Alexandre Dumas

Dupa douazeci de ani

PARTEA ÎNTÎIA I FANTOMA LUI RICHELIEU Într-o încă pere a Palatului Cardinal, pe care o cunoaş tem, la o masă cu colţ urile ferecate în argint aurit, încă rcatăde hîrtii ş i de că rţ i, ş edea un om cu capul sprijinit în mîini. Îndă ră tul lui se afla un că min impună tor, împurpurat de ră sfrîngerile jă raticului ş i în care tă ciunii aprinş i se mistuiau printre mari gră tare aurii. Lică rirea că minului învă luia din spate veş mîntul mă re ţ al acestui visă tor, pe care îl lumina din faţ ăun candelabru plin de lumîn ă ri. Vă zînd mantia aceasta roş ie ş i bogatele-i dantele, fruntea aceasta palidăş i plecatăsub povara gîndurilor, însingurarea ce domnea aici în încă pere, mu ţ enia anticamerelor ş i pasul mă surat al stră jilor pe coridor, ai fi crezut căumbra cardinalului Richelieu se afla ş i acum în cabinetul să u. Vai, era, într-adevă r, numai umbra marelui era! Franţ a slă bit ă , autoritatea regelui nesocotită , nobilii deveniţ i iar ă ş i puternici ş i nesupuş i, duş manul înc ă lcînd hotarele – totul st ă tea mă rturie ca Richelieu nu mai era. Dar ceea ce dovedea ş i mai gră itor cămantia cea roş ie nu-l înveş mînta pe bă trînul cardinal era tocmai aceastăînsingurare ce pă rea – aş a cum am spus – mai degrabăa unei n ă luci, decît a unui om viu; erau coridoarele pustii de curteni ş i curţ ile ticsite de stră ji: era batjocura ce urca din stradăş i nă vă lea pe ferestrele acestei înc ă peri zguduite de ră suflarea unui întreg oraşcoalizat împotriva ministrului; era, în sfîrş it, zgomotul depă rtat ş i mereu reînnoit al împuş că turilor, din fericire slobozite aiurea, numai ca sădea a înţ elege gă rzilor, elve ţ ienilor, muş chetarilor ş i ostaş ilor de veghe în jurul Palatului Regal – întrucît însuş i Palatul Cardinal îş i schimbase numele – căş i poporul avea arme. Aceastăfantomăa lui Richelieu era Mazarin. Ş i Mazarin era singur ş i se simţ ea slab. — Venetic! murmurăel. Italian! Uite ce-mi tot aruncăîn obraz! Cu vorba asta l-au ucis, l-au spînzurat ş i l-au sfî ş iat pe Concini ş i, dacăi-aş lă sa, m-ar ucide, m-ar spînzura ş i m-ar sfîş ia ş i pe mine la fel, cu toate cănu le-am fă cut nicicînd alt ră u, decît doar c ăi-am stors niţ eluş . Nerozii! Nu pricep cădu ş manul lor nu-i acest italian care vorbeş te prost

franţ uzeş te, ci mai curînd aceia care au darul s ăle îndruge cuvinte frumoase cu un atît de curat ş i cuceritor accent parizian. Da, da, urmăministrul cu surîsul fin, care de astădatăpă rea ciudat pe buzele-i pale, da, larma voastr ăîmi spune c ăsoarta favoriţ ilor e nesigură ; dar, dacăş tiţ i asta, ar trebui săş tiţ i deopotrivăc ăeu nu sînt un favorit oarecare! Contele de Essex avea un minunat inel împodobit cu diamante, pe care i-l dă ruise regeasca lui amantă ; eu am doar un simplu inel cu douăiniţ iale ş i o anume zi gravate pe el, însăinelul acesta a fost binecuvîntat în capela Palatului Regal; de aceea pe mine n-au sămă doboare, aş a cum ar pofti. Tot urlînd: „Jos cu Mazarin!", nu-ş i dau seama ca eu îi fac săstrige cînd tră iascăBeaufort, cînd tră iascăPrinţ ul, cînd tră iascăParlamentul! Ei bine, domnul de Beaufort e închis la Vincennes, Prinţ ul îi va că lca pe urme dintr-o zi în alta, iar Parlamentul... Aici surîsul cardinalului că pă t ăo expresie de ură , de care chipu-i blajin nu pă rea în stare. — Ei bine! Parlamentul... vedem noi ce facem ş i cu Parlamentul; acum îi avem pe Orléans ş i pe Montargis. Ah, am s ălas timpul s ă lucreze! Toţ i cîţ i au început săstrige "Jos cu Mazarin" vor sfîrş i prin a-i huli pe fiecare dintre ei, rînd pe rînd. Richelieu, pe care îl urau atunci cînd tră ia ş i de care vorbesc mereu de cînd a murit, a fost încăş i mai înjosit decît mine; că ci el s-a vă zut alungat de cîteva ori ş i s-a temut de ş i mai multe ori de asta. Pe mine însăregina nu m ăva alunga niciodatăş i, dacăvoi fi silit sămăplec voinţ ei poporului, ea va fi ală turi de mine; dacăfug eu, va fugi ş i ea, ş i-o sa vedem noi atunci ce fac ră zvră ti ţ ii fă ră reginăş i fă r ărege. Ah, barem de n-aşfi str ă in, de-aşfi barem francez, barem gentilom! Ş i că zu din nou în visare. Într-adevă r, situa ţ ia era criticăş i ziua care abia se sfîr ş ise o complicase ş i mai mult. Mazarin, veş nic îmboldit de resping ă toarea-i lă comie de bani, strivise poporul sub povara impozitelor, ş i poporul, că ruia nu-i mai r ă mă sese decît sufletul – dupăvorba procurorului general Talon – cum nu-ş i putea pune sufletul la mezat, poporul, pe care încercau să -l facăs ă -ş i pă streze r ă bdarea cu larma stîrnităîn jurul unor victorii, dar care gă sea căgloria nu-i carne să -ţ i potoleş ti foamea cu ea, poporul începuse sămurmure cam de multiş or. Dar asta nu era tot; fiindc ă , atunci cînd doar poporul murmură , curtea, ţ inutădeparte de că tre burghezie ş i gentilomi, nu-l aude; Mazarin avusese însănesocotinţ a sa se atingăde magistraţ i! El vînduse două sprezece titluri de raportor în Consiliul de Stat ş i, cum magistraţ ii plă teau bani grei pentru slujba lor, iar numirea acestor noi doisprezece urma săle micş oreze procopseala, cei vechi ţ inuser ăsfat ş i juraserăpe Evanghelie s ănu îngă duie una ca asta ş i săse împotriveascădin ră sputeri persecuţ iilor cur ţ ii, fă gă duindu-ş i totodatăcă , dacădin pricina acestei ră zvră tiri vreunul dintre ei ş i-ar pierde slujba, s ăpun ătoţ i mîn ă de la mînăca să -l despă gubească .

Ş i iatăce se întîmplase din aceste dou ămotive: În ziua de 7 ianuarie, ş apte-opt sute de negustori din Paris se strînseserălaolaltăş i, revoltaţ i de o nouădare plă nuităpentru proprietarii de case, trimiserăpe zece dintre ei săvorbeascăducelui de Orléans, care, potrivit vechiului să u obicei, că uta săcîş tige simpatia mulţ imii. Ducele de Orléans îi primise, ş i ei declararără spicat căsînt hotă rîţ i sănu plă teascănici o lă scaie din darea cea nouă , chiar de-ar fi săse apere cu arma în mînăde oamenii regelui veni ţ i săo perceapă . Ducele de Orléans îi ascultase cu mare bună voin ţ ă , le dă duse nă dejdea unei oarecare îndulciri, le fă gă duise săînfă ţ iş eze reginei pă sul lor ş i-i concediase cu vorba dintotdeauna a maimarilor: „Vom vedea." La rîndul lor, în ziua de 9, magistraţ ii veniserăla cardinal, ş i unul dintre ei, împuternicitul celorlalţ i, îi vorbise cu atîta hotă rîre ş i îndră zneală , încît cardinalul ră mă sese uluit; ş i scă pase de ei la fel ca ş i ducele de Orléans, zicînd căare săvad ăce e de fă cut. Ş i atunci, ca s ş vad şce e de fă cut, convocase consiliul ş i trimisese dupăministrul de finanţ e d'Emery. Acest d'Emery era foarte urît de popor, mai întîi fiindcăera ministru de finanţ eş i orice ministru de finan ţ e trebuie săfie urît; apoi, se cuvine săadă ug ă m căo ş i merita niţ el. Era fiul unui bancher din Lyon, pe care îl chema Particelli ş i care, dînd faliment, îş i schimbase numele în d'Emery. Cardinalul Richelieu, recunoscînd într-însul un cap financiar, îl prezentase regelui Ludovic al XII-lea drept domnul d'Emery ş i, dornic să -i ob ţ in ănumirea ca inspector general de finanţ e, g ă sise numai cuvinte de laudăpentru el. — Minunat! a rostit regele. Măbucur căîmi vorbeş ti despre domnul d'Emery pentru aceastăfuncţ ie care cere un om cinstit. Auzisem căai vrea să -l numeş ti pe tică losul de Particelli ş i mătemeam căai s ămă sileş ti s ă -l accept. — Sire, ră spunse cardinalul, majestatea-voastrăs ăfie lini ş tit: Particelli de care aţ i pomenit a fost spînzurat. — A, cu atît mai bine! exclamăregele. Nu degeaba mi se spune mie Ludovic cel drept. Ş i semnănumirea lui d'Emery. Era acelaş i d'Emery care devenise între timp ministru de finanţ e. Aş adar, i s-a trimis vorbăcăe chemat de că tre cardinal ş i el s-a ivit în grabă , palid ş i înspă imîntat, îng ă imînd căfiul s ă u era cît pe ce s ăfie ucis chiar în acea zi în faţ a Palatului: mul ţ imea îl oprise ş i-i ceruse socotealăpentru luxul neveste-si, care se lă fă ia într-o casătapisatăîn catifele roş ii împodobite cu ciucuri de aur. Ea era fiica lui Nicolas de Camus, ministru în 1617, cel care venise la Paris cu două zeci de franci în pungăş i care, dupăce-ş i asigurase o rentăde patruzeci de mii de franci, împă rţ ise de curînd nouămilioane odraslelor sale. Fiul lui d'Emery era cît pe ce săfie strivit din pricina unuia dintre ră zvră tiţ i, care striga cătrebuie stors pînăva da îndă ră t tot aurul pe

care-l înghiţ ise. În acea zi, consiliul nu a luat nici o hot ă rîre, ministrul fiind prea copleş it de cele petrecute ca săse mai poatăgîndi ş i la altceva. A doua zi, primul preş edinte, Mathieu Molé, al că rui curaj în toate aceste împrejură ri – zice cardinalul de Retz – nu s-a dovedit cu nimic mai prejos de cel al ducelui de Beaufort ş i al prinţ ului de Condé, adicăa doi bă rbaţ i socoti ţ i cei mai neînfrica ţ i din Fran ţ a – a doua zi, primul preş edinte a fost ş i el atacat; mulţ imea ameninţ a să -i cearălui socoteala pentru toate relele ce se puneau la cale pe spinarea ei; dar primul preş edinte, fă răs ăse tulbure ş i fă r ăs ăse arate descumpă nit, a ră spuns cu liniş tea sa dintotdeauna că , dacără zvr ă ti ţ ii nu vor da ascultare poruncilor regelui, va pune săse ridice spînzură tori în pieţ eş i cei mai îndă ră tnici vor atîrna pe datăîn ş treang. La aceasta, mulţ imea a urlat că nu aş teaptădecît săvadăridicate spînzură torile ş i căele vor sluji doar pentru judecă torii necinsti ţ i, care cumpă răfavoarea curţ ii cu pre ţ ul mizeriei poporului. Ş i asta nu-i tot: în ziua de 11, ducîndu-se la slujbăla Notre-Dame, cum fă cea de obicei în fiecare sîmbă tă , regina fusese urmatătot drumul de peste douăsute de femei, care se tînguiau, cerînd dreptate. Ele nu aveau, de altfel, nici un gînd ră u, voiau doar să -i cadăîn genunchi ş i să o înduioş eze, dar ostaş ii din gardănu le-au l ă sat săse apropie ş i regina a trecut mai departe, semeaţ ăş i neînduplecată , fă r ăsăle asculte plîngerile. După -amiazăconsiliul s-a întrunit din nou ş i de astă datăs-a hotă rît săse menţ inăautoritatea regelui: drept urmare, s-a convocat Parlamentul pentru a doua zi – în 12. În aceastăzi, în seara că reia începea aceastănouăpovestire, regele, pe atunci în vîrstăde zece ani ş i care abia avusese vă rsat de vînt, sub cuvînt cămerge la Notre-Dame s ămulţ umeascăcerului pentru însă nă toş irea sa, îş i pusese pe picioare garda, elve ţ ienii ş i muş chetarii, înş iruindu-i în jurul Palatului Regal, pe cheiuri ş i pe Pont-Neuf, iar dup ă slujba religioasăse abă tuse pe la Parlament, unde, într-o ş edinţ ăţ inută în grabă , nu numai ca menţ inuse edictele de mai înainte, dar d ă duse ş i altele noi, vreo cinci sau ş ase la numă r, ş i toate – spune cardinalul de Retz – unul mai ruin ă tor decît altul. Astfel încît primul preş edinte care, dupăcum s-a vă zut, era deună zi de partea curţ ii, se ridicase acum cu toatăîndră zneala împotriva acestui chip de a-l aduce pe rege în Parlament, pentru ca prin neaş teptata-i prezen ţ ăsăconstrîngălibertatea voturilor. Dar cei care protestarăcu tă rie contra noilor dă ri furămai cu seam ă preş edintele Blancmesnil ş i consilierul Broussel. Dupăpromulgarea edictelor, regele porni spre Palat. O mare mulţ ime de oameni stă tea înş iruităîn calea sa; însăcum se ş tia c ăregele vine de la Parlament ş i cum nimeni nu aflase dacăa fost acolo pentru a face dreptate poporului, ori pentru a-l împila încăş i mai vîrtos, nici un strigă t de bucurie nu ră sunăla trecerea alaiului spre a-i saluta însă nă toş irea. Dimpotrivă , feţ ele erau posomorîte ş i nelini ş tite, ba unele de-a dreptul

ameninţ ă toare. În ciuda reîntoarceri sale, trupele ră maserăpe loc: exista teama să nu izbucneascăvreo r ă scoalăatunci cînd se vor cunoaş te hot ă rîrile Parlamentului; ş i, într-adevă r, abia se lă ţ i zvonul ca regele a sporit dă rile în loc săle uş ureze, c ăpe stră zi se formarăgrupuri-grupuri ş i se stîrni un tumult de strigă te: „Jos cu Mazarin! Tră iascăBroussel! Tr ă iască Blancmesnil!", deoarece poporul aflase căBroussel ş i Blancmesnil i-au ţ inut partea; ş i cu toate căstră dania lor fusese zadarnică , mulţ imea nu contenea să -ş i arate recunoş tin ţ a. S-a încercat săse împră ş tie aceste grupuri, s-a încercat săse pună capă t acestor strigă te, dar, aş a cum se întîmplăîn asemenea împrejură ri, grupurile se îngroş arăş i mai mult, iar larma spori încăo dat ăpe atît. Tocmai se dă duse poruncăgă rzilor regelui ş i gă rzilor elveţ iene nu numai săle ţ inăpiept, dar săş i patruleze pe stră zile Saint-Denis ş i SaintGermain, unde grupurile pă reau mai mari ş i mai întă rîtate, cînd se înfă ţ iş ăla palat starostele negustorilor. Fu lă sat săintre numaidecît: el venea săspunăcă , dacănu se pune capă t acestor mă suri duş mă noase, în douăceasuri se va ră scula întreg Parisul. Pe cînd chibzuiau ce e de fă cut, apă ru locotenentul de gardă Comminges, cu hainele sfîş iate ş i cu faţ a însîngerată . Ză rindu-l, regina scoase un ţ ip ă t de uimire ş i-l întreb ăce s-a întîmplat. La vederea gă rzilor, aş a cum prevă zuse starostele negustorilor, mulţ imea î ş i ieş ise cu totul din fire. Nă vă lise la clopote ş i dă duse alarma. Comminges nu-ş i pierduse cumpă tul, arestase pe unul care pă rea săfie dintre capii ră zmeriţ ei ş i, drept pildăpentru cei din jur, poruncise săfie spînzurat de crucea de la Trahoir. Ostaş ii l-au luat îndatăca să îndeplineascăordinul. Dar, în dreptul halelor, s-au pomenit atacaţ i cu pietre ş i cu halebarde; ră zvră titul se folosise de aceastăclipăca săscape ş i, ajungînd în strada Lombards, se fă cuse nevă zut într-o casăale că rei uş i au fost sparte numaidecît de c ă tre urmă ritori. Violenţ ăzadarnică : vinovatul pierise fă răurmă . Comminges lă sase un post de pazăîn stradăş i, cu restul ostaş ilor, se întorsese la palat spre a raporta reginei ce se petrecea. Tot drumul fusese urmă rit de strigă te ş i de ameninţ ă ri, cî ţ iva dintre oamenii să i fuseserără ni ţ i cu suliţ ele ş i cu halebardele, ba pînăş i pe el îl nimerise o piatr ă , zdrelindu-i sprînceana. Povestirea lui Comminges întă rea cuvîntul starostelui negustorilor ş i toţ iş tiau bine cănu sînt în stare săţ in ăpiept unei ră scoale în lege; atunci, cardinalul porunci săse r ă spîndeascăzvonul cătrupele au fost înş iruite pe cheiuri ş i pe Pont-Neuf numai în vederea ceremoniei ş i căvor fi retrase fă r ăză bavă . Într-adevă r, că tre ceasurile patru dup ă -amiaz ă , ele pornirărînd pe rînd spre Palatul Regal; fu lă sat doar un post de paz ăla bariera Sergents, un altul la Quinze-Vingts ş i, în sfîr ş it, un al treilea pe colina Saint-Roche. Curţ ile interioare ş i încă perile de la catul de jos al palatului furăîn ţ esate cu elveţ ieni ş i muş chetari, ş i toatălumea ră mase în aş teptare.

Iat ădar cum stă teau lucrurile în clipa cînd l-am introdus pe cititor în cabinetul cardinalului Mazarin – odinioarăcabinetul cardinalului Richelieu. Am vă zut în ce stare de spirit asculta Mazarin murmurul mulţ imii ş i ecoul împuş că turilor care ră zbă teau pînăaici, în încă pere. Deodată , cardinalul ridic ăfruntea, cu sprîncenele uş or încruntate, ca un om care a luat o hotă rîre, îş i aţ inti ochii pe cadranul unei pendule uriaş e gata săbatăorele zece ş i, luînd un fluier de argint aurit, aflat pe masă , la îndemînă , sufl ăîntr-însul de douăori. O uş ătă inuităîn perete se deschise fă răzgomot ş i un om înveş mîntat în negru înaint ăîn tă cere, ră mînînd în picioare în spatele jilţ ului. — Bernouin, zise cardinalul, fă rămă car s ăse întoarcă ,ş tiind că numai valetul să u putea săintre la cele douăsemnale de fluier, ce muş chetari fac de gardăla palat? — Muş chetarii negri, monseniore. — Ce companie? — Compania Tréville. — E vreun ofiţ er din companie în anticameră ? — Locotenentul d'Artagnan. — Un om de nă dejde, nu? — Întocmai, monseniore. — Adu-mi o uniformăde muş chetar ş i ajută -măsăm ăîmbrac. Valetul ieş i la fel de neauzit cum intrase ş i se întoarse dupăo clipă cu uniforma cerută . Cardinalul, t ă cut ş i gînditor, îş i scoase veş mîntul de ceremonie, îmbră cat pentru ş edin ţ a Parlamentului, punîndu-ş i în schimb uniforma ostă ş ească , pe care o purta cu oarecare eleganţ ă , mulţ umităcampaniilor sale de odinioarădin Italia; în clipa cînd fu gata, spuse: — Du-te ş i cheamăpe domnul d'Artagnan. De astădată , valetul ieş i pe uş a din mijloc, pă ş ind tot atît de tă cut ş i de neauzit ca ş i mai înainte. Ai fi zis c ăe o umbră . Ră mas singur, cardinalul se privi cu oarecare mul ţ umire într-o oglindă ; era încătînă r, că ci abia împlinise patruzeci ş iş ase de ani, zvelt, de staturăaproape mijlocie, cu faţ a chipeş ăş i plinăde vioiciune, cu privirea focoasă , cu nasul mare însădestul de bine proporţ ionat, cu fruntea largăş i maiestuoasă , pă rul castaniu, uş or ondulat, barba mai neagrădecît p ă rul ş i adusăniţ el în sus cu fierul de frizat, ceea ce îi dă dea o înfă ţ iş are plă cută . Petrecîndu-ş i anină toarea spadei pe dupăumă r, îş i privi cu încîntare mîinile foarte frumoase ş i pe care ş i le îngrijea cu cea mai mare migal ă ; pe urmăazvîrli mă nuş ile mari de antilop ăale uniformei ş i-ş i puse niş te mă nuş i de mă tase. În clipa aceea uş a se deschise. — Domnul d'Artagnan, anunţ ăvaletul. Un ofiţ er trecu pragul încă perii. Era un bă rbat de vreo treizeci ş i nou ă -patruzeci de ani, scund dar

bine legat, subţ irel, cu ochii vii ş i scă pă rînd de inteligenţ ă , cu barba neagrăş i pă rul înc ă runţ it, aş a cum se întîmplăîntotdeauna cînd socoteş ti viaţ a prea bunăsau prea rea ş i, mai cu seamă , cînd eş ti tare oacheş . D'Artagnan fă cu patru paş i în cabinetul care nu-i era necunoscut, întrucît mai fusese o datăaici, pe vremea cardinalului Richelieu, ş i cum nu vă zu pe nimeni, afarădoar de un muş chetar din compania sa, î ş i aţ inti privirea asupră -i, recunoscîndu-l din capul locului pe cardinal. Ră mase în picioare, într-o atitudine respectuoasă , dar demnă , aş a cum se cuvine unui om de ispravă , că ruia via ţ a i-a dat adeseori prilejul săse afle în faţ a unor nobili de seamă . Cardinalul îl aţ inti cu ochiul să u mai degrabăfin decît p ă trunză tor, cercetîndu-l cu luare-aminte ş i, dupăcîteva momente de tă cere, spuse: — Dumneata eş ti domnul d'Artagnan? — Chiar eu, monseniore, ră spunse ofi ţ erul. Cardinalul mai scrutăo clipa chipul acesta inteligent, a c ă rui deosebităexpresivitate fusese încă tuş at ăde ani ş i de încerc ă rile vieţ ii; d'Artagnan îi susţ inu bă rbă teş te privirea, ca unul care înfruntase altă datăni ş te ochi mult mai p ă trunză tori decît cei care îl cercetau acum. — Domnule, rosti cardinalul, vei merge cu mine, sau mai curînd voi merge eu cu dumneata. — La ordinele dumneavoastră , monseniore! zise d'Artagnan. — Aşvrea săinspectez eu însumi posturile de pazădin jurul Palatului Regal. Socoteş ti căe vreo primejdie? — Primejdie, monseniore?! fă cu d'Artagnan cu un aer mirat. Care? — Se spune căs-a ră sculat poporul. — Uniforma muş chetarilor regali e foarte respectat ă , monseniore, ş i, chiar de n-ar fi aş a, cu al ţ i trei ca mine măsimt în stare săpun pe fug ă ş i o sutăde neispră viţ i din ă ş tia. — Totuş i, ai vă zut ce-a p ă ţ it Comminges? — Domnul Comminges face parte din gardăş i nu dintre muş chetari, ră spunse d'Artagnan. — Asta înseamnăoare c ămuş chetarii sînt ostaş i mai vrednici decît cei din gardă ? zîmbi cardinalul. — Fiecare are mîndria uniformei pe care o poartă , monseniore. — Afarăde mine, domnule, urmăcardinalul cu acelaş i surîs, deoarece vezi bine căam lă sat haina mea ca s ăîmbrac uniforma dumitale. — Asta-i modestie, monseniore! gl ă sui d'Artagnan. Eu, unul, spun deschis că , de-aşpurta haina Eminenţ ei-Voastre, m-aşmulţ umi cu ea ş i, la nevoie, m-aşlega chiar sa n-o schimb niciodatăpentru alta. — Da, numai căastă -searăn-ai fi prea în siguranţ ăîmbr ă cat astfel. Bernouin, pă lă ria. Valetul se întoarse aducînd o pă lă rie de uniformăcu borurile largi. Cardinalul ş i-o potrivi semeţ pe cap ş i se întoarse că tre d'Artagnan: — Ai cai gata înş euaţ i în grajd, nu-i aş a?

— Da, monseniore. — Ei, atunci, haidem! — Cîţ i oameni doriţ i săvăînsoţ ească , monseniore? — Ai spus adineauri că , dac ăsînteţ i patru, te simţ i în stare săpui pe fuga o sutăde inş i; cum s-ar putea s ăîntîlnim douăsute, la opt. — Voi face întocmai, monseniore. — Sînt gata săte urmez, nu ad ă ugăcardinalul, pe aici mai degrabă . Bernouin, luminează -ne calea. Valetul luăo lumînare; cardinalul, cu o cheie micuţ ăaflatăpe masa de lucru, deschise o uş ăce dă dea spre o scarăsecretăş i, dupăcîteva clipe, ajunse în curtea Palatului Regal.

II UN ROND DE NOAPTE Dupăzece minute, mica trupăieş ea în strada Bons-Enfants, în spatele să lii de spectacole, clă dit ăde cardinalul Richelieu pentru reprezentarea piesei Mirame, ş i unde cardinalul Mazarin, mai iubitor de muzica decît de literatură , hotă rîse săg ă zduiascăcele dintîi opere reprezentate în Franţ a. Înfă ţ iş area oraş ului vă dea toate semnele unei mari agitaţ ii; cete numeroase colindau stră zile ş i, orice ar fi spus d'Artagnan, se opreau în loc cu un aer de batjocurăameninţ ă toare, uitîndu-se cum trec ostaş ii, ceea ce ară ta limpede căoamenii s-au descotorosit pentru moment de obiş nuita lor supuş enie, fiind stă pîniţ i de gînduri mai bă tă ioase. Din cînd în cînd se auzea vuiet de glasuri dinspre cartierul Halelor. Împu ş că turi izbucneau în partea dinspre strada Saint-Denis ş i uneori cîte un clopot se pornea săsune pe neaş teptate ş i fă r ăde pricină , zgîlţ îit de toanele mulţ imii. D'Artagnan îş i urma calea cu nep ă sarea celui care nici nu se sinchiseş te de asemenea neghiobii. Cînd vreo ceatăse oprea în mijlocul stră zii, el îş i îndemna calul înainte fă răo vorb ăş i astfel, ră zvr ă tiţ i ori nu, ca ş i cum ar fi ş tiut cu cine au de-a face, toţ i se tr ă geau în lă turi, lă sînd patrula sătreac ă . Cardinalul pizmuia aceastăsiguranţ ăde sine, pe care o punea pe seama obiş nuinţ ei cu primejdia; dar asta nu-i ş tirbea cu nimic preţ uirea faţ ăde ofiţ erul sub comanda că ruia se afla acum, că ci însă ş i buna prevedere pre ţ uieş te curajul. Cînd se apropiar ăde postul de la bariera Sergents, santinela strig ă : „Care eş ti?" D'Artagnan îş i spuse numele ş i, cerînd cardinalului parola, o rosti îndată ; parola era Ludovic ş i Rocrov. O datăschimbate aceste semne de recunoa ş tere, d'Artagnan întrebă dacănu cumva domnul de Comminges este comandantul postului. Santinela îi ară tăun ofiţ er care stă tea de vorbăcu un că lă reţ ,ţ inînd

o mînăpe grumazul calului. Era tocmai omul de care întrebase d'Artagnan. — Iată -l pe domnul de Comminges, zise muş chetarul, întorcîndu-se lîngăcardinal. Cardinalul îş i îndemnăcalul într-acolo, în vreme ce d'Artagnan ră mase ceva mai în urmă , ca sănu-l stinghereasc ă ; totuş i, dup ăfelul cum ofiţ erul de jos ş i cel din ş a îş i scoseserăpă lă riile, înţ elese că amîndoi au recunoscut pe Eminen ţ a-Sa. — Bravo, Guitaut! vorbi cardinalul, adresîndu-se ofi ţ erului că lare. În ciuda celor ş aizeci ş i patru de ani ai t ă i, vă d c ăeş ti ve ş nic acelaş i, sprinten ş i devotat. Ce-i spuneai acestui tînă r? — Monseniore, ră spunse Guitaut, îi spuneam cătră im vremuri ciudate ş i căziua de azi seamă năgrozav cu zilele cînd fiinţ a Liga, de care am auzit povestindu-se atîtea în tinereţ ea mea. Aflaţ i că , azi, pe stră zile Saint-Denis ş i Saint-Martin erau cît pe ce săridice baricade – nici mai mult, nici mai puţ in. —Ş i ce-ţ i spunea Comminges, dragul meu Guitaut? — Monseniore, rosti Comminges la rîndul să u, ziceam căpentru a înjgheba o ligă , nu le lipsea decît ceva ce-mi pare căînseamnăaproape tot, adicăun duce de Guise; de altfel, aceea ş i poveste nu se întîmplăde douăori. — Nu, în schimb au săfacăo Frond ă , dupăcum spun ei, î ş i urmă vorba Guitaut. — Frondă ? Ce înseamnăasta? întrebăMazarin. — Aş a numesc ei partidul lor, monseniore. — De unde pînăunde? — Se pare ca acum vreo cîteva zile consilierul Bachaumont a spus în Parlament cătoţ i cei porni ţ i pe r ă zmeriţ e sînt asemenea ş colarilor care trag cu praş tia pe maidanele Parisului, ş i se risipesc de îndat ăce vă d un poliţ ai, ca sa se adune iară ş i atunci cînd a trecut mai departe. Aş a cum au fă cut ş i calicii la Bruxelles, au prins vorba din zbor ş iş i-au zis fronderi. Ieri ş i azi, Fronda a fost la modă , toate ş i-au luat numele de la ea: pîinea, pă lă riile, mă nuş ile, man ş oanele, evantaiele; iată , ascultaţ i! Într-adevă r, în clipa aceea se deschide o fereastr ă ; un om se rezemă de pervaz ş i începu săcînte: Vîntul Frondei azi în zori Se stîrni ca din senin ş i mi-l umple de fiori Pe cumş trul Mazarin. Vîntul Frondei azi în zori Se stîrni ca din senin! — Neruş inatul! mormă i Guitaut. — Monseniore, izbucni Comminges, pe care rana îl fă cuse posac ş i

care nu aş tepta decît săse ră zbune cu vîrf ş i îndesat. Vreţ i să -i trimit tontului ă sta un glonţ în cap, săse înveţ e minte, ş i alta dat ăsănu mai cînte atît de fals? Ş i duse mîna la coburii de la ş aua unchiului s ă u. — Nu, nu! strigăMazarin. Diavolo! Aş a strici totul, drag ăprietene; dimpotrivă , lucrurile merg de minune! Îi ş tiu eu pe francezii voş tri, de parcăi-aşfi plă mă dit cu mîna mea de la primul pînăla ultimul: ei cîntă , ei vor plă ti. Pe vremea Ligii, de care a pomenit adineauri Guitaut, nu se cînta decît slujba la bisericăş i toate mergeau cum nu se poate mai r ă u. Haidem, Guitaut, vino săvedem dacăpaza la Quinze-Vingts e tot atît de vrednicăpe cît este aici, la bariera Sergents. Ş i, dînd din mînăspre Comminges în chip de salut, se întoarse la d'Artagnan, care porni în fruntea grupului de că lă re ţ i, urmat la cî ţ iva paş i de Guitaut ş i de cardinal, care erau urmaţ i la rîndul lor de restul ostaş ilor. — Mda, adevă rat, murmurăComminges, privind cum se dep ă rtează Mazarin. Uitasem cănumai banul preţ uieş te în ochii lui. Apucarăpe strada Saint-Honoré, lă sînd mereu în urmăcete de oameni; decretele promulgate peste zi erau în gura tuturor; toţ i deplîngeau pe tînă rul rege care îş i aducea poporul f ă răsăş tie la sapăde lemn ş i aruncau întreaga vinăasupra lui Mazarin; oamenii plă nuiau să ş i spunăpă sul ducelui de Orléans ş i Prinţ ului, ş i-i ridicau în sl ă vi pe Blancmesnil ş i pe Broussel. D'Artagnan trecea fă r ăgrijăprin mijlocul cetelor, ca ş i cum el ş i calul lui ar fi fost de fier; Mazarin ş i Guitaut vorbeau în ş oaptă ; muş chetarii, care sfîrş iser ăprin a-l recunoaş te pe cardinal, îl urmau în tă cere. Ajunserăîn strada Saint-Thomas-du-Louvre, unde se afla postul Quinze-Vingts; Guitaut chemăla raport un ofi ţ er în subordine, care se înfă ţ iş ănumaidecît. — Ei? întrebăGuitaut. — Oh, domnule că pitan, vorbi ofi ţ erul. Toate bune pe aici pe la noi, dar mi se pare ca se petrece ceva în casa de acolo. Ş i ară t ăcu mîna o clă dire mă reaţ ă , aflatăchiar pe locul unde s-a ridicat mai tîrziu Vaudeville. — Acolo? rosti Guitaut. Pă iă la e palatul Rambouillet! — Eu nu ş tiu dacă -i palatul Rambouillet, continuăofiţ erul, dar ş tiu c-am vă zut dispă rînd înă untru o mul ţ ime de mutre dubioase. — Ei, aş i! pufni în rîs Guitaut. Ă ia sînt poeţ i. — Ascultă , Guitaut, interveni Mazarin, n-ai vrea sănu vorbeş ti cu atît dispreţ despre aceş ti domni? Aflăcăş i eu am fost poet în tinereţ eş i căscriam versuri cam aş a cum scrie domnul de Benserade! — Dumneavoastră , monseniore? — Da, eu. Vrei să -ţ i spun o poezie? — Mi-e totuna, monseniore! Nu pricep boabăitalieneş te. — Da, dar pricepi franţ uzeş te, nu-i a ş a, bunul ş i bravul meu

Guitaut? continuăMazarin, punîndu-i prieteneş te mîna pe umă r. Ş i orice poruncăţ i s-ar da în graiul tă u, vei ş ti săo duci la îndeplinire, nu-i aş a? — Fă r ăîndoială , monseniore, a ş a cum am fă cut ş i pîn ăacum, numai să -mi porunceascăregina. — A, da! încuviinţ ăMazarin, mu ş cîndu-ş i buzele. Ş tiu că -i eş ti devotat din adîncul sufletului. — Sînt că pitanul gă rzilor reginei de peste două zeci de ani. — La drum, domnule d'Artagnan! hotă rî cardinalul. Toate-s bune peaici. D'Artagnan porni în fruntea coloanei fă răsăscoatăo vorb ă , cu acea supunere deplină , intrat ăîn firea unui vechi soldat. Stră bă turăstrada Richelieu ş i strada Villedo, îndreptîndu-se că tre colina Saint-Roche, unde se afla cel de al treilea post de pază . Era postul cel mai singuratic dintre toate, că ci se gă sea în vecină tatea zidurilor oraş ului ş i casele erau rare pe aici. — Cine comandăpostul acesta? întreb ăcardinalul. — Villequier, ră spunse Guitaut. — Drace! fă cu Mazarin. Stai dumneata de vorbăcu el; ş tii doar cănoi doi nu ne avem prea bine de pe vremea cînd ai primit ordin să -l arestezi pe ducele de Beaufort; pretindea călui i s-ar fi cuvenit aceastăcinste, fiind că pitan al gă rzilor regelui. —Ş tiu foarte bine ş i i-am spus de o sutăde ori căn-are dreptate. Pe atunci regele avea patru ani, aş a cănu putea s ă -i dea ordin. — Da, însăputeam săi-l dau eu, Guitaut, iar eu te-am ales pe dumneata. Guitaut, fă răsără spund ă , îş i struni calul ş i, dupăce fu recunoscut de santinelă , trimise dupăVillequier. Acesta se ară tăîndată . — A, tu eş ti, Guitaut! vorbi el cu posomoreala-i dintotdeauna. Ce naiba te-aduce încoace? — Am venit săte întreb dacăe ceva nou pe la tine. — Ce vrei săfie? Lumea strigăba „Tră iascăregele!", ba „Jos cu Mazarin!", ş i nu-i nimic nou în asta, c ăde o vreme încoace ne-am tot obiş nuit cu asemenea strigă te. —Ş i tu le ţ ii isonul? rîse Guitaut. — Pe legea mea, gă sesc căau mult ădreptate, Guitaut, ş i uneori îmi vine o poftăgrozav ăs-o fac! Mi-aşda bucuros solda pe cinci ani, tot nu vă d eu nici o lă scaie din ea, numai ca regele săaibăcinci ani mai mult. — Ză u? Ş i ce s-ar întîmpla dacăregele ar fi cu cinci ani mai mare? — În clipa cînd regele ar fi major, ar porunci el însuş i, ş i e mai plă cut săasculţ i de nepotul lui Henric al IV-lea, decît de feciorul lui Pietro Mazarini. Pentru rege, pe toţ i dracii! mi-aşda ş i viaţ a cu dragăinimă ; dar dacăar fi s ăcad ră pus pentru Mazarin, cum era săpă ţ eascănepotută u astă zi, ş i de-aşajunge în raiul raiurilor, tot mi-ar pă rea r ă u. — Bine, bine, domnule Villequier, zise Mazarin. Fii liniş tit, voi vorbi

regelui despre devotamentul dumitale. Apoi se întoarse că tre ostaş ii care îl însoţ eau: — Sămergem, domnilor. Totul e în ordine. — Ia te uită ! se minunăVillequier. Mazarin era aici! Cu atît mai bine: de mult ţ ineam să -i spun în faţ ăce gîndesc. Tu mi-ai dat prilejul ă sta, Guitaut; ş i cu toate căintenţ ia ta n-a fost poate dintre cele mai bune, eu unul îţ i mul ţ umesc. Ş i, ră sucindu-se pe că lcîie, intrăîn corpul de gardă , fluierînd un cîntec de-al Frondei. În ră stimp, Mazarin că zuse iară ş i pe gînduri; ceea ce auzise rînd pe rînd de la Comminges, Guitaut ş i Villequier îi întă rea convingerea ca, în cazul unor evenimente grave, nimeni n-ar mai ră mîne al ă turi de el, afară doar de regină , dar regina îş i pă ră sise de multe ori prietenii, astfel c ă sprijinul ei i se pă rea cîteodatăministrului, în ciuda mă surilor sale de prevedere, destul de nesigur ş i destul de ş ubred. Toatăvremea cît ţ inuse drumul acesta prin noapte, adicăaproape un ceas, privirea cercetă toare a cardinalului, rînd pe rînd aţ intităasupra lui Comminges, Guitaut ş i Villequier, ză bovise stă ruitor asupra unui singur om. Omul acesta, care ră mă sese nepă să tor la ameninţ area mul ţ imii, f ă ră săclipeascănici la glumele lui Mazarin, nici la cele fă cute pe seama lui Mazarin, omul acesta i se pă rea un bă rbat deosebit, c ă lit pentru împrejură ri de felul acelora în care se gă sea acum ş i, mai ales, al acelora care se vesteau de aici înainte. De altfel, numele d'Artagnan nu-i era pe de-a-ntregul necunoscut, ş i cu toate căel, Mazarin, venise în Franţ a abia pe la 1634 ori 1635, adic ă la ş apte sau opt ani dupăîntîmplă rile pe care le-am înf ă ţ iş at cititorului într-o povestire anterioară , cardinalul parcăauzise rostindu-se acest nume ca fiind al unui bă rbat care, într-o împrejurare nu prea lă murită astă zi în mintea sa, se fă cuse remarcat, trecînd drept o pildăde curaj, isteţ ime ş i devotament. Gîndul acesta îl stă pînea cu atîta putere, încît se hotă rî sălimpezeascălucrurile fă r ăză bav ă : numai cădesluş irile pe care le dorea asupra lui d'Artagnan nu putea săi le cearăchiar lui. Puţ inele cuvinte rostite de că tre locotenentul de muş chetari îl fă cuserăpe cardinal s ă -ş i dea seama de obîrş ia gasconă ; iar italienii ş i gasconii se cuno ş teau prea bine ş i semă nau prea mult unii cu alţ ii ca săse bizuie pe ce spuneau ei despre ei înş iş i. Drept care, ajungînd la zidul ce înconjura gră dina Palatului Regal, cardinalul bă tu în porti ţ ă , aflat ăcam pe focul unde s-a clă dit mai tîrziu cafeneaua „Foy", ş i, dupăce mulţ umi lui d'Artagnan ş i-l pofti săaş tepte în curtea palatului, fă cu semn lui Guitaut să -l urmeze. Descă lecarăamîndoi, dînd frîul lacheului care deschise poarta, ş i dispă rurăîn gră dină . — Dragul meu Guitaut, începu cardinalul, sprijinindu-se pe braţ ul bă trînului că pitan de gardă . Mi-ai spus adineauri căsînt aproape două zeci de ani de cînd te afli în slujba reginei, nu-i a ş a? — Da, e adevă rat, ră spunse Guitaut.

am remarcat c ăe ş ti dă ruit cu o minunat ă memorie. pe vremea cardinalului. cu mare dibă cie? — Monseniore. — Eh. avem adesea nevoie ş i de alt fel de oameni decît de viteji. dacăvreodat ămi s-au dest ă inuit unele lucruri despre intrigile urzite de alţ ii. — Ah! exclamăel. Adresaţ i-văunui intrigant din acea vreme ş i veţ i afla tot ceea ce doriţ i. monseniore. — Asta. am auzit căş i-a f ă cut mai mult decît datoria. pentru căei nu-i pun pe toţ i pe acelaş i talger al balanţ ei ş i pentru căş tiu săse adreseze solda ţ ilor atunci cînd e vorba de ră zboi ş i intriganţ ilor atunci cînd e vorba de intrigi. — Aşdori sa ş tiu dacăa dat dovadăde calită ţ ile sale. — Ce fel de om este? — Hm! fă cu Guitaut. rîzînd.ş i. Drace. unul dintre acei puţ ini că pitani care ne-au ră mas de pe vremea lui Henric al IV-lea ş i cum. din nefericire. — Dacă -i vorba de vitejia lui de osta ş . într-o intrigăoarecare. urmăcardinalul. Voiam săaflu dacăe un om în care po ţ i avea încredere. rosti Guitaut. dumneata. Domnul d'Artagnan n-a fost cumva amestecat. bineînţ eles. care nu poate fi pus la îndoială . — Da. plă tind. surprins de întrebare. dîndu-ş i seama c ăe tras de limb ă . existăş i miniş tri fericiţ i. n-o sămai avem curînd. în afarăde curajul dumitale. ş tii bine cănoi. cu atît mai ră u pentru mine! — Cum aş a? — Fă r ăîndoială . — Domnul de Tréville îl preţ uieş te mult. eş ti un viteaz. care ş tiu tot ce vor săş tie. Guitaut. bieţ i miniş tri. n-am fost niciodată amestecat în vreo intrigă . monseniore! M-aţ i adus încoace ca să -mi preziceţ i viitorul? — Nu. Eu. — Dar dumneata nu eş ti un curtean. Avem nevoie de oameni plini de isteţ ime. dragul meu Guitaut. — Domnul d'Artagnan? — Da. La asediul oraş ului La Rochelle. Voiam săte întreb dac ăl-ai remarcat pe locotenentul nostru de muş chetari. pe legea mea. monseniorul va încuviinţ a sără mînăal celor ce mi l-au încredin ţ at.ş i de credinţ a pe care ai dovedit-o cu prisosinţ ă . ş i domnul de Tréville. — Nici nu era nevoie monseniore. unul. cu o strîmbă turăpe care nu ş i-o . — Eh.— Or. din care s-a descurcat. la trecă toarea Suze. Mazarin clă tinădin cap. E un gascon. fiindc ăuna dintre cele mai de seamăînsuş iri ale unui curtean e săş tie săuite. doar îl cunosc de multăvreme. Guitaut. monseniore? îngă imăcă pitanul. dupăcum vorbeş te lumea. la Perpignan. — Aţ i remarcat asta. nu pot spune decît da. ş tiu. zise Mazarin. ş ti ţ i. cum secretul nu-mi aparţ ine. se numă răprintre prietenii cei mai de n ă dejde ai reginei. — Dar tu. la naiba! bombă ni Mazarin. în privinţ a asta sînt silit săvămă rturisesc cănu ş tiu mai mult decît a ajuns la urechea Eminenţ ei-Voastre.

Guitaut. îţ i voi urma sfatul. în picioare. — Hm. care aş tepta întoarcerea cardinalului. cum tocmai ajunseserăîn curtea Palatului Regal. aş tepta f ă răsă -ş i piardără bdarea ş i fă răpic de curiozitate: devenise un fel de robot în hainăost ă ş ească . într-adevă r. — Vino. E un ceas de cînd nu-ţ i cer altceva. era un om mare. ieş i pe uş ăş i numaidecît . — Da.. omul acesta este. acţ ionînd. aş a cum f ă cuse Guitaut. nepă să tor. Îţ i mul ţ umesc. Am o însă rcinare pentru dumneata... z ă rind un ofiţ er care se plimba încoace ş i încolo. numai că avea acest cusur. Dar. îş i urm ăgîndul Mazarin. văprevin. o săvăcoste scump. Era d'Artagnan. sau mai degrab ăsupunîndu-se orbeş te. vei duce aceastămisivăla Bastilia ş i te vei întoarce cu omul în cauză . o escortăş i vei veghea cu cea mai mare grijăasupra întemniţ atului. cardinalul schiţ ăun gest de salut că tre Guitaut. Ş i. salutăcu mîna la borul pă lă riei. care începea să -ş i piard ăr ă bdarea. spuse el.. O săplă tesc. îl pofti Mazarin.. monseniore. — În schimb ş tiu eu. numai săvrea săvorbească . Cardinalul se aş ezăla masa de lucru ş i luăo foaie de hîrtie pe care aş ternu cîteva rînduri. monseniore! Nu-i prea uş or săfaci săvorbeascăpe cei care nu vor. domnule d'Artagnan. se apropie de el. Cardinalul îndoi hîrtia ş i puse pecetea. se ră suci pe că lcîie ca cel mai straş nic sergent-instructor. ş i chiar astă -seară . îl urm ăpe scara secretăş i.. cu vocea-i cea mai dulce. — Contele de Rochefort! — Din nenorocire. — Domnule d'Artagnan. Aş adar. — Atunci de ce se plîngea adineauri Eminenţ a-Voastr ăc ănu ş tie nimic? — Ei. gl ă sui Mazarin. — Oare monseniorul vrea. încuviinţ ăMazarin. Apoi. vei lua o tr ă sură . a dispă rut de vreo patru-cinci ani ş i nu mai ş tiu ce-i cu el. înd ă ră tnicule! —Ş tiu pe cineva în mă surăs ăv ădea toate lă muririle. dup ăcîteva clipe. — Ei. D'Artagnan se înclină . sănumesc pe cineva care a fost amestecat în toate urzelile din acea vreme? — Per Bacco! zise Mazarin. aş i! Cu ră bdare. — Asta măpriveş te. Guitaut. D'Artagnan. cardinalul nu se uita la bani cînd era vorba de oamenii să i. ş i crezi c ăRochefort. izbuteş ti.putea stă pîni ori de cîte ori i se pomenea de bani. Guitaut. dac ănu se poate altfel. se afla iară ş i în înc ă perea de unde plecase. — Era sufletul blestemat al cardinalului. — Contele de Rochefort. D'Artagnan luăscrisoarea. da. a ş a cum i se poruncise.

poreclit Eminenţ a cenu ş ie. Pe vremea cînd mareş alul Bassompierre se afla închis la Bastilia. domnilor. adu-l jos pe numă rul 256. — Aşprimi cu dragăinim ă . D'Artagnan se înfiorăauzind zgomotul cheilor. Asta voia s ăînsemne c ă . îl pofti săm ă nînce împreună . Sînt chemat să semnez de ieş irea întemniţ atului. III DOI VECHI DUŞ MANI D'Artagnan ajunse la Bastilia în clipa cînd suna de opt ş i jumă tate. iar Bassompierre săş i-l reia pe al s ă i la curte. Pe curînd. dacănu măînş el. ieş i să -l întîmpine pînăîn capul peronului. deveneai un simplu numă r. Bassompierre ră spundea: „Eu.se auzi cum dăcîteva ordine scurte. spuse domnul de Tremblay. îş i spuneau unii altora: „Eu voi ieş i de aici în cutare zi. — Săm ăia dracu dacăam poft ăde aş a ceva! murmur ăd'Artagnan. fă răs ă coboare. dar întrun chip la care Bassompierre nu se gîndise. o tră sură . acel cumplit favorit al lui Richelieu. unde a ră mas doisprezece ani încheia ţ i. — Adevă rat. cu o voce monotonă : — Patru oameni de escortă . încuviinţ ădomnul de Tremblay. zise d'Artagnan. pe plic st ăscris foarte urgent. fratele faimosului că lugă r capucin Joseph. lucrurile ră maseră neschimbate: de Tremblay nu plecă . la ferestrele ză brelite ş i la zidurile acelea uriaş e pe care le vă zuse întotdeauna numai de cealaltăparte a ş anţ urilor înconjură toare ş i de care se temuse atîta cu vreo două zeci de ani în urma. Ră sun ăo bă taie de clopot. împotriva tuturor aş teptă rilor. temnicer. Guvernatorul Bastiliei era pe atunci domnul de Tremblay. dar. Se anunţ ăguvernatorului. r ă mase în ş a. iar tovară ş ii să i. că ci. de Tremblay urma să -ş i piardălocul de la Bastilia. prezicerea lui fu cît pe ce s ăse îndeplinească . domnule d'Artagnan. Într-adevă r. care. încetai sămai fii om. voi pleca în ziua cînd va pleca domnul de Tremblay". roţ ile tr ă surii huruiau ş i potcoavele cailor ră sunau pe lespezile curţ ii. calul meu! Cinci minute mai tîrziu. cum tocmai voia săse aş eze la masă . la moartea cardinalului. auzind c ăvine din partea ş i cu un ordin al ministrului. Intrînd în Bastilia. Domnul de Tremblay era deci înc ăguvernator la Bastilia atunci cînd d'Artagnan i se înfă ţ iş ăpentru a duce la îndeplinire ordinul ministrului: guvernatorul îl primi cu cea mai mare politeţ eş i. . Hei. — Eu văp ă ră sesc. ş i eu în cutare zi". dup ămoartea cardinalului. privind la drugii de fier. iar Bassompierre nici atît. în visurile lor de libertate.

se aruncăde gîtul întemniţ atului: — Rochefort! exclamăel. mi s-a cerut s ăveghem cu cea mai mare grija asupra întemniţ atului. Domnule de Lillebonne. încredinţ ăfrîul muş chetarului. Nici nu ispr ă vi bine aceste cuvinte. căap ă ru întemniţ atul. Dacămai ră mîn cinci minute în curtea asta. voi urca în tr ă sura. ca s ăvedem totul din loj ăca la teatru. decît săam zece mii de livre pe an ca guvernator al Bastiliei. Ş i totuş i. — Bucuros. fiindcăideea asta nu mi se p ă rea prea de soi. ş i d'Artagnan. —Ş i pentru ce crimăte afli la Bastilia? — Vrei să -ţ i spun adevă rul? — Fireş te. cuprins de mirare. Nu te-am vă zut de vreo patru-cinci ani. hoţ de noapte?! Rochefort. — Erai nebun. d'Artagnan tresă ri. eram beat. se urcăîn tră surăală turi de întemniţ at ş i spuse cu o voce în care era cu neputinţ ă sădesluş eş ti cea mai mica tulburare: — La Palatul Regal. chiar tu! Nu m ăîn ş el! — D'Artagnan! fă cu la rîndul să u Rochefort. Dar e cu neputinţ ăsăfiu întemniţ at pentru vina care mi se pune în seamă . pe cinstea mea de gentilom. în tovă ră ş ia ducelui de Harcourt. habar n-am! — Te îndoieş ti de mine. V ă zîndu-l. bietul meu prieten! urmăd'Artagnan. mai degrab ă mor pe o mînăde paie. Asta cere o lă murire. a lui Fontrailles. distracţ ie foarte la mod ăpe-atunci. de Rieux ş i alţ ii. Tu eş ti. dupăun chef straş nic la Reinard. repede! Tră sura porni numaidecît. — Ei bine. — Pe legea mea. Întemniţ atul se urcăîn tră sură . la Tuileries. . Haide-haide. cum are s ăse ş i întîmple pesemne. nu-i aş a? — Mă rturisesc căda. dar se stă pîni îndată .însoţ indu-ş i afurisenia cu zîmbetul cel mai încîntă tor. D'Artagnan descă lecă . ducelui de Harcourt îi tră sne ş te sămergem la ş terpelit pelerine pe Pont-Neuf. scornităde ducele de Orléans. — Tu. vorbi d'Artagnan că tre cei patru muş chetari din escortă . binevoieş te să -mi duci calul de frîu. — Bine. Rochefort? — Nu. folosindu-se de întunericul de sub bolta pe sub care treceau. mi se pare cănu-i prea mare deosebire între un mort ş i un îngropat de viu. — Domnilor. domnule locotenent! ră spunse cel că ruia i se adresase. sau mult nu mai lipseş te. Rochefort! La vîrsta ta? — Nu. — O. glumeş ti? — Înţ eleg. Ş i eu sînt îngropat de viu. măîmbolnă vesc. uite ce s-a întîmplat: într-o seară . — Care? — Hoţ de noapte. te credeam mort. Ş i pentru căportierele nu au încuietori. fă r ăs ăparăcăl-a recunoscut. i-am propus cavalerului de Rieux săfim spectatori în loc de actori ş i săne cocoţ ă m pe calul de bronz.

În aceeaş i zi au venit dupămine ş i m-au dus la Bastilia. — A. pune piciorul pe un pinten al statuii. Mul ţ umit ăpintenilor că lă re ţ ului. bietul meu conte! Măsimt ş i mai vîrtos cadet gascon decît în ziua cînd te-am întîlnit la Meung. fă răsă -mi pese. unde am dormit dus. Dau s ăsar ş i eu jos. trec opt zile. — În sfîrş it. ehei! Ş i oftădin adîncul inimii. Trece o zi. începe s ăţ ipe ca din gurăde ş arpe. — Pă i ce nenorocire ai fi vrut sămi se întîmple? Un vers latinesc pe care l-am uitat. nu. ş i eu sînt o vale. într-o clip ăam fost pe cal. favorit! izbucni d'Artagnan. dar era prea tîrziu: am picat drept în braţ ele arcaş ilor. dragul meu. nu poate săfie asta. Ş i apoi habar n-aveam cătocmai pe tine trebuia s ăte duc. că ci am uitat săte întreb: unde m ăduci? — La cardinal. — Însurat?! — Dacănu-i bă rbatul ei. — Săreziş ti unui Buckingham ş i săcedezi unui Mazarin! — Astea-s femeile! cugetăca un filozof d'Artagnan. Vreo patru-cinci pelerine fuseserăş terpelite cu o nemaipomenităîndemînare. dar pesemne căo săafli motivul. El. dragul meu Rochefort. Fontrailles ş i înc ăvreo cî ţ iva o iau la fug ăş i scapă . săcoboare. Eu caut să -l ţ in lîngămine. ţ iaduci aminte. ori mai degrabănu l-am ş tiut niciodatăca lumea. de care ne-am folosit ca de niş te trepte. ba încădintre cele mai joase. cum ar fi fă cut cu oricare altul. — Totuş i. Tu. Se zice căs-ar fi însurat cu regina. dragul meu Rochefort. fă răca pă gubaş ii s ăcrîcneascăm ă car. pe calul lui de bronz? — Nu. de nu măînş el. Crezi căm-au întemniţ at pentru crima de a m ăfi cocoţ at în spatele lui Henric al IV-lea. — Ce vrea de la mine? — Nu ş tiu. pintenul se sfă rîmă . cardinalul ţ i-a încredinţ at un ordin. asta-i mare lucru. Ducele de Harcourt. ş i iat ă . îi scriu cardinalului. în loc să tacă . ai dreptate. trec două . un favorit? — Eu. O. încredinţ at căa doua zi scap. —Ş i Mazarin e acelaş i Mazarin? — Mai mult ca oricînd. spune: „Tră snetul nu cade peste vă i". nu ţ i s-a întîmplat nici o nenorocire. nu-i aş a? — Asta fiindcămăgă seam din întîmplare în anticamer ăş i mi s-a adresat mie. cînd nu ş tiu ce nă tă ră u mai puţ in ră bdă tor decît ceilal ţ i se porne ş te să strige: „Să riţ i!" ş i ne aduce pe cap o patrulăde arcaş i. la închisoare. — Cu neputinţ ă . sînt aproape două zeci ş i unu de ani de cînd port gradul ă sta. nici vorbă . sînt aproape două zeci ş i doi de ani de atunci. sînt cinci ani de cînd zac acolo.Zis ş i fă cut. . de Rieux vrea săfacăla fel. îş i rupe un picior ş i. atunci îi este amant. spunîndu-i căn-au s ăne descopere acolo sus. care m-au dus la Châtelet. Dar am ră mas acela ş i locotenent de muş chetari ş i. da. Ş edeam cum nu se poate mai bine ş i vedeam minunat. de Rieux cade.

sănu măuiţ i. din cînd în cînd mai aflu cîte ceva despre ei.. — Crezi căs-ar putea ajunge undeva cu burghezii? — Cum nu? ă ş tia promit.. —Ş i ră zboiul. — Onoarea lui Rochefort stăcheză ş ie. ş i dacăs-ar g ă si cineva săstrîng ălaolaltă toate cetele lor. — Ne-am înţ eles: bate palma. — Te sfă tuiesc săte plîngi. — Voi vorbi. Beaufort tot închis e? — Tot. dar reginele? — Ei. fiindcăm-a ajutat întotdeauna ş i-ar fi putut s ămăscape ş iacum. O înţ elegere. — Ascultă ... dacăajungi iar în graţ ii. dar tu? — Voi face la fel. Tră iesc. A ş a cătu ai să -l scapi pe el. — Ascultă . cu condiţ ia săfaci ş i tu la fel. — Prin urmare. mai înţ eleg.. ş i dacăare nevoie de tine. — La naiba! Pă strez ş i azi semnele acestei prietenii: trei împunsă turi de spadă ! — Ei bine. — O să -l avem.— Femeile. — Care? —Ş tii căsîntem prieteni buni. — Ei.. în privinţ a asta reginele sînt de douăori femei. Doamne. De ce? — Eh. dar de pe la alţ ii. nu-ţ i pierde n ă dejdea. — Ce mai e cu ei? — Habar n-am. — Mare nenorocire sănu fii liber. — Adevă rat? — Da. Porthos ş i Aramis. Doamne. te fericesc! Sînt ani de zile de cînd nimeni nu mai are nevoie de mine. înseamnăca are nevoie de tine. ş i? — Sînt burghezii care-ş i fac de lucru pînăuna-alta. trebuie săvorbesc ş i de prietenii tă i? — Care prieteni? — Athos.. Ei. Rochefort. prima oarăcînd ai prilejul săvorbeş ti de mine. — Cu spaniolii? — Nu. i-ai uitat? — Aproape. Săm ăia naiba dacăş tiu prin ce colţ de lume . aş a cum ş tii. uite unde-am ajuns. DacăMazarin s-a gîndit s ăte caute. cu Parisul. Dumnezeu mi-e martor! Ne-am desp ă rţ it. — Cred cătu eş ti mult mai aproape de libertate decît el. asta-i tot ce pot să -ţ i spun. ce mai încolo ş i încoace. — Spune-mi. — Ce vrei săspui? — N-auzi împuş că turile? — Ba da..

vă zînd grupurile de cetă ţ eni care ne ieş eau în cale ş i care se uitau cu ochi arză tori la tine ş i la cei patru oameni ai tă i? — Spune. — De ce n-ai f ă cut-o? întrebăd'Artagnan. Trecu pragul încă perii ş i-l gă si pe Mazarin aş ezat la masa de lucru. ş i tu cu oamenii tă i aţ i fi fost sfîş ia ţ i. „Oare Rochefort săfi devenit mai bun decît mine?" cugetăel. dragul meu d'Artagnan. Dupăcinci minute intrau în curtea Palatului Regal. nu zic nu. D'Artagnan urcăîmpreunăcu întemni ţ atul pe scara cea mare. în veş mîntul să u obiş nuit. pe legea mea.or fi. iar eu aşfi fost liber. — Amin! rosti d'Artagnan. numai pe tine te mai am prieten. nici vorbă . Nu. vrei să -ţ i mă rturisesc un lucru la care m-am gîndit tot drumul. — Ai dreptate. Ne-am legat prieteni! Ei. Adio! — Pe curînd. Cînd ajunse la u ş a cabinetului lui Mazarin ş i se preg ă tea să -ş i anun ţ e sosirea. a luat fata unui cofetar de pe strada Lombards. oprind tră sura. ş i nu-ţ i uita fă gă duiala! D'Artagnan încă lecăş i porni din nou în fruntea escortei. — N-aveam decît săstrig dupăajutor. O s ă -l vezi pe pă că tosul ă sta magistrat municipal. — Haide. în clipa asta s-a al ă turat ră zvr ă tiţ ilor. — Ce faci? întrebăRochefort. Rochefort. te aduce sus. el. — Săintre domnul de Rochefort. sun ăvocea neră bdă toare a lui Mazarin. după care stră bă turăanticamera ş i coridorul. puţ in curaj! Roata se-nvîrteş te: de jos. Rochefort îi puse mîna pe umă r. Astă -searăse schimbăpoate ş i soarta ta. —Ş i faimosul. la urma urmei. se cheamăcă -i ş i el în rîndul burghezilor parizieni ş i... doar se dă dea în vînt dupădulciuri. cu deosebirea căel . veş mîntul aba ţ ilor din acea vreme. — Am ajuns ş i nu ţ in săfiu vă zut coborînd din tră sură . noi doi nu ne cunoaş tem.. — Haida-de! i-o întoarse Rochefort. Aceste cuvinte îl umplurăde bucurie pe d'Artagnan. — D'Artagnan. de îndat ăce auzi rostindu-se cele douănume. D'Artagnan îş i plecăfruntea. adicăacela de monsenior. stă ruinţ a aceasta a cardinalului avu darul să -l punăş i mai mult în gardă . de-ar fi fost altcineva cu escorta. Ş i rugaţ i pe domnul d'Artagnan săaş tepte: nu am ispră vit încăcu el. Ş i ceru săfie anun ţ at ministrului. rosti d'Artagnan. zise el surîzînd. nimeni nu mai avea nevoie de el de multăvreme ş i stă ruinţ a lui Mazarin în privinţ a sa i se pă rea un semn bun. cum îi spunea fl ă că ului pe care l-am fă cut sergent în regimentul piemontez? — Planchet? — Da. ceea ce era. Ş i cu faimosul Planchet ce mai e? — S-a însurat. Aş a cum spusese. înainte săajung eu c ă pitan. Cît despre Rochefort..

pur ş i simplu. Rochefort tresă ri. pă rea mai tîn ă r. era bine pieptă nat. iatăcum gîndurile cele mai bune sînt r ă u înţ elese. — O. mulţ umităacestei cochetă rii. pricepi. Cum aţ i fi vrut sămăreîntorc?! Aşfi pierdut-o pe regină . bine frizat.purta ciorapi ş i mantie violetă . Uş ile se închiseră . în loc săo slujesc. Cît despre Rochefort. Regina nu a vă zut în refuzul dumitale decît un refuz. atîta tot: n-ai refuzat dumneata s ă pleci la Bruxelles. Era pe vremea conspiraţ iei lui Chalais. spuse el. Ză rindu-l. Mazarin scoase la iveal ăo scrisoare deschis ădintr-un vraf de hîrtii ş i o ară t ăgentilomului: — Am gă sit aici o scrisoare prin care îţ i ceri libertatea. Prin urmare te afli în temni ţ ă ? La aceastăîntrebare. era cît pe ce săfiu sfîş iat. încăîn acele zile fiind recunoscut. avusese multe motive săse plîngăde dumneata pe vremea ră posatului cardinal! . într-adevă r. dar care lui Rochefort i se pă ru o veş nicie. în serviciul reginei. ş i. — Ei bine. — Dar mi se pare căEminen ţ a-Voastrăo ş tie mai bine ca oricine. îţ i pun doar o întrebare. în vreme ce-ai acceptat săpleci în serviciul ră posatului cardinal? — Tocmai pentru căam fost acolo în serviciul cardinalului. ca ş i cum ar fi vrut săspună : „Iatăun om care nu mi se mai pare bun de mare lucru. cu mine însăe altceva. — Eu? Nicidecum! La Bastilia mai sînt o mulţ ime de oameni închi ş i încăde pe vremea domnului de Richelieu." Dupăo tă cere destul de lungă . Va s ăzic ăă sta-i adev ă ratul motiv? Sînt cinci ani de zile de cînd îl tot caut. parcămi-aduc aminte. pă rul negru îi albise cu totul ş i ară miul fe ţ ei l ă sase locul unei palori adînci. Ministrul nu se schimbase cîtuş i de puţ in. de om vlă guit. Ş i nici nu-mi trecea prin minte. Mazarin clă tinăuş or ş i aproape nevă zut din cap. n-ai refuzat dumneata cîndva săfaci o că lă torie pentru reginăla Bruxelles? — Aha! fă cu Rochefort. Săne înţ elegem. Mă dusesem acolo ca săsurprind coresponden ţ a lui Chalais cu arhiducele. — Crezi? — Sînt sigur. bine parfumat ş i. dragul meu domn de Rochefort. Am fost la Bruxelles într-o împrejurare cumplită . deoarece din ordinul Eminenţ ei-Voastre am fost dus de la Châtelet la Bastilia. — Da. prostul de mine! — Dar eu n-am spus c ăacesta e motivul arest ă rii dumitale. Rochefort trase cu coada ochiului spre Mazarin ş i privirile li se încruciş ară . domnule Rochefort. cu el era altăpoveste: cei cinci ani de temniţ ăîl îmbă trîniserăgrozav pe acest vrednic prieten al domnului de Richelieu. c ă rora nu le cunosc nici mă car numele. nu mă puteam întoarce spre a o sluji pe regină . într-adevă r. monseniore! Numele meu nu văera necunoscut.

dragul meu domn de Rochefort. încuviinţ ăMazarin. eu nu sînt domnul de Richelieu. monseniore. ş i pe urma omul nici nu se gîndeş te la ce-a fost.. dragul meu domn de Rochefort. pesemne cămi-a poruncit sămăasigur în privinţ a dumitale. Cardinalul se dovedea foarte iscusit. dupămoartea sa trebuia săînţ elegeţ i.. care am stat aceş ti ani la Bastilia. Or. Nu uitaţ i. care ţ inea sădevin ăatotputernic. cu toate că . rosti Mazarin. o datăce le înţ elegi. — Aş adar. c ă v-aşsluji cu aceeaş i credinţ ăîmpotriva oricui. domnule de Rochefort. dumneata eş ti în m ă surăs ăîn ţ elegi anumite lucruri ş i. — Sînt gata săv ăcred. monseniore. pricepi? Eu nu sînt ca domnul cardinal de Richelieu. — Eu. da. săduci aceste lucruri la bun sfîr ş it. care a petrecut cinci ani la Palatul Regal. pesemne căa aflat de refuzul dumitale. domnule de Rochefort. Eu am o francheţ e prea franţ uzeasc ăş i asta îmi dă unează . mi se pare cădac ănumai dintr-o gre ş ealămăgă sesc la Bastilia. continuăMazarin. Am nevoie de prieteni de nă dejde. monseniore. care sînt un om simplu ş i fă ră ascunziş uri. cănu se mai gînde ş te ea. — E adevă rat. ţ i-am mai spus doar. — Ei. pesemne căl-a socotit drept o declaraţ ie de ră zboi ş i. Desigur. de vreme ce aveţ i bună voinţ a să -mi spuneţ i căş i dumneavoastrăo împă rtă ş iţ i.. continuăRochefort. merg de-a dreptul la ţ intă .. în consecinţ ă . care fă cea totul dupăbunul să u plac. în ce m ă priveş te. glă sui el. — Ei bine. în mijlocul serbă rilor ş i al curtenilor. monseniore.) — Înţ eleg. — Da. De aceea nu voi fi niciodatăun om mare ca el. socotindu-te primejdios. eu sînt un simplu ministru care nu are nevoie de slujitori. — Tocmai pentru căl-am slujit cu credinţ ăpe cardinalul Richelieu împotriva reginei. totul se poate îndrepta. zise Rochefort. ce vrei! Dar lucrurile astea trec aş a cum au venit. ş i sper săţ i-o pot dovedi.. în ţ eleg: regina are nevoie. Regina.. vă zînd tresă rirea pe care ministrul încercase săş i-o stă pînească– nu uitaţ i că de cinci ani măaflu la Bastilia ş i cănimic nu te face săvezi mai strîmb lucrurile decît faptul căle priveş ti de dupăgratii. Ş i cînd spun: am nevoie. Rochefort cunoş tea aceastăvoce catifelatăîn care se strecura din cînd în cînd cîte un ş uierat ca de viperă . dar eu. maiestatea-sa este foarte susceptibilă . am avut puţ ine dovezi de bun ă tatea despre care vorbe ş te Eminenţ a-Voastr ă .. fiind el însuş i slujitorul reginei. ş i admiraţ ia mea pentru acest mare om creş te ş i mai mult.Rochefort rîse dispreţ uitor. Nu fac nimic fă răordinul reginei.. — O. Rochefort îş i muş căbuzele ca sănu zîmbească . (mînie de femeie ş i de prinţ es ă . crezi oare căPalatul . eu nu sînt cu nimic vinovat de întemniţ area dumitale. Doamne. domnule de Rochefort. în schimb sînt un om bun. lucru ce-l f ă cea mult superior mie. — Aceasta era ş i pă rerea cardinalului Richelieu. Iatăpentru ce te gă seş ti la Bastilia. de slujitori credincioş i. ş tiind cît preţ uieş ti ş i. monseniore.

A. monseniore. Pentru că . drag ădomnule Rochefort? Învaţ ă -mădumneata. M ăstr ă duiesc sămăfac iubit ş i nu temut. care ş i-a petrecut viaţ a apă rînduse de atîtea lovituri? — Dar a izbutit săse apere pînăla urmă . domnule. ca de obicei. în celula mea e un proverb zgîriat pe zid cu vîrful unui cui. dacăavea duş mani f ă răde pereche. La Bastilia nu se discută politicădecît cu soldaţ ii ş i cu temnicerii. — Ei. da. avea ş i prieteni fă r ăde pereche.. Dumneata trebuie săfi învă ţ at multe în intimitatea ră posatului cardinal. te asigur. e ş ti de-ai noş tri. ră spunse Rochefort. — La naiba. —Ş i cum sunăacest proverb? întrebăMazarin. sănu mai vorbim de toate acestea. era un om atît de mare! — Monseniorul nu se va supă ra dacăîl voi mustra? — Eu. aş aeş i slujitorul". Am avut ş i noi mari necazuri... numai c ădumneavoastrănu ş tiţ i să -i că utaţ i. — E tocmai ceea ce vreau ş i eu! — Am cunoscut oameni. continuăRochefort. — Dar cum dovedeş ti devotamentul? întreb ăMazarin. cît de puţ in ş tiu oamenii aceş tia din tot ce se petrece. socotind c ăa sosit clipa să -ş iţ inăfă gă duiala fa ţ ăde d'Artagnan – am cunoscut oameni care prin .. — Iată -l. — Ei bine. ş i asta e o mare pierdere. O mic ăschimbare pe care oamenii devota ţ i de care v-am vorbit adineauri au fă cut-o pentru mulţ umirea lor personală . Spune. — Nu ş tiu să -i caut?! Ce vrei săspui. domnule de Rochefort? — Trebuie săînţ elegeţ i.. monseniore: „Cum e stş pînul.. monseniore. Era un om devotat reginei ş i asemenea oameni sînt rari. ţ inta tuturor pumnalelor? El. Atunci cînd îi aveţ i. Dar unde gă seş ti oameni de acţ iune? Rochefort clă tinădin cap: — Ei nu lipsesc niciodată . acţ iune! f ă cu ministrul. îi trimiteţ i la Bastilia. ş i nici nu văînchipuiţ i. Oare se numă răş i astă zi printre cei ş aptesprezece seniori? — A murit. aş aeş i sluga". Eu joc cu că rţ ile pe masă ..Regal e un lă caşprea vesel? Nu. cred ş i eu! zise Rochefort. nici gînd. gînditor. c ădoar atît aş tept dar nu mai ş tiu nimic din ce se petrece pe lumea asta. — Prin acţ iune. — El. cu toate căerau lovituri cumplite. niciodată !Ş tii bine cămi se poate spune orice. — A. — „. monseniore. În privinţ a asta eu am ră mas încăla domnul Bassompierre." — Îl ş tiu: „. ş i ce vrea săspunăproverbul? — Vrea săspunăcădomnul de Richelieu a ş tiut săg ă seascăslujitori devotaţ i cu zecile. monseniore. Dar uite.

iscusin ţ a lor au înş elat de sute de ori agerimea cardinalului. — Nu. pentru căle-am fă cut tot ră ul de care am fost în stare. nici nu-ţ i pot spune cum mi-ai . pentru căunul dintre ei. aş a cum v-am spus. — Gasconul acesta a salvat o reginăş i l-a silit pe domnul de Richelieu sărecunoascădeschis că . cu care am avut cel mai mult de-a face. monseniore. De-aşcunoaş te ş i eu asemenea oameni! — Eh. — Asta-i cam greu. —Ş i s-a încumetat de unul singur săducăla bun sfîrş it o asemenea ispravă ? — Nu. spuse gentilomul surîzînd. — Gasconul acela?! fă cu Mazarin cu o mirare desă vîr ş it jucată . — Cum de ş tii dumneata toate aceste lucruri? — Le ş tiu pentru căoamenii aceş tia erau pe atunci duş manii mei. — Numai căoamenii de care vorbe ş ti. fă ră înlesniri. cu vitejia lor i-au doborît gă rzile ş i spionii. e secretul unei mari regine. — Cine este? — Domnul d'Artagnan.. au ajutat unui cap încoronat s ă -ş i pă streze coroana ş i l-au fă cut pe cardinal s ăcearăpace. oameni care. ş i. monseniore. vitejii care vi-i doreaţ i dumneavoastr ăadineauri. mi-a dat o loviturăde spad ă– sînt aproape ş apte ani din ziua aceea: era a treia oară cînd mălovea aceeaş i mîna. ş i timp de ş ase ani ş i mai bine nu l-aţ i socotit bun de nimic. ca ş i cînd aceste patru inimi ar fi bă tut în acelaş i piept. într-adevă r. ci. vă zînd căRochefort ajunge singur acolo unde voia el să -l aducă– oamenii aceş tia nu erau devota ţ i cardinalului. iar ei mi l-au întors cum s-au priceput mai bine. trei viteji care îl ajutau. aveţ i unul la uş ăde mai bine de ş ase ani. monseniore. iscusin ţ a ş i politica. pentru căau luptat împotriva mea. drag ădomnule de Rochefort. — Adevă rat? — Întocmai aş a cum am cinstea săspun excelenţ ei-voastre. surîzînd tainic. nu era decît un învă ţ ă cel. ză u. avea trei prieteni. — Povesteş te-mi ş i mie. Dar ei au avut nenorocul sără mînădevotaţ i aceleiaş i regine pentru care adineauri că utaţ i slujitori. —Ş i spui căace ş ti patru oameni erau uniţ i? — Ca ş i cînd tuspatru n-ar fi fost decît un singur om. — Atunci o să -mi povesteasc ăel însu ş i. sfîr ş itul unei vechi ră fuieli. cu toate căar fi fost mai bine ră splă ti ţ i. de vreme ce luptau împotriva lui. cîte n-au fă cut ei împreun ă ! — Dragădomnule de Rochefort. — Nu cred. zise Mazarin. f ă r ăbani. în ce prive ş te îndemînarea. —Ş i de ce n-ar face-o? — Pentru căsecretul nu-i apar ţ ine. monseniore. fă răsprijin.. — Ah! exclamăMazarin cu o admirabilănaivitate.

— Adevă rat! fă cu Mazarin. cu braţ ul oţ elit ş i cu spada gata oricînd de luptă . drept mul ţ umire. Ce spuneţ i de isprava asta. atît de bogat ş i atît de chipeş . Ace ş ti patru oameni nu erau nici prinţ i. te ascult. unul singur a ajuns la ţ ă rmul m ă rii. pentru c ăîi dorise cîndva prea mult bine. — Aflaţ i căş tiu încăvreo zece la fel. monseniore: ministrul ş tia prea bine căpodoaba plecase o datăcu ambasadorul ş i ambasadorul se gă sea acum foarte departe. un adevă rat basm.. îngă duiţ i-mi sălas în grija domnului d'Artagnan săvi- . o regină . îmi plac foarte mult poveş tile. — O. N-ai vrea să -mi istoriseş ti ş i mie aceastăîntîmplare? — Nu pot. a trecut marea ş i s-a întors aducînd mă reţ ei regine acea podoabăpe care ea ş i-a putut-o prinde la umă r în ziua balului. c ă ci văc ă zniţ i în zadar! Toate acestea s-au petrecut cu mult înainte s ăfi venit dumneavoastrăîn regatul unde domnea aceastăregină . regina unuia dintre cele mai mari regate ale lumii. se gîndea. monseniore. ministrul l-a sfă tuit pe rege s ă -i cear ăreginei s-o poarte la viitorul bal. cănu se putea gă si o alta care săo înlocuiască .stîrnit curiozitatea. erau patru soldaţ i inimo ş i. Ministrul ş tia de plecarea lor ş i le-a înş iruit în cale o mulţ ime de oameni. — Nu vreţ i săm ăîntrebaţ i nimic. monseniore. —Ş i ceilalţ i cine erau? — Monseniore. Marea regin ăera pierdută ! Pierdutăca ş i cea mai umilădintre supusele ei. dincolo de mă ri. patru oameni hotă rîr ăs ăo salveze. Trecurăaş a cinci sau ş ase minute.. — Ba da: spui cădomnul d'Artagnan era unul din aceş ti patru oameni? — El a dus la bun sfîrş it totul. E de prisos săvăspun. vrînd să -i împiedice să -ş i atingă ţ inta: Trei au fost sco ş i din luptăde că tre ace ş ti nenumă ra ţ i duş mani. monseniore. monseniore? zise Rochefort. Cum aceastăpodoabăera un dar primit din partea regelui.Ş i iatăcăsose ş te la curte un ambasador viteaz. monseniore? întrebăRochefort. — Fie. — Ei bine. fiindcăea se pră bu ş ea de la înă lţ imea mă ririi ei. nici dintre puternicii vremii ş i nici mă car bogaţ i. Mazarin nu mai scotea o vorbă . domnule de Rochefort. încît toate femeile erau nebune dupăel ş i însă ş i regina. omorînd sau ră nind pe cei care-i stă teau în cale. în schimb am săvăspun o poveste. monseniore? — Magnific! murmurăMazarin. — Adevă rat. f ă r ăîndoialăpentru felul cum ş tiuse sărezolve problemele de stat. are nesocotinţ a să -i dă ruiascăo anume podoab ăatît de însemnată . nici duci. v ă asigur. visă tor. atunci ascultaţ i! A fost odatăo regină . pu ţ in a lipsit sănu-l dea pierz ă rii pe ministru. — Da. că reia un mare ministru îi voia mult ră u. puternică . stră duindu-se s ă citeascăceva pe aceast ăfaţ ăfinăş i vicleană . Nu văcă zniţ i săghiciţ i cine este.Ş i au plecat.

Ofiţ erul se ară t ănumaidecît. mai curînd. — Da. Bine. Gă siţ i orice altceva pentru mine. Te socoteş ti încătînă r. Bernouin intrăîn încă pere. monseniore. dar puterile te-ar tră da. cum eu însănu sînt nici rege. continuăRochefort. rosti Mazarin. de toţ i! — Săîncepem cu mine. domnule de Rochefort! Rochefort se înclinărespectuos. apoi ad ă ugăîn ş oaptă :Ş i ră mîi lîngămine. domnule de Rochefort. am hotă rît. Erau prietenii lui. se prea poate. săvinăcineva! — Aş adar. Hei. vei avea un post de încredere: te vei duce la Vincennes. daţ i-mi oricîte însă rcină ri.i numească . te depă ş eş te zelul. ar fi mai cinstit din partea dumitale. — Cheamăun ofiţ er. eu sînt unul dintre prietenii lui. de vreme ce a ţ i trimis săm ă aducăîncoace ş i măaflu aici. — Asta numeş ti dumneata devotament? Te felicit! Devotamentul dumitale nu te angajeazăprea mult. domnule de Rochefort. ve ţ i înţ elege căa ie ş i de la Bastilia ca săintri la Vincennes nu înseamnădecît săschimbi temniţ a. monseniore? — Dimpotrivă . nu hot ă rîţ i nimic în privinţ a mea. pe care o întinse ofiţ erului ş i dă du din cap în chip de salut. nu ai mei. — Vă d. — Spune mai degrabăcăeş ti din tabă ra domnului de Beaufort. — Monseniore. Curiozitatea mea sa nu vămire: cînd ai stat cinci ani în temniţ ă . fiindc ăî ţ i simţ i inima tînă ră . — Adio. monseniore. —Ş i apoi. sau. aţ i uitat oare. spuse Mazarin cu o undăde zeflemea în glas. clă tinînd dezamă git din cap. dragădomnule de Rochefort. încît nu mai ţ in cu nimeni: ţ in doar cu cerul liber. — Cum adicăimposibil? Ş i de ce ţ i se pare imposibil? — Pentru cădomnul de Beaufort este unul dintre prietenii mei. Crede-mă : ceea ce îţ i trebuie în clipa de faţ ăeste odihna. monseniore. ş i-apoi eu nici nu-i cunosc sub adev ă ratul lor nume. Cardinalul aş ternu cîteva cuvinte pe o foaie de hîrtie. de el. . dar ce-i cu dumneata? — Îmi propuneţ i ceva imposibil. Bine. trimiteţ i-m ăîn misiune. unde se aflăînchis domnul de Beaufort ş i nu-l vei scă pa din ochi. nici regină . monseniore. — Nu ai încredere în mine. dar săcă lă toresc. nu te supă r ăcîtu ş i de pu ţ in s ăş tii unde vei fi trimis. rosti Rochefort. monseniore. căvoi fi dus iară ş i la Bastilia. cămi-a fost chezaşîn fa ţ a reginei? — Domnul de Beaufort a devenit de atunci duş manul statului. nici ministru. nu-l socotesc duş man ş i nu pot primi ceea ce îmi propuneţ i. El singur ar avea oarecare înrîurire asupră -le. dac ăe cu putinţ ă ! — Dragădomnule de Rochefort. stau închis de atîta vreme. pe urmăve ţ i trece ş i la ceilalţ i. voi vorbi deschis pînăla capă t: am nevoie de dumneata. — Dumneata.

Acum. Dar pe unde naiba măduc? Într-adevă r. domnule de Rochefort? Crede-mă . sănu uit: ar fi de prisos să -mi mai scrii. în loc săiasăprin anticameră . — Măîntorc acolo. — Ba da.Ş i dacăd'Artagnan nu va fi mul ţ umit cînd am să -i povestesc cum l-am lă udat. murmurăRochefort. În curte se aflau tră sura ş i cei patru din escortăcare îl aduseserăîncoace. Mazarin triş a – e un amă nunt pe care ni l-a p ă strat Brienne: el numea asta a profita de situaţ ie. — Destul. — De dumneata. zadarnic se uităînsădupă prietenul să u. înseamnăc ă -i un cusurgiu. unde aş tepta d'Artagnan. voi gă si oameni mai buni decît dumneata. prietenul duş manilor mei! — Ce vreţ i! Trebuia sămăfaceţ i duş manul du ş manilor dumneavoastră . Intrînd în dormitorul aflat la capă tul coridorului. — Monseniorul nu mai are nimic de poruncit? întrebăBernouin. măduc la regin ă . ş tia multe ş i totu ş i nu ş tia încădestul. Hotă rî deci s ă nu înceapăpartida cu d'Artagnan pînănu va cunoa ş te toate că rţ ile adversarului. du-te! A. monseniore. care se gă sea în camera de rugă ciune. ră spunse Mazarin. mda! voi încerca să -i ară t lui Mazarin că . dar vărepet. domnule de Rochefort. retră gîndu-se spre u ş ă . scrisorile dumitale ar fi ca ş i pierdute. — Îţ i închipui cumva c ănumai dumneata singur exiş ti pe lume.— Eş ti inteligent. ." Ş i să ri în tră surăcu sprinteneala unuia de două zeci ş i cinci de ani. îl duceau spre scara cea mică . — Am scos castanele din foc pentru altul. monseniore. Doamna Beauvais ş i Bernouin erau martorii apropiaţ i ai acestei iubiri tîrzii. Luminează -mi calea. ş i doamna Beauvais se oferi să -l anunţ e pe cardinal Annei de Austria. O trecere tainicăducea de la apartamentele ş i cabinetul de lucru al lui Mazarin la apartamentele reginei: de acest coridor se folosea cardinalul ca săajungăoricînd la Anna de Austria. Bernouin luăo lumînare ş i o apucăînainte. „A-a! îş i zise Rochefort în sinea lui. IV ANNA DE AUSTRIA LA PATRUZECI Ş IŞ ASE DE ANI Ră mas singur cu Bernouin. Mazarin st ă tu un timp pe gînduri. Bernouin o întîlni pe doamna Beauvais. Asta schimbăgrozav lucrurile! Ş i dacăe tot atîta puhoi de oameni pe str ă zi. slavăDomnului! mai sînt bun ş i la altceva decît săpă zesc un întemniţ at. nu ş tiţ i săvăslujiţ i de mine ş i ră u face ţ i. — V-o doresc.

— Cum de-ţ i aduci aminte ce fă cea domnul de Richelieu? Nu poţ iş ti acest lucru.împreunăcu micu ţ ul Ludovic al XIV-lea. cu cotul sprijinit de masăş i cu fruntea în palmă . a ş ezat ăîntr-un fotoliu încă pă tor. — Eu nu-mi aduc aminte. — Este important. În clipa aceea intrăMazarin. ca să -l sileascăş i pe Mazarin săstea în picioare. am întrebat ş i mi s-a spus. —Ş i cine ţ i-a spus? urmăAnna de Austria. Cheamă -l pe Laporte. îndă ră tnic. ş i se uită întrebă tor la maică -sa: — De ce intrăaş a. că ci cardinalul venea la ea de obicei atunci cînd toat ă lumea se retră sese. Ministrul fă cu un semn aproape nevă zut din cap ş i regina se adres ă doamnei Beauvais: — E timpul ca regele săse culce. fă r ăa stîrni curiozitatea sau comentariile întregii cur ţ i. cu un gest de supă rare greu stă pînită . Regina îi spusese de douăsau de trei ori micuţ ului Ludovic să . Doamna Beauvais se ivi în pragul camerei de rugă ciune ş i-l anunţ ă pe cardinalul Mazarin. nici săse roage. Regele se ridicăîndată . o închise ş i o puse pe masă . cu sprîncenele încruntate. spuse ea. Era o regina care ş tia de minune săse plictiseascăcu mă re ţ ie. Anna de Austria că uta săciteascăpe faţ a lui Mazarin motivul acestei vizite neaş teptate. în timpurile pe care le tră im. lu ăcartea de jos. vrînd parcăsăghiceascăceea ce se petrecuse mai înainte. Anna de Austria. f ă răse cearăaudien ţ ă ? Anna roş i uş or. Mazarin urmă rea cu ochiul sau inteligent toatăaceastăscenă . care îi ră spunse cu o semeaţ ăaplecare a capului. rosti copilul. Copilul se ridicăîn genunchi. Cît despre cartea cu care îş i trecea vremea regele era un Quintus Curtius împodobit cu gravuri ce înf ă ţ iş au faptele de vitejie ale lui Alexandru. fă răsă citească . — Mi se pare însăcădomnul de Richelieu nu intra aş a. ră mînînd în picioare. ră mînea cîteodată ceasuri întregi închisăîn odaia ei sau în camera de rugă ciune. pe care Ludovic al XIV-lea o nutrea încăde mic faţ ăde cardinal. se uita la regescul vlă star care st ă tea tolă nit pe covor ş i ră sfoia o carte groasa despre ră zboaie. dar o privire a mamei sale îl mustrăc ăse lasăpradăurii. ca primul ministru săpoatăveni oricînd săîncuno ş tiinţ eze regina de ceea ce se petrece. ră spunse copilul. ş i atunci el primi cu surîsul pe buze salutul ministrului. fiindcăaltfel nu voi mai afla nimic. Se înclinărespectuos în faţ a reginei ş i fă cu o adîncăplecă ciune în faţ a regelui. —Ş tiu cănu trebuie sănumesc niciodatăpe cei care ră spund la întrebă rile mele. erai prea mic pe-atunci.

pentru o chestiune importantă . Mai degrabă . cardinale. Cardinalul zîmbi. ori mai curînd se tolă ni într-un jilţ ş i rosti melancolic: — Ei. Mancini era un nepot al cardinalului. eş ti încăslă bit ş i mătem să nu te oboseascăveghea prea tîrzie. Îmi place săvă d cămaiestatea-sa e crescut în silăfaţ ăde prefă că torie. Ş i regele plecăfă r ăs ă -ş i îmbră ţ iş eze mama ş i fă răsă -l salute pe cardinal. doamnă ! replicăMazarin. În clipa urmă toare intrăLaporte. — Minunat! fă cu Mazarin. ş i asta cît de curînd. Nu glumesc deloc. murmur ăregina. ră spunse copilul. Laporte. Despre ce e vorba? Mazarin se aş eză . reluăMazarin. de vreme ce mă alungaţ i! — Nu te alung: ai fost bolnav de vă rsat. afarănumai dacăvei duce devotamentul domniei-tale faţ ăde mine atît de departe. De astădatăînsănu scoase o vorbă– pă li doar ş i-ş i muş că buzele. Copilul pă ş iţ eap ă n spre el. — Vai. cînd m-aţ i trimis în Parlament ca sădau acele decrete nedrepte care au fă cut poporul sămurmure. doamnă . fă răsă ş i îmbră ţ iş eze mama. continuă regina. cum îi sînt ş i maiestă ţ ii-voastre. cui doreş te maiestatea-voastrăsădea sfeş nicul? — Cui vrei tu. fă r ăîndoială . vom fi sili ţ i săne despă rţ im. interveni Laporte. nu. — Mi se pare căieş irea regelui nu are nevoie de comentarii. aş a cum glă suieş te opera Thisbé: Urzeş te lumea toatşiubirea sşne sfarme. — Cum adică ?! întrebăregina cu un aer aproape sfios. —Ş i pentru ce toate acestea? — Pentru că . un copil pe care Mazarin îl aciuase pe lîngărege ş i asupra c ă ruia Ludovic al XIV-lea rev ă rsa o parte din ura pe care o nutrea faţ ăde ministru. vrînd săschimbe vorba. încît sămăurmezi în Italia. Ludovic! exclamăregina.meargăla culcare ş i de fiece datăcopilul stă ruise cu dr ă gă lă ş enie sămai ră mînă . — Îţ i cer iertare pentru el. — Ai venit. maiestatea-sa nici nu-ş i dăosteneala săascundăcît de puţ inăafec ţ iune îmi poartă . de altfel. nu v-aţ i temut cîtuş i de pu ţ in. ş i adă ugăîndatăapă sat: Numai lui Mancini. încercînd să -ş i recapete ceva din vechea-i demnitate. dupăcît se pare. nu. — Vai. — Glumeş ti. Nu m ăs ă ruţ i? — Credeam căsînteţ i supă ratăpe mine. — În schimb astă zi. E un copil care nu poate încăs ă -ş i dea seama de tot ce-ţ i datorează . — Sire. asta însănu măîmpiedicăsă -i fiu cu totul devotat. domnule! zise regina.

eş ti regin ă . murmurăMazarin. aceast ăprietenă desă vîr ş ită . eş ti destul de puternicăpentru a-i îndepă rta pe cei care-ţ i displac. nici mai mult. dupăîntoarcerea din primul exil. doamnă . doamnă . nici mai puţ in! — Vezi bine. cardinale. — Mie?! — Fă r ăîndoială . vreau săspun căş i domnia-ta măpă ră se ş te. (Regina clă tinădin cap) Vai! Eu nu am prieteni! — Cum de nu mai ai prieteni la bine. Or. ar trebui ca prietenii domniei-tale săfie ş i ai mei. —Ş i ce-ai fi vrut săfac? — O. aş a mi se pare! — Frumoasădomnie la bunul plac al orică rui mîzgă litor de hîrtie din Palatul Regal ş i al orică rui biet gentilom din ţ ar ă . urmăregina. săplece ş i totul va fi bine. — Cardinale! — Eh. ori mai curînd la ceea ce-ţ i spunea! —Ş i ce anume îmi spunea? — „Acest Mazarin e toatăpiedica. care. atunci cînd i-ai avut la ră u? — Pentru căla bine i-am dat uită rii. Cine a alungat-o pe doamna de Chevreuse. — Tocmai. ş i care. domnule: am fă cut ca regina Maria de Medicis. săvedem. Doamne.. ş i aşavea de ce. domnule!. că ci ia aminte la cuvintele mele: Urzeş te lumea toatşiubirea sşne sfarme. te rog sămăcrezi. ba pînăş i de fiul ei. a murit la Colonia. fiindcăla rîndu-i toatălumea o dispreţ uia. că -ţ i pierzi sufletul iubind un preot. surghiunităa doua oară . — Adicăpe cei care î ţ i displac dumitale! ră spunse regina. nu te-am vă zut surîzînd ieri atît de binevoitor ducelui de Orléans. care a fost persecutatădoisprezece ani sub cealalt ădomnie? — O intrigantăcare voia săcontinue împotriva mea uneltirile începute împotriva domnului de Richelieu! — Cine a alungat-o pe doamna de Hautefort. încît a refuzat favorurile regelui ca să -mi ră mînăcredincioasă ? — O mironosiţ ăce-ţ i spunea searăde sear ă . doamnă . Duş manii dumitale sînt ş i ai mei. — Prietenii mei.. p ă ră sităde toatălumea. în timp ce-ţ i scotea rochia. ca ş i cînd trebuie săfii preot dacăeş ti cardinal! — Cine a dispus arestarea domnului de Beaufort? — Un ză bă uc care nu vorbea decît de asasinarea mea. cum faci parte din aceastălume." Iatăceţ i spunea. — Nu e destul. a ară tat numai dispreţ faţ ăde toţ i cîţ i suferiserăpentru ea. — Cu toate acestea.aşplînge. N-ar fi timpul săîndreptă m .

Credeam căam pus cap ă t la toate acestea o . — Iată . — Da. e tot acolo. ci printre cei de odinioar ă . Da. începu Mazarin. în orice caz. —Oş tiu atît de bine. de altfel. Ş i urm ăcu glas tare: — D'Artagnan! Stai puţ in. aş a cum ş i eu am împă rţ it cu domnia-ta puţ ina iscusinţ ăş i puţ inul talent pe care cerul mi le-a dă ruit. — Ce vrei săspui. unul dintre cei mai credincioş i oameni ai cardinalului. Dimpotrivă . ră spunse regina. — Eu. astă zi este La Rivière. — Da. — Printre prietenii mei de odinioară ? fă cu regina. rosti Mazarin cu veş nicul să u surîs ş i cu vorba-i blîndădintotdeauna. numele mi-e cunoscut. eu nu am influenţ ăasupra nimă nui. se lasăcondus de un favorit: ieri era Choisy. privind-o în faţ ăpe regină . atîta tot. „Săfi fost oare gasconul indiscret? se întrebăea. desigur. În unele împrejură ri. Credeam căş tii asta. printre du ş manii cei mai înverş unaţ i. domnule. zise ea. urmăacesta. Îl cunoş ti pe domnul d'Artagnan? continuă Mazarin.. ca de obicei. Domnul. adicără zbunînduse. — Oare unde vrea săajungă . — Iară ş i?! f ă cu regina. aş a cum suferăfemeile. nu ţ i-am spus săcauţ i printre prietenii de astă zi. domnule? — Nimic altceva decît ceea ce am spus: caută . sărespingăatacurile acestui duş man. încuviinţ ăMazarin. mîine va fi altul. condus la rîndul să u de că tre doamna de Guéménée. maiestatea-ta a ş tiut. — De aceea. printre cei care te-au ajutat să lupţ i împotriva ducelui de Richelieu ş i chiar s ă -l învingi. — Spune lă murit ceea ce doreş ti. domnule. — Vai. Anna de Austria primi lovitura drept în inim ă . D'Artagnan. înclinîndu-se. vei r ă spunde dupăbunul plac. Eu am suferit. rosti Mazarin. doamnă . — Asta-i tot? întreb ăMazarin. Regina îl privi cu mirare. — Ba da. liniş teş te-te. mi se pare cămăsupui unui interogatoriu? — La care. cu o umbr ăce neră bdare în glas.greş eala? Cautăprintre prietenii domniei-tale pe cei mai vechi. —Ş i nu mai e acolo? întrebăregina. o biatăcopilăcare a murit otră vitădin pricina mea. ş i eu voi r ă spunde la fel de lă murit. i-o întoarse regina. oricît aşprivi în jurul meu. murmurăregina. — Dar. n-am pomenit de el decît ca săajung la altcineva. doamnă .. Hai săspunem lucrurilor pe nume! Îl cunoş ti pe domnul de Rochefort? — Domnul de Rochefort nu se numă ra printre prietenii mei.. cu inteligenţ a vie ş i subtilăcare o caracterizeazăş i cu ajutorul prietenilor. Prinţ ul este condus de vicar. îngînăregina. — Da. Situaţ ia e gravăş i va trebui săluă m mă suri energice. uitîndu-se cu neliniş te la cardinal. încît l-am trimis la Bastilia. Doresc s ăîmparţ i cu mine prietenia acestor oameni. un muş chetar care iubea pe una dintre slujitoarele mele. printre prietenii de odinioară .

— Învingă torul de la Rocroy! Te-ai gîndit la asta? — Da. Anna se ridicămă rea ţ ăş i plinăde mînie. în ciuda domnului de Richelieu. ci conspiratorul laş . Dar se înş ală . Dar existăîn Franţ a un proverb despre apele acestea liniş tite. dar pazienza. care au trecut marea. presă rînd tot drumul cu sîngele lor pentru a-ţ i aduce o anumităpodoabă pe care maiestatea-ta o dă ruise domnului de Buckingham. invidios pe tot ce-l întrecea în cinste ş i curaj. e ducele de Orléans. al lui Montmorency ş i al lui Cinq-Mars. rîsul omului scos din fire care ş i-a jurat sieş i săfie într-o zi cel mai tare. — Trebuie săcauţ i să -ţ i aminteş ti numele acelor oameni credincioş i ş i devotaţ i. în fiece zi îndur afronturile prinţ ilor ş i valeţ ilor plini de titluri ai domniei-tale. sub masca sobrăa ră bdă rii mele. ş i eu ce trebuie s ăfac? zise Anna de Austria copleş ităde acest glas dominator. — Ei bine.. doamnă . unchiul regelui? — Nu întîiul prinţ de sînge regesc. s-a fă cut ecoul tuturor clevetirilor. deopotrivăcu maiestatea-ta. e adevă rat. ş i eu n-am interesul sălas în preajma reginei acest gră unte de discordie. a ş a cum spun atîţ ia. niş te marionete. ros de pă cate ascunse. dupădomnul de Condé. Apoi. care nu vă d că eu ţ in sforile ş i nu ghicesc. stîrnindu-i pe toţ i acei oameni de treabăcare au avut nerozia săse încreadăîn cuvîntul unuia cu sînge regesc în vine ş i de care el s-a lepă dat atunci cînd i-a vă zut c ăurcăpe eş afod! Nu întîiul prinţ de sînge regesc. în loc săaibăîn faţ ăun om care ameninţ ă . ş i vreau ca toată lumea săş tie asta. continuă Mazarin.. urmăMazarin. domnia-ta n-ai vă zut decît ş uvoiul pornit sără stoarne totul în calea sa ş i nu ai luat aminte la apele liniş tite.ş i încăfoarte des. Maiestatea-ta ş tie c ăeu nu sînt o marionetăvenităaici din Italia. că ci în ochii tuturor eu nu sînt decît atît. nu unchiul regelui. împins de firea-i schimb ă toare ş i plinăde toane. mînios de a nu fi nimic din pricina nulită ţ ii lui. dar în acelaş i timp cu o ciudatăsiguranţ ăîn glas. care încearcăsăfacăastă zi acelaş i joc ş i care îş i închipuie căva cîş tiga partida fiindcăa schimbat adversarul ş i fiindcă . are unul care zîmbeş te. — Continuă . nu unchiul regelui. spuse regina. — Ce tot vorbeş ti? Întîiul prinţ de sînge regesc. ca împinsăde un arc de . italienii. care. — Bine. — Hm. sfîş iat de o jalnicăambi ţ ie. ci ucigaş ul lui Chalais. o repet. n-a cî ş tigat nimic urzind pierzania domnului de Richelieu. sub cealaltădomnie. — Nu vreau cîtuş i de pu ţ in s ăumilesc pe maiestatea-ta. s-a fă cut sufletul tuturor urzelilor. dar el era cel mai pu ţ in primejdios dintre toţ i: a mai ră mas prinţ ul. cum spuneam noi. Anna se împurpur ăş i îş i ascunse faţ a în palme. Vreau ca regina săfie respectatăş i respectat ministrul ei. L-am arestat pe domnul de Beaufort. ceva mai calm. cu care ră posatul cardinal i-a fă cut sînge ră u regelui două zeci de ani în ş ir.datăcu domnul de Beaufort.

Î ţ i spun îndat ă . uimit. domnule. dintre care una pă tatăde sînge. domnule! — Vreau. prin Laporte. ş i iatăcă . — Ce sînt toate acestea? — Vrei săş tii ce sînt. uimit de aceastănouăizbucnire. L-am iubit pe domnul de Buckingham. Mazarin. s-au g ă sit în acea vreme patru inimi devotate. — A. într-adevă r. patru spade credincioase care miau salvat mai mult decît viaţ a. O credeam moartăş i îngropatăde mult. rosti ea. Aceste douăscrisori sînt singurele pe care i le-am scris vreodată . luăcheia ş i deschise caseta în care nu gă si decît un pumnal mîncat de ruginăş i douăscrisori. i-o întoarse Anna de Austria. totu ş i. ş i. dintr-un imbold firesc. numai pe baza unor simple aparenţ e? Da. Că ci. Regina că utăun lucru sfînt pe care s ăpoatăjura ş i. trimiţ indu-l. rosti Mazarin. doamnă . în ciuda trecerii anilor. în loc săciteascăscrisorile. — Vreau eu să -ţ i spun totul. nu eram vinovat ă . ş i vezi singur. recunoş ti! f ă cu Mazarin. că ci sîngele se prefă cuse în rugin ă . Cite ş te scrisorile. Mazarin. mi-au salvat onoarea. Cu atît mai bine! De ast ădatăvom limpezi lucrurile între noi ş i totul se va sfîrş i. lu ăîn mînăpumnalul pe care Buckingham ş i-l smulsese din ranăîn clipa mor ţ ii. te previn. ş i vei vedea dacăam minţ it. — Oare numai onoarea celor vinovaţ i poate s ăfie pus ăîn joc. — Iară ş i aceastăcalomnie! strigăregina. privindu-l pe cardinal cu acea seme ţ ie ş i demnitate care o fă cea atît de temutăîn tinereţ e.oţ el. Jur. sco ţ înd dintr-un scrin ascuns într-un perete o caseta micuţ ădin lemn de trandafir încrustat cu argint. patru suflete cinstite. Lama era mîncatătoată . domnule. o femeie mai cu seam ă . ca fiu al Romei. Vreau să -ţ i spun c ă . Cu toatăîngă duinţ a acordată . întinzînd cu un gest de reginăasupra casetei braţ ul ei de aceeaş i des ă vîrş ită frumuseţ e. replicăMazarin. o puse pe altarul din încă pere: — Jur pe aceste sfinte relicve.. Iar acesta este pumnalul cu care l-a lovit Felton. ascultă . îmi vorbeş ti de ea. dar domnul de Buckingham n-a fost amantul meu! —Ş i ce relicve sînt astea pe care juri. reginei. dupăo .. aparen ţ ele erau împotriva mea ş i măpîndea dezonoarea. spuse: — Măjigneş ti. Regina scoase o cheiţ ăde aur pe care o purta atîrnatăla gît ş io întinse cardinalului: — Deschide. m ăîn ţ elegi? — Dar. în sfîrş it. domnule. domnule. oare nu poate săfie dezonorat cineva. ceea ce ai fă cut odinioarăpentru amantul t ă u. doamnă ? surîse Mazarin. la rîndul dumitale. eu nu-ţ i cer să -mi spui totul. Aş adar. că ci nu mi-ai pomenit de ea pînăastă zi. urmîndu-ş i gîndul curmat la jumă tate de intervenţ ia reginei – vreau săfaci astă zi pentru so ţ ul tă u. jur. domnule? f ă cu Anna de Austria. nu măară t prea încreză tor: exist ărelicve ş i relicve.

—Ş i acum. domnule. — Bine. M ăîncred în jură mîntul domniei-tale. în degetul că ruia l-am vă zut ş i de la care l-am r ă scumpă rat. dupăcum am hotă rît. Într-una. pe acest brav d'Artagnan. regina cerea lui Buckingham să -i înapoieze bijuteria: era scrisoarea dusăde că tre d'Artagnan ş i care ajunsese la vreme. doamnă . — Într-adevar. — Ba da. se supuse aproape fă ră voie ş i citi amîndou ăscrisorile. ca sămăsalveze pentru a doua oar ă . pare-se căîntr-un moment de strîmtorare. citeş te! stă rui regina. Regina întinse frumoasa ei mînăspre cardinal ş i-i ară t ăo minunat ă nestematăce-i scînteia în deget. covîrş it de atîta t ă rie sufletească . a vîndut diamantul domnului des Essarts. doamnă . astfel c ă . — Nu. Citeş te. — D'Artagnan ş tia? — El ş tia totul. încruntîndu-se. domnule. Voi ţ ine seama de acest sfat. ţ i-o poruncesc. în care regina îl prevenea căva fi asasinat ş i care ajunsese prea tîrziu. Numai c ăacest diamant îi apar ţ ine. adă ugăea cu un zîmbet cumplit. . de vreme ce ţ i-e dat săai lîngădumneata un asemenea om. dacănu mai ai nimic să -mi ceri. dar mîine. totul săse sfîrş eascăde astădatăş i sănu mai vorbim nicicînd despre aceste lucruri. continuăea. vreau asta. Dar. în sfîrş it. zdrobităde emoţ ie. Decît săte rog sămăierţ i pentru nedreptele-mi bă nuieli. las ă mă . căsînt dornicăsădeschid această casetăori de cîte ori măvei mai învinui în viitor? Mazarin.scurtăcercetare. L-a vîndut. Cealaltăera scrisoarea dusăducelui de c ă tre Laporte. rosti el. glă sui Mazarin. Da. doamnă . domnule. murmurăregina. spuse Mazarin. cardinalul puse pumnalul în casetăînfiorîndu-se f ă răvoia lui. Cum? Nu-mi dau seama. ş i anume ca întotdeauna am fost nerecunoscă toare faţ ăde aceş ti oameni care m-au salvat pe mine ş i care au fă cut tot ce le-a stat în putinţ ăca să -l salveze ş i pe duce. doamnă . pînăatunci abia am ră gaz sămăliniş tesc. Mi-e îngă duit sămai revin? — Da. ş opti ea. — Mulţ umesc. de care mi-ai vorbit adineauri. — L-a vîndut. doamnă ! ră spunse cardinalul cu glasul cel mai mîngîietor. g ă sesc cănu mai e nimic de spus. Mazarin se înclină : — Eu măretrag. încît nu-i de mirare săfiu gelos ş i pe trecut. mai ai ceva să -mi ceri? — Nimic. înapoiază -i-l din partea mea ş i. nu. l-am r ă splă tit lă sîndu-l doar să -mi să rute mîna ş i dă ruindu-i acest diamant. dupătoate cîte s-au petrecut. zise regina. dar te iubesc atît de mult. în care timp regina se fă cuse tot atît de albăca ş i pînza de pe iconostasul de care se sprijinea. mai e ceva de spus. închizînd caseta ş i apă sînd capacul cu palma. simt nevoia să ră mîn singură . Un zîmbet nelă murit flutur ăpe buzele reginei. Crezi oare. fiindc ătrebuia să trimităun om care s ă -l previnăpe duce căva fi asasinat. — Atunci. caută -l ş i foloseş te-l. Trebuie săînţ elegi că .

— Domnule d'Artagnan! spuse el ceva mai tare. numai căpe unde dracu o fi ieş it? Ş i scrutăcu privirea cele mai mici unghere ale încă perii. — Iată -mă ! spuse el. Ră mas singur. Oare-i adevă ratăzicala cănorocul te ajunge în somn? — Vino cu mine. Ai obosit îndeplinind poruncile mele. o să rutăplin de galanterie ş i se retrase. — Nu-mi cere iertare. obosit. cu chipul numai zîmbet. ca un adevă rat soldat în campanie. într-o dulce să rutare. D'Artagnan nici nu se clinti. apoi plecăla fel de tă cutăcum venise. apoi pe cea care dă dea în anticameră . La ră spunsul negativ al acestuia. pe care îl întrebădacănu s-a petrecut nimic nou ş i dacănu a sosit vreo veste. domnule! glă sui Mazarin. — Cer iertare Eminenţ ei-Voastre... îi fă cu semn căpoate săplece. d'Artagnan tresă ri. dragul meu Laporte. rosti Mazarin. ca regele săse poarte mai prietenos faţ ăde cardinal. dezmeticindu-se. regina trecu în apartamentul fiului ei ş i-l întrebăpe Laporte dac ăregele s-a culcat. murmurăd'Artagnan. se duse ş i deschise uş a dinspre coridor. dupăce se aş ezăş i îş i gă si locul în fotoliul s ă u. domnule. „Se prea poate.. Cardinalul se apropie ş i-i atinse umă rul cu vîrful degetului. îngînăd'Artagnan pentru sine. V GASCON Ş I ITALIAN În acest timp. s ă ri în picioare. Cine măstrigă ? — Eu. Îndatădupăplecarea lui. dar nici urmăde Rochefort.Cardinalul luămîna reginei. — Domnule d'Artagnan. cardinalul se întoarse în cabinetul să u. De astădată . Rochefort s-a ţ inut de cuvînt. dar i-a trebuit cam mult timp s ă . Anna de Austria urc ătreptele pe care stă tea înă lţ at patul ş i îş i apropie buzele de fruntea încruntatăa fiului ei. dar eram frînt de oboseală . începu Mazarin.. d'Artagnan. zise Mazarin. Laporte îi ară ta cu mîna copilul care dormea.. D'Artagnan se minunăde bună voin ţ a întipă rit ăpe fa ţ a ministrului. Mi-ai pă rut întotdeauna un om viteaz ş i inimos. mulţ umindu-se să -i spună valetului: — Caută . la uş a că ruia veghea Bernouin. că ruia ş i el ş i eu îi datoră m atît de mult. dormea pe o banchetă . — Haide-haide. — Domnule d'Artagnan! murmurăcardinalul cu o voce blîndă . cugetăd'Artagnan. se de ş teptăş i. D'Artagnan dormea dus. — Mă i săfie! rosti el printre dinţ i.

pe de-a-ntregul nedumerit. cei doi comedieni de frunte ai vremii.. S ămăţ in bine!" Ş i fă cu o mutrăatît de mirată . . — Eminenţ a-Voastrăeste prea bunăaducîndu-ş i aminte. Sînt gata s ăm ăsupun poruncii voastre.. monseniore? Nu în ţ eleg. urmăcardinalul. monseniore. — Prea bine! cuvîntăMazarin. dar se stinse numaidecît. — Eş ti discret. — E vorba de acea întîmplare. — Aş tept ca monseniorul s ăm ăl ă mureascădespre ce fapte e vorba.." — Pentru o regină . Ce naiba. a venit clipa cînd însuş irile ş i vrednicia dumitale trebuiesc folosite! Un fulger de bucurie se aprinse în ochii ofiţ erului. de o că lă torie pe care ai f ă cut-o împreună cu trei prieteni ai dumitale. drept ră spuns la vorba mă gulitoare a lui Mazarin." Ceea ce nu-l împiedicăsăfacăo adîncăplec ă ciune.. — Odinioară .. încît ş i Mondori sau Bellerose. — Nu înţ elegi căam nevoie de dumneata ş i de cei trei prieteni ai dumitale? — De care prieteni. — Vai. n-aveam trei prieteni. au fost lă sate în umbrăde altele. de o anume podoabă . ş i pe bun ădreptate. E adevă rat. cu atît mai bine. rîzînd. sub trecuta domnie ai să vîrş it unele fapte mari. zise Mazarin. Ia s ăvedem. „He. continuăMazarin. l-ar fi pizmuit pentru ea. — Porunciţ i. monseniore! zise el. he! chicoti gasconul în sinea sa. mi-am cîş tigat oarecare faimăîn r ă zboi.. ră spunse d'Artagnan. Bravo! Mi s-a spus căeş ti omul care-mi trebuie.. La două zeci de ani te crezi prieten cu toată lumea. că ci nu ş tia unde vrea s ăajung ăMazarin. Cu toate căau fă cut vîlv ă . — Nu măgîndesc acum la faptele dumitale de arme. nu ş tiu. n-ai nimic de spus? întrebăMazarin. ă sta vrea sămătragă de limbă . monseniore? — De cei trei prieteni ai dumitale de odinioară . E vorba de o anumităîntîmplare cu regina. ce-ai putea face pentru mine? — Tot ceea ce Eminenţ a-Voastrăîmi va porunci săfac. D'Artagnan se ară tămirat. cugetăd'Artagnan. Să -l vă d unde bate. monseniore! fă cu d'Artagnan. ş tii prea bine ce vreau săspun. — Domnule d'Artagnan. Asta-i o capcană . doar nu-i mai ş iret ca Richelieu!. — Ai face oare pentru mine ceea ce ai f ă cut cîndva pentru o regină ? „Ce mai încolo ş i încoace. ră spunse d'Artagnan. Ei. spuse d'Artagnan.. — Ei bine. aveam cincizeci. — Cum.mi-o spun ă .

habar n-ai? — Foarte simplu.— Bine. consimţ i Mazarin. — Cum adică . Pitagora îş i punea discipolii sănu scoatăo vorb ăcinci ani de zile. — Vezi bine deci căî ţ i vorbesc în numele ei. —Ş i dumneata n-ai scos o vorbătimp de două zeci de ani. pe care m-am vă zut silit să -l vînd. m-aşputea bizui pe dumneata? — De unul singur n-am fă cut niciodatănimic. monseniore: vindeţ i diamantele coroanei. dar. —Ş i dacăei nu se învoiesc. monseniore! Eminenţ aVoastrăm-a dat uită rii atîta vreme! — Ne trebuie doar opt zile ca săîndreptă m lucrurile. n-are rost săne tînguim. Vorbeş te. „Richelieu. Ză u. bine. domnule ofiţ er! Dar dumneata ş tii căvistieria regelui e goală ? — Atunci. Cu cincisprezece ani mai mult decît un filozof pitagorician. domnule ofiţ er. Mi-aduc bine aminte de cîte ori am fost ţ intuiţ i în loc din pricina banilor. am fi ră mas în drum. atîţ ia cî ţ i o sătrebuiascăpentru treburile noastre. — Drace! Bani. Discre ţ ia e un lucru frumos. Cunosc diamantul. ră spunse d'Artagnan. mi-a cerut să -ţ i arat acest diamant pe care spune că -l cunoş ti ş i pe care l-a ră scumpă rat de la domnul des Essarts. anume ca să -i înveţ e sa tacă . obrazul sub ţ ire cu cheltuialăse ţ ine. Mazarin întinse mîna ş i ofi ţ erul oftă . era al reginei. îş i zise d'Artagnan în sinea lui. De aceea. monseniore. murmurăMazarin. ş i fă răsăvînd diamantul ă sta. ceea ce mi se pare destul de cuminte. c ă ci regina însă ş i te dezleagăde jur ă mînt. fiindcătoţ i trei s-au lă sat de armată . Dumneata eş ti aici. vei fi omul meu? — Da. regina! Ş i drept dovadăcă -ţ i vorbesc în numele ei. — Pe legea mea căam mare nevoie de el. faceţ i ca mine. ş i asta doar pentru început. recunoscînd inelul pe care regina i-l dă ruise în seara balului de la Primă rie. de astădatăcu o uimire cîtuş i de puţ in prefă cută . — Bine! De ce ai nevoie? — Am nevoie de bani. — Da. vom încerca s ă -ţ i facem pe voie. nu are rost săte mai prefaci. —Ş i unde ai să -i reg ă se ş ti? — Oriunde ar fi. Vă d cănu te încurci. — Ei bine. astă zi. numai săse învoiascăş i prietenii mei. — E adevă rat. ră spunde-mi deschis. Ţ i-am spus ş i îţ i repet: ţ i-e norocul în joc. dar astă zi ar putea să -ţ i parără u căai fost prea discret într-o vreme. zise d'Artagnan. Ne-am despă rţ it de-o veş nicie. monseniore. domnule." — Prin urmare. — Monseniore. ş i încămulţ i bani! bombă ni Mazarin. — Regina! exclamăd'Artagnan. mi-ar fi pus numaidecît în mînăcinci sute de pistoli. . Asta măpriveş te. dar unde-ţ i sînt prietenii? — Habar n-am.

mai ales căde trei luni încoace n-am vă zut lă scaie din soldă . Porneş ti la drum. monseniore. ca ş i cînd o luptăcumplităsar fi dat într-însul. În clipa cînd vom purcede la fapte. —Ş i ce săfă gă duiesc? — Săm ăslujeascăaş a cum au slujit-o pe reginăş i eu voi ş ti să -i ră splă tesc ca nimeni altul. înclinîndu-se. — Foarte bine. ş i cu economiile mele. fiindcăde două zeci de ani de cînd port haina ostă ş ească . — Ce săle spun ca să -i hotă ră sc săslujeasc ăpe Eminenţ a-Voastră ? — Dumneata îi cunoş ti mai bine decît mine. — Fii liniş tit. — Ai grijăş i scrie-mi în fiecare zi. poate căaflu ceva.. nu este săbaţ i la ochi zvîrlind banii în dreapta ş i-n stînga. ca s ăam ve ş ti despre ce faci.. întreb ş i eu de ei. mi-e cu neputinţ ăsămăavînt la drum cu solda mea. Planurile mele cer ca totul s ăse petreac ăîn taina. î ţ i trebuiesc bani mulţ i. ş i caută -ţ i prietenii. atunci cînd ai încredere în oameni ş i vrei săaibăş i ei încredere în tine. se cuvine săle dai lă muriri mai amă nunţ ite decît binevoieş te săfacăEminen ţ a-Voastră .clă tinînd din cap. o săfacem treabăbun ăîmpreunăş i de-acum înainte. — Fireş te. aş a căva trebui s-o pornesc la drum. chibzui d'Artagnan în sinea lui. Firea fiecă ruia î ţ i va spune ce săfă gă duieş ti. — Monseniore. pe urmăse apropie de un scrin ferecat cu o triplă încuietoare ş i scoase la ivealăo pungă . . ş i cavalerul d'Herblay. — Contele de la Fère. Nu sînt decît un prea să rac locotenent de muş chetari ş i. încheie cardinalul. orice zarvăle-ar d ă una. domnul du Vallon. — Atunci du-te ş i caut ă -i. — N-am s ăuit. n-am agonisit decît datorii. ca s ăcă lă toresc. monseniore. —Ţ ine. astă zi abatele d'Herblay. î ş i afundăpunga în buzunaru-i încă pă tor. — Da. nici atît. în acest timp. — Va săzic ăne-am în ţ eles. — Monseniore. —Ş i pînăatunci? — Ră bdare. rosti Mazarin. vei afla tot ce gîndesc." Ş i. — Intenţ ia mea. Mazarin ramase pe gînduri cîteva clipe. „Dacă -s dubloni spanioli sau chair scuzi de aur. — Ce aş teptaţ i de la noi? — Totul. Săai de drum. monseniore. zis ş i Athos. A. poate ca nici nu se aflăîn Paris. nu măş tiu săfi pus ceva deoparte. zis ş i Aramis. nu-mi spui numele prietenilor dumitale? — Numele prietenilor mei? repetăd'Artagnan cu o fă rîmăde neliniş te. — Totuş i. ba asta-i aproape sigur. de vreme ce se pare cătotul văstăîn putinţ ă . Dumneata pleci să -i cauţ iş i. pe care o cînt ă ri de dou ă -trei ori în palmăînainte săo dea lui d'Artagnan. spuse Mazarin. zis ş i Porthos. spuse el cu un oftat.

îi întrec în mînuirea spadei. vă d c ăn-ai încredere în mine! Cu atît mai ră u! Asta o să -ţ i poarte ghinion! În acest timp. În vremea asta. Numai o sutăde pistoli! Pentru o sutăde pistoli am aflat un secret pe care Richelieu l-ar fi pl ă tit cu două zeci de mii de scuzi. Ş i se întoarse în odaia lui. — DacăDumnezeu vrea ca aceste spade s ătreacăîn slujba Eminenţ eiVoastre. se apropie de un felinar ce lumina în curte ş i se uităcu grabăîn pungă . cunoaş tem asta. Eram sigur. Ş i plecădupăce ceru o permisie.ş i a lor săprindăcheag. care face pe puţ in zece mii de livre. f ă răsămai ia în seamălarma care ră bufnea din cînd în cînd pînăla el ş i împuş că turile ce mai ră sunau în cuprinsul Parisului. că ci cardinalului îi plă ceau pietrele scumpe. Oh. — Gasconii aceş tia sînt aproape tot atît de lă ud ă roş i ca ş i italienii. d'Artagnan se îndrepta spre strada Tiquetonne. — Scuzi de argint! exclamăel. l-am pă ră sit pe d'Artagnan. 12. Spadălungăş i pungăuş oară . Mazarin. s-au petrecut o groază . dac ăasta-i va fi pe plac. pe care Mazarin i-o dă du pe loc. Fă răsămai pun la socotealădiamantul. spre hanul „La Că priţ a". în romanul nostru Cei trei muş chetari. deş i era aproape de miezul nopţ ii. în strada Fossoyeurs. unde locuia. puse inelul într-o casetăplinăcu fel de fel de briliante. rîse Mazarin. — Niş te cade ţ i care au intrat în rîndul muş chetarilor sub nume de împrumut. — Oricum. Eminenţ a-Voastrăpoate s ăzguduie toatăFranţ aş i chiar toatăEuropa. îndră znesc sămă rturisesc o dorin ţ ă . că ci cu aceş ti trei bă rbaţ iş i cu mine. Fă răsămai pun la socotealădiamantul – ş i cardinalul se uitădră gă stos la inelul pe care îl pă strase pentru sine. apoi îl chemăpe Bernouin să -l dezbrace. Mazarin. plin de dispreţ . cardinalul îş i freca mîinile. Abia ajuns afară . replicăd'Artagnan cu un surîs asemă nă tor.Cardinalul surîse. în loc săi-l dea lui d'Artagnan. VI D'ARTAGNAN LA PATRUZECI DE ANI Vai! din vremea cînd. anume ca punga monseniorului săse uş ureze de astădată . vrînd sănu-ş i compromit ănumele de familie. semnînd el însuş i hîrtia. Săpovestim pe scurt cum a ajuns d'Artagnan să -ş i aleagăaceastă locuinţ ă . încîntat peste mă surăde aceastăseara care îi adusese un atît de frumos cîş tig. — O sutăde pistoli! murmurăel.

sau cel puţ in pă rea cu atît mai de mirare. d'Artagnan. în sfîrş it. întro bunădimineaţ ăsoţ ul se fă cu nevă zut. se vă zu singur ş i slab. pe nesimţ ite. pentru a se că să tori cu vă duva avocatului. d'Artagnan ajunse (nu ş tiu cum se spunea asta pe atunci) ceea ce numim astă zi un adev ş rat soldş ş oi. nu era de neam atît de mare ca Athos. gazd ăbun ă . veş nic în lupte. izvorînd din însă ş i fiinţ a lui. Nu căş i-ar fi pierdut iscusinţ a-i înnă scută– nici pomeneal ă . dupăce . era una din acele firi pă trunză toare ş i iscusite care î ş i însuş esc cu uş urinţ ăcalită ţ ile celor din jur. Ş i. pentru a îmbră ca haina monahal ăş i a deveni abate. Athos îi dă dea din m ă reţ ia sa. d'Artagnan se simţ ea ş i mai singur. amintirea-i trecă toare se ş terse încet-încet din mintea lui. Athos îl pă ră si cel dintîi pentru a se retrage la o moş ioară . fă răcuraj s ăse avînte pe drumul unei cariere în care simţ ea cănu va putea ajunge departe decît dacăprietenii să i i-ar fi dă ruit. o tîn ă răş i frumoasăflamandăde vreo două zeci ş i cinci sau două zeci ş iş ase de ani. se îndră gostise lulea de el. deş i devenise locotenent de muş chetari. pentru ca uş ile nobilimii s ăse deschid ăîn faţ a lui. nu era atît de vanitos ca Porthos. Porthos din vioiciune. tră ind ve ş nic viaţ a de garnizoană . d'Artagnan ră mă sese plin de tinere ţ eş i poezie. d'Artagnan ar fi ajuns un om superior. Dintre cele douăfiri opuse ce împlineau personalitatea lui d'Artagnan. aş a cum îl înţ eleg îndeobş te solda ţ ii. Porthos. dar. veş nic pe cal. ca toate lucrurile de pe lumea asta. pentru ca să -ş i pă streze o eleganţ ăînn ă scută . fă răsă -ş i dea nici el singur seama. luîndu-ş i lumea în cap. al doilea. dar împrejură rile nu-l ajutaser ăpe d'Artagnan. s-au scurs o groazăde ani. Din aceastăclipă . nu era atît de gentilom ca Aramis. amintirea încînt ă toare a doamnei Bonacieux să di un dram de poezie în cugetul tînă rului locotenent. ea sporise. la hanul „La Că pri ţ a". d'Artagnan gă sise toate astea în strada Tiquetonne. sub înfă ţ iş area-i niţ el cam grosolană . cîte o fă rîm ădin harul pe care cerul îl hă ră zise fiecă ruia. moş tenităîn apropiere de Blois. o folosea pentru bunul trai. ca s ăspunem aş a. adicăs ăai culcuşbun. O bucatăde vreme. al treilea. Cît timp fusese înconjurat de prietenii să i. Chiar de la începutul ş ederii sale aici. stă pîna casei. de ş ase ani încheiaţ i. Aramis din eleganţ ă . Ş i astfel. D'Artagnan se ară tase la înă lţ imea împrejură rilor. ş i dupăce se vă zurătare stînjeniţ i un timp în dragostea lor de că tre un soţ care nu înţ elegea săînchidăochii ş i pe care d'Artagnan se prefă cu de zece ori căe gata să -l str ă pungăcu spada. treptat latura materialăînvinse ş i. viaţ a de garnizoanăse vă deş te neîndură toare. Aramis. numai căd'Artagnan îş i folosea iscusinţ a în lucrurile mici ale vie ţ ii ş i nu în cele mari.de lucruri ş i. Dimpotrivă . Dac ăar fi tră it mai departe în tovă ră ş ia lor. pentru ca să -ş i dea aere căe primit în înalta societate. mai cu seamă . masăbună . care pă rea s ă -ş i fi legat soarta de soarta celor trei prieteni ai să i. chiar ş i cu sufletele cele mai alese.

ş i totul din partea gazdei. Dupăce z ă cu fă răcunoş tinţ ăpe cîmpul de b ă taie sub arş iţ a zilei. se cheamăcătot ş treangul măpa ş te! — Va săzic ă . Ar fi fost bucuroasăsăfacădin d'Artagnan nu numai soţ ul. apuca spre strada Tiquetonne. Fu vă zut c ă zînd de pe cal. pe care d'Artagnan se feri săo rupă . — Ce-ţ i veni?! mormă i d'Artagnan. îl omori. fu primit cum sînt primiţ i întotdeauna ş i peste tot francezii. dar nimeni nu-l vă zu ridicîndu-se. jură minte de a ră mîne credincioasă . Acasă . bineînţ eles. — Uite căs-a întors. D'Artagnan gă si însăla el în odaie un cuier ticsit cu haine bă rb ă teş ti. el înfrunt ă primejdia ca nimeni altul ş i. veni expediţ ia din FrancheComté. ş i. care ocupa tot peretele. zise el. — Lasă . fiindcăuna-l pă suia de alta. primi un glonţ în piept. L-au crezut mort. fu crezut mort. — Era un ă la tare sucit ş i-o săvinăîndă ră t ca săne atîrne în ş treang. jale mare. ră coarea nopţ ii îl ajutăsă -ş i vinăîn fire. nu vrei? —Ş i încăcum! Nici în ruptul capului! Frumoasa hangiţ ăr ă mase zdrobit ă . Numai căd'Artagnan nu era omul care să -ş i dea duhul cu una cu două . lu ădrumul Parisului. fiecare în parte doreş te moartea cuiva.vînduse pe ascuns vreo cîteva butoaie cu vin ş i adunase banii ş i bijuteriile din casă . ră sfă ţ at. bă tu la poarta celei mai frumoase case. cum căîntr-adevă r a fost r ă pus. care doresc moartea caporalilor. În privinţ a asta. ajunse într-un saţ . de la generalii de divizie. care se mîngîia la gîndul dulce al vă duviei. pus pe picioare ş i. or. fu îngrijit. luădrumul Franţ ei ş i. Într-un tîrziu. ci ş i Dumnezeul ei: era un b ă rbat atît de chipeşş i avea o mustaţ ăatît de falnică ! Că tre cel de al patrulea an al legă turii lor. de aceea nu fă gă dui decît căva face tot ce-i va sta în putinţ ăca săsporeasc ăgloria numelui s ă u. chiar atunci cînd sînt ră ni ţ i. Asta-i bigamie. gă sind an de an casa ş i iubita mai îmbietoare. C ă utăsă . tu eş ti atît de viteaz ş i de îndemînatic! — La naiba. dacăvine. ibovnica avu nemaipomenita pretenţ ie de a deveni soţ ie ş i-i ceru s ăo ia de nevast ă . în oş tire. la vreo trei ani de cînd dura legă tura lor. ş i toţ i cei care rîvneau să -i ia gradul aruncarăla întîmplare o vorba. cunoa ş tem curajul lui d'Artagnan. sus ţ inea sus ş i tare căa dat ortul popii. care doresc moartea generalului de armatăş i pîn ăla solda ţ i. care-l culcă . numai spada lipsea. mai zdravă n ca oricînd. avîntîndu-se în fruntea companiei sale. Nici vorbăcăd'Artagnan se gîndea tot la bă rbatul hangiţ ei. mai cu seamănevastă -sa. sufleţ elule. Cu atît mai r ă uş i cu atît mai bine. cît era de lung. puicu ţ o! Nici s ă nu-ţ i treacăprin minte. sînt sigur ă . într-o bunăzi. odatăla Paris. odat ăîn Franţ a. D'Artagnan era prea nobil din fire ca săfă gă duiascăceva. ş iroaie nesfîr ş ite de lacrimi. D'Artagnan fu vestit căva lua parte la luptăş i se preg ă ti de plecare. pe cîmpul de bă taie. — Pă i el a murit. Crezi lesne ceea ce doreş ti cu tot dinadinsul.

elveţ ianul se credea la el acasăş i d'Artagnan i se pă rea un . domnule! Ce vrei de la mine? îngă imăea. strigădeodată : — Uite. purta o frumoasăuniformă cu fireturi aurite. care se f ă cu alb ăca varul la faţ ă . St ă pîna casei era plecatăla plimbare. îngă imăhangiţ a printre sughiţ uri. atîrnatăde braţ ul unui coş cogeamitea elve ţ ian. —Ş i. vechiul să u prieten.. tocmai vine ş i doamna cu domnu'! D'Artagnan arunc ăo privire în lungul stră zii ş i vă zu într-adevă r ivindu-se de dupăcol ţ ul stră zii Montmartre pe hangi ţ ă . pradăunei tulbură ri f ă răde seamă n. mi-aşvedea de drum. — Cu domnu'! — Va săzic ă . cînd slujnica. eu nu-mi dau consimţ ă mîntul. care că lca legă nîndu-se cu niş te aere care-i amintea cu farmec de Porthos. alt bă iat de alergă tură . îmi pare căa crescut. Hangiţ a nu-i ră spunse decît prin hohote de plîns. altăslujnică . domnu' s-a întors. — În sfîrş it. — Domnul e vă rul t ă u? Fratele tă u? întrebăd'Artagnan. se repezi la ea ş i o să rutăcu dragoste. — Fireş te căs-a întors. — Domnul vrea săm ăia de nevastă . Elveţ ianul holba ochii buimă cit la hangi ţ ă . se arunc ăîn braţ ele elveţ ianului. Socotind căa fost recunoscut. r ă spunse naiv slujnica. trebuie s ără mîn pe loc ş i săurmez poveţ ele gazdei mele. „Ă sta-i domnul? î ş i zise d'Artagnan. jucîndu-ş i rolul cu o liniş te nemaiînchipuită ." Abia ispră vi acest sfat cu sine. „Dacăaşavea bani.. spulberînd planurile conjugale ale acestei nă luci nepoftite. i-o întoarse d'Artagnan. Oho. Ş i fă răsăaş tepte r ă spunsul.. în timp ce d'Artagnan avea pe umeri un fel de pelerin ă cenuş ie. care ră mase ca un sloi de gheaţ ă . nu glumă !" Ş i se aş ezăîn încă pere. dumneata eş ti.afle noută ţ i. ai? — Ce pasăla tine? să ri cu gura elveţ ianul. spuse mu ş chetarul. hangiţ a îl v ă zu ş i dă du un mic ţ ipă t. — Pasăgrozav la mine. — Singură ? întrebăd'Artagnan. Elveţ ianul se fă cu ro ş u ca sfecla la faţ ă . elveţ ianul era un lungan de vreo ş ase picioare. De cum trecu pragul. d'Artagnan se ridică . — Cine-i omul ă sta? întrebăel. va săzicăţ i-a murit bă rbatul. d'Artagnan dac ă avea cinci.. Asta fiindcănu poţ i s-o iei pe doamna de nevast ăfă r ăconsimţ ă mîntul meu ş i. ceea ce dovede ş te căîn împrejură rile însemnate ale vieţ ii nimic nu este mai firesc decît a vorbi cu tine însuţ i. cuget ăd'Artagnan. — Cine-i elveţ ianul ă sta? stă rui d'Artagnan. — Oh. ră masăla pîndălîngăuş ă . —Ş i? fă cu elve ţ ianul. dar cum n-am lă scaie. undeva la vedere.

îndă ră tnicule! Noroc căpovestea asta n-o săte sîcîie decît cincisprezece . dar din pricina frigului nici nu apucăsă -ş i dea seama. dar acesta dă du din cap în semn ca nu se învoie ş te ş i îş i trase spada. Haide săţ i-l dobîndeş ti pe al t ă u! cine se întoarce primul ia în stă pînire ş i odaia. Spada neamţ ului nu ajungea s-o întîlneasc ăpe a muş chetarului. spuse d'Artagnan. Cei doi potrivnici apucarăspre maidanele din apropiere de Montmartre. d'Artagnan îl trase afarăpe elveţ ian. atunci dă -l afar ă . aş a! bombă ni d'Artagnan.nepoftit. care avusese nevoie de un ră gaz ca s ă -ş i dea seama ce vor săînsemne cuvintele lui d'Artagnan. du-te ş i strînge-ţ i boarfele de la mine din odaie. care îl ş tia pe d'Artagnan o spad ăfă r ăpereche. puse pe bocealăş i începu să -ş i smulgăpă rul din cap. — Eu? Nici gînd! replicăd'Artagnan. mă reţ urmaşal lui Wilhelm Tell. cucoană ! spuse el. Elveţ ianul pufni într-un rîs zgomotos. numai căiscusinţ a sa era mai presus de orice forţ ă . Haide. elveţ ianul primi dou ălovituri. altfel nu-i chip. ci de un loc de ş edere. ş tii obiceiul. se trezi vorbind un bă iat. Tu săfaci bine ş i săstai locului. ş iş terge-o la iuţ ealăde-ţ i cautăalt han. ce ispravăai f ă cut. Hangiţ a. — Frei tu bleci de-aici? se r ă ţ oi elve ţ ianul. care o jignise refuzîndu-i mîna. dar nu-i vina mea. — Ei. tu ţ i l-ai ales. căte lă muresc eu. Cam pă că tos culcuş ul. îţ i rup urechile. Avea de-a face cu un braţ vînjos. trase ş i el spada. Dar cum aici nu-i vorba de grad. Cu toate vă ică relile hangiţ ei. căde nu. — Sătrimitem dupăajutor. — Atunci o săte culci aici. Pah! Mai întîi cine este tumneata de spune la mine săblimb cu tumneata? — Sînt locotenent al muş chetarilor maiestă ţ ii-sale. care nu putea săpriceapăcum de cuteazăomuleţ ul acesta săînfrunte un asemenea gă ligan. ea îş i sim ţ ea inima cump ă nind că tre vechea-i dragoste. Vă d căînţ elegi franţ uzeş te. încruciş înd-o cu a celuilalt. vino sa ne plimbă m ni ţ el împreun ă . Adicăsuperiorul tă u în toate. fiindcămăstingheresc. Cît despre mă tă luţ ă . apucînd bă iatul de urechi. Tocmai se lă sa întunericul cînd ajunser ăacolo. Ş i bentru ce? — Aha. — Tu?! izbucni d'Artagnan. rosti d'Artagnan. auzi. deş i nu s-ar fi supă rat să -i dea o lec ţ ie acestui înfumurat de muş chetar. ca unul care îş i iese de-a binelea din fire. b ă tînd furios din picior. d'Artagnan îl rugăcu frumosul pe elveţ ian s ă -i lase lui camera ş i sănu se mai întoarcăla han. că ruia începuse săi se zburleascăp ă rul în cap de furie. — Aha! strigăd'Artagnan. — Eu săpleci! f ă cu el. Ş i la aceste cuvinte. — Pah! exclamăelve ţ ianul. în schimb. pierderea de sînge ş i slă biciunea ce-l cuprinse îl silirăs ăse a ş eze. Nu ţ i-am spus? Ei. D'Artagnan se întoarse că tre frumoasa cu faţ a scă ldat ăîn lacrimi.

dacă -i tot hangiţ a dinainte. Mazarin ă sta . iar dupăce iertă . dar de ră mas nu mai ră mîn aici. ca vreo bogatămoş tenitoare. săvinăsămăia de bă rbat. simţ ind cu încîntare în buzunar punga cardinalului Mazarin ş i cugetînd la minunatul diamant care fusese cîndva al lui ş i pe care îl vă zuse o clipăscînteind în degetul primului ministru. frumoasa Magdalena plîngea. frigul ş i dragostea îl nă pă dirăpe d'Artagnan toate deodată . se ţ inu de vorbăş i trimise boarfele elveţ ianului. pe urm ăo săam trei feciori. cucerita de chipoş enia mea. pe strada Montorgueil. buimac înc ăde îndră zneala potrivnicului s ă u. Dar cînd ră mase între patru ochi cu hangiţ a. plin de mă reţ ie. R ă mîi cu bine. cît despre tine. atunci o săfie de o sutăde ori mai bine decît azi. cu o dulce stră ş nicie. VII D'ARTAGNAN SE AFLĂÎN ÎNCURC Ă TURĂ . acolo ai mîncare pe cinste. ş i-aş tept acolo.ş i el iertă . numai că . sănu uit: du-te săstai „La Mîţ a care toarce". nu se mai gîndi la plecare. o să -ţ i trimit hainele prin bă iatul de la han. muş chetarul îi spuse: — Acum. doamnă ! Se pare căd'Artagnan rosti aceste cuvinte pe cît de semeţ . cu viaţ a pe care o duc. tu te-ai purtat ca o crîş mă riţ ă . frumoasăMagdalenă . pe strada Tiquetonne. Cu atît mai ră u pentru tine. din nenorocire. pe atît de înduioş ă tor. Adio! Ş i cu asta. dintr-al treilea – un abate graţ ios ca Aramis. L-am alungat pe elveţ ian ca săte umilesc. pe care bă iatul îl g ă si stînd în acelaş i loc unde îl lă sase d'Artagnan. „Dacădiamantul ă sta îmi picăiar într-o zi în mînă– î ş i zicea el – îl fac bani numaidecît. foamea. îmi cumpă r vreo cîteva proprietă ţ i în jurul castelului. care-i o clă dire de toatăfrumuse ţ ea dar care n-are decît o gră dinăabia cît cimitirul Inocenţ ilor. Ză u. Bă iatul de corvoadă . cerîndu-i iertare ş i că utînd să -l oprească .zile. nu stau într-o casăpe care o dispreţ uiesc. Ră mîi aici.ş tii ce distanţ ăe între un elveţ ian ş i un muş chetar. din primul fac un mare senior ca Athos. Hei. dintr-al doilea – un soldat falnic ca Porthos. focul trosnea în sobă . Ce s ăspunem mai mult? Frigarea se învîrtea. ş i prezenţ a mea. Hangiţ a se aruncăla picioare. pe strada Bourdonnais. DAR UNA DINTRE VECHILE NOASTRE CUNOŞ TINŢ E ÎI VINE ÎN AJUTOR D'Artagnan pă ş ea îngîndurat spre casă . dac ăacesta s-ar fi întors pe pă mînt. bă iete! Vezi să -mi duci lucrurile la „Baraca dragostei". ca să -ş i ia de la capă t cele două sprezece munci ale sale. La revedere! A. hangiţ aş i toatăcasa ară tarăfaţ ăde d'Artagnan aceeaş i grij ăpe care ar fi ară tat-o faţ ăde Hercule. fiindcădin pricina asta pierzi ş i preţ uirea. Iat ăcum a ajuns d'Artagnan s ăş adăla hanul „La Că pri ţ a". se întoarse voios nevoie mare acasă .

dar c ăostaş ii au primit întă riri ş i burghezii au fost puş i pe fugă . aş a cum îi spusese. ci a casei vecine. — Oho! exclamăel. în apropiere de casa lui era o îmbulzealăgrozav ă . Ca sănu dă uneze treburilor hanului. că ci d'Artagnan . la a că ror luminăd'Artagnan z ă ri uniforme. ş i se bucurănespus de întoarcerea-i neprevă zută . aş a căi se fă cu pe voie cu îndoit ăgrabă . ori b ă rbatul frumoasei Magdalena s-a întors cu adevă rat? Nu era nici una. dar d'Artagnan îi spuse să -i trimitămasa în odaie ş i săadauge ş i o sticlăde Bourgogne din cel vechi. d'Artagnan bă g ăde seam ă cămulţ imea nu se adunase în faţ a hanului. se mulţ umise cu o odaie la al patrulea cat. avea în buzunar suta de pistoli a cardinalului ş i nu-i ardea s ăse amestece într-o asemenea vînzoleală . Aici era cortul lui Ahile. Unii strigau. d'Artagnan ţ inea săş tie totul. apropiindu-se. Respectul pe care îl purtă m adevă rului ne sile ş te săspunem c ă încă perea cu pricina se afla chiar sub strea ş inăş i chiar sub acoperi ş . alţ ii alergau cu fă clii în mînă . gata să dea ajutor ostaş ilor împotriva burghezilor. în orice împrejurare. cum dup ăo clipăi se aduse mîncarea ş i sticla cu vin. spuse bă iatului săplece. nici alta. cu încuietoare nouă . Asta nu ca săcugete. prin absenţ a lui. S ăfi luat foc hanul „La C ă priţ a". aş a cum s-ar putea crede. Întreb ăce s-a întîmplat. Cea dintîi grijăfu săînchidăîntr-un vechi scrin. apoi. d'Artagnan catadicsise să -i vorbească . D'Artagnan luăcheia ş i lumînarea ş i se urc ăîn odaie la el. Frumoasa Magdalena era învă ţ at ăs ăse supun ămilită re ş te. cu atît mai mult cu cît murea de fricădin pricina celor ce se petreceau în stradăş i nu avea în preajmă -i nici un elveţ ian care săo apere. Altă dată . De astădată . d'Artagnan ar fi alergat oriunde vedea uniforme. D'Artagnan se închidea aici." Ce-ar fi spus oare d'Artagnan dacăar fi ş tiut căMazarin primise diamantul de la reginăanume ca săi-l înapoieze? Ajungînd în strada Tiquetonne se pomeni martor la o mare foialăş i zarvă . dar acum nu se mai înflă că ra cu uş urinţ a de altă dată . închise uş aş i se aş ezăla masă . crezînd că -ş i va petrece noaptea la Luvru. Cineva îi ră spunse ca un burghez. punga cu banii pe care nu mai avea nevoie să -i numere ca să -ş i dea seama cîţ i sînt. Frumoasa Magdalena nu-l a ş tepta. Din pricina asta intrăîn han fă r ăs ămai întrebe nimic. Ea ar fi vrut săstea la taifas împreunăş i să -i istoriseasc ătotul de-a fir a pă r. Că petenia lor s-a fă cut nev ă zutăîn casa vecinăcu hanul ş i acum ostaş ii cercetau casa. a atacat o tră surăescortatăde gă rzile domnului cardinal. săo pedepseascăpe frumoasa Magdalena. atunci cînd voia. acum socotea întotdeauna căş tie destul. adicăla un semn. în odaie.e un netrebnic ş i nu se lipseş te el de diamant pentru mine. În tinereţ e. cu o ceatăde vreo dou ă zeci de prieteni de-ai lui. de altfel.

ajungînd la Montmedy la vreo cîteva zile dupăce eu pă ră sisem oraş ul. A r ă mas neschimbat. să ri din a ş ternut.. dat fiind căn-are nevoie de parale. D'Artagnan deschise o veche casetăcare ză cea într-un col ţ al încă perii..ş i începu săse plimbe preocupat în jurul odă ii. fiindcămurise tata. Ş i a pornit-o pe urma mea. Într-un tîrziu. Cu toate astea. Ia săvedem. întocmai a ş a. dimineaţ a. — Să -l ia naiba de înfumurat! izbucni d'Artagnan.. — În '43. dupăce mîncă . dar dormise întotdeauna peste noapte. Porthos. Se deş teptăîn zorii zilei. Unde a fost asta? Săvedem. Nu-ş i mai pierdu vremea săciteascăscrisoarea: îi cuno ş tea cuprinsul. Altă datăm-aşfi nă pustit s-o caut. mîncăş i. . zise el. În mîndria sa.. Adresa era: castelul du Vallon. înstră inate cu toatele de vreo douăsute de ani. am primit o scrisoare de la Athos. el care a moş tenit opt sute de mii de livre de la jupîn Coquenard. ceva mai jos. ş i scoase un strigă t de bucurie: recunoscu îndatăscrisul mare al lui Porthos ş i. D'Artagnan îş i aruncăîncăo dat ăochii pe scrisoarea lui Porthos. să că ută m scrisoarea asta. cu vreo ş ase luni înainte de moartea ră posatului cardinal. cu toate căvîntul o purtase într-un loc descoperit ca-n palmă . . se culcă . da. În schimb. mi-ar fi convenit de minune să -ncep cu el. cam în vremea aia eram la Béarn.. Va săzic ăaş a. în aprilie. la asediul de la Besançon. era în tranş ee. D'Artagnan nu era nici dintre cei ce cred cănoaptea e un sfetnic bun. dar unde? Tocmai asta citeam cînd o rafalăde vînt mi-a smuls scrisoarea din mînă . A ş a căsănu mămai gîndesc la Athos.. pe cel mai bun dintre ei ia-l de unde nu-i! Athos s-o fi prostit din pricina bă uturii. noaptea d'Artagnan dormea. Ce-mi scria? Cătră ieş te la o moş ioară . hotă rît ăpentru luna septembrie 1646. Cît despre Aramis. că utădegrabăadresa. trebuie săfie printre actele mele de proprietate.Am primit o scrisoare de la el: măpoftea la o mare vînă toare pe moş ia lui. ă sta trebuie c ăs-a cufundat în rug ă ciune.. îi veneau cele mai grozave idei. Ş i-am lă sat scrisoarea săle duc ăplocon spaniolilor adresa lui Athos. Ei. Din nenorocire. De multăvreme nu mai avusese prilejul s ăse gîndească dimineaţ a. Dar tinereţ ea e un mare cusur. cîteva rînduri mîzgă lite de mîna uscatăa demnei sale consoarte.socotea căfiece lucru trebuie fă cut la vremea lui dacăvrei s ă -l faci ca lumea.. la o moş ioară . credea că toatălumea trebuie săş tie unde se aflăcastelul că ruia el îi dă duse numele. plin de o hotă rîre cu adevă rat ost ă ş ească . Îi era foame. Porthos uitase sămai adauge vreo lă murire.. m-am lă sat pă gubaş . atunci cînd nu mai eş ti tînă r. Aha. plin ăcu pergamente privitoare la p ă mînturile familiei d'Artagnan. mi-aduc aminte. cu care ei n-aveau ce face ş i pe care ar fi trebuit sămi-o trimităîndă ră t. vioi ş i cu mintea limpede. ş i mi-au trimis scrisoarea acolo: numai c-a ajuns dup ăplecarea mea. m-a gă sit: dar cum m-a gă sit abia în aprilie 1647 ş i invita ţ ia era pentru septembrie '46..

Ş i Aramis i-a strîns mîna ş i s-a pierdut pe sub arcade. Scotoci prin buzunare ş i scoase la ivealăo foaie de hîrtie: era tocmai scrisoarea lui Aramis. îş i vei g ş si adversarul. Am primit o scrisoare ş i de la el. Al dumitale. numai c ăasta ar însemna să -mi recunosc de la început neputinţ aş i-aşpierde pe loc încrederea cardinalului. spun ei. D'Artagnan încerc ăs ă -ş i adune amintirile. îl g ă si la locul ş tiut. da! Dar unde-oi fi pus scrisoarea? D'Artagnan se gîndi puţ in. Cei mari nu sînt recunoscă tori decît dac ăfaci imposibilul pentru ei. pe care i l-am ş i fă cut. chiar ş i-n alea de că lug ă riţ e? Ar fi o idee ş i poate c ăaş a l-aş gă si pe undeva precum Ahile. unde-i atîrnau hainele vechi. Ş i-apoi. „Dacăasta era cu putinţ ă . sub al doilea felinar. îi stră punse braţ ul cu o straş nicăloviturăde spadăş i apoi se apropiase de Aramis. la el." — „La el la mînă stire"! Da. aşş ti ce doctrinăîndră geş te ş i miaşda seama că rui sfînt a putut să -ş i închine via ţ a. pe dreapta. voi fi sub al treilea. dovadăcă -mi cerea chiar un mic serviciu. neobră zatul. la mînş stire. cum sînt om al bisericii ş i întîlnirea ar putea s ş -mi d ş uneze.. dar dac ăm-aş duce la cardinal ş i i-aşcere o hîrtie la mîna ca săintru în orice mînă stire. aşfi fă cut-o singur. Prin urmare nu ş tia despre Aramis mai multe decît ş tia despre Athos . ş i acest post-scriptum glă suia: „Scriu cu aceeaş i poftşvrednicului nostru prieten Aramis.Avea un post-scriptum. dacş aş destş inui-o altuia decît unui prieten atît de sigur ca dumneata. î ş i scriu ca sşmş însoş eş ti. cum era ordonat din fire. dar care mînă stire? Sînt dou ăsute de mînă stiri în Paris ş i vreo trei mii în Franţ a. apoi se duse spre cuier. poate că -n clipa cînd a intrat la mînă stire ş i-a schimbat pentru a treia oarănumele. se dusese la întîlnire. cu al meu. ARAMIS" De astă dată– nici un cuvînt de ră mas bun. drag ă prietene. — Gata! i-a spus Aramis. care mi-a dat întîlnire astş -searş .. „Domnule d'Artagnan – scria el – aflşcş am avut o ceart ş cu un oarecare gentilom. al c ă rui nume nu l-a aflat niciodat ă . Eu. Dar. Ia stai puţ in. Cred căl-am ucis. s ăvedem. Hm. dacă n-aşfi un ageamiu într-ale teologiei ş i mi-aşaminti barem de subiectul tezei despre care vorbea cu atîta pricepere la Crèvecoeur cu preotul din Montdidier ş i cu superiorul iezuiţ ilor. Ah." Ş i cei mari au dreptate. Ah. îş i întîlnise adversarul. în Pia ş a legalş . dragul meu prieten. că ută vestonul pe care îi purtase în 1648 ş i. care ispră vise lupta ş i venea spre el. Voi intra prin strada Neuve-Sainte-Catherine. ş tii că -ţ i sînt devotat trup ş i suflet. dacăai nevoie de mine. Da.

. ş i ostaş ii din escortăs-au apucat să -i îmbrînceascăpe cet ă ţ eni. i-o întoarse d'Artagnan. în numele cerului. întemniţ atul. De fapt. la naiba. în toiul lui ianuarie? — Domnule. domnule. vărog s ă mi spuneţ i cum văaveţ i cu domnul de Rochefort? — Cum nu se poate mai bine. că ci. tică losule! strigăd'Artagnan. Grozav! Ş tii doar căRochefort este astă zi unul dintre cei mai buni prieteni ai mei. Planchet se supuse îndată . Ei. ş i treaba asta începea să -l supere.ş i puse mîna pe spadă . domnule! Trebuie săvăspun din prima clipăcă domnul de Rochefort este. — Poate căda. domnule. la Bastilia. altcineva l-a dus înd ă ră t. — Ei. trebuie săş tiţ i. era?! exclamăd'Artagnan. Dacămai sînt în stare de asta.. A avut cumva norocul săscape? — Ah. spune. începu Planchet. din care pricinăs-au stîrnit murmure. gîndind c ăi s-a ivit un prilej tare prielnic.. — Ei? fă cu d'Artagnan cînd acesta ispră vi. rosti d'Artagnan. — Aha. vîrîţ i sabia în teacă .. poate c-ar fi bine sănu ş tiţ i. Nu sînt hoţ . Mănumesc. — Gata săvăslujesc.. — Săvedem despre ce-i vorba.. un om intra pe fereastră . se însufleţ i la rîndu-i Planchet. — La naiba! bombă ni d'Artagnan. glă sui Planchet. Dacădumneavoastră spuneţ i căă sta-i noroc. . ce s-a întîmplat? — Săvede ţ i: pe la jumă tatea str ă zii Ferronnerie. se tîngui omul. — Cum. Nu se înş elase. straş nic! — Dar ce amestec are Rochefort cu felul ă sta de a pă trunde la mine în odaie? — Pă i.ş i Porthos. tră sura cu domnul de Rochefort a trecut prin mijlocul unei mulţ imi de oameni. nu dumneavoastră ... s-a trimis la Bastilia dupădomnul de Rochefort. tocmai asta e.. îl îndreptăPlanchet. doar eu însumi am fost s ă -l aduc! — Din fericire pentru el. pă catele mele! Sînt un cetă ţ ean cinstit ş i cu stare. nu m ăomorîţ i fă răsămăascultaţ i. atunci e bine. Mai întîi însă pune un ş tergar în geam ş i trage perdeaua. — Domnule. — Domnule. Dar cine dracu te pune săgoneş ti pe acoperiş uri la ş apte dimineaţ a. — Mai departe. — Ah. dac ăv-aşfi recunoscut în escortă . Înainte de toate. după cum se pare. în clipa cînd el intra pe uş ă . cum sănu ş tiu. credeţ i-mă . dobitocule! Haide. trebuie sămai ş tiţ i căieri. ba încăş i proprietar. Planchet ş ovă i. dumneavoastrăsînte ţ i domnul d'Artagnan! —Ş i tu Planchet! izbucni locotenentul. Ş tiu bine. cînd i se p ă ru căaude un zgomot de geam spart la el în odaie. prevă ză tor. domnule! spuse Planchet în culmea fericirii. crezînd căare de-a face cu un borfaş . Se gîndi numaidecît la punga cu bani închisăîn scrin ş i se repezi într-acolo. cum văport un mare respect. — Adicăera acolo.. dar dacănu măînş el.

Ghinionul a fă cut ca tocmai atunci s ăaparăo patrul ă . Planchet mînca de zor. mi-am luat inima-n dinţ iş i m-am furiş at pe sub streş ini. te spînzurăfă r ăpic de milă . Eu nu uit decît lucrurile pe care trebuie săle uit. dar degeaba. — Cîtuş i de pu ţ in. sînt grozav de mulţ umit. ră zmeriţ a a fost gata. — Ai putea săadaugi căţ i-ai pus-o în joc într-o vreme. murmură Planchet. — Da. cum urmă ritorii erau aproape. nici mai puţ in. domnule. îmi salvaţ i pentru a doua oarăviaţ a. Iat ăpovestea mea. caii opriţ i. sau. mi-am adus aminte căel m-a fă cut sergent în regimentul piemontez ş i atunci am strigat în gura mare că -n tră sura se afl ăun întemniţ at. fiindcădulapul vecinei era tare s ă rac în lucruri mai acă tă rii.ş i tocmai de asta sînt atît de bucuros c ăam dat iar peste dumneavoastră . — Cum naiba sănu ş tiu! suspinăPlanchet. că utînd mai întîi o intrare ş i apoi o ie ş ire. pe legea mea. Ş i. ză u aş a! — Bietul bă iat! îl că inăd'Artagnan. Tocmai de-asta mi-e frică . aşfi dezn ă dă jduit dacănu v-ar fi pe plac. rosti d'Artagnan. c ă ci bag de seamăce ochi faci la bucatele ră mase pe mas ăde-a-seară . s ă -l ş tiu pe Rochefort liber. . cugetînd că . că ci eu g ă sisem la catul al cincilea o fiinţ ămiloas ăcare m-a ascuns sub niş te saltele. domnule. îmi pierd gradul. ş i pe cuvînt de cinste. Planchet. dar cina din ajun mi s-a pă rut un fleac. Într-un tîrziu scoase un oftat plin de mul ţ umire. ş i de ieri de la amiazăn-am pus în gurădecît o felie de pîine unsăcu dulceaţ ă . ş tiţ i bine cămi-aşpune în joc ş i viaţ a pentru dumneavoastră . domnule. — Vreau. începu s ăînfulece ca în frumoasele zile de pe strada Fossoyeurs. zise d'Artagnan. dar despre asta vreau să mi amintesc. numai săvreţ i. de aş tept să se însereze. domnule. Nici mai mult. M-am strecurat pe după colţ ul stră zii Tiquetonne ş i. dacăse aflăcăam adă postit un ră zvră tit. în aceste împrejură ri. dacăvin la locul lor ş i la timpul potrivit. — O. Eu eram acolo. D'Artagnan continuăsăse plimbe în lung ş i în lat. Am stat tot timpul acolo în ascunză toare. vrînd să -ş i scoatăpîrleala ceasurilor cît ră bdase de foame. am deschis uş a tră surii. Între timp. Cu dragăinimă . ă ia ar putea sa vinăş i săînceapăiar cu scotoceala. mai bine zis. m-am ascuns în casa de ală turi. Cît ai clipi. Haide. escorta pusăpe fugă . domnul de Rochefort a să rit jos ş i s-a pierdut în mulţ ime. aş ezîndu-se la masă . potoleş te-ţ i foamea! — Ah. fiindc ănimeni nu poate sămăascundămai bine ca dumneavoastră . Dimpotrivă . cîntă rea în minte ce foloase putea trage din întîlnirea cu Planchet. am auzit desluş it numele contelui de Rochefort. Nu vorbesc eu de ră u dulciurile. care s-a unit cu escorta ş i s-a nă pustit asupra noastră . prieten al ducelui de Beaufort. aproape tot timpul pînăla ziuăş i. deş i. ostaş ii au încercuit casa ş i au scotocit peste tot. Stai colo pe scaun ş i mă nîncăliniş tit. adicăo casănepă zită . Dar s ăş tii cădac ă oamenii regelui pun mîna pe tine.a strigat cine este ş i a cerut ajutor. În vremea asta.

unde-am fă cut ră zboiul timp de doi ani. ră spunse Planchet. dră cia dracului! — Dar Aramis? — Nici atît. — Ei. — El trebuie săş tie unde-i stă pînu-s ă u. Vreţ i săîncredinţ aţ i taina . domnule. care nu m-au vă zut intrînd. Goeden morgen. — Domnule. Ascultaţ i. mynheer! Itk ben begeeray te weeten the ge sond hects omstand. — Bazin. — Cum. pufni d'Artagnan. — Fă r ănici o îndoial ă . pentru noi asta picăde minune. vorbesc flamanda. D Artagnan se duse la uş ă . se tîngui Planchet. Gîndiţ i-v ăc ă pentru toţ i ai casei. strigăun bă iat ş i-i porunci să -i dea de veste frumoasei Magdalena săurce pînăla el. — Ce vrea săzic ăasta? — Bunăziua. socotind căa venit clipa sătreacăla întrebă ri. dupăo asemenea arvunăstraş nică . domnule. — Drace! ş tii unde se aflăPorthos? — Cu atît mai puţ in. încuviinţ ăd'Artagnan. Ş tiu o limbăstră in ă . doar l-am vă zut ş i-am stat de vorb ăcu el. paracliser la Notre-Dame?! E ş ti sigur? — Foarte sigur. domnule. Ş tii unde se afl ăAthos? — Nu. glă sui d'Artagnan. —Ş i unde dracu ai învă ţ at-o? — În Artois. ş tii vreun dialect de pe la noi? — Ba ceva mai mult decît atîta. — Pe toţ i dracii! — Săvede ţ i. —Ş i-aş a ceva se cheam ăla ei limbăde vorbit! Dar n-are a face. — Ce faceţ i. Ia spune. mormă i Planchet cu aerul lui piş icher. Săle luă m pe toate la rînd. D'Artagnan ră mase pu ţ in pe gînduri. —Ş i dacăvine cineva? scînci prevă ză torul Planchet. Mălă sa ţ i aş a în voia soartei? Gîndiţ ivăcă -n dumneavoastrămi-am pus toata nă dejdea! — Cădoar n-au s ăvinăsăte caute aici. ş tii unde-i Bazin? — Da. Ş tiu unde-i Bazin. hotă rî d'Artagnan. —Ş i unde este? — La Notre-Dame. — Ei. — Pă i ce face el la Notre-Dame? — E paracliser. nu-s decît un hoţ . va face un mic popas. domnule! Măgră besc săvă -ntreb cum o duceţ i cu să nă tatea. — Ai dreptate. apoi îş i luămantia ş i spada ş i dă du săplece. domnule? se îngrozi Planchet. ră spunse Planchet.mă rturie că .

aş teptîndu-se s ă -l gă seascăpe d'Artagnan singur. în clipa de faţ ănimic nu putea să -i prindămai bine decît un slujitor curajos ş i ager la minte. — Uite cum stătreaba. asta n-o săsufle o vorb ă . — Eş ti o femeie de nepreţ uit. Planchet n-avea s ără mînăprea mult ăvreme în serviciul lui. fă cînd un semn plin de înţ eles lui Planchet. da-i ceva haine săse îmbrace. zuster! zise Planchet. uimită . ascunzîndu-l. cele mai neîsemnate fleacuri puteau aduce lucruri mari. zise d'Artagnan. zîmbitoare. rosti d'Artagnan. ascultînd de vorba ta. în schimb. pentru un om de isteţ imea lui d'Artagnan. Dupăcare.noastrăunei femei?! — Fii pe pace. Ce-i drept. master Peter. destul de mulţ umit de norocul avut ş i de . Planchet. Se chema căare pe cineva în tabă ra duş mană . Planchet îi ră mînea recunoscă tor lui d'Artagnan. cînd m ăîntorc. într-un moment cînd ea se pregă tea sălupte împotriva curţ ii. vii ş i mi-l prezinţ iş i. În clipa aceea se ară t ăş i hangiţ a. buim ă cită . se trase înapoi. îl cunosc eu: a picat de la Amsterdam. — Fratele meu?! fă cu hangiţ a din ce în ce mai mirată . Într-adevă r. — Vilkom. felicitîndu-se c ăl-a regă sit pe Plancher. dar. pe care poate cănu-l cunoş ti. frumoasa mea gazdă . murmurăMagdalena. el. ai priceput? — Aşputea spune căghicesc ce vrei de la mine ş i asta mi-e destul. dupătoate probabilită ţ ile. îi salvase viaţ a cum s-ar zice. — Spune bun gă sit sorii dumitale. broer! ră spunse hangiţ a. dar cînd dă du cu ochii de Planchet. Cît lipsesc. că ci deş i avea aerul de a-i fi dat o mînăde ajutor acestui flă că u cumsecade în realitate. îi dă dea o mînăde ajutor lui d'Artagnan. — Scumpa mea gazdă . Domnul este fratele tă u. În aceastăstare sufletească . cum nu pot să -ţ i refuz nimic. ş i pe d'Artagnan nu-l stingherea săaibăleg ă turi cu burghezia. VIII DESPRE FELURITELE ÎNRÎURIRI PE CARE POATE SĂLE AIBĂO JUMĂ TATE DE PISTOL ASUPRA UNUI PARACLISER Ş I ASUPRA UNUI COPIL DIN COR D'Artagnan apucăpe Pont-Neuf. care. îl iau în slujba mea.ş i. reluîndu-ş i starea socialădin strada Lombards. adicăpeste un ceas. îţ i prezint pe fratele dumitale care vine din Flandra ş i pe care îl iau în slujba mea pentru cîteva zile. fiindcăel nu ş tie o boaba franţ uze ş te. — Goeden day. Venise într-un suflet. d'Artagnan ieş i pe uş ăş i se îndreptăspre Notre-Dame.ş i măbizui pe tine.

bă rbia-i era o guş ărevă rsat ă . — Uite-l colo. spuse ofiţ erul rîzînd. d'Artagnan îl apucăde poala anteriului: Bazin îş i pogorî privirile ş i fă cu un salt înd ă ră t. adicăpe vestitul Jean-François de Gondy... împlinindu-se. i se pă rea căniciodatănu o să -l gă seascăpe Bazin. Nasul era acelaş i de odinioară . adresîndu-se unui îngrijitor al lă caş ului. la slujbă . în capela Sfintei Fecioare. — Domnul Bazin. presimţ ind rolul ce avea săjoace. voia cu orice chip să -l apuce ş i pe cel ă lalt. care. uite cum ş tii tu s ă primeş ti un vechi prieten! . mulţ umit ădaniilor sale. Tocmai în scopul de aş i spori aceastăpopularitate. în bă tă lia de la Friburg. Se duse ş i îngenunche în faţ a capelei. în acea vreme. tră geau n ă rile dintr-o parte ş i din alta. ca ş i cum ar fi vă zut un ş arpe. — Eh. vrînd sănu-ş i scape omul din ochi.el însuş i. începea. Înfă ţ iş area lui suferise o schimbare. ca toţ i cei din jur. dar obrajii. întrebădacănu-l cunoaş te pe domnul Bazin. Pricepeai lesne căa ajuns. care nu mai ş tia s ăse roage ş i nici nu se gîndise să -ş i ia o carte de rugă ciuni. Cît despre mutră . pă ş ind umil cel din urmă . Urcătreptele. primi ş i el binecuvîntarea ş i îş i fă cu semnul crucii. supunîndu-se parc ăş i el cerinţ elor tagmei bisericeş ti. asta nu era gr ă sime. — Chiar el. Preotul ispră vi slujba tocmai cînd ispr ă vi ş i d'Artagnan să -l cerceteze pe Bazin. Bazin îş i purta veş mîntul cu egal ăm ă reţ ie ş i încîntare. La drept vorbind. ori mai avea puţ in pînăsăajungăpe culmea ambiţ iilor lui ş i cămucarni ţ a împodobit ăcu argint pe care o ţ inea în mînăi se pă rea tot atît de vrednicăde cinste ca ş i bastonul de comandant pe care Condé l-a azvîrlit sau nu l-a azvîrlit în liniile duş manului. ci buhă ială . dar în clipa cînd Bazin trecu pe lîng ăel. Satanas!. rosti cuvintele sfinte de încheiere ş i. — Domnul d'Artagnan! îngă imăel. toatăslujba era doar o citanie ş i trebuia săse ispră veascăîndată . D'Artagnan îngenunche. Vade retro. slujbăla care de obicei numai oamenii din popor luau parte. paracliserul? spuse îngrijitorul. pe care toţ i o primeau în genunchi. care îi închidea pînăş i ochii. p ă rul retezat cuvioş eş te îi acoperea fruntea pînă aproape de sprîncene. acum îns ă . cu ochii ridicaţ i spre cer. c ă ci. se retrase dîndu-ş i binecuvîntarea. care se potrivea de minune. dragul meu Bazin. sădevin ăfoarte popular. oficia din cînd în cînd slujba de dimineaţ ă . orice i-ar fi înş irat Planchet. Trupul i se rotunjise. D'Artagnan tresă ri de bucurie. Din fericire. pă rţ ile ascuţ ite ale obrazului se neteziseră . D'Artagnan. cu veş mîntul ce-l purta. d'Artagnan ajunse la Notre-Dame. intrăîn bisericăş i. cînd ţ inea în mînăun cap ă t al firului. fruntea lui Bazin nu era mai lată de un deget ş i jumă tate nici pe vremea cînd o purta descoperită . spre uimirea lui d'Artagnan. ca săzicem aş a. care mă tura într-o capelă . se folosi de acest ră gaz ca să -l cerceteze pe Bazin. Dar uimirea lui d'Artagnan se stinse în clipa cînd recunoscu într-însul pe însuş i vicarul.

Bă utura-i doar pentru cei stră ini de biserică . — Aţ i uitat. Nu pe Aramis. vă zîndu-măaici ar trebui săînţ elegi căm-am schimbat mult în toate privinţ ele: vîrsta aduce înţ elepciune. împingînd cu un aer mă re ţ întro parte mîna ofiţ erului. Ş i cum n-am nici o îndoialăca stă pînul tă u e pe cale să -ş i afle mîntuirea. adă ugăBazin. Ş i cum d'Artagnan. unde nu se simţ i în siguranţ ădecît dupăce trase uş a dupăel. — Prea bine. continuăd'Artagnan. Aramis era un nume de pierzanie. dar îţ i ră spund c ăaş a ceva e cu neputinţ ă . spune-mi unde se află . — Dragul meu Bazin. —Ş i totuş iă sta-i adev ă rul. dragul meu Bazin. stă pînul meu s-a lepă dat pentru totdeauna de numele ă sta. habar n-am pe unde o fi. dar minţ ea cu atîta convingere ş i îndîrjire. spre norocul să u. r ă spunse Bazin. domnule. încît ghiceai cu uş urinţ ăcănu-ş i va lua vorba înd ă ră t. sănu mai vorbim de asta ş i săne despă rţ im ca niş te buni prieteni. — Spuneţ i mai degrabăcăvreji să -l tîrîţ i iară ş i cu dumneavoastră spre cele lumeş ti. adev ă raţ ii prieteni ai unui creş tin sînt cei care-l ajutăsă -ş i afle mîntuirea. — Nu te pricep. hotă rît s ăaibără bdare pînăla capă t. cînd deodată . adîncit în gînduri. ş i nu cei care-l abat de la calea cea dreaptă . Dacănu ş tii unde-ţ i este stă pînul. adevă rul curat. Din fericire. zise Bazin. care-i nume de diavol ş i. dezamă git la culme. căera cît pe ce săspulberaţ i pentru totdeauna putinţ a de mîntuire a bietului meu stă pîn. ră -mînînd muş chetar. că ci. i-o întoarse Bazin. cum sîntem într-un sfînt lă caş . Bazin se folosi îndatăde libertate ş i se smuci iute spre altar. lă sase din mînăpoala anteriului. Bazin. ş i că . ză u aş a. D'Artagnan se lă muri cănu va scoate nimic de la Bazin. de-ar fi fost dupădumneavoastră . Ş i nu v ă d cum aşputea fi o piedicăîn calea mîntuirii tale. Sfîntul adevă r.— Domnule. — Aş a e. Nu ş tii unde se află Aramis? — Mai întîi. am venit să -mi spui unde se gă se ş te. încuviinţ ăd'Artagnan. cum nu. spuse d'Artagnan. D'Artagnan ră mase nemi ş cat. Se ţ ine ghinionul scai de capul meu. — N-aţ i auzit. domnule. ţ ine de la mine o jumă tate de pistol. Bazin! rosti d'Artagnan. simţ i cum cineva din spate îl împunge cu degetul în umă r. era v ă dit că Bazin minţ ea. atunci cînd chemarea sa îl îmboldea cu atîta înfocare că tre biserică . — Incoruptibil! murmurăd'Artagnan. cînd v-am spus c ăhabar n-am? — Am auzit. Se întoarse numaidecit ş i era cît pe ce sa scoat ăun strigă t de mirare. în Aramis stăpitulat Simara. săbei în să nă tatea mea. Haide. furat de gînduri. ca săm ăajute cu povaţ a lui s ăfac la fel. cu ochii a ţ intiţ i asupra uş ii care pusese o stavilăîntre el ş i Bazin. ci pe abatele d'Herblay îl că utam. s-ar fi dat pierzaniei. n-aşîndră zni s ămint. . — Cum! izbucni d'Artagnan. domnule d'Artagnan. spuse Bazin. Uite. — Eu nu beau.

cu ajutorul lui po ţ i face multe. Ş i eu la fel! —Ş i.dar cel care îl împunsese în umă r cu degetul. — Planchet!. — Opt zile e prea mult. — Tu aici. aşputea săte întreb unde te duci? — Măduc să -mi caut prietenii. te-asigur! E minunat săte ş tii sub cerul liber! De aceea. Franţ a e mare. cu nesaţ în piept – plec săfac o plimbare la ţ ară . desigur. duse acest deget la buze. —Ş i altceva nimic? Fiindcăbă nuiesc c ăasta nu-i totul. — Ssst! fă cu Rochefort. Ş tiai căsînt liber? — Am aflat-o de la cel mai îndreptă ţ it sămi-o spună . — Ia te uită ! se mirăd'Artagnan. — De la cine? — De la Planchet. dacănu-s prea curios. E ciudat. — Da. —Ş i cînd porneş ti în c ă utarea lor? — Am ş i pornit. — Care prieteni? — Cei despre care m-ai întrebat ieri. dragul meu Rochefort?! ş opti el. — N-are a face. — Din nenorocire. — Pe cuvînt de onoare? — Ce-i de mirare în asta? — Nimic. — Cum. nu ş tiu pe unde sînt. cuno ş ti cuvîntul trebuie. Ş i din partea cui îi cauţ i? — Îţ i dai seama din partea cui. — Săprimesc poruncile vicarului. urmăRochefort. dau o raităprin provincie. Într-adevă r. zise Rochefort. — Athos.. săvedem dacănu putem pune ceva la cale. — Nesă buitule! O s-ajungi din nou la Bastilia. —Ş i ce te-aduce aici? — Am venit sămulţ umesc Domnului pentru norocul de a măvedea iară ş i liber. — Oh! Cît despre asta.. în semn de tă cere. — Noroc! —Ş iţ ie. El te-a salvat. sa turbe Mazarin. trebuie să -i g ă sesc în trei zile. r ă spunse Rochefort. —Ş i nu ai nici un mijloc sa afli ceva despre ei? Aş teaptăopt zile ş i-ţ i dau eu veş ti. — Trei zile e prea puţ in. tră gînd aerul. drum bun! . Porthos ş i Aramis? Pe ei îi cauţ i? — Da. de la Planchet? — Fireş te. Asta dovedeş te. căbinele e întotdeauna ră splă tit. mi s-a pă rut că -l recunosc. am eu grijăsămăpă zesc. dragul meu.

zîmbindu-i la rîndul să u cu un aer melancolic. De aceea ofiţ erul nostru nu se îndoi nici o clipăcănumai în casa asta putea sa locuiască vrednicul paracliser.— Poate căne mai întîlnim pe undeva. aflatăla vreo cincizeci de paş i mai încolo. ş i f ătot ce vrei. dar nu avea cum să -l ză reascăpe ofiţ erul nostru. portarul. d'Artagnan îl vă zu pe Bazin. sănu uit: dac ăMazarin îţ i vorbeş te de mine. fusese prevenit dinainte. pe care parcăîl mai vă zuse cu două zeci de minute înainte. Ză ri în încă pere un ş trengar de vreo doisprezece. dacăera un portar. de la ş ase la nou ădimineaţ a. dupătoate probabilită ţ ile. cu un aer dezgheţ at. d'Artagnan îl privi fă răteamăş i. care doar scotea capul de dupăcol ţ ul unei case. care odinioarăîl fă cuser ăpe d'Artagnan săsimtăde atîtea ori că -l trec fiorii. D'Artagnan se gră bi săiasădin ascunză toare ş i ajunse la vreme ca să -l vadădînd colţ ul stră zii Juiverie ş i intrînd pe strada Calandre. Dupăvreo cinci minute de aş teptare. iar dacănu era portar. într-o casăcură ţ ică . . spuse: — Du-te. bă iat de pră vă lie. Lini ş tit. — Cine ş tie! Întîmplarea e plin ăde toane. era copil de cor de biserică . B ă utura asta se pregă tea cam într-o jum ă tate de ceas: d'Artagnan avea timp berechet să iscodeascăpe cineva despre Bazin. cel mult cincisprezece ani. cum ucenicul într-ale preoţ iei nu avea nimic de ascuns. iar de la noua pînăla miezul nopţ ii. d'Artagnan. care-ş i scosese veş mintele bisericeş ti ş i stă tea de vorbăcu îngrijitorul că ruia el. Ş i Rochefort se depă rtăcu unul din acele zîmbete dr ă ceş ti. fă răsădea de b ă nuit. D'Artagnan se feri săîntrebe pe cineva din casă . — Nu prea cred. Bazin se ivi în uş a bisericii. diavole. se uităîn toate pă rţ ile s ăvadădac ănu e pîndit. pe care numai aceste amintiri puteau să -l aş tearnăpe chipul s ă u. Folosindu-se de neatenţ ia celor doi slujitori ai bisericii. spune-i căţ i-am cerut să -i dai de ş tire cum căîn curînd o săvadădac ă sînt prea bă trîn pentru a mai fi bun de ceva. puţ in îmi pasă : o a doua Constanţ ă nu mai existăpe lume! Întorcîndu-se. Bazin nu putea săplece fă răsăfie vă zut din locul unde stă tea d'Artagnan. aş a cum socoteş te el. d'Artagnan se strecurăafarădin catedralăş i se ascunse dupăcolţ ul stră zii Canettes. în chip de copil de cor. s ătacămîlc în ce-l privea. Intrăîn vorbăcu el ş i. îmbră cat în stihar. se încumetăs ăo porneascăspre strada Notre-Dame. Bazin pă rea stă pînit de o mare însufleţ ire ş i îş i tot vîntura prin aer braţ ele-i scurte ş i groase. D'Artagnan pricepu căBazin îi cerea. aflatăla încruci ş area stră zii SaintEloi cu strada Calandre ş i ceru o canăcu hipocras. cu cine să vorbească ? Trecu pragul unei cîrciumioare. — Adio! — La revedere! A. îi ceruse lă muriri intrînd în sfîntul lă caş . d'Artagnan aflăc ă . dar de astădată .

ş i pe urmă . pe cinstea mea de ofiţ er. zise copilul. — Cum de-ai aflat? — Ei. Nu aş teptarăprea mult. cineva aduse un cal la poarta casei lui Bazin. Ş tiu totul. pe care o folosea ş i în chip de crava ş ă . Nu cumva rîdeţ i de mine? — Nu. jupîne! vorbi puş tiul. — Ia te uită . care-l urmă rise rîzînd cu cîtăpricepere ş tie s ăînvîrtăo asemenea trebuş oară . gata! întreabă . Cîrciumarul era la tejghea. cu acel zîmbet ş iret pe care nu-l vezi decît la ş trengarii Parisului. atunci s-aş ţ eptă m. —Ş i unde se duce? întrebăd'Artagnan. ce naiba. nu-l cred în stare pe domnul Bazin s ăoboseascăun cal. —Ş i mă celarul ţ i-a spus cădomnul Bazin. unde-a plecat? întrebăd'Artagnan. Dacăaflu unde a pornit-o Bazin?! Nu-i mare greutate. Ei. zi. — Aha. a fost floare la ureche! Am recunoscut calul pe care mă celarul îl închiriazădin cînd în cînd domnului Bazin. habar n-am. — Mie? izbucni copilul. Te priveş te cum faci. — Măduc să -l întreb. — Îţ i dau o jum ă tate de pistol dacăafli. Dupăcinci minute. De altfel se pare căse duce acolo mereu de . Daţ i-mi-l niţ el. Copilul se gră bi sa punăbanii în buzunar. Abia dă du colţ ul stră zii Juiverie. D'Artagnan se întoarse la masa unde se aş ezase. — Hei. Bazin obiş nuia totdeauna săpoarte umbrela. află . nici nu se scurserăzece minute ş i puş tiul era înapoi. —Ş i-acum spune. — Uite-l. — Pă i de. cu toate căeu. însăfă răsăi-l dea. Dup ăo clip ăse ară t ăş i Bazin. Calul era cu ş aua ş i cu frîul pe el. — Vreau săvă d banul. Domnul vrea m ă runţ iş .Pe cînd vorbea cu puş tiul. c ăpuş tiul ţ îş ni ca un copoi pe urmele lui. Ş i mi-am zis că mă celarul nu i-ar închiria calul fă r ăs ă -l întrebe unde se duce. — A plecat la Noisy. — Gata! îi dă du puş tiul de veste. cu umbrela.. — Aş a chiar cănu afli nimic. Uite-l colea. Ş i-i ară tăbanul ademenitor. — Ei? fă cu întrebă tor d'Artagnan. iscodeş te. paracliserul nostru o porneş te la drum. pricep! se dumiri puş tiul. săvă d dacănu cumva e fals. zorindu-ş i calul. Într-adevă r. Bazin o porni în trap mă runt. fă gă dui d'Artagnan. Aş teaptăsăplece. ă sta e al tă u–ş i vîrî banul în buzunar. încredinţ at cănu vor trece zece minute ş i el va ş ti tot ce voieş te săş tie. — Unde-a plecat? — Banul e tot al meu? — Fireş te! Hai. cu ochii stră lucind de bucurie. îl opri d'Artagnan. unul.. Lu ăjumă tatea de pistol ş i-i dă du în schimb bani mă runţ i. — A plecat la Noisy.

Magdalena i-l prezentăde faţ ăcu toţ i bă ieţ ii de corvoadă . ceea ce poate săfie un prost început atunci cînd vrei să -ţ i pui capul la treabă . Mai întîi prînzi vîrtos. dîndu-ş i seama că . urmat de Planchet. de teamăsănu fie recunoscut. întrebăpuş tiul. CĂ UTÎNDU-L H Ă T-DEPARTE PE ARAMIS. în ner ă bdarea lui. Fratele Magdalenei intra în slujba lui d'Artagnan. d'Artagnan se opri niţ el la un han. apoi lua cea mai aprig ăş i mai solidă spadădintre cele trei cîte avea. ş i învoiala era gata. Nu mai am nici o îndoial ă ! — Sînteţ i mulţ umit de mine? — Da. Planchet spuse cîteva cuvinte într-o flamand ăfă r ăcusur. Ş i cum aflase ceea ce voia. — Tu ai fost la Noisy? — Cum nu. D'Artagnan scoase la ivealăun caieţ el. Planchet era că utat de zor ş i acum. care aveau aerul căpun la cale cine . Avea deci timp berechet înainte.două -trei ori pe să ptă mînă . fiindc ăNoisy se afla la trei-patru leghe de Paris. În casa învecinatăcu hanul. — E vreo mînă stire la Noisy? —Ş i încăuna grozavă . dar un Planchet atît de schimbat în straiele ponosite ră mase de la fugarul bă rbat al hanghi ţ ei. pe drumul spre Meaux. — Spuneţ i-mi. ră spunse d'Artagnan. plă ti b ă utura de care nici mă car nu se atinsese ş i o porni zorit spre strada Tiquetonne. că tre ora dou ă . d'Artagnan vă zu un om a ş ezat lîngăfoc: era Planchet. a pornit-o prea devreme la drum. încît aproape nu-l mai recunoş teai. ÎL VEDE COCOŢ AT PE CAL. domnule ofiţ er. — Bun. cugetînd cătunica lui de locotenent de mu ş chetari ar putea sădea naş tere la bă nuieli. mînă stirea iezuiţ ilor. de acolo-i doica mea. Cum te cheamă ? — Friquet. ÎN SPATELE LUI PLANCHET Ajuns acasă . apoi îş i schimbă îmbră că mintea. Planul lui d'Artagnan fusese bine chibzuit: nu voia săajungăla Noisy pe lumină . ieş i din oraşpe la bariera Vilette. în care însemnănumele bă iatului ş i adresa cîrciumii. porunci săse punăş aua pe cei doi cai ş i. fă cu d'Artagnan. La vreo leghe ş i jumă tate de Paris. lă sînd caii s ămai ră sufle: hanul era ticsit de niş te mutre cam deocheate. dar se dovedeş te o prevedere straş nicăatunci cînd e vorba să -ţ i osteneş ti trupul. Mai e rost de cîş tigat ş i alţ i bani? — Poate căda. IX CUM D'ARTAGNAN. pe care nu o purta decît la zile mari: apoi. ofiţ erul ră spunse ceva într-o pă să reascăpriceputănumai de el.

fă r ăs ă însemne mai mult decît el. cum spune La Fontaine. fratele ei. Or. fă cu un semn cu mîna ş i doi dintre indivizii care beau la o masăieş irăîndatăca săvorbeasc ăcu el. cea care fusese ieri la curte ceea ce doamna de Longueville era astă zi. O anume vorbăa hangiţ ei îndrumase gîndurile lui d'Artagnan pe un fă ga şanume. vorba asta era numele doamnei de Longueville. atunci cînd mergi în pasul calului. tot dupăcum se spunea. era ş i va ră mîne pesemne printre ace ş tia din urmă . unii la dragoste. Numai că . cu toatăîndemînarea lui. deci. D'Artagnan se gîndea la toate aceste lucruri. care nu era decît o jalnicăpo ş ircăde Montreuil. domnule. aduse vorba despre Noisy ş i aflăc ăîn sat nu se gă seau decît douăcase mai ară toase: una era a monseniorului arhiepiscop al Parisului. Cît despre d'Artagnan. fratele ei. era una dintre cele mai frumoase femei de la curte. . cu toatăisteţ imea. n-ai altceva mai bun de f ă cut. Se vă zu nevoit să -ş i mă rturiseascădeschis că . trecuse mai întîi drept amanta lui Coligny. Că să torităcu bă trînul duce de Longueville.ş tie ce pentru noaptea aceea. Ş i se întreba pentru ce existăpe lume oameni care ajung la tot ce nă zuiesc. decît ce face iepurele în vizuina lui: săte gînde ş ti. fie din pricina intîmplă rii. ş i care ar fi scandalizat spiritele timorate de la curte. fie din pricina unei soarţ e vitrege. Într-adevă r. în vreme ce al ţ ii. într-o zi de iarnă . se mai spunea căo urăadîncăş i adevă ratăurmase acestei prietenii ş i. pe care nu-l iubea. ducesa de Longueville avea în clipa de faţ ăo legă turăpoliticăcu prinţ ul de Marciliac. Se gîndea căpe cînd era la Luvru o vă zuse adesea pe frumoasa doamnăde Longueville trecînd veselăş i str ă lucitoare prin faţ a lui. în sfîrş it. fiul cel mai mare al bă trînului duce de La Rochefoucauld din care era pe cale săfacăun duş man ducelui de Condé. gă zduia pe aceş ti cuvioş i pă rinţ i. sub un cer monorît ce veghează o priveliş te monoton ă . ş i în ea locuia în clipa de faţ ănepoata acestuia. într-un duel în Piaţ a Regală . Pe la ceasurile patru. unii la mă rire. d'Artagnan se gîndea. Se gîndea la Aramis. ca de obicei. căva gîndiţ i la acelaş i lucru la care mă gîndesc ş i eu. se apucă să -i laude vinul. doamna ducesăde Longueville: cealaltăera o mînastire de iezuiţ iş i. doamna de Longueville merita s ă -ţ i fure gîndurile: era una dintre cele mai de seamădoamne ale regatului. apoi se vorbise de o prietenie cam prea afectuoasăpe care ar fi avut-o pentru prinţ ul de Condé. precum vom vedea. Acum nu mai avea nici o îndoială . ră mîn la jumă tatea drumului cu nă dejdile lor. cînd Planchet se apropie ş i-i spuse: — Pun prinsoare. dar cînd d ă du cu ochii de un stră in. ucis din pricina ei de că tre ducele de Guise. Un bă rbat înf ă ş urat într-o pelerinăse ivi în uş ă . ne din pricina firii cu care i-a înzestrat natura. ţ inînd s ăajung ăîn sat doar la că derea nopţ ii. care. fiecare îş i avea gîndurile lui. el se apropie nepă să tor de hangiţ ă . ş i Planchet la fel. în pasul calului. se bucurase cîndva de iubirea doamnei de Chevreuse. d'Artagnan o porni mai departe.

Aveţ i frînghie să -l legaţ iş i un că luşsăi-l puneţ i în gură ?" „Avem de toate. ori vine astă -seară ". că ci povestirea lui Planchet se potrivea cu lucrurile pe care le bă gase ş i el de seamă . ori vine astă -seară ." — Prinţ e? îl întrerupse d'Artagnan. urmat de alţ i doi. zîmbi d'Artagnan. monseniore. — Ei. dragul meu Planchet! oftăd'Artagnan. Planchet. cînd vă d c ăintr ăîn grajd un om înfă ş urat într-o pelerina.Ş i pe urmă ? — Unul dintre ei spunea." „Iau asupra mea toatăr ă spunderea". Planchet. „Ce facem cu el?" a repetat prinţ ul. ascuns în cel mai întunecos ungher al grajdului. — Domnul e sigur? — Iau totul asupra mea." „Bă gaţ i de seamă . — Aha! exclamăd'Artagnan." „De altfel. ci straie de cavaler. numai că utaţ i să -l prinde ţ i viu. frumoase vremuri! N-ai grijă . ş i-aici s-ar putea sa fie vorba de dumneavoastră . domnule. căoamenii ă ia s-au adunat cu gînduri rele la han ş i tocmai cugetam la cele ce-mi spunea. Dar ascultaţ i mai departe: „Ş i dacă -i acolo. — Ei bine. Cît despre noi. domnule. — Tot prevă ză tor ai ră mas. bă nuiesc căva fi travestit în haine de cavaler". Ah. la mutrele alea deocheate care ş edeau adineauri la bă uturăla han. fiţ i pe pace. fiindcăi-am recunoscut servitorul". o săne dă m toatăosteneala. —Ş i-apoi? —Ş i-apoi prinţ ul a spus: „Bă ga ţ i de seamă . prinţ e.— Măîndoiesc. domnule. atunci săne hotă rîm: ce facem cu el?" a spus celă lalt bă utor." „Da." „Atunci.ă ia de la han nu unelteau împotriva noastră . urmaţ i-i ş i voi pilda. voi fi ş i eu acolo ş i văvoi îndruma. ia gîndiţ i-v ăce-au spus: „I-am recunoscut servitorul. Din nefericire s-au dus vremurile cînd prinţ ii voiau sămăomoare." Ş i au ie ş it din grajd. ş i ce ne priveş te asta pe noi? fă cu d'Artagnan. — Instinctul. a zis altul. Nu-i omul care săse dea prins cu una cu două . a zis unul. —Ş i-apoi? — „E sigur la Noisy. hai săvedem ce-ţ i spune instinctul într-o asemenea împrejurare? — Instinctul îmi spune. „E sigur la Noisy. Asemenea ispră vi se petrec mai în fiecare zi. fiindc ănu purta ţ i uniforma de ofiţ er de muş chetari. ş i-aici s-ar putea săfie vorba de mine. a spus prinţ ul. Dar tu la ce te gîndeş ti? — Măgîndesc. Ei. — Sînteţ i sigur cănu unelteau împotriva noastră ? — Împotriva noastr ă ?! Ş i pentru ce? — Pă i de. „E ş ti sigur?" a întrebat bă trînul în pelerină .. bă nuiesc c ăva fi travestit în haine de cavaler. „Da. „Da. „Atunci e bine." „V ăluaţ i ră spunderea căjusti ţ ia.. . da. ş i aici mi se pare cănu mai încape nici o îndoială . ce ziceţ i de asta? — Vai. — Întocmai aş a: prinţ e.ş tie sa mînuiascăspada.

cît strîng eu chinga calului. Planchet. Aş a cum e obiceiul la ţ ară . Dacăaşfi de-al Frondei. uitaţ i-văîn partea asta. parcăaud ş i tropot de cai. Dupăvreo jumă tate de ceas. — Trebuie săfie castelul arhiepiscopului. nu vi se pare căse strecoarăniş te umbre prin noapte? Ascultaţ i. — Domnule. unde-i vedeai ochii înspă mîntaţ i scînteind ca doi că rbuni aprinş i. în faţ a lor. r ă spunse Planchet. a ş a căsa ne vedem de drum. Aproape în inima tîrgului. un nechezat de cal ajunse la urechea lui d'Artagnan. se vede o singurăfereastrăluminată .. în vreme ce d'Artagnan să ri la pă mînt săstrîngăchinga. Ş i Planchet îş i luălocul în urma lui d'Artagnan. — Domnule. începu el. Deodată . — Sînt oamenii noş tri care-au pornit la treab ă . se ridicau niş te ziduri sumbre.. toat ălumea dormea ş i nu vedeai o geană de luminăîn tot satul. domnule. Erau singurele fiinţ e care pă reau cătră iesc în sat. Totuş i. Sănu mai vorbim de asta. — Dac ănu s-aude tropot de cai.. precum spusese. Pă mîntul e muiat de ploi. Merserăaş a aproape o leghe. spuse d'Artagnan. ia ascultă ! Ş i într-adevă r. pe fundalul cenuş iu-întunecat al cerului se desprindea din noapte dantela ş i mai întunecatăa acoperiş urilor: în ră stimpuri. ş i întoarce-te de-mi spune dacăe vreo fereastră luminat ăla iezuiţ i. Mînă stirea unde o fi? — Mînă stirea e-n capă tul satului. D'Artagnan cercetăcu luare-aminte clă direa. În dreapta ş i în stînga drumului. Dupăcinci minute. Ş i pornirămai departe. parca ză resc ş i eu ceva. pe la opt ş i jumă tate ori nou ăseara. s-aude cel puţ in cum nechează . dominînd împrejurimea. cîte o mîţ ăsperiatăţ îş nea din mijlocul drumului ca săse ascund ăîntr-un morman de vreascuri. — Ce e? — Ia uitaţ i-vă . — Hm! mormă i d'Artagnan.— Atunci e bine. — Cu neputinţ ă . tu dăo fug ăpînă acolo. aşbate aici la . unde ş ade frumoasa doamnăde Longueville. în partea dinspre cîmp. — Ei. Dar asta nu ne priveş te pe noi. glă sui el. D'Artagnan ş i Planchet îş i urmar ăcalea. cîţ iva tei uriaş i îş i întindeau braţ ele golaş e. O ş tiu eu. zise d'Artagnan. cu acea sublima încredere pe care o avusese întotdeauna în stă pînul să uş i pe care cei cincisprezece ani de despă rţ ire nu o ş tirbiser ăcîtu ş i de pu ţ in. rosti el. Ş i se opri în loc ca săscruteze întunericul Ş i săasculte. ajunserăîn dreptul celor dintîi case din Noisy. Planchet se apropie iară ş i de d'Artagnan. cîte un cîine se trezea l ă trînd prin ogră zi. zise el că tre Planchet. Planchet se depă rtăîn noapte. stră bă tînd vă zduhul ş i înserarea. cuprinse între douăuliţ e. Planchet era înapoi. vorba ta.

monseniore sau prinţ e. ce săfie? Un vuiet ca de uragan se apropia din ce în ce: în aceeaş i clip ă . Nu cumva umbl ăturbarea prin Noisy? Bă gaţ i de seamă . cum îţ i place mai mult săţ i se spună . ca vestitul mă gar al lui Buridan. — Îl cunosc. — N-auzi ţ i nimic. primul care se-ncumet ăsăse apropie de spada mea. Săfi avut tu dreptate? Ă ş tia cu noi aveau ce aveau? — Uite-l. cămă nînci o scă rm ă nealăde-o săţ ii minte. asta nu-i vocea lui. num ă rînd fiecare vreo zece oameni. — Hei. care nu voia săparăînfricoş at. Dar eu. n-am de ce sămi-l ascund. dac ăaşfi că lugă r. Singura fereastrăluminatăs-a întunecat. adă ug ăPlanchet. vreau s ăfiu respectat dupărangul meu. Ce pofti ţ i. domnule. domnule? — Ba da. — Destul. ş i spada mea e lungă . urmăgasconul. fire ş te. domnilor! bombă ni d'Artagnan. mintoş ilor. — Staţ i! Staţ i. monseniore! D'Artagnan socoti căeste momentul săse amestece ş i el în vorbă . — Vorbeş te cuviincios. — Chiar el. — Ei bine. murind de foame ş i de sete. cu spadele în mînă . — Sănu v ăscape! ră sun ăo voce mîndr ă . — Nici o grijă . în vreme ce Planchet fă cea la fel. se nă pustirădin cele douăuliţ e care mă rgineau casa ş i-i înconjurarăînchizînd orice trecere. se prea poate sădormim afar ă . trufaş . — Oho. Cel de care ascultau că lă re ţ ii veni mai aproape. îl spintec. — Nu vrei să -ţ i spui numele fiindcăeş ti cel care a pus la cale aceast ă cursă . văprevin. — Drace! exclamăd'Artagnan. Chiar dacănu-mi spun numele. aş bate dincolo la mînă stire. Sta ţ i. dupăobiceiul celor învă ţ aţ i să poruncească . care c ă lă toream lini ş tit cu slujitorul meu. — Da. Pînă atunci. zise gasconul nostru. tră gînd spada ş i adă postindu-se dup ă cal. strigăcel că ruia i se spusese monseniore. ş i sînt sigur căm-aşospă ta stra ş nic. rosti d'Artagnan. ce dori ţ i?? — Afli tu îndată ! urlarăîn cor că lă re ţ ii.castel ş i sînt sigur c-aşgă si un culcuşpe cinste. pe el! strigar ăcă lă re ţ ii ş i se aruncarăasupra lui d'Artagnan. destul! Numele dumitale? — Îţ i spun numele meu ca săş tii unde sămăgă se ş ti. Îl cunoş ti pe domnul d'Artagnan? — Locotenent al muş chetarilor regelui? întrebăvocea. — Dar dumneata? i-o întoarse d'Artagnan. nu vreţ i săbat în poartă ? — Ssst! îl opri d'Artagnan. — Ce faci aici? întrebăel. domnilor! întrebăel cu accentu-i gascon. Între castel ş i mîn ă stire. două cete de că lă reţ i. atunci trebuie săfi auzit căare un braţ puternic ş i o spadăneîntrecută ? .

Am dat greşastă -seară . fiincădacămai spui o singurăvorbăca asta. . — Ai vă zut. Îl aş teptai aici.. săş tii căţ i-o bag pe gît. Tot ce vreau e să intru în mînă stirea iezuiţ ilor. — Neispră vitule! — Ei. Pe cine?. las ă ... bine! fă cu vocea. a ş a căvîrîrăspada în teac ă . domnule! izbucni d'Artagnan. Hai. D'Artagnan ş i Planchet mai veghear ăcîtva timp. adă ug ăel.— Dumneata eş ti domnul d'Artagnan? — Eu însumi — Atunci ai venit aici ca să -l aperi? — Să -l apă r?. gata săse apere. că ruia aceastăporuncăîi cam încurca socotelile. auzi? — Lasă . ră spunde! porunci aceeaş i voce semeaţ ă . care se smuci în lă turi. îndreptîndu-se spre Paris. care începea să -ş i piardă ră bdarea. că ci ş i eu. sub ferestrele astea? Ai venit la Noisy ca să -l aperi? — N-aş tept pe nimeni. doar n-au săne mă nînce! Ş i d'Artagnan se aruncăîn ş a. Nu cu noi avea treabă . se vede cît de colo căvorbeş te ca un gascon. cuvîntăgasconul. — Bine. dar vă previn cămăvoi apă ra cu stră ş nicie. — Pe legea mea. O săne mai întîlnim noi. habar n-am ş i prea puţ in îmi pasă . — Haide. Fie ce-o fi. — Pă i atunci cu cine? întrebăPlanchet. pe cal. Atunci pleacăde-aici ş i lasă -ne în pace. domnule! striga Planchet. Ş i nu vreau săapă r pe nimeni altul decît pe mine.. batjocoritor. ş i calul sîntem frînţ i de oboseală .. domnilor! Ş i ceata că lă reţ ilor. Planchet abia apucăsă -i urmeze pilda. orice-ai fi. pieri în noapte. — Bine! replicăvocea. cînd ceva greu că zu pe neaş teptate dindă ră tul lui. nă tă ră ule. murmurînd ş i bomb ă nind.. în împă ră ţ ia enigmelor continuăd'Artagnan. pufni d'Artagnan. dar niciodatăîn condi ţ iile astea. Am pe unul pe cal! D'Artagnan se întoarse ş i vă zu într-adevă r doua mogîldeţ e pe calul lui Planchet. Fiindcăatunci cînd o săne-ntîlnim. fă răsăş tiu. dar tropotul cailor se depă rta mereu. — Pesemne cădracu se ţ ine scai de noi! izbucni el. Asta nu-i omul nostru. zise liniş tit d'Artagnan că tre Planchet. săne retragem. tr ă gînd spada. — Da. am intrat. s-ar putea s ăfii singur ş i săfie ziuăafară . marchiz. Asta nu-i uş or. spuse cel care poruncea. — Hei. Mă soară -ţ i cuvintele. te tog. La drum. jupîn d'Artagnan. — Se pare căvenind la Noisy. sus pe cai! Sămergem săbatem în poartăla că lugă ri. cu glas tare. prin ţ sau rege. — Pe cel pe care-l că ută m noi. — Săplec?! murmurăd'Artagnan. nu-i chip săte înş eli. afarănumai dacădumneata binevoieş ti sămăpofteş ti la un praznic ş i să -mi oferi un culcu şundeva prin apropiere.

— Nu. zise Planchet cînd vă zu căd'Artagnan e gata s ăajung ă sus. — Dragul meu. Aramis se c ă ţ ă r ăsprinten pe scar ăş i. — Iartă -m ă . Gă seş ti acolo ş i fîn ş i ov ă z pentru ei. murmurăAramis. porneş te-o în galop ş i. voi fi încîntat săte am oaspete. Nici nu-ţ i închipui. observîndu-i stîngă cia. Mi se pare c-ai pomenit de naiba. — Cum zicea ră posatul cardinal ră posatului rege: „Ca săvăară t drumul. apuc-o la stînga. zise acesta. Cît despre mine. zise Aramis. dupăo clipă . Dacăaşfi ş tiut căvoi avea cinstea sămăvizitezi. te urmez. — Pă i cum?! se minunăd'Artagnan. dragăprietene. Se prea poate. în marginea satului. Povestea cu scara merge pentru domnul Aramis. Aş a se intrăla tine? — La naiba. Aramis să ri de pe cal ş i bă tu de trei ori din palme. — Tu te întorci aici. o sămearg ăş i pentru mine. aş a cum îi poruncise Aramis. sire". cu Aramis la spate. Aramis. consemnul mînă stiri e dintre cele mai severe. Nici pomenealăde dracu. Planchet. porni. — Domnule. merge ş i pentru dumneavoastrăş i. X ABATELE D'HERBLAY La capă tul satului. sub fereastră . Fii pe pace. îl povă ţ ui Aramis. cu care sînt silit sătră iesc. — Iartă -m ă . cîte deprinderi rele capeţ i în afurisitele astea de mînă stiri ş i ce urît se poartăto ţ i oamenii bisericii. D'Artagnan se că ţ ă r ăîn urma lui. ară tîndu-i o hardughie ce se ridica în plin cîmp. — Crezi? rîse Aramis. zise d'Artagnan. Fereastra se deschise îndatăş io scarăde frînghie lunecăîn jos. dar caii ă ş tia doi nu pot săse caţ ă re pe ea. Planchet o apuc ăla stînga. m-aşfi îngrijit săam la îndemînăscara gră dinarului. ajunse la fereastră . dragul meu d'Artagnan. sînt eu. baţ i de trei ori din palme ş i-ţ i dă m noi ş iţ ie ceva de-ale gurii. — Du-i sub ş opronul de colo. prietene. eu mămulţ umesc ş i cu scara asta de frînghie. Planchet. ş i se opri sub fereastra luminatăde la mînă stire. dragul meu. la naiba! Nu moare nimeni de .gata săse n ă pusteascăasupra nepoftitului. n-ai încotro! mormă i Aramis. urmat de d'Artagnan care începea săcreadăcătră ieş te frînturi dintr-un vis fantastic ş i fă r ăş ir. —Ş i pentru mine? se tîngui Planchet. Dacăvrei s ăurci. la nevoie. dar mult mai încet: se vedea cît de colo căera mai puţ in obiş nuit cu asta decît prietenul să u. Dar nu urci? — Ia-o tu înainte. Haide. dupănouăseara.

în care acesta se tolă ni. nimic nu arata căte afli în locuinţ a unui abate: tapetul era de damasc. îmbiind ochiul ş i mîna cu spade de tot felul. decît al unui om care s-a legat sădobîndeascăÎmpă ră ţ ia cerurilor prin post ş i renunţ are la cele pă mînteş ti. spuse Aramis. vin bun. dragul meu. Ce-i drept. bine. Dar dupăce te uiţ i? — Măuit săvă d cine ţ i-a aruncat scara. urm ăAramis. tră gînd scara sus. dragul meu. ră spunse Bazin. Nu vă d pe nimeni ş i totuş i scara n-a picat din cer. Hai. Ce vrei. nu? întrebăAramis. — Vă d că -mi prive ş ti bîrlogul. Bazin. s-a retras discret. stau ca un că lug ă r. ă sta-i Bazin. dacăo faci cu un gînd bun. — Bine. Ş i Aramis împinse spre d'Artagnan un fotoliu încă pă tor. — Aha! exclamăd'Artagnan. du-te. unul. încuviin ţ ăd'Artagnan. — Asta înseamnăc ăm ăameninţ i cu omletele ş i cu iarba de Crèvecoeur? Parcăaş a porecleai tu spanacul odinioară . Cu ajutorul lui Dumnezeu ş i al lui Bazin s ă nă dă jduim căvom gă si lucruri ceva mai ac ă tă rii în că marăla cucernicii pă rinţ i iezuiţ i. dacăvrei. dar cînd dă du cu ochii de d'Artagnan scă p ăo exclama ţ ie care r ă sunăca un strigă t de disperare. d'Artagnan moare de foame ş i eu la fel. cu garnitura lui de dantelăş i cuverturăscump ăaş ternutăpe el. La mine nu g ă seş ti cine ş tie ce bucate. iar patru tablouri mari înfă ţ iş au pe cardinalul de Lorraine. iar patul pă rea mai curînd culcuş ul unei femeiuş ti. mai cu seamă . Bazin se înclinăîn semn de supunere oftădin adîncul ră runchilor ş i ieş i pe uş ă . — Mai întîi aşzice sămîncă m. cardinalul de Lavalette ş i episcopul de Bordeaux în ţ inutăde campanie. îţ i mă rturisesc căabia aş tept săîmbuc ceva: drumul mi-a fă cut o foame de lup. dragul meu prieten! se că in ăAramis. prietene. aş a că adu-ne de mîncare ce ai tu mai de soi ş i. am învă ţ at de la cucernicii pă rinţ i iezuiţ i că -ţ i este îng ă duit săminţ i. — Domnule. închise fereastra. cu mare plă cere. — Nu. pricepînd c ă nu m-am întors singur. să schimbă mş i noi o vorbă . sînt bucuros săv ă d că . — Dragul meu Bazin. e bine dresat ş i. — Ah. Niciodatănu avusese prilejul săvad ăîncă pere mai ră zboinic ăş i mai elegantăîn acela ş i timp. rezemîndu-ş i braţ ele. Eu. . — Da. Stai jos. cardinalul de Richelieu.foame aici. Bazin. pîn ă ş i-n biseric ă . deoarece nu te aş teptam. — Numai căjupîn Bazin. În colţ uri stă teau îngră mă dite arme. În acest timp. Ş i Aramis. rosti d'Artagnan. iartă mă . d'Artagnan cercetăodaia. vino încoace! Uş a se deschise ş i Bazin se ivi în prag. Bazin. nu? — Vai! zise Aramis. Oh. minţ i de-nghea ţ ăapele. strigăîncetiş or Aramis. covoarele de Alençon.

ce vrei! el a silit-o săplece din Franţ a. Nu prea ai aerul c ă vii de-acolo ş i nici c-ai s-ajungi vreodatăîn împă ră ţ ia lui. spune-mi. nu era să -ţ i dă ruie ş ti inima celei mai înverş unate duş mance a ei. aş a cum a fă cut cu Chalais. dragul meu Aramis. Era un potrivnic atît de cumplit acest blestemat de cardinal! continuăAramis. alţ ii. biata Kety. ş i. adevă rat. Din cer. — Atunci. Pînăazi nu se ş tia mai nimic ce ş i cum e cu raiul: unii ziceau căse aflăpe muntele Ararat. rosti Aramis cu un aer nepă să tor. cînd el era colea. ci printre crengile unui tei. vorbi Aramis cu o înfumurare pe care d'Artagnan nu o mai vă zuse la el de pe vremea cînd era muş chetar. avînd doar o singura odaie ş i luînd-o drept un cavaler. pe legea mea. dar ea s-a salvat travestit ăîn haine bă rbă teş ti. ceea ce e aproape totuna. — Drace. ci pe fereastră .— Acum. sa ară tat gata săo împartăcu ea. Asta din pricinăc ăpurta neînchipuit de firesc haina bă rbă tească .. iar îngerul cu spada de foc care-l pă zeş te îmi pare căş ia schimbat numele ceresc de Gabriel în acela mai pă mîntesc al prin ţ ului de Marcillac. Mda. aproape. de unde dracu ai picat pe cai. nu s-ar fi dat în lă turi să -i taie capul. a tră it ş i o ciudată aventurăîn nu ş tiu ce sat. Îl ş tii? . la naiba! exclamăAramis. căam r ă mas singuri. Raiul se aflăIa Noisy-le-Sec. clă tinînd din cap. nu cobori pe treptele de marmurăale unui peristii. ba. începu d'Artagnan. cu un nu ş tiu ce preot că ruia i-a cerut adă post ş i care. dragul meu. Aramis izbucni în rîs. cu Montmorency ş i cu Cinq-Mars. e ceva în tot ceea ce mi-ai spus: numai nu cumva săcrezi căaşfi îndr ă gostit de doamna de Longueville. dupătoate celelalte lucruri din jur. — Dragul meu. N-am cunoscut decît o singurăfemeie care săpoarte haina bă rbă teascăla fel ca ea: de aceea i sa fă cut ş i un cîntec: Laboissère. Nu se iese pe poart ă . După ce ai fost îndră gostit atît de amar de vreme de doamna de Chevreuse. reluăd'Artagnan. pe locul unde-i castelul arhiepiscopului de Paris. s ş -mi spui îndatş . îndă ră tul lui Planchet? — Ei. Da. împreunăcu camerista ei. iatăcăs-au dumirit ş i învă ţ aţ ii. — Da. Dacănu veneam din cer. vezi bine! — Din cer! repetăd'Artagnan. aruncîndu-ş i privirea spre portretul fostului ministru. mutîndu-ş i privirea la stă pînul casei ş i sfîrş ind prin a-i cerceta hainele.. am iubit-o mult odinioarăpe aceastăsă rmanăducesăş i trebuie sărecunosc cănea fost de mare ajutor. dupăcum am auzit. dar. A poruncit s ăfie arestatăş i dus ăla castelul din Loches. ş i spiritul gascon nu te-a pă ră sit de fel. între Tigru ş i Eufrat: se pare însăcătoţ i îl c ă utau hă t-departe. cel puţ in m ăîntorceam din rai. o săm ăferesc cu grij ăde asta! protestăd'Artagnan. — Ai ră mas acelaş i tovară şvoios. aceastăscumpăMarie.

ş tiu. Nu. care au devenit niş te minunate mîini de prelat. îmbă trînesc: în curînd împlinesc treizeci ş iş ase de ani. — Ascultă . murmurăAramis. iar sec ă tura a poruncit arestarea ducelui de Beaufort ş i a exilat-o pe doamna de Chevreuse. vorbeam de ducesa de Chevreuse. Apoi. care eş ti mereu acelaş i: acela ş i pă r negru ş i frumos. mi s-a urît s ă -i tot spun căMazarin e amantul reginei. — Care? Ducesa de Chevreuse. Printre halebarde. Ne-ntreci pe toş i. — De astădată . ş i chiar s-a întors. cochetă rii. Ş tii dragul meu. — De astădatăpoate că -ţ i urmeazăsfaturile.. De vreme ce ne-am regă sit. de care ea nu s-a folosit nici un pic. surîse d'Artagnan. — Dragul meu. Mşprinde bine straiul bş rbş tesc? — Goneş ti pe cal ca o sş geatş . S-a schimbat mult. ş i era încăfoarte frumoasă . aş teptînd o schimbare. — Nu ca tine. dragul meu. caut săslujesc cît mai rar cu putinţ ă . Deci m-am întîlnit de vreo cîteva ori cu ea.. — Da. înţ elegi. azi cînd sînt abate. dragul meu Aramis. ţ i-am spus căn-a fost nimic între mine ş i ducesa de Longueville. ori ducesa de Longueville? — Dragul meu.. — Da. dup ă moartea regelui? — Da. atîta tot. mş rturisesc. Acum o săfacăiar vreo prostie. zicînd căo cunoaş te pe Anna de Austria ş i căo ş tie prea mîndrăca săiubeascăo asemenea secă tură . —Ş tii căa obţ inut permisiunea săse întoarcăîn ţ ară ? spuse d'Artagnan. Dar s ăne întoarcem la să rmana ducesă . interveni Aramis. Ş i Aramis începu ca un mîndru cavaler: Laboissère. măîngrijesc mult. că utam săfac de gard ăcît mai rar. i-am dat cele mai înţ elepte sfaturi. Cînţ i tot atît de frumos ş i azi. În regimentul încercatei garde. aceleaş i mîini de femeie. s-a aruncat în urzeala ducelui de Beaufort. ş i vă d c ăliturghia nu ţ i-a stricat vocea. Ea pare.. — Bravo! izbucni d'Artagnan. încuviinţ ăAramis. fireş te. n-a vrut să măcreadă . pe vremea cînd eram muş chetar. încuviinţ ăAramis. poate. s ăne învoim asupra unui lucru: asupra vîrstei pe care o vom . s ş -mi spui îndatş . dragul meu. aceeaş i talie elegantă . Ai vă zut-o cumva cînd s-a întors de la Bruxelles. Cadet din cap pînş -n picioare. Cîntă -l. — Aş a e. e adevă rat. dragul meu Aramis.— Nu. n-am mai vă zut-o.

dragul meu. — Asta fiindcăte crezi mereu cu anteriul de paracliser pe tine. urmăd'Artagnan. Planchet se întorsese . — Ei! se ră sti Aramis. atîtea bucate aromitoare ş i îmbietoare. — Haide. aici. aşavea patruzeci ş i trei de ani! Pe toţ i dracii. Dar te previn cădacătot lustruind boclucurile de prin capele. dacănu măînş el. fac un foc zdravă n cu toate icoanele tale ş i te pun în frigare. Ai face mult mai bine dacăai deschide fereastra ş i ai trimite jos o pîine. Iar d'Artagnan. Mi-a trebuit timp pînăs-aduc sus tot ce. lasăfă ţ ă rnicia! Ş tii doar căn-o pot suferi. mai uimit ca oricînd de vorba ş i de purtarea abatelui d'Herblay. ş tiam cămăcă utai. — Aş teptai pe cineva? întrebăofiţ erul. murim de foame ş i de sete! Bazin. Pe vremuri eram mai mic cu doi sau trei ani decît tine ş i. care se deosebea ca ş i cerul de pă mînt de vorba ş i purtarea mu ş chetarului Aramis. Eu nici nu calc pe acolo. — De la cine? — De la jupîn Bazin. îl asigur ăd'Artagnan.. Atunci eu sînt cel care măîn ş el. Bazin. spuse Bazin. — Cum adică ? se mirăAramis. dac ămăvoi înhă ita iară ş i cu un ofiţ er de muş chetari ca tine. Bazin aş ternu într-o clipit ăo faţ ăde damasc ş i rîndui pe masăatîtea tacîmuri aurite. — Ză u?! fă cu Aramis. îndată . domnule! se tîngui Bazin. asta mi-ar aduce numai neajunsuri. Ce-o mo ş mondi atîta dobitocul de Bazin? Bazin. revoltat la culme. îş i fă cu semnul crucii cu butelca pe care o ţ inea în mînă .avea de acum înainte. Am cîte ceva pentru orice împrejurare: ş i-apoi. ai săuiţ i să -mi lustruieş ti spada. încît d'Artagnan ră mase de-a dreptul buimă cit. ş i care a dat fuga încoace sămăprevinăde primejdia ce-mi pîndeş te sufletul.. azi am patruzeci de ani bă tuţ i pe muchie. — Ei! fă cu Aramis. Haide. sănu cumva s-o spui la palatul Rambouillet. Aş adar. — În sfîrş it! se îmbunăAramis. un pui ş i o sticlă cu vin prietenului tă u Planchet. tică losule! noi. eş ti gata? — Da. dupăce dă duse fîn ş i ov ă z la cai. ră mase cu ochii holbaţ i la prietenul să u. că ci tu ai fost întotdeauna neîntrecut într-ale cifrelor. — Fii liniş tit. dragul meu. gră beş te-te. Într-adevă r. — Vai. dragul meu. haide o dată . ş i fiindcăstai mereu cu nasul în cartea de rug ă ciuni. domnule. după socotelile tale. ridicăspre tavan amîndou ămîinile în care ţ inea cîte o butelcă . i-o retezăAramis. care te-a luat drept dracul pe p ă mînt. care a ostenit de un ceas de cînd tot bate din palme. — Da. care tocmai intra pe uş ă . cu mîinile împreunate ş i cu un aer spă ş it.

nu! Am un venit de două sprezece mii de livre pe an. — Cui anume? — Celor din tagma mea. scriu predici. în schimb. atîrn ăde capă tul unei funii pîinea. Pe urmăo iau razna în loc săvorbesc de chinurile iadului. vorbesc despre încîmă rile raiului. Cei doi prieteni se aş ezar ăla masă . nu poţ i fugi de ea. — Mda. din pricinăcănu măprea laud cu să nă tatea. ş i-apoi. nu glumă . dragul meu. cu un aer resemnat. Ş i uite. cîte un sonet galant sau cîte o epigramă nevinovată .. dar în r ă stimp i-am întors pe toţ i cum m-am priceput mai bine. zise d'Artagnan. fă răsămai pun la socotealăun mic beneficiu de o mie de scuzi. iar eu mi-am întrerupt predica ş i i-am spus căe un prost. Dumnezeule. ş tii! Cei pu ţ in a ş a s-ar pă rea.sub fereastrăş i repetase de douăsau de trei ori semnalul stabilit. — Ceea ce nu l-a împiedicat sămoarădin pricina unei indigestii. în biserica Saint-Louis au Marais. — Cum nu. spuse Aramis. numai cănatura a fost mai tare. care nici nu cerea mai mult ş i care se întoarse degrabăsub ş opron. ca săle vînd. —Ş i-acum sămîncă m. mulţ umit ădomnului vicar. care ţ in s ăfie mari oratori! — Ză u? Ş i pe tine gloria asta nu te-a ispitit? — Ba da. ş i niş te predici minunate. biniş or! Pentru zilele de post am dezlegarea Romei. — La naiba! mormă i d'Artagnan. m-am lă sat de poezie ş i doar din cînd în cînd mai a ş tern pe hîrtie cîte un cîntec de pahar. zîmbesc ş i eu. săspintece pui ş i prepeli ţ e cu îndemînarea unui mînc ă u fă r ăde pereche. — Cum. iar Aramis se apucăsătaie ş uncă . predici? — O.ş tii bine doar c ăîntre noi nu poate fi vorba de indiscreţ ie. — Iartă -m ă . întreabă -m ă . Mulţ imea credincioş ilor a ieş it afarăca săadune pietre. Bazin. o privesc ş i eu. încît au azvîrlit în el cu pietre. Ce-i . acest mîncă cios că ruia i s-a dus vestea ş i care spunea în chip de rugă ciune dupămasă : „Doamne. Asta-i soarta. dragul meu. pe care îl datorez bună voin ţ ei prinţ ului. Vă d c ăte hră ne ş ti. —Ş i din ce scoţ i tu aceste două sprezece mii de livre? întrebă d'Artagnan. Cînd sînt în amvon ş i mi se întîmplăsămăpriveascăo femeie frumoasă . am pă ţ it asta într-o zi. rîse d'Artagnan. dacăzîmbeş te. dragul meu. l-am luat ca bucă tar pe fostul bucă tar al lui Lafollone. — Nu cumva ai devenit bogat? — Oh. — Ca săle rosteş ti din amvon? — Nu. lui Planchet. îl ş tii? Vechiul prieten al cardinalului.. ascultă tor. puiul ş i sticla de vin ş i le lă săjos. — Ce vrei! urmăAramis. ajută -măsă mistui ca lumea ce-am mîncat cu atîta poft ă ". Un cavaler mi-a rîs în nas. vreau săte întreb ceva. Din poemele tale? — Nu.

— Bazin. căpe vremea cînd erai muş chetar nă zuiai fă r ăîncetare s ădevii abate. se uita cu coada ochiului la celă lalt. încuviinţ ăAramis. XI CEI DOI Ş IRE Ţ I — La ce te gîndeş ti. ş i azi. În orice caz. D'Artagnan chibzuia cum săînceapă .drept. care voia săspunăc ăîmp ă rtă ş eş te poate aceastămorală . tare mai tragi a muş chetar. prietene. a doua zi a venit la mine. alcă tuitădin contraste. —Ş i ce-a ieş it din vizita asta? întreb ăd'Artagnan. Ră ma ş i singuri. cei doi prieteni stă turăo vreme tă cu ţ i unul în fa ţ a celuilalt. . iar Bazin se retrase. cînd eş ti abate. doar ţ i-am interzis o datăpentru totdeauna orice semn de aprobare sau dezaprobare. începu el. d'Artagnan. Aramis rupse cel dintîi tă cerea. dragul meu. dupăce puse sticla pe masă . — Adevă rat. dragul meu d'Artagnan. e o dihanie ciudată . ba poate ş i mai bine. Omul. crezînd căare de-a face cu un abate ca oricare altul. d'Artagnan? D'Artagnan încuviinţ ădin cap. De altfel. dar c ăe cu des ă vîrş ire împotriva tonului cu care era rostită . apoi du-te în odaie la tine. i-am dat iertarea în articulo mortis. Fă -mi plă cerea ş i adu-ne vinul de Spania. nu visez decît la bă tă lii. Spune-mi. prietenul meu d'Artagnan are să -mi spunăceva între patru ochi. tu ş tii. La naiba. — Ne-am dat întîlnire a doua zi seara. — Întocmai. — Asta se vede dupăcasă : ai aici spade de toate felurile ş i pentru gusturile cele mai anevoie de mulţ umit. pră pă dindu-se de rîs. Nu fac decît asta toatăziua. — L-ai omorît? — Habar n-am. atunci cînd nu era privit. ş i ce te face săzîmbe ş ti? — Măgîndesc. dă -ţ i seama c ăte vă d prin oglindă . Ai vă zut cum l-am învă ţ at minte. Aramis p ă rea căe în aş teptarea unui tihnit ră gaz de mistuire a bucatelor. rîzînd. în Piaţ a Regală .Ş i fiecare. Bazin fă cu un semn disperat. — N-a fost oare obr ă znică tura împotriva c ă ruia ţ i-am slujit de martor? spuse d'Artagnan. nu trebuie s ăr ă pui ş i sufletul. mînuie ş ti spada cu aceeaş i iscusin ţ ă ? — Aş a cum o mînuiai tu odinioară . Ajunge sără pui trupul. ş tii ş i tu ceva despre cel cu pricina. De cînd sînt abate. Nu-i a ş a.

— Se prea poate. — Eu?! Sînt să rac ca Iov. golind paharele ori bă tîndu-ne? — Da. dragul meu Aramis. la fel de iute ca ş i aceea ce pluteş te în august pe deasupra lanurilor. — La naiba. dacăputeam trage spada fă răsăfiu recunoscut. Într-o mînă stire de iezuiţ i gă seş ti orice pofteş ti. conveni Aramis. lui d'Artagnan nu-i scă pă . . o sutăde pistoli! mormă i d'Artagnan. Dacăscotoceş ti prin toate buzunarele ş i cuferele mele. ş i nu cu o ceatăde două zeci de inş i. însănu. nu cred săg ă seş ti o sut ăde pistoli. Cred că Aramis a devenit mai gascon decît mine. aş a prinţ cum e. — Ei bine. eş ti bogat? Ră spunde-mi deschis. — Ei bine. dar oricît de iute ar fi lunecat. rîse gasconul. aici? — Da. Aş tept sămi-o spui singur. veselindu-ne. nu te întreb. — Atunci. cu cei o mie de scuzi pe care îi ai de pe urma mînă stirii ş i cu cele două sprezece mii de livre încropite din vînzarea predicilor. — Vorbeş te. aici în mînă stire. Faci politică ? Un fulger trecu prin ochii lui Aramis. — Mai întîi. ş i nu o singurădatăle-am dus dorul. — Cum. de vreme ce deocamdatăn-ai alt st ă pîn decît pe Dumnezeu. — Dumnezeu sămăierte. Ia zi. pe care le petreceam. dac ăte-ar fi atacat singur. prietene. într-atît de iute încît d'Artagnan sănu-l vad ă .— Cu cine? — Cu un excelent maestru de arme pe care-l avem aici. O umbrăde nor lunec ăpeste fruntea lui Aramis. m-aşsocoti bogat cum era Cresus. spuse Aramis. dragul meu. ş opti d'Artagnan. — Nu. Straş nicătreabă ! —Ş i te rog sănu scapi prilejul ă sta. cu aeru-i ş iret. zise Aramis. eu îţ i aduc totul ca săfii bogat. nu măîntrebi pentru ce te caut? — Nu. fireş te. Ş i-l întreb ă : Eş ti ambi ţ ios? — Ca Encelade. — Mă i săfie! exclamăAramis. Ş i urm ăcu glas tare: Ei dragul meu Aramis. cu aceeaş i repeziciune ca ş i umbra ce-i lunecase peste frunte. te că utam să -ţ i ofer un prilej fă răde pereche ca să -l ră pui pe domnul de Marcillac oricînd pofteş ti. la frumoasele zile ale tinereţ ii noastre. Ş i dup ăel asta se cheamăsăfii să rac ca Iov! Pă i dac ăeu aşavea întotdeauna atîta b ă net. — Pă i atunci l-ai fi omorît pe domnul de Marcillac. puternic ş i liber săfaci orice pofteş ti. ră spunse Aramis. încăo întrebare. abia auzit. Ba i-aşfi ţ inut piept chiar ş i-n fruntea celor două zeci de oameni ai lui. — Te-ai gîndit vreodată . dragul meu. Fericite vremuri. o să -ţ i convinăorice propunere. — Desigur.

a fost un om mare. Doamne. care erai sufletul înfră ţ irii noastre. dragul meu. pre ţ uieş te mai mult decît a te face iubit. D'Artagnan dă du din cap. dupa mine unul. — Ei bine. Orice pă cat trebuie iertat. am întrebat ş i pe al ţ ii.. scumpul meu d'Artagnan. p ă rerea mea de la început. — Iată . dragul meu prieten. de cînd nu-l mai slujeş te pe cardinalul Richelieu. dragul meu. care-i din tabă ra domnului de Conti. dar că . ş i cu domnul Bois-Robert. aceste frumoase zile pot sărenască . care-i din tab ă ra vicarului. pe mine unul măintereseazăprea puţ in. cu domnul Voiture. aceste vremuri fericite pot săse reîntoarc ă ! Am primit misiunea să -mi gă sesc tovară ş ii ş i am vrut săîncep cu tine.. aş a că nu mi-e cu totul necunoscut ceea ce se petrece în politică . ră sturnîndu-se în fotoliu. mulţ umit ăgeniului ce i se atribuie. dar tr ă iesc într-o lume în care toţ i fac politică . în semn căîncuviinţ eazăpe deplin această cugetare îndoielnică . Ş i de altfel. zise d'Artagnan. Ei bine. Dar celor mari poate le pare ră u c-au fost nerecunoscă tori. Noi am cunoscut pe pielea noastr ănerecunoş tinţ a celor mari. Am auzit c ăîn clipa de fa ţ ă cardinalul Mazarin e tare neliniş tit de felul cum merg lucrurile. . Trecîndu-mi vremea doar cu poezia ş i cu ale dragostei m-am împrietenit cu domnul Sarazin. — Săm ăamestec iar în politică ! murmurăel. a unui om care nu-i decît un ecou ş i repetăpur ş i simplu ceea ce aude în jurul lui. ceea ce. vezi ce viaţ ătihnităş i plă cută tră iesc. care spui căn-ai nici în clin nici în mînecăcu politica? — Ei. dragul meu. la mine. — Cum de ş tii asta tu. Ah. care. — De altfel. al că rui portret îl vezi aici. continuăAramis. — În privinţ a asta n-am s ăzic ba. sa iei tot ce-am s ă -ţ i spun doar ca vorba unui că lug ă r. atunci e altceva. trebuie sărecunoş ti. nu mai e cu nimeni. Aramis se înclinămai mult politicos decît mi ş cat. sau e cu oricine. Dar cum sînt tare nepriceput în asemenea treburi ş i cum umilinţ a din care mi-am fă cut o lege măsileş te sănu mămulţ umesc cu propria-mi judecată . — Adevă rat. urmăAramis. Pare-se căporuncile lui nu se bucurăde acea ascultare deplinăcu care erau primite odinioarăporuncile r ă posatului cardinal. dar. ş tii doar. — Dacă -i a ş a. — Bă nuiam eu. fiindcă . ai dreptate într-o anumităprivinţ ă : dac ăne-ar bate gîndul săne amestecă m iară ş i în treburile statului. orice s-ar spune. dragul meu Aramis. cred căacum ar fi momentul potrivit. Doar el m-a fă cut locotenent! — La început am fost pe de-a-ntregul de partea cardinalului: îmi spuneam ca un ministru nu-i niciodatăiubit.delectabile tempus. cum vrei săspui. încuviinţ ăd'Artagnan. spuse Aramis. va sfîrş i prin a triumfa asupra du ş manilor ş i a se face temut. vechea noastră sperietoare.

Am întrebat ş i pe alţ ii. cu modesta putere de pă trundere ce-mi este dă ruit ă . ş i iat ăce miau ră spuns cîteva persoane cu totul deosebite în ce priveş te gusturile ş i ambiţ iile: domnul de Mazarin nu e cîtuş i de puţ in un om de geniu. — Eu?! izbucni d'Artagnan. căpe acest ministru nu-l aratăgentilom nici firea. — Dar nu-l are pe rege. ce? întrebăd'Artagnan. sau a celui mai respectat. — Eh! fă cu d'Artagnan. — Un copil care va fi major peste patru ani. — Săş tii căm ăumpli de mîndrie. — Iată . a celui mai nobil. săarunc ă m pana în vînt ş i să pornim încotro are s-o ducă . lucrurile se încurcă . adicăbanul. aş a cum credeam eu. Tu îl cuno ş ti? Eu. Are de partea lui pe regină . patru inimi strîns unite. cu inima deschisă . Eu?! Pentru nimic în lume! — Vorbeai de o misiune. săîncepem iar ă ş i viaţ a de aventuri. dar nu va cîrmui niciodatădupălegea celui mai puternic. are s ă -ş i însuş eascătoate pensiile pe care ră posatul cardinal Richelieu înţ elegea săle plă teascăla toţ i. bietul meu prieten. poţ i să -ţ i dai seama acum dacămi-am pă strat agerimea obiş nuită . ş i ca nu-i decît un soi de bufon. fost servitor al cardinalului Bentivoglio. reluăAramis. — Da. S-ar p ă rea de altfel. — Adevă rat. E un om de nimic. nici mă car acum nu are de partea lui nici Parlamentul. ş i nu are de partea lui nici nobilimea. nu inimile. are să -ş i vîre mîinile pînăla coate în veniturile regelui. care a ră zbit mulţ umit ăintrigilor. D'Artagnan se sc ă rpinădupăureche. — Numai cămi-ai vorbit de el ca om. E un pic de adevă r în ceea ce spui. Eram patru cavaleri neînfricaţ i. ci soarta ş i curajul. ş i nu de tabă ra lui ş i de mijloacele ce-i stau la îndemînă . fiindcătu mi se pare căînclini c ă tre Mazarin. săajung la aceeaş i pă rere cu unul ca tine. — Nu. un parvenit. — Hm! mîrîi d'Artagnan. — Un copil. — Am vorbit eu de asta? Atunci. că ci ele n-au fost desp ă rţ ite nici o clipă . nici purtă rile. s-ar putea s ăfac r ă u vorbindu-ţ i astfel. mi-am spus ş i eu ca tine: „Uite. Nu. Are s ăstrîng ăo mul ţ ime de bă net. un Pantalone. — Află .— Ei bine. — Ză u? — Chiar aş a. Ei bine. care va izbuti în Franţ a doar prin clica lui. cătrebuie s ălas deoparte orice mîndrie ş i să mă rturisesc căm-am înş elat. cum îţ i spuneam. săne unim din nou. nu. dragul meu. — Azi aş a stau lucrurile. — Mi se pare căasta înseamnăceva. am greş it. silit sărecunoascăîn sinea lui vederile largi ş i întemeiate ale lui Aramis. dac ăam fost în stare. nici poporul. un Pulcinello. un om de rînd. . adicăspada. nici prinţ ii. care tră ieş te la curte. însănu ş i în viitor.

numai c ăgîndul ă sta mi l-au dat al ţ ii. — Oricum. continuă Aramis. Stau amîndoi la tocmealăchiar în clipa asta. — Dar Prinţ ul va fi că petenia armatei. — Nu. mi s-au fă cut propuneri. Dovada căş i pe mine m-a ispitit acelaş i gînd. — Niciodată ! strigăd'Artagnan. era vorba de a-l sluji pe rege. — În fapt. he! chicoti Aramis. duş manul cardinalului! strig ăd'Artagnan. Domnul de Beaufort sau altul. — Ră zboi pentru rege. domnul de Beaufort sau Prinţ ul.. se cere pentru el pă lă ria de cardinal. Te întreb pe tine. s-a auzit cîte ceva despre faimoasele noastre ispr ă vi de odinioarăş i-ţ i mă rturisesc deschis căînsuş i vicarul m-a tras de limbă .. — Poate căse va ajunge ş i aici. Prietenul regelui. Aramis. auzi! Ei bine. el este pe de-a-ntregul de partea cardinalului. — Domnul de Gondy. — Înlă turat de Parlament ş i de r ă zvră tiţ i. Astă zi toatălumea are nevoie de ajutoare. Îţ i închipui căar putea s ăuite vreodatăcăfiul ei este siguranţ a ei. pavă za ei. fiindc ăeu nu am imaginaţ ia ta bogatăş i plinăde neastîmpă r. — Haida-de. redobîndindu-ş i încrederea în p ă rerile sale. — Toate acestea s-ar putea întîmpla. atunci domnul de Gondy. — Cu inima va fi însăîn rândurile armatei pe care o va comanda domnul de Beaufort. tu ai întotdeauna dreptate.sa. dragul meu. prietenul regelui. d'Artagnan.Prilejul e straş nic ş i putem cîş tiga ceva mai de preţ decît un diamant". dacăs-ar izbuti ca regele săfie despă rţ it de mamă . — Cu izgonirea guvernului. chez ă ş ia respectului celor din jur. rosti Aramis. — He. în aparenţ ă . — Ai dreptate. — Oare nu existăş i cardinali foarte r ă zboinici? zise Aramis. un general cocoş at! — Sub platoş ăn-o săi se vadăcocoaş a. dar nu din voinţ a sa. dar fă răimboldul inimii. — Domnul de Beaufort? E închis la Vincennes. — Dar regele-i de partea lui Mazarin. a . ş i tocmai aici stăcapcana pe care duş manii regelui o întind bietului copil. — Ocrotirea principilor celor puternici. Priveş te în jur: iatăpatru care în fruntea armatei preţ uiau mai mult decît domnul de Guébriant ş i domnul de Gassion. pe tine care o cunoş ti pe Anna de Austria tot atît de bine ca ş i mine. adu-ţ i aminte că Alexandru ş chiopă ta ş i căHanibal era chior. — Am spus domnul de Beaufort? fă cu Aramis. aş a cum spui. ceea ce e de datoria orică rui gentilom. — Domnul de Gondy va fi cardinal. dacănu-i prinţ ul. —Ş i vezi foloase mari în tabă ra asta? întrebăd'Artagnan. Ş i apoi. De ajtfel. pă i ce-mi propui tu înseamnăpur ş i simplu ră zboi civil. — Dar regele are săstea în fruntea armatei în care va fi Mazarin. dragul meu Aramis.

caii s-au odihnit ş i. pe legea mea! — Aş a căo să -l vedem pe Porthos ş i baron. — Atunci te las cu bine. de Bracieux. dar tu ş tii mai bine decît oricine că are motive puternice sănu-l pă ră seascăniciodată . la moartea bietului domn de Tréville. Ş tii căPorthos are o mo ş ie? — Cum sănu ş tiu. Zece leghe de p ă dure. Am o slujbădin care pot s ătră iesc. Uite ce voiam săş tiu. — Ală turi de ei. Vezi cănici n-aşş ti unde săte culc ş i n-ar fi cuviincios din partea mea s ă -ţ i ofer jumă tate din ş opronul lui Planchet. nu vrei sătreci de partea lui Mazarin? — Nici tu de partea principilor? — Nu. Porthos se aflăîn Picardia. totul merge de minune fă r ăca eu s ămăamestec. — Da. Cei doi prieteni izbucnirăîn rîs. Atunci sănu ne ală tură m nimă nui ş i săr ă mînem prieteni. — Ei bine. o mo ş ie fostăcîndva a unui baron. visă tor. — Chiar ş i în sutan ă . completăd'Artagnan. spuse d'Artagnan.norocului ş i a vieţ ii ei? Ar trebui sătreacăîmpreunăcu el de partea principilor. hot ă rît. dragul meu. spuse d'Artagnan. În loc săalerg dup ă aventuri. du Vallon? — La care a adă ugat un altul. — Bun! mormă i d'Artagnan pentru sine. sînt doar la trei leghe de Paris. Am o micăclientelăde duhovnici pungaş i ş i de femei încîntă toare. dragăprietene. cu atît mai puţ in ăvîlvăvor face escapadele mele. — Poate căai dreptate. Săfim muş chetari. nu măvoi amesteca. Mai cu seamădoamna baroanăPorthos e o femeie minunată . — N-am nici o îndoială . Deci eu nu voi intra în horă . ză u. aflăcămăcîş tigi cu filozofia asta a ta. — Mai ales în sutană ! exclam ăAramis. Cu cît se vor încurca mai mult lucrurile. dar f ă răgrija zilei de mîine. Va săzic ă . încuviinţ ăAramis. Ş i urmăcu glas tare: —Ş iş i-a reluat vechiul nume. Sînt preot. în mai . pă ră sindu-l pe Mazarin. Să nu fim nici oamenii cardinalului. îş i reluăvorba d'Artagnan. — De altfel. ce am eu de-a face cu politica? Nu citesc nici o carte de rugă ciuni. voi primi invitaţ iile repetate ale lui Porthos ş i ma voi duce săvînez pe moş ia lui. Aici e tot farmecul. aşputea ajunge că pitan: e un prea frumos baston de mareş al pentru un cadet gascon ca mine ş i sim ţ căo sămălas ispitit de tihna unui trai modest. Ş i. i-o întoarse d'Artagnan. — Nu te mai reţ in. — Va sa zică . Dar ală turi de mine? — Ală turi de nimeni. r ă spunse Aramis. E st ă pînul muntelui ş i al cîmpiei ş i s-a luat la harţ ăpentru drepturile lui feudale cu episcopul de Noyon. murmurăAramis. da. nici ai Frondei. care-i tot mai bă trîn. iazuri ş i vă i. dragul meu. ş i căhabar n-am ce ambiţ ie m-a apucat.

Planchet. fugit irreparabile tempus. rosti Aramis. cînd îl fulgerăun gînd. nu ca puturosul de Bazin. am ajuns îndă ră t. Mă -ntorc. Dar. — Pentru vremurile noastre de altă dată ! închinăel. dar Bazin dormea dus în odă iţ a de ală turi. pe strada Tiquetonne.ş i Aramis fu silit să -l scuture de ureche ca săse trezească . Vino dupănoi.. — Pă i a ră mas la fereastră .. adu repede scara. Poate căau săse întoarc ă . — Aş teaptăaici. Ş i d'Artagnan îş i umplu pentru ultima oar ăpaharul. care nu mai e bun de nimic de cînd a ajuns slujitor al bisericii. numai căd'Artagnan îi susţ inu privirea cu o mutrăcum nu se poate mai nevinovată . — Cealaltă . — Straş nic! exclamăAramis. — Aş i! fă cu d'Artagnan. Într-o clipăse ş i vă zu jos. —Ş i pe mine la mînă stirea iezuiţ ilor: de la ş ase diminea ţ a pînăla opt seara intri pe uş ă . haide. că scînd de-i trosneau fă lcile. o scarăzdravă năde lemn st ă tea rezematăde pervazul ferestrei. dragul meu! — Oh! N-o sămădespart aş a de tine. D'Artagnan abia s-a urcat ş i o să -i fie ş i mai greu s ăcoboare.. ieş i îndată afară . — Haide. Uite un servitor harnic ş i treaz în orice clipă . — Da. De altfel. Ş i gîndul acesta îl fă cu să tacă . Aramis spuse: . Bazin oftăcu nă duf ş i se duse săcaute scara. măgă se ş ti la hanul „La Că pri ţ a". din nenorocire. n-ai v ă zut? D Artagnan tocmai se pregă tea să -l încredinţ eze căpentru el e floare la ureche săcoboare. îngă imăBazin. Bazin întinse braţ ele. în clipa aceea tocmai punea piciorul pe prima treaptăa scă rii ş i începea săcoboare. lîngăbucatele ră mase de la masă . se frecăla ochi ş i dă du săpunăiar capul jos. În dreptul ultimelor case. scara gră dinarului. Dup ăcîteva clipe. de la opt seara pînăla ş ase dimineaţ a intri pe fereastră . Într-adevă r. — Ră mîi cu bine. nu asta.ţ inînd de frîu cei doi cai. — Tii! se minunăd'Artagnan. noi mai schimbă mo vorbăpînăieş im în capul satului. el ră mase la fereastr ă . somnorosule. dacăai nevoie de mine. zise Aramis. Cît despre Bazin. dornic să -ş i scruteze prietenul pînăîn adîncul sufletului. Aramis aruncăo privire pă trunză toare. sim ţ indu-i. o femeie ar urca ş i ea pe o scarăca asta. Amîndoi o pornirăspre ş opron: Planchet. Ş i îş i luăspada ş i mantia. Aramis fluierădupăBazin.. flecă rind despre vrute ş i nevrute. Oricum.puţ in de un ceas. cei doi prieteni str ă bă turăîntreg satul. „Vrea săse încredin ţ eze căplec" – cugetăd'Artagnan în sinea sa. lasă -măsăte însoţ esc. vremurile astea s-au dus. Uite ce va săzicăun mijloc de legă tură .

ră spunse Aramis. Bă gase de seamăcăîntre casa unde stă tea doamna de Longueville ş i mînă stirea iezui ţ ilor se aflăun loc descoperit. eu ră mîn mai departe în umilinţ aş i lenea mea. astfel încît nu puteai ră tă ci drumul. Că lă reţ ii dă durăpinteni cailor ş i se îndreptarăspre Paris.— Haide. zise d'Artagnan. închis doar de un gard de mă ră cini. apoi strînse încăo dat ămîna lui Aramis. Dar abia fă curăvreo douăsute de paş i. Norocul e ca o curtezană . a ş a cum faci tu de pildă . dar. norocul î ţ i surîde. iubesc cu înfocare mîine. tu eş ti singurul care ş tii să -ţ i alegi un scop ş i încăsă -l atingi pe nesimţ ite. nu-l lă sa să -ţ i scape. Dar îţ i repet căsînt o împerechere de contraste. D'Artagnan ajunse la gardul de mă ră cini ş i se pitulăîn spatele lui. D'Artagnan se lă săîntr-un genunchi. se vedea destul de bine. Trecînd pe dinaintea casei unde s-a petrecut scena povestitămai sus. care eş ti atît de hotă rît în planurile tale. s ănu te miş ti. nu se va întoarce singur. Î ţ i mul ţ umesc pentru gîndurile tale bune ş i mai ales pentru frumoasele amintiri pe care prezenţ a ta le-a trezit în sufletul meu. La capă tul gardului de m ă ră cini. Vezi bine cănu pot sămăangajez. Caut ăs ăstai pe lîng ă drum ş i aş teaptă -mă . lucrurile-s hotă rîte. Într-adevă r. Cît despre mine. bă gase de seamăcăfereastra cu pricina se luminase din nou. vrînd sădea ocol satului. „Minţ i. ş i era încredinţ at c ăAramis nu s-a întors acasă . Ră mîi aici. deci poart ă -te cu el aş a cum se cuvine. să ri jos. curînd auzi un zgomot de paş i. ş i d'Artagnan opri calul dintro smucitură . Poate cămai înainte de un ceas i-ar fi fost greu sădibuie gardul de mă ră cini. domnule? se sperie Planchet. Planchet ş i încă lecase. D'Artagnan încă lecăş i el. pitulîndu-se unde era . în ciuda norilor ce-o ascundeau din cînd în cînd. Dimpotrivă . Se îmbră ţ iş ară . dar luna tocmai se ridica pe cer ş i. dragul meu! urmăAramis. ş i viceversa. — Ce-aveţ i de gînd. sănu uiţ i. Aramis ră mase drept ş i nemi ş cat în mijlocul drumului pînăîi pierdu din ochi. azvîrli frîul lui Planchet ş i. — Pă i dacă -i vorba ne aş a. dacăaşfi un om ca oricare altul. tră gînd pistoalele din coburi. urmează -ţ i calea. m-ar ispiti grozav. Cu bine! — Va săzic ă . pa ş ii se opriră . credemă : ceea ce ură sc astă zi. Propunerea mea nu te ispiteş te? — Dimpotrivă . iar cînd se va întoarce. precum ş ioş uş oteală nedesluş ită . prefă cutule! cuget ăpentru sine d'Artagnan." — Cu bine. vorbi d'Artagnan. ş i le vîrî la cingă toare. s ănu-ş i închipuie cumva căm-a tras pe sfoară . dragăprietene. D'Artagnan să ri peste ş anţ ul din marginea ş oselei ş i o luăpeste cîmp.

d'Artagnan. Acum te am la mîna. Ş i-i să rutătandru mîna. D'Artagnan se folosi de aceastăîmprejurare ca s ăcaute un locş or în mă ră ciniş . cînd auzi sunînd un glas dulce ş i melodios: unul dintre cei doi oameni era o femeie îmbr ă cată în haine de cavaler. Fii deci prudent.ş i amîndoi îş i continuarădrumul spre mîn ă stirea iezuiţ ilor. adicăpe linia desp ă rţ itoare dintre Ile-de-France ş i Picardia. — Ah! exclamăcavalerul cu glas dulce. curioasa poate ş i ea precum era ofiţ erul. cu o pă lă rie pe cap ş i cu alta în mînă . ş tiu c ăe ş ti viteaz ş i gata de aventur ă . spre adînca nedumerire a lui d'Artagnan. ci al întregii noastre tabere. după moş ia pe care o stă pînea. — Vîntul mi-a smuls p ă lă ria. Aramis se întoarse rîzînd. cînd e vorba să -mi porunceascăo voce atît de fermecă toare. pă rul de aur ş i chipul nobil al ducesei de Longueville. care ş tia dinainte că Porthos. dragul meu René. fii înţ elept.. dar nu eş ti numai al meu. d'Artagnan recunoscu ochii mari. — Oh! se auzi o altăvoce în care d'Artagnan recunoscu vocea lui Aramis. — Măsupun întotdeauna. pe cît eş ti ş i om de lume. dar nedumerirea i se risipi numaidecît. Într-o clipităse ş i hotă rî pe unde săapuce: are sămeargăpînăla . ieş ea de dup ăun nor ş i. albaş tri. — Bun! zise d'Artagnan.mă ră ciniş ul mai des. nu vezi? Ş i Aramis alergădupăpă lă ria dusăde-a rostogolul de vînt. era un du Vallon. spunea glasul cel dulce. aflase acum că . ridicindu-se ş iş tergîndu-ş i genunchiul murdar de pă mînt. da. prin ţ es ă . rosti Aramis. Îţ i jur. de unde săpoatăarunca nestingherit o privire că tre îndoielnicul cavaler. În clipa aceea se ivirădoi oameni. Chiar în acea clipă . aş a cănu va trebui decît săridică m o lespede de piatrădin faţ a uş ii ş i vei avea la îndemînăo ieş ire. în împrejurimile oraş ului Noyon trebuia săcaute această moş ie. eş ti partizan al Frondei ş i amantul doamnei de Longueville. dupănumele de familie. doamnă . se numea de Bracieux ş i cădin pricina acestei moş ii Bracieux se judeca cu episcopul de Noyon.. — Da. — Ce este? întrebăAramis. luna. cădac ăonoarea noastrăn-ar fi legatăde toate aceste precauţ ii ş i dacănu mi-aşprimejdui decît viaţ a mea. — Fii liniş tit. Aş adar. sub raza-i indiscretă . XII DOMNUL PORTHOS DU VALLON DE BRACIEUX DE PIERREFONDS Mulţ umit ăcelor spuse de Aramis. Povestea asta n-are săse întîmple: am descoperit un fel de trecere subterană .

lă muririle primite furădintre cele mai mulţ umitoare. care se mă rginea cu a sa. Temeiurile unei asemenea judecă ţ i i se p ă rurăatît de cumin ţ i lui d'Artagnan. ca săle punăcap ă t o dată . Acum se numea du Vallon de Bracieux de Pierrefonds ş i îş i avea reş edin ţ a pe proaspă ta-i proprietate. mai mult ca sigur. Acesta fusese întradevă r în har ţ ăcu episcopul de Noyon. are săţ in ăcalea drept înainte. ieş i din oraşprin poarta Saint-Dents. Planchet. D'Artagnan cunoş tea Villers-Cotterêts. Era unul dintre acei normanzi ş ireţ i care nu spun nici da. Porthos nă zuia în chip vă dit la cea a marchizului de Carabas.Dammartin. cunoscînd-o cît e de limbută . D'Artagnan aflăcămoş ia Bracieux se gă sea la vreo patru leghe de oraş . susţ inu sus ş i tare c ăîl va urma pe d'Artagnan pînăla capă tul lumii. care stă tea cu frica-n sîn de cînd cu p ă ţ ania lui. oricine . adică„La Delfinul de aur". acolo are s ăîntrebe de moş ia Bracieux ş i. ş i urmat de Planchet. De astădată . încît nu stă rui ş i. cei doi că lă tori ajungeau la Dammartin. ar muri de teamădac ăea ar ş ti ceva. ş i. hangiul era un picard blajin ş i deschis care. le d ă du bucuros toate lă muririle. unde se încruciş eazădouădrumuri. Ar fi putut săg ă seascăal ţ i cai. recunoscînd în Planchet pe unul de prin pă rţ ile lui. Porni deci spre oraşş i trase la hanul unde tră gea el de obicei. Atunci d'Artagnan îl sfă tui s ă -i dea m ă car de veste nevesti-si. unde se oprirăsăprînzească . d Artagnan o porni mai departe. din pricina mo ş iei Pierrefonds. Hangiul de la „Leb ă da crucii" se culcase. urîndu-i-se s ătot umble prin judecă ţ i. că ci întunericul te fereş te de multe. pe la opt seara. dar aveau de stră bă tut o pă dure întinsăş i lui Planchet. potrivit ră spunsului. o porni de la hanul „La Că pri ţ a". Era prea tîrziu ca sămai cear ăvreo lă murire. În lipsa unei alte mă riri. D'Artagnan amînătreaba pentru a doua zi. Moş ia Bracieux se afla la vreo cîteva leghe de VillersCotterêts. celă lalt la Compiègne. Aici. aş a căd'Artagnan trebuia săaş tepte pînădiminea ţ ă . e adevă rat. Numai căîl rugăpe vechiul să u stă pîn s ăporneascăla drum pe înserate. A doua zi dimineaţ ăchemăhangiul. că ci în acea vreme Villers-Cotterêts era o reş edin ţ ă regală . din care el nu pricepea o iotă . pe cîtăvreme el. dar c ănu trebuia săse oboseascăsă -l caute acolo pe Porthos. fie căar apuca drept înainte. pricepînd totuş i cu chiu cu vai cătrebuie s ăţ in ăcalea înainte. ş i care socotesc întotdeauna căs-ar face de ruş ine dacă -ar ră spunde de-a dreptul la vreo întrebare. ca săfie liniş tită . nici ba. cumpă rase mo ş ia Pierrefonds. cînd pîcla începea s ăse îndeseascăpe str ă zi. adă ugînd acest nou nume la cele vechi ale sale. Caii goniserăzece leghe peste zi ş i erau frînţ i. fie căar apuca la stînga. Pe la opt dimineaţ a ajunserăla Nanteuil. ori are săfac ăla stînga. luînd de bunăo asemenea deslu ş ire destul de îndoielnică . unde însoţ ise curtea în două sau trei rînduri. La miezul nopţ ii. dar Planchet ră spunse cu multăînţ elepciune cum că nevastă -sa n-o sămoarăde grija lui. unul ducînd la Soissons.

reluîndu-ş i vechile sale îndeletniciri. se întorsese la supuş enia de odinioarăş i nu se simţ ea cîtu ş i de pu ţ in ruş inat sămanînce ceea ce ră mînea de la masa lui d'Artagnan. d'Artagnan gă si bucatele gata pregă tite. razele bogate ale soarelui stră bă teau piezi şprin luminiş uri. d'Artagnan îş i dă dea seama căprietenul lui nu putea să locuiascăacolo: turnurile. d'Artagnan ză ri drumul de care i se vorbise ş i. stă teau cufundate în umbră . cugeta în sinea sa că . Ierburile. Nu avea motiv săse plîngăde o asemenea grijă . Ş i mai era ceva ce nu-i plă cea lui Planchet. Ai fi zis căun uriaşs-a nă pustit asupra lor cu toporul. ş tiu bine ce i-aşr ă spunde lui d'Artagnan.ş i dacă -l stă pîneş te cumva domnul Porthos. la poalele cîtorva că su ţ e risipite ici-colo. trebuiau săurmeze drumul care ducea de la Villers-Cotterêts la Compiègne ş i. N-aveau cum săse ră tă cească . o datăieş iţ i din pă dure. cum nu se ruş inau nici doamna de Motteville ş i doamna de Fargis sămă nînce ceea ce r ă mînea de la masa Annei de Austria. nu-i plă cea s ătreacănoaptea printr-o pă dure. săapuce la dreapta. trebuie săte simţ i fericit cum nu se mai poate într-un asemenea rai. să tul de mirosul st ă tut al Parisului. Aş a căse aş ezăla masă . acoperite unele cu ţ iglă .îş i aduce aminte. Sănu-i spui cumva Porthos. pe care la vederea că lă torilor veveriţ e sprintene se că ţ ă rau cu repeziciune. spune-i de Bracieux sau de Pierrefonds. florile. nici chiar du Vallon. Altfel îmi încurci toate socotelile. d'Artagnan se pomeni deasupra unei vă i minunate. pă mîntul ă sta zic ş i eu căe muncit cu grijă . anume căo săporneasc ă la drum cu burta goală : drept care. atunci cînd por ţ i trei nume legate de tot atîtea moş ii. Abia pe la ceasurile opt puturăsăplece. ş i trunchiurile bă trînilor stejari." Cît despre Planchet. Pe mă surăce se apropia de castelul ce-i atră sese din prima clipă privirea. ca niş te perdele de vă l auriu. halal de el! — Drace! fă cu d'Artagnan. altele cu . în fundul că reia se vedea dormitînd un mic ş i fermec ă tor lac. oare Porthos a stat de vorbăcu ducele de Longueville ca să -l cumpere? — Pe legea mea. Castelul ă sta aparţ ine mi se pare vechii familii de Orléans. — Oho! murmurăel. erau parcăciopîrţ ite. nu mai încape vorbăcăPlanchet. apoi clă tinădin cap. frunzele dă ruiau dimineţ ii o mireasmăce-ţ i umplea inima de bucurie. în ciuda faptului căar ă tau atît de falnic încît pă reau clă dite abia ieri. lumina abia pă trundea prin bolta frunziş ului des. D'Artagnan. pă să relele cîntau prin frunziş ul copacilor înal ţ i. zicîndu-ş i: „Dacăaşfi Porthos ş i dacă d'Artagnan ar veni să -mi propunăceea ce vreau eu să -i propun lui Portnos. Ajuns la capă tul drumului. Ici-colo. La marginea pă durii. atunci cînd se trezi. domnule. turnurile unui uriaşcastel feudal. el nu se gîndea la nimic: mistuia ceea ce înfulecase. la capă tul drumului. Era o dimineaţ ăfrumoasăde primă vară . deschise gura Planchet.

S-ar putea oare săfie dînsul? Auzindu-i vorba plinăde mirare. acoperiţ i de sus pînăjos de galoane. iar cei doi drumeţ i puturăsăvadă . că lare pe o matahalăde cal. că tre omul acela de vazăş i cei doi valeţ i. De astădată . Domnul Porthos era înalt de aproape ş ase picioare ş iă sta nici mă car cinci nu are. miş cîndu-ş i fă lcile uriaş e. Doamne. care ducea la o poartăde grilaj. D'Artagnan îş i struni calul ş i porni înainte la trap. Drumul ducea drept la castelul cel mîndru. ş i care. întocmai cum era vopsităş i poarta. parcăghicindu-i gîndurile. plesnind de să nă tate. cum te-ai mai îngră ş at. în modestia lor. ş i care. cu suli ţ ele din vîrf ş i cu brîiele transversale aurite. ce bucurie pentru monseniorul ş i st ă pînul meu du Vallon de Bracieux de Pierrefonds! — Mousqueton. stă tea un fel de senior în niş te straie verzi ş i aurii. dragul meu! Va săzic ăstă pînul t ă u e aici? — Văaflaţ i pe moş ia sa. În dreapta ş i în stînga avea doi valeţ i. aş a că plecă ciunile cetei adunate acolo se întoarserăş i ele c ă tre acest nou soare ce-l umbrea pe cel vechi. porni în goanăc ă tre matahala de cal. „A! îş i zise d'Artagnan. nă du ş it de atîta sforţ are. mutra rumenăş i zîmbetul cel atît de gră itor al lui Mousqueton. care era. cu giruetele-i senioriale spin-tecînd vă zduhul. în toată stră lucirea lor. domnul d'Artagnan! repeta Mousqueton. era Mousqueton. rosti Planchet. — Sfinte Iisuse! Domnule! exclamăPlanchet. Pe m ă surăce se apropia. Domnul d'Artagnan! O. faţ ăde stră moş ul să u de pe culme. spre deosebire de prefă cutul de Bazin.stuf. buh ă it de trai bun. ceea ce era un filfizon din ceaţ a ducelui d'Enghien faţ ăde un cavaler în armurăde pe vremea lui Carol al Vll-lea. o mulţ ime de oameni adunaţ i acolo se ploconeau adînc în faţ a lui. pă reau sărecunoascădrept nobil stă pîn un frumos castel clă dit că tre începutul domniei fui Henric al IV-lea. d'Artagnan era încredinţ at c ăare înaintea ochilor reş edinţ a lui Porthos. Săfie oare seniorul du Vallon de Bracieux de Pierrefonds? Ei. omul de pe cal se întoarse încet ş i cu un aer grozav de mă re ţ . se lă săsălunece de pe matahala lui de cal ş i se apropie cu pă lă ria în mînăde ofiţ er. un Mousqueton gras ca un porc. — Ce chipeşte-ai fă cut. cum ai mai înflorit! . recunoscîndu-l pe d'Artagnan. — Totuş i. Ia te uităce de mai plecă ciuni i se fac. Zece minute mai tîrziu. iar Planchet potrivi pasul fugarului să u dupa cel al stă pînului. care la rîndu-i credea de asemenea că -l recunoaş te. — Domnul d'Artagnan. Zicînd acestea. ochii mari. ce s-a mai pipernicit de cînd nu-l mai cheamă Porthos!" — Nu se poate săfie el. d'Artagnan ajunse în capul unei alei mă rginite de plopi. urmăd'Artagnan. i se pă rea că -i recunoaş te tr ă să turile. Într-adevă r. În mijlocul aleii.

fă cîndu-i săcreadăcăPlanchet este un senior deghizat. — Chiar eu. Oh! domnule. cît măreped eu săvestesc seniorului sosirea sa. — Scump prieten! fă cu d'Artagnan. dezamă girii încercate în tinereţ e. — Ei. ferindu-se sărosteascăvechiul sau noul nume al lui Porthos. acum domnule. destul de bine. că ci nu vreau ca stă pînul meu săafle de sosirea dumneavoastrădecît de la mine. mai sprinten. O da. ş i apoi nu vă d decît mutre să tule. fie în locul domnului de Gassion. zise Mousqueton. în cea mai adîncătainiţ ăa inimii sale. urmăMousqueton. într-atît de mult preţ uiau rangul lui Mousqueton. pref ă cîndu-se cănici nu m ă cunoaş te. fie în locul domnului de Bassompierre. mi se pare căadulmec de aici cel mai îmbietor miros de frigare ş i căvă d o mulţ ime de ajutori de bucă tari rînduindu-se-n ş ir ca săne întîmpine. Planchet ş i Mousqueton se îmbr ă ţ iş arăcu o bucurie care miş căadînc pe cei de faţ ă . Nu mi-ar ierta-o dacă -mi ia altul înainte. Va săzicănu ne-a uitat! — Săv ăuite?! EI?! strig ăMousqueton. cu braţ ele deschise ş i cu ochii plini de lacrimi. ş i ce . ori atunci nu l-ai cunoscut pe Mousqueton. iar pomii. — Îngîmfat faţ ăde un vechi prieten?! Niciodată .continua d'Artagnan săînş ire neobosit schimbă rile pe care îndestularea le adusese înfometatului de odinioară . Ză u. ţ opîrlanilor. doar nu era zi sănu aş teptă m vestea căaţ i fost numit mareş al. Pă i cum adic ă . Numai că voiam sămăconving dac ăn-ai devenit cumva vreun ingîmfat. domnule. — Cît despre mine. care m-a l ă sat douăceasuri într-un ş opron. îngă dui ţ i-mi săv ăp ă ră sesc. — Aş a mai zic ş i eu! se învoi Planchet. nici tu politicăpe aici. omul rîde din inim ăş i plînge de bucurie. da. fă cu asta singur. în vreme ce Planchet. Tu nu eş ti ca tic ă losul de Bazin. D'Artagnan lă săsă -i fluture pe buze unul din aceie rare zîmbete melancolice. urcîndu-se pe calu-i voinic cu ajutorul a douăsuflete miloase. Planchet! N-ai gîndit una ca asta despre mine. Nici tu mistere. zise Mousqueton. ră mîneţ i în preajma domnului conte d'Artagnan ş i str ă duiţ i-văsă -l cinstiţ i cum văpricepeţ i mai bine. uite. nici tu pelerină . domnule. în loc de frunze ş i de flori. prevă ză tor ca întotdeauna. oare săfii chiar tu? strigă Mousqueton. semne bune! zise d'Artagnan. domnule. care încercase zadarnic să -l cuprindăcu braţ ele. —Ş i acum. rosti Planchet. desprinzîndu-se de Planchet. ceea ce era mai degrab ăo mă rturie întru lauda trupeş eniei calului decît a iuţ elii copitelor sale. care supravieţ uiser ă . prinse glas Planchet. — Ei. — Iar voi. Ş i. —Ş i prietenului tă u Planchet nu-i spui nimic? — Prietenului meu Planchet?! Planchet. Mousqueton porni pe iarba aleii în trap mă surat. sînt g ă tiţ i cu panglicuţ e verzi ş i trandafirii. s ă rind din ş aş i întinzînd braţ ele la rîndul lui spre Mousqueton. mi se pare cănatura îns ă ş i e-n să rbă toare. mulţ umesc lui Dumnezeu.

în clipa cînd descă lecă . revă zîndu-te acum. oh! murmurăpentru sine d'Artagnan.bucă tar trebuie s ăaibădomnul de Pierrefonds. D'Artagnan îl scrut ăcu privirea. Dacărealitatea e pe mă sura aparenţ elor. Ş i Porthos scoase un al doilea oftat. ce fericire săte revă d. murmurăPorthos. Va săzic ănu m-ai uitat? — Săte uit?! Pe tine?! Ah. îi privea cu o umilă curiozitate. inima lui zvîcni plinăde bucurie înaintea b ă rbatului falnic ş i cu chipul impună tor. prietenii credincioş i. — Ah. da. — Oricum. se pot uita oare cele mai frumoase zile ale tinereţ ii. am fă cut destule în vremea noastrăş i i-am dat mult de furc ăbietului cardinal. că ci. str ă in de orice pornire egoistă . în rîndul din faţ ă . el. Ş i oftă . . fii binevenit. nu existăo singurăclipă din vechea noastrăprietenie care sănu-mi reînvie în minte. C Ă BOGĂ Ţ IA NU ADUCE FERICIRE D'Artagnan împinse poarta de fier ş i se vă zu în faţ a castelului. scumpe du Vallon. Da. sînt pierdut. care se dă dea în vînt dupăbucatele de soi ş i din belş ug încăde pe vremea cînd se numea numai domnul Porthos! — Tacă -ţ i gura! i-o retezăd'Artagnan. primejdiile înfruntate împreună ?! Aşspune că . Măsperii. — Da. cum am dat greşş i cu Aramis. încercînd sără suceasc ăsfîrcul cochet pe care mustaţ a lui ş i-l pierduse în singură tate. din clipa cînd îi recunoscuse pe d'Artagnan ş i Planchet. care îi amintea de un om blajin ş i viteaz. la sfîrş itul că reia a avut ş i dînsa bună tatea săaş tearnăcîteva rînduri. îş iş tergea ochii: bietul de el. plîngea întruna de bucurie. — Oh. care-s o încîntare: am patru ogari socotiţ i cei mai iuţ i din tot ţ inutul ş i o haităcare n-are pereche la două zeci de leghe în jur. tu măvei ajuta s ă -mi regă sesc voioş ia. Alergăîndat ăspre Porthos ş i i se aruncăîn braţ e: toatăservitorimea. scumpe d'Artagnan! exclam ăel cu o voce care trecuse de la bariton la bas. înş iruităîn cerc la o dep ă rtare respectuoasă . Mousqueton. Prietenul meu săfie mai puţ in fericit decît pare? Appi spuse cu glas tare: — Înainte de toate aşdori sămăprezin ţ i doamnei du Vallon. un soi de uria şse ivi pe treptele de la intrare. Un om atît de fericit nu-ş i va pă ră si niciodatătihna. că ci miaduc aminte de îndatoritoarea invitaţ ie ce mi-ai fă cut-o într-o scrisoare. Mîine gonim iepuri pe cîmpurile mele. Să fim drepţ i cu d'Artagnan. REGĂ SINDU-L PE PORTHOS. XIII CUM D'ARTAGNAN ÎŞ I DĂSEAMA. a ş a ca o sădau greşcu el. Porthos îl luăde braţ pe prietenul să u. urmăPorthos cu o voce stinsă . drag ă prietene.

ciubuce aurite. — Sînt doi ani de cînd am pierdut-o pe doamna du Vallon. Porthos oftăpentru a cincea oară . Sînt vă duv ş i am patruzeci de mii de livre venit pe an. e ş ti bogat ş i liber? întrebăd'Artagnan. — Uite. curios s ăp ă trundălucrurile. niscaiva necazuri de familie. — Da. Ai vreo durere? Ori poate s ă nă tatea. — Vai! suspinăPorthos. — Aş adar. schimbare ce m-a ş i hotă rît s ăcumpă r moş ia asta. se învă ţ ase cu ciudă ţ eniile mele ş i-mi trecea cu vederea micile slă biciuni. mai să nă tos ca oricînd. din apropiere de Corbeil. aici la mine e un aer minunat. — Sînt să nă tos tun. Tii.Porthos oftăpentru a treia oară . Din pricina asta am pă ră sit castelul du Vallon. — Totuş i e un vin din partea locului. fă cu el. dragul meu d'Artagnan. Ş i iată . pînăla urmă . zise el. — Pă i dacă -i aş a. dragăprietene. — Pă i asta-i podgorie în lege. — Drace. ce te face săoftezi? . De sus pînăjos numai aură rie: corni ş e aurite. totuş i. — Mda. Nu era o femeie prea domoalădin fire. — Da. a ş a tr ă iesc eu. fotolii cu lemnul aurit. s-ar zice căte-apas ăceva.. O masăîncă rcatăaş tepta. — Nu. — Ei. c ădoar nu-ţ i hr ă neş ti iepurii numai cu cimbriş or? —Ş i de vinul meu. Carnea e foarte fragedă . la poalăde munte. — Mai vreau. ca sămăstabilesc pe moş ia de Bracieux. — Familie! Din fericire. — Te felicit. zise Porthos. conveni Porthos. pasc pe pă ş unile mele.. Haidem la masă . îmi d ăvreo patru sute de vedre pe an. mormă i d'Artagnan.. mă rturisi d'Artagnan. Intrarăîn castel. îl mă guli d'Artagnan. am ră mas singur pe lume. Dobor un bou dintr-un pumn. te fericesc: nici regele nu tr ă ieş te ca tine. o costiş ăspre miaz ă zi. rosti Porţ hos. — Drace! E straş nic! exclamăd'Artagnan. — Atunci. dragul meu. Biata doamnădu Vallon. E de la berbecii mei. Gustădin costiţ a asta. măg ă seş ti la fel de îndurerat. continua Porthos ş i obrazul i se încreţ i de durere. Aerul dimineţ ii mi-a fă cut o foame de lup. nu? — Grozav. vrei? — Abia aş tept. mai de grabăia din iepurele ă sta pe care l-am vînat ieri din pă durile mele.. — Ză u?! — Da. care sînt minunate. am auzit căMazarin îl hr ă neş te ca vai de lume. D'Artagnan îi ţ inea socoteala suspinelor. Bun. ce zici? întrebăPorthos.

care nu voiau să devinăduci. Porthos?! Tu. a trebuit săfac avansuri ş i le-am fă cut. luminat la faţ ă ." Apoi. — Bag de seamăcu plă cere căţ ii pe lîngătine acelaş i flă că u vrednic. auzind zgomot. ş i starea asta mămacină pe dină untru. în sfîrş it. rosti el. dar nu m-a ajutat săle devin prieten. munţ i. cu tine am săfiu deschis: nu sînt fericit. sfîrş ind vorba prietenului să u. din Carol cel Mare. Ba dimpotrivă . cuvântul te poate face săomori treizeci de mii de oameni. Ah. cu gura plinăş i cu ş ervetul în mînă . — Tu nu eş ti fericit.ş i la ceremonii. titlul ă sta. care se mulţ umeau săfie seniori. — Da. — Monseniorul m-a chemat? întreba Mousqueton. e adevă rat. pe care nu poţ i să -i vezi fă r ăs ăte simţ i umilit. Aici voi izbuti. însă . am toate astea. Zicînd acestea. dragul meu. dou ăsau trei sticle se clă tinarăş i că zurăpe jos. doamna du Vallon. Înţ elegi. de-aşfi mă car. prin uş a deschisă . La început. în sfîrş it. Asta le-a închis gura celorlalţ i. eş ti ce eş ti prin tine însuţ iş i nevasta nu-ţ i poate înjosi numele. Porthos parcăînghiţ i cu greutate în sec. pref ă cîndu-se în cioburi. spuse d'Artagnan. Dar tu ş tii. pă duri. era de o nobleţ e îndoielnică . ş i eu nu pot s ăspun nimic. Au spus ca e ceva scîrbos. Închipuieş te-ţ i cătoţ i sînt nobili de ţ arăcare au cîte un titlu oarecare ş i pretind căse trag din Pharamond.. mă rturisi Porthos. am venit eu săţ i-l aduc astă zi. D'Artagnan surîse: gă sise punctul slab ş i se preg ă tea săloveasc ă . p ă ş uni. Porthos s ă ri în sus. — Doamna du Vallon. măplictisesc. nu-i aş a? zise d'Artagnan. . cu glas tare: — Ei bine! dragăprietene. — Baron. c ănu-ţ i spun o noutate) a fost mă ritatăcu un avocat. tră iesc singur. Eu am omorît doi. — Ah! strigăPorthos. Ah! De-aşfi baron! „Bun! cugetăd'Artagnan. zise el. peste tot. Ei au gă sit asta scîrbos. tu nu eş ti fericit? — Dragul meu. dar sînt singur în mijlocul lor. de se cutremurătoatăîncă perea.— Dragul meu... pricep: eş ti înconjurat de niş te calici. îl vă zu pe Planchet. d'Artagnan. — Aha. cum eram ultimul venit. Prima oară( ş i cred. toţ iă ş tia de-aici. — Dar. Porthos îi ară tăcu mîna săstrîngăcioburile. Porthos pă li un pic ş i goli o stacanăuriaş ădin viniş orul lui de pe costiş ă . tu. nefiind de vi ţ ănobil ăca vlă starele unor Coucy. care ai un castel.. ori cel puţ in din alde Hugo Capet. care ai un venit de patruzeci de mii de livre pe an. înţ elegi. — Nicidecum. pe care îl doreai tu. Aş a căsînt izolat. alergănumaidecît ş i. ori ale unor Rohani. cum sînt viconţ i ori conţ i. trec înaintea mea ş i la biseric ă . urmăel. Mousqueton.

— Tii. — Ei. Dar te previn. adică atunci cînd măprinde urîtul. săînfrun ţ i . neispr ă vitul. Porthos. — La naiba! mormă i Porthos. — Pe urmă . cuvîntăd'Artagnan. Alei de castani ş i tei acopereau cel pu ţ in treizeci de pogoane. zise d'Artagnan. — Da. Apoi ridicăglasul: — S-a pricopsit. Totuş i săamînă m convorbirea pe mai tîrziu. atunci socoteş te-te un om fericit. prin crîngul bogat ş i printre arbuş tii din capă tul fiecă reia se ză reau iepuri pierind în aluniş uri ş i zbenguindu-se prin iarba înaltă . trimit sămi se aducăpuş ca. Gredinet aleargăsăcaute vînatul ş i-l duce singur la bucă tă rie: l-am dresat anume. ră spunse Porthos. — Bucuros. fiindcăoamenii tă i s-ar putea s ăintre la b ă nuieli. îl încunoş tinţ ăPorthos. Poate căiscoadele miş unăş i prin partea locului. Mouston! porunci Porthos. Ghiceş te. mai vînez cîteodată . duhnea de la o po ş t ăa sergent de cavalerie. relua Porthos. nu m-ar pă ră si pentru nimic în lume. ca nu cumva săspui c-am avut ascunziş uri faţ ăde tine: ar trebui negreş it să -ţ i schimbi felul de viaţ ă . Ei bine. să -l lă să m pe Gredinet. Ş i cum amîndoi mîncaserăpe să turate. — Pă i asta-i grozav de plă cut! exclama d'Artagnan. adă ug ăPorthos. ş i dacăheleş teul e la fel de bogat în peş te cum e desiş ul în iepuri. cîinele meu favorit. Asta-i o desfă tare de rînd. Dar noi discutam ceva cînd a dat buzna neispr ă vitul ă sta. — Da. cu un nou oftat. — Ai spus Mouston? Aha. de vreme ce ai pă strat patima vînă toarei. — Pe legea mea. dră guţ ădihanie! se minunăd'Artagnan. — Bucuros. ş i m-apuc sătrag în iepuri.— E intendentul meu. — Prietene. las pescuitul în seama lui Mousqueton. „Ş i-i zice stă pînului să u monseniore" – se gîndi d'Artagnan. săîncingi spada. — Cum adică ? — Va trebui săîmbraci iară ş i zalele. Săne întoarcem la ale noastre. — Întocmai. vin ş i m-aş ez pe una din b ă ncile astea de marmură . pornirăsăfacăînconjurul unei minunate gră dini. cade bine săne plimbă m prin parc. Ş i-apoi. dragăPorthos. după -masă . încuviinţ ăPorthos. încuviinţ ăPorthos. da! I-ai scurtat numele: Mousqueton era prea lung. parcul se dovedeş te pe mă sura tuturor celor de aici. dragăprietene. Sînt gata s ăţ i-l dă ruiesc dacăvrei. În schimb. Grozav de plă cut! D'Artagnan însa nu le mai ţ inea socoteală . la care s-a adă ugat ş i aceea a pescuitului. că ci am început sămăcam satur de el. — Du-te. se vede cît de colo – ş i adă ugăş optit: Dar mi-e credincios trup ş i suflet. căe vorba de lucruri serioase. strig dupăGredinet. acum. se învoi d'Artagnan.

lor săle fii devotat. — Atunci. ce vrei? regii ş i reginele au toane ciudate cîteodată . eş ti de-al nostru.aventura. Ş i nu ne mai poartăpic ă ? — Te înş eli. — Da. lor săle fii devotat! repet ăPorthos. aflăcăvin la tine din partea cardinalului. Dar. — Cum? Regina?! — Pentru a ne că pă ta încrederea i-a dă ruit chiar faimosul diamant. cu bunu-i sim ţ dintotdeauna. Cu atît mai bine. —Ş tii căa devenit prietenul nostru? replic ăd'Artagnan. dragăprietene. tu . i se ală turăd'Artagnan. pricep. Ai fă cut burt ăş i braţ ul tă u nu mai are îndemînarea ce-a dat atîta de furcăg ă rzilor cardinalului. Porthos nu pricepu prea bine. mormă i Porthos. Ei bine. ca ş i cum s-ar fi aflat tot în 1640 ş i ar fi fost vorba de adevă ratul cardinal. drace! mormă i Porthos. a ajuns iară ş i în mîna reginei. ş i întinse înainte un braţ gros cît o pulpăde berbec. Ţ i-aduci aminte de el? — Da' cum nu! Cel care ne-a pus atîtea beţ e în roate pe vremuri ş i care ne-a silit s ăbatem atîta drumurile. — Oh. — Totuş i. Ş i ce vrea de la mine Eminenţ a-Sa? — Eminenţ a-Sa vrea săte aib ăîn slujb ă . Doamne. dar săne amintim cănu era dă ruit cu o prea mare putere de înţ elegere. Cuvântul acesta îl tulburăpe Porthos. ş tii cum fă ceam pe vremuri. — Aş adar. în clipa de faţ ă . trebuie săne avîntă m în luptă ? — Ei. — Da. habar n-am în ce chip. să -ţ i verş i ca ş i odinioarăsîngele de-a lungul drumurilor. ş i dup ăaceea regina. braţ ul mi-e încăzdravă n. spui cătocmai contele de Rochefort i-a vorbit de mine cardinalului? — Da. spuse d'Artagnan la rîndul să u. cel pe care l-ai împuns în trei rînduri cu spada. diamantul pe care l-am vîndut domnului des Essarts. dragul meu. Porthos. m ă rturisi Porthos. ei împart averile ş i titlurile. În sfîrş it. ei ţ in în mîna lor bogă ţ iile ş i onorurile. de altfel. —Ş i cine i-a vorbit de mine? — Rochefort. ş i care. eş ti de partea lui Mazarin. — Cu atît mai bine. Porthos. — Adică . prietene? — Eu? Nicidecum. te-ai mole ş it. — Oho! fă cu el. La urma urmelor. — Asta-i ş i pă rerea mea. nu ş tiam. cum ş i merita. Deci. asta-i înţ elept ş i aş a poţ i să -ţ i atingi ţ elul. ţ i-o jur. Eu sînt cel care nu-i port pic ă . continuăel. ş tii. sau de partea prinţ ilor? — Eu nu sînt de partea nimă nui. ar fi fă cut poate bine săţ i-l dă ruiascăţ ie. — Prin urmare. da! —Ş i împotriva cui? — Ai urmă rit ce se petrece în politică . — O. — Nu.

. ba mai mult. dar măvoi auce cum plec de la tine. —Ş i spui căai stabilit ş i oarecari condiţ ii în ce măpriveş te? — Minunate. n-am ş tiut săne preţ uim norocul. „Se teme sănu fi venit cumva să -i cer bani cu împrumut". aş a mi-ai spus. Închipuieş te-ţ i. Ţ elul tă u este un titlu. prietene.ş i săcump ă r vreo treizeci de pogoane de pă mînt în jur. Săcîş tig bani destui ca s ăreclă desc castelul d'Artagnan. l-au lă sat în pă ră sire de-a ajuns o ruină . Pe urmămăretrag acolo ş i mor liniş tit. ş i l-am avut în mînă . continuăd'Artagnan. — Totuş i. Ş i Athos? — Cu el nu m-am v ă zut încă . —Ş i el ce doreş te? Săajungăepiscop? — Aramis. Doamna du Vallon a lă sat o moş tenire cam încurcată . — Mai bine? Cum adică ? întrebăPorthos. aş a că tră iesc întrucîtva de azi pe mîine. zise el. fă cu d'Artagnan. n-ar sta ră u pe uş a tră surii tale. — Ba da. bani ş i titluri! — Oho! exclamăPorthos. vreau săfiu baron. îş i urmăvorba d'Artagnan. că ci tu îmi pari omul cel mai fericit de pe lume. care nu voia s ă -l dezam ă geascăpe Porthos. — Ei bine. spuse Porthos. ţ elul meu sînt banii. Porthos deveni bă nuitor. dragul meu. cu venitul tă u de patruzeci de mii de livre pe an. tu ai bani. — Regelui. în ciuda celor patruzeci de mii de livre ale tale ş i poate tocmai din pricina lor. pe care stră moş ii mei. i-am încredinţ at ş i de devotamentul tă u. ş i urmăcu glas tare: — Ah. Noi nu ne vom face ră u unul altuia. Nu spun asta pentru tine. nu? — Fireş te. — Eu. încuviinţ ăPorthos. prietene. socot căo coroană . — Eh.. holbînd ochii la ultimele cuvinte. l-am vă zut pe Aramis. nu? Patruzeci de mii de livre pe an. cugetă d'Artagnan. — Cu atît mai ră u! zise Porthos. cu atît mai bine dacăte afli la strîmtoare. căAramis a devenit c ă lugă rş i iezuit ş i ca tră ieş te ca un urs: s-a lepă dat de toate ş i nu se gînde ş te decît la mîntuirea sufletului. reginei ş i cardinalului. — Sub celă lalt cardinal. dragul meu. Asta-i tot ce-mi trebuie. Îl ş tiam înţ elept.eş ti devotat. — Dar la ceilalţ i prieteni ai noş tri nu te-ai gîndit? întrebăPorthos. n-ai decît s-o dobîndeş ti: coroana asta stăîn vîrful spadei tale.. Nu ş tii unde-l gă sesc? . Porthos oftă . Propunerea mea n-a putut să -l abat ăde la ale sale. — Da. una mică .. — Ai săfii. să ră ciţ i în urma cruciadelor. dragul meu. Nu sînt un om prea învă ţ at. minunate! înainte de toate. niciodatăn-ai bani destui. fiindcăEminen ţ a-Sa ne va d ă rui tot ce vrem: mo ş ii.

pe o moş ioar ă . zise d'Artagnan. — Ei bine. o moş tenire de la nu ş tiu ce rubedenie. mătem sănu fi îmbă trînit ş i decă zut din pricina patimii lui pentru vin. Spune-mi. săfac orice strică ciune. nu pentru de-alde noi. ne-aş teaptăo treabăgrea. n-o săte plictiseş ti! . dau o goanăc ă lare pe cîmpurile ş i pe ogoarele vecinilor. la Paris. era cel mai vîrstnic dintr noi. adevă rat. adă ugăd'Artagnan. straş nic! se bucurăPorthos. poţ i sătragi spada mai lesne? — În privinţ a asta. cu atît mai bine. împuş că turi. doar-doar o săiasă vreo ceartă . Domnul de Guise l-a ucis pe domnul de Coligny în plinăPiaţ ăRegalăş i n-a pă ţ it nimic. duminica. —Ş i curînd. barem. dragul meu. — Numai cu cîţ iva ani. fie căsînt temut. Înţ elegi. Mai cu seam ăc ă . — Cum îi spune? — Bragelonne. ş i gata. dragul meu. — Athos. Aerul lui grav îl fă cea s ăpară mai vîrstnic. — Da. asta-i tot. Doamne. — Grea pentru novici. toţ i mălasăsăle culc lucerna la pă mînt cu cîinii mei. Nici nu-ţ i închipui. moş teneş te o moş ioar ăcu blazon de conte! Cum o săse descurce între atîtea titluri? Domeniul contelui de la Fère. după cum spui. întă ri Porthos. — Cu atît mai bine! La urma urmei. fiindcăsimt căam nevoie de asta. Am auzit ca a înfiat un tînar care-i seam ă nă leit. Între noi fie vorba. care era nobil ca un împă rat. Fie căsînt respectat. Numai că tuspatru laolaltăam fi fă cut cît treizeci ş iş ase. oriunde! Sub un felinar. cu atît mai bine! se însufleţ i Porthos. — Hm! fă cu Porthos. Degeaba.— În apropiere de Blois. —Ş i-o s-avem mult de furcă ? — Nă dă jduiesc c ăda. nici alţ i copoi. nici tu gă rzile cardinalului. Bea mult. Eş ti partizan de-al Frondei. dragul meu. zise Porthos. Athos al nostru cel virtuos ca Scipio? L-ai revă zut? — Nu. o săavem lupte în lege. nici tu Jussac. ş i mai degrabăaici stăadevă rul. ie ş ind de la biserică . —Ş i o săţ in ămult timp? — De! Poate trei-patru ani. Noi doi facem cît doisprezece. mărog. mîine voi pleca să -i duc veş ti despre tine. —Ş i-apoi. acolo-i minunat: nici tu opreliş ti. — Da. continuăd'Artagnan. — Ah. dacăAthos ni se ală tură . într-un han. domeniul contelui de Bragelonne? — Unde mai pui căn-are nici copii. tragi spada. peste tot. incendii. — Da. Athos. Ei. surîse Porthos la amintirea vechilor sale ispră vi. atunci ne lipsim de el. Dacă nu. ş i mă -ntorc acasăş i mai plictisit. cum mi-au mai ruginit oasele de cînd măaflu aici! Cîteodată . aş a e. Deci. dragul meu.

Asta s-a hotă rît dinainte. MOUSQUETON ERA FOARTE MULŢ UMIT DE A SA Pe cînd se întorceau la castel ş i în vreme ce Porthos plutea în visurile baroniei. „Mătem. Voi trage spada ş i voi lovi în dreapta ş i în stînga pentru Mazarin. Ţ iam spus ş i îţ i repet: r ă spund de titlul t ă u de baron. XIV UNDE SE DOVEDEŞ TE CĂDACĂPORTHOS ERA NEMUL Ţ UMIT DE STAREA LUI. — Aş adar. Porthos. prietene? întrebăd'Artagnan. — Domnule. întotdeauna nemulţ umit ăde ceea ce are. era chipul unui om pe deplin fericit. întotdeauna rîvnind la ceea ce nu are. aidoma unui nor de vară .. În clipa în care Porthos îl pă ră si ca sădea niş te porunci bucă tarului. La aceastăfagă duială . îi lipsea – ce? Cinci litere săle aş eze înaintea celorlalte nume ale sale ş i o coroanămititic ăs ăo zugră veascăpe uş ile tră surii. — Vorbeş te prietene. Chipul acestui flă că u de treabă . îş i zise d'Artagnari. porni împreunăcu el înapoi spre castel. — Ei bine. bietul bă iat habar nare de ce am venit aici!" Mousqueton se ţ inea la distanţ ă . folosindu-se de aceastăîng ă duinţ ă . În locul lui Porthos.— Atunci. am cuvîntul tă u? — Da. Am o rugă minte. m-am hotarît. peste tră să turile sale. îl îndemnăd'Artagnan.. farăsăvă d vreodatăchipul unui om pe deplin fericit." În timp ce fă cea aceastăcugetare filozofică . providenţ a pă ru c ăvrea să -i dea o dezminţ ire. „Uite ce că utam. vorba-i vorb ă . dorinţ a ta e ca ş i . — Fericit la culme ş i totuş i dumneavoastr ămăputeţ i face ş i mai fericit. — Nu îndră znesc. — Va săzic ăe ş ti fericit. că -mi voi petrece toată viaţ a. d'Artagnan s-ar fi socotit cel mai fericit om de pe pă mînt. afarăde o uş oarătulburare care. vai. Numai că . — Ce este? — Măva face baron? — Eh! Ce naiba! bombă ni d'Artagnan. Dar. uitîndu-măîn dreapta ş i-n stînga. începu Mousqueton. aş ternea mai curînd un abur decît o umbră . îş i zicea d'Artagnan în sinea lui. care nu pusese nicicînd la îndoial ă cuvîntul prietenului să u. D'Artagnan se aş ezăpe o bancăş i îi fă cu semn săse apropie. mi-e teamăs ănu credeţ i cămi-am pierdut capul de atîta bine. d'Artagnan îl vă zu pe Mousqueton apropiindu-se. vorbeş te! Ş i dacădepinde de mine. d'Artagnan cugeta la slă biciunile bietei firi omeneş ti. dar ca Porthos s ăfie fericit.

dragul meu. că ci Porthos risca bucuros totul pentru titlul de baron. dar mie nu mi-e foame. — La masă ! zise el. domnule. D'Artagnan. un pahar te ispiteş te întotdeauna. pe care firea-i gasconăîl îndemna veş nic la cump ă tare. nici n-am sa te mai tutuiesc. cu inima cît un purice. D'Artagnan zîmbi: în vreme ce Porthos îş i tot lungea numele. De mi-aţ i face o asemenea cinste. ceea ce vreau săvărog este sănu-mi mai spuneţ i Mousqueton. — Cum la masă ?! se mirăd'Artagnan. Asta-i prea puţ in faţ ăde supă ră rile neaş teptate ce le aduc acestui biet bă iat care m-a primit atît de bine. de a c ă rei temeinicie m-am convins ş i eu de cînd m ălupt cu plictiseala. se stră dui săfie la înă lţ imea gazdei. Nu-i pă rea ră u că -l împinge pe Porthos pe o cale la capă tul c ă reia viaţ aş i averea lui puteau săfie compromise. — Domnule. înflorise ca un bujor. dacăî ţ i face plă cere. e trecut de unu. care e mai demn ş i măface respectat de inferiorii mei. Fii liniş tit. mi-am luat acest nume. nu depinde decît de dumneavoastră . Haidem. — Ei bine. domnule? întrebăMousqueton. Porthos: aici nici nu ş tii cum trece timpul. — Plec mîine. domnule. care nu dorea nimic altceva decît săi se spunăMouston. că ci dac ăn-ai întotdeauna poftăde mîncare. regă sindu-ş i vechea senină tate. nu era o cruzime să -l smulgi din viaţ a asta de dulce huzur? Iatăce-l fră mînta în clipa cînd se întoarse Porthos. da. — Oh. îi îndeplini voia d'Artagnan. dar pe Mousqueton. dragul meu Mouston. Mousqueton ş i-l scurta. încît Mousqueton. cu toate că inima i se împietrise în piept. ci Mouston. — Vino. atît de încet. Ş tiţ i. — Te-ascult. cît de folositor e săte faci ascultat de subordonaţ ii tă i. văvoi ră mîne recunoscă tor toatăviaţ a. Aţ i venit încoace numai ca săne pricinuiţ i pă reri de ră u? — Iatăde ce mătem ş i eu. — Casa ta e un rai. n-am săuit rugă mintea ta ş i. Asta-i una din cugetă rile bietului Athos. roş u la faţ ăde fericire. domnule. care se retră gea cu plecă ciuni. Pă i cît e ceasul? — Ei.îndeplinită . la care jinduia de cincisprezece ani. — Ei bine. al că rui chip. O remuş care îş i croia drum în cugetul lui d'Artagnan. — Oh! izbucni Mousqueton. nu putu s ă -l audă . Totuş i. De cînd am cinstea săfiu intendentul monseniorului. spuse d'Artagnan. pă rea mai pu ţ in încredinţ at decît prietenul s ă u de temeinicia cugetă rii lui Athos. prietene. Dar nu cumva cer prea mult? „Vai! îş i zise d'Artagnan. domnule! fă cu Mousqueton. — Ah." —Ş i domnul ră mîne mai mult printre noi? întrebăMousqueton. murmurăd'Artagnan. În acest timp uitîndu-se cum mă nîncăPorthos ş i bînd ş i el cît putea .

— Numai căMouston nu mai e tînă r. dragul meu. Da. — Nimic mai adevă rat. Ceea ce nu se schimbă . ducînd scrisoarea aceea lordului de Winter – a deschis o pră vă lie pe strada Lombards: s-a fă cut cofetar. monseniore? fă cu Mousqueton. cele o mie ş ase sute de livre pe care lea cîş tigat la asediul de la Rochelle. întă ri Porthos. chiar tu. dră cie. fă r ăs ăserveascăbucatele. nici nu s-ar învoi s ămăpă ră sească . Gustădin astăviţ ă spaniolă . pe isteţ ul. ceea ce ar fi fost o înjosire pentru noul să u rang. cînd. Mouston. ş i asta cu atît mai vîrtos cu cît Mousqueton. Dar. la un semn al lui d'Artagnan. cum spui că -l cheamă ? — Planchet. — Ei. dragul meu. r ă spunse Porthos cu aerul cel mai firesc. Din pricina asta. murmurăPorthos dupăce ascult ătotul. se ivea din cînd în cînd în uş ă . Fu o loviturăpentru d'Artagnan. observ ăel. Dacăţ i-ar fi spus cineva. Care arme? — Ei. întîmplă rile îi schimbăpe oameni. întreb ăPorthos. oare ai fi crezut? — Nu.. Cu cele o mie ş ase sute de livre – ş tii. ară tîndu-ş i recunoş tinţ a fa ţ ăde d'Artagnan prin vechimea ş i buchetul vinurilor scoase din pivniţ ă .. ce vrei. zalele mele! . ră spunse d'Artagnan. care vă zu dintr-o datăzîmbetul prietenos al intendentului schimbîndu-se într-o strîmbă turăde durere. Porthos spuse servitorilor săplece ş i cei doi prieteni ră maserăsinguri. d'Artagnan întrebă : — Porthos. cine te va însoţ i de astădată ? — Cred căMouston.ţ ine prea mult la mine. ca să -ş i ascundă încurcă tura. pe viteazul. — Aha. aflat ăla mare cinste în ochii prietenului nostru Athos. Nu ţ i-ai pă strat oare acelaş i slujitor: pe vrednicul. continuăPorthos. în ruptul capului. recunoscu Porthos. e vinul. „Oh. Ş i muş chetarul povesti prietenului să u cum l-a regă sit pe Planchet. ş i de altfel. Mai mult. că tre sfîrş itul mesei. —Ş tiu. are o cofetă rie în strada Lombards! Ş i atunci cum de-i în slujba ta? — A fă cut vreo cîteva boacă ne ş i se teme sănu dea de dracu. l-am regă sit. În clipa aceea intrăintendentul ş i-ş i întrebăstă pînul ce bucate doreş te pentru a doua zi ş i despre vînatoarea pe care o plă nuise. s-a îngră ş at grozav ş i poate căa pierdut deprinderea de odinioară . — Armele dumneavoastră . armele mele se afl ăîn bună stare? D'Artagnan începu săbatăcu degetele în masă . — Pe urmă . — Spune-mi. gîndul la Mousqueton îi venea mereu în minte. vin de Xeres. căîntr-o zi Planchet va salva viata lui Rochefort ş i că tu îl vei ascunde pentru isprava asta.mai bine. orbire a amorului-propriu!" gîndi d'Artagnan în sinea sa. ori se schimbădoar ca s ădevin ăş i mai bun. dar m-am obiş nuit cu el. dar nu se mai aflăîn slujba mea.

iar tu faci rost de niş te pistoale ş i un cuţ it de vân ă toare. ră sucindu-ş i fă r ăîncetare mustaţ aş i str ă duindu-se s ă -i redea aerul falnic de odinioară . ş i lovitura fu atît de îngrozitoare pentru el. Cuvîntul din urmăcă zu ca un tră snet asupra lui Mousqueton. —Ţ ie ce cal îţ i place? — Îmi place Rustaud. —Ş i cel mai bun de povară ? — Bayard. cureţ i sau porunceş ti sămi se cureţ e armele. încît ofiţ erul nu putu să -i susţ inăprivirea fă r ăs ăse simtămiş cat. care fă cea prezentul atît de dulce. — Oh. ş i mai rugă tor decît prima oară . — Pornim într-o expediţ ie. Mousqueton primi lovitura în plin. monseniore: e ascultă tor ş i măîmpac de minune cu el. încît ieş i buimă cit. te îngrijeş ti să -ş i recapete ş i luciul. cu . monseniore. căpe Mousqueton îl zgîl ţ îi un fior care f ă cu să -i tremure obrajii plini ş i stacojii. sămă nînce bine ş i săse odihnească . fă cu s ăse audăo caden ţ ăde marş . Soarta. Abia rosti aceste cuvinte.. D'Artagnan. Ţ ine zi ş i noapte la drum. — Mai mult decît atît. — Ne întoarcem sub arme. — Uite ce e: te îngrijeş ti de tustrei. Mouston! îl înş tiinţ ăPorthos. Care-i calul cel mai iute? — Vulcan. — Cum nu. care pînăacum bă tea cu degetele în mas ăla voia întîmplă rii. dacăe nevoie. ce-mi aud urechile? scînci Mousqueton spre d'Artagnan. Pornim s ăne batem iară ş i. că t ăspre d`Artagnan cu o mustrare de negră it în ochii lui plini de supunere. — Mîine te încredinţ ezi de asta ş i. bietul meu Mouston? glă sui d'Artagnan. monseniore? îngîn ă Mousqueton. În ciuda grijii lui d'Artagnan de a nu-l tutui ş i de a-i rosti numele cu toatăpompa pe care acesta o rîvnea. s ăc ă ută m tot soiul de aventuri. Acest trecut atît de cumplit. — E voinic. spuse Porthos. neliniş tit. ne reluă m viaţ a din trecut. Mouston. apoi îngă imăcu o voce tremurîndăş i sugrumat ă : — Sub arme! În armata regelui? — Da ş i nu. Cel puţ in a ş a cred. uitînd să închidăuş a. Dumnezeule.— Care zale? — Zalele pe care le port în luptă . ai că rui obraji roş ii începeau săpă leasc ă . — Asta înseamnăc ăpornim la drum.. — Ce vreţ i. — Bravul Mousqueton ş i-a pierdut capul de bucurie! zise Porthos. pe scurt. domnule? bîigui intendentul. nu? — Soi normand încruciş at cu Mecklembourg.

. apucînd pe drumul spre Villers- . Atunci. sînt plin de însufleţ ire. dupăce îl purtădin pă dure la munte ş i de la munte la heleş teiele sale. Ră ma ş i singuri. Azi. dar trebuie s ăte porţ i cum se cuvine cu prietenii. aflat în apropiere de Corbeil. — Dacăte-aşînsoţ i. porneş te singur. — Minunat! exclamăd'Artagnan. mulţ umitălui d'Artagnan. Cît despre Porthos. ceru lui d'Artagnan să -i spună ce hotă ră ş te. pe strada Tiquetonne. Mousqueton se duse săcearădesluş iri vechiului să u prieten. care îi dă du de ş tire călupta s-ar putea săse poarte tot timpul în inima Parisului ş i la porţ ile castelului du Vanon. o zi ca sără mîn acolo. — La naiba! bombă ni Mousqueton. continuăd'Artagnan. haita în cap cu Gredinet – într-un cuvînt toatăavuţ ia sa – ş i dup ăce îl mai aş eză la alte trei mese din cele mai îmbelş ugate. — Oh! zise d'Artagnan. toate-s treburi diplomatice. cei doi prieteni începurăs ăvorbeasc ăde viitor ş i să clă deascămii de castele în Spania. dat fiind căera nevoit să -l pă ră seascăş i să -ş i continue drumul. poate căasta m-ar înviora niţ el. Totuş i. ş i măaş tep ţ i acolo. cuvîntătrimisul cardinalului. Vinul cel straş nic al lui Mousqueton îl fă cea pe d'Artagnan s ăvadăperspectiva stră lucitoare de a se umple de bă net. îş i spunea d'Artagnan. — Mi se pare însăcăodinioară . „Cel puţ in. care era între Compiègne ş i Villers-Cotterêts. dragăprietene. — Iată . ş i la Pierrefonds. Adevă rul este c ă dormeau amîndoi cu capul pe masăatunci cînd venirăs ă -i pofteascăla culcare. zise Porthos. spuse Porthos. aş a căsînt dator săîncerc. Dar aş a nu-ţ i mai ră mîne timp săte pregă teş ti de plecare. trei sau patru zile ca sămăreîntorc la Paris. Lupta nu se mai poartăazi aş a ca odinioar ă .. care se afla în apropiere de Melun. recunoscu Porthos. murmurăcu sfialăMousqueton. Tragi la hanul „La Că priţ a". — Nici vorbă . îmi place mai mult asediul oraş ului La Rochelle. — Eu vreau sămăabat pe la Athos. deş i n-am nici o nă dejde. „Numai că adă ugăel – cei care cad prinş i în lupta asta sînt în primejdie săfie spînzuraţ i".aerul cu care Don Quijote trebuie să -l fi încurajat pe Sancho săstrîngă chinga pe catîrul să u pentru o ultim ăb ă tă lie. încuviinţ ăd'Artagnan. dupăce porunci săse înjunghie o c ă prioarăîn cinstea oaspetelui. pe Porthos – panglica albastrăş i mantia de duce. unul. chiar de a doua zi. ş i noroc! Eu. Mousqueton se mai lini ş ti. Îmi trebuie patru zile săajung la Blois. care adeveri pe de-a-ntregul spusele lui d'Artagnan. dupăce îl duse s ă -i vadăcîinii de vînă toare. Se despă rţ irăla hotarul moş iei Pierrefonds. — Ai dreptate. ş i pe mine la fel. la Bracieux. Nu-l mai cred bun de nimic. pîn ăunde Porthos ţ inuse să -ş i petreacăprietenul. Pleacădeci cam într-o să ptă mînă . — Ne-am înţ eles. întreabă -l pe Planchet. Dacă -i vorba pe-aş a.

nu că uta primejdia. Pe drum. ajungînd să -ş i încropeascăo stare mai ac ă tă rii.Plec la Blois. Treptat-treptat. — Oh. D'Artagnan nu-ş i mai deschisese inima de ani ş i ani de zile. d'Artagnan lepă dăaerul stă pînului. ca sănu-i mai cuprindăurîtul. Era un piş icher fă răde pereche. pe unul îl am de pe acum în slujba Eminenş ei-Voastre. urmat de credinciosul Planchet. ei bine. iar Planchet ieş i cu totul din pielea servitorului. Planchet nu era un oarecare tovară şde aventuri: se dovedea un bun sfetnic. clă tinînd din cap ş i întorcîndu-se la gîndul ce-l fr ă mînta fă r ăîncetare. în sfîrş it. XV DOUĂCHIPURI DE ÎNGER Era cale lungăde mers. ş i d'Artagnan avusese de multe ori prilejul săse conving ăde asta. dar sînt dator sămăport astfel cu vechiul meu prieten. contele de La Fère locuind la castelul Bragelonne. vom fi trei ca s ăne batem joc de Aramis. c ă tase adesea după chilipirurile de odinioară . ş i care. de acest că lugă raşcu trecere la femei. ace ş ti doi oameni se înţ elegeau de minune. dar nici nu dă dea înapoi în faţ a ei. ş i d'Artagnan avea nevoie de Planchet. unul care. suferea săruginească printre cei cu vederi înguste. ş i el preş uie ş te cît douş zeci . Apoi. cel puţ in nu voi fi singur. Precum am mai spus." La Villers-Cotterêts scrise cardinalului: „Monseniore. De altfel. mergeau amîndoi ală turi ş i sporovă iau împreun ă . flecă rind cu Planchet. dar d'Artagnan nu-ş i fă cea griji: ş tia caii odihniţ iş i să tui dupăacest popas în grajdurile îmbelş ugate ale seniorului de Bracieux. fusese soldat ş i armele înnobilează . Se ridicădeci numaidecît la rangul de confident al celui că ruia îi mai spunea încăstă pîn.Cotterêts. în împrejurimile acestui oraş . Aş a c ăajunser ăla Blaisois aproape buni prieteni. Astfel. ca ş i dup ăvorbirea ş i tovă ră ş ia stră lucitoare a gentilomilor. ceea ce îi mai alunga urîtul în aceastălungăcă lă torie. domnul Athos era un gentilom fă răde pereche! întă ri Planchet. d'Artagnan zise: —Ş tiu bine căstă ruinţ a mea pe lîngăAthos nu are rost ş ie zadarnică . DacăAthos ni se ală tură . Diavolul ă sta de Porthos e ş i azi voinic ca un taur. un om cu darurile celui mai nobil ş i mai generos dintre oameni. Aş a căporni încreză tor s ăcalce cele patru-cinci zile de drum. dacăPlanchet avea nevoie de d'Artagnan. mai presus de toate. regă sindu-se. ş tiind căare meritele sale. ." Ş i dupăaceea porni spre Blois.

aşda bir cu fugiţ ii numai sănu vă d aceast ă întristă toare priveli ş te.ş i el o săne cerceteze cu privire stinsă . toate astea îmi sfîş ie inima. Dumnezeu mi-e martor. ori. în duelul cu englezii din curtea de la Carmes? Tii.. o săîn ţ eleagă . mai ales. în loc de un baston de comandant. ş i mînuia spada ca un rege. împurpurate de asfinţ it. mă rturisesc.— Nu-i aş a? întreb ăd'Artagnan. domnule. —Ş i-apoi. ş i pă că tosul de Grimaud. în clipa cînd l-a stră puns. asta-i tot. mai degrabă . niciodatănu s-a pomenit tă cere atît de gr ă itoare. o săne l ă murim curînd. Vi-l mai aduce ţ i aminte. care ne-a fost atît de drag. — Eh. reluăd'Artagnan. zise d'Artagnan. domnule. — Singura-mi teamă . Îi plă cea s ăbea. licoare. mi se tot pă rea c ă -l aud murmurînd: „Haide. domnule. că -i ş i aud vorba îng ă latăş i că -l vă d clă tinîndu-se pe picioare. — Mi-aduc aminte. decă derea. cu atît mai r ă u pentru dumneata. Numai că . Într-adevă r. bea dar nu era un b ă utor ca alţ ii. numai că -ş i va fi pierdut toate aceste însu ş iri din pricina unui singur cusur. continu ăPlanchet. o cumplită încurcă tură . cînd ş i-a prevenit potrivnicul: „Mi-ai cerut să -ţ i spun numele meu. ba poate cănici n-o săne recunoască . Planchet clă tinădin cap. uite. vino ş i scapă -măde necazuri!" Ş i cum se pricepea săsfă rîme piciorul unui pahar ori gîtul unei sticle! Nimeni nu se putea mă sura cu dînsul în privinţ a asta. Planchet. ş i cînd bietul om s-a pr ă bu ş it la pă mînt fă ră săzicănici pîs! Oh. Planchet. Cît despre mine. glă sui Planchet. Sînt întocmai cuvintele sale. zise Planchet cu milă . de care te mirai întotdeauna c ăţ ine în mînădoar o simplăspad ă . că ci prea puţ in i-a pă sat de bruma lui de avere. domnule. domnule. dacăn-aşţ ine să -mi dovedesc respectul faţ ăde umbra mă reaţ ăa gloriosului conte de la Fère. fiindc ăAthos e bă trîn astă zi. O să -l gă sim tolă nit undeva în iarbă . poate ş i mizeria. că ci voi fi silit săte ucid!" Eram în preajmăş i l-am auzit. Ş i cum l-a fulgerat cu privirea. de îndatăce-o va lua razna. recunoscu d'Artagnan. zise Planchet. cu nasul ro ş uş i cu ochii lă crimoş i. iatăce tristăpriveliş te ne a ş teaptă astă zi! Acest nobil gentilom cu ochiul ager. rosti d'Artagnan. precum spusese. acest chipeşcavaler atît de stră lucitor sub arme. Pentru Porthos ş i mine ar fi o mare nenorocire ş i. eh. mai mult ca oricînd ş i mai beţ iv decît st ă pînusă u. vărepet. — Zvîrlea banii cum picăgrindina din cer. Totul e adevă rat ca ş i cuvântul Evangheliei. sînt zidurile ora ş ului . Cînd îş i va veni în fire. tare mă re ţ ş i chipeşmai era domnul Athos în ziua aceea. e ca Athos s ănu primească propunerile mele într-o clipăde înflă că rare ră zboinic ă . pesemne căa devenit un bă trîn gîrbov. Ochii lui nu spuneau nimic atunci cînd ducea paharul la gură . — Oricum. fă răs ăscoatăo vorbă : se vedea limpede c ă împă rtă ş eş te temerile st ă pînului să u. că ci cred căzidurile înalte de colo. continuăd'Artagnan. — Mi se pare c-am ş i ajuns. era un gentilom fă răde pereche! — Da. o s ă -l lă să m singur..

cu care mai zorea pasul domol al boilor. Că ci nici leghea nu-i peste tot la fel în frumoasa noastrăFranţ ă . — Hei. Încetineala asta îi scotea din ră bdă ri. — Intră m în oraş ? întreb ăPlanchet. Castelul! A. — Că ută m casa contelui de La Fère. în loc săv ăomorî ţ i vremea dupăvitele astea moş că ite. pe drumul pe care mergeau cei doi cavaleri. Are pumnul greu. Athos nu ş tia multe: i-a silit pe ţ ă rani. pentru fugarii dumneavoastră . aduc la înf ă ţ iş are cu ceea ce am auzit despre Chambord. albă . o s-o facem ş i pe asta! fă gă dui d'Artagnan. nu se aduce la Paris ş i o gă seş ti numai aici. zise d'Artagnan. de aici nu se vede. dragul de Athos. în stînga. — Fireş te. — Tot ce se poate. înţ eleg. — Cu ce văpot fi de folos. trasăde boi. chiar aş a săfaceţ i. st ă pitulat dupăun ş ir de plopi. le-am t ă iat în pă durea dumnealui ş i acum le duc la castel. ă sta-i drumul? întrebăd'Artagnan. domnule. ieş i dintr-un drumeag vrîstat de urme de roţ i. cum nu. — Ei bine. să -i spunămonseniore ş i să -i numeascăbordeiul castel. Dar nu-i castelul Bragelonne. Un om pă ş ea pe lîngăcar. N-ai auzit acest nume printre numele seniorilor de pe aici? Ţ ă ranul se descoperi pe datăş i ră spunse: — Domnilor. apoi. văsfă tuiesc săgustă m din smîntîna cea atît de lă udată . propriu oamenilor de prin partea locului. Mergeţ i doar o juma' de leghe ş i-o săză riţ i un castel în dreapta. lemnele astea sînt ale dumnealui. —Ş i jumă tatea asta de leghe e lungă ? întrebăd'Artagnan. D'Artagnan ş i Planchet veneau în urma carului. mai cu seamădupăce bea. prietene! îi strigăPlanchet. tulburat . ca săcerem lă muriri. o haraba greoaie. — Domnule. adeveri omul. cl ă dităpe un deluş or umbrit de niş te sicomori uriaş i: castelul domnului conte de La Fère. domnule. — Cale de zece minute. adresîndu-se ţ ă ranului. încuviin ţ ăd'Artagnan. ţ inînd în mîn ăo str ă murare cu un cui în capă t. ca ş i Porthos. Cam la vreo trei b ă tă i de pu ş c ăde acolo se aflăo casămare. din cele care transporta lemnul tă iat în mîndrele pă duri ale ţ inutului pîn ăîn porturile Loirei. dacăintr ă m în oraş . ş i care ar fi dat de ruş ine pe puriş tii din Piaţ a Sorbonei ş i de pe strada Universită ţ ii.Blois. „Castelul! morm ă i el în sinea sa. acoperităcu ţ iglă . care din nenorocire. — Ei. ci La Vallière: dumneavoastrămerge ţ i mai departe. D'Artagnan nu vru săîntrebe mai mult: îl îngrozea săaudăpoate de la altul ceea ce el însuş i îi spusese lui Planchet. domnilor? ră spunse ţ ă ranul în graiul curat. fii liniş tit. Iar turnuleţ ele ascuţ ite ş i sculptate ce se ză resc colo jos. ia zi. În clipa aceea. cum nu. în pă dure. Putem săapucă m înainte fă r ăteamăcăne r ă tă cim? — Oh." Boii mergeau agale. D'Artagnan mulţ umi ţ ă ranului ş i dă du pinteni calului.

se desen ăpe fondul unui desi şde copaci pe care primă vara pres ă rase o ninsoare de flori. nici în Franche-Comté. într-atît de puternice ră mîn pentru toatăviaţ a amintirile tinereţ ii. care. d'Artagnan. întocmai ca ş i el. încadratăde sicomori. Planchet gă sise ş i el în întîlnirea cu ţ ă ranul ş i în purtarea acestuia un prilej de adîncăîngîndurare. Planchet. nici în Picardia. La aceastăpriveliş te. în ciuda. potrivit spuselor ţ ă ranului. La cotul drumului. din ţ r-o anume pricină politică . oarecum nedumerit de aceste întrebă ri. era tare nedumerit s ă -ş i vadă stă pînul atît de tulburat ş i se uita cînd la d'Artagnan. Printre ză brelele gardului se vedeau straturi de zarzavat bine îngrijite. nu întîlniseja ţ ă rani atîta cumsec ă denie. o curte destul de mare. casa cea albă . partizan al Frondei ca ş i el. ră spunse slujitorul. — Aici locuieş te contele de La Fère? întrebăPlanchet. Un slujitor cu pă rul alb ş i cu spinarea dreaptă . Planchet. —Ş i care avea un slujitor numit Grimaud. ca un visă tor. care nu avea aceleaş i temeiuri s ăse simtămiş cat. domnule. — Domnul Grimaud nu-i acum la castel. Niciodată . Planchet să ri din ş a. — Ori ne înş elă m noi. zise d'Artagnan. ş i o tră surăla care erau înhă ma ţ i doi cai. socotind c ăn-a că pă tat încădestule desluş iri. încetini goana treptat-treptat ş i îş i urmădrumul cu capul în piept. purtîndu-ş i calul de frîu. se ivi îndată . nici în Artois. Dumnezeule! Oare săfi murit. ei bine! atunci poţ i să -mi rosteş ti numele. cînd la casa cea albă . dacăsocoti mulţ umitoare desluş irile ce ţ i se dau. castelul La Vaillère se ivi în ochii că lă reţ ilor. simţ i o tulburare ciudat ăs ă getîndu-l pînăîn adîncul inimii. Athos nu poate săş adăaici. atîta bună voinţ ă . nici în Normandia. lucrat cu priceperea meş terilor din acea vreme. ş i un altul cu aceiaş i nume săstă pîneascăproprietatea asta? Descalecă . care îl îndră gise atîta ş i care contribuise atîta cu sfaturile ş i cu propria-i pildăla educaţ ia lui de gentilom. tot locuri pe unde îl purtase viaţ a. Mă rturisesc căeu n-am curajul s-o fac. ori ne-a înş elat ţ ă ranul ă la. care de obicei nu se prea emo ţ iona. — Vei spune. era nevoit s ăumble travestit. continuăPlanchet.fă r ăvoie la gîndul c ăva revedea pe acest om ciudat. Planchet. în care tropă iau cai de că lă rie purtaţ i de frîu de că tre slujitori în felurite livrele. anilor să i. care nu purta livrea. mă surîndu-l pe Planchet din cap pînăîn . zise bă trînul. apoi. căun gentilom aflat în trecere pe aici doreş te săaibăcinstea de a saluta pe contele de La Fère ş i. — Da. un sfert de leghe mai încolo. — Un senior care a slujit în armată ? — Întocmai. Îi venea săcread ămai degrab ăcăi-a ie ş it în cale un gentilom. graiul acesta curat. prevă ză tor ca totdeauna. Muş chetarul mai merse pu ţ in ş i se gă si înaintea unui gard de fier. aici. ş i du-te de întreabă . urmăd'Artagnan. se apropie de poartăş i trase clopotul.

un gentilom. pă reau mai mari ş i mai luminoş i ca nicicînd. Potrivit obiceiului. ară tîndu-se în prag. Deschide-mi te rog. domnule conte. rosti Athos. deş i mai moale acum. rosti Athos. Toatălumea se ridicăîn picioare. venindu-ş i puţ in în fire.. aproape împleticindu-se. Descă leca iute.picioare. Devotatul slujitor al lui d'Artagnan nu fu în stare sămai scoatăo vorbă . mîna-i minunat de albă ş i nervoasăca întotdeauna. — Da. cu zîmbetul pe buze. mii de amintiri uitate. — Ei! exclamăPlanchet cu faţ a stră lucind de bucurie. Chiar pe contele de La Fère îl că ută m. apoi luăloc ş i. Bă trînul deschise poarta ş i apucăînaintea lui Planchet. unde-i acest gentilom ş i pentru ce nu l-ai condus încoace? Glasul ajunse pînăla d'Artagnan. ş tiţ i. unde erau adunate mai multe persoane. strîngîndu-i-o în mîinile sale ş i îl duse în salon. D'Artagnan. iar umerii largi ş i bine proporţ ionaţ i . Athos îi luămîna. ieş ea la iveal ăde sub manş eta de dantelăca o mînăzugră vit ăde penelul lui Tizian. d'Artagnan primi salutul binevoitor al celor de faţ ă ş i se stră dui sără spundăla fel. se aflăaici ş i ar vrea să -l salute. aşdori s ăvestesc domnului conte căstă pînul meu. unul dintre prietenii să i. Planchet. cu inima bă tînd. Dar stă pînul tă u unde-i? — În urmă .. lipsiţ i de cearcă nele pe care le a ş tern nopţ ile de petrecere. cîş tigase în m ă re ţ ie. Se avîntăcă tre d'Artagnan fă răsă -l piardădin ochi ş i îl strînse cu drag în braţ e. un prieten devotat ş i unul dintre cei mai viteji ş i mai inimo ş i gentilomi din cîţ i am cunoscut vreodată . domnule conte. vine îndată . îl îmbră ţ iş ă ş i el cu o bucurie care îi umplu ochii de lacrimi. — Cum?! Planchet?! strigăAthos. că ci ră mase înmă rmurit de înfă ţ iş area neaş teptatăa gentilomului. Acesta îi fă cu semn lui d'Artagnan care. chipul. Ciudat! Athos aproape cănu îmb ă trînise. Eu sînt Planchet. iată -m ăscumpul meu Athos! îngînăd'Artagnan. deschizînd poarta. — De ce n-ai spus de la început?! mormă i bă trînul. puţ in alungit. măcunoaş teţ iş i eu văcunosc la fel de bine. trezindu-i în inimămii de simţ ă minte. pe cît pierduse din neastîmparul înfrigurat de altă dată . — Pă i eu îl cunosc pe flă că ul ă sta. La aceste cuvinte o vă dităemoţ ie se zugră vi pe faţ a chipeş ăş i calmă a lui Athos. intrăcă lare în curte. în timp ce convorbirea întreruptăpentru scurtăvreme redeveni generală . locotenent de muş chetari ai majestă ţ ii-sale. era mai zvelt decît în trecut. se apucăsă -l cerceteze pe Athos. ori Van Dyck. Cînd ajunse în faţ a intră rii. Ochii lui frumo ş i. în timp ce Planchet.. — Văprezint pe cavalerul d'Artagnan. Planchet auzi un glas dintr-o înc ă pere de la catul de jos: — Ei bine.. Asta înseamnăcăd'Artagnan e aici? — Iată -măprietene. pă ş i că tre stă pînul casei.

unde ţ ine tovă ră ş ie doamnei ducese d'Orléans. M-am temut căprimele îngrijiri ce i s-au dat n-au fost prea dibace ş i am alergat încoace. întrucît nu-ş i revenise încădin uimire. — Te-ai întors. iar dinţ ii minunaţ iş i fă r ăvreo ş tirbire. La rîndu-i. — Da. unde t ă ietorii de lemne spă rgeau butucii. i s-a dat de ş tire? — Nu. îi că deau în valuri pe umeri. — Domniş oarei de La Vallière? fă cu îngrijorat Athos. Numai c ăd'Artagnan nu pricepea încănimic. biata copila a că lcat în gol ş i n-a mai putut s ăse ridice. vrînd săsar ădin vîrful unei gră mezi de lemne. domnule. Raoul? întrebăcontele.mă rturiseau o forţ ăpuţ in obiş nuit ă . ca ş i cînd n-ar fi avut decît dou ă zeci ş i cinci de ani. Am ză rit-o ş i m-am oprit. lă murindu-i. săvăcer sfatul. prin mijlocirea pă trunderii sale. Raoul? zise Athos cu că ldură . ră spunse respectuos tîn ă rul. deodatără sunarăîn curte niş te l ă tră turi de cîini ş i cî ţ iva dintre oaspeţ i spuserăîntr-un glas: — Ah. Dunnezeule! exclamăAthos. domnule. care-ş i pă straserăîntreaga albeaţ ă de odinioară . Ş i am dus la bun sfîrş it însă rcinarea ce mi-aţ i încredinţ at. cu totul neaş teptat. dar cu un gust desavîr ş it. îl surprinse. Ş i mamei ei. ră spunse tînă rul. se folosiră de toatăarta ş i polite ţ ea de pe vremuri ca să -ş i pregă teascăpe încetul plecarea – lucru de o deosebităînsemnă tate în lumea mare. domnule. De aceea se întoarse aproape maş inal în clipa cînd un tînă r chipeş . de vreo cincisprezece ani. O ciudat ăasemă nare între gentilom ş i tîn ă rul cu pricina îi luminătaina acestei vieţ i regenerate. bona ei. apă ru în uş a salonului. Oaspeţ ii contelui. presă rate doar ici ş i colo de cîteva fire că runte. schimbarea lui Athos. dă deau un farmec de nespus zîmbetului s ă u. s-a întors Raoul! Athos se uităla d'Artagnan. Raoul! Sau mai bine. doamna de Saint-Remy se aflăla Blois. Cred căş i-a scrîntit piciorul. Ş i era numai ochi ş i urechi. Apariţ ia acestui nou personaj. doamnei de SaintRemy. — Dar ce ai. dîndu-ş i seama totuş i din r ă ceala abia simţ ităa discuţ iei căcei doi prieteni ard de dorinţ a sără mînăsinguri. pletele-i negre. — Micuţ ei noastre vecine i s-a întîmplat o nenorocire. pe care tocmai se urcase. care pînăatunci i se pă ruse de neînţ eles. . — Se plimba cu Marceline. îmbră cat simplu. — Trimite repede pe cineva la Blois. cînd eu tocmai treceam pe acolo c ă lare. Eş ti palid ş i-mi pari îngrijorat. O întreaga lume de gînduri i se înfiripăîn minte. — Oh. prin curte. ia-ţ i calul ş i du-te chiar tu. atunci cînd e vorba într-adevă r de oameni din lumea mare. m-a ză rit ş i ea ş i. scoţ îndu-ş i cu gra ţ ie p ă lă ria împodobit ăcu lungi pene ro ş ii. — Ce s-a întîmplat? întrebarăcîteva glasuri. glasul îi suna plin de tinereţ e. de parcăar fi pîndit curiozitatea pe care acest nume trebuia săi-o stîrnească .

pînăuna-alta. ş i am lă sat-o la nevasta lui Chariot. — Asta însănu te împiedicăsăte duci la Blois. ca săş tie cine eş ti. al că rei obraz îndurerat ş i zîmbitor i se lă săpe um ă r. apoi luăîn braţ ele-i puternice de pe acum pe micuţ a copil ă . domnule. nu. — Ai dreptate. rosti Athos. îi salutăpe Athos ş i pe d'Artagnan ş i se depă rtăzorit. Athos îl privi cu zîmbetu-i blînd. ţ inîndu-se tot lîngăuş a tră surii ş i privind ţ intăînă untru. acest „domnule conte" nu are ce că uta aici. ş i dupăaceea săte întorci. dar pentru tine. — Oh. care. Ducele propuse săo duc ăpe micuţ a Louise la Blois. Raoul. spuse el. unde e? continuăcontele. îngrijorat ca un pă rinte. ş i o aş ezăîncetiş or în tră sură . — Oh.. Ceru din ochi îng ă duinţ a contelui. Dupăaceastălă murire care le d ă duse prilejul săse ridice. — Pînăe gata masa. a fost pentru a te prezenta oaspeţ ilor. văjur! strigăfata în timp ce tîn ă rul pă li la gîndul căel a pricinuit. îş iş terse îndatăochii ei frumoş iş i zîmbi. dragul meu d'Artagnan. domnule. Aş a se va afla mai curînd ală turi de mama sa. – murmurăRaoul. tovară ş ul tă u. dacălumin ă m un pic misterul care te-a fă cut săcazi pe gînduri? — E adevă rat. care plîngea ş i care. a pus-o săţ in ăpiciorul în apărece. Chipul tînă rului se îmbujoră . într-atît de pu ţ in se adevereau prevederile sale. —Ş i Louise. prietenul tă u. singur b ă trînul duce de Barbé. în virtutea unei prietenii de două zeci de ani cu casa de La Vallière. sper sără mîn mereu Athos.. săprezinţ i scuzele tale ş i ale mele doamnei de Saint-Remy. poate. d'Artagnan. n-ai săte superi. continuăcontele cu bună tate. — Am adus-o cu mine aici. domnule. d'Artagnan privea în jur speriat ş i cu gura aproape că scată . cît despre tine. domnule.Raoul se înclină . simţ ind cum Athos redobîndeş te treptat asupra lui nemă rginita-i superioritate dintotdeauna. nu. ză rindu-l pe Raoul. sînt convins căte-ai purtat cu nesă buinţ ăş i cătotul s-a întîmplat din vina ta. Ori preferi vorbirea ceremonioasăfiindcămăiubeş ti mai puţ in? . Pe urmăsă ri în ş a cu eleganţ aş i uş urinţ a unui că lă re ţ încercat. — Mai întîi. domnule conte. aceastănenorocire. ră mase săo vadăpe micuţ a Louise. cu tră sura lui. văasigur. prietene. mă rturisi d'Artagnan. Athos îl luăde braţ ş i îl duse în gră dină . rosti el. Dac ăeu te-am numit cavaler. oaspeţ ii lui Athos cerurăîngă duinţ a săplece. zîmbind. buimac de uimire. XVI CASTELUL BRAGELONNE În tot acest timp.

sînt eu însumi. dragul meu Athos! — Tînă rul acesta. Doamne. echipaje. poate? Oh.— Oh. sămăfereascăDumnezeu! exclamăgasconul. — Mda. cît despre recunoş tinţ ă . cai. rosti Athos plin de liniş te. mă rturiseş te. d'Artagnan. ca ş i orice altceva. d'Artagnan. că -i sînt încăîndatorat. bă nuiesc. cum te-ai schimbat. Lui nu i-am spus. — Ei. nu? — Dimpotrivă . ş tii prietene. —Ş i mai cu seamăfoarte recunoscă tor. e bruma de moş tenire de care ţ i-am vorbit. zise d'Artagnan. mărecunoş ti. adă ugăAthos. încuviinţ ăAthos. — Par încătînă r. toatăhaita asta fă loasă . înţ eleg! murmurăAthos cu o uş oarăîmpurpurare în obraji. Dar totul are un sfîrş it. —Ş i-apoi mi se pare c ăs-a petrecut o schimbare ş i în starea ta. — Ai parc. cu una din acele sincere izbucniri tinereş ti. Athos zîmbi. da! El e pricina schimbă rii pe care o vezi la mine. îndoindu-ş i zîmbetul. casa asta este a ta. e reciprocă . doi ogari ş i un prepelicar. — Cred căm ăiubeş te ca ş i cînd i-aşfi tată . ş i. zîmbi Athos. Două zeci de pogoane care cuprind gră dina de zarzavat ş i toate celelalte. — Da. zise el. e un orfan p ă ră sit de mamă -sa în casa unui să rman preot de la ţ ar ă . — Atunci. nebunia. gata s ăîmpingăla culme sinceritatea pe care i-o ceruse Athos. N-am decît doi cai. Mă uscam ca un biet arbore singuratic. pentru Raoul. nu-i aş a. Eş ti de nerecunoscut. bineînţ eles cănu pun la socotealăş i gloaba valetului meu. —Ş i acest tînă r stăîmpreunăcu tine. zise Athos: îi datorez tot atîta cît îmi datoreazăş i el. — Dar ceea ce te uimeş te mai mult. De altfel. E pentru tînă rul de adineauri. — Trebuie căe foarte legat de tine. — Ai ghicit. în ciuda celor patruzeci ş i nou ăde ani ai mei. desprins cu totul de pă mînt. atunci cînd am pă ră sit oş tirea. nu-i pentru mine. — Cum asta? fă cu muş chetarul nedumerit. l-am crescut. — Mă rturisesc. să vorbim deschis. pricep. — A. fă cu d'Artagnan. — Parcul are două zeci de pogoane. Vă d căstai minunat. Eu i-am purtat de grij ă . ş i numai o profundăafec ţ iune putea săm ăajute s ăprind iară ş i ră dă cini în . rudă . Ş i se uităla Athos fă r ăs ă -ş i poat ăstă pîni un zîmbet. Totul te uimeş te aici. prietene. ţ i-este fin. nu? — În chipul cel mai adînc. săne întoarcem la obiceiurile noastre ş i. drept început. d'Artagnan. prietene. Echipajele mele se reduc la patru dulă i. nu? — Oh. care se întîlnesc atît de rar la un om în puterea vîrstei. tîn ă rul acesta. dar îţ i spun ţ ie.

fiindcădac ăi-am fi cruţ at via ţ a. murmură d'Artagnan.. Pe nea ş teptate. Athos. — Pesemne căi-a împă rtă ş it soarta care e nedreaptăcu el în clipa de faţ ă . căsînt convins căaveam dreptul săfacem ce-am fă cut. Să -ţ i sfîrş esc eu vorba. Poate căorice vă rsare de sînge cere o ispă ş ire. dar asta nu înseamnă . d'Artagnan se gîndi la milady. Prieteni? Voi nu mai eraţ i lîngă mine. pilda însăpreţ uieş te ş i mai mult. Ei bine.viaţ ă . d'Artagnan.. — Trebuie săaibădouă zeci ş i trei de ani. Nu cred sămăamă gesc singur. — Eş ti teribil. semă nînd a. — Atît cît e îngă duit unei fă pturi de-a lui Dumnezeu aici. — A remuş cari? continuăAthos. Dar spune-ţ i gîndul pînăla capă t. d'Artagnan. Ascultă . ş i e cu putinţ ăsă ne vinăş i nou ărîndul săisp ă ş im. pe pă mînt. continuăAthos. M-am dezbă rat de metehnele pe care le aveam. — Ai auzit vorbindu-se vreodatăde el? — Niciodată . prin frunziş ul că reia stră bă tea piezişcîte o razăa soarelui în asfin ţ it. D'Artagnan se uita la Athos cu admiraţ ie crescîndă . — Ciudat! Eu am uitat cu totul de el! Athos zîmbi melancolic. aşfi vrut săte întreb dacănu tră ieş ti cîteodată clipe neaş teptate de groază . Se plimbau pe o alee umbrităş i înmiresmată . rosti d'Artagnan. Ş i eu i-am fost pildă . ea ş iar fi dus mai departe opera-i distrugă toare. am tră it pentru el. — Dar despre lordul de Winter mai ş tii ceva? —Ş tiu căse bucurăde mare trecere pe lîngăCarol I. acest copil m-a fă cut săregă sesc tot ceea ce pierdusem. n-am remuş că ri. d'Artagnan. Athos. nimic nu ţ i se poate ascunde. dar Raoul e sortit sădevinăun gentilom desă vîrş it. — De vreo cîteva ori am gîndit ş i eu la fel ca tine. d'Artagnan. Învă ţ ă tura înseamnămult pentru un copil. fiindcăfemeia aceea cred cămerita pedeapsa pe care a primit-o. — Femeia asta avea un fiu? — Da. m-am prefă cut dă ruit cu virtu ţ ile pe care nu le aveam. Una din razele aurii lumina chipul lui Athos ş i ochii lui ră spîndeau parcăş i ei în jur lumina molcomăş i blîndăa înseră rii ce se aş ternea. Ea a isp ă ş it. Da ş i nu: n-am remuş cari. d'Artagnan. —Ş i eş ti fericit? întrebăel. prietene. că ci mi l-ai spus doar pe jumă tate. aş a cum la vîrsta noastrăîmpuţ inatămai putem creş te. Mă gîndesc adesea la acest tînă r. nu mai aveam curajul sătră iesc pentru mine. da. Ochiul scrută tor al lui Athos îl pă trunse pînăîn fundul sufletului ş i pă ru să -i citeasc ăgîndurile. asta înt ă reş te ce ţ i-am spus . O amantă ? Eram prea bă trîn. prietene. murmurăAthos. Ei bine.

luîndu-ş i peste picior prietenul. — Eu. Ş i Aramis? — M-am vă zut ş i cu el. nu-i aş a? Pe gerurile cumplite de astă -iarnă . te-ai vă zut cu Aramis! exclamăAthos. surîse d'Artagnan.. glă sui Athos. Prietenia îş i înfige adînc r ă dă cinile în inimile cinstite. Athos. — E la Luvru. surîzînd de aceastăvoio ş ie care îi amintea de zilele lor bune. — Vezi. dragul meu. în loc s ă -i cear ăg ă zduire lui Mazarin?! Nar fi dus lipsăde nimic. aş a e. completăd'Artagnan. Doamne. peste tot se simte gentilomul care . privindu-l cu ochiul lui pă trunză tor. — Mda. dragul meu d'Artagnan. Athos? — Nu. El a vă rsat sîngele lui Straffort. — Ah. măminunez căîntîmplarea ne-a adunat laolalt ă odinioarăş i căam r ă mas tot atît de legaţ i unul de altul.adineauri. Tu nu obiş nuieş ti săvorbeş ti despre lucruri de-astea. fiica lui Henric al IV-lea. unde n-are aproape nimic din ce-i trebuie. mai ales. Ş i regina? — Care regină ? — Doamna Henriette a Angliei. ş i-apoi a fost mereu amestecat în intrigile femeilor. dar se gră bi s ăschimbe vorba. — Porthos nu l-ar fi aş teptat cu atîta ră bdare. — Fiecare cu firea lui. dar mi s-a pă rut rece. ridicînd din umeri. Porthos are minunate însuş iri. — Da. Athos nu numai căt ă cu. unul. fă răo surcică ! De ce n-a venit s ăceară gă zduire orică ruia dintre noi. Fiica lui Henric al IV-lea sătremure de frig. atră gînd lui d'Artagnan luarea-aminte căau ajuns iară ş i la castel. încurcat. „Nu-i curios!" cugetăd'Artagnan în sinea sa. am auzit căfata ei. Pricepi una ca asta? fă cu Athos. — Cred căîn clipa de fa ţ ăe amestecat într-una tare complicată . Ne-am plimbat un ceas ş i aproape c ăam înconjurat întreg domeniul meu. cum ar spune poeţ ii. mormă i d'Artagnan. rosti el. Ş i povesti. e rece din fire. nu uitănici de bunul domn Mouston. — Totul te farmecăş i. din pricina lipsei de lemne. ră spunse d'Artagnan. chiar dup ă două zeci de ani de despă rţ ire. L-ai mai vă zut cumva? — M-am despă rţ it de ei acum cinci zile. pentru căei nu o înţ eleg. vezi. ş i. toatămă re ţ ia de care se înconjura Porthos în castelul Pierrefonds. În ciuda unui gră unte de vanitate. cu verva ş i hazu-i gascon. Dar ă sta e un adev ă rat pelerinaj la templul Prieteniei. — Aramis. — An. trebuie săse iveascăun prilej ca săo faci. sîngele cere sînge. crede-mă . numai oamenii ră i tă gă duiesc prietenia. dar mama mea a vă zut-o pe cînd era copilă .Ţ i-am spus vreodatăcămama a fost doamnăde onoare a Mariei de Medicis? — Niciodată . Athos tă cu. d'Artagnan. spuse d'Artagnan. precum ş tii. urm ăAthos. ş tii. — O cunoş ti.a fost nevoităsăstea toatăvremea în pat.. care era bolnavă .

despre care m-ai auzit vorbind adesea. În clipa. se vedea cît de colo. punînd mîna pe umă rul luid'Artagnan. domnule. Dar va fi ră splă tit prin tine. Curînd vom avea veş ti despre să rmana copilă . zise Athos." — Ei bine. domnul conte v-a rostit numele în faţ a mea ori de cîte ori a vrut sădea o pildăde gentilom cuteză tor ş i generos. — Domnule. Raoul. Pe o policioarăse afla un superb vas de argint ş i d'Artagnan se opri să -l privească . numit Benvenuto Cellini. din pricina umflă turii. domnule. unde creş teau flori neînchipuit de frumoase. iar în cealaltăspre o seră . ale că rei ferestre dă deau într-o parte spre gră dină . domnul este cavalerul d'Artagnan. D'Artagnan aruncăo privire asupra serviciului: tacîmurile erau minunate – vechea argintă rie a familiei. E momentul cînd unul dintre str ă moş ii . —Ş i bă tă lia înfă ţ iş atăaici? — E bă tă lia de la Marignan. de astă datăş i mai adînc. zise Athos. pe care îl vezi aici: dînsul m-a educat în toate privinţ ele ş i nu-i vina sa dacăelevul s-a dovedit atît de neîndemînatic. înclinîndu-se pentru a doua oară . Raoul. spuse tînă rul. ş i văvoi face sămăaş teptaţ i. care se întoarce. — E Raoul. O capodoperăa unui mare artist florentin. îl lă săîn grija unui soi de rîndaşş i se gră bi săse apropie să -i salute pe conte ş i pe d'Artagnan. Athos ră mase mai încîntat decît s-ar putea spune: se uit ăcu recunoş tinţ ăla d'Artagnan. — Da. nu mai am nici o îndoială . tîn ă rul ap ă ru în poartăş i intrăîn curte. Întinse mîna lui Raoul ş i-i spuse: — Tînă rul meu prieten. sînt încredinţ at. îmi place felul cum te porţ i. ş i polite ţ ea ta m-a miş cat. e lucrat dumnezeieş te! exclam ăel. doctorul nu s-a putut pronunţ a. întă ri Athos. apoi că tăspre Raoul cu unul dintre acele zîmbete ciudate de care copiii sînt mîndri atunci cînd le pă trund înţ elesul. că ruia nu-i scă pase jocul mut de pe chipul prietenului să u. Acest mic compliment avu darul s ă -l mi ş te pe d'Artagnan pînăîn fundul sufletului. „Acum. aceea un bă ieţ aşîmbr ă cat pe jumă tate ţ ă ră neş te. ră spunse d'Artagnan. pe jumă tate ca un lacheu veni să -i pofteascăla masă . cugetăd'Artagnan. colbuit din cap pînă -n picioare. dar se teme sănu fie atins vreun nerv.stă pîneş te aici. — De ce n-ai mai r ă mas în preajma doamnei de Saint-Remy? — M-am temut cănu voi putea fi devreme la cină . — Domnul. Într-adevă r. În clipa aceea se auzi un tropot de cal. să ri de pe cal. ră spunse Raoul. sper căaccidentul n-a avut urm ă ri? — Nu se ş tie încănimic. Athos îş i conduse oaspetele într-o încă pere nespus de simplă . toate cuvintele de laudăauzite despre mine trebuiesc întoarse domnului conte. — Ah. zise Athos.

sub ră posatul cardinal ş i sub domnul de Bassompierre. vorbi Athos la rîndul să u. regele. Ei. lucratăş i ea tot cu atîta mă iestrie. ţ i-l dau în grijăîn chip deosebit pe Planchet. E numele pe care mi-l luasem cînd domnul d'Artagnan. a ş a cum Athos povestise despre bunicul să u. Copilul ieş iş i. rosti Athos. eu mi-aduc aminte totul ş i am să -ţ i povestesc ş i dumitale. ş i îţ i mul ţ umesc pentru Planchet. zise d`Artagnan. ş i într-o anume zi a avut parte de o cinstire triumfală . dragăRaoul. care a murit ş i el mai tîrziu. mormă i Athos. care nu uitase căa luptat trei ceasuri în ş ir cu spada prietenului să u Enguerrand. — Ce vreţ i săspuneţ i. Dar s ăne aş eză m la masă . nu ş tiu nimic despre asta. pentru tot timpul cît va ră mîne aici. Era vremea unor uriaş i. d'Artagnan. a primit titlul de cavaler de Saint-Michel. tu. dup ăo clipă . Domnul are bună tatea s ă -mi dea ş i azi acest nume ş i de fiece datăcînd îl aud inima îmi tresare de bucurie. Îngrijeş te-te ş i de asta. i-a dă ruit acest vas. Memoria mea e mai bunădecît a ta. fă r ăca ea s ăse frîngă . Charlot se înclinăş i ieş i.mei întinde propria-i spad ălui Francise I. îi spuse Athos. lacheul domnului d`Artagnan. Tînă rul fă cu ochii mari auzind acest nume ş i se uităsăvad ădac ă d'Artagnan vorbea într-adevă r cu contele. Ş i îi povesti lui Raoul de-a fir-a-pă r cele petrecute la bastion. Iată . nu-i aş a Raoul? surîse Athos. zise d'Artagnan. tînă rul vedea parcăaievea desfă ş urîndu-se înaintea ochilor una dintre acele fapte de arme istorisite de Tasso ori Ariosto. slujitorul cu care cei doi c ă lă tori vorbiserăla sosire se ivi în prag. —Ţ i se pare ciudat acest nume. — Pe lege mea. domnule? întrebăRaoul cu tinereasca-i curiozitate. urmăcontele. Athos. ş i de ş tergarul din care trei gloanţ e au fă cut un drapel. Noi sîntem niş te pitici pe lîngăcei de atunci. — Te gîndeş ti la toate. — Dragul meu Charlot. pe care poate ai vă zut-o odinioar ăla mine. Multăvreme n-a ş tiut ce-i un culcuşca lumea. este căspada lui trecea printre cele mai temute din timpul . — Acest nume a fost înconjurat de faimă . Ascultîndu-l. — Charlot e ş i el un om de treabă . împreunăcu alţ i doi viteji prieteni ş i cu mine am să vârş it faptele noastre de arme la asediul oraş ului La Rochelle. dragul meu Athos. sînt optesprezece ani de cînd măslujeş te. din vremile de faimăale cavalerilor. dupăcincisprezece ani. Enguerrand de La Fère. Îi place vinul bun: tu ai cheia de la pivni ţ ă . bunicul meu. te rog. Cu acest prilej. — Dar ceea ce uităs ă -ţ i spunăd'Artagnan. aş a căva preţ ui un pat moale. Afar ăde asta. se întoarse Athos că tre micul lacheu care tocmai servea supa. precum ş io spadă . — Ai uitat de bastionul Saint-Gervais. tinere. care ş i-o frînsese pe a sa. Cheamă -l încoace pe Charlot.

ş i tu eş ti un bun profesor. — Aşvrea săş tii. privire scînteietoare – iatăcu ce-ş i întîmpina el duş manul. tu care te socoteş ti priceput în mînuitul spadei ş i a că rui mîndrie ar putea săsufere într-o zi o crud ă dezamă gire. l-am dezarmat ori l-am r ă nit. fă cu d'Artagnan cu rîsul lui de gascon. XVII DIPLOMAŢ IA LUI ATHOS D'Artagnan se cuibă ri în aş ternut nu atît ca sădoarmă . — Cred căam doborît unul. tinere! continuăd'Artagnan. —Ş i domnul d'Artagnan a ie ş it învingă tor? izbucni tînă rul. c ă tînd întrebă tor spre Athos.ş i încă împotriva unor oameni încercaţ i. însăAthos stă rui să se retragăîn odaia ce i se preg ă tise. aşvrea săş tii cît de primejdios e omul care une ş te într-însul sîngele rece ş i iuţ eala. Cît despre celă lalt. ş i nu m-am prea schimbat. Raoul îl conduse în chip de gazdă . nu-mi aduc aminte. se împotrivi. ai c ă rui ochi se aprinseserăîn timpul convorbirii ş i pă rea căimplorăamă nunte. Raoul. dragul meu Athos. ochi ager. politicos. dacănu-i prea obosit.. mi-aşfi stricat braţ ul cu copilul ă sta! zise Athos. săaibăbun ă tatea să -ţ i arate cum se luptă ! — La naiba. Nu de mult. zise Athos. spuse d'Artagnan. dragul meu Athos. Ah. Trebuie să se afle pe undeva pe aici o spadădespre care am spus adeseori căe cea dintîi din regat.ş i cum Athos cugeta căva că uta sără mînăcît mai mult cu putinţ ăîn preajma lui d'Artagnan pentru a-l face săpovestescătoate vitejiile lor din tinereţ e. rosti d'Artagnan. Tînă rul ar fi vrut săprelungeascăaceastăconvorbire toatănoaptea. abia trei ani mai mult ca tine. pumn de o ţ el. . cu lordul de Winter ş i cu tovar ă ş ii lui.. Planchet mi-a pomenit chiar azi de acel frumos duel din curtea de la Carmes. dar Athos îi atrase luarea-aminte căoaspetele trebuie săfie obosit ş i are nevoie de odihnă . — Da. Uită tura lui Athos îl f ă cu săamuţ ească .să u: braţ de fier. Erai un voinic ş i jum ă tate! — Eh. Avea optsprezece ani. veni el însuş i o clipămai tîrziu să -l caute ş i pecetlui acesta searăplă cutăcu o strîngere prieteneascăde mîna ş i cu o urare de noapte bunăadresatămuş chetarului. — Existăoameni al că ror braţ nu se stricăniciodată . mai cu seamăîn privinţ a însuş irilor pe care le lauzi la mine. — Eh. cît sără mînă singur cu sine ş i săcugete în voie la tot ce vă zuse ş i auzise în seara aceea. Raoul. dar care stricăpe al multora. cînd l-am vă zut luptînd pentru prima oară . Uite. D'Artagnan. l-ai ră nit. plin de mulţ umire de sine. fiindcăniciodatăn-aşavea la îndemînăpentru tine o pildămai gr ă itoare: roagă -l mîine pe domnul d'Artagnan.

fie încruciş înd spada cu el. ori poate mai degrabăfusese vestit dinainte de vizita lui. fu încîntat săgă seascăun om de o inteligenţ ăsclipitoare ş i plin de vlagă . ascunsăcu atîta pricepere. simţ ă mînt care se preschimbase în cele din urmăîntr-o sincerăprietenie. În ciuda oboselii. stabili săporneascălupta a doua zi. Nu se putu opri sănu se gîndeasc ăla Rochefort. gîndurile acestea îl ţ ineau treaz pe d'Artagnan. îş i fă urea în minte planurile de atac ş i. dîndu-i cele mai bune nă dejdi în planurile sale. ori a vanită ţ ii lui Porthos. Apoi. să -i urmă reascănoile obiceiuri ş i săţ in ăseamăde ele. . ori poate Athos era o verigădintr-un lanţ nevă zut. recunoscu f ă răvreo împotrivire acea superioritate dintotdeauna pe care Athos o avea asupra lui ş i. săcerceteze cîteva zile relaţ iile lui Athos. Pe de altăparte. Nu se mai bucura deci de încrederea prietenului sau. absen ţ a lui Grimaud de care Athos nu se putea lipsi odinioarăş i al că rui nume nici mă car nu fusese rostit. ş i treaba asta era floare la urerche. Totuş i i se pă ru c ănu-l mai gă se ş te pe Athos atît de sincer ş i clar în toate privinţ ele. nu numai fireasca-i pornire. astfel încît săafle amă nuntele care îi lipseau pentru a-l regă si pe Athos cel de odinioarăîn Athos cel de astă zi. în locul beţ ivului îndobitocit pe care se aş tepta să -l vadăză cînd mahmur în cine ş tie ce cloacă . dup ămasa de prînz. cu toate căş tia în Athos un potrivnic de temut. Drept care se hotă rî săl ă mureascălucrurile chiar de a doua zi. Dar d'Artagnan însuş i. o bucurie sincerăş i cinstităîi umplu sufletul. înţ elesese numaidecît ce neajunsuri l-ar pîndi în cazul cînd vreo indiscreţ ie ori vreo stîngă cie ar lă sa ochiul încercat a lui Athos să -i descopere ş iretlicurile. dacăera gata săse foloseascăde mijloace viclene împotriva agerimii lui Aramis. Agerimea minţ ii ş i limpezimea ideilor lui Athos fă ceau din el un om gata săse punăîn miş care mai iute decît oricare altul. s ăîncerce a trage de limbăpe tînă rul cel naiv. El s-ar fi ală turat planului ministrului cu atît mai bucuros cu cît l-ar fi împins ş i nevoia. îş i zise căpe un teren atît de necunoscut trebuia să înainteze cu bă gare de seamă . fie gonind împreuna dupăvînat. că ci profesorul trebuie căînrîurise mult inima ş i cugetul elevului să u. Oare săfi fost Rochefort înaintea lui d'Artagnan la Athos? D'Aratgnan nu avea însătimp de pierdut cu gîndurile.Cum era bun din fire ş i-l îndră gise din capul locului pe Athos. mă rturisea dorinţ a de a pă rea avut ş i tră da o ambiţ ie lesne de zgîndă rit. la ceea ce îi spusese acesta în biserica Notre-Dame. trebuie sămai spunem că . în ciuda încercă rilor de a aduce vorba despre el – toate acestea îl neliniş teau pe d'Artagnan. cu mintea-i isteaţ ă . Modesta bună stare a lui Athos. în loc s ăse lase pradă gîndurilor pizmaş e ori mîhnirii ce-ar fi întunecat o fire mai puţ in generoasă . Cine era tînă rul pe care spunea căl-a adoptat ş i care îi seamă năleit? Ce înseamnăaceastăîntoarcere la viaţ a de lume ş i aceast ă cumpă tare exageratăpe care o bă gase de seamăla masă ? Un lucru cu totul neînsemnat în aparenţ ă .

Poţ i ghici altele. tă cutul Grimaud. În ajun. asta însănu. dimpotrivă ." În cele din urm ă . într-un tîrziu. — Hm.. chibzui d'Artagnan. fiindcăel era. în timp. Se lumina de-a binelea de ziuă . nu-i aici? se întreba d'Artagnan. Tînă rul. În muţ enia lui a şdibui o mulţ ime de lucruri. Athos se urcăîn pat. fiindcăse ascunde. d'Artagnan bă gase de seamăc ăpoteca aceea trebuia săducă la Blois. oile pe cîmp. fiindcăş i acest ultim zgomot se stinse. d'Artagnan auzise cum se închid uş ile ş i obloanele. dupăce se puserăsălatre unii la alţ ii afară . închise porti ţ a dupăel. De mine sau de tat ă -s ă u? C ă ci acum sînt încredinţ at: contele e tată l bă iatului. duse calul pe aleea dreaptădin gr ă dina de zarzavat. d'Artagnan se feri săfacăzgomot. fiindcăam săvorbesc fă rănici un înconjur cu Athos. La naiba! Cît despre asta. Oare de cine se ascunde?. o sămă lă muresc eu. l-ar stima mai puţ in. îl scoase din curte. recunoscîndu-i mă iestria în ale diplomaţ iei. ş i d'Artagnan îl ză ri peste creasta zidului gonind ca o s ă geatăş i aplecîndu-se sub crengile joase ş i înflorite ale arţ arilor ş i salcîmilor. chiar sub odaia sa: bă nui ca acolo era odaia lui Athos. Zorile abia auriră perdelele odă ii. unul după altul: pă să relele în frunziş ul copacilor. În clipa aceea i se pă ru căză reş te prin cră pă tura oblonului pe cineva strecurîndu-se tiptil prin curte. deschise uş a grajdului. toate zgomotele pe care d'Artagnan le auzise în ajun stingîndu-se rînd pe rînd. cîinele în cuş că . o privighetoare pierdutăîn frunziş ul des al copacilor fă cuse să ră sune o bucatăde vreme în pacea nopţ ii trilurile-i melodioase ş i adormise ş i ea. D'Artagnan nu era însăsomnoros de felul lui.. de ce Grimaud. Potrivit obiceiului să u de a nu lă sa nimic sătrec ăfă r ăs ăse încredinţ eze ce se petrece. Dar la ce anume? Astai cu neputunţ ăde ş tiut. privi cu atenţ ie ş i recunoscu haina roş iaticăş i chica neagrăa lui Raoul. Uite un flă că u care s-a ş i apucat de ş trengă rii ş i care nu-mi pare căîmpă rtă ş eş te deloc duş mă nia lui Athos faţ ăde sexul frumos: nu se duce la vînă toare fiindc ănu are cu el nici arme. nici nu îndeplineş te vreo însă rcinare. mai apoi. „Se plimbăş i se gînde ş te.d'Artagnan se ruş ina săumble pe că i ocolite faţ ăde Athos. în tot castelul nu se mai auzea decît zgomotul unui pas mă surat ş i monoton. fă răîndoială . deschise o portiţ ălă turalnic ăce dă dea spre o potecă . doar Grimaud tă cea într-un chip atît de gră itor! În ră stimp zgomotele se stinseserărînd pe rînd în toatăcasa. puse ş aua ş i frîul cu o repeziciune -ş io îndemînare vrednice doar de cel mai încercat că lă reţ . scoase afarămurgul pe care încă lecase ş i în ajun. omul sincer ş i cu inima deschisă . „Oh. căel să ri din pat ş i deschise ferestrele. I se pă rea c ă . cîinii amuţ iserăş i ei. pe cîtăvreme Athos. se înfiripau iară ş i. Aramis ş i Porthos ar avea ş i mai mult respect pentru el... . nici cîini. hm! fă cu gasconul. Tă cerea ş i oboseala se unir ăş i-l dă duserăgata pe d'Artagnan: închise ochii ş i el ş i somnul îl fur ănumaidecît.

D'Artagnan r ă mase mai departe la fereastră . ş i chipul cum m-ai întîmpinat. Abia ajuns pe ultima treaptăa scă rii de la intrare. Totul a fost la înă lţ ime: ş i culcuş ul. aplecat la pă mînt. rosti Athos. ş i cina menit ă sămătragăla somn. — De ce? — Ei. dragăprietene. — Unde-i Raoul? strigăAthos. fiindcăpaş ii sînt egali ş i arat ăun mers agale. N-ai observat că Raoul e îndră gostit? — Bine! Dar de cine? De fetiţ a asta de ş apte ani? . întă ri d'Artagnan. îl ză ri pe Athos. — O! exclamăel. cînd auzi uş ile ş i obloanele deschizîndu-se. Pesemne că . ş i coborî din odaie. ră spunse Athos. iar apoi. bunădimineaţ a. fetiţ a care ş i-a scrîntit ieri piciorul. îş iş terse borul pă lă riei cu mîneca. Mă uitam pur ş i simplu la stînjeneii pe care i-am să dit aici. scumpăgazd ă ! zise d'Artagnan. îş i mai netezi o datăpă rul. Dar la ce te uiţ i cu atîta luare-aminte? Nu cumva au început să -ţ i placălalelele? — Pentru asta n-ar trebui s ăţ i baţ i joc de mine. — Da. Crezi? Ş i îş i duse prietenul în lungul aleii pe care se vedeau întipă rite o mulţ ime de urme la fel. l-au lă sat săcalce peste ră zoare. toate aceste frumuseţ i pe care ochiul lui Dumnezeu le face săse iveascădin adîncul pă mîntului ş i care-s atît de dispreţ uite la oraş . Uite. nepă să tor.bă rcile legate la malul Loirei pă reau căse însufleţ esc ş i ele. ridicînd uş or din umeri. acum ghicesc totul. D'Artagnan povesti tot ce vă zuse. Athos. lîngăhavuz. depă rtînduse un pic ş i lă sîndu-se legă nate pe apă . Ş tii. tră gînd cu coada ochiului la chipul gazdei. — A. aş a cum avea obiceiul. Doamne! Ca săafle noută ţ i despre micuţ a La Vallière. — Îmi pare căv ă dş i aici aceleaş i urme. — Ce e? întrebăAthos. dupăce l-au pus săscoatăap ă . ş i care au fost striviţ i acum de dimineaţ ă . Bietul bă iat s-a dus la Blois. dragăprietene! Ai dormit bine? — Minunat. Athos. Cum se face cănu l-am vă zut încă ? — Sst! murmurăd'Artagnan cu un zîmbet ducînd degetul la buze. vorbi el. sînt sigur. de parc ăar fi că utat un ban în nisip. ducînd înapoi calul. — Bunădiminea ţ a. — Ei. La ţ arăgusturile se schimbămult ş i ajungi săîndră geş ti. fă răsă -ţ i dai seama. Săfi scă pat vreun cal din grajd? — Nu prea cred. îş i mai ră suci o datămustaţ a. — Mai mult decît atît. Gr ă dinarii ă ş tia sînt oamenii cei mai neîndemînatici din lume. — Crezi? fă cu d'Artagnan. da ş i înc ăproaspete! — Foarte proaspete. ca sănu trezeasc ăpe nimeni. zise d'Artagnan. — Cine oare a trecut pe aici. D'Artagnan începu săzîmbească . de dimineaţ ă ? se întrebăAthos neliniş tit.

. — Dacăvrei. se cheamăca-mi faci o propunere. Dar aceste imbolduri dintîi ale inimii sînt atît de puternice. — Chiar vreau să -ţ i cer sfatul asupra unui lucru la care m-am gîndit. — Fă r ăîndoială : dar asta are s ă -i zdrobeascăinima ş i are săsufere ca pentru o adevă ratăiubire. Ace ş ti copii viseazăîmpreunăzi de zi ş i vorbesc despre o mulţ ime de lucruri serioase. Viaţ a de alt ă datănu te mai ispiteş te cu nimic. De aceea măgîndesc să -l trimit departe de aici. — Nu socoteş ti căar fi timpul săne facem datoria sub arme? — Dar tu nu ţ i-o faci ş i acum. — Oh! exclamăd'Artagnan. — Cred căam s ă -l trimit la Paris. ca niş te adev ă raţ i îndră gosti ţ i de dou ă zeci de ani. Ei bine. —Ş i bine faci. n-ai s ăfaci niciodatăom din el. — Asta-i din pricina lipsei de activitate. povestea asta i-a fă cut mult timp săzîmbeascăpe pă rinţ ii micu ţ ei de La Vallière. pe care va sfîrş i să -l adore într-o bunăzi. putem să -i facem acolo o situaţ ie. dacăva r ă mîne aici. pe calea ispră vilor noastre din tinereţ e? — Atunci. — Directăş i clar ă . s-a obi ş nuit săridice în slavăş i săadmire acest mic idol. încît totul pare adeseori o adevă ratăpasiune. dragostea lui e pe jum ă tate închipuire. rosti el. Pe scurt. — Oh! exclamăAthos la rîndul să u. n-ai fi oare bucuros săte avînţ i iară ş i în tovă ră ş ia mea ş i a lui Porthos. ochii albaş trii. Ş i cugetăîn sinea sa căa sosit clipa.— Dragul meu. d'Artagnan? — Ascultă -m ă : s ăintr ă m cu adevă rat sub arme. la vîrsta lui Raoul. inima e atît de plină . zise Athos. — Copilă rii! Raoul însăare nevoie săschimbe via ţ a: trimite-l cît mai iute de aici sau. La vîrsta lui Raoul. aceastărevă rsare de dor la cei tineri e atît de dulce ş i amarăîn acela ş i timp. De vreo trei-patru ani. ş i am crezut căînnebunesc de durere cînd mi s-a spus căpovestea lui Pygmalion nu-i decît o simplănă scocire. dar cred căacum cam încep săîncrunte din sprîncene. dar dacăte-ar aş tepta mai multe foloase. rîd ş i-l necă jesc pe Raoul. visă tori ş i în acelaş i timp ş ă galnici. — Glumeş ti! Cum. —Ş i tu ce spui despre dragostea asta? — Nu spun nimic. fie asupra închipuirii. cătrebuie negreş it săse reverse într-un fel. spuse Athos. — Întocmai. fie asupra realită ţ ii. — Vorbeş te. mi-aduc aminte căeu mă îndră gostisem de o statuie greacă . pe care bunul rege Henric al IV-lea o dă ruise tată lui meu. la naiba. Nu-l ocupi îndeajuns pe Raoul ş i atunci cautăsingur să -ş i gă seascăceva de fă cut. pe jumă tate realitate. fetiţ a aceea?! — N-ai vă zut-o? E cea mai frumoasăcopil ăde pe lume: p ă rul bă lai argintat. ş i pe atunci el însuş i era un copil. — Ca săintr ă m din nou în luptă ? — Da.

În cazul cînd cauza regelui înseamnăpentru tine cauza lui Mazarin. numai ca să -ş i pă streze veniturile.— Din partea cui ş i împotriva cui? întrebădeodat ăAthos. marele cardinal. lă mureş te-m ă . despre aceast ăsecă turăcare susţ ine cătabă ra lui e tab ă ra regelui ş i care îndră zneş te săarunce prinţ i de sînge regal în temniţ ă . zise Athos. aş a ceva nu se poate striga în gura mare. Ascultă -mă . atunci degeaba mai stă m de vorbă . Întradevă r. cănu vorbesc pentru tine. fă răsătră iesc. Sănu ne dă m pe fa ţ ătaina fa ţ ăde un om atît de pornit. pe care vreau săţ i-l impun ş iţ ie? „Drace! ş opti gasconul în sinea sa. îţ i vorbesc despre acest italian meschin ş i intrigant. Sănu ne pă că lim unul pe altul: ş ovă irile ş i ocoliş urile tale mi-aratălă murit din partea cui vii. care nu ai pereche între bă rbaţ ii viteji ş i îndră zneţ i. ră spunse gasconul încurcat. despre acest bă dă ran care jinduieş te la o coroană pe care a ş terpelit-o de sub o pernă . Acesta-i st ă pînul pe care mi-l propui. d'Artagnan. Cine îţ i spune căel este stă pînul meu. în sfîrş it. nici înapoi. un tică los care o chinuie pe regină . Anii ţ i-au înfierbîntat sîngele. de team ăsănu le piardăîn învîrtelile de a doua zi. aş a cum luptau altă datăsăcîş tige pe cea a muş chetarului: soarta îl ră sfaţ ăş i ast ă zi." — Atunci. dragul meu Athos! mormă i d'Artagnan. Săne înţ elegem însă . rosti muş chetarul. în loc să -l domolească . urmăAthos. clar. a ţ intindu-ţ i privirea limpede ş i binevoitoare asupra gasconului. — Nu susţ in asta. cînd e vorba sămăîntorc la via ţ ăcît de cît. dar eu ce fac pe lumea asta? Port zale ş i centiron de două zeci de ani. — Ei drace. — Ei. dragăprietene. aş a cum f ă cea cardinalul nostru. Nu existădecît o singurăpersoană . voi toţ i . mai cu seamă . dupăcum spune lumea: de altfel. eş ti cam plouat ş i cam stingherit. fă r ăs ămerg nici înainte. Porthos are un venit de cincizeci ori poate ş aizeci de mii de livre pe an. Într-un cuvînt. dar nu îndră zneş te să -i omoare. Ce vrei s ăspui? — Ei. gră bit mai e ş ti! —Ş i. un că mă tar care îş i cîntă reş te scuzii de aur ş i pune dobînzile deoparte. d'Artagnan? Foarte mulţ umesc! — Săm ăierte Dumnezeu. Aramis are întotdeauna cincisprezece ducese care se luptăs ăcîş tige pentru ele inima prelatului. Doamne. cu atît mai ră u pentru ea! Ş i care de azi în trei luni o săne ducăla ră zboi civil. nimic mai simplu: tră ieş ti pe mo ş ia ta ş iţ i se pare că eş ti fericit în aceastăauritămediocritate. eş ti mai iute decît erai odinioară !o întoarse d'Artagnan. sînt ca ş i mort! Ei bine. sau mai curînd o singurăcauzăcă reia un om ca mine ar putea să -i fie folositor: cauza regelui. — Tocmai. —Ş tii bine. d'Artagnan. — Haide. cu toate cătri ş ează . — Da. continuăAthos cu seriozitate. măţ in scai de un grad care nu-mi ră splă teş te meritele. ş i atunci cînd vrei să mai cîş tigi ş i pe altul pentru o asemenea cauză .

un că rpă nos". La naiba! Sînt de aceeaş i pă rere. — Oh. Mi-ai spus de Porthos: l-ai hot ă rît cumva s ă -ş i caute norocul? Doar el ş i l-a gă sit. fiindcăunii fă răal ţ ii sîntem f ă răcap ş i fă răpicioare. dar tînă rul era aş a de mîhnit. La rîndul să u. Athos vru să -l mustre cu blînde ţ e. domnule! îngă imăRaoul. doctorul se teme sănu ş chiopă teze toatăviaţ a. domnule. Că ză tura se dovede ş te gravă . mereu nă zuieş te că tre altceva. în sfîrş it. aproape sugrumat de durere. — Cum. dacăel ar fi vrut s ă le ia cît de cît în seama. de unde nu ieş i decît la ceasul prînzului. aşş ti totul!" Aici convorbirea luăsfîrş it. încît nu se încumetăsăo mai facăş i se gr ă bi s ă -l întrebe ce are. — Oh. care simţ ea nevoia săfie singur ca săplîngăîn voie. — Ai dreptate. un tic ă los nemernic. Voia bunăa celor doi prieteni nu fusese cîtuş i de pu ţ in umbrităde . adevă rat. se duse la el în odaie. o sec ă tură . —Ş i l-a g ă sit. uitasem. Athos ră mase pe gînduri cîteva clipe ş i în acest timp pricepu viclenia lui d'Artagnan. te-ai gîndit la ceva? continu ăAthos." Din acest moment deveni extrem de prevă ză tor. „Bun! îş i zise el. — A. care. — Fă r ăîndoială . —Ş i ce doreş te Porthos? — Săajung ăbaron. ş i anume. Dar de unde a aflat? Săfie oare în corespondenţ a cu Aramis? O. D'Artagnan e omul lui Mazarin. — Oh. d'Artagnan jucăş i el mai strîns ca oricînd. — Ar fi îngrozitor! zise Athos. vrînd să -ş i ascundăjocul. că ci tocmai în clipa aceea intrăRaoul. mai cu seama gîndul căeu sînt pricina acestei nenorociri îmi sfî ş ie sufletul. să -ţ i ră scumperi greş eala luînd-o de soţ ie. rîse Athos. acum da înapoi. dupăce mersese prea departe. D'Artagnan avea o glumăpe buze. dar gă siţ i-mi voi alt stă pîn mai bun. Raoul? întrebăAthos. sau ajutaţ i-măsămăcă pă tuiesc ş i eu. — Fă r ăîndoială . de-aşş ti asta. „Adevă rat? gîndi d'Artagnan în sinea sa. fă rădoar ş i poate. n-a să rit de pe stiva de lemne ca să -mi alerge înainte? — Nu-ţ i ră mîne decît un singur lucru de fă cut. numai căaş a e omul. dar. — Dar. v ă zînd tulburarea lui Athos faţ ăde aceastănenorocire. se stă pîni. murmurăRaoul. domnule. Îş i dă dea seama căpropunerile pe care i le fă cuse erau reale ş i căar fi c ă pă tat l ă muriri depline.îmi spuneţ i: „Ă sta-i un bă dă ran. rosti d'Artagnan. cu toate ca nu se vede nimic la picior. Voiam săvăcer la toţ i sfatul ş i pă rerea cum ş i ce anume săfac. dragul meu Raoul. tu. dumneavoastrăluaţ i în glumăo asemenea nenorocire: asta nu-i frumos! Ş i Raoul. — Nu cumva starea micuţ ei noastre vecine s-a mai înră ută ţ it? se interesăd'Artagnan. continuăRaoul.

mă ş ti. clă tinînd uş urel din cap. În clipa aceea intrăpe uş ăChariot. care r ă spunse printr-un semn de încuviinţ are. mă nuş i.sîcîielile dimineţ ii. spuse: — Uite. din capul celă lalt al mesei. De astădatăfu rîndul lui Athos să -l cerceteze pe furiş . vă zînd căAthos dorea să ră mînăsingur. cu ochii umezi ş i cu inima grea. care. Ş i pe legea mea. Adev ă rat? Măş i miram sănu întrebi de el. pe care Athos le citi cu nespusăluare-aminte ş i. mare ş i cam încurcat. — Ei. voi fi tare fericit săte vă d. uitîndu-se din cînd în cînd la Raoul. Cînd săispră veascăprînzul sosir ădou ăscrisori. — Ei bine? zise întrebă tor Athos. În zece minute plecă m: d ă ovă z la cai. dar acesta îl nimerise în plin de două zeci de ori. fie în ş old. pieptare ş i toate cele trebuincioase pentru scrimă . f ă răsăse poatăstă pîni. Tînă rul că tădin ochi spre Athos. — Te înapoiezi la Paris? întrebăAthos cu aprindere. se adresăd'Artagnan lui Raoul.. ce înseamnăsăslujeş ti în oş tire. un sfert de ceas mai tîrziu. D'Artagnan. sosităprintr-un curier. — Grimaud! fă cu Athos. Cea de a doua scrisoare era aş ternutăcu un scris de femeie. da! adeveri d'Artagnan. O datăsau de douăori îl atinsese pe d'Artagnan. abia se atingea de bucate. . — Oare o să -i înţ eleagăsemnele? zise d'Artagnan. ai toatădreptatea sănu te întorci sub arme: domnul de Tréville s-a îmbolnă vit ş i compania lui îmi simte lipsa. D'Artagnan citi scrisoarea fă r ăsăse arate cîtuş i de puţ in tulburat ş i apoi. pe ai că rei pereţ i atîrnau florete. asta are sa te ajute să -ţ i mai uiţ i amă ră ciunea. iubite prieten. aş a căprînzirăcu mare poft ă . nu i-aşaduce decît laude. Tînă rul era puţ in ruş inat. ră spunse Athos. dragul meu Athos. — Ei.. fie ca s ăr ă spundăla scrisori. — Are de pe acum braţ ul tă u. ivinduse în prag. Trecurăamîndoi printr-o încă pere scundă . tres ă ri de cîteva ori. aş a căs-a zis cu concediul meu. — Nă dă jduiesc. Dupăaceea se întoarse spre Athos: — Mi se pare că -mi lipseş te ceva aici ş i-mi pare foarte r ă u cătrebuie săte pă ră sesc aş a fă r ăsă -l fi vă zut pe vrednicul Grimaud. — Ei. Planchet! strigăd'Artagnan din uş ă . Tu nu te gîndeş ti săvii? Athos rosti uş or: — Dacăvoi veni. fie în braţ . L-am trimis pentru un timp săslujeascăpe un prieten. ş i dacăar dobîndi ş i sîngele rece cu care eş ti tu dă ruit. fie ca săcugete asupra lor – haide sădă m o raităprin sala de arme. cu o scrisoare foarte urgentă pentru d'Artagnan. urmă rea totul cu privirea-i pă trunză toare ş i jur ăîn sinea lui cărecunoa ş te scrisul mă runt al lui Aramis.

dar de îndatăce c ă lă re ţ ii se fă curănevă zuţ i dupăzidurile castelului. La ora ş apte te aş tept aici. din fericire. îmi place proza asta ş i cardinalul scrie mai frumos decît aşfi crezut. Cît despre d'Artagnan. pe Raoul. ră spunse tînă rul. scoase scrisoarea din buzunar ş i o citi din nou: „Întoarce-te numaidecît la Paris.Cei doi prieteni se îmbră ţ iş arăcă lduros. domnule? — Spre Paris. Planchet. — Atunci. ori îi va scrie în cazul ca nu va veni. abia sc ă pat de sub ochii gazdei. poate căn-aşfi priceput nimic. sprijinindu-ş i mîna pe umă rul tînă rului. Haidem. " — Cam seacăscrisoare! murmurăd'Artagnan. Contele îi urmă ri cu privirea. care îl reţ inu cu un semn abia schiţ at. dar. Athos îi fă cu un semn cu mîna. apoi se depă rtăsăpunăş aua pe cal. care îl f ă cea sădea uită rii tonul sec al scrisorii: „P. la drum! — Spre Paris. să -i facem o vizitădomnului vistiernic al regelui ş i pe urmă . glă sui d'Artagnan pentru sine. — Te poţ i duce săsaluţ i din partea mea pe doamna de Saint-Remy ş i să -ţ i iei ş i tu ră mas bun. Raoul se întoarse spre Athos. Planchet. strîngîndu-le pentru ultima oarămîna. Ş i citi faimosul post-scriptum. Ş i Domnul săv ăaibă în pază ! Cu vorba asta ne despă rţ eam întotdeauna pe vremea ră posatului cardinal. rîzînd. domnule. Ş i dacăn-ar fi avut un post-scriptum. ră mîneţ i amîndoi cu bine. — Cum?! murmurătînă rul p ă lind. La Blois treci pe la vistiernicul regelui: spune-i numele ş i aratş -i aceastşscrisoare: vei primi douşsute de pistoli " — Hotă rît. spuse: — Raoul. — Nu vrei sămergi cu mine? îl întrebămuş chetarul. bunii mei prieteni! spuse d'Artagnan. care crescuse aproape cît el. Raoul o plec ă ciune ş i d'Artagnan cu Planchet pornirăla drum. ş i încă lecă . se ş i afla în ş a. S. — Nu. Ră mîn cu domnul conte. M. . veş nic la datorie. Ş i amîndoi se avîntarăînainte în goana cailor. Tînă rul se înclinăcu o expresie de durere ş i recunoş tinţ ăîntipă rit ă pe faţ ă . Trec pe la Blois. D'Artagnan strînse mîna lui Raoul. are un post-scriptum. J. smulse lui Athos fă gă duiala că -l va vizita dacăva veni la Paris. astă -searăplecă m la Paris.

— De ce? — Fă r ăîndoială . lucrul e la fel de sigur. nu se urni din loc. —Ş i eu îţ i spun. înaintăiute pînăîn mijlocul ostaş ilor. — Urbain Grandier. nu era vră jitor. Ei. auzise larmăde glasuri ş i. da' am auzit cănu-i numai astrolog. cutare întemniţ at va scă pa". aş a cum f ă cea de obicei. toate mă surile cardinalului nu fac nici cît o ceapădegerată . Ei bine. mă . zicea unul. vrînd săafle ce vorbesc ostaş ii. mă i frate. Doamne! morm ă i un altul. Cădomnul de . vă zîndu-l. va lua mă suri ca întemniţ atul sănu scape. dacăar da pe fa ţ ădinainte o prezicere de-a lui. la ceasul cînd toatălumea se retră sese. Era italian. — Eu nu spun căCoysel n-ar fi vră jitor. se apropiase cu paş i de lup. dacăţ i-e prieten cumva. dupăobiceiul să u. vrînd săafle prezicerea despre care era vorba. adicăsuperstiţ ios. ceea ce cîteodatăera ş i mai ră u. Dac ănoi doi ne batem în duel ş i eu î ţ i spun: „Acum îţ i dau o loviturăîn cutare ori în cutare loc". Nu-l cunosc. fireş te. ci ş i vră jitor. —Ei. i-o întoarse celă lalt. dar care în realitate asculta fă r ăs ăpiardăo vorbă . era un înv ă ţ at. Într-o seară . — La naiba. asta-i la mintea oricui. — Pă i cum asta? — Fiindcăs-ar putea s ăajungăla judecat ă . dacăCoysel spune destul de tare ca să -l audăcardinalul: „În ajunul cută rei zile. care. stăscris căprinţ ul de Beaufort trebuie s ăscape. — Atîta ră u! Azi nu se mai ard vră jitorii pe rug. ca ş i cînd s-ar fi întîmplat. dar. — Ce spuneţ i. Ostaş ii stă teau la taifas. ş i asta-i altăc ă ciulă . atunci prin ţ ul de Beaufort are să scape. credeţ i voi căomul poate scă pa de ce-i sortit? Dac ăsus. trecînd pe lîngăîncă perea corpului de gardă . domnilor? întrebăel cu aeru-i blajin. care avea o uş ăce dă dea spre anticamerele sale.XVIII DOMNUL DE BEAUFORT Iat ăce se petrecuse între timp ş i motivele care impuneau întoarcere lui d'Artagnan la Paris. bagăde seamăsănu-l vîri într-un bocluc. cră pase uş aş i vîrîse capul înă untru. cardinalul. Spun doar că . El cunoş tea trecutul. în cer. Mazarin clă tinădin cap a încuviinţ are. Mazarin tresă ri. — Nu! Cu toate astea mi se pare cănu-i prea mult de cînd r ă posatul cardinal l-a pus pe rug pe Urbain Grandier. care pă rea c ădoarme lungit pe o bancă . amuţ iră . c ădacăCoysel a prezis asta. pe cînd Mazarin se ducea la regină . atunci nu s-ar mai împlini cît lumea. Doamne. F ă ceam de strajăla rug ş i l-am vă zut cum se pîrjolea. Ş tiu eu cum a fost. Urbain Grandier nu prezicea viitorul. tu ai săte aperi.

Beaufort a evadat. A. acuma ia-ţ i povestea de la capă t. n-aş primi în ruptul capului. adicălocul de guvernator la Vincennes.A prezis multe lucruri care s-au împlinit întocmai. Ei bine. ră spunse osta ş ul. vreun nebun? urmăcardinalul la fel de zîmbitor. — Monseniore. iar domnul de Coligny a fost ucis. Ziceam doar c ătrebuie săscape. ş i-o săse gră beascăsătragăfoloase de pe urma spuselor tale. îi porunci ca a doua zi în zori sătrimitădupăofiţ erul care îl supraveghea pe domnul de Beaufort ş i săfie trezit de îndatăce acesta va sosi. gl ă sui ostaş ul cel neîncreză tor. rosti Mazarin. dacăEminenţ a-Voastrămi-ar oferi în clipa de faţ ălocul domnului de Chavigny. zise ostaş ul. a doua zi dupăRusalii ar fi altceva. Într-adevă r. zise acesta. regina a n ă scut un bă iat ş i nu numai atît. Mazarin fă cu o strîmbă tură . chemîndu-l pe Bernouin. am auzit bine? — Oh. da' nici n-o săajungăbine în cabinet la el. Mazarin se întoarse în cabinetul lui ş i. dar dupădoi ani a mai nă scut unul. monseniore. — Sînt atît de pă truns de adevă rul acestor spuse. dar o săfie. de pild ăcăregina va naş te un bă iat. încuviinţ ăostaş ul. Era cu neputinţ a să ţ ii închis toata viaţ a pe un nepot al lui Henric al IV-lea. nu era zi în care Mazarin s ănu cugete cădintr-o clipăîn alta are săscape de acolo. — Da. domnul de Beaufort va sc ă pa pîn ă -n ajun de Rusalii. c ăvicarul va fi numit cardinal. — Acest Coysel e vreun visă tor. se întoarse întîiul ostaşspre cel cu care tă if ă suise. Nu mai încă pea nici o îndoială . pur ş i simplu le istoriseam ce vorbeş te lumea despre prezicerea unui anume Coysel. care voia săspună : „Nu poartăîncă pă lă ria roş ie de cardinal". în sfîrş it. —Ş i cine spune asta? — Hai. — Nicidecum. — Că rpă nosul! morm ă i un ostaşrezemat de perete. dupăpă rerea ta. Mă i SaintLaurent. care susţ ine că . prietene. am spus căera superstiţ ios. plecătare îngîndurat. monseniore. Drept urmare. numai ca sănu-ţ i dea nimic drept ră splată . cădomnul de Coligny va fi r ă pus în duelul cu ducele de Guise. monseniore. domnul de Beaufort trebuie săscape. Apoi ad ă ugă : — Prin urmare. De cinci ani încheiaţ i de cînd domnul de Beaufort se afla în temniţ ă . dar vicarul nu este încăcardinal. — Nu. Dar. încît. ostaş ul cu pricina pusese degetul pe rana cea mai dureroasăa cardinalului. oricît ar fi de pă zit. mai ales cînd acest nepot al lui Henric al IV-lea avea abia treizeci de ani. Nimic nu convinge mai mult ca o neclintităconvingere: ea are înrîurire chiar ş i asupra acelor neîncrez ă tori: ş i Mazarin. în orice chip ar fi scă pat din temni ţ ă . în loc să -ş i continue calea spre camera reginei. înd ă ră tnic în convingerea-i naivă . nu. Saint-Laurent. ă sta se preface c ănu crede în vră jitorul tă u. departe de a fi neîncreză tor. În clipa de faţ ănici nu-i în stare de aş a ceva. cîtăurătrebuie s ăfi strîns el în captivitate .

visînd cădomnul de Beaufort a sc ă pat. cînd Bernouin intr ăsă -l trezească . bea. groase cît braţ ul. . un rîs care îl fă cea sa se scuture tot. cu faţ a buc ă latăş i prietenoasă . care nu putea săînchidăochii lîng ăcomoara lui. Mazarin îndoi paza asupra domnului de Beaufort. Adesea. domnule. cea dintîi vorbăa lui fu: — Ei. în picioare. Numai căera asemenea avarului din poveste. Oricum. rosti Bernouin. ca de friguri. cînt ă . — Ei bine. viteaz. — Deschide ş i adu-l aici. al că rui calm oficial nu se dezminţ ea niciodată . încîntat de aceastăieş ire cam nelalocul ei. într-o încă pere cu zidurile groase de ş apte picioare ş i cu gratii în cruce la ferestre. că ci a tr ă i dupăgratii nu înseamnăs ătră ieş ti! În acest timp. — Caraghiosul ă sta mi se pare un n ă tă ră u. — Apropie-te.împotriva celui că ruia i-o datora. lîng ăuş ă . Atunci cerea veş ti despre el ş i de fiece datăauzea cu durere ca întemniţ atul joacă . că ci ofiţ erul La Ramée. Gîndul acesta nu-i dă du pace ministrului nici în somn. Avea un aer liniş tit. zise Mazarin potrivindu-ş i astfel pernele încît să -l poatăprimi stînd în pat. ce e? Domnul de Beaufort a scă pat cumva de la Vincennes? — Nu cred. plin de glorie. Ofiţ erul se supuse. îş i pă stra totuş i aerul grav. monseniore. tresă rea de groază . Săscape?! Dar Eminen ţ a-Voastră nu ş tie unde se aflăînchis domnul de Beaufort? — Ba da. bea ş i cînta. ş tiu. dacăn-a ş i scă pat cumva. — Nu. — Întocmai. În aceeaş i clip ă îş i holbăochii lui mici ş i că scăo gur ăcît o ş ur ăca săguste mai bine gluma pe care Eminenţ a-Sa îi fă cea cinstea s ăi-o adreseze . ceea ce era minunat. ră pindu-i cei mai frumoş i ani din viaţ ă . izbucni în rîs. Dupăce La Ramée se s ă turăde rîs ş i se ş terse la ochi. La Ramée aş tepta tă cut. — Săscape. veţ i avea veş ti îndat ă . iubit de femei ş i temut de cei din jur. în turnul de la Vincennes. domnule. Mazarin. monseniore. la ş apte dimineaţ a. dupăcare am trimis de diminea ţ ăla Vincennes. —Ş tii ce se vorbeş te pe aici? continuăcardinalul. nemaifiind în stare săr ă mînăserios faţ ăde o asemenea presupunere. se vorbeş te cădomnul de Beaufort va scă pa de la Vincennes. socoti c ăe timpul săvorbeascăş i să -ş i cearăiertare pentru veselia lui lipsităde bună cuviinţ ă . monseniore. Era un vlă jgan voinic. care îl îngrijor ăpe Mazarin. se întrerupea mereu săjure căMazarin are să -i pl ă teascăscump pentru toatăaceastăviaţ ăde petrecere pe care îl silea săş i-o încropeasc ăla Vincennes. dar căîn timp ce juca. murmur ăel pentru sine. zise Mazarin. Ofiţ erul intr ă . apoi. monseniore?! zise el. noaptea. Pe chipul ofiţ erului se întipă ri cea mai adîncăuimire. astfel c ă . care îl azvîrlise în temniţ ăpe cînd era bogat. se afl ăaici ş i aş teaptăordinele Eminen ţ ei-Voastre.

îş i face datoria aş a cum trebuie. — Hm! fă cu cardinalul. anume căse poartăprea aspru cu întemniţ atul. Aş adar. mergi prea departe. oare Eminenţ a-Voastrănu cunoaş te aceste ziduri? Zidurile au ş aizeci de picioare înă lţ ime ş i măîndoiesc ca domnul de Beaufort săfie atît de să tul de viaţ ăîncît săvrea să -ş i rup ăgîtul s ă rind de la o asemenea înă lţ ime. continuăLa Ramée. va fi lipsit de ele. — Dar cînd lipseş ti ş i dumneata? — Oh. rosti Mazarin. v ăasigur. — Un oarecare Grimaud. bate mingea! — Monseniore. las în loc un flă că u care vrea s ăajungăofi ţ er al maiestă ţ ii-sale ş i care. ră spunse La Ramée. are la îndemînăpatruzeci de mijloace de evadare. — De altfel. . ş i cădomnul de Chavigny nu se numă ră printre prietenii domnului de Beaufort. — Ce fă cea înainte s ă -l iei la Vincennes? — Tră ia pe undeva în provincie. — Da. zise Mazarin. — Monseniore. Domnul de Beaufort a spus ostaş ilor care l-au dus la Vincennes căs-a gîndit adesea la cazul cînd va fi întemniţ at ş i că . — Dar în timpul jocului nu se apropie cumva de ziduri? — Monseniore. ar fi scă pat de mult. — Nu. dragădomnule La Ramée?. patru la uş ă . „Haide-haide. a fă cut pe acolo o boacă nădin pricina necugetă rii lui ş i cred căn-are de ce s ăfie sup ă rat ş tiindu-se la adă post sub uniforma regelui. cu ră bdare stră pungi orice ziduri ş i cu un arc de ceasornic tai orice fel de gratii. —Ş i cine este acest cerber? întrebăMazarin.. ori al ţ i întemniţ aţ i. ori chiar eu însumi. care începea săse liniş tească . Vreau săş tiu doar cine îi ţ ine tovă ră ş ie la joc? — Ofiţ erul de gardă . nu-i atît de nă tă ră u cum credeam" – murmură Mazarin. nicidecum. monseniore. astea-s lucruri îngă duite întemniţ aţ ilor. — Atunci cînd lipseş te. prizonierul ar fi ş i mai pornit împotrivă -i. ş i căoamenii aceş tia nu-l pă ră sesc nici o clipă . r ă spund de el. în acest caz.— Domnule. îl preveni Mazarin. — Dar iese din odaie. patru chiar cu el în odaie. monseniorul uităcădomnul de Chavigny e guvernator la Vincennes. dacă Eminenţ a-Voastr ădoreş te. De trei să ptă mîni de cînd l-am luat pe lîng ămine. sînt eu acolo. ce crezi dumneata. cînd lipsesc eu. dac ăl-ar lipsi de aceste plă ceri ş i dacăar sc ă pa vreodatăde la Vincennes. doar pentru un singur lucru l-aşputea mustra.. — Asta înseamnăc ămonseniorul uita că -l pă zesc opt oameni. — Cădacădomnul de Beaufort nu gă se ş te un mijloc s ăse preschimbe în pasă re. dar domnul de Chavigny lipseş te uneori. monseniore. dupăcîte mi-a spus cel care mi l-a recomandat. temîndu-se că . — Ia aminte. Totuş i. dacăîntre aceste patruzeci ar fi fost mă car unul bun.

Poate căo să ajungem ş i la asta într-o zi. Se apucase să . c ă ci el vorbea puţ in ş i urzea multe. — Nu-i unul că ruia îi place sătră ncă neasc ă ? — Doamne Iisuse! Multăvreme l-am crezut mut. că dacăse dovedeş te un paznic credincios ş i de nă dejde.. XIX CUM ÎŞ I PETRECEA VREMEA PRIN Ţ UL DE BEAUFORT ÎN TURNUL DE LA VINCENNES Întemni ţ atul ce-l speria pînăîntr-atît pe cardinal ş i ale că rui mijloace de evadare tulburau liniş tea întregii cur ţ i. pe care îl lă uda La Ramée. vrînd săafle cum e hr ă nit. pînăatunci? — Voi lua mă surile de prevedere. — Atunci. fiindcă vorbeş te doar prin semne.. încît îş i dă duse seama de ză dă rnicia orică rei încerc ă ri de evadare. cu zîmbetu-i de italian. îl puse s ărepete cuvînt cu cuvînt toate fă gă duielile f ă cute de La Ramée ş i toate laudele privitoare la ajutorul să u. socoteş ti căputem avea încredere în el? — Ca în mine însumi. cum tră ieş te ş i cum doarme. se parfumă . domnule! De ce nu avem cîte un Grimaud pe lîngăfiecare prinţ ! — Ră bdare. se îmbră că ş i se duse la regină . Cardinalul îi mai puse lui La Ramée o mul ţ ime de întreb ă ri asupra întemniţ atului. monseniore. o săînchidem ochii asupra poveş tii aceleia din provincie. Ş i scrisese pe loc lui d'Artagnan săse înapoieze în mare grabă . toatăr ă zbunarea lui se mă rginea la cît mai multe blesteme ş i oc ă ri la adresa lui Mazarin. Ş i dup ăce cardinalul sfîrş i. rosti Mazarin.—Ş i cine ţ i l-a recomandat? — Intendentul ducelui de Grammont. o să -i dă m o uniformăcare îl va face respectat. bine. ca să -i împă rtă ş eascămotivele pentru care nu a trecut săo vad ă . Regina. Apoi. nu b ă nuia cîtuş i de pu ţ in spaima care cuprinsese Palatul Regal din pricina lui. — Ei. monseniore. rosti cardinalul. Se pare căfostul stă pîn l-a strunit aş a. încît era aproape liniş tit cînd îi spuse c ăpoate săplece. iar în buzunarele acestei uniforme va gă si ş i vreo cî ţ iva pistoli ca săbea în să nă tatea regelui. ş i care era aproape tot atît de superstiţ ioasăca ş i el. care se temea tot atît de domnul de Beaufort. spune-i. murmură : — Vai. pentru căera nouădimineaţ a. scumpe domnule La Ramée. Mazarin se ară ta foarte darnic în fă gă duieli. era tocmai opusul acelui vrednic Grimaud. iar ră spunsurile acestuia furăatît de mulţ umitoare. Se vedea pă zit cu atîta str ă ş nicie. cel temut de însuş i cardinalul. se scul ă . — Ei bine. dar pînăatunci.

un cupletist al vremii. de mîndru ş i. tot atît de bun. omul de încredere. ca ş i acei visă tori pe chipul c ă rora citeş ti că -ş i fac iluzii deş arte – dupăcum spune cardinalul de Retz – ş i-ar fi cîş tigat. Blot. De ce Beaufort ş st dar nu-l are? De ce Gaston nu-i braşde fier? Dupăaceastădesluş ire înţ elege oricine de ce întemniţ atul se mă rginea la ocă ri ş i la blesteme. Dar cînd grş ieş te. afarăde domnul de Beaufort. dar se lă sase repede pă guba ş . regina porunci săfie arestat ş i dus la Vincennes. ş i cardinalul primea în fiece zi despre el ve ş ti cum nu se poate mai neplă cute pentru Eminenţ a-Sa. Asemenea pă reri nu-ş i fă curăloc pesemne nici de leac în cugetul prinţ ului. nu trebuiau nici s ămai ţ inăseama de el. ş i astfel. de cinci ani încoace. Gaston la vorbş -i meş ter mare De parcş -i picştot din cer. fie libertatea sa. nu-i a bunş . Ducele de Beaufort era nepot al lui Henric al IV-lea ş i al Gabrielei d'Estrées. că . într-o bunăzi trebuise să cedeze locul lui Mazarin ş i se vă zuse al doilea. zicea despre el: În luptş fulgerşş i tunş De vîrşspaima în du ş man. fie prieteni care să -l apere. sădispreţ uiasc ăprin ţ ii ş i săpurceadă singur la drum. domnul de Beaufort se apucase de pictură . Bineînţ eles. c ă ruia lunga-i ş edere dinapoia gratiilor îi sporise ş i mai mult îndă ră tnicia. dacăn-ar fi ajuns să -l înfrunte pe cardinal. mai ales. de cinci ani î ş i ducea viaţ a într-o încă pere foarte puţ in regală . favoritul. de că tre acelaş i Guitaut pe care l-am cunoscut la începutul povestirii de faţ ăş i pe care vom avea prilejul să -l mai întîlnim. ş i a doua zi. Dupa ce d ă duse gre şcu poezia. tot atît de gascon ca ş i bunicul s ă u. într-adevă r. domnul de Beaufort. de viteaz. în turnul de la Vincennes. Acest ră stimp. Din pricina asta. Desena cu că rbune mutra cardinalului ş i. spune Mazarin. se exprima de obicei ş i în prozăcu mare caznă .alcă tuiascăş i unele cuplete. Ai ş i vş zut cş -i gogoman. Un altul s-ar fi gîndit. pe lîngăfaptul căsc ă paserăde prezenţ aş i de pretenţ iile lui. Într-adevă r. la moartea regelui Ludovic al XIII-lea. într-un cuvînt primul la curte. cum talentu-i destul de mediocru în aceastăartănu-i îngă duia săajungăla o prea mare . cine spune regina. dar mult mai puţ in înv ă ţ at. Dupăce fusese o bucatăde vreme. În felul acesta. fă răal ţ i acoli ţ i. avînd nesă buinţ a săse supere de aceast ăschimbare ş i neprevederea săş i spunăacest lucru. care ar fi cuminţ it pe oricine în felul de a judeca lucrurile. pe lîngăfaptul cănu-l înzestrase cerul cu darul versurilor. oricît îl îndră gea poporul. trecuse fă răsăsă vîr ş eascănici o schimbare în mintea sa.

pentru un rege al Franţ ei. de astă datăîmp ă rţ i pereţ ii odă ii. dacă nu va renunţ a la tablourile plă nuite. pe cînd domnul de Beaufort se plimba prin curtea închisorii. Într-una din zile. în cel de-al patrulea. de vreme ce i se ră pea posibilitatea să -ş i facăun nume în o ş tire. fă cu o gă lă gie nemaipomenită . pereţ ii erau plini de chipuri ş i de explicaţ ii. De astădată . sortind fiecare cadru cîte unei împrejur ă ri din viaţ a lui Mazarin. i se luăfocul din vatră . el voia s ă -ş i facă unul în pictură . din pricina asta se mul ţ umise doar sătragăcadrul ş i să scrie sub fiecare cîteva cuvinte lă muritoare. cînd domnul de Beaufort juca mingea. Domnul de Beaufort ră spunse că . e destul dacăi se schimb ă aş ternutul odatăla trei luni. preailustra sec ă turăMazarin juca rolul lui Igna ţ iu de Loyola. ori cel puţ in s ădeseneze. preailustra secă turăMazarin nu voia să -i dea cearş afuri curate lui Laporte. Erau compozi ţ ii vaste. valetul lui Ludovic al XIV-lea. fă răsămai adauge ş i explicaţ ii. care îl preveni pe domnul de Beaufort că . guvernatorul nu spuse nimic. Domnul de Beaufort înjură . urlăcît îl . ş i inscripţ iile sale izbutirăsătrezeascănemulţ umirea domnului de Chavigny. scria dedesubt: „Ritratto deli illustrissimo facchino Mazarini". Domnul de Beaufort mulţ umi domnului de Chavigny pentru bună tatea de a-i oferi iară ş i putin ţ a sădeseneze pe „pînze noi". domnul de Chavigny fă cu o vizit ăducelui ş i-l rug ăsă -ş i gă seascăun alt fel de a-ş i petrece timpul. zicînd că . tă ciunii o datăcu focul. semă na grozav cu copii. vrînd săîmpră ş tie orice îndoialăasupra chipului zugră vit. nu-i va lă sa nimic la îndemînăca să le poatăduce la bun sfîrş it. care nu se sim ţ ea prea sigur de sine ca săîncerce a desena un chip v ă zut din faţ ă . cenuş a odat ă cu tă ciunii. în tragedia cu acelaş i nume. În cel de-al doilea. în casa c ă ruia fusese servitor. Domnul de Beaufort. ţ inea sădevinăun Michelangelo sau un Rafael. porunci săse ş tearg ăcu buretele toate desenele ş i săse v ă ruiască pereţ ii. Cel dintîi trebuia săînfă ţ iş eze pe preailustra secă turăMazarin primind o bă taie zdravă năde la cardinalul Bentivoglio. care era încredinţ at c ăş i l-a dobîndit pentru sine. Prevenit. Domnul de Beaufort. A doua zi. care întreceau în chip neîndoielnic talentul întemniţ atului.asemă nare. Domnul de Chavigny fu prevenit ş i despre aceast ăpuzderie de chipuri în profil. îş i transformase odaia într-o adevă ratăsalăde expoziţ ie. care se încă pă ţ îneaz ăs ăfacănumai ce n-au voie. preailustra sec ă turăMazarin fura locul de primministru domnului de Chavigny. În sfîrş it. astfel c ăla întoarcere nu mai g ă si nimic care să -i poat ăsluji drept creion. ca toţ i întemni ţ aţ ii de altfel. Dar cadrele. dar într-una din zile.ş i cum nu putea săfie un Bayard sau un Trivulce. În cel de-al treilea.

cu o bucatăde tencuialădesprinsădin zid. ori m ă car să fă gă duiascăcănu va mai zugr ă vi tablouri istorice. în timpul uneia din plimbă rile sale. Domnul de Chavigny se stră dui săse arate încîntat de aceastăglum ă ş i rîse cam acru. domnul de Beaufort îi puse lui Pistache o întrebare foarte . apoi. înc ă perea era luminată de lumînă ri. Era lesne de bă nuit căîntemniţ atul folosea acest timp ca să -l dreseze pe Pistache. Dupăcîteva clipe îş i muş căbuzele ş i încruntădin sprîncene. În sfîrş it. nici un cadran solar n-ar fi ră spuns mai bine: cum ş tie oricine. cumpă nindu-se în fel ş i chip. La cea dintîi poruncăa st ă pînului. Pistache ridicăş i lă sălaba de ş ase ori la rînd. dup ăce merse de dou ă -trei ori de la un cap ă t la altul al liniei. se ră zuirăinscrip ţ iile de pe pereţ iş i odaia deveni iară ş i curată . Pistache se aş eza pe aceast ălinie. tră sese pe jos. fă răurmăde mîzg ă litură . Mai mult. Domnul de Chavigny scoase ceasornicul ş i îl ară t ălui Pistache: era ş ase ş i jum ă tate. se ridicăpe labele dinapoi ş iţ inînd între labele dinainte o nuia de scuturat haine. Pistache se dovedi îndeajuns de bine dresat. Cu neputinţ ăun ră spuns mai lă murit. înainte ş i înapoi. Invitaţ ii sosiră . aduse nuiaua domnului de Beaufort ş i lu ătotul de la început. cîinele trebui săspunăcît e ceasul. domnul de Chavigny încuviinţ ăca Pistache să -ş i schimbe stă pînul. Mai întîi. aidoma unui dansator pe sîrmă . Domnul de Beaufort ră mînea uneori ceasuri întregi închis cu cîinele în odaie. domnul de Beaufort cumpă r ăde la un paznic un cîine numit Pistache. Cîinele înconjurăde trei ori adunarea ş i dupăaceea se culcăîn chipul cel mai cuviincios la picioarele domnului de Chavigny. Întemni ţ atul. cum nimic nu se împotrivea ca întemni ţ aţ ii săaibăun cîine. ca o coardăîntinsă . albă . în mijlocul odă ii. Atunci. se trecu la cea de a doua. Apoi. de astădatăfă rănuiaua ce-i slujea de cumpă nă . pă ş i în lungul liniei. dar nimeni nu ş tia cam ce anume ţ inea să -l înve ţ e. Aplauzele copleş irăpe inteligentul Pistache. Domnul de Beaufort nu vroi s ă -ş i dea cuvîntul ş i ră mase fă răcă ldur ătot restul iernii. ş i numaidecît va primi lemne ş i tot ce trebuie pentru foc. Spectacolul era alcă tuit din trei p ă rţ i: prima parte luînd sfîrş it. mare ş alul d'Ornano ş i marele stareţ al Vendômei. Domnul de Beaufort pofti pe domnul de Chavigny ş i pe ofiţ erii de la Vincennes la o mare reprezentaţ ie în camera sa.ţ inu gura. Cîinele urma săarate ce ş tie. o linie lungă . iar a ş aptea oară ră mase cu laba în aer. trebuia sărecunoascăîn fa ţ a tuturor pe temnicerul cel mai bun din toate închisorile Franţ ei. cadranul sola are cusurul cănu aratăora decît atîta vreme cît nu se ascunde soarele. atîtea cîte putuse procura domnul de Beaufort. zicînd ca voiau să -l lase s ămoar ăde frig ş i de umezeal ă . aş a cum muriserăPuylaurens. la care domnul de Chavigny r ă spunse căn-avea decît să -ş i dea cuvîntul de cinste căva renunţ a sămai deseneze. Într-o bunăzi.

greu de dezlegat, ş i anume: cine era cel mai mare tîlhar din lume? De astădată , Pistache fă cu înconjurul odă ii, fă răsăse opreascăînsă în faţ a nim ă nui ş i, ducîndu-se la uş ă , se apucăs ăschel ă lă ie ş i sărîcîie cu ghearele. — Iată , domnilor, rosti prin ţ ul, acest cîine vrednic nu gă se ş te aici ceea ce i-am cerut ş i vrea s ăcaute afară . Dar fiţ i liniş tiţ i, asta nu o săv ă lipseascăde ră spunsul lui. Pistache, prietene, continuăprin ţ ul. Vino încoace! Cîinele se supuse, ş i prinţ ul urmă : Cel mai mare tîlhar din lume e oare Le Camus, secretarul regelui, care a venit la Paris cu două zeci de livre ş i astă zi are zece milioane? Cîinele clă tinădin cap în semn c ănu. — Atunci, zise prinţ ul, e oare ministrul de finanţ e, d'Emery, care, atunci cînd ş i-a însurat fiul, pe domnul Thoré, i-a dă ruit un venit de trei mii de livre pe an ş i un palat pe lîngăcare palatul Tuileries pare un bordei, iar Luvrul o cocioabă ? Cîinele dă du din cap a împotrivire. — Nici el nu este, reluăprinţ ul. Ei, s ăne gîndim bine; n-o fi cumva l'illustrisimo facchino Mazarini di Piscina, ia spune? Cîinele dă du din cap cu disperare de vreo opt-zece ori la rînd în semn de încuviinţ are. — Domnilor, vedeţ i singuri, zise domnul de Beaufort că tre cei de faţ ă , care de astădatănu se încumetaserănici mă car s ăzîmbească . L'illustrissimo facchino Mazarini di Piscina e cel mai mare tîlhar din lume; cel puţ in aş a spune Pistache. Sătrecem acum la altceva. Domnilor, glă sui prinţ ul de Beaufort, folosindu-se de tă cerea deplinăaş ternută pentru a începe cea de a treia parte a programului. V ăaduceţ i aminte că ducele de Guise învă ţ ase toţ i cîinii din Paris săfacătumbe pentru domniş oara de Pons, pe care o proclamase frumoasa frumoaselor! Ei bine, domnilor, asta nu înseamnănimic, fiindcăaceş ti cîini se supuneau maş inal, habar n-aveau săfacăvreo disiden ş a (Domnul de Beaufort voia săspună : diferen ţ ă ) între cei care meritau ş i cei care nu meritau osteneala lor. Pistache văva ară ta, dumneavoastr ăca ş i domnului guvernator, căe cu mult deasupra semenilor să i. Domnule de Chavigny, fiţ i bun ş i daţ i-mi bastonul dumneavoastr ă . Domnul de Chavigny îi întinse domnului de Beaufort bastonul. Acesta îl ţ inu orizontal, cam la un picior deasupra podelei. — Pistache, prietene, vorbi el, fă -mi plă cerea ş i sari pentru doamna de Montbazon. Toatălumea pufni în rîs: se ş tia căîn clipa arestă rii, domnul de Beaufort era amantul recunoscut al doamnei de Montbazon. Pistache, fă r ăs ăfacănazuri, s ă ri bucuros peste baston. — Hm! mormă i domnul de Chavigny. Mi se pare căPistache nu se deosebeş te cu nimic de semenii să i, atunci cînd să reau pentru domniş oara de Pons. — Ră bdare, spuse prin ţ ul. Pistache, prietene, să ri pentru regină .

Ş i să lt ăbastonul cu o ş chioapămai sus. Cîinele să ri îndată , plin de bună -cuviinţ ă . — Pistache, prietene, urmăprin ţ ul, ridicînd bastonul cu vreo două ş chioape, să ri pentru rege. Cîinele îş i fă cu vînt ş i, în ciuda înă lţ imii, trecu cu aceeaş i uş urinţ ăpe deasupra bastonului. —Ş i acum, luaţ i aminte, îi preveni domnul de Beaufort, lă sînd bastonul pînăaproape de podea. Pistache, prietene s ă ri pentru l'illustrissimo facchino Mazarini di Piscina. Cîinele se întoarse cu coada la baston. — Ei, ce-i cu asta? fă cu domnul de Beaufort, descriind cu bastonul o jumă tate de cerc ş i purtîndu-l de la coad ăla botul cîinelui, astfel ca să -l vadădin nou. Să ri odat ă , domnule Pistache! Numai căPistache se întoarse cu coada la baston, ca ş i întîia oară . Domnul de Beaufort repetămiş carea ş i îndemnul de adineauri, dar acum Pistache ajunsese la cap ă tul r ă bdă rii, că ci se arunc ăplin de furie asupra bastonului ş i, smulgîndu-l din mîinile prinţ ului, îl sfă rîmăîntre dinţ i. Domnul de Beaufort îi luăamîndouăbucă ţ ile din gurăş i le întinse domnului de Chavigny cu cea mai mare seriozitate, cerîndu-i stă ruitor iertare ş i adă ugînd căpetrecerea din acea searăa luat sfîrş it; dar, dacă are bună voin ţ ă , să -l viziteze din nou peste trei luni, că ci Pistache va învă ţ a pînăatunci ş i alte lucruri. Dupătrei zile Pistache fu otr ă vit. Că utarăvinovatul; numai că , dupăcum lesne se poate ghici, vinovatul ră mase necunoscut. Domnul de Beaufort se îngriji săfie aş ezat într-un mormînt pe piatra că ruia st ă tea scris: "Aici zace Pistache, unul dintre cei mai inteligenş i cîini din cîş i au fost vreodatş ." Nimeni nu putea săspunănimic faţ ăde aceste cuvinte de laud ă ;ş i domnul de Chavigny nu avu motiv să -l împiedice. În schimb, prinţ ul începu atunci săstrige în gura mare ca au încercat pe seama cîinelui otrava de care plă nuiau săse slujească împotriva lui ş i, într-o zi, dup ămasa de seară , se trînti în pat, plîngînduse de dureri în pîntece ş i susţ inînd căMazarin a poruncit săfie otră vit. Aceastănouănă zbîtie ajunse la urechile cardinalului ş i-l îngrozi. Turnul de la Vincennes era socotit ca foarte dă ună tor s ă nă tă ţ ii: doamna de Rambouillet spusese căodaia în care s-au sfîrş it Puylaurens, mareş alul d'Ornano ş i marele stareţ al Vendômei e otravăcurată ,ş i vorba ajunsese de pomină . Din pricina asta porunci ca întemniţ atul să nu punănimic în gurăpînănu i se gustăvinul ş i mîncarea. Ş i atunci încredinţ ar ălui La Ramée sarcina asta. Totuş i, domnul de Chavigny nu-i ierta prinţ ului necuviinţ ele pe care

nevinovatul Pistache le ş i ispă ş ise. Domnul de Chavigny era unul dintre oamenii ră posatului cardinal, se zicea chiar ca e fiul să u; aş a căse pricepea un pic la tiranie: că utăsă -i dea prilej de ceartădomnului de Beaufort, îi luăcu ţ itele de fier ş i furculiţ ele de argint pe care i le lă sase pînăatunci, dîndu-i în schimb cuţ ite de argint ş i furculiţ e de lemn. Domnul de Beaufort nu întîrzie săse plîngă ; domnul de Chavigny îi trimise vorbăcă , dupăcum a aflat, cardinalul spusese doamnei de Vendôme căfiul ei va ră mîne toatăviaţ a în turnul de la Vincennes, ş i s-a temut sănu-i treacăprin minte săse omoare la auzul cumplitei veş ti. Cincisprezece zile mai tîrziu, domnul de Beaufort gă si douăş iruri de copă cei cît degetul să diţ i pe marginea drumului care ducea la locul unde se juca cu mingea; întrebăce era cu ei ş i i se ră spunse căau fost s ă diţ i pentru el, ca săaibăumbr ăîntr-o bun ăzi. În sfîrş it, într-o dimineaţ ă , gră dinarul veni să -l caute, ş i, cu aerul căţ ine să -i fac ăo pl ă cere, îl vesti căse duce săsemene pentru el cîteva brazde de sparanghel. Or, toată lumea ş tie, sparanghelul semă nat astă zi se culege abia dupăpatru ani, iar pe atunci, cînd gră dină ritul era abia la început, poate ş i dupăcinci ani. Atîta grijăîl scoase din fire pe domnul de Beaufort. Drept urmare, cugetăcăar fi timpul sărecurgăla unul din cele patruzeci de mijloace de evadare ce-i stă teau la îndemîn ă ,ş i încercăîntîi pe cel mai simplu, adicăsă -l cumpere pe La Ramée; dar acesta pl ă tise o mie cinci sute de scuzi pentru slujba sa ş iţ inea la ea ca la ochii din cap. De aceea, în loc săprimeasc ăpropunerile întemniţ atului, alergăsă -l previnăpe domnul de Chavigny; domnul de Chavigny postănumaidecît opt oameni în odaia prinţ ului, îndoi numă rul santinelelor ş i întrei numă rul posturilor de pază . Din acea clipă , prinţ ul nu se mai putu miş ca decît ca regii, la teatru, pe scenă , cu patru oameni în faţ ăş i patru în spate, fă răsă -i mai punem la socotealăpe cei care închideau alaiul. La început, domnul de Beaufort f ă cu mare haz de aceste m ă suri severe, care îi mai alungau plictiseala. Ş i repetăpînăîl duru gura: „Asta îmi place, măînvelise ş te". (Domnul de Beaufort voia săspună : mă înveseleş te, dar ş tim c ăadeseori se exprima anapoda.) Apoi adă ugă : „De altfel, dacăaşvrea săscap de cinstea pe care mi-o faceţ i, mai am încă treizeci ş i nouăde mijloace de evadare la îndemînă ". Curînd totul ajunse să -l sîcîie grozav. Din fanfaronadă , se ţ inu tare ş ase luni, dar dupăaceea, v ă zînd mereu opt oameni aş ezîndu-se atunci cînd se aş eza el, ş i ridicîndu-se odatăcu el, începu săîncrunte din sprîncene ş i săţ inăsocoteala zilelor. Aceastănouăpersecuţ ie avu darul săstîrneasc ăo nou ăpornire de urăîmpotriva lui Mazarin. Prinţ ul înjura de diminea ţ ăpînăseara, spunînd mereu căo săfacătocanăde urechi mazarineş ti. Ş i-l bă g ăîn sperie ţ i: cardinalul, care ş tia tot ce se petrece la Vincennes, îş i înfunda fă răvoie pă lă ria-i roş ie pe cap, de-i ajungea pînă la bă rbie. Într-una din zile, domnul de Beaufort adunăosta ş ii ce-l pă zeau ş i, în

ciuda caznei cu care se exprima ş i care devenise proverbial ă , le ţ inu urmă toarea cuvîntare, ce-i drept, dinainte preg ă tită : — Domnilor, începu el, ve ţ i îng ă dui ca un nepot al vrednicului rege Henric al IV-lea săfie supus la ocă ri ş i silin ţ e (el voia săspună : umilinţ e). Pe to ţ i dracii, vorba lui bunicu-meu, eu aproape c-am domnit în Paris! Am vegheat cîndva asupra regelui ş i a unchiului să u, Prinţ ul. Regina ma r ă sfă ţ a pe atunci ş i mănumea cel mai de vaz ăom din regat. Domnilor, scoateţ i-măde aici: măduc la Luvru ş i-l strîng de gît pe Mazarin; voi veţ i fi garda mea, am săvăfac pe toţ i ofi ţ eri ş i-am săv ă umplu de bani. Pe toţ i dracii, ce mai staţ i! Dar, oricît de miş că toare ar fi fost, cuvîntarea nepotului lui Henric al IV-lea nu înduioş ăaceste inimi de piatră . Nimeni nu se clinti din loc; ş i domnul de Beaufort, vă zînd asta, le spuse căsînt cu toţ ii niş te tică lo ş i, fă cîndu-ş i-i astfel duş mani aprigi. Cîteodată , cînd domnul de Chavigny venea să -l vadă , ceea ce îş i amintea de două -trei ori pe să ptă mînă , prinţ ul se folosea de acest prilej ca să -l ameninţ e. — Ce-ai face dumneata, domnule, îi spunea el, dacăîntr-o bunăzi ai vedea apă rînd o armatăde parizieni, înarma ţ i pîn ăîn dinţ i, care ar veni sămăscape? — Monseniore, ră spunse domnul de Chavigny, înclinîndu-se adînc în faţ a prinţ ului, sus, pe metereze, am două zeci de tunuri ş i, în întă rituri, am pulbere pentru treizeci de mii de lovituri. A şpune tunurile pe ei. — Da, dar dupăaceste treizeci de mii de lovituri, ei ar cuceri turnul, ş i turnul odatăcucerit, aşfi silit să -i las săte spînzure, ceea ce, desigur, m-ar mîhni nespus. Ş i, la rîndul să u, prinţ ul se înclinăîn faţ a domnului de Chavigny cu cea mai mare politeţ e. — În schimb, monseniore, urmădomnul de Chavigny, cînd cel dintîi neispră vit dintr-ă ş tia ar trece pragul temniţ ei, ori ar pune piciorul pe întă rituri, eu aşfi silit, spre marea mea pă rere de ră u, s ăv ăr ă pun cu mîna mea, întrucît mi-aţ i fost dat în seam ătrebuie săvăpredau mort sau viu. Ş i fă cu o nou ăplec ă ciune alteţ ei-sale. — Da, replicădomnul de Beaufort, dar cum e neîndoios c ăace ş ti oameni de ispravăn-au săvinăaici decît abia dupăce l-au spînzurat pe domnul Giulio Mazarini, te-ai feri ca de foc s ăridici mîna asupra mea ş i m-ai lă sa în viaţ ă , de team ăca parizienii sănu te lege de cozile a patru cai, lucru mult mai neplă cut decît spînzur ă toarea, nici vorbă . Aceste glume dulci-acriş oare continuau astfel zece minute, un sfert de ceas, două zeci de minute cel mult, dar de fiece datăsfîrş eau în chipul urmă tor: domnul de Chavigny, întorcîndu-se spre u ş ă , strigă: — Hei, La Ramée! Acesta intra îndată . — La Ramée, zicea domnul de Chavigny, ţ i-l dau în seamăîn chip deosebit pe domnul de Beaufort: poartă -te faţ ăde dînsul cu tot respectul

cuvenit rangului ş i numelui să uş i, în acest scop, nu-l pierde o clipădin ochi. Apoi pleca, salutîndu-l pe domnul de Beaufort cu o politeţ e plinăde ironie, care îl fă cea săturbeze de furie. La Ramée devenise astfel comeseanul ducelui, un paznic veş nic prezent, umbra lui: dar, trebuie spus, tovă ră ş ia lui La Ramée, om de viaţ ă , bă utor vestit, mare jucă tor de minge ş i bă iat bun, la urma urmei, că ruia domnul de Beaufort nu-i gă sea decît un singur cusur, anume că nu se lă sa cumpă rat, se dovedi pentru duce mai curînd un prilej de petrecere decît de plictiseală . Din nefericire, nu tot astfel stă teau lucrurile ş i pentru jupîn La Ramée; ş i cu toate căpreţ uia oarecum cinstea de a fi închis împreun ăcu un om atît de însemnat, plă cerea de a vieţ ui în preajma nepotului lui Henric al IV-lea nu se asemuia cu aceea pe care ar fi simţ it-o ducîndu-se din cînd în cînd să -ş i vadăfamilia. Poţ i fi un straş nic slujitor al regelui ş i în acelaş i timp un bun soţ ş i pă rinte. Or, jupîn La Ramée îş i iubea nespus nevasta ş i copiii, pe care se mulţ umea să -i ză reascăde pe culmea meterezelor, atunci cînd veneau să se plimbe de cealaltăparte a ş anţ urilor, anume ca să -i dă ruiasc ăaceast ă mîngîiere pă rinteascăş i conjugală ; hot ă rît, asta însemna prea puţ in pentru el, ş i La Ramée simţ ea căvoioş ia-i obiş nuit ă , pe care o socotise drept cauzăa să nă tă ţ ii sale, f ă răsăcugete că , dimpotrivă , nu era poate decît urmarea fireascăa acesteia, n-are săţ inăpiept prea mult ăvreme unor asemenea condiţ ii de viaţ ă . Aceastăconvingere nu fă cu decît săse întă reascăîn mintea sa, cînd, treptat-treptat, rela ţ iile dintre domnul de Beaufort ş i domnul de Chavigny înă sprindu-se din ce în ce mai mult, cei doi încetarăsăse mai vadă . La Ramée simţ i atunci cără spunderea apasăş i mai greu pe capul lui, ş i cum, pe bunădreptate, potrivit motivelor ară tate, că utăo uş urare, primi foarte bucuros propunerea prietenului să u, intendentul mare ş alului de Grammont, de a-i da un ajutor; vorbise numaidecît despre asta cu domnul de Chavigny, care spusese cănu are nimic împotriv ă , cu condiţ ia ca omul să -i fie pe plac. Socotim cu totul de prisos săfacem cititorului portretul fizic ş i moral al lui Grimaud: dacă , aş a cum nă dă jduim, n-a uitat cu desă vîrş ire partea întîi a povestirii de faţ ă , trebuie săfi pă strat o amintire îndeajuns de limpede despre acest vrednic personaj, a că rui singurăschimbare era c ă avea două zeci de ani mai mult: fapt ce-l f ă cuse ş i mai posomorît, ş i mai tă cut, deş i Athos, de cînd el însuş i se schimbase, îi îngă duia s ă vorbească . Dar în aceastăperioadăde vreme se împlineau doisprezece sau cincisprezece ani de cînd Grimaud tă cea, ş i o deprindere veche de doisprezece sau cincisprezece ani devine o a doua natură .

XX

GRIMAUD INTRĂÎN SLUJB Ă Aş adar, Grimaud se înfă ţ iş ă , cu mutra lui vrednicăde încredere, în turnul de la Vincennes. Domnul de Chavigny se mîndrea cu faptul că ochiul nu-l înş alăniciodată ; ceea ce putea săte facăs ă -l crezi întradevă r fiul cardinalului de Richelieu, care avusese ş i el aceast ăpretenţ ie o viaţ ăîntreagă . Îl cercetăcu luare-aminte ş i ajunse la pă rerea că sprîncenele împreunate, buzele subţ iri, nasul coroiat ş i pome ţ ii ieş iţ i în afarăai lui Grimaud erau indicii pe deplin convingă toare. Nu-i spuse decît două sprezece cuvinte, iar Grimaud, drept r ă spuns, rosti doar patru. — Uite un bă iat de ispravă , l-am cîntă rit eu din capul locului! glă sui domnul de Chavigny. Du-te săte vad ăş i domnul La Ramée ş i spune-i că , în ce măpriveş te, n-am nimic de zis. Grimaud se ră suci pe că lcîie ş i plecăsăînfrunte cercetarea mult mai amă nunţ ităa lui La Ramée. Asta din pricina cădomnul de Chavigny ş tia căpoate săse bizuie pe La Ramée, iar acesta voia săse poatăbizui pe Grimaud. Grimaud avea tocmai însuş irile menite săcîş tige încrederea unui paznic dornic de ajutor; ş i, dupăo mie de întrebă ri, la care abia deschise gura săr ă spundă , La Ramée, fascinat de aceastăzgîrcenie de vorbă , îl ş i primi în slujbă . — Consemnul? întrebăGrimaud. — Iată -l: s ănu laş i niciodat ăîntemni ţ atul singur, să -i iei orice obiect ascuţ it ori tă ios, să -l împiedici săfacăsemne cuiva dinafarăş i să vorbeascăprea mult cu paznicii. — Asta-i tot? întreb ăGrimaud. — Deocamdată , ră spunse La Ramée. Orice schimbare, în cazul cînd s-ar ivi, va aduce cu sine un nou consemn. — Bine, zise Grimaud. Ş i intrăla domnul de Beaufort. Acesta tocmai se pregă tea să -ş i pieptene barba pe care ş i-o l ă sase să creascămare, ca ş i pă rul, vrînd să -l ză dă reascăpe Mazarin cu mizeria în care tră ieş te ş i cu halul în care a ajuns săarate. Dar întrucît cu vreo cîteva zile mai înainte crezuse căză re ş te de sus, de la fereastra turnului, în fundul unei tră suri, pe frumoasa doamnăde Montbazon, a c ă rei amintire îi era ş i acum scumpă , nu ţ inea săarate pentru ea a ş a cum voia săarate pentru Mazarin; ş i în nă dejdea ca o va revedea, ceruse ş i că pă tase un pieptă ne de plumb. Domnul de Beaufort ceruse un pieptene de plumb, deoarece, ca toţ i bă rbaţ ii blonzi, avea barba roş catăş i, mulţ umit ăpieptenului, o fă cea ceva mai închisăla culoare. În clipa cînd trecu pragul încă perii, Grimaud vă zu pieptenul, pe care prinţ ul tocmai îl pusese pe mas ă ,ş i-i înş fă căîndatăcu plecă ciune. Prinţ ul se uităuimit la aceastăară tare ciudată . Ară tarea vîrî pieptenul în buzunar.

— Hei, ce mai e ş i asta? izbucni ducele. Ş i cine-i tică losul ă sta? Grimaud nu scoase o vorbă , ci doar f ă cu o nouăplec ă ciune. — Eş ti mut? strigăducele. Grimaud fă cu semn cănu. — Atunci cine eş ti? Ră spunde, îţ i poruncesc! pufni ducele. — Paznic, zise Grimaud. — Paznic?! ţ ipăducele. Doar mutra asta fioroasăîmi mai lipsea din colecţ ie! Hei! La Ramée! Săvinăcineva! La Ramée se ar ă tănumaidecît; spre ghinionul prinţ ului, bizuindu-se pe Grimaud, era pe cale sa plece la Paris. Tocmai coborîse în curte ş i urcăsupă rat în turn. — Ce doriţ i, monseniore? întrebăel. — Cine e acest netrebnic, care îmi ia pieptenul ş iş i-l înfundăîn buzunar? izbucni domnul de Beaufort. — Unul dintre paznicii dumneavoastră , monseniore, un flă că u de ispravă , pe care îl ve ţ i preţ ui ca ş i domnul de Chavigny sau ca mine, vă asigur. — De ce mi-a luat pieptenul? — Într-adevă r, se mir ăLa Ramée. De ce ai luat pieptenul monseniorului? Grimaud scoase pieptenul din buzunar, îş i trecu degetul peste dinţ ii mari ş i ară tîndu-i, se mulţ umi sărosteascăun singur cuvînt: — Ascuţ it. — Chiar aş a, încuviinţ ăLa Ramée. — Ce spune dobitocul ă sta? întrebăducele. — Căorice obiect ascu ţ it e interzis monseniorului de că tre rege. — Aha! se înfurie ducele. Eş ti nebun, La Ramée. Doar tu singur mi-ai dat pieptenul. —Ş i-am să vîrş it o mare greş eală , monseniore, că ci în felul acesta am că lcat consemnul. Ducele se uităfurios la Grimaud, care dă duse pieptenul lui La Ramée. — Prevă d cănetotul ă sta are sămăsîcîie grozav, murmurăducele. Într-adevă r, în temniţ ănu se poate săo scalzi. Totul – oameni ş i lucruri deopotrivă– îţ i e sau prieten sau duş man; îndră geş ti sau ură ş ti, cîteodatăcu îndreptă ţ ire, dar de cele mai multe ori din instinct. Or, acest motiv nespus de simplu, anume c ăGrimaud plă cuse din prima clipă domnului de Chavigny ş i lui La Ramée, preschimba ceea ce guvernatorul ş i ofiţ erul socoteau drept calită ţ i în tot atîtea cusururi în ochii întemniţ atului, f ă cîndu-l nesuferit de la bun început domnului de Beaufort. Totu ş i, Grimaud nu ţ inu săse ia în beţ e cu întemniţ atul chiar din prima zi; el avea nevoie ca acesta să -l priveascănu cu o silă întîmplă toare, ci cu o ur ăaprigăş i neîmpă cată . De aceea se retrase, lă sînd în loc patru osta ş i, care tocmai ispră viser ăcu masa, a ş a că puteau săreia veghea în preajma prinţ ului. La rîndul să u, prinţ ul

plă nuia o nouăş otie, la care ţ inea mult: ceruse raci pentru masa de a doua zi ş i cugetăsă -ş i petreac ăvremea întocmind o spînzur ă toare, pentru a spînzura în mijlocul odă ii pe cel mai frumos. Culoarea roş ie pe care urma săo capete racul la fiert ar fi risipit orice îndoialăasupra tîlcului lucrurilor, ş i astfel ar fi avut plă cerea să -l spînzure pe cardinal în acest chip, aş teptînd săfie spînzurat în realitate, fă r ăca nimeni săpoată spune căa spînzurat altceva decît un rac. Ziua se scurse cu pregă tirile. În temniţ ăse întîmplăsădai în mintea copiilor, ş i domnul de Beaufort, cu firea lui, era înclinat săajungăaici mai repede ca oricare altul. Se duse săse plimbe ca de obicei, rupse doua sau trei crenguţ e, ce urmau săaibărolul lor în ceea ce punea la cale, ş i, dup ăo îndelungăc ă utare, gă si un ciob de sticlă , lucru ce pă ru să -l bucure peste mă sură . Dupăce se întoarse în odaie, îş i rupse batista fîş ii-fî ş ii. Nici unul din aceste amă nunte nu scapăochiului scrut ă tor al lui Grimaud. A doua zi de dimineaţ a, spînzură toarea era gata ş i, spre a o fixa în mijlocul încă perii, domnul de Beaufort se apucăsă -i ascutăpiciorul cu ciobul de sticlă . La Ramée îl urmă rea plin de curiozitate, ca un tatăcare nă dă jduieş te căva descoperi poate o jucă rie nouăpentru copiii să i; cei patru ostaş i îl priveau cu un aer posac care, atunci ca ş i acum, e tră să tura principalăa fizionomiei ostaş ului. Grimaud intrăpe uş ătocmai cînd prinţ ul l ă sa din mînăciobul de sticlă , de ş i nu terminase încăsă ascutăpiciorul spînzură torii, vrînd sălege funia de cîrpăla celă lalt capă t. Aruncăspre Grimaud o uit ă turăîn care tot se mai citea o f ă rîmădin supă rarea din ajun, dar cum era mai dinainte grozav de mulţ umit de rezultatul neîndoios al noii sale nă scociri, nu catadicsi s ă -l mai bage în seamă . Numai că , dupăce meş teri un nod marină resc la un capă t al funiei de cîrpăş i un laţ la cel ă lalt capă t, ş i dup ăce că t ăspre castronul cu raci, alegîndu-l din ochi pe cel mai ară tos, se întoarse săia ciobul de sticla. Ciobul dispă ruse. — Cine mi-a luat ciobul? întrebăprinţ ul, încruntînd sprînceana. Grimaud fă cu semn căel. — Cum? Tot tu?! Ş i de ce, m ărog? — Da, interveni La Ramée. De ce ai luat alteţ ii-sale ciobul de sticlă ? Grimaud, care ţ inea ciobul în mînă , îş i trecu degetul peste muchia-i ascuţ ităş i zise: — Tă ios. — Adevă rat, monseniore, încuviinţ ăLa Ramée. Eh, la naiba! Am gă sit un flă că u de nepreţ uit! — Domnule Grimaud, glă sui prinţ ul, în interesul dumitale, te conjur, ai grijăş iţ ine-te cît mai departe de mine. Grimaud fă cu o plecă ciune ş i se retrase în fundul odă ii. — Liniş tiţ i-v ă , liniş tiţ i-v ă , monseniore, interveni La Ramée. Am să ascut piciorul spînzură torii cu briceagul meu.

— Dumneata? rîse prinţ ul. — Da, eu. Nu aceasta va e dorinţ a? — Fă r ăîndoială . — Poftim! zise domnul de Beaufort. Aş a, va fi ceva ş i mai ş i. Poftim, dragul meu La Ramée! La Ramée, care nu pricepuse nimic din exclamaţ ia prin ţ ului, se apucăş i ascuţ piciorul spînzură torii cu cea mai mare sîrguinţ ă . — Acum, spuse prinţ ul, fă -mi o scobitur ăaici, în pardoseală ; eu aduc osînditul. La Ramée se l ă săîntr-un genunchi ş i fă cu o scobiturăîn pardoseală . În acest timp, prinţ ul atîrnădegrabăracul în laţ . Dupăaceea înfipse spînzură toarea în mijlocul încă perii ş i se porni sa rîdăcu hohote. La Ramée rîse cu poftăş i el, de ş i habar nu avea de ce rîde, iar ostaş ii îi ţ inurăisonul. Singur Grimaud nu rîse. Apropiindu-se de La Ramée ş i ară tînd spre racul ce se leg ă na în laţ , Grimaud spuse: — Cardinalul! — Spînzurat de alteţ a-sa prin ţ ul de Beaufort! ad ă ugăprinţ ul, rîzînd mai încîntat ca oricînd. Ş i de jupîn Jacques-Chrysostome La Ramée, slujitor al regelui. La Ramée scoase un strig ă t de groază , se repezi ş i smulse spînzură toarea, o fă cu pe loc fă rîme ş i aruncătotul pe fereastră . Era gata s ă facăla fel ş i cu racul, pînăîntr-atît se pierduse cu firea, dar Grimaud i-l luădin mîn ă . — Bun de mîncat, zise el. Ş i puse racul în buzunar. De astădatăprinţ ul se bucurăatîta de aceastăscenă , încît aproape că -l iertăpe Grimaud pentru rolul pe care îl jucase. Dar mai tîrziu, peste zi, cugetăla inten ţ ia paznicului ş i, gă sind căea ascundea în fond numai ră utatea, simţ ioş i mai aprigăur ăfaţ ăde el. Spre disperarea fă răde margini a lui La Ramée, povestea cu racul fă cu vîlvăîn temniţ ă , ba chiar ş i dincolo de zidurile ei. Domnul de Chavigny, care în adîncul inimii sale nu-l suferea deloc pe cardinal, avu grijăs ăpovesteascăîntîmplarea la doi-trei prieteni bine inten ţ ionaţ iş i aceş tia o ră spîndirăcît ai bate din palme. Asta dă du temei domnului de Beaufort săse simtăminunat vreo două -trei zile. În ră stimpul acesta, prinţ ul bă gase de seamăcăprintre osta ş ii de gardăse aflăunul cu o mutrăcumsecade, ş i că utăcu atît mai mult să -l cîş tige de partea sa, cu cît Grimaud îi era tot mai nesuferit. Într-o dimineaţ ă , cînd îl prinse singur ş i ajunse să -i vorbeascăîntre patru ochi, Grimaud se ară t ăîn prag, vă zu ce se petrece ş i apoi, apropiindu-se respectuos apucăosta ş ul de braţ . — Ce mai vrei de la mine? se ră sti domnul de Beaufort.

Grimaud îl duse pe ostaşpatru pa ş i mai încolo ş i-i ară t ău ş a. — Pleacă ! zise el. Ostaş ul se supuse. — Ei, dar ma scoţ i din să rite! izbucni prinţ ul. Am săte învă ţ eu minte! Grimaud fă cu o adîncăplecă ciune. — Am să -ţ i rup oasele, iscoadă ! strigăprinţ ul, ieş indu-ş i cu totul din fire. Grimaud se înclinăş i se dă du cî ţ iva paş i înapoi. — Am săte strîng de gît cu mîinile mele, iscoadă ! urmăprinţ ul. Grimaud se înclină , tr ă gîndu-se îndă ră t încăcîţ iva paş i. —Ş i asta, zise prinţ ul, cugetînd căe mai bine sănu se mai amîne lucrurile, acum numaidecît. Întinse mîinile crispate spre Grimaud, care se mulţ umi să -l împing ă pe ostaşafarăş i sătrînteasc ăuş a dupăel. În aceeaş i clipăsimţ i mîinile prin ţ ului lă sîndu-i-se pe umeri ca ni ş te cleş ti de fier; în loc săse apere sau săstrige, el se m ă rgini săducă încetiş or degetul la buze ş i, cu un fermec ă tor zîmbet pe faţ ă , rosti doar atît: — Stt! Un asemenea gest, un asemenea zîmbet, un asemenea cuvînt era ceva atît de neobiş nuit din partea lui Grimaud încît alteţ a sa se opri dintr-o dat ă , în culmea uimirii. Grimaud se folosi de aceast ăclipăspre a scoate din că ptuş eala hainei o fermecă toare scrisoare, cu pecete aristocratică , că reia îndelungata ş edere într-un asemenea loc nu-i putuse ră pi cu desă vîr ş ire parfumul ş i i-o întinse prinţ ului fă răo vorbă . Acesta, din ce în ce mai uimit, îl lă săpe Grimaud, luăplicul ş i, recunoscînd scrisul, strigă : — De la doamna de Montbazon? Grimaud dă du din cap a încuviinţ are. Ducele rupse plicul într-o clipită , îş i trecu mîna peste ochi, într-atît era de tulburat ş i citi cele ce urmează : „Scumpul meu prinş , Poş i avea deplinşîncredere în viteazul ce-ş i va înmîna aceastş scrisoare, cş ci este valetul unui gentilom devotat nouş , care ne-a garantat pentru el, întrucît l-a slujit cu credinş ş dou ş zeci de ani. S-a învoit sşdevinş ajutorul paznicului dumitale ş i sş stea închis împreunşcu dumneata la Vincennes pentru a-ş i preg ş ti ş i înlesni fuga, pe care noi o punem la cale. Clipa eliberş rii se apropie; ai rş bdare ş i curaj, gîndeş te-te cşîn ciuda timpului ş i absenş ei dintre noi, toş i prietenii ş i-am pş strat aceleaş i sentimente de odinioarş . A dumitale veş nic iubitoare, MARIE DE MONTBAZON" „P. S. Semnez cu numele întreg, c ş ci aşda dovadşde prea multş

vanitate, închipuindu-mi c ş , dupşcinci ani, m-ai mai recunoaş te dupş iniş iale." Ducele ră mase buimac o clip ă . Ceea ce că uta zadarnic de cinci ani încheiaţ i, adicăun om care să -l slujească , un ajutor, un prieten, îi pica din cer în momentul cînd se aş tepta mai puţ in. Se uităcu uimire la Grimaud, apoi îş i întoarse ochii asupra scrisorii, pe care o citi din nou de la un cap la altul. — Oh! ScumpăMarie! murmur ăel, dup ăce sfîrş i de citit. Va s ăzică pe ea am ză rit-o în fundul tră surii! Cum, se mai gîndeş te încăla mine, dupăcinci ani de despă rţ ire? Drace, iatăo credinţ ăcum nu ţ i-e dat să gă seş ti decît în Astrrea. Apoi se întoarse spre Grimaud. —Ş i tu, bravul meu, adă ugăprin ţ ul, te învoie ş ti săne ajuţ i? Grimaud fă cu semn căda. — Pentru asta ai venit aici? Grimaud repetăacelaş i semn. —Ş i eu care voiam săte strîng de gît! exclamădomnul de Beaufort. Grimaud începu săzîmbească . — Stai puţ in, zise prinţ ul. Ş i se apucăsăse scotoceascăprin buzunare. — Aş teaptă , urmăel, luînd de la început scotoceala care se dovedise zadarnică . Nu trebuie săse spunăc ăun asemenea devotament faţ ăde un nepot al lui Henric al IV-lea a ră mas ner ă splă tit. Stă ruinţ a domnului de Beaufort dovedea cele mai bune intenţ ii din lume. Numai căuna din mă surile de prevedere ce se luau la Vincennes era sănu se lase bani asupra întemniţ aţ ilor. Drept care, vă zînd dezam ă girea prinţ ului, Grimaud scoase din buzunar ş i-i întinse o pungăplin ăcu aur. — Iatăce c ă utaţ i, zise el. Prinţ ul deschise punga, pe care vru s-o goleascăîn mîinile lui Grimaud, dar acesta clă tinădin cap. — Vămulţ umesc, monseniore, ş opti el, dîndu-se înapoi. Am fost ră splă tit. Domnul de Beaufort trecea din surprizăîn surpriză . Atunci îi întinse mîna, ş i Grimaud se apropie ş i i-o să rută , plin de respect. Purtarea aleasăa lui Athos avusese o vă dit ăînrîurire asupra lui Grimaud. —Ş i acum, ce trebuie săfac? întreb ăprin ţ ul. — E unsprezece dimineaţ a, rosti Grimaud. La dou ădupă -amiaz ă monseniorul săcearăsăjoace o partidăîn curte cu La Ramée ş i, în timpul jocului, sătrimitădou ă -trei mingi peste zid. — Bine, ş i dup ăaceea? — Dupăaceea... Monseniorul se va apropia de zid ş i va striga la omul care cură ţ ăş anţ ul să -i arunce mingile înapoi.

— Înţ eleg, zise prin ţ ul. Chipul lui Grimaud pă ru s ăoglindeasc ăo vie mulţ umire: zgîrcenia cu care vorbea de obicei ar fi preschimbat aceasta convorbire într-o adevă ratăcaznăpentru el. Fă cu o miş care, ca ş i cum ar fi vrut s ăplece. — Prin urmare, nu vrei săprimeş ti nimic de la mine? întrebăprinţ ul. — Aşdori ca monseniorul să -mi f ă gă duiascăceva. — Ce anume? Vorbeş te. — Vedeţ i, cînd vom scă pa de aici, eu voi fi mereu ş i peste tot cel mai ameninţ at; că ci dac ămonseniorul va fi prins, cel mai mare ră u ce-l aş teaptăe s ăfie adus înapoi, dar dac ăm ăprind pe mine, în cel mai bun caz au săm ăspînzure. — Foarte adevă rat, încuviinţ ăprinţ ul. Totul trebuie fă cut întocmai aş a cum ceri, pe cinstea mea de gentilom. — Deocamdată , zise Grimaud, n-am decît un singur lucru de cerut monseniorului: anume, să -mi facăcinstea sămăurascăaş a cum m ăura ş i mai înainte. — Îmi voi da toatăosteneala, fă gă dui prinţ ul. Cineva ciocă ni la uş ă . Prinţ ul puse scrisoarea ş i punga în buzunar ş i se arunc ăîn pat. Toatălumea ş tia căîn asemenea momente era copleş it de plictiseală . Grimaud se duse sădeschidă : era La Ramée, care venea de la cardinal, unde se petrecuse scena pe care am povestit-o. La Ramée se uita cercetă tor de jur-împrejur ş i, v ă zînd căîntemniţ atul ş i paznicul dînd semne cănutresc aceeaş i urăunul faţ ăde altul, surîse plin de mulţ umire. Apoi, întorcîndu-se spre Grimaud, îi spuse: — Bine, prietene, bine. S-a vorbit despre tine undeva sus ş i sper săai cît de curînd noută ţ i care au să -ţ i fie pe plac. Grimaud salută , stră duindu-se săparăcît mai prietenos, ş i plec ă , aş a cum fă cea de obicei atunci cînd intra superiorul să u. — Ei bine, monseniore, zise La Ramée, cu rîsul lui deschis. Tot mai sînteţ i supă rat pe bietul bă iat? — A, dumneata eş ti, La Ramée! exclamădomnul de Beaufort. Pe cinstea mea, era ş i timpul săte-ar ă ţ i. M-am aruncat pe pat ş i m-am întors cu faţ a la perete ca s ănu fiu ispitit să -mi ţ in f ă gă duiala ş i să -l strîng de gît pe nemernicul de Grimaud. — Măîndoiesc totuş i căar fi putut săspunăceva neplă cut alte ţ eivoastre, rosti La Ramée, fă cînd o spiritualăaluzie la muţ enia ajutorului să u. —Ă sta-i un mut din Orient, la naiba! Era timpul săte vă d, La Ramée, abia aş teptam. — Monseniorul e prea bun cu mine, zise La Ramée mă gulit. — Da, urmăprin ţ ul. Într-adevă r, azi m ăsimt atît de neîndemînatic, c-o să -ţ i facăplă cere. — Facem o partida cu mingea? întrebăLa Ramée, maş inal.

— Ză u?! Ca să -ţ i vorbeascăde mine? — De cine altul vreţ i să -mi vorbească ? într-adevă r. monseniore. La Ramée! oftăel. sînteţ i groaza cardinalului. —Ş i pentru ce sămăsupraveghezi? întrebăprinţ ul nelini ş tit. căar trebui s ămai caut un Grimaud. De-ai primi propunerile mele! — Haide. . dragul meu La Ramée. te-aşface bogat. n-aş sfă tui-o să -l cumpere. monseniore. — De ce? — Fiindcă . — Cu ce? În clipa cînd veţ i ieş i de la închisoare. Nă tă ră ii ă ş tia de vră jitori nu mai ş tiu ce să nă scoceasc ă . într-o zi cînd te va chema din nou la el. — Sînt la ordinele monseniorului. Prinţ ul rîse cu amă ră ciune. — Vă d. pe cinstea mea de gentilom.. cătrebuie s ă -l chem pe Grimaud. Ş i ce ţ i-a spus acest animal? — Nu măsuparăcuvîntul. — Ah. monseniore. —Ş i ce i-ai ră spuns ilustrisimei Eminen ţ e? — Cădacăastrologul cu pricina ar întocmi vreun almanah. Va s ăzicăai discutat cu cardinalul despre mine? La Ramée. da. — Oh. tresă rind fă r ăs ăvrea. — Pentru căun astrolog a prezis c ăveţ i evada.— Dacăvrei. e oare cu putinţ ăsăaud asemenea lucruri? Frumoasăconvorbire pentru un ofiţ er al regelui! Bag de seamă . a şpleca în locul tă uş i l-aş strînge de gît chiar dacăar trebui sămăîntorc din nou la închisoare. ca s ă -i scoat ădin min ţ i pe oamenii cumsecade.. pe cinstea mea. a prezis asta un astrolog? rosti domul de Beaufort. — Cum asta? L-ai vă zut de curînd? — A trimis dupămine azi-dimineaţ ă . bunurile voastre vor fi confiscate. zise La Ramée. iar începem cu povestea asta. — Am greş it. — Haide. ar trebui săm ăla ş i să -ţ i îmbrac uniforma. — Adică . mă rturisi La Ramée cu un aer fin. Doamne. — În clipa cînd voi ieş i din închisoare voi fi stă pînul Parisului. vrei săspui c ăe ş ti un om minunat ş i cămi-aşdori sără mîn mereu la Vincennes. Vădaţ i bine seama cănu sînte ţ i om de înţ eles. ar trebui săvăprefaceţ i în cintezoi sau sfredeluş . ca săam fericirea să -mi petrec viaţ a în tovă ră ş ia dumitale. Rimeazăcu cardinal. monseniore. — Ah. sănu mai vorbim despre asta. ţ i-am mai spus ş i îţ i repet. — Monseniore. Ce mi-a spus? Mi-a spus săvă supraveghez. — La Ramée. pentru a sc ă pa de aici. cred cănu depinde de cardinal săvi se îndeplineascădorinţ a. vorbi ducele. — Stt! Stt! Ei bine. monseniore.

trebuie neap ă rat sămăîntorc la castel. — Ei bine. zice. — Ei bine? — Ei bine." „Eu săn-am lucruri de soi?! Ei bine. dacăsînte ţ i gră bit. Dar ia aminte. adă ugă prinţ ul. pesemne c ădomnul de Chavigny se teme căn-ai lucruri prea de soi.—Ş i. — Fiindcămonseniorul Mazarin se ţ ine mai mîndru decît dumneavoastră .. numai sănu punăciuperci în plă cintă . La Ramée." „Fie. domnule La Ramée. La Ramée ieş i fă r ăs ăia în seamăaluzia prinţ ului ş i. cu îng ă duinţ a alteţ ei-voastre. ai dreptate. — Monseniore. cu toate cănu-i chiar de viţ ănobil ă . Aţ i stat la mas ă ?" „Nu. — Monseniore. monseniore. urmăLa Ramée. — Mîncă ciosule! — Eh.. duceţ i-vă . pe cinstea mea". pe loc. nu eş ti mîncă cios dacă îţ i place săm ă nînci bine. s-a apropiat de mine cu vorbe dulci: „Domnule La Ramée. pot să -i fă gă duiesc urmaş ului lui jupîn Marteau c ă veţ i tîrgui de la el? — Da. domnule La Ramée..ş i văvedeţ i de treburi. zise prinţ ul. dar trebuie s ă -mi acorda ţ i jumă tate de ceas ră gaz... „Ei bine.ş tii doar. din nenorocire. trebuie săvăspun. E în firea omului săcaute lucrul cel mai de soi. dupăcinci minute.ş i a uitat s ăm ă pofteascăla masă . ofiţ erul de gardătrecu pragul încă perii. domnul de Chavigny nu mi-a dat prilejul să vînd mă car o pră jitur ă ". —Ş i ce măpriveş te asta pe mine? — Ră bdare. numai jumă tate de ceas. aşvrea. pe care se pare cădoctorii l-au sfă tuit sătră iascăîn aerul curat de la ţ ară . Doamne. Acest afurisit de plă cintar are în faţ a pră vă liei o tarabăcu tot felul de bună tă ţ i.. de opt zile ş i-a vîndut pr ă vă lia unui cofetar din Paris. i-am spus. văaş teaptăo plă cintăş i o sticlăcu vin de Burgundia din cel vechi"." „Nu pot. monseniore. monseniore.ş i atunci cînd e vorba de altele. Ş i pă că tosul ă sta de plă cintar. i-am ră spuns. dar într-o jum ă tate de ceas văîntoarce ţ i?" „Într-o jum ă tate de ceas?" „Da. „Eh. nu vrei săporuncesc să -ţ i aducăsămă nînci aici? — Nu. ş i. monseniore. pe cinstea mea. dar în realitate pentru a îndeplini . cer iertare alteţ ei-voastre. dobitocule. Trebuie săv ăspun căplă cintarul de peste drum de noi. Haide săfacem o partidă . vreau săjudecaţ i singur. Ş i înţ elegeţ i. monseniore. ş i asta chiar acum. Am luat pră vă lia asta pentru căfostul stă pîn m-a încredinţ at cătot castelul cumpă răde la el. v ă zînd că măopresc în fata tarabei lui. — Du-te. că ruia i se zicea jupîn Marteau. sub pretext c ă -i face prinţ ului cinstea s ă -i ţ in ătovă ră ş ie. de opt zile de cînd am venit aici. cum sînt flă mînd. Ş i La Ramée se înclină . care te fac s ă -ţ i lase gura apă . sămăajuţ i să -i capă t de clienţ i pe întemniţ aţ ii din turn. ş i atunci cînd e vorba de plă cintă . ciupercile din pă durea Vincennes sînt aduc ă toare de moarte în familia mea.

cum erau atîtea pe acolo. Vremea era frumoasăş i îngă duia partida plă nuită . precum am mai spus. pe care La . Omul ridic ăpe dat ăcapul. Aş a că . cîtăvreme nu bă turăorele două . sănu fie scă pat din ochi. ca un om care a mîncat bine ş i. domnul de Beaufort avusese ră gaz s ăciteasc ădin nou scrisoarea doamnei de Montbazon. în aceste cinci minute cît ră mă sese singur. care cî ş tiga cîte cincisprezece puncte de fiece datăcînd prinţ ul arunca mingea afară . nimic mai uş or pentru prinţ decît săurmeze povaţ a lui Grimaud. Gră dinarul dă du din cap ş i se apucăsăazvîrle mingile. XXI CE CONŢ INEA PLĂ CINTA URMA Ş ULUI LUI JUPÎN MARTEAU Dupăo jumă tate de ceas. ş i domnul de Beaufort fu cît pe ce să scoatăun ţ ipă t de uimire. rostuite de ţ ă rani de cealalt ăparte a ş anţ ului. ză ri un om care trudea pe un petic de gră dină . gă si căasta ar fi pierdere de timp ş i. dar îş i fă gă duia săînvingă muţ enia lui Grimaud ş i să -l fac ăs ăvorbeasc ă . care aici avea cel puţ in cincizeci de picioare înă lţ ime. — Ei. În schimb. care. dar prinţ ul. — Ai bună tatea ş i aruncă -ne mingile. mingile începurăsăzboare în ş anţ . cu cît acum îş i dă dea seama de toat ăpurtarea lui ş i pricepea cătoate neplă cerile pe care i le pricinuise nu urm ă reau decît s ă scoatădin capul paznicilor orice bă nuial ăc ăel ar putea s ăcad ăla înţ elegere cu întemniţ atul. spuse prinţ ul. Jocul cu mingea la Vincennes cerea săarunci mingea cu nă dejde. că ci acesta era momentul hotă rît. aş a cum se întîmplăde obicei în asemenea împrejur ă ri. La Ramée propuse s ătrimităpe cineva săle caute în ş anţ . prietene! strigăprinţ ul. spre marea bucurie a lui La Ramée. În ce fel. — Hei. săfacăla greş eli una dupăalta. mai ales. Plă cinta fusese gustoasăş i vinul minunat. adicăs ătrimitămingea în ş anţ ul ce înconjura închisoarea. La Ramée se întoarse vesel ş i plin de voiciune. a bă ut bine. care dovedea căprietenii s ă i nu l-au uitat ş i căsînt pe cale să -l scape din temniţ ă . îndatăce bă tu de două . nu ş tia încă . ducăpu ţ in ăvreme ră maseră fă r ămingi. ţ ă ranul acesta. pe bunădreptate. Acest ş iretlic îl fă cu s ăaibăo înaltăp ă rere despre isteţ imea lui Grimaud ş i hot ă rî săse încreadăpe de-a-ntregul în el. avea cu atît mai mare încredere în el. ceea ce-l îndreptă ţ i săse înfurie ş i. pierdu fiecare partidă . ce e? întreb ăel. în aer liber. Omul acesta.ordinele cardinalului. pe care prinţ ul îl credea la Bastilia. apropiindu-se de zid. Numai că . ducele nu se ară tăprea stîngaci. Totuş i. din care pricinăse juca afară . Treaba asta se repetăde atîtea ori. gr ă dinarul acesta era Rochefort. aş a cum spusese ofiţ erul. încît.

mareş alul d'Ornano ş i marele stareţ . cum era vă dit căomul i-o aruncase lui anume. " Domnul de Beaufort. că ci tocmai atunci intr ăLa Ramée. unchiul meu. pe motiv căsînt pline de praf ş i căvrea săle scuture. dou ăsau trei zburarăîndă ră t în ş anţ . dragul meu. otravăcurată . c ă ci mingile o apucau razna: în loc sănu iasădin spa ţ iul îngă duit pentru joc. Curînd. ş i-am mai aţ îţ at focul.ş i cum gră dinarul nu mai era acolo ca săle azvîrle sus. erau. aş a cum fă cuse cu multăp ă rere de ră uş i cu aceea a doamnei de Montbazon. rupse înveliş ul mingii cu dinţ ii. Aici ai putea săpă strezi ghea ţ ăori sa aduni silitrăde pe pereţ i. fiindc ă nu i se lă sase nici un obiect tă ios. În minge gă si urmă toarea scrisoare: „Monseniore. nu tş iaş i pl ş cinta decît atunci cînd veş i fi singur. cît sînt de friguroase încă perile din turnul Vincennes. De îndatăce uş a se închise. Prinţ ul se întoarse la el în odaie ş i se culcă . vîrînd mingea sub pernă . prin ţ ul spuse căi s-a urît de atîta neîndemînare ş i cănu mai are poftăsăjoace. Ş tie toată lumea. Alte ş a-voastrş poate avea încredere în orice privinş şîn Grimaud. Se oprise la timp. care de cînd se l ă sase de picturăavea iară ş i foc în odaie. La Ramée era încîntat căa învins în chip atît de zdrobitor pe un prin ţ de sînge regesc. S. arse scrisoarea. Cele în care s-au sfîrş it Puylaurens. prietenii dumneavoastrş vegheazşş i clipa eliberş rii se apropie: cereş i poimîine sşmînca ş i o plş cint ş fş cutş de noul plş cintar care ş ine prş vş lia în locul celui dinainte ş i care nu e altul decît Noirmont. aş a cum îş i petrecea aproape toatăziua de cînd i se luaserăcă rţ ile. la Bastilia ş i pretutindeni. iar la masăse slujea de niş te cuţ ite de argint cu lama moale ş i care nu tă iau nici de fric ă . o vîrî iute în buzunar. Apoi fă cu spre gră dinar un semn de mulţ umire ş i se întoarse la joc. ş i se pregă tea săardăş i mingea. ră maserăbune pierdute. O minge că zu chiar la picioarele ducelui ş i. vorba doamnei de Rambouillet. La Ramée .Ramée împreunăcu cî ţ iva ostaş i se ş i gr ă birăsăle adune. Ş i prinţ ul se trînti iar în pat. dar se gîndi căar putea s ă -i fie de folos pentru a-i trimite un ră spuns lui Rochefort. — Mi-era frig. e un flş cş u foarte iste ş ş i ne e devotat cu trup ş i suflet. bucş tarul dumneavoastrş . Tare prevă ză tor om ş i La Ramée! Din fericire. La Ramée veni să -i ia hainele. prinţ ul avea ghinion în ziua aceea. ş i sper sş rş mîneş i mulş umit de ceea ce veş i gş si înş untru. r ă spunse prinţ ul. prinţ ul avusese timp săascundămingea sub pernă . Hotă rît lucru însă . — Monseniorul are nevoie de ceva? întrebăel. dar în realitate ca săfie sigur căprinţ ul nu se mai duce nică ieri. Slujitorul veş nic credincios alteş ei-voastre. CONTELE DE ROCHEFORT" „P.

spuse domnul de Beaufort. — Ai dreptate. nu silitra! — Eh. dragul meu La Ramée. — Dar o lecţ ie între patru ochi. că zînd în capcană . La urma urmelor. al lui jupîn La Ramée. „Domnul de Beaufort. eş ti încîntă tor. — Monseniore. nenorocirile ce se abă tuserăpe rînd asupra celor trei bă rbaţ i pomeniţ i de că tre duce nu puteau fi în nici un chip tă gă duite. care ş tia toate capcanele în care putea să -l atragăun întemniţ at. ş i el pufni . ascultaţ i-mi sfatul: nu a ş tepta ţ i bă trîne ţ ea pentru asta. mi se pare căe lă comia. asupra că reia te las s ă hotă ră ş ti în totul. trebuie s ăfi primit în dar de la cel de sus unul din cele ş apte pă cate de c ă petenie dacănu chiar două . atunci trebuie să -mi creez o distracţ ie pentru zilele bă trîne ţ ii. Propunerea era ispititoare. „Bine. urmăducele. i-am fă gă duit căve ţ i cump ă ra de la el. Rezultatul chibzuielilor sale fu c ăavea s ă porunceascăsingur bucatele ş i vinul – prin urmare. era un om cumsecade. monseniore. nu-i prea greu ca vinul ş i bucatele lui s ă treacăînaintea celor ale domnului de Chavigny. Are ni ş te plă cinte grozave ş i un vin fă răde pereche. — Într-adevă r. săne folosim de asta. De-aşputea sămă duc ş i eu sămă nînc pl ă cintăş i săbeau o sticlăcu vin de Burgundia la urmaş ul lui jupîn Marteau. n-ar trebui s ăv ălă saţ i pradăunor astfel de gînduri. îş i zise în sinea sa ducele de Beaufort. Gîndurile astea omoară . — Oricum. dragul meu. Or. Ce vă împiedicăsăîncercaţ i? De altfel. Fie. monseniore. care ajunsese sănutreasc ăo mare afec ţ iune pentru ilustrul întemni ţ at aflat în seama sa ş i ar fi fost zdrobit săi se întîmple vreo nenorocire. întă ri La Ramée. mi-ar rîde ş i mie inima. orice ar fi gîndit cardinalul de ră u despre el.zîmbi din vîrful buzelor. Trimitem ostaş ii sămă nînce la popota domnului de Chavigny ş i facem aici o masă . cugeta el. — Hm! mormă i La Ramée. rosti La Ramée. Nici pomenealăsă -i dea prin minte prinţ ului s ă -l îmbete. monseniore. — Vrei să -mi dai o lecţ ie poimîine? — Ce fel de lecţ ie? — De lă comie. are la îndemînăpatruzeci de mijloace de evadare. era un motan bă trîn. orice om. sînt Rusaliile. dar La Ramée. poimîine e s ă rbă toare? — Da. nici un praf nu va fi presă rat în bucate ş i nici o licoare turnatăîn vin. aş a cum preasfinţ ia-sa Mazarin a avut bună tatea s ă -mi dea de înţ eles. — Monseniore. să măfac un mîncă cios. Dacătrebuie s ără mîn pe vecie aici. monseniore. zise el. — Bucuros. Oare masa asta nu ascundea vreo capcan ă ?" Ră mase pe gînduri o clipă . — Ei bine." Ş i adă ugăcu glas tare: — Ei bine. ca să -ş i piardăinima ş i sufletul. propuse La Ramée. replicăprin ţ ul.

Îl accept pe Grimaud. Nimic nu putea săpricinuiasc ăo mai mare mulţ umire prinţ ului. — Monseniore. cum nu scoate o vorbă . surîzînd. primeş ti? — Da. în chip de limbăde foc. — Monseniore. Ducele urmă rise cu destulăneliniş te monologul lă untric al lui La Ramée. e superstiţ ios. Porunceş ti pentru masăorice pofteş ti. dar nu mai vreau pe nimeni afarăde Grimaud. nici atîtica nu-mi pasă ! zise La Ramée. ş i să -mi deschidăuş ile temni ţ ei? — Nu. cu o condiţ ie. Apoi îi veni o idee care împă cătotul. zise La Ramée. alte ţ a-voastrăn-are s ă -l vadă . vă d cum nu se poate mai limpede. poimîine sînt Rusaliile. fie! se învoi el. fă răca alteţ a-voastrăs ănu scape de la Vincennes. crezi în vră jitori? N ă tă ră ule! — Mie. dar mai cu seamădin clipa cînd voi sc ă pa de aici. —Ş i ce-a prezis? — Căn-are s ătreac ăziua de Rusalii. în cele din urmă . — La dracu cu Grimaud ă sta al t ă u! exclamăel. Dar monseniorului Giulio îi pasă ! Ca italian. Chiar dacăasta n-o săse întîmple decît la moartea lui Mazarin. — Am să -i poruncesc săstea toatăvremea în spatele alteţ ei-voastre ş i. dar v-am povestit ce-a prezis afurisitul acela de vră jitor. — Prin urmare. spuse ducele. Totuş i avu tă ria săia un aer din cale-afarăde posomorît. ş i îş i trosnea degetele. — Dragul meu. în mă sura în care putuse săi-l citeascăpe faţ ă . chipul paznicului se lumin ă . monseniore. Plă cinta asta o comanzi anume pentru mine. monseniore. Ducele ridicădin umeri. întrebădomnul de Beaufort. Tu te îngrijeş ti de toate. tot sînt mai tînă r cu cincisprezece ani decît el. nici n-are s ă -l închipuie căse aflăla o sutăde leghe. îş i întregi vorba domnul de Beaufort. — Credeţ i deci ca ve ţ i scă pa? întrebăLa Ramée. ceea ce e totuna. ar trebui! izbucni prinţ ul drept ră spuns. — Ei bine. ş i! Ce am eu cu Rusaliile? Te temi cumva sănu coboare sfîntul duh. fiindcăaltfel îmi dau seama căn-am mai ispră vi niciodată . — Ei bine. cu o bună tate desă vîrş it jucat ă .în rîs numai cît se gîndi la asta. totodatăfă gă duie ş te-i căvoi cumpă ra de la el nu numai pe timpul cît voi sta în temniţ ă . Monseniore! — Sau mori mai devreme. ş tii ce? Cănu ai încredere în mine. — Care? — Grimaud săne serveascăla masă . Adevă rat. — Monseniore! rosti La Ramée. ca urmaş ul lui moşMarteau săse întreacăpe sine. — De. O să -mi strice tot cheful. măduc sămăîngrijesc de preg ă tirea . La Vincennes viaţ a se trece mai iute. singurul lucru pe care îl doresc eu e o plă cintăca aceea de care mi-ai vorbit. — Ei. adă ugăapoi.

prinţ ul mai scă pa de gînduri: dar somnul e o divinitate plină de toane. — Dacăam s ă -ţ i las timp. un cuvînt. pe ofiţ erul de gardă ? — Cu jocul de ş ah. Venea noaptea ş i odatăcu ea. ră spunse La Ramée. Ce prieteni îl aş teptau? Aş adar. la început. De neînchipuit cîte gînduri. deş i se scurseserăcu încetinealăde melc. aripile s-au frînt ş i el s-a rostogolit într-un abis fă r ăde fund. aripile l-au sus ţ inut de minune. — Ce spune monseniorul? — Monseniorul spune sănu cruţ i punga cardinalului. cîtătulburare aduce un semn. Uita că . I se dă duserănă dejdi de izbînd ă . dup ăcinci ani de temniţ ămai avea încăprieteni? În acest caz era un prinţ tare norocos. ceea ce însemna trei ceasuri cîş tigate. Se deş teptăde cum se cră p ăde ziu ă . — Pe cine doreş te monseniorul să -l trimit încoace? — Pe oricine. ca sfîntul Laurent pe gră tar. Erau atîtea motive care dă deau temei fră mînt ă rilor prinţ ului. acest ciudat sprijin l-a pă ră sit dintr-o dat ă . acum. ceea ce era cu mult mai rar. în afarăde prieteni. ş i tocmai atunci cînd îl chemi.ş i o privire aruncat ăîndă ră t fă cea săi se parăace ş ti cinci ani. Astfel. —Ş i crezi căscoţ i ceva dintr-un elev ca mine? — Nă dă jduiesc. Dupăcinci minute intrăofiţ erul de gardă . adevă rat. Aceste repetate înfrîngeri se dovedir ăînsăde folos: mulţ umit ălor. dar cînd a ajuns la oarecare înă lţ ime. murmurăprinţ ul. din pricina asta se petrecu ş i la ş ah ceea ce se petrecuse la jocul cu mingea: domnul de Beaufort fă cu boac ă ne peste boacă ne. decît cele patruzeci ş i opt de ore care îl mai despă rţ eau de clipa hotă rîtăpentru evadare. dar i se ascunseseră amă nuntele. care a avut bună tatea săia în seama sa grija de a vedea de hrana noastr ă . monseniore. aş a cum La Ramée îl învinsese de dimineaţ ă . dar nu-l da uită rii. o nă dejde în asemenea împrejură ri. o femeie î ş i amintise de el. prinţ ul se pomeni c ăs-a fă cut opt seara.bucatelor pentru masă . Prinţ ul se afla de cinci ani încheiaţ i în temniţ ă . ş i ofiţ erul îl învinse la rîndul să u. Avusese ni ş te vise fantastice: se fă cea c ăi-au crescut aripi ş i în chipul cel mai firesc a vrut săzboare. — Bine. Abia tîrziu adormi.ş i prinţ ul de Beaufort pă rea adîncit cu des ă vîrş ire în sublimele combinaţ ii ale unui ş ah-mat. Apoi. ceea ce înseamn ămult. nu ş tia ce avea săconţ in ămisterioasa plă cintă . seara. poate cănu-i ră mă sese credincioasăîn totul. afarăde Grimaud. somnul. Se trezise cu fruntea brobonită . mai puţ in lungi decît cele douăzile. se lasăaş teptat. — Atunci. La Ramée se opri la uş ă . felul cum se vor petrece lucrurile. Ş i La Ramée plec ă . Domnul de Beaufort se perpeli pînăla miezul nopţ ii în a ş ternut. mai era ceva care îl fră mînta cumplit: anume.

— Ah. Ş i ce bucate o săavem? Ia săvedem. evadînd. auzi vocea lui La Ramée. atunci cînd se trezi. în cele din urmă . unul dupăaltul. dar lucrul se dovedea cu neputinţ ă . —Ş i ai dreptate.ş i cînd La Ramée intr ăpe uş ă . mergînd cu fă clia în mînă . Monseniorul a avut o noapte zbuciumatăş i de două -trei ori a strigat în somn dupăajutor. . încît am visat căam evadat de aici ş i. încuviinţ ăprinţ ul. — Ce aveţ i. trecerea se îngusta. ş i paş ii se apropiau fă r ăîncetare. — Într-adevă r. prinţ ul fă cu cel puţ in atîtea sforţ ă ri să ră mînătreaz cîte fă cuse ca săadoarm ă . cu cît mai aprig voia el săfug ă . Grimaud mergea înaintea lui cu o fă clie în mînă . Acum i se nă ză ri altceva: descoperise un tunel prin care putea săiasăde la Vincennes ş i pornise prin acel tunel. treptat-treptat.de sudoare. — Ei bine? întrebăprinţ ul. — Stt! fă cu La Ramée. apoi îl ş i ză ri. în cele din urma. ca săse r ă tă ceascădin nou într-un vă lmă ş ag de vise. trimise ostaş ii afară . Zidurile p ă reau înţ elese cu du ş manii lui ş i-l strîngeau tot mai aprig. Apoi îl furăsomnul. ş i cugetul să u. fu prins ş i dus în încă perea scundăş i boltităunde pieriser ămareş alul d'Ornano.ş i totuş i îl vedea în depă rtare pe Grimaud. sub un pretext oarecare. Ă sta e un semn ceresc. era descoperit ş i nu-i mai ră mînea nici o nă dejde săfugă . el fă cea niş te sforţ ă ri nemaipomenite sămeargăînainte. — Oho! exclamăprinţ ul. — Vedeţ i. La Ramée rîse din toat ăinima. La Ramée întinse mîna. Abia închise ochii. în celă lalt capă t al tunelului. acela de unde venise. Atunci. nă zuind spre o singurăţ intă– evadarea – se avîntădin nou spre aceastăevadare. care mi-ai împuiat capul ieri cu gogomă niile tale despre fuga din închisoare. Aş a că . voia să -l strige ca să -l ajute să scape din strîmtoare. tu eş ti. am poruncit totul pentru masă ! spuse La Ramée. îi puse aceastămînăpe umă rş i începu s ărîd ăîn hohote. deş i se de ş teptase de atîta vreme. glă sui unul dintre ostaş ii care dormiserăîn odaie ş i care nu putuse săînchidăochii. Nu vreau sămămai gîndesc decît la mîncare ş i la bă utură . nă tă ră ule?! zise prinţ ul. încît fugarul încercăzadarnic săînainteze: zidurile se apropiau ş i-l strîngeau între ele. monseniore. încît îl întrebădacănu cumva e bolnav. zdrobit ca ş i cum într-adevă r s-ar fi pră buş it din înaltul vă zduhului. domnule majordom. unele mai pră pă stioase decît altele. chinuit de o durere de dinţ i că pă tat ădin pricina umezelii. cele trei morminte erau acolo. Nă dă jduiesc cămonseniorul nu va să vîrş i niciodatăasemenea nesă buinţ e decît în vis. însănu era în stare săscoatăo vorbă . atunci cînd ră maserăsinguri. totuş i îş i continua calea. — Ei bine. rosti el. îl gă si atît de palid ş i de istovit. tunelul deveni atît de strîmt. Ş i. mi-am frînt gîtul. monseniore? întrebăLa Ramée. Tu. ş tergînduş i sudoarea care încăîi mai ş iroia pe frunte. auzi paş ii urmă ritorilor. Puylarens ş i unchiul să u. ca trei gheburi. dragul meu La Ramée. ş i a patra groapăgata să patănu aş tepta decît un cadavru.

—Ş i de ce l-ai chemat. ba da. — I-am spus acestui om cănu are voie săintre aici f ă răîncuviinţ area mea. începu La Ramée. — Fă cutăde urmaş ul lui moşMarteau? — Întocmai. care îi vorbi în ş oaptă . — Monseniore.— Monseniorul a fă gă duit săaibăîncredere în mine. Grimaud fă cu un semn. eu l-am chemat. ca ş i acum ar fi ascultat la uş ăş i-ar fi înţ eles c ăgîndurile lui La Ramée trebuie neîntîrziat ab ă tute în altăparte. — Tii. stă rui La Ramée. trebuie să -l iertaţ i. La Ramée continuă : — Monseniorul îmi face cinstea sămăinvite săluă m mîine seară masa împreună . — Vino încoace. numai eu cu dînsul. — Monseniorul ş tie c ăfă r ăel nu se poate. — Dar plă cint ăvom avea? — Se înţ elege! Una cît roata carului. bă iatule. Grimaud se înclinăîn semn de mulţ umire. — Straş nic! exclamăprin ţ ul. La Ramée se apropie de Grimaud. ori pe fundul sticlelor. te priveş te. care voia săspunăcănu pricepe în ce mă surăîl priveş te asta pe el. fiindcăo să ai cinstea săne serveş ti chiar tu. —Ş i el ce-a zis? — Că -ş i va da toatăosteneala ca sămulţ umeascăpe alteţ a-voastră . În acest timp. Grimaud urmeazăsăne serveascămasa aceea grozavă . ş i ascultăce-ţ i spun. de vreme ce ş tii cănu pot să -l sufă r? — Monseniorul să -ş i aminteasc ăde în ţ elegerea noastră . asta ţ i se cuvine ţ ie. Grimaud se ară tă în prag ş i îi fă cu semn ofiţ erului căare să -i spunăceva. prinţ ul îş i veni în fire. Grimaud se aproprie cu o mutrădin cale-afarăde posomorîtă . Prinţ ul încercăsăschimbe o privire cu Grimaud. va ră mîne ceva prin talere. spuse La Ramée. fă răsămai socotesc că . frecîndu-ş i mîinile. monseniore! se mirăLa Ramée. Monseniorul a uitat de paznicul nostru? — Nicidecum. monseniore. . făaş a cum vrei. —Ş i acum. interveni La Ramée. — Ba da. rosti el. Am uitat doar de Grimaud. Prinţ ul îş i dă du seama căş i-a cam pierdut stă pînirea de sine: dar tocmai atunci. încheie La Ramée. dar el parcănici nu-l vedea. nu v-am vă zut niciodat ăatît de fericit ca-n clipa asta. —Ş i i-ai spus c ăe pentru mine? — I-am spus. cer iertare alteţ ei voastre: se pare cădomnul de Chavigny va lipsi pentru cîteva zile ş i m-a prevenit căvrea să -mi dea unele ordine înainte de plecare. Ce mîncă cios v-aţ i fă cut! În cinci ani. Dimpotriv ă . dacăcu toată pofta de mîncare ş i cu toatăsetea noastră . — Bine.

—Ş i asta-i tot? — Ce vreţ i mai mult. — Cine sînt cei care măvor aş tepta de cealaltăparte a ş anţ ului? . zise prin ţ ul că tre La Ramée ş i întoarce-te cît mai curînd. că ruia nu-i plă cea de fel polologhia. zilele trec. — Ce trebuie săscriu? Grimaud ridicăun deget ş i îi dictă : „ Totul e pregş tit pentru mîine searş . urmăGrimaud. — Nu. m-am gîndit căs-ar putea s ăne fie de folos. monseniore. — Haide. monseniore? fă cu Grimaud cu mirare. — Da. — Monseniorul vrea cumva s ă -ş i ia revanş a la partida de ieri? Grimaud dă du foarte uş or din cap. Grimaud zîmbi cu cel mai plă cut zîmbet de care era el în stare. noi vom coborî prin prima fereastrş a galeriei". monseniore. trimiteţ i-o în ş anţ . — Aş adar. — N-am dezlegare s-o fac înainte de-a sosi clipa. fiş i la post între ceasurile ş apte ş i nouş . Grimaud fă cu un semn de încuviinţ are. aduceş i doi cai gata înş eua ş i. Iat-o. — Mai departe? zise ducele — Mai departe. — Acum spuneţ i-mi. cînd v ă zu cău ş a s-a închis. monseniore? întrebăGrimaud. în timpul jocului. scoase la ivealădin buzunar un creion ş i o bucatăde hîrtie. monseniore. de sus în jos. Semnaţ i. — Acelaş i gră dinar de ieri? Grimaud repetăsemnul. — Ei bine? întrebăprinţ ul. spuse el. nu seamă năuna cu alta. dragul meu La Ramée. —Ş i dacăse pierde? — Stăcineva acolo ca săo vadăş i săo ia. aţ i pierdut cumva mingea? — Care minge? — Cea cu scrisoarea. Prinţ ul semnă . aş a căazi sînt hotă rît s ăte bat mă r. Ş i prinţ ul scoase mingea de sub pern ăş i i-o întinse.— Du-te. zise prinţ ul. eu ascund biletul în minge. dă -mi cel puţ in cîteva am ă nunte despre fuga noastră . contele de Rochefort? Grimaud repetăsemnul pentru a treia oară . Dar ia aminte. — Scrieţ i. La Rainée ieş i: Grimaud îl urmă ri cu privirea fă răsăse clinteascădin loc ş i. glă sui prinţ ul. — Ei bine. — Un gră dinar? întrebăducele. ră spunse Grimaud. o cos la loc ş i dumneavoastră .

. Athos îş i pă stra aerul să u senin ş i nepă să tor de totdeauna. în casa asta am petrecut ş apte din cei mai dulci ş i mai cruzi ani ai vieţ ii mele. Cam pe la jumă tatea stră zii. Aceş ti doi că lă reţ i erau contele de La Fère ş i vicontele de Bragelonne. Hotă rît lucru. începînd cu schimbarea stă pînilor. — Spune-mi mă car ce-o săconţ inăacea faimoasăplă cintă . vechea sa prietenă . dar ce-i al tă u e al tă u: cînd vorbeş ti. Raoul era nu numai tot ce îndră gea el pe lume. Athos. monseniore. — Dragul meu Grimaud. înţ eleg. Tînă rul surîse ş i el ş i salutăcasa. — Noi vom lua pumnalele ş i scara. — Bun. la hanul „La Vulpea Verde". intrau în Paris pe o stradăa suburbiei Saint-Marcel. ară tîndu-i tocmai aceastăparte a ora ş ului. dar în două zeci de ani se petrecuserămari schimbă ri. în plă cintăvor fi douăpumnale. ultimul să tuc din provincia Touraine era mai plă cut la vedere decît era Parisul înspre Blois. eş ti cam zgîrcit la vorbă . — Uite. ţ i-e gura aurită . Ieş ind în strada Férou. dacănu vrei să -mi ies din minţ i. venise aici cu prietenii de sute de ori. trebuie spus c ănu-l mi ş cădecît prea puţ in pe tînă rul că lă tor. — Iar pe La Ramée îl silim sămă nînce para.— Nu ş tiu nimic. drume ţ ii pornir ăîn lungul ei. apoi pe Estrapade. ci ş i singura ţ intăa simţ ă mintelor sale. Athos ridicăochii surîzînd ş i ară tă tînă rului o casăcu înf ă ţ iş are liniş tită . aş a căînţ elegem cît de duios ş i de adînc putea săiubeascăde ast ădatăinima lui Athos. XXII O AVENTURĂA MARIEI MICHON Cam în aceeaş i perioadăde vreme în care prinţ ul de Beaufort ş i Grimaud urzeau aceste planuri de evadare. — Monseniore. o scarăde frînghie ş i o pară -că luş . În ce-l priveş te pe Athos. ş i Athos nu se dovedea prea îngă duitor fa ţ ăde capitală . urmaţ i la cîţ iva paş i de un slujitor. vorbi Grimaud. ră spunse Grimaud. rosti prinţ ul. care slujea de că lă uzăîn acest nesfîrş it labirint tovară ş ului să u de drum. Raoul. Tînă rul venea pentru prima oarăla Paris. Cei doi că lă tori se oprirăîn strada Vieux-Colombier. apucăpe strada Postes. zise el. afarădoar de vechile-i amintiri ostă ş eş ti. Ajunş i la Saint-Médard. Iubirea lui Raoul faţ ăde ocrotitorul să u se manifesta în orice împrejurare. Ş i. zise domnul de Beaufort. — Monseniorul îş i dăseama căavem la îndemînătot ce ne trebuie. apoi pe Fossés-Saint-Michel ş i apoi pe strada Vaugirard. am mai spus. doi că lă re ţ i. spre ruş inea acestui ora şatît de lă udat. Athos cunoş tea hanul de multăvreme.

— Astă zi. — Nă dă jduiesc. care pă rea de fier. Caut ăs ăar ă ţ i cît mai chipeş . este indiscret. ş i că dea în inele pe umeri. rosti Athos. Raoul. nu are rost săîntrebi. Athos nu putea să plă nuiascănimic între el ş i o femeie socotitădrept cea mai frumoasăş i cea mai graţ ioasăfemeie din Franţ a. — E frumoasă ? — Acum ş aisprezece ani era socotitănu numai cea mai frumoasă . — Nu. domnule? întrebătînă rul. dar contele de La Fère îi ceruse un anume lucru ş i nu-i ră mînea decît săse supună . Athos îl întîmpinăcu acel zîmbet p ă rintesc cu care îl întîmpina odinioarăpe d'Artagnan. învaţ ăo datăpentru totdeauna. — Într-o jum ă tate de ceas. cu acea cochetă rie care prinde atît de bine pe cei tineri. cum erau cai de soi. — Haidem! murmurăAthos. despre care auzise vorbindu-se atît. de aceeaş i culoare ca mă nuş ile ş i pă lă ria. Pă rul negru era piept ă nat cu că rare la mijloc. ş i apoi săse culce. dar ş i cea mai graţ ioasăfemeie din Franţ a. surîse tînă rul. Se retrase deci în odaia sa ş i. strîngeau un picior care pă rea al unui copil de zece ani. încadrîndu-i faţ a smeadă . zise Athos. Ş tiţ i fă gă duiala ce măleagăde Louise. Ş i dac ănu va fi mîndrăde el. cerurăsă fie îngrijiţ i cu cea mai mare bă gare de seamă . ţ inînd cu tot dinadinsul s ăse încredinţ eze c ănu se asemuieş te nici pe departe cu Loire. cum se purta pe acea vreme. înseamnă . cenuş ii ca ş i pă lă ria. sănu li se dea decît paie ş i ovă z. dar care vă dea ş i mai adîncăiubire pentru Raoul. Poate că . — Unei femei? întrebăRaoul. în timp ce cizmele. apoi cerurădou ăodă i pentru ei. Vreau să te prezint cuiva. fii liniş tit. Athos surîse ş i el. Lucru lesne. că utăsăîmplineascăcerinţ ele lui Athos. Fă cuseră două zeci de leghe peste zi. cum se cuvine să facăni ş te adev ă raţ i cavaleri. cu toate cătocmai unei femei vreau săte prezint. iar cînd nu poţ i.Drumeţ ii încredinţ arăcaii slugilor ş i. — Dragul meu Raoul. Tînă rul îl privi cu neliniş te. Cînd se întoarse. Tînă rul salută . că ci natura fuse darnicăcu el. Raoul. — Du-te ş i puneţ i în orînduialăhainele. — Da. asta nu se întreabăniciodată . cănu e vorba de însură toare. Se îngrijirămai întîi de cai. cu un an înainte de a fi venit el pe lume. i-ar fi pl ă cut săse scalde în Sena. domnule. ş i săli se spele pieptul ş i picioarele cu vin că lduţ . — Cîţ i ani are? întrebăvicontele de Bragelonne. dar zîmbetul lui Athos îl liniş ti pe dat ă . zise Athos. mîinile ş i pă rul – aceste trei semne ale obîrş iei sale. Acest ră spuns îl lini ş ti pe deplin pe viconte. adicăsăarate cît mai chipeşcu putinţ ă . Athos îi cercetăcu privirea picioarele. mai puţ in deprins cu oboseala decît Athos. Cînd poţ i săciteş ti vîrsta unei femei pe chipul ei. ş i chiar doresc s ăo îndră geş ti. — Sănu uit. desenau o mînăfinăş i elegant ă . mă nuş ile de că prioară .

ş i mai cu seamăaş a cum se afla ea în acea clip ă . ceea ce dovedi elveţ ianului de pază căoaspetele care intra are dreptul săse poarte astfel. Athos porni în urma lacheului. Erau într-un salon. În picioare avea cizme din piele neagră . în sfîrş it. Era o mare cochetă rie pentru o femeie de vîrsta doamnei de Chevreuse săprimeascăîntr-un asemenea alcov. — Am ajuns. Cei doi că lă tori pornirăpe strada Grenelle. ieş irăîn strada Saint-Dominique. vii ş i inteligenţ i. adicătocmai vremea potrivităpentru vizite. zise Athos. Lacheul deschise uş a Doamna de Chevreuse. lacheul se întoarse ş i spuse că . în 1683. cu blazonul familiei Luynes deasupra intră rii. încît. mijlocul de nimfă . abia pă rea de treizeci ş i opt treizeci ş i nouă . lipsind astfel. fă răsăfi gă sit însăprilejul săo aducem în scenă . nici o broderie de aur nu-i împodobea mantia ş i o simplă panăviorie stă tea prinsăla pă lă ria-i neagră . Dupăo clipă . pe care intriga îi deschisese ş i dragostea îi închisese de atîtea ori. dupămoda statornicităde doamna de Rambouillet cînd îş i clă dise palatul. cu flori trandafirii ş i frunze de aur. a c ă rui fereastrădă dea spre gr ă dină . Se afla într-un mic alcov. Era trei după -amiază . adicăîntinsăpe o canapea ş i cu capul rezemat de tapet. era tapetat cu un fel de damasc albastru. îl ruga săpofteasc ă . îş i pă strase minunatul pă r bă lai. de ş i doamna ducesăde Chevreuse nu avea cinstea sa cunoascăpe domnul conte de La Fère. dacăo vedeai din spate. În rest. La vestirea lacheului se ridicăpuţ in ş i întinse curioas ăcapul. gă itanele de argint luceau. cu toate căîn acea vreme avea patruzeci ş i patru sau patruzeci ş i cinci de ani. iar de cing ă toarea-i . Athos se ară tăîn prag. ş i se oprirăîn faţ a unui castel m ă reţ . ochii mari. aflat peste drum de Jacobins. Intrăcu pas hotă rît ş i îndră zneţ . pă rea ş i acum feti ş cana care să rea cu Anna de Austria ş anţ ul de la Tuileries. care pusese iubirilor ei o pecete originală . încît acestea deveniserăaproape reprezentative pentru familia sa.căe din cale-afarăde pretenţ ioasă . cu ceaprazuri la fel. adresîndu-se unui lacheu într-o livrea scump ă . Purta veş minte de catifea violetă . Urcătreptele peronului ş i. care îl fă cu săstră batăun lung ş ir de încă peri ş i. de care am vorbit atît de des în povestirea celor Trei Mu ş chetari. întrebă dacădoamna ducesăde Chevreuse poate fi vă zut ăş i dacăpoate să primeascăpe contele de La Fère. Ţ inea în mînăo carte întredeschisă . apucarăapoi pe strada Rosiers. Într-adevă r. sprijinindu-ş i braţ ul pe o pern ă . se opri în faţ a unei uş i închise. Athos fă cu semn vicontelui de Bragelonne sără mînăpe loc. trecea drept încăo femeie foarte frumoasă . coroana Fran ţ ei de un moş tenitor. era aceeaş i fă ptur ăzvă pă iată . Alcovul.

. sub un nume cu desă vîr ş ire necunoscut doamnei de Chevreuse. — Athos?! repetăea. — Cine sînt. — Nu sînt acasăpentru nimeni. domnule. care îş i dă durăseama din prima clip ăcăsînt egali. Staţ i puţ in. ca pentru a sili miile de gînduri ce i .ş i totu ş i nu v-am v ă zut niciodatăla curte. doamnă . ş i aşavea cea mai vie dorinţ ăs ănu fiu tulburat. dar întrevederea ce văcer e o întrevedere între patru ochi. spuse doamna de Chevreuse. — Dorinţ a văe îndeplinită . Era vă dit. sînt un mare ambiţ ios. doamn ă ! O. rosti contele de La Fère. — Spuneţ i-l. plini de uimire. cum bă nuise ş i contele. dar aşvrea săş tiu cu cine vorbesc. cu siguranţ ă . Am cutezat s ăm ăînf ă ţ iş ez la palatul vostru. domnule. se cercetarăcu privirea fă răpic de stinghereal ă . Lacheul tocmai voia săiasă . — Domnule. Odinioarăpurtam un alt nume. Athos se înclin ăş i se supuse. fă rănici o îndoială . rosti ducesa de Chevreuse că tre lacheu. ră spunse Athos cu un zîmbet. în acest caz spuneţ i-mi repede cine sînteţ iş i plecaţ i. Lacheul ieş i. nici din cealaltă . nu vedeţ i căaş tept cu neră bdare? — Iar eu. — Doamnă . Cutez acum săvărog a-mi acorda o întrevedere de jumă tate de ceas. Ducesa de Chevreuse rupse cea dintîi tă cerea. văprivesc cu admiraţ ie. glumi ducesa cu acel aer poznaşcare o prindea atît de bine. trebuie săm ăierta ţ i. — Odinioară . Urmăun ră stimp de tă cere în care aceş ti doi oameni. încît ea se ridicăpe jumă tate ş i cu un gest plin de gra ţ ie îl pofti săia loc lîngădînsa. — Ah. ră spunse Athos.. nici dintr-o parte. dar Athos îi fă cu semn sa ră mînă . pe care l-aţ i auzit poate. domnule. Gulerul ră sfrînt al că mă ş ii era dintr-o superb ădantelă . dar pe care l-aţ i uitat. Aţ i ieş it cumva de la Bastilia? — Nu. Ş i îş i cuprinse fruntea în palme. Dar poate sînt pe cale săajung acolo. surîse ea. — Ei bine. fă r ăa văfi cunoscut. Poţ i pleca. mănumeam Athos. Sînte ţ i un om de la curte. ş tiu. sînt destul de compromisă . Doamna de Chevreuse deschise ochii mari.stră lucitoare atîrna acea spadăcu mîner superb. ră spunse doamna de Chevreuse cu cel mai încîntă tor surîs. că ci aţ i avut bună voinţ a sămăprimiţ i. — Numai căasta nu e totul. Cel care se anunţ ase astfel. doamnă ? Vi s-a spus numele meu. contele de La Fère. Ş i aş a. căacest nume nu i se ş tersese cu totul din minte. Numele acesta nu l-aţ i auzit niciodată . pă rea de viţ ănobilă . ş i am izbutit. deş i era pierdut printre vechi amintiri. doamnă . alta la fel că dea peste carîmbii cizmelor. spuse el că tre ducesă . pe care Porthos o admirase odinioarăde atîtea ori în strada Férou ş i pe care Athos nu se îndurase săi-o împrumute nici mă car o singur ădată .

Athos se înclin ă . Porthos ş i. — Ei. numai sănu o vorbiţ i de ră u. — Ah.. — Cît se poate de ră u: s-a f ă cut abate. Nici nu ş tiţ i cît de pl ă cutăe pentru mine aceast ă convorbire. să -mi urmez povestea. — Desigur. domnule. atunci. ş i în ochii mei nerecunoş tin ţ a nu apare ca un cusur sau ca o crimă . continuaţ i. încuviinţ ăducesa care ş i obosise că utînd. Cred căa sfîrş it r ă u. cine ş tie! fă cu Athos. întocmai. o veriş oarăde-a lui. —Ş i Aramis! spuse cu însufleţ ire ducesa. discret ş i scria versuri minunate. ceea ce e mult mai ră u. era prieten cu o tînă r ăcroitoreasădin Tours. Bietul Aramis! Era un fermecă tor gentilom. urmăel. — Pentru ce. Vre ţ i să -mi îngă dui ţ i a v ăvorbi de ea? Doamna de Chevreuse se uităla Athos. Exist ăo zicalăîn popor. domnule? se miră doamna de Chevreuse. — Acest Athos era prieten cu trei tineri muş chetari. — Aşfi un ingrat. — Fie. doamnă ? — Mi-aţ i reînviat în suflet una dintre cele mai plă cute amintiri din tinereţ e. Athos tă cu. săvămai amintesc ceva? întreb ăAthos. zise Athos. ingrat faţ ăde Marie Michon. jucîndu-se nepă să toare cu evantaiul. elegant. continuaţ i! îl îndemnăcu însufleţ ire doamna de Chevreuse. mă rturisi Athos. o cunosc! exclamădoamna de Chevreuse. continuăAthos.. n-aţ i dat uit ă rii cu totul acest nume? — Nu. Dar cum s-ar putea una ca asta? Dumneavoastrăn-aţ i cunoscut-o niciodat ă . ci ca un viciu. — Aramis. cum că munte cu munte se întîlneş te. ră spunse ea. Aş adar. — O tînă răcroitoreasădin Tours? murmurădoamna de Chevreuse. continuaţ i. Vămulţ umesc. încuviinţ ădoamna de Chevreuse. — Măîncurajaţ i. —Ş i Aramis. — Ah. — Vreţ i săvăajut. — Dumneavoastră . . încercînd săciteascăîn ochii lui Athos. numit ăMarie Michon. dară mite om cu om. — Întocmai. Cu plă cere. — Oh. doamnă ? zise Athos. Veriş oarăcă reia i-a scris pe cînd se gă sea la asediul oraş ului La Rochelle. ca s ăo previnăde complotul ce se urzea împotriva bietului Buckingham. — Da. anume d'Artagnan. Aş adar. — Ceva în legă turăcu asta? — Da ş i nu. — Mi-aţ i îngă dui. adă ugă ea. întă ri Athos. zîmbind. spre a vedea lă murit în ş uvoiul lor stră lucitor ş i pestriţ . Din partea unui om ca dumneavoastrăsînt gata săprimesc orice. doamnă .se perindau prin minte săse opreasc ăo clipăîn loc. domnule. ce nenorocire! exclamădoamna de Chevreuse. — Da. ş i zicalele poporului sînt uneori neînchipuit de adevă rate.

văsocotesc un vră jitor ş i măaş tept la orice. fiindcăpe cele mari nu îndră zneau săse arate ş i săcearăg ă zduire. — Într-adevă r. aceast ătînă ră croitoreasa. vorbea despre cele mai nobile doamne de la curte numindu-le prietenele ei. dar într-adevă r. ziua fusese lungăş i obositoare. apucau numai pe drumuri lă turalnice. Nu avea timp de pierdut.. satul nu avea han ş i nici castel. Nu. tremurau la cel mai mic zgomot. cu o umbrăde zîmbet ş io uş oarăîncruntare a sprîncenelor. rosti ducesa. Prinţ ul gă si pentru ea un costum de cavaler. — Vai! suspina doamna de Chevreuse. se lă sase frig. fiindcăfiinţ a aceasta îi era nespus de devotată . — Ceea ce i se pune astă zi în seam ăca o mare crim ă . nu văvoi ră pi timpul cu asta. —Ş i într-o diminea ţ ăse pomeni cu cartea cea verde. atît de mîndrăcum e. — Domnule. în sfîrş it. chiar aş a a fost! exclam ădoamna de Chevreuse. —Ş i regina avea dreptate. aş a cum numai ea ş tia s ăse încrunte. avea cele mai straş nice relaţ ii cu lumea mare. le vom însoţ i doar pîn ăîntr-un să tuc din provincia Limousin. lucrurile nu se puturăface atît de tainic. bă tînd din palme uimită . — Dacăaşmerge pe urmele celor douăfugare pînăla cap ă tul că lă toriei lor? întrebăAthos. era deprinsăcu ruf ă rie finăş i cură ţ enie.Aceastăveriş oarăa lui Aramis. iar pentru Ketty unul de lacheu. doamnă . Ceea ce mi-a ră mas săvăspun e ş i mai ciudat decît ceea ce v-am spus pînăacum. — De astădată . devotatăpînăla a-i sluji drept intermediar ăcu fratele să u. ş i însă ş i regina. în ciuda faptului cănu era de o obîr ş ie înaltă . — Încît cardinalul. aflat între Tulle ş i Angoulême. ca ş i regina. adusăde prinţ ul de Marcillac.. Pe drept cuvînt ar fi ciudat dacă . Doamna de Chevreuse scoase un strig ă t de surprizăş i se uităla Athos cu o uimire care îl fă cu s ăzîmbeascăpe muş chetarul de odinioar ă . urmăAthos. prin îndoita-i obîrş ie austriacăş i spaniolă . nu pregeta să -i spunăsora ei. — Aş teptaţ i. un s ă tuc numit Roche-l'Abeille. — Întocmai. ce-are a face. atunci cînd nu întîlneau în cale vreun han. domnule! Ş ti ţ i totul. regele Spaniei. adev ă ratul. celă lalt cardinal. văascult. continuăAthos. Ş i tă cu. hotă rî deci . împrejurarea era apoi prevă zută : dacăpe Marie Michon o ameninţ a vreo primejdie. le prindea de minune straiul bă rbă tesc. regina trebuia sătrimităo carte de rugă ciuni legat ăîn catifea verde.. casele ţ ă ranilor erau să ră că cioase ş i murdare. iar Marie Michon era o persoanăfoarte aleas ă . Lucrurile s-au schimbat mult de atunci. le fă cu rost de doi cai straş nici ş i cele douăfugare plecarăîn grabădin Tours. îndreptîndu-se spre Spania. încît s ănu prind ănimeni de veste.. murmurădoamna de Chevreuse. sora ei. Din fericire. reluăAthos. doamn ă . era 11 octombrie. hotă rî într-o bunădimineaţ ăsăo aresteze pe biata Marie Michon ş i săo ducă sub pazăla castelul Loches. Pe Marie Michon ş i o fat ă de ajutor a ei anume Ketty. aceastăMarie Michon.

— Într-adevă r. luaţ i de mîncaţ iş i că utaţ i săfaceţ i cît mai puţ in zgomot. Marie Michon. reluăAthos. adevă rat! recunoscu Athos. — Spuneţ i. că ci poarta nu era ză vorît ă . săducăîn ispităş i o faţ ăbisericească . chem un că lugă r de la mînă stirea Vieux-Augustins. prinzîndu-l pe Athos de mîini. Spune ţ imi numaidecît cum de cunoaş teţ i toate aceste amă nunte. —Ş i apoi? întrebăea. intrăîn odaia unde se odihnea gazda. nu pricep cum de cunoaş teţ i toate aceste amă nunte. — Ah. le strigăsăintre ş i ele intrară . „Bucuros. Cele douăcă lă toare se sfă tuirăo clipă . dup ăce o copleş i uimirea. că rora le trec prin minte cele mai ciudate gînduri. Athos începu sărîdă . continuaţ i! zise ducesa. în vreme ce Ketty se culcăîntr-un fotoliu în prima înc ă pere. spuse: „Mulţ umesc. Bietul preot nu era sfîntul Ambrozie ş i apoi. sănu piard ăo vorbădin povestirea oaspetelui. r ă mase înm ă rmurită . ori. lumea era foarte încreză toare. primesc". O lampăardea în odaia unde se află preotul. — Apoi? fă cu Athos. potrivit îngă duin ţ ei primite. pă rinte. V-am prevenit doar cămăaş tept la orice. Cele douăcă lă toare bă turăla poart ă . se vedea căar fi vrut săspunăceva ş i totu ş i tă cea. preotul le auzi pufnind în rîs ş i apoi. care se culcase. Ei bine. domnule. a ş adar. — Domnule! exclamăducesa. Athos fă cu o pauză . cocheta din ea îş i zise ca ar fi o plă cutăamintire pentru zilele bă trîne ţ ii. Am alergat ş i eu toata ziua ş i nu m-aşsupă ra deloc dacăaşdormi în noaptea asta. pe cuvînt de cinste! — Vai. Dac ănu sînteţ i cumva însuş i diavolul. măînspă imîntaţ i. — Încîntă toare aceastăMarie Michon! continuăAthos. dacănu. care avea înfă ţ iş area celui mai chipeşcavaler din lume." Doamna de Chevreuse trecea în mod vă dit de la mirare la uimire. era tîrziu. . că pă tase un aer cu neputinţ ăde zugră vit în cuvinte. repet.Ş i. Marie Michon era o fă pturăîncîntă toare.săcearăg ă zduire preotului. Marie Michon mîncăîmpreunăcu însoţ itoarea ei ş i. adicăunde mîncaseră . în mijlocul atîtor alte amintiri plă cute pe care le avea. — Ah. zise preotul. tinere cavaler. gîndindu-se căare drept gazdăun preot. Una dintre acele fiinţ e zvă pă iate. ră spunse preotul. întă ri doamna de Chevreuse. st ă pînul. doar dacăe vorba de domniş oara Marie Michon. vîrî capul înă untru ş i ceru gă zduire. Ah. cră păuş a. — Conte. săvăscape din puterea necuratului. Prin sate. mă rturisi ducesa. preotul. spuneţ i odată ! Sînt gata săascult orice. tocmai aici vine partea cea mai grea. ori mai degrabăstă pîna. ş i. chipul ei. Ş i de altfel asta nici nu măpriveş te pe mine. dup ăce sfîrş irămasa. una dintre acele fiinţ e nă scute ca săne aducăpe toţ i în ispită . „Atunci. cu ochii aţ intiţ i asupra lui Athos. dacăte mulţ umeş ti cu ce-a mai ră mas de la masăş i cu jumă tate din odaia mea".

în zorii zilei am ie ş it fă ră zgomot din odaie ş i am lă sat-o dormind pe fermecă toarea mea tovar ă ş ă . —Ş i acest cavaler. Într-un fotoliu din prima încă pere dormea însoţ itoarea. chemat la că pă tîiul unui muribund. Aş adar. Am ieş it din cas ăş i m-am dus la grajd. ş i asta tocmai în clipa cînd preotul. el însu ş i aflat într-o misiune importantă .. Un cavaler. În schimb. scumpe conte. ridicîndu-se ş i înclinîndu-se respectuos în faţ a ducesei de Chevreuse. deodată . — Căun senior pe care nu-l cuno ş tea a avut bună tatea săse . — Marie Michon. nu-i putea purta de grij ă . — Ah. că reia prietenul nostru Aramis se îngrijise s ă -i gă seascăaceastăslujbă . spuse ducesa.. decît c ăa petrecut acea noapte la că pă tîiul unui muribund. dar ş i din sat. Ducesa ră mase înm ă rmurităpentru o clipăş i apoi. dimpreună cu o pungăde aur ş i un bilet cu aceste trei cuvinte: „11 octombrie 1633" — Era ziua acestei ciudate aventuri.. fiind fugară . Chipul ei frumos îmi atrase luarea-aminte. că ci. în 1643.? — Eram eu. doamnă . doamnă . — Da. atunci cînd s-a înapoiat în Franţ a. numai căel nu înţ elegea nimic. Doamne! exclamăea. izbucni în rîs. slujitorul bisericii. doamnă . Atunci. domnule. îi lă săîn grijă casa. E tare amuzant! Ş i zvă pă iata de Marie Michon a nimerit mai bine decît s-ar fi aş teptat. contele de La Fère. primise un leagă n cu un dră gă laşb ă ieţ el de trei luni. — Ei bine? — Ei bine. rosti Athos. acest oaspete. —Ş tiţ i. acest gentilom sosit acolo înaintea ei. — Un an mai tîrziu. — Acum îmi ră mîne sămăînvinuiesc. Ş i astfel mi-am dat seama căacea frumoasăcă lă toare era. Apoi am plecat. odatăînapoiatăla Paris voia ca acest copil săcreascăîn preajma ei. V-am spus. Luaţ i loc. cu capul dat pe spate ş i întru totul vrednicăde stă pîna ei. unde mi-am g ă sit calul ş i lacheul gata de drum.. — Marie Michon! zise iute doamna de Chevreuse. care de altfel era gentilom.— Nimic mai uş or. ş i continuaţ i-văpovestirea. era nevoit săplece pentru toatănoaptea. ş i nu la preot a venit Marie Michon săcearăg ă zduire. voiam să -l rev ă d pe acel bun preot. fiindc ăMarie Michon plecase ş i ea mai înainte ca preotul săse fi întors acasă . continuăAthos. la oaspetele bunului preot. nu numai de acasă . L-am g ă sit foarte preocupat de o întîmplare din care nu pricepea nimic. bucatele pregă tite pentru masăş i odaia sa. eu însumi că lă toream într-o misiune grabnică . m-am apropiat ş i am recunoscut-o pe micuţ a Ketty. venise cu un ceas mai devreme decît dumneavoastrăsă cearăg ă zduire preotului. —Ş i n-aţ i mai trecut niciodatăprin acest sat? întrebăcu însufleţ ire doamna de Chevreuse. Marie Michon a cerut numaidecît veş ti despre acest copil. plin de încredere în oaspetele să u. —Ş i ce-a spus preotul? întrebăAthos la rîndul să u. Cu opt zile mai înainte.

Dar împrejură rile măsilesc acum săîncep iară ş i viaţ a ră tă citoare ş i primejdioasăde om devotat unei cauze. doamnă . mulţ umesc.îngrijeascăde copil ş i de viitorul lui ş i căl-a luat cu el. dacăvreţ i. . Pîn ăîn clipa de faţ ăam vegheat asupra educa ţ iei lui ş i cred căam fă cut din el un gentilom desă vîrş it. gîndind cămăveţ i face fericită . pe care am moş tenit-o ş i care îi dătitlu de viconte. fiul Mariei Michon e aici! Vreau să -l vă d numaidecît. — E adevă rat. luîndu-i mîna la rîndu-i. fiul meu. — Oh. doamnă . Îl chem îndată . — Ah. mulţ umesc. din nefericire nu sînt regina. doamnă . Mulţ umesc! Sînteţ i o inim ănobilă ! — Vi l-am adus. doamn ă . De mîine chiar. Nu. Doamna de Chevreuse nu-ş i putu st ă pîni un strigă t de fericire care întrecea toate speranţ ele plă smuite de orgoliul ei. — Aici?! strigădoamna de Chevreuse. domnule. zise el. Athos dă du săse îndrepte spre uş ă . Aici. sînteţ i un adevă rat gentilom! Dar abia aş tept să -l vă d pe tînă rul nostru viconte. dar pentru el voi face tot ce-mi st ăîn putinţ ă . i-am trecut în stă pînire moş ia Bragelonne. Nu cumva pentru a-mi cruţ a timiditatea mi-aţ i spus cădoamna este ducesa de Chevreuse. retră gîndu-ş i înceti ş or mîna. — Aţ i pă strat secretul ş i mi l-aţ i adus astfel.. rosti Athos. ca la rîndul vostru săfaceţ iş i dumneavoastr ăceva pentru el. în care aşputea fi ucis. Cît despre avere ş i titlu. Tînă rul se apropie cu fermecă toru-i surîs. Doamna de Chevreuse îl opri. Unde e? — Aici în salon. —Ţ ineţ i seama. acum înţ eleg! Acest senior era ţ i dumneavoastr ă . În aceeaş i clipădeschise uş aş i fă cu un semn tînă rului. — Apropie-te. tată l lui! — Stt! Nu vorbiţ i atît de tare. o preveni Athos. puse un genunchi la pă mînt ş i să rutămîna doamnei de Chevreuse. Din nenorocire. — Nici o grijăîn aceast ăprivinţ ă . măarunc într-o poveste plinăde neprevă zut. ş i nu regina însă ş i? — Nu. — E frumos? întrebăea. întorcîndu-se spre Athos. E aici. cănu-ş i cunoa ş te nici tată l.. nici mama. atunci n-aţ i mai ră mîne decît dumneavoastrăca să -l îndrumaţ i în lumea unde este chemat să -ş i afle locul. ridicîndu-se într-o clipită . interveni doamna de Chevreuse. viconte. — Credeţ i-mă . viconte. Doamna ducesăde Chevreuse îţ i îngă duie s ă -i să ru ţ i mîna. domnule! izbucni doamna de Chevreuse. luîndu-i mîna ş i încercînd săo duc ăla buze. — Domnule conte. acum nu m ă bucur de prea multătrecere. cu capul descoperit. care se ivi în pag. spuse ducesa. Athos zîmbi: — Seamă năcu mama sa. Oh. fiţ i liniş tit! exclam ăducesa. spuse Athos. ş i o rentăde zece mii de livre. ca să -l fac ăs ăse a ş eze al ă turi de ea ş i privindu-l cu ochii stră lucitori de bucurie. că ci dacăaşfi.

— Prea bine. Athos se înclin ăş i se pregă ti de plecare. Eu nu iau nici o hotă rîre fă ră vreun motiv temeinic. zise ducesa de Chevreuse. care ar binevoi sămărecomande poate chiar Prinţ ului. zise ducesa. — Minunat! zise contele. spuse ducesa. stai puţ in. din cauza certurilor dintre doamna de Montbazon. mama mea vitregă .aşface pentru dumneata tot ceea ce meriţ i. Oare vechii prieteni se despart cu aer atît de grav? .ş i mii de mulţ umiri. Bragelonne. îl voi aş tepta pe viconte la han. acesta o iubeş te prea mult ca sănu-i îndeplineascăpe loc orice dorinţ ă . rosti contele. cu gîndul de a face din mine un ostaşş i m-a lă sat sănă dă jduiesc c ăm ăva prezenta cuiva la Paris. acum lă saţ i-l în seama mea. domnule conte. la întoarcere. rîzînd. Domnul conte m-a crescut. în picioare. — Oh. înţ eleg. — Da. — Vreţ i săse ş tie c ădumneavoastrăv ăinteresaţ i de el. aceea a armelor. într-adevă r! Iat ă . se uita la amîndoi cu o expresie de negră ită mulţ umire întip ă rităpe faţ ă . ce carierăai dori s ăîmbră ţ iş ezi? Athos. deci s ănu pleca ţ i pîn ăatunci. domnule conte? — Poate nimic nu l-ar ajuta mai mult în viitor decît dacăs-ar spune cănici nu m-a cunoscut vreodată . ş i aş a cum sînt – adă ug ăea. Ş tiu bine căsînte ţ i întruchiparea înţ elepciunii ş i am săvăascult.ş i doamna de Longueville. Am ş i eu astă zi cîteva drumuri de fă cut ş i.. Prinţ ul. ră spunse tînă rul. — Tu ş tii. Vreau sătrimit dupăprinţ ul de Marcillac. am gă sit conte! Prinţ ul de Marcillac e un vechi prieten de al meu. conte. zise tîn ă rul cu vocea sa dulce ş i ră sun ă toare totodată ... ş i anume. Numai căaşputea îndră zni s ăvărog a vă îngriji de toate astea cît mai grabnic? Am motive ca vicontele sănu ră mînădecît pînămîine searăla Paris. care îi va da o scrisoare pentru fratele ei. — Da. dar săvedem. pentru care am o scrisoare ş i unde trebuie săîntîlnesc un prieten. Eh. Voi trece ş i eu pe acolo pentru o clipă . personal sînt în raporturi destul de proaste cu el. prinde bine unui tînă r ostaşca dumneata s ăslujească sub ordinele unui general ca el. doamnăduces ă . cred. — Eh.. îl va recomanda pe tînă rul nostru prieten doamnei de Longueville. — Ce faceţ i astă -seară ? — Ne vom duce la abatele Scarron. abia st ă pînindu-se sănu-i să rute fruntea neprihă nită– săvedem. dar săvedem. care din fericire se aflăîn clipa de faţ ăla Paris ş i că ruia nu-i voi da pace pînăce totul nu va fi dus la bun sfîrş it. în schimb cu ajutorul prinţ ului de Marcillac. domnule. ca de obicei. Doar o singurăcarier ămi se pare vrednicăde un gentilom. — Ei bine. — Doamnă . adicăpe la ş ase seara. — Bine. domnule! izbucni tînă rul.

încît s-a lipsit de to ţ i doctorii. dupăaceea s-a pornit pe huiduieli. ei înş iş i erau bineveniţ i. s-a vă zut nevoit săo ia la s ă nă toasa. Anna de Austria a ră mas fermecatăde vorba-i plinăde duh ş i l-a întrebat dacăn-ar dori . ea era locul de întîlnire al lumii bune ş i întreg Parisul venea aici. unde locuia. încît. nici a unui bancher. ieş ind pe celă lalt mal. ducîndu-se s ăo vad ăpe reginăîn acest jilţ .. pînăla urmă . XXIII ABATELE SCARRON Pe strada Tournelles se afla o casăpe care o cunoş teau toţ i purtă torii de litiere ş i toţ i lacheii din Paris. aceste noută ţ i erau atît de iute comentate. Or. nă scocit de el. S-a că utat prin toate mijloacele cunoscute săfie tă mă duit. ş i totu ş i casa cu pricina nu era nici a unui mare senior. hă rţ uit. fusese pe vremuri unul dintre cei mai nă stru ş nici stă pîni de venituri parohiale din oraş ul Mans. la drept vorbind. spre a-i reda folosinţ a mîinilor ş i picioarelor. ciopîrţ ite ş i transformate fie în poveş ti. a r ă mas locului ţ eapă n. copiii au pus mîna pe pietre. De-aşfi ş tiut mai devreme căMarie Michon era o fiinţ ăatît de fermecă toare!. ş i. Micul abate Scarron. dar atîta a pă timit de pe urma asta. Aici a poruncit săi se facăun jilţ . într-o zi de carnaval. ş i nicidecum pentru căfă cea parte din clanul fe ţ elor biserice ş ti.— Ah! murmurăAthos. Înota ca un peş te. nu era abate decît din pricinăc ăavea în seam ăo mînă stire. Înveş mîntat în chipul acesta ciudat. s-a apucat săfacăvizite pe la prieteni. într-o zi. unde faima lui de om de spirit era gata statornicită . În ciuda acestui lucru. Scarron n-a gă sit altăscă pare decît să se arunce în rîu. s ă -l asculte ş i săîmp ă rtă ş eascăapoi ş i altora spusele sale. Era casa micului Scarron. spintecînd o saltea de fulgi. fie în epigrame. care. frigul l-a p ă truns pînăla os ş i. încît oricine ţ inea săpetreacăun ceas în tovă ră ş ia micului Scarron. s-a tă vă lit prin ea pînăa devenit cea mai caraghioasăzbur ă toare din cîte s-au vă zut vreodată . Se rîdea atît la acest spiritual abate. Ş i se retrase oftînd. nu se jucau că rţ iş i nu se dansa. s ă rutîndu-i mîna. Fiind ş i nă du ş it. Mulţ i ardeau de dorinţ a să -ş i facăauzit acolo cuvîntul.. ca să scape nevă tă mat. la început lumea se ţ inea dupăel uimită . Acolo nu se dă deau ospeţ e. a poruncit valetului să u să -l ungăcu miere din cap pînăîn picioare ş i apoi. urmă rit cu înverş unare din toate p ă rţ ile. Mul ţ imea însăgonea dupăel: fugă rit. hamalii au început cu ocă rile. dupăaceea s-a întors la Paris. cînd cuvîntul lor era plin de duh. se spuneau atîtea noută ţ i. vrînd săînveseleascădin cale afarădarnicul oraşal că rui suflet era. ş i. zicînd căvrea mai degrabăsără mînă beteag. dar apa era rece ca gheaţ a.

tocmai în ziua cînd primea abatele: venirăoaspe ţ i cu duiumul ş i tot oraş ul vui de proteste împotriva cardinalului. atunci pentru ce vreţ i sărenun ţ a mai vedea un asemenea om? — Fiindcăvorbeş te de r ă u. ca sa ia banii. iar Mazarin o adevă ratănă past ă . netrebnicul de Mazarin i-a tă iat pensia bietului Scarron! — Asta-i prea din cale-afară . care măvorbeş te de ră u pe mine. — Se vede căsînteţ i un om cinstit. a ră spuns Scarron. un trimis al cardinalului i-a dat de în ţ eles c ănu face bine s ăaibăcasa deschisăpentru vicar. într-una din zile. urmaţ i de un lacheu. Scarron a dus o viaţ ăplin ăde voioş ie. Unul dintre ei îl salut ăsco ţ îndu-ş i pă lă ria ş i-i spuse: —Ş tiţ i. existăunul pe care ţ in grozav să -l am. domnule. Era într-o joi. încît la patru după -amiazăîntreg oraş ul ş tia de refuzul cardinalului. în dimineaţ a acelei zile. — Ei bine. zise Athos. din spirit de contradicţ ie. a rostit abatele. Numai ca. Scarron se afla cu ducele de Longueville. Ş i Scarron a dobîndit titlul de bolnav al reginei. — Acela de bolnav al majestă ţ ii-voastre. pentru căvorbeş te de ră u pe un altul? Imposibil! Convorbirea se oprise aici ş i Scarron. Cînd lacheul îi aduse aceastăveste.Ş i fă cu în aş a fel.cumva un titlu. — Spiritual? — Din nenorocire are prea mult spirit. salutîndu-i la rîndul să u pe cei doi cavaleri. care îi oferea o pensie îndoit ăfaţ ăde aceea pe care Mazarin i-o tă iase. maiestate. cu o pensie anualăde o mie cinci sute de livre. . dar vicleanul bolnav se feri săprimească . de bunăseamă ! — Cumsecade? — Fă r ăîndoială . Oare nu-i un om de vi ţ ănobilă ? — Ba da. — Cum?! a replicat Scarron. Uş a mea e ş i azi deschisădomnului Gilles Despréaux. care era ş i ziua de platăa pensiei cuvenite pe trei luni. Or. lipsit de orice alte griji în ce priveş te viitorul. Athos întîlni în strada Saint-Honoré doi gentilomi pe care nu-i cunoş tea. deschizîndu-ş i larg bă ierile pungii. vorbi acelaş i nobil de adineauri. a r ă spuns Scarron. primi ş i mai des vizita domnului de Gondy. Din acea clipă . — Da. — Care anume? a întrebat Anna de Austria. — De ce? a întrebat Scarron. — Adevă rat? Ş i pe cine? — Pe cardinal. dar acolo i s-a ră spuns că : — Statul nu mai are bani pentru abatele Scarron. ş i vre ţ i săînchid uş a vicarului. că lă rind în aceeaş i direcţ ie ca ş i el. Scarron îş i trimisese ca de obicei lacheul cu o chitanţ ăla casa de pensii.

bună oară . că zut pesemne în dizgra ţ ia cardinalului din pricina unor catrene îndreptate împotriva-i. — Bine. care a pus în miş care întreg Parisul? întrebăRaoul. pere ţ ii erau tapeta ţ i simplu. dar cu gust. domnule. Athos îş i croi drum ş i intră în casăurmat de tînă rul Raoul. Perdele mari. dar sănu spui nimic ş i nici sănu asculţ i. Ză rindu-l pe Athos. că deau peste ferestrele largi. Doi lachei foarte respectuoş iş i bine instruiţ i îş i îndeplineau cu distincţ ie îndatoririle lor. deş i în ochii lui d ă inuia neîncetat o expresie vie. iată -te prevenit. — E bine cămergem acolo tocmai astă -seară . Vreun ministru c ă zut în dizgraţ ie? — Oh. Strada era plinăde slujitori trimiş i dup ă treburi. domnule. asta sporeş te preţ uirea celor din jur. . zise Athos că tre viconte. foarte înc ă pă tor. dar azi niţ el cam ş terse. viconte. fă gă dui Raoul. Dac ăversurile sînt proaste. ţ esute cu flori.— Vai domnule. Jocul ă sta ne va ajuta să nu fim tulburaţ i de nimeni. se agita un om cu chipul destul de tineresc. sub care. de care m-ai auzit adesea vorbind. curtenitor. cu aerul că rosteş te un sfat salvator – cred cămai bine s-ar lă sa pă gubaş . Totuş i. domnule. pe la ş apte seara se îndreptăspre strada Tournelles. ca ş i cum ai vrea s ăne spui ceva. dar dacăsînt frumoase. Doar un gentilom oarecare. Era abatele Scarron. domnul Scarron e poet? întrebăRaoul. domnul de Rotrou. mie îmi spuneţ i! exclamăAthos. plinăde spirit ori de bună voin ţ ă . Prima persoanăpe care o z ă ri fu Aramis. Eu socoteam că asta înjoseş te. însă un spirit dintre cele mai alese. zeflemitor. instalat lîngăun fotoliu pe rotile. urmăAthos. — Oare gentilomii fac versuri? întreba naiv Raoul. Athos fă cu dou ăvizite în ora ş . — Ai săm ăvezi discutînd mult ăvreme cu un gentilom. unul dintre prietenii mei: este abatele d'Herblay. de cai ş i vale ţ i ce-ş i însoţ eau stă pînii. — Prea bine. veş nic cu zîmbetul pe buze. Vom putea săspunem un cuvînt bun bietului om. — Dar cine e domnul Scarron. Aramis îi ieş i în întîmpinare. Aş a. — Da. Ş i se despă rţ irăsalutîndu-se cu cea mai aleasăpoliteţ e. ori mai degrabăascultă . În jurul acestui soi de cort mi ş că tor se înghesuiau o mul ţ ime de gentilomi ş i de doamne. acoperit cu o cuverturăde brocart. care îş i mă rturisi deopotrivăîncîntarea ş i respectul faţ ăde noul oaspete ş i fă cu un compliment foarte spiritual vicontelui. — Mi-aduc aminte. îl luăde mînăş i îl prezentălui Scarron. dar în unele clipe acoperit de o paloare bolnă vicioas ă . cîndva viu colorate. Nu vorbi decît prin gesturi. — Întocmai. viconte. Deci ia aminte cum te porţ i în casa lui. rîse Athos. Încă perea era foarte îngrijităş i mobilatăcum se cuvine. — Din cînd în cînd săte apropii de noi. destul de voios. — Atunci. nu. cu un baldachin tapisat. dar suferind ş i scă rpinîndu-se cu o mică vergea. ră spunse Athos. văvoi îndeplini dorinţ a întru totul. Dupăaceea. dragul meu viconte.

că ci ş i astă zi o înconjura admiraţ ia celor din jur. care aspirăla acest pompos titlu. uş a se deschise ş i lacheul anunţ ăpe domni ş oara Paulet. domnul de Grasse ne-a spus-o. în care Athos recunoscu pe gentilomul întîlnit pe strada Saint-Honoré. rosti Scarron. a ş a cum poate credeau.E privilegiul pe care ţ i-l dăasuprirea. dupăaceea vîlva stîrnită de sosirea lui se potoli treptat-treptat ş i conversa ţ ia deveni generală . Era o femeie înalt ă . Totuş i. privirea de regin ăasupra adun ă rii. tîn ă răş i frumoasăîncă . Raoul tresă ri. Dacănu mai am hidra. cu mijlocul zvelt ş i mlă diu. că rora le fu prezentat de că tre Aramis. caderent omnes a crinibus hydri. ar trebui săş tie c ăel nu vine din Anglia. Trebuie săş tii săte sacrifici pentru ţ ara ta. — Cardinalul îş i va cumpă ra mai multe pomezi ş i parfumuri pe an cu aceste o mie cinci sute de livre. scumpe abate! zise ea cu vocea-i liniş tită . Aceastăculoare roş cat-ară mie. st ă tuse de vorba cu el. — Da. î ş i roti. — Uită -te la aceastăfemeie. De cîteva zile parcăîn fiece clipăse ridica o cortină pentru el. Muza care are nevoie de mediocritatea aurită ? Că ci. dezvelindu-i ceva eroic. ca de aur. fă cuse săfie poreclita Leoaica. Athos atinse cu mîna umă rul vicontelui. ş i ochii ei . Frumoasele noastre doamne de astă zi. fermecă toarea ş i spirituala lor compatrioată . mă rea ţ ă . Domni ş oara Paulet se îndrept ăspre locul ei obiş nuit. Oaspeţ ii se îngr ă mă dirăîn jurul noii venite. Domnul Ménage să ri în sus entuziasmat. la doamna de Rambouillet. ci de la domniş oara Paulet. acum statul a devenit mai bogat. cel pu ţ in mi-a ră mas leoaica. aceastăfemeie care intra. zise el.Raoul r ă mase descumpă nit. oricum: ş i Virgilio puer aut tolerabile desit Hospitium. La ea se ducea regele Henric al IV-lea cînd a fost asasinat. că ci nu era preg ă tit sără spund ăunor cuvinte atît de alese. salutăcu multăgraţ ie. sau poate superioritatea pe care o dobîndise asupra celorlalte femei. — Bun! zise Scarron. La vreo patru-cinci minute. îl cunoscuse pe Henric al IV-lea. aş a cum îi plă cea lui Rafael ş i cum Tizian a zugră vit toate Magdalenele sale. în care Raoul cerceta cu privirea întreaga adunare. rîse un partizan al Frondei. — Ei bine. în schimb. Tot ce spunea Scarron pă rea cu totul deosebit astă -seară . Athos fu salutat încăde doi-trei seniori. Raoul. dar înainte s ă se aş eze. Domniş oara Paulet pă ş i drept spre Scarron. — Dar muza ce va spune? interveni Aramis cu vocea lui mieroasă . Iată -te deci să rac. E un personaj istoric. în mijlocul murmurului stîrnit de apariţ ia ei. întinzînd mîna domniş oarei Paulet. cu pă rul bogat. nu? Am aflat noutatea azi după -amiaz ă .

Eş ti în întîrziere ş i trebuie să -ţ i fac un dar. ră spunse acesta. dar o sforţ are disperatăîl scoase din încurcă tură . Vicontele se apropie de Leoaicăcu chipul împurpurat ş i se pierdu îndatăîn mijlocul seniorilor care o înconjurau. Dacăeş ti strîmtorat. Toata lumea se întoarse. miop ş i tare stîngaci în miş că ri. Athos fă cu la fel. — Iartă -m ă . — Noi cînd stă m de vorbă ? zise Athos că tre Aramis. dar nu te sfă tuiesc să -i vorbeş ti de Henric al IV-lea. nu. care scoase la . — Atunci. — Domnul cardinal Mazarin a binevoit săse gîndeascăla mine. voi fi nevoit săte numesc canonic la NotreDame. Scarron trecea de la unul la altul. conducîndu-ş i fotoliul lui pe rotile prin mijlocul oaspeţ ilor cu iscusinţ a cu care un cîrmaci încercat ş i-ar îndruma barca pe o mare presă ratăla tot pasul de stînci. Nu e încăprea multălume ş i-am fi remarcaţ i. ş i Scarron. Toţ i se întoarser ăspre vicar. — O panglicăde pă lă rie. v-aşcompromite prea mult. Athos surîse. se împotrivi Scarron. În înc ă pere se formaserădou ăgrupuri distincte: unul în jurul domnului Ménage. — Îndată . scumpe abate. — Ai fost remarcat de domniş oara Paulet. ai cumva venituri pe care noi nu le cunoaş tem? — Voi împrumuta bani de la regină . z ă rindu-l pe Scarron abia cînd gazda ajunse lîngăel. un adev ă rat provincial. dar nu ş i în mînuirea pistolului ş i a spadei – încăde la primii paş i se lovi de o mă su ţ ă . zîmbi spre Aramis ş i-l salutăamical din vîrful degetelor. Vă zu intrînd un om scund. interveni Aramis. — Ei bine! glă sui vicarul. Arată -te ceea ce eş ti. — O. — Uluitor! strigăMénage. în vreme ce domniş oara Paulet îi f ă cu un semn cu mîna de pe locul unde ş edea.se oprirăasupra lui Raoul. că ci numele vicarului începea s ăse acopere de faimă . rostităa suta oar ăîn timpul serii. — Dar maiestatea-sa nu are lă scaie. — Cum vei face ca săne poţ i primi ş i de acum înainte? continuă vicarul. nu prea bine fă cut. care gă sise de o sutăde ori la rînd o vorbăde duh drept ră spuns. Nu tră ieş te oare sub regimul comunită ţ ii de bunuri? Vicarul se întoarse. Nu-l cunoş tea pe abatele de Gondy decît din auzite. În clipa aceea uş a se deschise ş i lacheul îl anunţ ăpe vicar. abate? Era o frazăsolemnă . cît pe ce săo ră stoarne – ş i totuş i cu o expresie impună toare ş i mîndrăîntipă rit ăpe faţ ă . spuse el. celă lalt în jurul domniş oarei Paulet. viconte: du-te săo saluţ i. era cît pe ce săse dezmint ă . Scarron se întoarse ş i el ş i-i ieş i în întîmpinare în fotoliul sau. — Ce anume? întrebăAramis. zise el. Ai că zut în dizgraţ ie. negricios.

ca să -l dezleg de jur ă mînt. — A! fă cu ea. Din nenorocire. aş teptînd un partener de joc. — Ei. Doamna La Renaudot se îngrijeş te de cearş afuri. doamna de Rambouillet. În toate se vă deş te gustul Frondei. Luynes fă gă duieş te în numele meu să ia pă catul asupră -i. care sănu-i trimităceaiuri. Te voi trimite la negustorul de unde-mi cumpă r mă nuş i. Dupătrei zile n-a putut săţ in ăpiept ispitei ş i a luat drumul arhiepiscopiei. am pentru dumneata un evantai dupămoda Frondei. ducesa că uta în chip vă dit ceva. pînăş i prietena noastr ă . El sămoar ă ! Nici pomeneală ! E înconjurat de femei ca un sultan.ivealădin buzunar o panglicăciudatăde mă tase. toatălumea se ridic ă . întrucît eu nu i-am dat dezlegare. îi informăvicarul. Se simte foarte ră u. Voiture se aş ezăla masă . Cum se simte bietul Voiture? Nu cumva ş tii. . uitînd s ă -ş i trimitălacheul dupăcă mă ş i de schimb. Doamna Saintot a alergat într-un suflet să -i ducăo supăîntă ritoare. Aş a căa ră cit ş i se aude c-ar fi pe moarte. Scarron? — Cum? Domnul Voiture e bolnav? întreb ăseniorul care îi vorbise lui Athos în strada Saint-Honoré. îl ză ri pe Athos ş i deveni visă toare. Scarron îş i îndreptăîn grabăfotoliul spre uş ă . pe jumă tate ascuns dupăperdea. pe gustul Frondei. În mijlocul saluturilor respectuoase care o întîmpinară . Marchizul îl strigăş i-l pofteş te s ăia loc. Athos fă cu un semn lui Aramis. pierde patru sute de scuzi. în odaia cea mai feritădin casa mea. Voiture îi ră spunse cănu poate săjoace. — Ah! exclamăScarron. Ş i acest mare om se poate săne p ă ră seascăş i el deseret orbem. — Vai! ră spunse domnul Ménage. cînd Voiture îl vede pe marchizul de Luynes la o masă . ori pe cineva. în clipa aceea aveam niş te treburi foarte importante cu consilierul Broussel. asta-i! fă cu acru domni ş oara Paulet. d'Herblay: face mă nuş i cum poartăpartizanii Frondei. unde vei avea credit nelimitat: coace o pîine minunată . Scarron. iar pe dumneata. îl z ă ri pe Aramis în niş a ferestrei ş i îş i ascunse dup ăevantai o uş oarătresă rire de surpriză . În clipa aceea uş a se deschise ş i lacheul strigără sună tor: — Doamna ducesăde Chevreuse! La auzul acestui nume. — Întocmai! încuviinţ ăvicarul. Raoul se împurpurăla faţ ă . În cele din urmăîl ză ri pe Raoul ş i ochii îi scînteiară. Domniş oarăPaulet. — Oare starea scumpului Voiture săfie chiar atît de rea? întreb ă Aramis. la mine. care se tupilălîngăo fereastră . —Ş i unde a ră cit? — Ei. Doamne. Ce are? — S-a aş ezat la masa de joc. ră ceş te întorcîndu-se acasăş i se urc ăîn pat ca s ănu se mai dea jos. Aramis luăpanglica ş iş i-o puse la pă lă rie. Închipuiţ i-văcăsă rmanul Voiture fă cuse jură mînt sănu mai joace. la brutarul meu. ca ş i cum ar fi vrut să -ş i alunge gîndurile ce o nă pă deau fă r ăvoie. Pai asta e o praş tie. ş i nu existănimeni.

cu chipul nespus de gingaşş i de trist. se vede căvii din provincie. iar pe urmăse îndreptăneobservat într-acolo. Bravo. ea îi amintea de biata Louise. acolo. la locul să u. scumpul meu bolnav! Îl ur ă sc atît de puţ in. frumoasăPaulet! E timpul ca micul Voiture săfie pus.. nu-ş i putu reţ ine o uş oarătresă rire. aruncăvreo cîteva cuvinte în dreapta ş i în stînga. — Rîzi. — Cine e acest că pitan. interveni doamna Chevreuse de pe locul unde ş edea. Raoul se întoarse ş i vă zu într-adevă r doi oaspeţ i abia sosiţ i: o copilă fermecă toare. uscă ţ iv ş i oacheş . — E un rondel al domnului Voiture. deş i nu era nici o asemă nare la mijloc. Raoul se apropie de ei. De îndatăce se aflarăîmpreună . el?. în sfîrş it. viconte. În acest timp. ca de adevă rată guvernantăori că lugă riţ ă . — Domnul de Scudéry. sub care scînteiazăun potir de aur. Raoul îş i fă gă dui s ănu plece f ă răsăvorbeascăfrumoasei copile cu ochii catifelaţ i: printr-un ciudat joc al gîndurilor. — Mi se pare căponegriţ i peste mă surăun mare poet. înalt abia de cinci picioare! — Bravo! exclamăun bă rbat deş irat. aidoma frumoaselor pansele violete. încadrat de un minunat pă r negru. cu mustaţ a falnicăş i cu o spadăuriaş ăla ş old. uscat ş i gă lbejit. spre a înş ela atenţ ia celor cîţ iva curioş iş i. Sîntem priviţ i. rîzînd. încît aşpune cu plă cere săse facăslujbe pentru odihna sufletului să u. — Nu degeaba ţ i se spune Leoaica. vă zînd căAthos s-a oprit la rîndul să u în niş a ferestrei unde stă tuse el mai înainte.— Dumitale nu ţ i-e drag! zise Scarron. Haide. — O. — Autorul Cleliei ş i al Marelui Cirus? — Pe care le-a scris împreun ăcu sora sa. începurăo convorbire înso ţ ităde bogate gesturi. pe care mi l-a recitat abatele ş i . cu toatăstă pînirea de sine. domnule? îl întreabăRaoul pe Athos. Ş tii sămuş ti. cealaltăera o femeie ce pă rea căo are în grijă– un chip rece. îndră zni Raoul săintervinăîn discuţ ie. draga mea. cîtănedreptate. — Un mare poet. Aramis. care îi ş opti surîză tor ceva la ureche. Aramis se apropiase de vicar. în preajma domnului Scarron. aş a cum îl sfă tuise Athos. pe care o lă sase bolnavăla castelul La Vallière ş i pe care o d ă duse uită rii pentru o clipă în mijlocul societă ţ ii de aici. care st ăde vorbăîn clipa asta cu acea dră gă laş ăfă ptur ă . cu ni ş te ochi catifelaţ i. doamn ă . Declar ră spicat căsocot a măpricepe în poezie ş i căîntotdeauna versurile lui mi s-au p ă rut detestabile. îi spuse domnul de Retz. Ş i-l pă ră si pentru a se duce s ăstea de vorb ăcu doamna în jurul că reia se strînsese o mulţ ime de lume. Aramis se sili sărîd ă . ş i căn-ai avut niciodatăprilejul s ă -l întîlneş ti. mare poet! Eh. El..

în aceastăprivinţ ăe neasemuit. — La ce oră ? — La ş ase. fă cînd un pas înainte. de mareş alul d'Albret. eu mi-aşîngă dui sănu împă rtă ş esc în totul pă rerea domnului de Scudéry. fiindcă . A fost adeseori necuviincios faţ ăde prinţ esă . cît despre mine. G ă sesc însăhazul cam silit. Dar numai atîta vreme cît glume ş te. — Mîine. Scrisoarea crapului cş tre ş tiucş . — Cine ţ i-a spus? — Contele de Rochefort. Ideile politice îi lipsesc cu desă vîrş ire. un simplu poet. îi va reproş a un lucru. spuse Athos. eu îl învinuiesc ş i de faptul că ş i-a luat o prea mare libertate faţ ăde cei mari.că ruia nu-i gă sesc pereche. căprea a încă rcat versul cu licenţ e. acesta-i cuvîntul. ră sună tor. trebuie sărecunoaş teţ i căle spune ca vai de lume. dacădevine grav. — Totuş i veţ i conveni c ă . Cînd nu spune lucrurile pe ş leau. Zelida ş i Alcidaleea. La naiba. — Da. — Dar scrisorile lui. nu-ş i află pereche. — Ucis. observăPaulet. ca ş i cînd ar fi vrut sătragăspada. desigur. — Fă r ăs ămai punem la socoteal ăcăcele mai reuş ite îş i au inspiraţ ia la castelul Rambouilet. faţ ăde regină ? întreba Scudéry. rosti Aramis. —Ş i cugetă rile filozofice? Iatăce-i lipsea bietului Voiture. zise vicarul. întă ri Scudéry. — Unde? — La Saint-Mandé. De pilda. — Adevă rat. anume. De pildă . gă sesc cădomnul Voiture e un poet. Dar posteritatea. Cineva se apropia de locul unde se aflau. calcă -n stră chini. încuviinţ ăScudéry. iar glumele prea familiare. desigur. murmurăAramis în grabă . de care se apropiaserădomniş oara Paulet dintr-o parte ş i domniş oara de Scudéry din cealaltă . — Ei bine. e un poet de valoare. glă sui Ménage. care îi ră spunse printrun zîmbet plin de graţ ie. — Cît despre mine. ce capodopere! zise doamna de Chevreuse. n-am ş tiut asta! Ş i în ce chip s-a ară tat necuviincios faţ ăde majestatea-sa? — Nu cunoaş teţ i poezia lui: Gîndeam? . deş i plinăde admiraţ ie. — Oh. i se ală turădomniş oara de Scudéry. de domnul de Schomberg ş i chiar faţ ăde regină . măal ă tur pă rerii vicarului: un simplu poet. Raoul ră mase cîteva clipe în preajma lor apoi se pierdu în grupul doamnei de Chevreuse. A ucis poezia fă răsăş tie. — Cum. ră sucindu-ş i mustaţ a. dimpotriv ă . — Da. În ce mă priveş te. apropiindu-se de grupul strîns aici ş i salutînd respectuos pe doamna de Chevreuse. în ceea ce priveş te gluma. — Aş adar? întrebăAthos.

zise domniş oara de Scudéry. Doamna de Hautefort cu doamna de Sennecey i-ar da dreptate. faimş . — Aş teptaţ i. zise doamna de Chevreuse. Sş încunune fruntea ta Cu cinste. domnule Voiture?" întrebămaiestatea-sa. Precum erai odinioarş . interveni doamna de Chevreuse. Domnul Voiture era în tr ă sura reginei. ceea ce se ş i întîmpl ă : „La ce te gîndeş ti. La ce sşmşaş tept. zise Aramis. Eu. cugetînd în preajma ta. luăun aer îngîndurat pentru ca regina să -l întrebe la ce se gîndeş te. încît sălase impresia c ăimprovizează . nu ş tiu dacăare ceva comun cu regulile poetice. Oare vei fi mai fericitş . — Haide-haide. Poezia are trei strofe. N-a ş vrea s ş spun îndr ş gostitş ! Pş catul rimei mşdoboarş" Scudéry. —Ş ioş tii? — Sper sămi-o amintesc. nestemate.— Nu. cred căregina a spus-o la foarte puţ ini. ză u aş a. Asta nu mămai prive ş te cîtuş i de . bombă ni Scarron. — S-auzim! strigar ătoţ i într-un glas. cît despre aceastăultimăînţ epă tură . Voiture surîse. — Nu. la o vreme. — Într-adevă r. f ă r ăsămai vorbesc de domnul de Beaufort. Eu însăo cunosc dintr-o surs ăsigură . Gonit departe-i de la curte Fş rşde arcul lui vrş jit. se prefă cu adîncit în sine cîteva clipe. Cînd tu te-arş ş i atît de rea Cu inimile devotate ş ie?" — Oh. zise domniş oara Paulet.ş i ră spunse: „Gîndeam ş i eu c ş soarta vrea Dupşatîta nedreptate. care se plimba singurăcu el prin pă durea Fontainebleau. dar trebuie să -l iertă m în numele adevă rului. Marie. Ménage ş i domni ş oara Paulet ridicarădin umeri. — Nu. urmăAramis. E cel mult un cîntec. spune mai curînd trei cuplete! precizădomniş oara de Scudéry. — Oh. — Iatăîn ce împrejurare s-a ivit poezia. „Gîndeam apoi cşbietul Amor Ce armele mereu ş i-a dş ruit.

Ultimul cuplet? S-auzim! — Iată -l. dar nu ş tiu mai mult decît înainte. — Văcer iertare.. căversurile mi se par foarte frumoase. domnule. arzi de dorinţ a să -i propui o alianţ ăofensivăş i defensivă . faceţ i-mi cinstea. murmurăcopila cu ochii catifelaţ i. e pierdere de timp. . Din dep ş rtş ri aici sosit. domnule. ş i cînd vei ajunge săpricepi graiul acesta. rosti Raoul cu tot sîngele în obraji. — Atunci măvei ierta. Era ş i pă rerea lui Raoul. sau pş rintele Vincent?" La aceastăultimăstrofă . cu atît mai bine! Nici nu te stră dui săo pricepi. tinere. Tocmai a sosit din Martinica. El. Vai. ş i veţ i avea bună voin ţ a să -mi spuneţ i cine-i persoana pe care o numi ţ i frumoasa Indian ă ? — Da. chipeş ul duce. ş i cine ar fi nepoftit.. — Eu însănu am cinstea săfiu poet. care se apropie de Scarron ş i spuse roş ind: — Domnule Scarron. Precum vă d. eu gă sesc minunate aceste versuri. —Ş i ultimul cuplet? întrebădomniş oara de Scudéry. — Face parte cumva din familia vestitului Agrippa. domniş oara Françoise d'Aubigné. Cu atît mai bine. încît e cu neputinţ ăsăte înş eli: „ş i mşgîndeam – doar noi poeş ii Gîndim adesea mai ciudat Ce-ai face în ş st prag al vieş ii De l-ai zş ri cu-adev ş rat. Dar tă cere! Între poeţ i nu se spun asemenea lucruri. tînă rul meu viconte. v ărog. un strigă t se stîrni fa ţ ăde necuviin ţ a lui Voiture. — Din nenorocire. zise Raoul. Pe Buckingham. ş i spuneţ i-mi cine este tînă ra doamnăcare are o pă rere deosebităfaţ ăde toatăaceastăaleasă adunare? — Ah. —Ş i într-adevă r sînt. fă cu Scarron. spuse Aramis. desigur: una dintre cele mai fermecă toare fiinţ e de pe lume. sa speră m căo săfie dat uit ă rii. încuviinţ ăScarron. sînt un provincial! — Ceea ce înseamnăcănu pricepi mare lucru din pă să reasca ciripită pe aici de toatălumea. ş i vărugam.puţ in: de azi-dimineaţ ănu mai sînt bolnavul reginei. zise el. nu? Raoul se împurpur ădin nou: — Mă rturisesc. prietenul regelui Henric al IV-lea? — E nepoata lui. Acesta are avantajul de a folosi nume proprii. gl ă sui Raoul. — Aş a e: vrei săş tii cine e aceea tînă r ădoamn ă ? E frumoasa Indiană . iatăde ce-i spun frumoasa Indiană .

cum l-a numit domniş oara de Scudéry? Scarron începu sărîdă . spuse domniş oara d'Aubigné. Domniş oara Paulet plecase. că ci îi cunosc ispră vile de odinioară . Se vorbea mai departe despre Voiture. nu trebuie decît săporunciţ i. Eh. iat ă ceea ce ţ i-am fă gă duit. urm ă rea tot ce se petrecea în jur cu un zîmbet dispreţ uitor pe buze. — Iar eu. altul umorul.. zise Raoul. altul independenţ a. ră mas în firida ferestrei. — Iatăo fiin ţ ăplin ăde spirit. altul originalitatea. i-o întoarse ducesa. lă udîndu-l! Unul îi contest ăbunul simţ . Dumneavoastrănu-i admiraţ i pe prietenii bietului Voiture? Ascultaţ i cum îl mai scarmă nă . Doamne. roag-o săaibăbună tatea s ă -ţ i dea mîna cînd coboară treptele. e o mare fericire pentru el săvără mînă îndatorat. spuse Athos. — Viconte. Athos. cu un surîs care aminti lui Aramis ş i Athos de Marie Michon. ră spunse vicarul rîzînd. eu îţ i ră mîn îndatorata cămi-ai dat prilejul să -l cunosc. domniş oara de Scudéry tocmai pleca. rosti ducesa. vreau săse creadăcănu stau de vorbă cu el. miratăde efectul cuvintelor sale. întorcîndu-se spre Aramis. Vreau să -i vorbesc. — Veţ iş ti asta mîine seară . mîine. adă ugăea. Zicînd aceasta se ridic ăş i ceru tră sura. — Chemaţ i-l încoace pe contele de La Fère. dar ce vor sămai lase acestui om de neasemuit. îl rug ădoamna de Chevreuse pe vicar. Domnule d'Herblay. — Domnule conte. însoţ eş te-o pe doamna ducesă de Chevreuse. oricînd. — Ei bine. ră spunse ş ă galnic femeia. — Domnule.. cel puţ in pe unele dintre ele. Mi-e drag ş i-l admir. eş ti bun s ă -mi faci încăun serviciu astă -seară ? — Cum adică . ză u aş a. ş i dupăaceea mulţ umeş te-i. altul. adresîndu-se la rîndul ei lui Scarron. altul poezia. se adresăAthos lui Raoul. — Pleci atît de repede? întrebăel. totu ş i socot cănu-i bine să -l salut decît începînd de poimîine dimineaţ ă . . Aramis se apropie de Athos ş i se întoarse împreunăcu el. ducesă ? murmurăAramis. vorbeş ti ca în Apocalips. — În privinţ a asta. Astă -seară . —Ş i de ce abia de poimîine dimineaţ ă ? întrebădoamna de Chevreuse. du-te ş i-l caut ăpe contele de La Fère.Raoul fă cu ochii mari: privirea lui se întîlni cu aceea a tinerei fete. Vreau să -i vorbesc. Protejatul nostru va fi primit cum se cuvine. care zîmbi. n-ai nici un motiv să -l invidiezi. ră spunse vicarul. dornicăsăse ală ture discuţ iei acestuia cu tînă rul viconte. lă săochii în pă mînt ş i îş i reluăaerul naiv de mai înainte. — Scumpul meu Gondy. întinzînd o scrisoare lui Athos. Frumoasa Indianăse apropie de Scarron să -ş i ia r ă mas bun. — Doamnă . Frumoasa Indiană . Raoul de asemenea.

deş i se f ă cuse atîta vîlvăîn jurul ei. căvreo cîţ iva primiseră scrisori ş i căîntreaga sear ăpă rea s ăaibăun scop tainic. într-una din acele porniri nestă pînite. Scarron nu pă rea s ăfi vă zut c ă unii dintre oaspeţ ii să iş uş otiser ămisterios. Champenois! A b ă tut de unsprezece. domnule. Dacăave ţ i cumva ve ş ti despre domnul Voiture. Scarron îi urmă rea cu coada ochiului prin fereastra salonului. Mîine ţ in predic ăş i am două zeci de lucruri de citit astă -seară . cu zîmbetu-i de maimuţ ă . Ei. — Oh! murmurăScarron. Vino ş i-mi împinge că ruciorul pînăla pat. domniş oara d'Aubigné este o fiinţ ăfermec ă toare! Zicînd acestea. care o fă ceau atît de încînt ă toare ş i mai ales atît de primejdioasă . apoi. tîn ă ra fatăîntorcînd ochii cu interes spre să rmanul paralitic. Cei trei se salutară . pe cînd eu.. vămulţ umesc din toatăinima! — Cu bine. dupăcum vedeţ i. — Cu bine. în oş tirea Prinţ ului. . ceea ce înseamn ămult. abate! zise vicarul. grupurile se ră riră . Ei pot s ămiş te braţ ele. Athos pricepu ce se întîmplase ş i zîmbi. să rmanul paralitic dispă ru în odaia de culcare.— Printre cele din urmă . Vai! Mie nu mi-a ră mas decît limba. ş i mai cu seamăveş ti bune. Ş i se despă rţ irărîzînd. u ş a se închise în urma lui ş i luminile prinser ăsăse stingăuna dupăalta în salonul din strada Tournelles. — Nici unul nu va face ce-a spus. zicînd: — Viconte. conte! zise abatele d'Herblay. Acum poate sămoar ă . Tră sura porni. sădorm două zeci ş i patru de ceasuri în ş ir. — Cum asta? întrebăfata cu ochii catifelaţ i. el o însoţ i într-adevă r pe ducesăpînăla tr ă surăş i ea. — Cu bine.. ură rile ş i să rutul meu să -ţ i poarte noroc! Dupăaceea porunci vizitiului sămearg ăla castelul Luynes. Măîntorc la mine la mînă stire. — Vino. bravii gentilomi! Cine ş tie dacănu se stră duiesc să -mi recapă t pensia. — Fă r ăîndoială . murmurăel. zise el. voi fi osta ş ? întrebătînă rul. urcînd. Într-adevă r. Cît despre Raoul. stră in de literatura. cautădeci ş i dormi bine în aceastăultimă noapte pe care o petreci în ora ş . îi cuprinse deodatăcapul în mîini ş i îl să rutăpe frunte. — Aş adar. domnilor! zise contele. fiţ i amabil ş i înş tiinţ aţ i-m ămîine ş i pe mine. panegiricul lui e gata fă cut. să rmanul paralitic urm ă rind-o cu o privire iubitoare. dupăce mai schimbarăîntre dîn ş ii o ultimă privire. E timpul sămergem.. Oh. Sînt frînt de obosealăş i măduc să măculc. Lasă -i să -ş i urmeze calea. Treptat-treptat. dar voi că uta sădovedesc căş i asta înseamnăceva. îi dă du mîna săi-o să rute. viconte. doamna de Chevreuse fă cu tîn ă rului un ultim semn de bun ră mas ş i Raoul urcăscara cu totul descumpă nit.. Mîine vei pleca sub arme.

Împotriva firii sale atît de hotă rîte ş i ne ş ovă ielnice. Între acest trecut ş i prezent era o pră pastie. întunecimile în care ne-am pierdut iluziile. ea str ă bate mă rile unde am tră it naufragii. uitîndu-se îndelung la tînă rul surîză tor ş i cu pleoapele întredeschise. Amintindu-ş i cîte pă timise. deschise uş a ce d ă dea în odaia vicontelui ş i întrăîncetiş or. Treptat-treptat. în dimineaţ a aceea simţ eai în toatăfă ptura lui o oarecare încetinealăş iş ovă ială . Raoul se trezi dintr-un somn tihnit ş i senin. într-atît de învă luitoare era veghea mută . care . cercetînd la început dac ămînerul e solid ş i dacăpana tă iş ului ş i mînerul sînt prinse trainic una de alta. pră pastia unde neam îngropat fericirea. se adunăîn privirea-i umed ăaţ intităasupra tînă rului. se gîndi cu groazăce înrîurire putea săaibă dragostea asupra unei firi atît de simţ itoare ş i totodatăviguroasă . cu capul ginga şrezemat de braţ . În cele din urm ă . Anii de altă datăîi înviarăîn amintire cu suavele lor aduceri aminte. care se ş i ridicase pe cer. Soarele. întorcîndu-se tîrziu în ajun. nă vă lea în încă pere prin fereastra largă . pă truns ăde grij ăş i de iubire a îngerului să u pă zitor. aş a cum au îndeobş te fiin ţ ele ginga ş e ca pă să rile cerului. ale că rui vise trebuie căerau dulci ş i somnul lin. Athos se apropie ş i se aplec ăasupr ă -i plin de duio ş ie ş i tristeţ e. Mai întîi lustrui singur o spad ăpe care o scoase dintr-o teac ăde piele parfumată . ce luneca în perle pe obrajii lui de copil obosit. Dar închipuirea zboarăca un înger ş i ca fulgerul. uitase sătragăperdelele. Asta din pricin ăc ăse îngrijea să -l pregă teascăde plecare pe Raoul ş i că uta săcîş tige timp. veghind sănu lipseasc ănimic din cele de trebuinţ ăunui tînă r ce pleca la oş tire. ş i unda de tandrăş i adînc ămil ăce-i nă pă di inima. ş i-i porunci sărînduiasc ălucrurile în cufă r sub ochii lui.XXIV SAINT-DENIS Mijea de ziuăcînd Athos se dă du jos din pat ş i se îmbră că . Privirile li se întîlnirăş i Raoul în ţ elese. îl strigăpe Olivain. Dupăaceea aruncăo pungăplin ăde ludovici pe fundul unui cuf ă r pe care tînă rul urma să -l ia cu sine. tot ce se petrecea în inima acestui om. presimţ i tot ce putea săp ă timească Raoul. lacheul ce-i însoţ ise de la Blois. dupăaproape un ceas petrecut cu aceste îndeletniciri. după paloarea mai accentuatădecît de obicei ş i dup ăurmele insomniei zugră vite pe chipul lui. ghiceai lesne căn-a închis ochii toatănoaptea. fă răîndoială . Ş i Athos cuget ăcăprima parte a vieţ ii sale a fost zdrobităde o femeie. care sînt mai curînd adieri înmiresmate decît gînduri. Athos se lă s ăfurat de reverie în faţ a acestei tinere ţ i atît de stră lucitoare ş i neprihă nite. că ci Raoul. Pletele negre acopereau pe jumă tate fruntea seninăş i umezităde o burăde sudoare. Dormea încă . În clipa aceea.

— Oh. urmăAthos. — Eraţ i aici. gata săse înă buş e în stră dania de a nu-ş i ară ta tulburarea printr-o pornire dr ă gă stoasă . Raoul. domnule! izbucni Raoul. aruncîndu-ş i ochii în jur. Dac ăporuncile mele au fost urmate întocmai. Asta r ă mîne în grija mea. lacheul se apropie cu oarecare ş ovă ialăş i îi spuse în ş oaptă : — Domnul viconte nu are spadă . Dumnezeu mi-e martor căv ăiubesc ş i căva venerez. Raoul vă zu trei cai. Coborî din odaie. . — Totul s-a adus la îndeplinire precum a poruncit domnul conte. văcer iertare. murmurăAthos. zise Olivain. Athos îl strig ăpe Olivain ş i. dupăvreo zece minute. îngrijeş te-te de cuf ă rul meu. — Cufă rul te-aş teaptă . uitîndu-se necontenit la conte. În clipa aceea. măiubeş ti un pic. ca ş i bagajul lacheului. Raoul fu gata. Athos surîse. domnule. Într-adevă r. — N-am uitat nimic. ce bun sînteţ i! murmurăRaoul. — Bine. zise Athos. dragul meu. aţ i avut bună tatea săvăîngrijiţ i de toate! strigăRaoul. domnule. dar Athos nu dă du nici un semn. ca săvadădac ăa sosit momentul să -ş i ia ră mas bun. i-o transmisese tînă rului. fiindc ădomnul conte mi-a poruncit să -i iau spada descinsăaseară . ş i caii aş teaptă . cufă rul trebuie s ăfie urcat pe cal. numai ca s ă -ş i ascundăş i el tulburarea. — Oh. vorbi Athos. — Oh. — Acum. domnule. domnule. aici. deprins cu viaţ a de ostaş . plin de respect. că ci o nesfîrş itădragoste i se zugră vi la rîndu-i în ochi. — Da. aş a cum iubitul aş teaptăsăi se trezească iubita. ai stat pînănoaptea tîrziu. zise Raoul. Într-o clipăsînt gata îmbr ă cat. domnule? zise el. într-adevă r. cel pu ţ in a ş a sper.îl aş tepta săse trezească . La anii tă i simţ i îndoit orice oboseală . — Asta înseamnăc ăe ş ti încăîn creş tere. domnule. voios ş i pe deplin odihnit. cu acea grijă pă rinteascăş i înduioş ă toare a omului matur fa ţ ăde un tînă r. Trebuie săte fi obosit mult ziua de ieri. glă sui vicontele c ă tre Olivain. cu acea punctualitate pe care el. —Ş i eu care dormeam în timp ce dumneavoastră . ră spunse contele. Raoul pă ru c ănu bagăîn seamăaceste cuvinte. —Ş i nu m-aţ i trezit? — Voiam săte las sămai dormi puţ in. aproape înduioş at. Cînd ajunse în capul treptelor de la intrare. ruş inat de atîta bună voin ţ ă . — Prin urmare. ca ş i cum ar fi că utat un anumit lucru. — Minunat. — Cum te simţ i? întrebăel. zise Raoul. — Vezi dacăn-ai uitat ceva. Totul a fost rînduit sub ochii mei ş i nimic n-o să -ţ i lipsească . măcopleş iţ i cu atîta bună tate. Raoul. zise Athos.

Mergeau în tă cere. doamne! strigăel. — Fiindcăţ ineam braţ ul îndoit ş i mărezemam în cot. — Iar dumneavoastrăaţ i nimerit de dou ă sprezece ori la rînd. E un cusur al tinereţ ii. Cînd ieş irăîn strada Saint-Denis. bag ăde seamă . Athos încă lecăfă răgrabăpe cal. te-ai nă pusti îndat ăasupra adversarului. cînd cei doi cavaleri ajunseră pe culmea dealului Récollets. Raoul. calul t ă uaş i obosit. din pricina asta. admirînd totodatăprevenitoarea-i delicateţ e. salvarea unui cavaler depinde cîteodatăde repeziciunea cu care calul îi dăascultare. apoi ţ inurăcheiul. — Ascultă . Anume. ai dat greşde trei ori. asta fiind un mare cusur pentru un că lă reţ : Iată . În ră stimpuri nu se putea stă pîni s ănu dea glas cîte unui gînd ori unui sfat. Ţ i-am spus adesea ş i n-ar trebui săuiţ i. E ca ş i cînd. ce minunat ăcîmpie pentru vîn ă toarea de potîrnichi! Tînă rul se folosi de sfatul contelui. e plin de spume. adă ug ă : — Uite. contele dă duse în ajun felurite porunci privind treburile sale de peste zi. ci te vei afla pe cîmpul de luptă .— Oh. spuse Athos. continuăAthos. strîngînd frîul ş i. dar miş carea corpului în clipa cînd te avîn ţ i la atac abate întotdeauna direcţ ia spadei. Ş i numaidecât. n-ai s ă -l mai poţ i struni cu destulăiuţ eală . De altfel. ş tiu. Raoul? — Da. Gîndeş te-te că peste opt zile nu vei mai face exerciţ ii de că lă rie într-un manej. dupăce ş optise ceva lacheului. Astfel. — Ia aminte. Am tras dupăaceea singur la ţ intă . nu b ă găde seamănimic. parînd printr-un gest. Athos cercetăcu privirea calul vicontelui. ş i pornirăde-a lungul zidurilor lui Grand-Châtelet. mă rturiseau o ş i mai mare iubire. Raoul. ori avu aerul c ănu bagăde seamă . măînso ţ iţ i? — Vreau săte petrec o bucatăde drum. zîmbi Raoul. care. ori chiar printr-o lovitură . Cei doi gentilomi apucarăpe Pont-Neuf. sau mai degrabăcalea numit ăpe atunci malul Pépin. ş i dacăai avea potrivnic un om cu sînge rece. din două sprezece focuri. Ochii lui Raoul stră luceau de bucurie ş i se aruncăsprinten în ş a. căprea încordezi braţ ul cînd ţ ii pistolul în mînă . zise Athos. Raoul. ş i n-am mai dat gre ş . îi ajunse din urmăş i lacheul. rosti el. urmîndu-v ă povaţ a. în loc s ă -i urmeze. încîntat s ăse afle în tovă ră ş ia contelui. ochii să i. Îi chinui gura cu ză bala. ca sănu dea prea multăînsemnă tate acestor lucruri ş i să -l mîhnească . încruci ş înd spada. fericit. domnule. acesta tear opri de la primul pas. — Am remarcat ieri ş i altceva. ş i spusa lui vă dea o grijăneţ ă rmuită . Raoul simţ i lă murit clipa despă rţ irii tot mai aproape. Înţ elegi ce vreau să -ţ i spun. Încordarea asta face sătragi al ă turi de ţ intă . se întoarse în cas ă . Aş adar. ca ş i puţ inele cuvinte ce-i scă pau din cînd în cînd de pe buze. Dupăce trecurăde poarta Saint-Denis. în vreme ce al meu pare abia scos din grajd.

— Cum doriţ i. celor ce luptă m pe cal. unul tare chipeşş i mîndru. Raoul. — Aş a. — Eh. Tu. ş i ajunserăîn faţ a unei vechi biserici. să nu uit.. ori pune pe cineva să -mi scrie: noi. . Cine trage întîi nimereş te rareori adversarul. ne pricepem la ră ni. — Dupăce vezi asta? întrebăcontele. cam piş căvîntul ă sta! f ă cu Athos. — Sădesc ă lecă m. — Ah. fie ş i indirect. pe cinstea mea. cînd îl vezi pe adversar cătrage. tocmai ajungeau la poarta ora ş ului. — Am săvăurmez sfatul. săţ ii minte cădacăe sălupţ i de unul singur cu cineva. vai. zîmbind. Athos se întoarse în ş a: tot ce-l privea pe Raoul. unde ş i începuse slujba de dimineaţ ă . dac ăte pr ă buş eş ti de pe cal ş iţ i-a mai ră mas un dram de putere. — Atunci voi avea un tovar ă şde drum. scrie-mi numaidecît. Dar nu oricine are îndemînarea ş i curajul dumneavoastră . Într-adevă r. ş i vei intra. în plus. Vorbind astfel. zise Raoul. ş i vîrsta l-arată . ai grijăde cai ş i dă mi spada. Raoul. urmîndu-ş i calea. Ş i încăceva foarte important Raoul: dacă eş ti ră nit în luptă . iată -ne la Saint-Denis. ră spunse tînă rul. Da. dupăînfă ţ iş are. mai cu seamănouă . — Mulţ umesc. — Nu cred să -l ajungi. ă ş tia. fiindcăaşvrea să -ţ i vorbesc aici ş i asta te va face săză boveş ti destul. Asta mi-a ară tat cătrebuie săfie de neam mare. unde st ă teau de pazădou ăsantinele. încît gentilomul acela săţ i-o ia cu mult înainte. pot săse întoarcăş i săte striveascăsub copitele cailor. din pricina să rbă torii din aceea zi. aş a cum se întîmplăadesea. Unul dintre ostaş i rosti că tre celă lalt: — Uite încăun tînă r gentilom care se pare căpleacăla oaste. zise Athos. Olivain. Dar. O amintire de-a iernii! A. — Da. domnule. altfel.. r ă spunse santinela. s ăţ ii minte: tu sănu tragi niciodatăcel dintîi. adînc mi ş cat. De altminteri. murmurăAthos. într-adevă r. domnule. nu numai din recunoş tinţ ă . stră bă turăstră zile pline de lume. spuneam cădacăvei intra în foc. c ă pă ta numaidecît interes în ochii lui. adă ug ăAthos. asta nu măface să -l uit pe cel de care m ă despart. Nu-s niscaiva braconieri cei pe care i-au prins colo jos?. domnule. domnule. c ă ci te vei înfă ţ iş a unui tînă r general care îndr ă geş te grozav mirosul de pulbere. — A mai trecut pe-aici în dimineaţ a asta un tînă r ca mine? întreb ă Raoul. monseniore. de-ai s ăcazi ră nit.directă .. Oricum. aş a cum dumneavoastr ăaţ i fă cut de atîtea ori. întrucît trage cu teama căva ră mîne dezarmat în fa ţ a unui duş man înarmat.. cautăş i te abate din calea urmatăde regimentul tă u. E-al doilea pe ziua de azi. smuce ş te frîul ş i ridic ă -ţ i calul în douăpicioare: mie asta mi-a salvat viaţ a în dou ăsau în trei rînduri. — Da. — Ei! spuse Athos.

Sămergem dupăomul acesta. care moare. că ci omul acesta. ş i pă rea căs ă lă ş luie ş te acolo pentru a spune trufiei omeneş ti. spuse: — Aici zace un om slab ş i lipsit de mă re ţ ie. sub un bogat acoperă mînt de catifea violetăpresă ratăcu flori de aur. Raoul: celă lalt nu era decît o umbră . ori spiritul lui Dumnezeu i se aflăîn preajmă . ş i acum stă tea în picioare. pe ultima treaptăa sc ă rii. coborîse scara cu pasul rar ş i solemn. Aceastădomnie a apus. te a ş tept!" Domni o clipăde tă cere. pe care el o însufleţ ea. Athos îi dă du lui Raoul ap ăsfinţ ită . îi spuse Athos. — Vino. care ţ inea Franţ a în mîinile sale ş i care. care totu ş i a avut o domnie plinăde uriaş e evenimente: asta din pricinăcădeasupra acestui rege veghea spiritul unui alt om. ar ă tînd spre sicriu. orbit pîn ă într-atîta cum sînt îndeobş te contemporanii. Douălucruri stau închise la Luvru: regele. atît de pornităcîteodatăsăse pream ă reascăsingură . ţ ine minte. Pe urmă . în timp ce Athos ş i Raoul coborau. În unele inimi de pă rinte tră ieş te o fă rîmădin acea dragoste plinăde grijăpe care un iubit o nutreş te pentru iubita sa. ş i chiar eu însumi. Dacănu m-a strivit. o înă buş ea sau o lă sa sărespire la bunul să u plac. tră gînd dupăsine ş i pe rege. a fost fă răîndoialăca s ă -ţ i pot spune ast ă zi: Raoul. care nu moare. Undeva. lumina slab un felinar de argint. fă răîndoială . m-am amestecat fă ţ işde cîteva ori în planurile acestui mare om. aş a cum felinarul de colo veghează deasupra sicriului ş i luminează . cautăa deosebi întotdeauna pe rege de regalitate. care se înclinăş i porni în direcţ ia unde se aflau criptele. Raoul. ş i cei doi gentilomi intrarăîn biserică . regele nu-i decît un om. aplecăfruntea ş i se închină .Ş i totuş i. de teamăsănu-i distrugăopera. dupăcum le deschidea. ş i regalitatea. aflîndu-se pe tron: „Ţ ă rînăomenească . care nu avea să -ş i întîlneasc ă stră moş ii decît atunci cînd urmaş ul să u avea săsoseascăală turi de el. jos. ş i chiar sub lică rirea lui. Raoul. Omul acesta era adevă ratul rege. . acest ministru atît de urît de că tre stă pînul să u a coborît în mormînt. pe mine ş i pe prietenii mei. descoperit.Athos luăspada pe care i-o întinse lacheul. ca ş i de mă re ţ ia bisericii abia stră bă tut ă . dinaintea ră mă ş iţ elor p ă mînte ş ti ale ultimului rege. pe vremea aceea toat ălumea a privit moartea cardinalului ca pe o mîntuire. Athos spuse un cuvînt unuia dintre îngrijitorii bisericii. încît omul acesta n-a avut nici mă car cinstea unui mormînt la picioarele celui pentru a că rui glorie ş i-a irosit viaţ a. Tînă rul îi atinse mîna. Tînă rul. odihnea un catafalc susţ inut de stîlpi de stejar. dac ăl-a coborît pe rege. Raoul. Îngrijitorul închise uş a de fier ce ducea la criptele regilor ş i ră mase în capul scă rii. Ş i totuş i. în n ă prasnica-i mînie. pregă tit pentru aceastăîmprejurare de tristeţ ea ce-i stă pînea inima. stră lucirea monarhiei e atît de puternicăla noi. că ci un rege nu zideş te decît atunci cînd Dumnezeu. pe care nu voia să -l lase s ă tră iascăsingur. a înă lţ at regalitatea. Athos ridicămîna ş i.

— Voi iubi cu dă ruire pe Dumnezeu. rosti Raoul. Am purtat-o ş i eu.regalitatea e spiritul lui Dumnezeu. Singur Dumnezeu a vrut săfacăacest principiu palpabil. Spre deosebire de noi. adicăspiritul lui Dumnezeu pe pă mînt. Săne îmbr ă ţ iş ă m. iar amintirea voastrăultimul meu gînd. nobilii de viţ ă . ş i gîndeş te-te la mine! — Oh. ş i m-am ară tat vrednic de ea ori de cîte ori îi strîngeam mînerul în mînăş i teaca ei îmi juca la ş old. încît noi. Nă dă jduiesc căva fi mai bun decît al nostru. — Ea a fost purtatăde tat ă l meu. Ş i să rutăcu evlavie mînerul spadei. pentru regalitate sau pentru Dumnezeu. săiubeş ti ş i să -l respecţ i pe rege. Ridică -te. dacăe sămor. Raoul? Grimaud m ăslujeş te de mulţ i ani. în faţ a că reia Olivain aş tepta cu caii. murmurăcontele. ară tînd spre cureaua de care atîrna spada lui Raoul. dă du un ban de aur îngrijitorului mormintelor. dar aceastăspadăe cel mai pre ţ ios dar pe care mi l-aţ i fă cut. te întorci. văjur. că dacămi se va întîmpla vreo nenorocire. cu atît mai bine. Aş a! Acum îl vei însoţ i pe viconte pînăvăîntîlniţ i cu Grimaud. Athos urcăiute scara. înlă turăaparenţ a materialăpentru principiul nevă zut. Auzi. slujeş te. domnule. Strînge pu ţ in catarama. adicălucrul acela nevă zut. Am săo port plin de recunoş tinţ ă . e un om plin de curaj ş i . î ţ i întreză resc viitorul ca printr-o ceaţ ă . Dacăbraţ ul ţ i-e încăslab ca săpoţ i stă pîni aceast ăspadă . domnule. Raoul. Vă datorez totul. Cu bine. primind spada din mîinile contelui. spada atîrn ăprea jos. întrupîndu-l într-un om. vei putea săslujeş ti. zise el. — Domnule. dornic să -ş i ascundătulburarea. spuse Raoul. însemnă m la fel de puţ in înaintea acestui corp întins pe ultima treaptăa scă rii. întotdeauna. numele vostru va fi cel din urmă nume pe care-l voi rosti. îl voi sluji pe rege ş i voi că uta. Voi respecta regalitatea. un gentilom cinstit. — Olivain. Iatăspada ta! Raoul puse un genunchi în pă mînt. Oare v-am înţ eles bine? Athos zîmbi. că ci principiul nevă zut e totul. că ci întotdeauna atotputernicia are ameţ elile ei care o împing la tiranie. iubeş te ş i respectăregalitatea. viconte. Văjur. — Cu bine. Raoul se ridicăş i se arunc ăcu nest ă vilităiubire în braţ ele contelui. — Eş ti o fire nobilă . care simţ ea căi se sfî ş ie inima. Raoul. cînd apare el. Aş adar. cînd te vei afla în cumpă na îndoielii ş i nu vei ş ti pe cine s ăslujeş ti. rosti el. care am avut un ministru fă rărege. adicăacea scînteiere celestăcare face ţ ă rîna atît de mă rea ţ ăş i atît de sfîntă . tu vei avea un rege fă r ăministru. pe cît de puţ in înseamn ăacest trup înseş i înaintea tronului lui Dumnezeu. să mor pentru rege. ceilal ţ i. se plecădinaintea altarului ş i se îndreptăcu paş i mari spre tinda bisericii. vei avea vreme săînveţ i cănu trebuie săo tragi din teacădecît atunci cînd e neapă rat nevoie. Chiar dacăacest rege e un tiran. întotdeauna! strigătînă rul. — Bun! fă cu Athos. la rîndul meu.

Mai întîi. — Cu bine. tot învîrtindu-ş i degetele mari unul pe . te va însoţ i. se duse de îngenunche în cel mai întunecat ungher ş i începu săse roage. Cu bine. spuse Raoul. Vedem. domnul de Beaufort. pe care îl ura aprig. pe cai. furtuna ce avea s ăse stîrneasc ăîn clipa cînd zvonul va da buzna din cabinetului ministrului în odaia Annei de Austria: domnul de Beaufort a scă pat! Cugetînd la toate acestea în sinea sa. avînd mari capete de acuzare împotrivă -i. care cunoş tea ca nimeni interiorul Palatului Regal ş i care avea ş tiinţ ăde legă tura dintre reginăş i cardinal. pă stratăo deplinăcumpă nire între simţ ă mintele nutrite de că tre domnul de Beaufort faţ ăde guvernatorul închisorii ş i de ministru. tră gînd în piept cu nesa ţ aerul cîmpiilor ş i al pă durilor. de acolo din temni ţ ă . domnul de Beaufort pă rea s ăzoreascătimpul ş i chema din tot sufletul clipa acţ iunii. trebuie s ă recunoaş tem. era. fuga lui era o proastăafacere pentru domnul de Chavigny. domnul de Beaufort zîmbea încîntat ş i se ş i vedea scă pat. domnule. sus. lă sînd deoparte planurile pe care ş i le fă urea pentru viitor. În plus. urm ă rindu-i cu privirea pînădispă rurădupă o cotiturăa stră zii. intrăîn biserică . copilul meu scump! — Cu bine. dezmeticindu-se. domnule! zise Raoul. îş i închipuia. Ră mase nemi ş cat acolo. Grimaud. domnul de Beaufort. urcădin nou ş i fă răgrabătreptele. — Haide. XXV UNUL DINTRE CELE PATRUZECI DE MIJLOACE DE EVADARE ALE DOMNULUI DE BEAUFORT În acest timp. Raoul se supuse. al că rui nă prasnic curaj devenise faimos ş i care cinci ani în ş ir fusese în lanţ urile inactivită ţ ii. pe care îl duş mă nea din pricina micilor mizerii menite să -l tot sîcîie. Atunci contele aruncăfrîul calului în mîinile unui ţ ă ran. — Da. În evadarea sa. un început de r ă zbunare. strigînd din ră sputeri: Sînt liber! E adevă rat că . îl vedea la zece paş i pe La Ramée. faţ ăde slugăş i de stă pîn. dar. Raoul! rosti contele. o ş i mai proastăafacere pentru Mazarin.de prevedere. săvăvă d plecînd. c ă ci nu mai era în stare săvorbească . Cu bine iubitul meu ocrotitor! Athos fă cu un semn cu mîna. planuri încăfoarte vagi ş i foarte nesigure. El. care iau cu însufleţ ire o hotă rîre primejdioasăş i îş i pierd avîntul pe mă surăce se apropie clipa aducerii ei la îndeplinire. Spre deosebire de alţ i oameni. în vreme ce Raoul se depă rtă . apoi. ceasurile se scurgeau pentru întemniţ at aş a cum se scurgeau ş i pentru cei care îi pregă teau fuga: numai căse scurgeau prea încet. se trezea între aceia ş i patru pereţ i. cu capul descoperit. ş i asta fă cea s ă -i creasc ăinima.

domnul de Beaufort jucase o partidăde mingi cu La Ramée. Jocul se desf ă ş ura în curtea cea micăa închisorii. prin urmare. acesta pă rea mai posomorît ca oricînd. De prisos săspunem cătotul nu era decît jocul închipuirii sale înfrigurate. Grimaud se dovedea mereu acelaş i. ora ş ase seara la fel de neră bdă tor ca ş i prinţ ul. aş a cum am mai spus. cu picioarele spînzurate în afara zidului. Cît despre Grimaud. La Ramée. unde nu se puneau stră ji decît atunci cînd prinţ ul venea acolo săjoace.lîngăaltul ş i. c ă ci am mai spus. totul fă cea pentru La Ramée din faimoasa zi de Rusalii una dintre cele patru mari să rbă tori de peste an. care nă scocea niş te lucruri atît de hazlii împotriva domnului de Chavigny ş i niş te glume nemaipomenite pe socoteala lui Mazarin. era chipul posomorît al lui Grimaud. împodobit ă cu blazonul domnului de Beaufort. un semn al lui Grimaud îl preveni săia aminte la tot ce se petrecea în jur. cum nu avea încredere în altcineva. acest cumsecade La Ramée socotea drept o s ă rbă toare masa pe care urma săo ia singur cu prinţ ul. domnul de Chavigny plecase el însuş i undeva chiar în dimineaţ a aceea. Încăde diminea ţ ăse îngrijise de toate amă nuntele ş i. Grimaud se duse maş inal de se aş ezăîn deschiză tura unui meterez.ş i vin de Chambertin în locul vinului de Mâcon. Grimaud. o asemenea prevedere pă rea cu totul de prisos. Singurul lucru ce-l f ă cea săuite de aceastănesuferităpriveliş te. chip pe care la început îl urîse ş i care între timp ajunsese să întruchipeze toate nă dejdile sale. urma ş ul lui jupîn Marteau îi fă gă duise de astădatăo pl ă cintă umplutăcu carne de fazan ş i nu de g ă ină . mergînd înainte. în fond. Astfel că . Era un loc destul de pustiu. Era limpede că . Ş i totul avea ş i mai mare preţ pentru el datorită prezenţ ei acestui prinţ atît de bun. trecuse chiar el pe la urmaş ul lui jupîn Marteau. Ajungînd acolo. Pofticiosului de La Ramée îi lă sase gura ap ăş i se întorsese în odaia ducelui frecîndu-ş i mîinile. întratît de mare e nestatornicia firii omeneş ti. Drept care se bucura ş i acum de întreaga încredere a lui La Ramée. Gă sise plă cinta straş nicăş i vinul minunat. îi ară tădrumul pe care aveau s ă -l urmeze în aceea seară . Or. Culmea fericirii era că . Grimaud i se pă rea un Antinous. ostaş ii de straj ăhlizindu-se ori tră gînd la mă sea. Acesta se întrecuse pe sine: îi ară tăo co ş cogeamitea plă cintă . La Ramée nu avea decît un singur cusur: era mîncă cios. La Ramée pă stra în adîncul inimii sale un dram de slă biciune pentru domnul de Beaufort. De dimineaţ ă . în încă perea de la intrare. ţ inînd seama de înă lţ imea zidurilor. plă cinta nu era încăumplută . dar pînăş i atunci. aş a căLa Ramée era acum subguvernatorul închisorii. care ajunsese săse bizuie pe Grimaud mai mult decît pe el însuş i. aş tepta. Erau trei uş i de deschis pînăsăieş i în curte ş i fiecare avea altăcheie. bizuindu-se pe La Ramée. dar lîngămeş ter aş teptau un fazan ş i douăpotîrnichi împă nate ca niş te perniţ e cu ace de gă mă lie.

mai aveau de aş teptat încătrei sferturi de ceas. încît să -l împiedice săse aş eze la masăatunci cînd bucatele erau servite. coaptătocmai atît cît trebuia. La Ramée d ă du liber ostaş ilor de strajă . n-ar fi izbutit sărînduiasc ălucrurile în folosul s ă u aş a ca vrednicul La Ramée. trebuie sărecunoaş tem. carte pe care i-o adusese el însu ş i.acolo vor agă ţ a scara de frînghie. apoi se apropie săadulmece . Singur Grimaud era nepă să tor. mai mult ca sigur. În unele clipe. ş i cum avea ş i vreo cîteva drumuri de fă cut. încuie u ş ile. pe cît se putea judeca dupăcoaja rumenităca aurul. prinţ ul spuse căare de citit ceva care îl interesa ş i ceru ră gaz sătermine capitolul început. Domnul de Beaufort s-ar fi îngrijit el însuş i de toate. f ă cînd mare haz de stîngă cia lui La Ramée. privindu-l. De astădată . Ostaş ii cerur ăîncuviinţ area lui La Ramée. Prinţ ul se uităla Grimaud. dac ăacest chip ca tă iat în marmur ăse aflăîntr-adevă r în slujba sa ş i dacăse va însufleţ i la momentul potrivit. prin urmare. În aş teptare. domnul de Beaufort juca stra ş nic. erau. Toate acestea. seara. Toatălumea aş tepta neră bdă toare: str ă jile săse ducăla bă utură . destupăsticlele cu vin. Într-un tîrziu bă tu de ş ase. prin ţ ul de Beaufort se întreba dacănu cumva visează . săbea în să nă tatea lui împreunăcu ceilalţ i patru tovară ş i ai lor. care le-o dă du. domnul de Beaufort. Ş i-l bă tu mă r pe La Ramée. de neînţ eles pentru La Ramée. sfă tuindu-i săbea în să nă tatea prinţ ului. cu trei zile mai înainte. bucatele erau gata servite. La Ramée î ş i fă gă dui sănu mai încalce regulamentul închisorii. dorea ca întemniţ atul sănu fie sc ă pat din ochi. Partida începu. cu toate căse a ş ezau la masăabia la ş apte. Patru dintre stră jile domnului de Beaufort veniserăcu el ş i acum adunau mingile: jocul odatăsfîrş it. dă rui ostaş ilor doi ludovici. Pentru a mai cîş tiga un sfert de ceas. S-ar fi zis căAthos îl pregă tise anume în vederea acestei mari împrejură ri. La Ramée săse aş eze la masăş i domnul de Beaufort s ăevadeze. însănumai pentru mai tîrziu. împotriva consensului dat de că tre domnul de Chavigny. La Ramée se apropie ş i i se uităpeste umă r. Erau Comentariile lui Cezar. că tînd spre prinţ cu un aer ce voia să spună : – Cînd va dori monseniorul. Pe un bufet aş tepta pl ă cinta uriaş a împodobităcu blazonul ducelui. de-ai fi zis căaş eazămingile cu mîna. Restul bucatelor nu era nici ele mai prejos. numai că . lesne de înţ eles pentru domnul de Beaufort. dupăce aceş tia plecară . Pînăatunci La Ramée avea treburi importante. puse cheile în buzunar ş i ară tăspre mas ă . iar Grimaud se uităla pendul ă : acele ară tau abia ş ase ş i un sfert ş i evadarea era stabilita pentru ora ş apte. săvad ăce carte avea o asemenea înrîurire asupra prinţ ului.

unul. — Dragul meu La Ramée. credeţ i-mă . (Prinţ ul voia săspună : afecţ iunea. e o mare . Prinţ ul se înclinăla rîndu-i ş i un zîmbet abia ză rit se ivi pe chipul lui Grimaud. de acord. Cezar era cel mai mare om al antichită ţ ii. La ş ase ş i jumă tate prinţ ul se ridică . continu ăLa Ramée. crescut la ş coala cardinalului Richelieu! Ah. sorbind cu desfă tare un pahar cu vin de Madera. mă rturisesc căatunci cînd mi-e foame nu cunosc priveliş te mai plă cutădecît aceea a unui praznic de soi. n-aşcrede! —Ş i-aţ i avea dreptate. atunci cînd se aş eazăla o mas ăcu bucate de soi: drept care. — Adevă rat! încuviinţ ăprinţ ul. zise La Ramée. — Atunci. monseniore. — Adică . — La naiba. — Nu. veţ i înţ elege. care stă tea în spatele lui La Ramée. glă sui prinţ ul. Domnul de Chavigny nu-i un om plă cut. Spun ceea ce gîndesc. credeţ i-mă . monseniore. aşfi neconsolat dacăalteţ avoastrăar pleca de la Vincennes. rostind cu un aer grav: — Hotă rît. Ofiţ erul nu aş teptăs ăfie poftit a doua oară .plă cinta. monseniore. — Pentru căn-a lă sat Comentarii. ră spunse La Ramée cu zîmbetul-i larg. îmi eş ti ataş at? întrebăprinţ ul. într-adevă r. fă cîndu-i semn săia loc în faţ a lui. căcel ce face onorurile acestui praznic e nepotul lui Henric cel Mare. — Ei bine. mărog. Ş i dac ăad ă ugaţ i. Prinţ ul îl privi cu un surîs. Nu existămutrămai gră itoare decît aceea a unui adevă rat mîncă cios. farfuria cu ciorbăprimitădin mîinile lui Grimaud aduse pe chipul lui La Ramée o desă vâr ş ităîncîntare. monseniore. — Credeţ i. aici nu mai dumneata singur poţ i face un compliment.) — Dar. — La ce v-aţ i putea aş tepta de la fratele unui capucin. Eu. mie îmi place mai mult Hanibal. — Da. nu-i nici urmăde compliment în cuvintele mele. —Ş i de ce. Dar domnul de Tremblay e ş i mai ră u. înveselit de întors ă tura pe care o lua convorbirea ş i uitîndu-se din cînd în cînd la pendula ale că rei ace se miş cau cu o încetinealăucig ă toare. ce-aţ i face în afara acestor ziduri? Vreo nebunie care v-ar pune ră u cu curtea ş i-n urma c ă reia aţ i ajunge la Bastilia. Aflăcădac ămi s-ar spune căexist ă în clipa asta în Franţ a un om mai fericit ca tine. în loc sa fiţ i la Vincennes. monseniore? f ă cu La Ramée. îş i întregi vorba La Ramée. monseniore zise La Ramée din tot sufletul. zise La Ramée. ca o cinste îndoieş te plă cerea bucatelor. La Ramée! strigăel. Domnul de Beaufort pricepu unde bate ş i se aş ezăla masă . urmăel. pe legea mea! încuviinţ ăLa Ramée. jupîn La Ramée? întrebăducele. — Ciudat chip de a-ţ i dovedi aflicţ iunea.

servitorul unui gentilom de ispravă . Ş i trebuie să -ţ i mă rturisesc cădeş ie poate o nebunie. monseniore. că . nu? — Oh. — Ză u. el însu ş i duş man al lui Mazarin.fericire căregina. Mai erau zece minute ş i bă tea de ş apte. ar fi culmea ingratitudinii! întă ri La Ramée. La Ramée. se pare că -s un ingrat căm-am gîndit o clipa săies de-aici. cu care sămă înţ eleg spre a-mi pregă ti fuga. spuse La Ramée. Planul nu-i ră u. care se temea sănu strice cumva o asemenea frumuseţ e de pl ă cintă . fă cu prinţ ul. — Ba da. Îl ave ţ i. — Ascult. ră sturnîndu-se pe speteaza scaunului. — Haide-haide! morm ă i La Ramée. —Ş i tot printr-unul dintre cele patruzeci de mijloace de evadare ale dumneavoastră . ascultînd ce spui. de vreme ce sîntem la mă rturisiri. — Monseniore. — Ei bine. din cînd în cînd tot mămai bate gîndul acesta. Numai căalte ţ a-voastrănu s-a gîndit niciodatăserios la asta. juca o partidăde mingi. Grimaud puse plă cinta pe masăîn faţ a prinţ ului. zise La Ramée.. Mai departe. monseniore. . care întotdeauna v-a dorit binele. un om credincios mie. continuăprin ţ ul. se împotrivi prinţ ul. — Bucuros. întrebăofi ţ erul. pe care el sănu-l cunoască . s-a gîndit săva trimităaici. monseniore. zise prinţ ul. ridicînd paharul ş i închizînd un ochi ca săse uite la soarele ce-ş i ră sfrîngea razele în vinul rubiniu. Prinţ ul aruncăo privire asupra pendulei. dupăcîte am auzit cel puţ in. dacăam lîngămine un b ă iat cumsecade ca La Ramée. — Nu-i aş a? relu ăprinţ ul. desigur. — Îmi spuneam. se învoi domnul de Beaufort. voi încerca să -i recomand. monseniore? — Eh. La Ramée. De pild ă . — Ei bine! fă cu prin ţ ul. printr-un prieten al meu. unde aveţ i masăbun ăş i aer curat. — Bun! zise La Ramée. întinse domnului de Beaufort cuţ itul să u a că rui lamăera de o ţ el. — Mulţ umesc. dar La Ramée. dezvă lui ţ i-mi ş i mie unul dintre aceste patruzeci de mijloace nă scocite de alteţ a-voastră . luînd cu ţ itul. dă -mi plă cinta. rupînd o f ă rîmăde coajăcu o mînă . În primul rînd nă dă jduiam săam drept paznic un bă iat cumsecade ca dumneata. pe acela. Grimaud. La Ramée se înclină . cum trebuie săfie orice gentilom. în care ţ inea cuţ itul. care-i acel faimos mijloc de evadare? — Săţ i-l spun pe cel pe care măbizuiam mai mult ş i pe care mă hotă rîsem să -l folosesc întîi? — Da. iar cu cealaltă . domnule La Ramée. care lu ăcuţ itul de argint pentru a-i desface capacul. zise prinţ ul. rosti La Ramée. unde puteţ i face o plimbare.. —Ş i măfelicit pentru asta. descriind un cerc pe deasupra pl ă cintei.

— Care? — O scarăde frînghie. ca săurce sus pe ziduri ş i săvinăaici săvăcaute. ca săurce sus pe ziduri. — O partidăde mingi? întrebăLa Ramée. monseniore. încercînd sărîdă . într-o minge. Mingea conţ ine o scrisoare. Doamne! exclamăprinţ ul cu nepă sare. — Ei bine? bîigui La Ramée tremurînd de-a binelea. — Numai că . ş i-apoi? întrebăLa Ramée. eu trimit o minge în ş anţ . veş ti din afară ? — Ei. o scarăde frînghie n-o poţ i trimite. — Într-o pl ă cintă ? îng ă imăLa Ramée. Bine face ţ i că -mi spuneţ i treaba asta. la urma urmei. gata oricînd s ămăurmeze. Noirmond. acesta se va bizui pe el ş i atunci aşprimi ve ş ti dinafară . vede plă cintele noului negustor. — Nu. de acum înainte am să -i am sub ochi pe cei care aruncămingile. continuăLa Ramée. Fă cînd o partidă de mingi. cu oarecare neliniş te. nimic mai lesne. — Ei bine. — Mie mi se pare destul de mult. — Întocmai. i-o întoarse La Ramée.. spuse domnul de Beaufort. oricît de puţ in îndemînatic ar fi ş i oricît de puţ in s-ar pricepe s ăcîş tige încrederea paznicului meu. da! tă ră gă năLa Ramée. el îmi aruncăalta. — Da. Doar caii ă ş tia n-au aripi. Astfel se cheamăcăam stat de vorbă . pă strînd doar pe Grimaud. la cutare ceas de partea cealaltăa ş anţ ului. La Ramée dăliber stră jilor. o poţ i trimite în altceva. La Ramée. ca săne serveascăla masă . bună oară . Presupune. urmăprinţ ul. Presupune un lucru. de pildă . ciulind urechile ş i ascultînd cu cea mai mare atenţ ie povestirea ducelui. sc ă rpinîndu-se dupăureche. — Drace! mormă i La Ramée. Clipa fugii mele a fost . care-i un mîncă cios.— Tă cere. Cum adică . spun prietenilor mei: „Aş teptaţ i-m ăîn cutare zi. cu doi cai gata de drum". le gă seş te mult mai ară toase decît ale celui dinainte ş i vine să măîmbie săgust ş i eu din ele. că bucă tarul meu. reluăprinţ ul. — Dupăce voi avea pe acest om lîngămine. Grimaud e omul trimis mie de un prieten. se rugăLa Ramée. — Oh. Uite. ci sa am eu un mijloc s ăcobor. — Iartă -m ă . — Eh. cu condiţ ia ca La Ramée sămă nînce plă cinta împreunăcu mine. — Asta nu-i de ajuns. Aceastăminge conţ ine ş i ea o scrisoare. ca o scrisoare. Prinţ ul zîmbi. — Oricum. De pildă . slujitorul cu care măsfă tuiesc. — În altceva? În altceva? Ş i în ce anume? — Într-o pl ă cintă . Eu măînvoiesc. toatăpovestea asta nu-i. monseniore. un om e acolo ş i o ia. bună oară . fă r ăca nimeni săbă nuiascăceva. aş a cum îi strig de pe culmea zidurilor. Sănu vorbim de politic ă . Nu-i vorba s ăaibăcaii aripi.. în loc să -mi arunce înapoi aceea ş i minge. — Ei bine. Pentru a se sim ţ i mai în largul să u. ar fi cumpă rat pră vă lia lui jupîn Marteau. decît un mijloc de corespondenţ ă .

—Ş apte! rosti Grimaud. scotea la iveal ădin plă cintăcel de al doilea pumnal. continuăprinţ ul trecînd de la vorbe la fapte. Vezi. dupăce str ă punse haina ş i că maş a. nu va putea săvăschimbe hotă rîrea? — Astă -searăvreau săfiu liber. — Fie. . dacănu te împotriveş ti fugii mele! — Bine. — Săne gră bim. prinţ ul trecuse de la vorbe la fapte. pe cinstea mea de gentilom. care ar fi stîrnit rîsul acestuia într-o altăîmprejurare. monseniore. o scarăde frînghie ş i un c ă luş . — Mîinile! spuse Grimaud. — Am să -ţ i înapoiez banii pe care i-ai plă tit ca sădobîndeş ti slujba asta. — Cu centura dumneavoastră . zise prinţ ul. — Nu aş a în faţ ă . Grimaud. — La ş apte fă răcîteva minute.. Gă sesc în ea dou ăpumnale. Un pumnal în pieptul lui La Ramée ş i-i spun: „Prietene. dacăcer ajutor? — Te ucid. la spate. În acest timp. monseniore. îngă imăel. Se afla în picioare lîngăLa Ramée. a că rui frunte se brobonise toatăde sudoare. — Care? Vorbeş te mai repede. îl povă ţ ui La Ramée. — Legaţ i-măcobză . la spate! — Cu ce săle leg? întrebădomnul de Beaufort.. dar dacăfaci vreo miş care. st ă tea gata să -i stră pungăpieptul. desprind crusta plă cintei. —Ş i pentru ce asta? — Ca sănu se cread ăcăv-am fost complice. —Ş i dacămăapă r. la ş apte fă răcîteva minute. ajunge! Nu mai fac o mi ş care. am întîrziat. rostind aceste cuvinte din urmă . La Ramée urmă rea cu privirea fiecare lucru în parte. care. La Ramée fă cu o miş care ca pentru a fi cu conş tiinţ a împă cată . Prinţ ul încrunt ădin sprîncene ş i ofi ţ erul simţ i vîrful pumnalului. —Ş apte! spuse domnul de Beaufort. În clipa aceea ră sunăb ă taia pendulei. —Ş i sînteţ i hot ă rît săp ă ră siţ i închisoarea? — La naiba! Desigur! —Ş i orice v-aşspune. uitîndu-se la domnul de Beaufort cu un aer uluit.. sînt pierdut. Ei bine.. care pînăatunci nici nu deschisese gura. ori scoţ i vreun strigă t. monseniore. Doar n-o săaveţ i inima săm ăucideţ i! — Nu. — La ş apte fă răcîteva minute?. o ultimărugă minte. mereu la fel de tă cut. cuprins de o groazăcrescîndă . repetăLa Ramée. dac ăstrig. — Monseniore. monseniore.hotă rîtăpentru ora ş apte. monseniore! gemu el. într-un chip care nu îngă duia acestuia să -i mai punăla îndoialăhotă rîrea. dar dacăvălas săfugiţ i. — Oh. scara de frînghie ş i para-că luş ul. ş i îi apă săvîrful unui pumnal în piept. eş ti mort!" Precum am spus. sînt dezolat.

deschise u ş a odă ii unde se aflau. — Haide! spuse prinţ ul. Prinţ ul îş i smulse un ş nur de la pantaloni ş i-i îndeplini dorinţ a. Legaţ i-mi bine mînerul spadei. — Fă r ăîndoială . — Vorbeş te. în semn căs-a dat o luptă . Grimaud! Cît ai clipi. cînd ofiţ erul dă du semn printr-o miş care căvrea săspunăceva. Ş i aş ezîndu-se îndatăcă lare pe baston. Altfel. se tîngui La Ramée. — Eu întîi. vreau că luş ul. cînd coarda se rupse pe neaş teptate ş i Grimaud se rostogoli ca un pietroi în ş anţ . monseniore. — Acum spada. nu uitaţ i căam nevast ăş i patru copii. — Acum. dac ăse abate vreo nenorocire asupra mea din pricina dumneavoastră . Cele trei uş i din cale fura deschise ş i încuiate rînd pe rînd. Era cu desă vîrş ire pustiu. La Ramée întinse picioarele. ci un ghem de mă tase. Unul dintre oamenii care aş teptau se lă săiute sălunece în ş anţ . — Fii liniş tit! Pune-i că luş ul. La Ramée ză cea cu că luş ul în gurăîntins la pă mînt. monseniore. — Asta aş a e. zise prinţ ul. Prinţ ul se duse într-un suflet spre metereze ş i ză ri de cealalt ăparte a ş anţ ului trei că lă reţ i purtînd de frîu încădoi cai. În cele din urmă . nu măaş teaptădecît închisoarea. dacămă prind. cît mai adînc. Nu era o scarăde frînghie. În acest timp. iar Grimaud rupse un ş tergar fîş ii. monseniore? întrebăGrimaud. cînd se vă zu afarără suci cheia de douăori în broască . . ră sturnarăcîteva scaune. încuviinţ ăGrimaud. ducele îl urmă ri din ochi cu o groazănestă pînită : Grimaud mai avea de coborît cam un sfert din înă lţ imea zidului. cu o repeziciune care fă cea cinste îndemînă rii lui Grimaud. apoi apucarăamîndoi pe coridorul ce ducea în curtea cea mică . scînci bietul La Ramée. — Picioarele! spuse Grimaud. ş i totuş i trebuie căse r ă nise ră u. începu primejdioasa coborîre. fiindc ăr ă mase întins la pă mînt. dar Grimaud nu scoase nici cel mai mic geamă t. încît ş i el ră mase mulţ umit. Vîrîţ i-l cît mai adînc. Grimaud tocmai se pregă tea să -i facăpe voie. Schimb ăun semn cu ei ş i se încredinţ ăcăpentru el se aflau acolo. rosti La Ramée. care legă mîinile ofiţ erului în aş a fel. ră spunse domnul de Beaufort.Prinţ ul îş i desfă cu centura ş i i-o întinse lui Grimaud. cu un baston ce trebuia petrecut printre picioare ş i al că rui fir se depă na singur de greutatea celui ce venea că lare pe baston. Grimaud scotoci prin buzunarele ofiţ erului ş i-i lu ătoate cheile. Grimaud lega coarda pe care aveau s ăcoboare. legîndu-i ţ eapă n picioarele. Nu se vedea nici o santinelăş i nimeni pe la ferestre. trecur ăde locul unde jucau de obicei mingea. au s ăm ă învinuiascătoţ i căn-am strigat. — Acum. Pe mine. Dar pe tine te spînzură . Prinţ ului îi scă păun strigă t.

la drum! Cine măiube ş te. în dorinţ a de a-l revedea lîngăel. rosti prinţ ul. Se că ţ ă rănumaidecît pe povîrniş ul ş anţ ului. trebuia săcoboare în mîini ş i asta de la cincizeci de picioare înă lţ ime. . Dă du drumul corzii din mînăş i că zu în picioare fă r ăs ă -ş i facăvreun ră u. monseniore! glă sui omul aflat în ş anţ . fiindcă nu se mai putea sprijini în baston. De la Blois la Paris erau patru zile de drum pentru un că lă re ţ obiş nuit. se hotă rîse s ă -i dea pentru viitoarele sale servicii. era legat de spinarea unui cal. Planchet pierduse deprinderea săgoneascăpe cal zi ş i noapte. — Ei. Pentru el totul era mai greu. în buza că ruia îl g ă si pe Rochefort. Numai dumneavoastrăsînte ţ i fă cut pentru o viaţ ăca asta. întocmai cum spusese gentilomul acela. tră gînd aerul lacom în piept ş i strigînd luminat de o bucurie cu neputinţ ăde înfă ţ iş at în cuvinte: — Liber!. — Domnilor.. fă ră cunoş tinţ ă . ajunsese aici cu două zeci ş i patru de ceasuri mai devreme. că tre ceasurile patru dup ă -amiaza. ai sălînceze ş ti mai departe în dugheana ta? — Hei! urmăPlanchet. În mai puţ in de cinci minute ajunsese la capă tul corzii de mă tase: pîn ăla pă mînt. Grimaud. Dar a ş a cum am spus... Liber!.. începurăsă -l tragăspre ei.. fă răde tihn ă . D'Artagnan sosi a treia zi. puternic ş i nu-ş i pierdea niciodatăcumpă tul. ca un adevă rat gentilom. nu erau mai mult de cincisprezece picioare. ş i ceilalţ i doi. Am vă zut căAthos. prinţ ul era îndemînatic. XXVI D'ARTAGNAN SOSEŞ TE LA TIMP D'Artagnan primi la Blois banii pe care Mazarin. ş i d'Artagnan gă si cu cale să -l mustre pentru moliciunea lui. la drum. bună oară . Acum nu avem o clipăde pierdut. ră maş i sus. săm ă urmeze! Ş i aruncîndu-se în ş a.petrecu o frînghie pe dupăbraţ ele lui Grimaud. Liber!. Prinţ ul nu mai stă tu pe gînduri. Pe ceilalţ i doi gentilomi nu-i cuno ş tea. care plecase cu trei ore în urma lui. Uite. domnule.. — Coborîţ i. Odinioarănu i-ar fi trebuit decît douăzile. Aş adar. Planchet? Ş i socoteş ti cumva căacum. cînd ne-am regă sit. porni înainte în goana mare. văvoi mulţ umi mai tîrziu. Nu-s decît vreo cincisprezece picioare pînăla pă mînt ş i iarba e destul de moale. domnul Athos! Cine ar spune că -i vajnicul că ută tor de aventuri pe care l-am cunoscut noi odinioară ? Acum tră ieş te la moş ia lui la ţ ar ă . patruzeci de leghe în trei zile nu-i puţ in pentru un negustor de dulciuri! — Oare ai devenit într-adevă r negustor. la poarta Saint-Denis.

Planchet îş i trase pă lă ria pe ochi. aerul stră zii Tiquetonne nu se poate asemui cu cel din valea Pierrefonds. Slav ăDomnului c ăte vă d. nu-i nimic mai de rîvnit pe lumea asta decît o viaţ ăliniş tită . că sca s ă -ş i rupăfă lcile. brodată toatăcu argint. încît trec ă torii se uitau cu un fel de admiraţ ie respectuoasăla acest gentilom atît de chipeşş i de bogat. mai ales cănimeni nu ş tia ce caut ăacolo. spuse rîzînd spre Porthos: — Da. Sînt tare mîhnit pentru aceste nobile animale. care trebuia să -l a ş tepte în strada Tiquetonne. îmbră cat într-o minunatătunic ăalbastră . unde ş tii căte aş teaptăun la ţ ş i o spînzur ă toare. spre marea ei uimire. înţ eleg. care pornea din colţ ul unei u ş i. care în acest timp se apropiase ş i ea. Nu prea măsimţ eam în apele mele. ca ş i în jurul că lă re ţ ilor. vă zu proiectîndu-se pe perete pîntecul uria şal lui Mousqueton. —Ş i pe cînd asta? — Cît de curînd. a că rui . cu atît mai bine! La strigă tul plin de bucurie al lui Porthos se auzi un geamă t înă buş it. dar. scumpe prietene! ră spunse d'Artagnan. se dă du un pas înapoi ş i se îngă lbeni la faţ ăca o moartă . Dînd colţ ul stră zii Montmartre. abia dă duserăei colţ ul stră zii. o femeie destul de plă cutăş i care ş tie de glum ă . înţ elese iute de cei din jur. d'Artagnan! strigăel. gîndind căare s ătreac ăpe stră zi unde era binecunoscut. care vorbeau. scumpe prietene. în vreme ce d'Artagnan îş i ră suci musta ţ a. Ş i tocmai cînd ajunserăaici cu sporovă iala lor. Un pîlc de gură -cascăse strînse numaidecît în jurul cailor pe care slujitorii de la han îi ş iţ ineau de c ă pă stru. în loc s ăse supere. nă dă jduiesc. la han. măîngrijesc eu să respiri un aer mai curat.Ză u. Porthos ş i coborîse în uş a hanului. ca Porthos îi ş i recunoscu. Dar fii liniş tit. adă ugăel. grozav de ră u mai stau caii mei aici. d'Artagnan nici nu clipi ş i. îl ză ri pe Porthos la o fereastr ăa hanului „La Că pri ţ a". Ş i dac ănu era hangiţ a. amintindu-ş i de Porthos. Se vede cît de colo căte apropii de Paris. pe cinstea mea! — Ah. auzind cuvintele lui Porthos. m ă rturisi Porthos. — Prefă cutule! i-o retezăd'Artagnan. Chiar tu e ş ti! — Ei. Frumoasa Magdalena. apoi îmi că utam culcuşîn alt ăparte. scumpe prietene. cu capul ră sturnat pe spate. pe care bogă ţ ia ş i mă reţ ia pă reau că -l plictisesc de moarte. Cugetăde asemenea în sinea lui în ce chip să -l fac ăs ădea uită rii mo ş ia de la Bracieux ş i bucatele homerice de la Pierrefonds. care tocmai desc ă lecase. — Ah. —Ş i eu la fel. încredinţ atăcăse va repeta scena petrecutăcu elve ţ ianul. — Ei. cei doi că lă tori sosiră la barieră . vorbi el. D'Artagnan. risipirăca prin farmec îmbulzeala ce sporea vă zînd cu ochii. De altminteri. Dar sprînceana încruntatăa lui d'Artagnan. leganîndu-se pe picioare cu aeru-i mulţ umit de sine. bun gă sit. — Ză u?! se mir ăd'Artagnan. ca ş i două -trei gesturi ameninţ ă toare ale lui Planchet.

pe ale mele le gă se ş ti gata încă rcate la ş aua mea. continuă : — Dragul meu du Vallon. — Bine. ia un cal falnic. — Mouston. nu prea eş ti în apele tale în hanul ă sta pă că tos. domnule. ă sta n-o săte striveascăcu mă re ţ ia lui. pentru orice împrejurare. — O. — Totuna e. nu-i mare scofalăde ea. aşîmprumuta unul din caii tă i. nu se are bine cu Eminenţ a-Sa. zise d'Artagnan atunci de ce n-o face el pe bucă tarul. nici pă durile alteţ ei-sale ca s ăînha ţ i cele mai straş nice potîrnichi. pe Phebus ori pe Superbul. îl dă du Porthos în vileag. fii liniş tit! nu ai de-a face cu celă lalt cardinal. aş i! Ză u?! se holbăPorthos. — Regina! — Era săspun: nu mai exist ăregină . . aici nu-s heleş teiele prin ţ ului. spuse d'Artagnan. — Pofteş te: poţ i să -i iei pe tuspatru. — Eu să -l iau pe Rustaud. mergem într-o vizităde ceremonie. nimic altceva. zise Porthos. ş i ză u. am cercetat-o amă nunţ it. curtea! — Eh. te-aşplînge din toatăinima. ca la Chantilly? — Vai. dacăn-aşavea altceva mai grabnic de fă cut în clipa asta. dar măemoţ ionează . —Ş i zici cămergem la Palatul Regal? — Numaidecît. Numai că . nu-i ca acolo. n-o sădă m ochii cu ea. Va s ăzic ănu-i vorba decît de o vizită . Cît despre pivniţ ă .gurăîndurerat ăslobozea vă ică reli nedesluş ite. prietene. Ş i. d'Artagnan. ia-l pe Mousqueton. te vă d bine îmbră cat ş i se nimereş te de minune. Ca sănu ză bovesc. crede-mă . — Luă mş i vale ţ ii cu noi? — Da. Regina? N-ai grijă . pune pistoalele în coburi. — Oh. nu-i a ş a? vorbi d'Artagnan pe un ton zeflemitor. — Măprezinţ i cardinalului? — Asta te sperie? — Nu. are el motivele lui sănu calce pe la curte. nu mai existăaş a ceva. luîndu-l deoparte pe Porthos. pune ş aua pe Vulcan ş i Bayard. Cît despre Planchet. domnule? — Nu. prietene. n-o săprindăr ă u. înţ elegi. — De ce? — Hm. Doamne. fiindcămergem la cardinal: — Ei. —Ş i tu la fel. Mouston. uimit. bietul meu domn Mouston. — Bucatele de aici i se par ca vai de lume. — Oh! ră suflăuş urat Mousqueton. n-am nevoie decît de unul. — Întocmai. care aducea tot atît de bine a compă timire ş i a bă taie de joc. — Domnule Mouston. ca s ă prinzi crapii ă ia frumoş i. — Ei.

Crede-mă . Ori nu prea ai ţ inere de minte. cămă surile de prevedere sînt întotdeauna binevenite. Tu ai dreptate. zise valetul. Plecă m cumva la luptă ? Atunci spuneţ i-mi. Pornirăîntr-un trap destul de iute ş i ajunserăla Palatul Cardinalului pe la orele ş apte ş i un sfert. ochii vulturului s-au închis.Mouston scoase un suspin: nu prea înţ elegea aceste vizite de ceremonie la care te duci înarmat pînă -n dinţ i. dupăce ş i-a pierdut stă pînul. D'Artagnan să ri în ş a. prietene. dintre care unul gă tit ca scos din cutie. D'Artagnan se întoarse spre Porthos. Mouston. strigăel lui Planchet. cum povestea lui Don Quijote îş i cî ş tigase pe atunci mare faimă . — Nu. Ţ ine- . e tare ară tos. dupăcum i se pă ru. unii ziceau căe Sancho. aplecîndu-se spre el. ar ă tînd o spadăscurt ăde paradă . Mousqueton atră gea ş i el privirile forfotei de gură -cascăş i. era stă pînit de un tremur uş or. ră mîn aş a. a gă sit doi în loc. ori ai uitat cănu stăîn obiceiul nostru săne petrecem nopţ ile pe la baluri sau cîntînd serenade. Stră zile erau pline de lume. — Ei. uitîndu-se binevoitor cum se depă rta vechiul să u slujitor. care. — Într-adevă r. iar celă lalt atît de colbuit. Mouston! ceru Porthos. aş a e! recunoscu Mouston. — Dar eş ti plin de praf ş i de sudoare. vorbi d'Artagnan. Trimise dupăuş ier ş i-i ară tăscrisoarea cardinalului. d'Artagnan: Mouston va fi de ajuns. ca în ziua de Rusalii. de-ai fi zis căvine drept de pe cîmpul de luptă . Zîmbi ş i. tu ş tii. ş i mul ţ imea se uita cu mirare la cei doi c ă lă re ţ i. — Pentru unii ca noi. În clipa aceea. — Neorînduiala ţ inutei mele va dovedi graba cu care m-am înfă ţ iş at la ordinele cardinalului. zise Porthos. ză u. care îi cerea s ăse înapoieze f ă răîntîrziere. spuse Porthos. Uş ierul se înclinăş i intrăîndatăla Eminenţ a-Sa. — Tu nu-ţ i schimbi hainele? întreb ăPorthos. — De ce? — Nu ş tiu. — Ia-ţ i spada cea mare. care. îi ş opti la ureche: — Curaj. cu mînerul aurit. Uitasem. Pă ş ind în anticameră . cizmele ţ i-s pline de noroi. D'Artagnan zîmbi. domnule. — Vai. d'Artagnan se vă zu între cunoscuţ i: muş chetarii din compania lui tocmai fă ceau de gardă . — Pă i asta-i adevă ratăpregă tire de r ă zboi. n-avem de-a face decît cu un uliu oarecare. adu-mi spada cea lungă . o săiau mă surile de prevedere cuvenite. ca ş i cum s-ar fi odihnit opt zile în ş ir. — Spada cea mare. — Eu am spada mea anume pentru curte. Mouston se întoarse cu cei trei cai gata de drum. dar ascultă -mă . viteazul meu prieten! Nu te pierde cu firea. înarmîndu-se pînăîn dinţ i.

c ă ci nu mai pot săo spun ă . ar fi bucuros s ăse întoarcăîn oş tire? se interesăMazarin. Într-adevă r. îndreptîndu-ş i umerii plin de demnitate. monseniore. fiindcădomnul de Bracieux e bogat. preocupat s ătaie cît mai multe nume cu putinţ ăde pe o listăde pensii ş i lefuri. Lui Mazarin îi plă ceau soldaţ ii chipe ş i. Mazarin se afla la masa de lucru. dar n-o spun. Porthos deschise gura. Porthos înclinăuş or din cap spre d'Artagnan. Începu săadmire mîinile pline de neastîmpă r.te drept. domnule locotenent! zise el. deş i privirea i se aprinsese de bucurie la vestirea uş ierului. — Da. — Un cavaler falnic. — Cea mai de frunte spadăa regatului. aflîndu-se mai liber decît dînş ii. — Bogat?! zise Mazarin. — Ah. —Ş i ceilalţ i doi prieteni? întrebăMazarin. unul dintre vechii mei prieteni. mormă i Porthos. ş i asta numai din devotament. zise Mazarin. Mulţ iş tiu asta. Eminenţ a-Sa văaş teaptă . umerii largi ş i ochii stră pungă tori ai lui Porthos. care î ş i ascundea obîrş ia nobilăsub numele de Porthos. rosti d'Artagnan. domnilor. monseniore. . rosti Porthos. Te-ai gră bit. Dar asta îi aminti căvechiul grup al muş chetarilor era alc ă tuit din patru oameni. cu surîsul lui fin. Uş ierul reapă ru. apoi la stînga. ş i nu-l saluta prea adînc pe italianul ă sta. Fii binevenit! — Vămulţ umesc. Porthos întoarse capul la dreapta. crezînd căe clipa săspunăş i el ceva. ş i asta mămulţ umeş te. — Numai din devotament. fiindcăo să -ş i fac ăo proast ăp ă rere despre tine. spuse el. monseniore. dumneata eş ti. ca atunci. Porthos îl salutăpe cardinal. continuăMazarin. Mazarin tuş i uş or. — Intraţ i. în carne ş i oase. — Cincizeci de mii livre venit pe an. Erau cele dintîi cuvinte pe care le spunea. acum nu pă rea cîtuş i de pu ţ in tulburat. — Ceilalţ i prieteni ai noş tri n-au putut săne întovă ră ş ească deocamdată . la fortă reaţ a Saint-Gervaise. la fel cum aveau să -i placă mai tîrziu lui Frederic al Prusiei. salvarea ministerului să uş ia regatului. bine. D'Artagnan îi fă cu însăsemn cu ochiul. — Bine. ca ş i domnul du Vallon. Va să zicănumai ş i numai din devotament? — Monseniorul oare nu se încrede prea mult în acest cuvînt? întrebă d'Artagnan. —Ş i domnul. Îi vă zu cu coada ochiului pe d'Artagnan ş i pe Porthos trecînd pragul înc ă perii ş i. că ruia acest cuvînt avea privilegiul să -i insufle întotdeauna un mare respect. Iată -măla ordinele Eminenţ eiVoastre. ne vom întîlni ceva mai tîrziu. I se pă rea căare în faţ a lui.

D'Artagnan ş i Porthos. moş ia Bracieux în Soissonnais ş i moş ia Pierrefonds în Valois. — Numai atît?! se mirăMazarin. care trebuie în chip firesc săfie urmat de numele unei moş ii. apucîndu-l de braţ . — Totuş i. în post la închisoarea Vincennes. prietenul meu stă pîneş te trei minunate mo ş ii : moş ia Vallon la Corbeil. dar ce-i asta? zise Mazarin. monseniore. —Ţ i-am spus doar. ofiţ er de gardă . ce e de dai buzna aş a? — Monseniore. desigur. spuse Mazarin. prietenul meu ar dori ca una dintre aceste trei moş ii s ădobîndeascărangul baroniei pentru st ă pînul ei. — Ei domnule. se vor împlini două zeci de ani de cînd cardinalul Richelieu m-a fă cut locotenent. cu ochii scînteind de bucurie cînd auzi căpoate sără splă teascădevotamentul lui Porthos f ă răsă -ş i desfacă bă ierile pungii. D'Artagnan se înclină . unde este domnul cardinal? Mazarin se temu căva fi asasinat ş i se trase înapoi. bună oară . O săvedem. domnule d'Artagnan ce ai dori? — Monseniore. — Eu. interveni d'Artagnan. spune-mi unde ai vrea săslujeş ti: în oraş ? Undeva la ţ ar ă ? Porthos deschise gura săr ă spundă . strigînd: — Domnul cardinal. — Voi fi baron! exclamăPorthos. în septembrie. — Monseniore. de pildă . Într-adevă r. o săvedem. ce-ar dori sădobîndeasc ăla capă tul devotamentului să u? — Ei bine. domnilor. nimic din toate acestea nu e cu neputinţ ă . glă sui ofiţ erul că ruia i se adresăaceastămustrare. rosti d'Artagnan. domnul du Vallon e la fel ca mine: îi place săducăla bun sfîrş it misiuni cu totul ieş ite din comun. zise d'Artagnan. . adic ădin acelea socotite nebuneş ti ş i cu neputinţ ăde înfă ptuit. vămă rturisesc. monseniore. domnilor. împingîndu-ş i jilţ ul. v-am chemat spre a vă încredinţ a o slujb ăsedentară . se aş ezarăîntre noul venit ş i cardinal. ş i ai dori săobţ ii de la cardinalul Mazarin gradul de că pitan. la anul. dintr-o mi ş care. Natura te poate face mai mult ori mai puţ in devotat.— Dar dumneata. Ei. Monseniorul ţ i-o repetăla rîndul să u. Am oarecari neliniş ti. domnule du Vallon. Sînt de Poins. f ă cînd un pas înainte. — Prietenul dumitale. A ş dori săv ăvorbesc neîntîrziat ş i între patru ochi. O atare lă udă roş enie tipic gasconănu-i displă cu lui Mazarin. zise d'Artagnan. —Ş i dumneata. sprijinindu-ş i coatele de birou ş i bă rbia în palme. care deveni visă tor. dar la capă tul unui devotament se cuvine întotdeauna săexiste o r ă splată . Acum. în anticamer ăse auzi mare zarvăş i aproape în aceeaş i clipăuş a se deschise ş i un om plin de praf nă vă li în cabinet. — Da. cred în devotament ca într-un nume de botez. — Ei bine. Numai atît? Lucrurile s-ar putea aranja. domnule? vorbi Mazarin. or.

fă cu semn lui d'Artagnan ş i lui Porthos să -l lase s ăse apropie. . Mazarin scoase un strigă tş i deveni la rîndu-i mai palid decît aducă torul acestei ve ş ti: că zu pe spă tarul jilţ ului. de pe terasă .Ofiţ erul era atît de palid ş i atît de buimă cit. La lupt ă !E cam multiş or de cînd nu ne-am mai bă tut. —Ş i n-ai tras asupra lui? — Ieş ise din b ă taia glonţ ului. Domnul Beaufort a evadat? — Monseniore. —Ş i credeţ i căo să -l prindeţ i? — Da. — Eu. Franţ a e mare ş i cea mai apropiat ă frontierăse aflăla ş aizeci de leghe de aici. — Dar ajutorul lui? — Era complicele ducelui ş i a fugit împreunăcu el. — Ce e? îngînăMazarin. fă cînd un pas înainte. la naiba! —Ş i l-ai aresta? — De ce nu? — L-ai aresta pe domnul de Beaufort. domnule. Porthos? — La luptă ! strig ăPorthos. — Spune. domnul Beaufort a evadat de la Vincennes. nu-i aş a. aproape fă răcunoş tinţ ă . l-aşînş fă ca de coarne ş i l-aşaduce aici. Ce e? — Monseniore. vorbi d'Artagnan. s-ar putea s ămai fie prins. încredinţ at căi se aduce o ş tire de mare însemnă tate. — Mi se pare căEminen ţ a-Voastrăpierde un timp preţ ios. spune repede! îl zori Mazarin. — Atunci. cu un că luşîn gurăş i cu un pumnal lîng ăel. uitîndu-se cu mirare la aceş ti doi oameni. Mazarin nu-ş i putu st ă pîni un geamă t. — Dar La Ramée? — A fost gă sit legat cobzăîn camera întemni ţ atului. — Ei bine. — Dumneata la fel?! fă cu Mazarin. Dar domnul de Beaufort nu se va da prins fă răo lupt ă înverş unat ă . — Dar domnul de Chavigny ce fă cea? — Lipsea de la Vincennes. dacăavem cai mai buni decît ai lui. zise d'Artagnan. — Cum asta? — DacăEminen ţ a-Voastrăar porunci s ăse porneasc ăîn urm ă rirea fugarului. l-am vă zut fugind de sus. luaţ i pe cine g ă siţ i aici dintre ostaş ii de gardăş i porniţ i. întă ri Porthos. înarmat ş i gata de lupt ă ? — Dacămonseniorul mi-ar porunci să -l arestez pe diavol. — Monseniore. zise trimisul. — Eu la fel. încît Mazarin. D'Artagnan ş i Porthos se retraser ăîntr-un colţ al cabinetului. ai că rui ochi se aprinseră . —Ş i cine săporneascăîn urmă rirea lui? strigăMazarin. — Evadat! îngînăel.

Cetă ţ enii îi priveau uimi ţ i din pragul caselor. cu strigă tul: „Pe cai! Pe cai!" Vreo zece oameni se adunarălîng ăei. Mousqueton. — Iată -mă ! rosti Porthos. continu ăMazarin. în vreme ce cîinii speriaţ i îi petreceau cu lă tră turi. încuviinţ ăMazarin. îi urma la distanţ a cuvenită . curînd se aflarăîn afara oraş ului. — Adă uga ţ i. Porthos! spuse d'Artagnan. domnule baron. Întoarserăcapul. Baronia dumitale gone ş te pe calul domnului de Beaufort: nu-i vorba decît să -l ajungi din urmă . D'Artagnan ş i Porthos s ă rirăîn ş a. D'Artagnan. curînd în pă dure. Ş i se nă pustir ăîn goanăpe scara cea mare. da. nu-ţ i fă gă duiesc nimic. Dupăel veneau cei zece ostaş i. Cît despre dumneata. Mousqueton se aruncăpe Phébus. ţ i-am fă gă duit să -ţ i dau putin ţ a săte miş ti niţ el ş i uite cămăţ in de cuvînt! — Întocmai. începurăsăscoatăfoc pe nă ri. — Ba ş i semnez. cu minunatul să u sînge rece. dar era ceva mult prea neînsemnat ca s ăopreascăîn loc ni ş te oameni atît de gră biţ i: grupul c ă lă re ţ ilor îş i urm ăcalea ca ş i cum caii ar fi avut aripi. — Ei bine. po ţ i să -mi ceri orice doreş ti. — La drum! strigăPorthos. monseniore. care parcăse însufleţ eau cu fiece clip ă . În dreptul cimitirului Sfîntul Ioan. Vai! Nu existălucruri neînsemnate pe lume ş i vom vedea că întîmplarea asta era cît pe ce săpiardămonarhia! XXVII DRUMUL CEL MARE Gonirăastfel în lungul mahalalei Saint-Antoine ş i al drumului spre Vincennes. — Domnule du Vallon. viu sau mort. — Dupămine! strigăd'Artagnan. c ăputem lua orice cai vom întîlni în cale. — Da. celă lalt pe Bayard. monseniore. d'Artagnan trînti un trecă tor la pă mînt. mai nă du ş it decît calul.— Daţ i poruncă . luînd cu ei ostaş ii ce le ieş eau în cale. Ş i înfipserăpintenii în pîntecele nobililor fugari care pornirăca o vijelie pe strada Saint-Honoré. luînd o hîrtie ş i aş ternînd cîteva rînduri pe ea. dar dacămi-l aduci aici. curînd vă zurăsatul. gonea la . scumpe domnule d'Artagnan. Caii. monseniore. — Pe cai. cu pintenii înfipţ i în coastele fugarului. rosti Mazarin. unul pe Vulcan. apucîndu-ş i prietenul de bra ţ . Ordinul regelui! Luaţ i hîrtia asta ş i porniţ i! — Prea bine. că pitane! ră spunse Porthos.

Auzi. D'Artagnan se duse drept la sergent. au cai foarte iuţ i. zise el. domnule ofiţ er. — Ordinul regelui. în vreme ce cu cealaltăscoase un pistol din coburi ş i-i ridic ăîntr-o clipită cocoş ul. — Patru sînt să nă toş i. — Domnule ofiţ er. Ostaş ii se ţ ineau dupăei. Toţ i cei strînş i acolo se ară tau tare preocupaţ i. asta-i floare la ureche. Încotro au apucat? Sergentul vă zu cănu era de glumit cu d'Artagnan. D'Artagnan scoase o hîrtie din buzunar. domnule ofiţ er. se uitau la funia ce atîrna încăde creasta zidului ş i care era ruptăcam la două zeci de picioare de pă mînt. nu-i voie săsuflă m un cuvînt. în locul unde turnul privea spre Saint-Maur. Mă surau din ochi în ă lţ imea ş i schimbau între ei fel de fel de pă reri. vorbiţ i cu guvernatorul. Pe culmea zidului era un du-te-vino de santinele speriate.cîţ iva paş i înaintea lui Porthos. nu e voie săstea nimeni aici. uitîndu-se la Porthos. — Ah. Ostaş ii ce-l însoţ eau îl ajunserădin urm ărînd pe rînd. — Cîţ i sînt? — Patru! zise d'Artagnan. Aş teaptă ! Desfă cu grabnic hîrtia ş i o puse cu o mînăsub ochii sergentului. — Ordinul regelui. De pe culmea unei coline. Cite ş te ş i ră spunde. nu-i aş a. d'Artagnan ză ri un pîlc de oameni strînş i de cealaltăparte a ş anţ ului. Mousqueton îi urma îndeaproape. Pricepu numaidecît căpe acolo a fugit întemniţ atul ş i cănumai acolo ar putea săcapete lă muriri. pe al cincilea l-au luat ră nit. spuse sergentul. potrivit cu iuţ eala cailor. Un grup de ostaş i. Doar avem cai de nă dejde. Acum spune-mi încotro au apucat? — Cît despre asta. —Ş i unde-i guvernatorul? — La ţ ar ă . domnule ofiţ er. ţ i-am spus. Mînia se aş ternu pe chipul lui d'Artagnan. Porthos? Porthos suspină . — Cît timp au înainte? — Douăceasuri ş i un sfert. dacănu. baroane? Nu-s decît patru! Un zîmbet vesel luminăchipul lui Porthos. tică losule! se ră sti el la sergent. glă sui d'Artagnan. . În cinci minute era sosit la ţ intă . — Consemnul ă sta nu-i pentru mine. — Dacă -i a ş a. gîndindu-se la ce-i a ş tepta pe bieţ ii lui cai. alunga oamenii din locul unde domnul de Beaufort încă lecase. Mi se pare că -ţ i baţ i joc de mine. Fruntea i se încruntăş i tîmplele i se împurpurară . îţ i zbor creierii. Fugarii sînt urmă riţ i? — Da. Din nenorocire. ră spunse d'Artagnan. — Prea bine. — Douăceasuri ş i un sfert. comandat de un sergent.

tunăd'Artagnan. Vă d urme proaspete. — Iar tu. — Adevă rat. fiindcăei nu-s decît patru. săle omorîm. recunoscu Porthos. în loc să -l urneasc ăla drum. numai să -i ajungem! izbucni d'Artagnan.— Au apucat spre Vendômois. nici calul lui d'Artagnan nu vru sămeargămai departe. Într-adevă r. D'Artagnan care nu se uita înapoi. — Pe aici. numai sămai fim în stare. pe aici! strigăel. ş i cu asta mai pierdură zece minute. fă cu un semn escortei ş i porni. — Săne odihnim o clipă . S-a zis cu Vulcan! . dar. sălă să m bietele animale să -ş i tragă sufletul. caii stră bă turăfă răoprire două sprezece leghe. dup ăun ceas. îi dă du de ş tire ce se petrece. n-o săte mai întorci săm ă spînzuri. Picioarele începeau săle tremure. Ultima piedicăînl ă turatădin cale. iar unul se pră bu ş i la pamînt. — Oh! exclamăPorthos. — Atunci înainte. Nici nu m-am gîndit la asta. aş a cum îl silirăş i pe sergent sădeschidăgura. r ă spunse el. Într-adevă r. Urmele se vedeau desluş it în lumina asfinţ itului. spuma lor împroş ca tunicile că lă re ţ ilor. îş i pierduse r ă suflarea. murmurăsergentul. galop! — Da. nu-i decît un sfert de ceas de cînd au trecut pe aici. Cîţ iva nu puturăsămai reziste la aceastăcursănă prasnicăş i. îndreptîndu-se spre poarta cu pricina. mîine o săfii spînzurat. Trebuir ăsă -l sileascăsăo deschidă . habar nu avea de nimic. Ş i înfipse pintenii în coastele fugarului. — Ah. ceata că lă reţ ilor se nă pusti înainte cu aceeaş i iuţ eală . Phébus s-a dus pe copcă ! — Cardinalul o să -ţ i pl ă teascăo mie de pistoli pentru el. amîndouămarginile drumului erau scormonite de copite. — Barem noi doi săajungem ş i e destul. trei dintre ei se oprirăîn loc. zise Porthos. ră spunse d'Artagnan. Dupădouăceasuri. — Dimpotrivă . D'Artagnan ridicădin umeri. Din pă cate. domnilor. nu toţ i caii ţ ineau pasul. Pornirămai departe. săle omorîm. dupăvreo douăleghe. — Bun! fă cu Porthos. tică losule. — Dacăm ăminţ i. calul lui Mousqueton se pră vă li la pă mînt. în vreme ce sudoarea le trecea prin n ă dragi. dacă -i ajungi din urmă . Porthos cu aerul să u liniş tit. cînd domnul Beaufort scă pase. paznicul gă sise de cuviin ţ ă săferece poarta cu douăză voare. drace! zise Porthos. ultima loviturăde pinteni îl f ă cu săse pră bu ş ească . —Ş i pe ce poartăau ieş it? — Pe poarta Saint-Maur. Dar acum.

De aici. Porthos. ori mai degrabăBayard cade sub mine. Domnule. Un argat îi ţ es ă la. mulţ umit ăunui felinar agă ţ at sub un ş opron. care î ş i lă sase calul în drum ş i tocmai îş i ajungea stă pînul din urmă . domnule. la treab ă ! Tustrei înaintarăîn noapte. muţ i ca niş te umbre. dar deodatăvă zu sîngele podidind calul pe n ă ri. — Noi sîntem în serviciul regelui. pitulîndu-se pe dupătrunchiurile copacilor ş i ajunserăla vreo două zeci de paş i de casă . — Aha! se dumiri Porthos. zise d'Artagnan. ş i făce fac eu. — Ei. dar ce dracu faci? — Afurisitătreabă . întă ri Mousqueton. fă r ăs ăfi fost vă zuţ i. Ş i ascultăla rîndul să u. Ei. — O fi vreunul din oamenii noş tri care ne ajung din urmă . — Întocmai. — Nu. — Tă cere! spuse d'Artagnan. — Domnule. Porthos.. Acum pricepi. ia-ţ iş i tu pistoalele din coburi. în clipa aceea un al doilea nechezat se lă săpurtat de adierea nopţ ii. Se furiş arăînainte. — Sînt la mine. D'Artagnan se apropie cu repeziciune. — Porthos. —Ş i-al treilea! îngînăel. Acum totul s-a sfîrş it! În clipa aceea se auzi un nechezat. — Le am în mînă . — Mousqueton. conveni Porthos. Porthos? — Nu prea. luîndu-ş i-le pe ale sale. la vreo cinci sute de paş i de noi. ş i? —Ş i pentru a-l sluji pe rege vom lua caii pe care i-am auzit nechezînd. vă zurăpatru cai falnici. — E undeva înainte. Trebuie săne oprim! Dă -mi calul tă u. apucîndu-se cu mîinile de pă r. — Bun! fă cu d'Artagnan. ş eile ş i capestrele cu frîiele. La cinci sute de paş i de aici ş tiu o cabanăvînă torească . zise d'Artagnan. ş opti d'Artagnan. — Cee? — Aud un cal. Cad. întinzînd urechea în direcţ ia ară tat ă . ia-ţ i pistoalele. vorbi Mousqueton. D'Artagnan vru să -l ridice.. Într-adevă r. Phébus n-a putut s ă reziste ş i. — Nici o vorbă . în vreme ce Porthos se descurca aş a cum putea din scă ri. — Uite casa.— La naiba! exclamăd'Artagnan. S-aude undeva înainte. La o cotiturăa drumului ză rirălică rind o luminăîn desimea copacilor. fă cînd semn celor doi tovară ş i ai să i sără mînă . Ia-te dupămine. Ală turi. morm ă i Porthos. domnule. — Tă cere! porunci Porthos. — Asta-i altceva.

domnilor! strigăargatul. — Eş ti gata. trebuie săfie cai de soi. Ş i-i ară tăpistolul. veniţ i încoace! ră cni intendentul. — N-ai auzit. Văprevin ca-mi chem oamenii. de frică . . — Hei. ră spunse d'Artagnan. —Ş i eu o să -i chem pe ai mei. — Pă i. plecă m! Tustrei se aruncarăpe cai. O luminăca de fulger zvîcni în lungul drumului ş i în aceeaş i clip ă că lă re ţ ii auzirăgloanţ ele ş uierînd ş i pierzîndu-se în aer. fă r ăs ăspunănimic. ş ti ţ i asta? — Cu atît mai bine. domnule. ameninţ ăintendentul. Mouston? — Da. tic ă losule? se ră sti d'Artagnan. Ş i tustrei o pornirăca vîntul. dacăsco ţ i un cuvînt î ţ i zbor creierii. Tovară ş ii să i apă rurăîntr-o clipă ş i fă curăla fel. bîigui intendentul. Intendentul dă du săse r ă stească . vă zîndu-ş i de treabă . Ascultă . —Ş i tu. spuse'd'Artagnan. Un soi de intendent se ivi din casăchiar în clipa cînd d'Artagnan ş i tovară ş ii s ă i puneau ş eile pe cai. Ă ş tia au sătragădupănoi. — Dragăprietene. nici nu se gîndea să asculte. Veni ţ i încoace. — Gata. — Vreau săcumpă r caii ă ş tia. Omul se întoarse nedumerit. spuse d'Artagnan. Ş i puse mîna pe calul aflat lîngăel. — Bă gaţ i de seamăsănu văomorî ţ i caii! strig ăd'Artagnan cu un hohot de rîs. — Hei. — Foc! ţ ipăintendentul drept ră spuns. ă ş tia-s caii domnului de Montbazon. Caii au gonit ş ase leghe ş i abia adineauri am scos ş eile de pe ei. zise argatul. zise el argatului. Sînt locotenent în garda de muş chetari a regelui ş i am zece ostaş i care vin dupămine. de ce taci? — Caii nu-s de vînzare. — Dacă -i a ş a. în ş a. — Să riţ i! urlăintendentul în vreme ce argatul alergăîntr-un suflet spre clă direa învecinată . retră gîndu-se pas cu pas ş i încercînd săse strecoare în casă . îi iau singur. — Jumă tate de ceas de odihn ăajunge! rosti d'Artagnan. Au s ăalerge de minune. — Ba da. — Atunci sus. pe care ş i-l puse îndatăsub bra ţ . — Domnule. Porthos? întreabăd'Artagnan. de asta.mai în urmă . dar intendentul. cu armele! — La drum! spuse d'Artagnan. — Atunci. i-auzi cum galopeazăîncoace? Atunci o s ăvedem! Nu se auzea nimic. i-o retez ăd'Artagnan. Argatul strigădupăajutor. nu-i nici o juma' de ceas.

— Eş ti sigur căsîntem pe drumul cel bun. — Parcăs-aude tropotul unei cete de c ă lă re ţ i. — Curaj! I-avem în mîn ă . — Sînt mulţ i. d'Artagnan? întrebă Porthos. — Eş ti cineva dacămai poţ i săvezi ceva pe o noapte ca asta. — Uite-i. — Uite. — Aş i. — Le-am vă zut ş i eu. zise d'Artagnan. mormă i Porthos. —Ş i? Ş i doamna de Montbazon e amanta domnului de Beaufort. Uite căaş a-s eu. ci ei pe noi. eş ti o minte p ă trunză toare. — Înş euat. ş i? — Ei. domnul de Morttbazon e soţ ul doamnei de Montbazon. vezi? strigăd'Artagnan. întă ri Mousqueton. jumă tate în glumă . Pe vremea lui Richelieu se tră gea mai bine. ei sînt. — Hait! Ce vă d colo jos? glă sui d'Artagnan. ş i-acum măsupă răş oldul drept.— Trag ca niş te lachei! pufni Porthos. Iar noi gonim pe urmele prinţ ului cu caii pe care abia i-a pă ră sit. — Cu neputinţ ă . Ea s-a îngrijit de cai de schimb. — Pe naiba! N-ai auzit? — Ce? — Căă ş tia-s caii domnului de Montbazon? — Ei. zise Porthos. dupăun mic ocol. — Asta-i sigur. ori nu? — Înş euat. . într-adevă r. — Eh! fă cu Porthos. — Aha! Oare i-am prins din urmă ? — Bun! Un cal mort! vesti d'Artagnan. domnule. — Dar dacăsînt mulţ i. întorcîndu-ş i fugarul pe drum. chibzui Mousqueton. pe moarte. — Întocmai. pricep! se dumiri Porthos. fiindcă -i urmă rim. — Mort? — Nu. Ţ i-aduci aminte de drumul de drumul de la Crèvecoeur. Se pare căş i ai lor au ajuns la capă tul puterilor. — Aha. Ne cred mai puternici. Caii erau albi de spum ăş i sîngele le ş iroia pe pîntece. de unde! i-o întoarse d'Artagnan. Gonirăastfel cam vreun ceas. întă ri Porthos. Mousqueton? — Ah. — Dragul meu Porthos. — Încăun cal! le dă du Porthos de ş tire. aplecat pe coama calului. — Atunci e altceva. Au săse înfrico ş eze ş i-au săse risipească . se cheam ăcănu noi iavem în mînăpe ei. — Niş te scîntei. jumă tate în serios.

Încăun pas ş i sînteţ i morţ i. — Ei bine? întreabăPorthos. De astădatăle-am vă zut ş i eu. care.. furioş i de durere ş i de îndemnul pintenilor. încît într-o clip ăerau peste duş mani. Aida-de! Am mai vă zut noi altele ş i mai ş i! La aceste cuvinte. — Cu atît mai ră u pentru cei care vin. Deodată . se auzi doar zgomotul spadelor smucite din teacăş iţ ă că nitul pistoalelor pe care cele douăumbre le încă rcau. cele dou ăumbre le aţ inurăcalea ş i lică rirea stelelor fă cu săsclipeascăţ evile aplecate ale pistoalelor. — Oho! exclamăd'Artagnan. . Ş i porni mai departe. crescînd cu fiecare clip ă . Ră sun ăun alt treilea foc. îndeplinea porunca stă pînului. — Înainte. În cinci minute o săne distră m. — Aida-de! pufni Porthos aproape sufocat de praf ş i mestecînd frîul în gură .ş i pe mă surăce creş teau. că pă tau înfă ţ iş area a doi că lă reţ i. Ia ascultă . spuse d'Artagnan. Uite-i căvin spre noi.— Da. care ş i reîncepuse urmă rirea. Dar tu? — Eu doar l-am ră sturnat de pe cal. iar niş te scîntei. se rostogoli de pe cal la vreo zece paş i. XXVIII ÎNTÎLNIREA Gonirăastfel încăvreo zece minute. Douăfocuri de pistol r ă spunserăla aceastăameninţ are. — Care eş ti acolo? se r ă sti o voce tă ioas ă . în mijlocul că ruia începea s ăse desluş eascăo masăcompactăş i mai neagrădecît restul orizontului. — Înapoi! izbucni d'Artagnan. Cît despre Porthos. el îş i izbi adversarul atît de nă prasnic. Se auzi o împuş că tură : era Mousqueton. tras de foarte aproape de c ă tre d'Artagnan. ală turi de prietenul să u.. Altfel sînteţ i morţ i. scoţ înd pistolul o dată cu d'Artagnan ş i încă rcîndu-l în grabăş i el. încît. — Care eş ti acolo? strigăvocea pentru a doua oară . — Ia frîul în dinţ i. — I-am sfă rîmat ţ easta. din fugă . spuse Porthos. Caii. Cei trei că lă reţ i avîntaţ i în goanănu se oprirăş i nici nu ră spunseră . ieş indu-le înainte. dar cei doi se nă pustirăcu atîta repeziciune înainte. zburau pe drumul întunecat. zise Porthos. aş a cum calul mesteca ză bala. Se avîntarădin nou în goană . zise d'Artagnan. — Dă -i gata tu. înainte! îi îmboldi d'Artagnan cu vocea lui ră sună toare. ş i potrivnicul să u se pră vă li la pă mînt. douăpuncte negre se desprinserădin întuneric. Porthos înţ elese ş i duse mîna stîngăla coburi. de ş i acesta abă tu lovitura. Mousqueton! strigăPorthos.

oprindu-se în loc. am cîş tigat prima partidă . Într-adevă r. al ţ i doi că lă re ţ i se apropiau cu repeziciune. Într-adevă r. — Pă zea! strig ăd'Artagnan. Taman în ş oldul cel ă lalt. — Bravo.— Dă -i înainte! se bucurăd'Artagnan. Într-adevă r. r ă spunse Porthos. Porthos î ş i încă rcase din nou pistolul. — Aha! îl vesti Porthos. — La o parte! strigăel cel dintîi. — Cred căn-am atins decît calul. Porthos zise el. apoi scoase un horcă it ş i se întinse la pă mînt. d'Artagnan nu mai aş teaptăsăi se spun ăceva. Primise în piept glonţ ul celui dintîi duş man care se nă pustise asupra lui d'Artagnan. — Cum naiba se face căduci doi cai dup ătine? se minună d'Artagnan. Mousqueton scoase un strigă t de durere. La o parte! — Ce vreţ i? întrebăo voce. vesti Mousqueton. ţ ineam caii de frîu. — Ce vrei. — Pe toţ i dracii! Auzi. — Domnul vrea un cal? întrebăMousqueton. Merge bine treaba. îns ănici nu mai apucă săo mai scoatădin teacă . căPorthos fi pocni cumplit în cap cu mînerul . se ridică . Asta-i perechea glonţ ului primit pe drumul de la Amiens! Porthos se întoarse ca un leu. Uite căş i alţ ii vor săse prindă -n horă . ce are calul meu? — Cade. dacăvreau! se înfurie d'Artagnan. — Hei. rosti Porthos. nă pustindu-se asupra c ă lă re ţ ului ră mas pe jos ş i care tocmai dă dea sătrag ăspada. — Iată -l! spuse Mousqueton. al ţ i doi că lă re ţ i se desprinserădin grup ş i înaintau cu repeziciune. domnule. la naiba. asta o săţ in ăaş a pînămîine dimineaţ ă ? bombă ni Porthos. să rind pe unul dintre ei. L-ai doborît. De astădată . — Stă pînii lor sînt morţ i. aş a cănu-ţ i face inimărea dacămai dai greş . mi se pare. Mi-am zis căs-ar putea săne prindăbine ş i i-am luat cu mine. — De ce nu i-ai venit de hac ca ş i primului? — N-aveam mîinile libere. Hei. — Oh. Uite al ţ i doi. domnule. Cel pe care l-aţ i doborit la pă mînt. D'Artagnan întoarse capul ş i-l vă zu pe Porthos lîng ăel. Bufni o împuş că tură . — Pă i ce. dragul meu! Nu nimereş ti întodeauna ţ inta. dar îndatăsfîrş i într-un geamă t: d'Artagnan îl str ă spunsese cu spada pe nes ă buitul c ă ruia îi ardea de rîs. Un hohot de rîs se auzi drept ră spuns. domnule! se vă ică ri el. calul lui d'Artagnan se poticni ş i că zu în genunchi. În vremea asta. În acelaş i timp r ă sunar ădouăîmpuş că turi ca una singură : erau Porthos ş i potrivnicul să u care tr ă geau unul asupra celuilalt. săle aţ in ădin nou cafea. Mu ş chetarul începu săblesteme de se cutremura cerul. — Îl vrem pe domnul de Beaufort! izbucnirăîntr-un glas Porthos ş i d'Artagnan.

care pă rea c ăiese dintr-un nor. D'Artagnan îş i atac ăpotrivnicul cu înverş unare din prima clipă . Ce facem. încît el se pră buş i ca un bou sub m ă ciuca mă celarului. fie! zise d'Artagnan. vedem noi dacănumele regelui nu deschide orice cale! i-o retezăd'Artagnan. cu un pistol în fiecare mînă . — O săvedem! zise aceeaş i voce. D'Artagnan vă zu îndreptîndu-se spre el ţ eava unei muschete. Porthos. — În numele regelui. numai căde data asta întîlni o spadă ş i un braţ care îl cam puserăpe gînduri. se trase un pas înapoi. Mousqueton. Asta-mi convine de minune. încotro? zise aceea ş i voce. — Bine.spadei. st ă tea îngenuncheat în spatele calului să u. care se zbă tea în spasmele morţ ii. domnule. Trage spada. Ă sta-i mă cel de cai ş i nu o luptăb ă rbă teasc ă . — Vrei sa lupţ i cu spada. — Regele n-are nici un amestec aici! ripostăo voce sumbrăş i ră sună toare. Afarăde asta. d'Artagnan angajăspada în garda-i favorită . a că rui spadăză ng ă ni încruci ş îndu-se cu a sa. faceţ i loc sătrecem! strigăd'Artagnan. se lă săsăalunece la pă mînt. că ci că lă reţ ul venea învă luit într-un vîrtej de praf. gemînd. la oblîncul noului să u cal atîrna o flintă . Că lă re ţ ii erau la vreo dou ă zeci de paş i de ei. trage spada! Ş i că lă re ţ ul să ri îndatădin ş a. — Atacă m! îi întă ri Porthos hotă rîrea. cu pumnul ferit înă untru. — La dracu! se ră sti d'Artagnan. În acest timp. se arunc ăîntr-o parte. D'Artagnan sim ţ i cum se pră bu ş eş te sub el ş i. d'Artagnan ajunse lîngăpotrivnicul să u. Cu îndemînarea-i obi ş nuită . aş a cum avea obiceiul. cu sprinteneala-i nemaipomenită . potrivnicul . — Bun! N-aveţ i grijă . îş i ridic ăiute calul în douăpicioare. cu un geamă t adînc. Lupta începu. glon ţ ul tras de potrivnicul lui Porthos stră punse gîtul calului. o s ăajunge ţ i. Din douăsă rituri. — Aida-de! fă cu batjocoritor aceea ş i voce ră sun ă toare. fiindcărana nu-i mai îngă duia săse ţ in ăîn ş a. Glonţ ul nimeri calul drept în pîntece. d'Artagnan se oprise în loc ş i îş i încă rcase pistolul. Douăfocuri de pistol r ă sunarăaproape în aceeaş i clipă . Silit de douăori săschimbe garda ş i sălupte cu garda în afar ă . Glonţ ul lui d'Artagnan zburăpă lă ria duş manului să u. care se pră bu ş iţ eap ă n sub el. celă lalt de potrivnicul lui Porthos. — Văîntreb pentru ultima oară . unul tras de d'Artagnan. Ş i înfipserăpintenii în coastele cailor. nu mai avu ră gazul săduca mîna la coburi ş i amintindu-ş i de un sfat pe care i-l dă duse cîndva Athos. a ş teptă m sau atacă m noi? — Atacă m! hotă rî d'Artagnan. De îndatăce ză ri că lă re ţ ii apropiindu-se. — Iată -mă ! spuse Porthos.

un mare numă r de că lă re ţ i îi înconjura. Porthos trase: o fulgerare luminăcîmpul de lupt ă . sălupte corp la corp. ce voi spune cardinalului? — Îi vei spune. — Athos! zise d'Artagnan. — Athos. — D'Artagnan! zise Athos. Aramis puse pistolul în coburi ş i vîrî spada în teacă . — Aramis. la rîndul lor se traserăun pas înapoi. spuse Athos. mînui spada cu o rara iscusinţ ă . dac ăaveţ i cumva vreo îndoială . potrivnicul să u să ri înapoi ş i. D'Artagnan ş i Porthos se uitarăîn jurul lor: într-adevă r. — Ia seama! strigăPorthos în clipa aceea adversarului să u. căa trimis împotrivă -mi singurii doi b ă rbaţ i capabili săînfrunte patru. — Prinţ ul! rostirăîntr-un glas Athos ş i Aramis. Aş adar tu îl aperi? Ş i eu care am jurat să -l aduc mort sau viu! Ah. Ş i aruncăpistolul din mînă . împotriva contelui de La Fère ş i a cavalerului d'Herblay. d'Artagnan cuget ăcăera timpul săse foloseascăde lovitura-i favorită . Auzindu-l. — Pe toţ i dracii exclam ăel cu accentu-i gascon. strigăAthos. ră spunse o voce care domina întreg cîmpul de luptă . atacînd cu iuţ eala fulgerului ş i cu o forţ ăpe care o credea de neînvins. vai mie! Vai mie! se tîngui d'Artagnan. — Oh. La aceastăluminăceilalţ i doi luptă tori dă durăfiecare cîte un strig ă t. domnilor. — Priviţ i în jur. dacăprin moartea mea îţ i salvezi onoarea. A ş a îi zicea el odinioarăîn clipele de duioş ie. Spadele scoteau scîntei. dupăo clip ă . d'Artagnan se avîntăînainte. Athos ridicăspada.să u nu se clinti din loc. gră bindu-se săfacă loc domnului de Beaufort. întinzîndu-i mîna lui d'Artagnan. Am dou ă pistoale încă rcate. frîngîndu-ş i mîinile. . d'Artagnan o coborî pe a sa. Lovitura fu parată . descoperindu-ş i pieptul. Două -trei lovituri schimbate dintr-o parte ş i din cealalt ăr ă maseră fă r ănici un rezultat. Nu existădecît un om pe lume care putea sămăoprească . în timp ce d'Artagnan ş i Porthos. zise domnul de Beaufort. nu trage! — Ah! Tu eş ti Aramis? fă cu Porthos. d'Artagnan stă tea gata s ăse apere. domnule. rosti d'Artagnan.ş i soarta mi-a scos în cale tocmai pe omul acesta! Oh. — Un temei în plus ca sătragi cel dintîi! ră spunse acesta. ş i sănu se dea bă tuţ i decît în faţ aa cinzeci de oameni. sînt dezonorat! — Ucide-m ă . se sili sădesluş eascăprin întuneric chipul lui d'Artangan. — Cincizeci de cavaleri! murmurăd'Artagnan ş i Porthos. de la egal la egal. Temîndu-se de un vicleş ug. luptînd iară ş i cu garda preferat ă . întinzînd înainte capul descoperit. În cele din urm ă . — Fiul meu! glă sui Athos.

iată -ne du ş mani! oftăPorthos. — Prieteni. dar încănu ne-am declarat r ă zboi. Aramis să ri din ş aş i se apropie de Porthos. rosti el. Doamne. ră spunse prin ţ ul. O ultimăîntîlnire între noi e imperios necesar ă . monseniore. înseamnă căaş a i-a îndemnat conş tinţ a. Cîţ iva dintre oamenii domnului de Beaufort fă curăo miş care spre ei. rosti d'Artagnan cu mîndrie. continuăAthos. zise Athos. domnilor. Nu se fac asemenea propuneri unor astfel de oameni. sîntem despă rţ iţ i. ş i inima mea sîngerează . ş i poate căvom g ă si o cale de înţ elegere. domnilor! porunci el oamenilor să i. — Cît despre mine. interveni Athos. Depă rtaţ i-vă . ca ş i cum mi-aţ i fi stră puns-o cu spada. am crezut căsînteţ i două zeci ş i am venit încoace cu to ţ i cei ce măînsoţ eau. care se apleacădin scă ri spre el ş i că ruia îi ş opti ceva. Porunca fu îndeplinităpe dată . Tuspatru se vă zurălaolaltă . Dar nu eraţ i decît doi. în timp ce Athos se apropie de d'Artagnan. Dar. domnilor. iatămarele. — Întocmai. conte. — Acum. Dacăs-au al ă turat taberei lui Mazarin. d' Herblay. — Atunci. — Cum doreş ti. Oare văpare ră uş i acum cănu ne-aţ i vă rsat sîngele? — Nu. — Ei bine. Ah. nimic n-o săne mai izbutească ! — Oh. — Eu o primesc. iar d'Artagnan ş i Porthos se pomeniră în mijlocul unui cerc imens. vorbi Athos. — Haide. săhotă rîm un loc de întîlnire. sînteţ i liberi. continuădomnul de Beaufort. — Spadele noastre?! se dezmetici d'Artagnan. aş a cum singur aţ i spus. dupăcum pe noi ne-a îndemnat săne ală tură m domnului de Beaufort. Î ţ i sînt prea îndatorat ca s ă ţ i refuz prima rugă minte. doi care fac cît două zeci. totul s-a sfirş it! suspinăPorthos. adeveri Athos. — E dureros. — Tă cere. Da. Porthos înclinădin cap în semn de încuviinţ are. spuse Aramis. iată tristul adevă r. Ş i se apropie de prinţ . Spadele noastre?! Niciodată ! — Niciodată ! i se ală turăş i Porthos. Îmi pare ră u săv ă d căsîntem unii împotriva celorlalţ i. eu o cer. Un loc la îndemîna tuturor. d'Herblay! interveni Athos. Vreau săvăspun două cuvinte. spadele dumneavoastră ! rosti prinţ ul. La dracu. monseniore. spuse d'Artagnan. — Deocamdată . Athos se uitălung la amîndoi ş i le luămînile într-ale sale. cine-ar fi crezut una ca asta?! D'Artagnan suspinăadînc fă r ăs ăscoatăo vorbă . Ş i la aceastăultim ăîntîlnire a noastrăsălimpezim pe . să tul sătot fug ş i dornic sătrag ş i eu spada. Domnule d'Artagnan ş i domnule du Vallon. zise Aramis.— Auzind zgomotul luptei. îmi pare ră u căne aflam în tabere potrivnice. atunci treceţ i de partea noastră . ridicînd capul. noi care am fost întotdeauna atît de uniţ i. desc ă lecăş i vino încoace. — O clipă .

Zicînd acestea. D'Artagnan ş i Porthos r ă maserăsinguri în mijlocul drumului. Da. — La ce oră ? — La zece seara văconvine? — De minune. domnilor? întrebădomnul de Beaufort. tu ai dreptate. — Piaţ a Regală . dar onoarea noastră . mare nenorocire s-a abă tut asupra noastră . cănu sînt prea b ă trîn pentru a fi un om de acţ iune. onoarea noastrăde soldaţ i e pierdută . cănoi doi am încruciş at spadele unul împotriva celuilalt. dă du pinteni calului ş i o porni în goană . — De aici. Aramis! — Haidem ş i noi. se auzi o voce. Săne întoarcem acoperiţ i de ruş ine în faţ a cardinalului! —Ş i mai ales să -i spuneţ i. urmat de întreaga escortă . Îţ i jur. prieteni. D'Artagnan recunoscu vocea lui Rochefort. sînteţ i de pă rerea mea? întrebăAthos. Athos ş i Aramis schimbarăo privire între ei. din cap. Crezuserăcăera Mousqueton ş i se apropiară . zise Athos. fie! zise Athos. — Ei. Cu bine. în vreme ce eu nu măgîndesc decît la un singur lucru. — D'Artagnan. un om ţ inea doi cai de frîu. — Săda ţ i mă rturie căam fă cut tot ce ne-a stat în puteri. lîngăParis. dacănu aveţ i nimic împotrivă . mădoare căte gîndeş ti la asta. care pieri în noapte dimpreun ăcu tropotitul cailor. — Văpot fi de folos cu ceva.deplin poziţ ia unora ş i a celorlal ţ i. precum ş i purtarea pe care trebuie să o avem unii faţ ăde alţ ii. — La Paris? — Da. Grimaud? . —Ş i cînd anume? — Mîine seară . — Prin urmare. Porthos! oftăd'Artagnan. anume. clă tinăel. În ce ne priveş te pe noi. curînd ne vom revedea. domnilor. — Vai! murmurăd'Artagnan. ş i locul întîlnirii? — Piaţ a Regal ăvăconvine? întrebăd'Artagnan. — Văreîntoarceţ i pînăatunci? — Da. — Ce vă d? strigăd'Artagnan. monseniore. sper. domnul de Beaufort le fă cu cu mîna în chip de salut. — Fiţ i liniş tiţ i în aceastăprivin ţ ă . Ceva mai încolo de ei. rosti Athos cu gravitate. — Bine! rostirăceilal ţ i trei. îndurerat. va ieş i pacea sau ră zboiul. ori poate chiar la Paris. Tu eş ti. da. va fi salvată . ş i atunci văveţ i putea lua revanş a. — În totul. Haidem. Aramis dă du a încuviinţ are din cap.

Dupa vreo trei ceasuri. se poate săspuneţ i una ca asta? — De mers. Cît despre d'Artagnan ş i Porthos. dragul meu Mouston? — Mouston! repetăGrimaud. Ş i se aruncăpe cal. — Nu. a ş a cum promisese. colbuit din cap pînăîn picioare: era un om de-al prin ţ ului de Beaufort. Cardinalul citi scrisoarea de două -trei ori.— Grimaud! exclam ăPorthos. Noi trebuie totuş i săajungem la Paris. — Da. Mazarin petrecu o noapte cumplităcînd primi scrisoarea prin care prinţ ul îi dă dea de ş tire căse aflăîn libertate ş i căva porni împotriva lui un ră zboi nimicitor. domnule. — Ce-i asta? întrebăd'Artagnan. în Flandra. — Ce-i de fă cut? mormă i d'Artagnan. — Îţ i mul ţ umesc. — Straş nic! se bucurăPorthos. Mi-era team ăc ăvoi fi nevoit s ăfac drumul pe jos. Îţ i pă ră seş ti stă pînul? — Da. apoi o îndoi ş i o puse în buzunar. se afla mă rturia celor să vîrş ite de Porthos ş i d'Artagnan. ş i un fel de umbrăse ridicăpe marginea drumului. Athos! murmurăd'Artagnan. chiar eu sînt. bunul meu Grimaud. domnule nu cred: dar am o ranăcare măsupă ră . Tu te gîndeş ti la toate. holbînd ochii. zise Grimaud. pe care îl îndr ă gea mult. — Ei. furăajunş i din urmăde un soi de curier. tu unde te duci? întrebăd'Artagnan. — Athos. domnule. Porthos alergăspre Mousqueton. Grimaud să ri la p ă mînt ş i-l sprijini pe vechiul să u prieten. scînci un glas. ei îş i continuarăîn tă cere drumul spre Paris. spuse Grimaud. — E Mousqueton! zise Porthos. Merserăun timp în t ă cere spre Paris. — Domnul conte de La Fère. — Poţ i săîncaleci? — Oh. cînd deodatăauzirăni ş te gemete venind parcădin ş anţ ul de pe marginea drumului. — Eş ti ră nit ră u. unde. deş i nu te prea dumireai dacălacrimile acestea mă rturisesc bucuria revederii sau durerea ră nii din ş old. care se afl ăsub arme. — Ai cui sînt caii? întrebăd'Artagnan. Acesta le fă cu un semn cănu se înş al ă . — Am eu grijăde Mousqueton. . Măduc să -l întîlnesc pe vicontele de Bragelonne. care ducea cardinalului o scrisoare. D'Artagnan se ş i afla în ş a. Grimaud. — Cine ni i-a dat? întrebăş i Porthos. Eş ti un adevă rat gentilom. poţ i sămergi? — Am săîncerc pînăla prima casă . care îl primi cu lacrimi în ochi.

Eu am ridicat din umeri ş i i-am spus: „Ei bine. pe legea mea! Ză u. dracu nu mi se pare chiar atît de negru. Ră spunsul i-a plă cut. — Ia zi. povesteş te-mi totul amă nunţ it. dragul meu!" „Nu sînt gascon decît atunci cînd izbutesc. un pahar! Bă iatul care ră spundea la acest nume frumos aduse un pahar ş i d'Artagnan se aş ezăal ă turi de prietenul să u. care se întorcea cu o mutra lungăş i plouatăde la Palatul Cardinal. înţ elegi. — Ai dreptate. fiindcădacăn-ar fi ră mas în urmăş i dacăar fi fă cut fiecare cît dumneata ş i prietenul dumitale. Gimblou. nu puteam să -i povestesc amă nuntele fă r ăs ăpomenesc de prietenii noş tri. întunericul nop ţ ii. monseniore". nu noi am fost cei mai tari. Porthos. mormă i Porthos. Am intrat ş i el s-a uitat chiorîşla mine. ş i care nu era altul decît consilierul Broussel. stînd în curtea hanului „La Că priţ a" ş i adresînduse lui d'Artagnan. atunci ţ i-ai fi ţ inut cuvîntul ş i mi l-ai fi adus aici. XXIX PATRU VECHI PRIETENI SE PREGĂ TESC SĂSE ÎNTÎLNEASC Ă — Ei! fă cu Porthos. Porthos? — Uită -te ş i tu: moi un pesmet într-un pahar cu vin spaniol. Dar eu te credeam gascon. m ăslujeş te chiar ş i atunci cînd e neîndemînatic. „Aha! a continuat cardinalul. — Pe toţ i dracii! — „Monseniore. scîrboas ăjavrămai e omul ă sta! Dar ce mă nînci acolo. Adevă ra ţ i . Hotă rît. zic. cum a fost? — La naiba. nu era chip s-o scalzi. că ci a început sărîdă . zice. Făla fel ca mine. o sămă înveţ e sădau cai din cei mai buni gă rzilor mele. Doamne. Totul e felul cum ţ i se vorbeş te. Te-a primit ră u. nu. i-am ră spuns. ş tiu asta. Cardinalul se gîndea la omul pe care d'Artagnan îl trîntise la pă mînt în dreptul cimitirului Sfîntul Ioan. e că . „Asta." — Hm. E de necrezut cît vin înghit biscuiţ ii ă ş tia! se întrerupse d'Artagnan. gasconul se dovedeş te un om preţ ios. dar asta." „Mda. urm ă rindu-l. monseniore". ş i din cealaltă . de vreme ce domnul de Beaufort i-a scă pat lui d'Artagnan. n-a împiedicat un schimb de focuri. monseniore. dupăcîte am auzit." „Da." „Adică . ş i ca săle dau în vileag numele însemna pierzania lor. muş chetarul cel puţ in l-a zdrobit cu calul pe Broussel.— Ceea ce măconsoleaz ă . bravul meu d'Artagnan? — Da." Pricepi. ei erau cincizeci ş i noi eram doi. mort sau viu. la Paris. s-au irosit vreo cîteva încă rcaturi de pulbere ş i din-tr-o parte." „Da." „Ş i spadele au vă zut lumina zilei? a adă ugat el. zise el. dragul meu. — Ei. zice.

adă ugînd înc ăo sut ăcincizeci pentru Phébus. G ă sesc căs-a purtat cum se cuvine. tică losul.. nici o lă scaie mai mult! —Ş i ai banii la tine? — Uite-i. Din nenorocire. ţ i-ar spune preţ ul pînăla ultimul b ă nuţ . la naiba! La cît le socoteş ti? — Săzicem o sut ăde pistoli toate trei. — N-are a face. destul de mulţ umit. care mi-am abă tut calul într-o parte. — La naiba! Se pare căi-am strivit un consilier din Parlament. spuse d'Artagnan. monseniore". însămai sînt harnaş amentele. cred socoteala încheiată . e niţ el cam mult ş i dacăse pricepea la cai. — Tocmai dă deam săplec. Aflăc ă -l stînjenea. Mai r ă mîn trei sute . care anume? întrebăPorthos. dacăn-a dat ortul. — O mie de pistoli? — O mie de pistoli în cap. Porthos? — Oh. — Cum se cuvine?! Faţ ăde niş te oameni care nu numai căş i-au pus pielea în joc. „Cît valorau?" — Tii. „Aţ i pierdut trei cai?" m-a întrebat. — Fie. Spune tu. nu l-am strivit de tot ş i se pare căse va înzdr ă veni ş i-o să -l stînjeneascăş i de acum înainte. — Eh. A avut o tresă rire grozavăş i s-a uitat ţ intăla mine. Oho. ar fi trebuit săse tocmească . că rpă nosul. ceea ce ce dovedea preţ uirea de care se bucura d'Artagnan la han. — Ar fi trebuit sămără spl ă tescăpentru povestea asta cu consilierul. fă cu Porthos. dacăbietul Mousqueton ar fi aici. Sticla fu adusăîn mare grabă . M-am uitat ş i eu la el. — Pe legea mea. sănu mai vorbim. ţ opîrlanul! — Pai de. i-am ră spuns. domnul de Richelieu ar fi spus: „Cinci sute de scuzi pentru consilier!" În sfîrş it. — O mie de pistoli! exclamăPorthos. — Ia te uită !Ş i eu. ca sănu dea peste el! Ră mîne pentru altădată . a scotocit într-un scrin ş i a scos la iveal ăbilete ale bă ncii din Lyon. prietene. atunci a înţ eles. — Da. dragul meu. o sutăde pistoli.. Cît fă ceau caii t ă i. cînd m-a chemat din nou. — „O mie de pistoli". dar i-au adus ş i un mare serviciu? — Un mare serviciu.. rosti Porthos. Cam cît? — Vulcan ş i Bayard m-au costat fiecare aproape dou ăsute de pistoli ş i. — Aş a e. — Bunătreab ă . — Cum. — Se cheamăcămai ră mîn patru sute cincizeci de pistoli. mai adu o sticlă ... „Întocmai. Destul de frumos din partea lui. zise Porthos. omuleţ ul ala negricios pe care l-ai c ă lcat în dreptul cimitirului Sfintul Ioan? — Întocmai. conveni d'Artagnan.. era cît pe ce săo fac ă .bureţ i! Gimblou. ză u! zise Porthos.

mă rturisindu-i căMazarin nici n-a amintit despre el. cu un gest de neră bdare. adeveri d'Artagnan.. Ba da. ispră veş te! izbucni d'Artagnan. — Întocmai. întorcîndu-ş i teancul de bani. D'Artagnan tresă ri.cicizeci de pistoli. — Să -i împarţ im. Au săne socoteascăni ş te frico ş i. Nu merg la întîlnire. — Ah. Porthos. d'Artagnan?! îl mustrăPorthos. Tot se mai gîndeş te săm ăfacăbaron. cum poţ i săcrezi una ca asta. — Bun! se bucurăPorthos. Porthos înclinăcapul în semn de încuvin ţ are. — De Aramis. La ce ne-ar folosi să mergem la întîlnire ş i săafl ă m azi altceva? — Oare te temi cu adevă rat? spuse Porthos. da. mătem. A bă tut de nouăş i la zece. Ş tiu asta. prietene! Dupăce-ai înfruntat cincizeci de duş mani pe drumul cel mare. N-ai încotro. —Ş i pentru ce? întrebăPorthos. de ieri încoace tocmai de-asta sînt atît de posac. dar că uta un pretext sănu se ducăla întîlnire. ş i săîmpar ţ im restul de trei sute. avem întîlnire în Piaţ a Regală . n-ai uitat. da. Nici nu poţ i să -ţ i . — Ce-a spus? se repezi Porthos. murmurăd'Artagnan. Nu-mi mai aduce aminte. A spus aş a: „Cît despre prietenul dumitale. dă -i de ş tire căpoate sădoarmă liniş tit". ş i asta de cînd e abate. Dar ia spune. nici celă lalt nu se poate spune ca ieş it învingă tor.. — Totuş i. — Trebuie sămergem. e limpede ca lumina zilei. Eu mai aveam un pistol încă rcat în mînăş i voi doi stă teaţ i faţ ă -n fa ţ ă . stă rui Porthos. orologiul bisericii din vecină tate b ă tu de nouăori. Era adevă rat. a spus. — Ce? — De mine n-a pomenit deloc? — A. Numai c ăei au trecut în tabă ra prin ţ ilor fă răsăne prevină . — Pentru că -mi face ră u să -i revă d pe ace ş ti doi oameni din pricina că rora am dat greşîn acţ iunea noastră . ba da! exclamăd'Artagnan. Abia ieri am descoperit adev ă rul. D'Artagnan nu-l credea în stare pe Athos de vreun vicleş ug. — Eh! mormă i Porthos. spuse Porthos. zise d'Artagnan. vom înfrunta ş i doi prieteni în Piaţ a Regală . nici unul. da! zise Porthos. Ei. Athos ş i Aramis au jucat un joc care măneliniş teş te. — Ai ră bdare. — Săd ă m hangiţ ei cincizeci de pistoli pentu gă zduire. cu spadele trase. — Uite ce. — Da.. — Proastăafacere! mormă i d'Artagnan.. Dar dacăîntîlnirea asta ascunde ceva? — O. care se temea s ănu-ş i descurajeze prietenul.. vreau să -mi aduc aminte chiar cuvintele lui. hotă rî mîndrul senior de Bracieux. În clipa aceea.

Dac ăn-am merge. — Nu mămai mirăc ăMazarin ar fi fost tare bucuros să -l fi omorît de-a binelea pe consilier. că ci poporul l-a purtat acasăpe braţ e. — La rîndul să u. atîta vreme cît vei fi bogat. ş opti d'Artagnan că tre Porthos. ne înarmă mş i-l luă mş i pe Planchet cu flinta lui. În ochii lui sîntem o piedic ăpe drumul ce trebuie să -l ducăla o episcopie ş i nu l-ar supă ra.. dragul meu. Planchet! strig ăd'Artagnan. — O. casa lui e plinăde lume. — Aş a căînţ elegeţ i. Vîntul Frondei azi în zori Se stîrni ca din senin. Dac ămi-aţ i cere să -mi iau flinta pentru vreo treabăasemă nă toare aceleia pusăla cale împotriva . c ăau vrut să -l omoare pe preabunul consilier Broussel.închipui.. Planchet se ivi numaidecît. Da. pă rintele poporului? — Ză u? f ă cu d'Artagnan. numai căa fost ră zbunat cum se cuvine. ai dreptate. — Nu cred! De vreme ce ne-a avut în mînăş i ne-a l ă sat să -i scă pă m! De altfel.. din partea lui Aramis e altceva.. cînd o săvrea. săne înlă ture. Porthos. ei ar spune căne-a fost frică . sfaturilor egoiste. Doamna de Chevreuse ş i doamna de Vendôme ş i-au mă rturisit dorinţ a să -l viziteze. Hei. urmăPlanchet. dacăbietul Mousqueton ar fi aici! Iatăun om care nu m ăva p ă ră si niciodată . Nu te mai poţ i bizui nici pe prieteni. dar săne înarmă m. De ieri. din pricinăc ăpornirile cinstite ale tinereţ ii au dispă rut. domnul de Beaufort ar putea săpunămîna pe noi. — Da. cît s-a schimbat. domnul de Longueville ş i prinţ ul de Conti au trecut să -l vadă . — Porunceş te săse punăş aua pe cai ş i ia-ţ i flinta! — Domnule. Nu m-ar mira. poate. — La toţ i dracii cu ră zboaiele civile! zise Porthos. — Ei bine. domnule.. — Planchet e partizan de-al Frondei îl încunoş tinţ ăd'Artagnan. Eh. sămergem la întîlnire. Vicarul.. Planchet începu săfredoneze: Vîntul Frondei azi în zori Se stîrni ca din senin ş i mi-l umple de fiori Pe cumş trul Mazarin. rosti d'Artagnan. dragul meu. spuneţ i-mi mai întîi împotriva cui pornim! — Împotriva nimă nui. —Ş tiţ i. săfim prevă ză tori. asta-i din pricinăcăazi nu mai avem două zeci de ani. domnule. E o simplămă surăde prevedere pentru cazul căvom fi atacaţ i. ş i cînd are săvrea acum. nici pe cei care te slujesc. — Da. nu ră zboaiele civile ne dezbină . A. zise Porthos. ca sălase locul ş oaptei intereselor ş i ră bufnirilor ambiţ iei.

n-ar sta de pomană . chiar aş a. Athos ş i Aramis intrau în Paris. dupăcum ne amintim. — Ce tot întrebi atîta de mucosul ă sta? bombă ni Porthos. dragul meu d'Herblay! — Cine îţ i spune căd'Artagnan n-a aruncat vina înfrîngerii lui asupra noastrăş i cănu l-a prevenit pe cardinal? Cine îţ i spune căMazarin n-o săse foloseascăde aceastăîntîlnire ca săpun ămîna pe noi? — Haide. Athos! Aş a-s fă cuţ i oamenii. trebuie săne abatem pe la vreun han. — Friquet? fă cu d'Artagnan. crede-m ă .domnului Broussel. — Acum. — Da. — Oh! Nici pomenealăde aş a ceva.. — Aha.. c ăPorthos ar da vreo mîn ăde ajutor la să vîrş irea unei asemenea infamii? — Între prieteni. Dar cine ţ i-a spus toate amă nuntele astea? — O. ar fi o infamie. Aramis? — CăPiaţ a Regalăe urmarea celor petrecute pe drumul spre Vendômois. domnule. s ăne lă să m pistoalele ş i spadele. — Nu-i cumva copil de cor la Notre-Dame? întrebăd Artagnan.ş i mai cu seamăpazeş te-te tu. — Ce vrei săspui. dragăconte. Mi-a dat odatăni ş te lă muriri preţ ioase ş i-ar putea săfacăla fel ş i altădată —Ţ ie. iar Bazin săle lase ş i el pe-ale lui. Am mai auzit numele ă sta. Tocmai în clipa aceea. Athos îş i încruci ş ăbraţ ele ş i-ş i lă săcapul în piept.. — Hei! spuse d'Artagnan. Bazin îl are sub ocrotirea lui. prin mahalaua Saint-Antoine. — Nu. Friquet mi le-a spus. credeţ i-mă . — De ce? — Fiindcămergem la o întîlnire de r ă zboi. săne schimbă m hainele. Grimaud. — O. ai dreptate. ră mă sese să -l îngrijeascăpe Mousqueton ş i trebuia săplece dupătînă rul viconte de Bragelonne.. Athos. . — Au devenit cei mai primejdioş i duş mani ai no ş tri. În privinţ a asta dă mi voie nu numai sănu-ţ i împă rtă ş esc pă rerea. dintr-o sursăsigură .. — E feciorul slujnicei domnului Broussel. Îi urma doar Bazin. Aramis. — Cum aş a? Prietenii noş tri. Se odihniserăpe drum ş i se gră beau ca sănu lipsească de la întîlnire. Un bă iat de nă dejde care. Săne pă zim. zise Athos. dar între duş mani ar fi un vicleş ug. dragul meu Athos. Ş i bă iat de alergă turăîntr-o cîrciurmăde pe strada Calandre? — Întocmai. care erai cît pe ce să -i omori stă pînul? — Pă i cine o să -i spunăasta? — Ai dreptate. aflat în drum spre armata din Flandra. fii pe pace. ş tiu! exclamăd'Artagnan. la o adică . ş i nimic altceva. — Ce vrei. crezi căd'Artagnan. la o ră zmeriţ ă . ci sămăstră duiesc săo împă rtă ş eş ti tu pe a mea. n-au pururi două zeci de ani.

ci un întreg grup. Ş i îş i continuarădrumul. nu numai pe însuş i contele de La Fère îl tr ă dezi prin această slă biciune. ca ş i cum s-ar fi aş teptat la unul din acele faimoase dueluri încăvii în memoria parizienilor ş i. Cine îţ i spune căaceastăfaimoas ă baronie nu depinde de întrevederea de astă -seară ? Săne luă m mă surile de prevedere. — Grilajul e închis. fa ţ ăde Porthos?! Oh. zise Athos cu vocea-i convingă toare ş i plinăde noble ţ e. Pe sufletul meu. înfă ş ura ţ i în mantii. scrutînd ş i el noaptea. N-ai auzit cum se c ă ina acolo. cred căaici. Dar dacădomnilor le place ră coarea de sub copaci ş i o singură tate de netulburat. îţ i dai seama. În urma lor venea Planchet. Abia ieş irădin strada Pas-de-la-Mule. că ză rirăsub o bolt ă . Erau d'Artagnan ş i Pprthos. poate căbaronia lui depindea de reuş ita acestei acţ iuni. în timp ce Porthos vîrî capul printre douăză brele ale grilajului. Aramis! — Oh! Fii liniş tit. atunci alegeţ i-l singuri. îţ i jur. Vino cum vrei la întîlnire. acel amor propriu care conduce orbeş te acţ iunile lui d'Artagnan. noi avem o scuză . Aramis! urm ă Athos. De altfel. Ceilalţ i le urmarăpilda. — Noi. D Artagnan scormoni cu privirea bezna ce învă luia piaţ a. Aramis. în capul stră zii Sainte-Catherine. în mijlocul drumului? Cît despre Porthos. m ăfaci cel mai nenorocit dintre oameni. A fost înfrînt. Athos! — Dar dacăei vin fă răarme? Ce ruş ine pentru noi. aşfi mai bucuros sămi se smulgăinima din piept. nu numai pe Athos. Nu numai pe un om. dragul meu. — Unde v-ar conveni săstă m de vorbă . — Nu. ar fi locul cel mai potrivit. Dezamă geş ti o inimăcare nu era pe deplin moartăpentru prietenie! Uite. fiindcăn-am săte las. în loc săfie ţ inuţ i de că tre Bazin. unde ne vom simţ i de minune. la grilajul pie ţ ei pustii. Ş i ne-a întîlnit pe noi în cale. a celor care locuiau în Piaţ a Regală . cu flinta la spinare. încît nici de astădatănu va deveni baron. Athos ş i Aramis descă lecară . spuse Aramis. — Dar dacădomnul d'Herblay ar putea că pă ta cheia de la poarta de fier. domnilor. domnilor? glă sui Athos. clă tinînd cu amă ră ciune din cap. care vă zu mai mulţ i trecă tori oprindu-se în loc ş i urmă rindu-i cu privirea. doi cîte doi. te asigur cănu va fi aş a. în pia ţ ă . rosti Athos cu tristeţ e. urma ţ i de valeţ i.Noi am ră nit de moarte. Dînd cu ochii de d'Artagnan ş i Porthos. mai ales. ş i se salutarăcu politeţ e. trei că lă re ţ i. prevenindu-l pe Athos sănu stea atît de . sub care ghiceai de îndatăspadele. o scuză ?! Oare trebuie săprevedem cazul cînd ar fi nevoie de o scuzăfaţ ăde d'Artagnan. D'Artagnan b ă găde seamăcăcei trei cai. aşlua cheia de la palatul Rohan. eu voi merge dezarmat. — Fie aş a cum spui. venim de pe drum ş i sîntem niş te ră zvră tiţ i. Aramis. Atunci porunci lui Planchet săfacăla fel ca Bazin. Aramis. Aramis se depă rta îndată . erau lega ţ i la inelele bolţ ilor. Înaintarăunii în întîmpinarea celorlalţ i. Cît despre mine. — Dacăprefera ţ i un alt loc. că ruia îi aparţ ii ş i care se bi-zuie pe tine.

d'Artagnan î ş i agă ţ ămînerul spadei de poarta de fier ş i fu nevoit să -ş i desfacămantia. unde era mai întuneric. mă rturisi Athos. în clipa de faţ ă . d'Artagnan ş i Porthos. domnule? —Ţ ine. poţ i săjuri dacănu ai de ce? i-o întoarse Aramis. în care fiecare simţ ea din plin . D'Artagnan auzise convorbirea ş i înţ elese totul. În clipa cînd intrăpe poartă . Te încredinţ ez doar c ă . la care d'Artagnan ş i Porthos se a ş ezară . vă d. da. Cei doi valeţ i ră maserăsăaş tepte afară . — Ai vă zut? se întoarse el că tre Porthos. domnii ace ş tia sînt prietenii noş tri. — Atunci săfim cu bă gare de seamă . Athos ş i Aramis ră maserăîn picioare în faţ a lor. Aramis deschise poarta grilajului ş i se dă du la o parte. Ş i intrăal treilea pe poart ă . nu vreţ i săjuraţ i! spunea portarul. desigur. — Ce săvă d? — N-a vrut s ăjure? — Săjure. XXX PIAŢ A REGALĂ Merserăîn tă cere pînăîn mijlocul pie ţ ei. — Da. ca d'Artagnan ş i Porthos săpoatătrece. — Vai.aproape de d'Artagnan ş i Porthos. se înş iruiau bă nci. spuse Aramis. dă du la ivealăpistoalele stră lucitoare. clă tinînd din cap. care tot spunea: — Îmi juraţ i. Athos nu-i slă bea din ochi. se gîndira c ăîntr-un asemenea loc descoperit vor fi lesne vă zuţ iş i atunci se oprir ăsub tei. ce? — Omul îi cerea lui Aramis săjure cănu intră m în Pia ţ a Regalăca să ne batem. încuviinţ arăcu ră cealăAthos. ca ş i cum s-ar fi temut unul de altul. care nu se clintirădin loc. Desfă cîndu-ş i mantia. Se scurse un ră stimp de tă cere. Aramis intrăcel din urmăş i închise poarta dupăel. dar cum în clipa aceea luna tocmai ieş ea dintr-un nor. Aramis bă tu într-adevă r la uş a palatului Rohan ş i se întoarse îndat ă însoţ it de un om. dar cel că ruia i se adresăacest sfat se mulţ umi săzîmbeascădispreţ uitor ş i fă cu un pas că tre vechii să i prieteni. cei patru se oprirălîng ăuna din ele. pă strînd o oarecare depă rtare între ei. punîndu-i un ludovic în palmă . Athos fă cu un semn. zise Aramis. pe care tocmai se ră sfrînse o razăde lună . Din loc în loc. — Eh. — Vezi. — Ah. cu un oftat adînc. —Ş i Aramis n-a vrut săjure? — Nu. punînd mîna pe umă rul lui Athos ş i ară tîndu-i cu cealaltăîntreg arsenalul pe care d'Artagnan îl purta la cing ă toare.

Atîta tot. zise d'Artagnan. Vă zînd căd'Artagnan se ridică .greutatea de a începe vorba. Ei bine. de aceea am îndră znit să amintesc ş i eu despre purtarea dumitale. Sîngele nă vă li în obrajii lui d'Artagnan. nici alţ ii. astfel ca . îi aminti d'Artagnan. zise Aramis. în loc s ă -mi ră spunzi ca unui prieten. sînt sincer! M-ai întrebat ce gîndesc ş i eu îţ i spun. — Nici eu nu vreau altceva. Ş i acum despre dumneata. abate d'Herblay. Sînt sincer. ră spunse Athos. spuse el. m-ai dus de nas ca pe un copil. Nimeni nu lipseş te ş i deci nimeni nu va avea să -ş i fac ăvreo mustrare. — Ascultă . — Domnilor. nu ni le-am împă rtă ş it. vorbindu-i de sus. am rîs cu poft ăgîndindu-măcăsar putea prea bine întîmpla săprimeş ti de la cardinal misiunea sămă arestezi. Erai omul care ap ă ra vreo cauză ? Da. prin prefă că toria de care ai dat dovadăfaţ ăde mine. — D'Artagnan! murmurăAthos. — Mi-ai cerut săfiu sincer. oamenii unei tabere? Aveai secretul tă u. domnule. Cei patru oameni se aflau deci în picioare. ţ i-am înfă ţ iş at unele propuneri pe care le-ai înţ eles.ţ i-am dat de înţ eles. atîta tot. ai venit astă -searăaici furios de cele petrecute ieri. Ai venit la mine cu anumite propuneri. mai bine să vorbim cu inima deschisăca ni ş te adevă ra ţ i bă rba ţ i ce sîn ţ em. cu atît mai bine. eş ti un om ciudat. la castel. domnule conte. mie sau abatelui d'Herblay? — Da. asta dovedeş te căş tim s ăp ă stră m un secret. M-am purtat la fel cu tine ş i tu m-ai înş elat în acela ş i chip. Ba. ş i aceastăprietenie pe care o lauzi nu s-a destr ă mat ieri. d'Artagnan. — Într-adevă r. care se ridicăde pe banc ăş i ră spunse: — Cred căe purtarea unui înv ă ţ ă cel al iezuiţ ilor. căsînt de partea prinţ ilor. cînd ni s-au încruciş at spadele. Ţ i-am spus oare cănu voi sluji pe un altul? Dimpotrivă . pentru ce sănu fim ş i noi. aş a cum ş i noi îl aveam pe al nostru. Atunci cînd am avut cinstea săte vă d la castelul Bragelonne. Vorbiţ i cu toatăsinceritatea: ave ţ i cumva s ă -mi aduceţ i vreo învinuire. pe care poate nu le merită m nici unii. Athos îl opri. CăMazarin e un bă dă ran ş i căeu nu l-aşsluji pe Mazarin. unii în faţ a celorlalţ i. ca pentru a duce mîna la spadă . spuse d'Artagnan. dacănu m ăîn ş el. mi se pare. cu o blîndămustrare în glas. eu ce ţ i-am spus. O dovadăde tră inicie a vechii noastre prietenii e prezenţ a noastr ăla aceastăîntîlnire. domnule. doar m-ai iscodit. —Ş i ce crezi despre ea? întrebăAramis. Te credeam un suflet destul de mare. dar oare mi le-ai fă cut? Nu. Aramis fă cu o miş care. ameninţ ă tori. rosti Athos. ci atunci. Ş i iat ă . f ă răîndoială . Por ţ hos f ă cuse la fel. — D'Artagnan. În locul acestor cuvinte mă gulitoare. — Nu-ţ i repro ş ez nimic. zise d'Artagnan. La ră spunsul lui d'Artagnan. la rîndul nostru. Dar contele de La Fère a pomenit aici despre prietenie. Ei bine.

În clipa aceea. dacăam fost discret. învins de acest glas. apoi încruciş ăbraţ ele la piept ş i aş teptăfremă tînd de furie. Atunci nu m-aşfi aruncat pentru nimic în lume într-o aventurăîn care urma să -mi sta ţ i în cale. continuăel. spionat de că tre d'Artagnan. Acesta ş ovă i. Aramis. a că rui paloare spori. socoteş ti c ăai ceva să -mi reproş ezi? Dacăţ i-am gre ş it cu ceva. ş tiu s ămăprefac cănu vă d ceea ce nu măpriveş te. ară tînd spre Aramis. D'Artagnan nu mai trase spada. ş i aruncăcele douăbucă ţ i în dreapta lui. Porthos. ş i pe că lugă rii care fac pe muş chetarii. frîngîndu-le. — Niciodată . a fost vă zut cu doamna de Longueville. gata săatace ori săse apere. Cele petrecute îi fă curăsădea înapoi pe d'Artagnan ş i pe Porthos. ridicînd încet mîna dreaptăspre cer. frînse în mîini lama mlă die a spadei. frînge-ţ i spada. niciodatăspada mea nu se va încruciş a cu a . ş i în rîndul acestora îi aş ez pe muş chetarii care fac pe că lugă rii. rosti Athos. ră spunse doar printr-o miş care. Totuş i. care ne vede ş i ne aude în liniş tea solemnăa acestei nopţ i. spune-mi. — Trebuie! rosti Athos – ş i. dar îi ură sc pe ipocriţ i. niciodată . adă ugăel. — Cred. trase încet de la cingă toare spada cu teacăcu tot. Glasul adînc ş i învă luitor al lui Athos avea ş i acum asupra lui d'Artagnan aceeaş i înrîurire ca odinioară . Porthos o vîrî în teacăpe a sa. la mînă stire la el. jur în faţ a lui Dumnezeu. îl scotea din să rite. desigur căl-aşfi silit să -mi vorbească . domnule conte. robit de acest gest. care încănu deschisese gura. Haide. Apoi se întoarse spre Aramis ş i-i spuse: — Aramis. în vreme ce vocea lui Aramis. care devenea acrăş iţ ipă toare la mînie. Iatăun om care e de aceeaş i pă rere cu mine. Dacăaşfi vrut s ăcuget mai adînc la deosebirea dintre aceia pe care domnul d'Herblay îi primeş te la dînsul pe o scarăde frînghie. cu o voce mai joas ăş i mai blîndăadă ugă : Eu ţ i-o cer. — Măamestec în lucrurile care măprivesc. întorcîndu-se spre Porthos.o prietenie de două zeci de ani sănu sufere de pe urma unei înfrîngeri de un sfert de ceas a amorului propriu. ş i aceia pe care îi primeş te pe o scarăde lemn. trebuia să -mi facăo altămă rturisire. sînt gata să -mi recunosc greş eala. D'Artagnan se aplecăînainte. — De ce te-amesteci în lucruri care nu te privesc? strig ăAramis. Aramis să ri înapoi ş i trase ş i el spada. Athos întinse mîna cu acel gest de poruncăsupremă . nu înseamnăcîtuş i de pu ţ in c ăsînt prost. El spuse „da" ş i trase spada din teacă . cătrebuia să -mi faci o mă rturisire la castelul Bragelonne ş i cădomnul. palid de mînie ş i cu spaima în inimăla gîndul că . pe care numai el ş tia să -l fac ă . izbi spadăş i teac ăde genunchi.

sără mînem prieteni. poate. Ş i cinstitul Porthos izbucni în hohote de plîns ş i se aruncăîn braţ ele lui Aramis. că ci toţ i patru am osîndit. ne-am vă rsat ş i ne-am înfră ţ it sîngele ş i. Aramis e fratele vostru. Aramis! Ş i se aruncăîn braţ ele lui Athos. aş a cum e ş i al meu. regii vor . destinele noastre sînt legate pentru totdeauna. glă sui Porthos. zise el cu fruntea înseninatăş i cu privirea cinstită . aşadă uga. iatăce nă dă jduiam. — Oh. dar. strîngîndu-l cu putere la piept. nu plecaţ i! izbucni d'Artagnan. care am dat statornicie coroanei de pe fruntea unei regine? D'Artagnan. Jur. fiindc ăn-am iubit pe nimeni pe lume. d'Artagnan. Jur cănu-i ură sc pe cei care mi-au fost prieteni.voastră . Acum repet ăcuvintele mele. — Cît despre mine. ultima fîş ie de carne. dar văjur că . iatăce a ş teptam de la douăinimi ca ale voastre. în sfîrş it. — Prieteni. Haidem. care am înfrînt voinţ aş i inima unui om ca Richelieu? Ce înseamn ă cutare sau cutare prinţ pentru noi. afarăde voi. deş i urmă m că i deosebite. prietenia unui om ca tine. Se lă s ăo t ă cere solemnă . un pact al nelegiuirii. eu nu jur nimic. poate. nu. curmat ăde Aramis. c ăîn tainiţ a cea mai ascunsăa cugetului meu nu va r ă mîne în viitor nici mă car umbra vreunui simţ ă mînt duş mă nos faţ ăde tine. Eu î ţ i respect pă rerea. urîţ i-mădac ă sînteţ i în stare. dar cu o urmăde tulburare în glas. nu voi avea decît preţ uire ş i prietenie pentru voi. prinţ ii. existăîntre noi o legă turămai puternica decît a prieteniei. la naiba! Dacăar trebui vreodatăs ălupt împotriva voastră . nu. niciodatăochii mei nu vor avea pentru voi vreo fulgerare de mînie ş i niciodat ăinima mea nu va gă zdui vreo zvîcnire de ură . îţ i cer iertare căam încruciş at ieri spada cu tine. îţ i respect convingerile Porthos. noi doi am dormit zece ani unul ală turi de altul. — Fiul meu! murmurăAthos. dacăei o vor ş i o vrei ş i tu. Ş i acum. ci. Athos! Athos dă du săplece. Nu plecaţ i! Am ş i eu un jură mînt de fă cut: jur că -mi voi da ultima pică turăde sînge. Ce înseamnăcardinalul Mazarin pentru noi. dar simt cămă înă bu ş . de asemenea. săne pă ră sim pentu totdeauna vechii noş tri prieteni. fiindcăAramis v-a iubit aş a cum eu văiubesc înc ă . în pofida urii voastre. — Jur. cred căm-aşlă sa stră puns de spad ă . te-am iubit întotdeauna ca pe copilul meu. am urît ş i am iubit împreună . îmi pare ră u c ăam încruci ş at spadele. Da. Aramis face la fel faţ ăde Porthos. Mini ş trii. am spus-o ş i o repet. cuvîntăAthos. judecat ş i dat morţ ii o fiinţ ăomeneascăpe care poate c ănu aveam dreptul săo rupem din aceastălume. Am tră it laolaltă . nu numai cănu voi îndrepta spada vreodatăspre pieptul tă u. deş i luptă m pentru cauze diferite. D'Artagnan. Porthos. ca săpă strez preţ uirea unui om ca tine. aş a cum văvoi iubi întotdeauna. ş i dupăaceea. Athos. deş i mai curînd pă rea căapar ţ ine iadului. Porthos. tîrît de una din acele nestă vilite porniri care tră dau sîngele lui clocotitor ş i firea lui de om dintr-o bucată . Aramis.

este totuş i o cruce. Haide. pe care marele cardinal a pus săse brodeze trei flori de crin. — Ei bine! reluăAthos. tră dă torule! murmurăabia auzit d'Artagnan. — Vorbeş ti minunat! zise Porthos. . sătrecem spada în mîna stîngăş i săne întindem dreapta. întă ri Aramis. — Ah. XXXI BACUL DE PE OISE Nă djduim căcititorul n-a dat cu totul uit ă rii pe tînă rul c ă lă tor lă sat de noi pe drumul Flandrei. aninată la gît cu un ş nur de perle. —Ş i de fiece datăcînd ne vom întîlni în învă lmă ş eala luptei. Credeţ i în Dumnezeu? — Pă i se poate! fă cu d'Artagnan. chiar ş i pe Mahomed! Săm ăia naiba dacăam fost vreodatăatît de fericit ca azi! Ş i bunul Porthos î ş iş tergea ochii încăumezi. interveni Aramis. ci ş i pe urmaş ii noş tri. din orice ar fi fă cută . Văal ă turaţ i acestui jur ă mînt? — Da! rostităto ţ i într-un glas. Pe chipul lui Athos înflori un zîmbet de negră ităbucurie. ce însemnă tate are?! Săfim iară ş i unii pentru alţ ii martori de nă dejde în dueluri. noi vom ră mîne prieteni? Presimt căda. din tabă ra cardinalului sau a Frondei. Porthos ş i d'Artagnan se privirăclă tinînd din cap. spuse d'Artagnan. — Da. zise el. — Da. tovară ş i voioş i de petrecere. sînt gata săjur pe orice. aplecîndu-se la urechea lui Aramis. Săfim pururi muş chetari ş i săp ă stră m drept unic drapel acel faimos ş tergar din fortul Saint-Gervaise. prieteni credincioş i la greu. ca niş te oameni luaţ i pe nepregă tite. Eş ti cu mult deasupra noastră . ne-am în ţ eles. dar noi. Ne-ai pus săjură m pe crucifixul unei partizane a Frondei. Aramis zîmbi ş i scoase la ivealăo cruce bă tutădin diamante. chiar ş i în mijlocul celui mai cumplit mă cel. — Are vreunul dintre voi o cruce? întrebăAramis. spuse Athos. săne d ă m mîna. ca săr ă mînem credincio ş i jură mîntului nostru.trece ca un puhoi de apă . — Ah. — Iatăuna! zise el. — Vom fi creş tini în aceasta împrejurare. la acest singur cuvînt: „Piaţ a Regală !". spuse Porthos. domnilor. — Eş ti cel mai mare dintre oameni! rosti d'Artagnan. Săjură m pe aceasta cruce care. — Aş adar. ră zboiul civil ca o flac ă ră . Ş i fie ca jură mîntul acesta săne lege nu numai pe noi. săjură m c ăvom r ă mîne uniţ i totdeauna orice s-ar întîmpla.

pe care noi o numim viitor. plimbîndu-ş i vis ă tor privirea asupra minunatei priveliş ti din jur. ş i cu deosebire acea zare depă rtatăş i albastr ăa vieţ ii. Privind oraş ele prin care treceau. încît se oprise a-proape zece minute ş i. dupăcîteva încercă ri de a lega vorba cu Olivain. cu un ş ervet pe bra ţ ş i cu o bonetăalbă pe cap. apoi pentru a-i ascunde lui Olivain tulburarea ce-i ră vă ş ea chipul. Olivain se supuse ş i porni mai departe. fiecare giruetăză rită pe coama vreunui acoperişde ţ iglăîi reaminteau că . luîndu-se dup ăacea umbr ăa trecutului pe care o numim amintire. căzilele lungi petrecute în acest fel vor fi foarte triste. presă ratăcu lanuri verzi ş i cu pîlcuri de arbori. pornise din nou la drum. ş i-i spuse lui Olivain săcearăhangiului să -i aducăhîrtie ş i cernealăla masa ce pă rea a ş ezatăacolo anume pentru scris. trezind adesea aducerile-aminte. fă răm ă car s ă -i ră spund ălui Olivain. porunci lui Olivain săducăîndat ă caii la un mic han care se ş i vedea pe drum. mai întîi pentru a scă pa de gîndurile dureroase ce-i nă vă leau în minte. Bucuria necunoscutăde a fi liber. descă lecă . fă r ăvoia noastră . aurea pentru Raoul cerul ş i pă mîntul. Totuş i îş i dă du seama. atît de blînde. care pă trunde pînăîn ascunziş urile memoriei. cu coatele sprijinite de masă . care îl întrebărespectuos de ce ză boveş te acolo. Cu inima strînsă . se îndepă rta cu fiece clipătot mai mult de ei ş i căpoate îi pă ră sise pentru totdeauna. Mai era ceva ce-l întrista pe Raoul: pe cînd ajungeau la Louvres vă zuse pitulat în spatele unei perdele de plopi un mic castel. se opri la umbra unui frumos pîlc de castani în floare. chiar ş i pentru cei care n-au încercat niciodatăsuferinţ a vreunei constrîngeri. Vederea micului castel îl aruncase pe Raoul cu cincizeci de leghe mai că tre apus ş i-l f ă cuse să -ş i depene viaţ a din clipa cînd se despă rţ ise de micuţ a Louise ş i pînăîn clipa cînd o vă zuse pentru prima oară . în vreme ce Raoul se aş eză . se apropia aducînd hîrtie. Stă tea de vreo zece minute acolo ş i de vreo cinci se afla cufundat în visuri cînd. Un ceas de fugărisipi îns ăpîcla ce umbrise închipuirea atît de fragedăa tînă rului. pe care îl l ă sase urmă rindu-l cu privirea din faţ a bisericii regale. de convingă toare ş i de interesante îi inviar ăîn minte.Raoul. deodată . în loc săse întoarc ă spre prietenii din copilă rie. cernealăş i pană . care îi amintea atît de bine castelul La Vallière. cuvintele contelui. dă duse pinteni calului. oftînd. bucurie plinăde farmec. . întîlni în raza privirilor lui distrate o figurădolofană care. Cît despre el. cam la o jumă tate de bă taie de muschetă . pierzindu-ş i din vedere ocrotitorul. ş i scuturîndu-ş i pă rul din vreme în vreme de florile ce ningeau din vă zduh.ş i fiecare pîlc de stejari. firul acesta ne că lă uzeş te ca ş i firul Ariadnei prin labirintul de gînduri în care ră tă cim. ş tiind c ănimeni nu mai putea s ă -i dea preţ ioasele lă muriri pe care le-ar fi că pă tat de la Athos. cea mai învă ţ at ăş i mai plă cutădintre toate că lă uzele. în jurul că rora zumză ia un norod de albine. Înfă ţ iş area lucrurilor înconjură toare e un tainic fir că lă uzitor. cu un ş orţ prins dinainte. odat ădesprins. cu capul greu.

Numai c-aşfi tare mulţ umit dacăcerneala ar fi mai neagrăş i mai bun ă . îţ i mulţ umesc. sînt neliniş tit. zise hangiul. vşrog. zise Raoul. îi mă rturisi hangiul lui Olivain. cum fş ceam spre a vş rş spunde cînd îmi vorbeaş i. Scrie-ş i-mi. În acest ră stimp. care venise săîntrebe dacăRaoul nu mai are nevoie de ceva. ş i apoi. pana ş i cerneala f ă răplat ă . Hangiul ră mase nemi ş cat ş i admirăfă răsăvrea chipul fermecă tor al drumeţ ului. dar.. Aveţ i. domnule. îndrş znesc s ş spun. cu o înfă ţ iş are tot atît de aleasăş i cam de aceeaş i vîrstă . iar cerneala cît o plă cintă . Din întîmplare pana era bunicicăş i Raoul se apucăde scris. Dacă -i aş a. începînd săînveţ e cum săse poarte cu aceastătagmăde oameni. domnule. liniş tit în ce priveş te cî ş tigul să u. fiindcş ave ş i inima nespus de generoasşş i aş i înş eles tot ce se petrecea într-a mea. Hangiul. puse pe masăhîrtia. fiindcş vş simt lipsa în fiece clipş ş i sînt mereu gata sşîntorc capul. Se vede cătoţ i gentilomii gîndesc la fel. aidoma echipat ca ş i dumneavoastră . Tînă rul dumitale st ă pîn nu prea are poftăde mîncare. mîncînd o plă cintădin care n-a mai ră mas nici o fă rîmiţ ăş i golind pînăla ultima pică turăo sticlăcu vin vechi de Mâcon. dar din fericire mai avem ş i vin. Raoul scria: „Domnule.. plin de seriozitate ş i de blînde ţ e în acela ş i timp. fiindcănu-i nici un sfert de ceas de cînd un tînă r cavaler. Frumuseţ ea a fost ş i va fi totdeauna venerată . Deocamdatăn-am nevoie decît de ce ţ i-am cerut. iar de cînd pieriserăş tiau să -i înlocuiascăcu folos. deoarece sfaturile dumneavoastrşfac parte din viaş a mea. dară . — Pînăacum trei zile parcătot mai mînca. — Nu. prietene. . a cerut săse aducăîncoace masa ş i scaunul. plă tesc pana cît o sticl ăde vin. Olivain îi povesti tot ce socoti căse poate spune pe seama tînă rului gentilom. sub pomii ă ş tia.— Ah! exclamăapariţ ia. Olivain ş i hangiul se îndreptarăcă tre han. zîmbi Raoul. apoi a luat cina împreunăcu un domn bă trîn. — Nu seamă năcu oaspetele de adineauri. cerneala ş i pana. care pe vremea cînd mai existau tîlhari de drumul mare se întovă ră ş eau cu ei. încît nu v-am arş tat decît în prea micş mş surş dragostea ş i recuno ş tinş a ce vşport. — Ei. ş i plă cintă . am avut impresia cşvşpregş ti ş i sşîntreprindeş i ceva primejdios. Atunci am sădau slujitorului dumneavoastrăplă cinta ş i vinul. — Făcum crezi. a poposit aici. Veş i binevoi sş mş iertaş i. aş a cădac ădomnul porunceş te. ce pă rea preceptorul sau. Ca to ţ i vale ţ ii mulţ umiţ i de starea lor. de alaltă ieri nu mai pune nimic în gură . ce vrei. Dupşpatru ceasuri de drum mşopresc pentru a vşscrie. Am fost atît de buimş cit de plecarea dumneavoastrşş i atît de mîhnit de despş rş ire.

cît am c ă lcat noi. de vreme ce dumneavoastrşnu mi-a ş i spus nimic. Raoul intrăîn Compiègne. ră spunse Raoul. Mi-eraş i de mare. m ştem mereu sşnu sş vîrş esc vreo greş ealş . domnul meu. — Domnule. . însăavea un cal bun. De cînd nu mai sînte ş i lîngş mine. spunînd căvrea sădoarmăpeste noapte la Noyon. — Haide sădormim ş i noi la Noyon. sînt destul pe ziua de azi. astfel cămergea iute. de asemenea. Se uitădac ăOlivain ş i hangiul nu-l pîndeau cumva ş i să rutăfoaia de hîrtie – mutăş i gingaş a mîngîiere. aruncăun scud de iur pe masă . Dupşcum vedeş i. Optsprezece leghe. — Săîncerc ă m să -l ajungem din urmăpe acest gentilom. cu siguranţ ă . Odihna de care se bucuraser ăîngă duia c ă lă torilor ş i cailor să -ş i continue drumul fă r ăoprire. În aceastăvreme. îngă duiţ i-mi săvăamintesc cam ostenit caii destul în dimineaţ a asta. Se duce la oş tire ca ş i noi. Sper cşuneori vşveş i mai aminti de mine ş i. dacşîncercaş i o cît de micşpş rere de rş u cşnu mşaflu lîngşdumneavoastrş . Pe la patru după -amiază . înc ă lecă . Săzorim deci pînăla Noyon. apoi pornise mai departe. domniş oara de La Vallière. ş i azi. dacşprimiş iş tiri din Blois. La Verberie. mare ajutor. drumul e asemă nă tor cu cel fă cut de la Blois la Paris. acesta se oprise. la hanul „La Clopotul ş i Clondirul". m ş simt foarte singur. iar la Senlis duse scrisoarea la poş tă . hanul cel mai de soi din Compiègne. la plecarea noastrş . a cş rei sş nş tate. Socot c-ar fi bine săpoposim aici ş i săplec ă m abia mîine în zori. caii se odihniseră . Raoul se simţ i mai liniş tit. Mîncăcu poftă ş i din nou că utăs ăafle amă nunte despre tîn ă rul gentilom aflat pe drum înaintea lui. Raoul dă du porunc ălui Olivain săîntrebe cine e tînă rul gentilom care a trecut pe la han înaintea lor. ca ş i el. zise Raoul. pe care inima lui Athos era în mă surăsăo ghicească . am mare nevoie de ş tiri din partea dumneavoastrş .lucru asupra cş ruia nu mi-am îngş duit sş vş întreb. era un motiv de îngrijorare? Înş elege ş i. cît de preş ioase ş i necesare îmi sînt amintirile din timpul petrecut cu dumneavoastrş . voi fi plin de fericire la gîndul cşaş i simş it dragostea ş i devotamentul meu ş i cşam ş tiut a vşface sşle înş elegeş i în timpul cît am avut bucuria sş trş iesc al ş turi de dumneavoastrş . Veş i avea oare bunş tatea. fusese vă zut cu trei sferturi de ceas mai mainte. Raoul chemăhangiul. — Domnul conte de La Fère doreş te sămăgră besc ş i săm ăînf ă ţ iş ez Prinţ ului în dimineaţ a celei de a patra zile. dacşîn unele clipe îmi simş iş i lipsa. spuse Raoul lui Olivain. deschizînd scrisoarea." Ispră vind scrisoarea. Olivain golise sticla ş i mîncase plă cinta. aş a cum spusese hangiul. ş i ne va fi un plă cut tovar ă ş de drum. jur. s ş -mi scrie ş i cîteva cuvinte despre mica mea prieten ş . domnule ş i scumpul meu ocrotitor. glă sui cu respect Olivain.

Mîine. aţ intindu-ş i privirile într-un punct anume de pe rîul neasemuit de frumos în bă taia soarelui. fusese. — Olivain! strigăel. Scoase un strigă t. S-a rupt odgonul ş i bacul e dus de apă . Doamne. Ş i-atunci e musai săte odihneş ti. Gonea. omul acesta de fier. porni în galop. ca s ăspunem aş a. se opri să -l aş tepte pe Olivain. trecuse apa de o sutăde ori c ă lare ş i de o mie . pînădeparte. în loc de două zeci de leghe. Ce se întîmplăacolo? Ră sun ăun al doilea strigă tş i mai p ă trunză tor decît cel dintîi. Dorea îns ăs ă -ş i punăla încercare forţ ele.Vom ajunge pe la opt seara. Caii se vor putea odihni toatănoaptea. ş i Raoul î ş i dă du seama îndatăcăe martor la o nenorocire ş i căun om e pe cale s ăse înece. Într-adevă r. ce vă d? Colo se zbate ceva! — Fă r ăîndoială ! adeveri Raoul. Crescut pe malurile Loirei. ajuns pe culmea unui deal. cu toatăoboseala calului. în ciuda bombă nelilor lui Olivain. valuri de spumă . — Eh. Chiar aş a era. Raoul se întoarse înspre partea dincotro venea strig ă tul ş i puse mîna streaş in ăla ochi. gata săse îmbarce. Împrejurarea nu era ceva nou pentru el. Un mic grup de că lă re ţ i stă tea pe mal. Raoul nu se îndoi nici o clipăc ăera tîn ă rul gentilom cu însoţ itorii să i. Raoul se simţ ea obosit. îi stîrnise o nemă rginităadmira ţ ie. calul să ri peste un fel de gard ce înconjura pontonul ş i se aruncăîn rîu. dupăcît i se spusese. vă zu în faţ ărîul. cînd. dar o ridică tură de pă mînt îi ascunse curînd grupul ş i cînd ajunse la o nouăîn ă lţ ime. pe o potecăîncîntă toare care ducea la un pod plutitor. Atunci. un cavaler! — Sînt gata săse duc ăla fund! strig ăla rîndul să u Olivain. legă nat de valurile ei. bacul plutea pe apăc ă tre celalalt mal. poimîine numai cinci ş i peste trei zile ai să -mi zaci la pat. că ci soarele în asfinţ it îl orbea. nu voia sără mînămai prejos de cel care îi era o pildăîn toate. dar începu săbomb ă ne. În acea clipără sunăun strigă t ce pă rea c ăvine de pe rîu. Vă zînd căn-a putut ajunge la vreme spre a trece rîul împreunăcu ceilalţ i că lă tori. clă dit numai din nervi ş i muş chi. crescut în vederile lui Athos ş i încredinţ at căl-a auzit de o mie de ori vorbind despre drumuri de două zeci ş i cinci de leghe. Tinerii ă ş tia sînt niş te fanfaroni în lege. domnule?! strigăOlivain. spunea el printre din ţ i. zorindu-ş i tot mai mult calul. Raoul se îndreptăspre nefericitul aflat în primejdie. scurtînd drumul cu o leghe. iar dimineaţ ăla cinci pornim din nou. deodată . — Haide-haide. Olivain nu îndră zni s ăse împotrivească . dar se afla prea departe pentru a putea fi auzit. D'Artagnan. Iroseş te-ţ i tot focul din prima zi. Mînat de durere ş i sim ţ ind moale ză bala. ai săfaci numai zece. Se vede cît de colo căOlivain nu era crescut la ş coala celor ca Planchet ş i Grimaud. Slobozi frîul. înfigînd adînc pintenii în coastele calului. împră ş tiind în jur. domnule! fă cu Olivain. ce faceţ i. Un cal. — Doamne Dumnezeule.

sîntem pierdu ţ i". îş i îndoi sforţ ă rile.de ori înot. atingînd ş i el fundul apei. sl ă bind încleş tarea mîinii înfipte în coama calului ş i lă sîndu-se s ăalunece din ş a. Deodatăcalul se poticni de o ridică turăde pe fund ş i dă du de nisip. tă ind valurile. în braţ ele lui Raoul. ajutîndu-i sătaie apa ş i îndemnîndu-l cu strigă te. domnule. se dă du înapoi. curaj. bacul cobora cu repeziciune pe firul apei. palid ş i disperat. Calul mai avea doar botul deasupra apei. ca ş i cum ar fi priceput căi se venea în ajutor. dar vă ică rindu-se întruna: „Mor. îndemnîndu-ş i calul din ră sputeri. se scufundau din ce în ce mai mult. deoarece înainta împotriva curentului. fricosule! îl îndemnăRaoul. zbuciumîndu-se pe mal. Azvîrlindu-se de pe calul că ruia îi d ă du drumul săînoate singur. purtîndu-l pe braţ e pe tînă rul gentilom fă r ăcunoş tinţ ă . se arunc ăş i el în apă . Îl culcăîn iarbă . din trei-patru aruncă turi de braţ e. Prea tîrziu! Apa îi trecu peste cap ş i-l amuţ i. Un om cu pă rul c ă runt se aruncase în apăde pe bac ş i înota bă rbă teş te că tre cel care se îneca. care scă pase frîul luptînd cu valurile. Numai cănu avea spor. întindea braţ ele cu capul ră sturnat pe spate. pe care el nu-i scă pa din vedere. Raoul îş i urma calea ş i se apropia vă zînd cu ochii. În acest timp. Apucăîndat ăcalul de că pă stru ş i-i să lt ăcapul deasupra apei. pe care îl îndreptăspre malul opus. de care degetele acestuia se încleş tarăcu deznă dejdea omului gata săse înece. Raoul ajunse lîngătînă rul gentilom. desf ă cîndu-i . îţ i vin în ajutor! Olivain înaintăspre mal. Dar ş i calul ş i că lă re ţ ul. calul ră suflămai în voie ş i. Athos îl oţ etise în asemenea încerc ă ri. Încredin ţ at c ătînă rul cavaler se va ţ ine de coamă . Eu cum trec dincolo? — Aruncă -te în ap ă . Curaj! — Prea tîrziu! îngînătînă rul. — Curaj! strigăRaoul. Ce-ar zice domnul conte dacăv-ar vedea? — Domnul conte ar fi fă cut la fel ca mine! ră spunse Raoul. Erau numai la zece paş i de mal. — E salvat! izbucni omul cu pă rul că runt. să getat pînă în adîncul inimii de ruş ine. —Ş i eu? Eu ce fac? se vă ică rea Olivain. — Salvat! îngînăîn neş tire gentilomul. Raoul ieş i din ap ă . îl sili săse învîrt ăîn loc ş i. ridicădescumpă nit calul în douăpicioare. Raoul se îngriji numai de cal. Încăo clipăş i l-ar fi înghiţ it rîul. — Dumnezeule! se tîngui Olivain cu deznă dejde. În acelaş i timp. iar că lă re ţ ul. Raoul prinse una din mîinile tînă rului ş i o puse pe coama calului. aş a cum f ă cuse Raoul. în cele din urmă . Gîndindu-se la timpul cînd va face din viconte un soldat. în strig ă tele celor pe care îi ducea la vale. Apoi strigăspre că lă torul care se zb ă tea la vreo două zeci de pa ş i de el: — Curaj.

domnule conte. bunul meu d'Arminges! Ai tras o spaimă zdravă nădin pricina mea. de trei ori mort. fă cînd cruci peste cruci. Ş i acum. —Ş i acum. chipul. Olivain. — Ah. — În oş tirea Prinţ ului. urm ăcavalerul. obrajii de muribund ai acestuia se împurpuraser ă . în vreme ce că lă torii de pe bac se îndreptau spre aceeaş iţ int ă . calul meu s-a speriat ş i a să rit în apăcu mine cu tot. — Domnule. ră spunse cel că ruia i se dă duse titlul de conte. domnule. — Ah. eu îi paralizam miş că rile. nu-i aş a? Vina e a dumitale îns ă : ai fost preceptorul meu. domnul meu. curajul.ş iretul de la guler ş i agrafele tunicii. spuse bă trînul. — Unii mai ş i învie. dupăcum vedeţ i. aş a cum fă cuse contele de Guiche. recunoş tinţ a noastrăn-are margini! izbucni omul cu pă rul că runt. rosti Raoul. . bună tatea dumneavoastrămăatrag. zise Raoul. îmi veţ i face oare cinstea s ă mi spuneţ iş i dumneavoastr ăcine sînteţ i? — Sînt vicontele de Bragelonne. — Domnule. dacădoriţ i. De aceea. împurpurîndu-se la faţ ă din pricinăcănu putea spune cine e tată l să u. Dupăo clipăse afla lîngăei ş i omul cu pă rul că runt. cum nu se poate mai simplu. Trecusem aproape o treime din rîu. Vă datorez adînca mea recunoş tinţ ă . cu ajutorul unei pră jini gă site din întîmplare pe punte. domnule! strigăel. Pe dumneavoastrăvăcă utam: f ă ră dumneavoastrăaşfi fost mort. cînd odgonul bacului s-a rupt. Ne-am ales doar cu o baie. — Cum s-au petrecut lucrurile? întrebăRaoul. tocmai la timp ca sămăscoateţ i la mal. n-aşmai fi îndră znit sădau ochii cu domnul mareş al. sînt pe de-a-ntregul servitorul dumneavoastră . vărog. Dac ăvi s-ar fi întîmplat o nenorocire. Din pricina strigă telor ş i a ză pă celii luntraş ilor. înclinîndu-se. Deschise niş te ochi r ă tă ciţ i. — Sînt contele de Guiche. Încet-încet. S ăne îmbr ă ţ iş ă m. un prieten devotat. În loc săajut calul. — Ah. zise Raoul. Socotiţ i-mă . de acum încolo vom fi legaţ i pe viaţ ăş i pe moarte. care se aţ intirăcurînd asupra salvatorului să u. domnul meu. — Iată -te ş i pe dumneata. Tată l meu e mareş alul de Grammont. crede ţ i-mă . cînd aţ i apă rut dumneavoastră . — Viconte. de ce nu m-ai învă ţ at s ăînot ca lumea? — Vai. Aşdori sădevenim prieteni. Nu ş tiu săînot ş i n-am avut curaj sămăarunc în rîu. izbutise în cele din urmăs ăiasăş i el la mal. Ţ in la dumneavoastrăde pe acum din toatăinima. conte. ş i era gata-gata sămăduc frumuş el la fund. viconte? întrebăcontele de Guiche. încotro. mulţ umităîngrijirilor lui Raoul ş i ale omului ce-l însoţ ea pe tînă rul cavaler. spuse Raoul. cînd aţ i aflat cine sînt. îmbr ă ţ iş îndu-l la rîndul să u pe conte.

cele opt ceasuri de odihnă . dar nu era mai înalt ca Raoul. trebuie săfi ajuns la han. Contele de Guiche fă cu ochi pe la cinci dimineaţ a. el era singurul pe care nu-l prea mulţ umea isprava cea vrednicăde laudăa stă pînului s ă u. — Bine faceţ i. iubiţ i-vă ! zise preceptorul. care veni s ă -l salute. Sînte ţ i tineri amîndoi. cu fruntea largă . dar Grimaud nu sosi. trebuie s ăvăschimbaţ i hainele. aceeaş i stea v ălumineazăcalea ş i trebuia negreş it săvăîntîlniţ i. Cît despre Olivain. Crescut la Paris. nă zbîtiile sale de paj. erau. înalţ iş i zvelţ i. ba chiar g ă sir ăpropunerea minunată . celă lalt mulţ umind Domnului căa tr ă it destul pentru a să vîr ş i o faptăpe placul ocrotitorului să u. toate acestea trezeau în Raoul cea mai vie curiozitate. iar tînă rul conte povestea mereu. pe . Haide ţ i! Tinerii nu aveau de ce săse împotrivească . dacăva sosi cumva Grimaud. pe aş ternutul bogat de paie. Îş i tot întindea mînecile ş i pulpana hainei. stră bă tuserădouăleghe de drum. Caii gustarăş i ei din plin. fă r ăîndoială . că rora le-am dat poruncile necesare de îndat ăce-au coborît de pe bac. mai ales. stră bă turăală turi drumul de la rîu pînăla han. nu aveau să -l cruţ e. pe domni ş oara de Scudéry.ş i la curte. cu privirea blînd ăş i mîndră . gîndindu-se căun popas la Compiègne l-ar fi scutit nu numai de întîmplarea din care abia scă pase. spuse preceptorul. Toţ i dormirăduş i. Cei doi tineri zîmbeau cu acea încredere proprie tinereţ ii. El nu fusese decît în casa domnului Scarron ş i-i spuse lui de Guiche pe cine a vă zut acolo. Într-o pornire spontană . îş i întinserămîinile ş i dînd pinteni cailor. Îmbucar ăceva în grabăş i. cu tră să turi distinse. Convorbirea cu tînă rul conte era nespus de interesantăpentru Raoul. unde Raoul nu fusese decît o singurădată . doi chipeş i cavaleri. Încă lecarăiute. c ă ci f ă rădoar ş i poate. Raoul ceruse săfie deş teptat. privindu-se ş i admirîndu-se unul pe altul. cu atît mai bine: vom trage împreuna primul foc de pistol.—Ş i eu la fel! exclamătînă rul. pe domniş oara d'Aubigné. dupăun ceas. peste mă surăde bucuros. care abia împlinise cincisprezece. trezit de că tre Raoul. De Guiche cuno ş tea toat ălumea: pe doamna de Neuillan. Valeţ ii. De Guiche putea săaibăoptsprezece ani. unul socotind frumoasă ş i zîmbitoare aceastăviaţ ăpe care era cît pe ce săo piardă . cele douădueluri pe care le ş i avusese. dar ş i de o aprindere de plă mîni ş i niscaiva dureri în m ă dulare. într-adevă r. în ciuda preceptorului sau. Hainele ş i vinul o s ăv ăîncă lzească . XXXII CIOCNIRI Popasul la Noyon fu scurt. pe care Raoul nu o vă zuse niciodată . în ciuda opreliş tilor ş i. De aceea asculta tot timpul. — Acum. Ah. cu zîmbetul deschis ş i plin de fineţ e.

bieţ ii oameni de pe lîngăgraniţ ă îş i pă ră seau casele izolate ş i se refugiau în oraş ele întă rite. Vorbi despre vechea iubire a doamnei de Longueville pentru Coligny ş i despre duelul acestuia din Piaţ a Regala. se oprirăcă tre orele patru după amiazăla Arras. întrucît cete de spanioli se foloseau de întunericul nopţ ii spre a face incursiuni pîn ăîn împrejurimile Arrasului. dup ăce auzi vreo treipatru aventuri destul de gingaş e. în timp ce Raoul tremura de teamăs ănu spunăceva ş i pe seama doamnei de Chevreuse. Prin urmare. în aş teptarea înt ă ririlor. Tinerii se bucurau căau ajuns la momentul potrivit. o tainăîn adîncul inimii. om voios ş i de lume. Se apropiau de cîmpul de luptăş i hotă rîrăsăpoposeascăîn ora şpînăa doua zi. Veni apoi rîndul întîmplă rilor galante ş i al povestirilor de dragoste. Tînă rul conte. de Guiche fusese crescut la curte ş i cuno ş tea toate intrigile curţ ii. de-ai fi zis căa trecut doar un ceas. savant pînăîn vîrful unghiilor. îi aminti adesea lui Raoul de adînca erudiţ ie ş i spirituala ironie muş că toare a lui Athos. . Prietenia lui Raoul pentru el spori ş i mai mult la auzul acestor elogii. cumplit de gelos. în sfîr ş it sosite. Caii. fie din instinct. Glumi plin de spirit pe socoteala tuturor. Li se pă rea căse cunosc de cînd lumea ş i căle-ar fi cu neputinţ ăsăse mai despartăvreodată . încît ar fi fost gata să omoare pe oricine. pe doamna de Chevreuse. numai căse schimbase mult de pe vremea cînd o cunoscuse Athos. Nici regina îns ă ş i n-a fost cruţ ată . i se pă ru cătînă rul conte ascundea. contele avu numai cuvinte de laudăla adresa ei. pentru care nutrea o realăş i adîncă simpatie. fie din iubire faţ ăde ducesa de Chevreuse. ş i cum să vârş eş te tot felul de jafuri ş i silnicii. Mîncarăîmpreun ăş i se culcarăîn aceeaş i odaie. cum zicea elevul să u. st ă tu săasculte ş i. ca ş i el. mai cruţ aţ i decît în ajun. duhovnicul doamnei de Galles cu Mademoiselle. Oş tirea duş manăse întindea de la Cassel la Courtray. chiar ş i pe abatele d'Herblay. pus pe clevetealăş i pe glume. nu cruţ ăpe nimeni. Vicontele de Bragelonne avea mai mult de ascultat decît de spus ş i în aceastăprivinţ ă . Prinţ ul mă rginindu-se pînăatunci la mi ş că ri neînsemnate. dupăcît se spunea. Era aceea ş i curte despre care Raoul îl auzise vorbind de atîtea ori pe contele de La Fère. Se vorbea despre o bă tă lie apropiat ă . Întreaga povestire a contelui de Guiche era ceva cu totul nou pentru tovară ş ul să u de drum. Aş a cum am spus. Erau amîndoi la vîrsta cînd prieteniile se leagărepede. nimeni nu putea sta ală turi de contele de La Fère. Se zvonea căPrinţ ul se afl ăla Béthune. care trebuia săfie hotă rîtoare. întorcîndu-se spre Douai. dar în ce priveş te farmecul ş i nobleţ ea înfă ţ iş ă rii. dar. care le fă gă duiau un adă post. Preceptorul contelui. iar cardinalul Mazarin ş i-a primit ş i el por ţ ia. numitămai tîrziu Grande Mademoiselle ş i devenităcelebrăprin că să toria ei secret ăcu Lauzun. Arras era înţ esat de fugari.domniş oara Paulet. despre noua ei iubire cu prin ţ ul Marcillac. Ziua se scurse pe nesimţ ite. Oş tirea francezăţ inea frontul de la Pont-à-Marc pînăla Valenciennes. duel fatal pentru el ş i pe care doamna de Longueville l-a urmă rit din spatele unor jaluzele.

Cît despre mine. ră spunse vicontele. care cunoş tea ţ inutul ca în palmă . surîzînd. Preceptorul contelui de Guiche. Ţ inutul devenea din ce în ce mai bogat în vegetaţ ie ş i. ră spunse Raoul. am doi oameni pe care te poţ i bizui: amîndoi au luptat în ră zboi ală turi de tată l meu. — Da. De Guiche ş i Raoul se privir ăcu coada ochiului. tînă rş i înfl ă că rat. Raoul? — Se înţ elege. De dimineaţ ăse r ă spîndi zvonul căprinţ ul de Condé pă ră sise Béthune ca s ăse retragăla Carvin. chiar dacăar fi trebuit apoi săapuce la dreapta ş i săse îndrepte spre Carvin. în calitatea mea de general de armată . Pornirăla drum pe la ş apte diminea ţ a. domnule conte? Uitaţ i cămi s-a spus săvăduc teafă rş i nevă tă mat la Prin ţ ? Odatăajunş i la oş tire. Cum însăaceastăş tire nu spunea nimic l ă murit. pentru Grimaud. Valeţ ii noş tri sînt înarmaţ iş i al dumitale mi se pare destul de dîrz. nu-i aş a. Lă sarăla han. atacă m. propuse săurmeze un drum lă turalnic. drumul trecea printr-o pă durice. întîlneau cete de ţ ă rani care apucaserăpe drumul bejeniei. fiindcăamîndoi visaserăcăau sosit prea tîrziu pentru a mai lua parte la bă tă lie. Din cînd în cînd. — Ei. iar tinerii îş i încă rcarăpistoalele ca săle aibăgata preg ă tite pentru cazul vreunei ciocniri cu duş manul. l ă sînd totuş i o garnizoan ăîn primul oraş . aflat între drumul că tre Lens ş i cel că tre Béthune. Ţ inutul era încîntă tor. Acolo aflarăcăPrinţ ul pă ră sise într-adevă r Béthune ş i se gă sea între Cambrin ş i Venthie. da. O luaţ i cam repede. Ş i sînt încredinţ at c ăse va descurca destul de bine la nevoie. tinerilor. sîntem cu totul ş ase luptă tori. tă iat de vă i verzi ca smaraldul. n-aveţ i decît săvăl ă saţ i omorîţ i. La Ablain aveau săvad ăcare este situaţ ia. Aş adar. care alcă tuiau avangarda. dar e breton ş i asta-i o cheză ş ie.Toatăseara nu se vorbi decît de ră zboi. preceptorul punea de fiece datăs ămearg ăîn frunte pe cei doi valeţ i. De Guiche. iar . egal în numă r ş i chiar mai mare. toate lă muririle necesare. ş i a doua zi se trezir ăcuprinş i de deznă dejde. tinerii hotă rîră să -ş i continue calea că tre Béthune. El ş i cei doi tineri înfă ţ iş au grosul armatei. continuăde Guiche. ei! se amestecăpreceptorul în vorbă . Atunci apucarăpe un drum lă turalnic. îi spunea lui Raoul: — Iată -ne trei st ă pîni ş i trei valeţ i. pentru numele lui Dumnezeu! Cum ră mîne cu poruncile pe care le-am primit. micul grup ieş i la malul unui rîuleţ care se vă rsa în Lys. Temîndu-se de capcane. ordon retragerea ş i căfac stînga-mprejur la primul panaşpe care-l vă d. Ajunserăla Ablain în liniş te ş i în bun ăpace. valeţ ii cură ţ irăarmele. — Nu l-am vă zut niciodat ăla treabă . într-o jumă tate de ceas. dacăv ăe pe plac. mînîndu-ş i din urmă vitele ş i ducînd în că ruţ ăori purtînd în braţ e lucrurile lor mai de preţ . dupăce lă sarălui Grimaud toate lă muririle ş i. Dacăîntîlnim vreun grup de duş mani. dar pînăatunci v ăprevin că . din timp în timp.

spuse domnul d'Arminges. Urbain ş i Blanchet!" Pîna săse dezmeticeascăpreceptorul.. iar contele de Guiche ţ inîndu-i ş i el isonul: „Dupămine. porunca mea. Ba poate cănici n-am fost vă zuţ i. tinerii ş i preceptorul îi urmau la vreo sutăde paş i. — Mie. Tinerii însănu-i dă durăascultare. amîndoi ţ îş nirăînainte. e săne retragem. Domnilor. în desiş ul pă durii. acoperea spatele armatei. Dupăcinci minute se aflau în locul de unde pă rea căs-a auzit zgomotul. adicăsînt tîlhari de drumul mare. — Sst! fă cu de Guiche. Olivain se ţ inea la aceea ş i depă rtare în spate.Olivain. — N-aţ i vă zut nimic? îi întrebăcontele pe valeţ i. zise de Guiche. domnul de d'Arminges trecu la obiş nuitele-i mă suri de prevedere ş i trimise înainte pe cei doi valeţ i ai contelui. Porniser ăînainte. — Da. rîzînd ş i vorbind între ei. Ţ inerii se încredin ţ ar ăprintr-o ultimăprivire cănici unul dintre ei nu se gîndea sădea înapoi ş i. strunindu-ş i caii. — Nu. Am nimerit peste o ceatăde spanioli. Niş te că lă re ţ i! — Întocmai. amîndoi tinerii se îndreptarăspre valeţ i. — Săatacă m! încuviinţ ăde Guiche. ră spunserăvaleţ ii. mi s-a pă rut căză resc niş te cavaleri îmbră caţ i în galben care se strecurau prin albia rîului. dar aţ in drumurile. îi aminti Bragelonne. Strunirăpe datăcaii. — Domnilor! strigăbietul preceptor. sfă tuindu-se ce săfacă . trei că lare ş i trei pe jos. spuse preceptorul. cu muscheta pe genunchi ş i cu ochiul la pînd ă . — Totuş i sînţ soldaţ i. înaintînd cu luare-aminte. Pă durea poate ascunde o capcana. Olivain!". înapoi. — Asta-i.ş i chiar în acea clipără sunăun foc de pistol. — Aţ i fost opriţ i? intrbarăei cu vioiciune. ş i. — Săatacă m! hotă rî Raoul. se pare căjefuiesc un om ră nit sau mort. ei se ş i afundaserăîn pă dure. Preceptorul veni dupăei. Cînd ajunseră cam la douăsute de paş i. De la o vreme se ivi în zare o pă dure destul de deasă . tinerii îş i scoaserăş i pistoalele. iar strigă tele preceptorului nu avurăaltăurmare decît să . deodată . — Ce fac? Vezi? — Da. Ne-am întors săş tim ce-avem de fă cut. urmat de cîteva strigă te care cereau ajutor. domnii mei. mă rturisi unul dintre ei. la nevoie. — Asta-i vreun omor mîr ş av. Preceptorul le strigătinerilor săstea pe loc. Neră bdă tori săafle pricina acelor împuş că turi. În aceeaş i clipăse ivirăîn goanăcei doi vale ţ i. — Pă rerea mea. în numele cerului. cum preceptorul ş i întorsese calul. înapoi! Cei doi tineri se privirăcu coada ochiului. cînd. întrecîndu-se unul pe altul. Valeţ ii abia dispă ruserăprintre copaci. Odatăavîntaţ i în goană . Raoul strigînd: „Dupămine.. ră sunar ăcinci sau ş ase împuş că turi. Focurile s-au tras la vreo sutăde paş i în fa ţ a noastr ă . iar ei îi dă durăascultare.

dea de ş tire spaniolilor. îi încredinţ ăprinsul. Calul să ri în lă turi. însă nu-ş i nimeri ţ inta. în poziţ ia în care se gă sea. care se predăpe loc. purtîndu-l tîriş . zise Raoul. Îş i aduse aminte deodat ăde sfatul lui Athos: cu o miş care iute ca fulgerul îş i să ltăcalul în douăpicioare ş i împuş că tura porni. F ă rădumneata. Apoi. cu porunca să -i zboare creierii dacăface vreo miş care săscape. Spaniolul apucăflinta de ţ eavăş i îş i fă cu vînt. — Potrivnicul meu. Din nenorocire. că ci tinerii. apoi s ă ri de pe cal ş i se apropie de Raoul. într-o clipit ă . Dar ce e cu bieţ ii oameni pe care tică lo ş ii aceia voiau să -i omoare? — Am sosit prea tîrziu. Cei trei aflaţ i pe cai se nă pustirăîndatăasupra lor. de Guiche se aruncăasupra spaniolului ş i îi puse pistolul în piept. Flinta scă p ădin mîna soldatului. spuse Raoul. cred. atîrnînd în ş a. — Slavăcerului. ş i au luat-o la fugăcu prada. — Hai săvedem dacăsînt mor ţ i într-adevă r. Raoul izbuti s ă -ş i scoatăpiciorul din scarăş i săş i-l tragăde sub cal. pe legea mea! se bucurăRaoul. eram mort. vrînd să -i sf ă rîme ţ easta cu patul armei. apă sa ş i el pe tr ă gaci ş i spaniolul. Te vă d însîngerat. lovit în piept. prinzîndu-i piciorul sub el. îş i pierdu echilibrul ş i că zu. dă du săînchidăochii. în care timp ceilalţ i ispră veau cu jaful. Domnul d'Arminges ş i Olivain descă lecar ăş i ei ş i ridicarăcalul care se zbă tea în agonie. domnul meu. Ajut ă mi săies de sub cal ş i socotesc cănimic nu ne va împiedica sămergem mai departe. repetînd cuvintele contelui. nu cumva eş ti ră nit grav? — Cred cătrebuie s ăam vreo zgîrieturăla braţ . fă r ăs ăvrea. Ajuns la zece paş i de du ş man. nici pistolul din coburi. adă ugăel. Repede îţ i mai plă teş ti datoriile! N-ai vrut să -mi ră mîi obligat multăvreme. Cînd fu la patru paş i. nimic. vă zurădoi că lă tori trîntiţ i la pă mînt ş i nu unul singur. — Pe cinstea mea. Raoul vă zu ca printr-un vă lţ eava unei flinte îndreptate spre el. fu în picioare. dintr-un salt. În clipa aceea. I-au omorît. apropiindu-se. întinse braţ ele în laturi ş i că zu pe spate. cînd. iar calul o luăla goană . luînd-o la fugă . de trei ori mort. Valeţ ii mei stau lîngăcadavre. deş i paloarea lui tră da o emoţ ie fireascăla o prim ăciocnire. spaniolul care venea spre Raoul trase la rîndul s ă uş i Raoul sim ţ i în bra ţ ul stîng o durere ca o ş fichiuire de bici. De Guiche chemăpe unul dintre valeţ ii s ă i. vă zu patul armei rotindu-ise pe deasupra capului ş i. — Predă -te sau eş ti mort! spuse el. Raoul nu putea s ătrag ă nici spada din teacă . contele de Guiche trase primul. ori dacăle mai putem . — N-ai nimic la picior? întreb ăde Guiche. m-a lă sat să -ţ i vin în ajutor.

tică lo ş ii au tras asupra unui preot! — Domnilor. Ră nitul zîmbi cu tristeţ e. domnule. Ah. spuse muribundul. A mea e mortală . — E un preot. aş a căl-am însoţ it eu. unde sămăpot spovedi. un glonţ îi sfă rîmase ş oldul. are tonsura cinului. sau fi ţ i buni ş i aduceţ i unul aici. — E preotul din Béthune. Celă lalt. dar eu l-am pierdut pe-al meu: ia-l tu pe cel mai bun ş i dă -mi-l mie pe-al tă u.veni în ajutor. zise Raoul. însămăpricep puţ in la ră ni. acela era mort. dar cest ă lalt mai poate fi salvat. — Nu. dar aşvrea săfiu dus într-o casă . domnule. că ci Prinţ ul a pă ră sit ieri oraş ul nostru. Iat ă . se-ating de slujitorii Domnului! — Veniţ i încoace. stă tea cu ochii spre cer ş i cu mîinile împreunate ş i se ruga fierbinte. Ducea odoarele ş i tezaurul sfîntuhri lă caşs ăle pun ăla adă post. Am mari dureri. spuse Bragelonne.. — Nu. Ş i se apropiarăde locul unde ză ceau victimele. — Nu. ş opti r ă nitul. — Salvat. asta da! — Sînteţ i preot? întrebăRaoul. am moş tenit doi cai. cu fa ţ a în jos.. bă trîn oş tean care luase parte la toate campaniile sub comanda cardinalului-duce. nu! îngînăei. XXXIII CĂ LUGĂ RUL Doi oameni ză ceau la pă mînt: unul nemiş cat. Duceţ i-măîntr-o casăunde săpot gă si un preot. nimeni n-a vrut să -l însoţ ească .. că ci trupul mi-e pierdut. cu celă lalt nu mai e nimic de fă cut. stră puns de trei gloanţ eş i scă ldat în sînge. —Ş i tică lo ş ii v-au atacat. Olivian.. zise Urbain. Ş i cum se ş tia c ă duş manul cutreier ăîn cete ţ inutul ş i căe primejdios s ăumbli pe drum. Veniţ i încoace. — Eş ti doctor? întreba Guiche... — Unde săţ i se poat ăda un ajutor? întrebăGuiche. domnule. — Nenorocitul dumitale tovară şmi s-a pă rut un slujitor al bisericii. sprijinit de un arbore de că tre cei doi valeţ i. rotindu-ş i ochii în jur. Tinerii se îndreptarămai întîi că tre cel mort ş i se privirăcu mirare. Glonţ ul mi-a zdrobit femurul ş i mi-a pă truns în pîntece. blestemaţ ii. Dumnezeu v ăva ră splă ti pentru a-ceast ăfaptă creş tinească ! Trebuie să -mi salvez sufletul. nu-i timp de pierdut. — Credeţ i-mă . — Cu neputinţ ăsămori să vîrş ind o faptăbun ă ! Dumnezeu nu te va . iar mîine ar putea să -l ocupe spaniolii. Mai degrabăajutat sămor. — Poate cănu eş ti atît de grav ră nit pe cît socoteş ti. continuăRaoul.

pornirămai departe. în cazul că ş tie vreun doctor. doi dintre vale ţ i săducă targa. Doamne Dumnezeule! urma ră nitul cu o groazăcare-i înfiorăpe cei doi tineri. aveţ i grijă ! — Fii liniş tit! De altfel. — Dumnezeu săvăbinecuvînteze.pă ră si! — Domnilor. ţ inînd drumul înainte. — Domnule d'Arminges. Raoul. spuse preceptorul. f ă gă dui tot ce-i cereau. dac ănu e acas ă . ajută ţ i-măsăajung în satul cel mai apropiat. cel dintîi că lugă r sau preot care văva ieş i în cale. Plecă m să -ţ i îndeplinim dorinţ a. Dupăzece minute de drum ză rirăhanul. iar al treilea săstea aproape. N-ai săîngă dui una ca asta. chirurg sau felcer. domnule. — Duceţ i-vă . fiindcăse ş tie că spaniolii bîntuie pe-aici ş i-o sămor fă r ăs ămi se ierte p ă catele. sau un sat unde săaflă m un preot. vă zînd veş mintele bogate ale acestor tineri seniori. gonind de zor spre Greney. iar c ă lă re ţ ii noş tri. adunîndu-ş i ultimele puteri ş i dînd parc ăs ăse ridice. adicăun pat. îl vesti căva fi adus un ră nit ş i îl rugăsăpreg ă teascătot ce putea sluji la îngrijirea acestuia. vorbi de Guiche. . gata săia locul celui care oboseş te. duceţ i-văla mînastirea augustimlor. Cunoş ti dictonul: Non bis în idem. n-are a face. numai să aibăde la sfînta noastr ăbisericăputerea de a dezlega de p ă cate în articulo mords. În acest timp. adă ugăel cuprins de deznă dejde. pe dreapta. pentru numele lui Dumnezeu. Jur căvei avea mîngîierea pe care o doreş ti. domnule conte. Vămulţ umesc din suflet ş i Dumnezeu săvără splă teasc ă ! La o jumă tate de leghe. — Curaj. că ci el va ră splă ti pe cel ce se va osteni cu drumul. fă r ăsădescalece. Că utaţ i-l pe p ă rintele paroh. ş i aduceţ i de acolo un că lug ă r. în capul tîrguş orului. chemăhangiul. e un han. rugîndu-l totodată . preceptorul ducelui de Guiche supraveghea întocmirea tă rgii. ră mîi lîngăacest nefericit ş i vegheazăsăfie transportat cu cea mai mare grij ă . Ş i cei doi tineri pornirăîn goana cailor în direcţ ia ar ă tată . poate cănimeni nu va cuteza s ăvină . ori juraţ i-mi pe mîntuirea sufletelor voastre căveţ i trimite aici cea dintîi faţ ăbisericească . scamăpentru ră ni. Vicontele ş i cu mine plecam dupăun preot. în numele cerului! îngă imără nitul. se cheam ăc ăam scă pat pe ziua de astă zi. Dar. Hangiul. domnul meu! se adresăRaoul ră nitului. Spune numai unde gă sim o casăspre a cere ajutor. legaturi. Faceţ i o targa din crengi ş i pune ţ i deasupra toate mantiile noastre. S ănu pierdem vremea în zadar. zise de Guiche. nu-i aş a? Ar fi cumplit! — Liniş teş te-te. Preot ori că lugă r. domnilor! rosti muribundul cu o pornire de recunoş tinţ ăgreu de înfă ţ iş at în cuvinte. sătrimităsă -l cheme. dupăce se încredinţ arăcăau ş i început pregă tirile pentru primirea ră nitului. Dar. la vreo leghe de han o săda ţ i de satul Greney.

De ast ădatăse pă rea că întîmplarea le vine în ajutor. ai de gînd săvorbeş ti? — Sînt preot. — Domnule. îl socotirădrept un frate augustin. Chipul palid al că lugă rului deveni alb ca varul ş i el zîmbi într-un fel atît de ciudat. iar eu sînt contele de Guiche. încît Raoul. murmurăel. spuse tînă rul. care nu-l scă pase din ochi. pă rul scurt. cum v-a spus ş i prietenul meu. Ş i nepă sarea-i obiş nuităi se aş ternu iară ş i pe faţ ă . care. ţ i-e cu desă vâr ş ire stră in ă . că lare pe un catîr. domnule. — Ca săş tim. Stră inul lovi catîrul cu că lcîiele ş i îş i vă zu de drum. întrebăde Guiche. spuse el cu o mare sforţ are. Prietenul meu. întrebăRaoul eu politeţ ea-i obiş nuită . Acoperiş urile roş ietice de ţ iglăse desenau puternic pe fondul verde al copacilor. căvoi pedepsi obr ă znicia dumitale. gl ă sui Raoul. aici de faţ ă . atunci. întrebarea noastr ănu-i o toană . Deodatăd ă durăcu ochii de un biet că lugă r. ş i pe care. Avea chipul palid. de Guiche se afla în faţ a lui. — Mai întîi. simţ i surîsul acesta jignitor ca o împunsă turăîn inimă . veţ i avea prilejul. ră nit de moarte. îţ i cer în numele omeniei sămăurmezi spre a-i veni în ajutor. că ci aici în apropiere se afla un om. interveni contele de Guiche. dup ăpă lă ria-i cu borul mare ş i anteriul de lînăcenu ş ie. ca preot. dar viaţ a plinăde renunţ ă ri a mîn ă stirii îi dă duse un aer bă trînicios. nu sîntem niş te oarecari. ducînd mîna la pistoale. săvăîndepliniţ i menirea: un biet ră nit ne ajunge din urmăş i trebuie să . — Cred căam dreptul săspun sau sănu spun cine sînt unor oarecari că rora li se nazare săm ăiscodească . l ă sînd pistoalele în coburi ş i stră duindu-se s ăfie cît mai respectuos. pă rinte. — Trebuie săfie vreun spion spaniol sau flamand. asememnea fulgerului. Dacăeş ti preot. ci galben-verzui ca fierea. eş ti cleric? — De ce măîntrebi? rosti stră inul cu o nep ă sare aproape jignitoare. iar ochii de un albastru deschis pă reau lipsiţ i de expresie. îi ră spunse lui Raoul. dupăcît se pare. care venea că tre ei. — Ei bine. Ş i te previn totodată . atunci e altceva. care cere ajutorul bisericii. De Guiche abia îş i stă pîni furia ş i pornirea de a muia oasele că lugă rului. Te-am întrebat cuviincios ş i orice întrebare merităun ră spuns. domnilor. — Ră spunde. Se apropiara de că lugă r. Dintr-un salt. O privire amenin ţ ă toare. Era un om de două zeci ş i doi sau dou ă zeci ş i trei de ani. — Atunci. dacănu. de ş i respectul nu-i pornea din inimă . este vicontele de Bragelonne. dar nu acea paloare matăcare înfrumuseţ ează . era de un blond spă lă cit. Ş i-apoi. în numele politeţ ii.Dupa mai bine de o leghe se ş i ză reau casele din capul satului. vorbindu-i de sus. aţ inîndu-i calea. stă rui el. abia ieş ind de sub cercul pe care pă lă ria i-l desena în jurul frunţ ii.

spuse că lug ă rul. ce vrei. într-adevă r. care fusese mai puţ in izbit de toate aceste amă nunte. interveni de Guiche. — Îngrozitoare mutrăare c ă lugă rul ă sta! murmurăcontele de Guiche. îţ i jur. N-o poţ i uita cu una cu două . Pă rul galben. întrucît Raoul avusese ră gazul să -l cerceteze în timp ce el vorbea. — Voiam săspun acelaş i lucru. Oamenii noş tri îl însoţ esc — Măduc la han. da. Ş i-atunci. — În sfîrş it. Ş i îş i îmboldi catîrul cu că lcîiele. trebuie săfie unul dintre acei că lugă ri ră tă citori care cerş esc la drumul mare pînăîn ziua cînd le cade din cer vreo pleaş ca. — Să -l urm ă rim. întă ri Raoul. cei mai mul ţ i sînt stră ini: scoţ ieni. Aş a e mai sigur. nu de la cel ce o dă . Cei doi tineri îş i îmboldirăcaii. Ă sta. propuse de Guiche. dar numai atît. bietul om va avea un duhovnic. — Da. tot plîngînd dupăcele lume ş ti pierdute pentru totdeauna ş i de care noi ne bucură m. — Măduc la han. Iertarea vine de la Dumnezeu. pe care îl urmau ca la o bă taie de pu ş că . nu-i aş a? Te-am v ă zut cum tot mîngîiai mînerul pistolului. viconte. Am întîlnit ş i eu cîteva mutre dintr-astea.se opreascăla hanul din apropiere. sînt obi ş nuit săvă d cu totul altfel de preoţ i. Ochii că lugă rului scînteiarădin nou. potrivindu-ş i mersul dupăacela al că lugă rului. — La fel de sluţ i? — Nu. — Îngrozitoare. Dar.. În ce măpriveş te. o mutrăciudată . ş i porni la drum. am fă cut bine. că lugă rii a-ceş tia se supun unor deprinderi îngrozitoare: postul îi face săp ă lească . — Dacănu te duci. spruse Raoul. că lugă rul întoarse capul. decît s ă am la că pă tîi un astfel de duhovnic. Dupăcinei minute. ochii li se sting în orbite. n-o să pierdem vremea cu judecata: un pom ş i un capă t de frînghie se g ă sesc oriunde. El cere ajutorul unui slujitor al Domnului. . pricepi. — Eh! exclamăde Guiche. repetăel. — Vezi. rosti Raoul. dar au ceva respingă tor. crede-ne căpentru caii noş tri e floare la ureche să -ţ i prindăcatîrul din urmăş i căo să punem mîna pe dumneata oriunde vei fi. — Ce nenorocire pe să rmanul r ă nit sămoarăîn braţ ele unui asemenea popă ! — Aş i! zise de Guiche. mă rturisesc. pe Dumnezeul meu.. ca ş i cum ai fi vrut să -i sfă rîmi capul. cel care se pocă ieş te pare s ăfie mai curat la cuget decît duhovnicul. vrînd săse încredinţ eze dacăe urmă rit sau nu. mă rturisi de Bragelonne. Îţ i mă rturisesc totuş i cămai degrab ăaşmuri ca un pă că tos. irlandezi. zise de Guiche. Eş ti de aceeaş i pă rere. Dar. buzele subţ iri care pă reau cădispar la cea mai micăvorbăpe care o rosteş te. loviturile de bici îi fac ipocriţ iş i. danezi. domnule. Da. ochii stinş i.

palid ş i fascinat. Doi oameni purtau muribundul. Pregă tise totul – pat. Fii bun ş i gră beş te-te puţ in. cortegiul ră nitului. gata săse nă pusteascăasupră -mi. — Oare-ţ i faci vreo vinăcănu l-ai retezat în dou ă . Tot ce pot e săv ăspun înc ăo dată : Dumnezeu săvăaibăîn paz ă . Omul se ridicăanevoie. Într-adevă r.. contele de La Fère mi-a spus: „Haide.Ţ i-a ieş it vreun ş arpe în cale? — Niciodată . lagă turi. îndemnîndu-ş i cu rîvnăcatîrul. scamăpentru ră ni – ş i trimisese un rîndaşdupăun doctor. — Tată l dumitale? întrebăde Guiche. cum ne gră bim săajungem oş tirea Prinţ ului. — Duceţ i-vă . cu chipul luminat de bucurie.. pornim îndată la drum. aţ i fă cut pentru mine tot ce se putea face.— Da. la Lens. î ţ i jur c ăam avut aceeaş i senza ţ ie la vederea acestui om în clipăcînd a spus: „De ce m ş întrebi?" ş i cînd s-a uitat la mine. aş a cum cu dreptate ziceţ i. ş i te va surprinde: înf ă ţ iş area acestui om m-a umplut de o groazănelă murită . ş i fiţ i binecuvântaţ i pentru mila voastră . — Iatăr ă nitul! zise de Guiche. spuseră tinerii. dumneata ne vei ajunge din urmă . apoi că zu din nou pe brancard ă . pîna în clipa cînd contele de La Fère. trecînd pe lîng ăfratele augustin. ş uierînd. ră spunse Raoul. roş ind. conte. î ş i reluăRaoul povestirea. mie mi s-a întîmplat în pă durile noastre din Blaisois. care se apropia că lă uzit de că tre domnul d'Arminges. În acest fel. se adresăde Guiche preceptorului. domnule. zise de Guiche! — Ei bine. oraş ul cel mai . Hangiul aş tepta în prag. Ei bine. noi pornim înainte. în loc săvinădin urmă . care măprivea cu ochii lui stinş i. — Prea bine. e ciudat. legă nîndu-ş i capul ş i miş cîndu-ş i limba încoace ş i încolo. Tinerii îş i strunir ăfugarii. tutorele meu. tinerii mergeau înaintea duhovnicului. — Pînăîn clipa cînd. Bragelonne. tineri seniori. În acea clipăză rir ămicul han ş i. pe drumul spre Cambrin. strîns colac. el o luăpe cealaltăparte a drumului ş i trecu mai departe. aproape căda! mă rturisi Raoul. uitîndu-se în direcţ ia ară tată . Miaduc aminte căla vederea primului ş arpe. cucernice că lugă r. Cît despre Raoul. nu-i a ş a? Se zvoneş te cătrebuie s ăaibă loc o bă tă lie ş i n-am vrea săajungem a doua zi. — Nu. glă sui ră nitul. ca s ă -i duc ăvestea cea bună . Ne veţ i ierta. întorcînd capul cu dezgust. care între timp se apropiase. Zoreau amîndoi pentru întîmpinarea ră nitului. iar al treilea ducea caii de frîu. am ră mas nemi ş cat. ca pe ş arpele de care mi-ai povestit? — Pe legea mea. Am tă iat-o în dou ătocmai cînd se ridicase în coadă . Dar. pe voi ş i pe cei care văsînt dragi! — Domnule. trage spada!" Abia atunci m-am nă pustit asupra reptilei. — Am fă cut pentru dumneata tot ce ne-a stat în putinţ ă . îl vă zu pe că lugă r. de cealaltăparte.

continuăfemeia. vă d că -l recunoş ti. nu staţ i săv ălega ţ i rana? — O. Ai pă lit ş i tu. încuviinţ ăRaoul. Nenorocirea se abate peste casa noastră : e fostul că lă u din Béthune. spuse vicontele. dînd pinteni calului ca s ă -l ajungădin urmăpe Bragelonne. Ş i nu măuitaţ i în rugă ciunile voastre. Ia zi. însoţ it de un valet. cei doi tineri se traserăînapoi. care se ş i depă rtase cu vreo două zeci de pa ş i. dacăvezi trecînd pe aici un că lă re ţ ş i dacăacest c ă lă re ţ întreabădespre un tînă r pe un cal roib. Am timp sămăîngrijesc de ea la popasul viitor. zise hangiul. rosti de Guiche. ferindu-se parcăinstinctiv să se afle în preajma că lug ă rului. — Sămergem. — Prea bine. nu-l recunoş ti? — Pe omul ă sta? Stai puţ in. — Adevă rat! strigăhangiul. slujitorul meu se numeş te Grimaud. dînd săse opreascăîn loc ş i lă sînd s ăi se vadăpe faţ ăsila pe care i-o insufla omul pe cale să -l spovedească . îngă imăr ă nitul. dar uită -te. conte. Sînt vicontele de Bragelonne. Voi face totul precum doriţ i. să -i spui căm-ai v ă zut într-adevă r. Nu cumva ţ i-e ră u? — Nu. fiindcătotul e pl ă tit. singura lui grijăera s ăş tie dacăslujitorul bisericii îl urmează . Dar. dar că nă dă jduiesc săiau masa de searăla Mazingarbe ş i sădorm la Cambrin. . femeia strînse cu putere braţ ul bă rbatului ei. ca săfacăloc tă rgii. Hangiul ş i nevast ă -sa. chipeş i seniori. — N-ar fi mai bine. Mi se pare căe pe duc ă .apropiat. tremurînd ca varga. spuse că lugă rul. ş i totu ş i. un fleac de rană . Acest că lă reţ e slujitorul meu. fă răa i se scoate ş aua. Bietul ră nit p ă rea chinuit de dureri cumplite. Te rog numai săai bună tatea. i-o lu ăfemeia înainte. stă teau în capul scă rii. — Ah. — Nu asta vreau săspun. La vederea acelui om palid ş i însîngerat. — Fii liniş tit! zise de Guiche. ca el s ă -mi spun ă numele ş i eu săi-l spun pe al dumneavoastră ? întrebăhangiul. În acea clipă . care veniserăacolo într-un suflet. În clipa aceea ră nitul se apropia dintr-o parte. iar c ă lugă rul din cealaltă .. — Vămulţ umesc. ş opti hangiţ a aratînd spre ră nit. Nu măsimt bine aici. — Fostul că lă u din Béthune! murmur ătînă rul că lugă r. — La naiba! mormă i el. — Ce e? întrebăacesta. — Mai multăprevedere n-are cum săstrice. domnule. murmur ăRaoul. se adresăel lui Bragelonne. — Vămulţ umesc încăo dat ă . nici pentru catîr. că lugă rul descă lecăde pe catîr ş i porunci ca animalul săfie dus la grajd. domnule. spovedeş te pe acest om de ispravăş i nu te îngriji de bani nici pentru dumneata. targa purtat ăde cei doi valeţ i intra pe uş a hanului. cu acel surîs care-i dă dea fiori lui Bragelonne. pentru mai mult ăsiguranţ ă .. — Cucernice că lugă r.

— Ei bine. închizînd u ş a dupăei. — Cît e de-aici pînăla Mazingrabe? — Douăleghe ş i jumă tate. Drumeţ ul fă cu un semn ca un om care bea ş i. . — Ce doreş te domnul? întrebăhangiul. sigur că -ş i va ajunge stă pînul din urmăpînăla asfin ţ it. cu semnul celui care freacă . — Întocmai. ară tînd o masă . unde cei doi valeţ i duseserămuribundul. ară t ăspre cal. În clipa cînd preceptorul ş i oamenii ce-l însoţ eau d ă durăş i ei cotul drumului. aş ezîndu-l pe pat. De cum vă zurăpe slujitorul bisericii la că pă tîiul ră nitului. ră spunse drume ţ ul. iar la noapte va dormi la Cambrin. Ă sta pare mut. îş iş terse fruntea ş i îş i turna un pahar cu vin. Disearăva mînca la Mazingarbe. Tocmai pusese paharul ce masăş i se preg ă tea săş i-l umple pentru a doua oară . palid ş i tremurînd încăde ceea ce descoperise adineauri. nu-i nici un sfert de ceas de cînd tînă rul dumitale stă pîn era aici. pe care îi puse în faţ a tă cutului oaspe. — Atunci dumneata eş ti domnul Grimaud. Grimaud. nu? Drumeţ ul fă cu semn ca da. un nou că lă tor se opri în uş a hanului.Domnul d'Arminges. cînd un ră cnet înspă imîntă tor se auzi din odaia unde se aflau că lugă rul ş i muribundul. — Domnul mai doreş te ceva? întrebăel. bă găde seamăaceastă clipăde ş ovă ială . Îndepline ş te-i ultima dorin ţ ăş i fapta dumitale va fi cu atît mai vrednicăde laudă . — Mulţ umesc. „La dracu! îş i zise hangiul. Nu-i mut de-a binelea. spuse drumeţ ul. Că lugă rul nu scoase un cuvînt ş i îş i continu ăîn tă cere calea spre o încă pere de jos. — Vicontele de Bragelonne? spuse hangiul. —Ş i ce mai doreş te domnul? — Săş tiu dacăai vă zut trecînd pe aici un tînă r gentilom de cincisprezece ani. — Aici. Se înclin ăş i se duse dupăo sticlăcu vin ş i dupăni ş te pesmeţ i. D'Arminges ş i Olivain îi aş teptau: încalecar ăla iuţ ealăş i tuspatru pornirăzoriţ i pe drumul în capă tul c ă ruia abia se fă cuserănev ă zuţ i Raoul ş i tovară ş ul să u. pe care îl bă u în tă cere. morm ă i hangiul. vorbi el. pe un cal roib ş i însoţ it de un valet. chiar dacăeste sau a fost că lă u. — Da. — M-am înş elat. care stă tea lîngăuş ă . — Cucernice că lugă r. acest nefericit e un om ş i el. desc ă lecînd. glă sui hangiul." —Ş i unde doreş ti săbei? întreba el. valeţ ii ieş irăca s ă -i lase singuri. pă ru ceva mai liniş tit.

Grimaud îş i aruncăochii în jur ş i vă zu un cleş te uitat într-un col ţ . izbi u ş a de perete. înspă imîntat. iar că lug ă rul dispă ruse. — L-am vă zut o dată . — Ai auzit? fă cu ea spre bă rbatu-s ă u.Grimaud să ri în picioare. — Crezi? fă cu hangiul. tremurînd toat ă . Îl cunoş ti? întrebăhangiul. — Fostul că lă u din Béthune? murmur ăGrimaud. Tustrei se privirăînfioraţ i. dup ăo vreme de mut ăş i posomorîtăcontemplare. — Deschide sau sfă rîm uş a! ameninţ ăGrimaud. Deschide! Preacucernice. iar pă rul i-a albit de tot. — Pare strigă tul unui om înjunghiat. cu mîinile împreunate. — Fostul că lă u din Béthune. Încă perea era un lac de sînge. cercetîndu-i cu privirea tră să turile aspre ş i puternic desenate. închinîndu-se. se uita bă nuitor în jur. rosti Grimaud. deschide! Nimeni nu ră spunse. — Trebuie săvedem ce se petrece. Grimaud se apropie de ră nit. — Ce e? bolborosi el. murmurăhangiul. nu atît de puternic ca primul. vorbi: . Ră nitul horcă ia. care picura din saltea. că utînd să -ş i adune amintirile. privind neliniş tit spre uş ă . spuse Grimaud. dar nu ş i la fapt ă . Era cît pe ce săfie ucis de niş te spanioli. Aceeaş i tă cere. numai căbarba i-a încă run ţ it. ră spunse hangiul. uş a era ză vorît ăpe dină untru. înalt. cu pă rul ş i cu barba negre? — Întocmai. ia vezi. — Oh. oache ş . a fost adus aici ş i-n clipa de faţ ăse spovedeş te unui c ă lugă r augustin: pesemne căare dureri cumplite. voinic. ş i fruntea i se întunecăla aceastăamintire. ea nici nu mai îndră znise săintre în odaie ş i stă tea îngrozit ăla uş ă . Ei. Ş tim căGrimaud era zgîrcit la vorbă . Se repezi pe uş ăş i o zgîlţ îi zdravă n. Apoi. Grimaud încruntădin sprîncene. — Că lugă rul! strigăhangiul. luăcleş tele ş i. se repezi. De unde vine ţ ipă tul ă sta? — Din camera ră nitului. Unde-i că lugă rul? Grimaud se nă pusti spre o fereastrădeschisă . care dă dea în curte. ră spunse hangiul. — Da. — Deschide! strigăhangiul. — Care ră nit? întreb ăGrimaud. în timp ce hangiul. catîrul că lugă rului mai e în grajd? — Nici urmăde catîr! ră spunse cel întrebat. Iisuse! scînci femeia. mai înainte ca hangiul să -l poat ăopri. Cît despre nevastă -sa. urmat de un geamă t adînc ş i prelung. Nevasta hangiului se apropie într-un suflet. care îi trezeau în minte o amintire cumplită . În clipa aceea se auzi un alt ră cnet. b ă iete. — Pe aici trebuie săfi fugit! apuse el. Un om de cincizeci-ş aizeci de ani.

Hangiul se apropie ş i el. XXXIV IERTAREA PĂ CATELOR Iat ăce se petrecuse.ş i. cum spuneau aceş ti oameni? — Adică . decît a celor trupeş ti. Hangiul ieş i buimă cit. proprie celor aflaţ i pe patul de moarte. chiar el e. . oamenii l ă saţ i de ei la han. nu de bună voie. Precum am vă zut. Deodatăse traseră amîndoi îndă ră t.. chipul celui ce urma să -i aducă mîngîierea. fă răsără spundă . Cu o vă dit ăsurprindere spuse: — Sînteţ i tînă r. îi desf ă cu haina la piept. pă rinte! — Cei ce îmbracăhaina mea n-au vîrstă . în sfîrş it. ea se fă cuse nevă zutăla strigatul bă rbatului ei. Că lă ul cercet ăcu o privire grabnic ă . Grimaud. Iau parte ş i azi la execu ţ ii. ră spunse cu r ă ceală că lugă rul. Cît despre nevastă -sa. o. f ă răîndoială . – urmăcu aprindere ră nitul. — Mai tră ieş te? întrebăhangiul. ra ţ iunea însă ş i îl hotă rîserăsă -ş i ascundăreaua voin ţ ăş i săjoace pîn ăla capă t rolul de duhovnic. că rora li se spusese ce au de fă cut. hangiul cu un strigă t se spaimă . ci mai mult silit. E ş ti într-adevă r că lă ul din Béthune. îl lini ş ti tînă rul duhovnic. — Aleargădupăajutor! spuse Grimaud. — Vai mie! Vorbiţ i-mi mai blînd. — Suferi mult? întreb ăc ă lugă rul. care nu au timp de pierdut. spuse el.. dar eu nu mai lovesc. însămai mult din pricina celor sufleteş ti.nu! — Va săzic ăţ i-e sil ăde îndeletnicirea dumitale? Că lă ul oftădin adîncul inimii. se apropie de că pă tîiul ră nitului. — Da. — Cîtăvreme am lovit numai în numele legii ş i al dreptă ţ ii. Grimaud alb ca varul la faţ ă . Ş i odatăintrat în odaie. Eu ră mîn aici. dar ameninţ ă rile celor doi nobili.— Nu-i nici o îndoială . Poate căar fi încercat s ăfug ădacăi-ar fi stat în putinţ ă . p ă rinte! murmurăr ă nitul. — Îţ i voi salva sufletul. Am nevoie de un prieten în ultimele clipe. temîndu-se fă răîndoialăcă numele de că lă u sănu-l lipseascăde ajutorul cel de pe urmădupăcare tînjea – adicăam fost c ă lă u. dar nu mai sînt. s-au împlinit cincisprezece ani de cînd am pă ră sit slujba asta. ca săasculte dacăîi mai bate inima. însoţ ise că lugă rul pe ră nitul ce-i fusese dat în seamăpentru spovedanie într-un chip atît de ciudat. Un pumnal stă tea înfipt pînă -n pr ă sele în inima că lă ului.

am asasinat-o. deznă dă jduit. iar cei care măocoleau sau deprins sănu mai întoarcăochii atunci cînd m ăvedeau. Două zeci de ani în ş ir am încercat să -mi spulber remu ş că rile prin fapte bune. groaza asta pe care n-am putut s-o înving m ăcople ş eş te cu totul: mi se pare cămîna mi se îngreunează . am ucis. c ă ci zise în grabă : — Spune mai departe. că ci măsimţ eam la adă postul justiţ iei ş i al legii. cu toatăpornirea unei suferin ţ e înă bu ş ite vreme îndelungatăş i pe care abia acum o m ă rturisea. care se a ş ezase la picioarele ră nitului. ca ş i cum s-ar fi temut de o vedenie înfricoş ă toare. n-am fă cut dreptate! Ş i închise ochii. iar vorbele care măurmă resc în remuş că rile mele le-am rostit atunci. clipocitul valurilor se contopesc într-un singur glas. — Spune.. ca ş i cum încăar mai strînge securea: căapa se înroş eş te de sînge ş i cătoate vocile firii. socoteam căam ajuns ş i slujitorul dreptă ţ ii lui Dumnezeu. — Ah! suspinămuribundul. fiindcăamintirea acelei execuţ ii măurmă reş te mereu ş i în fiecare noapte mi se pare căv ă d în fa ţ a ochilor nă luca acelei femei. În schimb. am devenit nelipsit de la biserică . din noaptea aceea. Cred însăcăDumnezeu nu m-a iertat.îndeletnicirea mea m-a l ă sat sădorm liniş tit. nu! Era seara cînd iam aruncat leş ul în rîu. scoţ înd un geamă t adînc. pă rinte! continuăc ă lă ul fă r ăsădeschidăochii. groaznic. fă răîndoială . în schimbul celor pe care i le-am ră pit. — Vorbeş te. cînd am fost unealta unei ră zbună ri personale ş i cînd am ridicat cu urăsecurea asupra unei fă pturi a lui Dumnezeu. îl îndemnăcă lugă rul. mi-am pus viaţ a în joc pentru a salva pe cei aflaţ i în primejdie ş i am lă sat pă mîntului multe vieţ i omeneş ti. Un om a venit dupămine. clă tinînd ş i el din cap. în trufia mea: dupăce fusesem slujitorul dreptă ţ ii omeneş ti. Că lă ul deschise ochii. mi-a ară tat o hîrtie cu . — Aiurez? îngă imăel. foş netul copacilor. dă du săse întoarcăspre tînă rul duhovnic ş i îl apucăde braţ . n-am executat-o! Prin urmare. nu ş tiu încă . care îmi strigă : „Să se împlineascădreptatea Domnului"! — Aiurează ! murmurăcă lugă rul. sănu moar ămai înainte de a-ş i face mă rturia pîn ăla capă t. — Oh. cum s-au petrecut lucrurile? Vorbeş te! îl îmboldi că lugă rul. Că lugă rul se temu. ai asasinat o femeie? exclam ăcă lugă rul. Aţ i spus c ăaiurez? Oh. clă tinînd cu dezn ă dejde din cap. interesat de povestirea aceasta atît de ciudată .. Oricînd s-a ivit prilejul. tînguitor. murmurul vîntului. Toţ i m-au iertat ş i unii au ajuns chiar sămăiubească .ş i cînd îţ i vei sfîr ş i povestea. — Era într-o seară . M-am lepă dat de cruzimea fireascăa celor care varsăsînge. Ş i asta nu-i tot: averea agonisităam împă rţ ito la să raci. Folosiţ i cuvîntul ce-mi sunămereu în urechi: asasinat! Prin urmare. Că lă ul tă cu. dintr-o noapte cumplită . — O femeie! Aş adar. Mai cu seamănoaptea. Dumnezeu ş i cu mine vom judeca. —Ş i dumneavoastrăspuneţ i la fel! se tîngui că lă ul. cînd trec vreun rîu.

— Nu. rugîndu-se. că zu gemînd pe pernă . rivala ei. englez. Măgîndeam săm ăîmpotrivesc dacă -mi vor cere săs ă vîrş esc un lucru care mi s-ar fi parut nedrept. mai cu seamăfrumoasă . — Nu. nu. încercase să -ş i ucidăcumnatul. da. Tremura din toate încheieturile ş i se vedea căvrea săîntrebe ceva dar nu avea curaj. nu-l ş tiu. zise: — Cunoş ti numele acelei femei? — Nu. — Da. fă cînd o sfor ţ are cumplită . — Îngrozitor! murmurăcă lugă rul. Că lugă rul pă rea cuprins de o tulburare ciudat ă . Spune mai departe: cine erau acei oameni? — Unul era stră in. O vă dş i acum. — Le ş tii numele? întreb ăc ă lugă rul. gră bindu-se săse întoarc ălîng ă el. la picioarele mele. numai căse c ă să torise în Anglia. — Aş adar. era franţ uzoaic ă . pe Buckingham. întunecaţ i. cu capul dat pe spate. îş i otră vise cel de-al doilea bă rbat. Că lugă rul pă li. Dar cei patru seniori îi spuneau englezului: milord. aproape fă răsă schimbă m o vorb ă . —Ş i femeia era frumoasă ? — Tînă răş i frumoasă ! Oh. Dupăcum v-am spus. Într-un tîrziu. — Frumoasă ? — De o frumuseţ e fă răseamă n. tă cu ţ i. se zice căa pus pe cineva să -l înjunghie pe favoritul regelui.o poruncăş i eu l-am urmat. vorbi că lugă rul. femeia aceea era un monstru: dupa cum se spunea. î ş iş terse fruntea de sudoare ş i se duse de trase ză vorul la u ş ă . — Blondă ? — Da. în genunchi. crezînd căpleacăş i-l lasăacolo. înainte săp ă ră seascăAnglia. prin geamul unei colibe mi-au ară tat o femeie aş ezat ăla o mas ăş i mi-au spus: „Ia-o pe cea pe care trebuie s-o execuţ i". că zîndu-i pe umeri? — Întocmai. Am mers împreunăvreo cinci-ş ase leghe. Niciodatăn-am în ţ eles cum de-am putut săretez capul acela atît de frumos ş i atît de palid. —Ş i niş te ochi cu o privire minunată ? . —Ş i zici căera tîn ă ră ? — Avea două zeci ş i cinci de ani. ş i. dupăcîte b ă nuiesc. Ceilalţ i patru erau francezi ş i purtau uniforma muş chetarilor. — Pe Buckingham? striga că lugă rul. care se afla ş i el printre însoţ itorii mei. nu le ş tiu. Alţ i patru seniori m ăaş teptau. se că să torise cred de două ori: o datăîn Franţ aş i a doua oara în Anglia. Că lă ul. iartă -m ă . otr ă vise o tînă răfemeie. Ş i te-ai supus? — Pă rinte. femeia aceea era englezoaică ? — Nu. Mi-au spus să -mi pun masca pe faţ ă . Într-un tîrziu. — Cu pă ruj lung.

aş a se numea. reluăcă lă ul. eu?! izbucni preotul. — Anne de Bueil. — Oh. Doamne. — Ba da. cu un rînjet ce ridică .. Anne de Bueil? — Da. Numele ei!.. că ci simt cămi se apropie sfîrş itul. Dezlega ţ i-măde pă cat pă rinte. Fratele meu a fost primul ei amant.. —Ş i ai ucis-o! spuse el. — Atunci trebuie săş tii numele ei de fată . Ochii că lugă rului scînteiau. pă rinte. altfel nu te dezleg de pă cat. ca un om gata să -ş i dea sfîrş itul. Ş i acum. îl încredinţ ăel. — Dacăea a fost cauza mor ţ ii lui.— Atunci cînd vroia ea. aş a cum v-am spus. într-adevă r.. prin urmare. dezlegaţ i-măde pă cat! — Spune-i numele. Cred c ămi-a sosit clipa cea de pe urmă . care se fă cu alb la faţ ă . Anne de Bueil! Ai spus.. pă rinte. — Anne de Bueil! strigăcă lug ă rul. Omul pă ru că -ş i adunătoate puterile. Oh. de lipsa ei de ap ă rare! Ai ucis-o pe femeia aceea! — Din pă cate. ca ş i cum ar fi vrut săîl smulgă . Dacăea ţ i-a ademenit fratele. repetăc ă lă ul. ea i-a adus moartea. — L-a sedus ş i l-a dus la pierzanie pe fratele meu... ah. strigăcă lugă rul. Ş i că zu pe pern ă . care nu cutezau săo ucidăei înş iş i! Nu te-ai îndurat de tinereţ ea ei. îndreptîndu-se de spate ş i ridicînd amîndouămîinilc spre cer. nu măpriviţ i aş a! Oh. tot! izbucni că lă ul. fiindc ăspui c ăde pe urma ei i s-a tras moartea? — Întocmai. — Săte dezleg de p ă cat. văspun tot. chiar aş a! — Un glas ciudat de blînd? — Cum de ş tiţ i toate astea? Că lă ul se ridicăîn capul oaselor ş i îş i pironi privirea înspă imîntat ă asupra că lugă rului. — Fratele dumitale? — Da. — Numele ei! repetăcă lugă rul. fiindc ăl-a ademenit. sînt vinovat? Nu măveţ i dezlega de acest pă cat? Că lugă rul că utăsăia un aer blajin. de frumuseţ ea ei. care era preot ş i pe care l-a hotă rît s ăfugăcu ea din mînă stirea unde se afla. nu-i a ş a? — Întocmai. ba da. — Atunci... palid ş i tremurînd. îngă imără nitul. aplecîndu-se deasupra muribundului. îns ănumai dacăspui tot. — Dumitale? Ce ră u a putut să -ţ i fac ă ? Vorbeş te. acea femeie ascundea sub înfă ţ iş area-i îngereasc ăun suflet diavolesc ş i cînd am vă zut-o ş i mi-am amintit de tot ră ul pe care mi-l fă cuse. ş i-ţ i voi îndeplini dorinţ a! — Se numea. ai milăde mine! murmurăcă lă ul. — Doamne Dumnezeule! se tîngui că lă ul. Vorbeş te. dezlega ţ i-măde pă cat. ră spunde.. Te voi dezlega. dacăn-ar fi vrut să -l spună . Ai slujit drept unealtăunor laş i.

. mori dezd ă nă jduit. nemernicule! — Doamne Dumnezeule din cer! — Sînt John Francise de Winter! — Nu văcunosc. cel puţ in în numele dumneavoastră .. repetăel. să ri peste ră zoarele de flori ale unei gră dini ţ e. — Curaj! îl îmbă rbă t ăGrimaud. — Nu sînteţ i preot?! bîigui că lă ul. acel ră cnet înfricoş ă tor care se auzise întîi. scoase dintr-un cufă r un costum de cavaler. oprindu-se la un pîlc de copaci aflat în apropiere. Săte iert. apoi merse pe jos pînăla prima sta ţ ie de po ş tă . — Ajutor! murmurăel. ca ş i cum ş i-ar fi amintit de ceva. S-a dus cineva dup ăajutor. mai slab ş i urmat de un geamă t prelung. se îmbră c ăîn grab ă . — Săte iert?! strig ăfalsul că lugă r. dacănu ca preot. XXXV GRIMAUD VORBEŞ TE Grimaud ră mase singur lîngăcă lă u: hangiul alergase dupăajutor. Dacăîn numele Domnului. fă răsă -i scoatăpumnalul din piept. îngă imăc ă lă ul. eu. ieş i pe o uş ădosnicăş i se depă rtăcu repeziciune. se strecur ăîn grajd. niciodată ! — Îndurare! se rugăcă lă ul. — Nici un dram de îndurare pentru cei care n-au avut îndurare. iar acea femeie. care d ă duse săse ridice în capul oaselor. Ş i lă săbraţ ul să -i cadăde-a lungul corpului. întinzînd bra ţ ele spre el. — Oh! gemu el. iertare. o sămăcunoş ti numaidecît: sînt John Francise de Winter. mori ş i fii blestemat! Ş i scoţ înd un pumnal de sub sutanăi-l înfipse în inimă . oare n-am să gă sesc pe lumea asta un prieten care sămăajute sătră iesc sau să -mi dau sufletul? Duse cu greutate mîna la piept ş i dă du peste mînerul pumnalului. spunînd: — Iatăiertarea mea! Atunci se auzise cel de-al doilea strigă t. Mori nedezlegat de pă cat. iertare! ş opti el. — Oh. — Acea femeie? — Era mama mea! Că lă ul scoase un r ă cnet. îş i luăcatîrul. se pră bu ş i pe spate. iar nevastă -sa se ruga. cel puţ in ca fiu. Dar atunci. eu?! Dumnezeu. ră nitul deschise ochii.muribundului pă rul mă ciucăîn cap. — Aş teaptăpuţ in. eu? Eu nu sînt preot.o deschise. . Că lug ă rul. Ajutor! Doamne Dumnezeule. Dupăun timp. Că lă ul. poate. Acolo lepă d ăsutana. cine sînteţ i? — Am să -ţ i spun îndată . Săte iert. de unde luăun cal ş i îş i continua în goana mare drumul spre Paris. se repezi la fereastr ă .

. — Da. spuse că lă ul. — Nu. — N-am pomenit. Eş ti unul dintre cei patru valeţ i. — Chiar aş a. sînt dou ă zeci de ani de atunci. ş i bine a fă cut. — Femeia pe care voi ş i st ă pînii voş trii m-aţ i pus s-o omor.. nici urmă . adevă rat. La primul am dat fuga încoace. privindu-l cu ochii holba ţ i. pe care îl trecurătoate nă du ş elile numai la gîndul urmă rilor acestor destă inuiri. ră nit. El te-a înjunghiat? — Da. — Nefericitule! strigăGrimaud. — Nu. fiindc ănici nu cunosc vreunul. — Pă i ce legă turăe între ea ş i că lug ă r? — Era mama lui. Grimaud se clă tinăpe picioare ş i se uităla muribund cu o privire stinsă .. Grimaud dă du săplece. Tocmai mi se povestea căaici se aflăc ă lă ul din Bèthune. — În ce împrejurare ne-am întîlnit? întrebăel. milady. ş tie . aş a îi spuneaţ i. mama lui. pă zeş te-te! — De ce? — S-a r ă zbunat. pe c ă lugă r l-ai v ă zut? — Care că lugă r? — Că lugă rul care era cu mine în odaie. spuse că lă ul. — Ce vrei săfaci? întrebără nitul. Se pare căa fugit pe fereastră . St ă pînul meu a venit la Béthune ş i te-a luat la Armentières. — Fii mai lă murit.— Cine eş ti dumneata? îngă imără nitul. N ă dă jduiesc acum căDumnezeu m ă va ierta. cînd ai scos douăstrigă te. — Asta înseamnăc ăş tie taina? — L-am luat drept un că lugă rş i i-am dest ă inuit totul în timpul spovedaniei. — Într-o noapte. — De unde vii? — Treceam pe aici ş i m-am oprit la han să -mi odihnesc calul. — Milady? — Da. — Dumneata? Ră nitul se str ă dui să -ş i aminteascătră să turile celui care îi vorbea astfel. — O veche cunoş tinţ ă . nă ucit. —Ş i că lug ă rul? întreb ăcă lă ul. Nefericitule! Nă dă jduiesc căn-ai pomenit nici un nume.. dupăcare a ş i recunoscut-o. — Acum te recunosc. afarădoar de numele de fatăal mamei lui. — Trebuie să -l prindem. fiindcămi-am ispă ş it pă catul. spuse Grimaud. — Mama lui? bîigui el. la al doilea am spart uş a. zise Grimaud. În schimb.

descoperindu-i pieptul. Nu eş ti de aceeaş i pă rere? — În clipa morţ ii. mor. — Însp ă imânt ă tor! ş opti Grimaud. spuse că lă ul. vezi nelegiuirile altora mult mai mici decît cele pe care le-ai să vîrş it tu. pe care. spuse el. izbutise s ă -l gă sească . o spum ăroş ieticăîi nă pă di gura ş i un ş uvoi de sînge gîlgîi în ranăîn clipa cînd respir ă . Ş i totuş i femeia ş i-a meritat soarta.căunchiu-s ă u fă cea parte dintre judec ă tori. — Fă r ăîndoială . nu se va încheia aceasta groaznicăîntîmplare. — Mai întîi trebuie să -i scoatem pumnalul din piept. cînd auzi un zgomot pe coridor ş i-l vă zu pe hangiu întorcîndu-se în tovă ră ş ia chirurgului. Ş i că zu istovit. Dacătragi pumnalul afară . — Cine l-a oprit? — Doi tineri gentilomi care mergeau la oş tire. dintre care unul se numeş te vicontele de Bragelonne. — Gră beş te-te. Precum am spus. omul deschidea ochii într-o înfricoş ă toare neclintire. stă pînul meu e pierdut. care pă rea c ăş i-a pierdut cunoş tinţ a. Chirurgul apucăuş or de mîner ş i. dupăspusa tovar ă ş ului s ă u de drum. Grimaud îş i aminti de profeţ ia ră nitului ş i întoarse ochii. Muribundul îş i aţ inti într-un chip ciudat privirea asupra lui Grimaud. Ai grijăsă -l previi ş i pe prietenul lui. Grimaud îi să ri în ajutor ş i întinse mîna spre mînerul pumnalului. —Ş i tînă rul acesta vi l-a adus pe că lug ă r? — Da. scoase un horcă it înă bu ş it ş i îş i dă du dintr- . Cu moartea mea. Ş i că zu pe pern ăsleit de puteri. în sfîrş it. — Unde se ducea? întrebăGrimaud. Cînd scoase lama afară . crede-mă . lovindu-se cu pumnul în frunte. Grimaud ş ovă ia între mila care nu-i îngă duia să -l lase pe omul acesta fă r ăajutor ş i teama care îi poruncea s ăplece numaidecît ca să -l prevină pe contele de La Fère. pumnalul era înfipt pînă -n plă sele. pe mă surăce scotea pumnalul din rană . Chirurgul desfă cu haina ră nitului ş i îi sfîş ie că ma ş a. Începuse săse afle despre aceast ăneobiş nuităîntîmplare. clă tinînd din cap cu înţ eles. spuse că lă ul. gră beş te-te să -l previi dac ămai tră ieş te! spuse că lă ul. închizînd ochii. întă ri ră nitul. Grimaud ră mase cu mîna întins ăş i deodată . Cîţ iva curioş i îi urmau. — Nu măatinge. Grimaud ridicăochii spre cer. — Oare aş a a vrut Dumnezeu? murmurăel. Chirurgul se apropie de muribund. mormă i: — Dacăomul ă sta aflăvreodatăcine-s ceilalţ i. — Spre Paris.

Asţ a-i soarta tuturor ş i faptul căai fost că lă u nu te scuteş te de ea. domnilor. bunul meu Grimaud! exclamăRaoul. cătot . împreun ăcu contele de Guiche ş i cu preceptorul acestuia. prietene? — Nu. —Ş tiu. printr-un semn. — Îl cunoş teai? — Da. De la primele vorbe schimbate cu hangiul se încredinţ ăcăl-a gă sit pe cel care îl că uta. e un prieten. Ş tiţ i. că ci trecuse printr-o mul ţ ime de împrejură ri asem ă nă toare. Cei doi tineri se priviră . îi alerga înainte. nu putea săo risipeasc ă . — Era fostul că lă u din Béthune. gl ă sui d'Arminges. apoi îş i aduse aminte căRaoul se afla la numai douăleghe depă rtare. Ş i. —Ş i a murit? — Da. dar sumbra întîmplare din cursul dimine ţ ii umbrise frunţ ile tinerilor cu o triste ţ e ce care voia bunăa domnului d'Arminges. Dar ce ai? Cît eş ti de palid! Sînge! De ce eş ti plin de sînge? — Într-adevă r. Din clipa cînd i-am vă zut rana. care îi îngrozea pe toţ i. ridicîndu-se de pe scaun. zise Grimaud. tr ă gea la „Catîrul încoronat". dar chibzui îndatăla neliniş tea pe care ar pricinui-o lui Raoul absenţ a lui îndelungată . domnule. de altfel. mai filozof decît ei. în sfîrş it! Iertaţ i-mă . pră fuit ş i încă plin de sîngele nefericitului ră nit. — Al nefericitului pe care l-aţ i lă sat la han ş i care a murit în bra ţ ele mele. îl cunoş team. În ultimele trei zile am trecut prin multe. domnilor. Grimaud ridicăde jos pumnalul plin de sînge. cu timpul cît ar ză bovi ca să -i dea toate lă muririle. — Ce vreţ i. nu i-ar lua mai mult de un ceas: îş i puse calul pe goanăş i. — În braţ ele tale?! Omul acela?! Dar ş tii cine era? — Da. singurul han din Mazingarbe. Eş ti cumva ră nit. am ş tiut cănu mai e nici o speran ţ ăs ăscape. ră spunse Grimaud. Sîngele pe care-l vedeţ i e al altcuiva.o datăsufletul. îi plă ti cele cuvenite cu o dă rnicie vrednicăde st ă pînul să uş i încă lecă . ridicîndu-se ş i el de la masă . căîntr-un sfert de ceas ar putea să -l ajungădin urm ăş i cădusul ş i întorsul.spuse contele. — Ce face domnul conte? Îi e dor de mine? L-ai mai vă zut de cînd neam despă rţ it? Spune. — Grimaud. Deodatăuş a se deschise ş i Grimaud se ară t ăîn prag. dupăzece minute. nu e un slujitor. Iată -te. s ă -l urmeze. ceru hangiului. e plin de sînge . Mai întîi se gîndise săse întoarc ăglonţ la Paris. că ci ş i eu am atîtea să -ţ i povestesc. Raoul tocmai stă tea la masă . — Al cui? întrebăRaoul.

fiindc ăcerea un că lug ă r. Grimaud p ă li. nu îngă duia nici o înduioş are între doua feluri de bucate. domnule viconte. — La masă . nu? — Întocmai. n-ai s ă mălaş i prad ăunei asemenea fră mîntă ri. mai ales. ca toţ i oamenii din vremea aceea ş i. salutăş i dă du din nou săplece. — Grimard. vorbe ş te. Raoul. domnule. — Dimpotrivă . iar eu voi pleca. se pră bu ş i într-un fotoliu. — Întocmai. spuse Grimaud. Olivain va ră mîne. Vorbeş te! Grimaud. R ă mîi pe loc. trebuie s ă măîntorc la Paris. iar Olivain s ăse întoarcăla Paris. — Haide. — Nu cumva ai de gînd sătreci peste cuvîntul meu? — Da. . domnule. ave ţ i dreptate. pentru numele lui Dumnezeu! Ş i Raoul. n-ai s ăpleci aş a. Ră mîneţ i cu bine. încuviinţ ăRaoul. aţ i avut vreme s ă -l vedeţ i la faţ ă ? — Fireş te. furios ş i nelini ş tit în acelaş i timp. — Cum. — Dar nu în aceastăîmprejurare. ce glumăe ş i asta? — Domnul viconte ş tie c ăeu nu glumesc niciodată . Grimaud. la masă . — De ce schimbarea asta? — Nu pot săvăspun. prietene. — Chiar aş a. Cei doi tineri se privirăcu spaimă . clatinîndu-se. o s ăstă m de vorb ă . Grimaud salutăş i se îndreptăspre uş ă . Eu voi da ascultare hotă rîrii domnului conte. Nu pot săpierd o clipă . — Lă mureş te-mă . —Ş i l-aţ i dus la că pă tîiul r ă nitului? — Chiar aş a. alergădupăel ş i-l apuc ăde bra ţ . domnule. ş opti rugă tor vicontele. deoarece taina pe care îmi cereţ i s-o dezvă lui nu-mi apar ţ ine. stă rui săpleci? — Da. Haide. Auzind cuvîntul că lug ă r. Dupăce manînci ş i te odihneş ti. — Aş adar. domnule. — Grimaud! strigăel. Olivain o s ăplece ş i tu ră mîi aici. domnule. — Nu pot săvăspun decît un singur lucru. — Nu.aş a credea ş i el. sînt nevoit s-o fac. A ţ i întîlnit în cale un că lugă r. spuse Grimaud. care. dar ş tiu tot atît de bine cădomnul conte de La Fère a hotă rît sără mîi cu mine. — Prin urmare. îţ i poruncesc! — Atunci înseamnăcăvreţ i sălas ca domnul conte săfie ucis. plec. Am venit numai ca săvădau de ş tire. săte întorci la Paris?! Te înş eli. hai la masă ! zise d'Arminges. Zicînd acestea. de vîrsta lui. — Nu pot săspun nimic.

pe cît de zgîrcit era el la vorba. Tinerii cerurăl ă muriri ş i aflarăcăduş manul înainta într-adevă r dinspre Houdin ş i Béthune. XXXVI AJUNUL BĂ TĂ LIEI Raoul fu smuls din gîndurile-i întunecate de că tre hangiu. întorcîndu-se c ă tre de Guiche. în biserică . de asemenea. cei doi tineri se urcar ăla ferestrele de sus ale hanului. Grimaud se gîndi la douălucruri: mai întîi că . o jur. Tinerii coborîrăîntr-un suflet. strigînd: — Spaniolii. fă răsămai adauge un cuvînt. conte. cum striviţ i o viperă .ş i ză rirăivindu-se dinspre Marsin ş i Lens o oaste numeroasăde infanterie ş i cavalerie. că lcaţ i-l în picioare. El fluturăpă lă ria spre viconte în chip de salut ş i se f ă cu nevă zut dupăcotul drumului. dacă -l veţ i mai întîlni vreodată . n-am avut dreptate spunînd despre că lug ă rul nostru căe leit o n ă pîrcă ? Nu trecurănici dou ăminute ş i galopul unui cal se auzi pe drum. da. pe drumul mare. La primul popas vîndu calul ş i. —Ş i eu. Urmîndu-ş i calea. o nă pîrc ă . oriunde veţ i da peste el. Striviţ i-l ş i sănu-l pă ră siţ i decît atunci cînd va fi fă răsuflare. care d ă du buzna în odaia unde s-a petrecut scena povestit ămai sus. folosindu-se de uimirea ş i de spaima celor ce-l ascultau. Grimaud ieş i ca o vijelie pe uş ă . De astădatănu mai era vorba de un pîlc ră tă citor de soldaţ i. oriunde ar fi asta. Tot ce le ră mînea de fă cut era săurmeze povaţ a înţ eleapt ăa lui d'Arminges ş i săbatăîn retragere. care se afla între ei. pe stradă . Apoi cănu avea bani. În timp ce domnul d'Arminges poruncea săse înş eueze caii. Olivain ţ inea de frîu caii amîndurora. — Ei bine. Era Grimaud care pornise în goanăspre Paris. de unde împrejurimile se vedeau ca-n palmă . un ş arpe. pe un că luţ cumpă rat anume. ţ inuţ i la odihnă . întă ri de Guiche. continuăGrimaud. Domnul d'Arminges ş i înc ă lecase. — Ei bine. Viaţ a a cinci oameni se aflăîn primejdie atîta timp cît va tră i. în vreme ce vale ţ ii contelui de Guiche pă zeau cu grijăpe prizonierul spaniol. rosti Raoul. ci de o întreagăarmată . strivi ţ i-l fă rămilăş i fă răîndurare. Pentru mai mult ăsiguranţ ă . calul nu va putea să -l ducămai mult de zece leghe. Ş i. prizonierul avea . Raoul se repezi la fereastră . spaniolii! Acest strigă t era destul de neliniş titor ca săte facăsăuiţ i de orice. Dar închipuirea lui Grimaud era atît de bogată . gonind astfel.— Oare l-aţ i recunoaş te dacăl-aţ i mai întîlni? — Oh. spuse Raoul. luăpoş talionul. cu banii că pă ta ţ i.

de la Fribourg ş i de la Nortlingen. Povesti deci ceea ce vă zuserăamîndoi la hanul din Mazingarbe. cerînd ofiţ erilor aş ezaţ i în jurul să u să -i raporteze cele aflate. care. dar ş i doresc asta. Prinţ ul îş i retră sese trupele de la Béthune. Armata duş manului dispă ruse de patruzeci ş i opt ore. Acum. În acest timp.mîinile legate. prinţ de Condé. Într-adevă r. s ăvinăaici ş i să -i dea ş tiri despre inamicul pe care noi îl că ută mş i pe care ei l-au gă sit? — Cum nu! rosti cu vioiciune Prinţ ul. înclinînd din cap în chip de salut. Grupul că lă reţ ilor porni iute pe drumul spre Cambrin. spuse mareş alul de Grammont. domnilor. în urma unor zvonuri. Contelui de Guiche i se cuvenea săvorbeasc ăcel dintîi. Zgomotul acesta îi era bine cunoscut: bubuia tunul. — Vorbiţ i. Ducele de Grammont ceru din ochi îngă duinţ a Prinţ ului ş i ie ş i. Prinţ ul se uităla el ş i ră mase cu privirile aţ intite asupra uş ii. niciodatăo armat ăvră jmaş ănu se afl ămai în apropiere ş i. vestit de pe acum prin bă tă liile de la Rocroy. ş i tovară ş ul lui de drum. Din pricina asta. De altfel. care se pomenirăîn faţ a Prinţ ului. Ludovic de Bourbon. În clipa aceea se deschise uş a. Or. cu chipul str ă lucind de bucurie. Nici unul nu avea îns ăveş ti sigure. dar ş i pentru ca fusese prezentat Prinţ ului de că tre tată l să u. Săintre! Mareş alul îi împinse înă untru pe cei doi tineri. de teamăsănu-l tulbure. Deodatără sun ăun zgomot înă bu ş it ş i Prinţ ul se ridicăîn grabă . vorbiţ i. ş i asta nu numai pentru căera cel mai vîrstnic dintre cei doi tineri. . decît atunci cînd a disp ă rut cu desă vîr ş ire. zise Prinţ ul. împreunăcu mareş alul de Grammont. dupăce fusese el însuş i în recunoa ş tere pe întreaga linie a frontului. Toţ i cei de faţ ăse ridicaseră . vicontele de Bragelonne. în ş elat de aceste ş tiri. Roul se uita la tînă rul general. în vreme ce Raoul îl vedea pentru prima oară . cum cădu ş manul urmeaz ăs ătreac ărîul Lys. lucrul cel mai grabnic pentru noi toţ i e sa ş tim unde se afl ădu ş manul ş i ce face. de Guiche îl cunoş tea de mult pe Prinţ . la Estaire. Mai întîi. Nimeni nu îndră znea săscoatăo vorba. dar acesta se retră sese din ajun la Bassée. se înapoiase ş i se aş ezase la masă . Îngă duie alte ţ a-voastrăca fiul meu. nu e mai ameninţ ă toare. pe urmăvom avea timp ş i pentru etichet ă . de parcăar fi înghiţ it-o pă mîntul. de la moartea tat ă lui să u. Mai întrebi! Nu numai că îngă dui. unde socoteau că -l vor gă si pe Prin ţ . — Monseniore. Prinţ ul era posomorît ş i îngîndurat. drept urmare. ară tînd cu mîna în direcţ ia dincotro se auzea. concentrîndu-ş i toate for ţ ele intre Vieille-Chapelle ş i Venthie ş i. contele de Guiche. potrivit cu misiunea încredinţ at ăfiecă ruia. contrar firii sale. cînd ofiţ erul de serviciu intrăş i anun ţ ăpe mareş alul de Grammont căcineva doreş te să -i vorbească .

— Aţ i fă cut un prizonier spaniol? exclamăPrinţ ul. stîrnise aceeaş i vîlvăş i la Paris. — Întocmai. ca ş i cum s-ar fi adresat de ast ădatăunei femei. în mintea Prinţ ului se f ă cu lumină . printre tinerii seniori de la curte. — Monseniorul îmi îngă duie s ăspun cîteva cuvinte în această privinţ ă . era numit pe scurt ş i dup ăobiceiul timpulu Monsieur le Prince. Prinţ ul îl lu ădeoparte pe de Guiche. dă ruit cu toate însu ş irile unui mare conducă tor de o ş ti. adicăochi ageri. domnule. fiind ş i ceea mai importantă . conte. îndulcindu-ş i glasul tă ios ş i puternic. Uitasem de el. monseniore. încuviinţ ăel. care ră spundeau artileriei spaniole ş i lorene. care se auzeau ş i ale c ă ror bubuituri acopereau din cînd în cînd tragerea celorlalte. — Monseniorul. Bă trînul mareş al se întoarse că tre viconte. în vreme ce Prinţ ul strigă : — Tînă rul are dreptate. Tunurile. socotiţ i drept model. agl' occhi grifani. astfel că . interesîndu-se cum au prins prizonierul ş i întrebînd cine era tîn ă rul s ă u tovară ş . Învingîndu-ş i sfiala fireascăce-l stă pînea fă r ăvoia lui. a că ror că petenie fireascăera ş i că rora. rapiditate în hotă rîri. apoi. curaj fă răde pereche. ţ inînd seama ş i de direcţ ia dincotro se auzea bubuitul tunurilor. În acest timp. Bellegarde ş i ducele d'Angoulême. Dar ce efectiv avea oastea aceea? Era oare un corp menit săfacăo simplădiversiune? Era întreaga armatăa du ş manului? Era ultima întrebare a Prinţ ului. e adevă rat. ar putea săcear ă lă muriri prizonierului spaniol. vorbe ş te. de statur ămijlocie. — Da. întă ri de Guiche. care poate l-ar scoate din încurcă tură ? întrebăel. cu privirea de vultur. Raoul se apropie ş i înaintăîn faţ a Prin ţ ului. ceea ce nu-l împiedica săfie în acelaş i timp un om plin de eleganţ ăş i de spirit. era un tînar de numai două zeci ş iş ase ori două zeci ş iş apte de ani. — Fă r ăîndoială . spre deosebire de elegan ţ ii curţ ii de altă dată . Or.Henric de Bourbon. cum spune Dante. Prinţ ul se întoarse ş i pă ru c ă -l mă soarădin cre ş tet pînăîn tă lpi dintr-o privire. împurpurîndu-se. erau tunuri de mare calibru. plin de recunoş tinţ ă pentru aceastălaudăadusăfiului să u. Chiar de la primele cuvinte ale contelui de Guiche. dar bine legat. dînd-ş i seama căare în faţ a un tînă r de abia cincisprezece ani. doar dumneata l-ai prins. cu nasul coroiat. Prinţ ul ar fi dorit cu deosebire să primeascăun ră spuns exact ş i lă murit. între care Bassompierre. cu pă rul lung. în afarăde vîlva pe care o stîrnise prin vederile sale noi în arta de a purta ră zboiul. buclat. rosti Roul. urmă rind fă r ăîndoialăsăcucereascăoraş ul ş i sătaie leg ă turile dintre armata francezăş i Franţ a. zîmbi. zîmbi Raoul. li se spunea acum coconaş ii. — Nimic mai firesc. aduceţ i aici prizonierul. dar lui de Guiche îi fu cu neputin ţ ă sădea un ră spuns. Duş manul trecuse rîul Lys la Saint-Venant ş i se îndrepta spre Lens. .

Totu ş i. tocmai aduceau prizonierul. la rîndu-i. E cineva printre dumneavoastrăcare vorbeş te spaniola ş i vrea să -mi slujeascăde tă lmaci? — Eu. Era unul dintre acei condottieri. — De ce neam eş ti? întreb ăel. săne gîndim întîi la lucrurile grabnice. Grammont? — Foarte puţ in. cred. gata s ă -ş i vîndăviaţ a celor care voiau săo cumpere ş i îmbă trîniţ i în viclenie ş i pră dă ciuni. Roul începu săcerceteze prizonierul.— Domnule. vorbeş ti ş i germana? întrebăPrinţ ul. astfel c ănici cei care îl prinseserănu ş tiau de ce neam era. rîse Prinţ ul. înro ş indu-se. Prinsul nu înţ elegea. întorcîndu-se spre cei aflaţ i în jur. Iatăprizonierul. pentru a îndeplini în aceastăîmprejurare poruncile alteţ ei-voastre. Roul îş i dă du . — Monseniore. — Ce tot îndrugăacolo ş i ce p ă să reascămai e ş i asta? interveni Prinţ ul. — Ich bin ein Deutscher. Din clipa cînd fusese prins nu scosese o vorb ă . înţ elegea anevoie ră spunsurile acestuia. ră spunse prizonierul. — Dumneata vorbeş ti spaniola? — Destul. monseniore. Într-adevă r. Totuş i mă îndoiesc. — Da. adă ugăel. fă cu Prinţ ul. în ciuda sforţ ă rilor prizonierului care voia săo scalde ş i săscape de un interogatoriu ca lumea. venind din nou spre Raoul. dar vă d c ăţ i-a plă cut săte recomanzi singur. — Aş adar. Ai sămi-o dai mai tîrziu. Prizonierul îndrugăceva într-un grai stră in. sau se fă cea c ănu înţ elege ce spune. pe cinstea mea. rosti Raoul. În tot acest timp. pare-se c ăe spaniol. dîndu-mi un sfat bun. — Aha. presă rate cu vorbe în flamanda ş i alsaciană . Domnilor. prizonierul ră mă sese nepă să tor. monseniore. monseniore. că ci vorbe ş te stricat. eu nici atît. monseniore. doamna de Longueville. Ş tiu căai o scrisoare din partea surorii mele. — În schimb. spuse Prinţ ul. — Spune căe german. monseniore. — Îndeajuns ca s ă -l po ţ i întreba în nemţ eş te? — Da. se oferi Raoul. — Monseniorul te-a întrebat de ce neam eş ti? începu tînă rul în cel mai curat grai castilian. ră spunse Roul. N-am vrut sătulbur cîtu ş i de puţ in pe alteţ a-voastrădintr-o convorbire atît de importantăca aceea începutăadineauri cu domnul conte. iar Roul. continuăRaoul. — Bine. — Atunci. cum mai existau încăîn vremea aceea. Iat ăscrisoarea. însăfaptele îi dă durădreptate. ca ş i cum habar nu avea de nimic. Prinţ ul îl privi cu un aer de vă dităneîncredere. Dumneata vorbeş ti spaniola. întreabă -l.

— Cine o comandă ? — Contele de Fuonsaldagna. Aţ i prevă zut tot ceea ce un geniu putea săprevad ă . — Da. — Non siete spagniolo. în timp ce Prinţ ul. spuse Prinţ ul cu acea privire minunatăpe care . — Cu o condiţ ie. Adunaţ i toate trupele aflate dincolo de Lys. — Pe cuvîntul meu de gentilom. cei doi ostaş i care îl escortau îl apucarăde cîte un braţ ş i-l împinserăspre uş a. recunoscu mareş alul. glă sui mare ş alul de Grammont. monseniore. siete italiano. spuse el. — Cîţ i oameni are? — Optsprezece mii de oameni ş i treizeci ş iş ase de tunuri. — Aş a! fă cu Prin ţ ul. rîzînd. tot ce voia era săscape de întrebă ri.seama de adevă ratul lui accent. prizonierul se opri deodată . rosti Prinţ ul. îl îmbrîncirăînainte. porunci Prinţ ul. — Domnule mareş al. Din aceast ăclipăte numesc tă lmaciul meu. domnilor. — Vedeţ i. continuăprizonierul. întorcîndu-se cu un aer triumfă tor că tre mareş alul de Grammont ş i ceilalţ i ofi ţ eri. Gîndiţ i-v ătotuş i că . În pragul uş ii. — Monseniore. Am un secret minunat pentru dezlegat limbile. Bellièvre. —Ş i încotro se îndreaptă ? — Spre Lens. monseniore. Eram sigur c ăvom ajunge aici. — Acum înţ eleg de minune ş i eu. — O clipă ! strig ăel în franţ uzeş te. monseniore. strîngînd laolaltătoate oastea. nici planurile de ofensivă . — Atunci. Habar nu avea de nimic: nu ş tia nici efectivul trupelor duş mane. mareş alul de Grammont. dar ostaş ii. Numai căprizonierul nu voia săspunănici în italieneş te mai mult decît în celelalte graiuri. îl asigurăPrinţ ul. Tinerilor. Alteţ a-voastrăsăjure că -mi va lă sa viaţ a. — Chemaţ i înapoi pe Le Plessis. — Bine. continuăel rîzînd. generalul Beck ş i însu ş i arhiducele. interveni Prinţ ul. spuse Prinţ ul. abia avem treisprezece mii de oameni. mîine vom ataca duş manul. întorcînd-se că tre. luaţ i-l de aici ş i executaţ i-l. pă rea căa ş i uitat de ordinul dat. Omul acesta a fost prins jefuind ş i omorînd. Săfie gata de marşîn noaptea asta: dupătoate probabilită ţ ile. întrebaţ i-mă . Sînt gata s ăvorbesc. doresc săcontinui eu însumi interogatoriul. Mul ţ umesc viconte. — Pe unde a trecut armata rîul Lys? — Între Saint-Venant ş i Aire. Villequier ş i d'Erlac. non siete tedesco. dumirindu-se asupra unei atare neş tiinţ e. luaţ i aminte pentru vremea cînd veţ i ajunge ş i voi săcomanda ţ i. Prizonierul pă li. nici numele comandanţ ilor. dar cum nu vrea săvorbească . care nu ş tiau decît de ordinul primit. Ar fi putut s ă -ş i ră scumpere viaţ a vorbind. De vreme ce-i italian. Prizonierul tresă ri ş i îş i muş căbuzele.

Apoi. Prinţ ul dă du pinteni calului. dar îi preţ uia mult pe entuziaş ti. va fi liber . dacănu eş ti prea obosit. în clipa cînd acesta tocmai încă leca. fa ţ ăde acel tîn ă r general. nu te sfii. care îi pă rea întru totul vrednic de faima sa. Se duse îndat ă la grajduri. Mi se spun cele mai bune lucruri despre dumneata. — Ba sînt destui. domnule de Bragelonne? — Calul meu a fost omorît azi-dimineaţ ă . urmează -mă . îi puse el însuş iş aua ş i frîul – că ci Athos îl sfă tuise ca la primejdie sănu lase pe seama altora aceste griji importante – ş i se întoarse lîngăPrinţ . sau văvoi vesti printr-un curier.nu o avea decît el. ce am de fă cut? întrebămareş alul. desfă cu scrisoarea doamnei de Longueville ş i se depă rtăîn galop pe drumul care ducea spre Lens. nu mai vorbesc. săfie împuş cat. adă ugă : — Luaţ i-l de aici pe acest om ş i pă ziţ i-l cu grijă . Se poate săai nevoie de el chiar astă seară . alese un cal andaluz. aş a cum fă cea de obicei atunci cînd voia săaibămîinile libere. monseniore. suprema politeţ e e săte supui fă răîntîrziere ş i fă r ăs ăstai prea mult pe gînduri. Ia-l pe cel care ţ i se pare mai bun. m-am convins. — Ră mîi aici săprimeş ti trupele. — Ră mîi în preajma mea. — Eu. Viaţ a lui atîrnăde informaţ iile pe care mi le-a dat: dacăsînt adevă rate. r ă mîi lîngăel. monseniore! exclamăRoul. În acest timp. Dumneata eş ti bun sfă tuitor. Voi veni eu însumi săle iau cînd vor trebui săpornească . pe care nu o mai simţ ise niciodată . Prizonierul fu dus de acolo. domnule. Mîine te vom vedea în luptă . Prinţ ul citea fă răsăfie stingherit de fuga calului. vrei să -mi dai scrisoarea? Raoul îi întinse scrisoarea. însoţ it de Raoul ş i urmat de mica sa escort ă . Raoul nu aş teptăsăi se spunăde douăori. Prinţ ul surîse: îi dispreţ uia pe linguş itori. — Haidem! spuse el. vorbi el dupăcîteva clipe. se adresăel lui Raoul. ş i deocamdată îl am pe-al valetului meu. anume căîn . Domnule. Aşvrea săş tii un singur lucru. a trecut mult timp de cînd nu ţ i-ai v ă zut tată l. — Domnule. Cu oş ti mici se cîş tigăbă tă lii mari. fu de p ă rere mare ş alul. prinse frîul de oblînc. — Sînt prea puţ ini. curierii care trebuiau sărecheme trupele plecau în goanăîn diferite direcţ ii. sarg. întorcîndu-se spre prizonier. — Conte de Guiche. mîine. — Pînăla cap ă tul lumii. — Acum. plin de o însufleţ ire. monseniore. ş tia bine căfaţ ăde un comandant. mai ales cînd acesta era prinţ . dacăsînt false. Ai un cal bun. spuse Prinţ ul. continuăPrinţ ul. — Cere ş i alege chiar dumneata un cal din grajdurile mele. domnule. Două zeci de că lă re ţ i de frunte mi-ajung pentru garda mea personală .

doar am luptat în infanterie. În ră stimpuri. Prinţ ul descă leca ş i porunci unuia dintre aghiotanţ iş i lui Raoul să -l însoţ ească . Apoi se avîntăpe potecă . sau mergi pe jos? — Merg pe jos. —Ş tiu un loc nimerit. Sănu pierdem vremea. întreaga armatăinamic ă . întinzîndu-i o pungăcu bani. întocmai ca ochii unei pă să ri de pradă . spunînd Prinţ ului să -l urmeze. tunurile se auzeau din ce în ce mai aproape. monseniore. gră bite parcăsăsoarb ămirosul de pulbere. Ţ ă ranul o luăla fugăînaintea calului ş i. Asta pentru Rocroy. Prinţ ul îmbră ţ iş ădintr-o privire întinderea ce i se desfă ş ura înaintea ochilor. În cele din urmăgă sir ăo potecăl ă turalnic ă . Ţ ă ranii erau în mare fră mîntare. înainte. Ai fi zis căaveau puterea săstră pungăperdeaua de pomi ce se întindea undeva. Pe mă surăce grupul c ă lă re ţ ilor se apropia de Lens. — Oh. Cineva îl recunoscu. în fa ţ a oraş ului. de unde împrejurimile se vedeau ca în palmă . mă rginind cîmpul vederii. femeile fugiserăde mult pe drumul spre Vitry. în sat mai ră mă seserădoar vreo cîţ iva oameni. dupăo cotiturăa drumului. Vă zîndu-l pe Prinţ . Afarăde asta. ajunserăla ruinele unui vechi castel. Vreo jumă tate de leghe merserăpe sub o boltăde pomi. Într-o clipită . Aţ i venit să -i alunga ţ i pe spanioli ş i pe tîlhari din Lorena? — Da. Zvonurile despre cruzimile spaniolilor se ră spîndiserăpeste tot ş i umpleau lumea de spaimă . e ş ti un bun francez? — Sînt veteran de la Rocroy. apucăpe un drumeag pierdut în că uş ul unei frumoase vîlcele. iar celorlalţ i să -i a ş tepte ordinele ş i săfie cu ochii în patru. Unde vrea alteţ a-voastrăsăo duc? — Într-un loc mai ridicat. ză rirăs ă tucul Aunay. La mai puţ in de un sfert de leghe vă zurăLens-ul atacat din toate pă rţ ile ş i. rosti Prinţ ul. se gră bir ăsă -i iasăînainte. Ţ ă ranul înaintăpe potecă . monseniore! vorbi acesta. ai vreun cal. monseniore! —Ţ ine. s ăpot vedea oraş ul Lens ş i împrejurimile. În cele din urm ă . Dupăzece minute. întregul plan al bă tă liei . suitoare pe costiş a dealului. la vreo sutăde paş i de sat. adeveri Prinţ ul. Numai să -mi slujeş ti de că lă uză . Raoul se înclină . care încununau creasta unei coline. Ia zi. mi-ai dat temei săgîndesc lucruri ş i mai bune despre dumneata. încît de fiece datăte aş teptai săauzi ş uieratul ghiulelei. nă rile i se dilatau.puţ inul timp de cînd te cunosc. de la Lens pînăla Vimy. monseniore. Ochii Prinţ ului c ă utau a ţ intiţ i în direcţ ia lor. Ş i într-adevă r. — Pot săm ăîncred în tine. — Haidem. vom urma niş te drumuri unde alteţ a-voastrăva trebui sădescalece. Prinţ ul sufla aprig ca ş i calul să u. spuse Prinţ ul. încît era vă dit că se gă seau la cel mult o leghe de cîmpul de bă tă lie. tunurile bubuiau atît de aproape. — Bucuros. tunurile se auzirăatît de aproape.

Prinţ ul care ţ inea aripa dreaptă . Aş a cum prevă zuse. Vino ş i dumneata aici. în sfîrş it. Întreaga artilerie. Într-un ceas. coborî pe potecăîntr-un suflet. Mai presus de orice. Lens-ul că zuse în mîinile duş manului aproape numaidecît dupăplecarea lui Raoul. O parte din trupe se ş i adunaseră . Eu voi fi la Vendin pentru a stabili poziş iile. trupele cerule de Prinţ soseau rînd pe rînd. amuţ irea tunurilor vestise evenimentul. Luăun creion. " Apoi întorcîndu-se spre Roul. ajungea pînăla solda ţ i. . se puse în miş care în t ă cere. ducele de Châtillon era în centru. Raoul se înclină . Doar o ultimăgeanăa asfin ţ itului mai ză bovea în cîmpie. Se poruncise ca toboş arii ş i gorniş tii sătacă . luăscrisoarea. se aruncăpe cal ş i de depă rtăca vîntul. restul era aş teptat s ăsosească dintr-o clip ăîn alta. rupse o foaie dintr-un carnet ş i scrise: „Scumpe mare ş ale. Mareş alul de Grammont luăcomanda infanteriei ş i cavaleriei de care dispunea ş i se îndreptăspre Vendin. În zori. Prinţ ul aş tepta acolo. Ordinea de bă taie de a doua zi r ă mînea cea stabilităpentru poziţ iile din ajun. ş i ei trebuiau săvegheze ca ostaş ii săle respecte întocmai. Prinţ ul aratăfiecă ruia poziţ iile: mareş alul de Grammont trebuia să ţ in ăaripa stîngă . adu toatş armata. Pe mă surăce se întuneca. douăsau trei case erau în flă că ri ş i un vuiet surd. era lîngămareş al. fiecare avea săse gă seascăîn punctul de unde urma să atace. La orele zece fiecare se afla pe poziţ ie. Mîine vom cuceri Lens-ul ş i-l vom zdrobi pe duş man. Se fă cuse ş apte seara cînd mareş alul ajunse la întîlnire. Dupăce trecurăde Aunay. gata de plecare. Lens-ul va fi în mîinile duş manului. lă sînd pe ducele de Châtillon să aş tepte ş i săporneascăcu restul oş tirii. la zece ş i jumă tate Prinţ ul inspectăposturile ş i dă du ordinele pentru a doua zi. ză rir ăLens-ul. În primul rînd. cu Prinţ ul în frunte. trei lucruri li se cereau comandanţ ilor. Aş teptarăvenirea nop ţ ii. Miş că rile de trupe se executarăîn cea mai adînc ăliniş te ş i cu cea mai mare precizie. De altfel. Oş tirea. se afla în faţ a satului Aunay.care a doua zi urma săsalveze Franţ a pentru a doua oarăde cotropitori i se înfiripăîn minte. spuse: — Porneş te în goana calului ş i înmîneazăaceast ăscrisoare domnului de Grammont. Pe la orele nou ăera noapte în lege. sprijinindu-se pe Méricourt. Dupăun sfert de ceas. mă rturie despre agonia oraş ului luat cu asalt. se puse ş i ea în miş care în aceeaş i clipă .

Li se ridicăun cort lîngăacela al mareş alului. — Dacămi se întîmplăcumva o nenorocire. că ci. De altfel. oprindu-l lîngăsine pe Bragelonne. — Dacăvoi că dea ucis. dacăai în minte simţ ă minte mai calde. Scrisorile furălungi. Prinţ ul trimise pe contele de Guiche ală turi de tată l să u. Se înţ elegeau f ă răsăscoatăo vorb ă . pe urmăse apropiarăunul de celă lalt ş i schimbarăscrisorile zîmbind. decît rupînd primul plic. care îţ i vin deodatăîn minte. Deş i ziua fusese obositoare.ş i cum prietenii s ă i. Athos. Ajunul unei b ă tă lii te poartăcu gîndul la o mie de lucruri uitate. Cei doi tineri cerurăînsăîncuviinţ area s ără mînănoaptea împreună ş i li se fă cu pe plac. dup ăun ră stimp. trebuiau sălase inamicul sădeschidăfocul. ci la pas. se înfă ş urarăfiecare în mantia lui ş i se cufundarăîntr-un somn tineresc ş i plin de gingă ş ie. Aceş ti doi tineri chipeş iş i plă cuţ i erau fă cu ţ i săse înţ eleag ăfă răsăvorbeasc ă . spuse Bragelonne. XXXVII UN OSPĂ ŢCA ODINIOAR Ă Cea de a doua întîlnire dintre vechii muş chetari nu fusese pompoas ă ş i ameninţ ă toare ca prima. socotise căun ospă ţ ar fi mijlocul cel mai grabnic ş i mai nimerit pentru a se aduna laolaltă . Ajunul unei bă tă lii face din cei nepă să tori buni prieteni. nici unul. ating în chip firesc cel mai înalt grad de înflă că rare. zise de Guiche. temîndu-se de distincţ ia ş i . cu înţ elepciunea-i dintotdeauna. ajunul unei bă tă lii e un lucru grav ş i deosebit chiar ş i pentru cei încercaţ i în ră zboaie. fiecare se aş ezăla cîte un cap ă t al cortului ş i se apucăs ăscrie pe genunchi. astfel încît cavaleria ş i infanteria sa se afle pe aceeaş i linie ş i fiecare săp ă streze între ele intervalele cuvenite. iar din prieteni fraţ i. cele patru pagini se acoperirăuna dupăalta cu slove – tot rînduri mă runte ş i dese. fiecare o închise pe a lui în cîte două plicuri. Se înţ elege că .trebuia ca diferitele corpuri sămă rş ă luiascăîn ordine. În al doilea rînd. Apoi se îmbră ţ iş arăca doi fraţ i. — Fii liniş tit! se îmbă rbă tarăamîndoi pe rînd. astfel cănimeni nu putea săafle numele persoanei că reia îi era adresată . florile ş i copiii. nu trebuiau săatace în goană . aceste simţ ă minte. a ş a cum dorm pă să rile. În al treilea rînd. Trebuie săcredem căfiecare din cei doi tineri tă inuiau ceva în sufletul lor. cu atît mai mult pentru doi tineri care aveau săprimeascăbotezul focului ş i săvadăcumplitu-i spectacol. nici celă lalt nu aveau somn. Din timp în timp amîndoi se priveau surîzînd. deci. Dupăce ispră virăcu scrisorile.

chipul gasconului se înseninăş i fruntea lui Porthos se lumină . el era singurul care nu aş tepta nimic de la ceilalţ i. tocmai din dorinţ a fiecă ruia de a-ş i ară ta iubirea fa ţ ăde ceilalţ i. de le mersese faima căsînt nedespă rţ iţ i. d'Artagnan – din strada Fossés-SaintGermanin-l'Auxerrois. care odinioarăîl sprjineau la nevoie cu spada lor de neînvins. pe lîng ăcănu mai pune bă utură în gură . fiecare dintr-altăparte. Porthos fusese săîncerce un cal nou. Minunatul leac risipi pe datăpînăş i cel mai mic nor ce-ar fi putut s ă le stă ruie în suflet. Mirarea lui spori ş i mai mult cînd îl v ă zu pe Athos umplîndu-ş i ochi paharul ş i golindu-l cu setea de odinioar ă . dupăcum spunea el însu ş i. sunarăpu ţ in cam silit. Primele cuvinte schimbate între cei patru prieteni. pe cale săajungăbaron. Cît ai clipi. d'Artagnan tocmai schimbase garda la Luvru. iar Athos. dîndu-l pe gît numaidecât. Porthos – din strada Roule. Cît despre Athos. Porthos ş i Aramis ciocnir ă . Cei patru prieteni începurăsăvorbeascămai tare. propuse el cel dintîi săse strîngăîn jurul unei mese îmbelş ugate ş i fiecare săse lase în voia firii ş i a obiceiurilor sale. Într-adevă r. Aramis fă cuse o vizităuneia dintre credincioasele sale din cartier. D'Artagnan îş i umplu ş i el paharul. în cele patru sticle nu mai ră mă sese un strop de vin. Ş tia c ăAthos. fiind îmboldit doar de simţ ă mîntul mă re ţ al adev ă ratei prietenii. nici nu îndră zneau săpomeneascădespre acele straş nice ospeţ e de de la „Nelegiuitul". La aceastăporuncărostităde Athos cu liniş tea-i obiş nuit ă . la ceasurile opt seara. în ziua hotă rît ăcei patru prieteni sosirăfă răîntîrzire. Se înţ eleseserădeci s ă -ş i dea fiecare adresa exactă . spiritu-i vesel ş i fin avusese parte multăvreme doar de satisfacţ ii neîndestulă toare – o zeamăchioară . Athos venind dinspre Pont-Neuf. Aramis s ăspunăceva. Se vedea bine că d'Artagnan fă cea eforturi s ărîd ă . că ci asta întreţ inuse pe vremuri buna înţ elegere dintre ei. care era dornic săregă seascădulceaţ aş i voioş ia întîlnirilor din tinere ţ e. era încîntat căare prilejul săstudieze la Athos ş i la Aramis vorbirea ş i purtarea oamenilor de lume. mai ales de d'Artagnan. cu firma „La Schitul". Dîndu-ş i seama de încurcă tura tuturor ş i vrînd săo risipească . . Aramis voia s ăafle de la d'Artagnan ş i Porthos noută ţ i de la Palatul regal ş i totodatăsă -ş i pă streze pentru orice împrejurare niş te prieteni atît de devota ţ i. se afla la doi paş i de locul întîlnirii. luîndu-ş i unul altuia vorba din gurăş i purtîndu-se a ş a cum le era felul. Prima întîlnire fu stabilităpentru miercurea urmă toare. Aramis – din strada Béthisy. Ş i ră maserămiraţ i săse vadătuspatru în uş a „Schitului". are chiar un fel de silăfaţ ăde vin. Propunerea fu primităcu bucurie de toţ iş i. iar Porthos sătacă . s ăse întîlneascăla un faimos birtaşde pe strada Monnaie. care locuia în strada Guénégaud. ş i ospă ţ ul însu ş i începu într-o atmosfera de r ă ceal ă . iar atunci cînd unul dintre ei ar avea nevoie de ceilalţ i.sobrietatea lui. Athos porunci s ăse aducăpatru sticle cu vin de Champagne. Aramis ră mase mirat. Ai fi zis că tuspatru tovară ş ii de masăse gră beau să -ş i uite gîndurile ascunse. Porthos. Athos săbea.

E îngă duit? — Oricînd! încuvinţ ăd'Artagnan. fu rugat de acesta să -i trimitălista condi ţ iilor în care iar face cinstea sălege prietenie cu el. veselia se potoli.Curînd – lucru nemaipomenit – Aramis îş i deschise doi eghile ţ i de la tunică . Apoi vorbir ădespre luptele surde purtate împotriva aceluia că ruia i se spunea acum marele cardinal. zise Aramis. pufnind în rîs. Într-un tîrziu. — Pe cinstea mea. — Haide. nu s-a mirat prea mult ş i i-a povestit totul degrabăş i Prinţ ului. vă zîndu-l ataş at de noul cardinal. Nu era mult ş i n-avea de ce săse team ăcăva fi luat în serios. —Ţ u ce zici. destule laude pentru morţ i. îi vesti d'Artagnan. Lista cuprindea trei condiţ ii care nu-i plă ceau defel lui Mazarin. domnul de Beaufort îi spuse căla una din primele sale certuri cu Mazarin ş i cu parlamentul. rîzînd. Am o poftăgrozavăsă -l înţ ep. — A poruncit săfie ciomă git trimisul prinţ ului? întrebăPorthos. oferindu-i încădouă zeci de mii pe deasupra. dacăse obligăsănu-i mai vorbeascăniciodată . Crezuse căs-a stîrnit vreo încă ierare. rugîndu-l să nu-i mai scrie niciodată . Aş i avea poftăsăspun o vorbuliţ ă despre Mazarin. pe el care ţ inea la ră posatul cardinal din atîtea motive. Athos? — Îţ i jur pe cinstea mea de gentilom căvom rîde din toatăinima dacă gluma-i bună . —Ş i Mazarin? — S-a supă rat? întrebăAthos. s ă i luă m niţ el la scă rm ă nat pe cei vii. loviturile primite ş i date îi ajutarăsă lege vorba. ceea ce îl îndemnăpe Porthos săş i-i desfacăpe toţ i. d'Artagnan. Acest prieten. ş tiindu-l pe domnul de Beaufort iute la mînie. care cunoş tea bine spiritul gascon atît de fin ş i de cuteză tor al prietenului să uş i-l ş tia ca nu-i omul sădea înapoi în nici o împrejurare. a avut într-o bunăzi un diferend cu domnul de Chavigny ş i că . Atunci oferi prinţ ului zece mii de scuzi ca s ărenunţ e la ele. a c ă rui prietenie Mazarin o că uta cu tot dinadinsul. Vorbind într-o zi cu unul din prietenii Prinţ ului. scîrbit întrucîtva s ăaibă de-a face cu un asemenea bă dă ran. — Ai ghicit. alcă tui cam în sil ăo list ăş i i-o trimise. Prin ţ ul. Acesta că ută . încît birtaş ul se înfă ţ iş ăş i întreb ădacădomnii nu mai doresc ceva. c ă lă toriile îndelungate. zise Aramis. — Domnul de Beaufort poate s ăfie înţ epat? întreb ăd'Artagnan. dă -i drumul! îl îndemn ăAramis. — Un mare prinţ . Povestea s-a întins ş i iatăc ăto ţ i au început să -i întoarcăspatele lui Chavigny. Ş i prinţ ul ce-a f ă cut? — Prinţ ul i-a trimis numaidecît cincizeci de mii de livre. l-a b ş tut în lege. Izbucnirăcu to ţ ii într-un rîs atît de zgomotos. — Oho! exclamarăcei trei prieteni într-un glas. Bă tă liile. Oricînd! Spune ce ai de spus ş i eu te aplaud dac ăare haz. — A luat banii? întrebăd'Artagnan. — Atunci încep. începu Aramis.

Nu-i acela ş i lucru? Ă ş tia care fac cuvinte sînt tare pedanţ i." „Monseniore. a ră spuns domnul de Beaufort. fiindcăacesta-i adevă rul. credeţ i-mă . i-a ră spuns acel prieten." „Eu? „Nu l-aţ i bă tut dumneavoastrăpe domnul de Chavigny. a repetat ş i a întă rit fiecare cuvînt. ş i pe cel care le d ă . — Nu văcunoaş te dupănume. a spus domnul de Beaufort cu mă reţ ia pe care i-o cunoaş teţ i: „Dragul meu Chavigny. aţ i vrut săspuneţ i căl-aţ i combă tut. Dezn ă dă jduit de o asemenea calomnie din care nu pricepea nimic. monsenioare. a intervenit atunci unul dintre martorii lui Chavigny. monsenioare?" „Ba da". s-a mirat domnul de Beaufort. În cele din urm ă . dar nimeni nu îndră znea să -i mă rturiseasc ăadevă rul. spiritul de grup fiind înlă turat pentru totdeauna de la aceste întîlniri prieteneş ti. monsenioare! a exclamat martorul." „Pe cine?" „Pe domnul de Chavigny. ori cel puţ in nu spuneţ i asta. Doar ş i el văare ca sarea-n ochi. a trimis doi martori prinţ ului. aveţ i dreptate sănu-l îndră giţ i pe Mazarin. Regele Ludovic al XIII-lea nu voia săaibăgentilomi ca valeţ i. „Ei bine. combş tut. ale că rui boroboaţ e ajunseserăde pomin ă . a spus căl-a bă tut pe domnul de Chavigny.ş i convenirăca. ci dupăfaptele voastre. care spune ţ i căl-aţ i bă tut. Acum înţ eleg. „Ş i cine a spus cădomnul de Beaufort m-a bă tut?" a întrebat Chavigny. Drept urmare. săvedeţ i. — Pe cinstea mea. aş i! adevă rat? fă cu Athos. să -l întrebe dacă . văjur. oricît de prinţ ar fi fost el. Chavigny a declarat prietenilor cămai degrabămoare decît s ăîndure o astfel de ocar ă . de teamăs ănu se cread ăcă -l cunosc ş i eu pe el. cu condiţ ia ca Athos ş i Aramis să -l poatăbate pe Mazarin." „Ah.explicaţ ia tă cerii pe care o simţ ea în jur. l-am bă tut atît de tare. dar cine a primit loviturile ş i cine vorbeş te de bă taie?" „Chiar dumneavoastră . le spuse d'Artagnan celor doi prieteni ai să i. Îngă dui ţ i-mi să -i spun alteţ ei-voastre căa lovi un gentilom degradeazădeopotriv ăş i pe cel care primeş te loviturile. eş ti de condamnat pentru ajutorul pe care îl dai unui tică los ca Mazarin". ce importan ţ ăare?! se mirădomnul de Beaufort." "Bş tut. cineva a avut curajul s ă -i spunăcătoatălumea se mirăcăs-a l ă sat bş tut de că tre domnul de Beaufort. „Am spus-o ş i o repet ş i acum. „Chiar el". —Ş i pe cine a pus să -i caute? . încît vărepet propriile mele cuvinte". m-aş i boteza din nou. el zice cănu-i adevă rat. d'Artagnan ş i Porthos vor putea săcleveteascăîn voie pe seama prinţ ilor. „Bine. tocmai pentru a putea să -ş i bat ăvaleţ ii". S-a cercetat de la cine a pornit vorba ş i s-a g ă sit persoana că reia domnul de Beaufort îi spusese întîi povestea. — Ei. „Ei. într-adevă r. iar omul rugat cu stă ruinţ ă săspunăadevă rul. Dacăaşş ti cămă sc ă riciul ă sta-mi cunoaş te numele. ză u aş a!" Rîserătoţ i cu poftăde aceastăboacă năfilologic ăa domnului de Beaufort. Ş tie căexistă doi gentilomi care au contribuit în mod deosebit la evadarea domnului de Beaufort ş i-i cautăde zor.

Bravo! Nu ţ i-e teamă . — I-ai spus asta?! exclamăPorthos cu rîsul lui puternic. — Te temi pentru tînă rul Raoul? continuăAramis.. Athos îş i trecu trecu mîna peste fruntea-i palid ă . Uitasem. îş i aminti Porthos. m-a chemat azi-dimineaţ ăca s ăm ăîntrebe dacăam mai aflat ceva. — A. în trecut. Dar nu trebuie săte gîndeş ti la asta: trecutul e trecut. altăpoveste! oftăAthos. pe tine? — Da. vorbi Porthos. cel puţ in în prezent. — Lasă . ş i dacăva că dea ră pus. dar căastă -searăvoi lua masa împreunăcu douăpersoane care ar putea să -mi dea o mîn ăde ajutor în această privinţ ă .. mă rturisi Porthos. — Nici în cea de-a treia. — Atunci? întrebăAramis. — Povestea de la Armentières? întreb ăacesta.— Pe mine. ş opti d'Artagnan. — Milady.. — Ei. — Povestea de la Armentières. va că dea ca un viteaz. Nu de urmă rirea lui Mazarin m ătem. mă rturisi Aramis. — Cum. sper. că ci el se va purta. — Dar în trecut? întrebăPorthos. e adevă rat. . vorbi Athos. — De nimic. — Ah! fă cu d'Artagnan.. Athos îl privi cu ochii să i pă trunză tori: — Ai uitat. Aramis? — Măgîndesc uneori la asta ca la un caz de conş tiinţ ăce poate fi cel mai viu subiect de discuţ ie. spuse Porthos.. spuse Aramis. care îi încreţ ea faţ a-i largă . — Asupra acestor doi gentilomi? — Întocmai. În trecut ş i în viitor. pe cinstea mea. — Atunci voi privi aceastănenorocire ca pe o ispă ş ire. Iar dacăse va abate asupra lui aceastănenorocire. —Ş i eu la fel. nu! zise Porthos. zise Athos. De altfel. — Atunci spune-mi mă car de ce te temi? st ă rui Aramis. dovadănoi care sîntem aici.. E-atîta timp de atunci! —Ş i nu te mai mustrăconş tiinţ a? — Pe cinstea mea. — Nu. îl lini ş ti d'Artagnan. — Nici în cea de-a doua. ca un gentilom. Ş tiu ce vrei săspui. spuse Aramis. —Ş i ce i-ai ră spuns? — Căn-am aflat nimic. da. atunci. Athos? — Nu. ş i atunci cînd cazi ră pus se întîmplăsămai ş i învii. nu Raoul măneliniş teş te. — Dar pe tine. Nu cazi niciodatără pus în cea dintîi luptă . — Nu înţ eleg nimic. Porthos? — Da.

murmurăel. Eu stă team pe locul unde stăd'Artagnan. atîta tot. eu. Noi am fost doar uneltele voinţ ei sale. ba chiar ş i ş ovă ind. cum a osîndit-o ş i pe mama. Era o viperă . Oare din Béthune era?.. ar fi crescut acest pui de ş arpe? De Winter l-ar fi osîndit pe fiu. Jur pe cinstea mea ş i pe cruce cănu-mi pare ră u decît căera femeie.. mor ş i puii.. dar nici o remuş care pentru uciga ş . —Ş tiu.. o greş ealăsau o fapt ăvrednicăde laudă . care n-au să vîrş it altăgreş eal ădecît căau încruciş at spada cu noi ş i n-au ş tiut să pareze destul de iute loviturile. femeia asta a fost pedepsita prin voinţ a lui Dumnezeu. ş i-apoi la ce bun săne mai gîndim la toate astea?! Ce-am fă cut e bun fă cut. Dacăadmiteţ i justi ţ ia divin ăş i rolul ei în toate cîte se petrec pe lume. — A. Athos clă tinăcu îndoialădin cap. nu ma învinuiesc de moartea acestei femei. e cădin toat ăistoria asta n-a mai ră mas nici o urmă . ba chiar ş i francezi. unul. Vom mă rturisi aceastăfaptăîn clipa cea de pe urmăş i Dumnezeu va ş ti mult mai bine decît noi dacăe o crimă . zise Athos. pe cinstea mea. care n-au avut altă vinădecît căau tras asupra noastrăş i nu ne-au nimerit. unchiul lui.. Sămăcă iesc. — Lucrul cel mai liniş titor. pe legea mea. Ş i fu copleş it de amintiri. e îngrozitor. zise Aramis. — Că lă ul. mă rturisesc căatunci cînd măpoartăgîndul spre acele zile cumplite. vorbi Porthos. — Dar liberul-arbitru. vai de prietenul nostru de Winter! rosti Athos. văjur la toţ i trei că . Ti-aminte ş ti de ea. Dar cine ş tie pe unde o mai fi? De moare ş arpele. murmur ăAthos. acum cînd mi-ai adus aminte. rochellezi. din Béthune.. — Atunci... spanioli. — Avea un fiu. am încercat de multe ori pă reri de ră u pentru victimă . Ce face că lă ul? E st ă pîn pe braţ ul să uş i loveş te fă răremuş care. da. nu.. Dar dacăne gîndim căam ucis englezi. spuse d'Artagnan. Mi-ai vorbit despre asta. Aramis. revă d scena ca ş i cum abia s-ar fi petrecut: milady era acolo unde eş ti tu (Athos pă li). îmi spuneţ i? Nu. încuviinţ ăd'Artagnan. spuse d'Artagnan. unul. —Ş i-apoi. aşfi retezat capul acelei scelerate fă răsăş ovă i. ai dreptate. d'Artagnan? — Eu. dacăn-ar fi fost acolo că lă ul din Béthune. — Eu. cu aerul de nepă sare filozoficăpe care ş i-l luase de cînd devenise slujitor al bisericii. — Gîndiţ i-vă . reluăAramis. nu? Îţ i închipui cumva căde Winter.— Dar pe tine. doar tu o porecliseş i Balizarde? Ei bine. pe cuvînt de cinste. nepă sare ce vă dea mai mult ateism decît credinţ ăîn Dumnezeu. Athos.. Aramis? — Ce săfacăjudecă torul? El are putinţ a de a hot ă rî într-un fel sau altul ş i osînde ş te f ă răteamă . Da. Aveam lîngămine o spadăcare tă ia ca briciul. nu-mi ră sare în minte decît trupul neînsufleţ it al să rmanei doamne Bonacieux. Că ci copilul . Da. da.

zise Aramis. Grimaud abia îş i mai tră gea sufletul ş i era atît de obosit încît că zu pe scaun. dacăn-a ş i ajuns aici. vorbi d'Artagnan. feriţ i-vă ! Athos îş i privi prietenii cu un zîmbet melancolic. — Copilul a murit. — Ah! fă cu Athos. zise Athos. care cere să vorbească .. copilul a crescut ş i a devenit bă rbat. frunţ ile mai mult ori mai puţ in întunecate ale celor patru prieteni. dupăce l-a spovedit. dup ăcîte spune d'Artagnan. — Eu sînt. mîngîindu-ş i cu privirea spada atîrnatăîn cui. paloarea ş i sudoarea ce-i acoperea faţ a. Intrăîn grabăş i fă cu semn birta ş ului s ăplece. Tigresa avea un pui.. Tulburarea lui Grimaud. — Căfiul lui milady a pă ră sit Anglia. — Un copil?! exclamăel. Eş ti sigur? — Sigur. n-are decît. începu birtaş ul. — Ei bine.nu i-a greş it cu nimic. În clipa cînd aceastăconcluzie a lui Porthos ar fi înseninat. Grimaud se ridică . Noi îl aş teptă m: săvină ! — De altfel. Iat ă . — Cu cel care se numeş te contele de La Fère. O tă cere îndelungatăse a ş ternu dupăaceste cuvinte. la urma urmei dacăar tră i. S-a ş i întors? Ce i s-o fi întîmplat lui Bragelonne? — Săintre! strig ăd'Artagnan. a aflat toat ăpovestea spovedindu-l pe că lă ul din Béthune ş i. i-a înfipt în inimăacest pumnal. se auzi un zgomot de paş i pe scarăş i cineva ciocă ni la uş ă . totul ară ta c ăe purtă torul unei ve ş ti însemnate ş i cumplite. Aramis luăcuţ itul în mîn ă . cu unul dintre dumneavoastră . căse aflăîn Fran ţ a. Ş i pe el cum îl cheamă ? — Grimaud. dacăar veni la Paris. îl încredinţ ăGrimaud. E-atîta ceaţ ăîn ţ ara asta îngrozitoare. — Domnilor. Birtaş ul închise u ş a dupăel: cei patru prieteni aş teptau. femeia aceea avea un copil. Grimaud? strigăacesta din urmă . puiul s-a fă cut tigru ş i vine asupra dumneavoastră . Ş tiţ i de ce-a fost în stare copilul ă sta? Travestit în că lugă r. poate. Porthos îş i că ută spada. hainele pline de praf. e încăplin de . — La naiba! mormă i Porthos. — Cu cine? întrebarătuspatru prieteni. f ă cu Porthos. ori săm ăia dracu! se aprinse Porthos. zise Athos. dupăce a stors totul de la el. — Intră . căvine la Paris. am mai vă zut noi altele ş i mai ş i! Săvină ! — Chiar aş a. Athos umplu un pahar cu vin de Champagne ş i i-l întinse. drept dezlegare de pă cate. d'Artagnan se ridicăîn picioare. Săintre! Grimaud însăş i urcase ş i aş tepta în capul scă rii. care era atîrnatăîn perete. pă lind. E aici cineva tare gră bit. — Domnilor. — Ce vrei săspui. nu-i decît un copil. cel puţ in. spuse el.

nici bani. E unsprezece dimineaţ ăş i evlavioasele mă icuţ e abia au ispră vit o slujbăpentru izbînda oş tilor lui Carol I. dupăcîte mi-a spus hangiul. Femeia trebuie săfi fost frumoasă . iar tînă ra fat ăstăîn picioare la cî ţ iva paş i de ea. spuse femeia îndurerat ăcare se ruga. pră buş indu-se în braţ ele fiicei sale. XXXVIII SCRISOAREA LUI CAROL I Acum cititorul trebuie sătreacăîmpreunăcu noi apa Senei ş i săne urmeze pînăla poarta mînă stirii Carmelitelor. liniş tit ş i visă tor. nici soţ . întorcînd capul. una semă nînd cu o vă duvă . în strada Saint-Jacques. noi. Pă zeş te-mi mama. — Cum arată ? — E un om de statura mea. palid. rezematăde un scaun ş i plînge. Singur Athos ră mase nemiş cat pe scaun. Porthos ş i Aramis să rirăîn picioare ş i se repezir ăca un singur om săpunămîna pe spade. Femeia pare săaibăpatruzeci de ani. — Mama ta nu poate sămai facănimic pentru tine pe lumea asta. pe Raoul nu l-a vă zut? întrebăAthos. zise d'Artagnan. sătremură m în fa ţ a unui copil?! — Da. numai căacest copil vine în numele lui Dumnezeu. patru bă rbaţ i care am ţ inut piept fă răsă clipim unor armate întregi. — Doamne! murmura cea care se ruga în genunchi. Tînă ra fat ăe fermecă toare ş i lacrimile o fac ş i mai frumoasă . nici fiu. o femeie ş i o tînă răfat ă . Ieş ind de la biserică . domnilor. să rmana mea copilă . dar se vede călacrimile au îmbă trînit-o. nici prieteni. încercînd sărîdă . — Doamne! ş optea tînă ra fată .sînge. care se repezise s ăo . cealaltă cu o copilăorfană . au intrat în chilia lor. s-au întîlnit ş i chiar vicontele l-a dus la patul ră nitului. Athos se ridicăfă r ăo vorb ăş i îş i desprinse ş i el sabia din cui. Ş i femeia. fata abia paisprezece. Ş i Grimaud zvîrli pe masăpumnalul pe care că lug ă rul îl uitase împlîntat în pieptul că lă ului. cu ochii de un albastru deschis ş i cu pă rul b ă lai. slab. că ci nu sînt nici treizeci de ceasuri de cînd i l-au scos din rană . z ă u aş a! Cum. Pă zeş te-mi soţ ul. D'Artagnan. zise Athos. Mama ta. a fost pă ră sit ăde toţ i. — Dimpotrivă . —Ş i zici căpoartăhaine de că lugă r. e îmbră cat ca un că lug ă r augustin. Ş i plecarăgră biţ i de la birt. Henriette. de lemn pictat.. Femeia a îngenuncheat în faţ a unui pupitru de rugă ciune.. Mama ta nu mai are nici tron. Grimaud? — Da. pă zeş te-mi fiul ş i ia-mi viaţ a asta atît de tristăş i de nenorocită . —Ş i. înveş mîntate în negru. — Ei. Avem aerul unor femeiuş ti.

Ş i nimeni din ţ ara asta nu se gîndeş te la noi. aud ş i nă dă jduiesc ş i eu. ca săplă tesc simbria servitorilor. — Milord de Winter! exclamăregina. mamă ! zise fata. Intrînd în chilie. Vre ţ i să -i vorbesc eu? Ş tiţ i doar cît ţ ine la mine. — Oh. — Cum se numeş te? Nu ş i-a spus numele? — Milord de Winter. care nu voiau să -l înso ţ ească dacănu le-aşfi fă cut pe voie. regele. — Vai. pofteş te-l! Ş i regina alergăîntru întîmpinarea trimisului. cînd o că lugă riţ ăciocă ni încetiş or în uş a chiliei. — Vai! suspinănă pă stuita femeie. nepotul meu. spuse fata. Că lugă riţ a. Dar acum a plecat ş i. — Ah. sora voastră ? întreb ăfata. Mi-am amanetat ultimele bijuterii. —Ş i cine este acest senior. atunci regelui. am vîndut toate lucrurile de îmbră că minte. — Curaj. Laporte ne-a spus asta de două zeci de ori. fiecare îş i vede de treburile lui. soră . în clipa de fa ţ ă . altcineva domneş te în numele ei. încănu e rege. Sîntem douăfiinţ e să rmane l ă sate în seama lui Dumnezeu. Tocmai îş i sfîrş eau rug ă ciunea. ale mele ş i ale tale. mamă . dar în vorbitor aş teaptăun senior stră in. Astă zi am ajuns s ătră im din milostivenia fiicelor Atotputernicului. Cele douăfemei care se rugau astfel în faţ a aceluiaş i pupitru de rugă ciune erau fiica ş i nepoata lui Henric al IV-lea. spune? — Un gentilom de patruzeci ş i cinci ori patruzeci ş iş ase de ani. auzi. anul ă sta numai nenorociri pe capul regilor! suspinăea. Sora mea regina nu mai e regină . — Ah. o scrisoare! O scrisoare din partea regelui. Ş i îngenunche ală turi de mama ei. — Rog pe maiestatea-voastrăsăbinevoiascăsămăierte dac ăîi tulbur gîndurile. venit din Anglia. n-are cum săne trimităvreo veste nici mie. Henriette? — Da. fratele tă u m-a îmbă rbă tat.sprijine. spuse mama. — Ei bine. soţ ia ş i copila lui Carol I. rezemîndu-ş i fruntea de um ă rul copilei. nepotul vostru. doamnă . Prietenul soţ ului meu! Săvină . lordul de Winter puse un genunchi la pă mînt ş i înfă ţ iş ăreginei o scrisoare într-un sul de aur. poate! Avem ş tiri din partea tată lui tă u. abia cră p ăuş a. nici tată lui tă u. vorbi regina. care doreş te săaibăcinstea de a înmîna o scrisoare maiestă ţ iivoastre. milord. ş i el însuş i. începu săplîngăîn hohote. — Intră . — Dar de ce nu cereţ i sprijinul reginei. Într-o zi ai săîn ţ elegi asta. — Atunci săne rugă m lui Dumnezeu. Dumneata ne aduci trei lucruri pe care . ş tergîndu-ş i lacrimile ş i ridicîndu-se. ş tii bine. nare nimic din ce-i trebuie. Cît timp a fost cu noi. plin ăde respect. că ruia îi întinse mîna neră bdă toare.

A sosit ceasul.nu le-am mai vă zut de multăvreme: aur. spuse de Winter. Dar oare voi putea. Săfie învins. — Nu. — Eu măretrag. urmă toarea scrisoare: „Doamnşş i scumpşsoş ie. nu-mi ascunde nimic. Toate forş ele care mi le-a l ş sat Dumnezeu sînt concentrate pe cîmpul de la Naseby. ară tînd scrisoarea. ceea ce n-am putut aş terne pe hîrtie de teama unei întîmplş ri neprevş zute. continu ăregina. dar sătră iască ! Vai. Maiestatea-sa are o inimăatît de bună . încît nu poate săînţ eleagăura. Anglia e cuprinsăde un vîrtej care. O citim de faţ ăcu dumneata. doamnş ş i scumpşsoş ie. soţ ul ş i stă pînul meu. ca sădoresc să -l mai pă streze. — Dar lordul Montross? întrebăregina. voi continua lupta. nu se va potoli decît în sînge. milord. încşrege". Nu-ţ i dai seama cădoresc săte întreb o mie de lucruri? De Winter se dă du înapoi cî ţ iva paş i. de voi fi învins. tronul se dovedeş te prea primejdios ast ă zi. — Sănu mai fie rege! exclamăea.ş i mai disperatăîncă . La rîndul lor. Vreau în aceastşîmprejurare din urmş (vai! cînd ajungi unde am ajuns eu. De voi fi învingş tor. de bă tă lii cîş tigate la Inverlashy. Am auzit vorbindu-se de niş te mari ş i fulgeră toare izbînzi. dimpreunşcu toate simş ş mintele inimii mele. pentru tine. îl opri regina. zise regina. r ă mînînd în picioare. sînt pierdut cu desş vîrş ire." În loc de „Carol. trebuie sşprevezi totul). ră mîi. copila sprijinităde braţ ul mamei sale. atît de cinstită . exilat. — Milord. Te va lş muri ce demersuri aş tept de la tine. dar nu putu sără spundă . într-atît era de miş cat. doamnă . tă cut. mătem. vreau sş încerc sşajung pe coasta Franş ei. Purtş torul acestei scrisori îş i va spune. doamnş . doamnă . încît nu poate săbă nuiascătră darea. oare vor dori sşgş zduiasc ş acolo un rege nefericit. într-o ş arşde pe acum tulburatşde rş zmeri ş e? înş elepciunea ş i iubirea ta mşvor cş lş uzi. Aceste triste veş ti. Pînăunde au ajuns lucrurile? Situaţ ia e atît de disperatăpe cît socoteş te? — Vai. îi aprinserătotuş i în ochi o razăde speranţ ă . de unde îş i scriu în grabş . la . scrisoarea era semnată„Carol. proscris. Aş tept aici armata supuş ilor mei care s-au r ş zvrş tit ş i voi lupta pentru ultima oarş împotriva lor. mama ş i fiica se retraserălîng ăpervazul unei ferestre ş i citirăcu lă comie. pe care de Winter le urmă rea cum se oglindesc pe chipul reginei. Vorbeş te. De Winter salutădin nou. un prieten devotat ş io scrisoare din partea regelui. rege". care aduce cu sine o pildşatît de nefastş . Vei în ţ elege căsînt neră bdă toare s ăaflu aceste ve ş ti. El aduce de asemenea binecuvîntarea ce o trimit copiilor mei.

— Un motiv în plus ca săocroteascăun rege pe care îl urm ă resc parlamentele. S-a dus la Bergen. acum. spuse ea. dar am petrecut iarna la Luvru f ă răbani. cardinalul n-are s ăridice un deget. dar nu va îndr ă zni niciodatăsăo să vîrş ească . Nu văl ă saţ i pradă deznă dejdii. fă ră schimburi. zîmbind cu melancolie. ş i-a schimbat p ă rerea în vreme ce ducele de Orléans. cerîndu-i lucruri supraomeneş ti: ş i victoria l-a p ă ră sit. fă r ăs ăîncerce mă car s ă -ş iş teargălacrimile. milord. Regina clă tinădin cap cu amă ră ciune. doamnă . spune-mi ce ai să -mi spui din partea soţ ului meu. aş a cum poate i se va întîmpla. e trist ş i aproape ruş inos de spus. maiestatea-sa doreş te săafla ţ i simţ ă mintele regelui ş i ale reginei faţ ăde dînsul. — Dacăjudec dup ămine. iar regina nu-i decît o femeie. Prezen ţ a mea ş i a fiicei mele în Franţ a a ajuns s ă -l împovă reze: cu atît mai mult aceea a regelui. Învins la Philippaugh. — Îngrozitor! strigăde Winter. Am cel puţ in mîngîierea săş tiu căaceia care ş i-au primejduit de atîtea ori via ţ a pentru noi se aflăîn siguranţ ă . dar regina. ba poate chiar va fi împotriva noastră . a ş a cum a fă cut regele. deoarece nu aveam foc. am nă dă jduit o clip ă . doamnă .Auldone. regele e înc ăun copil. ba încădestul de slabă : aici Mazarin înseamnătotul. Mazarin are doar sprijinul reginei în lupta lui cu Parlamentul. dupăcum ş tii.Ş i. care încurajase ş i el înfiriparea prieteniei lor. — Întocmai. — Dar auzisem vorbindu-se despre o că să torie între prinţ ul de Galles ş i domniş oara d'Orléans? — Da. doamnă .Ş i. Ah. care dispune de douăCamere. regele. Obosise victoria. — Oare vrea săjoace în Franţ a rolul pe care Cromwell îl joacăîn Anglia? — O. în Norvegia. — Curaj. Montross s-a vă zut silit să -ş i împră ş tie restul armatei ş i săfugă . Milord. Am auzit căse îndrepta spre frontieră spre a se ală tura regelui. milord! continuăregina. Fiica lui Henric al IV-lea. numai ca la frontierăl-a întîlnit pe Lesly. — Dumnezeu să -l aibăîn paz ă ! murmurăregina. travestit în valet. a ş a cum tră iesc eu. curaj! spuse de Winter. atît de zdruncinatăîn clipa de . nu! E un italian iscusit ş i viclean. care la început încuraja aceastădragoste. — Ei bine.ş i n-aţ i vorbit primului venit dintre noi? — Iatăospitalitatea pe care o acordăunei regine ministrul că ruia un rege vrea să -i cearăospitalitate. aproape fă răpîine ş i deseori nu ne-am dat jos din pat. spre deosebire de Cromwell. rosti de Winter. adaugăHenriette. — Din pă cate. cînd cunosc situaţ ia regelui aş a cum e. milord. decît sătră ieş ti cerş ind. Copiii se iubeau. Interesele coroanei Franţ ei. ori sămori. doamnă . Mai bine sălupţ i. a interzis fiicei sale săse mai gîndeasc ăla aceast ăcă să torie. care viseazăpoate la o asemenea faptă . so ţ ia regelui Carol! De ce-aţ i tă cut. adicădisperată . la Alfort ş i la Kilsyth.

— Sămergem atunci. Să mergem ş i Dumezeu săte-audă ! Regina se urcăîn tr ă sură . Dar am prevă zut asta ş i am venit săcaut aliaţ i în Fran ţ a. a reginei. chiar ş i de uş a a doua se putea trece cu destulău ş urinţ ă . doamnă . maiestatea-sa are s ăse refugieze în Olanda. în afarăde gă rzi ş i uş ieri. rosti de Winter. Un prieten vorbeş te nespus de convingă tor. dar el cine e? fă cu doamna Henriette. — De că tre cine? întrebăde Winter. sînt de a combate revolta la un popor din cea mai apropiată vecină tate. spuse doamna Henriette. ş i apoi iau totul în seama mea. pentru onoarea regelui. spuse de Winter. pe cîţ iva oameni ca dumneata? — Din pă cate nu. Daţ i-mi mîna ş i sămergem la ministru. Pridge. ş i regele pierde bă tă lia? — Atunci. milord. doamnă . — Dar dacărefuză .. Cardinalul era adesea stă pînit de team ă . — De că tre cei din tagma lui Joyce. dar cum avea mare nevoie de informaţ ii ş i de sfaturi. — Săregă sesc întîi ni ş te vechi prieteni de odinioară . zise doamna Henriette. murmurăregina cu acea îndoială sfîş ietoare a oamenilor care s-au aflat mult ăvreme în nenorocire. se dovedea destul de accesibil. de Winter s ă ri în ş aş i. — Haide. — Doamnă . însoţ i tră sura nedesprinzîndu-se de lînga portier ă . Sînt copleş it de atîta cinste. — Ei. înclinîndu-se. doamnă . săsperă m căva face ceva pentru onoarea lor. un cavaler descă leca în poarta reş edin ţ ei regale. XXXIX SCRISOAREA LUI CROMWELL În clipa în care Doamna Henriette pleca de la mînă stirea Carmelitelor spre Palatul Regal. dînd de ş tire ostaş ilor de gardăcăare s ăcomunice lucruri importante cardinalului Mazarin. — Un croitor! Un că ruţ aş ! Un berar! O. ră spunse de Winter. —Ş i maiestatea-sa ar putea s ăse bizuie. în cazul cătrebuie săfugă . cl ă tinînd din cap. unde am auzit căse aflăprinţ ul de Galles. Cromwell. Piedica cea mai greu de învins nu te întîmpina la prima u ş ă . sper căMazarin nare săintre în cîrdă ş ie cu asemenea oameni. cerber pe care nici un cuvînt nu-l . ş i dumneata măliniş teş ti. veghea credinciosul Bernouin. — Totuş i.. milord. oprindu-se în loc. îns ăla cea de-a treia. — Aliaţ i! fă cu regina.faţ ă . — Dar eş ti convins căvenirea dumitale aici n-a fost anunţ at ă ? zise regina cu îndoială . urmat de doi valeţ i. Mazarin e un om de stat ş i va înţ elege aceastănecesitate.

— Intraţ iş i întrebaţ i de domnul Bernouin. mai degrabăcenuş ii decît albaş tri ş i. ochi albaş tri-cenuş ii. cine cerea sau reclama o audienţ ătrebuia deci săse supunăunui interogatoriu în lege. ş i încîntaţ i de altfel sădea de înţ eles că slujba valeţ ilor nu cade în seama lor. — Am una. Dar ca săvăconvingeţ i căîntr-adevă r aduc o scrisoare. Ş i repetăîntrebarea. Cavalerul care-ş i legase calul de grilajul gardului urc ăscara cea mare ş i. într-o atitudine întunecat ăş i mîndră . că ruia îi repet ăcuvintele trimisului. ivindu-se dupăcîteva clipe. — Monseniorul cere scrisoarea. monseniore: pă rul blond-roş cat. — Un sol cu o scrisoare din partea lui Oliver Cromwell? fă cu Mazarin. trecînd din cabinet în anticameră . fie cătocmai se afla la post. însănu de la cardinalul Mazarin. intrăîn cabinetul cardinalului. ră spunserăosta ş ii. Bernouin. — Monseniorul nu va vedea scrisoarea fă r ăaducă torul ei. pe lîng ăasta. spuse uş ierul. mai degrabă roş cat decît blond. Bernouin era în picioare în spatele uş ii ş i auzise totul. Binevoiţ i să spuneţ i acest nume Eminen ţ ei-Sale ş i veniţ i să -mi comunicaţ i dac ăpoate sămăprimească . spuse tîn ă rul. De la cine este scrisoarea pe care o aduceţ i Eminenţ ei-Sale? — De la generalul Oliver Cromwell. Ş i cavalerul deschise uş a celei de-a treia încă peri. orgolios ş i înţ epat. dă du săse înapoieze la Mazarin. fie ş i de aur. întreb ăgă rzile: — Domnul cardinal Mazarin? — Treceţ i înainte. deschise uş aş i îl pofti: . fă rămă car săridice ochii din că rţ ile de joc ori de pe zaruri. caracteristicăpuritanilor. cănu sînt un simplu mesager. — Eu sînt cel pe care-l că utaţ i. Ş i ră mase în picioare. deschizînd uş a primei încă peri. La cea de-a treia uş ă . spuse Bernouin. iat-o. — Adă uga ţ i. — Să -ţ i dea scrisoarea. — Aveţ i scrisoare de audienţ ă ? întreb ăunul dintre uş ieri. apropiindu-se de el.putea îndupleca ş i nici o creang ă . ci un trimis extraordinar. ca de obicei. nu-l putea vră ji. ră spunse noul venit. ră spunse tînă rul. Bernouin se întoarse în cabinet ş i. dupăce-l mă surădin cap pînăîn picioare cu o privire cercetă toare. Ce fel de om e? — Un adevă rat englez. Fie din întîmplare. Cavalerul deschise uş a celei de-a doua încă peri. Aici vegheau vreo cîţ iva muş chetari ş i uş ieri. Bernouin cercetăsigiliul ş i. domnule. zise el. încredin ţ îndu-se c ăscrisoarea venea neîndoios din partea generalului Cromwell.

înţ eleg. oricît de ager era spiritul să u. monseniore. Mazarin înţ elese cătrimisul lui Cromwell dorea sănu-ş i dea în vileag . va remite aceastş scrisoare de recomandare Eminenş ei-Sale. Dacăaşpurta adevă ratul meu nume. — Eş ti foarte tînă r.— Intraţ i. Nu ai avere. ai o scrisoare confidenţ ialăpentru mine? — Iat-o. Sînt mai vîrstnic decît Eminen ţ a-Voastră . aşfi lord. — Aş adar. convins din experienţ ăc ă foarte puţ ini oameni reuş esc să -i ascund ăceva cînd el îi încol ţ ea cu întrebă rile ş i totodatăîi scruta cu privirea. în sfîrş it. înclinîndu-se. el este. purtş torul unei a doua scrisori confidenş iale pentru Eminenş a-Sa. — Ah. spuse tînă rul. potrivit obiceiului să u. o întinse cardinalului ş i se aş eză . în care dau greşuneori chiar cei mai încercaţ i diploma ţ i. nu-i aş a? Apoi adă ug ăîn sinea sa: „Revoluţ ionarii ă ş tia englezi sînt toţ i niş te calici ş i niş te ţ ă ră noi". unul dintre secretarii mei. domnule Mordaunt. OLIVER CROMWELL" — Foarte bine. absorbit de gînduri. spuse Mazarin. eş ti să rac. rosti el. Tînă rul scoase din buzunar a doua scrisoare. Dar pentru a-l înş ela pe mesager. — Domnule. spuse tîn ă rul. — Cum asta. — Monseniore. — Vreau săspun. dar. Dă -mi cealaltă scrisoare ş i ia loc. fă r ăsă -i rupăsigiliul. Nu văîn ţ eleg. da. că uta zadarnic motivul care îl îndemnase pe Cromwell să intre în legă turăcu el. monseniore. domnule. cum te numeş ti? întrebăMazarin. Tînă rul apă ru în pragul cabinetului. domnule? fă cu Mazarin. cîndva trebuia săam o avere de ş ase milioane. — Mănumesc Mordaunt. — Monseniore. — Dar. îi rupse sigiliul ş i citi: „Domnul Mordaunt. Dar Eminenţ a-Voastrăse înş al ăspunînd căsînt tînă r. zise Mazarin. Cardinalul luase scrisoarea ş i o tot învîrtea în mînă . aţ i fi auzit unul din numele cele mai ilustre ale Angliei. domnule Mordaunt. am două zeci ş i trei de ani. de asemenea. Mazarin recursese la tot acest du-te-vino ca s ă -ş i revinădin tulburarea pricinuităde vestea acestei scrisori. Mazarin se ridicăîn picioare. pentru meseria asta grea de ambasador. începu să -i punăîntrebă ri. la Paris. Mazarin luăscrisoarea. deş i nu am înţ elepciunea voastră . nu e ş ti un om de rînd? rosti Mazarin cu mirare. — Dac ămi-aşpurta titlul. cu pă lă ria într-o mînăş i cu o scrisoare în cealaltă . cardinalul Mazarin. Dar averea mi-a fost furată . căanii de suferinţ ăse socotesc îndoit ş i căeu m ăaflu de două zeci de ani în suferinţ ă .

îns ăîn acest timp îl privi cu mai multăluareaminte decît la început. domnule Mordaunt. dar într-ai lui nă vă li fierea ş i se fă cu galben ca ceara. — Atunci. Ură ş ti pe rege. — Da. deoarece nimeni nu-i mai d ă dea un ban. mi-a ră mas una singură . Ş i mi-o aduc aminte ca azi cînd a venit ultima dată . Cînd eram copil a venit de trei ori la doica mea. dar ş tiam dinainte cămi s-a luat rangul de noble ţ eş i că am fost despuiat de întrega-mi avere de că tre regele Carol I. monseniore. — Ah. monseiore. da. încît pe cardinal îl trecurătoţ i fiorii. scumpe domnule Mordaunt! spuse Mazarin. cu glas tare: — Mai ai rude? — Da. Dumnezeule! Nici nu-ţ i închipui cît măintereseazăpovestea dumitale! Aş adar. Întîmplarea a fă cut totul. — Ai memorie bună . Dumnezeule. cu ajutorul a patru prieteni. monsenire. —Ş i pînăîn momentul cînd ai cunoscut-o? — Măsocoteam un copil pă ră sit. Apoi. dar într-un chip atît de ciudat. — La dracu cu toţ i puritanii ă ş tia! mormă i Mazarin. nu-ţ i cunoş ti obîrş ia? — O cunosc de foarte puţ inăvreme. sperînd ca tînă rul săcadăîn capcana acestei pref ă cute compasiuni. te ajută ? — M-am înfă ţ iş at de trei ori la aceast ărubedenie pentru a-i implora sprijinul ş i de trei ori a pus valeţ ii sămăizgonească . Parc ăar fi cioplit în marmură . — Înseamnăc ănu ţ i-ai v ă zut niciodatămama? — Ba da. care m-a gonit cînd am împlinit cinci ani. — Ce-ai fă cut atunci? — Cum plîngeam ş i cer ş eam la drumul mare. — Povestea dumitale e cumplită . îl ură sc! m ă rturisi tînă rul. remarcăMazarin. mă rturisi tînă rul. —Ş i cercetă rile dumitale? — Au fost zadarnice. ş i atunci a rostit numele acelei rude despre care mama îi vorbise adesea. monseniore. m-a educat în spiritul religiei calvine. mi-a împă rtă ş it tot ce ş tia el însu ş iş i m-a ajutat să -mi caut familia. Mazarin r ă mase uimit de expresia diabolic ăcu care tînă rul rostise aceste cuvinte: de obicei nă vă leş te sîngele în obraji.adevă ratul nume. — Ai aflat ce s-a întîmplat cu mama dumitale? — Am aflat căa fost asasinatăde acea rubedenie a mea. Tînă rul era de nepă truns. ş i mămiş că . — Ah! Acum înţ eleg de ce-l slujeş ti pe domnul Cromwell. Tă cu cîteva clipe. — Oh. —Ş i cine te-a crescut? — O doicăfranceză . un preot din Kingston m-a luat la el.

Franş a ar dezaproba acş iunile poporului englez ş i ar d ş una într-o mş surş atît de hot ş rîtoare Angliei ş i. vrînd s ăse încredin ţ eze dacăMordaunt nu-i pîndeş te reac ţ iile ş i. monseniore. Din fericire pentru dumneata. dac ş nu va fi fş cut prizonier sau nu va fi ucis. dupşcum ş i noi ne preocupam de aceea a Franş ei. monseniore. a întreş inut în ş ara mea un focar de rş zboi civil care nu poate fi stins. Odatşcîş tiga ş ş aceasta bş tş lie. regele nu va mai gş si sprijin nici în Anglia. va încerca sştreac ş în Fran ş a pentru a recruta soldaş iş i pentru a se reface. te afli în slujba unui stă pîn atotputernic. sşvşcunosc intenş iile cu privire la problemele de astş zi ale Angliei . fş rş sş vrea. deschise scrisoarea lui Cromwell. Astş zi pornesc lupta ş i voi da o loviturş hotş rîtoare regelui Carol. desigur. În ce priveş te pe regele Carol. activitş ş ii guvernului pe care ş i-l va alege. pe urmădescoperăîn mod sigur totul. unui cîine de rasănu trebuie decît s ă -i ară ţ i o urmă . " . — Prin urmare. ca s ă nu mai continue o asemenea convorbire. iar el că zu într-o adîncăvisare. ai un mijloc de a-l îndupleca? — Am un mijloc care ma va face temut. v ă zînd indiferen ţ a acestuia. Mazarin îl privi. lucrurile se schimbş : dîndu-i gş zduire ş i ajutor. însşDoamna Henriette e o fiicş a Franş ei ş i Franş a era datoare sşo gş zduiasc ş . sînt în mş surşsş -mi dau seama mai bine decît oricine de natura ş i urmş rile ei. El trebuie săte ajute în cercetă rile pe care le faci. Încetul cu încetul. mai ales. Dupăprimele rînduri. încît o asemenea stare de lucruri ar echivala cu niş te ostilitş ş i flagrante. Săvedem acum scrisoarea. ridicăuş or din umeri: — Cautăsăizbuteş ti cu ajutorul acelor oameni care-ş i fac în acelaş i timp treburile lor.Cele douşregate sînt prea învecinate pentru ca Franş a sşnu se preocupe de situaş ia noastrş . — Muţ umesc. — Monseniore. nici în Scoş ia ş i. procurîndu-ş i arme ş i bani. Mazarin aruncăo privire pe sub sprîncene. Englezii sînt aproape toş i convinş i sşlupte împotriva tiraniei regelui Carol ş i a partizanilor sş i..profund. Oamenii ca noi ş tiu o mulţ ime de lucruri. Voi cîş tiga b ş tş lia. O reproducem textual: „Eminenş ei-Sale Monseniorului Cardinal Mazarin Am vrut. se va purta mai bine.. Aflat în fruntea acestei miş cş ri prin încrederea publicş . — Vrei cumva săvorbesc eu acelei rude de care mi-ai pomenit? întrebăMazarin. cş ci nş dejdile poporului ş i harul Domnului sînt cu mine. Franş a a dat g ş zduire reginei Henriette ş i. care ţ inea să -ş i cî ş tige un prieten pe lîngăCromwell. ochii tînă rului se stinserăş i redevenirăsticloş i. încurcat. am să -i vorbesc chiar eu. — Dar nu mi-ai spus c ăs-a purtat urît cu dumneata? — Prima oarăcînd am să -l vă d. însăfulgerele care ţ îş neau din ochii tînă rului îl fă curăsăplece capul ş i.

nici cu trupe pe acest rege strş in cu desş vîrş ire de ş ara voastrş . Certurile voastre cu Parlamentul. care rîvneş te de pe acum la aceastşalianş ş . se va alia cu Spania. Mazarin citi mai departe: „Este deci urgent. voi socoti scrisoarea mea ca neavenit ş . Acesta continua săviseze. neînş elegerile zgomotoase cu prinş ii. se apropie totuş i mai mult decît s-ar putea crede. de care noi ne apropiem mulş umit ş energiei guvernului nostru. Oliver Cromwell s-a gîndit cşva face mai uş or s ş asculte de glasul raş iunii un spirit inteligent ca acela al lui Mazarini. dacşîn cincisprezece zile nu voi primi rş spuns. monseniore. îndîrjirea poporului diriguitşde cş tre vicar. Scrisoarea mea e. bineînş eles. iar mîine vor lupta împotriva voastrş . ridicînd glasul ca ş i cum ar fi vrut săcurme visarea tînă rului. sşcunosc vederile Franş ei: interesele acestui regat ş i cele ale Angliei. ea precede m ş surile pe care le voi lua în funcş ie de evenimente. M-am gîndit deci. Ră spunsul meu la aceasta scrisoare va fi cu atît mai mulţ umitor pentru generalul Cromwell. a cş rei fermitate e desigur minunat ş . monseniore. Cu bine. m-am gîndit ca aş i prefera sşvşconcentraş i for ş ele înlş untrul regatului Franş ei ş i sş nu stingheriş i cu nimic noul guvern al Angliei.În clipa aceea. în sfîr ş it. care astş zi luptş pentru dumneavoastrş . Du-te ş i aş teaptăacest . Dintr-un sentiment pe care Eminenş a-Voastrşîl va aprecia. cu totul confiden ş ialşş i de aceea v-o trimit printr-un om care se bucurşde încrederea mea deplinş . Franş a are nevoie de aceastşliniş te pentru a consolida tronul tînş rului ei monarh. însufleş it ş de avîntul noilor idei. deş i îndreptate în direcş ii opuse. însşprea supusş prejudecş ş ilor deş arte legate de obîrş ie ş i de puterea divinş . cunoscînd prudenş a voastrşş i situaş ia cu totul personal ş pe care evenimentele v-o creeazş astş zi. nici cu bani. toatş aceastş dezordine care trece de la o treaptşla alta a statului trebuie sşvşfacşsşpriviş i cu îngrijorare eventualitatea unui rş zboi cu o ş arşstrş inş : cş ci atunci Anglia. aveş i nevoie în aceeaş i mş surşca ş i noi de aceastşpace internş . Aceastşneutralitate constşnumai în a îndepş rta pe regele Carol de teritoriul Franş ei ş i a nu ajuta nici cu arme. Anglia are nevoie de liniş tea internşpentru a duce pînş la capş t expulzarea regelui s ş u. OLIVER CROMWELL" — Domnule Mordaunt. cu cît voi fi mai sigur cănimeni nu va ş ti căi l-am trimis. spuse cardinalul. decît pe reginş . pre ş edintele Blancmesnil ş i consilierul Broussel. monseniore. foarte neliniş tit de întors ă tura pe care o luase scrisoarea. Mazarin încetăsămai citeascăş i se uitădin nou pe sub sprîncene la tînă rul din faţ a lui.

nu-i aş a? Am hotă rît săaş tep ţ i la Boulogne. întrevederea noastrătrebuie sără mînăsecretă . Doresc sănu fii vă zut la plecare. spune-mi ce pot să fac pentru dumneata? Mordaunt se gîndi o clipăş i. regina Henriette înso ţ it ăde un gentilom englez intrăîn clipa asta în Palatul Regal. te rog! stigăiute cardinalul. domnule. ş i apoi scrisoarea domnului Cromwell te ridicăîn ochii mei la rangul de ambasador. Î ţ i repet. domnule. XL MAZARIN Ş I DOAMNA HENRIETTE Cardinalul se ridicăş i se îndreptăîn grabăsăîntîmpine pe regina Angliei. spuse Mordaunt. Ară ta cu atît mai mult respect acestei regine lipsite de suităş i de podoabe. — Asta nu-i tot. care îl conduse într-o încă pere ală turat ăş i acolo îl dă du în seama unui uş ier. ai auzit. ar fi t ă cut-o. înă bu ş indu-i destă inuirea pe care. Mazarin să ri în sus. lucru care nu sc ă pătînă rului. Mordaunt se înclină . O întîlni pe la mijlocul galeriei din faţ a cabinetului s ă u. Întîmplă rile din viaţ a dumitale m-au miş cat profund. întrucît socotesc căorice oraşdin Fran ţ aţ i-e indiferent. . înconjurat cum sînt de felurite înrîuriri. nu pe-acolo. spune. fă cînd cîţ iva paş i spre u ş a pe care intrase. Moudaunt îl urmăpe Bernouin. cu cît simţ ea c ăel însu ş i avea să -ş i fac ădestule mustră ri asupra zgîrceniei ş i lipsei lui de omenie. — Văfă gă duiesc. cînd Bernouin intrăzorit pe uş a. poţ i pleca. doresc sănu se ş tie de prezenţ a dumitale la Paris. Acei ce vin săceara ş tiu însăs ă -ş i zugră veascăorice expresie pe chip. fă r ăîndoială . monseniore.ră spuns la Boulogne-sur-Mer ş i fă gă duie ş te-mi căvei pleca acolo mîine dimineaţ ă . — Monseniore. — Nu. pe coridor. spuse el. continuăMazarin. — Voi pleca. dup ăo vă dit ăş ovă ială . ş i vei ajunge în vestibul. Înţ elegi însăprea bine că . se aplecă la urechea cardinalului ş i-i ş opti ceva. ară tînd c ă tre o uş ăde ieş ire. Dupăcare se înapoie în grab ăla st ă pînul să u pentru a pofti înă untru pe regina Henriette. Cîte zile crede Eminenţ a-Voastr ăc ăva trebui s ăaş tept acest ră spuns? — Dacănu-l primeş ti în zece zile. Pofteş te pe aici. rosti cardinalul. domnule. ş i fiica lui Henric al IV-lea zîmbea pă ş ind în întîmpinarea omului pe care îl ura ş i-l dispreţ uia. care tocmai stră bă tea galeria cu vitralii. — Domnule. Dacădoreş ti un altul. de care nu pot scă pa decît prin multădiscreţ ie. ră spunse Mordaunt. era gata să deschidăgura săvorbeasc ă .

— Domule cardinal. M-am obiş nuit a face rugă minţ i. Carol I. trebuie s ăprevezi totul. care-ş i fă cea nevă zut stă pînul atunci cînd îl ră sucea pe deget. iar î ş i ră suci inelul de pe deget. zise: — Cel mai plecat dintre servitorii voş tri v ăaş teaptăporuncile. atît de agitatăş i în fierbere cum e astă zi. Vedeţ i. cu un zîmbet dureros. spuse Mazarin. vor avea loc bă tă lii ş i mai hotă rîtoare decît cele de pînăacum. reprezintăun adă post sigur pentru un rege detronat? Coroana de pe fruntea regelui Ludovic al XlV-lea se clatinăş i aş a. — Ei bine. îl poartăîmpotriva supu ş ilor să i ră zvră tiţ i. urmăregina cu un surîs trist. Poate nu ş tiţ i căîn Anglia sînt lupte. e vorba despre ră zboiul pe care so ţ ul meu. ră spunse Mazarin. Am pierdut deprinderea de a mai porunci. dacăva fi învins. la început m-am gîndit sădiscut chestiunea care măaduce aici cu regina.. se gă se ş te în ajunul unei acţ iuni hotă rîtoare. (aici Mazarin tresă ri). îl întrerupse regina. — Credeţ i. ar dori săse retragăîn Franţ aş i să -ş i ducăviaţ a aici ca un cetă ţ ean oarecare. domnule cardinal. Vai! Propriile noastre ră zboaie ră pesc timpul ş i mintea unui biet ministru nevolnic ca mine. însă mi-am zis cătreburile politice privesc în primul rînd pe b ă rbaţ i. aflaţ i căsoţ ul meu. Din nefericire. dupăce o vă zu aş ezatăîntr-un fotoliu. — Văascult. doamn ă– spuse el cu glasul cel mai mieros atunci cînd regina sfîrş i – crede ţ i oare căFranţ a. Surîsul lui ră mă sese la fel de fals ş i de linguş itor. doamnă .„Ah! îş i zise în sinea lui Mazarin. — Vai. De vreme ce o reginăcu care el se purtase aş a cum se purtase apă rea cu surîsul pe buze în loc de ameninţ ă ri. Cum va suporta o îndoităpovară ? — Aceastăpovarăn-a fost prea apă să toare în ce m ăpriveş te. întrucît bă nuia că doamna Henriette vine să -i cearăceva. Cardinalul o pofti săia loc ş i. însemna căvine să -l roage ceva. regele. oare.. spuse regina. ră spunse cardinalul. Dacăva fi învins. — Domule cardinal. de altfel alb ăş i frumoasă . Or. ş i că . Mazarin ar fi vrut grozav săfie invizibil în acea clipă . continuăregina.. în scurt timp. ascunzînd vederii minunatul diamant a că rui stră lucire atră gea privirile asupra mîinii sale. Ce zîmbet dulce! Oare vine s ă -mi cearăbani?" Ş i aruncăo privire neliniş tităc ă tre scrinul unde ţ inea banii. sîntem ni ş te regi foarte modeş ti. spuse augusta vizitatoare. Vin sa vărog ceva ş i aşfi foarte fericitădacămi-aţ i îndeplini rug ă mintea.. ridicînd uş or din umeri. sora mea. inelul nu avea însuş irea inelului lui Gygès. domnule! exclamăregina. cugetăregina. Ş i nu cer pentru so ţ ul meu mai mult decît aţ i fă cut pentru mine. . — Doamnă . doamnă . Oare mi-o fi ghicit gîndul?" Intraser ăîn cabinet. „E foarte amabil. Cum priviţ i acest proiect? Cardinalul ascultase fă răsăi se clinteascăun mu ş chi de pe faţ ăcare să -i tră deze gîndurile. aş a ca Mazarin. — Nu ş tiu nimic. v ărog s ăcredeţ i cămaiestateavoastrăm ăcople ş eş te cu atîta m ă gulitoare atenţ ie.

domnule. maiestatea-voastrăîngă duie să -i dau un sfat? Bineînţ eles. îş i pierdu ră bdarea regina. fă ră îndoială . — Dimpotrivă . despre care vorbeaţ i adineauri. Într-o buna zi. fiindc ănu m ăexprim bine în limba franceza. sublim rege. dumneavoastră ! se gr ă bi săspună cardinalul pentru a pune capă t explicaţ iilor pe care le presimţ ea. mama noastră . îmi judecără u intenţ iile. Care e ră spunsul dumneavoastră ? — Doamnă ! exclam ăMazarin.. din ce în ce mai înduio ş at. — În sfîrş it. în cazul unei înfrîngeri? . rosti Mazarin. monseniore cardinal. — Peccato! fă cu Mazarin. domnule! ră spunse regina. trebuie săfie. fă răîndoială . — Văascult. Maiestatea-voastrănu m ăîn ţ elege. Dar. replic ăironic regina. s ăo fi trimis sămoarăîn exil. dacăregele Carol I – Dumnezeu să -l fereascăde orice nenorocire! – ar veni în Franţ a. îndeplinind tot ce i-ar face pl ă cere. surghiunit cîndva. un sfat bun. doamnă . ginerelui s ă u. — Oh. s-a dus să cearăajutor Angliei ş i căAnglia i l-a dat. credeţ i-m ă . dumneavoastră . cum a pus foc casei mareş alului d'Ancre. din acest sublim rege Henric. Mazarin se prefă cu a nu în ţ elege tîlcul îndoit al cuvintelor rostite chiar de el cu cîteva clipe mai înainte ş i continu ăs ăse înduioş eze de soarta lui Concino Concini. poporul îi va da foc. Dacăa mai ră mas ceva din acest mare. împletit ăcu atît de puţ inămil ăpentru familia sa. Dar. doamnă . încep prin a fi la picioarele maiest ă ţ iivoastre. Doamnă . nu-i a ş a? Ar trebui totuş i săv ăaduceţ i aminte căacest mare. pe care o va da cu mijloace mult mai reduse decît acelea ale du ş manilor s ă i. domnule. cardinalul. aceastăadmira ţ ie e atît de adîncăş i de adevă rată . înainte de ami lua aceastăîndră zneală . Să rmanul Concino Concini! Ş i el nu dorea totuş i decît binele Franţ ei! — Da. E adevă rat. ca ş i dumneavoastr ă . Sfatul unui om atît de prevă ză tor ca dumneavoastr ă . — Ceea ce nu văîmpiedic ăs ărefuzaţ i a da gă zduire. regina Elisabeta nu-i era nepoat ă . monseniore. în sfîrş it. încol ţ it de aceastălogicănespus de simplă . — Doamnă . ş i asta. Cu dumneavoastrăe cu totul altceva. Broboane mari de sudoare curgeau pe fruntea lui Mazarin. atunci trebuie săse mire din cale-afarăde această profundăadmira ţ ie pentru el. ş i aceastăultimăb ă tă lie. acest sublim rege. domnule! Regina Maria de Medicis.domnule. regele trebuie s ăse apere pîn ăla cap ă t. — Vorbiţ i italieneş te. O fiicăa lui Henric al IV-lea. — Chiar aş a a fă cut. i-aşpune la dispozi ţ ie casa mea. ne-a învă ţ at limba italianămai înainte ca predecesorul dumneavoastră . aş a cum va fi soţ ul meu. vai! N-ar fi un adă post prea sigur. încît. a acestui mare. fă răsăprimeascăpropunerea reginei de a vorbi într-alt grai. propria mea casă .. dovedeş te cănu înţ elege săse predea f ă răluptă .

cauza lui e pierdută . Eu nu mai pot face nimic pentru el. — Sărevenim la fapte. dar că reia nu-i mai ră mă sese. doamnă . sămăîncă lzesc eu ş i fiica mea. stră bă tu înc ă perea. trimiteţ i-i ajutoare în oameni ş i bani. regina se ridicăplin ăde o maiestuoasăindignare. nemaiavînd ră bdare săurmă reascăacest spirit subtil în labirintul de vorbe în care se ră tă cea. ce aveţ i de gînd? vorbi ea în cele din urmă . Era o reginăumilită . — Cu care vără zboi ţ i. Regii absenţ i sînt repede uitaţ i: dacă trece în Franţ a. — Ah. cu aerul celei mai depline sincerită ţ i. — Ei bine. rosti cardinalul. pe care îl admiraţ i atîta. sau mai curînd greş esc. în faţ a că reia toţ i se mai înclinau doar fiindcăaş a cerea eticheta. Ş i zicînd aceasta. Destul. care. destul! Văîn ţ eleg. stingher. spuneţ i. Regina îş i muş ca buzele. acelui sublim Henric al IV-lea. al curtenilor gră biţ i să -l linguş ească . — Măduc săm ăsfă tuiesc neîntîrziat cu regina ş i apoi vom supune problema Parlamentului. ş tiţ i. la drept vorbind. înconjurat ăde luxul unei regalită ţ i rivale. — Atunci. îi trimiteţ i ajutoare? Dac ăvine în Franţ a. aşfi cump ă rat astă -iarnălemne. domnule. spuse regina. în acest caz. e o m ă rturie cănu se mai poate bizui pe dragostea supuş ilor să i. pă rerea mea. singur. dacăaceasta-i pă rerea dumneavoastrăş i dacăvăinteresaţ i într-adevă r de soarta lui. nu-i aş a? Veţ i însă rcina pe Broussel săfie raportor. — Ah. doamnă . se duse s ădea mîna lui de Winter. sper săară t maiestă ţ ii-voastre cît îi sînt de devotat. Dup ă aceea. pă rerea mea e c ăregele nu trebuie să -ş i pă ră seascăregatul. cred. spuse regina. deschise singurăuş aş i. precum ş i dorinţ a mea de a rezolva aceastăchestiune la care ţ ineţ i atît de mult. Duceţ i-v ăîntr-adevă r în Parlament. Dacămi-ar mai fi ră mas vreo bijuterie. c ă ci de la acest Parlament. Vă ascult. îi acordaţ i ospitalitate? — Doamnă . doamnă . domnule cardinal. Nu mai am nimic. în mijlocul numeroaselor gă rzi ale Eminenţ ei-Sale. Ziua în care un ajutor stră in vine în sprijinul unui rege ca să -l repunăpe tron. decît un singur braţ pe care săse sprijine! . spuse Mazarin.— Ei bine. Sărevenim la fapte. Cardinalul întinse mîinile împreunate spre ea. duş man al regilor. aş tepta în picioare. cît de puţ in măcunoaş teţ i! Dumnezeule! Dar regina Henriette. fă rămă car săîntoarc ăochii spre cel care vă rsa aceste lacrimi prefă cute. R ă spunde ţ i-mi da sau nu: dacăregele stă ruie s ăr ă mînăîn Anglia. maiestatea-voastrănu se va mai îndoi de rîvna mea de a o sluji. doamnă . în fotoliu. ş tiţ i chiar mai bine decît oricine. domnule cardinal. maiestatea-voastrănu ş tie ce-mi cere. ş iş tiu căîndră znesc destul înfă ţ iş înd maiestă ţ ii-voastre pă rerea mea. i-au venit fiicei acelui mare. singurele ajutoare care au împiedicat-o sămoarăde foame ş i de frig astă -iarnă . am vîndut ş i ultimul diamant ca să -l ajut. tremurînd de neră bdare.

Dar monseniorul nu se duce la regină ? — De ce? — Domnul de Guitaut. care pe atunci se numea tră sură . aflat de gard ă . greoaia hardughie pe roate. . celui care aş tepta. tot că lare. cu ochii aţ intiţ i asupra porţ ii. Ochii i se dilatar ăş i un fior îl stră bă tu din creş tet pînăîn tă lpi. ca săvorbeasc ămaiestă ţ ii-sale. că ci. Dar Mordaunt se stă pîni. Fă cu asta fă răîndoialăca săchibzuiascăş i. coborî încet scara. cum o lacrimăi se rostogolea încădin ochi ş i-i împiedica vederea. În cele din urm ă . Venea într-adevă r din partea reginei să -l cheme pe cardinal. pe care l-ai introdus la mine adineauri. în timp ce conduceam pe tînă rul de care întreabăEminen ţ a-Voastră .ş i de Winter. Dup ăaceea a ră mas o clipăvisă tor ş ia coborît scara. îmi spune cămaiestatea-sa a primit ş tiri de la o ş tirile noastre. ie ş i huruind pe poartă . încă lecă . ieş i din palat cu capul în piept. aş teptăsăiasădin curte tră sura reginei. dacăar fi vă zut cu ce expresie de ura se aţ intiserăochii tînă rului asupra lui de Winter. e un rol tare greu de jucat. scuturăcapul pentru a o sili săcad ă .— Oricum. dac ăo săvrea vreodatăsăaibăminiş tri. se mai aflăîn palat. care se gă se ş te în faţ a acestei uş i. adicăsăse ducădrept la milord de Winter. tînă rul se opri brusc. spuse Comminges. f ă răîndoialăla tabloul lui Rafaël. — Bine. Comminges n-ar mai fi avut pic de îndoialăcăacel senior englez îi era lordului duş man de moarte. ş i. Mordaunt fă cuse chiar a ş a cum spusese el. Cred căl-am v ă zut încă lecînd pe un cal cenuş iu ş i ie ş ind din curtea palatului. toate astea m-au mîhnit. ci ca fascinat de vederea unui lucru cumplit. însăacest sfert de ceas de a ş teptare i se pă ru un veac. — Vezi dacătînă rul în hain ăneagrăş i cu p ă rul scurt. Bernouin ieş i. Bernouin! Bernouin se ivi numaidecît. unchiul meu. spuse Mazarin cînd se vă zu singur. care aş tepta ca regina săsfîrş eascănegocierile cu Mazarin. să -i lustruiascădiamantul ş i să -i admire stră lucirea. măduc îndată . nici altuia. Bernouin reveni întovă ră ş it de Comminges. Ză rindu-l. Nu aş teptămultăvreme. Dar n-am spus nimic nici unuia. Comminges vă zuse bine. nu pentru a admira tabloul lui Rafael. că ci regina ră mase la Mazarin doar un sfert de ceas. el s-a apropiat de u ş a de sticl ăa galeriei ş i s-a uitat mirat la ceva. Ai fi spus c ăvrea sătreacă prin stavila de sticlăcare îl despă rţ ea de duş manul să u. în loc săse lase împins de prima pornire. Hm! Cromwell ă sta e un stra ş nic vînă tor de regi ş i-i plîng pe miniş trii lui. Cardinalul se folosi de lipsa lui ca săr ă suceascăla loc inelul pe deget. În acea clipăapă ru domnul de Villequier. Pe cînd stră bă tea galeria paralelăcu marea galerie cu geamuri ză rise pe de Winter. îş i opri calul în colţ ul stră zii Richelieu ş i. se aplecă din nou în dreptul potierei. — Monseniore.

doamnă ? fă cu întrebă tor de Winter. Nu ş tii căacest italian conduce totul. Aş tepta. am trecut ca prin minune prin mijlocul armatei puritane. Mordaunt urmă ri tr ă sura ş i. Afar ăde asta. De altfel. care rîd de lacrimile mele ş i că . doamnă . — Refuză ? — Nu ţ i-am spus dinainte? — Cardinalul refuzăsăprimeascăpe rege?! Fran ţ a refuză ospitalitatea unui prinţ nefericit? Dar asta se întîmplăpentru prima oară . unde locuiserăamîndouămult timp ş i pe care îl pă ră siserănumai din pricinăcămizeria lor li se pă rea ş i mai greu de îndurat în încă perile acelea aurite. cînd vă zu căintrăpe sub bolta întunecată . se lipi cu calul de un zid învă luit de umbr ăş i ră mase acolo nemiş cat. unde ş i intrară . milord? — Oricum. Înainte săplece de la mînă stirea Carmeiitelor.Caii pornirăla trap ş i luarădrumul spre Luvru. vorbi regina. doamna Henriette spusese fiicei sale săvinăsăo a ş tepte la palat. dupăce regina îş i îndepă rtăservitorii. — Ceea ce am prevă zut. atunci cînd cardinalul a spus nu. cardinalul era tare stînjenit ş i totuş i hotă rît sărefuze. — Dar regina. printre ornamentaţ iile lui Jean Goujon. silităsămă nînc pîinea exilului ş i săcer gă zduire unor prieteni prefă cu ţ i. atît înlă untrul. încît sînt sigur c ănu mi-a luat-o altcineva înainte: am plecat acum trei zile. Căam suferit cît el. cît ş i în afara ţ ă rii? Apoi mai e ceva. nu din Anglia. va aş tepta ră spunsul maiestă ţ ii-voastre. Am fă cut totul cu atîta grabăş i grijă . sînt convins. am luat diligenţ a împreunăcu Tony. ş i cardinalul nici mă car nu-i francez. zise doamna Henriette. regele. trebuie săse sacrifice cu . milord. înainte de a întreprinde ceva. iar caii i-am cumpă rat la Paris. acel du-te-vino de oameni preocupaţ i? Oare s ăfi primit vreo veste. Regina nu va spune niciodatăda. — Adu-i la cunoş tinţ ăcănu pot face nimic. întocmai ca un basorelief reprezentînd o statuie ecvestră . am spus cardinalul. În timp ce discutam. clă tinînd cu tristeţ e din cap. XLI CUM NEFERICI Ţ II IAU UNEORI ÎNTÎMPLAREA DREPT PRONIE CEREASCĂ — Ei bine. valetul meu. milord. ba chiar mai mult. cum aş teptase ş i la Palatul Regal. în ce-l priveş te. deznă dă jduit ă . pe ea aţ i vă zut-o? — Nu avea rost. doamnă ! — N-am spus Franţ a. milord. ai remarcat agitaţ ia de la Palatul Regal. ş i mărefer la cele despre care ţ i-am mai vorbit: nu m-aş mira săaflu căne-a luat-o Cromwell înainte.

Atunci aş crede căsîntem cu adevă rat blestemaţ i. ia seama.ş i cei despre care văvorbesc au să vîr ş it multe pe vremuri. —Ş i unde sînt aceş ti patru oameni? — Ah! Iatăce-aşvrea săş tiu ş i eu. Maiestatea-voastrăse lasă pradădezn ă dejdii. ridicînd ochii spre cer. m-am gîndit la ei. doamnă . patru oameni hot ă rîţ i sămoar ăpot face mult. Doamne! murmurăregina. i-am ră mas prieten. — Dar ceilalţ i? întrebăregina. dacădumneata socoteş ti căaceş ti vrednici gentilomi pot să -i fie atît de folositori regelui. — Ce vrei sa faci cu patru oameni? — Patru oameni devota ţ i. — Spune-mi cum se numesc. dar de atunci eu. că ci înainte s ă tragăspada împotriva noastră . Ascultaţ i-mă . Se poate s ăle fi auzit numele ş i să -ţ i dau vreun ajutor să -i gă seş ti. De aproape dou ă zeci de ani i-am pierdut din vedere. dar. cum se agaţ ăun naufragiat de sfă rîmă turile corabiei. aceş ti patru gentilomi ş i-au spus numele: cel de-al doilea se numea contele de La Fère. milord! Dacănu măînş el. ră spunse de Winter. deoarece au ră mas aceia ş i. am auzit rostindu-se acest nume. — Unul dintre ei era cavalerul d'Artagnan. întă ri de Winter. cel pu ţ in. vis ă tor. — Nu mai am prieteni. Oare ai luat la tine toate inimile mari care existau pe pă mînt?! — Eu trag nă dejde cănu. — Doamnă ! Doamnă ! exclam ăde Winter. obiceiul de a le spune pe numele de împrumut m-a fă cut săle uit pe cele adevă rate. Doamne! se tîngui doamna Henriette. Cît despre ceilalţ i doi. —Ş i aceş ti oameni se aflăîn Franţ a. milord? — Numele celui de-al doilea l-am auzit din întîmplare. cavalerul d'Artagnan e locotenent de gardă . murmur ăde Winter. mătem c ă omul acesta e devotat trup ş i suflet cardinalului.generozitate ş i sămoarăca un rege. doamnă . — Oh. milord? — Aş a cred. Nu ş tiu dacăa ră mas prietenul meu. V-am vorbit de patru oameni. Totuş i ar trebui să -i gă sim cît mai repede. milord! Nu mai am nici un prieten pe lume. — Asta ar fi o ultimănenorocire. doamnă . cînd poate căne mai ră mîne o raz ăde speran ţ ă .ş i că utaţ i săvăaduna ţ i amintirile: n-aţ i auzit vreodată povestindu-se căregina Anna de Austria a fost salvatăodinioarădin cea mai mare primejdie în care s-a g ă sit vreodatăo regină ? . — Da. — Oh. afarăde dumneata! Oh! Doamne. Ceilalţ i. Măvoi duce s ămor ală turi de el. care se agă ţ a de aceastăultimă nă dejde. ş i totu ş i. — Aceş ti oameni erau prietenii dumitale? — Unul dintre ei a avut viaţ a mea în mîinile sale ş i mi-a d ă ruit-o. ori de cîte ori l-am vă zut pe rege în primejdie. credeţ i-mă .

caută -i. ş i i-aşgă si. asta se datoreş te faptului căînsă ş i regina le-a uitat. sau mai degrab ătrei? Că ci. orice ar spune Mazarin. căsîntem atît de să ră că cios . dup ăcum v-am spus. tînă ra Henriette se ivi în prag. de niş te eghileţ iş i niş te diamante parcă . dar destul pentru a-l salva dacăva fi înfrînt. dar nu ş tiu bine despre ce era vorba. dar timpul e scurt: maiestatea-voastrăuit ăcăregele vă aş teaptăr ă spunsul ş i-l aş teaptăcu îngrijorare. — Asta ar însemna o spadăneînfricatămai puţ in. chiar aş a doamnă : aceş ti oameni sînt cei care au salvat-o. te conjur. nu trebuie săne bizuim pe domnul d'Artagnan. voi da fiecă ruia un ducat ş i.— Da. odatăpe coastele Franţ ei. da.ş i nu doamnă . am cîş tigat m ă car un lucru nemaifîind decît pe jumă tate regină : copiii mei îmi spun mamă . Caută -i deci. să -l însoţ eascăîn timpul fugii. în ziua cînd ne vom urca din nou pe tron. Numai căaceastăînfrînare. zise tînă ra prin ţ es ă . un cavaler a intrat la Luvru ş i cere să prezinte omagiile lui maiestă ţ ii-voastre. aur cît săcumpere palatul White-Hall. Da. suspinăş i se adresăîn ş oaptăreginei: — De ce plîngi mereu în lipsa mea. ş i dac ă -i gă seş ti. vor fi destul. patru oameni devotaţ i în jurul regelui. deş i s-ar fi cuvenit să -i facăcei dintîi seniori ai regatului. ză vorindu-ş i-le în adîncul inimii. să -l ajute cu sfatul. — Mi-aşda toatăsilinţ ă . E unul dintre cei ce-mi sînt credincioş i. pentru a-l ajuta sătreac ămarea ş i. mamă ? Regina zîmbi ş i murmurăîn loc de ră spuns: — Iată . spuse de Winter. Nu remarci. iar regina. — Ei bine. de Winter. fă r ăs ăo pun la socoteal ăpe a mea. Apoi se întoarse spre fiica ei: — Ce doreş ti. cu îndurerarea unei inimi frînte. oricîtătă rie ar fi v ă dit. — Caută -i atunci. nu scă p ătinerei prinţ ese. dacăse învoiesc sătreacăcu dumneata în Anglia. — Atunci. ş i fă cu semn lui de Winter să schimbe vorba. ca să -l pă zeascăde duş mani. Ea se opri în prag. îş i st ă pîni lacrimile. săstea în luptăca un zid în jurul lui. milord. caută -i pe aceş ti gentilomi. Vine din o ş tire ş i. pe lîngăasta. cu acea sublimăt ă rie care este eroismul mamelor. are să -ţ i înmîneze o scrisoare din partea mare ş alului de Grammont. Dar ce vor putea face oare aceş ti patru oameni. pe vremea cînd îl iubea pe domnul de Buckingham. Henriette? — Mamă . — Da. trebuie să -i că ută m. scumpul meu lord. soţ ul vostru va gă si tot atîtea ascunziş uri ş i adă posturi cîte gă se ş te ş i pasă rea de mare pe vreme de furtună . doamnă . nu pentru a-l face pe rege învingă tor. mi-e teamăcăsîntem pierduţ i! exclamăregina. În clipa aceea uş a se deschise. ş i zîmbesc cu milăla gîndul ca dacănumele acestor gentilomi nu v ăsînt cunoscute. dar ar mai r ă mîne încătrei. mi se pare. milord. milord. f ă ră îndoială . dupăcum spune. — Ah! se adresăregina lui de Winter.

doamnă ... f ă răîndoială . — Mi-ai spus c ăe o scrisoare din partea mareş alului de Grammont. întinzînd scrisoarea lui de Winter. tînă ra prinţ es ădeschise gura. Tînă ra prinţ esăbă tu din palme ş i. tînă ra prinţ esădeschise uş aş i Raoul apă ru în prag. precum ş i mă rturia respectului s ă u. domnul conte de Guiche. aveţ i milăde mine. —Ş i cine-i acest cavaler. — Nu. M-am anunţ at într-adevă r ca venind din partea mareş alului de Grammont. spuse Raoul. domnule. ci se numă răş i printre prietenii no ş tri. La ş tirea căs-au dat lupte. că ci se adres ăiară ş i lui Raoul: —Ş i tînă rului conte de Guiche nu i s-a întîmplat nimic ră u? Că ci contele nu e numai unul dintre sevitorii noş tri. — Aş a credeam. — E vina mea. care mi-a spus căare cinstea săse numere printre servitorii dumneavoastră . nu a putut scrie ş i contele de Guiche i-a slujit de secretar. Regina o privi cu o oarecare asprime. fă cîndu-i semn s ăse ridice. Regina rupse sigiliul scrisorii ş i citi: „Doamnşş i reginş . La numele contelui de Guiche. — Săvedem ce ne scrie contele. Fă cu îndatătrei paş i spre reginăş i îngenunche. ca ş i cum ar fi vrut săle soarbăparfumul. spuse tînă rul. Dimpotriv ă . aduc maiestă ţ ii-voastre o scrisoare din partea prietenului meu. încît fiica mea îndepline ş te slujba celor care anunţ ăoaspe ţ ii? — Doamnă . —Ş tiu. în ziua luptei s-a acoperit de glorie ş i a avut cinstea săfie îmbră ţ iş at de că tre Prinţ pe cîmpul de bă taie. glă sui el. . zise regina. vrînd să întrebe ceva de mare însemnă tate pentru ea. îmi frîngeţ i inima. doamnă . ruş inatăfoarte căs-a lă sat în voia unei asemenea porniri de bucurie. dar cum a fost ră nit la braţ ul drept. — Aş adar. doamn ă . — Am avut cinstea săspun maiest ă ţ ii-voastre c ăv-a scris în numele tată lui să u. doamnă . o vie roş eaţ ăcolor ăobrajii tinerei prinţ ese. Regina vă zu totul ş i de bun ăseamăcăinima ei de mamăpricepu despre ce era vorba. ră spunse Raoul. doamnă .gă zduite. dar gura i se închise fă răsărosteasc ăun singur cuvînt. Scrisoarea conţ ine o ş tire însemnată . Regina zîmbi. — Da. E un tîn ă r care pare săaibă ş aisprezece ani ş i care se numeş te vicontele de Bragelonne. — L-am vă zut pe fereastră . – îngă imătînă ra fat ă . s-au dat lupte? întreb ăregina. care înaintase pentru a o primi ş i a o înmîna reginei. domnule. Henriette? întrebăregina. spuse de Winter. dupăcum v-a spus. Henriette! rosti ea. în vreme ce rumeneala din obraji i se stingea treptat-treptat. — Doamnă . se întoarse pe jumă tate ş i se aplecă spre un vas plin de trandafiri. înclinînd din cap.

Mătem însăc ănu va avea nici o urmare în ce ne priveş te pe noi. i-a salvat viaş a. ş i-ţ i sînt recunoscă toare căai pus atîta grabăspre a ne-o aduce. din cauza unei rş ni la mîna dreaptş . a mo ş tenit tutorele meu moş ia al că rei nume îl port. Nu mai încă pea nici o îndoială : fiica regelui Caroi I era îndră gostităde prietenul sau. ş i de la dînsul. vşscriu prin fiul meu. e prietenul fiului meu. De Winter fă cu un gest de uimire. — Contele de La Fère! exclamăea. MAREŞ ALUL DE GRAMMONT. Vă zu în ochii ei o expresie de nemă rginitărecuno ş tinţ ăpentru el. —Ş i cum se numeş te tutorele dumitale? întrebăregina. Am jurat contelui de Guiche săînmînez maiestă ţ ii-voastre scrisoarea chiar înainte de a-l îmbr ă ţ iş a pe tutorele meu. Este un gentilom cş ruia maiestatea-voastrş poate sş -i acorde toatşîncrederea în cazul cînd ar avea s ş -mi trimitşvreun ordin verbal sau scris." În clipa cînd se pomeni de serviciul pe care i-l adusese contelui. cş ruia. despre care ş ti ş i cş e servitorul vostru. domnule. acesta mai-mai sănu-ş i cread ăurechilor. regina îl privi cu o nestă vilit ă bucurie. contele de Guiche. Aş a ai spus? Cît despre de Winter. Vicontele de Bragelonne. — Tutorele dumitale este ş i el un Bragelonne? întrebălordul de Winter. care nu-ş i putea stă pîni dorin ţ a de a-l cunoa ş te mai bine pe acest tînă r chipeş . Raoul nu se putu st ă pîni ş i întoarse capul spre tînă ra principesă . E o ş tire proaspă tă . sşse foloseascşdeci de acest moment pentru a stş rui în favoarea augustului sş u soşpe lîngş guvernul regelui. continuăregina. Am cunoscut pe vremuri un Bragelonne. ca sş vş spun cşam cîş tigat bş tş lia de la Lens ş i cşaceastş victorie nu poate sşnu investeascşcu o mare putere în problemele Europei pe cardinalul Mazarin ş i reginş . Oamenii sînt fericiţ i aici. Luvrul e al doilea palat unde ajunge vestea aceasta.Neputînd avea onoarea de a vş scrie eu însumi. — Doamnă . Fă r ădumneata. mai tră ieş te? — Nu. care va avea cinstea sş va înmîneze aceastşscrisoare. domnule. Oh. — Contele de La Fère. a murit. spuse Raoul. cred. Acolo nu o cunoaş te nimeni încă . doamn ă . înclinîndu-se. ori poate cea din urm ă din întreg Parisul. domnule. — Bă tă lia de la Lens a fost cîş tigată ! exclamăregina. mareş alul de Grammont are dreptate: în ce-l priveş te. în calitate de rudă apropiată . ba chiar ne va d ă una. întocmai ca ş i tatş l sş u. dacş vrea s ş -mi asculte sfatul. cîş tig ăbă tă lii! Da. Am cinstea de a fi cu respect. Maiestatea-voastrş . dup şcum mi s-a spus. poimîine.. aceasta va schimba faţ a lucrurilor. — Contele de La Fère! exclamăel la rîndu-i. te implor să -mi ră spunzi: contele de La Fère nu e oare seniorul pe care l-am . fă r ăaceastă scrisoare. ră spunse Raoul. aşfi aflat vestea abia mîine.

în vîrstăpoate ast ă zi de patruzeci ş iş apte ori patruzeci ş i opt de ani? — Da. măsimt datoare săsacrific totul acestei speran ţ e. Apoi. cum de Winter voia să -ş i ia ră mas bun. domnul d'Artagnan. domnule. aici voi veni îndatăsă -l îmbră ţ iş ez. . chipeşş i brav. dar astă zi. întocmai. — Domnule. banii ni s-au irosit. rosti de Winter. Maiestatea-voastrăva fi slujităde un om devotat.cunoscut eu. Am jurat mai curînd sămor de foame. De Winter ş i regina continuarăsăvorbeascăo vreme în ş oaptă . — Du-te. Domnul fie lă udat! Ş i acum se afl ă la Paris? continuăcontele. adresîndu-se lui Raoul. gîndeş te-te. Alerg sădepun într-un loc sigur aceste douălucruri de pre ţ . Dacăînsăgă se ş ti vreun mijloc săle pă strezi. — Chiar aş a. Du-te ş i fii încredin ţ at de afecţ iunea noastr ă . Dar bunurile noastre au fost confiscate. te rog. Ia-le! Ş i. vinde-le. domnule. văvoi îndeplini bucuros dorinţ a. încuviinţ ăregina. Dă -i de ş tire acestui vrednic prieten al meu sără mînăacasă . prevedere cu totul de prisos. încît am ajuns săne creă m mijloace din tot ce ne-a mai ră mas. De curînd l-am auzit pe prietenul să u. fiindcăprincipesa era cufundatăîn gîndurile ei. milord. vinde-le fă r ăteamă . Providenţ a e de partea noastră . Spune-mi. unde locuie ş te? — Contele de La Fère locuieş te pe strada Guénégaud la hanul „Grand-Roi-Charlemagne". am regă sit ca prin minune pe acesi brav gentilom. Într-un ceas voi fi la contele de La Fère ş i mîine maiestatea-voastrăva avea un ră spuns lă murit. ş i aceastăiconiţ ăa sfîntului Mihail. dacăave ţ i nevoie de bani pentru expediţ ia dumneavoastr ă . cămi-ai face cel mai mare serviciu pe care un gentilom îl poate face unei regine. cînd aceste bijuterii pot sa foloseascăsoţ ului meu sau apă ră torilor lui. doamnă . mulţ umit ăei. nă dă jduiţ i. pe care a dă ruit-o soţ ul meu: preţ uiesc aproape cincizeci de mii de livre. decît s ăm ădespart de aceste lucruri de pre ţ . pe care nu le-aşfi primit de-aşfi avut la îndemîn ămijloacele vechii noastre averi. cel care îmi va aduce aceastăiconiţ ăş i aceast ăcruce va fi binecuvînatat de mine ş i de copiii mei. am pă strat cu grija aceastăcruce de diamante. În clipa urmă toare se întoarse spre regină : — Nă dă jduiţ i înc ă . milord. —Ş i nu slujea sub arme cu un nume de împrumut? — Sub numele de Athos. regina îi spuse: — Milord. îl salută pe de Winter ş i plecă . — Doamnă . dacămaiestatea-sa va binevoi să -mi îngă duie săplec. Raoul se înclinărespectuos înaintea celor douăprincipese. deoarece. viconte. pe care o am de la mama. doamnă . fost muş chetar pe vremea !ui Ludovic al XIV-lea. ş i căîn ziua izbînzii mele. spunîndu-i astfel. chiar a ş a. — Îţ i mul ţ umesc din suflet. încît sănu-i audătînă ra fat ă .

atît de demn ăş i atît de adînc ăîn acela ş i timp. care i-o să rutăcu respect. se înfundăîn labirintul de str ă zi care ducea la un han aflat nu departe de Marais: cum locuise multăvreme în Piaţ a Regală . — Cine e? — Habar n-am. — Tony. învingă tor sau învins. — Sînt aici. Tînă ra Henriette înaint ăatunci surîzînd ş i. — Ai bă gat de seamăpe acest om care ne urmă re ş te? — Da. —Ş tiu. el are în mine cea mai supusăş i cea mai iubitoare fiică . apoi se întoarse că tre fiica sa ş i spuse: — Milord. aveţ i însă rcinarea s ădaţ i acestei copile ceva din partea tată lui ei. — Săfie vreun spion de-al cardinalului? spuse de Winter pentru sine. rosti prinţ esa. XLII UNCHIUL Ş I NEPOTUL Calul ş i valetul lui de Winter aş teptau la poartă : el se îndreptă gînditor spre han. se uita ş i el cu neliniş te la acest c ă lă re ţ .Regina întinse mîna lordului de Winter. atingînd cu buzele fruntea Henriettei. dînd pinteni calului. roş ind. spuse gentilomul. c ăs-a oprit la Luvru ş i v-a aş teptat ş i căde la Luvru s-a luat din nou dupănoi. lordul de Winter că utase în chip firesc sătragăundeva în apropiere de vechea-i locuinţ ă . De Winter ră mase mirat: nu ş tia ce vrea săspunăregina. Deodat ăză ri un că lă reţ desprinzîndu-se parcădin zid. oricît de nesimţ itor ar fi devenit în cei cincizeci de ani petrecuţ i la curte. ş tergîndu-ş i lacrimile pe care. Apoi plecă . Ş i. doamnă . puternic sau să rac. Necunoscutul îş i zori ş i el calul. ca s ăspunem aş a. cărege sau pribeag. ră spunse de Winter. stră bă tînd neînsoţ it acele mari încă peri pustii ş i întunecoase. care venea la vreo cî ţ iva paş i în urm ă . monseniore. vă zuse o umbră asemă nă toare. întorcînd capul din cînd în cînd ş i contemplînd faţ ada tă cutăş i întunecat ăa Luvrului. ş i urmă rindu-l la o mic ădistanţ ă : atunci îş i aminti că . Ş i valetul se ală turăstă pînului să u. fă cîndu-i semn săse apropie. Ş tiu doar c ăvăurmă reş te de la Palatul Regal. Valetul lordului de Winter. ie ş ind de la Palatul Regal. . Atunci sămăprefac cănu l-am ză rit. nu ş i le putea stă pîni la vederea acestei regeş ti nefericiri. — Spuneţ i tată lui meu. întinse fruntea gentilomului. milord.

— Te înş eli. Cît despre Mordaunt. voiam s ăte întreb ce anume mia necinstit numele. Se întoarse îndată : Mordaunt stă tea înaintea lui. ce-ai fă cut cu cumnata dumitale. — L-am întrebat pe că lă ul din Béthune. spuse tînă rul. ca lovit de tră snet. poate c ăiadul o să -ţ i ră spund ă . Se lă s ăo t ă cere de gheaţ ă . nu-i aş a? continu ătînă rul. — Oh. Cînd m-am înfă ţ iş at la dumneata pentru întîia oară . Apoi. Ş i că lă ul din Béthune mi-a ră spuns. înmă rmurit. credeam căte-am fă cut săîn ţ elegi: mă oboseş te faptul cănu-mi dai pace. Cît despre tă gada că -ţ i sînt nepot. ca o statuie. cu cumnata dumitale care era mama mea? De Winter se dă du înapoi sub privirea acelor ochi de foc. cu aceast ăcheie se deschide pră pastia. — Da. voiam săte întreb ce-a devenit averea mea. Mama mea l-a moş tenit pe soţ ul ei ş i dumneata ai ucis-o pe mama mea! Numele meu îmi dă dea dreptul la averea pă rinteascăş i dumneata mi-ai ră pit numele. Nu sînt unchiul dumitale ş i nu te cunosc. — Domnule. De astădatăvin la dumneata cu o altfel de întrebare ş i mult mai cumplitădecît celelalte. —Ş i ce-mi pas ămie ce-ai aflat? izbucni de Winter. De astădatănu măvei alunga. cu mama mea. unchiule. strigă : — Întreabăce-a devenit. ş i-mi vei împă rtă ş i pă rerea numaidecît. — Cu mama dumitale? îngînăel. nu vei îndră zni. dupăce mi-ai . Tînă rul înaintăpînăse aflăfaţ ăîn fa ţ ăcu lordul de Winter ş i îş i încruciş ăbraţ ele. adă ugăel cu un surîs care f ă cu să -l treacătoţ i fiorii pe cel cu care vorbea. el stă tea în uş ă . unchiule. rosti Mordaunt cu glasul înă bu ş it. aş a cum am fă cut ş i la Londra. fă gă duindu-ş i săpun ăpe cineva sănu-l scape din ochi pe spion. spuse de Winter.De Winter descă lecăîn faţ a hanului ş i urc ăîn odaie la el. De Winter fă cu o sforţ are cumplităş i. îţ i pasă . dar tocmai îş i lă sase mă nuş ile ş i pă lă ria pe o mă suţ ă . la Londra. nenorocitule. Retrage-te. altfel voi chema s ăte alunge. De Winter pă li ş i ră mase în picioare.ş i chiar foarte mult. sînt convins. Milord. ş i caut-o în iad. ş i încercă zadarnic săgă seascăun ră spuns. Acest cuvînt lă mureş te totul. — Da. cînd m-am înfă ţ iş at pentru a doua oară . cînd vă zu într-o oglindădin fa ţ a lui o siluetăapă rutăîn prag. milord. cînd am aflat o mul ţ ime de lucruri pe care anul trecut nu le ş tiam. cufundîndu-se în amintiri spre a gă si un temei nou de ură . vin săte întreb. aş a cum Dumnezeu l-a întrebat pe cel dintîi uciga ş : "Cain. vorbi Mordaunt cu vocea lui spartăş i batjocoritoare. a ş a cum ai f ă cut la Londra. rece ş i ameninţ ă tor. cred c ăai s ă te gîndeş ti mai bine acum. livid de durere ş i de furie. zvîcnind din cap de sus în jos. De Wintor se pră bu ş i pe un scaun. ce-ai fă cut cu fratele tă u Abel?".

privităcu silăde toţ i cîţ i au cunoscut-o. ea a murit blestemat ădeopotrivăde cer ş i de pă mînt. cu pă rul mă ciucăîn cap. dupăcîte spui. nu mămir cărefuzi sămărecuno ş ti. bun ş i curat la suflet. nu-i cunosc viciile. noaptea. ca ş i Hamlet. căai fost acolo. Strînse pumnii ş i. Femeia asta. împovă ratăde atîtea f ă ră delegi. cine era femeia pentru care vii să -mi ceri astă zi socoteal ă . m-ai despuiat de avere. strigăsugrumat de furie: — Taci. s ă -l înjunghie pe nefericitul duce de Buckingham. unchiule. cu faţ aş iroind de sudoare. — În sfirş it. domnule? glă sui de Winter. cu o pornire de fiecare datămai aprinsă . altă datădrept.. trebuie să -ţ i fi mă rturisit căa tresă rit de bucurie ră zbunînd astfel ruş inea ş i sinuciderea fratelui s ă u. l-a otră vit pe fratele meu ş i. care a ucis ş i a otră vit. fie. a otră vit în mîn ă stirea augustinilor din Béthune pe o tînă r ăfemeie care iubea pe unul dintre duş manii ei. odioasătuturor. de toate naţ iile ce-au primit-o în sînul lor. Află . stă pînind cu privirea-i severăprivirile exaltate ale tînă rului.. uniţ i împotriva unei femei. domnule! Era mama mea! Nu-i cunosc via ţ a de stric ă ciune. sorădenaturată . Ei bine. Am dovezi. Femeie stricată . Acum nu mămirăfaptul c ănu mă recunoş ti. au ucis-o într-ascuns. cînd l-ai spoliat ş i l-ai s ă ră cit. Ce spui de aceastăcrima pe care ţ i-o pot dovedi? — Era mama mea! — Întorcîndu-se în Franţ a. de o viaţ ădesfrînată . nu-i cunosc crimele! Ş tiu doar căam avut o mamăş i căcinci oameni. — Vrei săp ă trunzi în aceastăîngrozitoare taină . Un suspin mai puternic decît puterea-i de stă pînire sfîş ie pieptul lui Mordaunt. cînd eş ti un uciga ş . dar. domnule. Nu stăbine săspui cuiva nepot. dacăîntr-adevă rţ i-a povestit totul. ş i căai strigat o datăcu ei. vrînd să -mi moş teneasc ăaverea. ba . aidoma unei pantere însetate de sînge. în tă cere. Aceste cuvinte avurăun efect contrar celui la care se aş tepta Mordaunt: de Winter îş i aminti ce monstru fusese milady ş i se ridică liniş tit ş i grav în picioare. ameninţ ă toare încă . Ş i-a gă sit judecă tori în cei care cunoş teau îndeaproape faptele ei monstruoase: ş i acel c ă lă u pe care l-ai întîlnit. ca niş te la ş i! Ş tiu doar căş i dumneata te aflai printre ei. omul care l-a fă cut orfan. Ce spui de asta? — Era mama mea! — Ea a îndemnat un om.ră pit numele. a pierit sub lovitura oamenilor pe care îi adusese la disperare ş i care nu-i pricinuiserăniciodatănici cel mai mic ră u. era pe cale sămă asasineze ş i pe mine. Oare aceastănelegiuire le va convinge ca ş i-a meritat pedeapsa? Aceastăcrimă a că rei dovadăo am? — Era mama mea! strigătînă rul pentru a treia oară . aducînd o nă valăde sînge în obrajii lui palizi. dupătoate probabilită ţ ile. soţ ie necredincioasă . Iat ăcine era aceastăfemeie. acel c ă lă u care ţ i-a povestit totul.

Mordaunt fă cu încăun pas spre de Winter. Chipul frumos ş i nobil al gentilomului mă rturisea o negr ă it ăfericire faţ ăde aceste prime simţ iri. că zu pe un scaun. cu auzul încordat. silindu-se ca toate fibrele feţ ei ş i toţ i muş chii corpului s ăse elibereze din încordarea ce-l stă pînea. fericit cum nu fusese niciodat ă . dar. l-am înjunghiat fă rămilă . Jos. — Nu. în capul sc ă rii. Cu ochii scă pă rînd de ură . . ca la auzul unei muzici armonioase. Acesta duse mîna la spadăş i spuse cu zîmbetul omului care de treizeci de ani se joacăcu moartea: — Vrei sămăucizi. domnule? Atunci te recunosc de nepot. ai luat parte la aceastămare bă tă lie. un pas nă prasnic ş i ameninţ ă tor. Dar atunci cînd am săajung să -i cunosc. cu cotul spijinit de o masăş i cu obrazul în palmă . care. Bragelonne? întrebăfostul mu ş chetar. pentru crima asta am să -ţ i cer dumitale socotealămai întîi. atunci cînd am săajung să -i cunosc. Athos. cel pu ţ in deocamdat ă : că ci f ă răajutorul dumitale n-am s ă -i pot descoperi pe ceilalţ i.încămai tare decît ei: Trebuie sşpiarş ! Te previn. îngă imînd: — Dumnezeule! Îţ i mulţ umesc cănu măcunoaş te decît pe mine! XLIII INIMĂDE P Ă RINTE În timp ce aceastăscenăcumplităse petrecea la lordul de Winter. de tot ce se vestea înnorat în viitor. care îi povestea întîmplă rile tră ite în că lă toria sa ş i amă nuntele luptei. Ai fi zis că întoarcerea acestui copil iubit preschimbase în nă dejdi pînăş i temerile sale. îl asculta cu ochii ş i cu urechile deopotrivăpe Raoul. cu spume la gură . ca s ăţ i se întipă reascăîn minte pentru totdeauna: pentru crima asta care mi-a ră pit totul. ca sănu fie bă gat de seam ă . Ş i abia cînd tropotul calului ce se depă rta îi ajunse la ureche. n-am săte ucid. stă tea în picioare. pline de atîta prospeţ ime ş i puritate: asculta glasul acela tineresc ce se însufleţ ea de pe acum la flac ă ra înaltelor sentimente. nu aş tepta decît un strigă t al st ă pînului ca sădea fuga în odaie. Numai căde Winter nu-l chemă : zdrobit. apoi complicilor dumitale. mai mult mort decît viu. Uitase de tot ce era întunecat în trecut. Zicînd acestea. ş i ascult ăbine aceste cuvinte. Nu. cu pumnul întins înainte. aplecat peste balustradă . pentru crima asta care m-a lă sat fă r ănume. domnule. că ci eş ti într-adevă r fiul mamei tale. —Ş i ai fost martor. L-am înjunghiat pe că lă ul din Béthune. tînă rul ieş i pe uş ăş i coborî scara cu destulăliniş te. Athos era fericit. trecu prin faţ a lui Tony.ş i el era doar cel mai puţ in vinovat dintre voi to ţ i. i-o întoarse Mordaunt. să tremuri. aş ezat lîngăfereastra odă ii sale.

atunci cînd mi-a dat însă rcinarea să -l însoţ esc la Paris pe domnul de Châtillon. la pas. „Du-te. Acum e acum!" —Ţ i-a fost frica. nici m ă car ră nit. mi-a spus Prinţ ul. Am deschis iar ochii. i-ave ţ i în mîn ăpe toţ i". „La pas. La nevoie ai face ş i tu la fel. spunîndu-mi căve ţ i fi mulţ umit sămărevedeţ i. spuse Athos. Raoul. —Ş i a fost crîncenă . pe urmă . — E un mare ostaş . În acea clipăam întîlnit privirea Prinţ ului. ca pe o fată . domnule. însă . stră lucitor ca într-o zi de să rbă toare. am închis ochii ş i m-am gîndit la dumneavoastră . fiţ i fă răgrijă . Cînd am atacat duş manul.. săte numeş ti Condé. zise el. copii. am pornit la pas. încît ş i prietenii ş i vră jmaş ii auziră aceste cuvinte. care a ră sunat în spaniol ăîn rîndurile vră jmaş e. ce minunat lucru. o treime din escadron ză cea la pă mînt. Cînd a ajuns la treizeci de paş i de ei. continuăRaoul. zici? — Prinţ ul însuş i a atacat de unsprezece ori la rînd. nu l-am pierdut din ochi o clipă . că -i mulţ umesc pentru darul ce mi-a fă cut trimiţ îndu-mi-te. — E un erou. Am simţ it o ră cealăde gheaţ ăîn inimăş i. veţ i avea de înfruntat o grozavă descă rcă turăde pulbere. prinţ ul s-a întors că tre soldaţ i: „Copii. la cuvîntul „Foc!". Oh. domnule. mă rturisi cu naivitate tîn ă rul. nu-i aş a? — Liniş tit ca la paradă . — Da.. de credeai căs-a deschis iadul. fiindcăasta mi s-a pă rut un lucru prea frumos ş i mă reţ . domnule. — Da. care a venit încoace s ădea aceastăveste reginei ş i săaducăsteagurile cîş tigate în luptă . nu-i a ş a? — Măîndoiesc. strîngîndu-i mîna. Athos îl atrase că tre sine ş i îl să rutăpe frunte. —Ş i Prinţ ul a fost mulţ umit de tine? — Cel puţ in a ş a mi-a spus. am vă zut ţ evile muschetelor plecîndu-se ca o unduire stră lucitoare în bă taia soarelui. cu muschetele în mîini. Bragelonne. Apoi ridicăspada ş i porunci: „S ăsune trîmbiţ ele!" — Bine. Nu măgîndeam decît la un singur lucru: căel se uităla mine. aveam consemnul sănu tragem primii ş i ne îndreptam spre spanioli. Raoul.. bine!. Am dat pinteni calului ş i m-am aflat numaidecît în mijlocul rîndurilor duş mane. Se l ă sase o asemenea liniş te.— Da. Cînd am ajuns la două zeci de paş i. schilodităş i însîngerată .. domnule. În aceeaş i clipără sunăo bubuitur ănă prasnică . oastea du ş manănu se reface înainte de cincisprezece zile. ş i cei ră ma ş i în viaţ ăsimţ irăcă ldura flă că rii. care se aflau pe o în ă lţ ime. domnule. doamna de Longueville. Pînăatunci nu am nevoie de dumneata. domnule. Raoul? întrebăcontele." Ş i am venit. spuse prinţ ul. ş i să -ţ i porţ i astfel numele! — Cu liniş te ş i str ă lucire. uitîndu-se la conte cu un zîmbet plin de o adîncădragoste. . domnule. uimit de-a fi sc ă pat teafă r. Du-te ş i îmbră ţ iş eazăpe cei pe care îi iubeş ti ş i care te iubesc ş i spune-i surorii mele. domnule. — Adevă rat.

— Aş a! fă cu Athos. Dup ăaceea. izbit încăo datăde acest nume. Îmi aminti ţ i un lucru de care am uitat în graba de a văpovesti ispră vile mele: la maiestatea-sa regina Angliei se afla un gentilom. care a scos un strig ă t de surprindere ş i de bucurie atunci cînd v-am rostit numele. — Lord de Winter! strigăcontele. Dar. săvorbim de dumneata. încrunt ău ş or din sprîncene ş i rosti cu o voce liniş tită : —Ş tiu. prietene! Ş i cei doi gentilomi ră maserăo clipăîmbră ţ iş aţ i. un mareş al al Fran ţ ei drept na ş . — Cum îl cheamă ? — N-am îndr ă znit să -l întreb. ai fost primit de douăregine: e frumos pentru început. — Da. dar a stat la că pă tîiul unui om aflat pe patul de moarte care îl cunoş tea. Athos. cu toate căvorbea într-o franţ uzeasc ăfă r ăcusur. chiar în ziua întoarcerii tale. m-a întrebat unde locuiţ iş i va veni săv ăvad ă . Aşspune chiar mai mult. domnule! exclamăRaoul deodată . El mi-a spus totul. Ah. Ş i fruntea i se plecă . pe cît sînt eu de bucuros. e adevă rat. — Ei. de parcăar fi c ă utat să -ş i aminteasc ăceva. — Aş adar.— Va săzic ă . Ai prieteni cu rangul de duce. — Cît sîntem singuri săvorbim de noi. — Ah. — Tocmai a plecat de la mine. — Athos. E aici. A spus ca e unul dintre prietenii dumneavoastră . mirat. iubite prietene. zise Athos. care pă rea căîl urmă reş te ca un ecou fatal. Apoi. glă sui el. Raoul pricepu c ăau de vorbit ş i ieş i pe nesimţ ire din odaie. Athos îi luămîinile într-ale sale ş i îi spuse cercetîndu-l cu privirea: — Ce ai. dupăaccent cred căe englez. prietene. ai pă ş it cu dreptul. domnule. un prinţ de sînge regesc drept comandant de oş tire ş i. Ş i de Winter se uităîn jur. dă du cu ochii de un om care stă tea în pragul uş ii întredeschise ş i care îl privea cu un aer înduioş at. ră spunse de Winter. ca ş i cum ar fi dorit săr ă mînăsinguri. milord? Îmi pari tot atît de trist. r ă spunse lordul de Winter. —Ş tii? fă cu Athos. că vederea dumitale îmi sporeş te teama. Grimaud îl cunoa ş te? — Nu. Raoul. —Ş tii? — Grimaud l-a întîlnit între Béthune ş i Arras ş i s-a întors în goanăsă măprevină . cînd o ridică . ce îngrozitoare scenă ! De ce oare n-am sugrumat ş i copilul atunci cînd i-am r ă pus mama? . — Cine? — Fiul lui milady. ş ovă i o clipă . acum ca sîntem singuri. — Că lă ul din Béthune! exclamăde Winter.

înfrînînd cu judecata-i limpede groaza instinctivădin prima clipă . — Vai! oftăde Winter. s ăfii de partea lui Mazarin sau de partea Frondei. nici nu puteai săfii. ş i pă rerile dumitale vor fi întotdeauna sfinte pentru mine: eş ti cumva de partea acestui om? — D'Artagnan poartăhainăost ă ş ească . Dar vorbeş te-mi de dumneata. Măvezi fericit ş i întinerit. dînd în schimb celor din jur nă dejde ş i mîngîiere. Îţ i mulţ umesc pentru aceastăveste fericită . are nevoie de gradul lui de locotenent. Ce vînt te aduce la Paris? — Unele treburi însemnate. — Prea bine: ră mîi mereu acelaş i Athos. dar cînd e vorba să -l slujeş ti pe cardinal sau sălupţ i împotrivă -i. Ai fi zis cădurerile pe care le încerca se preschimbau în sufletul lui în bucurii pentru ceilalţ i.. iartă -m ă : eş ti liber? — Ce înţ elegi prin liber? — Te întreb dacănu e ş ti cumva că să torit. pe care ai săle afli mai tîrziu. prietene. ce vrei să -mi ceri? — Domnii Porthos ş i Aramis mai sînt ş i azi prietenii dumitale? — Pune-l ş i pe d'Artagnan la socoteală . — Sîngele apănu se face! zise el. rosti Athos. — Haida-de! mormă i Athos. Iartă -mi ş i dumneata sinceritatea. Vom ră mîne întotdeauna patru prieteni devotaţ i unul altuia. milord. Încăceva. E osta şş i ascultăde cei aflaţ i la cîrma ţ ă rii. Dar săne întoarcem la dumneata. vrei săafli dacăsînt de-al lui Mazarin? Nu. nu. — E un copil pe care îl cresc ş i care nu-ş i cunoa ş te nici mă car tată l. providenţ a ne-a prevenit s ăfim gata de apă rare. de altfel. cum te rugam adineauri. de o mie de ori nu. Milionari ca dumneata întîlneş ti rar în Fran ţ a. nici nu sînt împotriva cardinalului. — Ei bine. ba poate chiar mai să rac decît el. Oare nu sîntem aici ca săne ap ă ră m? Acest tînă r a devenit oare un ucigaşde meserie.. dimpotrivă . D'Artagnan nu e bogat ş i. le ză vora întotdeauna în adîncul fiinţ ei sale. Azi sînt ş i eu la fel de să rac. un asasin cu sînge rece? A fost în stare să -l omoare pe că lă ul din Béthune într-o pornire de mînie. De Winter se ridicăş i îl strînse în braţ e. A doua generaţ ie trebuie săfi pierdut din cruzime. prietene. încercînd s ăzîmbeascăş i el. nu împă rtă ş ea celor din jur supă ră rile sale. — Te-ntreb pentru cătînă rul atît de chipeş . — Mulţ umesc. dar acum ş i-a potolit furia. De Winter zîmbi cu tristeţ eş i clă tinădin cap. — Oare de ce ţ i-e team ă ? zise el. cît despre asta. conte. ca toate firile nobile. milord. de mîndru ş i de zvelt. N-avem altceva de f ă cut decît să aş teptă m.Athos. milord. ca săpoată tră i. mare ş i generos. Săaş teptă m deci. întocmai ca ş i odinioară . — Ei bine. nu e ş ti de-ai lui Mazarin! Slavă Domnului! Ş i. surîse Athos. De altfel. spuse el. Ah. milord. Dar ce-am auzit la maiestatea-sa regina Angliei? Se spune c ădomnul d'Artagnan e de partea lui Mazarin! Iartă -mi sinceritatea. nu mai sîntem decît doi. nici nu-l ură sc. . — Oh.

— Ce face în Anglia? — E unul dintre cei mai înfocaţ i partizani ai lui Oliver Cromwell. zîmbi Athos. Niciodatăn-a fost atît de muş chetar ca acum. milord? — Mulţ umesc. Din pricina asta trebuie săfi ajuns sărenunţ e la acţ iuni îndr ă zneţ e. Nu-i nimic. cu siguranţ ă . de vreme ce socoteş ti căpoţ i sără spunzi de el. — Maiestatea-sa măcunoaş te? — Te cunosc eu. — S-a schimbat oare? — A devenit abate. Aramis îmi face cinstea săîmp ă rtă ş ească pă rerile mele. ră spunse Athos. Nu vrei să -l trimit pe Raoul să -l caute? — Mulţ umesc. mi-a tă iat pofta de mîncare ş i o să -mi ră peascăş i somnul. fiindcănu ş tia c ăam plecat încoace. la ora asta s-ar putea s ănu fie acasă . ş i e un duel frumos. — Împotriva regelui? — Da. spui? . conte... conte. — Ca de mine însumi. nu-i aş a? — Ura împotriva regelui. spuse de Winter. Regele l-a declarat bastard.. — Dimpotrivă . — Unde vom merge. conte. Dar. din moment ce dumneata ai cheia. cînd vei dori. conte. atîta tot. nu cer săş tiu mai mult.— Domul Aramis e ală turi de d'Artagnan? întreb ălordul de Winter. ş i vei regă si în el un adevă rat Galaor. de cînd e abate. un duel la care nă dă jduiesc c ăvei lua ş i dumneata parte. — Poţ i veni cu el mîine la zece dimineaţ a la podul de la Luvru? — Aha! zîmbi Athos. — Mister. Cu ce misiune a venit la Paris? N-a venit sămăîntîlnească pe mine. Vizita acestui tînă r.. Nu-mi acorzi cinstea săiei masa cu mine. —Ş i cum se numeş te acum? — Mordaunt. Tînă rul acesta mă îngrozeş te. î ţ i mă rturisesc. — Măînspă imînţ i. — Nu. că lă torind singur pe drumurile Franţ ei. conte: presimt în el un viitor sîngeros. — Poţ i sămăpui în legă turăcu acest prieten atît de încînt ă tor ş i de spiritual? — Fă r ăîndoială . care m-a îns ă rcinat s ăv ăprezint. – murmurăAthos. — Ce l-a fă cut săse ală ture acestei cauze? Mama ş i tat ă l lui erau catolici. Ai un duel? — Da. — Puritan ş i travestit în că lugă r. milord? — La maiestatea-sa regina Angliei. i-a luat toatăaverea ş i i-a interzis săpoarte numele de Winter. — În că lugă r.

mîngîindu-ş i cu o tă cere gră itoare patul muschetei. ne-au luat-o înainte: acum. apoi d ă du din cap ş i aş teptăplecarea. dar mogîldeaţ a se pierdu pe o ulicioar ăpe care Grimaud socoti cănu e bine săse afunde. Drept cine m ăiei? — Drept un stră in care nu cunoaş te Parisul. — Numai aş a. pe mîine! — Afară -i noapte neagră . — Hei. cineva veni sădeschidăş i atunci îl salutăpe milord în tă cere. pă ş ea în frunte. Raoul intrăpe uş ă . — La cine? — La Mazarin. Olivain tremura ca varga la fiecare lică rire de luminăîndoielnică . milord. — Da. Îi povestirălui Athos de reuş ita expediţ iei ş i. fă cu de Winter. conte. dar îi pierise graiul. Se îndreptăspre ea. . — Eh. totul e limpede pentru mine. La fel fu ş i întoarcerea: ochii p ă trunză tori ai lui Grimaud nu ză riră nimic suspect. pe care l-am ză rit la castelul Bragelonne venind săanunţ e cămasa e gata ş i că ruia Athos îi dă duse numele provinciei sale natale. Ş i regina a avut dreptate. nu ş tiai? — Nu ş tiam decît ceea ce el însuş i mi-a spus. Ajuns în faţ a hanului unde tr ă sese de Winter. Grimaud. potrivit poruncii lui Athos. Olivain. cum era zece seara. că ci habar nu avea de existenţ a unei primejdii. — Viconte. bă gînd de seamăcăpe de Winter îl fră mîntăo neliniş te mai mare decît l ă sa săse vadă . dar cam naiv. De Winter ş i Raoul mergeau unul lîngă altul ş i discutau împreună . Cu bine. — Atunci ghicesc totul: a venit aici trimis de Cromwell. zise de Winter. zise Athos. afarăde o umbrăpitulatăîn colţ ul stră zii Guénégaud dinspre chei: i se pă ru c ăa vă zut-o ş i la ducere stînd acolo. Dumnezeu sămăierte dacă hulesc. Blaisois era flă că ul acela voinic. Blaisois se ară ta destul de curajos. pe jumă tate ţ ă ran. Blaisois! Luaţ i-vămuschetele ş i chema ţ i-l pe domnul viconte. ş i printr-o întîmplare. zise el. — Grimaud.— Da.Ş i poate c ă n-ai nici un valet cu dumneata. spuse Athos. ş i că ruia vicontele o să -i arate drumul. conte. Tony se tot uita în dreapta ş i în stînga. Grimaud. Vei însoţ i pe milord pînăla hanul unde locuieş te ş i nu vei lă sa pe nimeni săse apropie de dînsul. Tu mergi în frunte ş i fii cu ochii-n patru. ceea ce trebuie pus în seama faptului cănu ş tia franţ uze ş te. rosti Athos. la pîndă . La cinci minute dupăporunca lui Athos. conte. De Winter îi strînse mîna. numai aş a a putut săasculte spovedania că lă ului din Béthune. — Îl am pe Tony. în întuneric. Grupul apucăînspre strada Saint-Louis. pe jumă tate valet. b ă tu cu pumnul în poartă . — Pe mîine. Fereş te-te de că lugă r! Grimaud tresă ri. un bă iat de isprav ă . cu fă clie într-o mînăş i cu muscheta în cealaltă .

Raoul? — Dimpotrivă . Privindu-l cum închide uş aş i auzindu-l cum îi strigăcu glasul lui voios ş i ră sună tor pe Grimaud ş i pe Olivain. Raoul? — Aş a cred. Vei lua cu tine pe Grimaud ş i pe Olivain. dar. care mi-e atît de scump. Raoul?! Tu ai dormit prost? Te fr ă mîntăceva. — Prin urmare. Athos oftă . — Da. gata îmbră cat. pentru zece. — Desigur.fiecare se duse la culcare. — Tu. domnule. — Domnule. — Unde? zise el. eş ti învoit numai pentru douăzile. — Asta niciodată . citea o nou ăcarte de-a domnului Chapelain. m-am gîndit cănumai doamnei ducese de Chevreuse. domnule. Raoul? zise contele. Raoul. De ce m-ar supă ra lucrurile care te bucură ? — Ah. ia spune? întrebăAthos.. Atîta timp cît voi avea fericirea săfiţ i ocrotitorul meu. întorcîndu-se. Măprivi ţ i într-un fel. îi datorez faptul cămăaflu în preajma Prinţ ului. dar respectul îl opri.. . Ţ i-e dor de Blois. Am dormit prost. domnule? se mirăRaoul. Îmi place săvă d c ănu uiţ i de cerinţ ele bunei-cuviinţ e. — Pe amîndoi. Raoul.. A doua zi dimineaţ a. — Abate-te pe la castelul Luynes. Tînă rul. protestăRaoul. cînd de-abia am sosit. dimpotrivă . nu sămăreîntorc în tabă ră . — Pot săplec chiar acum? — Cînd vrei tu.. ş iţ i-ai cîş tigat dreptul săte duci oriunde vrei. viconte. o sărîde ţ i de mine? — Nu. înă buş indu-ş i un suspin. domnule. cînd deschise ochii. devreme ce ai primit botezul luptei. fu rîndul contelui să -l vadă pe Raoul la c ă pă tîiul s ă u. rosti el. domnule. asta-i foarte firesc! — Deci îmi îngă duiţ i săplec! strigăRaoul plin de fericire. Raoul se ş i îndreptăspre uş ă . nu-i aş a. —Ş i căar trebui s ă -i mul ţ umeş ti. — Domnule. — Te-ai ş i sculat. veţ i zice cămăgră besc săvăpă ră sesc. Dacănu e cumva secret. Raoul. zise Athos. Aşdori săpetrec o zi la Blois. domnule. nu voi socoti căam dreptul săies din cuvîntul dumneavoastră . ş i întreabădac ădoamna ducesăpoate săte primească . atît de bunăcu mine. Dar dumneavoastr ăhot ă rîţ i. ş i de aceea aşvrea săplec undeva. —Ş i nu pă straţ i nici o umbrăde sup ă rare în fundul sufletului? — Deloc. Athos îi deschise braţ ele. Athos surîse. fă răsă -mi mai spui. viconte. Acum eş ti aproape bă rbat. Nu rîd. Apoi salutăş i ieş i din odaie. sînteţ i atît de bun! strigătînă rul ş i fă cu o miş care ca pentru a se arunca de gîtul lui Athos. ră spunse tînă rul cu oarecare ş ovă ial ă .

scoase scrisoarea din buzunar ş i i-o întinse lui Aramis. în ciuda asigură rilor lui Bazin căstă pînul nu e acasă .„M-a pă ră sit destul de repede. Athos îl sfă tuise săîncerce săvorbeascăchiar cu Aramis. În schimb. oare pe mine m ăva iubi mai puţ in. priveş te mereu înainte. Avea însă rcinarea săspunăcontelui de La Fère căducesa aflase de întoarcerea tînă rului ei protejat. încît orice umbr ădin sufletul contelui pieri la acest gînd. socotind căare de-a face cu un om dă ruit cu toate virtuţ ile acestei haine. La zece dimineaţ a. Apoi. cugetînd mai adînc. precum ş i de felul cum s-a purtat în luptă . . clă tinînd din cap. fă cu semn cu mîna lui Raoul c ăpoate săplece. printr-o scrisoare încredinţ at ălui Blaisois. încît Bazin se supă răfoc. XLIV ÎNCĂO REGINĂCARE CERE AJUTOR Athos îi dă du de ş tire lui Aramis încăde dimineaţ ă . prietene. singurul servitor care îi mai ră mă sese. Aş a-i fă cutănatura. cum vă zuse căface elveţ ianul cu halebarda lui la Notre-Dame. Pe cînd Athos se uita cum Raoul încalecă . Dar se supune legilor firii. aruncînd cerberului o privire mustră toare. Raoul era atît de fericit. care nu ie ş ea în ruptul capului din cuvîntul stă pînului să u. auzind zarva asta neobiş nuită . ai insultat biserica! În clipa aceea. Hotă rît. puse mîna pe coada mă turii ş i se porni să -l burduş ească . strigîndu-i: — Ai insultat biserica. st ă rui atîta sădea ochi cu dînsul. — Spune-i doamnei ducese. Blaisois se sinchisi prea puţ in de spusele lui ş i vru s ă treacăpeste el. Deş i vedea căBazin poartăhaina unui slujitor al bisericii. ră spunse Athos. d ă ruindu-ş i inima altora?" Ş i Athos îş i mă rturisi cănu se aş tepta cîtuş i de puţ in la o despă rţ ire atît de grabnică . pe atît de naiv. Blaisos. se gîndi el. un flă că u pe cît de voinic.ş i căar fi fost foarte mulţ umit ăsă -l felicite. totul era gata de plecare. întrebăde abatele d'Herblay ş i. o iubeş te pe copila aceea. De fapt. dup ăce îi mai d ă du cîteva îndrumă ri lui Grimaud. Dar Bazin. c ădomnul viconte tocmai pornea spre castelul Luynes. adicăr ă bdare ş i dragoste creş tinească . Bazin propti respectuos coada mă turii în pă mînt. iar Blaisois. care se dovedea tot valet de muş chetar atunci cînd i se urca sîngele la cap. Blaisois îl gă si pe Bazin îmbr ă cîndu-ş i anteriul de paracliser: în ziua aceea era de serviciu la Notre-Dame. Athos îş i zise c ănu era r ă u deloc ca Raoul s ăse afle în aceste clipe departe de Paris. un valet veni să -l salute din partea doamnei de Chevreuse. Aramis cr ă pă prevă ză tor u ş a odă ii de culcare.

Aramis ş i englezul însuş i puturăsă -ş i dea seama de groaznica să ră cie a locuinţ ei pe care o milă zgîrcităo hă ră zise nefericitei regine. cum era tînă r ăş i frumoasă . — Nu-i nevoie. Ş i ce scop are vizita asta? continuăel. Poate vrea s ăne cearăvreo m ă rturie. Acolo se întîlni cu lordul de Winter. care rezistaseră . Dupăo clipă . aş a cătrebuie s ătrec iar pe acasă .— Din partea contelui de La Fère? întrebăAramis. privind în direc ţ ia str ă zii Bac. îmbră ţ iş ă ri pline de c ă ldurăîntre Aramis ş i lordul de Winter. Athos îi ceru săspunăce a fă cut ş i Blaisois îi povesti toatăpă ţ ania. Ră bdare. — Da. zise Athos. —Ş i ce-a fă cut Bazin cînd a aflat c ăvii din partea mea? — Ah. zise de Winter. În cazul ă sta. mi-a cerut iertare în fel ş i chip ş i m-a silit sădau pe gît douăpahare dintr-un vin muscat pe cinste. — Foarte bine. că ci ar avea ş i el partea lui: era de-ai noş tri. nu cumva mergem săne batem? N-am spada la mine în dimineaţ a asta. — Dacăar fi a ş a. aplecîndu-se la urechea lui Athos. ici-colo cu vechi ciubuce de aur. Milord de Winter începea săse teamăcăAramis nu va veni. zise Athos. nu măprea trage inima sămerg. nu-mi mai place săfiu mustrat. Un paracliser! Nu i-ar fi ruş ine! „Bun. adevă rat. domnule." La ora zece. de cînd mustru eu pe alţ ii. habar n-am. Să li mari. ba încă îl mai ş i stropise cu noroi ş i. — Pe cinstea mea. te altoieş te ca un drac. domnule. N-ai spus căvii din partea mea? — Nu. Aramis îl trimisese la vreo zece paş i. La dracu. în care m-a pus săînmoi trei-patru biscui ţ i stra ş nici. Blaisois se întoarse amă rît la hanul „Grand-Roi-Charlemagne". Aramis era lîngăei. n-am fi conduş i la maiestatea-sa de că tre lordul de Winter. care tocmai sosea. despuiate de orice mobilă . Ş i. Iat ă un abate care a miruit pe unul ş i salutăo femeie: trebuie s ăfie Aramis. se în ţ elege. — Ră bdare. glă sui Aramis. mai ş tii? — N-o fi la mijloc povestea aia blestemată ? mormă i Aramis. Atunci haidem! Ajunş i la Luvru. dar e totuna. fiindc ăam săînghit vreo mustrare. — Încotro? întrebăAramis. Urmară . Într-adevă r. La lumina zilei. ziduri coş covite. rîzînd. Tocmai atunci trecea pe acolo una dintre credincioasele sale ş i. Athos. Bine. cugetăAthos în sinea lui. Aş teptarăîmpreunăaproape zece minute. Ş i intrăîn odaie fă r ăs ăîntrebe m ă car de pricina zarvei de adineauri. o salutase cu cel mai fermecă tor surîs. dintr-un pumn. să -mi iau una. un gur ă -cascăîi stă tea în cale. lordul de Winter intrăcei dintîi: de altfel un singur paznic veghea la poartă . Mergem săfacem o vizitămaiestă ţ iisale regina Angliei. orice-ar fi. — Nă tă ră ule! zise Athos. el era: un tinerel. cu punctualitatea-i obiş nuită . Athos se afla pe podul de la Luvru. De vreme ce Aramis a primit scrisoarea mea. înseamnăcăva veni.

dar nu sînt cu nimic mai puţ in omul în care maiestatea-voastrăva gă si cel mai devotat slujitor. a că rui mare faimăe-atît de binecunoscut ămaiestă ţ iivoastre. Iar doamna Henriette aproape cănu mai e regin ă .. neş tiind căvoi avea cinstea s ăm ăînf ă ţ iş ez maiestă ţ ii-voastre.paraginei. că ci. . ră spunse lordul. Pentru a duce la îndeplinire un plan menit să -mi salveze viaţ a nu-l am decît pe lordul de Winter. zise Aramis. cer iertare maiest ă ţ ii-voastre. dar împotriva voinţ ei mele. — Domnul nu este cavaler? se adresăregina lordului de Winter. Athos surîse. un prieten de două zeci de ani. armate: la un semn al meu. — Dacăte sile ş ti săfii spiritual. observăAthos. Azi-dimineaţ ă . nici valeţ i: iatăce-l izbi din capul locului pe Athos. sutana mea se ţ ine doar într-un singur nasture ş i sînt gata oricînd săredevin muş chetar. sînt abate. — Intraţ iş i fiţ i bineveni ţ i. zise el. de care v-am vorbit. rosti Aramis. domnilor. — Domnul cavaler d'Herblay. — Doamnă . care îi poftea săse aş eze. ferestre fă r ăgeamuri ş i care nu se mai puteau închide. uitîndu-se cu tristeţ e în jur. spuse regina. Acum cîţ iva ani aveam în jurul meu gentilomi. cred într-adevă r că -l întreci pe bietul domn Voiture. e adevă rat. dar la un semn al reginei. e unul dintre acei viteji muş chetari ai regelui Ludovic al XIII-lea. comori. fă răîndoială . ră maserăîn picioare. Niciodatăn-am simţ it chemarea de a deveni slujitor al bisericii. ieş i ea însă ş i în prag spre a întîmpina pe aceş ti prieteni de zile grele. nici ostaş i de strajă . — Domnilor. — Doamnă . la cel dintîi zgomot pe care îl auzi în încă perea din faţ a odă ii ei. — Mazarin e aproape rege. Regina pă rea c ăaş teaptăcu neră bdare. — Priveş ti la luxul meu? vorbi doamna Henriette. domnilor. e nobilul conte de La Fère. care-ş i împunse în tă cere tovară ş ul cu cotul. interveni de Winter. ară tîndu-i din ochi mizeria din jur. doamnă . ş i pe dumneavoastră . orice va voi să -mi poruncească . Domnul. zise ea. Era grav ş i liniş tit. în schimb. Athos dă du pilda supunerii. am îmbr ă cat haina de abate.. pe care văvă d pentru prima datăş i pe care văcunosc doar ca pe niş te compatrioţ i ai mei. Aramis fierbea de furie: o asemenea strîmtoare îl scotea din fire ş i ochii lui cercetau fiece nouă mă rturie a cumplitei să ră cii din prejmă . Aramis roş i. Athos. Astă zi. morm ă i Aramis. uita ţ i-văîn jur! Veţ i fi surprinş i. întorcîndu-se spre Athos. Gentilomii pă ş irăîn odaie ş i. — Mazarin stămult mai bine. — Domnul este abatele d'Herblay. continuăel. dar n-aşfi în stare să -mi ascund revolta de a vedea pe fiica lui Henric al IV-lea tratat ă astfel la curtea Franţ ei. totul era gata sămă slujească . la început. nici covoare.

adă ugăAramis. ci săvăiubesc ca o sorăş i săvăam în inima mea înaintea oricui. înso ţ iţ i-l în luptă . — Ei bine. — Ah. ce e de fă cut? întrebăAthos.— E de ajuns. domnilor. soţ ul meu. spre a-i fi de folos. privind-o pe reginăcu tot farmecul tinereţ ii sale. — Ei bine? întrebăAthos cînd ispră vi de citit. domnilor. în casa unde locuieş te ş i unde în fiece zi îl pîndesc urzeli mai numeroase ş i mai viclene decît toate primejdiile ră zboiului. îl urmez fă r ăsăcer vreo desluş ire. rosti regina. pretutindeni unde merge domnul conte. — Simţ iţ i mă car un dram de compasiune faţ ăde atîta nenorocire? vorbi regina. eş ti într-adevă r un suflet nobil! exclamăregina într-o pornire de recunoş tinţ ă . Dar cînd e vorba săslujesc pe maiestatea-voastră . cu o plecă ciune adîncă . deş i el însuş ie scoţ ian. spuse regina. continuăea: eu nu sînt numai cea mai nefericit ăregină . poate cer prea mult. — Doamnă . fie chiar ş i la moarte. Sîntem gata. — Ei bine. Regele se aflăsingur cu cî ţ iva gentilomi pe care se teme în fiece zi sănu-i piardă . Din clipa cînd lordul de Winter l-a pă ră sit. zise Athos. Ei bine. st ă rui regina. Athos citi cu glas tare scrisoarea pe care o cunoaş tem ş i în care regele Carol întreba dacăi s-ar acorda ospitalitate în Fran ţ a. — Citiţ i-o. de vreme ce sînteţ i dornici sa văpuneţ i în slujba unei biete prinţ ese pe care lumea întreagăo pă ră seş te. regele. — Eu. Iatăscrisoarea pe care mi-a trimis-o prin milord de Winter. o jur în faţ a lui Dumnezeu! Ş i regina ridicăochii încet ş i solemn spre cer. Dar ascultaţ i-mă . domnii mei. rosti Athos. Citiţ i-o. se aflădeparte de mine. duce în Anglia povara unei existenţ e atît de dureroase. în mijlocul scoţ ienilor în care nu se încrede. domnilor. ducele de York ş i prinţ esa Charlotte. cea mai deznă dă jduităsoţ ie: copiii mei. Dac ă viaţ a a trei oameni poate săo ră scumpere pe a voastră . adînc tulburată . — Va mulţ umesc. domnule. — Am avut cinstea săîntreb pe maiestatea-voastrăce anume doreş te săfacem. cînd trebuie săplec ă m? . Cei doi prieteni schimbarăo privire plinăde dispreţ . încît e puţ in spus m ă rturisindu-văcăîş i cautăş i îş i doreş te moartea. —Ş i acum. doamnă . expuş i la loviturile ambiţ io ş ilor ş i duş manilor. iat ăce trebuie săface ţ i pentru mine. domnule? se adresăregina lui Aramis. doamnă . atunci o iau înainte domnului conte. nu mai tr ă iesc. ci ş i cea mai nenorocitămam ă . văfă gă duiesc nu săvă ră splă tesc. asta poate v-ar r ă ni. doamnă . de vreme ce aş a stau lucrurile. Athos ş i Aramis murmurarăo scuză . Mazarin a refuzat. fi ţ i prietenii lui. afarăde soţ ul ş i de copiii mei. în schimbul acestui sacrificiu pe care îl faceţ i pentru mine. gă siţ i-l pe rege. cel puţ in doi dintre ei. în timp ce lordul de Winter o privea cu aerul că vrea să -i spună : „Nu v-am încredinţ at oare cără spund de ei?" — Dar dumneavoastră . fiindcănu am nici un drept să cer. domnul d'Herblay ş i cu mine. Plecaţ i în Anglia. ră spunse acesta.

Săsprijinim deci monarhiile. — Ei bine. — Dar ai primit totul cu însufleţ ire. Regina pregă tise douăscrisori: una era scrisăde ea. . mormă i Athos. pentru ca. atît cît ne vor duce. Înmînăuna lui Athos ş i una lui Aramis. el văva ră spl ă ti. aş teptînd. în capul scă rii. Cheltuieş te tot la nevoie. slujind un prin ţ atît de nefericit ş i o regina atît de virtuoasă . ne întîlnim la poarta Saint-Denis. ş i cum puterea mea e prea mă rginităpentru a ră splă ti un asemenea sacrificiu. Athos ş i Aramis ră maserăîmpreună . sînt datoare săvă ră spund la fel. domnilor. adicăregeş te. Eu r ă mîn aici. nu am nimic s ăcer maiest ă ţ ii-voastre. spuse Aramis. Regina le întinse mîna ş i ei o să rutară . întrucît înţ elegeţ i sămăslujiţ i. Jos. dragul meu conte? — Încurcată . Cei trei gentilomi îş i strînserămîinile. — Ah. de Winter se opri. decît săse roage pentru noi. dragul meu d'Herblay. Iat ăcea dintîi clipăde bucurie ş i nă dejde pe care o tr ă iesc de cinci ani încoace. zise Athos. fiindcăastfel ne sprijinim pe noi înş ine. doamnă . dar ace ş ti gentilomi săfie trataţ i aş a cum merită . Îl slujim pe Dumnezeu. Salva ţ i-mi soţ ul. scumpi prieteni. fă gă duind săne copleş eascăcu o prietenie cu mult mai presus de meritele noastre. îi slujiţ i pe Dumnezeu. Vom că lă tori cu caii mei. miş catăpînăla lacrimi. sînt singur pe lume ş i nu rîvnesc decît să slujesc pe maiestatea-voastră . fiica ei. Nu cumva sătrezim vreo bă nuială . Apoi îi ş opti lui de Winter: — Dacăî ţ i lipsesc banii.— Aş adar. Dupăaceea plecarăto ţ i trei. nu ş ovă i o clipă . tare încurcat ă . scoate diamantele ş i vinde-le: vei lua pe ele între cincizeci ş i ş aizeci de mii de livre. doamnă . lă saţ i-mi speranţ a căv ă voi revedea pentru a vămulţ umi eu însumi. în numele reginei. Disear ă . Lordul de Winter apucăpe strada Saint-Honoré. zise el. dupăce se vă zurăsinguri. vămulţ umesc în numele meu. nu? — Aş a cum voi face întotdeauna cînd e vorba de apă rarea unui mare principiu. el care-mi citeş te-n inimătoatărecuno ş tinţ a faţ ăde el ş i faţ ăde dumneavoastră . milord. dacăîntîmplarea i-ar fi despă rţ it. v ăînvoi ţ i? exclamăregina cu bucurie. Vă mulţ umesc încăo dată . Aveţ i să -mi spuneţ i ceva? Din aceast ăclipăam devenit prietena dumneavoastrăş i. iar nobilimea nu poate fi puternicădecît prin regi. spuse Aramis. Ce zici de povestea asta. la nouă . salvaţ i-l pe rege! Ş i deş i nu v ăgîndiţ i la ră splata ce vi se cuvine pe pă mînt pentru aceastăfaptăplin ăde vrednicie. — Doamnă . cealalt ăde prinţ esa Henriette. — Acum săne desp ă rţ im. Amîndouăerau adresate regelui Carol. spuse regina. — Eu. Numai cămaiestatea-voastrămerge prea departe. Văsîntem devotaţ i cu trup ş i suflet. Regii nu pot fi puternici decît prin nobilime. Da. sfă rîmăbijuteriile ce ţ i-am dat. — Da. apoi vom lua diligenţ a. domnilor. cred. săpoatăfi recunoscu ţ i de rege. doamnă .

zise Aramis. — Haida-de! O ceartăîntre popi! Un duel între aliaţ i! — Ce vrei. fiindc ăCromwell s-a fă cut st ă pîn pe averea lui. pe care l-am întîlnit ieri searăla doamna de Rambouillet. ba cîteodatămi se nă zare căel e Aramis ş i eu sînt vicarul. fă cînd un asemenea lucru. — Ai dreptate. pe cinstea mea. — Lordul de Winter e deocamdatăsă rac lipit. sînt convins . ză u. Însăîn toate. Aş a ne punem la adă post de primejdia temniţ ei ş i ne purtă m totodatăca ni ş te eroi – alegerea e lesne de fă cut. dragul meu! E spadasin ca ş i mine. — Nu-i taina noastră . dar ş i foarte necesară : Ai bani? — Am ceva. Ah. care m ăplictiseş te ş i măsupă ră . Sutana îl cam apasăş i cred căş i mie mi s-a f ă cut lehamite de ea. — Ai dreptate. dragul meu. Ş i-apoi. umblădupăfuste ca ş i mine. Mi-a parut cam pornit ş i-a avut o purtare ciudatăfaţ ăde mine.— Mergem acolo ca săfim uci ş i. Sînt convins că . prostească . pe care arendaş ul meu mi i-a trimis în ajunul plecă rii de la Bragelonne. Într-un cuvînt. lordul de Winter e bogat. întorcîndu-mi pe dos toate buzunarele ş i ră scolind prin toate sertarele. — Era oare mai bine săr ă mînem aici ş i săfacem o plimbare la Bastilia. sănu mai amestecă m pe nimeni în povestea asta.ş tiu. — Sînt lucruri care suferăamînare? — N-am încotro! — Despre ce-i vorba? — Mai întîi a loviturăde spad ăvicarului. — Uite unde-ar fi bun baronul Porthos! zise Aramis. Crede-m ă . Aramis. n-am decît vreo cincizeci de pistoli. Aramis. Nu pot să -i sufă r pe englezi. Dar tu? — Eu sînt sigur că . dar trebuie sălas cam jumă tate lui Raoul: un tînă r gentilom se cade sătră iascăaş a cum se cuvine. într-atît ne asemă nă m unul cu celă lalt. nu gă sesc mai mult de zece ludovici. De altfel. Din fericire. trebuie săte întorci la o aceeaş i primăîntrebare. sînt grosolani ca toţ i bă utorii de bere. dragul meu Aramis. Ce faci pînădiseară ? Eu sînt nevoit săamîn două lucruri. ră spunse cu liniş te Athos. s-ar schimba faţ a lucrurilor. — Uite unde-mi pare ră u dupăd'Artagnan! zise Athos. cam vreo sutăde pistoli. ori la fortă reaţ ăVincennes din pricinăcăam înlesnit evadarea domnului de Beaufort? vorbi Athos. S ăţ inem pă rerea asta de r ă u în sinea noastră ş i sănu mai pomenim de ea. cum am fă cut azi-dimineaţ ăcu mititelul ă la care m-a stropit cu noroi. nu trebuie săavem nici cea mai micăp ă rere de ră u. — Ce pungăplin ă ! — Ce spadămîndră ! — Să -i atragem de partea noastr ă . Un fel de frate geamă n. dacăi-aşda una. — Iar eu. ar pă rea căne îndoim de noi înş ine. e un încurcă -lume din pricina că ruia tabă ra noastrăva pierde partida. credemă .

unul.căasta n-ar schimba decît faţ a domnului de Retz. Aş a căsăl ă să m lucrurile cum sînt. dacăplec ă m aş a. ori. dacăm ămai întorc. l ă săvorbăla doamna Chevreuse căa trecut pe acolo ş i scrise urmă toarea scrisoare lui d'Artagnan: „Dragşprietene. Vegheaz ş asupra lui în lipsa mea cît poş i mai bine ş i. am dou ă zeci de vizite de fă cut ş i tot atîtea scrisori de scris. Numai seara.. de altfel. nu vrei sămîncă m împreunăla ş apte? — Prea bine. ş i-l vei amîna mai ales căla întoarcere. dragul meu prieten. Ş i cu aceste cuvinte se despă rţ iră . f ă r ăsălă să m mă car un cuvinţ el de ră mas bun lui Porthos ş i lui d'Artagnan. spune-i sşdeschidşpachetul pecetluit pe care st ş scris numele lui ş i pe care îl va gş si la Blois. sau poate rş mîi cu bine pentru totdeauna. Aramis. seara foarte tîrziu. Aramis sosi: purta uniforma de cavaler. La miezul nop ţ ii. dragul meu. Greş im fă r ăîndoială . zise Athos. încuviinţ ăAramis. de i-aşavea! — Da. iar la ş old îi atîrna acea veche spadăpe care o tr ă sese din teac ăatît de des ş i era gata mai mult ca oricînd săo tragăş i acum. prietene. mai degrabă . îi mă rturisi Athos. a cş rei cheie ş i-o trimit. Îmbrş ş iş eazş -l pe Porthos din partea lui Aramis ş i a mea. ce-ţ i mai pasă ? Fii om de înţ eles. plec împreunşcu Aramis într-o chestiune de mare însemnş tate. Aşfi dorit sş -mi iau r ş mas bun de la tine dar nu am timp. dacăş i al doilea lucru pe care-ţ i pare r ă u cănu-l duci la îndeplinire se dovedeş te tot atît de important ca primul. Prin urmare. — Tii! fă cu el.. vei avea o asemenea scuză . astea-s lucruri lesne de amînat. — Atunci fă -l numaidecît. La ora hotă rîtă . — Cam aş a ceva. Raoul s-a dus la Blois ş i nu mai ş tie de plecarea mea.. Eu. I-am îmbră ţ iş at din . — Înţ eleg. — Am avut eu grijă .. " Ş i trimise scrisoarea prin Blaisois. nici celă lalt: tu eş ti omul reginei Angliei. — Din nenorocire. — Oh! E ceva foarte important. la naiba! Ah. — Da. surîse Athos. — Dacăe s ănu te mai întorci. dacşse întîmplşsşnu mai ai veş ti de la mine de azi în trei luni. — Ce vrei. ză u. Pe curînd. Nu uita cş -ş i scriu ca sş -ş i spun încşo date cîtşdragoste îş i port. nu mai ai două zeci de ani. — Spre marea mea pă rere de ră u. în caseta mea de bronz. el omul Frondei. nu mai dispuneţ i de voi înş ivănici unul. cred căte-ai ţ ine numai de nebunii! Acum săne despă rţ im: eu am una sau douăvizite de fă cut ş i trebuie săscriu ş io scrisoare. Vino sămăiei pe la opt. Athos se duse în vizităla doamna de Vendôme. nu pot să -l fac cînd vreau. Haide.

r ă sturnînd punga pe masă . mşrog din suflet lui Dumnezeu sşnu ajung sş -i fiu tatş . pe cinstea mea. pentru trei luni. Ş i scoase la ivealăo pungără sună toare ş i pîntecoas ă . ş i nicidecum «cu bine pentru totdeauna». cînd am chibzuit lucrurile. Raoul mi-e drag ca ş i copilul meu. dragul meu conte. cincizeci de ludovici. Cînd pleci într-o cş lş torie ş i. Athos o desfă cu ş i începu prin a scoate din ă untru un bileţ el pe care stă teau scrise urmă toarele: „Iubite conte. Mi-aduc aminte de zilele noastre de lipsşş i-ş i trimit jumş tate din ce am: sînt bani pe care am izbutit sş -i storc de la Mazarin. dar m-a chemat înapoi ş i mi-a dat asta. nu cred nici un cuvînt: cine are inima ş i spada dumitale învinge orice piedicş . Se înş elege f ş rşs ş mai spun cş . — Pă i am plecat fă r ăs ăaş tept. Ia tu două zeci ş i cinci ş i dă -mi-i mie pe ceilalţ i două zeci ş i cinci. încît ne-ar fi ghicit planurile. tot i-aşp ă stra. te-ai hot ă rît în privinţ a că lă toriei? — Pe deplin. conte. iatără spunsul domnului d'Artagnan. D'Artagnan. Al tş u. pe curînd. Dar. ai lui Aramis cum sînt ş i ai tş i" Athos surîse ş i o lacrimăînroura ochii să i frumoş i. Cît despre povestea cş n-am sş te mai revş d. n-ai niciodatş bani destui. sînt foarte mulţ umit săpă ră sesc Parisul în clipa de fa ţ ă . Aş adar. —Ţ i-am spus eu s ăaş tepţ i un ră spuns. mă rturisi Athos. Spune ce ai de gînd cu banii aceş tia. — Ei bine. mai ales. dar e atît de ager. pentru care avusese întotdeauna o dragoste plinăde duio ş ie. S. Fireş te cş cei cincizeci de ludovici pe care ş i-i trimit sînt ai t ş i cum sînt ş i ai lui Aramis. zise Aramis. D'ARTAGNAN P. — SlavăDomnului.partea amîndorura. ş i chiar dacăn-aşavea nevoie. zise Aramis. îi pă strezi sau îi trimiţ i înapoi? — Îi pă strez. — Uite. Îmi pare ră u numai cănu l-am îmbră ţ iş at pe d'Artagnan. Te implor sşnu le dai o prea greş it ş întrebuin ş are. din ziua cînd l-am vş zut. Tot bani cu chipul regelui Ludovic al XIII-lea. Ş i acum. La toate te gîndeş ti. — Eş ti un om minunat. Chiar la sfîrş itul mesei se ivi Blaisois: — Domnule. Ei. sînt fericit s ăv ă d căeş ti de partea mea. crede-m ş . oricît era el de partea lui Mazarin. Aramis. diavolul. trebuie săprimeş ti din toat ăinima. —Ş i eu la fel. Ceea ce ţ i se oferădin toat ăinima. deş i m-aşmîndri cu un fiu ca el. acum plecă m? . îl iubea deci ş i acum. n ă tă ră ule? se supă răAthos.

care mş îmbrş ş iş eazş din partea ta ş i a contelui de La Fère. În clipa aceea. îmi impune ş i azi. — Ce e? — Domnul Porthos tocmai a plecat de la noi. — Adică ? . slavăDomnului căajung la timp! strigăBazin. precum ş tii. Grimaud se ivi în prag. vesti el cu zgîrcenia-i obiş nuit ăla vorb ă . Într-adevă r. care alerga să -ş i dea sufletul. — Te-am prevenit cădacăîmi spui altfel decît cavaler. se învoi Aramis. — Spun. atunci îl iei pe Blaisois. dupşcum ş tii. îş i ofer eu însumi: ai aici dou ş sute de pistoli cu care poş i face tot ce pofteş ti ş i pe care mi-i vei înapoia atunci cînd se va ivi prilejul. ş i nu poate s ăplece de la Notre-Dame. Numai la Bracieux am douş zeci de mii de livre în aur. ce zici de asta?! exclamăAramis. La lumina acestei lumînă ri Aramis citi: „Dragul meu d'Herblay. — Bine. nă tîngului de Bazin i-a tr ă znit săse fac ăparacliser. cum nu te îndoieş ti. Ce-i asta? — Staţ i.— Cînd vrei." — Ei bine. întrucît contele de La Fère. Nu-ş i trimit mai mult de teamşcş n-ai primi o sumşmai mare. — Gata. Scapă r ăîndat ăamnarul ş i aprinse o lumînare încolă cit ăpe care o folosea la sfeş nicele lui. o sş cer sş -mi trimitşde la unul din castelele mele. — Bucuros. zise Athos. — Oh. n ş dş jduiesc. caii a ş teptau înş eua ţ i.Cum ş tiu cş nu-ş i place sş ceri de la prieteni. Zicea c ăe ceva grabnic ş i cătrebuie săvăajungăîn mînăînainte săporniţ i la drum. În colţ ul stră zii îl întîlnirăpe Bazin. atunci cînd ai asemenea prieteni. zise Bazin. Aflu prin d'Artagnan. — O clipă . DU VALLON DE BRACIEUX DE PIERREFONDS. al tau devotat. Mşadresez ş ie. domnule abate. — Pă i cum o s-o citeş ti? întreb ăAthos. Cei doi vale ţ i încă lecar ăş i ei. — Bun! fă cu Aramis. chiar fş rşvoia mea. fiindcăeu îl am pe Grimaud. — Săplec ă m. e o scrisoare. Dar tu n-ai un valet? — Nu. cu care n-aşş ti ce s ăfac. cşplecaş i într-o cş lş torie de douş -trei luni . Sînt. Săvedem scrisoarea. Nu te teme ca asta mş strîmtoreaz ş : dacşam nevoie de bani. deş i îl iubesc din toata inima: fireş te însşcş ceea ce îş i trimit ş ie îi trimit deopotrivşş i lui. dragul meu d'Herblay căe aproape un sacrilegiu săpui la îndoialăprovidenţ a. luînd punga pe care i-o întindea Bazin. E întuneric bezn ă . lă sînd asta pentru dumneavoastră . îţ i frîng oasele.

Măreped pîn ăacolo. Ajungînd în faţ a hanului unde stă pînul să uş i cu el fă cuserăo petrecere straş nică . în care timp cei doi prieteni intrarăpe poarta în faţ a că reia se aflau ş i. ce-ar mai fi tremurat! Ţ i-aduci aminte. Boulogne era o poziţ ie f ă răde pereche. — DacăMousqueton ar fi cu noi. ş i aceast ănă zbîtie din tinereţ e i se pă ru ş i acum plinăde tot atîta haz. pe o vreme minunată . Zis ş i fă cut. Odihniţ i-văş i peste douăceasuri săfiţ i la dig. Uite. spuse de Winter. se apropie de Athos ş i. erau la poarta Saint-Denis. săne despă rţ im. dupădouăzile ş i o noapte de drum. spuse: — Cîrnaţ i! Athos izbucni în rîs. i-aşîngă dui sătremure. drum care le era atît de cunoscut ş i care reînvia în mintea lui Athos ş i Aramis unele dintre cele mai frumoase amintiri din tinereţ e. ară tînd spre o ferestruicăa pivniţ ei. dup ăvreo douăsute . dincolo de copacul ă sta e un loc ş or unde am crezut că . iar hangiul e omul meu credincios. de pildă . mă rturisi Aramis. aş a cum am împă rţ it ludovicii lui d'Artagnan. ca sănu batem la ochi. oraşaproape pustiu pe atunci. — Pe legea mea! Eu. Ajunserăla porţ ile oraş ului. sosirăla Boulogne. săfacem ş i aici cum am fă cut la Paris. socotind cămăaş teaptăceva scrisori. spre seară . zise Athos. Aramis? Aici l-a nimerit glonţ ul ă la ră mas de pomină . Curînd veni rîndul lui Grimaud să -ş i adune amintirile. iar dumneavoastrătrageţ i la hanul cel mai bun din oraş . Parcăş i azi măia cu frig cînd mi-aduc aminte. Dupa un sfert de ceas. la „Spada Marelui Henric". — Domnilor. Ş tiu un han unde nu trage prea multălume. gata. spre a intra în oraşpe o altăpoartă . unul. ca ş i cînd i s-ar fi povestit o ispravăde-a altuia. ajungînd în locul unde avuseserăde furcăodinioarăcu pavagiii. clă dit în întregime pe o în ă lţ ime. ceea ce se numeş te oraş ul-de-jos nu exista. unde îi aş tepta de Winter. PARTEA A DOUA I UNDE SE DOVEDEŞ TE CĂPRIMA PORNIRE E ÎNTOTDEAUNA CEA MAI BUNĂ Cei trei gentilomi apucarădrumul Picardiei. m-am dus pe copcă ! Îş i urmar ăcalea. În cele din urm ă . Împă rţ irea odatăfă cutăla lumina lumîn ă rii lui Bazin. cei doi prieteni pornirădin nou la drum.— Adicăîmpă rţ im pistolii lui Porthos. Lordul de Winter îş i urmăcalea în lungul bulevardelor mă rginaş e. Barca noastrătrebuie s ăne aş tepte acolo.

Adicăjumă tate de Fran ţ ăîl alungă . Cu ce văputem fi de folos? — Domnule. din aceeaş i pricinăce-i fă cuse remarcaţ i la rîndul lor de că tre al ţ ii. Acum. vorbi tînă rul. fă răsăle scoatăş eile. poruncindu-le sănu schimbe nici o vorbăcu nimeni. — În sfîrş it. Prin veş mintele lor pline de praf. Athos ş i Aramis coborîr ăspre port. era bă ţ os ş i îndră zneţ . Avea ochii de un albastru atît de spă lă cit. Nu-i prea plă cut săstai aici: nu trece mă car o singurăfemeie. venim de la Paris. Iertaţ i-mi curiozitatea. îi privi ş i el cu stă ruinţ ăş i pă rea căarde de neră bdare săle vorbească . fă răîndoială . dupăcum vedeţ i. domnule. Trage cu urechea. domnule. dar. — E barca noastră . încît. Pentru Grimaud devenise de prisos de o veş nicie. Vale ţ ii se a ş ezară sămă nînce. le dă durăîntîlnire la dig. următîn ă rul. numai de Winter s ănu ză bovească . Sînteţ i atît de bun să -mi spuneţ i: eadevă rat cădomnul cardinal Mazarin n-ar mai fi ministru? — Iatăo întrebare ciudată . rosti Aramis. nici aruncat în temniţ ă ? . în timp ce amîndoi prietenii cercetau barca. care te face oricînd sărecuno ş ti pe omul deprins cu drumul. la fel de curtenitor. Se înţ elege căaceast ăporuncăîl privea numai pe Blaisois. Într-adevă r. salutîndu-i cu mult ăeleganţ ăş i politeţ e. pe care îl observaserăei mai întîi. Ş i colo e corabia care se pregă teş te săridice ancora ca săne ducăla destina ţ ie. Omul acesta. — Da. ră spunse Athos. cei doi prieteni atraserăatenţ ia cîtorva trecă tori. gă sir ăhanul pomenit.de paş i. Athos ş i Aramis se oprirăsăse uite la o barc ălegatăde un bulumac ş i gata s ăo porneascăîn larg. tîn ă rul care. dar vă d c ăveniţ i de la Paris. dupăculorile ce se oglindeau în ei. — Tă cere! fă cu Athos. Îmbră cat în negru. putea tot atît de bine săse fi oprit din întîmplare. ră spunse Athos. trecuse de vreo două -trei ori pe lîngăei. prin intrigi ş i fă gă duieli. De îndatăce-i ză ri. izbuteş te săse menţ inămulţ umită celeilalte jumă tă ţ i: asta poate sămai dureze multăvreme. întrucît se fă cuse tîrziu. în ciuda încetinelii ş iaş ovă ielii cu care se ră sucea pe că lcîie. p ă reau gata săse învă pă ieze ca ochii unui tigru. se plimba mîhnit încoace ş i încolo pe dig. Mai cu seamăvă zurăpe unul asupra c ă ruia ivirea lor fă cu oarecare impresie. orice ar fi. continuăel. Era tînă rş i palid. Lă sar ăcaii s ăse odihnească . ră spunse Aramis. — Da. se opri în loc auzind numele de Winter. Umbletul lui. zise Athos. Dar cum nu i se citi nici o tulburare pe chip. ori cel pu ţ in sînteţ i stră ini de Boulogne. iar stă pînii ner ă bdă tori s ăse îmbarce. Ajunş i pe dig. prin nu ş tiu ce aer lipsit de stinghereală . n-a fost nici pus pe fugă . purta cu destulăeleganţ ăo spadălungăla cingă toare. — Domnilor. —Eş i nu e ministru. întrebăstr ă inul.

— De ce? — O sărîzi de mine. — Vămulţ umesc pentru bună voin ţ ă . ce vrei. iubite prietene. ş i acum. cu buzele subţ iri. care. cînd stau săcuget. — De ce-ar fi în stare un spion? Nu mai sîntem pe vremea cardinalului Richelieu. — O ceartă . s ă -l pofteş ti să -ş i vad ă de drum. da. i-o întoarse Athos. ză u aş a: gura asta fin ă . pomenind numele lordului de Winter. hot ă rît. pentru o simplăb ă nuială . zise Athos. domnilor. poruncea săse închidăporturile. spuse Aramis. ochii ă ş tia care ascultăparcănumai de poruncile minţ ii ş i niciodat ăde cele ale inimii. atunci cînd ţ i-a vorbit. cel puţ in deocamdată . —Ş i i-ai ră spuns aş a? — Nimic nu măîndrept ă ţ ea să -i ră spund altfel. — Bun. la naiba. Îi vă d venind la vreo două zeci de . ai săspui c ărepet mereu acela ş i lucru ş i căsînt cel mai fricos dintre fricoş i cu nă ză relile mele. A fost politicos cu mine. — Lasăasta. îl lini ş ti Athos. — Zic căe un provincial care se plictiseş te. zise Aramis. ai greş it căi-ai ră spuns aş a cum i-ai ră spuns.. De altfel. Nu. Îţ i jur căm-ar încînta tot atît de puţ in ca ş i pe tine să -l întîlnesc în calea mea pe acest pui de ş arpe. Uiţ i ca la auzul acestui nume tînă rul s-a oprit în loc? — Un temei în plus ca..— Nu. ş i-atît cît poate sem ă na un bă rbat cu o femeie. uite-l ş i pe de Winter. — Ca urîţ enie. — Aha. urmă rind cu privirea pe tîn ă rul care tocmai dispă rea dupăni ş te coline de nisip. Acum n-ar mai trebui decît săse lase aş teptaţ iş i valeţ ii noş tri. nu ţ i se nă zare nimic. —Ş i de cînd ţ i-e teamăde o ceartă ? — Mătem de ceartăîntotdeauna cînd sînt aş teptat undeva ş i m-ar putea împiedica săajung la vreme. — Ce zici de întrebă re ţ ul ă sta? morm ă i Aramis. Un oarecare bastard. — Ai poftăde glumă . — Ei. vrei să -ţ i mă rturisesc ceva? Sînt ş i eu tare curios să -l vă d pe tînă rul ă sta mai de aproape. — Totuş i. măsileş ti sămăgîndesc! fă cu Aramis. Aramis. m-am purtat la fel. ză mislit de milady. — Cu cine gă seş ti căseamă năomul ă sta? — Ca urîţ enie sau frumuseţ e? rîse Aramis. zise Athos. gă sesc căai dreptate. zise tînă rul depă rtîndu-se. — Iar tu uiţ i ca ai fost ş i mai neprev ă ză tor. Aramis! — Obiş nuinţ a. ori vreun spion care iscodeş te. domnule. — Nu-ţ i face griji. dacăe vreun spion. dă -i înainte. — Eh.

— Nimic. paralel cu digul: zorea pasul. iuţ i pasul ş i se apropie de ei cu o grab ă neobiş nuită . odatăîn larg. vă zîndu-i ş i el. ca ş i cînd ar fi vrut sa priveascăla îmbarcarea lor din partea cealaltăa portului. aflatădoar la vreo două zeci de paş i. săne îmbarcă mş i. — Drace. că rora Satan le-a sucit gîtul să -ş i privească întruna că lcîiele. prefer mîn ă stirea de la Noisy. Trecînd pe lîngădune mi s-a pă rut.. Tînă rul. S ămergem. nu cumva ai uitat ceva? — Nu. spuse încet Athos lui Aramis. Athos ză ri un om care se apropia de ţ ă rm. Tony ne poartă armele. darmite noaptea: mugetul valurilor. Aramis îl urmă . continuăde Winter. Ce naiba o fi avînd de se tot uităîndă ră t? De Winter. Nu-i nimic. Ş i din nou întoarse capul. — Haidem. Ajunserăla treptele care coborau spre barc ă . Athos zîmbi cu zîmbetul lui trist. — L-a vă zut. mă rturisesc. de ce gîfîi aş a? zise Athos. că ci îş i asculta prietenul. Îl recunosc pe Grimaud dupăfelul cum ţ ine capul ţ eapă n între umeri ş i dupăpicioroangele lui. aruncînd o privire spre asfinţ it. Nu-mi place marea nici ziua. Dup ăo clip ăse îndrepta spre de Winter.. scufundîndu-se în mare. Athos se uităla Aramis. era prea tîrziu sămai facăceva. fă cu Aramis. legă narea îngrozitoare a vasului. — Ce ai. — Are ceva cu noi. — Tot ce se poate. unde soarele lă sase în urm ădoar un nor de aur. ca sătaie drumul. fă r ăs ă -l scape din ochi. — Crezi căne îmbarcă m în timpul nopţ ii? întrebăAramis. îngînăde Winter. încuviinţ ăAthos. Iatăcolo ş i corabia noastră . De Winter lă s ăs ă treacăîntîi valeţ ii – pe cel care purta armele ş i pe cei care purtau cuferele – apoi o porni în urma lor. apă ruse pe ecluz ă . S ăfie cu adevă rat un spion ş i săaibăde gînd săse împotriveascăîmbarcă rii noastre?" Cum însă . Prin pîcla tot mai deasăa înseră rii crezu că -l recunoaş te pe tînă rul cu întrebă rile. la rîndul lui. — Ei. Ş i întoarse din nou capul. Parc-ar fi blestemat. în locul lor. chiar dacăstră inul ar fi avut asemenea gînduri. o vede ţ i? Aşdori s ăm ăş tiu cît mai curînd pe punte. nici vorbă . „Oho! îş i zise el. barca trebuie săne aş tepte. coborî treptele. ca osîndiţ ii lui Dante. În clipa aceea. Athos. măfră mîntăun gînd. vuietul vîntului. de- . milord. nimic. care se lă ţ ea pe încetul.paş i în spatele lordului. murmurăAthos. — Ce-o fi avînd prietenul nostru? ş opti Aramis. s ăpoftească ! Să ri ş i el în barcăş i barca se desprinse numaidecît de mal. gîndinduse vă dit la altceva. mormă i Aramis.

Îl aveam în b ă taia puş tii ş i i-aşfi trimis glonţ ul drept în piept. se aflau în barcă . Stă tea chiar pe buza stîncii ş i într-atît se aplecase înainte. vorba. da. înfă ţ iş area acestui om îi umplurăpe tustrei de groază . secretarul ş i prietenul lui Cromwell. Cît despre Grimaud. pierzîndu-ş i cump ă tul. — Ah! zise Aramis. Eu. El e! Adineauri mi s-a p ă rut că -l recunosc ş i nu m-am înş elat. ba mai degrabăle-o luăînainte. ră spunse Athos. — Care el? întrebăAramis. — Da. fiul lui milady. — Atunci. cu braţ ele încruciş ate la piept. — Destul căi-am omorît mama! zise în ă buş it Athos. ş i te cunosc atît pe tine cît ş i pe tovară ş ii t ă i. a că ror b ă rbă ţ ie nimeni n-ar fi îndră znit săo pun ăla îndoial ă . Athos se repezi ş i apuc ăţ eava armei. însăfiul nu ne-a fă cut nimic. . De Winter se întoarse înspre partea încotro Aramis ar ă ta cu degetul. — Săte ia dracu! izbucni Aramis. încît ai fi crezut căvrea săsarădintr-o clipăîn alta. care se ridicase în picioare săvadăurmarea împuş că turii. glasul. — Ehei! fă cu Aramis spre Athos. Tînă rul auzi aceste cuvinte. apucăuna din cele douămuschete din bretele lui Tony. eu sînt. cu siguran ţ ă . el e că lugă rul. astfel încît sădomine trecerea bă rcii.pă rtîndu-se sub sforţ area a patru vîslaş i vînjoş i. — El e . murmurăde Winter. ş i o stînc ăpovîrnitădeasupra apei. Lumina farului învă luia mica strîmtoare pe unde avea sătreacăbarca. — Cine-i tîn ă rul? întrebăde Winter. pe mal: priveş te. unde tocmai se aprinsese farul. Grimaud. care a intrat în vorb ăcu noi ş i care ne aş teaptăacolo. Trei oameni curajoş iş i hotă rîţ i. aş a cum spune? — Din nefericire. ca ş i stîncăpe care tînă rul aş tepta în picioare. — Foc! strigăGrimaud. — Că lugă rul! exclamăGrimaud. că lugă rul. Îl vă zurăde departe cum se caţ ă r ăpe stîncă . — Cel care ne-a urmă rit. Tînă rul e un spion. — Fiul lui milady. Eu. strîngînd braţ ul lui Athos. El e nepotul. cu acel înspă imîntă tor sînge rece de care dă dea dovad ăîn cele mai grele împrejură ri. Barca trebuia sătreacăîntre capul digului. Ş i. — Mama era o sceleratăcare a că utat s ăloveascăîn noi ş i în cei care ne erau dragi. unchiule. aş teaptă ! mormă i Aramis. oprind împuş că tura. în capul gol. întorcîndu-se spre ei. Tînă rul se apucăs ă -i urmă rească . — Da. acestuia i se ridicase pă rul mă ciucăîn cap ş i sudoarea îi brobonise fruntea.strigălordul de Winter. Ei bine. asemenea unui înger blestemat. eu. el e fiul lui milady. o încarcăş i-l luăla ochi pe tînă rul care st ă tea în picioare pe stîncă .

mătem. cu aerul omului care socoteş te de prisos săse mai împotriveascăunei for ţ e supranaturale. voi sînteţ i! strig ăel. continuăAthos. ar fi trebuit săş tie de plecarea noastră . ră spunse Aramis. Pe dată . Ah. Cîrmaciul ră spunse ş i barca se lipi de vas. — Uite ce e. plesnindu-ş i descurajat palmele. Poate c ăîncămai e timp. aşplînge. că utînd săschimbe vorba. nici nu s-a clintit din loc. îndreptîndu-se spre Hastings. căş i pornirăspre larg. Aramis.se lă s ăîn barc ă . se pierdur ăîn adîncurile depă rtă rii. Hohotele lui stridente ş i cuvintele-i pline de ameninţ are plutir ăpe deasupra bă rcii ş i. că ci glasul lui Athos tocmai îi rostea gîndul. — Oare ce cautăla Boulogne? întrebăAthos. Athos luămîna lui de Winter într-a lui ş i.. Într-adevă r. întreabă -l pe unchi dac ăaşgreş i scă pîndu-l de scumpul nepot. — Calm! îl povă ţ ui Athos. se stră duia săg ă seascăîn toate cauza ş i se sinchisea prea pu ţ in de urmă ri. — Hotă rît. Cei trei prieteni aruncarăfă răsăvrea o ultim ăprivire că tre stînca pe care se mai vedea desluş it umbra ameninţ ă toare a urmă ritorului. valeţ iş i bagaje furăsus pe punte. ba chiar dupătoate probabilită ţ ile. Ş i. Aramis fremă ta. Abia puseserăpiciorul pe punte. Dacăaşputea. Ş i uite. — Totul s-a sfîrş it. zise de Winter.. Athos. De Winter nu ră spunse decît printr-un oftat. În clipa aceea un glas ajunse pînăla ei. — Taci. mă rturisi Athos. ca un muget. că ci vederea tîn ă rului de pe stîncăîi fă cea ră u. Dar cel de colo e un demon. nu mai sîntem oameni? — Ba da. fiind întruchiparea raţ iunii. — Atunci nu mai înţ eleg nimic! clă tinăenglezul din cap. acum văcunosc. îl întrebă : — Cînd ajungem în Anglia? Acesta nu-l auzi ş i nu-i ră spunse. — Ca săte urm ă rească . Grimaud scoase un mormă it surd. care. — Măurmă re ş te pe mine. împiedicîndu-te adineauri să tragi. Tînă rul izbucni în rîs. cred căam greş it. Vezi. prietene. căm-ai silit la o nebunie cu înţ elepciunea ta. pe cît se pare. Stă pînul corabiei nu-ş i aş tepta decît că lă torii ca săridice ancora. stă tea acolo tot în picioare. Athos se întoarse cu o vă dit ăsforţ are. a sosit aici înaintea noastră . i-o întoarse Aramis. continuăAramis. aducîndu-le o ultim ă . iar farul îl înv ă luia cu un nimb de lumină . Ce naiba. zise Aramis. purtate de vînt. În clipa aceea cineva îi strigăde pe corabie. unde trebuiau sădebarce. oameni. — Ah! Voi sînteţ i. Athos. auzindu-l de astădată .

Doar un singur lucru. în favoarea curţ ii. Fiecare ţ inuse să -l vadăpe tînă rul rege ală turi de mama sa ş i de faimosul cardinal Mazarin. Guitaut ş i Comminges pentru căerau devotaţ i reginei. lupta început ă cu Parlamentul. cum dupăNordlingen nu urmaser ădecît înfrîngeri. cît ş i de la spanioli. care p ă rea căia ş i el parte la să rbă toare. aş a ca aveau multăcă utare. regina strînsese la piept pe vlă starul coroanei. fusese un triumf ş i încăun triumf deplin: toatălumea îş i dă dea seama de îndoita victorie a curţ ii. anume căduminica urmă toare va avea loc un Te Deum la Notre-Dame. nici chiar tînă rul rege. un Te-Deum era lucru mare pe vremea aceea. Chavigny ş i Séguier pentru căurau Parlamentul. în Anglia! II TE DEUM ÎN CINSTEA VICTORIEI DE LA LENS Toatăacea forfotăde care doamna Henriette îş i dă duse seama. ale că rui simţ ă minte trufaş eş i nestă pînite se potriveau atît de bine cu ale ei. la care fuseserăpoftiţ i mareş alul de La Meilleraie ş i domnul de Villeroy pentru căerau de partea lui Mazarin. plin de pe acum de lume: stră zile cele mai întunecoase că pă taserăo înfă ţ iş are s ă rbă toreasc ăş i de-a lungul lor se vedeau ş iruri nesfîrş ite de cetă ţ eni. domnilor din Parlament. care. domnilor. în plus. pe care . sănu strige: — Ei. el avea misiunea săanine sub bolţ ile de la Notre-Dame două zeci ş i douăde drapele cucerite atît de la loreni. victoria era în mîna lui. Pră vă liile erau pustii. săvedem ce-o sămai ziceţ i! Cu acest prilej. era prilejuităde victoria de la Lens. Nu se fă cuse încăabuz de aceste ceremonii. aidoma unui fluviu care urcăspre izvor. se ridicase stră lucitor pe cer. casele ză vorîte. de astădată . ş i că reia că utase zadarnic să -i afle cauza. Toate ipotezele puse peste noapte ş i care întîmpinau împotrivirea Parlamentului. aflînd aceastăveste. lucră tori. Parlamentului îi venise apa la moarăs ă -l interpeleze pe Mazarin asupra victoriilor mereu fă gă duite ş i mereu amînate. Nu se aflănimic despre hot ă rîrile luate la acest consiliu. astfel cănu era nimeni. în schimb. în cinstea victoriei de la Lens. victorie în afara hotarelor. care luase parte cu stră lucire la luptă . Or. Duminica urmă toare.ameninţ are: — Pe curînd. aurind turlele posomorîte ale oraş ului. aveau întotdeauna drept motiv nevoia de a susţ ine onoarea Franţ ei ş i nă dejdea îndoielnicăde a învinge duş manul. Ş tirea era hotă rîtoare: ea încheia. scurgîndu-se spre Notre-Dame. parizienii se trezirăpuş i pe veselie. victorie înlă untrul lor. femei ş i copii. vestităde Prinţ prin domnul de Châtillon. Un consiliu avusese loc în aceeaş i sear ă . Soarele.

ş i Bazin îi dă duse liber pe toatăziua. care îl avea drept ajutor pe Comminges. pentru cinstea copiilor din corul bisericii. fie lipsindu-i postavul. îmbră cat cu cele mai ară toase haine ale lui. Friquet era liber ş i. cu tobele ş i trompetele în frunte. fie dintr-o toană . spunînd căia parte la slujbăla Notre-Dame. vestind. asta cu ajutorul unui pumn de sîmburi de cireş e gră mă diţ i într-o parte a gurii. care nu gă sise cu cale nici mă car să -i spunăunde pleacă . ară tînd căi s-a umflat falca. dupăcum am vă zut. Bazin fiind. astfel încît capodopera pă lă rierilor din secolul al XVII-lea era galben ăş i verde într-o parte. ş i mai triumfă tor. ră zmeriţ a. de la opt dimineaţ a. a ş a cum miile de clopote ale bisericilor din Paris vesteau TeDeum-ul. pă rerile se rosteau deschis. î ş i dă duse pînăla urmă încuviinţ area. prin a se împotrivi orică rei învoiri. apoi din pricinăcătrebuia săia parte la o slujba în cinstea unei victorii de care nu se bucura. îmbră cat de duminică . că ci era în toane rele. încît. era ş i mai mîndru. umbrităde un asemenea chip slu ţ it. care îş i are locul între boneta din evul mediu ş i pă lă ria din vremea lui Ludovic al XIII-lea. încît nimeni nu voia săscape prilejul să -l ză rească . cum nu alergase încoace decît ca să -ş i bucure ochiul ş i să asculte muzica. se alipi numaidecît în frunte. aidoma unui simplu copil din cor. Podoaba lui cea mai de preţ era mai cu seamăo scufie greu de zugră vit în cuvinte. se ar ă tase prea puţ in grijulie în potrivirea culorilor. falca lui Friquet se umflase ş i mai mult. fireş te.îl urau pînăîntr-atît. Bazin nici nu voise săaudăde a ş a ceva. dar chiar sub ochii lui. de partea Frondei. nimic ameninţ ă tor nu tulbura armonia urii generale ş i vorbele clevetitoare nu îngheţ au pe buze. venise săse înş iruie de la Palatul Regal pînăla Notre-Dame. pe care o imita din gurăcu atîta pricepere. Maică -sa îi fă cuse acest ciudat acoper ă mînt pentru cap ş i. Prin urmare. în mijlocul acestei mulţ imi uriaş e. bă tînd toba din douăpietre ş i trecînd apoi de la tobăla trompet ă . Cea mai mare libertate domnea. Friquet scuipase umfl ă tura ş i-i dă duse lui Bazin cu tifla într-un fel care asigura ş trengarului din Paris întîietatea asupra tuturor ş trengarilor de pe lume. Poliţ ia oraş ului o forma mulţ imea însă ş i. Ieş ind din bisericăde la Bazin. nepotul s ă u. regimentul de gard ăal reginei. În uş a bisericii. ş i dacăar fi fost cu putinţ ăca paracliserul sălipseasc ăde la o asemenea solemnitate. încît îş i atrase nu o datălaudele iubitorilor de armonii imitative. bombă nind. precum ne amintim. ca săspunem aş a. Totuş i. Dar Friquet. Bazin s-ar fi înfă ţ iş at neîndoios episcopului cu aceeaş i rug ă minte care i se fă cuse ş i lui. îl pă că lise pe Bazin. manevrăurmă rit ăîn lini ş te de cetă ţ enii veş nic dornici săaud ămuzica militarăş i săvadăuniforme stră lucitoare. Friquet porni într-un suflet spre Palatul Regal. de la el de la birt scă pase. Friquet. comandat de Guitaut. Începuse deci. albăş i roş ie în cealalt ă . precum am spus. care îndră gise dintotdeauna varietatea culorilor. mai întîi din pricina plecă rii lui Aramis. de altminteri. Ajunse acolo în clipa cînd regimentul de gardăieş ea pe poartăş i. . La început. superiorul să u.

— Ce cauţ i aici. Ba chiar îmi place căeş ti inimos. Friquet îş i aminti ca n-a pus nimic în gură . neastîmpă ratule? bombă ni ea. ajunse gîfîind la casa consilierului ş i se apucăsăbatăîn poartăcu putere. maicăNanette. dar am vă zut căacolo se petrec unele lucruri de care trebuie sădau de ş tire lui domn' Broussel ş i. domn' Broussel. unul. De ce nu e ş ti la biserică ? — Am fost. — Atunci o săaş tept. ş i pentru Friquet fu o adevă ratăplă cere. Drept care o luăîndat ăla picior. . Nu trebuie să -mi purtaţ i picăpentru asta. —Ş i ce vrei tu să -i spui. Dar de îndatăce regimentul se opri ş i companiile. domn' Broussel! se bucur ăFriquet. doar dumneavoastrăle ş tiţ i pe toate. îl ş tii dumneata pe jupîn Bazin paracliserul. cu o bucatăde pîine proaspă tă . dup ăce cugeta adînc. se gîndi încotro să -ş i îndrepte pa ş ii spre a îndeplini ş i aceastăînsemnatăcerinţ ăa zilei ş i. maimuţ oiule. dă -i ş i bă iatului tă u vreo cîteva. pe care doamna de Longueville ni le-a trimis ieri de la Noisy. am venit s ă -l previn. cu atît mai mult cu cît ş tia el cum să -ş i omoare timpul. domn' Broussel. p ă trunserăpînăîn inima vechiului oraşş i se orînduirăîn capul stră zii Saint-Christophe. Ş i cum lumea vorbeş te căla curte s-au luat mă suri împotriva lui domn' Broussel. b ă trîna slujnicăa lui Broussel.Aceastăvesel ăîndeletnicire ţ inu de la bariera Sergents pînăîn piaţ a Notre-Dame. ză u. dimpotrivă . — Dimpotrivă . ră spunse Friquet. cîş tigat de zelul ş trengarului. strigînd din ră sputeri. sucindu-ş i boneta cea nouăîn mîini. veni sădeschidă . habar n-aveam ş i-am crezut căvădau un sfat bun. coborî la primul cat. ia uită -te niţ el la caisele de colo. desf ă ş urîndu-se. bă iatule. în cabinetul lui de la catul de sus. — Oh. Spun drept c ă mor dupăcaise. — La urma urmei. lui domn' Broussel? — Vreau săstau de vorbăchiar cu dînsul. cu îngă duin ţ a lui jupîn Bazin. unde locuia Broussel. Eu. — Asta nu se poate. ră spunse: — Pă i nimic mai firesc săş tiţ iş i asta. am venit încoace să -i vorbesc. c ă ruia îi convenea săaş tepte. — Eh. Ce ne pasănouăde regimentul de gard ă ! Ai înnebunit de faci atîta tă ră boi? Nu ş tii cădomnii ă ş tia se poart ădupă regulăş i căe obiceiul ca regimentul săfacăzid pe unde trece regele? Friquet se ară tămirat ş i. Nanette. Maică -sa. săse ferească . — Vreau să -i spun căregimentul de gardăa venit în pă r aici. zise el. aproape de strada Cocatrix. hotă rî cănumai la consilierul Broussel ar putea să -ş i potoleasc ăfoamea. că ci lucra. Broussel îl auzi ş i. într-adevă r. Ş i urcăsprinten scara pe care maica Nanette o urcăîncet dup ăel. lucrează . ce vrei tu de la domnu' Broussel? se oţ ă rî ea din nou. zise Friquet. prietene. mulţ umesc.

porni în joacădupăei. Într-un tîrziu. ceea ce înteţ i strigă tele. Îi spusese lui Porthos săse foloseascăde acest prilej ca săvadăceremonia. oprindu-se în capul stră zii Saint-Christophe. Că tre sfîrş itul slujbei. cu cît ceremonia se . Comminges. intr ă treptat-treptat sub bolta uriaş ăa sumbrei biserici ş i serviciul divin începu. Tînă rul rege se ară t ăgrav la geamul portierei. pe cel mai frumos cal al să u. Ajuns acolo. Acolo. La ceasurile zece. Toatălumea nu se gîndea decît la ceremonie. Zece alte tră suri veneau în urmă . patru ostaş i cu un ofiţ er se urcar ăîn ea ş i traserăperdelele. a ş a cănici tră sura. ş i Dumnezeu să -ţ i ajute! Comminges plecănumaidecît. vă zîndu-l pe Comminges. ofiţ erii casei regale ş i toatăcurtea. o tră surăcu blazonul lui Comminges se desprinse din ş irul tră surilor de la curte ş i se depă rtă încet. Consilierul se duse la fereastră . Friquet. veni săfacăde strajăla intrarea în biserică . printr-o cră pă tură . În momentul cînd curtea se aş ezăîn jilţ uri. care aş tepta în spatele ei. aş a cum ş i d'Artagnan apă ruse în atîtea rînduri odinioară . ca muş chetar de onoare. cu doamnele de onoare. dînd cu ochii de acest chipeşofi ţ er. ofiţ erul se apucăsăpîndeascăîn lungul stră zii Cocatrix. ş i se gr ă bi săistoriseascăcelor afla ţ i sub ordinele sale despre ispră vile nemaipomenite s ă vîrş ite de acest uriaş . Mulţ imea care se fră mînta dinapoia muschetelor nemiş cate ale ostaş ilor t ă lă zui asemenea arborilor zbuciumaţ i de furtună . nici mă surile de prevedere ale celor din ea nu furăb ă gate în seamă . ba chiar privit cu admiraţ ie. ieş i din biserica ş i apuc ăpe strada Saint-Christophe. în picioare. pustie cu desă vîrş ire. vechiul să u tovară şde arme. ar fi putut săadulmece t ă ră ş enia. un bă trîn ostaş . Doar Friquet. apoi. ca vuietul mă rii în creş tere. îl recunoscu pe Porthos. regele apă ru cu regina într-o tr ă surăpe de-a-ntregul aurită . pe reginăş i pe Mazarin ş i asculta slujba ca ş i cum ar fi fost în biserică . — Tră iascăregele! izbucnir ăstrigă te din toate pă rţ ile. schiţ ăun gest de recunoş tinţ ăş i salutăuş or din cap. cel mereu cu ochii în patru. Sergentul companiei. ş i Porthos ap ă ru în mare ţ inută . ca ş i cum ar fi a ş teptat pe cineva. falăa muş chetarilor de altă datăai lui Tréville. mugetul uriaşal valurilor mulţ imii care creş tea mereu în jurul bisericii Notre-Dame. tunul de la Luvru vesti plecarea regelui. Vuietul acesta spori înc ăo datăpe atît cînd d'Artagnan. veteran al ră zboaielor din Spania. Strada era pustie cu desă vîrş ire. Cortegiul înainta încet ş i-i trebui aproape o jumă tate de ceas ca să stră batădistanţ a dintre Luvru ş i pia ţ a Notre-Dame. cu atît mai voios. urmat de doi ostaş i. încuviinţ area unei porunci date înainte de a pă ră si Luvrul. dar el se dusese să -ş i mă nînce caisele sub streaş in ăunei case din piaţ a bisericii.Broussel trecu în odaia soţ iei sale ş i ceru s ăi se aduc ăgustarea de dimineaţ ă . dar în depă rtare se auzea. regina. spuse în ş oaptă : — Du-te. cu o companie de muş chetari. Porthos fu bine primit în mijlocul companiei. De acolo îl vedea pe rege. Era nouăş i jum ă tate.

accident de pe urma că ruia se înzdră venise pe deplin. într-adevă r. tocmai stă tea la masă . — Aş tept săintru la domn' Broussel. în spatele lui Comminges. Ce ordin? Ş i întinse mîna. În clipa aceea. — Va săzic ăstăaici? întrebăComminges. Louvières se fă cu galben ca ceara ş i aş tepta neră bdă tor lă muririle ofiţ erului. se ridicăş i ră spunse la fel. doar e amiază . însăde mîncat. zise Comminges. v ă veţ i scuti de osteneala de a citi aceastălungăscrisoare ş i măveţ i urma. — Aici. pe care am avut prilejul să -l cunoa ş tem cînd cu accidentul întîmplat consilierului. Louvières. domnule. Totuş i. E casa lui. — Ce cauţ i aici. Broussel stă tea la masă . aş teptăsăvinăcineva s ă deschidă . — Bine. Dar. domnule. Louvières fă cu o miş care. împreun ăcu întreaga-i familie: în faţ a lui ş edea soţ ia. Acuma trebuie căstăla masă . tocmai gusta din frumoasele fructe trimise de că tre doamna de Longueville. Ş i dacăbinevoiţ i să -mi daţ i crezare. vă zîndu-l căsalutăpoliticos. deschise el însuş i uş aş i se pomeni în faţ a acestui tablou de familie. — Dar unde îl gă se ş ti de obicei? — Cînd lucrează . La ivirea ofiţ erului. în ciuda politeţ ii amîndurora. Comminges urcăîn urma valetului. mă nîncăla cel de jos. — Am însă rcinarea săvăarestez. oprindu-se în fa ţ a casei lui Broussel. ca ş i cum ar n vrut săsarăsăia spada . r ă spunse Broussel. — La ce etaj? — Stăîn toatăcasa. — Domnule. Friquet. haimana? se ră sti Comminges. care prinsese valetul de braţ în momentul cînd se pregă tea sădeschidău ş a ca să -l anunţ e. Pe vremea aceea era cumplit săfii întemniţ at ca duş man al regelui. cu un glas dulce pe care se pricepea de minune s ăş i-l ia la nevoie ş trengarul Parisului. sînt purtă torul unui ordin al regelui. Broussel se sim ţ i oarecum tulburat. De cum îl ză ri pe Comminges în capul stră zii Cocatrix. iar în capul mesei. fiul lui. Broussel se d ă du înapoi tremurînd. Omul. îl l ă muri Friquet. ş i tot n-ar fi stîrnit atîta spaimă . rosti Comminges pe acelaş i ton ş i cu aceea ş i polite ţ e. Comminges bă tea în poartă . — Prea bine. care porni îndată . un valet veni sădeschidă . rosti Comminges. Comminges. Ofiţ erul îi puse cîteva întrebă ri ş i aflăcădomnul de Broussel era acas ăş i că . domnule. de o parte ş i de alta cele doua fete. domn ofiţ er! murmur ăFriquet. În aceeaş i clipă . Un tră snet săfi că zut în mijlocul acestor oameni paş nici ş i cumsecade. urcăla catul de sus. o mare neliniş te se zugră vi pe chipul femeilor. iar Friquet în urma lui Comminges. ofi ţ erul din tră surăîi spuse un cuvînt vizitiului. din nou teaf ă rş i să nă tos.sfîrş ise ş i regele tocmai se urca în tră sură .

bă bă tie! se c ă tră ni Nanette. — În acest caz. pă rintele bietului popor! Eh. — Săstau lini ş tităcînd mi-aresteaz ăstă pînul. sănu mai ză bovim! spuse Comminges. izbucni în plîns. liberatorul. spuse Broussel. nu ne împingeţ i la disperare. într-un col ţ . care nu-ş i pierduse capul. abia acum ai sămăcunoş ti.. interveni Broussel. luaţ i seama. Se cuvine sădă m ascultare regelui. întorcîndu-se spre Broussel. încleş tîndu-ş i mîinile de ză brelele ferestrei. Ră spunde ţ i: v ăsupune ţ i regelui sau nu? — Măsupun. — Domnule. ră stise Comminges. chipos sticlete al regelui! Las' căvezi tu acuş i! Ş i maica Nanette se repezi la fereastră . . domnule. — Cu neputinţ ă ?! ră sunăo voce ţ ipă toare din fundul odă ii. măsupun. dar o privire a bunului Broussel. Ş i. urmăComminges. porunciţ i bă bă tiei sătacă . poate altul. domnule! îl asigurăBroussel. Maica Nanette. stai liniş tită . vrînd săo smulgăde la fereastr ă . Ordinul e limpede ş i trebuie adus pe loc la îndeplinire. Cele dou ăfete î ş i strîngeau tată l în braţ e. Doamna de Broussel. r ă sunăpiţ igă iat: — Să riţ i! Foc! Ucigaş ii! Îl omoarăpe domn' Broussel! Îl sugrumăpe domn' Broussel! Era glasul lui Friquet. îi ţ inu isonul ţ ipînd ca din gură de ş arpe. nu tu. — Să -mi porunceasc ămie s ătac?! Mie?! se aprinse Nanette.aflatăpe un scaun. — Cu neputinţ ă ! exclamăLouvières. încercînd să se desprindădin îmbr ă ţ iş area fetelor lui ş i să -ş i stă pîneascădin ochi bă iatul gata săizbucnească . Ofiţ erul zîmbi. — Sămergem. Domnule. simţ indu-se sprijinită . de undeva de jos. — Domnule. de partea cealaltăa mesei. nu măsimt prea bine cu să nă tatea ca săvăurmez acum: cer un ră gaz. Comminges se întoarse ş i o vă zu pe maica Nanette cu mă tura în mînăş i cu ochii scă pă rînd de mînie. dar în aceeaş i clip ăun alt glas. de se auzea pînăîn piaţ a bisericii Notre-Dame: — Ajutor! Mi-aresteazăstă pînul! L-aresteazăpe consilierul Broussel! Ajutor! — Domnule. — Buna mea Nanette. Porunciţ i acestei femei sătacăş i urma ţ i-m ă . rosti Comminges. Ia să -ţ i iei tă lpă ş iţ a! se oţ ă rî ea la Comminges. se porni săstrige ş i mai vârtos: — Ajutor! Ajutor! L-aresteazăpe domn' Broussel fiindcăa apă rat poporul! Ajutor! Comminges se repezi la slujnică . o deschise ş i strigăcît o ţ inea gura. — Cu neputinţ ă .. spuse el. te rog. — Aha. stă vili aceasta pornire dezn ă dă jduit ă . Haide.

la strigă tul: „În numele regelui!". nu putea face nimic împotriva gloatei întă rîtate. Totuş i. în ajutorul lui Comminges. vă zînd cum erau batjocorite acele uniforme. împingîndu-l din spate pe Broussel. era alb căvarul la faţ a de furie. repetat de vreo două zeci de ori de că tre ofiţ er. vedeau acolo o tră sură . deschiserăamîndouăportierele ş i puserămîna pe arme. e mort! strigăRaoul. — Să riţ i! striga Friquet. Să ri din ş a. — În numele regelui! striga Comminges. Friquet ţ îş ni din casădrept pe acoperiş ul tră surii. apoi puse mîna pe spadă . — Îi vedeţ i? strigăFriquet. se pomenise purtat de ş uvoiul mul ţ imii ş i. împingîndu-i cu lă ncile. aş a cum fă gă duise contelui de La Fère. apoi un adevă rat puhoi. În ciuda purt ă rii duş mă noase a ostaş ilor. Bă iatul urlăde durere. aducînd un nesperat sprijin ostaş ilor. — Cine face un pas. întorcîndu-se de la Blois. ceilalţ i. fă cîndu-ş i pavă zădin cal. Atunci apă ru Comminges. Strada gemea de lume ş i oamenii curgeau din toate pă rţ ile. Era într-adevă r Raoul. ală turîndu-se ostaş ilor. — Oh. un tîn ă r de cincisprezece-ş aisprezece ani. trase din coburi pistoalele pe care ş i le vîrî la cingă toare. dar nimeni nu se dumirea ce ş i cum. apropiindu-se tot mai mult de cai. azvîrlind neobosit în osta ş i cu tot ce-i că dea în mîn ă . Te-amesteci unde nu-ţ i fierbe oala?! Stai niţ el! Ş i se repezi în casă . mulţ imea începu săl ă rmuiască . Ostaş ii silirăpe cei mai porniţ i sa dea înapoi. — Săsf ă rîm ă m tră sura! strigăpoporul. atinse cu vîrful spadei un fel de uriaşgata să -l strivească . Cei doi ostaş i ră maş i în strad ăurcarăîn casă . ba poate chiar din pricina asta. afla ţ i în tră sură .Cîteva capete de curioş i se ş i iviserăpe la ferestre. simţ indu-se r ă nit. se lipi de spatele tră surii ş i. ca un lupt ă tor încercat. urlînd. dupăo absenţ ăde cinci zile. vă zîndu-se împins de mulţ ime. vuietul creş tea neîncetat. Ostaş ii erau împinş i ca de ni ş te ziduri vii. Mulţ imea nă vă li peste temutele lă nci ale gă rzilor. Că lă re ţ ul. Strig ă tul: „În numele regelui!". dă du înapoi. vizitiu afurisit! se înfurie Friquet. dă dea fuga – la început doar cî ţ iva. Osta ş ii aş teaptă -n tră sură . — Ajutor! striga bă trîna. gata săfie striviţ i de roţ ile ş i de pereţ ii tră surii. auzind strigă tul „În numele regelui". se arunc ăîn învă lmă ş ealăcu spada în mînă . ofiţ erul e sus. care. atras în capul stră zii. Acesta. care. ţ inuse să vadăş i el ceremonia ş i apucase pe drumul cel mai drept spre NotreDame. Poporul începu sămurmure ş i se apropie de cai. un că lă re ţ se apropie în goan ăş i. ba pă rea c ăo înt ă rîtăş i mai mult cînd. îş i aduse aminte de vorba . Poporul. — Vor să -l aresteze pe domn' Broussel! ră cni el. de unde începu să -l bombardeze cu tot ce-i pica în mînă . Toţ i auzeau strigă tele. tînă rul ţ inu piept singur mulţ imii. Ajuns în preajma stră zii Cocatrix. Timp de zece minute. Îi vedeţ i? Uite-i! Vizitiul se întoarse ş i-l plesni cu biciul.

care stă tea ghemuit pe capră . Comminges. cu pă lă ria mototolită . Comminges aproape că -l aruncăpe Broussel în tră surăş i urcăiute ş i el. În clipa aceea ră sun ăo împuş că tură . ră sunar ăcîteva împuş că turi. zgomotul împuş că turii. —Ş i dumneata la fel. că ci nu mai avusese timp săse arunce în ş a. întotdeauna atît de aţ îţ ă tor. nu întîrziară să -ş i arate urmă rile. Vedem noi atunci care o săfie mai tare. Am ordin să -l duc viu sau mort ş i-l voi duce mort. Obosit să loveascăcu latul spadei.. Poporul înţ elese căacest ofiţ er atît de palid. Vizitiul dă du bice cailor ş i caii deschiserăun drum lung prin mulţ ime. Strigă tele.. ş i puse spada pe pieptul lui Broussel – încăun pas ş i-l ucid. cum obosiserăş i ostaş ii s ătot loveascăcu latul lă nciilor. se vă zu silit săoprească . asta-i tot. Ş i se stîrni o vînzolealănemaipomenită . Din cînd în cînd în mijlocul mulţ imii lucea cîte o ţ eav ăde muschetăsau cîte un tă işde spadă . Raoul. smucind în lă turi perdelele tră surii ca săse vadăînă untru. turbat de furie. în ă buş iţ i. stră pungînd bra ţ ul unui ostaş . dincolo de care vedea o sutăde braţ e ameninţ ă toare întinse spre el. Numai căde îndatăce ie ş i pe chei. Dar acest ultim ş i groaznic mijloc de apă rare nu f ă cea decît săscoatălumea din minţ i. vă zu la o fereastr ăde la catul al doilea chipul ameninţ ă tor al lui Louvières. alergînd sălupte pentru rege. va face întocmai cum a spus: continua să -l ameninţ e.lui Athos: „Slujeş te-l pe rege!". — Bine. Friquet ş i Nanette urlau ca apuca ţ ii. fel de fel de proiectile plouau de pe la ferestre. o s ămai auzi de mine! îi fă gă dui el. caii smulş i din hamuri. se vedeau chipuri care nu se vă d decît în zilele însîngerate. — Încăun pas. ai că rui ostaş i erau batjocoriţ i. Strigă tele: „La moarte! La moarte cu soldaţ ii! În Sena cu ofiţ erul!" pluteau desluş it pe deasupra acelui tumult cumplit. ochii îi ră tă ceau într-o pîclăroş iatică . — La moarte cu ofiţ erul! La moarte cu el! ră cnea mulţ imea. striviţ i. i-o întoarse Louvières. — La palat! strigăel vizitiului. domnule. începu săizbeasc ăcu tă iş ul. Raoul ră mă sese pe jos. simţ ea căîncep să -l pă ră seascănu numai forţ ele. tră sura fu r ă sturnată . Ră sun ăun ţ ipă t cumplit: soţ ia ş i fetele lui Broussel întindeau mîinile rugă toare că tre mulţ ime. Se auzeau voci care nu se aud decît în zilele de ră zmeriţ ă . mirosul de pulbere. cu faţ a însîngerată . mai mult mort decît viu. gata să -l înhaţ e cînd va că dea. prin fumul împuş că turii. îş i smulgea pă rul din cap în tră sura . fă răîndoială . trase în aer. însăse retră gea îndă ră t. ceea ce ş i fă cu. ci ş i judecata. Comminges spuse ostaş ului ră nit săurce lîngăel ş i porunci celorlalţ i săînchidăportiera. un glonţ îi gă uri pă lă ria de sus în jos. strigăComminges. dar care pă rea atît de hotă rît. dar ecoul lor nu tulburămai puţ in inimile. Comminges ridic ăochii ş i.

d'Artagnan. — Domnul d'Artagnan! murmura Raoul. — Bine. Totul era pierdut: tră sura. după cum se pare. înarmaţ i cu spade ş i cu muschete. hotă rî d'Artagnan. totul avea s ă fie sfîş iat în bucă ţ i. încît pînăş i cei mai porniţ i se traseră înapoi. ră sunăo voce binecunoscut ă lui Raoul ş i o spadăaprigăscînteie în aer. ostaş ii. sădea tră sura pentru a-l sluji pe rege. strivită . cu o înfă ţ iş are atît de amenin ţ ă toare. În aceea ş i clipă . altfel în cinci minute îi vezi înapoi pe toţ iă ia de adineauri. dornici săscape cu fuga. Dar cînd trebui să -l mute pe Broussel . Haide. Comminges. pe Dumnezeu din cer. vai de ei! Ş i se ră suci în loc plin de atîta înspă imîntă toare for ţ ăş i mînie. — Mai cu seamăsănu-ţ i spui numele. mulţ imea se despică . cu prima care trece pe Pont-Neuf. — De. Dimpotrivă . nă dă jduiesc. — Da. Ş i dacăă ia se întorc. Ieş i din tră surădac ă poţ iş i porneş te mai departe cu alta. pe neaş teptate. doborîtă . un ofiţ er de muş chetari. nicidecum. l-au omorît? strig ăofi ţ erul. nu miş cănimeni: un foc tras azi ar fi plă tit prea scump mîine. Chiar eu. aici la mine! strigă înă lţ îndu-se în scă ri ş i ridicînd spada a chemare spre mu ş chetarii care nu putuserăsa-l urmeze. — Îţ i mul ţ umesc. — Haide. azvîrlităîn laturi. oamenii stă pînirii ş i arestatul poate. Ceru celor ce se aflau în ă untru săcoboare ş i-i aduse lîngătră sura ră sturnată . Haide! Uite. caii. Tînă rul îl privi nedumerit. alergăspre Raoul ş i-l luăîn braţ e. Comminges luăcu el pe cei patru ostaş i ai să iş i tot atîţ ia muş chetari ş i alergăspre tră sură . îi ş opti d'Artagnan. claie peste gră madă . de iute ce gonise. mă turaţ i-mi totul de aici! Puneţ i mîna pe arme! Pregă tiţ i arm'! Încă rcaţ i arm'! La ochi arm'! La aceste porunci. — Cu care? — La naiba. Ostaş ii nu puteau sădea ajutor nimă nui. tocmai cînd era gata săcad ăla pă mînt. îngă imăComminges. îl povă ţ ui el. tînă rul meu prieten! Voi de colo. chiar vă d o tră surăapropiindu-se. — Nu. Dupăaceea se întoarse spre Comminges. Tu o s ăfii omorît. — Pe Dumnezeu din cer. trageţ i. În clipa urmă toare se aplec ădin nou spre Raoul. Oamenii vor fi fericiţ i. încît d'Artagnan nu-ş i putu stă pîni un hohot homeric de rîs. alerg! zise Comminges. zise Comminges. ară tîndu-se pe jumă tate în uş a tră surii ră sturnate.ră sturnată . cînd D'Artagnan se aplecăş i-i ş opti la ureche: — Taci ş i lasă -măpe mine săvorbesc. din fericire pentru tine. cînd. nu prea ş tiu. iar arestatul eliberat. în vreme ce unii venirăde-a rostogolul pînăîn Sena. În acest caz. Îţ i mul ţ umesc ş i dumitale. lovind în dreapta ş i în stînga cu spada. tinere gentilom! Cum te cheamă ? Să -i spunem reginei. — Nu pierde vremea. valurile mulţ imii se împră ş tiar ăatît de repede. Raoul se preg ă tea sără spund ă .

— Măpredau! zise Louvières. spuse el. întinzînd ofiţ erului puş ca desc ă rcată . — Eh. Va săzic ătu ai vrut s ă -l omori! Las' c ăvezi tu! Ş i îndreptăpuş ca spre d'Artagnan. ră mase pe loc. repezindu-l ghem într-un zid. D'Artagnan îş i înfrîn ăbraţ ul gata sălovească . Peste zece mii de oameni se îmbulzeau pe chei. Un muş chetar fu ră nit. Pleacăfă răsămai pierzi o clipă . Îţ i dau zece muş chetari săte însoţ ească . Asta-i altceva.din tră sura sf ă rîmatăîn cealalt ă . îl opri d'Artagnan. — Aha! fă cu el. cînd aşfi aflat cine este. domnule! strigăRaoul. poporul. tinere. ză u. e fiul lui. Calul întă rîtat îl izbi pe nesă buitul care încerca săopreascăde unul singur o furtună . Un singur om. D'Artagnan smuci frîul. fiindc ăîl vă zuse în strada Cocatrix. Dacăte-nhaţ . mormă i d'Artagnan. săvămulţ umesc ş i pentru mine. — Pleacă ! spuse d'Artagnan. care se trase îndă ră t înspă imîntat ă . aş teaptă . Cînd aţ i sosit. ză rind pe cei care îl numea liberatorul să u. era ş i timpul săm ăopreş ti: l-aş fi ucis ş i.ş terge-o numaidecît. nici pomenealăde-aş a ceva. strigă tele se înteţ irăîncăo data pe atît. eram gata sămor. — Eş ti fiul lui Broussel. Raoul bă uş i începu din nou cu mul ţ umirile. se întoarse cu spada ridicatăasupra celui trîntit la pă mînt. Apoi. Glonţ ul reteză pana de la pă lă ria muş chetarului. — Aş teaptă . cu o puş c ăîn mîn ă . la intrarea pe Pont-Neuf ş i pe stră zile înconjură toare. vă zînd cămu ş chetarii care mă turaserăcheiul de la Pont-Neuf ş i . oprind calul în loc ş i. domnule. La plecarea tră surii. — Ah. domnule! spuse Raoul. care venea ca o vijelie spre el. înconjurarătră sura cea nouăş i pornirăîn goanăcu ea. o săfii spînzurat. îl îmbie: — Trage vreo douăînghi ţ ituri. în timp ce muş chetarii să i continuau ş arja. — Lasă . Ş i scoţ înd din coburi o sticlăcu vin de Spania. la naiba! Dimpotrivă . scos din ră bdă ri ş i muş cîndu-ş i mustaţ a. dup ăce v-am mulţ umit pentru bietul bă iat. D'Artagnan se aplecăpe gîtul calului. Eu pă strez două zeci săţ in piept mul ţ imii. — Oh. Îngă duiţ i-mi ca. Tînă rul nu aş teptăs ăi se spunăde douăori. care-l cunoş tea pe tînă r. mi-ar fi pă rut ră u de el. O săvorbim mai tîrziu de asta. Zece oameni pentru domnul Comminges! Zece muş chetari ieş irăîndatăîn faţ ă . — Înainte! strigăd'Artagnan. tînă rul trase. dragul meu. Cruţ aţ i-l. izbucni într-un tumult neînchipuit de strigă te ş i dă du nă valădin nou. se strecur ăpe sub grumazul calului ş i se f ă cu nevă zut dupăcolţ ul stră zii Guénégaud. nu te osteni s ăvorbeş ti. Izbucnirăcîteva împuş că turi. — Pe legea mea. Ş i se nă pusti cu cei dou ă zeci de muş chetari ai să i asupra mulţ imii.

în clipa aceea. din partea opusă a cheiului se ară tarăcei zece oameni de escortăpe care d'Artagnan îi dă duse lui Comminges. Muş chetarii sosir ăîn trapul cailor. dar fă cu pe surdul ş i încercăsă -ş i vad ă de drum. eu sînt. domn' ofi ţ er? strigăel. — Eh. domnule! bombă ni sergentul. Ş i opri calul într-o clipit ă . — Ia săvedem.Ş i apoi. nu erai pe cal? — Fireş te. spuse Friquet. Ş i adu calul încoace! Friquet auzi vorba ofiţ erului. cum nu voia să -l lase singur pe Raoul. D'Artagnan simţ i o clipăimboldul săporneascădupăjupîn Friquet. ai? Nu mai eş ti copil de cor? Nici b ă iat de pră vă lie? Te-ai fă cut hoţ de cai? . Muş chetarii pornir ăş i d'Artagnan ră mase singur cu Raoul. Cînd alegi o tr ă sură . — Da. ce spun eu. apropiindu-se de d'Artagnan. plecaţ i. — Ce porunciţ i. care flutura în mîn ăboneta lui în patru culori ş i striga cît îl ţ inea gura: — Broussel! Broussel! — Hei. tră sura cu care vii să -l arestezi pe Broussel trebuie s ăpoatăduce zece mii de oameni. o vînă taie! — Da. iată -l! Într-adevă r. — Tică loş ii! bomb ă ni d'Artagnan. — Aha. — Dumneavoastrăveniţ i singur? — Pă i cum?! Nu cumva crezi căam nevoie de escortă ? — Oricum. domnule locotenent? — Ia oamenii ş i du-i la cvartir. nici ţ ă că nitul coco ş ului. — Hei. te sim ţ i ră u? întrebăel. împieliţ atule?! Ia vino încoace! — Da. domnule. ce ai la cap? zise d'Artagnan. calul lui Raoul tocmai trecea pe acolo. — Acum spune-mi. Pă i nu aveai pinteni. mi-e capul greu ş i parc ă -n fl ă că ri. s-a mai întîmplat ceva? întrebăd'Artagnan. ridicăspada ca să -i zorească . Le-au sfă rîmat iar tră sura: un adevă rat blestem.pînăla Saint-Michel f ă ceau cale întoarsă . astfel încît nu-i scă pănici miş carea muş chetarului. — Niş te ageamii! pufni el. alegi una trainică . cred căm-a nimerit un ghiveci de flori. ridicîndu-i pă lă ria. pă că tosule! se r ă sti d'Artagnan. În acela ş i timp. stai pe loc. Aha. — Da. Eh. Măbucur căvărevă d. Friquet avea ochiul ager ş i urechea aidoma. tu eş ti. ză u! D'Artagnan îl privi cu luare-aminte ş i-l recunoscu pe puş tiul din strada Calandre. dar. domn' ofiţ er. dumneavoastrăsînte ţ i. — Haide.. se mulţ umi sătragă un pistol din coburi ş i să -l încarce. nu alta! D'Artagnan ridicădin umeri. dar am să rit jos să -l apă r pe domnul Comminges ş i mi-au luat calul. —Ţ i-ai schimbat meseria. cu un glas dulce. purtîndu-l pe Friquet în spate..

căse face foc. Oare nu lam apă rat pe rege? —Ş i cine te-a sfă tuit să -l aperi pe rege? — Însuş i contele de la Fère. aducîndu-l pe Mousqueton. Ia te uităce cap! Săte dai de partea lui Mazarin ş i săajuţ i la arestarea lui Broussel! Sănu sufli un cuvînt despre asta contelui. l-ai apă rat pe Mazarin. te-ai amestecat în lucruri care nu te privesc. nu-i aş a? Raoul duse mîna la buzunar. Dar la vederea acestui ofiţ er atît de neînfricat după înfă ţ iş are. care îndurase cu bă rbă ţ ie extracţ ia glonţ ului ş i căacum starea acestuia era cît se poate de bună . Domnule. Cred cămi-am fă cut datoria. chiar dumneavoastră . — Ce faci? întrebăd'Artagnan. o săvăgîndiţ iş i la mine. Astfel ajunserăla hanul „La Că priţ a". scoţ înd la ivealăo monedăde un pistol. un gentilom. ră spunse Raoul. cu mine-i altceva. un cavaler chipeşş i viteaz ca ş i Cezar. Ah. care îl privea ca pe propriul sau fiu. Haide. privindu-l drept în ochi: — Eş ti mulţ umit de tine. domnule ofiţ er. pref ă cîndu-se că -l vede pentru prima oarăpe Raoul. se poate săvorbi ţ i aş a! se tîngui Friquet. Tot drumul se auzi un murmur surd. ră spunse Raoul. încît nimic mai acă tă rii nu-i supă răpe cei doi cavaleri. Ascultăbine ce-ţ i spun: tu n-ai alt comandant.. regele. Raoul se urca pe cal ş i porni la pas ală turi de d'Artagnan. dacănu măîn ş el. . fiindcă . iat ă -l! continu ăel. — Totuş i. — Vreau sădau zece livre acestui bă iat de isprav ă . — Merităzece picioare în spate. Dupăce se aduse vinul ş i se vă zu singur cu Raoul. care nu se aş tepta săscape atît de ieftin. li se deschidea calea fă răîntîrziere. d'Artagnan îi spuse. dar degeaba îl tot strigară : Planchet dispă ruse. D'Artagnan trimise dupăPlanchet. — Eh. Apucarăpe strada Tiquetonne. la vederea temutei spade ce-i atîrna la ş old. p ă că tosule! Ş i nu uita căş tiu unde stai! Friquet. aduceţ i niş te vin! ceru d'Artagnan. domnule. Numai căastă zi nu l-ai apă rat pe rege. eu trebuie sămăsupun ordinelor pe care mi le dăcomandantul. — Dar.. tinere.. — Da.. ţ i-aşmulţ umi. porni glonţ de pe chei spre strada Dauphine ş i se fă cu nevă zut. — Credeţ i cumva c ădomnul conte de La Fère s-ar supă ra pe mine? — Dacăo cred?! Sînt sigur! Dac ăn-aşfi a ş a.. Îl că utam pe stă pînul calului. nu-i aş a? — Fireş te.. — Ai fă cut o mare nesă buin ţ ă . ceea ce nu-i acela ş i lucru.— O. însoţ it de zvonul unor ameninţ ă ri. — Atunci. Comandantul t ă u e Prinţ ul. ia-ţ i tă lpă ş iţ a. Frumoasa Madelaine îi d ă du de ş tire lui d'Artagnan căPlanchet s-a întors. morm ă i d'Artagnan.

Porthos goli paharul dintr-o sorbitură . Vezi tu. Ş i îş i sunăpunga. Aş adar. aş i. Un deget de vin. nu.. — Oh. — Nu înţ eleg. Domnul de Bragelonne a ţ inut mor ţ i şsă dea o mînăde ajutor la arestarea lui Broussel ş i abia l-am împiedicat să -l apere pe Comminges! — Drace! mormă i Porthos. dar în schimb. — Scrisoarea lasăsăse înţ eleag ăc ăe în primejdie de moarte. domnule. — Ei. D'Artagnan se ridică . luăo scrisoare ş i i-o întinse lui Raoul. la naiba! Ş i pe vicar. trup ş i suflet de partea Frondei. murmurăRaoul. ne-ai slujit pe noi. spuse Porthos. domnul conte a plecat din Paris. Apoi se întoarse spre tovară ş ul să u: — Mergi cu mine. dragul meu. umplînd ochi paharul lui Porthos. întrerupîndu-l.. d'Artagnan! — Tocmai pomenisem de tine.ţ i-aşspune: „Cere-i degrab ăiertare domnului Broussel ş i să rută -l pe amîndoi obraji". Apoi. De îndatăce citi scrisoarea. — De prisos săînţ elegi. îş i supse mustaţ aş i întreb ă : — Despre ce-i vorba? — Uite. care sosise cu ve ş mintele spintecate. cu condiţ ia săfii de partea Frondei. f ă ră sămăvadă ? — A plecat acum patru zile. — Dar am săo mai pot vedea pe doamna de Chevreuse? — Te cred.. A ş a ca te cert în locul ş i în numele lui: furtuna are săfie mai blîndă .. atunci iubeş te-măş i tu. se duse la scrin. domnule. reluăd'Artagnan. mă folosesc. în schimb ş i eu i-am spintecat pe mul ţ i. Ş i dacă ar fi aici bunul Broussel. spuse gasconul. cu aerul să u liniş tit. îl puse pe mas ă . Neispră viţ ii voiau să -mi smulgăspada! La naiba! Ce de mulţ imi în mi ş care! continuăuriaş ul. întorcînduse spre domnul du Vallon. de dreptul pe care mi l-a dat tutorele t ă u. văvoi asculta. Sper căn-ai nimic împotrivădac ă -i ţ in locul de tutore. Doamne. ş i pe doamna de Longueville. ridicîndu-ş i ochii frumoş iş i umezi de lacrimi că tre d'Artagnan. spuse Raoul. ală tură -te Frondei ş i gînde ş te-te căeu ţ in locul contelui în toate. la arestarea că ruia ai dat o mîn ăde ajutor cu atîta nesocotinţ ă . vreau s ă -ţ i cer pă rerea. — Oh. — Da. domnule d'Artagnan. leoarcăde sudoare ş i colbuit tot. Sînteţ i un gentilom atît de curajos ş i domnul conte văiube ş te atît de mult! — Ei. n-ai team ă . Ş i tutorele lui ce-o săspunăcînd o să afle? — Vezi? tă cu d'Artagnan. – continu ăd'Artagnan. Dupăce bei. privirea tînă rului se înceţ oş ă . N-am s ăte supă r cu nimic. el în primejdie de moarte! Fii liniş tit: c ă lă toreş te cu treburi ş i se întoarce curînd. — Fie. deş i nu văprea înţ eleg. Ală tură -te Frondei. adă ugăd'Artagnan. tînă rul meu prieten. Dar am miruit peste două zeci cu mînerul lui Balizarde. prietene. Porthos? . Doamne! suspinăel.oricum.

. umplîndu-ş i pentru a doua oarăpaharul cu vin. iar Porthos spre baronia lui. că ci e salvatorul meu. D'Artagnan ş i Porthos ară tarăspre veş mintele lor sfîş iate ş i pline de praf. iar Blancmesnil. Astfel căamîndoi fur ăfoarte bine primiţ i de că tre Mazarin. oricum. dupăvictoria asupra spaniolului. Iatăpe cineva care poate săv ăistoriseascătotul mai bine decît mine. fusese întemniţ at la Vincennes. în spatele cardinalului. care cerea amă nunte asupra misiunii sale. că ci. fiindcănu voia să -l descurajeze. dar cardinalul scuturădin cap. pe d'Artagnan ş i pe Porthos. Curtea Annei de Austria era numeroasăş i cuprinsăde o g ă lă gioasă veselie. care îi copleş i cu vorbe mă gulitoare ş i-i înş tiinţ ăcăfiecare dintre ei a stră bă tut jumă tate ş i mai bine din drumul spre ţ elul dorit: adicăd'Artagnan spre gradul de că pitan. că ci ş tia căMazarin fă gă duie ş te lesne. regina îi chemăla ea. d'Artagnan. — Săprezent ă m omagiile noastre cardinalului. Dar se ară tă foarte mulţ umit faţ ăde Porthos. alergînd spre d'Artagnan. săînf ă ţ iş eze cardinalului serviciile stră lucite pe care ei. Ş i le fă cu semn să -l urmeze. Cardinalul cugetăcăar spori ş i mai mult zelul celor doi apă ră tori ai să i dîndu-le prilejul săprimeascămulţ umirile reginei îns ă ş i. — Ah. Broussel fusese scos din Paris fă răvreo împotrivire ş i acum se afla pesemne dupăgratii. — Aceste haine sînt mai de preţ decît ale multora dintre curtenii pe care îi veţ i gă si la regin ă . D'Artagnan ş i Porthos se supuser ă . fiindcăle-aţ i purtat în luptă . el ră mase cu desă vîrş ire nă ucit de ceea ce vedea. dar fă răzgomot ş i fă răvreo greutate. În timp ce amîndoi prietenii se aflau la cardinal. prin urmare. cînd ofiţ erul ză ri în uş ă . Porthos goli paharul cu aceeaş i liniş te ca ş i prima dată . D'Artagnan s-ar fi bucurat mai mult de niş te bani. III CERŞ ETORUL DE LA SAINT-EUSTACHE D'Artagnan cînt ă rise bine lucrurile întîrziind s ăse ducăla Palatul Regal: lă sase timp lui Comminges săajungăacolo înaintea lui ş i. zise el. ş i prietenul să u le aduseser ăîn acea dimineaţ ăcelor din tabă ra reginei. zise el. la Saint-Germain. îş i luăpă lă ria de pe scaun ş i porni în urma lui d'Artagnan. dar îş iţ ine anevoie fă gă duielile: de aceea socotea promisiunile cardinalului drept iluzii deş arte. în loc de vorbe. se cîş tigase o victorie asupra poporului. Cît despre Raoul. d'Artagnan cerîndu-i sănu iasădin odaie pîn ăce toatăaceastătulburare nu se va potoli.— Unde? întrebăPorthos. Toţ i îi ascultau povestirea. Comminges se gă sea în apropierea reginei. arestat în acelaş i timp cu el. doamnă .

poate c ăîn clipa asta aşfi r ă mas agă ţ at în n ă voadele de la SaintCloud. Iar cuvîntul fu atît de meş teş ugit încît. ş i cardinal. vorbeş te! De cînd era locotenent de muş chetari. zise regina cu graţ ie. dupăce mi-ai adus un asemenea serviciu. Vicarul fu deci anunţ at. — De Bracieux de Pierrefonds. d'Artagnan se aflase poate de o sutăde ori în acela ş i apartament cu regina. ră spunse d'Artagnan. zise regina. ţ inuse neîndoios s ă -i joace domnului de Retz unul din acele renghiuri italieneş ti ce-l înveseleau atît de mult. ca Mazarin. sărevă rs o parte din toate acestea asupra prietenului meu. Deş i vicarul predicase chiar în acea dimineaţ ă . — Numele cavalerului? întrebăregina. partidul popular putea cu mare greutate să -i acorde aceste regeş ti favoruri. doamnă . nici mai puţ in. Într-adevă r. dar adevă ratu-i nume e du Vallon. Porthos fă cu o plec ă ciune. — Printre muş chetari. dumneata taci? rosti Anna de Austria. la vederea lui. se ş tia căînclinăvă dit de partea Frondei. ş i încăde multăvreme. Deş i era aproape angajat faţ ăde că peteniile Frondei. — Prea multe nume ca săle ţ in minte pe toate ş i apoi nu doresc s ă mi-l amintesc decît pe cel dintîi.Fă răel. — Îngă duiţ i-mi. spunînd căî ş i punea slabele-i puteri în slujba . Ş i încheie. hot ă rît săacţ ioneze pentru sau împotriva curţ ii. Se ducea deci la palat ca săo felicite pe reginăpentru bă tă lia de la Lens. adă ugăPorthos. De aceea sînt încîntatăcăpot să -ţ i ară t faţ ăde toat ălumea pre ţ uirea ş i recunoş tinţ a mea. domnule. spuse d'Artagnan. fiindcăaveau de gînd s ămăarunce în rîu – nici mai mult. Un strigă t de mirare ră sunăîn regeasca adunare. se numea Porthos (regina tresă ri). Vorbe ş te. Vicarul singur avea însăaproape tot atîta spirit cît acea întreagă adunare gata să -ş i bat ăjoc de el. dar nu-i vorbise niciodată . — Doamnă . oricît ar fi poftit cei de faţ ăsăfacăhaz. dupăcum felicită rile sale aveau săfie bine sau ră u primite. ieş ind de la Notre-Dame. Or. toatăacea curte triumfă toare ardea de curiozitate să -l audăvorbind. nu gă sir ănimic de care săse poatăagă ţ a. nu am nimic de spus. domnule. Se ivi în prag ş i. vechi muş chetar din compania Tréville. glă sui d'Artagnan. D'Artagnan se trase doi paş i înapoi. ş tiu asta. — Ei bine. În clipa aceea fu anunţ at vicarul. Domnul de Retz voia săfie arhiepiscop în locul unchiului să u. ca ş i mine (d'Artagnan rosti apă sat aceste cuvinte) ş i care a să vîrş it adevă rate minuni. vicarul nu se simţ ea angajat pînăîntr-atît. decît că viaţ a mea e în slujba maiestă ţ ii-voastre ş i c ănu voi fi fericit decît în ziua cînd îmi voi da viaţ a pentru maiestatea-voastră . ş i Mazarin. —Ş tiu asta. d'Artagnan. cerînd arhiepiscopului Parisului ca nepotul lui să predice. vicarul aflase întîmplarea. încît sănu poatăda înapoi dacăar fi primit din partea curţ ii avantajele la care rîvnea ş i spre care vicariatul nu era decît o punte. adă ugăel.

Întrebăcine ş i tresă ri de încîntare cînd i se spuse c ătînă rul se . — Da. în cazul cînd s-ar ajunge la luptăş i vicarul ar da lovitura hotă rîtoare. aruncînd spre cardinal. care îl aş tepta. avea toatăprevederea pe care ţ i-o dăfrica. una din acele priviri pline de înţ eles între ni ş te duş mani de moarte. întorcîndu-se la rîndu-i spre Porthos. nu-ş i pierdea vremea cu glume deş arte ş i primejdioase: el ieş ise îndatădupăvicar ş i acum î ş i punea la punct socotelile. dar la fraza de pe urmă . îi ş opti: — Drace! se-ncurcătreaba. în bă tă lia de la Ivry.maiestă ţ ii-sale. Nogent-Beautin. curte la ş ă ! Te-nvă ţ eu mîine sărîzi altfel! În timp ce la Palatul Regal se fă cea mult haz. strînse braţ ul lui d'Artagnan ş i-i ş opti: — De va fi nevoie. ţ inîndu-se isonul reginei. Regina pă ru toatăvremea căgustăcu deosebire cuvintele vicarului. Gondy ră mase calm ş i sever. Anna se întoarse ş i îş i vesti din ochi favoriţ ii că -l lasăpe vicar pe mîna lor. Vreau săvărog săchibzuiţ i bine înainte de a dezlă nţ ui ră zboiul civil în regat. încît pă trunse pînăîn adîncul inimii lui Mazarin. vicarul aflăcăîn lipsăl-a că utat un tîn ă r. Nu-mi plac certurile dintre feţ ele bisericeş ti. strîngea aurul ş i să pa ascunză tori în ziduri cu ajutorul unor meş teri de încredere. era sup ă ră tor numai faptul că vicarul nu putea săfie recunoscut în învă lmă ş ealădup ăo pă lă rie roş ie. împă rţ ind binecuvîntă ri în dreapta ş i-n stînga ş i dă ruindu-ş i plă cerea ră ută cioasăde a face săcadăîn genunchi înaintea lui pînăş i pe slujitorii duş manilor s ă i. Mazarin. Atunci regina îl întrebădacămai are ceva de ad ă ugat la frumoasa-i cuvîntare. Apoi. domnule. singura care iscăgluma. Regina îi întoarse spatele ş i rîsetele începurădin nou. trecînd pragul palatului. curte vicleană . asupra celor porniţ i pe batjocură . de altfel. rosti vicarul. Privirea aceasta era atît de tă ioasă . Toţ i izbucnirăîn rîs. nimicitoare. pentru a apă ra curtea împotriva Parlamentului ş i a burghezilor din Paris. monseniore. — Oh! murmurăel. Mareş alul de La Meilleraie adă ugăc ă . sim ţ ind aici o declaraţ ie de ră zboi. Iar glumeţ ii curţ ii începurăde îndatăjocul. Gondy se retrase. care îl urmă rea din ochi. de paracliseri ş i de u ş ieri ai sfintelor lă caş uri. doamnă . nu-i a ş a? — Da. Contele de Villeroy spuse cănu pricepe cum de s-a putut teme cineva mă car o singura clipăcînd. existăvicarul care. era în stare săridice o armatăde popi. bufonul casei. la un semn. ca Henric al IV-lea dupăpana-i albă . care. În faţ a acestei furtuni pe care putea săo întoarcă . vei recunoaş te pe omul care a plecat adineauri. Ajuns acasă . Curte ingrată . strigăcăregina era fericităsăg ă seascăsprijin în religie într-un asemenea moment. Vicarul salutăş i ieş i din palat. om cu judecatăş i care.

aş a cum aţ i fă cut dumneavoastrăde ş ase luni încoace. Monseniore. e firesc: sînteţ i un om de geniu ş i vă cunoaş teţ i valoarea. — Domnule Louvières. săvorbim deschis. zise vicarul. din pricina asta. surpaţ i aceasta mizerabilăprejudecatăa fricii ş i a respectului fa ţ ăde regi. credeţ i-mă . de team ă . monseniore. monseniore! — La miezul nopţ ii. Sînteţ i ambiţ ios. îl asigurăGondy. — În acest caz. Cu aceste patru elemente. E prea mult? — Acum e amiază . curtea va da. dupălupta cu oamenii regelui. Preoţ ii îl întrebarăce era de fă cut. scumpe domnule Louvières! Ră mas singur. de care dispuneţ i: eu vădau burghezia ş i Parlamentul. amantul ş i . Învă ţ aţ i pe enoriaş ii voş tri c ăregina e un tiran ş i repetaţ i cu tă rie. zise vicarul. urmăLouvières. La miezul nopţ ii. Vicarul tresă ri. —Ş i cît timp vătrebuie s ăcump ă niţ i? — Două sprezece ore. Ar fi prea frumos. — Nu are a face. monseniore. cele mai greu de ţ inut în frîu din Paris. Dupădou ăceasuri strînsese la el treizeci de slujitori din parohiile cele mai populate ş i. Vicarul îl cercetăla rîndu-i pe Louvières eu ochiul să u pă trunză tor. — Pin adîncul inimii. Gondy le ară tăjignirea care i se adusese la Palatul Regal ş i le povesti glumele lui Beautin. iar în ş ase luni veţ i fi cardinal. Într-adevă r. Alergănumaidecît în cabinetul de lucru. — Oh. ca sănu fie binevenit pentru dumneavoastră . săafle toţ i. Gondy trimise dup ătoţ i preo ţ ii cu care era în legă tură . dacăvreţ i. Daţ i-ne clerul ş i poporul. cănenorocirile Franţ ei vin de la Mazarin. Vicarul se îndreptăspre el ş i-i întinse mîna. crede-măcăiau parte în mod sincer la nenorocirea dumitale. nici mai puţ in decît ră zboiul civil? — Îl pregă tiţ i de destul ăvreme. Singura prevedere la care se gîndise venind la arhiepiscop fusese să -ş i lase arma la un prieten. — Dragul meu domn Louvières. Nu arunci treizeci de mii de scuzi pentru milostenii. era acolo ş i-l aş tepta. a trecut vremea vorbelor. în opt zile Parisul e al nostru ş i. îţ i dai seama cădumneata îmi propui nici mai mult. Eu ură sc curtea ş i în clipa de faţ ănu am decît o singurădorinţ ă : ră zbunarea. Înţ elege căse cere săcumpă neş ti bine lucrurile. Tînă rul îl privi ca ş i cînd ar fi vrut să -i citeascăîn adîncul inimii. — Foarte simplu. spuse Gondy. ş i săjucă m cu că rţ ile pe faţ ă . în trei zile tată l meu va ieş i din închisoare. ceea ce n-ar da nimic de bună voie. — Adevă rat. a sosit vremea faptei. fiul lui Broussel. ale contelui de Villeroy ş i ale mareş alului de La Meilleraie.numeş te Louvières. Voi că lă uziţ i conş tiinţ ele. clocotind încăde furie ş i plin de sînge. din simplămil ăcreş tinească . Ei bine. vorbiţ i serios? murmur ăLouvières. domnule.

monseniore. am la mine în cartier un om care v-ar putea fi de cel mai mare folos. În urmăcu vreo ş ase s ă ptă mîni a stîrnit de unul singur o ră zmeriţ ă . Din nefericire. Preotul plecă . nu se aflăla Paris.. monseniore? — La ş ase. caut ă -l ş i. aş a cum te binecuvântez eu. — Credeţ i că -mi veţ i putea da un ajutor mai temeinic decît confraţ ii voş tri? întrebăde Gondy. voi ş ti ş i eu. cum îl că utau ca să -l spînzure. — Du-te. — Dar dumneata. Sînt duhovnicul neveste-si ş i. am să -l ascult bucuros. dac ăvreunul dintre voi are s ă -mi dea un sfat bun. — Săvedem. ş i Dumnezeu să -ţ i ajute. — Cum spui ca-l cheamă ? — Un oarecare Planchet. monseniore. — Nă dă jduim. — Cine-i omul acesta? — Un negustor de pe strada Lombards. acum. . — Se aflăîn strada Cassette. — Cămonseniorul era pe cale s ăcadăla înţ elegere cu curtea. —Ş i-ai să -l gă se ş ti? — Sper. Ceilalţ i se retraseră . vorbe ş te. P ă rinte de la Saint-Merri. — Fă r ăîndoială . dacăea ş tie unde se află . Afarăde asta. cunosc un om care a adus mari servicii unui prinţ foarte iubit de popor. zise acesta.. monseniore. Adu-l la mine disearăla opt. pă rinte. Monseniorul are sămăierte. dacă -l gă seş ti.. cel de la Saint-Sulpice ş i cel de la Saint-Eustache.. scumpe p ă rinte. — La ce oră . s-a fă cut nevă zut.corupă torul ei. Treceţ i la fapte astă zi. ră spunserăpreoţ ii. Ai fi o minunatăcă petenie de ră zmeriţ ăş i aşputea săvi-l aduc. — De cînd? — De trei zile? —Ş i de ce n-a venit sămăvad ă ? — I s-a spus. ş i Dumnezeu s ă te binecuvînteze. pă rinte. — Cine e? — Contele de Rochefort. să ră mînă . se poate? — La ora ş ase vom fi la dumneavoastră . ş i în trei zile v ăaş tept din nou. te ascult! — Monseniore. — Îl cunosc ş i eu. adu-l la mine. care are un cuvînt greu de spus printre negustoraş ii din cartierul lui. — Eu.. pă rinte? continuăGondy. — Bine. nu cred să -l fi arestat. dar dupăasta. Gondy îş i muş căbuzele. Ră maserătrei preoţ i: cel de la Saint-Merri. — A fost minţ it. întorcîndu-se spre parohul de la Saint-Sulpice.

dup ăcum v-am mai spus. —Ş i cum spui că -l cheam ă ? — Maillard. în ziua de 28. Chiar ieri am f ă cut o asemenea liturghie. îş i aruncăpe umeri o mantie largăş i porni în urma preotului. am auzit asta. — Ce ş tii despre el? — Nimic. preotul ară tăcu mîna spre tinda bisericii. monseniore. Poporul era pornit. întorcîndu-se spre ultimul preot. Oare ş i dumneata îmi oferi ceva tot atît de preţ ios ca ş i ceilalţ i doi care au plecat? — Mai preţ ios. un fel de breaslăa celor care nu au împotriva celor care au. celă lalt un conte. observînd cu grijăstarea de spirit a poporului. Ajungînd în strada Prouvaires. îş i legă pintenii la cizme. monseniore. Ai dreptate. Gondy îmbră c ăun costum de cavaler. spuse vicarul. decît căpare chinuit de remuş că ri. De aproape ş ase ani împarte apăsfîntăpe treptele bisericii Saint-Eustache. monseniore. o breasl ăîn care fiecare îş i aduce partea sa ş i care ţ ine de o că petenie? — Da. —Ş i zici căare o mare înrîurire asupra celor din tagma lui? — Monseniorul ş tie oare c ăcerş etorimea e un corp organizat. — Haidem să -l vă d pe cer ş etorul dumitale. dumneata ai gă sit o adevă ratăcomoară . Dumneata vrei cumva să -mi oferi un prin ţ ? — Eu văofer un cer ş etor. ca să -i audă întreaga Franţ ă . întocmai ca un roi furios de albine. îmi cere săslujesc o liturghie pentru odihna sufletului cuiva. pă rinte. împodobităcu o panăroş ie. monseniore. pă rinte. î ş i potrivi pe cap o pă lă rie mare. se încinse cu o spada lungă . totul avea s ăse iroseascăîn lă rmuire ş i zarvă . pă rea ca nu ş tie încotro s ăse nă pusteascăş i era vă dit că . — Ah! murmurăGondy.Cel de-al doilea preot se-nchin ăş i ieş i. atunci ai dreptate. — E rîndul dumitale. dar. Ş i dacă -i a ş a precum spui. Vicarul ş i însoţ itorul să u stră bă turăstră zile de la arhiepiscopie ş i pînăla biserica Saint-Eustache. —Ş i crezi căacum îl gă sim la post? — Fă r ăîndoială . mort de o moarte nă prasnică . lă sînd poporul fă r ăc ă petenii. dar bă nuiesc cănu-i numele adev ă rat. cum căMazarin i-a adus la sapăde lemn. rosti vicarul. pă rinte: unul care ar ridica toatăaceastălegiune de să raci ce forfotesc pe la ră spîntii în Paris ş i care ar ş ti să -i facăsăstrige în gura mare. — Drace! la aminte. îţ i iei o sarcin ăfoarte grea: unul mi-a oferit un negustor. cerînd milostenie. — Bravo! Ş i cine-i omul acesta? — Un simplu cerş etor. — Ei bine. . — Ce te face săcrezi asta? — În fiecare lună . — Am tocmai omul care vătrebuie. omul pe care vi-l ofer e că petenia lor. c ă zînd pe gînduri.

— Prietene. Dar tră snetul n-o săcadă decît atunci cînd se va gă si o că petenie ca să -l îndrume unde trebuie. atîta tot. Asta-i o mare cinste pentru un biet împă rţ itor de apăsfin ţ ită . st ă pînit ăde voinţ ăori poate de remuş care. e bogat. destul de gras. două zeci ş i cinci. Preotul ş i vicarul atinseră sfeş tocul cu vîrful degetelor ş i îş i fă curăsemnul crucii. la pă mînt. toatălumea se plînge. Era un om între ş aizeci ş iş aizeci ş i opt de ani. ş i săpui sub comanda acestei că petenii. Cerş etorul clă tinădin cap: — Astea-s întîmplă ri triste. — E un privilegiu faptul c ăstăaici? întrebăGondy. Locurile astea se cump ă ră . numai căcine zice toat ălumea zice nimeni. o fire rea. Nu credeam săplasez atît de bine milosteniile mele. — Hm! fă cu Gondy. Vicarul aruncă un ban de argint în pă lă ria a ş ezatăal ă turi. cu pă rul că runt ş i cu ochii cruzi. ba chiar mai mult. — Cu mine?! murmurăcerş etorul. rîzînd. ca de obicei. pe care nu ş i-o putuse stă pîni ş i care îl surprinse pe vicar. N-ai vrea săte amesteci într-un mic ră zboi civil în cazul cînd ar izbucni unul. treizeci de mii de livre. cerş etorul se ridicăde pe scaun ş i întinse sfeş tocul. cad pe capul bietului popor. Am vrut să ş tim ce gîndeş ti despre lucrurile petrecute ast ă zi ş i ce-ai auzit spunînd pe cei ce intra ş i ies din biserică . în cazul căvom gă si una. — Nu. — Cumpă rat? — Întocmai. Cred c ăa plă tit o sutăde pistoli pentru el. cucernice pă rinte ş i. apoi toatălumea e nemulţ umit ă . prietene. — Fii mai lă murit. vorbi de Gondy. săstă m un pic de vorbă . — Prin urmare. Cît despre ce se vorbeş te. am venit aici cu domnul. puterea ta . A cumpă rat de la cel dinaintea lui locul de unde împarte apa sfinţ ită . În clipa cînd preotul ş i vicarul puserăpiciorul pe prima treaptăa scă rii. toate vă ică relile ş i blestemele astea au stîrnit doar o furtună . tică losul? — Unii dintre ei mor. — Da. zise preotul. aş ezat pe un sc ă unel ş i rezemat cu spatele de una din coloane.— Iată -l! zise el. — Maillard. lă sînd cîte două zeci. În glasul cerş etorului se simţ ea o undăde batjocură . Dînd cu ochii de cavalerul ce-l însoţ ea pe preot. care pă rea obiş nuit cu vorba lui. ră spunse preotul. monseniore. interveni vicarul. În acest timp se apropiau de tinda bisericii. doar fulgere. continuăpreotul. cerş etorul avu o uş oarătresă rire ş i-l privi cu un aer mirat. Avea lîngăel o că ldă ru ş ăş i ţ inea un sfeş toc în mîn ă . îmi pari un om priceput. E la postul lui! Gondy se uit ăîntr-acolo ş i vă zu un om să rman. Pe chipul lui stă tea zugră vitălupta dintre bine ş i ră u. — Pă i toate strig ă tele astea. scund.

Ia toate mă surile pe care le gă se ş ti de cuviinţ ăş i spune-mi unde te pot gă si astă -searăla zece. domnule. puse cu grijăal ă turi că ldă ru ş aş i sfeş tocul. dar îş i stă pîni tulburarea. mîndru. — Aş adar. Maillard.. Eu te-am recomandat acestui domn. Nu numai căvor face tot ce le voi porunci. . că ci aş a mi-aşatinge ţ elul. —Ş i crezi căai o putere atît de mare asupra alor tă i. ş i-n ziua hotă rît ăs ăle ap ă r. — Minunat! spuse cerş etorul. încît. — Gîndeş te-te. adicăiertarea p ă catelor ce-am să vârş it în via ţ ă . ca ş i cum n-ar fi avut încredere în apa sfinţ itădin că ldă ruş a lui. Cît despre iertarea pă catelor.. dar măvor urma oriunde. merse de-ş i muie mîna în aghiazmatar. dă ruit cu mari puteri de c ă tre biserica de la Roma. Îş i duse scaunul în biseric ă . însănumai dacără zboiul ă sta ar primi încuviinţ area bisericii. — Ră zboiul acesta nu numai căva primi încuviin ţ area bisericii. pentru asta îl avem pe arhiepiscopul Parisului. Te-ai însă rcina s ăridici într-o noapte vreo zece baricade? — M-aşînsă rcina săridic cincizeci. dar va ş i fi condus de biserică . O săte recomandă m vicarului. vorbi cerş etorul. care are indulgenţ e ce iartăorice p ă cat. aş a căş i eu doresc din inimăsăvăfiu de folos. glă sui vicarul. întă ri preotul. replicăcerş etorul. — Iatăo pung ăcu cinci sute de pistoli de aur. aş a cum mi-a spus adineauri pă rintele? — Cred că -mi poartăun oarecare respect. vei mai primi o pungăcu cinci sute de pistoli. de vreme ce pă rintele r ă spunde pentru tine. zise cerş etorul. — Vrei să -ţ i dau o recomandare pentru parohul de la Saint-Jacquesla-Boucherie? Are săte duc ăîntr-o înc ă pere a turnului. cu gîtlejul zdravă n. apoi ieş i din biserică . ş i chiar pe vicar. — Ah! exclamăGondy. suflete înflă că rate ş i fă răde vreun stă pîn. pe disear ăla zece. Ş tiu căîntotdeauna aţ i fost foarte bun cu mine. de unde un semnal săpoatăfi v ă zut în toate cartierele Parisului. strigînd „Jos cu Mazarin!". mă rturisi cerş etorul. săfacăsăse pră buş eascăzidurile Palatului Regal. Ochii cerş etorului scă pă rarăde lă comie. pă rinte. domnule. — Ar trebui ales un loc înalt. care e un senior atotputernic. zise preotul. — Pe diseară . aş a cum s-au pră bu ş it odinioarăzidurile Ierihonului? — Cred căpot săiau în seama mea lucruri mai grele ş i mai de seamă . — La naiba! mormă i Gondy. Totul va fi gata. — Ră spund. —Ş i poţ i săm ăîncredin ţ ezi căvei gă si cincizeci de oameni hotă rîţ i.personalăş i înrîurirea pe care ai dobîndit-o asupra tovară ş ilor tă i? — Da. ş i într-un fel mi-am luat ră spunderea pentru tine. Ş i dacăsînt mulţ umit de tine. Vorbeş ti cu o siguran ţ ăcare-mi face plă cere ş i. —Ş tiu. spuse preotul.

Domnul d'Artagnan e ostaş . vă deş ti totuş i înclinaţ ii atît de ră zboinice? — Cum se face cămonseniorul. În adîncul sufletului meu sînt de-al Frondei. Vicarul aruncăo privire plinăde interes ş i vă zu căera urmat de cineva. pe cinstea mea! rîse Gondy. La ora ş ase se anun ţ ăpreotul de la SaintMerri. – mormă i Planchet.IV TURNUL DE LA SAINT-JACQUES-LA-BOUCHERIE La ş ase fă răun sfert. om al bisericii.. am fost optsprezece luni valetul domnului d'Artagnan. — A. — Cum se numeş te? — Oh. am fost trei ani în regimentul din Piemont. Dar ş tii. monseniore. monseniore. unde ză cea de cinci ani. domnul de Gondy îş i rezolvase toate treburile ş i se înapoiase la arhiepiscopie.. care-i plă teş te solda. am avut întotdeauna înclinaţ ii r ă zboinice. . — În ce împrejurare? — Am scă pat din mîinile sergenţ ilor lui Mazarin pe un nobil pe care-l duceau îndă ră t la Bastilia. domnul d'Artagnan îş i face datoria apă rîndu-l pe Mazarin. Am auzit de povestea asta. ră spunse Planchet. monseniore. — Locotenentul de muş chetari? întrebăGondy. Preotul intrăînsoţ it de Planchet. nu? — Aproape. — Ce vrei săspui? — Nimic. mulţ umit de sine. iatăpersoana de care am avut cinstea sa văvorbesc. — Fireş te. cum se face căavînd o meserie atît de paş nică . m ăprimeş te în costum de cavaler. monseniore. — Se zice ca e un partizan înfocat de-al lui Mazarin. aş a mi s-a spus. — Hm. monseniorul îl cunoaş te bine: e contele de Rochefort. —Ş i eş ti gata săslujeş ti cauza poporului? întreb ăGondy. ş i. — Poftim! zise el. cu spadăla ş old ş i cu pinteni la cizme? — Ră spunsul nu-i de lepă dat. — Chiar el. eu. Aş a cum m ăvedeţ i. în ciuda sutanei. într-adevă r! fă cu vicarul. Planchet se înclinăca un om umblat prin case mari. — Lă mureş te-mă . înainte de a sluji ă ş ti trei ani în regimentul din Piemont. da. înainte săfiu cofetar. — Ei bine. adeveri Planchet. am fost osîndit la spînzură toare. — Ce meserie ai? — Sînt cofetar în strada Lombards. glă sui parohul de la Saint-Merri. Ai ridicat atunci întreg cartierul. — Monseniore.

Ş i nu spun o vorbăgoală . burghezii.aş a cum noi. — Bun. Ş i dacătotul merge bine. — Tocmai despre asta e vorba. care ne fură . Dacănu-s. De îndatăce uş a cabinetului se deschise. v-aţ i hot ă rît. mîine te aş teaptăaceeaş i sumă . monseniore? întrebăel. ţ i-l dau în seamăpe cardinal. fă gă dui Planchet. monseniore. — Eş ti un flă că u isteţ . îmi pare un om hotă rît. — Sînteţ i mulţ umit. — Într-adevă r. — Întotdeauna am fost hotă rît. în vreme ce preotul ră mase puţ in în urmă . Cîţ i oameni crezi căpoţ i strînge pîn ă n zori? — Douăsute de muschete ş i cinci sute de halebarde. întinzîndu-i mîna. — De-ar fi doar cîte unul care s ăfacăla fel în fiecare cartier. luînd punga subsuoară . prietene. — Bravo! — Dupăce semn au săse deosebeascămîine prietenii de duş mani? — Tot omul Frondei săpoarte o fundăgalbenăla pă lă rie. Dupăzece minute veni preotul de la Saint-Sulpice. — Va face chiar mai mult decît a fă gă duit. — Voi da cinstit socotealămonseniorului de fiecare ban. . monseniore? zise Rochefort. monseniore. care îl a ş tepta pe scară . ră spunse Gondy. se aflăpe mîini bune. — Bun. un om dă du buzna înă untru: era contele de Rochefort. Dar îmi place s ăprimesc aceastăasigurare chiar din gura ta. — Fireş te! — Ai vrea săte afli sub comanda contelui de Rochefort? — L-aşurma ş i în iad. scumpul meu conte! exclam ăGondy. Dumneavoastr ăo spune ţ iş i eu văcred. numai s ăfie vorba de-a stîrni o ră zmeri ţ ăîn oraş . Daţ i consemnul: — Ai nevoie de bani? — Banii nu prind ră u niciodatăş i nică ieri. fiindcă -l cred în stare săcoboare ş i acolo. treaba o sămeargămai repede ş i mai bine. Gondy se duse la un cufă rş i luăo pung ăcu bani. — În sfîrş it. — Da. mîine am avea o armatădestul de puternică . o săne lipsim de ei: dacăsînt. — Uite cinci sute de pistoli. Ş i preotul îl ajunse din urmăpe Planchet. Pot sămăbizui pe tine? — Credeam căpă rintele v-a spus căr ă spunde de mine! se miră Planchent. — Fiţ i liniş tit. — Atunci e straş nic. zise el. Planchet ieş i. ne facem datoria să -l atacă m pe Mazarin. — Chiar dumneata eş ti. — Puteţ i săvăbizui ţ i pe mine. — Sănu mai vorbim de asta.

— Bine. da. — Te asigur de asta. rîse Rochefort. e timpul. îl punem pe Mazarin săjoace. fireş te. —Ş i cînd va începe jocul? — Pe oaspeţ i i-am poftit în noaptea asta. n-am decît să -i înlocuiesc. — În cîte zile poate săfie aici? — În cinci zile. — Ce-ai fă cut cu domnul de Beaufort? — Se aflăla Vendômois. Dacăîntîrzie. V ăasigur de consimţ ă mîntul lui. dar într-ale politicii. surîzînd. pe care mi i-a fă gă duit cavalerul d'Humières.. — Sper. —Ş i-i vei scrie chiar astă -seară ? — Mai mult decît atît. trimit pe cineva la el. unde aş teaptăsă -i scriu ca săse întoarcăla Paris. — Cincizeci de soldaţ i? — Da. adună -ţ i cei cincizeci de oameni ş i fii gata! — Pentru ce? — Pentru orice. numai cătrebuie săse gră bească : că ci abia se va ridica norodul Parisului ş i vom avea zece prin ţ i în loc de unul. — Să -i spun c ăpoate săse bizuie pe dumneavoastr ă ? — Fă r ădoar ş i poate! —Ş i că -i veţ i lasămînăliberă ? — Cît priveş te ră zboiul. El instruieş te recruţ ii ş i mi-i împrumută .. — Prin urmare? — Du-te. — Săm ălase sănegociez aş a cum socotesc de cuviinţ ăpentru pă lă ria mea de cardinal. — Ce mai e? întrebăRochefort. gă seş te locul ocupat. —Ţ ineţ i la asta? — Fiindcăsînt silit săport o pă lă rie a că rei formănu-mi place. spuse vicarul. doresc barem ca pă lă ria asta săfie roş ie. — Sînteţ i deci sigur de reuş it ă ? — Da. dar viorile vor începe săcînte abia mîine dimineaţ ă . — Săvinăş i va gă si o schimbare. care se vor îndesa săfie în frunte. — Puteţ i sa văbizui ţ i pe mine ş i pe cincizeci de soldaţ i. — Existăvreun semn de recunoa ş tere? . Distracţ ia odată terminată . dacăvor mai lipsi dintre ei. în cazul căaşavea nevoie. dragul meu Rochefort.Aş adar. — Scrie-i.. Asta însănu-i tot. —Ş tiţ i cănu se prea pricepe.. — Gusturile ş i culorile nu se discută . spuse Gondy. — Pot să -i trimit vorbădin partea dumneavoastră ? — Da. — O doresc.

Bă tu ş i i se deschise. Orologiul tocmai bă tea de zece. Omul nostru se aflăla post. jupîne Mazarin. nu-i a ş a? — Da. astfel ca vicarul săo gă seascăla plecare. . ş i? — Ei bine. ş i coborî. În încă pere ardeau trei lumînă ri. Numai fiţ i cu bă gare de seamăsănu vărupeţ i picioarele dînd peste vreun lanţ sau că zînd în vreo groapă . una în faţ a ferestrei ce dă dea spre strada Saint-Denis.— O fundăgalben ăla pă lă rie. tră gîndu-l dupăel pe preotul care nu putuse s ăintervinăcu un cuvînt în acestă convorbire. odaia era luminatădoar de razele palide ale lunii. Ai săvezi dacăsînt prea bă trîn pentru a fi un om de acţ iune! Era nouăş i jum ă tate ş i vicarul avea nevoie de o jum ă tate de ceas ca săajungăde la arhiepiscopie la turnul Saint-Jacques-la-Boucherie. una în faţ a ferestrei ce dă dea spre Palatul Regal. tolă nit pe un pat ca vai de lume. eu voi avea douămii. cu marginile poleite de lumina-i argintie. — Perfect. Cu bine. luminîndu-i calea. Ajuns acolo. De Gondy trecu pragul. dragul meu Rochefort! — Ah. ră spunse cerş etorul. una în fa ţ a ferestrei ce dă dea spre vechiul oraş . Deş i cheia era în broască . — Am dat semnalul. Vicarul se pomeni înconjurat de întuneric. ascunsădupănori negri ş i groş i. — Ce faci? întrebăvicarul. zise vicarul. se ridică . era împ ă rţ itorul de apăsfinţ ită de la biserica Saint-Eustache. Omul se apropie în tă cere de fiecare dintre cele trei lumînă ri ş i le stinse pe rînd. Într-adevă r. Vă zîndu-l pe vicar. Preotul însuş i îl aş tepta ş i-l conduse pîn ăîn vîrful turnului. — Intră . puse lumînarea într-o firidă . îi ară tăo uş iţ ă . vicarul ciocă ni la uş ă . — Nu cumva te lauzi? — Doriţ i o dovadă ? — Da. Bă gă de seamăcăo luminăveghea la una dintre ferestrele cele niai de sus ale turnului. te-ai ţ inut de cuvînt? — Nu chiar. spuse o voce în care recunoscu vocea cerş etorului. jupîne Mazarin! mormă i Rochefort. — Cum adică ? — M-aţ i cerut cinci sute de oameni. monseniore! — Cu bine. — Ah! — Cînd veţ i pleca de aici o s ă -mi vedeţ i oamenii la treabă . — Ce semnal? — Semnalul pentru baricade. — Ei bine. Stă tea în aş teptare. spuse Gondy. — Bun.

văiau drept cel care sînte ţ i. întorcîndu-se. Înainte sămăpă ră siţ i. ai să vîrş it vreo nelegiuire osîndităde justiţ ia omeneasc ăş i de care te-aşputea ierta? Cerş etorul clă tinădin cap: — Nelegiuirea pe care am să vîrş it-o eu. V-am recunoscut dintr-o ochire. Nici pomeneal ăde aş a ceva. tot atîţ ia cîţ i ai mai primit. Acum aminteş te-ţ i că eş ti o că petenie ş i nu te duce săbei. vă zu căcerş etorul stă tea între el ş i uş a. adic ăpreacucernicul vicar. —Ş i înainte se asta? — Am stat închis la Bastilia. În prima clipăcrezu ca omul are vreun gînd r ă u. încît Gondy întinse mîna ş i-i dă du binecuvîntarea cu cea mai mare blîndeţ e de care era în stare. Eş ti zgîrcit. am nevoie de ea. monseniore. N-o săajung niciodată sămălepă d de omul vechi din mine? O. tică loş ie! O. Cerş etorul rosti aceste cuvinte cu atîta umilinţ ăş i cu atîta adîncă pocă inţ ă . a ş a ca adineauri. — Sînt două zeci de ani de cînd nu beau decît apă . dar măleg înaintea dumneavoastrăsăfolosesc tot ce-mi ră mîne pentru fapte bune. care auzi zornă itul monedelor cînd acesta îş i înfund ămîna în banii de aur. glă sui cer ş etorul. în ziua cînd ve ţ i avea bună tatea s ă -mi . — Vorbeş te deschis! îl îndemnăvicarul. dar. Iatăbanii. aş a cum trebuie săfie ş i pentru line. Avea faţ a palidăş i încordată . monseniore. fac asta numai de ş ase ani. Ş i îş i luăp ă lă ria ca săplece. nu ţ ine de justiţ ia omeneascăş i dumneavoastrănu măputeţ i izbă vi de p ă cat decît binecuvîntîndu-m ăcît mai des. se tîngui el. Măiei drept altul.— Bine. — Ciudatăfiinţ ă ! murmurăGondy. — Eh! exclamăvicarul. Gondy surîse: —Ş i vrei binecuvîntarea mea? — Da. Te-am binecuvîntat ş i asta-i ceva sfînt pentru mine. omule! Cerş etorul scoase un oftat ş i zvîrli punga. monseniore. — Va săzic ăo sără mîn acela ş i. Ia săvedem. — Monseniore. prietene! — Nu. ne-am legat unul de altul. ca a unui om ră vă ş it de o luptă lă untrică . nu? — Nu. deş ertă ciune! — Totuş i iei banii! — Da. Omul luăpunga din mîna vicarului. daţ i-mi binecuvîntarea! — Monseniore! exclamăGondy. rogu-v ă . —Ş i înainte săfii la Bastilia? — Am săvăspun. N-ai fă cut toat ăviaţ a ceea ce faci azi. zise vicarul. monseniore. că ci în clipa urm ă toare îl vă zu împreunîndu-ş i mîinile ş i că zînd în genunchi. — Acum.

fie cenuş ii. uş ile pă reau ză vorîte ca ş i obloanele. — Vămulţ umesc. întrebîndu-se dacă . îndreptîndu-se spre strada Ferronnerie. fie negre. altele care să pau gropi gata săînghităcompanii întregi de că lă re ţ i. lă sînd sătreacăniş te oameni care parcăse temeau sănu se vadăce duc: erau negustorii care aveau arme ş i care împrumutau ş i celor care nu aveau. se vedeau umbre tă cute care desfundau stră zile. la ace ş ti truditori de noapte cu oarecare spaimă . altele care tr ă geau ş i ră sturnau c ă ruţ e. alergau. Un om . priveliş tea se schimbă : negustorii alergau din pră vă lie în pr ă vă lie. Adu-ţ i aminte că . Ajungînd la Pont-Neuf. monseniore. se vedeau ridicate la spate de vîrful unei spade. era gata să -ş i fac ăsemnul crucii. care ridicau baricade pentru a doua zi. în vreme ce vreo cîţ iva singuratici treceau de la un pîlc la altul. Întreg oraş ul pă rea locuit de fiinţ e fantastice. vicarul îl recunoscu pe Planchet. prin strada Monnaie. archebuzelor. Gondy se uita la aceş ti oameni ai întunericului. la orice ceas din zi sau din noapte vei veni la mine. are săaibăputerea să -i trimit ăîndă ră t. Toate aceste mantii. Toate aceste fă pturi atît de active se duceau. Dar încănus pregă tit săo primesc. Cu bine! — Cu bine. dupăcum ţ ineau de pă turile de sus ori de jos ale burgheziei. veneau. încovoiat sub povara spadelor. vicarul constatăcătrecerea era pă zită . Gondy nu fă cuse nici o sut ăde paş i pe stră zile Parisului ş i îş i dă du seama deodat ăde ciudata schimbare petrecută . sau flinte. La lică rirea unei lanterne. Un ins mergea din uş ăîn uş a. Ieş i în strada Saint-Honoré ş i porni în lungul ei. sînt gata să -ţ i dau iertarea pă catelor. V RĂ ZMERIŢ A Era aproape unsprezece noaptea. dupăce i-a stîrnit din bîrlogul lor. Vicarul luălumînarea. muschetelor ş i armelor de tot soiul pe care le împ ă rţ ea pe mă surăce înainta. Pîlcuri de burghezi în mantii negre ş i cenuş ii. Gondy ieş i iară ş i pe chei. deschizînd u ş aş i plecîndu-se adînc în faţ a prelatului. Cînd vreunul dintre ei se apropia de el. — Fie cum spui. dar se deschideau în grabă . ş opti înă bu ş it cerş etorul. Aici.ascultaţ i spovedania. — Bine. zise cerş etorul. monseniore. stă teau locului. coborî ş i ie ş i visă tor din biserică . aidoma unor demoni porniţ i săfă ptuiasc ăceva necunoscut: erau cerş etorii de la Curtea Miracolelor. iar în faţ ăde ţ eava unei archebuze. erau oamenii împă rţ itorului de ap ăsfin ţ itădin faţ a bisericii Saint-Eustache.

cumplite. ş i cine nu voia săse supunăera huiduit. dar se simţ ea lă murit căo asemenea pornire nu lipsea. Parisul pă ru cătresare la vederea propriei sale înfă ţ iş ă ri. „Jos cu Mazarin!". Nu te recunosc săfii dintr-ai noş tri. Ce oameni duci în mă runtaiele pă mîntului? — Cei cincizeci de recruţ i pe care mi i-a dat cavalerul d'Humières ş i care. Deschise fereastra ş i se aplecăpeste pervaz ca s ăasculte. arestă ri. nimic limpede ş i de în ţ eles. ba chiar execuţ ii. un sculptor. domnule de Rochefort! îl întîmpinăGondy. încît ai fi zis căsînt acele surde ş i misterioase zgomote care vestesc cutremurele de pă mînt. dragul meu domn Louvières. Era unu dup ămiezul nop ţ ii. Veni drept spre el ş i îi puse pistolul în piept. zise Gondy. — Foarte bine. au primit numai mantii albe. necunoscut. dumneavoastrăsînte ţ i. monseniore? — Chiar eu. căel ş i tovară ş ii s ă i nu erau spionaţ iş i. dar nu era nimic lă murit. patrule. în ciuda întunericului. Ultimul ridicăochii spre a se încredinţ a. Louvières îl recunoscu ş i se înclină . Baricadele fuseserăridicate pînăîn preajma Palatului Regal. fiind repartizaţ i la cavalerie. din strada SaintThomas-du-Louvre ş i pîn ăla Pont-Neuf. Gondy se rezemăde colţ ul unei case ş i îi vă zu dispă rînd de la primul ş i pîn ăla cel dinaintea ultimului. ridicîndu-ş i pă lă ria. din strada Richelieu ş i pîn ăla . — Asta înseamnăc ănu-ţ i recunoş ti prietenii. spuse vicarul. copleş it de ocă ri ş i chiar bă tut. de parcăar fi intrat în pă mînt. Acolo desluş i un lung ş ir de oameni care se furiş au pe lîngăziduri. cu ochi ameninţ ă tori ş i cu flinta pe umă r. ori ca de hulăce se înteţ eş te. Pregă tirea ră scoalei ţ inu aş a toatănoaptea. — Hei. — Cine eş ti? întrebăomul. —Ş i încotro? — La unul dintre prietenii mei. Sănu ne jucă m cu focul! Rochefort îi recunoscu glasul: — A. Gondy îş i urmăcalea ş i coborî pînăla turnul Nesle. Ş i strînse mîna lui Rochefort.se apropie de el. Numai c-am g ă sit cu cale săcoborîm prin trapa pe unde-ş i aduce marmura. iatăce întîlneai la fiece pas. Într-un anume loc se fă ceau nevă zuţ i rînd pe rînd. Nu se ajunsese încăla v ă rsă ri de sînge. îl ză ri îndatăpe Gondy. se simţ ea căpe toate aceste stră zi întunecoase ca niş te abisuri se petreceau lucruri neobiş nuite. Ai fi spus căe un oraşasediat. parole. A doua zi dimineaţ ă . care coborî închizînd trapa dupăel. fă răîndoială . Cei care purtau pă lă rii împodobite cu pene ori cu spade aurite erau opriţ iş i puş i săstrige: „Tr ă iască Broussel!". rîzînd. Oameni înarmaţ i st ă teau pe baricade. Un zgomot ciudat. nemaiauzit cuprinsese oraş ul. Din strada Bons-Enfants ş i pînăîn strada Ferronnerie. Din cînd în cînd se desluş ea – un vuiet ca de furtunăce se apropie. trezindu-se. Vicarul se întoarse acasă . fiindcătoţ i purtau mantii albe. Ai fi zis c ăe un cortegiu de fantome.

ci ş i de femei ş i copii. cu aerul c ădispreţ uieş te grozav aceasta gloată . o sutăcincizeci ş i douăsute de oameni jigă riţ i. trimise dupămareş alul de La Meilleraie. încît de pretutindeni ră sunau strigă te. Mareş alul. nutrind acel suveran dispreţ faţ ăde gloată . dar pă li vizibil ş i. înş iruite în jurul Palatului Regal ş i în spatele că rora por ţ ile stă teau închise. î ş i încropise o ceatăde ş trengari ca ş i el ş i fă cea o larmănemaipomenită . în fruntea a peste o mie cinci sute de suflete. Regina. neînfricat ş i foarte aventuros din fire. Atunci apucăpe strada Saint-Honoré. cît ai clipi. Mazarin ridicădin umeri. se de ş teptase înfierbîntat ş i cuprins de o adîncătulburare. Mareş alul nici nu încercăs ătreacămai departe ş i se întoarse pe chei. Nu era chip sănesocoteasc ăo asemenea opreliş te. Bă tu în retragere că tre cartierul Halelor. prevedere ce-i punea într-o situaţ ie proastă . dar fu primit cu împuş că turi. în vreme ce o grindinăde pietre se abă tu asupra lor de pe la toate ferestrele. dar acolo dă du peste baricadele cerş etorului de la Saint-Eustache. ş i erau atîtea asemenea cete. pu-nîndu-ş i în degete cele mai frumoase diamante. scris: Iatşmizeria poporului! Peste tot pe unde treceau izbucneau strigă te turbate. seara. doborînd toate aceste mantii cenuş ii. Astfel încît nici unul. furioasă . stră pun ş i. Mare fu uimirea Annei de Austria ş i a lui Mazarin cînd se trezirăş i cînd li se dă du de ş tire căoraş ul vechi. Prin mijlocul acestei mulţ imi se miş cau cete de cîte o sută . îl l ă saseră liniş tit. alergăîn cabinetul să u. pă zite nu numai de oameni înarmaţ i. dar acolo dă du peste Rochefort ş i cei cincizeci de cavaleri ş ti ai lui. Pierdu aici trei oameni. cu halebardele. că ruia îi porunci săia oricîţ i oameni pofteş te ş i săse duc ăs ăvad ăce e cu aceast ăglumş . livizi. De astădată încercăsăatace. zdrenţ ă roş i. pe care în ajun. fă lindu-se cu un pistol ş i o spadăprimite de la Louvières. La Pont-Neuf d ă du însăpeste Louvières ş i burghezii lui. luăcu el o sutăcincizeci de osta ş iş i vru s ăiasăpe podul Louvre. Halebardele se aplecarăameninţ ă tor să -l întîmpine. zicînd că se vor convinge abia cînd vor vedea ş i vor auzi totul cu ochii ş i cu urechile lor. dar mantiile cenuş ii îi ţ inurăpiept ş i mareş alul se retrase că tre strada Saint-Honoré. Mareş alul crezu acest punct mai slab pă zit decît celelalte ş i vru să . dar acolo d ă du peste Planchet ş i halebardierii lui. vru sătreacăînainte. l ă sînd pe cîmpul de luptăpatru din ostaş ii să i. lă satăs ăse descurce singură . auzirăş i se încredinţ ar ăc ăaş a stă teau lucrurile.poarta Saint-Honoré se îmbulzeau peste zece mii de oameni înarmaţ i. obiş nuit oamenilor de arme. Jupînaş ul Friquet. purtînd un fel de steaguri pe care stă tea. Atunci li se deschise o fereastr ă : vă zură . tremurînd tot. nici celă lalt nu voia sădea crezare celor spuse. cei din primele rînduri strigau la santinelele nepă să toare din regimentul de gardă . unde se apucăsă -ş i ferece aurul ş i bijuteriile în casete.

Dacănu. ba glasul trîmbiţ elor. . dintre roţ ile de că ruţ ă . îi striveau sub o adevă ratăploaie de gloanţ e. În sfîrş it. calul lui primise un glonţ în gît ş i abia-l st ă pînea. dar din spatele bîrnelor. mai numeroş i. — Pe toţ i dracii. Cei dou ă zeci se îndreptarăspre baricadă . Porunci la două zeci dintre oamenii să i sădescalece ş i să atace baricada. ale c ă rui gînduri voi le-aţ i înţ eles greş it ş i care se angajeazăca. În acest timp. întorcîndu-se la Luvru. dupăcum am mai spus. Toatălumea c ă zu în genunchi. avea să -i proteguiască . cu pelerina peste anteriu pă ş i lini ş tit prin mijlocul împuş că turilor. spuse Gondy. adjutantul să u. Cum era viteaz. se retraser ă . Baricadele se deschiserăş i mare ş alul. Iată -l pe mareş alul de La Meilleraie. Numai căbaricadele se închiserăîn urma ostaş ilor. la fel de calm de parcăar fi condus o procesiune religioasă . dar toţ i urmarăîn cor: „Jos cu Mazarin!". Mazarin se afla în cabinetul lui. binecuvîntînd în dreapta ş i în stînga. dar burghezii. tră geau cu mai multăîndemînare. se gă sea în acel moment suprem în care ş i cel mai neînfricat simte un fior în vine ş i sudoarea nă pă dindu-i pe frunte. la care halebardierii lui Planchet se ivirăde dup ăcol ţ ul stră zii Monnaie. săcearăreginei. El întoarse fiecare loviturăprimităş i urletele de durere prinserăs ăr ă sune în mulţ ime. Mareş alul îl recunoscu ş i alergăla el. pentru numele cerului! spuse el. — Scoate-măde-aici. întorcîndu-se că tre La Meilleraie. care imitau de zor ba ră pă itul tobelor. Fontrailles. se hotă rî sămoarăpe poziţ ie. las aici ş i pielea mea. ocupat sa-ş i rînduiascălucru ş oarele. Mareş alul îş i muş cămîinile de ciudă . Vreo cîteva glasuri adă ugarăchiar: „Tră iascămareş alul!". Mareş alul de La Meilleraie se vedea prins între douăfocuri. avea braţ ul rupt. Ostaş ii. Era o hă rm ă laie în mijlocul că reia nu s-ar fi auzit nici bubuitul tunetului. ş i Gondy. cerînd liniş te. To ţ i amuţ iră . mareş ale? ad ă ugăGondy. — Văfă gă duie ş te asta pe cuvîntul să u de gentilom. Trimisese dupăd'Artagnan. — Tră iascăvicarul! ră cni mulţ imea. cînd. Gondy ridicămîna. glă sui el. mulţ imea se despicăînspre partea stră zii Arbre-Sec. cred ş i eu căda! Nu speram s ăscap atît de ieftin. Fu aproape un marştriumfal. împreun ăcu restul că lă re ţ ilor. Mareş alul ridicămîna în semn de încuviinţ are. Oamenii că deau în jurul mare ş alului ca la Rocroy sau la Lérida. în cap cu Friquet ş i cu ş trengarii lui. Îţ i iei acest angajament. că ci durerea scotea animalul din minţ i. — Copiii mei. deodată . dimpreunăcu restul ostaş ilor.forţ eze trecerea. în timp ce el. mai încercaţ i într-ale luptei. strigînd: „Tr ă iascăvicarul!". în numele celor de aici. de pe mormanele de pietre se porni o pîrîialăcumplităde împuş că turi. Mulţ imea se trase în l ă turi: drumul pe strada Saint-Honoré era cel mai scurt. libertatea lui Broussel al nostru. ş i pielea oamenilor mei.

domnul du Vallon e ră cit ş i n-a strigat nici el. au sa tragă ! — Au consemn sătrag ăasupra mulţ imii. — Oho: mormă i el. — Grilajul?! Numai patru-cinci minute. sfă rîmat. — Atunci? se interesăMazarin. în mijlocul acestui tumult.. că ci d'Artagnan nu era de serviciu. gînditor. Totuş i. — Diavolo! exclamăcardinalul. dacămulţ imea se apropie de Palatul Regal.. — Pă i dacătrag.. urmat de Porthos. intră . în ciuda uniformei ce port. Fontrailles cu braţ ul în eş arf ă . îndoit. cai plini de sînge. Ei. pe legea mea! ră spunse d'Artagnan. ca ş i prietenul dumitale. spune! — „Jos cu Mazarin!". clă tinînd din cap. nu eram în voce. — Priviţ i la pă lă ria ş i la pelerina mea. intra.dar. Nu trageţ i. . monseniore? Nimic bun. — Ia vezi ce se întîmplă . Eu unul. care în mijlocul zarvei din jur nici nu se auzi. Grilajul va fi smuls. dar nu avea curaj. Ar fi dorit grozav săse apropie de fereastră . au vrut săne sileascăsăstrigam „Tră iascăBroussel!". osta ş i din gardără ni ţ i. dar pă li teribil. monseniore. Plumbii muş car ăcu scrîş net din fa ţ ada Palatului Regal. ş i trebuie oare să spun. pe cînd stră bă team strada Montorgueil cu domnul du Vallon. Eu aşfi strigat! În clipa aceea vuietul din stradăr ă sunăş i mai aproape. — Avem grilajul. nu spera să -l vadă . zise d'Artagnan. Ce-i asta? Mareş alul La Meilleraie se întoarce fă ră pă lă rie. la dracu! se ră sti d'Artagnan. o loviturăde halebard ăi-o despicase într-o parte ş i un foc de pistol îi retezase pana de pă lă rie. monseniore. Mazarin îş i ş terse fruntea ş i îş i roti ochii în jur. Cît despre mantia lui Porthos. — Nu. Ş i d'Artagnan ară tăpelerina g ă urităde patru gloanţ eş i pă lă ria stră punsăde asemenea de douăgloanţ e. uitîndu-se cu o naivă admiraţ ie la cei doi prieteni.. ră bufnirăvreo trei-patru împuş că turi. ce-au vrut săne mai sileascăsăstrigă m? — Spune. unul trecu pe sub braţ ul lui d'Artagnan ş i pref ă cu în ţ ă ndă ri o oglindăîn care Porthos se privea cu plă cere. Fii binevenit. Atunci. ba poate chiar din pricina ei. domnule d'Artagnan! exclamăcardinalul. — Ah. În ciuda acestei poveţ e. dupăzece minute. dar ce fac santinelele? Duc arma la ochi.. spuse el. Oraş ul e în plinărevoltăş i adineauri. aci de faţ ăş i care e slujitorul dumneavoastră .. uite cămi-a sc ă pat! Mazarin surîse. deschizînd fereastra. cu nep ă sarea-i obi ş nuită . Oare ce se petrece în Parisul ă sta afurisit? — Ce se petrece. totul e pierdut! izbucni d'Artagnan. locotenentul se ivi în prag. strigăMazarin. urmate de o cumplităpîrîialăde gloanţ e. nedespă rţ itu-i prieten. —Ş i-aţ i strigat? întrebăel. Pe legea mea. D'Artagnan se duse la fereastră . domnule d'Artagnan.

veni ţ i cu mine. nu-i aş a? zise el. n-a fost aş a. zise Mazarin. c ăa dat buzna în palatul marchizului d'O. În spatele ei erau Comminges. domnilor. închizînd cu liniş te fereastra. palidăde mînie. oricît de strîmtă . povestea c ătră sura lui a fost sfă rîmată . încît ai fi zis cănu o umbreş te nici cea mai micătulburare. Am spus că sîntem oamenii dumneavoastră . domnule du Vallon? Dumneata ce-ai face? — L-aşda pe Broussel. Într-un ceas se prea poate s ănu mai ră mînăîn Palatul Regal nici o oglindă . iar deschiză tura dintre ele. îngă duia s ăse vadătot ce se petrecea acolo. proferînd ameninţ ă ri cumplite. spuse Porthos. domnilor. ră sculaţ ii dezlă nţ uiţ i s-au apropiat de încă perea cu pricina. jefuit. fie ea de Veneţ ia. Regina stă tea în picioare. Din fericire. dimpreunăcu fratele să u. ş i a ieş it din palat trecînd peste corpul ofiţ erului ş i a doi . O oglindăde Veneţ ia! — Eh. mulţ imea. M ăduc să -i spun reginei! În capă tul coridorului se opri. monseniore! rosti d'Artagnan. — Veniţ i. tremurînd din creş tet pînă -n t ă lpi. nu merită . — Care-i pă rerea dumitale? întrebăcardinalul. îmbr ă cînd hainele marchizului d'O. Atunci s-a travestit. Acolo. în spatele bă rbaţ ilor. fie de Paris. Porunciţ iş i văvom da ascultare. Ş i. încît cancelarul a socotit căi-a sunat ceasul ş i s-a spovedit fratelui să u spre a fi pregă tit sămoarăîn cazul ca ar fi fost descoperit. episcopul de Meaux. — Ei pe dracu! Săli-l daţ i pe Broussel de vreme ce-l cer! Ce naiba vreţ i săface ţ i cu un consifier al Parlamentului? Nu-i bun de nimic! — Asta-i ş i pă rerea dumitale. rosti d'Artagnan. unde o b ă trîn ă slujnicăl-a încuiat. dar avea atîta stă pînire de sine.— Vai! se tîngui cardinalul. cancelarul Séguier. socotind căa fugit pe vreo uş ădosnic ă . căa fost urmă rit. primejdia s-a dovedit atît de reală . acelaş i care o persecutase atîta cu două zeci de ani în urmă . din fericire. — Pot săm ăbizui pe dumneavoastră . — Ei bine! vorbi Mazarin. VI RĂ ZMERIŢ A SE PRESCHIMBĂÎN RĂ SCOALĂ Încă perea în care intraserăd'Artagnan ş i Porthos nu era despă rţ ită de salonul unde se afla regina decît de niş te draperii. femeile. Draperia subţ ire îngă duia s ăse audă . devastat. Villequier ş i Guitaut. În faţ a reginei. a avut timp s ăse strecoare pe o uş ămascat ăîntr-o încă pere tă inuită . căpalatul a fost numaidecît invadat. — Noi nu ne dă m cuvîntul de douăori. Intraţ i în odaia asta ş i aş teptaţ i. fă cînd un ocol. pă trunse în salon printr-o altău ş ă . Nu plîngeţ i înc ă . a plecat ş i i-a lă sat retragerea liberă .

aşfi ră mas ş i eu cu pă lă ria. Într-adevă r. mare ş ale! exclamăbucuroasăAnna de Austria. vorbi mare ş alul. dar m-am întors cu bine cu condiţ ia săvăînfă ţ iş ez voinţ a poporului. . dupătoate probabilită ţ ile. — Îndr ă zneş te. rîse La Meilleraie. Cît despre r ă spunsul cu care m-aţ i onorat. Oh. doamnă ! gl ă sui mareş alul. dar asta nu măobligăpe mine. Îţ i spun nu numai bun venit. care sămăscoatădin încurcă tură . Iată -te viu ş i nevă tă mat ş i asta-i tot ce doream. m-ar fi mirat sănu-l vă d pe acest ş oricar cu picioarele strîmbe amestecat în toatăpovestea asta. fă răîndoială . Pă lă ria mi-a ră mas nu ş tiu pe unde. Poartă -i oricît ărecunoş tin ţ ăpofteş ti. doamnă . Spuneai căai să mi dai un sfat. uciş i în vreme ce ap ă rau poarta. ş ase în col ţ ul stră zii Arbre-Sec ş i doi la poarta palatului vostru. Care anume? — Doamnă . trebuie căte-ai aflat într-o mare primejdie de vreme ce-ai primit săporţ i o solie atît de ciudată ! Aceste cuvinte furărostite cu o ironie care nu scă p ăcîtu ş i de pu ţ in mareş alului. dar nu îndră znesc. — Bun. deş i foarte palidă . sînt ostaş . dacăn-ar fi fost preacucernicul vicar. îndră zneş te. cred căaţ i vrut săspuneţ i cămi-a fost frică . patru la Hale. pă li ş i mai mult ş i chipul i se contract ă . rosti regina. ci bine ai revenit! — Da. doamnă . cu totul cincisprezece. nu-l ponegriţ i prea mult. Mazarin se strecurase fă r ăzgomot în apropierea reginei ş i asculta. spuse regina cu un zîmbet amar. — Doamnă . întrebăregina. — Ei bine. am pierdut trei oameni la Pont-Neuf. — Ah.ş ovă i cancelarul. — Ah! exclamăregina. doar ai îndră znit atîtea! Cancelarul se împurpurăş i îngă imăcîteva cuvinte. domnule. ce p ă rere ai? — Gîndesc căe ceva foarte grav. zburat ăde un glon ţ ş i. nu? — Doamnă . încruntînd din sprîncene. — Nu-i vorba de trecut. — Să -l eliberez pe Broussel?! Niciodat ă ! În clipa aceea se auzirăpaş i în sala din faţ ăş i mareş alul de La Meilleraie se ivi neanunţ at în uş ă .ş i prin urmare poate căîn ţ eleg greş it valoarea cuvintelor. iată -te. fiindcă serviciul ce mi l-a fă cut e încăfoarte proasp ă t. oh. de cum ispră vi cancelarul. Eu nu sînt avocat. Aduc cu mine zece sau doisprezece ră ni ţ i. Ar fi trebuit s ă spun dorinş a. — Voinţ a! murmurăAnna de Austria. — Iertare. spuse regina.ostaş i din garda lui personală . ş i nu voinţ a poporului. domnule mareş al. ci de prezent. sfatul meu ar fi s ă -l eliberaţ i pe Broussel. Regina surîse. Sper c ă i-ai învă ţ at minte pe tică lo ş ii aceş tia. În timpul acestei povestiri. Regina. —Ş i ce măsf ă tuieş ti? — Aşda un sfat maiestă ţ ii-voastre.

— Vicarul?! exclamăregina. —Ş i asta înseamnă ?. n-ai teamă .ş i totu ş i am luat parte la două sprezece mari b ă tă lii ş i la nu ş tiu cîte lupte ş i hă rţ uieli. Regina re repezi la fereastră . — M-ai sfă tui. — Doamnă . Am poruncit săfie aresta ţ i alţ ii mai de vazădecît dumneata. mormă i Mazarin. Dacăa stîrnit-o. — Niciodată ! exclamăregina. sînt nevoit s ăplec. — Cu atît mai mult. E pentru a treia oarăîn viaţ ă cînd mi se întîmplă . oricît de ameninţ ă tor v-ar fi surîsul. zise La Meilleraie. Ochii Annei de Austria aruncarăfulgere.. — Ră mîi aici. urmăMazarin. nu vreau săse creadăcăparlamentez cu niş te ră zvră ti ţ i! — Doamnă . mi-a fost frică . s ă -l eliberez pe Broussel? Dacă -i aş a. — Măduc săcomunic r ă spunsul maiestă ţ ii-voastre celor care-l aş teaptă . Da.. poţ i sărenunţ i. iatăun prilej nimerit. care ne-au întovă ră ş it pînă aici ş i care habar n-am de unde tot ies la iveală . Ipocritul! Privi ţ i! — Vă d c ălumea îngenuncheaz ăîn faţ a lui. f ă cînd un pas înapoi. mi-a fost frică . că ci îl vă d dîndu-ş i binecuvintarea în piaţ a Palatului Regal. . de ş i nu-i decît vicar. mi-am dat cuvântul de cinste.. de asemenea.. da. începu el. mareş ale? întrebăregina. spuse Mazarin.— Ei bine. doamnă . domnule. înseamnăcă poate săo ş i potolească . De aceea stă rui. în timp ce curtenii se priveau cu uimire. Straş nic ră spuns! — Ei bine. mareş ale. muş cîndu-ş i buzele. spuse ea. — Într-adevar. — Încotro. spuse mare ş alul. — Atunci? — Să -l chemaţ i pe vicar. murmur ăea. vorbi Comminges. Care e dorinţ a poporului meu? — Să -i fie redat Broussel. care st ă tea lîngăo fereastr ăş i se uita afară . Niciodată ! — Maiestatea-voastrăe stă pînă . Dac ăaşîndr ă zni la rîndul meu săvădau un sfat. — Oh. Guitaut! Mazarin să ri îndat ă . adă ugămareş alul. doamnă . Deş i acest sfat ar fi poate mai bun ca altul. —Ş i iată . Un om îngrozitor! El a stîrnit toată revolta asta. — Nu. doamnă . — Bravo! ş opti d'Artagnan c ă tre Porthos. cu toate că sînt cardinal.Ş i măsimt mult mai în largul meu în faţ a maiestă ţ ii-voastre. decît în faţ a acelor demoni din iad. Pe mine m-ar sfîş ia dacăaşfi în locul lui. doamnă . — Cădacănu porunciţ i săfiu arestat. în dorinş a mea (Mazarin apă să asupra acestui cuvînt) ca maiestatea-voastrăsă -l primeascăpe vicar. rosti regina.

— Iată . — Nu pe dumneata te întreb. — Săaibăr ă bdare. e o ră scoal ă . neliniş tit. — Oare cum se vor ispră vi toate astea? murmurăel.. Maiestateasa m-a chemat să -mi cear ăsfatul? — Da. maiestatea-sa doreş te. ră bdare. doamnă . În glasul mîndrei spanioloaice se desluş ea atîta hotă rîre. iatăcum numesc miş carea stîrnităde ei înş iş i toţ i acei care o doresc. aspră . Ră scoală . — O săvedem. — Să -i spui ce-ai face în locul ei. D'Artagnan se întoarse că tre Porthos. cu aerul lui liniş tit. Eu am destul ă . rosti Porthos. Vicarul se înclină : — Prin urmare. — Săfie oare adev ă rat?! vorbi Gondy. aş a s-a hotă rît. interveni Mazarin. urmat de vicar. încît mareş alul nu mai zise nimic: se înclinăş i plecă . Regina r ă mase pe gînduri. se uita în direcţ ia unde se aflau d'Artagnan ş i Porthos. zise mareş alul. pe care îl socotea. inima acestei tulbură ri. — Oare pentru a-mi spune aceasta mi-aţ i îngă duit cinstea de a mă afla în prezenţ a maiestă ţ ii-voastre? întrebăGondy cu r ă ceală . i-o retez ăregina sec ş i fă rămă car s ăse . — Cred cămîine nu va mai r ă mîne piatra pe piatrăîn Paris. aş a ca alţ ii? ş opti regina. Gondy se înclinăcu respect. Uş a se deschise din nou: mare ş alul apă ru în prag. Dupăo clip ăridic ă fruntea ş i zise: — Domnule mareş al. Mazarin se înclină . n-aşş ovă i: l-aşda pe Broussel. rece. —Ş i dacănu-l dau. rosti Anna de Austria. Ceilalţ i cî ţ i erau de faţ ădiscutau cu jumă tate de glas.. Mazarin. Pentru a-ţ i cere sfatul în împrejurarea neplă cutăîn care ne află m. Vicarul se uităla regină . Dar ră bdare.— De ce nu spui voinş a dumitale. caută -l pe vicar ş i adu-l încoace! —Ş i ce spun poporului? întrebămareş alul. adeveri regina. În acest timp. rosti ea. autoritatea regelui va pune rînduialăîn toate. ce spui de ră zmeriţ a asta? — Cănu mai e o r ă zmeriţ ă . du-te. Regina veni cîţ iva paş i în întîmpinarea vicarului ş i se opri în loc. — În locul maiestă ţ ii-sale. care încuviin ţ ăprintr-un semn. se gră bi sără spundăMazarin. că ruia începu să -i vorbeascăîn ş oaptă . pe domnul de Gondy care se gr ă beş te săse înfă ţ iş eze la porunca maiestă ţ ii-voastre. ră spunse vicarul. rosti cu r ă cealăGondy. Anna de Austria se apropie de Comminges. fă cînd pe miratul. cu buza de jos ră sfrînt ăa dispreţ . scumpe vicar. — Ră scoalăe în sufletul acelora care cred căpoporul meu se poate ră scula! exclamăAnna. incapabilăs ăse prefac ăîn faţ a vicarului. doamna. — Nu. — Ei bine. nemiş cată . domnule. ce crezi c ăse va întîmpla? izbucni regina. vesti el. poate pe drept.

pă lir ăş i tremurau de mînie. E un fel de a vorbi. dupăobiceiul să u. Cunosc prea bine înţ elepciunea reginei ş i a sfetnicilor ei. asta se datoreş te f ă răîndoialăfaptului ca aveţ i altele mai bune de urmat. ză u aş a! Se vede cît de colo căvine de la un preot. sfat de prieten. Bun sfat. trebuie săcred oare căpoporul a pierdut orice mă sură ? — Anul acesta nu-i prielnic regilor. — He-he! f ă cu el. gîndea mult ş i vorbea puţ in. încuviinţ ăgrav vicarul. — Dacăeu sînt cel întrebat de maiestaţ ea-voastră . care azi s-a preschimbat într-o ră scoală . atunci voi spune căîmpă rtă ş esc întru totul pă rerea domnului mareş al. Ş tii doar căînţ eleg destul de prost franţ uzeasca pe care dumneata. — Am spus mort sau viu? reluăMazarin. Insultele din ziua aceea pă reau călunecăpe lîngă el ca ş i batjocurile din ajun. întocmai aş a cum spuneţ i. domnule vicar. apoi continuăcu aceeaş i liniş te: — Doamnă . vorbi vicarul cu aceeaş i lini ş te. zise d'Artagnan că tre Porthos. — Da. în adîncul inimii sale. doamnă . aminti Porthos. — Uite un consiliu de stat. monseniore. nu avem un Oliver Cromwell. deş i deprins cu furiile acestei că snicii zbuciumate. Gondy se ţ inu tare. — Dacăl-aţ i da mort. ră zmeriţ a de ieri. Numai că noi am ţ inut altele mai acă tă rii. Buzele-i de carmin. cu Athos ş i Aramis. în Fran ţ a. pică turăcu pic ă tură . numai că . — Să -l dau pe Broussel! strig ăea în cele din urmă . — Deci. L-aşda ş i eu pe acest domn Broussel. în urbea La Rochelle. Vicarul lă săfurtuna sătreac ă . ca sămă gîndesc căar lă sa multăvreme capitala pradăunei tulbură ri care poate săducăla o revoluţ ie. dar ura ş i dorin ţ a de r ă zbunare se adunau în tă cere. ră mase înspă imîntat. asemuite de toţ i poeţ ii vremii cu rodiile în floare. poate deveni mîine o revoluţ ie? — Întocmai. doamn ă . Minunat sfat. Mazarin. care tocmai f ă cea semn lui Mazarin săspunăş i el ceva. o vorbeş ti ş i o scrii fă răcusur. Se uităcu ră ceală la regină . O roş eaţ ăvie aprinse obrajii reginei. ră spunse regina.întoarcă . rosti regina cu un zîmbet ră ută cios ş i muş cîndu-ş i buzele de furie. cu un zîmbet care te înfiora. domnule. glă sui Gondy. Mazarin însuş i. — În fortă rea ţ a Saint-Gervais. — Acolo ş i în altăparte. dupăpă rerea dumitale. mort sau viu. noi. — Ascultîndu-te. Priviţ i în Anglia. ş i-atunci totul s-ar sfirş i. dacăp ă rerea mea nu e pe placul maiestaţ ii-voastre. oamenii aceş tia sînt asemenea tră snetului: . dar într-alt chip decît socotiţ i. Pe domnul de Gondy. totul s-ar sfîrş i. cl ă tinînd din cap. din fericire. — Cine ş tie? f ă cu Gondy. iar frumo ş ii ei ochi alba ş tri pă reau gata să -i iasădin orbite.

domnule. oprindu-se. Gondy. r ă spunse Gondy. — Deci eu n-am acest drept? exclam ăregina. Se vedea căse stră duieş te să -ş i st ă pîneascăb ă tă ile repezi ale inimii. fă răsă -ş i gă seascălocul. zise Porthos. Dar. „Bun. eu. se întoarse. — Maiestatea-voastră . regina îş i apă sa pieptul cu amîndou ămîinile. iar eu. a ş ezîndu-se. Fiecare dintre cei de faţ ătres ă ri înfiorat ş i urmăun moment de tă cere. d'Artagnan. — Haide. Ei ş i? — E un om ş i jum ă tate! Porthos întoarse ochii mirat spre d'Artagnan. Mazarin ş edea pe scaunul lui ş i pă rea s ăcugete. maiestatea-voastrătaie din r ă dă cină orice ră zvră tire ş i dobîndeş te dreptul de a pedepsi aspru orice nou ă încercare de ră scoală .nu-i cunoa ş tem decît în clipa cînd lovesc. mirosea felurite parfumuri ş i se plimba de colo-colo. Cîtăvreme. — Bun. Gondy fă cu o plec ă ciune ş i vru săse retragădimpreunăcu ceilalţ i. Regina concedie curtea printr-un semn. îi ş opti d'Artagnan lui Porthos. Haide. cugetăGondy în sinea lui. —Ş i eu la fel. Dar prev ă d căvor fi cumplite ş i căvor avea darul să îndîrjeascăş i mai mult pe ră zvră tiţ i. De ce nu-i el ministru. Se vedea c ăface sforţ ă ri de necrezut ca să -ş i stă pîneascăfuria: se r ă corea cu evantaiul. oricum. dac ă -l daţ i pe Broussel. — La naiba! fă cu d'Artagnan că tre Porthos. murmurăd'Artagnan. dac ă sare careva asupra lui. Are săcedeze. să -l slujesc pe el în locul secă turii ă steia de Mazarin! Ah. locului. cucernice vicar. care începuse săse neliniş tească . n-o săfiu acela. spuse regina. îl vă d. i se ală turăPorthos. zise Porthos. Regina urmă rea din ochi pe cei care plecau. unul. — Porthos. uită -te bine la preotul ă sta. acum că . îş i pipă ia c ă maş a de zale îmbră catăpe dedesubt ş i. — Ei bine. — Poate căva fi prea tîrzîu. în sfîr ş it. observăGondy. în afarăde Mazarin. — Dacăîl ave ţ i. folosiţ i-l.Ş i poate căeu însumi îmi voi fi pierdut atunci orice înrîunre asupra lor. eu îl apar. zise regina. în ră stimpuri. dîndu-le binecuvîntarea dumitale. — Ră mîi. cu aceeaş i ră ceală . dumneata o să -i potoleş ti. drace. Dimpotriv ă . că uta sub pelerinăsăvad ădacă mînerul pumnalului spaniol ascuns acolo îi e la îndemînă . jur pe Dumnezeu că . spuse ironic regina. Dupăce ultimul dintre curteni închise uş a." — O săpun ăsă -l omoare. cerceta cu privirea draperiile. care ai atîta putere asupra lor ş i care eş ti prietenul nostru. Era limpede cănu prea înţ elegea cuvintele prietenului să u. Uite un om aş a cum îmi place mie. — Bun! murmurăMazarin. continuăneîndur ă tor vicarul. atunci dumneata. Săvedem ce-o săiasă . va lua mă surile de cuviinţ ă . În acest timp. ce ispră vi am să vîrş i împreună ! — Da.

astă zi linguş eş te ş i dezmiardă . — Sst! fă cu Porthos. doamn ă : lă saţ i săse cread ăc ăaţ i chibzuit adînc lucrurile. cînd Mazarin tă cu. vă dind o elocinţ ăce-l caracteriza pe Mazarin atunci cînd vorbea italiana ori spaniola. îl ura în clipa aceea cel puţ in tot atît cît îl ura ş i pe Broussel. zise gasconul. SfintăFecioară . pe care e primejdios să -l înfrunţ i acum. lă săfocul din ochi săi se stingă . lă sînd braţ ele vlă guite să -i atîrne de-a lungul corpului ş i zise cu o voce în care se ghiceau lacrimile: — Iartă -m ă . înainte s ă ajungăla acest prelat de ispravă . regina. Doamna. sîngele să -i fugădin obraji ş i mînia vorbirii de pe buze. repetăsfatul dumitale. astfel mustrată . eu l-aşucide pe Vitry. ş i pune ieş irea de adineauri pe seama suferinţ ei mele! Femeie ş i. ş i tu la fel! — Bine. Ca s ă spunem aş a. cucernice vicar. în persoana acestui preot. Dinspre partea ei. S ăm ăumilesc pîn ăîntr-atît?! Sînt reginăsau nu? Toatăaceastăgloatăcare url ăe mul ţ imea supu ş ilor mei sau nu? Am prieteni. ce faceţ i? Apoi adă ug ăîn spaniolă : — Anna. supus ăslă biciunilor femeii. apoi eliberaţ i-l pe Broussel ş i redaţ i-l poporului. într-o altă împrejurare. nu bă nui decît un simplu avertisment la moderaţ ie. Apoi. pe care.sîntem singuri. se îmblînzi pe loc. mă . săpui piciorul în prag. Numai ca. Doar privirea-i de ghea ţ ăse încruci ş ăca o spadăcu privirea furioas ăa reginei. dacăacest preot vrea. întreg poporul Parisului. cum spune regina Caterina. aprinzîndu-se de propriile-i cuvinte. încît Gondy. ceea ce constituie forţ a cîrmuitorilor puternici. Aceastăasprădojană . ş i că . ş i gata! Iar cardinalul Mazarin mi-ar purta o recuno ş tinţ a nem ă rginită . strîngîndu-l din ce în ce mai tare. Decît s ăli-l dau pe tică losul de Broussel. fu rostităcu o expresie de nepă truns. prin urmare. Gondy ră mase nemi ş cat. ş opti: — Porthos. sănu spui niciodat ăfaţ ăde Mazarin căîn ţ eleg spaniola. altfel nu e ş ti decît o femeie vulgară ! La primele cuvinte ale acestui discurs. asta dac ăar mai exista vreun Vitry la curte ş i dacăVitry ar intra acum pe u ş ă . continuăea. cucernice vicar. Ascultă ! — Doamnă ! strig ăcardinalul. dar din care nu ră mînea nici urmăcînd vorbea franţ uze ş te. apucînd-o pe Anna de Austria de braţ ş i tră gînd-o înapoi. altfel sînt un om pierdut. fă răîndoială . — Iată -l. într-un ceas pierzi coroana?! Deci lasăpe mai tîrziu. Astă zi nu-i momentul. — Iatăun om mort. consimţ i Porthos. oricît de iscusit fizionomist ar fi fost. Se aş eză . mai degrabăl-aşstrînge de gît cu mîinile mele! Ş i se repezi cu pumnii încleş taţ i spre Gondy. fă răs ăi se clinteasc ăun mu ş chi pe faţ ă . tu. recunoaş teţ i public o greş eală . — Oh! strigăAnna de Austria. d'Artagnan apucase braţ ul lui Porthos. o regină ?! Nu-ţ i dai seama căai în faţ a ta. e ş ti nebună ? Te cer ţ i aici ca o femeie de rînd. ostaş i? Ah.

— Iertare. crezînd căvicarul va pomeni de strigă tele: „Jos cu Mazarin!". nu se bucurăde prea multătrecere. săne preg ă tim. Mazarin. regină . — Doamnă . Nu cu regina are poporul ce are.îngrozesc de ră zboiul civil. doamn ă ! spuse Gondy. „Ah. ciulise urechile. rosti Gondy. La naiba. Mătem căo datăce torentul rupe ză gazurile. înclinîndu-se. mirat căbate pasul pe loc. Comminges d ă du buzna în salon. un tumult înspă imîntă tor se auzi în Piaţ a Palatului Regal. Porthos. Cea dintîi pă lă rie de cardinal disponibilăpare anume fă cutăpentru acest cap nobil. care e unul dintre cei mai iscusiţ i politicieni ce avem. Mazarin se fă cu alb ca varul. — Ce mai e? zise el. surîzînd. Urletul valurilor. Gondy zîmbi. îi fu recunoscă tor lui Gondy pentru aceast ăsc ă pare din vedere ş i spuse cu glasul cel mai mieros ş i cu cea mai prietenoasăexpresie întipă rităpe faţ ă : — Doamnă . — În acest caz. Gonay se uitănedumerit la Mazarin. întă ri Gondy. maiestatea-voastrăgreş eş te socotind drept nesupunere pă rerile mele sincere. spre regină .ş i obiş nuităsăfiu ascultată . —Ţ ie aşface săţ i se dea bastonul de mare ş al al domnului de La Meilleraie. privirea reginei se învă pă ie. eu cred cătrebuie săle pui noi z ă gazuri dinainte. tică los viclean!" îş i zise Gondy în sinea lui. adă ug ăGondy. Poporul a strivit santinelele de grilaj ş i acum forţ eazăporţ ilel Ce porunciţ i? — Ascultaţ i. — Aş adar. doamnă . spuse regina. credeţ i-l pe vicar. doamnă . Deodată . dupăcît mi se pare. oare ce-o săne fă gă duiascăîn ziua cînd au săvrea să -l omoare? întrebăd'Artagnan. — Nouă . poporul îl cere pe Broussel. Drace. În acea clipă . dac ămaiestatea-voastrăi-l dătotuş i pe Broussel. săţ in ăr ă zboiul civil numai un an ş i fac săaureascăpentru mine spada de comandant suprem! — Dar eu? întrebăPorthos. Maiestatea-voastrănu are decît supuş i plecaţ iş i plini de respect. am sămăgîndesc. vorbi regina. fiind prea fericit sătră iascăsub cîrmuirea maiestă ţ ii-voastre. ai mare nevoie de mine. mugetele unui vulcan nu se pot asemui nici pe departe cu furtuna de strigă te ce tocmai se ridica spre . atîta tot. îmi ies din fire la primele semne de nesupunere. în clipa de faţ ă . sănu pricinuiascămari nenorociri. ş i să -i cerem chiar de mîine un regiment pentru fiecare. Cardinalul se apropie de regină să -i vorbească . te temi cu adevă rat de tulburarea poporului? — Da. îngă imăComminges. din prag. Du-te. dacăîmparte aş a pă lă riile de cardinal. bubuitul tră snetului. care la cuvintele: Nu cu regina are poporul ce are. care.

pe rege. Anna. doamnă . Poate căvicarul nu scosese acest strigă t decît spre a o face pe Anna de Austria . — Nici un pas mai mult! strigăel. strigă : — Iatăordinul! Întreg Parisul pă ru căsloboade un uriaşstrigă t de bucurie. — Salvaţ i-o pe regin ă ! strig ăMazarin vicarului. Îl recunoscu pe Louvières în fruntea unei mulţ imi de trei-patru mii de oameni. Anna de Austria fu cuprinsăş i ea de fricăş i-l chem ăînapoi pe Comminges. Trebuie! Apoi adă ug ă : — Semnează . ne pierzi pe toţ i. smulgîndu-ş i pă rul din cap. fluturînd-o în mînă . Regina scrise: „Paznicul închisorii Saint-Germain va pune în libertate pe consilierul Broussel". punîndu-i înainte o panăde scris ş i o hîrtie. vreau eu acest lucru! Regina se pră buş i pe un scaun. — Prea tîrziu! se tîngui Mazarin. iar cu restul să -mi mă turi de aici toatăcalicimea asta. — Da. luăpana în mînăş i semnă . Prea tîrziu! Poarta cedăş i se auzirăurletele de bucurie ale gloatei. murmurul nă prasnic al mîniei ră suna fă răîncetare. se întoarse la ferastr ăş i. cu acea supunere des ă vîrş ităa ostaş ului. ce faceţ i? — Du-te! Comminges ieş i. — Ce spui? izbucni regina. interveni Mazarin. te rog. — Posteazăo sut ăde oameni în jurul regelui. — Ei. se auzirădoar cîteva glasuri slabe ş i stinghere. Ş i semnă .cer. D'Artagnan puse mîna pe spadăş i fă cu semn lui Porthos săfacăla fel. — Cîţ i oameni ai la palat? —Ş ase sute. pe mine! La acest strigă t izbucnit din inima cardinalului îngrozit. În schimb. Ţ inut în loc de Louvières. Drept ră spuns. — Adevă rul. doamnă . În clipa aceea ră sunăun pîrîit îngrozitor: una din por ţ i începea s ă cedeze. Vicarul. înş fă căhîrtia de îndatăce o vă zu semnată . — Doamnă . — Ce poruncesc? repetăregina. Regina semnează . nu-i timp de pierdut. Apoi ră sunăcu putere: „Tră iascăBroussel! Tr ă iascăvicarul!" — Tră iascăregina! strigăvicarul. pe dumneata. Gondy se repezi la o fereastră . interveni Mazarin. care îi sorbea din ochi cele mai mici miş că ri. pe care o deschise. poporul nu înaintase nici m ă car cu un pas.

adicăpe fiul lui Henric al IV-lea. poţ i pleca. VII NENOROCIREA ÎMPROSP Ă TEAZĂMEMORIA Anna se întoarse furioasăîn camera ei de rugă ciune. domnule de Gondy. — Lasă -mă ! se smuci regina. înclinîndu-se. frîngîndu-ş i frumoasele-i mîini. Apoi.. — Tu nu eş ti femeie! murmur ăMazarin. — Aş adar. spuse ea. cînd ai dobîndit ceea ce ai vrut. uitîndu-se la Porthos ş i fă cîndu-i semn s ănu-l dea de gol. popăblestemat! izbucni Anna de Austria. l-a vă zut pe domnul de Vendôme. Te voi sili săbei într-o zi din veninul ce mi l-ai turnat azi! Mazarin vru săse apropie de ea. dup ăo clip ăde visare. Încrunt ădin sprîncene ş i pă ş i drept spre draperia pe care o ridică : încă perea era goală . întinzînd bra ţ ul că tre uş a care abia se închisese. Cum?! Poporul l-a vă zut pe domnul de Condé. Mazarin ie ş i îndatăş i el pe coridor. Nu e ş ti bă rbat! Ş i plecă . ş i am crezut căporunca era ş i pentru noi. prin urmare. Regina înclinădin cap ş i Gondy se retrase. domnule d'Artagnan. întîiul prinţ de sînge.. întemni ţ at la Vincennes. Maria de Medicis. d'Artagnan îl apucase de mîn ăpe Porthos ş i-l tră sese pe coridor. unde îi gă si pe cei doi prieteni plimbîndu-se încoace ş i încolo. Apoi. tumultul contenise ca prin farmec. eş ti omul pe care-l că utam ş i poţ i săte bizui pe mine atît dumneata cît ş i prietenul dumitale. nici n-a crîcnit cînd erau batjocoriţ i. ră spunse d'Artagnan. întrucît la ieş irea lui Gondy din palat. — De ce aţ i ie ş it din cameră . rosti vicarul.să -ş i cunoascăslă biciunea. — Hotă rît lucru. îş i aminti c ăd'Artagnan ş i Porthos trebuie săfie acolo ş i. cînd aceş ti oameni de seamăerau întemni ţ aţ iş i . sînteţ i aici de. fosta lui regentă . arestat de că tre soacramea. intr ăceva mai liniş tit la el în cabinet. salutîndu-i cu cel mai fermecă tor zîmbet. — Fiindcăregina a poruncit tuturor săplece. spuse d'Artagnan. domnule d'Artagnan? întrebăMazarin. a vă zut-o pe soacr ă -mea. însăîi fu recunoscă tor pentru aceastăminciună . auziserătotul. — Ah. maiestatea-sa ş tie c ăsînt gata oricînd săo slujesc. — De vreun sfert de ceas. — Cînd regina va avea nevoie de mine. — Cum?! strigăea. —Ş i acum. La cel din urmăcuvînt al reginei. alungatăde că tre cardinal. Mazarin îi surprinse semnul ş i ră mase încredinţ at c ăd'Artagnan a vă zut ş i a auzit totul.

Aş a că . care îl g ă seau pe ministru foarte tulburat. — Eh! spuse el. Ş tiu. dar poporul se ridica pentru Broussel: asta fiindcăera vorba de un om de jos ş i fiindcă . Numele lui fusese rostit cu groazăla Palatul Regal ş i tînă rul spunea rîzînd consilierului reîntors în mijlocul familiei: — Crezi oare. partizan al Frondei în sufletul lui. o hotă rîre a Parlamentului ceruse burghezilor sădepunăarmele ş i săînlă ture baricadele: ei ş tiau acum ca le trebuie doar un ceas ca săia din nou armele în mînă . aş a cum se ridicase pentru Broussel. Poporul nici nu crîcnise cînd era vorba de prinţ i. iar strigă tele de: „Tr ă iasc ăBroussel! Tră iascăpă rintele nostru!" ră sunau din toate pă rţ ile. a doua zi dimineaţ ă . Mazarin se plimba în lungul ş i în latul cabinetului s ă u. cînd Broussel îş i fă cu intrarea în Paris. mi-ar da-o? D'Artagnan se folosise de acest ră gaz pentru a-l trimite înapoi pe Raoul. Izbînda ş terge orice vin ă : Planchet nu se mai temea deci căva fi spînzurat. e trist s ăfii silit a ceda astfel. Luînd în seamăp ă rerea lui. Cerş etorul îş i luase iară ş i locul să u în tinda bisericii Saint-Eustache.. o săne luă m revanş a. că ci . împă rţ ind apăsfinţ ităcu o mînăş i cerînd milostenie cu cealaltă :ş i nimeni nu se gîndea căaceste douămîini au ajutat săse smulgădin edificiul social piatra de temelie a regalită ţ ii. privind din cînd în cînd la frumoasa lui oglindăde Veneţ ia. nu o problemă . Oricît de iscusit politician ar fi fost. dar cavalerul. tată . poporul înarmat se îngră mă di să -l vadă trecînd. Dar. Vicarul îş i fă cuse intrarea în Parlament mai rege decît regele. Rochefort înapoiase cavaleriş tii cavalerului d'Humières: e adevă rat. poporul simţ ea instinctiv c ăse apă răpe sine. fiul să u. Iisuse. ş i pe Friquet în spatele tră surii. Louvieres era mîndru ş i mulţ umit: se ră zbunase pe Mazarin. ba chiar era convins că . apă rîndu-l pe Broussel. iar pe reginăfoarte lini ş tită . b ă gîndu-l în sperieţ i pe Mazarin. Planchet se întorsese la pră vă lia lui. într-o tră surăimpună toare. pe care nu-l putea suferi. În acest timp. avînd ală turi pe Louvieres.. ş i contribuise mult la eliberarea tată lui s ă u din închisoare. atunci ce-a ajuns regalitatea? Anna atingea fă răsăse gîndeasc ăproblema cea mai arză toare. ceea ce sporea ş i mai mult neliniş tea lui Mazarin. cră patăde sus în jos. lipseau doi. pe care abia îl ţ inuse închis în casăîn timpul ră scoalei. Regina pă rea săurzeascăîn capul ei o mare hotă rîre. cădac ăi-aşcere acum reginei o companie. Ce conteazăBroussel?! E un nume.ameninţ aţ i! Ş i pentru Broussel?!.ş i nu un nume.ş i doar o noapte ca săridice baricadele la loc. regina ş i cardinalul la un loc. Mazarin se înş ela de astădată : Broussel era o problemă . Iscoadele cardinalului ş i ale reginei culegeau de pretutindeni noută ţ i supă ră toare. nici nu voise săaud ăde despă gubiri. poporul s-ar ridica pentru el. dacăar încerca mă car s ă -l aresteze. lasă . El o cunoş tea pe orgolioasa prinţ esăş i se temea grozav de hotă rîrile Annei de Austria.

totuş i avu un uriaş ră sunet. Se scurseserăş ase zile din cele zece cît îi ceruse lui Mordaunt săaş tepte. consilierii comunali colindau pe la prietenii lor ş i spuneau: — De ce nu l-am lua noi pe rege ş i nu l-am aş eza la Palatul primă riei? E o greş ealăsăl ă să m să -l creasc ădu ş manii noş tri. — Eh. — Ah! exclamăRochefort. nu s-a ispr ă vit? întrebăRochefort. L-am cam fă cut săaş tepte. la miezul nopţ ii. consilierii municipali. patrulele de negustori înarmaţ iş i cetele de cerş etori. dar Cromwell ş tie . — Eh! spunea Mazarin. învinuit cănutreş te faţ ăde sora sa o dragoste care trece peste marginile afecţ iunii fră ţ eş ti. — Oare pune la cale ceva? — Sper.tînă rul voia cu orice preţ s ătrag ăspada pentru una sau alta din tabere. Regina petrecuse noaptea sfă tuindu-se între patru ochi cu Prinţ ul. dar d'Artagnan vorbise în numele contelui de La Fère. Aceste mă rturisiri dezvă luiau sinistre planuri urzite de regină . Chiar în seara sosirii Prinţ ului. Peste noapte domni o surd ătulburare. Gondy se gîndi puţ in ş i spuse: — Lasă -l să -ş i urmeze calea. — Aş adar. Dar în seara zilei cînd avea loc aceastăconvorbire. se ră spîndi zvonul căPrinţ ul a sosit. Se duse la vicar să -l întrebe dac ăn-ar trebui s ă -i trimit ăveste prinţ ului s ăse opreascăîn drum. acesta intrase în camera ei de rugă ciune ş i plecase abia la cinci dimineaţ a. care-i dau tot sfaturi rele. sar hră ni cu principiile naţ ionale ş i-ar îndră gi poporul. de pildă . nu sîntem decît la început! — Ce văface săcredeţ i asta? — Cunosc inima reginei: nu se va da bă tută . domnul de Beaufort trebuie lă sat săvină . prinţ ul urma săsoseascăş i avea săgă seascăParisul liniş tit. Raoul fă cuse o vizitădoamnei de Chevreuse ş i apoi se înapoiase la oş tire. Cardinalul aş ternea pe hîrtie un ră spuns că tre Cromwell. că reia Prinţ ul. Era o ş tire foarte simpl ăş i foarte firească . Singur Rochefort socotea călucrurile s-au sfîr ş it destul de ră u: îi scrisese prinţ ului de Beaufort s ăvină . Se vorbea de unele indiscreţ ii ale doamnei de Longueville. dragul meu conte. — Spuneţ i-mi. a doua zi se vă zur ăiară ş i pelerinele cenuş ii ş i negre. Ave ţ i dreptate. burghezii mai r ă să riţ i. îi f ă cuse unele mă rturisiri. Raoul se împotrivise la început. regina se duse în cabinetul cardinalului. La ora cinci. Dacăar fi crescut sub privegherea vicarului. cardinalul se ş i deş teptase. Dacăea încă nu se culcase. ce ş ti ţ i? —Ş tiu ca i-a scris Prin ţ ului s ăse întoarcăde la o ş tire în cea mai mare grabă .

tremurînd ca nu cumva Anna de Austria să -i ceara săscoatădin punga lui. — Eş ti un mare politician. — Avem armată ? — Cinci sau ş ase mii de oameni. regina mea! spuse Mazarin. numai c ăeu vă d o singur ăpiedic ăîn cale. practic. întrucît. —Ş i cine este a treia persoană ? — Prinţ ul. —Ş tii căvor s ămi-l ia pe rege? glă sui regina. că ci am gă sit mijlocul să înă bu şhidra. Te vă d tare mîndră .bine ce-s revoluţ iile pentru ca sănu-mi treacăasta cu vederea. Săvedem despre ce e vorba. sădevin ăun fapt împlinit. — Vorbe goale. Tocmai recita cu plă cere începutul ră spunsului. cînd auzi un zgomot uş or la uş a ce comunica cu apartamentul reginei. Mîndrăş i fericită . — Nu. — Da. spuse Mazarin. Regina era într-un halat de casă . — Planul nu-i lipsit de mă re ţ ie. Giulio. neliniş tit. SingurăAnna de Austria putea săvinăpe uş a asta. a sosit. — Nu-l vor avea pe rege! —Ş i nici pe mine nu măvor spînzura! — Ascultă : vreau săli-l smulg pe fiul meu ş i pe mine îns ă mi. da! Ş i pe mine vor săm ăspînzure. Nimic nu e cu neputinţ ă . Ş i ascunse ceea ce scria. Avem bani? — Puţ ini. adeveri ea. f ă răsăş tie nimeni decît tu. — Teoretic. dupăcum mi s-a spus? — Aseară . eu ş i o a treia persoană . că ci avea în ochi stră lucirea pe care ţ i-o dăo bucurie lă untrică . ca ş i Diane de Poitiers ş i Ninon. precum ş i pe dumneata cu mine. . Anna de Austria pă stra privilegiul de a ră mîne mereu frumoasă : numai căîn acea dimineaţ ăera mai frumoasă ca de obicei. — Sprijinăacest plan? — E sfatul lui. Cardinalul se ridicăş i se duse să deschidă . doamnă ? întrebăMazarin. — Care? — Neputinţ a de a-l aduce la îndeplinire. —Ş i Parisul? — Îl înfometeazăş i-l sileş te săse predea fă r ăcondiţ ii. care o prindea bine încă . care va schimba faţ a lucrurilor de la o zi la alta. Vreau ca acest eveniment. — Din nenorocire. — Aş adar. —Ş i l-ai vă zut? — Abia m-am despă rţ it de el. strecurînd scrisoarea începutăsub filele de hîrtie albă . — Ce e.

Pregă teş te-te de plecare! — Eu.ş i eu la fel: ne-ar fi urît mai puţ in pe amîndoi! — Totuş i. po ţ i săinsulţ i bă rbaţ ii dupăplac. Oh.. îl detest! — Foarte frumos. crîncen. — Eu am să -l gă sesc. eş ti de acord cu mine? — Da. r ă zboi civil.—Avem curaj? — Berechet. — Măucizi cu frica asta a ta. —Ş tii căasta înseamnără zboi. îi luămîna ş i o conduse pe reginăla fereastră : — Priveş te! . frumoasa mea regină . da. frumos! murmurăMazarin. Ma învinuie ş ti cămi-e frică : nu mi-e atît de fricăcum îţ i este ţ ie. sigurăcăn-ai săfii pedepsită . — E cu putinţ ă . nu-i obiceiul meu. mai puţ in ca altădată . dar nu vă d mijlocul de a ajunge aici. unul. la mare anaghie! — Noi sîntem în Franţ aş i eu sînt spaniol ă ! — Cu atît mai ră u. tu nu e ş ti decît o femeie ş i. — Anna. Vorbeş ti de fugă ! Mazarin ridicădin umeri. eu înfrunt furtuna. — În sfirş it.. înţ elegi. ră zboi! zise Anna de Austria. vei pleca ş i tu? — Am sa încerc. — Atunci e uş or. dacăeu plec. Carol I. se aflăla ananghie. sînt întotdeauna gata de plecare. Vei fi decapitată . ş i tu măînvinuie ş ti cămi-e fric ă ! S ăai în mine o pildă : cu mai puţ in zgomot izbute ş ti mai mult. Atîta doar cănu plec niciodată . asediat. distrug ă tor.ş i-ar fi pă cat! — Rîzi! — Nu rîd deloc. ori a mea? Pe cine vor săspînzure? Pe tine. neiertă tor! — Oh. vreau săprefac acest oraşîn cenuş ă . Vreau săsting focul în sînge. Anna. da. deş teptîndu-se într-o dimineaţ ăfă r ăregin ăş i fă r ărege. per Baccho. înfometat. Împotriva cui se strigă ? împotriva ta. ori pe mine? Ei bine. probabil. Da. nemaiavînd nici o altăresurs ădecît acest Parlament stupid ş i pe slă bă nogul de vicar cu picioarele lui strîmbe! — Frumos. iată -te ş i însetatăde sînge! Ia seama. acest odios Paris. Înţ eleg efectul. nu sîntem pe vremea lui Malatesta ş i a lui Castruccio Castracani.ţ i-o spun eu. Giulio? Parisul. Strigi prea tare ş i nu ajungi la nimic. rosti el. Giulio! Oare de ce anume te temi? — De multe lucruri. cu condiţ ia ca lucrul săfie cu putinţ ă . încercuit. cu atît mai ră u! Aşfi preferat săfii franţ uzoaic ă . deoarece eu nu fug. ş i acum. dar o înfrunt. — Care? Chipul batjocoritor al lui Mazarin se posomorî. E primejdios săporne ş ti r ă zboi împotriva unui întreg popor: uită -te la fratele tă u. ca femeie. Vreau o pildă înspă imîntă toare care săpă streze pururi vie crima ş i pedeapsa! Parisul! Îl ură sc. nu ca un lă ud ă ros.

— Ce vezi de la aceastăfereastr ă ?Ă ş tia. ca pe vremea Ligii. se ridicăstrigînd: — Sînt salvată ! Oh. dacănu măînş el. Ţ ineau spada sub că patîi. d'Artagnan dormea în camera lui Porthos. cunosc un om care va ş ti săne scoat ădin Paris. regele l-a fă cut pe Vitry mare ş al al Fran ţ ei pentru un asasinat. încît ţ i-aşspune ş i eu ceea ce acel cumsecade La Ramée îmi spunea despre domnul de Beaufort: dacănu eş ti pasă re sau ş oarece. am uitat două zeci de ani de acest om. Porthos visa cău ş a tr ă surii lui nu-i destul de mare pentru blazonul pe care poruncise s ă -l zugră veascăacolo. La orice fereastrăte-aşduce. care m-a salvat! Ş i. care p ă zesc porţ ile palatului. înarmaţ i cu halebarde. un om pe care multăvreme l-am dat uit ă rii. ră suflă torile pivni ţ elor sînt p ă zite. în mizerie. din care ar fi trebuit săfac un mare ş al al Franţ ei! Soacră -mea a risipit aurul. Era un obicei pe care cei doi prieteni îl luaserăde cînd cu tulbură rile. ş i eu l-am lă sat în uitare. Ajunsăîn apartamentul ei. Deodată . galben. De un ceas caut s ă -ţ i dovedesc asta. acoperăcerul. care aducea o scrisoare pentru d'Artagnan. începu să scrie. Ş i Mazarin îş i reluăliniş tit scrisoarea începutăş i neterminată . cu că ş ti pe cap. Anna. — Socoţ i s-o faci în acelaş i chip? — Atunci sînt prizonieră ? — Drace! exclamăMazarin. — Din partea cui? întrebăd'Artagnan. n-o săieş i de aici. regina se lă săîntr-un fotoliu ş i izbucni în plîns. D'Artagnan dormea încăş i visa c ăun nor mare. pistoalele. Ş i. ieş i din încă pere. ş i care scruteazăfereastra de unde tu te ui ţ i la ei. da. alergînd la o mă suţ ăpe care se aflau hîrtie ş i cerneală . încît au săte ză reascădacăridici mai mult perdeaua. pe acest nobil d'Artagnan. VIII ÎNTREVEDEREA În dimineaţ a aceea. Acum. cu muschete în mîini. ai vedea acelaş i lucru: porţ ile sînt pă zite. cănorul acesta revarsăo ploaie de aur ş i căel st ăcu pă lă ria întinsăsub un jgheab. deş i pă trunsăde bucurie. fulgeratăde un gînd.— Ei bine? fă cu regina. orbităde îndă ră tnicia ei. iar pe o mă su ţ ă . visă toare. tremurînd de mînie ş i ro ş ie de umilinţ ă . care a dus-o la pierzanie. sînt burghezi cu că mă ş i de zale. murmură : — Nerecunoscă toare ce sînt. la îndemînă . da. vino la cealalt ă fereastră : ce vezi? Oameni din popor. trîntind uş a cu putere în urma ei. . demnită ţ ile ş i aten ţ iile pentru Concini. Furădeş teptaţ i la ora ş apte de că tre un valet fă rălivrea. —Ş i totuş i el a izbutit. Mazarin nici mă car nu întoarse capul.

Nu mi se pare nimic neobiş nuit. luăscrisoarea ş i citi cu tremur în glas: „Regina vrea sşvorbeascşdomnului d'Artagnan. cineva ciocă ni pentru a doua oarăla u ş ă . să ri din pat ş i citi scrisoarea pe neră suflate. eu sînt gascon. amintirea mea săse ridice iară ş i la suprafaţ ă . Dacăsînt chemat. Gîndeş te-te puţ in ce tulburare a trebuit săcuprindăsufletul reginei. îl anunţ ăd'Artagnan. veş nic preocupat de supă rarea pe care mă rirea lui viitoare ar putea-o pricinui altora. de îndatăce închise uş a. întinzîndu-i scrisoarea. — Ei bine! zise Porthos. continu ăd'Artagnan. ridicîndu-se în capul oaselor. cardinalul. fă răsăîndră zneascăsăîntrebe ceva. Eminen ţ a-Sa îmi d ă întîlnire peste jumă tate de ceas. Ş i d'Artagnan se îmbră c ăîntr-o clipit ă . — Ascute-ţ i spada. — Nu crezi căte cautăamîndoi pentru acelaş i lucru? — Mai mult decît atît. — Intră ! spuse d'Artagnan. Ce-ndrugă ă sta? D'Artagnan îl rugăpe valet sătreacăîntr-o înc ă pere al ă turat ăş i. ş i dupăcardinal. dăovă z la cai ş i te asigur căpînămîine se vor petrece lucruri noi. ră spunse d'Artagnan. — Prietene Porthos. care nu se dă duse jos din aş ternut. încuviinţ ăPorthos.— Din partea reginei. În vreme ce Porthos. încarcă -ţ i pistoalele. — Hait! exclamăPorthos. dupăregină . sînt convins. — Uite căse-ncurcătreaba! morm ă i Porthos. De unde să -ncepi? — Asta picăde minune! exclamăd'Artagnan. n-ai teamă . . — Dacăe vreo curs ăla mijloc. ră spunse valetul. — Ba mie mi se pare ceva cu totul neobiş nuit. Porthos întinse mîna. înseamnăcălucrurile s-au încurcat ră u. îi încheia mantaua. Ş i mucles! — Ah! Nu-i oare vreo cursăca săscape de noi? vorbi Porthos. — Bine! — Prietene. după două zeci de ani. Un alt valet trecu pragul încă perii. rosti d'Artagnan. baroane. citeş te ş i judecă . o miros eu. — Ai dreptate. — Haide-haide. d'Artagnan. întorcîndu-se spre valet. Valetul se înclinăş i ie ş i. eu. — Noroc cănu l-a vă zut pe celă lalt! continuăd'Artagnan. DacăMazarin este italian. D'Artagnan întoarse ochii spre Porthos. — Din partea Eminenţ ei-Sale Cardinalul Mazarin. zise el. în timp ce Porthos se zgîia la el. care sş -l urmeze pe aducş torul acestor rînduri". pentru ca. a sunat goarna! Gîndeş te-te căregina te aş teaptă . Spune Eminenţ ei-Sale căîntr-o jum ă tate de ceas voi fi la ordinele sale.

domnule. la rîndul dumitale. — Tot ce-mi spui despre cei ce m ăînconjoară . — Dumneata eş ti. de sfetnici atît de înţ elep ţ i. O anumitătulburare.D'Artagnan îl chemăpe valetul Annei de Austria. înconjuratăde slujitori atît de devotaţ i. este poate adevă rat. deschise o portiţ ăa gr ă dinii ce dă dea în strada Richelieu. apucînd spre stînga. doamnă . ea i-a pă strat un loc în adîncul inimii sale? — Nu. nu mai avea acea încredere în sine a tinereţ ii. domnule d'Artagnan. ră spunse d'Artagnan. — Iată -mă . Regina. Haide. Atîta abnegaţ ie ş i atîta uitare de sine din partea gentilomului gascon o uimiserăde multe ori ş i ea se l ă săcopleş ităde generozitate. cu care se pricepea săvorbeascăatunci cînd voia – nu ş tii căregina a avut odinioarănevoie de un tînă r cavaler curajos ş i devotat. continuăAnna de Austria. oprindu-ş i privirea plinăde o afectuoasămelancolie asupra ofiţ erului. — Cum?! exclamăd'Artagnan. — Dar nu ş tii. dupăa că rei formă . — Cu atît mai ră u. Cu atît mai ră u. Un zgomot u ş or tulburăliniş tea încă perii. ai face astă zi pentru mine ceea ce a fă cut odinioarăpentru reginăacel gentilom pe care nu-l cuno ş ti? . apoi ajunse la o scarădosnica ş i d'Artagnan fu introdus în camera de rugă ciune a reginei. D'Artagnan tresă ri ş i vă zu draperia datăîn lă turi de o mîn ăalbă . Odinioarăar fi întîmpinat-o pe Anna de Austria ca un tînă r care salutăo femeie. te recunosc! Priveş te-mă . prietene. doamnă . nu ş tiu. de care nici el singur nu putea să -ş i dea seama. El ş tia acum ce înseamnănobleţ ea prinţ ilor ş i mă reţ ia regilor ş i se obiş nuise s ăaş eze viaţ a sa neînsemnatăîn urma acelora încununate de gloria soartei ş ia naş terii. iar încercă rile vieţ ii îl învă ţ aserăs ă cîntă reascătoatăgravitatea întîmplă rilor din trecut. rosti Anna de Austria. căa g ă sit acest cavaler ş i. cel puţ in pentru regină . de oameni atît de mari. cu acel accent cuceritor. albeaţ ăş i frumuseţ e recunoscu acea regeascămîna pe care i se îng ă duise într-o zi săo să rute. Regina intră . cu toate căel ar fi putut s ăcread ăc ăl-a dat uită rii. că ci regina are nevoie astă zi de acelaş i curaj ş i aceiaş i devotament. Dumneata eş ti. zise muş chetarul. dar slujeş te-măş i pe mine ş i ma voi îngriji de soarta dumitale. Condu-mă ! Valetul îl duse prin strada Petit-Champs ş i. Astă zi era altceva: venea la ea ca un soldat umil la un ilustru comandant. Dar eu nu mai am încredere decît în dumneata. eu sînt regina: mărecuno ş ti? — Nu. spuse el. spuse ea. Ş tiu căeş ti în slujba cardinalului. domnule d'Artagnan. regina g ă seş te de cuviinţ ăsă -ş i arunce ochii asupra unui umil soldat? Anna pricepu aceastămustrare ascuns ăş i fu mai degrabătulburat ă decît enervată . fă cea săzvîcneascăinima locotenentului. mul ţ umit ă meritelor sau poziţ iei lor.

dar nu pomeni nimă nui despre aceast ăîntîlnire. dar trebuie săspun monseniorului căse înş al ă . — Bine. spuse regina. Bă găde seamăcă Mazarin avea înainte. pe cavalerul despre care maiestatea-voastrămi-a fă cut cinstea să -mi vorbească . monseniore. pe masă . zise: — Poate îţ i place tihna? — Nu ş tiu. cum se scursese o jumă tate de ceas. privindu-l ţ intă . — Regina nu mai are nimic să -mi poruncească ? întrebăel. — Ai prieteni? — Aveam trei: doi au plecat din Paris ş i nu ş tiu unde s-au dus. aruncăo privire în jur. Poţ i săte retragi pînă -n momentul de care am vorbit. încît nu se putea vedea cui era adresată . dar ş tiu. ră spunse cu neruş inare gasconul. e nu! Regina. Bernouin îl introduse în cabinet. ră spunse. D'Artagnan salutăş i plecă . — Ce trebuie săfac. cred. Era unul din vicleş ugurile gasconului de a-ş i ascunde cîteodatăadînca-i subtilitate sub aparenţ a unei brutalită ţ i loiale. doamnă . dar e unul dintre cei care cunosc. — Eu. stră bă tu coridorul ş i bă tu la uş a cardinalului. — Îmi pare foarte ră u. — Nu. Numai că stă tea cu faţ a scris ăîn jos. monseniore?! Cine v-a spus? — Nimeni. spuse d'Artagnan. — Drace! mormă i el cînd ajunse la uş ă . vă zînd atitudinea prev ă ză toare a muş chetarului. — Asta fiindcăam intrat pe scara cea dosnică . Dumneata ş i prietenul dumitale preţ uiţ i cît o armată . — Sînt la ordinele dumneavoastră . spuse d'Artagnan. fiindcănu m-am odihnit niciodată . — Vii de la regin ă ? întrebăMazarin. Ş i. Regina cugetăo clipăş i. — Nu. doamnă ? — Înapoiază -te aici după -amiazăla cinci ş i am să -ţ i spun. o scrisoare cu sigiliul pus. doamnă . deş i miratăde acest fel de a vorbi cu care curtenii nu o obiş nuiseră . Mi-a ră mas doar unul. domnule. — Jură -mi pe Crist! — Doamnă . ţ inîndu-ş i cu tă rie fă gă duiala pe care tocmai o fă cuse Annei de Austria. Apoi. socoti căe un semn bun pentru zelul lui d'Artagnan în îndeplinirea planului ei. eu nu mi-am că lcat niciodatăcuvîntul. Se pare căe mare nevoie de mine aici. Cînd spun nu.— Voi face tot ce va porunci maiestatea-voastră . — Eu însumi am deschis uş a de la anticamerăş i te-am vă zut venind din capă tul coridorului. dupăobiceiul să u. — Cum aş a? .

" — Vezi bine. monseniore! La cel . Uite o scrisoare pe care e vorba săo duci la destinaţ ie. — Te reţ ine ceva la Paris? — Nimic nu măpoate reţ ine la Paris decît o porunc ăde sus. D'Artagnan se înclină . Se duse ş i se aş ezăla masa de lucru. măduc. S-o fi gîndind sămătrimităla Bastilia? Încetiş or. monseniore? Dar nu are nici o adresă ! Într-adevă r. pentru o clipă . ş i va trebui să -l desfac pe primul numai dupăce ajung într-un anumit loc. S ă -l iei cu dumneata! „Drace! îş i zise d'Artagnan. Mazarin se întoarse palid ş i vă dit preocupat. pe domnul du Vallon. — Ce înseamnăasta? întrebăMazarin. oare-i supă rat pe mine? Cugetă . ai fost la regină ! zise Mazarin. — La destinaţ ie. ş i plec îndată . pe parte opus ăa peceţ ii nu scria nimic.— Habar n-am. — Adică . aş a cum fă cuse ş i cu scrisoarea. de vreme ce nu vrei să -mi spui nimic despre ale dumitale. care îmi place mult. — Îţ i plac că lă toriile? întreb ăcardinalul. — Săcutez a repeta Eminenţ ei-Voastre rug ă mintea mea? — Bine. — Bine. renunţ ăsă -l mai iscodeasc ăpe gascon. Mazarin ş tia c ănu era u ş or să -l faci pe d'Artagnan s ăspunăceea ce voia săascundă . Ş tie c-am auzit convorbirea de ieri ş i vrea săne îndepă rteze din Paris. rosti cardinalul. „Eh! îş i zise gasconul. urm ăMazarin. e un plic dublu. — Straş nic! Ţ ine scrisoarea ş i pleacă ! ai un prieten. Aş teaptă -măaici! Mazarin se uităatent dacănu a uitat vreo cheie în încuietorile de la scrin ş i plecă . — Săvorbim de treburile mele. aş a că . Trecurăzece minute în care toatăstră dania lui d'Artagnan de a citi prin primul plic ceea ce era scris pe cel de-al doilea se dovedi zadarnică . o fi vreo neînţ elegere la mijloc. D'Artagnan îl scruta cu privirea. monseniore. Numai căaşdori un lucru. — Înţ eleg. — Mi-am petrecut via ţ a tot pe drumuri.. — Care? Spune! — Ca Eminenţ a-Voastrăs ăse ducăla regină . Pare supă rat." — Stai pe gînduri? întrebăMazarin. dar chipul cardinalului era aproape la fel de nepă să toare ca ş i plicul. — Nu. — Cînd anume? — Chiar acum.. — De ce? — Să -i spune ţ i numai atît: „L-am trimis pe d'Artagnan undeva ş i i-am cerut săplece numaidecît. — Am avut cinstea săspun Eminen ţ ei-Voastre căpoate săfie o neînţ elegere la mijloc.

IX FUGA În ciuda semnelor de tulburare pe care le dă dea oraş ul. urmăel. vă zuse pe datătoate foloasele pe care putea săle tragăde pe urma unei atari situaţ ii. prin urmare. Palatul Regal înfă ţ iş ao priveliş te dintre cele mai îmbucură toare. — Peste douăceasuri. te strîng de gît ş i trec de partea Frondei. dar el săaş tepte în anticameră . Mazarin nici gînd sădea o asemenea poruncă . — Dă -mi înapoi scrisoarea. Vreau săvorbesc cu dumneata între patru ochi. Emoţ ia ei era o ră mă ş iţ ăa agitaţ iei prin care trecuse ş i că reia trebuia să -i lase ră gazul săse liniş teasc ă . amîndoi măcheam ăla aceeaş i oră . cu închipuirea-i veş nic înfierbîntată . monseniore. — Ah! fă cu d'Artagnan. la sosirea lui d'Artagnan. Ah. amîndoi la Palatul Regal: ghicesc ce e la mijloc. De altfel. Bă nuiam eu. M-ar purta în triumf ca pe Broussel. Înapoiază -te peste vreo douăceasuri. începu să l ia cu biniş orul. zise el." — Înapoiază -te deci la ora cinci ş i adu-mi-l ş i pe scumpul du Vallon. îl liniş ti Mazarin. D'Artagnan se înclină . vom fi. am o întîlnire de la care nu pot să lipsesc. „Bun! cugetăd'Artagnan.dintîi cuvînt pe care-l spui. iatăo tain ăpentru care domnul de Gondy ar plă ti o suta de mii de livre!" — Te gîndeş ti! fă cu Mazarin. E vorba de acelaş i lucru. m ăîntreb dac ătrebuie săfim înarma ţ i sau nu. nici nu era de mirare: regina dă duse poporului pe Broussel ş i pe Blancmesnil. — Aşavea nevoie de dumneata astă -seară . plecăş i alergăsărepete prietenului să u fă gă duielile m ă gulitoare ale lui Mazarin. monseniore.Ş i pe cînd se înclina. de vreme ce poporul nu mai avea nimic de cerut. te rog! D'Artagnan se supuse ş i Mazarin se încredinţ ăcăpecetea era neatinsă . spuse Mazarin. regina nu trebuia săse teamăde nimic. D'Artagnan salută . — Înarmaţ i pînă -n dinţ i. că tre ora cinci după -amiază . — Pă i. Dimpotrivă . Încănu poţ i pleca. dragădomnule d'Artagnan. Grozav ar mai fi!" Gasconul. îş i zise: „Amîndoi au să mi dea aceeaş i poruncă . nelini ş tit. ceea ce dă du lui Porthos o veselie de necrezut. — Ai dreptate. la fel cum dupăfurtună . — Nu-ţ i face griji în privin ţ a asta. iar Athos m-ar proclama un Brutus francez. — Bine.

— Pricepi. Am să -ţ i dau cea mai mare dovadăde încredere pe care un ministru poate s-o acorde unui ofiţ er. D'Artagnan se afla la post ş i-l a ş tepta în anticameră . Ş i se opri. — Prin urmare. sub pretextul întoarcerii înving ă torului de la Lens. Ş i pentru ce-aşavea? — Vă d c ăridici din umeri. începu ministrul. — Regina a hotă rît s ăfacăîmpreunăcu regele o micăplimbare pînă la Saint-Germain. monseniore? fă cu d'Artagnan. monseniore. — La ce m-o fi pus săjur c ănu spun la nimeni de întîinire! murmură d'Artagnan. Oh. dragădomnu' d'Artagnan? întrebăMazarin cu neliniş te. — Dragădomnu' d'Artagnan. — Eu. continuăd'Artagnan. a ş tept poruncile dumneavoastră . Asta înseamnăcăregina vrea să pă ră seascăParisul. — Bun. drag ăprietene. prinţ ese ş i tr ă surile umpleau curţ ile încăde la amiaz ă . Bucuria ră zbună rii îi stră lucea în ochi ş i-i flutura pe buze. Mazarin se fă cu nevă zut. cămonseniorul o face fă răvreun gînd ascuns ş i măsocoteş te vrednic de asta. — E un fel al meu de a vorbi cu mine însumi. femeile! Chiar regine. niciodatănu fusese vă zut ăatît de voioasă . monseniore. vămă rturisesc. A ş a căspuneţ i-mi iute despre ce e vorba. a ş tept. — Cel mai vrednic dintre toţ i. — Ah! murmurăd'Artagnan. Avusese loc un mare ospă ţ . îl apucăde mîna ş i-l duse în cabinetul să u. Cardinalul apă ru surîză tor. Dupămasa de sear ăurma săse joace că rţ i la regină . o toanăfemeiască . de vreme ce tocmai dumitale măadresez. — Pentru asta te-a chemat de diminea ţ ăş iţ i-a spus săte înapoiezi la ora cinci. D'Artagnan se înclină . Deci la dumneata m-am gîndit ca să -i însoţ eş ti pe rege ş i pe reginăpînăla Saint-Germain. pricep foarte bine. nu eş ti împotrivă ? — Nu sînt nici pentru. — Scumpe domnu' d'Artagnan. Anna de Austria era în acea zi fermecă toare prin gra ţ ie ş i spirit. reluăMazarin. . — Ei bine. spuse el. monseniore.e nevoie uneori de cîteva zile pînăse potole ş te marea. „Mare vulpoi!" îş i zise d'Artagnan în sinea lui. În clipa cînd lumea se ridica de la masă . — Nă dă jduiesc. nici împotrivă . aş ezîndu-se. că aş tept de multăvreme un asemenea prilej. — Ai ceva de zis despre aceastămicăplimbare. tot femei ră mîn. Fuseserăpoftiţ i prinţ i. — Fiţ i mai lă murit. — Da. rosti d'Artagnan. monseniore. astă -searăvei avea în mîinile dumitale salvarea statului.

— Crezi căe cu putinţ ă ? — Orice e cu putinţ ă . ş i simt întreaga ră spundere a unei asemenea însă rcină ri. — Chiar dacămătravestesc? întrebăMazarin. — Sînt destui oameni înarmaţ i pe stră zi. —Ş i totuş i prime ş ti? — Fă r ăîndoială . — Ah! ră suflăMazarin. monseniore. pe care se gă sea un costum de cavaler. continuăd'Artagnan. într-o fran ţ uzeasc ăfă r ăde cusur. uş urat. privindu-l ţ intă . monseniore. dragul meu! zise Mazarin. cenuş iu ş i roş u ca granatul. dar. monseniore? — Dacăvreau ş i eu săplec? — Asta o săfie mai greu. Am pierdut ş ase mii de angevini în Sicilia fiindcă vorbeau stricat italieneş te. — Am să -mi dau toatăsilinţ a. b ă gînd de seamănep ă sarea ofiţ erului. Salvarea statului. — În franţ uzeş te. — Ce anume? — Săstriga ţ i: „Jos cu Mazarin"! — Voi striga. — Cum aş a? — Eminenţ a-Voastrăpoate săfie recunoscută . — Pe viaţ a dumitale? — Pe viaţ a mea! — Eş ti un erou. —Ş i ce-ai săfaci în acest caz? — Am sătrec printre cei care măvor ataca. luaţ i seama. — Dar va trebui săfaceţ i ceea ce Eminenţ a-Voastrăzicea deună zi că ar fi fă cut în locul nostru. — Veţ i fi atacaţ i pe drum? — Tot ce se poate. Ş i ridicăo mantie aruncatăpeste un fotoliu. —Ş i dacănu treci? — Atunci. — Cum adicădumneavoastră . cu atît mai ră u pentru ei. stăîn mîinile dumitale. împodobit cu ceaprazuri de argint. aş a cum îţ i spuneam. — Dar eu? glă sui Mazarin dupăun moment de tă cere.— Vezi prea bine. uitîndu-se plin de admiraţ ie la muş chetar. Sînteţ i . Luaţ i seama căfrancezii s ănu se r ă zbune pe dumneavoastrăpentru Vecerniile siciliene. — Da. la accent. — DacăEminen ţ a-Voastrăse traveste ş te. continuăMazarin. voi trece peste ei! —Ş i-i vei duce pe rege ş i pe regin ănev ă tă ma ţ i la Saint-Germain? — Da. D'Artagnan zîmbi. e mai uş or.

unui l-ar fi fă cut pe celă lalt săsă vîrş ească lucruri mari. cu un suspin adînc. — Vreau deci să -i împiedic săfie nerecunoscă tori faţ ăde mine. monseniore. încuviinţ ăd'Artagnan. zise Mazarin. Mazarin simţ i că -l trec fiorii. ră spunse muş chetarul. — Ar fi o treabăstraş nicăpentru un tră dă tor. nu-i a ş a. aruncînd fă răs ăvrea o privire asupra diamantului reginei. care începea săînţ eleag ă . Ace ş ti doi oameni se asemă nau într-o privinţ ă . astfel ca sănu-i scape nici cea mai micătres ă rire de pe chipul ofiţ erului. s ănu-l duci în ispită pe aproapele tă u. pe care Mazarin îl avea pe deget. reluîndu-ş i aerul grav. Mazarin îl v ă zu zîmbind ş i se folosi de acest moment. prin ş iretenie. rosti el cu vioiciune. spuse Mazarin cu surîsul fin. în urma reginei? — Nu. Cum însămie nu-mi aparţ ine viaţ a dumitale. apoi. monseniore! spuse d'Artagnan. murmurăMazarin. am planurile mele. Ei mi-o cer ş i eu n-am nimic împotriv ă . zise Mazarin. — Asta aş a e. Viaţ a mea le aparţ ine. trebuie săţ i-o cumpă r. le-o datorez. monseniore. Dovadăc ăpe dumneata te-am ales ca sămăînsoţ eş ti. Totul ar putea fi pus pe seama unui atac. curtea odat ăsalvată . — Atunci. nu? Ş i. scumpe domnu' d'Artagnan? — Grea însă rcinare. continua cardinalul. Plecînd cu regina. — Nu plecaţ i odatăcu regina? — Nu.sigur cănimeni nu cunoaş te planul reginei? Mazarin r ă mase pe gînduri. — Tocmai de aceea vreau săplec înaintea lor. se poate sămădea uită rii: cei mari nu ş tiu ce e recunoş tinţ a. — Regele ş i regina sînt regele meu ş i regina mea. creş te primejdia ce măpîndeş te pe mine. privindu-l cu aten ţ ie. zise d'Artagnan. dar cugetăc ăun om care ar avea de gînd sătră deze nu te-ar preveni dinainte. — Înţ eleg. D'Artagnan zîmbi. repetăMazarin. — Asta-i dragoste creş tinească . Dacăî ţ i cer acest serviciu. — Din pricina asta nici nu măîncred în oricine. sporesc primejdia ce o pîndeş te. — Dar n-ai spus nimic din toate astea cînd a fost vorba de rege ş i de regină ! rosti Mazarin. D'Artagnan zîmbi: el înţ elegea foarte bine aceast ăş iretenie italienească . Mazarin îi urmă ri privirea ş i suci încetiş or în ă untru piatra inelului. — Da. Dacăsar fi asemă nat ş i prin curaj. ceea ce mi-aţ i propus adineauri. o fac cu gîndul de . întoarse încetiş or piatra inelului afar ă . — Aha! zise d'Artagnan. — Aş a e. plecînd dupăregin ă . — Ai săîncepi prin a măscoate întîi pe mine din Paris.

cît despre asta. scoţ înd inelul din deget. monseniore. — La ce oră ? — La zece. î ş i puse inelul în deget cu o plă cere de nedescris. —Ş i regina cînd pleacă ? — La miezul nopţ ii. vălas undeva. Săvorbim acum despre micile dumneavoastrătreburi. întorcînd spatele. — Atunci se poate: văscot din ora şîntîi pe dumneavoastră . cercetăpiatra săse încredinţ eze dacăera într-adevă r aceeaş iş i. — Totuş i. ia cî ţ i oameni vrei pentru escortă . — Atunci. zise d'Artagnan. ţ i-l dă ruiesc din toatăinima. Vreţ i săpleca ţ i înaintea tuturor? — Da. — Hm! mormă i Mazarin. îl primesc aş a cum mi se dă . „În sfirş it!" îş i zise d'Artagnan în sinea lui. D'Artagnan clă tinădin cap. spuse Mazarin. — Eh! ş opti Mazarin. Dar n-are a face. — Monseniorul se gîndeş te numai? întrebăd'Artagnan. — Da. — Poftim. —Ţ ineam mult la el. te rog din suflet! D'Artagnan nu-i dă du prilejul săse osteneascăstă ruind. — Domnu' d'Artagnan. vei fi aici la nouăş i jumă tate. — Trebuie să -mi daţ i mînăliberă . luăinelul. Ia-l. aruncînd o ultimăprivire asupra inelului. — Ei bine. fie. Mi se pare căpleacăcu diamantul! Ş i-l chema înapoi. adă ugăMazarin. dulceag. ţ in la asta. monseniore. e drept deci să se întoarcăiară ş i la dumneata. dup ăce se convinse de limpezimea stră lucirii diamantului. — Deci. . Mazarin îş i muş căbuzele. voi face totul cît se poate mai bine. pentru dumneavoastră . — Monseniore? — Îţ i iei toat ără spunderea? — Nu-mi iau nici o ră spundere. măîncred în dumneata. dincolo de barieră . m ă rturisi Mazarin. spuse d'Artagnan. — Mi se pare totuş i mijlocul cel mai sigur. dragădomnu' d'Artagnan! murmurăel. monseniore.ş i măîntorc s-o iau pe regină . dar nu pentru regină . — Minunat! Dar cum măscoţ i din Paris? — Oh. —Ş i trebuie săl ă saţ i în seama mea întreaga acţ iune. — Sau că utaţ i pe altcineva. —Ş i eu. Uite un diamant care a fost al dumitale cîndva. cum vom face? întrebăel.a fi recunoscă tor. — Cît se poate mai bine? — Da. scumpe domnu' d'Artagnan. lă saţ i pe mine! — Îţ i dau puteri depline.

Te voi conduce. — Primeş ti misiunea pe care ţ i-o încredinţ ez? — Cu recunoş tinţ ă . — Atunci ră mînem înţ eleş i.—Ş i voi gă si pe Eminenţ a-Voastrăgata de plecare. Săfii aici la miezul nopţ ii. — Bine. Nu înţ eleg ce vrea săspună . D'Artagnan r ă mase neclintit în dorinţ a lui. —Ţ ii săo vezi? — È absolut necesar. —Ş tii despre ce e vorba? — Da. — E cel mai bun lucru. dar îţ i jur c ănu voi uita acest al doilea serviciu ce-mi faci. Acum. — Dumneata eş ti. cunosc prea bine dezinteresul dumitale ca să -ţ i vorbesc de recunoş tinţ a mea în aceastăclipă . — Domnule d'Artagnan. Gă tităastfel. pă rea abia de treizeci ş i cinci de ani ş i era frumoasă . monseniore. zise regina. Ş i d'Artagnan se înclină . credeţ i-mă . regina se ară t ăîn ţ inutăde mare gală . — Gata. cum sînt gentilom. — Poţ i săpleci. doamnă . — Poate căa uitat ceva. adă ugăregina. — Haide. cu cel mai fermec ă tor surîs. aş a cum l-am uitat pe primul! — Maiestatea-voastrăe liberăsă -ş i aminteascăsau s ăuite. monseniore. fă r ăîndoială . spuse ea cu un surîs plin de graţ ie. monseniore. Î ţ i mul ţ umesc căai stă ruit sămăvezi. spuse Mazarin. — Vino! îl pofti Mazarin. dar nici un cuvînt despre convorbirea noastră ! — Ceea ce am vorbit împreunăne priveş te numai pe noi. D'Artagnan nu aş teptămult. monseniorul vrea sămăajute s-o vă d pe regină ? — La ce bun? — Aşdori săprimesc poruncile ce are să -mi dea chiar din gura maiestă ţ ii-sale. Îi fă cu un semn de bun ră mas cu mîna ş i d'Artagnan se retrase. Du-te ş i înapoiază -te la miezul nop ţ ii. — Voi fi aici. îl încredinţ ăd'Artagnan. Spun da sau nu ş i. — Juri săfii mut? — Eu nu jur niciodată . dar ţ ineam săprimesc poruncile chiar din gura maiestă ţ ii-voastre. rosti d'Artagnan. Mazarin ş ovă i o clipă . În . — Văcer iertare. — Sămergem. domnule d'Artagnan. monseniore. La vreo cinci minute. vă d c ătrebuie săam deplinăîncredere în dumneata. Îl introduse pe d'Artagnan în camera de rugă ciune a reginei ş i îi spuse săaş tepte. — M-a însă rcinat săţ i le dau eu. îmi respect cuvîntul.

oftînd din adîncul ră runchilor. D'Artagnan îl urmă . veş mînt ce-l prindea de minune ş i pe care. Mazarin îl purta cu eleganţ ă . —Ş i pe Bernouin nu-l iau cu mine? — N-avem loc pentru el. Mazarin nu aş teptăsăi se spun ăde douăori ş i se aruncăîn tră sură . — Fă r ăalt ăescort ădecît dumneavoastrăamîndoi? — Oare nu-i destul? Unul dintre noi doi ar fi de ajuns. Mazarin ascultăsăvad ădacănu-l tră dez. c-ar fi trebuit săvăinspir încredere. — Lă saţ i-măpe mine. Mousqueton închise portiera ş i se cocoţ ăla spate. Mousqueton stă tea lîngăportieră . — Deci cu tră sura lui plecă m? — Da. Stră bă turăcurţ ile Palatului Regal. încuviinţ ăMazarin. dupăcum am mai spus. — Scumpe domnule d'Artagnan. — Fie. monseniore. unde se mai aflau înc ăvreo câteva tră suri ale mesenilor întîrziaţ i. mai e timp săvără zgîndiţ i. Întradevă r. murmurăel. — Nu. paiaţ a asta nu merităsăfie slujităde un om cinstit. Mazarin îi dă du cheia ş i muş chetarul. monseniore! zise d'Artagnan. — Eu credeam. dup ăEminen ţ a-Voastră . zise d'Artagnan. . monseniore. Numai c ăera foarte palid ş i tremura niţ eluş . se împotrivi Mazarin. Eminenţ a-Voastr ăe liber ăs ăfac ăaş a cum doreş te. Săplecă m! Coborîrăamîndoi pe scara cea tainică . dar mîna îi tremura îngrozitor. C ă utase în fel ş i chip sănu plece. nu. ză u aş a! spuse Mazarin. dupăce deschise poarta. — Singur? întrebăel. Îl gă si pe cardinal îmbră cat în costum de cavaler. va veni mai tîrziu. ajunserăîn gră dinăş i apoi în faţ a porti ţ ei.acelaş i timp aruncăo privire spre draperia de dupăcare se ivise regina ş i ză ri sub marginea de jos vîrful unui pantof de catifea. Mazarin î ş i sprijinea braţ ul de braţ ul lui d'Artagnan ş i muş chetarul i-l sim ţ ea cum tremură . dimpotrivă . — Unde? — La poarta gră dinii Palatului Regal. — Da. puse cheia în buzunar: socotea săse întoarcătot pe acolo. Bernouin aş tepta ş i-l introduse îndatăîn cabinet. — Bun. iar Porthos în fundul tră surii. aş teaptăîn tră sura lui. Mazarin încercăsăo deschidăcu o cheie scoasădin buzunar. Scara tră surii era lă satăş i portiera era deschis ă . măînspă imîn ţ i cu sîngele dumitale rece. — Urcaţ i-vă . —Ş i vrednicul domn du Vallon nu ne d ăprilejul s ăne bucură m de tovă ră ş ia sa? — Ba da. încît nu era în stare nici sănimereascăbroasca. — Monseniore. zise d'Artagnan. De vreme ce totul trebuie fă cut după voinţ a dumitale. monseniore. Dar asta nu-l împiedicăpe d'Artagnan săfie punctual la întîlnire: la ora nouăş i jum ă tate intrăîn anticameră .

— Ascundeţ i-vă . Ş i Mazarin se vîrî între cei doi prieteni. da. Că tre mijlocul stră zii Petits-Champs. Cardinalul simţ i căi se face p ă rul mă ciucăîn cap. ş i. — Într-adevă r. Gluma li se pă ru grozavăburghezilor. domnule. — Cine-i? repetăacelaş i glas cu neră bdare. dumneavoastrăsînteţ i? fă cu Planchet. izbucnind în hohote de rîs. — Cine-i? întrebăcomandantul patrulei. vă zînd o tră surăfă răblazon ş ăfă răescortă . Ie ş i pe jumă tate din tră sură . La o sutăde paş i de Palatul Regal. m-ar bucura sămi-l trimiţ i. dacăvrei. — Porthos. — Planchet. dragul de el. Mă simt tare ră u. nu ş i-ar fi închipuit niciodatăcăe cu putinţ ăo asemenea lipsăde prevedere. — Cine-i? strigăcomandantul patrulei. la Saint-Cloud. suspinăPorthos cu o voce slabăş i jalnică . ză u? zise Planchet. — Eh. ce nenorocire! se tîngui Planchet. Dumnezeule mare. Planchet. o a doua patrulăopri tră sura. a primit o loviturăde spad ăş i-l duc la ţ ară . dragul meu domn Mouston. monseniore! zise d'Artagnan. Tră sura porni în trapul mă surat al cailor.. scumpul meu Porthos. una dinaintea lui Porthos. La care Mousqueton nu mai pretinse nimic. D'Artagnan recunoscuse vocea fostului să u valet. Comandantul patrulei se apropie: era. urmăd'Artagnan. susţ inînd sus ş i tare căe gata să -ş i urmeze stă pînul ş i pe domnul d'Artagnan pînăla capă tul pă mîntului. într-adevă r.. acasă . D'Artagnan simţ i cum cineva se repede săapuce caii de că pă stru.spunînd cătot îl mai doare rana. prietene. ceea ce nu dă dea cîtuş i de puţ in de bă nuit căîntr-însa s-ar gă si oameni gră biţ i. — Drum bun! strigarăei. dragăprietene! Porthos. Planchet! strigăel. — Ei! fă cu d'Artagnan. de nici nu se mai vă zu. Ş i lă sarătră sura sătreac ă . spune mă car un cuvînt bunului Planchet. Pe bancheta din faţ ăerau douăperechi de pistoale. Cardinalul îş iş terse fruntea cu batista ş i se uităîn jur. o patrul ăopri tră sura. cealaltăîn faţ a lui d'Artagnan. zise Porthos. dar te previn că Parisul va fi în flă că ri în noaptea asta. Cum s-a . — Cum. dacăîntîlneş ti vreun medic. Dacămai poţ i vorbi. — Ah. — Ei. — Oh. Ce p ă rere are monseniorul de acest ră spuns? — Plin de duh! excalmăMazarin. îns ăd'Artagnan i-o retezase numaidecît: — Ră mîi. În stînga îl avea pe Porthos ş i în dreapta pe d'Artagnan – fiecare veghea la cîte o portierăş i-i slujea drept de pavă ză . pricep. Doamne. — Mazarin! strigăd'Artagnan. care. Cei doi prieteni ţ ineau fiecare sabia ală turi.

ş uş oti d'Artagnan. Ochii lui se întîlnirăcu ochii cerş etorului. Tragem numai dacăn-avem încotro. cu un fel de coasăîn mînă . vrînd săfie mai liber în miş că ri. Omul se apropie. — Vino ş i deschide. nu recuno ş ti tră sura Prinţ ului? — Prinţ sau nu. Ar fi pă cat. neispră vitule. d'Artagnan ieş i pe jumă tate din tră sură . ne rup ş i nouăgîtul. Fă răîndoialăcăacesta îl recunoscu pe muş chetar. zise Porthos. spuse d'Artagnan omului cu coasa. vesti Porthos. porneş te în goană ! Vizitiul îş i ridicăpiciul. sînt prieteni! Tră sura porni mai departe ş i Mazarin. — Vine unul în partea mea. — Printre ei sau peste ei! Vizitiu. Porthos! spuse d'Artagnan. fă gă dui Mazarin. — Am să -ţ i dau eu cîte douăsute pentru ei. cred căne afl ă m într-o proastătovă ră ş ie. le strigă : — Lă saţ i-i sătreacă . Dacănu. întorcîndu-se că tre oamenii lui. fiindcăse fă cu alb ca varul. numai că . — Monseniore. — Ei. ori nu mai ajunge viu acasă : e atins la plă mîni. — Lasă -ne sătrecem. ca ş i cum ar fi vrut săspună : „Dacă -i aş a. Să -l omor? — Dintr-un pumn. e ră u!" Apoi. — Pot. — Nici un pas mai mult! se ră sti omul care pă rea comandantul cetei. — Bricconi! murmurăcardinalul. bodogă ni omul. deschide uş a! Noi pă zim poarta ş i nu trece nimeni fă răsăş tim noi cine trece. — Da. Planchet. luminaţ i de lică rirea unui felinar. rup picioarele cailor! — La naiba! se întunecăPorthos. prietene.întîmplat? — Am să -ţ i povestesc eu. — Sătrecem. — Ce-i de fă cut? mormă i Porthos. care-ş iţ inuse ră suflarea. Cu puţ in înainte de poarta Saint-Honoré întîlnirăo a treia ceată : erau oamenii cerş etorului de la Saint-Eustache. dacăle rup picioarele. Un om se apropie de uş a tră surii. Planchet clă tinădin cap. — Ce e? întrebăMazarin. Porthos scoase un geamă t adînc. apucînd un pistol de ţ eavăş i pregă tindu-se s ăloveascăcu mînerul. — Atenţ ie. spuse Mousqueton. Pe mă surăce se apropia. — La dracu. Porthos întinse îndatămîna spre pistoale. fiindcăp ă rul i se . dar cum? întreb ăMazarin. caii ă ş tia măcostăcîte o sutăde pistoli fiecare. — Cine-i? întrebăel. sătrecem! zise d'Artagnan. dac ăpoţ i. cutezăş i el sătragăaer în piept. Fă răîndoialăcăş i d'Artagnan îl recunoscu.

cum nu ţ inea săse întoarc ăîn oraş prin poarta pe unde ieş ise. murmurăPorthos.. Dar tu cum te-ai descotorosit de-al tă u? — Oh! zise d'Artagnan. — Acum goneş te cît poţ i! strigăel vizitiului. — Pă i ce era? — O nă lucă . Vizitiul puse biciul pe cai ş i nobilele animale o luarăla goan ă . tră gîndu-se un pas înapoi. vădau în grijăpe Eminenţ a-Sa. Tr ă sura ieş i pe poarta oraş ului. — Fii liniş tit. Fă răvreo altălă murire. —Ş i. — Domnul d'Artagnan! strigăcerş etorul. puteţ i spune de cinci ori în ş ir Tatş l nostru ş i Ave. — L-am descîntat. — Încîntat. să rind jos din tr ă sură . Douădin roţ i trecuserăpeste ceva rotund ş i lesne de îndoit. D'Artagnan se uitămirat la prietenul să u. Domnule du Vallon. întinzîndu-i mîna. Al meu nici mă car nu era om. îndră znind săscoatăcapul pe geamul portierei. — Monseniorul e mulţ umit de escortă ? întrebămuş chetarul. Se auzirăni ş te strigă te ca de oameni trîntiţ i la p ă mînt.. zise el. tră sura se opri: ajunseserăla Cours-la-Reine. spuse Porthos. lu ăpistoalele de pe banchet ăş i le vîrî la cingă toare. zise d Artagnan. se înfă ş urăîn mantie ş i. — Asta o săfie mai uş or. — Mi se pare cămi-am scrîntit mîna. Sînteti salvat. Dupăaceea se întoarse că tre Mazarin: — Acum. urmatăîndat ăde alta. Apoi se simţ io hurducă tură . se îndreptăspre poarta Richelieu.ridicăm ă ciucăîn cap. loveş ti ş i tu ca un apucat! — Pă i n-aveam încotro: omul meu era cît pe ce sămăpricopsească cu un glonţ . domnu'! spuse Mazarin. . Ră mîne săface ţ i la fel ş i pentru regină . mulţ umind lui Dumezeu c-aţ i scă pat cu bine. monseniore. — Ce naiba. D'Artagnan se întoarse ş i-l vă zu pe nefericitul acela ză cînd la vreo patru paş i mai încolo. cînd ră sunăo loviturăca de mă ciucărepezităîntre coarnele unui bou: era Porthos care îi venise de hac omului să u. Dupăcinci minute. Domnul d'Artagnan! Lă saţ i-l sătreacă ! Muş chetarul ar fi r ă spuns poate ş i el. — Spre Cours-la-Reine! strigăd'Artagnan vizitiului. Se fă cu tă cere pentru cîteva clipe. — Ce ai? întrebăel. liber! Mazarin r ă spunse printr-un soi de geamă t înfundat. că ci nu-i venea săcreadăîntr-o asemenea minune.

porni îndatăspre locul numit.X TRĂ SURA VICARULUI În loc săse înapoieze prin poarta Saint-Honoré. încep să cred căprovidenţ a e de partea noastră . care avea destul timp înainte. ră mase încredinţ at ca sosea un oaspete de seamăş i lă sătră sura sătreacă . Pe legea mea. d'Artagnan. tră gînd de firul de mă tase legat de degetul cel mic al vizitiului. că ci de o tră surăcu armele Franţ ei nici vorb ănu putea s ăfie. vizitiul înţ elese căa picat într-o cursăş i ră mase cu gura că scatăş i cu ochii holbaţ i. Cîţ iva oameni se apropiarăde el săcerceteze cine este ş i. Crezind căvicarul a hotă rît aş a. dar. Treabăcu atît mai u ş oară . fă cu un ocol ş i intrăîn oraşpe poarta Richelieu. Mergea pe strada Richelieu. fă -mi plă cerea ş i ia hă ţ urile din mîinile omului ă stuia. apropiindu-se de tră sură . cu cît vizitiul dormea. se trase înapoi. — Ah. cînd ză ri în poarta palatului doamnei de Guéménée un echipaj. strigăcu atîta tragere de inimă . Se urcăbini ş or în tră surăş i. . se adresăel unuia. Tr ă sura opri sub portalul de la intrare. dar cînd se dumiri despre ce era vorba. Un gînd neaş teptat îi trecu prin minte. cugetînd cum săo scoatădin oraşpe regina. — Pă i asta-i chiar tră sura vicarului! zise el. suie pe capră . Vizitiul îş i dă du seama abia acolo căvaleţ ii nu se aflau pe locul lor din spate. să ri de pe caprăfă r ăs ălase hă ţ urile din mînăş i veni s ădeschid ă . Doi muş chetari se plimbau prin curte ş i d'Artagnan îi strigăpe nume. Elveţ ianul de la palat tocmai se pregă tea săînchidăpor ţ ile. la vederea acestui mă re ţ echipaj. Ar fi un joc cinstit! Ş i. fă ră bă nuialăcăporunca vine din partea altcuiva decît a stă pînului s ă u. la dracu! îngînăel. porunci: — La Palatul Regal! Vizitiul. îl în ş fă căcu mîna stîngăde guler în vreme ce cu dreapta îi puse pistolul în piept. cercetăcu privirea blazoanele zugră vite pe uş iş i livreaua vizitiului. dîndu-ş i seama dupăp ă lă ria cu pene ş i dup ămantia-i împodobit ăcu galoane căau în faţ ăun ofiţ er de mu ş chetari. spunînd: — Dacăsco ţ i o vorbă . du tră sura la uş a sc ă rii din dos ş i aş teaptă -măacolo. D'Artagnan să ri ş i el din tră surăş i. în slujba regelui. trezit pe neaş teptate. dus pe capră . speriat că nu-ş i recunoaş te stă pînul. în clipa cînd vizitiul. Întîmplarea avu darul să -l neliniş teascăla început. E vorba de o chestiune de mare însemnă tate. îl înconjurarăîndată . — Domnule de Bellière. încît ş i cei mai cusurgii se ară tarămulţ umiţ i. cu gîndul s ă -l fac ăsă strige: „Jos Mazarin!". eş ti mort! Dupăexpresia zugră vităpe chipul celui care îl amenin ţ a astfel.

Dar iatăun om pe care te rog să -l duci undeva. zise el. numai locul ales săaibăobloane care se închid cu lacă te ş i o broascăbunăla u ş ă . — Ei bine. pîn ăva veni domnul Bernouin sădeschidă . — Domnule du Verger. stră bă tu coridorul ş i pă trunse în anticamera lui Mazarin. dar dumneata înţ elegi. Dă -i de veste c ă măaflu aici ş i apoi pune pachetul ă sta. deş i ordinul i se pă ru cam ciudat. zise el. — Acum. în slujba regelui. domnule locotenent.Muş chetarul. urmat la rîndu-i de că tre muş chetar. aproape to ţ i oaspeţ ii plecaseră . nu se împotrivi cîtuş i de pu ţ in. tră gînd spada. te poftesc s ă -mi dai mantaua ş i pă lă ria. — Acum. Cei care urmau să fugăo data cu curtea primiserătoate instrucţ iunile ş i fuseseăpoftiţ i să . în semn căva respecta întru totul consemnul. fă cu semn căe gata s ă -i îndeplinească porunca. dragăprietene. — Du-m ăîn camera de rug ă ciune a reginei. dragul meu Bernouin. se supuse fă r ămurmur. într-un loc sigur. pe capra tră surii ce aş teaptăîn capul scă rii tainice. La ceasurile zece. La Palatul Regal totul se petrecea ca de obicei. care ş tia călocotenentul să u nu e în stare de o glumă proastăîn timpul serviciului. ajut ă -m ăs ă -l duc pe omul acesta întrun loc sigur. ră spunse muş chetarul. muş chetarul se înclinăş i. — Unde. r ă mîi închis aici. cu omul ă sta. sănu uit. D'Artagnan puse totul în braţ ele lui Bernouin. îl preveni d'Artagnan. Muş chetarul d ă du din cap. care semă na grozav a închisoare. stră punge-l cu spada. domnule du Verger. domnule? întrebăel. Bă tea de miezul nopţ ii. dimpreunăcu o muschetă încă rcată . luîndu-l ş i pe Bernouin cu el. D'Artagnan ieş i. dupăcum am spus. D'Artagnan urcăscara urmat de prizonierul să u. — Totul merge de minune.. Bernouin aş tepta cu neră bdare veş ti de la stă pînul să u. Dacăomul nostru încearcăsă fugăori săstrige. Vizitiul. adă ugăcu gravitate. îi spuse d'Artagnan. bineînţ eles. încît se cl ă tina pe picioare ş i se bîlbîia ca beat.ş tiu.. era atît de buimă cit de cele întîmplate. Socotind călocotenentul a arestat vreun prinţ travestit. Ş i bietul vizitiu fu dus într-o încă pere cu gratii la ferestre. domnule? — Unde vrei tu. De altfel. — A. încredinţ at căera vorba de lucruri importante. — La ordinele dumneavoastră . — Avem aş a ceva. de care am mare nevoie. Bernouin îl introduse în camera de rugă ciune a reginei. tare îngîndurat. unde ofi ţ erul se aş ezăpe un scaun. D'Artagnan se întoarse că tre celă lalt muş chetar. Veghea va fi destul de lungăş i de plicticoasă .

dar tu r ă mîi îmbră cat. Regina se urcăîn pat. însoţ it de cavalerul Coislin. Ludovic. Doamna de Motteville. îl pov ă ţ ui regina. Ludovic? Mi se pare cătu singur ai cerut asta. numind pe cei că rora le îngă duia onoarea săia parte. Însă nu mi-e deloc somn. spuse regele. — Cautăsăadormi repede. zicea el. tră surile doamnelor de onoare ieş eau din curte ş i poarta se închidea în urma lor.se afle dupămiezul nop ţ ii la Cours-la-Reine. primul ei valet. Doi copii din suităse jucau împreunăcu el. Mîine te scoli de dimineaţ ă . rosti în ş oaptăAnna de Austria. tocmai îi puseserăîntr-un dulap ceea ce r ă mă sese de la masă . doamnă . Regina îş i apropie buzele de fruntea alb ăş i netedăpe care augustul vlă star i-o întindea cu o gravitate ce vadea de pe acum eticheta de la curte. Regina trecu în apartamentul ei. îi vorbi prietenos cîteva minute ş i apoi îi spuse că poate săplece. — Laporte. Adu o carte cît mai plicticoasăpentru maiestatea-sa. Masa doamnelor de onoare o datăsfîrş ită . îş i trecea vremea rînduind în linie de bă taie niş te soldaţ i de plumb. — Aveţ i dreptate. ar fi timpul ca maiestatea-sa s ăse culce. ş i sînt gata s ăm ăretrag în odaia mea de îndatăce veţ i binevoi sămăsă rutaţ i. Bă tea miezul nopţ ii. săaibăce mînca. numităastfel din pricina înţ elepciunii ei. doamna de Motteville ş i Socratine. domniş oara de Beaumont. îndeletnicire care îi plă cea nespus de mult. doamnă . regina se prefă cu tare obosităş i trecu în odaia de culcare. aş a cum obiş nuia. ră mas ultimul. c ă ci nu-i era somn. adicădoamna de Brégy. care purta sfe ş nicul. Regina dă du poruncile ce avea de dat. Regele ieş i. de serviciu pe lîngămaiestatea-sa în seara aceea. s ăfie gata săo însoţ ească . La puţ in timp. Laporte. La zece. fă gă dui micuţ ul Ludovic. Celă lalt copil fu dus ş i el la culcare. Bernouin ciocă ni la uş a camerei de culcare a .ş i porunci lui Béringhen. Anna de Austria intrăla rege. — Oare nu trebuie săte duci mîine dimineaţ ăla ş ase s ăte scalzi la Conflans. dăsfeş nicul cavalerului de Coislin. o urm ăş i o ajutăsăse dezbrace. —Măvoi stră dui săvăascult. Doamnele de onoare. — Laporte. Tocmai în clipa aceea. sora acesteia. anun ţ ăpentru a doua zi o vizităla Val-de-Grâce. vorbi despre un ospă ţ pe care marchizul de Villequier îl oferea peste douăzile în cinstea ei. Regele ceru sămai stea. unde avea de gînd săse spovedeasc ăş i săse împă rtă ş ească . dar regina stă rui. d'Artagnan intra în curtea Palatului Regal cu tră sura vicarului. spuse regina. Prin ţ ul tocmai se culcase ş i micul Ludovic. Dupăcinci minute.

unde aş teaptăpe maiestateavoastră . Regina trecu în camera de rugă ciune. ară tînd spre muş chetarul plin de lini ş te ş i cu capul descoperit. copilul se smulse din mîinile lui Laporte ş i alergăspre ea. Regina îi fă cu semn lui d'Artagnan s ăse apropie. adicăîş i pusese un halat lung de casă . Era încăuna din urm ă rile caliciei lui Mazarin. — Domnul d'Artagnan. Bernouin? întrebăea. se afl ăîn camera de rug ă ciune ş i aş teaptăca maiestatea-voastrăsăfie gata. O tră surăaş teaptăjos. un viteaz ca acei voinici din vechime. — Fiul meu. maiestate. Anna de Austria se gră bi ea însă ş i sădeschidă . Du-te ş i spune lui Laporte să -l trezeascăş i să -l îmbrace pe rege. afar ădoar de pantofi ş i de hain ă . doamnă ! În acea clipăse auzi un vuiet care se apropia neîncetat. Micuţ ul Ludovic era gata îmbră cat. Domnul d'Artagnan e aici? — Da. . doamnă . despre care îţ i place atît de mult să -ţ i povestească doamnele mele de onoare. — Sînt gata. apoi treci pe la mareş alul de Villeroy să -l previi din partea mea. — Dumneata eş ti? zise ea. Se ară ta uimit căe îmbră cat în toiul nopţ ii ş i-l copleş ea cu întreb ă rile pe Laporte. luminatăde o singurălampă din cristal de Veneţ ia. Pe patul neacoperit se vedea aş ternutul cu cear ş afuri atît de purtate. — Tu eş ti. Era îmbră cată . sire. doamnă .reginei. Întipă reş te-ţ i bine în minte numele lui ş i priveş te-l cu luare-aminte ca sănu-i uiţ i chipul. Îl v ă zu pe d'Artagnan în picioare. —Ş i cardinalul? — A sosi