăuniforme stră lucitoare. se ar ă tase prea puţ in grijulie în potrivirea culorilor. care îş i are locul între boneta din evul mediu ş i pă lă ria din vremea lui Ludovic al XIII-lea.îl urau pînăîntr-atît. se alipi numaidecît în frunte. nepotul s ă u. dar chiar sub ochii lui.

ia uită -te niţ el la caisele de colo. în cabinetul lui de la catul de sus. săse ferească . într-adevă r. veni sădeschidă . — La urma urmei. hotă rî cănumai la consilierul Broussel ar putea să -ş i potoleasc ăfoamea. cu atît mai mult cu cît ş tia el cum să -ş i omoare timpul. — Vreau să -i spun căregimentul de gardăa venit în pă r aici. ajunse gîfîind la casa consilierului ş i se apucăsăbatăîn poartăcu putere. Nu trebuie să -mi purtaţ i picăpentru asta. — Ce cauţ i aici.Aceastăvesel ăîndeletnicire ţ inu de la bariera Sergents pînăîn piaţ a Notre-Dame. . neastîmpă ratule? bombă ni ea. dar am vă zut căacolo se petrec unele lucruri de care trebuie sădau de ş tire lui domn' Broussel ş i. lucrează . Ş i urcăsprinten scara pe care maica Nanette o urcăîncet dup ăel. coborî la primul cat. —Ş i ce vrei tu să -i spui. cîş tigat de zelul ş trengarului. ră spunse Friquet. unde locuia Broussel. Ce ne pasănouăde regimentul de gard ă ! Ai înnebunit de faci atîta tă ră boi? Nu ş tii cădomnii ă ş tia se poart ădupă regulăş i căe obiceiul ca regimentul săfacăzid pe unde trece regele? Friquet se ară tămirat ş i. b ă trîna slujnicăa lui Broussel. că ci lucra. am venit s ă -l previn. dă -i ş i bă iatului tă u vreo cîteva. ră spunse: — Pă i nimic mai firesc săş tiţ iş i asta. aproape de strada Cocatrix. ş i pentru Friquet fu o adevă ratăplă cere. De ce nu e ş ti la biserică ? — Am fost. strigînd din ră sputeri. Friquet îş i aminti ca n-a pus nimic în gură . domn' Broussel. desf ă ş urîndu-se. Ş i cum lumea vorbeş te căla curte s-au luat mă suri împotriva lui domn' Broussel. — Atunci o săaş tept. prietene. Drept care o luăîndat ăla picior. Dar de îndatăce regimentul se opri ş i companiile. ză u. bă iatule. dup ăce cugeta adînc. — Dimpotrivă . Ba chiar îmi place căeş ti inimos. domn' Broussel. zise el. — Eh. îl ş tii dumneata pe jupîn Bazin paracliserul. Maică -sa. c ă ruia îi convenea săaş tepte. domn' Broussel! se bucur ăFriquet. maicăNanette. ce vrei tu de la domnu' Broussel? se oţ ă rî ea din nou. cu o bucatăde pîine proaspă tă . habar n-aveam ş i-am crezut căvădau un sfat bun. doar dumneavoastrăle ş tiţ i pe toate. — Oh. Nanette. zise Friquet. Spun drept c ă mor dupăcaise. am venit încoace să -i vorbesc. mulţ umesc. cu îngă duin ţ a lui jupîn Bazin. lui domn' Broussel? — Vreau săstau de vorbăchiar cu dînsul. sucindu-ş i boneta cea nouăîn mîini. maimuţ oiule. Broussel îl auzi ş i. p ă trunserăpînăîn inima vechiului oraşş i se orînduirăîn capul stră zii Saint-Christophe. se gîndi încotro să -ş i îndrepte pa ş ii spre a îndeplini ş i aceastăînsemnatăcerinţ ăa zilei ş i. unul. pe care doamna de Longueville ni le-a trimis ieri de la Noisy. Eu. dimpotrivă . — Asta nu se poate.

vechiul să u tovară şde arme. printr-o cră pă tură . — Tră iascăregele! izbucnir ăstrigă te din toate pă rţ ile. ca muş chetar de onoare. nici mă surile de prevedere ale celor din ea nu furăb ă gate în seamă . cu atît mai voios. falăa muş chetarilor de altă datăai lui Tréville. Toatălumea nu se gîndea decît la ceremonie. Într-un tîrziu. De acolo îl vedea pe rege. spuse în ş oaptă : — Du-te. ca ş i cum ar fi a ş teptat pe cineva. dar el se dusese să -ş i mă nînce caisele sub streaş in ăunei case din piaţ a bisericii. Vuietul acesta spori înc ăo datăpe atît cînd d'Artagnan. Îi spusese lui Porthos săse foloseascăde acest prilej ca săvadăceremonia. patru ostaş i cu un ofiţ er se urcar ăîn ea ş i traserăperdelele. ofiţ erul se apucăsăpîndeascăîn lungul stră zii Cocatrix. încuviinţ area unei porunci date înainte de a pă ră si Luvrul. a ş a cănici tră sura. dînd cu ochii de acest chipeşofi ţ er. cu cît ceremonia se . cel mereu cu ochii în patru. Strada era pustie cu desă vîrş ire. ş i Porthos ap ă ru în mare ţ inută . Cortegiul înainta încet ş i-i trebui aproape o jumă tate de ceas ca să stră batădistanţ a dintre Luvru ş i pia ţ a Notre-Dame. îl recunoscu pe Porthos. care aş tepta în spatele ei. mugetul uriaşal valurilor mulţ imii care creş tea mereu în jurul bisericii Notre-Dame. Zece alte tră suri veneau în urmă . pe cel mai frumos cal al să u. Sergentul companiei. Porthos fu bine primit în mijlocul companiei. pe reginăş i pe Mazarin ş i asculta slujba ca ş i cum ar fi fost în biserică . ar fi putut săadulmece t ă ră ş enia. în picioare. pustie cu desă vîrş ire. un bă trîn ostaş . Friquet.Broussel trecu în odaia soţ iei sale ş i ceru s ăi se aduc ăgustarea de dimineaţ ă . Comminges. regele apă ru cu regina într-o tr ă surăpe de-a-ntregul aurită . aş a cum ş i d'Artagnan apă ruse în atîtea rînduri odinioară . Consilierul se duse la fereastră . regina. Doar Friquet. vă zîndu-l pe Comminges. dar în depă rtare se auzea. veteran al ră zboaielor din Spania. ofiţ erii casei regale ş i toatăcurtea. ş i se gr ă bi săistoriseascăcelor afla ţ i sub ordinele sale despre ispră vile nemaipomenite s ă vîrş ite de acest uriaş . tunul de la Luvru vesti plecarea regelui. ba chiar privit cu admiraţ ie. porni în joacădupăei. Că tre sfîrş itul slujbei. Tînă rul rege se ară t ăgrav la geamul portierei. apoi. Mulţ imea care se fră mînta dinapoia muschetelor nemiş cate ale ostaş ilor t ă lă zui asemenea arborilor zbuciumaţ i de furtună . intr ă treptat-treptat sub bolta uriaş ăa sumbrei biserici ş i serviciul divin începu. ceea ce înteţ i strigă tele. o tră surăcu blazonul lui Comminges se desprinse din ş irul tră surilor de la curte ş i se depă rtă încet. cu doamnele de onoare. În momentul cînd curtea se aş ezăîn jilţ uri. ieş i din biserica ş i apuc ăpe strada Saint-Christophe. La ceasurile zece. Acolo. urmat de doi ostaş i. veni săfacăde strajăla intrarea în biserică . ş i Dumnezeu să -ţ i ajute! Comminges plecănumaidecît. Ajuns acolo. cu o companie de muş chetari. ca vuietul mă rii în creş tere. schiţ ăun gest de recunoş tinţ ăş i salutăuş or din cap. oprindu-se în capul stră zii Saint-Christophe. Era nouăş i jum ă tate.

Ce ordin? Ş i întinse mîna. împreun ăcu întreaga-i familie: în faţ a lui ş edea soţ ia. Totuş i. tocmai stă tea la masă . De cum îl ză ri pe Comminges în capul stră zii Cocatrix. Comminges. Comminges urcăîn urma valetului. într-adevă r. — Am însă rcinarea săvăarestez. Louvières se fă cu galben ca ceara ş i aş tepta neră bdă tor lă muririle ofiţ erului. doar e amiază . urcăla catul de sus. — Domnule. rosti Comminges pe acelaş i ton ş i cu aceea ş i polite ţ e. r ă spunse Broussel. din nou teaf ă rş i să nă tos. Omul. ca ş i cum ar n vrut săsarăsăia spada . — Prea bine. în ciuda politeţ ii amîndurora. care prinsese valetul de braţ în momentul cînd se pregă tea sădeschidău ş a ca să -l anunţ e. vă zîndu-l căsalutăpoliticos. zise Comminges. haimana? se ră sti Comminges. Pe vremea aceea era cumplit săfii întemniţ at ca duş man al regelui. iar în capul mesei. Friquet. Acuma trebuie căstăla masă . — La ce etaj? — Stăîn toatăcasa. Broussel se d ă du înapoi tremurînd. deschise el însuş i uş aş i se pomeni în faţ a acestui tablou de familie. iar Friquet în urma lui Comminges. rosti Comminges. Broussel stă tea la masă . tocmai gusta din frumoasele fructe trimise de că tre doamna de Longueville. În aceeaş i clipă . domnule. Un tră snet săfi că zut în mijlocul acestor oameni paş nici ş i cumsecade. cu un glas dulce pe care se pricepea de minune s ăş i-l ia la nevoie ş trengarul Parisului. care porni îndată . — Dar unde îl gă se ş ti de obicei? — Cînd lucrează . însăde mîncat. se ridicăş i ră spunse la fel. fiul lui. — Aş tept săintru la domn' Broussel. Louvières fă cu o miş care. — Bine. o mare neliniş te se zugră vi pe chipul femeilor. Broussel se sim ţ i oarecum tulburat. În clipa aceea. — Va săzic ăstăaici? întrebăComminges. domn ofiţ er! murmur ăFriquet. domnule. în spatele lui Comminges. — Aici. oprindu-se în fa ţ a casei lui Broussel.sfîrş ise ş i regele tocmai se urca în tră sură . v ă veţ i scuti de osteneala de a citi aceastălungăscrisoare ş i măveţ i urma. ofi ţ erul din tră surăîi spuse un cuvînt vizitiului. sînt purtă torul unui ordin al regelui. domnule. de o parte ş i de alta cele doua fete. Ş i dacăbinevoiţ i să -mi daţ i crezare. un valet veni sădeschidă . Dar. Louvières. La ivirea ofiţ erului. ş i tot n-ar fi stîrnit atîta spaimă . Ofiţ erul îi puse cîteva întrebă ri ş i aflăcădomnul de Broussel era acas ăş i că . îl l ă muri Friquet. pe care am avut prilejul să -l cunoa ş tem cînd cu accidentul întîmplat consilierului. — Ce cauţ i aici. Comminges bă tea în poartă . E casa lui. aş teptăsăvinăcineva s ă deschidă . mă nîncăla cel de jos. accident de pe urma că ruia se înzdră venise pe deplin.

nu ne împingeţ i la disperare. luaţ i seama. dar o privire a bunului Broussel. — Cu neputinţ ă ?! ră sunăo voce ţ ipă toare din fundul odă ii. îi ţ inu isonul ţ ipînd ca din gură de ş arpe. — Sămergem.. — Cu neputinţ ă ! exclamăLouvières. bă bă tie! se c ă tră ni Nanette. stai liniş tită . Maica Nanette. ră stise Comminges. Domnule. de se auzea pînăîn piaţ a bisericii Notre-Dame: — Ajutor! Mi-aresteazăstă pînul! L-aresteazăpe consilierul Broussel! Ajutor! — Domnule. întorcîndu-se spre Broussel. chipos sticlete al regelui! Las' căvezi tu acuş i! Ş i maica Nanette se repezi la fereastră . simţ indu-se sprijinită . de partea cealaltăa mesei. urmăComminges. măsupun. te rog. stă vili aceasta pornire dezn ă dă jduit ă . Ia să -ţ i iei tă lpă ş iţ a! se oţ ă rî ea la Comminges. izbucni în plîns. de undeva de jos. se porni săstrige ş i mai vârtos: — Ajutor! Ajutor! L-aresteazăpe domn' Broussel fiindcăa apă rat poporul! Ajutor! Comminges se repezi la slujnică . domnule. într-un col ţ . Ordinul e limpede ş i trebuie adus pe loc la îndeplinire. — Cu neputinţ ă . Haide. interveni Broussel. nu măsimt prea bine cu să nă tatea ca săvăurmez acum: cer un ră gaz. vrînd săo smulgăde la fereastr ă .aflatăpe un scaun. . — Buna mea Nanette. rosti Comminges. liberatorul. — În acest caz. Ş i. Doamna de Broussel. porunciţ i bă bă tiei sătacă . Ră spunde ţ i: v ăsupune ţ i regelui sau nu? — Măsupun. o deschise ş i strigăcît o ţ inea gura. — Săstau lini ş tităcînd mi-aresteaz ăstă pînul. poate altul. Comminges se întoarse ş i o vă zu pe maica Nanette cu mă tura în mînăş i cu ochii scă pă rînd de mînie. Ofiţ erul zîmbi.. Cele dou ăfete î ş i strîngeau tată l în braţ e. nu tu. — Aha. — Domnule. care nu-ş i pierduse capul. spuse el. r ă sunăpiţ igă iat: — Să riţ i! Foc! Ucigaş ii! Îl omoarăpe domn' Broussel! Îl sugrumăpe domn' Broussel! Era glasul lui Friquet. dar în aceeaş i clip ăun alt glas. — Să -mi porunceasc ămie s ătac?! Mie?! se aprinse Nanette. spuse Broussel. domnule! îl asigurăBroussel. sănu mai ză bovim! spuse Comminges. pă rintele bietului popor! Eh. încercînd să se desprindădin îmbr ă ţ iş area fetelor lui ş i să -ş i stă pîneascădin ochi bă iatul gata săizbucnească . — Domnule. Se cuvine sădă m ascultare regelui. încleş tîndu-ş i mîinile de ză brelele ferestrei. Porunciţ i acestei femei sătacăş i urma ţ i-m ă . abia acum ai sămăcunoş ti.

— Ajutor! striga bă trîna. îş i aduse aminte de vorba . dă dea fuga – la început doar cî ţ iva.Cîteva capete de curioş i se ş i iviserăpe la ferestre. ceilalţ i. Îi vedeţ i? Uite-i! Vizitiul se întoarse ş i-l plesni cu biciul. în ajutorul lui Comminges. În ciuda purt ă rii duş mă noase a ostaş ilor. împingîndu-i cu lă ncile. nu putea face nimic împotriva gloatei întă rîtate. Acesta. Atunci apă ru Comminges. se pomenise purtat de ş uvoiul mul ţ imii ş i. ofiţ erul e sus. — Îi vedeţ i? strigăFriquet. Friquet ţ îş ni din casădrept pe acoperiş ul tră surii. ca un lupt ă tor încercat. Toţ i auzeau strigă tele. — Vor să -l aresteze pe domn' Broussel! ră cni el. apropiindu-se tot mai mult de cai. afla ţ i în tră sură . Strig ă tul: „În numele regelui!". întorcîndu-se de la Blois. e mort! strigăRaoul. dar nimeni nu se dumirea ce ş i cum. Cei doi ostaş i ră maş i în strad ăurcarăîn casă . apoi un adevă rat puhoi. Ostaş ii silirăpe cei mai porniţ i sa dea înapoi. fă cîndu-ş i pavă zădin cal. deschiserăamîndouăportierele ş i puserămîna pe arme. atinse cu vîrful spadei un fel de uriaşgata să -l strivească . Mulţ imea nă vă li peste temutele lă nci ale gă rzilor. — În numele regelui! striga Comminges. azvîrlind neobosit în osta ş i cu tot ce-i că dea în mîn ă . tînă rul ţ inu piept singur mulţ imii. care. Poporul. care. Că lă re ţ ul. vizitiu afurisit! se înfurie Friquet. atras în capul stră zii. se arunc ăîn învă lmă ş ealăcu spada în mînă . Poporul începu sămurmure ş i se apropie de cai. Timp de zece minute. vă zînd cum erau batjocorite acele uniforme. aş a cum fă gă duise contelui de La Fère. mulţ imea începu săl ă rmuiască . ţ inuse să vadăş i el ceremonia ş i apucase pe drumul cel mai drept spre NotreDame. aducînd un nesperat sprijin ostaş ilor. vă zîndu-se împins de mulţ ime. Era într-adevă r Raoul. Ajuns în preajma stră zii Cocatrix. la strigă tul: „În numele regelui!". — Cine face un pas. — Să riţ i! striga Friquet. Să ri din ş a. vedeau acolo o tră sură . repetat de vreo două zeci de ori de că tre ofiţ er. apoi puse mîna pe spadă . Bă iatul urlăde durere. un tîn ă r de cincisprezece-ş aisprezece ani. trase din coburi pistoalele pe care ş i le vîrî la cingă toare. Strada gemea de lume ş i oamenii curgeau din toate pă rţ ile. urlînd. ba poate chiar din pricina asta. Totuş i. de unde începu să -l bombardeze cu tot ce-i pica în mînă . Osta ş ii aş teaptă -n tră sură . — Săsf ă rîm ă m tră sura! strigăpoporul. dă du înapoi. vuietul creş tea neîncetat. simţ indu-se r ă nit. gata săfie striviţ i de roţ ile ş i de pereţ ii tră surii. ba pă rea c ăo înt ă rîtăş i mai mult cînd. un că lă re ţ se apropie în goan ăş i. dupăo absenţ ăde cinci zile. Te-amesteci unde nu-ţ i fierbe oala?! Stai niţ el! Ş i se repezi în casă . Ostaş ii erau împinş i ca de ni ş te ziduri vii. era alb căvarul la faţ a de furie. se lipi de spatele tră surii ş i. ală turîndu-se ostaş ilor. auzind strigă tul „În numele regelui". împingîndu-l din spate pe Broussel. — Oh.

Am ordin să -l duc viu sau mort ş i-l voi duce mort. în ă buş iţ i. tră sura fu r ă sturnată . vă zu la o fereastr ăde la catul al doilea chipul ameninţ ă tor al lui Louvières. gata să -l înhaţ e cînd va că dea. Din cînd în cînd în mijlocul mulţ imii lucea cîte o ţ eav ăde muschetăsau cîte un tă işde spadă . cu faţ a însîngerată . striviţ i. Strigă tele: „La moarte! La moarte cu soldaţ ii! În Sena cu ofiţ erul!" pluteau desluş it pe deasupra acelui tumult cumplit. ai că rui ostaş i erau batjocoriţ i. se vă zu silit săoprească . turbat de furie. Vizitiul dă du bice cailor ş i caii deschiserăun drum lung prin mulţ ime. întotdeauna atît de aţ îţ ă tor. Vedem noi atunci care o săfie mai tare. zgomotul împuş că turii. — Încăun pas.lui Athos: „Slujeş te-l pe rege!". Poporul înţ elese căacest ofiţ er atît de palid. dar ecoul lor nu tulburămai puţ in inimile. Numai căde îndatăce ie ş i pe chei. caii smulş i din hamuri. dincolo de care vedea o sutăde braţ e ameninţ ă toare întinse spre el. ră sunar ăcîteva împuş că turi. ş i puse spada pe pieptul lui Broussel – încăun pas ş i-l ucid. — La palat! strigăel vizitiului. stră pungînd bra ţ ul unui ostaş . ochii îi ră tă ceau într-o pîclăroş iatică . cum obosiserăş i ostaş ii s ătot loveascăcu latul lă nciilor. îş i smulgea pă rul din cap în tră sura . Friquet ş i Nanette urlau ca apuca ţ ii. Ş i se stîrni o vînzolealănemaipomenită . — Bine. Obosit să loveascăcu latul spadei. — La moarte cu ofiţ erul! La moarte cu el! ră cnea mulţ imea. Raoul ră mă sese pe jos. se vedeau chipuri care nu se vă d decît în zilele însîngerate. ci ş i judecata. însăse retră gea îndă ră t. —Ş i dumneata la fel. dar care pă rea atît de hotă rît. domnule. Comminges aproape că -l aruncăpe Broussel în tră surăş i urcăiute ş i el. smucind în lă turi perdelele tră surii ca săse vadăînă untru. i-o întoarse Louvières.. simţ ea căîncep să -l pă ră seascănu numai forţ ele. Comminges. mirosul de pulbere. ceea ce ş i fă cu. Comminges ridic ăochii ş i. o s ămai auzi de mine! îi fă gă dui el. care stă tea ghemuit pe capră . Dar acest ultim ş i groaznic mijloc de apă rare nu f ă cea decît săscoatălumea din minţ i. prin fumul împuş că turii. Ră sun ăun ţ ipă t cumplit: soţ ia ş i fetele lui Broussel întindeau mîinile rugă toare că tre mulţ ime. Raoul. Se auzeau voci care nu se aud decît în zilele de ră zmeriţ ă . fel de fel de proiectile plouau de pe la ferestre.. Strigă tele. fă răîndoială . nu întîrziară să -ş i arate urmă rile. cu pă lă ria mototolită . mai mult mort decît viu. alergînd sălupte pentru rege. asta-i tot. trase în aer. strigăComminges. va face întocmai cum a spus: continua să -l ameninţ e. un glonţ îi gă uri pă lă ria de sus în jos. că ci nu mai avusese timp săse arunce în ş a. În clipa aceea ră sun ăo împuş că tură . Comminges spuse ostaş ului ră nit săurce lîngăel ş i porunci celorlalţ i săînchidăportiera. începu săizbeasc ăcu tă iş ul.

tocmai cînd era gata săcad ăla pă mînt. nu prea ş tiu. alerg! zise Comminges. Ostaş ii nu puteau sădea ajutor nimă nui. doborîtă . dornici săscape cu fuga. zise Comminges. pe Dumnezeu din cer. hotă rî d'Artagnan. nu miş cănimeni: un foc tras azi ar fi plă tit prea scump mîine. mă turaţ i-mi totul de aici! Puneţ i mîna pe arme! Pregă tiţ i arm'! Încă rcaţ i arm'! La ochi arm'! La aceste porunci. — Bine. — De. trageţ i. de iute ce gonise. sădea tră sura pentru a-l sluji pe rege. — Nu pierde vremea. din fericire pentru tine. caii. — Pe Dumnezeu din cer. oamenii stă pînirii ş i arestatul poate. — Mai cu seamăsănu-ţ i spui numele. cînd. iar arestatul eliberat. — Domnul d'Artagnan! murmura Raoul. îngă imăComminges. În acest caz. Tînă rul îl privi nedumerit. ostaş ii. nicidecum. Dar cînd trebui să -l mute pe Broussel . azvîrlităîn laturi. — Îţ i mul ţ umesc. Haide! Uite. Îţ i mul ţ umesc ş i dumitale. Dupăaceea se întoarse spre Comminges. totul avea s ă fie sfîş iat în bucă ţ i. În aceea ş i clipă . mulţ imea se despică . ară tîndu-se pe jumă tate în uş a tră surii ră sturnate. Ceru celor ce se aflau în ă untru săcoboare ş i-i aduse lîngătră sura ră sturnată . — Nu. — Cu care? — La naiba. claie peste gră madă . strivită . altfel în cinci minute îi vezi înapoi pe toţ iă ia de adineauri. ră sunăo voce binecunoscut ă lui Raoul ş i o spadăaprigăscînteie în aer. aici la mine! strigă înă lţ îndu-se în scă ri ş i ridicînd spada a chemare spre mu ş chetarii care nu putuserăsa-l urmeze. pe neaş teptate. Ieş i din tră surădac ă poţ iş i porneş te mai departe cu alta. d'Artagnan. tinere gentilom! Cum te cheamă ? Să -i spunem reginei. vai de ei! Ş i se ră suci în loc plin de atîta înspă imîntă toare for ţ ăş i mînie. Comminges. tînă rul meu prieten! Voi de colo. cînd D'Artagnan se aplecăş i-i ş opti la ureche: — Taci ş i lasă -măpe mine săvorbesc.ră sturnată . îl povă ţ ui el. alergăspre Raoul ş i-l luăîn braţ e. Raoul se preg ă tea sără spund ă . Oamenii vor fi fericiţ i. cu o înfă ţ iş are atît de amenin ţ ă toare. după cum se pare. cu prima care trece pe Pont-Neuf. Dimpotrivă . l-au omorît? strig ăofi ţ erul. valurile mulţ imii se împră ş tiar ăatît de repede. un ofiţ er de muş chetari. încît d'Artagnan nu-ş i putu stă pîni un hohot homeric de rîs. îi ş opti d'Artagnan. Totul era pierdut: tră sura. Ş i dacăă ia se întorc. Tu o s ăfii omorît. în vreme ce unii venirăde-a rostogolul pînăîn Sena. În clipa urmă toare se aplec ădin nou spre Raoul. — Da. lovind în dreapta ş i în stînga cu spada. înarmaţ i cu spade ş i cu muschete. Haide. chiar vă d o tră surăapropiindu-se. Chiar eu. nă dă jduiesc. — Haide. încît pînăş i cei mai porniţ i se traseră înapoi. Comminges luăcu el pe cei patru ostaş i ai să iş i tot atîţ ia muş chetari ş i alergăspre tră sură .

La plecarea tră surii. Îţ i dau zece muş chetari săte însoţ ească .din tră sura sf ă rîmatăîn cealalt ă . Un muş chetar fu ră nit. Apoi. — Măpredau! zise Louvières. o săfii spînzurat. îl îmbie: — Trage vreo douăînghi ţ ituri. care-l cunoş tea pe tînă r. la intrarea pe Pont-Neuf ş i pe stră zile înconjură toare. ză u. — Aha! fă cu el. fiindc ăîl vă zuse în strada Cocatrix. — Eş ti fiul lui Broussel. poporul. Un singur om. Eu pă strez două zeci săţ in piept mul ţ imii. în timp ce muş chetarii să i continuau ş arja. care se trase îndă ră t înspă imîntat ă . Calul întă rîtat îl izbi pe nesă buitul care încerca săopreascăde unul singur o furtună . domnule. — Ah. repezindu-l ghem într-un zid. vă zînd cămu ş chetarii care mă turaserăcheiul de la Pont-Neuf ş i . săvămulţ umesc ş i pentru mine. Peste zece mii de oameni se îmbulzeau pe chei. — Pleacă ! spuse d'Artagnan. nici pomenealăde-aş a ceva. eram gata sămor. nu te osteni s ăvorbeş ti. dragul meu. — Pe legea mea. — Aş teaptă . D'Artagnan smuci frîul. era ş i timpul săm ăopreş ti: l-aş fi ucis ş i. Tînă rul nu aş teptăs ăi se spunăde douăori. strigă tele se înteţ irăîncăo data pe atît. înconjurarătră sura cea nouăş i pornirăîn goanăcu ea. domnule! spuse Raoul. scos din ră bdă ri ş i muş cîndu-ş i mustaţ a. îl opri d'Artagnan. — Lasă . Asta-i altceva. spuse el. domnule! strigăRaoul. se întoarse cu spada ridicatăasupra celui trîntit la pă mînt. Îngă duiţ i-mi ca. D'Artagnan se aplecăpe gîtul calului. mi-ar fi pă rut ră u de el. Ş i scoţ înd din coburi o sticlăcu vin de Spania. Cînd aţ i sosit. Ş i se nă pusti cu cei dou ă zeci de muş chetari ai să i asupra mulţ imii. Glonţ ul reteză pana de la pă lă ria muş chetarului. ză rind pe cei care îl numea liberatorul să u. — Eh. Pleacăfă răsămai pierzi o clipă . dup ăce v-am mulţ umit pentru bietul bă iat. se strecur ăpe sub grumazul calului ş i se f ă cu nevă zut dupăcolţ ul stră zii Guénégaud. tinere.ş terge-o numaidecît. ră mase pe loc. izbucni într-un tumult neînchipuit de strigă te ş i dă du nă valădin nou. — Înainte! strigăd'Artagnan. întinzînd ofiţ erului puş ca desc ă rcată . Izbucnirăcîteva împuş că turi. Va săzic ătu ai vrut s ă -l omori! Las' c ăvezi tu! Ş i îndreptăpuş ca spre d'Artagnan. oprind calul în loc ş i. Raoul bă uş i începu din nou cu mul ţ umirile. la naiba! Dimpotrivă . cînd aşfi aflat cine este. care venea ca o vijelie spre el. O săvorbim mai tîrziu de asta. tînă rul trase. cu o puş c ăîn mîn ă . D'Artagnan îş i înfrîn ăbraţ ul gata sălovească . e fiul lui. mormă i d'Artagnan. Cruţ aţ i-l. Dacăte-nhaţ . — Oh. Zece oameni pentru domnul Comminges! Zece muş chetari ieş irăîndatăîn faţ ă . aş teaptă .

ce ai la cap? zise d'Artagnan. D'Artagnan simţ i o clipăimboldul săporneascădupăjupîn Friquet. domnule. stai pe loc. Eh. Ş i opri calul într-o clipit ă . te sim ţ i ră u? întrebăel. cred căm-a nimerit un ghiveci de flori.Ş i apoi. eu sînt. domnule locotenent? — Ia oamenii ş i du-i la cvartir. — Dumneavoastrăveniţ i singur? — Pă i cum?! Nu cumva crezi căam nevoie de escortă ? — Oricum. calul lui Raoul tocmai trecea pe acolo. apropiindu-se de d'Artagnan. Cînd alegi o tr ă sură . dumneavoastrăsînte ţ i. — Ia săvedem. dar am să rit jos să -l apă r pe domnul Comminges ş i mi-au luat calul. iată -l! Într-adevă r. plecaţ i. Muş chetarii sosir ăîn trapul cailor. — Tică loş ii! bomb ă ni d'Artagnan. o vînă taie! — Da. se mulţ umi sătragă un pistol din coburi ş i să -l încarce. domn' ofi ţ er? strigăel. Ş i adu calul încoace! Friquet auzi vorba ofiţ erului. — Acum spune-mi. nici ţ ă că nitul coco ş ului. în clipa aceea. s-a mai întîmplat ceva? întrebăd'Artagnan. pă că tosule! se r ă sti d'Artagnan. mi-e capul greu ş i parc ă -n fl ă că ri. nu alta! D'Artagnan ridicădin umeri. — Haide.pînăla Saint-Michel f ă ceau cale întoarsă . — Ce porunciţ i. domnule! bombă ni sergentul. — Da. astfel încît nu-i scă pănici miş carea muş chetarului. — Da. dar. cum nu voia să -l lase singur pe Raoul. tră sura cu care vii să -l arestezi pe Broussel trebuie s ăpoatăduce zece mii de oameni. Măbucur căvărevă d. ridicăspada ca să -i zorească . împieliţ atule?! Ia vino încoace! — Da. alegi una trainică . purtîndu-l pe Friquet în spate. Le-au sfă rîmat iar tră sura: un adevă rat blestem. ce spun eu. spuse Friquet. care flutura în mîn ăboneta lui în patru culori ş i striga cît îl ţ inea gura: — Broussel! Broussel! — Hei. Friquet avea ochiul ager ş i urechea aidoma. Aha. tu eş ti. — Eh. Pă i nu aveai pinteni. — Niş te ageamii! pufni el. dar fă cu pe surdul ş i încercăsă -ş i vad ă de drum.. — Aha. Muş chetarii pornir ăş i d'Artagnan ră mase singur cu Raoul. —Ţ i-ai schimbat meseria. — Hei. domn' ofiţ er.. ză u! D'Artagnan îl privi cu luare-aminte ş i-l recunoscu pe puş tiul din strada Calandre. nu erai pe cal? — Fireş te. din partea opusă a cheiului se ară tarăcei zece oameni de escortăpe care d'Artagnan îi dă duse lui Comminges. În acela ş i timp. cu un glas dulce. ridicîndu-i pă lă ria. ai? Nu mai eş ti copil de cor? Nici b ă iat de pră vă lie? Te-ai fă cut hoţ de cai? .

— Atunci.. aducîndu-l pe Mousqueton. chiar dumneavoastră . p ă că tosule! Ş i nu uita căş tiu unde stai! Friquet. eu trebuie sămăsupun ordinelor pe care mi le dăcomandantul. Oare nu lam apă rat pe rege? —Ş i cine te-a sfă tuit să -l aperi pe rege? — Însuş i contele de la Fère.. Ascultăbine ce-ţ i spun: tu n-ai alt comandant. li se deschidea calea fă răîntîrziere. Comandantul t ă u e Prinţ ul.. Dar la vederea acestui ofiţ er atît de neînfricat după înfă ţ iş are. — Credeţ i cumva c ădomnul conte de La Fère s-ar supă ra pe mine? — Dacăo cred?! Sînt sigur! Dac ăn-aşfi a ş a. Dupăce se aduse vinul ş i se vă zu singur cu Raoul. Astfel ajunserăla hanul „La Că priţ a". Apucarăpe strada Tiquetonne. tinere. nu-i aş a? — Fireş te. Cred cămi-am fă cut datoria. ceea ce nu-i acela ş i lucru. însoţ it de zvonul unor ameninţ ă ri. morm ă i d'Artagnan. domnule ofiţ er. se poate săvorbi ţ i aş a! se tîngui Friquet. care îl privea ca pe propriul sau fiu. ră spunse Raoul. ţ i-aşmulţ umi. regele. dacănu măîn ş el. fiindcă . privindu-l drept în ochi: — Eş ti mulţ umit de tine. — Eh. Îl că utam pe stă pînul calului. dar degeaba îl tot strigară : Planchet dispă ruse. domnule. d'Artagnan îi spuse. — Merităzece picioare în spate. la vederea temutei spade ce-i atîrna la ş old. — Ai fă cut o mare nesă buin ţ ă . Raoul se urca pe cal ş i porni la pas ală turi de d'Artagnan.. Tot drumul se auzi un murmur surd. Haide. ia-ţ i tă lpă ş iţ a.. care îndurase cu bă rbă ţ ie extracţ ia glonţ ului ş i căacum starea acestuia era cît se poate de bună . Ia te uităce cap! Săte dai de partea lui Mazarin ş i săajuţ i la arestarea lui Broussel! Sănu sufli un cuvînt despre asta contelui. l-ai apă rat pe Mazarin. — Da. — Totuş i. Ah. nu-i aş a? Raoul duse mîna la buzunar. Frumoasa Madelaine îi d ă du de ş tire lui d'Artagnan căPlanchet s-a întors. — Dar. încît nimic mai acă tă rii nu-i supă răpe cei doi cavaleri. — Vreau sădau zece livre acestui bă iat de isprav ă . un cavaler chipeşş i viteaz ca ş i Cezar. scoţ înd la ivealăo monedăde un pistol.. Domnule. . Numai căastă zi nu l-ai apă rat pe rege. cu mine-i altceva. care nu se aş tepta săscape atît de ieftin. un gentilom. D'Artagnan trimise dupăPlanchet. aduceţ i niş te vin! ceru d'Artagnan. te-ai amestecat în lucruri care nu te privesc. o săvăgîndiţ iş i la mine.— O. căse face foc. ră spunse Raoul. porni glonţ de pe chei spre strada Dauphine ş i se fă cu nevă zut. — Ce faci? întrebăd'Artagnan. pref ă cîndu-se că -l vede pentru prima oarăpe Raoul. iat ă -l! continu ăel.

care sosise cu ve ş mintele spintecate.. Porthos goli paharul dintr-o sorbitură . nu. în schimb ş i eu i-am spintecat pe mul ţ i. văvoi asculta. – continu ăd'Artagnan.. leoarcăde sudoare ş i colbuit tot. Domnul de Bragelonne a ţ inut mor ţ i şsă dea o mînăde ajutor la arestarea lui Broussel ş i abia l-am împiedicat să -l apere pe Comminges! — Drace! mormă i Porthos. — Fie. ală tură -te Frondei ş i gînde ş te-te căeu ţ in locul contelui în toate. el în primejdie de moarte! Fii liniş tit: c ă lă toreş te cu treburi ş i se întoarce curînd. de dreptul pe care mi l-a dat tutorele t ă u. cu aerul să u liniş tit. Ş i îş i sunăpunga. Doamne. domnule d'Artagnan.. ridicîndu-ş i ochii frumoş iş i umezi de lacrimi că tre d'Artagnan. Un deget de vin. — Da. Dar am miruit peste două zeci cu mînerul lui Balizarde. Apoi se întoarse spre tovară ş ul să u: — Mergi cu mine. la arestarea că ruia ai dat o mîn ăde ajutor cu atîta nesocotinţ ă . întrerupîndu-l. De îndatăce citi scrisoarea. cu condiţ ia săfii de partea Frondei. se duse la scrin. spuse Raoul. îş i supse mustaţ aş i întreb ă : — Despre ce-i vorba? — Uite. reluăd'Artagnan. dar în schimb. Sînteţ i un gentilom atît de curajos ş i domnul conte văiube ş te atît de mult! — Ei. tînă rul meu prieten. Ală tură -te Frondei. d'Artagnan! — Tocmai pomenisem de tine. dragul meu. — Scrisoarea lasăsăse înţ eleag ăc ăe în primejdie de moarte. prietene. Dupăce bei.. murmurăRaoul. deş i nu văprea înţ eleg. Vezi tu. A ş a ca te cert în locul ş i în numele lui: furtuna are săfie mai blîndă . Neispră viţ ii voiau să -mi smulgăspada! La naiba! Ce de mulţ imi în mi ş care! continuăuriaş ul.ţ i-aşspune: „Cere-i degrab ăiertare domnului Broussel ş i să rută -l pe amîndoi obraji". f ă ră sămăvadă ? — A plecat acum patru zile. privirea tînă rului se înceţ oş ă . vreau s ă -ţ i cer pă rerea. adă ugăd'Artagnan. domnule.oricum. umplînd ochi paharul lui Porthos. Ş i tutorele lui ce-o săspunăcînd o să afle? — Vezi? tă cu d'Artagnan. ne-ai slujit pe noi. Apoi. — Dar am săo mai pot vedea pe doamna de Chevreuse? — Te cred. D'Artagnan se ridică . mă folosesc. — De prisos săînţ elegi. domnul conte a plecat din Paris. Porthos? . întorcînduse spre domnul du Vallon. ş i pe doamna de Longueville. — Oh. spuse Porthos. aş i. Doamne! suspinăel. îl puse pe mas ă . Ş i dacă ar fi aici bunul Broussel. n-ai team ă . trup ş i suflet de partea Frondei. — Ei. Aş adar. — Nu înţ eleg. domnule. N-am s ăte supă r cu nimic. spuse gasconul. luăo scrisoare ş i i-o întinse lui Raoul. la naiba! Ş i pe vicar. Sper căn-ai nimic împotrivădac ă -i ţ in locul de tutore. atunci iubeş te-măş i tu. — Oh.

Astfel căamîndoi fur ăfoarte bine primiţ i de că tre Mazarin. dar îş iţ ine anevoie fă gă duielile: de aceea socotea promisiunile cardinalului drept iluzii deş arte. fiindcănu voia să -l descurajeze. pe d'Artagnan ş i pe Porthos. În timp ce amîndoi prietenii se aflau la cardinal. zise el. cînd ofiţ erul ză ri în uş ă . în loc de vorbe. Cardinalul cugetăcăar spori ş i mai mult zelul celor doi apă ră tori ai să i dîndu-le prilejul săprimeascămulţ umirile reginei îns ă ş i. se cîş tigase o victorie asupra poporului. iar Blancmesnil. care îi copleş i cu vorbe mă gulitoare ş i-i înş tiinţ ăcăfiecare dintre ei a stră bă tut jumă tate ş i mai bine din drumul spre ţ elul dorit: adicăd'Artagnan spre gradul de că pitan. că ci ş tia căMazarin fă gă duie ş te lesne. Comminges se gă sea în apropierea reginei. Curtea Annei de Austria era numeroasăş i cuprinsăde o g ă lă gioasă veselie. Cît despre Raoul. Toţ i îi ascultau povestirea. prin urmare. . alergînd spre d'Artagnan. d'Artagnan. iar Porthos spre baronia lui. doamnă . săînf ă ţ iş eze cardinalului serviciile stră lucite pe care ei. — Săprezent ă m omagiile noastre cardinalului. fiindcăle-aţ i purtat în luptă . dar fă răzgomot ş i fă răvreo greutate. — Aceste haine sînt mai de preţ decît ale multora dintre curtenii pe care îi veţ i gă si la regin ă . d'Artagnan cerîndu-i sănu iasădin odaie pîn ăce toatăaceastătulburare nu se va potoli. dupăvictoria asupra spaniolului. zise el. III CERŞ ETORUL DE LA SAINT-EUSTACHE D'Artagnan cînt ă rise bine lucrurile întîrziind s ăse ducăla Palatul Regal: lă sase timp lui Comminges săajungăacolo înaintea lui ş i. umplîndu-ş i pentru a doua oarăpaharul cu vin. Iatăpe cineva care poate săv ăistoriseascătotul mai bine decît mine. dar cardinalul scuturădin cap. D'Artagnan ş i Porthos se supuser ă . Ş i le fă cu semn să -l urmeze. D'Artagnan ş i Porthos ară tarăspre veş mintele lor sfîş iate ş i pline de praf. că ci. că ci e salvatorul meu. — Ah. ş i prietenul să u le aduseser ăîn acea dimineaţ ăcelor din tabă ra reginei. în spatele cardinalului. fusese întemniţ at la Vincennes. îş i luăpă lă ria de pe scaun ş i porni în urma lui d'Artagnan.— Unde? întrebăPorthos. oricum. arestat în acelaş i timp cu el. Dar se ară tă foarte mulţ umit faţ ăde Porthos. Broussel fusese scos din Paris fă răvreo împotrivire ş i acum se afla pesemne dupăgratii. la Saint-Germain. regina îi chemăla ea. care cerea amă nunte asupra misiunii sale. Porthos goli paharul cu aceeaş i liniş te ca ş i prima dată . el ră mase cu desă vîrş ire nă ucit de ceea ce vedea. D'Artagnan s-ar fi bucurat mai mult de niş te bani.

Or. zise regina. se ş tia căînclinăvă dit de partea Frondei. vechi muş chetar din compania Tréville. poate c ăîn clipa asta aşfi r ă mas agă ţ at în n ă voadele de la SaintCloud. vorbeş te! De cînd era locotenent de muş chetari. adă ugăel. ră spunse d'Artagnan. hot ă rît săacţ ioneze pentru sau împotriva curţ ii. oricît ar fi poftit cei de faţ ăsăfacăhaz. zise regina cu graţ ie. partidul popular putea cu mare greutate să -i acorde aceste regeş ti favoruri. glă sui d'Artagnan. dumneata taci? rosti Anna de Austria. Deş i vicarul predicase chiar în acea dimineaţ ă . — Îngă duiţ i-mi. ş tiu asta. Ş i încheie. — Doamnă . D'Artagnan se trase doi paş i înapoi. nu gă sir ănimic de care săse poatăagă ţ a. ş i încăde multăvreme. domnule. toatăacea curte triumfă toare ardea de curiozitate să -l audăvorbind. Se ivi în prag ş i. doamnă . În clipa aceea fu anunţ at vicarul. fiindcăaveau de gînd s ămăarunce în rîu – nici mai mult. ţ inuse neîndoios s ă -i joace domnului de Retz unul din acele renghiuri italieneş ti ce-l înveseleau atît de mult. Se ducea deci la palat ca săo felicite pe reginăpentru bă tă lia de la Lens. Domnul de Retz voia săfie arhiepiscop în locul unchiului să u. decît că viaţ a mea e în slujba maiestă ţ ii-voastre ş i c ănu voi fi fericit decît în ziua cînd îmi voi da viaţ a pentru maiestatea-voastră . dar adevă ratu-i nume e du Vallon. — Ei bine. adă ugăPorthos. ş i Mazarin. vicarul aflase întîmplarea. spunînd căî ş i punea slabele-i puteri în slujba . ieş ind de la Notre-Dame. ş i cardinal. d'Artagnan se aflase poate de o sutăde ori în acela ş i apartament cu regina. vicarul nu se simţ ea angajat pînăîntr-atît. dupăce mi-ai adus un asemenea serviciu. — Prea multe nume ca săle ţ in minte pe toate ş i apoi nu doresc s ă mi-l amintesc decît pe cel dintîi. Vicarul singur avea însăaproape tot atîta spirit cît acea întreagă adunare gata să -ş i bat ăjoc de el. sărevă rs o parte din toate acestea asupra prietenului meu. Porthos fă cu o plec ă ciune. — Printre muş chetari. Iar cuvîntul fu atît de meş teş ugit încît. dar nu-i vorbise niciodată . De aceea sînt încîntatăcăpot să -ţ i ară t faţ ăde toat ălumea pre ţ uirea ş i recunoş tinţ a mea. —Ş tiu asta. dupăcum felicită rile sale aveau săfie bine sau ră u primite. Într-adevă r. nici mai puţ in. domnule. ca Mazarin. ca ş i mine (d'Artagnan rosti apă sat aceste cuvinte) ş i care a să vîrş it adevă rate minuni. Deş i era aproape angajat faţ ăde că peteniile Frondei. spuse d'Artagnan. Vicarul fu deci anunţ at. d'Artagnan. cerînd arhiepiscopului Parisului ca nepotul lui să predice. Un strigă t de mirare ră sunăîn regeasca adunare. Vorbe ş te.Fă răel. — Numele cavalerului? întrebăregina. încît sănu poatăda înapoi dacăar fi primit din partea curţ ii avantajele la care rîvnea ş i spre care vicariatul nu era decît o punte. la vederea lui. nu am nimic de spus. se numea Porthos (regina tresă ri). — De Bracieux de Pierrefonds.

Atunci regina îl întrebădacămai are ceva de ad ă ugat la frumoasa-i cuvîntare. strînse braţ ul lui d'Artagnan ş i-i ş opti: — De va fi nevoie. strigăcăregina era fericităsăg ă seascăsprijin în religie într-un asemenea moment. întorcîndu-se la rîndu-i spre Porthos. Nogent-Beautin. — Da. Nu-mi plac certurile dintre feţ ele bisericeş ti. sim ţ ind aici o declaraţ ie de ră zboi. era sup ă ră tor numai faptul că vicarul nu putea săfie recunoscut în învă lmă ş ealădup ăo pă lă rie roş ie. Regina pă ru toatăvremea căgustăcu deosebire cuvintele vicarului. ţ inîndu-se isonul reginei. Curte ingrată . nu-ş i pierdea vremea cu glume deş arte ş i primejdioase: el ieş ise îndatădupăvicar ş i acum î ş i punea la punct socotelile. avea toatăprevederea pe care ţ i-o dăfrica. ca Henric al IV-lea dupăpana-i albă . Întrebăcine ş i tresă ri de încîntare cînd i se spuse c ătînă rul se . care îl urmă rea din ochi. de altfel. — Oh! murmurăel. de paracliseri ş i de u ş ieri ai sfintelor lă caş uri. singura care iscăgluma. domnule. care îl aş tepta. Vicarul salutăş i ieş i din palat. Anna se întoarse ş i îş i vesti din ochi favoriţ ii că -l lasăpe vicar pe mîna lor. vicarul aflăcăîn lipsăl-a că utat un tîn ă r. în bă tă lia de la Ivry. dar la fraza de pe urmă . monseniore. Iar glumeţ ii curţ ii începurăde îndatăjocul. existăvicarul care. Toţ i izbucnirăîn rîs.maiestă ţ ii-sale. rosti vicarul. care. asupra celor porniţ i pe batjocură . nimicitoare. curte vicleană . Regina îi întoarse spatele ş i rîsetele începurădin nou. Contele de Villeroy spuse cănu pricepe cum de s-a putut teme cineva mă car o singura clipăcînd. trecînd pragul palatului. una din acele priviri pline de înţ eles între ni ş te duş mani de moarte. Mazarin. curte la ş ă ! Te-nvă ţ eu mîine sărîzi altfel! În timp ce la Palatul Regal se fă cea mult haz. Mareş alul de La Meilleraie adă ugăc ă . aruncînd spre cardinal. Ajuns acasă . încît pă trunse pînăîn adîncul inimii lui Mazarin. Gondy se retrase. Privirea aceasta era atît de tă ioasă . împă rţ ind binecuvîntă ri în dreapta ş i-n stînga ş i dă ruindu-ş i plă cerea ră ută cioasăde a face săcadăîn genunchi înaintea lui pînăş i pe slujitorii duş manilor s ă i. Vreau săvărog săchibzuiţ i bine înainte de a dezlă nţ ui ră zboiul civil în regat. bufonul casei. nu-i a ş a? — Da. era în stare săridice o armatăde popi. În faţ a acestei furtuni pe care putea săo întoarcă . om cu judecatăş i care. Gondy ră mase calm ş i sever. Apoi. în cazul cînd s-ar ajunge la luptăş i vicarul ar da lovitura hotă rîtoare. doamnă . pentru a apă ra curtea împotriva Parlamentului ş i a burghezilor din Paris. strîngea aurul ş i să pa ascunză tori în ziduri cu ajutorul unor meş teri de încredere. îi ş opti: — Drace! se-ncurcătreaba. vei recunoaş te pe omul care a plecat adineauri. la un semn.

— Nu are a face. ale contelui de Villeroy ş i ale mareş alului de La Meilleraie. Vicarul tresă ri. monseniore! — La miezul nopţ ii. Voi că lă uziţ i conş tiinţ ele. crede-măcăiau parte în mod sincer la nenorocirea dumitale. — Pin adîncul inimii.numeş te Louvières. din pricina asta. în trei zile tată l meu va ieş i din închisoare. de team ă . fiul lui Broussel. — Foarte simplu. spuse Gondy. ca sănu fie binevenit pentru dumneavoastră . e firesc: sînteţ i un om de geniu ş i vă cunoaş teţ i valoarea. —Ş i cît timp vătrebuie s ăcump ă niţ i? — Două sprezece ore. curtea va da. cele mai greu de ţ inut în frîu din Paris. zise vicarul. iar în ş ase luni veţ i fi cardinal. urmăLouvières. a trecut vremea vorbelor. domnule. Gondy trimise dup ătoţ i preo ţ ii cu care era în legă tură . aş a cum aţ i fă cut dumneavoastrăde ş ase luni încoace. Înţ elege căse cere săcumpă neş ti bine lucrurile. Gondy le ară tăjignirea care i se adusese la Palatul Regal ş i le povesti glumele lui Beautin. cănenorocirile Franţ ei vin de la Mazarin. — Adevă rat. amantul ş i . vorbiţ i serios? murmur ăLouvières. ş i săjucă m cu că rţ ile pe faţ ă . Singura prevedere la care se gîndise venind la arhiepiscop fusese să -ş i lase arma la un prieten. clocotind încăde furie ş i plin de sînge. E prea mult? — Acum e amiază . Monseniore. Cu aceste patru elemente. Preoţ ii îl întrebarăce era de fă cut. ceea ce n-ar da nimic de bună voie. La miezul nopţ ii. monseniore. surpaţ i aceasta mizerabilăprejudecatăa fricii ş i a respectului fa ţ ăde regi. credeţ i-mă . Sînteţ i ambiţ ios. Vicarul îl cercetăla rîndu-i pe Louvières eu ochiul să u pă trunză tor. nici mai puţ in decît ră zboiul civil? — Îl pregă tiţ i de destul ăvreme. de care dispuneţ i: eu vădau burghezia ş i Parlamentul. Tînă rul îl privi ca ş i cînd ar fi vrut să -i citeascăîn adîncul inimii. săvorbim deschis. Ar fi prea frumos. săafle toţ i. — Domnule Louvières. Dupădou ăceasuri strînsese la el treizeci de slujitori din parohiile cele mai populate ş i. din simplămil ăcreş tinească . Învă ţ aţ i pe enoriaş ii voş tri c ăregina e un tiran ş i repetaţ i cu tă rie. Eu ură sc curtea ş i în clipa de faţ ănu am decît o singurădorinţ ă : ră zbunarea. a sosit vremea faptei. îţ i dai seama cădumneata îmi propui nici mai mult. Într-adevă r. zise vicarul. dacăvreţ i. Nu arunci treizeci de mii de scuzi pentru milostenii. Ei bine. — În acest caz. Daţ i-ne clerul ş i poporul. — Dragul meu domn Louvières. — Oh. în opt zile Parisul e al nostru ş i. scumpe domnule Louvières! Ră mas singur. monseniore. era acolo ş i-l aş tepta. Vicarul se îndreptăspre el ş i-i întinse mîna. dupălupta cu oamenii regelui. îl asigurăGondy. Alergănumaidecît în cabinetul de lucru.

ş i Dumnezeu s ă te binecuvînteze. Adu-l la mine disearăla opt. — Cum spui ca-l cheamă ? — Un oarecare Planchet.. P ă rinte de la Saint-Merri. monseniore. te ascult! — Monseniore.corupă torul ei. — Credeţ i că -mi veţ i putea da un ajutor mai temeinic decît confraţ ii voş tri? întrebăde Gondy. cel de la Saint-Sulpice ş i cel de la Saint-Eustache. s-a fă cut nevă zut. nu se aflăla Paris. — Eu. am la mine în cartier un om care v-ar putea fi de cel mai mare folos. dacăea ş tie unde se află .. Ceilalţ i se retraseră . care are un cuvînt greu de spus printre negustoraş ii din cartierul lui. monseniore. voi ş ti ş i eu. Monseniorul are sămăierte. Din nefericire. vorbe ş te. — Du-te. cunosc un om care a adus mari servicii unui prinţ foarte iubit de popor. dar dupăasta. ră spunserăpreoţ ii. pă rinte. Gondy îş i muş căbuzele. scumpe p ă rinte. Afarăde asta. — De cînd? — De trei zile? —Ş i de ce n-a venit sămăvad ă ? — I s-a spus.. zise acesta. — Cămonseniorul era pe cale s ăcadăla înţ elegere cu curtea. Ră maserătrei preoţ i: cel de la Saint-Merri. să ră mînă . Sînt duhovnicul neveste-si ş i. — Săvedem. Preotul plecă . — Nă dă jduim. dacă -l gă seş ti.. În urmăcu vreo ş ase s ă ptă mîni a stîrnit de unul singur o ră zmeriţ ă . pă rinte? continuăGondy. —Ş i-ai să -l gă se ş ti? — Sper. monseniore? — La ş ase. — Bine. acum.. întorcîndu-se spre parohul de la Saint-Sulpice. dac ăvreunul dintre voi are s ă -mi dea un sfat bun. — Fă r ăîndoială . am să -l ascult bucuros. ş i Dumnezeu să -ţ i ajute. nu cred să -l fi arestat. — La ce oră . Ai fi o minunatăcă petenie de ră zmeriţ ăş i aşputea săvi-l aduc. cum îl că utau ca să -l spînzure. monseniore. adu-l la mine. caut ă -l ş i. — Cine-i omul acesta? — Un negustor de pe strada Lombards. Treceţ i la fapte astă zi. — Îl cunosc ş i eu. aş a cum te binecuvântez eu. ş i în trei zile v ăaş tept din nou. — Se aflăîn strada Cassette. — Dar dumneata. — Cine e? — Contele de Rochefort. — A fost minţ it. . se poate? — La ora ş ase vom fi la dumneavoastră . pă rinte.

îmi cere săslujesc o liturghie pentru odihna sufletului cuiva. atunci ai dreptate. preotul ară tăcu mîna spre tinda bisericii. Poporul era pornit. îş i aruncăpe umeri o mantie largăş i porni în urma preotului. decît căpare chinuit de remuş că ri. în ziua de 28. întorcîndu-se spre ultimul preot. Dumneata vrei cumva să -mi oferi un prin ţ ? — Eu văofer un cer ş etor. Gondy îmbră c ăun costum de cavaler. — Ei bine. — Drace! la aminte. observînd cu grijăstarea de spirit a poporului. se încinse cu o spada lungă . c ă zînd pe gînduri. —Ş i zici căare o mare înrîurire asupra celor din tagma lui? — Monseniorul ş tie oare c ăcerş etorimea e un corp organizat. .Cel de-al doilea preot se-nchin ăş i ieş i. un fel de breaslăa celor care nu au împotriva celor care au. Vicarul ş i însoţ itorul să u stră bă turăstră zile de la arhiepiscopie ş i pînăla biserica Saint-Eustache. — Haidem să -l vă d pe cer ş etorul dumitale. monseniore. pă rea ca nu ş tie încotro s ăse nă pusteascăş i era vă dit că . Ajungînd în strada Prouvaires. totul avea s ăse iroseascăîn lă rmuire ş i zarvă . î ş i potrivi pe cap o pă lă rie mare. — Am tocmai omul care vătrebuie. pă rinte. — Ce te face săcrezi asta? — În fiecare lună . celă lalt un conte. spuse vicarul. monseniore. am auzit asta. — E rîndul dumitale. cerînd milostenie. pă rinte: unul care ar ridica toatăaceastălegiune de să raci ce forfotesc pe la ră spîntii în Paris ş i care ar ş ti să -i facăsăstrige în gura mare. — Ah! murmurăGondy. — Bravo! Ş i cine-i omul acesta? — Un simplu cerş etor. —Ş i cum spui că -l cheam ă ? — Maillard. pă rinte. omul pe care vi-l ofer e că petenia lor. mort de o moarte nă prasnică . împodobităcu o panăroş ie. cum căMazarin i-a adus la sapăde lemn. ca să -i audă întreaga Franţ ă . întocmai ca un roi furios de albine. De aproape ş ase ani împarte apăsfîntăpe treptele bisericii Saint-Eustache. —Ş i crezi căacum îl gă sim la post? — Fă r ăîndoială . Oare ş i dumneata îmi oferi ceva tot atît de preţ ios ca ş i ceilalţ i doi care au plecat? — Mai preţ ios. rosti vicarul. Ş i dacă -i a ş a precum spui. Chiar ieri am f ă cut o asemenea liturghie. monseniore. — Ce ş tii despre el? — Nimic. dumneata ai gă sit o adevă ratăcomoară . îş i legă pintenii la cizme. dup ăcum v-am mai spus. Ai dreptate. îţ i iei o sarcin ăfoarte grea: unul mi-a oferit un negustor. monseniore. o breasl ăîn care fiecare îş i aduce partea sa ş i care ţ ine de o că petenie? — Da. dar. dar bă nuiesc cănu-i numele adev ă rat. lă sînd poporul fă r ăc ă petenii.

Nu credeam săplasez atît de bine milosteniile mele. continuăpreotul. săstă m un pic de vorbă . aş ezat pe un sc ă unel ş i rezemat cu spatele de una din coloane. cerş etorul avu o uş oarătresă rire ş i-l privi cu un aer mirat. doar fulgere. numai căcine zice toat ălumea zice nimeni. E la postul lui! Gondy se uit ăîntr-acolo ş i vă zu un om să rman. Cît despre ce se vorbeş te. îmi pari un om priceput. Preotul ş i vicarul atinseră sfeş tocul cu vîrful degetelor ş i îş i fă curăsemnul crucii. cu pă rul că runt ş i cu ochii cruzi. e bogat. Dînd cu ochii de cavalerul ce-l însoţ ea pe preot. treizeci de mii de livre. Cerş etorul clă tinădin cap: — Astea-s întîmplă ri triste. — Pă i toate strig ă tele astea. Avea lîngăel o că ldă ru ş ăş i ţ inea un sfeş toc în mîn ă . toatălumea se plînge. — E un privilegiu faptul c ăstăaici? întrebăGondy. la pă mînt. vorbi de Gondy. Dar tră snetul n-o săcadă decît atunci cînd se va gă si o că petenie ca să -l îndrume unde trebuie. apoi toatălumea e nemulţ umit ă . tică losul? — Unii dintre ei mor. st ă pînit ăde voinţ ăori poate de remuş care. N-ai vrea săte amesteci într-un mic ră zboi civil în cazul cînd ar izbucni unul. ca de obicei. pe care nu ş i-o putuse stă pîni ş i care îl surprinse pe vicar. — Nu. prietene. ră spunse preotul. scund. zise preotul. o fire rea. două zeci ş i cinci. În clipa cînd preotul ş i vicarul puserăpiciorul pe prima treaptăa scă rii. Era un om între ş aizeci ş iş aizeci ş i opt de ani. Locurile astea se cump ă ră . — Prietene. — Cu mine?! murmurăcerş etorul. — Hm! fă cu Gondy. în cazul căvom gă si una. cerş etorul se ridicăde pe scaun ş i întinse sfeş tocul. atîta tot.— Iată -l! zise el. Vicarul aruncă un ban de argint în pă lă ria a ş ezatăal ă turi. ş i săpui sub comanda acestei că petenii. În glasul cerş etorului se simţ ea o undăde batjocură . — Fii mai lă murit. toate vă ică relile ş i blestemele astea au stîrnit doar o furtună . — Da. cad pe capul bietului popor. care pă rea obiş nuit cu vorba lui. cucernice pă rinte ş i. am venit aici cu domnul. ba chiar mai mult. monseniore. Asta-i o mare cinste pentru un biet împă rţ itor de apăsfin ţ ită . puterea ta . destul de gras. În acest timp se apropiau de tinda bisericii. — Prin urmare. — Cumpă rat? — Întocmai. A cumpă rat de la cel dinaintea lui locul de unde împarte apa sfinţ ită . rîzînd. — Maillard. Cred c ăa plă tit o sutăde pistoli pentru el. Pe chipul lui stă tea zugră vitălupta dintre bine ş i ră u. Am vrut să ş tim ce gîndeş ti despre lucrurile petrecute ast ă zi ş i ce-ai auzit spunînd pe cei ce intra ş i ies din biserică . interveni vicarul. lă sînd cîte două zeci.

dar va ş i fi condus de biserică . Îş i duse scaunul în biseric ă .personalăş i înrîurirea pe care ai dobîndit-o asupra tovară ş ilor tă i? — Da. Cît despre iertarea pă catelor.. care are indulgenţ e ce iartăorice p ă cat. aş a cum s-au pră bu ş it odinioarăzidurile Ierihonului? — Cred căpot săiau în seama mea lucruri mai grele ş i mai de seamă . . care e un senior atotputernic. ş i într-un fel mi-am luat ră spunderea pentru tine. întă ri preotul. însănumai dacără zboiul ă sta ar primi încuviinţ area bisericii. cu gîtlejul zdravă n. strigînd „Jos cu Mazarin!". Totul va fi gata. ş i-n ziua hotă rît ăs ăle ap ă r. zise preotul. —Ş i crezi căai o putere atît de mare asupra alor tă i. Maillard. apoi ieş i din biserică . Ş tiu căîntotdeauna aţ i fost foarte bun cu mine. —Ş i poţ i săm ăîncredin ţ ezi căvei gă si cincizeci de oameni hotă rîţ i. aş a căş i eu doresc din inimăsăvăfiu de folos. — Aş adar. vei mai primi o pungăcu cinci sute de pistoli. — Minunat! spuse cerş etorul. dă ruit cu mari puteri de c ă tre biserica de la Roma. Vorbeş ti cu o siguran ţ ăcare-mi face plă cere ş i. mă rturisi cerş etorul. adicăiertarea p ă catelor ce-am să vârş it în via ţ ă . — Vrei să -ţ i dau o recomandare pentru parohul de la Saint-Jacquesla-Boucherie? Are săte duc ăîntr-o înc ă pere a turnului. pe disear ăla zece. pentru asta îl avem pe arhiepiscopul Parisului. replicăcerş etorul. glă sui vicarul. mîndru. ş i chiar pe vicar. — Pe diseară . — La naiba! mormă i Gondy. puse cu grijăal ă turi că ldă ru ş aş i sfeş tocul. — Ră spund. dar îş i stă pîni tulburarea. ca ş i cum n-ar fi avut încredere în apa sfinţ itădin că ldă ruş a lui. spuse preotul. suflete înflă că rate ş i fă răde vreun stă pîn. Ia toate mă surile pe care le gă se ş ti de cuviinţ ăş i spune-mi unde te pot gă si astă -searăla zece. că ci aş a mi-aşatinge ţ elul. Ş i dacăsînt mulţ umit de tine. domnule. încît. O săte recomandă m vicarului. — Iatăo pung ăcu cinci sute de pistoli de aur. — Gîndeş te-te. dar măvor urma oriunde. zise cerş etorul. — Ar trebui ales un loc înalt. merse de-ş i muie mîna în aghiazmatar. aş a cum mi-a spus adineauri pă rintele? — Cred că -mi poartăun oarecare respect. de unde un semnal săpoatăfi v ă zut în toate cartierele Parisului. — Ră zboiul acesta nu numai căva primi încuviin ţ area bisericii. — Ah! exclamăGondy. Ochii cerş etorului scă pă rarăde lă comie. domnule. de vreme ce pă rintele r ă spunde pentru tine. Nu numai căvor face tot ce le voi porunci. săfacăsăse pră buş eascăzidurile Palatului Regal.. vorbi cerş etorul. pă rinte. Eu te-am recomandat acestui domn. —Ş tiu. Te-ai însă rcina s ăridici într-o noapte vreo zece baricade? — M-aşînsă rcina săridic cincizeci.

— Fireş te. da. cu spadăla ş old ş i cu pinteni la cizme? — Ră spunsul nu-i de lepă dat. — Hm. domnul d'Artagnan îş i face datoria apă rîndu-l pe Mazarin.. mulţ umit de sine. monseniore. iatăpersoana de care am avut cinstea sa văvorbesc. vă deş ti totuş i înclinaţ ii atît de ră zboinice? — Cum se face cămonseniorul. într-adevă r! fă cu vicarul. înainte de a sluji ă ş ti trei ani în regimentul din Piemont. La ora ş ase se anun ţ ăpreotul de la SaintMerri. — Ce meserie ai? — Sînt cofetar în strada Lombards. Planchet se înclinăca un om umblat prin case mari. Am auzit de povestea asta. cum se face căavînd o meserie atît de paş nică . —Ş i eş ti gata săslujeş ti cauza poporului? întreb ăGondy. — A. Aş a cum m ăvedeţ i. Vicarul aruncăo privire plinăde interes ş i vă zu căera urmat de cineva. am fost optsprezece luni valetul domnului d'Artagnan. adeveri Planchet. — Monseniore. — În ce împrejurare? — Am scă pat din mîinile sergenţ ilor lui Mazarin pe un nobil pe care-l duceau îndă ră t la Bastilia. — Locotenentul de muş chetari? întrebăGondy. aş a mi s-a spus. monseniorul îl cunoaş te bine: e contele de Rochefort. — Ei bine. ş i. — Se zice ca e un partizan înfocat de-al lui Mazarin. Preotul intrăînsoţ it de Planchet. care-i plă teş te solda. pe cinstea mea! rîse Gondy. — Chiar el. am avut întotdeauna înclinaţ ii r ă zboinice. nu? — Aproape. Dar ş tii. m ăprimeş te în costum de cavaler. monseniore. monseniore. ră spunse Planchet. om al bisericii. Domnul d'Artagnan e ostaş . În adîncul sufletului meu sînt de-al Frondei.IV TURNUL DE LA SAINT-JACQUES-LA-BOUCHERIE La ş ase fă răun sfert. — Lă mureş te-mă . monseniore. — Ce vrei săspui? — Nimic. unde ză cea de cinci ani. eu. Ai ridicat atunci întreg cartierul. — Poftim! zise el. — Cum se numeş te? — Oh.. . am fost trei ani în regimentul din Piemont. în ciuda sutanei. am fost osîndit la spînzură toare. domnul de Gondy îş i rezolvase toate treburile ş i se înapoiase la arhiepiscopie. glă sui parohul de la Saint-Merri. – mormă i Planchet. înainte săfiu cofetar.

care ne fură . — Fiţ i liniş tit. treaba o sămeargămai repede ş i mai bine. Dumneavoastr ăo spune ţ iş i eu văcred. . — Sînteţ i mulţ umit. în vreme ce preotul ră mase puţ in în urmă . monseniore. — Tocmai despre asta e vorba. Gondy se duse la un cufă rş i luăo pung ăcu bani. numai s ăfie vorba de-a stîrni o ră zmeri ţ ăîn oraş . — Da. Dacănu-s. Dar îmi place s ăprimesc aceastăasigurare chiar din gura ta. Ş i nu spun o vorbăgoală .aş a cum noi. prietene. îmi pare un om hotă rît. — Întotdeauna am fost hotă rît. mîine te aş teaptăaceeaş i sumă . Planchet ieş i. monseniore? întrebăel. — Uite cinci sute de pistoli. care îl a ş tepta pe scară . — Fireş te! — Ai vrea săte afli sub comanda contelui de Rochefort? — L-aşurma ş i în iad. — Atunci e straş nic. Dupăzece minute veni preotul de la Saint-Sulpice. întinzîndu-i mîna. De îndatăce uş a cabinetului se deschise. Cîţ i oameni crezi căpoţ i strînge pîn ă n zori? — Douăsute de muschete ş i cinci sute de halebarde. zise el. — Bravo! — Dupăce semn au săse deosebeascămîine prietenii de duş mani? — Tot omul Frondei săpoarte o fundăgalbenăla pă lă rie. ră spunse Gondy. — Chiar dumneata eş ti. — În sfîrş it. Daţ i consemnul: — Ai nevoie de bani? — Banii nu prind ră u niciodatăş i nică ieri. luînd punga subsuoară . Ş i dacătotul merge bine. — Bun. — Bun. o săne lipsim de ei: dacăsînt. scumpul meu conte! exclam ăGondy. un om dă du buzna înă untru: era contele de Rochefort. — Voi da cinstit socotealămonseniorului de fiecare ban. ne facem datoria să -l atacă m pe Mazarin. fiindcă -l cred în stare săcoboare ş i acolo. — Eş ti un flă că u isteţ . ţ i-l dau în seamăpe cardinal. mîine am avea o armatădestul de puternică . Pot sămăbizui pe tine? — Credeam căpă rintele v-a spus căr ă spunde de mine! se miră Planchent. — De-ar fi doar cîte unul care s ăfacăla fel în fiecare cartier. Ş i preotul îl ajunse din urmăpe Planchet. — Sănu mai vorbim de asta. — Va face chiar mai mult decît a fă gă duit. — Într-adevă r. fă gă dui Planchet. monseniore? zise Rochefort. v-aţ i hot ă rît. se aflăpe mîini bune. monseniore. — Puteţ i săvăbizui ţ i pe mine. burghezii.

V ăasigur de consimţ ă mîntul lui. dar într-ale politicii. —Ş tiţ i cănu se prea pricepe. trimit pe cineva la el. —Ţ ineţ i la asta? — Fiindcăsînt silit săport o pă lă rie a că rei formănu-mi place. Asta însănu-i tot. — Existăvreun semn de recunoa ş tere? . — Săm ălase sănegociez aş a cum socotesc de cuviinţ ăpentru pă lă ria mea de cardinal. — Prin urmare? — Du-te. — Scrie-i. în cazul căaşavea nevoie. unde aş teaptăsă -i scriu ca săse întoarcăla Paris. dragul meu Rochefort. spuse Gondy... numai cătrebuie săse gră bească : că ci abia se va ridica norodul Parisului ş i vom avea zece prin ţ i în loc de unul. — Ce-ai fă cut cu domnul de Beaufort? — Se aflăla Vendômois. — Sper. — Pot să -i trimit vorbădin partea dumneavoastră ? — Da. Dacăîntîrzie. dacăvor mai lipsi dintre ei. îl punem pe Mazarin săjoace. — Săvinăş i va gă si o schimbare. —Ş i cînd va începe jocul? — Pe oaspeţ i i-am poftit în noaptea asta. — Gusturile ş i culorile nu se discută . — Sînteţ i deci sigur de reuş it ă ? — Da.. n-am decît să -i înlocuiesc. rîse Rochefort. spuse vicarul. doresc barem ca pă lă ria asta săfie roş ie. adună -ţ i cei cincizeci de oameni ş i fii gata! — Pentru ce? — Pentru orice. — Puteţ i sa văbizui ţ i pe mine ş i pe cincizeci de soldaţ i. — Ce mai e? întrebăRochefort. El instruieş te recruţ ii ş i mi-i împrumută . — Bine. fireş te. da. — Cincizeci de soldaţ i? — Da.Aş adar. — Te asigur de asta. pe care mi i-a fă gă duit cavalerul d'Humières. —Ş i-i vei scrie chiar astă -seară ? — Mai mult decît atît. care se vor îndesa săfie în frunte. dar viorile vor începe săcînte abia mîine dimineaţ ă .. gă seş te locul ocupat. — În cîte zile poate săfie aici? — În cinci zile. — O doresc. e timpul. Distracţ ia odată terminată . surîzînd. — Să -i spun c ăpoate săse bizuie pe dumneavoastr ă ? — Fă r ădoar ş i poate! —Ş i că -i veţ i lasămînăliberă ? — Cît priveş te ră zboiul.

Deş i cheia era în broască . puse lumînarea într-o firidă . Bă gă de seamăcăo luminăveghea la una dintre ferestrele cele niai de sus ale turnului. eu voi avea douămii. — Ce semnal? — Semnalul pentru baricade. Stă tea în aş teptare. spuse o voce în care recunoscu vocea cerş etorului. te-ai ţ inut de cuvînt? — Nu chiar. ră spunse cerş etorul. Vicarul se pomeni înconjurat de întuneric. astfel ca vicarul săo gă seascăla plecare. monseniore! — Cu bine. una în faţ a ferestrei ce dă dea spre strada Saint-Denis. Ai săvezi dacăsînt prea bă trîn pentru a fi un om de acţ iune! Era nouăş i jum ă tate ş i vicarul avea nevoie de o jum ă tate de ceas ca săajungăde la arhiepiscopie la turnul Saint-Jacques-la-Boucherie. jupîne Mazarin! mormă i Rochefort. ş i coborî. Într-adevă r. vicarul ciocă ni la uş ă . Orologiul tocmai bă tea de zece. ş i? — Ei bine. tră gîndu-l dupăel pe preotul care nu putuse s ăintervinăcu un cuvînt în acestă convorbire. îi ară tăo uş iţ ă . tolă nit pe un pat ca vai de lume. . jupîne Mazarin. — Ce faci? întrebăvicarul. Numai fiţ i cu bă gare de seamăsănu vărupeţ i picioarele dînd peste vreun lanţ sau că zînd în vreo groapă . — Am dat semnalul. ascunsădupănori negri ş i groş i. — Cum adică ? — M-aţ i cerut cinci sute de oameni. luminîndu-i calea. Omul se apropie în tă cere de fiecare dintre cele trei lumînă ri ş i le stinse pe rînd. era împ ă rţ itorul de apăsfinţ ită de la biserica Saint-Eustache. Preotul însuş i îl aş tepta ş i-l conduse pîn ăîn vîrful turnului. De Gondy trecu pragul. Omul nostru se aflăla post. În încă pere ardeau trei lumînă ri. — Ah! — Cînd veţ i pleca de aici o s ă -mi vedeţ i oamenii la treabă .— O fundăgalben ăla pă lă rie. una în fa ţ a ferestrei ce dă dea spre vechiul oraş . dragul meu Rochefort! — Ah. se ridică . una în faţ a ferestrei ce dă dea spre Palatul Regal. Bă tu ş i i se deschise. Ajuns acolo. cu marginile poleite de lumina-i argintie. — Intră . zise vicarul. odaia era luminatădoar de razele palide ale lunii. — Perfect. nu-i a ş a? — Da. Cu bine. Vă zîndu-l pe vicar. — Ei bine. spuse Gondy. — Bun. — Nu cumva te lauzi? — Doriţ i o dovadă ? — Da.

Avea faţ a palidăş i încordată . aş a cum trebuie săfie ş i pentru line. daţ i-mi binecuvîntarea! — Monseniore! exclamăGondy. Înainte sămăpă ră siţ i. N-ai fă cut toat ăviaţ a ceea ce faci azi. dar. nu ţ ine de justiţ ia omeneascăş i dumneavoastrănu măputeţ i izbă vi de p ă cat decît binecuvîntîndu-m ăcît mai des. care auzi zornă itul monedelor cînd acesta îş i înfund ămîna în banii de aur. se tîngui el. Nici pomeneal ăde aş a ceva. fac asta numai de ş ase ani. ai să vîrş it vreo nelegiuire osîndităde justiţ ia omeneasc ăş i de care te-aşputea ierta? Cerş etorul clă tinădin cap: — Nelegiuirea pe care am să vîrş it-o eu. adic ăpreacucernicul vicar. Ia săvedem. prietene! — Nu. am nevoie de ea. vă zu căcerş etorul stă tea între el ş i uş a. tot atîţ ia cîţ i ai mai primit. ne-am legat unul de altul. — Eh! exclamăvicarul. dar măleg înaintea dumneavoastrăsăfolosesc tot ce-mi ră mîne pentru fapte bune. — Vorbeş te deschis! îl îndemnăvicarul.— Bine. V-am recunoscut dintr-o ochire. —Ş i înainte săfii la Bastilia? — Am săvăspun. — Ciudatăfiinţ ă ! murmurăGondy. nu? — Nu. Măiei drept altul. Eş ti zgîrcit. monseniore. ca a unui om ră vă ş it de o luptă lă untrică . în ziua cînd ve ţ i avea bună tatea s ă -mi . omule! Cerş etorul scoase un oftat ş i zvîrli punga. —Ş i înainte se asta? — Am stat închis la Bastilia. — Acum. glă sui cer ş etorul. tică loş ie! O. În prima clipăcrezu ca omul are vreun gînd r ă u. — Sînt două zeci de ani de cînd nu beau decît apă . Cerş etorul rosti aceste cuvinte cu atîta umilinţ ăş i cu atîta adîncă pocă inţ ă . Omul luăpunga din mîna vicarului. Iatăbanii. întorcîndu-se. Acum aminteş te-ţ i că eş ti o că petenie ş i nu te duce săbei. a ş a ca adineauri. monseniore. monseniore. — Va săzic ăo sără mîn acela ş i. văiau drept cel care sînte ţ i. încît Gondy întinse mîna ş i-i dă du binecuvîntarea cu cea mai mare blîndeţ e de care era în stare. — Monseniore. Te-am binecuvîntat ş i asta-i ceva sfînt pentru mine. rogu-v ă . deş ertă ciune! — Totuş i iei banii! — Da. monseniore. zise vicarul. că ci în clipa urm ă toare îl vă zu împreunîndu-ş i mîinile ş i că zînd în genunchi. Ş i îş i luăp ă lă ria ca săplece. N-o săajung niciodată sămălepă d de omul vechi din mine? O. Gondy surîse: —Ş i vrei binecuvîntarea mea? — Da.

sau flinte. Cu bine! — Cu bine. Toate aceste fă pturi atît de active se duceau. se vedeau umbre tă cute care desfundau stră zile. ş opti înă bu ş it cerş etorul. — Vămulţ umesc. deschizînd u ş aş i plecîndu-se adînc în faţ a prelatului. prin strada Monnaie. Dar încănus pregă tit săo primesc. V RĂ ZMERIŢ A Era aproape unsprezece noaptea. dupăcum ţ ineau de pă turile de sus ori de jos ale burgheziei. altele care să pau gropi gata săînghităcompanii întregi de că lă re ţ i. fie cenuş ii. La lică rirea unei lanterne. fie negre. are săaibăputerea să -i trimit ăîndă ră t. erau oamenii împă rţ itorului de ap ăsfin ţ itădin faţ a bisericii Saint-Eustache. Ajungînd la Pont-Neuf.ascultaţ i spovedania. dar se deschideau în grabă . la ace ş ti truditori de noapte cu oarecare spaimă . Gondy nu fă cuse nici o sut ăde paş i pe stră zile Parisului ş i îş i dă du seama deodat ăde ciudata schimbare petrecută . sînt gata să -ţ i dau iertarea pă catelor. Pîlcuri de burghezi în mantii negre ş i cenuş ii. Ieş i în strada Saint-Honoré ş i porni în lungul ei. Un ins mergea din uş ăîn uş a. altele care tr ă geau ş i ră sturnau c ă ruţ e. monseniore. Aici. vicarul îl recunoscu pe Planchet. se vedeau ridicate la spate de vîrful unei spade. dupăce i-a stîrnit din bîrlogul lor. veneau. Vicarul luălumînarea. care ridicau baricade pentru a doua zi. îndreptîndu-se spre strada Ferronnerie. în vreme ce vreo cîţ iva singuratici treceau de la un pîlc la altul. coborî ş i ie ş i visă tor din biserică . muschetelor ş i armelor de tot soiul pe care le împ ă rţ ea pe mă surăce înainta. Întreg oraş ul pă rea locuit de fiinţ e fantastice. archebuzelor. întrebîndu-se dacă . monseniore. zise cerş etorul. — Fie cum spui. uş ile pă reau ză vorîte ca ş i obloanele. vicarul constatăcătrecerea era pă zită . aidoma unor demoni porniţ i săfă ptuiasc ăceva necunoscut: erau cerş etorii de la Curtea Miracolelor. Cînd vreunul dintre ei se apropia de el. la orice ceas din zi sau din noapte vei veni la mine. alergau. priveliş tea se schimbă : negustorii alergau din pră vă lie în pr ă vă lie. Toate aceste mantii. Un om . stă teau locului. iar în faţ ăde ţ eava unei archebuze. Gondy ieş i iară ş i pe chei. Adu-ţ i aminte că . — Bine. era gata să -ş i fac ăsemnul crucii. Gondy se uita la aceş ti oameni ai întunericului. lă sînd sătreacăniş te oameni care parcăse temeau sănu se vadăce duc: erau negustorii care aveau arme ş i care împrumutau ş i celor care nu aveau. încovoiat sub povara spadelor.

Nu te recunosc săfii dintr-ai noş tri. — Cine eş ti? întrebăomul. trezindu-se. din strada Richelieu ş i pîn ăla . Un zgomot ciudat. fiind repartizaţ i la cavalerie. — Asta înseamnăc ănu-ţ i recunoş ti prietenii. arestă ri. care coborî închizînd trapa dupăel. —Ş i încotro? — La unul dintre prietenii mei. — Hei. patrule. Numai c-am g ă sit cu cale săcoborîm prin trapa pe unde-ş i aduce marmura. ba chiar execuţ ii. Ai fi spus căe un oraşasediat. — Foarte bine. nemaiauzit cuprinsese oraş ul. nimic limpede ş i de în ţ eles. monseniore? — Chiar eu. parole. au primit numai mantii albe. Louvières îl recunoscu ş i se înclină . dar nu era nimic lă murit. dumneavoastrăsînte ţ i. zise Gondy. necunoscut. Din strada Bons-Enfants ş i pînăîn strada Ferronnerie. ori ca de hulăce se înteţ eş te. de parcăar fi intrat în pă mînt. încît ai fi zis căsînt acele surde ş i misterioase zgomote care vestesc cutremurele de pă mînt. spuse vicarul. Ai fi zis c ăe un cortegiu de fantome. Parisul pă ru cătresare la vederea propriei sale înfă ţ iş ă ri. ridicîndu-ş i pă lă ria. Baricadele fuseserăridicate pînăîn preajma Palatului Regal. domnule de Rochefort! îl întîmpinăGondy. fă răîndoială . dragul meu domn Louvières. Ce oameni duci în mă runtaiele pă mîntului? — Cei cincizeci de recruţ i pe care mi i-a dat cavalerul d'Humières ş i care. cu ochi ameninţ ă tori ş i cu flinta pe umă r. Vicarul se întoarse acasă . îl ză ri îndatăpe Gondy. Ultimul ridicăochii spre a se încredinţ a. rîzînd. ş i cine nu voia săse supunăera huiduit. Veni drept spre el ş i îi puse pistolul în piept. căel ş i tovară ş ii s ă i nu erau spionaţ iş i. Deschise fereastra ş i se aplecăpeste pervaz ca s ăasculte. copleş it de ocă ri ş i chiar bă tut. Gondy îş i urmăcalea ş i coborî pînăla turnul Nesle. un sculptor. Gondy se rezemăde colţ ul unei case ş i îi vă zu dispă rînd de la primul ş i pîn ăla cel dinaintea ultimului. Cei care purtau pă lă rii împodobite cu pene ori cu spade aurite erau opriţ iş i puş i săstrige: „Tr ă iască Broussel!". Ş i strînse mîna lui Rochefort. din strada SaintThomas-du-Louvre ş i pîn ăla Pont-Neuf. Nu se ajunsese încăla v ă rsă ri de sînge. dar se simţ ea lă murit căo asemenea pornire nu lipsea.se apropie de el. Într-un anume loc se fă ceau nevă zuţ i rînd pe rînd. Sănu ne jucă m cu focul! Rochefort îi recunoscu glasul: — A. Oameni înarmaţ i st ă teau pe baricade. fiindcătoţ i purtau mantii albe. Din cînd în cînd se desluş ea – un vuiet ca de furtunăce se apropie. „Jos cu Mazarin!". Pregă tirea ră scoalei ţ inu aş a toatănoaptea. Era unu dup ămiezul nop ţ ii. se simţ ea căpe toate aceste stră zi întunecoase ca niş te abisuri se petreceau lucruri neobiş nuite. A doua zi dimineaţ ă . cumplite. iatăce întîlneai la fiece pas. Acolo desluş i un lung ş ir de oameni care se furiş au pe lîngăziduri. în ciuda întunericului.

că ruia îi porunci săia oricîţ i oameni pofteş te ş i săse duc ăs ăvad ăce e cu aceast ăglumş . încît de pretutindeni ră sunau strigă te. o sutăcincizeci ş i douăsute de oameni jigă riţ i. trimise dupămareş alul de La Meilleraie. înş iruite în jurul Palatului Regal ş i în spatele că rora por ţ ile stă teau închise.poarta Saint-Honoré se îmbulzeau peste zece mii de oameni înarmaţ i. dar mantiile cenuş ii îi ţ inurăpiept ş i mareş alul se retrase că tre strada Saint-Honoré. dar pă li vizibil ş i. prevedere ce-i punea într-o situaţ ie proastă . luăcu el o sutăcincizeci de osta ş iş i vru s ăiasăpe podul Louvre. dar fu primit cu împuş că turi. scris: Iatşmizeria poporului! Peste tot pe unde treceau izbucneau strigă te turbate. purtînd un fel de steaguri pe care stă tea. alergăîn cabinetul să u. seara. neînfricat ş i foarte aventuros din fire. Pierdu aici trei oameni. furioasă . l ă sînd pe cîmpul de luptăpatru din ostaş ii să i. cît ai clipi. î ş i încropise o ceatăde ş trengari ca ş i el ş i fă cea o larmănemaipomenită . nici celă lalt nu voia sădea crezare celor spuse. dar acolo d ă du peste Planchet ş i halebardierii lui. Astfel încît nici unul. fă lindu-se cu un pistol ş i o spadăprimite de la Louvières. lă satăs ăse descurce singură . îl l ă saseră liniş tit. vru sătreacăînainte. nutrind acel suveran dispreţ faţ ăde gloată . se de ş teptase înfierbîntat ş i cuprins de o adîncătulburare. obiş nuit oamenilor de arme. Atunci apucăpe strada Saint-Honoré. Atunci li se deschise o fereastr ă : vă zură . auzirăş i se încredinţ ar ăc ăaş a stă teau lucrurile. De astădată încercăsăatace. cu halebardele. Mazarin ridicădin umeri. Halebardele se aplecarăameninţ ă tor să -l întîmpine. zdrenţ ă roş i. Mareş alul. unde se apucăsă -ş i ferece aurul ş i bijuteriile în casete. ci ş i de femei ş i copii. ş i erau atîtea asemenea cete. Mareş alul crezu acest punct mai slab pă zit decît celelalte ş i vru să . livizi. doborînd toate aceste mantii cenuş ii. cei din primele rînduri strigau la santinelele nepă să toare din regimentul de gardă . cu aerul c ădispreţ uieş te grozav aceasta gloată . pe care în ajun. dar acolo dă du peste baricadele cerş etorului de la Saint-Eustache. stră pun ş i. pă zite nu numai de oameni înarmaţ i. în vreme ce o grindinăde pietre se abă tu asupra lor de pe la toate ferestrele. Jupînaş ul Friquet. dar acolo dă du peste Rochefort ş i cei cincizeci de cavaleri ş ti ai lui. Prin mijlocul acestei mulţ imi se miş cau cete de cîte o sută . pu-nîndu-ş i în degete cele mai frumoase diamante. zicînd că se vor convinge abia cînd vor vedea ş i vor auzi totul cu ochii ş i cu urechile lor. în fruntea a peste o mie cinci sute de suflete. La Pont-Neuf d ă du însăpeste Louvières ş i burghezii lui. tremurînd tot. Mareş alul nici nu încercăs ătreacămai departe ş i se întoarse pe chei. Nu era chip sănesocoteasc ăo asemenea opreliş te. Bă tu în retragere că tre cartierul Halelor. Regina. Mare fu uimirea Annei de Austria ş i a lui Mazarin cînd se trezirăş i cînd li se dă du de ş tire căoraş ul vechi.

Mazarin se afla în cabinetul lui. dar burghezii. Fu aproape un marştriumfal. Gondy ridicămîna. mai numeroş i. Mareş alul îş i muş cămîinile de ciudă . dupăcum am mai spus. îi striveau sub o adevă ratăploaie de gloanţ e. Mareş alul îl recunoscu ş i alergăla el. spuse Gondy. tră geau cu mai multăîndemînare. la fel de calm de parcăar fi condus o procesiune religioasă . Mareş alul ridicămîna în semn de încuviinţ are. Îţ i iei acest angajament. Era o hă rm ă laie în mijlocul că reia nu s-ar fi auzit nici bubuitul tunetului. Cei dou ă zeci se îndreptarăspre baricadă . dimpreunăcu restul ostaş ilor. împreun ăcu restul că lă re ţ ilor. mareş ale? ad ă ugăGondy. adjutantul să u. ş i Gondy. libertatea lui Broussel al nostru. Trimisese dupăd'Artagnan. se retraser ă . mulţ imea se despicăînspre partea stră zii Arbre-Sec. — Copiii mei. Toatălumea c ă zu în genunchi. dintre roţ ile de că ruţ ă . — Scoate-măde-aici. săcearăreginei. Fontrailles. Vreo cîteva glasuri adă ugarăchiar: „Tră iascămareş alul!".forţ eze trecerea. — Tră iascăvicarul! ră cni mulţ imea. — Pe toţ i dracii. To ţ i amuţ iră . glă sui el. deodată . cred ş i eu căda! Nu speram s ăscap atît de ieftin. dar toţ i urmarăîn cor: „Jos cu Mazarin!". se gă sea în acel moment suprem în care ş i cel mai neînfricat simte un fior în vine ş i sudoarea nă pă dindu-i pe frunte. ale c ă rui gînduri voi le-aţ i înţ eles greş it ş i care se angajeazăca. Baricadele se deschiserăş i mare ş alul. care imitau de zor ba ră pă itul tobelor. întorcîndu-se la Luvru. . Oamenii că deau în jurul mare ş alului ca la Rocroy sau la Lérida. binecuvîntînd în dreapta ş i în stînga. Dacănu. las aici ş i pielea mea. cerînd liniş te. dar din spatele bîrnelor. la care halebardierii lui Planchet se ivirăde dup ăcol ţ ul stră zii Monnaie. se hotă rî sămoarăpe poziţ ie. cînd. — Văfă gă duie ş te asta pe cuvîntul să u de gentilom. În sfîrş it. avea braţ ul rupt. în timp ce el. în numele celor de aici. În acest timp. ba glasul trîmbiţ elor. de pe mormanele de pietre se porni o pîrîialăcumplităde împuş că turi. Iată -l pe mareş alul de La Meilleraie. mai încercaţ i într-ale luptei. Mulţ imea se trase în l ă turi: drumul pe strada Saint-Honoré era cel mai scurt. că ci durerea scotea animalul din minţ i. în cap cu Friquet ş i cu ş trengarii lui. Numai căbaricadele se închiserăîn urma ostaş ilor. pentru numele cerului! spuse el. ş i pielea oamenilor mei. întorcîndu-se că tre La Meilleraie. avea să -i proteguiască . Ostaş ii. ocupat sa-ş i rînduiascălucru ş oarele. cu pelerina peste anteriu pă ş i lini ş tit prin mijlocul împuş că turilor. El întoarse fiecare loviturăprimităş i urletele de durere prinserăs ăr ă sune în mulţ ime. Porunci la două zeci dintre oamenii să i sădescalece ş i să atace baricada. calul lui primise un glonţ în gît ş i abia-l st ă pînea. Mareş alul de La Meilleraie se vedea prins între douăfocuri. Cum era viteaz. strigînd: „Tr ă iascăvicarul!".

Pe legea mea. aci de faţ ăş i care e slujitorul dumneavoastră .. domnul du Vallon e ră cit ş i n-a strigat nici el. intra. monseniore. ce-au vrut săne mai sileascăsăstrigă m? — Spune. cai plini de sînge. monseniore. Ei. Nu trageţ i. în ciuda uniformei ce port. În ciuda acestei poveţ e.. pe legea mea! ră spunse d'Artagnan. —Ş i-aţ i strigat? întrebăel. Plumbii muş car ăcu scrîş net din fa ţ ada Palatului Regal. — Priviţ i la pă lă ria ş i la pelerina mea. . dar nu avea curaj. — Grilajul?! Numai patru-cinci minute. Fontrailles cu braţ ul în eş arf ă . osta ş i din gardără ni ţ i. domnule d'Artagnan! exclamăcardinalul. au vrut săne sileascăsăstrigam „Tră iascăBroussel!". Mazarin îş i ş terse fruntea ş i îş i roti ochii în jur. care în mijlocul zarvei din jur nici nu se auzi. dar ce fac santinelele? Duc arma la ochi. unul trecu pe sub braţ ul lui d'Artagnan ş i pref ă cu în ţ ă ndă ri o oglindăîn care Porthos se privea cu plă cere. la dracu! se ră sti d'Artagnan. Oare ce se petrece în Parisul ă sta afurisit? — Ce se petrece. Oraş ul e în plinărevoltăş i adineauri. Ar fi dorit grozav săse apropie de fereastră . zise d'Artagnan.. locotenentul se ivi în prag. în mijlocul acestui tumult. dupăzece minute. Totuş i. — Atunci? se interesăMazarin. — Ah. o loviturăde halebard ăi-o despicase într-o parte ş i un foc de pistol îi retezase pana de pă lă rie. clă tinînd din cap. spune! — „Jos cu Mazarin!". intră . — Pă i dacătrag. pe cînd stră bă team strada Montorgueil cu domnul du Vallon. ca ş i prietenul dumitale. domnule d'Artagnan. Eu unul.dar. ră bufnirăvreo trei-patru împuş că turi. că ci d'Artagnan nu era de serviciu. urmat de Porthos. ş i trebuie oare să spun. nedespă rţ itu-i prieten. cu nep ă sarea-i obi ş nuită . Atunci. urmate de o cumplităpîrîialăde gloanţ e. dacămulţ imea se apropie de Palatul Regal. nu spera să -l vadă . Ş i d'Artagnan ară tăpelerina g ă urităde patru gloanţ eş i pă lă ria stră punsăde asemenea de douăgloanţ e. nu eram în voce. D'Artagnan se duse la fereastră . spuse el.. monseniore? Nimic bun. uite cămi-a sc ă pat! Mazarin surîse.. — Avem grilajul. — Nu. totul e pierdut! izbucni d'Artagnan. — Diavolo! exclamăcardinalul. Grilajul va fi smuls. uitîndu-se cu o naivă admiraţ ie la cei doi prieteni. Eu aşfi strigat! În clipa aceea vuietul din stradăr ă sunăş i mai aproape. strigăMazarin. ba poate chiar din pricina ei. gînditor. sfă rîmat. deschizînd fereastra. Fii binevenit. — Oho: mormă i el. dar pă li teribil.. — Ia vezi ce se întîmplă . Ce-i asta? Mareş alul La Meilleraie se întoarce fă ră pă lă rie. Cît despre mantia lui Porthos. îndoit. au sa tragă ! — Au consemn sătrag ăasupra mulţ imii.

n-a fost aş a. Intraţ i în odaia asta ş i aş teptaţ i. proferînd ameninţ ă ri cumplite. Acolo. din fericire. Nu plîngeţ i înc ă . încît ai fi zis cănu o umbreş te nici cea mai micătulburare. nu-i aş a? zise el. episcopul de Meaux. mulţ imea. Am spus că sîntem oamenii dumneavoastră . povestea c ătră sura lui a fost sfă rîmată . zise Mazarin. — Ei pe dracu! Săli-l daţ i pe Broussel de vreme ce-l cer! Ce naiba vreţ i săface ţ i cu un consifier al Parlamentului? Nu-i bun de nimic! — Asta-i ş i pă rerea dumitale. îngă duia s ăse vadătot ce se petrecea acolo. domnule du Vallon? Dumneata ce-ai face? — L-aşda pe Broussel. — Noi nu ne dă m cuvîntul de douăori. Porunciţ iş i văvom da ascultare. Într-un ceas se prea poate s ănu mai ră mînăîn Palatul Regal nici o oglindă . tremurînd din creş tet pînă -n t ă lpi. a plecat ş i i-a lă sat retragerea liberă . nu merită .— Vai! se tîngui cardinalul. palidăde mînie. În faţ a reginei. unde o b ă trîn ă slujnicăl-a încuiat. iar deschiză tura dintre ele. devastat. Draperia subţ ire îngă duia s ăse audă . — Pot săm ăbizui pe dumneavoastră . dimpreunăcu fratele să u. închizînd cu liniş te fereastra. primejdia s-a dovedit atît de reală . — Care-i pă rerea dumitale? întrebăcardinalul. fie de Paris. ră sculaţ ii dezlă nţ uiţ i s-au apropiat de încă perea cu pricina. — Veniţ i. spuse Porthos. acelaş i care o persecutase atîta cu două zeci de ani în urmă . Ş i. domnilor. femeile. socotind căa fugit pe vreo uş ădosnic ă . rosti d'Artagnan. căa fost urmă rit. VI RĂ ZMERIŢ A SE PRESCHIMBĂÎN RĂ SCOALĂ Încă perea în care intraserăd'Artagnan ş i Porthos nu era despă rţ ită de salonul unde se afla regina decît de niş te draperii. — Ei bine! vorbi Mazarin. c ăa dat buzna în palatul marchizului d'O. M ăduc să -i spun reginei! În capă tul coridorului se opri. jefuit. cancelarul Séguier. îmbr ă cînd hainele marchizului d'O. ş i a ieş it din palat trecînd peste corpul ofiţ erului ş i a doi . oricît de strîmtă . Din fericire. Villequier ş i Guitaut. Atunci s-a travestit. fă cînd un ocol. domnilor. veni ţ i cu mine. În spatele ei erau Comminges. dar avea atîta stă pînire de sine. încît cancelarul a socotit căi-a sunat ceasul ş i s-a spovedit fratelui să u spre a fi pregă tit sămoarăîn cazul ca ar fi fost descoperit. O oglindăde Veneţ ia! — Eh. în spatele bă rbaţ ilor. Regina stă tea în picioare. căpalatul a fost numaidecît invadat. fie ea de Veneţ ia. monseniore! rosti d'Artagnan. a avut timp s ăse strecoare pe o uş ămascat ăîntr-o încă pere tă inuită . pă trunse în salon printr-o altău ş ă .

de cum ispră vi cancelarul. îndră zneş te. zburat ăde un glon ţ ş i. Regina. Ar fi trebuit s ă spun dorinş a. sînt ostaş . ci bine ai revenit! — Da. sfatul meu ar fi s ă -l eliberaţ i pe Broussel. dacăn-ar fi fost preacucernicul vicar. doamnă ! gl ă sui mareş alul. — Nu-i vorba de trecut. Regina surîse. rosti regina. Iată -te viu ş i nevă tă mat ş i asta-i tot ce doream. ş ase în col ţ ul stră zii Arbre-Sec ş i doi la poarta palatului vostru. Cît despre r ă spunsul cu care m-aţ i onorat. Poartă -i oricît ărecunoş tin ţ ăpofteş ti. Într-adevă r. deş i foarte palidă . Mazarin se strecurase fă r ăzgomot în apropierea reginei ş i asculta. Oh. — Bun. care sămăscoatădin încurcă tură . . dar nu îndră znesc. ce p ă rere ai? — Gîndesc căe ceva foarte grav. mare ş ale! exclamăbucuroasăAnna de Austria. oh. întrebăregina. vorbi mare ş alul. spuse regina cu un zîmbet amar. încruntînd din sprîncene. doamnă . —Ş i ce măsf ă tuieş ti? — Aşda un sfat maiestă ţ ii-voastre. Îţ i spun nu numai bun venit. m-ar fi mirat sănu-l vă d pe acest ş oricar cu picioarele strîmbe amestecat în toatăpovestea asta. am pierdut trei oameni la Pont-Neuf. Sper c ă i-ai învă ţ at minte pe tică lo ş ii aceş tia.ş i prin urmare poate căîn ţ eleg greş it valoarea cuvintelor. cu totul cincisprezece.ş ovă i cancelarul. Pă lă ria mi-a ră mas nu ş tiu pe unde. iată -te. Care anume? — Doamnă . — Îndr ă zneş te.ostaş i din garda lui personală . aşfi ră mas ş i eu cu pă lă ria. — Iertare. Spuneai căai să mi dai un sfat. — Ei bine. doar ai îndră znit atîtea! Cancelarul se împurpurăş i îngă imăcîteva cuvinte. — Să -l eliberez pe Broussel?! Niciodat ă ! În clipa aceea se auzirăpaş i în sala din faţ ăş i mareş alul de La Meilleraie se ivi neanunţ at în uş ă . — Doamnă . domnule. — Voinţ a! murmurăAnna de Austria. fă răîndoială . rîse La Meilleraie. patru la Hale. spuse regina. pă li ş i mai mult ş i chipul i se contract ă . Eu nu sînt avocat. uciş i în vreme ce ap ă rau poarta. doamnă . fiindcă serviciul ce mi l-a fă cut e încăfoarte proasp ă t. dar asta nu măobligăpe mine. dupătoate probabilită ţ ile. — Ah. trebuie căte-ai aflat într-o mare primejdie de vreme ce-ai primit săporţ i o solie atît de ciudată ! Aceste cuvinte furărostite cu o ironie care nu scă p ăcîtu ş i de pu ţ in mareş alului. În timpul acestei povestiri. dar m-am întors cu bine cu condiţ ia săvăînfă ţ iş ez voinţ a poporului. nu-l ponegriţ i prea mult. ci de prezent. domnule mareş al. ş i nu voinţ a poporului. cred căaţ i vrut săspuneţ i cămi-a fost frică . — Ah! exclamăregina. Aduc cu mine zece sau doisprezece ră ni ţ i. nu? — Doamnă .

mi-am dat cuvântul de cinste. Straş nic ră spuns! — Ei bine. — Cădacănu porunciţ i săfiu arestat. mareş ale? întrebăregina. doamnă . care st ă tea lîngăo fereastr ăş i se uita afară . spuse mare ş alul. — Într-adevar. adă ugămareş alul. înseamnăcă poate săo ş i potolească . Da. începu el. Pe mine m-ar sfîş ia dacăaşfi în locul lui. în dorinş a mea (Mazarin apă să asupra acestui cuvînt) ca maiestatea-voastrăsă -l primeascăpe vicar. Ochii Annei de Austria aruncarăfulgere. — M-ai sfă tui. mi-a fost frică . în timp ce curtenii se priveau cu uimire. — Încotro. Dacăa stîrnit-o. — Măduc săcomunic r ă spunsul maiestă ţ ii-voastre celor care-l aş teaptă . — Cu atît mai mult. —Ş i asta înseamnă ?. Deş i acest sfat ar fi poate mai bun ca altul. sînt nevoit s ăplec. poţ i sărenunţ i. Care e dorinţ a poporului meu? — Să -i fie redat Broussel. urmăMazarin. n-ai teamă . doamnă . mi-a fost frică . — Vicarul?! exclamăregina... oricît de ameninţ ă tor v-ar fi surîsul. rosti regina.Ş i măsimt mult mai în largul meu în faţ a maiestă ţ ii-voastre. — Ră mîi aici. — Niciodată ! exclamăregina. . — Atunci? — Să -l chemaţ i pe vicar. decît în faţ a acelor demoni din iad. spuse ea. Ipocritul! Privi ţ i! — Vă d c ălumea îngenuncheaz ăîn faţ a lui. murmur ăea.. da. s ă -l eliberez pe Broussel? Dacă -i aş a. mormă i Mazarin.ş i totu ş i am luat parte la două sprezece mari b ă tă lii ş i la nu ş tiu cîte lupte ş i hă rţ uieli. —Ş i iată . Regina re repezi la fereastră . Dac ăaşîndr ă zni la rîndul meu săvădau un sfat.— Ei bine. — Doamnă . de asemenea. De aceea stă rui. Niciodată ! — Maiestatea-voastrăe stă pînă . că ci îl vă d dîndu-ş i binecuvintarea în piaţ a Palatului Regal. Guitaut! Mazarin să ri îndat ă . — Nu. Un om îngrozitor! El a stîrnit toată revolta asta.. — Oh. de ş i nu-i decît vicar. f ă cînd un pas înapoi. Am poruncit săfie aresta ţ i alţ ii mai de vazădecît dumneata. zise La Meilleraie. cu toate că sînt cardinal. muş cîndu-ş i buzele. nu vreau săse creadăcăparlamentez cu niş te ră zvră ti ţ i! — Doamnă . domnule. mareş ale. — Bravo! ş opti d'Artagnan c ă tre Porthos. doamnă . iatăun prilej nimerit. care ne-au întovă ră ş it pînă aici ş i care habar n-am de unde tot ies la iveală . vorbi Comminges. E pentru a treia oarăîn viaţ ă cînd mi se întîmplă . doamnă . spuse Mazarin.

se uita în direcţ ia unde se aflau d'Artagnan ş i Porthos. — Ei bine. care încuviin ţ ăprintr-un semn. — Nu. nemiş cată .. că ruia începu să -i vorbeascăîn ş oaptă . i-o retez ăregina sec ş i fă rămă car s ăse . ce crezi c ăse va întîmpla? izbucni regina. Ră scoală . — În locul maiestă ţ ii-sale. maiestatea-sa doreş te. adeveri regina. incapabilăs ăse prefac ăîn faţ a vicarului. Gondy se înclinăcu respect. ce spui de ră zmeriţ a asta? — Cănu mai e o r ă zmeriţ ă . caută -l pe vicar ş i adu-l încoace! —Ş i ce spun poporului? întrebămareş alul. Vicarul se uităla regină . Vicarul se înclină : — Prin urmare. — O săvedem. doamna. Anna de Austria se apropie de Comminges. Ceilalţ i cî ţ i erau de faţ ădiscutau cu jumă tate de glas. Mazarin. scumpe vicar. — Săfie oare adev ă rat?! vorbi Gondy. Regina veni cîţ iva paş i în întîmpinarea vicarului ş i se opri în loc. — Săaibăr ă bdare.. — Iată . încît mareş alul nu mai zise nimic: se înclinăş i plecă . aş a s-a hotă rît. autoritatea regelui va pune rînduialăîn toate. fă cînd pe miratul. pe care îl socotea. pe domnul de Gondy care se gr ă beş te săse înfă ţ iş eze la porunca maiestă ţ ii-voastre. rece. — Nu pe dumneata te întreb. inima acestei tulbură ri. cu aerul lui liniş tit. rosti ea. Dar ră bdare. — Cred cămîine nu va mai r ă mîne piatra pe piatrăîn Paris. În glasul mîndrei spanioloaice se desluş ea atîta hotă rîre. interveni Mazarin. Regina r ă mase pe gînduri. ră spunse vicarul. poate pe drept. aspră . În acest timp. Dupăo clip ăridic ă fruntea ş i zise: — Domnule mareş al.— De ce nu spui voinş a dumitale. zise mareş alul. — Să -i spui ce-ai face în locul ei. Eu am destul ă . e o ră scoal ă . neliniş tit. — Ră scoalăe în sufletul acelora care cred căpoporul meu se poate ră scula! exclamăAnna. rosti Anna de Austria. Mazarin se înclină . — Oare cum se vor ispră vi toate astea? murmurăel. iatăcum numesc miş carea stîrnităde ei înş iş i toţ i acei care o doresc. — Oare pentru a-mi spune aceasta mi-aţ i îngă duit cinstea de a mă afla în prezenţ a maiestă ţ ii-voastre? întrebăGondy cu r ă ceală . aş a ca alţ ii? ş opti regina. Pentru a-ţ i cere sfatul în împrejurarea neplă cutăîn care ne află m. —Ş i dacănu-l dau. n-aşş ovă i: l-aşda pe Broussel. Uş a se deschise din nou: mare ş alul apă ru în prag. du-te. se gră bi sără spundăMazarin. Maiestateasa m-a chemat să -mi cear ăsfatul? — Da. D'Artagnan se întoarse că tre Porthos. ră bdare. vesti el. cu buza de jos ră sfrînt ăa dispreţ . urmat de vicar. rosti cu r ă cealăGondy. domnule. rosti Porthos. doamnă .

Mazarin însuş i. trebuie săcred oare căpoporul a pierdut orice mă sură ? — Anul acesta nu-i prielnic regilor. care tocmai f ă cea semn lui Mazarin săspunăş i el ceva. asemuite de toţ i poeţ ii vremii cu rodiile în floare. în Fran ţ a. Bun sfat. întocmai aş a cum spuneţ i. — He-he! f ă cu el. dupăobiceiul să u. monseniore. ră mase înspă imîntat. Vicarul lă săfurtuna sătreac ă . — Cine ş tie? f ă cu Gondy. o vorbeş ti ş i o scrii fă răcusur.întoarcă . pică turăcu pic ă tură . dacăp ă rerea mea nu e pe placul maiestaţ ii-voastre. Priviţ i în Anglia. nu avem un Oliver Cromwell. oamenii aceş tia sînt asemenea tră snetului: . mort sau viu. ş i-atunci totul s-ar sfirş i. atunci voi spune căîmpă rtă ş esc întru totul pă rerea domnului mareş al. Pe domnul de Gondy. sfat de prieten. Ş tii doar căînţ eleg destul de prost franţ uzeasca pe care dumneata. rosti regina cu un zîmbet ră ută cios ş i muş cîndu-ş i buzele de furie. — Dacăl-aţ i da mort. glă sui Gondy. în adîncul inimii sale. cu un zîmbet care te înfiora. E un fel de a vorbi. — În fortă rea ţ a Saint-Gervais. pă lir ăş i tremurau de mînie. zise d'Artagnan că tre Porthos. domnule vicar. Insultele din ziua aceea pă reau călunecăpe lîngă el ca ş i batjocurile din ajun. ră spunse regina. Mazarin. iar frumo ş ii ei ochi alba ş tri pă reau gata să -i iasădin orbite. numai că . Gondy se ţ inu tare. ră zmeriţ a de ieri. noi. aminti Porthos. totul s-ar sfîrş i. L-aşda ş i eu pe acest domn Broussel. — Dacăeu sînt cel întrebat de maiestaţ ea-voastră . — Să -l dau pe Broussel! strig ăea în cele din urmă . — Am spus mort sau viu? reluăMazarin. Cunosc prea bine înţ elepciunea reginei ş i a sfetnicilor ei. doamnă . — Ascultîndu-te. doamn ă . — Da. — Deci. O roş eaţ ăvie aprinse obrajii reginei. Se uităcu ră ceală la regină . din fericire. Numai că noi am ţ inut altele mai acă tă rii. cl ă tinînd din cap. ca sămă gîndesc căar lă sa multăvreme capitala pradăunei tulbură ri care poate săducăla o revoluţ ie. poate deveni mîine o revoluţ ie? — Întocmai. care azi s-a preschimbat într-o ră scoală . vorbi vicarul cu aceeaş i lini ş te. — Acolo ş i în altăparte. deş i deprins cu furiile acestei că snicii zbuciumate. Minunat sfat. — Uite un consiliu de stat. dar într-alt chip decît socotiţ i. asta se datoreş te f ă răîndoialăfaptului ca aveţ i altele mai bune de urmat. Buzele-i de carmin. domnule. în urbea La Rochelle. dupăpă rerea dumitale. încuviinţ ăgrav vicarul. dar ura ş i dorin ţ a de r ă zbunare se adunau în tă cere. gîndea mult ş i vorbea puţ in. ză u aş a! Se vede cît de colo căvine de la un preot. cu Athos ş i Aramis. apoi continuăcu aceeaş i liniş te: — Doamnă .

Ş i poate căeu însumi îmi voi fi pierdut atunci orice înrîunre asupra lor. murmurăd'Artagnan. în sfîr ş it. continuăneîndur ă tor vicarul. Săvedem ce-o săiasă . eu. dac ă sare careva asupra lui. Era limpede cănu prea înţ elegea cuvintele prietenului să u. Haide. r ă spunse Gondy. Regina concedie curtea printr-un semn. Dar. drace. unul. maiestatea-voastrătaie din r ă dă cină orice ră zvră tire ş i dobîndeş te dreptul de a pedepsi aspru orice nou ă încercare de ră scoală . — Bun. — Bun! murmurăMazarin. folosiţ i-l. în ră stimpuri. Are săcedeze. Uite un om aş a cum îmi place mie. cu aceeaş i ră ceală . cugetăGondy în sinea lui. dac ă -l daţ i pe Broussel. — Dacăîl ave ţ i. ce ispră vi am să vîrş i împreună ! — Da. dumneata o să -i potoleş ti. domnule. — Ei bine. a ş ezîndu-se. care ai atîta putere asupra lor ş i care eş ti prietenul nostru. Dupăce ultimul dintre curteni închise uş a. Se vedea căse stră duieş te să -ş i st ă pîneascăb ă tă ile repezi ale inimii. — Deci eu n-am acest drept? exclam ăregina. uită -te bine la preotul ă sta. — Porthos. în afarăde Mazarin. se întoarse. zise regina. De ce nu-i el ministru. îl vă d. observăGondy. eu îl apar. care începuse săse neliniş tească . va lua mă surile de cuviinţ ă . dîndu-le binecuvîntarea dumitale." — O săpun ăsă -l omoare. cucernice vicar. că uta sub pelerinăsăvad ădacă mînerul pumnalului spaniol ascuns acolo îi e la îndemînă . „Bun. Regina urmă rea din ochi pe cei care plecau. Dar prev ă d căvor fi cumplite ş i căvor avea darul să îndîrjeascăş i mai mult pe ră zvră tiţ i. locului. i se ală turăPorthos. cerceta cu privirea draperiile. atunci dumneata. mirosea felurite parfumuri ş i se plimba de colo-colo. acum că . Gondy. oprindu-se. — Ră mîi. n-o săfiu acela. regina îş i apă sa pieptul cu amîndou ămîinile. —Ş i eu la fel. îi ş opti d'Artagnan lui Porthos. zise Porthos. oricum. îş i pipă ia c ă maş a de zale îmbră catăpe dedesubt ş i. să -l slujesc pe el în locul secă turii ă steia de Mazarin! Ah. iar eu. fă răsă -ş i gă seascălocul. — Poate căva fi prea tîrzîu. Fiecare dintre cei de faţ ătres ă ri înfiorat ş i urmăun moment de tă cere. Cîtăvreme. spuse regina. — Maiestatea-voastră . Dimpotriv ă . — Haide.nu-i cunoa ş tem decît în clipa cînd lovesc. zise Porthos. jur pe Dumnezeu că . În acest timp. — La naiba! fă cu d'Artagnan că tre Porthos. Mazarin ş edea pe scaunul lui ş i pă rea s ăcugete. spuse ironic regina. Ei ş i? — E un om ş i jum ă tate! Porthos întoarse ochii mirat spre d'Artagnan. Se vedea c ăface sforţ ă ri de necrezut ca să -ş i stă pîneascăfuria: se r ă corea cu evantaiul. d'Artagnan. Gondy fă cu o plec ă ciune ş i vru săse retragădimpreunăcu ceilalţ i.

ş i gata! Iar cardinalul Mazarin mi-ar purta o recuno ş tinţ a nem ă rginită . mă . Gondy ră mase nemi ş cat. doamn ă : lă saţ i săse cread ăc ăaţ i chibzuit adînc lucrurile.sîntem singuri. cucernice vicar. ş i tu la fel! — Bine. consimţ i Porthos. fă răs ăi se clinteasc ăun mu ş chi pe faţ ă . ostaş i? Ah. fu rostităcu o expresie de nepă truns. astfel mustrată . apoi eliberaţ i-l pe Broussel ş i redaţ i-l poporului. altfel sînt un om pierdut. se îmblînzi pe loc. oricît de iscusit fizionomist ar fi fost. S ăm ăumilesc pîn ăîntr-atît?! Sînt reginăsau nu? Toatăaceastăgloatăcare url ăe mul ţ imea supu ş ilor mei sau nu? Am prieteni. ş i că . cum spune regina Caterina. vă dind o elocinţ ăce-l caracteriza pe Mazarin atunci cînd vorbea italiana ori spaniola. întreg poporul Parisului. zise gasconul. prin urmare. Apoi. tu. într-un ceas pierzi coroana?! Deci lasăpe mai tîrziu. fă răîndoială . ceea ce constituie forţ a cîrmuitorilor puternici. d'Artagnan apucase braţ ul lui Porthos. aprinzîndu-se de propriile-i cuvinte. Numai ca. dacăacest preot vrea. asta dac ăar mai exista vreun Vitry la curte ş i dacăVitry ar intra acum pe u ş ă . astă zi linguş eş te ş i dezmiardă . — Iată -l. ş i pune ieş irea de adineauri pe seama suferinţ ei mele! Femeie ş i. cînd Mazarin tă cu. ş opti: — Porthos. Ascultă ! — Doamnă ! strig ăcardinalul. Astă zi nu-i momentul. repetăsfatul dumitale. eu l-aşucide pe Vitry. înainte s ă ajungăla acest prelat de ispravă . SfintăFecioară . sîngele să -i fugădin obraji ş i mînia vorbirii de pe buze. recunoaş teţ i public o greş eală . pe care e primejdios să -l înfrunţ i acum. strîngîndu-l din ce în ce mai tare. o regină ?! Nu-ţ i dai seama căai în faţ a ta. ce faceţ i? Apoi adă ug ăîn spaniolă : — Anna. sănu spui niciodat ăfaţ ăde Mazarin căîn ţ eleg spaniola. regina. într-o altă împrejurare. îl ura în clipa aceea cel puţ in tot atît cît îl ura ş i pe Broussel. lă sînd braţ ele vlă guite să -i atîrne de-a lungul corpului ş i zise cu o voce în care se ghiceau lacrimile: — Iartă -m ă . dar din care nu ră mînea nici urmăcînd vorbea franţ uze ş te. săpui piciorul în prag. supus ăslă biciunilor femeii. — Sst! fă cu Porthos. Decît s ăli-l dau pe tică losul de Broussel. Doar privirea-i de ghea ţ ăse încruci ş ăca o spadăcu privirea furioas ăa reginei. Aceastăasprădojană . continuăea. — Oh! strigăAnna de Austria. Ca s ă spunem aş a. lă săfocul din ochi săi se stingă . apucînd-o pe Anna de Austria de braţ ş i tră gînd-o înapoi. — Iatăun om mort. Dinspre partea ei. cucernice vicar. e ş ti nebună ? Te cer ţ i aici ca o femeie de rînd. Se aş eză . altfel nu e ş ti decît o femeie vulgară ! La primele cuvinte ale acestui discurs. Doamna. în persoana acestui preot. nu bă nui decît un simplu avertisment la moderaţ ie. încît Gondy. mai degrabăl-aşstrînge de gît cu mîinile mele! Ş i se repezi cu pumnii încleş taţ i spre Gondy. pe care.

spre regină . îngă imăComminges. mugetele unui vulcan nu se pot asemui nici pe departe cu furtuna de strigă te ce tocmai se ridica spre . — Aş adar. săţ in ăr ă zboiul civil numai un an ş i fac săaureascăpentru mine spada de comandant suprem! — Dar eu? întrebăPorthos. La naiba. Deodată . Mazarin. dacăîmparte aş a pă lă riile de cardinal. dupăcît mi se pare. — Nouă . bubuitul tră snetului. Cardinalul se apropie de regină să -i vorbească . regină . doamn ă ! spuse Gondy. Gondy zîmbi. ş i să -i cerem chiar de mîine un regiment pentru fiecare. care. — Iertare. Mătem căo datăce torentul rupe ză gazurile. care e unul dintre cei mai iscusiţ i politicieni ce avem. care la cuvintele: Nu cu regina are poporul ce are. doamnă . — În acest caz. adă ug ăGondy. Urletul valurilor. mirat căbate pasul pe loc. Porthos. spuse regina. eu cred cătrebuie săle pui noi z ă gazuri dinainte. Comminges d ă du buzna în salon. Du-te. privirea reginei se învă pă ie. Maiestatea-voastrănu are decît supuş i plecaţ iş i plini de respect. fiind prea fericit sătră iascăsub cîrmuirea maiestă ţ ii-voastre. tică los viclean!" îş i zise Gondy în sinea lui. vorbi regina. rosti Gondy. întă ri Gondy.ş i obiş nuităsăfiu ascultată . Gonay se uitănedumerit la Mazarin. Cea dintîi pă lă rie de cardinal disponibilăpare anume fă cutăpentru acest cap nobil. ciulise urechile. ai mare nevoie de mine. În acea clipă . „Ah. sănu pricinuiascămari nenorociri. dac ămaiestatea-voastrăi-l dătotuş i pe Broussel.îngrozesc de ră zboiul civil. din prag. săne preg ă tim. am sămăgîndesc. atîta tot. doamnă . înclinîndu-se. te temi cu adevă rat de tulburarea poporului? — Da. un tumult înspă imîntă tor se auzi în Piaţ a Palatului Regal. în clipa de faţ ă . —Ţ ie aşface săţ i se dea bastonul de mare ş al al domnului de La Meilleraie. surîzînd. nu se bucurăde prea multătrecere. Nu cu regina are poporul ce are. maiestatea-voastrăgreş eş te socotind drept nesupunere pă rerile mele sincere. îi fu recunoscă tor lui Gondy pentru aceast ăsc ă pare din vedere ş i spuse cu glasul cel mai mieros ş i cu cea mai prietenoasăexpresie întipă rităpe faţ ă : — Doamnă . credeţ i-l pe vicar. crezînd căvicarul va pomeni de strigă tele: „Jos cu Mazarin!". Mazarin se fă cu alb ca varul. oare ce-o săne fă gă duiascăîn ziua cînd au săvrea să -l omoare? întrebăd'Artagnan. îmi ies din fire la primele semne de nesupunere. — Ce mai e? zise el. Poporul a strivit santinelele de grilaj ş i acum forţ eazăporţ ilel Ce porunciţ i? — Ascultaţ i. — Doamnă . Drace. poporul îl cere pe Broussel.

Anna de Austria fu cuprinsăş i ea de fricăş i-l chem ăînapoi pe Comminges. care îi sorbea din ochi cele mai mici miş că ri. cu acea supunere des ă vîrş ităa ostaş ului. Ş i semnă . — Nici un pas mai mult! strigăel. doamnă . — Ce poruncesc? repetăregina. Îl recunoscu pe Louvières în fruntea unei mulţ imi de trei-patru mii de oameni. se auzirădoar cîteva glasuri slabe ş i stinghere. — Doamnă . — Prea tîrziu! se tîngui Mazarin. pe mine! La acest strigă t izbucnit din inima cardinalului îngrozit. pe rege. — Salvaţ i-o pe regin ă ! strig ăMazarin vicarului. iar cu restul să -mi mă turi de aici toatăcalicimea asta. înş fă căhîrtia de îndatăce o vă zu semnată . fluturînd-o în mînă . vreau eu acest lucru! Regina se pră buş i pe un scaun. — Adevă rul. pe dumneata. doamnă . murmurul nă prasnic al mîniei ră suna fă răîncetare. În clipa aceea ră sunăun pîrîit îngrozitor: una din por ţ i începea s ă cedeze. Regina semnează . ce faceţ i? — Du-te! Comminges ieş i. Regina scrise: „Paznicul închisorii Saint-Germain va pune în libertate pe consilierul Broussel". Vicarul. Prea tîrziu! Poarta cedăş i se auzirăurletele de bucurie ale gloatei.cer. — Cîţ i oameni ai la palat? —Ş ase sute. Anna. — Ce spui? izbucni regina. strigă : — Iatăordinul! Întreg Parisul pă ru căsloboade un uriaşstrigă t de bucurie. — Ei. se întoarse la ferastr ăş i. D'Artagnan puse mîna pe spadăş i fă cu semn lui Porthos săfacăla fel. luăpana în mînăş i semnă . Apoi ră sunăcu putere: „Tră iascăBroussel! Tr ă iascăvicarul!" — Tră iascăregina! strigăvicarul. poporul nu înaintase nici m ă car cu un pas. Gondy se repezi la o fereastră . interveni Mazarin. Drept ră spuns. nu-i timp de pierdut. — Da. Poate căvicarul nu scosese acest strigă t decît spre a o face pe Anna de Austria . Trebuie! Apoi adă ug ă : — Semnează . te rog. Ţ inut în loc de Louvières. În schimb. interveni Mazarin. smulgîndu-ş i pă rul din cap. — Posteazăo sut ăde oameni în jurul regelui. ne pierzi pe toţ i. pe care o deschise. punîndu-i înainte o panăde scris ş i o hîrtie.

întrucît la ieş irea lui Gondy din palat. Cum?! Poporul l-a vă zut pe domnul de Condé. Mazarin îi surprinse semnul ş i ră mase încredinţ at c ăd'Artagnan a vă zut ş i a auzit totul. maiestatea-sa ş tie c ăsînt gata oricînd săo slujesc. — Ah. îş i aminti c ăd'Artagnan ş i Porthos trebuie săfie acolo ş i. — Tu nu eş ti femeie! murmur ăMazarin. auziserătotul. cînd aceş ti oameni de seamăerau întemni ţ aţ iş i . — Aş adar. spuse ea. salutîndu-i cu cel mai fermecă tor zîmbet. sînteţ i aici de. alungatăde că tre cardinal. uitîndu-se la Porthos ş i fă cîndu-i semn s ănu-l dea de gol. — De vreun sfert de ceas. frîngîndu-ş i frumoasele-i mîini. ră spunse d'Artagnan. l-a vă zut pe domnul de Vendôme. Te voi sili săbei într-o zi din veninul ce mi l-ai turnat azi! Mazarin vru săse apropie de ea. adicăpe fiul lui Henric al IV-lea. —Ş i acum. fosta lui regentă . dup ăo clip ăde visare. Încrunt ădin sprîncene ş i pă ş i drept spre draperia pe care o ridică : încă perea era goală . domnule de Gondy. nici n-a crîcnit cînd erau batjocoriţ i. Apoi. — Lasă -mă ! se smuci regina. domnule d'Artagnan. — Hotă rît lucru. înclinîndu-se.. popăblestemat! izbucni Anna de Austria. întîiul prinţ de sînge. întinzînd bra ţ ul că tre uş a care abia se închisese. d'Artagnan îl apucase de mîn ăpe Porthos ş i-l tră sese pe coridor. — Fiindcăregina a poruncit tuturor săplece. Mazarin ie ş i îndatăş i el pe coridor. cînd ai dobîndit ceea ce ai vrut.să -ş i cunoascăslă biciunea. — Cînd regina va avea nevoie de mine. domnule d'Artagnan? întrebăMazarin. rosti vicarul.. — Cum?! strigăea. Apoi. Maria de Medicis. eş ti omul pe care-l că utam ş i poţ i săte bizui pe mine atît dumneata cît ş i prietenul dumitale. întemni ţ at la Vincennes. intr ăceva mai liniş tit la el în cabinet. spuse d'Artagnan. tumultul contenise ca prin farmec. ş i am crezut căporunca era ş i pentru noi. VII NENOROCIREA ÎMPROSP Ă TEAZĂMEMORIA Anna se întoarse furioasăîn camera ei de rugă ciune. însăîi fu recunoscă tor pentru aceastăminciună . Nu e ş ti bă rbat! Ş i plecă . prin urmare. Regina înclinădin cap ş i Gondy se retrase. arestat de că tre soacramea. a vă zut-o pe soacr ă -mea. La cel din urmăcuvînt al reginei. — De ce aţ i ie ş it din cameră . unde îi gă si pe cei doi prieteni plimbîndu-se încoace ş i încolo. poţ i pleca.

dar cavalerul. nu o problemă . fiul să u. cădac ăi-aşcere acum reginei o companie. Vicarul îş i fă cuse intrarea în Parlament mai rege decît regele. poporul s-ar ridica pentru el. Iscoadele cardinalului ş i ale reginei culegeau de pretutindeni noută ţ i supă ră toare. lasă . ba chiar era convins că . Oricît de iscusit politician ar fi fost. poporul simţ ea instinctiv c ăse apă răpe sine. iar pe reginăfoarte lini ş tită . privind din cînd în cînd la frumoasa lui oglindăde Veneţ ia. într-o tră surăimpună toare. mi-ar da-o? D'Artagnan se folosise de acest ră gaz pentru a-l trimite înapoi pe Raoul. partizan al Frondei în sufletul lui. — Eh! spuse el. b ă gîndu-l în sperieţ i pe Mazarin. El o cunoş tea pe orgolioasa prinţ esăş i se temea grozav de hotă rîrile Annei de Austria. Numele lui fusese rostit cu groazăla Palatul Regal ş i tînă rul spunea rîzînd consilierului reîntors în mijlocul familiei: — Crezi oare. atunci ce-a ajuns regalitatea? Anna atingea fă răsăse gîndeasc ăproblema cea mai arză toare. o hotă rîre a Parlamentului ceruse burghezilor sădepunăarmele ş i săînlă ture baricadele: ei ş tiau acum ca le trebuie doar un ceas ca săia din nou armele în mînă . Regina pă rea săurzeascăîn capul ei o mare hotă rîre. cînd Broussel îş i fă cu intrarea în Paris. poporul înarmat se îngră mă di să -l vadă trecînd.. ş i pe Friquet în spatele tră surii. Mazarin se plimba în lungul ş i în latul cabinetului s ă u. În acest timp. Poporul nici nu crîcnise cînd era vorba de prinţ i. dacăar încerca mă car s ă -l aresteze. Iisuse. că ci . Mazarin se înş ela de astădată : Broussel era o problemă . lipseau doi. cră patăde sus în jos. Dar.. nici nu voise săaud ăde despă gubiri. Rochefort înapoiase cavaleriş tii cavalerului d'Humières: e adevă rat. tată . Cerş etorul îş i luase iară ş i locul să u în tinda bisericii Saint-Eustache. ş i contribuise mult la eliberarea tată lui s ă u din închisoare. Ş tiu. avînd ală turi pe Louvieres. care îl g ă seau pe ministru foarte tulburat. ceea ce sporea ş i mai mult neliniş tea lui Mazarin. dar poporul se ridica pentru Broussel: asta fiindcăera vorba de un om de jos ş i fiindcă .ş i nu un nume. Izbînda ş terge orice vin ă : Planchet nu se mai temea deci căva fi spînzurat. regina ş i cardinalul la un loc. aş a cum se ridicase pentru Broussel. Ce conteazăBroussel?! E un nume. o săne luă m revanş a. Luînd în seamăp ă rerea lui. împă rţ ind apăsfinţ ităcu o mînăş i cerînd milostenie cu cealaltă :ş i nimeni nu se gîndea căaceste douămîini au ajutat săse smulgădin edificiul social piatra de temelie a regalită ţ ii. a doua zi dimineaţ ă .ş i doar o noapte ca săridice baricadele la loc.ameninţ aţ i! Ş i pentru Broussel?!. Louvieres era mîndru ş i mulţ umit: se ră zbunase pe Mazarin. pe care abia îl ţ inuse închis în casăîn timpul ră scoalei. iar strigă tele de: „Tr ă iasc ăBroussel! Tră iascăpă rintele nostru!" ră sunau din toate pă rţ ile. e trist s ăfii silit a ceda astfel. Planchet se întorsese la pră vă lia lui. pe care nu-l putea suferi. Aş a că . apă rîndu-l pe Broussel.

nu s-a ispr ă vit? întrebăRochefort. Raoul fă cuse o vizitădoamnei de Chevreuse ş i apoi se înapoiase la oş tire. acesta intrase în camera ei de rugă ciune ş i plecase abia la cinci dimineaţ a. burghezii mai r ă să riţ i. Se duse la vicar să -l întrebe dac ăn-ar trebui s ă -i trimit ăveste prinţ ului s ăse opreascăîn drum. La ora cinci. Peste noapte domni o surd ătulburare. ce ş ti ţ i? —Ş tiu ca i-a scris Prin ţ ului s ăse întoarcăde la o ş tire în cea mai mare grabă . învinuit cănutreş te faţ ăde sora sa o dragoste care trece peste marginile afecţ iunii fră ţ eş ti. Se scurseserăş ase zile din cele zece cît îi ceruse lui Mordaunt săaş tepte. că reia Prinţ ul. L-am cam fă cut săaş tepte. — Spuneţ i-mi. Singur Rochefort socotea călucrurile s-au sfîr ş it destul de ră u: îi scrisese prinţ ului de Beaufort s ăvină . a doua zi se vă zur ăiară ş i pelerinele cenuş ii ş i negre. care-i dau tot sfaturi rele. Regina petrecuse noaptea sfă tuindu-se între patru ochi cu Prinţ ul. sar hră ni cu principiile naţ ionale ş i-ar îndră gi poporul.tînă rul voia cu orice preţ s ătrag ăspada pentru una sau alta din tabere. cardinalul se ş i deş teptase. prinţ ul urma săsoseascăş i avea săgă seascăParisul liniş tit. patrulele de negustori înarmaţ iş i cetele de cerş etori. — Oare pune la cale ceva? — Sper. îi f ă cuse unele mă rturisiri. Dar în seara zilei cînd avea loc aceastăconvorbire. Dacăar fi crescut sub privegherea vicarului. consilierii municipali. Cardinalul aş ternea pe hîrtie un ră spuns că tre Cromwell. totuş i avu un uriaş ră sunet. Chiar în seara sosirii Prinţ ului. domnul de Beaufort trebuie lă sat săvină . Aceste mă rturisiri dezvă luiau sinistre planuri urzite de regină . Raoul se împotrivise la început. de pildă . Dacăea încă nu se culcase. regina se duse în cabinetul cardinalului. dragul meu conte. dar d'Artagnan vorbise în numele contelui de La Fère. — Aş adar. nu sîntem decît la început! — Ce văface săcredeţ i asta? — Cunosc inima reginei: nu se va da bă tută . dar Cromwell ş tie . Se vorbea de unele indiscreţ ii ale doamnei de Longueville. — Ah! exclamăRochefort. la miezul nopţ ii. Gondy se gîndi puţ in ş i spuse: — Lasă -l să -ş i urmeze calea. — Eh. consilierii comunali colindau pe la prietenii lor ş i spuneau: — De ce nu l-am lua noi pe rege ş i nu l-am aş eza la Palatul primă riei? E o greş ealăsăl ă să m să -l creasc ădu ş manii noş tri. Era o ş tire foarte simpl ăş i foarte firească . se ră spîndi zvonul căPrinţ ul a sosit. — Eh! spunea Mazarin. Ave ţ i dreptate.

strecurînd scrisoarea începutăsub filele de hîrtie albă . — Nu. Regina era într-un halat de casă . f ă răsăş tie nimeni decît tu. sădevin ăun fapt împlinit. — Teoretic. întrucît. — Da. Vreau ca acest eveniment. care va schimba faţ a lucrurilor de la o zi la alta. —Ş tii căvor s ămi-l ia pe rege? glă sui regina. Nimic nu e cu neputinţ ă . Te vă d tare mîndră . adeveri ea. Ş i ascunse ceea ce scria. — Sprijinăacest plan? — E sfatul lui. doamnă ? întrebăMazarin. — Ce e. neliniş tit. —Ş i l-ai vă zut? — Abia m-am despă rţ it de el. —Ş i Parisul? — Îl înfometeazăş i-l sileş te săse predea fă r ăcondiţ ii. —Ş i cine este a treia persoană ? — Prinţ ul. — Planul nu-i lipsit de mă re ţ ie. — Avem armată ? — Cinci sau ş ase mii de oameni. dupăcum mi s-a spus? — Aseară . Giulio. Săvedem despre ce e vorba. Avem bani? — Puţ ini. Tocmai recita cu plă cere începutul ră spunsului.bine ce-s revoluţ iile pentru ca sănu-mi treacăasta cu vederea. — Din nenorocire. — Care? — Neputinţ a de a-l aduce la îndeplinire. eu ş i o a treia persoană . SingurăAnna de Austria putea săvinăpe uş a asta. că ci avea în ochi stră lucirea pe care ţ i-o dăo bucurie lă untrică . tremurînd ca nu cumva Anna de Austria să -i ceara săscoatădin punga lui. Cardinalul se ridicăş i se duse să deschidă . precum ş i pe dumneata cu mine. numai c ăeu vă d o singur ăpiedic ăîn cale. spuse Mazarin. care o prindea bine încă . a sosit. — Aş adar. cînd auzi un zgomot uş or la uş a ce comunica cu apartamentul reginei. — Nu-l vor avea pe rege! —Ş i nici pe mine nu măvor spînzura! — Ascultă : vreau săli-l smulg pe fiul meu ş i pe mine îns ă mi. ca ş i Diane de Poitiers ş i Ninon. practic. că ci am gă sit mijlocul să înă bu şhidra. da! Ş i pe mine vor săm ăspînzure. Anna de Austria pă stra privilegiul de a ră mîne mereu frumoasă : numai căîn acea dimineaţ ăera mai frumoasă ca de obicei. — Eş ti un mare politician. regina mea! spuse Mazarin. — Vorbe goale. . Mîndrăş i fericită .

Atîta doar cănu plec niciodată . înfometat. tu nu e ş ti decît o femeie ş i. Anna. înţ elegi. frumos! murmurăMazarin. la mare anaghie! — Noi sîntem în Franţ aş i eu sînt spaniol ă ! — Cu atît mai ră u. Vreau săsting focul în sînge. — În sfirş it. Ma învinuie ş ti cămi-e frică : nu mi-e atît de fricăcum îţ i este ţ ie. eş ti de acord cu mine? — Da. mai puţ in ca altădată . unul. îl detest! — Foarte frumos. cu atît mai ră u! Aşfi preferat săfii franţ uzoaic ă . sînt întotdeauna gata de plecare.ş i eu la fel: ne-ar fi urît mai puţ in pe amîndoi! — Totuş i. Giulio? Parisul. îi luămîna ş i o conduse pe reginăla fereastră : — Priveş te! .ş i-ar fi pă cat! — Rîzi! — Nu rîd deloc. Înţ eleg efectul. rosti el. — Anna. E primejdios săporne ş ti r ă zboi împotriva unui întreg popor: uită -te la fratele tă u. ră zboi! zise Anna de Austria. — Eu am să -l gă sesc. ş i acum. ş i tu măînvinuie ş ti cămi-e fric ă ! S ăai în mine o pildă : cu mai puţ in zgomot izbute ş ti mai mult. deoarece eu nu fug. deş teptîndu-se într-o dimineaţ ăfă r ăregin ăş i fă r ărege. da. ca femeie. per Baccho. neiertă tor! — Oh.. Vorbeş ti de fugă ! Mazarin ridicădin umeri. po ţ i săinsulţ i bă rbaţ ii dupăplac. Strigi prea tare ş i nu ajungi la nimic. Carol I. Vreau o pildă înspă imîntă toare care săpă streze pururi vie crima ş i pedeapsa! Parisul! Îl ură sc. dar nu vă d mijlocul de a ajunge aici. Oh.ţ i-o spun eu. cu condiţ ia ca lucrul săfie cu putinţ ă . încercuit. probabil. Da. — E cu putinţ ă . crîncen. Giulio! Oare de ce anume te temi? — De multe lucruri.—Avem curaj? — Berechet. dar o înfrunt. distrug ă tor. ori a mea? Pe cine vor săspînzure? Pe tine. —Ş tii căasta înseamnără zboi. frumoasa mea regină . se aflăla ananghie. acest odios Paris. — Atunci e uş or. iată -te ş i însetatăde sînge! Ia seama. vei pleca ş i tu? — Am sa încerc. dacăeu plec. — Măucizi cu frica asta a ta. Pregă teş te-te de plecare! — Eu. Împotriva cui se strigă ? împotriva ta.. sigurăcăn-ai săfii pedepsită . asediat. nu sîntem pe vremea lui Malatesta ş i a lui Castruccio Castracani. nu-i obiceiul meu. nemaiavînd nici o altăresurs ădecît acest Parlament stupid ş i pe slă bă nogul de vicar cu picioarele lui strîmbe! — Frumos. Vei fi decapitată . vreau săprefac acest oraşîn cenuş ă . da. — Care? Chipul batjocoritor al lui Mazarin se posomorî. nu ca un lă ud ă ros. ori pe mine? Ei bine. r ă zboi civil. eu înfrunt furtuna.

acoperăcerul. D'Artagnan dormea încăş i visa c ăun nor mare. în mizerie. deş i pă trunsăde bucurie. dacănu măînş el. ieş i din încă pere. VIII ÎNTREVEDEREA În dimineaţ a aceea. Deodată . La orice fereastrăte-aşduce. Ţ ineau spada sub că patîi. vino la cealalt ă fereastră : ce vezi? Oameni din popor. am uitat două zeci de ani de acest om. la îndemînă . cu muschete în mîini. care aducea o scrisoare pentru d'Artagnan. . da. se ridicăstrigînd: — Sînt salvată ! Oh. galben. ră suflă torile pivni ţ elor sînt p ă zite. alergînd la o mă suţ ăpe care se aflau hîrtie ş i cerneală . ş i eu l-am lă sat în uitare. regele l-a fă cut pe Vitry mare ş al al Fran ţ ei pentru un asasinat. Mazarin nici mă car nu întoarse capul. — Ce vezi de la aceastăfereastr ă ?Ă ş tia. tremurînd de mînie ş i ro ş ie de umilinţ ă . care m-a salvat! Ş i. —Ş i totuş i el a izbutit. visă toare. demnită ţ ile ş i aten ţ iile pentru Concini. pe acest nobil d'Artagnan. regina se lă săîntr-un fotoliu ş i izbucni în plîns. murmură : — Nerecunoscă toare ce sînt. încît ţ i-aşspune ş i eu ceea ce acel cumsecade La Ramée îmi spunea despre domnul de Beaufort: dacănu eş ti pasă re sau ş oarece. sînt burghezi cu că mă ş i de zale. d'Artagnan dormea în camera lui Porthos. ş i care scruteazăfereastra de unde tu te ui ţ i la ei. n-o săieş i de aici. Ş i. care a dus-o la pierzanie. cu că ş ti pe cap. ca pe vremea Ligii. Era un obicei pe care cei doi prieteni îl luaserăde cînd cu tulbură rile. da. înarmaţ i cu halebarde. — Din partea cui? întrebăd'Artagnan. iar pe o mă su ţ ă . fulgeratăde un gînd. Porthos visa cău ş a tr ă surii lui nu-i destul de mare pentru blazonul pe care poruncise s ă -l zugră veascăacolo. Anna. — Socoţ i s-o faci în acelaş i chip? — Atunci sînt prizonieră ? — Drace! exclamăMazarin. pistoalele. încît au săte ză reascădacăridici mai mult perdeaua. Acum. din care ar fi trebuit săfac un mare ş al al Franţ ei! Soacră -mea a risipit aurul. orbităde îndă ră tnicia ei. Furădeş teptaţ i la ora ş apte de că tre un valet fă rălivrea. un om pe care multăvreme l-am dat uit ă rii. cănorul acesta revarsăo ploaie de aur ş i căel st ăcu pă lă ria întinsăsub un jgheab. cunosc un om care va ş ti săne scoat ădin Paris. trîntind uş a cu putere în urma ei.— Ei bine? fă cu regina. Ajunsăîn apartamentul ei. Ş i Mazarin îş i reluăliniş tit scrisoarea începutăş i neterminată . care p ă zesc porţ ile palatului. ai vedea acelaş i lucru: porţ ile sînt pă zite. începu să scrie. De un ceas caut s ă -ţ i dovedesc asta.

— Uite căse-ncurcătreaba! morm ă i Porthos. . după două zeci de ani.— Din partea reginei. cineva ciocă ni pentru a doua oarăla u ş ă . îi încheia mantaua. de îndatăce închise uş a. rosti d'Artagnan. — Hait! exclamăPorthos. D'Artagnan întoarse ochii spre Porthos. d'Artagnan. — Ascute-ţ i spada. care nu se dă duse jos din aş ternut. luăscrisoarea ş i citi cu tremur în glas: „Regina vrea sşvorbeascşdomnului d'Artagnan. Valetul se înclinăş i ie ş i. întorcîndu-se spre valet. o miros eu. — Intră ! spuse d'Artagnan. înseamnăcălucrurile s-au încurcat ră u. Ş i mucles! — Ah! Nu-i oare vreo cursăca săscape de noi? vorbi Porthos. întinzîndu-i scrisoarea. încuviinţ ăPorthos. Un alt valet trecu pragul încă perii. — Dacăe vreo curs ăla mijloc. Dacăsînt chemat. ră spunse d'Artagnan. baroane. îl anunţ ăd'Artagnan. să ri din pat ş i citi scrisoarea pe neră suflate. Gîndeş te-te puţ in ce tulburare a trebuit săcuprindăsufletul reginei. eu. sînt convins. n-ai teamă . DacăMazarin este italian. veş nic preocupat de supă rarea pe care mă rirea lui viitoare ar putea-o pricinui altora. — Din partea Eminenţ ei-Sale Cardinalul Mazarin. Porthos întinse mîna. zise el. — Ei bine! zise Porthos. — Noroc cănu l-a vă zut pe celă lalt! continuăd'Artagnan. — Nu crezi căte cautăamîndoi pentru acelaş i lucru? — Mai mult decît atît. citeş te ş i judecă . amintirea mea săse ridice iară ş i la suprafaţ ă . a sunat goarna! Gîndeş te-te căregina te aş teaptă . — Ba mie mi se pare ceva cu totul neobiş nuit. ş i dupăcardinal. continu ăd'Artagnan. fă răsăîndră zneascăsăîntrebe ceva. ridicîndu-se în capul oaselor. pentru ca. Ce-ndrugă ă sta? D'Artagnan îl rugăpe valet sătreacăîntr-o înc ă pere al ă turat ăş i. dupăregină . dăovă z la cai ş i te asigur căpînămîine se vor petrece lucruri noi. Eminen ţ a-Sa îmi d ă întîlnire peste jumă tate de ceas. În vreme ce Porthos. în timp ce Porthos se zgîia la el. — Prietene Porthos. eu sînt gascon. De unde să -ncepi? — Asta picăde minune! exclamăd'Artagnan. Ş i d'Artagnan se îmbră c ăîntr-o clipit ă . — Bine! — Prietene. Spune Eminenţ ei-Sale căîntr-o jum ă tate de ceas voi fi la ordinele sale. cardinalul. încarcă -ţ i pistoalele. care sş -l urmeze pe aducş torul acestor rînduri". — Ai dreptate. ră spunse valetul. — Haide-haide. Nu mi se pare nimic neobiş nuit.

dar slujeş te-măş i pe mine ş i ma voi îngriji de soarta dumitale. nu ş tiu. — Dumneata eş ti. zise muş chetarul. este poate adevă rat. — Cum?! exclamăd'Artagnan. prietene. — Dar nu ş tii. domnule d'Artagnan. albeaţ ăş i frumuseţ e recunoscu acea regeascămîna pe care i se îng ă duise într-o zi săo să rute. Atîta abnegaţ ie ş i atîta uitare de sine din partea gentilomului gascon o uimiserăde multe ori ş i ea se l ă săcopleş ităde generozitate. apoi ajunse la o scarădosnica ş i d'Artagnan fu introdus în camera de rugă ciune a reginei. Condu-mă ! Valetul îl duse prin strada Petit-Champs ş i. El ş tia acum ce înseamnănobleţ ea prinţ ilor ş i mă reţ ia regilor ş i se obiş nuise s ăaş eze viaţ a sa neînsemnatăîn urma acelora încununate de gloria soartei ş ia naş terii. deschise o portiţ ăa gr ă dinii ce dă dea în strada Richelieu. domnule. — Iată -mă . Astă zi era altceva: venea la ea ca un soldat umil la un ilustru comandant. de oameni atît de mari. înconjuratăde slujitori atît de devotaţ i. căa g ă sit acest cavaler ş i. spuse ea. O anumitătulburare. doamnă . Cu atît mai ră u. ea i-a pă strat un loc în adîncul inimii sale? — Nu. eu sînt regina: mărecuno ş ti? — Nu. te recunosc! Priveş te-mă . — Tot ce-mi spui despre cei ce m ăînconjoară . cu toate căel ar fi putut s ăcread ăc ăl-a dat uită rii. Dar eu nu mai am încredere decît în dumneata. dupăa că rei formă . Un zgomot u ş or tulburăliniş tea încă perii. doamnă . Regina intră . cu care se pricepea săvorbeascăatunci cînd voia – nu ş tii căregina a avut odinioarănevoie de un tînă r cavaler curajos ş i devotat. Odinioarăar fi întîmpinat-o pe Anna de Austria ca un tînă r care salutăo femeie. la rîndul dumitale. fă cea săzvîcneascăinima locotenentului. nu mai avea acea încredere în sine a tinereţ ii. cu acel accent cuceritor. de care nici el singur nu putea să -ş i dea seama. oprindu-ş i privirea plinăde o afectuoasămelancolie asupra ofiţ erului. mul ţ umit ă meritelor sau poziţ iei lor. iar încercă rile vieţ ii îl învă ţ aserăs ă cîntă reascătoatăgravitatea întîmplă rilor din trecut. ai face astă zi pentru mine ceea ce a fă cut odinioarăpentru reginăacel gentilom pe care nu-l cuno ş ti? . că ci regina are nevoie astă zi de acelaş i curaj ş i aceiaş i devotament.D'Artagnan îl chemăpe valetul Annei de Austria. domnule d'Artagnan. D'Artagnan tresă ri ş i vă zu draperia datăîn lă turi de o mîn ăalbă . rosti Anna de Austria. spuse el. Regina. Dumneata eş ti. cel puţ in pentru regină . de sfetnici atît de înţ elep ţ i. Ş tiu căeş ti în slujba cardinalului. ră spunse d'Artagnan. Haide. — Cu atît mai ră u. apucînd spre stînga. regina g ă seş te de cuviinţ ăsă -ş i arunce ochii asupra unui umil soldat? Anna pricepu aceastămustrare ascuns ăş i fu mai degrabătulburat ă decît enervată . continuăAnna de Austria.

Bernouin îl introduse în cabinet. — Eu. dar nu pomeni nimă nui despre aceast ăîntîlnire. — Sînt la ordinele dumneavoastră . ră spunse. doamnă . — Cum aş a? . Numai că stă tea cu faţ a scris ăîn jos. Ş i. — Nu. — Bine. monseniore. Cînd spun nu. ră spunse cu neruş inare gasconul. Regina cugetăo clipăş i. privindu-l ţ intă . — Eu însumi am deschis uş a de la anticamerăş i te-am vă zut venind din capă tul coridorului. — Asta fiindcăam intrat pe scara cea dosnică . Bă găde seamăcă Mazarin avea înainte. doamnă . dupăobiceiul să u. ţ inîndu-ş i cu tă rie fă gă duiala pe care tocmai o fă cuse Annei de Austria. Mi-a ră mas doar unul.— Voi face tot ce va porunci maiestatea-voastră . dar trebuie săspun monseniorului căse înş al ă . Dumneata ş i prietenul dumitale preţ uiţ i cît o armată . socoti căe un semn bun pentru zelul lui d'Artagnan în îndeplinirea planului ei. — Nu. — Jură -mi pe Crist! — Doamnă . aruncăo privire în jur. stră bă tu coridorul ş i bă tu la uş a cardinalului. Era unul din vicleş ugurile gasconului de a-ş i ascunde cîteodatăadînca-i subtilitate sub aparenţ a unei brutalită ţ i loiale. cum se scursese o jumă tate de ceas. zise: — Poate îţ i place tihna? — Nu ş tiu. — Drace! mormă i el cînd ajunse la uş ă . vă zînd atitudinea prev ă ză toare a muş chetarului. Se pare căe mare nevoie de mine aici. fiindcănu m-am odihnit niciodată . doamnă ? — Înapoiază -te aici după -amiazăla cinci ş i am să -ţ i spun. dar ş tiu. — Regina nu mai are nimic să -mi poruncească ? întrebăel. monseniore?! Cine v-a spus? — Nimeni. spuse d'Artagnan. — Vii de la regin ă ? întrebăMazarin. eu nu mi-am că lcat niciodatăcuvîntul. domnule. Apoi. cred. Poţ i săte retragi pînă -n momentul de care am vorbit. pe masă . — Ai prieteni? — Aveam trei: doi au plecat din Paris ş i nu ş tiu unde s-au dus. pe cavalerul despre care maiestatea-voastrămi-a fă cut cinstea să -mi vorbească . spuse regina. D'Artagnan salutăş i plecă . e nu! Regina. spuse d'Artagnan. încît nu se putea vedea cui era adresată . o scrisoare cu sigiliul pus. — Ce trebuie săfac. — Îmi pare foarte ră u. dar e unul dintre cei care cunosc. deş i miratăde acest fel de a vorbi cu care curtenii nu o obiş nuiseră .

— Cînd anume? — Chiar acum. e un plic dublu. ş i plec îndată . — Săcutez a repeta Eminenţ ei-Voastre rug ă mintea mea? — Bine. — Înţ eleg. — La destinaţ ie. care îmi place mult.— Habar n-am. pentru o clipă . D'Artagnan îl scruta cu privirea. Trecurăzece minute în care toatăstră dania lui d'Artagnan de a citi prin primul plic ceea ce era scris pe cel de-al doilea se dovedi zadarnică . S ă -l iei cu dumneata! „Drace! îş i zise d'Artagnan. ş i va trebui să -l desfac pe primul numai dupăce ajung într-un anumit loc. — Adică . de vreme ce nu vrei să -mi spui nimic despre ale dumitale. monseniore! La cel . Uite o scrisoare pe care e vorba săo duci la destinaţ ie. — De ce? — Să -i spune ţ i numai atît: „L-am trimis pe d'Artagnan undeva ş i i-am cerut săplece numaidecît.. „Eh! îş i zise gasconul. o fi vreo neînţ elegere la mijloc. Mazarin ş tia c ănu era u ş or să -l faci pe d'Artagnan s ăspunăceea ce voia săascundă . măduc. Numai căaşdori un lucru. — Ce înseamnăasta? întrebăMazarin." — Stai pe gînduri? întrebăMazarin. monseniore. — Am avut cinstea săspun Eminen ţ ei-Voastre căpoate săfie o neînţ elegere la mijloc. Se duse ş i se aş ezăla masa de lucru. D'Artagnan se înclină . S-o fi gîndind sămătrimităla Bastilia? Încetiş or. — Mi-am petrecut via ţ a tot pe drumuri. — Te reţ ine ceva la Paris? — Nimic nu măpoate reţ ine la Paris decît o porunc ăde sus. renunţ ăsă -l mai iscodeasc ăpe gascon.. — Nu. Aş teaptă -măaici! Mazarin se uităatent dacănu a uitat vreo cheie în încuietorile de la scrin ş i plecă . urm ăMazarin. rosti cardinalul. dar chipul cardinalului era aproape la fel de nepă să toare ca ş i plicul. pe domnul du Vallon." — Vezi bine. — Bine. aş a că . oare-i supă rat pe mine? Cugetă . — Care? Spune! — Ca Eminenţ a-Voastrăs ăse ducăla regină . Mazarin se întoarse palid ş i vă dit preocupat. ai fost la regină ! zise Mazarin. aş a cum fă cuse ş i cu scrisoarea. pe parte opus ăa peceţ ii nu scria nimic. Pare supă rat. — Straş nic! Ţ ine scrisoarea ş i pleacă ! ai un prieten. — Săvorbim de treburile mele. Ş tie c-am auzit convorbirea de ieri ş i vrea săne îndepă rteze din Paris. monseniore? Dar nu are nici o adresă ! Într-adevă r. — Îţ i plac că lă toriile? întreb ăcardinalul.

Bă nuiam eu. De altfel. plecăş i alergăsărepete prietenului să u fă gă duielile m ă gulitoare ale lui Mazarin. la sosirea lui d'Artagnan. vă zuse pe datătoate foloasele pe care putea săle tragăde pe urma unei atari situaţ ii. m ăîntreb dac ătrebuie săfim înarma ţ i sau nu. — Peste douăceasuri. Emoţ ia ei era o ră mă ş iţ ăa agitaţ iei prin care trecuse ş i că reia trebuia să -i lase ră gazul săse liniş teasc ă . Mazarin nici gînd sădea o asemenea poruncă . D'Artagnan se înclină . Vreau săvorbesc cu dumneata între patru ochi. IX FUGA În ciuda semnelor de tulburare pe care le dă dea oraş ul. iatăo tain ăpentru care domnul de Gondy ar plă ti o suta de mii de livre!" — Te gîndeş ti! fă cu Mazarin. nici nu era de mirare: regina dă duse poporului pe Broussel ş i pe Blancmesnil. monseniore. îl liniş ti Mazarin. monseniore. cu închipuirea-i veş nic înfierbîntată . „Bun! cugetăd'Artagnan. dragădomnule d'Artagnan. amîndoi la Palatul Regal: ghicesc ce e la mijloc. prin urmare. Înapoiază -te peste vreo douăceasuri. — Ah! fă cu d'Artagnan. iar Athos m-ar proclama un Brutus francez.Ş i pe cînd se înclina. Dimpotrivă . urmăel. D'Artagnan salută . — Pă i. Ah." — Înapoiază -te deci la ora cinci ş i adu-mi-l ş i pe scumpul du Vallon. de vreme ce poporul nu mai avea nimic de cerut. te strîng de gît ş i trec de partea Frondei. — Nu-ţ i face griji în privin ţ a asta. îş i zise: „Amîndoi au să mi dea aceeaş i poruncă . — Înarmaţ i pînă -n dinţ i. — Aşavea nevoie de dumneata astă -seară . ceea ce dă du lui Porthos o veselie de necrezut. Palatul Regal înfă ţ iş ao priveliş te dintre cele mai îmbucură toare.dintîi cuvînt pe care-l spui. vom fi. că tre ora cinci după -amiază . zise el. M-ar purta în triumf ca pe Broussel. te rog! D'Artagnan se supuse ş i Mazarin se încredinţ ăcăpecetea era neatinsă . am o întîlnire de la care nu pot să lipsesc. Grozav ar mai fi!" Gasconul. la fel cum dupăfurtună . regina nu trebuia săse teamăde nimic. Încănu poţ i pleca. — Ai dreptate. E vorba de acelaş i lucru. nelini ş tit. spuse Mazarin. — Dă -mi înapoi scrisoarea. începu să l ia cu biniş orul. dar el săaş tepte în anticameră . amîndoi măcheam ăla aceeaş i oră . — Bine.

îl apucăde mîna ş i-l duse în cabinetul să u. — E un fel al meu de a vorbi cu mine însumi. pricep foarte bine. — Pricepi. monseniore. În clipa cînd lumea se ridica de la masă . A ş a căspuneţ i-mi iute despre ce e vorba. începu ministrul. a ş tept poruncile dumneavoastră . monseniore. reluăMazarin. tot femei ră mîn. — Nă dă jduiesc. — Eu. nici împotrivă . Anna de Austria era în acea zi fermecă toare prin gra ţ ie ş i spirit. — Regina a hotă rît s ăfacăîmpreunăcu regele o micăplimbare pînă la Saint-Germain. monseniore. Cardinalul apă ru surîză tor. — Ah! murmurăd'Artagnan. niciodatănu fusese vă zut ăatît de voioasă . „Mare vulpoi!" îş i zise d'Artagnan în sinea lui. a ş tept. monseniore. nu eş ti împotrivă ? — Nu sînt nici pentru. cămonseniorul o face fă răvreun gînd ascuns ş i măsocoteş te vrednic de asta. — La ce m-o fi pus săjur c ănu spun la nimeni de întîinire! murmură d'Artagnan. Am să -ţ i dau cea mai mare dovadăde încredere pe care un ministru poate s-o acorde unui ofiţ er. Mazarin se fă cu nevă zut. — Ai ceva de zis despre aceastămicăplimbare. prinţ ese ş i tr ă surile umpleau curţ ile încăde la amiaz ă . spuse el. Dupămasa de sear ăurma săse joace că rţ i la regină . — Prin urmare. — Dragădomnu' d'Artagnan. astă -searăvei avea în mîinile dumitale salvarea statului. Deci la dumneata m-am gîndit ca să -i însoţ eş ti pe rege ş i pe reginăpînăla Saint-Germain. — Da. aş ezîndu-se. — Cel mai vrednic dintre toţ i. dragădomnu' d'Artagnan? întrebăMazarin cu neliniş te.e nevoie uneori de cîteva zile pînăse potole ş te marea. D'Artagnan se înclină . că aş tept de multăvreme un asemenea prilej. femeile! Chiar regine. Ş i se opri. vămă rturisesc. — Bun. — Fiţ i mai lă murit. o toanăfemeiască . Fuseserăpoftiţ i prinţ i. sub pretextul întoarcerii înving ă torului de la Lens. Avusese loc un mare ospă ţ . Asta înseamnăcăregina vrea să pă ră seascăParisul. drag ăprietene. rosti d'Artagnan. — Scumpe domnu' d'Artagnan. — Ei bine. Oh. Ş i pentru ce-aşavea? — Vă d c ăridici din umeri. . Bucuria ră zbună rii îi stră lucea în ochi ş i-i flutura pe buze. D'Artagnan se afla la post ş i-l a ş tepta în anticameră . monseniore? fă cu d'Artagnan. continuăd'Artagnan. de vreme ce tocmai dumitale măadresez. — Pentru asta te-a chemat de diminea ţ ăş iţ i-a spus săte înapoiezi la ora cinci.

—Ş i totuş i prime ş ti? — Fă r ăîndoială . pe care se gă sea un costum de cavaler. — Sînt destui oameni înarmaţ i pe stră zi.— Vezi prea bine. monseniore. — Ah! ră suflăMazarin. privindu-l ţ intă . împodobit cu ceaprazuri de argint. D'Artagnan zîmbi. — Dar eu? glă sui Mazarin dupăun moment de tă cere. dragul meu! zise Mazarin. dar. Luaţ i seama căfrancezii s ănu se r ă zbune pe dumneavoastrăpentru Vecerniile siciliene. — Cum aş a? — Eminenţ a-Voastrăpoate săfie recunoscută . stăîn mîinile dumitale. voi trece peste ei! —Ş i-i vei duce pe rege ş i pe regin ănev ă tă ma ţ i la Saint-Germain? — Da. — În franţ uzeş te. într-o fran ţ uzeasc ăfă r ăde cusur. Sînteţ i . ş i simt întreaga ră spundere a unei asemenea însă rcină ri. —Ş i ce-ai săfaci în acest caz? — Am sătrec printre cei care măvor ataca. continuăMazarin. luaţ i seama. monseniore. — Dar va trebui săfaceţ i ceea ce Eminenţ a-Voastrăzicea deună zi că ar fi fă cut în locul nostru. — Crezi căe cu putinţ ă ? — Orice e cu putinţ ă . — Chiar dacămătravestesc? întrebăMazarin. cenuş iu ş i roş u ca granatul. uitîndu-se plin de admiraţ ie la muş chetar. — Ce anume? — Săstriga ţ i: „Jos cu Mazarin"! — Voi striga. cu atît mai ră u pentru ei. — Da. —Ş i dacănu treci? — Atunci. Salvarea statului. Am pierdut ş ase mii de angevini în Sicilia fiindcă vorbeau stricat italieneş te. — Pe viaţ a dumitale? — Pe viaţ a mea! — Eş ti un erou. monseniore? — Dacăvreau ş i eu săplec? — Asta o săfie mai greu. b ă gînd de seamănep ă sarea ofiţ erului. — DacăEminen ţ a-Voastrăse traveste ş te. — Veţ i fi atacaţ i pe drum? — Tot ce se poate. aş a cum îţ i spuneam. Ş i ridicăo mantie aruncatăpeste un fotoliu. continuăd'Artagnan. e mai uş or. — Am să -mi dau toatăsilinţ a. la accent. uş urat. — Cum adicădumneavoastră .

— Asta-i dragoste creş tinească . o fac cu gîndul de . Dacăsar fi asemă nat ş i prin curaj. Totul ar putea fi pus pe seama unui atac. spuse Mazarin cu surîsul fin. — Dar n-ai spus nimic din toate astea cînd a fost vorba de rege ş i de regină ! rosti Mazarin. repetăMazarin. le-o datorez. nu-i a ş a. scumpe domnu' d'Artagnan? — Grea însă rcinare. nu? Ş i. — Ai săîncepi prin a măscoate întîi pe mine din Paris. — Din pricina asta nici nu măîncred în oricine. Ei mi-o cer ş i eu n-am nimic împotriv ă . creş te primejdia ce măpîndeş te pe mine. zise Mazarin. Mazarin îl v ă zu zîmbind ş i se folosi de acest moment. în urma reginei? — Nu. D'Artagnan zîmbi: el înţ elegea foarte bine aceast ăş iretenie italienească . trebuie săţ i-o cumpă r. Viaţ a mea le aparţ ine. apoi. — Da. monseniore! spuse d'Artagnan. Plecînd cu regina. — Nu plecaţ i odatăcu regina? — Nu. unui l-ar fi fă cut pe celă lalt săsă vîrş ească lucruri mari. — Atunci. Dovadăc ăpe dumneata te-am ales ca sămăînsoţ eş ti. dar cugetăc ăun om care ar avea de gînd sătră deze nu te-ar preveni dinainte. aruncînd fă răs ăvrea o privire asupra diamantului reginei. zise Mazarin. monseniore. cu un suspin adînc. murmurăMazarin. privindu-l cu aten ţ ie. D'Artagnan zîmbi. întoarse încetiş or piatra inelului afar ă . — Aş a e. — Înţ eleg. continua cardinalul. astfel ca sănu-i scape nici cea mai micătres ă rire de pe chipul ofiţ erului. se poate sămădea uită rii: cei mari nu ş tiu ce e recunoş tinţ a. sporesc primejdia ce o pîndeş te. Mazarin îi urmă ri privirea ş i suci încetiş or în ă untru piatra inelului. — Aha! zise d'Artagnan. s ănu-l duci în ispită pe aproapele tă u. curtea odat ăsalvată . — Regele ş i regina sînt regele meu ş i regina mea. ră spunse muş chetarul. care începea săînţ eleag ă .sigur cănimeni nu cunoaş te planul reginei? Mazarin r ă mase pe gînduri. reluîndu-ş i aerul grav. Cum însămie nu-mi aparţ ine viaţ a dumitale. — Ar fi o treabăstraş nicăpentru un tră dă tor. Ace ş ti doi oameni se asemă nau într-o privinţ ă . — Tocmai de aceea vreau săplec înaintea lor. am planurile mele. Mazarin simţ i că -l trec fiorii. ceea ce mi-aţ i propus adineauri. — Asta aş a e. Dacăî ţ i cer acest serviciu. încuviinţ ăd'Artagnan. monseniore. — Vreau deci să -i împiedic săfie nerecunoscă tori faţ ăde mine. plecînd dupăregin ă . pe care Mazarin îl avea pe deget. prin ş iretenie. rosti el cu vioiciune. zise d'Artagnan.

—Ş i regina cînd pleacă ? — La miezul nopţ ii. măîncred în dumneata. cum vom face? întrebăel. monseniore. scumpe domnu' d'Artagnan. vei fi aici la nouăş i jumă tate. Mi se pare căpleacăcu diamantul! Ş i-l chema înapoi. dragădomnu' d'Artagnan! murmurăel. dup ăce se convinse de limpezimea stră lucirii diamantului. monseniore. î ş i puse inelul în deget cu o plă cere de nedescris. te rog din suflet! D'Artagnan nu-i dă du prilejul săse osteneascăstă ruind. lă saţ i pe mine! — Îţ i dau puteri depline. monseniore. „În sfirş it!" îş i zise d'Artagnan în sinea lui.a fi recunoscă tor. cît despre asta. — Hm! mormă i Mazarin. cercetăpiatra săse încredinţ eze dacăera într-adevă r aceeaş iş i. — Poftim. fie. — Mi se pare totuş i mijlocul cel mai sigur. —Ţ ineam mult la el. — Minunat! Dar cum măscoţ i din Paris? — Oh.ş i măîntorc s-o iau pe regină . — Ei bine. — Atunci se poate: văscot din ora şîntîi pe dumneavoastră . aruncînd o ultimăprivire asupra inelului. întorcînd spatele. — Trebuie să -mi daţ i mînăliberă . —Ş i trebuie săl ă saţ i în seama mea întreaga acţ iune. scoţ înd inelul din deget. D'Artagnan clă tinădin cap. — Deci. —Ş i eu. Vreţ i săpleca ţ i înaintea tuturor? — Da. spuse Mazarin. zise d'Artagnan. — Da. Săvorbim acum despre micile dumneavoastrătreburi. ia cî ţ i oameni vrei pentru escortă . pentru dumneavoastră . m ă rturisi Mazarin. . vălas undeva. Uite un diamant care a fost al dumitale cîndva. — Monseniorul se gîndeş te numai? întrebăd'Artagnan. — Monseniore? — Îţ i iei toat ără spunderea? — Nu-mi iau nici o ră spundere. — Eh! ş opti Mazarin. — La ce oră ? — La zece. ţ i-l dă ruiesc din toatăinima. îl primesc aş a cum mi se dă . dar nu pentru regină . ţ in la asta. luăinelul. Mazarin îş i muş căbuzele. — Sau că utaţ i pe altcineva. e drept deci să se întoarcăiară ş i la dumneata. — Totuş i. dulceag. — Atunci. adă ugăMazarin. — Cît se poate mai bine? — Da. Ia-l. Dar n-are a face. dincolo de barieră . spuse d'Artagnan. voi face totul cît se poate mai bine. — Domnu' d'Artagnan.

dar nici un cuvînt despre convorbirea noastră ! — Ceea ce am vorbit împreunăne priveş te numai pe noi. — Voi fi aici. Mazarin ş ovă i o clipă . domnule d'Artagnan. — Poţ i săpleci. îl încredinţ ăd'Artagnan. spuse ea cu un surîs plin de graţ ie. — Dumneata eş ti. Du-te ş i înapoiază -te la miezul nop ţ ii. spuse Mazarin.—Ş i voi gă si pe Eminenţ a-Voastrăgata de plecare. —Ţ ii săo vezi? — È absolut necesar. —Ş tii despre ce e vorba? — Da. monseniore. Îl introduse pe d'Artagnan în camera de rugă ciune a reginei ş i îi spuse săaş tepte. — Vino! îl pofti Mazarin. pă rea abia de treizeci ş i cinci de ani ş i era frumoasă . Gă tităastfel. Ş i d'Artagnan se înclină . — Văcer iertare. — M-a însă rcinat săţ i le dau eu. — Primeş ti misiunea pe care ţ i-o încredinţ ez? — Cu recunoş tinţ ă . adă ugăregina. — E cel mai bun lucru. doamnă . aş a cum l-am uitat pe primul! — Maiestatea-voastrăe liberăsă -ş i aminteascăsau s ăuite. Spun da sau nu ş i. zise regina. — Bine. În . Î ţ i mul ţ umesc căai stă ruit sămăvezi. cunosc prea bine dezinteresul dumitale ca să -ţ i vorbesc de recunoş tinţ a mea în aceastăclipă . cu cel mai fermec ă tor surîs. — Juri săfii mut? — Eu nu jur niciodată . — Gata. — Domnule d'Artagnan. dar ţ ineam săprimesc poruncile chiar din gura maiestă ţ ii-voastre. îmi respect cuvîntul. Te voi conduce. credeţ i-mă . rosti d'Artagnan. monseniore. vă d c ătrebuie săam deplinăîncredere în dumneata. cum sînt gentilom. Îi fă cu un semn de bun ră mas cu mîna ş i d'Artagnan se retrase. monseniore. regina se ară t ăîn ţ inutăde mare gală . — Haide. La vreo cinci minute. Nu înţ eleg ce vrea săspună . fă r ăîndoială . monseniore. Acum. D'Artagnan r ă mase neclintit în dorinţ a lui. monseniorul vrea sămăajute s-o vă d pe regină ? — La ce bun? — Aşdori săprimesc poruncile ce are să -mi dea chiar din gura maiestă ţ ii-sale. — Poate căa uitat ceva. — Atunci ră mînem înţ eleş i. — Sămergem. D'Artagnan nu aş teptămult. Săfii aici la miezul nopţ ii. dar îţ i jur c ănu voi uita acest al doilea serviciu ce-mi faci.

Eminenţ a-Voastr ăe liber ăs ăfac ăaş a cum doreş te. — Deci cu tră sura lui plecă m? — Da. nu. Mousqueton stă tea lîngăportieră . — Scumpe domnule d'Artagnan. monseniore! zise d'Artagnan. Mazarin îl purta cu eleganţ ă . . Săplecă m! Coborîrăamîndoi pe scara cea tainică . veş mînt ce-l prindea de minune ş i pe care. unde se mai aflau înc ăvreo câteva tră suri ale mesenilor întîrziaţ i. Stră bă turăcurţ ile Palatului Regal. dar mîna îi tremura îngrozitor. Mazarin ascultăsăvad ădacănu-l tră dez. — Nu. — Singur? întrebăel. D'Artagnan îl urmă . Mazarin încercăsăo deschidăcu o cheie scoasădin buzunar. iar Porthos în fundul tră surii. se împotrivi Mazarin. Întradevă r. — Fie. murmurăel. Bernouin aş tepta ş i-l introduse îndatăîn cabinet. — Urcaţ i-vă . dimpotrivă . ajunserăîn gră dinăş i apoi în faţ a porti ţ ei. va veni mai tîrziu. —Ş i pe Bernouin nu-l iau cu mine? — N-avem loc pentru el. Mazarin î ş i sprijinea braţ ul de braţ ul lui d'Artagnan ş i muş chetarul i-l sim ţ ea cum tremură . zise d'Artagnan. mai e timp săvără zgîndiţ i. aş teaptăîn tră sura lui. monseniore. Mazarin nu aş teptăsăi se spun ăde douăori ş i se aruncăîn tră sură . puse cheia în buzunar: socotea săse întoarcătot pe acolo. paiaţ a asta nu merităsăfie slujităde un om cinstit. dupăce deschise poarta. zise d'Artagnan. dupăcum am mai spus. C ă utase în fel ş i chip sănu plece. Îl gă si pe cardinal îmbră cat în costum de cavaler. — Fă r ăalt ăescort ădecît dumneavoastrăamîndoi? — Oare nu-i destul? Unul dintre noi doi ar fi de ajuns. dup ăEminen ţ a-Voastră . încît nu era în stare nici sănimereascăbroasca. Mazarin îi dă du cheia ş i muş chetarul. măînspă imîn ţ i cu sîngele dumitale rece. — Monseniore. — Eu credeam. oftînd din adîncul ră runchilor. c-ar fi trebuit săvăinspir încredere.acelaş i timp aruncăo privire spre draperia de dupăcare se ivise regina ş i ză ri sub marginea de jos vîrful unui pantof de catifea. Mousqueton închise portiera ş i se cocoţ ăla spate. Numai c ăera foarte palid ş i tremura niţ eluş . — Da. — Bun. — Lă saţ i-măpe mine. Scara tră surii era lă satăş i portiera era deschis ă . De vreme ce totul trebuie fă cut după voinţ a dumitale. încuviinţ ăMazarin. — Unde? — La poarta gră dinii Palatului Regal. Dar asta nu-l împiedicăpe d'Artagnan săfie punctual la întîlnire: la ora nouăş i jum ă tate intrăîn anticameră . —Ş i vrednicul domn du Vallon nu ne d ăprilejul s ăne bucură m de tovă ră ş ia sa? — Ba da. monseniore. monseniore. ză u aş a! spuse Mazarin.

la Saint-Cloud. În stînga îl avea pe Porthos ş i în dreapta pe d'Artagnan – fiecare veghea la cîte o portierăş i-i slujea drept de pavă ză . într-adevă r. — Cine-i? întrebăcomandantul patrulei. suspinăPorthos cu o voce slabăş i jalnică . — Mazarin! strigăd'Artagnan. a primit o loviturăde spad ăş i-l duc la ţ ară . o patrul ăopri tră sura. nu ş i-ar fi închipuit niciodatăcăe cu putinţ ăo asemenea lipsăde prevedere. Tră sura porni în trapul mă surat al cailor. Mă simt tare ră u. Cei doi prieteni ţ ineau fiecare sabia ală turi. Că tre mijlocul stră zii Petits-Champs. dumneavoastrăsînteţ i? fă cu Planchet. — Ascundeţ i-vă . o a doua patrulăopri tră sura. ceea ce nu dă dea cîtuş i de puţ in de bă nuit căîntr-însa s-ar gă si oameni gră biţ i. Pe bancheta din faţ ăerau douăperechi de pistoale. — Cum. — Eh. Ş i Mazarin se vîrî între cei doi prieteni. D'Artagnan recunoscuse vocea fostului să u valet. Doamne. cealaltăîn faţ a lui d'Artagnan. domnule. La care Mousqueton nu mai pretinse nimic. D'Artagnan simţ i cum cineva se repede săapuce caii de că pă stru. Ş i lă sarătră sura sătreac ă . Cardinalul simţ i căi se face p ă rul mă ciucăîn cap. — Cine-i? strigăcomandantul patrulei. scumpul meu Porthos. îns ăd'Artagnan i-o retezase numaidecît: — Ră mîi. dragăprietene! Porthos. susţ inînd sus ş i tare căe gata să -ş i urmeze stă pînul ş i pe domnul d'Artagnan pînăla capă tul pă mîntului. vă zînd o tră surăfă răblazon ş ăfă răescortă . dragul meu domn Mouston. ce nenorocire! se tîngui Planchet. ş i. Comandantul patrulei se apropie: era. — Drum bun! strigarăei. izbucnind în hohote de rîs. Cum s-a .. Ce p ă rere are monseniorul de acest ră spuns? — Plin de duh! excalmăMazarin. dragul de el. La o sutăde paş i de Palatul Regal. monseniore! zise d'Artagnan. pricep. — Ei. de nici nu se mai vă zu. — Ah. ză u? zise Planchet. — Planchet. — Cine-i? repetăacelaş i glas cu neră bdare. una dinaintea lui Porthos. da.spunînd cătot îl mai doare rana. Dacămai poţ i vorbi. care. Dumnezeule mare. Cardinalul îş iş terse fruntea cu batista ş i se uităîn jur. — Într-adevă r. acasă . prietene. m-ar bucura sămi-l trimiţ i. Planchet! strigăel.. — Ei! fă cu d'Artagnan. Gluma li se pă ru grozavăburghezilor. Ie ş i pe jumă tate din tră sură . — Oh. — Porthos. Planchet. urmăd'Artagnan. dacăvrei. zise Porthos. spune mă car un cuvînt bunului Planchet. dar te previn că Parisul va fi în flă că ri în noaptea asta. dacăîntîlneş ti vreun medic.

dar cum? întreb ăMazarin. — Atenţ ie. — Lasă -ne sătrecem. Să -l omor? — Dintr-un pumn. Planchet. Fă răîndoialăcăş i d'Artagnan îl recunoscu. vesti Porthos. cred căne afl ă m într-o proastătovă ră ş ie. sătrecem! zise d'Artagnan. bodogă ni omul. Tragem numai dacăn-avem încotro. deschide uş a! Noi pă zim poarta ş i nu trece nimeni fă răsăş tim noi cine trece. — Ce e? întrebăMazarin. zise Porthos. Fă răîndoialăcăacesta îl recunoscu pe muş chetar. — La dracu. — Pot. Ar fi pă cat. — Printre ei sau peste ei! Vizitiu. ori nu mai ajunge viu acasă : e atins la plă mîni. spuse Mousqueton. — Da. ne rup ş i nouăgîtul. neispră vitule. ş uş oti d'Artagnan. fiindcăse fă cu alb ca varul. care-ş iţ inuse ră suflarea. Ochii lui se întîlnirăcu ochii cerş etorului. rup picioarele cailor! — La naiba! se întunecăPorthos. — Monseniore. Pe mă surăce se apropia. — Vino ş i deschide. — Nici un pas mai mult! se ră sti omul care pă rea comandantul cetei. — Bricconi! murmurăcardinalul. luminaţ i de lică rirea unui felinar. Un om se apropie de uş a tră surii. Planchet clă tinădin cap. Porthos scoase un geamă t adînc. ca ş i cum ar fi vrut săspună : „Dacă -i aş a. dac ăpoţ i. Porthos întinse îndatămîna spre pistoale. Omul se apropie. Cu puţ in înainte de poarta Saint-Honoré întîlnirăo a treia ceată : erau oamenii cerş etorului de la Saint-Eustache. apucînd un pistol de ţ eavăş i pregă tindu-se s ăloveascăcu mînerul. cu un fel de coasăîn mînă . spuse d'Artagnan omului cu coasa. nu recuno ş ti tră sura Prinţ ului? — Prinţ sau nu. — Ei. — Sătrecem.întîmplat? — Am să -ţ i povestesc eu. dacăle rup picioarele. fiindcăp ă rul i se . fă gă dui Mazarin. e ră u!" Apoi. — Cine-i? întrebăel. le strigă : — Lă saţ i-i sătreacă . Dacănu. Porthos! spuse d'Artagnan. caii ă ş tia măcostăcîte o sutăde pistoli fiecare. — Vine unul în partea mea. vrînd săfie mai liber în miş că ri. prietene. întorcîndu-se că tre oamenii lui. porneş te în goană ! Vizitiul îş i ridicăpiciul. — Am să -ţ i dau eu cîte douăsute pentru ei. cutezăş i el sătragăaer în piept. numai că . — Ce-i de fă cut? mormă i Porthos. d'Artagnan ieş i pe jumă tate din tră sură . sînt prieteni! Tră sura porni mai departe ş i Mazarin.

— Fii liniş tit. Douădin roţ i trecuserăpeste ceva rotund ş i lesne de îndoit. Se fă cu tă cere pentru cîteva clipe. Fă răvreo altălă murire. spuse Porthos. Tr ă sura ieş i pe poarta oraş ului. loveş ti ş i tu ca un apucat! — Pă i n-aveam încotro: omul meu era cît pe ce sămăpricopsească cu un glonţ . — Spre Cours-la-Reine! strigăd'Artagnan vizitiului. cînd ră sunăo loviturăca de mă ciucărepezităîntre coarnele unui bou: era Porthos care îi venise de hac omului să u. mulţ umind lui Dumezeu c-aţ i scă pat cu bine. puteţ i spune de cinci ori în ş ir Tatş l nostru ş i Ave. domnu'! spuse Mazarin. cum nu ţ inea săse întoarc ăîn oraş prin poarta pe unde ieş ise. îndră znind săscoatăcapul pe geamul portierei. Dupăcinci minute. murmurăPorthos. — L-am descîntat.ridicăm ă ciucăîn cap. vădau în grijăpe Eminenţ a-Sa. liber! Mazarin r ă spunse printr-un soi de geamă t înfundat. Ră mîne săface ţ i la fel ş i pentru regină . urmatăîndat ăde alta. — Acum goneş te cît poţ i! strigăel vizitiului. D'Artagnan se uitămirat la prietenul să u. se îndreptăspre poarta Richelieu. tră gîndu-se un pas înapoi. se înfă ş urăîn mantie ş i. D'Artagnan se întoarse ş i-l vă zu pe nefericitul acela ză cînd la vreo patru paş i mai încolo. — Încîntat. Dar tu cum te-ai descotorosit de-al tă u? — Oh! zise d'Artagnan. —Ş i. Apoi se simţ io hurducă tură .. — Ce naiba. să rind jos din tr ă sură . întinzîndu-i mîna. — Asta o săfie mai uş or. . Domnul d'Artagnan! Lă saţ i-l sătreacă ! Muş chetarul ar fi r ă spuns poate ş i el. zise el. lu ăpistoalele de pe banchet ăş i le vîrî la cingă toare. — Ce ai? întrebăel. Sînteti salvat. Vizitiul puse biciul pe cai ş i nobilele animale o luarăla goan ă . zise d Artagnan. Dupăaceea se întoarse că tre Mazarin: — Acum. — Mi se pare cămi-am scrîntit mîna. că ci nu-i venea săcreadăîntr-o asemenea minune. monseniore.. — Pă i ce era? — O nă lucă . Se auzirăni ş te strigă te ca de oameni trîntiţ i la p ă mînt. — Domnul d'Artagnan! strigăcerş etorul. Domnule du Vallon. Al meu nici mă car nu era om. tră sura se opri: ajunseserăla Cours-la-Reine. — Monseniorul e mulţ umit de escortă ? întrebămuş chetarul.

să ri de pe caprăfă r ăs ălase hă ţ urile din mînăş i veni s ădeschid ă . Un gînd neaş teptat îi trecu prin minte. ră mase încredinţ at ca sosea un oaspete de seamăş i lă sătră sura sătreacă . strigăcu atîta tragere de inimă .X TRĂ SURA VICARULUI În loc săse înapoieze prin poarta Saint-Honoré. Treabăcu atît mai u ş oară . spunînd: — Dacăsco ţ i o vorbă . — Domnule de Bellière. Mergea pe strada Richelieu. la dracu! îngînăel. cu gîndul s ă -l fac ăsă strige: „Jos Mazarin!". d'Artagnan. cînd ză ri în poarta palatului doamnei de Guéménée un echipaj. cercetăcu privirea blazoanele zugră vite pe uş iş i livreaua vizitiului. în slujba regelui. eş ti mort! Dupăexpresia zugră vităpe chipul celui care îl amenin ţ a astfel. Întîmplarea avu darul să -l neliniş teascăla început. că ci de o tră surăcu armele Franţ ei nici vorb ănu putea s ăfie. dar. dîndu-ş i seama dupăp ă lă ria cu pene ş i dup ămantia-i împodobit ăcu galoane căau în faţ ăun ofiţ er de mu ş chetari. tră gînd de firul de mă tase legat de degetul cel mic al vizitiului. în clipa cînd vizitiul. porni îndatăspre locul numit. suie pe capră . fă cu un ocol ş i intrăîn oraşpe poarta Richelieu. îl înconjurarăîndată . Cîţ iva oameni se apropiarăde el săcerceteze cine este ş i. — Ah. vizitiul înţ elese căa picat într-o cursăş i ră mase cu gura că scatăş i cu ochii holbaţ i. D'Artagnan să ri ş i el din tră surăş i. cu cît vizitiul dormea. E vorba de o chestiune de mare însemnă tate. porunci: — La Palatul Regal! Vizitiul. Se urcăbini ş or în tră surăş i. fă ră bă nuialăcăporunca vine din partea altcuiva decît a stă pînului s ă u. cugetînd cum săo scoatădin oraşpe regina. — Pă i asta-i chiar tră sura vicarului! zise el. dar cînd se dumiri despre ce era vorba. Pe legea mea. Elveţ ianul de la palat tocmai se pregă tea săînchidăpor ţ ile. trezit pe neaş teptate. Doi muş chetari se plimbau prin curte ş i d'Artagnan îi strigăpe nume. Ar fi un joc cinstit! Ş i. . încep să cred căprovidenţ a e de partea noastră . du tră sura la uş a sc ă rii din dos ş i aş teaptă -măacolo. fă -mi plă cerea ş i ia hă ţ urile din mîinile omului ă stuia. speriat că nu-ş i recunoaş te stă pînul. la vederea acestui mă re ţ echipaj. care avea destul timp înainte. apropiindu-se de tră sură . Tr ă sura opri sub portalul de la intrare. încît ş i cei mai cusurgii se ară tarămulţ umiţ i. îl în ş fă căcu mîna stîngăde guler în vreme ce cu dreapta îi puse pistolul în piept. se trase înapoi. Vizitiul îş i dă du seama abia acolo căvaleţ ii nu se aflau pe locul lor din spate. se adresăel unuia. Crezind căvicarul a hotă rît aş a. dus pe capră .

Dă -i de veste c ă măaflu aici ş i apoi pune pachetul ă sta. zise el. luîndu-l ş i pe Bernouin cu el. unde ofi ţ erul se aş ezăpe un scaun. Ş i bietul vizitiu fu dus într-o încă pere cu gratii la ferestre. aproape to ţ i oaspeţ ii plecaseră . zise el. bineînţ eles. D'Artagnan ieş i. domnule locotenent.. pîn ăva veni domnul Bernouin sădeschidă . — Unde. tare îngîndurat. îi spuse d'Artagnan. — Acum. dragul meu Bernouin.. D'Artagnan urcăscara urmat de prizonierul să u. în slujba regelui. — Acum. r ă mîi închis aici. — Ei bine.Muş chetarul. Socotind călocotenentul a arestat vreun prinţ travestit. deş i ordinul i se pă ru cam ciudat. pe capra tră surii ce aş teaptăîn capul scă rii tainice.ş tiu. — Avem aş a ceva. Dar iatăun om pe care te rog să -l duci undeva. — A. de care am mare nevoie. te poftesc s ă -mi dai mantaua ş i pă lă ria. în semn căva respecta întru totul consemnul. fă cu semn căe gata s ă -i îndeplinească porunca. era atît de buimă cit de cele întîmplate. ră spunse muş chetarul. care ş tia călocotenentul să u nu e în stare de o glumă proastăîn timpul serviciului. stră bă tu coridorul ş i pă trunse în anticamera lui Mazarin. numai locul ales săaibăobloane care se închid cu lacă te ş i o broascăbunăla u ş ă . De altfel. cu omul ă sta. — Totul merge de minune. — Domnule du Verger. nu se împotrivi cîtuş i de pu ţ in. Bernouin îl introduse în camera de rugă ciune a reginei. Veghea va fi destul de lungăş i de plicticoasă . dimpreunăcu o muschetă încă rcată . Cei care urmau să fugăo data cu curtea primiserătoate instrucţ iunile ş i fuseseăpoftiţ i să . încredinţ at căera vorba de lucruri importante. într-un loc sigur. Muş chetarul d ă du din cap. tră gînd spada. urmat la rîndu-i de că tre muş chetar. Bernouin aş tepta cu neră bdare veş ti de la stă pînul să u. La ceasurile zece. Vizitiul. ajut ă -m ăs ă -l duc pe omul acesta întrun loc sigur. dragăprietene. D'Artagnan se întoarse că tre celă lalt muş chetar. Bă tea de miezul nopţ ii. La Palatul Regal totul se petrecea ca de obicei. se supuse fă r ămurmur. sănu uit. îl preveni d'Artagnan. încît se cl ă tina pe picioare ş i se bîlbîia ca beat. muş chetarul se înclinăş i. Dacăomul nostru încearcăsă fugăori săstrige. domnule? — Unde vrei tu. D'Artagnan puse totul în braţ ele lui Bernouin. stră punge-l cu spada. care semă na grozav a închisoare. dar dumneata înţ elegi. dupăcum am spus. adă ugăcu gravitate. domnule du Verger. — Du-m ăîn camera de rug ă ciune a reginei. — La ordinele dumneavoastră . domnule? întrebăel.

îi vorbi prietenos cîteva minute ş i apoi îi spuse că poate săplece. dăsfeş nicul cavalerului de Coislin. La zece. unde avea de gînd săse spovedeasc ăş i săse împă rtă ş ească . Regele ceru sămai stea. c ă ci nu-i era somn. — Laporte. Regina se urcăîn pat. Dupăcinci minute. s ăfie gata săo însoţ ească . — Oare nu trebuie săte duci mîine dimineaţ ăla ş ase s ăte scalzi la Conflans. primul ei valet. regina se prefă cu tare obosităş i trecu în odaia de culcare.se afle dupămiezul nop ţ ii la Cours-la-Reine. ş i sînt gata s ăm ăretrag în odaia mea de îndatăce veţ i binevoi sămăsă rutaţ i. Laporte. îl pov ă ţ ui regina. Masa doamnelor de onoare o datăsfîrş ită . numităastfel din pricina înţ elepciunii ei. — Cautăsăadormi repede. doamnă . dar tu r ă mîi îmbră cat. spuse regina. Ludovic? Mi se pare cătu singur ai cerut asta. Bernouin ciocă ni la uş a camerei de culcare a . d'Artagnan intra în curtea Palatului Regal cu tră sura vicarului. Însă nu mi-e deloc somn. —Măvoi stră dui săvăascult. care purta sfe ş nicul. doamnă . Doamnele de onoare. domniş oara de Beaumont. Regina îş i apropie buzele de fruntea alb ăş i netedăpe care augustul vlă star i-o întindea cu o gravitate ce vadea de pe acum eticheta de la curte. tocmai îi puseserăîntr-un dulap ceea ce r ă mă sese de la masă . anun ţ ăpentru a doua zi o vizităla Val-de-Grâce. vorbi despre un ospă ţ pe care marchizul de Villequier îl oferea peste douăzile în cinstea ei. Mîine te scoli de dimineaţ ă . Prin ţ ul tocmai se culcase ş i micul Ludovic. Regina trecu în apartamentul ei. îş i trecea vremea rînduind în linie de bă taie niş te soldaţ i de plumb. de serviciu pe lîngămaiestatea-sa în seara aceea. spuse regele. o urm ăş i o ajutăsăse dezbrace. Celă lalt copil fu dus ş i el la culcare. zicea el. Regele ieş i. tră surile doamnelor de onoare ieş eau din curte ş i poarta se închidea în urma lor. Anna de Austria intrăla rege. fă gă dui micuţ ul Ludovic. Doi copii din suităse jucau împreunăcu el. aş a cum obiş nuia. — Aveţ i dreptate. Regina dă du poruncile ce avea de dat. numind pe cei că rora le îngă duia onoarea săia parte. doamna de Motteville ş i Socratine. La puţ in timp.ş i porunci lui Béringhen. Doamna de Motteville. Adu o carte cît mai plicticoasăpentru maiestatea-sa. Bă tea miezul nopţ ii. adicădoamna de Brégy. dar regina stă rui. sora acesteia. Ludovic. săaibăce mînca. îndeletnicire care îi plă cea nespus de mult. rosti în ş oaptăAnna de Austria. ră mas ultimul. — Laporte. ar fi timpul ca maiestatea-sa s ăse culce. Tocmai în clipa aceea. însoţ it de cavalerul Coislin.

— Tu eş ti. Pe patul neacoperit se vedea aş ternutul cu cear ş afuri atît de purtate. Micuţ ul Ludovic era gata îmbră cat. —Ş i cardinalul? — A sosit cu bine la Cours-la-Reine. unde aş teaptăpe maiestateavoastră . glă sui regina. fiindc ăastă -searăne va aduce un mare serviciu. doamnă ! În acea clipăse auzi un vuiet care se apropia neîncetat. Acesta e domnul d'Artagnan. doamnă . Regina pă ş i în odaie. luminatăde o singurălampă din cristal de Veneţ ia. . Regina îi fă cu semn lui d'Artagnan s ăse apropie. Tînă rul rege se uităla ofiţ er cu ochii lui mari ş i plini de mîndrie ş i repetă : — Domnul d'Artagnan? — Întocmai. Era încăuna din urm ă rile caliciei lui Mazarin. — Dar cu ce tră surăplec ă m? — Am prevă zut totul. fiul meu. repetăLudovic. Ză rindo. Bernouin? întrebăea. aş teptînd. Acesta puse un genunchi la pă mînt ş i i-o să rută . Era îmbră cată . în vreme ce d'Artagnan ră mase în prag. apoi treci pe la mareş alul de Villeroy să -l previi din partea mea. copilul se smulse din mîinile lui Laporte ş i alergăspre ea. un viteaz ca acei voinici din vechime. Bine. venind prin trecerea tainicăde care se folosea cardinalul. Întipă reş te-ţ i bine în minte numele lui ş i priveş te-l cu luare-aminte ca sănu-i uiţ i chipul. Bernouin se înclinăş i ieş i. care ră spundea numai atît: — Porunca reginei. Domnul d'Artagnan e aici? — Da. — Domnul d'Artagnan. Du-te ş i spune lui Laporte să -l trezeascăş i să -l îmbrace pe rege. Regina trecu în c