Alexandre Dumas

Dupa douazeci de ani

PARTEA ÎNTÎIA I FANTOMA LUI RICHELIEU Într-o încă pere a Palatului Cardinal, pe care o cunoaş tem, la o masă cu colţ urile ferecate în argint aurit, încă rcatăde hîrtii ş i de că rţ i, ş edea un om cu capul sprijinit în mîini. Îndă ră tul lui se afla un că min impună tor, împurpurat de ră sfrîngerile jă raticului ş i în care tă ciunii aprinş i se mistuiau printre mari gră tare aurii. Lică rirea că minului învă luia din spate veş mîntul mă re ţ al acestui visă tor, pe care îl lumina din faţ ăun candelabru plin de lumîn ă ri. Vă zînd mantia aceasta roş ie ş i bogatele-i dantele, fruntea aceasta palidăş i plecatăsub povara gîndurilor, însingurarea ce domnea aici în încă pere, mu ţ enia anticamerelor ş i pasul mă surat al stră jilor pe coridor, ai fi crezut căumbra cardinalului Richelieu se afla ş i acum în cabinetul să u. Vai, era, într-adevă r, numai umbra marelui era! Franţ a slă bit ă , autoritatea regelui nesocotită , nobilii deveniţ i iar ă ş i puternici ş i nesupuş i, duş manul înc ă lcînd hotarele – totul st ă tea mă rturie ca Richelieu nu mai era. Dar ceea ce dovedea ş i mai gră itor cămantia cea roş ie nu-l înveş mînta pe bă trînul cardinal era tocmai aceastăînsingurare ce pă rea – aş a cum am spus – mai degrabăa unei n ă luci, decît a unui om viu; erau coridoarele pustii de curteni ş i curţ ile ticsite de stră ji: era batjocura ce urca din stradăş i nă vă lea pe ferestrele acestei înc ă peri zguduite de ră suflarea unui întreg oraşcoalizat împotriva ministrului; era, în sfîrş it, zgomotul depă rtat ş i mereu reînnoit al împuş că turilor, din fericire slobozite aiurea, numai ca sădea a înţ elege gă rzilor, elve ţ ienilor, muş chetarilor ş i ostaş ilor de veghe în jurul Palatului Regal – întrucît însuş i Palatul Cardinal îş i schimbase numele – căş i poporul avea arme. Aceastăfantomăa lui Richelieu era Mazarin. Ş i Mazarin era singur ş i se simţ ea slab. — Venetic! murmurăel. Italian! Uite ce-mi tot aruncăîn obraz! Cu vorba asta l-au ucis, l-au spînzurat ş i l-au sfî ş iat pe Concini ş i, dacăi-aş lă sa, m-ar ucide, m-ar spînzura ş i m-ar sfîş ia ş i pe mine la fel, cu toate cănu le-am fă cut nicicînd alt ră u, decît doar c ăi-am stors niţ eluş . Nerozii! Nu pricep cădu ş manul lor nu-i acest italian care vorbeş te prost

franţ uzeş te, ci mai curînd aceia care au darul s ăle îndruge cuvinte frumoase cu un atît de curat ş i cuceritor accent parizian. Da, da, urmăministrul cu surîsul fin, care de astădatăpă rea ciudat pe buzele-i pale, da, larma voastr ăîmi spune c ăsoarta favoriţ ilor e nesigură ; dar, dacăş tiţ i asta, ar trebui săş tiţ i deopotrivăc ăeu nu sînt un favorit oarecare! Contele de Essex avea un minunat inel împodobit cu diamante, pe care i-l dă ruise regeasca lui amantă ; eu am doar un simplu inel cu douăiniţ iale ş i o anume zi gravate pe el, însăinelul acesta a fost binecuvîntat în capela Palatului Regal; de aceea pe mine n-au sămă doboare, aş a cum ar pofti. Tot urlînd: „Jos cu Mazarin!", nu-ş i dau seama ca eu îi fac săstrige cînd tră iascăBeaufort, cînd tră iascăPrinţ ul, cînd tră iascăParlamentul! Ei bine, domnul de Beaufort e închis la Vincennes, Prinţ ul îi va că lca pe urme dintr-o zi în alta, iar Parlamentul... Aici surîsul cardinalului că pă t ăo expresie de ură , de care chipu-i blajin nu pă rea în stare. — Ei bine! Parlamentul... vedem noi ce facem ş i cu Parlamentul; acum îi avem pe Orléans ş i pe Montargis. Ah, am s ălas timpul s ă lucreze! Toţ i cîţ i au început săstrige "Jos cu Mazarin" vor sfîrş i prin a-i huli pe fiecare dintre ei, rînd pe rînd. Richelieu, pe care îl urau atunci cînd tră ia ş i de care vorbesc mereu de cînd a murit, a fost încăş i mai înjosit decît mine; că ci el s-a vă zut alungat de cîteva ori ş i s-a temut de ş i mai multe ori de asta. Pe mine însăregina nu m ăva alunga niciodatăş i, dacăvoi fi silit sămăplec voinţ ei poporului, ea va fi ală turi de mine; dacăfug eu, va fugi ş i ea, ş i-o sa vedem noi atunci ce fac ră zvră ti ţ ii fă ră reginăş i fă r ărege. Ah, barem de n-aşfi str ă in, de-aşfi barem francez, barem gentilom! Ş i că zu din nou în visare. Într-adevă r, situa ţ ia era criticăş i ziua care abia se sfîr ş ise o complicase ş i mai mult. Mazarin, veş nic îmboldit de resping ă toarea-i lă comie de bani, strivise poporul sub povara impozitelor, ş i poporul, că ruia nu-i mai r ă mă sese decît sufletul – dupăvorba procurorului general Talon – cum nu-ş i putea pune sufletul la mezat, poporul, pe care încercau să -l facăs ă -ş i pă streze r ă bdarea cu larma stîrnităîn jurul unor victorii, dar care gă sea căgloria nu-i carne să -ţ i potoleş ti foamea cu ea, poporul începuse sămurmure cam de multiş or. Dar asta nu era tot; fiindc ă , atunci cînd doar poporul murmură , curtea, ţ inutădeparte de că tre burghezie ş i gentilomi, nu-l aude; Mazarin avusese însănesocotinţ a sa se atingăde magistraţ i! El vînduse două sprezece titluri de raportor în Consiliul de Stat ş i, cum magistraţ ii plă teau bani grei pentru slujba lor, iar numirea acestor noi doisprezece urma săle micş oreze procopseala, cei vechi ţ inuser ăsfat ş i juraserăpe Evanghelie s ănu îngă duie una ca asta ş i săse împotriveascădin ră sputeri persecuţ iilor cur ţ ii, fă gă duindu-ş i totodatăcă , dacădin pricina acestei ră zvră tiri vreunul dintre ei ş i-ar pierde slujba, s ăpun ătoţ i mîn ă de la mînăca să -l despă gubească .

Ş i iatăce se întîmplase din aceste dou ămotive: În ziua de 7 ianuarie, ş apte-opt sute de negustori din Paris se strînseserălaolaltăş i, revoltaţ i de o nouădare plă nuităpentru proprietarii de case, trimiserăpe zece dintre ei săvorbeascăducelui de Orléans, care, potrivit vechiului să u obicei, că uta săcîş tige simpatia mulţ imii. Ducele de Orléans îi primise, ş i ei declararără spicat căsînt hotă rîţ i sănu plă teascănici o lă scaie din darea cea nouă , chiar de-ar fi săse apere cu arma în mînăde oamenii regelui veni ţ i săo perceapă . Ducele de Orléans îi ascultase cu mare bună voin ţ ă , le dă duse nă dejdea unei oarecare îndulciri, le fă gă duise săînfă ţ iş eze reginei pă sul lor ş i-i concediase cu vorba dintotdeauna a maimarilor: „Vom vedea." La rîndul lor, în ziua de 9, magistraţ ii veniserăla cardinal, ş i unul dintre ei, împuternicitul celorlalţ i, îi vorbise cu atîta hotă rîre ş i îndră zneală , încît cardinalul ră mă sese uluit; ş i scă pase de ei la fel ca ş i ducele de Orléans, zicînd căare săvad ăce e de fă cut. Ş i atunci, ca s ş vad şce e de fă cut, convocase consiliul ş i trimisese dupăministrul de finanţ e d'Emery. Acest d'Emery era foarte urît de popor, mai întîi fiindcăera ministru de finanţ eş i orice ministru de finan ţ e trebuie săfie urît; apoi, se cuvine săadă ug ă m căo ş i merita niţ el. Era fiul unui bancher din Lyon, pe care îl chema Particelli ş i care, dînd faliment, îş i schimbase numele în d'Emery. Cardinalul Richelieu, recunoscînd într-însul un cap financiar, îl prezentase regelui Ludovic al XII-lea drept domnul d'Emery ş i, dornic să -i ob ţ in ănumirea ca inspector general de finanţ e, g ă sise numai cuvinte de laudăpentru el. — Minunat! a rostit regele. Măbucur căîmi vorbeş ti despre domnul d'Emery pentru aceastăfuncţ ie care cere un om cinstit. Auzisem căai vrea să -l numeş ti pe tică losul de Particelli ş i mătemeam căai s ămă sileş ti s ă -l accept. — Sire, ră spunse cardinalul, majestatea-voastrăs ăfie lini ş tit: Particelli de care aţ i pomenit a fost spînzurat. — A, cu atît mai bine! exclamăregele. Nu degeaba mi se spune mie Ludovic cel drept. Ş i semnănumirea lui d'Emery. Era acelaş i d'Emery care devenise între timp ministru de finanţ e. Aş adar, i s-a trimis vorbăcăe chemat de că tre cardinal ş i el s-a ivit în grabă , palid ş i înspă imîntat, îng ă imînd căfiul s ă u era cît pe ce s ăfie ucis chiar în acea zi în faţ a Palatului: mul ţ imea îl oprise ş i-i ceruse socotealăpentru luxul neveste-si, care se lă fă ia într-o casătapisatăîn catifele roş ii împodobite cu ciucuri de aur. Ea era fiica lui Nicolas de Camus, ministru în 1617, cel care venise la Paris cu două zeci de franci în pungăş i care, dupăce-ş i asigurase o rentăde patruzeci de mii de franci, împă rţ ise de curînd nouămilioane odraslelor sale. Fiul lui d'Emery era cît pe ce săfie strivit din pricina unuia dintre ră zvră tiţ i, care striga cătrebuie stors pînăva da îndă ră t tot aurul pe

care-l înghiţ ise. În acea zi, consiliul nu a luat nici o hot ă rîre, ministrul fiind prea copleş it de cele petrecute ca săse mai poatăgîndi ş i la altceva. A doua zi, primul preş edinte, Mathieu Molé, al că rui curaj în toate aceste împrejură ri – zice cardinalul de Retz – nu s-a dovedit cu nimic mai prejos de cel al ducelui de Beaufort ş i al prinţ ului de Condé, adicăa doi bă rbaţ i socoti ţ i cei mai neînfrica ţ i din Fran ţ a – a doua zi, primul preş edinte a fost ş i el atacat; mulţ imea ameninţ a să -i cearălui socoteala pentru toate relele ce se puneau la cale pe spinarea ei; dar primul preş edinte, fă răs ăse tulbure ş i fă r ăs ăse arate descumpă nit, a ră spuns cu liniş tea sa dintotdeauna că , dacără zvr ă ti ţ ii nu vor da ascultare poruncilor regelui, va pune săse ridice spînzură tori în pieţ eş i cei mai îndă ră tnici vor atîrna pe datăîn ş treang. La aceasta, mulţ imea a urlat că nu aş teaptădecît săvadăridicate spînzură torile ş i căele vor sluji doar pentru judecă torii necinsti ţ i, care cumpă răfavoarea curţ ii cu pre ţ ul mizeriei poporului. Ş i asta nu-i tot: în ziua de 11, ducîndu-se la slujbăla Notre-Dame, cum fă cea de obicei în fiecare sîmbă tă , regina fusese urmatătot drumul de peste douăsute de femei, care se tînguiau, cerînd dreptate. Ele nu aveau, de altfel, nici un gînd ră u, voiau doar să -i cadăîn genunchi ş i să o înduioş eze, dar ostaş ii din gardănu le-au l ă sat săse apropie ş i regina a trecut mai departe, semeaţ ăş i neînduplecată , fă r ăsăle asculte plîngerile. După -amiazăconsiliul s-a întrunit din nou ş i de astă datăs-a hotă rît săse menţ inăautoritatea regelui: drept urmare, s-a convocat Parlamentul pentru a doua zi – în 12. În aceastăzi, în seara că reia începea aceastănouăpovestire, regele, pe atunci în vîrstăde zece ani ş i care abia avusese vă rsat de vînt, sub cuvînt cămerge la Notre-Dame s ămulţ umeascăcerului pentru însă nă toş irea sa, îş i pusese pe picioare garda, elve ţ ienii ş i muş chetarii, înş iruindu-i în jurul Palatului Regal, pe cheiuri ş i pe Pont-Neuf, iar dup ă slujba religioasăse abă tuse pe la Parlament, unde, într-o ş edinţ ăţ inută în grabă , nu numai ca menţ inuse edictele de mai înainte, dar d ă duse ş i altele noi, vreo cinci sau ş ase la numă r, ş i toate – spune cardinalul de Retz – unul mai ruin ă tor decît altul. Astfel încît primul preş edinte care, dupăcum s-a vă zut, era deună zi de partea curţ ii, se ridicase acum cu toatăîndră zneala împotriva acestui chip de a-l aduce pe rege în Parlament, pentru ca prin neaş teptata-i prezen ţ ăsăconstrîngălibertatea voturilor. Dar cei care protestarăcu tă rie contra noilor dă ri furămai cu seam ă preş edintele Blancmesnil ş i consilierul Broussel. Dupăpromulgarea edictelor, regele porni spre Palat. O mare mulţ ime de oameni stă tea înş iruităîn calea sa; însăcum se ş tia c ăregele vine de la Parlament ş i cum nimeni nu aflase dacăa fost acolo pentru a face dreptate poporului, ori pentru a-l împila încăş i mai vîrtos, nici un strigă t de bucurie nu ră sunăla trecerea alaiului spre a-i saluta însă nă toş irea. Dimpotrivă , feţ ele erau posomorîte ş i nelini ş tite, ba unele de-a dreptul

ameninţ ă toare. În ciuda reîntoarceri sale, trupele ră maserăpe loc: exista teama să nu izbucneascăvreo r ă scoalăatunci cînd se vor cunoaş te hot ă rîrile Parlamentului; ş i, într-adevă r, abia se lă ţ i zvonul ca regele a sporit dă rile în loc săle uş ureze, c ăpe stră zi se formarăgrupuri-grupuri ş i se stîrni un tumult de strigă te: „Jos cu Mazarin! Tră iascăBroussel! Tr ă iască Blancmesnil!", deoarece poporul aflase căBroussel ş i Blancmesnil i-au ţ inut partea; ş i cu toate căstră dania lor fusese zadarnică , mulţ imea nu contenea să -ş i arate recunoş tin ţ a. S-a încercat săse împră ş tie aceste grupuri, s-a încercat săse pună capă t acestor strigă te, dar, aş a cum se întîmplăîn asemenea împrejură ri, grupurile se îngroş arăş i mai mult, iar larma spori încăo dat ăpe atît. Tocmai se dă duse poruncăgă rzilor regelui ş i gă rzilor elveţ iene nu numai săle ţ inăpiept, dar săş i patruleze pe stră zile Saint-Denis ş i SaintGermain, unde grupurile pă reau mai mari ş i mai întă rîtate, cînd se înfă ţ iş ăla palat starostele negustorilor. Fu lă sat săintre numaidecît: el venea săspunăcă , dacănu se pune capă t acestor mă suri duş mă noase, în douăceasuri se va ră scula întreg Parisul. Pe cînd chibzuiau ce e de fă cut, apă ru locotenentul de gardă Comminges, cu hainele sfîş iate ş i cu faţ a însîngerată . Ză rindu-l, regina scoase un ţ ip ă t de uimire ş i-l întreb ăce s-a întîmplat. La vederea gă rzilor, aş a cum prevă zuse starostele negustorilor, mulţ imea î ş i ieş ise cu totul din fire. Nă vă lise la clopote ş i dă duse alarma. Comminges nu-ş i pierduse cumpă tul, arestase pe unul care pă rea săfie dintre capii ră zmeriţ ei ş i, drept pildăpentru cei din jur, poruncise săfie spînzurat de crucea de la Trahoir. Ostaş ii l-au luat îndatăca să îndeplineascăordinul. Dar, în dreptul halelor, s-au pomenit atacaţ i cu pietre ş i cu halebarde; ră zvră titul se folosise de aceastăclipăca săscape ş i, ajungînd în strada Lombards, se fă cuse nevă zut într-o casăale că rei uş i au fost sparte numaidecît de c ă tre urmă ritori. Violenţ ăzadarnică : vinovatul pierise fă răurmă . Comminges lă sase un post de pazăîn stradăş i, cu restul ostaş ilor, se întorsese la palat spre a raporta reginei ce se petrecea. Tot drumul fusese urmă rit de strigă te ş i de ameninţ ă ri, cî ţ iva dintre oamenii să i fuseserără ni ţ i cu suliţ ele ş i cu halebardele, ba pînăş i pe el îl nimerise o piatr ă , zdrelindu-i sprînceana. Povestirea lui Comminges întă rea cuvîntul starostelui negustorilor ş i toţ iş tiau bine cănu sînt în stare săţ in ăpiept unei ră scoale în lege; atunci, cardinalul porunci săse r ă spîndeascăzvonul cătrupele au fost înş iruite pe cheiuri ş i pe Pont-Neuf numai în vederea ceremoniei ş i căvor fi retrase fă r ăză bavă . Într-adevă r, că tre ceasurile patru dup ă -amiaz ă , ele pornirărînd pe rînd spre Palatul Regal; fu lă sat doar un post de paz ăla bariera Sergents, un altul la Quinze-Vingts ş i, în sfîr ş it, un al treilea pe colina Saint-Roche. Curţ ile interioare ş i încă perile de la catul de jos al palatului furăîn ţ esate cu elveţ ieni ş i muş chetari, ş i toatălumea ră mase în aş teptare.

Iat ădar cum stă teau lucrurile în clipa cînd l-am introdus pe cititor în cabinetul cardinalului Mazarin – odinioarăcabinetul cardinalului Richelieu. Am vă zut în ce stare de spirit asculta Mazarin murmurul mulţ imii ş i ecoul împuş că turilor care ră zbă teau pînăaici, în încă pere. Deodată , cardinalul ridic ăfruntea, cu sprîncenele uş or încruntate, ca un om care a luat o hotă rîre, îş i aţ inti ochii pe cadranul unei pendule uriaş e gata săbatăorele zece ş i, luînd un fluier de argint aurit, aflat pe masă , la îndemînă , sufl ăîntr-însul de douăori. O uş ătă inuităîn perete se deschise fă răzgomot ş i un om înveş mîntat în negru înaint ăîn tă cere, ră mînînd în picioare în spatele jilţ ului. — Bernouin, zise cardinalul, fă rămă car s ăse întoarcă ,ş tiind că numai valetul să u putea săintre la cele douăsemnale de fluier, ce muş chetari fac de gardăla palat? — Muş chetarii negri, monseniore. — Ce companie? — Compania Tréville. — E vreun ofiţ er din companie în anticameră ? — Locotenentul d'Artagnan. — Un om de nă dejde, nu? — Întocmai, monseniore. — Adu-mi o uniformăde muş chetar ş i ajută -măsăm ăîmbrac. Valetul ieş i la fel de neauzit cum intrase ş i se întoarse dupăo clipă cu uniforma cerută . Cardinalul, t ă cut ş i gînditor, îş i scoase veş mîntul de ceremonie, îmbră cat pentru ş edin ţ a Parlamentului, punîndu-ş i în schimb uniforma ostă ş ească , pe care o purta cu oarecare eleganţ ă , mulţ umităcampaniilor sale de odinioarădin Italia; în clipa cînd fu gata, spuse: — Du-te ş i cheamăpe domnul d'Artagnan. De astădată , valetul ieş i pe uş a din mijloc, pă ş ind tot atît de tă cut ş i de neauzit ca ş i mai înainte. Ai fi zis c ăe o umbră . Ră mas singur, cardinalul se privi cu oarecare mul ţ umire într-o oglindă ; era încătînă r, că ci abia împlinise patruzeci ş iş ase de ani, zvelt, de staturăaproape mijlocie, cu faţ a chipeş ăş i plinăde vioiciune, cu privirea focoasă , cu nasul mare însădestul de bine proporţ ionat, cu fruntea largăş i maiestuoasă , pă rul castaniu, uş or ondulat, barba mai neagrădecît p ă rul ş i adusăniţ el în sus cu fierul de frizat, ceea ce îi dă dea o înfă ţ iş are plă cută . Petrecîndu-ş i anină toarea spadei pe dupăumă r, îş i privi cu încîntare mîinile foarte frumoase ş i pe care ş i le îngrijea cu cea mai mare migal ă ; pe urmăazvîrli mă nuş ile mari de antilop ăale uniformei ş i-ş i puse niş te mă nuş i de mă tase. În clipa aceea uş a se deschise. — Domnul d'Artagnan, anunţ ăvaletul. Un ofiţ er trecu pragul încă perii. Era un bă rbat de vreo treizeci ş i nou ă -patruzeci de ani, scund dar

bine legat, subţ irel, cu ochii vii ş i scă pă rînd de inteligenţ ă , cu barba neagrăş i pă rul înc ă runţ it, aş a cum se întîmplăîntotdeauna cînd socoteş ti viaţ a prea bunăsau prea rea ş i, mai cu seamă , cînd eş ti tare oacheş . D'Artagnan fă cu patru paş i în cabinetul care nu-i era necunoscut, întrucît mai fusese o datăaici, pe vremea cardinalului Richelieu, ş i cum nu vă zu pe nimeni, afarădoar de un muş chetar din compania sa, î ş i aţ inti privirea asupră -i, recunoscîndu-l din capul locului pe cardinal. Ră mase în picioare, într-o atitudine respectuoasă , dar demnă , aş a cum se cuvine unui om de ispravă , că ruia via ţ a i-a dat adeseori prilejul săse afle în faţ a unor nobili de seamă . Cardinalul îl aţ inti cu ochiul să u mai degrabăfin decît p ă trunză tor, cercetîndu-l cu luare-aminte ş i, dupăcîteva momente de tă cere, spuse: — Dumneata eş ti domnul d'Artagnan? — Chiar eu, monseniore, ră spunse ofi ţ erul. Cardinalul mai scrutăo clipa chipul acesta inteligent, a c ă rui deosebităexpresivitate fusese încă tuş at ăde ani ş i de încerc ă rile vieţ ii; d'Artagnan îi susţ inu bă rbă teş te privirea, ca unul care înfruntase altă datăni ş te ochi mult mai p ă trunză tori decît cei care îl cercetau acum. — Domnule, rosti cardinalul, vei merge cu mine, sau mai curînd voi merge eu cu dumneata. — La ordinele dumneavoastră , monseniore! zise d'Artagnan. — Aşvrea săinspectez eu însumi posturile de pazădin jurul Palatului Regal. Socoteş ti căe vreo primejdie? — Primejdie, monseniore?! fă cu d'Artagnan cu un aer mirat. Care? — Se spune căs-a ră sculat poporul. — Uniforma muş chetarilor regali e foarte respectat ă , monseniore, ş i, chiar de n-ar fi aş a, cu al ţ i trei ca mine măsimt în stare săpun pe fug ă ş i o sutăde neispră viţ i din ă ş tia. — Totuş i, ai vă zut ce-a p ă ţ it Comminges? — Domnul Comminges face parte din gardăş i nu dintre muş chetari, ră spunse d'Artagnan. — Asta înseamnăoare c ămuş chetarii sînt ostaş i mai vrednici decît cei din gardă ? zîmbi cardinalul. — Fiecare are mîndria uniformei pe care o poartă , monseniore. — Afarăde mine, domnule, urmăcardinalul cu acelaş i surîs, deoarece vezi bine căam lă sat haina mea ca s ăîmbrac uniforma dumitale. — Asta-i modestie, monseniore! gl ă sui d'Artagnan. Eu, unul, spun deschis că , de-aşpurta haina Eminenţ ei-Voastre, m-aşmulţ umi cu ea ş i, la nevoie, m-aşlega chiar sa n-o schimb niciodatăpentru alta. — Da, numai căastă -searăn-ai fi prea în siguranţ ăîmbr ă cat astfel. Bernouin, pă lă ria. Valetul se întoarse aducînd o pă lă rie de uniformăcu borurile largi. Cardinalul ş i-o potrivi semeţ pe cap ş i se întoarse că tre d'Artagnan: — Ai cai gata înş euaţ i în grajd, nu-i aş a?

— Da, monseniore. — Ei, atunci, haidem! — Cîţ i oameni doriţ i săvăînsoţ ească , monseniore? — Ai spus adineauri că , dac ăsînteţ i patru, te simţ i în stare săpui pe fuga o sutăde inş i; cum s-ar putea s ăîntîlnim douăsute, la opt. — Voi face întocmai, monseniore. — Sînt gata săte urmez, nu ad ă ugăcardinalul, pe aici mai degrabă . Bernouin, luminează -ne calea. Valetul luăo lumînare; cardinalul, cu o cheie micuţ ăaflatăpe masa de lucru, deschise o uş ăce dă dea spre o scarăsecretăş i, dupăcîteva clipe, ajunse în curtea Palatului Regal.

II UN ROND DE NOAPTE Dupăzece minute, mica trupăieş ea în strada Bons-Enfants, în spatele să lii de spectacole, clă dit ăde cardinalul Richelieu pentru reprezentarea piesei Mirame, ş i unde cardinalul Mazarin, mai iubitor de muzica decît de literatură , hotă rîse săg ă zduiascăcele dintîi opere reprezentate în Franţ a. Înfă ţ iş area oraş ului vă dea toate semnele unei mari agitaţ ii; cete numeroase colindau stră zile ş i, orice ar fi spus d'Artagnan, se opreau în loc cu un aer de batjocurăameninţ ă toare, uitîndu-se cum trec ostaş ii, ceea ce ară ta limpede căoamenii s-au descotorosit pentru moment de obiş nuita lor supuş enie, fiind stă pîniţ i de gînduri mai bă tă ioase. Din cînd în cînd se auzea vuiet de glasuri dinspre cartierul Halelor. Împu ş că turi izbucneau în partea dinspre strada Saint-Denis ş i uneori cîte un clopot se pornea săsune pe neaş teptate ş i fă r ăde pricină , zgîlţ îit de toanele mulţ imii. D'Artagnan îş i urma calea cu nep ă sarea celui care nici nu se sinchiseş te de asemenea neghiobii. Cînd vreo ceatăse oprea în mijlocul stră zii, el îş i îndemna calul înainte fă răo vorb ăş i astfel, ră zvr ă tiţ i ori nu, ca ş i cum ar fi ş tiut cu cine au de-a face, toţ i se tr ă geau în lă turi, lă sînd patrula sătreac ă . Cardinalul pizmuia aceastăsiguranţ ăde sine, pe care o punea pe seama obiş nuinţ ei cu primejdia; dar asta nu-i ş tirbea cu nimic preţ uirea faţ ăde ofiţ erul sub comanda că ruia se afla acum, că ci însă ş i buna prevedere pre ţ uieş te curajul. Cînd se apropiar ăde postul de la bariera Sergents, santinela strig ă : „Care eş ti?" D'Artagnan îş i spuse numele ş i, cerînd cardinalului parola, o rosti îndată ; parola era Ludovic ş i Rocrov. O datăschimbate aceste semne de recunoa ş tere, d'Artagnan întrebă dacănu cumva domnul de Comminges este comandantul postului. Santinela îi ară tăun ofiţ er care stă tea de vorbăcu un că lă reţ ,ţ inînd

o mînăpe grumazul calului. Era tocmai omul de care întrebase d'Artagnan. — Iată -l pe domnul de Comminges, zise muş chetarul, întorcîndu-se lîngăcardinal. Cardinalul îş i îndemnăcalul într-acolo, în vreme ce d'Artagnan ră mase ceva mai în urmă , ca sănu-l stinghereasc ă ; totuş i, dup ăfelul cum ofiţ erul de jos ş i cel din ş a îş i scoseserăpă lă riile, înţ elese că amîndoi au recunoscut pe Eminen ţ a-Sa. — Bravo, Guitaut! vorbi cardinalul, adresîndu-se ofi ţ erului că lare. În ciuda celor ş aizeci ş i patru de ani ai t ă i, vă d c ăeş ti ve ş nic acelaş i, sprinten ş i devotat. Ce-i spuneai acestui tînă r? — Monseniore, ră spunse Guitaut, îi spuneam cătră im vremuri ciudate ş i căziua de azi seamă năgrozav cu zilele cînd fiinţ a Liga, de care am auzit povestindu-se atîtea în tinereţ ea mea. Aflaţ i că , azi, pe stră zile Saint-Denis ş i Saint-Martin erau cît pe ce săridice baricade – nici mai mult, nici mai puţ in. —Ş i ce-ţ i spunea Comminges, dragul meu Guitaut? — Monseniore, rosti Comminges la rîndul să u, ziceam căpentru a înjgheba o ligă , nu le lipsea decît ceva ce-mi pare căînseamnăaproape tot, adicăun duce de Guise; de altfel, aceea ş i poveste nu se întîmplăde douăori. — Nu, în schimb au săfacăo Frond ă , dupăcum spun ei, î ş i urmă vorba Guitaut. — Frondă ? Ce înseamnăasta? întrebăMazarin. — Aş a numesc ei partidul lor, monseniore. — De unde pînăunde? — Se pare ca acum vreo cîteva zile consilierul Bachaumont a spus în Parlament cătoţ i cei porni ţ i pe r ă zmeriţ e sînt asemenea ş colarilor care trag cu praş tia pe maidanele Parisului, ş i se risipesc de îndat ăce vă d un poliţ ai, ca sa se adune iară ş i atunci cînd a trecut mai departe. Aş a cum au fă cut ş i calicii la Bruxelles, au prins vorba din zbor ş iş i-au zis fronderi. Ieri ş i azi, Fronda a fost la modă , toate ş i-au luat numele de la ea: pîinea, pă lă riile, mă nuş ile, man ş oanele, evantaiele; iată , ascultaţ i! Într-adevă r, în clipa aceea se deschide o fereastr ă ; un om se rezemă de pervaz ş i începu săcînte: Vîntul Frondei azi în zori Se stîrni ca din senin ş i mi-l umple de fiori Pe cumş trul Mazarin. Vîntul Frondei azi în zori Se stîrni ca din senin! — Neruş inatul! mormă i Guitaut. — Monseniore, izbucni Comminges, pe care rana îl fă cuse posac ş i

care nu aş tepta decît săse ră zbune cu vîrf ş i îndesat. Vreţ i să -i trimit tontului ă sta un glonţ în cap, săse înveţ e minte, ş i alta dat ăsănu mai cînte atît de fals? Ş i duse mîna la coburii de la ş aua unchiului s ă u. — Nu, nu! strigăMazarin. Diavolo! Aş a strici totul, drag ăprietene; dimpotrivă , lucrurile merg de minune! Îi ş tiu eu pe francezii voş tri, de parcăi-aşfi plă mă dit cu mîna mea de la primul pînăla ultimul: ei cîntă , ei vor plă ti. Pe vremea Ligii, de care a pomenit adineauri Guitaut, nu se cînta decît slujba la bisericăş i toate mergeau cum nu se poate mai r ă u. Haidem, Guitaut, vino săvedem dacăpaza la Quinze-Vingts e tot atît de vrednicăpe cît este aici, la bariera Sergents. Ş i, dînd din mînăspre Comminges în chip de salut, se întoarse la d'Artagnan, care porni în fruntea grupului de că lă re ţ i, urmat la cî ţ iva paş i de Guitaut ş i de cardinal, care erau urmaţ i la rîndul lor de restul ostaş ilor. — Mda, adevă rat, murmurăComminges, privind cum se dep ă rtează Mazarin. Uitasem cănumai banul preţ uieş te în ochii lui. Apucarăpe strada Saint-Honoré, lă sînd mereu în urmăcete de oameni; decretele promulgate peste zi erau în gura tuturor; toţ i deplîngeau pe tînă rul rege care îş i aducea poporul f ă răsăş tie la sapăde lemn ş i aruncau întreaga vinăasupra lui Mazarin; oamenii plă nuiau să ş i spunăpă sul ducelui de Orléans ş i Prinţ ului, ş i-i ridicau în sl ă vi pe Blancmesnil ş i pe Broussel. D'Artagnan trecea fă r ăgrijăprin mijlocul cetelor, ca ş i cum el ş i calul lui ar fi fost de fier; Mazarin ş i Guitaut vorbeau în ş oaptă ; muş chetarii, care sfîrş iser ăprin a-l recunoaş te pe cardinal, îl urmau în tă cere. Ajunserăîn strada Saint-Thomas-du-Louvre, unde se afla postul Quinze-Vingts; Guitaut chemăla raport un ofi ţ er în subordine, care se înfă ţ iş ănumaidecît. — Ei? întrebăGuitaut. — Oh, domnule că pitan, vorbi ofi ţ erul. Toate bune pe aici pe la noi, dar mi se pare ca se petrece ceva în casa de acolo. Ş i ară t ăcu mîna o clă dire mă reaţ ă , aflatăchiar pe locul unde s-a ridicat mai tîrziu Vaudeville. — Acolo? rosti Guitaut. Pă iă la e palatul Rambouillet! — Eu nu ş tiu dacă -i palatul Rambouillet, continuăofiţ erul, dar ş tiu c-am vă zut dispă rînd înă untru o mul ţ ime de mutre dubioase. — Ei, aş i! pufni în rîs Guitaut. Ă ia sînt poeţ i. — Ascultă , Guitaut, interveni Mazarin, n-ai vrea sănu vorbeş ti cu atît dispreţ despre aceş ti domni? Aflăcăş i eu am fost poet în tinereţ eş i căscriam versuri cam aş a cum scrie domnul de Benserade! — Dumneavoastră , monseniore? — Da, eu. Vrei să -ţ i spun o poezie? — Mi-e totuna, monseniore! Nu pricep boabăitalieneş te. — Da, dar pricepi franţ uzeş te, nu-i a ş a, bunul ş i bravul meu

Guitaut? continuăMazarin, punîndu-i prieteneş te mîna pe umă r. Ş i orice poruncăţ i s-ar da în graiul tă u, vei ş ti săo duci la îndeplinire, nu-i aş a? — Fă r ăîndoială , monseniore, a ş a cum am fă cut ş i pîn ăacum, numai să -mi porunceascăregina. — A, da! încuviinţ ăMazarin, mu ş cîndu-ş i buzele. Ş tiu că -i eş ti devotat din adîncul sufletului. — Sînt că pitanul gă rzilor reginei de peste două zeci de ani. — La drum, domnule d'Artagnan! hotă rî cardinalul. Toate-s bune peaici. D'Artagnan porni în fruntea coloanei fă răsăscoatăo vorb ă , cu acea supunere deplină , intrat ăîn firea unui vechi soldat. Stră bă turăstrada Richelieu ş i strada Villedo, îndreptîndu-se că tre colina Saint-Roche, unde se afla cel de al treilea post de pază . Era postul cel mai singuratic dintre toate, că ci se gă sea în vecină tatea zidurilor oraş ului ş i casele erau rare pe aici. — Cine comandăpostul acesta? întreb ăcardinalul. — Villequier, ră spunse Guitaut. — Drace! fă cu Mazarin. Stai dumneata de vorbăcu el; ş tii doar cănoi doi nu ne avem prea bine de pe vremea cînd ai primit ordin să -l arestezi pe ducele de Beaufort; pretindea călui i s-ar fi cuvenit aceastăcinste, fiind că pitan al gă rzilor regelui. —Ş tiu foarte bine ş i i-am spus de o sutăde ori căn-are dreptate. Pe atunci regele avea patru ani, aş a cănu putea s ă -i dea ordin. — Da, însăputeam săi-l dau eu, Guitaut, iar eu te-am ales pe dumneata. Guitaut, fă răsără spund ă , îş i struni calul ş i, dupăce fu recunoscut de santinelă , trimise dupăVillequier. Acesta se ară tăîndată . — A, tu eş ti, Guitaut! vorbi el cu posomoreala-i dintotdeauna. Ce naiba te-aduce încoace? — Am venit săte întreb dacăe ceva nou pe la tine. — Ce vrei săfie? Lumea strigăba „Tră iascăregele!", ba „Jos cu Mazarin!", ş i nu-i nimic nou în asta, c ăde o vreme încoace ne-am tot obiş nuit cu asemenea strigă te. —Ş i tu le ţ ii isonul? rîse Guitaut. — Pe legea mea, gă sesc căau mult ădreptate, Guitaut, ş i uneori îmi vine o poftăgrozav ăs-o fac! Mi-aşda bucuros solda pe cinci ani, tot nu vă d eu nici o lă scaie din ea, numai ca regele săaibăcinci ani mai mult. — Ză u? Ş i ce s-ar întîmpla dacăregele ar fi cu cinci ani mai mare? — În clipa cînd regele ar fi major, ar porunci el însuş i, ş i e mai plă cut săasculţ i de nepotul lui Henric al IV-lea, decît de feciorul lui Pietro Mazarini. Pentru rege, pe toţ i dracii! mi-aşda ş i viaţ a cu dragăinimă ; dar dacăar fi s ăcad ră pus pentru Mazarin, cum era săpă ţ eascănepotută u astă zi, ş i de-aşajunge în raiul raiurilor, tot mi-ar pă rea r ă u. — Bine, bine, domnule Villequier, zise Mazarin. Fii liniş tit, voi vorbi

regelui despre devotamentul dumitale. Apoi se întoarse că tre ostaş ii care îl însoţ eau: — Sămergem, domnilor. Totul e în ordine. — Ia te uită ! se minunăVillequier. Mazarin era aici! Cu atît mai bine: de mult ţ ineam să -i spun în faţ ăce gîndesc. Tu mi-ai dat prilejul ă sta, Guitaut; ş i cu toate căintenţ ia ta n-a fost poate dintre cele mai bune, eu unul îţ i mul ţ umesc. Ş i, ră sucindu-se pe că lcîie, intrăîn corpul de gardă , fluierînd un cîntec de-al Frondei. În ră stimp, Mazarin că zuse iară ş i pe gînduri; ceea ce auzise rînd pe rînd de la Comminges, Guitaut ş i Villequier îi întă rea convingerea ca, în cazul unor evenimente grave, nimeni n-ar mai ră mîne al ă turi de el, afară doar de regină , dar regina îş i pă ră sise de multe ori prietenii, astfel c ă sprijinul ei i se pă rea cîteodatăministrului, în ciuda mă surilor sale de prevedere, destul de nesigur ş i destul de ş ubred. Toatăvremea cît ţ inuse drumul acesta prin noapte, adicăaproape un ceas, privirea cercetă toare a cardinalului, rînd pe rînd aţ intităasupra lui Comminges, Guitaut ş i Villequier, ză bovise stă ruitor asupra unui singur om. Omul acesta, care ră mă sese nepă să tor la ameninţ area mul ţ imii, f ă ră săclipeascănici la glumele lui Mazarin, nici la cele fă cute pe seama lui Mazarin, omul acesta i se pă rea un bă rbat deosebit, c ă lit pentru împrejură ri de felul acelora în care se gă sea acum ş i, mai ales, al acelora care se vesteau de aici înainte. De altfel, numele d'Artagnan nu-i era pe de-a-ntregul necunoscut, ş i cu toate căel, Mazarin, venise în Franţ a abia pe la 1634 ori 1635, adic ă la ş apte sau opt ani dupăîntîmplă rile pe care le-am înf ă ţ iş at cititorului într-o povestire anterioară , cardinalul parcăauzise rostindu-se acest nume ca fiind al unui bă rbat care, într-o împrejurare nu prea lă murită astă zi în mintea sa, se fă cuse remarcat, trecînd drept o pildăde curaj, isteţ ime ş i devotament. Gîndul acesta îl stă pînea cu atîta putere, încît se hotă rî sălimpezeascălucrurile fă r ăză bav ă : numai cădesluş irile pe care le dorea asupra lui d'Artagnan nu putea săi le cearăchiar lui. Puţ inele cuvinte rostite de că tre locotenentul de muş chetari îl fă cuserăpe cardinal s ă -ş i dea seama de obîrş ia gasconă ; iar italienii ş i gasconii se cuno ş teau prea bine ş i semă nau prea mult unii cu alţ ii ca săse bizuie pe ce spuneau ei despre ei înş iş i. Drept care, ajungînd la zidul ce înconjura gră dina Palatului Regal, cardinalul bă tu în porti ţ ă , aflat ăcam pe focul unde s-a clă dit mai tîrziu cafeneaua „Foy", ş i, dupăce mulţ umi lui d'Artagnan ş i-l pofti săaş tepte în curtea palatului, fă cu semn lui Guitaut să -l urmeze. Descă lecarăamîndoi, dînd frîul lacheului care deschise poarta, ş i dispă rurăîn gră dină . — Dragul meu Guitaut, începu cardinalul, sprijinindu-se pe braţ ul bă trînului că pitan de gardă . Mi-ai spus adineauri căsînt aproape două zeci de ani de cînd te afli în slujba reginei, nu-i a ş a? — Da, e adevă rat, ră spunse Guitaut.

Voiam săte întreb dac ăl-ai remarcat pe locotenentul nostru de muş chetari. din nefericire. am remarcat c ăe ş ti dă ruit cu o minunat ă memorie. dîndu-ş i seama c ăe tras de limb ă . E un gascon. care nu poate fi pus la îndoială . dupăcum vorbeş te lumea. — Ah! exclamăel. rîzînd. monseniorul va încuviinţ a sără mînăal celor ce mi l-au încredin ţ at. bineînţ eles. — Eh. nu pot spune decît da. ş i domnul de Tréville. care ş tiu tot ce vor săş tie. în privinţ a asta sînt silit săvămă rturisesc cănu ş tiu mai mult decît a ajuns la urechea Eminenţ ei-Voastre. pe vremea cardinalului. n-am fost niciodată amestecat în vreo intrigă . — Dacă -i vorba de vitejia lui de osta ş . din care s-a descurcat. se numă răprintre prietenii cei mai de n ă dejde ai reginei. Adresaţ i-văunui intrigant din acea vreme ş i veţ i afla tot ceea ce doriţ i.ş i de credinţ a pe care ai dovedit-o cu prisosinţ ă . fiindc ăuna dintre cele mai de seamăînsuş iri ale unui curtean e săş tie săuite. — Aşdori sa ş tiu dacăa dat dovadăde calită ţ ile sale. surprins de întrebare. — Domnul de Tréville îl preţ uieş te mult. cum secretul nu-mi aparţ ine. Eu. — Asta.— Or. — Da. dumneata. la trecă toarea Suze. Avem nevoie de oameni plini de isteţ ime. eş ti un viteaz. pentru căei nu-i pun pe toţ i pe acelaş i talger al balanţ ei ş i pentru căş tiu săse adreseze solda ţ ilor atunci cînd e vorba de ră zboi ş i intriganţ ilor atunci cînd e vorba de intrigi. — Aţ i remarcat asta. dragul meu Guitaut. monseniore? îngă imăcă pitanul. doar îl cunosc de multăvreme. zise Mazarin. cu mare dibă cie? — Monseniore. la naiba! bombă ni Mazarin. Guitaut. monseniore. n-o sămai avem curînd. — Domnul d'Artagnan? — Da. Domnul d'Artagnan n-a fost cumva amestecat. unul dintre acei puţ ini că pitani care ne-au ră mas de pe vremea lui Henric al IV-lea ş i cum. Mazarin clă tinădin cap. pe legea mea. La asediul oraş ului La Rochelle. — Dar dumneata nu eş ti un curtean. unul. Guitaut. bieţ i miniş tri. monseniore! M-aţ i adus încoace ca să -mi preziceţ i viitorul? — Nu. plă tind. — Nici nu era nevoie monseniore. într-o intrigăoarecare.ş i. avem adesea nevoie ş i de alt fel de oameni decît de viteji. ş ti ţ i. Voiam săaflu dacăe un om în care po ţ i avea încredere. cu atît mai ră u pentru mine! — Cum aş a? — Fă r ăîndoială . ş tii bine cănoi. — Eh. urmăcardinalul. la Perpignan. ş tiu. rosti Guitaut. cu o strîmbă turăpe care nu ş i-o . am auzit căş i-a f ă cut mai mult decît datoria. — Dar tu. existăş i miniş tri fericiţ i. dacăvreodat ămi s-au dest ă inuit unele lucruri despre intrigile urzite de alţ ii. — Ce fel de om este? — Hm! fă cu Guitaut. în afarăde curajul dumitale. Drace.

în picioare. Cardinalul se aş ezăla masa de lucru ş i luăo foaie de hîrtie pe care aş ternu cîteva rînduri. domnule d'Artagnan. izbuteş ti. aş i! Cu ră bdare. O săplă tesc. îl pofti Mazarin. — Contele de Rochefort! — Din nenorocire. — Vino. o escortăş i vei veghea cu cea mai mare grijăasupra întemniţ atului.putea stă pîni ori de cîte ori i se pomenea de bani. a dispă rut de vreo patru-cinci ani ş i nu mai ş tiu ce-i cu el. îş i urm ăgîndul Mazarin. — Domnule d'Artagnan. ş i chiar astă -seară . Guitaut. — Da. — În schimb ş tiu eu. gl ă sui Mazarin... monseniore! Nu-i prea uş or săfaci săvorbeascăpe cei care nu vor. cardinalul nu se uita la bani cînd era vorba de oamenii să i. D'Artagnan se înclină . spuse el. Îţ i mul ţ umesc. a ş a cum i se poruncise. care începea să -ş i piard ăr ă bdarea.. într-adevă r. — Contele de Rochefort. încuviinţ ăMazarin. E un ceas de cînd nu-ţ i cer altceva. văprevin. D'Artagnan luăscrisoarea. — Atunci de ce se plîngea adineauri Eminenţ a-Voastr ăc ănu ş tie nimic? — Ei. era un om mare. omul acesta este. z ă rind un ofiţ er care se plimba încoace ş i încolo. cardinalul schiţ ăun gest de salut că tre Guitaut. dup ăcîteva clipe. cum tocmai ajunseserăîn curtea Palatului Regal.. — Oare monseniorul vrea. Guitaut. — Hm. monseniore. da. Cardinalul îndoi hîrtia ş i puse pecetea. aş tepta f ă răsă -ş i piardără bdarea ş i fă răpic de curiozitate: devenise un fel de robot în hainăost ă ş ească . se afla iară ş i în înc ă perea de unde plecase. Era d'Artagnan.. se apropie de el. Aş adar. se ră suci pe că lcîie ca cel mai straş nic sergent-instructor. dac ănu se poate altfel. o săvăcoste scump. ieş i pe uş ăş i numaidecît . salutăcu mîna la borul pă lă riei. Dar. numai săvrea săvorbească . Apoi. Am o însă rcinare pentru dumneata. îl urm ăpe scara secretăş i. D'Artagnan. vei duce aceastămisivăla Bastilia ş i te vei întoarce cu omul în cauză . aş a cum f ă cuse Guitaut. Guitaut. Ş i. înd ă ră tnicule! —Ş tiu pe cineva în mă surăs ăv ădea toate lă muririle. vei lua o tr ă sură . acţ ionînd. — Ei. cu vocea-i cea mai dulce. sau mai degrab ăsupunîndu-se orbeş te. — Era sufletul blestemat al cardinalului. nepă să tor.. — Asta măpriveş te. sănumesc pe cineva care a fost amestecat în toate urzelile din acea vreme? — Per Bacco! zise Mazarin. care aş tepta întoarcerea cardinalului. numai că avea acest cusur. îţ i voi urma sfatul. ş i crezi c ăRochefort.

poreclit Eminenţ a cenu ş ie. — Eu văp ă ră sesc. lucrurile ră maseră neschimbate: de Tremblay nu plecă . dup ămoartea cardinalului. Se anunţ ăguvernatorului. Guvernatorul Bastiliei era pe atunci domnul de Tremblay. III DOI VECHI DUŞ MANI D'Artagnan ajunse la Bastilia în clipa cînd suna de opt ş i jumă tate. îş i spuneau unii altora: „Eu voi ieş i de aici în cutare zi. spuse domnul de Tremblay. Domnul de Tremblay era deci înc ăguvernator la Bastilia atunci cînd d'Artagnan i se înfă ţ iş ăpentru a duce la îndeplinire ordinul ministrului: guvernatorul îl primi cu cea mai mare politeţ eş i. Ră sun ăo bă taie de clopot. adu-l jos pe numă rul 256. domnule d'Artagnan. iar Bassompierre nici atît. unde a ră mas doisprezece ani încheia ţ i. Bassompierre ră spundea: „Eu. — Aşprimi cu dragăinim ă . care. temnicer. domnilor. acel cumplit favorit al lui Richelieu. — Săm ăia dracu dacăam poft ăde aş a ceva! murmur ăd'Artagnan. Intrînd în Bastilia. la moartea cardinalului. cu o voce monotonă : — Patru oameni de escortă . calul meu! Cinci minute mai tîrziu. cum tocmai voia săse aş eze la masă . dacănu măînş el. r ă mase în ş a. — Adevă rat. de Tremblay urma să -ş i piardălocul de la Bastilia. iar Bassompierre săş i-l reia pe al s ă i la curte. la ferestrele ză brelite ş i la zidurile acelea uriaş e pe care le vă zuse întotdeauna numai de cealaltăparte a ş anţ urilor înconjură toare ş i de care se temuse atîta cu vreo două zeci de ani în urma. îl pofti săm ă nînce împreună . că ci. Hei. dar întrun chip la care Bassompierre nu se gîndise. Pe vremea cînd mareş alul Bassompierre se afla închis la Bastilia. roţ ile tr ă surii huruiau ş i potcoavele cailor ră sunau pe lespezile curţ ii. Pe curînd. iar tovară ş ii să i. fă răs ă coboare. privind la drugii de fier. prezicerea lui fu cît pe ce s ăse îndeplinească . fratele faimosului că lugă r capucin Joseph. ş i eu în cutare zi". încetai sămai fii om. auzind c ăvine din partea ş i cu un ordin al ministrului. Într-adevă r. D'Artagnan se înfiorăauzind zgomotul cheilor. Asta voia s ăînsemne c ă . Sînt chemat să semnez de ieş irea întemniţ atului.se auzi cum dăcîteva ordine scurte. . în visurile lor de libertate. dar. pe plic st ăscris foarte urgent. o tră sură . ieş i să -l întîmpine pînăîn capul peronului. voi pleca în ziua cînd va pleca domnul de Tremblay". deveneai un simplu numă r. încuviinţ ădomnul de Tremblay. zise d'Artagnan. împotriva tuturor aş teptă rilor.

pe cinstea mea de gentilom. Nici nu ispr ă vi bine aceste cuvinte. scornităde ducele de Orléans. ş i d'Artagnan. ca s ăvedem totul din loj ăca la teatru. V ă zîndu-l. dar se stă pîni îndată . Ş i totuş i. Rochefort? — Nu. d'Artagnan tresă ri. cuprins de mirare. Nu te-am vă zut de vreo patru-cinci ani. mi se pare cănu-i prea mare deosebire între un mort ş i un îngropat de viu. te credeam mort. se urcăîn tră surăală turi de întemniţ at ş i spuse cu o voce în care era cu neputinţ ă sădesluş eş ti cea mai mica tulburare: — La Palatul Regal. — Ei bine. bietul meu prieten! urmăd'Artagnan. — Tu. — Bucuros. dupăun chef straş nic la Reinard. mai degrab ă mor pe o mînăde paie. Tu eş ti. Domnule de Lillebonne. ducelui de Harcourt îi tră sne ş te sămergem la ş terpelit pelerine pe Pont-Neuf. sau mult nu mai lipseş te. hoţ de noapte?! Rochefort. — Pe legea mea. cum are s ăse ş i întîmple pesemne. —Ş i pentru ce crimăte afli la Bastilia? — Vrei să -ţ i spun adevă rul? — Fireş te. i-am propus cavalerului de Rieux săfim spectatori în loc de actori ş i săne cocoţ ă m pe calul de bronz. căap ă ru întemniţ atul. — Bine. — Domnilor. de Rieux ş i alţ ii. se aruncăde gîtul întemniţ atului: — Rochefort! exclamăel. voi urca în tr ă sura. uite ce s-a întîmplat: într-o seară . binevoieş te să -mi duci calul de frîu. măîmbolnă vesc. la Tuileries. Haide-haide. mi s-a cerut s ăveghem cu cea mai mare grija asupra întemniţ atului. — O. fiindcăideea asta nu mi se p ă rea prea de soi. Ş i eu sînt îngropat de viu. habar n-am! — Te îndoieş ti de mine. Rochefort! La vîrsta ta? — Nu. D'Artagnan descă lecă . repede! Tră sura porni numaidecît. . în tovă ră ş ia ducelui de Harcourt. chiar tu! Nu m ăîn ş el! — D'Artagnan! fă cu la rîndul să u Rochefort. Dacămai ră mîn cinci minute în curtea asta. Întemniţ atul se urcăîn tră sură . glumeş ti? — Înţ eleg. Asta cere o lă murire. — Erai nebun. distracţ ie foarte la mod ăpe-atunci. nu-i aş a? — Mă rturisesc căda. eram beat. fă r ăs ăparăcăl-a recunoscut. decît săam zece mii de livre pe an ca guvernator al Bastiliei. domnule locotenent! ră spunse cel că ruia i se adresase. Ş i pentru căportierele nu au încuietori.însoţ indu-ş i afurisenia cu zîmbetul cel mai încîntă tor. — Care? — Hoţ de noapte. Dar e cu neputinţ ăsăfiu întemniţ at pentru vina care mi se pune în seamă . încredinţ ăfrîul muş chetarului. vorbi d'Artagnan că tre cei patru muş chetari din escortă . folosindu-se de întunericul de sub bolta pe sub care treceau. a lui Fontrailles.

cardinalul ţ i-a încredinţ at un ordin. — Ce vrea de la mine? — Nu ş tiu. la închisoare. ş i iat ă . îi scriu cardinalului. ori mai degrabănu l-am ş tiut niciodatăca lumea. pe calul lui de bronz? — Nu. — Săreziş ti unui Buckingham ş i săcedezi unui Mazarin! — Astea-s femeile! cugetăca un filozof d'Artagnan. Ducele de Harcourt. Dau s ăsar ş i eu jos. Ş edeam cum nu se poate mai bine ş i vedeam minunat. spunîndu-i căn-au s ăne descopere acolo sus. de nu măînş el. săcoboare. asta-i mare lucru. dragul meu Rochefort. sînt aproape două zeci ş i unu de ani de cînd port gradul ă sta. favorit! izbucni d'Artagnan. sînt cinci ani de cînd zac acolo. unde am dormit dus. O. —Ş i Mazarin e acelaş i Mazarin? — Mai mult ca oricînd. nu ţ i s-a întîmplat nici o nenorocire. dragul meu. Mul ţ umit ăpintenilor că lă re ţ ului. că ci am uitat săte întreb: unde m ăduci? — La cardinal. Eu caut să -l ţ in lîngămine. Vreo patru-cinci pelerine fuseserăş terpelite cu o nemaipomenităîndemînare. trec două . bietul meu conte! Măsimt ş i mai vîrtos cadet gascon decît în ziua cînd te-am întîlnit la Meung. trec opt zile. nu poate săfie asta. nici vorbă . cum ar fi fă cut cu oricare altul. Dar am ră mas acela ş i locotenent de muş chetari ş i. care m-au dus la Châtelet. fă răca pă gubaş ii s ăcrîcneascăm ă car. sînt aproape două zeci ş i doi de ani de atunci. începe s ăţ ipe ca din gurăde ş arpe. nu. pintenul se sfă rîmă . pune piciorul pe un pinten al statuii. Ş i apoi habar n-aveam cătocmai pe tine trebuia s ăte duc. ţ iaduci aminte. — A. ai dreptate.Zis ş i fă cut. fă răsă -mi pese. cînd nu ş tiu ce nă tă ră u mai puţ in ră bdă tor decît ceilal ţ i se porne ş te să strige: „Să riţ i!" ş i ne aduce pe cap o patrulăde arcaş i. Se zice căs-ar fi însurat cu regina. dar era prea tîrziu: am picat drept în braţ ele arcaş ilor. dar pesemne căo săafli motivul. El. de Rieux cade. Tu. într-o clip ăam fost pe cal. în loc să tacă . ehei! Ş i oftădin adîncul inimii. de Rieux vrea săfacăla fel. un favorit? — Eu. În aceeaş i zi au venit dupămine ş i m-au dus la Bastilia. — Totuş i. spune: „Tră snetul nu cade peste vă i". — Pă i ce nenorocire ai fi vrut sămi se întîmple? Un vers latinesc pe care l-am uitat. — Însurat?! — Dacănu-i bă rbatul ei. . Trece o zi. — În sfîrş it. încredinţ at căa doua zi scap. — Cu neputinţ ă . ba încădintre cele mai joase. Fontrailles ş i înc ăvreo cî ţ iva o iau la fug ăş i scapă . îş i rupe un picior ş i. Crezi căm-au întemniţ at pentru crima de a m ăfi cocoţ at în spatele lui Henric al IV-lea. dragul meu Rochefort. nu-i aş a? — Asta fiindcămăgă seam din întîmplare în anticamer ăş i mi s-a adresat mie. ş i eu sînt o vale. atunci îi este amant. de care ne-am folosit ca de niş te trepte. da.

dacăajungi iar în graţ ii. Tră iesc. aş a cum ş tii. i-ai uitat? — Aproape. — Prin urmare. dar de pe la alţ ii. în privinţ a asta reginele sînt de douăori femei. fiindcăm-a ajutat întotdeauna ş i-ar fi putut s ămăscape ş iacum. Dumnezeu mi-e martor! Ne-am desp ă rţ it. Rochefort.. —Ş i ră zboiul. prima oarăcînd ai prilejul săvorbeş ti de mine. Beaufort tot închis e? — Tot. ş i? — Sînt burghezii care-ş i fac de lucru pînăuna-alta. ş i dacăare nevoie de tine. — Ce vrei săspui? — N-auzi împuş că turile? — Ba da. uite unde-am ajuns... din cînd în cînd mai aflu cîte ceva despre ei. cu condiţ ia săfaci ş i tu la fel. Ei. dar tu? — Voi face la fel. trebuie săvorbesc ş i de prietenii tă i? — Care prieteni? — Athos. — Cu spaniolii? — Nu. cu Parisul. — Spune-mi. — Crezi căs-ar putea ajunge undeva cu burghezii? — Cum nu? ă ş tia promit. te fericesc! Sînt ani de zile de cînd nimeni nu mai are nevoie de mine. dar reginele? — Ei. A ş a cătu ai să -l scapi pe el. DacăMazarin s-a gîndit s ăte caute. — O să -l avem. — Mare nenorocire sănu fii liber.. — Te sfă tuiesc săte plîngi. — Voi vorbi. — Ne-am înţ eles: bate palma. — Onoarea lui Rochefort stăcheză ş ie.. — Care? —Ş tii căsîntem prieteni buni. — Ascultă . De ce? — Eh. — Ascultă . ce mai încolo ş i încoace. sănu măuiţ i. Săm ăia naiba dacăş tiu prin ce colţ de lume . — La naiba! Pă strez ş i azi semnele acestei prietenii: trei împunsă turi de spadă ! — Ei bine. înseamnăca are nevoie de tine. — Ce mai e cu ei? — Habar n-am. asta-i tot ce pot să -ţ i spun.— Femeile. Porthos ş i Aramis. mai înţ eleg. Doamne. — Cred cătu eş ti mult mai aproape de libertate decît el.. Doamne.. — Adevă rat? — Da. ş i dacăs-ar g ă si cineva săstrîng ălaolaltă toate cetele lor. — Ei. nu-ţ i pierde n ă dejdea. O înţ elegere..

— Am ajuns ş i nu ţ in săfiu vă zut coborînd din tră sură . — Săintre domnul de Rochefort. nu zic nu. D'Artagnan urcăîmpreunăcu întemni ţ atul pe scara cea mare. te aduce sus. ş i nu-ţ i uita fă gă duiala! D'Artagnan încă lecăş i porni din nou în fruntea escortei. — D'Artagnan. în veş mîntul să u obiş nuit. D'Artagnan îş i plecăfruntea. O s ă -l vezi pe pă că tosul ă sta magistrat municipal. ceea ce era.. — Ce faci? întrebăRochefort. Aş a cum spusese. Ş i cu faimosul Planchet ce mai e? — S-a însurat. — N-aveam decît săstrig dupăajutor. în clipa asta s-a al ă turat ră zvr ă tiţ ilor. Cît despre Rochefort. — De ce n-ai f ă cut-o? întrebăd'Artagnan. Aceste cuvinte îl umplurăde bucurie pe d'Artagnan. zise el surîzînd.. pe legea mea. — Haida-de! i-o întoarse Rochefort.. dragul meu d'Artagnan. el. la urma urmei. după care stră bă turăanticamera ş i coridorul.. —Ş i faimosul. cu deosebirea căel . cum îi spunea fl ă că ului pe care l-am fă cut sergent în regimentul piemontez? — Planchet? — Da. — Ai dreptate. de îndat ăce auzi rostindu-se cele douănume. oprind tră sura. nimeni nu mai avea nevoie de el de multăvreme ş i stă ruinţ a lui Mazarin în privinţ a sa i se pă rea un semn bun. Cînd ajunse la u ş a cabinetului lui Mazarin ş i se preg ă tea să -ş i anun ţ e sosirea. Ş i ceru săfie anun ţ at ministrului. Rochefort. Ş i rugaţ i pe domnul d'Artagnan săaş tepte: nu am ispră vit încăcu el. Rochefort îi puse mîna pe umă r. veş mîntul aba ţ ilor din acea vreme. stă ruinţ a aceasta a cardinalului avu darul să -l punăş i mai mult în gardă . nici vorbă . „Oare Rochefort săfi devenit mai bun decît mine?" cugetăel. Adio! — Pe curînd. puţ in curaj! Roata se-nvîrteş te: de jos. iar eu aşfi fost liber. — Amin! rosti d'Artagnan. — Haide. rosti d'Artagnan. de-ar fi fost altcineva cu escorta. Nu. adicăacela de monsenior. Astă -searăse schimbăpoate ş i soarta ta. vă zînd grupurile de cetă ţ eni care ne ieş eau în cale ş i care se uitau cu ochi arză tori la tine ş i la cei patru oameni ai tă i? — Spune.or fi. vrei să -ţ i mă rturisesc un lucru la care m-am gîndit tot drumul. Ne-am legat prieteni! Ei. înainte săajung eu c ă pitan. se cheamăcă -i ş i el în rîndul burghezilor parizieni ş i. a luat fata unui cofetar de pe strada Lombards. doar se dă dea în vînt dupădulciuri. numai pe tine te mai am prieten. Trecu pragul încă perii ş i-l gă si pe Mazarin aş ezat la masa de lucru. ş i tu cu oamenii tă i aţ i fi fost sfîş ia ţ i. noi doi nu ne cunoaş tem. Dupăcinci minute intrau în curtea Palatului Regal. sun ăvocea neră bdă toare a lui Mazarin.

Ministrul nu se schimbase cîtuş i de puţ in. Am fost la Bruxelles într-o împrejurare cumplită . Mazarin clă tinăuş or ş i aproape nevă zut din cap. parcămi-aduc aminte. era bine pieptă nat. Rochefort trase cu coada ochiului spre Mazarin ş i privirile li se încruciş ară . deoarece din ordinul Eminenţ ei-Voastre am fost dus de la Châtelet la Bastilia. bine parfumat ş i. cu el era altăpoveste: cei cinci ani de temniţ ăîl îmbă trîniserăgrozav pe acest vrednic prieten al domnului de Richelieu. Regina nu a vă zut în refuzul dumitale decît un refuz. Rochefort tresă ri." Dupăo tă cere destul de lungă . Uş ile se închiseră . pur ş i simplu. domnule Rochefort. c ă rora nu le cunosc nici mă car numele. — Da. îţ i pun doar o întrebare. în vreme ce-ai acceptat săpleci în serviciul ră posatului cardinal? — Tocmai pentru căam fost acolo în serviciul cardinalului. — Ei bine. cu mine însăe altceva. în serviciul reginei. atîta tot: n-ai refuzat dumneata s ă pleci la Bruxelles. ca ş i cum ar fi vrut săspună : „Iatăun om care nu mi se mai pare bun de mare lucru. era cît pe ce săfiu sfîş iat. — Dar mi se pare căEminen ţ a-Voastrăo ş tie mai bine ca oricine. pă rul negru îi albise cu totul ş i ară miul fe ţ ei l ă sase locul unei palori adînci. Va s ăzic ăă sta-i adev ă ratul motiv? Sînt cinci ani de zile de cînd îl tot caut. dar care lui Rochefort i se pă ru o veş nicie. Cît despre Rochefort.purta ciorapi ş i mantie violetă . de om vlă guit. pă rea mai tîn ă r. Săne înţ elegem. Cum aţ i fi vrut sămăreîntorc?! Aşfi pierdut-o pe regină . Ş i nici nu-mi trecea prin minte. Mă dusesem acolo ca săsurprind coresponden ţ a lui Chalais cu arhiducele. într-adevă r. dragul meu domn de Rochefort. Prin urmare te afli în temni ţ ă ? La aceastăîntrebare. nu mă puteam întoarce spre a o sluji pe regină . Era pe vremea conspiraţ iei lui Chalais. ş i. n-ai refuzat dumneata cîndva săfaci o că lă torie pentru reginăla Bruxelles? — Aha! fă cu Rochefort. — Crezi? — Sînt sigur. spuse el. Ză rindu-l. — O. pricepi. iatăcum gîndurile cele mai bune sînt r ă u înţ elese. în loc săo slujesc. avusese multe motive săse plîngăde dumneata pe vremea ră posatului cardinal! . mulţ umităacestei cochetă rii. bine frizat. încăîn acele zile fiind recunoscut. într-adevă r. monseniore! Numele meu nu văera necunoscut. Mazarin scoase la iveal ăo scrisoare deschis ădintr-un vraf de hîrtii ş i o ară t ăgentilomului: — Am gă sit aici o scrisoare prin care îţ i ceri libertatea. — Eu? Nicidecum! La Bastilia mai sînt o mulţ ime de oameni închi ş i încăde pe vremea domnului de Richelieu. prostul de mine! — Dar eu n-am spus c ăacesta e motivul arest ă rii dumitale.

— Tocmai pentru căl-am slujit cu credinţ ăpe cardinalul Richelieu împotriva reginei. ţ i-am mai spus doar. Or. De aceea nu voi fi niciodatăun om mare ca el. Regina. Ş i cînd spun: am nevoie. Eu am o francheţ e prea franţ uzeasc ăş i asta îmi dă unează . totul se poate îndrepta.. — Eu. merg de-a dreptul la ţ intă . dragul meu domn de Rochefort.) — Înţ eleg. eu sînt un simplu ministru care nu are nevoie de slujitori. ş i pe urma omul nici nu se gîndeş te la ce-a fost. ş tiind cît preţ uieş ti ş i. Am nevoie de prieteni de nă dejde. dragul meu domn de Rochefort. Doamne. Nu uitaţ i. care sînt un om simplu ş i fă ră ascunziş uri. lucru ce-l f ă cea mult superior mie. — Ei. care am stat aceş ti ani la Bastilia. dupămoartea sa trebuia săînţ elegeţ i. (mînie de femeie ş i de prinţ es ă . încuviinţ ăMazarin. monseniore. rosti Mazarin. ş i admiraţ ia mea pentru acest mare om creş te ş i mai mult. Desigur. Cardinalul se dovedea foarte iscusit. Nu fac nimic fă răordinul reginei.. în ţ eleg: regina are nevoie. pesemne cămi-a poruncit sămăasigur în privinţ a dumitale. fiind el însuş i slujitorul reginei. monseniore.. Iatăpentru ce te gă seş ti la Bastilia. — Ei bine. în ce m ă priveş te. care a petrecut cinci ani la Palatul Regal. — E adevă rat... — Aş adar.. dar eu. am avut puţ ine dovezi de bun ă tatea despre care vorbe ş te Eminenţ a-Voastr ă . domnule de Rochefort. — Sînt gata săv ăcred. continuăMazarin. eu nu sînt cu nimic vinovat de întemniţ area dumitale. dumneata eş ti în m ă surăs ăîn ţ elegi anumite lucruri ş i.. maiestatea-sa este foarte susceptibilă . ş i sper săţ i-o pot dovedi. o datăce le înţ elegi. — Aceasta era ş i pă rerea cardinalului Richelieu.Rochefort rîse dispreţ uitor. crezi oare căPalatul . care ţ inea sădevin ăatotputernic. continuăRochefort. domnule de Rochefort. da. ce vrei! Dar lucrurile astea trec aş a cum au venit. — Da. mi se pare cădac ănumai dintr-o gre ş ealămăgă sesc la Bastilia. de vreme ce aveţ i bună voinţ a să -mi spuneţ i căş i dumneavoastrăo împă rtă ş iţ i. c ă v-aşsluji cu aceeaş i credinţ ăîmpotriva oricui. monseniore.. săduci aceste lucruri la bun sfîr ş it. — O. Rochefort îş i muş căbuzele ca sănu zîmbească . domnule de Rochefort. monseniore. care fă cea totul dupăbunul să u plac. vă zînd tresă rirea pe care ministrul încercase săş i-o stă pînească– nu uitaţ i că de cinci ani măaflu la Bastilia ş i cănimic nu te face săvezi mai strîmb lucrurile decît faptul căle priveş ti de dupăgratii. socotindu-te primejdios. monseniore. pesemne căa aflat de refuzul dumitale. cu toate că . Rochefort cunoş tea aceastăvoce catifelatăîn care se strecura din cînd în cînd cîte un ş uierat ca de viperă . de slujitori credincioş i. cănu se mai gînde ş te ea. pesemne căl-a socotit drept o declaraţ ie de ră zboi ş i. în consecinţ ă . zise Rochefort. glă sui el. în mijlocul serbă rilor ş i al curtenilor. în schimb sînt un om bun. eu nu sînt domnul de Richelieu. pricepi? Eu nu sînt ca domnul cardinal de Richelieu.

Oare se numă răş i astă zi printre cei ş aptesprezece seniori? — A murit." — Îl ş tiu: „. avea ş i prieteni fă r ăde pereche. ş i nici nu văînchipuiţ i..Regal e un lă caşprea vesel? Nu. drag ădomnule Rochefort? Învaţ ă -mădumneata. — E tocmai ceea ce vreau ş i eu! — Am cunoscut oameni. e ş ti de-ai noş tri. socotind c ăa sosit clipa să -ş iţ inăfă gă duiala fa ţ ăde d'Artagnan – am cunoscut oameni care prin . în celula mea e un proverb zgîriat pe zid cu vîrful unui cui. Eu joc cu că rţ ile pe masă . gînditor. — La naiba.. cît de puţ in ş tiu oamenii aceş tia din tot ce se petrece. acţ iune! f ă cu ministrul. ş i asta e o mare pierdere. — Nu ş tiu să -i caut?! Ce vrei săspui. În privinţ a asta eu am ră mas încăla domnul Bassompierre. nici gînd. Am avut ş i noi mari necazuri. sănu mai vorbim de toate acestea. — Ei. monseniore. O mic ăschimbare pe care oamenii devota ţ i de care v-am vorbit adineauri au fă cut-o pentru mulţ umirea lor personală . Dar uite. Era un om devotat reginei ş i asemenea oameni sînt rari. continuăRochefort. domnule. era un om atît de mare! — Monseniorul nu se va supă ra dacăîl voi mustra? — Eu. Dumneata trebuie săfi învă ţ at multe în intimitatea ră posatului cardinal. aş aeş i slujitorul".. ţ inta tuturor pumnalelor? El. — Dar cum dovedeş ti devotamentul? întreb ăMazarin. cu toate căerau lovituri cumplite. — „. îi trimiteţ i la Bastilia. niciodată !Ş tii bine cămi se poate spune orice. domnule de Rochefort? — Trebuie săînţ elegeţ i. — Ei bine. M ăstr ă duiesc sămăfac iubit ş i nu temut. monseniore. care ş i-a petrecut viaţ a apă rînduse de atîtea lovituri? — Dar a izbutit săse apere pînăla urmă .. aş aeş i sluga". ca de obicei. A. ş i ce vrea săspunăproverbul? — Vrea săspunăcădomnul de Richelieu a ş tiut săg ă seascăslujitori devotaţ i cu zecile.. — Prin acţ iune.. — A. Spune. monseniore.. La Bastilia nu se discută politicădecît cu soldaţ ii ş i cu temnicerii. te asigur. monseniore: „Cum e stş pînul. cred ş i eu! zise Rochefort. ră spunse Rochefort. monseniore. da. dacăavea duş mani f ă răde pereche. Pentru că . —Ş i cum sunăacest proverb? întrebăMazarin. Dar unde gă seş ti oameni de acţ iune? Rochefort clă tinădin cap: — Ei nu lipsesc niciodată . c ădoar atît aş tept dar nu mai ş tiu nimic din ce se petrece pe lumea asta. — Iată -l. — El. Atunci cînd îi aveţ i. numai c ădumneavoastrănu ş tiţ i să -i că utaţ i.

sfîr ş itul unei vechi ră fuieli. ză u.iscusin ţ a lor au înş elat de sute de ori agerimea cardinalului. cu vitejia lor i-au doborît gă rzile ş i spionii. — Nu. — Nu cred. Dar ei au avut nenorocul sără mînădevotaţ i aceleiaş i regine pentru care adineauri că utaţ i slujitori. iscusin ţ a ş i politica. avea trei prieteni. în ce prive ş te îndemînarea. drag ădomnule de Rochefort. au ajutat unui cap încoronat s ă -ş i pă streze coroana ş i l-au fă cut pe cardinal s ăcearăpace. f ă r ăbani. vitejii care vi-i doreaţ i dumneavoastr ăadineauri. monseniore. surîzînd tainic. spuse gentilomul surîzînd. monseniore. — Ah! exclamăMazarin cu o admirabilănaivitate. monseniore. ci. — Gasconul acesta a salvat o reginăş i l-a silit pe domnul de Richelieu sărecunoascădeschis că . pentru căau luptat împotriva mea. fă ră înlesniri. nici nu-ţ i pot spune cum mi-ai . —Ş i s-a încumetat de unul singur săducăla bun sfîrş it o asemenea ispravă ? — Nu. e secretul unei mari regine. — Povesteş te-mi ş i mie. ş i. De-aşcunoaş te ş i eu asemenea oameni! — Eh. cu care am avut cel mai mult de-a face. — Adevă rat? — Întocmai aş a cum am cinstea săspun excelenţ ei-voastre. zise Mazarin. —Ş i spui căace ş ti patru oameni erau uniţ i? — Ca ş i cînd tuspatru n-ar fi fost decît un singur om. mi-a dat o loviturăde spad ă– sînt aproape ş apte ani din ziua aceea: era a treia oară cînd mălovea aceeaş i mîna.. ş i timp de ş ase ani ş i mai bine nu l-aţ i socotit bun de nimic. cu toate căar fi fost mai bine ră splă ti ţ i. — Asta-i cam greu.. fă răsprijin. iar ei mi l-au întors cum s-au priceput mai bine. aveţ i unul la uş ăde mai bine de ş ase ani. cîte n-au fă cut ei împreun ă ! — Dragădomnule de Rochefort. pentru căle-am fă cut tot ră ul de care am fost în stare. aş a cum v-am spus. — Cine este? — Domnul d'Artagnan. — Atunci o să -mi povesteasc ăel însu ş i. vă zînd căRochefort ajunge singur acolo unde voia el să -l aducă– oamenii aceş tia nu erau devota ţ i cardinalului. trei viteji care îl ajutau. ca ş i cînd aceste patru inimi ar fi bă tut în acelaş i piept. monseniore. — Cum de ş tii dumneata toate aceste lucruri? — Le ş tiu pentru căoamenii aceş tia erau pe atunci duş manii mei. pentru căunul dintre ei. într-adevă r. — Numai căoamenii de care vorbe ş ti. nu era decît un învă ţ ă cel. —Ş i de ce n-ar face-o? — Pentru căsecretul nu-i apar ţ ine. de vreme ce luptau împotriva lui. — Gasconul acela?! fă cu Mazarin cu o mirare desă vîr ş it jucată . oameni care.

— Da. drept mul ţ umire. stră duindu-se s ă citeascăceva pe aceast ăfaţ ăfinăş i vicleană . atunci ascultaţ i! A fost odatăo regină . — Ei bine. Ace ş ti patru oameni nu erau nici prinţ i. nici dintre puternicii vremii ş i nici mă car bogaţ i. domnule de Rochefort. c ă ci văc ă zniţ i în zadar! Toate acestea s-au petrecut cu mult înainte s ăfi venit dumneavoastrăîn regatul unde domnea aceastăregină . dincolo de mă ri. Cum aceastăpodoabăera un dar primit din partea regelui. are nesocotinţ a să -i dă ruiascăo anume podoab ăatît de însemnată . fiindcăea se pră bu ş ea de la înă lţ imea mă ririi ei. în schimb am săvăspun o poveste. Nu văcă zniţ i săghiciţ i cine este. încît toate femeile erau nebune dupăel ş i însă ş i regina. — Nu vreţ i săm ăîntrebaţ i nimic. monseniore? întrebăRochefort. monseniore. regina unuia dintre cele mai mari regate ale lumii. Mazarin nu mai scotea o vorbă . monseniore: ministrul ş tia prea bine căpodoaba plecase o datăcu ambasadorul ş i ambasadorul se gă sea acum foarte departe. monseniore. Marea regin ăera pierdută ! Pierdutăca ş i cea mai umilădintre supusele ei. că reia un mare ministru îi voia mult ră u. pentru c ăîi dorise cîndva prea mult bine.Ş i iatăcăsose ş te la curte un ambasador viteaz. Ministrul ş tia de plecarea lor ş i le-a înş iruit în cale o mulţ ime de oameni. unul singur a ajuns la ţ ă rmul m ă rii. Ce spuneţ i de isprava asta. f ă r ăîndoialăpentru felul cum ş tiuse sărezolve problemele de stat.Ş i au plecat. Trecurăaş a cinci sau ş ase minute. — Ba da: spui cădomnul d'Artagnan era unul din aceş ti patru oameni? — El a dus la bun sfîrş it totul. pu ţ in a lipsit sănu-l dea pierz ă rii pe ministru. puternică . erau patru soldaţ i inimo ş i. se gîndea. a trecut marea ş i s-a întors aducînd mă reţ ei regine acea podoabăpe care ea ş i-a putut-o prinde la umă r în ziua balului. v ă asigur. monseniore? zise Rochefort. cănu se putea gă si o alta care săo înlocuiască .. un adevă rat basm. — Adevă rat. nici duci. vrînd să -i împiedice să -ş i atingă ţ inta: Trei au fost sco ş i din luptăde că tre ace ş ti nenumă ra ţ i duş mani. omorînd sau ră nind pe cei care-i stă teau în cale.. cu braţ ul oţ elit ş i cu spada gata oricînd de luptă . te ascult. îmi plac foarte mult poveş tile. —Ş i ceilalţ i cine erau? — Monseniore. patru oameni hotă rîr ăs ăo salveze. monseniore. N-ai vrea să -mi istoriseş ti ş i mie aceastăîntîmplare? — Nu pot. E de prisos săvăspun. — Adevă rat! fă cu Mazarin. îngă duiţ i-mi sălas în grija domnului d'Artagnan săvi- . monseniore? — Magnific! murmurăMazarin.stîrnit curiozitatea. o regină . — O. ministrul l-a sfă tuit pe rege s ă -i cear ăreginei s-o poarte la viitorul bal. — Fie. visă tor. — Aflaţ i căş tiu încăvreo zece la fel. atît de bogat ş i atît de chipeş .

dar săcă lă toresc. trimiteţ i-m ăîn misiune. stau închis de atîta vreme. — Nu ai încredere în mine. Curiozitatea mea sa nu vămire: cînd ai stat cinci ani în temniţ ă . se prea poate. ş i-apoi eu nici nu-i cunosc sub adev ă ratul lor nume. rosti Mazarin. Hei. — Monseniore. de toţ i! — Săîncepem cu mine. monseniore. dac ăe cu putinţ ă ! — Dragădomnule de Rochefort. Bine. nu hot ă rîţ i nimic în privinţ a mea. ar fi mai cinstit din partea dumitale. Gă siţ i orice altceva pentru mine. aţ i uitat oare. cum eu însănu sînt nici rege. — Spune mai degrabăcăeş ti din tabă ra domnului de Beaufort. spuse Mazarin cu o undăde zeflemea în glas. sau. mai curînd. ve ţ i înţ elege căa ie ş i de la Bastilia ca săintri la Vincennes nu înseamnădecît săschimbi temniţ a. El singur ar avea oarecare înrîurire asupră -le. pe care o întinse ofiţ erului ş i dă du din cap în chip de salut. — Vă d. încît nu mai ţ in cu nimeni: ţ in doar cu cerul liber. rosti Rochefort. am hotă rît. nu te supă r ăcîtu ş i de pu ţ in s ăş tii unde vei fi trimis. monseniore. vei avea un post de încredere: te vei duce la Vincennes. căvoi fi dus iară ş i la Bastilia. Bernouin intrăîn încă pere. cămi-a fost chezaşîn fa ţ a reginei? — Domnul de Beaufort a devenit de atunci duş manul statului. — Asta numeş ti dumneata devotament? Te felicit! Devotamentul dumitale nu te angajeazăprea mult. domnule de Rochefort. pe urmăve ţ i trece ş i la ceilalţ i. monseniore. dar ce-i cu dumneata? — Îmi propuneţ i ceva imposibil. — Dumneata. Bine. săvinăcineva! — Aş adar. eu sînt unul dintre prietenii lui. — Cheamăun ofiţ er. Cardinalul aş ternu cîteva cuvinte pe o foaie de hîrtie. clă tinînd dezamă git din cap. nu-l socotesc duş man ş i nu pot primi ceea ce îmi propuneţ i. Erau prietenii lui. — Cum adicăimposibil? Ş i de ce ţ i se pare imposibil? — Pentru cădomnul de Beaufort este unul dintre prietenii mei. dar puterile te-ar tră da. . dragădomnule de Rochefort. te depă ş eş te zelul.i numească . Crede-mă : ceea ce îţ i trebuie în clipa de faţ ăeste odihna. de vreme ce a ţ i trimis săm ă aducăîncoace ş i măaflu aici. monseniore. — Da. de el. monseniore? — Dimpotrivă . Te socoteş ti încătînă r. nici ministru. domnule de Rochefort! Rochefort se înclinărespectuos. continuăRochefort. unde se aflăînchis domnul de Beaufort ş i nu-l vei scă pa din ochi. nici regină . domnule de Rochefort. daţ i-mi oricîte însă rcină ri. apoi ad ă ugăîn ş oaptă :Ş i ră mîi lîngămine. voi vorbi deschis pînăla capă t: am nevoie de dumneata. — Adio. Ofiţ erul se ară t ănumaidecît. —Ş i apoi. monseniore. fiindc ăî ţ i simţ i inima tînă ră . nu ai mei.

monseniore. Luminează -mi calea. — De dumneata. „A-a! îş i zise Rochefort în sinea lui. Bernouin o întîlni pe doamna Beauvais. du-te! A. prietenul duş manilor mei! — Ce vreţ i! Trebuia sămăfaceţ i duş manul du ş manilor dumneavoastră . ră spunse Mazarin. zadarnic se uităînsădupă prietenul să u. sănu uit: ar fi de prisos să -mi mai scrii. ş i doamna Beauvais se oferi să -l anunţ e pe cardinal Annei de Austria. monseniore. nu ş tiţ i săvăslujiţ i de mine ş i ră u face ţ i. . IV ANNA DE AUSTRIA LA PATRUZECI Ş IŞ ASE DE ANI Ră mas singur cu Bernouin. — V-o doresc. — Am scos castanele din foc pentru altul. domnule de Rochefort. îl duceau spre scara cea mică . murmurăRochefort. Asta schimbăgrozav lucrurile! Ş i dacăe tot atîta puhoi de oameni pe str ă zi. care se gă sea în camera de rugă ciune. — Măîntorc acolo. O trecere tainicăducea de la apartamentele ş i cabinetul de lucru al lui Mazarin la apartamentele reginei: de acest coridor se folosea cardinalul ca săajungăoricînd la Anna de Austria. Hotă rî deci s ă nu înceapăpartida cu d'Artagnan pînănu va cunoa ş te toate că rţ ile adversarului. domnule de Rochefort? Crede-mă . dar vărepet. mda! voi încerca să -i ară t lui Mazarin că . Mazarin st ă tu un timp pe gînduri. În curte se aflau tră sura ş i cei patru din escortăcare îl aduseserăîncoace. retră gîndu-se spre u ş ă . Bernouin luăo lumînare ş i o apucăînainte. ş tia multe ş i totu ş i nu ş tia încădestul. unde aş tepta d'Artagnan. Intrînd în dormitorul aflat la capă tul coridorului. — Destul. Dar pe unde naiba măduc? Într-adevă r." Ş i să ri în tră surăcu sprinteneala unuia de două zeci ş i cinci de ani. înseamnăc ă -i un cusurgiu. măduc la regin ă . Acum. — Îţ i închipui cumva c ănumai dumneata singur exiş ti pe lume. Mazarin triş a – e un amă nunt pe care ni l-a p ă strat Brienne: el numea asta a profita de situaţ ie. — Ba da. în loc săiasăprin anticameră . slavăDomnului! mai sînt bun ş i la altceva decît săpă zesc un întemniţ at.Ş i dacăd'Artagnan nu va fi mul ţ umit cînd am să -i povestesc cum l-am lă udat.— Eş ti inteligent. scrisorile dumitale ar fi ca ş i pierdute. Doamna Beauvais ş i Bernouin erau martorii apropiaţ i ai acestei iubiri tîrzii. voi gă si oameni mai buni decît dumneata. — Monseniorul nu mai are nimic de poruncit? întrebăBernouin.

Regina îi spusese de douăsau de trei ori micuţ ului Ludovic să . am întrebat ş i mi s-a spus. cu un gest de supă rare greu stă pînită . — Este important. Era o regina care ş tia de minune săse plictiseascăcu mă re ţ ie. —Ş i cine ţ i-a spus? urmăAnna de Austria. cu cotul sprijinit de masăş i cu fruntea în palmă . — Mi se pare însăcădomnul de Richelieu nu intra aş a. ca să -l sileascăş i pe Mazarin săstea în picioare. Cheamă -l pe Laporte. fă răsă citească . îndă ră tnic. ş i atunci el primi cu surîsul pe buze salutul ministrului. ră spunse copilul. fiindcăaltfel nu voi mai afla nimic. f ă răse cearăaudien ţ ă ? Anna roş i uş or. În clipa aceea intrăMazarin. Anna de Austria. — Cum de-ţ i aduci aminte ce fă cea domnul de Richelieu? Nu poţ iş ti acest lucru. ş i se uită întrebă tor la maică -sa: — De ce intrăaş a. ră mînea cîteodată ceasuri întregi închisăîn odaia ei sau în camera de rugă ciune. Se înclinărespectuos în faţ a reginei ş i fă cu o adîncăplecă ciune în faţ a regelui. o închise ş i o puse pe masă . — Eu nu-mi aduc aminte. fă r ăa stîrni curiozitatea sau comentariile întregii cur ţ i. în timpurile pe care le tră im. dar o privire a mamei sale îl mustrăc ăse lasăpradăurii. a ş ezat ăîntr-un fotoliu încă pă tor. care îi ră spunse cu o semeaţ ăaplecare a capului. ca primul ministru săpoatăveni oricînd săîncuno ş tiinţ eze regina de ceea ce se petrece.împreunăcu micu ţ ul Ludovic al XIV-lea. Regele se ridicăîndată . rosti copilul. cu sprîncenele încruntate. —Ş tiu cănu trebuie sănumesc niciodatăpe cei care ră spund la întrebă rile mele. se uita la regescul vlă star care st ă tea tolă nit pe covor ş i ră sfoia o carte groasa despre ră zboaie. spuse ea. că ci cardinalul venea la ea de obicei atunci cînd toat ă lumea se retră sese. Doamna Beauvais se ivi în pragul camerei de rugă ciune ş i-l anunţ ă pe cardinalul Mazarin. nici săse roage. erai prea mic pe-atunci. vrînd parcăsăghiceascăceea ce se petrecuse mai înainte. ră mînînd în picioare. lu ăcartea de jos. Anna de Austria că uta săciteascăpe faţ a lui Mazarin motivul acestei vizite neaş teptate. Mazarin urmă rea cu ochiul sau inteligent toatăaceastăscenă . pe care Ludovic al XIV-lea o nutrea încăde mic faţ ăde cardinal. Copilul se ridicăîn genunchi. Cît despre cartea cu care îş i trecea vremea regele era un Quintus Curtius împodobit cu gravuri ce înf ă ţ iş au faptele de vitejie ale lui Alexandru. Ministrul fă cu un semn aproape nevă zut din cap ş i regina se adres ă doamnei Beauvais: — E timpul ca regele săse culce.

Îmi place săvă d cămaiestatea-sa e crescut în silăfaţ ăde prefă că torie. cum îi sînt ş i maiestă ţ ii-voastre. doamnă ! replicăMazarin. Ş i regele plecăfă r ăs ă -ş i îmbră ţ iş eze mama ş i fă răsă -l salute pe cardinal. de vreme ce mă alungaţ i! — Nu te alung: ai fost bolnav de vă rsat. ră spunse copilul. Mancini era un nepot al cardinalului. fă r ăîndoială . afarănumai dacăvei duce devotamentul domniei-tale faţ ăde mine atît de departe. cui doreş te maiestatea-voastrăsădea sfeş nicul? — Cui vrei tu. — Vai. De astădatăînsănu scoase o vorbă– pă li doar ş i-ş i muş că buzele. — Glumeş ti. — Cum adică ?! întrebăregina cu un aer aproape sfios. — Sire. — Ai venit. Nu glumesc deloc. nu. fă răsă ş i îmbră ţ iş eze mama. E un copil care nu poate încăs ă -ş i dea seama de tot ce-ţ i datorează .meargăla culcare ş i de fiece datăcopilul stă ruise cu dr ă gă lă ş enie sămai ră mînă . — Îţ i cer iertare pentru el. interveni Laporte. continuă regina. pentru o chestiune importantă . ş i adă ugăîndatăapă sat: Numai lui Mancini. cardinale. — Minunat! fă cu Mazarin. — Vai. Copilul pă ş iţ eap ă n spre el. vrînd săschimbe vorba. Laporte. — Mi se pare căieş irea regelui nu are nevoie de comentarii. maiestatea-sa nici nu-ş i dăosteneala săascundăcît de puţ inăafec ţ iune îmi poartă . Cardinalul zîmbi. ori mai curînd se tolă ni într-un jilţ ş i rosti melancolic: — Ei. — În schimb astă zi. Nu m ăs ă ruţ i? — Credeam căsînteţ i supă ratăpe mine. reluăMazarin. —Ş i pentru ce toate acestea? — Pentru că . aş a cum glă suieş te opera Thisbé: Urzeş te lumea toatşiubirea sşne sfarme. domnule! zise regina. un copil pe care Mazarin îl aciuase pe lîngărege ş i asupra c ă ruia Ludovic al XIV-lea rev ă rsa o parte din ura pe care o nutrea faţ ăde ministru. vom fi sili ţ i săne despă rţ im. murmur ăregina. Ludovic! exclamăregina. eş ti încăslă bit ş i mătem să nu te oboseascăveghea prea tîrzie. încît sămăurmezi în Italia. nu. nu v-aţ i temut cîtuş i de pu ţ in. doamnă . asta însănu măîmpiedicăsă -i fiu cu totul devotat. ş i asta cît de curînd. Despre ce e vorba? Mazarin se aş eză . dupăcît se pare. de altfel. încercînd să -ş i recapete ceva din vechea-i demnitate. cînd m-aţ i trimis în Parlament ca sădau acele decrete nedrepte care au fă cut poporul sămurmure. Mai degrabă . În clipa urmă toare intrăLaporte.

cardinale. Duş manii dumitale sînt ş i ai mei. — Prietenii mei. doamnă . ş i aşavea de ce. săvedem. p ă ră sităde toatălumea. dupăîntoarcerea din primul exil. — Adicăpe cei care î ţ i displac dumitale! ră spunse regina. atunci cînd i-ai avut la ră u? — Pentru căla bine i-am dat uită rii. ş i care.. eş ti destul de puternicăpentru a-i îndepă rta pe cei care-ţ i displac. cum faci parte din aceastălume. (Regina clă tinădin cap) Vai! Eu nu am prieteni! — Cum de nu mai ai prieteni la bine. Or. murmurăMazarin. a murit la Colonia. domnule: am fă cut ca regina Maria de Medicis. — Cardinale! — Eh." Iatăceţ i spunea. care a fost persecutatădoisprezece ani sub cealalt ădomnie? — O intrigantăcare voia săcontinue împotriva mea uneltirile începute împotriva domnului de Richelieu! — Cine a alungat-o pe doamna de Hautefort. Doamne. doamnă . în timp ce-ţ i scotea rochia. ba pînăş i de fiul ei. încît a refuzat favorurile regelui ca să -mi ră mînăcredincioasă ? — O mironosiţ ăce-ţ i spunea searăde sear ă . nu te-am vă zut surîzînd ieri atît de binevoitor ducelui de Orléans. Cine a alungat-o pe doamna de Chevreuse.aşplînge. săplece ş i totul va fi bine. — Nu e destul. vreau săspun căş i domnia-ta măpă ră se ş te. domnule!.. — Tocmai. aceast ăprietenă desă vîr ş ită . ca ş i cînd trebuie săfii preot dacăeş ti cardinal! — Cine a dispus arestarea domnului de Beaufort? — Un ză bă uc care nu vorbea decît de asasinarea mea. — Mie?! — Fă r ăîndoială . te rog sămăcrezi. ar trebui ca prietenii domniei-tale săfie ş i ai mei. —Ş i ce-ai fi vrut săfac? — O. aş a mi se pare! — Frumoasădomnie la bunul plac al orică rui mîzgă litor de hîrtie din Palatul Regal ş i al orică rui biet gentilom din ţ ar ă . urmăregina. care. surghiunităa doua oară . N-ar fi timpul săîndreptă m . a ară tat numai dispreţ faţ ăde toţ i cîţ i suferiserăpentru ea. nici mai mult. nici mai puţ in! — Vezi bine. doamnă . — Cu toate acestea. că -ţ i pierzi sufletul iubind un preot. ori mai curînd la ceea ce-ţ i spunea! —Ş i ce anume îmi spunea? — „Acest Mazarin e toatăpiedica. fiindcăla rîndu-i toatălumea o dispreţ uia. eş ti regin ă . că ci ia aminte la cuvintele mele: Urzeş te lumea toatşiubirea sşne sfarme.

domnule. Eu am suferit. „Săfi fost oare gasconul indiscret? se întrebăea. desigur. domnule? — Nimic altceva decît ceea ce am spus: caută .. cu inteligenţ a vie ş i subtilăcare o caracterizeazăş i cu ajutorul prietenilor. e tot acolo. o biatăcopilăcare a murit otră vitădin pricina mea. ca de obicei. printre cei care te-au ajutat să lupţ i împotriva ducelui de Richelieu ş i chiar s ă -l învingi. maiestatea-ta a ş tiut. Îl cunoş ti pe domnul d'Artagnan? continuă Mazarin.. sărespingăatacurile acestui duş man. În unele împrejură ri. — Ce vrei săspui. vei r ă spunde dupăbunul plac. uitîndu-se cu neliniş te la cardinal. n-am pomenit de el decît ca săajung la altcineva. Dimpotrivă . — Da. Da. Domnul. doamnă . încît l-am trimis la Bastilia. Credeam căam pus cap ă t la toate acestea o . — Oare unde vrea săajungă . Ş i urm ăcu glas tare: — D'Artagnan! Stai puţ in. — De aceea. — Da. Credeam căş tii asta. rosti Mazarin cu veş nicul să u surîs ş i cu vorba-i blîndădintotdeauna. — Dar. astă zi este La Rivière. — Eu. eu nu am influenţ ăasupra nimă nui. —Ş i nu mai e acolo? întrebăregina. începu Mazarin. liniş teş te-te.. — Iată . privind-o în faţ ăpe regină . — Spune lă murit ceea ce doreş ti. de altfel. Hai săspunem lucrurilor pe nume! Îl cunoş ti pe domnul de Rochefort? — Domnul de Rochefort nu se numă ra printre prietenii mei. înclinîndu-se. doamnă . Regina îl privi cu mirare. ş i eu voi r ă spunde la fel de lă murit. domnule. mi se pare cămăsupui unui interogatoriu? — La care. încuviinţ ăMazarin. —Oş tiu atît de bine. oricît aşprivi în jurul meu. cu o umbr ăce neră bdare în glas. unul dintre cei mai credincioş i oameni ai cardinalului. zise ea. Prinţ ul este condus de vicar. aş a cum ş i eu am împă rţ it cu domnia-ta puţ ina iscusinţ ăş i puţ inul talent pe care cerul mi le-a dă ruit. — Vai.greş eala? Cautăprintre prietenii domniei-tale pe cei mai vechi. în orice caz. se lasăcondus de un favorit: ieri era Choisy. — Da. murmurăregina. Anna de Austria primi lovitura drept în inim ă . rosti Mazarin. mîine va fi altul. Doresc s ăîmparţ i cu mine prietenia acestor oameni. printre du ş manii cei mai înverş unaţ i. D'Artagnan. condus la rîndul să u de că tre doamna de Guéménée. printre prietenii de odinioară . — Asta-i tot? întreb ăMazarin. i-o întoarse regina. îngînăregina. — Ba da. un muş chetar care iubea pe una dintre slujitoarele mele. adicără zbunînduse. — Printre prietenii mei de odinioară ? fă cu regina. ci printre cei de odinioar ă . aş a cum suferăfemeile. atîta tot. — Iară ş i?! f ă cu regina. nu ţ i-am spus săcauţ i printre prietenii de astă zi. numele mi-e cunoscut. urmăacesta. Situaţ ia e gravăş i va trebui săluă m mă suri energice. ră spunse regina.

n-a cî ş tigat nimic urzind pierzania domnului de Richelieu. care nu vă d că eu ţ in sforile ş i nu ghicesc. dupădomnul de Condé. sfîş iat de o jalnicăambi ţ ie. s-a fă cut sufletul tuturor urzelilor. ca împinsăde un arc de . Vreau ca regina săfie respectatăş i respectat ministrul ei. niş te marionete. în ciuda domnului de Richelieu. care. — Continuă . ş i eu n-am interesul sălas în preajma reginei acest gră unte de discordie. o repet. unchiul regelui? — Nu întîiul prinţ de sînge regesc. dar el era cel mai pu ţ in primejdios dintre toţ i: a mai ră mas prinţ ul. ceva mai calm. Anna se împurpur ăş i îş i ascunse faţ a în palme. sub cealaltădomnie. Dar se înş ală . stîrnindu-i pe toţ i acei oameni de treabăcare au avut nerozia săse încreadăîn cuvîntul unuia cu sînge regesc în vine ş i de care el s-a lepă dat atunci cînd i-a vă zut c ăurcăpe eş afod! Nu întîiul prinţ de sînge regesc. ş i vreau ca toată lumea săş tie asta. care încearcăsăfacăastă zi acelaş i joc ş i care îş i închipuie căva cîş tiga partida fiindcăa schimbat adversarul ş i fiindcă . Anna se ridicămă rea ţ ăş i plinăde mînie. urmăMazarin. cum spuneam noi. nu unchiul regelui.datăcu domnul de Beaufort. că ci în ochii tuturor eu nu sînt decît atît.. nu unchiul regelui. italienii.ş i încăfoarte des. — Nu vreau cîtuş i de pu ţ in s ăumilesc pe maiestatea-ta. dar pazienza. doamnă . — Bine. a ş a cum spun atîţ ia. dar în acelaş i timp cu o ciudatăsiguranţ ăîn glas. cu care ră posatul cardinal i-a fă cut sînge ră u regelui două zeci de ani în ş ir. continuă Mazarin. — Trebuie săcauţ i să -ţ i aminteş ti numele acelor oameni credincioş i ş i devotaţ i. s-a fă cut ecoul tuturor clevetirilor. în fiece zi îndur afronturile prinţ ilor ş i valeţ ilor plini de titluri ai domniei-tale. presă rînd tot drumul cu sîngele lor pentru a-ţ i aduce o anumităpodoabă pe care maiestatea-ta o dă ruise domnului de Buckingham. al lui Montmorency ş i al lui Cinq-Mars. domnia-ta n-ai vă zut decît ş uvoiul pornit sără stoarne totul în calea sa ş i nu ai luat aminte la apele liniş tite. împins de firea-i schimb ă toare ş i plinăde toane. Dar existăîn Franţ a un proverb despre apele acestea liniş tite. e adevă rat. are unul care zîmbeş te. ros de pă cate ascunse.. ş i eu ce trebuie s ăfac? zise Anna de Austria copleş ităde acest glas dominator. care au trecut marea. ci conspiratorul laş . — Învingă torul de la Rocroy! Te-ai gîndit la asta? — Da. rîsul omului scos din fire care ş i-a jurat sieş i săfie într-o zi cel mai tare. mînios de a nu fi nimic din pricina nulită ţ ii lui. e ducele de Orléans. L-am arestat pe domnul de Beaufort. — Ei bine. sub masca sobrăa ră bdă rii mele. Apoi. — Hm. în loc săaibăîn faţ ăun om care ameninţ ă . Maiestatea-ta ş tie c ăeu nu sînt o marionetăvenităaici din Italia. ci ucigaş ul lui Chalais. invidios pe tot ce-l întrecea în cinste ş i curaj. deopotrivăcu maiestatea-ta. — Ce tot vorbeş ti? Întîiul prinţ de sînge regesc. spuse regina.

ş i vei vedea dacăam minţ it. sco ţ înd dintr-un scrin ascuns într-un perete o caseta micuţ ădin lemn de trandafir încrustat cu argint.. dar domnul de Buckingham n-a fost amantul meu! —Ş i ce relicve sînt astea pe care juri. s-au g ă sit în acea vreme patru inimi devotate. Mazarin. nu eram vinovat ă . m ăîn ţ elegi? — Dar. doamnă . dintre care una pă tatăde sînge. privindu-l pe cardinal cu acea seme ţ ie ş i demnitate care o fă cea atît de temutăîn tinereţ e. domnule! — Vreau. Regina că utăun lucru sfînt pe care s ăpoatăjura ş i. oare nu poate săfie dezonorat cineva. în ciuda trecerii anilor. ascultă . Că ci. replicăMazarin. dupăo . i-o întoarse Anna de Austria. Jur. în sfîrş it. că ci nu mi-ai pomenit de ea pînăastă zi. recunoş ti! f ă cu Mazarin. lu ăîn mînăpumnalul pe care Buckingham ş i-l smulsese din ranăîn clipa mor ţ ii. domnule? f ă cu Anna de Austria. patru suflete cinstite. — Iară ş i aceastăcalomnie! strigăregina. — Vreau eu să -ţ i spun totul. Aş adar. Aceste douăscrisori sînt singurele pe care i le-am scris vreodată . — A. ceea ce ai fă cut odinioarăpentru amantul t ă u. întinzînd cu un gest de reginăasupra casetei braţ ul ei de aceeaş i des ă vîrş ită frumuseţ e. prin Laporte. ca fiu al Romei. uimit de aceastănouăizbucnire. mi-au salvat onoarea. Regina scoase o cheiţ ăde aur pe care o purta atîrnatăla gît ş io întinse cardinalului: — Deschide. domnule. reginei. domnule. trimiţ indu-l. la rîndul dumitale. aparen ţ ele erau împotriva mea ş i măpîndea dezonoarea. o femeie mai cu seam ă .oţ el. urmîndu-ş i gîndul curmat la jumă tate de intervenţ ia reginei – vreau săfaci astă zi pentru so ţ ul tă u. o puse pe altarul din încă pere: — Jur pe aceste sfinte relicve. rosti ea. Mazarin. Lama era mîncatătoată . Cite ş te scrisorile. Vreau să -ţ i spun c ă . domnule. doamnă ? surîse Mazarin. ş i vezi singur. nu măară t prea încreză tor: exist ărelicve ş i relicve. ş i iatăcă . rosti Mazarin. uimit. luăcheia ş i deschise caseta în care nu gă si decît un pumnal mîncat de ruginăş i douăscrisori. totu ş i. patru spade credincioase care miau salvat mai mult decît viaţ a. jur. numai pe baza unor simple aparenţ e? Da. Cu toatăîngă duinţ a acordată . Cu atît mai bine! De ast ădatăvom limpezi lucrurile între noi ş i totul se va sfîrş i. ş i. — Ce sînt toate acestea? — Vrei săş tii ce sînt. Î ţ i spun îndat ă . L-am iubit pe domnul de Buckingham. domnule. în loc săciteascăscrisorile.. spuse: — Măjigneş ti. te previn. că ci sîngele se prefă cuse în rugin ă . — Oare numai onoarea celor vinovaţ i poate s ăfie pus ăîn joc. Iar acesta este pumnalul cu care l-a lovit Felton. O credeam moartăş i îngropatăde mult. dintr-un imbold firesc. eu nu-ţ i cer să -mi spui totul. într-adevă r. îmi vorbeş ti de ea.

l-am r ă splă tit lă sîndu-l doar să -mi să rute mîna ş i dă ruindu-i acest diamant. în care timp regina se fă cuse tot atît de albăca ş i pînza de pe iconostasul de care se sprijinea. cardinalul puse pumnalul în casetăînfiorîndu-se f ă răvoia lui. pare-se căîntr-un moment de strîmtorare. domnule. simt nevoia să ră mîn singură . Da. las ă mă . rosti el. Cum? Nu-mi dau seama. — Într-adevar. vreau asta. domnule. regina cerea lui Buckingham să -i înapoieze bijuteria: era scrisoarea dusăde că tre d'Artagnan ş i care ajunsese la vreme. doamnă . continuăea. dar mîine.scurtăcercetare. încît nu-i de mirare săfiu gelos ş i pe trecut. Dar. ca sămăsalveze pentru a doua oar ă . astfel c ă . Numai c ăacest diamant îi apar ţ ine. dupăcum am hotă rît. dar te iubesc atît de mult. murmurăregina. domnule. Mi-e îngă duit sămai revin? — Da. pe acest brav d'Artagnan. în sfîrş it. adă ugăea cu un zîmbet cumplit. glă sui Mazarin. — L-a vîndut. mai e ceva de spus. . a vîndut diamantul domnului des Essarts. — D'Artagnan ş tia? — El ş tia totul. Mazarin se înclină : — Eu măretrag. — Bine. în degetul că ruia l-am vă zut ş i de la care l-am r ă scumpă rat. doamnă . dupătoate cîte s-au petrecut. — Ba da. ş opti ea. în care regina îl prevenea căva fi asasinat ş i care ajunsese prea tîrziu. ţ i-o poruncesc. ş i anume ca întotdeauna am fost nerecunoscă toare faţ ăde aceş ti oameni care m-au salvat pe mine ş i care au fă cut tot ce le-a stat în putinţ ăca să -l salveze ş i pe duce. doamnă ! ră spunse cardinalul cu glasul cel mai mîngîietor. M ăîncred în jură mîntul domniei-tale. citeş te! stă rui regina. Decît săte rog sămăierţ i pentru nedreptele-mi bă nuieli. totul săse sfîrş eascăde astădatăş i sănu mai vorbim nicicînd despre aceste lucruri. de vreme ce ţ i-e dat săai lîngădumneata un asemenea om. doamnă . doamnă . Un zîmbet nelă murit flutur ăpe buzele reginei. mai ai ceva să -mi ceri? — Nimic. g ă sesc cănu mai e nimic de spus. Crezi oare. Regina întinse frumoasa ei mînăspre cardinal ş i-i ară t ăo minunat ă nestematăce-i scînteia în deget. spuse Mazarin. închizînd caseta ş i apă sînd capacul cu palma. zdrobităde emoţ ie. căsînt dornicăsădeschid această casetăori de cîte ori măvei mai învinui în viitor? Mazarin. Citeş te. Trebuie săînţ elegi că . — Mulţ umesc. pînăatunci abia am ră gaz sămăliniş tesc. —Ş i acum. înapoiază -i-l din partea mea ş i. Voi ţ ine seama de acest sfat. — Atunci. L-a vîndut. Cealaltăera scrisoarea dusăducelui de c ă tre Laporte. — Nu. Într-una. fiindc ătrebuia să trimităun om care s ă -l previnăpe duce căva fi asasinat. covîrş it de atîta t ă rie sufletească . nu. se supuse aproape fă ră voie ş i citi amîndou ăscrisorile. dacănu mai ai nimic să -mi ceri. de care mi-ai vorbit adineauri. încruntîndu-se. caută -l ş i foloseş te-l. zise regina.

apoi plecăla fel de tă cutăcum venise.. obosit. se duse ş i deschise uş a dinspre coridor. — Domnule d'Artagnan. se de ş teptăş i. dezmeticindu-se. Oare-i adevă ratăzicala cănorocul te ajunge în somn? — Vino cu mine. — Nu-mi cere iertare. dragul meu Laporte. V GASCON Ş I ITALIAN În acest timp. regina trecu în apartamentul fiului ei ş i-l întrebăpe Laporte dac ăregele s-a culcat. dar eram frînt de oboseală . dar i-a trebuit cam mult timp s ă . — Iată -mă ! spuse el. dupăce se aş ezăş i îş i gă si locul în fotoliul s ă u. Laporte îi ară ta cu mîna copilul care dormea. De astădată . îngînăd'Artagnan pentru sine. Rochefort s-a ţ inut de cuvînt. o să rutăplin de galanterie ş i se retrase. Ai obosit îndeplinind poruncile mele.. pe care îl întrebădacănu s-a petrecut nimic nou ş i dacănu a sosit vreo veste. dormea pe o banchetă . Anna de Austria urc ătreptele pe care stă tea înă lţ at patul ş i îş i apropie buzele de fruntea încruntatăa fiului ei. Cine măstrigă ? — Eu. murmurăd'Artagnan. La ră spunsul negativ al acestuia. cardinalul se întoarse în cabinetul să u. Ră mas singur. rosti Mazarin. numai căpe unde dracu o fi ieş it? Ş i scrutăcu privirea cele mai mici unghere ale încă perii.. — Domnule d'Artagnan! spuse el ceva mai tare. că ruia ş i el ş i eu îi datoră m atît de mult. d'Artagnan. ca un adevă rat soldat în campanie. într-o dulce să rutare.. s ă ri în picioare.Cardinalul luămîna reginei. — Haide-haide. cugetăd'Artagnan. domnule! glă sui Mazarin. ca regele săse poarte mai prietenos faţ ăde cardinal. D'Artagnan dormea dus. „Se prea poate. mulţ umindu-se să -i spună valetului: — Caută . — Domnule d'Artagnan! murmurăcardinalul cu o voce blîndă . dar nici urmăde Rochefort. D'Artagnan nici nu se clinti. Îndatădupăplecarea lui. cu chipul numai zîmbet. — Cer iertare Eminenţ ei-Voastre. — Mă i săfie! rosti el printre dinţ i. îi fă cu semn căpoate săplece. Cardinalul se apropie ş i-i atinse umă rul cu vîrful degetului. zise Mazarin.. apoi pe cea care dă dea în anticameră . domnule. Mi-ai pă rut întotdeauna un om viteaz ş i inimos. începu Mazarin. d'Artagnan tresă ri. D'Artagnan se minunăde bună voin ţ a întipă rit ăpe fa ţ a ministrului. la uş a că ruia veghea Bernouin.

— Nu măgîndesc acum la faptele dumitale de arme. — Cum. Asta-i o capcană . sub trecuta domnie ai să vîrş it unele fapte mari. — Vai. doar nu-i mai ş iret ca Richelieu!. Sînt gata s ăm ăsupun poruncii voastre. La două zeci de ani te crezi prieten cu toată lumea. ce-ai putea face pentru mine? — Tot ceea ce Eminenţ a-Voastrăîmi va porunci săfac. — Prea bine! cuvîntăMazarin. — Ei bine. monseniore? — De cei trei prieteni ai dumitale de odinioară ." — Pentru o regină . — Domnule d'Artagnan. — Aş tept ca monseniorul s ăm ăl ă mureascădespre ce fapte e vorba. ş tii prea bine ce vreau săspun. dar se stinse numaidecît. ră spunse d'Artagnan.. Ei. cugetăd'Artagnan. n-ai nimic de spus? întrebăMazarin. nu ş tiu. D'Artagnan se ară tămirat. monseniore! fă cu d'Artagnan. Bravo! Mi s-a spus căeş ti omul care-mi trebuie. aveam cincizeci. ră spunse d'Artagnan. cu atît mai bine. ă sta vrea sămătragă de limbă . — E vorba de acea întîmplare. urmăcardinalul. l-ar fi pizmuit pentru ea. de o anume podoabă .. n-aveam trei prieteni. .. E vorba de o anumităîntîmplare cu regina. Să -l vă d unde bate. Cu toate căau fă cut vîlv ă . — Nu înţ elegi căam nevoie de dumneata ş i de cei trei prieteni ai dumitale? — De care prieteni." Ceea ce nu-l împiedicăsăfacăo adîncăplec ă ciune. S ămăţ in bine!" Ş i fă cu o mutrăatît de mirată . — Eminenţ a-Voastrăeste prea bunăaducîndu-ş i aminte.. continuăMazarin.. ş i pe bun ădreptate. cei doi comedieni de frunte ai vremii. monseniore? Nu în ţ eleg. — Porunciţ i. — Odinioară . că ci nu ş tia unde vrea s ăajung ăMazarin. Ce naiba. de o că lă torie pe care ai f ă cut-o împreună cu trei prieteni ai dumitale. spuse d'Artagnan. E adevă rat.. monseniore! zise el. zise Mazarin.mi-o spun ă . „He.. a venit clipa cînd însuş irile ş i vrednicia dumitale trebuiesc folosite! Un fulger de bucurie se aprinse în ochii ofiţ erului. încît ş i Mondori sau Bellerose. au fost lă sate în umbrăde altele. — Eş ti discret. mi-am cîş tigat oarecare faimăîn r ă zboi. drept ră spuns la vorba mă gulitoare a lui Mazarin.. Ia s ăvedem. — Ai face oare pentru mine ceea ce ai f ă cut cîndva pentru o regină ? „Ce mai încolo ş i încoace. rîzînd. he! chicoti gasconul în sinea sa. monseniore. pe de-a-ntregul nedumerit.

— Cum adică .— Bine. . faceţ i ca mine. Cunosc diamantul. astă zi. — Drace! Bani. mi-ar fi pus numaidecît în mînăcinci sute de pistoli. Asta măpriveş te. Ză u. domnule ofiţ er. c ă ci regina însă ş i te dezleagăde jur ă mînt. Vorbeş te. — Pe legea mea căam mare nevoie de el. De aceea. recunoscînd inelul pe care regina i-l dă ruise în seara balului de la Primă rie. Discre ţ ia e un lucru frumos. numai săse învoiascăş i prietenii mei. îş i zise d'Artagnan în sinea lui. ş i asta doar pentru început. pe care m-am vă zut silit să -l vînd. — Vezi bine deci căî ţ i vorbesc în numele ei. zise d'Artagnan. domnule. — Regina! exclamăd'Artagnan. „Richelieu. ş i încămulţ i bani! bombă ni Mazarin. dar unde-ţ i sînt prietenii? — Habar n-am. —Ş i dacăei nu se învoiesc. ceea ce mi se pare destul de cuminte." — Prin urmare. era al reginei. de astădatăcu o uimire cîtuş i de puţ in prefă cută . nu are rost săte mai prefaci. Vă d cănu te încurci. vom încerca s ă -ţ i facem pe voie. Ţ i-am spus ş i îţ i repet: ţ i-e norocul în joc. dar. ră spunse d'Artagnan. Mi-aduc bine aminte de cîte ori am fost ţ intuiţ i în loc din pricina banilor. regina! Ş i drept dovadăcă -ţ i vorbesc în numele ei. monseniore: vindeţ i diamantele coroanei. anume ca să -i înveţ e sa tacă . obrazul sub ţ ire cu cheltuialăse ţ ine. domnule ofiţ er! Dar dumneata ş tii căvistieria regelui e goală ? — Atunci. Pitagora îş i punea discipolii sănu scoatăo vorb ăcinci ani de zile. ră spunde-mi deschis. — E adevă rat. fiindcătoţ i trei s-au lă sat de armată . dar astă zi ar putea să -ţ i parără u căai fost prea discret într-o vreme. ş i fă răsăvînd diamantul ă sta. consimţ i Mazarin. murmurăMazarin. — Bine! De ce ai nevoie? — Am nevoie de bani. Mazarin întinse mîna ş i ofi ţ erul oftă . vei fi omul meu? — Da. —Ş i unde ai să -i reg ă se ş ti? — Oriunde ar fi. — Ei bine. mi-a cerut să -ţ i arat acest diamant pe care spune că -l cunoş ti ş i pe care l-a ră scumpă rat de la domnul des Essarts. monseniore. monseniore! Eminenţ aVoastrăm-a dat uită rii atîta vreme! — Ne trebuie doar opt zile ca săîndreptă m lucrurile. am fi ră mas în drum. Cu cincisprezece ani mai mult decît un filozof pitagorician. m-aşputea bizui pe dumneata? — De unul singur n-am fă cut niciodatănimic. — Da. bine. habar n-ai? — Foarte simplu. Ne-am despă rţ it de-o veş nicie. Dumneata eş ti aici. —Ş i dumneata n-ai scos o vorbătimp de două zeci de ani. — Monseniore. monseniore. atîţ ia cî ţ i o sătrebuiascăpentru treburile noastre. n-are rost săne tînguim.

orice zarvăle-ar d ă una. monseniore. — Totuş i. — Fii liniş tit. — Fireş te. — Foarte bine. — Ce aş teptaţ i de la noi? — Totul. Firea fiecă ruia î ţ i va spune ce săfă gă duieş ti. nu este săbaţ i la ochi zvîrlind banii în dreapta ş i-n stînga. — Atunci du-te ş i caut ă -i. A. Porneş ti la drum. n-am agonisit decît datorii. ş i cavalerul d'Herblay. zis ş i Porthos. —Ţ ine.. pe care o cînt ă ri de dou ă -trei ori în palmăînainte săo dea lui d'Artagnan. vei afla tot ce gîndesc. Planurile mele cer ca totul s ăse petreac ăîn taina. Dumneata pleci să -i cauţ iş i. —Ş i pînăatunci? — Ră bdare. poate căaflu ceva. ş i caută -ţ i prietenii. mai ales căde trei luni încoace n-am vă zut lă scaie din soldă . poate ca nici nu se aflăîn Paris. . În clipa cînd vom purcede la fapte. „Dacă -s dubloni spanioli sau chair scuzi de aur. Săai de drum. Mazarin ramase pe gînduri cîteva clipe. — Monseniore. — Intenţ ia mea. aş a căva trebui s-o pornesc la drum. ca ş i cînd o luptăcumplităsar fi dat într-însul. atunci cînd ai încredere în oameni ş i vrei săaibăş i ei încredere în tine. ba asta-i aproape sigur. astă zi abatele d'Herblay. înclinîndu-se.clă tinînd din cap. fiindcăde două zeci de ani de cînd port haina ostă ş ească . nu măş tiu săfi pus ceva deoparte. nu-mi spui numele prietenilor dumitale? — Numele prietenilor mei? repetăd'Artagnan cu o fă rîmăde neliniş te. ş i cu economiile mele. Nu sînt decît un prea să rac locotenent de muş chetari ş i. rosti Mazarin. zis ş i Athos. o săfacem treabăbun ăîmpreunăş i de-acum înainte. încheie cardinalul. pe urmăse apropie de un scrin ferecat cu o triplă încuietoare ş i scoase la ivealăo pungă . spuse el cu un oftat. — Va săzic ăne-am în ţ eles. — N-am s ăuit. în acest timp. î ş i afundăpunga în buzunaru-i încă pă tor.. chibzui d'Artagnan în sinea lui. — Contele de la Fère." Ş i. monseniore. întreb ş i eu de ei. — Ai grijăş i scrie-mi în fiecare zi. se cuvine săle dai lă muriri mai amă nunţ ite decît binevoieş te săfacăEminen ţ a-Voastră . mi-e cu neputinţ ăsămăavînt la drum cu solda mea. spuse Mazarin. de vreme ce se pare cătotul văstăîn putinţ ă . —Ş i ce săfă gă duiesc? — Săm ăslujeascăaş a cum au slujit-o pe reginăş i eu voi ş ti să -i ră splă tesc ca nimeni altul. domnul du Vallon. nici atît. — Da. ca s ăcă lă toresc. monseniore. — Ce săle spun ca să -i hotă ră sc săslujeasc ăpe Eminenţ a-Voastră ? — Dumneata îi cunoş ti mai bine decît mine. — Monseniore. zis ş i Aramis. î ţ i trebuiesc bani mulţ i. ca s ăam ve ş ti despre ce faci.

Eram sigur. — O sutăde pistoli! murmurăel. 12. semnînd el însuş i hîrtia. — Scuzi de argint! exclamăel. că ci cardinalului îi plă ceau pietrele scumpe. în loc săi-l dea lui d'Artagnan. cunoaş tem asta. care face pe puţ in zece mii de livre. că ci cu aceş ti trei bă rbaţ iş i cu mine. — Gasconii aceş tia sînt aproape tot atît de lă ud ă roş i ca ş i italienii. apoi îl chemăpe Bernouin să -l dezbrace. dac ăasta-i va fi pe plac. Abia ajuns afară . Eminenţ a-Voastrăpoate s ăzguduie toatăFranţ aş i chiar toatăEuropa. VI D'ARTAGNAN LA PATRUZECI DE ANI Vai! din vremea cînd. Mazarin. Săpovestim pe scurt cum a ajuns d'Artagnan să -ş i aleagăaceastă locuinţ ă . anume ca punga monseniorului săse uş ureze de astădată . Mazarin. — Oricum. Oh. Fă răsămai pun la socotealădiamantul. l-am pă ră sit pe d'Artagnan. îi întrec în mînuirea spadei. Numai o sutăde pistoli! Pentru o sutăde pistoli am aflat un secret pe care Richelieu l-ar fi pl ă tit cu două zeci de mii de scuzi. pe care Mazarin i-o dă du pe loc. îndră znesc sămă rturisesc o dorin ţ ă . deş i era aproape de miezul nopţ ii. în strada Fossoyeurs. — DacăDumnezeu vrea ca aceste spade s ătreacăîn slujba Eminenţ eiVoastre. cardinalul îş i freca mîinile. Fă răsămai pun la socotealădiamantul – ş i cardinalul se uitădră gă stos la inelul pe care îl pă strase pentru sine. s-au petrecut o groază . puse inelul într-o casetăplinăcu fel de fel de briliante. În vremea asta. — Niş te cade ţ i care au intrat în rîndul muş chetarilor sub nume de împrumut.Cardinalul surîse. Spadălungăş i pungăuş oară . Ş i se întoarse în odaia lui.ş i a lor săprindăcheag. vrînd sănu-ş i compromit ănumele de familie. vă d c ăn-ai încredere în mine! Cu atît mai ră u! Asta o să -ţ i poarte ghinion! În acest timp. d'Artagnan se îndrepta spre strada Tiquetonne. încîntat peste mă surăde aceastăseara care îi adusese un atît de frumos cîş tig. spre hanul „La Că priţ a". replicăd'Artagnan cu un surîs asemă nă tor. plin de dispreţ . în romanul nostru Cei trei muş chetari. se apropie de un felinar ce lumina în curte ş i se uităcu grabăîn pungă . unde locuia. Ş i plecădupăce ceru o permisie. rîse Mazarin. f ă răsămai ia în seamălarma care ră bufnea din cînd în cînd pînăla el ş i împuş că turile ce mai ră sunau în cuprinsul Parisului.

d'Artagnan se simţ ea ş i mai singur. Ş i astfel. d'Artagnan. D'Artagnan se ară tase la înă lţ imea împrejură rilor. pentru ca să -ş i dea aere căe primit în înalta societate.de lucruri ş i. al doilea. o folosea pentru bunul trai. stă pîna casei. ca toate lucrurile de pe lumea asta. de ş ase ani încheiaţ i. sub înfă ţ iş area-i niţ el cam grosolană . Athos îi dă dea din m ă reţ ia sa. gazd ăbun ă . nu era atît de gentilom ca Aramis. cîte o fă rîm ădin harul pe care cerul îl hă ră zise fiecă ruia. pentru a îmbră ca haina monahal ăş i a deveni abate. pe nesimţ ite. O bucatăde vreme. ş i dupăce se vă zurătare stînjeniţ i un timp în dragostea lor de că tre un soţ care nu înţ elegea săînchidăochii ş i pe care d'Artagnan se prefă cu de zece ori căe gata să -l str ă pungăcu spada. Dimpotrivă . aş a cum îl înţ eleg îndeobş te solda ţ ii. fă răsă -ş i dea nici el singur seama. al treilea. nu era de neam atît de mare ca Athos. tră ind ve ş nic viaţ a de garnizoană . Aramis din eleganţ ă . ca s ăspunem aş a. amintirea-i trecă toare se ş terse încet-încet din mintea lui. Aramis. d'Artagnan ajunse (nu ş tiu cum se spunea asta pe atunci) ceea ce numim astă zi un adev ş rat soldş ş oi. viaţ a de garnizoanăse vă deş te neîndură toare. numai căd'Artagnan îş i folosea iscusinţ a în lucrurile mici ale vie ţ ii ş i nu în cele mari. treptat latura materialăînvinse ş i. moş tenităîn apropiere de Blois. în sfîrş it. d'Artagnan ar fi ajuns un om superior. care pă rea s ă -ş i fi legat soarta de soarta celor trei prieteni ai să i. dar. Nu căş i-ar fi pierdut iscusinţ a-i înnă scută– nici pomeneal ă . veş nic în lupte. Ş i. dar împrejură rile nu-l ajutaser ăpe d'Artagnan. era una din acele firi pă trunză toare ş i iscusite care î ş i însuş esc cu uş urinţ ăcalită ţ ile celor din jur. veş nic pe cal. amintirea încînt ă toare a doamnei Bonacieux să di un dram de poezie în cugetul tînă rului locotenent. adicăs ăai culcuşbun. întro bunădimineaţ ăsoţ ul se fă cu nevă zut. ea sporise. Cît timp fusese înconjurat de prietenii să i. nu era atît de vanitos ca Porthos. fă răcuraj s ăse avînte pe drumul unei cariere în care simţ ea cănu va putea ajunge departe decît dacăprietenii să i i-ar fi dă ruit. Dac ăar fi tră it mai departe în tovă ră ş ia lor. se îndră gostise lulea de el. se vă zu singur ş i slab. la hanul „La Că pri ţ a". chiar ş i cu sufletele cele mai alese. izvorînd din însă ş i fiinţ a lui. mai cu seamă . s-au scurs o groazăde ani. deş i devenise locotenent de muş chetari. d'Artagnan gă sise toate astea în strada Tiquetonne. sau cel puţ in pă rea cu atît mai de mirare. pentru ca uş ile nobilimii s ăse deschid ăîn faţ a lui. o tîn ă răş i frumoasăflamandăde vreo două zeci ş i cinci sau două zeci ş iş ase de ani. Chiar de la începutul ş ederii sale aici. Porthos. Dintre cele douăfiri opuse ce împlineau personalitatea lui d'Artagnan. pentru a se că să tori cu vă duva avocatului. d'Artagnan ră mă sese plin de tinere ţ eş i poezie. luîndu-ş i lumea în cap. dupăce . Porthos din vioiciune. pentru ca să -ş i pă streze o eleganţ ăînn ă scută . Athos îl pă ră si cel dintîi pentru a se retrage la o moş ioară . Din aceastăclipă . masăbună .

ră sfă ţ at. ş i. ră coarea nopţ ii îl ajutăsă -ş i vinăîn fire. Acasă . dar nimeni nu-l vă zu ridicîndu-se. jale mare. Dupăce z ă cu fă răcunoş tinţ ăpe cîmpul de b ă taie sub arş iţ a zilei. odatăla Paris. tu eş ti atît de viteaz ş i de îndemînatic! — La naiba. pe care d'Artagnan se feri săo rupă . se cheamăcătot ş treangul măpa ş te! — Va săzic ă . care-l culcă . primi un glonţ în piept. odat ăîn Franţ a. gă sind an de an casa ş i iubita mai îmbietoare. luădrumul Franţ ei ş i. Nici vorbăcăd'Artagnan se gîndea tot la bă rbatul hangiţ ei. îl omori. pus pe picioare ş i. lu ădrumul Parisului. cunoa ş tem curajul lui d'Artagnan. ajunse într-un saţ . care ocupa tot peretele. Asta-i bigamie.vînduse pe ascuns vreo cîteva butoaie cu vin ş i adunase banii ş i bijuteriile din casă . care se mîngîia la gîndul dulce al vă duviei. ş iroaie nesfîr ş ite de lacrimi. la vreo trei ani de cînd dura legă tura lor. Cu atît mai r ă uş i cu atît mai bine. puicu ţ o! Nici s ă nu-ţ i treacăprin minte. pe cîmpul de bă taie. Într-un tîrziu. care doresc moartea generalului de armatăş i pîn ăla solda ţ i. sufleţ elule. ibovnica avu nemaipomenita pretenţ ie de a deveni soţ ie ş i-i ceru s ăo ia de nevast ă . sînt sigur ă . L-au crezut mort. ci ş i Dumnezeul ei: era un b ă rbat atît de chipeşş i avea o mustaţ ăatît de falnică ! Că tre cel de al patrulea an al legă turii lor. el înfrunt ă primejdia ca nimeni altul ş i. dacăvine. — Ce-ţ i veni?! mormă i d'Artagnan. — Uite căs-a întors. D'Artagnan fu vestit căva lua parte la luptăş i se preg ă ti de plecare. D'Artagnan gă si însăla el în odaie un cuier ticsit cu haine bă rb ă teş ti. chiar atunci cînd sînt ră ni ţ i. numai spada lipsea. fiindcăuna-l pă suia de alta. jură minte de a ră mîne credincioasă . În privinţ a asta. bă tu la poarta celei mai frumoase case. Fu vă zut c ă zînd de pe cal. — Pă i el a murit. mai zdravă n ca oricînd. Crezi lesne ceea ce doreş ti cu tot dinadinsul. bineînţ eles. avîntîndu-se în fruntea companiei sale. de aceea nu fă gă dui decît căva face tot ce-i va sta în putinţ ăca săsporeasc ăgloria numelui s ă u. D'Artagnan era prea nobil din fire ca săfă gă duiascăceva.ş i totul din partea gazdei. veni expediţ ia din FrancheComté. apuca spre strada Tiquetonne. fiecare în parte doreş te moartea cuiva. fu îngrijit. C ă utăsă . — Lasă . mai cu seamănevastă -sa. fu crezut mort. ş i toţ i cei care rîvneau să -i ia gradul aruncarăla întîmplare o vorba. Ar fi fost bucuroasăsăfacădin d'Artagnan nu numai soţ ul. nu vrei? —Ş i încăcum! Nici în ruptul capului! Frumoasa hangiţ ăr ă mase zdrobit ă . în oş tire. Numai căd'Artagnan nu era omul care să -ş i dea duhul cu una cu două . de la generalii de divizie. fu primit cum sînt primiţ i întotdeauna ş i peste tot francezii. or. într-o bunăzi. — Era un ă la tare sucit ş i-o săvinăîndă ră t ca săne atîrne în ş treang. sus ţ inea sus ş i tare căa dat ortul popii. cît era de lung. cum căîntr-adevă r a fost r ă pus. zise el. care doresc moartea caporalilor.

spuse mu ş chetarul. „Ă sta-i domnul? î ş i zise d'Artagnan. — În sfîrş it.. d'Artagnan dac ă avea cinci. d'Artagnan se ridică .afle noută ţ i. — Oh." Abia ispră vi acest sfat cu sine. care ră mase ca un sloi de gheaţ ă . elveţ ianul se credea la el acasăş i d'Artagnan i se pă rea un . — Domnul e vă rul t ă u? Fratele tă u? întrebăd'Artagnan. îngă imăhangiţ a printre sughiţ uri. — Cine-i elveţ ianul ă sta? stă rui d'Artagnan. nu glumă !" Ş i se aş ezăîn încă pere. ceea ce dovede ş te căîn împrejură rile însemnate ale vieţ ii nimic nu este mai firesc decît a vorbi cu tine însuţ i. îmi pare căa crescut. pradăunei tulbură ri f ă răde seamă n. dar cum n-am lă scaie. r ă spunse naiv slujnica. Asta fiindcănu poţ i s-o iei pe doamna de nevast ăfă r ăconsimţ ă mîntul meu ş i. Hangiţ a nu-i ră spunse decît prin hohote de plîns. mi-aşvedea de drum. elveţ ianul era un lungan de vreo ş ase picioare. se repezi la ea ş i o să rutăcu dragoste. Oho. hangiţ a îl v ă zu ş i dă du un mic ţ ipă t. Socotind căa fost recunoscut. jucîndu-ş i rolul cu o liniş te nemaiînchipuită .. în timp ce d'Artagnan avea pe umeri un fel de pelerin ă cenuş ie. Elveţ ianul holba ochii buimă cit la hangi ţ ă . —Ş i. altăslujnică . care se f ă cu alb ăca varul la faţ ă .. — Cu domnu'! — Va săzic ă . — Fireş te căs-a întors. dumneata eş ti. — Cine-i omul ă sta? întrebăel. undeva la vedere. eu nu-mi dau consimţ ă mîntul. i-o întoarse d'Artagnan. Ş i fă răsăaş tepte r ă spunsul. De cum trecu pragul. strigădeodată : — Uite. Elveţ ianul se fă cu ro ş u ca sfecla la faţ ă . domnu' s-a întors. ră masăla pîndălîngăuş ă . trebuie s ără mîn pe loc ş i săurmez poveţ ele gazdei mele. cînd slujnica. —Ş i? fă cu elve ţ ianul. vechiul să u prieten.. St ă pîna casei era plecatăla plimbare. care că lca legă nîndu-se cu niş te aere care-i amintea cu farmec de Porthos. — Singură ? întrebăd'Artagnan. va săzicăţ i-a murit bă rbatul. atîrnatăde braţ ul unui coş cogeamitea elve ţ ian. purta o frumoasăuniformă cu fireturi aurite. ai? — Ce pasăla tine? să ri cu gura elveţ ianul. — Domnul vrea săm ăia de nevastă . „Dacăaşavea bani. domnule! Ce vrei de la mine? îngă imăea. — Pasăgrozav la mine. alt bă iat de alergă tură . cuget ăd'Artagnan. tocmai vine ş i doamna cu domnu'! D'Artagnan arunc ăo privire în lungul stră zii ş i vă zu într-adevă r ivindu-se de dupăcol ţ ul stră zii Montmartre pe hangi ţ ă . se arunc ăîn braţ ele elveţ ianului. spulberînd planurile conjugale ale acestei nă luci nepoftite.

— Aha! strigăd'Artagnan. ci de un loc de ş edere. Cam pă că tos culcuş ul. ş iş terge-o la iuţ ealăde-ţ i cautăalt han. atunci dă -l afar ă .nepoftit. numai căiscusinţ a sa era mai presus de orice forţ ă . d'Artagnan îl trase afarăpe elveţ ian. ea îş i sim ţ ea inima cump ă nind că tre vechea-i dragoste. Pah! Mai întîi cine este tumneata de spune la mine săblimb cu tumneata? — Sînt locotenent al muş chetarilor maiestă ţ ii-sale. — Frei tu bleci de-aici? se r ă ţ oi elve ţ ianul. Cei doi potrivnici apucarăspre maidanele din apropiere de Montmartre. dar acesta dă du din cap în semn ca nu se învoie ş te ş i îş i trase spada. auzi. care o jignise refuzîndu-i mîna. Spada neamţ ului nu ajungea s-o întîlneasc ăpe a muş chetarului. ce ispravăai f ă cut. Haide săţ i-l dobîndeş ti pe al t ă u! cine se întoarce primul ia în stă pînire ş i odaia. aş a! bombă ni d'Artagnan. care avusese nevoie de un ră gaz ca s ă -ş i dea seama ce vor săînsemne cuvintele lui d'Artagnan. deş i nu s-ar fi supă rat să -i dea o lec ţ ie acestui înfumurat de muş chetar. Avea de-a face cu un braţ vînjos. rosti d'Artagnan. puse pe bocealăş i începu să -ş i smulgăpă rul din cap. se trezi vorbind un bă iat. dar nu-i vina mea. — Atunci o săte culci aici. fiindcămăstingheresc. căde nu. Adicăsuperiorul tă u în toate. mă reţ urmaşal lui Wilhelm Tell. care îl ş tia pe d'Artagnan o spad ăfă r ăpereche. — Sătrimitem dupăajutor. cucoană ! spuse el. — Eu? Nici gînd! replicăd'Artagnan. Tu săfaci bine ş i săstai locului. Elveţ ianul pufni într-un rîs zgomotos. ş tii obiceiul. elveţ ianul primi dou ălovituri. încruciş înd-o cu a celuilalt. dar din pricina frigului nici nu apucăsă -ş i dea seama. care nu putea săpriceapăcum de cuteazăomuleţ ul acesta săînfrunte un asemenea gă ligan. Ş i la aceste cuvinte. ca unul care îş i iese de-a binelea din fire. apucînd bă iatul de urechi. Dar cum aici nu-i vorba de grad. Tocmai se lă sa întunericul cînd ajunser ăacolo. — Tu?! izbucni d'Artagnan. tu ţ i l-ai ales. D'Artagnan se întoarse că tre frumoasa cu faţ a scă ldat ăîn lacrimi. îndă ră tnicule! Noroc căpovestea asta n-o săte sîcîie decît cincisprezece . în schimb. Cît despre mă tă luţ ă . Nu ţ i-am spus? Ei. îţ i rup urechile. pierderea de sînge ş i slă biciunea ce-l cuprinse îl silirăs ăse a ş eze. trase ş i el spada. du-te ş i strînge-ţ i boarfele de la mine din odaie. altfel nu-i chip. — Ei. d'Artagnan îl rugăcu frumosul pe elveţ ian s ă -i lase lui camera ş i sănu se mai întoarcăla han. vino sa ne plimbă m ni ţ el împreun ă . — Eu săpleci! f ă cu el. spuse d'Artagnan. că ruia începuse săi se zburleascăp ă rul în cap de furie. Cu toate vă ică relile hangiţ ei. — Pah! exclamăelve ţ ianul. b ă tînd furios din picior. Hangiţ a. căte lă muresc eu. Haide. Ş i bentru ce? — Aha. Vă d căînţ elegi franţ uzeş te.

frumoasa Magdalena plîngea. din primul fac un mare senior ca Athos. Cu atît mai ră u pentru tine. se ţ inu de vorbăş i trimise boarfele elveţ ianului. Ză u. Hangiţ a se aruncăla picioare. pe atît de înduioş ă tor.ş tii ce distanţ ăe între un elveţ ian ş i un muş chetar. acolo ai mîncare pe cinste. fiindcădin pricina asta pierzi ş i preţ uirea. din nenorocire. dintr-al treilea – un abate graţ ios ca Aramis. ş i-aş tept acolo. se întoarse voios nevoie mare acasă . Hei. Ră mîi aici. Adio! Ş i cu asta. o să -ţ i trimit hainele prin bă iatul de la han. cu viaţ a pe care o duc. sănu uit: du-te săstai „La Mîţ a care toarce". Bă iatul de corvoadă . pe strada Montorgueil. L-am alungat pe elveţ ian ca săte umilesc. pe strada Bourdonnais. numai că . pe urm ăo săam trei feciori. VII D'ARTAGNAN SE AFLĂÎN ÎNCURC Ă TURĂ . ş i prezenţ a mea. Iat ăcum a ajuns d'Artagnan s ăş adăla hanul „La Că pri ţ a". plin de mă reţ ie. cu o dulce stră ş nicie. care-i o clă dire de toatăfrumuse ţ ea dar care n-are decît o gră dinăabia cît cimitirul Inocenţ ilor. săvinăsămăia de bă rbat. focul trosnea în sobă . „Dacădiamantul ă sta îmi picăiar într-o zi în mînă– î ş i zicea el – îl fac bani numaidecît. La revedere! A. pe strada Tiquetonne. pe care bă iatul îl g ă si stînd în acelaş i loc unde îl lă sase d'Artagnan. Mazarin ă sta . nu se mai gîndi la plecare. tu te-ai purtat ca o crîş mă riţ ă . Dar cînd ră mase între patru ochi cu hangiţ a. îmi cumpă r vreo cîteva proprietă ţ i în jurul castelului. doamnă ! Se pare căd'Artagnan rosti aceste cuvinte pe cît de semeţ .zile. atunci o săfie de o sutăde ori mai bine decît azi. dintr-al doilea – un soldat falnic ca Porthos. dac ăacesta s-ar fi întors pe pă mînt. iar dupăce iertă . frumoasăMagdalenă . muş chetarul îi spuse: — Acum. cucerita de chipoş enia mea. hangiţ aş i toatăcasa ară tarăfaţ ăde d'Artagnan aceeaş i grij ăpe care ar fi ară tat-o faţ ăde Hercule. dar de ră mas nu mai ră mîn aici. cerîndu-i iertare ş i că utînd să -l oprească . dacă -i tot hangiţ a dinainte. ca să -ş i ia de la capă t cele două sprezece munci ale sale. frigul ş i dragostea îl nă pă dirăpe d'Artagnan toate deodată . buimac înc ăde îndră zneala potrivnicului s ă u. R ă mîi cu bine. simţ ind cu încîntare în buzunar punga cardinalului Mazarin ş i cugetînd la minunatul diamant care fusese cîndva al lui ş i pe care îl vă zuse o clipăscînteind în degetul primului ministru. nu stau într-o casăpe care o dispreţ uiesc. DAR UNA DINTRE VECHILE NOASTRE CUNOŞ TINŢ E ÎI VINE ÎN AJUTOR D'Artagnan pă ş ea îngîndurat spre casă .ş i el iertă . ca vreo bogatămoş tenitoare. Ce s ăspunem mai mult? Frigarea se învîrtea. bă iete! Vezi să -mi duci lucrurile la „Baraca dragostei". foamea. cît despre tine.

Unii strigau. Cea dintîi grijăfu săînchidăîntr-un vechi scrin.e un netrebnic ş i nu se lipseş te el de diamant pentru mine. prin absenţ a lui. Respectul pe care îl purtă m adevă rului ne sile ş te săspunem c ă încă perea cu pricina se afla chiar sub strea ş inăş i chiar sub acoperi ş . în orice împrejurare. închise uş aş i se aş ezăla masă . alţ ii alergau cu fă clii în mînă . apropiindu-se. D'Artagnan luăcheia ş i lumînarea ş i se urc ăîn odaie la el. Altă dată . la a că ror luminăd'Artagnan z ă ri uniforme. Frumoasa Magdalena era învă ţ at ăs ăse supun ămilită re ş te. spuse bă iatului săplece. aş a cum s-ar putea crede. Ca sănu dă uneze treburilor hanului. cu atît mai mult cu cît murea de fricădin pricina celor ce se petreceau în stradăş i nu avea în preajmă -i nici un elveţ ian care săo apere. apoi. Ea ar fi vrut săstea la taifas împreunăş i să -i istoriseasc ătotul de-a fir a pă r. cu încuietoare nouă . Frumoasa Magdalena nu-l a ş tepta. aş a cum îi spusese. De astădată . în apropiere de casa lui era o îmbulzealăgrozav ă . săo pedepseascăpe frumoasa Magdalena. cu o ceatăde vreo dou ă zeci de prieteni de-ai lui. a atacat o tră surăescortatăde gă rzile domnului cardinal. În tinereţ e. ş i se bucurănespus de întoarcerea-i neprevă zută . atunci cînd voia." Ce-ar fi spus oare d'Artagnan dacăar fi ş tiut căMazarin primise diamantul de la reginăanume ca săi-l înapoieze? Ajungînd în strada Tiquetonne se pomeni martor la o mare foialăş i zarvă . aş a căi se fă cu pe voie cu îndoit ăgrabă . Că petenia lor s-a fă cut nev ă zutăîn casa vecinăcu hanul ş i acum ostaş ii cercetau casa. crezînd că -ş i va petrece noaptea la Luvru. că ci d'Artagnan . Aici era cortul lui Ahile. d'Artagnan bă g ăde seam ă cămulţ imea nu se adunase în faţ a hanului. ci a casei vecine. d'Artagnan ar fi alergat oriunde vedea uniforme. d'Artagnan ţ inea săş tie totul. cum dup ăo clipăi se aduse mîncarea ş i sticla cu vin. adicăla un semn. acum socotea întotdeauna căş tie destul. Asta nu ca săcugete. dar d'Artagnan îi spuse să -i trimitămasa în odaie ş i săadauge ş i o sticlăde Bourgogne din cel vechi. nici alta. gata să dea ajutor ostaş ilor împotriva burghezilor. se mulţ umise cu o odaie la al patrulea cat. ori b ă rbatul frumoasei Magdalena s-a întors cu adevă rat? Nu era nici una. D'Artagnan se închidea aici. S ăfi luat foc hanul „La C ă priţ a". — Oho! exclamăel. în odaie. Întreb ăce s-a întîmplat. punga cu banii pe care nu mai avea nevoie să -i numere ca să -ş i dea seama cîţ i sînt. avea în buzunar suta de pistoli a cardinalului ş i nu-i ardea s ăse amestece într-o asemenea vînzoleală . Din pricina asta intrăîn han fă r ăs ămai întrebe nimic. de altfel. d'Artagnan catadicsise să -i vorbească . dar c ăostaş ii au primit întă riri ş i burghezii au fost puş i pe fugă . dar acum nu se mai înflă că ra cu uş urinţ a de altă dată . Cineva îi ră spunse ca un burghez.

. Porthos uitase sămai adauge vreo lă murire. Dar tinereţ ea e un mare cusur. noaptea d'Artagnan dormea. în aprilie. ş i scoase un strigă t de bucurie: recunoscu îndatăscrisul mare al lui Porthos ş i. ă sta trebuie c ăs-a cufundat în rug ă ciune. să ri din a ş ternut. la o moş ioară . Îi era foame. mîncăş i. plin ăcu pergamente privitoare la p ă mînturile familiei d'Artagnan. el care a moş tenit opt sute de mii de livre de la jupîn Coquenard. la asediul de la Besançon. cu toate căvîntul o purtase într-un loc descoperit ca-n palmă . Va săzic ăaş a. înstră inate cu toatele de vreo douăsute de ani. cam în vremea aia eram la Béarn. dar dormise întotdeauna peste noapte. dimineaţ a.ş i începu săse plimbe preocupat în jurul odă ii. să că ută m scrisoarea asta. Aha. zise el. Ş i-am lă sat scrisoarea săle duc ăplocon spaniolilor adresa lui Athos. dat fiind căn-are nevoie de parale. credea că toatălumea trebuie săş tie unde se aflăcastelul că ruia el îi dă duse numele. era în tranş ee.socotea căfiece lucru trebuie fă cut la vremea lui dacăvrei s ă -l faci ca lumea. da. îi veneau cele mai grozave idei. . se culcă . trebuie săfie printre actele mele de proprietate. cu vreo ş ase luni înainte de moartea ră posatului cardinal. întocmai a ş a. A ş a căsănu mămai gîndesc la Athos. dupăce mîncă . Se deş teptăîn zorii zilei.. m-a gă sit: dar cum m-a gă sit abia în aprilie 1647 ş i invita ţ ia era pentru septembrie '46. D'Artagnan îş i aruncăîncăo dat ăochii pe scrisoarea lui Porthos. mi-aduc aminte. am primit o scrisoare de la Athos. Nu-ş i mai pierdu vremea săciteascăscrisoarea: îi cuno ş tea cuprinsul. Adresa era: castelul du Vallon. pe cel mai bun dintre ei ia-l de unde nu-i! Athos s-o fi prostit din pricina bă uturii... Cît despre Aramis. În mîndria sa. fiindcămurise tata. — În '43.. D'Artagnan nu era nici dintre cei ce cred cănoaptea e un sfetnic bun. În schimb. Altă datăm-aşfi nă pustit s-o caut.. Ia săvedem. Unde a fost asta? Săvedem. De multăvreme nu mai avusese prilejul s ăse gîndească dimineaţ a. Din nenorocire. plin de o hotă rîre cu adevă rat ost ă ş ească . Cu toate astea. cîteva rînduri mîzgă lite de mîna uscatăa demnei sale consoarte.. .. că utădegrabăadresa. ceva mai jos. dar unde? Tocmai asta citeam cînd o rafalăde vînt mi-a smuls scrisoarea din mînă . vioi ş i cu mintea limpede.. Porthos. — Să -l ia naiba de înfumurat! izbucni d'Artagnan. ş i mi-au trimis scrisoarea acolo: numai c-a ajuns dup ăplecarea mea. Ş i a pornit-o pe urma mea. cu care ei n-aveau ce face ş i pe care ar fi trebuit sămi-o trimităîndă ră t. mi-ar fi convenit de minune să -ncep cu el. D'Artagnan deschise o veche casetăcare ză cea într-un col ţ al încă perii. Ce-mi scria? Cătră ieş te la o moş ioară . hotă rît ăpentru luna septembrie 1646. Ei. ajungînd la Montmedy la vreo cîteva zile dupăce eu pă ră sisem oraş ul. A r ă mas neschimbat.Am primit o scrisoare de la el: măpoftea la o mare vînă toare pe moş ia lui. atunci cînd nu mai eş ti tînă r. m-am lă sat pă gubaş .. Într-un tîrziu.

Da. îl g ă si la locul ş tiut. pe care i l-am ş i fă cut. numai c ăasta ar însemna să -mi recunosc de la început neputinţ aş i-aşpierde pe loc încrederea cardinalului. îi stră punse braţ ul cu o straş nicăloviturăde spadăş i apoi se apropiase de Aramis." Ş i cei mari au dreptate. î ş i scriu ca sşmş însoş eş ti. voi fi sub al treilea. Ia stai puţ in. Ah. — Gata! i-a spus Aramis. că ută vestonul pe care îi purtase în 1648 ş i. Eu. dovadăcă -mi cerea chiar un mic serviciu. Ah. în Pia ş a legalş . dar dac ăm-aş duce la cardinal ş i i-aşcere o hîrtie la mîna ca săintru în orice mînă stire. Am primit o scrisoare ş i de la el. îş i întîlnise adversarul. Ş i Aramis i-a strîns mîna ş i s-a pierdut pe sub arcade. Cei mari nu sînt recunoscă tori decît dac ăfaci imposibilul pentru ei. D'Artagnan încerc ăs ă -ş i adune amintirile. la el. Prin urmare nu ş tia despre Aramis mai multe decît ş tia despre Athos . spun ei. dar care mînă stire? Sînt dou ăsute de mînă stiri în Paris ş i vreo trei mii în Franţ a. care mi-a dat întîlnire astş -searş . poate că -n clipa cînd a intrat la mînă stire ş i-a schimbat pentru a treia oarănumele. apoi se duse spre cuier. Voi intra prin strada Neuve-Sainte-Catherine. Hm. cu al meu. la mînş stire. se dusese la întîlnire. Al dumitale. dacăai nevoie de mine. Dar.. ş tii că -ţ i sînt devotat trup ş i suflet. sub al doilea felinar. cum era ordonat din fire. aşfi fă cut-o singur." — „La el la mînă stire"! Da. ş i acest post-scriptum glă suia: „Scriu cu aceeaş i poftşvrednicului nostru prieten Aramis. da! Dar unde-oi fi pus scrisoarea? D'Artagnan se gîndi puţ in. ARAMIS" De astă dată– nici un cuvînt de ră mas bun. dacă n-aşfi un ageamiu într-ale teologiei ş i mi-aşaminti barem de subiectul tezei despre care vorbea cu atîta pricepere la Crèvecoeur cu preotul din Montdidier ş i cu superiorul iezuiţ ilor. Ş i-apoi.. aşş ti ce doctrinăîndră geş te ş i miaşda seama că rui sfînt a putut să -ş i închine via ţ a. al c ă rui nume nu l-a aflat niciodat ă . Cred căl-am ucis. care ispră vise lupta ş i venea spre el. unde-i atîrnau hainele vechi. îş i vei g ş si adversarul. dragul meu prieten.Avea un post-scriptum. s ăvedem. cum sînt om al bisericii ş i întîlnirea ar putea s ş -mi d ş uneze. drag ă prietene. neobră zatul. „Domnule d'Artagnan – scria el – aflşcş am avut o ceart ş cu un oarecare gentilom. dacş aş destş inui-o altuia decît unui prieten atît de sigur ca dumneata. Scotoci prin buzunare ş i scoase la ivealăo foaie de hîrtie: era tocmai scrisoarea lui Aramis. pe dreapta. „Dacăasta era cu putinţ ă . chiar ş i-n alea de că lug ă riţ e? Ar fi o idee ş i poate c ăaş a l-aş gă si pe undeva precum Ahile.

era?! exclamăd'Artagnan. crezînd căare de-a face cu un borfaş .. îl îndreptăPlanchet. în clipa cînd el intra pe uş ă . Se gîndi numaidecît la punga cu bani închisăîn scrin ş i se repezi într-acolo. cum văport un mare respect. poate c-ar fi bine sănu ş tiţ i. se tîngui omul. Nu sînt hoţ . ş i treaba asta începea să -l supere... întemniţ atul. domnule. Mai întîi însă pune un ş tergar în geam ş i trage perdeaua.. altcineva l-a dus înd ă ră t. — Adicăera acolo. Înainte de toate. doar eu însumi am fost s ă -l aduc! — Din fericire pentru el. vărog s ă mi spuneţ i cum văaveţ i cu domnul de Rochefort? — Cum nu se poate mai bine.. Dar cine dracu te pune săgoneş ti pe acoperiş uri la ş apte dimineaţ a. — Ei? fă cu d'Artagnan cînd acesta ispră vi. dar dacănu măînş el. i-o întoarse d'Artagnan. Mănumesc. Planchet ş ovă i. cum sănu ş tiu. se însufleţ i la rîndu-i Planchet. în toiul lui ianuarie? — Domnule. glă sui Planchet. tocmai asta e. după cum se pare. dac ăv-aşfi recunoscut în escortă . Dacămai sînt în stare de asta... domnule! Trebuie săvăspun din prima clipăcă domnul de Rochefort este. rosti d'Artagnan.ş i Porthos. trebuie săş tiţ i. Grozav! Ş tii doar căRochefort este astă zi unul dintre cei mai buni prieteni ai mei. A avut cumva norocul săscape? — Ah. Ei. Dacădumneavoastră spuneţ i căă sta-i noroc. dobitocule! Haide. — Poate căda. Planchet se supuse îndată . . credeţ i-mă . ş i ostaş ii din escortăs-au apucat să -i îmbrînceascăpe cet ă ţ eni. — Ah. — Aha. — La naiba! bombă ni d'Artagnan. la Bastilia.ş i puse mîna pe spadă . — Domnule. pă catele mele! Sînt un cetă ţ ean cinstit ş i cu stare. ce s-a întîmplat? — Săvede ţ i: pe la jumă tatea str ă zii Ferronnerie. vîrîţ i sabia în teacă . Nu se înş elase. dumneavoastrăsînte ţ i domnul d'Artagnan! —Ş i tu Planchet! izbucni locotenentul.. — Cum. în numele cerului. spune. gîndind c ăi s-a ivit un prilej tare prielnic. tică losule! strigăd'Artagnan. s-a trimis la Bastilia dupădomnul de Rochefort. cînd i se p ă ru căaude un zgomot de geam spart la el în odaie. — Săvedem despre ce-i vorba. — Domnule. un om intra pe fereastră . prevă ză tor.. — Mai departe. trebuie sămai ş tiţ i căieri. Ş tiu bine. — Gata săvăslujesc. începu Planchet. nu dumneavoastră . tră sura cu domnul de Rochefort a trecut prin mijlocul unei mulţ imi de oameni. straş nic! — Dar ce amestec are Rochefort cu felul ă sta de a pă trunde la mine în odaie? — Pă i. ba încăş i proprietar. — Ei. domnule.. la naiba. din care pricinăs-au stîrnit murmure. nu m ăomorîţ i fă răsămăascultaţ i. De fapt. domnule! spuse Planchet în culmea fericirii. că ci. atunci e bine.

aproape tot timpul pînăla ziuăş i. — Cum naiba sănu ş tiu! suspinăPlanchet. dar despre asta vreau să mi amintesc. am deschis uş a tră surii. m-am ascuns în casa de ală turi. ş i de ieri de la amiazăn-am pus în gurădecît o felie de pîine unsăcu dulceaţ ă . te spînzurăfă r ăpic de milă . pe legea mea. Eu eram acolo. ă ia ar putea sa vinăş i săînceapăiar cu scotoceala. murmură Planchet. zise d'Artagnan. Cît ai clipi.ş i tocmai de asta sînt atît de bucuros c ăam dat iar peste dumneavoastră . Haide. Ş i.a strigat cine este ş i a cerut ajutor. ş tiţ i bine cămi-aşpune în joc ş i viaţ a pentru dumneavoastră . Într-un tîrziu scoase un oftat plin de mul ţ umire. Planchet mînca de zor. Nici mai mult. în aceste împrejură ri. . sînt grozav de mulţ umit. Dar s ăş tii cădac ă oamenii regelui pun mîna pe tine. Dimpotrivă . aş ezîndu-se la masă . vrînd să -ş i scoatăpîrleala ceasurilor cît ră bdase de foame. s ă -l ş tiu pe Rochefort liber. — Vreau. domnule. c ă ci bag de seamăce ochi faci la bucatele ră mase pe mas ăde-a-seară . ră zmeriţ a a fost gata. Eu nu uit decît lucrurile pe care trebuie săle uit. fiindcădulapul vecinei era tare s ă rac în lucruri mai acă tă rii. Între timp. de aş tept să se însereze. dacăse aflăcăam adă postit un ră zvră tit. Stai colo pe scaun ş i mă nîncăliniş tit. — O. dar degeaba. Tocmai de-asta mi-e frică . că utînd mai întîi o intrare ş i apoi o ie ş ire. Nu vorbesc eu de ră u dulciurile. cugetînd că . cîntă rea în minte ce foloase putea trage din întîlnirea cu Planchet. numai săvreţ i. ză u aş a! — Bietul bă iat! îl că inăd'Artagnan. escorta pusăpe fugă . dacăvin la locul lor ş i la timpul potrivit. prieten al ducelui de Beaufort. potoleş te-ţ i foamea! — Ah. Cu dragăinimă . sau. îmi pierd gradul. cum urmă ritorii erau aproape. Planchet. domnule. D'Artagnan continuăsăse plimbe în lung ş i în lat. caii opriţ i. ostaş ii au încercuit casa ş i au scotocit peste tot. îmi salvaţ i pentru a doua oarăviaţ a. rosti d'Artagnan. Iat ăpovestea mea. adicăo casănepă zită . mai bine zis. domnule. ş i pe cuvînt de cinste. nici mai puţ in. care s-a unit cu escorta ş i s-a nă pustit asupra noastră . că ci eu g ă sisem la catul al cincilea o fiinţ ămiloas ăcare m-a ascuns sub niş te saltele. fiindc ănimeni nu poate sămăascundămai bine ca dumneavoastră . domnule. Ghinionul a fă cut ca tocmai atunci s ăaparăo patrul ă . am auzit desluş it numele contelui de Rochefort. domnul de Rochefort a să rit jos ş i s-a pierdut în mulţ ime. M-am strecurat pe după colţ ul stră zii Tiquetonne ş i. începu s ăînfulece ca în frumoasele zile de pe strada Fossoyeurs. dar cina din ajun mi s-a pă rut un fleac. aşfi dezn ă dă jduit dacănu v-ar fi pe plac. În vremea asta. Am stat tot timpul acolo în ascunză toare. mi-am adus aminte căel m-a fă cut sergent în regimentul piemontez ş i atunci am strigat în gura mare că -n tră sura se afl ăun întemniţ at. — Da. — Cîtuş i de pu ţ in. deş i. mi-am luat inima-n dinţ iş i m-am furiş at pe sub streş ini. — Ai putea săadaugi căţ i-ai pus-o în joc într-o vreme.

domnule. apoi îş i luămantia ş i spada ş i dă du săplece. încuviinţ ăd'Artagnan. dră cia dracului! — Dar Aramis? — Nici atît. care nu m-au vă zut intrînd. paracliser la Notre-Dame?! E ş ti sigur? — Foarte sigur. — Ce faceţ i. domnule? se îngrozi Planchet. unde-am fă cut ră zboiul timp de doi ani. dupăo asemenea arvunăstraş nică . doar l-am vă zut ş i-am stat de vorb ăcu el. pentru noi asta picăde minune. —Ş i-aş a ceva se cheam ăla ei limbăde vorbit! Dar n-are a face. ş tii unde-i Bazin? — Da. D Artagnan se duse la uş ă . — El trebuie săş tie unde-i stă pînu-s ă u. — Ei. Ş tiu unde-i Bazin. strigăun bă iat ş i-i porunci să -i dea de veste frumoasei Magdalena săurce pînăla el. Ia spune. — Pă i ce face el la Notre-Dame? — E paracliser. socotind căa venit clipa sătreacăla întrebă ri. — Drace! ş tii unde se aflăPorthos? — Cu atît mai puţ in. nu-s decît un hoţ . mormă i Planchet cu aerul lui piş icher. domnule. se tîngui Planchet. Ascultaţ i.mă rturie că . — Cum. — Ei. domnule! Măgră besc săvă -ntreb cum o duceţ i cu să nă tatea. vorbesc flamanda. D'Artagnan ră mase pu ţ in pe gînduri. Vreţ i săîncredinţ aţ i taina . ră spunse Planchet. — Domnule. — Ai dreptate. —Ş i dacăvine cineva? scînci prevă ză torul Planchet. domnule. hotă rî d'Artagnan. — Fă r ănici o îndoial ă . Ş tiu o limbăstră in ă . Săle luă m pe toate la rînd. —Ş i unde dracu ai învă ţ at-o? — În Artois. — Ce vrea săzic ăasta? — Bunăziua. — Pe toţ i dracii! — Săvede ţ i. va face un mic popas. ş tii vreun dialect de pe la noi? — Ba ceva mai mult decît atîta. Mălă sa ţ i aş a în voia soartei? Gîndiţ ivăcă -n dumneavoastrămi-am pus toata nă dejdea! — Cădoar n-au s ăvinăsăte caute aici. glă sui d'Artagnan. Gîndiţ i-v ăc ă pentru toţ i ai casei. mynheer! Itk ben begeeray te weeten the ge sond hects omstand. Ş tii unde se afl ăAthos? — Nu. pufni d'Artagnan. —Ş i unde este? — La Notre-Dame. — Bazin. Goeden morgen. ră spunse Planchet.

destul de mulţ umit de norocul avut ş i de . În clipa aceea se ară t ăş i hangiţ a.ş i. Planchet îi ră mînea recunoscă tor lui d'Artagnan. Dupăcare. murmurăMagdalena. Planchet. fă cînd un semn plin de înţ eles lui Planchet. — Spune bun gă sit sorii dumitale. Domnul este fratele tă u. îi dă dea o mînăde ajutor lui d'Artagnan. frumoasa mea gazdă . Venise într-un suflet. da-i ceva haine săse îmbrace. Planchet n-avea s ără mînăprea mult ăvreme în serviciul lui. ascunzîndu-l. dar. dar cînd dă du cu ochii de Planchet. pe care poate cănu-l cunoş ti. pentru un om de isteţ imea lui d'Artagnan. zuster! zise Planchet. îi salvase viaţ a cum s-ar zice.ş i măbizui pe tine. se trase înapoi. zîmbitoare. — Fratele meu?! fă cu hangiţ a din ce în ce mai mirată . vii ş i mi-l prezinţ iş i. îl cunosc eu: a picat de la Amsterdam. îl iau în slujba mea. zise d'Artagnan. broer! ră spunse hangiţ a. cele mai neîsemnate fleacuri puteau aduce lucruri mari. Cît lipsesc. îţ i prezint pe fratele dumitale care vine din Flandra ş i pe care îl iau în slujba mea pentru cîteva zile. uimită . rosti d'Artagnan. cum nu pot să -ţ i refuz nimic. felicitîndu-se c ăl-a regă sit pe Plancher. în clipa de faţ ănimic nu putea să -i prindămai bine decît un slujitor curajos ş i ager la minte. într-un moment cînd ea se pregă tea sălupte împotriva curţ ii. reluîndu-ş i starea socialădin strada Lombards. fiindcăel nu ş tie o boaba franţ uze ş te. — Eş ti o femeie de nepreţ uit. dupătoate probabilită ţ ile. Într-adevă r. ş i pe d'Artagnan nu-l stingherea săaibăleg ă turi cu burghezia. ascultînd de vorba ta. care. Ce-i drept. — Vilkom. în schimb. — Uite cum stătreaba. cînd m ăîntorc. — Goeden day. master Peter. aş teptîndu-se s ă -l gă seascăpe d'Artagnan singur. el. că ci deş i avea aerul de a-i fi dat o mînăde ajutor acestui flă că u cumsecade în realitate. adicăpeste un ceas. d'Artagnan ieş i pe uş ăş i se îndreptăspre Notre-Dame. VIII DESPRE FELURITELE ÎNRÎURIRI PE CARE POATE SĂLE AIBĂO JUMĂ TATE DE PISTOL ASUPRA UNUI PARACLISER Ş I ASUPRA UNUI COPIL DIN COR D'Artagnan apucăpe Pont-Neuf. ai priceput? — Aşputea spune căghicesc ce vrei de la mine ş i asta mi-e destul. buim ă cită . În aceastăstare sufletească .noastrăunei femei?! — Fii pe pace. asta n-o săsufle o vorb ă . — Scumpa mea gazdă . Se chema căare pe cineva în tabă ra duş mană .

care mă tura într-o capelă . spre uimirea lui d'Artagnan. d'Artagnan ajunse la Notre-Dame. cu ochii ridicaţ i spre cer.. dar obrajii. Se duse ş i îngenunche în faţ a capelei. asta nu era gr ă sime. oficia din cînd în cînd slujba de dimineaţ ă . — Domnul Bazin. primi ş i el binecuvîntarea ş i îş i fă cu semnul crucii. c ă ci. adresîndu-se unui îngrijitor al lă caş ului. pă rţ ile ascuţ ite ale obrazului se neteziseră . spuse ofiţ erul rîzînd. fruntea lui Bazin nu era mai lată de un deget ş i jumă tate nici pe vremea cînd o purta descoperită . Tocmai în scopul de aş i spori aceastăpopularitate. Nasul era acelaş i de odinioară . Pricepeai lesne căa ajuns. Bazin îş i purta veş mîntul cu egal ăm ă reţ ie ş i încîntare. bă rbia-i era o guş ărevă rsat ă . rosti cuvintele sfinte de încheiere ş i. care. La drept vorbind. D'Artagnan. p ă rul retezat cuvioş eş te îi acoperea fruntea pînă aproape de sprîncene. — Chiar el. supunîndu-se parc ăş i el cerinţ elor tagmei bisericeş ti. i se pă rea căniciodatănu o să -l gă seascăpe Bazin. slujbăla care de obicei numai oamenii din popor luau parte. dar în clipa cînd Bazin trecu pe lîng ăel. acum îns ă . în bă tă lia de la Friburg. întrebădacănu-l cunoaş te pe domnul Bazin. Dar uimirea lui d'Artagnan se stinse în clipa cînd recunoscu într-însul pe însuş i vicarul. în acea vreme.el însuş i. — Eh. pă ş ind umil cel din urmă . mulţ umit ădaniilor sale. toatăslujba era doar o citanie ş i trebuia săse ispră veascăîndată . Preotul ispră vi slujba tocmai cînd ispr ă vi ş i d'Artagnan să -l cerceteze pe Bazin. se folosi de acest ră gaz ca să -l cerceteze pe Bazin. tră geau n ă rile dintr-o parte ş i din alta.. vrînd sănu-ş i scape omul din ochi. sădevin ăfoarte popular. adicăpe vestitul Jean-François de Gondy. D'Artagnan tresă ri de bucurie. începea. D'Artagnan îngenunche. orice i-ar fi înş irat Planchet. împlinindu-se. în capela Sfintei Fecioare. Vade retro. Trupul i se rotunjise. paracliserul? spuse îngrijitorul. pe care toţ i o primeau în genunchi. care se potrivea de minune. presimţ ind rolul ce avea săjoace. Satanas!. cu veş mîntul ce-l purta. cînd ţ inea în mînăun cap ă t al firului. ca săzicem aş a. ca toţ i cei din jur. se retrase dîndu-ş i binecuvîntarea. la slujbă . ci buhă ială . — Uite-l colo. care nu mai ş tia s ăse roage ş i nici nu se gîndise să -ş i ia o carte de rugă ciuni. Din fericire. Înfă ţ iş area lui suferise o schimbare. voia cu orice chip să -l apuce ş i pe cel ă lalt. d'Artagnan îl apucăde poala anteriului: Bazin îş i pogorî privirile ş i fă cu un salt înd ă ră t. ca ş i cum ar fi vă zut un ş arpe. Urcătreptele. care îi închidea pînăş i ochii. dragul meu Bazin. uite cum ş tii tu s ă primeş ti un vechi prieten! . intrăîn bisericăş i. Cît despre mutră . — Domnul d'Artagnan! îngă imăel. ori mai avea puţ in pînăsăajungăpe culmea ambiţ iilor lui ş i cămucarni ţ a împodobit ăcu argint pe care o ţ inea în mînăi se pă rea tot atît de vrednicăde cinste ca ş i bastonul de comandant pe care Condé l-a azvîrlit sau nu l-a azvîrlit în liniile duş manului.

vă zîndu-măaici ar trebui săînţ elegi căm-am schimbat mult în toate privinţ ele: vîrsta aduce înţ elepciune. spre norocul să u. r ă spunse Bazin. Haide. zise Bazin. adevă rul curat. cum nu. ră -mînînd muş chetar. Ş i cum n-am nici o îndoialăca stă pînul tă u e pe cale să -ş i afle mîntuirea. — Eu nu beau. dezamă git la culme. adîncit în gînduri. ş i nu cei care-l abat de la calea cea dreaptă . Uite. spuse Bazin. adă ugăBazin. D'Artagnan se lă muri cănu va scoate nimic de la Bazin. Aramis era un nume de pierzanie. săbei în să nă tatea mea. —Ş i totuş iă sta-i adev ă rul. încuviinţ ăd'Artagnan. s-ar fi dat pierzaniei. dar minţ ea cu atîta convingere ş i îndîrjire. Din fericire. D'Artagnan ră mase nemi ş cat. n-aşîndră zni s ămint. lă sase din mînăpoala anteriului.— Domnule. furat de gînduri. care-i nume de diavol ş i. împingînd cu un aer mă re ţ întro parte mîna ofiţ erului. — Dragul meu Bazin. ci pe abatele d'Herblay îl că utam. în Aramis stăpitulat Simara. — Prea bine. dragul meu Bazin. am venit să -mi spui unde se gă se ş te. Se ţ ine ghinionul scai de capul meu. Ş i cum d'Artagnan. domnule. stă pînul meu s-a lepă dat pentru totdeauna de numele ă sta. încît ghiceai cu uş urinţ ăcănu-ş i va lua vorba înd ă ră t. spune-mi unde se află . — Cum! izbucni d'Artagnan. că ci. Nu ş tii unde se află Aramis? — Mai întîi. Dacănu ş tii unde-ţ i este stă pînul. Bazin. hotă rît s ăaibără bdare pînăla capă t. — Incoruptibil! murmurăd'Artagnan. Bă utura-i doar pentru cei stră ini de biserică . Nu pe Aramis. — Spuneţ i mai degrabăcăvreji să -l tîrîţ i iară ş i cu dumneavoastră spre cele lumeş ti. ză u aş a. continuăd'Artagnan. simţ i cum cineva din spate îl împunge cu degetul în umă r. unde nu se simţ i în siguranţ ădecît dupăce trase uş a dupăel. — Nu te pricep. căera cît pe ce săspulberaţ i pentru totdeauna putinţ a de mîntuire a bietului meu stă pîn. domnule d'Artagnan. cînd deodată . . — Aţ i uitat. ţ ine de la mine o jumă tate de pistol. cum sîntem într-un sfînt lă caş . Ş i nu v ă d cum aşputea fi o piedicăîn calea mîntuirii tale. de-ar fi fost dupădumneavoastră . cu ochii a ţ intiţ i asupra uş ii care pusese o stavilăîntre el ş i Bazin. Bazin! rosti d'Artagnan. domnule. Bazin se folosi îndatăde libertate ş i se smuci iute spre altar. habar n-am pe unde o fi. spuse d'Artagnan. — N-aţ i auzit. — Aş a e. cînd v-am spus c ăhabar n-am? — Am auzit. Se întoarse numaidecit ş i era cît pe ce sa scoat ăun strigă t de mirare. i-o întoarse Bazin. Sfîntul adevă r. atunci cînd chemarea sa îl îmboldea cu atîta înfocare că tre biserică . sănu mai vorbim de asta ş i săne despă rţ im ca niş te buni prieteni. ş i că . era v ă dit că Bazin minţ ea. adev ă raţ ii prieteni ai unui creş tin sînt cei care-l ajutăsă -ş i afle mîntuirea. ca săm ăajute cu povaţ a lui s ăfac la fel. dar îţ i ră spund c ăaş a ceva e cu neputinţ ă .

— Athos. — Noroc! —Ş iţ ie. Porthos ş i Aramis? Pe ei îi cauţ i? — Da. de la Planchet? — Fireş te. r ă spunse Rochefort. El te-a salvat. zise Rochefort. Asta dovedeş te. — Planchet!. săvedem dacănu putem pune ceva la cale. cuno ş ti cuvîntul trebuie. căbinele e întotdeauna ră splă tit. — N-are a face. trebuie să -i g ă sesc în trei zile. dragul meu Rochefort?! ş opti el. E ciudat. duse acest deget la buze. cu nesaţ în piept – plec săfac o plimbare la ţ ară . — Opt zile e prea mult. am eu grijăsămăpă zesc.dar cel care îl împunsese în umă r cu degetul. desigur. cu ajutorul lui po ţ i face multe. mi s-a pă rut că -l recunosc. — Cum. în semn de tă cere. nu ş tiu pe unde sînt. — Ia te uită ! se mirăd'Artagnan. tră gînd aerul. sa turbe Mazarin.. drum bun! . Ş tiai căsînt liber? — Am aflat-o de la cel mai îndreptă ţ it sămi-o spună . dau o raităprin provincie.. Într-adevă r. Ş i din partea cui îi cauţ i? — Îţ i dai seama din partea cui. —Ş i altceva nimic? Fiindcăbă nuiesc c ăasta nu-i totul. —Ş i nu ai nici un mijloc sa afli ceva despre ei? Aş teaptăopt zile ş i-ţ i dau eu veş ti. urmăRochefort. — Săprimesc poruncile vicarului. — Nesă buitule! O s-ajungi din nou la Bastilia. — Din nenorocire. — De la cine? — De la Planchet. — Tu aici. dacănu-s prea curios. te-asigur! E minunat săte ş tii sub cerul liber! De aceea. Franţ a e mare. aşputea săte întreb unde te duci? — Măduc să -mi caut prietenii. —Ş i ce te-aduce aici? — Am venit sămulţ umesc Domnului pentru norocul de a măvedea iară ş i liber. — Ssst! fă cu Rochefort. —Ş i cînd porneş ti în c ă utarea lor? — Am ş i pornit. dragul meu. — Oh! Cît despre asta. — Pe cuvînt de onoare? — Ce-i de mirare în asta? — Nimic. Ş i eu la fel! —Ş i. — Da. — Care prieteni? — Cei despre care m-ai întrebat ieri. — Trei zile e prea puţ in.

. aflatăla încruci ş area stră zii SaintEloi cu strada Calandre ş i ceru o canăcu hipocras. aş a cum socoteş te el. iar de la noua pînăla miezul nopţ ii. cel mult cincisprezece ani. cum ucenicul într-ale preoţ iei nu avea nimic de ascuns. D'Artagnan se feri săîntrebe pe cineva din casă . d'Artagnan aflăc ă . care odinioarăîl fă cuser ăpe d'Artagnan săsimtăde atîtea ori că -l trec fiorii. bă iat de pră vă lie. pe care numai aceste amintiri puteau să -l aş tearnăpe chipul s ă u. d'Artagnan se strecurăafarădin catedralăş i se ascunse dupăcolţ ul stră zii Canettes. se încumetăs ăo porneascăspre strada Notre-Dame. D'Artagnan pricepu căBazin îi cerea. diavole. B ă utura asta se pregă tea cam într-o jum ă tate de ceas: d'Artagnan avea timp berechet să iscodeascăpe cineva despre Bazin. cu cine să vorbească ? Trecu pragul unei cîrciumioare. era copil de cor de biserică . Bazin pă rea stă pînit de o mare însufleţ ire ş i îş i tot vîntura prin aer braţ ele-i scurte ş i groase. îmbră cat în stihar. Bazin nu putea săplece fă răsăfie vă zut din locul unde stă tea d'Artagnan. în chip de copil de cor. sănu uit: dac ăMazarin îţ i vorbeş te de mine. dupătoate probabilită ţ ile. s ătacămîlc în ce-l privea. Folosindu-se de neatenţ ia celor doi slujitori ai bisericii. D'Artagnan se gră bi săiasădin ascunză toare ş i ajunse la vreme ca să -l vadădînd colţ ul stră zii Juiverie ş i intrînd pe strada Calandre. d'Artagnan îl vă zu pe Bazin. dar nu avea cum să -l ză reascăpe ofiţ erul nostru. De aceea ofiţ erul nostru nu se îndoi nici o clipăcănumai în casa asta putea sa locuiască vrednicul paracliser. de la ş ase la nou ădimineaţ a. — Nu prea cred. Ză ri în încă pere un ş trengar de vreo doisprezece. spune-i căţ i-am cerut să -i dai de ş tire cum căîn curînd o săvadădac ă sînt prea bă trîn pentru a mai fi bun de ceva. ş i f ătot ce vrei. aflatăla vreo cincizeci de paş i mai încolo. Bazin se ivi în uş a bisericii. d'Artagnan. — Adio! — La revedere! A. pe care parcăîl mai vă zuse cu două zeci de minute înainte. spuse: — Du-te. se uităîn toate pă rţ ile s ăvadădac ănu e pîndit. zîmbindu-i la rîndul să u cu un aer melancolic. dar de astădată . care doar scotea capul de dupăcol ţ ul unei case. fusese prevenit dinainte. într-o casăcură ţ ică . Dupăvreo cinci minute de aş teptare. iar dacănu era portar. care-ş i scosese veş mintele bisericeş ti ş i stă tea de vorbăcu îngrijitorul că ruia el. îi ceruse lă muriri intrînd în sfîntul lă caş . portarul. puţ in îmi pasă : o a doua Constanţ ă nu mai existăpe lume! Întorcîndu-se. Ş i Rochefort se depă rtăcu unul din acele zîmbete dr ă ceş ti. d'Artagnan îl privi fă răteamăş i.— Poate căne mai întîlnim pe undeva. cu un aer dezgheţ at. Lini ş tit. Intrăîn vorbăcu el ş i. fă răsădea de b ă nuit. dacăera un portar. — Cine ş tie! Întîmplarea e plin ăde toane.

Ş i mi-am zis că mă celarul nu i-ar închiria calul fă r ăs ă -l întrebe unde se duce. — Ei? fă cu întrebă tor d'Artagnan. — Gata! îi dă du puş tiul de veste. ş i pe urmă . cu ochii stră lucind de bucurie. Într-adevă r. gata! întreabă . Ei. Copilul se gră bi sa punăbanii în buzunar. c ăpuş tiul ţ îş ni ca un copoi pe urmele lui. Daţ i-mi-l niţ el. ă sta e al tă u–ş i vîrî banul în buzunar. Dupăcinci minute. — A plecat la Noisy. D'Artagnan se întoarse la masa unde se aş ezase. unde-a plecat? întrebăd'Artagnan. îl opri d'Artagnan. — A plecat la Noisy. fă gă dui d'Artagnan. nu-l cred în stare pe domnul Bazin s ăoboseascăun cal. iscodeş te. încredinţ at cănu vor trece zece minute ş i el va ş ti tot ce voieş te săş tie. habar n-am. — Hei. —Ş i-acum spune. — Unde-a plecat? — Banul e tot al meu? — Fireş te! Hai.Pe cînd vorbea cu puş tiul. De altfel se pare căse duce acolo mereu de . ce naiba. Uite-l colea. Dacăaflu unde a pornit-o Bazin?! Nu-i mare greutate. nici nu se scurserăzece minute ş i puş tiul era înapoi. zorindu-ş i calul. Te priveş te cum faci. Dup ăo clip ăse ară t ăş i Bazin. — Măduc să -l întreb. —Ş i mă celarul ţ i-a spus cădomnul Bazin. — Ia te uită . — Îţ i dau o jum ă tate de pistol dacăafli. — Aş a chiar cănu afli nimic. — Aha. cu toate căeu. Domnul vrea m ă runţ iş . cu umbrela. cu acel zîmbet ş iret pe care nu-l vezi decît la ş trengarii Parisului. atunci s-aş ţ eptă m. însăfă răsăi-l dea. care-l urmă rise rîzînd cu cîtăpricepere ş tie s ăînvîrtăo asemenea trebuş oară . Cîrciumarul era la tejghea. Nu aş teptarăprea mult. jupîne! vorbi puş tiul. — Cum de-ai aflat? — Ei.. pricep! se dumiri puş tiul. Bazin obiş nuia totdeauna săpoarte umbrela. — Mie? izbucni copilul. Aş teaptăsăplece. Calul era cu ş aua ş i cu frîul pe el. Abia dă du colţ ul stră zii Juiverie. — Uite-l. paracliserul nostru o porneş te la drum. a fost floare la ureche! Am recunoscut calul pe care mă celarul îl închiriazădin cînd în cînd domnului Bazin. Bazin o porni în trap mă runt. Ş i-i ară tăbanul ademenitor. — Pă i de. — Vreau săvă d banul. —Ş i unde se duce? întrebăd'Artagnan. zise copilul. zi.. Lu ăjumă tatea de pistol ş i-i dă du în schimb bani mă runţ i. pe care o folosea ş i în chip de crava ş ă . Ş tiu totul. Nu cumva rîdeţ i de mine? — Nu. săvă d dacănu cumva e fals. cineva aduse un cal la poarta casei lui Bazin. unul. află . pe cinstea mea de ofiţ er.

În casa învecinatăcu hanul. apoi lua cea mai aprig ăş i mai solidă spadădintre cele trei cîte avea. apoi îş i schimbă îmbră că mintea. ră spunse d'Artagnan. IX CUM D'ARTAGNAN. întrebăpuş tiul. D'Artagnan scoase la ivealăun caieţ el. lă sînd caii s ămai ră sufle: hanul era ticsit de niş te mutre cam deocheate. — Bun. ofiţ erul ră spunse ceva într-o pă să reascăpriceputănumai de el. Magdalena i-l prezentăde faţ ăcu toţ i bă ieţ ii de corvoadă . care aveau aerul căpun la cale cine .două -trei ori pe să ptă mînă . ş i învoiala era gata. fă cu d'Artagnan. Planchet era că utat de zor ş i acum. — Tu ai fost la Noisy? — Cum nu. de acolo-i doica mea. d'Artagnan se opri niţ el la un han. ceea ce poate săfie un prost început atunci cînd vrei să -ţ i pui capul la treabă . ieş i din oraşpe la bariera Vilette. Cum te cheamă ? — Friquet. CĂ UTÎNDU-L H Ă T-DEPARTE PE ARAMIS. a pornit-o prea devreme la drum. cugetînd cătunica lui de locotenent de mu ş chetari ar putea sădea naş tere la bă nuieli. dar se dovedeş te o prevedere straş nicăatunci cînd e vorba să -ţ i osteneş ti trupul. că tre ora dou ă . Ş i cum aflase ceea ce voia. de teamăsănu fie recunoscut. porunci săse punăş aua pe cei doi cai ş i. Mai e rost de cîş tigat ş i alţ i bani? — Poate căda. — E vreo mînă stire la Noisy? —Ş i încăuna grozavă . Avea deci timp berechet înainte. domnule ofiţ er. Nu mai am nici o îndoial ă ! — Sînteţ i mulţ umit de mine? — Da. pe drumul spre Meaux. mînă stirea iezuiţ ilor. Mai întîi prînzi vîrtos. La vreo leghe ş i jumă tate de Paris. Planul lui d'Artagnan fusese bine chibzuit: nu voia săajungăla Noisy pe lumină . dar un Planchet atît de schimbat în straiele ponosite ră mase de la fugarul bă rbat al hanghi ţ ei. în care însemnănumele bă iatului ş i adresa cîrciumii. în ner ă bdarea lui. ÎN SPATELE LUI PLANCHET Ajuns acasă . ÎL VEDE COCOŢ AT PE CAL. Planchet spuse cîteva cuvinte într-o flamand ăfă r ăcusur. dîndu-ş i seama că . încît aproape nu-l mai recunoş teai. Fratele Magdalenei intra în slujba lui d'Artagnan. plă ti b ă utura de care nici mă car nu se atinsese ş i o porni zorit spre strada Tiquetonne. fiindc ăNoisy se afla la trei-patru leghe de Paris. pe care nu o purta decît la zile mari: apoi. urmat de Planchet. — Spuneţ i-mi. d'Artagnan vă zu un om a ş ezat lîngăfoc: era Planchet.

fă r ăs ă însemne mai mult decît el. căva gîndiţ i la acelaş i lucru la care mă gîndesc ş i eu. precum vom vedea. era ş i va ră mîne pesemne printre ace ş tia din urmă . Se vă zu nevoit să -ş i mă rturiseascădeschis că . Se gîndea la Aramis. ucis din pricina ei de că tre ducele de Guise. ducesa de Longueville avea în clipa de faţ ăo legă turăpoliticăcu prinţ ul de Marciliac. în sfîrş it. atunci cînd mergi în pasul calului. doamna de Longueville merita s ă -ţ i fure gîndurile: era una dintre cele mai de seamădoamne ale regatului. ş i Planchet la fel. fratele ei. ca de obicei.ş tie ce pentru noaptea aceea. deci. domnule. Or. ţ inînd s ăajung ăîn sat doar la că derea nopţ ii. unii la mă rire. Un bă rbat înf ă ş urat într-o pelerinăse ivi în uş ă . dar cînd d ă du cu ochii de un stră in. cînd Planchet se apropie ş i-i spuse: — Pun prinsoare. ră mîn la jumă tatea drumului cu nă dejdile lor. cu toatăîndemînarea lui. . se apucă să -i laude vinul. care. într-o zi de iarnă . ne din pricina firii cu care i-a înzestrat natura. fie din pricina unei soarţ e vitrege. sub un cer monorît ce veghează o priveliş te monoton ă . D'Artagnan se gîndea la toate aceste lucruri. tot dupăcum se spunea. se bucurase cîndva de iubirea doamnei de Chevreuse. cum spune La Fontaine. fă cu un semn cu mîna ş i doi dintre indivizii care beau la o masăieş irăîndatăca săvorbeasc ăcu el. într-un duel în Piaţ a Regală . Ş i se întreba pentru ce existăpe lume oameni care ajung la tot ce nă zuiesc. se mai spunea căo urăadîncăş i adevă ratăurmase acestei prietenii ş i. Cît despre d'Artagnan. în vreme ce al ţ ii. el se apropie nepă să tor de hangiţ ă . cu toatăisteţ imea. d'Artagnan se gîndea. Pe la ceasurile patru. n-ai altceva mai bun de f ă cut. ş i care ar fi scandalizat spiritele timorate de la curte. gă zduia pe aceş ti cuvioş i pă rinţ i. doamna ducesăde Longueville: cealaltăera o mînastire de iezuiţ iş i. apoi se vorbise de o prietenie cam prea afectuoasăpe care ar fi avut-o pentru prinţ ul de Condé. Că să torităcu bă trînul duce de Longueville. pe care nu-l iubea. fiecare îş i avea gîndurile lui. ş i în ea locuia în clipa de faţ ănepoata acestuia. fratele ei. care nu era decît o jalnicăpo ş ircăde Montreuil. în pasul calului. cea care fusese ieri la curte ceea ce doamna de Longueville era astă zi. Acum nu mai avea nici o îndoială . Într-adevă r. trecuse mai întîi drept amanta lui Coligny. fie din pricina intîmplă rii. era una dintre cele mai frumoase femei de la curte. fiul cel mai mare al bă trînului duce de La Rochefoucauld din care era pe cale săfacăun duş man ducelui de Condé. aduse vorba despre Noisy ş i aflăc ăîn sat nu se gă seau decît douăcase mai ară toase: una era a monseniorului arhiepiscop al Parisului. Se gîndea căpe cînd era la Luvru o vă zuse adesea pe frumoasa doamnăde Longueville trecînd veselăş i str ă lucitoare prin faţ a lui. d'Artagnan o porni mai departe. unii la dragoste. Numai că . vorba asta era numele doamnei de Longueville. decît ce face iepurele în vizuina lui: săte gînde ş ti. O anume vorbăa hangiţ ei îndrumase gîndurile lui d'Artagnan pe un fă ga şanume.

căoamenii ă ia s-au adunat cu gînduri rele la han ş i tocmai cugetam la cele ce-mi spunea. a spus prinţ ul. prinţ e. atunci săne hotă rîm: ce facem cu el?" a spus celă lalt bă utor. „E sigur la Noisy. — Tot prevă ză tor ai ră mas. „Da. da. ş i aici mi se pare cănu mai încape nici o îndoială . fiţ i pe pace. a zis altul. „Atunci e bine. hai săvedem ce-ţ i spune instinctul într-o asemenea împrejurare? — Instinctul îmi spune.Ş i pe urmă ? — Unul dintre ei spunea. cînd vă d c ăintr ăîn grajd un om înfă ş urat într-o pelerina. Planchet. domnule. domnule. Planchet.." „Atunci. zîmbi d'Artagnan. bă nuiesc c ăva fi travestit în haine de cavaler." „V ăluaţ i ră spunderea căjusti ţ ia. Dar ascultaţ i mai departe: „Ş i dacă -i acolo. frumoase vremuri! N-ai grijă . —Ş i-apoi? — „E sigur la Noisy.ş tie sa mînuiascăspada. voi fi ş i eu acolo ş i văvoi îndruma." „De altfel. ia gîndiţ i-v ăce-au spus: „I-am recunoscut servitorul. . Ah. a zis unul. urmat de alţ i doi. ori vine astă -seară . Cît despre noi. ce ziceţ i de asta? — Vai. „E ş ti sigur?" a întrebat bă trînul în pelerină . Aveţ i frînghie să -l legaţ iş i un că luşsăi-l puneţ i în gură ?" „Avem de toate." „Iau asupra mea toatăr ă spunderea"." „Da. „Ce facem cu el?" a repetat prinţ ul. — Ei bine." — Prinţ e? îl întrerupse d'Artagnan. ascuns în cel mai întunecos ungher al grajdului. Dar tu la ce te gîndeş ti? — Măgîndesc.— Măîndoiesc. ş i-aici s-ar putea săfie vorba de mine. — Sînteţ i sigur cănu unelteau împotriva noastră ? — Împotriva noastr ă ?! Ş i pentru ce? — Pă i de. Din nefericire s-au dus vremurile cînd prinţ ii voiau sămăomoare. că ci povestirea lui Planchet se potrivea cu lucrurile pe care le bă gase ş i el de seamă . la mutrele alea deocheate care ş edeau adineauri la bă uturăla han. bă nuiesc căva fi travestit în haine de cavaler".. Asemenea ispră vi se petrec mai în fiecare zi. monseniore. ş i-aici s-ar putea sa fie vorba de dumneavoastră . domnule. urmaţ i-i ş i voi pilda.ă ia de la han nu unelteau împotriva noastră . Ei. — Domnul e sigur? — Iau totul asupra mea. ci straie de cavaler. fiindcăi-am recunoscut servitorul". dragul meu Planchet! oftăd'Artagnan. — Aha! exclamăd'Artagnan." Ş i au ie ş it din grajd. „Da. ori vine astă -seară ". Nu-i omul care săse dea prins cu una cu două . ş i ce ne priveş te asta pe noi? fă cu d'Artagnan. —Ş i-apoi? —Ş i-apoi prinţ ul a spus: „Bă ga ţ i de seamă . — Întocmai aş a: prinţ e. fiindc ănu purta ţ i uniforma de ofiţ er de muş chetari. numai că utaţ i să -l prinde ţ i viu." „Bă gaţ i de seamă . — Ei. — Instinctul. o săne dă m toatăosteneala.

— Trebuie săfie castelul arhiepiscopului. Planchet era înapoi. spuse d'Artagnan. zise d'Artagnan. — Hm! mormă i d'Artagnan. vorba ta. Deodată . Sănu mai vorbim de asta. unde ş ade frumoasa doamnăde Longueville. zise el că tre Planchet. pe fundalul cenuş iu-întunecat al cerului se desprindea din noapte dantela ş i mai întunecatăa acoperiş urilor: în ră stimpuri. Aproape în inima tîrgului. — Domnule. rosti el. Dupăcinci minute.. în faţ a lor. s-aude cel puţ in cum nechează . O ş tiu eu. r ă spunse Planchet. glă sui el. Merserăaş a aproape o leghe. dominînd împrejurimea. uitaţ i-văîn partea asta. un nechezat de cal ajunse la urechea lui d'Artagnan. în vreme ce d'Artagnan să ri la pă mînt săstrîngăchinga. Mînă stirea unde o fi? — Mînă stirea e-n capă tul satului. Planchet se apropie iară ş i de d'Artagnan.. Ş i pornirămai departe. cuprinse între douăuliţ e. ia ascultă ! Ş i într-adevă r. precum spusese. toat ălumea dormea ş i nu vedeai o geană de luminăîn tot satul. tu dăo fug ăpînă acolo. Erau singurele fiinţ e care pă reau cătră iesc în sat. cîţ iva tei uriaş i îş i întindeau braţ ele golaş e. Ş i se opri în loc ca săscruteze întunericul Ş i săasculte. Planchet. parcăaud ş i tropot de cai. Aş a cum e obiceiul la ţ ară . ajunserăîn dreptul celor dintîi case din Noisy. domnule. pe la opt ş i jumă tate ori nou ăseara. se ridicau niş te ziduri sumbre. — Domnule. unde-i vedeai ochii înspă mîntaţ i scînteind ca doi că rbuni aprinş i. cîte un cîine se trezea l ă trînd prin ogră zi. cîte o mîţ ăsperiatăţ îş nea din mijlocul drumului ca săse ascund ăîntr-un morman de vreascuri. D'Artagnan cercetăcu luare-aminte clă direa. — Cu neputinţ ă . Dacăaşfi de-al Frondei. stră bă tînd vă zduhul ş i înserarea. începu el. — Ei. — Sînt oamenii noş tri care-au pornit la treab ă . ş i întoarce-te de-mi spune dacăe vreo fereastră luminat ăla iezuiţ i. — Ce e? — Ia uitaţ i-vă . se vede o singurăfereastrăluminată . Dar asta nu ne priveş te pe noi. — Dac ănu s-aude tropot de cai. Dupăvreo jumă tate de ceas. în partea dinspre cîmp. aşbate aici la . D'Artagnan ş i Planchet îş i urmar ăcalea. Ş i Planchet îş i luălocul în urma lui d'Artagnan. parca ză resc ş i eu ceva.. Totuş i. a ş a căsa ne vedem de drum. cu acea sublima încredere pe care o avusese întotdeauna în stă pînul să uş i pe care cei cincisprezece ani de despă rţ ire nu o ş tirbiser ăcîtu ş i de pu ţ in. Pă mîntul e muiat de ploi. nu vi se pare căse strecoarăniş te umbre prin noapte? Ascultaţ i. Planchet se depă rtăîn noapte. În dreapta ş i în stînga drumului. cît strîng eu chinga calului.— Atunci e bine.

ce dori ţ i?? — Afli tu îndată ! urlarăîn cor că lă re ţ ii. murind de foame ş i de sete. — Nici o grijă . — Îl cunosc. adă ug ăPlanchet. n-am de ce sămi-l ascund. două cete de că lă reţ i. — Oho. monseniore sau prinţ e. zise gasconul nostru. trufaş . domnilor! întrebăel cu accentu-i gascon. cu spadele în mînă . num ă rînd fiecare vreo zece oameni. dupăobiceiul celor învă ţ aţ i să poruncească . fire ş te. cămă nînci o scă rm ă nealăde-o săţ ii minte. primul care se-ncumet ăsăse apropie de spada mea. pe el! strigar ăcă lă re ţ ii ş i se aruncarăasupra lui d'Artagnan. Săfi avut tu dreptate? Ă ş tia cu noi aveau ce aveau? — Uite-l. — Ei bine. Nu cumva umbl ăturbarea prin Noisy? Bă gaţ i de seamă . — Destul. Între castel ş i mîn ă stire. Cel de care ascultau că lă re ţ ii veni mai aproape. — Staţ i! Staţ i. ş i sînt sigur căm-aşospă ta stra ş nic. mintoş ilor. Chiar dacănu-mi spun numele. — Hei. ca vestitul mă gar al lui Buridan. se prea poate sădormim afar ă . Pînă atunci. urmăgasconul. vreau s ăfiu respectat dupărangul meu. se nă pustirădin cele douăuliţ e care mă rgineau casa ş i-i înconjurarăînchizînd orice trecere. dac ăaşfi că lugă r. — Sănu v ăscape! ră sun ăo voce mîndr ă . rosti d'Artagnan. — Chiar el. domnilor! bombă ni d'Artagnan. — Vorbeş te cuviincios. — Dar dumneata? i-o întoarse d'Artagnan. ce săfie? Un vuiet ca de uragan se apropia din ce în ce: în aceeaş i clip ă . în vreme ce Planchet fă cea la fel. — Drace! exclamăd'Artagnan. care c ă lă toream lini ş tit cu slujitorul meu. — N-auzi ţ i nimic. nu vreţ i săbat în poartă ? — Ssst! îl opri d'Artagnan. Sta ţ i. Singura fereastrăluminatăs-a întunecat. văprevin. — Ce faci aici? întrebăel. — Nu vrei să -ţ i spui numele fiindcăeş ti cel care a pus la cale aceast ă cursă . cum îţ i place mai mult săţ i se spună . destul! Numele dumitale? — Îţ i spun numele meu ca săş tii unde sămăgă se ş ti. monseniore! D'Artagnan socoti căeste momentul săse amestece ş i el în vorbă . tră gînd spada ş i adă postindu-se dup ă cal. Îl cunoş ti pe domnul d'Artagnan? — Locotenent al muş chetarilor regelui? întrebăvocea. aş bate dincolo la mînă stire. domnule. strigăcel că ruia i se spusese monseniore. atunci trebuie săfi auzit căare un braţ puternic ş i o spadăneîntrecută ? .castel ş i sînt sigur c-aşgă si un culcuşpe cinste. Dar eu. care nu voia săparăînfricoş at. ş i spada mea e lungă . — Da. domnule? — Ba da. asta nu-i vocea lui. îl spintec. Ce pofti ţ i.

că ci ş i eu. — Da. sub ferestrele astea? Ai venit la Noisy ca să -l aperi? — N-aş tept pe nimeni. D'Artagnan ş i Planchet mai veghear ăcîtva timp.. spuse cel care poruncea. marchiz. bine! fă cu vocea. care începea să -ş i piardă ră bdarea. las ă . adă ug ăel. orice-ai fi. în împă ră ţ ia enigmelor continuăd'Artagnan. Tot ce vreau e să intru în mînă stirea iezuiţ ilor. că ruia aceastăporuncăîi cam încurca socotelile. am intrat. domnule! izbucni d'Artagnan. murmurînd ş i bomb ă nind. Îl aş teptai aici. — Haide. nu-i chip săte înş eli. Atunci pleacăde-aici ş i lasă -ne în pace. — Se pare căvenind la Noisy. — Hei. ş i calul sîntem frînţ i de oboseală . domnule! striga Planchet. Asta nu-i omul nostru. Am dat greşastă -seară . — Pe legea mea. auzi? — Lasă . tr ă gînd spada. fiincădacămai spui o singurăvorbăca asta. prin ţ sau rege. dar tropotul cailor se depă rta mereu. batjocoritor. Pe cine?. — Ai vă zut. domnilor! Ş i ceata că lă reţ ilor. doar n-au săne mă nînce! Ş i d'Artagnan se aruncăîn ş a. se vede cît de colo căvorbeş te ca un gascon. te tog. cu glas tare. — Bine! replicăvocea. Fiindcăatunci cînd o săne-ntîlnim. zise liniş tit d'Artagnan că tre Planchet. — Neispră vitule! — Ei.. — Pe cel pe care-l că ută m noi. — Bine.— Dumneata eş ti domnul d'Artagnan? — Eu însumi — Atunci ai venit aici ca să -l aperi? — Să -l apă r?. Planchet abia apucăsă -i urmeze pilda.. — Pesemne cădracu se ţ ine scai de noi! izbucni el. dar niciodatăîn condi ţ iile astea. Fie ce-o fi. îndreptîndu-se spre Paris. .. gata săse apere. Ş i nu vreau săapă r pe nimeni altul decît pe mine. Asta nu-i uş or. cînd ceva greu că zu pe neaş teptate dindă ră tul lui. pe cal. jupîn d'Artagnan. Mă soară -ţ i cuvintele. pieri în noapte. afarănumai dacădumneata binevoieş ti sămăpofteş ti la un praznic ş i să -mi oferi un culcu şundeva prin apropiere. sus pe cai! Sămergem săbatem în poartăla că lugă ri. O săne mai întîlnim noi. dar vă previn cămăvoi apă ra cu stră ş nicie. — Pă i atunci cu cine? întrebăPlanchet. nă tă ră ule. Hai.. săş tii căţ i-o bag pe gît. — Săplec?! murmurăd'Artagnan. Am pe unul pe cal! D'Artagnan se întoarse ş i vă zu într-adevă r doua mogîldeţ e pe calul lui Planchet. ră spunde! porunci aceeaş i voce semeaţ ă . fă răsăş tiu. La drum. a ş a căvîrîrăspada în teac ă . Nu cu noi avea treabă . pufni d'Artagnan. săne retragem. care se smuci în lă turi.. habar n-am ş i prea puţ in îmi pasă . cuvîntăgasconul. s-ar putea s ăfii singur ş i săfie ziuăafară .

Aş a se intrăla tine? — La naiba. în marginea satului. — Domnule. sire". zise d'Artagnan. cîte deprinderi rele capeţ i în afurisitele astea de mînă stiri ş i ce urît se poartăto ţ i oamenii bisericii. la nevoie. merge ş i pentru dumneavoastrăş i. îl povă ţ ui Aramis. ară tîndu-i o hardughie ce se ridica în plin cîmp. dupăo clipă . sub fereastră . dupănouăseara. — Crezi? rîse Aramis. — Dragul meu.gata săse n ă pusteascăasupra nepoftitului. Planchet. apuc-o la stînga. dragul meu. Mi se pare c-ai pomenit de naiba. sînt eu. Dacăvrei s ăurci. Aramis să ri de pe cal ş i bă tu de trei ori din palme. Fii pe pace. — Iartă -m ă . Nici nu-ţ i închipui. o sămearg ăş i pentru mine. zise Aramis. D'Artagnan se că ţ ă r ăîn urma lui. baţ i de trei ori din palme ş i-ţ i dă m noi ş iţ ie ceva de-ale gurii. Gă seş ti acolo ş i fîn ş i ov ă z pentru ei. Dar nu urci? — Ia-o tu înainte. X ABATELE D'HERBLAY La capă tul satului. porneş te-o în galop ş i. la naiba! Nu moare nimeni de . eu mămulţ umesc ş i cu scara asta de frînghie. Aramis. n-ai încotro! mormă i Aramis. Planchet o apuc ăla stînga. dragul meu d'Artagnan. — Pă i cum?! se minunăd'Artagnan. — Nu. prietene. m-aşfi îngrijit săam la îndemînăscara gră dinarului. murmurăAramis. Nici pomenealăde dracu. ajunse la fereastră . Se prea poate. dragăprietene. — Du-i sub ş opronul de colo. consemnul mînă stiri e dintre cele mai severe. Haide. Planchet. —Ş i pentru mine? se tîngui Planchet. — Cum zicea ră posatul cardinal ră posatului rege: „Ca săvăară t drumul. porni. — Tu te întorci aici. Cît despre mine. te urmez. Povestea cu scara merge pentru domnul Aramis. zise acesta. cu care sînt silit sătră iesc. voi fi încîntat săte am oaspete. Fereastra se deschise îndatăş io scarăde frînghie lunecăîn jos. ş i se opri sub fereastra luminatăde la mînă stire. dar mult mai încet: se vedea cît de colo căera mai puţ in obiş nuit cu asta decît prietenul să u. cu Aramis la spate. aş a cum îi poruncise Aramis. urmat de d'Artagnan care începea săcreadăcătră ieş te frînturi dintr-un vis fantastic ş i fă r ăş ir. Dacăaşfi ş tiut căvoi avea cinstea sămăvizitezi. Aramis se c ă ţ ă r ăsprinten pe scar ăş i. zise Planchet cînd vă zu căd'Artagnan e gata s ăajung ă sus. observîndu-i stîngă cia. — Iartă -m ă . dar caii ă ş tia doi nu pot săse caţ ă re pe ea.

— Asta înseamnăc ăm ăameninţ i cu omletele ş i cu iarba de Crèvecoeur? Parcăaş a porecleai tu spanacul odinioară . iar patul pă rea mai curînd culcuş ul unei femeiuş ti. ă sta-i Bazin. Stai jos.foame aici. ră spunse Bazin. închise fereastra. cu garnitura lui de dantelăş i cuverturăscump ăaş ternutăpe el. Ş i Aramis împinse spre d'Artagnan un fotoliu încă pă tor. În colţ uri stă teau îngră mă dite arme. — Ah. e bine dresat ş i. îmbiind ochiul ş i mîna cu spade de tot felul. Bazin. sînt bucuros săv ă d că . iartă mă . du-te. stau ca un că lug ă r. urm ăAramis. Dar dupăce te uiţ i? — Măuit săvă d cine ţ i-a aruncat scara. spuse Aramis. iar patru tablouri mari înfă ţ iş au pe cardinalul de Lorraine. Cu ajutorul lui Dumnezeu ş i al lui Bazin s ă nă dă jduim căvom gă si lucruri ceva mai ac ă tă rii în că marăla cucernicii pă rinţ i iezuiţ i. Ce vrei. — Vă d că -mi prive ş ti bîrlogul. — Domnule. vino încoace! Uş a se deschise ş i Bazin se ivi în prag. Bazin. nu? — Vai! zise Aramis. Bazin se înclinăîn semn de supunere oftădin adîncul ră runchilor ş i ieş i pe uş ă . prietene. pîn ă ş i-n biseric ă . Bazin. dar cînd dă du cu ochii de d'Artagnan scă p ăo exclama ţ ie care r ă sunăca un strigă t de disperare. — Bine. pricepînd c ă nu m-am întors singur. covoarele de Alençon. minţ i de-nghea ţ ăapele. mai cu seamă . bine. unul. strigăîncetiş or Aramis. deoarece nu te aş teptam. d'Artagnan moare de foame ş i eu la fel. nu? întrebăAramis. Ş i Aramis. aş a că adu-ne de mîncare ce ai tu mai de soi ş i. cardinalul de Lavalette ş i episcopul de Bordeaux în ţ inutăde campanie. am învă ţ at de la cucernicii pă rinţ i iezuiţ i că -ţ i este îng ă duit săminţ i. tră gînd scara sus. — Numai căjupîn Bazin. dragul meu. — Mai întîi aşzice sămîncă m. d'Artagnan cercetăodaia. Oh. dacăo faci cu un gînd bun. Nu vă d pe nimeni ş i totuş i scara n-a picat din cer. La mine nu g ă seş ti cine ş tie ce bucate. — Nu. nimic nu arata căte afli în locuinţ a unui abate: tapetul era de damasc. Eu. . dragul meu prieten! se că in ăAramis. încuviin ţ ăd'Artagnan. cu mare plă cere. cardinalul de Richelieu. Ce-i drept. să schimbă mş i noi o vorbă . decît al unui om care s-a legat sădobîndeascăÎmpă ră ţ ia cerurilor prin post ş i renunţ are la cele pă mînteş ti. Niciodatănu avusese prilejul săvad ăîncă pere mai ră zboinic ăş i mai elegantăîn acela ş i timp. — Dragul meu Bazin. În acest timp. rosti d'Artagnan. s-a retras discret. — Da. îţ i mă rturisesc căabia aş tept săîmbuc ceva: drumul mi-a fă cut o foame de lup. în care acesta se tolă ni. vin bun. — Aha! exclamăd'Artagnan. dragul meu. dacăvrei. Hai. rezemîndu-ş i braţ ele.

de unde dracu ai picat pe cai. ce vrei! el a silit-o săplece din Franţ a. ş i spiritul gascon nu te-a pă ră sit de fel. spune-mi. dar ea s-a salvat travestit ăîn haine bă rbă teş ti. cel puţ in m ăîntorceam din rai. Din cer. îndă ră tul lui Planchet? — Ei. După ce ai fost îndră gostit atît de amar de vreme de doamna de Chevreuse. Era un potrivnic atît de cumplit acest blestemat de cardinal! continuăAramis. dupătoate celelalte lucruri din jur.. nu s-ar fi dat în lă turi să -i taie capul. ba. Îl ş tii? . Asta din pricinăc ăpurta neînchipuit de firesc haina bă rbă tească . pe legea mea. Mda. Pînăazi nu se ş tia mai nimic ce ş i cum e cu raiul: unii ziceau căse aflăpe muntele Ararat. — Ai ră mas acelaş i tovară şvoios. iar îngerul cu spada de foc care-l pă zeş te îmi pare căş ia schimbat numele ceresc de Gabriel în acela mai pă mîntesc al prin ţ ului de Marcillac. o săm ăferesc cu grij ăde asta! protestăd'Artagnan. aproape. N-am cunoscut decît o singurăfemeie care săpoarte haina bă rbă teascăla fel ca ea: de aceea i sa fă cut ş i un cîntec: Laboissère. cînd el era colea. dar. — Drace. la naiba! exclamăAramis. între Tigru ş i Eufrat: se pare însăcătoţ i îl c ă utau hă t-departe. — Dragul meu. A poruncit s ăfie arestatăş i dus ăla castelul din Loches. ş i. alţ ii. Aramis izbucni în rîs. ceea ce e aproape totuna. aş a cum a fă cut cu Chalais. reluăd'Artagnan. mutîndu-ş i privirea la stă pînul casei ş i sfîrş ind prin a-i cerceta hainele. dragul meu Aramis. sa ară tat gata săo împartăcu ea. Dacănu veneam din cer. dupăcum am auzit. iatăcăs-au dumirit ş i învă ţ aţ ii. vorbi Aramis cu o înfumurare pe care d'Artagnan nu o mai vă zuse la el de pe vremea cînd era muş chetar. începu d'Artagnan. Da. aruncîndu-ş i privirea spre portretul fostului ministru.. dragul meu. nu era să -ţ i dă ruie ş ti inima celei mai înverş unate duş mance a ei. vezi bine! — Din cer! repetăd'Artagnan. pe locul unde-i castelul arhiepiscopului de Paris. a tră it ş i o ciudată aventurăîn nu ş tiu ce sat. căam r ă mas singuri. — Atunci. cu Montmorency ş i cu Cinq-Mars. adevă rat. ci pe fereastră . s ş -mi spui îndatş . împreunăcu camerista ei. aceastăscumpăMarie. nu cobori pe treptele de marmurăale unui peristii. cu un nu ş tiu ce preot că ruia i-a cerut adă post ş i care. rosti Aramis cu un aer nepă să tor. Raiul se aflăIa Noisy-le-Sec. Nu se iese pe poart ă . clă tinînd din cap. ci printre crengile unui tei. am iubit-o mult odinioarăpe aceastăsă rmanăducesăş i trebuie sărecunosc cănea fost de mare ajutor. Nu prea ai aerul c ă vii de-acolo ş i nici c-ai s-ajungi vreodatăîn împă ră ţ ia lui.— Acum. e ceva în tot ceea ce mi-ai spus: numai nu cumva săcrezi căaşfi îndr ă gostit de doamna de Longueville. avînd doar o singura odaie ş i luînd-o drept un cavaler. biata Kety. — Da.

. — De astădată . Acum o săfacăiar vreo prostie.. încuviinţ ăAramis. aceleaş i mîini de femeie. — Ascultă . de care ea nu s-a folosit nici un pic. dup ă moartea regelui? — Da.. care au devenit niş te minunate mîini de prelat. fireş te. Cîntă -l. încuviinţ ăAramis.. murmurăAramis. dragul meu. aceeaş i talie elegantă . azi cînd sînt abate. De vreme ce ne-am regă sit. pe vremea cînd eram muş chetar. —Ş tii căa obţ inut permisiunea săse întoarcăîn ţ ară ? spuse d'Artagnan. Apoi. n-am mai vă zut-o. dragul meu. — Da. ş tiu. — Bravo! izbucni d'Artagnan.— Nu. În regimentul încercatei garde. — Aş a e. Mşprinde bine straiul bş rbş tesc? — Goneş ti pe cal ca o sş geatş . cochetă rii. zicînd căo cunoaş te pe Anna de Austria ş i căo ş tie prea mîndrăca săiubeascăo asemenea secă tură . măîngrijesc mult. poate. Nu. îmbă trînesc: în curînd împlinesc treizeci ş iş ase de ani. ori ducesa de Longueville? — Dragul meu. dragul meu Aramis. dragul meu Aramis. surîse d'Artagnan. ş i chiar s-a întors. că utam săfac de gard ăcît mai rar. — De astădatăpoate că -ţ i urmeazăsfaturile. Dar s ăne întoarcem la să rmana ducesă . înţ elegi. atîta tot. — Nu ca tine. Cadet din cap pînş -n picioare. Cînţ i tot atît de frumos ş i azi. Ş tii dragul meu. ş i vă d c ăliturghia nu ţ i-a stricat vocea. S-a schimbat mult. mş rturisesc. Ai vă zut-o cumva cînd s-a întors de la Bruxelles. Ne-ntreci pe toş i. ţ i-am spus căn-a fost nimic între mine ş i ducesa de Longueville. vorbeam de ducesa de Chevreuse. Deci m-am întîlnit de vreo cîteva ori cu ea. Printre halebarde. i-am dat cele mai înţ elepte sfaturi. Ea pare. — Dragul meu. s-a aruncat în urzeala ducelui de Beaufort. iar sec ă tura a poruncit arestarea ducelui de Beaufort ş i a exilat-o pe doamna de Chevreuse. caut săslujesc cît mai rar cu putinţ ă . mi s-a urît s ă -i tot spun căMazarin e amantul reginei. — Da. aş teptînd o schimbare. interveni Aramis. e adevă rat. Ş i Aramis începu ca un mîndru cavaler: Laboissère. care eş ti mereu acelaş i: acela ş i pă r negru ş i frumos. ş i era încăfoarte frumoasă . s ş -mi spui îndatş . n-a vrut să măcreadă . — Care? Ducesa de Chevreuse. s ăne învoim asupra unui lucru: asupra vîrstei pe care o vom .

asta mi-ar aduce numai neajunsuri.avea de acum înainte. ş tiam cămăcă utai. Pe vremuri eram mai mic cu doi sau trei ani decît tine ş i. — Aş teptai pe cineva? întrebăofiţ erul. mai uimit ca oricînd de vorba ş i de purtarea abatelui d'Herblay. un pui ş i o sticlă cu vin prietenului tă u Planchet. domnule. dragul meu. domnule! se tîngui Bazin. fac un foc zdravă n cu toate icoanele tale ş i te pun în frigare. — În sfîrş it! se îmbunăAramis. Aş adar. care tocmai intra pe uş ă . Haide.. care te-a luat drept dracul pe p ă mînt. — Ei! fă cu Aramis. dacănu măînş el. — Haide. Ai face mult mai bine dacăai deschide fereastra ş i ai trimite jos o pîine. haide o dată . ră mase cu ochii holbaţ i la prietenul să u. îndată . ş i fiindcăstai mereu cu nasul în cartea de rug ă ciuni. care se deosebea ca ş i cerul de pă mînt de vorba ş i purtarea mu ş chetarului Aramis. spuse Bazin. — De la cine? — De la jupîn Bazin. dupăce dă duse fîn ş i ov ă z la cai. Am cîte ceva pentru orice împrejurare: ş i-apoi. murim de foame ş i de sete! Bazin. cu mîinile împreunate ş i cu un aer spă ş it. — Vai. eş ti gata? — Da. ai săuiţ i să -mi lustruieş ti spada. tică losule! noi. Mi-a trebuit timp pînăs-aduc sus tot ce. ş i care a dat fuga încoace sămăprevinăde primejdia ce-mi pîndeş te sufletul. sănu cumva s-o spui la palatul Rambouillet. aici. lasăfă ţ ă rnicia! Ş tii doar căn-o pot suferi. — Ei! se ră sti Aramis. — Cum adică ? se mirăAramis. că ci tu ai fost întotdeauna neîntrecut într-ale cifrelor. dragul meu. — Da. — Ză u?! fă cu Aramis. după socotelile tale. îş i fă cu semnul crucii cu butelca pe care o ţ inea în mînă . Bazin aş ternu într-o clipit ăo faţ ăde damasc ş i rîndui pe masăatîtea tacîmuri aurite. Bazin. — Fii liniş tit. gră beş te-te. aşavea patruzeci ş i trei de ani! Pe toţ i dracii. ridicăspre tavan amîndou ămîinile în care ţ inea cîte o butelcă . — Asta fiindcăte crezi mereu cu anteriul de paracliser pe tine. atîtea bucate aromitoare ş i îmbietoare. Atunci eu sînt cel care măîn ş el. Eu nici nu calc pe acolo. i-o retezăAramis. Ce-o mo ş mondi atîta dobitocul de Bazin? Bazin. îl asigur ăd'Artagnan. încît d'Artagnan ră mase de-a dreptul buimă cit. urmăd'Artagnan.. revoltat la culme. Dar te previn cădacătot lustruind boclucurile de prin capele. dac ămăvoi înhă ita iară ş i cu un ofiţ er de muş chetari ca tine. Iar d'Artagnan. Planchet se întorsese . azi am patruzeci de ani bă tuţ i pe muchie. care a ostenit de un ceas de cînd tot bate din palme. Într-adevă r. dragul meu.

— Nu cumva ai devenit bogat? — Oh. — Ca săle rosteş ti din amvon? — Nu. — Iartă -m ă . rîse d'Artagnan. Mulţ imea credincioş ilor a ieş it afarăca săadune pietre. o privesc ş i eu. îl ş tii? Vechiul prieten al cardinalului. — Ce vrei! urmăAramis. l-am luat ca bucă tar pe fostul bucă tar al lui Lafollone. — La naiba! mormă i d'Artagnan. m-am lă sat de poezie ş i doar din cînd în cînd mai a ş tern pe hîrtie cîte un cîntec de pahar. — Mda.. atîrn ăde capă tul unei funii pîinea. iar Aramis se apucăsătaie ş uncă . încît au azvîrlit în el cu pietre. —Ş i din ce scoţ i tu aceste două sprezece mii de livre? întrebă d'Artagnan. în biserica Saint-Louis au Marais. biniş or! Pentru zilele de post am dezlegarea Romei. care nici nu cerea mai mult ş i care se întoarse degrabăsub ş opron. Cînd sînt în amvon ş i mi se întîmplăsămăpriveascăo femeie frumoasă .. vorbesc despre încîmă rile raiului. mulţ umit ădomnului vicar. săspintece pui ş i prepeli ţ e cu îndemînarea unui mînc ă u fă r ăde pereche. — Cum nu. puiul ş i sticla de vin ş i le lă săjos. în schimb. dar în r ă stimp i-am întors pe toţ i cum m-am priceput mai bine. Dumnezeule. dragul meu. nu poţ i fugi de ea. care ţ in s ăfie mari oratori! — Ză u? Ş i pe tine gloria asta nu te-a ispitit? — Ba da. —Ş i-acum sămîncă m. — Cui anume? — Celor din tagma mea. ajută -măsă mistui ca lumea ce-am mîncat cu atîta poft ă ". lui Planchet. predici? — O. — Ceea ce nu l-a împiedicat sămoarădin pricina unei indigestii. cîte un sonet galant sau cîte o epigramă nevinovată . acest mîncă cios că ruia i s-a dus vestea ş i care spunea în chip de rugă ciune dupămasă : „Doamne. dacăzîmbeş te. Pe urmăo iau razna în loc săvorbesc de chinurile iadului. pe care îl datorez bună voin ţ ei prinţ ului. ş i niş te predici minunate. — Cum. ascultă tor. nu glumă . Vă d c ăte hră ne ş ti. dragul meu. spuse Aramis. am pă ţ it asta într-o zi. ş i-apoi. întreabă -m ă . numai cănatura a fost mai tare. din pricinăcănu măprea laud cu să nă tatea. Cei doi prieteni se aş ezar ăla masă . fă răsămai pun la socotealăun mic beneficiu de o mie de scuzi. Un cavaler mi-a rîs în nas. zise d'Artagnan.ş tii bine doar c ăîntre noi nu poate fi vorba de indiscreţ ie. Din poemele tale? — Nu. scriu predici. vreau săte întreb ceva. cu un aer resemnat. zîmbesc ş i eu. Bazin. Ce-i . ca săle vînd. Asta-i soarta. ş tii! Cei pu ţ in a ş a s-ar pă rea. nu! Am un venit de două sprezece mii de livre pe an. dragul meu. Ş i uite.sub fereastrăş i repetase de douăsau de trei ori semnalul stabilit. iar eu mi-am întrerupt predica ş i i-am spus căe un prost.

cei doi prieteni stă turăo vreme tă cu ţ i unul în fa ţ a celuilalt. atunci cînd nu era privit. — N-a fost oare obr ă znică tura împotriva c ă ruia ţ i-am slujit de martor? spuse d'Artagnan. pră pă dindu-se de rîs. Bazin fă cu un semn disperat. se uita cu coada ochiului la celă lalt.Ş i fiecare. — Întocmai. Omul. dă -ţ i seama c ăte vă d prin oglindă . — Bazin. dragul meu. Ră ma ş i singuri. prietene. mînuie ş ti spada cu aceeaş i iscusin ţ ă ? — Aş a cum o mînuiai tu odinioară .drept. crezînd căare de-a face cu un abate ca oricare altul. dar c ăe cu des ă vîrş ire împotriva tonului cu care era rostită . d'Artagnan? D'Artagnan încuviinţ ădin cap. Nu fac decît asta toatăziua. începu el. D'Artagnan chibzuia cum săînceapă . încuviinţ ăAramis. alcă tuitădin contraste. i-am dat iertarea în articulo mortis. prietenul meu d'Artagnan are să -mi spunăceva între patru ochi. — Ne-am dat întîlnire a doua zi seara. rîzînd. — L-ai omorît? — Habar n-am. ş i azi. nu trebuie s ăr ă pui ş i sufletul. De altfel. în Piaţ a Regală . Fă -mi plă cerea ş i adu-ne vinul de Spania. d'Artagnan. apoi du-te în odaie la tine. dragul meu d'Artagnan. ş tii ş i tu ceva despre cel cu pricina. e o dihanie ciudată . dupăce puse sticla pe masă . Aramis rupse cel dintîi tă cerea. Ai vă zut cum l-am învă ţ at minte. care voia săspunăc ăîmp ă rtă ş eş te poate aceastămorală . tare mai tragi a muş chetar. tu ş tii. — Asta se vede dupăcasă : ai aici spade de toate felurile ş i pentru gusturile cele mai anevoie de mulţ umit. iar Bazin se retrase. ş i ce te face săzîmbe ş ti? — Măgîndesc. doar ţ i-am interzis o datăpentru totdeauna orice semn de aprobare sau dezaprobare. căpe vremea cînd erai muş chetar nă zuiai fă r ăîncetare s ădevii abate. De cînd sînt abate. În orice caz. cînd eş ti abate. ba poate ş i mai bine. Spune-mi. nu visez decît la bă tă lii. Ajunge sără pui trupul. Nu-i a ş a. —Ş i ce-a ieş it din vizita asta? întreb ăd'Artagnan. . XI CEI DOI Ş IRE Ţ I — La ce te gîndeş ti. La naiba. — Adevă rat. Aramis p ă rea căe în aş teptarea unui tihnit ră gaz de mistuire a bucatelor. a doua zi a venit la mine.

dac ăte-ar fi atacat singur. aici? — Da. fireş te. — Vorbeş te. Fericite vremuri. — Nu. prietene. — La naiba. Ş i urm ăcu glas tare: Ei dragul meu Aramis. O umbrăde nor lunec ăpeste fruntea lui Aramis. ş opti d'Artagnan. cu aceeaş i repeziciune ca ş i umbra ce-i lunecase peste frunte. Ş i dup ăel asta se cheamăsăfii să rac ca Iov! Pă i dac ăeu aşavea întotdeauna atîta b ă net. — Cum. nu cred săg ă seş ti o sut ăde pistoli. însănu. ră spunse Aramis. aş a prinţ cum e. eş ti bogat? Ră spunde-mi deschis. cu cei o mie de scuzi pe care îi ai de pe urma mînă stirii ş i cu cele două sprezece mii de livre încropite din vînzarea predicilor. dacăputeam trage spada fă răsăfiu recunoscut. conveni Aramis. o sutăde pistoli! mormă i d'Artagnan. la fel de iute ca ş i aceea ce pluteş te în august pe deasupra lanurilor. Dacăscotoceş ti prin toate buzunarele ş i cuferele mele. de vreme ce deocamdatăn-ai alt st ă pîn decît pe Dumnezeu. lui d'Artagnan nu-i scă pă . — Te-ai gîndit vreodată . . — Se prea poate. — Eu?! Sînt să rac ca Iov. dragul meu Aramis. ş i nu o singurădatăle-am dus dorul. cu aeru-i ş iret. puternic ş i liber săfaci orice pofteş ti. nu măîntrebi pentru ce te caut? — Nu. Ş i-l întreb ă : Eş ti ambi ţ ios? — Ca Encelade. Ia zi. aici în mînă stire. m-aşsocoti bogat cum era Cresus. Ba i-aşfi ţ inut piept chiar ş i-n fruntea celor două zeci de oameni ai lui. Faci politică ? Un fulger trecu prin ochii lui Aramis. pe care le petreceam. o să -ţ i convinăorice propunere. — Ei bine. ş i nu cu o ceatăde două zeci de inş i. golind paharele ori bă tîndu-ne? — Da. nu te întreb. dragul meu. — Dumnezeu sămăierte. eu îţ i aduc totul ca săfii bogat. veselindu-ne. Într-o mînă stire de iezuiţ i gă seş ti orice pofteş ti. rîse gasconul. — Atunci. într-atît de iute încît d'Artagnan sănu-l vad ă . dragul meu. — Mă i săfie! exclamăAramis. — Desigur. — Mai întîi.— Cu cine? — Cu un excelent maestru de arme pe care-l avem aici. zise Aramis. Aş tept sămi-o spui singur. Cred că Aramis a devenit mai gascon decît mine. abia auzit. — Ei bine. — Pă i atunci l-ai fi omorît pe domnul de Marcillac. la frumoasele zile ale tinereţ ii noastre. te că utam să -ţ i ofer un prilej fă răde pereche ca să -l ră pui pe domnul de Marcillac oricînd pofteş ti. dar oricît de iute ar fi lunecat. Straş nicătreabă ! —Ş i te rog sănu scapi prilejul ă sta. spuse Aramis. încăo întrebare.

Dar celor mari poate le pare ră u c-au fost nerecunoscă tori. atunci e altceva. la mine. care-i din tab ă ra vicarului. de cînd nu-l mai slujeş te pe cardinalul Richelieu. pre ţ uieş te mai mult decît a te face iubit. încuviinţ ăd'Artagnan. trebuie sărecunoş ti. care spui căn-ai nici în clin nici în mînecăcu politica? — Ei. Noi am cunoscut pe pielea noastr ănerecunoş tinţ a celor mari. continuăAramis. ş tii doar. nu mai e cu nimeni. dar că . urmăAramis. care-i din tabă ra domnului de Conti. — Adevă rat. zise d'Artagnan. care. — Bă nuiam eu. care erai sufletul înfră ţ irii noastre. Aramis se înclinămai mult politicos decît mi ş cat. Trecîndu-mi vremea doar cu poezia ş i cu ale dragostei m-am împrietenit cu domnul Sarazin.delectabile tempus. dragul meu prieten. — De altfel. Am auzit c ăîn clipa de fa ţ ă cardinalul Mazarin e tare neliniş tit de felul cum merg lucrurile. aceste frumoase zile pot sărenască . Pare-se căporuncile lui nu se bucurăde acea ascultare deplinăcu care erau primite odinioarăporuncile r ă posatului cardinal. D'Artagnan dă du din cap. va sfîrş i prin a triumfa asupra du ş manilor ş i a se face temut. dragul meu Aramis. a unui om care nu-i decît un ecou ş i repetăpur ş i simplu ceea ce aude în jurul lui. orice s-ar spune. dar tr ă iesc într-o lume în care toţ i fac politică . aş a că nu mi-e cu totul necunoscut ceea ce se petrece în politică . Ş i de altfel. dupa mine unul. dragul meu. am întrebat ş i pe al ţ ii. — Cum de ş tii asta tu. . Orice pă cat trebuie iertat. al că rui portret îl vezi aici. dragul meu. cu domnul Voiture. sa iei tot ce-am s ă -ţ i spun doar ca vorba unui că lug ă r. Doar el m-a fă cut locotenent! — La început am fost pe de-a-ntregul de partea cardinalului: îmi spuneam ca un ministru nu-i niciodatăiubit. spuse Aramis. — Săm ăamestec iar în politică ! murmurăel. în semn căîncuviinţ eazăpe deplin această cugetare îndoielnică . dar. scumpul meu d'Artagnan. ş i cu domnul Bois-Robert. mulţ umit ăgeniului ce i se atribuie. cum vrei săspui. cred căacum ar fi momentul potrivit. Dar cum sînt tare nepriceput în asemenea treburi ş i cum umilinţ a din care mi-am fă cut o lege măsileş te sănu mămulţ umesc cu propria-mi judecată . — Dacă -i a ş a. Doamne. — Iată .. vezi ce viaţ ătihnităş i plă cută tră iesc. a fost un om mare. dragul meu. pe mine unul măintereseazăprea puţ in. p ă rerea mea de la început. aceste vremuri fericite pot săse reîntoarc ă ! Am primit misiunea să -mi gă sesc tovară ş ii ş i am vrut săîncep cu tine. vechea noastră sperietoare. — Ei bine. — În privinţ a asta n-am s ăzic ba. Ei bine. ai dreptate într-o anumităprivinţ ă : dac ăne-ar bate gîndul săne amestecă m iară ş i în treburile statului. ceea ce. ră sturnîndu-se în fotoliu. sau e cu oricine.. fiindcă . Ah.

ci soarta ş i curajul. ş i nu de tabă ra lui ş i de mijloacele ce-i stau la îndemînă . un om de rînd. care va izbuti în Franţ a doar prin clica lui. adicăspada. cum îţ i spuneam. mi-am spus ş i eu ca tine: „Uite. — Da. un Pulcinello. — Mi se pare căasta înseamnăceva. dragul meu. — Eh! fă cu d'Artagnan. — Săş tii căm ăumpli de mîndrie. Eu?! Pentru nimic în lume! — Vorbeai de o misiune. — Dar nu-l are pe rege. Ei bine. S-ar p ă rea de altfel. nici prinţ ii. Are s ăstrîng ăo mul ţ ime de bă net. săajung la aceeaş i pă rere cu unul ca tine. dar nu va cîrmui niciodatădupălegea celui mai puternic. săîncepem iar ă ş i viaţ a de aventuri. Are de partea lui pe regină . . nici mă car acum nu are de partea lui nici Parlamentul. E un pic de adevă r în ceea ce spui. ş i nu are de partea lui nici nobilimea. săne unim din nou. fost servitor al cardinalului Bentivoglio. — Hm! mîrîi d'Artagnan. nici purtă rile. — Află . am greş it. — Ză u? — Chiar aş a. Eram patru cavaleri neînfricaţ i. are să -ş i vîre mîinile pînăla coate în veniturile regelui. — Un copil care va fi major peste patru ani. Nu. E un om de nimic. ş i iat ăce miau ră spuns cîteva persoane cu totul deosebite în ce priveş te gusturile ş i ambiţ iile: domnul de Mazarin nu e cîtuş i de puţ in un om de geniu. Tu îl cuno ş ti? Eu. bietul meu prieten. sau a celui mai respectat. cătrebuie s ălas deoparte orice mîndrie ş i să mă rturisesc căm-am înş elat. silit sărecunoascăîn sinea lui vederile largi ş i întemeiate ale lui Aramis. căpe acest ministru nu-l aratăgentilom nici firea. — Un copil. Am întrebat ş i pe alţ ii. cu inima deschisă . nu. — Am vorbit eu de asta? Atunci. fiindcătu mi se pare căînclini c ă tre Mazarin. — Adevă rat. ş i ca nu-i decît un soi de bufon. nici poporul. însănu ş i în viitor. lucrurile se încurcă . — Iată . poţ i să -ţ i dai seama acum dacămi-am pă strat agerimea obiş nuită . reluăAramis. — Numai cămi-ai vorbit de el ca om. dac ăam fost în stare. — Eu?! izbucni d'Artagnan. care a ră zbit mulţ umit ăintrigilor. că ci ele n-au fost desp ă rţ ite nici o clipă . adicăbanul. nu inimile. un Pantalone. — Azi aş a stau lucrurile. patru inimi strîns unite. ce? întrebăd'Artagnan. are s ă -ş i însuş eascătoate pensiile pe care ră posatul cardinal Richelieu înţ elegea săle plă teascăla toţ i.— Ei bine. cu modesta putere de pă trundere ce-mi este dă ruit ă . săarunc ă m pana în vînt ş i să pornim încotro are s-o ducă . aş a cum credeam eu. D'Artagnan se sc ă rpinădupăureche. — Nu. care tră ieş te la curte. s-ar putea s ăfac r ă u vorbindu-ţ i astfel. a celui mai nobil. un parvenit.

— He. — Nu. pă i ce-mi propui tu înseamnăpur ş i simplu ră zboi civil. — Cu izgonirea guvernului. — Domnul de Gondy. numai c ăgîndul ă sta mi l-au dat al ţ ii. dar fă răimboldul inimii. dragul meu Aramis. — Ocrotirea principilor celor puternici. prietenul regelui. pavă za ei. rosti Aramis. — Dar regele-i de partea lui Mazarin. — Haida-de. — Oare nu existăş i cardinali foarte r ă zboinici? zise Aramis. continuă Aramis. domnul de Beaufort sau Prinţ ul.. — Înlă turat de Parlament ş i de r ă zvră tiţ i. ceea ce e de datoria orică rui gentilom. redobîndindu-ş i încrederea în p ă rerile sale. el este pe de-a-ntregul de partea cardinalului. fiindc ăeu nu am imaginaţ ia ta bogatăş i plinăde neastîmpă r.. — Toate acestea s-ar putea întîmpla. — Dar regele are săstea în fruntea armatei în care va fi Mazarin. auzi! Ei bine. a . — Dar Prinţ ul va fi că petenia armatei. în aparenţ ă . De ajtfel. se cere pentru el pă lă ria de cardinal.Prilejul e straş nic ş i putem cîş tiga ceva mai de preţ decît un diamant".sa. Prietenul regelui. era vorba de a-l sluji pe rege. s-a auzit cîte ceva despre faimoasele noastre ispr ă vi de odinioarăş i-ţ i mă rturisesc deschis căînsuş i vicarul m-a tras de limbă . he! chicoti Aramis. dragul meu. Stau amîndoi la tocmealăchiar în clipa asta. duş manul cardinalului! strig ăd'Artagnan. — Niciodată ! strigăd'Artagnan. aş a cum spui. —Ş i vezi foloase mari în tabă ra asta? întrebăd'Artagnan. ş i tocmai aici stăcapcana pe care duş manii regelui o întind bietului copil. atunci domnul de Gondy. adu-ţ i aminte că Alexandru ş chiopă ta ş i căHanibal era chior. — Oricum. dar nu din voinţ a sa. — Am spus domnul de Beaufort? fă cu Aramis. Astă zi toatălumea are nevoie de ajutoare. pe tine care o cunoş ti pe Anna de Austria tot atît de bine ca ş i mine. — Domnul de Beaufort? E închis la Vincennes. Priveş te în jur: iatăpatru care în fruntea armatei preţ uiau mai mult decît domnul de Guébriant ş i domnul de Gassion. — În fapt. — Domnul de Gondy va fi cardinal. Dovada căş i pe mine m-a ispitit acelaş i gînd. d'Artagnan. — Poate căse va ajunge ş i aici. tu ai întotdeauna dreptate. Domnul de Beaufort sau altul. Îţ i închipui căar putea s ăuite vreodatăcăfiul ei este siguranţ a ei. Te întreb pe tine. — Ră zboi pentru rege. dacănu-i prinţ ul. un general cocoş at! — Sub platoş ăn-o săi se vadăcocoaş a. mi s-au fă cut propuneri. — Ai dreptate. chez ă ş ia respectului celor din jur. dacăs-ar izbuti ca regele săfie despă rţ it de mamă . — Cu inima va fi însăîn rândurile armatei pe care o va comanda domnul de Beaufort. Ş i apoi. Aramis.

sînt doar la trei leghe de Paris. Zece leghe de p ă dure. — Ală turi de ei. Să nu fim nici oamenii cardinalului. ş i căhabar n-am ce ambiţ ie m-a apucat. — Ei bine. în mai . da. Ş i. Aici e tot farmecul. completăd'Artagnan. du Vallon? — La care a adă ugat un altul. totul merge de minune fă r ăca eu s ămăamestec. Deci eu nu voi intra în horă . nici ai Frondei. nu vrei sătreci de partea lui Mazarin? — Nici tu de partea principilor? — Nu. ză u. — Da. În loc săalerg dup ă aventuri. voi primi invitaţ iile repetate ale lui Porthos ş i ma voi duce săvînez pe moş ia lui. dragul meu. aşputea ajunge că pitan: e un prea frumos baston de mareş al pentru un cadet gascon ca mine ş i sim ţ căo sămălas ispitit de tihna unui trai modest. i-o întoarse d'Artagnan. o mo ş ie fostăcîndva a unui baron. Am o slujbădin care pot s ătră iesc. — Va sa zică . Ş i urmăcu glas tare: —Ş iş i-a reluat vechiul nume. Vezi cănici n-aşş ti unde săte culc ş i n-ar fi cuviincios din partea mea s ă -ţ i ofer jumă tate din ş opronul lui Planchet. Mai cu seamădoamna baroanăPorthos e o femeie minunată . dragul meu. — Poate căai dreptate. Sînt preot. dar tu ş tii mai bine decît oricine că are motive puternice sănu-l pă ră seascăniciodată . nu măvoi amesteca. pe legea mea! — Aş a căo să -l vedem pe Porthos ş i baron. Am o micăclientelăde duhovnici pungaş i ş i de femei încîntă toare. Uite ce voiam săş tiu. — N-am nici o îndoială . — Chiar ş i în sutan ă . spuse d'Artagnan. r ă spunse Aramis. — De altfel. dar f ă răgrija zilei de mîine. ce am eu de-a face cu politica? Nu citesc nici o carte de rugă ciuni.norocului ş i a vieţ ii ei? Ar trebui sătreacăîmpreunăcu el de partea principilor. spuse d'Artagnan. Cei doi prieteni izbucnirăîn rîs. murmurăAramis. încuviinţ ăAramis. îş i reluăvorba d'Artagnan. Va săzic ă . aflăcămăcîş tigi cu filozofia asta a ta. Porthos se aflăîn Picardia. visă tor. — Atunci te las cu bine. de Bracieux. hot ă rît. — Mai ales în sutană ! exclam ăAramis. pă ră sindu-l pe Mazarin. la moartea bietului domn de Tréville. caii s-au odihnit ş i. Cu cît se vor încurca mai mult lucrurile. iazuri ş i vă i. Ş tii căPorthos are o mo ş ie? — Cum sănu ş tiu. E st ă pînul muntelui ş i al cîmpiei ş i s-a luat la harţ ăpentru drepturile lui feudale cu episcopul de Noyon. Săfim muş chetari. Atunci sănu ne ală tură m nimă nui ş i săr ă mînem prieteni. cu atît mai puţ in ăvîlvăvor face escapadele mele. — Nu te mai reţ in. — Bun! mormă i d'Artagnan pentru sine. dragăprietene. care-i tot mai bă trîn. Dar ală turi de mine? — Ală turi de nimeni.

dornic să -ş i scruteze prietenul pînăîn adîncul sufletului. — Pentru vremurile noastre de altă dată ! închinăel.. Dup ăcîteva clipe. somnorosule. Ş i gîndul acesta îl fă cu să tacă . numai căd'Artagnan îi susţ inu privirea cu o mutrăcum nu se poate mai nevinovată . Bazin oftăcu nă duf ş i se duse săcaute scara. scara gră dinarului. adu repede scara. îngă imăBazin. în clipa aceea tocmai punea piciorul pe prima treaptăa scă rii ş i începea săcoboare. fugit irreparabile tempus. — Straş nic! exclamăAramis. — Aş teaptăaici. pe strada Tiquetonne. vremurile astea s-au dus.. ieş i îndată afară . Dar. Uite ce va săzicăun mijloc de legă tură . nu ca puturosul de Bazin. Poate căau săse întoarc ă . — Cealaltă . — Ră mîi cu bine. el ră mase la fereastr ă . haide. care nu mai e bun de nimic de cînd a ajuns slujitor al bisericii. zise Aramis. —Ş i pe mine la mînă stirea iezuiţ ilor: de la ş ase diminea ţ a pînăla opt seara intri pe uş ă . o scarăzdravă năde lemn st ă tea rezematăde pervazul ferestrei. lîngăbucatele ră mase de la masă . rosti Aramis. cînd îl fulgerăun gînd. D'Artagnan abia s-a urcat ş i o să -i fie ş i mai greu s ăcoboare. am ajuns îndă ră t. Bazin întinse braţ ele.. — Pă i a ră mas la fereastră . În dreptul ultimelor case. Uite un servitor harnic ş i treaz în orice clipă . măgă se ş ti la hanul „La Că pri ţ a". „Vrea săse încredin ţ eze căplec" – cugetăd'Artagnan în sinea sa. sim ţ indu-i. dar Bazin dormea dus în odă iţ a de ală turi.ş i Aramis fu silit să -l scuture de ureche ca săse trezească . — Da. din nenorocire. lasă -măsăte însoţ esc. Oricum. Planchet. Cît despre Bazin.. se frecăla ochi ş i dă du săpunăiar capul jos. Aramis fluierădupăBazin. Într-o clipăse ş i vă zu jos. Ş i îş i luăspada ş i mantia. cei doi prieteni str ă bă turăîntreg satul.puţ in de un ceas. — Haide. de la opt seara pînăla ş ase dimineaţ a intri pe fereastră . — Aş i! fă cu d'Artagnan. Într-adevă r. Ş i d'Artagnan îş i umplu pentru ultima oar ăpaharul. De altfel.ţ inînd de frîu cei doi cai. noi mai schimbă mo vorbăpînăieş im în capul satului. Aramis spuse: . o femeie ar urca ş i ea pe o scarăca asta. flecă rind despre vrute ş i nevrute. dacăai nevoie de mine. Mă -ntorc. Vino dupănoi. n-ai v ă zut? D Artagnan tocmai se pregă tea să -l încredinţ eze căpentru el e floare la ureche săcoboare. Amîndoi o pornirăspre ş opron: Planchet. nu asta. dragul meu! — Oh! N-o sămădespart aş a de tine. — Tii! se minunăd'Artagnan. că scînd de-i trosneau fă lcile. Aramis aruncăo privire pă trunză toare.

domnule? se sperie Planchet. Vezi bine cănu pot sămăangajez. a ş a cum faci tu de pildă . Că lă reţ ii dă durăpinteni cailor ş i se îndreptarăspre Paris. Cît despre mine. Aramis ră mase drept ş i nemi ş cat în mijlocul drumului pînăîi pierdu din ochi. care eş ti atît de hotă rît în planurile tale. astfel încît nu puteai ră tă ci drumul. să ri jos. pitulîndu-se unde era . s ănu te miş ti. Dar îţ i repet căsînt o împerechere de contraste. eu ră mîn mai departe în umilinţ aş i lenea mea. D'Artagnan ajunse la gardul de mă ră cini ş i se pitulăîn spatele lui. iar cînd se va întoarce. m-ar ispiti grozav. pa ş ii se opriră . ş i era încredinţ at c ăAramis nu s-a întors acasă . „Minţ i. dragul meu! urmăAramis. în ciuda norilor ce-o ascundeau din cînd în cînd. închis doar de un gard de mă ră cini. — Pă i dacă -i vorba ne aş a. nu-l lă sa să -ţ i scape. Norocul e ca o curtezană . Caut ăs ăstai pe lîng ă drum ş i aş teaptă -mă . precum ş ioş uş oteală nedesluş ită . bă gase de seamăcăfereastra cu pricina se luminase din nou. ră spunse Aramis. urmează -ţ i calea. Dar abia fă curăvreo douăsute de paş i. vrînd sădea ocol satului. Trecînd pe dinaintea casei unde s-a petrecut scena povestitămai sus. curînd auzi un zgomot de paş i. dragăprietene. Bă gase de seamăcăîntre casa unde stă tea doamna de Longueville ş i mînă stirea iezui ţ ilor se aflăun loc descoperit. Ră mîi aici. credemă : ceea ce ură sc astă zi. iubesc cu înfocare mîine. D'Artagnan încă lecăş i el. dacăaşfi un om ca oricare altul. ş i d'Artagnan opri calul dintro smucitură .— Haide. s ănu-ş i închipuie cumva căm-a tras pe sfoară . prefă cutule! cuget ăpentru sine d'Artagnan. tu eş ti singurul care ş tii să -ţ i alegi un scop ş i încăsă -l atingi pe nesimţ ite. Într-adevă r. dar luna tocmai se ridica pe cer ş i. Cu bine! — Va săzic ă . — Ce-aveţ i de gînd. Dimpotrivă . zise d'Artagnan. norocul î ţ i surîde. apoi strînse încăo dat ămîna lui Aramis. Propunerea mea nu te ispiteş te? — Dimpotrivă . Î ţ i mul ţ umesc pentru gîndurile tale bune ş i mai ales pentru frumoasele amintiri pe care prezenţ a ta le-a trezit în sufletul meu. La capă tul gardului de m ă ră cini. ş i le vîrî la cingă toare. azvîrli frîul lui Planchet ş i. Planchet ş i încă lecase. D'Artagnan se lă săîntr-un genunchi." — Cu bine. Poate cămai înainte de un ceas i-ar fi fost greu sădibuie gardul de mă ră cini. tră gînd pistoalele din coburi. se vedea destul de bine. deci poart ă -te cu el aş a cum se cuvine. sănu uiţ i. dar. D'Artagnan să ri peste ş anţ ul din marginea ş oselei ş i o luăpeste cîmp. lucrurile-s hotă rîte. ş i viceversa. nu se va întoarce singur. Se îmbră ţ iş ară . vorbi d'Artagnan.

d'Artagnan. de unde săpoatăarunca nestingherit o privire că tre îndoielnicul cavaler. spunea glasul cel dulce. dar nedumerirea i se risipi numaidecît. cînd auzi sunînd un glas dulce ş i melodios: unul dintre cei doi oameni era o femeie îmbr ă cată în haine de cavaler. — Vîntul mi-a smuls p ă lă ria. adicăpe linia desp ă rţ itoare dintre Ile-de-France ş i Picardia. pe cît eş ti ş i om de lume.. Aramis se întoarse rîzînd. — Bun! zise d'Artagnan.ş i amîndoi îş i continuarădrumul spre mîn ă stirea iezuiţ ilor. ridicindu-se ş iş tergîndu-ş i genunchiul murdar de pă mînt. după moş ia pe care o stă pînea.. spre adînca nedumerire a lui d'Artagnan. ieş ea de dup ăun nor ş i. Într-o clipităse ş i hotă rî pe unde săapuce: are sămeargăpînăla . — Ah! exclamăcavalerul cu glas dulce. ci al întregii noastre tabere. Acum te am la mîna. XII DOMNUL PORTHOS DU VALLON DE BRACIEUX DE PIERREFONDS Mulţ umit ăcelor spuse de Aramis. care ş tia dinainte că Porthos. Fii deci prudent. — Oh! se auzi o altăvoce în care d'Artagnan recunoscu vocea lui Aramis. doamnă . d'Artagnan recunoscu ochii mari. albaş tri. luna. aş a cănu va trebui decît săridică m o lespede de piatrădin faţ a uş ii ş i vei avea la îndemînăo ieş ire.mă ră ciniş ul mai des. pă rul de aur ş i chipul nobil al ducesei de Longueville. ş tiu c ăe ş ti viteaz ş i gata de aventur ă . curioasa poate ş i ea precum era ofiţ erul. Povestea asta n-are săse întîmple: am descoperit un fel de trecere subterană . da. Îţ i jur. În clipa aceea se ivirădoi oameni. — Fii liniş tit. aflase acum că . dragul meu René. Aş adar. prin ţ es ă . — Ce este? întrebăAramis. D'Artagnan se folosi de aceastăîmprejurare ca s ăcaute un locş or în mă ră ciniş . în împrejurimile oraş ului Noyon trebuia săcaute această moş ie. rosti Aramis. — Măsupun întotdeauna. cădac ăonoarea noastrăn-ar fi legatăde toate aceste precauţ ii ş i dacănu mi-aşprimejdui decît viaţ a mea. fii înţ elept. eş ti partizan al Frondei ş i amantul doamnei de Longueville. Ş i-i să rutătandru mîna. era un du Vallon. dar nu eş ti numai al meu. Chiar în acea clipă . — Da. cînd e vorba să -mi porunceascăo voce atît de fermecă toare. sub raza-i indiscretă . se numea de Bracieux ş i cădin pricina acestei moş ii Bracieux se judeca cu episcopul de Noyon. cu o pă lă rie pe cap ş i cu alta în mînă . nu vezi? Ş i Aramis alergădupăpă lă ria dusăde-a rostogolul de vînt. dupănumele de familie.

Acesta fusese întradevă r în har ţ ăcu episcopul de Noyon. acolo are s ăîntrebe de moş ia Bracieux ş i. o porni de la hanul „La Că pri ţ a". D'Artagnan aflăcămoş ia Bracieux se gă sea la vreo patru leghe de oraş . luînd de bunăo asemenea deslu ş ire destul de îndoielnică . care se mă rginea cu a sa. Acum se numea du Vallon de Bracieux de Pierrefonds ş i îş i avea reş edin ţ a pe proaspă ta-i proprietate. Aici. ca săfie liniş tită . nici ba. potrivit ră spunsului. Atunci d'Artagnan îl sfă tui s ă -i dea m ă car de veste nevesti-si. ş i urmat de Planchet. recunoscînd în Planchet pe unul de prin pă rţ ile lui. ş i. La miezul nopţ ii. Temeiurile unei asemenea judecă ţ i i se p ă rurăatît de cumin ţ i lui d'Artagnan. pricepînd totuş i cu chiu cu vai cătrebuie s ăţ in ăcalea înainte. cumpă rase mo ş ia Pierrefonds. că ci întunericul te fereş te de multe. dar c ănu trebuia săse oboseascăsă -l caute acolo pe Porthos. pe la opt seara. care stă tea cu frica-n sîn de cînd cu p ă ţ ania lui. cei doi că lă tori ajungeau la Dammartin. Porthos nă zuia în chip vă dit la cea a marchizului de Carabas. unul ducînd la Soissons. celă lalt la Compiègne. aş a căd'Artagnan trebuia săaş tepte pînădiminea ţ ă . Era prea tîrziu ca sămai cear ăvreo lă murire. susţ inu sus ş i tare c ăîl va urma pe d'Artagnan pînăla capă tul lumii. Era unul dintre acei normanzi ş ireţ i care nu spun nici da. dar aveau de stră bă tut o pă dure întinsăş i lui Planchet. cînd pîcla începea s ăse îndeseascăpe str ă zi. Planchet. De astădată . cunoscînd-o cît e de limbută . d Artagnan o porni mai departe. că ci în acea vreme Villers-Cotterêts era o reş edin ţ ă regală . din care el nu pricepea o iotă . din pricina mo ş iei Pierrefonds. ş i care socotesc întotdeauna căs-ar face de ruş ine dacă -ar ră spunde de-a dreptul la vreo întrebare. unde se încruciş eazădouădrumuri. ar muri de teamădac ăea ar ş ti ceva. are săţ in ăcalea drept înainte. ori are săfac ăla stînga. În lipsa unei alte mă riri. ca săle punăcap ă t o dată . Pe la opt dimineaţ a ajunserăla Nanteuil. încît nu stă rui ş i. D'Artagnan amînătreaba pentru a doua zi. mai mult ca sigur. Ar fi putut săg ă seascăal ţ i cai. unde se oprirăsăprînzească . e adevă rat. D'Artagnan cunoş tea Villers-Cotterêts. adică„La Delfinul de aur". ieş i din oraşprin poarta Saint-Dents. Numai căîl rugăpe vechiul să u stă pîn s ăporneascăla drum pe înserate. Caii goniserăzece leghe peste zi ş i erau frînţ i. hangiul era un picard blajin ş i deschis care. le d ă du bucuros toate lă muririle. unde însoţ ise curtea în două sau trei rînduri. oricine . Porni deci spre oraşş i trase la hanul unde tră gea el de obicei. Hangiul de la „Leb ă da crucii" se culcase. A doua zi dimineaţ ăchemăhangiul.Dammartin. dar Planchet ră spunse cu multăînţ elepciune cum că nevastă -sa n-o sămoarăde grija lui. pe cîtăvreme el. fie căar apuca la stînga. urîndu-i-se s ătot umble prin judecă ţ i. fie căar apuca drept înainte. Moş ia Bracieux se afla la vreo cîteva leghe de VillersCotterêts. lă muririle primite furădintre cele mai mulţ umitoare. adă ugînd acest nou nume la cele vechi ale sale.

Castelul ă sta aparţ ine mi se pare vechii familii de Orléans. altele cu . — Oho! murmurăel. la capă tul drumului. stă teau cufundate în umbră . o datăieş iţ i din pă dure. Abia pe la ceasurile opt puturăsăplece. Pe mă surăce se apropia de castelul ce-i atră sese din prima clipă privirea. nu mai încape vorbăcăPlanchet. ş tiu bine ce i-aşr ă spunde lui d'Artagnan. spune-i de Bracieux sau de Pierrefonds. se întorsese la supuş enia de odinioarăş i nu se simţ ea cîtu ş i de pu ţ in ruş inat sămanînce ceea ce ră mînea de la masa lui d'Artagnan. în fundul că reia se vedea dormitînd un mic ş i fermec ă tor lac. Altfel îmi încurci toate socotelile. în ciuda faptului căar ă tau atît de falnic încît pă reau clă dite abia ieri. cum nu se ruş inau nici doamna de Motteville ş i doamna de Fargis sămă nînce ceea ce r ă mînea de la masa Annei de Austria. florile. pă mîntul ă sta zic ş i eu căe muncit cu grijă . turnurile unui uriaşcastel feudal. anume căo săporneasc ă la drum cu burta goală : drept care. Ajuns la capă tul drumului. Aş a căse aş ezăla masă . zicîndu-ş i: „Dacăaşfi Porthos ş i dacă d'Artagnan ar veni să -mi propunăceea ce vreau eu să -i propun lui Portnos. razele bogate ale soarelui stră bă teau piezi şprin luminiş uri. D'Artagnan. Ai fi zis căun uriaşs-a nă pustit asupra lor cu toporul. atunci cînd se trezi. halal de el! — Drace! fă cu d'Artagnan. d'Artagnan gă si bucatele gata pregă tite. pe care la vederea că lă torilor veveriţ e sprintene se că ţ ă rau cu repeziciune. atunci cînd por ţ i trei nume legate de tot atîtea moş ii." Cît despre Planchet.îş i aduce aminte. d'Artagnan ză ri drumul de care i se vorbise ş i. Sănu-i spui cumva Porthos. domnule. Nu avea motiv săse plîngăde o asemenea grijă . apoi clă tinădin cap. reluîndu-ş i vechile sale îndeletniciri. cugeta în sinea sa că . erau parcăciopîrţ ite. să tul de mirosul st ă tut al Parisului. d'Artagnan îş i dă dea seama căprietenul lui nu putea să locuiascăacolo: turnurile. Ici-colo. nici chiar du Vallon. el nu se gîndea la nimic: mistuia ceea ce înfulecase. trebuie săte simţ i fericit cum nu se mai poate într-un asemenea rai. ca niş te perdele de vă l auriu. pă să relele cîntau prin frunziş ul copacilor înal ţ i. oare Porthos a stat de vorbăcu ducele de Longueville ca să -l cumpere? — Pe legea mea. Era o dimineaţ ăfrumoasăde primă vară .ş i dacă -l stă pîneş te cumva domnul Porthos. la poalele cîtorva că su ţ e risipite ici-colo. La marginea pă durii. lumina abia pă trundea prin bolta frunziş ului des. acoperite unele cu ţ iglă . săapuce la dreapta. deschise gura Planchet. d'Artagnan se pomeni deasupra unei vă i minunate. Ş i mai era ceva ce nu-i plă cea lui Planchet. ş i trunchiurile bă trînilor stejari. trebuiau săurmeze drumul care ducea de la Villers-Cotterêts la Compiègne ş i. N-aveau cum săse ră tă cească . Ierburile. frunzele dă ruiau dimineţ ii o mireasmăce-ţ i umplea inima de bucurie. nu-i plă cea s ătreacănoaptea printr-o pă dure.

ş i care. în modestia lor. cum te-ai mai îngră ş at. iar cei doi drumeţ i puturăsăvadă . o mulţ ime de oameni adunaţ i acolo se ploconeau adînc în faţ a lui. Zece minute mai tîrziu. „A! îş i zise d'Artagnan. i se pă rea că -i recunoaş te tr ă să turile. D'Artagnan îş i struni calul ş i porni înainte la trap. S-ar putea oare săfie dînsul? Auzindu-i vorba plinăde mirare. aş a că plecă ciunile cetei adunate acolo se întoarserăş i ele c ă tre acest nou soare ce-l umbrea pe cel vechi. cum ai mai înflorit! . Zicînd acestea. Domnul d'Artagnan! O. care ducea la o poartăde grilaj. un Mousqueton gras ca un porc. plesnind de să nă tate. cu giruetele-i senioriale spin-tecînd vă zduhul. ce s-a mai pipernicit de cînd nu-l mai cheamă Porthos!" — Nu se poate săfie el. cu suli ţ ele din vîrf ş i cu brîiele transversale aurite. ce bucurie pentru monseniorul ş i st ă pînul meu du Vallon de Bracieux de Pierrefonds! — Mousqueton. că tre omul acela de vazăş i cei doi valeţ i. porni în goanăc ă tre matahala de cal. omul de pe cal se întoarse încet ş i cu un aer grozav de mă re ţ . miş cîndu-ş i fă lcile uriaş e. era Mousqueton. iar Planchet potrivi pasul fugarului să u dupa cel al stă pînului. Doamne. Într-adevă r. în toată stră lucirea lor. care la rîndu-i credea de asemenea că -l recunoaş te. că lare pe o matahalăde cal. pă reau sărecunoascădrept nobil stă pîn un frumos castel clă dit că tre începutul domniei fui Henric al IV-lea. În mijlocul aleii. faţ ăde stră moş ul să u de pe culme. dragul meu! Va săzic ăstă pînul t ă u e aici? — Văaflaţ i pe moş ia sa. Domnul Porthos era înalt de aproape ş ase picioare ş iă sta nici mă car cinci nu are. se lă săsălunece de pe matahala lui de cal ş i se apropie cu pă lă ria în mînăde ofiţ er. stă tea un fel de senior în niş te straie verzi ş i aurii. care era. d'Artagnan ajunse în capul unei alei mă rginite de plopi. Ia te uităce de mai plecă ciuni i se fac.stuf. buh ă it de trai bun. urmăd'Artagnan. întocmai cum era vopsităş i poarta. acoperiţ i de sus pînăjos de galoane. — Ce chipeşte-ai fă cut. Pe m ă surăce se apropia. De astădată . Drumul ducea drept la castelul cel mîndru. — Totuş i. În dreapta ş i în stînga avea doi valeţ i. rosti Planchet. — Domnul d'Artagnan. spre deosebire de prefă cutul de Bazin. ochii mari. ş i care. domnul d'Artagnan! repeta Mousqueton. recunoscîndu-l pe d'Artagnan. nă du ş it de atîta sforţ are. mutra rumenăş i zîmbetul cel atît de gră itor al lui Mousqueton. d'Artagnan era încredinţ at c ăare înaintea ochilor reş edinţ a lui Porthos. Săfie oare seniorul du Vallon de Bracieux de Pierrefonds? Ei. parcăghicindu-i gîndurile. — Sfinte Iisuse! Domnule! exclamăPlanchet. ceea ce era un filfizon din ceaţ a ducelui d'Enghien faţ ăde un cavaler în armurăde pe vremea lui Carol al Vll-lea.

în cea mai adîncătainiţ ăa inimii sale. într-atît de mult preţ uiau rangul lui Mousqueton. Pă i cum adic ă . — Cît despre mine. Va săzicănu ne-a uitat! — Săv ăuite?! EI?! strig ăMousqueton. mai sprinten. da. cu braţ ele deschise ş i cu ochii plini de lacrimi. în loc de frunze ş i de flori. în vreme ce Planchet. care supravieţ uiser ă . dezamă girii încercate în tinereţ e. desprinzîndu-se de Planchet. pref ă cîndu-se cănici nu m ă cunoaş te. — Îngîmfat faţ ăde un vechi prieten?! Niciodată . fie în locul domnului de Gassion. Ză u. domnule. ră mîneţ i în preajma domnului conte d'Artagnan ş i str ă duiţ i-văsă -l cinstiţ i cum văpricepeţ i mai bine. cît măreped eu săvestesc seniorului sosirea sa. s ă rind din ş aş i întinzînd braţ ele la rîndul lui spre Mousqueton. Planchet! N-ai gîndit una ca asta despre mine. ferindu-se sărosteascăvechiul sau noul nume al lui Porthos. care încercase zadarnic să -l cuprindăcu braţ ele. — Scump prieten! fă cu d'Artagnan. zise Mousqueton. Nu mi-ar ierta-o dacă -mi ia altul înainte. că ci nu vreau ca stă pînul meu săafle de sosirea dumneavoastrădecît de la mine. — Ei. —Ş i prietenului tă u Planchet nu-i spui nimic? — Prietenului meu Planchet?! Planchet. semne bune! zise d'Artagnan. mi se pare cănatura îns ă ş i e-n să rbă toare. — Iar voi. omul rîde din inim ăş i plînge de bucurie. Numai că voiam sămăconving dac ăn-ai devenit cumva vreun ingîmfat. fă cîndu-i săcreadăcăPlanchet este un senior deghizat. ţ opîrlanilor. nici tu pelerină . ceea ce era mai degrab ăo mă rturie întru lauda trupeş eniei calului decît a iuţ elii copitelor sale. — Aş a mai zic ş i eu! se învoi Planchet. Mousqueton porni pe iarba aleii în trap mă surat. ş i apoi nu vă d decît mutre să tule. D'Artagnan lă săsă -i fluture pe buze unul din aceie rare zîmbete melancolice. sînt g ă tiţ i cu panglicuţ e verzi ş i trandafirii. zise Mousqueton. ş i ce . — Chiar eu. domnule. —Ş i acum. uite. nici tu politicăpe aici. prevă ză tor ca întotdeauna. mulţ umesc lui Dumnezeu. ori atunci nu l-ai cunoscut pe Mousqueton. rosti Planchet. destul de bine. — Ei. îngă dui ţ i-mi săv ăp ă ră sesc. Nici tu mistere.continua d'Artagnan săînş ire neobosit schimbă rile pe care îndestularea le adusese înfometatului de odinioară . O da. oare săfii chiar tu? strigă Mousqueton. Planchet ş i Mousqueton se îmbr ă ţ iş arăcu o bucurie care miş căadînc pe cei de faţ ă . fie în locul domnului de Bassompierre. domnule. fă cu asta singur. urmăMousqueton. iar pomii. acum domnule. doar nu era zi sănu aş teptă m vestea căaţ i fost numit mareş al. Oh! domnule. Tu nu eş ti ca tic ă losul de Bazin. prinse glas Planchet. Ş i. mi se pare căadulmec de aici cel mai îmbietor miros de frigare ş i căvă d o mulţ ime de ajutori de bucă tari rînduindu-se-n ş ir ca săne întîmpine. care m-a l ă sat douăceasuri într-un ş opron. urcîndu-se pe calu-i voinic cu ajutorul a douăsuflete miloase.

XIII CUM D'ARTAGNAN ÎŞ I DĂSEAMA. scumpe du Vallon. prietenii credincioş i. Alergăîndat ăspre Porthos ş i i se aruncăîn braţ e: toatăservitorimea. scumpe d'Artagnan! exclam ăel cu o voce care trecuse de la bariton la bas. REGĂ SINDU-L PE PORTHOS. nu existăo singurăclipă din vechea noastrăprietenie care sănu-mi reînvie în minte. Da. C Ă BOGĂ Ţ IA NU ADUCE FERICIRE D'Artagnan împinse poarta de fier ş i se vă zu în faţ a castelului. din clipa cînd îi recunoscuse pe d'Artagnan ş i Planchet. urmăPorthos cu o voce stinsă . plîngea întruna de bucurie. sînt pierdut. inima lui zvîcni plinăde bucurie înaintea b ă rbatului falnic ş i cu chipul impună tor. ce fericire săte revă d. că ci. Mîine gonim iepuri pe cîmpurile mele. — Oricum. Ş i Porthos scoase un al doilea oftat. da. drag ă prietene. Măsperii. revă zîndu-te acum. care-s o încîntare: am patru ogari socotiţ i cei mai iuţ i din tot ţ inutul ş i o haităcare n-are pereche la două zeci de leghe în jur. oh! murmurăpentru sine d'Artagnan. — Ah. se pot uita oare cele mai frumoase zile ale tinereţ ii. Dacărealitatea e pe mă sura aparenţ elor. Va săzic ănu m-ai uitat? — Săte uit?! Pe tine?! Ah. înş iruităîn cerc la o dep ă rtare respectuoasă . Porthos îl luăde braţ pe prietenul să u. am fă cut destule în vremea noastrăş i i-am dat mult de furc ăbietului cardinal. Mousqueton.bucă tar trebuie s ăaibădomnul de Pierrefonds. fii binevenit. Un om atît de fericit nu-ş i va pă ră si niciodatătihna. cum am dat greşş i cu Aramis. că ci miaduc aminte de îndatoritoarea invitaţ ie ce mi-ai fă cut-o într-o scrisoare. a ş a ca o sădau greşcu el. tu măvei ajuta s ă -mi regă sesc voioş ia. un soi de uria şse ivi pe treptele de la intrare. care îi amintea de un om blajin ş i viteaz. primejdiile înfruntate împreună ?! Aşspune că . încercînd sără suceasc ăsfîrcul cochet pe care mustaţ a lui ş i-l pierduse în singură tate. . în rîndul din faţ ă . îş iş tergea ochii: bietul de el. Prietenul meu săfie mai puţ in fericit decît pare? Appi spuse cu glas tare: — Înainte de toate aşdori sămăprezin ţ i doamnei du Vallon. îi privea cu o umilă curiozitate. str ă in de orice pornire egoistă . D'Artagnan îl scrut ăcu privirea. Ş i oftă . — Oh. care se dă dea în vînt dupăbucatele de soi ş i din belş ug încăde pe vremea cînd se numea numai domnul Porthos! — Tacă -ţ i gura! i-o retezăd'Artagnan. el. la sfîrş itul că reia a avut ş i dînsa bună tatea săaş tearnăcîteva rînduri. — Da. în clipa cînd descă lecă . murmurăPorthos. Să fim drepţ i cu d'Artagnan.

Ş i iată . — Atunci. Sînt vă duv ş i am patruzeci de mii de livre venit pe an. — Da. — Drace. fotolii cu lemnul aurit. ce zici? întrebăPorthos. niscaiva necazuri de familie. dragul meu d'Artagnan. ciubuce aurite. Carnea e foarte fragedă . rosti Porţ hos. care sînt minunate. am ră mas singur pe lume. totuş i.. — Te felicit. mă rturisi d'Artagnan. — Ei. — Pă i dacă -i aş a. a ş a tr ă iesc eu. — Uite. am auzit căMazarin îl hr ă neş te ca vai de lume. dragăprietene. o costiş ăspre miaz ă zi. ce te face săoftezi? . mai să nă tos ca oricînd. conveni Porthos. Biata doamnădu Vallon. zise Porthos. — Da. — Mai vreau. E de la berbecii mei. Intrarăîn castel. schimbare ce m-a ş i hotă rît s ăcumpă r moş ia asta. mormă i d'Artagnan. curios s ăp ă trundălucrurile. dragul meu. — Vai! suspinăPorthos. pînăla urmă . fă cu el. — Aş adar. mai de grabăia din iepurele ă sta pe care l-am vînat ieri din pă durile mele. O masăîncă rcatăaş tepta. Nu era o femeie prea domoalădin fire. — Ză u?! — Da. din apropiere de Corbeil. De sus pînăjos numai aură rie: corni ş e aurite. — Pă i asta-i podgorie în lege. D'Artagnan îi ţ inea socoteala suspinelor. măg ă seş ti la fel de îndurerat. e ş ti bogat ş i liber? întrebăd'Artagnan. — Mda. Tii. continua Porthos ş i obrazul i se încreţ i de durere. — Sînt să nă tos tun... — Drace! E straş nic! exclamăd'Artagnan. Bun. la poalăde munte. pasc pe pă ş unile mele. Aerul dimineţ ii mi-a fă cut o foame de lup. Haidem la masă .. zise el. — Totuş i e un vin din partea locului. Gustădin costiţ a asta. c ădoar nu-ţ i hr ă neş ti iepurii numai cu cimbriş or? —Ş i de vinul meu. — Sînt doi ani de cînd am pierdut-o pe doamna du Vallon. Porthos oftăpentru a cincea oară . vrei? — Abia aş tept. — Familie! Din fericire. — Nu. se învă ţ ase cu ciudă ţ eniile mele ş i-mi trecea cu vederea micile slă biciuni. aici la mine e un aer minunat. Ai vreo durere? Ori poate s ă nă tatea. s-ar zice căte-apas ăceva.Porthos oftăpentru a treia oară . te fericesc: nici regele nu tr ă ieş te ca tine. îl mă guli d'Artagnan. îmi d ăvreo patru sute de vedre pe an. Dobor un bou dintr-un pumn. ca sămăstabilesc pe moş ia de Bracieux. nu? — Grozav. Din pricina asta am pă ră sit castelul du Vallon.

trec înaintea mea ş i la biseric ă . — Ah! strigăPorthos.. înţ elegi. era de o nobleţ e îndoielnică . — Monseniorul m-a chemat? întreba Mousqueton. Zicînd acestea. p ă ş uni. am toate astea. toţ iă ş tia de-aici. doamna du Vallon. în sfîrş it. zise el. nefiind de vi ţ ănobil ăca vlă starele unor Coucy. am venit eu săţ i-l aduc astă zi.. — Da. luminat la faţ ă . sfîrş ind vorba prietenului să u. — Dar. pricep: eş ti înconjurat de niş te calici.. auzind zgomot. Ah! De-aşfi baron! „Bun! cugetăd'Artagnan. a trebuit săfac avansuri ş i le-am fă cut. pref ă cîndu-se în cioburi. eş ti ce eş ti prin tine însuţ iş i nevasta nu-ţ i poate înjosi numele. alergănumaidecît ş i. dou ăsau trei sticle se clă tinarăş i că zurăpe jos. Ei au gă sit asta scîrbos. Prima oară( ş i cred. dar sînt singur în mijlocul lor. cu glas tare: — Ei bine! dragăprietene. d'Artagnan. din Carol cel Mare. cum sînt viconţ i ori conţ i. măplictisesc. pă duri. de se cutremurătoatăîncă perea. urmăel. Eu am omorît doi. Au spus ca e ceva scîrbos. care ai un castel. Porthos?! Tu. tu nu eş ti fericit? — Dragul meu. Înţ elegi. Porthos îi ară tăcu mîna săstrîngăcioburile. — Doamna du Vallon. — Nicidecum. Dar tu ş tii. Aici voi izbuti. care ai un venit de patruzeci de mii de livre pe an. spuse d'Artagnan.. Porthos parcăînghiţ i cu greutate în sec. — Baron. cum eram ultimul venit. tu." Apoi. tră iesc singur. munţ i. îl vă zu pe Planchet. cu tine am săfiu deschis: nu sînt fericit. ori ale unor Rohani. care se mulţ umeau săfie seniori. La început. rosti el. c ănu-ţ i spun o noutate) a fost mă ritatăcu un avocat. în sfîrş it. e adevă rat. dragul meu. cu gura plinăş i cu ş ervetul în mînă . Porthos pă li un pic ş i goli o stacanăuriaş ădin viniş orul lui de pe costiş ă . ş i eu nu pot s ăspun nimic. pe care nu poţ i să -i vezi fă r ăs ăte simţ i umilit. ş i starea asta mămacină pe dină untru. de-aşfi mă car.— Dragul meu. Mousqueton. pe care îl doreai tu. . Porthos s ă ri în sus. — Tu nu eş ti fericit. Închipuieş te-ţ i cătoţ i sînt nobili de ţ arăcare au cîte un titlu oarecare ş i pretind căse trag din Pharamond. ori cel puţ in din alde Hugo Capet. Asta le-a închis gura celorlalţ i. cuvântul te poate face săomori treizeci de mii de oameni. — Aha. dar nu m-a ajutat săle devin prieten. prin uş a deschisă . nu-i aş a? zise d'Artagnan. mă rturisi Porthos.ş i la ceremonii. Ah. Ba dimpotrivă . — Bag de seamăcu plă cere căţ ii pe lîngătine acelaş i flă că u vrednic. titlul ă sta. D'Artagnan surîse: gă sise punctul slab ş i se preg ă tea săloveasc ă . însă . Aş a căsînt izolat. peste tot. care nu voiau să devinăduci.

ră spunse Porthos. Sînt gata s ăţ i-l dă ruiesc dacăvrei. — Ei. da! I-ai scurtat numele: Mousqueton era prea lung. pornirăsăfacăînconjurul unei minunate gră dini. Dar noi discutam ceva cînd a dat buzna neispr ă vitul ă sta. În schimb. — Pe legea mea. Ş i cum amîndoi mîncaserăpe să turate. îl încunoş tinţ ăPorthos. căe vorba de lucruri serioase. relua Porthos. cu un nou oftat. vin ş i m-aş ez pe una din b ă ncile astea de marmură . săînfrun ţ i . Ei bine. Asta-i o desfă tare de rînd. las pescuitul în seama lui Mousqueton. de vreme ce ai pă strat patima vînă toarei. „Ş i-i zice stă pînului să u monseniore" – se gîndi d'Artagnan. după -masă . neispr ă vitul. ca nu cumva săspui c-am avut ascunziş uri faţ ăde tine: ar trebui negreş it să -ţ i schimbi felul de viaţ ă . — Bucuros. — Tii. acum. adă ug ăPorthos. — Cum adică ? — Va trebui săîmbraci iară ş i zalele. — La naiba! mormă i Porthos. săîncingi spada.— E intendentul meu. să -l lă să m pe Gredinet. atunci socoteş te-te un om fericit. dră guţ ădihanie! se minunăd'Artagnan. — Da. dragăPorthos. — Du-te. că ci am început sămăcam satur de el. Gredinet aleargăsăcaute vînatul ş i-l duce singur la bucă tă rie: l-am dresat anume. cuvîntăd'Artagnan. — Bucuros. se vede cît de colo – ş i adă ugăş optit: Dar mi-e credincios trup ş i suflet. parcul se dovedeş te pe mă sura tuturor celor de aici. zise d'Artagnan. prin crîngul bogat ş i printre arbuş tii din capă tul fiecă reia se ză reau iepuri pierind în aluniş uri ş i zbenguindu-se prin iarba înaltă . Săne întoarcem la ale noastre. fiindcăoamenii tă i s-ar putea s ăintre la b ă nuieli. Ghiceş te. Ş i-apoi. duhnea de la o po ş t ăa sergent de cavalerie. dragăprietene. — Întocmai. încuviinţ ăPorthos. Apoi ridicăglasul: — S-a pricopsit. strig dupăGredinet. Grozav de plă cut! D'Artagnan însa nu le mai ţ inea socoteală . Poate căiscoadele miş unăş i prin partea locului. la care s-a adă ugat ş i aceea a pescuitului. — Da. Porthos. se învoi d'Artagnan. Totuş i săamînă m convorbirea pe mai tîrziu. mai vînez cîteodată . — Pă i asta-i grozav de plă cut! exclama d'Artagnan. — Ai spus Mouston? Aha. cîinele meu favorit. Alei de castani ş i tei acopereau cel pu ţ in treizeci de pogoane. ş i dacăheleş teul e la fel de bogat în peş te cum e desiş ul în iepuri. Dar te previn. — Prietene. ş i m-apuc sătrag în iepuri. — Pe urmă . încuviinţ ăPorthos. trimit sămi se aducăpuş ca. Mouston! porunci Porthos. adică atunci cînd măprinde urîtul. cade bine săne plimbă m prin parc. nu m-ar pă ră si pentru nimic în lume.

În sfîrş it. — Aş adar. i se ală turăd'Artagnan. — Adică . ei împart averile ş i titlurile. ar fi fă cut poate bine săţ i-l dă ruiascăţ ie. — Oh. Ş i ce vrea de la mine Eminenţ a-Sa? — Eminenţ a-Sa vrea săte aib ăîn slujb ă . spui cătocmai contele de Rochefort i-a vorbit de mine cardinalului? — Da. lor săle fii devotat! repet ăPorthos. mormă i Porthos. dragăprietene. —Ş tii căa devenit prietenul nostru? replic ăd'Artagnan. Dar. habar n-am în ce chip. cu bunu-i sim ţ dintotdeauna. Eu sînt cel care nu-i port pic ă . să -ţ i verş i ca ş i odinioarăsîngele de-a lungul drumurilor. drace! mormă i Porthos. dar săne amintim cănu era dă ruit cu o prea mare putere de înţ elegere. Ei bine. La urma urmelor. Ai fă cut burt ăş i braţ ul tă u nu mai are îndemînarea ce-a dat atîta de furcăg ă rzilor cardinalului. — Atunci. prietene? — Eu? Nicidecum. Porthos. ş i întinse înainte un braţ gros cît o pulpăde berbec. asta-i înţ elept ş i aş a poţ i să -ţ i atingi ţ elul. pricep. — Da. m ă rturisi Porthos. ca ş i cum s-ar fi aflat tot în 1640 ş i ar fi fost vorba de adevă ratul cardinal. ş i dup ăaceea regina. Deci. Ş i nu ne mai poartăpic ă ? — Te înş eli. lor săle fii devotat. tu . sau de partea prinţ ilor? — Eu nu sînt de partea nimă nui. ş tii. — O. — Prin urmare. Ţ i-aduci aminte de el? — Da' cum nu! Cel care ne-a pus atîtea beţ e în roate pe vremuri ş i care ne-a silit s ăbatem atîta drumurile. ş tii cum fă ceam pe vremuri. Doamne. ţ i-o jur. aflăcăvin la tine din partea cardinalului. cel pe care l-ai împuns în trei rînduri cu spada. — Asta-i ş i pă rerea mea. Cuvântul acesta îl tulburăpe Porthos. — Totuş i. cum ş i merita. Porthos. trebuie săne avîntă m în luptă ? — Ei. — Da. Cu atît mai bine. — Cum? Regina?! — Pentru a ne că pă ta încrederea i-a dă ruit chiar faimosul diamant. ş i care. eş ti de-al nostru. — Cu atît mai bine. eş ti de partea lui Mazarin. de altfel. te-ai mole ş it.aventura. ce vrei? regii ş i reginele au toane ciudate cîteodată . a ajuns iară ş i în mîna reginei. în clipa de faţ ă . Porthos nu pricepu prea bine. nu ş tiam. spuse d'Artagnan la rîndul să u. diamantul pe care l-am vîndut domnului des Essarts. —Ş i cine i-a vorbit de mine? — Rochefort. dragul meu. — Nu. braţ ul mi-e încăzdravă n. ei ţ in în mîna lor bogă ţ iile ş i onorurile. continuăel. — Oho! fă cu el. da! —Ş i împotriva cui? — Ai urmă rit ce se petrece în politică .

— Ei bine. — Sub celă lalt cardinal. nu? — Fireş te. — Mai bine? Cum adică ? întrebăPorthos. continuăd'Artagnan. Propunerea mea n-a putut să -l abat ăde la ale sale. prietene. ţ elul meu sînt banii. niciodatăn-ai bani destui. — Ai săfii. Nu spun asta pentru tine. Îl ş tiam înţ elept. Nu sînt un om prea învă ţ at. ba mai mult.ş i săcump ă r vreo treizeci de pogoane de pă mînt în jur. aş a mi-ai spus. n-am ş tiut săne preţ uim norocul. — Dar la ceilalţ i prieteni ai noş tri nu te-ai gîndit? întrebăPorthos. să ră ciţ i în urma cruciadelor. l-au lă sat în pă ră sire de-a ajuns o ruină . — Eu. prietene. încuviinţ ăPorthos. tu ai bani. Porthos oftă . care nu voia s ă -l dezam ă geascăpe Porthos. aş a că tră iesc întrucîtva de azi pe mîine. — Cu atît mai ră u! zise Porthos. nu? Patruzeci de mii de livre pe an. —Ş i el ce doreş te? Săajungăepiscop? — Aramis. vreau săfiu baron. Noi nu ne vom face ră u unul altuia. n-ar sta ră u pe uş a tră surii tale.. holbînd ochii la ultimele cuvinte. socot căo coroană . cu venitul tă u de patruzeci de mii de livre pe an. dragul meu. Pe urmămăretrag acolo ş i mor liniş tit. zise el.. i-am încredinţ at ş i de devotamentul tă u. îş i urmăvorba d'Artagnan. una mică .eş ti devotat. „Se teme sănu fi venit cumva să -i cer bani cu împrumut". — Totuş i. ş i urmăcu glas tare: — Ah. n-ai decît s-o dobîndeş ti: coroana asta stăîn vîrful spadei tale. spuse Porthos. Doamna du Vallon a lă sat o moş tenire cam încurcată . fă cu d'Artagnan. căAramis a devenit c ă lugă rş i iezuit ş i ca tră ieş te ca un urs: s-a lepă dat de toate ş i nu se gînde ş te decît la mîntuirea sufletului. — Ba da. — Regelui. l-am vă zut pe Aramis. — Eh. — Da. că ci tu îmi pari omul cel mai fericit de pe lume. cugetă d'Artagnan. în ciuda celor patruzeci de mii de livre ale tale ş i poate tocmai din pricina lor. dar măvoi auce cum plec de la tine. minunate! înainte de toate.. Asta-i tot ce-mi trebuie.. dragul meu. Porthos deveni bă nuitor. reginei ş i cardinalului. fiindcăEminen ţ a-Sa ne va d ă rui tot ce vrem: mo ş ii. cu atît mai bine dacăte afli la strîmtoare. Ţ elul tă u este un titlu. Închipuieş te-ţ i. dragul meu. —Ş i spui căai stabilit ş i oarecari condiţ ii în ce măpriveş te? — Minunate. bani ş i titluri! — Oho! exclamăPorthos. Nu ş tii unde-l gă sesc? . ş i l-am avut în mînă . Săcîş tig bani destui ca s ăreclă desc castelul d'Artagnan. Ş i Athos? — Cu el nu m-am v ă zut încă . pe care stră moş ii mei.

la Paris. toţ i mălasăsăle culc lucerna la pă mînt cu cîinii mei. mătem sănu fi îmbă trînit ş i decă zut din pricina patimii lui pentru vin. tragi spada. Am auzit ca a înfiat un tînar care-i seam ă nă leit. duminica. — Grea pentru novici. Athos al nostru cel virtuos ca Scipio? L-ai revă zut? — Nu. cum mi-au mai ruginit oasele de cînd măaflu aici! Cîteodată . — Athos. cu atît mai bine. o săavem lupte în lege. fie căsînt temut. straş nic! se bucurăPorthos. era cel mai vîrstnic dintr noi. n-o săte plictiseş ti! . domeniul contelui de Bragelonne? — Unde mai pui căn-are nici copii. ie ş ind de la biserică . zise Porthos. moş teneş te o moş ioar ăcu blazon de conte! Cum o săse descurce între atîtea titluri? Domeniul contelui de la Fère. — Hm! fă cu Porthos. Între noi fie vorba. dragul meu. surîse Porthos la amintirea vechilor sale ispră vi.— În apropiere de Blois. zise d'Artagnan. — Da. Înţ elegi. Doamne. dragul meu. —Ş i o săţ in ămult timp? — De! Poate trei-patru ani. nici tu Jussac. cu atît mai bine! se însufleţ i Porthos. Mai cu seam ăc ă . — Da. — Numai cu cîţ iva ani. care era nobil ca un împă rat. mîine voi pleca să -i duc veş ti despre tine. ne-aş teaptăo treabăgrea. dragul meu. nici alţ i copoi. o moş tenire de la nu ş tiu ce rubedenie. —Ş i-apoi. poţ i sătragi spada mai lesne? — În privinţ a asta. atunci ne lipsim de el. Aerul lui grav îl fă cea s ăpară mai vîrstnic. ş i mă -ntorc acasăş i mai plictisit. Dacă nu. adevă rat. întă ri Porthos. Deci. acolo-i minunat: nici tu opreliş ti. dau o goanăc ă lare pe cîmpurile ş i pe ogoarele vecinilor. dragul meu. aş a e. dacăAthos ni se ală tură . Numai că tuspatru laolaltăam fi fă cut cît treizeci ş iş ase. nu pentru de-alde noi. ş i mai degrabăaici stăadevă rul. asta-i tot. —Ş i curînd. continuăd'Artagnan. peste tot. Domnul de Guise l-a ucis pe domnul de Coligny în plinăPiaţ ăRegalăş i n-a pă ţ it nimic. Degeaba. Ei. doar-doar o săiasă vreo ceartă . barem. după cum spui. săfac orice strică ciune. într-un han. pe o moş ioar ă . Athos. împuş că turi. oriunde! Sub un felinar. Fie căsînt respectat. —Ş i-o s-avem mult de furcă ? — Nă dă jduiesc c ăda. — Cum îi spune? — Bragelonne. Spune-mi. ş i gata. Nici nu-ţ i închipui. fiindcăsimt căam nevoie de asta. — Ah. — Ei bine. incendii. mărog. nici tu gă rzile cardinalului. Eş ti partizan de-al Frondei. Bea mult. adă ugăd'Artagnan. — Cu atît mai bine! La urma urmei. — Da. Noi doi facem cît doisprezece.

d'Artagnan s-ar fi socotit cel mai fericit om de pe pă mînt. mi-e teamăs ănu credeţ i cămi-am pierdut capul de atîta bine. vorbeş te! Ş i dacădepinde de mine. îş i zicea d'Artagnan în sinea lui. XIV UNDE SE DOVEDEŞ TE CĂDACĂPORTHOS ERA NEMUL Ţ UMIT DE STAREA LUI. uitîndu-măîn dreapta ş i-n stînga. vai. — Domnule. În clipa în care Porthos îl pă ră si ca sădea niş te porunci bucă tarului. afarăde o uş oarătulburare care.. dorinţ a ta e ca ş i . m-am hotarît. care nu pusese nicicînd la îndoial ă cuvîntul prietenului să u. îş i zise d'Artagnari. Asta s-a hotă rît dinainte. d'Artagnan cugeta la slă biciunile bietei firi omeneş ti. începu Mousqueton. era chipul unui om pe deplin fericit." În timp ce fă cea aceastăcugetare filozofică . — Aş adar. Ţ iam spus ş i îţ i repet: r ă spund de titlul t ă u de baron. D'Artagnan se aş ezăpe o bancăş i îi fă cu semn săse apropie. MOUSQUETON ERA FOARTE MULŢ UMIT DE A SA Pe cînd se întorceau la castel ş i în vreme ce Porthos plutea în visurile baroniei. folosindu-se de aceastăîng ă duinţ ă . vorba-i vorb ă . îi lipsea – ce? Cinci litere săle aş eze înaintea celorlalte nume ale sale ş i o coroanămititic ăs ăo zugră veascăpe uş ile tră surii. porni împreunăcu el înapoi spre castel. aş ternea mai curînd un abur decît o umbră . În locul lui Porthos.— Atunci. farăsăvă d vreodatăchipul unui om pe deplin fericit. — Va săzic ăe ş ti fericit. Chipul acestui flă că u de treabă . — Ce este? — Măva face baron? — Eh! Ce naiba! bombă ni d'Artagnan. că -mi voi petrece toată viaţ a. — Fericit la culme ş i totuş i dumneavoastr ămăputeţ i face ş i mai fericit. „Mătem. — Vorbeş te prietene. La aceastăfagă duială . Porthos. peste tră să turile sale. aidoma unui nor de vară . am cuvîntul tă u? — Da. providenţ a pă ru c ăvrea să -i dea o dezminţ ire. întotdeauna nemulţ umit ăde ceea ce are. dar ca Porthos s ăfie fericit. Numai că . Dar. îl îndemnăd'Artagnan.. bietul bă iat habar nare de ce am venit aici!" Mousqueton se ţ inea la distanţ ă . d'Artagnan îl vă zu pe Mousqueton apropiindu-se. Voi trage spada ş i voi lovi în dreapta ş i în stînga pentru Mazarin. „Uite ce că utam. Am o rugă minte. — Nu îndră znesc. — Ei bine. prietene? întrebăd'Artagnan. întotdeauna rîvnind la ceea ce nu are.

dragul meu Mouston. — La masă ! zise el. Mousqueton ş i-l scurta. domnule. murmurăd'Artagnan. regă sindu-ş i vechea senină tate. se stră dui săfie la înă lţ imea gazdei. Ş tiţ i. cît de folositor e săte faci ascultat de subordonaţ ii tă i. roş u la faţ ăde fericire. — Casa ta e un rai. pe care firea-i gasconăîl îndemna veş nic la cump ă tare. văvoi ră mîne recunoscă tor toatăviaţ a. Fii liniş tit. ci Mouston. prietene. dragul meu. de a c ă rei temeinicie m-am convins ş i eu de cînd m ălupt cu plictiseala. dacăî ţ i face plă cere. — Ei bine. — Te-ascult. la care jinduia de cincisprezece ani. — Oh." —Ş i domnul ră mîne mai mult printre noi? întrebăMousqueton. care e mai demn ş i măface respectat de inferiorii mei. Aţ i venit încoace numai ca săne pricinuiţ i pă reri de ră u? — Iatăde ce mătem ş i eu. domnule? întrebăMousqueton. mi-am luat acest nume. Nu-i pă rea ră u că -l împinge pe Porthos pe o cale la capă tul c ă reia viaţ aş i averea lui puteau săfie compromise. — Oh! izbucni Mousqueton. un pahar te ispiteş te întotdeauna. — Domnule. O remuş care îş i croia drum în cugetul lui d'Artagnan. încît Mousqueton. D'Artagnan zîmbi: în vreme ce Porthos îş i tot lungea numele. nu era o cruzime să -l smulgi din viaţ a asta de dulce huzur? Iatăce-l fră mînta în clipa cînd se întoarse Porthos. cu inima cît un purice. Totuş i. nu putu s ă -l audă . În acest timp uitîndu-se cum mă nîncăPorthos ş i bînd ş i el cît putea . că ci dac ăn-ai întotdeauna poftăde mîncare. dar mie nu mi-e foame. e trecut de unu. Pă i cît e ceasul? — Ei. De mi-aţ i face o asemenea cinste. cu toate că inima i se împietrise în piept.îndeplinită . Dar nu cumva cer prea mult? „Vai! îş i zise d'Artagnan. înflorise ca un bujor. da. îi îndeplini voia d'Artagnan. — Cum la masă ?! se mirăd'Artagnan. domnule! fă cu Mousqueton. domnule. ceea ce vreau săvărog este sănu-mi mai spuneţ i Mousqueton. spuse d'Artagnan. D'Artagnan. Porthos: aici nici nu ş tii cum trece timpul. nici n-am sa te mai tutuiesc. — Vino. De cînd am cinstea săfiu intendentul monseniorului. Asta-i prea puţ in faţ ăde supă ră rile neaş teptate ce le aduc acestui biet bă iat care m-a primit atît de bine. atît de încet. pă rea mai pu ţ in încredinţ at decît prietenul s ă u de temeinicia cugetă rii lui Athos. al că rui chip. dar pe Mousqueton. Haidem. care nu dorea nimic altceva decît săi se spunăMouston. care se retră gea cu plecă ciuni. domnule. nu depinde decît de dumneavoastră . Asta-i una din cugetă rile bietului Athos. — Plec mîine. — Ah. n-am săuit rugă mintea ta ş i. că ci Porthos risca bucuros totul pentru titlul de baron. — Ei bine.

ţ ine prea mult la mine. ş i asta cu atît mai vîrtos cu cît Mousqueton. întă ri Porthos. ori se schimbădoar ca s ădevin ăş i mai bun. ce vrei. orbire a amorului-propriu!" gîndi d'Artagnan în sinea sa. ş i de altfel. are o cofetă rie în strada Lombards! Ş i atunci cum de-i în slujba ta? — A fă cut vreo cîteva boacă ne ş i se teme sănu dea de dracu. Nu ţ i-ai pă strat oare acelaş i slujitor: pe vrednicul. pe isteţ ul. — Ei. — Pe urmă . Dar. — Aha. dar m-am obiş nuit cu el. dragul meu.. — Numai căMouston nu mai e tînă r. cînd. oare ai fi crezut? — Nu. În clipa aceea intrăintendentul ş i-ş i întrebăstă pînul ce bucate doreş te pentru a doua zi ş i despre vînatoarea pe care o plă nuise. l-am regă sit. Cu cele o mie ş ase sute de livre – ş tii. — Spune-mi. cum spui că -l cheamă ? — Planchet. s-a îngră ş at grozav ş i poate căa pierdut deprinderea de odinioară . — Nimic mai adevă rat. Ceea ce nu se schimbă . monseniore? fă cu Mousqueton. ră spunse d'Artagnan. ceea ce ar fi fost o înjosire pentru noul să u rang. Porthos spuse servitorilor săplece ş i cei doi prieteni ră maserăsinguri. se ivea din cînd în cînd în uş ă . Care arme? — Ei. Mouston. observ ăel. gîndul la Mousqueton îi venea mereu în minte. recunoscu Porthos. ca să -ş i ascundă încurcă tura. r ă spunse Porthos cu aerul cel mai firesc. Ş i muş chetarul povesti prietenului să u cum l-a regă sit pe Planchet. pe viteazul.mai bine. întîmplă rile îi schimbăpe oameni.. la un semn al lui d'Artagnan. cine te va însoţ i de astădată ? — Cred căMouston. aflat ăla mare cinste în ochii prietenului nostru Athos. dragul meu. nici nu s-ar învoi s ămăpă ră sească . ducînd scrisoarea aceea lordului de Winter – a deschis o pră vă lie pe strada Lombards: s-a fă cut cofetar. —Ş tiu. zalele mele! . Fu o loviturăpentru d'Artagnan. în ruptul capului. vin de Xeres. — Armele dumneavoastră . Dacăţ i-ar fi spus cineva. armele mele se afl ăîn bună stare? D'Artagnan începu săbatăcu degetele în masă . fă r ăs ăserveascăbucatele. că tre sfîrş itul mesei. dar nu se mai aflăîn slujba mea. întreb ăPorthos. cele o mie ş ase sute de livre pe care lea cîş tigat la asediul de la Rochelle. d'Artagnan întrebă : — Porthos. care vă zu dintr-o datăzîmbetul prietenos al intendentului schimbîndu-se într-o strîmbă turăde durere. Da. continuăPorthos. e vinul. „Oh. Mai mult. căîntr-o zi Planchet va salva viata lui Rochefort ş i că tu îl vei ascunde pentru isprava asta. murmurăPorthos dupăce ascult ătotul. dră cie. ară tîndu-ş i recunoş tinţ a fa ţ ăde d'Artagnan prin vechimea ş i buchetul vinurilor scoase din pivniţ ă . Din pricina asta. Gustădin astăviţ ă spaniolă . chiar tu.

. — Asta înseamnăc ăpornim la drum. neliniş tit. Pornim s ăne batem iară ş i. te îngrijeş ti să -ş i recapete ş i luciul. Mousqueton primi lovitura în plin. Cuvîntul din urmăcă zu ca un tră snet asupra lui Mousqueton. — Ne întoarcem sub arme. — Uite ce e: te îngrijeş ti de tustrei. — Cum nu. Acest trecut atît de cumplit. — Bravul Mousqueton ş i-a pierdut capul de bucurie! zise Porthos. sămă nînce bine ş i săse odihnească . Care-i calul cel mai iute? — Vulcan. Dumnezeule. ce-mi aud urechile? scînci Mousqueton spre d'Artagnan. În ciuda grijii lui d'Artagnan de a nu-l tutui ş i de a-i rosti numele cu toatăpompa pe care acesta o rîvnea. Mouston. apoi îngă imăcu o voce tremurîndăş i sugrumat ă : — Sub arme! În armata regelui? — Da ş i nu. ră sucindu-ş i fă r ăîncetare mustaţ aş i str ă duindu-se s ă -i redea aerul falnic de odinioară . — E voinic. — Mîine te încredinţ ezi de asta ş i. — Ce vreţ i. nu? — Soi normand încruciş at cu Mecklembourg. monseniore: e ascultă tor ş i măîmpac de minune cu el. ai că rui obraji roş ii începeau săpă leasc ă . iar tu faci rost de niş te pistoale ş i un cuţ it de vân ă toare. dacăe nevoie. care fă cea prezentul atît de dulce.. monseniore. domnule? bîigui intendentul. D'Artagnan. —Ţ ie ce cal îţ i place? — Îmi place Rustaud. — Oh. Mouston! îl înş tiinţ ăPorthos. încît ofiţ erul nu putu să -i susţ inăprivirea fă r ăs ăse simtămiş cat. căpe Mousqueton îl zgîl ţ îi un fior care f ă cu să -i tremure obrajii plini ş i stacojii. ş i lovitura fu atît de îngrozitoare pentru el. ş i mai rugă tor decît prima oară . —Ş i cel mai bun de povară ? — Bayard. — Mai mult decît atît. pe scurt. — Pornim într-o expediţ ie. Ţ ine zi ş i noapte la drum. care pînăacum bă tea cu degetele în mas ăla voia întîmplă rii. încît ieş i buimă cit. ne reluă m viaţ a din trecut. că t ăspre d`Artagnan cu o mustrare de negră it în ochii lui plini de supunere. Abia rosti aceste cuvinte. fă cu s ăse audăo caden ţ ăde marş . bietul meu Mouston? glă sui d'Artagnan. cureţ i sau porunceş ti sămi se cureţ e armele. s ăc ă ută m tot soiul de aventuri. spuse Porthos.— Care zale? — Zalele pe care le port în luptă . Cel puţ in a ş a cred. Soarta. cu . monseniore? îngîn ă Mousqueton. uitînd să închidăuş a.

— La naiba! bombă ni Mousqueton. cei doi prieteni începurăs ăvorbeasc ăde viitor ş i să clă deascămii de castele în Spania. dat fiind căera nevoit să -l pă ră seascăş i să -ş i continue drumul. ş i măaş tep ţ i acolo. — Dacăte-aşînsoţ i. haita în cap cu Gredinet – într-un cuvînt toatăavuţ ia sa – ş i dup ăce îl mai aş eză la alte trei mese din cele mai îmbelş ugate. ş i la Pierrefonds. sînt plin de însufleţ ire. deş i n-am nici o nă dejde. Totuş i. continuăd'Artagnan. dupăce îl duse s ă -i vadăcîinii de vînă toare. ceru lui d'Artagnan să -i spună ce hotă ră ş te. mulţ umitălui d'Artagnan. Cît despre Porthos. trei sau patru zile ca sămăreîntorc la Paris. Azi. zise Porthos. Lupta nu se mai poartăazi aş a ca odinioar ă . care îi dă du de ş tire călupta s-ar putea săse poarte tot timpul în inima Parisului ş i la porţ ile castelului du Vanon. îmi place mai mult asediul oraş ului La Rochelle. care era între Compiègne ş i Villers-Cotterêts. unul. toate-s treburi diplomatice. îş i spunea d'Artagnan. Pleacădeci cam într-o să ptă mînă . „Numai că adă ugăel – cei care cad prinş i în lupta asta sînt în primejdie săfie spînzuraţ i". care adeveri pe de-a-ntregul spusele lui d'Artagnan. chiar de a doua zi. — Eu vreau sămăabat pe la Athos. Vinul cel straş nic al lui Mousqueton îl fă cea pe d'Artagnan s ăvadăperspectiva stră lucitoare de a se umple de bă net. ş i pe mine la fel. porneş te singur. — Oh! zise d'Artagnan. recunoscu Porthos. dupăce îl purtădin pă dure la munte ş i de la munte la heleş teiele sale. cuvîntătrimisul cardinalului. — Ne-am înţ eles. dar trebuie s ăte porţ i cum se cuvine cu prietenii. care se afla în apropiere de Melun. Tragi la hanul „La Că priţ a". Dar aş a nu-ţ i mai ră mîne timp săte pregă teş ti de plecare. aflat în apropiere de Corbeil. aş a căsînt dator săîncerc. la Bracieux. „Cel puţ in. murmurăcu sfialăMousqueton. spuse Porthos. Nu-l mai cred bun de nimic. Mousqueton se mai lini ş ti. — Nici vorbă . întreabă -l pe Planchet. Mousqueton se duse săcearădesluş iri vechiului să u prieten. dragăprietene. încuviinţ ăd'Artagnan. — Ai dreptate. — Iată . pe strada Tiquetonne. Ră ma ş i singuri. poate căasta m-ar înviora niţ el. — Minunat! exclamăd'Artagnan. — Mi se pare însăcăodinioară . Atunci.aerul cu care Don Quijote trebuie să -l fi încurajat pe Sancho săstrîngă chinga pe catîrul să u pentru o ultim ăb ă tă lie. Adevă rul este c ă dormeau amîndoi cu capul pe masăatunci cînd venirăs ă -i pofteascăla culcare. dupăce porunci săse înjunghie o c ă prioarăîn cinstea oaspetelui. Îmi trebuie patru zile săajung la Blois.. pe Porthos – panglica albastrăş i mantia de duce. Se despă rţ irăla hotarul moş iei Pierrefonds. apucînd pe drumul spre Villers- . pîn ăunde Porthos ţ inuse să -ş i petreacăprietenul. Dacă -i vorba pe-aş a. ş i noroc! Eu.. o zi ca sără mîn acolo.

unul care. Pe drum. De altfel. ceea ce îi mai alunga urîtul în aceastălungăcă lă torie. Planchet nu era un oarecare tovară şde aventuri: se dovedea un bun sfetnic. vom fi trei ca s ăne batem joc de Aramis. c ă tase adesea după chilipirurile de odinioară . ş i el preş uie ş te cît douş zeci .Plec la Blois. urmat de credinciosul Planchet. ş i d'Artagnan avea nevoie de Planchet. domnul Athos era un gentilom fă răde pereche! întă ri Planchet. în sfîrş it. contele de La Fère locuind la castelul Bragelonne. un om cu darurile celui mai nobil ş i mai generos dintre oameni. cel puţ in nu voi fi singur. XV DOUĂCHIPURI DE ÎNGER Era cale lungăde mers. în împrejurimile acestui oraş . ca ş i dup ăvorbirea ş i tovă ră ş ia stră lucitoare a gentilomilor. flecă rind cu Planchet. mai presus de toate." La Villers-Cotterêts scrise cardinalului: „Monseniore. suferea săruginească printre cei cu vederi înguste. d'Artagnan zise: —Ş tiu bine căstă ruinţ a mea pe lîngăAthos nu are rost ş ie zadarnică . Diavolul ă sta de Porthos e ş i azi voinic ca un taur. — Oh. clă tinînd din cap ş i întorcîndu-se la gîndul ce-l fr ă mînta fă r ăîncetare. d'Artagnan lepă dăaerul stă pînului. iar Planchet ieş i cu totul din pielea servitorului." Ş i dupăaceea porni spre Blois. Aş a c ăajunser ăla Blaisois aproape buni prieteni. dar nici nu dă dea înapoi în faţ a ei. ca sănu-i mai cuprindăurîtul. nu că uta primejdia. Treptat-treptat. mergeau amîndoi ală turi ş i sporovă iau împreun ă . ace ş ti doi oameni se înţ elegeau de minune. D'Artagnan nu-ş i mai deschisese inima de ani ş i ani de zile. DacăAthos ni se ală tură . Era un piş icher fă răde pereche. Apoi. fusese soldat ş i armele înnobilează . pe unul îl am de pe acum în slujba Eminenş ei-Voastre. dar d'Artagnan nu-ş i fă cea griji: ş tia caii odihniţ iş i să tui dupăacest popas în grajdurile îmbelş ugate ale seniorului de Bracieux. ş i care. de acest că lugă raşcu trecere la femei. ei bine. ş tiind căare meritele sale. Precum am mai spus. . dar sînt dator sămăport astfel cu vechiul meu prieten. Astfel. Se ridicădeci numaidecît la rangul de confident al celui că ruia îi mai spunea încăstă pîn.Cotterêts. dacăPlanchet avea nevoie de d'Artagnan. ş i d'Artagnan avusese de multe ori prilejul săse conving ăde asta. regă sindu-se. Aş a căporni încreză tor s ăcalce cele patru-cinci zile de drum. ajungînd să -ş i încropeascăo stare mai ac ă tă rii.

o săne l ă murim curînd. ba poate cănici n-o săne recunoască . ş i pă că tosul de Grimaud. că ci voi fi silit săte ucid!" Eram în preajmăş i l-am auzit. cu atît mai r ă u pentru dumneata. continu ăPlanchet. eh. numai că -ş i va fi pierdut toate aceste însu ş iri din pricina unui singur cusur. aşda bir cu fugiţ ii numai sănu vă d aceast ă întristă toare priveli ş te. o s ă -l lă să m singur. recunoscu d'Artagnan. zise Planchet cu milă . O să -l gă sim tolă nit undeva în iarbă . Îi plă cea s ăbea. cînd ş i-a prevenit potrivnicul: „Mi-ai cerut să -ţ i spun numele meu. —Ş i-apoi. Ochii lui nu spuneau nimic atunci cînd ducea paharul la gură . decă derea. împurpurate de asfinţ it. acest chipeşcavaler atît de stră lucitor sub arme.ş i el o săne cerceteze cu privire stinsă . în loc de un baston de comandant. domnule. Pentru Porthos ş i mine ar fi o mare nenorocire ş i.— Nu-i aş a? întreb ăd'Artagnan. că -i ş i aud vorba îng ă latăş i că -l vă d clă tinîndu-se pe picioare. rosti d'Artagnan. vino ş i scapă -măde necazuri!" Ş i cum se pricepea săsfă rîme piciorul unui pahar ori gîtul unei sticle! Nimeni nu se putea mă sura cu dînsul în privinţ a asta. cu nasul ro ş uş i cu ochii lă crimoş i. de care te mirai întotdeauna c ăţ ine în mînădoar o simplăspad ă . că ci cred căzidurile înalte de colo. Vi-l mai aduce ţ i aminte. mă rturisesc. licoare. ş i mînuia spada ca un rege. dacăn-aşţ ine să -mi dovedesc respectul faţ ăde umbra mă reaţ ăa gloriosului conte de la Fère. — Mi se pare c-am ş i ajuns. mai mult ca oricînd ş i mai beţ iv decît st ă pînusă u. reluăd'Artagnan. Planchet. fă răs ăscoatăo vorbă : se vedea limpede c ă împă rtă ş eş te temerile st ă pînului să u. că ci prea puţ in i-a pă sat de bruma lui de avere. precum spusese. domnule. — Zvîrlea banii cum picăgrindina din cer.. care ne-a fost atît de drag. zise Planchet. în duelul cu englezii din curtea de la Carmes? Tii. o cumplită încurcă tură . Planchet. Numai că . domnule. mai ales. ori. Ş i cum l-a fulgerat cu privirea. Cît despre mine. ş i cînd bietul om s-a pr ă bu ş it la pă mînt fă ră săzicănici pîs! Oh. glă sui Planchet. în clipa cînd l-a stră puns. uite. vărepet. domnule. mi se tot pă rea c ă -l aud murmurînd: „Haide. Totul e adevă rat ca ş i cuvântul Evangheliei. — Oricum. asta-i tot. Planchet clă tinădin cap. era un gentilom fă răde pereche! — Da. toate astea îmi sfîş ie inima. poate ş i mizeria. e ca Athos s ănu primească propunerile mele într-o clipăde înflă că rare ră zboinic ă . o săîn ţ eleagă . domnule. — Eh. mai degrabă . Într-adevă r. Sînt întocmai cuvintele sale. niciodatănu s-a pomenit tă cere atît de gr ă itoare. bea dar nu era un b ă utor ca alţ ii. continuăd'Artagnan. fiindc ăAthos e bă trîn astă zi. pesemne căa devenit un bă trîn gîrbov. — Singura-mi teamă . Cînd îş i va veni în fire. tare mă re ţ ş i chipeşmai era domnul Athos în ziua aceea. zise d'Artagnan.. de îndatăce-o va lua razna. Dumnezeu mi-e martor. — Mi-aduc aminte. sînt zidurile ora ş ului . iatăce tristăpriveliş te ne a ş teaptă astă zi! Acest nobil gentilom cu ochiul ager.

domnule. propriu oamenilor de prin partea locului. dacăintr ă m în oraş . Athos nu ş tia multe: i-a silit pe ţ ă rani. în loc săv ăomorî ţ i vremea dupăvitele astea moş că ite. ca ş i Porthos. tulburat . Putem săapucă m înainte fă r ăteamăcăne r ă tă cim? — Oh. — Că ută m casa contelui de La Fère. N-ai auzit acest nume printre numele seniorilor de pe aici? Ţ ă ranul se descoperi pe datăş i ră spunse: — Domnilor. — Hei. domnilor? ră spunse ţ ă ranul în graiul curat. domnule. adeveri omul. mai cu seamădupăce bea. albă . lemnele astea sînt ale dumnealui. înţ eleg. D'Artagnan mulţ umi ţ ă ranului ş i dă du pinteni calului. ia zi. — Intră m în oraş ? întreb ăPlanchet. Cam la vreo trei b ă tă i de pu ş c ăde acolo se aflăo casămare. Are pumnul greu. ş i care ar fi dat de ruş ine pe puriş tii din Piaţ a Sorbonei ş i de pe strada Universită ţ ii. ă sta-i drumul? întrebăd'Artagnan. acoperităcu ţ iglă . o haraba greoaie. Iar turnuleţ ele ascuţ ite ş i sculptate ce se ză resc colo jos. — Cale de zece minute. fii liniş tit." Boii mergeau agale. de aici nu se vede. din cele care transporta lemnul tă iat în mîndrele pă duri ale ţ inutului pîn ăîn porturile Loirei. aduc la înf ă ţ iş are cu ceea ce am auzit despre Chambord. dragul de Athos. cum nu. — Fireş te. care din nenorocire. Că ci nici leghea nu-i peste tot la fel în frumoasa noastrăFranţ ă . adresîndu-se ţ ă ranului. în stînga. cl ă dităpe un deluş or umbrit de niş te sicomori uriaş i: castelul domnului conte de La Fère. Dar nu-i castelul Bragelonne. trasăde boi. — Domnule. să -i spunămonseniore ş i să -i numeascăbordeiul castel. — Ei. nu se aduce la Paris ş i o gă seş ti numai aici. pe drumul pe care mergeau cei doi cavaleri. — Ei bine. apoi. Castelul! A. prietene! îi strigăPlanchet. st ă pitulat dupăun ş ir de plopi. „Castelul! morm ă i el în sinea sa. ci La Vallière: dumneavoastrămerge ţ i mai departe. ţ inînd în mîn ăo str ă murare cu un cui în capă t. — Tot ce se poate. pentru fugarii dumneavoastră . cum nu. în pă dure. ieş i dintr-un drumeag vrîstat de urme de roţ i. cu care mai zorea pasul domol al boilor. D'Artagnan nu vru săîntrebe mai mult: îl îngrozea săaudăpoate de la altul ceea ce el însuş i îi spusese lui Planchet. ca săcerem lă muriri. chiar aş a săfaceţ i. În clipa aceea. Mergeţ i doar o juma' de leghe ş i-o săză riţ i un castel în dreapta.Blois. —Ş i jumă tatea asta de leghe e lungă ? întrebăd'Artagnan. o s-o facem ş i pe asta! fă gă dui d'Artagnan. Încetineala asta îi scotea din ră bdă ri. văsfă tuiesc săgustă m din smîntîna cea atît de lă udată . Un om pă ş ea pe lîngăcar. D'Artagnan ş i Planchet veneau în urma carului. le-am t ă iat în pă durea dumnealui ş i acum le duc la castel. zise d'Artagnan. — Cu ce văpot fi de folos. încuviin ţ ăd'Artagnan.

La cotul drumului. La aceastăpriveliş te. ş i du-te de întreabă . Planchet gă sise ş i el în întîlnirea cu ţ ă ranul ş i în purtarea acestuia un prilej de adîncăîngîndurare. — Da. se apropie de poartăş i trase clopotul. ei bine! atunci poţ i să -mi rosteş ti numele. anilor să i. încetini goana treptat-treptat ş i îş i urmădrumul cu capul în piept. cînd la casa cea albă . era tare nedumerit s ă -ş i vadă stă pînul atît de tulburat ş i se uita cînd la d'Artagnan. o curte destul de mare. graiul acesta curat. domnule. ori ne-a înş elat ţ ă ranul ă la. zise bă trînul. încadratăde sicomori. aici. care nu purta livrea. casa cea albă . ş i o tră surăla care erau înhă ma ţ i doi cai. d'Artagnan. Mă rturisesc căeu n-am curajul s-o fac. Planchet. castelul La Vaillère se ivi în ochii că lă reţ ilor. care nu avea aceleaş i temeiuri s ăse simtămiş cat.fă r ăvoie la gîndul c ăva revedea pe acest om ciudat. partizan al Frondei ca ş i el. apoi. un sfert de leghe mai încolo. care de obicei nu se prea emo ţ iona. care îl îndră gise atîta ş i care contribuise atîta cu sfaturile ş i cu propria-i pildăla educaţ ia lui de gentilom. oarecum nedumerit de aceste întrebă ri. urmăd'Artagnan. tot locuri pe unde îl purtase viaţ a. Planchet. lucrat cu priceperea meş terilor din acea vreme. în ciuda. nici în Picardia. atîta bună voinţ ă . în care tropă iau cai de că lă rie purtaţ i de frîu de că tre slujitori în felurite livrele. — Aici locuieş te contele de La Fère? întrebăPlanchet. dacăsocoti mulţ umitoare desluş irile ce ţ i se dau. Planchet. Un slujitor cu pă rul alb ş i cu spinarea dreaptă . se ivi îndată . nici în Franche-Comté. Îi venea săcread ămai degrab ăcăi-a ie ş it în cale un gentilom. căun gentilom aflat în trecere pe aici doreş te săaibăcinstea de a saluta pe contele de La Fère ş i. socotind c ăn-a că pă tat încădestule desluş iri. ră spunse slujitorul. simţ i o tulburare ciudat ăs ă getîndu-l pînăîn adîncul inimii. nu întîlniseja ţ ă rani atîta cumsec ă denie. Printre ză brelele gardului se vedeau straturi de zarzavat bine îngrijite. Athos nu poate săş adăaici. — Vei spune. prevă ză tor ca totdeauna. era nevoit s ăumble travestit. din ţ r-o anume pricină politică . purtîndu-ş i calul de frîu. ca un visă tor. care. întocmai ca ş i el. — Ori ne înş elă m noi. Dumnezeule! Oare săfi murit. Planchet să ri din ş a. într-atît de puternice ră mîn pentru toatăviaţ a amintirile tinereţ ii. zise d'Artagnan. — Un senior care a slujit în armată ? — Întocmai. continuăPlanchet. — Domnul Grimaud nu-i acum la castel. nici în Normandia. nici în Artois. ş i un altul cu aceiaş i nume săstă pîneascăproprietatea asta? Descalecă . potrivit spuselor ţ ă ranului. se desen ăpe fondul unui desi şde copaci pe care primă vara pres ă rase o ninsoare de flori. mă surîndu-l pe Planchet din cap pînăîn . Muş chetarul mai merse pu ţ in ş i se gă si înaintea unui gard de fier. Niciodată . —Ş i care avea un slujitor numit Grimaud.

pă reau mai mari ş i mai luminoş i ca nicicînd. — Ei! exclamăPlanchet cu faţ a stră lucind de bucurie. Devotatul slujitor al lui d'Artagnan nu fu în stare sămai scoatăo vorbă . D'Artagnan. cîş tigase în m ă re ţ ie. Potrivit obiceiului. în timp ce convorbirea întreruptăpentru scurtăvreme redeveni generală . deschizînd poarta. domnule conte. iar umerii largi ş i bine proporţ ionaţ i . Toatălumea se ridicăîn picioare. pă ş i că tre stă pînul casei. măcunoaş teţ iş i eu văcunosc la fel de bine. aşdori s ăvestesc domnului conte căstă pînul meu. lipsiţ i de cearcă nele pe care le a ş tern nopţ ile de petrecere. Ochii lui frumo ş i. iată -m ăscumpul meu Athos! îngînăd'Artagnan. Cînd ajunse în faţ a intră rii. unde-i acest gentilom ş i pentru ce nu l-ai condus încoace? Glasul ajunse pînăla d'Artagnan. strîngîndu-i-o în mîinile sale ş i îl duse în salon. mii de amintiri uitate. ori Van Dyck. Dar stă pînul tă u unde-i? — În urmă . se aflăaici ş i ar vrea să -l salute. aproape împleticindu-se. deş i mai moale acum. cu zîmbetul pe buze. domnule conte. unde erau adunate mai multe persoane. Bă trînul deschise poarta ş i apucăînaintea lui Planchet. — Cum?! Planchet?! strigăAthos. d'Artagnan primi salutul binevoitor al celor de faţ ă ş i se stră dui sără spundăla fel.. mîna-i minunat de albă ş i nervoasăca întotdeauna. Eu sînt Planchet.. se apucăsă -l cerceteze pe Athos. Deschide-mi te rog. cu inima bă tînd. Acesta îi fă cu semn lui d'Artagnan care. Descă leca iute. Chiar pe contele de La Fère îl că ută m. — Pă i eu îl cunosc pe flă că ul ă sta. — De ce n-ai spus de la început?! mormă i bă trînul. ieş ea la iveal ăde sub manş eta de dantelăca o mînăzugră vit ăde penelul lui Tizian. Planchet. Planchet auzi un glas dintr-o înc ă pere de la catul de jos: — Ei bine. vine îndată . Asta înseamnăcăd'Artagnan e aici? — Iată -măprietene. Athos îi luămîna. rosti Athos. chipul. ş tiţ i. puţ in alungit.. La aceste cuvinte o vă dităemoţ ie se zugră vi pe faţ a chipeş ăş i calmă a lui Athos. ară tîndu-se în prag. — Văprezint pe cavalerul d'Artagnan. era mai zvelt decît în trecut. trezindu-i în inimămii de simţ ă minte. în timp ce Planchet. locotenent de muş chetari ai majestă ţ ii-sale. Se avîntăcă tre d'Artagnan fă răsă -l piardădin ochi ş i îl strînse cu drag în braţ e.. unul dintre prietenii să i. venindu-ş i puţ in în fire. apoi luăloc ş i. Ciudat! Athos aproape cănu îmb ă trînise. pe cît pierduse din neastîmparul înfrigurat de altă dată . un prieten devotat ş i unul dintre cei mai viteji ş i mai inimo ş i gentilomi din cîţ i am cunoscut vreodată . un gentilom. îl îmbră ţ iş ă ş i el cu o bucurie care îi umplu ochii de lacrimi. — Da. rosti Athos. intrăcă lare în curte.picioare. că ci ră mase înmă rmurit de înfă ţ iş area neaş teptatăa gentilomului.

— Se plimba cu Marceline. De aceea se întoarse aproape maş inal în clipa cînd un tînă r chipeş . — Dar ce ai. prin curte. care-ş i pă straserăîntreaga albeaţ ă de odinioară . biata copila a că lcat în gol ş i n-a mai putut s ăse ridice. schimbarea lui Athos. m-a ză rit ş i ea ş i. îmbră cat simplu. pe care tocmai se urcase. presă rate doar ici ş i colo de cîteva fire că runte. prin mijlocirea pă trunderii sale. cu totul neaş teptat. Dunnezeule! exclamăAthos. de vreo cincisprezece ani. Am ză rit-o ş i m-am oprit. săvăcer sfatul. Raoul! Sau mai bine. de parcăar fi pîndit curiozitatea pe care acest nume trebuia săi-o stîrnească . ca ş i cînd n-ar fi avut decît dou ă zeci ş i cinci de ani. — Domniş oarei de La Vallière? fă cu îngrijorat Athos. vrînd săsar ădin vîrful unei gră mezi de lemne. atunci cînd e vorba într-adevă r de oameni din lumea mare. îi că deau în valuri pe umeri. doamna de Saint-Remy se aflăla Blois. Raoul? zise Athos cu că ldură . Raoul? întrebăcontele. unde t ă ietorii de lemne spă rgeau butucii. domnule. domnule. lă murindu-i. M-am temut căprimele îngrijiri ce i s-au dat n-au fost prea dibace ş i am alergat încoace. Ş i era numai ochi ş i urechi. îl surprinse. — Oh. . dîndu-ş i seama totuş i din r ă ceala abia simţ ităa discuţ iei căcei doi prieteni ard de dorinţ a sără mînăsinguri. Ş i mamei ei. — Trimite repede pe cineva la Blois. ră spunse tînă rul. Apariţ ia acestui nou personaj. domnule. — Da. bona ei. unde ţ ine tovă ră ş ie doamnei ducese d'Orléans. glasul îi suna plin de tinereţ e. care pînăatunci i se pă ruse de neînţ eles. cînd eu tocmai treceam pe acolo c ă lare. deodatără sunarăîn curte niş te l ă tră turi de cîini ş i cî ţ iva dintre oaspeţ i spuserăîntr-un glas: — Ah. ră spunse respectuos tîn ă rul. O ciudat ăasemă nare între gentilom ş i tîn ă rul cu pricina îi luminătaina acestei vieţ i regenerate.mă rturiseau o forţ ăpuţ in obiş nuit ă . O întreaga lume de gînduri i se înfiripăîn minte. apă ru în uş a salonului. — Te-ai întors. Ş i am dus la bun sfîrş it însă rcinarea ce mi-aţ i încredinţ at. dar cu un gust desavîr ş it. se folosiră de toatăarta ş i polite ţ ea de pe vremuri ca să -ş i pregă teascăpe încetul plecarea – lucru de o deosebităînsemnă tate în lumea mare. Eş ti palid ş i-mi pari îngrijorat. i s-a dat de ş tire? — Nu. — Ce s-a întîmplat? întrebarăcîteva glasuri. — Micuţ ei noastre vecine i s-a întîmplat o nenorocire. La rîndu-i. Oaspeţ ii contelui. iar dinţ ii minunaţ iş i fă r ăvreo ş tirbire. pletele-i negre. dă deau un farmec de nespus zîmbetului s ă u. Numai c ăd'Artagnan nu pricepea încănimic. s-a întors Raoul! Athos se uităla d'Artagnan. scoţ îndu-ş i cu gra ţ ie p ă lă ria împodobit ăcu lungi pene ro ş ii. întrucît nu-ş i revenise încădin uimire. doamnei de SaintRemy. Cred căş i-a scrîntit piciorul. ia-ţ i calul ş i du-te chiar tu.

pînăuna-alta. cu tră sura lui.. rosti el. îi salutăpe Athos ş i pe d'Artagnan ş i se depă rtăzorit. — Oh. tovară ş ul tă u. — Pînăe gata masa. Dupăaceastălă murire care le d ă duse prilejul săse ridice. domnule. — Ai dreptate. — Asta însănu te împiedicăsăte duci la Blois. văasigur. ş i dupăaceea săte întorci. unde e? continuăcontele. a fost pentru a te prezenta oaspeţ ilor. simţ ind cum Athos redobîndeş te treptat asupra lui nemă rginita-i superioritate dintotdeauna. n-ai săte superi. aceastănenorocire. singur b ă trînul duce de Barbé. Dac ăeu te-am numit cavaler. ş i o aş ezăîncetiş or în tră sură . XVI CASTELUL BRAGELONNE În tot acest timp. rosti Athos. Raoul. — Mai întîi.. spuse el. Aş a se va afla mai curînd ală turi de mama sa. Ducele propuse săo duc ăpe micuţ a Louise la Blois. domnule conte. domnule. ră mase săo vadăpe micuţ a Louise. dragul meu d'Artagnan. săprezinţ i scuzele tale ş i ale mele doamnei de Saint-Remy. ză rindu-l pe Raoul. apoi luăîn braţ ele-i puternice de pe acum pe micuţ a copil ă . buimac de uimire. — Oh. poate. —Ş i Louise. continuăcontele cu bună tate. a pus-o săţ in ăpiciorul în apărece. Ori preferi vorbirea ceremonioasăfiindcămăiubeş ti mai puţ in? . prietene. dacălumin ă m un pic misterul care te-a fă cut săcazi pe gînduri? — E adevă rat. Ceru din ochi îng ă duinţ a contelui. care plîngea ş i care. prietenul tă u. acest „domnule conte" nu are ce că uta aici. mă rturisi d'Artagnan. Athos îl luăde braţ ş i îl duse în gră dină . ca săş tie cine eş ti. — Am adus-o cu mine aici. dar pentru tine. îş iş terse îndatăochii ei frumoş iş i zîmbi. zîmbind. în virtutea unei prietenii de două zeci de ani cu casa de La Vallière. sînt convins căte-ai purtat cu nesă buinţ ăş i cătotul s-a întîmplat din vina ta. nu. îngrijorat ca un pă rinte. domnule. care. sper sără mîn mereu Athos. ş i am lă sat-o la nevasta lui Chariot. Pe urmăsă ri în ş a cu eleganţ aş i uş urinţ a unui că lă re ţ încercat. domnule. – murmurăRaoul. cît despre tine. ţ inîndu-se tot lîngăuş a tră surii ş i privind ţ intăînă untru. văjur! strigăfata în timp ce tîn ă rul pă li la gîndul căel a pricinuit. Athos îl privi cu zîmbetu-i blînd. nu. într-atît de pu ţ in se adevereau prevederile sale. al că rei obraz îndurerat ş i zîmbitor i se lă săpe um ă r.Raoul se înclină . d'Artagnan privea în jur speriat ş i cu gura aproape că scată . Chipul tînă rului se îmbujoră . oaspeţ ii lui Athos cerurăîngă duinţ a săplece. d'Artagnan.

zise Athos: îi datorez tot atîta cît îmi datoreazăş i el. da! El e pricina schimbă rii pe care o vezi la mine. — Dar ceea ce te uimeş te mai mult. nu? — Oh. d'Artagnan. tîn ă rul acesta. —Ş i-apoi mi se pare c ăs-a petrecut o schimbare ş i în starea ta. mă rturiseş te. toatăhaita asta fă loasă . e reciprocă . — Ai ghicit. desprins cu totul de pă mînt.— Oh. zise d'Artagnan. sînt eu însumi. —Ş i mai cu seamăfoarte recunoscă tor. rosti Athos plin de liniş te. e bruma de moş tenire de care ţ i-am vorbit. dar îţ i spun ţ ie. d'Artagnan. — Parcul are două zeci de pogoane. Totul te uimeş te aici. Eu i-am purtat de grij ă . Doamne. ş tii prietene. prietene. Vă d căstai minunat. gata s ăîmpingăla culme sinceritatea pe care i-o ceruse Athos. bineînţ eles cănu pun la socotealăş i gloaba valetului meu. pentru Raoul. — Mda. — Cum asta? fă cu muş chetarul nedumerit. Echipajele mele se reduc la patru dulă i. nebunia. Ş i se uităla Athos fă r ăs ă -ş i poat ăstă pîni un zîmbet. să vorbim deschis. atunci cînd am pă ră sit oş tirea. Dar totul are un sfîrş it. e un orfan p ă ră sit de mamă -sa în casa unui să rman preot de la ţ ar ă . casa asta este a ta. pricep. De altfel. că -i sînt încăîndatorat. nu? — În chipul cel mai adînc. — Da. cai. drept început. îndoindu-ş i zîmbetul. care se întîlnesc atît de rar la un om în puterea vîrstei. — Cred căm ăiubeş te ca ş i cînd i-aşfi tată . l-am crescut. prietene. adă ugăAthos. ţ i-este fin. Mă uscam ca un biet arbore singuratic. — Atunci. fă cu d'Artagnan. nu? — Dimpotrivă . echipaje. — A. bă nuiesc. în ciuda celor patruzeci ş i nou ăde ani ai mei. Lui nu i-am spus. săne întoarcem la obiceiurile noastre ş i. ş i. — Trebuie căe foarte legat de tine. cum te-ai schimbat. Athos zîmbi. zise el. înţ eleg! murmurăAthos cu o uş oarăîmpurpurare în obraji. — Ei. N-am decît doi cai. mărecunoş ti. rudă . Eş ti de nerecunoscut. cît despre recunoş tinţ ă . încuviinţ ăAthos. dragul meu Athos! — Tînă rul acesta. poate? Oh. — Ai parc. nu-i aş a. zîmbi Athos. ş i numai o profundăafec ţ iune putea săm ăajute s ăprind iară ş i ră dă cini în . —Ş i acest tînă r stăîmpreunăcu tine. cu una din acele sincere izbucniri tinereş ti. ca ş i orice altceva. Două zeci de pogoane care cuprind gră dina de zarzavat ş i toate celelalte. E pentru tînă rul de adineauri. d'Artagnan. sămăfereascăDumnezeu! exclamăgasconul. — Mă rturisesc. nu-i pentru mine. — Par încătînă r. doi ogari ş i un prepelicar.

nimic nu ţ i se poate ascunde. dar asta nu înseamnă .. Să -ţ i sfîrş esc eu vorba. pe pă mînt. fiindcăfemeia aceea cred cămerita pedeapsa pe care a primit-o. d'Artagnan. D'Artagnan se uita la Athos cu admiraţ ie crescîndă . Ochiul scrută tor al lui Athos îl pă trunse pînăîn fundul sufletului ş i pă ru să -i citeasc ăgîndurile. — De vreo cîteva ori am gîndit ş i eu la fel ca tine. acest copil m-a fă cut săregă sesc tot ceea ce pierdusem. Ascultă . —Ş i eş ti fericit? întrebăel. continuăAthos. aş a cum la vîrsta noastrăîmpuţ inatămai putem creş te. pilda însăpreţ uieş te ş i mai mult. d'Artagnan.viaţ ă . da. Se plimbau pe o alee umbrităş i înmiresmată . — Ai auzit vorbindu-se vreodatăde el? — Niciodată . aşfi vrut săte întreb dacănu tră ieş ti cîteodată clipe neaş teptate de groază . Athos. — Dar despre lordul de Winter mai ş tii ceva? —Ş tiu căse bucurăde mare trecere pe lîngăCarol I. d'Artagnan se gîndi la milady. ş i e cu putinţ ăsă ne vinăş i nou ărîndul săisp ă ş im. prietene. prin frunziş ul că reia stră bă tea piezişcîte o razăa soarelui în asfin ţ it. — Eş ti teribil. — Ciudat! Eu am uitat cu totul de el! Athos zîmbi melancolic. d'Artagnan. Ea a isp ă ş it. Una din razele aurii lumina chipul lui Athos ş i ochii lui ră spîndeau parcăş i ei în jur lumina molcomăş i blîndăa înseră rii ce se aş ternea. Nu cred sămăamă gesc singur. Dar spune-ţ i gîndul pînăla capă t. murmură d'Artagnan. semă nînd a. Prieteni? Voi nu mai eraţ i lîngă mine. Da ş i nu: n-am remuş cari.. M-am dezbă rat de metehnele pe care le aveam. căsînt convins căaveam dreptul săfacem ce-am fă cut. nu mai aveam curajul sătră iesc pentru mine. ea ş iar fi dus mai departe opera-i distrugă toare. prietene. — Atît cît e îngă duit unei fă pturi de-a lui Dumnezeu aici. — Trebuie săaibădouă zeci ş i trei de ani. — Pesemne căi-a împă rtă ş it soarta care e nedreaptăcu el în clipa de faţ ă . m-am prefă cut dă ruit cu virtu ţ ile pe care nu le aveam. Ei bine. — Femeia asta avea un fiu? — Da. dar Raoul e sortit sădevinăun gentilom desă vîrş it. Ş i eu i-am fost pildă . Ei bine. — A remuş cari? continuăAthos. fiindcădac ăi-am fi cruţ at via ţ a. Pe nea ş teptate. O amantă ? Eram prea bă trîn. Învă ţ ă tura înseamnămult pentru un copil. Athos. d'Artagnan. rosti d'Artagnan. murmurăAthos. Poate căorice vă rsare de sînge cere o ispă ş ire. Mă gîndesc adesea la acest tînă r. asta înt ă reş te ce ţ i-am spus . d'Artagnan. n-am remuş că ri. că ci mi l-ai spus doar pe jumă tate. am tră it pentru el.

— Fiecare cu firea lui. dragul meu. Athos? — Nu. cum ar spune poeţ ii. ridicînd din umeri. unde n-are aproape nimic din ce-i trebuie. Ş i regina? — Care regină ? — Doamna Henriette a Angliei. Porthos are minunate însuş iri. crede-mă . Ş i povesti. numai oamenii ră i tă gă duiesc prietenia. ş i-apoi a fost mereu amestecat în intrigile femeilor. d'Artagnan. Fiica lui Henric al IV-lea sătremure de frig. sîngele cere sînge. — Aramis. dar se gră bi s ăschimbe vorba. pentru căei nu o înţ eleg. Athos nu numai căt ă cu. ş i. e rece din fire. — Eu. urm ăAthos. completăd'Artagnan. fă răo surcică ! De ce n-a venit s ăceară gă zduire orică ruia dintre noi. aş a e. chiar dup ă două zeci de ani de despă rţ ire. ră spunse d'Artagnan. — Porthos nu l-ar fi aş teptat cu atîta ră bdare. — E la Luvru. dar mama mea a vă zut-o pe cînd era copilă . Ne-am plimbat un ceas ş i aproape c ăam înconjurat întreg domeniul meu. luîndu-ş i peste picior prietenul. — Cred căîn clipa de fa ţ ăe amestecat într-una tare complicată . din pricina lipsei de lemne. glă sui Athos. Doamne. privindu-l cu ochiul lui pă trunză tor. rosti el. — Ah. toatămă re ţ ia de care se înconjura Porthos în castelul Pierrefonds. ş tii. dar mi s-a pă rut rece. Athos. — Da. În ciuda unui gră unte de vanitate. Dar ă sta e un adev ă rat pelerinaj la templul Prieteniei. peste tot se simte gentilomul care . surîse d'Artagnan. „Nu-i curios!" cugetăd'Artagnan în sinea sa. dragul meu d'Artagnan. mormă i d'Artagnan. trebuie săse iveascăun prilej ca săo faci.Ţ i-am spus vreodatăcămama a fost doamnăde onoare a Mariei de Medicis? — Niciodată . cu verva ş i hazu-i gascon. nu uitănici de bunul domn Mouston. spuse d'Artagnan. El a vă rsat sîngele lui Straffort. Ş i Aramis? — M-am vă zut ş i cu el.a fost nevoităsăstea toatăvremea în pat. mai ales. care era bolnavă . precum ş tii. Tu nu obiş nuieş ti săvorbeş ti despre lucruri de-astea. vezi. atră gînd lui d'Artagnan luarea-aminte căau ajuns iară ş i la castel. — O cunoş ti. am auzit căfata ei. Pricepi una ca asta? fă cu Athos. unul. surîzînd de aceastăvoio ş ie care îi amintea de zilele lor bune... L-ai mai vă zut cumva? — M-am despă rţ it de ei acum cinci zile. încurcat. — Vezi.adineauri. măminunez căîntîmplarea ne-a adunat laolalt ă odinioarăş i căam r ă mas tot atît de legaţ i unul de altul. în loc s ă -i cear ăg ă zduire lui Mazarin?! Nar fi dus lipsăde nimic. — Totul te farmecăş i. te-ai vă zut cu Aramis! exclamăAthos. Prietenia îş i înfige adînc r ă dă cinile în inimile cinstite. — An. — Mda. fiica lui Henric al IV-lea. Athos tă cu. nu-i aş a? Pe gerurile cumplite de astă -iarnă .

" — Ei bine. numit Benvenuto Cellini. să ri de pe cal. domnule. — Domnul. Raoul. îmi place felul cum te porţ i. domnul este cavalerul d'Artagnan. zise Athos. care se întoarce. Athos îş i conduse oaspetele într-o încă pere nespus de simplă . de astă datăş i mai adînc. — Da. punînd mîna pe umă rul luid'Artagnan. D'Artagnan aruncăo privire asupra serviciului: tacîmurile erau minunate – vechea argintă rie a familiei. În clipa aceea se auzi un tropot de cal. —Ş i bă tă lia înfă ţ iş atăaici? — E bă tă lia de la Marignan. domnul conte v-a rostit numele în faţ a mea ori de cîte ori a vrut sădea o pildăde gentilom cuteză tor ş i generos. aceea un bă ieţ aşîmbr ă cat pe jumă tate ţ ă ră neş te. iar în cealaltăspre o seră . — E Raoul. — Domnule. apoi că tăspre Raoul cu unul dintre acele zîmbete ciudate de care copiii sînt mîndri atunci cînd le pă trund înţ elesul. Raoul. ră spunse Raoul. colbuit din cap pînă -n picioare. — Ah. ră spunse d'Artagnan. toate cuvintele de laudăauzite despre mine trebuiesc întoarse domnului conte. întă ri Athos. pe jumă tate ca un lacheu veni să -i pofteascăla masă . îl lă săîn grija unui soi de rîndaşş i se gră bi săse apropie să -i salute pe conte ş i pe d'Artagnan. e lucrat dumnezeieş te! exclam ăel. E momentul cînd unul dintre str ă moş ii . se vedea cît de colo. „Acum. spuse tînă rul. zise Athos. pe care îl vezi aici: dînsul m-a educat în toate privinţ ele ş i nu-i vina sa dacăelevul s-a dovedit atît de neîndemînatic. Întinse mîna lui Raoul ş i-i spuse: — Tînă rul meu prieten. despre care m-ai auzit vorbind adesea. zise Athos. Pe o policioarăse afla un superb vas de argint ş i d'Artagnan se opri să -l privească . doctorul nu s-a putut pronunţ a. că ruia nu-i scă pase jocul mut de pe chipul prietenului să u. domnule. înclinîndu-se pentru a doua oară . ale că rei ferestre dă deau într-o parte spre gră dină . cugetăd'Artagnan.stă pîneş te aici. Athos ră mase mai încîntat decît s-ar putea spune: se uit ăcu recunoş tinţ ăla d'Artagnan. dar se teme sănu fie atins vreun nerv. nu mai am nici o îndoială . unde creş teau flori neînchipuit de frumoase. În clipa. ş i polite ţ ea ta m-a miş cat. Dar va fi ră splă tit prin tine. sînt încredinţ at. O capodoperăa unui mare artist florentin. din pricina umflă turii. ş i văvoi face sămăaş teptaţ i. Curînd vom avea veş ti despre să rmana copilă . sper căaccidentul n-a avut urm ă ri? — Nu se ş tie încănimic. Într-adevă r. tîn ă rul ap ă ru în poartăş i intrăîn curte. Acest mic compliment avu darul s ă -l mi ş te pe d'Artagnan pînăîn fundul sufletului. — De ce n-ai mai r ă mas în preajma doamnei de Saint-Remy? — M-am temut cănu voi putea fi devreme la cină .

— Te gîndeş ti la toate. lacheul domnului d`Artagnan. tînă rul vedea parcăaievea desfă ş urîndu-se înaintea ochilor una dintre acele fapte de arme istorisite de Tasso ori Ariosto. Copilul ieş iş i. slujitorul cu care cei doi c ă lă tori vorbiserăla sosire se ivi în prag. care nu uitase căa luptat trei ceasuri în ş ir cu spada prietenului să u Enguerrand. care a murit ş i el mai tîrziu. Dar s ăne aş eză m la masă . dragăRaoul. te rog. a primit titlul de cavaler de Saint-Michel. se întoarse Athos că tre micul lacheu care tocmai servea supa. Noi sîntem niş te pitici pe lîngăcei de atunci. dup ăo clipă . îi spuse Athos. pe care poate ai vă zut-o odinioar ăla mine. care ş i-o frînsese pe a sa.mei întinde propria-i spad ălui Francise I. regele. ş i de ş tergarul din care trei gloanţ e au fă cut un drapel. tinere. domnule? întrebăRaoul cu tinereasca-i curiozitate. dragul meu Athos. Tînă rul fă cu ochii mari auzind acest nume ş i se uităsăvad ădac ă d'Artagnan vorbea într-adevă r cu contele. pentru tot timpul cît va ră mîne aici. împreunăcu alţ i doi viteji prieteni ş i cu mine am să vârş it faptele noastre de arme la asediul oraş ului La Rochelle. rosti Athos. sub ră posatul cardinal ş i sub domnul de Bassompierre. Domnul are bună tatea s ă -mi dea ş i azi acest nume ş i de fiece datăcînd îl aud inima îmi tresare de bucurie. Ei. Cu acest prilej. Ş i îi povesti lui Raoul de-a fir-a-pă r cele petrecute la bastion. bunicul meu. — Pe lege mea. eu mi-aduc aminte totul ş i am să -ţ i povestesc ş i dumitale. a ş a cum Athos povestise despre bunicul să u. Athos. dupăcincisprezece ani. precum ş io spadă . — Ce vreţ i săspuneţ i. — Charlot e ş i el un om de treabă . Afar ăde asta. este căspada lui trecea printre cele mai temute din timpul . tu. — Ai uitat de bastionul Saint-Gervais. urmăcontele. ţ i-l dau în grijăîn chip deosebit pe Planchet. zise d'Artagnan. — Acest nume a fost înconjurat de faimă . sînt optesprezece ani de cînd măslujeş te. aş a căva preţ ui un pat moale. Era vremea unor uriaş i. i-a dă ruit acest vas. — Dragul meu Charlot. zise d`Artagnan. d'Artagnan. Ascultîndu-l. mormă i Athos. Îi place vinul bun: tu ai cheia de la pivni ţ ă . Multăvreme n-a ş tiut ce-i un culcuşca lumea. Cheamă -l încoace pe Charlot. Enguerrand de La Fère. din vremile de faimăale cavalerilor. Iată . —Ţ i se pare ciudat acest nume. nu-i aş a Raoul? surîse Athos. ş i într-o anume zi a avut parte de o cinstire triumfală . E numele pe care mi-l luasem cînd domnul d'Artagnan. nu ş tiu nimic despre asta. — Dar ceea ce uităs ă -ţ i spunăd'Artagnan. vorbi Athos la rîndul să u. lucratăş i ea tot cu atîta mă iestrie. Charlot se înclinăş i ieş i. fă r ăca ea s ăse frîngă . ş i îţ i mul ţ umesc pentru Planchet. Memoria mea e mai bunădecît a ta. Îngrijeş te-te ş i de asta.

ochi ager.ş i cum Athos cugeta căva că uta sără mînăcît mai mult cu putinţ ăîn preajma lui d'Artagnan pentru a-l face săpovestescătoate vitejiile lor din tinereţ e. c ă tînd întrebă tor spre Athos. —Ş i domnul d'Artagnan a ie ş it învingă tor? izbucni tînă rul. rosti d'Artagnan.ş i încă împotriva unor oameni încercaţ i. Cît despre celă lalt. Raoul. mi-aşfi stricat braţ ul cu copilul ă sta! zise Athos. tinere! continuăd'Artagnan. dar care stricăpe al multora.să u: braţ de fier. politicos. Avea optsprezece ani. l-am dezarmat ori l-am r ă nit. cu lordul de Winter ş i cu tovar ă ş ii lui. tu care te socoteş ti priceput în mînuitul spadei ş i a că rui mîndrie ar putea săsufere într-o zi o crud ă dezamă gire. l-ai ră nit. ş i nu m-am prea schimbat. abia trei ani mai mult ca tine. Planchet mi-a pomenit chiar azi de acel frumos duel din curtea de la Carmes. fă cu d'Artagnan cu rîsul lui de gascon. se împotrivi. — Eh. dacănu-i prea obosit. cînd l-am vă zut luptînd pentru prima oară . . Trebuie să se afle pe undeva pe aici o spadădespre care am spus adeseori căe cea dintîi din regat. XVII DIPLOMAŢ IA LUI ATHOS D'Artagnan se cuibă ri în aş ternut nu atît ca sădoarmă . dragul meu Athos. privire scînteietoare – iatăcu ce-ş i întîmpina el duş manul. săaibăbun ă tatea să -ţ i arate cum se luptă ! — La naiba. ş i tu eş ti un bun profesor. plin de mulţ umire de sine. cît sără mînă singur cu sine ş i săcugete în voie la tot ce vă zuse ş i auzise în seara aceea. — Existăoameni al că ror braţ nu se stricăniciodată . ai c ă rui ochi se aprinseserăîn timpul convorbirii ş i pă rea căimplorăamă nunte. D'Artagnan. nu-mi aduc aminte. Tînă rul ar fi vrut săprelungeascăaceastăconvorbire toatănoaptea. Raoul. Erai un voinic ş i jum ă tate! — Eh. Uite. fiindcăniciodatăn-aşavea la îndemînăpentru tine o pildămai gr ă itoare: roagă -l mîine pe domnul d'Artagnan. veni el însuş i o clipămai tîrziu să -l caute ş i pecetlui acesta searăplă cutăcu o strîngere prieteneascăde mîna ş i cu o urare de noapte bunăadresatămuş chetarului. dar Athos îi atrase luarea-aminte căoaspetele trebuie săfie obosit ş i are nevoie de odihnă . — Aşvrea săş tii. Ah. aşvrea săş tii cît de primejdios e omul care une ş te într-însul sîngele rece ş i iuţ eala. — Cred căam doborît unul. Raoul îl conduse în chip de gazdă . Nu de mult. mai cu seamăîn privinţ a însuş irilor pe care le lauzi la mine. — Da.. dragul meu Athos. pumn de o ţ el.. însăAthos stă rui să se retragăîn odaia ce i se preg ă tise. Uită tura lui Athos îl f ă cu săamuţ ească . zise Athos. spuse d'Artagnan.

astfel încît săafle amă nuntele care îi lipseau pentru a-l regă si pe Athos cel de odinioarăîn Athos cel de astă zi. că ci profesorul trebuie căînrîurise mult inima ş i cugetul elevului să u. Agerimea minţ ii ş i limpezimea ideilor lui Athos fă ceau din el un om gata săse punăîn miş care mai iute decît oricare altul. îş i fă urea în minte planurile de atac ş i. nu numai fireasca-i pornire. . cu mintea-i isteaţ ă . Drept care se hotă rî săl ă mureascălucrurile chiar de a doua zi. absen ţ a lui Grimaud de care Athos nu se putea lipsi odinioarăş i al că rui nume nici mă car nu fusese rostit. în locul beţ ivului îndobitocit pe care se aş tepta să -l vadăză cînd mahmur în cine ş tie ce cloacă . trebuie sămai spunem că . ori a vanită ţ ii lui Porthos. El s-ar fi ală turat planului ministrului cu atît mai bucuros cu cît l-ar fi împins ş i nevoia. Oare săfi fost Rochefort înaintea lui d'Artagnan la Athos? D'Aratgnan nu avea însătimp de pierdut cu gîndurile. fu încîntat săgă seascăun om de o inteligenţ ăsclipitoare ş i plin de vlagă . să -i urmă reascănoile obiceiuri ş i săţ in ăseamăde ele. Totuş i i se pă ru c ănu-l mai gă se ş te pe Athos atît de sincer ş i clar în toate privinţ ele. ori poate mai degrabăfusese vestit dinainte de vizita lui. s ăîncerce a trage de limbăpe tînă rul cel naiv. ş i treaba asta era floare la urerche. fie încruciş înd spada cu el. În ciuda oboselii. la ceea ce îi spusese acesta în biserica Notre-Dame. simţ ă mînt care se preschimbase în cele din urmăîntr-o sincerăprietenie. Nu se putu opri sănu se gîndeasc ăla Rochefort. Apoi. Nu se mai bucura deci de încrederea prietenului sau. recunoscu f ă răvreo împotrivire acea superioritate dintotdeauna pe care Athos o avea asupra lui ş i. dîndu-i cele mai bune nă dejdi în planurile sale. în ciuda încercă rilor de a aduce vorba despre el – toate acestea îl neliniş teau pe d'Artagnan. Pe de altăparte. săcerceteze cîteva zile relaţ iile lui Athos. dup ămasa de prînz. Dar d'Artagnan însuş i. ascunsăcu atîta pricepere. gîndurile acestea îl ţ ineau treaz pe d'Artagnan. o bucurie sincerăş i cinstităîi umplu sufletul. dacăera gata săse foloseascăde mijloace viclene împotriva agerimii lui Aramis. fie gonind împreuna dupăvînat. stabili săporneascălupta a doua zi. Modesta bună stare a lui Athos. îş i zise căpe un teren atît de necunoscut trebuia să înainteze cu bă gare de seamă . în loc s ăse lase pradă gîndurilor pizmaş e ori mîhnirii ce-ar fi întunecat o fire mai puţ in generoasă .Cum era bun din fire ş i-l îndră gise din capul locului pe Athos. înţ elesese numaidecît ce neajunsuri l-ar pîndi în cazul cînd vreo indiscreţ ie ori vreo stîngă cie ar lă sa ochiul încercat a lui Athos să -i descopere ş iretlicurile. Cine era tînă rul pe care spunea căl-a adoptat ş i care îi seamă năleit? Ce înseamnăaceastăîntoarcere la viaţ a de lume ş i aceast ă cumpă tare exageratăpe care o bă gase de seamăla masă ? Un lucru cu totul neînsemnat în aparenţ ă . cu toate căş tia în Athos un potrivnic de temut. mă rturisea dorinţ a de a pă rea avut ş i tră da o ambiţ ie lesne de zgîndă rit. ori poate Athos era o verigădintr-un lanţ nevă zut.

recunoscîndu-i mă iestria în ale diplomaţ iei. deschise uş a grajdului. tă cutul Grimaud. îl scoase din curte. cîinele în cuş că . Se lumina de-a binelea de ziuă . chibzui d'Artagnan. În clipa aceea i se pă ru căză reş te prin cră pă tura oblonului pe cineva strecurîndu-se tiptil prin curte. La naiba! Cît despre asta. unul după altul: pă să relele în frunziş ul copacilor. pe cîtăvreme Athos. D'Artagnan nu era însăsomnoros de felul lui. De mine sau de tat ă -s ă u? C ă ci acum sînt încredinţ at: contele e tată l bă iatului. dimpotrivă . omul sincer ş i cu inima deschisă . mai apoi. . în timp.. Tînă rul.. Tă cerea ş i oboseala se unir ăş i-l dă duserăgata pe d'Artagnan: închise ochii ş i el ş i somnul îl fur ănumaidecît. Poţ i ghici altele. d'Artagnan se feri săfacăzgomot. Aramis ş i Porthos ar avea ş i mai mult respect pentru el. doar Grimaud tă cea într-un chip atît de gră itor! În ră stimp zgomotele se stinseserărînd pe rînd în toatăcasa. nici cîini. cîinii amuţ iserăş i ei. d'Artagnan auzise cum se închid uş ile ş i obloanele. nu-i aici? se întreba d'Artagnan. dupăce se puserăsălatre unii la alţ ii afară . căel să ri din pat ş i deschise ferestrele. scoase afarămurgul pe care încă lecase ş i în ajun. ş i d'Artagnan îl ză ri peste creasta zidului gonind ca o s ă geatăş i aplecîndu-se sub crengile joase ş i înflorite ale arţ arilor ş i salcîmilor. oile pe cîmp. Uite un flă că u care s-a ş i apucat de ş trengă rii ş i care nu-mi pare căîmpă rtă ş eş te deloc duş mă nia lui Athos faţ ăde sexul frumos: nu se duce la vînă toare fiindc ănu are cu el nici arme. În muţ enia lui a şdibui o mulţ ime de lucruri.. într-un tîrziu. fiindcăam săvorbesc fă rănici un înconjur cu Athos. „Se plimbăş i se gînde ş te. fiindcăse ascunde. în tot castelul nu se mai auzea decît zgomotul unui pas mă surat ş i monoton.d'Artagnan se ruş ina săumble pe că i ocolite faţ ăde Athos. „Oh. Oare de cine se ascunde?. chiar sub odaia sa: bă nui ca acolo era odaia lui Athos. l-ar stima mai puţ in. o sămă lă muresc eu." În cele din urm ă . Dar la ce anume? Astai cu neputunţ ăde ş tiut. toate zgomotele pe care d'Artagnan le auzise în ajun stingîndu-se rînd pe rînd. de ce Grimaud. privi cu atenţ ie ş i recunoscu haina roş iaticăş i chica neagrăa lui Raoul. Athos se urcăîn pat. asta însănu. fiindcăel era. deschise o portiţ ălă turalnic ăce dă dea spre o potecă . se înfiripau iară ş i.. I se pă rea c ă . puse ş aua ş i frîul cu o repeziciune -ş io îndemînare vrednice doar de cel mai încercat că lă reţ . fiindcăş i acest ultim zgomot se stinse. duse calul pe aleea dreaptădin gr ă dina de zarzavat. o privighetoare pierdutăîn frunziş ul des al copacilor fă cuse să ră sune o bucatăde vreme în pacea nopţ ii trilurile-i melodioase ş i adormise ş i ea. d'Artagnan bă gase de seamăc ăpoteca aceea trebuia săducă la Blois. Potrivit obiceiului să u de a nu lă sa nimic sătrec ăfă r ăs ăse încredinţ eze ce se petrece. — Hm. În ajun. hm! fă cu gasconul. fă răîndoială . nici nu îndeplineş te vreo însă rcinare. Zorile abia auriră perdelele odă ii. închise porti ţ a dupăel.

D'Artagnan r ă mase mai departe la fereastră . — Bunădiminea ţ a. — De ce? — Ei. Ş tii. iar apoi. da ş i înc ăproaspete! — Foarte proaspete. zise d'Artagnan. fă răsă -ţ i dai seama. — Ce e? întrebăAthos. Crezi? Ş i îş i duse prietenul în lungul aleii pe care se vedeau întipă rite o mulţ ime de urme la fel. cînd auzi uş ile ş i obloanele deschizîndu-se. scumpăgazd ă ! zise d'Artagnan. Pesemne că . îş iş terse borul pă lă riei cu mîneca. — Mai mult decît atît. îl ză ri pe Athos. N-ai observat că Raoul e îndră gostit? — Bine! Dar de cine? De fetiţ a asta de ş apte ani? . de parc ăar fi că utat un ban în nisip. fetiţ a care ş i-a scrîntit ieri piciorul. ră spunse Athos. Bietul bă iat s-a dus la Blois. aplecat la pă mînt. D'Artagnan începu săzîmbească . — A. îş i mai netezi o datăpă rul. Gr ă dinarii ă ş tia sînt oamenii cei mai neîndemînatici din lume. ş i chipul cum m-ai întîmpinat. dragăprietene. îş i mai ră suci o datămustaţ a. La ţ arăgusturile se schimbămult ş i ajungi săîndră geş ti. dupăce l-au pus săscoatăap ă . Cum se face cănu l-am vă zut încă ? — Sst! murmurăd'Artagnan cu un zîmbet ducînd degetul la buze. toate aceste frumuseţ i pe care ochiul lui Dumnezeu le face săse iveascădin adîncul pă mîntului ş i care-s atît de dispreţ uite la oraş . Mă uitam pur ş i simplu la stînjeneii pe care i-am să dit aici. Doamne! Ca săafle noută ţ i despre micuţ a La Vallière. — Da. acum ghicesc totul. întă ri d'Artagnan. ş i cina menit ă sămătragăla somn. ş i care au fost striviţ i acum de dimineaţ ă . — Crezi? fă cu d'Artagnan. ca sănu trezeasc ăpe nimeni. — Ei. ridicînd uş or din umeri.bă rcile legate la malul Loirei pă reau căse însufleţ esc ş i ele. tră gînd cu coada ochiului la chipul gazdei. dragăprietene! Ai dormit bine? — Minunat. Dar la ce te uiţ i cu atîta luare-aminte? Nu cumva au început să -ţ i placălalelele? — Pentru asta n-ar trebui s ăţ i baţ i joc de mine. sînt sigur. bunădimineaţ a. nepă să tor. de dimineaţ ă ? se întrebăAthos neliniş tit. Totul a fost la înă lţ ime: ş i culcuş ul. depă rtînduse un pic ş i lă sîndu-se legă nate pe apă . Abia ajuns pe ultima treaptăa scă rii de la intrare. lîngăhavuz. — Unde-i Raoul? strigăAthos. — Îmi pare căv ă dş i aici aceleaş i urme. vorbi el. aş a cum avea obiceiul. fiindcăpaş ii sînt egali ş i arat ăun mers agale. rosti Athos. ducînd înapoi calul. ş i coborî din odaie. D'Artagnan povesti tot ce vă zuse. Uite. — Cine oare a trecut pe aici. l-au lă sat săcalce peste ră zoare. — O! exclamăel. Athos. Athos. Săfi scă pat vreun cal din grajd? — Nu prea cred.

fie asupra închipuirii. — Fă r ăîndoială : dar asta are s ă -i zdrobeascăinima ş i are săsufere ca pentru o adevă ratăiubire. — Oh! exclamăAthos la rîndul să u. dragostea lui e pe jum ă tate închipuire. La vîrsta lui Raoul. — Întocmai. zise Athos. ca niş te adev ă raţ i îndră gosti ţ i de dou ă zeci de ani. n-ai fi oare bucuros săte avînţ i iară ş i în tovă ră ş ia mea ş i a lui Porthos. pe jumă tate realitate. — Nu socoteş ti căar fi timpul săne facem datoria sub arme? — Dar tu nu ţ i-o faci ş i acum. . încît totul pare adeseori o adevă ratăpasiune. Ş i cugetăîn sinea sa căa sosit clipa. — Ca săintr ă m din nou în luptă ? — Da. ochii albaş trii. d'Artagnan? — Ascultă -m ă : s ăintr ă m cu adevă rat sub arme. rosti el. — Oh! exclamăd'Artagnan. povestea asta i-a fă cut mult timp săzîmbeascăpe pă rinţ ii micu ţ ei de La Vallière. Pe scurt. inima e atît de plină . — Vorbeş te. fie asupra realită ţ ii. pe care va sfîrş i să -l adore într-o bunăzi. Ei bine. De aceea măgîndesc să -l trimit departe de aici. spuse Athos. ş i pe atunci el însuş i era un copil. —Ş i tu ce spui despre dragostea asta? — Nu spun nimic. pe care bunul rege Henric al IV-lea o dă ruise tată lui meu. — Directăş i clar ă . — Chiar vreau să -ţ i cer sfatul asupra unui lucru la care m-am gîndit. ş i am crezut căînnebunesc de durere cînd mi s-a spus căpovestea lui Pygmalion nu-i decît o simplănă scocire. cătrebuie negreş it săse reverse într-un fel. Dar aceste imbolduri dintîi ale inimii sînt atît de puternice. visă tori ş i în acelaş i timp ş ă galnici. — Dacăvrei. — Glumeş ti! Cum. De vreo trei-patru ani. putem să -i facem acolo o situaţ ie. dar cred căacum cam încep săîncrunte din sprîncene. — Copilă rii! Raoul însăare nevoie săschimbe via ţ a: trimite-l cît mai iute de aici sau. aceastărevă rsare de dor la cei tineri e atît de dulce ş i amarăîn acela ş i timp. fetiţ a aceea?! — N-ai vă zut-o? E cea mai frumoasăcopil ăde pe lume: p ă rul bă lai argintat. la vîrsta lui Raoul. —Ş i bine faci. — Asta-i din pricina lipsei de activitate. Viaţ a de alt ă datănu te mai ispiteş te cu nimic. la naiba. dacăva r ă mîne aici. n-ai s ăfaci niciodatăom din el. Ace ş ti copii viseazăîmpreunăzi de zi ş i vorbesc despre o mulţ ime de lucruri serioase. se cheamăca-mi faci o propunere. s-a obi ş nuit săridice în slavăş i săadmire acest mic idol.— Dragul meu. pe calea ispră vilor noastre din tinereţ e? — Atunci. Nu-l ocupi îndeajuns pe Raoul ş i atunci cautăsingur să -ş i gă seascăceva de fă cut. dar dacăte-ar aş tepta mai multe foloase. mi-aduc aminte căeu mă îndră gostisem de o statuie greacă . rîd ş i-l necă jesc pe Raoul. — Cred căam s ă -l trimit la Paris.

dragul meu Athos! mormă i d'Artagnan. nimic mai simplu: tră ieş ti pe mo ş ia ta ş iţ i se pare că eş ti fericit în aceastăauritămediocritate. un că mă tar care îş i cîntă reş te scuzii de aur ş i pune dobînzile deoparte. Anii ţ i-au înfierbîntat sîngele. — Ei. Sănu ne dă m pe fa ţ ătaina fa ţ ăde un om atît de pornit. lă mureş te-m ă . Nu existădecît o singurăpersoană . Cine îţ i spune căel este stă pînul meu. cănu vorbesc pentru tine. numai ca să -ş i pă streze veniturile. ră spunse gasconul încurcat. continuăAthos cu seriozitate. d'Artagnan? Foarte mulţ umesc! — Săm ăierte Dumnezeu. cu atît mai ră u pentru ea! Ş i care de azi în trei luni o săne ducăla ră zboi civil. aş a ceva nu se poate striga în gura mare. dragăprietene. despre acest bă dă ran care jinduieş te la o coroană pe care a ş terpelit-o de sub o pernă . dar nu îndră zneş te să -i omoare. zise Athos. În cazul cînd cauza regelui înseamnăpentru tine cauza lui Mazarin. — Nu susţ in asta. d'Artagnan. — Tocmai. care nu ai pereche între bă rbaţ ii viteji ş i îndră zneţ i. Aramis are întotdeauna cincisprezece ducese care se luptăs ăcîş tige pentru ele inima prelatului. rosti muş chetarul. eş ti cam plouat ş i cam stingherit. dar eu ce fac pe lumea asta? Port zale ş i centiron de două zeci de ani. atunci degeaba mai stă m de vorbă . a ţ intindu-ţ i privirea limpede ş i binevoitoare asupra gasconului. gră bit mai e ş ti! —Ş i. Întradevă r. cu toate cătri ş ează . urmăAthos. — Ei drace. cînd e vorba sămăîntorc la via ţ ăcît de cît. clar. Ascultă -mă . aş a cum f ă cea cardinalul nostru. d'Artagnan." — Atunci. sau mai curînd o singurăcauzăcă reia un om ca mine ar putea să -i fie folositor: cauza regelui. eş ti mai iute decît erai odinioară !o întoarse d'Artagnan. aş a cum luptau altă datăsăcîş tige pe cea a muş chetarului: soarta îl ră sfaţ ăş i ast ă zi. Sănu ne pă că lim unul pe altul: ş ovă irile ş i ocoliş urile tale mi-aratălă murit din partea cui vii. fă r ăs ămerg nici înainte. Doamne. — Haide. Ce vrei s ăspui? — Ei. în sfîrş it. nici înapoi. îţ i vorbesc despre acest italian meschin ş i intrigant. mai cu seamă . de team ăsănu le piardăîn învîrtelile de a doua zi. în loc să -l domolească . Săne înţ elegem însă . dupăcum spune lumea: de altfel. marele cardinal. Acesta-i st ă pînul pe care mi-l propui. — Da. Porthos are un venit de cincizeci ori poate ş aizeci de mii de livre pe an.— Din partea cui ş i împotriva cui? întrebădeodat ăAthos. Într-un cuvînt. un tică los care o chinuie pe regină . măţ in scai de un grad care nu-mi ră splă teş te meritele. fă răsătră iesc. despre aceast ăsecă turăcare susţ ine cătabă ra lui e tab ă ra regelui ş i care îndră zneş te săarunce prinţ i de sînge regal în temniţ ă . ş i atunci cînd vrei să mai cîş tigi ş i pe altul pentru o asemenea cauză . voi toţ i . sînt ca ş i mort! Ei bine. —Ş tii bine. pe care vreau săţ i-l impun ş iţ ie? „Drace! ş opti gasconul în sinea sa.

—Ş i l-a g ă sit. Athos vru să -l mustre cu blînde ţ e. Dar de unde a aflat? Săfie oare în corespondenţ a cu Aramis? O. ş i anume. doctorul se teme sănu ş chiopă teze toatăviaţ a. de-aşş ti asta. adevă rat. — Cum. domnule. v ă zînd tulburarea lui Athos faţ ăde aceastănenorocire. La rîndul să u. D'Artagnan e omul lui Mazarin. continuăRaoul. numai căaş a e omul. — Nu cumva starea micuţ ei noastre vecine s-a mai înră ută ţ it? se interesăd'Artagnan. cu toate ca nu se vede nimic la picior. rosti d'Artagnan. dumneavoastrăluaţ i în glumăo asemenea nenorocire: asta nu-i frumos! Ş i Raoul. — Ar fi îngrozitor! zise Athos. — Oh. Voiam săvăcer la toţ i sfatul ş i pă rerea cum ş i ce anume săfac. acum da înapoi. dar gă siţ i-mi voi alt stă pîn mai bun. — Oh. te-ai gîndit la ceva? continu ăAthos.îmi spuneţ i: „Ă sta-i un bă dă ran. sau ajutaţ i-măsămăcă pă tuiesc ş i eu. vrînd să -ş i ascundăjocul. uitasem. — Oh. — Fă r ăîndoială . murmurăRaoul. care simţ ea nevoia săfie singur ca săplîngăîn voie. de unde nu ieş i decît la ceasul prînzului. dar. — Fă r ăîndoială . La naiba! Sînt de aceeaş i pă rere. D'Artagnan avea o glumăpe buze." Din acest moment deveni extrem de prevă ză tor. Raoul? întrebăAthos. aproape sugrumat de durere. fă rădoar ş i poate. un că rpă nos". — A. dar tînă rul era aş a de mîhnit. Voia bunăa celor doi prieteni nu fusese cîtuş i de pu ţ in umbrităde . Athos ră mase pe gînduri cîteva clipe ş i în acest timp pricepu viclenia lui d'Artagnan. care. Mi-ai spus de Porthos: l-ai hot ă rît cumva s ă -ş i caute norocul? Doar el ş i l-a gă sit. „Adevă rat? gîndi d'Artagnan în sinea sa. „Bun! îş i zise el. dragul meu Raoul. tu. se stă pîni. aşş ti totul!" Aici convorbirea luăsfîrş it. o sec ă tură . că ci tocmai în clipa aceea intrăRaoul. să -ţ i ră scumperi greş eala luînd-o de soţ ie. încît nu se încumetăsăo mai facăş i se gr ă bi s ă -l întrebe ce are. Că ză tura se dovede ş te gravă . dacăel ar fi vrut s ă le ia cît de cît în seama. un tic ă los nemernic. rîse Athos. d'Artagnan jucăş i el mai strîns ca oricînd. — Dar. mai cu seama gîndul căeu sînt pricina acestei nenorociri îmi sfî ş ie sufletul. n-a să rit de pe stiva de lemne ca să -mi alerge înainte? — Nu-ţ i ră mîne decît un singur lucru de fă cut. se duse la el în odaie. fiindcăunii fă răal ţ ii sîntem f ă răcap ş i fă răpicioare. Îş i dă dea seama căpropunerile pe care i le fă cuse erau reale ş i căar fi c ă pă tat l ă muriri depline. domnule. —Ş i ce doreş te Porthos? — Săajung ăbaron. dupăce mersese prea departe. în sfîrş it. mereu nă zuieş te că tre altceva. — Ai dreptate. domnule! îngă imăRaoul.

nu i-aşaduce decît laude. tres ă ri de cîteva ori. Dupăaceea se întoarse spre Athos: — Mi se pare că -mi lipseş te ceva aici ş i-mi pare foarte r ă u cătrebuie săte pă ră sesc aş a fă r ăsă -l fi vă zut pe vrednicul Grimaud. — Ei. ş i dacăar dobîndi ş i sîngele rece cu care eş ti tu dă ruit. — Te înapoiezi la Paris? întrebăAthos cu aprindere. fie ca s ăr ă spundăla scrisori. un sfert de ceas mai tîrziu. Trecurăamîndoi printr-o încă pere scundă . da! adeveri d'Artagnan. cu ochii umezi ş i cu inima grea. D'Artagnan citi scrisoarea fă r ăsăse arate cîtuş i de puţ in tulburat ş i apoi. — Are de pe acum braţ ul tă u. sosităprintr-un curier. fie în braţ . Tînă rul că tădin ochi spre Athos. vă zînd căAthos dorea să ră mînăsingur. — Ei. Planchet! strigăd'Artagnan din uş ă . dar acesta îl nimerise în plin de două zeci de ori. asta are sa te ajute să -ţ i mai uiţ i amă ră ciunea. pe ai că rei pereţ i atîrnau florete. iubite prieten. f ă răsăse poatăstă pîni. . În clipa aceea intrăpe uş ăChariot. — Oare o să -i înţ eleagăsemnele? zise d'Artagnan. Cînd săispră veascăprînzul sosir ădou ăscrisori. mare ş i cam încurcat. ce înseamnăsăslujeş ti în oş tire. ră spunse Athos. L-am trimis pentru un timp săslujeascăpe un prieten. dragul meu Athos. fie ca săcugete asupra lor – haide sădă m o raităprin sala de arme. urmă rea totul cu privirea-i pă trunză toare ş i jur ăîn sinea lui cărecunoa ş te scrisul mă runt al lui Aramis.. aş a căprînzirăcu mare poft ă . abia se atingea de bucate. — Ei bine? zise întrebă tor Athos. O datăsau de douăori îl atinsese pe d'Artagnan. Tu nu te gîndeş ti săvii? Athos rosti uş or: — Dacăvoi veni. pieptare ş i toate cele trebuincioase pentru scrimă .. pe care Athos le citi cu nespusăluare-aminte ş i.sîcîielile dimineţ ii. În zece minute plecă m: d ă ovă z la cai. ivinduse în prag. clă tinînd uş urel din cap. D'Artagnan. Tînă rul era puţ in ruş inat. spuse: — Uite. voi fi tare fericit săte vă d. se adresăd'Artagnan lui Raoul. ai toatădreptatea sănu te întorci sub arme: domnul de Tréville s-a îmbolnă vit ş i compania lui îmi simte lipsa. — Ei. mă nuş i. mă ş ti. Ş i pe legea mea. din capul celă lalt al mesei. uitîndu-se din cînd în cînd la Raoul. care r ă spunse printr-un semn de încuviinţ are. cu o scrisoare foarte urgentă pentru d'Artagnan. — Nă dă jduiesc. fie în ş old. — Grimaud! fă cu Athos. De astădatăfu rîndul lui Athos să -l cerceteze pe furiş . aş a căs-a zis cu concediul meu. care. Cea de a doua scrisoare era aş ternutăcu un scris de femeie. Adev ă rat? Măş i miram sănu întrebi de el.

sprijinindu-ş i mîna pe umă rul tînă rului. M. care îl reţ inu cu un semn abia schiţ at. abia sc ă pat de sub ochii gazdei. Ră mîn cu domnul conte. la drum! — Spre Paris. Planchet. ră spunse tînă rul. Contele îi urmă ri cu privirea. spuse: — Raoul. dar de îndatăce c ă lă re ţ ii se fă curănevă zuţ i dupăzidurile castelului. D'Artagnan strînse mîna lui Raoul. Athos îi fă cu un semn cu mîna. apoi se depă rtăsăpunăş aua pe cal. — Te poţ i duce săsaluţ i din partea mea pe doamna de Saint-Remy ş i să -ţ i iei ş i tu ră mas bun. Ş i amîndoi se avîntarăînainte în goana cailor. S. care îl f ă cea sădea uită rii tonul sec al scrisorii: „P. are un post-scriptum. se ş i afla în ş a. Planchet. glă sui d'Artagnan pentru sine. Haidem. să -i facem o vizitădomnului vistiernic al regelui ş i pe urmă . veş nic la datorie. " — Cam seacăscrisoare! murmurăd'Artagnan. care crescuse aproape cît el. Raoul se întoarse spre Athos. Cît despre d'Artagnan. Ş i dacăn-ar fi avut un post-scriptum. astă -searăplecă m la Paris. îmi place proza asta ş i cardinalul scrie mai frumos decît aşfi crezut. scoase scrisoarea din buzunar ş i o citi din nou: „Întoarce-te numaidecît la Paris. J. Trec pe la Blois. poate căn-aşfi priceput nimic. — Cum?! murmurătînă rul p ă lind. — Atunci. La ora ş apte te aş tept aici. din fericire. ră mîneţ i amîndoi cu bine. rîzînd. ori îi va scrie în cazul ca nu va veni. Raoul o plec ă ciune ş i d'Artagnan cu Planchet pornirăla drum. Tînă rul se înclinăcu o expresie de durere ş i recunoş tinţ ăîntipă rit ă pe faţ ă . — Nu vrei sămergi cu mine? îl întrebămuş chetarul. domnule? — Spre Paris. domnule. bunii mei prieteni! spuse d'Artagnan. smulse lui Athos fă gă duiala că -l va vizita dacăva veni la Paris. . ş i încă lecă . dar. La Blois treci pe la vistiernicul regelui: spune-i numele ş i aratş -i aceastşscrisoare: vei primi douşsute de pistoli " — Hotă rît.Cei doi prieteni se îmbră ţ iş arăcă lduros. Ş i Domnul săv ăaibă în pază ! Cu vorba asta ne despă rţ eam întotdeauna pe vremea ră posatului cardinal. pe Raoul. — Nu. strîngîndu-le pentru ultima oarămîna. Ş i citi faimosul post-scriptum.

în cer. lucrul e la fel de sigur. toate mă surile cardinalului nu fac nici cît o ceapădegerată . Urbain Grandier nu prezicea viitorul. — De ce? — Fă r ăîndoială . F ă ceam de strajăla rug ş i l-am vă zut cum se pîrjolea. care avea o uş ăce dă dea spre anticamerele sale. c ădacăCoysel a prezis asta. ci ş i vră jitor. Doamne. Mazarin clă tinădin cap a încuviinţ are. —Ş i eu îţ i spun. cutare întemniţ at va scă pa". adicăsuperstiţ ios. înaintăiute pînăîn mijlocul ostaş ilor. Ş tiu eu cum a fost. zicea unul. mă i frate. bagăde seamăsănu-l vîri într-un bocluc. tu ai săte aperi. dacăCoysel spune destul de tare ca să -l audăcardinalul: „În ajunul cută rei zile. Dac ănoi doi ne batem în duel ş i eu î ţ i spun: „Acum îţ i dau o loviturăîn cutare ori în cutare loc". El cunoş tea trecutul. Ostaş ii stă teau la taifas. — La naiba. cardinalul. Era italian. —Ei. amuţ iră . Mazarin tresă ri. — Nu! Cu toate astea mi se pare cănu-i prea mult de cînd r ă posatul cardinal l-a pus pe rug pe Urbain Grandier. dar. fireş te. era un înv ă ţ at. cră pase uş aş i vîrîse capul înă untru. dupăobiceiul să u. asta-i la mintea oricui. — Ce spuneţ i. Ei. credeţ i voi căomul poate scă pa de ce-i sortit? Dac ăsus. Spun doar că . atunci prin ţ ul de Beaufort are să scape. — Pă i cum asta? — Fiindcăs-ar putea s ăajungăla judecat ă . Nu-l cunosc. — Urbain Grandier. la ceasul cînd toatălumea se retră sese. care pă rea c ădoarme lungit pe o bancă . se apropiase cu paş i de lup. pe cînd Mazarin se ducea la regină . stăscris căprinţ ul de Beaufort trebuie s ăscape. care. dar care în realitate asculta fă r ăs ăpiardăo vorbă . domnilor? întrebăel cu aeru-i blajin.XVIII DOMNUL DE BEAUFORT Iat ăce se petrecuse între timp ş i motivele care impuneau întoarcere lui d'Artagnan la Paris. trecînd pe lîngăîncă perea corpului de gardă . Într-o seară . i-o întoarse celă lalt. ceea ce cîteodatăera ş i mai ră u. — Atîta ră u! Azi nu se mai ard vră jitorii pe rug. — Eu nu spun căCoysel n-ar fi vră jitor. vrînd săafle prezicerea despre care era vorba. vă zîndu-l. vrînd săafle ce vorbesc ostaş ii. mă . auzise larmăde glasuri ş i. dacăţ i-e prieten cumva. nu era vră jitor. dacăar da pe fa ţ ădinainte o prezicere de-a lui. nu se urni din loc. ca ş i cînd s-ar fi întîmplat. atunci nu s-ar mai împlini cît lumea. Ei bine. da' am auzit cănu-i numai astrolog. aş a cum f ă cea de obicei. va lua mă suri ca întemniţ atul sănu scape. Doamne! morm ă i un altul. ş i asta-i altăc ă ciulă . Cădomnul de .

Mă i SaintLaurent. îi porunci ca a doua zi în zori sătrimitădupăofiţ erul care îl supraveghea pe domnul de Beaufort ş i săfie trezit de îndatăce acesta va sosi. Apoi ad ă ugă : — Prin urmare. Saint-Laurent. Dar. zise acesta. Mazarin se întoarse în cabinetul lui ş i. — Monseniore. departe de a fi neîncreză tor. am auzit bine? — Oh. a doua zi dupăRusalii ar fi altceva. dupăpă rerea ta. care susţ ine că . monseniore. rosti Mazarin. dar dupădoi ani a mai nă scut unul. încuviinţ ăostaş ul. se întoarse întîiul ostaşspre cel cu care tă if ă suise. dacăEminenţ a-Voastrămi-ar oferi în clipa de faţ ălocul domnului de Chavigny. A. acuma ia-ţ i povestea de la capă t. c ăvicarul va fi numit cardinal. —Ş i cine spune asta? — Hai. domnul de Beaufort va sc ă pa pîn ă -n ajun de Rusalii. în sfîrş it. dar vicarul nu este încăcardinal. cădomnul de Coligny va fi r ă pus în duelul cu ducele de Guise. vreun nebun? urmăcardinalul la fel de zîmbitor. încît. în orice chip ar fi scă pat din temni ţ ă . — Da. Ei bine.Beaufort a evadat. nu era zi în care Mazarin s ănu cugete cădintr-o clipăîn alta are săscape de acolo. iar domnul de Coligny a fost ucis. numai ca sănu-ţ i dea nimic drept ră splată . Nimic nu convinge mai mult ca o neclintităconvingere: ea are înrîurire chiar ş i asupra acelor neîncrez ă tori: ş i Mazarin. de pild ăcăregina va naş te un bă iat. domnul de Beaufort trebuie săscape. chemîndu-l pe Bernouin. Drept urmare. în loc să -ş i continue calea spre camera reginei. monseniore. — Că rpă nosul! morm ă i un ostaşrezemat de perete. nu. — Sînt atît de pă truns de adevă rul acestor spuse. am spus căera superstiţ ios. regina a n ă scut un bă iat ş i nu numai atît.A prezis multe lucruri care s-au împlinit întocmai. adicălocul de guvernator la Vincennes. ră spunse osta ş ul. — Nu. Ziceam doar c ătrebuie săscape. De cinci ani încheiaţ i de cînd domnul de Beaufort se afla în temniţ ă . oricît ar fi de pă zit. pur ş i simplu le istoriseam ce vorbeş te lumea despre prezicerea unui anume Coysel. care voia săspună : „Nu poartăîncă pă lă ria roş ie de cardinal". Nu mai încă pea nici o îndoială . ostaş ul cu pricina pusese degetul pe rana cea mai dureroasăa cardinalului. cîtăurătrebuie s ăfi strîns el în captivitate . — Nicidecum. prietene. da' nici n-o săajungăbine în cabinet la el. dar o săfie. n-aş primi în ruptul capului. plecătare îngîndurat. — Acest Coysel e vreun visă tor. monseniore. înd ă ră tnic în convingerea-i naivă . ă sta se preface c ănu crede în vră jitorul tă u. ş i-o săse gră beascăsătragăfoloase de pe urma spuselor tale. Mazarin fă cu o strîmbă tură . În clipa de faţ ănici nu-i în stare de aş a ceva. zise ostaş ul. Într-adevă r. mai ales cînd acest nepot al lui Henric al IV-lea avea abia treizeci de ani. Era cu neputinţ a să ţ ii închis toata viaţ a pe un nepot al lui Henric al IV-lea. gl ă sui ostaş ul cel neîncreză tor.

— Apropie-te. iubit de femei ş i temut de cei din jur. Săscape?! Dar Eminen ţ a-Voastră nu ş tie unde se aflăînchis domnul de Beaufort? — Ba da. izbucni în rîs. Adesea. încîntat de aceastăieş ire cam nelalocul ei. astfel c ă . Atunci cerea veş ti despre el ş i de fiece datăauzea cu durere ca întemniţ atul joacă . monseniore. ră pindu-i cei mai frumoş i ani din viaţ ă . cînt ă . — Caraghiosul ă sta mi se pare un n ă tă ră u. — Ei bine. — Nu. Ofiţ erul intr ă . Avea un aer liniş tit. rosti Bernouin. veţ i avea veş ti îndat ă . plin de glorie. bea ş i cînta. — Întocmai. al că rui calm oficial nu se dezminţ ea niciodată . zise Mazarin. îş i pă stra totuş i aerul grav. În aceeaş i clip ă îş i holbăochii lui mici ş i că scăo gur ăcît o ş ur ăca săguste mai bine gluma pe care Eminenţ a-Sa îi fă cea cinstea s ăi-o adreseze . — Săscape. monseniore?! zise el. care îl azvîrlise în temniţ ăpe cînd era bogat. Gîndul acesta nu-i dă du pace ministrului nici în somn. care nu putea săînchidăochii lîng ăcomoara lui. La Ramée aş tepta tă cut. se afl ăaici ş i aş teaptăordinele Eminen ţ ei-Voastre. că ci a tr ă i dupăgratii nu înseamnăs ătră ieş ti! În acest timp. dar căîn timp ce juca. la ş apte dimineaţ a. — Deschide ş i adu-l aici. cea dintîi vorbăa lui fu: — Ei. se vorbeş te cădomnul de Beaufort va scă pa de la Vincennes. . Mazarin îndoi paza asupra domnului de Beaufort. Era un vlă jgan voinic. apoi.împotriva celui că ruia i-o datora. Dupăce La Ramée se s ă turăde rîs ş i se ş terse la ochi. monseniore. bea. cu faţ a buc ă latăş i prietenoasă . cînd Bernouin intr ăsă -l trezească . în turnul de la Vincennes. groase cît braţ ul. lîng ăuş ă . că ci ofiţ erul La Ramée. noaptea. dacăn-a ş i scă pat cumva. Oricum. într-o încă pere cu zidurile groase de ş apte picioare ş i cu gratii în cruce la ferestre. domnule. ce e? Domnul de Beaufort a scă pat cumva de la Vincennes? — Nu cred. ceea ce era minunat. ca de friguri. —Ş tii ce se vorbeş te pe aici? continuăcardinalul. tresă rea de groază . socoti c ăe timpul săvorbeascăş i să -ş i cearăiertare pentru veselia lui lipsităde bună cuviinţ ă . domnule. viteaz. zise Mazarin potrivindu-ş i astfel pernele încît să -l poatăprimi stînd în pat. Mazarin. Pe chipul ofiţ erului se întipă ri cea mai adîncăuimire. nemaifiind în stare săr ă mînăserios faţ ăde o asemenea presupunere. Numai căera asemenea avarului din poveste. ş tiu. visînd cădomnul de Beaufort a sc ă pat. un rîs care îl fă cea sa se scuture tot. Ofiţ erul se supuse. dupăcare am trimis de diminea ţ ăla Vincennes. în picioare. care îl îngrijor ăpe Mazarin. se întrerupea mereu săjure căMazarin are să -i pl ă teascăscump pentru toatăaceastăviaţ ăde petrecere pe care îl silea săş i-o încropeasc ăla Vincennes. monseniore. murmur ăel pentru sine.

—Ş i cine este acest cerber? întrebăMazarin. ar fi scă pat de mult. continuăLa Ramée. dacăîntre aceste patruzeci ar fi fost mă car unul bun. temîndu-se că . nicidecum. ori al ţ i întemniţ aţ i. ce crezi dumneata. îl preveni Mazarin. dragădomnule La Ramée?. ră spunse La Ramée. monseniorul uităcădomnul de Chavigny e guvernator la Vincennes. bate mingea! — Monseniore.. în acest caz. — Dar iese din odaie. oare Eminenţ a-Voastrănu cunoaş te aceste ziduri? Zidurile au ş aizeci de picioare înă lţ ime ş i măîndoiesc ca domnul de Beaufort săfie atît de să tul de viaţ ăîncît săvrea să -ş i rup ăgîtul s ă rind de la o asemenea înă lţ ime. astea-s lucruri îngă duite întemniţ aţ ilor. monseniore. dacă Eminenţ a-Voastr ădoreş te. ş i cădomnul de Chavigny nu se numă ră printre prietenii domnului de Beaufort. — De altfel. îş i face datoria aş a cum trebuie. monseniore. — Dar în timpul jocului nu se apropie cumva de ziduri? — Monseniore. are la îndemînăpatruzeci de mijloace de evadare. cu ră bdare stră pungi orice ziduri ş i cu un arc de ceasornic tai orice fel de gratii. prizonierul ar fi ş i mai pornit împotrivă -i. ş i căoamenii aceş tia nu-l pă ră sesc nici o clipă . patru la uş ă . Aş adar. — Cădacădomnul de Beaufort nu gă se ş te un mijloc s ăse preschimbe în pasă re.— Domnule. — Ia aminte. dac ăl-ar lipsi de aceste plă ceri ş i dacăar sc ă pa vreodatăde la Vincennes. De trei să ptă mîni de cînd l-am luat pe lîng ămine. sînt eu acolo. r ă spund de el. Vreau săş tiu doar cine îi ţ ine tovă ră ş ie la joc? — Ofiţ erul de gardă . — Monseniore. rosti Mazarin. v ăasigur. cînd lipsesc eu. — Hm! fă cu cardinalul. — Atunci cînd lipseş te. — Asta înseamnăc ămonseniorul uita că -l pă zesc opt oameni. zise Mazarin. Domnul de Beaufort a spus ostaş ilor care l-au dus la Vincennes căs-a gîndit adesea la cazul cînd va fi întemniţ at ş i că . dar domnul de Chavigny lipseş te uneori. .. anume căse poartăprea aspru cu întemniţ atul. ori chiar eu însumi. dupăcîte mi-a spus cel care mi l-a recomandat. — Dar cînd lipseş ti ş i dumneata? — Oh. — Nu. „Haide-haide. las în loc un flă că u care vrea s ăajungăofi ţ er al maiestă ţ ii-sale ş i care. care începea săse liniş tească . doar pentru un singur lucru l-aşputea mustra. patru chiar cu el în odaie. Totuş i. mergi prea departe. a fă cut pe acolo o boacă nădin pricina necugetă rii lui ş i cred căn-are de ce s ăfie sup ă rat ş tiindu-se la adă post sub uniforma regelui. — Un oarecare Grimaud. va fi lipsit de ele. nu-i atît de nă tă ră u cum credeam" – murmură Mazarin. — Ce fă cea înainte s ă -l iei la Vincennes? — Tră ia pe undeva în provincie. — Da.

îl puse s ărepete cuvînt cu cuvînt toate fă gă duielile f ă cute de La Ramée ş i toate laudele privitoare la ajutorul să u. nu b ă nuia cîtuş i de pu ţ in spaima care cuprinsese Palatul Regal din pricina lui. se parfumă . o să -i dă m o uniformăcare îl va face respectat. Se pare căfostul stă pîn l-a strunit aş a. vrînd săafle cum e hr ă nit. încît îş i dă duse seama de ză dă rnicia orică rei încerc ă ri de evadare. XIX CUM ÎŞ I PETRECEA VREMEA PRIN Ţ UL DE BEAUFORT ÎN TURNUL DE LA VINCENNES Întemni ţ atul ce-l speria pînăîntr-atît pe cardinal ş i ale că rui mijloace de evadare tulburau liniş tea întregii cur ţ i. Apoi. o săînchidem ochii asupra poveş tii aceleia din provincie. — Ei. domnule! De ce nu avem cîte un Grimaud pe lîngăfiecare prinţ ! — Ră bdare. ş i care era aproape tot atît de superstiţ ioasăca ş i el. Poate căo să ajungem ş i la asta într-o zi. ca să -i împă rtă ş eascămotivele pentru care nu a trecut săo vad ă . se îmbră că ş i se duse la regină . — Ei bine. iar ră spunsurile acestuia furăatît de mulţ umitoare. c ă ci el vorbea puţ in ş i urzea multe. fiindcă vorbeş te doar prin semne. murmură : — Vai. scumpe domnule La Ramée. cel temut de însuş i cardinalul. dar pînăatunci. Se vedea pă zit cu atîta str ă ş nicie. Ş i dup ăce cardinalul sfîrş i. Ş i scrisese pe loc lui d'Artagnan săse înapoieze în mare grabă . se scul ă . pînăatunci? — Voi lua mă surile de prevedere. pentru căera nouădimineaţ a. care se temea tot atît de domnul de Beaufort. — Atunci. că dacăse dovedeş te un paznic credincios ş i de nă dejde. era tocmai opusul acelui vrednic Grimaud. — Nu-i unul că ruia îi place sătră ncă neasc ă ? — Doamne Iisuse! Multăvreme l-am crezut mut. spune-i. cum tră ieş te ş i cum doarme. Se apucase să . Mazarin se ară ta foarte darnic în fă gă duieli. bine. iar în buzunarele acestei uniforme va gă si ş i vreo cî ţ iva pistoli ca săbea în să nă tatea regelui. monseniore. pe care îl lă uda La Ramée. încît era aproape liniş tit cînd îi spuse c ăpoate săplece..—Ş i cine ţ i l-a recomandat? — Intendentul ducelui de Grammont. rosti cardinalul. rosti Mazarin. Regina. toatăr ă zbunarea lui se mă rginea la cît mai multe blesteme ş i oc ă ri la adresa lui Mazarin. cu zîmbetu-i de italian. socoteş ti căputem avea încredere în el? — Ca în mine însumi. monseniore. Cardinalul îi mai puse lui La Ramée o mul ţ ime de întreb ă ri asupra întemniţ atului..

zicea despre el: În luptş fulgerşş i tunş De vîrşspaima în du ş man. avînd nesă buinţ a săse supere de aceast ăschimbare ş i neprevederea săş i spunăacest lucru. Dar cînd grş ieş te. ş i a doua zi. favoritul. De ce Beaufort ş st dar nu-l are? De ce Gaston nu-i braşde fier? Dupăaceastădesluş ire înţ elege oricine de ce întemniţ atul se mă rginea la ocă ri ş i la blesteme. dar se lă sase repede pă guba ş . Asemenea pă reri nu-ş i fă curăloc pesemne nici de leac în cugetul prinţ ului. nu trebuiau nici s ămai ţ inăseama de el. se exprima de obicei ş i în prozăcu mare caznă . într-o bunăzi trebuise să cedeze locul lui Mazarin ş i se vă zuse al doilea. sădispreţ uiasc ăprin ţ ii ş i săpurceadă singur la drum. c ă ruia lunga-i ş edere dinapoia gratiilor îi sporise ş i mai mult îndă ră tnicia. Gaston la vorbş -i meş ter mare De parcş -i picştot din cer. Din pricina asta. cine spune regina. domnul de Beaufort se apucase de pictură . cum talentu-i destul de mediocru în aceastăartănu-i îngă duia săajungăla o prea mare . care ar fi cuminţ it pe oricine în felul de a judeca lucrurile. nu-i a bunş . pe lîngăfaptul cănu-l înzestrase cerul cu darul versurilor. Acest ră stimp. spune Mazarin. de cinci ani î ş i ducea viaţ a într-o încă pere foarte puţ in regală . Dupăce fusese o bucatăde vreme. trecuse fă răsăsă vîr ş eascănici o schimbare în mintea sa. ş i astfel. ca ş i acei visă tori pe chipul c ă rora citeş ti că -ş i fac iluzii deş arte – dupăcum spune cardinalul de Retz – ş i-ar fi cîş tigat. regina porunci săfie arestat ş i dus la Vincennes. tot atît de gascon ca ş i bunicul s ă u. tot atît de bun. de viteaz. În felul acesta. omul de încredere. că . de cinci ani încoace.alcă tuiascăş i unele cuplete. Într-adevă r. fie prieteni care să -l apere. ş i cardinalul primea în fiece zi despre el ve ş ti cum nu se poate mai neplă cute pentru Eminenţ a-Sa. Desena cu că rbune mutra cardinalului ş i. de că tre acelaş i Guitaut pe care l-am cunoscut la începutul povestirii de faţ ăş i pe care vom avea prilejul să -l mai întîlnim. Un altul s-ar fi gîndit. domnul de Beaufort. la moartea regelui Ludovic al XIII-lea. un cupletist al vremii. Ai ş i vş zut cş -i gogoman. pe lîngăfaptul căsc ă paserăde prezenţ aş i de pretenţ iile lui. dar mult mai puţ in înv ă ţ at. afarăde domnul de Beaufort. mai ales. într-adevă r. fie libertatea sa. fă răal ţ i acoli ţ i. de mîndru ş i. Dupa ce d ă duse gre şcu poezia. în turnul de la Vincennes. oricît îl îndră gea poporul. dacăn-ar fi ajuns să -l înfrunte pe cardinal. Blot. Ducele de Beaufort era nepot al lui Henric al IV-lea ş i al Gabrielei d'Estrées. Bineînţ eles. într-un cuvînt primul la curte.

preailustra sec ă turăMazarin juca rolul lui Igna ţ iu de Loyola. A doua zi. preailustra sec ă turăMazarin fura locul de primministru domnului de Chavigny. dar într-una din zile.ş i cum nu putea săfie un Bayard sau un Trivulce. Domnul de Beaufort mulţ umi domnului de Chavigny pentru bună tatea de a-i oferi iară ş i putin ţ a sădeseneze pe „pînze noi". Domnul de Beaufort. Domnul de Beaufort înjură . ţ inea sădevinăun Michelangelo sau un Rafael. ori cel puţ in s ădeseneze. de astă datăîmp ă rţ i pereţ ii odă ii. Prevenit. valetul lui Ludovic al XIV-lea. care se încă pă ţ îneaz ăs ăfacănumai ce n-au voie. cenuş a odat ă cu tă ciunii. ca toţ i întemni ţ aţ ii de altfel. În sfîrş it. care era încredinţ at c ăş i l-a dobîndit pentru sine. pereţ ii erau plini de chipuri ş i de explicaţ ii. urlăcît îl . pe cînd domnul de Beaufort se plimba prin curtea închisorii. sortind fiecare cadru cîte unei împrejur ă ri din viaţ a lui Mazarin. nu-i va lă sa nimic la îndemînăca să le poatăduce la bun sfîrş it. în tragedia cu acelaş i nume. care întreceau în chip neîndoielnic talentul întemniţ atului. care nu se sim ţ ea prea sigur de sine ca săîncerce a desena un chip v ă zut din faţ ă . el voia s ă -ş i facă unul în pictură . dacă nu va renunţ a la tablourile plă nuite. astfel c ăla întoarcere nu mai g ă si nimic care să -i poat ăsluji drept creion. porunci săse ş tearg ăcu buretele toate desenele ş i săse v ă ruiască pereţ ii. pentru un rege al Franţ ei. în cel de-al patrulea. în casa c ă ruia fusese servitor. Cel dintîi trebuia săînfă ţ iş eze pe preailustra secă turăMazarin primind o bă taie zdravă năde la cardinalul Bentivoglio. care îl preveni pe domnul de Beaufort că . de vreme ce i se ră pea posibilitatea să -ş i facăun nume în o ş tire. domnul de Chavigny fă cu o vizit ăducelui ş i-l rug ăsă -ş i gă seascăun alt fel de a-ş i petrece timpul. cînd domnul de Beaufort juca mingea. De astădată . Erau compozi ţ ii vaste. Într-una din zile. din pricina asta se mul ţ umise doar sătragăcadrul ş i să scrie sub fiecare cîteva cuvinte lă muritoare. fă cu o gă lă gie nemaipomenită . guvernatorul nu spuse nimic. ş i inscripţ iile sale izbutirăsătrezeascănemulţ umirea domnului de Chavigny. e destul dacăi se schimb ă aş ternutul odatăla trei luni. fă răsămai adauge ş i explicaţ ii. Domnul de Beaufort ră spunse că . zicînd că . scria dedesubt: „Ritratto deli illustrissimo facchino Mazarini". În cel de-al treilea. vrînd săîmpră ş tie orice îndoialăasupra chipului zugră vit. tă ciunii o datăcu focul. preailustra secă turăMazarin nu voia să -i dea cearş afuri curate lui Laporte. Dar cadrele. îş i transformase odaia într-o adevă ratăsalăde expoziţ ie. În cel de-al doilea. Domnul de Chavigny fu prevenit ş i despre aceast ăpuzderie de chipuri în profil. Domnul de Beaufort. semă na grozav cu copii. i se luăfocul din vatră .asemă nare.

Cîinele înconjurăde trei ori adunarea ş i dupăaceea se culcăîn chipul cel mai cuviincios la picioarele domnului de Chavigny. trebuia sărecunoascăîn fa ţ a tuturor pe temnicerul cel mai bun din toate închisorile Franţ ei. Cîinele urma săarate ce ş tie. cadranul sola are cusurul cănu aratăora decît atîta vreme cît nu se ascunde soarele. Dupăcîteva clipe îş i muş căbuzele ş i încruntădin sprîncene. Domnul de Beaufort pofti pe domnul de Chavigny ş i pe ofiţ erii de la Vincennes la o mare reprezentaţ ie în camera sa. Mai mult. dup ăce merse de dou ă -trei ori de la un cap ă t la altul al liniei. se trecu la cea de a doua. fă răurmăde mîzg ă litură . apoi. aidoma unui dansator pe sîrmă . în timpul uneia din plimbă rile sale. iar a ş aptea oară ră mase cu laba în aer. cumpă nindu-se în fel ş i chip. domnul de Beaufort cumpă r ăde la un paznic un cîine numit Pistache. zicînd ca voiau să -l lase s ămoar ăde frig ş i de umezeal ă . în mijlocul odă ii. aş a cum muriserăPuylaurens. În sfîrş it. Într-o bunăzi. Întemni ţ atul. se ridicăpe labele dinapoi ş iţ inînd între labele dinainte o nuia de scuturat haine.ţ inu gura. cum nimic nu se împotrivea ca întemni ţ aţ ii săaibăun cîine. Cu neputinţ ăun ră spuns mai lă murit. Domnul de Beaufort nu vroi s ă -ş i dea cuvîntul ş i ră mase fă răcă ldur ătot restul iernii. Pistache se dovedi îndeajuns de bine dresat. dar nimeni nu ş tia cam ce anume ţ inea să -l înve ţ e. se ră zuirăinscrip ţ iile de pe pereţ iş i odaia deveni iară ş i curată . ş i numaidecît va primi lemne ş i tot ce trebuie pentru foc. albă . aduse nuiaua domnului de Beaufort ş i lu ătotul de la început. înainte ş i înapoi. mare ş alul d'Ornano ş i marele stareţ al Vendômei. Apoi. La cea dintîi poruncăa st ă pînului. Era lesne de bă nuit căîntemniţ atul folosea acest timp ca să -l dreseze pe Pistache. la care domnul de Chavigny r ă spunse căn-avea decît să -ş i dea cuvîntul de cinste căva renunţ a sămai deseneze. nici un cadran solar n-ar fi ră spuns mai bine: cum ş tie oricine. Pistache se aş eza pe aceast ălinie. înc ă perea era luminată de lumînă ri. tră sese pe jos. de astădatăfă rănuiaua ce-i slujea de cumpă nă . Domnul de Chavigny se stră dui săse arate încîntat de aceastăglum ă ş i rîse cam acru. Mai întîi. atîtea cîte putuse procura domnul de Beaufort. Invitaţ ii sosiră . Pistache ridicăş i lă sălaba de ş ase ori la rînd. Spectacolul era alcă tuit din trei p ă rţ i: prima parte luînd sfîrş it. cu o bucatăde tencuialădesprinsădin zid. o linie lungă . ori m ă car să fă gă duiascăcănu va mai zugr ă vi tablouri istorice. cîinele trebui săspunăcît e ceasul. domnul de Chavigny încuviinţ ăca Pistache să -ş i schimbe stă pînul. Aplauzele copleş irăpe inteligentul Pistache. Atunci. domnul de Beaufort îi puse lui Pistache o întrebare foarte . ca o coardăîntinsă . pă ş i în lungul liniei. Domnul de Beaufort ră mînea uneori ceasuri întregi închis cu cîinele în odaie. Domnul de Chavigny scoase ceasornicul ş i îl ară t ălui Pistache: era ş ase ş i jum ă tate.

greu de dezlegat, ş i anume: cine era cel mai mare tîlhar din lume? De astădată , Pistache fă cu înconjurul odă ii, fă răsăse opreascăînsă în faţ a nim ă nui ş i, ducîndu-se la uş ă , se apucăs ăschel ă lă ie ş i sărîcîie cu ghearele. — Iată , domnilor, rosti prin ţ ul, acest cîine vrednic nu gă se ş te aici ceea ce i-am cerut ş i vrea s ăcaute afară . Dar fiţ i liniş tiţ i, asta nu o săv ă lipseascăde ră spunsul lui. Pistache, prietene, continuăprin ţ ul. Vino încoace! Cîinele se supuse, ş i prinţ ul urmă : Cel mai mare tîlhar din lume e oare Le Camus, secretarul regelui, care a venit la Paris cu două zeci de livre ş i astă zi are zece milioane? Cîinele clă tinădin cap în semn c ănu. — Atunci, zise prinţ ul, e oare ministrul de finanţ e, d'Emery, care, atunci cînd ş i-a însurat fiul, pe domnul Thoré, i-a dă ruit un venit de trei mii de livre pe an ş i un palat pe lîngăcare palatul Tuileries pare un bordei, iar Luvrul o cocioabă ? Cîinele dă du din cap a împotrivire. — Nici el nu este, reluăprinţ ul. Ei, s ăne gîndim bine; n-o fi cumva l'illustrisimo facchino Mazarini di Piscina, ia spune? Cîinele dă du din cap cu disperare de vreo opt-zece ori la rînd în semn de încuviinţ are. — Domnilor, vedeţ i singuri, zise domnul de Beaufort că tre cei de faţ ă , care de astădatănu se încumetaserănici mă car s ăzîmbească . L'illustrissimo facchino Mazarini di Piscina e cel mai mare tîlhar din lume; cel puţ in aş a spune Pistache. Sătrecem acum la altceva. Domnilor, glă sui prinţ ul de Beaufort, folosindu-se de tă cerea deplinăaş ternută pentru a începe cea de a treia parte a programului. V ăaduceţ i aminte că ducele de Guise învă ţ ase toţ i cîinii din Paris săfacătumbe pentru domniş oara de Pons, pe care o proclamase frumoasa frumoaselor! Ei bine, domnilor, asta nu înseamnănimic, fiindcăaceş ti cîini se supuneau maş inal, habar n-aveau săfacăvreo disiden ş a (Domnul de Beaufort voia săspună : diferen ţ ă ) între cei care meritau ş i cei care nu meritau osteneala lor. Pistache văva ară ta, dumneavoastr ăca ş i domnului guvernator, căe cu mult deasupra semenilor să i. Domnule de Chavigny, fiţ i bun ş i daţ i-mi bastonul dumneavoastr ă . Domnul de Chavigny îi întinse domnului de Beaufort bastonul. Acesta îl ţ inu orizontal, cam la un picior deasupra podelei. — Pistache, prietene, vorbi el, fă -mi plă cerea ş i sari pentru doamna de Montbazon. Toatălumea pufni în rîs: se ş tia căîn clipa arestă rii, domnul de Beaufort era amantul recunoscut al doamnei de Montbazon. Pistache, fă r ăs ăfacănazuri, s ă ri bucuros peste baston. — Hm! mormă i domnul de Chavigny. Mi se pare căPistache nu se deosebeş te cu nimic de semenii să i, atunci cînd să reau pentru domniş oara de Pons. — Ră bdare, spuse prin ţ ul. Pistache, prietene, să ri pentru regină .

Ş i să lt ăbastonul cu o ş chioapămai sus. Cîinele să ri îndată , plin de bună -cuviinţ ă . — Pistache, prietene, urmăprin ţ ul, ridicînd bastonul cu vreo două ş chioape, să ri pentru rege. Cîinele îş i fă cu vînt ş i, în ciuda înă lţ imii, trecu cu aceeaş i uş urinţ ăpe deasupra bastonului. —Ş i acum, luaţ i aminte, îi preveni domnul de Beaufort, lă sînd bastonul pînăaproape de podea. Pistache, prietene s ă ri pentru l'illustrissimo facchino Mazarini di Piscina. Cîinele se întoarse cu coada la baston. — Ei, ce-i cu asta? fă cu domnul de Beaufort, descriind cu bastonul o jumă tate de cerc ş i purtîndu-l de la coad ăla botul cîinelui, astfel ca să -l vadădin nou. Să ri odat ă , domnule Pistache! Numai căPistache se întoarse cu coada la baston, ca ş i întîia oară . Domnul de Beaufort repetămiş carea ş i îndemnul de adineauri, dar acum Pistache ajunsese la cap ă tul r ă bdă rii, că ci se arunc ăplin de furie asupra bastonului ş i, smulgîndu-l din mîinile prinţ ului, îl sfă rîmăîntre dinţ i. Domnul de Beaufort îi luăamîndouăbucă ţ ile din gurăş i le întinse domnului de Chavigny cu cea mai mare seriozitate, cerîndu-i stă ruitor iertare ş i adă ugînd căpetrecerea din acea searăa luat sfîrş it; dar, dacă are bună voin ţ ă , să -l viziteze din nou peste trei luni, că ci Pistache va învă ţ a pînăatunci ş i alte lucruri. Dupătrei zile Pistache fu otr ă vit. Că utarăvinovatul; numai că , dupăcum lesne se poate ghici, vinovatul ră mase necunoscut. Domnul de Beaufort se îngriji săfie aş ezat într-un mormînt pe piatra că ruia st ă tea scris: "Aici zace Pistache, unul dintre cei mai inteligenş i cîini din cîş i au fost vreodatş ." Nimeni nu putea săspunănimic faţ ăde aceste cuvinte de laud ă ;ş i domnul de Chavigny nu avu motiv să -l împiedice. În schimb, prinţ ul începu atunci săstrige în gura mare ca au încercat pe seama cîinelui otrava de care plă nuiau săse slujească împotriva lui ş i, într-o zi, dup ămasa de seară , se trînti în pat, plîngînduse de dureri în pîntece ş i susţ inînd căMazarin a poruncit săfie otră vit. Aceastănouănă zbîtie ajunse la urechile cardinalului ş i-l îngrozi. Turnul de la Vincennes era socotit ca foarte dă ună tor s ă nă tă ţ ii: doamna de Rambouillet spusese căodaia în care s-au sfîrş it Puylaurens, mareş alul d'Ornano ş i marele stareţ al Vendômei e otravăcurată ,ş i vorba ajunsese de pomină . Din pricina asta porunci ca întemniţ atul să nu punănimic în gurăpînănu i se gustăvinul ş i mîncarea. Ş i atunci încredinţ ar ălui La Ramée sarcina asta. Totuş i, domnul de Chavigny nu-i ierta prinţ ului necuviinţ ele pe care

nevinovatul Pistache le ş i ispă ş ise. Domnul de Chavigny era unul dintre oamenii ră posatului cardinal, se zicea chiar ca e fiul să u; aş a căse pricepea un pic la tiranie: că utăsă -i dea prilej de ceartădomnului de Beaufort, îi luăcu ţ itele de fier ş i furculiţ ele de argint pe care i le lă sase pînăatunci, dîndu-i în schimb cuţ ite de argint ş i furculiţ e de lemn. Domnul de Beaufort nu întîrzie săse plîngă ; domnul de Chavigny îi trimise vorbăcă , dupăcum a aflat, cardinalul spusese doamnei de Vendôme căfiul ei va ră mîne toatăviaţ a în turnul de la Vincennes, ş i s-a temut sănu-i treacăprin minte săse omoare la auzul cumplitei veş ti. Cincisprezece zile mai tîrziu, domnul de Beaufort gă si douăş iruri de copă cei cît degetul să diţ i pe marginea drumului care ducea la locul unde se juca cu mingea; întrebăce era cu ei ş i i se ră spunse căau fost s ă diţ i pentru el, ca săaibăumbr ăîntr-o bun ăzi. În sfîrş it, într-o dimineaţ ă , gră dinarul veni să -l caute, ş i, cu aerul căţ ine să -i fac ăo pl ă cere, îl vesti căse duce săsemene pentru el cîteva brazde de sparanghel. Or, toată lumea ş tie, sparanghelul semă nat astă zi se culege abia dupăpatru ani, iar pe atunci, cînd gră dină ritul era abia la început, poate ş i dupăcinci ani. Atîta grijăîl scoase din fire pe domnul de Beaufort. Drept urmare, cugetăcăar fi timpul sărecurgăla unul din cele patruzeci de mijloace de evadare ce-i stă teau la îndemîn ă ,ş i încercăîntîi pe cel mai simplu, adicăsă -l cumpere pe La Ramée; dar acesta pl ă tise o mie cinci sute de scuzi pentru slujba sa ş iţ inea la ea ca la ochii din cap. De aceea, în loc săprimeasc ăpropunerile întemniţ atului, alergăsă -l previnăpe domnul de Chavigny; domnul de Chavigny postănumaidecît opt oameni în odaia prinţ ului, îndoi numă rul santinelelor ş i întrei numă rul posturilor de pază . Din acea clipă , prinţ ul nu se mai putu miş ca decît ca regii, la teatru, pe scenă , cu patru oameni în faţ ăş i patru în spate, fă răsă -i mai punem la socotealăpe cei care închideau alaiul. La început, domnul de Beaufort f ă cu mare haz de aceste m ă suri severe, care îi mai alungau plictiseala. Ş i repetăpînăîl duru gura: „Asta îmi place, măînvelise ş te". (Domnul de Beaufort voia săspună : mă înveseleş te, dar ş tim c ăadeseori se exprima anapoda.) Apoi adă ugă : „De altfel, dacăaşvrea săscap de cinstea pe care mi-o faceţ i, mai am încă treizeci ş i nouăde mijloace de evadare la îndemînă ". Curînd totul ajunse să -l sîcîie grozav. Din fanfaronadă , se ţ inu tare ş ase luni, dar dupăaceea, v ă zînd mereu opt oameni aş ezîndu-se atunci cînd se aş eza el, ş i ridicîndu-se odatăcu el, începu săîncrunte din sprîncene ş i săţ inăsocoteala zilelor. Aceastănouăpersecuţ ie avu darul săstîrneasc ăo nou ăpornire de urăîmpotriva lui Mazarin. Prinţ ul înjura de diminea ţ ăpînăseara, spunînd mereu căo săfacătocanăde urechi mazarineş ti. Ş i-l bă g ăîn sperie ţ i: cardinalul, care ş tia tot ce se petrece la Vincennes, îş i înfunda fă răvoie pă lă ria-i roş ie pe cap, de-i ajungea pînă la bă rbie. Într-una din zile, domnul de Beaufort adunăosta ş ii ce-l pă zeau ş i, în

ciuda caznei cu care se exprima ş i care devenise proverbial ă , le ţ inu urmă toarea cuvîntare, ce-i drept, dinainte preg ă tită : — Domnilor, începu el, ve ţ i îng ă dui ca un nepot al vrednicului rege Henric al IV-lea săfie supus la ocă ri ş i silin ţ e (el voia săspună : umilinţ e). Pe to ţ i dracii, vorba lui bunicu-meu, eu aproape c-am domnit în Paris! Am vegheat cîndva asupra regelui ş i a unchiului să u, Prinţ ul. Regina ma r ă sfă ţ a pe atunci ş i mănumea cel mai de vaz ăom din regat. Domnilor, scoateţ i-măde aici: măduc la Luvru ş i-l strîng de gît pe Mazarin; voi veţ i fi garda mea, am săvăfac pe toţ i ofi ţ eri ş i-am săv ă umplu de bani. Pe toţ i dracii, ce mai staţ i! Dar, oricît de miş că toare ar fi fost, cuvîntarea nepotului lui Henric al IV-lea nu înduioş ăaceste inimi de piatră . Nimeni nu se clinti din loc; ş i domnul de Beaufort, vă zînd asta, le spuse căsînt cu toţ ii niş te tică lo ş i, fă cîndu-ş i-i astfel duş mani aprigi. Cîteodată , cînd domnul de Chavigny venea să -l vadă , ceea ce îş i amintea de două -trei ori pe să ptă mînă , prinţ ul se folosea de acest prilej ca să -l ameninţ e. — Ce-ai face dumneata, domnule, îi spunea el, dacăîntr-o bunăzi ai vedea apă rînd o armatăde parizieni, înarma ţ i pîn ăîn dinţ i, care ar veni sămăscape? — Monseniore, ră spunse domnul de Chavigny, înclinîndu-se adînc în faţ a prinţ ului, sus, pe metereze, am două zeci de tunuri ş i, în întă rituri, am pulbere pentru treizeci de mii de lovituri. A şpune tunurile pe ei. — Da, dar dupăaceste treizeci de mii de lovituri, ei ar cuceri turnul, ş i turnul odatăcucerit, aşfi silit să -i las săte spînzure, ceea ce, desigur, m-ar mîhni nespus. Ş i, la rîndul să u, prinţ ul se înclinăîn faţ a domnului de Chavigny cu cea mai mare politeţ e. — În schimb, monseniore, urmădomnul de Chavigny, cînd cel dintîi neispră vit dintr-ă ş tia ar trece pragul temniţ ei, ori ar pune piciorul pe întă rituri, eu aşfi silit, spre marea mea pă rere de ră u, s ăv ăr ă pun cu mîna mea, întrucît mi-aţ i fost dat în seam ătrebuie săvăpredau mort sau viu. Ş i fă cu o nou ăplec ă ciune alteţ ei-sale. — Da, replicădomnul de Beaufort, dar cum e neîndoios c ăace ş ti oameni de ispravăn-au săvinăaici decît abia dupăce l-au spînzurat pe domnul Giulio Mazarini, te-ai feri ca de foc s ăridici mîna asupra mea ş i m-ai lă sa în viaţ ă , de team ăca parizienii sănu te lege de cozile a patru cai, lucru mult mai neplă cut decît spînzur ă toarea, nici vorbă . Aceste glume dulci-acriş oare continuau astfel zece minute, un sfert de ceas, două zeci de minute cel mult, dar de fiece datăsfîrş eau în chipul urmă tor: domnul de Chavigny, întorcîndu-se spre u ş ă , strigă: — Hei, La Ramée! Acesta intra îndată . — La Ramée, zicea domnul de Chavigny, ţ i-l dau în seamăîn chip deosebit pe domnul de Beaufort: poartă -te faţ ăde dînsul cu tot respectul

cuvenit rangului ş i numelui să uş i, în acest scop, nu-l pierde o clipădin ochi. Apoi pleca, salutîndu-l pe domnul de Beaufort cu o politeţ e plinăde ironie, care îl fă cea săturbeze de furie. La Ramée devenise astfel comeseanul ducelui, un paznic veş nic prezent, umbra lui: dar, trebuie spus, tovă ră ş ia lui La Ramée, om de viaţ ă , bă utor vestit, mare jucă tor de minge ş i bă iat bun, la urma urmei, că ruia domnul de Beaufort nu-i gă sea decît un singur cusur, anume că nu se lă sa cumpă rat, se dovedi pentru duce mai curînd un prilej de petrecere decît de plictiseală . Din nefericire, nu tot astfel stă teau lucrurile ş i pentru jupîn La Ramée; ş i cu toate căpreţ uia oarecum cinstea de a fi închis împreun ăcu un om atît de însemnat, plă cerea de a vieţ ui în preajma nepotului lui Henric al IV-lea nu se asemuia cu aceea pe care ar fi simţ it-o ducîndu-se din cînd în cînd să -ş i vadăfamilia. Poţ i fi un straş nic slujitor al regelui ş i în acelaş i timp un bun soţ ş i pă rinte. Or, jupîn La Ramée îş i iubea nespus nevasta ş i copiii, pe care se mulţ umea să -i ză reascăde pe culmea meterezelor, atunci cînd veneau să se plimbe de cealaltăparte a ş anţ urilor, anume ca să -i dă ruiasc ăaceast ă mîngîiere pă rinteascăş i conjugală ; hot ă rît, asta însemna prea puţ in pentru el, ş i La Ramée simţ ea căvoioş ia-i obiş nuit ă , pe care o socotise drept cauzăa să nă tă ţ ii sale, f ă răsăcugete că , dimpotrivă , nu era poate decît urmarea fireascăa acesteia, n-are săţ inăpiept prea mult ăvreme unor asemenea condiţ ii de viaţ ă . Aceastăconvingere nu fă cu decît săse întă reascăîn mintea sa, cînd, treptat-treptat, rela ţ iile dintre domnul de Beaufort ş i domnul de Chavigny înă sprindu-se din ce în ce mai mult, cei doi încetarăsăse mai vadă . La Ramée simţ i atunci cără spunderea apasăş i mai greu pe capul lui, ş i cum, pe bunădreptate, potrivit motivelor ară tate, că utăo uş urare, primi foarte bucuros propunerea prietenului să u, intendentul mare ş alului de Grammont, de a-i da un ajutor; vorbise numaidecît despre asta cu domnul de Chavigny, care spusese cănu are nimic împotriv ă , cu condiţ ia ca omul să -i fie pe plac. Socotim cu totul de prisos săfacem cititorului portretul fizic ş i moral al lui Grimaud: dacă , aş a cum nă dă jduim, n-a uitat cu desă vîrş ire partea întîi a povestirii de faţ ă , trebuie săfi pă strat o amintire îndeajuns de limpede despre acest vrednic personaj, a că rui singurăschimbare era c ă avea două zeci de ani mai mult: fapt ce-l f ă cuse ş i mai posomorît, ş i mai tă cut, deş i Athos, de cînd el însuş i se schimbase, îi îngă duia s ă vorbească . Dar în aceastăperioadăde vreme se împlineau doisprezece sau cincisprezece ani de cînd Grimaud tă cea, ş i o deprindere veche de doisprezece sau cincisprezece ani devine o a doua natură .

XX

GRIMAUD INTRĂÎN SLUJB Ă Aş adar, Grimaud se înfă ţ iş ă , cu mutra lui vrednicăde încredere, în turnul de la Vincennes. Domnul de Chavigny se mîndrea cu faptul că ochiul nu-l înş alăniciodată ; ceea ce putea săte facăs ă -l crezi întradevă r fiul cardinalului de Richelieu, care avusese ş i el aceast ăpretenţ ie o viaţ ăîntreagă . Îl cercetăcu luare-aminte ş i ajunse la pă rerea că sprîncenele împreunate, buzele subţ iri, nasul coroiat ş i pome ţ ii ieş iţ i în afarăai lui Grimaud erau indicii pe deplin convingă toare. Nu-i spuse decît două sprezece cuvinte, iar Grimaud, drept r ă spuns, rosti doar patru. — Uite un bă iat de ispravă , l-am cîntă rit eu din capul locului! glă sui domnul de Chavigny. Du-te săte vad ăş i domnul La Ramée ş i spune-i că , în ce măpriveş te, n-am nimic de zis. Grimaud se ră suci pe că lcîie ş i plecăsăînfrunte cercetarea mult mai amă nunţ ităa lui La Ramée. Asta din pricina cădomnul de Chavigny ş tia căpoate săse bizuie pe La Ramée, iar acesta voia săse poatăbizui pe Grimaud. Grimaud avea tocmai însuş irile menite săcîş tige încrederea unui paznic dornic de ajutor; ş i, dupăo mie de întrebă ri, la care abia deschise gura săr ă spundă , La Ramée, fascinat de aceastăzgîrcenie de vorbă , îl ş i primi în slujbă . — Consemnul? întrebăGrimaud. — Iată -l: s ănu laş i niciodat ăîntemni ţ atul singur, să -i iei orice obiect ascuţ it ori tă ios, să -l împiedici săfacăsemne cuiva dinafarăş i să vorbeascăprea mult cu paznicii. — Asta-i tot? întreb ăGrimaud. — Deocamdată , ră spunse La Ramée. Orice schimbare, în cazul cînd s-ar ivi, va aduce cu sine un nou consemn. — Bine, zise Grimaud. Ş i intrăla domnul de Beaufort. Acesta tocmai se pregă tea să -ş i pieptene barba pe care ş i-o l ă sase să creascămare, ca ş i pă rul, vrînd să -l ză dă reascăpe Mazarin cu mizeria în care tră ieş te ş i cu halul în care a ajuns săarate. Dar întrucît cu vreo cîteva zile mai înainte crezuse căză re ş te de sus, de la fereastra turnului, în fundul unei tră suri, pe frumoasa doamnăde Montbazon, a c ă rei amintire îi era ş i acum scumpă , nu ţ inea săarate pentru ea a ş a cum voia săarate pentru Mazarin; ş i în nă dejdea ca o va revedea, ceruse ş i că pă tase un pieptă ne de plumb. Domnul de Beaufort ceruse un pieptene de plumb, deoarece, ca toţ i bă rbaţ ii blonzi, avea barba roş catăş i, mulţ umit ăpieptenului, o fă cea ceva mai închisăla culoare. În clipa cînd trecu pragul încă perii, Grimaud vă zu pieptenul, pe care prinţ ul tocmai îl pusese pe mas ă ,ş i-i înş fă căîndatăcu plecă ciune. Prinţ ul se uităuimit la aceastăară tare ciudată . Ară tarea vîrî pieptenul în buzunar.

— Hei, ce mai e ş i asta? izbucni ducele. Ş i cine-i tică losul ă sta? Grimaud nu scoase o vorbă , ci doar f ă cu o nouăplec ă ciune. — Eş ti mut? strigăducele. Grimaud fă cu semn cănu. — Atunci cine eş ti? Ră spunde, îţ i poruncesc! pufni ducele. — Paznic, zise Grimaud. — Paznic?! ţ ipăducele. Doar mutra asta fioroasăîmi mai lipsea din colecţ ie! Hei! La Ramée! Săvinăcineva! La Ramée se ar ă tănumaidecît; spre ghinionul prinţ ului, bizuindu-se pe Grimaud, era pe cale sa plece la Paris. Tocmai coborîse în curte ş i urcăsupă rat în turn. — Ce doriţ i, monseniore? întrebăel. — Cine e acest netrebnic, care îmi ia pieptenul ş iş i-l înfundăîn buzunar? izbucni domnul de Beaufort. — Unul dintre paznicii dumneavoastră , monseniore, un flă că u de ispravă , pe care îl ve ţ i preţ ui ca ş i domnul de Chavigny sau ca mine, vă asigur. — De ce mi-a luat pieptenul? — Într-adevă r, se mir ăLa Ramée. De ce ai luat pieptenul monseniorului? Grimaud scoase pieptenul din buzunar, îş i trecu degetul peste dinţ ii mari ş i ară tîndu-i, se mulţ umi sărosteascăun singur cuvînt: — Ascuţ it. — Chiar aş a, încuviinţ ăLa Ramée. — Ce spune dobitocul ă sta? întrebăducele. — Căorice obiect ascu ţ it e interzis monseniorului de că tre rege. — Aha! se înfurie ducele. Eş ti nebun, La Ramée. Doar tu singur mi-ai dat pieptenul. —Ş i-am să vîrş it o mare greş eală , monseniore, că ci în felul acesta am că lcat consemnul. Ducele se uităfurios la Grimaud, care dă duse pieptenul lui La Ramée. — Prevă d cănetotul ă sta are sămăsîcîie grozav, murmurăducele. Într-adevă r, în temniţ ănu se poate săo scalzi. Totul – oameni ş i lucruri deopotrivă– îţ i e sau prieten sau duş man; îndră geş ti sau ură ş ti, cîteodatăcu îndreptă ţ ire, dar de cele mai multe ori din instinct. Or, acest motiv nespus de simplu, anume c ăGrimaud plă cuse din prima clipă domnului de Chavigny ş i lui La Ramée, preschimba ceea ce guvernatorul ş i ofiţ erul socoteau drept calită ţ i în tot atîtea cusururi în ochii întemniţ atului, f ă cîndu-l nesuferit de la bun început domnului de Beaufort. Totu ş i, Grimaud nu ţ inu săse ia în beţ e cu întemniţ atul chiar din prima zi; el avea nevoie ca acesta să -l priveascănu cu o silă întîmplă toare, ci cu o ur ăaprigăş i neîmpă cată . De aceea se retrase, lă sînd în loc patru osta ş i, care tocmai ispră viser ăcu masa, a ş a că puteau săreia veghea în preajma prinţ ului. La rîndul să u, prinţ ul

plă nuia o nouăş otie, la care ţ inea mult: ceruse raci pentru masa de a doua zi ş i cugetăsă -ş i petreac ăvremea întocmind o spînzur ă toare, pentru a spînzura în mijlocul odă ii pe cel mai frumos. Culoarea roş ie pe care urma săo capete racul la fiert ar fi risipit orice îndoialăasupra tîlcului lucrurilor, ş i astfel ar fi avut plă cerea să -l spînzure pe cardinal în acest chip, aş teptînd săfie spînzurat în realitate, fă r ăca nimeni săpoată spune căa spînzurat altceva decît un rac. Ziua se scurse cu pregă tirile. În temniţ ăse întîmplăsădai în mintea copiilor, ş i domnul de Beaufort, cu firea lui, era înclinat săajungăaici mai repede ca oricare altul. Se duse săse plimbe ca de obicei, rupse doua sau trei crenguţ e, ce urmau săaibărolul lor în ceea ce punea la cale, ş i, dup ăo îndelungăc ă utare, gă si un ciob de sticlă , lucru ce pă ru să -l bucure peste mă sură . Dupăce se întoarse în odaie, îş i rupse batista fîş ii-fî ş ii. Nici unul din aceste amă nunte nu scapăochiului scrut ă tor al lui Grimaud. A doua zi de dimineaţ a, spînzură toarea era gata ş i, spre a o fixa în mijlocul încă perii, domnul de Beaufort se apucăsă -i ascutăpiciorul cu ciobul de sticlă . La Ramée îl urmă rea plin de curiozitate, ca un tatăcare nă dă jduieş te căva descoperi poate o jucă rie nouăpentru copiii să i; cei patru ostaş i îl priveau cu un aer posac care, atunci ca ş i acum, e tră să tura principalăa fizionomiei ostaş ului. Grimaud intrăpe uş ătocmai cînd prinţ ul l ă sa din mînăciobul de sticlă , de ş i nu terminase încăsă ascutăpiciorul spînzură torii, vrînd sălege funia de cîrpăla celă lalt capă t. Aruncăspre Grimaud o uit ă turăîn care tot se mai citea o f ă rîmădin supă rarea din ajun, dar cum era mai dinainte grozav de mulţ umit de rezultatul neîndoios al noii sale nă scociri, nu catadicsi s ă -l mai bage în seamă . Numai că , dupăce meş teri un nod marină resc la un capă t al funiei de cîrpăş i un laţ la cel ă lalt capă t, ş i dup ăce că t ăspre castronul cu raci, alegîndu-l din ochi pe cel mai ară tos, se întoarse săia ciobul de sticla. Ciobul dispă ruse. — Cine mi-a luat ciobul? întrebăprinţ ul, încruntînd sprînceana. Grimaud fă cu semn căel. — Cum? Tot tu?! Ş i de ce, m ărog? — Da, interveni La Ramée. De ce ai luat alteţ ii-sale ciobul de sticlă ? Grimaud, care ţ inea ciobul în mînă , îş i trecu degetul peste muchia-i ascuţ ităş i zise: — Tă ios. — Adevă rat, monseniore, încuviinţ ăLa Ramée. Eh, la naiba! Am gă sit un flă că u de nepreţ uit! — Domnule Grimaud, glă sui prinţ ul, în interesul dumitale, te conjur, ai grijăş iţ ine-te cît mai departe de mine. Grimaud fă cu o plecă ciune ş i se retrase în fundul odă ii. — Liniş tiţ i-v ă , liniş tiţ i-v ă , monseniore, interveni La Ramée. Am să ascut piciorul spînzură torii cu briceagul meu.

— Dumneata? rîse prinţ ul. — Da, eu. Nu aceasta va e dorinţ a? — Fă r ăîndoială . — Poftim! zise domnul de Beaufort. Aş a, va fi ceva ş i mai ş i. Poftim, dragul meu La Ramée! La Ramée, care nu pricepuse nimic din exclamaţ ia prin ţ ului, se apucăş i ascuţ piciorul spînzură torii cu cea mai mare sîrguinţ ă . — Acum, spuse prinţ ul, fă -mi o scobitur ăaici, în pardoseală ; eu aduc osînditul. La Ramée se l ă săîntr-un genunchi ş i fă cu o scobiturăîn pardoseală . În acest timp, prinţ ul atîrnădegrabăracul în laţ . Dupăaceea înfipse spînzură toarea în mijlocul încă perii ş i se porni sa rîdăcu hohote. La Ramée rîse cu poftăş i el, de ş i habar nu avea de ce rîde, iar ostaş ii îi ţ inurăisonul. Singur Grimaud nu rîse. Apropiindu-se de La Ramée ş i ară tînd spre racul ce se leg ă na în laţ , Grimaud spuse: — Cardinalul! — Spînzurat de alteţ a-sa prin ţ ul de Beaufort! ad ă ugăprinţ ul, rîzînd mai încîntat ca oricînd. Ş i de jupîn Jacques-Chrysostome La Ramée, slujitor al regelui. La Ramée scoase un strig ă t de groază , se repezi ş i smulse spînzură toarea, o fă cu pe loc fă rîme ş i aruncătotul pe fereastră . Era gata s ă facăla fel ş i cu racul, pînăîntr-atît se pierduse cu firea, dar Grimaud i-l luădin mîn ă . — Bun de mîncat, zise el. Ş i puse racul în buzunar. De astădatăprinţ ul se bucurăatîta de aceastăscenă , încît aproape că -l iertăpe Grimaud pentru rolul pe care îl jucase. Dar mai tîrziu, peste zi, cugetăla inten ţ ia paznicului ş i, gă sind căea ascundea în fond numai ră utatea, simţ ioş i mai aprigăur ăfaţ ăde el. Spre disperarea fă răde margini a lui La Ramée, povestea cu racul fă cu vîlvăîn temniţ ă , ba chiar ş i dincolo de zidurile ei. Domnul de Chavigny, care în adîncul inimii sale nu-l suferea deloc pe cardinal, avu grijăs ăpovesteascăîntîmplarea la doi-trei prieteni bine inten ţ ionaţ iş i aceş tia o ră spîndirăcît ai bate din palme. Asta dă du temei domnului de Beaufort săse simtăminunat vreo două -trei zile. În ră stimpul acesta, prinţ ul bă gase de seamăcăprintre osta ş ii de gardăse aflăunul cu o mutrăcumsecade, ş i că utăcu atît mai mult să -l cîş tige de partea sa, cu cît Grimaud îi era tot mai nesuferit. Într-o dimineaţ ă , cînd îl prinse singur ş i ajunse să -i vorbeascăîntre patru ochi, Grimaud se ară t ăîn prag, vă zu ce se petrece ş i apoi, apropiindu-se respectuos apucăosta ş ul de braţ . — Ce mai vrei de la mine? se ră sti domnul de Beaufort.

Grimaud îl duse pe ostaşpatru pa ş i mai încolo ş i-i ară t ău ş a. — Pleacă ! zise el. Ostaş ul se supuse. — Ei, dar ma scoţ i din să rite! izbucni prinţ ul. Am săte învă ţ eu minte! Grimaud fă cu o adîncăplecă ciune. — Am să -ţ i rup oasele, iscoadă ! strigăprinţ ul, ieş indu-ş i cu totul din fire. Grimaud se înclinăş i se dă du cî ţ iva paş i înapoi. — Am săte strîng de gît cu mîinile mele, iscoadă ! urmăprinţ ul. Grimaud se înclină , tr ă gîndu-se îndă ră t încăcîţ iva paş i. —Ş i asta, zise prinţ ul, cugetînd căe mai bine sănu se mai amîne lucrurile, acum numaidecît. Întinse mîinile crispate spre Grimaud, care se mulţ umi să -l împing ă pe ostaşafarăş i sătrînteasc ăuş a dupăel. În aceeaş i clipăsimţ i mîinile prin ţ ului lă sîndu-i-se pe umeri ca ni ş te cleş ti de fier; în loc săse apere sau săstrige, el se m ă rgini săducă încetiş or degetul la buze ş i, cu un fermec ă tor zîmbet pe faţ ă , rosti doar atît: — Stt! Un asemenea gest, un asemenea zîmbet, un asemenea cuvînt era ceva atît de neobiş nuit din partea lui Grimaud încît alteţ a sa se opri dintr-o dat ă , în culmea uimirii. Grimaud se folosi de aceast ăclipăspre a scoate din că ptuş eala hainei o fermecă toare scrisoare, cu pecete aristocratică , că reia îndelungata ş edere într-un asemenea loc nu-i putuse ră pi cu desă vîr ş ire parfumul ş i i-o întinse prinţ ului fă răo vorbă . Acesta, din ce în ce mai uimit, îl lă săpe Grimaud, luăplicul ş i, recunoscînd scrisul, strigă : — De la doamna de Montbazon? Grimaud dă du din cap a încuviinţ are. Ducele rupse plicul într-o clipită , îş i trecu mîna peste ochi, într-atît era de tulburat ş i citi cele ce urmează : „Scumpul meu prinş , Poş i avea deplinşîncredere în viteazul ce-ş i va înmîna aceastş scrisoare, cş ci este valetul unui gentilom devotat nouş , care ne-a garantat pentru el, întrucît l-a slujit cu credinş ş dou ş zeci de ani. S-a învoit sşdevinş ajutorul paznicului dumitale ş i sş stea închis împreunşcu dumneata la Vincennes pentru a-ş i preg ş ti ş i înlesni fuga, pe care noi o punem la cale. Clipa eliberş rii se apropie; ai rş bdare ş i curaj, gîndeş te-te cşîn ciuda timpului ş i absenş ei dintre noi, toş i prietenii ş i-am pş strat aceleaş i sentimente de odinioarş . A dumitale veş nic iubitoare, MARIE DE MONTBAZON" „P. S. Semnez cu numele întreg, c ş ci aşda dovadşde prea multş

vanitate, închipuindu-mi c ş , dupşcinci ani, m-ai mai recunoaş te dupş iniş iale." Ducele ră mase buimac o clip ă . Ceea ce că uta zadarnic de cinci ani încheiaţ i, adicăun om care să -l slujească , un ajutor, un prieten, îi pica din cer în momentul cînd se aş tepta mai puţ in. Se uităcu uimire la Grimaud, apoi îş i întoarse ochii asupra scrisorii, pe care o citi din nou de la un cap la altul. — Oh! ScumpăMarie! murmur ăel, dup ăce sfîrş i de citit. Va s ăzică pe ea am ză rit-o în fundul tră surii! Cum, se mai gîndeş te încăla mine, dupăcinci ani de despă rţ ire? Drace, iatăo credinţ ăcum nu ţ i-e dat să gă seş ti decît în Astrrea. Apoi se întoarse spre Grimaud. —Ş i tu, bravul meu, adă ugăprin ţ ul, te învoie ş ti săne ajuţ i? Grimaud fă cu semn căda. — Pentru asta ai venit aici? Grimaud repetăacelaş i semn. —Ş i eu care voiam săte strîng de gît! exclamădomnul de Beaufort. Grimaud începu săzîmbească . — Stai puţ in, zise prinţ ul. Ş i se apucăsăse scotoceascăprin buzunare. — Aş teaptă , urmăel, luînd de la început scotoceala care se dovedise zadarnică . Nu trebuie săse spunăc ăun asemenea devotament faţ ăde un nepot al lui Henric al IV-lea a ră mas ner ă splă tit. Stă ruinţ a domnului de Beaufort dovedea cele mai bune intenţ ii din lume. Numai căuna din mă surile de prevedere ce se luau la Vincennes era sănu se lase bani asupra întemniţ aţ ilor. Drept care, vă zînd dezam ă girea prinţ ului, Grimaud scoase din buzunar ş i-i întinse o pungăplin ăcu aur. — Iatăce c ă utaţ i, zise el. Prinţ ul deschise punga, pe care vru s-o goleascăîn mîinile lui Grimaud, dar acesta clă tinădin cap. — Vămulţ umesc, monseniore, ş opti el, dîndu-se înapoi. Am fost ră splă tit. Domnul de Beaufort trecea din surprizăîn surpriză . Atunci îi întinse mîna, ş i Grimaud se apropie ş i i-o să rută , plin de respect. Purtarea aleasăa lui Athos avusese o vă dit ăînrîurire asupra lui Grimaud. —Ş i acum, ce trebuie săfac? întreb ăprin ţ ul. — E unsprezece dimineaţ a, rosti Grimaud. La dou ădupă -amiaz ă monseniorul săcearăsăjoace o partidăîn curte cu La Ramée ş i, în timpul jocului, sătrimitădou ă -trei mingi peste zid. — Bine, ş i dup ăaceea? — Dupăaceea... Monseniorul se va apropia de zid ş i va striga la omul care cură ţ ăş anţ ul să -i arunce mingile înapoi.

— Înţ eleg, zise prin ţ ul. Chipul lui Grimaud pă ru s ăoglindeasc ăo vie mulţ umire: zgîrcenia cu care vorbea de obicei ar fi preschimbat aceasta convorbire într-o adevă ratăcaznăpentru el. Fă cu o miş care, ca ş i cum ar fi vrut s ăplece. — Prin urmare, nu vrei săprimeş ti nimic de la mine? întrebăprinţ ul. — Aşdori ca monseniorul să -mi f ă gă duiascăceva. — Ce anume? Vorbeş te. — Vedeţ i, cînd vom scă pa de aici, eu voi fi mereu ş i peste tot cel mai ameninţ at; că ci dac ămonseniorul va fi prins, cel mai mare ră u ce-l aş teaptăe s ăfie adus înapoi, dar dac ăm ăprind pe mine, în cel mai bun caz au săm ăspînzure. — Foarte adevă rat, încuviinţ ăprinţ ul. Totul trebuie fă cut întocmai aş a cum ceri, pe cinstea mea de gentilom. — Deocamdată , zise Grimaud, n-am decît un singur lucru de cerut monseniorului: anume, să -mi facăcinstea sămăurascăaş a cum m ăura ş i mai înainte. — Îmi voi da toatăosteneala, fă gă dui prinţ ul. Cineva ciocă ni la uş ă . Prinţ ul puse scrisoarea ş i punga în buzunar ş i se arunc ăîn pat. Toatălumea ş tia căîn asemenea momente era copleş it de plictiseală . Grimaud se duse sădeschidă : era La Ramée, care venea de la cardinal, unde se petrecuse scena pe care am povestit-o. La Ramée se uita cercetă tor de jur-împrejur ş i, v ă zînd căîntemniţ atul ş i paznicul dînd semne cănutresc aceeaş i urăunul faţ ăde altul, surîse plin de mulţ umire. Apoi, întorcîndu-se spre Grimaud, îi spuse: — Bine, prietene, bine. S-a vorbit despre tine undeva sus ş i sper săai cît de curînd noută ţ i care au să -ţ i fie pe plac. Grimaud salută , stră duindu-se săparăcît mai prietenos, ş i plec ă , aş a cum fă cea de obicei atunci cînd intra superiorul să u. — Ei bine, monseniore, zise La Ramée, cu rîsul lui deschis. Tot mai sînteţ i supă rat pe bietul bă iat? — A, dumneata eş ti, La Ramée! exclamădomnul de Beaufort. Pe cinstea mea, era ş i timpul săte-ar ă ţ i. M-am aruncat pe pat ş i m-am întors cu faţ a la perete ca s ănu fiu ispitit să -mi ţ in f ă gă duiala ş i să -l strîng de gît pe nemernicul de Grimaud. — Măîndoiesc totuş i căar fi putut săspunăceva neplă cut alte ţ eivoastre, rosti La Ramée, fă cînd o spiritualăaluzie la muţ enia ajutorului să u. —Ă sta-i un mut din Orient, la naiba! Era timpul săte vă d, La Ramée, abia aş teptam. — Monseniorul e prea bun cu mine, zise La Ramée mă gulit. — Da, urmăprin ţ ul. Într-adevă r, azi m ăsimt atît de neîndemînatic, c-o să -ţ i facăplă cere. — Facem o partida cu mingea? întrebăLa Ramée, maş inal.

— Adică . La Ramée! oftăel. monseniore. bunurile voastre vor fi confiscate. Vădaţ i bine seama cănu sînte ţ i om de înţ eles. tresă rind fă r ăs ăvrea. Rimeazăcu cardinal. pentru a sc ă pa de aici. monseniore. — Am greş it. a prezis asta un astrolog? rosti domul de Beaufort. căar trebui s ămai caut un Grimaud. cred cănu depinde de cardinal săvi se îndeplineascădorinţ a. ca s ă -i scoat ădin min ţ i pe oamenii cumsecade. iar începem cu povestea asta. dragul meu La Ramée. mă rturisi La Ramée cu un aer fin. sănu mai vorbim despre asta. — De ce? — Fiindcă . — Ză u?! Ca să -ţ i vorbeascăde mine? — De cine altul vreţ i să -mi vorbească ? într-adevă r. cătrebuie s ă -l chem pe Grimaud. sînteţ i groaza cardinalului. monseniore. — Monseniore. Ş i ce ţ i-a spus acest animal? — Nu măsuparăcuvîntul. — Sînt la ordinele monseniorului. — Cu ce? În clipa cînd veţ i ieş i de la închisoare. ar trebui săvăprefaceţ i în cintezoi sau sfredeluş . Doamne. Prinţ ul rîse cu amă ră ciune. Nă tă ră ii ă ş tia de vră jitori nu mai ş tiu ce să nă scoceasc ă . vrei săspui c ăe ş ti un om minunat ş i cămi-aşdori sără mîn mereu la Vincennes. — În clipa cînd voi ieş i din închisoare voi fi stă pînul Parisului. Ce mi-a spus? Mi-a spus săvă supraveghez. ţ i-am mai spus ş i îţ i repet. pe cinstea mea de gentilom. — Stt! Stt! Ei bine. — Haide. ca săam fericirea să -mi petrec viaţ a în tovă ră ş ia dumitale. — La Ramée. ar trebui săm ăla ş i să -ţ i îmbrac uniforma. te-aşface bogat. — Cum asta? L-ai vă zut de curînd? — A trimis dupămine azi-dimineaţ ă . — Ah. —Ş i pentru ce sămăsupraveghezi? întrebăprinţ ul nelini ş tit. . e oare cu putinţ ăsăaud asemenea lucruri? Frumoasăconvorbire pentru un ofiţ er al regelui! Bag de seamă .. da. — Pentru căun astrolog a prezis c ăveţ i evada. pe cinstea mea. monseniore. într-o zi cînd te va chema din nou la el. — Vă d. zise La Ramée. — Oh. monseniore. Va s ăzicăai discutat cu cardinalul despre mine? La Ramée. —Ş i ce i-ai ră spuns ilustrisimei Eminen ţ e? — Cădacăastrologul cu pricina ar întocmi vreun almanah. n-aş sfă tui-o să -l cumpere. De-ai primi propunerile mele! — Haide. vorbi ducele.. a şpleca în locul tă uş i l-aş strînge de gît chiar dacăar trebui sămăîntorc din nou la închisoare.— Dacăvrei. — Ah.

zise prinţ ul. ş i. duceţ i-vă . Dar ia aminte. ş i atunci cînd e vorba de plă cintă .ş i văvedeţ i de treburi. —Ş i ce măpriveş te asta pe mine? — Ră bdare. „Eh.. numai sănu punăciuperci în plă cintă . — Monseniore. — Mîncă ciosule! — Eh. trebuie săvăspun. dar în realitate pentru a îndeplini .. — Ei bine? — Ei bine. dar într-o jum ă tate de ceas văîntoarce ţ i?" „Într-o jum ă tate de ceas?" „Da. monseniore. urmăLa Ramée. pot să -i fă gă duiesc urmaş ului lui jupîn Marteau c ă veţ i tîrgui de la el? — Da. Trebuie săv ăspun căplă cintarul de peste drum de noi. La Ramée. dupăcinci minute. Ş i pă că tosul ă sta de plă cintar. — Du-te. — Ei bine. Ş i La Ramée se înclină ." „Fie. Acest afurisit de plă cintar are în faţ a pră vă liei o tarabăcu tot felul de bună tă ţ i. E în firea omului săcaute lucrul cel mai de soi.. adă ugă prinţ ul. monseniore. numai jumă tate de ceas. dobitocule. că ruia i se zicea jupîn Marteau. — Fiindcămonseniorul Mazarin se ţ ine mai mîndru decît dumneavoastră . — Monseniore. ciupercile din pă durea Vincennes sînt aduc ă toare de moarte în familia mea. pe loc. Am luat pră vă lia asta pentru căfostul stă pîn m-a încredinţ at cătot castelul cumpă răde la el. domnule La Ramée. sub pretext c ă -i face prinţ ului cinstea s ă -i ţ in ătovă ră ş ie. La Ramée ieş i fă r ăs ăia în seamăaluzia prinţ ului ş i. văaş teaptăo plă cintăş i o sticlăcu vin de Burgundia din cel vechi".. Haide săfacem o partidă . aşvrea. nu vrei săporuncesc să -ţ i aducăsămă nînci aici? — Nu. i-am spus. dar trebuie s ă -mi acorda ţ i jumă tate de ceas ră gaz.ş i a uitat s ăm ă pofteascăla masă . zice. pesemne c ădomnul de Chavigny se teme căn-ai lucruri prea de soi. Doamne. dacăsînte ţ i gră bit. Ş i înţ elegeţ i. cu toate cănu-i chiar de viţ ănobil ă . domnul de Chavigny nu mi-a dat prilejul să vînd mă car o pră jitur ă ". v ă zînd că măopresc în fata tarabei lui. Aţ i stat la mas ă ?" „Nu. trebuie neap ă rat sămăîntorc la castel." „Eu săn-am lucruri de soi?! Ei bine. pe cinstea mea. cum sînt flă mînd. cu îng ă duinţ a alteţ ei-voastre. care te fac s ă -ţ i lase gura apă . nu eş ti mîncă cios dacă îţ i place săm ă nînci bine. s-a apropiat de mine cu vorbe dulci: „Domnule La Ramée.ş i atunci cînd e vorba de altele. de opt zile ş i-a vîndut pr ă vă lia unui cofetar din Paris.. ai dreptate. monseniore." „Nu pot. ş i asta chiar acum. cer iertare alteţ ei-voastre. i-am ră spuns. ofiţ erul de gardătrecu pragul încă perii.. monseniore. „Ei bine. din nenorocire. vreau săjudecaţ i singur.—Ş i.ş tii doar. pe care se pare cădoctorii l-au sfă tuit sătră iascăîn aerul curat de la ţ ară . domnule La Ramée. pe cinstea mea". monseniore. sămăajuţ i să -i capă t de clienţ i pe întemniţ aţ ii din turn. de opt zile de cînd am venit aici.

sănu fie scă pat din ochi. aş a cum spusese ofiţ erul. Omul acesta. din care pricinăse juca afară . domnul de Beaufort avusese ră gaz s ăciteasc ădin nou scrisoarea doamnei de Montbazon. spre marea bucurie a lui La Ramée. Treaba asta se repetăde atîtea ori. dar îş i fă gă duia săînvingă muţ enia lui Grimaud ş i să -l fac ăs ăvorbeasc ă . că ci acesta era momentul hotă rît. XXI CE CONŢ INEA PLĂ CINTA URMA Ş ULUI LUI JUPÎN MARTEAU Dupăo jumă tate de ceas. săfacăla greş eli una dupăalta. Numai că . aş a cum se întîmplăde obicei în asemenea împrejur ă ri. adicăs ătrimitămingea în ş anţ ul ce înconjura închisoarea. gă si căasta ar fi pierdere de timp ş i. în aceste cinci minute cît ră mă sese singur. ză ri un om care trudea pe un petic de gră dină .ordinele cardinalului. în aer liber. pierdu fiecare partidă . Vremea era frumoasăş i îngă duia partida plă nuită . La Ramée se întoarse vesel ş i plin de voiciune. cu cît acum îş i dă dea seama de toat ăpurtarea lui ş i pricepea cătoate neplă cerile pe care i le pricinuise nu urm ă reau decît s ă scoatădin capul paznicilor orice bă nuial ăc ăel ar putea s ăcad ăla înţ elegere cu întemniţ atul. ducăpu ţ in ăvreme ră maseră fă r ămingi. Jocul cu mingea la Vincennes cerea săarunci mingea cu nă dejde. avea cu atît mai mare încredere în el. Plă cinta fusese gustoasăş i vinul minunat. care aici avea cel puţ in cincizeci de picioare înă lţ ime. gr ă dinarul acesta era Rochefort. îndatăce bă tu de două . ş i domnul de Beaufort fu cît pe ce să scoatăun ţ ipă t de uimire. rostuite de ţ ă rani de cealalt ăparte a ş anţ ului. pe care La . dar prinţ ul. care dovedea căprietenii s ă i nu l-au uitat ş i căsînt pe cale să -l scape din temniţ ă . Totuş i. ce e? întreb ăel. cîtăvreme nu bă turăorele două . Gră dinarul dă du din cap ş i se apucăsăazvîrle mingile. Aş a că . cum erau atîtea pe acolo. a bă ut bine. pe care prinţ ul îl credea la Bastilia. prietene! strigăprinţ ul. spuse prinţ ul. ceea ce-l îndreptă ţ i săse înfurie ş i. — Ai bună tatea ş i aruncă -ne mingile. nimic mai uş or pentru prinţ decît săurmeze povaţ a lui Grimaud. nu ş tia încă . — Ei. Omul ridic ăpe dat ăcapul. încît. precum am mai spus. ducele nu se ară tăprea stîngaci. ca un om care a mîncat bine ş i. care. ţ ă ranul acesta. În ce fel. — Hei. Acest ş iretlic îl fă cu s ăaibăo înaltăp ă rere despre isteţ imea lui Grimaud ş i hot ă rî săse încreadăpe de-a-ntregul în el. care cî ş tiga cîte cincisprezece puncte de fiece datăcînd prinţ ul arunca mingea afară . pe bunădreptate. În schimb. apropiindu-se de zid. mingile începurăsăzboare în ş anţ . La Ramée propuse s ătrimităpe cineva săle caute în ş anţ . mai ales.

că ci tocmai atunci intr ăLa Ramée. Se oprise la timp. dar în realitate ca săfie sigur căprinţ ul nu se mai duce nică ieri. Cele în care s-au sfîrş it Puylaurens. c ă ci mingile o apucau razna: în loc sănu iasădin spa ţ iul îngă duit pentru joc. bucş tarul dumneavoastrş . arse scrisoarea. vorba doamnei de Rambouillet. prinţ ul avusese timp săascundămingea sub pernă . Prinţ ul se întoarse la el în odaie ş i se culcă . pe motiv căsînt pline de praf ş i căvrea săle scuture. La Ramée veni să -i ia hainele. cît sînt de friguroase încă perile din turnul Vincennes. Ş i prinţ ul se trînti iar în pat. prin ţ ul spuse căi s-a urît de atîta neîndemînare ş i cănu mai are poftăsăjoace. mareş alul d'Ornano ş i marele stareţ . S. aş a cum fă cuse cu multăp ă rere de ră uş i cu aceea a doamnei de Montbazon.ş i cum gră dinarul nu mai era acolo ca săle azvîrle sus. Slujitorul veş nic credincios alteş ei-voastre. vîrînd mingea sub pernă . În minge gă si urmă toarea scrisoare: „Monseniore. ră maserăbune pierdute. e un flş cş u foarte iste ş ş i ne e devotat cu trup ş i suflet. r ă spunse prinţ ul. Hotă rît lucru însă . Curînd. dragul meu. erau. rupse înveliş ul mingii cu dinţ ii. — Monseniorul are nevoie de ceva? întrebăel. ş i-am mai aţ îţ at focul. iar la masăse slujea de niş te cuţ ite de argint cu lama moale ş i care nu tă iau nici de fric ă . ş i se pregă tea săardăş i mingea. — Mi-era frig. prinţ ul avea ghinion în ziua aceea. fiindc ă nu i se lă sase nici un obiect tă ios. la Bastilia ş i pretutindeni. cum era vă dit căomul i-o aruncase lui anume. otravăcurată . unchiul meu. CONTELE DE ROCHEFORT" „P. nu tş iaş i pl ş cinta decît atunci cînd veş i fi singur. prietenii dumneavoastrş vegheazşş i clipa eliberş rii se apropie: cereş i poimîine sşmînca ş i o plş cint ş fş cutş de noul plş cintar care ş ine prş vş lia în locul celui dinainte ş i care nu e altul decît Noirmont. o vîrî iute în buzunar. Apoi fă cu spre gră dinar un semn de mulţ umire ş i se întoarse la joc. dou ăsau trei zburarăîndă ră t în ş anţ . Alte ş a-voastrş poate avea încredere în orice privinş şîn Grimaud. Aici ai putea săpă strezi ghea ţ ăori sa aduni silitrăde pe pereţ i.Ramée împreunăcu cî ţ iva ostaş i se ş i gr ă birăsăle adune. dar se gîndi căar putea s ă -i fie de folos pentru a-i trimite un ră spuns lui Rochefort. La Ramée era încîntat căa învins în chip atît de zdrobitor pe un prin ţ de sînge regesc. aş a cum îş i petrecea aproape toatăziua de cînd i se luaserăcă rţ ile. La Ramée . O minge că zu chiar la picioarele ducelui ş i. " Domnul de Beaufort. ş i sper sş rş mîneş i mulş umit de ceea ce veş i gş si înş untru. De îndatăce uş a se închise. Ş tie toată lumea. care de cînd se l ă sase de picturăavea iară ş i foc în odaie. Tare prevă ză tor om ş i La Ramée! Din fericire.

sînt Rusaliile. Gîndurile astea omoară . replicăprin ţ ul. poimîine e s ă rbă toare? — Da. care ajunsese sănutreasc ăo mare afec ţ iune pentru ilustrul întemni ţ at aflat în seama sa ş i ar fi fost zdrobit săi se întîmple vreo nenorocire. cugeta el. nenorocirile ce se abă tuserăpe rînd asupra celor trei bă rbaţ i pomeniţ i de că tre duce nu puteau fi în nici un chip tă gă duite. — Bucuros. propuse La Ramée. Trimitem ostaş ii sămă nînce la popota domnului de Chavigny ş i facem aici o masă . să măfac un mîncă cios. Propunerea era ispititoare. Oare masa asta nu ascundea vreo capcan ă ?" Ră mase pe gînduri o clipă . orice om. era un motan bă trîn. aş a cum preasfinţ ia-sa Mazarin a avut bună tatea s ă -mi dea de înţ eles. — Monseniore. i-am fă gă duit căve ţ i cump ă ra de la el. dar La Ramée. n-ar trebui s ăv ălă saţ i pradăunor astfel de gînduri. Are ni ş te plă cinte grozave ş i un vin fă răde pereche. Rezultatul chibzuielilor sale fu c ăavea s ă porunceascăsingur bucatele ş i vinul – prin urmare. Ce vă împiedicăsăîncercaţ i? De altfel. mi se pare căe lă comia. „Domnul de Beaufort. săne folosim de asta. mi-ar rîde ş i mie inima. monseniore. orice ar fi gîndit cardinalul de ră u despre el. nici un praf nu va fi presă rat în bucate ş i nici o licoare turnatăîn vin. monseniore. urmăducele. „Bine. care ş tia toate capcanele în care putea să -l atragăun întemniţ at. trebuie s ăfi primit în dar de la cel de sus unul din cele ş apte pă cate de c ă petenie dacănu chiar două .zîmbi din vîrful buzelor. — Într-adevă r. atunci trebuie să -mi creez o distracţ ie pentru zilele bă trîne ţ ii. monseniore. — Dar o lecţ ie între patru ochi. asupra că reia te las s ă hotă ră ş ti în totul. Dacătrebuie s ără mîn pe vecie aici. De-aşputea sămă duc ş i eu sămă nînc pl ă cintăş i săbeau o sticlăcu vin de Burgundia la urmaş ul lui jupîn Marteau. — Ai dreptate. ş i el pufni . — Ei bine." Ş i adă ugăcu glas tare: — Ei bine. îş i zise în sinea sa ducele de Beaufort. — Monseniore. — Hm! mormă i La Ramée. că zînd în capcană . ca să -ş i piardăinima ş i sufletul. — Oricum. — Vrei să -mi dai o lecţ ie poimîine? — Ce fel de lecţ ie? — De lă comie. rosti La Ramée. spuse domnul de Beaufort. Fie. dragul meu La Ramée. întă ri La Ramée. era un om cumsecade. zise el. dragul meu. monseniore. are la îndemînăpatruzeci de mijloace de evadare. nu silitra! — Eh. eş ti încîntă tor. nu-i prea greu ca vinul ş i bucatele lui s ă treacăînaintea celor ale domnului de Chavigny. Or. Nici pomenealăsă -i dea prin minte prinţ ului s ă -l îmbete. La urma urmelor. al lui jupîn La Ramée. ascultaţ i-mi sfatul: nu a ş tepta ţ i bă trîne ţ ea pentru asta.

măduc sămăîngrijesc de preg ă tirea . primeş ti? — Da. ş i! Ce am eu cu Rusaliile? Te temi cumva sănu coboare sfîntul duh. nici atîtica nu-mi pasă ! zise La Ramée. Chiar dacăasta n-o săse întîmple decît la moartea lui Mazarin. monseniore. Îl accept pe Grimaud. întrebădomnul de Beaufort. — Prin urmare. fiindcăaltfel îmi dau seama căn-am mai ispră vi niciodată . cum nu scoate o vorbă . cu o bună tate desă vîrş it jucat ă . Nimic nu putea săpricinuiasc ăo mai mare mulţ umire prinţ ului. — Monseniore! rosti La Ramée. ş i să -mi deschidăuş ile temni ţ ei? — Nu. ş i îş i trosnea degetele. — Care? — Grimaud săne serveascăla masă . alte ţ a-voastrăn-are s ă -l vadă . în chip de limbăde foc. Apoi îi veni o idee care împă cătotul. zise La Ramée. ca urmaş ul lui moşMarteau săse întreacăpe sine. surîzînd. fie! se învoi el. Totuş i avu tă ria săia un aer din cale-afarăde posomorît. —Ş i ce-a prezis? — Căn-are s ătreac ăziua de Rusalii. — La dracu cu Grimaud ă sta al t ă u! exclamăel. în cele din urmă . — Ei bine. O să -mi strice tot cheful. La Vincennes viaţ a se trece mai iute. e superstiţ ios. ceea ce e totuna. monseniore. Ducele ridicădin umeri. — Dragul meu. Ducele urmă rise cu destulăneliniş te monologul lă untric al lui La Ramée. — Credeţ i deci ca ve ţ i scă pa? întrebăLa Ramée. Porunceş ti pentru masăorice pofteş ti. — Am să -i poruncesc săstea toatăvremea în spatele alteţ ei-voastre ş i. crezi în vră jitori? N ă tă ră ule! — Mie. tot sînt mai tînă r cu cincisprezece ani decît el. dar mai cu seamădin clipa cînd voi sc ă pa de aici. vă d cum nu se poate mai limpede. în mă sura în care putuse săi-l citeascăpe faţ ă . — Monseniore. Plă cinta asta o comanzi anume pentru mine. Adevă rat. — De. ar trebui! izbucni prinţ ul drept ră spuns. nici n-are s ă -l închipuie căse aflăla o sutăde leghe. — Ei. chipul paznicului se lumin ă . — Ei bine. îş i întregi vorba domnul de Beaufort. dar nu mai vreau pe nimeni afarăde Grimaud. spuse ducele. Tu te îngrijeş ti de toate. Dar monseniorului Giulio îi pasă ! Ca italian. poimîine sînt Rusaliile. totodatăfă gă duie ş te-i căvoi cumpă ra de la el nu numai pe timpul cît voi sta în temniţ ă . singurul lucru pe care îl doresc eu e o plă cintăca aceea de care mi-ai vorbit. adă ugăapoi. cu o condiţ ie. Monseniore! — Sau mori mai devreme. dar v-am povestit ce-a prezis afurisitul acela de vră jitor. fă răca alteţ a-voastrăs ănu scape de la Vincennes. ş tii ce? Cănu ai încredere în mine. — Monseniore.în rîs numai cît se gîndi la asta.

murmurăprinţ ul. De neînchipuit cîte gînduri. mai era ceva care îl fră mînta cumplit: anume. acum. un cuvînt. Venea noaptea ş i odatăcu ea. prinţ ul se pomeni c ăs-a fă cut opt seara. o nă dejde în asemenea împrejură ri. felul cum se vor petrece lucrurile. din pricina asta se petrecu ş i la ş ah ceea ce se petrecuse la jocul cu mingea: domnul de Beaufort fă cu boac ă ne peste boacă ne. — Atunci. Ş i La Ramée plec ă . dar nu-l da uită rii. ş i ofiţ erul îl învinse la rîndul să u. adevă rat. deş i se scurseserăcu încetinealăde melc. Aceste repetate înfrîngeri se dovedir ăînsăde folos: mulţ umit ălor.ş i o privire aruncat ăîndă ră t fă cea săi se parăace ş ti cinci ani. Apoi. somnul. nu ş tia ce avea săconţ in ămisterioasa plă cintă . Domnul de Beaufort se perpeli pînăla miezul nopţ ii în a ş ternut. poate cănu-i ră mă sese credincioasăîn totul. dar i se ascunseseră amă nuntele. prinţ ul mai scă pa de gînduri: dar somnul e o divinitate plină de toane. afarăde Grimaud. Uita că . ceea ce însemna trei ceasuri cîş tigate.ş i prinţ ul de Beaufort pă rea adîncit cu des ă vîrş ire în sublimele combinaţ ii ale unui ş ah-mat. ceea ce înseamn ămult. Dupăcinci minute intrăofiţ erul de gardă . Abia tîrziu adormi. I se dă duserănă dejdi de izbînd ă . — Dacăam s ă -ţ i las timp. Avusese ni ş te vise fantastice: se fă cea c ăi-au crescut aripi ş i în chipul cel mai firesc a vrut săzboare. seara. în afarăde prieteni. cîtătulburare aduce un semn. o femeie î ş i amintise de el. dar cînd a ajuns la oarecare înă lţ ime. — Pe cine doreş te monseniorul să -l trimit încoace? — Pe oricine. —Ş i crezi căscoţ i ceva dintr-un elev ca mine? — Nă dă jduiesc. Erau atîtea motive care dă deau temei fră mînt ă rilor prinţ ului. Prinţ ul se afla de cinci ani încheiaţ i în temniţ ă . — Ce spune monseniorul? — Monseniorul spune sănu cruţ i punga cardinalului. acest ciudat sprijin l-a pă ră sit dintr-o dat ă . la început. ca sfîntul Laurent pe gră tar. dup ăcinci ani de temniţ ămai avea încăprieteni? În acest caz era un prinţ tare norocos. mai puţ in lungi decît cele douăzile. Astfel. pe ofiţ erul de gardă ? — Cu jocul de ş ah. decît cele patruzeci ş i opt de ore care îl mai despă rţ eau de clipa hotă rîtăpentru evadare. aş a cum La Ramée îl învinsese de dimineaţ ă . Se trezise cu fruntea brobonită . se lasăaş teptat. Ce prieteni îl aş teptau? Aş adar. Se deş teptăde cum se cră p ăde ziu ă . ş i tocmai atunci cînd îl chemi. ceea ce era cu mult mai rar. monseniore. care a avut bună tatea săia în seama sa grija de a vedea de hrana noastr ă . aripile s-au frînt ş i el s-a rostogolit într-un abis fă r ăde fund. La Ramée se opri la uş ă . aripile l-au sus ţ inut de minune.bucatelor pentru masă . — Bine. ră spunse La Ramée.

atunci cînd se trezi.ş i totuş i îl vedea în depă rtare pe Grimaud. care mi-ai împuiat capul ieri cu gogomă niile tale despre fuga din închisoare. deş i se de ş teptase de atîta vreme.ş i cînd La Ramée intr ăpe uş ă . dragul meu La Ramée. Atunci. monseniore? întrebăLa Ramée. Apoi îl furăsomnul.de sudoare. era descoperit ş i nu-i mai ră mînea nici o nă dejde săfugă . îi puse aceastămînăpe umă rş i începu s ărîd ăîn hohote. Nă dă jduiesc cămonseniorul nu va să vîrş i niciodatăasemenea nesă buinţ e decît în vis. La Ramée întinse mîna. mi-am frînt gîtul. mergînd cu fă clia în mînă . ş i paş ii se apropiau fă r ăîncetare. totuş i îş i continua calea. treptat-treptat. — Într-adevă r. Aş a că . am poruncit totul pentru masă ! spuse La Ramée. cu cît mai aprig voia el săfug ă . dar lucrul se dovedea cu neputinţ ă . îl gă si atît de palid ş i de istovit. apoi îl ş i ză ri. — Ah. în cele din urma. — Ei bine. încît am visat căam evadat de aici ş i. atunci cînd ră maserăsinguri. Grimaud mergea înaintea lui cu o fă clie în mînă . — Stt! fă cu La Ramée. — Ei bine? întrebăprinţ ul. încît fugarul încercăzadarnic săînainteze: zidurile se apropiau ş i-l strîngeau între ele. glă sui unul dintre ostaş ii care dormiserăîn odaie ş i care nu putuse săînchidăochii. Tu. el fă cea niş te sforţ ă ri nemaipomenite sămeargăînainte. domnule majordom. evadînd. chinuit de o durere de dinţ i că pă tat ădin pricina umezelii. — Vedeţ i. tunelul deveni atît de strîmt. Ş i. trecerea se îngusta. Ş i ce bucate o săavem? Ia săvedem. însănu era în stare săscoatăo vorbă . în cele din urmă . în celă lalt capă t al tunelului. cele trei morminte erau acolo. ş tergînduş i sudoarea care încăîi mai ş iroia pe frunte. auzi vocea lui La Ramée. voia să -l strige ca să -l ajute să scape din strîmtoare. fu prins ş i dus în încă perea scundăş i boltităunde pieriser ămareş alul d'Ornano. trimise ostaş ii afară . auzi paş ii urmă ritorilor. Zidurile p ă reau înţ elese cu du ş manii lui ş i-l strîngeau tot mai aprig. ş i a patra groapăgata să patănu aş tepta decît un cadavru. . La Ramée rîse din toat ăinima. nă tă ră ule?! zise prinţ ul. ş i cugetul să u. Monseniorul a avut o noapte zbuciumatăş i de două -trei ori a strigat în somn dupăajutor. Puylarens ş i unchiul să u. monseniore. nă zuind spre o singurăţ intă– evadarea – se avîntădin nou spre aceastăevadare. — Oho! exclamăprinţ ul. tu eş ti. Nu vreau sămămai gîndesc decît la mîncare ş i la bă utură . încuviinţ ăprinţ ul. ca trei gheburi. —Ş i ai dreptate. — Ce aveţ i. rosti el. ca săse r ă tă ceascădin nou într-un vă lmă ş ag de vise. Abia închise ochii. unul dupăaltul. încît îl întrebădacănu cumva e bolnav. acela de unde venise. unele mai pră pă stioase decît altele. Ă sta e un semn ceresc. Acum i se nă ză ri altceva: descoperise un tunel prin care putea săiasăde la Vincennes ş i pornise prin acel tunel. zdrobit ca ş i cum într-adevă r s-ar fi pră buş it din înaltul vă zduhului. prinţ ul fă cu cel puţ in atîtea sforţ ă ri să ră mînătreaz cîte fă cuse ca săadoarm ă . sub un pretext oarecare.

Prinţ ul îş i dă du seama căş i-a cam pierdut stă pînirea de sine: dar tocmai atunci. La Ramée se apropie de Grimaud. —Ş i de ce l-ai chemat. ş i ascultăce-ţ i spun. interveni La Ramée. —Ş i i-ai spus c ăe pentru mine? — I-am spus. Grimaud se ară tă în prag ş i îi fă cu semn ofiţ erului căare să -i spunăceva. Grimaud se înclinăîn semn de mulţ umire. — Tii. — Bine. .— Monseniorul a fă gă duit săaibăîncredere în mine. monseniore. cer iertare alteţ ei voastre: se pare cădomnul de Chavigny va lipsi pentru cîteva zile ş i m-a prevenit căvrea să -mi dea unele ordine înainte de plecare. — Vino încoace. începu La Ramée. care voia săspunăcănu pricepe în ce mă surăîl priveş te asta pe el. — Dar plă cint ăvom avea? — Se înţ elege! Una cît roata carului. nu v-am vă zut niciodat ăatît de fericit ca-n clipa asta. stă rui La Ramée. prinţ ul îş i veni în fire. făaş a cum vrei. —Ş i el ce-a zis? — Că -ş i va da toatăosteneala ca sămulţ umeascăpe alteţ a-voastră . va ră mîne ceva prin talere. trebuie să -l iertaţ i. fiindcăo să ai cinstea săne serveş ti chiar tu. asta ţ i se cuvine ţ ie. Grimaud urmeazăsăne serveascămasa aceea grozavă . — Straş nic! exclamăprin ţ ul. ba da. de vreme ce ş tii cănu pot să -l sufă r? — Monseniorul să -ş i aminteasc ăde în ţ elegerea noastră . Am uitat doar de Grimaud. În acest timp. dar el parcănici nu-l vedea. ori pe fundul sticlelor. ca ş i acum ar fi ascultat la uş ăş i-ar fi înţ eles c ăgîndurile lui La Ramée trebuie neîntîrziat ab ă tute în altăparte. eu l-am chemat. — Fă cutăde urmaş ul lui moşMarteau? — Întocmai. La Ramée continuă : — Monseniorul îmi face cinstea sămăinvite săluă m mîine seară masa împreună . dacăcu toată pofta de mîncare ş i cu toatăsetea noastră . — Monseniorul ş tie c ăfă r ăel nu se poate. te priveş te. frecîndu-ş i mîinile. — Ba da. Ce mîncă cios v-aţ i fă cut! În cinci ani. Monseniorul a uitat de paznicul nostru? — Nicidecum. Prinţ ul încercăsăschimbe o privire cu Grimaud. —Ş i acum. — Monseniore. Grimaud se aproprie cu o mutrădin cale-afarăde posomorîtă . rosti el. numai eu cu dînsul. fă răsămai socotesc că . bă iatule. Grimaud fă cu un semn. care îi vorbi în ş oaptă . — I-am spus acestui om cănu are voie săintre aici f ă răîncuviinţ area mea. Dimpotriv ă . încheie La Ramée. monseniore! se mirăLa Ramée. spuse La Ramée.

Dar ia aminte. aţ i pierdut cumva mingea? — Care minge? — Cea cu scrisoarea. — Scrieţ i. eu ascund biletul în minge. — Aş adar. — Monseniorul vrea cumva s ă -ş i ia revanş a la partida de ieri? Grimaud dă du foarte uş or din cap. — N-am dezlegare s-o fac înainte de-a sosi clipa. trimiteţ i-o în ş anţ . în timpul jocului. monseniore. zise prinţ ul. noi vom coborî prin prima fereastrş a galeriei". Grimaud zîmbi cu cel mai plă cut zîmbet de care era el în stare. — Un gră dinar? întrebăducele. dragul meu La Ramée. monseniore? fă cu Grimaud cu mirare. zilele trec. scoase la ivealădin buzunar un creion ş i o bucatăde hîrtie. — Ei bine? întrebăprinţ ul. — Acelaş i gră dinar de ieri? Grimaud repetăsemnul. aş a căazi sînt hotă rît s ăte bat mă r. contele de Rochefort? Grimaud repetăsemnul pentru a treia oară . — Da. La Rainée ieş i: Grimaud îl urmă ri cu privirea fă răsăse clinteascădin loc ş i. — Ei bine. cînd v ă zu cău ş a s-a închis. de sus în jos. — Haide. nu seamă năuna cu alta. — Cine sînt cei care măvor aş tepta de cealaltăparte a ş anţ ului? . dă -mi cel puţ in cîteva am ă nunte despre fuga noastră . —Ş i dacăse pierde? — Stăcineva acolo ca săo vadăş i săo ia. spuse el. că ruia nu-i plă cea de fel polologhia.— Du-te. monseniore. — Ce trebuie săscriu? Grimaud ridicăun deget ş i îi dictă : „ Totul e pregş tit pentru mîine searş . —Ş i asta-i tot? — Ce vreţ i mai mult. Semnaţ i. monseniore? întrebăGrimaud. — Mai departe? zise ducele — Mai departe. fiş i la post între ceasurile ş apte ş i nouş . o cos la loc ş i dumneavoastră . Iat-o. ră spunse Grimaud. m-am gîndit căs-ar putea s ăne fie de folos. glă sui prinţ ul. — Nu. Ş i prinţ ul scoase mingea de sub pern ăş i i-o întinse. monseniore. urmăGrimaud. Prinţ ul semnă . zise prin ţ ul că tre La Ramée ş i întoarce-te cît mai curînd. — Acum spuneţ i-mi. Grimaud fă cu un semn de încuviinţ are. aduceş i doi cai gata înş eua ş i.

apucăpe strada Postes. Athos cunoş tea hanul de multăvreme. vorbi Grimaud. Athos îş i pă stra aerul să u senin ş i nepă să tor de totdeauna. Athos ridicăochii surîzînd ş i ară tă tînă rului o casăcu înf ă ţ iş are liniş tită . intrau în Paris pe o stradăa suburbiei Saint-Marcel. care slujea de că lă uzăîn acest nesfîrş it labirint tovară ş ului să u de drum. eş ti cam zgîrcit la vorbă . . apoi pe Fossés-Saint-Michel ş i apoi pe strada Vaugirard. ţ i-e gura aurită . Cam pe la jumă tatea stră zii. ş i Athos nu se dovedea prea îngă duitor fa ţ ăde capitală . — Bun. zise el. apoi pe Estrapade. am mai spus. în casa asta am petrecut ş apte din cei mai dulci ş i mai cruzi ani ai vieţ ii mele. afarădoar de vechile-i amintiri ostă ş eş ti. în plă cintăvor fi douăpumnale. spre ruş inea acestui ora şatît de lă udat. — Noi vom lua pumnalele ş i scara. drume ţ ii pornir ăîn lungul ei. o scarăde frînghie ş i o pară -că luş . doi că lă re ţ i. dacănu vrei să -mi ies din minţ i. la hanul „La Vulpea Verde". — Monseniore. Hotă rît lucru. zise domnul de Beaufort. ci ş i singura ţ intăa simţ ă mintelor sale. Ieş ind în strada Férou. Tînă rul venea pentru prima oarăla Paris. — Spune-mi mă car ce-o săconţ inăacea faimoasăplă cintă . — Uite. rosti prinţ ul. ară tîndu-i tocmai aceastăparte a ora ş ului. Raoul. Ş i. înţ eleg. — Monseniorul îş i dăseama căavem la îndemînătot ce ne trebuie. Ajunş i la Saint-Médard. ultimul să tuc din provincia Touraine era mai plă cut la vedere decît era Parisul înspre Blois. ră spunse Grimaud. dar ce-i al tă u e al tă u: cînd vorbeş ti.— Nu ş tiu nimic. — Iar pe La Ramée îl silim sămă nînce para. monseniore. venise aici cu prietenii de sute de ori. Tînă rul surîse ş i el ş i salutăcasa. Aceş ti doi că lă reţ i erau contele de La Fère ş i vicontele de Bragelonne. — Dragul meu Grimaud. Cei doi că lă tori se oprirăîn strada Vieux-Colombier. dar în două zeci de ani se petrecuserămari schimbă ri. trebuie spus c ănu-l mi ş cădecît prea puţ in pe tînă rul că lă tor. În ce-l priveş te pe Athos. Iubirea lui Raoul faţ ăde ocrotitorul să u se manifesta în orice împrejurare. urmaţ i la cîţ iva paş i de un slujitor. aş a căînţ elegem cît de duios ş i de adînc putea săiubeascăde ast ădatăinima lui Athos. începînd cu schimbarea stă pînilor. Raoul era nu numai tot ce îndră gea el pe lume. Athos. vechea sa prietenă . XXII O AVENTURĂA MARIEI MICHON Cam în aceeaş i perioadăde vreme în care prinţ ul de Beaufort ş i Grimaud urzeau aceste planuri de evadare.

— Unei femei? întrebăRaoul. iar cînd nu poţ i.Drumeţ ii încredinţ arăcaii slugilor ş i. apoi cerurădou ăodă i pentru ei. fii liniş tit. zise Athos. dar ş i cea mai graţ ioasăfemeie din Franţ a. Ş i dac ănu va fi mîndrăde el. — Sănu uit. — Haidem! murmurăAthos. că utăsăîmplineascăcerinţ ele lui Athos. mă nuş ile de că prioară . ş i apoi săse culce. — Astă zi. Cînd poţ i săciteş ti vîrsta unei femei pe chipul ei. ş i chiar doresc s ăo îndră geş ti. — Dragul meu Raoul. Athos surîse ş i el. Caut ăs ăar ă ţ i cît mai chipeş . — Nă dă jduiesc. desenau o mînăfinăş i elegant ă . Raoul. cum se purta pe acea vreme. Athos îi cercetăcu privirea picioarele. cu toate cătocmai unei femei vreau săte prezint. Vreau să te prezint cuiva. înseamnă . Athos îl întîmpinăcu acel zîmbet p ă rintesc cu care îl întîmpina odinioarăpe d'Artagnan. Se îngrijirămai întîi de cai. cerurăsă fie îngrijiţ i cu cea mai mare bă gare de seamă . care pă rea de fier. Athos nu putea să plă nuiascănimic între el ş i o femeie socotitădrept cea mai frumoasăş i cea mai graţ ioasăfemeie din Franţ a. Tînă rul salută . cu acea cochetă rie care prinde atît de bine pe cei tineri. — Da. în timp ce cizmele. i-ar fi pl ă cut săse scalde în Sena. despre care auzise vorbindu-se atît. ş i săli se spele pieptul ş i picioarele cu vin că lduţ . Se retrase deci în odaia sa ş i. Cînd se întoarse. ş i că dea în inele pe umeri. — Cîţ i ani are? întrebăvicontele de Bragelonne. de aceeaş i culoare ca mă nuş ile ş i pă lă ria. strîngeau un picior care pă rea al unui copil de zece ani. mîinile ş i pă rul – aceste trei semne ale obîrş iei sale. încadrîndu-i faţ a smeadă . cum se cuvine să facăni ş te adev ă raţ i cavaleri. Poate că . — E frumoasă ? — Acum ş aisprezece ani era socotitănu numai cea mai frumoasă . dar zîmbetul lui Athos îl liniş ti pe dat ă . ţ inînd cu tot dinadinsul s ăse încredinţ eze c ănu se asemuieş te nici pe departe cu Loire. Pă rul negru era piept ă nat cu că rare la mijloc. Ş tiţ i fă gă duiala ce măleagăde Louise. dar care vă dea ş i mai adîncăiubire pentru Raoul. domnule. surîse tînă rul. asta nu se întreabăniciodată . nu are rost săîntrebi. Raoul. zise Athos. sănu li se dea decît paie ş i ovă z. Tînă rul îl privi cu neliniş te. cenuş ii ca ş i pă lă ria. învaţ ăo datăpentru totdeauna. — Nu. mai puţ in deprins cu oboseala decît Athos. domnule? întrebătînă rul. Acest ră spuns îl lini ş ti pe deplin pe viconte. cu un an înainte de a fi venit el pe lume. — Du-te ş i puneţ i în orînduialăhainele. cănu e vorba de însură toare. că ci natura fuse darnicăcu el. Fă cuseră două zeci de leghe peste zi. Lucru lesne. dar contele de La Fère îi ceruse un anume lucru ş i nu-i ră mînea decît săse supună . — Într-o jum ă tate de ceas. este indiscret. adicăsăarate cît mai chipeşcu putinţ ă . rosti Athos. cum erau cai de soi.

Dupăo clipă . Erau într-un salon. cu toate căîn acea vreme avea patruzeci ş i patru sau patruzeci ş i cinci de ani. apucarăapoi pe strada Rosiers. lipsind astfel. lacheul se întoarse ş i spuse că . ochii mari. Alcovul. vii ş i inteligenţ i. cu ceaprazuri la fel. sprijinindu-ş i braţ ul pe o pern ă . La vestirea lacheului se ridicăpuţ in ş i întinse curioas ăcapul. trecea drept încăo femeie foarte frumoasă . În rest. în sfîrş it. Urcătreptele peronului ş i. pe care intriga îi deschisese ş i dragostea îi închisese de atîtea ori. Purta veş minte de catifea violetă . dacăo vedeai din spate. iar de cing ă toarea-i . mijlocul de nimfă . aflat peste drum de Jacobins. Athos porni în urma lacheului. era tapetat cu un fel de damasc albastru. de ş i doamna ducesăde Chevreuse nu avea cinstea sa cunoascăpe domnul conte de La Fère. cu flori trandafirii ş i frunze de aur. În picioare avea cizme din piele neagră . Se afla într-un mic alcov. gă itanele de argint luceau. care îl fă cu săstră batăun lung ş ir de încă peri ş i. fă răsăfi gă sit însăprilejul săo aducem în scenă . Athos se ară tăîn prag. a c ă rui fereastrădă dea spre gr ă dină . ceea ce dovedi elveţ ianului de pază căoaspetele care intra are dreptul săse poarte astfel. ş i se oprirăîn faţ a unui castel m ă reţ . în 1683. Athos fă cu semn vicontelui de Bragelonne sără mînăpe loc. ieş irăîn strada Saint-Dominique. nici o broderie de aur nu-i împodobea mantia ş i o simplă panăviorie stă tea prinsăla pă lă ria-i neagră . se opri în faţ a unei uş i închise. Lacheul deschise uş a Doamna de Chevreuse. Era o mare cochetă rie pentru o femeie de vîrsta doamnei de Chevreuse săprimeascăîntr-un asemenea alcov. dupămoda statornicităde doamna de Rambouillet cînd îş i clă dise palatul. adresîndu-se unui lacheu într-o livrea scump ă . ş i mai cu seamăaş a cum se afla ea în acea clip ă . Ţ inea în mînăo carte întredeschisă . zise Athos. adicătocmai vremea potrivităpentru vizite. încît. cu blazonul familiei Luynes deasupra intră rii. îş i pă strase minunatul pă r bă lai. care pusese iubirilor ei o pecete originală .căe din cale-afarăde pretenţ ioasă . Intrăcu pas hotă rît ş i îndră zneţ . de care am vorbit atît de des în povestirea celor Trei Mu ş chetari. îl ruga săpofteasc ă . întrebă dacădoamna ducesăde Chevreuse poate fi vă zut ăş i dacăpoate să primeascăpe contele de La Fère. Cei doi că lă tori pornirăpe strada Grenelle. încît acestea deveniserăaproape reprezentative pentru familia sa. Într-adevă r. coroana Fran ţ ei de un moş tenitor. abia pă rea de treizeci ş i opt treizeci ş i nouă . Era trei după -amiază . era aceeaş i fă ptur ăzvă pă iată . pă rea ş i acum feti ş cana care să rea cu Anna de Austria ş anţ ul de la Tuileries. adicăîntinsăpe o canapea ş i cu capul rezemat de tapet. — Am ajuns.

văprivesc cu admiraţ ie. ş tiu. Numele acesta nu l-aţ i auzit niciodată . — Dorinţ a văe îndeplinită .stră lucitoare atîrna acea spadăcu mîner superb. surîse ea. că ci aţ i avut bună voinţ a sămăprimiţ i. Am cutezat s ăm ăînf ă ţ iş ez la palatul vostru.. — Athos?! repetăea. fă rănici o îndoială . — Ei bine. sînt destul de compromisă .ş i totu ş i nu v-am v ă zut niciodatăla curte. — Odinioară . — Nu sînt acasăpentru nimeni. încît ea se ridicăpe jumă tate ş i cu un gest plin de gra ţ ie îl pofti săia loc lîngădînsa. dar Athos îi fă cu semn sa ră mînă . ca pentru a sili miile de gînduri ce i . — Numai căasta nu e totul. în acest caz spuneţ i-mi repede cine sînteţ iş i plecaţ i. Aţ i ieş it cumva de la Bastilia? — Nu. căacest nume nu i se ş tersese cu totul din minte. fă r ăa văfi cunoscut. sub un nume cu desă vîr ş ire necunoscut doamnei de Chevreuse. doamn ă ! O. mănumeam Athos. deş i era pierdut printre vechi amintiri. sînt un mare ambiţ ios. glumi ducesa cu acel aer poznaşcare o prindea atît de bine. dar pe care l-aţ i uitat. nu vedeţ i căaş tept cu neră bdare? — Iar eu. Gulerul ră sfrînt al că mă ş ii era dintr-o superb ădantelă . spuse doamna de Chevreuse. Ducesa de Chevreuse rupse cea dintîi tă cerea. Lacheul tocmai voia săiasă . ră spunse Athos. — Doamnă . trebuie săm ăierta ţ i. se cercetarăcu privirea fă răpic de stinghereal ă . Doamna de Chevreuse deschise ochii mari. ră spunse doamna de Chevreuse cu cel mai încîntă tor surîs. ră spunse Athos cu un zîmbet. doamnă . alta la fel că dea peste carîmbii cizmelor. Odinioarăpurtam un alt nume. — Spuneţ i-l. pe care Porthos o admirase odinioarăde atîtea ori în strada Férou ş i pe care Athos nu se îndurase săi-o împrumute nici mă car o singur ădată . Dar poate sînt pe cale săajung acolo. dar întrevederea ce văcer e o întrevedere între patru ochi. doamnă ? Vi s-a spus numele meu. Ş i îş i cuprinse fruntea în palme. spuse el că tre ducesă . Era vă dit. pă rea de viţ ănobilă . domnule. contele de La Fère. cu siguranţ ă . ş i aşavea cea mai vie dorinţ ăs ănu fiu tulburat. Urmăun ră stimp de tă cere în care aceş ti doi oameni. Staţ i puţ in. domnule. Lacheul ieş i. domnule. nici dintr-o parte. Ş i aş a. Poţ i pleca. Cel care se anunţ ase astfel. — Cine sînt. Sînte ţ i un om de la curte. — Domnule. care îş i dă durăseama din prima clip ăcăsînt egali. ş i am izbutit. Cutez acum săvărog a-mi acorda o întrevedere de jumă tate de ceas. dar aşvrea săş tiu cu cine vorbesc. doamnă . — Ah. plini de uimire. cum bă nuise ş i contele. rosti contele de La Fère.. pe care l-aţ i auzit poate. rosti ducesa de Chevreuse că tre lacheu. Athos se înclin ăş i se supuse. nici din cealaltă .

— Măîncurajaţ i. Cred căa sfîrş it r ă u. doamnă ? — Mi-aţ i reînviat în suflet una dintre cele mai plă cute amintiri din tinereţ e. —Ş i Aramis. — Ah. numit ăMarie Michon. Bietul Aramis! Era un fermecă tor gentilom. elegant. încuviinţ ădoamna de Chevreuse. Aş adar. atunci. — Da. Din partea unui om ca dumneavoastrăsînt gata săprimesc orice. — Oh. — Vreţ i săvăajut. Vămulţ umesc. —Ş i Aramis! spuse cu însufleţ ire ducesa. — Fie. ş i zicalele poporului sînt uneori neînchipuit de adevă rate. — Aşfi un ingrat. — Ei. urmăel. încuviinţ ăducesa care ş i obosise că utînd. Athos tă cu. o veriş oarăde-a lui. — Da. zîmbind. Porthos ş i. cine ş tie! fă cu Athos. săvămai amintesc ceva? întreb ăAthos. ca s ăo previnăde complotul ce se urzea împotriva bietului Buckingham. să -mi urmez povestea. Athos se înclin ă . — Cît se poate de ră u: s-a f ă cut abate. era prieten cu o tînă r ăcroitoreasădin Tours.. încercînd săciteascăîn ochii lui Athos. spre a vedea lă murit în ş uvoiul lor stră lucitor ş i pestriţ .. adă ugă ea. ş i în ochii mei nerecunoş tin ţ a nu apare ca un cusur sau ca o crimă . . numai sănu o vorbiţ i de ră u. Dar cum s-ar putea una ca asta? Dumneavoastrăn-aţ i cunoscut-o niciodat ă . domnule.se perindau prin minte săse opreasc ăo clipăîn loc. continuăAthos. — Pentru ce. Exist ăo zicalăîn popor. întă ri Athos. cum că munte cu munte se întîlneş te. Vre ţ i să -mi îngă dui ţ i a v ăvorbi de ea? Doamna de Chevreuse se uităla Athos. o cunosc! exclamădoamna de Chevreuse. Veriş oarăcă reia i-a scris pe cînd se gă sea la asediul oraş ului La Rochelle. — Desigur. domnule? se miră doamna de Chevreuse. — Întocmai. — O tînă răcroitoreasădin Tours? murmurădoamna de Chevreuse. doamnă ? zise Athos. anume d'Artagnan. dară mite om cu om. jucîndu-se nepă să toare cu evantaiul. n-aţ i dat uit ă rii cu totul acest nume? — Nu. continuaţ i! îl îndemnăcu însufleţ ire doamna de Chevreuse. ci ca un viciu. ingrat faţ ăde Marie Michon. discret ş i scria versuri minunate. ce nenorocire! exclamădoamna de Chevreuse. — Acest Athos era prieten cu trei tineri muş chetari. Nici nu ş tiţ i cît de pl ă cutăe pentru mine aceast ă convorbire. ceea ce e mult mai ră u. continuaţ i. — Ceva în legă turăcu asta? — Da ş i nu. — Aramis. mă rturisi Athos. Aş adar. Cu plă cere. ră spunse ea. domnule. — Mi-aţ i îngă dui. întocmai. — Ah. doamnă . — Dumneavoastră . zise Athos. continuaţ i.

hotă rî deci . domnule! Ş ti ţ i totul. văascult. vorbea despre cele mai nobile doamne de la curte numindu-le prietenele ei. Nu. cu o umbrăde zîmbet ş io uş oarăîncruntare a sprîncenelor. adusăde prinţ ul de Marcillac. — Vai! suspina doamna de Chevreuse. aceast ătînă ră croitoreasa. aş a cum numai ea ş tia s ăse încrunte. le fă cu rost de doi cai straş nici ş i cele douăfugare plecarăîn grabădin Tours. sora ei.. bă tînd din palme uimită . nu pregeta să -i spunăsora ei. lucrurile nu se puturăface atît de tainic.. devotatăpînăla a-i sluji drept intermediar ăcu fratele să u. reluăAthos. ca ş i regina. — Întocmai. — Într-adevă r. Lucrurile s-au schimbat mult de atunci. Doamna de Chevreuse scoase un strig ă t de surprizăş i se uităla Athos cu o uimire care îl fă cu s ăzîmbeascăpe muş chetarul de odinioar ă . Pe Marie Michon ş i o fat ă de ajutor a ei anume Ketty. nu văvoi ră pi timpul cu asta. —Ş i regina avea dreptate. Ş i tă cu. continuăAthos. împrejurarea era apoi prevă zută : dacăpe Marie Michon o ameninţ a vreo primejdie. le prindea de minune straiul bă rbă tesc. — Încît cardinalul. fiindcăfiinţ a aceasta îi era nespus de devotată . Nu avea timp de pierdut. era deprinsăcu ruf ă rie finăş i cură ţ enie. dar într-adevă r. regina trebuia sătrimităo carte de rugă ciuni legat ăîn catifea verde. adev ă ratul. Ceea ce mi-a ră mas săvăspun e ş i mai ciudat decît ceea ce v-am spus pînăacum. încît s ănu prind ănimeni de veste. —Ş i într-o diminea ţ ăse pomeni cu cartea cea verde. fiindcăpe cele mari nu îndră zneau săse arate ş i săcearăg ă zduire. celă lalt cardinal.. hotă rî într-o bunădimineaţ ăsăo aresteze pe biata Marie Michon ş i săo ducă sub pazăla castelul Loches. satul nu avea han ş i nici castel. îndreptîndu-se spre Spania. murmurădoamna de Chevreuse. Pe drept cuvînt ar fi ciudat dacă . Prinţ ul gă si pentru ea un costum de cavaler. prin îndoita-i obîrş ie austriacăş i spaniolă . atît de mîndrăcum e. iar pentru Ketty unul de lacheu. chiar aş a a fost! exclam ădoamna de Chevreuse. se lă sase frig. — Aş teptaţ i. doamn ă . aflat între Tulle ş i Angoulême. casele ţ ă ranilor erau să ră că cioase ş i murdare. urmăAthos. văsocotesc un vră jitor ş i măaş tept la orice. avea cele mai straş nice relaţ ii cu lumea mare. — Ceea ce i se pune astă zi în seam ăca o mare crim ă . tremurau la cel mai mic zgomot. ce-are a face.Aceastăveriş oarăa lui Aramis. iar Marie Michon era o persoanăfoarte aleas ă . atunci cînd nu întîlneau în cale vreun han. — Domnule. Din fericire. aceastăMarie Michon. le vom însoţ i doar pîn ăîntr-un să tuc din provincia Limousin. doamnă . în ciuda faptului cănu era de o obîr ş ie înaltă .. era 11 octombrie. regele Spaniei. un s ă tuc numit Roche-l'Abeille. apucau numai pe drumuri lă turalnice. ş i însă ş i regina. ziua fusese lungăş i obositoare. — De astădată . în sfîrş it. rosti ducesa. — Dacăaşmerge pe urmele celor douăfugare pînăla cap ă tul că lă toriei lor? întrebăAthos.

Marie Michon. Ei bine. mă rturisi ducesa. ori." Doamna de Chevreuse trecea în mod vă dit de la mirare la uimire. — Într-adevă r. — Conte. una dintre acele fiinţ e nă scute ca săne aducăpe toţ i în ispită . că ci poarta nu era ză vorît ă . — Domnule! exclamăducesa. Am alergat ş i eu toata ziua ş i nu m-aşsupă ra deloc dacăaşdormi în noaptea asta. săducăîn ispităş i o faţ ăbisericească . măînspă imîntaţ i. Prin sate. dup ăce o copleş i uimirea. r ă mase înm ă rmurită . domnule. în mijlocul atîtor alte amintiri plă cute pe care le avea. zise preotul. care avea înfă ţ iş area celui mai chipeşcavaler din lume. luaţ i de mîncaţ iş i că utaţ i săfaceţ i cît mai puţ in zgomot. săvăscape din puterea necuratului. chem un că lugă r de la mînă stirea Vieux-Augustins. adicăunde mîncaseră . cu ochii aţ intiţ i asupra lui Athos. lumea era foarte încreză toare. Athos începu sărîdă . spuse: „Mulţ umesc. . adevă rat! recunoscu Athos. O lampăardea în odaia unde se află preotul. pă rinte. chipul ei. Marie Michon era o fă pturăîncîntă toare. primesc". prinzîndu-l pe Athos de mîini. Spune ţ imi numaidecît cum de cunoaş teţ i toate aceste amă nunte. repet. că pă tase un aer cu neputinţ ăde zugră vit în cuvinte. Dac ănu sînteţ i cumva însuş i diavolul. întă ri doamna de Chevreuse. Ş i de altfel asta nici nu măpriveş te pe mine. reluăAthos. intrăîn odaia unde se odihnea gazda. care se culcase. pe cuvînt de cinste! — Vai. dacăte mulţ umeş ti cu ce-a mai ră mas de la masăş i cu jumă tate din odaia mea".Ş i. — Ah. Marie Michon mîncăîmpreunăcu însoţ itoarea ei ş i. dacănu. dup ăce sfîrş irămasa. — Ah. vîrî capul înă untru ş i ceru gă zduire. potrivit îngă duin ţ ei primite.săcearăg ă zduire preotului. Athos fă cu o pauză . Ah. spuneţ i odată ! Sînt gata săascult orice. „Atunci. cră păuş a. Bietul preot nu era sfîntul Ambrozie ş i apoi. Cele douăcă lă toare bă turăla poart ă . sănu piard ăo vorbădin povestirea oaspetelui. se vedea căar fi vrut săspunăceva ş i totu ş i tă cea. doar dacăe vorba de domniş oara Marie Michon. Una dintre acele fiinţ e zvă pă iate. nu pricep cum de cunoaş teţ i toate aceste amă nunte. tocmai aici vine partea cea mai grea. st ă pînul. —Ş i apoi? întrebăea. le strigăsăintre ş i ele intrară . cocheta din ea îş i zise ca ar fi o plă cutăamintire pentru zilele bă trîne ţ ii. — Apoi? fă cu Athos. Cele douăcă lă toare se sfă tuirăo clipă . ş i. în vreme ce Ketty se culcăîntr-un fotoliu în prima înc ă pere. că rora le trec prin minte cele mai ciudate gînduri. „Bucuros. preotul le auzi pufnind în rîs ş i apoi. tinere cavaler. — Spuneţ i. gîndindu-se căare drept gazdăun preot. continuaţ i! zise ducesa. a ş adar. preotul. era tîrziu. ori mai degrabăstă pîna. — Încîntă toare aceastăMarie Michon! continuăAthos. V-am prevenit doar cămăaş tept la orice. ră spunse preotul.

? — Eram eu. — Ei bine? — Ei bine. — Un an mai tîrziu. Doamne! exclamăea. m-am apropiat ş i am recunoscut-o pe micuţ a Ketty. unde mi-am g ă sit calul ş i lacheul gata de drum. Apoi am plecat.— Nimic mai uş or. chemat la că pă tîiul unui muribund. —Ş i acest cavaler. Ducesa ră mase înm ă rmurităpentru o clipăş i apoi.. —Ş i ce-a spus preotul? întrebăAthos la rîndul să u. fiind fugară . scumpe conte. izbucni în rîs. ridicîndu-se ş i înclinîndu-se respectuos în faţ a ducesei de Chevreuse. atunci cînd s-a înapoiat în Franţ a. slujitorul bisericii. doamnă . În schimb. ş i asta tocmai în clipa cînd preotul. — Ah. contele de La Fère. rosti Athos. acest gentilom sosit acolo înaintea ei. E tare amuzant! Ş i zvă pă iata de Marie Michon a nimerit mai bine decît s-ar fi aş teptat. V-am spus. Chipul ei frumos îmi atrase luarea-aminte. spuse ducesa.. — Marie Michon. Am ieş it din cas ăş i m-am dus la grajd. cu capul dat pe spate ş i întru totul vrednicăde stă pîna ei. îi lă săîn grijă casa. —Ş tiţ i. odatăînapoiatăla Paris voia ca acest copil săcreascăîn preajma ei. Luaţ i loc. —Ş i n-aţ i mai trecut niciodatăprin acest sat? întrebăcu însufleţ ire doamna de Chevreuse. la oaspetele bunului preot. ş i continuaţ i-văpovestirea. Aş adar. Marie Michon a cerut numaidecît veş ti despre acest copil. în 1643. fiindc ăMarie Michon plecase ş i ea mai înainte ca preotul săse fi întors acasă . Atunci. dar ş i din sat. domnule. eu însumi că lă toream într-o misiune grabnică . era nevoit săplece pentru toatănoaptea. numai căel nu înţ elegea nimic. L-am g ă sit foarte preocupat de o întîmplare din care nu pricepea nimic. Ş i astfel mi-am dat seama căacea frumoasăcă lă toare era.. — Marie Michon! zise iute doamna de Chevreuse. Cu opt zile mai înainte. voiam să -l rev ă d pe acel bun preot. — Da. Într-un fotoliu din prima încă pere dormea însoţ itoarea. continuăAthos. în zorii zilei am ie ş it fă ră zgomot din odaie ş i am lă sat-o dormind pe fermecă toarea mea tovar ă ş ă . ş i nu la preot a venit Marie Michon săcearăg ă zduire.. doamnă . acest oaspete. nu-i putea purta de grij ă . care de altfel era gentilom. — Acum îmi ră mîne sămăînvinuiesc. doamnă . Un cavaler. bucatele pregă tite pentru masăş i odaia sa. dimpreună cu o pungăde aur ş i un bilet cu aceste trei cuvinte: „11 octombrie 1633" — Era ziua acestei ciudate aventuri. venise cu un ceas mai devreme decît dumneavoastrăsă cearăg ă zduire preotului. el însu ş i aflat într-o misiune importantă . deodată . nu numai de acasă . primise un leagă n cu un dră gă laşb ă ieţ el de trei luni. decît c ăa petrecut acea noapte la că pă tîiul unui muribund. plin de încredere în oaspetele să u. — Căun senior pe care nu-l cuno ş tea a avut bună tatea săse . că reia prietenul nostru Aramis se îngrijise s ă -i gă seascăaceastăslujbă . că ci.

. În aceeaş i clipădeschise uş aş i fă cu un semn tînă rului. Oh. ca la rîndul vostru săfaceţ iş i dumneavoastr ăceva pentru el. Doamna de Chevreuse îl opri. — Nici o grijăîn aceast ăprivinţ ă . zise el. Pîn ăîn clipa de faţ ăam vegheat asupra educa ţ iei lui ş i cred căam fă cut din el un gentilom desă vîrş it. mulţ umesc. — E adevă rat. sînteţ i un adevă rat gentilom! Dar abia aş tept să -l vă d pe tînă rul nostru viconte. ridicîndu-se într-o clipită . care se ivi în pag. interveni doamna de Chevreuse. acum nu m ă bucur de prea multătrecere. atunci n-aţ i mai ră mîne decît dumneavoastrăca să -l îndrumaţ i în lumea unde este chemat să -ş i afle locul. Cît despre avere ş i titlu. Athos dă du săse îndrepte spre uş ă . măarunc într-o poveste plinăde neprevă zut. din nefericire nu sînt regina. Doamna ducesăde Chevreuse îţ i îngă duie s ă -i să ru ţ i mîna. doamnă . Athos zîmbi: — Seamă năcu mama sa. o preveni Athos. pe care am moş tenit-o ş i care îi dătitlu de viconte. domnule! izbucni doamna de Chevreuse. întorcîndu-se spre Athos. ca să -l fac ăs ăse a ş eze al ă turi de ea ş i privindu-l cu ochii stră lucitori de bucurie. domnule. nici mama. Unde e? — Aici în salon. fiul meu. — Domnule conte. dar pentru el voi face tot ce-mi st ăîn putinţ ă . Nu cumva pentru a-mi cruţ a timiditatea mi-aţ i spus cădoamna este ducesa de Chevreuse. luîndu-i mîna la rîndu-i. doamnă . Din nenorocire. —Ţ ineţ i seama. Mulţ umesc! Sînteţ i o inim ănobilă ! — Vi l-am adus.. în care aşputea fi ucis. fiţ i liniş tit! exclam ăducesa. doamn ă . — Oh. — Credeţ i-mă . rosti Athos. viconte. ş i nu regina însă ş i? — Nu. cănu-ş i cunoa ş te nici tată l. Tînă rul se apropie cu fermecă toru-i surîs. Aici. cu capul descoperit. — Apropie-te. că ci dacăaşfi.îngrijeascăde copil ş i de viitorul lui ş i căl-a luat cu el. i-am trecut în stă pînire moş ia Bragelonne. De mîine chiar. — Aţ i pă strat secretul ş i mi l-aţ i adus astfel. dacăvreţ i. Îl chem îndată . luîndu-i mîna ş i încercînd săo duc ăla buze. ş i o rentăde zece mii de livre. acum înţ eleg! Acest senior era ţ i dumneavoastr ă . — E frumos? întrebăea. fiul Mariei Michon e aici! Vreau să -l vă d numaidecît.. E aici. puse un genunchi la pă mînt ş i să rutămîna doamnei de Chevreuse. doamnă . Doamna de Chevreuse nu-ş i putu st ă pîni un strigă t de fericire care întrecea toate speranţ ele plă smuite de orgoliul ei. Nu. tată l lui! — Stt! Nu vorbiţ i atît de tare. — Aici?! strigădoamna de Chevreuse. retră gîndu-ş i înceti ş or mîna. spuse Athos. — Ah. Dar împrejură rile măsilesc acum săîncep iară ş i viaţ a ră tă citoare ş i primejdioasăde om devotat unei cauze. gîndind cămăveţ i face fericită . viconte. spuse ducesa. mulţ umesc.

acesta o iubeş te prea mult ca sănu-i îndeplineascăpe loc orice dorinţ ă . dar săvedem. ş i aş a cum sînt – adă ug ăea.ş i mii de mulţ umiri. am gă sit conte! Prinţ ul de Marcillac e un vechi prieten de al meu. domnule conte? — Poate nimic nu l-ar ajuta mai mult în viitor decît dacăs-ar spune cănici nu m-a cunoscut vreodată . ca de obicei. Bragelonne. din cauza certurilor dintre doamna de Montbazon. pentru care am o scrisoare ş i unde trebuie săîntîlnesc un prieten. — Ei bine. îl va recomanda pe tînă rul nostru prieten doamnei de Longueville.. — Da. Prinţ ul. deci s ănu pleca ţ i pîn ăatunci. Numai căaşputea îndră zni s ăvărog a vă îngriji de toate astea cît mai grabnic? Am motive ca vicontele sănu ră mînădecît pînămîine searăla Paris. în picioare. Domnul conte m-a crescut. — Vreţ i săse ş tie c ădumneavoastrăv ăinteresaţ i de el. rîzînd. — Eh. rosti contele.. cu gîndul de a face din mine un ostaşş i m-a lă sat sănă dă jduiesc c ăm ăva prezenta cuiva la Paris. care ar binevoi sămărecomande poate chiar Prinţ ului. Oare vechii prieteni se despart cu aer atît de grav? . înţ eleg. — Bine. spuse ducesa. Athos se înclin ăş i se pregă ti de plecare. dar săvedem. — Doamnă . conte. domnule.ş i doamna de Longueville. Eh. domnule! izbucni tînă rul.. într-adevă r! Iat ă . — Tu ş tii. Am ş i eu astă zi cîteva drumuri de fă cut ş i. — Prea bine. mama mea vitregă . Vreau sătrimit dupăprinţ ul de Marcillac. ce carierăai dori s ăîmbră ţ iş ezi? Athos. cred. domnule conte. aceea a armelor.aşface pentru dumneata tot ceea ce meriţ i. stai puţ in. în schimb cu ajutorul prinţ ului de Marcillac. — Da. — Ce faceţ i astă -seară ? — Ne vom duce la abatele Scarron. zise ducesa de Chevreuse. abia st ă pînindu-se sănu-i să rute fruntea neprihă nită– săvedem. ră spunse tînă rul. care din fericire se aflăîn clipa de faţ ăla Paris ş i că ruia nu-i voi da pace pînăce totul nu va fi dus la bun sfîrş it. la întoarcere. doamnăduces ă . prinde bine unui tînă r ostaşca dumneata s ăslujească sub ordinele unui general ca el. zise tîn ă rul cu vocea sa dulce ş i ră sun ă toare totodată . se uita la amîndoi cu o expresie de negră ită mulţ umire întip ă rităpe faţ ă . — Minunat! zise contele. ş i anume. Ş tiu bine căsînte ţ i întruchiparea înţ elepciunii ş i am săvăascult. — Oh. acum lă saţ i-l în seama mea. îl voi aş tepta pe viconte la han. Voi trece ş i eu pe acolo pentru o clipă . adicăpe la ş ase seara. zise ducesa. Eu nu iau nici o hotă rîre fă ră vreun motiv temeinic. care îi va da o scrisoare pentru fratele ei. Doar o singurăcarier ămi se pare vrednicăde un gentilom.. personal sînt în raporturi destul de proaste cu el.

s-a apucat săfacăvizite pe la prieteni. Or. s-a vă zut nevoit săo ia la s ă nă toasa. Acolo nu se dă deau ospeţ e. S-a că utat prin toate mijloacele cunoscute săfie tă mă duit. fie în epigrame. pînăla urmă . dupăaceea s-a pornit pe huiduieli.— Ah! murmurăAthos. Aici a poruncit săi se facăun jilţ . Era casa micului Scarron. Anna de Austria a ră mas fermecatăde vorba-i plinăde duh ş i l-a întrebat dacăn-ar dori . dar atîta a pă timit de pe urma asta.. s ă rutîndu-i mîna. aceste noută ţ i erau atît de iute comentate. cînd cuvîntul lor era plin de duh. hă rţ uit. s-a tă vă lit prin ea pînăa devenit cea mai caraghioasăzbur ă toare din cîte s-au vă zut vreodată . ş i totu ş i casa cu pricina nu era nici a unui mare senior. unde faima lui de om de spirit era gata statornicită . se spuneau atîtea noută ţ i. a r ă mas locului ţ eapă n. Mul ţ imea însăgonea dupăel: fugă rit. zicînd căvrea mai degrabăsără mînă beteag. fusese pe vremuri unul dintre cei mai nă stru ş nici stă pîni de venituri parohiale din oraş ul Mans. ducîndu-se s ăo vad ăpe reginăîn acest jilţ . ş i. ieş ind pe celă lalt mal. la drept vorbind. nu era abate decît din pricinăc ăavea în seam ăo mînă stire. într-o zi. dar apa era rece ca gheaţ a. dupăaceea s-a întors la Paris. De-aşfi ş tiut mai devreme căMarie Michon era o fiinţ ăatît de fermecă toare!. Înveş mîntat în chipul acesta ciudat. vrînd săînveseleascădin cale afarădarnicul oraşal că rui suflet era. unde locuia. spintecînd o saltea de fulgi. Micul abate Scarron. ş i. XXIII ABATELE SCARRON Pe strada Tournelles se afla o casăpe care o cunoş teau toţ i purtă torii de litiere ş i toţ i lacheii din Paris. într-o zi de carnaval. a poruncit valetului să u să -l ungăcu miere din cap pînăîn picioare ş i apoi. Înota ca un peş te. încît s-a lipsit de to ţ i doctorii. încît oricine ţ inea săpetreacăun ceas în tovă ră ş ia micului Scarron. spre a-i reda folosinţ a mîinilor ş i picioarelor. frigul l-a p ă truns pînăla os ş i. Fiind ş i nă du ş it. În ciuda acestui lucru. Mulţ i ardeau de dorinţ a să -ş i facăauzit acolo cuvîntul. ca să scape nevă tă mat. ei înş iş i erau bineveniţ i. care. s ă -l asculte ş i săîmp ă rtă ş eascăapoi ş i altora spusele sale. urmă rit cu înverş unare din toate p ă rţ ile. nă scocit de el. ş i nicidecum pentru căfă cea parte din clanul fe ţ elor biserice ş ti.. hamalii au început cu ocă rile. ciopîrţ ite ş i transformate fie în poveş ti. Scarron n-a gă sit altăscă pare decît să se arunce în rîu. copiii au pus mîna pe pietre. nu se jucau că rţ iş i nu se dansa. Se rîdea atît la acest spiritual abate. la început lumea se ţ inea dupăel uimită . nici a unui bancher. ea era locul de întîlnire al lumii bune ş i întreg Parisul venea aici. Ş i se retrase oftînd. încît.

Scarron îş i trimisese ca de obicei lacheul cu o chitanţ ăla casa de pensii. Unul dintre ei îl salut ăsco ţ îndu-ş i pă lă ria ş i-i spuse: —Ş tiţ i. deschizîndu-ş i larg bă ierile pungii. a rostit abatele. a ră spuns Scarron. Din acea clipă . Scarron se afla cu ducele de Longueville. Ş i Scarron a dobîndit titlul de bolnav al reginei. vorbi acelaş i nobil de adineauri. — Se vede căsînteţ i un om cinstit. — Acela de bolnav al majestă ţ ii-voastre. ş i vre ţ i săînchid uş a vicarului. pentru căvorbeş te de ră u pe un altul? Imposibil! Convorbirea se oprise aici ş i Scarron. primi ş i mai des vizita domnului de Gondy. din spirit de contradicţ ie. . urmaţ i de un lacheu. care era ş i ziua de platăa pensiei cuvenite pe trei luni. dar acolo i s-a ră spuns că : — Statul nu mai are bani pentru abatele Scarron. Cînd lacheul îi aduse aceastăveste. tocmai în ziua cînd primea abatele: venirăoaspe ţ i cu duiumul ş i tot oraş ul vui de proteste împotriva cardinalului. — Ei bine. Era într-o joi. — Spiritual? — Din nenorocire are prea mult spirit. maiestate. a r ă spuns Scarron.Ş i fă cu în aş a fel. netrebnicul de Mazarin i-a tă iat pensia bietului Scarron! — Asta-i prea din cale-afară . într-una din zile. atunci pentru ce vreţ i sărenun ţ a mai vedea un asemenea om? — Fiindcăvorbeş te de r ă u. — Care anume? a întrebat Anna de Austria. cu o pensie anualăde o mie cinci sute de livre. zise Athos. Scarron a dus o viaţ ăplin ăde voioş ie. în dimineaţ a acelei zile. lipsit de orice alte griji în ce priveş te viitorul. încît la patru după -amiazăîntreg oraş ul ş tia de refuzul cardinalului. domnule. — Adevă rat? Ş i pe cine? — Pe cardinal. ca sa ia banii. Uş a mea e ş i azi deschisădomnului Gilles Despréaux. care măvorbeş te de ră u pe mine. Oare nu-i un om de vi ţ ănobilă ? — Ba da. un trimis al cardinalului i-a dat de în ţ eles c ănu face bine s ăaibăcasa deschisăpentru vicar. Or. salutîndu-i la rîndul să u pe cei doi cavaleri. iar Mazarin o adevă ratănă past ă . — De ce? a întrebat Scarron. Numai ca. — Da.cumva un titlu. Athos întîlni în strada Saint-Honoré doi gentilomi pe care nu-i cunoş tea. că lă rind în aceeaş i direcţ ie ca ş i el. existăunul pe care ţ in grozav să -l am. dar vicleanul bolnav se feri săprimească . de bunăseamă ! — Cumsecade? — Fă r ăîndoială . care îi oferea o pensie îndoit ăfaţ ăde aceea pe care Mazarin i-o tă iase. — Cum?! a replicat Scarron.

Deci ia aminte cum te porţ i în casa lui. viconte. — Oare gentilomii fac versuri? întreba naiv Raoul. domnul de Rotrou. nu. urmăAthos. . cîndva viu colorate. dar sănu spui nimic ş i nici sănu asculţ i. ori mai degrabăascultă . acoperit cu o cuverturăde brocart. pere ţ ii erau tapeta ţ i simplu. pe la ş apte seara se îndreptăspre strada Tournelles. domnul Scarron e poet? întrebăRaoul. Eu socoteam că asta înjoseş te. Doi lachei foarte respectuoş iş i bine instruiţ i îş i îndeplineau cu distincţ ie îndatoririle lor. domnule. însă un spirit dintre cele mai alese. dar suferind ş i scă rpinîndu-se cu o mică vergea. Doar un gentilom oarecare. Prima persoanăpe care o z ă ri fu Aramis.— Vai domnule. care a pus în miş care întreg Parisul? întrebăRaoul. Aş a. unul dintre prietenii mei: este abatele d'Herblay. sub care. cu un baldachin tapisat. Dupăaceea. se agita un om cu chipul destul de tineresc. Încă perea era foarte îngrijităş i mobilatăcum se cuvine. bună oară . Athos îş i croi drum ş i intră în casăurmat de tînă rul Raoul. dar azi niţ el cam ş terse. — Prea bine. zise Athos că tre viconte. de cai ş i vale ţ i ce-ş i însoţ eau stă pînii. Strada era plinăde slujitori trimiş i dup ă treburi. Totuş i. instalat lîngăun fotoliu pe rotile. îl luăde mînăş i îl prezentălui Scarron. dar cu gust. ţ esute cu flori. mie îmi spuneţ i! exclamăAthos. Perdele mari. Nu vorbi decît prin gesturi. care îş i mă rturisi deopotrivăîncîntarea ş i respectul faţ ăde noul oaspete ş i fă cu un compliment foarte spiritual vicontelui. domnule. viconte. cu aerul că rosteş te un sfat salvator – cred cămai bine s-ar lă sa pă gubaş . Ză rindu-l pe Athos. de care m-ai auzit adesea vorbind. dar dacăsînt frumoase. Ş i se despă rţ irăsalutîndu-se cu cea mai aleasăpoliteţ e. Jocul ă sta ne va ajuta să nu fim tulburaţ i de nimeni. destul de voios. — Da. Athos fă cu dou ăvizite în ora ş . deş i în ochii lui d ă inuia neîncetat o expresie vie. asta sporeş te preţ uirea celor din jur. văvoi îndeplini dorinţ a întru totul. Vom putea săspunem un cuvînt bun bietului om. domnule. dragul meu viconte. Aramis îi ieş i în întîmpinare. Dac ăversurile sînt proaste. fă gă dui Raoul. curtenitor. — Ai săm ăvezi discutînd mult ăvreme cu un gentilom. — Mi-aduc aminte. dar în unele clipe acoperit de o paloare bolnă vicioas ă . veş nic cu zîmbetul pe buze. rîse Athos. foarte înc ă pă tor. plinăde spirit ori de bună voin ţ ă . — E bine cămergem acolo tocmai astă -seară . Vreun ministru c ă zut în dizgraţ ie? — Oh. — Dar cine e domnul Scarron. ca ş i cum ai vrea s ăne spui ceva. iată -te prevenit. În jurul acestui soi de cort mi ş că tor se înghesuiau o mul ţ ime de gentilomi ş i de doamne. — Întocmai. — Bine. ră spunse Athos. că zut pesemne în dizgra ţ ia cardinalului din pricina unor catrene îndreptate împotriva-i. — Din cînd în cînd săte apropii de noi. Era abatele Scarron. că deau peste ferestrele largi. zeflemitor. — Atunci.

rîse un partizan al Frondei. Trebuie săş tii săte sacrifici pentru ţ ara ta.E privilegiul pe care ţ i-l dăasuprirea. î ş i roti. Iată -te deci să rac. dar înainte s ă se aş eze. ca de aur. în schimb. a ş a cum poate credeau. că rora le fu prezentat de că tre Aramis. cel pu ţ in mi-a ră mas leoaica. Raoul. la doamna de Rambouillet. acum statul a devenit mai bogat. caderent omnes a crinibus hydri. nu? Am aflat noutatea azi după -amiaz ă . uş a se deschise ş i lacheul anunţ ăpe domni ş oara Paulet. că ci nu era preg ă tit sără spund ăunor cuvinte atît de alese. cu pă rul bogat. întinzînd mîna domniş oarei Paulet. Oaspeţ ii se îngr ă mă dirăîn jurul noii venite. — Cardinalul îş i va cumpă ra mai multe pomezi ş i parfumuri pe an cu aceste o mie cinci sute de livre. aş a cum îi plă cea lui Rafael ş i cum Tizian a zugră vit toate Magdalenele sale. Domni ş oara Paulet se îndrept ăspre locul ei obiş nuit. că ci ş i astă zi o înconjura admiraţ ia celor din jur. domnul de Grasse ne-a spus-o. rosti Scarron. fă cuse săfie poreclita Leoaica. fermecă toarea ş i spirituala lor compatrioată . Era o femeie înalt ă . care aspirăla acest pompos titlu. Frumoasele noastre doamne de astă zi. E un personaj istoric. dezvelindu-i ceva eroic. st ă tuse de vorba cu el. tîn ă răş i frumoasăîncă . — Ei bine. Muza care are nevoie de mediocritatea aurită ? Că ci. în care Athos recunoscu pe gentilomul întîlnit pe strada Saint-Honoré. Athos fu salutat încăde doi-trei seniori. Domniş oara Paulet pă ş i drept spre Scarron. Dacănu mai am hidra. dupăaceea vîlva stîrnită de sosirea lui se potoli treptat-treptat ş i conversa ţ ia deveni generală . — Dar muza ce va spune? interveni Aramis cu vocea lui mieroasă . privirea de regin ăasupra adun ă rii. Raoul tresă ri. ar trebui săş tie c ăel nu vine din Anglia. salutăcu multăgraţ ie. La ea se ducea regele Henric al IV-lea cînd a fost asasinat. Tot ce spunea Scarron pă rea cu totul deosebit astă -seară . în mijlocul murmurului stîrnit de apariţ ia ei. ş i ochii ei . Athos atinse cu mîna umă rul vicontelui. — Da. zise el. De cîteva zile parcăîn fiece clipăse ridica o cortină pentru el. cu mijlocul zvelt ş i mlă diu.Raoul r ă mase descumpă nit. Aceastăculoare roş cat-ară mie. Totuş i. sau poate superioritatea pe care o dobîndise asupra celorlalte femei. în care Raoul cerceta cu privirea întreaga adunare. Domnul Ménage să ri în sus entuziasmat. scumpe abate! zise ea cu vocea-i liniş tită . — Uită -te la aceastăfemeie. ci de la domniş oara Paulet. oricum: ş i Virgilio puer aut tolerabile desit Hospitium. îl cunoscuse pe Henric al IV-lea. mă rea ţ ă . aceastăfemeie care intra. La vreo patru-cinci minute. — Bun! zise Scarron.

spuse el. Athos fă cu la fel. — Dar maiestatea-sa nu are lă scaie. ră spunse acesta. zise el. interveni Aramis. care gă sise de o sutăde ori la rînd o vorbăde duh drept ră spuns. — O. rostităa suta oar ăîn timpul serii. În clipa aceea uş a se deschise ş i lacheul îl anunţ ăpe vicar. se împotrivi Scarron. miop ş i tare stîngaci în miş că ri. — Ei bine! glă sui vicarul. — Ce anume? întrebăAramis. Athos surîse. Ai că zut în dizgraţ ie. viconte: du-te săo saluţ i. Nu-l cunoş tea pe abatele de Gondy decît din auzite. — Domnul cardinal Mazarin a binevoit săse gîndeascăla mine. Scarron se întoarse ş i el ş i-i ieş i în întîmpinare în fotoliul sau. Vă zu intrînd un om scund. zîmbi spre Aramis ş i-l salutăamical din vîrful degetelor. Toata lumea se întoarse. un adev ă rat provincial. ş i Scarron. — O panglicăde pă lă rie. Arată -te ceea ce eş ti. Vicontele se apropie de Leoaicăcu chipul împurpurat ş i se pierdu îndatăîn mijlocul seniorilor care o înconjurau. Toţ i se întoarser ăspre vicar. voi fi nevoit săte numesc canonic la NotreDame. v-aşcompromite prea mult. că ci numele vicarului începea s ăse acopere de faimă . Nu e încăprea multălume ş i-am fi remarcaţ i. — Ai fost remarcat de domniş oara Paulet. negricios. Dacăeş ti strîmtorat. conducîndu-ş i fotoliul lui pe rotile prin mijlocul oaspeţ ilor cu iscusinţ a cu care un cîrmaci încercat ş i-ar îndruma barca pe o mare presă ratăla tot pasul de stînci.se oprirăasupra lui Raoul. dar nu ş i în mînuirea pistolului ş i a spadei – încăde la primii paş i se lovi de o mă su ţ ă . — Cum vei face ca săne poţ i primi ş i de acum înainte? continuă vicarul. Scarron trecea de la unul la altul. era cît pe ce săse dezmint ă . — Iartă -m ă . Nu tră ieş te oare sub regimul comunită ţ ii de bunuri? Vicarul se întoarse. ai cumva venituri pe care noi nu le cunoaş tem? — Voi împrumuta bani de la regină . Eş ti în întîrziere ş i trebuie să -ţ i fac un dar. nu prea bine fă cut. cît pe ce săo ră stoarne – ş i totuş i cu o expresie impună toare ş i mîndrăîntipă rit ăpe faţ ă . — Uluitor! strigăMénage. dar o sforţ are disperatăîl scoase din încurcă tură . care scoase la . — Îndată . în vreme ce domniş oara Paulet îi f ă cu un semn cu mîna de pe locul unde ş edea. dar nu te sfă tuiesc să -i vorbeş ti de Henric al IV-lea. nu. z ă rindu-l pe Scarron abia cînd gazda ajunse lîngăel. scumpe abate. — Atunci. abate? Era o frazăsolemnă . celă lalt în jurul domniş oarei Paulet. În înc ă pere se formaserădou ăgrupuri distincte: unul în jurul domnului Ménage. — Noi cînd stă m de vorbă ? zise Athos că tre Aramis.

Se simte foarte ră u. asta-i! fă cu acru domni ş oara Paulet. pe jumă tate ascuns dupăperdea. În cele din urmăîl ză ri pe Raoul ş i ochii îi scînteiară. aş teptînd un partener de joc.ivealădin buzunar o panglicăciudatăde mă tase. Doamne. Doamna La Renaudot se îngrijeş te de cearş afuri. în clipa aceea aveam niş te treburi foarte importante cu consilierul Broussel. îl z ă ri pe Aramis în niş a ferestrei ş i îş i ascunse dup ăevantai o uş oarătresă rire de surpriză . am pentru dumneata un evantai dupămoda Frondei. cînd Voiture îl vede pe marchizul de Luynes la o masă . ca să -l dezleg de jur ă mînt. Raoul se împurpurăla faţ ă . iar pe dumneata. pînăş i prietena noastr ă . ră ceş te întorcîndu-se acasăş i se urc ăîn pat ca s ănu se mai dea jos. Cum se simte bietul Voiture? Nu cumva ş tii. d'Herblay: face mă nuş i cum poartăpartizanii Frondei. Aramis luăpanglica ş iş i-o puse la pă lă rie. El sămoar ă ! Nici pomeneală ! E înconjurat de femei ca un sultan. Scarron? — Cum? Domnul Voiture e bolnav? întreb ăseniorul care îi vorbise lui Athos în strada Saint-Honoré. În toate se vă deş te gustul Frondei. Din nenorocire. pe gustul Frondei. Te voi trimite la negustorul de unde-mi cumpă r mă nuş i. — Vai! ră spunse domnul Ménage. Voiture îi ră spunse cănu poate săjoace. doamna de Rambouillet. ori pe cineva. unde vei avea credit nelimitat: coace o pîine minunată . Pai asta e o praş tie. pierde patru sute de scuzi. — A! fă cu ea. ca ş i cum ar fi vrut să -ş i alunge gîndurile ce o nă pă deau fă r ăvoie. în odaia cea mai feritădin casa mea. Aş a căa ră cit ş i se aude c-ar fi pe moarte. — Oare starea scumpului Voiture săfie chiar atît de rea? întreb ă Aramis. Luynes fă gă duieş te în numele meu să ia pă catul asupră -i. Athos fă cu un semn lui Aramis. care sănu-i trimităceaiuri. Scarron îş i îndreptăîn grabăfotoliul spre uş ă . Ş i acest mare om se poate săne p ă ră seascăş i el deseret orbem. îl ză ri pe Athos ş i deveni visă toare. Marchizul îl strigăş i-l pofteş te s ăia loc. Ce are? — S-a aş ezat la masa de joc. — Întocmai! încuviinţ ăvicarul. Închipuiţ i-văcăsă rmanul Voiture fă cuse jură mînt sănu mai joace. În mijlocul saluturilor respectuoase care o întîmpinară . —Ş i unde a ră cit? — Ei. Doamna Saintot a alergat într-un suflet să -i ducăo supăîntă ritoare. Dupătrei zile n-a putut săţ in ăpiept ispitei ş i a luat drumul arhiepiscopiei. la brutarul meu. la mine. îi informăvicarul. toatălumea se ridic ă . Domniş oarăPaulet. — Ei. Voiture se aş ezăla masă . ş i nu existănimeni. care se tupilălîngăo fereastră . ducesa că uta în chip vă dit ceva. întrucît eu nu i-am dat dezlegare. uitînd s ă -ş i trimitălacheul dupăcă mă ş i de schimb. Scarron. În clipa aceea uş a se deschise ş i lacheul strigără sună tor: — Doamna ducesăde Chevreuse! La auzul acestui nume. — Ah! exclamăScarron. .

aş a cum îl sfă tuise Athos. draga mea. pe care o lă sase bolnavăla castelul La Vallière ş i pe care o d ă duse uită rii pentru o clipă în mijlocul societă ţ ii de aici. care îi ş opti surîză tor ceva la ureche. Ş tii sămuş ti.— Dumitale nu ţ i-e drag! zise Scarron. — Autorul Cleliei ş i al Marelui Cirus? — Pe care le-a scris împreun ăcu sora sa. — O. aruncăvreo cîteva cuvinte în dreapta ş i în stînga. începurăo convorbire înso ţ ităde bogate gesturi. se vede căvii din provincie. rîzînd. Sîntem priviţ i. vă zînd căAthos s-a oprit la rîndul să u în niş a ferestrei unde stă tuse el mai înainte. — Domnul de Scudéry. — Rîzi. — Nu degeaba ţ i se spune Leoaica. pe care mi l-a recitat abatele ş i . la locul să u. În acest timp.. uscat ş i gă lbejit. în preajma domnului Scarron. el?. Bravo. spre a înş ela atenţ ia celor cîţ iva curioş iş i. acolo. doamn ă . care st ăde vorbăîn clipa asta cu acea dră gă laş ăfă ptur ă . îndră zni Raoul săintervinăîn discuţ ie. scumpul meu bolnav! Îl ur ă sc atît de puţ in. interveni doamna Chevreuse de pe locul unde ş edea. Aramis se apropiase de vicar. cealaltăera o femeie ce pă rea căo are în grijă– un chip rece. El. încadrat de un minunat pă r negru. — Cine e acest că pitan. sub care scînteiazăun potir de aur. îi spuse domnul de Retz. Ş i-l pă ră si pentru a se duce s ăstea de vorb ăcu doamna în jurul că reia se strînsese o mulţ ime de lume. iar pe urmăse îndreptăneobservat într-acolo. domnule? îl întreabăRaoul pe Athos. Raoul îş i fă gă dui s ănu plece f ă răsăvorbeascăfrumoasei copile cu ochii catifelaţ i: printr-un ciudat joc al gîndurilor.. aidoma frumoaselor pansele violete. ca de adevă rată guvernantăori că lugă riţ ă . înalt abia de cinci picioare! — Bravo! exclamăun bă rbat deş irat. cu mustaţ a falnicăş i cu o spadăuriaş ăla ş old. cu toatăstă pînirea de sine. Aramis. — Un mare poet. deş i nu era nici o asemă nare la mijloc. cu chipul nespus de gingaşş i de trist. Haide. De îndatăce se aflarăîmpreună . încît aşpune cu plă cere săse facăslujbe pentru odihna sufletului să u. Raoul se apropie de ei. uscă ţ iv ş i oacheş . nu-ş i putu reţ ine o uş oarătresă rire. Aramis se sili sărîd ă . cîtănedreptate. — Mi se pare căponegriţ i peste mă surăun mare poet. ş i căn-ai avut niciodatăprilejul s ă -l întîlneş ti. ea îi amintea de biata Louise. viconte. Declar ră spicat căsocot a măpricepe în poezie ş i căîntotdeauna versurile lui mi s-au p ă rut detestabile. cu ni ş te ochi catifelaţ i. mare poet! Eh. Raoul se întoarse ş i vă zu într-adevă r doi oaspeţ i abia sosiţ i: o copilă fermecă toare. frumoasăPaulet! E timpul ca micul Voiture săfie pus. în sfîrş it. — E un rondel al domnului Voiture.

care îi ră spunse printrun zîmbet plin de graţ ie. gă sesc cădomnul Voiture e un poet. ră sună tor. De pildă . desigur. ca ş i cînd ar fi vrut sătragăspada. — Ucis. de mareş alul d'Albret. deş i plinăde admiraţ ie. — Cum. Cineva se apropia de locul unde se aflau. În ce mă priveş te. — Mîine. măal ă tur pă rerii vicarului: un simplu poet. dacădevine grav. eu mi-aşîngă dui sănu împă rtă ş esc în totul pă rerea domnului de Scudéry. ră sucindu-ş i mustaţ a. trebuie sărecunoaş teţ i căle spune ca vai de lume. anume. — Aş adar? întrebăAthos. — Adevă rat. Zelida ş i Alcidaleea. iar glumele prea familiare. căprea a încă rcat versul cu licenţ e. de care se apropiaserădomniş oara Paulet dintr-o parte ş i domniş oara de Scudéry din cealaltă . De pilda. — Oh. A fost adeseori necuviincios faţ ăde prinţ esă . eu îl învinuiesc ş i de faptul că ş i-a luat o prea mare libertate faţ ăde cei mari. — Cît despre mine. fă cînd un pas înainte. cît despre mine. Dar posteritatea. e un poet de valoare. — Dar scrisorile lui. încuviinţ ăScudéry. un simplu poet. Raoul ră mase cîteva clipe în preajma lor apoi se pierdu în grupul doamnei de Chevreuse. glă sui Ménage. desigur. în ceea ce priveş te gluma. — Unde? — La Saint-Mandé. — Cine ţ i-a spus? — Contele de Rochefort. faţ ăde regină ? întreba Scudéry. — Totuş i veţ i conveni c ă . murmurăAramis în grabă . în aceastăprivinţ ăe neasemuit. — Ei bine. —Ş i cugetă rile filozofice? Iatăce-i lipsea bietului Voiture. ce capodopere! zise doamna de Chevreuse. — Da. nu-ş i află pereche. zise vicarul. Dar numai atîta vreme cît glume ş te. de domnul de Schomberg ş i chiar faţ ăde regină . n-am ş tiut asta! Ş i în ce chip s-a ară tat necuviincios faţ ăde majestatea-sa? — Nu cunoaş teţ i poezia lui: Gîndeam? . observăPaulet.că ruia nu-i gă sesc pereche. Ideile politice îi lipsesc cu desă vîrş ire. i se ală turădomniş oara de Scudéry. Scrisoarea crapului cş tre ş tiucş . rosti Aramis. fiindcă . A ucis poezia fă răsăş tie. — Da. întă ri Scudéry. — La ce oră ? — La ş ase. calcă -n stră chini. — Fă r ăs ămai punem la socoteal ăcăcele mai reuş ite îş i au inspiraţ ia la castelul Rambouilet. apropiindu-se de grupul strîns aici ş i salutînd respectuos pe doamna de Chevreuse. Cînd nu spune lucrurile pe ş leau. acesta-i cuvîntul. îi va reproş a un lucru. G ă sesc însăhazul cam silit. spuse Athos. La naiba. dimpotriv ă .

„Gîndeam apoi cşbietul Amor Ce armele mereu ş i-a dş ruit. — Oh. domnule Voiture?" întrebămaiestatea-sa. Domnul Voiture era în tr ă sura reginei. Ménage ş i domni ş oara Paulet ridicarădin umeri. Marie. zise domniş oara Paulet. Eu însăo cunosc dintr-o surs ăsigură . Sş încunune fruntea ta Cu cinste. E cel mult un cîntec. nestemate. zise Aramis. cugetînd în preajma ta. — S-auzim! strigar ătoţ i într-un glas. care se plimba singurăcu el prin pă durea Fontainebleau. la o vreme. se prefă cu adîncit în sine cîteva clipe. cît despre aceastăultimăînţ epă tură .ş i ră spunse: „Gîndeam ş i eu c ş soarta vrea Dupşatîta nedreptate. Eu. Oare vei fi mai fericitş . Voiture surîse. nu ş tiu dacăare ceva comun cu regulile poetice. bombă ni Scarron. cred căregina a spus-o la foarte puţ ini. luăun aer îngîndurat pentru ca regina să -l întrebe la ce se gîndeş te. ceea ce se ş i întîmpl ă : „La ce te gîndeş ti. f ă r ăsămai vorbesc de domnul de Beaufort. Cînd tu te-arş ş i atît de rea Cu inimile devotate ş ie?" — Oh. zise doamna de Chevreuse. faimş . —Ş ioş tii? — Sper sămi-o amintesc. ză u aş a. Asta nu mămai prive ş te cîtuş i de . — Haide-haide. interveni doamna de Chevreuse. — Nu. — Nu. spune mai curînd trei cuplete! precizădomniş oara de Scudéry. La ce sşmşaş tept. N-a ş vrea s ş spun îndr ş gostitş ! Pş catul rimei mşdoboarş" Scudéry. Doamna de Hautefort cu doamna de Sennecey i-ar da dreptate. Precum erai odinioarş . — Aş teptaţ i. încît sălase impresia c ăimprovizează . — Într-adevă r. Gonit departe-i de la curte Fş rşde arcul lui vrş jit. zise domniş oara de Scudéry. — Iatăîn ce împrejurare s-a ivit poezia. Poezia are trei strofe. urmăAramis.— Nu. dar trebuie să -l iertă m în numele adevă rului.

desigur: una dintre cele mai fermecă toare fiinţ e de pe lume. Din dep ş rtş ri aici sosit. —Ş i într-adevă r sînt. Ultimul cuplet? S-auzim! — Iată -l. Era ş i pă rerea lui Raoul. — Din nenorocire. iatăde ce-i spun frumoasa Indiană . Pe Buckingham. — Atunci măvei ierta. tinere. domniş oara Françoise d'Aubigné. ş i spuneţ i-mi cine este tînă ra doamnăcare are o pă rere deosebităfaţ ăde toatăaceastăaleasă adunare? — Ah. Cu atît mai bine. —Ş i ultimul cuplet? întrebădomniş oara de Scudéry. e pierdere de timp. v ărog. domnule. nu? Raoul se împurpur ădin nou: — Mă rturisesc. spuse Aramis. chipeş ul duce.puţ in: de azi-dimineaţ ănu mai sînt bolnavul reginei. . — Aş a e: vrei săş tii cine e aceea tînă r ădoamn ă ? E frumoasa Indiană . Vai. prietenul regelui Henric al IV-lea? — E nepoata lui. ş i veţ i avea bună voin ţ a să -mi spuneţ i cine-i persoana pe care o numi ţ i frumoasa Indian ă ? — Da.. care se apropie de Scarron ş i spuse roş ind: — Domnule Scarron. ş i cine ar fi nepoftit.. faceţ i-mi cinstea. — Văcer iertare. încît e cu neputinţ ăsăte înş eli: „ş i mşgîndeam – doar noi poeş ii Gîndim adesea mai ciudat Ce-ai face în ş st prag al vieş ii De l-ai zş ri cu-adev ş rat. zise el. Acesta are avantajul de a folosi nume proprii. sau pş rintele Vincent?" La aceastăultimăstrofă . ş i cînd vei ajunge săpricepi graiul acesta. un strigă t se stîrni fa ţ ăde necuviin ţ a lui Voiture. sa speră m căo săfie dat uit ă rii. Tocmai a sosit din Martinica. tînă rul meu viconte. Precum vă d. El. căversurile mi se par foarte frumoase. dar nu ş tiu mai mult decît înainte. Dar tă cere! Între poeţ i nu se spun asemenea lucruri. — Eu însănu am cinstea săfiu poet. arzi de dorinţ a să -i propui o alianţ ăofensivăş i defensivă . domnule. zise Raoul. fă cu Scarron. rosti Raoul cu tot sîngele în obraji. eu gă sesc minunate aceste versuri. ş i vărugam. gl ă sui Raoul. sînt un provincial! — Ceea ce înseamnăcănu pricepi mare lucru din pă să reasca ciripită pe aici de toatălumea. cu atît mai bine! Nici nu te stră dui săo pricepi. — Face parte cumva din familia vestitului Agrippa. încuviinţ ăScarron. murmurăcopila cu ochii catifelaţ i.

vreau săse creadăcănu stau de vorbă cu el. cel puţ in pe unele dintre ele. vorbeş ti ca în Apocalips. care zîmbi. Raoul de asemenea. Doamne. Domniş oara Paulet plecase.. — Doamnă . ră spunse vicarul rîzînd. ră spunse vicarul. adresîndu-se la rîndul ei lui Scarron. roag-o săaibăbună tatea s ă -ţ i dea mîna cînd coboară treptele. dornicăsăse ală ture discuţ iei acestuia cu tînă rul viconte.Raoul fă cu ochii mari: privirea lui se întîlni cu aceea a tinerei fete. — Domnule. adă ugăea. altul independenţ a. îl rug ădoamna de Chevreuse pe vicar. Astă -seară . cu un surîs care aminti lui Aramis ş i Athos de Marie Michon. Aramis se apropie de Athos ş i se întoarse împreunăcu el. lă udîndu-l! Unul îi contest ăbunul simţ . Protejatul nostru va fi primit cum se cuvine. Domnule d'Herblay. — Veţ iş ti asta mîine seară . cum l-a numit domniş oara de Scudéry? Scarron începu sărîdă . Frumoasa Indianăse apropie de Scarron să -ş i ia r ă mas bun. urm ă rea tot ce se petrecea în jur cu un zîmbet dispreţ uitor pe buze. Se vorbea mai departe despre Voiture.. zise Raoul. eş ti bun s ă -mi faci încăun serviciu astă -seară ? — Cum adică . se adresăAthos lui Raoul. însoţ eş te-o pe doamna ducesă de Chevreuse. mîine. — Pleci atît de repede? întrebăel. domniş oara de Scudéry tocmai pleca. că ci îi cunosc ispră vile de odinioară . ză u aş a. . ră spunse ş ă galnic femeia. i-o întoarse ducesa. nu trebuie decît săporunciţ i. spuse Athos. eu îţ i ră mîn îndatorata cămi-ai dat prilejul să -l cunosc. altul umorul. — Scumpul meu Gondy. — Domnule conte. Mi-e drag ş i-l admir. Athos. iat ă ceea ce ţ i-am fă gă duit. ducesă ? murmurăAramis. lă săochii în pă mînt ş i îş i reluăaerul naiv de mai înainte. — Iar eu. — Ei bine. întorcîndu-se spre Aramis. Eh. —Ş i de ce abia de poimîine dimineaţ ă ? întrebădoamna de Chevreuse. n-ai nici un motiv să -l invidiezi. întinzînd o scrisoare lui Athos. dar ce vor sămai lase acestui om de neasemuit. du-te ş i-l caut ăpe contele de La Fère. altul poezia. totu ş i socot cănu-i bine să -l salut decît începînd de poimîine dimineaţ ă . e o mare fericire pentru el săvără mînă îndatorat. — În privinţ a asta. rosti ducesa. — Chemaţ i-l încoace pe contele de La Fère. oricînd. Frumoasa Indiană . altul originalitatea. — Viconte. Vreau să -i vorbesc. Dumneavoastrănu-i admiraţ i pe prietenii bietului Voiture? Ascultaţ i cum îl mai scarmă nă . ră mas în firida ferestrei. ş i dupăaceea mulţ umeş te-i. Zicînd aceasta se ridic ăş i ceru tră sura. miratăde efectul cuvintelor sale. altul. — Iatăo fiin ţ ăplin ăde spirit. Vreau să -i vorbesc. spuse domniş oara d'Aubigné.

doamna de Chevreuse fă cu tîn ă rului un ultim semn de bun ră mas ş i Raoul urcăscara cu totul descumpă nit. Într-adevă r. într-una din acele porniri nestă pînite. Măîntorc la mine la mînă stire. voi fi osta ş ? întrebătînă rul.. fiţ i amabil ş i înş tiinţ aţ i-m ămîine ş i pe mine. Cei trei se salutară . Acum poate sămoar ă . el o însoţ i într-adevă r pe ducesăpînăla tr ă surăş i ea. care o fă ceau atît de încînt ă toare ş i mai ales atît de primejdioasă . cu zîmbetu-i de maimuţ ă . Ei. Dacăave ţ i cumva ve ş ti despre domnul Voiture. Ei pot s ămiş te braţ ele. — Oh! murmurăScarron. zise el. urcînd. viconte. sădorm două zeci ş i patru de ceasuri în ş ir.— Printre cele din urmă . Vai! Mie nu mi-a ră mas decît limba. grupurile se ră riră . — Aş adar. ceea ce înseamn ămult. E timpul sămergem. domnule. Lasă -i să -ş i urmeze calea. căvreo cîţ iva primiseră scrisori ş i căîntreaga sear ăpă rea s ăaibăun scop tainic. domniş oara d'Aubigné este o fiinţ ăfermec ă toare! Zicînd acestea. ş i mai cu seamăveş ti bune. Scarron îi urmă rea cu coada ochiului prin fereastra salonului. Vino ş i-mi împinge că ruciorul pînăla pat. dupăce mai schimbarăîntre dîn ş ii o ultimă privire. — Vino. stră in de literatura. — Fă r ăîndoială . panegiricul lui e gata fă cut.. să rmanul paralitic dispă ru în odaia de culcare. apoi. abate! zise vicarul. . dar voi că uta sădovedesc căş i asta înseamnăceva. Mîine ţ in predic ăş i am două zeci de lucruri de citit astă -seară . dupăcum vedeţ i. tîn ă ra fatăîntorcînd ochii cu interes spre să rmanul paralitic. ură rile ş i să rutul meu să -ţ i poarte noroc! Dupăaceea porunci vizitiului sămearg ăla castelul Luynes. Mîine vei pleca sub arme. murmurăel. domnilor! zise contele. Cît despre Raoul. îi dă du mîna săi-o să rute. u ş a se închise în urma lui ş i luminile prinser ăsăse stingăuna dupăalta în salonul din strada Tournelles. Scarron nu pă rea s ăfi vă zut c ă unii dintre oaspeţ ii să iş uş otiser ămisterios. conte! zise abatele d'Herblay. Oh. pe cînd eu. Ş i se despă rţ irărîzînd.. Treptat-treptat. Athos pricepu ce se întîmplase ş i zîmbi. — Cum asta? întrebăfata cu ochii catifelaţ i. zicînd: — Viconte. îi cuprinse deodatăcapul în mîini ş i îl să rutăpe frunte. cautădeci ş i dormi bine în aceastăultimă noapte pe care o petreci în ora ş . Champenois! A b ă tut de unsprezece. — Cu bine. — Cu bine. deş i se f ă cuse atîta vîlvăîn jurul ei. vămulţ umesc din toatăinima! — Cu bine.. Tră sura porni. bravii gentilomi! Cine ş tie dacănu se stră duiesc să -mi recapă t pensia. — Nici unul nu va face ce-a spus. în oş tirea Prinţ ului. Sînt frînt de obosealăş i măduc să măculc. să rmanul paralitic urm ă rind-o cu o privire iubitoare.

cercetînd la început dac ămînerul e solid ş i dacăpana tă iş ului ş i mînerul sînt prinse trainic una de alta. Împotriva firii sale atît de hotă rîte ş i ne ş ovă ielnice. În cele din urm ă . îl strigăpe Olivain. întorcîndu-se tîrziu în ajun. Între acest trecut ş i prezent era o pră pastie. tot ce se petrecea în inima acestui om. se gîndi cu groazăce înrîurire putea săaibă dragostea asupra unei firi atît de simţ itoare ş i totodatăviguroasă . fă răîndoială . Dar închipuirea zboarăca un înger ş i ca fulgerul. nă vă lea în încă pere prin fereastra largă . veghind sănu lipseasc ănimic din cele de trebuinţ ăunui tînă r ce pleca la oş tire. Treptat-treptat. Raoul se trezi dintr-un somn tihnit ş i senin. după paloarea mai accentuatădecît de obicei ş i dup ăurmele insomniei zugră vite pe chipul lui. Pletele negre acopereau pe jumă tate fruntea seninăş i umezităde o burăde sudoare. care sînt mai curînd adieri înmiresmate decît gînduri. cu capul ginga şrezemat de braţ . ale că rui vise trebuie căerau dulci ş i somnul lin. ş i-i porunci sărînduiasc ălucrurile în cufă r sub ochii lui. care . Dormea încă . deschise uş a ce d ă dea în odaia vicontelui ş i întrăîncetiş or. uitase sătragăperdelele.XXIV SAINT-DENIS Mijea de ziuăcînd Athos se dă du jos din pat ş i se îmbră că . se adunăîn privirea-i umed ăaţ intităasupra tînă rului. că ci Raoul. Soarele. ea str ă bate mă rile unde am tră it naufragii. lacheul ce-i însoţ ise de la Blois. Ş i Athos cuget ăcăprima parte a vieţ ii sale a fost zdrobităde o femeie. Anii de altă datăîi înviarăîn amintire cu suavele lor aduceri aminte. pră pastia unde neam îngropat fericirea. Athos se lă s ăfurat de reverie în faţ a acestei tinere ţ i atît de stră lucitoare ş i neprihă nite. ş i unda de tandrăş i adînc ămil ăce-i nă pă di inima. dupăaproape un ceas petrecut cu aceste îndeletniciri. aş a cum au îndeobş te fiin ţ ele ginga ş e ca pă să rile cerului. În clipa aceea. Dupăaceea aruncăo pungăplin ăde ludovici pe fundul unui cuf ă r pe care tînă rul urma să -l ia cu sine. într-atît de învă luitoare era veghea mută . care se ş i ridicase pe cer. Amintindu-ş i cîte pă timise. pă truns ăde grij ăş i de iubire a îngerului să u pă zitor. întunecimile în care ne-am pierdut iluziile. în dimineaţ a aceea simţ eai în toatăfă ptura lui o oarecare încetinealăş iş ovă ială . Asta din pricin ăc ăse îngrijea să -l pregă teascăde plecare pe Raoul ş i că uta săcîş tige timp. presimţ i tot ce putea săp ă timească Raoul. uitîndu-se îndelung la tînă rul surîză tor ş i cu pleoapele întredeschise. Athos se apropie ş i se aplec ăasupr ă -i plin de duio ş ie ş i tristeţ e. ce luneca în perle pe obrajii lui de copil obosit. Mai întîi lustrui singur o spad ăpe care o scoase dintr-o teac ăde piele parfumată . Privirile li se întîlnirăş i Raoul în ţ elese. ghiceai lesne căn-a închis ochii toatănoaptea.

—Ş i nu m-aţ i trezit? — Voiam săte las sămai dormi puţ in. zise Athos. zise Raoul. cel pu ţ in a ş a sper. numai ca s ă -ş i ascundăş i el tulburarea. aţ i avut bună tatea săvăîngrijiţ i de toate! strigăRaoul. Athos surîse. Totul a fost rînduit sub ochii mei ş i nimic n-o să -ţ i lipsească . — Oh. —Ş i eu care dormeam în timp ce dumneavoastră . aruncîndu-ş i ochii în jur. Coborî din odaie. domnule? zise el. dupăvreo zece minute. domnule. Cînd ajunse în capul treptelor de la intrare. ca ş i bagajul lacheului. — Vezi dacăn-ai uitat ceva. lacheul se apropie cu oarecare ş ovă ialăş i îi spuse în ş oaptă : — Domnul viconte nu are spadă . — Cum te simţ i? întrebăel. — Cufă rul te-aş teaptă . — Oh. În clipa aceea. Raoul vă zu trei cai. — Asta înseamnăc ăe ş ti încăîn creş tere. murmurăAthos. glă sui vicontele c ă tre Olivain. — Oh. — N-am uitat nimic.îl aş tepta săse trezească . domnule. domnule! izbucni Raoul. Trebuie săte fi obosit mult ziua de ieri. Raoul. ş i caii aş teaptă . aproape înduioş at. Raoul fu gata. deprins cu viaţ a de ostaş . cufă rul trebuie s ăfie urcat pe cal. Raoul. îngrijeş te-te de cuf ă rul meu. plin de respect. — Minunat. Într-adevă r. aici. ca săvadădac ăa sosit momentul să -ş i ia ră mas bun. domnule. domnule. ră spunse contele. măiubeş ti un pic. că ci o nesfîrş itădragoste i se zugră vi la rîndu-i în ochi. zise Athos. i-o transmisese tînă rului. — Eraţ i aici. Athos îl strig ăpe Olivain ş i. ca ş i cum ar fi că utat un anumit lucru. vorbi Athos. cu acea punctualitate pe care el. voios ş i pe deplin odihnit. . ce bun sînteţ i! murmurăRaoul. dar Athos nu dă du nici un semn. — Acum. într-adevă r. Asta r ă mîne în grija mea. fiindc ădomnul conte mi-a poruncit să -i iau spada descinsăaseară . zise Raoul. gata săse înă buş e în stră dania de a nu-ş i ară ta tulburarea printr-o pornire dr ă gă stoasă . Într-o clipăsînt gata îmbr ă cat. Dac ăporuncile mele au fost urmate întocmai. urmăAthos. aş a cum iubitul aş teaptăsăi se trezească iubita. cu acea grijă pă rinteascăş i înduioş ă toare a omului matur fa ţ ăde un tînă r. — Totul s-a adus la îndeplinire precum a poruncit domnul conte. dragul meu. La anii tă i simţ i îndoit orice oboseală . uitîndu-se necontenit la conte. măcopleş iţ i cu atîta bună tate. zise Olivain. Raoul pă ru c ănu bagăîn seamăaceste cuvinte. ai stat pînănoaptea tîrziu. Dumnezeu mi-e martor căv ăiubesc ş i căva venerez. ruş inat de atîta bună voin ţ ă . văcer iertare. — Bine. — Prin urmare. domnule. — Da.

căprea încordezi braţ ul cînd ţ ii pistolul în mînă . fericit. ce minunat ăcîmpie pentru vîn ă toarea de potîrnichi! Tînă rul se folosi de sfatul contelui. dupăce ş optise ceva lacheului. ca sănu dea prea multăînsemnă tate acestor lucruri ş i să -l mîhnească . domnule. ş i spusa lui vă dea o grijăneţ ă rmuită . cînd cei doi cavaleri ajunseră pe culmea dealului Récollets. rosti el. ş i pornirăde-a lungul zidurilor lui Grand-Châtelet. în loc s ă -i urmeze. Raoul. Astfel. Îi chinui gura cu ză bala. care. ş i dacăai avea potrivnic un om cu sînge rece. nu b ă găde seamănimic. ca ş i puţ inele cuvinte ce-i scă pau din cînd în cînd de pe buze. acesta tear opri de la primul pas. asta fiind un mare cusur pentru un că lă reţ : Iată . ş i n-am mai dat gre ş . În ră stimpuri nu se putea stă pîni s ănu dea glas cîte unui gînd ori unui sfat. parînd printr-un gest. Gîndeş te-te că peste opt zile nu vei mai face exerciţ ii de că lă rie într-un manej. — Iar dumneavoastrăaţ i nimerit de dou ă sprezece ori la rînd. Ş i numaidecât. în vreme ce al meu pare abia scos din grajd. Raoul. Ţ i-am spus adesea ş i n-ar trebui săuiţ i. Înţ elegi ce vreau să -ţ i spun. spuse Athos. Cînd ieş irăîn strada Saint-Denis. sau mai degrabăcalea numit ăpe atunci malul Pépin. continuăAthos. adă ug ă : — Uite. calul t ă uaş i obosit. ori chiar printr-o lovitură . ş tiu. ai dat greşde trei ori. Raoul simţ i lă murit clipa despă rţ irii tot mai aproape. e plin de spume. E ca ş i cînd. încîntat s ăse afle în tovă ră ş ia contelui. Raoul. admirînd totodatăprevenitoarea-i delicateţ e. Ochii lui Raoul stră luceau de bucurie ş i se aruncăsprinten în ş a. — Ascultă . Anume. De altfel. E un cusur al tinereţ ii. Raoul? — Da. zise Athos. urmîndu-v ă povaţ a. n-ai s ă -l mai poţ i struni cu destulăiuţ eală . ochii să i. Dupăce trecurăde poarta Saint-Denis. se întoarse în cas ă . zîmbi Raoul. din două sprezece focuri. Mergeau în tă cere. contele dă duse în ajun felurite porunci privind treburile sale de peste zi. bag ăde seamă . Athos cercetăcu privirea calul vicontelui. salvarea unui cavaler depinde cîteodatăde repeziciunea cu care calul îi dăascultare. încruci ş înd spada. ori avu aerul c ănu bagăde seamă . Athos încă lecăfă răgrabăpe cal. apoi ţ inurăcheiul. doamne! strigăel. ci te vei afla pe cîmpul de luptă . îi ajunse din urmăş i lacheul. măînso ţ iţ i? — Vreau săte petrec o bucatăde drum. — Fiindcăţ ineam braţ ul îndoit ş i mărezemam în cot. dar miş carea corpului în clipa cînd te avîn ţ i la atac abate întotdeauna direcţ ia spadei. Am tras dupăaceea singur la ţ intă . te-ai nă pusti îndat ăasupra adversarului. Încordarea asta face sătragi al ă turi de ţ intă .— Oh. Cei doi gentilomi apucarăpe Pont-Neuf. — Am remarcat ieri ş i altceva. — Ia aminte. din pricina asta. mă rturiseau o ş i mai mare iubire. Aş adar. strîngînd frîul ş i.

ai grijăde cai ş i dă mi spada. ş i ajunserăîn faţ a unei vechi biserici. s ăţ ii minte: tu sănu tragi niciodatăcel dintîi. monseniore. De altminteri. mai cu seamănouă . zîmbind. — Aş a. dupăînfă ţ iş are. c ă ci te vei înfă ţ iş a unui tînă r general care îndr ă geş te grozav mirosul de pulbere. — Da. Athos se întoarse în ş a: tot ce-l privea pe Raoul. adă ug ăAthos. Cine trage întîi nimereş te rareori adversarul. spuneam cădacăvei intra în foc.. fiindcăaşvrea să -ţ i vorbesc aici ş i asta te va face săză boveş ti destul. Dar nu oricine are îndemînarea ş i curajul dumneavoastră . încît gentilomul acela săţ i-o ia cu mult înainte.. Raoul. Oricum. c ă pă ta numaidecît interes în ochii lui. E-al doilea pe ziua de azi. cînd îl vezi pe adversar cătrage. — Ah. să nu uit. Vorbind astfel. scrie-mi numaidecît. — Cum doriţ i. unul tare chipeşş i mîndru. urmîndu-ş i calea. — Nu cred să -l ajungi. celor ce luptă m pe cal. .. într-adevă r. Olivain. tocmai ajungeau la poarta ora ş ului. Într-adevă r. — A mai trecut pe-aici în dimineaţ a asta un tînă r ca mine? întreb ă Raoul. Da. asta nu măface să -l uit pe cel de care m ă despart. iată -ne la Saint-Denis. săţ ii minte cădacăe sălupţ i de unul singur cu cineva. — Atunci voi avea un tovar ă şde drum. fie ş i indirect. întrucît trage cu teama căva ră mîne dezarmat în fa ţ a unui duş man înarmat. cam piş căvîntul ă sta! f ă cu Athos. Dar. ori pune pe cineva să -mi scrie: noi. — Mulţ umesc. stră bă turăstră zile pline de lume. murmurăAthos. unde st ă teau de pazădou ăsantinele. în plus. de-ai s ăcazi ră nit.. Nu-s niscaiva braconieri cei pe care i-au prins colo jos?. Unul dintre ostaş i rosti că tre celă lalt: — Uite încăun tînă r gentilom care se pare căpleacăla oaste. zise Athos. altfel. aş a cum se întîmplăadesea. dac ăte pr ă buş eş ti de pe cal ş iţ i-a mai ră mas un dram de putere. — Sădesc ă lecă m. pe cinstea mea. — Dupăce vezi asta? întrebăcontele. ş i vei intra. Ş i încăceva foarte important Raoul: dacă eş ti ră nit în luptă . ră spunse tînă rul. adînc mi ş cat. ă ş tia. domnule. — Eh. Tu. r ă spunse santinela. domnule. cautăş i te abate din calea urmatăde regimentul tă u. ş i vîrsta l-arată . pot săse întoarcăş i săte striveascăsub copitele cailor. domnule. vai. smuce ş te frîul ş i ridic ă -ţ i calul în douăpicioare: mie asta mi-a salvat viaţ a în dou ăsau în trei rînduri. nu numai din recunoş tinţ ă . unde ş i începuse slujba de dimineaţ ă . — Da.directă . O amintire de-a iernii! A. — Ei! spuse Athos. din pricina să rbă torii din aceea zi. domnule. Asta mi-a ară tat cătrebuie săfie de neam mare. — Am săvăurmez sfatul. Raoul. ne pricepem la ră ni. zise Raoul. aş a cum dumneavoastr ăaţ i fă cut de atîtea ori.

care moare. tră gînd dupăsine ş i pe rege. pe ultima treaptăa sc ă rii. îi spuse Athos. încît omul acesta n-a avut nici mă car cinstea unui mormînt la picioarele celui pentru a că rui glorie ş i-a irosit viaţ a. Aceastădomnie a apus. pe vremea aceea toat ălumea a privit moartea cardinalului ca pe o mîntuire. te a ş tept!" Domni o clipăde tă cere. ş i regalitatea. pe care nu voia să -l lase s ă tră iascăsingur. a înă lţ at regalitatea. lumina slab un felinar de argint. o înă buş ea sau o lă sa sărespire la bunul să u plac. acest ministru atît de urît de că tre stă pînul să u a coborît în mormînt. sub un bogat acoperă mînt de catifea violetăpresă ratăcu flori de aur. — Vino. ş i chiar sub lică rirea lui. cautăa deosebi întotdeauna pe rege de regalitate. Pe urmă . Undeva. ş i pă rea căs ă lă ş luie ş te acolo pentru a spune trufiei omeneş ti. ori spiritul lui Dumnezeu i se aflăîn preajmă . spuse: — Aici zace un om slab ş i lipsit de mă re ţ ie. . Sămergem dupăomul acesta. că ci un rege nu zideş te decît atunci cînd Dumnezeu. descoperit. ca ş i de mă re ţ ia bisericii abia stră bă tut ă . care se înclinăş i porni în direcţ ia unde se aflau criptele. Îngrijitorul închise uş a de fier ce ducea la criptele regilor ş i ră mase în capul scă rii. care ţ inea Franţ a în mîinile sale ş i care. orbit pîn ă într-atîta cum sînt îndeobş te contemporanii. care nu moare. în timp ce Athos ş i Raoul coborau. În unele inimi de pă rinte tră ieş te o fă rîmădin acea dragoste plinăde grijăpe care un iubit o nutreş te pentru iubita sa. Raoul. Athos spuse un cuvînt unuia dintre îngrijitorii bisericii. ar ă tînd spre sicriu. Raoul. Ş i totuş i. care nu avea să -ş i întîlneasc ă stră moş ii decît atunci cînd urmaş ul să u avea săsoseascăală turi de el.Ş i totuş i. Omul acesta era adevă ratul rege. atît de pornităcîteodatăsăse pream ă reascăsingură . a fost fă răîndoialăca s ă -ţ i pot spune ast ă zi: Raoul. ş i chiar eu însumi. coborîse scara cu pasul rar ş i solemn. dinaintea ră mă ş iţ elor p ă mînte ş ti ale ultimului rege. Raoul: celă lalt nu era decît o umbră . că ci omul acesta. stră lucirea monarhiei e atît de puternicăla noi. aplecăfruntea ş i se închină . aş a cum felinarul de colo veghează deasupra sicriului ş i luminează . dac ăl-a coborît pe rege. regele nu-i decît un om. Tînă rul îi atinse mîna. aflîndu-se pe tron: „Ţ ă rînăomenească .Athos luăspada pe care i-o întinse lacheul. odihnea un catafalc susţ inut de stîlpi de stejar. Dacănu m-a strivit. pregă tit pentru aceastăîmprejurare de tristeţ ea ce-i stă pînea inima. ş i acum stă tea în picioare. dupăcum le deschidea. Raoul. pe mine ş i pe prietenii mei. ţ ine minte. în n ă prasnica-i mînie. Athos îi dă du lui Raoul ap ăsfinţ ită . fă răîndoială . m-am amestecat fă ţ işde cîteva ori în planurile acestui mare om. de teamăsănu-i distrugăopera. ş i cei doi gentilomi intrarăîn biserică . Douălucruri stau închise la Luvru: regele. Tînă rul. Athos ridicămîna ş i. pe care el o însufleţ ea. jos. care totu ş i a avut o domnie plinăde uriaş e evenimente: asta din pricinăcădeasupra acestui rege veghea spiritul unui alt om.

cu atît mai bine. Singur Dumnezeu a vrut săfacăacest principiu palpabil. — Cu bine. murmurăcontele.regalitatea e spiritul lui Dumnezeu. Chiar dacăacest rege e un tiran. — Voi iubi cu dă ruire pe Dumnezeu. slujeş te. că ci principiul nevă zut e totul. Aş adar. primind spada din mîinile contelui. Strînge pu ţ in catarama. că ci întotdeauna atotputernicia are ameţ elile ei care o împing la tiranie. Vă datorez totul. iubeş te ş i respectăregalitatea. spada atîrn ăprea jos. Raoul se ridicăş i se arunc ăcu nest ă vilităiubire în braţ ele contelui. înlă turăaparenţ a materialăpentru principiul nevă zut. domnule. nobilii de viţ ă . dă du un ban de aur îngrijitorului mormintelor. domnule. Văjur. în faţ a că reia Olivain aş tepta cu caii. însemnă m la fel de puţ in înaintea acestui corp întins pe ultima treaptăa scă rii. întotdeauna! strigătînă rul. e un om plin de curaj ş i . întotdeauna. Săne îmbr ă ţ iş ă m. îl voi sluji pe rege ş i voi că uta. — Bun! fă cu Athos. — Domnule. viconte. Voi respecta regalitatea. ş i m-am ară tat vrednic de ea ori de cîte ori îi strîngeam mînerul în mînăş i teaca ei îmi juca la ş old. cînd apare el. spuse Raoul. dar aceastăspadăe cel mai pre ţ ios dar pe care mi l-aţ i fă cut. Spre deosebire de noi. se plecădinaintea altarului ş i se îndreptăcu paş i mari spre tinda bisericii. care simţ ea căi se sfî ş ie inima. Nă dă jduiesc căva fi mai bun decît al nostru. Am purtat-o ş i eu. vei avea vreme săînveţ i cănu trebuie săo tragi din teacădecît atunci cînd e neapă rat nevoie. te întorci. adicăacea scînteiere celestăcare face ţ ă rîna atît de mă rea ţ ăş i atît de sfîntă . Aş a! Acum îl vei însoţ i pe viconte pînăvăîntîlniţ i cu Grimaud. Iatăspada ta! Raoul puse un genunchi în pă mînt. încît noi. ş i gîndeş te-te la mine! — Oh. să mor pentru rege. adicălucrul acela nevă zut. tu vei avea un rege fă r ăministru. Am săo port plin de recunoş tinţ ă . la rîndul meu. î ţ i întreză resc viitorul ca printr-o ceaţ ă . Ş i să rutăcu evlavie mînerul spadei. ceilal ţ i. zise el. dacăe sămor. un gentilom cinstit. Raoul. iar amintirea voastrăultimul meu gînd. săiubeş ti ş i să -l respecţ i pe rege. vei putea săslujeş ti. întrupîndu-l într-un om. — Olivain. numele vostru va fi cel din urmă nume pe care-l voi rosti. pe cît de puţ in înseamn ăacest trup înseş i înaintea tronului lui Dumnezeu. pentru regalitate sau pentru Dumnezeu. Auzi. Raoul? Grimaud m ăslujeş te de mulţ i ani. rosti Raoul. Dacăbraţ ul ţ i-e încăslab ca săpoţ i stă pîni aceast ăspadă . că dacămi se va întîmpla vreo nenorocire. — Ea a fost purtatăde tat ă l meu. Oare v-am înţ eles bine? Athos zîmbi. dornic să -ş i ascundătulburarea. văjur. rosti el. Athos urcăiute scara. Raoul. adicăspiritul lui Dumnezeu pe pă mînt. Ridică -te. Cu bine. cînd te vei afla în cumpă na îndoielii ş i nu vei ş ti pe cine s ăslujeş ti. ară tînd spre cureaua de care atîrna spada lui Raoul. care am avut un ministru fă rărege. — Eş ti o fire nobilă .

XXV UNUL DINTRE CELE PATRUZECI DE MIJLOACE DE EVADARE ALE DOMNULUI DE BEAUFORT În acest timp. În plus. trebuie s ă recunoaş tem. domnul de Beaufort. era. Raoul se supuse. Ră mase nemi ş cat acolo. furtuna ce avea s ăse stîrneasc ăîn clipa cînd zvonul va da buzna din cabinetului ministrului în odaia Annei de Austria: domnul de Beaufort a scă pat! Cugetînd la toate acestea în sinea sa. avînd mari capete de acuzare împotrivă -i. tră gînd în piept cu nesa ţ aerul cîmpiilor ş i al pă durilor. care iau cu însufleţ ire o hotă rîre primejdioasăş i îş i pierd avîntul pe mă surăce se apropie clipa aducerii ei la îndeplinire. ceasurile se scurgeau pentru întemniţ at aş a cum se scurgeau ş i pentru cei care îi pregă teau fuga: numai căse scurgeau prea încet. dezmeticindu-se. lă sînd deoparte planurile pe care ş i le fă urea pentru viitor. pă stratăo deplinăcumpă nire între simţ ă mintele nutrite de că tre domnul de Beaufort faţ ăde guvernatorul închisorii ş i de ministru. care cunoş tea ca nimeni interiorul Palatului Regal ş i care avea ş tiinţ ăde legă tura dintre reginăş i cardinal. Cu bine iubitul meu ocrotitor! Athos fă cu un semn cu mîna. — Da. pe care îl duş mă nea din pricina micilor mizerii menite să -l tot sîcîie. copilul meu scump! — Cu bine. săvăvă d plecînd. urm ă rindu-i cu privirea pînădispă rurădupă o cotiturăa stră zii. o ş i mai proastăafacere pentru Mazarin. pe cai. Mai întîi. În evadarea sa. urcădin nou ş i fă răgrabătreptele. Atunci contele aruncăfrîul calului în mîinile unui ţ ă ran. intrăîn biserică . Cu bine. dar. — Cu bine. Raoul! rosti contele. domnule! zise Raoul. sus. spuse Raoul. un început de r ă zbunare. — Haide. în vreme ce Raoul se depă rtă . Spre deosebire de alţ i oameni. Grimaud. cu capul descoperit. de acolo din temni ţ ă . te va însoţ i. fuga lui era o proastăafacere pentru domnul de Chavigny. c ă ci nu mai era în stare săvorbească . se duse de îngenunche în cel mai întunecat ungher ş i începu săse roage. îş i închipuia. strigînd din ră sputeri: Sînt liber! E adevă rat că . domnule. ş i asta fă cea s ă -i creasc ăinima. El. al că rui nă prasnic curaj devenise faimos ş i care cinci ani în ş ir fusese în lanţ urile inactivită ţ ii. planuri încăfoarte vagi ş i foarte nesigure. domnul de Beaufort. apoi. pe care îl ura aprig. faţ ăde slugăş i de stă pîn.de prevedere. se trezea între aceia ş i patru pereţ i. Vedem. tot învîrtindu-ş i degetele mari unul pe . îl vedea la zece paş i pe La Ramée. domnul de Beaufort zîmbea încîntat ş i se ş i vedea scă pat. domnul de Beaufort pă rea s ăzoreascătimpul ş i chema din tot sufletul clipa acţ iunii.

Gă sise plă cinta straş nicăş i vinul minunat. La Ramée pă stra în adîncul inimii sale un dram de slă biciune pentru domnul de Beaufort. Cît despre Grimaud. un semn al lui Grimaud îl preveni săia aminte la tot ce se petrecea în jur. La Ramée nu avea decît un singur cusur: era mîncă cios. aş tepta. De dimineaţ ă . cu picioarele spînzurate în afara zidului. ostaş ii de straj ăhlizindu-se ori tră gînd la mă sea. Culmea fericirii era că . trecuse chiar el pe la urmaş ul lui jupîn Marteau. întratît de mare e nestatornicia firii omeneş ti. acesta pă rea mai posomorît ca oricînd. bizuindu-se pe La Ramée. în încă perea de la intrare. în fond. Ş i totul avea ş i mai mare preţ pentru el datorită prezenţ ei acestui prinţ atît de bun. chip pe care la început îl urîse ş i care între timp ajunsese să întruchipeze toate nă dejdile sale. ora ş ase seara la fel de neră bdă tor ca ş i prinţ ul. Grimaud se duse maş inal de se aş ezăîn deschiză tura unui meterez. era chipul posomorît al lui Grimaud. Ajungînd acolo. urma ş ul lui jupîn Marteau îi fă gă duise de astădatăo pl ă cintă umplutăcu carne de fazan ş i nu de g ă ină . dar pînăş i atunci. Singurul lucru ce-l f ă cea săuite de aceastănesuferităpriveliş te. împodobit ă cu blazonul domnului de Beaufort. c ă ci am mai spus. Era un loc destul de pustiu. îi ară tădrumul pe care aveau s ă -l urmeze în aceea seară . mergînd înainte. Drept care se bucura ş i acum de întreaga încredere a lui La Ramée. De prisos săspunem cătotul nu era decît jocul închipuirii sale înfrigurate. Or. domnul de Beaufort jucase o partidăde mingi cu La Ramée. Acesta se întrecuse pe sine: îi ară tăo co ş cogeamitea plă cintă . Era limpede că .ş i vin de Chambertin în locul vinului de Mâcon.lîngăaltul ş i. Grimaud. dar lîngămeş ter aş teptau un fazan ş i douăpotîrnichi împă nate ca niş te perniţ e cu ace de gă mă lie. cum nu avea încredere în altcineva. Grimaud se dovedea mereu acelaş i. aş a căLa Ramée era acum subguvernatorul închisorii. ţ inînd seama de înă lţ imea zidurilor. care nă scocea niş te lucruri atît de hazlii împotriva domnului de Chavigny ş i niş te glume nemaipomenite pe socoteala lui Mazarin. o asemenea prevedere pă rea cu totul de prisos. totul fă cea pentru La Ramée din faimoasa zi de Rusalii una dintre cele patru mari să rbă tori de peste an. Astfel că . domnul de Chavigny plecase el însuş i undeva chiar în dimineaţ a aceea. aş a cum am mai spus. La Ramée. acest cumsecade La Ramée socotea drept o s ă rbă toare masa pe care urma săo ia singur cu prinţ ul. Jocul se desf ă ş ura în curtea cea micăa închisorii. plă cinta nu era încăumplută . Pofticiosului de La Ramée îi lă sase gura ap ăş i se întorsese în odaia ducelui frecîndu-ş i mîinile. care ajunsese săse bizuie pe Grimaud mai mult decît pe el însuş i. Încăde diminea ţ ăse îngrijise de toate amă nuntele ş i. prin urmare. unde nu se puneau stră ji decît atunci cînd prinţ ul venea acolo săjoace. Erau trei uş i de deschis pînăsăieş i în curte ş i fiecare avea altăcheie. Grimaud i se pă rea un Antinous.

de neînţ eles pentru La Ramée. Ş i-l bă tu mă r pe La Ramée. domnul de Beaufort juca stra ş nic. pe cît se putea judeca dupăcoaja rumenităca aurul. Erau Comentariile lui Cezar. prin ţ ul de Beaufort se întreba dacănu cumva visează . prinţ ul spuse căare de citit ceva care îl interesa ş i ceru ră gaz sătermine capitolul început. însănumai pentru mai tîrziu. cu trei zile mai înainte. bucatele erau gata servite. Pînăatunci La Ramée avea treburi importante. S-ar fi zis căAthos îl pregă tise anume în vederea acestei mari împrejură ri. În unele clipe. numai că . erau. că tînd spre prinţ cu un aer ce voia să spună : – Cînd va dori monseniorul. Singur Grimaud era nepă să tor. Restul bucatelor nu era nici ele mai prejos. privindu-l. iar Grimaud se uităla pendul ă : acele ară tau abia ş ase ş i un sfert ş i evadarea era stabilita pentru ora ş apte. Patru dintre stră jile domnului de Beaufort veniserăcu el ş i acum adunau mingile: jocul odatăsfîrş it. f ă cînd mare haz de stîngă cia lui La Ramée. care le-o dă du. destupăsticlele cu vin. Ostaş ii cerur ăîncuviinţ area lui La Ramée. încît să -l împiedice săse aş eze la masăatunci cînd bucatele erau servite. lesne de înţ eles pentru domnul de Beaufort. n-ar fi izbutit sărînduiasc ălucrurile în folosul s ă u aş a ca vrednicul La Ramée.acolo vor agă ţ a scara de frînghie. încuie u ş ile. puse cheile în buzunar ş i ară tăspre mas ă . seara. La Ramée săse aş eze la masăş i domnul de Beaufort s ăevadeze. dupăce aceş tia plecară . apoi se apropie săadulmece . trebuie sărecunoaş tem. În aş teptare. săvad ăce carte avea o asemenea înrîurire asupra prinţ ului. domnul de Beaufort. mai aveau de aş teptat încătrei sferturi de ceas. Prinţ ul se uităla Grimaud. coaptătocmai atît cît trebuia. Într-un tîrziu bă tu de ş ase. Pentru a mai cîş tiga un sfert de ceas. cu toate căse a ş ezau la masăabia la ş apte. dă rui ostaş ilor doi ludovici. Toate acestea. carte pe care i-o adusese el însu ş i. Toatălumea aş tepta neră bdă toare: str ă jile săse ducăla bă utură . La Ramée se apropie ş i i se uităpeste umă r. dorea ca întemniţ atul sănu fie sc ă pat din ochi. Domnul de Beaufort s-ar fi îngrijit el însuş i de toate. Partida începu. dac ăacest chip ca tă iat în marmur ăse aflăîntr-adevă r în slujba sa ş i dacăse va însufleţ i la momentul potrivit. de-ai fi zis căaş eazămingile cu mîna. La Ramée d ă du liber ostaş ilor de strajă . împotriva consensului dat de că tre domnul de Chavigny. mai mult ca sigur. prin urmare. La Ramée î ş i fă gă dui sănu mai încalce regulamentul închisorii. săbea în să nă tatea lui împreunăcu ceilalţ i patru tovară ş i ai lor. sfă tuindu-i săbea în să nă tatea prinţ ului. ş i cum avea ş i vreo cîteva drumuri de fă cut. Pe un bufet aş tepta pl ă cinta uriaş a împodobităcu blazonul ducelui. De astădată .

crescut la ş coala cardinalului Richelieu! Ah. unul. ră spunse La Ramée cu zîmbetul-i larg. farfuria cu ciorbăprimitădin mîinile lui Grimaud aduse pe chipul lui La Ramée o desă vâr ş ităîncîntare. monseniore zise La Ramée din tot sufletul. Ş i dac ăad ă ugaţ i. — Credeţ i. — Dragul meu La Ramée. — Adică . — Da. într-adevă r. — La naiba. Domnul de Chavigny nu-i un om plă cut. mie îmi place mai mult Hanibal. Nu existămutrămai gră itoare decît aceea a unui adevă rat mîncă cios. Domnul de Beaufort pricepu unde bate ş i se aş ezăla masă . jupîn La Ramée? întrebăducele.plă cinta. zise La Ramée. monseniore. credeţ i-mă . pe legea mea! încuviinţ ăLa Ramée. — Ciudat chip de a-ţ i dovedi aflicţ iunea. monseniore? f ă cu La Ramée. monseniore. monseniore. sorbind cu desfă tare un pahar cu vin de Madera. nu-i nici urmăde compliment în cuvintele mele. Dar domnul de Tremblay e ş i mai ră u. de acord. credeţ i-mă . ce-aţ i face în afara acestor ziduri? Vreo nebunie care v-ar pune ră u cu curtea ş i-n urma c ă reia aţ i ajunge la Bastilia. Ofiţ erul nu aş teptăs ăfie poftit a doua oară . urmăel. La ş ase ş i jumă tate prinţ ul se ridică . e o mare . Prinţ ul îl privi cu un surîs. ca o cinste îndoieş te plă cerea bucatelor. continu ăLa Ramée. — Nu. monseniore.) — Dar. —Ş i de ce. mărog. înveselit de întors ă tura pe care o lua convorbirea ş i uitîndu-se din cînd în cînd la pendula ale că rei ace se miş cau cu o încetinealăucig ă toare. Prinţ ul se înclinăla rîndu-i ş i un zîmbet abia ză rit se ivi pe chipul lui Grimaud. — Adevă rat! încuviinţ ăprinţ ul. veţ i înţ elege. în loc sa fiţ i la Vincennes. care stă tea în spatele lui La Ramée. îmi eş ti ataş at? întrebăprinţ ul. mă rturisesc căatunci cînd mi-e foame nu cunosc priveliş te mai plă cutădecît aceea a unui praznic de soi. fă cîndu-i semn săia loc în faţ a lui. — La ce v-aţ i putea aş tepta de la fratele unui capucin. zise La Ramée. atunci cînd se aş eazăla o mas ăcu bucate de soi: drept care. aici nu mai dumneata singur poţ i face un compliment. (Prinţ ul voia săspună : afecţ iunea. n-aşcrede! —Ş i-aţ i avea dreptate. rostind cu un aer grav: — Hotă rît. căcel ce face onorurile acestui praznic e nepotul lui Henric cel Mare. — Atunci. — Pentru căn-a lă sat Comentarii. Aflăcădac ămi s-ar spune căexist ă în clipa asta în Franţ a un om mai fericit ca tine. glă sui prinţ ul. La Ramée! strigăel. Spun ceea ce gîndesc. îş i întregi vorba La Ramée. Eu. Cezar era cel mai mare om al antichită ţ ii. aşfi neconsolat dacăalteţ avoastrăar pleca de la Vincennes. — Ei bine.

descriind un cerc pe deasupra pl ă cintei. — Nu-i aş a? relu ăprinţ ul. —Ş i măfelicit pentru asta.. La Ramée. monseniore. care întotdeauna v-a dorit binele. rosti La Ramée. voi încerca să -i recomand. dă -mi plă cinta. luînd cu ţ itul. — Bun! zise La Ramée. Ş i trebuie să -ţ i mă rturisesc cădeş ie poate o nebunie. că . care-i acel faimos mijloc de evadare? — Săţ i-l spun pe cel pe care măbizuiam mai mult ş i pe care mă hotă rîsem să -l folosesc întîi? — Da. de vreme ce sîntem la mă rturisiri. zise prinţ ul. spuse La Ramée. unde aveţ i masăbun ăş i aer curat. ridicînd paharul ş i închizînd un ochi ca săse uite la soarele ce-ş i ră sfrîngea razele în vinul rubiniu. Prinţ ul aruncăo privire asupra pendulei. . se pare că -s un ingrat căm-am gîndit o clipa săies de-aici. în care ţ inea cuţ itul. un om credincios mie. —Ş i tot printr-unul dintre cele patruzeci de mijloace de evadare ale dumneavoastră . monseniore. juca o partidăde mingi. domnule La Ramée. dar La Ramée. — Monseniore. întrebăofi ţ erul. ascultînd ce spui. De pild ă . La Ramée se înclină . cum trebuie săfie orice gentilom. el însu ş i duş man al lui Mazarin. — Ei bine! fă cu prin ţ ul. dupăcîte am auzit cel puţ in. — Bucuros. fă cu prinţ ul. — Ei bine. — Ză u.. servitorul unui gentilom de ispravă . — Ascult. monseniore? — Eh. ar fi culmea ingratitudinii! întă ri La Ramée. întinse domnului de Beaufort cuţ itul să u a că rui lamăera de o ţ el. zise La Ramée. Îl ave ţ i. se învoi domnul de Beaufort. — Haide-haide! morm ă i La Ramée. desigur. Grimaud puse plă cinta pe masăîn faţ a prinţ ului. unde puteţ i face o plimbare. Numai căalte ţ a-voastrănu s-a gîndit niciodatăserios la asta.fericire căregina. din cînd în cînd tot mămai bate gîndul acesta. care se temea sănu strice cumva o asemenea frumuseţ e de pl ă cintă . care lu ăcuţ itul de argint pentru a-i desface capacul. Grimaud. pe care el sănu-l cunoască . ră sturnîndu-se pe speteaza scaunului. s-a gîndit săva trimităaici. rupînd o f ă rîmăde coajăcu o mînă . se împotrivi prinţ ul. cu care sămă înţ eleg spre a-mi pregă ti fuga. iar cu cealaltă . Mai erau zece minute ş i bă tea de ş apte. dezvă lui ţ i-mi ş i mie unul dintre aceste patruzeci de mijloace nă scocite de alteţ a-voastră . pe acela. Mai departe. Planul nu-i ră u. nu? — Oh. continuăprin ţ ul. — Ba da. monseniore. La Ramée. — Mulţ umesc. dacăam lîngămine un b ă iat cumsecade ca La Ramée. În primul rînd nă dă jduiam săam drept paznic un bă iat cumsecade ca dumneata. — Îmi spuneam. zise prinţ ul. printr-un prieten al meu.

monseniore. încercînd sărîdă . Mingea conţ ine o scrisoare. da! tă ră gă năLa Ramée. La Ramée. — Oricum. Noirmond. oricît de puţ in îndemînatic ar fi ş i oricît de puţ in s-ar pricepe s ăcîş tige încrederea paznicului meu. — O partidăde mingi? întrebăLa Ramée. aş a cum îi strig de pe culmea zidurilor. le gă seş te mult mai ară toase decît ale celui dinainte ş i vine să măîmbie săgust ş i eu din ele. un om e acolo ş i o ia. — Ei bine. Sănu vorbim de politic ă .. — Asta nu-i de ajuns. într-o minge. ca o scrisoare. Aceastăminge conţ ine ş i ea o scrisoare. Doar caii ă ş tia n-au aripi. de acum înainte am să -i am sub ochi pe cei care aruncămingile. ca săurce sus pe ziduri. cu oarecare neliniş te. — Ei bine? bîigui La Ramée tremurînd de-a binelea. o scarăde frînghie n-o poţ i trimite. eu trimit o minge în ş anţ . urmăprinţ ul. slujitorul cu care măsfă tuiesc. i-o întoarse La Ramée. Doamne! exclamăprinţ ul cu nepă sare. — Mie mi se pare destul de mult. spuse domnul de Beaufort. pă strînd doar pe Grimaud. la urma urmei.. în loc să -mi arunce înapoi aceea ş i minge. decît un mijloc de corespondenţ ă . Cum adică . ci sa am eu un mijloc s ăcobor. acesta se va bizui pe el ş i atunci aşprimi ve ş ti dinafară . — Dupăce voi avea pe acest om lîngămine. ş i-apoi? întrebăLa Ramée. — Ei bine. vede plă cintele noului negustor. — Iartă -m ă . cu doi cai gata de drum". el îmi aruncăalta. Eu măînvoiesc. monseniore. — Numai că . — Drace! mormă i La Ramée. Presupune un lucru. nimic mai lesne. la cutare ceas de partea cealaltăa ş anţ ului. Clipa fugii mele a fost . — În altceva? În altceva? Ş i în ce anume? — Într-o pl ă cintă . Uite. Presupune. cu condiţ ia ca La Ramée sămă nînce plă cinta împreunăcu mine. De pildă . care-i un mîncă cios. Fă cînd o partidă de mingi. La Ramée dăliber stră jilor. sc ă rpinîndu-se dupăureche. de pildă . veş ti din afară ? — Ei. Pentru a se sim ţ i mai în largul să u. Prinţ ul zîmbi.— Tă cere. bună oară . — Eh. Nu-i vorba s ăaibăcaii aripi. ca săne serveascăla masă . bună oară . o poţ i trimite în altceva. — Care? — O scarăde frînghie. fă r ăca nimeni săbă nuiascăceva. — Oh. — Întocmai. că bucă tarul meu. — Într-o pl ă cintă ? îng ă imăLa Ramée. Bine face ţ i că -mi spuneţ i treaba asta. gata oricînd s ămăurmeze. spun prietenilor mei: „Aş teptaţ i-m ăîn cutare zi. Grimaud e omul trimis mie de un prieten. continuăLa Ramée. — Da. se rugăLa Ramée. Astfel se cheamăcăam stat de vorbă . ciulind urechile ş i ascultînd cu cea mai mare atenţ ie povestirea ducelui. reluăprinţ ul. toatăpovestea asta nu-i. — Nu. ar fi cumpă rat pră vă lia lui jupîn Marteau. ca săurce sus pe ziduri ş i săvinăaici săvăcaute.

prinţ ul trecuse de la vorbe la fapte. —Ş i sînteţ i hot ă rît săp ă ră siţ i închisoarea? — La naiba! Desigur! —Ş i orice v-aşspune. la spate! — Cu ce săle leg? întrebădomnul de Beaufort. La Ramée fă cu o miş care ca pentru a fi cu conş tiinţ a împă cată . desprind crusta plă cintei. zise prinţ ul. dacăcer ajutor? — Te ucid. Se afla în picioare lîngăLa Ramée. scara de frînghie ş i para-că luş ul. uitîndu-se la domnul de Beaufort cu un aer uluit.. — Legaţ i-măcobză . scotea la iveal ădin plă cintăcel de al doilea pumnal. îngă imăel. — La ş apte fă răcîteva minute?. rostind aceste cuvinte din urmă . — Oh. care ar fi stîrnit rîsul acestuia într-o altăîmprejurare.. monseniore! gemu el. —Ş apte! rosti Grimaud. eş ti mort!" Precum am spus. — Cu centura dumneavoastră . — Care? Vorbeş te mai repede. Doar n-o săaveţ i inima săm ăucideţ i! — Nu. dacănu te împotriveş ti fugii mele! — Bine. — Săne gră bim. dupăce str ă punse haina ş i că maş a. o ultimărugă minte. — Monseniore. ş i îi apă săvîrful unui pumnal în piept. care pînăatunci nici nu deschisese gura. la ş apte fă răcîteva minute. — Nu aş a în faţ ă . În clipa aceea ră sunăb ă taia pendulei. pe cinstea mea de gentilom. —Ş i pentru ce asta? — Ca sănu se cread ăcăv-am fost complice. monseniore. nu va putea săvăschimbe hotă rîrea? — Astă -searăvreau săfiu liber. monseniore. —Ş i dacămăapă r. repetăLa Ramée. . sînt pierdut. care. — Fie. continuăprinţ ul trecînd de la vorbe la fapte. În acest timp. Grimaud. Gă sesc în ea dou ăpumnale. sînt dezolat. La Ramée urmă rea cu privirea fiecare lucru în parte. într-un chip care nu îngă duia acestuia să -i mai punăla îndoialăhotă rîrea. ori scoţ i vreun strigă t. mereu la fel de tă cut.. o scarăde frînghie ş i un c ă luş . st ă tea gata să -i stră pungăpieptul. monseniore. dac ăstrig. Ei bine. îl povă ţ ui La Ramée. monseniore. a că rui frunte se brobonise toatăde sudoare. Un pumnal în pieptul lui La Ramée ş i-i spun: „Prietene. Vezi. Prinţ ul încrunt ădin sprîncene ş i ofi ţ erul simţ i vîrful pumnalului.hotă rîtăpentru ora ş apte. dar dacăfaci vreo miş care. ajunge! Nu mai fac o mi ş care.. cuprins de o groazăcrescîndă . dar dacăvălas săfugiţ i. am întîrziat. — Mîinile! spuse Grimaud. — Am să -ţ i înapoiez banii pe care i-ai plă tit ca sădobîndeş ti slujba asta. — La ş apte fă răcîteva minute. —Ş apte! spuse domnul de Beaufort. la spate.

cînd se vă zu afarără suci cheia de douăori în broască . Grimaud! Cît ai clipi. Era cu desă vîrş ire pustiu. dar Grimaud nu scoase nici cel mai mic geamă t. cu un baston ce trebuia petrecut printre picioare ş i al că rui fir se depă na singur de greutatea celui ce venea că lare pe baston. — Picioarele! spuse Grimaud. Prinţ ului îi scă păun strigă t. — Haide! spuse prinţ ul. Prinţ ul se duse într-un suflet spre metereze ş i ză ri de cealalt ăparte a ş anţ ului trei că lă reţ i purtînd de frîu încădoi cai. rosti La Ramée. ră spunse domnul de Beaufort. ci un ghem de mă tase. Grimaud tocmai se pregă tea să -i facăpe voie. legîndu-i ţ eapă n picioarele. nu uitaţ i căam nevast ăş i patru copii. ră sturnarăcîteva scaune. care legă mîinile ofiţ erului în aş a fel. Nu era o scarăde frînghie. — Vorbeş te. Nu se vedea nici o santinelăş i nimeni pe la ferestre. vreau că luş ul. cînd coarda se rupse pe neaş teptate ş i Grimaud se rostogoli ca un pietroi în ş anţ .Prinţ ul îş i desfă cu centura ş i i-o întinse lui Grimaud. au s ăm ă învinuiascătoţ i căn-am strigat. Unul dintre oamenii care aş teptau se lă săiute sălunece în ş anţ . cînd ofiţ erul dă du semn printr-o miş care căvrea săspunăceva. începu primejdioasa coborîre. Grimaud scotoci prin buzunarele ofiţ erului ş i-i lu ătoate cheile. La Ramée întinse picioarele. ducele îl urmă ri din ochi cu o groazănestă pînită : Grimaud mai avea de coborît cam un sfert din înă lţ imea zidului. În cele din urmă . monseniore? întrebăGrimaud. — Fii liniş tit! Pune-i că luş ul. La Ramée ză cea cu că luş ul în gurăîntins la pă mînt. — Acum spada. cît mai adînc. În acest timp. . iar Grimaud rupse un ş tergar fîş ii. Ş i aş ezîndu-se îndatăcă lare pe baston. încuviinţ ăGrimaud. dacămă prind. Altfel. deschise u ş a odă ii unde se aflau. Grimaud lega coarda pe care aveau s ăcoboare. încît ş i el ră mase mulţ umit. zise prinţ ul. Prinţ ul îş i smulse un ş nur de la pantaloni ş i-i îndeplini dorinţ a. scînci bietul La Ramée. nu măaş teaptădecît închisoarea. Schimb ăun semn cu ei ş i se încredinţ ăcăpentru el se aflau acolo. — Eu întîi. monseniore. Cele trei uş i din cale fura deschise ş i încuiate rînd pe rînd. ş i totuş i trebuie căse r ă nise ră u. în semn căs-a dat o luptă . — Acum. monseniore. trecur ăde locul unde jucau de obicei mingea. Pe mine. apoi apucarăamîndoi pe coridorul ce ducea în curtea cea mică . Vîrîţ i-l cît mai adînc. Legaţ i-mi bine mînerul spadei. — Fă r ăîndoială . — Acum. Dar pe tine te spînzură . cu o repeziciune care fă cea cinste îndemînă rii lui Grimaud. fiindc ăr ă mase întins la pă mînt. se tîngui La Ramée. dac ăse abate vreo nenorocire asupra mea din pricina dumneavoastră . — Asta aş a e.

petrecu o frînghie pe dupăbraţ ele lui Grimaud. ş i d'Artagnan gă si cu cale să -l mustre pentru moliciunea lui. Aş adar. Liber!.. domnule. . trebuia săcoboare în mîini ş i asta de la cincizeci de picioare înă lţ ime.. — Ei. porni înainte în goana mare. patruzeci de leghe în trei zile nu-i puţ in pentru un negustor de dulciuri! — Oare ai devenit într-adevă r negustor. Uite. în buza că ruia îl g ă si pe Rochefort. ca un adevă rat gentilom. întocmai cum spusese gentilomul acela. Dă du drumul corzii din mînăş i că zu în picioare fă r ăs ă -ş i facăvreun ră u. era legat de spinarea unui cal. Planchet? Ş i socoteş ti cumva căacum. Pe ceilalţ i doi gentilomi nu-i cuno ş tea. săm ă urmeze! Ş i aruncîndu-se în ş a. bună oară . Liber!. se hotă rîse s ă -i dea pentru viitoarele sale servicii. De la Blois la Paris erau patru zile de drum pentru un că lă re ţ obiş nuit. ai sălînceze ş ti mai departe în dugheana ta? — Hei! urmăPlanchet. la drum. Pentru el totul era mai greu. Odinioarănu i-ar fi trebuit decît douăzile. Grimaud. ş i ceilalţ i doi. fă răde tihn ă . ră maş i sus. Numai dumneavoastrăsînte ţ i fă cut pentru o viaţ ăca asta. D'Artagnan sosi a treia zi. în dorinţ a de a-l revedea lîngăel. Prinţ ul nu mai stă tu pe gînduri. Dar a ş a cum am spus. Am vă zut căAthos. domnul Athos! Cine ar spune că -i vajnicul că ută tor de aventuri pe care l-am cunoscut noi odinioară ? Acum tră ieş te la moş ia lui la ţ ar ă . fiindcă nu se mai putea sprijini în baston. tră gînd aerul lacom în piept ş i strigînd luminat de o bucurie cu neputinţ ăde înfă ţ iş at în cuvinte: — Liber!. cînd ne-am regă sit. În mai puţ in de cinci minute ajunsese la capă tul corzii de mă tase: pîn ăla pă mînt. Nu-s decît vreo cincisprezece picioare pînăla pă mînt ş i iarba e destul de moale. văvoi mulţ umi mai tîrziu. la poarta Saint-Denis. ajunsese aici cu două zeci ş i patru de ceasuri mai devreme. că tre ceasurile patru dup ă -amiaza. Planchet pierduse deprinderea săgoneascăpe cal zi ş i noapte. Se că ţ ă rănumaidecît pe povîrniş ul ş anţ ului. puternic ş i nu-ş i pierdea niciodatăcumpă tul... monseniore! glă sui omul aflat în ş anţ . începurăsă -l tragăspre ei. care plecase cu trei ore în urma lui. Acum nu avem o clipăde pierdut. rosti prinţ ul. XXVI D'ARTAGNAN SOSEŞ TE LA TIMP D'Artagnan primi la Blois banii pe care Mazarin.. fă ră cunoş tinţ ă . la drum! Cine măiube ş te. nu erau mai mult de cincisprezece picioare. — Domnilor. — Coborîţ i.. prinţ ul era îndemînatic.

ca ş i în jurul că lă re ţ ilor. pe cinstea mea! — Ah. măîngrijesc eu să respiri un aer mai curat. care în acest timp se apropiase ş i ea. bun gă sit. amintindu-ş i de Porthos. Un pîlc de gură -cascăse strînse numaidecît în jurul cailor pe care slujitorii de la han îi ş iţ ineau de c ă pă stru. pe care bogă ţ ia ş i mă reţ ia pă reau că -l plictisesc de moarte. —Ş i eu la fel.Ză u. D'Artagnan. Ş i dac ănu era hangiţ a. Chiar tu e ş ti! — Ei. care vorbeau. o femeie destul de plă cutăş i care ş tie de glum ă . cu capul ră sturnat pe spate. —Ş i pe cînd asta? — Cît de curînd. Sînt tare mîhnit pentru aceste nobile animale. apoi îmi că utam culcuşîn alt ăparte. a că rui . Porthos ş i coborîse în uş a hanului. înţ eleg. De altminteri. cei doi că lă tori sosiră la barieră . grozav de ră u mai stau caii mei aici. Dînd colţ ul stră zii Montmartre. Frumoasa Magdalena. la han. unde ş tii căte aş teaptăun la ţ ş i o spînzur ă toare. adă ugăel. scumpe prietene. scumpe prietene! ră spunse d'Artagnan. spre marea ei uimire. îl ză ri pe Porthos la o fereastr ăa hanului „La Că pri ţ a". care tocmai desc ă lecase. risipirăca prin farmec îmbulzeala ce sporea vă zînd cu ochii. în vreme ce d'Artagnan îş i ră suci musta ţ a. leganîndu-se pe picioare cu aeru-i mulţ umit de sine. îmbră cat într-o minunatătunic ăalbastră . care trebuia să -l a ş tepte în strada Tiquetonne. Ş i tocmai cînd ajunserăaici cu sporovă iala lor. brodată toatăcu argint. Planchet îş i trase pă lă ria pe ochi. înţ elese iute de cei din jur. gîndind căare s ătreac ăpe stră zi unde era binecunoscut. în loc s ăse supere. încredinţ atăcăse va repeta scena petrecutăcu elve ţ ianul. nu-i nimic mai de rîvnit pe lumea asta decît o viaţ ăliniş tită . m ă rturisi Porthos. Slav ăDomnului c ăte vă d. abia dă duserăei colţ ul stră zii. se dă du un pas înapoi ş i se îngă lbeni la faţ ăca o moartă . care pornea din colţ ul unei u ş i. nă dă jduiesc. auzind cuvintele lui Porthos. Dar sprînceana încruntatăa lui d'Artagnan. vorbi el. dar. — Ah. d'Artagnan! strigăel. Se vede cît de colo căte apropii de Paris. spuse rîzînd spre Porthos: — Da. — Ză u?! se mir ăd'Artagnan. aerul stră zii Tiquetonne nu se poate asemui cu cel din valea Pierrefonds. cu atît mai bine! La strigă tul plin de bucurie al lui Porthos se auzi un geamă t înă buş it. Nu prea măsimţ eam în apele mele. d'Artagnan nici nu clipi ş i. că sca s ă -ş i rupăfă lcile. vă zu proiectîndu-se pe perete pîntecul uria şal lui Mousqueton. — Prefă cutule! i-o retezăd'Artagnan. încît trec ă torii se uitau cu un fel de admiraţ ie respectuoasăla acest gentilom atît de chipeşş i de bogat. — Ei. Cugetăde asemenea în sinea lui în ce chip să -l fac ăs ădea uită rii mo ş ia de la Bracieux ş i bucatele homerice de la Pierrefonds. ca ş i două -trei gesturi ameninţ ă toare ale lui Planchet. ca Porthos îi ş i recunoscu. Dar fii liniş tit. scumpe prietene. mai ales cănimeni nu ş tia ce caut ăacolo.

pune ş aua pe Vulcan ş i Bayard. — Oh. dacăn-aşavea altceva mai grabnic de fă cut în clipa asta. — Mouston. pe Phebus ori pe Superbul. Regina? N-ai grijă . ia-l pe Mousqueton. Numai că . ă sta n-o săte striveascăcu mă re ţ ia lui. nu-i ca acolo. dar măemoţ ionează . ca s ă prinzi crapii ă ia frumoş i. te-aşplînge din toatăinima. — Întocmai. — O. bietul meu domn Mouston. zise d'Artagnan atunci de ce n-o face el pe bucă tarul. Cît despre pivniţ ă . Ş i. te vă d bine îmbră cat ş i se nimereş te de minune. Doamne. n-am nevoie decît de unul. n-o sădă m ochii cu ea. spuse d'Artagnan. nu se are bine cu Eminenţ a-Sa. curtea! — Eh. luîndu-l deoparte pe Porthos. crede-mă . zise Porthos. — Luă mş i vale ţ ii cu noi? — Da. nu prea eş ti în apele tale în hanul ă sta pă că tos. aşîmprumuta unul din caii tă i. domnule? — Nu. ia un cal falnic. Va s ăzic ănu-i vorba decît de o vizită . . nu-i mare scofalăde ea. — Regina! — Era săspun: nu mai exist ăregină . — Bine. aici nu-s heleş teiele prin ţ ului. pe ale mele le gă se ş ti gata încă rcate la ş aua mea. înţ elegi. fiindcămergem la cardinal: — Ei. — Totuna e. — Ei. nu-i a ş a? vorbi d'Artagnan pe un ton zeflemitor. domnule. Ca sănu ză bovesc. uimit. ca la Chantilly? — Vai. —Ş i tu la fel. n-o săprindăr ă u. aş i! Ză u?! se holbăPorthos. ş i ză u. prietene. am cercetat-o amă nunţ it.gurăîndurerat ăslobozea vă ică reli nedesluş ite. mergem într-o vizităde ceremonie. nimic altceva. Mouston. care aducea tot atît de bine a compă timire ş i a bă taie de joc. — Măprezinţ i cardinalului? — Asta te sperie? — Nu. continuă : — Dragul meu du Vallon. — Eu să -l iau pe Rustaud. are el motivele lui sănu calce pe la curte. pune pistoalele în coburi. —Ş i zici cămergem la Palatul Regal? — Numaidecît. nu mai existăaş a ceva. — Domnule Mouston. Cît despre Planchet. îl dă du Porthos în vileag. fii liniş tit! nu ai de-a face cu celă lalt cardinal. d'Artagnan. — De ce? — Hm. — Bucatele de aici i se par ca vai de lume. nici pă durile alteţ ei-sale ca s ăînha ţ i cele mai straş nice potîrnichi. pentru orice împrejurare. — Pofteş te: poţ i să -i iei pe tuspatru. prietene. — Oh! ră suflăuş urat Mousqueton.

vorbi d'Artagnan. dintre care unul gă tit ca scos din cutie. dar ascultă -mă . ar ă tînd o spadăscurt ăde paradă .Mouston scoase un suspin: nu prea înţ elegea aceste vizite de ceremonie la care te duci înarmat pînă -n dinţ i. cum povestea lui Don Quijote îş i cî ş tigase pe atunci mare faimă . — Nu. ori ai uitat cănu stăîn obiceiul nostru săne petrecem nopţ ile pe la baluri sau cîntînd serenade. Zîmbi ş i. — Vai. Trimise dupăuş ier ş i-i ară tăscrisoarea cardinalului. strigăel lui Planchet. ochii vulturului s-au închis. aplecîndu-se spre el. ş i mul ţ imea se uita cu mirare la cei doi c ă lă re ţ i. D'Artagnan să ri în ş a. e tare ară tos. Ori nu prea ai ţ inere de minte. — De ce? — Nu ş tiu. D'Artagnan zîmbi. cămă surile de prevedere sînt întotdeauna binevenite. uitîndu-se binevoitor cum se depă rta vechiul să u slujitor. viteazul meu prieten! Nu te pierde cu firea. Stră zile erau pline de lume. dupăcum i se pă ru. n-avem de-a face decît cu un uliu oarecare. D'Artagnan se întoarse spre Porthos. adu-mi spada cea lungă . — Eu am spada mea anume pentru curte. care îi cerea s ăse înapoieze f ă răîntîrziere. — Ei. înarmîndu-se pînăîn dinţ i. Uitasem. prietene. cu mînerul aurit. — Spada cea mare. — Dar eş ti plin de praf ş i de sudoare. aş a e! recunoscu Mouston. Plecă m cumva la luptă ? Atunci spuneţ i-mi. În clipa aceea. — Neorînduiala ţ inutei mele va dovedi graba cu care m-am înfă ţ iş at la ordinele cardinalului. — Pă i asta-i adevă ratăpregă tire de r ă zboi. — Pentru unii ca noi. d'Artagnan se vă zu între cunoscuţ i: muş chetarii din compania lui tocmai fă ceau de gardă . ră mîn aş a. zise Porthos. Crede-mă . Mouston! ceru Porthos. ca ş i cum s-ar fi odihnit opt zile în ş ir. de-ai fi zis căvine drept de pe cîmpul de luptă . zise valetul. Pornirăîntr-un trap destul de iute ş i ajunserăla Palatul Cardinalului pe la orele ş apte ş i un sfert. îi ş opti la ureche: — Curaj. spuse Porthos. ză u. d'Artagnan: Mouston va fi de ajuns. o săiau mă surile de prevedere cuvenite. Mouston. domnule. Mouston se întoarse cu cei trei cai gata de drum. Tu ai dreptate. — Într-adevă r. — Ia-ţ i spada cea mare. a gă sit doi în loc. care. tu ş tii. Mousqueton atră gea ş i el privirile forfotei de gură -cascăş i. ca în ziua de Rusalii. iar celă lalt atît de colbuit. Pă ş ind în anticameră . care. Uş ierul se înclinăş i intrăîndatăla Eminenţ a-Sa. dupăce ş i-a pierdut stă pînul. — Tu nu-ţ i schimbi hainele? întreb ăPorthos. era stă pînit de un tremur uş or. Ţ ine- . cizmele ţ i-s pline de noroi. unii ziceau căe Sancho.

Îi vă zu cu coada ochiului pe d'Artagnan ş i pe Porthos trecînd pragul înc ă perii ş i. —Ş i ceilalţ i doi prieteni? întrebăMazarin. aflîndu-se mai liber decît dînş ii. ar fi bucuros s ăse întoarcăîn oş tire? se interesăMazarin. Eminenţ a-Sa văaş teaptă . Mazarin se afla la masa de lucru. zise Mazarin. mormă i Porthos. D'Artagnan îi fă cu însăsemn cu ochiul. — Bogat?! zise Mazarin. domnule locotenent! zise el. Porthos întoarse capul la dreapta. continuăMazarin. —Ş i domnul. Va să zicănumai ş i numai din devotament? — Monseniorul oare nu se încrede prea mult în acest cuvînt? întrebă d'Artagnan. fiindcădomnul de Bracieux e bogat. Iată -măla ordinele Eminenţ eiVoastre. în carne ş i oase. — Cincizeci de mii livre venit pe an. care î ş i ascundea obîrş ia nobilăsub numele de Porthos. apoi la stînga. monseniore. domnilor. Dar asta îi aminti căvechiul grup al muş chetarilor era alc ă tuit din patru oameni. Uş ierul reapă ru. la fel cum aveau să -i placă mai tîrziu lui Frederic al Prusiei. — Numai din devotament. monseniore. monseniore. I se pă rea căare în faţ a lui. ca atunci. Te-ai gră bit. spuse el. Erau cele dintîi cuvinte pe care le spunea. ne vom întîlni ceva mai tîrziu. rosti d'Artagnan. — Ceilalţ i prieteni ai noş tri n-au putut săne întovă ră ş ească deocamdată . Porthos înclinăuş or din cap spre d'Artagnan. Lui Mazarin îi plă ceau soldaţ ii chipe ş i. salvarea ministerului să uş ia regatului. bine. Mulţ iş tiu asta. Porthos îl salutăpe cardinal. cu surîsul lui fin. unul dintre vechii mei prieteni. Fii binevenit! — Vămulţ umesc. ş i asta mămulţ umeş te. — Intraţ i. rosti Porthos. c ă ci nu mai pot săo spun ă . îndreptîndu-ş i umerii plin de demnitate. ş i asta numai din devotament. dumneata eş ti. — Un cavaler falnic. . Începu săadmire mîinile pline de neastîmpă r. ş i nu-l saluta prea adînc pe italianul ă sta. — Da. ca ş i domnul du Vallon. deş i privirea i se aprinsese de bucurie la vestirea uş ierului. fiindcăo să -ş i fac ăo proast ăp ă rere despre tine.te drept. Porthos deschise gura. la fortă reaţ a Saint-Gervaise. acum nu pă rea cîtuş i de pu ţ in tulburat. umerii largi ş i ochii stră pungă tori ai lui Porthos. preocupat s ătaie cît mai multe nume cu putinţ ăde pe o listăde pensii ş i lefuri. — Ah. Mazarin tuş i uş or. crezînd căe clipa săspunăş i el ceva. — Cea mai de frunte spadăa regatului. dar n-o spun. că ruia acest cuvînt avea privilegiul să -i insufle întotdeauna un mare respect. — Bine. Într-adevă r.

— Eu. A ş dori săv ăvorbesc neîntîrziat ş i între patru ochi. D'Artagnan ş i Porthos. care deveni visă tor. cu ochii scînteind de bucurie cînd auzi căpoate sără splă teascădevotamentul lui Porthos f ă răsă -ş i desfacă bă ierile pungii. domnul du Vallon e la fel ca mine: îi place săducăla bun sfîrş it misiuni cu totul ieş ite din comun. Sînt de Poins. — Ei bine. glă sui ofiţ erul că ruia i se adresăaceastămustrare. Numai atît? Lucrurile s-ar putea aranja. — Numai atît?! se mirăMazarin. spune-mi unde ai vrea săslujeş ti: în oraş ? Undeva la ţ ar ă ? Porthos deschise gura săr ă spundă . vămă rturisesc. v-am chemat spre a vă încredinţ a o slujb ăsedentară . rosti d'Artagnan. prietenul meu stă pîneş te trei minunate mo ş ii : moş ia Vallon la Corbeil. în septembrie. în post la închisoarea Vincennes. dintr-o mi ş care. Ei. . — Ei domnule. Natura te poate face mai mult ori mai puţ in devotat. sprijinindu-ş i coatele de birou ş i bă rbia în palme. monseniore. prietenul meu ar dori ca una dintre aceste trei moş ii s ădobîndeascărangul baroniei pentru st ă pînul ei. — Prietenul dumitale. f ă cînd un pas înainte. la anul. D'Artagnan se înclină . adic ădin acelea socotite nebuneş ti ş i cu neputinţ ăde înfă ptuit. domnule? vorbi Mazarin. se aş ezarăîntre noul venit ş i cardinal. domnule du Vallon. cred în devotament ca într-un nume de botez. ce e de dai buzna aş a? — Monseniore. strigînd: — Domnul cardinal. ofiţ er de gardă . dar ce-i asta? zise Mazarin. care trebuie în chip firesc săfie urmat de numele unei moş ii. nimic din toate acestea nu e cu neputinţ ă . bună oară . —Ţ i-am spus doar. Într-adevă r. —Ş i dumneata. ş i ai dori săobţ ii de la cardinalul Mazarin gradul de că pitan. domnilor. dar la capă tul unui devotament se cuvine întotdeauna săexiste o r ă splată . — Voi fi baron! exclamăPorthos. — Monseniore. se vor împlini două zeci de ani de cînd cardinalul Richelieu m-a fă cut locotenent. interveni d'Artagnan. — Da. O săvedem. spuse Mazarin. Acum. Am oarecari neliniş ti. domnule d'Artagnan ce ai dori? — Monseniore.— Dar dumneata. domnilor. moş ia Bracieux în Soissonnais ş i moş ia Pierrefonds în Valois. Monseniorul ţ i-o repetăla rîndul să u. în anticamer ăse auzi mare zarvăş i aproape în aceeaş i clipăuş a se deschise ş i un om plin de praf nă vă li în cabinet. desigur. — Totuş i. o săvedem. or. unde este domnul cardinal? Mazarin se temu căva fi asasinat ş i se trase înapoi. zise d'Artagnan. zise d'Artagnan. apucîndu-l de braţ . O atare lă udă roş enie tipic gasconănu-i displă cu lui Mazarin. împingîndu-ş i jilţ ul. ce-ar dori sădobîndeasc ăla capă tul devotamentului să u? — Ei bine. de pildă . monseniore.

— Spune. l-am vă zut fugind de sus. încredinţ at căi se aduce o ş tire de mare însemnă tate. domnule. —Ş i credeţ i căo să -l prindeţ i? — Da. întă ri Porthos. Mazarin nu-ş i putu st ă pîni un geamă t. domnul Beaufort a evadat de la Vincennes. Mazarin scoase un strigă tş i deveni la rîndu-i mai palid decît aducă torul acestei ve ş ti: că zu pe spă tarul jilţ ului.Ofiţ erul era atît de palid ş i atît de buimă cit. — Cum asta? — DacăEminen ţ a-Voastrăar porunci s ăse porneasc ăîn urm ă rirea fugarului. — Monseniore. — Dumneata la fel?! fă cu Mazarin. luaţ i pe cine g ă siţ i aici dintre ostaş ii de gardăş i porniţ i. Dar domnul de Beaufort nu se va da prins fă răo lupt ă înverş unat ă . l-aşînş fă ca de coarne ş i l-aşaduce aici. dacăavem cai mai buni decît ai lui. — Dar La Ramée? — A fost gă sit legat cobzăîn camera întemni ţ atului. — Eu la fel. —Ş i n-ai tras asupra lui? — Ieş ise din b ă taia glonţ ului. la naiba! —Ş i l-ai aresta? — De ce nu? — L-ai aresta pe domnul de Beaufort. . fă cu semn lui d'Artagnan ş i lui Porthos să -l lase s ăse apropie. — Dar domnul de Chavigny ce fă cea? — Lipsea de la Vincennes. — Ce e? îngînăMazarin. fă cînd un pas înainte. uitîndu-se cu mirare la aceş ti doi oameni. vorbi d'Artagnan. Ce e? — Monseniore. încît Mazarin. zise trimisul. s-ar putea s ămai fie prins. Franţ a e mare ş i cea mai apropiat ă frontierăse aflăla ş aizeci de leghe de aici. — Evadat! îngînăel. spune repede! îl zori Mazarin. Porthos? — La luptă ! strig ăPorthos. — Atunci. aproape fă răcunoş tinţ ă . La lupt ă !E cam multiş or de cînd nu ne-am mai bă tut. cu un că luşîn gurăş i cu un pumnal lîng ăel. —Ş i cine săporneascăîn urmă rirea lui? strigăMazarin. de pe terasă . — Mi se pare căEminen ţ a-Voastrăpierde un timp preţ ios. — Ei bine. înarmat ş i gata de lupt ă ? — Dacămonseniorul mi-ar porunci să -l arestez pe diavol. D'Artagnan ş i Porthos se retraser ăîntr-un colţ al cabinetului. Domnul Beaufort a evadat? — Monseniore. nu-i aş a. — Dar ajutorul lui? — Era complicele ducelui ş i a fugit împreunăcu el. zise d'Artagnan. ai că rui ochi se aprinseră . — Eu.

domnule baron. — Dupămine! strigăd'Artagnan. viu sau mort. Caii. îi urma la distanţ a cuvenită . curînd vă zurăsatul. — Domnule du Vallon. în vreme ce cîinii speriaţ i îi petreceau cu lă tră turi. curînd în pă dure. c ăputem lua orice cai vom întîlni în cale. Ş i se nă pustir ăîn goanăpe scara cea mare. nu-ţ i fă gă duiesc nimic. — La drum! strigăPorthos. — Adă uga ţ i. încuviinţ ăMazarin. Cetă ţ enii îi priveau uimi ţ i din pragul caselor. monseniore. celă lalt pe Bayard. D'Artagnan. d'Artagnan trînti un trecă tor la pă mînt. continu ăMazarin. monseniore. În dreptul cimitirului Sfîntul Ioan. cu pintenii înfipţ i în coastele fugarului. — Ei bine. Întoarserăcapul. Baronia dumitale gone ş te pe calul domnului de Beaufort: nu-i vorba decît să -l ajungi din urmă . Dupăel veneau cei zece ostaş i. Ş i înfipserăpintenii în pîntecele nobililor fugari care pornirăca o vijelie pe strada Saint-Honoré. da. luînd o hîrtie ş i aş ternînd cîteva rînduri pe ea. dar era ceva mult prea neînsemnat ca s ăopreascăîn loc ni ş te oameni atît de gră biţ i: grupul c ă lă re ţ ilor îş i urm ăcalea ca ş i cum caii ar fi avut aripi. gonea la . unul pe Vulcan. cu minunatul să u sînge rece. Porthos! spuse d'Artagnan. po ţ i să -mi ceri orice doreş ti. monseniore.— Daţ i poruncă . Cît despre dumneata. Mousqueton se aruncăpe Phébus. care parcăse însufleţ eau cu fiece clip ă . — Pe cai. Mousqueton. cu strigă tul: „Pe cai! Pe cai!" Vreo zece oameni se adunarălîng ăei. — Da. că pitane! ră spunse Porthos. — Iată -mă ! rosti Porthos. mai nă du ş it decît calul. curînd se aflarăîn afara oraş ului. apucîndu-ş i prietenul de bra ţ . D'Artagnan ş i Porthos s ă rirăîn ş a. Ordinul regelui! Luaţ i hîrtia asta ş i porniţ i! — Prea bine. ţ i-am fă gă duit să -ţ i dau putin ţ a săte miş ti niţ el ş i uite cămăţ in de cuvînt! — Întocmai. luînd cu ei ostaş ii ce le ieş eau în cale. rosti Mazarin. — Ba ş i semnez. Vai! Nu existălucruri neînsemnate pe lume ş i vom vedea că întîmplarea asta era cît pe ce săpiardămonarhia! XXVII DRUMUL CEL MARE Gonirăastfel în lungul mahalalei Saint-Antoine ş i al drumului spre Vincennes. dar dacămi-l aduci aici. începurăsăscoatăfoc pe nă ri. scumpe domnule d'Artagnan.

potrivit cu iuţ eala cailor. — Cîţ i sînt? — Patru! zise d'Artagnan. uitîndu-se la Porthos. Doar avem cai de nă dejde. domnule ofiţ er. Toţ i cei strînş i acolo se ară tau tare preocupaţ i. spuse sergentul. comandat de un sergent. îţ i zbor creierii. — Domnule ofiţ er. —Ş i unde-i guvernatorul? — La ţ ar ă . Din nenorocire. — Ordinul regelui. glă sui d'Artagnan. Acum spune-mi încotro au apucat? — Cît despre asta. dacănu. Fruntea i se încruntăş i tîmplele i se împurpurară . — Patru sînt să nă toş i. — Prea bine. Mînia se aş ternu pe chipul lui d'Artagnan. Pricepu numaidecît căpe acolo a fugit întemniţ atul ş i cănumai acolo ar putea săcapete lă muriri. tică losule! se ră sti el la sergent. — Dacă -i a ş a. De pe culmea unei coline. ră spunse d'Artagnan. Fugarii sînt urmă riţ i? — Da. Pe culmea zidului era un du-te-vino de santinele speriate. nu-i aş a. în locul unde turnul privea spre Saint-Maur. — Douăceasuri ş i un sfert. . Mi se pare că -ţ i baţ i joc de mine. nu e voie săstea nimeni aici. Ostaş ii se ţ ineau dupăei. se uitau la funia ce atîrna încăde creasta zidului ş i care era ruptăcam la două zeci de picioare de pă mînt.cîţ iva paş i înaintea lui Porthos. au cai foarte iuţ i. — Consemnul ă sta nu-i pentru mine. zise el. domnule ofiţ er. nu-i voie săsuflă m un cuvînt. baroane? Nu-s decît patru! Un zîmbet vesel luminăchipul lui Porthos. D'Artagnan scoase o hîrtie din buzunar. — Cît timp au înainte? — Douăceasuri ş i un sfert. Ostaş ii ce-l însoţ eau îl ajunserădin urm ărînd pe rînd. D'Artagnan se duse drept la sergent. pe al cincilea l-au luat ră nit. — Ordinul regelui. asta-i floare la ureche. Porthos? Porthos suspină . În cinci minute era sosit la ţ intă . Mousqueton îi urma îndeaproape. Cite ş te ş i ră spunde. Un grup de ostaş i. domnule ofiţ er. d'Artagnan ză ri un pîlc de oameni strînş i de cealaltăparte a ş anţ ului. gîndindu-se la ce-i a ş tepta pe bieţ ii lui cai. Mă surau din ochi în ă lţ imea ş i schimbau între ei fel de fel de pă reri. alunga oamenii din locul unde domnul de Beaufort încă lecase. Auzi. — Ah. Încotro au apucat? Sergentul vă zu cănu era de glumit cu d'Artagnan. ţ i-am spus. Aş teaptă ! Desfă cu grabnic hîrtia ş i o puse cu o mînăsub ochii sergentului. în vreme ce cu cealaltăscoase un pistol din coburi ş i-i ridic ăîntr-o clipită cocoş ul. vorbiţ i cu guvernatorul.

îndreptîndu-se spre poarta cu pricina. Porthos cu aerul să u liniş tit. S-a zis cu Vulcan! . — Dimpotrivă . recunoscu Porthos. ultima loviturăde pinteni îl f ă cu săse pră bu ş ească . ceata că lă reţ ilor se nă pusti înainte cu aceeaş i iuţ eală . nu-i decît un sfert de ceas de cînd au trecut pe aici. spuma lor împroş ca tunicile că lă re ţ ilor. — Săne odihnim o clipă . dacă -i ajungi din urmă . Ş i înfipse pintenii în coastele fugarului. D'Artagnan care nu se uita înapoi. D'Artagnan ridicădin umeri. în vreme ce sudoarea le trecea prin n ă dragi. — Barem noi doi săajungem ş i e destul. Nici nu m-am gîndit la asta. aş a cum îl silirăş i pe sergent sădeschidăgura. habar nu avea de nimic. Phébus s-a dus pe copcă ! — Cardinalul o să -ţ i pl ă teascăo mie de pistoli pentru el. calul lui Mousqueton se pră vă li la pă mînt. — Iar tu. Vă d urme proaspete. Ultima piedicăînl ă turatădin cale. trei dintre ei se oprirăîn loc. drace! zise Porthos. Dupădouăceasuri. paznicul gă sise de cuviin ţ ă săferece poarta cu douăză voare. fiindcăei nu-s decît patru. săle omorîm. Într-adevă r. fă cu un semn escortei ş i porni. în loc să -l urneasc ăla drum. domnilor. nici calul lui d'Artagnan nu vru sămeargămai departe. ră spunse d'Artagnan. tunăd'Artagnan. Într-adevă r. cînd domnul Beaufort scă pase. zise Porthos. numai sămai fim în stare. n-o săte mai întorci săm ă spînzuri. —Ş i pe ce poartăau ieş it? — Pe poarta Saint-Maur. săle omorîm. Urmele se vedeau desluş it în lumina asfinţ itului. Trebuir ăsă -l sileascăsăo deschidă . Pornirămai departe. iar unul se pră bu ş i la pamînt. amîndouămarginile drumului erau scormonite de copite. dup ăun ceas. — Bun! fă cu Porthos. îş i pierduse r ă suflarea. — Atunci înainte. caii stră bă turăfă răoprire două sprezece leghe. — Adevă rat. Cîţ iva nu puturăsămai reziste la aceastăcursănă prasnicăş i. — Pe aici.— Au apucat spre Vendômois. îi dă du de ş tire ce se petrece. — Dacăm ăminţ i. — Oh! exclamăPorthos. dar. numai să -i ajungem! izbucni d'Artagnan. Dar acum. Din pă cate. tică losule. pe aici! strigăel. ş i cu asta mai pierdură zece minute. murmurăsergentul. dupăvreo douăleghe. r ă spunse el. Picioarele începeau săle tremure. galop! — Da. mîine o săfii spînzurat. nu toţ i caii ţ ineau pasul. sălă să m bietele animale să -ş i tragă sufletul. — Ah.

— E undeva înainte. La cinci sute de paş i de aici ş tiu o cabanăvînă torească . D'Artagnan vru să -l ridice. dar deodatăvă zu sîngele podidind calul pe n ă ri. ori mai degrabăBayard cade sub mine. — Uite casa. — Cee? — Aud un cal. — Tă cere! porunci Porthos. zise d'Artagnan. dar ce dracu faci? — Afurisitătreabă . — Nu. care î ş i lă sase calul în drum ş i tocmai îş i ajungea stă pînul din urmă . — Sînt la mine. — Aha! se dumiri Porthos. în clipa aceea un al doilea nechezat se lă săpurtat de adierea nopţ ii. La o cotiturăa drumului ză rirălică rind o luminăîn desimea copacilor. — Mousqueton. — Tă cere! spuse d'Artagnan. Acum totul s-a sfîrş it! În clipa aceea se auzi un nechezat. Cad. Porthos? — Nu prea. ş opti d'Artagnan.. ş i făce fac eu. Se furiş arăînainte. — O fi vreunul din oamenii noş tri care ne ajung din urmă . vorbi Mousqueton. — Porthos. D'Artagnan se apropie cu repeziciune. ia-ţ i pistoalele. Trebuie săne oprim! Dă -mi calul tă u. mulţ umit ăunui felinar agă ţ at sub un ş opron.— La naiba! exclamăd'Artagnan. conveni Porthos. Într-adevă r. S-aude undeva înainte. luîndu-ş i-le pe ale sale. morm ă i Porthos. —Ş i-al treilea! îngînăel. ia-ţ iş i tu pistoalele din coburi. — Ei. Ală turi. fă r ăs ăfi fost vă zuţ i. la vreo cinci sute de paş i de noi. — Asta-i altceva. — Noi sîntem în serviciul regelui. întă ri Mousqueton. Phébus n-a putut s ă reziste ş i. Ş i ascultăla rîndul să u. ş i? —Ş i pentru a-l sluji pe rege vom lua caii pe care i-am auzit nechezînd. — Bun! fă cu d'Artagnan. apucîndu-se cu mîinile de pă r. domnule. — Domnule. — Întocmai. întinzînd urechea în direcţ ia ară tat ă . fă cînd semn celor doi tovară ş i ai să i sără mînă . în vreme ce Porthos se descurca aş a cum putea din scă ri. pitulîndu-se pe dupătrunchiurile copacilor ş i ajunserăla vreo două zeci de paş i de casă . muţ i ca niş te umbre. zise d'Artagnan. Domnule. De aici. Acum pricepi. domnule.. Un argat îi ţ es ă la. Ia-te dupămine. — Le am în mînă . Ei. vă zurăpatru cai falnici. Porthos. Porthos. — Nici o vorbă . ş eile ş i capestrele cu frîiele. la treab ă ! Tustrei înaintarăîn noapte.

în ş a. — Hei. — Bă gaţ i de seamăsănu văomorî ţ i caii! strig ăd'Artagnan cu un hohot de rîs. — Atunci sus. Ş i puse mîna pe calul aflat lîngăel. cu armele! — La drum! spuse d'Artagnan. spuse d'Artagnan. Ascultă . ră spunse d'Artagnan. nici nu se gîndea să asculte. — Pă i. Intendentul dă du săse r ă stească . spuse'd'Artagnan. Sînt locotenent în garda de muş chetari a regelui ş i am zece ostaş i care vin dupămine. — Ba da. nu-i nici o juma' de ceas. pe care ş i-l puse îndatăsub bra ţ . Văprevin ca-mi chem oamenii. — N-ai auzit. dacăsco ţ i un cuvînt î ţ i zbor creierii. tic ă losule? se ră sti d'Artagnan. — Hei. vă zîndu-ş i de treabă . —Ş i tu. Ş i tustrei o pornirăca vîntul. bîigui intendentul. — Jumă tate de ceas de odihn ăajunge! rosti d'Artagnan. Tovară ş ii să i apă rurăîntr-o clipă ş i fă curăla fel. zise argatul. ă ş tia-s caii domnului de Montbazon. veniţ i încoace! ră cni intendentul. i-o retez ăd'Artagnan. Au s ăalerge de minune. O luminăca de fulger zvîcni în lungul drumului ş i în aceeaş i clip ă că lă re ţ ii auzirăgloanţ ele ş uierînd ş i pierzîndu-se în aer. —Ş i eu o să -i chem pe ai mei. zise el argatului. domnilor! strigăargatul. trebuie săfie cai de soi. Porthos? întreabăd'Artagnan. — Eş ti gata.mai în urmă . Ş i-i ară tăpistolul. — Foc! ţ ipăintendentul drept ră spuns. i-auzi cum galopeazăîncoace? Atunci o s ăvedem! Nu se auzea nimic. plecă m! Tustrei se aruncarăpe cai. — Gata. ş ti ţ i asta? — Cu atît mai bine. retră gîndu-se pas cu pas ş i încercînd săse strecoare în casă . domnule. — Vreau săcumpă r caii ă ş tia. Caii au gonit ş ase leghe ş i abia adineauri am scos ş eile de pe ei. Ă ş tia au sătragădupănoi. dar intendentul. ameninţ ăintendentul. de ce taci? — Caii nu-s de vînzare. . Un soi de intendent se ivi din casăchiar în clipa cînd d'Artagnan ş i tovară ş ii s ă i puneau ş eile pe cai. — Dacă -i a ş a. de frică . — Dragăprietene. îi iau singur. Argatul strigădupăajutor. — Domnule. — Atunci. Veni ţ i încoace. — Să riţ i! urlăintendentul în vreme ce argatul alergăîntr-un suflet spre clă direa învecinată . de asta. Mouston? — Da. Omul se întoarse nedumerit. fă r ăs ăspunănimic.

pricep! se dumiri Porthos. dupăun mic ocol. — Sînt mulţ i. — Încăun cal! le dă du Porthos de ş tire. eş ti o minte p ă trunză toare. — Niş te scîntei. — Eş ti sigur căsîntem pe drumul cel bun. — Atunci e altceva. pe moarte. aplecat pe coama calului. — Eh! fă cu Porthos. — Parcăs-aude tropotul unei cete de c ă lă re ţ i. Gonirăastfel cam vreun ceas. — Cu neputinţ ă . Mousqueton? — Ah. Ne cred mai puternici. fiindcă -i urmă rim. — Aha! Oare i-am prins din urmă ? — Bun! Un cal mort! vesti d'Artagnan. vezi? strigăd'Artagnan. întă ri Porthos. întorcîndu-ş i fugarul pe drum. — Le-am vă zut ş i eu. ci ei pe noi. . — Asta-i sigur. ş i? — Ei. întă ri Mousqueton. Ţ i-aduci aminte de drumul de drumul de la Crèvecoeur. Pe vremea lui Richelieu se tră gea mai bine. Iar noi gonim pe urmele prinţ ului cu caii pe care abia i-a pă ră sit. de unde! i-o întoarse d'Artagnan. — Hait! Ce vă d colo jos? glă sui d'Artagnan. — Curaj! I-avem în mîn ă . — Mort? — Nu. jumă tate în serios. domnule. — Pe naiba! N-ai auzit? — Ce? — Căă ş tia-s caii domnului de Montbazon? — Ei. jumă tate în glumă . —Ş i? Ş i doamna de Montbazon e amanta domnului de Beaufort. Se pare căş i ai lor au ajuns la capă tul puterilor. zise d'Artagnan.— Trag ca niş te lachei! pufni Porthos. ş i-acum măsupă răş oldul drept. chibzui Mousqueton. Ea s-a îngrijit de cai de schimb. — Înş euat. ori nu? — Înş euat. — Aha. — Uite. — Aş i. — Dragul meu Porthos. — Uite-i. d'Artagnan? întrebă Porthos. — Dar dacăsînt mulţ i. domnul de Morttbazon e soţ ul doamnei de Montbazon. Caii erau albi de spum ăş i sîngele le ş iroia pe pîntece. mormă i Porthos. Au săse înfrico ş eze ş i-au săse risipească . Uite căaş a-s eu. într-adevă r. zise Porthos. ei sînt. se cheam ăcănu noi iavem în mînăpe ei. — Întocmai. — Eş ti cineva dacămai poţ i săvezi ceva pe o noapte ca asta.

ş i potrivnicul să u se pră vă li la pă mînt. scoţ înd pistolul o dată cu d'Artagnan ş i încă rcîndu-l în grabăş i el. dar cei doi se nă pustirăcu atîta repeziciune înainte. se rostogoli de pe cal la vreo zece paş i. zburau pe drumul întunecat. tras de foarte aproape de c ă tre d'Artagnan. — Care eş ti acolo? se r ă sti o voce tă ioas ă . — Care eş ti acolo? strigăvocea pentru a doua oară . aş a cum calul mesteca ză bala. care. XXVIII ÎNTÎLNIREA Gonirăastfel încăvreo zece minute. Se avîntarădin nou în goană . furioş i de durere ş i de îndemnul pintenilor. el îş i izbi adversarul atît de nă prasnic. — Dă -i gata tu. ală turi de prietenul să u. Porthos înţ elese ş i duse mîna stîngăla coburi. — Oho! exclamăd'Artagnan. Mousqueton! strigăPorthos. Cei trei că lă reţ i avîntaţ i în goanănu se oprirăş i nici nu ră spunseră . — Aida-de! pufni Porthos aproape sufocat de praf ş i mestecînd frîul în gură . ieş indu-le înainte. De astădatăle-am vă zut ş i eu. În cinci minute o săne distră m. se auzi doar zgomotul spadelor smucite din teacăş iţ ă că nitul pistoalelor pe care cele douăumbre le încă rcau. . Ră sun ăun alt treilea foc. înainte! îi îmboldi d'Artagnan cu vocea lui ră sună toare. douăpuncte negre se desprinserădin întuneric. zise Porthos. Deodată . în mijlocul că ruia începea s ăse desluş eascăo masăcompactăş i mai neagrădecît restul orizontului. crescînd cu fiecare clip ă . Caii. Încăun pas ş i sînteţ i morţ i. că pă tau înfă ţ iş area a doi că lă reţ i. de ş i acesta abă tu lovitura. — Ia frîul în dinţ i. încît.. îndeplinea porunca stă pînului. Dar tu? — Eu doar l-am ră sturnat de pe cal. — Înapoi! izbucni d'Artagnan. — Cu atît mai ră u pentru cei care vin. din fugă . spuse Porthos. — I-am sfă rîmat ţ easta. spuse d'Artagnan. zise d'Artagnan. Uite-i căvin spre noi. Cît despre Porthos.— Da. Se auzi o împuş că tură : era Mousqueton. Aida-de! Am mai vă zut noi altele ş i mai ş i! La aceste cuvinte. cele dou ăumbre le aţ inurăcalea ş i lică rirea stelelor fă cu săsclipeascăţ evile aplecate ale pistoalelor. — Ei bine? întreabăPorthos. încît într-o clip ăerau peste duş mani. care ş i reîncepuse urmă rirea. Ş i porni mai departe. Altfel sînteţ i morţ i. Douăfocuri de pistol r ă spunserăla aceastăameninţ are.ş i pe mă surăce creş teau.. Ia ascultă . iar niş te scîntei. — Înainte.

am cîş tigat prima partidă . La o parte! — Ce vreţ i? întrebăo voce. să rind pe unul dintre ei. Hei. domnule. În acelaş i timp r ă sunar ădouăîmpuş că turi ca una singură : erau Porthos ş i potrivnicul să u care tr ă geau unul asupra celuilalt. Asta-i perechea glonţ ului primit pe drumul de la Amiens! Porthos se întoarse ca un leu. — De ce nu i-ai venit de hac ca ş i primului? — N-aveam mîinile libere. căPorthos fi pocni cumplit în cap cu mînerul . Un hohot de rîs se auzi drept ră spuns. Cel pe care l-aţ i doborit la pă mînt. oprindu-se în loc. — Stă pînii lor sînt morţ i. dragul meu! Nu nimereş ti întodeauna ţ inta. — Cred căn-am atins decît calul. Primise în piept glonţ ul celui dintîi duş man care se nă pustise asupra lui d'Artagnan. d'Artagnan nu mai aş teaptăsăi se spun ăceva. — Pă i ce. D'Artagnan întoarse capul ş i-l vă zu pe Porthos lîng ăel. vesti Mousqueton. Într-adevă r. — Pe toţ i dracii! Auzi. — Pă zea! strig ăd'Artagnan. domnule! se vă ică ri el. al ţ i doi că lă re ţ i se apropiau cu repeziciune. — Hei. — Bravo. — Domnul vrea un cal? întrebăMousqueton. apoi scoase un horcă it ş i se întinse la pă mînt. mi se pare. dacăvreau! se înfurie d'Artagnan.— Dă -i înainte! se bucurăd'Artagnan. dar îndatăsfîrş i într-un geamă t: d'Artagnan îl str ă spunsese cu spada pe nes ă buitul c ă ruia îi ardea de rîs. Uite căş i alţ ii vor săse prindă -n horă . În vremea asta. al ţ i doi că lă re ţ i se desprinserădin grup ş i înaintau cu repeziciune. la naiba. r ă spunse Porthos. Uite al ţ i doi. ţ ineam caii de frîu. — Cum naiba se face căduci doi cai dup ătine? se minună d'Artagnan. Porthos î ş i încă rcase din nou pistolul. Bufni o împuş că tură . calul lui d'Artagnan se poticni ş i că zu în genunchi. săle aţ in ădin nou cafea. L-ai doborît. aş a cănu-ţ i face inimărea dacămai dai greş . — Ce vrei. Taman în ş oldul cel ă lalt. Într-adevă r. — Oh. Într-adevă r. — Aha! îl vesti Porthos. — La o parte! strigăel cel dintîi. ce are calul meu? — Cade. — Îl vrem pe domnul de Beaufort! izbucnirăîntr-un glas Porthos ş i d'Artagnan. nă pustindu-se asupra c ă lă re ţ ului ră mas pe jos ş i care tocmai dă dea sătrag ăspada. domnule. — Iată -l! spuse Mousqueton. îns ănici nu mai apucă săo mai scoatădin teacă . se ridică . Mu ş chetarul începu săblesteme de se cutremura cerul. asta o săţ in ăaş a pînămîine dimineaţ ă ? bombă ni Porthos. Mousqueton scoase un strigă t de durere. De astădată . Porthos zise el. rosti Porthos. Merge bine treaba. Mi-am zis căs-ar putea săne prindăbine ş i i-am luat cu mine.

se trase un pas înapoi. De îndatăce ză ri că lă re ţ ii apropiindu-se. Silit de douăori săschimbe garda ş i sălupte cu garda în afar ă . cu un pistol în fiecare mînă . D'Artagnan sim ţ i cum se pră bu ş eş te sub el ş i. nu mai avu ră gazul săduca mîna la coburi ş i amintindu-ş i de un sfat pe care i-l dă duse cîndva Athos. D'Artagnan vă zu îndreptîndu-se spre el ţ eava unei muschete. unul tras de d'Artagnan. Ă sta-i mă cel de cai ş i nu o luptăb ă rbă teasc ă . Ş i înfipserăpintenii în coastele cailor. vedem noi dacănumele regelui nu deschide orice cale! i-o retezăd'Artagnan. Glonţ ul nimeri calul drept în pîntece. — Iată -mă ! spuse Porthos. st ă tea îngenuncheat în spatele calului să u. glon ţ ul tras de potrivnicul lui Porthos stră punse gîtul calului. încotro? zise aceea ş i voce. Glonţ ul lui d'Artagnan zburăpă lă ria duş manului să u. — Vrei sa lupţ i cu spada. celă lalt de potrivnicul lui Porthos. Trage spada. Mousqueton. îş i ridic ăiute calul în douăpicioare. Asta-mi convine de minune. cu un geamă t adînc. — Atacă m! îi întă ri Porthos hotă rîrea. Afarăde asta. — În numele regelui. fie! zise d'Artagnan. a că rui spadăză ng ă ni încruci ş îndu-se cu a sa. Din douăsă rituri. gemînd. care se zbă tea în spasmele morţ ii. — Bun! N-aveţ i grijă . În acest timp. fiindcărana nu-i mai îngă duia săse ţ in ăîn ş a. numai căde data asta întîlni o spadă ş i un braţ care îl cam puserăpe gînduri. trage spada! Ş i că lă re ţ ul să ri îndatădin ş a. cu pumnul ferit înă untru. faceţ i loc sătrecem! strigăd'Artagnan. Porthos. Lupta începu. Ce facem. care se pră bu ş iţ eap ă n sub el. — Văîntreb pentru ultima oară . — Regele n-are nici un amestec aici! ripostăo voce sumbrăş i ră sună toare. domnule. aş a cum avea obiceiul. d'Artagnan angajăspada în garda-i favorită . Că lă re ţ ii erau la vreo dou ă zeci de paş i de ei.spadei. o s ăajunge ţ i. Cu îndemînarea-i obi ş nuită . d'Artagnan se oprise în loc ş i îş i încă rcase pistolul. se lă săsăalunece la pă mînt. care pă rea c ăiese dintr-un nor. că ci că lă reţ ul venea învă luit într-un vîrtej de praf. a ş teptă m sau atacă m noi? — Atacă m! hotă rî d'Artagnan. — Aida-de! fă cu batjocoritor aceea ş i voce ră sun ă toare. — Bine. d'Artagnan ajunse lîngăpotrivnicul să u. potrivnicul . — O săvedem! zise aceeaş i voce. la oblîncul noului să u cal atîrna o flintă . încît el se pră buş i ca un bou sub m ă ciuca mă celarului. cu sprinteneala-i nemaipomenită . — La dracu! se ră sti d'Artagnan. Douăfocuri de pistol r ă sunarăaproape în aceeaş i clipă . se arunc ăîntr-o parte. D'Artagnan îş i atac ăpotrivnicul cu înverş unare din prima clipă .

În cele din urm ă . — Cincizeci de cavaleri! murmurăd'Artagnan ş i Porthos. zise domnul de Beaufort. Athos ridicăspada. — D'Artagnan! zise Athos. dacăprin moartea mea îţ i salvezi onoarea. d'Artagnan o coborî pe a sa. sălupte corp la corp. Aramis puse pistolul în coburi ş i vîrî spada în teacă . d'Artagnan cuget ăcăera timpul săse foloseascăde lovitura-i favorită . ce voi spune cardinalului? — Îi vei spune. La aceastăluminăceilalţ i doi luptă tori dă durăfiecare cîte un strig ă t. Ş i aruncăpistolul din mînă . Temîndu-se de un vicleş ug. Lovitura fu parată . rosti d'Artagnan. Două -trei lovituri schimbate dintr-o parte ş i din cealalt ăr ă maseră fă r ănici un rezultat. întinzînd înainte capul descoperit. frîngîndu-ş i mîinile.ş i soarta mi-a scos în cale tocmai pe omul acesta! Oh. — Athos. ş i sănu se dea bă tuţ i decît în faţ aa cinzeci de oameni. — Aramis. — Athos! zise d'Artagnan. — Un temei în plus ca sătragi cel dintîi! ră spunse acesta. atacînd cu iuţ eala fulgerului ş i cu o forţ ăpe care o credea de neînvins. la rîndul lor se traserăun pas înapoi. împotriva contelui de La Fère ş i a cavalerului d'Herblay. Porthos trase: o fulgerare luminăcîmpul de lupt ă . dupăo clip ă . — Pe toţ i dracii exclam ăel cu accentu-i gascon. — Priviţ i în jur. dac ăaveţ i cumva vreo îndoială . un mare numă r de că lă re ţ i îi înconjura. nu trage! — Ah! Tu eş ti Aramis? fă cu Porthos. spuse Athos. de la egal la egal. D'Artagnan ş i Porthos se uitarăîn jurul lor: într-adevă r. descoperindu-ş i pieptul. domnule. Nu existădecît un om pe lume care putea sămăoprească . — Prinţ ul! rostirăîntr-un glas Athos ş i Aramis. d'Artagnan stă tea gata s ăse apere. în timp ce d'Artagnan ş i Porthos. mînui spada cu o rara iscusinţ ă . ră spunse o voce care domina întreg cîmpul de luptă . sînt dezonorat! — Ucide-m ă . Spadele scoteau scîntei. Aş adar tu îl aperi? Ş i eu care am jurat să -l aduc mort sau viu! Ah. — Oh. căa trimis împotrivă -mi singurii doi b ă rbaţ i capabili săînfrunte patru. — Ia seama! strigăPorthos în clipa aceea adversarului să u. Auzindu-l. se sili sădesluş eascăprin întuneric chipul lui d'Artangan. gră bindu-se săfacă loc domnului de Beaufort. domnilor. — Fiul meu! glă sui Athos. A ş a îi zicea el odinioarăîn clipele de duioş ie. Am dou ă pistoale încă rcate. vai mie! Vai mie! se tîngui d'Artagnan. strigăAthos. potrivnicul să u să ri înapoi ş i. întinzîndu-i mîna lui d'Artagnan. . luptînd iară ş i cu garda preferat ă .să u nu se clinti din loc. d'Artagnan se avîntăînainte.

spadele dumneavoastră ! rosti prinţ ul. nimic n-o săne mai izbutească ! — Oh. ră spunse prin ţ ul. — Spadele noastre?! se dezmetici d'Artagnan. domnilor! porunci el oamenilor să i. Cîţ iva dintre oamenii domnului de Beaufort fă curăo miş care spre ei. dupăcum pe noi ne-a îndemnat săne ală tură m domnului de Beaufort. iatămarele. — E dureros. conte. Ş i la aceastăultim ăîntîlnire a noastrăsălimpezim pe . Aramis să ri din ş aş i se apropie de Porthos. d' Herblay. zise Athos. totul s-a sfirş it! suspinăPorthos. sîntem despă rţ iţ i. ca ş i cum mi-aţ i fi stră puns-o cu spada. Î ţ i sînt prea îndatorat ca s ă ţ i refuz prima rugă minte. Da. — Prieteni. Ş i se apropie de prinţ . La dracu. rosti el. Un loc la îndemîna tuturor. iată tristul adevă r. monseniore. desc ă lecăş i vino încoace. Athos se uitălung la amîndoi ş i le luămînile într-ale sale. dar încănu ne-am declarat r ă zboi. continuădomnul de Beaufort. Dar nu eraţ i decît doi. care se apleacădin scă ri spre el ş i că ruia îi ş opti ceva. d'Herblay! interveni Athos. — Tă cere. ş i inima mea sîngerează . înseamnă căaş a i-a îndemnat conş tinţ a. îmi pare ră u căne aflam în tabere potrivnice. — Cum doreş ti. domnilor. ridicînd capul. — Cît despre mine. O ultimăîntîlnire între noi e imperios necesar ă . săhotă rîm un loc de întîlnire. eu o cer. doi care fac cît două zeci. Dacăs-au al ă turat taberei lui Mazarin. — Atunci. Ah. — Acum. Îmi pare ră u săv ă d căsîntem unii împotriva celorlalţ i.— Auzind zgomotul luptei. noi care am fost întotdeauna atît de uniţ i. Depă rtaţ i-vă . vorbi Athos. Spadele noastre?! Niciodată ! — Niciodată ! i se ală turăş i Porthos. — Haide. să tul sătot fug ş i dornic sătrag ş i eu spada. spuse d'Artagnan. — Întocmai. — O clipă . iar d'Artagnan ş i Porthos se pomeniră în mijlocul unui cerc imens. Vreau săvăspun două cuvinte. — Ei bine. în timp ce Athos se apropie de d'Artagnan. rosti d'Artagnan cu mîndrie. iată -ne du ş mani! oftăPorthos. ş i poate căvom g ă si o cale de înţ elegere. Porunca fu îndeplinităpe dată . Dar. cine-ar fi crezut una ca asta?! D'Artagnan suspinăadînc fă r ăs ăscoatăo vorbă . atunci treceţ i de partea noastră . Porthos înclinădin cap în semn de încuviinţ are. Oare văpare ră uş i acum cănu ne-aţ i vă rsat sîngele? — Nu. — Eu o primesc. zise Aramis. Tuspatru se vă zurălaolaltă . — Deocamdată . aş a cum singur aţ i spus. interveni Athos. am crezut căsînteţ i două zeci ş i am venit încoace cu to ţ i cei ce măînsoţ eau. sînteţ i liberi. Domnule d'Artagnan ş i domnule du Vallon. continuăAthos. Nu se fac asemenea propuneri unor astfel de oameni. domnilor. monseniore. adeveri Athos. spuse Aramis. Doamne.

ori poate chiar la Paris. Athos ş i Aramis schimbarăo privire între ei. cănu sînt prea b ă trîn pentru a fi un om de acţ iune. se auzi o voce. — Vai! murmurăd'Artagnan. va ieş i pacea sau ră zboiul. — La Paris? — Da. — Fiţ i liniş tiţ i în aceastăprivin ţ ă . Îţ i jur. Aramis! — Haidem ş i noi. domnilor. prieteni. rosti Athos cu gravitate. Haidem. — Piaţ a Regală . — În totul. sper. din cap. onoarea noastrăde soldaţ i e pierdută . — Săda ţ i mă rturie căam fă cut tot ce ne-a stat în puteri. Crezuserăcăera Mousqueton ş i se apropiară . va fi salvată . — Văreîntoarceţ i pînăatunci? — Da. precum ş i purtarea pe care trebuie să o avem unii faţ ăde alţ ii. În ce ne priveş te pe noi. mare nenorocire s-a abă tut asupra noastră . sînteţ i de pă rerea mea? întrebăAthos. tu ai dreptate. Da. curînd ne vom revedea. Cu bine. lîngăParis.deplin poziţ ia unora ş i a celorlal ţ i. — Ei. D'Artagnan recunoscu vocea lui Rochefort. cănoi doi am încruciş at spadele unul împotriva celuilalt. clă tinăel. monseniore. —Ş i cînd anume? — Mîine seară . — De aici. Ceva mai încolo de ei. — Ce vă d? strigăd'Artagnan. Săne întoarcem acoperiţ i de ruş ine în faţ a cardinalului! —Ş i mai ales să -i spuneţ i. îndurerat. mădoare căte gîndeş ti la asta. — D'Artagnan. Aramis dă du a încuviinţ are din cap. în vreme ce eu nu măgîndesc decît la un singur lucru. ş i locul întîlnirii? — Piaţ a Regal ăvăconvine? întrebăd'Artagnan. domnul de Beaufort le fă cu cu mîna în chip de salut. dă du pinteni calului ş i o porni în goană . fie! zise Athos. D'Artagnan ş i Porthos r ă maserăsinguri în mijlocul drumului. ş i atunci văveţ i putea lua revanş a. — Văpot fi de folos cu ceva. da. dacănu aveţ i nimic împotrivă . Tu eş ti. — Bine! rostirăceilal ţ i trei. Porthos! oftăd'Artagnan. — La ce oră ? — La zece seara văconvine? — De minune. care pieri în noapte dimpreun ăcu tropotitul cailor. Grimaud? . urmat de întreaga escortă . zise Athos. — Prin urmare. domnilor? întrebădomnul de Beaufort. dar onoarea noastră . un om ţ inea doi cai de frîu. Zicînd acestea. anume.

— Grimaud! exclam ăPorthos. — Ce-i asta? întrebăd'Artagnan. — Nu. Merserăun timp în t ă cere spre Paris. — Eş ti ră nit ră u. în Flandra. bunul meu Grimaud. Eş ti un adevă rat gentilom. holbînd ochii. . furăajunş i din urmăde un soi de curier. — Cine ni i-a dat? întrebăş i Porthos. dragul meu Mouston? — Mouston! repetăGrimaud. Grimaud. — Ce-i de fă cut? mormă i d'Artagnan. Dupa vreo trei ceasuri. pe care îl îndr ă gea mult. ei îş i continuarăîn tă cere drumul spre Paris. cînd deodatăauzirăni ş te gemete venind parcădin ş anţ ul de pe marginea drumului. — Am eu grijăde Mousqueton. Acesta le fă cu un semn cănu se înş al ă . — Athos. spuse Grimaud. ş i un fel de umbrăse ridicăpe marginea drumului. Noi trebuie totuş i săajungem la Paris. Cardinalul citi scrisoarea de două -trei ori. Măduc să -l întîlnesc pe vicontele de Bragelonne. domnule nu cred: dar am o ranăcare măsupă ră . Cît despre d'Artagnan ş i Porthos. D'Artagnan se ş i afla în ş a. a ş a cum promisese. — Domnul conte de La Fère. colbuit din cap pînăîn picioare: era un om de-al prin ţ ului de Beaufort. care ducea cardinalului o scrisoare. deş i nu te prea dumireai dacălacrimile acestea mă rturisesc bucuria revederii sau durerea ră nii din ş old. Tu te gîndeş ti la toate. care se afl ăsub arme. — E Mousqueton! zise Porthos. apoi o îndoi ş i o puse în buzunar. tu unde te duci? întrebăd'Artagnan. chiar eu sînt. unde. — Îţ i mul ţ umesc. Athos! murmurăd'Artagnan. Ş i se aruncăpe cal. scînci un glas. — Straş nic! se bucurăPorthos. — Da. — Ei. Porthos alergăspre Mousqueton. se afla mă rturia celor să vîrş ite de Porthos ş i d'Artagnan. Mi-era team ăc ăvoi fi nevoit s ăfac drumul pe jos. poţ i sămergi? — Am săîncerc pînăla prima casă . care îl primi cu lacrimi în ochi. Îţ i pă ră seş ti stă pînul? — Da. Grimaud să ri la p ă mînt ş i-l sprijini pe vechiul să u prieten. se poate săspuneţ i una ca asta? — De mers. — Ai cui sînt caii? întrebăd'Artagnan. domnule. Mazarin petrecu o noapte cumplităcînd primi scrisoarea prin care prinţ ul îi dă dea de ş tire căse aflăîn libertate ş i căva porni împotriva lui un ră zboi nimicitor. domnule. zise Grimaud. — Poţ i săîncaleci? — Oh.

fiindcădacăn-ar fi ră mas în urmăş i dacăar fi fă cut fiecare cît dumneata ş i prietenul dumitale. Ră spunsul i-a plă cut. care se întorcea cu o mutra lungăş i plouatăde la Palatul Cardinal. monseniore". „Aha! a continuat cardinalul." „Da. ş i din cealaltă . Porthos. Făla fel ca mine. m ăslujeş te chiar ş i atunci cînd e neîndemînatic. un pahar! Bă iatul care ră spundea la acest nume frumos aduse un pahar ş i d'Artagnan se aş ezăal ă turi de prietenul să u." „Mda. dupăcîte am auzit. i-am ră spuns. nu. ei erau cincizeci ş i noi eram doi. nu noi am fost cei mai tari. Cardinalul se gîndea la omul pe care d'Artagnan îl trîntise la pă mînt în dreptul cimitirului Sfîntul Ioan. Dar eu te credeam gascon. zice. monseniore. stînd în curtea hanului „La Că priţ a" ş i adresînduse lui d'Artagnan. pe legea mea! Ză u." „Da. nu puteam să -i povestesc amă nuntele fă r ăs ăpomenesc de prietenii noş tri. s-au irosit vreo cîteva încă rcaturi de pulbere ş i din-tr-o parte. gasconul se dovedeş te un om preţ ios. e că . la Paris. ş i care nu era altul decît consilierul Broussel. o sămă înveţ e sădau cai din cei mai buni gă rzilor mele. dar asta. Porthos? — Uită -te ş i tu: moi un pesmet într-un pahar cu vin spaniol. zic. Te-a primit ră u. Am intrat ş i el s-a uitat chiorîşla mine. „Asta. — Ia zi. — Ei. bravul meu d'Artagnan? — Da. XXIX PATRU VECHI PRIETENI SE PREGĂ TESC SĂSE ÎNTÎLNEASC Ă — Ei! fă cu Porthos. E de necrezut cît vin înghit biscuiţ ii ă ş tia! se întrerupse d'Artagnan. n-a împiedicat un schimb de focuri. mort sau viu. Hotă rît. nu era chip s-o scalzi. — Pe toţ i dracii! — „Monseniore. zise el. întunericul nop ţ ii. scîrboas ăjavrămai e omul ă sta! Dar ce mă nînci acolo.— Ceea ce măconsoleaz ă . atunci ţ i-ai fi ţ inut cuvîntul ş i mi l-ai fi adus aici. înţ elegi." — Hm. — Ai dreptate. muş chetarul cel puţ in l-a zdrobit cu calul pe Broussel. urm ă rindu-l. ş tiu asta. dragul meu!" „Nu sînt gascon decît atunci cînd izbutesc. Eu am ridicat din umeri ş i i-am spus: „Ei bine. dragul meu. că ci a început sărîdă . Doamne. ş i ca săle dau în vileag numele însemna pierzania lor. dracu nu mi se pare chiar atît de negru. Adevă ra ţ i . zice. povesteş te-mi totul amă nunţ it. mormă i Porthos." „Ş i spadele au vă zut lumina zilei? a adă ugat el. cum a fost? — La naiba." Pricepi. de vreme ce domnul de Beaufort i-a scă pat lui d'Artagnan. Gimblou. Totul e felul cum ţ i se vorbeş te." „Adică . monseniore".

zise Porthos.. destul de mulţ umit. — Bunătreab ă . a scotocit într-un scrin ş i a scos la iveal ăbilete ale bă ncii din Lyon. M-am uitat ş i eu la el. rosti Porthos. e niţ el cam mult ş i dacăse pricepea la cai.. ar fi trebuit săse tocmească . că rpă nosul. G ă sesc căs-a purtat cum se cuvine. — Ia te uită !Ş i eu. dacăbietul Mousqueton ar fi aici. Cît fă ceau caii t ă i. — Pe legea mea. însămai sînt harnaş amentele. — Ar fi trebuit sămără spl ă tescăpentru povestea asta cu consilierul. — Se cheamăcămai ră mîn patru sute cincizeci de pistoli. Aflăc ă -l stînjenea. — La naiba! Se pare căi-am strivit un consilier din Parlament. nu l-am strivit de tot ş i se pare căse va înzdr ă veni ş i-o să -l stînjeneascăş i de acum înainte. care mi-am abă tut calul într-o parte. „Cît valorau?" — Tii. domnul de Richelieu ar fi spus: „Cinci sute de scuzi pentru consilier!" În sfîrş it. — N-are a face. la naiba! La cît le socoteş ti? — Săzicem o sut ăde pistoli toate trei. cînd m-a chemat din nou. monseniore". — Da. care anume? întrebăPorthos. adă ugînd înc ăo sut ăcincizeci pentru Phébus. Oho. era cît pe ce săo fac ă . — „O mie de pistoli". omuleţ ul ala negricios pe care l-ai c ă lcat în dreptul cimitirului Sfintul Ioan? — Întocmai.. cred socoteala încheiată . Din nenorocire. conveni d'Artagnan. — Aş a e. sănu mai vorbim. i-am ră spuns..bureţ i! Gimblou. Destul de frumos din partea lui. spuse d'Artagnan. tică losul. — Eh.. — Cum se cuvine?! Faţ ăde niş te oameni care nu numai căş i-au pus pielea în joc. dragul meu. Sticla fu adusăîn mare grabă . fă cu Porthos. — Fie. dar i-au adus ş i un mare serviciu? — Un mare serviciu. ţ i-ar spune preţ ul pînăla ultimul b ă nuţ . mai adu o sticlă . nici o lă scaie mai mult! —Ş i ai banii la tine? — Uite-i. — O mie de pistoli? — O mie de pistoli în cap. — O mie de pistoli! exclamăPorthos. Cam cît? — Vulcan ş i Bayard m-au costat fiecare aproape dou ăsute de pistoli ş i. ză u! zise Porthos. o sutăde pistoli. „Aţ i pierdut trei cai?" m-a întrebat. „Întocmai.. ceea ce ce dovedea preţ uirea de care se bucura d'Artagnan la han. — Tocmai dă deam săplec. dacăn-a dat ortul. Spune tu. Mai r ă mîn trei sute . ţ opîrlanul! — Pai de. Porthos? — Oh. atunci a înţ eles. prietene. ca sănu dea peste el! Ră mîne pentru altădată . — Cum. A avut o tresă rire grozavăş i s-a uitat ţ intăla mine.

— Trebuie sămergem.. de ieri încoace tocmai de-asta sînt atît de posac. vreau să -mi aduc aminte chiar cuvintele lui. Nici nu poţ i să -ţ i . prietene! Dupăce-ai înfruntat cincizeci de duş mani pe drumul cel mare. Ei. — Uite ce. — Ce? — De mine n-a pomenit deloc? — A. — Pentru că -mi face ră u să -i revă d pe ace ş ti doi oameni din pricina că rora am dat greşîn acţ iunea noastră . Dar dacăîntîlnirea asta ascunde ceva? — O. avem întîlnire în Piaţ a Regală . mătem. dar că uta un pretext sănu se ducăla întîlnire.. ispră veş te! izbucni d'Artagnan. da. ş i asta de cînd e abate. care se temea s ănu-ş i descurajeze prietenul. n-ai uitat. Abia ieri am descoperit adev ă rul. dă -i de ş tire căpoate sădoarmă liniş tit". adeveri d'Artagnan. da! zise Porthos. A bă tut de nouăş i la zece.. — Da. da. d'Artagnan?! îl mustrăPorthos. Ş tiu asta. D'Artagnan tresă ri. Porthos înclinăcapul în semn de încuvin ţ are. — Bun! se bucurăPorthos. La ce ne-ar folosi să mergem la întîlnire ş i săafl ă m azi altceva? — Oare te temi cu adevă rat? spuse Porthos. — Ai ră bdare. cu spadele trase. ş i săîmpar ţ im restul de trei sute. zise d'Artagnan. În clipa aceea. — Proastăafacere! mormă i d'Artagnan. stă rui Porthos. Nu-mi mai aduce aminte. — Întocmai. cu un gest de neră bdare. Numai c ăei au trecut în tabă ra prin ţ ilor fă răsăne prevină . N-ai încotro. mă rturisindu-i căMazarin nici n-a amintit despre el. — Ah. Dar ia spune. — Ce-a spus? se repezi Porthos.. Eu mai aveam un pistol încă rcat în mînăş i voi doi stă teaţ i faţ ă -n fa ţ ă . orologiul bisericii din vecină tate b ă tu de nouăori. A spus aş a: „Cît despre prietenul dumitale. —Ş i pentru ce? întrebăPorthos. — Să -i împarţ im. Au săne socoteascăni ş te frico ş i. Porthos. Ba da. cum poţ i săcrezi una ca asta. — De Aramis. a spus. nici unul. e limpede ca lumina zilei. nici celă lalt nu se poate spune ca ieş it învingă tor. Athos ş i Aramis au jucat un joc care măneliniş teş te. hotă rî mîndrul senior de Bracieux. murmurăd'Artagnan..cicizeci de pistoli. Tot se mai gîndeş te săm ăfacăbaron. spuse Porthos. — Eh! mormă i Porthos. Era adevă rat. Nu merg la întîlnire. ba da! exclamăd'Artagnan. — Săd ă m hangiţ ei cincizeci de pistoli pentu gă zduire. — Totuş i. vom înfrunta ş i doi prieteni în Piaţ a Regală . D'Artagnan nu-l credea în stare pe Athos de vreun vicleş ug. întorcîndu-ş i teancul de bani.

Planchet! strig ăd'Artagnan. Dac ămi-aţ i cere să -mi iau flinta pentru vreo treabăasemă nă toare aceleia pusăla cale împotriva . nu ră zboaiele civile ne dezbină . —Ş tiţ i. rosti d'Artagnan. domnul de Beaufort ar putea săpunămîna pe noi. Planchet se ivi numaidecît.. ca sălase locul ş oaptei intereselor ş i ră bufnirilor ambiţ iei. — O. Doamna de Chevreuse ş i doamna de Vendôme ş i-au mă rturisit dorinţ a să -l viziteze. spuneţ i-mi mai întîi împotriva cui pornim! — Împotriva nimă nui. că ci poporul l-a purtat acasăpe braţ e. sămergem la întîlnire. dacăbietul Mousqueton ar fi aici! Iatăun om care nu m ăva p ă ră si niciodată .. ne înarmă mş i-l luă mş i pe Planchet cu flinta lui. casa lui e plinăde lume. dragul meu. E o simplămă surăde prevedere pentru cazul căvom fi atacaţ i. — Da. — La rîndul să u. din pricinăc ăpornirile cinstite ale tinereţ ii au dispă rut. Planchet începu săfredoneze: Vîntul Frondei azi în zori Se stîrni ca din senin ş i mi-l umple de fiori Pe cumş trul Mazarin. urmăPlanchet. — La toţ i dracii cu ră zboaiele civile! zise Porthos. domnul de Longueville ş i prinţ ul de Conti au trecut să -l vadă . cînd o săvrea. — Nu cred! De vreme ce ne-a avut în mînăş i ne-a l ă sat să -i scă pă m! De altfel. săne înlă ture. — Nu mămai mirăc ăMazarin ar fi fost tare bucuros să -l fi omorît de-a binelea pe consilier. — Ei bine. săfim prevă ză tori. din partea lui Aramis e altceva. ş i cînd are săvrea acum. ai dreptate. ş opti d'Artagnan că tre Porthos. dragul meu.. — Porunceş te săse punăş aua pe cai ş i ia-ţ i flinta! — Domnule. De ieri. — Aş a căînţ elegeţ i. c ăau vrut să -l omoare pe preabunul consilier Broussel. poate.. Vicarul.. Vîntul Frondei azi în zori Se stîrni ca din senin. domnule. pă rintele poporului? — Ză u? f ă cu d'Artagnan. — Planchet e partizan de-al Frondei îl încunoş tinţ ăd'Artagnan. — Da. nici pe cei care te slujesc. Nu m-ar mira. Nu te mai poţ i bizui nici pe prieteni.închipui. Porthos. Da. zise Porthos. Hei. Dac ăn-am merge. dar săne înarmă m. domnule. A. atîta vreme cît vei fi bogat. numai căa fost ră zbunat cum se cuvine. cît s-a schimbat. În ochii lui sîntem o piedic ăpe drumul ce trebuie să -l ducăla o episcopie ş i nu l-ar supă ra. Eh. sfaturilor egoiste. asta-i din pricinăcăazi nu mai avem două zeci de ani.. ei ar spune căne-a fost frică .

Tocmai în clipa aceea. Athos! Aş a-s fă cuţ i oamenii. ş i nimic altceva. — Ce tot întrebi atîta de mucosul ă sta? bombă ni Porthos. ră mă sese să -l îngrijeascăpe Mousqueton ş i trebuia săplece dupătînă rul viconte de Bragelonne. Dar cine ţ i-a spus toate amă nuntele astea? — O. ş tiu! exclamăd'Artagnan. Un bă iat de nă dejde care.. dupăcum ne amintim. În privinţ a asta dă mi voie nu numai sănu-ţ i împă rtă ş esc pă rerea. Bazin îl are sub ocrotirea lui. la o ră zmeriţ ă . . Grimaud. — Friquet? fă cu d'Artagnan. Aramis. — Acum. Athos ş i Aramis intrau în Paris.. — Oh! Nici pomenealăde aş a ceva. zise Athos. — E feciorul slujnicei domnului Broussel. — Ce vrei săspui. — Cum aş a? Prietenii noş tri. Friquet mi le-a spus. crede-m ă .domnului Broussel. Aramis? — CăPiaţ a Regalăe urmarea celor petrecute pe drumul spre Vendômois. aflat în drum spre armata din Flandra. chiar aş a. crezi căd'Artagnan. n-ar sta de pomană . — Nu-i cumva copil de cor la Notre-Dame? întrebăd Artagnan. — O. domnule. ci sămăstră duiesc săo împă rtă ş eş ti tu pe a mea. Săne pă zim. dragul meu d'Herblay! — Cine îţ i spune căd'Artagnan n-a aruncat vina înfrîngerii lui asupra noastrăş i cănu l-a prevenit pe cardinal? Cine îţ i spune căMazarin n-o săse foloseascăde aceastăîntîlnire ca săpun ămîna pe noi? — Haide. dar între duş mani ar fi un vicleş ug.ş i mai cu seamăpazeş te-te tu. Ş i bă iat de alergă turăîntr-o cîrciurmăde pe strada Calandre? — Întocmai. ar fi o infamie. — Aha. dragăconte. — De ce? — Fiindcămergem la o întîlnire de r ă zboi. Se odihniserăpe drum ş i se gră beau ca sănu lipsească de la întîlnire. fii pe pace. n-au pururi două zeci de ani. dragul meu Athos. — Au devenit cei mai primejdioş i duş mani ai no ş tri. credeţ i-mă . săne schimbă m hainele. trebuie săne abatem pe la vreun han. — Nu. — Ce vrei. Athos.. dintr-o sursăsigură . Am mai auzit numele ă sta. prin mahalaua Saint-Antoine. s ăne lă să m pistoalele ş i spadele. ai dreptate. c ăPorthos ar da vreo mîn ăde ajutor la să vîrş irea unei asemenea infamii? — Între prieteni. la o adică . Îi urma doar Bazin.. — Da. iar Bazin săle lase ş i el pe-ale lui. care erai cît pe ce să -i omori stă pînul? — Pă i cine o să -i spunăasta? — Ai dreptate. Athos îş i încruci ş ăbraţ ele ş i-ş i lă săcapul în piept.. — Hei! spuse d'Artagnan. Mi-a dat odatăni ş te lă muriri preţ ioase ş i-ar putea săfacăla fel ş i altădată —Ţ ie.

Atunci porunci lui Planchet săfacăla fel ca Bazin. că ză rirăsub o bolt ă . — Dacăprefera ţ i un alt loc. m ăfaci cel mai nenorocit dintre oameni. Erau d'Artagnan ş i Pprthos. Înaintarăunii în întîmpinarea celorlalţ i. poate căbaronia lui depindea de reuş ita acestei acţ iuni. care vă zu mai mulţ i trecă tori oprindu-se în loc ş i urmă rindu-i cu privirea. — Noi. acel amor propriu care conduce orbeş te acţ iunile lui d'Artagnan. îţ i jur. domnilor? glă sui Athos. fiindcăn-am săte las. în timp ce Porthos vîrî capul printre douăză brele ale grilajului. — Nu. Ceilalţ i le urmarăpilda. o scuză ?! Oare trebuie săprevedem cazul cînd ar fi nevoie de o scuzăfaţ ăde d'Artagnan. în mijlocul drumului? Cît despre Porthos. eu voi merge dezarmat. Athos! — Dar dacăei vin fă răarme? Ce ruş ine pentru noi. ca ş i cum s-ar fi aş teptat la unul din acele faimoase dueluri încăvii în memoria parizienilor ş i. rosti Athos cu tristeţ e. Vino cum vrei la întîlnire. Aramis se depă rta îndată . venim de pe drum ş i sîntem niş te ră zvră tiţ i. erau lega ţ i la inelele bolţ ilor. trei că lă re ţ i. clă tinînd cu amă ră ciune din cap. Nu numai pe un om. cred căaici. noi avem o scuză . aşlua cheia de la palatul Rohan. Dar dacădomnilor le place ră coarea de sub copaci ş i o singură tate de netulburat. De altfel. Athos ş i Aramis descă lecară . D Artagnan scormoni cu privirea bezna ce învă luia piaţ a. ar fi locul cel mai potrivit. — Grilajul e închis. atunci alegeţ i-l singuri. aşfi mai bucuros sămi se smulgăinima din piept. urma ţ i de valeţ i. ci un întreg grup. la grilajul pie ţ ei pustii. ş i se salutarăcu politeţ e. domnilor. Aramis! — Oh! Fii liniş tit. Cine îţ i spune căaceastăfaimoas ă baronie nu depinde de întrevederea de astă -seară ? Săne luă m mă surile de prevedere. D'Artagnan b ă găde seamăcăcei trei cai. nu numai pe însuş i contele de La Fère îl tr ă dezi prin această slă biciune. Cît despre mine. Aramis. înfă ş ura ţ i în mantii. Ş i ne-a întîlnit pe noi în cale. Dezamă geş ti o inimăcare nu era pe deplin moartăpentru prietenie! Uite. Aramis! urm ă Athos. unde ne vom simţ i de minune. — Dar dacădomnul d'Herblay ar putea că pă ta cheia de la poarta de fier. că ruia îi aparţ ii ş i care se bi-zuie pe tine. Ş i îş i continuarădrumul. prevenindu-l pe Athos sănu stea atît de . îţ i dai seama. Pe sufletul meu. — Unde v-ar conveni săstă m de vorbă . doi cîte doi. în pia ţ ă . scrutînd ş i el noaptea. spuse Aramis. mai ales. Aramis. dragul meu. încît nici de astădatănu va deveni baron. — Fie aş a cum spui. Dînd cu ochii de d'Artagnan ş i Porthos. Abia ieş irădin strada Pas-de-la-Mule. fa ţ ăde Porthos?! Oh. în loc săfie ţ inuţ i de că tre Bazin. În urma lor venea Planchet. A fost înfrînt. a celor care locuiau în Piaţ a Regală . cu flinta la spinare.Noi am ră nit de moarte. sub care ghiceai de îndatăspadele. N-ai auzit cum se c ă ina acolo. nu numai pe Athos. te asigur cănu va fi aş a. zise Athos cu vocea-i convingă toare ş i plinăde noble ţ e. Aramis. în capul stră zii Sainte-Catherine.

Din loc în loc. cu un oftat adînc. D'Artagnan auzise convorbirea ş i înţ elese totul. clă tinînd din cap. da. nu vreţ i săjuraţ i! spunea portarul. ca ş i cum s-ar fi temut unul de altul. zise Aramis. domnii ace ş tia sînt prietenii noş tri. care tot spunea: — Îmi juraţ i. — Ce săvă d? — N-a vrut s ăjure? — Săjure. mă rturisi Athos. unde era mai întuneric. punînd mîna pe umă rul lui Athos ş i ară tîndu-i cu cealaltăîntreg arsenalul pe care d'Artagnan îl purta la cing ă toare. ca d'Artagnan ş i Porthos săpoatătrece. — Vai. —Ş i Aramis n-a vrut săjure? — Nu. punîndu-i un ludovic în palmă . — Ai vă zut? se întoarse el că tre Porthos. Cei doi valeţ i ră maserăsăaş tepte afară . pe care tocmai se ră sfrînse o razăde lună . Ş i intrăal treilea pe poart ă . Athos ş i Aramis ră maserăîn picioare în faţ a lor. — Eh. desigur. în care fiecare simţ ea din plin . Aramis bă tu într-adevă r la uş a palatului Rohan ş i se întoarse îndat ă însoţ it de un om. Se scurse un ră stimp de tă cere. se gîndira c ăîntr-un asemenea loc descoperit vor fi lesne vă zuţ iş i atunci se oprir ăsub tei. În clipa cînd intrăpe poartă . Desfă cîndu-ş i mantia. — Ah. Athos fă cu un semn. dar cum în clipa aceea luna tocmai ieş ea dintr-un nor. vă d. dă du la ivealăpistoalele stră lucitoare. — Vezi. Te încredinţ ez doar c ă . în clipa de faţ ă . poţ i săjuri dacănu ai de ce? i-o întoarse Aramis. d'Artagnan î ş i agă ţ ămînerul spadei de poarta de fier ş i fu nevoit să -ş i desfacămantia. Aramis deschise poarta grilajului ş i se dă du la o parte. domnule? —Ţ ine. Aramis intrăcel din urmăş i închise poarta dupăel. cei patru se oprirălîng ăuna din ele. pă strînd o oarecare depă rtare între ei. care nu se clintirădin loc. XXX PIAŢ A REGALĂ Merserăîn tă cere pînăîn mijlocul pie ţ ei. Athos nu-i slă bea din ochi. — Da. spuse Aramis.aproape de d'Artagnan ş i Porthos. dar cel că ruia i se adresăacest sfat se mulţ umi săzîmbeascădispreţ uitor ş i fă cu un pas că tre vechii să i prieteni. la care d'Artagnan ş i Porthos se a ş ezară . d'Artagnan ş i Porthos. încuviinţ arăcu ră cealăAthos. ce? — Omul îi cerea lui Aramis săjure cănu intră m în Pia ţ a Regalăca să ne batem. se înş iruiau bă nci. — Atunci săfim cu bă gare de seamă .

Ba. am rîs cu poft ăgîndindu-măcăsar putea prea bine întîmpla săprimeş ti de la cardinal misiunea sămă arestezi. Athos îl opri. unii în faţ a celorlalţ i. Atîta tot. — Mi-ai cerut săfiu sincer. m-ai dus de nas ca pe un copil. doar m-ai iscodit. ca pentru a duce mîna la spadă . domnule conte. abate d'Herblay. Aramis fă cu o miş care. — Într-adevă r. sînt sincer! M-ai întrebat ce gîndesc ş i eu îţ i spun. domnule. Atunci cînd am avut cinstea săte vă d la castelul Bragelonne. căsînt de partea prinţ ilor. mie sau abatelui d'Herblay? — Da. CăMazarin e un bă dă ran ş i căeu nu l-aşsluji pe Mazarin. mai bine să vorbim cu inima deschisăca ni ş te adevă ra ţ i bă rba ţ i ce sîn ţ em. cu o blîndămustrare în glas. —Ş i ce crezi despre ea? întrebăAramis. Ş i iat ă . zise d'Artagnan. eş ti un om ciudat. de aceea am îndră znit să amintesc ş i eu despre purtarea dumitale. îi aminti d'Artagnan. zise Aramis. pentru ce sănu fim ş i noi. O dovadăde tră inicie a vechii noastre prietenii e prezenţ a noastr ăla aceastăîntîlnire. asta dovedeş te căş tim s ăp ă stră m un secret. Por ţ hos f ă cuse la fel.greutatea de a începe vorba. dar oare mi le-ai fă cut? Nu. ci atunci. cu atît mai bine. atîta tot. ş i aceastăprietenie pe care o lauzi nu s-a destr ă mat ieri. la castel.ţ i-am dat de înţ eles. Nimeni nu lipseş te ş i deci nimeni nu va avea să -ş i fac ăvreo mustrare. În locul acestor cuvinte mă gulitoare. Cei patru oameni se aflau deci în picioare. — D'Artagnan! murmurăAthos. ai venit astă -searăaici furios de cele petrecute ieri. Ai venit la mine cu anumite propuneri. dacănu m ăîn ş el. — Domnilor. nici alţ ii. domnule. Erai omul care ap ă ra vreo cauză ? Da. vorbindu-i de sus. ameninţ ă tori. Ş i acum despre dumneata. prin prefă că toria de care ai dat dovadăfaţ ăde mine. Te credeam un suflet destul de mare. oamenii unei tabere? Aveai secretul tă u. Vorbiţ i cu toatăsinceritatea: ave ţ i cumva s ă -mi aduceţ i vreo învinuire. la rîndul nostru. f ă răîndoială . d'Artagnan. — Nu-ţ i repro ş ez nimic. ră spunse Athos. pe care poate nu le merită m nici unii. Sîngele nă vă li în obrajii lui d'Artagnan. Ei bine. care se ridicăde pe banc ăş i ră spunse: — Cred căe purtarea unui înv ă ţ ă cel al iezuiţ ilor. La ră spunsul lui d'Artagnan. — D'Artagnan. M-am purtat la fel cu tine ş i tu m-ai înş elat în acela ş i chip. cînd ni s-au încruciş at spadele. în loc s ă -mi ră spunzi ca unui prieten. mi se pare. Ei bine. Dar contele de La Fère a pomenit aici despre prietenie. Vă zînd căd'Artagnan se ridică . nu ni le-am împă rtă ş it. Ţ i-am spus oare cănu voi sluji pe un altul? Dimpotrivă . spuse d'Artagnan. astfel ca . eu ce ţ i-am spus. Sînt sincer. rosti Athos. — Ascultă . aş a cum ş i noi îl aveam pe al nostru. spuse el. — Nici eu nu vreau altceva. ţ i-am înfă ţ iş at unele propuneri pe care le-ai înţ eles. zise d'Artagnan.

sînt gata să -mi recunosc greş eala. palid de mînie ş i cu spaima în inimăla gîndul că . Atunci nu m-aşfi aruncat pentru nimic în lume într-o aventurăîn care urma să -mi sta ţ i în cale. la mînă stire la el. învins de acest glas. gata săatace ori săse apere. Glasul adînc ş i învă luitor al lui Athos avea ş i acum asupra lui d'Artagnan aceeaş i înrîurire ca odinioară . Dacăaşfi vrut s ăcuget mai adînc la deosebirea dintre aceia pe care domnul d'Herblay îi primeş te la dînsul pe o scarăde frînghie. trase încet de la cingă toare spada cu teacăcu tot. ară tînd spre Aramis. Athos întinse mîna cu acel gest de poruncăsupremă . El spuse „da" ş i trase spada din teacă . D'Artagnan se aplecăînainte. — De ce te-amesteci în lucruri care nu te privesc? strig ăAramis. socoteş ti c ăai ceva să -mi reproş ezi? Dacăţ i-am gre ş it cu ceva. În clipa aceea. — Măamestec în lucrurile care măprivesc. cătrebuia să -mi faci o mă rturisire la castelul Bragelonne ş i cădomnul. Porthos o vîrî în teacăpe a sa. — Niciodată . ş i pe că lugă rii care fac pe muş chetarii. ş i aruncăcele douăbucă ţ i în dreapta lui. Acesta ş ovă i. a că rui paloare spori. apoi încruciş ăbraţ ele la piept ş i aş teptăfremă tînd de furie. Cele petrecute îi fă curăsădea înapoi pe d'Artagnan ş i pe Porthos. ş i aceia pe care îi primeş te pe o scarăde lemn. care încănu deschisese gura. cu o voce mai joas ăş i mai blîndăadă ugă : Eu ţ i-o cer. — Trebuie! rosti Athos – ş i. Totuş i. continuăel. Porthos. care ne vede ş i ne aude în liniş tea solemnăa acestei nopţ i. Haide.o prietenie de două zeci de ani sănu sufere de pe urma unei înfrîngeri de un sfert de ceas a amorului propriu. niciodatăspada mea nu se va încruciş a cu a . ră spunse doar printr-o miş care. trebuia să -mi facăo altămă rturisire. dar îi ură sc pe ipocriţ i. frînse în mîini lama mlă die a spadei. îl scotea din să rite. frînge-ţ i spada. ş i în rîndul acestora îi aş ez pe muş chetarii care fac pe că lugă rii. ş tiu s ămăprefac cănu vă d ceea ce nu măpriveş te. spune-mi. spionat de că tre d'Artagnan. robit de acest gest. Aramis să ri înapoi ş i trase ş i el spada. întorcîndu-se spre Porthos. Aramis. care devenea acrăş iţ ipă toare la mînie. jur în faţ a lui Dumnezeu. în vreme ce vocea lui Aramis. rosti Athos. adă ugăel. frîngîndu-le. Apoi se întoarse spre Aramis ş i-i spuse: — Aramis. D'Artagnan nu mai trase spada. Iatăun om care e de aceeaş i pă rere cu mine. ridicînd încet mîna dreaptăspre cer. pe care numai el ş tia să -l fac ă . desigur căl-aşfi silit să -mi vorbească . dacăam fost discret. a fost vă zut cu doamna de Longueville. izbi spadăş i teac ăde genunchi. nu înseamnăcîtuş i de pu ţ in c ăsînt prost. domnule conte. niciodată . — Cred.

iatăce a ş teptam de la douăinimi ca ale voastre. îţ i respect convingerile Porthos. Athos! Athos dă du săplece. Jur. Jur cănu-i ură sc pe cei care mi-au fost prieteni. nu.voastră . aş a cum e ş i al meu. Athos. de asemenea. că ci toţ i patru am osîndit. Se lă s ăo t ă cere solemnă . — Oh. glă sui Porthos. dar cu o urmăde tulburare în glas. eu nu jur nimic. nu. noi doi am dormit zece ani unul ală turi de altul. te-am iubit întotdeauna ca pe copilul meu. curmat ăde Aramis. Ş i acum. dar văjur că . Da. fiindcăAramis v-a iubit aş a cum eu văiubesc înc ă . ci. — Jur. aş a cum văvoi iubi întotdeauna. nu numai cănu voi îndrepta spada vreodatăspre pieptul tă u. nu plecaţ i! izbucni d'Artagnan. Am tră it laolaltă . în sfîrş it. în pofida urii voastre. regii vor . — Cît despre mine. deş i mai curînd pă rea căapar ţ ine iadului. aşadă uga. prietenia unui om ca tine. D'Artagnan. Aramis e fratele vostru. un pact al nelegiuirii. la naiba! Dacăar trebui vreodatăs ălupt împotriva voastră . deş i urmă m că i deosebite. destinele noastre sînt legate pentru totdeauna. care am dat statornicie coroanei de pe fruntea unei regine? D'Artagnan. Aramis. Mini ş trii. — Fiul meu! murmurăAthos. ultima fîş ie de carne. urîţ i-mădac ă sînteţ i în stare. Porthos. fiindc ăn-am iubit pe nimeni pe lume. Aramis! Ş i se aruncăîn braţ ele lui Athos. cuvîntăAthos. tîrît de una din acele nestă vilite porniri care tră dau sîngele lui clocotitor ş i firea lui de om dintr-o bucată . care am înfrînt voinţ aş i inima unui om ca Richelieu? Ce înseamn ă cutare sau cutare prinţ pentru noi. nu voi avea decît preţ uire ş i prietenie pentru voi. — Prieteni. afarăde voi. Ş i cinstitul Porthos izbucni în hohote de plîns ş i se aruncăîn braţ ele lui Aramis. iatăce nă dă jduiam. am urît ş i am iubit împreună . judecat ş i dat morţ ii o fiinţ ăomeneascăpe care poate c ănu aveam dreptul săo rupem din aceastălume. zise el cu fruntea înseninatăş i cu privirea cinstită . Aramis face la fel faţ ăde Porthos. poate. Porthos. poate. îţ i cer iertare căam încruciş at ieri spada cu tine. Ce înseamnăcardinalul Mazarin pentru noi. c ăîn tainiţ a cea mai ascunsăa cugetului meu nu va r ă mîne în viitor nici mă car umbra vreunui simţ ă mînt duş mă nos faţ ăde tine. îmi pare ră u c ăam încruci ş at spadele. ne-am vă rsat ş i ne-am înfră ţ it sîngele ş i. Acum repet ăcuvintele mele. existăîntre noi o legă turămai puternica decît a prieteniei. cred căm-aşlă sa stră puns de spad ă . dar. d'Artagnan. Eu î ţ i respect pă rerea. ca săpă strez preţ uirea unui om ca tine. prinţ ii. strîngîndu-l cu putere la piept. deş i luptă m pentru cauze diferite. niciodatăochii mei nu vor avea pentru voi vreo fulgerare de mînie ş i niciodat ăinima mea nu va gă zdui vreo zvîcnire de ură . dacăei o vor ş i o vrei ş i tu. Haidem. săne pă ră sim pentu totdeauna vechii noş tri prieteni. dar simt cămă înă bu ş . Nu plecaţ i! Am ş i eu un jură mînt de fă cut: jur că -mi voi da ultima pică turăde sînge. sără mînem prieteni. am spus-o ş i o repet. ş i dupăaceea.

din tabă ra cardinalului sau a Frondei. Pe chipul lui Athos înflori un zîmbet de negră ităbucurie. ca niş te oameni luaţ i pe nepregă tite. dar noi. este totuş i o cruce. — Are vreunul dintre voi o cruce? întrebăAramis. — Ei bine! reluăAthos. Săfim pururi muş chetari ş i săp ă stră m drept unic drapel acel faimos ş tergar din fortul Saint-Gervaise. Aramis zîmbi ş i scoase la ivealăo cruce bă tutădin diamante. sătrecem spada în mîna stîngăş i săne întindem dreapta. Ne-ai pus săjură m pe crucifixul unei partizane a Frondei. spuse Porthos. domnilor. — Vorbeş ti minunat! zise Porthos. Văal ă turaţ i acestui jur ă mînt? — Da! rostităto ţ i într-un glas. spuse Athos. — Iatăuna! zise el. săne d ă m mîna. — Da. chiar ş i pe Mahomed! Săm ăia naiba dacăam fost vreodatăatît de fericit ca azi! Ş i bunul Porthos î ş iş tergea ochii încăumezi. ce însemnă tate are?! Săfim iară ş i unii pentru alţ ii martori de nă dejde în dueluri. XXXI BACUL DE PE OISE Nă djduim căcititorul n-a dat cu totul uit ă rii pe tînă rul c ă lă tor lă sat de noi pe drumul Flandrei. ne-am în ţ eles. interveni Aramis. — Vom fi creş tini în aceasta împrejurare. prieteni credincioş i la greu. noi vom ră mîne prieteni? Presimt căda. —Ş i de fiece datăcînd ne vom întîlni în învă lmă ş eala luptei. pe care marele cardinal a pus săse brodeze trei flori de crin. la acest singur cuvînt: „Piaţ a Regală !". săjură m c ăvom r ă mîne uniţ i totdeauna orice s-ar întîmpla. sînt gata săjur pe orice. aninată la gît cu un ş nur de perle. din orice ar fi fă cută . — Eş ti cel mai mare dintre oameni! rosti d'Artagnan. Eş ti cu mult deasupra noastră . tovară ş i voioş i de petrecere. Ş i fie ca jură mîntul acesta săne lege nu numai pe noi. tră dă torule! murmurăabia auzit d'Artagnan. ră zboiul civil ca o flac ă ră . Săjură m pe aceasta cruce care. Haide. — Ah. — Da. Porthos ş i d'Artagnan se privirăclă tinînd din cap. Credeţ i în Dumnezeu? — Pă i se poate! fă cu d'Artagnan. ca săr ă mînem credincio ş i jură mîntului nostru. întă ri Aramis. — Ah. aplecîndu-se la urechea lui Aramis. . spuse d'Artagnan. chiar ş i în mijlocul celui mai cumplit mă cel. — Aş adar. zise el. ci ş i pe urmaş ii noş tri.trece ca un puhoi de apă .

apoi pentru a-i ascunde lui Olivain tulburarea ce-i ră vă ş ea chipul. încît se oprise a-proape zece minute ş i. Olivain se supuse ş i porni mai departe. cernealăş i pană . care îl întrebărespectuos de ce ză boveş te acolo. plimbîndu-ş i vis ă tor privirea asupra minunatei priveliş ti din jur. cuvintele contelui. care îi amintea atît de bine castelul La Vallière. pe care îl l ă sase urmă rindu-l cu privirea din faţ a bisericii regale. cu un ş orţ prins dinainte. dă duse pinteni calului. cam la o jumă tate de bă taie de muschetă . în loc săse întoarc ă spre prietenii din copilă rie. deodată . Vederea micului castel îl aruncase pe Raoul cu cincizeci de leghe mai că tre apus ş i-l f ă cuse să -ş i depene viaţ a din clipa cînd se despă rţ ise de micuţ a Louise ş i pînăîn clipa cînd o vă zuse pentru prima oară . ş i-i spuse lui Olivain săcearăhangiului să -i aducăhîrtie ş i cernealăla masa ce pă rea a ş ezatăacolo anume pentru scris. chiar ş i pentru cei care n-au încercat niciodatăsuferinţ a vreunei constrîngeri. Stă tea de vreo zece minute acolo ş i de vreo cinci se afla cufundat în visuri cînd. trezind adesea aducerile-aminte. Cît despre el. ş i cu deosebire acea zare depă rtatăş i albastr ăa vieţ ii. de convingă toare ş i de interesante îi inviar ăîn minte. fă răm ă car s ă -i ră spund ălui Olivain. oftînd. Mai era ceva ce-l întrista pe Raoul: pe cînd ajungeau la Louvres vă zuse pitulat în spatele unei perdele de plopi un mic castel. mai întîi pentru a scă pa de gîndurile dureroase ce-i nă vă leau în minte. porunci lui Olivain săducăîndat ă caii la un mic han care se ş i vedea pe drum. atît de blînde. descă lecă . întîlni în raza privirilor lui distrate o figurădolofană care. se apropia aducînd hîrtie. cu coatele sprijinite de masă . fiecare giruetăză rită pe coama vreunui acoperişde ţ iglăîi reaminteau că . în vreme ce Raoul se aş eză . luîndu-se dup ăacea umbr ăa trecutului pe care o numim amintire.Raoul. căzilele lungi petrecute în acest fel vor fi foarte triste. firul acesta ne că lă uzeş te ca ş i firul Ariadnei prin labirintul de gînduri în care ră tă cim. cu un ş ervet pe bra ţ ş i cu o bonetăalbă pe cap. pornise din nou la drum. cu capul greu. . Un ceas de fugărisipi îns ăpîcla ce umbrise închipuirea atît de fragedăa tînă rului. Înfă ţ iş area lucrurilor înconjură toare e un tainic fir că lă uzitor. Privind oraş ele prin care treceau. Bucuria necunoscutăde a fi liber. cea mai învă ţ at ăş i mai plă cutădintre toate că lă uzele. în jurul că rora zumză ia un norod de albine. odat ădesprins. ş tiind c ănimeni nu mai putea s ă -i dea preţ ioasele lă muriri pe care le-ar fi că pă tat de la Athos. presă ratăcu lanuri verzi ş i cu pîlcuri de arbori. se îndepă rta cu fiece clipătot mai mult de ei ş i căpoate îi pă ră sise pentru totdeauna. pe care noi o numim viitor. se opri la umbra unui frumos pîlc de castani în floare. dupăcîteva încercă ri de a lega vorba cu Olivain. fă r ăvoia noastră . pierzindu-ş i din vedere ocrotitorul. aurea pentru Raoul cerul ş i pă mîntul.ş i fiecare pîlc de stejari. Cu inima strînsă . care pă trunde pînăîn ascunziş urile memoriei. bucurie plinăde farmec. ş i scuturîndu-ş i pă rul din vreme în vreme de florile ce ningeau din vă zduh. Totuş i îş i dă du seama.

În acest ră stimp. domnule. deoarece sfaturile dumneavoastrşfac parte din viaş a mea. Se vede cătoţ i gentilomii gîndesc la fel. care venise săîntrebe dacăRaoul nu mai are nevoie de ceva. care pe vremea cînd mai existau tîlhari de drumul mare se întovă ră ş eau cu ei. îndrş znesc s ş spun. Dacă -i aş a. fiindcş ave ş i inima nespus de generoasşş i aş i înş eles tot ce se petrecea într-a mea. începînd săînveţ e cum săse poarte cu aceastătagmăde oameni. fiindcănu-i nici un sfert de ceas de cînd un tînă r cavaler. Deocamdatăn-am nevoie decît de ce ţ i-am cerut. a poposit aici. am avut impresia cşvşpregş ti ş i sşîntreprindeş i ceva primejdios. — Pînăacum trei zile parcătot mai mînca. zîmbi Raoul. plă tesc pana cît o sticl ăde vin. zise Raoul. vşrog. ş i plă cintă . sînt neliniş tit. domnule. Din întîmplare pana era bunicicăş i Raoul se apucăde scris. Atunci am sădau slujitorului dumneavoastrăplă cinta ş i vinul. prietene. Am fost atît de buimş cit de plecarea dumneavoastrşş i atît de mîhnit de despş rş ire. Hangiul.. dară . Scrie-ş i-mi. Aveţ i. Olivain îi povesti tot ce socoti căse poate spune pe seama tînă rului gentilom. dar. Tînă rul dumitale st ă pîn nu prea are poftăde mîncare. aş a cădac ădomnul porunceş te. sub pomii ă ş tia. dar din fericire mai avem ş i vin. Hangiul ră mase nemi ş cat ş i admirăfă răsăvrea chipul fermecă tor al drumeţ ului. cerneala ş i pana.. Veş i binevoi sş mş iertaş i. — Ei. aidoma echipat ca ş i dumneavoastră . zise hangiul. — Nu seamă năcu oaspetele de adineauri. ce vrei. liniş tit în ce priveş te cî ş tigul să u. — Făcum crezi. a cerut săse aducăîncoace masa ş i scaunul. plin de seriozitate ş i de blînde ţ e în acela ş i timp. mîncînd o plă cintădin care n-a mai ră mas nici o fă rîmiţ ăş i golind pînăla ultima pică turăo sticlăcu vin vechi de Mâcon. încît nu v-am arş tat decît în prea micş mş surş dragostea ş i recuno ş tinş a ce vşport.— Ah! exclamăapariţ ia. Dupşpatru ceasuri de drum mşopresc pentru a vşscrie. Olivain ş i hangiul se îndreptarăcă tre han. iar cerneala cît o plă cintă . cum fş ceam spre a vş rş spunde cînd îmi vorbeaş i. fiindcş vş simt lipsa în fiece clipş ş i sînt mereu gata sşîntorc capul. de alaltă ieri nu mai pune nimic în gură . — Nu. ş i apoi. Frumuseţ ea a fost ş i va fi totdeauna venerată . iar de cînd pieriserăş tiau să -i înlocuiascăcu folos. ce pă rea preceptorul sau. Ca to ţ i vale ţ ii mulţ umiţ i de starea lor. Raoul scria: „Domnule. îţ i mulţ umesc. apoi a luat cina împreunăcu un domn bă trîn. cu o înfă ţ iş are tot atît de aleasăş i cam de aceeaş i vîrstă . . pana ş i cerneala f ă răplat ă . Numai c-aşfi tare mulţ umit dacăcerneala ar fi mai neagrăş i mai bun ă . îi mă rturisi hangiul lui Olivain. puse pe masăhîrtia.

cît am c ă lcat noi. am mare nevoie de ş tiri din partea dumneavoastrş . Socot c-ar fi bine săpoposim aici ş i săplec ă m abia mîine în zori. domnul meu. — Săîncerc ă m să -l ajungem din urmăpe acest gentilom. . ş i azi. pe care inima lui Athos era în mă surăsăo ghicească . Mi-eraş i de mare. ca ş i el. Raoul intrăîn Compiègne. la plecarea noastrş . astfel cămergea iute. acesta se oprise. însăavea un cal bun. s ş -mi scrie ş i cîteva cuvinte despre mica mea prieten ş . În aceastăvreme. a cş rei sş nş tate. Olivain golise sticla ş i mîncase plă cinta." Ispră vind scrisoarea. m ştem mereu sşnu sş vîrş esc vreo greş ealş . Raoul se simţ i mai liniş tit. spunînd căvrea sădoarmăpeste noapte la Noyon. De cînd nu mai sînte ş i lîngş mine. drumul e asemă nă tor cu cel fă cut de la Blois la Paris. Dupşcum vedeş i. caii se odihniseră . Mîncăcu poftă ş i din nou că utăs ăafle amă nunte despre tîn ă rul gentilom aflat pe drum înaintea lui. îngă duiţ i-mi săvăamintesc cam ostenit caii destul în dimineaţ a asta. dacşprimiş iş tiri din Blois. era un motiv de îngrijorare? Înş elege ş i. Pe la patru după -amiază . fusese vă zut cu trei sferturi de ceas mai mainte. de vreme ce dumneavoastrşnu mi-a ş i spus nimic. cu siguranţ ă . înc ă lecă . apoi pornise mai departe. m ş simt foarte singur. hanul cel mai de soi din Compiègne. Se duce la oş tire ca ş i noi. aş a cum spusese hangiul. Optsprezece leghe. Se uitădac ăOlivain ş i hangiul nu-l pîndeau cumva ş i să rutăfoaia de hîrtie – mutăş i gingaş a mîngîiere. Veş i avea oare bunş tatea. iar la Senlis duse scrisoarea la poş tă . — Domnule. — Haide sădormim ş i noi la Noyon. La Verberie. glă sui cu respect Olivain. ră spunse Raoul. dacşîn unele clipe îmi simş iş i lipsa. ş i ne va fi un plă cut tovar ă ş de drum. sînt destul pe ziua de azi. de asemenea. jur. Odihna de care se bucuraser ăîngă duia c ă lă torilor ş i cailor să -ş i continue drumul fă r ăoprire. deschizînd scrisoarea. — Domnul conte de La Fère doreş te sămăgră besc ş i săm ăînf ă ţ iş ez Prinţ ului în dimineaţ a celei de a patra zile. mare ajutor. domniş oara de La Vallière. domnule ş i scumpul meu ocrotitor. spuse Raoul lui Olivain. aruncăun scud de iur pe masă . voi fi plin de fericire la gîndul cşaş i simş it dragostea ş i devotamentul meu ş i cşam ş tiut a vşface sşle înş elegeş i în timpul cît am avut bucuria sş trş iesc al ş turi de dumneavoastrş . cît de preş ioase ş i necesare îmi sînt amintirile din timpul petrecut cu dumneavoastrş . Sper cşuneori vşveş i mai aminti de mine ş i.lucru asupra cş ruia nu mi-am îngş duit sş vş întreb. dacşîncercaş i o cît de micşpş rere de rş u cşnu mşaflu lîngşdumneavoastrş . Raoul chemăhangiul. zise Raoul. la hanul „La Clopotul ş i Clondirul". Raoul dă du porunc ălui Olivain săîntrebe cine e tînă rul gentilom care a trecut pe la han înaintea lor. Săzorim deci pînăla Noyon.

ca s ăspunem aş a. — Eh. Mîine. iar dimineaţ ăla cinci pornim din nou. porni în galop. ai săfaci numai zece. Un cal. pînădeparte. Olivain nu îndră zni s ăse împotrivească . D'Artagnan. Iroseş te-ţ i tot focul din prima zi. Atunci. — Olivain! strigăel. Vă zînd căn-a putut ajunge la vreme spre a trece rîul împreunăcu ceilalţ i că lă tori. dupăcît i se spusese. dar o ridică tură de pă mînt îi ascunse curînd grupul ş i cînd ajunse la o nouăîn ă lţ ime. în loc de două zeci de leghe. Într-adevă r. clă dit numai din nervi ş i muş chi. înfigînd adînc pintenii în coastele calului. calul să ri peste un fel de gard ce înconjura pontonul ş i se aruncăîn rîu. că ci soarele în asfinţ it îl orbea. se opri să -l aş tepte pe Olivain. Caii se vor putea odihni toatănoaptea. fusese. domnule?! strigăOlivain. Raoul se simţ ea obosit. Raoul se întoarse înspre partea dincotro venea strig ă tul ş i puse mîna streaş in ăla ochi. Crescut pe malurile Loirei. ce faceţ i. În acea clipără sunăun strigă t ce pă rea c ăvine de pe rîu. Un mic grup de că lă re ţ i stă tea pe mal. ajuns pe culmea unui deal. pe o potecăîncîntă toare care ducea la un pod plutitor. valuri de spumă . un cavaler! — Sînt gata săse duc ăla fund! strig ăla rîndul să u Olivain. omul acesta de fier. Dorea îns ăs ă -ş i punăla încercare forţ ele. Doamne.Vom ajunge pe la opt seara. Chiar aş a era. trecuse apa de o sutăde ori c ă lare ş i de o mie . crescut în vederile lui Athos ş i încredinţ at căl-a auzit de o mie de ori vorbind despre drumuri de două zeci ş i cinci de leghe. Ş i-atunci e musai săte odihneş ti. S-a rupt odgonul ş i bacul e dus de apă . bacul plutea pe apăc ă tre celalalt mal. Se vede cît de colo căOlivain nu era crescut la ş coala celor ca Planchet ş i Grimaud. aţ intindu-ş i privirile într-un punct anume de pe rîul neasemuit de frumos în bă taia soarelui. Slobozi frîul. domnule! fă cu Olivain. Raoul se îndreptăspre nefericitul aflat în primejdie. vă zu în faţ ărîul. gata săse îmbarce. scurtînd drumul cu o leghe. dar începu săbomb ă ne. cu toatăoboseala calului. Împrejurarea nu era ceva nou pentru el. spunea el printre din ţ i. Gonea. în ciuda bombă nelilor lui Olivain. cînd. zorindu-ş i tot mai mult calul. Ce se întîmplăacolo? Ră sun ăun al doilea strigă tş i mai p ă trunză tor decît cel dintîi. legă nat de valurile ei. Scoase un strigă t. ce vă d? Colo se zbate ceva! — Fă r ăîndoială ! adeveri Raoul. poimîine numai cinci ş i peste trei zile ai să -mi zaci la pat. dar se afla prea departe pentru a putea fi auzit. nu voia sără mînămai prejos de cel care îi era o pildăîn toate. Raoul nu se îndoi nici o clipăc ăera tîn ă rul gentilom cu însoţ itorii să i. ş i Raoul î ş i dă du seama îndatăcăe martor la o nenorocire ş i căun om e pe cale s ăse înece. împră ş tiind în jur. — Doamne Dumnezeule. Tinerii ă ş tia sînt niş te fanfaroni în lege. Mînat de durere ş i sim ţ ind moale ză bala. îi stîrnise o nemă rginităadmira ţ ie. — Haide-haide. deodată .

Raoul îş i urma calea ş i se apropia vă zînd cu ochii. deoarece înainta împotriva curentului. se scufundau din ce în ce mai mult. să getat pînă în adîncul inimii de ruş ine. Numai cănu avea spor. — E salvat! izbucni omul cu pă rul că runt. Un om cu pă rul c ă runt se aruncase în apăde pe bac ş i înota bă rbă teş te că tre cel care se îneca. ca ş i cum ar fi priceput căi se venea în ajutor. în strig ă tele celor pe care îi ducea la vale. îl sili săse învîrt ăîn loc ş i. Raoul se îngriji numai de cal. în cele din urmă . Dar ş i calul ş i că lă re ţ ul. Ce-ar zice domnul conte dacăv-ar vedea? — Domnul conte ar fi fă cut la fel ca mine! ră spunse Raoul. Raoul ajunse lîngătînă rul gentilom. Prea tîrziu! Apa îi trecu peste cap ş i-l amuţ i. zbuciumîndu-se pe mal. desf ă cîndu-i . îş i îndoi sforţ ă rile. din trei-patru aruncă turi de braţ e. În acelaş i timp. Raoul prinse una din mîinile tînă rului ş i o puse pe coama calului.de ori înot. Athos îl oţ etise în asemenea încerc ă ri. — Salvat! îngînăîn neş tire gentilomul. —Ş i eu? Eu ce fac? se vă ică rea Olivain. — Dumnezeule! se tîngui Olivain cu deznă dejde. — Curaj! strigăRaoul. tă ind valurile. Erau numai la zece paş i de mal. domnule. bacul cobora cu repeziciune pe firul apei. Eu cum trec dincolo? — Aruncă -te în ap ă . Gîndindu-se la timpul cînd va face din viconte un soldat. Îl culcăîn iarbă . pe care îl îndreptăspre malul opus. Încăo clipăş i l-ar fi înghiţ it rîul. îndemnîndu-ş i calul din ră sputeri. Azvîrlindu-se de pe calul că ruia îi d ă du drumul săînoate singur. ridicădescumpă nit calul în douăpicioare. îţ i vin în ajutor! Olivain înaintăspre mal. Raoul ieş i din ap ă . pe care el nu-i scă pa din vedere. În acest timp. Apoi strigăspre că lă torul care se zb ă tea la vreo două zeci de pa ş i de el: — Curaj. calul ră suflămai în voie ş i. în braţ ele lui Raoul. iar că lă re ţ ul. Încredin ţ at c ătînă rul cavaler se va ţ ine de coamă . curaj. Calul mai avea doar botul deasupra apei. se dă du înapoi. dar vă ică rindu-se întruna: „Mor. întindea braţ ele cu capul ră sturnat pe spate. se arunc ăş i el în apă . Deodatăcalul se poticni de o ridică turăde pe fund ş i dă du de nisip. ajutîndu-i sătaie apa ş i îndemnîndu-l cu strigă te. palid ş i disperat. atingînd ş i el fundul apei. Apucăîndat ăcalul de că pă stru ş i-i să lt ăcapul deasupra apei. sl ă bind încleş tarea mîinii înfipte în coama calului ş i lă sîndu-se s ăalunece din ş a. de care degetele acestuia se încleş tarăcu deznă dejdea omului gata săse înece. care scă pase frîul luptînd cu valurile. fricosule! îl îndemnăRaoul. sîntem pierdu ţ i". aş a cum f ă cuse Raoul. purtîndu-l pe braţ e pe tînă rul gentilom fă r ăcunoş tinţ ă . Curaj! — Prea tîrziu! îngînătînă rul.

— Sînt contele de Guiche. Deschise niş te ochi r ă tă ciţ i. îmi veţ i face oare cinstea s ă mi spuneţ iş i dumneavoastr ăcine sînteţ i? — Sînt vicontele de Bragelonne. urm ăcavalerul. cînd aţ i aflat cine sînt. dacădoriţ i. domnul meu. de ce nu m-ai învă ţ at s ăînot ca lumea? — Vai. — Iată -te ş i pe dumneata. cu ajutorul unei pră jini gă site din întîmplare pe punte. cînd aţ i apă rut dumneavoastră . — Domnule. Trecusem aproape o treime din rîu. bunul meu d'Arminges! Ai tras o spaimă zdravă nădin pricina mea. Tată l meu e mareş alul de Grammont. Aşdori sădevenim prieteni. Pe dumneavoastrăvăcă utam: f ă ră dumneavoastrăaşfi fost mort. dupăcum vedeţ i. curajul. — Viconte. Încet-încet. împurpurîndu-se la faţ ă din pricinăcănu putea spune cine e tată l să u. eu îi paralizam miş că rile. recunoş tinţ a noastrăn-are margini! izbucni omul cu pă rul că runt. rosti Raoul. spuse bă trînul. domnule! strigăel. S ăne îmbr ă ţ iş ă m. nu-i aş a? Vina e a dumitale îns ă : ai fost preceptorul meu. — Domnule. — Ah. în vreme ce că lă torii de pe bac se îndreptau spre aceeaş iţ int ă . — Ah. domnule conte. izbutise în cele din urmăs ăiasăş i el la mal. crede ţ i-mă . spuse Raoul. de trei ori mort. zise Raoul. tocmai la timp ca sămăscoateţ i la mal. Ţ in la dumneavoastrăde pe acum din toatăinima. De aceea. viconte? întrebăcontele de Guiche. Dac ăvi s-ar fi întîmplat o nenorocire. Din pricina strigă telor ş i a ză pă celii luntraş ilor. — Ah. cum nu se poate mai simplu. — În oş tirea Prinţ ului. îmbr ă ţ iş îndu-l la rîndul să u pe conte. aş a cum fă cuse contele de Guiche. mulţ umităîngrijirilor lui Raoul ş i ale omului ce-l însoţ ea pe tînă rul cavaler. ş i era gata-gata sămăduc frumuş el la fund. În loc săajut calul. Dupăo clipăse afla lîngăei ş i omul cu pă rul că runt. vărog. Socotiţ i-mă . cînd odgonul bacului s-a rupt. . —Ş i acum. Olivain. de acum încolo vom fi legaţ i pe viaţ ăş i pe moarte. bună tatea dumneavoastrămăatrag. n-aşmai fi îndră znit sădau ochii cu domnul mareş al. zise Raoul. încotro. înclinîndu-se. sînt pe de-a-ntregul servitorul dumneavoastră . calul meu s-a speriat ş i a să rit în apăcu mine cu tot. fă cînd cruci peste cruci. — Cum s-au petrecut lucrurile? întrebăRaoul. care se aţ intirăcurînd asupra salvatorului să u. Ne-am ales doar cu o baie. obrajii de muribund ai acestuia se împurpuraser ă . domnule. Nu ş tiu săînot ş i n-am avut curaj sămăarunc în rîu. domnul meu. un prieten devotat. Ş i acum.ş iretul de la guler ş i agrafele tunicii. Vă datorez adînca mea recunoş tinţ ă . — Unii mai ş i învie. chipul. conte. ră spunse cel că ruia i se dă duse titlul de conte.

Încă lecarăiute. care abia împlinise cincisprezece. nă zbîtiile sale de paj. pe aş ternutul bogat de paie. celă lalt mulţ umind Domnului căa tr ă it destul pentru a să vîr ş i o faptăpe placul ocrotitorului să u. dacăva sosi cumva Grimaud. privindu-se ş i admirîndu-se unul pe altul. Sînte ţ i tineri amîndoi. cu privirea blînd ăş i mîndră . Toţ i dormirăduş i. care veni s ă -l salute. Raoul ceruse săfie deş teptat. Haide ţ i! Tinerii nu aveau de ce săse împotrivească . într-adevă r. toate acestea trezeau în Raoul cea mai vie curiozitate. pe domniş oara d'Aubigné. că rora le-am dat poruncile necesare de îndat ăce-au coborît de pe bac. trezit de că tre Raoul. el era singurul pe care nu-l prea mulţ umea isprava cea vrednicăde laudăa stă pînului s ă u. trebuie săfi ajuns la han. trebuie s ăvăschimbaţ i hainele. dar ş i de o aprindere de plă mîni ş i niscaiva dureri în m ă dulare. cele opt ceasuri de odihnă . c ă ci f ă rădoar ş i poate. Cît despre Olivain. nu aveau să -l cruţ e. în ciuda opreliş tilor ş i. Convorbirea cu tînă rul conte era nespus de interesantăpentru Raoul. gîndindu-se căun popas la Compiègne l-ar fi scutit nu numai de întîmplarea din care abia scă pase. iubiţ i-vă ! zise preceptorul. cu fruntea largă . pe . pe care Raoul nu o vă zuse niciodată . peste mă surăde bucuros. — Bine faceţ i. dar Grimaud nu sosi. doi chipeş i cavaleri. Îş i tot întindea mînecile ş i pulpana hainei. Valeţ ii. cu zîmbetul deschis ş i plin de fineţ e. dupăun ceas.ş i la curte. stră bă turăală turi drumul de la rîu pînăla han. Caii gustarăş i ei din plin. spuse preceptorul.—Ş i eu la fel! exclamătînă rul. Contele de Guiche fă cu ochi pe la cinci dimineaţ a. Îmbucar ăceva în grabăş i. îş i întinserămîinile ş i dînd pinteni cailor. Hainele ş i vinul o s ăv ăîncă lzească . înalţ iş i zvelţ i. aceeaş i stea v ălumineazăcalea ş i trebuia negreş it săvăîntîlniţ i. unul socotind frumoasă ş i zîmbitoare aceastăviaţ ăpe care era cît pe ce săo piardă . — Acum. El nu fusese decît în casa domnului Scarron ş i-i spuse lui de Guiche pe cine a vă zut acolo. în ciuda preceptorului sau. cu atît mai bine: vom trage împreuna primul foc de pistol. De aceea asculta tot timpul. cu tră să turi distinse. De Guiche putea săaibăoptsprezece ani. unde Raoul nu fusese decît o singurădată . pe domni ş oara de Scudéry. dar nu era mai înalt ca Raoul. Ah. De Guiche cuno ş tea toat ălumea: pe doamna de Neuillan. mai ales. iar tînă rul conte povestea mereu. stră bă tuserădouăleghe de drum. cele douădueluri pe care le ş i avusese. erau. fă r ăîndoială . XXXII CIOCNIRI Popasul la Noyon fu scurt. Într-o pornire spontană . Crescut la Paris. Cei doi tineri zîmbeau cu acea încredere proprie tinereţ ii. ba chiar g ă sir ăpropunerea minunată .

se oprirăcă tre orele patru după amiazăla Arras. om voios ş i de lume. Prietenia lui Raoul pentru el spori ş i mai mult la auzul acestor elogii. ca ş i el. cum zicea elevul să u. Erau amîndoi la vîrsta cînd prieteniile se leagărepede. pentru care nutrea o realăş i adîncă simpatie. Preceptorul contelui. Vorbi despre vechea iubire a doamnei de Longueville pentru Coligny ş i despre duelul acestuia din Piaţ a Regala. întorcîndu-se spre Douai. Nici regina îns ă ş i n-a fost cruţ ată . încît ar fi fost gata să omoare pe oricine. în aş teptarea înt ă ririlor. dup ăce auzi vreo treipatru aventuri destul de gingaş e. Prinţ ul mă rginindu-se pînăatunci la mi ş că ri neînsemnate. st ă tu săasculte ş i. Glumi plin de spirit pe socoteala tuturor. dar. care le fă gă duiau un adă post. Oş tirea duş manăse întindea de la Cassel la Courtray. de-ai fi zis căa trecut doar un ceas. numitămai tîrziu Grande Mademoiselle ş i devenităcelebrăprin că să toria ei secret ăcu Lauzun. iar cardinalul Mazarin ş i-a primit ş i el por ţ ia. întrucît cete de spanioli se foloseau de întunericul nopţ ii spre a face incursiuni pîn ăîn împrejurimile Arrasului. dar în ce priveş te farmecul ş i nobleţ ea înfă ţ iş ă rii. cumplit de gelos. Mîncarăîmpreun ăş i se culcarăîn aceeaş i odaie. îi aminti adesea lui Raoul de adînca erudiţ ie ş i spirituala ironie muş că toare a lui Athos. Caii. despre noua ei iubire cu prin ţ ul Marcillac. nu cruţ ăpe nimeni. Arras era înţ esat de fugari. dupăcît se spunea. fie din instinct. Oş tirea francezăţ inea frontul de la Pont-à-Marc pînăla Valenciennes. de Guiche fusese crescut la curte ş i cuno ş tea toate intrigile curţ ii. Se zvonea căPrinţ ul se afl ăla Béthune. numai căse schimbase mult de pe vremea cînd o cunoscuse Athos. Tînă rul conte. Întreaga povestire a contelui de Guiche era ceva cu totul nou pentru tovară ş ul să u de drum. contele avu numai cuvinte de laudăla adresa ei. Ziua se scurse pe nesimţ ite. chiar ş i pe abatele d'Herblay. Vicontele de Bragelonne avea mai mult de ascultat decît de spus ş i în aceastăprivinţ ă . Era aceea ş i curte despre care Raoul îl auzise vorbind de atîtea ori pe contele de La Fère. Tinerii se bucurau căau ajuns la momentul potrivit. nimeni nu putea sta ală turi de contele de La Fère. duhovnicul doamnei de Galles cu Mademoiselle. în sfîr ş it sosite. i se pă ru cătînă rul conte ascundea. fie din iubire faţ ăde ducesa de Chevreuse. duel fatal pentru el ş i pe care doamna de Longueville l-a urmă rit din spatele unor jaluzele. o tainăîn adîncul inimii. Se vorbea despre o bă tă lie apropiat ă . Li se pă rea căse cunosc de cînd lumea ş i căle-ar fi cu neputinţ ăsăse mai despartăvreodată . în timp ce Raoul tremura de teamăs ănu spunăceva ş i pe seama doamnei de Chevreuse. Aş a cum am spus. savant pînăîn vîrful unghiilor. pus pe clevetealăş i pe glume. mai cruţ aţ i decît în ajun. ş i cum să vârş eş te tot felul de jafuri ş i silnicii.domniş oara Paulet. pe doamna de Chevreuse. Prin urmare. . Se apropiau de cîmpul de luptăş i hotă rîrăsăpoposeascăîn ora şpînăa doua zi. bieţ ii oameni de pe lîngăgraniţ ă îş i pă ră seau casele izolate ş i se refugiau în oraş ele întă rite. Veni apoi rîndul întîmplă rilor galante ş i al povestirilor de dragoste. care trebuia săfie hotă rîtoare.

De dimineaţ ăse r ă spîndi zvonul căprinţ ul de Condé pă ră sise Béthune ca s ăse retragăla Carvin. pentru Grimaud. Lă sarăla han. tă iat de vă i verzi ca smaraldul. mînîndu-ş i din urmă vitele ş i ducînd în că ruţ ăori purtînd în braţ e lucrurile lor mai de preţ . ră spunse vicontele. — Da. iar . Ţ inutul devenea din ce în ce mai bogat în vegetaţ ie ş i. Ajunserăla Ablain în liniş te ş i în bun ăpace. nu-i aş a. Atunci apucarăpe un drum lă turalnic. propuse săurmeze un drum lă turalnic. n-aveţ i decît săvăl ă saţ i omorîţ i. ş i a doua zi se trezir ăcuprinş i de deznă dejde. El ş i cei doi tineri înfă ţ iş au grosul armatei. Preceptorul contelui de Guiche. care cunoş tea ţ inutul ca în palmă . O luaţ i cam repede. Dacăîntîlnim vreun grup de duş mani. tinerilor. pentru numele lui Dumnezeu! Cum ră mîne cu poruncile pe care le-am primit. — Ei. drumul trecea printr-o pă durice. Valeţ ii noş tri sînt înarmaţ iş i al dumitale mi se pare destul de dîrz.Toatăseara nu se vorbi decît de ră zboi. continuăde Guiche. Din cînd în cînd. ră spunse Raoul. sîntem cu totul ş ase luptă tori. atacă m. domnule conte? Uitaţ i cămi s-a spus săvăduc teafă rş i nevă tă mat la Prin ţ ? Odatăajunş i la oş tire. în calitatea mea de general de armată . îi spunea lui Raoul: — Iată -ne trei st ă pîni ş i trei valeţ i. ei! se amestecăpreceptorul în vorbă . iar tinerii îş i încă rcarăpistoalele ca săle aibăgata preg ă tite pentru cazul vreunei ciocniri cu duş manul. Ş i sînt încredinţ at c ăse va descurca destul de bine la nevoie. Cum însăaceastăş tire nu spunea nimic l ă murit. toate lă muririle necesare. micul grup ieş i la malul unui rîuleţ care se vă rsa în Lys. — Nu l-am vă zut niciodat ăla treabă . Acolo aflarăcăPrinţ ul pă ră sise într-adevă r Béthune ş i se gă sea între Cambrin ş i Venthie. surîzînd. dupăce lă sarălui Grimaud toate lă muririle ş i. preceptorul punea de fiece datăs ămearg ăîn frunte pe cei doi valeţ i. De Guiche ş i Raoul se privir ăcu coada ochiului. La Ablain aveau săvad ăcare este situaţ ia. De Guiche. Raoul? — Se înţ elege. dacăv ăe pe plac. l ă sînd totuş i o garnizoan ăîn primul oraş . am doi oameni pe care te poţ i bizui: amîndoi au luptat în ră zboi ală turi de tată l meu. într-o jumă tate de ceas. egal în numă r ş i chiar mai mare. fiindcăamîndoi visaserăcăau sosit prea tîrziu pentru a mai lua parte la bă tă lie. întîlneau cete de ţ ă rani care apucaserăpe drumul bejeniei. Aş adar. da. din timp în timp. Cît despre mine. Ţ inutul era încîntă tor. tinerii hotă rîră să -ş i continue calea că tre Béthune. dar pînăatunci v ăprevin că . ordon retragerea ş i căfac stînga-mprejur la primul panaşpe care-l vă d. chiar dacăar fi trebuit apoi săapuce la dreapta ş i săse îndrepte spre Carvin. dar e breton ş i asta-i o cheză ş ie. Pornirăla drum pe la ş apte diminea ţ a. care alcă tuiau avangarda. aflat între drumul că tre Lens ş i cel că tre Béthune. Temîndu-se de capcane. tînă rş i înfl ă că rat. valeţ ii cură ţ irăarmele.

porunca mea. adicăsînt tîlhari de drumul mare. strunindu-ş i caii. — N-aţ i vă zut nimic? îi întrebăcontele pe valeţ i.. Odatăavîntaţ i în goană . Am nimerit peste o ceatăde spanioli. iar ei îi dă durăascultare. De la o vreme se ivi în zare o pă dure destul de deasă . Niş te că lă re ţ i! — Întocmai. — Săatacă m! încuviinţ ăde Guiche. mă rturisi unul dintre ei. — Aţ i fost opriţ i? intrbarăei cu vioiciune. în numele cerului. — Asta-i. înaintînd cu luare-aminte. amîndoi ţ îş nirăînainte. — Domnilor! strigăbietul preceptor. se pare căjefuiesc un om ră nit sau mort. cu muscheta pe genunchi ş i cu ochiul la pînd ă . Urbain ş i Blanchet!" Pîna săse dezmeticeascăpreceptorul. spuse preceptorul. ei se ş i afundaserăîn pă dure. — Asta-i vreun omor mîr ş av. Preceptorul le strigătinerilor săstea pe loc. Strunirăpe datăcaii. — Ce fac? Vezi? — Da. cum preceptorul ş i întorsese calul. Ne-am întors săş tim ce-avem de fă cut. dar aţ in drumurile. e săne retragem. — Nu. urmat de cîteva strigă te care cereau ajutor. la nevoie. zise de Guiche. întrecîndu-se unul pe altul. amîndoi tinerii se îndreptarăspre valeţ i. tinerii ş i preceptorul îi urmau la vreo sutăde paş i. mi s-a pă rut căză resc niş te cavaleri îmbră caţ i în galben care se strecurau prin albia rîului. Raoul strigînd: „Dupămine. Focurile s-au tras la vreo sutăde paş i în fa ţ a noastr ă . tinerii îş i scoaserăş i pistoalele. domnul de d'Arminges trecu la obiş nuitele-i mă suri de prevedere ş i trimise înainte pe cei doi valeţ i ai contelui. — Mie. trei că lare ş i trei pe jos. Olivain!". sfă tuindu-se ce săfacă . Olivain se ţ inea la aceea ş i depă rtare în spate. — Săatacă m! hotă rî Raoul. ş i. Domnilor. Porniser ăînainte. înapoi. acoperea spatele armatei. în desiş ul pă durii. iar contele de Guiche ţ inîndu-i ş i el isonul: „Dupămine. înapoi! Cei doi tineri se privirăcu coada ochiului. — Sst! fă cu de Guiche. În aceeaş i clipăse ivirăîn goanăcei doi vale ţ i. domnii mei.Olivain. rîzînd ş i vorbind între ei. Dupăcinci minute se aflau în locul de unde pă rea căs-a auzit zgomotul. — Pă rerea mea. spuse domnul d'Arminges. Neră bdă tori săafle pricina acelor împuş că turi. ră spunserăvaleţ ii. iar strigă tele preceptorului nu avurăaltăurmare decît să . Cînd ajunseră cam la douăsute de paş i. deodată . Pă durea poate ascunde o capcana.. Preceptorul veni dupăei. — Totuş i sînţ soldaţ i.ş i chiar în acea clipără sunăun foc de pistol. îi aminti Bragelonne. Tinerii însănu-i dă durăascultare. — Da. cînd. Valeţ ii abia dispă ruserăprintre copaci. Ţ inerii se încredin ţ ar ăprintr-o ultimăprivire cănici unul dintre ei nu se gîndea sădea înapoi ş i. Ba poate cănici n-am fost vă zuţ i. ră sunar ăcinci sau ş ase împuş că turi.

Repede îţ i mai plă teş ti datoriile! N-ai vrut să -mi ră mîi obligat multăvreme. apoi s ă ri de pe cal ş i se apropie de Raoul. repetînd cuvintele contelui. Cînd fu la patru paş i. Raoul nu putea s ătrag ă nici spada din teacă . în poziţ ia în care se gă sea. Te vă d însîngerat. vă zu patul armei rotindu-ise pe deasupra capului ş i. F ă rădumneata. — Potrivnicul meu. nici pistolul din coburi. Ajut ă mi săies de sub cal ş i socotesc cănimic nu ne va împiedica sămergem mai departe. În clipa aceea. cred. contele de Guiche trase primul. purtîndu-l tîriş . însă nu-ş i nimeri ţ inta. de trei ori mort. fu în picioare. de Guiche se aruncăasupra spaniolului ş i îi puse pistolul în piept. apă sa ş i el pe tr ă gaci ş i spaniolul. dintr-un salt. că ci tinerii. Îş i aduse aminte deodat ăde sfatul lui Athos: cu o miş care iute ca fulgerul îş i să ltăcalul în douăpicioare ş i împuş că tura porni. zise Raoul. Din nenorocire. întinse braţ ele în laturi ş i că zu pe spate. Raoul izbuti s ă -ş i scoatăpiciorul din scarăş i săş i-l tragăde sub cal. m-a lă sat să -ţ i vin în ajutor. apropiindu-se. dă du săînchidăochii. Spaniolul apucăflinta de ţ eavăş i îş i fă cu vînt. lovit în piept. îi încredinţ ăprinsul. atîrnînd în ş a. luînd-o la fugă . nimic. spuse Raoul. în care timp ceilalţ i ispră veau cu jaful. Valeţ ii mei stau lîngăcadavre. cînd. prinzîndu-i piciorul sub el. De Guiche chemăpe unul dintre valeţ ii s ă i. într-o clipit ă . Ajuns la zece paş i de du ş man. îş i pierdu echilibrul ş i că zu. care se predăpe loc. nu cumva eş ti ră nit grav? — Cred cătrebuie s ăam vreo zgîrieturăla braţ . — N-ai nimic la picior? întreb ăde Guiche. adă ugăel. deş i paloarea lui tră da o emoţ ie fireascăla o prim ăciocnire. Cei trei aflaţ i pe cai se nă pustirăîndatăasupra lor. domnul meu. Apoi. — Hai săvedem dacăsînt mor ţ i într-adevă r. ori dacăle mai putem . eram mort. Flinta scă p ădin mîna soldatului. Dar ce e cu bieţ ii oameni pe care tică lo ş ii aceia voiau să -i omoare? — Am sosit prea tîrziu. vrînd să -i sf ă rîme ţ easta cu patul armei.dea de ş tire spaniolilor. — Pe cinstea mea. Calul să ri în lă turi. Raoul vă zu ca printr-un vă lţ eava unei flinte îndreptate spre el. — Slavăcerului. iar calul o luăla goană . Domnul d'Arminges ş i Olivain descă lecar ăş i ei ş i ridicarăcalul care se zbă tea în agonie. — Predă -te sau eş ti mort! spuse el. ş i au luat-o la fugăcu prada. I-au omorît. vă zurădoi că lă tori trîntiţ i la pă mînt ş i nu unul singur. spaniolul care venea spre Raoul trase la rîndul s ă uş i Raoul sim ţ i în bra ţ ul stîng o durere ca o ş fichiuire de bici. cu porunca să -i zboare creierii dacăface vreo miş care săscape. pe legea mea! se bucurăRaoul. fă r ăs ăvrea.

spuse Bragelonne. A mea e mortală . aş a căl-am însoţ it eu. bă trîn oş tean care luase parte la toate campaniile sub comanda cardinalului-duce. Ah. Duceţ i-măîntr-o casăunde săpot gă si un preot. că ci trupul mi-e pierdut. XXXIII CĂ LUGĂ RUL Doi oameni ză ceau la pă mînt: unul nemiş cat. acela era mort. — Nenorocitul dumitale tovară şmi s-a pă rut un slujitor al bisericii. — Cu neputinţ ăsămori să vîrş ind o faptăbun ă ! Dumnezeu nu te va . Am mari dureri. cu fa ţ a în jos.. domnule. — Salvat. am moş tenit doi cai. — Nu. Ş i cum se ş tia c ă duş manul cutreier ăîn cete ţ inutul ş i căe primejdios s ăumbli pe drum. stră puns de trei gloanţ eş i scă ldat în sînge. dar eu l-am pierdut pe-al meu: ia-l tu pe cel mai bun ş i dă -mi-l mie pe-al tă u. Glonţ ul mi-a zdrobit femurul ş i mi-a pă truns în pîntece. Tinerii se îndreptarămai întîi că tre cel mort ş i se privirăcu mirare. — E preotul din Béthune. cu celă lalt nu mai e nimic de fă cut. Mai degrabăajutat sămor.. domnule. Ră nitul zîmbi cu tristeţ e. un glonţ îi sfă rîmase ş oldul.veni în ajutor. continuăRaoul. Olivian. unde sămăpot spovedi. Ş i se apropiarăde locul unde ză ceau victimele. stă tea cu ochii spre cer ş i cu mîinile împreunate ş i se ruga fierbinte. tică lo ş ii au tras asupra unui preot! — Domnilor. sprijinit de un arbore de că tre cei doi valeţ i. Dumnezeu v ăva ră splă ti pentru a-ceast ăfaptă creş tinească ! Trebuie să -mi salvez sufletul. rotindu-ş i ochii în jur. — Unde săţ i se poat ăda un ajutor? întrebăGuiche. — Poate cănu eş ti atît de grav ră nit pe cît socoteş ti. ş opti r ă nitul. Ducea odoarele ş i tezaurul sfîntuhri lă caşs ăle pun ăla adă post. are tonsura cinului. Celă lalt. —Ş i tică lo ş ii v-au atacat. nu! îngînăei.. iar mîine ar putea să -l ocupe spaniolii. — Nu. nu-i timp de pierdut. însămăpricep puţ in la ră ni. spuse muribundul. — E un preot.. sau fi ţ i buni ş i aduceţ i unul aici. dar aşvrea săfiu dus într-o casă . — Eş ti doctor? întreba Guiche. domnule. dar cest ă lalt mai poate fi salvat.. blestemaţ ii. — Nu. zise Urbain. — Credeţ i-mă . Iat ă . zise Raoul.. nimeni n-a vrut să -l însoţ ească . se-ating de slujitorii Domnului! — Veniţ i încoace. că ci Prinţ ul a pă ră sit ieri oraş ul nostru. Veniţ i încoace. asta da! — Sînteţ i preot? întrebăRaoul.

adunîndu-ş i ultimele puteri ş i dînd parc ăs ăse ridice. ţ inînd drumul înainte. Vicontele ş i cu mine plecam dupăun preot. e un han. legaturi. Raoul. îl vesti căva fi adus un ră nit ş i îl rugăsăpreg ă teascătot ce putea sluji la îngrijirea acestuia. Vămulţ umesc din suflet ş i Dumnezeu săvără splă teasc ă ! La o jumă tate de leghe. pe dreapta. N-ai săîngă dui una ca asta. Dar. . se cheam ăc ăam scă pat pe ziua de astă zi. preceptorul ducelui de Guiche supraveghea întocmirea tă rgii. aveţ i grijă ! — Fii liniş tit! De altfel. în capul tîrguş orului. la vreo leghe de han o săda ţ i de satul Greney. Cunoş ti dictonul: Non bis în idem. ori juraţ i-mi pe mîntuirea sufletelor voastre căveţ i trimite aici cea dintîi faţ ăbisericească . adă ugăel cuprins de deznă dejde. ră mîi lîngăacest nefericit ş i vegheazăsăfie transportat cu cea mai mare grij ă .pă ră si! — Domnilor. — Domnule d'Arminges. pornirămai departe. Preot ori că lugă r. — Curaj. vorbi de Guiche. cel dintîi că lugă r sau preot care văva ieş i în cale. dupăce se încredinţ arăcăau ş i început pregă tirile pentru primirea ră nitului. Doamne Dumnezeule! urma ră nitul cu o groazăcare-i înfiorăpe cei doi tineri. duceţ i-văla mînastirea augustimlor. S ănu pierdem vremea în zadar. pentru numele lui Dumnezeu. Că utaţ i-l pe p ă rintele paroh. fă r ăsădescalece. chemăhangiul. rugîndu-l totodată . în numele cerului! îngă imără nitul. Ş i cei doi tineri pornirăîn goana cailor în direcţ ia ar ă tată . chirurg sau felcer. Hangiul. vă zînd veş mintele bogate ale acestor tineri seniori. ş i aduceţ i de acolo un că lug ă r. numai să aibăde la sfînta noastr ăbisericăputerea de a dezlega de p ă cate în articulo mords. fiindcăse ş tie că spaniolii bîntuie pe-aici ş i-o sămor fă r ăs ămi se ierte p ă catele. — Dumnezeu săvăbinecuvînteze. domnul meu! se adresăRaoul ră nitului. spuse preceptorul. f ă gă dui tot ce-i cereau. În acest timp. sau un sat unde săaflă m un preot. adicăun pat. poate cănimeni nu va cuteza s ăvină . iar c ă lă re ţ ii noş tri. n-are a face. Dupăzece minute de drum ză rirăhanul. Dar. domnule conte. ajută ţ i-măsăajung în satul cel mai apropiat. domnule. nu-i aş a? Ar fi cumplit! — Liniş teş te-te. Jur căvei avea mîngîierea pe care o doreş ti. că ci el va ră splă ti pe cel ce se va osteni cu drumul. doi dintre vale ţ i săducă targa. în cazul că ş tie vreun doctor. iar al treilea săstea aproape. gata săia locul celui care oboseş te. zise de Guiche. Spune numai unde gă sim o casăspre a cere ajutor. domnilor! rosti muribundul cu o pornire de recunoş tinţ ăgreu de înfă ţ iş at în cuvinte. gonind de zor spre Greney. Faceţ i o targa din crengi ş i pune ţ i deasupra toate mantiile noastre. dac ănu e acas ă . sătrimităsă -l cheme. Plecă m să -ţ i îndeplinim dorinţ a. scamăpentru ră ni. — Duceţ i-vă .

îţ i cer în numele omeniei sămăurmezi spre a-i veni în ajutor. ră nit de moarte. că lare pe un catîr. Ş i te previn totodată . întrebarea noastr ănu-i o toană . Era un om de două zeci ş i doi sau dou ă zeci ş i trei de ani. — Atunci. vorbindu-i de sus. Se apropiara de că lugă r. Prietenul meu. cum v-a spus ş i prietenul meu. Ş i-apoi. nu sîntem niş te oarecari. stă rui el. iar eu sînt contele de Guiche. eş ti cleric? — De ce măîntrebi? rosti stră inul cu o nep ă sare aproape jignitoare. — Cred căam dreptul săspun sau sănu spun cine sînt unor oarecari că rora li se nazare săm ăiscodească . simţ i surîsul acesta jignitor ca o împunsă turăîn inimă . — Trebuie săfie vreun spion spaniol sau flamand. întrebăRaoul eu politeţ ea-i obiş nuită . abia ieş ind de sub cercul pe care pă lă ria i-l desena în jurul frunţ ii. care nu-l scă pase din ochi. încît Raoul. că ci aici în apropiere se afla un om. atunci e altceva. îi ră spunse lui Raoul. l ă sînd pistoalele în coburi ş i stră duindu-se s ăfie cît mai respectuos. în numele politeţ ii. ş i pe care. dar nu acea paloare matăcare înfrumuseţ ează . domnilor. era de un blond spă lă cit. veţ i avea prilejul. ca preot. de Guiche se afla în faţ a lui. îl socotirădrept un frate augustin. ci galben-verzui ca fierea. dup ăpă lă ria-i cu borul mare ş i anteriul de lînăcenu ş ie. Deodatăd ă durăcu ochii de un biet că lugă r. săvăîndepliniţ i menirea: un biet ră nit ne ajunge din urmăş i trebuie să . ţ i-e cu desă vâr ş ire stră in ă . Stră inul lovi catîrul cu că lcîiele ş i îş i vă zu de drum. Dacăeş ti preot. aţ inîndu-i calea. de ş i respectul nu-i pornea din inimă . Avea chipul palid. atunci. De Guiche abia îş i stă pîni furia ş i pornirea de a muia oasele că lugă rului. întrebăde Guiche. dacănu. domnule. care.Dupa mai bine de o leghe se ş i ză reau casele din capul satului. spuse tînă rul. gl ă sui Raoul. ai de gînd săvorbeş ti? — Sînt preot. este vicontele de Bragelonne. Dintr-un salt. — Ră spunde. aici de faţ ă . pă rinte. Te-am întrebat cuviincios ş i orice întrebare merităun ră spuns. murmurăel. interveni contele de Guiche. Ş i nepă sarea-i obiş nuităi se aş ternu iară ş i pe faţ ă . ducînd mîna la pistoale. — Ca săş tim. dupăcît se pare. pă rul scurt. iar ochii de un albastru deschis pă reau lipsiţ i de expresie. De ast ădatăse pă rea că întîmplarea le vine în ajutor. — Ei bine. O privire amenin ţ ă toare. dar viaţ a plinăde renunţ ă ri a mîn ă stirii îi dă duse un aer bă trînicios. asememnea fulgerului. — Mai întîi. care venea că tre ei. spuse el cu o mare sforţ are. căvoi pedepsi obr ă znicia dumitale. — Domnule. Chipul palid al că lugă rului deveni alb ca varul ş i el zîmbi într-un fel atît de ciudat. Acoperiş urile roş ietice de ţ iglăse desenau puternic pe fondul verde al copacilor. care cere ajutorul bisericii.

se opreascăla hanul din apropiere. zise de Guiche. domnule. Îţ i mă rturisesc totuş i cămai degrab ăaşmuri ca un pă că tos. care fusese mai puţ in izbit de toate aceste amă nunte. — Să -l urm ă rim. El cere ajutorul unui slujitor al Domnului. o mutrăciudată . într-adevă r. spruse Raoul. Ş i îş i îmboldi catîrul cu că lcîiele. Dupăcinei minute. N-o poţ i uita cu una cu două . Dar. ca ş i cum ai fi vrut să -i sfă rîmi capul. Iertarea vine de la Dumnezeu. propuse de Guiche.. trebuie săfie unul dintre acei că lugă ri ră tă citori care cerş esc la drumul mare pînăîn ziua cînd le cade din cer vreo pleaş ca. nu-i aş a? Te-am v ă zut cum tot mîngîiai mînerul pistolului. În ce măpriveş te. Aş a e mai sigur. vrînd săse încredinţ eze dacăe urmă rit sau nu. — Ce nenorocire pe să rmanul r ă nit sămoarăîn braţ ele unui asemenea popă ! — Aş i! zise de Guiche. pe Dumnezeul meu. bietul om va avea un duhovnic. ş i porni la drum. Pă rul galben. sînt obi ş nuit săvă d cu totul altfel de preoţ i. buzele subţ iri care pă reau cădispar la cea mai micăvorbăpe care o rosteş te. crede-ne căpentru caii noş tri e floare la ureche să -ţ i prindăcatîrul din urmăş i căo să punem mîna pe dumneata oriunde vei fi. — Îngrozitoare. întrucît Raoul avusese ră gazul să -l cerceteze în timp ce el vorbea. — Îngrozitoare mutrăare c ă lugă rul ă sta! murmurăcontele de Guiche. nu de la cel ce o dă . danezi. — Dacănu te duci. loviturile de bici îi fac ipocriţ iş i. Am întîlnit ş i eu cîteva mutre dintr-astea. îţ i jur. irlandezi. Ş i-atunci. ochii stinş i. Ochii că lugă rului scînteiarădin nou. mă rturisi de Bragelonne. tot plîngînd dupăcele lume ş ti pierdute pentru totdeauna ş i de care noi ne bucură m. Cei doi tineri îş i îmboldirăcaii. ochii li se sting în orbite. dar au ceva respingă tor. întă ri Raoul. viconte. ce vrei. pe care îl urmau ca la o bă taie de pu ş că . cei mai mul ţ i sînt stră ini: scoţ ieni. mă rturisesc. că lugă rii a-ceş tia se supun unor deprinderi îngrozitoare: postul îi face săp ă lească . decît s ă am la că pă tîi un astfel de duhovnic. că lugă rul întoarse capul. . — Vezi. rosti Raoul. dar numai atît. repetăel. — În sfîrş it. — Măduc la han. da. pricepi.. Oamenii noş tri îl însoţ esc — Măduc la han. Dar. am fă cut bine. — Voiam săspun acelaş i lucru. cel care se pocă ieş te pare s ăfie mai curat la cuget decît duhovnicul. spuse că lug ă rul. potrivindu-ş i mersul dupăacela al că lugă rului. interveni de Guiche. n-o să pierdem vremea cu judecata: un pom ş i un capă t de frînghie se g ă sesc oriunde. — Da. Eş ti de aceeaş i pă rere. — Eh! exclamăde Guiche. — La fel de sluţ i? — Nu. Da. Ă sta.

contele de La Fère mi-a spus: „Haide. tutorele meu. Hangiul aş tepta în prag. în loc săvinădin urmă . care se apropia că lă uzit de că tre domnul d'Arminges. ş uierînd. cum ne gră bim săajungem oş tirea Prinţ ului. palid ş i fascinat. noi pornim înainte. se adresăde Guiche preceptorului. nu-i a ş a? Se zvoneş te cătrebuie s ăaibă loc o bă tă lie ş i n-am vrea săajungem a doua zi. — Duceţ i-vă . domnule. iar al treilea ducea caii de frîu. Bragelonne. glă sui ră nitul.. aş a cum cu dreptate ziceţ i. cortegiul ră nitului. strîns colac. zise de Guiche! — Ei bine. Dar. tineri seniori. lagă turi. Ne veţ i ierta. mie mi s-a întîmplat în pă durile noastre din Blaisois. — Oare-ţ i faci vreo vinăcănu l-ai retezat în dou ă . — Prea bine. În acea clipăză rir ămicul han ş i. î ş i reluăRaoul povestirea. — Tată l dumitale? întrebăde Guiche. aproape căda! mă rturisi Raoul. la Lens. spuseră tinerii. care între timp se apropiase. care măprivea cu ochii lui stinş i. — Iatăr ă nitul! zise de Guiche. aţ i fă cut pentru mine tot ce se putea face. ca s ă -i duc ăvestea cea bună . Ei bine. dumneata ne vei ajunge din urmă .Ţ i-a ieş it vreun ş arpe în cale? — Niciodată . În acest fel. Doi oameni purtau muribundul. trecînd pe lîng ăfratele augustin. î ţ i jur c ăam avut aceeaş i senza ţ ie la vederea acestui om în clipăcînd a spus: „De ce m ş întrebi?" ş i cînd s-a uitat la mine. îl vă zu pe că lugă r. ră spunse Raoul. — Nu. Am tă iat-o în dou ătocmai cînd se ridicase în coadă . Pregă tise totul – pat. — Am fă cut pentru dumneata tot ce ne-a stat în putinţ ă . am ră mas nemi ş cat. pe voi ş i pe cei care văsînt dragi! — Domnule. Zoreau amîndoi pentru întîmpinarea ră nitului. pe drumul spre Cambrin. roş ind. ş i fiţ i binecuvântaţ i pentru mila voastră .— Da. — Pînăîn clipa cînd. tinerii mergeau înaintea duhovnicului. trage spada!" Abia atunci m-am nă pustit asupra reptilei. Tot ce pot e săv ăspun înc ăo dată : Dumnezeu săvăaibăîn paz ă . Fii bun ş i gră beş te-te puţ in. pîna în clipa cînd contele de La Fère. Miaduc aminte căla vederea primului ş arpe. Într-adevă r.. uitîndu-se în direcţ ia ară tată . cucernice că lugă r. gata săse nă pusteascăasupră -mi. ş i te va surprinde: înf ă ţ iş area acestui om m-a umplut de o groazănelă murită . Omul se ridicăanevoie. cu chipul luminat de bucurie. îndemnîndu-ş i cu rîvnăcatîrul. Tinerii îş i strunir ăfugarii. el o luăpe cealaltăparte a drumului ş i trecu mai departe. scamăpentru ră ni – ş i trimisese un rîndaşdupăun doctor. legă nîndu-ş i capul ş i miş cîndu-ş i limba încoace ş i încolo. oraş ul cel mai . de cealaltăparte. ca pe ş arpele de care mi-ai povestit? — Pe legea mea. întorcînd capul cu dezgust. Cît despre Raoul. e ciudat. conte. apoi că zu din nou pe brancard ă . pornim îndată la drum.

Nenorocirea se abate peste casa noastră : e fostul că lă u din Béthune. care se ş i depă rtase cu vreo două zeci de pa ş i. că lugă rul descă lecăde pe catîr ş i porunci ca animalul săfie dus la grajd. spuse că lugă rul. Acest că lă reţ e slujitorul meu.apropiat. — Mai multăprevedere n-are cum săstrice.. Voi face totul precum doriţ i. cei doi tineri se traserăînapoi. Ia zi. spuse vicontele. ş i totu ş i. — Prea bine. La vederea acelui om palid ş i însîngerat. nu staţ i săv ălega ţ i rana? — O. Nu măsimt bine aici. ca el s ă -mi spun ă numele ş i eu săi-l spun pe al dumneavoastră ? întrebăhangiul. care veniserăacolo într-un suflet. domnule. — Ce e? întrebăacesta. Hangiul ş i nevast ă -sa. murmur ăRaoul. dar uită -te. Ş i nu măuitaţ i în rugă ciunile voastre. — La naiba! mormă i el. Mi se pare căe pe duc ă .. — Cucernice că lugă r. slujitorul meu se numeş te Grimaud. zise hangiul. ferindu-se parcăinstinctiv să se afle în preajma că lug ă rului. dînd săse opreascăîn loc ş i lă sînd s ăi se vadăpe faţ ăsila pe care i-o insufla omul pe cale să -l spovedească . — Ah. dacăvezi trecînd pe aici un că lă re ţ ş i dacăacest c ă lă re ţ întreabădespre un tînă r pe un cal roib. ş opti hangiţ a aratînd spre ră nit. targa purtat ăde cei doi valeţ i intra pe uş a hanului. Sînt vicontele de Bragelonne. — N-ar fi mai bine. cu acel surîs care-i dă dea fiori lui Bragelonne. să -i spui căm-ai v ă zut într-adevă r. conte. spovedeş te pe acest om de ispravăş i nu te îngriji de bani nici pentru dumneata. fă răa i se scoate ş aua. rosti de Guiche. singura lui grijăera s ăş tie dacăslujitorul bisericii îl urmează . nici pentru catîr. se adresăel lui Bragelonne. ca săfacăloc tă rgii. fiindcătotul e pl ă tit. — Vămulţ umesc încăo dat ă . dînd pinteni calului ca s ă -l ajungădin urmăpe Bragelonne. Te rog numai săai bună tatea. însoţ it de un valet. — Sămergem. femeia strînse cu putere braţ ul bă rbatului ei. — Fostul că lă u din Béthune! murmur ătînă rul că lugă r. vă d că -l recunoş ti. . Nu cumva ţ i-e ră u? — Nu. iar c ă lugă rul din cealaltă . În clipa aceea ră nitul se apropia dintr-o parte. Am timp sămăîngrijesc de ea la popasul viitor. — Adevă rat! strigăhangiul. îngă imăr ă nitul. domnule. un fleac de rană . stă teau în capul scă rii. continuăfemeia. dar că nă dă jduiesc săiau masa de searăla Mazingarbe ş i sădorm la Cambrin. — Nu asta vreau săspun. Ai pă lit ş i tu. tremurînd ca varga. pentru mai mult ăsiguranţ ă . — Fii liniş tit! zise de Guiche. i-o lu ăfemeia înainte. încuviinţ ăRaoul. nu-l recunoş ti? — Pe omul ă sta? Stai puţ in. Dar. În acea clipă . — Vămulţ umesc. chipeş i seniori. Bietul ră nit p ă rea chinuit de dureri cumplite.

" —Ş i unde doreş ti săbei? întreba el. glă sui hangiul. pe care îl bă u în tă cere. — Da.Domnul d'Arminges. pă ru ceva mai liniş tit. vorbi el. cînd un ră cnet înspă imîntă tor se auzi din odaia unde se aflau că lugă rul ş i muribundul. acest nefericit e un om ş i el. — Aici. morm ă i hangiul. nu-i nici un sfert de ceas de cînd tînă rul dumitale stă pîn era aici. ară t ăspre cal. . cu semnul celui care freacă . — M-am înş elat. închizînd u ş a dupăei. aş ezîndu-l pe pat. În clipa cînd preceptorul ş i oamenii ce-l însoţ eau d ă durăş i ei cotul drumului. De cum vă zurăpe slujitorul bisericii la că pă tîiul ră nitului. — Cucernice că lugă r. îş iş terse fruntea ş i îş i turna un pahar cu vin. Disearăva mînca la Mazingarbe. — Ei bine. care stă tea lîngăuş ă . pe care îi puse în faţ a tă cutului oaspe. — Atunci dumneata eş ti domnul Grimaud. chiar dacăeste sau a fost că lă u. — Mulţ umesc. ară tînd o masă . nu? Drumeţ ul fă cu semn ca da. Se înclin ăş i se duse dupăo sticlăcu vin ş i dupăni ş te pesmeţ i. D'Arminges ş i Olivain îi aş teptau: încalecar ăla iuţ ealăş i tuspatru pornirăzoriţ i pe drumul în capă tul c ă ruia abia se fă cuserănev ă zuţ i Raoul ş i tovară ş ul să u. — Ce doreş te domnul? întrebăhangiul. „La dracu! îş i zise hangiul. Că lugă rul nu scoase un cuvînt ş i îş i continu ăîn tă cere calea spre o încă pere de jos. —Ş i ce mai doreş te domnul? — Săş tiu dacăai vă zut trecînd pe aici un tînă r gentilom de cincisprezece ani. desc ă lecînd. palid ş i tremurînd încăde ceea ce descoperise adineauri. iar la noapte va dormi la Cambrin. — Cît e de-aici pînăla Mazingrabe? — Douăleghe ş i jumă tate. sigur că -ş i va ajunge stă pînul din urmăpînăla asfin ţ it. spuse drumeţ ul. pe un cal roib ş i însoţ it de un valet. un nou că lă tor se opri în uş a hanului. ră spunse drume ţ ul. Drumeţ ul fă cu un semn ca un om care bea ş i. unde cei doi valeţ i duseserămuribundul. bă găde seamăaceastă clipăde ş ovă ială . Tocmai pusese paharul ce masăş i se preg ă tea săş i-l umple pentru a doua oară . Îndepline ş te-i ultima dorin ţ ăş i fapta dumitale va fi cu atît mai vrednicăde laudă . — Întocmai. valeţ ii ieş irăca s ă -i lase singuri. Grimaud. — Vicontele de Bragelonne? spuse hangiul. Ă sta pare mut. — Domnul mai doreş te ceva? întrebăel. Nu-i mut de-a binelea.

ia vezi. numai căbarba i-a încă run ţ it. Ei. se repezi. iar că lug ă rul dispă ruse. — Că lugă rul! strigăhangiul. — Fostul că lă u din Béthune? murmur ăGrimaud. — Care ră nit? întreb ăGrimaud. ră spunse hangiul. — L-am vă zut o dată . — Ce e? bolborosi el. în timp ce hangiul. Unde-i că lugă rul? Grimaud se nă pusti spre o fereastrădeschisă . rosti Grimaud. ş i fruntea i se întunecăla aceastăamintire. — Crezi? fă cu hangiul. — Pe aici trebuie săfi fugit! apuse el. Tustrei se privirăînfioraţ i. În clipa aceea se auzi un alt ră cnet. — Da. mai înainte ca hangiul să -l poat ăopri. Încă perea era un lac de sînge. — Deschide sau sfă rîm uş a! ameninţ ăGrimaud. urmat de un geamă t adînc ş i prelung. Grimaud încruntădin sprîncene. dar nu ş i la fapt ă . vorbi: . Ră nitul horcă ia. ră spunse hangiul. luăcleş tele ş i. privind neliniş tit spre uş ă . se uita bă nuitor în jur. Ş tim căGrimaud era zgîrcit la vorbă . Nevasta hangiului se apropie într-un suflet. iar pă rul i-a albit de tot. — Trebuie săvedem ce se petrece. cu pă rul ş i cu barba negre? — Întocmai. uş a era ză vorît ăpe dină untru. Era cît pe ce săfie ucis de niş te spanioli. Cît despre nevastă -sa. dup ăo vreme de mut ăş i posomorîtăcontemplare. voinic. b ă iete. ea nici nu mai îndră znise săintre în odaie ş i stă tea îngrozit ăla uş ă . — Fostul că lă u din Béthune. care dă dea în curte. murmurăhangiul.Grimaud să ri în picioare. — Deschide! strigăhangiul. oache ş . închinîndu-se. De unde vine ţ ipă tul ă sta? — Din camera ră nitului. — Oh. Apoi. deschide! Nimeni nu ră spunse. tremurînd toat ă . Un om de cincizeci-ş aizeci de ani. Deschide! Preacucernice. catîrul că lugă rului mai e în grajd? — Nici urmăde catîr! ră spunse cel întrebat. izbi u ş a de perete. că utînd să -ş i adune amintirile. spuse Grimaud. nu atît de puternic ca primul. — Pare strigă tul unui om înjunghiat. Se repezi pe uş ăş i o zgîlţ îi zdravă n. înalt. care picura din saltea. Grimaud se apropie de ră nit. cercetîndu-i cu privirea tră să turile aspre ş i puternic desenate. care îi trezeau în minte o amintire cumplită . Îl cunoş ti? întrebăhangiul. înspă imîntat. — Ai auzit? fă cu ea spre bă rbatu-s ă u. Aceeaş i tă cere. cu mîinile împreunate. a fost adus aici ş i-n clipa de faţ ăse spovedeş te unui c ă lugă r augustin: pesemne căare dureri cumplite. Iisuse! scînci femeia. Grimaud îş i aruncăochii în jur ş i vă zu un cleş te uitat într-un col ţ .

cum spuneau aceş ti oameni? — Adică . se apropie de că pă tîiul ră nitului.. Iau parte ş i azi la execu ţ ii. însoţ ise că lugă rul pe ră nitul ce-i fusese dat în seamăpentru spovedanie într-un chip atît de ciudat. proprie celor aflaţ i pe patul de moarte. în sfîrş it. Cu o vă dit ăsurprindere spuse: — Sînteţ i tînă r. Ş i odatăintrat în odaie. . ra ţ iunea însă ş i îl hotă rîserăsă -ş i ascundăreaua voin ţ ăş i săjoace pîn ăla capă t rolul de duhovnic. Grimaud. — Mai tră ieş te? întrebăhangiul. — Îţ i voi salva sufletul. chiar el e. hangiul cu un strigă t se spaimă . că rora li se spusese ce au de fă cut. pă rinte! — Cei ce îmbracăhaina mea n-au vîrstă . ea se fă cuse nevă zutăla strigatul bă rbatului ei. Eu ră mîn aici. — Da. decît a celor trupeş ti.nu! — Va săzic ăţ i-e sil ăde îndeletnicirea dumitale? Că lă ul oftădin adîncul inimii. Cît despre nevastă -sa. – urmăcu aprindere ră nitul. Hangiul ieş i buimă cit. spuse el. s-au împlinit cincisprezece ani de cînd am pă ră sit slujba asta. Poate căar fi încercat s ăfug ădacăi-ar fi stat în putinţ ă . ci mai mult silit. ca săasculte dacăîi mai bate inima. îi desf ă cu haina la piept. — Aleargădupăajutor! spuse Grimaud. Precum am vă zut.— Nu-i nici o îndoială . Că lă ul cercet ăcu o privire grabnic ă .ş i. ră spunse cu r ă ceală că lugă rul. chipul celui ce urma să -i aducă mîngîierea. Deodatăse traseră amîndoi îndă ră t. temîndu-se fă răîndoialăcă numele de că lă u sănu-l lipseascăde ajutorul cel de pe urmădupăcare tînjea – adicăam fost c ă lă u. Hangiul se apropie ş i el. E ş ti într-adevă r că lă ul din Béthune. Un pumnal stă tea înfipt pînă -n pr ă sele în inima că lă ului. — Cîtăvreme am lovit numai în numele legii ş i al dreptă ţ ii. Am nevoie de un prieten în ultimele clipe. îl lini ş ti tînă rul duhovnic. dar ameninţ ă rile celor doi nobili. dar eu nu mai lovesc. nu de bună voie. o. care nu au timp de pierdut. însămai mult din pricina celor sufleteş ti. p ă rinte! murmurăr ă nitul. dar nu mai sînt. XXXIV IERTAREA PĂ CATELOR Iat ăce se petrecuse. — Vai mie! Vorbiţ i-mi mai blînd. — Suferi mult? întreb ăc ă lugă rul. f ă răîndoială . oamenii l ă saţ i de ei la han. fă răsără spundă .. Grimaud alb ca varul la faţ ă .

din noaptea aceea. în trufia mea: dupăce fusesem slujitorul dreptă ţ ii omeneş ti. c ă ci zise în grabă : — Spune mai departe. care îmi strigă : „Să se împlineascădreptatea Domnului"! — Aiurează ! murmurăcă lugă rul. clă tinînd ş i el din cap. Un om a venit dupămine. Mai cu seamănoaptea. în schimbul celor pe care i le-am ră pit. mi-am pus viaţ a în joc pentru a salva pe cei aflaţ i în primejdie ş i am lă sat pă mîntului multe vieţ i omeneş ti. — Ah! suspinămuribundul. Cred însăcăDumnezeu nu m-a iertat. Că lugă rul se temu.ş i cînd îţ i vei sfîr ş i povestea.. Că lă ul tă cu. pă rinte! continuăc ă lă ul fă r ăsădeschidăochii. clă tinînd cu dezn ă dejde din cap. cum s-au petrecut lucrurile? Vorbeş te! îl îmboldi că lugă rul. dintr-o noapte cumplită . nu ş tiu încă . groaznic. cînd am fost unealta unei ră zbună ri personale ş i cînd am ridicat cu urăsecurea asupra unei fă pturi a lui Dumnezeu. n-am fă cut dreptate! Ş i închise ochii. n-am executat-o! Prin urmare. cu toatăpornirea unei suferin ţ e înă bu ş ite vreme îndelungatăş i pe care abia acum o m ă rturisea. tînguitor. cînd trec vreun rîu. ca ş i cum s-ar fi temut de o vedenie înfricoş ă toare. socoteam căam ajuns ş i slujitorul dreptă ţ ii lui Dumnezeu. M-am lepă dat de cruzimea fireascăa celor care varsăsînge. mi-a ară tat o hîrtie cu . În schimb. — Vorbeş te. — Era într-o seară . iar cei care măocoleau sau deprins sănu mai întoarcăochii atunci cînd m ăvedeau. Ş i asta nu-i tot: averea agonisităam împă rţ ito la să raci. Toţ i m-au iertat ş i unii au ajuns chiar sămăiubească . am ucis. îl îndemnăcă lugă rul. fă răîndoială . — Oh.îndeletnicirea mea m-a l ă sat sădorm liniş tit. foş netul copacilor. că ci măsimţ eam la adă postul justiţ iei ş i al legii. Folosiţ i cuvîntul ce-mi sunămereu în urechi: asasinat! Prin urmare. iar vorbele care măurmă resc în remuş că rile mele le-am rostit atunci. dă du săse întoarcăspre tînă rul duhovnic ş i îl apucăde braţ . sănu moar ămai înainte de a-ş i face mă rturia pîn ăla capă t. Aţ i spus c ăaiurez? Oh. Dumnezeu ş i cu mine vom judeca. Două zeci de ani în ş ir am încercat să -mi spulber remu ş că rile prin fapte bune. interesat de povestirea aceasta atît de ciudată . scoţ înd un geamă t adînc.. murmurul vîntului. Oricînd s-a ivit prilejul. groaza asta pe care n-am putut s-o înving m ăcople ş eş te cu totul: mi se pare cămîna mi se îngreunează . Că lă ul deschise ochii. ca ş i cum încăar mai strînge securea: căapa se înroş eş te de sînge ş i cătoate vocile firii. —Ş i dumneavoastrăspuneţ i la fel! se tîngui că lă ul. clipocitul valurilor se contopesc într-un singur glas. — O femeie! Aş adar. am devenit nelipsit de la biserică . — Spune. deznă dă jduit. am asasinat-o. fiindcăamintirea acelei execuţ ii măurmă reş te mereu ş i în fiecare noapte mi se pare căv ă d în fa ţ a ochilor nă luca acelei femei. ai asasinat o femeie? exclam ăcă lugă rul. nu! Era seara cînd iam aruncat leş ul în rîu. — Aiurez? îngă imăel. care se a ş ezase la picioarele ră nitului.

— Frumoasă ? — De o frumuseţ e fă răseamă n. nu. Dar cei patru seniori îi spuneau englezului: milord. — Blondă ? — Da. fă cînd o sfor ţ are cumplită .o poruncăş i eu l-am urmat. gră bindu-se săse întoarc ălîng ă el. — Cu pă ruj lung. îş i otră vise cel de-al doilea bă rbat. aproape fă răsă schimbă m o vorb ă . — Îngrozitor! murmurăcă lugă rul. Într-un tîrziu. iartă -m ă . cu capul dat pe spate. Dupăcum v-am spus. O vă dş i acum. Ceilalţ i patru erau francezi ş i purtau uniforma muş chetarilor. Tremura din toate încheieturile ş i se vedea căvrea săîntrebe ceva dar nu avea curaj. — Da. —Ş i niş te ochi cu o privire minunată ? . Am mers împreunăvreo cinci-ş ase leghe. Că lă ul. vorbi că lugă rul. la picioarele mele. otr ă vise o tînă răfemeie. femeia aceea era un monstru: dupa cum se spunea. nu le ş tiu. — Nu. care se afla ş i el printre însoţ itorii mei. zise: — Cunoş ti numele acelei femei? — Nu. —Ş i zici căera tîn ă ră ? — Avea două zeci ş i cinci de ani. pe Buckingham. — Pe Buckingham? striga că lugă rul. — Le ş tii numele? întreb ăc ă lugă rul. se că să torise cred de două ori: o datăîn Franţ aş i a doua oara în Anglia. încercase să -ş i ucidăcumnatul. Ş i te-ai supus? — Pă rinte. tă cu ţ i. dupăcîte b ă nuiesc. femeia aceea era englezoaică ? — Nu. ş i. — Aş adar. prin geamul unei colibe mi-au ară tat o femeie aş ezat ăla o mas ăş i mi-au spus: „Ia-o pe cea pe care trebuie s-o execuţ i". Măgîndeam săm ăîmpotrivesc dacă -mi vor cere săs ă vîrş esc un lucru care mi s-ar fi parut nedrept. că zîndu-i pe umeri? — Întocmai. Că lugă rul pă rea cuprins de o tulburare ciudat ă . — Nu. î ş iş terse fruntea de sudoare ş i se duse de trase ză vorul la u ş ă . crezînd căpleacăş i-l lasăacolo. Spune mai departe: cine erau acei oameni? — Unul era stră in. înainte săp ă ră seascăAnglia. da. numai căse c ă să torise în Anglia. era franţ uzoaic ă . Într-un tîrziu. Mi-au spus să -mi pun masca pe faţ ă . se zice căa pus pe cineva să -l înjunghie pe favoritul regelui. englez. mai cu seamăfrumoasă . Alţ i patru seniori m ăaş teptau. rugîndu-se. întunecaţ i. rivala ei. nu-l ş tiu. Că lugă rul pă li. —Ş i femeia era frumoasă ? — Tînă răş i frumoasă ! Oh. Niciodatăn-am în ţ eles cum de-am putut săretez capul acela atît de frumos ş i atît de palid. în genunchi. că zu gemînd pe pernă .

. care se fă cu alb la faţ ă . Ş i acum.. strigăcă lugă rul. dezlega ţ i-măde pă cat. fiindc ăl-a ademenit.. nu-i a ş a? — Întocmai. ai milăde mine! murmurăcă lă ul. dezlegaţ i-măde pă cat! — Spune-i numele. — Fratele dumitale? — Da. Ochii că lugă rului scînteiau. — Dumitale? Ce ră u a putut să -ţ i fac ă ? Vorbeş te. prin urmare. cu un rînjet ce ridică . îl încredinţ ăel. ea i-a adus moartea. ş i-ţ i voi îndeplini dorinţ a! — Se numea. Numele ei!. de lipsa ei de ap ă rare! Ai ucis-o pe femeia aceea! — Din pă cate.. care nu cutezau săo ucidăei înş iş i! Nu te-ai îndurat de tinereţ ea ei. care era preot ş i pe care l-a hotă rît s ăfugăcu ea din mînă stirea unde se afla. Ş i că zu pe pern ă . Oh. Anne de Bueil? — Da. pă rinte. Fratele meu a fost primul ei amant. aş a cum v-am spus. într-adevă r. — Oh. — Săte dezleg de p ă cat. Vorbeş te. Dacăea ţ i-a ademenit fratele. ba da. nu măpriviţ i aş a! Oh. Anne de Bueil! Ai spus. — L-a sedus ş i l-a dus la pierzanie pe fratele meu. ră spunde. — Atunci. — Anne de Bueil. că ci simt cămi se apropie sfîrş itul. îns ănumai dacăspui tot. văspun tot. de frumuseţ ea ei. — Dacăea a fost cauza mor ţ ii lui.. —Ş i ai ucis-o! spuse el. — Anne de Bueil! strigăcă lug ă rul. acea femeie ascundea sub înfă ţ iş area-i îngereasc ăun suflet diavolesc ş i cînd am vă zut-o ş i mi-am amintit de tot ră ul pe care mi-l fă cuse. Ai slujit drept unealtăunor laş i. aş a se numea.. aplecîndu-se deasupra muribundului. îndreptîndu-se de spate ş i ridicînd amîndouămîinilc spre cer. Doamne. ca un om gata să -ş i dea sfîrş itul. chiar aş a! — Un glas ciudat de blînd? — Cum de ş tiţ i toate astea? Că lă ul se ridicăîn capul oaselor ş i îş i pironi privirea înspă imîntat ă asupra că lugă rului.— Atunci cînd vroia ea. ca ş i cum ar fi vrut săîl smulgă . Dezlega ţ i-măde pă cat pă rinte. — Numele ei! repetăcă lugă rul. — Atunci trebuie săş tii numele ei de fată . sînt vinovat? Nu măveţ i dezlega de acest pă cat? Că lugă rul că utăsăia un aer blajin. reluăcă lă ul.. Omul pă ru că -ş i adunătoate puterile.. dacăn-ar fi vrut să -l spună . — Doamne Dumnezeule! se tîngui că lă ul. palid ş i tremurînd. altfel nu te dezleg de pă cat. Cred c ămi-a sosit clipa cea de pe urmă . Te voi dezlega. repetăc ă lă ul. îngă imără nitul.. eu?! izbucni preotul. — Ba da. tot! izbucni că lă ul.. pă rinte. ah. fiindc ăspui c ăde pe urma ei i s-a tras moartea? — Întocmai.

Ş i lă săbraţ ul să -i cadăde-a lungul corpului. iar acea femeie. Că lug ă rul. Că lă ul. întinzînd bra ţ ele spre el. — Nu sînteţ i preot?! bîigui că lă ul. scoase dintr-un cufă r un costum de cavaler. . Dacăîn numele Domnului. ca ş i cum ş i-ar fi amintit de ceva. dacănu ca preot. — Aş teaptăpuţ in. Mori nedezlegat de pă cat. se îmbră c ăîn grab ă .. S-a dus cineva dup ăajutor. iar nevastă -sa se ruga. se strecur ăîn grajd. fă răsă -i scoatăpumnalul din piept. acel ră cnet înfricoş ă tor care se auzise întîi. — Acea femeie? — Era mama mea! Că lă ul scoase un r ă cnet. — Ajutor! murmurăel.o deschise. nemernicule! — Doamne Dumnezeule din cer! — Sînt John Francise de Winter! — Nu văcunosc. eu?! Dumnezeu. ieş i pe o uş ădosnicăş i se depă rtăcu repeziciune. îngă imăc ă lă ul. mori ş i fii blestemat! Ş i scoţ înd un pumnal de sub sutanăi-l înfipse în inimă . să ri peste ră zoarele de flori ale unei gră dini ţ e. se repezi la fereastr ă .. Dar atunci. o sămăcunoş ti numaidecît: sînt John Francise de Winter. niciodată ! — Îndurare! se rugăcă lă ul. — Nici un dram de îndurare pentru cei care n-au avut îndurare. oprindu-se la un pîlc de copaci aflat în apropiere. eu? Eu nu sînt preot. cel puţ in în numele dumneavoastră . oare n-am să gă sesc pe lumea asta un prieten care sămăajute sătră iesc sau să -mi dau sufletul? Duse cu greutate mîna la piept ş i dă du peste mînerul pumnalului. ră nitul deschise ochii. apoi merse pe jos pînăla prima sta ţ ie de po ş tă . repetăel. mori dezd ă nă jduit. cel puţ in ca fiu. Acolo lepă d ăsutana. iertare. Ajutor! Doamne Dumnezeule. iertare! ş opti el. spunînd: — Iatăiertarea mea! Atunci se auzise cel de-al doilea strigă t. Săte iert. Săte iert. — Curaj! îl îmbă rbă t ăGrimaud. poate. se pră bu ş i pe spate. — Oh. cine sînteţ i? — Am să -ţ i spun îndată . de unde luăun cal ş i îş i continua în goana mare drumul spre Paris. îş i luăcatîrul. — Oh! gemu el. — Săte iert?! strig ăfalsul că lugă r. XXXV GRIMAUD VORBEŞ TE Grimaud ră mase singur lîngăcă lă u: hangiul alergase dupăajutor. care d ă duse săse ridice în capul oaselor. mai slab ş i urmat de un geamă t prelung. eu. Dupăun timp.muribundului pă rul mă ciucăîn cap.

— În ce împrejurare ne-am întîlnit? întrebăel. zise Grimaud. —Ş i că lug ă rul? întreb ăcă lă ul. — Chiar aş a. El te-a înjunghiat? — Da. Tocmai mi se povestea căaici se aflăc ă lă ul din Bèthune. — Nu. — Acum te recunosc. St ă pînul meu a venit la Béthune ş i te-a luat la Armentières. — O veche cunoş tinţ ă . afarădoar de numele de fatăal mamei lui. Grimaud se clă tinăpe picioare ş i se uităla muribund cu o privire stinsă . fiindc ănici nu cunosc vreunul. spuse că lă ul. În schimb. — Într-o noapte. Grimaud dă du săplece. pe care îl trecurătoate nă du ş elile numai la gîndul urmă rilor acestor destă inuiri. — Milady? — Da.. spuse că lă ul. — Nefericitule! strigăGrimaud. — Mama lui? bîigui el. — De unde vii? — Treceam pe aici ş i m-am oprit la han să -mi odihnesc calul... ş i bine a fă cut. nă ucit. — Da.— Cine eş ti dumneata? îngă imără nitul. — N-am pomenit. fiindcămi-am ispă ş it pă catul. cînd ai scos douăstrigă te. aş a îi spuneaţ i. La primul am dat fuga încoace. — Femeia pe care voi ş i st ă pînii voş trii m-aţ i pus s-o omor. adevă rat. — Pă i ce legă turăe între ea ş i că lug ă r? — Era mama lui. — Nu. — Dumneata? Ră nitul se str ă dui să -ş i aminteascătră să turile celui care îi vorbea astfel. pă zeş te-te! — De ce? — S-a r ă zbunat. — Ce vrei săfaci? întrebără nitul. — Trebuie să -l prindem. la al doilea am spart uş a. ră nit. N ă dă jduiesc acum căDumnezeu m ă va ierta. pe c ă lugă r l-ai v ă zut? — Care că lugă r? — Că lugă rul care era cu mine în odaie. privindu-l cu ochii holba ţ i. sînt dou ă zeci de ani de atunci. nici urmă . mama lui. ş tie . Nefericitule! Nă dă jduiesc căn-ai pomenit nici un nume. — Asta înseamnăc ăş tie taina? — L-am luat drept un că lugă rş i i-am dest ă inuit totul în timpul spovedaniei. Eş ti unul dintre cei patru valeţ i. — Fii mai lă murit. Se pare căa fugit pe fereastră . spuse Grimaud.. milady. dupăcare a ş i recunoscut-o.

omul deschidea ochii într-o înfricoş ă toare neclintire. spuse că lă ul. spuse că lă ul. Ş i totuş i femeia ş i-a meritat soarta. în sfîrş it. Precum am spus. Nu eş ti de aceeaş i pă rere? — În clipa morţ ii. Cînd scoase lama afară . Muribundul îş i aţ inti într-un chip ciudat privirea asupra lui Grimaud. spuse el. — Însp ă imânt ă tor! ş opti Grimaud. — Oare aş a a vrut Dumnezeu? murmurăel. Cîţ iva curioş i îi urmau. Ş i că zu istovit.căunchiu-s ă u fă cea parte dintre judec ă tori. Grimaud îi să ri în ajutor ş i întinse mîna spre mînerul pumnalului. Ş i că zu pe pern ăsleit de puteri. izbutise s ă -l gă sească . — Gră beş te-te. gră beş te-te să -l previi dac ămai tră ieş te! spuse că lă ul. dupăspusa tovar ă ş ului s ă u de drum. Cu moartea mea. Grimaud ridicăochii spre cer. Grimaud ş ovă ia între mila care nu-i îngă duia să -l lase pe omul acesta fă r ăajutor ş i teama care îi poruncea s ăplece numaidecît ca să -l prevină pe contele de La Fère. Chirurgul se apropie de muribund. scoase un horcă it înă bu ş it ş i îş i dă du dintr- . care pă rea c ăş i-a pierdut cunoş tinţ a. Chirurgul apucăuş or de mîner ş i. clă tinînd din cap cu înţ eles. — Mai întîi trebuie să -i scoatem pumnalul din piept. vezi nelegiuirile altora mult mai mici decît cele pe care le-ai să vîrş it tu. — Fă r ăîndoială . Grimaud îş i aminti de profeţ ia ră nitului ş i întoarse ochii. descoperindu-i pieptul. — Cine l-a oprit? — Doi tineri gentilomi care mergeau la oş tire. o spum ăroş ieticăîi nă pă di gura ş i un ş uvoi de sînge gîlgîi în ranăîn clipa cînd respir ă . pumnalul era înfipt pînă -n plă sele. mormă i: — Dacăomul ă sta aflăvreodatăcine-s ceilalţ i. Grimaud ră mase cu mîna întins ăş i deodată . întă ri ră nitul. stă pînul meu e pierdut. Începuse săse afle despre aceast ăneobiş nuităîntîmplare. închizînd ochii. dintre care unul se numeş te vicontele de Bragelonne. —Ş i tînă rul acesta vi l-a adus pe că lug ă r? — Da. pe mă surăce scotea pumnalul din rană . Ai grijăsă -l previi ş i pe prietenul lui. mor. pe care. lovindu-se cu pumnul în frunte. — Nu măatinge. nu se va încheia aceasta groaznicăîntîmplare. crede-mă . Chirurgul desfă cu haina ră nitului ş i îi sfîş ie că ma ş a. Dacătragi pumnalul afară . — Spre Paris. cînd auzi un zgomot pe coridor ş i-l vă zu pe hangiu întorcîndu-se în tovă ră ş ia chirurgului. — Unde se ducea? întrebăGrimaud.

dar sumbra întîmplare din cursul dimine ţ ii umbrise frunţ ile tinerilor cu o triste ţ e ce care voia bunăa domnului d'Arminges. — În braţ ele tale?! Omul acela?! Dar ş tii cine era? — Da. domnilor. Cei doi tineri se priviră . Mai întîi se gîndise săse întoarc ăglonţ la Paris. Deodatăuş a se deschise ş i Grimaud se ară t ăîn prag.spuse contele. nu e un slujitor. bunul meu Grimaud! exclamăRaoul. gl ă sui d'Arminges. domnilor. îi plă ti cele cuvenite cu o dă rnicie vrednicăde st ă pînul să uş i încă lecă . de altfel. în sfîrş it! Iertaţ i-mă . am ş tiut cănu mai e nici o speran ţ ăs ăscape. — Al nefericitului pe care l-aţ i lă sat la han ş i care a murit în bra ţ ele mele. Dar ce ai? Cît eş ti de palid! Sînge! De ce eş ti plin de sînge? — Într-adevă r. — Al cui? întrebăRaoul. Ş i. — Ce face domnul conte? Îi e dor de mine? L-ai mai vă zut de cînd neam despă rţ it? Spune. Iată -te. nu putea săo risipeasc ă . căîntr-un sfert de ceas ar putea să -l ajungădin urm ăş i cădusul ş i întorsul. ridicîndu-se ş i el de la masă . — Era fostul că lă u din Béthune. că ci ş i eu am atîtea să -ţ i povestesc. care îi îngrozea pe toţ i. Ş tiţ i. e un prieten. mai filozof decît ei. Asţ a-i soarta tuturor ş i faptul căai fost că lă u nu te scuteş te de ea. împreun ăcu contele de Guiche ş i cu preceptorul acestuia. —Ş i a murit? — Da. — Îl cunoş teai? — Da. Raoul tocmai stă tea la masă .o datăsufletul. domnule. nu i-ar lua mai mult de un ceas: îş i puse calul pe goanăş i. ceru hangiului. pră fuit ş i încă plin de sîngele nefericitului ră nit. îl cunoş team. singurul han din Mazingarbe. s ă -l urmeze. îi alerga înainte. prietene? — Nu. Din clipa cînd i-am vă zut rana. De la primele vorbe schimbate cu hangiul se încredinţ ăcăl-a gă sit pe cel care îl că uta. ridicîndu-se de pe scaun. Grimaud ridicăde jos pumnalul plin de sînge. — Grimaud. În ultimele trei zile am trecut prin multe. dar chibzui îndatăla neliniş tea pe care ar pricinui-o lui Raoul absenţ a lui îndelungată . dupăzece minute. cătot . apoi îş i aduse aminte căRaoul se afla la numai douăleghe depă rtare. Sîngele pe care-l vedeţ i e al altcuiva. e plin de sînge . —Ş tiu. ră spunse Grimaud. că ci trecuse printr-o mul ţ ime de împrejură ri asem ă nă toare. tr ă gea la „Catîrul încoronat". cu timpul cît ar ză bovi ca să -i dea toate lă muririle. Eş ti cumva ră nit. printr-un semn. zise Grimaud. — Ce vreţ i.

ş opti rugă tor vicontele. Auzind cuvîntul că lug ă r. pentru numele lui Dumnezeu! Ş i Raoul. — Dar nu în aceastăîmprejurare. stă rui săpleci? — Da. ca toţ i oamenii din vremea aceea ş i. sînt nevoit s-o fac. Cei doi tineri se privirăcu spaimă . — Grimaud! strigăel. nu? — Întocmai. — Grimard. n-ai s ăpleci aş a. — Aş adar. R ă mîi pe loc. Am venit numai ca săvădau de ş tire. Olivain va ră mîne. — Haide. — La masă . domnule. — Dimpotrivă . A ţ i întîlnit în cale un că lugă r. — Nu pot săspun nimic. de vîrsta lui. — Nu cumva ai de gînd sătreci peste cuvîntul meu? — Da. Grimaud salutăş i se îndreptăspre uş ă . fiindc ăcerea un că lug ă r. — Nu. se pră bu ş i într-un fotoliu. iar eu voi pleca. spuse Grimaud. prietene. — Întocmai. mai ales. — Nu pot săvăspun decît un singur lucru. ave ţ i dreptate. ce glumăe ş i asta? — Domnul viconte ş tie c ăeu nu glumesc niciodată . trebuie s ă măîntorc la Paris. nu îngă duia nici o înduioş are între doua feluri de bucate. săte întorci la Paris?! Te înş eli. spuse Grimaud. Grimaud p ă li. domnule viconte. Eu voi da ascultare hotă rîrii domnului conte. domnule. Olivain o s ăplece ş i tu ră mîi aici. — De ce schimbarea asta? — Nu pot săvăspun. hai la masă ! zise d'Arminges. domnule. Ră mîneţ i cu bine. — Chiar aş a. iar Olivain s ăse întoarcăla Paris. . — Prin urmare. încuviinţ ăRaoul. Zicînd acestea. Dupăce manînci ş i te odihneş ti. Grimaud. domnule. clatinîndu-se. —Ş i l-aţ i dus la că pă tîiul r ă nitului? — Chiar aş a. dar ş tiu tot atît de bine cădomnul conte de La Fère a hotă rît sără mîi cu mine. îţ i poruncesc! — Atunci înseamnăcăvreţ i sălas ca domnul conte săfie ucis. n-ai s ă mălaş i prad ăunei asemenea fră mîntă ri. domnule. vorbe ş te. salutăş i dă du din nou săplece. aţ i avut vreme s ă -l vedeţ i la faţ ă ? — Fireş te. plec.aş a credea ş i el. la masă . Vorbeş te! Grimaud. furios ş i nelini ş tit în acelaş i timp. — Lă mureş te-mă . Haide. deoarece taina pe care îmi cereţ i s-o dezvă lui nu-mi apar ţ ine. Nu pot săpierd o clipă . Raoul. alergădupăel ş i-l apuc ăde bra ţ . care. o s ăstă m de vorb ă . — Cum.

o jur.— Oare l-aţ i recunoaş te dacăl-aţ i mai întîlni? — Oh.ş i ză rirăivindu-se dinspre Marsin ş i Lens o oaste numeroasăde infanterie ş i cavalerie. Urmîndu-ş i calea. pe stradă . pe cît de zgîrcit era el la vorba. Tinerii cerurăl ă muriri ş i aflarăcăduş manul înainta într-adevă r dinspre Houdin ş i Béthune. Grimaud ieş i ca o vijelie pe uş ă . Era Grimaud care pornise în goanăspre Paris. o nă pîrc ă . Tot ce le ră mînea de fă cut era săurmeze povaţ a înţ eleapt ăa lui d'Arminges ş i săbatăîn retragere. de asemenea. În timp ce domnul d'Arminges poruncea săse înş eueze caii. rosti Raoul. gonind astfel. Pentru mai mult ăsiguranţ ă . calul nu va putea să -l ducămai mult de zece leghe. ţ inuţ i la odihnă . că lcaţ i-l în picioare. întorcîndu-se c ă tre de Guiche. De astădatănu mai era vorba de un pîlc ră tă citor de soldaţ i. întă ri de Guiche. Striviţ i-l ş i sănu-l pă ră siţ i decît atunci cînd va fi fă răsuflare. n-am avut dreptate spunînd despre că lug ă rul nostru căe leit o n ă pîrcă ? Nu trecurănici dou ăminute ş i galopul unui cal se auzi pe drum. cu banii că pă ta ţ i. conte. Dar închipuirea lui Grimaud era atît de bogată . — Ei bine. La primul popas vîndu calul ş i. folosindu-se de uimirea ş i de spaima celor ce-l ascultau. XXXVI AJUNUL BĂ TĂ LIEI Raoul fu smuls din gîndurile-i întunecate de că tre hangiu. El fluturăpă lă ria spre viconte în chip de salut ş i se f ă cu nevă zut dupăcotul drumului. —Ş i eu. da. Olivain ţ inea de frîu caii amîndurora. continuăGrimaud. dacă -l veţ i mai întîlni vreodată . spuse Raoul. fă răsămai adauge un cuvînt. pe drumul mare. spaniolii! Acest strigă t era destul de neliniş titor ca săte facăsăuiţ i de orice. care d ă du buzna în odaia unde s-a petrecut scena povestit ămai sus. — Ei bine. pe un că luţ cumpă rat anume. Domnul d'Arminges ş i înc ă lecase. Apoi cănu avea bani. strivi ţ i-l fă rămilăş i fă răîndurare. în vreme ce vale ţ ii contelui de Guiche pă zeau cu grijăpe prizonierul spaniol. un ş arpe. în biserică . Viaţ a a cinci oameni se aflăîn primejdie atîta timp cît va tră i. care se afla între ei. cei doi tineri se urcar ăla ferestrele de sus ale hanului. oriunde veţ i da peste el. luăpoş talionul. de unde împrejurimile se vedeau ca-n palmă . Ş i. prizonierul avea . Grimaud se gîndi la douălucruri: mai întîi că . Raoul se repezi la fereastră . Tinerii coborîrăîntr-un suflet. ci de o întreagăarmată . cum striviţ i o viperă . strigînd: — Spaniolii. oriunde ar fi asta.

Ludovic de Bourbon. de la moartea tat ă lui să u. ară tînd cu mîna în direcţ ia dincotro se auzea. în vreme ce Raoul îl vedea pentru prima oară . decît atunci cînd a disp ă rut cu desă vîr ş ire. contele de Guiche. zise Prinţ ul. Mai întîi. De altfel. Prinţ ul îş i retră sese trupele de la Béthune. Armata duş manului dispă ruse de patruzeci ş i opt ore. Roul se uita la tînă rul general. Îngă duie alte ţ a-voastrăca fiul meu. prinţ de Condé. vestit de pe acum prin bă tă liile de la Rocroy. care se pomenirăîn faţ a Prinţ ului. se înapoiase ş i se aş ezase la masă . Prinţ ul era posomorît ş i îngîndurat. ş i asta nu numai pentru căera cel mai vîrstnic dintre cei doi tineri. nu e mai ameninţ ă toare. Mai întrebi! Nu numai că îngă dui. cu chipul str ă lucind de bucurie. drept urmare. înclinînd din cap în chip de salut.mîinile legate. contrar firii sale. dar acesta se retră sese din ajun la Bassée. potrivit cu misiunea încredinţ at ăfiecă ruia. niciodatăo armat ăvră jmaş ănu se afl ămai în apropiere ş i. Într-adevă r. în ş elat de aceste ş tiri. în urma unor zvonuri. dar ş i pentru ca fusese prezentat Prinţ ului de că tre tată l să u. — Vorbiţ i. Săintre! Mareş alul îi împinse înă untru pe cei doi tineri. În acest timp. împreunăcu mareş alul de Grammont. Nimeni nu îndră znea săscoatăo vorba. cerînd ofiţ erilor aş ezaţ i în jurul să u să -i raporteze cele aflate. s ăvinăaici ş i să -i dea ş tiri despre inamicul pe care noi îl că ută mş i pe care ei l-au gă sit? — Cum nu! rosti cu vioiciune Prinţ ul. Contelui de Guiche i se cuvenea săvorbeasc ăcel dintîi. care. vorbiţ i. Toţ i cei de faţ ăse ridicaseră . cînd ofiţ erul de serviciu intrăş i anun ţ ăpe mareş alul de Grammont căcineva doreş te să -i vorbească . de teamăsănu-l tulbure. Prinţ ul se uităla el ş i ră mase cu privirile aţ intite asupra uş ii. În clipa aceea se deschise uş a. lucrul cel mai grabnic pentru noi toţ i e sa ş tim unde se afl ădu ş manul ş i ce face. de parcăar fi înghiţ it-o pă mîntul. — Monseniore. ş i tovară ş ul lui de drum. Deodatără sun ăun zgomot înă bu ş it ş i Prinţ ul se ridicăîn grabă . de Guiche îl cunoş tea de mult pe Prinţ . domnilor. Ducele de Grammont ceru din ochi îngă duinţ a Prinţ ului ş i ie ş i. concentrîndu-ş i toate for ţ ele intre Vieille-Chapelle ş i Venthie ş i. . la Estaire. spuse mareş alul de Grammont. Acum. Or. pe urmăvom avea timp ş i pentru etichet ă . Nici unul nu avea îns ăveş ti sigure. cum cădu ş manul urmeaz ăs ătreac ărîul Lys. vicontele de Bragelonne. unde socoteau că -l vor gă si pe Prin ţ . Grupul că lă reţ ilor porni iute pe drumul spre Cambrin. Zgomotul acesta îi era bine cunoscut: bubuia tunul. dupăce fusese el însuş i în recunoa ş tere pe întreaga linie a frontului. dar ş i doresc asta. Din pricina asta. de la Fribourg ş i de la Nortlingen. Povesti deci ceea ce vă zuserăamîndoi la hanul din Mazingarbe.

Dar ce efectiv avea oastea aceea? Era oare un corp menit săfacăo simplădiversiune? Era întreaga armatăa du ş manului? Era ultima întrebare a Prinţ ului. fiind ş i ceea mai importantă . zîmbi. de statur ămijlocie. era numit pe scurt ş i dup ăobiceiul timpulu Monsieur le Prince. Prinţ ul ar fi dorit cu deosebire să primeascăun ră spuns exact ş i lă murit. domnule. spre deosebire de elegan ţ ii curţ ii de altă dată . — Întocmai. adicăochi ageri. rosti Roul. li se spunea acum coconaş ii. ceea ce nu-l împiedica săfie în acelaş i timp un om plin de eleganţ ăş i de spirit. erau tunuri de mare calibru. curaj fă răde pereche. dînd-ş i seama căare în faţ a un tînă r de abia cincisprezece ani. buclat. printre tinerii seniori de la curte. Chiar de la primele cuvinte ale contelui de Guiche. conte. — Monseniorul îmi îngă duie s ăspun cîteva cuvinte în această privinţ ă . dă ruit cu toate însu ş irile unui mare conducă tor de o ş ti. — Da. urmă rind fă r ăîndoialăsăcucereascăoraş ul ş i sătaie leg ă turile dintre armata francezăş i Franţ a. Bă trînul mareş al se întoarse că tre viconte. plin de recunoş tinţ ă pentru aceastălaudăadusăfiului să u. — Nimic mai firesc. cum spune Dante. vorbe ş te. cu nasul coroiat. zîmbi Raoul. aduceţ i aici prizonierul.Henric de Bourbon. Învingîndu-ş i sfiala fireascăce-l stă pînea fă r ăvoia lui. stîrnise aceeaş i vîlvăş i la Paris. — Fă r ăîndoială . împurpurîndu-se. care poate l-ar scoate din încurcă tură ? întrebăel. întă ri de Guiche. îndulcindu-ş i glasul tă ios ş i puternic. interesîndu-se cum au prins prizonierul ş i întrebînd cine era tîn ă rul s ă u tovară ş . doar dumneata l-ai prins. astfel că . rapiditate în hotă rîri. Or. cu privirea de vultur. Raoul se apropie ş i înaintăîn faţ a Prin ţ ului. dar bine legat. care se auzeau ş i ale c ă ror bubuituri acopereau din cînd în cînd tragerea celorlalte. Tunurile. . în vreme ce Prinţ ul strigă : — Tînă rul are dreptate. monseniore. care ră spundeau artileriei spaniole ş i lorene. Bellegarde ş i ducele d'Angoulême. ţ inînd seama ş i de direcţ ia dincotro se auzea bubuitul tunurilor. e adevă rat. ar putea săcear ă lă muriri prizonierului spaniol. — Monseniorul. socotiţ i drept model. apoi. În acest timp. Duş manul trecuse rîul Lys la Saint-Venant ş i se îndrepta spre Lens. cu pă rul lung. dar lui de Guiche îi fu cu neputin ţ ă sădea un ră spuns. Uitasem de el. Prinţ ul îl lu ădeoparte pe de Guiche. în mintea Prinţ ului se f ă cu lumină . — Aţ i fă cut un prizonier spaniol? exclamăPrinţ ul. a că ror că petenie fireascăera ş i că rora. încuviinţ ăel. ca ş i cum s-ar fi adresat de ast ădatăunei femei. agl' occhi grifani. între care Bassompierre. Prinţ ul se întoarse ş i pă ru c ă -l mă soarădin cre ş tet pînăîn tă lpi dintr-o privire. era un tînar de numai două zeci ş iş ase ori două zeci ş iş apte de ani. în afarăde vîlva pe care o stîrnise prin vederile sale noi în arta de a purta ră zboiul.

iar Roul. pentru a îndeplini în aceastăîmprejurare poruncile alteţ ei-voastre. la rîndu-i.— Domnule. sau se fă cea c ănu înţ elege ce spune. Din clipa cînd fusese prins nu scosese o vorb ă . Prizonierul îndrugăceva într-un grai stră in. adă ugăel. că ci vorbe ş te stricat. tocmai aduceau prizonierul. — Dumneata vorbeş ti spaniola? — Destul. — Monseniore. înro ş indu-se. spuse Prinţ ul. — Aş adar. doamna de Longueville. E cineva printre dumneavoastrăcare vorbeş te spaniola ş i vrea să -mi slujeascăde tă lmaci? — Eu. cum mai existau încăîn vremea aceea. Domnilor. Roul îş i dă du . presă rate cu vorbe în flamanda ş i alsaciană . rîse Prinţ ul. ră spunse prizonierul. Într-adevă r. monseniore. pare-se c ăe spaniol. fă cu Prinţ ul. dîndu-mi un sfat bun. astfel c ănici cei care îl prinseserănu ş tiau de ce neam era. Prinsul nu înţ elegea. monseniore. vorbeş ti ş i germana? întrebăPrinţ ul. — În schimb. — Spune căe german. — Bine. — Îndeajuns ca s ă -l po ţ i întreba în nemţ eş te? — Da. Iatăprizonierul. ca ş i cum habar nu avea de nimic. Iat ăscrisoarea. întreabă -l. monseniore. Grammont? — Foarte puţ in. N-am vrut sătulbur cîtu ş i de puţ in pe alteţ a-voastrădintr-o convorbire atît de importantăca aceea începutăadineauri cu domnul conte. Roul începu săcerceteze prizonierul. în ciuda sforţ ă rilor prizonierului care voia săo scalde ş i săscape de un interogatoriu ca lumea. — De ce neam eş ti? întreb ăel. întorcîndu-se spre cei aflaţ i în jur. rosti Raoul. — Da. Era unul dintre acei condottieri. continuăRaoul. săne gîndim întîi la lucrurile grabnice. Totu ş i. — Aha. însăfaptele îi dă durădreptate. înţ elegea anevoie ră spunsurile acestuia. cred. — Ce tot îndrugăacolo ş i ce p ă să reascămai e ş i asta? interveni Prinţ ul. — Atunci. dar vă d c ăţ i-a plă cut săte recomanzi singur. În tot acest timp. — Ich bin ein Deutscher. gata s ă -ş i vîndăviaţ a celor care voiau săo cumpere ş i îmbă trîniţ i în viclenie ş i pră dă ciuni. Ai sămi-o dai mai tîrziu. se oferi Raoul. — Monseniorul te-a întrebat de ce neam eş ti? începu tînă rul în cel mai curat grai castilian. eu nici atît. prizonierul ră mă sese nepă să tor. monseniore. Dumneata vorbeş ti spaniola. ră spunse Roul. monseniore. Ş tiu căai o scrisoare din partea surorii mele. venind din nou spre Raoul. pe cinstea mea. Totuş i mă îndoiesc. Prinţ ul îl privi cu un aer de vă dităneîncredere.

întorcînd-se că tre. În pragul uş ii. —Ş i încotro se îndreaptă ? — Spre Lens. domnilor. spuse Prinţ ul cu acea privire minunatăpe care . Aţ i prevă zut tot ceea ce un geniu putea săprevad ă . — O clipă ! strig ăel în franţ uzeş te. în timp ce Prinţ ul. Prizonierul tresă ri ş i îş i muş căbuzele. cei doi ostaş i care îl escortau îl apucarăde cîte un braţ ş i-l împinserăspre uş a. strîngînd laolaltătoate oastea. tot ce voia era săscape de întrebă ri. — Bine. Săfie gata de marşîn noaptea asta: dupătoate probabilită ţ ile. abia avem treisprezece mii de oameni. întrebaţ i-mă . îl asigurăPrinţ ul. — Da. Gîndiţ i-v ătotuş i că . Sînt gata s ăvorbesc. continuăel rîzînd. nici numele comandanţ ilor. dar cum nu vrea săvorbească . non siete tedesco. — Monseniore. luaţ i-l de aici ş i executaţ i-l. Tinerilor. monseniore. Numai căprizonierul nu voia săspunănici în italieneş te mai mult decît în celelalte graiuri. recunoscu mareş alul. — Pe unde a trecut armata rîul Lys? — Între Saint-Venant ş i Aire. — Pe cuvîntul meu de gentilom. Bellièvre. dar ostaş ii. — Acum înţ eleg de minune ş i eu. Prizonierul pă li. — Non siete spagniolo. generalul Beck ş i însu ş i arhiducele. mîine vom ataca duş manul. Mul ţ umesc viconte. — Domnule mareş al. monseniore. întorcîndu-se cu un aer triumfă tor că tre mareş alul de Grammont ş i ceilalţ i ofi ţ eri. Omul acesta a fost prins jefuind ş i omorînd. Din aceast ăclipăte numesc tă lmaciul meu. siete italiano. interveni Prinţ ul. monseniore. — Cine o comandă ? — Contele de Fuonsaldagna. porunci Prinţ ul. mareş alul de Grammont. glă sui mare ş alul de Grammont. prizonierul se opri deodată . pă rea căa ş i uitat de ordinul dat. — Cîţ i oameni are? — Optsprezece mii de oameni ş i treizeci ş iş ase de tunuri. — Atunci. spuse el. — Vedeţ i. îl îmbrîncirăînainte. Ar fi putut s ă -ş i ră scumpere viaţ a vorbind. — Chemaţ i înapoi pe Le Plessis. continuăprizonierul.seama de adevă ratul lui accent. — Cu o condiţ ie. rîzînd. dumirindu-se asupra unei atare neş tiinţ e. Alteţ a-voastrăsăjure că -mi va lă sa viaţ a. Eram sigur c ăvom ajunge aici. rosti Prinţ ul. — Aş a! fă cu Prin ţ ul. Habar nu avea de nimic: nu ş tia nici efectivul trupelor duş mane. care nu ş tiau decît de ordinul primit. Am un secret minunat pentru dezlegat limbile. De vreme ce-i italian. spuse Prinţ ul. Villequier ş i d'Erlac. Adunaţ i toate trupele aflate dincolo de Lys. nici planurile de ofensivă . luaţ i aminte pentru vremea cînd veţ i ajunge ş i voi săcomanda ţ i. doresc săcontinui eu însumi interogatoriul.

În acest timp. — Sînt prea puţ ini. monseniore. Se poate săai nevoie de el chiar astă seară . săfie împuş cat. — Eu. întorcîndu-se spre prizonier. Voi veni eu însumi săle iau cînd vor trebui săpornească . m-am convins. monseniore! exclamăRoul. desfă cu scrisoarea doamnei de Longueville ş i se depă rtăîn galop pe drumul care ducea spre Lens. nu te sfii. dacănu eş ti prea obosit. curierii care trebuiau sărecheme trupele plecau în goanăîn diferite direcţ ii. Prinţ ul citea fă răsăfie stingherit de fuga calului. monseniore.nu o avea decît el. Prinţ ul surîse: îi dispreţ uia pe linguş itori. mai ales cînd acesta era prinţ . vrei să -mi dai scrisoarea? Raoul îi întinse scrisoarea. va fi liber . mîine. ş i deocamdată îl am pe-al valetului meu. spuse Prinţ ul. Apoi. — Acum. continuăPrinţ ul. a trecut mult timp de cînd nu ţ i-ai v ă zut tată l. îi puse el însuş iş aua ş i frîul – că ci Athos îl sfă tuise ca la primejdie sănu lase pe seama altora aceste griji importante – ş i se întoarse lîngăPrinţ . — Ră mîi în preajma mea. adă ugă : — Luaţ i-l de aici pe acest om ş i pă ziţ i-l cu grijă . — Ră mîi aici săprimeş ti trupele. — Pînăla cap ă tul lumii. Domnule. domnule. Prizonierul fu dus de acolo. Ia-l pe cel care ţ i se pare mai bun. Cu oş ti mici se cîş tigăbă tă lii mari. însoţ it de Raoul ş i urmat de mica sa escort ă . r ă mîi lîngăel. Mi se spun cele mai bune lucruri despre dumneata. care îi pă rea întru totul vrednic de faima sa. Raoul nu aş teptăsăi se spunăde douăori. — Conte de Guiche. Aşvrea săş tii un singur lucru. dar îi preţ uia mult pe entuziaş ti. vorbi el dupăcîteva clipe. fa ţ ăde acel tîn ă r general. nu mai vorbesc. — Cere ş i alege chiar dumneata un cal din grajdurile mele. Dumneata eş ti bun sfă tuitor. în clipa cînd acesta tocmai încă leca. Prinţ ul dă du pinteni calului. Se duse îndat ă la grajduri. — Domnule. ce am de fă cut? întrebămareş alul. prinse frîul de oblînc. Mîine te vom vedea în luptă . fu de p ă rere mare ş alul. sarg. urmează -mă . ş tia bine căfaţ ăde un comandant. suprema politeţ e e săte supui fă răîntîrziere ş i fă r ăs ăstai prea mult pe gînduri. — Haidem! spuse el. plin de o însufleţ ire. dacăsînt false. Viaţ a lui atîrnăde informaţ iile pe care mi le-a dat: dacăsînt adevă rate. aş a cum fă cea de obicei atunci cînd voia săaibămîinile libere. domnule. se adresăel lui Raoul. Două zeci de că lă re ţ i de frunte mi-ajung pentru garda mea personală . anume căîn . alese un cal andaluz. Ai un cal bun. pe care nu o mai simţ ise niciodată . domnule de Bragelonne? — Calul meu a fost omorît azi-dimineaţ ă . — Ba sînt destui. sau văvoi vesti printr-un curier.

ai vreun cal. întreaga armatăinamic ă . s ăpot vedea oraş ul Lens ş i împrejurimile. Afarăde asta. încît era vă dit că se gă seau la cel mult o leghe de cîmpul de bă tă lie. înainte. — Bucuros. Asta pentru Rocroy. e ş ti un bun francez? — Sînt veteran de la Rocroy. Sănu pierdem vremea. la vreo sutăde paş i de sat. Aţ i venit să -i alunga ţ i pe spanioli ş i pe tîlhari din Lorena? — Da. Prinţ ul îmbră ţ iş ădintr-o privire întinderea ce i se desfă ş ura înaintea ochilor. Ţ ă ranul o luăla fugăînaintea calului ş i. gră bite parcăsăsoarb ămirosul de pulbere. Numai să -mi slujeş ti de că lă uză . apucăpe un drumeag pierdut în că uş ul unei frumoase vîlcele. vom urma niş te drumuri unde alteţ a-voastrăva trebui sădescalece. monseniore. Într-o clipită . Cineva îl recunoscu. monseniore. Unde vrea alteţ a-voastrăsăo duc? — Într-un loc mai ridicat. rosti Prinţ ul. Vreo jumă tate de leghe merserăpe sub o boltăde pomi. Prinţ ul descă leca ş i porunci unuia dintre aghiotanţ iş i lui Raoul să -l însoţ ească . Zvonurile despre cruzimile spaniolilor se ră spîndiserăpeste tot ş i umpleau lumea de spaimă . iar celorlalţ i să -i a ş tepte ordinele ş i săfie cu ochii în patru. Ş i într-adevă r. care încununau creasta unei coline. În cele din urmăgă sir ăo potecăl ă turalnic ă . Ţ ă ranii erau în mare fră mîntare. nă rile i se dilatau. Ochii Prinţ ului c ă utau a ţ intiţ i în direcţ ia lor. tunurile se auzeau din ce în ce mai aproape.puţ inul timp de cînd te cunosc. sau mergi pe jos? — Merg pe jos. ajunserăla ruinele unui vechi castel. întinzîndu-i o pungăcu bani. Raoul se înclină . monseniore! vorbi acesta. Ai fi zis căaveau puterea săstră pungăperdeaua de pomi ce se întindea undeva. dupăo cotiturăa drumului. Dupăzece minute. monseniore! —Ţ ine. tunurile bubuiau atît de aproape. Prinţ ul sufla aprig ca ş i calul să u. de unde împrejurimile se vedeau ca în palmă . mă rginind cîmpul vederii. — Oh. doar am luptat în infanterie. În cele din urm ă . adeveri Prinţ ul. de la Lens pînăla Vimy. întocmai ca ochii unei pă să ri de pradă . În ră stimpuri. Ţ ă ranul înaintăpe potecă . în fa ţ a oraş ului. Apoi se avîntăpe potecă . — Haidem. femeile fugiserăde mult pe drumul spre Vitry. ză rirăs ă tucul Aunay. spuse Prinţ ul. suitoare pe costiş a dealului. — Pot săm ăîncred în tine. se gră bir ăsă -i iasăînainte. Vă zîndu-l pe Prinţ . —Ş tiu un loc nimerit. în sat mai ră mă seserădoar vreo cîţ iva oameni. spunînd Prinţ ului să -l urmeze. Ia zi. mi-ai dat temei săgîndesc lucruri ş i mai bune despre dumneata. tunurile se auzirăatît de aproape. încît de fiece datăte aş teptai săauzi ş uieratul ghiulelei. La mai puţ in de un sfert de leghe vă zurăLens-ul atacat din toate pă rţ ile ş i. Pe mă surăce grupul c ă lă re ţ ilor se apropia de Lens. întregul plan al bă tă liei .

ajungea pînăla solda ţ i. în sfîrş it. O parte din trupe se ş i adunaseră . Dupăce trecurăde Aunay. Eu voi fi la Vendin pentru a stabili poziş iile. Miş că rile de trupe se executarăîn cea mai adînc ăliniş te ş i cu cea mai mare precizie. se puse în miş care în t ă cere. De altfel. Prinţ ul aş tepta acolo. Oş tirea. Mareş alul de Grammont luăcomanda infanteriei ş i cavaleriei de care dispunea ş i se îndreptăspre Vendin. se afla în faţ a satului Aunay. ză rir ăLens-ul. rupse o foaie dintr-un carnet ş i scrise: „Scumpe mare ş ale. fiecare avea săse gă seascăîn punctul de unde urma să atace. " Apoi întorcîndu-se spre Roul. Aş a cum prevă zuse. Aş teptarăvenirea nop ţ ii. adu toatş armata. Întreaga artilerie. sprijinindu-se pe Méricourt. Ordinea de bă taie de a doua zi r ă mînea cea stabilităpentru poziţ iile din ajun. Într-un ceas. spuse: — Porneş te în goana calului ş i înmîneazăaceast ăscrisoare domnului de Grammont. trei lucruri li se cereau comandanţ ilor. La orele zece fiecare se afla pe poziţ ie. lă sînd pe ducele de Châtillon să aş tepte ş i săporneascăcu restul oş tirii. În primul rînd. gata de plecare. douăsau trei case erau în flă că ri ş i un vuiet surd. cu Prinţ ul în frunte. Se poruncise ca toboş arii ş i gorniş tii sătacă . amuţ irea tunurilor vestise evenimentul. Lens-ul va fi în mîinile duş manului. coborî pe potecăîntr-un suflet. Pe la orele nou ăera noapte în lege.care a doua zi urma săsalveze Franţ a pentru a doua oarăde cotropitori i se înfiripăîn minte. Mai presus de orice. restul era aş teptat s ăsosească dintr-o clip ăîn alta. Prinţ ul care ţ inea aripa dreaptă . se aruncăpe cal ş i de depă rtăca vîntul. Raoul se înclină . Prinţ ul aratăfiecă ruia poziţ iile: mareş alul de Grammont trebuia să ţ in ăaripa stîngă . Luăun creion. ş i ei trebuiau săvegheze ca ostaş ii săle respecte întocmai. Doar o ultimăgeanăa asfin ţ itului mai ză bovea în cîmpie. luăscrisoarea. Pe mă surăce se întuneca. Lens-ul că zuse în mîinile duş manului aproape numaidecît dupăplecarea lui Raoul. Se fă cuse ş apte seara cînd mareş alul ajunse la întîlnire. Vino ş i dumneata aici. era lîngămareş al. trupele cerule de Prinţ soseau rînd pe rînd. la zece ş i jumă tate Prinţ ul inspectăposturile ş i dă du ordinele pentru a doua zi. În zori. se puse ş i ea în miş care în aceeaş i clipă . Mîine vom cuceri Lens-ul ş i-l vom zdrobi pe duş man. mă rturie despre agonia oraş ului luat cu asalt. . ducele de Châtillon era în centru. Dupăun sfert de ceas.

decît rupînd primul plic. Se înţ elege că . cu atît mai mult pentru doi tineri care aveau săprimeascăbotezul focului ş i săvadăcumplitu-i spectacol. — Dacăvoi că dea ucis. Aceş ti doi tineri chipeş iş i plă cuţ i erau fă cu ţ i săse înţ eleag ăfă răsăvorbeasc ă .ş i cum prietenii s ă i. deci. a ş a cum dorm pă să rile. Apoi se îmbră ţ iş arăca doi fraţ i. În al doilea rînd. nici unul. oprindu-l lîngăsine pe Bragelonne. De altfel. Dupăce ispră virăcu scrisorile. fiecare se aş ezăla cîte un cap ă t al cortului ş i se apucăs ăscrie pe genunchi. Ajunul unei bă tă lii face din cei nepă să tori buni prieteni. dup ăun ră stimp. spuse Bragelonne. Prinţ ul trimise pe contele de Guiche ală turi de tată l să u. Ajunul unei b ă tă lii te poartăcu gîndul la o mie de lucruri uitate. Trebuie săcredem căfiecare din cei doi tineri tă inuiau ceva în sufletul lor. florile ş i copiii. zise de Guiche. temîndu-se de distincţ ia ş i . — Dacămi se întîmplăcumva o nenorocire. dacăai în minte simţ ă minte mai calde. pe urmăse apropiarăunul de celă lalt ş i schimbarăscrisorile zîmbind. că ci. trebuiau sălase inamicul sădeschidăfocul.trebuia ca diferitele corpuri sămă rş ă luiascăîn ordine. cu înţ elepciunea-i dintotdeauna. În al treilea rînd. Din timp în timp amîndoi se priveau surîzînd. nu trebuiau săatace în goană . Se înţ elegeau f ă răsăscoatăo vorb ă . Cei doi tineri cerurăînsăîncuviinţ area s ără mînănoaptea împreună ş i li se fă cu pe plac. astfel încît cavaleria ş i infanteria sa se afle pe aceeaş i linie ş i fiecare săp ă streze între ele intervalele cuvenite. Deş i ziua fusese obositoare. XXXVII UN OSPĂ ŢCA ODINIOAR Ă Cea de a doua întîlnire dintre vechii muş chetari nu fusese pompoas ă ş i ameninţ ă toare ca prima. nici celă lalt nu aveau somn. socotise căun ospă ţ ar fi mijlocul cel mai grabnic ş i mai nimerit pentru a se aduna laolaltă . fiecare o închise pe a lui în cîte două plicuri. astfel cănimeni nu putea săafle numele persoanei că reia îi era adresată . iar din prieteni fraţ i. Li se ridicăun cort lîngăacela al mareş alului. Athos. care îţ i vin deodatăîn minte. aceste simţ ă minte. — Fii liniş tit! se îmbă rbă tarăamîndoi pe rînd. Scrisorile furălungi. se înfă ş urarăfiecare în mantia lui ş i se cufundarăîntr-un somn tineresc ş i plin de gingă ş ie. ajunul unei bă tă lii e un lucru grav ş i deosebit chiar ş i pentru cei încercaţ i în ră zboaie. ci la pas. ating în chip firesc cel mai înalt grad de înflă că rare. cele patru pagini se acoperirăuna dupăalta cu slove – tot rînduri mă runte ş i dese.

fiind îmboldit doar de simţ ă mîntul mă re ţ al adev ă ratei prietenii. dupăcum spunea el însu ş i. La aceastăporuncărostităde Athos cu liniş tea-i obiş nuit ă . pe lîng ăcănu mai pune bă utură în gură . iar atunci cînd unul dintre ei ar avea nevoie de ceilalţ i. Mirarea lui spori ş i mai mult cînd îl v ă zu pe Athos umplîndu-ş i ochi paharul ş i golindu-l cu setea de odinioar ă . se afla la doi paş i de locul întîlnirii. Porthos – din strada Roule. dîndu-l pe gît numaidecât. tocmai din dorinţ a fiecă ruia de a-ş i ară ta iubirea fa ţ ăde ceilalţ i. Ai fi zis că tuspatru tovară ş ii de masăse gră beau să -ş i uite gîndurile ascunse. în ziua hotă rît ăcei patru prieteni sosirăfă răîntîrzire. el era singurul care nu aş tepta nimic de la ceilalţ i. în cele patru sticle nu mai ră mă sese un strop de vin. iar Porthos sătacă . D'Artagnan îş i umplu ş i el paharul. Aramis – din strada Béthisy. ş i ospă ţ ul însu ş i începu într-o atmosfera de r ă ceal ă . Cît despre Athos. chipul gasconului se înseninăş i fruntea lui Porthos se lumină . Athos porunci s ăse aducăpatru sticle cu vin de Champagne. Într-adevă r. s ăse întîlneascăla un faimos birtaşde pe strada Monnaie. cu firma „La Schitul". Propunerea fu primităcu bucurie de toţ iş i. d'Artagnan tocmai schimbase garda la Luvru. sunarăpu ţ in cam silit. Athos săbea. Aramis ră mase mirat. Dîndu-ş i seama de încurcă tura tuturor ş i vrînd săo risipească . Minunatul leac risipi pe datăpînăş i cel mai mic nor ce-ar fi putut s ă le stă ruie în suflet. Athos venind dinspre Pont-Neuf. propuse el cel dintîi săse strîngăîn jurul unei mese îmbelş ugate ş i fiecare săse lase în voia firii ş i a obiceiurilor sale. d'Artagnan – din strada Fossés-SaintGermanin-l'Auxerrois. luîndu-ş i unul altuia vorba din gurăş i purtîndu-se a ş a cum le era felul. Prima întîlnire fu stabilităpentru miercurea urmă toare. Porthos fusese săîncerce un cal nou. Aramis voia s ăafle de la d'Artagnan ş i Porthos noută ţ i de la Palatul regal ş i totodatăsă -ş i pă streze pentru orice împrejurare niş te prieteni atît de devota ţ i. are chiar un fel de silăfaţ ăde vin. iar Athos. că ci asta întreţ inuse pe vremuri buna înţ elegere dintre ei. mai ales de d'Artagnan. Aramis fă cuse o vizităuneia dintre credincioasele sale din cartier. Porthos. Primele cuvinte schimbate între cei patru prieteni. Porthos ş i Aramis ciocnir ă . . de le mersese faima căsînt nedespă rţ iţ i. Se vedea bine că d'Artagnan fă cea eforturi s ărîd ă . Aramis s ăspunăceva. Cît ai clipi. care locuia în strada Guénégaud. era încîntat căare prilejul săstudieze la Athos ş i la Aramis vorbirea ş i purtarea oamenilor de lume. care odinioarăîl sprjineau la nevoie cu spada lor de neînvins. Cei patru prieteni începurăsăvorbeascămai tare.sobrietatea lui. pe cale săajungăbaron. spiritu-i vesel ş i fin avusese parte multăvreme doar de satisfacţ ii neîndestulă toare – o zeamăchioară . Ş tia c ăAthos. Se înţ eleseserădeci s ă -ş i dea fiecare adresa exactă . care era dornic săregă seascădulceaţ aş i voioş ia întîlnirilor din tinere ţ e. fiecare dintr-altăparte. Ş i ră maserămiraţ i săse vadătuspatru în uş a „Schitului". la ceasurile opt seara. nici nu îndră zneau săpomeneascădespre acele straş nice ospeţ e de de la „Nelegiuitul".

domnul de Beaufort îi spuse căla una din primele sale certuri cu Mazarin ş i cu parlamentul. Acest prieten. ş tiindu-l pe domnul de Beaufort iute la mînie. îi vesti d'Artagnan. — Haide. fu rugat de acesta să -i trimitălista condi ţ iilor în care iar face cinstea sălege prietenie cu el. loviturile primite ş i date îi ajutarăsă lege vorba. — Domnul de Beaufort poate s ăfie înţ epat? întreb ăd'Artagnan. — A luat banii? întrebăd'Artagnan. pufnind în rîs. dă -i drumul! îl îndemn ăAramis. nu s-a mirat prea mult ş i i-a povestit totul degrabăş i Prinţ ului. — Atunci încep.Curînd – lucru nemaipomenit – Aramis îş i deschise doi eghile ţ i de la tunică . zise Aramis. pe el care ţ inea la ră posatul cardinal din atîtea motive. s ă i luă m niţ el la scă rm ă nat pe cei vii. a c ă rui prietenie Mazarin o că uta cu tot dinadinsul. dacăse obligăsănu-i mai vorbeascăniciodată . Atunci oferi prinţ ului zece mii de scuzi ca s ărenunţ e la ele. a avut într-o bunăzi un diferend cu domnul de Chavigny ş i că . oferindu-i încădouă zeci de mii pe deasupra. — A poruncit săfie ciomă git trimisul prinţ ului? întrebăPorthos. Oricînd! Spune ce ai de spus ş i eu te aplaud dac ăare haz. alcă tui cam în sil ăo list ăş i i-o trimise. Athos? — Îţ i jur pe cinstea mea de gentilom căvom rîde din toatăinima dacă gluma-i bună . Crezuse căs-a stîrnit vreo încă ierare. Am o poftăgrozavăsă -l înţ ep. — Ai ghicit. Prin ţ ul. destule laude pentru morţ i. — Oho! exclamarăcei trei prieteni într-un glas. Ş i prinţ ul ce-a f ă cut? — Prinţ ul i-a trimis numaidecît cincizeci de mii de livre. Povestea s-a întins ş i iatăc ăto ţ i au început să -i întoarcăspatele lui Chavigny. Apoi vorbir ădespre luptele surde purtate împotriva aceluia că ruia i se spunea acum marele cardinal. Aş i avea poftăsăspun o vorbuliţ ă despre Mazarin. —Ţ u ce zici. — Un mare prinţ . rîzînd. —Ş i Mazarin? — S-a supă rat? întrebăAthos. l-a b ş tut în lege. Acesta că ută . încît birtaş ul se înfă ţ iş ăş i întreb ădacădomnii nu mai doresc ceva. Izbucnirăcu to ţ ii într-un rîs atît de zgomotos. c ă lă toriile îndelungate. Vorbind într-o zi cu unul din prietenii Prinţ ului. Lista cuprindea trei condiţ ii care nu-i plă ceau defel lui Mazarin. Într-un tîrziu. — Pe cinstea mea. veselia se potoli. rugîndu-l să nu-i mai scrie niciodată . vă zîndu-l ataş at de noul cardinal. ceea ce îl îndemnăpe Porthos săş i-i desfacăpe toţ i. scîrbit întrucîtva s ăaibă de-a face cu un asemenea bă dă ran. E îngă duit? — Oricînd! încuvinţ ăd'Artagnan. Bă tă liile. începu Aramis. d'Artagnan. zise Aramis. care cunoş tea bine spiritul gascon atît de fin ş i de cuteză tor al prietenului să uş i-l ş tia ca nu-i omul sădea înapoi în nici o împrejurare. Nu era mult ş i n-avea de ce săse team ăcăva fi luat în serios.

fiindcăacesta-i adevă rul." „Pe cine?" „Pe domnul de Chavigny. a repetat ş i a întă rit fiecare cuvînt. tocmai pentru a putea să -ş i bat ăvaleţ ii". i-a ră spuns acel prieten. Regele Ludovic al XIII-lea nu voia săaibăgentilomi ca valeţ i. Chavigny a declarat prietenilor cămai degrabămoare decît s ăîndure o astfel de ocar ă . S-a cercetat de la cine a pornit vorba ş i s-a g ă sit persoana că reia domnul de Beaufort îi spusese întîi povestea. a intervenit atunci unul dintre martorii lui Chavigny.ş i convenirăca. săvedeţ i. monsenioare. spiritul de grup fiind înlă turat pentru totdeauna de la aceste întîlniri prieteneş ti. oricît de prinţ ar fi fost el. a trimis doi martori prinţ ului. d'Artagnan ş i Porthos vor putea săcleveteascăîn voie pe seama prinţ ilor. a spus domnul de Beaufort cu mă reţ ia pe care i-o cunoaş teţ i: „Dragul meu Chavigny. „Ei bine. aveţ i dreptate sănu-l îndră giţ i pe Mazarin. Dezn ă dă jduit de o asemenea calomnie din care nu pricepea nimic. de teamăs ănu se cread ăcă -l cunosc ş i eu pe el. ale că rui boroboaţ e ajunseserăde pomin ă . încît vărepet propriile mele cuvinte". Dacăaşş ti cămă sc ă riciul ă sta-mi cunoaş te numele. Acum înţ eleg. el zice cănu-i adevă rat. cu condiţ ia ca Athos ş i Aramis să -l poatăbate pe Mazarin. iar omul rugat cu stă ruinţ ă săspunăadevă rul. ci dupăfaptele voastre. ce importan ţ ăare?! se mirădomnul de Beaufort. monsenioare?" „Ba da"." „Eu? „Nu l-aţ i bă tut dumneavoastrăpe domnul de Chavigny. a spus căl-a bă tut pe domnul de Chavigny." „Ah. l-am bă tut atît de tare. văjur. Îngă dui ţ i-mi să -i spun alteţ ei-voastre căa lovi un gentilom degradeazădeopotriv ăş i pe cel care primeş te loviturile. dar cine a primit loviturile ş i cine vorbeş te de bă taie?" „Chiar dumneavoastră . le spuse d'Artagnan celor doi prieteni ai să i. m-aş i boteza din nou. — Pe cinstea mea. ză u aş a!" Rîserătoţ i cu poftăde aceastăboacă năfilologic ăa domnului de Beaufort. „Bine. Ş tie căexistă doi gentilomi care au contribuit în mod deosebit la evadarea domnului de Beaufort ş i-i cautăde zor.explicaţ ia tă cerii pe care o simţ ea în jur. „Am spus-o ş i o repet ş i acum. „Chiar el". „Ei. aţ i vrut săspuneţ i căl-aţ i combă tut. Doar ş i el văare ca sarea-n ochi. să -l întrebe dacă . a ră spuns domnul de Beaufort. credeţ i-mă . care spune ţ i căl-aţ i bă tut. eş ti de condamnat pentru ajutorul pe care îl dai unui tică los ca Mazarin". aş i! adevă rat? fă cu Athos. Nu-i acela ş i lucru? Ă ş tia care fac cuvinte sînt tare pedanţ i. într-adevă r." „Monseniore. s-a mirat domnul de Beaufort. —Ş i pe cine a pus să -i caute? ." "Bş tut. — Nu văcunoaş te dupănume. monsenioare! a exclamat martorul. — Ei. Drept urmare. „Ş i cine a spus cădomnul de Beaufort m-a bă tut?" a întrebat Chavigny. cineva a avut curajul s ă -i spunăcătoatălumea se mirăcăs-a l ă sat bş tut de că tre domnul de Beaufort. ş i pe cel care le d ă . dar nimeni nu îndră znea să -i mă rturiseasc ăadevă rul. ori cel puţ in nu spuneţ i asta. În cele din urm ă . combş tut.

— Te temi pentru tînă rul Raoul? continuăAramis. mă rturisi Porthos. Aramis? — Măgîndesc uneori la asta ca la un caz de conş tiinţ ăce poate fi cel mai viu subiect de discuţ ie. îl lini ş ti d'Artagnan. — A. — Nici în cea de-a treia. va că dea ca un viteaz. — Milady. mă rturisi Aramis. — Nu înţ eleg nimic. nu Raoul măneliniş teş te. — De nimic. vorbi Athos. Athos? — Nu. — Povestea de la Armentières? întreb ăacesta. . În trecut ş i în viitor. — Dar în trecut? întrebăPorthos. — Asupra acestor doi gentilomi? — Întocmai. pe cinstea mea. pe tine? — Da. sper. ş opti d'Artagnan. altăpoveste! oftăAthos.— Pe mine. —Ş i eu la fel. Athos îş i trecu trecu mîna peste fruntea-i palid ă .. îş i aminti Porthos. ş i atunci cînd cazi ră pus se întîmplăsămai ş i învii. — Atunci spune-mi mă car de ce te temi? st ă rui Aramis. —Ş i ce i-ai ră spuns? — Căn-am aflat nimic. — Ei. m-a chemat azi-dimineaţ ăca s ăm ăîntrebe dacăam mai aflat ceva.. — Atunci voi privi aceastănenorocire ca pe o ispă ş ire. spuse Aramis. — Ah! fă cu d'Artagnan. Iar dacăse va abate asupra lui aceastănenorocire.. atunci. e adevă rat. Dar nu trebuie săte gîndeş ti la asta: trecutul e trecut. — Nu. De altfel. Ş tiu ce vrei săspui. — Atunci? întrebăAramis. da.. dovadănoi care sîntem aici. dar căastă -searăvoi lua masa împreunăcu douăpersoane care ar putea să -mi dea o mîn ăde ajutor în această privinţ ă . E-atîta timp de atunci! —Ş i nu te mai mustrăconş tiinţ a? — Pe cinstea mea. — Cum. vorbi Porthos. — Lasă . cel puţ in în prezent. — Povestea de la Armentières. spuse Porthos. care îi încreţ ea faţ a-i largă . — Dar pe tine. Nu de urmă rirea lui Mazarin m ătem. ş i dacăva că dea ră pus. spuse Aramis. — Nici în cea de-a doua. Bravo! Nu ţ i-e teamă . nu! zise Porthos.. Athos îl privi cu ochii să i pă trunză tori: — Ai uitat. în trecut. Porthos? — Da. Uitasem. ca un gentilom. Nu cazi niciodatără pus în cea dintîi luptă . — I-ai spus asta?! exclamăPorthos cu rîsul lui puternic. zise Athos. că ci el se va purta..

. atîta tot. Da. încuviinţ ăd'Artagnan. — Gîndiţ i-vă . zise Aramis. Ti-aminte ş ti de ea. ba chiar ş i ş ovă ind. Athos. Noi am fost doar uneltele voinţ ei sale. ş i-apoi la ce bun săne mai gîndim la toate astea?! Ce-am fă cut e bun fă cut. Jur pe cinstea mea ş i pe cruce cănu-mi pare ră u decît căera femeie. — Atunci. — Avea un fiu. — Dar liberul-arbitru. revă d scena ca ş i cum abia s-ar fi petrecut: milady era acolo unde eş ti tu (Athos pă li). rochellezi. cum a osîndit-o ş i pe mama.— Dar pe tine. dar nici o remuş care pentru uciga ş . Aramis. acum cînd mi-ai adus aminte. —Ş i-apoi. e cădin toat ăistoria asta n-a mai ră mas nici o urmă . ba chiar ş i francezi. Athos clă tinăcu îndoialădin cap. nu ma învinuiesc de moartea acestei femei. unchiul lui. care n-au să vîrş it altăgreş eal ădecît căau încruciş at spada cu noi ş i n-au ş tiut să pareze destul de iute loviturile. spanioli. spuse d'Artagnan.. Mi-ai vorbit despre asta. Dar dacăne gîndim căam ucis englezi. Era o viperă . Eu stă team pe locul unde stăd'Artagnan. Ş i fu copleş it de amintiri. unul. zise Athos. —Ş tiu. dacăn-ar fi fost acolo că lă ul din Béthune. Aveam lîngămine o spadăcare tă ia ca briciul. d'Artagnan? — Eu. o greş ealăsau o fapt ăvrednicăde laudă . vorbi Porthos. murmurăel. unul... aşfi retezat capul acelei scelerate fă răsăş ovă i. vai de prietenul nostru de Winter! rosti Athos. Dar cine ş tie pe unde o mai fi? De moare ş arpele.. care n-au avut altă vinădecît căau tras asupra noastrăş i nu ne-au nimerit. — Lucrul cel mai liniş titor. reluăAramis.. — Că lă ul. nu-mi ră sare în minte decît trupul neînsufleţ it al să rmanei doamne Bonacieux. ai dreptate. pe cinstea mea.. eu. mor ş i puii. pe cuvînt de cinste. Ce face că lă ul? E st ă pîn pe braţ ul să uş i loveş te fă răremuş care.. nu. e îngrozitor. — A. văjur la toţ i trei că . Aramis? — Ce săfacăjudecă torul? El are putinţ a de a hot ă rî într-un fel sau altul ş i osînde ş te f ă răteamă .. îmi spuneţ i? Nu. da. ar fi crescut acest pui de ş arpe? De Winter l-ar fi osîndit pe fiu. doar tu o porecliseş i Balizarde? Ei bine. pe legea mea. Sămăcă iesc. Da. am încercat de multe ori pă reri de ră u pentru victimă . spuse d'Artagnan. nepă sare ce vă dea mai mult ateism decît credinţ ăîn Dumnezeu. murmur ăAthos. — Eu. Oare din Béthune era?. femeia asta a fost pedepsita prin voinţ a lui Dumnezeu. cu aerul de nepă sare filozoficăpe care ş i-l luase de cînd devenise slujitor al bisericii.. Dacăadmiteţ i justi ţ ia divin ăş i rolul ei în toate cîte se petrec pe lume. din Béthune. nu? Îţ i închipui cumva căde Winter. Vom mă rturisi aceastăfaptăîn clipa cea de pe urmăş i Dumnezeu va ş ti mult mai bine decît noi dacăe o crimă . mă rturisesc căatunci cînd măpoartăgîndul spre acele zile cumplite. Că ci copilul . da.

am mai vă zut noi altele ş i mai ş i! Săvină ! — Chiar aş a. Noi îl aş teptă m: săvină ! — De altfel. puiul s-a fă cut tigru ş i vine asupra dumneavoastră . copilul a crescut ş i a devenit bă rbat. — Intră . femeia aceea avea un copil. la urma urmei dacăar tră i. care cere să vorbească . Birtaş ul închise u ş a dupăel: cei patru prieteni aş teptau. — Ce vrei săspui. Ş i pe el cum îl cheamă ? — Grimaud. se auzi un zgomot de paş i pe scarăş i cineva ciocă ni la uş ă . drept dezlegare de pă cate. dup ăcîte spune d'Artagnan. îl încredinţ ăGrimaud. i-a înfipt în inimăacest pumnal. spuse el. Intrăîn grabăş i fă cu semn birta ş ului s ăplece. În clipa cînd aceastăconcluzie a lui Porthos ar fi înseninat. cu unul dintre dumneavoastră . zise Aramis. feriţ i-vă ! Athos îş i privi prietenii cu un zîmbet melancolic. — Copilul a murit. — Ah! fă cu Athos. Grimaud se ridică . — Un copil?! exclamăel. — La naiba! mormă i Porthos. — Domnilor. — Cu cine? întrebarătuspatru prieteni. Grimaud abia îş i mai tră gea sufletul ş i era atît de obosit încît că zu pe scaun. O tă cere îndelungatăse a ş ternu dupăaceste cuvinte. S-a ş i întors? Ce i s-o fi întîmplat lui Bragelonne? — Săintre! strig ăd'Artagnan. totul ară ta c ăe purtă torul unei ve ş ti însemnate ş i cumplite. vorbi d'Artagnan. ori săm ăia dracu! se aprinse Porthos.nu i-a greş it cu nimic. dacăn-a ş i ajuns aici. poate. Iat ă . Tigresa avea un pui. Eş ti sigur? — Sigur. E-atîta ceaţ ăîn ţ ara asta îngrozitoare. dupăce a stors totul de la el.. — Ei bine. Porthos îş i că ută spada. mîngîindu-ş i cu privirea spada atîrnatăîn cui. Grimaud? strigăacesta din urmă . — Eu sînt. frunţ ile mai mult ori mai puţ in întunecate ale celor patru prieteni. dupăce l-a spovedit. — Domnilor. a aflat toat ăpovestea spovedindu-l pe că lă ul din Béthune ş i. zise Athos. e încăplin de . pă lind. care era atîrnatăîn perete. Tulburarea lui Grimaud. f ă cu Porthos. hainele pline de praf. d'Artagnan se ridicăîn picioare. zise Athos. n-are decît. Athos umplu un pahar cu vin de Champagne ş i i-l întinse. — Căfiul lui milady a pă ră sit Anglia. Aramis luăcuţ itul în mîn ă . dacăar veni la Paris.. — Cu cel care se numeş te contele de La Fère. începu birtaş ul. Săintre! Grimaud însăş i urcase ş i aş tepta în capul scă rii. cel puţ in. căse aflăîn Fran ţ a. căvine la Paris. Ş tiţ i de ce-a fost în stare copilul ă sta? Travestit în că lugă r. E aici cineva tare gră bit. paloarea ş i sudoarea ce-i acoperea faţ a. nu-i decît un copil.

Mama ta. patru bă rbaţ i care am ţ inut piept fă răsă clipim unor armate întregi.. zise Athos. pă zeş te-mi fiul ş i ia-mi viaţ a asta atît de tristăş i de nenorocită . Henriette. în strada Saint-Jacques. E unsprezece dimineaţ ăş i evlavioasele mă icuţ e abia au ispră vit o slujbăpentru izbînda oş tilor lui Carol I. iar tînă ra fat ăstăîn picioare la cî ţ iva paş i de ea. D'Artagnan. s-au întîlnit ş i chiar vicontele l-a dus la patul ră nitului. spuse femeia îndurerat ăcare se ruga. —Ş i zici căpoartăhaine de că lugă r. rezematăde un scaun ş i plînge. domnilor. cu ochii de un albastru deschis ş i cu pă rul b ă lai. Grimaud? — Da. încercînd sărîdă . dar se vede călacrimile au îmbă trînit-o. Tînă ra fat ăe fermecă toare ş i lacrimile o fac ş i mai frumoasă . Femeia trebuie săfi fost frumoasă .. Mama ta nu mai are nici tron. numai căacest copil vine în numele lui Dumnezeu. sătremură m în fa ţ a unui copil?! — Da. să rmana mea copilă . dupăcîte mi-a spus hangiul. care se repezise s ăo . e îmbră cat ca un că lug ă r augustin. liniş tit ş i visă tor. z ă u aş a! Cum. Ş i plecarăgră biţ i de la birt.sînge. înveş mîntate în negru. nici bani. fata abia paisprezece. — Ei. XXXVIII SCRISOAREA LUI CAROL I Acum cititorul trebuie sătreacăîmpreunăcu noi apa Senei ş i săne urmeze pînăla poarta mînă stirii Carmelitelor. — Doamne! ş optea tînă ra fată . Ş i femeia. palid. Femeia a îngenuncheat în faţ a unui pupitru de rugă ciune. o femeie ş i o tînă răfat ă . noi. Ieş ind de la biserică . — Mama ta nu poate sămai facănimic pentru tine pe lumea asta. Singur Athos ră mase nemiş cat pe scaun. una semă nînd cu o vă duvă . pe Raoul nu l-a vă zut? întrebăAthos. au intrat în chilia lor. nici soţ . —Ş i. întorcînd capul. slab. a fost pă ră sit ăde toţ i. cealaltă cu o copilăorfană . că ci nu sînt nici treizeci de ceasuri de cînd i l-au scos din rană . Pă zeş te-mi mama. — Doamne! murmura cea care se ruga în genunchi. nici prieteni. Pă zeş te-mi soţ ul. Avem aerul unor femeiuş ti. Ş i Grimaud zvîrli pe masăpumnalul pe care că lug ă rul îl uitase împlîntat în pieptul că lă ului. Porthos ş i Aramis să rirăîn picioare ş i se repezir ăca un singur om săpunămîna pe spade. de lemn pictat. Femeia pare săaibăpatruzeci de ani. Athos se ridicăfă r ăo vorb ăş i îş i desprinse ş i el sabia din cui. nici fiu. — Cum arată ? — E un om de statura mea. — Dimpotrivă . pră buş indu-se în braţ ele fiicei sale. zise d'Artagnan.

— Ah. pofteş te-l! Ş i regina alergăîntru întîmpinarea trimisului. Sîntem douăfiinţ e să rmane l ă sate în seama lui Dumnezeu. Ş i îngenunche ală turi de mama ei. am vîndut toate lucrurile de îmbră că minte. cînd o că lugă riţ ăciocă ni încetiş or în uş a chiliei. ş tergîndu-ş i lacrimile ş i ridicîndu-se. — Vai! suspinănă pă stuita femeie. — Rog pe maiestatea-voastrăsăbinevoiascăsămăierte dac ăîi tulbur gîndurile. atunci regelui. lordul de Winter puse un genunchi la pă mînt ş i înfă ţ iş ăreginei o scrisoare într-un sul de aur. rezemîndu-ş i fruntea de um ă rul copilei. ale mele ş i ale tale. soră . Prietenul soţ ului meu! Săvină . auzi. încănu e rege. ca săplă tesc simbria servitorilor.sprijine. anul ă sta numai nenorociri pe capul regilor! suspinăea. — Ah. Tocmai îş i sfîrş eau rug ă ciunea. — Ei bine. soţ ia ş i copila lui Carol I. începu săplîngăîn hohote. fratele tă u m-a îmbă rbă tat. doamnă . spuse mama. altcineva domneş te în numele ei. mamă ! zise fata. Vre ţ i să -i vorbesc eu? Ş tiţ i doar cît ţ ine la mine. Într-o zi ai săîn ţ elegi asta. — Oh. aud ş i nă dă jduiesc ş i eu. regele. Cele douăfemei care se rugau astfel în faţ a aceluiaş i pupitru de rugă ciune erau fiica ş i nepoata lui Henric al IV-lea. — Vai. Dumneata ne aduci trei lucruri pe care . abia cră p ăuş a. poate! Avem ş tiri din partea tată lui tă u. Henriette? — Da. plin ăde respect. care doreş te săaibăcinstea de a înmîna o scrisoare maiestă ţ iivoastre. nici tată lui tă u. ş tii bine. Dar acum a plecat ş i. venit din Anglia. n-are cum săne trimităvreo veste nici mie. vorbi regina. Că lugă riţ a. — Curaj. Cît timp a fost cu noi. că ruia îi întinse mîna neră bdă toare. care nu voiau să -l înso ţ ească dacănu le-aşfi fă cut pe voie. spune? — Un gentilom de patruzeci ş i cinci ori patruzeci ş iş ase de ani. nare nimic din ce-i trebuie. nepotul vostru. — Dar de ce nu cereţ i sprijinul reginei. Ş i nimeni din ţ ara asta nu se gîndeş te la noi. — Milord de Winter! exclamăregina. mamă . sora voastră ? întreb ăfata. o scrisoare! O scrisoare din partea regelui. în clipa de fa ţ ă . spuse fata. nepotul meu. Laporte ne-a spus asta de două zeci de ori. Mi-am amanetat ultimele bijuterii. —Ş i cine este acest senior. — Cum se numeş te? Nu ş i-a spus numele? — Milord de Winter. dar în vorbitor aş teaptăun senior stră in. Astă zi am ajuns s ătră im din milostivenia fiicelor Atotputernicului. Sora mea regina nu mai e regină . — Atunci săne rugă m lui Dumnezeu. milord. ş i el însuş i. fiecare îş i vede de treburile lui. Intrînd în chilie. — Intră .

Vei în ţ elege căsînt neră bdă toare s ăaflu aceste ve ş ti. El aduce de asemenea binecuvîntarea ce o trimit copiilor mei. doamnş . dar sătră iască ! Vai. soţ ul ş i stă pînul meu. ceea ce n-am putut aş terne pe hîrtie de teama unei întîmplş ri neprevş zute. dar nu putu sără spundă . Am auzit vorbindu-se de niş te mari ş i fulgeră toare izbînzi. — Eu măretrag. urmă toarea scrisoare: „Doamnşş i scumpşsoş ie. nu-mi ascunde nimic. exilat. vreau sş încerc sşajung pe coasta Franş ei. Purtş torul acestei scrisori îş i va spune. pentru tine. Anglia e cuprinsăde un vîrtej care. Aceste triste veş ti. doamnş ş i scumpşsoş ie. r ă mînînd în picioare. tronul se dovedeş te prea primejdios ast ă zi. La rîndul lor. A sosit ceasul. — Nu. dimpreunşcu toate simş ş mintele inimii mele. de voi fi învins. De voi fi învingş tor. doamnă . îl opri regina.nu le-am mai vă zut de multăvreme: aur. scrisoarea era semnată„Carol. mătem. pe care de Winter le urmă rea cum se oglindesc pe chipul reginei.ş i mai disperatăîncă . zise regina. Pînăunde au ajuns lucrurile? Situaţ ia e atît de disperatăpe cît socoteş te? — Vai. — Dar lordul Montross? întrebăregina. un prieten devotat ş io scrisoare din partea regelui. Săfie învins. continu ăregina. trebuie sşprevezi totul). îi aprinserătotuş i în ochi o razăde speranţ ă . voi continua lupta. Toate forş ele care mi le-a l ş sat Dumnezeu sînt concentrate pe cîmpul de la Naseby. Dar oare voi putea. Te va lş muri ce demersuri aş tept de la tine. încît nu poate săbă nuiascătră darea. O citim de faţ ăcu dumneata. ca sădoresc să -l mai pă streze. ară tînd scrisoarea. Maiestatea-sa are o inimăatît de bună . sînt pierdut cu desş vîrş ire. într-o ş arşde pe acum tulburatşde rş zmeri ş e? înş elepciunea ş i iubirea ta mşvor cş lş uzi. atît de cinstită . Nu-ţ i dai seama cădoresc săte întreb o mie de lucruri? De Winter se dă du înapoi cî ţ iva paş i. proscris. încşrege". Vreau în aceastşîmprejurare din urmş (vai! cînd ajungi unde am ajuns eu. — Milord. care aduce cu sine o pildşatît de nefastş . tă cut. spuse de Winter. nu se va potoli decît în sînge. milord. ră mîi. De Winter salutădin nou. rege"." În loc de „Carol. oare vor dori sşgş zduiasc ş acolo un rege nefericit. într-atît era de miş cat. încît nu poate săînţ eleagăura. de unde îş i scriu în grabş . copila sprijinităde braţ ul mamei sale. Vorbeş te. la . — Sănu mai fie rege! exclamăea. de bă tă lii cîş tigate la Inverlashy. Aş tept aici armata supuş ilor mei care s-au r ş zvrş tit ş i voi lupta pentru ultima oarş împotriva lor. mama ş i fiica se retraserălîng ăpervazul unei ferestre ş i citirăcu lă comie. doamnă .

Nu văl ă saţ i pradă deznă dejdii. Montross s-a vă zut silit să -ş i împră ş tie restul armatei ş i săfugă . adaugăHenriette. curaj! spuse de Winter. nu! E un italian iscusit ş i viclean. doamnă . Fiica lui Henric al IV-lea. doamnă . doamnă . — Curaj. am nă dă jduit o clip ă . milord. a ş a cum a fă cut regele. Mai bine sălupţ i. la Alfort ş i la Kilsyth. care viseazăpoate la o asemenea faptă . Regina clă tinădin cap cu amă ră ciune. dar nu va îndr ă zni niciodatăsăo să vîrş ească . — Dar auzisem vorbindu-se despre o că să torie între prinţ ul de Galles ş i domniş oara d'Orléans? — Da. decît sătră ieş ti cerş ind. Interesele coroanei Franţ ei. aş a cum poate i se va întîmpla. atît de zdruncinatăîn clipa de . spuse ea. Milord. dar regina. — Dumnezeu să -l aibăîn paz ă ! murmurăregina. Copiii se iubeau. Învins la Philippaugh. aproape fă răpîine ş i deseori nu ne-am dat jos din pat. — Dacăjudec dup ămine. Ah. — Oare vrea săjoace în Franţ a rolul pe care Cromwell îl joacăîn Anglia? — O. so ţ ia regelui Carol! De ce-aţ i tă cut. cînd cunosc situaţ ia regelui aş a cum e. în Norvegia. Prezen ţ a mea ş i a fiicei mele în Franţ a a ajuns s ă -l împovă reze: cu atît mai mult aceea a regelui. zîmbind cu melancolie. cardinalul n-are s ăridice un deget. — Îngrozitor! strigăde Winter. acum. doamnă . regele. Obosise victoria. travestit în valet. adicădisperată . maiestatea-sa doreş te săafla ţ i simţ ă mintele regelui ş i ale reginei faţ ăde dînsul.Auldone. fă ră schimburi. care încurajase ş i el înfiriparea prieteniei lor. ba poate chiar va fi împotriva noastră . ş i-a schimbat p ă rerea în vreme ce ducele de Orléans. ori sămori. Am auzit căse îndrepta spre frontieră spre a se ală tura regelui. milord.ş i n-aţ i vorbit primului venit dintre noi? — Iatăospitalitatea pe care o acordăunei regine ministrul că ruia un rege vrea să -i cearăospitalitate. Mazarin are doar sprijinul reginei în lupta lui cu Parlamentul. e trist ş i aproape ruş inos de spus. — Ei bine.Ş i. a interzis fiicei sale săse mai gîndeasc ăla aceast ăcă să torie. milord! continuăregina. numai ca la frontierăl-a întîlnit pe Lesly. fă r ăs ăîncerce mă car s ă -ş iş teargălacrimile. dar am petrecut iarna la Luvru f ă răbani. — Un motiv în plus ca săocroteascăun rege pe care îl urm ă resc parlamentele. spune-mi ce ai să -mi spui din partea soţ ului meu. care dispune de douăCamere. dupăcum ş tii. S-a dus la Bergen. iar regina nu-i decît o femeie. Am cel puţ in mîngîierea săş tiu căaceia care ş i-au primejduit de atîtea ori via ţ a pentru noi se aflăîn siguranţ ă . regele e înc ăun copil.Ş i. a ş a cum tră iesc eu. — Din pă cate. deoarece nu aveam foc. ba încădestul de slabă : aici Mazarin înseamnătotul. care la început încuraja aceastădragoste. spre deosebire de Cromwell. cerîndu-i lucruri supraomeneş ti: ş i victoria l-a p ă ră sit. rosti de Winter. — Întocmai.

Sînt copleş it de atîta cinste. se dovedea destul de accesibil. murmurăregina cu acea îndoială sfîş ietoare a oamenilor care s-au aflat mult ăvreme în nenorocire.. — Săregă sesc întîi ni ş te vechi prieteni de odinioară . în cazul cătrebuie săfugă . sper căMazarin nare săintre în cîrdă ş ie cu asemenea oameni. urmat de doi valeţ i. în afarăde gă rzi ş i uş ieri. Cardinalul era adesea stă pînit de team ă . dar el cine e? fă cu doamna Henriette. spuse doamna Henriette. — Haide. — Doamnă . pentru onoarea regelui. — Ei. XXXIX SCRISOAREA LUI CROMWELL În clipa în care Doamna Henriette pleca de la mînă stirea Carmelitelor spre Palatul Regal. — Dar dacărefuză . ş i regele pierde bă tă lia? — Atunci.faţ ă . — De că tre cei din tagma lui Joyce. de Winter s ă ri în ş aş i. rosti de Winter. — Aliaţ i! fă cu regina. dînd de ş tire ostaş ilor de gardăcăare s ăcomunice lucruri importante cardinalului Mazarin. maiestatea-sa are s ăse refugieze în Olanda. ş i dumneata măliniş teş ti. veghea credinciosul Bernouin. cl ă tinînd din cap. milord. — Totuş i. doamnă . a reginei. sînt de a combate revolta la un popor din cea mai apropiată vecină tate.. Daţ i-mi mîna ş i sămergem la ministru. unde am auzit căse aflăprinţ ul de Galles. spuse de Winter. ş i apoi iau totul în seama mea. înclinîndu-se. — Dar eş ti convins căvenirea dumitale aici n-a fost anunţ at ă ? zise regina cu îndoială . ră spunse de Winter. oprindu-se în loc. Piedica cea mai greu de învins nu te întîmpina la prima u ş ă . Să mergem ş i Dumezeu săte-audă ! Regina se urcăîn tr ă sură . — De că tre cine? întrebăde Winter. Un prieten vorbeş te nespus de convingă tor. milord. doamnă . săsperă m căva face ceva pentru onoarea lor. dar cum avea mare nevoie de informaţ ii ş i de sfaturi. zise doamna Henriette. un cavaler descă leca în poarta reş edin ţ ei regale. Cromwell. — Un croitor! Un că ruţ aş ! Un berar! O. — Sămergem atunci. Pridge. —Ş i maiestatea-sa ar putea s ăse bizuie. Mazarin e un om de stat ş i va înţ elege aceastănecesitate. doamnă . îns ăla cea de-a treia. cerber pe care nici un cuvînt nu-l . Dar am prevă zut asta ş i am venit săcaut aliaţ i în Fran ţ a. însoţ i tră sura nedesprinzîndu-se de lînga portier ă . chiar ş i de uş a a doua se putea trece cu destulău ş urinţ ă . pe cîţ iva oameni ca dumneata? — Din pă cate nu.

ochi albaş tri-cenuş ii. dă du săse înapoieze la Mazarin. Binevoiţ i să spuneţ i acest nume Eminen ţ ei-Sale ş i veniţ i să -mi comunicaţ i dac ăpoate sămăprimească . spuse tîn ă rul. La cea de-a treia uş ă . De la cine este scrisoarea pe care o aduceţ i Eminenţ ei-Sale? — De la generalul Oliver Cromwell. întreb ăgă rzile: — Domnul cardinal Mazarin? — Treceţ i înainte. mai degrabăcenuş ii decît albaş tri ş i. intrăîn cabinetul cardinalului. cănu sînt un simplu mesager. Cavalerul deschise uş a celei de-a doua încă peri. caracteristicăpuritanilor. Ce fel de om e? — Un adevă rat englez. fă rămă car săridice ochii din că rţ ile de joc ori de pe zaruri. — Am una. iat-o. pe lîng ăasta. ca de obicei. — Aveţ i scrisoare de audienţ ă ? întreb ăunul dintre uş ieri. orgolios ş i înţ epat. deschise uş aş i îl pofti: . Bernouin cercetăsigiliul ş i.putea îndupleca ş i nici o creang ă . ci un trimis extraordinar. Ş i ră mase în picioare. deschizînd uş a primei încă peri. fie cătocmai se afla la post. ră spunse tînă rul. spuse Bernouin. Aici vegheau vreo cîţ iva muş chetari ş i uş ieri. Cavalerul care-ş i legase calul de grilajul gardului urc ăscara cea mare ş i. monseniore: pă rul blond-roş cat. Dar ca săvăconvingeţ i căîntr-adevă r aduc o scrisoare. nu-l putea vră ji. — Adă uga ţ i. într-o atitudine întunecat ăş i mîndră . Bernouin. cine cerea sau reclama o audienţ ătrebuia deci săse supunăunui interogatoriu în lege. că ruia îi repet ăcuvintele trimisului. ră spunserăosta ş ii. încredin ţ îndu-se c ăscrisoarea venea neîndoios din partea generalului Cromwell. ivindu-se dupăcîteva clipe. însănu de la cardinalul Mazarin. dupăce-l mă surădin cap pînăîn picioare cu o privire cercetă toare. mai degrabă roş cat decît blond. — Să -ţ i dea scrisoarea. — Monseniorul cere scrisoarea. ră spunse noul venit. — Eu sînt cel pe care-l că utaţ i. Bernouin se întoarse în cabinet ş i. spuse uş ierul. ş i încîntaţ i de altfel sădea de înţ eles că slujba valeţ ilor nu cade în seama lor. trecînd din cabinet în anticameră . Ş i cavalerul deschise uş a celei de-a treia încă peri. fie ş i de aur. Fie din întîmplare. Bernouin era în picioare în spatele uş ii ş i auzise totul. domnule. — Un sol cu o scrisoare din partea lui Oliver Cromwell? fă cu Mazarin. — Monseniorul nu va vedea scrisoarea fă r ăaducă torul ei. — Intraţ iş i întrebaţ i de domnul Bernouin. apropiindu-se de el. zise el. Ş i repetăîntrebarea.

monseniore. — Cum asta. înţ eleg. convins din experienţ ăc ă foarte puţ ini oameni reuş esc să -i ascund ăceva cînd el îi încol ţ ea cu întrebă rile ş i totodatăîi scruta cu privirea. înclinîndu-se. deş i nu am înţ elepciunea voastră . spuse tîn ă rul. cu pă lă ria într-o mînăş i cu o scrisoare în cealaltă . la Paris. domnule? fă cu Mazarin. Mazarin înţ elese cătrimisul lui Cromwell dorea sănu-ş i dea în vileag . rosti el. Cardinalul luase scrisoarea ş i o tot învîrtea în mînă . domnule Mordaunt. începu să -i punăîntrebă ri. potrivit obiceiului să u. Mazarin recursese la tot acest du-te-vino ca s ă -ş i revinădin tulburarea pricinuităde vestea acestei scrisori. cum te numeş ti? întrebăMazarin. — Vreau săspun. unul dintre secretarii mei. OLIVER CROMWELL" — Foarte bine. Mazarin se ridicăîn picioare.— Intraţ i. nu e ş ti un om de rînd? rosti Mazarin cu mirare. Dar pentru a-l înş ela pe mesager. Mazarin luăscrisoarea. — Dac ămi-aşpurta titlul. Nu văîn ţ eleg. spuse Mazarin. îi rupse sigiliul ş i citi: „Domnul Mordaunt. am două zeci ş i trei de ani. Sînt mai vîrstnic decît Eminen ţ a-Voastră . — Eş ti foarte tînă r. eş ti să rac. Nu ai avere. va remite aceastş scrisoare de recomandare Eminenş ei-Sale. Dar averea mi-a fost furată . cîndva trebuia săam o avere de ş ase milioane. pentru meseria asta grea de ambasador. Dă -mi cealaltă scrisoare ş i ia loc. în sfîrş it. Dacăaşpurta adevă ratul meu nume. dar. — Mănumesc Mordaunt. — Monseniore. absorbit de gînduri. domnule. — Aş adar. o întinse cardinalului ş i se aş eză . aţ i fi auzit unul din numele cele mai ilustre ale Angliei. fă r ăsă -i rupăsigiliul. Dar Eminenţ a-Voastrăse înş al ăspunînd căsînt tînă r. monseniore. oricît de ager era spiritul să u. de asemenea. — Dar. ai o scrisoare confidenţ ialăpentru mine? — Iat-o. da. în care dau greşuneori chiar cei mai încercaţ i diploma ţ i. zise Mazarin. — Domnule. aşfi lord. nu-i aş a? Apoi adă ug ăîn sinea sa: „Revoluţ ionarii ă ş tia englezi sînt toţ i niş te calici ş i niş te ţ ă ră noi". purtş torul unei a doua scrisori confidenş iale pentru Eminenş a-Sa. cardinalul Mazarin. domnule Mordaunt. spuse tînă rul. — Ah. Tînă rul apă ru în pragul cabinetului. Tînă rul scoase din buzunar a doua scrisoare. căanii de suferinţ ăse socotesc îndoit ş i căeu m ăaflu de două zeci de ani în suferinţ ă . că uta zadarnic motivul care îl îndemnase pe Cromwell să intre în legă turăcu el. — Monseniore. el este.

adevă ratul nume. — Înseamnăc ănu ţ i-ai v ă zut niciodatămama? — Ba da. — Atunci. îl ură sc! m ă rturisi tînă rul. — Ah! Acum înţ eleg de ce-l slujeş ti pe domnul Cromwell. îns ăîn acest timp îl privi cu mai multăluareaminte decît la început. un preot din Kingston m-a luat la el. mi-a ră mas una singură . dar într-un chip atît de ciudat. monseniore. remarcăMazarin. da. Apoi. scumpe domnule Mordaunt! spuse Mazarin. deoarece nimeni nu-i mai d ă dea un ban. — Da. Ş i mi-o aduc aminte ca azi cînd a venit ultima dată . dar într-ai lui nă vă li fierea ş i se fă cu galben ca ceara. Tă cu cîteva clipe. — Ah. cu glas tare: — Mai ai rude? — Da. mă rturisi tînă rul. Mazarin r ă mase uimit de expresia diabolic ăcu care tînă rul rostise aceste cuvinte: de obicei nă vă leş te sîngele în obraji. monsenire. sperînd ca tînă rul săcadăîn capcana acestei pref ă cute compasiuni. Parc ăar fi cioplit în marmură . —Ş i cercetă rile dumitale? — Au fost zadarnice. —Ş i cine te-a crescut? — O doicăfranceză . ş i atunci a rostit numele acelei rude despre care mama îi vorbise adesea. Dumnezeule. mi-a împă rtă ş it tot ce ş tia el însu ş iş i m-a ajutat să -mi caut familia. ş i mămiş că . domnule Mordaunt. monseiore. Tînă rul era de nepă truns. încît pe cardinal îl trecurătoţ i fiorii. te ajută ? — M-am înfă ţ iş at de trei ori la aceast ărubedenie pentru a-i implora sprijinul ş i de trei ori a pus valeţ ii sămăizgonească . Întîmplarea a fă cut totul. nu-ţ i cunoş ti obîrş ia? — O cunosc de foarte puţ inăvreme. Cînd eram copil a venit de trei ori la doica mea. — La dracu cu toţ i puritanii ă ş tia! mormă i Mazarin. — Ce-ai fă cut atunci? — Cum plîngeam ş i cer ş eam la drumul mare. — Ai aflat ce s-a întîmplat cu mama dumitale? — Am aflat căa fost asasinatăde acea rubedenie a mea. —Ş i pînăîn momentul cînd ai cunoscut-o? — Măsocoteam un copil pă ră sit. dar ş tiam dinainte cămi s-a luat rangul de noble ţ eş i că am fost despuiat de întrega-mi avere de că tre regele Carol I. care m-a gonit cînd am împlinit cinci ani. — Povestea dumitale e cumplită . Ură ş ti pe rege. — Ai memorie bună . cu ajutorul a patru prieteni. m-a educat în spiritul religiei calvine. monseniore. Dumnezeule! Nici nu-ţ i închipui cît măintereseazăpovestea dumitale! Aş adar. — Oh.

— Dar nu mi-ai spus c ăs-a purtat urît cu dumneata? — Prima oarăcînd am să -l vă d. te afli în slujba unui stă pîn atotputernic. regele nu va mai gş si sprijin nici în Anglia. Din fericire pentru dumneata. monseniore. Odatşcîş tiga ş ş aceasta bş tş lie. însşDoamna Henriette e o fiicş a Franş ei ş i Franş a era datoare sşo gş zduiasc ş . — Vrei cumva săvorbesc eu acelei rude de care mi-ai pomenit? întrebăMazarin. desigur. Franş a a dat g ş zduire reginei Henriette ş i. cş ci nş dejdile poporului ş i harul Domnului sînt cu mine. În ce priveş te pe regele Carol. O reproducem textual: „Eminenş ei-Sale Monseniorului Cardinal Mazarin Am vrut.Cele douşregate sînt prea învecinate pentru ca Franş a sşnu se preocupe de situaş ia noastrş . deschise scrisoarea lui Cromwell. v ă zînd indiferen ţ a acestuia. dac ş nu va fi fş cut prizonier sau nu va fi ucis. unui cîine de rasănu trebuie decît s ă -i ară ţ i o urmă . — Monseniore. monseniore. — Prin urmare.. Oamenii ca noi ş tiu o mulţ ime de lucruri. procurîndu-ş i arme ş i bani. nici în Scoş ia ş i.. Aflat în fruntea acestei miş cş ri prin încrederea publicş . vrînd s ăse încredin ţ eze dacăMordaunt nu-i pîndeş te reac ţ iile ş i. lucrurile se schimbş : dîndu-i gş zduire ş i ajutor.profund. pe urmădescoperăîn mod sigur totul. Franş a ar dezaproba acş iunile poporului englez ş i ar d ş una într-o mş surş atît de hot ş rîtoare Angliei ş i. Încetul cu încetul. ochii tînă rului se stinserăş i redevenirăsticloş i. activitş ş ii guvernului pe care ş i-l va alege. Mazarin aruncăo privire pe sub sprîncene. care ţ inea să -ş i cî ş tige un prieten pe lîngăCromwell. ca s ă nu mai continue o asemenea convorbire. va încerca sştreac ş în Fran ş a pentru a recruta soldaş iş i pentru a se reface. Englezii sînt aproape toş i convinş i sşlupte împotriva tiraniei regelui Carol ş i a partizanilor sş i. " . mai ales. sînt în mş surşsş -mi dau seama mai bine decît oricine de natura ş i urmş rile ei. fş rş sş vrea. ridicăuş or din umeri: — Cautăsăizbuteş ti cu ajutorul acelor oameni care-ş i fac în acelaş i timp treburile lor. Astş zi pornesc lupta ş i voi da o loviturş hotş rîtoare regelui Carol. Dupăprimele rînduri. a întreş inut în ş ara mea un focar de rş zboi civil care nu poate fi stins. Voi cîş tiga b ş tş lia. încît o asemenea stare de lucruri ar echivala cu niş te ostilitş ş i flagrante. El trebuie săte ajute în cercetă rile pe care le faci. Săvedem acum scrisoarea. iar el că zu într-o adîncăvisare. — Muţ umesc. Mazarin îl privi. am să -i vorbesc chiar eu. se va purta mai bine. sşvşcunosc intenş iile cu privire la problemele de astş zi ale Angliei . dupşcum ş i noi ne preocupam de aceea a Franş ei. încurcat. ai un mijloc de a-l îndupleca? — Am un mijloc care ma va face temut. însăfulgerele care ţ îş neau din ochii tînă rului îl fă curăsăplece capul ş i.

Anglia are nevoie de liniş tea internşpentru a duce pînş la capş t expulzarea regelui s ş u. Oliver Cromwell s-a gîndit cşva face mai uş or s ş asculte de glasul raş iunii un spirit inteligent ca acela al lui Mazarini. neînş elegerile zgomotoase cu prinş ii. ea precede m ş surile pe care le voi lua în funcş ie de evenimente. OLIVER CROMWELL" — Domnule Mordaunt. decît pe reginş . Du-te ş i aş teaptăacest . m-am gîndit ca aş i prefera sşvşconcentraş i for ş ele înlş untrul regatului Franş ei ş i sş nu stingheriş i cu nimic noul guvern al Angliei. M-am gîndit deci. nici cu bani. pre ş edintele Blancmesnil ş i consilierul Broussel. ridicînd glasul ca ş i cum ar fi vrut săcurme visarea tînă rului. Aceastşneutralitate constşnumai în a îndepş rta pe regele Carol de teritoriul Franş ei ş i a nu ajuta nici cu arme. în sfîr ş it. spuse cardinalul. Mazarin încetăsămai citeascăş i se uitădin nou pe sub sprîncene la tînă rul din faţ a lui. Cu bine. monseniore. Acesta continua săviseze. bineînş eles. însufleş it ş de avîntul noilor idei. toatş aceastş dezordine care trece de la o treaptşla alta a statului trebuie sşvşfacşsşpriviş i cu îngrijorare eventualitatea unui rş zboi cu o ş arşstrş inş : cş ci atunci Anglia. iar mîine vor lupta împotriva voastrş . Franş a are nevoie de aceastşliniş te pentru a consolida tronul tînş rului ei monarh. monseniore. sşcunosc vederile Franş ei: interesele acestui regat ş i cele ale Angliei. cu cît voi fi mai sigur cănimeni nu va ş ti căi l-am trimis. Certurile voastre cu Parlamentul. Ră spunsul meu la aceasta scrisoare va fi cu atît mai mulţ umitor pentru generalul Cromwell. foarte neliniş tit de întors ă tura pe care o luase scrisoarea. monseniore. însşprea supusş prejudecş ş ilor deş arte legate de obîrş ie ş i de puterea divinş . Scrisoarea mea e.În clipa aceea. deş i îndreptate în direcş ii opuse. Dintr-un sentiment pe care Eminenş a-Voastrşîl va aprecia. se apropie totuş i mai mult decît s-ar putea crede. aveş i nevoie în aceeaş i mş surşca ş i noi de aceastşpace internş . a cş rei fermitate e desigur minunat ş . care astş zi luptş pentru dumneavoastrş . dacşîn cincisprezece zile nu voi primi rş spuns. Mazarin citi mai departe: „Este deci urgent. de care noi ne apropiem mulş umit ş energiei guvernului nostru. care rîvneş te de pe acum la aceastşalianş ş . nici cu trupe pe acest rege strş in cu desş vîrş ire de ş ara voastrş . voi socoti scrisoarea mea ca neavenit ş . se va alia cu Spania. îndîrjirea poporului diriguitşde cş tre vicar. cunoscînd prudenş a voastrşş i situaş ia cu totul personal ş pe care evenimentele v-o creeazş astş zi. cu totul confiden ş ialşş i de aceea v-o trimit printr-un om care se bucurşde încrederea mea deplinş .

monseniore. Dupăcare se înapoie în grab ăla st ă pînul să u pentru a pofti înă untru pe regina Henriette. Mordaunt se înclină . fă cînd cîţ iva paş i spre u ş a pe care intrase. regina Henriette înso ţ it ăde un gentilom englez intrăîn clipa asta în Palatul Regal. Dacădoreş ti un altul. Moudaunt îl urmăpe Bernouin. XL MAZARIN Ş I DOAMNA HENRIETTE Cardinalul se ridicăş i se îndreptăîn grabăsăîntîmpine pe regina Angliei. Pofteş te pe aici. întrucît socotesc căorice oraşdin Fran ţ aţ i-e indiferent. ar fi t ă cut-o. întrevederea noastrătrebuie sără mînăsecretă . Doresc sănu fii vă zut la plecare. Acei ce vin săceara ş tiu însăs ă -ş i zugră veascăorice expresie pe chip. cu cît simţ ea c ăel însu ş i avea să -ş i fac ădestule mustră ri asupra zgîrceniei ş i lipsei lui de omenie. — Monseniore. O întîlni pe la mijlocul galeriei din faţ a cabinetului s ă u. dup ăo vă dit ăş ovă ială . Cîte zile crede Eminenţ a-Voastr ăc ăva trebui s ăaş tept acest ră spuns? — Dacănu-l primeş ti în zece zile. — Asta nu-i tot. ş i fiica lui Henric al IV-lea zîmbea pă ş ind în întîmpinarea omului pe care îl ura ş i-l dispreţ uia. care tocmai stră bă tea galeria cu vitralii. pe coridor. lucru care nu sc ă pătînă rului. nu-i aş a? Am hotă rît săaş tep ţ i la Boulogne. ai auzit. — Nu. de care nu pot scă pa decît prin multădiscreţ ie. ră spunse Mordaunt. se aplecă la urechea cardinalului ş i-i ş opti ceva. ş i vei ajunge în vestibul. Înţ elegi însăprea bine că . Întîmplă rile din viaţ a dumitale m-au miş cat profund. Ară ta cu atît mai mult respect acestei regine lipsite de suităş i de podoabe. domnule. era gata să deschidăgura săvorbeasc ă . înă bu ş indu-i destă inuirea pe care. Mazarin să ri în sus. spune. spuse Mordaunt. domnule. continuăMazarin. spune-mi ce pot să fac pentru dumneata? Mordaunt se gîndi o clipăş i. poţ i pleca. rosti cardinalul. care îl conduse într-o încă pere ală turat ăş i acolo îl dă du în seama unui uş ier. . fă r ăîndoială . — Domnule. spuse el. — Voi pleca. ară tînd c ă tre o uş ăde ieş ire. cînd Bernouin intrăzorit pe uş a. te rog! stigăiute cardinalul. — Văfă gă duiesc.ră spuns la Boulogne-sur-Mer ş i fă gă duie ş te-mi căvei pleca acolo mîine dimineaţ ă . domnule. nu pe-acolo. înconjurat cum sînt de felurite înrîuriri. ş i apoi scrisoarea domnului Cromwell te ridicăîn ochii mei la rangul de ambasador. doresc sănu se ş tie de prezenţ a dumitale la Paris. Î ţ i repet.

sora mea. Mazarin ar fi vrut grozav săfie invizibil în acea clipă . atît de agitatăş i în fierbere cum e astă zi. ş i că . De vreme ce o reginăcu care el se purtase aş a cum se purtase apă rea cu surîsul pe buze în loc de ameninţ ă ri. la început m-am gîndit sădiscut chestiunea care măaduce aici cu regina. v ărog s ăcredeţ i cămaiestateavoastrăm ăcople ş eş te cu atîta m ă gulitoare atenţ ie. continuăregina. spuse augusta vizitatoare. Cum va suporta o îndoităpovară ? — Aceastăpovarăn-a fost prea apă să toare în ce m ăpriveş te. aş a ca Mazarin. Dacăva fi învins. — Doamnă . ră spunse cardinalul. ră spunse Mazarin. însemna căvine să -l roage ceva. îl întrerupse regina. urmăregina cu un surîs trist. — Domule cardinal. Din nefericire. „E foarte amabil. Am pierdut deprinderea de a mai porunci. ridicînd uş or din umeri. dacăva fi învins. însă mi-am zis cătreburile politice privesc în primul rînd pe b ă rbaţ i. ascunzînd vederii minunatul diamant a că rui stră lucire atră gea privirile asupra mîinii sale. Ce zîmbet dulce! Oare vine s ă -mi cearăbani?" Ş i aruncăo privire neliniş tităc ă tre scrinul unde ţ inea banii. dupăce o vă zu aş ezatăîntr-un fotoliu. reprezintăun adă post sigur pentru un rege detronat? Coroana de pe fruntea regelui Ludovic al XlV-lea se clatinăş i aş a. — Ei bine. aflaţ i căsoţ ul meu. cugetăregina. Oare mi-o fi ghicit gîndul?" Intraser ăîn cabinet. Cum priviţ i acest proiect? Cardinalul ascultase fă răsăi se clinteascăun mu ş chi de pe faţ ăcare să -i tră deze gîndurile. cu un zîmbet dureros. zise: — Cel mai plecat dintre servitorii voş tri v ăaş teaptăporuncile. regele. care-ş i fă cea nevă zut stă pînul atunci cînd îl ră sucea pe deget. se gă se ş te în ajunul unei acţ iuni hotă rîtoare. Vin sa vărog ceva ş i aşfi foarte fericitădacămi-aţ i îndeplini rug ă mintea. Poate nu ş tiţ i căîn Anglia sînt lupte. în scurt timp. iar î ş i ră suci inelul de pe deget. — Credeţ i. ar dori săse retragăîn Franţ aş i să -ş i ducăviaţ a aici ca un cetă ţ ean oarecare. doamn ă– spuse el cu glasul cel mai mieros atunci cînd regina sfîrş i – crede ţ i oare căFranţ a. — Domule cardinal.. Vai! Propriile noastre ră zboaie ră pesc timpul ş i mintea unui biet ministru nevolnic ca mine. Ş i nu cer pentru so ţ ul meu mai mult decît aţ i fă cut pentru mine. doamnă . Cardinalul o pofti săia loc ş i. vor avea loc bă tă lii ş i mai hotă rîtoare decît cele de pînăacum. oare. spuse regina. Carol I... — Nu ş tiu nimic. Surîsul lui ră mă sese la fel de fals ş i de linguş itor.„Ah! îş i zise în sinea lui Mazarin. trebuie s ăprevezi totul. . — Vai. (aici Mazarin tresă ri). sîntem ni ş te regi foarte modeş ti. îl poartăîmpotriva supu ş ilor să i ră zvră tiţ i. inelul nu avea însuş irea inelului lui Gygès. Or. domnule! exclamăregina. e vorba despre ră zboiul pe care so ţ ul meu. spuse Mazarin. întrucît bă nuia că doamna Henriette vine să -i cearăceva. M-am obiş nuit a face rugă minţ i. — Văascult. Vedeţ i.. doamnă . domnule cardinal. de altfel alb ăş i frumoasă .

îş i pierdu ră bdarea regina. Într-o buna zi. fă răsăprimeascăpropunerea reginei de a vorbi într-alt grai. — În sfîrş it. cardinalul. acest sublim rege. maiestatea-voastrăîngă duie să -i dau un sfat? Bineînţ eles. ne-a învă ţ at limba italianămai înainte ca predecesorul dumneavoastră . despre care vorbeaţ i adineauri. doamnă . Dacăa mai ră mas ceva din acest mare. — Chiar aş a a fă cut. — Oh. încep prin a fi la picioarele maiest ă ţ iivoastre. Dar. regina Elisabeta nu-i era nepoat ă . Sfatul unui om atît de prevă ză tor ca dumneavoastr ă . mama noastră . ca ş i dumneavoastr ă . E adevă rat. un sfat bun. sublim rege. îndeplinind tot ce i-ar face pl ă cere. îmi judecără u intenţ iile. atunci trebuie săse mire din cale-afarăde această profundăadmira ţ ie pentru el. i-aşpune la dispozi ţ ie casa mea. Să rmanul Concino Concini! Ş i el nu dorea totuş i decît binele Franţ ei! — Da. dovedeş te cănu înţ elege săse predea f ă răluptă . înainte de ami lua aceastăîndră zneală . ş i asta. Care e ră spunsul dumneavoastră ? — Doamnă ! exclam ăMazarin. pe care o va da cu mijloace mult mai reduse decît acelea ale du ş manilor s ă i. — Vorbiţ i italieneş te. a acestui mare. vai! N-ar fi un adă post prea sigur. poporul îi va da foc. aş a cum va fi soţ ul meu. domnule! Regina Maria de Medicis. în sfîrş it. monseniore cardinal. dumneavoastră . O fiicăa lui Henric al IV-lea. Maiestatea-voastrănu m ăîn ţ elege.domnule. ginerelui s ă u. s-a dus să cearăajutor Angliei ş i căAnglia i l-a dat. doamnă . din acest sublim rege Henric. monseniore. dacăregele Carol I – Dumnezeu să -l fereascăde orice nenorocire! – ar veni în Franţ a. — Doamnă . regele trebuie s ăse apere pîn ăla cap ă t. domnule. credeţ i-m ă .. fă ră îndoială . dumneavoastră ! se gr ă bi săspună cardinalul pentru a pune capă t explicaţ iilor pe care le presimţ ea. Doamnă . s ăo fi trimis sămoarăîn exil. aceastăadmira ţ ie e atît de adîncăş i de adevă rată . ş i aceastăultimăb ă tă lie. — Văascult. trebuie săfie. în cazul unei înfrîngeri? . Mazarin se prefă cu a nu în ţ elege tîlcul îndoit al cuvintelor rostite chiar de el cu cîteva clipe mai înainte ş i continu ăs ăse înduioş eze de soarta lui Concino Concini. propria mea casă . nu-i a ş a? Ar trebui totuş i săv ăaduceţ i aminte căacest mare. — Ceea ce nu văîmpiedic ăs ărefuzaţ i a da gă zduire. încît. Broboane mari de sudoare curgeau pe fruntea lui Mazarin. Cu dumneavoastrăe cu totul altceva. domnule! ră spunse regina. domnule. — Peccato! fă cu Mazarin. din ce în ce mai înduio ş at. Dar. încol ţ it de aceastălogicănespus de simplă . împletit ăcu atît de puţ inămil ăpentru familia sa. cum a pus foc casei mareş alului d'Ancre. fiindc ănu m ăexprim bine în limba franceza. rosti Mazarin. — Dimpotrivă . surghiunit cîndva. replic ăironic regina. fă răîndoială ..

la drept vorbind. Regina îş i muş ca buzele. aş tepta în picioare. — Ah. doamnă . spuse regina. deschise singurăuş aş i. Cardinalul întinse mîinile împreunate spre ea. Duceţ i-v ăîntr-adevă r în Parlament. acelui sublim Henric al IV-lea. sau mai curînd greş esc. se duse s ădea mîna lui de Winter. singurele ajutoare care au împiedicat-o sămoarăde foame ş i de frig astă -iarnă . — Ah. în fotoliu. stingher. pă rerea mea. tremurînd de neră bdare. Era o reginăumilită . spuse Mazarin. cred. cu aerul celei mai depline sincerită ţ i. domnule. îi trimiteţ i ajutoare? Dac ăvine în Franţ a. domnule cardinal. nemaiavînd ră bdare săurmă reascăacest spirit subtil în labirintul de vorbe în care se ră tă cea. sămăîncă lzesc eu ş i fiica mea. Regii absenţ i sînt repede uitaţ i: dacă trece în Franţ a. am vîndut ş i ultimul diamant ca să -l ajut. domnule cardinal. ş tiţ i. i-au venit fiicei acelui mare. spuse regina. decît un singur braţ pe care săse sprijine! . sper săară t maiestă ţ ii-voastre cît îi sînt de devotat. — Cu care vără zboi ţ i. singur. ş tiţ i chiar mai bine decît oricine. al curtenilor gră biţ i să -l linguş ească . înconjurat ăde luxul unei regalită ţ i rivale.— Ei bine. destul! Văîn ţ eleg. Destul. R ă spunde ţ i-mi da sau nu: dacăregele stă ruie s ăr ă mînăîn Anglia. cît de puţ in măcunoaş teţ i! Dumnezeule! Dar regina Henriette. aşfi cump ă rat astă -iarnălemne. e o m ă rturie cănu se mai poate bizui pe dragostea supuş ilor să i. în acest caz. trimiteţ i-i ajutoare în oameni ş i bani. — Măduc săm ăsfă tuiesc neîntîrziat cu regina ş i apoi vom supune problema Parlamentului. Ş i zicînd aceasta. stră bă tu înc ă perea. ş iş tiu căîndră znesc destul înfă ţ iş înd maiestă ţ ii-voastre pă rerea mea. Nu mai am nimic. cauza lui e pierdută . Dup ă aceea. pe care îl admiraţ i atîta. Ziua în care un ajutor stră in vine în sprijinul unui rege ca să -l repunăpe tron. — Atunci. maiestatea-voastrănu se va mai îndoi de rîvna mea de a o sluji. ce aveţ i de gînd? vorbi ea în cele din urmă . fă rămă car săîntoarc ăochii spre cel care vă rsa aceste lacrimi prefă cute. Vă ascult. doamnă . nu-i aş a? Veţ i însă rcina pe Broussel săfie raportor. doamnă . precum ş i dorinţ a mea de a rezolva aceastăchestiune la care ţ ineţ i atît de mult. Sărevenim la fapte. spuneţ i. în faţ a că reia toţ i se mai înclinau doar fiindcăaş a cerea eticheta. doamnă . Dacămi-ar mai fi ră mas vreo bijuterie. duş man al regilor. — Ei bine. pă rerea mea e c ăregele nu trebuie să -ş i pă ră seascăregatul. regina se ridicăplin ăde o maiestuoasăindignare. care. îi acordaţ i ospitalitate? — Doamnă . rosti cardinalul. — Sărevenim la fapte. în mijlocul numeroaselor gă rzi ale Eminenţ ei-Sale. Eu nu mai pot face nimic pentru el. dar că reia nu-i mai ră mă sese. maiestatea-voastrănu ş tie ce-mi cere. dacăaceasta-i pă rerea dumneavoastrăş i dacăvăinteresaţ i într-adevă r de soarta lui. c ă ci de la acest Parlament.

spuse Comminges. încă lecă . Dar Mordaunt se stă pîni. în timp ce conduceam pe tînă rul de care întreabăEminen ţ a-Voastră . care se gă se ş te în faţ a acestei uş i. spuse Mazarin cînd se vă zu singur. care pe atunci se numea tră sură . În cele din urm ă . Hm! Cromwell ă sta e un stra ş nic vînă tor de regi ş i-i plîng pe miniş trii lui. pe care l-ai introdus la mine adineauri. Nu aş teptămultăvreme. aş teptăsăiasădin curte tră sura reginei. tînă rul se opri brusc. cum o lacrimăi se rostogolea încădin ochi ş i-i împiedica vederea. Comminges vă zuse bine. el s-a apropiat de u ş a de sticl ăa galeriei ş i s-a uitat mirat la ceva. ci ca fascinat de vederea unui lucru cumplit. În acea clipăapă ru domnul de Villequier. Venea într-adevă r din partea reginei să -l cheme pe cardinal. nici altuia. Dar n-am spus nimic nici unuia. adicăsăse ducădrept la milord de Winter. Ză rindu-l. ş i. Ochii i se dilatar ăş i un fior îl stră bă tu din creş tet pînăîn tă lpi. Cred căl-am v ă zut încă lecînd pe un cal cenuş iu ş i ie ş ind din curtea palatului.ş i de Winter. care aş tepta ca regina săsfîrş eascănegocierile cu Mazarin. Bernouin! Bernouin se ivi numaidecît. că ci. — Vezi dacătînă rul în hain ăneagrăş i cu p ă rul scurt. Pe cînd stră bă tea galeria paralelăcu marea galerie cu geamuri ză rise pe de Winter. Ai fi spus c ăvrea sătreacă prin stavila de sticlăcare îl despă rţ ea de duş manul să u. . dacăar fi vă zut cu ce expresie de ura se aţ intiserăochii tînă rului asupra lui de Winter. în loc săse lase împins de prima pornire. scuturăcapul pentru a o sili săcad ă . Mordaunt fă cuse chiar a ş a cum spusese el. — Bine. însăacest sfert de ceas de a ş teptare i se pă ru un veac. Dar monseniorul nu se duce la regină ? — De ce? — Domnul de Guitaut. Fă cu asta fă răîndoialăca săchibzuiascăş i. Bernouin ieş i. îmi spune cămaiestatea-sa a primit ş tiri de la o ş tirile noastre. toate astea m-au mîhnit. — Monseniore. f ă răîndoialăla tabloul lui Rafaël. aflat de gard ă . îş i opri calul în colţ ul stră zii Richelieu ş i.— Oricum. se aplecă din nou în dreptul potierei. dac ăo săvrea vreodatăsăaibăminiş tri. să -i lustruiascădiamantul ş i să -i admire stră lucirea. tot că lare. ie ş i huruind pe poartă . ca săvorbeasc ămaiestă ţ ii-sale. nu pentru a admira tabloul lui Rafael. greoaia hardughie pe roate. Dup ăaceea a ră mas o clipăvisă tor ş ia coborît scara. măduc îndată . se mai aflăîn palat. unchiul meu. ieş i din palat cu capul în piept. Cardinalul se folosi de lipsa lui ca săr ă suceascăla loc inelul pe deget. Bernouin reveni întovă ră ş it de Comminges. e un rol tare greu de jucat. cu ochii aţ intiţ i asupra porţ ii. Comminges n-ar mai fi avut pic de îndoialăcăacel senior englez îi era lordului duş man de moarte. că ci regina ră mase la Mazarin doar un sfert de ceas. celui care aş tepta. coborî încet scara.

deznă dă jduit ă . milord. în ce-l priveş te. — Adu-i la cunoş tinţ ăcănu pot face nimic. — Dar regina. sînt convins. nu din Anglia. Regina nu va spune niciodatăda. zise doamna Henriette. milord. În timp ce discutam. XLI CUM NEFERICI Ţ II IAU UNEORI ÎNTÎMPLAREA DREPT PRONIE CEREASCĂ — Ei bine. atunci cînd cardinalul a spus nu. doamna Henriette spusese fiicei sale săvinăsăo a ş tepte la palat. dupăce regina îş i îndepă rtăservitorii. se lipi cu calul de un zid învă luit de umbr ăş i ră mase acolo nemiş cat. unde ş i intrară . cum aş teptase ş i la Palatul Regal. Nu ş tii căacest italian conduce totul. ba chiar mai mult. Mordaunt urmă ri tr ă sura ş i. pe ea aţ i vă zut-o? — Nu avea rost. regele. printre ornamentaţ iile lui Jean Goujon. ş i cardinalul nici mă car nu-i francez. care rîd de lacrimile mele ş i că . Înainte săplece de la mînă stirea Carmeiitelor. Aş tepta. clă tinînd cu tristeţ e din cap. cînd vă zu căintrăpe sub bolta întunecată . întocmai ca un basorelief reprezentînd o statuie ecvestră . valetul meu. ş i mărefer la cele despre care ţ i-am mai vorbit: nu m-aş mira săaflu căne-a luat-o Cromwell înainte.Caii pornirăla trap ş i luarădrumul spre Luvru. — Ceea ce am prevă zut. milord? — Oricum. — Refuză ? — Nu ţ i-am spus dinainte? — Cardinalul refuzăsăprimeascăpe rege?! Fran ţ a refuză ospitalitatea unui prinţ nefericit? Dar asta se întîmplăpentru prima oară . De altfel. ai remarcat agitaţ ia de la Palatul Regal. Căam suferit cît el. doamnă ? fă cu întrebă tor de Winter. unde locuiserăamîndouămult timp ş i pe care îl pă ră siserănumai din pricinăcămizeria lor li se pă rea ş i mai greu de îndurat în încă perile acelea aurite. doamnă . am luat diligenţ a împreunăcu Tony. înainte de a întreprinde ceva. trebuie săse sacrifice cu . atît înlă untrul. Am fă cut totul cu atîta grabăş i grijă . iar caii i-am cumpă rat la Paris. acel du-te-vino de oameni preocupaţ i? Oare s ăfi primit vreo veste. cardinalul era tare stînjenit ş i totuş i hotă rît sărefuze. încît sînt sigur c ănu mi-a luat-o altcineva înainte: am plecat acum trei zile. Afar ăde asta. va aş tepta ră spunsul maiestă ţ ii-voastre. doamnă ! — N-am spus Franţ a. vorbi regina. milord. cît ş i în afara ţ ă rii? Apoi mai e ceva. silităsămă nînc pîinea exilului ş i săcer gă zduire unor prieteni prefă cu ţ i. am spus cardinalul. am trecut ca prin minune prin mijlocul armatei puritane.

—Ş i unde sînt aceş ti patru oameni? — Ah! Iatăce-aşvrea săş tiu ş i eu. dar. — Oh. mătem c ă omul acesta e devotat trup ş i suflet cardinalului. — Da. m-am gîndit la ei. deoarece au ră mas aceia ş i. doamnă . — Doamnă ! Doamnă ! exclam ăde Winter. dar de atunci eu. Maiestatea-voastrăse lasă pradădezn ă dejdii. De aproape dou ă zeci de ani i-am pierdut din vedere. Nu ş tiu dacăa ră mas prietenul meu. Oare ai luat la tine toate inimile mari care existau pe pă mînt?! — Eu trag nă dejde cănu. — Oh. vis ă tor. Cît despre ceilalţ i doi. — Spune-mi cum se numesc. ia seama. cînd poate căne mai ră mîne o raz ăde speran ţ ă . V-am vorbit de patru oameni. Ascultaţ i-mă . am auzit rostindu-se acest nume. credeţ i-mă . — Nu mai am prieteni. patru oameni hot ă rîţ i sămoar ăpot face mult. cel pu ţ in. murmur ăde Winter. întă ri de Winter. i-am ră mas prieten. —Ş i aceş ti oameni se aflăîn Franţ a. Doamne! se tîngui doamna Henriette. milord? — Aş a cred. — Ce vrei sa faci cu patru oameni? — Patru oameni devota ţ i.generozitate ş i sămoarăca un rege. obiceiul de a le spune pe numele de împrumut m-a fă cut săle uit pe cele adevă rate. milord! Nu mai am nici un prieten pe lume. Totuş i ar trebui să -i gă sim cît mai repede. că ci înainte s ă tragăspada împotriva noastră . Se poate s ăle fi auzit numele ş i să -ţ i dau vreun ajutor să -i gă seş ti. ră spunse de Winter.ş i cei despre care văvorbesc au să vîr ş it multe pe vremuri. Doamne! murmurăregina. — Aceş ti oameni erau prietenii dumitale? — Unul dintre ei a avut viaţ a mea în mîinile sale ş i mi-a d ă ruit-o. milord? — Numele celui de-al doilea l-am auzit din întîmplare. ridicînd ochii spre cer. afarăde dumneata! Oh! Doamne. — Dar ceilalţ i? întrebăregina. ş i totu ş i. dacădumneata socoteş ti căaceş ti vrednici gentilomi pot să -i fie atît de folositori regelui. doamnă . Măvoi duce s ămor ală turi de el. cavalerul d'Artagnan e locotenent de gardă . care se agă ţ a de aceastăultimă nă dejde. Ceilalţ i. Atunci aş crede căsîntem cu adevă rat blestemaţ i. doamnă . cum se agaţ ăun naufragiat de sfă rîmă turile corabiei. — Asta ar fi o ultimănenorocire. milord! Dacănu măînş el. ori de cîte ori l-am vă zut pe rege în primejdie. — Unul dintre ei era cavalerul d'Artagnan.ş i că utaţ i săvăaduna ţ i amintirile: n-aţ i auzit vreodată povestindu-se căregina Anna de Austria a fost salvatăodinioarădin cea mai mare primejdie în care s-a g ă sit vreodatăo regină ? . aceş ti patru gentilomi ş i-au spus numele: cel de-al doilea se numea contele de La Fère.

orice ar spune Mazarin. dacăse învoiesc sătreacăcu dumneata în Anglia. ş i dac ă -i gă seş ti.— Da. iar regina. ză vorindu-ş i-le în adîncul inimii. milord. spuse de Winter. îş i st ă pîni lacrimile. patru oameni devotaţ i în jurul regelui. căsîntem atît de să ră că cios . are să -ţ i înmîneze o scrisoare din partea mare ş alului de Grammont. cu acea sublimăt ă rie care este eroismul mamelor. Nu remarci. ş i i-aşgă si. un cavaler a intrat la Luvru ş i cere să prezinte omagiile lui maiestă ţ ii-voastre. Da. — Ah! se adresăregina lui de Winter. — Mi-aşda toatăsilinţ ă . sau mai degrab ătrei? Că ci. milord. cu îndurerarea unei inimi frînte. nu scă p ătinerei prinţ ese. dup ăcum v-am spus. să -l ajute cu sfatul. am cîş tigat m ă car un lucru nemaifîind decît pe jumă tate regină : copiii mei îmi spun mamă . da. voi da fiecă ruia un ducat ş i. trebuie să -i că ută m. scumpul meu lord. Caută -i deci. în ziua cînd ne vom urca din nou pe tron. ş i zîmbesc cu milăla gîndul ca dacănumele acestor gentilomi nu v ăsînt cunoscute. săstea în luptăca un zid în jurul lui. caută -i pe aceş ti gentilomi. dar destul pentru a-l salva dacăva fi înfrînt. dar ar mai r ă mîne încătrei. dupăcum spune. Numai căaceastăînfrînare. pe vremea cînd îl iubea pe domnul de Buckingham. pe lîngăasta. f ă ră îndoială . dar nu ş tiu bine despre ce era vorba. să -l însoţ eascăîn timpul fugii. ca să -l pă zeascăde duş mani. oricîtătă rie ar fi v ă dit. mamă ? Regina zîmbi ş i murmurăîn loc de ră spuns: — Iată . mi-e teamăcăsîntem pierduţ i! exclamăregina. În clipa aceea uş a se deschise. Vine din o ş tire ş i. mi se pare. odatăpe coastele Franţ ei. zise tînă ra prin ţ es ă . — Asta ar însemna o spadăneînfricatămai puţ in. chiar aş a doamnă : aceş ti oameni sînt cei care au salvat-o. tînă ra Henriette se ivi în prag. Ea se opri în prag. nu trebuie săne bizuim pe domnul d'Artagnan. caută -i. pentru a-l ajuta sătreac ămarea ş i. — Caută -i atunci.ş i nu doamnă . Apoi se întoarse spre fiica ei: — Ce doreş ti. soţ ul vostru va gă si tot atîtea ascunziş uri ş i adă posturi cîte gă se ş te ş i pasă rea de mare pe vreme de furtună . aur cît săcumpere palatul White-Hall. te conjur. ş i fă cu semn lui de Winter să schimbe vorba. vor fi destul. — Atunci. de Winter. E unul dintre cei ce-mi sînt credincioş i. doamnă . dar timpul e scurt: maiestatea-voastrăuit ăcăregele vă aş teaptăr ă spunsul ş i-l aş teaptăcu îngrijorare. Dar ce vor putea face oare aceş ti patru oameni. suspinăş i se adresăîn ş oaptăreginei: — De ce plîngi mereu în lipsa mea. milord. nu pentru a-l face pe rege învingă tor. — Ei bine. asta se datoreş te faptului căînsă ş i regina le-a uitat. Henriette? — Mamă . — Da. fă r ăs ăo pun la socoteal ăpe a mea. de niş te eghileţ iş i niş te diamante parcă . deş i s-ar fi cuvenit să -i facăcei dintîi seniori ai regatului.

ca ş i cum ar fi vrut săle soarbăparfumul. fă cîndu-i semn s ăse ridice. Regina zîmbi. în vreme ce rumeneala din obraji i se stingea treptat-treptat. Regina o privi cu o oarecare asprime. La numele contelui de Guiche. doamnă . doamnă . aveţ i milăde mine. Dimpotriv ă .. M-am anunţ at într-adevă r ca venind din partea mareş alului de Grammont. doamn ă . dar gura i se închise fă răsărosteasc ăun singur cuvînt. îmi frîngeţ i inima. domnule. că ci se adres ăiară ş i lui Raoul: —Ş i tînă rului conte de Guiche nu i s-a întîmplat nimic ră u? Că ci contele nu e numai unul dintre sevitorii noş tri.gă zduite. întinzînd scrisoarea lui de Winter. La ş tirea căs-au dat lupte. — Aş adar. glă sui el. Regina vă zu totul ş i de bun ăseamăcăinima ei de mamăpricepu despre ce era vorba. spuse tînă rul. . înclinînd din cap. o vie roş eaţ ăcolor ăobrajii tinerei prinţ ese.. domnule. nu a putut scrie ş i contele de Guiche i-a slujit de secretar. dar cum a fost ră nit la braţ ul drept. aduc maiestă ţ ii-voastre o scrisoare din partea prietenului meu. — Nu. E un tîn ă r care pare săaibă ş aisprezece ani ş i care se numeş te vicontele de Bragelonne. care mi-a spus căare cinstea săse numere printre servitorii dumneavoastră . s-au dat lupte? întreb ăregina. Regina rupse sigiliul scrisorii ş i citi: „Doamnşş i reginş . ră spunse Raoul. ruş inatăfoarte căs-a lă sat în voia unei asemenea porniri de bucurie. care înaintase pentru a o primi ş i a o înmîna reginei. — L-am vă zut pe fereastră . — Da. – îngă imătînă ra fat ă . se întoarse pe jumă tate ş i se aplecă spre un vas plin de trandafiri. precum ş i mă rturia respectului s ă u. — Doamnă . — Mi-ai spus c ăe o scrisoare din partea mareş alului de Grammont. —Ş tiu. Tînă ra prinţ esăbă tu din palme ş i. f ă răîndoială . Scrisoarea conţ ine o ş tire însemnată . — Aş a credeam. vrînd să întrebe ceva de mare însemnă tate pentru ea. ci se numă răş i printre prietenii no ş tri. domnul conte de Guiche. doamnă . încît fiica mea îndepline ş te slujba celor care anunţ ăoaspe ţ ii? — Doamnă . — Săvedem ce ne scrie contele. — E vina mea. Henriette! rosti ea. zise regina. în ziua luptei s-a acoperit de glorie ş i a avut cinstea săfie îmbră ţ iş at de că tre Prinţ pe cîmpul de bă taie. tînă ra prinţ esădeschise uş aş i Raoul apă ru în prag. —Ş i cine-i acest cavaler. spuse de Winter. — Am avut cinstea săspun maiest ă ţ ii-voastre c ăv-a scris în numele tată lui să u. spuse Raoul. tînă ra prinţ es ădeschise gura. Fă cu îndatătrei paş i spre reginăş i îngenunche. dupăcum v-a spus. doamnă . Henriette? întrebăregina.

dacş vrea s ş -mi asculte sfatul. De Winter fă cu un gest de uimire. Aş a ai spus? Cît despre de Winter. te implor să -mi ră spunzi: contele de La Fère nu e oare seniorul pe care l-am . Am cunoscut pe vremuri un Bragelonne. i-a salvat viaş a. a mo ş tenit tutorele meu moş ia al că rei nume îl port. Raoul nu se putu st ă pîni ş i întoarse capul spre tînă ra principesă .. cred. — Tutorele dumitale este ş i el un Bragelonne? întrebălordul de Winter. în calitate de rudă apropiată . — Contele de La Fère. ori poate cea din urm ă din întreg Parisul. mai tră ieş te? — Nu. spuse Raoul. — Bă tă lia de la Lens a fost cîş tigată ! exclamăregina. Luvrul e al doilea palat unde ajunge vestea aceasta." În clipa cînd se pomeni de serviciul pe care i-l adusese contelui. —Ş i cum se numeş te tutorele dumitale? întrebăregina. — Contele de La Fère! exclamăel la rîndu-i. Vicontele de Bragelonne. care nu-ş i putea stă pîni dorin ţ a de a-l cunoa ş te mai bine pe acest tînă r chipeş . sşse foloseascşdeci de acest moment pentru a stş rui în favoarea augustului sş u soşpe lîngş guvernul regelui. domnule. despre care ş ti ş i cş e servitorul vostru. ba chiar ne va d ă una. înclinîndu-se. acesta mai-mai sănu-ş i cread ăurechilor. cş ruia. Acolo nu o cunoaş te nimeni încă . MAREŞ ALUL DE GRAMMONT. ca sş vş spun cşam cîş tigat bş tş lia de la Lens ş i cşaceastş victorie nu poate sşnu investeascşcu o mare putere în problemele Europei pe cardinalul Mazarin ş i reginş . E o ş tire proaspă tă . poimîine. ră spunse Raoul. contele de Guiche. a murit. fă r ăaceastă scrisoare. domnule. Mătem însăc ănu va avea nici o urmare în ce ne priveş te pe noi. Am cinstea de a fi cu respect. e prietenul fiului meu. — Doamnă . Am jurat contelui de Guiche săînmînez maiestă ţ ii-voastre scrisoarea chiar înainte de a-l îmbr ă ţ iş a pe tutorele meu. cîş tig ăbă tă lii! Da. Vă zu în ochii ei o expresie de nemă rginitărecuno ş tinţ ăpentru el. domnule. Fă r ădumneata. Maiestatea-voastrş . ş i de la dînsul. ş i-ţ i sînt recunoscă toare căai pus atîta grabăspre a ne-o aduce. vşscriu prin fiul meu. din cauza unei rş ni la mîna dreaptş . — Contele de La Fère! exclamăea. aceasta va schimba faţ a lucrurilor. doamn ă . Nu mai încă pea nici o îndoială : fiica regelui Caroi I era îndră gostităde prietenul sau. dup şcum mi s-a spus. aşfi aflat vestea abia mîine. Oamenii sînt fericiţ i aici. regina îl privi cu o nestă vilit ă bucurie.Neputînd avea onoarea de a vş scrie eu însumi. mareş alul de Grammont are dreptate: în ce-l priveş te. întocmai ca ş i tatş l sş u. Oh. continuăregina. Este un gentilom cş ruia maiestatea-voastrş poate sş -i acorde toatşîncrederea în cazul cînd ar avea s ş -mi trimitşvreun ordin verbal sau scris. care va avea cinstea sş va înmîneze aceastşscrisoare.

Spune-mi. dacămaiestatea-sa va binevoi să -mi îngă duie săplec. Domnul fie lă udat! Ş i acum se afl ă la Paris? continuăcontele. Raoul se înclinărespectuos înaintea celor douăprincipese. dacăave ţ i nevoie de bani pentru expediţ ia dumneavoastr ă . dar astă zi. cămi-ai face cel mai mare serviciu pe care un gentilom îl poate face unei regine.cunoscut eu. încît sănu-i audătînă ra fat ă . Alerg sădepun într-un loc sigur aceste douălucruri de pre ţ . decît s ăm ădespart de aceste lucruri de pre ţ . în vîrstăpoate ast ă zi de patruzeci ş iş apte ori patruzeci ş i opt de ani? — Da. cînd aceste bijuterii pot sa foloseascăsoţ ului meu sau apă ră torilor lui. chiar a ş a. Dacăînsăgă se ş ti vreun mijloc săle pă strezi. adresîndu-se lui Raoul. Dă -i de ş tire acestui vrednic prieten al meu sără mînăacasă . rosti de Winter. Apoi. măsimt datoare săsacrific totul acestei speran ţ e. — Domnule. ş i aceastăiconiţ ăa sfîntului Mihail. fiindcăprincipesa era cufundatăîn gîndurile ei. De Winter ş i regina continuarăsăvorbeascăo vreme în ş oaptă . încuviinţ ăregina. întocmai. chipeşş i brav. pe care nu le-aşfi primit de-aşfi avut la îndemîn ămijloacele vechii noastre averi. aici voi veni îndatăsă -l îmbră ţ iş ez. De curînd l-am auzit pe prietenul să u. vinde-le fă r ăteamă . îl salută pe de Winter ş i plecă . vinde-le. domnule. — Doamnă . Du-te ş i fii încredin ţ at de afecţ iunea noastr ă . milord. pe care a dă ruit-o soţ ul meu: preţ uiesc aproape cincizeci de mii de livre. am regă sit ca prin minune pe acesi brav gentilom. nă dă jduiţ i. deoarece. încît am ajuns săne creă m mijloace din tot ce ne-a mai ră mas. — Du-te. mulţ umit ăei. Providenţ a e de partea noastră . gîndeş te-te. Într-un ceas voi fi la contele de La Fère ş i mîine maiestatea-voastrăva avea un ră spuns lă murit. doamnă . te rog. ş i căîn ziua izbînzii mele. — Chiar aş a. regina îi spuse: — Milord. doamnă . viconte. Dar bunurile noastre au fost confiscate. văvoi îndeplini bucuros dorinţ a. fost muş chetar pe vremea !ui Ludovic al XIV-lea. cum de Winter voia să -ş i ia ră mas bun. În clipa urmă toare se întoarse spre regină : — Nă dă jduiţ i înc ă . —Ş i nu slujea sub arme cu un nume de împrumut? — Sub numele de Athos. banii ni s-au irosit. domnule. spunîndu-i astfel. prevedere cu totul de prisos. am pă strat cu grija aceastăcruce de diamante. milord. Maiestatea-voastrăva fi slujităde un om devotat. domnul d'Artagnan. — Îţ i mul ţ umesc din suflet. Am jurat mai curînd sămor de foame. unde locuie ş te? — Contele de La Fère locuieş te pe strada Guénégaud la hanul „Grand-Roi-Charlemagne". pe care o am de la mama. cel care îmi va aduce aceastăiconiţ ăş i aceast ăcruce va fi binecuvînatat de mine ş i de copiii mei. . Ia-le! Ş i.

Ş i. puternic sau să rac. întinse fruntea gentilomului. — Cine e? — Habar n-am. el are în mine cea mai supusăş i cea mai iubitoare fiică . Atunci sămăprefac cănu l-am ză rit. care venea la vreo cî ţ iva paş i în urm ă . spuse gentilomul. apoi se întoarse că tre fiica sa ş i spuse: — Milord. atît de demn ăş i atît de adînc ăîn acela ş i timp. monseniore. XLII UNCHIUL Ş I NEPOTUL Calul ş i valetul lui de Winter aş teptau la poartă : el se îndreptă gînditor spre han. aveţ i însă rcinarea s ădaţ i acestei copile ceva din partea tată lui ei. ca s ăspunem aş a.Regina întinse mîna lordului de Winter. vă zuse o umbră asemă nă toare. c ăs-a oprit la Luvru ş i v-a aş teptat ş i căde la Luvru s-a luat din nou dupănoi. se uita ş i el cu neliniş te la acest c ă lă re ţ . care i-o să rutăcu respect. întorcînd capul din cînd în cînd ş i contemplînd faţ ada tă cutăş i întunecat ăa Luvrului. — Sînt aici. De Winter ră mase mirat: nu ş tia ce vrea săspunăregina. nu ş i le putea stă pîni la vederea acestei regeş ti nefericiri. — Săfie vreun spion de-al cardinalului? spuse de Winter pentru sine. Apoi plecă . cărege sau pribeag. Tînă ra Henriette înaint ăatunci surîzînd ş i. dînd pinteni calului. ş tergîndu-ş i lacrimile pe care. roş ind. ră spunse de Winter. Ş i valetul se ală turăstă pînului să u. — Tony. —Ş tiu. doamnă . — Ai bă gat de seamăpe acest om care ne urmă re ş te? — Da. lordul de Winter că utase în chip firesc sătragăundeva în apropiere de vechea-i locuinţ ă . atingînd cu buzele fruntea Henriettei. se înfundăîn labirintul de str ă zi care ducea la un han aflat nu departe de Marais: cum locuise multăvreme în Piaţ a Regală . oricît de nesimţ itor ar fi devenit în cei cincizeci de ani petrecuţ i la curte. Deodat ăză ri un că lă reţ desprinzîndu-se parcădin zid. ie ş ind de la Palatul Regal. ş i urmă rindu-l la o mic ădistanţ ă : atunci îş i aminti că . Necunoscutul îş i zori ş i el calul. Ş tiu doar c ăvăurmă reş te de la Palatul Regal. Valetul lordului de Winter. milord. . stră bă tînd neînsoţ it acele mari încă peri pustii ş i întunecoase. fă cîndu-i semn săse apropie. rosti prinţ esa. — Spuneţ i tată lui meu. învingă tor sau învins.

poate c ăiadul o să -ţ i ră spund ă . spuse tînă rul. a ş a cum ai f ă cut la Londra. Cît despre Mordaunt. cufundîndu-se în amintiri spre a gă si un temei nou de ură . dupăce mi-ai . ca lovit de tră snet.ş i chiar foarte mult. De astădatănu măvei alunga. cu mama mea. rece ş i ameninţ ă tor. îţ i pasă . vorbi Mordaunt cu vocea lui spartăş i batjocoritoare. ce-ai fă cut cu fratele tă u Abel?". zvîcnind din cap de sus în jos. Acest cuvînt lă mureş te totul. Cînd m-am înfă ţ iş at la dumneata pentru întîia oară . ş i caut-o în iad. — Da. la Londra. De Winter fă cu o sforţ are cumplităş i. ce-ai fă cut cu cumnata dumitale. cu aceast ăcheie se deschide pră pastia. livid de durere ş i de furie. Se lă s ăo t ă cere de gheaţ ă . Milord. voiam săte întreb ce-a devenit averea mea. Cît despre tă gada că -ţ i sînt nepot. adă ugăel cu un surîs care f ă cu să -l treacătoţ i fiorii pe cel cu care vorbea. Retrage-te. De astădatăvin la dumneata cu o altfel de întrebare ş i mult mai cumplitădecît celelalte. — Te înş eli. cînd m-am înfă ţ iş at pentru a doua oară . rosti Mordaunt cu glasul înă bu ş it. Apoi. aş a cum Dumnezeu l-a întrebat pe cel dintîi uciga ş : "Cain. vin săte întreb. — Cu mama dumitale? îngînăel. înmă rmurit. — Domnule. unchiule. milord. Tînă rul înaintăpînăse aflăfaţ ăîn fa ţ ăcu lordul de Winter ş i îş i încruciş ăbraţ ele. spuse de Winter. sînt convins. voiam s ăte întreb ce anume mia necinstit numele. — Da. altfel voi chema s ăte alunge. Nu sînt unchiul dumitale ş i nu te cunosc. De Wintor se pră bu ş i pe un scaun. De Winter pă li ş i ră mase în picioare. nenorocitule. nu vei îndră zni. aş a cum am fă cut ş i la Londra. — Oh. cînd am aflat o mul ţ ime de lucruri pe care anul trecut nu le ş tiam. unchiule. el stă tea în uş ă . strigă : — Întreabăce-a devenit. ş i-mi vei împă rtă ş i pă rerea numaidecît. fă gă duindu-ş i săpun ăpe cineva sănu-l scape din ochi pe spion. Mama mea l-a moş tenit pe soţ ul ei ş i dumneata ai ucis-o pe mama mea! Numele meu îmi dă dea dreptul la averea pă rinteascăş i dumneata mi-ai ră pit numele. cînd vă zu într-o oglindădin fa ţ a lui o siluetăapă rutăîn prag. cred c ăai s ă te gîndeş ti mai bine acum. —Ş i ce-mi pas ămie ce-ai aflat? izbucni de Winter. dar tocmai îş i lă sase mă nuş ile ş i pă lă ria pe o mă suţ ă . Ş i că lă ul din Béthune mi-a ră spuns. Se întoarse îndată : Mordaunt stă tea înaintea lui. ş i încercă zadarnic săgă seascăun ră spuns. credeam căte-am fă cut săîn ţ elegi: mă oboseş te faptul cănu-mi dai pace. — L-am întrebat pe că lă ul din Béthune. ca o statuie. nu-i aş a? continu ătînă rul.De Winter descă lecăîn faţ a hanului ş i urc ăîn odaie la el. cu cumnata dumitale care era mama mea? De Winter se dă du înapoi sub privirea acelor ochi de foc.

dupătoate probabilită ţ ile. cine era femeia pentru care vii să -mi ceri astă zi socoteal ă . uniţ i împotriva unei femei. vrînd să -mi moş teneasc ăaverea. care a ucis ş i a otră vit. Află . altă datădrept. de toate naţ iile ce-au primit-o în sînul lor. au ucis-o într-ascuns. cu pă rul mă ciucăîn cap. l-a otră vit pe fratele meu ş i. domnule. Ei bine. omul care l-a fă cut orfan. Oare aceastănelegiuire le va convinge ca ş i-a meritat pedeapsa? Aceastăcrimă a că rei dovadăo am? — Era mama mea! strigătînă rul pentru a treia oară . Ş i-a gă sit judecă tori în cei care cunoş teau îndeaproape faptele ei monstruoase: ş i acel c ă lă u pe care l-ai întîlnit. a pierit sub lovitura oamenilor pe care îi adusese la disperare ş i care nu-i pricinuiserăniciodatănici cel mai mic ră u. ameninţ ă toare încă . în tă cere. cînd eş ti un uciga ş . soţ ie necredincioasă . de o viaţ ădesfrînată . odioasătuturor. a otră vit în mîn ă stirea augustinilor din Béthune pe o tînă r ăfemeie care iubea pe unul dintre duş manii ei. Ce spui de asta? — Era mama mea! — Ea a îndemnat un om. stă pînind cu privirea-i severăprivirile exaltate ale tînă rului. era pe cale sămă asasineze ş i pe mine. — Vrei săp ă trunzi în aceastăîngrozitoare taină . Femeia asta. Nu stăbine săspui cuiva nepot. Ce spui de aceastăcrima pe care ţ i-o pot dovedi? — Era mama mea! — Întorcîndu-se în Franţ a. nu-i cunosc crimele! Ş tiu doar căam avut o mamăş i căcinci oameni. s ă -l înjunghie pe nefericitul duce de Buckingham. Am dovezi. nu-i cunosc viciile. nu mămir cărefuzi sămărecuno ş ti. ş i căai strigat o datăcu ei.. cu faţ aş iroind de sudoare.ră pit numele. sorădenaturată . strigăsugrumat de furie: — Taci. Iat ăcine era aceastăfemeie. dupăcîte spui. ca ş i Hamlet. aidoma unei pantere însetate de sînge. Un suspin mai puternic decît puterea-i de stă pînire sfîş ie pieptul lui Mordaunt. ba . dar. ca niş te la ş i! Ş tiu doar căş i dumneata te aflai printre ei. privităcu silăde toţ i cîţ i au cunoscut-o.. aducînd o nă valăde sînge în obrajii lui palizi. unchiule. Aceste cuvinte avurăun efect contrar celui la care se aş tepta Mordaunt: de Winter îş i aminti ce monstru fusese milady ş i se ridică liniş tit ş i grav în picioare. cînd l-ai spoliat ş i l-ai s ă ră cit. căai fost acolo. bun ş i curat la suflet. ea a murit blestemat ădeopotrivăde cer ş i de pă mînt. Strînse pumnii ş i. fie. împovă ratăde atîtea f ă ră delegi. cu o pornire de fiecare datămai aprinsă . domnule? glă sui de Winter. — În sfirş it. Acum nu mămirăfaptul c ănu mă recunoş ti. dacăîntr-adevă rţ i-a povestit totul. m-ai despuiat de avere. domnule! Era mama mea! Nu-i cunosc via ţ a de stric ă ciune. trebuie să -ţ i fi mă rturisit căa tresă rit de bucurie ră zbunînd astfel ruş inea ş i sinuciderea fratelui s ă u. Femeie stricată . noaptea. acel c ă lă u care ţ i-a povestit totul.

aş ezat lîngăfereastra odă ii sale. Acesta duse mîna la spadăş i spuse cu zîmbetul omului care de treizeci de ani se joacăcu moartea: — Vrei sămăucizi. —Ş i ai fost martor. care îi povestea întîmplă rile tră ite în că lă toria sa ş i amă nuntele luptei. ca s ăţ i se întipă reascăîn minte pentru totdeauna: pentru crima asta care mi-a ră pit totul. îngă imînd: — Dumnezeule! Îţ i mulţ umesc cănu măcunoaş te decît pe mine! XLIII INIMĂDE P Ă RINTE În timp ce aceastăscenăcumplităse petrecea la lordul de Winter. Chipul frumos ş i nobil al gentilomului mă rturisea o negr ă it ăfericire faţ ăde aceste prime simţ iri. Uitase de tot ce era întunecat în trecut. Bragelonne? întrebăfostul mu ş chetar. silindu-se ca toate fibrele feţ ei ş i toţ i muş chii corpului s ăse elibereze din încordarea ce-l stă pînea. L-am înjunghiat pe că lă ul din Béthune. apoi complicilor dumitale. mai mult mort decît viu. îl asculta cu ochii ş i cu urechile deopotrivăpe Raoul. domnule? Atunci te recunosc de nepot. aplecat peste balustradă . ca la auzul unei muzici armonioase. că zu pe un scaun. că ci eş ti într-adevă r fiul mamei tale. l-am înjunghiat fă rămilă . atunci cînd am săajung să -i cunosc. ca sănu fie bă gat de seam ă . nu aş tepta decît un strigă t al st ă pînului ca sădea fuga în odaie.ş i el era doar cel mai puţ in vinovat dintre voi to ţ i. — Nu. n-am săte ucid. cel pu ţ in deocamdat ă : că ci f ă răajutorul dumitale n-am s ă -i pot descoperi pe ceilalţ i. dar. Numai căde Winter nu-l chemă : zdrobit. trecu prin faţ a lui Tony. Zicînd acestea. cu cotul spijinit de o masăş i cu obrazul în palmă . cu spume la gură . ai luat parte la aceastămare bă tă lie. să tremuri. Cu ochii scă pă rînd de ură . ş i ascult ăbine aceste cuvinte. cu pumnul întins înainte. Ş i abia cînd tropotul calului ce se depă rta îi ajunse la ureche. de tot ce se vestea înnorat în viitor. domnule. Nu. Athos era fericit. un pas nă prasnic ş i ameninţ ă tor. Athos. . pentru crima asta care m-a lă sat fă r ănume. tînă rul ieş i pe uş ăş i coborî scara cu destulăliniş te. i-o întoarse Mordaunt. Dar atunci cînd am săajung să -i cunosc. Jos. în capul sc ă rii. stă tea în picioare. care. pentru crima asta am să -ţ i cer dumitale socotealămai întîi.încămai tare decît ei: Trebuie sşpiarş ! Te previn. fericit cum nu fusese niciodat ă . Ai fi zis că întoarcerea acestui copil iubit preschimbase în nă dejdi pînăş i temerile sale. pline de atîta prospeţ ime ş i puritate: asculta glasul acela tineresc ce se însufleţ ea de pe acum la flac ă ra înaltelor sentimente. cu auzul încordat. Mordaunt fă cu încăun pas spre de Winter.

Apoi ridicăspada ş i porunci: „S ăsune trîmbiţ ele!" — Bine. oastea du ş manănu se reface înainte de cincisprezece zile. Bragelonne. În acea clipăam întîlnit privirea Prinţ ului. copii. care a venit încoace s ădea aceastăveste reginei ş i săaducăsteagurile cîş tigate în luptă . Cînd a ajuns la treizeci de paş i de ei. . Raoul. — E un erou. prinţ ul s-a întors că tre soldaţ i: „Copii. Oh. care se aflau pe o în ă lţ ime. uimit de-a fi sc ă pat teafă r. cu muschetele în mîini. — Da. nu l-am pierdut din ochi o clipă . la pas. —Ş i a fost crîncenă . domnule.. — Da. uitîndu-se la conte cu un zîmbet plin de o adîncădragoste.. domnule.. ş i cei ră ma ş i în viaţ ăsimţ irăcă ldura flă că rii. Du-te ş i îmbră ţ iş eazăpe cei pe care îi iubeş ti ş i care te iubesc ş i spune-i surorii mele. ş i să -ţ i porţ i astfel numele! — Cu liniş te ş i str ă lucire. zici? — Prinţ ul însuş i a atacat de unsprezece ori la rînd. de credeai căs-a deschis iadul. mi-a spus Prinţ ul. fiindcăasta mi s-a pă rut un lucru prea frumos ş i mă reţ . nu-i a ş a? — Măîndoiesc. încît ş i prietenii ş i vră jmaş ii auziră aceste cuvinte. spunîndu-mi căve ţ i fi mulţ umit sămărevedeţ i. zise el. domnule. — E un mare ostaş . Raoul. bine!. stră lucitor ca într-o zi de să rbă toare. Pînăatunci nu am nevoie de dumneata. mă rturisi cu naivitate tîn ă rul. spuse prinţ ul. schilodităş i însîngerată . însă . ca pe o fată . pe urmă . La nevoie ai face ş i tu la fel. atunci cînd mi-a dat însă rcinarea să -l însoţ esc la Paris pe domnul de Châtillon. domnule. o treime din escadron ză cea la pă mînt. Cînd am ajuns la două zeci de paş i. Cînd am atacat duş manul. Am simţ it o ră cealăde gheaţ ăîn inimăş i. că -i mulţ umesc pentru darul ce mi-a fă cut trimiţ îndu-mi-te. — Adevă rat. veţ i avea de înfruntat o grozavă descă rcă turăde pulbere. Se l ă sase o asemenea liniş te.. ce minunat lucru. Nu măgîndeam decît la un singur lucru: căel se uităla mine. „La pas. domnule.— Da. spuse Athos. am vă zut ţ evile muschetelor plecîndu-se ca o unduire stră lucitoare în bă taia soarelui. domnule. care a ră sunat în spaniol ăîn rîndurile vră jmaş e. Am dat pinteni calului ş i m-am aflat numaidecît în mijlocul rîndurilor duş mane. aveam consemnul sănu tragem primii ş i ne îndreptam spre spanioli. săte numeş ti Condé. nu-i aş a? — Liniş tit ca la paradă . „Du-te. domnule. continuăRaoul. am închis ochii ş i m-am gîndit la dumneavoastră . Am deschis iar ochii. fiţ i fă răgrijă . strîngîndu-i mîna. Athos îl atrase că tre sine ş i îl să rutăpe frunte. —Ş i Prinţ ul a fost mulţ umit de tine? — Cel puţ in a ş a mi-a spus. În aceeaş i clipără sunăo bubuitur ănă prasnică . Acum e acum!" —Ţ i-a fost frica. la cuvîntul „Foc!"." Ş i am venit. nici m ă car ră nit. am pornit la pas. doamna de Longueville. Raoul? întrebăcontele. domnule. i-ave ţ i în mîn ăpe toţ i".

glă sui el. zise Athos. care a scos un strig ă t de surprindere ş i de bucurie atunci cînd v-am rostit numele. — Tocmai a plecat de la mine. Athos îi luămîinile într-ale sale ş i îi spuse cercetîndu-l cu privirea: — Ce ai. — Că lă ul din Béthune! exclamăde Winter. — Cine? — Fiul lui milady. ai fost primit de douăregine: e frumos pentru început. un prinţ de sînge regesc drept comandant de oş tire ş i. Ş i de Winter se uităîn jur. A spus ca e unul dintre prietenii dumneavoastră . Raoul pricepu c ăau de vorbit ş i ieş i pe nesimţ ire din odaie. ai pă ş it cu dreptul. prietene! Ş i cei doi gentilomi ră maserăo clipăîmbră ţ iş aţ i. încrunt ău ş or din sprîncene ş i rosti cu o voce liniş tită : —Ş tiu. dă du cu ochii de un om care stă tea în pragul uş ii întredeschise ş i care îl privea cu un aer înduioş at. — Athos. —Ş tii? fă cu Athos. — Cît sîntem singuri săvorbim de noi. că vederea dumitale îmi sporeş te teama. Dup ăaceea. — Da. ş ovă i o clipă . e adevă rat. un mareş al al Fran ţ ei drept na ş . m-a întrebat unde locuiţ iş i va veni săv ăvad ă . pe cît sînt eu de bucuros. izbit încăo datăde acest nume. —Ş tii? — Grimaud l-a întîlnit între Béthune ş i Arras ş i s-a întors în goanăsă măprevină . ră spunse de Winter. domnule. Îmi aminti ţ i un lucru de care am uitat în graba de a văpovesti ispră vile mele: la maiestatea-sa regina Angliei se afla un gentilom. — Cum îl cheamă ? — N-am îndr ă znit să -l întreb. Dar. dupăaccent cred căe englez. ca ş i cum ar fi dorit săr ă mînăsinguri. chiar în ziua întoarcerii tale. Ah. Grimaud îl cunoa ş te? — Nu. Ai prieteni cu rangul de duce. — Ah. — Aş adar. — Aş a! fă cu Athos. El mi-a spus totul. mirat. Athos. E aici. r ă spunse lordul de Winter.— Va săzic ă . cu toate căvorbea într-o franţ uzeasc ăfă r ăcusur. cînd o ridică . prietene. de parcăar fi c ă utat să -ş i aminteasc ăceva. dar a stat la că pă tîiul unui om aflat pe patul de moarte care îl cunoş tea. iubite prietene. Ş i fruntea i se plecă . Raoul. domnule! exclamăRaoul deodată . — Lord de Winter! strigăcontele. milord? Îmi pari tot atît de trist. acum ca sîntem singuri. Aşspune chiar mai mult. care pă rea căîl urmă reş te ca un ecou fatal. Apoi. ce îngrozitoare scenă ! De ce oare n-am sugrumat ş i copilul atunci cînd i-am r ă pus mama? . — Ei. săvorbim de dumneata.

nici nu puteai săfii. providenţ a ne-a prevenit s ăfim gata de apă rare. — Te-ntreb pentru cătînă rul atît de chipeş . Vom ră mîne întotdeauna patru prieteni devotaţ i unul altuia. s ăfii de partea lui Mazarin sau de partea Frondei. D'Artagnan nu e bogat ş i. înfrînînd cu judecata-i limpede groaza instinctivădin prima clipă . de altfel. ba poate chiar mai să rac decît el. prietene. E osta şş i ascultăde cei aflaţ i la cîrma ţ ă rii.Athos. nici nu sînt împotriva cardinalului. — Prea bine: ră mîi mereu acelaş i Athos. vrei săafli dacăsînt de-al lui Mazarin? Nu. dar cînd e vorba să -l slujeş ti pe cardinal sau sălupţ i împotrivă -i. — Ei bine.. ce vrei să -mi ceri? — Domnii Porthos ş i Aramis mai sînt ş i azi prietenii dumitale? — Pune-l ş i pe d'Artagnan la socoteală . nu mai sîntem decît doi. le ză vora întotdeauna în adîncul fiinţ ei sale. iartă -m ă : eş ti liber? — Ce înţ elegi prin liber? — Te întreb dacănu e ş ti cumva că să torit. Milionari ca dumneata întîlneş ti rar în Fran ţ a. Dar vorbeş te-mi de dumneata. de mîndru ş i de zvelt. Ai fi zis cădurerile pe care le încerca se preschimbau în sufletul lui în bucurii pentru ceilalţ i. milord. . dar acum ş i-a potolit furia. Ce vînt te aduce la Paris? — Unele treburi însemnate. cum te rugam adineauri. — Mulţ umesc. întocmai ca ş i odinioară . nu împă rtă ş ea celor din jur supă ră rile sale. — Sîngele apănu se face! zise el. milord. Iartă -mi ş i dumneata sinceritatea. — E un copil pe care îl cresc ş i care nu-ş i cunoa ş te nici mă car tată l. De altfel. milord. nici nu-l ură sc. nu. prietene. Azi sînt ş i eu la fel de să rac. conte. are nevoie de gradul lui de locotenent. — Vai! oftăde Winter. milord. încercînd s ăzîmbeascăş i el. Dar ce-am auzit la maiestatea-sa regina Angliei? Se spune c ădomnul d'Artagnan e de partea lui Mazarin! Iartă -mi sinceritatea. Măvezi fericit ş i întinerit. Îţ i mulţ umesc pentru aceastăveste fericită . De Winter se ridicăş i îl strînse în braţ e. — Oare de ce ţ i-e team ă ? zise el. — Oh. de o mie de ori nu. Încăceva. mare ş i generos. rosti Athos. dimpotrivă . Oare nu sîntem aici ca săne ap ă ră m? Acest tînă r a devenit oare un ucigaşde meserie. un asasin cu sînge rece? A fost în stare să -l omoare pe că lă ul din Béthune într-o pornire de mînie. — Ei bine. ca toate firile nobile. De Winter zîmbi cu tristeţ eş i clă tinădin cap. N-avem altceva de f ă cut decît să aş teptă m. Dar săne întoarcem la dumneata. cît despre asta. ş i pă rerile dumitale vor fi întotdeauna sfinte pentru mine: eş ti cumva de partea acestui om? — D'Artagnan poartăhainăost ă ş ească . pe care ai săle afli mai tîrziu. nu e ş ti de-ai lui Mazarin! Slavă Domnului! Ş i.. A doua generaţ ie trebuie săfi pierdut din cruzime. Săaş teptă m deci. spuse el. dînd în schimb celor din jur nă dejde ş i mîngîiere. Ah. surîse Athos. ca săpoată tră i. — Haida-de! mormă i Athos.

— În că lugă r. de vreme ce socoteş ti căpoţ i sără spunzi de el. i-a luat toatăaverea ş i i-a interzis săpoarte numele de Winter. — Măînspă imînţ i. Vizita acestui tînă r. ră spunse Athos. — Unde vom merge. cu siguranţ ă . milord? — Mulţ umesc. Tînă rul acesta mă îngrozeş te. spui? .. un duel la care nă dă jduiesc c ăvei lua ş i dumneata parte.. — Ce face în Anglia? — E unul dintre cei mai înfocaţ i partizani ai lui Oliver Cromwell. conte. Niciodatăn-a fost atît de muş chetar ca acum. la ora asta s-ar putea s ănu fie acasă . atîta tot. nu cer săş tiu mai mult. Din pricina asta trebuie săfi ajuns sărenunţ e la acţ iuni îndr ă zneţ e. ş i vei regă si în el un adevă rat Galaor. din moment ce dumneata ai cheia. — Nu. — Poţ i veni cu el mîine la zece dimineaţ a la podul de la Luvru? — Aha! zîmbi Athos. — Împotriva regelui? — Da. fiindcănu ş tia c ăam plecat încoace. nu-i aş a? — Ura împotriva regelui. — Mister. — Dimpotrivă . — Puritan ş i travestit în că lugă r. mi-a tă iat pofta de mîncare ş i o să -mi ră peascăş i somnul. conte: presimt în el un viitor sîngeros. care m-a îns ă rcinat s ăv ăprezint. spuse de Winter. ş i e un duel frumos. că lă torind singur pe drumurile Franţ ei. Nu vrei să -l trimit pe Raoul să -l caute? — Mulţ umesc. Regele l-a declarat bastard. cînd vei dori. – murmurăAthos. — Ce l-a fă cut săse ală ture acestei cauze? Mama ş i tat ă l lui erau catolici. — S-a schimbat oare? — A devenit abate. conte. Nu-mi acorzi cinstea săiei masa cu mine. conte. Dar.— Domul Aramis e ală turi de d'Artagnan? întreb ălordul de Winter. Nu-i nimic. Cu ce misiune a venit la Paris? N-a venit sămăîntîlnească pe mine. conte. zîmbi Athos. milord? — La maiestatea-sa regina Angliei. —Ş i cum se numeş te acum? — Mordaunt. — Maiestatea-sa măcunoaş te? — Te cunosc eu. — Poţ i sămăpui în legă turăcu acest prieten atît de încînt ă tor ş i de spiritual? — Fă r ăîndoială . î ţ i mă rturisesc. de cînd e abate. Aramis îmi face cinstea săîmp ă rtă ş ească pă rerile mele.. — Ca de mine însumi. Ai un duel? — Da..

mîngîindu-ş i cu o tă cere gră itoare patul muschetei. fă cu de Winter. — Atunci ghicesc totul: a venit aici trimis de Cromwell. afarăde o umbrăpitulatăîn colţ ul stră zii Guénégaud dinspre chei: i se pă ru c ăa vă zut-o ş i la ducere stînd acolo. Grimaud. — Pe mîine. Fereş te-te de că lugă r! Grimaud tresă ri. conte. — Numai aş a. De Winter ş i Raoul mergeau unul lîngă altul ş i discutau împreună . pe jumă tate ţ ă ran. cineva veni sădeschidăş i atunci îl salutăpe milord în tă cere. numai aş a a putut săasculte spovedania că lă ului din Béthune. ş i că ruia vicontele o să -i arate drumul. zise el. apoi d ă du din cap ş i aş teptăplecarea. în întuneric. pe jumă tate valet.Ş i poate c ă n-ai nici un valet cu dumneata. — Hei. un bă iat de isprav ă . pe mîine! — Afară -i noapte neagră . zise Athos. rosti Athos. Drept cine m ăiei? — Drept un stră in care nu cunoaş te Parisul. dar îi pierise graiul. nu ş tiai? — Nu ş tiam decît ceea ce el însuş i mi-a spus. Olivain tremura ca varga la fiecare lică rire de luminăîndoielnică . la pîndă . Olivain. conte. Grupul apucăînspre strada Saint-Louis. spuse Athos. Ş i regina a avut dreptate. ş i printr-o întîmplare. — Viconte. cu fă clie într-o mînăş i cu muscheta în cealaltă . La cinci minute dupăporunca lui Athos. pe care l-am ză rit la castelul Bragelonne venind săanunţ e cămasa e gata ş i că ruia Athos îi dă duse numele provinciei sale natale. Blaisois! Luaţ i-vămuschetele ş i chema ţ i-l pe domnul viconte. Vei însoţ i pe milord pînăla hanul unde locuieş te ş i nu vei lă sa pe nimeni săse apropie de dînsul. Blaisois era flă că ul acela voinic. — Îl am pe Tony. Blaisois se ară ta destul de curajos. — Da. bă gînd de seamăcăpe de Winter îl fră mîntăo neliniş te mai mare decît l ă sa săse vadă . — Eh. Tony se tot uita în dreapta ş i în stînga. Dumnezeu sămăierte dacă hulesc.— Da. De Winter îi strînse mîna. potrivit poruncii lui Athos. pă ş ea în frunte. Tu mergi în frunte ş i fii cu ochii-n patru. Cu bine. dar mogîldeaţ a se pierdu pe o ulicioar ăpe care Grimaud socoti cănu e bine săse afunde. totul e limpede pentru mine. Ajuns în faţ a hanului unde tr ă sese de Winter. La fel fu ş i întoarcerea: ochii p ă trunză tori ai lui Grimaud nu ză riră nimic suspect. Îi povestirălui Athos de reuş ita expediţ iei ş i. cum era zece seara. . zise de Winter. b ă tu cu pumnul în poartă . ne-au luat-o înainte: acum. ceea ce trebuie pus în seama faptului cănu ş tia franţ uze ş te. dar cam naiv. milord. Se îndreptăspre ea. Grimaud. — La cine? — La Mazarin. — Grimaud. Raoul intrăpe uş ă . că ci habar nu avea de existenţ a unei primejdii. conte.

domnule? se mirăRaoul. . viconte. gata îmbră cat. Raoul? — Aş a cred. dar respectul îl opri. dimpotrivă . — Desigur. pentru zece. domnule.. cînd deschise ochii. veţ i zice cămăgră besc săvăpă ră sesc. — Asta niciodată . fă răsă -mi mai spui. — Unde? zise el. domnule. domnule. ră spunse tînă rul cu oarecare ş ovă ial ă . dar. zise Athos.. Raoul se ş i îndreptăspre uş ă . ia spune? întrebăAthos. — Da. Athos oftă . Măprivi ţ i într-un fel. — Abate-te pe la castelul Luynes. care mi-e atît de scump. —Ş i căar trebui s ă -i mul ţ umeş ti. Athos îi deschise braţ ele.fiecare se duse la culcare. — Te-ai ş i sculat. devreme ce ai primit botezul luptei. îi datorez faptul cămăaflu în preajma Prinţ ului. De ce m-ar supă ra lucrurile care te bucură ? — Ah. — Tu. — Domnule. Raoul? zise contele. Raoul? — Dimpotrivă . nu voi socoti căam dreptul săies din cuvîntul dumneavoastră . domnule. cînd de-abia am sosit. domnule. m-am gîndit cănumai doamnei ducese de Chevreuse. ş i de aceea aşvrea săplec undeva. citea o nou ăcarte de-a domnului Chapelain. protestăRaoul. Apoi salutăş i ieş i din odaie. Am dormit prost. Atîta timp cît voi avea fericirea săfiţ i ocrotitorul meu. Aşdori săpetrec o zi la Blois. o sărîde ţ i de mine? — Nu. Dar dumneavoastr ăhot ă rîţ i. nu sămăreîntorc în tabă ră . Tînă rul. Vei lua cu tine pe Grimaud ş i pe Olivain.. Raoul. Îmi place săvă d c ănu uiţ i de cerinţ ele bunei-cuviinţ e. — Prin urmare. Raoul. Ţ i-e dor de Blois. Raoul. viconte. ş iţ i-ai cîş tigat dreptul săte duci oriunde vrei. eş ti învoit numai pentru douăzile. rosti el. — Pe amîndoi. asta-i foarte firesc! — Deci îmi îngă duiţ i săplec! strigăRaoul plin de fericire. Raoul?! Tu ai dormit prost? Te fr ă mîntăceva. —Ş i nu pă straţ i nici o umbrăde sup ă rare în fundul sufletului? — Deloc. — Pot săplec chiar acum? — Cînd vrei tu. fu rîndul contelui să -l vadă pe Raoul la c ă pă tîiul s ă u. nu-i aş a. Dacănu e cumva secret. Nu rîd. — Domnule. înă buş indu-ş i un suspin. A doua zi dimineaţ a. sînteţ i atît de bun! strigătînă rul ş i fă cu o miş care ca pentru a se arunca de gîtul lui Athos. întorcîndu-se. Acum eş ti aproape bă rbat. atît de bunăcu mine. Athos surîse. ş i întreabădac ădoamna ducesăpoate săte primească . Privindu-l cum închide uş aş i auzindu-l cum îi strigăcu glasul lui voios ş i ră sună tor pe Grimaud ş i pe Olivain..

XLIV ÎNCĂO REGINĂCARE CERE AJUTOR Athos îi dă du de ş tire lui Aramis încăde dimineaţ ă . prietene. singurul servitor care îi mai ră mă sese. care se dovedea tot valet de muş chetar atunci cînd i se urca sîngele la cap. Blaisois îl gă si pe Bazin îmbr ă cîndu-ş i anteriul de paracliser: în ziua aceea era de serviciu la Notre-Dame. ră spunse Athos. — Spune-i doamnei ducese. priveş te mereu înainte. Athos îş i zise c ănu era r ă u deloc ca Raoul s ăse afle în aceste clipe departe de Paris.„M-a pă ră sit destul de repede. puse mîna pe coada mă turii ş i se porni să -l burduş ească . întrebăde abatele d'Herblay ş i. Blaisos. d ă ruindu-ş i inima altora?" Ş i Athos îş i mă rturisi cănu se aş tepta cîtuş i de puţ in la o despă rţ ire atît de grabnică . încît orice umbr ădin sufletul contelui pieri la acest gînd. aruncînd cerberului o privire mustră toare. printr-o scrisoare încredinţ at ălui Blaisois. Athos îl sfă tuise săîncerce săvorbeascăchiar cu Aramis. cugetînd mai adînc. Raoul era atît de fericit. Dar Bazin. încît Bazin se supă răfoc. strigîndu-i: — Ai insultat biserica. cum vă zuse căface elveţ ianul cu halebarda lui la Notre-Dame. Avea însă rcinarea săspunăcontelui de La Fère căducesa aflase de întoarcerea tînă rului ei protejat. Aş a-i fă cutănatura. fă cu semn cu mîna lui Raoul c ăpoate săplece. ai insultat biserica! În clipa aceea. . pe atît de naiv. totul era gata de plecare. Deş i vedea căBazin poartăhaina unui slujitor al bisericii. care nu ie ş ea în ruptul capului din cuvîntul stă pînului să u. La zece dimineaţ a. o iubeş te pe copila aceea. dup ăce îi mai d ă du cîteva îndrumă ri lui Grimaud. Aramis cr ă pă prevă ză tor u ş a odă ii de culcare. Apoi. iar Blaisois. un flă că u pe cît de voinic. De fapt. se gîndi el. st ă rui atîta sădea ochi cu dînsul.ş i căar fi fost foarte mulţ umit ăsă -l felicite. un valet veni să -l salute din partea doamnei de Chevreuse. socotind căare de-a face cu un om dă ruit cu toate virtuţ ile acestei haine. Pe cînd Athos se uita cum Raoul încalecă . oare pe mine m ăva iubi mai puţ in. scoase scrisoarea din buzunar ş i i-o întinse lui Aramis. clă tinînd din cap. în ciuda asigură rilor lui Bazin căstă pînul nu e acasă . auzind zarva asta neobiş nuită . adicăr ă bdare ş i dragoste creş tinească . Bazin propti respectuos coada mă turii în pă mînt. c ădomnul viconte tocmai pornea spre castelul Luynes. Dar se supune legilor firii. precum ş i de felul cum s-a purtat în luptă . Blaisois se sinchisi prea puţ in de spusele lui ş i vru s ă treacăpeste el. În schimb. Hotă rît.

privind în direc ţ ia str ă zii Bac. mai ş tii? — N-o fi la mijloc povestea aia blestemată ? mormă i Aramis. ici-colo cu vechi ciubuce de aur. nu cumva mergem săne batem? N-am spada la mine în dimineaţ a asta. zise de Winter. de cînd mustru eu pe alţ ii. La lumina zilei. Dupăo clipă . — Nă tă ră ule! zise Athos. aplecîndu-se la urechea lui Athos. înseamnăcăva veni. mi-a cerut iertare în fel ş i chip ş i m-a silit sădau pe gît douăpahare dintr-un vin muscat pe cinste. dar e totuna. îmbră ţ iş ă ri pline de c ă ldurăîntre Aramis ş i lordul de Winter. Athos. Blaisois se întoarse amă rît la hanul „Grand-Roi-Charlemagne". ziduri coş covite. Aramis îl trimisese la vreo zece paş i. Un paracliser! Nu i-ar fi ruş ine! „Bun. Urmară . Ş i ce scop are vizita asta? continuăel. Ş i intrăîn odaie fă r ăs ăîntrebe m ă car de pricina zarvei de adineauri. cum era tînă r ăş i frumoasă . Tocmai atunci trecea pe acolo una dintre credincioasele sale ş i. Athos se afla pe podul de la Luvru. nu-mi mai place săfiu mustrat. adevă rat. se în ţ elege. Athos îi ceru săspunăce a fă cut ş i Blaisois îi povesti toatăpă ţ ania. să -mi iau una. În cazul ă sta. — Nu-i nevoie. Bine. rîzînd. Atunci haidem! Ajunş i la Luvru. Ş i. n-am fi conduş i la maiestatea-sa de că tre lordul de Winter. domnule. cu punctualitatea-i obiş nuită . ba încă îl mai ş i stropise cu noroi ş i. o salutase cu cel mai fermecă tor surîs. aş a cătrebuie s ătrec iar pe acasă . Să li mari. care rezistaseră . lordul de Winter intrăcei dintîi: de altfel un singur paznic veghea la poartă . — Ră bdare. Poate vrea s ăne cearăvreo m ă rturie. dintr-un pumn. Aş teptarăîmpreunăaproape zece minute. habar n-am. Aramis ş i englezul însuş i puturăsă -ş i dea seama de groaznica să ră cie a locuinţ ei pe care o milă zgîrcităo hă ră zise nefericitei regine. N-ai spus căvii din partea mea? — Nu. — Pe cinstea mea. La dracu." La ora zece. —Ş i ce-a fă cut Bazin cînd a aflat c ăvii din partea mea? — Ah. — Da. te altoieş te ca un drac. nu măprea trage inima sămerg. el era: un tinerel. — Foarte bine. care tocmai sosea. Într-adevă r. Milord de Winter începea săse teamăcăAramis nu va veni. glă sui Aramis. Mergem săfacem o vizitămaiestă ţ iisale regina Angliei. cugetăAthos în sinea lui. că ci ar avea ş i el partea lui: era de-ai noş tri. — Dacăar fi a ş a. în care m-a pus săînmoi trei-patru biscui ţ i stra ş nici. un gur ă -cascăîi stă tea în cale. Aramis era lîngăei. despuiate de orice mobilă . domnule. — Încotro? întrebăAramis. fiindc ăam săînghit vreo mustrare. Iat ă un abate care a miruit pe unul ş i salutăo femeie: trebuie s ăfie Aramis. Ră bdare. zise Athos. orice-ar fi. Acolo se întîlni cu lordul de Winter. De vreme ce Aramis a primit scrisoarea mea.— Din partea contelui de La Fère? întrebăAramis. zise Athos.

— Priveş ti la luxul meu? vorbi doamna Henriette. a că rui mare faimăe-atît de binecunoscut ămaiestă ţ iivoastre. Domnul. cer iertare maiest ă ţ ii-voastre. dar la un semn al reginei. rosti Aramis. Acum cîţ iva ani aveam în jurul meu gentilomi. morm ă i Aramis. nici covoare. e nobilul conte de La Fère. e unul dintre acei viteji muş chetari ai regelui Ludovic al XIII-lea. pe care văvă d pentru prima datăş i pe care văcunosc doar ca pe niş te compatrioţ i ai mei. totul era gata sămă slujească . Aramis roş i. ră spunse lordul. dar nu sînt cu nimic mai puţ in omul în care maiestatea-voastrăva gă si cel mai devotat slujitor. Astă zi. cred într-adevă r că -l întreci pe bietul domn Voiture. Athos surîse.. sutana mea se ţ ine doar într-un singur nasture ş i sînt gata oricînd săredevin muş chetar. domnilor. doamnă . — Domnilor. de care v-am vorbit. Era grav ş i liniş tit. Iar doamna Henriette aproape cănu mai e regin ă . — Mazarin stămult mai bine. Pentru a duce la îndeplinire un plan menit să -mi salveze viaţ a nu-l am decît pe lordul de Winter. la cel dintîi zgomot pe care îl auzi în încă perea din faţ a odă ii ei. zise el. observăAthos. ş i pe dumneavoastră . care îi poftea săse aş eze. uitîndu-se cu tristeţ e în jur. am îmbr ă cat haina de abate.paraginei. — Domnul nu este cavaler? se adresăregina lordului de Winter. — Domnul cavaler d'Herblay. armate: la un semn al meu. interveni de Winter. ră maserăîn picioare. ferestre fă r ăgeamuri ş i care nu se mai puteau închide. uita ţ i-văîn jur! Veţ i fi surprinş i. — Intraţ iş i fiţ i bineveni ţ i. domnilor. Regina pă rea c ăaş teaptăcu neră bdare. zise ea. care-ş i împunse în tă cere tovară ş ul cu cotul. ară tîndu-i din ochi mizeria din jur. la început. e adevă rat. dar n-aşfi în stare să -mi ascund revolta de a vedea pe fiica lui Henric al IV-lea tratat ă astfel la curtea Franţ ei. comori. — Doamnă . fă răîndoială . continuăel. dar împotriva voinţ ei mele. Athos. spuse regina. Azi-dimineaţ ă . nici ostaş i de strajă . sînt abate. zise Aramis. un prieten de două zeci de ani. . Aramis fierbea de furie: o asemenea strîmtoare îl scotea din fire ş i ochii lui cercetau fiece nouă mă rturie a cumplitei să ră cii din prejmă . ieş i ea însă ş i în prag spre a întîmpina pe aceş ti prieteni de zile grele. — Mazarin e aproape rege. neş tiind căvoi avea cinstea s ăm ăînf ă ţ iş ez maiestă ţ ii-voastre. — Domnul este abatele d'Herblay. — Doamnă .. Niciodatăn-am simţ it chemarea de a deveni slujitor al bisericii. întorcîndu-se spre Athos. în schimb. — Dacăte sile ş ti săfii spiritual. orice va voi să -mi poruncească . Athos dă du pilda supunerii. Gentilomii pă ş irăîn odaie ş i. nici valeţ i: iatăce-l izbi din capul locului pe Athos. că ci.

afarăde soţ ul ş i de copiii mei. de vreme ce aş a stau lucrurile. în casa unde locuieş te ş i unde în fiece zi îl pîndesc urzeli mai numeroase ş i mai viclene decît toate primejdiile ră zboiului. în mijlocul scoţ ienilor în care nu se încrede. în schimbul acestui sacrificiu pe care îl faceţ i pentru mine. domnilor. spuse regina. înso ţ iţ i-l în luptă . privind-o pe reginăcu tot farmecul tinereţ ii sale. poate cer prea mult. Athos citi cu glas tare scrisoarea pe care o cunoaş tem ş i în care regele Carol întreba dacăi s-ar acorda ospitalitate în Fran ţ a. domnul d'Herblay ş i cu mine. — Ah. Din clipa cînd lordul de Winter l-a pă ră sit. — Doamnă . cea mai deznă dă jduităsoţ ie: copiii mei. iat ăce trebuie săface ţ i pentru mine. ducele de York ş i prinţ esa Charlotte. atunci o iau înainte domnului conte. doamnă . soţ ul meu. doamnă . Ei bine. st ă rui regina. Iatăscrisoarea pe care mi-a trimis-o prin milord de Winter. — Va mulţ umesc. o jur în faţ a lui Dumnezeu! Ş i regina ridicăochii încet ş i solemn spre cer. adînc tulburată . pretutindeni unde merge domnul conte. continuăea: eu nu sînt numai cea mai nefericit ăregină . ci săvăiubesc ca o sorăş i săvăam în inima mea înaintea oricui. duce în Anglia povara unei existenţ e atît de dureroase. spre a-i fi de folos. deş i el însuş ie scoţ ian. — Citiţ i-o. domnii mei. ci ş i cea mai nenorocitămam ă . domnule. rosti Athos. Dac ă viaţ a a trei oameni poate săo ră scumpere pe a voastră . ce e de fă cut? întrebăAthos. domnilor. regele. ră spunse acesta. fiindcănu am nici un drept să cer. văfă gă duiesc nu săvă ră splă tesc. — Simţ iţ i mă car un dram de compasiune faţ ăde atîta nenorocire? vorbi regina. se aflădeparte de mine. domnule? se adresăregina lui Aramis. cel puţ in doi dintre ei. domnilor. Dar cînd e vorba săslujesc pe maiestatea-voastră . Regele se aflăsingur cu cî ţ iva gentilomi pe care se teme în fiece zi sănu-i piardă . Sîntem gata. nu mai tr ă iesc. Citiţ i-o. zise Athos. fi ţ i prietenii lui. —Ş i acum. rosti regina. — Ei bine. de vreme ce sînteţ i dornici sa văpuneţ i în slujba unei biete prinţ ese pe care lumea întreagăo pă ră seş te. Plecaţ i în Anglia.— E de ajuns. eş ti într-adevă r un suflet nobil! exclamăregina într-o pornire de recunoş tinţ ă . fie chiar ş i la moarte. — Eu. — Ei bine. Mazarin a refuzat. — Ei bine? întrebăAthos cînd ispră vi de citit. Athos ş i Aramis murmurarăo scuză . expuş i la loviturile ambiţ io ş ilor ş i duş manilor. în timp ce lordul de Winter o privea cu aerul că vrea să -i spună : „Nu v-am încredinţ at oare cără spund de ei?" — Dar dumneavoastră . Dar ascultaţ i-mă . Cei doi prieteni schimbarăo privire plinăde dispreţ . adă ugăAramis. îl urmez fă r ăsăcer vreo desluş ire. cînd trebuie săplec ă m? . cu o plecă ciune adîncă . doamnă . — Am avut cinstea săîntreb pe maiestatea-voastrăce anume doreş te săfacem. încît e puţ in spus m ă rturisindu-văcăîş i cautăş i îş i doreş te moartea. asta poate v-ar r ă ni. gă siţ i-l pe rege.

Dupăaceea plecarăto ţ i trei. Înmînăuna lui Athos ş i una lui Aramis. dragul meu d'Herblay. fă gă duind săne copleş eascăcu o prietenie cu mult mai presus de meritele noastre. Eu r ă mîn aici. salvaţ i-l pe rege! Ş i deş i nu v ăgîndiţ i la ră splata ce vi se cuvine pe pă mînt pentru aceastăfaptăplin ăde vrednicie. el văva ră spl ă ti. Iat ăcea dintîi clipăde bucurie ş i nă dejde pe care o tr ă iesc de cinci ani încoace. dupăce se vă zurăsinguri. — Ah. cred. lă saţ i-mi speranţ a căv ă voi revedea pentru a vămulţ umi eu însumi. Cheltuieş te tot la nevoie. spuse regina. — Acum săne desp ă rţ im. — Ei bine.— Aş adar. nu? — Aş a cum voi face întotdeauna cînd e vorba de apă rarea unui mare principiu. scumpi prieteni. tare încurcat ă . Da. Ce zici de povestea asta. Disear ă . Regina pregă tise douăscrisori: una era scrisăde ea. fiica ei. slujind un prin ţ atît de nefericit ş i o regina atît de virtuoasă . în capul scă rii. spuse Aramis. ş i cum puterea mea e prea mă rginităpentru a ră splă ti un asemenea sacrificiu. adicăregeş te. nu ş ovă i o clipă . Vom că lă tori cu caii mei. v ăînvoi ţ i? exclamăregina cu bucurie. milord. . scoate diamantele ş i vinde-le: vei lua pe ele între cincizeci ş i ş aizeci de mii de livre. Jos. de Winter se opri. cealalt ăde prinţ esa Henriette. săpoatăfi recunoscu ţ i de rege. întrucît înţ elegeţ i sămăslujiţ i. — Eu. apoi vom lua diligenţ a. — Doamnă . la nouă . domnilor. mormă i Athos. Amîndouăerau adresate regelui Carol. zise el. aş teptînd. Salva ţ i-mi soţ ul. sînt singur pe lume ş i nu rîvnesc decît să slujesc pe maiestatea-voastră . dragul meu conte? — Încurcată . el care-mi citeş te-n inimătoatărecuno ş tinţ a faţ ăde el ş i faţ ăde dumneavoastră . spuse Aramis. Aveţ i să -mi spuneţ i ceva? Din aceast ăclipăam devenit prietena dumneavoastrăş i. miş catăpînăla lacrimi. vămulţ umesc în numele meu. Regina le întinse mîna ş i ei o să rutară . în numele reginei. Athos ş i Aramis ră maserăîmpreună . nu am nimic s ăcer maiest ă ţ ii-voastre. Cei trei gentilomi îş i strînserămîinile. pentru ca. doamnă . domnilor. ne întîlnim la poarta Saint-Denis. Văsîntem devotaţ i cu trup ş i suflet. atît cît ne vor duce. — Da. Apoi îi ş opti lui de Winter: — Dacăî ţ i lipsesc banii. Regii nu pot fi puternici decît prin nobilime. dacăîntîmplarea i-ar fi despă rţ it. dar ace ş ti gentilomi săfie trataţ i aş a cum merită . sînt datoare săvă ră spund la fel. sfă rîmăbijuteriile ce ţ i-am dat. Lordul de Winter apucăpe strada Saint-Honoré. îi slujiţ i pe Dumnezeu. Vă mulţ umesc încăo dată . Nu cumva sătrezim vreo bă nuială . fiindcăastfel ne sprijinim pe noi înş ine. — Dar ai primit totul cu însufleţ ire. iar nobilimea nu poate fi puternicădecît prin regi. Numai cămaiestatea-voastrămerge prea departe. decît săse roage pentru noi. Îl slujim pe Dumnezeu. Săsprijinim deci monarhiile. doamnă . doamnă . zise Athos.

dragul meu! E spadasin ca ş i mine. Mi-a parut cam pornit ş i-a avut o purtare ciudatăfaţ ăde mine. fă cînd un asemenea lucru. dar trebuie sălas cam jumă tate lui Raoul: un tînă r gentilom se cade sătră iascăaş a cum se cuvine. — Uite unde-ar fi bun baronul Porthos! zise Aramis. S ăţ inem pă rerea asta de r ă u în sinea noastră ş i sănu mai pomenim de ea. — Lordul de Winter e deocamdatăsă rac lipit. — Nu-i taina noastră . zise Aramis. cum am fă cut azi-dimineaţ ăcu mititelul ă la care m-a stropit cu noroi. Nu pot să -i sufă r pe englezi. — Sînt lucruri care suferăamînare? — N-am încotro! — Despre ce-i vorba? — Mai întîi a loviturăde spad ăvicarului. pe cinstea mea. ră spunse cu liniş te Athos. — Ce pungăplin ă ! — Ce spadămîndră ! — Să -i atragem de partea noastr ă . Din fericire. pe care arendaş ul meu mi i-a trimis în ajunul plecă rii de la Bragelonne. dar ş i foarte necesară : Ai bani? — Am ceva. — Ai dreptate. ba cîteodatămi se nă zare căel e Aramis ş i eu sînt vicarul. fiindc ăCromwell s-a fă cut st ă pîn pe averea lui. e un încurcă -lume din pricina că ruia tabă ra noastrăva pierde partida. sănu mai amestecă m pe nimeni în povestea asta. n-am decît vreo cincizeci de pistoli. Un fel de frate geamă n. — Iar eu. cam vreo sutăde pistoli. s-ar schimba faţ a lucrurilor. Sînt convins că . întorcîndu-mi pe dos toate buzunarele ş i ră scolind prin toate sertarele. Ş i-apoi. nu trebuie săavem nici cea mai micăp ă rere de ră u. lordul de Winter e bogat. Aş a ne punem la adă post de primejdia temniţ ei ş i ne purtă m totodatăca ni ş te eroi – alegerea e lesne de fă cut. trebuie săte întorci la o aceeaş i primăîntrebare. pe care l-am întîlnit ieri searăla doamna de Rambouillet. umblădupăfuste ca ş i mine. Însăîn toate. sînt convins . ori la fortă reaţ ăVincennes din pricinăcăam înlesnit evadarea domnului de Beaufort? vorbi Athos. Aramis. dacăi-aşda una. Sutana îl cam apasăş i cred căş i mie mi s-a f ă cut lehamite de ea. Crede-m ă . — Era oare mai bine săr ă mînem aici ş i săfacem o plimbare la Bastilia. dragul meu Aramis. Ce faci pînădiseară ? Eu sînt nevoit săamîn două lucruri.ş tiu. care m ăplictiseş te ş i măsupă ră . Dar tu? — Eu sînt sigur că . De altfel. nu gă sesc mai mult de zece ludovici. ză u. Într-un cuvînt. — Ai dreptate. credemă . sînt grosolani ca toţ i bă utorii de bere. prostească . ar pă rea căne îndoim de noi înş ine. dragul meu.— Mergem acolo ca săfim uci ş i. într-atît ne asemă nă m unul cu celă lalt. — Haida-de! O ceartăîntre popi! Un duel între aliaţ i! — Ce vrei. Ah. Aramis. — Uite unde-mi pare ră u dupăd'Artagnan! zise Athos.

plec împreunşcu Aramis într-o chestiune de mare însemnş tate. f ă r ăsălă să m mă car un cuvinţ el de ră mas bun lui Porthos ş i lui d'Artagnan. — Spre marea mea pă rere de ră u. seara foarte tîrziu. nici celă lalt: tu eş ti omul reginei Angliei. a cş rei cheie ş i-o trimit. Aramis. La ora hotă rîtă . dragul meu. ză u. Ş i cu aceste cuvinte se despă rţ iră . Haide. — Tii! fă cu el. surîse Athos. dacşse întîmplşsşnu mai ai veş ti de la mine de azi în trei luni. Aramis sosi: purta uniforma de cavaler. nu vrei sămîncă m împreunăla ş apte? — Prea bine. vei avea o asemenea scuză . el omul Frondei. încuviinţ ăAramis. Aşfi dorit sş -mi iau r ş mas bun de la tine dar nu am timp. nu pot să -l fac cînd vreau. Vino sămăiei pe la opt. în caseta mea de bronz. Vegheaz ş asupra lui în lipsa mea cît poş i mai bine ş i. nu mai dispuneţ i de voi înş ivănici unul. — Dacăe s ănu te mai întorci. — Cam aş a ceva.. Nu uita cş -ş i scriu ca sş -ş i spun încşo date cîtşdragoste îş i port. dragul meu prieten. Aş a căsăl ă să m lucrurile cum sînt. Raoul s-a dus la Blois ş i nu mai ş tie de plecarea mea. îi mă rturisi Athos. astea-s lucruri lesne de amînat.. Prin urmare. spune-i sşdeschidşpachetul pecetluit pe care st ş scris numele lui ş i pe care îl va gş si la Blois.. Athos se duse în vizităla doamna de Vendôme. dacăş i al doilea lucru pe care-ţ i pare r ă u cănu-l duci la îndeplinire se dovedeş te tot atît de important ca primul. l ă săvorbăla doamna Chevreuse căa trecut pe acolo ş i scrise urmă toarea scrisoare lui d'Artagnan: „Dragşprietene. unul. Numai seara. — Da. — Înţ eleg. Greş im fă r ăîndoială . — Oh! E ceva foarte important. Îmbrş ş iş eazş -l pe Porthos din partea lui Aramis ş i a mea. la naiba! Ah. de i-aşavea! — Da. — Am avut eu grijă . mai degrabă . " Ş i trimise scrisoarea prin Blaisois. I-am îmbră ţ iş at din . am dou ă zeci de vizite de fă cut ş i tot atîtea scrisori de scris. ş i-l vei amîna mai ales căla întoarcere. nu mai ai două zeci de ani. — Atunci fă -l numaidecît. Eu. dacăm ămai întorc. zise Athos. Pe curînd. — Ce vrei. ori.. de altfel.căasta n-ar schimba decît faţ a domnului de Retz. dacăplec ă m aş a. — Din nenorocire. La miezul nop ţ ii. iar la ş old îi atîrna acea veche spadăpe care o tr ă sese din teac ăatît de des ş i era gata mai mult ca oricînd săo tragăş i acum. sau poate rş mîi cu bine pentru totdeauna. cred căte-ai ţ ine numai de nebunii! Acum săne despă rţ im: eu am una sau douăvizite de fă cut ş i trebuie săscriu ş io scrisoare. prietene. ce-ţ i mai pasă ? Fii om de înţ eles.

Aş adar. Ei. deş i m-aşmîndri cu un fiu ca el. Mi-aduc aminte de zilele noastre de lipsşş i-ş i trimit jumş tate din ce am: sînt bani pe care am izbutit sş -i storc de la Mazarin. îi pă strezi sau îi trimiţ i înapoi? — Îi pă strez. Chiar la sfîrş itul mesei se ivi Blaisois: — Domnule. — Uite. n-ai niciodatş bani destui. ai lui Aramis cum sînt ş i ai tş i" Athos surîse ş i o lacrimăînroura ochii să i frumoş i. Al tş u. —Ş i eu la fel. —Ţ i-am spus eu s ăaş tepţ i un ră spuns. pentru trei luni. Fireş te cş cei cincizeci de ludovici pe care ş i-i trimit sînt ai t ş i cum sînt ş i ai lui Aramis. — Ei bine.partea amîndorura. sînt fericit s ăv ă d căeş ti de partea mea. Raoul mi-e drag ca ş i copilul meu. — Pă i am plecat fă r ăs ăaş tept. Dar. acum plecă m? . oricît era el de partea lui Mazarin. ş i chiar dacăn-aşavea nevoie. Athos o desfă cu ş i începu prin a scoate din ă untru un bileţ el pe care stă teau scrise urmă toarele: „Iubite conte. pentru care avusese întotdeauna o dragoste plinăde duio ş ie. Te implor sşnu le dai o prea greş it ş întrebuin ş are. Cît despre povestea cş n-am sş te mai revş d. îl iubea deci ş i acum. Aramis. pe cinstea mea. D'ARTAGNAN P. te-ai hot ă rît în privinţ a că lă toriei? — Pe deplin. iatără spunsul domnului d'Artagnan. Ia tu două zeci ş i cinci ş i dă -mi-i mie pe ceilalţ i două zeci ş i cinci. din ziua cînd l-am vş zut. dar e atît de ager. Ceea ce ţ i se oferădin toat ăinima. mşrog din suflet lui Dumnezeu sşnu ajung sş -i fiu tatş . dar m-a chemat înapoi ş i mi-a dat asta. conte. încît ne-ar fi ghicit planurile. Îmi pare ră u numai cănu l-am îmbră ţ iş at pe d'Artagnan. — Eş ti un om minunat. diavolul. La toate te gîndeş ti. crede-m ş . S. pe curînd. Cînd pleci într-o cş lş torie ş i. Tot bani cu chipul regelui Ludovic al XIII-lea. nu cred nici un cuvînt: cine are inima ş i spada dumitale învinge orice piedicş . sînt foarte mulţ umit săpă ră sesc Parisul în clipa de fa ţ ă . dragul meu conte. trebuie săprimeş ti din toat ăinima. Se înş elege f ş rşs ş mai spun cş . tot i-aşp ă stra. mă rturisi Athos. cînd am chibzuit lucrurile. mai ales. Spune ce ai de gînd cu banii aceş tia. Ş i scoase la ivealăo pungără sună toare ş i pîntecoas ă . D'Artagnan. cincizeci de ludovici. zise Aramis. n ă tă ră ule? se supă răAthos. ş i nicidecum «cu bine pentru totdeauna». r ă sturnînd punga pe masă . — SlavăDomnului. Ş i acum. zise Aramis.

Cum ş tiu cş nu-ş i place sş ceri de la prieteni. — Bun! fă cu Aramis. — Adică ? . — O clipă . chiar fş rşvoia mea. care alerga să -ş i dea sufletul. — Pă i cum o s-o citeş ti? întreb ăAthos. care mş îmbrş ş iş eazş din partea ta ş i a contelui de La Fère. — Bucuros. DU VALLON DE BRACIEUX DE PIERREFONDS. dragul meu d'Herblay căe aproape un sacrilegiu săpui la îndoialăprovidenţ a. La lumina acestei lumînă ri Aramis citi: „Dragul meu d'Herblay. atunci îl iei pe Blaisois.— Cînd vrei." — Ei bine. Mşadresez ş ie. Dar tu n-ai un valet? — Nu. ş i nu poate s ăplece de la Notre-Dame. se învoi Aramis. fiindcăeu îl am pe Grimaud. o sş cer sş -mi trimitşde la unul din castelele mele. Într-adevă r. îş i ofer eu însumi: ai aici dou ş sute de pistoli cu care poş i face tot ce pofteş ti ş i pe care mi-i vei înapoia atunci cînd se va ivi prilejul. Cei doi vale ţ i încă lecar ăş i ei. ce zici de asta?! exclamăAramis. slavăDomnului căajung la timp! strigăBazin. Sînt. — Spun. Aflu prin d'Artagnan. — Bine. Scapă r ăîndat ăamnarul ş i aprinse o lumînare încolă cit ăpe care o folosea la sfeş nicele lui. În clipa aceea. atunci cînd ai asemenea prieteni. al tau devotat. lă sînd asta pentru dumneavoastră . În colţ ul stră zii îl întîlnirăpe Bazin. deş i îl iubesc din toata inima: fireş te însşcş ceea ce îş i trimit ş ie îi trimit deopotrivşş i lui. zise Bazin. e o scrisoare. Numai la Bracieux am douş zeci de mii de livre în aur. caii a ş teptau înş eua ţ i. n ş dş jduiesc. Nu-ş i trimit mai mult de teamşcş n-ai primi o sumşmai mare. Nu te teme ca asta mş strîmtoreaz ş : dacşam nevoie de bani. Zicea c ăe ceva grabnic ş i cătrebuie săvăajungăîn mînăînainte săporniţ i la drum. dupşcum ş tii. îmi impune ş i azi. cu care n-aşş ti ce s ăfac. — Săplec ă m. domnule abate. — Oh. — Gata. Ce-i asta? — Staţ i. Grimaud se ivi în prag. — Te-am prevenit cădacăîmi spui altfel decît cavaler. cşplecaş i într-o cş lş torie de douş -trei luni . cum nu te îndoieş ti. întrucît contele de La Fère. — Ce e? — Domnul Porthos tocmai a plecat de la noi. Săvedem scrisoarea. nă tîngului de Bazin i-a tr ă znit săse fac ăparacliser. precum ş tii. zise Athos. E întuneric bezn ă . luînd punga pe care i-o întindea Bazin. îţ i frîng oasele. vesti el cu zgîrcenia-i obiş nuit ăla vorb ă .

ceea ce se numeş te oraş ul-de-jos nu exista. dincolo de copacul ă sta e un loc ş or unde am crezut că . spuse: — Cîrnaţ i! Athos izbucni în rîs. — Domnilor. Lordul de Winter îş i urmăcalea în lungul bulevardelor mă rginaş e. Odihniţ i-văş i peste douăceasuri săfiţ i la dig. Zis ş i fă cut. unul. spuse de Winter. săne despă rţ im. Ş tiu un han unde nu trage prea multălume. ară tînd spre o ferestruicăa pivniţ ei. Curînd veni rîndul lui Grimaud să -ş i adune amintirile. Ajunserăla porţ ile oraş ului. unde îi aş tepta de Winter. mă rturisi Aramis. ca sănu batem la ochi. în care timp cei doi prieteni intrarăpe poarta în faţ a că reia se aflau ş i. — DacăMousqueton ar fi cu noi. săfacem ş i aici cum am fă cut la Paris. dup ăvreo douăsute . ajungînd în locul unde avuseserăde furcăodinioarăcu pavagiii. iar hangiul e omul meu credincios. ş i aceast ănă zbîtie din tinereţ e i se pă ru ş i acum plinăde tot atîta haz.— Adicăîmpă rţ im pistolii lui Porthos. dupădouăzile ş i o noapte de drum. iar dumneavoastrătrageţ i la hanul cel mai bun din oraş . ca ş i cînd i s-ar fi povestit o ispravăde-a altuia. ce-ar mai fi tremurat! Ţ i-aduci aminte. gata. oraşaproape pustiu pe atunci. sosirăla Boulogne. Parcăş i azi măia cu frig cînd mi-aduc aminte. — Pe legea mea! Eu. i-aşîngă dui sătremure. spre a intra în oraşpe o altăpoartă . clă dit în întregime pe o în ă lţ ime. m-am dus pe copcă ! Îş i urmar ăcalea. Împă rţ irea odatăfă cutăla lumina lumîn ă rii lui Bazin. Dupa un sfert de ceas. Ajungînd în faţ a hanului unde stă pînul să uş i cu el fă cuserăo petrecere straş nică . pe o vreme minunată . zise Athos. Barca noastrătrebuie s ăne aş tepte acolo. Măreped pîn ăacolo. Boulogne era o poziţ ie f ă răde pereche. socotind cămăaş teaptăceva scrisori. cei doi prieteni pornirădin nou la drum. Aramis? Aici l-a nimerit glonţ ul ă la ră mas de pomină . se apropie de Athos ş i. la „Spada Marelui Henric". de pildă . aş a cum am împă rţ it ludovicii lui d'Artagnan. spre seară . drum care le era atît de cunoscut ş i care reînvia în mintea lui Athos ş i Aramis unele dintre cele mai frumoase amintiri din tinereţ e. erau la poarta Saint-Denis. În cele din urm ă . Uite. PARTEA A DOUA I UNDE SE DOVEDEŞ TE CĂPRIMA PORNIRE E ÎNTOTDEAUNA CEA MAI BUNĂ Cei trei gentilomi apucarădrumul Picardiei.

Avea ochii de un albastru atît de spă lă cit. care te face oricînd sărecuno ş ti pe omul deprins cu drumul. Era tînă rş i palid. poruncindu-le sănu schimbe nici o vorbăcu nimeni. dar vă d c ăveniţ i de la Paris. prin nu ş tiu ce aer lipsit de stinghereală . prin intrigi ş i fă gă duieli. domnule. salutîndu-i cu mult ăeleganţ ăş i politeţ e. încît. tîn ă rul care. la fel de curtenitor. pe care îl observaserăei mai întîi. fă răsăle scoatăş eile. Prin veş mintele lor pline de praf. n-a fost nici pus pe fugă . iar stă pînii ner ă bdă tori s ăse îmbarce. în ciuda încetinelii ş iaş ovă ielii cu care se ră sucea pe că lcîie. Pentru Grimaud devenise de prisos de o veş nicie. Într-adevă r. dar. îi privi ş i el cu stă ruinţ ăş i pă rea căarde de neră bdare săle vorbească . Lă sar ăcaii s ăse odihnească . în timp ce amîndoi prietenii cercetau barca. — Tă cere! fă cu Athos. cei doi prieteni atraserăatenţ ia cîtorva trecă tori. — În sfîrş it. Cu ce văputem fi de folos? — Domnule. rosti Aramis. Omul acesta. gă sir ăhanul pomenit. următîn ă rul. Se înţ elege căaceast ăporuncăîl privea numai pe Blaisois. întrucît se fă cuse tîrziu. Ajunş i pe dig. Nu-i prea plă cut săstai aici: nu trece mă car o singurăfemeie. venim de la Paris. — Da. dupăcum vedeţ i. fă răîndoială . numai de Winter s ănu ză bovească . continuăel. dupăculorile ce se oglindeau în ei. De îndatăce-i ză ri. Vale ţ ii se a ş ezară sămă nînce. Adicăjumă tate de Fran ţ ăîl alungă . trecuse de vreo două -trei ori pe lîngăei. întrebăstr ă inul. orice ar fi. Dar cum nu i se citi nici o tulburare pe chip. Sînteţ i atît de bun să -mi spuneţ i: eadevă rat cădomnul cardinal Mazarin n-ar mai fi ministru? — Iatăo întrebare ciudată . ră spunse Aramis. purta cu destulăeleganţ ăo spadălungăla cingă toare.de paş i. ră spunse Athos. Ş i colo e corabia care se pregă teş te săridice ancora ca săne ducăla destina ţ ie. era bă ţ os ş i îndră zneţ . ori cel pu ţ in sînteţ i stră ini de Boulogne. ră spunse Athos. Iertaţ i-mi curiozitatea. se opri în loc auzind numele de Winter. se plimba mîhnit încoace ş i încolo pe dig. le dă durăîntîlnire la dig. — E barca noastră . nici aruncat în temniţ ă ? . putea tot atît de bine săse fi oprit din întîmplare. Athos ş i Aramis coborîr ăspre port. — Da. vorbi tînă rul. —Eş i nu e ministru. Mai cu seamăvă zurăpe unul asupra c ă ruia ivirea lor fă cu oarecare impresie. Umbletul lui. zise Athos. p ă reau gata săse învă pă ieze ca ochii unui tigru. Îmbră cat în negru. izbuteş te săse menţ inămulţ umită celeilalte jumă tă ţ i: asta poate sămai dureze multăvreme. domnule. Trage cu urechea. Acum. Athos ş i Aramis se oprirăsăse uite la o barc ălegatăde un bulumac ş i gata s ăo porneascăîn larg. — Domnilor. din aceeaş i pricinăce-i fă cuse remarcaţ i la rîndul lor de că tre al ţ ii.

cînd stau săcuget. vrei să -ţ i mă rturisesc ceva? Sînt ş i eu tare curios să -l vă d pe tînă rul ă sta mai de aproape. i-o întoarse Athos. ori vreun spion care iscodeş te. — Cu cine gă seş ti căseamă năomul ă sta? — Ca urîţ enie sau frumuseţ e? rîse Aramis. — De ce? — O sărîzi de mine. ză mislit de milady. s ă -l pofteş ti să -ş i vad ă de drum. zise Athos. ş i acum. care. — Zic căe un provincial care se plictiseş te. — Ai poftăde glumă . hot ă rît. — O ceartă . Acum n-ar mai trebui decît săse lase aş teptaţ iş i valeţ ii noş tri. poruncea săse închidăporturile. — Totuş i. m-am purtat la fel. domnilor. Aramis! — Obiş nuinţ a. nu ţ i se nă zare nimic. spuse Aramis. Uiţ i ca la auzul acestui nume tînă rul s-a oprit în loc? — Un temei în plus ca. iubite prietene. Aramis. la naiba. — Bun. ş i-atît cît poate sem ă na un bă rbat cu o femeie. ai greş it căi-ai ră spuns aş a cum i-ai ră spuns. uite-l ş i pe de Winter. măsileş ti sămăgîndesc! fă cu Aramis. ce vrei. domnule. — Iar tu uiţ i ca ai fost ş i mai neprev ă ză tor. ză u aş a: gura asta fin ă . Nu. cu buzele subţ iri.. Îţ i jur căm-ar încînta tot atît de puţ in ca ş i pe tine să -l întîlnesc în calea mea pe acest pui de ş arpe. zise Aramis. —Ş i de cînd ţ i-e teamăde o ceartă ? — Mătem de ceartăîntotdeauna cînd sînt aş teptat undeva ş i m-ar putea împiedica săajung la vreme. — Ce zici de întrebă re ţ ul ă sta? morm ă i Aramis. A fost politicos cu mine. — Eh. — Ei.— Nu. Un oarecare bastard. cel puţ in deocamdată . gă sesc căai dreptate. Îi vă d venind la vreo două zeci de . zise tînă rul depă rtîndu-se. — Vămulţ umesc pentru bună voin ţ ă . — Aha.. da. ai săspui c ărepet mereu acela ş i lucru ş i căsînt cel mai fricos dintre fricoş i cu nă ză relile mele. pomenind numele lordului de Winter. — De ce-ar fi în stare un spion? Nu mai sîntem pe vremea cardinalului Richelieu. zise Athos. îl lini ş ti Athos. dă -i înainte. — Nu-ţ i face griji. urmă rind cu privirea pe tîn ă rul care tocmai dispă rea dupăni ş te coline de nisip. —Ş i i-ai ră spuns aş a? — Nimic nu măîndrept ă ţ ea să -i ră spund altfel. — Ca urîţ enie. De altfel. ochii ă ş tia care ascultăparcănumai de poruncile minţ ii ş i niciodat ăde cele ale inimii. atunci cînd ţ i-a vorbit. dacăe vreun spion. — Lasăasta. pentru o simplăb ă nuială .

nu cumva ai uitat ceva? — Nu. mă rturisesc. ca osîndiţ ii lui Dante. barca trebuie săne aş tepte.paş i în spatele lordului. s ăpoftească ! Să ri ş i el în barcăş i barca se desprinse numaidecît de mal. unde soarele lă sase în urm ădoar un nor de aur. care se lă ţ ea pe încetul. Athos se uităla Aramis. — Ce ai. coborî treptele. Ajunserăla treptele care coborau spre barc ă . Athos ză ri un om care se apropia de ţ ă rm. Tînă rul. ca sătaie drumul. murmurăAthos. Nu-mi place marea nici ziua. încuviinţ ăAthos. vă zîndu-i ş i el. că rora Satan le-a sucit gîtul să -ş i privească întruna că lcîiele. legă narea îngrozitoare a vasului. odatăîn larg. Ş i din nou întoarse capul. — Ce-o fi avînd prietenul nostru? ş opti Aramis. paralel cu digul: zorea pasul. măfră mîntăun gînd. în locul lor. — Nimic. Ş i întoarse din nou capul. De Winter lă s ăs ă treacăîntîi valeţ ii – pe cel care purta armele ş i pe cei care purtau cuferele – apoi o porni în urma lor. — Crezi căne îmbarcă m în timpul nopţ ii? întrebăAramis.. Dup ăo clip ăse îndrepta spre de Winter. îngînăde Winter. mormă i Aramis. gîndinduse vă dit la altceva. Parc-ar fi blestemat. — Ei. apă ruse pe ecluz ă . darmite noaptea: mugetul valurilor. spuse încet Athos lui Aramis. la rîndul lui. — Drace.. S ămergem. de ce gîfîi aş a? zise Athos. nici vorbă . aflatădoar la vreo două zeci de paş i. că ci îş i asculta prietenul. iuţ i pasul ş i se apropie de ei cu o grab ă neobiş nuită . — Are ceva cu noi. Prin pîcla tot mai deasăa înseră rii crezu că -l recunoaş te pe tînă rul cu întrebă rile. fă r ăs ă -l scape din ochi. vuietul vîntului. Ce naiba o fi avînd de se tot uităîndă ră t? De Winter. S ăfie cu adevă rat un spion ş i săaibăde gînd săse împotriveascăîmbarcă rii noastre?" Cum însă . fă cu Aramis. Tony ne poartă armele. Nu-i nimic. Îl recunosc pe Grimaud dupăfelul cum ţ ine capul ţ eapă n între umeri ş i dupăpicioroangele lui. milord. nimic. era prea tîrziu sămai facăceva. scufundîndu-se în mare. Aramis îl urmă . Athos zîmbi cu zîmbetul lui trist. o vede ţ i? Aşdori s ăm ăş tiu cît mai curînd pe punte. În clipa aceea. chiar dacăstră inul ar fi avut asemenea gînduri. Trecînd pe lîngădune mi s-a pă rut. săne îmbarcă mş i. aruncînd o privire spre asfinţ it. de- . — L-a vă zut. ca ş i cînd ar fi vrut sa priveascăla îmbarcarea lor din partea cealaltăa portului. „Oho! îş i zise el. Iatăcolo ş i corabia noastră . continuăde Winter. — Tot ce se poate. prefer mîn ă stirea de la Noisy. — Haidem. Athos.

— Da. El e! Adineauri mi s-a p ă rut că -l recunosc ş i nu m-am înş elat. Tînă rul se apucăs ă -i urmă rească . Eu. glasul. el e că lugă rul. ba mai degrabăle-o luăînainte. secretarul ş i prietenul lui Cromwell. se aflau în barcă . astfel încît sădomine trecerea bă rcii. aş a cum spune? — Din nefericire. strîngînd braţ ul lui Athos.pă rtîndu-se sub sforţ area a patru vîslaş i vînjoş i. în capul gol. — Da. unde tocmai se aprinsese farul. însăfiul nu ne-a fă cut nimic. înfă ţ iş area acestui om îi umplurăpe tustrei de groază . încît ai fi crezut căvrea săsarădintr-o clipăîn alta. cu acel înspă imîntă tor sînge rece de care dă dea dovad ăîn cele mai grele împrejură ri. ş i o stînc ăpovîrnitădeasupra apei. el e fiul lui milady. eu.strigălordul de Winter. Barca trebuia sătreacăîntre capul digului. ş i te cunosc atît pe tine cît ş i pe tovară ş ii t ă i. Tînă rul e un spion. care se ridicase în picioare săvadăurmarea împuş că turii. fiul lui milady. apucăuna din cele douămuschete din bretele lui Tony. oprind împuş că tura. El e nepotul. De Winter se întoarse înspre partea încotro Aramis ar ă ta cu degetul. Cît despre Grimaud. — Care el? întrebăAramis. pierzîndu-ş i cump ă tul. — Ah! zise Aramis. a că ror b ă rbă ţ ie nimeni n-ar fi îndră znit săo pun ăla îndoial ă . — Atunci. aş teaptă ! mormă i Aramis. — Ehei! fă cu Aramis spre Athos. unchiule. — Că lugă rul! exclamăGrimaud. cu siguran ţ ă . Eu. Ei bine. ră spunse Athos. ca ş i stîncăpe care tînă rul aş tepta în picioare. — Cel care ne-a urmă rit. asemenea unui înger blestemat. Grimaud. Trei oameni curajoş iş i hotă rîţ i. — El e . — Cine-i tîn ă rul? întrebăde Winter. — Foc! strigăGrimaud. . Îl aveam în b ă taia puş tii ş i i-aşfi trimis glonţ ul drept în piept. pe mal: priveş te. Îl vă zurăde departe cum se caţ ă r ăpe stîncă . Ş i. — Săte ia dracu! izbucni Aramis. care a intrat în vorb ăcu noi ş i care ne aş teaptăacolo. acestuia i se ridicase pă rul mă ciucăîn cap ş i sudoarea îi brobonise fruntea. da. că lugă rul. — Mama era o sceleratăcare a că utat s ăloveascăîn noi ş i în cei care ne erau dragi. cu braţ ele încruciş ate la piept. Tînă rul auzi aceste cuvinte. eu sînt. murmurăde Winter. Lumina farului învă luia mica strîmtoare pe unde avea sătreacăbarca. — Fiul lui milady. Stă tea chiar pe buza stîncii ş i într-atît se aplecase înainte. vorba. întorcîndu-se spre ei. o încarcăş i-l luăla ochi pe tînă rul care st ă tea în picioare pe stîncă . Athos se repezi ş i apuc ăţ eava armei. — Destul căi-am omorît mama! zise în ă buş it Athos.

căm-ai silit la o nebunie cu înţ elepciunea ta. Tînă rul izbucni în rîs. ca un muget. ar fi trebuit săş tie de plecarea noastră . se stră duia săg ă seascăîn toate cauza ş i se sinchisea prea pu ţ in de urmă ri. i-o întoarse Aramis. stă tea acolo tot în picioare. Ah. zise de Winter. prietene. auzindu-l de astădată . Cîrmaciul ră spunse ş i barca se lipi de vas. căş i pornirăspre larg. că ci vederea tîn ă rului de pe stîncăîi fă cea ră u. Aramis fremă ta. — Hotă rît.. unde trebuiau sădebarce. Ş i. — Uite ce e. mă rturisi Athos. că utînd săschimbe vorba. În clipa aceea un glas ajunse pînăla ei.se lă s ăîn barc ă . mătem. — Totul s-a sfîrş it. iar farul îl înv ă luia cu un nimb de lumină . pe cît se pare. purtate de vînt. — Oare ce cautăla Boulogne? întrebăAthos. ba chiar dupătoate probabilită ţ ile. se pierdur ăîn adîncurile depă rtă rii. întreabă -l pe unchi dac ăaşgreş i scă pîndu-l de scumpul nepot. Hohotele lui stridente ş i cuvintele-i pline de ameninţ are plutir ăpe deasupra bă rcii ş i. aducîndu-le o ultim ă . Aramis. cred căam greş it. — Ca săte urm ă rească . Grimaud scoase un mormă it surd. — Măurmă re ş te pe mine. — Ah! Voi sînteţ i. De Winter nu ră spunse decît printr-un oftat. Athos. Athos. fiind întruchiparea raţ iunii. nu mai sîntem oameni? — Ba da. că ci glasul lui Athos tocmai îi rostea gîndul. aşplînge. În clipa aceea cineva îi strigăde pe corabie. ră spunse Aramis. Ce naiba. împiedicîndu-te adineauri să tragi. Poate c ăîncămai e timp. Într-adevă r. zise Aramis. plesnindu-ş i descurajat palmele. îl întrebă : — Cînd ajungem în Anglia? Acesta nu-l auzi ş i nu-i ră spunse. continuăAthos. Stă pînul corabiei nu-ş i aş tepta decît că lă torii ca săridice ancora. îndreptîndu-se spre Hastings. Abia puseserăpiciorul pe punte. nici nu s-a clintit din loc. Cei trei prieteni aruncarăfă răsăvrea o ultim ăprivire că tre stînca pe care se mai vedea desluş it umbra ameninţ ă toare a urmă ritorului. continuăAramis. — Taci. valeţ iş i bagaje furăsus pe punte. Dacăaşputea. voi sînteţ i! strig ăel. — Atunci nu mai înţ eleg nimic! clă tinăenglezul din cap. care. a sosit aici înaintea noastră . cu aerul omului care socoteş te de prisos săse mai împotriveascăunei for ţ e supranaturale. Athos luămîna lui de Winter într-a lui ş i. Dar cel de colo e un demon. oameni. Athos se întoarse cu o vă dit ăsforţ are. acum văcunosc.. Ş i uite. Vezi. Pe dată . — Calm! îl povă ţ ui Athos.

victorie înlă untrul lor. care luase parte cu stră lucire la luptă . fusese un triumf ş i încăun triumf deplin: toatălumea îş i dă dea seama de îndoita victorie a curţ ii. scurgîndu-se spre Notre-Dame. sănu strige: — Ei. el avea misiunea săanine sub bolţ ile de la Notre-Dame două zeci ş i douăde drapele cucerite atît de la loreni. femei ş i copii. de astădată . vestităde Prinţ prin domnul de Châtillon. în plus. în favoarea curţ ii. Pră vă liile erau pustii. Fiecare ţ inuse să -l vadăpe tînă rul rege ală turi de mama sa ş i de faimosul cardinal Mazarin. Chavigny ş i Séguier pentru căurau Parlamentul. în Anglia! II TE DEUM ÎN CINSTEA VICTORIEI DE LA LENS Toatăacea forfotăde care doamna Henriette îş i dă duse seama. victorie în afara hotarelor. Ş tirea era hotă rîtoare: ea încheia. astfel cănu era nimeni. lucră tori. aveau întotdeauna drept motiv nevoia de a susţ ine onoarea Franţ ei ş i nă dejdea îndoielnicăde a învinge duş manul. domnilor din Parlament. aidoma unui fluviu care urcăspre izvor. la care fuseserăpoftiţ i mareş alul de La Meilleraie ş i domnul de Villeroy pentru căerau de partea lui Mazarin. casele ză vorîte. Nu se fă cuse încăabuz de aceste ceremonii. Doar un singur lucru. parizienii se trezirăpuş i pe veselie. Duminica urmă toare. regina strînsese la piept pe vlă starul coroanei. un Te-Deum era lucru mare pe vremea aceea. plin de pe acum de lume: stră zile cele mai întunecoase că pă taserăo înfă ţ iş are s ă rbă toreasc ăş i de-a lungul lor se vedeau ş iruri nesfîrş ite de cetă ţ eni. victoria era în mîna lui. în cinstea victoriei de la Lens. Soarele.ameninţ are: — Pe curînd. aflînd aceastăveste. lupta început ă cu Parlamentul. ale că rui simţ ă minte trufaş eş i nestă pînite se potriveau atît de bine cu ale ei. cît ş i de la spanioli. aurind turlele posomorîte ale oraş ului. nici chiar tînă rul rege. Parlamentului îi venise apa la moarăs ă -l interpeleze pe Mazarin asupra victoriilor mereu fă gă duite ş i mereu amînate. care p ă rea căia ş i el parte la să rbă toare. Toate ipotezele puse peste noapte ş i care întîmpinau împotrivirea Parlamentului. Un consiliu avusese loc în aceeaş i sear ă . se ridicase stră lucitor pe cer. domnilor. era prilejuităde victoria de la Lens. săvedem ce-o sămai ziceţ i! Cu acest prilej. pe care . Guitaut ş i Comminges pentru căerau devotaţ i reginei. Nu se aflănimic despre hot ă rîrile luate la acest consiliu. care. Or. cum dupăNordlingen nu urmaser ădecît înfrîngeri. anume căduminica urmă toare va avea loc un Te Deum la Notre-Dame. aş a ca aveau multăcă utare. ş i că reia că utase zadarnic să -i afle cauza. în schimb.

cu tobele ş i trompetele în frunte. astfel încît capodopera pă lă rierilor din secolul al XVII-lea era galben ăş i verde într-o parte. îmbră cat de duminică . Bazin s-ar fi înfă ţ iş at neîndoios episcopului cu aceeaş i rug ă minte care i se fă cuse ş i lui. nepotul s ă u. superiorul să u. care îndră gise dintotdeauna varietatea culorilor. încît. de partea Frondei. Bazin fiind. Podoaba lui cea mai de preţ era mai cu seamăo scufie greu de zugră vit în cuvinte. Friquet era liber ş i. a ş a cum miile de clopote ale bisericilor din Paris vesteau TeDeum-ul. Poliţ ia oraş ului o forma mulţ imea însă ş i. umbrităde un asemenea chip slu ţ it. pentru cinstea copiilor din corul bisericii. apoi din pricinăcătrebuia săia parte la o slujba în cinstea unei victorii de care nu se bucura. În uş a bisericii. cum nu alergase încoace decît ca să -ş i bucure ochiul ş i să asculte muzica. Bazin nici nu voise săaudăde a ş a ceva. ş i mai triumfă tor. vestind. ară tînd căi s-a umflat falca. se alipi numaidecît în frunte. Începuse deci. încît îş i atrase nu o datălaudele iubitorilor de armonii imitative. venise săse înş iruie de la Palatul Regal pînăla Notre-Dame. spunînd căia parte la slujbăla Notre-Dame. asta cu ajutorul unui pumn de sîmburi de cireş e gră mă diţ i într-o parte a gurii. manevrăurmă rit ăîn lini ş te de cetă ţ enii veş nic dornici săaud ămuzica militarăş i săvadăuniforme stră lucitoare. de la el de la birt scă pase. comandat de Guitaut. era ş i mai mîndru. încît nimeni nu voia săscape prilejul să -l ză rească . bă tînd toba din douăpietre ş i trecînd apoi de la tobăla trompet ă . Dar Friquet. îl pă că lise pe Bazin. Prin urmare. precum ne amintim. Totuş i. regimentul de gard ăal reginei. dar chiar sub ochii lui. că ci era în toane rele. Friquet porni într-un suflet spre Palatul Regal. La început.îl urau pînăîntr-atît. care îş i are locul între boneta din evul mediu ş i pă lă ria din vremea lui Ludovic al XIII-lea. ş i dacăar fi fost cu putinţ ăca paracliserul sălipseasc ăde la o asemenea solemnitate. ca săspunem aş a. pă rerile se rosteau deschis. î ş i dă duse pînăla urmă încuviinţ area. nimic ameninţ ă tor nu tulbura armonia urii generale ş i vorbele clevetitoare nu îngheţ au pe buze. mai întîi din pricina plecă rii lui Aramis. ş i Bazin îi dă duse liber pe toatăziua. pe care o imita din gurăcu atîta pricepere. fie dintr-o toană . de altminteri. Maică -sa îi fă cuse acest ciudat acoper ă mînt pentru cap ş i. ră zmeriţ a. de la opt dimineaţ a. care îl avea drept ajutor pe Comminges. prin a se împotrivi orică rei învoiri. se ar ă tase prea puţ in grijulie în potrivirea culorilor. Friquet scuipase umfl ă tura ş i-i dă duse lui Bazin cu tifla într-un fel care asigura ş trengarului din Paris întîietatea asupra tuturor ş trengarilor de pe lume. precum am spus. fireş te. albăş i roş ie în cealalt ă . îmbră cat cu cele mai ară toase haine ale lui. Friquet. Cea mai mare libertate domnea. Ieş ind din bisericăde la Bazin. . dupăcum am vă zut. bombă nind. care nu gă sise cu cale nici mă car să -i spunăunde pleacă . aidoma unui simplu copil din cor. fie lipsindu-i postavul. în mijlocul acestei mulţ imi uriaş e. falca lui Friquet se umflase ş i mai mult. Ajunse acolo în clipa cînd regimentul de gardăieş ea pe poartăş i.

unul. strigînd din ră sputeri. — Ce cauţ i aici. domn' Broussel. maicăNanette. ce vrei tu de la domnu' Broussel? se oţ ă rî ea din nou. Friquet îş i aminti ca n-a pus nimic în gură .Aceastăvesel ăîndeletnicire ţ inu de la bariera Sergents pînăîn piaţ a Notre-Dame. — Atunci o săaş tept. săse ferească . pe care doamna de Longueville ni le-a trimis ieri de la Noisy. se gîndi încotro să -ş i îndrepte pa ş ii spre a îndeplini ş i aceastăînsemnatăcerinţ ăa zilei ş i. Ş i cum lumea vorbeş te căla curte s-au luat mă suri împotriva lui domn' Broussel. că ci lucra. De ce nu e ş ti la biserică ? — Am fost. — Asta nu se poate. Nu trebuie să -mi purtaţ i picăpentru asta. am venit s ă -l previn. — La urma urmei. Eu. veni sădeschidă . ia uită -te niţ el la caisele de colo. hotă rî cănumai la consilierul Broussel ar putea să -ş i potoleasc ăfoamea. desf ă ş urîndu-se. Ş i urcăsprinten scara pe care maica Nanette o urcăîncet dup ăel. zise el. — Oh. doar dumneavoastrăle ş tiţ i pe toate. Broussel îl auzi ş i. Spun drept c ă mor dupăcaise. mulţ umesc. habar n-aveam ş i-am crezut căvădau un sfat bun. domn' Broussel! se bucur ăFriquet. lui domn' Broussel? — Vreau săstau de vorbăchiar cu dînsul. zise Friquet. prietene. ajunse gîfîind la casa consilierului ş i se apucăsăbatăîn poartăcu putere. coborî la primul cat. dimpotrivă . dar am vă zut căacolo se petrec unele lucruri de care trebuie sădau de ş tire lui domn' Broussel ş i. cu îngă duin ţ a lui jupîn Bazin. domn' Broussel. p ă trunserăpînăîn inima vechiului oraşş i se orînduirăîn capul stră zii Saint-Christophe. cu atît mai mult cu cît ş tia el cum să -ş i omoare timpul. c ă ruia îi convenea săaş tepte. Nanette. îl ş tii dumneata pe jupîn Bazin paracliserul. ră spunse: — Pă i nimic mai firesc săş tiţ iş i asta. dup ăce cugeta adînc. ş i pentru Friquet fu o adevă ratăplă cere. —Ş i ce vrei tu să -i spui. Maică -sa. bă iatule. Dar de îndatăce regimentul se opri ş i companiile. . cîş tigat de zelul ş trengarului. — Dimpotrivă . dă -i ş i bă iatului tă u vreo cîteva. în cabinetul lui de la catul de sus. neastîmpă ratule? bombă ni ea. — Vreau să -i spun căregimentul de gardăa venit în pă r aici. — Eh. ză u. lucrează . sucindu-ş i boneta cea nouăîn mîini. ră spunse Friquet. într-adevă r. cu o bucatăde pîine proaspă tă . maimuţ oiule. Drept care o luăîndat ăla picior. Ba chiar îmi place căeş ti inimos. Ce ne pasănouăde regimentul de gard ă ! Ai înnebunit de faci atîta tă ră boi? Nu ş tii cădomnii ă ş tia se poart ădupă regulăş i căe obiceiul ca regimentul săfacăzid pe unde trece regele? Friquet se ară tămirat ş i. aproape de strada Cocatrix. b ă trîna slujnicăa lui Broussel. unde locuia Broussel. am venit încoace să -i vorbesc.

regina. ş i Dumnezeu să -ţ i ajute! Comminges plecănumaidecît. regele apă ru cu regina într-o tr ă surăpe de-a-ntregul aurită . încuviinţ area unei porunci date înainte de a pă ră si Luvrul. Vuietul acesta spori înc ăo datăpe atît cînd d'Artagnan. ofiţ erii casei regale ş i toatăcurtea. Tînă rul rege se ară t ăgrav la geamul portierei. patru ostaş i cu un ofiţ er se urcar ăîn ea ş i traserăperdelele. îl recunoscu pe Porthos. Ajuns acolo. ca ş i cum ar fi a ş teptat pe cineva. printr-o cră pă tură . ş i Porthos ap ă ru în mare ţ inută . apoi. Sergentul companiei.Broussel trecu în odaia soţ iei sale ş i ceru s ăi se aduc ăgustarea de dimineaţ ă . dar în depă rtare se auzea. în picioare. ca muş chetar de onoare. Strada era pustie cu desă vîrş ire. Că tre sfîrş itul slujbei. ieş i din biserica ş i apuc ăpe strada Saint-Christophe. cu atît mai voios. pe reginăş i pe Mazarin ş i asculta slujba ca ş i cum ar fi fost în biserică . ar fi putut săadulmece t ă ră ş enia. care aş tepta în spatele ei. dînd cu ochii de acest chipeşofi ţ er. ceea ce înteţ i strigă tele. Cortegiul înainta încet ş i-i trebui aproape o jumă tate de ceas ca să stră batădistanţ a dintre Luvru ş i pia ţ a Notre-Dame. a ş a cănici tră sura. Consilierul se duse la fereastră . pustie cu desă vîrş ire. intr ă treptat-treptat sub bolta uriaş ăa sumbrei biserici ş i serviciul divin începu. schiţ ăun gest de recunoş tinţ ăş i salutăuş or din cap. ba chiar privit cu admiraţ ie. nici mă surile de prevedere ale celor din ea nu furăb ă gate în seamă . Acolo. cu cît ceremonia se . vechiul să u tovară şde arme. urmat de doi ostaş i. De acolo îl vedea pe rege. — Tră iascăregele! izbucnir ăstrigă te din toate pă rţ ile. Friquet. Zece alte tră suri veneau în urmă . Porthos fu bine primit în mijlocul companiei. dar el se dusese să -ş i mă nînce caisele sub streaş in ăunei case din piaţ a bisericii. Doar Friquet. oprindu-se în capul stră zii Saint-Christophe. mugetul uriaşal valurilor mulţ imii care creş tea mereu în jurul bisericii Notre-Dame. ca vuietul mă rii în creş tere. ş i se gr ă bi săistoriseascăcelor afla ţ i sub ordinele sale despre ispră vile nemaipomenite s ă vîrş ite de acest uriaş . ofiţ erul se apucăsăpîndeascăîn lungul stră zii Cocatrix. Era nouăş i jum ă tate. Mulţ imea care se fră mînta dinapoia muschetelor nemiş cate ale ostaş ilor t ă lă zui asemenea arborilor zbuciumaţ i de furtună . cu doamnele de onoare. un bă trîn ostaş . În momentul cînd curtea se aş ezăîn jilţ uri. veni săfacăde strajăla intrarea în biserică . o tră surăcu blazonul lui Comminges se desprinse din ş irul tră surilor de la curte ş i se depă rtă încet. Toatălumea nu se gîndea decît la ceremonie. spuse în ş oaptă : — Du-te. tunul de la Luvru vesti plecarea regelui. Comminges. aş a cum ş i d'Artagnan apă ruse în atîtea rînduri odinioară . porni în joacădupăei. Îi spusese lui Porthos săse foloseascăde acest prilej ca săvadăceremonia. cu o companie de muş chetari. Într-un tîrziu. pe cel mai frumos cal al să u. cel mereu cu ochii în patru. veteran al ră zboaielor din Spania. La ceasurile zece. vă zîndu-l pe Comminges. falăa muş chetarilor de altă datăai lui Tréville.

sînt purtă torul unui ordin al regelui. — Aici. Friquet. urcăla catul de sus. Broussel se d ă du înapoi tremurînd. în ciuda politeţ ii amîndurora. v ă veţ i scuti de osteneala de a citi aceastălungăscrisoare ş i măveţ i urma. rosti Comminges. Broussel stă tea la masă . — Aş tept săintru la domn' Broussel. cu un glas dulce pe care se pricepea de minune s ăş i-l ia la nevoie ş trengarul Parisului. oprindu-se în fa ţ a casei lui Broussel. zise Comminges. care porni îndată . — Prea bine. într-adevă r.sfîrş ise ş i regele tocmai se urca în tră sură . Comminges bă tea în poartă . însăde mîncat. Louvières. vă zîndu-l căsalutăpoliticos. Acuma trebuie căstăla masă . îl l ă muri Friquet. Louvières se fă cu galben ca ceara ş i aş tepta neră bdă tor lă muririle ofiţ erului. r ă spunse Broussel. ofi ţ erul din tră surăîi spuse un cuvînt vizitiului. — Va săzic ăstăaici? întrebăComminges. De cum îl ză ri pe Comminges în capul stră zii Cocatrix. mă nîncăla cel de jos. care prinsese valetul de braţ în momentul cînd se pregă tea sădeschidău ş a ca să -l anunţ e. Un tră snet săfi că zut în mijlocul acestor oameni paş nici ş i cumsecade. deschise el însuş i uş aş i se pomeni în faţ a acestui tablou de familie. haimana? se ră sti Comminges. ş i tot n-ar fi stîrnit atîta spaimă . Omul. La ivirea ofiţ erului. domnule. — Domnule. Broussel se sim ţ i oarecum tulburat. o mare neliniş te se zugră vi pe chipul femeilor. fiul lui. Comminges urcăîn urma valetului. iar Friquet în urma lui Comminges. se ridicăş i ră spunse la fel. accident de pe urma că ruia se înzdră venise pe deplin. Ş i dacăbinevoiţ i să -mi daţ i crezare. Totuş i. — Bine. doar e amiază . ca ş i cum ar n vrut săsarăsăia spada . E casa lui. Ce ordin? Ş i întinse mîna. În aceeaş i clipă . Comminges. aş teptăsăvinăcineva s ă deschidă . Pe vremea aceea era cumplit săfii întemniţ at ca duş man al regelui. domnule. pe care am avut prilejul să -l cunoa ş tem cînd cu accidentul întîmplat consilierului. iar în capul mesei. — La ce etaj? — Stăîn toatăcasa. Dar. împreun ăcu întreaga-i familie: în faţ a lui ş edea soţ ia. — Dar unde îl gă se ş ti de obicei? — Cînd lucrează . domn ofiţ er! murmur ăFriquet. un valet veni sădeschidă . tocmai stă tea la masă . din nou teaf ă rş i să nă tos. rosti Comminges pe acelaş i ton ş i cu aceea ş i polite ţ e. În clipa aceea. în spatele lui Comminges. Louvières fă cu o miş care. tocmai gusta din frumoasele fructe trimise de că tre doamna de Longueville. — Ce cauţ i aici. domnule. — Am însă rcinarea săvăarestez. Ofiţ erul îi puse cîteva întrebă ri ş i aflăcădomnul de Broussel era acas ăş i că . de o parte ş i de alta cele doua fete.

domnule. — Să -mi porunceasc ămie s ătac?! Mie?! se aprinse Nanette. Domnule.aflatăpe un scaun. Maica Nanette. îi ţ inu isonul ţ ipînd ca din gură de ş arpe. de se auzea pînăîn piaţ a bisericii Notre-Dame: — Ajutor! Mi-aresteazăstă pînul! L-aresteazăpe consilierul Broussel! Ajutor! — Domnule. — Cu neputinţ ă . simţ indu-se sprijinită . te rog. izbucni în plîns. Doamna de Broussel. luaţ i seama. liberatorul. — În acest caz. o deschise ş i strigăcît o ţ inea gura. Haide. poate altul. — Cu neputinţ ă ! exclamăLouvières. de partea cealaltăa mesei. nu măsimt prea bine cu să nă tatea ca săvăurmez acum: cer un ră gaz. Ră spunde ţ i: v ăsupune ţ i regelui sau nu? — Măsupun. într-un col ţ . r ă sunăpiţ igă iat: — Să riţ i! Foc! Ucigaş ii! Îl omoarăpe domn' Broussel! Îl sugrumăpe domn' Broussel! Era glasul lui Friquet. — Buna mea Nanette. nu tu.. nu ne împingeţ i la disperare. interveni Broussel. încleş tîndu-ş i mîinile de ză brelele ferestrei. Porunciţ i acestei femei sătacăş i urma ţ i-m ă . . care nu-ş i pierduse capul. Se cuvine sădă m ascultare regelui. — Domnule. abia acum ai sămăcunoş ti. bă bă tie! se c ă tră ni Nanette.. chipos sticlete al regelui! Las' căvezi tu acuş i! Ş i maica Nanette se repezi la fereastră . rosti Comminges. încercînd să se desprindădin îmbr ă ţ iş area fetelor lui ş i să -ş i stă pîneascădin ochi bă iatul gata săizbucnească . Ia să -ţ i iei tă lpă ş iţ a! se oţ ă rî ea la Comminges. dar o privire a bunului Broussel. stai liniş tită . Ordinul e limpede ş i trebuie adus pe loc la îndeplinire. întorcîndu-se spre Broussel. stă vili aceasta pornire dezn ă dă jduit ă . măsupun. dar în aceeaş i clip ăun alt glas. spuse el. porunciţ i bă bă tiei sătacă . sănu mai ză bovim! spuse Comminges. domnule! îl asigurăBroussel. de undeva de jos. Ş i. Cele dou ăfete î ş i strîngeau tată l în braţ e. se porni săstrige ş i mai vârtos: — Ajutor! Ajutor! L-aresteazăpe domn' Broussel fiindcăa apă rat poporul! Ajutor! Comminges se repezi la slujnică . pă rintele bietului popor! Eh. Comminges se întoarse ş i o vă zu pe maica Nanette cu mă tura în mînăş i cu ochii scă pă rînd de mînie. spuse Broussel. — Sămergem. urmăComminges. vrînd săo smulgăde la fereastr ă . ră stise Comminges. Ofiţ erul zîmbi. — Cu neputinţ ă ?! ră sunăo voce ţ ipă toare din fundul odă ii. — Săstau lini ş tităcînd mi-aresteaz ăstă pînul. — Aha. — Domnule.

Friquet ţ îş ni din casădrept pe acoperiş ul tră surii. Atunci apă ru Comminges. vizitiu afurisit! se înfurie Friquet. ca un lupt ă tor încercat. mulţ imea începu săl ă rmuiască . trase din coburi pistoalele pe care ş i le vîrî la cingă toare. Acesta. un că lă re ţ se apropie în goan ăş i. împingîndu-i cu lă ncile. Bă iatul urlăde durere. care. — Cine face un pas. Ajuns în preajma stră zii Cocatrix. apoi un adevă rat puhoi. apropiindu-se tot mai mult de cai. vedeau acolo o tră sură . apoi puse mîna pe spadă . ală turîndu-se ostaş ilor. Poporul. se arunc ăîn învă lmă ş ealăcu spada în mînă . fă cîndu-ş i pavă zădin cal. ceilalţ i. auzind strigă tul „În numele regelui". atinse cu vîrful spadei un fel de uriaşgata să -l strivească . vă zînd cum erau batjocorite acele uniforme. ba poate chiar din pricina asta. atras în capul stră zii. Îi vedeţ i? Uite-i! Vizitiul se întoarse ş i-l plesni cu biciul. ba pă rea c ăo înt ă rîtăş i mai mult cînd.Cîteva capete de curioş i se ş i iviserăpe la ferestre. îş i aduse aminte de vorba . în ajutorul lui Comminges. simţ indu-se r ă nit. gata săfie striviţ i de roţ ile ş i de pereţ ii tră surii. Strig ă tul: „În numele regelui!". vuietul creş tea neîncetat. — Îi vedeţ i? strigăFriquet. Că lă re ţ ul. Toţ i auzeau strigă tele. tînă rul ţ inu piept singur mulţ imii. Ostaş ii erau împinş i ca de ni ş te ziduri vii. Totuş i. Ostaş ii silirăpe cei mai porniţ i sa dea înapoi. Mulţ imea nă vă li peste temutele lă nci ale gă rzilor. împingîndu-l din spate pe Broussel. — Oh. era alb căvarul la faţ a de furie. dar nimeni nu se dumirea ce ş i cum. Cei doi ostaş i ră maş i în strad ăurcarăîn casă . — Ajutor! striga bă trîna. e mort! strigăRaoul. azvîrlind neobosit în osta ş i cu tot ce-i că dea în mîn ă . care. ţ inuse să vadăş i el ceremonia ş i apucase pe drumul cel mai drept spre NotreDame. Să ri din ş a. repetat de vreo două zeci de ori de că tre ofiţ er. — Săsf ă rîm ă m tră sura! strigăpoporul. Poporul începu sămurmure ş i se apropie de cai. În ciuda purt ă rii duş mă noase a ostaş ilor. vă zîndu-se împins de mulţ ime. ofiţ erul e sus. aş a cum fă gă duise contelui de La Fère. dă du înapoi. deschiserăamîndouăportierele ş i puserămîna pe arme. Strada gemea de lume ş i oamenii curgeau din toate pă rţ ile. se pomenise purtat de ş uvoiul mul ţ imii ş i. un tîn ă r de cincisprezece-ş aisprezece ani. de unde începu să -l bombardeze cu tot ce-i pica în mînă . Timp de zece minute. Osta ş ii aş teaptă -n tră sură . întorcîndu-se de la Blois. afla ţ i în tră sură . — Să riţ i! striga Friquet. aducînd un nesperat sprijin ostaş ilor. urlînd. se lipi de spatele tră surii ş i. la strigă tul: „În numele regelui!". dă dea fuga – la început doar cî ţ iva. — Vor să -l aresteze pe domn' Broussel! ră cni el. Te-amesteci unde nu-ţ i fierbe oala?! Stai niţ el! Ş i se repezi în casă . nu putea face nimic împotriva gloatei întă rîtate. dupăo absenţ ăde cinci zile. Era într-adevă r Raoul. — În numele regelui! striga Comminges.

însăse retră gea îndă ră t. va face întocmai cum a spus: continua să -l ameninţ e. În clipa aceea ră sun ăo împuş că tură . începu săizbeasc ăcu tă iş ul. alergînd sălupte pentru rege. prin fumul împuş că turii. vă zu la o fereastr ăde la catul al doilea chipul ameninţ ă tor al lui Louvières. Obosit să loveascăcu latul spadei. mirosul de pulbere. nu întîrziară să -ş i arate urmă rile. cum obosiserăş i ostaş ii s ătot loveascăcu latul lă nciilor. Vizitiul dă du bice cailor ş i caii deschiserăun drum lung prin mulţ ime. Am ordin să -l duc viu sau mort ş i-l voi duce mort. striviţ i. în ă buş iţ i. Friquet ş i Nanette urlau ca apuca ţ ii. smucind în lă turi perdelele tră surii ca săse vadăînă untru. că ci nu mai avusese timp săse arunce în ş a. fel de fel de proiectile plouau de pe la ferestre. — Bine. i-o întoarse Louvières. — La palat! strigăel vizitiului.. cu pă lă ria mototolită . Dar acest ultim ş i groaznic mijloc de apă rare nu f ă cea decît săscoatălumea din minţ i. cu faţ a însîngerată . simţ ea căîncep să -l pă ră seascănu numai forţ ele. caii smulş i din hamuri. ci ş i judecata. stră pungînd bra ţ ul unui ostaş . îş i smulgea pă rul din cap în tră sura . Din cînd în cînd în mijlocul mulţ imii lucea cîte o ţ eav ăde muschetăsau cîte un tă işde spadă . ş i puse spada pe pieptul lui Broussel – încăun pas ş i-l ucid. întotdeauna atît de aţ îţ ă tor. tră sura fu r ă sturnată . Comminges ridic ăochii ş i. turbat de furie. Ş i se stîrni o vînzolealănemaipomenită . dar ecoul lor nu tulburămai puţ in inimile. ai că rui ostaş i erau batjocoriţ i. se vă zu silit săoprească .lui Athos: „Slujeş te-l pe rege!". Raoul ră mă sese pe jos. Comminges aproape că -l aruncăpe Broussel în tră surăş i urcăiute ş i el. ră sunar ăcîteva împuş că turi. zgomotul împuş că turii. Raoul. Vedem noi atunci care o săfie mai tare. dar care pă rea atît de hotă rît. mai mult mort decît viu. un glonţ îi gă uri pă lă ria de sus în jos. fă răîndoială . Numai căde îndatăce ie ş i pe chei. — Încăun pas. Ră sun ăun ţ ipă t cumplit: soţ ia ş i fetele lui Broussel întindeau mîinile rugă toare că tre mulţ ime. o s ămai auzi de mine! îi fă gă dui el. — La moarte cu ofiţ erul! La moarte cu el! ră cnea mulţ imea. domnule. strigăComminges. Se auzeau voci care nu se aud decît în zilele de ră zmeriţ ă . Comminges. se vedeau chipuri care nu se vă d decît în zilele însîngerate. gata să -l înhaţ e cînd va că dea. Strigă tele: „La moarte! La moarte cu soldaţ ii! În Sena cu ofiţ erul!" pluteau desluş it pe deasupra acelui tumult cumplit. asta-i tot. Poporul înţ elese căacest ofiţ er atît de palid. ochii îi ră tă ceau într-o pîclăroş iatică . care stă tea ghemuit pe capră . ceea ce ş i fă cu. Comminges spuse ostaş ului ră nit săurce lîngăel ş i porunci celorlalţ i săînchidăportiera.. dincolo de care vedea o sutăde braţ e ameninţ ă toare întinse spre el. Strigă tele. —Ş i dumneata la fel. trase în aer.

cu o înfă ţ iş are atît de amenin ţ ă toare. ară tîndu-se pe jumă tate în uş a tră surii ră sturnate. doborîtă .ră sturnată . Ş i dacăă ia se întorc. mă turaţ i-mi totul de aici! Puneţ i mîna pe arme! Pregă tiţ i arm'! Încă rcaţ i arm'! La ochi arm'! La aceste porunci. Haide. cînd. nu miş cănimeni: un foc tras azi ar fi plă tit prea scump mîine. Totul era pierdut: tră sura. caii. Haide! Uite. strivită . d'Artagnan. Comminges luăcu el pe cei patru ostaş i ai să iş i tot atîţ ia muş chetari ş i alergăspre tră sură . trageţ i. Ieş i din tră surădac ă poţ iş i porneş te mai departe cu alta. — Mai cu seamăsănu-ţ i spui numele. înarmaţ i cu spade ş i cu muschete. iar arestatul eliberat. sădea tră sura pentru a-l sluji pe rege. — Domnul d'Artagnan! murmura Raoul. tocmai cînd era gata săcad ăla pă mînt. Comminges. — Îţ i mul ţ umesc. mulţ imea se despică . oamenii stă pînirii ş i arestatul poate. Dupăaceea se întoarse spre Comminges. În aceea ş i clipă . încît d'Artagnan nu-ş i putu stă pîni un hohot homeric de rîs. îi ş opti d'Artagnan. Tînă rul îl privi nedumerit. l-au omorît? strig ăofi ţ erul. aici la mine! strigă înă lţ îndu-se în scă ri ş i ridicînd spada a chemare spre mu ş chetarii care nu putuserăsa-l urmeze. îl povă ţ ui el. — Cu care? — La naiba. vai de ei! Ş i se ră suci în loc plin de atîta înspă imîntă toare for ţ ăş i mînie. — Nu. ră sunăo voce binecunoscut ă lui Raoul ş i o spadăaprigăscînteie în aer. totul avea s ă fie sfîş iat în bucă ţ i. cu prima care trece pe Pont-Neuf. Raoul se preg ă tea sără spund ă . pe neaş teptate. tînă rul meu prieten! Voi de colo. — Pe Dumnezeu din cer. Ostaş ii nu puteau sădea ajutor nimă nui. hotă rî d'Artagnan. Ceru celor ce se aflau în ă untru săcoboare ş i-i aduse lîngătră sura ră sturnată . Oamenii vor fi fericiţ i. din fericire pentru tine. În acest caz. lovind în dreapta ş i în stînga cu spada. altfel în cinci minute îi vezi înapoi pe toţ iă ia de adineauri. Dimpotrivă . cînd D'Artagnan se aplecăş i-i ş opti la ureche: — Taci ş i lasă -măpe mine săvorbesc. dornici săscape cu fuga. — De. alerg! zise Comminges. încît pînăş i cei mai porniţ i se traseră înapoi. nă dă jduiesc. — Haide. alergăspre Raoul ş i-l luăîn braţ e. nu prea ş tiu. ostaş ii. după cum se pare. nicidecum. îngă imăComminges. chiar vă d o tră surăapropiindu-se. de iute ce gonise. Chiar eu. În clipa urmă toare se aplec ădin nou spre Raoul. — Da. claie peste gră madă . azvîrlităîn laturi. valurile mulţ imii se împră ş tiar ăatît de repede. Tu o s ăfii omorît. pe Dumnezeu din cer. Dar cînd trebui să -l mute pe Broussel . Îţ i mul ţ umesc ş i dumitale. zise Comminges. — Nu pierde vremea. în vreme ce unii venirăde-a rostogolul pînăîn Sena. tinere gentilom! Cum te cheamă ? Să -i spunem reginei. un ofiţ er de muş chetari. — Bine.

ză u. Pleacăfă răsămai pierzi o clipă . poporul. cu o puş c ăîn mîn ă . se întoarse cu spada ridicatăasupra celui trîntit la pă mînt. îl îmbie: — Trage vreo douăînghi ţ ituri. înconjurarătră sura cea nouăş i pornirăîn goanăcu ea. Zece oameni pentru domnul Comminges! Zece muş chetari ieş irăîndatăîn faţ ă . Dacăte-nhaţ . Tînă rul nu aş teptăs ăi se spunăde douăori. Îngă duiţ i-mi ca. — Eh. eram gata sămor. O săvorbim mai tîrziu de asta. — Ah. ză rind pe cei care îl numea liberatorul să u. dup ăce v-am mulţ umit pentru bietul bă iat. repezindu-l ghem într-un zid. dragul meu. domnule. o săfii spînzurat. Glonţ ul reteză pana de la pă lă ria muş chetarului. Cînd aţ i sosit. — Eş ti fiul lui Broussel. Cruţ aţ i-l. Ş i se nă pusti cu cei dou ă zeci de muş chetari ai să i asupra mulţ imii. tinere. — Pe legea mea. tînă rul trase. nici pomenealăde-aş a ceva. — Pleacă ! spuse d'Artagnan. mormă i d'Artagnan. la naiba! Dimpotrivă .ş terge-o numaidecît. Ş i scoţ înd din coburi o sticlăcu vin de Spania. cînd aşfi aflat cine este. — Aha! fă cu el. D'Artagnan îş i înfrîn ăbraţ ul gata sălovească . — Oh. strigă tele se înteţ irăîncăo data pe atît. vă zînd cămu ş chetarii care mă turaserăcheiul de la Pont-Neuf ş i . Raoul bă uş i începu din nou cu mul ţ umirile. D'Artagnan se aplecăpe gîtul calului. în timp ce muş chetarii să i continuau ş arja. la intrarea pe Pont-Neuf ş i pe stră zile înconjură toare. Peste zece mii de oameni se îmbulzeau pe chei. Un muş chetar fu ră nit. îl opri d'Artagnan. scos din ră bdă ri ş i muş cîndu-ş i mustaţ a. domnule! strigăRaoul. aş teaptă . care-l cunoş tea pe tînă r. Calul întă rîtat îl izbi pe nesă buitul care încerca săopreascăde unul singur o furtună . săvămulţ umesc ş i pentru mine. izbucni într-un tumult neînchipuit de strigă te ş i dă du nă valădin nou. Un singur om. Eu pă strez două zeci săţ in piept mul ţ imii. Îţ i dau zece muş chetari săte însoţ ească . fiindc ăîl vă zuse în strada Cocatrix. se strecur ăpe sub grumazul calului ş i se f ă cu nevă zut dupăcolţ ul stră zii Guénégaud.din tră sura sf ă rîmatăîn cealalt ă . întinzînd ofiţ erului puş ca desc ă rcată . Izbucnirăcîteva împuş că turi. spuse el. La plecarea tră surii. Va săzic ătu ai vrut s ă -l omori! Las' c ăvezi tu! Ş i îndreptăpuş ca spre d'Artagnan. nu te osteni s ăvorbeş ti. Asta-i altceva. D'Artagnan smuci frîul. mi-ar fi pă rut ră u de el. — Măpredau! zise Louvières. — Aş teaptă . e fiul lui. era ş i timpul săm ăopreş ti: l-aş fi ucis ş i. ră mase pe loc. — Lasă . care se trase îndă ră t înspă imîntat ă . care venea ca o vijelie spre el. Apoi. oprind calul în loc ş i. — Înainte! strigăd'Artagnan. domnule! spuse Raoul.

cred căm-a nimerit un ghiveci de flori. iată -l! Într-adevă r. plecaţ i. — Eh. Ş i adu calul încoace! Friquet auzi vorba ofiţ erului. apropiindu-se de d'Artagnan. — Niş te ageamii! pufni el. spuse Friquet. domnule! bombă ni sergentul. dar am să rit jos să -l apă r pe domnul Comminges ş i mi-au luat calul. eu sînt. s-a mai întîmplat ceva? întrebăd'Artagnan. care flutura în mîn ăboneta lui în patru culori ş i striga cît îl ţ inea gura: — Broussel! Broussel! — Hei. dar fă cu pe surdul ş i încercăsă -ş i vad ă de drum.pînăla Saint-Michel f ă ceau cale întoarsă . alegi una trainică . dar. Eh. purtîndu-l pe Friquet în spate. D'Artagnan simţ i o clipăimboldul săporneascădupăjupîn Friquet. ce spun eu. — Hei. — Haide. Le-au sfă rîmat iar tră sura: un adevă rat blestem. —Ţ i-ai schimbat meseria. împieliţ atule?! Ia vino încoace! — Da. tu eş ti. Muş chetarii sosir ăîn trapul cailor. te sim ţ i ră u? întrebăel. Ş i opri calul într-o clipit ă . — Aha.. Friquet avea ochiul ager ş i urechea aidoma. Muş chetarii pornir ăş i d'Artagnan ră mase singur cu Raoul. în clipa aceea. domn' ofi ţ er? strigăel. — Da. din partea opusă a cheiului se ară tarăcei zece oameni de escortăpe care d'Artagnan îi dă duse lui Comminges. astfel încît nu-i scă pănici miş carea muş chetarului. ce ai la cap? zise d'Artagnan. domnule locotenent? — Ia oamenii ş i du-i la cvartir. ridicăspada ca să -i zorească . tră sura cu care vii să -l arestezi pe Broussel trebuie s ăpoatăduce zece mii de oameni. Cînd alegi o tr ă sură . Aha. nu alta! D'Artagnan ridicădin umeri. — Ia săvedem. Măbucur căvărevă d. În acela ş i timp. cu un glas dulce. — Acum spune-mi. ză u! D'Artagnan îl privi cu luare-aminte ş i-l recunoscu pe puş tiul din strada Calandre. — Tică loş ii! bomb ă ni d'Artagnan. — Dumneavoastrăveniţ i singur? — Pă i cum?! Nu cumva crezi căam nevoie de escortă ? — Oricum. dumneavoastrăsînte ţ i.. ai? Nu mai eş ti copil de cor? Nici b ă iat de pră vă lie? Te-ai fă cut hoţ de cai? . — Da. ridicîndu-i pă lă ria. domnule. calul lui Raoul tocmai trecea pe acolo. nu erai pe cal? — Fireş te. cum nu voia să -l lase singur pe Raoul. — Ce porunciţ i. nici ţ ă că nitul coco ş ului. stai pe loc. domn' ofiţ er. o vînă taie! — Da.Ş i apoi. Pă i nu aveai pinteni. se mulţ umi sătragă un pistol din coburi ş i să -l încarce. pă că tosule! se r ă sti d'Artagnan. mi-e capul greu ş i parc ă -n fl ă că ri.

porni glonţ de pe chei spre strada Dauphine ş i se fă cu nevă zut. morm ă i d'Artagnan. . tinere. Tot drumul se auzi un murmur surd. un gentilom. — Ai fă cut o mare nesă buin ţ ă . — Dar. ia-ţ i tă lpă ş iţ a. încît nimic mai acă tă rii nu-i supă răpe cei doi cavaleri. Raoul se urca pe cal ş i porni la pas ală turi de d'Artagnan. Comandantul t ă u e Prinţ ul. domnule. o săvăgîndiţ iş i la mine.. la vederea temutei spade ce-i atîrna la ş old. Frumoasa Madelaine îi d ă du de ş tire lui d'Artagnan căPlanchet s-a întors. ră spunse Raoul. ţ i-aşmulţ umi. pref ă cîndu-se că -l vede pentru prima oarăpe Raoul. care nu se aş tepta săscape atît de ieftin. Cred cămi-am fă cut datoria. Ia te uităce cap! Săte dai de partea lui Mazarin ş i săajuţ i la arestarea lui Broussel! Sănu sufli un cuvînt despre asta contelui. Dupăce se aduse vinul ş i se vă zu singur cu Raoul. domnule ofiţ er. Domnule. căse face foc. — Ce faci? întrebăd'Artagnan. chiar dumneavoastră . Astfel ajunserăla hanul „La Că priţ a". fiindcă . d'Artagnan îi spuse. — Totuş i. aducîndu-l pe Mousqueton. Haide. Oare nu lam apă rat pe rege? —Ş i cine te-a sfă tuit să -l aperi pe rege? — Însuş i contele de la Fère. scoţ înd la ivealăo monedăde un pistol. te-ai amestecat în lucruri care nu te privesc. Apucarăpe strada Tiquetonne.. iat ă -l! continu ăel. D'Artagnan trimise dupăPlanchet. nu-i aş a? Raoul duse mîna la buzunar. — Merităzece picioare în spate. li se deschidea calea fă răîntîrziere. Ah. Îl că utam pe stă pînul calului. un cavaler chipeşş i viteaz ca ş i Cezar. cu mine-i altceva. — Atunci. eu trebuie sămăsupun ordinelor pe care mi le dăcomandantul.. ră spunse Raoul.. p ă că tosule! Ş i nu uita căş tiu unde stai! Friquet. l-ai apă rat pe Mazarin. se poate săvorbi ţ i aş a! se tîngui Friquet. ceea ce nu-i acela ş i lucru. — Eh. — Credeţ i cumva c ădomnul conte de La Fère s-ar supă ra pe mine? — Dacăo cred?! Sînt sigur! Dac ăn-aşfi a ş a. — Da. aduceţ i niş te vin! ceru d'Artagnan.. regele. care îndurase cu bă rbă ţ ie extracţ ia glonţ ului ş i căacum starea acestuia era cît se poate de bună . care îl privea ca pe propriul sau fiu. Dar la vederea acestui ofiţ er atît de neînfricat după înfă ţ iş are. — Vreau sădau zece livre acestui bă iat de isprav ă . Numai căastă zi nu l-ai apă rat pe rege. dacănu măîn ş el. Ascultăbine ce-ţ i spun: tu n-ai alt comandant. însoţ it de zvonul unor ameninţ ă ri. privindu-l drept în ochi: — Eş ti mulţ umit de tine. dar degeaba îl tot strigară : Planchet dispă ruse.— O.. nu-i aş a? — Fireş te.

Sînteţ i un gentilom atît de curajos ş i domnul conte văiube ş te atît de mult! — Ei. Doamne. Porthos? . d'Artagnan! — Tocmai pomenisem de tine... tînă rul meu prieten. trup ş i suflet de partea Frondei. Apoi se întoarse spre tovară ş ul să u: — Mergi cu mine. se duse la scrin. luăo scrisoare ş i i-o întinse lui Raoul. leoarcăde sudoare ş i colbuit tot. — Oh. văvoi asculta. Dupăce bei. Vezi tu. — Dar am săo mai pot vedea pe doamna de Chevreuse? — Te cred. domnule. – continu ăd'Artagnan. de dreptul pe care mi l-a dat tutorele t ă u. la arestarea că ruia ai dat o mîn ăde ajutor cu atîta nesocotinţ ă . îş i supse mustaţ aş i întreb ă : — Despre ce-i vorba? — Uite. la naiba! Ş i pe vicar. cu condiţ ia săfii de partea Frondei. Ş i dacă ar fi aici bunul Broussel. murmurăRaoul. privirea tînă rului se înceţ oş ă . atunci iubeş te-măş i tu. — De prisos săînţ elegi. A ş a ca te cert în locul ş i în numele lui: furtuna are săfie mai blîndă . Aş adar. aş i. — Fie. Un deget de vin. care sosise cu ve ş mintele spintecate. — Da. Ş i tutorele lui ce-o săspunăcînd o să afle? — Vezi? tă cu d'Artagnan. întorcînduse spre domnul du Vallon.. întrerupîndu-l. Ală tură -te Frondei. domnul conte a plecat din Paris.. D'Artagnan se ridică . Apoi. Domnul de Bragelonne a ţ inut mor ţ i şsă dea o mînăde ajutor la arestarea lui Broussel ş i abia l-am împiedicat să -l apere pe Comminges! — Drace! mormă i Porthos. N-am s ăte supă r cu nimic. dar în schimb. dragul meu. umplînd ochi paharul lui Porthos. Sper căn-ai nimic împotrivădac ă -i ţ in locul de tutore. Doamne! suspinăel. — Ei. vreau s ă -ţ i cer pă rerea. ş i pe doamna de Longueville. spuse gasconul. ne-ai slujit pe noi. adă ugăd'Artagnan. ridicîndu-ş i ochii frumoş iş i umezi de lacrimi că tre d'Artagnan. n-ai team ă . Ş i îş i sunăpunga. prietene. domnule. el în primejdie de moarte! Fii liniş tit: c ă lă toreş te cu treburi ş i se întoarce curînd. spuse Raoul. De îndatăce citi scrisoarea. ală tură -te Frondei ş i gînde ş te-te căeu ţ in locul contelui în toate. — Oh. — Nu înţ eleg.ţ i-aşspune: „Cere-i degrab ăiertare domnului Broussel ş i să rută -l pe amîndoi obraji".oricum. — Scrisoarea lasăsăse înţ eleag ăc ăe în primejdie de moarte. Dar am miruit peste două zeci cu mînerul lui Balizarde. cu aerul să u liniş tit. domnule d'Artagnan. nu. spuse Porthos. reluăd'Artagnan. Porthos goli paharul dintr-o sorbitură . deş i nu văprea înţ eleg. în schimb ş i eu i-am spintecat pe mul ţ i. mă folosesc. f ă ră sămăvadă ? — A plecat acum patru zile. Neispră viţ ii voiau să -mi smulgăspada! La naiba! Ce de mulţ imi în mi ş care! continuăuriaş ul. îl puse pe mas ă .

— Săprezent ă m omagiile noastre cardinalului. D'Artagnan ş i Porthos se supuser ă . . doamnă . D'Artagnan s-ar fi bucurat mai mult de niş te bani. dar îş iţ ine anevoie fă gă duielile: de aceea socotea promisiunile cardinalului drept iluzii deş arte. dar cardinalul scuturădin cap. d'Artagnan cerîndu-i sănu iasădin odaie pîn ăce toatăaceastătulburare nu se va potoli. III CERŞ ETORUL DE LA SAINT-EUSTACHE D'Artagnan cînt ă rise bine lucrurile întîrziind s ăse ducăla Palatul Regal: lă sase timp lui Comminges săajungăacolo înaintea lui ş i. Iatăpe cineva care poate săv ăistoriseascătotul mai bine decît mine. — Ah. zise el. oricum. zise el. Dar se ară tă foarte mulţ umit faţ ăde Porthos. fiindcănu voia să -l descurajeze. fiindcăle-aţ i purtat în luptă . iar Blancmesnil. fusese întemniţ at la Vincennes. dupăvictoria asupra spaniolului. Toţ i îi ascultau povestirea. Broussel fusese scos din Paris fă răvreo împotrivire ş i acum se afla pesemne dupăgratii. — Aceste haine sînt mai de preţ decît ale multora dintre curtenii pe care îi veţ i gă si la regin ă . Cît despre Raoul. în spatele cardinalului. arestat în acelaş i timp cu el. Porthos goli paharul cu aceeaş i liniş te ca ş i prima dată . la Saint-Germain. Astfel căamîndoi fur ăfoarte bine primiţ i de că tre Mazarin. cînd ofiţ erul ză ri în uş ă . se cîş tigase o victorie asupra poporului. iar Porthos spre baronia lui. că ci. alergînd spre d'Artagnan. Curtea Annei de Austria era numeroasăş i cuprinsăde o g ă lă gioasă veselie. Ş i le fă cu semn să -l urmeze. umplîndu-ş i pentru a doua oarăpaharul cu vin. în loc de vorbe. d'Artagnan. îş i luăpă lă ria de pe scaun ş i porni în urma lui d'Artagnan. că ci ş tia căMazarin fă gă duie ş te lesne. dar fă răzgomot ş i fă răvreo greutate. D'Artagnan ş i Porthos ară tarăspre veş mintele lor sfîş iate ş i pline de praf. ş i prietenul să u le aduseser ăîn acea dimineaţ ăcelor din tabă ra reginei.— Unde? întrebăPorthos. el ră mase cu desă vîrş ire nă ucit de ceea ce vedea. care îi copleş i cu vorbe mă gulitoare ş i-i înş tiinţ ăcăfiecare dintre ei a stră bă tut jumă tate ş i mai bine din drumul spre ţ elul dorit: adicăd'Artagnan spre gradul de că pitan. săînf ă ţ iş eze cardinalului serviciile stră lucite pe care ei. Comminges se gă sea în apropierea reginei. pe d'Artagnan ş i pe Porthos. care cerea amă nunte asupra misiunii sale. În timp ce amîndoi prietenii se aflau la cardinal. regina îi chemăla ea. că ci e salvatorul meu. prin urmare. Cardinalul cugetăcăar spori ş i mai mult zelul celor doi apă ră tori ai să i dîndu-le prilejul săprimeascămulţ umirile reginei îns ă ş i.

Deş i vicarul predicase chiar în acea dimineaţ ă . Iar cuvîntul fu atît de meş teş ugit încît. Deş i era aproape angajat faţ ăde că peteniile Frondei. toatăacea curte triumfă toare ardea de curiozitate să -l audăvorbind. poate c ăîn clipa asta aşfi r ă mas agă ţ at în n ă voadele de la SaintCloud. d'Artagnan. Se ivi în prag ş i. vorbeş te! De cînd era locotenent de muş chetari. — Ei bine. — Îngă duiţ i-mi. cerînd arhiepiscopului Parisului ca nepotul lui să predice. Domnul de Retz voia săfie arhiepiscop în locul unchiului să u. la vederea lui. nu am nimic de spus. dar nu-i vorbise niciodată . — Doamnă . Porthos fă cu o plec ă ciune. Într-adevă r. ş tiu asta. ş i încăde multăvreme. adă ugăPorthos. ca Mazarin. sărevă rs o parte din toate acestea asupra prietenului meu. încît sănu poatăda înapoi dacăar fi primit din partea curţ ii avantajele la care rîvnea ş i spre care vicariatul nu era decît o punte. nu gă sir ănimic de care săse poatăagă ţ a. Vorbe ş te. domnule. se ş tia căînclinăvă dit de partea Frondei. Vicarul singur avea însăaproape tot atîta spirit cît acea întreagă adunare gata să -ş i bat ăjoc de el. Or. glă sui d'Artagnan. — Prea multe nume ca săle ţ in minte pe toate ş i apoi nu doresc s ă mi-l amintesc decît pe cel dintîi. ş i cardinal. adă ugăel. spunînd căî ş i punea slabele-i puteri în slujba . oricît ar fi poftit cei de faţ ăsăfacăhaz. dumneata taci? rosti Anna de Austria.Fă răel. zise regina cu graţ ie. ieş ind de la Notre-Dame. —Ş tiu asta. ş i Mazarin. Ş i încheie. fiindcăaveau de gînd s ămăarunce în rîu – nici mai mult. vechi muş chetar din compania Tréville. dar adevă ratu-i nume e du Vallon. ca ş i mine (d'Artagnan rosti apă sat aceste cuvinte) ş i care a să vîrş it adevă rate minuni. — Printre muş chetari. De aceea sînt încîntatăcăpot să -ţ i ară t faţ ăde toat ălumea pre ţ uirea ş i recunoş tinţ a mea. — De Bracieux de Pierrefonds. partidul popular putea cu mare greutate să -i acorde aceste regeş ti favoruri. Se ducea deci la palat ca săo felicite pe reginăpentru bă tă lia de la Lens. Vicarul fu deci anunţ at. D'Artagnan se trase doi paş i înapoi. hot ă rît săacţ ioneze pentru sau împotriva curţ ii. Un strigă t de mirare ră sunăîn regeasca adunare. vicarul aflase întîmplarea. se numea Porthos (regina tresă ri). vicarul nu se simţ ea angajat pînăîntr-atît. dupăce mi-ai adus un asemenea serviciu. ră spunse d'Artagnan. ţ inuse neîndoios s ă -i joace domnului de Retz unul din acele renghiuri italieneş ti ce-l înveseleau atît de mult. spuse d'Artagnan. doamnă . În clipa aceea fu anunţ at vicarul. — Numele cavalerului? întrebăregina. nici mai puţ in. domnule. d'Artagnan se aflase poate de o sutăde ori în acela ş i apartament cu regina. decît că viaţ a mea e în slujba maiestă ţ ii-voastre ş i c ănu voi fi fericit decît în ziua cînd îmi voi da viaţ a pentru maiestatea-voastră . zise regina. dupăcum felicită rile sale aveau săfie bine sau ră u primite.

îi ş opti: — Drace! se-ncurcătreaba. în bă tă lia de la Ivry. întorcîndu-se la rîndu-i spre Porthos. nu-i a ş a? — Da. încît pă trunse pînăîn adîncul inimii lui Mazarin. Gondy ră mase calm ş i sever. Apoi. Regina pă ru toatăvremea căgustăcu deosebire cuvintele vicarului. Anna se întoarse ş i îş i vesti din ochi favoriţ ii că -l lasăpe vicar pe mîna lor. strîngea aurul ş i să pa ascunză tori în ziduri cu ajutorul unor meş teri de încredere. Ajuns acasă . în cazul cînd s-ar ajunge la luptăş i vicarul ar da lovitura hotă rîtoare. care îl urmă rea din ochi. nimicitoare. Toţ i izbucnirăîn rîs. trecînd pragul palatului. Atunci regina îl întrebădacămai are ceva de ad ă ugat la frumoasa-i cuvîntare. pentru a apă ra curtea împotriva Parlamentului ş i a burghezilor din Paris. avea toatăprevederea pe care ţ i-o dăfrica. Curte ingrată . care. vei recunoaş te pe omul care a plecat adineauri. monseniore. Întrebăcine ş i tresă ri de încîntare cînd i se spuse c ătînă rul se . ca Henric al IV-lea dupăpana-i albă . era sup ă ră tor numai faptul că vicarul nu putea săfie recunoscut în învă lmă ş ealădup ăo pă lă rie roş ie. În faţ a acestei furtuni pe care putea săo întoarcă . Gondy se retrase. împă rţ ind binecuvîntă ri în dreapta ş i-n stînga ş i dă ruindu-ş i plă cerea ră ută cioasăde a face săcadăîn genunchi înaintea lui pînăş i pe slujitorii duş manilor s ă i. Contele de Villeroy spuse cănu pricepe cum de s-a putut teme cineva mă car o singura clipăcînd. existăvicarul care. vicarul aflăcăîn lipsăl-a că utat un tîn ă r. Nogent-Beautin. Privirea aceasta era atît de tă ioasă . ţ inîndu-se isonul reginei. singura care iscăgluma. strigăcăregina era fericităsăg ă seascăsprijin în religie într-un asemenea moment. curte la ş ă ! Te-nvă ţ eu mîine sărîzi altfel! În timp ce la Palatul Regal se fă cea mult haz. una din acele priviri pline de înţ eles între ni ş te duş mani de moarte. doamnă . rosti vicarul. Mazarin. Mareş alul de La Meilleraie adă ugăc ă . nu-ş i pierdea vremea cu glume deş arte ş i primejdioase: el ieş ise îndatădupăvicar ş i acum î ş i punea la punct socotelile. dar la fraza de pe urmă . Nu-mi plac certurile dintre feţ ele bisericeş ti. — Oh! murmurăel. curte vicleană . domnule. Vicarul salutăş i ieş i din palat. de paracliseri ş i de u ş ieri ai sfintelor lă caş uri. asupra celor porniţ i pe batjocură . sim ţ ind aici o declaraţ ie de ră zboi. care îl aş tepta. era în stare săridice o armatăde popi. om cu judecatăş i care. de altfel. strînse braţ ul lui d'Artagnan ş i-i ş opti: — De va fi nevoie.maiestă ţ ii-sale. — Da. Regina îi întoarse spatele ş i rîsetele începurădin nou. aruncînd spre cardinal. Iar glumeţ ii curţ ii începurăde îndatăjocul. Vreau săvărog săchibzuiţ i bine înainte de a dezlă nţ ui ră zboiul civil în regat. la un semn. bufonul casei.

Voi că lă uziţ i conş tiinţ ele. Înţ elege căse cere săcumpă neş ti bine lucrurile. din pricina asta. — Foarte simplu. cele mai greu de ţ inut în frîu din Paris. monseniore. zise vicarul. Preoţ ii îl întrebarăce era de fă cut. — În acest caz. nici mai puţ in decît ră zboiul civil? — Îl pregă tiţ i de destul ăvreme. de care dispuneţ i: eu vădau burghezia ş i Parlamentul. Tînă rul îl privi ca ş i cînd ar fi vrut să -i citeascăîn adîncul inimii. dupălupta cu oamenii regelui. e firesc: sînteţ i un om de geniu ş i vă cunoaş teţ i valoarea. Alergănumaidecît în cabinetul de lucru. crede-măcăiau parte în mod sincer la nenorocirea dumitale. ale contelui de Villeroy ş i ale mareş alului de La Meilleraie. Sînteţ i ambiţ ios. iar în ş ase luni veţ i fi cardinal. — Pin adîncul inimii. — Nu are a face. Eu ură sc curtea ş i în clipa de faţ ănu am decît o singurădorinţ ă : ră zbunarea. monseniore! — La miezul nopţ ii. Gondy le ară tăjignirea care i se adusese la Palatul Regal ş i le povesti glumele lui Beautin. ş i săjucă m cu că rţ ile pe faţ ă . —Ş i cît timp vătrebuie s ăcump ă niţ i? — Două sprezece ore. — Oh. Ei bine. amantul ş i . Vicarul se îndreptăspre el ş i-i întinse mîna.numeş te Louvières. ca sănu fie binevenit pentru dumneavoastră . curtea va da. a sosit vremea faptei. scumpe domnule Louvières! Ră mas singur. E prea mult? — Acum e amiază . de team ă . urmăLouvières. Monseniore. Ar fi prea frumos. — Adevă rat. a trecut vremea vorbelor. îl asigurăGondy. Dupădou ăceasuri strînsese la el treizeci de slujitori din parohiile cele mai populate ş i. credeţ i-mă . Nu arunci treizeci de mii de scuzi pentru milostenii. aş a cum aţ i fă cut dumneavoastrăde ş ase luni încoace. clocotind încăde furie ş i plin de sînge. — Domnule Louvières. Într-adevă r. Singura prevedere la care se gîndise venind la arhiepiscop fusese să -ş i lase arma la un prieten. era acolo ş i-l aş tepta. în opt zile Parisul e al nostru ş i. Vicarul îl cercetăla rîndu-i pe Louvières eu ochiul să u pă trunză tor. domnule. Gondy trimise dup ătoţ i preo ţ ii cu care era în legă tură . îţ i dai seama cădumneata îmi propui nici mai mult. vorbiţ i serios? murmur ăLouvières. — Dragul meu domn Louvières. în trei zile tată l meu va ieş i din închisoare. surpaţ i aceasta mizerabilăprejudecatăa fricii ş i a respectului fa ţ ăde regi. La miezul nopţ ii. cănenorocirile Franţ ei vin de la Mazarin. spuse Gondy. Cu aceste patru elemente. din simplămil ăcreş tinească . zise vicarul. Daţ i-ne clerul ş i poporul. săafle toţ i. ceea ce n-ar da nimic de bună voie. monseniore. Vicarul tresă ri. Învă ţ aţ i pe enoriaş ii voş tri c ăregina e un tiran ş i repetaţ i cu tă rie. dacăvreţ i. săvorbim deschis. fiul lui Broussel.

Afarăde asta. monseniore. — A fost minţ it. ş i Dumnezeu s ă te binecuvînteze. P ă rinte de la Saint-Merri.. nu cred să -l fi arestat. — Cine e? — Contele de Rochefort.corupă torul ei. vorbe ş te. zise acesta. se poate? — La ora ş ase vom fi la dumneavoastră . Sînt duhovnicul neveste-si ş i. adu-l la mine. dacă -l gă seş ti. cum îl că utau ca să -l spînzure. pă rinte? continuăGondy. —Ş i-ai să -l gă se ş ti? — Sper. aş a cum te binecuvântez eu. acum. Preotul plecă . — Du-te. — Eu. Monseniorul are sămăierte. — Dar dumneata. voi ş ti ş i eu. să ră mînă . În urmăcu vreo ş ase s ă ptă mîni a stîrnit de unul singur o ră zmeriţ ă . Treceţ i la fapte astă zi.. — De cînd? — De trei zile? —Ş i de ce n-a venit sămăvad ă ? — I s-a spus. Ră maserătrei preoţ i: cel de la Saint-Merri. ş i Dumnezeu să -ţ i ajute. Ceilalţ i se retraseră . Ai fi o minunatăcă petenie de ră zmeriţ ăş i aşputea săvi-l aduc. dacăea ş tie unde se află . nu se aflăla Paris. Din nefericire. te ascult! — Monseniore. ... dac ăvreunul dintre voi are s ă -mi dea un sfat bun. ră spunserăpreoţ ii. am la mine în cartier un om care v-ar putea fi de cel mai mare folos. — Cămonseniorul era pe cale s ăcadăla înţ elegere cu curtea. scumpe p ă rinte. — Se aflăîn strada Cassette. monseniore. cunosc un om care a adus mari servicii unui prinţ foarte iubit de popor. Adu-l la mine disearăla opt. pă rinte. — Credeţ i că -mi veţ i putea da un ajutor mai temeinic decît confraţ ii voş tri? întrebăde Gondy. — Fă r ăîndoială . dar dupăasta. — Cine-i omul acesta? — Un negustor de pe strada Lombards. — La ce oră . am să -l ascult bucuros. cel de la Saint-Sulpice ş i cel de la Saint-Eustache. — Săvedem. monseniore? — La ş ase. ş i în trei zile v ăaş tept din nou. — Nă dă jduim. Gondy îş i muş căbuzele. — Bine. monseniore. întorcîndu-se spre parohul de la Saint-Sulpice. s-a fă cut nevă zut. caut ă -l ş i. care are un cuvînt greu de spus printre negustoraş ii din cartierul lui.. pă rinte. — Îl cunosc ş i eu. — Cum spui ca-l cheamă ? — Un oarecare Planchet.

pă rinte. un fel de breaslăa celor care nu au împotriva celor care au. Ş i dacă -i a ş a precum spui. —Ş i cum spui că -l cheam ă ? — Maillard. monseniore. observînd cu grijăstarea de spirit a poporului. se încinse cu o spada lungă .Cel de-al doilea preot se-nchin ăş i ieş i. —Ş i crezi căacum îl gă sim la post? — Fă r ăîndoială . îţ i iei o sarcin ăfoarte grea: unul mi-a oferit un negustor. preotul ară tăcu mîna spre tinda bisericii. Ajungînd în strada Prouvaires. dumneata ai gă sit o adevă ratăcomoară . dup ăcum v-am mai spus. . îş i aruncăpe umeri o mantie largăş i porni în urma preotului. am auzit asta. — Ce ş tii despre el? — Nimic. dar bă nuiesc cănu-i numele adev ă rat. împodobităcu o panăroş ie. Gondy îmbră c ăun costum de cavaler. întocmai ca un roi furios de albine. celă lalt un conte. rosti vicarul. De aproape ş ase ani împarte apăsfîntăpe treptele bisericii Saint-Eustache. Poporul era pornit. monseniore. pă rinte. atunci ai dreptate. — Ce te face săcrezi asta? — În fiecare lună . mort de o moarte nă prasnică . —Ş i zici căare o mare înrîurire asupra celor din tagma lui? — Monseniorul ş tie oare c ăcerş etorimea e un corp organizat. monseniore. Chiar ieri am f ă cut o asemenea liturghie. în ziua de 28. îmi cere săslujesc o liturghie pentru odihna sufletului cuiva. totul avea s ăse iroseascăîn lă rmuire ş i zarvă . decît căpare chinuit de remuş că ri. pă rinte: unul care ar ridica toatăaceastălegiune de să raci ce forfotesc pe la ră spîntii în Paris ş i care ar ş ti să -i facăsăstrige în gura mare. întorcîndu-se spre ultimul preot. — Ah! murmurăGondy. Dumneata vrei cumva să -mi oferi un prin ţ ? — Eu văofer un cer ş etor. monseniore. cum căMazarin i-a adus la sapăde lemn. lă sînd poporul fă r ăc ă petenii. — Ei bine. ca să -i audă întreaga Franţ ă . o breasl ăîn care fiecare îş i aduce partea sa ş i care ţ ine de o că petenie? — Da. omul pe care vi-l ofer e că petenia lor. Vicarul ş i însoţ itorul să u stră bă turăstră zile de la arhiepiscopie ş i pînăla biserica Saint-Eustache. — Am tocmai omul care vătrebuie. spuse vicarul. — Drace! la aminte. — Haidem să -l vă d pe cer ş etorul dumitale. î ş i potrivi pe cap o pă lă rie mare. cerînd milostenie. — Bravo! Ş i cine-i omul acesta? — Un simplu cerş etor. c ă zînd pe gînduri. — E rîndul dumitale. Ai dreptate. dar. îş i legă pintenii la cizme. pă rea ca nu ş tie încotro s ăse nă pusteascăş i era vă dit că . Oare ş i dumneata îmi oferi ceva tot atît de preţ ios ca ş i ceilalţ i doi care au plecat? — Mai preţ ios.

Nu credeam săplasez atît de bine milosteniile mele. N-ai vrea săte amesteci într-un mic ră zboi civil în cazul cînd ar izbucni unul. În clipa cînd preotul ş i vicarul puserăpiciorul pe prima treaptăa scă rii. tică losul? — Unii dintre ei mor. — Prietene. — Hm! fă cu Gondy. Vicarul aruncă un ban de argint în pă lă ria a ş ezatăal ă turi. destul de gras. îmi pari un om priceput. numai căcine zice toat ălumea zice nimeni. cerş etorul se ridicăde pe scaun ş i întinse sfeş tocul.— Iată -l! zise el. o fire rea. ră spunse preotul. e bogat. apoi toatălumea e nemulţ umit ă . scund. st ă pînit ăde voinţ ăori poate de remuş care. Preotul ş i vicarul atinseră sfeş tocul cu vîrful degetelor ş i îş i fă curăsemnul crucii. am venit aici cu domnul. Era un om între ş aizeci ş iş aizeci ş i opt de ani. Cred c ăa plă tit o sutăde pistoli pentru el. — Pă i toate strig ă tele astea. în cazul căvom gă si una. interveni vicarul. toate vă ică relile ş i blestemele astea au stîrnit doar o furtună . săstă m un pic de vorbă . Dînd cu ochii de cavalerul ce-l însoţ ea pe preot. — Cumpă rat? — Întocmai. În acest timp se apropiau de tinda bisericii. atîta tot. treizeci de mii de livre. — Fii mai lă murit. — Cu mine?! murmurăcerş etorul. — Da. ş i săpui sub comanda acestei că petenii. Am vrut să ş tim ce gîndeş ti despre lucrurile petrecute ast ă zi ş i ce-ai auzit spunînd pe cei ce intra ş i ies din biserică . rîzînd. puterea ta . continuăpreotul. lă sînd cîte două zeci. toatălumea se plînge. cu pă rul că runt ş i cu ochii cruzi. Dar tră snetul n-o săcadă decît atunci cînd se va gă si o că petenie ca să -l îndrume unde trebuie. ca de obicei. monseniore. zise preotul. — E un privilegiu faptul c ăstăaici? întrebăGondy. — Nu. Avea lîngăel o că ldă ru ş ăş i ţ inea un sfeş toc în mîn ă . doar fulgere. pe care nu ş i-o putuse stă pîni ş i care îl surprinse pe vicar. Pe chipul lui stă tea zugră vitălupta dintre bine ş i ră u. Asta-i o mare cinste pentru un biet împă rţ itor de apăsfin ţ ită . cerş etorul avu o uş oarătresă rire ş i-l privi cu un aer mirat. — Maillard. două zeci ş i cinci. Cerş etorul clă tinădin cap: — Astea-s întîmplă ri triste. cucernice pă rinte ş i. aş ezat pe un sc ă unel ş i rezemat cu spatele de una din coloane. vorbi de Gondy. care pă rea obiş nuit cu vorba lui. Cît despre ce se vorbeş te. prietene. cad pe capul bietului popor. la pă mînt. Locurile astea se cump ă ră . E la postul lui! Gondy se uit ăîntr-acolo ş i vă zu un om să rman. În glasul cerş etorului se simţ ea o undăde batjocură . A cumpă rat de la cel dinaintea lui locul de unde împarte apa sfinţ ită . ba chiar mai mult. — Prin urmare.

— Ah! exclamăGondy.personalăş i înrîurirea pe care ai dobîndit-o asupra tovară ş ilor tă i? — Da. mă rturisi cerş etorul. Îş i duse scaunul în biseric ă . — Gîndeş te-te. aş a cum mi-a spus adineauri pă rintele? — Cred că -mi poartăun oarecare respect. aş a căş i eu doresc din inimăsăvăfiu de folos. apoi ieş i din biserică . mîndru. — Aş adar. pe disear ăla zece. Nu numai căvor face tot ce le voi porunci. Ş i dacăsînt mulţ umit de tine. Eu te-am recomandat acestui domn. că ci aş a mi-aşatinge ţ elul. ca ş i cum n-ar fi avut încredere în apa sfinţ itădin că ldă ruş a lui. încît. dă ruit cu mari puteri de c ă tre biserica de la Roma. merse de-ş i muie mîna în aghiazmatar. — Ră zboiul acesta nu numai căva primi încuviin ţ area bisericii. însănumai dacără zboiul ă sta ar primi încuviinţ area bisericii. ş i într-un fel mi-am luat ră spunderea pentru tine. O săte recomandă m vicarului. Ş tiu căîntotdeauna aţ i fost foarte bun cu mine. —Ş i poţ i săm ăîncredin ţ ezi căvei gă si cincizeci de oameni hotă rîţ i. Te-ai însă rcina s ăridici într-o noapte vreo zece baricade? — M-aşînsă rcina săridic cincizeci.. suflete înflă că rate ş i fă răde vreun stă pîn. puse cu grijăal ă turi că ldă ru ş aş i sfeş tocul. vei mai primi o pungăcu cinci sute de pistoli. săfacăsăse pră buş eascăzidurile Palatului Regal. Ochii cerş etorului scă pă rarăde lă comie. vorbi cerş etorul. glă sui vicarul. ş i chiar pe vicar. zise preotul. aş a cum s-au pră bu ş it odinioarăzidurile Ierihonului? — Cred căpot săiau în seama mea lucruri mai grele ş i mai de seamă . — Ră spund. care e un senior atotputernic. domnule. dar măvor urma oriunde. — Iatăo pung ăcu cinci sute de pistoli de aur. —Ş tiu. Vorbeş ti cu o siguran ţ ăcare-mi face plă cere ş i. de vreme ce pă rintele r ă spunde pentru tine. pentru asta îl avem pe arhiepiscopul Parisului.. strigînd „Jos cu Mazarin!". — Vrei să -ţ i dau o recomandare pentru parohul de la Saint-Jacquesla-Boucherie? Are săte duc ăîntr-o înc ă pere a turnului. — Ar trebui ales un loc înalt. zise cerş etorul. care are indulgenţ e ce iartăorice p ă cat. — Pe diseară . de unde un semnal săpoatăfi v ă zut în toate cartierele Parisului. întă ri preotul. — La naiba! mormă i Gondy. adicăiertarea p ă catelor ce-am să vârş it în via ţ ă . dar va ş i fi condus de biserică . — Minunat! spuse cerş etorul. pă rinte. dar îş i stă pîni tulburarea. replicăcerş etorul. . Maillard. Ia toate mă surile pe care le gă se ş ti de cuviinţ ăş i spune-mi unde te pot gă si astă -searăla zece. spuse preotul. Totul va fi gata. Cît despre iertarea pă catelor. cu gîtlejul zdravă n. ş i-n ziua hotă rît ăs ăle ap ă r. —Ş i crezi căai o putere atît de mare asupra alor tă i. domnule.

în ciuda sutanei. iatăpersoana de care am avut cinstea sa văvorbesc. înainte de a sluji ă ş ti trei ani în regimentul din Piemont. cu spadăla ş old ş i cu pinteni la cizme? — Ră spunsul nu-i de lepă dat. Vicarul aruncăo privire plinăde interes ş i vă zu căera urmat de cineva. unde ză cea de cinci ani. – mormă i Planchet. . adeveri Planchet. pe cinstea mea! rîse Gondy. În adîncul sufletului meu sînt de-al Frondei. Am auzit de povestea asta. cum se face căavînd o meserie atît de paş nică . La ora ş ase se anun ţ ăpreotul de la SaintMerri. mulţ umit de sine. Dar ş tii. am fost osîndit la spînzură toare. am fost trei ani în regimentul din Piemont. — Poftim! zise el. om al bisericii. glă sui parohul de la Saint-Merri. monseniore. monseniorul îl cunoaş te bine: e contele de Rochefort. —Ş i eş ti gata săslujeş ti cauza poporului? întreb ăGondy. Preotul intrăînsoţ it de Planchet. — Cum se numeş te? — Oh. — Ei bine. vă deş ti totuş i înclinaţ ii atît de ră zboinice? — Cum se face cămonseniorul.. Planchet se înclinăca un om umblat prin case mari. am avut întotdeauna înclinaţ ii r ă zboinice. — În ce împrejurare? — Am scă pat din mîinile sergenţ ilor lui Mazarin pe un nobil pe care-l duceau îndă ră t la Bastilia. monseniore. — Ce vrei săspui? — Nimic. domnul de Gondy îş i rezolvase toate treburile ş i se înapoiase la arhiepiscopie. — Locotenentul de muş chetari? întrebăGondy. Domnul d'Artagnan e ostaş . ş i. nu? — Aproape. — Monseniore. m ăprimeş te în costum de cavaler. — Chiar el.IV TURNUL DE LA SAINT-JACQUES-LA-BOUCHERIE La ş ase fă răun sfert. — Fireş te. care-i plă teş te solda. monseniore. — A. ră spunse Planchet. Ai ridicat atunci întreg cartierul. — Se zice ca e un partizan înfocat de-al lui Mazarin. Aş a cum m ăvedeţ i. da. într-adevă r! fă cu vicarul. — Lă mureş te-mă . înainte săfiu cofetar. — Ce meserie ai? — Sînt cofetar în strada Lombards. monseniore. — Hm. domnul d'Artagnan îş i face datoria apă rîndu-l pe Mazarin.. aş a mi s-a spus. eu. am fost optsprezece luni valetul domnului d'Artagnan.

mîine te aş teaptăaceeaş i sumă . — De-ar fi doar cîte unul care s ăfacăla fel în fiecare cartier. — Va face chiar mai mult decît a fă gă duit. — Uite cinci sute de pistoli. burghezii. îmi pare un om hotă rît. — Bravo! — Dupăce semn au săse deosebeascămîine prietenii de duş mani? — Tot omul Frondei săpoarte o fundăgalbenăla pă lă rie. Pot sămăbizui pe tine? — Credeam căpă rintele v-a spus căr ă spunde de mine! se miră Planchent. un om dă du buzna înă untru: era contele de Rochefort. — Întotdeauna am fost hotă rît. Ş i dacătotul merge bine. Cîţ i oameni crezi căpoţ i strînge pîn ă n zori? — Douăsute de muschete ş i cinci sute de halebarde. fiindcă -l cred în stare săcoboare ş i acolo. zise el. numai s ăfie vorba de-a stîrni o ră zmeri ţ ăîn oraş . prietene. — Chiar dumneata eş ti. — Bun. ne facem datoria să -l atacă m pe Mazarin. — Fiţ i liniş tit. întinzîndu-i mîna. — Tocmai despre asta e vorba. Ş i preotul îl ajunse din urmăpe Planchet. Dar îmi place s ăprimesc aceastăasigurare chiar din gura ta. — Atunci e straş nic.aş a cum noi. — Fireş te! — Ai vrea săte afli sub comanda contelui de Rochefort? — L-aşurma ş i în iad. . — Sînteţ i mulţ umit. — Puteţ i săvăbizui ţ i pe mine. monseniore? întrebăel. — Eş ti un flă că u isteţ . De îndatăce uş a cabinetului se deschise. luînd punga subsuoară . Daţ i consemnul: — Ai nevoie de bani? — Banii nu prind ră u niciodatăş i nică ieri. monseniore. fă gă dui Planchet. Planchet ieş i. în vreme ce preotul ră mase puţ in în urmă . se aflăpe mîini bune. — Bun. Dacănu-s. monseniore. care îl a ş tepta pe scară . — Sănu mai vorbim de asta. Dupăzece minute veni preotul de la Saint-Sulpice. ră spunse Gondy. v-aţ i hot ă rît. care ne fură . Dumneavoastr ăo spune ţ iş i eu văcred. ţ i-l dau în seamăpe cardinal. — Da. monseniore? zise Rochefort. scumpul meu conte! exclam ăGondy. — Voi da cinstit socotealămonseniorului de fiecare ban. o săne lipsim de ei: dacăsînt. Ş i nu spun o vorbăgoală . mîine am avea o armatădestul de puternică . Gondy se duse la un cufă rş i luăo pung ăcu bani. — Într-adevă r. — În sfîrş it. treaba o sămeargămai repede ş i mai bine.

dragul meu Rochefort. —Ş i cînd va începe jocul? — Pe oaspeţ i i-am poftit în noaptea asta. gă seş te locul ocupat. pe care mi i-a fă gă duit cavalerul d'Humières. dar viorile vor începe săcînte abia mîine dimineaţ ă . Dacăîntîrzie. fireş te. în cazul căaşavea nevoie. Asta însănu-i tot.. surîzînd. spuse Gondy. — Ce mai e? întrebăRochefort. Distracţ ia odată terminată .Aş adar. — Existăvreun semn de recunoa ş tere? .. dacăvor mai lipsi dintre ei. spuse vicarul. — Pot să -i trimit vorbădin partea dumneavoastră ? — Da.. — Cincizeci de soldaţ i? — Da. — Te asigur de asta. doresc barem ca pă lă ria asta săfie roş ie. — Săvinăş i va gă si o schimbare. —Ş tiţ i cănu se prea pricepe. adună -ţ i cei cincizeci de oameni ş i fii gata! — Pentru ce? — Pentru orice. trimit pe cineva la el. — În cîte zile poate săfie aici? — În cinci zile. — Sînteţ i deci sigur de reuş it ă ? — Da. — Sper. — Să -i spun c ăpoate săse bizuie pe dumneavoastr ă ? — Fă r ădoar ş i poate! —Ş i că -i veţ i lasămînăliberă ? — Cît priveş te ră zboiul.. — Ce-ai fă cut cu domnul de Beaufort? — Se aflăla Vendômois. numai cătrebuie săse gră bească : că ci abia se va ridica norodul Parisului ş i vom avea zece prin ţ i în loc de unul. El instruieş te recruţ ii ş i mi-i împrumută . — Prin urmare? — Du-te. —Ş i-i vei scrie chiar astă -seară ? — Mai mult decît atît. dar într-ale politicii. îl punem pe Mazarin săjoace. — Scrie-i. — O doresc. — Puteţ i sa văbizui ţ i pe mine ş i pe cincizeci de soldaţ i. da. n-am decît să -i înlocuiesc. e timpul. care se vor îndesa săfie în frunte. — Săm ălase sănegociez aş a cum socotesc de cuviinţ ăpentru pă lă ria mea de cardinal. — Gusturile ş i culorile nu se discută . unde aş teaptăsă -i scriu ca săse întoarcăla Paris. —Ţ ineţ i la asta? — Fiindcăsînt silit săport o pă lă rie a că rei formănu-mi place. — Bine. V ăasigur de consimţ ă mîntul lui. rîse Rochefort.

Preotul însuş i îl aş tepta ş i-l conduse pîn ăîn vîrful turnului. Ajuns acolo. te-ai ţ inut de cuvînt? — Nu chiar. ş i? — Ei bine. Vicarul se pomeni înconjurat de întuneric. tră gîndu-l dupăel pe preotul care nu putuse s ăintervinăcu un cuvînt în acestă convorbire. — Am dat semnalul. eu voi avea douămii. vicarul ciocă ni la uş ă . dragul meu Rochefort! — Ah. Omul nostru se aflăla post. Omul se apropie în tă cere de fiecare dintre cele trei lumînă ri ş i le stinse pe rînd. Vă zîndu-l pe vicar. puse lumînarea într-o firidă . Bă tu ş i i se deschise. Cu bine. una în faţ a ferestrei ce dă dea spre Palatul Regal. — Nu cumva te lauzi? — Doriţ i o dovadă ? — Da. Orologiul tocmai bă tea de zece. — Ce semnal? — Semnalul pentru baricade. spuse Gondy. odaia era luminatădoar de razele palide ale lunii. ascunsădupănori negri ş i groş i. . zise vicarul. monseniore! — Cu bine. una în faţ a ferestrei ce dă dea spre strada Saint-Denis. jupîne Mazarin! mormă i Rochefort. Bă gă de seamăcăo luminăveghea la una dintre ferestrele cele niai de sus ale turnului. De Gondy trecu pragul. ră spunse cerş etorul. era împ ă rţ itorul de apăsfinţ ită de la biserica Saint-Eustache. — Ei bine. nu-i a ş a? — Da. îi ară tăo uş iţ ă . — Intră . — Ce faci? întrebăvicarul. Numai fiţ i cu bă gare de seamăsănu vărupeţ i picioarele dînd peste vreun lanţ sau că zînd în vreo groapă . jupîne Mazarin. se ridică . luminîndu-i calea. — Bun. În încă pere ardeau trei lumînă ri. — Ah! — Cînd veţ i pleca de aici o s ă -mi vedeţ i oamenii la treabă . — Perfect. astfel ca vicarul săo gă seascăla plecare. Stă tea în aş teptare. cu marginile poleite de lumina-i argintie. spuse o voce în care recunoscu vocea cerş etorului. Într-adevă r. tolă nit pe un pat ca vai de lume. Ai săvezi dacăsînt prea bă trîn pentru a fi un om de acţ iune! Era nouăş i jum ă tate ş i vicarul avea nevoie de o jum ă tate de ceas ca săajungăde la arhiepiscopie la turnul Saint-Jacques-la-Boucherie. Deş i cheia era în broască .— O fundăgalben ăla pă lă rie. ş i coborî. — Cum adică ? — M-aţ i cerut cinci sute de oameni. una în fa ţ a ferestrei ce dă dea spre vechiul oraş .

Acum aminteş te-ţ i că eş ti o că petenie ş i nu te duce săbei. — Sînt două zeci de ani de cînd nu beau decît apă . ne-am legat unul de altul. am nevoie de ea. — Acum. prietene! — Nu. nu? — Nu. vă zu căcerş etorul stă tea între el ş i uş a. tică loş ie! O. daţ i-mi binecuvîntarea! — Monseniore! exclamăGondy. omule! Cerş etorul scoase un oftat ş i zvîrli punga. monseniore. — Monseniore. tot atîţ ia cîţ i ai mai primit. glă sui cer ş etorul. fac asta numai de ş ase ani. Măiei drept altul. N-ai fă cut toat ăviaţ a ceea ce faci azi. Înainte sămăpă ră siţ i. dar. că ci în clipa urm ă toare îl vă zu împreunîndu-ş i mîinile ş i că zînd în genunchi. — Va săzic ăo sără mîn acela ş i. adic ăpreacucernicul vicar. În prima clipăcrezu ca omul are vreun gînd r ă u. Cerş etorul rosti aceste cuvinte cu atîta umilinţ ăş i cu atîta adîncă pocă inţ ă . monseniore. zise vicarul. Te-am binecuvîntat ş i asta-i ceva sfînt pentru mine. Ia săvedem. Nici pomeneal ăde aş a ceva. deş ertă ciune! — Totuş i iei banii! — Da. —Ş i înainte se asta? — Am stat închis la Bastilia. întorcîndu-se. în ziua cînd ve ţ i avea bună tatea s ă -mi . care auzi zornă itul monedelor cînd acesta îş i înfund ămîna în banii de aur. — Vorbeş te deschis! îl îndemnăvicarul. ca a unui om ră vă ş it de o luptă lă untrică . aş a cum trebuie săfie ş i pentru line. a ş a ca adineauri. văiau drept cel care sînte ţ i. monseniore. nu ţ ine de justiţ ia omeneascăş i dumneavoastrănu măputeţ i izbă vi de p ă cat decît binecuvîntîndu-m ăcît mai des. Avea faţ a palidăş i încordată . dar măleg înaintea dumneavoastrăsăfolosesc tot ce-mi ră mîne pentru fapte bune. se tîngui el. încît Gondy întinse mîna ş i-i dă du binecuvîntarea cu cea mai mare blîndeţ e de care era în stare. Ş i îş i luăp ă lă ria ca săplece.— Bine. —Ş i înainte săfii la Bastilia? — Am săvăspun. monseniore. Gondy surîse: —Ş i vrei binecuvîntarea mea? — Da. N-o săajung niciodată sămălepă d de omul vechi din mine? O. V-am recunoscut dintr-o ochire. — Ciudatăfiinţ ă ! murmurăGondy. Iatăbanii. rogu-v ă . Eş ti zgîrcit. — Eh! exclamăvicarul. ai să vîrş it vreo nelegiuire osîndităde justiţ ia omeneasc ăş i de care te-aşputea ierta? Cerş etorul clă tinădin cap: — Nelegiuirea pe care am să vîrş it-o eu. Omul luăpunga din mîna vicarului.

Gondy nu fă cuse nici o sut ăde paş i pe stră zile Parisului ş i îş i dă du seama deodat ăde ciudata schimbare petrecută . La lică rirea unei lanterne. vicarul constatăcătrecerea era pă zită . Adu-ţ i aminte că . Un om . altele care tr ă geau ş i ră sturnau c ă ruţ e. încovoiat sub povara spadelor. la orice ceas din zi sau din noapte vei veni la mine. prin strada Monnaie. — Vămulţ umesc. uş ile pă reau ză vorîte ca ş i obloanele. coborî ş i ie ş i visă tor din biserică . Dar încănus pregă tit săo primesc. Cînd vreunul dintre ei se apropia de el. vicarul îl recunoscu pe Planchet. dupăcum ţ ineau de pă turile de sus ori de jos ale burgheziei. sînt gata să -ţ i dau iertarea pă catelor. Cu bine! — Cu bine. Pîlcuri de burghezi în mantii negre ş i cenuş ii. — Bine. priveliş tea se schimbă : negustorii alergau din pră vă lie în pr ă vă lie. se vedeau umbre tă cute care desfundau stră zile. muschetelor ş i armelor de tot soiul pe care le împ ă rţ ea pe mă surăce înainta. era gata să -ş i fac ăsemnul crucii. în vreme ce vreo cîţ iva singuratici treceau de la un pîlc la altul. care ridicau baricade pentru a doua zi. Gondy ieş i iară ş i pe chei. fie negre.ascultaţ i spovedania. dar se deschideau în grabă . altele care să pau gropi gata săînghităcompanii întregi de că lă re ţ i. Aici. Gondy se uita la aceş ti oameni ai întunericului. Vicarul luălumînarea. sau flinte. aidoma unor demoni porniţ i săfă ptuiasc ăceva necunoscut: erau cerş etorii de la Curtea Miracolelor. are săaibăputerea să -i trimit ăîndă ră t. veneau. monseniore. Întreg oraş ul pă rea locuit de fiinţ e fantastice. ş opti înă bu ş it cerş etorul. fie cenuş ii. Un ins mergea din uş ăîn uş a. se vedeau ridicate la spate de vîrful unei spade. Toate aceste mantii. zise cerş etorul. întrebîndu-se dacă . Ajungînd la Pont-Neuf. deschizînd u ş aş i plecîndu-se adînc în faţ a prelatului. dupăce i-a stîrnit din bîrlogul lor. Toate aceste fă pturi atît de active se duceau. stă teau locului. archebuzelor. iar în faţ ăde ţ eava unei archebuze. V RĂ ZMERIŢ A Era aproape unsprezece noaptea. Ieş i în strada Saint-Honoré ş i porni în lungul ei. erau oamenii împă rţ itorului de ap ăsfin ţ itădin faţ a bisericii Saint-Eustache. lă sînd sătreacăniş te oameni care parcăse temeau sănu se vadăce duc: erau negustorii care aveau arme ş i care împrumutau ş i celor care nu aveau. — Fie cum spui. monseniore. îndreptîndu-se spre strada Ferronnerie. la ace ş ti truditori de noapte cu oarecare spaimă . alergau.

se apropie de el. Numai c-am g ă sit cu cale săcoborîm prin trapa pe unde-ş i aduce marmura. Vicarul se întoarse acasă . au primit numai mantii albe. Într-un anume loc se fă ceau nevă zuţ i rînd pe rînd. un sculptor. — Cine eş ti? întrebăomul. fiind repartizaţ i la cavalerie. Ş i strînse mîna lui Rochefort. fă răîndoială . Ai fi spus căe un oraşasediat. din strada SaintThomas-du-Louvre ş i pîn ăla Pont-Neuf. Nu se ajunsese încăla v ă rsă ri de sînge. din strada Richelieu ş i pîn ăla . dar nu era nimic lă murit. A doua zi dimineaţ ă . dumneavoastrăsînte ţ i. nimic limpede ş i de în ţ eles. domnule de Rochefort! îl întîmpinăGondy. cu ochi ameninţ ă tori ş i cu flinta pe umă r. Pregă tirea ră scoalei ţ inu aş a toatănoaptea. monseniore? — Chiar eu. Ce oameni duci în mă runtaiele pă mîntului? — Cei cincizeci de recruţ i pe care mi i-a dat cavalerul d'Humières ş i care. Din cînd în cînd se desluş ea – un vuiet ca de furtunăce se apropie. cumplite. copleş it de ocă ri ş i chiar bă tut. fiindcătoţ i purtau mantii albe. Gondy îş i urmăcalea ş i coborî pînăla turnul Nesle. Oameni înarmaţ i st ă teau pe baricade. iatăce întîlneai la fiece pas. necunoscut. — Hei. ş i cine nu voia săse supunăera huiduit. Era unu dup ămiezul nop ţ ii. parole. încît ai fi zis căsînt acele surde ş i misterioase zgomote care vestesc cutremurele de pă mînt. care coborî închizînd trapa dupăel. trezindu-se. Veni drept spre el ş i îi puse pistolul în piept. Ultimul ridicăochii spre a se încredinţ a. rîzînd. dragul meu domn Louvières. —Ş i încotro? — La unul dintre prietenii mei. Ai fi zis c ăe un cortegiu de fantome. arestă ri. în ciuda întunericului. dar se simţ ea lă murit căo asemenea pornire nu lipsea. Louvières îl recunoscu ş i se înclină . zise Gondy. se simţ ea căpe toate aceste stră zi întunecoase ca niş te abisuri se petreceau lucruri neobiş nuite. — Asta înseamnăc ănu-ţ i recunoş ti prietenii. patrule. Cei care purtau pă lă rii împodobite cu pene ori cu spade aurite erau opriţ iş i puş i săstrige: „Tr ă iască Broussel!". ridicîndu-ş i pă lă ria. Un zgomot ciudat. Deschise fereastra ş i se aplecăpeste pervaz ca s ăasculte. de parcăar fi intrat în pă mînt. „Jos cu Mazarin!". spuse vicarul. nemaiauzit cuprinsese oraş ul. ba chiar execuţ ii. căel ş i tovară ş ii s ă i nu erau spionaţ iş i. Sănu ne jucă m cu focul! Rochefort îi recunoscu glasul: — A. Acolo desluş i un lung ş ir de oameni care se furiş au pe lîngăziduri. Baricadele fuseserăridicate pînăîn preajma Palatului Regal. Din strada Bons-Enfants ş i pînăîn strada Ferronnerie. îl ză ri îndatăpe Gondy. ori ca de hulăce se înteţ eş te. — Foarte bine. Parisul pă ru cătresare la vederea propriei sale înfă ţ iş ă ri. Nu te recunosc săfii dintr-ai noş tri. Gondy se rezemăde colţ ul unei case ş i îi vă zu dispă rînd de la primul ş i pîn ăla cel dinaintea ultimului.

cu aerul c ădispreţ uieş te grozav aceasta gloată . î ş i încropise o ceatăde ş trengari ca ş i el ş i fă cea o larmănemaipomenită . îl l ă saseră liniş tit. o sutăcincizeci ş i douăsute de oameni jigă riţ i. De astădată încercăsăatace. cît ai clipi.poarta Saint-Honoré se îmbulzeau peste zece mii de oameni înarmaţ i. cu halebardele. Jupînaş ul Friquet. Atunci apucăpe strada Saint-Honoré. doborînd toate aceste mantii cenuş ii. în fruntea a peste o mie cinci sute de suflete. Mareş alul crezu acest punct mai slab pă zit decît celelalte ş i vru să . dar pă li vizibil ş i. Pierdu aici trei oameni. zdrenţ ă roş i. dar mantiile cenuş ii îi ţ inurăpiept ş i mareş alul se retrase că tre strada Saint-Honoré. unde se apucăsă -ş i ferece aurul ş i bijuteriile în casete. neînfricat ş i foarte aventuros din fire. dar acolo d ă du peste Planchet ş i halebardierii lui. pă zite nu numai de oameni înarmaţ i. auzirăş i se încredinţ ar ăc ăaş a stă teau lucrurile. Mareş alul nici nu încercăs ătreacămai departe ş i se întoarse pe chei. dar fu primit cu împuş că turi. în vreme ce o grindinăde pietre se abă tu asupra lor de pe la toate ferestrele. alergăîn cabinetul să u. Halebardele se aplecarăameninţ ă tor să -l întîmpine. Astfel încît nici unul. stră pun ş i. pu-nîndu-ş i în degete cele mai frumoase diamante. ci ş i de femei ş i copii. scris: Iatşmizeria poporului! Peste tot pe unde treceau izbucneau strigă te turbate. cei din primele rînduri strigau la santinelele nepă să toare din regimentul de gardă . l ă sînd pe cîmpul de luptăpatru din ostaş ii să i. luăcu el o sutăcincizeci de osta ş iş i vru s ăiasăpe podul Louvre. Prin mijlocul acestei mulţ imi se miş cau cete de cîte o sută . Mazarin ridicădin umeri. tremurînd tot. pe care în ajun. Mareş alul. ş i erau atîtea asemenea cete. înş iruite în jurul Palatului Regal ş i în spatele că rora por ţ ile stă teau închise. nutrind acel suveran dispreţ faţ ăde gloată . lă satăs ăse descurce singură . dar acolo dă du peste baricadele cerş etorului de la Saint-Eustache. Atunci li se deschise o fereastr ă : vă zură . nici celă lalt nu voia sădea crezare celor spuse. trimise dupămareş alul de La Meilleraie. furioasă . încît de pretutindeni ră sunau strigă te. Mare fu uimirea Annei de Austria ş i a lui Mazarin cînd se trezirăş i cînd li se dă du de ş tire căoraş ul vechi. se de ş teptase înfierbîntat ş i cuprins de o adîncătulburare. că ruia îi porunci săia oricîţ i oameni pofteş te ş i săse duc ăs ăvad ăce e cu aceast ăglumş . La Pont-Neuf d ă du însăpeste Louvières ş i burghezii lui. livizi. Nu era chip sănesocoteasc ăo asemenea opreliş te. vru sătreacăînainte. fă lindu-se cu un pistol ş i o spadăprimite de la Louvières. purtînd un fel de steaguri pe care stă tea. Regina. obiş nuit oamenilor de arme. prevedere ce-i punea într-o situaţ ie proastă . zicînd că se vor convinge abia cînd vor vedea ş i vor auzi totul cu ochii ş i cu urechile lor. seara. dar acolo dă du peste Rochefort ş i cei cincizeci de cavaleri ş ti ai lui. Bă tu în retragere că tre cartierul Halelor.

la fel de calm de parcăar fi condus o procesiune religioasă . To ţ i amuţ iră . Mareş alul de La Meilleraie se vedea prins între douăfocuri. Trimisese dupăd'Artagnan. cred ş i eu căda! Nu speram s ăscap atît de ieftin. avea braţ ul rupt. ba glasul trîmbiţ elor. Cei dou ă zeci se îndreptarăspre baricadă . pentru numele cerului! spuse el. că ci durerea scotea animalul din minţ i. întorcîndu-se la Luvru. întorcîndu-se că tre La Meilleraie. se retraser ă . — Scoate-măde-aici. dar burghezii. dar toţ i urmarăîn cor: „Jos cu Mazarin!". Dacănu. Mareş alul ridicămîna în semn de încuviinţ are. tră geau cu mai multăîndemînare. ş i Gondy. Numai căbaricadele se închiserăîn urma ostaş ilor. mai numeroş i. strigînd: „Tr ă iascăvicarul!". adjutantul să u. . El întoarse fiecare loviturăprimităş i urletele de durere prinserăs ăr ă sune în mulţ ime. săcearăreginei. ş i pielea oamenilor mei. — Copiii mei. Mazarin se afla în cabinetul lui. — Văfă gă duie ş te asta pe cuvîntul să u de gentilom. ale c ă rui gînduri voi le-aţ i înţ eles greş it ş i care se angajeazăca. las aici ş i pielea mea. glă sui el. Fontrailles. Fu aproape un marştriumfal. avea să -i proteguiască . Mareş alul îl recunoscu ş i alergăla el. În sfîrş it. libertatea lui Broussel al nostru. dimpreunăcu restul ostaş ilor. care imitau de zor ba ră pă itul tobelor. Porunci la două zeci dintre oamenii să i sădescalece ş i să atace baricada. — Tră iascăvicarul! ră cni mulţ imea. Baricadele se deschiserăş i mare ş alul. În acest timp. Cum era viteaz. se hotă rî sămoarăpe poziţ ie. dupăcum am mai spus. Iată -l pe mareş alul de La Meilleraie. binecuvîntînd în dreapta ş i în stînga.forţ eze trecerea. Oamenii că deau în jurul mare ş alului ca la Rocroy sau la Lérida. Toatălumea c ă zu în genunchi. în numele celor de aici. ocupat sa-ş i rînduiascălucru ş oarele. spuse Gondy. mulţ imea se despicăînspre partea stră zii Arbre-Sec. de pe mormanele de pietre se porni o pîrîialăcumplităde împuş că turi. mareş ale? ad ă ugăGondy. Mulţ imea se trase în l ă turi: drumul pe strada Saint-Honoré era cel mai scurt. dar din spatele bîrnelor. Vreo cîteva glasuri adă ugarăchiar: „Tră iascămareş alul!". Gondy ridicămîna. deodată . cu pelerina peste anteriu pă ş i lini ş tit prin mijlocul împuş că turilor. Era o hă rm ă laie în mijlocul că reia nu s-ar fi auzit nici bubuitul tunetului. se gă sea în acel moment suprem în care ş i cel mai neînfricat simte un fior în vine ş i sudoarea nă pă dindu-i pe frunte. Îţ i iei acest angajament. dintre roţ ile de că ruţ ă . mai încercaţ i într-ale luptei. Mareş alul îş i muş cămîinile de ciudă . cînd. Ostaş ii. împreun ăcu restul că lă re ţ ilor. la care halebardierii lui Planchet se ivirăde dup ăcol ţ ul stră zii Monnaie. calul lui primise un glonţ în gît ş i abia-l st ă pînea. în timp ce el. cerînd liniş te. îi striveau sub o adevă ratăploaie de gloanţ e. — Pe toţ i dracii. în cap cu Friquet ş i cu ş trengarii lui.

Totuş i. nedespă rţ itu-i prieten. — Diavolo! exclamăcardinalul. Mazarin îş i ş terse fruntea ş i îş i roti ochii în jur. Ar fi dorit grozav săse apropie de fereastră . aci de faţ ăş i care e slujitorul dumneavoastră . deschizînd fereastra. cu nep ă sarea-i obi ş nuită . strigăMazarin. urmat de Porthos. Atunci. urmate de o cumplităpîrîialăde gloanţ e.. Ce-i asta? Mareş alul La Meilleraie se întoarce fă ră pă lă rie. D'Artagnan se duse la fereastră . Oare ce se petrece în Parisul ă sta afurisit? — Ce se petrece. — Ah. clă tinînd din cap. monseniore? Nimic bun. dacămulţ imea se apropie de Palatul Regal. . Fontrailles cu braţ ul în eş arf ă . Nu trageţ i. au sa tragă ! — Au consemn sătrag ăasupra mulţ imii. uitîndu-se cu o naivă admiraţ ie la cei doi prieteni. totul e pierdut! izbucni d'Artagnan. că ci d'Artagnan nu era de serviciu. Ei. — Nu. Eu aşfi strigat! În clipa aceea vuietul din stradăr ă sunăş i mai aproape. zise d'Artagnan. Ş i d'Artagnan ară tăpelerina g ă urităde patru gloanţ eş i pă lă ria stră punsăde asemenea de douăgloanţ e. pe cînd stră bă team strada Montorgueil cu domnul du Vallon. dar pă li teribil. Fii binevenit. monseniore. Plumbii muş car ăcu scrîş net din fa ţ ada Palatului Regal. intră .. ba poate chiar din pricina ei. unul trecu pe sub braţ ul lui d'Artagnan ş i pref ă cu în ţ ă ndă ri o oglindăîn care Porthos se privea cu plă cere. care în mijlocul zarvei din jur nici nu se auzi. domnule d'Artagnan! exclamăcardinalul. — Grilajul?! Numai patru-cinci minute. în ciuda uniformei ce port. o loviturăde halebard ăi-o despicase într-o parte ş i un foc de pistol îi retezase pana de pă lă rie.. spuse el. monseniore. dar nu avea curaj. domnule d'Artagnan. dar ce fac santinelele? Duc arma la ochi. îndoit. ră bufnirăvreo trei-patru împuş că turi. Oraş ul e în plinărevoltăş i adineauri. spune! — „Jos cu Mazarin!". locotenentul se ivi în prag. Eu unul. osta ş i din gardără ni ţ i. — Avem grilajul. — Priviţ i la pă lă ria ş i la pelerina mea.. domnul du Vallon e ră cit ş i n-a strigat nici el.. —Ş i-aţ i strigat? întrebăel. intra. nu spera să -l vadă . la dracu! se ră sti d'Artagnan. ca ş i prietenul dumitale. sfă rîmat. ce-au vrut săne mai sileascăsăstrigă m? — Spune. ş i trebuie oare să spun. au vrut săne sileascăsăstrigam „Tră iascăBroussel!". — Ia vezi ce se întîmplă . dupăzece minute. în mijlocul acestui tumult. uite cămi-a sc ă pat! Mazarin surîse.. gînditor.dar. Cît despre mantia lui Porthos. nu eram în voce. — Oho: mormă i el. Grilajul va fi smuls. — Pă i dacătrag. pe legea mea! ră spunse d'Artagnan. — Atunci? se interesăMazarin. cai plini de sînge. Pe legea mea. În ciuda acestei poveţ e.

căpalatul a fost numaidecît invadat. Am spus că sîntem oamenii dumneavoastră . rosti d'Artagnan. a plecat ş i i-a lă sat retragerea liberă . devastat. a avut timp s ăse strecoare pe o uş ămascat ăîntr-o încă pere tă inuită . proferînd ameninţ ă ri cumplite. tremurînd din creş tet pînă -n t ă lpi. jefuit. — Pot săm ăbizui pe dumneavoastră . În faţ a reginei. încît cancelarul a socotit căi-a sunat ceasul ş i s-a spovedit fratelui să u spre a fi pregă tit sămoarăîn cazul ca ar fi fost descoperit. domnilor. Intraţ i în odaia asta ş i aş teptaţ i. fie de Paris. n-a fost aş a. — Ei pe dracu! Săli-l daţ i pe Broussel de vreme ce-l cer! Ce naiba vreţ i săface ţ i cu un consifier al Parlamentului? Nu-i bun de nimic! — Asta-i ş i pă rerea dumitale. unde o b ă trîn ă slujnicăl-a încuiat. domnilor. — Veniţ i. iar deschiză tura dintre ele. închizînd cu liniş te fereastra. cancelarul Séguier. nu merită . Porunciţ iş i văvom da ascultare. pă trunse în salon printr-o altău ş ă . în spatele bă rbaţ ilor. mulţ imea. spuse Porthos. — Ei bine! vorbi Mazarin. îmbr ă cînd hainele marchizului d'O. femeile. episcopul de Meaux. Nu plîngeţ i înc ă . — Care-i pă rerea dumitale? întrebăcardinalul. primejdia s-a dovedit atît de reală . Din fericire. Regina stă tea în picioare. Într-un ceas se prea poate s ănu mai ră mînăîn Palatul Regal nici o oglindă . Draperia subţ ire îngă duia s ăse audă . Acolo. acelaş i care o persecutase atîta cu două zeci de ani în urmă . monseniore! rosti d'Artagnan. c ăa dat buzna în palatul marchizului d'O. dimpreunăcu fratele să u. ră sculaţ ii dezlă nţ uiţ i s-au apropiat de încă perea cu pricina. palidăde mînie. Atunci s-a travestit. dar avea atîta stă pînire de sine. O oglindăde Veneţ ia! — Eh. — Noi nu ne dă m cuvîntul de douăori. oricît de strîmtă . fă cînd un ocol.— Vai! se tîngui cardinalul. ş i a ieş it din palat trecînd peste corpul ofiţ erului ş i a doi . veni ţ i cu mine. Villequier ş i Guitaut. Ş i. îngă duia s ăse vadătot ce se petrecea acolo. nu-i aş a? zise el. încît ai fi zis cănu o umbreş te nici cea mai micătulburare. zise Mazarin. din fericire. domnule du Vallon? Dumneata ce-ai face? — L-aşda pe Broussel. M ăduc să -i spun reginei! În capă tul coridorului se opri. povestea c ătră sura lui a fost sfă rîmată . VI RĂ ZMERIŢ A SE PRESCHIMBĂÎN RĂ SCOALĂ Încă perea în care intraserăd'Artagnan ş i Porthos nu era despă rţ ită de salonul unde se afla regina decît de niş te draperii. socotind căa fugit pe vreo uş ădosnic ă . În spatele ei erau Comminges. fie ea de Veneţ ia. căa fost urmă rit.

cred căaţ i vrut săspuneţ i cămi-a fost frică . zburat ăde un glon ţ ş i. sînt ostaş . Iată -te viu ş i nevă tă mat ş i asta-i tot ce doream.ostaş i din garda lui personală . nu-l ponegriţ i prea mult. — Voinţ a! murmurăAnna de Austria. Eu nu sînt avocat. spuse regina cu un zîmbet amar. iată -te. Sper c ă i-ai învă ţ at minte pe tică lo ş ii aceş tia. Regina. cu totul cincisprezece. aşfi ră mas ş i eu cu pă lă ria. — Îndr ă zneş te. —Ş i ce măsf ă tuieş ti? — Aşda un sfat maiestă ţ ii-voastre. ci bine ai revenit! — Da. doamnă . — Iertare. — Bun. Oh. ce p ă rere ai? — Gîndesc căe ceva foarte grav. Ar fi trebuit s ă spun dorinş a. Pă lă ria mi-a ră mas nu ş tiu pe unde. — Ah. care sămăscoatădin încurcă tură . pă li ş i mai mult ş i chipul i se contract ă . — Doamnă . Îţ i spun nu numai bun venit. Într-adevă r. În timpul acestei povestiri. — Să -l eliberez pe Broussel?! Niciodat ă ! În clipa aceea se auzirăpaş i în sala din faţ ăş i mareş alul de La Meilleraie se ivi neanunţ at în uş ă . rosti regina. doar ai îndră znit atîtea! Cancelarul se împurpurăş i îngă imăcîteva cuvinte. domnule. patru la Hale. doamnă ! gl ă sui mareş alul. Care anume? — Doamnă . încruntînd din sprîncene. m-ar fi mirat sănu-l vă d pe acest ş oricar cu picioarele strîmbe amestecat în toatăpovestea asta.ş i prin urmare poate căîn ţ eleg greş it valoarea cuvintelor. Aduc cu mine zece sau doisprezece ră ni ţ i. deş i foarte palidă . am pierdut trei oameni la Pont-Neuf. dar asta nu măobligăpe mine. ci de prezent. nu? — Doamnă . uciş i în vreme ce ap ă rau poarta. dupătoate probabilită ţ ile. doamnă . vorbi mare ş alul. Mazarin se strecurase fă r ăzgomot în apropierea reginei ş i asculta. domnule mareş al. — Nu-i vorba de trecut. Cît despre r ă spunsul cu care m-aţ i onorat. spuse regina. rîse La Meilleraie. ş ase în col ţ ul stră zii Arbre-Sec ş i doi la poarta palatului vostru. oh. mare ş ale! exclamăbucuroasăAnna de Austria. fă răîndoială . întrebăregina. Spuneai căai să mi dai un sfat. de cum ispră vi cancelarul. dar m-am întors cu bine cu condiţ ia săvăînfă ţ iş ez voinţ a poporului. . Regina surîse. — Ah! exclamăregina. fiindcă serviciul ce mi l-a fă cut e încăfoarte proasp ă t. dar nu îndră znesc. îndră zneş te. Poartă -i oricît ărecunoş tin ţ ăpofteş ti. sfatul meu ar fi s ă -l eliberaţ i pe Broussel. — Ei bine.ş ovă i cancelarul. ş i nu voinţ a poporului. trebuie căte-ai aflat într-o mare primejdie de vreme ce-ai primit săporţ i o solie atît de ciudată ! Aceste cuvinte furărostite cu o ironie care nu scă p ăcîtu ş i de pu ţ in mareş alului. dacăn-ar fi fost preacucernicul vicar.

s ă -l eliberez pe Broussel? Dacă -i aş a. — Ră mîi aici. — Într-adevar. — Oh. care st ă tea lîngăo fereastr ăş i se uita afară . — Vicarul?! exclamăregina.ş i totu ş i am luat parte la două sprezece mari b ă tă lii ş i la nu ş tiu cîte lupte ş i hă rţ uieli. adă ugămareş alul. doamnă .Ş i măsimt mult mai în largul meu în faţ a maiestă ţ ii-voastre. da. Dacăa stîrnit-o. — Cădacănu porunciţ i săfiu arestat. Ipocritul! Privi ţ i! — Vă d c ălumea îngenuncheaz ăîn faţ a lui. Niciodată ! — Maiestatea-voastrăe stă pînă . în timp ce curtenii se priveau cu uimire. de ş i nu-i decît vicar. — Măduc săcomunic r ă spunsul maiestă ţ ii-voastre celor care-l aş teaptă . de asemenea. care ne-au întovă ră ş it pînă aici ş i care habar n-am de unde tot ies la iveală . Care e dorinţ a poporului meu? — Să -i fie redat Broussel. — Atunci? — Să -l chemaţ i pe vicar. — Bravo! ş opti d'Artagnan c ă tre Porthos.. — Nu. mareş ale? întrebăregina. Ochii Annei de Austria aruncarăfulgere. Am poruncit săfie aresta ţ i alţ ii mai de vazădecît dumneata. Straş nic ră spuns! — Ei bine. Dac ăaşîndr ă zni la rîndul meu săvădau un sfat.. în dorinş a mea (Mazarin apă să asupra acestui cuvînt) ca maiestatea-voastrăsă -l primeascăpe vicar. —Ş i iată . E pentru a treia oarăîn viaţ ă cînd mi se întîmplă . f ă cînd un pas înapoi. —Ş i asta înseamnă ?. doamnă . poţ i sărenunţ i. mi-am dat cuvântul de cinste. mareş ale. Guitaut! Mazarin să ri îndat ă . vorbi Comminges. Deş i acest sfat ar fi poate mai bun ca altul. nu vreau săse creadăcăparlamentez cu niş te ră zvră ti ţ i! — Doamnă . — Cu atît mai mult. De aceea stă rui. — Doamnă . — M-ai sfă tui. oricît de ameninţ ă tor v-ar fi surîsul. înseamnăcă poate săo ş i potolească . începu el. doamnă . spuse ea. sînt nevoit s ăplec. — Niciodată ! exclamăregina. — Încotro. doamnă . mormă i Mazarin. spuse mare ş alul. Da. mi-a fost frică . spuse Mazarin. decît în faţ a acelor demoni din iad. murmur ăea. iatăun prilej nimerit. Pe mine m-ar sfîş ia dacăaşfi în locul lui. Regina re repezi la fereastră . mi-a fost frică . . că ci îl vă d dîndu-ş i binecuvintarea în piaţ a Palatului Regal. domnule. rosti regina.. urmăMazarin.. zise La Meilleraie. n-ai teamă . muş cîndu-ş i buzele.— Ei bine. cu toate că sînt cardinal. Un om îngrozitor! El a stîrnit toată revolta asta.

— Săaibăr ă bdare. zise mareş alul. Anna de Austria se apropie de Comminges. nemiş cată . — În locul maiestă ţ ii-sale. du-te. — Ei bine. Regina veni cîţ iva paş i în întîmpinarea vicarului ş i se opri în loc.. i-o retez ăregina sec ş i fă rămă car s ăse . Maiestateasa m-a chemat să -mi cear ăsfatul? — Da. Pentru a-ţ i cere sfatul în împrejurarea neplă cutăîn care ne află m. fă cînd pe miratul. Ră scoală . — Cred cămîine nu va mai r ă mîne piatra pe piatrăîn Paris. că ruia începu să -i vorbeascăîn ş oaptă . — O săvedem. Dar ră bdare. Vicarul se înclină : — Prin urmare. iatăcum numesc miş carea stîrnităde ei înş iş i toţ i acei care o doresc. — Nu pe dumneata te întreb. maiestatea-sa doreş te. n-aşş ovă i: l-aşda pe Broussel. poate pe drept. — Iată . rosti cu r ă cealăGondy. Regina r ă mase pe gînduri. — Săfie oare adev ă rat?! vorbi Gondy. se gră bi sără spundăMazarin. — Oare pentru a-mi spune aceasta mi-aţ i îngă duit cinstea de a mă afla în prezenţ a maiestă ţ ii-voastre? întrebăGondy cu r ă ceală . cu buza de jos ră sfrînt ăa dispreţ . urmat de vicar. — Să -i spui ce-ai face în locul ei. scumpe vicar. Eu am destul ă . Uş a se deschise din nou: mare ş alul apă ru în prag. e o ră scoal ă . pe care îl socotea. inima acestei tulbură ri. — Oare cum se vor ispră vi toate astea? murmurăel. — Ră scoalăe în sufletul acelora care cred căpoporul meu se poate ră scula! exclamăAnna. cu aerul lui liniş tit. —Ş i dacănu-l dau. vesti el.— De ce nu spui voinş a dumitale. rosti ea. doamnă . pe domnul de Gondy care se gr ă beş te săse înfă ţ iş eze la porunca maiestă ţ ii-voastre. se uita în direcţ ia unde se aflau d'Artagnan ş i Porthos. Mazarin se înclină . aspră . aş a s-a hotă rît. rece.. Mazarin. În acest timp. ră spunse vicarul. Vicarul se uităla regină . ce spui de ră zmeriţ a asta? — Cănu mai e o r ă zmeriţ ă . incapabilăs ăse prefac ăîn faţ a vicarului. Ceilalţ i cî ţ i erau de faţ ădiscutau cu jumă tate de glas. — Nu. adeveri regina. domnule. În glasul mîndrei spanioloaice se desluş ea atîta hotă rîre. doamna. aş a ca alţ ii? ş opti regina. ce crezi c ăse va întîmpla? izbucni regina. Gondy se înclinăcu respect. ră bdare. D'Artagnan se întoarse că tre Porthos. rosti Anna de Austria. încît mareş alul nu mai zise nimic: se înclinăş i plecă . care încuviin ţ ăprintr-un semn. autoritatea regelui va pune rînduialăîn toate. rosti Porthos. Dupăo clip ăridic ă fruntea ş i zise: — Domnule mareş al. caută -l pe vicar ş i adu-l încoace! —Ş i ce spun poporului? întrebămareş alul. interveni Mazarin. neliniş tit.

Ş tii doar căînţ eleg destul de prost franţ uzeasca pe care dumneata. — Acolo ş i în altăparte. totul s-ar sfîrş i. zise d'Artagnan că tre Porthos. Bun sfat. din fericire. încuviinţ ăgrav vicarul. dar într-alt chip decît socotiţ i. cu un zîmbet care te înfiora. ză u aş a! Se vede cît de colo căvine de la un preot. — În fortă rea ţ a Saint-Gervais. monseniore. atunci voi spune căîmpă rtă ş esc întru totul pă rerea domnului mareş al. în urbea La Rochelle. o vorbeş ti ş i o scrii fă răcusur. Insultele din ziua aceea pă reau călunecăpe lîngă el ca ş i batjocurile din ajun. deş i deprins cu furiile acestei că snicii zbuciumate. — Să -l dau pe Broussel! strig ăea în cele din urmă . Se uităcu ră ceală la regină . E un fel de a vorbi. aminti Porthos. Gondy se ţ inu tare. doamnă . ca sămă gîndesc căar lă sa multăvreme capitala pradăunei tulbură ri care poate săducăla o revoluţ ie.întoarcă . nu avem un Oliver Cromwell. gîndea mult ş i vorbea puţ in. Minunat sfat. rosti regina cu un zîmbet ră ută cios ş i muş cîndu-ş i buzele de furie. — He-he! f ă cu el. care azi s-a preschimbat într-o ră scoală . ră zmeriţ a de ieri. asemuite de toţ i poeţ ii vremii cu rodiile în floare. Pe domnul de Gondy. — Ascultîndu-te. asta se datoreş te f ă răîndoialăfaptului ca aveţ i altele mai bune de urmat. Priviţ i în Anglia. ră spunse regina. ş i-atunci totul s-ar sfirş i. întocmai aş a cum spuneţ i. — Dacăeu sînt cel întrebat de maiestaţ ea-voastră . oamenii aceş tia sînt asemenea tră snetului: . — Dacăl-aţ i da mort. cl ă tinînd din cap. glă sui Gondy. Mazarin. dupăpă rerea dumitale. — Cine ş tie? f ă cu Gondy. cu Athos ş i Aramis. — Deci. dar ura ş i dorin ţ a de r ă zbunare se adunau în tă cere. numai că . dacăp ă rerea mea nu e pe placul maiestaţ ii-voastre. trebuie săcred oare căpoporul a pierdut orice mă sură ? — Anul acesta nu-i prielnic regilor. poate deveni mîine o revoluţ ie? — Întocmai. apoi continuăcu aceeaş i liniş te: — Doamnă . ră mase înspă imîntat. — Uite un consiliu de stat. L-aşda ş i eu pe acest domn Broussel. Vicarul lă săfurtuna sătreac ă . Numai că noi am ţ inut altele mai acă tă rii. în adîncul inimii sale. domnule. mort sau viu. pică turăcu pic ă tură . care tocmai f ă cea semn lui Mazarin săspunăş i el ceva. domnule vicar. O roş eaţ ăvie aprinse obrajii reginei. Buzele-i de carmin. — Am spus mort sau viu? reluăMazarin. sfat de prieten. dupăobiceiul să u. — Da. iar frumo ş ii ei ochi alba ş tri pă reau gata să -i iasădin orbite. noi. pă lir ăş i tremurau de mînie. Cunosc prea bine înţ elepciunea reginei ş i a sfetnicilor ei. doamn ă . în Fran ţ a. Mazarin însuş i. vorbi vicarul cu aceeaş i lini ş te.

drace. care ai atîta putere asupra lor ş i care eş ti prietenul nostru. Dar. atunci dumneata. va lua mă surile de cuviinţ ă . dîndu-le binecuvîntarea dumitale. cerceta cu privirea draperiile. jur pe Dumnezeu că . — Bun! murmurăMazarin. fă răsă -ş i gă seascălocul. eu îl apar. Săvedem ce-o săiasă . — Bun. cu aceeaş i ră ceală . folosiţ i-l. Dimpotriv ă . Gondy. Era limpede cănu prea înţ elegea cuvintele prietenului să u. locului. oricum. — Poate căva fi prea tîrzîu. — Deci eu n-am acest drept? exclam ăregina. dumneata o să -i potoleş ti. —Ş i eu la fel. oprindu-se. regina îş i apă sa pieptul cu amîndou ămîinile. mirosea felurite parfumuri ş i se plimba de colo-colo. dac ă -l daţ i pe Broussel. a ş ezîndu-se. Regina urmă rea din ochi pe cei care plecau. d'Artagnan. Mazarin ş edea pe scaunul lui ş i pă rea s ăcugete. r ă spunse Gondy. iar eu. murmurăd'Artagnan. cucernice vicar. îş i pipă ia c ă maş a de zale îmbră catăpe dedesubt ş i. uită -te bine la preotul ă sta. De ce nu-i el ministru. — Ră mîi. unul. se întoarse. domnule. spuse ironic regina. să -l slujesc pe el în locul secă turii ă steia de Mazarin! Ah. cugetăGondy în sinea lui. — Porthos. — Haide. în ră stimpuri. îi ş opti d'Artagnan lui Porthos. continuăneîndur ă tor vicarul.nu-i cunoa ş tem decît în clipa cînd lovesc. Gondy fă cu o plec ă ciune ş i vru săse retragădimpreunăcu ceilalţ i. care începuse săse neliniş tească . n-o săfiu acela. Regina concedie curtea printr-un semn. — Ei bine. Se vedea căse stră duieş te să -ş i st ă pîneascăb ă tă ile repezi ale inimii. „Bun. zise Porthos. zise Porthos. Uite un om aş a cum îmi place mie. în sfîr ş it. — La naiba! fă cu d'Artagnan că tre Porthos. observăGondy. că uta sub pelerinăsăvad ădacă mînerul pumnalului spaniol ascuns acolo îi e la îndemînă .Ş i poate căeu însumi îmi voi fi pierdut atunci orice înrîunre asupra lor. Dar prev ă d căvor fi cumplite ş i căvor avea darul să îndîrjeascăş i mai mult pe ră zvră tiţ i. dac ă sare careva asupra lui. Haide. eu. spuse regina. Cîtăvreme. maiestatea-voastrătaie din r ă dă cină orice ră zvră tire ş i dobîndeş te dreptul de a pedepsi aspru orice nou ă încercare de ră scoală . Ei ş i? — E un om ş i jum ă tate! Porthos întoarse ochii mirat spre d'Artagnan. în afarăde Mazarin. Fiecare dintre cei de faţ ătres ă ri înfiorat ş i urmăun moment de tă cere. zise regina. îl vă d. Are săcedeze. — Dacăîl ave ţ i. — Maiestatea-voastră . Dupăce ultimul dintre curteni închise uş a. acum că . i se ală turăPorthos. Se vedea c ăface sforţ ă ri de necrezut ca să -ş i stă pîneascăfuria: se r ă corea cu evantaiul. ce ispră vi am să vîrş i împreună ! — Da. În acest timp." — O săpun ăsă -l omoare.

lă sînd braţ ele vlă guite să -i atîrne de-a lungul corpului ş i zise cu o voce în care se ghiceau lacrimile: — Iartă -m ă . Apoi. — Oh! strigăAnna de Austria. Numai ca. eu l-aşucide pe Vitry. mă . se îmblînzi pe loc. întreg poporul Parisului. apoi eliberaţ i-l pe Broussel ş i redaţ i-l poporului. săpui piciorul în prag. altfel nu e ş ti decît o femeie vulgară ! La primele cuvinte ale acestui discurs. ostaş i? Ah. — Sst! fă cu Porthos. ş opti: — Porthos. asta dac ăar mai exista vreun Vitry la curte ş i dacăVitry ar intra acum pe u ş ă . altfel sînt un om pierdut. fă răs ăi se clinteasc ăun mu ş chi pe faţ ă . fu rostităcu o expresie de nepă truns. ceea ce constituie forţ a cîrmuitorilor puternici. nu bă nui decît un simplu avertisment la moderaţ ie. — Iatăun om mort. pe care. astfel mustrată . Dinspre partea ei. Ascultă ! — Doamnă ! strig ăcardinalul.sîntem singuri. Doamna. ş i că . pe care e primejdios să -l înfrunţ i acum. supus ăslă biciunilor femeii. mai degrabăl-aşstrînge de gît cu mîinile mele! Ş i se repezi cu pumnii încleş taţ i spre Gondy. fă răîndoială . aprinzîndu-se de propriile-i cuvinte. prin urmare. recunoaş teţ i public o greş eală . dacăacest preot vrea. cînd Mazarin tă cu. — Iată -l. îl ura în clipa aceea cel puţ in tot atît cît îl ura ş i pe Broussel. Aceastăasprădojană . Decît s ăli-l dau pe tică losul de Broussel. doamn ă : lă saţ i săse cread ăc ăaţ i chibzuit adînc lucrurile. ş i gata! Iar cardinalul Mazarin mi-ar purta o recuno ş tinţ a nem ă rginită . Astă zi nu-i momentul. ce faceţ i? Apoi adă ug ăîn spaniolă : — Anna. apucînd-o pe Anna de Austria de braţ ş i tră gînd-o înapoi. într-o altă împrejurare. vă dind o elocinţ ăce-l caracteriza pe Mazarin atunci cînd vorbea italiana ori spaniola. d'Artagnan apucase braţ ul lui Porthos. e ş ti nebună ? Te cer ţ i aici ca o femeie de rînd. ş i tu la fel! — Bine. în persoana acestui preot. SfintăFecioară . cucernice vicar. înainte s ă ajungăla acest prelat de ispravă . Se aş eză . într-un ceas pierzi coroana?! Deci lasăpe mai tîrziu. cucernice vicar. Doar privirea-i de ghea ţ ăse încruci ş ăca o spadăcu privirea furioas ăa reginei. repetăsfatul dumitale. o regină ?! Nu-ţ i dai seama căai în faţ a ta. strîngîndu-l din ce în ce mai tare. S ăm ăumilesc pîn ăîntr-atît?! Sînt reginăsau nu? Toatăaceastăgloatăcare url ăe mul ţ imea supu ş ilor mei sau nu? Am prieteni. oricît de iscusit fizionomist ar fi fost. ş i pune ieş irea de adineauri pe seama suferinţ ei mele! Femeie ş i. Gondy ră mase nemi ş cat. continuăea. astă zi linguş eş te ş i dezmiardă . lă săfocul din ochi săi se stingă . încît Gondy. cum spune regina Caterina. tu. Ca s ă spunem aş a. sîngele să -i fugădin obraji ş i mînia vorbirii de pe buze. consimţ i Porthos. zise gasconul. sănu spui niciodat ăfaţ ăde Mazarin căîn ţ eleg spaniola. regina. dar din care nu ră mînea nici urmăcînd vorbea franţ uze ş te.

dacăîmparte aş a pă lă riile de cardinal. Cardinalul se apropie de regină să -i vorbească . oare ce-o săne fă gă duiascăîn ziua cînd au săvrea să -l omoare? întrebăd'Artagnan. —Ţ ie aşface săţ i se dea bastonul de mare ş al al domnului de La Meilleraie. maiestatea-voastrăgreş eş te socotind drept nesupunere pă rerile mele sincere. adă ug ăGondy. surîzînd. Comminges d ă du buzna în salon. nu se bucurăde prea multătrecere. — Nouă . La naiba. spre regină . dac ămaiestatea-voastrăi-l dătotuş i pe Broussel. doamn ă ! spuse Gondy. dupăcît mi se pare. — În acest caz. bubuitul tră snetului. înclinîndu-se. îi fu recunoscă tor lui Gondy pentru aceast ăsc ă pare din vedere ş i spuse cu glasul cel mai mieros ş i cu cea mai prietenoasăexpresie întipă rităpe faţ ă : — Doamnă . care e unul dintre cei mai iscusiţ i politicieni ce avem. Mătem căo datăce torentul rupe ză gazurile. săne preg ă tim. Urletul valurilor. „Ah. ciulise urechile.îngrozesc de ră zboiul civil.ş i obiş nuităsăfiu ascultată . atîta tot. care. îmi ies din fire la primele semne de nesupunere. În acea clipă . din prag. — Aş adar. am sămăgîndesc. Cea dintîi pă lă rie de cardinal disponibilăpare anume fă cutăpentru acest cap nobil. în clipa de faţ ă . mugetele unui vulcan nu se pot asemui nici pe departe cu furtuna de strigă te ce tocmai se ridica spre . Poporul a strivit santinelele de grilaj ş i acum forţ eazăporţ ilel Ce porunciţ i? — Ascultaţ i. Mazarin. credeţ i-l pe vicar. doamnă . Porthos. Nu cu regina are poporul ce are. eu cred cătrebuie săle pui noi z ă gazuri dinainte. Maiestatea-voastrănu are decît supuş i plecaţ iş i plini de respect. regină . ş i să -i cerem chiar de mîine un regiment pentru fiecare. vorbi regina. Du-te. îngă imăComminges. — Iertare. Deodată . mirat căbate pasul pe loc. te temi cu adevă rat de tulburarea poporului? — Da. ai mare nevoie de mine. crezînd căvicarul va pomeni de strigă tele: „Jos cu Mazarin!". întă ri Gondy. Gondy zîmbi. privirea reginei se învă pă ie. rosti Gondy. săţ in ăr ă zboiul civil numai un an ş i fac săaureascăpentru mine spada de comandant suprem! — Dar eu? întrebăPorthos. sănu pricinuiascămari nenorociri. Gonay se uitănedumerit la Mazarin. doamnă . tică los viclean!" îş i zise Gondy în sinea lui. care la cuvintele: Nu cu regina are poporul ce are. un tumult înspă imîntă tor se auzi în Piaţ a Palatului Regal. Drace. poporul îl cere pe Broussel. fiind prea fericit sătră iascăsub cîrmuirea maiestă ţ ii-voastre. — Doamnă . — Ce mai e? zise el. Mazarin se fă cu alb ca varul. spuse regina.

Apoi ră sunăcu putere: „Tră iascăBroussel! Tr ă iascăvicarul!" — Tră iascăregina! strigăvicarul. vreau eu acest lucru! Regina se pră buş i pe un scaun. poporul nu înaintase nici m ă car cu un pas. Trebuie! Apoi adă ug ă : — Semnează . În clipa aceea ră sunăun pîrîit îngrozitor: una din por ţ i începea s ă cedeze. interveni Mazarin. pe care o deschise. doamnă . — Da. Anna de Austria fu cuprinsăş i ea de fricăş i-l chem ăînapoi pe Comminges. iar cu restul să -mi mă turi de aici toatăcalicimea asta. — Nici un pas mai mult! strigăel. — Ce poruncesc? repetăregina. Gondy se repezi la o fereastră . Poate căvicarul nu scosese acest strigă t decît spre a o face pe Anna de Austria . doamnă . se întoarse la ferastr ăş i. — Salvaţ i-o pe regin ă ! strig ăMazarin vicarului. — Ei. Ş i semnă . murmurul nă prasnic al mîniei ră suna fă răîncetare. — Doamnă . pe mine! La acest strigă t izbucnit din inima cardinalului îngrozit. Prea tîrziu! Poarta cedăş i se auzirăurletele de bucurie ale gloatei. D'Artagnan puse mîna pe spadăş i fă cu semn lui Porthos săfacăla fel. ne pierzi pe toţ i. cu acea supunere des ă vîrş ităa ostaş ului. care îi sorbea din ochi cele mai mici miş că ri. Vicarul. — Adevă rul. ce faceţ i? — Du-te! Comminges ieş i. te rog. Drept ră spuns. înş fă căhîrtia de îndatăce o vă zu semnată . luăpana în mînăş i semnă . smulgîndu-ş i pă rul din cap. se auzirădoar cîteva glasuri slabe ş i stinghere. Ţ inut în loc de Louvières. Regina semnează . — Prea tîrziu! se tîngui Mazarin. interveni Mazarin.cer. — Posteazăo sut ăde oameni în jurul regelui. punîndu-i înainte o panăde scris ş i o hîrtie. pe rege. nu-i timp de pierdut. — Cîţ i oameni ai la palat? —Ş ase sute. pe dumneata. În schimb. — Ce spui? izbucni regina. fluturînd-o în mînă . Îl recunoscu pe Louvières în fruntea unei mulţ imi de trei-patru mii de oameni. Anna. strigă : — Iatăordinul! Întreg Parisul pă ru căsloboade un uriaşstrigă t de bucurie. Regina scrise: „Paznicul închisorii Saint-Germain va pune în libertate pe consilierul Broussel".

. auziserătotul. cînd ai dobîndit ceea ce ai vrut. Nu e ş ti bă rbat! Ş i plecă . Apoi. cînd aceş ti oameni de seamăerau întemni ţ aţ iş i . popăblestemat! izbucni Anna de Austria. VII NENOROCIREA ÎMPROSP Ă TEAZĂMEMORIA Anna se întoarse furioasăîn camera ei de rugă ciune. — Cînd regina va avea nevoie de mine. unde îi gă si pe cei doi prieteni plimbîndu-se încoace ş i încolo. Te voi sili săbei într-o zi din veninul ce mi l-ai turnat azi! Mazarin vru săse apropie de ea. — Tu nu eş ti femeie! murmur ăMazarin. salutîndu-i cu cel mai fermecă tor zîmbet. tumultul contenise ca prin farmec. poţ i pleca. întîiul prinţ de sînge. nici n-a crîcnit cînd erau batjocoriţ i. ş i am crezut căporunca era ş i pentru noi. alungatăde că tre cardinal. — Aş adar. maiestatea-sa ş tie c ăsînt gata oricînd săo slujesc. ră spunse d'Artagnan. Maria de Medicis. — Hotă rît lucru. Cum?! Poporul l-a vă zut pe domnul de Condé. rosti vicarul. domnule d'Artagnan. Mazarin ie ş i îndatăş i el pe coridor. eş ti omul pe care-l că utam ş i poţ i săte bizui pe mine atît dumneata cît ş i prietenul dumitale. intr ăceva mai liniş tit la el în cabinet. Apoi. domnule d'Artagnan? întrebăMazarin. l-a vă zut pe domnul de Vendôme. dup ăo clip ăde visare. întrucît la ieş irea lui Gondy din palat. înclinîndu-se. — De vreun sfert de ceas. întemni ţ at la Vincennes. frîngîndu-ş i frumoasele-i mîini. spuse ea. uitîndu-se la Porthos ş i fă cîndu-i semn s ănu-l dea de gol.să -ş i cunoascăslă biciunea. Mazarin îi surprinse semnul ş i ră mase încredinţ at c ăd'Artagnan a vă zut ş i a auzit totul. fosta lui regentă . sînteţ i aici de. — Ah. — De ce aţ i ie ş it din cameră . — Lasă -mă ! se smuci regina. adicăpe fiul lui Henric al IV-lea. spuse d'Artagnan. —Ş i acum. arestat de că tre soacramea. Regina înclinădin cap ş i Gondy se retrase. întinzînd bra ţ ul că tre uş a care abia se închisese. Încrunt ădin sprîncene ş i pă ş i drept spre draperia pe care o ridică : încă perea era goală . La cel din urmăcuvînt al reginei. — Fiindcăregina a poruncit tuturor săplece. a vă zut-o pe soacr ă -mea. domnule de Gondy. prin urmare. — Cum?! strigăea. d'Artagnan îl apucase de mîn ăpe Porthos ş i-l tră sese pe coridor. îş i aminti c ăd'Artagnan ş i Porthos trebuie săfie acolo ş i. însăîi fu recunoscă tor pentru aceastăminciună ..

e trist s ăfii silit a ceda astfel. apă rîndu-l pe Broussel. atunci ce-a ajuns regalitatea? Anna atingea fă răsăse gîndeasc ăproblema cea mai arză toare. care îl g ă seau pe ministru foarte tulburat. Numele lui fusese rostit cu groazăla Palatul Regal ş i tînă rul spunea rîzînd consilierului reîntors în mijlocul familiei: — Crezi oare. avînd ală turi pe Louvieres.ameninţ aţ i! Ş i pentru Broussel?!. Luînd în seamăp ă rerea lui. dacăar încerca mă car s ă -l aresteze. cră patăde sus în jos. El o cunoş tea pe orgolioasa prinţ esăş i se temea grozav de hotă rîrile Annei de Austria. mi-ar da-o? D'Artagnan se folosise de acest ră gaz pentru a-l trimite înapoi pe Raoul. dar cavalerul.ş i doar o noapte ca săridice baricadele la loc.. Ce conteazăBroussel?! E un nume. pe care abia îl ţ inuse închis în casăîn timpul ră scoalei. Oricît de iscusit politician ar fi fost. Planchet se întorsese la pră vă lia lui. pe care nu-l putea suferi. ş i contribuise mult la eliberarea tată lui s ă u din închisoare. Ş tiu. o săne luă m revanş a.. iar strigă tele de: „Tr ă iasc ăBroussel! Tră iascăpă rintele nostru!" ră sunau din toate pă rţ ile. Poporul nici nu crîcnise cînd era vorba de prinţ i. Louvieres era mîndru ş i mulţ umit: se ră zbunase pe Mazarin.ş i nu un nume. nici nu voise săaud ăde despă gubiri. ba chiar era convins că . privind din cînd în cînd la frumoasa lui oglindăde Veneţ ia. împă rţ ind apăsfinţ ităcu o mînăş i cerînd milostenie cu cealaltă :ş i nimeni nu se gîndea căaceste douămîini au ajutat săse smulgădin edificiul social piatra de temelie a regalită ţ ii. că ci . o hotă rîre a Parlamentului ceruse burghezilor sădepunăarmele ş i săînlă ture baricadele: ei ş tiau acum ca le trebuie doar un ceas ca săia din nou armele în mînă . ş i pe Friquet în spatele tră surii. Regina pă rea săurzeascăîn capul ei o mare hotă rîre. Iscoadele cardinalului ş i ale reginei culegeau de pretutindeni noută ţ i supă ră toare. a doua zi dimineaţ ă . tată . cădac ăi-aşcere acum reginei o companie. într-o tră surăimpună toare. Mazarin se înş ela de astădată : Broussel era o problemă . lipseau doi. Aş a că . dar poporul se ridica pentru Broussel: asta fiindcăera vorba de un om de jos ş i fiindcă . regina ş i cardinalul la un loc. b ă gîndu-l în sperieţ i pe Mazarin. fiul să u. nu o problemă . iar pe reginăfoarte lini ş tită . Dar. poporul înarmat se îngră mă di să -l vadă trecînd. aş a cum se ridicase pentru Broussel. În acest timp. — Eh! spuse el. poporul s-ar ridica pentru el. ceea ce sporea ş i mai mult neliniş tea lui Mazarin. Iisuse. lasă . Rochefort înapoiase cavaleriş tii cavalerului d'Humières: e adevă rat. Izbînda ş terge orice vin ă : Planchet nu se mai temea deci căva fi spînzurat. Mazarin se plimba în lungul ş i în latul cabinetului s ă u. cînd Broussel îş i fă cu intrarea în Paris. partizan al Frondei în sufletul lui. poporul simţ ea instinctiv c ăse apă răpe sine. Vicarul îş i fă cuse intrarea în Parlament mai rege decît regele. Cerş etorul îş i luase iară ş i locul să u în tinda bisericii Saint-Eustache.

consilierii comunali colindau pe la prietenii lor ş i spuneau: — De ce nu l-am lua noi pe rege ş i nu l-am aş eza la Palatul primă riei? E o greş ealăsăl ă să m să -l creasc ădu ş manii noş tri. de pildă . Cardinalul aş ternea pe hîrtie un ră spuns că tre Cromwell. învinuit cănutreş te faţ ăde sora sa o dragoste care trece peste marginile afecţ iunii fră ţ eş ti. dar Cromwell ş tie . Raoul fă cuse o vizitădoamnei de Chevreuse ş i apoi se înapoiase la oş tire. dar d'Artagnan vorbise în numele contelui de La Fère. Era o ş tire foarte simpl ăş i foarte firească . La ora cinci. Dacăar fi crescut sub privegherea vicarului. Peste noapte domni o surd ătulburare. domnul de Beaufort trebuie lă sat săvină . — Eh. sar hră ni cu principiile naţ ionale ş i-ar îndră gi poporul. patrulele de negustori înarmaţ iş i cetele de cerş etori. acesta intrase în camera ei de rugă ciune ş i plecase abia la cinci dimineaţ a. burghezii mai r ă să riţ i. nu sîntem decît la început! — Ce văface săcredeţ i asta? — Cunosc inima reginei: nu se va da bă tută . Gondy se gîndi puţ in ş i spuse: — Lasă -l să -ş i urmeze calea. — Aş adar. — Eh! spunea Mazarin. Dacăea încă nu se culcase. Singur Rochefort socotea călucrurile s-au sfîr ş it destul de ră u: îi scrisese prinţ ului de Beaufort s ăvină . a doua zi se vă zur ăiară ş i pelerinele cenuş ii ş i negre. Se duse la vicar să -l întrebe dac ăn-ar trebui s ă -i trimit ăveste prinţ ului s ăse opreascăîn drum. — Ah! exclamăRochefort. — Spuneţ i-mi. Se vorbea de unele indiscreţ ii ale doamnei de Longueville. consilierii municipali. Se scurseserăş ase zile din cele zece cît îi ceruse lui Mordaunt săaş tepte. îi f ă cuse unele mă rturisiri. regina se duse în cabinetul cardinalului. — Oare pune la cale ceva? — Sper. Regina petrecuse noaptea sfă tuindu-se între patru ochi cu Prinţ ul. nu s-a ispr ă vit? întrebăRochefort. cardinalul se ş i deş teptase. Chiar în seara sosirii Prinţ ului. Aceste mă rturisiri dezvă luiau sinistre planuri urzite de regină . se ră spîndi zvonul căPrinţ ul a sosit.tînă rul voia cu orice preţ s ătrag ăspada pentru una sau alta din tabere. la miezul nopţ ii. L-am cam fă cut săaş tepte. Raoul se împotrivise la început. ce ş ti ţ i? —Ş tiu ca i-a scris Prin ţ ului s ăse întoarcăde la o ş tire în cea mai mare grabă . că reia Prinţ ul. prinţ ul urma săsoseascăş i avea săgă seascăParisul liniş tit. Ave ţ i dreptate. dragul meu conte. care-i dau tot sfaturi rele. Dar în seara zilei cînd avea loc aceastăconvorbire. totuş i avu un uriaş ră sunet.

—Ş tii căvor s ămi-l ia pe rege? glă sui regina. — Avem armată ? — Cinci sau ş ase mii de oameni. — Sprijinăacest plan? — E sfatul lui. întrucît. Nimic nu e cu neputinţ ă . — Ce e. Mîndrăş i fericită . tremurînd ca nu cumva Anna de Austria să -i ceara săscoatădin punga lui. dupăcum mi s-a spus? — Aseară . SingurăAnna de Austria putea săvinăpe uş a asta. . — Planul nu-i lipsit de mă re ţ ie. Avem bani? — Puţ ini. Regina era într-un halat de casă . da! Ş i pe mine vor săm ăspînzure. —Ş i l-ai vă zut? — Abia m-am despă rţ it de el. care o prindea bine încă . —Ş i Parisul? — Îl înfometeazăş i-l sileş te săse predea fă r ăcondiţ ii.bine ce-s revoluţ iile pentru ca sănu-mi treacăasta cu vederea. că ci avea în ochi stră lucirea pe care ţ i-o dăo bucurie lă untrică . — Vorbe goale. — Care? — Neputinţ a de a-l aduce la îndeplinire. — Nu-l vor avea pe rege! —Ş i nici pe mine nu măvor spînzura! — Ascultă : vreau săli-l smulg pe fiul meu ş i pe mine îns ă mi. regina mea! spuse Mazarin. f ă răsăş tie nimeni decît tu. — Nu. numai c ăeu vă d o singur ăpiedic ăîn cale. Giulio. Anna de Austria pă stra privilegiul de a ră mîne mereu frumoasă : numai căîn acea dimineaţ ăera mai frumoasă ca de obicei. spuse Mazarin. care va schimba faţ a lucrurilor de la o zi la alta. a sosit. Săvedem despre ce e vorba. — Aş adar. — Da. că ci am gă sit mijlocul să înă bu şhidra. Vreau ca acest eveniment. practic. eu ş i o a treia persoană . —Ş i cine este a treia persoană ? — Prinţ ul. adeveri ea. Ş i ascunse ceea ce scria. neliniş tit. — Teoretic. cînd auzi un zgomot uş or la uş a ce comunica cu apartamentul reginei. ca ş i Diane de Poitiers ş i Ninon. Cardinalul se ridicăş i se duse să deschidă . precum ş i pe dumneata cu mine. doamnă ? întrebăMazarin. Te vă d tare mîndră . — Eş ti un mare politician. — Din nenorocire. strecurînd scrisoarea începutăsub filele de hîrtie albă . sădevin ăun fapt împlinit. Tocmai recita cu plă cere începutul ră spunsului.

da. Vreau săsting focul în sînge. rosti el.ţ i-o spun eu. se aflăla ananghie. încercuit. Atîta doar cănu plec niciodată . Vorbeş ti de fugă ! Mazarin ridicădin umeri.ş i-ar fi pă cat! — Rîzi! — Nu rîd deloc. mai puţ in ca altădată . — Măucizi cu frica asta a ta. nu sîntem pe vremea lui Malatesta ş i a lui Castruccio Castracani. eu înfrunt furtuna.. probabil. Carol I. nu-i obiceiul meu. — Eu am să -l gă sesc. Pregă teş te-te de plecare! — Eu. ca femeie. —Ş tii căasta înseamnără zboi. înfometat. frumos! murmurăMazarin. da. E primejdios săporne ş ti r ă zboi împotriva unui întreg popor: uită -te la fratele tă u. — E cu putinţ ă . cu condiţ ia ca lucrul săfie cu putinţ ă . ş i acum. dar o înfrunt.ş i eu la fel: ne-ar fi urît mai puţ in pe amîndoi! — Totuş i.—Avem curaj? — Berechet. Giulio! Oare de ce anume te temi? — De multe lucruri. sînt întotdeauna gata de plecare. îl detest! — Foarte frumos. per Baccho. îi luămîna ş i o conduse pe reginăla fereastră : — Priveş te! . — În sfirş it. dar nu vă d mijlocul de a ajunge aici. Împotriva cui se strigă ? împotriva ta. unul. vei pleca ş i tu? — Am sa încerc. iată -te ş i însetatăde sînge! Ia seama. deoarece eu nu fug. crîncen. vreau săprefac acest oraşîn cenuş ă . Vreau o pildă înspă imîntă toare care săpă streze pururi vie crima ş i pedeapsa! Parisul! Îl ură sc. Giulio? Parisul. frumoasa mea regină . sigurăcăn-ai săfii pedepsită . acest odios Paris. la mare anaghie! — Noi sîntem în Franţ aş i eu sînt spaniol ă ! — Cu atît mai ră u. dacăeu plec. po ţ i săinsulţ i bă rbaţ ii dupăplac. nu ca un lă ud ă ros. — Atunci e uş or. ori a mea? Pe cine vor săspînzure? Pe tine. ră zboi! zise Anna de Austria. deş teptîndu-se într-o dimineaţ ăfă r ăregin ăş i fă r ărege. ori pe mine? Ei bine. nemaiavînd nici o altăresurs ădecît acest Parlament stupid ş i pe slă bă nogul de vicar cu picioarele lui strîmbe! — Frumos. Înţ eleg efectul. Da.. Vei fi decapitată . asediat. Ma învinuie ş ti cămi-e frică : nu mi-e atît de fricăcum îţ i este ţ ie. distrug ă tor. — Care? Chipul batjocoritor al lui Mazarin se posomorî. ş i tu măînvinuie ş ti cămi-e fric ă ! S ăai în mine o pildă : cu mai puţ in zgomot izbute ş ti mai mult. eş ti de acord cu mine? — Da. r ă zboi civil. tu nu e ş ti decît o femeie ş i. Anna. — Anna. înţ elegi. neiertă tor! — Oh. Strigi prea tare ş i nu ajungi la nimic. cu atît mai ră u! Aşfi preferat săfii franţ uzoaic ă . Oh.

care aducea o scrisoare pentru d'Artagnan. cunosc un om care va ş ti săne scoat ădin Paris. Ţ ineau spada sub că patîi. Ş i. acoperăcerul. care p ă zesc porţ ile palatului. orbităde îndă ră tnicia ei. Mazarin nici mă car nu întoarse capul. din care ar fi trebuit săfac un mare ş al al Franţ ei! Soacră -mea a risipit aurul.— Ei bine? fă cu regina. — Din partea cui? întrebăd'Artagnan. cu că ş ti pe cap. care a dus-o la pierzanie. Anna. vino la cealalt ă fereastră : ce vezi? Oameni din popor. care m-a salvat! Ş i. cu muschete în mîini. ş i eu l-am lă sat în uitare. galben. regina se lă săîntr-un fotoliu ş i izbucni în plîns. ră suflă torile pivni ţ elor sînt p ă zite. ieş i din încă pere. D'Artagnan dormea încăş i visa c ăun nor mare. pistoalele. Acum. ş i care scruteazăfereastra de unde tu te ui ţ i la ei. De un ceas caut s ă -ţ i dovedesc asta. da. Porthos visa cău ş a tr ă surii lui nu-i destul de mare pentru blazonul pe care poruncise s ă -l zugră veascăacolo. Deodată . înarmaţ i cu halebarde. —Ş i totuş i el a izbutit. dacănu măînş el. începu să scrie. demnită ţ ile ş i aten ţ iile pentru Concini. un om pe care multăvreme l-am dat uit ă rii. tremurînd de mînie ş i ro ş ie de umilinţ ă . murmură : — Nerecunoscă toare ce sînt. încît au săte ză reascădacăridici mai mult perdeaua. deş i pă trunsăde bucurie. Ş i Mazarin îş i reluăliniş tit scrisoarea începutăş i neterminată . n-o săieş i de aici. regele l-a fă cut pe Vitry mare ş al al Fran ţ ei pentru un asasinat. pe acest nobil d'Artagnan. — Ce vezi de la aceastăfereastr ă ?Ă ş tia. se ridicăstrigînd: — Sînt salvată ! Oh. am uitat două zeci de ani de acest om. da. alergînd la o mă suţ ăpe care se aflau hîrtie ş i cerneală . cănorul acesta revarsăo ploaie de aur ş i căel st ăcu pă lă ria întinsăsub un jgheab. Ajunsăîn apartamentul ei. fulgeratăde un gînd. sînt burghezi cu că mă ş i de zale. . visă toare. Furădeş teptaţ i la ora ş apte de că tre un valet fă rălivrea. d'Artagnan dormea în camera lui Porthos. La orice fereastrăte-aşduce. ca pe vremea Ligii. — Socoţ i s-o faci în acelaş i chip? — Atunci sînt prizonieră ? — Drace! exclamăMazarin. Era un obicei pe care cei doi prieteni îl luaserăde cînd cu tulbură rile. încît ţ i-aşspune ş i eu ceea ce acel cumsecade La Ramée îmi spunea despre domnul de Beaufort: dacănu eş ti pasă re sau ş oarece. iar pe o mă su ţ ă . VIII ÎNTREVEDEREA În dimineaţ a aceea. la îndemînă . trîntind uş a cu putere în urma ei. ai vedea acelaş i lucru: porţ ile sînt pă zite. în mizerie.

ridicîndu-se în capul oaselor. — Uite căse-ncurcătreaba! morm ă i Porthos. cardinalul. — Ei bine! zise Porthos. îi încheia mantaua. sînt convins. rosti d'Artagnan. Spune Eminenţ ei-Sale căîntr-o jum ă tate de ceas voi fi la ordinele sale. — Bine! — Prietene. În vreme ce Porthos. amintirea mea săse ridice iară ş i la suprafaţ ă . — Nu crezi căte cautăamîndoi pentru acelaş i lucru? — Mai mult decît atît. eu sînt gascon. dupăregină . Un alt valet trecu pragul încă perii. zise el. care nu se dă duse jos din aş ternut. de îndatăce închise uş a. — Ba mie mi se pare ceva cu totul neobiş nuit. veş nic preocupat de supă rarea pe care mă rirea lui viitoare ar putea-o pricinui altora. înseamnăcălucrurile s-au încurcat ră u. — Hait! exclamăPorthos. D'Artagnan întoarse ochii spre Porthos. ră spunse d'Artagnan. Eminen ţ a-Sa îmi d ă întîlnire peste jumă tate de ceas. cineva ciocă ni pentru a doua oarăla u ş ă . — Noroc cănu l-a vă zut pe celă lalt! continuăd'Artagnan. întorcîndu-se spre valet. o miros eu. eu. — Ascute-ţ i spada. pentru ca. — Din partea Eminenţ ei-Sale Cardinalul Mazarin. . ră spunse valetul. Ş i mucles! — Ah! Nu-i oare vreo cursăca săscape de noi? vorbi Porthos. încuviinţ ăPorthos. Nu mi se pare nimic neobiş nuit. în timp ce Porthos se zgîia la el. întinzîndu-i scrisoarea. a sunat goarna! Gîndeş te-te căregina te aş teaptă . n-ai teamă . continu ăd'Artagnan. care sş -l urmeze pe aducş torul acestor rînduri". De unde să -ncepi? — Asta picăde minune! exclamăd'Artagnan. fă răsăîndră zneascăsăîntrebe ceva. — Ai dreptate. îl anunţ ăd'Artagnan. baroane. Ş i d'Artagnan se îmbră c ăîntr-o clipit ă . — Prietene Porthos. — Dacăe vreo curs ăla mijloc. Porthos întinse mîna. să ri din pat ş i citi scrisoarea pe neră suflate. Dacăsînt chemat. ş i dupăcardinal. Ce-ndrugă ă sta? D'Artagnan îl rugăpe valet sătreacăîntr-o înc ă pere al ă turat ăş i. d'Artagnan. — Intră ! spuse d'Artagnan. luăscrisoarea ş i citi cu tremur în glas: „Regina vrea sşvorbeascşdomnului d'Artagnan. Gîndeş te-te puţ in ce tulburare a trebuit săcuprindăsufletul reginei. dăovă z la cai ş i te asigur căpînămîine se vor petrece lucruri noi. încarcă -ţ i pistoalele. Valetul se înclinăş i ie ş i. DacăMazarin este italian.— Din partea reginei. după două zeci de ani. citeş te ş i judecă . — Haide-haide.

zise muş chetarul. — Cum?! exclamăd'Artagnan. — Dumneata eş ti. Un zgomot u ş or tulburăliniş tea încă perii. — Dar nu ş tii. iar încercă rile vieţ ii îl învă ţ aserăs ă cîntă reascătoatăgravitatea întîmplă rilor din trecut. cu acel accent cuceritor. domnule d'Artagnan.D'Artagnan îl chemăpe valetul Annei de Austria. eu sînt regina: mărecuno ş ti? — Nu. Ş tiu căeş ti în slujba cardinalului. dar slujeş te-măş i pe mine ş i ma voi îngriji de soarta dumitale. regina g ă seş te de cuviinţ ăsă -ş i arunce ochii asupra unui umil soldat? Anna pricepu aceastămustrare ascuns ăş i fu mai degrabătulburat ă decît enervată . — Iată -mă . Regina. dupăa că rei formă . doamnă . domnule. Cu atît mai ră u. continuăAnna de Austria. cu toate căel ar fi putut s ăcread ăc ăl-a dat uită rii. deschise o portiţ ăa gr ă dinii ce dă dea în strada Richelieu. Regina intră . Odinioarăar fi întîmpinat-o pe Anna de Austria ca un tînă r care salutăo femeie. de oameni atît de mari. cu care se pricepea săvorbeascăatunci cînd voia – nu ş tii căregina a avut odinioarănevoie de un tînă r cavaler curajos ş i devotat. fă cea săzvîcneascăinima locotenentului. ră spunse d'Artagnan. că ci regina are nevoie astă zi de acelaş i curaj ş i aceiaş i devotament. înconjuratăde slujitori atît de devotaţ i. la rîndul dumitale. — Cu atît mai ră u. doamnă . de care nici el singur nu putea să -ş i dea seama. albeaţ ăş i frumuseţ e recunoscu acea regeascămîna pe care i se îng ă duise într-o zi săo să rute. spuse el. căa g ă sit acest cavaler ş i. ai face astă zi pentru mine ceea ce a fă cut odinioarăpentru reginăacel gentilom pe care nu-l cuno ş ti? . spuse ea. mul ţ umit ă meritelor sau poziţ iei lor. Dar eu nu mai am încredere decît în dumneata. Dumneata eş ti. rosti Anna de Austria. El ş tia acum ce înseamnănobleţ ea prinţ ilor ş i mă reţ ia regilor ş i se obiş nuise s ăaş eze viaţ a sa neînsemnatăîn urma acelora încununate de gloria soartei ş ia naş terii. apoi ajunse la o scarădosnica ş i d'Artagnan fu introdus în camera de rugă ciune a reginei. este poate adevă rat. cel puţ in pentru regină . ea i-a pă strat un loc în adîncul inimii sale? — Nu. apucînd spre stînga. D'Artagnan tresă ri ş i vă zu draperia datăîn lă turi de o mîn ăalbă . Condu-mă ! Valetul îl duse prin strada Petit-Champs ş i. domnule d'Artagnan. Astă zi era altceva: venea la ea ca un soldat umil la un ilustru comandant. Haide. — Tot ce-mi spui despre cei ce m ăînconjoară . de sfetnici atît de înţ elep ţ i. te recunosc! Priveş te-mă . nu mai avea acea încredere în sine a tinereţ ii. oprindu-ş i privirea plinăde o afectuoasămelancolie asupra ofiţ erului. O anumitătulburare. prietene. nu ş tiu. Atîta abnegaţ ie ş i atîta uitare de sine din partea gentilomului gascon o uimiserăde multe ori ş i ea se l ă săcopleş ităde generozitate.

doamnă . — Nu. pe masă . — Drace! mormă i el cînd ajunse la uş ă . spuse d'Artagnan. monseniore?! Cine v-a spus? — Nimeni. doamnă . spuse d'Artagnan. zise: — Poate îţ i place tihna? — Nu ş tiu. cum se scursese o jumă tate de ceas. Poţ i săte retragi pînă -n momentul de care am vorbit. — Cum aş a? . spuse regina. pe cavalerul despre care maiestatea-voastrămi-a fă cut cinstea să -mi vorbească . Regina cugetăo clipăş i. Mi-a ră mas doar unul. Ş i. D'Artagnan salutăş i plecă . deş i miratăde acest fel de a vorbi cu care curtenii nu o obiş nuiseră . — Bine. privindu-l ţ intă . doamnă ? — Înapoiază -te aici după -amiazăla cinci ş i am să -ţ i spun. — Eu însumi am deschis uş a de la anticamerăş i te-am vă zut venind din capă tul coridorului. — Eu. — Asta fiindcăam intrat pe scara cea dosnică . stră bă tu coridorul ş i bă tu la uş a cardinalului. — Sînt la ordinele dumneavoastră . dar trebuie săspun monseniorului căse înş al ă . Dumneata ş i prietenul dumitale preţ uiţ i cît o armată . — Regina nu mai are nimic să -mi poruncească ? întrebăel. e nu! Regina. Cînd spun nu. Bernouin îl introduse în cabinet. fiindcănu m-am odihnit niciodată . Apoi. — Îmi pare foarte ră u. eu nu mi-am că lcat niciodatăcuvîntul. socoti căe un semn bun pentru zelul lui d'Artagnan în îndeplinirea planului ei. Numai că stă tea cu faţ a scris ăîn jos. — Vii de la regin ă ? întrebăMazarin. ră spunse. încît nu se putea vedea cui era adresată . dar ş tiu. dar nu pomeni nimă nui despre aceast ăîntîlnire.— Voi face tot ce va porunci maiestatea-voastră . ră spunse cu neruş inare gasconul. o scrisoare cu sigiliul pus. vă zînd atitudinea prev ă ză toare a muş chetarului. ţ inîndu-ş i cu tă rie fă gă duiala pe care tocmai o fă cuse Annei de Austria. Bă găde seamăcă Mazarin avea înainte. monseniore. Era unul din vicleş ugurile gasconului de a-ş i ascunde cîteodatăadînca-i subtilitate sub aparenţ a unei brutalită ţ i loiale. aruncăo privire în jur. dar e unul dintre cei care cunosc. — Ai prieteni? — Aveam trei: doi au plecat din Paris ş i nu ş tiu unde s-au dus. domnule. cred. dupăobiceiul să u. — Nu. Se pare căe mare nevoie de mine aici. — Ce trebuie săfac. — Jură -mi pe Crist! — Doamnă .

e un plic dublu.." — Vezi bine. — Straş nic! Ţ ine scrisoarea ş i pleacă ! ai un prieten." — Stai pe gînduri? întrebăMazarin. — Te reţ ine ceva la Paris? — Nimic nu măpoate reţ ine la Paris decît o porunc ăde sus. — La destinaţ ie. Numai căaşdori un lucru. Aş teaptă -măaici! Mazarin se uităatent dacănu a uitat vreo cheie în încuietorile de la scrin ş i plecă . D'Artagnan se înclină . aş a cum fă cuse ş i cu scrisoarea. Mazarin se întoarse palid ş i vă dit preocupat. monseniore. — Nu. Ş tie c-am auzit convorbirea de ieri ş i vrea săne îndepă rteze din Paris. — Bine. S-o fi gîndind sămătrimităla Bastilia? Încetiş or. de vreme ce nu vrei să -mi spui nimic despre ale dumitale.— Habar n-am. pe domnul du Vallon. pentru o clipă . o fi vreo neînţ elegere la mijloc. Uite o scrisoare pe care e vorba săo duci la destinaţ ie. D'Artagnan îl scruta cu privirea. — Adică . ş i va trebui să -l desfac pe primul numai dupăce ajung într-un anumit loc. — Îţ i plac că lă toriile? întreb ăcardinalul. aş a că . oare-i supă rat pe mine? Cugetă . monseniore? Dar nu are nici o adresă ! Într-adevă r. renunţ ăsă -l mai iscodeasc ăpe gascon. — Am avut cinstea săspun Eminen ţ ei-Voastre căpoate săfie o neînţ elegere la mijloc. rosti cardinalul. pe parte opus ăa peceţ ii nu scria nimic. ş i plec îndată . Mazarin ş tia c ănu era u ş or să -l faci pe d'Artagnan s ăspunăceea ce voia săascundă . monseniore! La cel . — Care? Spune! — Ca Eminenţ a-Voastrăs ăse ducăla regină . „Eh! îş i zise gasconul. — Mi-am petrecut via ţ a tot pe drumuri. măduc. S ă -l iei cu dumneata! „Drace! îş i zise d'Artagnan.. — Înţ eleg. — Săvorbim de treburile mele. — Săcutez a repeta Eminenţ ei-Voastre rug ă mintea mea? — Bine. Trecurăzece minute în care toatăstră dania lui d'Artagnan de a citi prin primul plic ceea ce era scris pe cel de-al doilea se dovedi zadarnică . — Ce înseamnăasta? întrebăMazarin. dar chipul cardinalului era aproape la fel de nepă să toare ca ş i plicul. ai fost la regină ! zise Mazarin. Se duse ş i se aş ezăla masa de lucru. care îmi place mult. — Cînd anume? — Chiar acum. urm ăMazarin. Pare supă rat. — De ce? — Să -i spune ţ i numai atît: „L-am trimis pe d'Artagnan undeva ş i i-am cerut săplece numaidecît.

— Dă -mi înapoi scrisoarea. cu închipuirea-i veş nic înfierbîntată . IX FUGA În ciuda semnelor de tulburare pe care le dă dea oraş ul. nici nu era de mirare: regina dă duse poporului pe Broussel ş i pe Blancmesnil. Înapoiază -te peste vreo douăceasuri. de vreme ce poporul nu mai avea nimic de cerut. iatăo tain ăpentru care domnul de Gondy ar plă ti o suta de mii de livre!" — Te gîndeş ti! fă cu Mazarin. „Bun! cugetăd'Artagnan. amîndoi măcheam ăla aceeaş i oră . Dimpotrivă . că tre ora cinci după -amiază . îl liniş ti Mazarin.dintîi cuvînt pe care-l spui." — Înapoiază -te deci la ora cinci ş i adu-mi-l ş i pe scumpul du Vallon. dragădomnule d'Artagnan. Vreau săvorbesc cu dumneata între patru ochi. dar el săaş tepte în anticameră . D'Artagnan salută . am o întîlnire de la care nu pot să lipsesc. îş i zise: „Amîndoi au să mi dea aceeaş i poruncă . — Ai dreptate. Emoţ ia ei era o ră mă ş iţ ăa agitaţ iei prin care trecuse ş i că reia trebuia să -i lase ră gazul săse liniş teasc ă . — Bine. la fel cum dupăfurtună . Ah. De altfel. — Nu-ţ i face griji în privin ţ a asta. iar Athos m-ar proclama un Brutus francez. amîndoi la Palatul Regal: ghicesc ce e la mijloc. ceea ce dă du lui Porthos o veselie de necrezut. monseniore. Încănu poţ i pleca. urmăel. — Înarmaţ i pînă -n dinţ i. Mazarin nici gînd sădea o asemenea poruncă . la sosirea lui d'Artagnan. Grozav ar mai fi!" Gasconul. — Pă i. nelini ş tit. M-ar purta în triumf ca pe Broussel. D'Artagnan se înclină . zise el. E vorba de acelaş i lucru. începu să l ia cu biniş orul. — Aşavea nevoie de dumneata astă -seară . regina nu trebuia săse teamăde nimic. Palatul Regal înfă ţ iş ao priveliş te dintre cele mai îmbucură toare. Bă nuiam eu. — Peste douăceasuri. vă zuse pe datătoate foloasele pe care putea săle tragăde pe urma unei atari situaţ ii.Ş i pe cînd se înclina. m ăîntreb dac ătrebuie săfim înarma ţ i sau nu. monseniore. te rog! D'Artagnan se supuse ş i Mazarin se încredinţ ăcăpecetea era neatinsă . plecăş i alergăsărepete prietenului să u fă gă duielile m ă gulitoare ale lui Mazarin. prin urmare. te strîng de gît ş i trec de partea Frondei. vom fi. spuse Mazarin. — Ah! fă cu d'Artagnan.

Asta înseamnăcăregina vrea să pă ră seascăParisul. monseniore. tot femei ră mîn. nu eş ti împotrivă ? — Nu sînt nici pentru. Ş i se opri. sub pretextul întoarcerii înving ă torului de la Lens. Dupămasa de sear ăurma săse joace că rţ i la regină . Avusese loc un mare ospă ţ . D'Artagnan se afla la post ş i-l a ş tepta în anticameră . pricep foarte bine. — E un fel al meu de a vorbi cu mine însumi. prinţ ese ş i tr ă surile umpleau curţ ile încăde la amiaz ă . — Nă dă jduiesc. — Eu. — Prin urmare. vămă rturisesc. că aş tept de multăvreme un asemenea prilej. de vreme ce tocmai dumitale măadresez. monseniore.e nevoie uneori de cîteva zile pînăse potole ş te marea. — Da. astă -searăvei avea în mîinile dumitale salvarea statului. — Scumpe domnu' d'Artagnan. — Fiţ i mai lă murit. Ş i pentru ce-aşavea? — Vă d c ăridici din umeri. — Ei bine. Cardinalul apă ru surîză tor. rosti d'Artagnan. începu ministrul. Fuseserăpoftiţ i prinţ i. — Dragădomnu' d'Artagnan. — Bun. „Mare vulpoi!" îş i zise d'Artagnan în sinea lui. aş ezîndu-se. Deci la dumneata m-am gîndit ca să -i însoţ eş ti pe rege ş i pe reginăpînăla Saint-Germain. Anna de Austria era în acea zi fermecă toare prin gra ţ ie ş i spirit. D'Artagnan se înclină . nici împotrivă . reluăMazarin. — Ai ceva de zis despre aceastămicăplimbare. Mazarin se fă cu nevă zut. Oh. monseniore? fă cu d'Artagnan. monseniore. — Pricepi. a ş tept. A ş a căspuneţ i-mi iute despre ce e vorba. drag ăprietene. dragădomnu' d'Artagnan? întrebăMazarin cu neliniş te. o toanăfemeiască . continuăd'Artagnan. — Regina a hotă rît s ăfacăîmpreunăcu regele o micăplimbare pînă la Saint-Germain. cămonseniorul o face fă răvreun gînd ascuns ş i măsocoteş te vrednic de asta. Bucuria ră zbună rii îi stră lucea în ochi ş i-i flutura pe buze. îl apucăde mîna ş i-l duse în cabinetul să u. — Cel mai vrednic dintre toţ i. În clipa cînd lumea se ridica de la masă . monseniore. Am să -ţ i dau cea mai mare dovadăde încredere pe care un ministru poate s-o acorde unui ofiţ er. a ş tept poruncile dumneavoastră . — Ah! murmurăd'Artagnan. — Pentru asta te-a chemat de diminea ţ ăş iţ i-a spus săte înapoiezi la ora cinci. . niciodatănu fusese vă zut ăatît de voioasă . — La ce m-o fi pus săjur c ănu spun la nimeni de întîinire! murmură d'Artagnan. femeile! Chiar regine. spuse el.

— Cum adicădumneavoastră . Sînteţ i . — Sînt destui oameni înarmaţ i pe stră zi. — Crezi căe cu putinţ ă ? — Orice e cu putinţ ă . luaţ i seama. Salvarea statului. cu atît mai ră u pentru ei. cenuş iu ş i roş u ca granatul. aş a cum îţ i spuneam. uş urat. — Pe viaţ a dumitale? — Pe viaţ a mea! — Eş ti un erou. privindu-l ţ intă . monseniore. ş i simt întreaga ră spundere a unei asemenea însă rcină ri. — Am să -mi dau toatăsilinţ a. — Dar eu? glă sui Mazarin dupăun moment de tă cere. continuăMazarin. uitîndu-se plin de admiraţ ie la muş chetar. —Ş i totuş i prime ş ti? — Fă r ăîndoială . într-o fran ţ uzeasc ăfă r ăde cusur. b ă gînd de seamănep ă sarea ofiţ erului. monseniore? — Dacăvreau ş i eu săplec? — Asta o săfie mai greu. D'Artagnan zîmbi. dar. dragul meu! zise Mazarin. —Ş i dacănu treci? — Atunci. Am pierdut ş ase mii de angevini în Sicilia fiindcă vorbeau stricat italieneş te. — Dar va trebui săfaceţ i ceea ce Eminenţ a-Voastrăzicea deună zi că ar fi fă cut în locul nostru. — Ce anume? — Săstriga ţ i: „Jos cu Mazarin"! — Voi striga. — Da. —Ş i ce-ai săfaci în acest caz? — Am sătrec printre cei care măvor ataca. monseniore. la accent. — Veţ i fi atacaţ i pe drum? — Tot ce se poate. — DacăEminen ţ a-Voastrăse traveste ş te. stăîn mîinile dumitale. — Ah! ră suflăMazarin. Ş i ridicăo mantie aruncatăpeste un fotoliu. — În franţ uzeş te. continuăd'Artagnan.— Vezi prea bine. Luaţ i seama căfrancezii s ănu se r ă zbune pe dumneavoastrăpentru Vecerniile siciliene. voi trece peste ei! —Ş i-i vei duce pe rege ş i pe regin ănev ă tă ma ţ i la Saint-Germain? — Da. — Cum aş a? — Eminenţ a-Voastrăpoate săfie recunoscută . — Chiar dacămătravestesc? întrebăMazarin. pe care se gă sea un costum de cavaler. împodobit cu ceaprazuri de argint. e mai uş or.

astfel ca sănu-i scape nici cea mai micătres ă rire de pe chipul ofiţ erului. nu? Ş i. — Dar n-ai spus nimic din toate astea cînd a fost vorba de rege ş i de regină ! rosti Mazarin. dar cugetăc ăun om care ar avea de gînd sătră deze nu te-ar preveni dinainte. se poate sămădea uită rii: cei mari nu ş tiu ce e recunoş tinţ a. monseniore. curtea odat ăsalvată . s ănu-l duci în ispită pe aproapele tă u. zise d'Artagnan. rosti el cu vioiciune. privindu-l cu aten ţ ie. — Aş a e. am planurile mele. Plecînd cu regina.sigur cănimeni nu cunoaş te planul reginei? Mazarin r ă mase pe gînduri. — Atunci. D'Artagnan zîmbi: el înţ elegea foarte bine aceast ăş iretenie italienească . care începea săînţ eleag ă . — Vreau deci să -i împiedic săfie nerecunoscă tori faţ ăde mine. Viaţ a mea le aparţ ine. trebuie săţ i-o cumpă r. Ei mi-o cer ş i eu n-am nimic împotriv ă . — Aha! zise d'Artagnan. Mazarin simţ i că -l trec fiorii. întoarse încetiş or piatra inelului afar ă . — Înţ eleg. prin ş iretenie. sporesc primejdia ce o pîndeş te. monseniore. zise Mazarin. apoi. reluîndu-ş i aerul grav. murmurăMazarin. — Ai săîncepi prin a măscoate întîi pe mine din Paris. Dacăsar fi asemă nat ş i prin curaj. monseniore! spuse d'Artagnan. Dovadăc ăpe dumneata te-am ales ca sămăînsoţ eş ti. continua cardinalul. le-o datorez. scumpe domnu' d'Artagnan? — Grea însă rcinare. — Regele ş i regina sînt regele meu ş i regina mea. zise Mazarin. Dacăî ţ i cer acest serviciu. repetăMazarin. — Ar fi o treabăstraş nicăpentru un tră dă tor. Totul ar putea fi pus pe seama unui atac. unui l-ar fi fă cut pe celă lalt săsă vîrş ească lucruri mari. D'Artagnan zîmbi. aruncînd fă răs ăvrea o privire asupra diamantului reginei. — Asta-i dragoste creş tinească . — Asta aş a e. — Din pricina asta nici nu măîncred în oricine. Ace ş ti doi oameni se asemă nau într-o privinţ ă . în urma reginei? — Nu. creş te primejdia ce măpîndeş te pe mine. cu un suspin adînc. încuviinţ ăd'Artagnan. ceea ce mi-aţ i propus adineauri. — Tocmai de aceea vreau săplec înaintea lor. — Da. o fac cu gîndul de . Mazarin îi urmă ri privirea ş i suci încetiş or în ă untru piatra inelului. Mazarin îl v ă zu zîmbind ş i se folosi de acest moment. ră spunse muş chetarul. nu-i a ş a. Cum însămie nu-mi aparţ ine viaţ a dumitale. — Nu plecaţ i odatăcu regina? — Nu. plecînd dupăregin ă . pe care Mazarin îl avea pe deget. spuse Mazarin cu surîsul fin.

—Ş i regina cînd pleacă ? — La miezul nopţ ii. ţ i-l dă ruiesc din toatăinima. — Deci. cercetăpiatra săse încredinţ eze dacăera într-adevă r aceeaş iş i. „În sfirş it!" îş i zise d'Artagnan în sinea lui. scumpe domnu' d'Artagnan. — Eh! ş opti Mazarin. zise d'Artagnan. —Ţ ineam mult la el. cum vom face? întrebăel. dar nu pentru regină . spuse d'Artagnan.a fi recunoscă tor. luăinelul. e drept deci să se întoarcăiară ş i la dumneata. monseniore. . —Ş i trebuie săl ă saţ i în seama mea întreaga acţ iune. monseniore. — Trebuie să -mi daţ i mînăliberă . — Minunat! Dar cum măscoţ i din Paris? — Oh. m ă rturisi Mazarin. scoţ înd inelul din deget. întorcînd spatele. î ş i puse inelul în deget cu o plă cere de nedescris. măîncred în dumneata. D'Artagnan clă tinădin cap. pentru dumneavoastră . — Domnu' d'Artagnan. spuse Mazarin. — Totuş i. cît despre asta. — Atunci. ţ in la asta. — Monseniore? — Îţ i iei toat ără spunderea? — Nu-mi iau nici o ră spundere. lă saţ i pe mine! — Îţ i dau puteri depline. — Mi se pare totuş i mijlocul cel mai sigur. — La ce oră ? — La zece. voi face totul cît se poate mai bine. — Hm! mormă i Mazarin. vei fi aici la nouăş i jumă tate. — Cît se poate mai bine? — Da. — Da. — Sau că utaţ i pe altcineva. Mi se pare căpleacăcu diamantul! Ş i-l chema înapoi. aruncînd o ultimăprivire asupra inelului. —Ş i eu. monseniore. Dar n-are a face. te rog din suflet! D'Artagnan nu-i dă du prilejul săse osteneascăstă ruind. Ia-l. dulceag. îl primesc aş a cum mi se dă . — Monseniorul se gîndeş te numai? întrebăd'Artagnan. — Atunci se poate: văscot din ora şîntîi pe dumneavoastră . ia cî ţ i oameni vrei pentru escortă . fie. Vreţ i săpleca ţ i înaintea tuturor? — Da. vălas undeva. Uite un diamant care a fost al dumitale cîndva. — Poftim. — Ei bine. dincolo de barieră . Mazarin îş i muş căbuzele.ş i măîntorc s-o iau pe regină . Săvorbim acum despre micile dumneavoastrătreburi. dragădomnu' d'Artagnan! murmurăel. adă ugăMazarin. dup ăce se convinse de limpezimea stră lucirii diamantului.

—Ş tii despre ce e vorba? — Da. adă ugăregina. spuse ea cu un surîs plin de graţ ie. — M-a însă rcinat săţ i le dau eu. zise regina. — Atunci ră mînem înţ eleş i. — Sămergem. Mazarin ş ovă i o clipă . monseniore. monseniore. —Ţ ii săo vezi? — È absolut necesar. îl încredinţ ăd'Artagnan. La vreo cinci minute. Săfii aici la miezul nopţ ii. vă d c ătrebuie săam deplinăîncredere în dumneata. În . Îl introduse pe d'Artagnan în camera de rugă ciune a reginei ş i îi spuse săaş tepte. fă r ăîndoială . — E cel mai bun lucru. — Domnule d'Artagnan. rosti d'Artagnan. — Dumneata eş ti. Acum. cu cel mai fermec ă tor surîs. monseniore. Nu înţ eleg ce vrea săspună . — Poţ i săpleci. Î ţ i mul ţ umesc căai stă ruit sămăvezi. Du-te ş i înapoiază -te la miezul nop ţ ii. Te voi conduce. îmi respect cuvîntul. — Poate căa uitat ceva. spuse Mazarin. — Vino! îl pofti Mazarin. Îi fă cu un semn de bun ră mas cu mîna ş i d'Artagnan se retrase. regina se ară t ăîn ţ inutăde mare gală . — Juri săfii mut? — Eu nu jur niciodată . dar nici un cuvînt despre convorbirea noastră ! — Ceea ce am vorbit împreunăne priveş te numai pe noi. credeţ i-mă .—Ş i voi gă si pe Eminenţ a-Voastrăgata de plecare. pă rea abia de treizeci ş i cinci de ani ş i era frumoasă . domnule d'Artagnan. — Haide. cum sînt gentilom. D'Artagnan nu aş teptămult. D'Artagnan r ă mase neclintit în dorinţ a lui. monseniore. dar îţ i jur c ănu voi uita acest al doilea serviciu ce-mi faci. Ş i d'Artagnan se înclină . cunosc prea bine dezinteresul dumitale ca să -ţ i vorbesc de recunoş tinţ a mea în aceastăclipă . doamnă . — Văcer iertare. — Gata. — Primeş ti misiunea pe care ţ i-o încredinţ ez? — Cu recunoş tinţ ă . dar ţ ineam săprimesc poruncile chiar din gura maiestă ţ ii-voastre. — Voi fi aici. aş a cum l-am uitat pe primul! — Maiestatea-voastrăe liberăsă -ş i aminteascăsau s ăuite. — Bine. Spun da sau nu ş i. Gă tităastfel. monseniorul vrea sămăajute s-o vă d pe regină ? — La ce bun? — Aşdori săprimesc poruncile ce are să -mi dea chiar din gura maiestă ţ ii-sale.

De vreme ce totul trebuie fă cut după voinţ a dumitale. — Lă saţ i-măpe mine. Scara tră surii era lă satăş i portiera era deschis ă . dar mîna îi tremura îngrozitor. Mousqueton închise portiera ş i se cocoţ ăla spate. va veni mai tîrziu. C ă utase în fel ş i chip sănu plece. veş mînt ce-l prindea de minune ş i pe care.acelaş i timp aruncăo privire spre draperia de dupăcare se ivise regina ş i ză ri sub marginea de jos vîrful unui pantof de catifea. — Nu. dup ăEminen ţ a-Voastră . iar Porthos în fundul tră surii. zise d'Artagnan. Stră bă turăcurţ ile Palatului Regal. —Ş i vrednicul domn du Vallon nu ne d ăprilejul s ăne bucură m de tovă ră ş ia sa? — Ba da. mai e timp săvără zgîndiţ i. . Eminenţ a-Voastr ăe liber ăs ăfac ăaş a cum doreş te. monseniore. măînspă imîn ţ i cu sîngele dumitale rece. monseniore! zise d'Artagnan. — Singur? întrebăel. Întradevă r. dimpotrivă . — Monseniore. c-ar fi trebuit săvăinspir încredere. murmurăel. dupăce deschise poarta. ză u aş a! spuse Mazarin. oftînd din adîncul ră runchilor. monseniore. — Fie. —Ş i pe Bernouin nu-l iau cu mine? — N-avem loc pentru el. — Fă r ăalt ăescort ădecît dumneavoastrăamîndoi? — Oare nu-i destul? Unul dintre noi doi ar fi de ajuns. — Da. paiaţ a asta nu merităsăfie slujităde un om cinstit. Îl gă si pe cardinal îmbră cat în costum de cavaler. încuviinţ ăMazarin. ajunserăîn gră dinăş i apoi în faţ a porti ţ ei. nu. Mazarin îl purta cu eleganţ ă . Mazarin nu aş teptăsăi se spun ăde douăori ş i se aruncăîn tră sură . — Scumpe domnule d'Artagnan. unde se mai aflau înc ăvreo câteva tră suri ale mesenilor întîrziaţ i. Dar asta nu-l împiedicăpe d'Artagnan săfie punctual la întîlnire: la ora nouăş i jum ă tate intrăîn anticameră . dupăcum am mai spus. Bernouin aş tepta ş i-l introduse îndatăîn cabinet. Numai c ăera foarte palid ş i tremura niţ eluş . aş teaptăîn tră sura lui. încît nu era în stare nici sănimereascăbroasca. Mazarin îi dă du cheia ş i muş chetarul. Mousqueton stă tea lîngăportieră . zise d'Artagnan. Săplecă m! Coborîrăamîndoi pe scara cea tainică . monseniore. — Unde? — La poarta gră dinii Palatului Regal. puse cheia în buzunar: socotea săse întoarcătot pe acolo. Mazarin încercăsăo deschidăcu o cheie scoasădin buzunar. Mazarin î ş i sprijinea braţ ul de braţ ul lui d'Artagnan ş i muş chetarul i-l sim ţ ea cum tremură . — Deci cu tră sura lui plecă m? — Da. D'Artagnan îl urmă . — Urcaţ i-vă . se împotrivi Mazarin. Mazarin ascultăsăvad ădacănu-l tră dez. — Bun. — Eu credeam.

spune mă car un cuvînt bunului Planchet. urmăd'Artagnan. domnule. — Drum bun! strigarăei. Dacămai poţ i vorbi. într-adevă r. Ie ş i pe jumă tate din tră sură .. D'Artagnan simţ i cum cineva se repede săapuce caii de că pă stru. — Cum. La o sutăde paş i de Palatul Regal. scumpul meu Porthos. Cardinalul îş iş terse fruntea cu batista ş i se uităîn jur. ş i. Că tre mijlocul stră zii Petits-Champs. dacăvrei. Mă simt tare ră u. — Ei! fă cu d'Artagnan. Cei doi prieteni ţ ineau fiecare sabia ală turi. Cardinalul simţ i căi se face p ă rul mă ciucăîn cap. la Saint-Cloud. zise Porthos. — Ascundeţ i-vă . a primit o loviturăde spad ăş i-l duc la ţ ară . Planchet. Tră sura porni în trapul mă surat al cailor. D'Artagnan recunoscuse vocea fostului să u valet. vă zînd o tră surăfă răblazon ş ăfă răescortă . care. Comandantul patrulei se apropie: era. — Cine-i? repetăacelaş i glas cu neră bdare. una dinaintea lui Porthos. monseniore! zise d'Artagnan. m-ar bucura sămi-l trimiţ i. dragul meu domn Mouston. ceea ce nu dă dea cîtuş i de puţ in de bă nuit căîntr-însa s-ar gă si oameni gră biţ i. nu ş i-ar fi închipuit niciodatăcăe cu putinţ ăo asemenea lipsăde prevedere. — Mazarin! strigăd'Artagnan. îns ăd'Artagnan i-o retezase numaidecît: — Ră mîi. — Cine-i? întrebăcomandantul patrulei. o a doua patrulăopri tră sura. pricep. cealaltăîn faţ a lui d'Artagnan. suspinăPorthos cu o voce slabăş i jalnică . Cum s-a . ce nenorocire! se tîngui Planchet. dumneavoastrăsînteţ i? fă cu Planchet. Doamne. Pe bancheta din faţ ăerau douăperechi de pistoale. dar te previn că Parisul va fi în flă că ri în noaptea asta. de nici nu se mai vă zu. — Ah. dacăîntîlneş ti vreun medic.. La care Mousqueton nu mai pretinse nimic. — Planchet. Dumnezeule mare. da. o patrul ăopri tră sura. — Cine-i? strigăcomandantul patrulei. izbucnind în hohote de rîs. — Eh. susţ inînd sus ş i tare căe gata să -ş i urmeze stă pînul ş i pe domnul d'Artagnan pînăla capă tul pă mîntului. Planchet! strigăel. Ş i Mazarin se vîrî între cei doi prieteni. În stînga îl avea pe Porthos ş i în dreapta pe d'Artagnan – fiecare veghea la cîte o portierăş i-i slujea drept de pavă ză . Gluma li se pă ru grozavăburghezilor. Ce p ă rere are monseniorul de acest ră spuns? — Plin de duh! excalmăMazarin. dragul de el. Ş i lă sarătră sura sătreac ă . — Porthos.spunînd cătot îl mai doare rana. dragăprietene! Porthos. prietene. — Oh. — Ei. — Într-adevă r. acasă . ză u? zise Planchet.

cutezăş i el sătragăaer în piept. — Pot.întîmplat? — Am să -ţ i povestesc eu. apucînd un pistol de ţ eavăş i pregă tindu-se s ăloveascăcu mînerul. neispră vitule. — Lasă -ne sătrecem. vesti Porthos. Porthos întinse îndatămîna spre pistoale. dar cum? întreb ăMazarin. e ră u!" Apoi. — Cine-i? întrebăel. — Da. caii ă ş tia măcostăcîte o sutăde pistoli fiecare. — Ei. luminaţ i de lică rirea unui felinar. Fă răîndoialăcăacesta îl recunoscu pe muş chetar. spuse Mousqueton. Planchet. — Am să -ţ i dau eu cîte douăsute pentru ei. numai că . — Sătrecem. nu recuno ş ti tră sura Prinţ ului? — Prinţ sau nu. dacăle rup picioarele. Să -l omor? — Dintr-un pumn. Porthos scoase un geamă t adînc. rup picioarele cailor! — La naiba! se întunecăPorthos. — Ce e? întrebăMazarin. Tragem numai dacăn-avem încotro. întorcîndu-se că tre oamenii lui. fiindcăp ă rul i se . Pe mă surăce se apropia. Porthos! spuse d'Artagnan. cu un fel de coasăîn mînă . Dacănu. porneş te în goană ! Vizitiul îş i ridicăpiciul. — Bricconi! murmurăcardinalul. — Ce-i de fă cut? mormă i Porthos. Omul se apropie. cred căne afl ă m într-o proastătovă ră ş ie. — Nici un pas mai mult! se ră sti omul care pă rea comandantul cetei. — Vine unul în partea mea. — Atenţ ie. — Printre ei sau peste ei! Vizitiu. Ar fi pă cat. d'Artagnan ieş i pe jumă tate din tră sură . bodogă ni omul. le strigă : — Lă saţ i-i sătreacă . ca ş i cum ar fi vrut săspună : „Dacă -i aş a. Un om se apropie de uş a tră surii. sătrecem! zise d'Artagnan. — La dracu. ne rup ş i nouăgîtul. fă gă dui Mazarin. — Vino ş i deschide. zise Porthos. sînt prieteni! Tră sura porni mai departe ş i Mazarin. spuse d'Artagnan omului cu coasa. fiindcăse fă cu alb ca varul. ş uş oti d'Artagnan. vrînd săfie mai liber în miş că ri. care-ş iţ inuse ră suflarea. Fă răîndoialăcăş i d'Artagnan îl recunoscu. Cu puţ in înainte de poarta Saint-Honoré întîlnirăo a treia ceată : erau oamenii cerş etorului de la Saint-Eustache. — Monseniore. Ochii lui se întîlnirăcu ochii cerş etorului. deschide uş a! Noi pă zim poarta ş i nu trece nimeni fă răsăş tim noi cine trece. ori nu mai ajunge viu acasă : e atins la plă mîni. prietene. dac ăpoţ i. Planchet clă tinădin cap.

Douădin roţ i trecuserăpeste ceva rotund ş i lesne de îndoit. — Ce ai? întrebăel. Al meu nici mă car nu era om. cînd ră sunăo loviturăca de mă ciucărepezităîntre coarnele unui bou: era Porthos care îi venise de hac omului să u.. loveş ti ş i tu ca un apucat! — Pă i n-aveam încotro: omul meu era cît pe ce sămăpricopsească cu un glonţ . Vizitiul puse biciul pe cai ş i nobilele animale o luarăla goan ă . Dar tu cum te-ai descotorosit de-al tă u? — Oh! zise d'Artagnan. întinzîndu-i mîna. — Ce naiba. Domnule du Vallon. Apoi se simţ io hurducă tură . Dupăcinci minute. lu ăpistoalele de pe banchet ăş i le vîrî la cingă toare. tră gîndu-se un pas înapoi. se înfă ş urăîn mantie ş i.. Se fă cu tă cere pentru cîteva clipe. îndră znind săscoatăcapul pe geamul portierei. mulţ umind lui Dumezeu c-aţ i scă pat cu bine. D'Artagnan se uitămirat la prietenul să u. cum nu ţ inea săse întoarc ăîn oraş prin poarta pe unde ieş ise. zise el. Se auzirăni ş te strigă te ca de oameni trîntiţ i la p ă mînt. — Fii liniş tit. domnu'! spuse Mazarin. urmatăîndat ăde alta. vădau în grijăpe Eminenţ a-Sa. liber! Mazarin r ă spunse printr-un soi de geamă t înfundat. — L-am descîntat. Ră mîne săface ţ i la fel ş i pentru regină .ridicăm ă ciucăîn cap. — Încîntat. că ci nu-i venea săcreadăîntr-o asemenea minune. tră sura se opri: ajunseserăla Cours-la-Reine. D'Artagnan se întoarse ş i-l vă zu pe nefericitul acela ză cînd la vreo patru paş i mai încolo. — Spre Cours-la-Reine! strigăd'Artagnan vizitiului. —Ş i. Tr ă sura ieş i pe poarta oraş ului. spuse Porthos. — Domnul d'Artagnan! strigăcerş etorul. — Asta o săfie mai uş or. zise d Artagnan. . Sînteti salvat. — Pă i ce era? — O nă lucă . Dupăaceea se întoarse că tre Mazarin: — Acum. Fă răvreo altălă murire. Domnul d'Artagnan! Lă saţ i-l sătreacă ! Muş chetarul ar fi r ă spuns poate ş i el. murmurăPorthos. — Acum goneş te cît poţ i! strigăel vizitiului. se îndreptăspre poarta Richelieu. să rind jos din tr ă sură . — Mi se pare cămi-am scrîntit mîna. — Monseniorul e mulţ umit de escortă ? întrebămuş chetarul. puteţ i spune de cinci ori în ş ir Tatş l nostru ş i Ave. monseniore.

dar. vizitiul înţ elese căa picat într-o cursăş i ră mase cu gura că scatăş i cu ochii holbaţ i. Se urcăbini ş or în tră surăş i. . că ci de o tră surăcu armele Franţ ei nici vorb ănu putea s ăfie. încep să cred căprovidenţ a e de partea noastră . se trase înapoi. eş ti mort! Dupăexpresia zugră vităpe chipul celui care îl amenin ţ a astfel. d'Artagnan. cu cît vizitiul dormea. porunci: — La Palatul Regal! Vizitiul. dar cînd se dumiri despre ce era vorba. cugetînd cum săo scoatădin oraşpe regina. — Domnule de Bellière. suie pe capră . Doi muş chetari se plimbau prin curte ş i d'Artagnan îi strigăpe nume. ră mase încredinţ at ca sosea un oaspete de seamăş i lă sătră sura sătreacă . încît ş i cei mai cusurgii se ară tarămulţ umiţ i. Vizitiul îş i dă du seama abia acolo căvaleţ ii nu se aflau pe locul lor din spate. Cîţ iva oameni se apropiarăde el săcerceteze cine este ş i. care avea destul timp înainte. Întîmplarea avu darul să -l neliniş teascăla început. spunînd: — Dacăsco ţ i o vorbă . se adresăel unuia. Tr ă sura opri sub portalul de la intrare. fă -mi plă cerea ş i ia hă ţ urile din mîinile omului ă stuia. Pe legea mea. Mergea pe strada Richelieu. tră gînd de firul de mă tase legat de degetul cel mic al vizitiului. speriat că nu-ş i recunoaş te stă pînul. cînd ză ri în poarta palatului doamnei de Guéménée un echipaj. dus pe capră . îl înconjurarăîndată . în slujba regelui. strigăcu atîta tragere de inimă . îl în ş fă căcu mîna stîngăde guler în vreme ce cu dreapta îi puse pistolul în piept. Ar fi un joc cinstit! Ş i. Elveţ ianul de la palat tocmai se pregă tea săînchidăpor ţ ile. Un gînd neaş teptat îi trecu prin minte. — Pă i asta-i chiar tră sura vicarului! zise el. trezit pe neaş teptate. fă ră bă nuialăcăporunca vine din partea altcuiva decît a stă pînului s ă u. cu gîndul s ă -l fac ăsă strige: „Jos Mazarin!". în clipa cînd vizitiul. fă cu un ocol ş i intrăîn oraşpe poarta Richelieu. Crezind căvicarul a hotă rît aş a. Treabăcu atît mai u ş oară . — Ah. apropiindu-se de tră sură .X TRĂ SURA VICARULUI În loc săse înapoieze prin poarta Saint-Honoré. la vederea acestui mă re ţ echipaj. porni îndatăspre locul numit. D'Artagnan să ri ş i el din tră surăş i. cercetăcu privirea blazoanele zugră vite pe uş iş i livreaua vizitiului. să ri de pe caprăfă r ăs ălase hă ţ urile din mînăş i veni s ădeschid ă . la dracu! îngînăel. du tră sura la uş a sc ă rii din dos ş i aş teaptă -măacolo. dîndu-ş i seama dupăp ă lă ria cu pene ş i dup ămantia-i împodobit ăcu galoane căau în faţ ăun ofiţ er de mu ş chetari. E vorba de o chestiune de mare însemnă tate.

Dacăomul nostru încearcăsă fugăori săstrige. nu se împotrivi cîtuş i de pu ţ in. dragul meu Bernouin. Bernouin îl introduse în camera de rugă ciune a reginei. îl preveni d'Artagnan. unde ofi ţ erul se aş ezăpe un scaun. — Avem aş a ceva. îi spuse d'Artagnan. stră punge-l cu spada. tare îngîndurat. dimpreunăcu o muschetă încă rcată . de care am mare nevoie. în slujba regelui. stră bă tu coridorul ş i pă trunse în anticamera lui Mazarin. cu omul ă sta.ş tiu. Dar iatăun om pe care te rog să -l duci undeva. r ă mîi închis aici. Bernouin aş tepta cu neră bdare veş ti de la stă pînul să u. bineînţ eles. D'Artagnan puse totul în braţ ele lui Bernouin. te poftesc s ă -mi dai mantaua ş i pă lă ria. La Palatul Regal totul se petrecea ca de obicei. zise el. muş chetarul se înclinăş i. urmat la rîndu-i de că tre muş chetar. Bă tea de miezul nopţ ii. — A. Muş chetarul d ă du din cap. aproape to ţ i oaspeţ ii plecaseră . La ceasurile zece. încredinţ at căera vorba de lucruri importante. zise el. — La ordinele dumneavoastră . încît se cl ă tina pe picioare ş i se bîlbîia ca beat. numai locul ales săaibăobloane care se închid cu lacă te ş i o broascăbunăla u ş ă . dupăcum am spus. Socotind călocotenentul a arestat vreun prinţ travestit. care semă na grozav a închisoare. era atît de buimă cit de cele întîmplate. — Acum. Veghea va fi destul de lungăş i de plicticoasă . pe capra tră surii ce aş teaptăîn capul scă rii tainice. luîndu-l ş i pe Bernouin cu el. Cei care urmau să fugăo data cu curtea primiserătoate instrucţ iunile ş i fuseseăpoftiţ i să . într-un loc sigur. pîn ăva veni domnul Bernouin sădeschidă . dragăprietene. D'Artagnan ieş i. sănu uit. domnule? întrebăel. care ş tia călocotenentul să u nu e în stare de o glumă proastăîn timpul serviciului. tră gînd spada. Vizitiul. Dă -i de veste c ă măaflu aici ş i apoi pune pachetul ă sta. De altfel. dar dumneata înţ elegi. — Acum. se supuse fă r ămurmur. Ş i bietul vizitiu fu dus într-o încă pere cu gratii la ferestre. D'Artagnan urcăscara urmat de prizonierul să u. D'Artagnan se întoarse că tre celă lalt muş chetar. — Unde.. în semn căva respecta întru totul consemnul. — Du-m ăîn camera de rug ă ciune a reginei.. ajut ă -m ăs ă -l duc pe omul acesta întrun loc sigur. fă cu semn căe gata s ă -i îndeplinească porunca. — Ei bine. ră spunse muş chetarul. domnule? — Unde vrei tu. adă ugăcu gravitate. domnule locotenent. domnule du Verger.Muş chetarul. deş i ordinul i se pă ru cam ciudat. — Domnule du Verger. — Totul merge de minune.

Regina trecu în apartamentul ei. spuse regele. ră mas ultimul. tocmai îi puseserăîntr-un dulap ceea ce r ă mă sese de la masă . Dupăcinci minute. Regina se urcăîn pat. La zece. Regina îş i apropie buzele de fruntea alb ăş i netedăpe care augustul vlă star i-o întindea cu o gravitate ce vadea de pe acum eticheta de la curte. rosti în ş oaptăAnna de Austria. îş i trecea vremea rînduind în linie de bă taie niş te soldaţ i de plumb. La puţ in timp. Prin ţ ul tocmai se culcase ş i micul Ludovic. Doamna de Motteville. ar fi timpul ca maiestatea-sa s ăse culce. Celă lalt copil fu dus ş i el la culcare. numind pe cei că rora le îngă duia onoarea săia parte. Masa doamnelor de onoare o datăsfîrş ită . unde avea de gînd săse spovedeasc ăş i săse împă rtă ş ească . — Laporte. d'Artagnan intra în curtea Palatului Regal cu tră sura vicarului. primul ei valet. Laporte. doamnă . îl pov ă ţ ui regina. — Cautăsăadormi repede. aş a cum obiş nuia. Doi copii din suităse jucau împreunăcu el. Ludovic. îndeletnicire care îi plă cea nespus de mult. o urm ăş i o ajutăsăse dezbrace. tră surile doamnelor de onoare ieş eau din curte ş i poarta se închidea în urma lor. regina se prefă cu tare obosităş i trecu în odaia de culcare. Anna de Austria intrăla rege. numităastfel din pricina înţ elepciunii ei.ş i porunci lui Béringhen. — Aveţ i dreptate. Mîine te scoli de dimineaţ ă . care purta sfe ş nicul. s ăfie gata săo însoţ ească . Bernouin ciocă ni la uş a camerei de culcare a . fă gă dui micuţ ul Ludovic. doamna de Motteville ş i Socratine. ş i sînt gata s ăm ăretrag în odaia mea de îndatăce veţ i binevoi sămăsă rutaţ i.se afle dupămiezul nop ţ ii la Cours-la-Reine. de serviciu pe lîngămaiestatea-sa în seara aceea. dar regina stă rui. domniş oara de Beaumont. Regele ceru sămai stea. Regina dă du poruncile ce avea de dat. anun ţ ăpentru a doua zi o vizităla Val-de-Grâce. săaibăce mînca. doamnă . îi vorbi prietenos cîteva minute ş i apoi îi spuse că poate săplece. Bă tea miezul nopţ ii. dar tu r ă mîi îmbră cat. —Măvoi stră dui săvăascult. adicădoamna de Brégy. sora acesteia. — Oare nu trebuie săte duci mîine dimineaţ ăla ş ase s ăte scalzi la Conflans. Ludovic? Mi se pare cătu singur ai cerut asta. însoţ it de cavalerul Coislin. c ă ci nu-i era somn. Adu o carte cît mai plicticoasăpentru maiestatea-sa. spuse regina. vorbi despre un ospă ţ pe care marchizul de Villequier îl oferea peste douăzile în cinstea ei. dăsfeş nicul cavalerului de Coislin. Doamnele de onoare. zicea el. — Laporte. Tocmai în clipa aceea. Regele ieş i. Însă nu mi-e deloc somn.

ară tînd spre muş chetarul plin de lini ş te ş i cu capul descoperit. Anna de Austria se gră bi ea însă ş i sădeschidă . copilul se smulse din mîinile lui Laporte ş i alergăspre ea. Tînă rul rege ridicăîncet mîna-i micuţ ăş i i-o întinse muş chetarului. Bine. doamnă . apoi treci pe la mareş alul de Villeroy să -l previi din partea mea. în vreme ce d'Artagnan ră mase în prag. despre care îţ i place atît de mult să -ţ i povestească doamnele mele de onoare. Ofiţ erul se supuse. Era îmbră cată . Acesta puse un genunchi la pă mînt ş i i-o să rută . Se ară ta uimit căe îmbră cat în toiul nopţ ii ş i-l copleş ea cu întreb ă rile pe Laporte. Regina pă ş i în odaie. — Sămergem la rege. Ză rindo. — Domnul d'Artagnan. — Fiul meu. — Tu eş ti. luminatăde o singurălampă din cristal de Veneţ ia. D'Artagnan se înclinăş i o urmăpe regină . repetăLudovic. Era încăuna din urm ă rile caliciei lui Mazarin. Acesta e domnul d'Artagnan. se afl ăîn camera de rug ă ciune ş i aş teaptăca maiestatea-voastrăsăfie gata. Micuţ ul Ludovic era gata îmbră cat. afar ădoar de pantofi ş i de hain ă . —Ş i cardinalul? — A sosit cu bine la Cours-la-Reine. — Eu. un viteaz ca acei voinici din vechime. glă sui regina. adicăîş i pusese un halat lung de cas