Alexandre Dumas

Dupa douazeci de ani

PARTEA ÎNTÎIA I FANTOMA LUI RICHELIEU Într-o încă pere a Palatului Cardinal, pe care o cunoaş tem, la o masă cu colţ urile ferecate în argint aurit, încă rcatăde hîrtii ş i de că rţ i, ş edea un om cu capul sprijinit în mîini. Îndă ră tul lui se afla un că min impună tor, împurpurat de ră sfrîngerile jă raticului ş i în care tă ciunii aprinş i se mistuiau printre mari gră tare aurii. Lică rirea că minului învă luia din spate veş mîntul mă re ţ al acestui visă tor, pe care îl lumina din faţ ăun candelabru plin de lumîn ă ri. Vă zînd mantia aceasta roş ie ş i bogatele-i dantele, fruntea aceasta palidăş i plecatăsub povara gîndurilor, însingurarea ce domnea aici în încă pere, mu ţ enia anticamerelor ş i pasul mă surat al stră jilor pe coridor, ai fi crezut căumbra cardinalului Richelieu se afla ş i acum în cabinetul să u. Vai, era, într-adevă r, numai umbra marelui era! Franţ a slă bit ă , autoritatea regelui nesocotită , nobilii deveniţ i iar ă ş i puternici ş i nesupuş i, duş manul înc ă lcînd hotarele – totul st ă tea mă rturie ca Richelieu nu mai era. Dar ceea ce dovedea ş i mai gră itor cămantia cea roş ie nu-l înveş mînta pe bă trînul cardinal era tocmai aceastăînsingurare ce pă rea – aş a cum am spus – mai degrabăa unei n ă luci, decît a unui om viu; erau coridoarele pustii de curteni ş i curţ ile ticsite de stră ji: era batjocura ce urca din stradăş i nă vă lea pe ferestrele acestei înc ă peri zguduite de ră suflarea unui întreg oraşcoalizat împotriva ministrului; era, în sfîrş it, zgomotul depă rtat ş i mereu reînnoit al împuş că turilor, din fericire slobozite aiurea, numai ca sădea a înţ elege gă rzilor, elve ţ ienilor, muş chetarilor ş i ostaş ilor de veghe în jurul Palatului Regal – întrucît însuş i Palatul Cardinal îş i schimbase numele – căş i poporul avea arme. Aceastăfantomăa lui Richelieu era Mazarin. Ş i Mazarin era singur ş i se simţ ea slab. — Venetic! murmurăel. Italian! Uite ce-mi tot aruncăîn obraz! Cu vorba asta l-au ucis, l-au spînzurat ş i l-au sfî ş iat pe Concini ş i, dacăi-aş lă sa, m-ar ucide, m-ar spînzura ş i m-ar sfîş ia ş i pe mine la fel, cu toate cănu le-am fă cut nicicînd alt ră u, decît doar c ăi-am stors niţ eluş . Nerozii! Nu pricep cădu ş manul lor nu-i acest italian care vorbeş te prost

franţ uzeş te, ci mai curînd aceia care au darul s ăle îndruge cuvinte frumoase cu un atît de curat ş i cuceritor accent parizian. Da, da, urmăministrul cu surîsul fin, care de astădatăpă rea ciudat pe buzele-i pale, da, larma voastr ăîmi spune c ăsoarta favoriţ ilor e nesigură ; dar, dacăş tiţ i asta, ar trebui săş tiţ i deopotrivăc ăeu nu sînt un favorit oarecare! Contele de Essex avea un minunat inel împodobit cu diamante, pe care i-l dă ruise regeasca lui amantă ; eu am doar un simplu inel cu douăiniţ iale ş i o anume zi gravate pe el, însăinelul acesta a fost binecuvîntat în capela Palatului Regal; de aceea pe mine n-au sămă doboare, aş a cum ar pofti. Tot urlînd: „Jos cu Mazarin!", nu-ş i dau seama ca eu îi fac săstrige cînd tră iascăBeaufort, cînd tră iascăPrinţ ul, cînd tră iascăParlamentul! Ei bine, domnul de Beaufort e închis la Vincennes, Prinţ ul îi va că lca pe urme dintr-o zi în alta, iar Parlamentul... Aici surîsul cardinalului că pă t ăo expresie de ură , de care chipu-i blajin nu pă rea în stare. — Ei bine! Parlamentul... vedem noi ce facem ş i cu Parlamentul; acum îi avem pe Orléans ş i pe Montargis. Ah, am s ălas timpul s ă lucreze! Toţ i cîţ i au început săstrige "Jos cu Mazarin" vor sfîrş i prin a-i huli pe fiecare dintre ei, rînd pe rînd. Richelieu, pe care îl urau atunci cînd tră ia ş i de care vorbesc mereu de cînd a murit, a fost încăş i mai înjosit decît mine; că ci el s-a vă zut alungat de cîteva ori ş i s-a temut de ş i mai multe ori de asta. Pe mine însăregina nu m ăva alunga niciodatăş i, dacăvoi fi silit sămăplec voinţ ei poporului, ea va fi ală turi de mine; dacăfug eu, va fugi ş i ea, ş i-o sa vedem noi atunci ce fac ră zvră ti ţ ii fă ră reginăş i fă r ărege. Ah, barem de n-aşfi str ă in, de-aşfi barem francez, barem gentilom! Ş i că zu din nou în visare. Într-adevă r, situa ţ ia era criticăş i ziua care abia se sfîr ş ise o complicase ş i mai mult. Mazarin, veş nic îmboldit de resping ă toarea-i lă comie de bani, strivise poporul sub povara impozitelor, ş i poporul, că ruia nu-i mai r ă mă sese decît sufletul – dupăvorba procurorului general Talon – cum nu-ş i putea pune sufletul la mezat, poporul, pe care încercau să -l facăs ă -ş i pă streze r ă bdarea cu larma stîrnităîn jurul unor victorii, dar care gă sea căgloria nu-i carne să -ţ i potoleş ti foamea cu ea, poporul începuse sămurmure cam de multiş or. Dar asta nu era tot; fiindc ă , atunci cînd doar poporul murmură , curtea, ţ inutădeparte de că tre burghezie ş i gentilomi, nu-l aude; Mazarin avusese însănesocotinţ a sa se atingăde magistraţ i! El vînduse două sprezece titluri de raportor în Consiliul de Stat ş i, cum magistraţ ii plă teau bani grei pentru slujba lor, iar numirea acestor noi doisprezece urma săle micş oreze procopseala, cei vechi ţ inuser ăsfat ş i juraserăpe Evanghelie s ănu îngă duie una ca asta ş i săse împotriveascădin ră sputeri persecuţ iilor cur ţ ii, fă gă duindu-ş i totodatăcă , dacădin pricina acestei ră zvră tiri vreunul dintre ei ş i-ar pierde slujba, s ăpun ătoţ i mîn ă de la mînăca să -l despă gubească .

Ş i iatăce se întîmplase din aceste dou ămotive: În ziua de 7 ianuarie, ş apte-opt sute de negustori din Paris se strînseserălaolaltăş i, revoltaţ i de o nouădare plă nuităpentru proprietarii de case, trimiserăpe zece dintre ei săvorbeascăducelui de Orléans, care, potrivit vechiului să u obicei, că uta săcîş tige simpatia mulţ imii. Ducele de Orléans îi primise, ş i ei declararără spicat căsînt hotă rîţ i sănu plă teascănici o lă scaie din darea cea nouă , chiar de-ar fi săse apere cu arma în mînăde oamenii regelui veni ţ i săo perceapă . Ducele de Orléans îi ascultase cu mare bună voin ţ ă , le dă duse nă dejdea unei oarecare îndulciri, le fă gă duise săînfă ţ iş eze reginei pă sul lor ş i-i concediase cu vorba dintotdeauna a maimarilor: „Vom vedea." La rîndul lor, în ziua de 9, magistraţ ii veniserăla cardinal, ş i unul dintre ei, împuternicitul celorlalţ i, îi vorbise cu atîta hotă rîre ş i îndră zneală , încît cardinalul ră mă sese uluit; ş i scă pase de ei la fel ca ş i ducele de Orléans, zicînd căare săvad ăce e de fă cut. Ş i atunci, ca s ş vad şce e de fă cut, convocase consiliul ş i trimisese dupăministrul de finanţ e d'Emery. Acest d'Emery era foarte urît de popor, mai întîi fiindcăera ministru de finanţ eş i orice ministru de finan ţ e trebuie săfie urît; apoi, se cuvine săadă ug ă m căo ş i merita niţ el. Era fiul unui bancher din Lyon, pe care îl chema Particelli ş i care, dînd faliment, îş i schimbase numele în d'Emery. Cardinalul Richelieu, recunoscînd într-însul un cap financiar, îl prezentase regelui Ludovic al XII-lea drept domnul d'Emery ş i, dornic să -i ob ţ in ănumirea ca inspector general de finanţ e, g ă sise numai cuvinte de laudăpentru el. — Minunat! a rostit regele. Măbucur căîmi vorbeş ti despre domnul d'Emery pentru aceastăfuncţ ie care cere un om cinstit. Auzisem căai vrea să -l numeş ti pe tică losul de Particelli ş i mătemeam căai s ămă sileş ti s ă -l accept. — Sire, ră spunse cardinalul, majestatea-voastrăs ăfie lini ş tit: Particelli de care aţ i pomenit a fost spînzurat. — A, cu atît mai bine! exclamăregele. Nu degeaba mi se spune mie Ludovic cel drept. Ş i semnănumirea lui d'Emery. Era acelaş i d'Emery care devenise între timp ministru de finanţ e. Aş adar, i s-a trimis vorbăcăe chemat de că tre cardinal ş i el s-a ivit în grabă , palid ş i înspă imîntat, îng ă imînd căfiul s ă u era cît pe ce s ăfie ucis chiar în acea zi în faţ a Palatului: mul ţ imea îl oprise ş i-i ceruse socotealăpentru luxul neveste-si, care se lă fă ia într-o casătapisatăîn catifele roş ii împodobite cu ciucuri de aur. Ea era fiica lui Nicolas de Camus, ministru în 1617, cel care venise la Paris cu două zeci de franci în pungăş i care, dupăce-ş i asigurase o rentăde patruzeci de mii de franci, împă rţ ise de curînd nouămilioane odraslelor sale. Fiul lui d'Emery era cît pe ce săfie strivit din pricina unuia dintre ră zvră tiţ i, care striga cătrebuie stors pînăva da îndă ră t tot aurul pe

care-l înghiţ ise. În acea zi, consiliul nu a luat nici o hot ă rîre, ministrul fiind prea copleş it de cele petrecute ca săse mai poatăgîndi ş i la altceva. A doua zi, primul preş edinte, Mathieu Molé, al că rui curaj în toate aceste împrejură ri – zice cardinalul de Retz – nu s-a dovedit cu nimic mai prejos de cel al ducelui de Beaufort ş i al prinţ ului de Condé, adicăa doi bă rbaţ i socoti ţ i cei mai neînfrica ţ i din Fran ţ a – a doua zi, primul preş edinte a fost ş i el atacat; mulţ imea ameninţ a să -i cearălui socoteala pentru toate relele ce se puneau la cale pe spinarea ei; dar primul preş edinte, fă răs ăse tulbure ş i fă r ăs ăse arate descumpă nit, a ră spuns cu liniş tea sa dintotdeauna că , dacără zvr ă ti ţ ii nu vor da ascultare poruncilor regelui, va pune săse ridice spînzură tori în pieţ eş i cei mai îndă ră tnici vor atîrna pe datăîn ş treang. La aceasta, mulţ imea a urlat că nu aş teaptădecît săvadăridicate spînzură torile ş i căele vor sluji doar pentru judecă torii necinsti ţ i, care cumpă răfavoarea curţ ii cu pre ţ ul mizeriei poporului. Ş i asta nu-i tot: în ziua de 11, ducîndu-se la slujbăla Notre-Dame, cum fă cea de obicei în fiecare sîmbă tă , regina fusese urmatătot drumul de peste douăsute de femei, care se tînguiau, cerînd dreptate. Ele nu aveau, de altfel, nici un gînd ră u, voiau doar să -i cadăîn genunchi ş i să o înduioş eze, dar ostaş ii din gardănu le-au l ă sat săse apropie ş i regina a trecut mai departe, semeaţ ăş i neînduplecată , fă r ăsăle asculte plîngerile. După -amiazăconsiliul s-a întrunit din nou ş i de astă datăs-a hotă rît săse menţ inăautoritatea regelui: drept urmare, s-a convocat Parlamentul pentru a doua zi – în 12. În aceastăzi, în seara că reia începea aceastănouăpovestire, regele, pe atunci în vîrstăde zece ani ş i care abia avusese vă rsat de vînt, sub cuvînt cămerge la Notre-Dame s ămulţ umeascăcerului pentru însă nă toş irea sa, îş i pusese pe picioare garda, elve ţ ienii ş i muş chetarii, înş iruindu-i în jurul Palatului Regal, pe cheiuri ş i pe Pont-Neuf, iar dup ă slujba religioasăse abă tuse pe la Parlament, unde, într-o ş edinţ ăţ inută în grabă , nu numai ca menţ inuse edictele de mai înainte, dar d ă duse ş i altele noi, vreo cinci sau ş ase la numă r, ş i toate – spune cardinalul de Retz – unul mai ruin ă tor decît altul. Astfel încît primul preş edinte care, dupăcum s-a vă zut, era deună zi de partea curţ ii, se ridicase acum cu toatăîndră zneala împotriva acestui chip de a-l aduce pe rege în Parlament, pentru ca prin neaş teptata-i prezen ţ ăsăconstrîngălibertatea voturilor. Dar cei care protestarăcu tă rie contra noilor dă ri furămai cu seam ă preş edintele Blancmesnil ş i consilierul Broussel. Dupăpromulgarea edictelor, regele porni spre Palat. O mare mulţ ime de oameni stă tea înş iruităîn calea sa; însăcum se ş tia c ăregele vine de la Parlament ş i cum nimeni nu aflase dacăa fost acolo pentru a face dreptate poporului, ori pentru a-l împila încăş i mai vîrtos, nici un strigă t de bucurie nu ră sunăla trecerea alaiului spre a-i saluta însă nă toş irea. Dimpotrivă , feţ ele erau posomorîte ş i nelini ş tite, ba unele de-a dreptul

ameninţ ă toare. În ciuda reîntoarceri sale, trupele ră maserăpe loc: exista teama să nu izbucneascăvreo r ă scoalăatunci cînd se vor cunoaş te hot ă rîrile Parlamentului; ş i, într-adevă r, abia se lă ţ i zvonul ca regele a sporit dă rile în loc săle uş ureze, c ăpe stră zi se formarăgrupuri-grupuri ş i se stîrni un tumult de strigă te: „Jos cu Mazarin! Tră iascăBroussel! Tr ă iască Blancmesnil!", deoarece poporul aflase căBroussel ş i Blancmesnil i-au ţ inut partea; ş i cu toate căstră dania lor fusese zadarnică , mulţ imea nu contenea să -ş i arate recunoş tin ţ a. S-a încercat săse împră ş tie aceste grupuri, s-a încercat săse pună capă t acestor strigă te, dar, aş a cum se întîmplăîn asemenea împrejură ri, grupurile se îngroş arăş i mai mult, iar larma spori încăo dat ăpe atît. Tocmai se dă duse poruncăgă rzilor regelui ş i gă rzilor elveţ iene nu numai săle ţ inăpiept, dar săş i patruleze pe stră zile Saint-Denis ş i SaintGermain, unde grupurile pă reau mai mari ş i mai întă rîtate, cînd se înfă ţ iş ăla palat starostele negustorilor. Fu lă sat săintre numaidecît: el venea săspunăcă , dacănu se pune capă t acestor mă suri duş mă noase, în douăceasuri se va ră scula întreg Parisul. Pe cînd chibzuiau ce e de fă cut, apă ru locotenentul de gardă Comminges, cu hainele sfîş iate ş i cu faţ a însîngerată . Ză rindu-l, regina scoase un ţ ip ă t de uimire ş i-l întreb ăce s-a întîmplat. La vederea gă rzilor, aş a cum prevă zuse starostele negustorilor, mulţ imea î ş i ieş ise cu totul din fire. Nă vă lise la clopote ş i dă duse alarma. Comminges nu-ş i pierduse cumpă tul, arestase pe unul care pă rea săfie dintre capii ră zmeriţ ei ş i, drept pildăpentru cei din jur, poruncise săfie spînzurat de crucea de la Trahoir. Ostaş ii l-au luat îndatăca să îndeplineascăordinul. Dar, în dreptul halelor, s-au pomenit atacaţ i cu pietre ş i cu halebarde; ră zvră titul se folosise de aceastăclipăca săscape ş i, ajungînd în strada Lombards, se fă cuse nevă zut într-o casăale că rei uş i au fost sparte numaidecît de c ă tre urmă ritori. Violenţ ăzadarnică : vinovatul pierise fă răurmă . Comminges lă sase un post de pazăîn stradăş i, cu restul ostaş ilor, se întorsese la palat spre a raporta reginei ce se petrecea. Tot drumul fusese urmă rit de strigă te ş i de ameninţ ă ri, cî ţ iva dintre oamenii să i fuseserără ni ţ i cu suliţ ele ş i cu halebardele, ba pînăş i pe el îl nimerise o piatr ă , zdrelindu-i sprînceana. Povestirea lui Comminges întă rea cuvîntul starostelui negustorilor ş i toţ iş tiau bine cănu sînt în stare săţ in ăpiept unei ră scoale în lege; atunci, cardinalul porunci săse r ă spîndeascăzvonul cătrupele au fost înş iruite pe cheiuri ş i pe Pont-Neuf numai în vederea ceremoniei ş i căvor fi retrase fă r ăză bavă . Într-adevă r, că tre ceasurile patru dup ă -amiaz ă , ele pornirărînd pe rînd spre Palatul Regal; fu lă sat doar un post de paz ăla bariera Sergents, un altul la Quinze-Vingts ş i, în sfîr ş it, un al treilea pe colina Saint-Roche. Curţ ile interioare ş i încă perile de la catul de jos al palatului furăîn ţ esate cu elveţ ieni ş i muş chetari, ş i toatălumea ră mase în aş teptare.

Iat ădar cum stă teau lucrurile în clipa cînd l-am introdus pe cititor în cabinetul cardinalului Mazarin – odinioarăcabinetul cardinalului Richelieu. Am vă zut în ce stare de spirit asculta Mazarin murmurul mulţ imii ş i ecoul împuş că turilor care ră zbă teau pînăaici, în încă pere. Deodată , cardinalul ridic ăfruntea, cu sprîncenele uş or încruntate, ca un om care a luat o hotă rîre, îş i aţ inti ochii pe cadranul unei pendule uriaş e gata săbatăorele zece ş i, luînd un fluier de argint aurit, aflat pe masă , la îndemînă , sufl ăîntr-însul de douăori. O uş ătă inuităîn perete se deschise fă răzgomot ş i un om înveş mîntat în negru înaint ăîn tă cere, ră mînînd în picioare în spatele jilţ ului. — Bernouin, zise cardinalul, fă rămă car s ăse întoarcă ,ş tiind că numai valetul să u putea săintre la cele douăsemnale de fluier, ce muş chetari fac de gardăla palat? — Muş chetarii negri, monseniore. — Ce companie? — Compania Tréville. — E vreun ofiţ er din companie în anticameră ? — Locotenentul d'Artagnan. — Un om de nă dejde, nu? — Întocmai, monseniore. — Adu-mi o uniformăde muş chetar ş i ajută -măsăm ăîmbrac. Valetul ieş i la fel de neauzit cum intrase ş i se întoarse dupăo clipă cu uniforma cerută . Cardinalul, t ă cut ş i gînditor, îş i scoase veş mîntul de ceremonie, îmbră cat pentru ş edin ţ a Parlamentului, punîndu-ş i în schimb uniforma ostă ş ească , pe care o purta cu oarecare eleganţ ă , mulţ umităcampaniilor sale de odinioarădin Italia; în clipa cînd fu gata, spuse: — Du-te ş i cheamăpe domnul d'Artagnan. De astădată , valetul ieş i pe uş a din mijloc, pă ş ind tot atît de tă cut ş i de neauzit ca ş i mai înainte. Ai fi zis c ăe o umbră . Ră mas singur, cardinalul se privi cu oarecare mul ţ umire într-o oglindă ; era încătînă r, că ci abia împlinise patruzeci ş iş ase de ani, zvelt, de staturăaproape mijlocie, cu faţ a chipeş ăş i plinăde vioiciune, cu privirea focoasă , cu nasul mare însădestul de bine proporţ ionat, cu fruntea largăş i maiestuoasă , pă rul castaniu, uş or ondulat, barba mai neagrădecît p ă rul ş i adusăniţ el în sus cu fierul de frizat, ceea ce îi dă dea o înfă ţ iş are plă cută . Petrecîndu-ş i anină toarea spadei pe dupăumă r, îş i privi cu încîntare mîinile foarte frumoase ş i pe care ş i le îngrijea cu cea mai mare migal ă ; pe urmăazvîrli mă nuş ile mari de antilop ăale uniformei ş i-ş i puse niş te mă nuş i de mă tase. În clipa aceea uş a se deschise. — Domnul d'Artagnan, anunţ ăvaletul. Un ofiţ er trecu pragul încă perii. Era un bă rbat de vreo treizeci ş i nou ă -patruzeci de ani, scund dar

bine legat, subţ irel, cu ochii vii ş i scă pă rînd de inteligenţ ă , cu barba neagrăş i pă rul înc ă runţ it, aş a cum se întîmplăîntotdeauna cînd socoteş ti viaţ a prea bunăsau prea rea ş i, mai cu seamă , cînd eş ti tare oacheş . D'Artagnan fă cu patru paş i în cabinetul care nu-i era necunoscut, întrucît mai fusese o datăaici, pe vremea cardinalului Richelieu, ş i cum nu vă zu pe nimeni, afarădoar de un muş chetar din compania sa, î ş i aţ inti privirea asupră -i, recunoscîndu-l din capul locului pe cardinal. Ră mase în picioare, într-o atitudine respectuoasă , dar demnă , aş a cum se cuvine unui om de ispravă , că ruia via ţ a i-a dat adeseori prilejul săse afle în faţ a unor nobili de seamă . Cardinalul îl aţ inti cu ochiul să u mai degrabăfin decît p ă trunză tor, cercetîndu-l cu luare-aminte ş i, dupăcîteva momente de tă cere, spuse: — Dumneata eş ti domnul d'Artagnan? — Chiar eu, monseniore, ră spunse ofi ţ erul. Cardinalul mai scrutăo clipa chipul acesta inteligent, a c ă rui deosebităexpresivitate fusese încă tuş at ăde ani ş i de încerc ă rile vieţ ii; d'Artagnan îi susţ inu bă rbă teş te privirea, ca unul care înfruntase altă datăni ş te ochi mult mai p ă trunză tori decît cei care îl cercetau acum. — Domnule, rosti cardinalul, vei merge cu mine, sau mai curînd voi merge eu cu dumneata. — La ordinele dumneavoastră , monseniore! zise d'Artagnan. — Aşvrea săinspectez eu însumi posturile de pazădin jurul Palatului Regal. Socoteş ti căe vreo primejdie? — Primejdie, monseniore?! fă cu d'Artagnan cu un aer mirat. Care? — Se spune căs-a ră sculat poporul. — Uniforma muş chetarilor regali e foarte respectat ă , monseniore, ş i, chiar de n-ar fi aş a, cu al ţ i trei ca mine măsimt în stare săpun pe fug ă ş i o sutăde neispră viţ i din ă ş tia. — Totuş i, ai vă zut ce-a p ă ţ it Comminges? — Domnul Comminges face parte din gardăş i nu dintre muş chetari, ră spunse d'Artagnan. — Asta înseamnăoare c ămuş chetarii sînt ostaş i mai vrednici decît cei din gardă ? zîmbi cardinalul. — Fiecare are mîndria uniformei pe care o poartă , monseniore. — Afarăde mine, domnule, urmăcardinalul cu acelaş i surîs, deoarece vezi bine căam lă sat haina mea ca s ăîmbrac uniforma dumitale. — Asta-i modestie, monseniore! gl ă sui d'Artagnan. Eu, unul, spun deschis că , de-aşpurta haina Eminenţ ei-Voastre, m-aşmulţ umi cu ea ş i, la nevoie, m-aşlega chiar sa n-o schimb niciodatăpentru alta. — Da, numai căastă -searăn-ai fi prea în siguranţ ăîmbr ă cat astfel. Bernouin, pă lă ria. Valetul se întoarse aducînd o pă lă rie de uniformăcu borurile largi. Cardinalul ş i-o potrivi semeţ pe cap ş i se întoarse că tre d'Artagnan: — Ai cai gata înş euaţ i în grajd, nu-i aş a?

— Da, monseniore. — Ei, atunci, haidem! — Cîţ i oameni doriţ i săvăînsoţ ească , monseniore? — Ai spus adineauri că , dac ăsînteţ i patru, te simţ i în stare săpui pe fuga o sutăde inş i; cum s-ar putea s ăîntîlnim douăsute, la opt. — Voi face întocmai, monseniore. — Sînt gata săte urmez, nu ad ă ugăcardinalul, pe aici mai degrabă . Bernouin, luminează -ne calea. Valetul luăo lumînare; cardinalul, cu o cheie micuţ ăaflatăpe masa de lucru, deschise o uş ăce dă dea spre o scarăsecretăş i, dupăcîteva clipe, ajunse în curtea Palatului Regal.

II UN ROND DE NOAPTE Dupăzece minute, mica trupăieş ea în strada Bons-Enfants, în spatele să lii de spectacole, clă dit ăde cardinalul Richelieu pentru reprezentarea piesei Mirame, ş i unde cardinalul Mazarin, mai iubitor de muzica decît de literatură , hotă rîse săg ă zduiascăcele dintîi opere reprezentate în Franţ a. Înfă ţ iş area oraş ului vă dea toate semnele unei mari agitaţ ii; cete numeroase colindau stră zile ş i, orice ar fi spus d'Artagnan, se opreau în loc cu un aer de batjocurăameninţ ă toare, uitîndu-se cum trec ostaş ii, ceea ce ară ta limpede căoamenii s-au descotorosit pentru moment de obiş nuita lor supuş enie, fiind stă pîniţ i de gînduri mai bă tă ioase. Din cînd în cînd se auzea vuiet de glasuri dinspre cartierul Halelor. Împu ş că turi izbucneau în partea dinspre strada Saint-Denis ş i uneori cîte un clopot se pornea săsune pe neaş teptate ş i fă r ăde pricină , zgîlţ îit de toanele mulţ imii. D'Artagnan îş i urma calea cu nep ă sarea celui care nici nu se sinchiseş te de asemenea neghiobii. Cînd vreo ceatăse oprea în mijlocul stră zii, el îş i îndemna calul înainte fă răo vorb ăş i astfel, ră zvr ă tiţ i ori nu, ca ş i cum ar fi ş tiut cu cine au de-a face, toţ i se tr ă geau în lă turi, lă sînd patrula sătreac ă . Cardinalul pizmuia aceastăsiguranţ ăde sine, pe care o punea pe seama obiş nuinţ ei cu primejdia; dar asta nu-i ş tirbea cu nimic preţ uirea faţ ăde ofiţ erul sub comanda că ruia se afla acum, că ci însă ş i buna prevedere pre ţ uieş te curajul. Cînd se apropiar ăde postul de la bariera Sergents, santinela strig ă : „Care eş ti?" D'Artagnan îş i spuse numele ş i, cerînd cardinalului parola, o rosti îndată ; parola era Ludovic ş i Rocrov. O datăschimbate aceste semne de recunoa ş tere, d'Artagnan întrebă dacănu cumva domnul de Comminges este comandantul postului. Santinela îi ară tăun ofiţ er care stă tea de vorbăcu un că lă reţ ,ţ inînd

o mînăpe grumazul calului. Era tocmai omul de care întrebase d'Artagnan. — Iată -l pe domnul de Comminges, zise muş chetarul, întorcîndu-se lîngăcardinal. Cardinalul îş i îndemnăcalul într-acolo, în vreme ce d'Artagnan ră mase ceva mai în urmă , ca sănu-l stinghereasc ă ; totuş i, dup ăfelul cum ofiţ erul de jos ş i cel din ş a îş i scoseserăpă lă riile, înţ elese că amîndoi au recunoscut pe Eminen ţ a-Sa. — Bravo, Guitaut! vorbi cardinalul, adresîndu-se ofi ţ erului că lare. În ciuda celor ş aizeci ş i patru de ani ai t ă i, vă d c ăeş ti ve ş nic acelaş i, sprinten ş i devotat. Ce-i spuneai acestui tînă r? — Monseniore, ră spunse Guitaut, îi spuneam cătră im vremuri ciudate ş i căziua de azi seamă năgrozav cu zilele cînd fiinţ a Liga, de care am auzit povestindu-se atîtea în tinereţ ea mea. Aflaţ i că , azi, pe stră zile Saint-Denis ş i Saint-Martin erau cît pe ce săridice baricade – nici mai mult, nici mai puţ in. —Ş i ce-ţ i spunea Comminges, dragul meu Guitaut? — Monseniore, rosti Comminges la rîndul să u, ziceam căpentru a înjgheba o ligă , nu le lipsea decît ceva ce-mi pare căînseamnăaproape tot, adicăun duce de Guise; de altfel, aceea ş i poveste nu se întîmplăde douăori. — Nu, în schimb au săfacăo Frond ă , dupăcum spun ei, î ş i urmă vorba Guitaut. — Frondă ? Ce înseamnăasta? întrebăMazarin. — Aş a numesc ei partidul lor, monseniore. — De unde pînăunde? — Se pare ca acum vreo cîteva zile consilierul Bachaumont a spus în Parlament cătoţ i cei porni ţ i pe r ă zmeriţ e sînt asemenea ş colarilor care trag cu praş tia pe maidanele Parisului, ş i se risipesc de îndat ăce vă d un poliţ ai, ca sa se adune iară ş i atunci cînd a trecut mai departe. Aş a cum au fă cut ş i calicii la Bruxelles, au prins vorba din zbor ş iş i-au zis fronderi. Ieri ş i azi, Fronda a fost la modă , toate ş i-au luat numele de la ea: pîinea, pă lă riile, mă nuş ile, man ş oanele, evantaiele; iată , ascultaţ i! Într-adevă r, în clipa aceea se deschide o fereastr ă ; un om se rezemă de pervaz ş i începu săcînte: Vîntul Frondei azi în zori Se stîrni ca din senin ş i mi-l umple de fiori Pe cumş trul Mazarin. Vîntul Frondei azi în zori Se stîrni ca din senin! — Neruş inatul! mormă i Guitaut. — Monseniore, izbucni Comminges, pe care rana îl fă cuse posac ş i

care nu aş tepta decît săse ră zbune cu vîrf ş i îndesat. Vreţ i să -i trimit tontului ă sta un glonţ în cap, săse înveţ e minte, ş i alta dat ăsănu mai cînte atît de fals? Ş i duse mîna la coburii de la ş aua unchiului s ă u. — Nu, nu! strigăMazarin. Diavolo! Aş a strici totul, drag ăprietene; dimpotrivă , lucrurile merg de minune! Îi ş tiu eu pe francezii voş tri, de parcăi-aşfi plă mă dit cu mîna mea de la primul pînăla ultimul: ei cîntă , ei vor plă ti. Pe vremea Ligii, de care a pomenit adineauri Guitaut, nu se cînta decît slujba la bisericăş i toate mergeau cum nu se poate mai r ă u. Haidem, Guitaut, vino săvedem dacăpaza la Quinze-Vingts e tot atît de vrednicăpe cît este aici, la bariera Sergents. Ş i, dînd din mînăspre Comminges în chip de salut, se întoarse la d'Artagnan, care porni în fruntea grupului de că lă re ţ i, urmat la cî ţ iva paş i de Guitaut ş i de cardinal, care erau urmaţ i la rîndul lor de restul ostaş ilor. — Mda, adevă rat, murmurăComminges, privind cum se dep ă rtează Mazarin. Uitasem cănumai banul preţ uieş te în ochii lui. Apucarăpe strada Saint-Honoré, lă sînd mereu în urmăcete de oameni; decretele promulgate peste zi erau în gura tuturor; toţ i deplîngeau pe tînă rul rege care îş i aducea poporul f ă răsăş tie la sapăde lemn ş i aruncau întreaga vinăasupra lui Mazarin; oamenii plă nuiau să ş i spunăpă sul ducelui de Orléans ş i Prinţ ului, ş i-i ridicau în sl ă vi pe Blancmesnil ş i pe Broussel. D'Artagnan trecea fă r ăgrijăprin mijlocul cetelor, ca ş i cum el ş i calul lui ar fi fost de fier; Mazarin ş i Guitaut vorbeau în ş oaptă ; muş chetarii, care sfîrş iser ăprin a-l recunoaş te pe cardinal, îl urmau în tă cere. Ajunserăîn strada Saint-Thomas-du-Louvre, unde se afla postul Quinze-Vingts; Guitaut chemăla raport un ofi ţ er în subordine, care se înfă ţ iş ănumaidecît. — Ei? întrebăGuitaut. — Oh, domnule că pitan, vorbi ofi ţ erul. Toate bune pe aici pe la noi, dar mi se pare ca se petrece ceva în casa de acolo. Ş i ară t ăcu mîna o clă dire mă reaţ ă , aflatăchiar pe locul unde s-a ridicat mai tîrziu Vaudeville. — Acolo? rosti Guitaut. Pă iă la e palatul Rambouillet! — Eu nu ş tiu dacă -i palatul Rambouillet, continuăofiţ erul, dar ş tiu c-am vă zut dispă rînd înă untru o mul ţ ime de mutre dubioase. — Ei, aş i! pufni în rîs Guitaut. Ă ia sînt poeţ i. — Ascultă , Guitaut, interveni Mazarin, n-ai vrea sănu vorbeş ti cu atît dispreţ despre aceş ti domni? Aflăcăş i eu am fost poet în tinereţ eş i căscriam versuri cam aş a cum scrie domnul de Benserade! — Dumneavoastră , monseniore? — Da, eu. Vrei să -ţ i spun o poezie? — Mi-e totuna, monseniore! Nu pricep boabăitalieneş te. — Da, dar pricepi franţ uzeş te, nu-i a ş a, bunul ş i bravul meu

Guitaut? continuăMazarin, punîndu-i prieteneş te mîna pe umă r. Ş i orice poruncăţ i s-ar da în graiul tă u, vei ş ti săo duci la îndeplinire, nu-i aş a? — Fă r ăîndoială , monseniore, a ş a cum am fă cut ş i pîn ăacum, numai să -mi porunceascăregina. — A, da! încuviinţ ăMazarin, mu ş cîndu-ş i buzele. Ş tiu că -i eş ti devotat din adîncul sufletului. — Sînt că pitanul gă rzilor reginei de peste două zeci de ani. — La drum, domnule d'Artagnan! hotă rî cardinalul. Toate-s bune peaici. D'Artagnan porni în fruntea coloanei fă răsăscoatăo vorb ă , cu acea supunere deplină , intrat ăîn firea unui vechi soldat. Stră bă turăstrada Richelieu ş i strada Villedo, îndreptîndu-se că tre colina Saint-Roche, unde se afla cel de al treilea post de pază . Era postul cel mai singuratic dintre toate, că ci se gă sea în vecină tatea zidurilor oraş ului ş i casele erau rare pe aici. — Cine comandăpostul acesta? întreb ăcardinalul. — Villequier, ră spunse Guitaut. — Drace! fă cu Mazarin. Stai dumneata de vorbăcu el; ş tii doar cănoi doi nu ne avem prea bine de pe vremea cînd ai primit ordin să -l arestezi pe ducele de Beaufort; pretindea călui i s-ar fi cuvenit aceastăcinste, fiind că pitan al gă rzilor regelui. —Ş tiu foarte bine ş i i-am spus de o sutăde ori căn-are dreptate. Pe atunci regele avea patru ani, aş a cănu putea s ă -i dea ordin. — Da, însăputeam săi-l dau eu, Guitaut, iar eu te-am ales pe dumneata. Guitaut, fă răsără spund ă , îş i struni calul ş i, dupăce fu recunoscut de santinelă , trimise dupăVillequier. Acesta se ară tăîndată . — A, tu eş ti, Guitaut! vorbi el cu posomoreala-i dintotdeauna. Ce naiba te-aduce încoace? — Am venit săte întreb dacăe ceva nou pe la tine. — Ce vrei săfie? Lumea strigăba „Tră iascăregele!", ba „Jos cu Mazarin!", ş i nu-i nimic nou în asta, c ăde o vreme încoace ne-am tot obiş nuit cu asemenea strigă te. —Ş i tu le ţ ii isonul? rîse Guitaut. — Pe legea mea, gă sesc căau mult ădreptate, Guitaut, ş i uneori îmi vine o poftăgrozav ăs-o fac! Mi-aşda bucuros solda pe cinci ani, tot nu vă d eu nici o lă scaie din ea, numai ca regele săaibăcinci ani mai mult. — Ză u? Ş i ce s-ar întîmpla dacăregele ar fi cu cinci ani mai mare? — În clipa cînd regele ar fi major, ar porunci el însuş i, ş i e mai plă cut săasculţ i de nepotul lui Henric al IV-lea, decît de feciorul lui Pietro Mazarini. Pentru rege, pe toţ i dracii! mi-aşda ş i viaţ a cu dragăinimă ; dar dacăar fi s ăcad ră pus pentru Mazarin, cum era săpă ţ eascănepotută u astă zi, ş i de-aşajunge în raiul raiurilor, tot mi-ar pă rea r ă u. — Bine, bine, domnule Villequier, zise Mazarin. Fii liniş tit, voi vorbi

regelui despre devotamentul dumitale. Apoi se întoarse că tre ostaş ii care îl însoţ eau: — Sămergem, domnilor. Totul e în ordine. — Ia te uită ! se minunăVillequier. Mazarin era aici! Cu atît mai bine: de mult ţ ineam să -i spun în faţ ăce gîndesc. Tu mi-ai dat prilejul ă sta, Guitaut; ş i cu toate căintenţ ia ta n-a fost poate dintre cele mai bune, eu unul îţ i mul ţ umesc. Ş i, ră sucindu-se pe că lcîie, intrăîn corpul de gardă , fluierînd un cîntec de-al Frondei. În ră stimp, Mazarin că zuse iară ş i pe gînduri; ceea ce auzise rînd pe rînd de la Comminges, Guitaut ş i Villequier îi întă rea convingerea ca, în cazul unor evenimente grave, nimeni n-ar mai ră mîne al ă turi de el, afară doar de regină , dar regina îş i pă ră sise de multe ori prietenii, astfel c ă sprijinul ei i se pă rea cîteodatăministrului, în ciuda mă surilor sale de prevedere, destul de nesigur ş i destul de ş ubred. Toatăvremea cît ţ inuse drumul acesta prin noapte, adicăaproape un ceas, privirea cercetă toare a cardinalului, rînd pe rînd aţ intităasupra lui Comminges, Guitaut ş i Villequier, ză bovise stă ruitor asupra unui singur om. Omul acesta, care ră mă sese nepă să tor la ameninţ area mul ţ imii, f ă ră săclipeascănici la glumele lui Mazarin, nici la cele fă cute pe seama lui Mazarin, omul acesta i se pă rea un bă rbat deosebit, c ă lit pentru împrejură ri de felul acelora în care se gă sea acum ş i, mai ales, al acelora care se vesteau de aici înainte. De altfel, numele d'Artagnan nu-i era pe de-a-ntregul necunoscut, ş i cu toate căel, Mazarin, venise în Franţ a abia pe la 1634 ori 1635, adic ă la ş apte sau opt ani dupăîntîmplă rile pe care le-am înf ă ţ iş at cititorului într-o povestire anterioară , cardinalul parcăauzise rostindu-se acest nume ca fiind al unui bă rbat care, într-o împrejurare nu prea lă murită astă zi în mintea sa, se fă cuse remarcat, trecînd drept o pildăde curaj, isteţ ime ş i devotament. Gîndul acesta îl stă pînea cu atîta putere, încît se hotă rî sălimpezeascălucrurile fă r ăză bav ă : numai cădesluş irile pe care le dorea asupra lui d'Artagnan nu putea săi le cearăchiar lui. Puţ inele cuvinte rostite de că tre locotenentul de muş chetari îl fă cuserăpe cardinal s ă -ş i dea seama de obîrş ia gasconă ; iar italienii ş i gasconii se cuno ş teau prea bine ş i semă nau prea mult unii cu alţ ii ca săse bizuie pe ce spuneau ei despre ei înş iş i. Drept care, ajungînd la zidul ce înconjura gră dina Palatului Regal, cardinalul bă tu în porti ţ ă , aflat ăcam pe focul unde s-a clă dit mai tîrziu cafeneaua „Foy", ş i, dupăce mulţ umi lui d'Artagnan ş i-l pofti săaş tepte în curtea palatului, fă cu semn lui Guitaut să -l urmeze. Descă lecarăamîndoi, dînd frîul lacheului care deschise poarta, ş i dispă rurăîn gră dină . — Dragul meu Guitaut, începu cardinalul, sprijinindu-se pe braţ ul bă trînului că pitan de gardă . Mi-ai spus adineauri căsînt aproape două zeci de ani de cînd te afli în slujba reginei, nu-i a ş a? — Da, e adevă rat, ră spunse Guitaut.

— Asta. pe legea mea. fiindc ăuna dintre cele mai de seamăînsuş iri ale unui curtean e săş tie săuite. din care s-a descurcat. urmăcardinalul. ş ti ţ i. existăş i miniş tri fericiţ i.— Or. monseniore? îngă imăcă pitanul. am auzit căş i-a f ă cut mai mult decît datoria. Guitaut.ş i de credinţ a pe care ai dovedit-o cu prisosinţ ă . — Eh. pentru căei nu-i pun pe toţ i pe acelaş i talger al balanţ ei ş i pentru căş tiu săse adreseze solda ţ ilor atunci cînd e vorba de ră zboi ş i intriganţ ilor atunci cînd e vorba de intrigi. din nefericire. dragul meu Guitaut. n-am fost niciodată amestecat în vreo intrigă . ş i domnul de Tréville. ş tiu. dumneata. monseniore. rosti Guitaut. Adresaţ i-văunui intrigant din acea vreme ş i veţ i afla tot ceea ce doriţ i. la naiba! bombă ni Mazarin. Voiam săte întreb dac ăl-ai remarcat pe locotenentul nostru de muş chetari. Drace. — Dar dumneata nu eş ti un curtean. doar îl cunosc de multăvreme. monseniorul va încuviinţ a sără mînăal celor ce mi l-au încredin ţ at. — Eh. dacăvreodat ămi s-au dest ă inuit unele lucruri despre intrigile urzite de alţ ii. în afarăde curajul dumitale. — Ah! exclamăel. — Aşdori sa ş tiu dacăa dat dovadăde calită ţ ile sale. Guitaut. zise Mazarin. în privinţ a asta sînt silit săvămă rturisesc cănu ş tiu mai mult decît a ajuns la urechea Eminenţ ei-Voastre. Domnul d'Artagnan n-a fost cumva amestecat. n-o sămai avem curînd. — Da. se numă răprintre prietenii cei mai de n ă dejde ai reginei.ş i. Voiam săaflu dacăe un om în care po ţ i avea încredere. unul. la trecă toarea Suze. care ş tiu tot ce vor săş tie. cu o strîmbă turăpe care nu ş i-o . — Dacă -i vorba de vitejia lui de osta ş . monseniore! M-aţ i adus încoace ca să -mi preziceţ i viitorul? — Nu. eş ti un viteaz. Avem nevoie de oameni plini de isteţ ime. dupăcum vorbeş te lumea. bineînţ eles. plă tind. — Ce fel de om este? — Hm! fă cu Guitaut. La asediul oraş ului La Rochelle. dîndu-ş i seama c ăe tras de limb ă . care nu poate fi pus la îndoială . — Nici nu era nevoie monseniore. — Domnul d'Artagnan? — Da. într-o intrigăoarecare. — Dar tu. E un gascon. rîzînd. la Perpignan. cu mare dibă cie? — Monseniore. am remarcat c ăe ş ti dă ruit cu o minunat ă memorie. unul dintre acei puţ ini că pitani care ne-au ră mas de pe vremea lui Henric al IV-lea ş i cum. Eu. — Domnul de Tréville îl preţ uieş te mult. bieţ i miniş tri. pe vremea cardinalului. cu atît mai ră u pentru mine! — Cum aş a? — Fă r ăîndoială . cum secretul nu-mi aparţ ine. surprins de întrebare. Mazarin clă tinădin cap. nu pot spune decît da. avem adesea nevoie ş i de alt fel de oameni decît de viteji. ş tii bine cănoi. — Aţ i remarcat asta.

cum tocmai ajunseserăîn curtea Palatului Regal.. — Ei. da. aş a cum f ă cuse Guitaut.. Aş adar. — Oare monseniorul vrea. D'Artagnan se înclină . Cardinalul se aş ezăla masa de lucru ş i luăo foaie de hîrtie pe care aş ternu cîteva rînduri.. cardinalul schiţ ăun gest de salut că tre Guitaut. sau mai degrab ăsupunîndu-se orbeş te.. — Da. în picioare. D'Artagnan. într-adevă r. — Atunci de ce se plîngea adineauri Eminenţ a-Voastr ăc ănu ş tie nimic? — Ei. vei lua o tr ă sură .putea stă pîni ori de cîte ori i se pomenea de bani. îş i urm ăgîndul Mazarin. izbuteş ti.. numai că avea acest cusur. aş tepta f ă răsă -ş i piardără bdarea ş i fă răpic de curiozitate: devenise un fel de robot în hainăost ă ş ească . Îţ i mul ţ umesc. — Contele de Rochefort. — În schimb ş tiu eu. — Vino. cu vocea-i cea mai dulce. — Era sufletul blestemat al cardinalului. se afla iară ş i în înc ă perea de unde plecase. ş i chiar astă -seară . numai săvrea săvorbească . spuse el. Ş i. Am o însă rcinare pentru dumneata. se ră suci pe că lcîie ca cel mai straş nic sergent-instructor.. dup ăcîteva clipe. O săplă tesc. era un om mare. omul acesta este. cardinalul nu se uita la bani cînd era vorba de oamenii să i. văprevin. îl urm ăpe scara secretăş i. aş i! Cu ră bdare. o săvăcoste scump. se apropie de el. monseniore. — Asta măpriveş te. înd ă ră tnicule! —Ş tiu pe cineva în mă surăs ăv ădea toate lă muririle. monseniore! Nu-i prea uş or săfaci săvorbeascăpe cei care nu vor. sănumesc pe cineva care a fost amestecat în toate urzelile din acea vreme? — Per Bacco! zise Mazarin. ieş i pe uş ăş i numaidecît . domnule d'Artagnan. salutăcu mîna la borul pă lă riei. Apoi. a ş a cum i se poruncise. nepă să tor. dac ănu se poate altfel. Guitaut. îl pofti Mazarin. a dispă rut de vreo patru-cinci ani ş i nu mai ş tiu ce-i cu el. — Contele de Rochefort! — Din nenorocire. — Hm. Dar. ş i crezi c ăRochefort. îţ i voi urma sfatul. încuviinţ ăMazarin. gl ă sui Mazarin. o escortăş i vei veghea cu cea mai mare grijăasupra întemniţ atului. D'Artagnan luăscrisoarea. Era d'Artagnan. z ă rind un ofiţ er care se plimba încoace ş i încolo. — Domnule d'Artagnan. care începea să -ş i piard ăr ă bdarea. care aş tepta întoarcerea cardinalului. Guitaut. E un ceas de cînd nu-ţ i cer altceva. vei duce aceastămisivăla Bastilia ş i te vei întoarce cu omul în cauză . acţ ionînd. Guitaut. Cardinalul îndoi hîrtia ş i puse pecetea.

care. încuviinţ ădomnul de Tremblay. adu-l jos pe numă rul 256. Ră sun ăo bă taie de clopot.se auzi cum dăcîteva ordine scurte. îş i spuneau unii altora: „Eu voi ieş i de aici în cutare zi. la ferestrele ză brelite ş i la zidurile acelea uriaş e pe care le vă zuse întotdeauna numai de cealaltăparte a ş anţ urilor înconjură toare ş i de care se temuse atîta cu vreo două zeci de ani în urma. dacănu măînş el. — Eu văp ă ră sesc. Pe curînd. dar. domnilor. lucrurile ră maseră neschimbate: de Tremblay nu plecă . dup ămoartea cardinalului. Într-adevă r. de Tremblay urma să -ş i piardălocul de la Bastilia. în visurile lor de libertate. Sînt chemat să semnez de ieş irea întemniţ atului. fratele faimosului că lugă r capucin Joseph. calul meu! Cinci minute mai tîrziu. domnule d'Artagnan. D'Artagnan se înfiorăauzind zgomotul cheilor. pe plic st ăscris foarte urgent. . r ă mase în ş a. Asta voia s ăînsemne c ă . dar întrun chip la care Bassompierre nu se gîndise. temnicer. iar tovară ş ii să i. zise d'Artagnan. ieş i să -l întîmpine pînăîn capul peronului. Guvernatorul Bastiliei era pe atunci domnul de Tremblay. spuse domnul de Tremblay. privind la drugii de fier. Hei. auzind c ăvine din partea ş i cu un ordin al ministrului. III DOI VECHI DUŞ MANI D'Artagnan ajunse la Bastilia în clipa cînd suna de opt ş i jumă tate. împotriva tuturor aş teptă rilor. Pe vremea cînd mareş alul Bassompierre se afla închis la Bastilia. prezicerea lui fu cît pe ce s ăse îndeplinească . cu o voce monotonă : — Patru oameni de escortă . încetai sămai fii om. — Adevă rat. iar Bassompierre săş i-l reia pe al s ă i la curte. — Săm ăia dracu dacăam poft ăde aş a ceva! murmur ăd'Artagnan. îl pofti săm ă nînce împreună . deveneai un simplu numă r. Intrînd în Bastilia. cum tocmai voia săse aş eze la masă . Bassompierre ră spundea: „Eu. roţ ile tr ă surii huruiau ş i potcoavele cailor ră sunau pe lespezile curţ ii. Domnul de Tremblay era deci înc ăguvernator la Bastilia atunci cînd d'Artagnan i se înfă ţ iş ăpentru a duce la îndeplinire ordinul ministrului: guvernatorul îl primi cu cea mai mare politeţ eş i. voi pleca în ziua cînd va pleca domnul de Tremblay". la moartea cardinalului. unde a ră mas doisprezece ani încheia ţ i. o tră sură . Se anunţ ăguvernatorului. acel cumplit favorit al lui Richelieu. poreclit Eminenţ a cenu ş ie. că ci. iar Bassompierre nici atît. ş i eu în cutare zi". fă răs ă coboare. — Aşprimi cu dragăinim ă .

măîmbolnă vesc. d'Artagnan tresă ri. ca s ăvedem totul din loj ăca la teatru. Asta cere o lă murire. repede! Tră sura porni numaidecît. Întemniţ atul se urcăîn tră sură . Ş i eu sînt îngropat de viu. dar se stă pîni îndată . —Ş i pentru ce crimăte afli la Bastilia? — Vrei să -ţ i spun adevă rul? — Fireş te. fă r ăs ăparăcăl-a recunoscut. V ă zîndu-l. decît săam zece mii de livre pe an ca guvernator al Bastiliei. Rochefort! La vîrsta ta? — Nu. Nu te-am vă zut de vreo patru-cinci ani. Haide-haide. sau mult nu mai lipseş te. mi s-a cerut s ăveghem cu cea mai mare grija asupra întemniţ atului. — Erai nebun. se aruncăde gîtul întemniţ atului: — Rochefort! exclamăel. vorbi d'Artagnan că tre cei patru muş chetari din escortă . Rochefort? — Nu. scornităde ducele de Orléans. i-am propus cavalerului de Rieux săfim spectatori în loc de actori ş i săne cocoţ ă m pe calul de bronz. încredinţ ăfrîul muş chetarului. hoţ de noapte?! Rochefort. mai degrab ă mor pe o mînăde paie. ducelui de Harcourt îi tră sne ş te sămergem la ş terpelit pelerine pe Pont-Neuf. chiar tu! Nu m ăîn ş el! — D'Artagnan! fă cu la rîndul să u Rochefort. eram beat. dupăun chef straş nic la Reinard. Domnule de Lillebonne. habar n-am! — Te îndoieş ti de mine. în tovă ră ş ia ducelui de Harcourt. Dacămai ră mîn cinci minute în curtea asta.însoţ indu-ş i afurisenia cu zîmbetul cel mai încîntă tor. folosindu-se de întunericul de sub bolta pe sub care treceau. la Tuileries. — Ei bine. de Rieux ş i alţ ii. Dar e cu neputinţ ăsăfiu întemniţ at pentru vina care mi se pune în seamă . uite ce s-a întîmplat: într-o seară . — Tu. căap ă ru întemniţ atul. Nici nu ispr ă vi bine aceste cuvinte. . Tu eş ti. te credeam mort. — Bucuros. pe cinstea mea de gentilom. glumeş ti? — Înţ eleg. domnule locotenent! ră spunse cel că ruia i se adresase. — Bine. — Care? — Hoţ de noapte. D'Artagnan descă lecă . se urcăîn tră surăală turi de întemniţ at ş i spuse cu o voce în care era cu neputinţ ă sădesluş eş ti cea mai mica tulburare: — La Palatul Regal. — O. cum are s ăse ş i întîmple pesemne. fiindcăideea asta nu mi se p ă rea prea de soi. voi urca în tr ă sura. binevoieş te să -mi duci calul de frîu. nu-i aş a? — Mă rturisesc căda. a lui Fontrailles. bietul meu prieten! urmăd'Artagnan. ş i d'Artagnan. distracţ ie foarte la mod ăpe-atunci. mi se pare cănu-i prea mare deosebire între un mort ş i un îngropat de viu. — Pe legea mea. Ş i totuş i. cuprins de mirare. — Domnilor. Ş i pentru căportierele nu au încuietori.

ş i eu sînt o vale. un favorit? — Eu. trec opt zile. — În sfîrş it. spunîndu-i căn-au s ăne descopere acolo sus. Ducele de Harcourt. ş i iat ă . în loc să tacă . nu-i aş a? — Asta fiindcămăgă seam din întîmplare în anticamer ăş i mi s-a adresat mie. O. nu ţ i s-a întîmplat nici o nenorocire. pune piciorul pe un pinten al statuii. Dar am ră mas acela ş i locotenent de muş chetari ş i. unde am dormit dus. Dau s ăsar ş i eu jos. spune: „Tră snetul nu cade peste vă i". cardinalul ţ i-a încredinţ at un ordin. El. Vreo patru-cinci pelerine fuseserăş terpelite cu o nemaipomenităîndemînare. îi scriu cardinalului. da. —Ş i Mazarin e acelaş i Mazarin? — Mai mult ca oricînd. nici vorbă . — A. Se zice căs-ar fi însurat cu regina. ba încădintre cele mai joase. fă răsă -mi pese. Eu caut să -l ţ in lîngămine. săcoboare. bietul meu conte! Măsimt ş i mai vîrtos cadet gascon decît în ziua cînd te-am întîlnit la Meung. Crezi căm-au întemniţ at pentru crima de a m ăfi cocoţ at în spatele lui Henric al IV-lea. într-o clip ăam fost pe cal. dragul meu Rochefort. ehei! Ş i oftădin adîncul inimii. atunci îi este amant. cum ar fi fă cut cu oricare altul. dragul meu Rochefort. ţ iaduci aminte. Tu. pintenul se sfă rîmă . favorit! izbucni d'Artagnan. ori mai degrabănu l-am ş tiut niciodatăca lumea. dar pesemne căo săafli motivul. sînt aproape două zeci ş i doi de ani de atunci. la închisoare. — Ce vrea de la mine? — Nu ş tiu. Ş edeam cum nu se poate mai bine ş i vedeam minunat. — Cu neputinţ ă . încredinţ at căa doua zi scap. asta-i mare lucru. care m-au dus la Châtelet. trec două . dragul meu. sînt cinci ani de cînd zac acolo.Zis ş i fă cut. . — Pă i ce nenorocire ai fi vrut sămi se întîmple? Un vers latinesc pe care l-am uitat. sînt aproape două zeci ş i unu de ani de cînd port gradul ă sta. nu poate săfie asta. îş i rupe un picior ş i. ai dreptate. că ci am uitat săte întreb: unde m ăduci? — La cardinal. de Rieux vrea săfacăla fel. de Rieux cade. de care ne-am folosit ca de niş te trepte. — Săreziş ti unui Buckingham ş i săcedezi unui Mazarin! — Astea-s femeile! cugetăca un filozof d'Artagnan. pe calul lui de bronz? — Nu. Ş i apoi habar n-aveam cătocmai pe tine trebuia s ăte duc. — Totuş i. fă răca pă gubaş ii s ăcrîcneascăm ă car. Trece o zi. nu. cînd nu ş tiu ce nă tă ră u mai puţ in ră bdă tor decît ceilal ţ i se porne ş te să strige: „Să riţ i!" ş i ne aduce pe cap o patrulăde arcaş i. începe s ăţ ipe ca din gurăde ş arpe. Fontrailles ş i înc ăvreo cî ţ iva o iau la fug ăş i scapă . de nu măînş el. Mul ţ umit ăpintenilor că lă re ţ ului. În aceeaş i zi au venit dupămine ş i m-au dus la Bastilia. dar era prea tîrziu: am picat drept în braţ ele arcaş ilor. — Însurat?! — Dacănu-i bă rbatul ei.

— Ne-am înţ eles: bate palma. O înţ elegere.. ş i dacăare nevoie de tine.. — Cu spaniolii? — Nu. De ce? — Eh. i-ai uitat? — Aproape. — Prin urmare. dar tu? — Voi face la fel. Doamne. dacăajungi iar în graţ ii. — Te sfă tuiesc săte plîngi. Porthos ş i Aramis. cu Parisul. Ei. înseamnăca are nevoie de tine. te fericesc! Sînt ani de zile de cînd nimeni nu mai are nevoie de mine. A ş a cătu ai să -l scapi pe el. Tră iesc. trebuie săvorbesc ş i de prietenii tă i? — Care prieteni? — Athos. Dumnezeu mi-e martor! Ne-am desp ă rţ it.. Doamne. ce mai încolo ş i încoace. Beaufort tot închis e? — Tot. sănu măuiţ i. ş i dacăs-ar g ă si cineva săstrîng ălaolaltă toate cetele lor. prima oarăcînd ai prilejul săvorbeş ti de mine. dar de pe la alţ ii. — Ce mai e cu ei? — Habar n-am. — Ei. — Ascultă .. uite unde-am ajuns. cu condiţ ia săfaci ş i tu la fel. asta-i tot ce pot să -ţ i spun. —Ş i ră zboiul... — Ce vrei săspui? — N-auzi împuş că turile? — Ba da. DacăMazarin s-a gîndit s ăte caute. — Cred cătu eş ti mult mai aproape de libertate decît el. aş a cum ş tii. — Voi vorbi. fiindcăm-a ajutat întotdeauna ş i-ar fi putut s ămăscape ş iacum. — Care? —Ş tii căsîntem prieteni buni.. — Adevă rat? — Da. Săm ăia naiba dacăş tiu prin ce colţ de lume . — Onoarea lui Rochefort stăcheză ş ie. — La naiba! Pă strez ş i azi semnele acestei prietenii: trei împunsă turi de spadă ! — Ei bine. — Mare nenorocire sănu fii liber. — O să -l avem. dar reginele? — Ei. ş i? — Sînt burghezii care-ş i fac de lucru pînăuna-alta. — Spune-mi.— Femeile. — Ascultă . nu-ţ i pierde n ă dejdea. mai înţ eleg.. — Crezi căs-ar putea ajunge undeva cu burghezii? — Cum nu? ă ş tia promit. Rochefort. în privinţ a asta reginele sînt de douăori femei. din cînd în cînd mai aflu cîte ceva despre ei.

a luat fata unui cofetar de pe strada Lombards. Ş i ceru săfie anun ţ at ministrului. numai pe tine te mai am prieten. — De ce n-ai f ă cut-o? întrebăd'Artagnan. stă ruinţ a aceasta a cardinalului avu darul să -l punăş i mai mult în gardă . Astă -searăse schimbăpoate ş i soarta ta. Cît despre Rochefort. pe legea mea. doar se dă dea în vînt dupădulciuri. ş i tu cu oamenii tă i aţ i fi fost sfîş ia ţ i. se cheamăcă -i ş i el în rîndul burghezilor parizieni ş i. „Oare Rochefort săfi devenit mai bun decît mine?" cugetăel. Rochefort îi puse mîna pe umă r. Adio! — Pe curînd. înainte săajung eu c ă pitan. în clipa asta s-a al ă turat ră zvr ă tiţ ilor. — Haida-de! i-o întoarse Rochefort. Nu. ceea ce era. nici vorbă . D'Artagnan urcăîmpreunăcu întemni ţ atul pe scara cea mare. Trecu pragul încă perii ş i-l gă si pe Mazarin aş ezat la masa de lucru. el. adicăacela de monsenior. —Ş i faimosul. oprind tră sura. D'Artagnan îş i plecăfruntea..or fi. Dupăcinci minute intrau în curtea Palatului Regal. — Amin! rosti d'Artagnan. ş i nu-ţ i uita fă gă duiala! D'Artagnan încă lecăş i porni din nou în fruntea escortei. veş mîntul aba ţ ilor din acea vreme. sun ăvocea neră bdă toare a lui Mazarin.. dragul meu d'Artagnan. Aceste cuvinte îl umplurăde bucurie pe d'Artagnan. — Am ajuns ş i nu ţ in săfiu vă zut coborînd din tră sură . cum îi spunea fl ă că ului pe care l-am fă cut sergent în regimentul piemontez? — Planchet? — Da. în veş mîntul să u obiş nuit. nu zic nu. vă zînd grupurile de cetă ţ eni care ne ieş eau în cale ş i care se uitau cu ochi arză tori la tine ş i la cei patru oameni ai tă i? — Spune. vrei să -ţ i mă rturisesc un lucru la care m-am gîndit tot drumul. te aduce sus. cu deosebirea căel . — Ce faci? întrebăRochefort.. — Ai dreptate. de-ar fi fost altcineva cu escorta. noi doi nu ne cunoaş tem. Ne-am legat prieteni! Ei. Rochefort. Ş i cu faimosul Planchet ce mai e? — S-a însurat. — N-aveam decît săstrig dupăajutor. rosti d'Artagnan.. Aş a cum spusese. de îndat ăce auzi rostindu-se cele douănume. puţ in curaj! Roata se-nvîrteş te: de jos. după care stră bă turăanticamera ş i coridorul. O s ă -l vezi pe pă că tosul ă sta magistrat municipal. iar eu aşfi fost liber. Cînd ajunse la u ş a cabinetului lui Mazarin ş i se preg ă tea să -ş i anun ţ e sosirea. nimeni nu mai avea nevoie de el de multăvreme ş i stă ruinţ a lui Mazarin în privinţ a sa i se pă rea un semn bun. — Haide. la urma urmei. — Săintre domnul de Rochefort. Ş i rugaţ i pe domnul d'Artagnan săaş tepte: nu am ispră vit încăcu el. — D'Artagnan. zise el surîzînd.

dragul meu domn de Rochefort. — Da. în loc săo slujesc. Mazarin scoase la iveal ăo scrisoare deschis ădintr-un vraf de hîrtii ş i o ară t ăgentilomului: — Am gă sit aici o scrisoare prin care îţ i ceri libertatea. bine parfumat ş i. Ză rindu-l. Va s ăzic ăă sta-i adev ă ratul motiv? Sînt cinci ani de zile de cînd îl tot caut. Rochefort tresă ri. Mazarin clă tinăuş or ş i aproape nevă zut din cap. n-ai refuzat dumneata cîndva săfaci o că lă torie pentru reginăla Bruxelles? — Aha! fă cu Rochefort. de om vlă guit. — Crezi? — Sînt sigur. bine frizat. dar care lui Rochefort i se pă ru o veş nicie. Rochefort trase cu coada ochiului spre Mazarin ş i privirile li se încruciş ară . era bine pieptă nat. spuse el. — Eu? Nicidecum! La Bastilia mai sînt o mulţ ime de oameni închi ş i încăde pe vremea domnului de Richelieu. Uş ile se închiseră . c ă rora nu le cunosc nici mă car numele. Mă dusesem acolo ca săsurprind coresponden ţ a lui Chalais cu arhiducele. în vreme ce-ai acceptat săpleci în serviciul ră posatului cardinal? — Tocmai pentru căam fost acolo în serviciul cardinalului. pă rea mai tîn ă r. Am fost la Bruxelles într-o împrejurare cumplită . Săne înţ elegem. domnule Rochefort. Ş i nici nu-mi trecea prin minte. pur ş i simplu. nu mă puteam întoarce spre a o sluji pe regină . într-adevă r. Cum aţ i fi vrut sămăreîntorc?! Aşfi pierdut-o pe regină . avusese multe motive săse plîngăde dumneata pe vremea ră posatului cardinal! . prostul de mine! — Dar eu n-am spus c ăacesta e motivul arest ă rii dumitale. ş i." Dupăo tă cere destul de lungă . era cît pe ce săfiu sfîş iat. — Ei bine. atîta tot: n-ai refuzat dumneata s ă pleci la Bruxelles. pricepi. Cît despre Rochefort. iatăcum gîndurile cele mai bune sînt r ă u înţ elese. monseniore! Numele meu nu văera necunoscut. în serviciul reginei. Ministrul nu se schimbase cîtuş i de puţ in. mulţ umităacestei cochetă rii. încăîn acele zile fiind recunoscut. pă rul negru îi albise cu totul ş i ară miul fe ţ ei l ă sase locul unei palori adînci. — O. cu mine însăe altceva.purta ciorapi ş i mantie violetă . îţ i pun doar o întrebare. Regina nu a vă zut în refuzul dumitale decît un refuz. parcămi-aduc aminte. cu el era altăpoveste: cei cinci ani de temniţ ăîl îmbă trîniserăgrozav pe acest vrednic prieten al domnului de Richelieu. Prin urmare te afli în temni ţ ă ? La aceastăîntrebare. într-adevă r. ca ş i cum ar fi vrut săspună : „Iatăun om care nu mi se mai pare bun de mare lucru. Era pe vremea conspiraţ iei lui Chalais. deoarece din ordinul Eminenţ ei-Voastre am fost dus de la Châtelet la Bastilia. — Dar mi se pare căEminen ţ a-Voastrăo ş tie mai bine ca oricine.

zise Rochefort.) — Înţ eleg. Nu uitaţ i. — E adevă rat. ş tiind cît preţ uieş ti ş i. cu toate că . care sînt un om simplu ş i fă ră ascunziş uri. de slujitori credincioş i. merg de-a dreptul la ţ intă . — Sînt gata săv ăcred. socotindu-te primejdios. — O. ce vrei! Dar lucrurile astea trec aş a cum au venit. — Da. Cardinalul se dovedea foarte iscusit. de vreme ce aveţ i bună voinţ a să -mi spuneţ i căş i dumneavoastrăo împă rtă ş iţ i. Desigur. care fă cea totul dupăbunul să u plac. De aceea nu voi fi niciodatăun om mare ca el. în mijlocul serbă rilor ş i al curtenilor. în ţ eleg: regina are nevoie. domnule de Rochefort. eu nu sînt domnul de Richelieu. pesemne cămi-a poruncit sămăasigur în privinţ a dumitale. dragul meu domn de Rochefort. săduci aceste lucruri la bun sfîr ş it. Eu am o francheţ e prea franţ uzeasc ăş i asta îmi dă unează . dar eu... ş i sper săţ i-o pot dovedi. domnule de Rochefort. (mînie de femeie ş i de prinţ es ă . monseniore. Ş i cînd spun: am nevoie.. — Aceasta era ş i pă rerea cardinalului Richelieu. Rochefort cunoş tea aceastăvoce catifelatăîn care se strecura din cînd în cînd cîte un ş uierat ca de viperă . Doamne. mi se pare cădac ănumai dintr-o gre ş ealămăgă sesc la Bastilia. eu nu sînt cu nimic vinovat de întemniţ area dumitale.. — Ei bine. fiind el însuş i slujitorul reginei. Regina. continuăMazarin. — Eu. maiestatea-sa este foarte susceptibilă .. domnule de Rochefort. cănu se mai gînde ş te ea. dupămoartea sa trebuia săînţ elegeţ i. rosti Mazarin. continuăRochefort. o datăce le înţ elegi.Rochefort rîse dispreţ uitor. vă zînd tresă rirea pe care ministrul încercase săş i-o stă pînească– nu uitaţ i că de cinci ani măaflu la Bastilia ş i cănimic nu te face săvezi mai strîmb lucrurile decît faptul căle priveş ti de dupăgratii. c ă v-aşsluji cu aceeaş i credinţ ăîmpotriva oricui.. — Aş adar. monseniore. glă sui el. pesemne căa aflat de refuzul dumitale. care a petrecut cinci ani la Palatul Regal. — Ei. încuviinţ ăMazarin. Nu fac nimic fă răordinul reginei. am avut puţ ine dovezi de bun ă tatea despre care vorbe ş te Eminenţ a-Voastr ă . monseniore.. care am stat aceş ti ani la Bastilia. eu sînt un simplu ministru care nu are nevoie de slujitori. pesemne căl-a socotit drept o declaraţ ie de ră zboi ş i. ş i pe urma omul nici nu se gîndeş te la ce-a fost. monseniore. care ţ inea sădevin ăatotputernic. Am nevoie de prieteni de nă dejde. — Tocmai pentru căl-am slujit cu credinţ ăpe cardinalul Richelieu împotriva reginei. totul se poate îndrepta. în consecinţ ă . lucru ce-l f ă cea mult superior mie. ţ i-am mai spus doar. monseniore. ş i admiraţ ia mea pentru acest mare om creş te ş i mai mult. dragul meu domn de Rochefort. Rochefort îş i muş căbuzele ca sănu zîmbească .. în ce m ă priveş te. da. Iatăpentru ce te gă seş ti la Bastilia. în schimb sînt un om bun. Or. dumneata eş ti în m ă surăs ăîn ţ elegi anumite lucruri ş i. pricepi? Eu nu sînt ca domnul cardinal de Richelieu. crezi oare căPalatul .

care ş i-a petrecut viaţ a apă rînduse de atîtea lovituri? — Dar a izbutit săse apere pînăla urmă . — E tocmai ceea ce vreau ş i eu! — Am cunoscut oameni. În privinţ a asta eu am ră mas încăla domnul Bassompierre. A. — A.Regal e un lă caşprea vesel? Nu. c ădoar atît aş tept dar nu mai ş tiu nimic din ce se petrece pe lumea asta. era un om atît de mare! — Monseniorul nu se va supă ra dacăîl voi mustra? — Eu. aş aeş i sluga".. ţ inta tuturor pumnalelor? El. dacăavea duş mani f ă răde pereche. — Prin acţ iune. Dumneata trebuie săfi învă ţ at multe în intimitatea ră posatului cardinal. monseniore: „Cum e stş pînul. continuăRochefort. Atunci cînd îi aveţ i. ş i asta e o mare pierdere. — Ei. Dar unde gă seş ti oameni de acţ iune? Rochefort clă tinădin cap: — Ei nu lipsesc niciodată . O mic ăschimbare pe care oamenii devota ţ i de care v-am vorbit adineauri au fă cut-o pentru mulţ umirea lor personală . domnule. — Iată -l.. — El. — „. Eu joc cu că rţ ile pe masă . ca de obicei. îi trimiteţ i la Bastilia. Dar uite. cît de puţ in ş tiu oamenii aceş tia din tot ce se petrece. în celula mea e un proverb zgîriat pe zid cu vîrful unui cui. aş aeş i slujitorul".. La Bastilia nu se discută politicădecît cu soldaţ ii ş i cu temnicerii. Pentru că . gînditor. sănu mai vorbim de toate acestea.. —Ş i cum sunăacest proverb? întrebăMazarin. monseniore. e ş ti de-ai noş tri. monseniore. drag ădomnule Rochefort? Învaţ ă -mădumneata. — La naiba. monseniore. ş i ce vrea săspunăproverbul? — Vrea săspunăcădomnul de Richelieu a ş tiut săg ă seascăslujitori devotaţ i cu zecile.. cred ş i eu! zise Rochefort. — Dar cum dovedeş ti devotamentul? întreb ăMazarin. Era un om devotat reginei ş i asemenea oameni sînt rari. ş i nici nu văînchipuiţ i. cu toate căerau lovituri cumplite. Spune. avea ş i prieteni fă r ăde pereche. acţ iune! f ă cu ministrul. te asigur. Oare se numă răş i astă zi printre cei ş aptesprezece seniori? — A murit. — Ei bine. niciodată !Ş tii bine cămi se poate spune orice. — Nu ş tiu să -i caut?! Ce vrei săspui. socotind c ăa sosit clipa să -ş iţ inăfă gă duiala fa ţ ăde d'Artagnan – am cunoscut oameni care prin . M ăstr ă duiesc sămăfac iubit ş i nu temut.. Am avut ş i noi mari necazuri. numai c ădumneavoastrănu ş tiţ i să -i că utaţ i. ră spunse Rochefort. monseniore. nici gînd.. da. domnule de Rochefort? — Trebuie săînţ elegeţ i." — Îl ş tiu: „.

oameni care. — Povesteş te-mi ş i mie. ş i.iscusin ţ a lor au înş elat de sute de ori agerimea cardinalului. e secretul unei mari regine. aş a cum v-am spus. —Ş i spui căace ş ti patru oameni erau uniţ i? — Ca ş i cînd tuspatru n-ar fi fost decît un singur om. — Numai căoamenii de care vorbe ş ti. f ă r ăbani. — Nu. —Ş i de ce n-ar face-o? — Pentru căsecretul nu-i apar ţ ine. — Adevă rat? — Întocmai aş a cum am cinstea săspun excelenţ ei-voastre. —Ş i s-a încumetat de unul singur săducăla bun sfîrş it o asemenea ispravă ? — Nu. trei viteji care îl ajutau. aveţ i unul la uş ăde mai bine de ş ase ani. spuse gentilomul surîzînd. nu era decît un învă ţ ă cel. — Cine este? — Domnul d'Artagnan. zise Mazarin. — Gasconul acela?! fă cu Mazarin cu o mirare desă vîr ş it jucată . — Atunci o să -mi povesteasc ăel însu ş i. pentru căau luptat împotriva mea. cu vitejia lor i-au doborît gă rzile ş i spionii. într-adevă r. fă răsprijin. ci. monseniore. drag ădomnule de Rochefort. De-aşcunoaş te ş i eu asemenea oameni! — Eh. iar ei mi l-au întors cum s-au priceput mai bine. nici nu-ţ i pot spune cum mi-ai . iscusin ţ a ş i politica. pentru căunul dintre ei. cîte n-au fă cut ei împreun ă ! — Dragădomnule de Rochefort. de vreme ce luptau împotriva lui. Dar ei au avut nenorocul sără mînădevotaţ i aceleiaş i regine pentru care adineauri că utaţ i slujitori. pentru căle-am fă cut tot ră ul de care am fost în stare.. — Asta-i cam greu. surîzînd tainic. în ce prive ş te îndemînarea. — Gasconul acesta a salvat o reginăş i l-a silit pe domnul de Richelieu sărecunoascădeschis că . monseniore. ză u. sfîr ş itul unei vechi ră fuieli. mi-a dat o loviturăde spad ă– sînt aproape ş apte ani din ziua aceea: era a treia oară cînd mălovea aceeaş i mîna. ca ş i cînd aceste patru inimi ar fi bă tut în acelaş i piept. fă ră înlesniri. monseniore. cu toate căar fi fost mai bine ră splă ti ţ i. au ajutat unui cap încoronat s ă -ş i pă streze coroana ş i l-au fă cut pe cardinal s ăcearăpace. ş i timp de ş ase ani ş i mai bine nu l-aţ i socotit bun de nimic.. — Nu cred. vă zînd căRochefort ajunge singur acolo unde voia el să -l aducă– oamenii aceş tia nu erau devota ţ i cardinalului. — Ah! exclamăMazarin cu o admirabilănaivitate. — Cum de ş tii dumneata toate aceste lucruri? — Le ş tiu pentru căoamenii aceş tia erau pe atunci duş manii mei. vitejii care vi-i doreaţ i dumneavoastr ăadineauri. avea trei prieteni. cu care am avut cel mai mult de-a face. monseniore.

c ă ci văc ă zniţ i în zadar! Toate acestea s-au petrecut cu mult înainte s ăfi venit dumneavoastrăîn regatul unde domnea aceastăregină . se gîndea. puternică . — Nu vreţ i săm ăîntrebaţ i nimic. Ce spuneţ i de isprava asta. unul singur a ajuns la ţ ă rmul m ă rii. vrînd să -i împiedice să -ş i atingă ţ inta: Trei au fost sco ş i din luptăde că tre ace ş ti nenumă ra ţ i duş mani. — Ei bine. pentru c ăîi dorise cîndva prea mult bine. un adevă rat basm. patru oameni hotă rîr ăs ăo salveze. o regină . în schimb am săvăspun o poveste. omorînd sau ră nind pe cei care-i stă teau în cale. că reia un mare ministru îi voia mult ră u. are nesocotinţ a să -i dă ruiascăo anume podoab ăatît de însemnată . — Aflaţ i căş tiu încăvreo zece la fel. Ministrul ş tia de plecarea lor ş i le-a înş iruit în cale o mulţ ime de oameni. ministrul l-a sfă tuit pe rege s ă -i cear ăreginei s-o poarte la viitorul bal. — Fie. îngă duiţ i-mi sălas în grija domnului d'Artagnan săvi- . atunci ascultaţ i! A fost odatăo regină . v ă asigur. pu ţ in a lipsit sănu-l dea pierz ă rii pe ministru. — Da. stră duindu-se s ă citeascăceva pe aceast ăfaţ ăfinăş i vicleană . Ace ş ti patru oameni nu erau nici prinţ i. monseniore: ministrul ş tia prea bine căpodoaba plecase o datăcu ambasadorul ş i ambasadorul se gă sea acum foarte departe.. Trecurăaş a cinci sau ş ase minute. monseniore. domnule de Rochefort. nici duci. monseniore? — Magnific! murmurăMazarin. — O.stîrnit curiozitatea. dincolo de mă ri. cu braţ ul oţ elit ş i cu spada gata oricînd de luptă . îmi plac foarte mult poveş tile.Ş i iatăcăsose ş te la curte un ambasador viteaz.. f ă r ăîndoialăpentru felul cum ş tiuse sărezolve problemele de stat. drept mul ţ umire. nici dintre puternicii vremii ş i nici mă car bogaţ i. —Ş i ceilalţ i cine erau? — Monseniore. monseniore? zise Rochefort. a trecut marea ş i s-a întors aducînd mă reţ ei regine acea podoabăpe care ea ş i-a putut-o prinde la umă r în ziua balului. încît toate femeile erau nebune dupăel ş i însă ş i regina. Mazarin nu mai scotea o vorbă . erau patru soldaţ i inimo ş i. Marea regin ăera pierdută ! Pierdutăca ş i cea mai umilădintre supusele ei. — Adevă rat. visă tor. fiindcăea se pră bu ş ea de la înă lţ imea mă ririi ei. — Adevă rat! fă cu Mazarin. N-ai vrea să -mi istoriseş ti ş i mie aceastăîntîmplare? — Nu pot. monseniore? întrebăRochefort. regina unuia dintre cele mai mari regate ale lumii. atît de bogat ş i atît de chipeş . — Ba da: spui cădomnul d'Artagnan era unul din aceş ti patru oameni? — El a dus la bun sfîrş it totul. E de prisos săvăspun. monseniore. te ascult. Nu văcă zniţ i săghiciţ i cine este. Cum aceastăpodoabăera un dar primit din partea regelui.Ş i au plecat. monseniore. cănu se putea gă si o alta care săo înlocuiască .

daţ i-mi oricîte însă rcină ri. — Adio. dar ce-i cu dumneata? — Îmi propuneţ i ceva imposibil. eu sînt unul dintre prietenii lui. am hotă rît. — Spune mai degrabăcăeş ti din tabă ra domnului de Beaufort. Gă siţ i orice altceva pentru mine. — Nu ai încredere în mine. trimiteţ i-m ăîn misiune. dac ăe cu putinţ ă ! — Dragădomnule de Rochefort. de toţ i! — Săîncepem cu mine. aţ i uitat oare. cămi-a fost chezaşîn fa ţ a reginei? — Domnul de Beaufort a devenit de atunci duş manul statului. se prea poate. nu hot ă rîţ i nimic în privinţ a mea. sau. dar puterile te-ar tră da. Bernouin intrăîn încă pere. Bine. . apoi ad ă ugăîn ş oaptă :Ş i ră mîi lîngămine. —Ş i apoi. Bine. săvinăcineva! — Aş adar. pe care o întinse ofiţ erului ş i dă du din cap în chip de salut. monseniore. încît nu mai ţ in cu nimeni: ţ in doar cu cerul liber. spuse Mazarin cu o undăde zeflemea în glas. Hei. Te socoteş ti încătînă r. ar fi mai cinstit din partea dumitale. Crede-mă : ceea ce îţ i trebuie în clipa de faţ ăeste odihna. monseniore. — Dumneata. pe urmăve ţ i trece ş i la ceilalţ i. nu-l socotesc duş man ş i nu pot primi ceea ce îmi propuneţ i. te depă ş eş te zelul. nu te supă r ăcîtu ş i de pu ţ in s ăş tii unde vei fi trimis. monseniore? — Dimpotrivă . domnule de Rochefort! Rochefort se înclinărespectuos. cum eu însănu sînt nici rege. — Cum adicăimposibil? Ş i de ce ţ i se pare imposibil? — Pentru cădomnul de Beaufort este unul dintre prietenii mei. monseniore.i numească . stau închis de atîta vreme. unde se aflăînchis domnul de Beaufort ş i nu-l vei scă pa din ochi. — Da. — Vă d. de vreme ce a ţ i trimis săm ă aducăîncoace ş i măaflu aici. El singur ar avea oarecare înrîurire asupră -le. domnule de Rochefort. ve ţ i înţ elege căa ie ş i de la Bastilia ca săintri la Vincennes nu înseamnădecît săschimbi temniţ a. de el. dragădomnule de Rochefort. Ofiţ erul se ară t ănumaidecît. mai curînd. Curiozitatea mea sa nu vămire: cînd ai stat cinci ani în temniţ ă . Cardinalul aş ternu cîteva cuvinte pe o foaie de hîrtie. voi vorbi deschis pînăla capă t: am nevoie de dumneata. — Asta numeş ti dumneata devotament? Te felicit! Devotamentul dumitale nu te angajeazăprea mult. nici ministru. vei avea un post de încredere: te vei duce la Vincennes. monseniore. rosti Rochefort. continuăRochefort. monseniore. — Cheamăun ofiţ er. ş i-apoi eu nici nu-i cunosc sub adev ă ratul lor nume. rosti Mazarin. dar săcă lă toresc. — Monseniore. nici regină . fiindc ăî ţ i simţ i inima tînă ră . nu ai mei. clă tinînd dezamă git din cap. domnule de Rochefort. Erau prietenii lui. căvoi fi dus iară ş i la Bastilia.

— Am scos castanele din foc pentru altul. care se gă sea în camera de rugă ciune. zadarnic se uităînsădupă prietenul să u. murmurăRochefort. Asta schimbăgrozav lucrurile! Ş i dacăe tot atîta puhoi de oameni pe str ă zi. — De dumneata. scrisorile dumitale ar fi ca ş i pierdute. Mazarin triş a – e un amă nunt pe care ni l-a p ă strat Brienne: el numea asta a profita de situaţ ie. sănu uit: ar fi de prisos să -mi mai scrii. retră gîndu-se spre u ş ă . „A-a! îş i zise Rochefort în sinea lui. — Măîntorc acolo. — Destul. măduc la regin ă . În curte se aflau tră sura ş i cei patru din escortăcare îl aduseserăîncoace. Acum. ră spunse Mazarin. unde aş tepta d'Artagnan. O trecere tainicăducea de la apartamentele ş i cabinetul de lucru al lui Mazarin la apartamentele reginei: de acest coridor se folosea cardinalul ca săajungăoricînd la Anna de Austria. domnule de Rochefort. Luminează -mi calea. — Îţ i închipui cumva c ănumai dumneata singur exiş ti pe lume. — Ba da. monseniore. . Hotă rî deci s ă nu înceapăpartida cu d'Artagnan pînănu va cunoa ş te toate că rţ ile adversarului. domnule de Rochefort? Crede-mă .— Eş ti inteligent. mda! voi încerca să -i ară t lui Mazarin că . Bernouin o întîlni pe doamna Beauvais. monseniore. Doamna Beauvais ş i Bernouin erau martorii apropiaţ i ai acestei iubiri tîrzii. — Monseniorul nu mai are nimic de poruncit? întrebăBernouin. înseamnăc ă -i un cusurgiu. în loc săiasăprin anticameră . dar vărepet. ş i doamna Beauvais se oferi să -l anunţ e pe cardinal Annei de Austria. nu ş tiţ i săvăslujiţ i de mine ş i ră u face ţ i." Ş i să ri în tră surăcu sprinteneala unuia de două zeci ş i cinci de ani. prietenul duş manilor mei! — Ce vreţ i! Trebuia sămăfaceţ i duş manul du ş manilor dumneavoastră . Bernouin luăo lumînare ş i o apucăînainte. Intrînd în dormitorul aflat la capă tul coridorului. — V-o doresc. voi gă si oameni mai buni decît dumneata. Mazarin st ă tu un timp pe gînduri. du-te! A. IV ANNA DE AUSTRIA LA PATRUZECI Ş IŞ ASE DE ANI Ră mas singur cu Bernouin.Ş i dacăd'Artagnan nu va fi mul ţ umit cînd am să -i povestesc cum l-am lă udat. slavăDomnului! mai sînt bun ş i la altceva decît săpă zesc un întemniţ at. îl duceau spre scara cea mică . Dar pe unde naiba măduc? Într-adevă r. ş tia multe ş i totu ş i nu ş tia încădestul.

spuse ea. fă răsă citească . rosti copilul. Ministrul fă cu un semn aproape nevă zut din cap ş i regina se adres ă doamnei Beauvais: — E timpul ca regele săse culce. ş i se uită întrebă tor la maică -sa: — De ce intrăaş a. Cheamă -l pe Laporte. am întrebat ş i mi s-a spus. fiindcăaltfel nu voi mai afla nimic. Se înclinărespectuos în faţ a reginei ş i fă cu o adîncăplecă ciune în faţ a regelui. îndă ră tnic. În clipa aceea intrăMazarin. în timpurile pe care le tră im. nici săse roage. ca primul ministru săpoatăveni oricînd săîncuno ş tiinţ eze regina de ceea ce se petrece. o închise ş i o puse pe masă . — Mi se pare însăcădomnul de Richelieu nu intra aş a. a ş ezat ăîntr-un fotoliu încă pă tor. cu sprîncenele încruntate. erai prea mic pe-atunci. ca să -l sileascăş i pe Mazarin săstea în picioare. Copilul se ridicăîn genunchi. —Ş tiu cănu trebuie sănumesc niciodatăpe cei care ră spund la întrebă rile mele. cu cotul sprijinit de masăş i cu fruntea în palmă . Regele se ridicăîndată . că ci cardinalul venea la ea de obicei atunci cînd toat ă lumea se retră sese. ră mînea cîteodată ceasuri întregi închisăîn odaia ei sau în camera de rugă ciune. cu un gest de supă rare greu stă pînită . Anna de Austria că uta săciteascăpe faţ a lui Mazarin motivul acestei vizite neaş teptate. care îi ră spunse cu o semeaţ ăaplecare a capului. Regina îi spusese de douăsau de trei ori micuţ ului Ludovic să . — Este important. ră spunse copilul.împreunăcu micu ţ ul Ludovic al XIV-lea. ş i atunci el primi cu surîsul pe buze salutul ministrului. dar o privire a mamei sale îl mustrăc ăse lasăpradăurii. ră mînînd în picioare. fă r ăa stîrni curiozitatea sau comentariile întregii cur ţ i. vrînd parcăsăghiceascăceea ce se petrecuse mai înainte. — Cum de-ţ i aduci aminte ce fă cea domnul de Richelieu? Nu poţ iş ti acest lucru. — Eu nu-mi aduc aminte. Anna de Austria. se uita la regescul vlă star care st ă tea tolă nit pe covor ş i ră sfoia o carte groasa despre ră zboaie. lu ăcartea de jos. f ă răse cearăaudien ţ ă ? Anna roş i uş or. pe care Ludovic al XIV-lea o nutrea încăde mic faţ ăde cardinal. —Ş i cine ţ i-a spus? urmăAnna de Austria. Cît despre cartea cu care îş i trecea vremea regele era un Quintus Curtius împodobit cu gravuri ce înf ă ţ iş au faptele de vitejie ale lui Alexandru. Mazarin urmă rea cu ochiul sau inteligent toatăaceastăscenă . Era o regina care ş tia de minune săse plictiseascăcu mă re ţ ie. Doamna Beauvais se ivi în pragul camerei de rugă ciune ş i-l anunţ ă pe cardinalul Mazarin.

reluăMazarin. nu. — Minunat! fă cu Mazarin. Ludovic! exclamăregina. Nu m ăs ă ruţ i? — Credeam căsînteţ i supă ratăpe mine. ş i asta cît de curînd. — Vai. — Îţ i cer iertare pentru el. —Ş i pentru ce toate acestea? — Pentru că . maiestatea-sa nici nu-ş i dăosteneala săascundăcît de puţ inăafec ţ iune îmi poartă .meargăla culcare ş i de fiece datăcopilul stă ruise cu dr ă gă lă ş enie sămai ră mînă . ş i adă ugăîndatăapă sat: Numai lui Mancini. În clipa urmă toare intrăLaporte. domnule! zise regina. cînd m-aţ i trimis în Parlament ca sădau acele decrete nedrepte care au fă cut poporul sămurmure. — Glumeş ti. dupăcît se pare. — Ai venit. eş ti încăslă bit ş i mătem să nu te oboseascăveghea prea tîrzie. ră spunse copilul. ori mai curînd se tolă ni într-un jilţ ş i rosti melancolic: — Ei. Ş i regele plecăfă r ăs ă -ş i îmbră ţ iş eze mama ş i fă răsă -l salute pe cardinal. un copil pe care Mazarin îl aciuase pe lîngărege ş i asupra c ă ruia Ludovic al XIV-lea rev ă rsa o parte din ura pe care o nutrea faţ ăde ministru. Copilul pă ş iţ eap ă n spre el. doamnă . încercînd să -ş i recapete ceva din vechea-i demnitate. vrînd săschimbe vorba. E un copil care nu poate încăs ă -ş i dea seama de tot ce-ţ i datorează . cui doreş te maiestatea-voastrăsădea sfeş nicul? — Cui vrei tu. — Mi se pare căieş irea regelui nu are nevoie de comentarii. asta însănu măîmpiedicăsă -i fiu cu totul devotat. Despre ce e vorba? Mazarin se aş eză . afarănumai dacăvei duce devotamentul domniei-tale faţ ăde mine atît de departe. — Sire. fă r ăîndoială . Mai degrabă . Laporte. Cardinalul zîmbi. cardinale. nu v-aţ i temut cîtuş i de pu ţ in. de altfel. fă răsă ş i îmbră ţ iş eze mama. vom fi sili ţ i săne despă rţ im. Mancini era un nepot al cardinalului. încît sămăurmezi în Italia. de vreme ce mă alungaţ i! — Nu te alung: ai fost bolnav de vă rsat. De astădatăînsănu scoase o vorbă– pă li doar ş i-ş i muş că buzele. interveni Laporte. murmur ăregina. Nu glumesc deloc. aş a cum glă suieş te opera Thisbé: Urzeş te lumea toatşiubirea sşne sfarme. doamnă ! replicăMazarin. pentru o chestiune importantă . — Cum adică ?! întrebăregina cu un aer aproape sfios. — Vai. Îmi place săvă d cămaiestatea-sa e crescut în silăfaţ ăde prefă că torie. nu. continuă regina. cum îi sînt ş i maiestă ţ ii-voastre. — În schimb astă zi.

doamnă . nici mai mult. ca ş i cînd trebuie săfii preot dacăeş ti cardinal! — Cine a dispus arestarea domnului de Beaufort? — Un ză bă uc care nu vorbea decît de asasinarea mea. ş i care. aceast ăprietenă desă vîr ş ită . dupăîntoarcerea din primul exil. surghiunităa doua oară . eş ti regin ă . săvedem. ori mai curînd la ceea ce-ţ i spunea! —Ş i ce anume îmi spunea? — „Acest Mazarin e toatăpiedica. urmăregina. cum faci parte din aceastălume. încît a refuzat favorurile regelui ca să -mi ră mînăcredincioasă ? — O mironosiţ ăce-ţ i spunea searăde sear ă . eş ti destul de puternicăpentru a-i îndepă rta pe cei care-ţ i displac. — Adicăpe cei care î ţ i displac dumitale! ră spunse regina. Duş manii dumitale sînt ş i ai mei. ş i aşavea de ce. nici mai puţ in! — Vezi bine. nu te-am vă zut surîzînd ieri atît de binevoitor ducelui de Orléans. — Cardinale! — Eh.. — Nu e destul. Doamne." Iatăceţ i spunea. (Regina clă tinădin cap) Vai! Eu nu am prieteni! — Cum de nu mai ai prieteni la bine. doamnă . —Ş i ce-ai fi vrut săfac? — O. Cine a alungat-o pe doamna de Chevreuse.. ba pînăş i de fiul ei. a murit la Colonia. aş a mi se pare! — Frumoasădomnie la bunul plac al orică rui mîzgă litor de hîrtie din Palatul Regal ş i al orică rui biet gentilom din ţ ar ă .aşplînge. că -ţ i pierzi sufletul iubind un preot. a ară tat numai dispreţ faţ ăde toţ i cîţ i suferiserăpentru ea. p ă ră sităde toatălumea. în timp ce-ţ i scotea rochia. domnule!. atunci cînd i-ai avut la ră u? — Pentru căla bine i-am dat uită rii. murmurăMazarin. — Prietenii mei. că ci ia aminte la cuvintele mele: Urzeş te lumea toatşiubirea sşne sfarme. fiindcăla rîndu-i toatălumea o dispreţ uia. care a fost persecutatădoisprezece ani sub cealalt ădomnie? — O intrigantăcare voia săcontinue împotriva mea uneltirile începute împotriva domnului de Richelieu! — Cine a alungat-o pe doamna de Hautefort. ar trebui ca prietenii domniei-tale săfie ş i ai mei. — Mie?! — Fă r ăîndoială . — Tocmai. cardinale. doamnă . — Cu toate acestea. Or. N-ar fi timpul săîndreptă m . care. vreau săspun căş i domnia-ta măpă ră se ş te. săplece ş i totul va fi bine. te rog sămăcrezi. domnule: am fă cut ca regina Maria de Medicis.

„Săfi fost oare gasconul indiscret? se întrebăea. Credeam căş tii asta. ră spunse regina. domnule. astă zi este La Rivière. Hai săspunem lucrurilor pe nume! Îl cunoş ti pe domnul de Rochefort? — Domnul de Rochefort nu se numă ra printre prietenii mei. sărespingăatacurile acestui duş man. în orice caz. eu nu am influenţ ăasupra nimă nui. — Iară ş i?! f ă cu regina. —Ş i nu mai e acolo? întrebăregina. urmăacesta. Situaţ ia e gravăş i va trebui săluă m mă suri energice. —Oş tiu atît de bine. Anna de Austria primi lovitura drept în inim ă . — Da. începu Mazarin. atîta tot. vei r ă spunde dupăbunul plac. — De aceea. — Spune lă murit ceea ce doreş ti. privind-o în faţ ăpe regină . îngînăregina. e tot acolo. Da. mîine va fi altul. — Eu.greş eala? Cautăprintre prietenii domniei-tale pe cei mai vechi. încît l-am trimis la Bastilia. D'Artagnan. zise ea. domnule? — Nimic altceva decît ceea ce am spus: caută . Domnul. ci printre cei de odinioar ă . n-am pomenit de el decît ca săajung la altcineva. oricît aşprivi în jurul meu. — Vai.. — Iată . unul dintre cei mai credincioş i oameni ai cardinalului. numele mi-e cunoscut. domnule. — Oare unde vrea săajungă . printre du ş manii cei mai înverş unaţ i. aş a cum suferăfemeile. Eu am suferit. rosti Mazarin cu veş nicul să u surîs ş i cu vorba-i blîndădintotdeauna. Prinţ ul este condus de vicar. Doresc s ăîmparţ i cu mine prietenia acestor oameni. de altfel. condus la rîndul să u de că tre doamna de Guéménée. mi se pare cămăsupui unui interogatoriu? — La care. un muş chetar care iubea pe una dintre slujitoarele mele. nu ţ i-am spus săcauţ i printre prietenii de astă zi. ş i eu voi r ă spunde la fel de lă murit. printre cei care te-au ajutat să lupţ i împotriva ducelui de Richelieu ş i chiar s ă -l învingi. se lasăcondus de un favorit: ieri era Choisy. Dimpotrivă . Regina îl privi cu mirare. În unele împrejură ri. Credeam căam pus cap ă t la toate acestea o .. rosti Mazarin. doamnă . printre prietenii de odinioară . murmurăregina. încuviinţ ăMazarin. înclinîndu-se. — Dar. Îl cunoş ti pe domnul d'Artagnan? continuă Mazarin. uitîndu-se cu neliniş te la cardinal.. ca de obicei. — Da. — Ce vrei săspui. — Printre prietenii mei de odinioară ? fă cu regina. — Ba da. aş a cum ş i eu am împă rţ it cu domnia-ta puţ ina iscusinţ ăş i puţ inul talent pe care cerul mi le-a dă ruit. adicără zbunînduse. cu inteligenţ a vie ş i subtilăcare o caracterizeazăş i cu ajutorul prietenilor. doamnă . — Asta-i tot? întreb ăMazarin. cu o umbr ăce neră bdare în glas. liniş teş te-te. o biatăcopilăcare a murit otră vitădin pricina mea. i-o întoarse regina. — Da. desigur. maiestatea-ta a ş tiut. Ş i urm ăcu glas tare: — D'Artagnan! Stai puţ in.

Vreau ca regina săfie respectatăş i respectat ministrul ei. dar el era cel mai pu ţ in primejdios dintre toţ i: a mai ră mas prinţ ul. domnia-ta n-ai vă zut decît ş uvoiul pornit sără stoarne totul în calea sa ş i nu ai luat aminte la apele liniş tite. care încearcăsăfacăastă zi acelaş i joc ş i care îş i închipuie căva cîş tiga partida fiindcăa schimbat adversarul ş i fiindcă . niş te marionete. n-a cî ş tigat nimic urzind pierzania domnului de Richelieu. în loc săaibăîn faţ ăun om care ameninţ ă . o repet. nu unchiul regelui. care nu vă d că eu ţ in sforile ş i nu ghicesc. dar în acelaş i timp cu o ciudatăsiguranţ ăîn glas. ci conspiratorul laş . care au trecut marea. sub masca sobrăa ră bdă rii mele. rîsul omului scos din fire care ş i-a jurat sieş i săfie într-o zi cel mai tare. — Trebuie săcauţ i să -ţ i aminteş ti numele acelor oameni credincioş i ş i devotaţ i.ş i încăfoarte des. sfîş iat de o jalnicăambi ţ ie. presă rînd tot drumul cu sîngele lor pentru a-ţ i aduce o anumităpodoabă pe care maiestatea-ta o dă ruise domnului de Buckingham. care. — Hm.. al lui Montmorency ş i al lui Cinq-Mars. s-a fă cut sufletul tuturor urzelilor. e ducele de Orléans. împins de firea-i schimb ă toare ş i plinăde toane. cum spuneam noi. în fiece zi îndur afronturile prinţ ilor ş i valeţ ilor plini de titluri ai domniei-tale. Maiestatea-ta ş tie c ăeu nu sînt o marionetăvenităaici din Italia.. ceva mai calm. doamnă . unchiul regelui? — Nu întîiul prinţ de sînge regesc. stîrnindu-i pe toţ i acei oameni de treabăcare au avut nerozia săse încreadăîn cuvîntul unuia cu sînge regesc în vine ş i de care el s-a lepă dat atunci cînd i-a vă zut c ăurcăpe eş afod! Nu întîiul prinţ de sînge regesc. ca împinsăde un arc de . — Ce tot vorbeş ti? Întîiul prinţ de sînge regesc. — Bine. Anna se ridicămă rea ţ ăş i plinăde mînie. urmăMazarin. mînios de a nu fi nimic din pricina nulită ţ ii lui. — Învingă torul de la Rocroy! Te-ai gîndit la asta? — Da. invidios pe tot ce-l întrecea în cinste ş i curaj. dupădomnul de Condé. Anna se împurpur ăş i îş i ascunse faţ a în palme.datăcu domnul de Beaufort. ci ucigaş ul lui Chalais. spuse regina. nu unchiul regelui. — Continuă . a ş a cum spun atîţ ia. ş i eu n-am interesul sălas în preajma reginei acest gră unte de discordie. în ciuda domnului de Richelieu. cu care ră posatul cardinal i-a fă cut sînge ră u regelui două zeci de ani în ş ir. dar pazienza. italienii. Apoi. are unul care zîmbeş te. că ci în ochii tuturor eu nu sînt decît atît. Dar existăîn Franţ a un proverb despre apele acestea liniş tite. L-am arestat pe domnul de Beaufort. ros de pă cate ascunse. — Nu vreau cîtuş i de pu ţ in s ăumilesc pe maiestatea-ta. deopotrivăcu maiestatea-ta. ş i eu ce trebuie s ăfac? zise Anna de Austria copleş ităde acest glas dominator. s-a fă cut ecoul tuturor clevetirilor. ş i vreau ca toată lumea săş tie asta. sub cealaltădomnie. — Ei bine. e adevă rat. continuă Mazarin. Dar se înş ală .

dintre care una pă tatăde sînge. doamnă . patru suflete cinstite. în loc săciteascăscrisorile. nu eram vinovat ă . Jur. L-am iubit pe domnul de Buckingham. dintr-un imbold firesc. m ăîn ţ elegi? — Dar. dupăo . i-o întoarse Anna de Austria. prin Laporte. întinzînd cu un gest de reginăasupra casetei braţ ul ei de aceeaş i des ă vîrş ită frumuseţ e. Î ţ i spun îndat ă . — Iară ş i aceastăcalomnie! strigăregina. nu măară t prea încreză tor: exist ărelicve ş i relicve. în sfîrş it. ş i vezi singur. — Ce sînt toate acestea? — Vrei săş tii ce sînt. o femeie mai cu seam ă . ş i.. Regina că utăun lucru sfînt pe care s ăpoatăjura ş i. domnule. — A. eu nu-ţ i cer să -mi spui totul. o puse pe altarul din încă pere: — Jur pe aceste sfinte relicve. Regina scoase o cheiţ ăde aur pe care o purta atîrnatăla gît ş io întinse cardinalului: — Deschide. doamnă ? surîse Mazarin. recunoş ti! f ă cu Mazarin. numai pe baza unor simple aparenţ e? Da. Lama era mîncatătoată . lu ăîn mînăpumnalul pe care Buckingham ş i-l smulsese din ranăîn clipa mor ţ ii. s-au g ă sit în acea vreme patru inimi devotate. uimit. Iar acesta este pumnalul cu care l-a lovit Felton. replicăMazarin. ş i iatăcă . ascultă . privindu-l pe cardinal cu acea seme ţ ie ş i demnitate care o fă cea atît de temutăîn tinereţ e. mi-au salvat onoarea.. patru spade credincioase care miau salvat mai mult decît viaţ a. Că ci. jur. domnule? f ă cu Anna de Austria. — Oare numai onoarea celor vinovaţ i poate s ăfie pus ăîn joc. sco ţ înd dintr-un scrin ascuns într-un perete o caseta micuţ ădin lemn de trandafir încrustat cu argint. Mazarin. O credeam moartăş i îngropatăde mult. Vreau să -ţ i spun c ă . spuse: — Măjigneş ti. urmîndu-ş i gîndul curmat la jumă tate de intervenţ ia reginei – vreau săfaci astă zi pentru so ţ ul tă u. rosti ea. că ci nu mi-ai pomenit de ea pînăastă zi. la rîndul dumitale. într-adevă r. ceea ce ai fă cut odinioarăpentru amantul t ă u. Mazarin.oţ el. Aş adar. te previn. domnule. aparen ţ ele erau împotriva mea ş i măpîndea dezonoarea. că ci sîngele se prefă cuse în rugin ă . rosti Mazarin. Cu toatăîngă duinţ a acordată . domnule. totu ş i. dar domnul de Buckingham n-a fost amantul meu! —Ş i ce relicve sînt astea pe care juri. oare nu poate săfie dezonorat cineva. — Vreau eu să -ţ i spun totul. Cu atît mai bine! De ast ădatăvom limpezi lucrurile între noi ş i totul se va sfîrş i. domnule! — Vreau. ş i vei vedea dacăam minţ it. Cite ş te scrisorile. Aceste douăscrisori sînt singurele pe care i le-am scris vreodată . uimit de aceastănouăizbucnire. trimiţ indu-l. în ciuda trecerii anilor. îmi vorbeş ti de ea. domnule. reginei. ca fiu al Romei. luăcheia ş i deschise caseta în care nu gă si decît un pumnal mîncat de ruginăş i douăscrisori.

Da. — Bine. Decît săte rog sămăierţ i pentru nedreptele-mi bă nuieli. — Nu. totul săse sfîrş eascăde astădatăş i sănu mai vorbim nicicînd despre aceste lucruri. Cum? Nu-mi dau seama. domnule. închizînd caseta ş i apă sînd capacul cu palma. se supuse aproape fă ră voie ş i citi amîndou ăscrisorile. doamnă . pe acest brav d'Artagnan. Regina întinse frumoasa ei mînăspre cardinal ş i-i ară t ăo minunat ă nestematăce-i scînteia în deget. dar te iubesc atît de mult. — Atunci. . domnule. pînăatunci abia am ră gaz sămăliniş tesc. regina cerea lui Buckingham să -i înapoieze bijuteria: era scrisoarea dusăde că tre d'Artagnan ş i care ajunsese la vreme. adă ugăea cu un zîmbet cumplit. las ă mă . ca sămăsalveze pentru a doua oar ă . mai e ceva de spus. Trebuie săînţ elegi că . — Într-adevar. Într-una. dacănu mai ai nimic să -mi ceri. Dar. de vreme ce ţ i-e dat săai lîngădumneata un asemenea om. doamnă . — Mulţ umesc. doamnă . încît nu-i de mirare săfiu gelos ş i pe trecut. rosti el. L-a vîndut. continuăea. l-am r ă splă tit lă sîndu-l doar să -mi să rute mîna ş i dă ruindu-i acest diamant. —Ş i acum. doamnă . Voi ţ ine seama de acest sfat. ţ i-o poruncesc. nu. căsînt dornicăsădeschid această casetăori de cîte ori măvei mai învinui în viitor? Mazarin. — Ba da. pare-se căîntr-un moment de strîmtorare. cardinalul puse pumnalul în casetăînfiorîndu-se f ă răvoia lui. în care regina îl prevenea căva fi asasinat ş i care ajunsese prea tîrziu. domnule. — L-a vîndut. covîrş it de atîta t ă rie sufletească . Mi-e îngă duit sămai revin? — Da. zdrobităde emoţ ie. în care timp regina se fă cuse tot atît de albăca ş i pînza de pe iconostasul de care se sprijinea. citeş te! stă rui regina. — D'Artagnan ş tia? — El ş tia totul. în degetul că ruia l-am vă zut ş i de la care l-am r ă scumpă rat. g ă sesc cănu mai e nimic de spus. Un zîmbet nelă murit flutur ăpe buzele reginei. Mazarin se înclină : — Eu măretrag. ş opti ea. glă sui Mazarin. doamnă ! ră spunse cardinalul cu glasul cel mai mîngîietor. în sfîrş it. M ăîncred în jură mîntul domniei-tale. astfel c ă . Cealaltăera scrisoarea dusăducelui de c ă tre Laporte. zise regina. spuse Mazarin. Crezi oare. murmurăregina.scurtăcercetare. vreau asta. mai ai ceva să -mi ceri? — Nimic. înapoiază -i-l din partea mea ş i. dupătoate cîte s-au petrecut. fiindc ătrebuia să trimităun om care s ă -l previnăpe duce căva fi asasinat. Citeş te. caută -l ş i foloseş te-l. a vîndut diamantul domnului des Essarts. dar mîine. de care mi-ai vorbit adineauri. ş i anume ca întotdeauna am fost nerecunoscă toare faţ ăde aceş ti oameni care m-au salvat pe mine ş i care au fă cut tot ce le-a stat în putinţ ăca să -l salveze ş i pe duce. încruntîndu-se. dupăcum am hotă rît. simt nevoia să ră mîn singură . Numai c ăacest diamant îi apar ţ ine.

„Se prea poate. s ă ri în picioare. cardinalul se întoarse în cabinetul să u. Îndatădupăplecarea lui. cugetăd'Artagnan. Laporte îi ară ta cu mîna copilul care dormea. — Nu-mi cere iertare. la uş a că ruia veghea Bernouin. se duse ş i deschise uş a dinspre coridor. regina trecu în apartamentul fiului ei ş i-l întrebăpe Laporte dac ăregele s-a culcat. dezmeticindu-se. Rochefort s-a ţ inut de cuvînt. d'Artagnan. dupăce se aş ezăş i îş i gă si locul în fotoliul s ă u. într-o dulce să rutare. Anna de Austria urc ătreptele pe care stă tea înă lţ at patul ş i îş i apropie buzele de fruntea încruntatăa fiului ei. Oare-i adevă ratăzicala cănorocul te ajunge în somn? — Vino cu mine. — Domnule d'Artagnan! murmurăcardinalul cu o voce blîndă . De astădată .. pe care îl întrebădacănu s-a petrecut nimic nou ş i dacănu a sosit vreo veste. o să rutăplin de galanterie ş i se retrase. îi fă cu semn căpoate săplece. — Domnule d'Artagnan! spuse el ceva mai tare.Cardinalul luămîna reginei. dar nici urmăde Rochefort. zise Mazarin. Mi-ai pă rut întotdeauna un om viteaz ş i inimos. numai căpe unde dracu o fi ieş it? Ş i scrutăcu privirea cele mai mici unghere ale încă perii. — Iată -mă ! spuse el. V GASCON Ş I ITALIAN În acest timp. domnule! glă sui Mazarin. apoi pe cea care dă dea în anticameră . — Mă i săfie! rosti el printre dinţ i. dar i-a trebuit cam mult timp s ă . mulţ umindu-se să -i spună valetului: — Caută . apoi plecăla fel de tă cutăcum venise. Ră mas singur. — Domnule d'Artagnan. rosti Mazarin. că ruia ş i el ş i eu îi datoră m atît de mult. domnule. D'Artagnan se minunăde bună voin ţ a întipă rit ăpe fa ţ a ministrului.. Cine măstrigă ? — Eu. se de ş teptăş i. D'Artagnan dormea dus. La ră spunsul negativ al acestuia. dormea pe o banchetă . — Haide-haide. Ai obosit îndeplinind poruncile mele. ca regele săse poarte mai prietenos faţ ăde cardinal.. îngînăd'Artagnan pentru sine. Cardinalul se apropie ş i-i atinse umă rul cu vîrful degetului. murmurăd'Artagnan. cu chipul numai zîmbet. — Cer iertare Eminenţ ei-Voastre. obosit. d'Artagnan tresă ri.. ca un adevă rat soldat în campanie.. D'Artagnan nici nu se clinti. dragul meu Laporte. începu Mazarin. dar eram frînt de oboseală .

— Vai. pe de-a-ntregul nedumerit. — Eminenţ a-Voastrăeste prea bunăaducîndu-ş i aminte. La două zeci de ani te crezi prieten cu toată lumea. monseniore! fă cu d'Artagnan. he! chicoti gasconul în sinea sa. Să -l vă d unde bate. Sînt gata s ăm ăsupun poruncii voastre. n-ai nimic de spus? întrebăMazarin. Ia s ăvedem. monseniore? — De cei trei prieteni ai dumitale de odinioară .mi-o spun ă . — Nu măgîndesc acum la faptele dumitale de arme. monseniore. — E vorba de acea întîmplare. continuăMazarin. de o că lă torie pe care ai f ă cut-o împreună cu trei prieteni ai dumitale. monseniore? Nu în ţ eleg.. l-ar fi pizmuit pentru ea. Ce naiba. — Aş tept ca monseniorul s ăm ăl ă mureascădespre ce fapte e vorba.... n-aveam trei prieteni. — Ei bine.. ce-ai putea face pentru mine? — Tot ceea ce Eminenţ a-Voastrăîmi va porunci săfac. că ci nu ş tia unde vrea s ăajung ăMazarin. ă sta vrea sămătragă de limbă . drept ră spuns la vorba mă gulitoare a lui Mazarin. cu atît mai bine.. Asta-i o capcană . Bravo! Mi s-a spus căeş ti omul care-mi trebuie. D'Artagnan se ară tămirat. E vorba de o anumităîntîmplare cu regina. — Eş ti discret. monseniore! zise el. ş i pe bun ădreptate." Ceea ce nu-l împiedicăsăfacăo adîncăplec ă ciune. — Prea bine! cuvîntăMazarin. . — Domnule d'Artagnan. — Porunciţ i. zise Mazarin." — Pentru o regină . — Odinioară . au fost lă sate în umbrăde altele. — Cum. urmăcardinalul. încît ş i Mondori sau Bellerose. „He. — Ai face oare pentru mine ceea ce ai f ă cut cîndva pentru o regină ? „Ce mai încolo ş i încoace. rîzînd. doar nu-i mai ş iret ca Richelieu!. Ei.. dar se stinse numaidecît. cei doi comedieni de frunte ai vremii. mi-am cîş tigat oarecare faimăîn r ă zboi. cugetăd'Artagnan. Cu toate căau fă cut vîlv ă . S ămăţ in bine!" Ş i fă cu o mutrăatît de mirată . de o anume podoabă .. E adevă rat. aveam cincizeci. a venit clipa cînd însuş irile ş i vrednicia dumitale trebuiesc folosite! Un fulger de bucurie se aprinse în ochii ofiţ erului. — Nu înţ elegi căam nevoie de dumneata ş i de cei trei prieteni ai dumitale? — De care prieteni. ră spunse d'Artagnan. spuse d'Artagnan. nu ş tiu. ră spunse d'Artagnan. sub trecuta domnie ai să vîrş it unele fapte mari. ş tii prea bine ce vreau săspun.

domnule ofiţ er! Dar dumneata ş tii căvistieria regelui e goală ? — Atunci. regina! Ş i drept dovadăcă -ţ i vorbesc în numele ei. Cunosc diamantul. Vă d cănu te încurci. domnule. monseniore: vindeţ i diamantele coroanei. ră spunse d'Artagnan. Mazarin întinse mîna ş i ofi ţ erul oftă . dar astă zi ar putea să -ţ i parără u căai fost prea discret într-o vreme. habar n-ai? — Foarte simplu. Cu cincisprezece ani mai mult decît un filozof pitagorician. Mi-aduc bine aminte de cîte ori am fost ţ intuiţ i în loc din pricina banilor. —Ş i dacăei nu se învoiesc. — Cum adică . mi-a cerut să -ţ i arat acest diamant pe care spune că -l cunoş ti ş i pe care l-a ră scumpă rat de la domnul des Essarts. Dumneata eş ti aici. Ţ i-am spus ş i îţ i repet: ţ i-e norocul în joc. —Ş i dumneata n-ai scos o vorbătimp de două zeci de ani. monseniore. consimţ i Mazarin. monseniore! Eminenţ aVoastrăm-a dat uită rii atîta vreme! — Ne trebuie doar opt zile ca săîndreptă m lucrurile. recunoscînd inelul pe care regina i-l dă ruise în seara balului de la Primă rie. ră spunde-mi deschis. monseniore. ş i încămulţ i bani! bombă ni Mazarin. „Richelieu. de astădatăcu o uimire cîtuş i de puţ in prefă cută . n-are rost săne tînguim. obrazul sub ţ ire cu cheltuialăse ţ ine. zise d'Artagnan. pe care m-am vă zut silit să -l vînd. c ă ci regina însă ş i te dezleagăde jur ă mînt. —Ş i unde ai să -i reg ă se ş ti? — Oriunde ar fi. Vorbeş te. fiindcătoţ i trei s-au lă sat de armată . am fi ră mas în drum. De aceea. m-aşputea bizui pe dumneata? — De unul singur n-am fă cut niciodatănimic. domnule ofiţ er. vom încerca s ă -ţ i facem pe voie. Asta măpriveş te. faceţ i ca mine. — Monseniore. Discre ţ ia e un lucru frumos. mi-ar fi pus numaidecît în mînăcinci sute de pistoli. dar. — Da." — Prin urmare. bine. — Vezi bine deci căî ţ i vorbesc în numele ei. numai săse învoiascăş i prietenii mei. Ză u. era al reginei. anume ca să -i înveţ e sa tacă . Pitagora îş i punea discipolii sănu scoatăo vorb ăcinci ani de zile. — Drace! Bani. — Regina! exclamăd'Artagnan. murmurăMazarin. atîţ ia cî ţ i o sătrebuiascăpentru treburile noastre. astă zi. îş i zise d'Artagnan în sinea lui. — Ei bine. nu are rost săte mai prefaci. dar unde-ţ i sînt prietenii? — Habar n-am. vei fi omul meu? — Da. ş i asta doar pentru început. — Pe legea mea căam mare nevoie de el.— Bine. Ne-am despă rţ it de-o veş nicie. — E adevă rat. — Bine! De ce ai nevoie? — Am nevoie de bani. ceea ce mi se pare destul de cuminte. ş i fă răsăvînd diamantul ă sta. .

rosti Mazarin. zis ş i Athos. înclinîndu-se. ş i cu economiile mele. — Da. pe urmăse apropie de un scrin ferecat cu o triplă încuietoare ş i scoase la ivealăo pungă . — Intenţ ia mea. poate ca nici nu se aflăîn Paris. Dumneata pleci să -i cauţ iş i. chibzui d'Artagnan în sinea lui. monseniore. mai ales căde trei luni încoace n-am vă zut lă scaie din soldă . — Ce săle spun ca să -i hotă ră sc săslujeasc ăpe Eminenţ a-Voastră ? — Dumneata îi cunoş ti mai bine decît mine. încheie cardinalul. — Monseniore. —Ş i ce săfă gă duiesc? — Săm ăslujeascăaş a cum au slujit-o pe reginăş i eu voi ş ti să -i ră splă tesc ca nimeni altul. monseniore. mi-e cu neputinţ ăsămăavînt la drum cu solda mea. orice zarvăle-ar d ă una. pe care o cînt ă ri de dou ă -trei ori în palmăînainte săo dea lui d'Artagnan. A. nu măş tiu săfi pus ceva deoparte.. nici atît. — Monseniore. —Ţ ine. zis ş i Porthos. monseniore. aş a căva trebui s-o pornesc la drum. Porneş ti la drum. ş i caută -ţ i prietenii. poate căaflu ceva. — N-am s ăuit. ca s ăam ve ş ti despre ce faci. ba asta-i aproape sigur. ca s ăcă lă toresc. Firea fiecă ruia î ţ i va spune ce săfă gă duieş ti. de vreme ce se pare cătotul văstăîn putinţ ă . În clipa cînd vom purcede la fapte. nu-mi spui numele prietenilor dumitale? — Numele prietenilor mei? repetăd'Artagnan cu o fă rîmăde neliniş te. zis ş i Aramis. Planurile mele cer ca totul s ăse petreac ăîn taina. — Totuş i. Săai de drum. —Ş i pînăatunci? — Ră bdare. se cuvine săle dai lă muriri mai amă nunţ ite decît binevoieş te săfacăEminen ţ a-Voastră . — Ce aş teptaţ i de la noi? — Totul. Mazarin ramase pe gînduri cîteva clipe. — Va săzic ăne-am în ţ eles.. n-am agonisit decît datorii. — Fii liniş tit. nu este săbaţ i la ochi zvîrlind banii în dreapta ş i-n stînga. întreb ş i eu de ei. „Dacă -s dubloni spanioli sau chair scuzi de aur. Nu sînt decît un prea să rac locotenent de muş chetari ş i. — Contele de la Fère. spuse Mazarin." Ş i. vei afla tot ce gîndesc. o săfacem treabăbun ăîmpreunăş i de-acum înainte. — Ai grijăş i scrie-mi în fiecare zi. atunci cînd ai încredere în oameni ş i vrei săaibăş i ei încredere în tine. în acest timp. . domnul du Vallon. — Atunci du-te ş i caut ă -i. î ţ i trebuiesc bani mulţ i. î ş i afundăpunga în buzunaru-i încă pă tor. — Foarte bine.clă tinînd din cap. ca ş i cînd o luptăcumplităsar fi dat într-însul. spuse el cu un oftat. — Fireş te. ş i cavalerul d'Herblay. fiindcăde două zeci de ani de cînd port haina ostă ş ească . astă zi abatele d'Herblay.

că ci cu aceş ti trei bă rbaţ iş i cu mine. Săpovestim pe scurt cum a ajuns d'Artagnan să -ş i aleagăaceastă locuinţ ă . — Oricum. dac ăasta-i va fi pe plac. în strada Fossoyeurs. plin de dispreţ . vă d c ăn-ai încredere în mine! Cu atît mai ră u! Asta o să -ţ i poarte ghinion! În acest timp. Ş i plecădupăce ceru o permisie. Eram sigur. că ci cardinalului îi plă ceau pietrele scumpe. Mazarin. — O sutăde pistoli! murmurăel. pe care Mazarin i-o dă du pe loc. încîntat peste mă surăde aceastăseara care îi adusese un atît de frumos cîş tig. îi întrec în mînuirea spadei. cunoaş tem asta. în loc săi-l dea lui d'Artagnan. Eminenţ a-Voastrăpoate s ăzguduie toatăFranţ aş i chiar toatăEuropa.ş i a lor săprindăcheag. d'Artagnan se îndrepta spre strada Tiquetonne.Cardinalul surîse. Numai o sutăde pistoli! Pentru o sutăde pistoli am aflat un secret pe care Richelieu l-ar fi pl ă tit cu două zeci de mii de scuzi. cardinalul îş i freca mîinile. Spadălungăş i pungăuş oară . unde locuia. În vremea asta. se apropie de un felinar ce lumina în curte ş i se uităcu grabăîn pungă . 12. s-au petrecut o groază . care face pe puţ in zece mii de livre. Oh. f ă răsămai ia în seamălarma care ră bufnea din cînd în cînd pînăla el ş i împuş că turile ce mai ră sunau în cuprinsul Parisului. apoi îl chemăpe Bernouin să -l dezbrace. Mazarin. — Scuzi de argint! exclamăel. puse inelul într-o casetăplinăcu fel de fel de briliante. — Gasconii aceş tia sînt aproape tot atît de lă ud ă roş i ca ş i italienii. Ş i se întoarse în odaia lui. — Niş te cade ţ i care au intrat în rîndul muş chetarilor sub nume de împrumut. deş i era aproape de miezul nopţ ii. rîse Mazarin. — DacăDumnezeu vrea ca aceste spade s ătreacăîn slujba Eminenţ eiVoastre. Abia ajuns afară . VI D'ARTAGNAN LA PATRUZECI DE ANI Vai! din vremea cînd. vrînd sănu-ş i compromit ănumele de familie. îndră znesc sămă rturisesc o dorin ţ ă . Fă răsămai pun la socotealădiamantul – ş i cardinalul se uitădră gă stos la inelul pe care îl pă strase pentru sine. anume ca punga monseniorului săse uş ureze de astădată . semnînd el însuş i hîrtia. Fă răsămai pun la socotealădiamantul. l-am pă ră sit pe d'Artagnan. replicăd'Artagnan cu un surîs asemă nă tor. spre hanul „La Că priţ a". în romanul nostru Cei trei muş chetari.

era una din acele firi pă trunză toare ş i iscusite care î ş i însuş esc cu uş urinţ ăcalită ţ ile celor din jur. sub înfă ţ iş area-i niţ el cam grosolană . amintirea încînt ă toare a doamnei Bonacieux să di un dram de poezie în cugetul tînă rului locotenent. Porthos. pentru ca să -ş i dea aere căe primit în înalta societate. dar. se îndră gostise lulea de el. Cît timp fusese înconjurat de prietenii să i. se vă zu singur ş i slab. Athos îl pă ră si cel dintîi pentru a se retrage la o moş ioară . treptat latura materialăînvinse ş i. ea sporise. izvorînd din însă ş i fiinţ a lui. nu era atît de vanitos ca Porthos. viaţ a de garnizoanăse vă deş te neîndură toare.de lucruri ş i. s-au scurs o groazăde ani. întro bunădimineaţ ăsoţ ul se fă cu nevă zut. Aramis. veş nic în lupte. care pă rea s ă -ş i fi legat soarta de soarta celor trei prieteni ai să i. la hanul „La Că pri ţ a". Dintre cele douăfiri opuse ce împlineau personalitatea lui d'Artagnan. deş i devenise locotenent de muş chetari. ca toate lucrurile de pe lumea asta. Aramis din eleganţ ă . d'Artagnan. numai căd'Artagnan îş i folosea iscusinţ a în lucrurile mici ale vie ţ ii ş i nu în cele mari. aş a cum îl înţ eleg îndeobş te solda ţ ii. al treilea. Chiar de la începutul ş ederii sale aici. o folosea pentru bunul trai. Dimpotrivă . dupăce . sau cel puţ in pă rea cu atît mai de mirare. masăbună . pentru ca uş ile nobilimii s ăse deschid ăîn faţ a lui. gazd ăbun ă . d'Artagnan ajunse (nu ş tiu cum se spunea asta pe atunci) ceea ce numim astă zi un adev ş rat soldş ş oi. al doilea. O bucatăde vreme. chiar ş i cu sufletele cele mai alese. moş tenităîn apropiere de Blois. pe nesimţ ite. Ş i. dar împrejură rile nu-l ajutaser ăpe d'Artagnan. veş nic pe cal. pentru ca să -ş i pă streze o eleganţ ăînn ă scută . nu era atît de gentilom ca Aramis. Athos îi dă dea din m ă reţ ia sa. d'Artagnan ar fi ajuns un om superior. stă pîna casei. pentru a se că să tori cu vă duva avocatului. de ş ase ani încheiaţ i. luîndu-ş i lumea în cap. d'Artagnan gă sise toate astea în strada Tiquetonne. D'Artagnan se ară tase la înă lţ imea împrejură rilor. în sfîrş it. Dac ăar fi tră it mai departe în tovă ră ş ia lor. Nu căş i-ar fi pierdut iscusinţ a-i înnă scută– nici pomeneal ă . nu era de neam atît de mare ca Athos. o tîn ă răş i frumoasăflamandăde vreo două zeci ş i cinci sau două zeci ş iş ase de ani. ca s ăspunem aş a. pentru a îmbră ca haina monahal ăş i a deveni abate. amintirea-i trecă toare se ş terse încet-încet din mintea lui. cîte o fă rîm ădin harul pe care cerul îl hă ră zise fiecă ruia. mai cu seamă . tră ind ve ş nic viaţ a de garnizoană . ş i dupăce se vă zurătare stînjeniţ i un timp în dragostea lor de că tre un soţ care nu înţ elegea săînchidăochii ş i pe care d'Artagnan se prefă cu de zece ori căe gata să -l str ă pungăcu spada. Ş i astfel. d'Artagnan se simţ ea ş i mai singur. fă răsă -ş i dea nici el singur seama. d'Artagnan ră mă sese plin de tinere ţ eş i poezie. fă răcuraj s ăse avînte pe drumul unei cariere în care simţ ea cănu va putea ajunge departe decît dacăprietenii să i i-ar fi dă ruit. adicăs ăai culcuşbun. Din aceastăclipă . Porthos din vioiciune.

fu îngrijit. care se mîngîia la gîndul dulce al vă duviei. fu crezut mort. ră coarea nopţ ii îl ajutăsă -ş i vinăîn fire. — Lasă . D'Artagnan gă si însăla el în odaie un cuier ticsit cu haine bă rb ă teş ti. — Era un ă la tare sucit ş i-o săvinăîndă ră t ca săne atîrne în ş treang. ci ş i Dumnezeul ei: era un b ă rbat atît de chipeşş i avea o mustaţ ăatît de falnică ! Că tre cel de al patrulea an al legă turii lor. mai zdravă n ca oricînd. se cheamăcătot ş treangul măpa ş te! — Va săzic ă . puicu ţ o! Nici s ă nu-ţ i treacăprin minte. luădrumul Franţ ei ş i. ş i. odatăla Paris. — Ce-ţ i veni?! mormă i d'Artagnan. fiecare în parte doreş te moartea cuiva. odat ăîn Franţ a. dar nimeni nu-l vă zu ridicîndu-se. fu primit cum sînt primiţ i întotdeauna ş i peste tot francezii. Acasă . — Uite căs-a întors. ibovnica avu nemaipomenita pretenţ ie de a deveni soţ ie ş i-i ceru s ăo ia de nevast ă .ş i totul din partea gazdei. Numai căd'Artagnan nu era omul care să -ş i dea duhul cu una cu două . L-au crezut mort. D'Artagnan era prea nobil din fire ca săfă gă duiascăceva. care-l culcă . fiindcăuna-l pă suia de alta. el înfrunt ă primejdia ca nimeni altul ş i. sufleţ elule. care doresc moartea generalului de armatăş i pîn ăla solda ţ i. Ar fi fost bucuroasăsăfacădin d'Artagnan nu numai soţ ul. sînt sigur ă . de aceea nu fă gă dui decît căva face tot ce-i va sta în putinţ ăca săsporeasc ăgloria numelui s ă u. pus pe picioare ş i. zise el. C ă utăsă . Fu vă zut c ă zînd de pe cal. jură minte de a ră mîne credincioasă . bă tu la poarta celei mai frumoase case. ş i toţ i cei care rîvneau să -i ia gradul aruncarăla întîmplare o vorba. În privinţ a asta. apuca spre strada Tiquetonne. bineînţ eles. care ocupa tot peretele. la vreo trei ani de cînd dura legă tura lor. tu eş ti atît de viteaz ş i de îndemînatic! — La naiba. de la generalii de divizie. sus ţ inea sus ş i tare căa dat ortul popii. dacăvine. chiar atunci cînd sînt ră ni ţ i. cunoa ş tem curajul lui d'Artagnan.vînduse pe ascuns vreo cîteva butoaie cu vin ş i adunase banii ş i bijuteriile din casă . cît era de lung. — Pă i el a murit. Într-un tîrziu. nu vrei? —Ş i încăcum! Nici în ruptul capului! Frumoasa hangiţ ăr ă mase zdrobit ă . or. D'Artagnan fu vestit căva lua parte la luptăş i se preg ă ti de plecare. mai cu seamănevastă -sa. primi un glonţ în piept. gă sind an de an casa ş i iubita mai îmbietoare. cum căîntr-adevă r a fost r ă pus. veni expediţ ia din FrancheComté. Asta-i bigamie. ră sfă ţ at. Dupăce z ă cu fă răcunoş tinţ ăpe cîmpul de b ă taie sub arş iţ a zilei. Cu atît mai r ă uş i cu atît mai bine. Crezi lesne ceea ce doreş ti cu tot dinadinsul. pe care d'Artagnan se feri săo rupă . în oş tire. numai spada lipsea. îl omori. lu ădrumul Parisului. într-o bunăzi. ajunse într-un saţ . care doresc moartea caporalilor. avîntîndu-se în fruntea companiei sale. jale mare. pe cîmpul de bă taie. ş iroaie nesfîr ş ite de lacrimi. Nici vorbăcăd'Artagnan se gîndea tot la bă rbatul hangiţ ei.

. r ă spunse naiv slujnica. mi-aşvedea de drum. îngă imăhangiţ a printre sughiţ uri. se repezi la ea ş i o să rutăcu dragoste. trebuie s ără mîn pe loc ş i săurmez poveţ ele gazdei mele. d'Artagnan se ridică . care că lca legă nîndu-se cu niş te aere care-i amintea cu farmec de Porthos. care se f ă cu alb ăca varul la faţ ă . hangiţ a îl v ă zu ş i dă du un mic ţ ipă t. tocmai vine ş i doamna cu domnu'! D'Artagnan arunc ăo privire în lungul stră zii ş i vă zu într-adevă r ivindu-se de dupăcol ţ ul stră zii Montmartre pe hangi ţ ă . Ş i fă răsăaş tepte r ă spunsul. „Dacăaşavea bani. — Singură ? întrebăd'Artagnan.. eu nu-mi dau consimţ ă mîntul. — Fireş te căs-a întors. jucîndu-ş i rolul cu o liniş te nemaiînchipuită . cuget ăd'Artagnan. — Domnul vrea săm ăia de nevastă . — Cu domnu'! — Va săzic ă . care ră mase ca un sloi de gheaţ ă ." Abia ispră vi acest sfat cu sine.. St ă pîna casei era plecatăla plimbare. nu glumă !" Ş i se aş ezăîn încă pere. va săzicăţ i-a murit bă rbatul. d'Artagnan dac ă avea cinci. — Cine-i elveţ ianul ă sta? stă rui d'Artagnan. —Ş i? fă cu elve ţ ianul. ceea ce dovede ş te căîn împrejură rile însemnate ale vieţ ii nimic nu este mai firesc decît a vorbi cu tine însuţ i. — În sfîrş it. atîrnatăde braţ ul unui coş cogeamitea elve ţ ian. —Ş i. Oho. „Ă sta-i domnul? î ş i zise d'Artagnan. — Oh. elveţ ianul se credea la el acasăş i d'Artagnan i se pă rea un . ră masăla pîndălîngăuş ă . domnule! Ce vrei de la mine? îngă imăea. cînd slujnica. elveţ ianul era un lungan de vreo ş ase picioare. alt bă iat de alergă tură .afle noută ţ i. Elveţ ianul se fă cu ro ş u ca sfecla la faţ ă . în timp ce d'Artagnan avea pe umeri un fel de pelerin ă cenuş ie. dar cum n-am lă scaie. — Pasăgrozav la mine. pradăunei tulbură ri f ă răde seamă n. dumneata eş ti. spulberînd planurile conjugale ale acestei nă luci nepoftite. Socotind căa fost recunoscut. — Cine-i omul ă sta? întrebăel. se arunc ăîn braţ ele elveţ ianului. Hangiţ a nu-i ră spunse decît prin hohote de plîns. spuse mu ş chetarul. De cum trecu pragul. Elveţ ianul holba ochii buimă cit la hangi ţ ă . purta o frumoasăuniformă cu fireturi aurite. i-o întoarse d'Artagnan. strigădeodată : — Uite. altăslujnică . Asta fiindcănu poţ i s-o iei pe doamna de nevast ăfă r ăconsimţ ă mîntul meu ş i. domnu' s-a întors. — Domnul e vă rul t ă u? Fratele tă u? întrebăd'Artagnan. ai? — Ce pasăla tine? să ri cu gura elveţ ianul. vechiul să u prieten. undeva la vedere.. îmi pare căa crescut.

ş iş terge-o la iuţ ealăde-ţ i cautăalt han. puse pe bocealăş i începu să -ş i smulgăpă rul din cap. dar nu-i vina mea. Nu ţ i-am spus? Ei. altfel nu-i chip. — Eu? Nici gînd! replicăd'Artagnan. Elveţ ianul pufni într-un rîs zgomotos. d'Artagnan îl rugăcu frumosul pe elveţ ian s ă -i lase lui camera ş i sănu se mai întoarcăla han. Tu săfaci bine ş i săstai locului. D'Artagnan se întoarse că tre frumoasa cu faţ a scă ldat ăîn lacrimi. ce ispravăai f ă cut. pierderea de sînge ş i slă biciunea ce-l cuprinse îl silirăs ăse a ş eze. ea îş i sim ţ ea inima cump ă nind că tre vechea-i dragoste. apucînd bă iatul de urechi. — Frei tu bleci de-aici? se r ă ţ oi elve ţ ianul. d'Artagnan îl trase afarăpe elveţ ian. — Eu săpleci! f ă cu el. Haide. îndă ră tnicule! Noroc căpovestea asta n-o săte sîcîie decît cincisprezece . atunci dă -l afar ă . Cei doi potrivnici apucarăspre maidanele din apropiere de Montmartre. — Ei. Haide săţ i-l dobîndeş ti pe al t ă u! cine se întoarce primul ia în stă pînire ş i odaia. mă reţ urmaşal lui Wilhelm Tell. deş i nu s-ar fi supă rat să -i dea o lec ţ ie acestui înfumurat de muş chetar. cucoană ! spuse el. care îl ş tia pe d'Artagnan o spad ăfă r ăpereche. — Sătrimitem dupăajutor. numai căiscusinţ a sa era mai presus de orice forţ ă . ci de un loc de ş edere. Pah! Mai întîi cine este tumneata de spune la mine săblimb cu tumneata? — Sînt locotenent al muş chetarilor maiestă ţ ii-sale. Avea de-a face cu un braţ vînjos. — Pah! exclamăelve ţ ianul. care o jignise refuzîndu-i mîna. rosti d'Artagnan. Cu toate vă ică relile hangiţ ei.nepoftit. spuse d'Artagnan. fiindcămăstingheresc. — Atunci o săte culci aici. Vă d căînţ elegi franţ uzeş te. Spada neamţ ului nu ajungea s-o întîlneasc ăpe a muş chetarului. care avusese nevoie de un ră gaz ca s ă -ş i dea seama ce vor săînsemne cuvintele lui d'Artagnan. căte lă muresc eu. căde nu. Ş i bentru ce? — Aha. tu ţ i l-ai ales. aş a! bombă ni d'Artagnan. Cît despre mă tă luţ ă . ş tii obiceiul. ca unul care îş i iese de-a binelea din fire. elveţ ianul primi dou ălovituri. du-te ş i strînge-ţ i boarfele de la mine din odaie. că ruia începuse săi se zburleascăp ă rul în cap de furie. îţ i rup urechile. se trezi vorbind un bă iat. — Aha! strigăd'Artagnan. Ş i la aceste cuvinte. în schimb. vino sa ne plimbă m ni ţ el împreun ă . dar acesta dă du din cap în semn ca nu se învoie ş te ş i îş i trase spada. b ă tînd furios din picior. auzi. Hangiţ a. care nu putea săpriceapăcum de cuteazăomuleţ ul acesta săînfrunte un asemenea gă ligan. Cam pă că tos culcuş ul. dar din pricina frigului nici nu apucăsă -ş i dea seama. Adicăsuperiorul tă u în toate. Tocmai se lă sa întunericul cînd ajunser ăacolo. încruciş înd-o cu a celuilalt. Dar cum aici nu-i vorba de grad. trase ş i el spada. — Tu?! izbucni d'Artagnan.

frumoasa Magdalena plîngea. pe urm ăo săam trei feciori. fiindcădin pricina asta pierzi ş i preţ uirea. Adio! Ş i cu asta. Hangiţ a se aruncăla picioare. îmi cumpă r vreo cîteva proprietă ţ i în jurul castelului. ş i-aş tept acolo. Mazarin ă sta . o să -ţ i trimit hainele prin bă iatul de la han. dintr-al treilea – un abate graţ ios ca Aramis. dacă -i tot hangiţ a dinainte. „Dacădiamantul ă sta îmi picăiar într-o zi în mînă– î ş i zicea el – îl fac bani numaidecît. dac ăacesta s-ar fi întors pe pă mînt. R ă mîi cu bine. plin de mă reţ ie. frumoasăMagdalenă . Ce s ăspunem mai mult? Frigarea se învîrtea. dintr-al doilea – un soldat falnic ca Porthos. se întoarse voios nevoie mare acasă . care-i o clă dire de toatăfrumuse ţ ea dar care n-are decît o gră dinăabia cît cimitirul Inocenţ ilor. săvinăsămăia de bă rbat. cerîndu-i iertare ş i că utînd să -l oprească . ca vreo bogatămoş tenitoare. pe strada Montorgueil. focul trosnea în sobă . Iat ăcum a ajuns d'Artagnan s ăş adăla hanul „La Că pri ţ a". Ză u. hangiţ aş i toatăcasa ară tarăfaţ ăde d'Artagnan aceeaş i grij ăpe care ar fi ară tat-o faţ ăde Hercule. atunci o săfie de o sutăde ori mai bine decît azi. se ţ inu de vorbăş i trimise boarfele elveţ ianului. cu viaţ a pe care o duc. pe strada Tiquetonne. foamea. frigul ş i dragostea îl nă pă dirăpe d'Artagnan toate deodată . muş chetarul îi spuse: — Acum. Hei. bă iete! Vezi să -mi duci lucrurile la „Baraca dragostei". ş i prezenţ a mea. dar de ră mas nu mai ră mîn aici. pe strada Bourdonnais. La revedere! A.zile. nu se mai gîndi la plecare. Ră mîi aici. pe atît de înduioş ă tor. cît despre tine. tu te-ai purtat ca o crîş mă riţ ă . L-am alungat pe elveţ ian ca săte umilesc. iar dupăce iertă . Dar cînd ră mase între patru ochi cu hangiţ a. Cu atît mai ră u pentru tine.ş tii ce distanţ ăe între un elveţ ian ş i un muş chetar. nu stau într-o casăpe care o dispreţ uiesc. Bă iatul de corvoadă . acolo ai mîncare pe cinste. cucerita de chipoş enia mea. din primul fac un mare senior ca Athos. pe care bă iatul îl g ă si stînd în acelaş i loc unde îl lă sase d'Artagnan.ş i el iertă . simţ ind cu încîntare în buzunar punga cardinalului Mazarin ş i cugetînd la minunatul diamant care fusese cîndva al lui ş i pe care îl vă zuse o clipăscînteind în degetul primului ministru. doamnă ! Se pare căd'Artagnan rosti aceste cuvinte pe cît de semeţ . numai că . cu o dulce stră ş nicie. sănu uit: du-te săstai „La Mîţ a care toarce". DAR UNA DINTRE VECHILE NOASTRE CUNOŞ TINŢ E ÎI VINE ÎN AJUTOR D'Artagnan pă ş ea îngîndurat spre casă . buimac înc ăde îndră zneala potrivnicului s ă u. VII D'ARTAGNAN SE AFLĂÎN ÎNCURC Ă TURĂ . din nenorocire. ca să -ş i ia de la capă t cele două sprezece munci ale sale.

cum dup ăo clipăi se aduse mîncarea ş i sticla cu vin. alţ ii alergau cu fă clii în mînă . ş i se bucurănespus de întoarcerea-i neprevă zută . acum socotea întotdeauna căş tie destul. D'Artagnan luăcheia ş i lumînarea ş i se urc ăîn odaie la el. Cea dintîi grijăfu săînchidăîntr-un vechi scrin. Că petenia lor s-a fă cut nev ă zutăîn casa vecinăcu hanul ş i acum ostaş ii cercetau casa. avea în buzunar suta de pistoli a cardinalului ş i nu-i ardea s ăse amestece într-o asemenea vînzoleală . d'Artagnan bă g ăde seam ă cămulţ imea nu se adunase în faţ a hanului. în odaie. dar acum nu se mai înflă că ra cu uş urinţ a de altă dată . a atacat o tră surăescortatăde gă rzile domnului cardinal. Respectul pe care îl purtă m adevă rului ne sile ş te săspunem c ă încă perea cu pricina se afla chiar sub strea ş inăş i chiar sub acoperi ş .e un netrebnic ş i nu se lipseş te el de diamant pentru mine. aş a căi se fă cu pe voie cu îndoit ăgrabă . nici alta. punga cu banii pe care nu mai avea nevoie să -i numere ca să -ş i dea seama cîţ i sînt. aş a cum s-ar putea crede. Ca sănu dă uneze treburilor hanului. dar d'Artagnan îi spuse să -i trimitămasa în odaie ş i săadauge ş i o sticlăde Bourgogne din cel vechi. crezînd că -ş i va petrece noaptea la Luvru. cu o ceatăde vreo dou ă zeci de prieteni de-ai lui. că ci d'Artagnan . apropiindu-se. de altfel. S ăfi luat foc hanul „La C ă priţ a". apoi. la a că ror luminăd'Artagnan z ă ri uniforme. Altă dată . în orice împrejurare. săo pedepseascăpe frumoasa Magdalena. prin absenţ a lui. Frumoasa Magdalena nu-l a ş tepta. aş a cum îi spusese. d'Artagnan ţ inea săş tie totul. spuse bă iatului săplece. cu atît mai mult cu cît murea de fricădin pricina celor ce se petreceau în stradăş i nu avea în preajmă -i nici un elveţ ian care săo apere. d'Artagnan catadicsise să -i vorbească . În tinereţ e. Asta nu ca săcugete." Ce-ar fi spus oare d'Artagnan dacăar fi ş tiut căMazarin primise diamantul de la reginăanume ca săi-l înapoieze? Ajungînd în strada Tiquetonne se pomeni martor la o mare foialăş i zarvă . se mulţ umise cu o odaie la al patrulea cat. atunci cînd voia. Din pricina asta intrăîn han fă r ăs ămai întrebe nimic. Întreb ăce s-a întîmplat. Unii strigau. Aici era cortul lui Ahile. Ea ar fi vrut săstea la taifas împreunăş i să -i istoriseasc ătotul de-a fir a pă r. ci a casei vecine. în apropiere de casa lui era o îmbulzealăgrozav ă . De astădată . Cineva îi ră spunse ca un burghez. Frumoasa Magdalena era învă ţ at ăs ăse supun ămilită re ş te. adicăla un semn. gata să dea ajutor ostaş ilor împotriva burghezilor. dar c ăostaş ii au primit întă riri ş i burghezii au fost puş i pe fugă . cu încuietoare nouă . D'Artagnan se închidea aici. d'Artagnan ar fi alergat oriunde vedea uniforme. — Oho! exclamăel. ori b ă rbatul frumoasei Magdalena s-a întors cu adevă rat? Nu era nici una. închise uş aş i se aş ezăla masă .

mîncăş i. hotă rît ăpentru luna septembrie 1646. mi-aduc aminte. m-a gă sit: dar cum m-a gă sit abia în aprilie 1647 ş i invita ţ ia era pentru septembrie '46. am primit o scrisoare de la Athos. D'Artagnan îş i aruncăîncăo dat ăochii pe scrisoarea lui Porthos. plin de o hotă rîre cu adevă rat ost ă ş ească . cîteva rînduri mîzgă lite de mîna uscatăa demnei sale consoarte. ş i scoase un strigă t de bucurie: recunoscu îndatăscrisul mare al lui Porthos ş i. Porthos.. fiindcămurise tata. Unde a fost asta? Săvedem. Se deş teptăîn zorii zilei. A ş a căsănu mămai gîndesc la Athos. la o moş ioară .. el care a moş tenit opt sute de mii de livre de la jupîn Coquenard. că utădegrabăadresa. noaptea d'Artagnan dormea. În mîndria sa. Dar tinereţ ea e un mare cusur. Adresa era: castelul du Vallon.. D'Artagnan nu era nici dintre cei ce cred cănoaptea e un sfetnic bun. De multăvreme nu mai avusese prilejul s ăse gîndească dimineaţ a.. dimineaţ a. m-am lă sat pă gubaş . dat fiind căn-are nevoie de parale. ş i mi-au trimis scrisoarea acolo: numai c-a ajuns dup ăplecarea mea. da. Aha. înstră inate cu toatele de vreo douăsute de ani.. mi-ar fi convenit de minune să -ncep cu el... dar dormise întotdeauna peste noapte. Porthos uitase sămai adauge vreo lă murire. plin ăcu pergamente privitoare la p ă mînturile familiei d'Artagnan. să ri din a ş ternut. Îi era foame. .. era în tranş ee. în aprilie. ă sta trebuie c ăs-a cufundat în rug ă ciune. — Să -l ia naiba de înfumurat! izbucni d'Artagnan. zise el. credea că toatălumea trebuie săş tie unde se aflăcastelul că ruia el îi dă duse numele. Cu toate astea. Într-un tîrziu. Ia săvedem. cam în vremea aia eram la Béarn. să că ută m scrisoarea asta. Altă datăm-aşfi nă pustit s-o caut. întocmai a ş a. atunci cînd nu mai eş ti tînă r. În schimb. Va săzic ăaş a. — În '43.. Din nenorocire. pe cel mai bun dintre ei ia-l de unde nu-i! Athos s-o fi prostit din pricina bă uturii. Nu-ş i mai pierdu vremea săciteascăscrisoarea: îi cuno ş tea cuprinsul. dupăce mîncă . Ei. trebuie săfie printre actele mele de proprietate. . ceva mai jos. dar unde? Tocmai asta citeam cînd o rafalăde vînt mi-a smuls scrisoarea din mînă . cu vreo ş ase luni înainte de moartea ră posatului cardinal. cu toate căvîntul o purtase într-un loc descoperit ca-n palmă . se culcă . ajungînd la Montmedy la vreo cîteva zile dupăce eu pă ră sisem oraş ul. la asediul de la Besançon.Am primit o scrisoare de la el: măpoftea la o mare vînă toare pe moş ia lui. Cît despre Aramis.ş i începu săse plimbe preocupat în jurul odă ii.. Ş i-am lă sat scrisoarea săle duc ăplocon spaniolilor adresa lui Athos. Ce-mi scria? Cătră ieş te la o moş ioară . cu care ei n-aveau ce face ş i pe care ar fi trebuit sămi-o trimităîndă ră t. Ş i a pornit-o pe urma mea. D'Artagnan deschise o veche casetăcare ză cea într-un col ţ al încă perii. vioi ş i cu mintea limpede. îi veneau cele mai grozave idei. A r ă mas neschimbat.socotea căfiece lucru trebuie fă cut la vremea lui dacăvrei s ă -l faci ca lumea.

Dar. cum sînt om al bisericii ş i întîlnirea ar putea s ş -mi d ş uneze." — „La el la mînă stire"! Da. — Gata! i-a spus Aramis. în Pia ş a legalş . Prin urmare nu ş tia despre Aramis mai multe decît ş tia despre Athos . Voi intra prin strada Neuve-Sainte-Catherine." Ş i cei mari au dreptate. îi stră punse braţ ul cu o straş nicăloviturăde spadăş i apoi se apropiase de Aramis. sub al doilea felinar. Ah. Eu. că ută vestonul pe care îi purtase în 1648 ş i. dragul meu prieten. D'Artagnan încerc ăs ă -ş i adune amintirile. dacă n-aşfi un ageamiu într-ale teologiei ş i mi-aşaminti barem de subiectul tezei despre care vorbea cu atîta pricepere la Crèvecoeur cu preotul din Montdidier ş i cu superiorul iezuiţ ilor. neobră zatul. ş i acest post-scriptum glă suia: „Scriu cu aceeaş i poftşvrednicului nostru prieten Aramis. dacş aş destş inui-o altuia decît unui prieten atît de sigur ca dumneata. îş i vei g ş si adversarul. Da. Al dumitale. unde-i atîrnau hainele vechi. la mînş stire. cum era ordonat din fire. aşfi fă cut-o singur. Ia stai puţ in. dar care mînă stire? Sînt dou ăsute de mînă stiri în Paris ş i vreo trei mii în Franţ a. dovadăcă -mi cerea chiar un mic serviciu. pe dreapta. al c ă rui nume nu l-a aflat niciodat ă . chiar ş i-n alea de că lug ă riţ e? Ar fi o idee ş i poate c ăaş a l-aş gă si pe undeva precum Ahile. la el. Ah. cu al meu. îş i întîlnise adversarul. Ş i-apoi. poate că -n clipa cînd a intrat la mînă stire ş i-a schimbat pentru a treia oarănumele. s ăvedem. Scotoci prin buzunare ş i scoase la ivealăo foaie de hîrtie: era tocmai scrisoarea lui Aramis. î ş i scriu ca sşmş însoş eş ti. „Domnule d'Artagnan – scria el – aflşcş am avut o ceart ş cu un oarecare gentilom.Avea un post-scriptum. Ş i Aramis i-a strîns mîna ş i s-a pierdut pe sub arcade. apoi se duse spre cuier. aşş ti ce doctrinăîndră geş te ş i miaşda seama că rui sfînt a putut să -ş i închine via ţ a. Hm. „Dacăasta era cu putinţ ă . ARAMIS" De astă dată– nici un cuvînt de ră mas bun. dacăai nevoie de mine.. spun ei. îl g ă si la locul ş tiut. Cred căl-am ucis. ş tii că -ţ i sînt devotat trup ş i suflet. pe care i l-am ş i fă cut. drag ă prietene. da! Dar unde-oi fi pus scrisoarea? D'Artagnan se gîndi puţ in. se dusese la întîlnire. numai c ăasta ar însemna să -mi recunosc de la început neputinţ aş i-aşpierde pe loc încrederea cardinalului. dar dac ăm-aş duce la cardinal ş i i-aşcere o hîrtie la mîna ca săintru în orice mînă stire. care ispră vise lupta ş i venea spre el. voi fi sub al treilea. care mi-a dat întîlnire astş -searş . Am primit o scrisoare ş i de la el.. Cei mari nu sînt recunoscă tori decît dac ăfaci imposibilul pentru ei.

era?! exclamăd'Artagnan.. Ş tiu bine. Nu sînt hoţ . îl îndreptăPlanchet... — Ah. la Bastilia. atunci e bine. dumneavoastrăsînte ţ i domnul d'Artagnan! —Ş i tu Planchet! izbucni locotenentul. — Mai departe. prevă ză tor. — Domnule. trebuie sămai ş tiţ i căieri. domnule. Grozav! Ş tii doar căRochefort este astă zi unul dintre cei mai buni prieteni ai mei. — Ei? fă cu d'Artagnan cînd acesta ispră vi. în numele cerului. — Poate căda.ş i puse mîna pe spadă . — Gata săvăslujesc. tocmai asta e. în clipa cînd el intra pe uş ă .. se tîngui omul. tră sura cu domnul de Rochefort a trecut prin mijlocul unei mulţ imi de oameni.. întemniţ atul.. spune. Dar cine dracu te pune săgoneş ti pe acoperiş uri la ş apte dimineaţ a. începu Planchet. se însufleţ i la rîndu-i Planchet. A avut cumva norocul săscape? — Ah. poate c-ar fi bine sănu ş tiţ i. — La naiba! bombă ni d'Artagnan. dobitocule! Haide. doar eu însumi am fost s ă -l aduc! — Din fericire pentru el. nu dumneavoastră .. că ci. Ei. domnule! Trebuie săvăspun din prima clipăcă domnul de Rochefort este. Mănumesc. altcineva l-a dus înd ă ră t. dac ăv-aşfi recunoscut în escortă .ş i Porthos. — Aha. i-o întoarse d'Artagnan. — Domnule. ş i ostaş ii din escortăs-au apucat să -i îmbrînceascăpe cet ă ţ eni. Înainte de toate. trebuie săş tiţ i. s-a trimis la Bastilia dupădomnul de Rochefort. vîrîţ i sabia în teacă . domnule. ş i treaba asta începea să -l supere. cum sănu ş tiu. . Dacămai sînt în stare de asta. ce s-a întîmplat? — Săvede ţ i: pe la jumă tatea str ă zii Ferronnerie. Planchet ş ovă i. glă sui Planchet. gîndind c ăi s-a ivit un prilej tare prielnic.. pă catele mele! Sînt un cetă ţ ean cinstit ş i cu stare. la naiba. tică losule! strigăd'Artagnan. ba încăş i proprietar. — Ei.. Se gîndi numaidecît la punga cu bani închisăîn scrin ş i se repezi într-acolo. vărog s ă mi spuneţ i cum văaveţ i cu domnul de Rochefort? — Cum nu se poate mai bine. — Adicăera acolo. după cum se pare. Planchet se supuse îndată . în toiul lui ianuarie? — Domnule. rosti d'Artagnan. dar dacănu măînş el. domnule! spuse Planchet în culmea fericirii. cînd i se p ă ru căaude un zgomot de geam spart la el în odaie.. cum văport un mare respect. nu m ăomorîţ i fă răsămăascultaţ i. Mai întîi însă pune un ş tergar în geam ş i trage perdeaua. Nu se înş elase. crezînd căare de-a face cu un borfaş . — Cum. credeţ i-mă . din care pricinăs-au stîrnit murmure. — Săvedem despre ce-i vorba. De fapt. straş nic! — Dar ce amestec are Rochefort cu felul ă sta de a pă trunde la mine în odaie? — Pă i. Dacădumneavoastră spuneţ i căă sta-i noroc. un om intra pe fereastră .

domnule. rosti d'Artagnan. îmi pierd gradul. Am stat tot timpul acolo în ascunză toare. cum urmă ritorii erau aproape. am auzit desluş it numele contelui de Rochefort. că utînd mai întîi o intrare ş i apoi o ie ş ire. sau. dar despre asta vreau să mi amintesc. cîntă rea în minte ce foloase putea trage din întîlnirea cu Planchet. — Vreau. s ă -l ş tiu pe Rochefort liber. Cu dragăinimă . Eu eram acolo. c ă ci bag de seamăce ochi faci la bucatele ră mase pe mas ăde-a-seară . dar degeaba. cugetînd că . Planchet mînca de zor. numai săvreţ i. dar cina din ajun mi s-a pă rut un fleac. — Cum naiba sănu ş tiu! suspinăPlanchet. dacăse aflăcăam adă postit un ră zvră tit. ş i pe cuvînt de cinste. Tocmai de-asta mi-e frică . Nu vorbesc eu de ră u dulciurile. vrînd să -ş i scoatăpîrleala ceasurilor cît ră bdase de foame. sînt grozav de mulţ umit.a strigat cine este ş i a cerut ajutor. ă ia ar putea sa vinăş i săînceapăiar cu scotoceala. Stai colo pe scaun ş i mă nîncăliniş tit. Ghinionul a fă cut ca tocmai atunci s ăaparăo patrul ă . D'Artagnan continuăsăse plimbe în lung ş i în lat. prieten al ducelui de Beaufort. mai bine zis. Ş i. . începu s ăînfulece ca în frumoasele zile de pe strada Fossoyeurs. în aceste împrejură ri. Iat ăpovestea mea. ş i de ieri de la amiazăn-am pus în gurădecît o felie de pîine unsăcu dulceaţ ă . deş i. escorta pusăpe fugă . Dimpotrivă . aproape tot timpul pînăla ziuăş i. dacăvin la locul lor ş i la timpul potrivit. zise d'Artagnan. nici mai puţ in. Planchet. domnul de Rochefort a să rit jos ş i s-a pierdut în mulţ ime. fiindcădulapul vecinei era tare s ă rac în lucruri mai acă tă rii. te spînzurăfă r ăpic de milă . Cît ai clipi. m-am ascuns în casa de ală turi. — Ai putea săadaugi căţ i-ai pus-o în joc într-o vreme. ş tiţ i bine cămi-aşpune în joc ş i viaţ a pentru dumneavoastră . M-am strecurat pe după colţ ul stră zii Tiquetonne ş i. aşfi dezn ă dă jduit dacănu v-ar fi pe plac. — O. ză u aş a! — Bietul bă iat! îl că inăd'Artagnan. domnule. fiindc ănimeni nu poate sămăascundămai bine ca dumneavoastră . adicăo casănepă zită . am deschis uş a tră surii. Într-un tîrziu scoase un oftat plin de mul ţ umire. aş ezîndu-se la masă . domnule. Nici mai mult. Între timp. ră zmeriţ a a fost gata. pe legea mea. — Cîtuş i de pu ţ in. îmi salvaţ i pentru a doua oarăviaţ a. Eu nu uit decît lucrurile pe care trebuie săle uit.ş i tocmai de asta sînt atît de bucuros c ăam dat iar peste dumneavoastră . Haide. În vremea asta. mi-am luat inima-n dinţ iş i m-am furiş at pe sub streş ini. domnule. murmură Planchet. — Da. că ci eu g ă sisem la catul al cincilea o fiinţ ămiloas ăcare m-a ascuns sub niş te saltele. care s-a unit cu escorta ş i s-a nă pustit asupra noastră . caii opriţ i. mi-am adus aminte căel m-a fă cut sergent în regimentul piemontez ş i atunci am strigat în gura mare că -n tră sura se afl ăun întemniţ at. de aş tept să se însereze. Dar s ăş tii cădac ă oamenii regelui pun mîna pe tine. ostaş ii au încercuit casa ş i au scotocit peste tot. potoleş te-ţ i foamea! — Ah.

Gîndiţ i-v ăc ă pentru toţ i ai casei. apoi îş i luămantia ş i spada ş i dă du săplece. — El trebuie săş tie unde-i stă pînu-s ă u. — Bazin. Mălă sa ţ i aş a în voia soartei? Gîndiţ ivăcă -n dumneavoastrămi-am pus toata nă dejdea! — Cădoar n-au s ăvinăsăte caute aici. Ş tiu o limbăstră in ă . ş tii vreun dialect de pe la noi? — Ba ceva mai mult decît atîta. — Ei. —Ş i unde este? — La Notre-Dame. — Ei. domnule? se îngrozi Planchet. doar l-am vă zut ş i-am stat de vorb ăcu el. ră spunse Planchet. vorbesc flamanda. Ş tii unde se afl ăAthos? — Nu. — Drace! ş tii unde se aflăPorthos? — Cu atît mai puţ in. ş tii unde-i Bazin? — Da. — Ai dreptate. dră cia dracului! — Dar Aramis? — Nici atît. — Fă r ănici o îndoial ă . ră spunse Planchet. care nu m-au vă zut intrînd. D Artagnan se duse la uş ă . pentru noi asta picăde minune. pufni d'Artagnan. Ascultaţ i. —Ş i dacăvine cineva? scînci prevă ză torul Planchet. domnule. — Ce faceţ i. Goeden morgen. Ia spune. unde-am fă cut ră zboiul timp de doi ani. încuviinţ ăd'Artagnan. D'Artagnan ră mase pu ţ in pe gînduri. — Ce vrea săzic ăasta? — Bunăziua. domnule! Măgră besc săvă -ntreb cum o duceţ i cu să nă tatea. domnule. — Cum. Vreţ i săîncredinţ aţ i taina . — Pe toţ i dracii! — Săvede ţ i.mă rturie că . nu-s decît un hoţ . dupăo asemenea arvunăstraş nică . —Ş i unde dracu ai învă ţ at-o? — În Artois. — Domnule. domnule. Săle luă m pe toate la rînd. socotind căa venit clipa sătreacăla întrebă ri. Ş tiu unde-i Bazin. mynheer! Itk ben begeeray te weeten the ge sond hects omstand. glă sui d'Artagnan. se tîngui Planchet. hotă rî d'Artagnan. va face un mic popas. strigăun bă iat ş i-i porunci să -i dea de veste frumoasei Magdalena săurce pînăla el. — Pă i ce face el la Notre-Dame? — E paracliser. paracliser la Notre-Dame?! E ş ti sigur? — Foarte sigur. mormă i Planchet cu aerul lui piş icher. —Ş i-aş a ceva se cheam ăla ei limbăde vorbit! Dar n-are a face.

adicăpeste un ceas. frumoasa mea gazdă . broer! ră spunse hangiţ a. Dupăcare. zîmbitoare. VIII DESPRE FELURITELE ÎNRÎURIRI PE CARE POATE SĂLE AIBĂO JUMĂ TATE DE PISTOL ASUPRA UNUI PARACLISER Ş I ASUPRA UNUI COPIL DIN COR D'Artagnan apucăpe Pont-Neuf. îi salvase viaţ a cum s-ar zice. pentru un om de isteţ imea lui d'Artagnan. se trase înapoi. într-un moment cînd ea se pregă tea sălupte împotriva curţ ii. în schimb. Ce-i drept.ş i măbizui pe tine. îţ i prezint pe fratele dumitale care vine din Flandra ş i pe care îl iau în slujba mea pentru cîteva zile. el. ai priceput? — Aşputea spune căghicesc ce vrei de la mine ş i asta mi-e destul. — Eş ti o femeie de nepreţ uit. uimită . — Uite cum stătreaba. d'Artagnan ieş i pe uş ăş i se îndreptăspre Notre-Dame. — Spune bun gă sit sorii dumitale. în clipa de faţ ănimic nu putea să -i prindămai bine decît un slujitor curajos ş i ager la minte. fiindcăel nu ş tie o boaba franţ uze ş te. buim ă cită . îl iau în slujba mea. dar. da-i ceva haine săse îmbrace. În clipa aceea se ară t ăş i hangiţ a. cînd m ăîntorc. reluîndu-ş i starea socialădin strada Lombards. zuster! zise Planchet. — Vilkom. Cît lipsesc. aş teptîndu-se s ă -l gă seascăpe d'Artagnan singur. — Goeden day. fă cînd un semn plin de înţ eles lui Planchet. vii ş i mi-l prezinţ iş i.ş i. murmurăMagdalena. care. Planchet n-avea s ără mînăprea mult ăvreme în serviciul lui. cele mai neîsemnate fleacuri puteau aduce lucruri mari. cum nu pot să -ţ i refuz nimic. În aceastăstare sufletească . ş i pe d'Artagnan nu-l stingherea săaibăleg ă turi cu burghezia. — Fratele meu?! fă cu hangiţ a din ce în ce mai mirată . îi dă dea o mînăde ajutor lui d'Artagnan. ascultînd de vorba ta. pe care poate cănu-l cunoş ti. dar cînd dă du cu ochii de Planchet. Planchet. dupătoate probabilită ţ ile. zise d'Artagnan. rosti d'Artagnan. Domnul este fratele tă u. asta n-o săsufle o vorb ă . master Peter. Într-adevă r. ascunzîndu-l. felicitîndu-se c ăl-a regă sit pe Plancher. — Scumpa mea gazdă . Planchet îi ră mînea recunoscă tor lui d'Artagnan. îl cunosc eu: a picat de la Amsterdam.noastrăunei femei?! — Fii pe pace. că ci deş i avea aerul de a-i fi dat o mînăde ajutor acestui flă că u cumsecade în realitate. Venise într-un suflet. Se chema căare pe cineva în tabă ra duş mană . destul de mulţ umit de norocul avut ş i de .

oficia din cînd în cînd slujba de dimineaţ ă . care îi închidea pînăş i ochii. D'Artagnan tresă ri de bucurie. Vade retro. rosti cuvintele sfinte de încheiere ş i. tră geau n ă rile dintr-o parte ş i din alta. spuse ofiţ erul rîzînd. cu ochii ridicaţ i spre cer. — Domnul d'Artagnan! îngă imăel. ca toţ i cei din jur. ci buhă ială . în bă tă lia de la Friburg. Pricepeai lesne căa ajuns. paracliserul? spuse îngrijitorul. în capela Sfintei Fecioare. orice i-ar fi înş irat Planchet. Înfă ţ iş area lui suferise o schimbare. Bazin îş i purta veş mîntul cu egal ăm ă reţ ie ş i încîntare.el însuş i. sădevin ăfoarte popular. dar în clipa cînd Bazin trecu pe lîng ăel. supunîndu-se parc ăş i el cerinţ elor tagmei bisericeş ti. care.. toatăslujba era doar o citanie ş i trebuia săse ispră veascăîndată . se folosi de acest ră gaz ca să -l cerceteze pe Bazin. Trupul i se rotunjise. dragul meu Bazin. asta nu era gr ă sime. cînd ţ inea în mînăun cap ă t al firului. fruntea lui Bazin nu era mai lată de un deget ş i jumă tate nici pe vremea cînd o purta descoperită . d'Artagnan ajunse la Notre-Dame. ori mai avea puţ in pînăsăajungăpe culmea ambiţ iilor lui ş i cămucarni ţ a împodobit ăcu argint pe care o ţ inea în mînăi se pă rea tot atît de vrednicăde cinste ca ş i bastonul de comandant pe care Condé l-a azvîrlit sau nu l-a azvîrlit în liniile duş manului. slujbăla care de obicei numai oamenii din popor luau parte. spre uimirea lui d'Artagnan. pă ş ind umil cel din urmă . cu veş mîntul ce-l purta. Satanas!. Preotul ispră vi slujba tocmai cînd ispr ă vi ş i d'Artagnan să -l cerceteze pe Bazin. Se duse ş i îngenunche în faţ a capelei. D'Artagnan îngenunche. întrebădacănu-l cunoaş te pe domnul Bazin. ca ş i cum ar fi vă zut un ş arpe. La drept vorbind. acum îns ă . ca săzicem aş a. în acea vreme. D'Artagnan. c ă ci. care nu mai ş tia s ăse roage ş i nici nu se gîndise să -ş i ia o carte de rugă ciuni. p ă rul retezat cuvioş eş te îi acoperea fruntea pînă aproape de sprîncene. dar obrajii. voia cu orice chip să -l apuce ş i pe cel ă lalt. adresîndu-se unui îngrijitor al lă caş ului. începea. adicăpe vestitul Jean-François de Gondy. bă rbia-i era o guş ărevă rsat ă . i se pă rea căniciodatănu o să -l gă seascăpe Bazin. mulţ umit ădaniilor sale.. Tocmai în scopul de aş i spori aceastăpopularitate. — Eh. vrînd sănu-ş i scape omul din ochi. împlinindu-se. care mă tura într-o capelă . d'Artagnan îl apucăde poala anteriului: Bazin îş i pogorî privirile ş i fă cu un salt înd ă ră t. se retrase dîndu-ş i binecuvîntarea. uite cum ş tii tu s ă primeş ti un vechi prieten! . primi ş i el binecuvîntarea ş i îş i fă cu semnul crucii. — Chiar el. la slujbă . Dar uimirea lui d'Artagnan se stinse în clipa cînd recunoscu într-însul pe însuş i vicarul. intrăîn bisericăş i. pă rţ ile ascuţ ite ale obrazului se neteziseră . Cît despre mutră . — Domnul Bazin. presimţ ind rolul ce avea săjoace. Nasul era acelaş i de odinioară . Urcătreptele. — Uite-l colo. Din fericire. pe care toţ i o primeau în genunchi. care se potrivea de minune.

ci pe abatele d'Herblay îl că utam. — Aş a e. ca săm ăajute cu povaţ a lui s ăfac la fel. dezamă git la culme. ţ ine de la mine o jumă tate de pistol. — Eu nu beau. împingînd cu un aer mă re ţ întro parte mîna ofiţ erului. D'Artagnan ră mase nemi ş cat. Ş i cum n-am nici o îndoialăca stă pînul tă u e pe cale să -ş i afle mîntuirea. Aramis era un nume de pierzanie. —Ş i totuş iă sta-i adev ă rul. — Nu te pricep. simţ i cum cineva din spate îl împunge cu degetul în umă r. domnule. continuăd'Artagnan. hotă rît s ăaibără bdare pînăla capă t. ză u aş a. ş i nu cei care-l abat de la calea cea dreaptă . atunci cînd chemarea sa îl îmboldea cu atîta înfocare că tre biserică . spre norocul să u. D'Artagnan se lă muri cănu va scoate nimic de la Bazin. domnule d'Artagnan. Bazin. Ş i nu v ă d cum aşputea fi o piedicăîn calea mîntuirii tale. Se ţ ine ghinionul scai de capul meu. încît ghiceai cu uş urinţ ăcănu-ş i va lua vorba înd ă ră t. adă ugăBazin. unde nu se simţ i în siguranţ ădecît dupăce trase uş a dupăel. ră -mînînd muş chetar. — Dragul meu Bazin. cum sîntem într-un sfînt lă caş . căera cît pe ce săspulberaţ i pentru totdeauna putinţ a de mîntuire a bietului meu stă pîn. adev ă raţ ii prieteni ai unui creş tin sînt cei care-l ajutăsă -ş i afle mîntuirea. era v ă dit că Bazin minţ ea. — Incoruptibil! murmurăd'Artagnan. Bazin se folosi îndatăde libertate ş i se smuci iute spre altar. Dacănu ş tii unde-ţ i este stă pînul. lă sase din mînăpoala anteriului. adîncit în gînduri. zise Bazin. habar n-am pe unde o fi. — Aţ i uitat. Se întoarse numaidecit ş i era cît pe ce sa scoat ăun strigă t de mirare. Bă utura-i doar pentru cei stră ini de biserică . Bazin! rosti d'Artagnan. dar minţ ea cu atîta convingere ş i îndîrjire. . Ş i cum d'Artagnan. r ă spunse Bazin. spune-mi unde se află . — Prea bine. săbei în să nă tatea mea. Nu ş tii unde se află Aramis? — Mai întîi. cînd v-am spus c ăhabar n-am? — Am auzit. am venit să -mi spui unde se gă se ş te. — Cum! izbucni d'Artagnan. — Spuneţ i mai degrabăcăvreji să -l tîrîţ i iară ş i cu dumneavoastră spre cele lumeş ti. i-o întoarse Bazin. Haide. s-ar fi dat pierzaniei. care-i nume de diavol ş i. adevă rul curat. încuviinţ ăd'Artagnan. n-aşîndră zni s ămint. vă zîndu-măaici ar trebui săînţ elegi căm-am schimbat mult în toate privinţ ele: vîrsta aduce înţ elepciune. că ci. stă pînul meu s-a lepă dat pentru totdeauna de numele ă sta. Nu pe Aramis. cînd deodată . ş i că . furat de gînduri. spuse d'Artagnan. dragul meu Bazin. Din fericire. de-ar fi fost dupădumneavoastră . cu ochii a ţ intiţ i asupra uş ii care pusese o stavilăîntre el ş i Bazin. dar îţ i ră spund c ăaş a ceva e cu neputinţ ă . cum nu.— Domnule. domnule. sănu mai vorbim de asta ş i săne despă rţ im ca niş te buni prieteni. spuse Bazin. Uite. în Aramis stăpitulat Simara. — N-aţ i auzit. Sfîntul adevă r.

în semn de tă cere. —Ş i nu ai nici un mijloc sa afli ceva despre ei? Aş teaptăopt zile ş i-ţ i dau eu veş ti. Asta dovedeş te. E ciudat. — Cum. desigur. dragul meu Rochefort?! ş opti el. —Ş i altceva nimic? Fiindcăbă nuiesc c ăasta nu-i totul. — Athos. am eu grijăsămăpă zesc. — Pe cuvînt de onoare? — Ce-i de mirare în asta? — Nimic. r ă spunse Rochefort. — Planchet!. — Noroc! —Ş iţ ie. Porthos ş i Aramis? Pe ei îi cauţ i? — Da. dragul meu. dacănu-s prea curios. duse acest deget la buze. — Ssst! fă cu Rochefort. săvedem dacănu putem pune ceva la cale. — Oh! Cît despre asta.. —Ş i ce te-aduce aici? — Am venit sămulţ umesc Domnului pentru norocul de a măvedea iară ş i liber. — Ia te uită ! se mirăd'Artagnan. căbinele e întotdeauna ră splă tit. cu nesaţ în piept – plec săfac o plimbare la ţ ară . — Care prieteni? — Cei despre care m-ai întrebat ieri. Ş tiai căsînt liber? — Am aflat-o de la cel mai îndreptă ţ it sămi-o spună . zise Rochefort. urmăRochefort. cu ajutorul lui po ţ i face multe. — Da. — Nesă buitule! O s-ajungi din nou la Bastilia.dar cel care îl împunsese în umă r cu degetul. — Săprimesc poruncile vicarului. cuno ş ti cuvîntul trebuie. te-asigur! E minunat săte ş tii sub cerul liber! De aceea. — De la cine? — De la Planchet. Într-adevă r. drum bun! . — Opt zile e prea mult. El te-a salvat. aşputea săte întreb unde te duci? — Măduc să -mi caut prietenii. Franţ a e mare. tră gînd aerul. sa turbe Mazarin. mi s-a pă rut că -l recunosc. Ş i din partea cui îi cauţ i? — Îţ i dai seama din partea cui. nu ş tiu pe unde sînt. trebuie să -i g ă sesc în trei zile. de la Planchet? — Fireş te. — Trei zile e prea puţ in. Ş i eu la fel! —Ş i. — Tu aici. — Din nenorocire.. —Ş i cînd porneş ti în c ă utarea lor? — Am ş i pornit. dau o raităprin provincie. — N-are a face.

pe care parcăîl mai vă zuse cu două zeci de minute înainte. d'Artagnan se strecurăafarădin catedralăş i se ascunse dupăcolţ ul stră zii Canettes. Bazin pă rea stă pînit de o mare însufleţ ire ş i îş i tot vîntura prin aer braţ ele-i scurte ş i groase. Ză ri în încă pere un ş trengar de vreo doisprezece. dar de astădată . Intrăîn vorbăcu el ş i. cum ucenicul într-ale preoţ iei nu avea nimic de ascuns. se uităîn toate pă rţ ile s ăvadădac ănu e pîndit. dar nu avea cum să -l ză reascăpe ofiţ erul nostru. dupătoate probabilită ţ ile. B ă utura asta se pregă tea cam într-o jum ă tate de ceas: d'Artagnan avea timp berechet să iscodeascăpe cineva despre Bazin. aflatăla încruci ş area stră zii SaintEloi cu strada Calandre ş i ceru o canăcu hipocras. spuse: — Du-te. Lini ş tit. d'Artagnan îl privi fă răteamăş i. spune-i căţ i-am cerut să -i dai de ş tire cum căîn curînd o săvadădac ă sînt prea bă trîn pentru a mai fi bun de ceva. bă iat de pră vă lie. D'Artagnan se gră bi săiasădin ascunză toare ş i ajunse la vreme ca să -l vadădînd colţ ul stră zii Juiverie ş i intrînd pe strada Calandre. într-o casăcură ţ ică . aflatăla vreo cincizeci de paş i mai încolo. zîmbindu-i la rîndul să u cu un aer melancolic. portarul.— Poate căne mai întîlnim pe undeva. D'Artagnan pricepu căBazin îi cerea. se încumetăs ăo porneascăspre strada Notre-Dame. puţ in îmi pasă : o a doua Constanţ ă nu mai existăpe lume! Întorcîndu-se. îmbră cat în stihar. . care doar scotea capul de dupăcol ţ ul unei case. — Adio! — La revedere! A. sănu uit: dac ăMazarin îţ i vorbeş te de mine. fă răsădea de b ă nuit. Folosindu-se de neatenţ ia celor doi slujitori ai bisericii. fusese prevenit dinainte. d'Artagnan. D'Artagnan se feri săîntrebe pe cineva din casă . dacăera un portar. cu un aer dezgheţ at. care-ş i scosese veş mintele bisericeş ti ş i stă tea de vorbăcu îngrijitorul că ruia el. iar dacănu era portar. Ş i Rochefort se depă rtăcu unul din acele zîmbete dr ă ceş ti. Bazin nu putea săplece fă răsăfie vă zut din locul unde stă tea d'Artagnan. — Cine ş tie! Întîmplarea e plin ăde toane. pe care numai aceste amintiri puteau să -l aş tearnăpe chipul s ă u. cu cine să vorbească ? Trecu pragul unei cîrciumioare. d'Artagnan îl vă zu pe Bazin. s ătacămîlc în ce-l privea. d'Artagnan aflăc ă . Bazin se ivi în uş a bisericii. îi ceruse lă muriri intrînd în sfîntul lă caş . — Nu prea cred. aş a cum socoteş te el. în chip de copil de cor. diavole. Dupăvreo cinci minute de aş teptare. de la ş ase la nou ădimineaţ a. era copil de cor de biserică . cel mult cincisprezece ani. iar de la noua pînăla miezul nopţ ii. ş i f ătot ce vrei. care odinioarăîl fă cuser ăpe d'Artagnan săsimtăde atîtea ori că -l trec fiorii. De aceea ofiţ erul nostru nu se îndoi nici o clipăcănumai în casa asta putea sa locuiască vrednicul paracliser.

. însăfă răsăi-l dea. ş i pe urmă . c ăpuş tiul ţ îş ni ca un copoi pe urmele lui. zorindu-ş i calul. — A plecat la Noisy. cu ochii stră lucind de bucurie. — Gata! îi dă du puş tiul de veste. Bazin obiş nuia totdeauna săpoarte umbrela. ce naiba. — Aha. pe care o folosea ş i în chip de crava ş ă . a fost floare la ureche! Am recunoscut calul pe care mă celarul îl închiriazădin cînd în cînd domnului Bazin. Bazin o porni în trap mă runt. unul. Abia dă du colţ ul stră zii Juiverie. pricep! se dumiri puş tiul. habar n-am. Ei. fă gă dui d'Artagnan. — Uite-l. Dup ăo clip ăse ară t ăş i Bazin. cu toate căeu. — Ia te uită . cineva aduse un cal la poarta casei lui Bazin. Lu ăjumă tatea de pistol ş i-i dă du în schimb bani mă runţ i. Te priveş te cum faci. Dacăaflu unde a pornit-o Bazin?! Nu-i mare greutate. — Măduc să -l întreb. Daţ i-mi-l niţ el. — Mie? izbucni copilul. Aş teaptăsăplece. —Ş i-acum spune. cu acel zîmbet ş iret pe care nu-l vezi decît la ş trengarii Parisului. jupîne! vorbi puş tiul. — Cum de-ai aflat? — Ei. pe cinstea mea de ofiţ er. Dupăcinci minute. — Vreau săvă d banul. De altfel se pare căse duce acolo mereu de . Într-adevă r. D'Artagnan se întoarse la masa unde se aş ezase. Ş i-i ară tăbanul ademenitor. atunci s-aş ţ eptă m. zi. unde-a plecat? întrebăd'Artagnan. Ş tiu totul. Copilul se gră bi sa punăbanii în buzunar. — Aş a chiar cănu afli nimic. ă sta e al tă u–ş i vîrî banul în buzunar. află . Uite-l colea. încredinţ at cănu vor trece zece minute ş i el va ş ti tot ce voieş te săş tie. iscodeş te. Domnul vrea m ă runţ iş . nici nu se scurserăzece minute ş i puş tiul era înapoi. Nu cumva rîdeţ i de mine? — Nu.Pe cînd vorbea cu puş tiul. zise copilul. care-l urmă rise rîzînd cu cîtăpricepere ş tie s ăînvîrtăo asemenea trebuş oară . săvă d dacănu cumva e fals. cu umbrela. — Îţ i dau o jum ă tate de pistol dacăafli. nu-l cred în stare pe domnul Bazin s ăoboseascăun cal. gata! întreabă . — A plecat la Noisy. Calul era cu ş aua ş i cu frîul pe el. Ş i mi-am zis că mă celarul nu i-ar închiria calul fă r ăs ă -l întrebe unde se duce. —Ş i mă celarul ţ i-a spus cădomnul Bazin.. — Pă i de. —Ş i unde se duce? întrebăd'Artagnan. — Unde-a plecat? — Banul e tot al meu? — Fireş te! Hai. Cîrciumarul era la tejghea. paracliserul nostru o porneş te la drum. Nu aş teptarăprea mult. — Ei? fă cu întrebă tor d'Artagnan. îl opri d'Artagnan. — Hei.

dar un Planchet atît de schimbat în straiele ponosite ră mase de la fugarul bă rbat al hanghi ţ ei. ÎN SPATELE LUI PLANCHET Ajuns acasă . — Spuneţ i-mi. fiindc ăNoisy se afla la trei-patru leghe de Paris. ceea ce poate săfie un prost început atunci cînd vrei să -ţ i pui capul la treabă . care aveau aerul căpun la cale cine . a pornit-o prea devreme la drum. de acolo-i doica mea. Ş i cum aflase ceea ce voia. întrebăpuş tiul. CĂ UTÎNDU-L H Ă T-DEPARTE PE ARAMIS. Nu mai am nici o îndoial ă ! — Sînteţ i mulţ umit de mine? — Da. porunci săse punăş aua pe cei doi cai ş i. pe care nu o purta decît la zile mari: apoi. — Tu ai fost la Noisy? — Cum nu. apoi lua cea mai aprig ăş i mai solidă spadădintre cele trei cîte avea. — Bun. lă sînd caii s ămai ră sufle: hanul era ticsit de niş te mutre cam deocheate. că tre ora dou ă . Magdalena i-l prezentăde faţ ăcu toţ i bă ieţ ii de corvoadă . d'Artagnan se opri niţ el la un han. Avea deci timp berechet înainte. dar se dovedeş te o prevedere straş nicăatunci cînd e vorba să -ţ i osteneş ti trupul. Planchet spuse cîteva cuvinte într-o flamand ăfă r ăcusur. Mai e rost de cîş tigat ş i alţ i bani? — Poate căda. Planchet era că utat de zor ş i acum. domnule ofiţ er. plă ti b ă utura de care nici mă car nu se atinsese ş i o porni zorit spre strada Tiquetonne. ÎL VEDE COCOŢ AT PE CAL. în care însemnănumele bă iatului ş i adresa cîrciumii. Planul lui d'Artagnan fusese bine chibzuit: nu voia săajungăla Noisy pe lumină . mînă stirea iezuiţ ilor. încît aproape nu-l mai recunoş teai. — E vreo mînă stire la Noisy? —Ş i încăuna grozavă . Fratele Magdalenei intra în slujba lui d'Artagnan. d'Artagnan vă zu un om a ş ezat lîngăfoc: era Planchet.două -trei ori pe să ptă mînă . urmat de Planchet. cugetînd cătunica lui de locotenent de mu ş chetari ar putea sădea naş tere la bă nuieli. D'Artagnan scoase la ivealăun caieţ el. fă cu d'Artagnan. La vreo leghe ş i jumă tate de Paris. apoi îş i schimbă îmbră că mintea. Mai întîi prînzi vîrtos. ră spunse d'Artagnan. în ner ă bdarea lui. IX CUM D'ARTAGNAN. dîndu-ş i seama că . Cum te cheamă ? — Friquet. ieş i din oraşpe la bariera Vilette. de teamăsănu fie recunoscut. În casa învecinatăcu hanul. ofiţ erul ră spunse ceva într-o pă să reascăpriceputănumai de el. pe drumul spre Meaux. ş i învoiala era gata.

Pe la ceasurile patru. era una dintre cele mai frumoase femei de la curte. care. fiecare îş i avea gîndurile lui. Or. căva gîndiţ i la acelaş i lucru la care mă gîndesc ş i eu. vorba asta era numele doamnei de Longueville. cu toatăisteţ imea. d'Artagnan se gîndea. Se gîndea la Aramis. era ş i va ră mîne pesemne printre ace ş tia din urmă . aduse vorba despre Noisy ş i aflăc ăîn sat nu se gă seau decît douăcase mai ară toase: una era a monseniorului arhiepiscop al Parisului. dar cînd d ă du cu ochii de un stră in. doamna de Longueville merita s ă -ţ i fure gîndurile: era una dintre cele mai de seamădoamne ale regatului. doamna ducesăde Longueville: cealaltăera o mînastire de iezuiţ iş i. cea care fusese ieri la curte ceea ce doamna de Longueville era astă zi. în vreme ce al ţ ii. într-o zi de iarnă . domnule. pe care nu-l iubea. ne din pricina firii cu care i-a înzestrat natura. în sfîrş it. Acum nu mai avea nici o îndoială . cu toatăîndemînarea lui. fiul cel mai mare al bă trînului duce de La Rochefoucauld din care era pe cale săfacăun duş man ducelui de Condé. se bucurase cîndva de iubirea doamnei de Chevreuse. într-un duel în Piaţ a Regală . gă zduia pe aceş ti cuvioş i pă rinţ i. ş i Planchet la fel. trecuse mai întîi drept amanta lui Coligny. Numai că . în pasul calului. ucis din pricina ei de că tre ducele de Guise. cum spune La Fontaine. O anume vorbăa hangiţ ei îndrumase gîndurile lui d'Artagnan pe un fă ga şanume.ş tie ce pentru noaptea aceea. care nu era decît o jalnicăpo ş ircăde Montreuil. Un bă rbat înf ă ş urat într-o pelerinăse ivi în uş ă . sub un cer monorît ce veghează o priveliş te monoton ă . d'Artagnan o porni mai departe. ca de obicei. cînd Planchet se apropie ş i-i spuse: — Pun prinsoare. fratele ei. fie din pricina unei soarţ e vitrege. fratele ei. unii la dragoste. fie din pricina intîmplă rii. . D'Artagnan se gîndea la toate aceste lucruri. fă cu un semn cu mîna ş i doi dintre indivizii care beau la o masăieş irăîndatăca săvorbeasc ăcu el. decît ce face iepurele în vizuina lui: săte gînde ş ti. ră mîn la jumă tatea drumului cu nă dejdile lor. unii la mă rire. Într-adevă r. Ş i se întreba pentru ce existăpe lume oameni care ajung la tot ce nă zuiesc. Se gîndea căpe cînd era la Luvru o vă zuse adesea pe frumoasa doamnăde Longueville trecînd veselăş i str ă lucitoare prin faţ a lui. se mai spunea căo urăadîncăş i adevă ratăurmase acestei prietenii ş i. Că să torităcu bă trînul duce de Longueville. precum vom vedea. tot dupăcum se spunea. ţ inînd s ăajung ăîn sat doar la că derea nopţ ii. el se apropie nepă să tor de hangiţ ă . Cît despre d'Artagnan. se apucă să -i laude vinul. ş i în ea locuia în clipa de faţ ănepoata acestuia. atunci cînd mergi în pasul calului. n-ai altceva mai bun de f ă cut. deci. fă r ăs ă însemne mai mult decît el. ş i care ar fi scandalizat spiritele timorate de la curte. ducesa de Longueville avea în clipa de faţ ăo legă turăpoliticăcu prinţ ul de Marciliac. Se vă zu nevoit să -ş i mă rturiseascădeschis că . apoi se vorbise de o prietenie cam prea afectuoasăpe care ar fi avut-o pentru prinţ ul de Condé.

Aveţ i frînghie să -l legaţ iş i un că luşsăi-l puneţ i în gură ?" „Avem de toate. urmat de alţ i doi.— Măîndoiesc. — Instinctul. dragul meu Planchet! oftăd'Artagnan. ş i-aici s-ar putea săfie vorba de mine. ce ziceţ i de asta? — Vai. domnule. prinţ e. Planchet. Dar tu la ce te gîndeş ti? — Măgîndesc. ori vine astă -seară ." — Prinţ e? îl întrerupse d'Artagnan. a spus prinţ ul. —Ş i-apoi? — „E sigur la Noisy. fiţ i pe pace. — Tot prevă ză tor ai ră mas. ş i ce ne priveş te asta pe noi? fă cu d'Artagnan. — Ei. ori vine astă -seară ". o săne dă m toatăosteneala. că ci povestirea lui Planchet se potrivea cu lucrurile pe care le bă gase ş i el de seamă ." Ş i au ie ş it din grajd. monseniore. fiindcăi-am recunoscut servitorul"." „Bă gaţ i de seamă . Cît despre noi. atunci săne hotă rîm: ce facem cu el?" a spus celă lalt bă utor. numai că utaţ i să -l prinde ţ i viu. căoamenii ă ia s-au adunat cu gînduri rele la han ş i tocmai cugetam la cele ce-mi spunea. Ei. „E sigur la Noisy. „Da. Asemenea ispră vi se petrec mai în fiecare zi. la mutrele alea deocheate care ş edeau adineauri la bă uturăla han. urmaţ i-i ş i voi pilda. — Întocmai aş a: prinţ e. a zis altul. Din nefericire s-au dus vremurile cînd prinţ ii voiau sămăomoare. ci straie de cavaler. — Aha! exclamăd'Artagnan. ia gîndiţ i-v ăce-au spus: „I-am recunoscut servitorul.." „V ăluaţ i ră spunderea căjusti ţ ia. hai săvedem ce-ţ i spune instinctul într-o asemenea împrejurare? — Instinctul îmi spune. „Ce facem cu el?" a repetat prinţ ul. ş i aici mi se pare cănu mai încape nici o îndoială . „E ş ti sigur?" a întrebat bă trînul în pelerină . domnule. Planchet. „Atunci e bine." „Iau asupra mea toatăr ă spunderea". domnule. fiindc ănu purta ţ i uniforma de ofiţ er de muş chetari." „De altfel. . — Sînteţ i sigur cănu unelteau împotriva noastră ? — Împotriva noastr ă ?! Ş i pentru ce? — Pă i de." „Da. ş i-aici s-ar putea sa fie vorba de dumneavoastră . „Da. da." „Atunci.ş tie sa mînuiascăspada.. — Domnul e sigur? — Iau totul asupra mea. ascuns în cel mai întunecos ungher al grajdului. frumoase vremuri! N-ai grijă . cînd vă d c ăintr ăîn grajd un om înfă ş urat într-o pelerina. bă nuiesc c ăva fi travestit în haine de cavaler.Ş i pe urmă ? — Unul dintre ei spunea. zîmbi d'Artagnan.ă ia de la han nu unelteau împotriva noastră . —Ş i-apoi? —Ş i-apoi prinţ ul a spus: „Bă ga ţ i de seamă . Nu-i omul care săse dea prins cu una cu două . — Ei bine. Ah. Dar ascultaţ i mai departe: „Ş i dacă -i acolo. a zis unul. bă nuiesc căva fi travestit în haine de cavaler". voi fi ş i eu acolo ş i văvoi îndruma.

Planchet se depă rtăîn noapte. cuprinse între douăuliţ e. se vede o singurăfereastrăluminată . cît strîng eu chinga calului. Dupăvreo jumă tate de ceas. ia ascultă ! Ş i într-adevă r. — Dac ănu s-aude tropot de cai.. cîte o mîţ ăsperiatăţ îş nea din mijlocul drumului ca săse ascund ăîntr-un morman de vreascuri. s-aude cel puţ in cum nechează . nu vi se pare căse strecoarăniş te umbre prin noapte? Ascultaţ i. aşbate aici la . un nechezat de cal ajunse la urechea lui d'Artagnan. stră bă tînd vă zduhul ş i înserarea. cu acea sublima încredere pe care o avusese întotdeauna în stă pînul să uş i pe care cei cincisprezece ani de despă rţ ire nu o ş tirbiser ăcîtu ş i de pu ţ in. domnule. Aproape în inima tîrgului. zise d'Artagnan. pe fundalul cenuş iu-întunecat al cerului se desprindea din noapte dantela ş i mai întunecatăa acoperiş urilor: în ră stimpuri. Planchet se apropie iară ş i de d'Artagnan. Ş i se opri în loc ca săscruteze întunericul Ş i săasculte. pe la opt ş i jumă tate ori nou ăseara. ş i întoarce-te de-mi spune dacăe vreo fereastră luminat ăla iezuiţ i. unde ş ade frumoasa doamnăde Longueville. — Trebuie săfie castelul arhiepiscopului. cîţ iva tei uriaş i îş i întindeau braţ ele golaş e. precum spusese. Dar asta nu ne priveş te pe noi. Ş i Planchet îş i luălocul în urma lui d'Artagnan. — Domnule. tu dăo fug ăpînă acolo. — Ce e? — Ia uitaţ i-vă . toat ălumea dormea ş i nu vedeai o geană de luminăîn tot satul. O ş tiu eu. — Sînt oamenii noş tri care-au pornit la treab ă . Totuş i. rosti el. în partea dinspre cîmp. — Cu neputinţ ă . Erau singurele fiinţ e care pă reau cătră iesc în sat. spuse d'Artagnan. Dacăaşfi de-al Frondei. r ă spunse Planchet. Ş i pornirămai departe. unde-i vedeai ochii înspă mîntaţ i scînteind ca doi că rbuni aprinş i. — Hm! mormă i d'Artagnan. Pă mîntul e muiat de ploi. uitaţ i-văîn partea asta. ajunserăîn dreptul celor dintîi case din Noisy. — Ei. zise el că tre Planchet. Aş a cum e obiceiul la ţ ară .. Mînă stirea unde o fi? — Mînă stirea e-n capă tul satului. dominînd împrejurimea. a ş a căsa ne vedem de drum. Planchet era înapoi. parcăaud ş i tropot de cai. D'Artagnan ş i Planchet îş i urmar ăcalea. D'Artagnan cercetăcu luare-aminte clă direa. începu el. glă sui el. Deodată .— Atunci e bine. Planchet. se ridicau niş te ziduri sumbre. în faţ a lor. În dreapta ş i în stînga drumului. Sănu mai vorbim de asta. cîte un cîine se trezea l ă trînd prin ogră zi. — Domnule. Dupăcinci minute. parca ză resc ş i eu ceva. vorba ta.. Merserăaş a aproape o leghe. în vreme ce d'Artagnan să ri la pă mînt săstrîngăchinga.

Singura fereastrăluminatăs-a întunecat. vreau s ăfiu respectat dupărangul meu. dac ăaşfi că lugă r. tră gînd spada ş i adă postindu-se dup ă cal. pe el! strigar ăcă lă re ţ ii ş i se aruncarăasupra lui d'Artagnan. — Îl cunosc. cu spadele în mînă . trufaş . nu vreţ i săbat în poartă ? — Ssst! îl opri d'Artagnan. ce săfie? Un vuiet ca de uragan se apropia din ce în ce: în aceeaş i clip ă . în vreme ce Planchet fă cea la fel. — Ei bine. văprevin. domnule? — Ba da. monseniore! D'Artagnan socoti căeste momentul săse amestece ş i el în vorbă . — Nu vrei să -ţ i spui numele fiindcăeş ti cel care a pus la cale aceast ă cursă . murind de foame ş i de sete. strigăcel că ruia i se spusese monseniore. fire ş te. ş i spada mea e lungă . domnule. — Destul. care nu voia săparăînfricoş at. care c ă lă toream lini ş tit cu slujitorul meu. Nu cumva umbl ăturbarea prin Noisy? Bă gaţ i de seamă . monseniore sau prinţ e. — Chiar el. — Sănu v ăscape! ră sun ăo voce mîndr ă . Pînă atunci. — Vorbeş te cuviincios. ce dori ţ i?? — Afli tu îndată ! urlarăîn cor că lă re ţ ii. — Drace! exclamăd'Artagnan. ş i sînt sigur căm-aşospă ta stra ş nic. mintoş ilor. îl spintec. rosti d'Artagnan. dupăobiceiul celor învă ţ aţ i să poruncească . cum îţ i place mai mult săţ i se spună . Ce pofti ţ i. — Da. două cete de că lă reţ i. asta nu-i vocea lui. Dar eu. adă ug ăPlanchet.castel ş i sînt sigur c-aşgă si un culcuşpe cinste. primul care se-ncumet ăsăse apropie de spada mea. domnilor! întrebăel cu accentu-i gascon. n-am de ce sămi-l ascund. Între castel ş i mîn ă stire. zise gasconul nostru. Săfi avut tu dreptate? Ă ş tia cu noi aveau ce aveau? — Uite-l. atunci trebuie săfi auzit căare un braţ puternic ş i o spadăneîntrecută ? . Sta ţ i. — Nici o grijă . se prea poate sădormim afar ă . se nă pustirădin cele douăuliţ e care mă rgineau casa ş i-i înconjurarăînchizînd orice trecere. — Ce faci aici? întrebăel. num ă rînd fiecare vreo zece oameni. ca vestitul mă gar al lui Buridan. cămă nînci o scă rm ă nealăde-o săţ ii minte. urmăgasconul. Îl cunoş ti pe domnul d'Artagnan? — Locotenent al muş chetarilor regelui? întrebăvocea. — Hei. — N-auzi ţ i nimic. Cel de care ascultau că lă re ţ ii veni mai aproape. aş bate dincolo la mînă stire. Chiar dacănu-mi spun numele. domnilor! bombă ni d'Artagnan. destul! Numele dumitale? — Îţ i spun numele meu ca săş tii unde sămăgă se ş ti. — Oho. — Dar dumneata? i-o întoarse d'Artagnan. — Staţ i! Staţ i.

cu glas tare. La drum. dar niciodatăîn condi ţ iile astea. ră spunde! porunci aceeaş i voce semeaţ ă . Asta nu-i omul nostru. — Pe cel pe care-l că ută m noi. — Da. Fie ce-o fi. sub ferestrele astea? Ai venit la Noisy ca să -l aperi? — N-aş tept pe nimeni. Îl aş teptai aici. cuvîntăgasconul. — Se pare căvenind la Noisy. gata săse apere.. că ci ş i eu. Mă soară -ţ i cuvintele. îndreptîndu-se spre Paris.. în împă ră ţ ia enigmelor continuăd'Artagnan. nă tă ră ule. afarănumai dacădumneata binevoieş ti sămăpofteş ti la un praznic ş i să -mi oferi un culcu şundeva prin apropiere. pufni d'Artagnan. spuse cel care poruncea. bine! fă cu vocea. fă răsăş tiu. Hai. săş tii căţ i-o bag pe gît.— Dumneata eş ti domnul d'Artagnan? — Eu însumi — Atunci ai venit aici ca să -l aperi? — Să -l apă r?. — Pe legea mea. Fiindcăatunci cînd o săne-ntîlnim. sus pe cai! Sămergem săbatem în poartăla că lugă ri. cînd ceva greu că zu pe neaş teptate dindă ră tul lui. — Bine! replicăvocea. dar tropotul cailor se depă rta mereu. — Bine... doar n-au săne mă nînce! Ş i d'Artagnan se aruncăîn ş a. — Hei. — Pesemne cădracu se ţ ine scai de noi! izbucni el. Am pe unul pe cal! D'Artagnan se întoarse ş i vă zu într-adevă r doua mogîldeţ e pe calul lui Planchet. Planchet abia apucăsă -i urmeze pilda. — Săplec?! murmurăd'Artagnan. orice-ai fi. care se smuci în lă turi. dar vă previn cămăvoi apă ra cu stră ş nicie.. — Ai vă zut. Ş i nu vreau săapă r pe nimeni altul decît pe mine. domnule! striga Planchet. zise liniş tit d'Artagnan că tre Planchet. fiincădacămai spui o singurăvorbăca asta. habar n-am ş i prea puţ in îmi pasă . se vede cît de colo căvorbeş te ca un gascon. ş i calul sîntem frînţ i de oboseală . batjocoritor. domnilor! Ş i ceata că lă reţ ilor. Asta nu-i uş or. Pe cine?. pe cal. am intrat. Tot ce vreau e să intru în mînă stirea iezuiţ ilor. domnule! izbucni d'Artagnan. săne retragem. tr ă gînd spada. — Neispră vitule! — Ei. Am dat greşastă -seară . nu-i chip săte înş eli. care începea să -ş i piardă ră bdarea. Atunci pleacăde-aici ş i lasă -ne în pace. pieri în noapte. murmurînd ş i bomb ă nind. că ruia aceastăporuncăîi cam încurca socotelile. — Haide. adă ug ăel. s-ar putea s ăfii singur ş i săfie ziuăafară . . jupîn d'Artagnan. D'Artagnan ş i Planchet mai veghear ăcîtva timp. a ş a căvîrîrăspada în teac ă . O săne mai întîlnim noi. — Pă i atunci cu cine? întrebăPlanchet. auzi? — Lasă . prin ţ sau rege. Nu cu noi avea treabă . te tog.. marchiz. las ă .

sînt eu. porneş te-o în galop ş i. Aş a se intrăla tine? — La naiba. te urmez. sub fereastră . Se prea poate. apuc-o la stînga. zise Planchet cînd vă zu căd'Artagnan e gata s ăajung ă sus. la nevoie. murmurăAramis. Gă seş ti acolo ş i fîn ş i ov ă z pentru ei. Mi se pare c-ai pomenit de naiba. aş a cum îi poruncise Aramis. — Tu te întorci aici. Planchet o apuc ăla stînga. dar mult mai încet: se vedea cît de colo căera mai puţ in obiş nuit cu asta decît prietenul să u. Nici nu-ţ i închipui. sire". consemnul mînă stiri e dintre cele mai severe. Aramis. — Nu. ară tîndu-i o hardughie ce se ridica în plin cîmp. Cît despre mine. Povestea cu scara merge pentru domnul Aramis. Aramis să ri de pe cal ş i bă tu de trei ori din palme. dragul meu. eu mămulţ umesc ş i cu scara asta de frînghie. merge ş i pentru dumneavoastrăş i. cu Aramis la spate. Haide. — Cum zicea ră posatul cardinal ră posatului rege: „Ca săvăară t drumul. urmat de d'Artagnan care începea săcreadăcătră ieş te frînturi dintr-un vis fantastic ş i fă r ăş ir. o sămearg ăş i pentru mine. cu care sînt silit sătră iesc. în marginea satului. Fereastra se deschise îndatăş io scarăde frînghie lunecăîn jos. — Domnule. Planchet. Nici pomenealăde dracu. zise acesta. Aramis se c ă ţ ă r ăsprinten pe scar ăş i. observîndu-i stîngă cia. ajunse la fereastră . Planchet. X ABATELE D'HERBLAY La capă tul satului. — Iartă -m ă . dupăo clipă . voi fi încîntat săte am oaspete. dragăprietene. m-aşfi îngrijit săam la îndemînăscara gră dinarului. cîte deprinderi rele capeţ i în afurisitele astea de mînă stiri ş i ce urît se poartăto ţ i oamenii bisericii. dar caii ă ş tia doi nu pot săse caţ ă re pe ea. — Iartă -m ă . îl povă ţ ui Aramis. porni. — Pă i cum?! se minunăd'Artagnan. — Crezi? rîse Aramis. Fii pe pace. D'Artagnan se că ţ ă r ăîn urma lui. ş i se opri sub fereastra luminatăde la mînă stire. —Ş i pentru mine? se tîngui Planchet. la naiba! Nu moare nimeni de . n-ai încotro! mormă i Aramis. Dar nu urci? — Ia-o tu înainte. Dacăaşfi ş tiut căvoi avea cinstea sămăvizitezi. zise Aramis. zise d'Artagnan. — Du-i sub ş opronul de colo. baţ i de trei ori din palme ş i-ţ i dă m noi ş iţ ie ceva de-ale gurii.gata săse n ă pusteascăasupra nepoftitului. dupănouăseara. dragul meu d'Artagnan. Dacăvrei s ăurci. prietene. — Dragul meu.

— Bine. dragul meu. bine. rezemîndu-ş i braţ ele. În acest timp. — Mai întîi aşzice sămîncă m. dragul meu. Bazin. Hai. am învă ţ at de la cucernicii pă rinţ i iezuiţ i că -ţ i este îng ă duit săminţ i. în care acesta se tolă ni. e bine dresat ş i. iar patru tablouri mari înfă ţ iş au pe cardinalul de Lorraine. covoarele de Alençon. închise fereastra. spuse Aramis. Nu vă d pe nimeni ş i totuş i scara n-a picat din cer. — Dragul meu Bazin. dar cînd dă du cu ochii de d'Artagnan scă p ăo exclama ţ ie care r ă sunăca un strigă t de disperare. . ă sta-i Bazin. — Domnule. nimic nu arata căte afli în locuinţ a unui abate: tapetul era de damasc. dacăo faci cu un gînd bun. aş a că adu-ne de mîncare ce ai tu mai de soi ş i. îţ i mă rturisesc căabia aş tept săîmbuc ceva: drumul mi-a fă cut o foame de lup. Cu ajutorul lui Dumnezeu ş i al lui Bazin s ă nă dă jduim căvom gă si lucruri ceva mai ac ă tă rii în că marăla cucernicii pă rinţ i iezuiţ i. — Nu. vino încoace! Uş a se deschise ş i Bazin se ivi în prag. nu? întrebăAramis. nu? — Vai! zise Aramis. Ş i Aramis împinse spre d'Artagnan un fotoliu încă pă tor. La mine nu g ă seş ti cine ş tie ce bucate. — Asta înseamnăc ăm ăameninţ i cu omletele ş i cu iarba de Crèvecoeur? Parcăaş a porecleai tu spanacul odinioară . decît al unui om care s-a legat sădobîndeascăÎmpă ră ţ ia cerurilor prin post ş i renunţ are la cele pă mînteş ti. cu garnitura lui de dantelăş i cuverturăscump ăaş ternutăpe el. Ş i Aramis. iartă mă . ră spunse Bazin. Oh. stau ca un că lug ă r. să schimbă mş i noi o vorbă . du-te. — Aha! exclamăd'Artagnan. cu mare plă cere. urm ăAramis. Stai jos. deoarece nu te aş teptam. îmbiind ochiul ş i mîna cu spade de tot felul. vin bun. strigăîncetiş or Aramis. mai cu seamă . cardinalul de Richelieu. Eu. pîn ă ş i-n biseric ă . Niciodatănu avusese prilejul săvad ăîncă pere mai ră zboinic ăş i mai elegantăîn acela ş i timp. unul. cardinalul de Lavalette ş i episcopul de Bordeaux în ţ inutăde campanie. d'Artagnan moare de foame ş i eu la fel. pricepînd c ă nu m-am întors singur.foame aici. În colţ uri stă teau îngră mă dite arme. s-a retras discret. dragul meu prieten! se că in ăAramis. dacăvrei. Bazin. d'Artagnan cercetăodaia. iar patul pă rea mai curînd culcuş ul unei femeiuş ti. — Ah. Bazin. prietene. minţ i de-nghea ţ ăapele. — Numai căjupîn Bazin. tră gînd scara sus. Dar dupăce te uiţ i? — Măuit săvă d cine ţ i-a aruncat scara. Ce-i drept. sînt bucuros săv ă d că . încuviin ţ ăd'Artagnan. Ce vrei. Bazin se înclinăîn semn de supunere oftădin adîncul ră runchilor ş i ieş i pe uş ă . — Da. rosti d'Artagnan. — Vă d că -mi prive ş ti bîrlogul.

ceea ce e aproape totuna. reluăd'Artagnan. ce vrei! el a silit-o săplece din Franţ a. nu era să -ţ i dă ruie ş ti inima celei mai înverş unate duş mance a ei. dar ea s-a salvat travestit ăîn haine bă rbă teş ti. aproape. la naiba! exclamăAramis. Nu prea ai aerul c ă vii de-acolo ş i nici c-ai s-ajungi vreodatăîn împă ră ţ ia lui. adevă rat. sa ară tat gata săo împartăcu ea. nu cobori pe treptele de marmurăale unui peristii. biata Kety. cel puţ in m ăîntorceam din rai. vorbi Aramis cu o înfumurare pe care d'Artagnan nu o mai vă zuse la el de pe vremea cînd era muş chetar. începu d'Artagnan. aruncîndu-ş i privirea spre portretul fostului ministru. avînd doar o singura odaie ş i luînd-o drept un cavaler. — Da. iatăcăs-au dumirit ş i învă ţ aţ ii. cu Montmorency ş i cu Cinq-Mars. cu un nu ş tiu ce preot că ruia i-a cerut adă post ş i care. între Tigru ş i Eufrat: se pare însăcătoţ i îl c ă utau hă t-departe. — Drace. îndă ră tul lui Planchet? — Ei. pe locul unde-i castelul arhiepiscopului de Paris. Aramis izbucni în rîs. rosti Aramis cu un aer nepă să tor. dupătoate celelalte lucruri din jur. dar. ci printre crengile unui tei. A poruncit s ăfie arestatăş i dus ăla castelul din Loches. ba. a tră it ş i o ciudată aventurăîn nu ş tiu ce sat. căam r ă mas singuri. iar îngerul cu spada de foc care-l pă zeş te îmi pare căş ia schimbat numele ceresc de Gabriel în acela mai pă mîntesc al prin ţ ului de Marcillac. dragul meu. Asta din pricinăc ăpurta neînchipuit de firesc haina bă rbă tească . Dacănu veneam din cer. clă tinînd din cap. aş a cum a fă cut cu Chalais.. Pînăazi nu se ş tia mai nimic ce ş i cum e cu raiul: unii ziceau căse aflăpe muntele Ararat. Da. nu s-ar fi dat în lă turi să -i taie capul. ş i spiritul gascon nu te-a pă ră sit de fel. Raiul se aflăIa Noisy-le-Sec. N-am cunoscut decît o singurăfemeie care săpoarte haina bă rbă teascăla fel ca ea: de aceea i sa fă cut ş i un cîntec: Laboissère. am iubit-o mult odinioarăpe aceastăsă rmanăducesăş i trebuie sărecunosc cănea fost de mare ajutor. — Dragul meu. mutîndu-ş i privirea la stă pînul casei ş i sfîrş ind prin a-i cerceta hainele. de unde dracu ai picat pe cai. Din cer.— Acum. — Atunci. pe legea mea. s ş -mi spui îndatş . vezi bine! — Din cer! repetăd'Artagnan. împreunăcu camerista ei. După ce ai fost îndră gostit atît de amar de vreme de doamna de Chevreuse. Mda. alţ ii. ci pe fereastră .. spune-mi. Nu se iese pe poart ă . cînd el era colea. ş i. dragul meu Aramis. o săm ăferesc cu grij ăde asta! protestăd'Artagnan. e ceva în tot ceea ce mi-ai spus: numai nu cumva săcrezi căaşfi îndr ă gostit de doamna de Longueville. Era un potrivnic atît de cumplit acest blestemat de cardinal! continuăAramis. aceastăscumpăMarie. Îl ş tii? . — Ai ră mas acelaş i tovară şvoios. dupăcum am auzit.

interveni Aramis. zicînd căo cunoaş te pe Anna de Austria ş i căo ş tie prea mîndrăca săiubeascăo asemenea secă tură . dragul meu Aramis. iar sec ă tura a poruncit arestarea ducelui de Beaufort ş i a exilat-o pe doamna de Chevreuse. — Ascultă . De vreme ce ne-am regă sit. dragul meu Aramis. surîse d'Artagnan. că utam săfac de gard ăcît mai rar. încuviinţ ăAramis. În regimentul încercatei garde. care eş ti mereu acelaş i: acela ş i pă r negru ş i frumos. ş i era încăfoarte frumoasă . îmbă trînesc: în curînd împlinesc treizeci ş iş ase de ani. de care ea nu s-a folosit nici un pic. Mşprinde bine straiul bş rbş tesc? — Goneş ti pe cal ca o sş geatş . atîta tot. ş i vă d c ăliturghia nu ţ i-a stricat vocea. — Dragul meu. ş tiu. n-a vrut să măcreadă . — Da. dup ă moartea regelui? — Da. — Care? Ducesa de Chevreuse. s-a aruncat în urzeala ducelui de Beaufort.— Nu. aceeaş i talie elegantă . n-am mai vă zut-o. aceleaş i mîini de femeie. ori ducesa de Longueville? — Dragul meu. — De astădată . mi s-a urît s ă -i tot spun căMazarin e amantul reginei. poate.. — Nu ca tine. vorbeam de ducesa de Chevreuse. s ş -mi spui îndatş . Ai vă zut-o cumva cînd s-a întors de la Bruxelles. — Aş a e. Nu. Acum o săfacăiar vreo prostie. măîngrijesc mult. dragul meu. S-a schimbat mult. murmurăAramis. — De astădatăpoate că -ţ i urmeazăsfaturile. care au devenit niş te minunate mîini de prelat. pe vremea cînd eram muş chetar. — Bravo! izbucni d'Artagnan. i-am dat cele mai înţ elepte sfaturi. —Ş tii căa obţ inut permisiunea săse întoarcăîn ţ ară ? spuse d'Artagnan. azi cînd sînt abate. Ş i Aramis începu ca un mîndru cavaler: Laboissère. Ş tii dragul meu. Dar s ăne întoarcem la să rmana ducesă . Ne-ntreci pe toş i.. — Da. ţ i-am spus căn-a fost nimic între mine ş i ducesa de Longueville. e adevă rat. Cadet din cap pînş -n picioare. cochetă rii. Deci m-am întîlnit de vreo cîteva ori cu ea. încuviinţ ăAramis. ş i chiar s-a întors. Ea pare. înţ elegi.. Cînţ i tot atît de frumos ş i azi. s ăne învoim asupra unui lucru: asupra vîrstei pe care o vom . caut săslujesc cît mai rar cu putinţ ă . Printre halebarde. dragul meu. mş rturisesc. Apoi.. Cîntă -l. aş teptînd o schimbare. fireş te.

Planchet se întorsese . haide o dată . lasăfă ţ ă rnicia! Ş tii doar căn-o pot suferi. care a ostenit de un ceas de cînd tot bate din palme. Iar d'Artagnan. un pui ş i o sticlă cu vin prietenului tă u Planchet. asta mi-ar aduce numai neajunsuri. Pe vremuri eram mai mic cu doi sau trei ani decît tine ş i. ş tiam cămăcă utai. dragul meu. Mi-a trebuit timp pînăs-aduc sus tot ce. — Cum adică ? se mirăAramis. dragul meu. îş i fă cu semnul crucii cu butelca pe care o ţ inea în mînă . dacănu măînş el. gră beş te-te. — De la cine? — De la jupîn Bazin. Am cîte ceva pentru orice împrejurare: ş i-apoi. Atunci eu sînt cel care măîn ş el. atîtea bucate aromitoare ş i îmbietoare. îndată . spuse Bazin. — Ei! se ră sti Aramis. încît d'Artagnan ră mase de-a dreptul buimă cit. i-o retezăAramis. urmăd'Artagnan. domnule! se tîngui Bazin.. domnule.. revoltat la culme. — Asta fiindcăte crezi mereu cu anteriul de paracliser pe tine.avea de acum înainte. că ci tu ai fost întotdeauna neîntrecut într-ale cifrelor. care tocmai intra pe uş ă . — Ei! fă cu Aramis. Bazin aş ternu într-o clipit ăo faţ ăde damasc ş i rîndui pe masăatîtea tacîmuri aurite. Bazin. dupăce dă duse fîn ş i ov ă z la cai. dragul meu. — Haide. azi am patruzeci de ani bă tuţ i pe muchie. tică losule! noi. — În sfîrş it! se îmbunăAramis. fac un foc zdravă n cu toate icoanele tale ş i te pun în frigare. care se deosebea ca ş i cerul de pă mînt de vorba ş i purtarea mu ş chetarului Aramis. murim de foame ş i de sete! Bazin. — Fii liniş tit. mai uimit ca oricînd de vorba ş i de purtarea abatelui d'Herblay. îl asigur ăd'Artagnan. ră mase cu ochii holbaţ i la prietenul să u. Haide. cu mîinile împreunate ş i cu un aer spă ş it. aşavea patruzeci ş i trei de ani! Pe toţ i dracii. Ce-o mo ş mondi atîta dobitocul de Bazin? Bazin. Eu nici nu calc pe acolo. Dar te previn cădacătot lustruind boclucurile de prin capele. eş ti gata? — Da. ş i fiindcăstai mereu cu nasul în cartea de rug ă ciuni. Ai face mult mai bine dacăai deschide fereastra ş i ai trimite jos o pîine. Într-adevă r. ai săuiţ i să -mi lustruieş ti spada. care te-a luat drept dracul pe p ă mînt. ridicăspre tavan amîndou ămîinile în care ţ inea cîte o butelcă . dac ămăvoi înhă ita iară ş i cu un ofiţ er de muş chetari ca tine. — Aş teptai pe cineva? întrebăofiţ erul. — Ză u?! fă cu Aramis. Aş adar. ş i care a dat fuga încoace sămăprevinăde primejdia ce-mi pîndeş te sufletul. — Da. — Vai. după socotelile tale. sănu cumva s-o spui la palatul Rambouillet. aici.

acest mîncă cios că ruia i s-a dus vestea ş i care spunea în chip de rugă ciune dupămasă : „Doamne. în biserica Saint-Louis au Marais. spuse Aramis. Mulţ imea credincioş ilor a ieş it afarăca săadune pietre. — Ce vrei! urmăAramis. — Ceea ce nu l-a împiedicat sămoarădin pricina unei indigestii. ş i niş te predici minunate. am pă ţ it asta într-o zi. — Cum nu. Asta-i soarta. Pe urmăo iau razna în loc săvorbesc de chinurile iadului. Cei doi prieteni se aş ezar ăla masă . o privesc ş i eu. iar eu mi-am întrerupt predica ş i i-am spus căe un prost. care nici nu cerea mai mult ş i care se întoarse degrabăsub ş opron. cu un aer resemnat. ş tii! Cei pu ţ in a ş a s-ar pă rea. lui Planchet. ca săle vînd. biniş or! Pentru zilele de post am dezlegarea Romei. numai cănatura a fost mai tare. Vă d c ăte hră ne ş ti. mulţ umit ădomnului vicar. l-am luat ca bucă tar pe fostul bucă tar al lui Lafollone. încît au azvîrlit în el cu pietre. îl ş tii? Vechiul prieten al cardinalului. zise d'Artagnan. Bazin. dragul meu. — Iartă -m ă . ş i-apoi. rîse d'Artagnan. Dumnezeule. în schimb. puiul ş i sticla de vin ş i le lă săjos. pe care îl datorez bună voin ţ ei prinţ ului. vorbesc despre încîmă rile raiului. nu! Am un venit de două sprezece mii de livre pe an. — Mda. scriu predici. întreabă -m ă .sub fereastrăş i repetase de douăsau de trei ori semnalul stabilit. Ce-i . săspintece pui ş i prepeli ţ e cu îndemînarea unui mînc ă u fă r ăde pereche. — Nu cumva ai devenit bogat? — Oh. atîrn ăde capă tul unei funii pîinea. dacăzîmbeş te. ascultă tor. — Cum. dragul meu. fă răsămai pun la socotealăun mic beneficiu de o mie de scuzi. nu glumă . — Ca săle rosteş ti din amvon? — Nu.. —Ş i-acum sămîncă m. iar Aramis se apucăsătaie ş uncă . Ş i uite.. nu poţ i fugi de ea.ş tii bine doar c ăîntre noi nu poate fi vorba de indiscreţ ie. Din poemele tale? — Nu. zîmbesc ş i eu. Cînd sînt în amvon ş i mi se întîmplăsămăpriveascăo femeie frumoasă . dar în r ă stimp i-am întors pe toţ i cum m-am priceput mai bine. ajută -măsă mistui ca lumea ce-am mîncat cu atîta poft ă ". cîte un sonet galant sau cîte o epigramă nevinovată . — La naiba! mormă i d'Artagnan. dragul meu. — Cui anume? — Celor din tagma mea. din pricinăcănu măprea laud cu să nă tatea. care ţ in s ăfie mari oratori! — Ză u? Ş i pe tine gloria asta nu te-a ispitit? — Ba da. m-am lă sat de poezie ş i doar din cînd în cînd mai a ş tern pe hîrtie cîte un cîntec de pahar. —Ş i din ce scoţ i tu aceste două sprezece mii de livre? întrebă d'Artagnan. vreau săte întreb ceva. predici? — O. Un cavaler mi-a rîs în nas.

pră pă dindu-se de rîs. doar ţ i-am interzis o datăpentru totdeauna orice semn de aprobare sau dezaprobare. crezînd căare de-a face cu un abate ca oricare altul. — Bazin. Aramis p ă rea căe în aş teptarea unui tihnit ră gaz de mistuire a bucatelor. nu visez decît la bă tă lii. atunci cînd nu era privit. care voia săspunăc ăîmp ă rtă ş eş te poate aceastămorală . încuviinţ ăAramis. — Întocmai. d'Artagnan? D'Artagnan încuviinţ ădin cap. De altfel. —Ş i ce-a ieş it din vizita asta? întreb ăd'Artagnan. începu el. XI CEI DOI Ş IRE Ţ I — La ce te gîndeş ti. ba poate ş i mai bine. mînuie ş ti spada cu aceeaş i iscusin ţ ă ? — Aş a cum o mînuiai tu odinioară . cei doi prieteni stă turăo vreme tă cu ţ i unul în fa ţ a celuilalt. Ajunge sără pui trupul. în Piaţ a Regală . iar Bazin se retrase. În orice caz. Nu fac decît asta toatăziua. — L-ai omorît? — Habar n-am. tu ş tii. a doua zi a venit la mine. — N-a fost oare obr ă znică tura împotriva c ă ruia ţ i-am slujit de martor? spuse d'Artagnan. cînd eş ti abate. Bazin fă cu un semn disperat.drept. Ră ma ş i singuri. nu trebuie s ăr ă pui ş i sufletul. ş i ce te face săzîmbe ş ti? — Măgîndesc. căpe vremea cînd erai muş chetar nă zuiai fă r ăîncetare s ădevii abate. rîzînd. dragul meu d'Artagnan. De cînd sînt abate. dupăce puse sticla pe masă . ş i azi. Nu-i a ş a. Aramis rupse cel dintîi tă cerea. tare mai tragi a muş chetar. ş tii ş i tu ceva despre cel cu pricina.Ş i fiecare. Ai vă zut cum l-am învă ţ at minte. Spune-mi. alcă tuitădin contraste. . — Asta se vede dupăcasă : ai aici spade de toate felurile ş i pentru gusturile cele mai anevoie de mulţ umit. i-am dat iertarea în articulo mortis. dă -ţ i seama c ăte vă d prin oglindă . se uita cu coada ochiului la celă lalt. Omul. — Adevă rat. apoi du-te în odaie la tine. Fă -mi plă cerea ş i adu-ne vinul de Spania. dragul meu. — Ne-am dat întîlnire a doua zi seara. D'Artagnan chibzuia cum săînceapă . d'Artagnan. prietenul meu d'Artagnan are să -mi spunăceva între patru ochi. e o dihanie ciudată . La naiba. dar c ăe cu des ă vîrş ire împotriva tonului cu care era rostită . prietene.

— Atunci. dacăputeam trage spada fă răsăfiu recunoscut. la fel de iute ca ş i aceea ce pluteş te în august pe deasupra lanurilor. — La naiba. — Mai întîi. Ba i-aşfi ţ inut piept chiar ş i-n fruntea celor două zeci de oameni ai lui. încăo întrebare. Cred că Aramis a devenit mai gascon decît mine. aici în mînă stire. Ia zi. — Pă i atunci l-ai fi omorît pe domnul de Marcillac. — Se prea poate. într-atît de iute încît d'Artagnan sănu-l vad ă . — Eu?! Sînt să rac ca Iov. — Nu. eş ti bogat? Ră spunde-mi deschis. m-aşsocoti bogat cum era Cresus. Ş i-l întreb ă : Eş ti ambi ţ ios? — Ca Encelade. puternic ş i liber săfaci orice pofteş ti. Faci politică ? Un fulger trecu prin ochii lui Aramis. însănu. pe care le petreceam. conveni Aramis. ş opti d'Artagnan. fireş te. dragul meu. Dacăscotoceş ti prin toate buzunarele ş i cuferele mele. golind paharele ori bă tîndu-ne? — Da. cu aceeaş i repeziciune ca ş i umbra ce-i lunecase peste frunte. dragul meu Aramis. cu cei o mie de scuzi pe care îi ai de pe urma mînă stirii ş i cu cele două sprezece mii de livre încropite din vînzarea predicilor. ră spunse Aramis. nu cred săg ă seş ti o sut ăde pistoli.— Cu cine? — Cu un excelent maestru de arme pe care-l avem aici. — Mă i săfie! exclamăAramis. Fericite vremuri. — Ei bine. aş a prinţ cum e. — Cum. . cu aeru-i ş iret. la frumoasele zile ale tinereţ ii noastre. Ş i urm ăcu glas tare: Ei dragul meu Aramis. nu măîntrebi pentru ce te caut? — Nu. zise Aramis. o să -ţ i convinăorice propunere. dragul meu. — Vorbeş te. dac ăte-ar fi atacat singur. Aş tept sămi-o spui singur. te că utam să -ţ i ofer un prilej fă răde pereche ca să -l ră pui pe domnul de Marcillac oricînd pofteş ti. dar oricît de iute ar fi lunecat. ş i nu cu o ceatăde două zeci de inş i. — Te-ai gîndit vreodată . Straş nicătreabă ! —Ş i te rog sănu scapi prilejul ă sta. eu îţ i aduc totul ca săfii bogat. o sutăde pistoli! mormă i d'Artagnan. — Desigur. abia auzit. de vreme ce deocamdatăn-ai alt st ă pîn decît pe Dumnezeu. — Dumnezeu sămăierte. prietene. veselindu-ne. ş i nu o singurădatăle-am dus dorul. Într-o mînă stire de iezuiţ i gă seş ti orice pofteş ti. O umbrăde nor lunec ăpeste fruntea lui Aramis. aici? — Da. — Ei bine. Ş i dup ăel asta se cheamăsăfii să rac ca Iov! Pă i dac ăeu aşavea întotdeauna atîta b ă net. lui d'Artagnan nu-i scă pă . nu te întreb. rîse gasconul. spuse Aramis.

aceste vremuri fericite pot săse reîntoarc ă ! Am primit misiunea să -mi gă sesc tovară ş ii ş i am vrut săîncep cu tine. dragul meu Aramis. cu domnul Voiture. în semn căîncuviinţ eazăpe deplin această cugetare îndoielnică . Doar el m-a fă cut locotenent! — La început am fost pe de-a-ntregul de partea cardinalului: îmi spuneam ca un ministru nu-i niciodatăiubit. încuviinţ ăd'Artagnan. cred căacum ar fi momentul potrivit. nu mai e cu nimeni. urmăAramis. vechea noastră sperietoare. dar că . — Dacă -i a ş a. Dar celor mari poate le pare ră u c-au fost nerecunoscă tori. — Ei bine. a fost un om mare. sau e cu oricine. a unui om care nu-i decît un ecou ş i repetăpur ş i simplu ceea ce aude în jurul lui. pre ţ uieş te mai mult decît a te face iubit. dragul meu. dragul meu. — Bă nuiam eu. Pare-se căporuncile lui nu se bucurăde acea ascultare deplinăcu care erau primite odinioarăporuncile r ă posatului cardinal. mulţ umit ăgeniului ce i se atribuie. — Adevă rat. Trecîndu-mi vremea doar cu poezia ş i cu ale dragostei m-am împrietenit cu domnul Sarazin. ş i cu domnul Bois-Robert. ră sturnîndu-se în fotoliu. de cînd nu-l mai slujeş te pe cardinalul Richelieu. care spui căn-ai nici în clin nici în mînecăcu politica? — Ei. Noi am cunoscut pe pielea noastr ănerecunoş tinţ a celor mari.. — De altfel. care erai sufletul înfră ţ irii noastre. Ah. Ei bine. ai dreptate într-o anumităprivinţ ă : dac ăne-ar bate gîndul săne amestecă m iară ş i în treburile statului. orice s-ar spune. fiindcă . Dar cum sînt tare nepriceput în asemenea treburi ş i cum umilinţ a din care mi-am fă cut o lege măsileş te sănu mămulţ umesc cu propria-mi judecată . va sfîrş i prin a triumfa asupra du ş manilor ş i a se face temut. ş tii doar. Orice pă cat trebuie iertat. vezi ce viaţ ătihnităş i plă cută tră iesc. sa iei tot ce-am s ă -ţ i spun doar ca vorba unui că lug ă r. — Iată . dar tr ă iesc într-o lume în care toţ i fac politică . Doamne. atunci e altceva. al că rui portret îl vezi aici. dragul meu prieten. zise d'Artagnan. dupa mine unul. aş a că nu mi-e cu totul necunoscut ceea ce se petrece în politică . D'Artagnan dă du din cap.. care-i din tabă ra domnului de Conti. continuăAramis. — Cum de ş tii asta tu.delectabile tempus. spuse Aramis. cum vrei săspui. pe mine unul măintereseazăprea puţ in. la mine. . Am auzit c ăîn clipa de fa ţ ă cardinalul Mazarin e tare neliniş tit de felul cum merg lucrurile. aceste frumoase zile pot sărenască . care-i din tab ă ra vicarului. — Săm ăamestec iar în politică ! murmurăel. trebuie sărecunoş ti. p ă rerea mea de la început. care. Aramis se înclinămai mult politicos decît mi ş cat. ceea ce. dragul meu. — În privinţ a asta n-am s ăzic ba. scumpul meu d'Artagnan. dar. am întrebat ş i pe al ţ ii. Ş i de altfel.

care a ră zbit mulţ umit ăintrigilor. Are s ăstrîng ăo mul ţ ime de bă net. — Iată . nici purtă rile. S-ar p ă rea de altfel. nici mă car acum nu are de partea lui nici Parlamentul. — Un copil. un Pulcinello. — Da. un parvenit. — Mi se pare căasta înseamnăceva. patru inimi strîns unite. am greş it. nici poporul. ce? întrebăd'Artagnan. cum îţ i spuneam. căpe acest ministru nu-l aratăgentilom nici firea. . — Adevă rat. ş i nu are de partea lui nici nobilimea. poţ i să -ţ i dai seama acum dacămi-am pă strat agerimea obiş nuită .— Ei bine. a celui mai nobil. adicăspada. nici prinţ ii. — Ză u? — Chiar aş a. cu modesta putere de pă trundere ce-mi este dă ruit ă . ş i iat ăce miau ră spuns cîteva persoane cu totul deosebite în ce priveş te gusturile ş i ambiţ iile: domnul de Mazarin nu e cîtuş i de puţ in un om de geniu. mi-am spus ş i eu ca tine: „Uite. cu inima deschisă . s-ar putea s ăfac r ă u vorbindu-ţ i astfel. Tu îl cuno ş ti? Eu. reluăAramis. are s ă -ş i însuş eascătoate pensiile pe care ră posatul cardinal Richelieu înţ elegea săle plă teascăla toţ i. — Numai cămi-ai vorbit de el ca om. E un om de nimic. fiindcătu mi se pare căînclini c ă tre Mazarin. — Eu?! izbucni d'Artagnan. lucrurile se încurcă . dragul meu. ş i ca nu-i decît un soi de bufon. — Eh! fă cu d'Artagnan. — Un copil care va fi major peste patru ani. ş i nu de tabă ra lui ş i de mijloacele ce-i stau la îndemînă . săajung la aceeaş i pă rere cu unul ca tine. Ei bine. — Nu. dac ăam fost în stare. Eram patru cavaleri neînfricaţ i. Nu. nu. săne unim din nou. — Află . care tră ieş te la curte. săarunc ă m pana în vînt ş i să pornim încotro are s-o ducă . E un pic de adevă r în ceea ce spui. nu inimile. Are de partea lui pe regină . cătrebuie s ălas deoparte orice mîndrie ş i să mă rturisesc căm-am înş elat. — Azi aş a stau lucrurile. — Hm! mîrîi d'Artagnan. care va izbuti în Franţ a doar prin clica lui. silit sărecunoascăîn sinea lui vederile largi ş i întemeiate ale lui Aramis. aş a cum credeam eu. — Dar nu-l are pe rege. fost servitor al cardinalului Bentivoglio. însănu ş i în viitor. are să -ş i vîre mîinile pînăla coate în veniturile regelui. bietul meu prieten. săîncepem iar ă ş i viaţ a de aventuri. — Am vorbit eu de asta? Atunci. — Săş tii căm ăumpli de mîndrie. un Pantalone. un om de rînd. Eu?! Pentru nimic în lume! — Vorbeai de o misiune. că ci ele n-au fost desp ă rţ ite nici o clipă . ci soarta ş i curajul. D'Artagnan se sc ă rpinădupăureche. adicăbanul. Am întrebat ş i pe alţ ii. sau a celui mai respectat. dar nu va cîrmui niciodatădupălegea celui mai puternic.

. he! chicoti Aramis. Îţ i închipui căar putea s ăuite vreodatăcăfiul ei este siguranţ a ei. s-a auzit cîte ceva despre faimoasele noastre ispr ă vi de odinioarăş i-ţ i mă rturisesc deschis căînsuş i vicarul m-a tras de limbă . pavă za ei. dragul meu Aramis. dar nu din voinţ a sa. — Haida-de. dar fă răimboldul inimii. — Dar regele are săstea în fruntea armatei în care va fi Mazarin. — Niciodată ! strigăd'Artagnan. rosti Aramis. Prietenul regelui. ceea ce e de datoria orică rui gentilom. adu-ţ i aminte că Alexandru ş chiopă ta ş i căHanibal era chior. — Ocrotirea principilor celor puternici. —Ş i vezi foloase mari în tabă ra asta? întrebăd'Artagnan. dacăs-ar izbuti ca regele săfie despă rţ it de mamă . — Am spus domnul de Beaufort? fă cu Aramis. mi s-au fă cut propuneri. Dovada căş i pe mine m-a ispitit acelaş i gînd. prietenul regelui. ş i tocmai aici stăcapcana pe care duş manii regelui o întind bietului copil. dacănu-i prinţ ul. Priveş te în jur: iatăpatru care în fruntea armatei preţ uiau mai mult decît domnul de Guébriant ş i domnul de Gassion.Prilejul e straş nic ş i putem cîş tiga ceva mai de preţ decît un diamant". pă i ce-mi propui tu înseamnăpur ş i simplu ră zboi civil. — Oare nu existăş i cardinali foarte r ă zboinici? zise Aramis. dragul meu. — Ră zboi pentru rege. aş a cum spui. atunci domnul de Gondy. domnul de Beaufort sau Prinţ ul. De ajtfel. Aramis. duş manul cardinalului! strig ăd'Artagnan. în aparenţ ă . el este pe de-a-ntregul de partea cardinalului. numai c ăgîndul ă sta mi l-au dat al ţ ii. Domnul de Beaufort sau altul. se cere pentru el pă lă ria de cardinal. redobîndindu-ş i încrederea în p ă rerile sale. — Înlă turat de Parlament ş i de r ă zvră tiţ i. — Domnul de Gondy. — În fapt. — Toate acestea s-ar putea întîmpla. d'Artagnan. — Cu izgonirea guvernului. — Domnul de Beaufort? E închis la Vincennes. a . — He. tu ai întotdeauna dreptate. pe tine care o cunoş ti pe Anna de Austria tot atît de bine ca ş i mine. — Domnul de Gondy va fi cardinal. chez ă ş ia respectului celor din jur. continuă Aramis. — Ai dreptate. fiindc ăeu nu am imaginaţ ia ta bogatăş i plinăde neastîmpă r. Stau amîndoi la tocmealăchiar în clipa asta. — Nu. — Dar Prinţ ul va fi că petenia armatei.sa. — Oricum. auzi! Ei bine. era vorba de a-l sluji pe rege.. un general cocoş at! — Sub platoş ăn-o săi se vadăcocoaş a. Ş i apoi. — Cu inima va fi însăîn rândurile armatei pe care o va comanda domnul de Beaufort. Te întreb pe tine. — Poate căse va ajunge ş i aici. Astă zi toatălumea are nevoie de ajutoare. — Dar regele-i de partea lui Mazarin.

Aici e tot farmecul. — Da. sînt doar la trei leghe de Paris. i-o întoarse d'Artagnan. Am o micăclientelăde duhovnici pungaş i ş i de femei încîntă toare. Ş i urmăcu glas tare: —Ş iş i-a reluat vechiul nume. Porthos se aflăîn Picardia. Să nu fim nici oamenii cardinalului. dragul meu. dragul meu. — Atunci te las cu bine. Deci eu nu voi intra în horă . hot ă rît. la moartea bietului domn de Tréville. dar tu ş tii mai bine decît oricine că are motive puternice sănu-l pă ră seascăniciodată . pă ră sindu-l pe Mazarin. voi primi invitaţ iile repetate ale lui Porthos ş i ma voi duce săvînez pe moş ia lui. — Chiar ş i în sutan ă . visă tor. — Bun! mormă i d'Artagnan pentru sine. Am o slujbădin care pot s ătră iesc. iazuri ş i vă i. Atunci sănu ne ală tură m nimă nui ş i săr ă mînem prieteni. de Bracieux. dragăprietene. Vezi cănici n-aşş ti unde săte culc ş i n-ar fi cuviincios din partea mea s ă -ţ i ofer jumă tate din ş opronul lui Planchet. ce am eu de-a face cu politica? Nu citesc nici o carte de rugă ciuni. Va săzic ă . — Ei bine. completăd'Artagnan. ză u. o mo ş ie fostăcîndva a unui baron. pe legea mea! — Aş a căo să -l vedem pe Porthos ş i baron. caii s-au odihnit ş i. nici ai Frondei. — Nu te mai reţ in. da. îş i reluăvorba d'Artagnan. E st ă pînul muntelui ş i al cîmpiei ş i s-a luat la harţ ăpentru drepturile lui feudale cu episcopul de Noyon. du Vallon? — La care a adă ugat un altul. care-i tot mai bă trîn.norocului ş i a vieţ ii ei? Ar trebui sătreacăîmpreunăcu el de partea principilor. încuviinţ ăAramis. — De altfel. murmurăAramis. în mai . Mai cu seamădoamna baroanăPorthos e o femeie minunată . totul merge de minune fă r ăca eu s ămăamestec. aşputea ajunge că pitan: e un prea frumos baston de mareş al pentru un cadet gascon ca mine ş i sim ţ căo sămălas ispitit de tihna unui trai modest. aflăcămăcîş tigi cu filozofia asta a ta. Sînt preot. nu vrei sătreci de partea lui Mazarin? — Nici tu de partea principilor? — Nu. nu măvoi amesteca. În loc săalerg dup ă aventuri. — Poate căai dreptate. Cu cît se vor încurca mai mult lucrurile. — Mai ales în sutană ! exclam ăAramis. Dar ală turi de mine? — Ală turi de nimeni. ş i căhabar n-am ce ambiţ ie m-a apucat. dar f ă răgrija zilei de mîine. — Ală turi de ei. Zece leghe de p ă dure. — Va sa zică . Ş tii căPorthos are o mo ş ie? — Cum sănu ş tiu. spuse d'Artagnan. spuse d'Artagnan. Ş i. Uite ce voiam săş tiu. Cei doi prieteni izbucnirăîn rîs. — N-am nici o îndoială . cu atît mai puţ in ăvîlvăvor face escapadele mele. Săfim muş chetari. r ă spunse Aramis.

Ş i îş i luăspada ş i mantia. — Cealaltă . Dup ăcîteva clipe. am ajuns îndă ră t.ţ inînd de frîu cei doi cai. Bazin oftăcu nă duf ş i se duse săcaute scara. se frecăla ochi ş i dă du săpunăiar capul jos. D'Artagnan abia s-a urcat ş i o să -i fie ş i mai greu s ăcoboare. Într-adevă r. haide.ş i Aramis fu silit să -l scuture de ureche ca săse trezească . Poate căau săse întoarc ă . — Aş i! fă cu d'Artagnan. Amîndoi o pornirăspre ş opron: Planchet. dragul meu! — Oh! N-o sămădespart aş a de tine. Într-o clipăse ş i vă zu jos. Uite ce va săzicăun mijloc de legă tură . numai căd'Artagnan îi susţ inu privirea cu o mutrăcum nu se poate mai nevinovată . el ră mase la fereastr ă . lîngăbucatele ră mase de la masă . dornic să -ş i scruteze prietenul pînăîn adîncul sufletului. îngă imăBazin. o femeie ar urca ş i ea pe o scarăca asta. cei doi prieteni str ă bă turăîntreg satul. că scînd de-i trosneau fă lcile. Bazin întinse braţ ele.. zise Aramis. nu asta. — Pă i a ră mas la fereastră . Aramis fluierădupăBazin. Uite un servitor harnic ş i treaz în orice clipă . flecă rind despre vrute ş i nevrute. cînd îl fulgerăun gînd. Aramis spuse: .. ieş i îndată afară . din nenorocire. adu repede scara.puţ in de un ceas. — Straş nic! exclamăAramis. dacăai nevoie de mine. lasă -măsăte însoţ esc.. rosti Aramis. somnorosule. „Vrea săse încredin ţ eze căplec" – cugetăd'Artagnan în sinea sa. dar Bazin dormea dus în odă iţ a de ală turi. — Da. De altfel. fugit irreparabile tempus. În dreptul ultimelor case. Oricum. Ş i gîndul acesta îl fă cu să tacă . — Ră mîi cu bine. scara gră dinarului. de la opt seara pînăla ş ase dimineaţ a intri pe fereastră . noi mai schimbă mo vorbăpînăieş im în capul satului. — Tii! se minunăd'Artagnan. vremurile astea s-au dus. Planchet. — Aş teaptăaici. Aramis aruncăo privire pă trunză toare. care nu mai e bun de nimic de cînd a ajuns slujitor al bisericii.. Ş i d'Artagnan îş i umplu pentru ultima oar ăpaharul. măgă se ş ti la hanul „La Că pri ţ a". — Pentru vremurile noastre de altă dată ! închinăel. în clipa aceea tocmai punea piciorul pe prima treaptăa scă rii ş i începea săcoboare. Dar. Mă -ntorc. nu ca puturosul de Bazin. n-ai v ă zut? D Artagnan tocmai se pregă tea să -l încredinţ eze căpentru el e floare la ureche săcoboare. pe strada Tiquetonne. Cît despre Bazin. o scarăzdravă năde lemn st ă tea rezematăde pervazul ferestrei. Vino dupănoi. — Haide. sim ţ indu-i. —Ş i pe mine la mînă stirea iezuiţ ilor: de la ş ase diminea ţ a pînăla opt seara intri pe uş ă .

zise d'Artagnan. Norocul e ca o curtezană . ş i viceversa. astfel încît nu puteai ră tă ci drumul. Dar îţ i repet căsînt o împerechere de contraste. D'Artagnan să ri peste ş anţ ul din marginea ş oselei ş i o luăpeste cîmp. azvîrli frîul lui Planchet ş i. Dimpotrivă . tu eş ti singurul care ş tii să -ţ i alegi un scop ş i încăsă -l atingi pe nesimţ ite. s ănu-ş i închipuie cumva căm-a tras pe sfoară . — Ce-aveţ i de gînd. în ciuda norilor ce-o ascundeau din cînd în cînd. domnule? se sperie Planchet. vorbi d'Artagnan. dacăaşfi un om ca oricare altul. lucrurile-s hotă rîte. să ri jos." — Cu bine. se vedea destul de bine. D'Artagnan ajunse la gardul de mă ră cini ş i se pitulăîn spatele lui. sănu uiţ i. deci poart ă -te cu el aş a cum se cuvine. nu se va întoarce singur. iubesc cu înfocare mîine. Propunerea mea nu te ispiteş te? — Dimpotrivă . norocul î ţ i surîde. Se îmbră ţ iş ară . Dar abia fă curăvreo douăsute de paş i. credemă : ceea ce ură sc astă zi. a ş a cum faci tu de pildă . prefă cutule! cuget ăpentru sine d'Artagnan. apoi strînse încăo dat ămîna lui Aramis. ş i d'Artagnan opri calul dintro smucitură . Caut ăs ăstai pe lîng ă drum ş i aş teaptă -mă . dragul meu! urmăAramis. — Pă i dacă -i vorba ne aş a. Ră mîi aici. care eş ti atît de hotă rît în planurile tale. ş i le vîrî la cingă toare. Î ţ i mul ţ umesc pentru gîndurile tale bune ş i mai ales pentru frumoasele amintiri pe care prezenţ a ta le-a trezit în sufletul meu. Vezi bine cănu pot sămăangajez. curînd auzi un zgomot de paş i. nu-l lă sa să -ţ i scape. Într-adevă r. ş i era încredinţ at c ăAramis nu s-a întors acasă . m-ar ispiti grozav. Că lă reţ ii dă durăpinteni cailor ş i se îndreptarăspre Paris. precum ş ioş uş oteală nedesluş ită . Planchet ş i încă lecase. Bă gase de seamăcăîntre casa unde stă tea doamna de Longueville ş i mînă stirea iezui ţ ilor se aflăun loc descoperit. tră gînd pistoalele din coburi. dar luna tocmai se ridica pe cer ş i. La capă tul gardului de m ă ră cini. Cu bine! — Va săzic ă . urmează -ţ i calea. eu ră mîn mai departe în umilinţ aş i lenea mea. dragăprietene. iar cînd se va întoarce. Poate cămai înainte de un ceas i-ar fi fost greu sădibuie gardul de mă ră cini. Aramis ră mase drept ş i nemi ş cat în mijlocul drumului pînăîi pierdu din ochi. pitulîndu-se unde era . dar. închis doar de un gard de mă ră cini. vrînd sădea ocol satului. „Minţ i. pa ş ii se opriră . Trecînd pe dinaintea casei unde s-a petrecut scena povestitămai sus.— Haide. D'Artagnan încă lecăş i el. Cît despre mine. s ănu te miş ti. ră spunse Aramis. D'Artagnan se lă săîntr-un genunchi. bă gase de seamăcăfereastra cu pricina se luminase din nou.

adicăpe linia desp ă rţ itoare dintre Ile-de-France ş i Picardia. Acum te am la mîna.. — Oh! se auzi o altăvoce în care d'Artagnan recunoscu vocea lui Aramis. Fii deci prudent. de unde săpoatăarunca nestingherit o privire că tre îndoielnicul cavaler. eş ti partizan al Frondei ş i amantul doamnei de Longueville. sub raza-i indiscretă . dragul meu René. — Da. În clipa aceea se ivirădoi oameni. rosti Aramis. dar nedumerirea i se risipi numaidecît.mă ră ciniş ul mai des. Ş i-i să rutătandru mîna. ridicindu-se ş iş tergîndu-ş i genunchiul murdar de pă mînt. Chiar în acea clipă . ci al întregii noastre tabere. doamnă . D'Artagnan se folosi de aceastăîmprejurare ca s ăcaute un locş or în mă ră ciniş . — Bun! zise d'Artagnan. curioasa poate ş i ea precum era ofiţ erul. ş tiu c ăe ş ti viteaz ş i gata de aventur ă . cădac ăonoarea noastrăn-ar fi legatăde toate aceste precauţ ii ş i dacănu mi-aşprimejdui decît viaţ a mea. Îţ i jur. cînd e vorba să -mi porunceascăo voce atît de fermecă toare. ieş ea de dup ăun nor ş i. albaş tri.. fii înţ elept. aş a cănu va trebui decît săridică m o lespede de piatrădin faţ a uş ii ş i vei avea la îndemînăo ieş ire. Aş adar.ş i amîndoi îş i continuarădrumul spre mîn ă stirea iezuiţ ilor. prin ţ es ă . era un du Vallon. nu vezi? Ş i Aramis alergădupăpă lă ria dusăde-a rostogolul de vînt. d'Artagnan recunoscu ochii mari. d'Artagnan. da. dar nu eş ti numai al meu. pe cît eş ti ş i om de lume. XII DOMNUL PORTHOS DU VALLON DE BRACIEUX DE PIERREFONDS Mulţ umit ăcelor spuse de Aramis. pă rul de aur ş i chipul nobil al ducesei de Longueville. se numea de Bracieux ş i cădin pricina acestei moş ii Bracieux se judeca cu episcopul de Noyon. Într-o clipităse ş i hotă rî pe unde săapuce: are sămeargăpînăla . — Ah! exclamăcavalerul cu glas dulce. după moş ia pe care o stă pînea. în împrejurimile oraş ului Noyon trebuia săcaute această moş ie. luna. Aramis se întoarse rîzînd. spunea glasul cel dulce. dupănumele de familie. cu o pă lă rie pe cap ş i cu alta în mînă . — Fii liniş tit. cînd auzi sunînd un glas dulce ş i melodios: unul dintre cei doi oameni era o femeie îmbr ă cată în haine de cavaler. — Vîntul mi-a smuls p ă lă ria. Povestea asta n-are săse întîmple: am descoperit un fel de trecere subterană . care ş tia dinainte că Porthos. — Măsupun întotdeauna. — Ce este? întrebăAramis. spre adînca nedumerire a lui d'Artagnan. aflase acum că .

Caii goniserăzece leghe peste zi ş i erau frînţ i. luînd de bunăo asemenea deslu ş ire destul de îndoielnică . pe la opt seara. Acum se numea du Vallon de Bracieux de Pierrefonds ş i îş i avea reş edin ţ a pe proaspă ta-i proprietate. urîndu-i-se s ătot umble prin judecă ţ i. din care el nu pricepea o iotă . Pe la opt dimineaţ a ajunserăla Nanteuil. recunoscînd în Planchet pe unul de prin pă rţ ile lui. cumpă rase mo ş ia Pierrefonds. Numai căîl rugăpe vechiul să u stă pîn s ăporneascăla drum pe înserate. dar aveau de stră bă tut o pă dure întinsăş i lui Planchet. fie căar apuca la stînga. lă muririle primite furădintre cele mai mulţ umitoare. adică„La Delfinul de aur". care stă tea cu frica-n sîn de cînd cu p ă ţ ania lui. În lipsa unei alte mă riri. Porni deci spre oraşş i trase la hanul unde tră gea el de obicei. De astădată . D'Artagnan amînătreaba pentru a doua zi. susţ inu sus ş i tare c ăîl va urma pe d'Artagnan pînăla capă tul lumii. ieş i din oraşprin poarta Saint-Dents. D'Artagnan aflăcămoş ia Bracieux se gă sea la vreo patru leghe de oraş . hangiul era un picard blajin ş i deschis care. D'Artagnan cunoş tea Villers-Cotterêts. cei doi că lă tori ajungeau la Dammartin. că ci întunericul te fereş te de multe. pe cîtăvreme el. ori are săfac ăla stînga. Era unul dintre acei normanzi ş ireţ i care nu spun nici da. Ar fi putut săg ă seascăal ţ i cai. acolo are s ăîntrebe de moş ia Bracieux ş i. Acesta fusese întradevă r în har ţ ăcu episcopul de Noyon. aş a căd'Artagnan trebuia săaş tepte pînădiminea ţ ă . Aici. d Artagnan o porni mai departe. ca săfie liniş tită . ca săle punăcap ă t o dată . Hangiul de la „Leb ă da crucii" se culcase. dar c ănu trebuia săse oboseascăsă -l caute acolo pe Porthos. potrivit ră spunsului. pricepînd totuş i cu chiu cu vai cătrebuie s ăţ in ăcalea înainte. unul ducînd la Soissons. nici ba. ş i care socotesc întotdeauna căs-ar face de ruş ine dacă -ar ră spunde de-a dreptul la vreo întrebare. Porthos nă zuia în chip vă dit la cea a marchizului de Carabas.Dammartin. dar Planchet ră spunse cu multăînţ elepciune cum că nevastă -sa n-o sămoarăde grija lui. încît nu stă rui ş i. unde se încruciş eazădouădrumuri. cînd pîcla începea s ăse îndeseascăpe str ă zi. La miezul nopţ ii. o porni de la hanul „La Că pri ţ a". care se mă rginea cu a sa. ş i urmat de Planchet. unde însoţ ise curtea în două sau trei rînduri. Moş ia Bracieux se afla la vreo cîteva leghe de VillersCotterêts. unde se oprirăsăprînzească . fie căar apuca drept înainte. celă lalt la Compiègne. oricine . ş i. Temeiurile unei asemenea judecă ţ i i se p ă rurăatît de cumin ţ i lui d'Artagnan. Planchet. Atunci d'Artagnan îl sfă tui s ă -i dea m ă car de veste nevesti-si. adă ugînd acest nou nume la cele vechi ale sale. le d ă du bucuros toate lă muririle. cunoscînd-o cît e de limbută . din pricina mo ş iei Pierrefonds. Era prea tîrziu ca sămai cear ăvreo lă murire. A doua zi dimineaţ ăchemăhangiul. ar muri de teamădac ăea ar ş ti ceva. e adevă rat. are săţ in ăcalea drept înainte. mai mult ca sigur. că ci în acea vreme Villers-Cotterêts era o reş edin ţ ă regală .

anume căo săporneasc ă la drum cu burta goală : drept care. nici chiar du Vallon. el nu se gîndea la nimic: mistuia ceea ce înfulecase. atunci cînd por ţ i trei nume legate de tot atîtea moş ii. ş tiu bine ce i-aşr ă spunde lui d'Artagnan. trebuiau săurmeze drumul care ducea de la Villers-Cotterêts la Compiègne ş i. lumina abia pă trundea prin bolta frunziş ului des. cugeta în sinea sa că . La marginea pă durii. stă teau cufundate în umbră . deschise gura Planchet. Pe mă surăce se apropia de castelul ce-i atră sese din prima clipă privirea. ca niş te perdele de vă l auriu. d'Artagnan îş i dă dea seama căprietenul lui nu putea să locuiascăacolo: turnurile. Ierburile. acoperite unele cu ţ iglă . apoi clă tinădin cap. la poalele cîtorva că su ţ e risipite ici-colo. halal de el! — Drace! fă cu d'Artagnan. d'Artagnan se pomeni deasupra unei vă i minunate. d'Artagnan ză ri drumul de care i se vorbise ş i. Era o dimineaţ ăfrumoasăde primă vară . turnurile unui uriaşcastel feudal. în ciuda faptului căar ă tau atît de falnic încît pă reau clă dite abia ieri. reluîndu-ş i vechile sale îndeletniciri. pă mîntul ă sta zic ş i eu căe muncit cu grijă . ş i trunchiurile bă trînilor stejari. Aş a căse aş ezăla masă . Abia pe la ceasurile opt puturăsăplece. altele cu . se întorsese la supuş enia de odinioarăş i nu se simţ ea cîtu ş i de pu ţ in ruş inat sămanînce ceea ce ră mînea de la masa lui d'Artagnan. trebuie săte simţ i fericit cum nu se mai poate într-un asemenea rai. N-aveau cum săse ră tă cească . Sănu-i spui cumva Porthos. d'Artagnan gă si bucatele gata pregă tite. Ş i mai era ceva ce nu-i plă cea lui Planchet.ş i dacă -l stă pîneş te cumva domnul Porthos." Cît despre Planchet. Nu avea motiv săse plîngăde o asemenea grijă . — Oho! murmurăel. frunzele dă ruiau dimineţ ii o mireasmăce-ţ i umplea inima de bucurie. nu-i plă cea s ătreacănoaptea printr-o pă dure. pe care la vederea că lă torilor veveriţ e sprintene se că ţ ă rau cu repeziciune. Ajuns la capă tul drumului. erau parcăciopîrţ ite. Castelul ă sta aparţ ine mi se pare vechii familii de Orléans. atunci cînd se trezi. spune-i de Bracieux sau de Pierrefonds. Ici-colo. razele bogate ale soarelui stră bă teau piezi şprin luminiş uri. o datăieş iţ i din pă dure.îş i aduce aminte. în fundul că reia se vedea dormitînd un mic ş i fermec ă tor lac. săapuce la dreapta. oare Porthos a stat de vorbăcu ducele de Longueville ca să -l cumpere? — Pe legea mea. pă să relele cîntau prin frunziş ul copacilor înal ţ i. Ai fi zis căun uriaşs-a nă pustit asupra lor cu toporul. florile. D'Artagnan. cum nu se ruş inau nici doamna de Motteville ş i doamna de Fargis sămă nînce ceea ce r ă mînea de la masa Annei de Austria. domnule. zicîndu-ş i: „Dacăaşfi Porthos ş i dacă d'Artagnan ar veni să -mi propunăceea ce vreau eu să -i propun lui Portnos. nu mai încape vorbăcăPlanchet. la capă tul drumului. să tul de mirosul st ă tut al Parisului. Altfel îmi încurci toate socotelile.

d'Artagnan ajunse în capul unei alei mă rginite de plopi. Doamne. iar cei doi drumeţ i puturăsăvadă . ce bucurie pentru monseniorul ş i st ă pînul meu du Vallon de Bracieux de Pierrefonds! — Mousqueton. ochii mari. cu giruetele-i senioriale spin-tecînd vă zduhul. era Mousqueton. aş a că plecă ciunile cetei adunate acolo se întoarserăş i ele c ă tre acest nou soare ce-l umbrea pe cel vechi. care ducea la o poartăde grilaj. S-ar putea oare săfie dînsul? Auzindu-i vorba plinăde mirare. pă reau sărecunoascădrept nobil stă pîn un frumos castel clă dit că tre începutul domniei fui Henric al IV-lea. ceea ce era un filfizon din ceaţ a ducelui d'Enghien faţ ăde un cavaler în armurăde pe vremea lui Carol al Vll-lea. nă du ş it de atîta sforţ are. Pe m ă surăce se apropia. recunoscîndu-l pe d'Artagnan. întocmai cum era vopsităş i poarta. iar Planchet potrivi pasul fugarului să u dupa cel al stă pînului. că lare pe o matahalăde cal. — Domnul d'Artagnan. Drumul ducea drept la castelul cel mîndru. spre deosebire de prefă cutul de Bazin. acoperiţ i de sus pînăjos de galoane. cum te-ai mai îngră ş at. o mulţ ime de oameni adunaţ i acolo se ploconeau adînc în faţ a lui. — Sfinte Iisuse! Domnule! exclamăPlanchet. faţ ăde stră moş ul să u de pe culme.stuf. Ia te uităce de mai plecă ciuni i se fac. stă tea un fel de senior în niş te straie verzi ş i aurii. ce s-a mai pipernicit de cînd nu-l mai cheamă Porthos!" — Nu se poate săfie el. în modestia lor. care era. dragul meu! Va săzic ăstă pînul t ă u e aici? — Văaflaţ i pe moş ia sa. că tre omul acela de vazăş i cei doi valeţ i. buh ă it de trai bun. care la rîndu-i credea de asemenea că -l recunoaş te. „A! îş i zise d'Artagnan. ş i care. se lă săsălunece de pe matahala lui de cal ş i se apropie cu pă lă ria în mînăde ofiţ er. omul de pe cal se întoarse încet ş i cu un aer grozav de mă re ţ . parcăghicindu-i gîndurile. rosti Planchet. mutra rumenăş i zîmbetul cel atît de gră itor al lui Mousqueton. Zece minute mai tîrziu. un Mousqueton gras ca un porc. Domnul d'Artagnan! O. În mijlocul aleii. Într-adevă r. ş i care. În dreapta ş i în stînga avea doi valeţ i. — Totuş i. porni în goanăc ă tre matahala de cal. urmăd'Artagnan. Domnul Porthos era înalt de aproape ş ase picioare ş iă sta nici mă car cinci nu are. — Ce chipeşte-ai fă cut. d'Artagnan era încredinţ at c ăare înaintea ochilor reş edinţ a lui Porthos. cum ai mai înflorit! . i se pă rea că -i recunoaş te tr ă să turile. cu suli ţ ele din vîrf ş i cu brîiele transversale aurite. Săfie oare seniorul du Vallon de Bracieux de Pierrefonds? Ei. De astădată . miş cîndu-ş i fă lcile uriaş e. în toată stră lucirea lor. Zicînd acestea. D'Artagnan îş i struni calul ş i porni înainte la trap. domnul d'Artagnan! repeta Mousqueton. plesnind de să nă tate.

O da. în vreme ce Planchet. ră mîneţ i în preajma domnului conte d'Artagnan ş i str ă duiţ i-văsă -l cinstiţ i cum văpricepeţ i mai bine. îngă dui ţ i-mi săv ăp ă ră sesc. ori atunci nu l-ai cunoscut pe Mousqueton. — Ei. omul rîde din inim ăş i plînge de bucurie. Nici tu mistere. fie în locul domnului de Bassompierre. mi se pare căadulmec de aici cel mai îmbietor miros de frigare ş i căvă d o mulţ ime de ajutori de bucă tari rînduindu-se-n ş ir ca săne întîmpine. Ză u. ceea ce era mai degrab ăo mă rturie întru lauda trupeş eniei calului decît a iuţ elii copitelor sale. Pă i cum adic ă . domnule. ţ opîrlanilor. doar nu era zi sănu aş teptă m vestea căaţ i fost numit mareş al. da. — Iar voi. Va săzicănu ne-a uitat! — Săv ăuite?! EI?! strig ăMousqueton. rosti Planchet. în cea mai adîncătainiţ ăa inimii sale. domnule. ş i apoi nu vă d decît mutre să tule. mai sprinten. —Ş i acum. — Ei. pref ă cîndu-se cănici nu m ă cunoaş te. în loc de frunze ş i de flori. —Ş i prietenului tă u Planchet nu-i spui nimic? — Prietenului meu Planchet?! Planchet. zise Mousqueton. într-atît de mult preţ uiau rangul lui Mousqueton. care m-a l ă sat douăceasuri într-un ş opron. dezamă girii încercate în tinereţ e. — Scump prieten! fă cu d'Artagnan. Numai că voiam sămăconving dac ăn-ai devenit cumva vreun ingîmfat. — Aş a mai zic ş i eu! se învoi Planchet. fie în locul domnului de Gassion. domnule. sînt g ă tiţ i cu panglicuţ e verzi ş i trandafirii. — Chiar eu. Oh! domnule. destul de bine. urmăMousqueton. fă cîndu-i săcreadăcăPlanchet este un senior deghizat. cît măreped eu săvestesc seniorului sosirea sa. mi se pare cănatura îns ă ş i e-n să rbă toare. cu braţ ele deschise ş i cu ochii plini de lacrimi. zise Mousqueton. care încercase zadarnic să -l cuprindăcu braţ ele. ferindu-se sărosteascăvechiul sau noul nume al lui Porthos. urcîndu-se pe calu-i voinic cu ajutorul a douăsuflete miloase. mulţ umesc lui Dumnezeu. Nu mi-ar ierta-o dacă -mi ia altul înainte.continua d'Artagnan săînş ire neobosit schimbă rile pe care îndestularea le adusese înfometatului de odinioară . Ş i. iar pomii. Planchet ş i Mousqueton se îmbr ă ţ iş arăcu o bucurie care miş căadînc pe cei de faţ ă . — Îngîmfat faţ ăde un vechi prieten?! Niciodată . oare săfii chiar tu? strigă Mousqueton. Planchet! N-ai gîndit una ca asta despre mine. s ă rind din ş aş i întinzînd braţ ele la rîndul lui spre Mousqueton. — Cît despre mine. D'Artagnan lă săsă -i fluture pe buze unul din aceie rare zîmbete melancolice. Tu nu eş ti ca tic ă losul de Bazin. prevă ză tor ca întotdeauna. acum domnule. care supravieţ uiser ă . fă cu asta singur. Mousqueton porni pe iarba aleii în trap mă surat. uite. nici tu politicăpe aici. semne bune! zise d'Artagnan. prinse glas Planchet. ş i ce . că ci nu vreau ca stă pînul meu săafle de sosirea dumneavoastrădecît de la mine. nici tu pelerină . desprinzîndu-se de Planchet.

ce fericire săte revă d. din clipa cînd îi recunoscuse pe d'Artagnan ş i Planchet. Ş i Porthos scoase un al doilea oftat. care se dă dea în vînt dupăbucatele de soi ş i din belş ug încăde pe vremea cînd se numea numai domnul Porthos! — Tacă -ţ i gura! i-o retezăd'Artagnan. scumpe du Vallon. murmurăPorthos. care-s o încîntare: am patru ogari socotiţ i cei mai iuţ i din tot ţ inutul ş i o haităcare n-are pereche la două zeci de leghe în jur. Mîine gonim iepuri pe cîmpurile mele. — Ah. Mousqueton. în clipa cînd descă lecă . primejdiile înfruntate împreună ?! Aşspune că . înş iruităîn cerc la o dep ă rtare respectuoasă . îi privea cu o umilă curiozitate. încercînd sără suceasc ăsfîrcul cochet pe care mustaţ a lui ş i-l pierduse în singură tate. tu măvei ajuta s ă -mi regă sesc voioş ia. — Oh. revă zîndu-te acum. la sfîrş itul că reia a avut ş i dînsa bună tatea săaş tearnăcîteva rînduri. drag ă prietene. Porthos îl luăde braţ pe prietenul să u. îş iş tergea ochii: bietul de el. D'Artagnan îl scrut ăcu privirea. se pot uita oare cele mai frumoase zile ale tinereţ ii. cum am dat greşş i cu Aramis. urmăPorthos cu o voce stinsă . REGĂ SINDU-L PE PORTHOS. am fă cut destule în vremea noastrăş i i-am dat mult de furc ăbietului cardinal. Va săzic ănu m-ai uitat? — Săte uit?! Pe tine?! Ah. Alergăîndat ăspre Porthos ş i i se aruncăîn braţ e: toatăservitorimea. el. în rîndul din faţ ă . Dacărealitatea e pe mă sura aparenţ elor. scumpe d'Artagnan! exclam ăel cu o voce care trecuse de la bariton la bas. care îi amintea de un om blajin ş i viteaz. oh! murmurăpentru sine d'Artagnan. Să fim drepţ i cu d'Artagnan. plîngea întruna de bucurie. Măsperii. Un om atît de fericit nu-ş i va pă ră si niciodatătihna. XIII CUM D'ARTAGNAN ÎŞ I DĂSEAMA. prietenii credincioş i. sînt pierdut. da. str ă in de orice pornire egoistă . Ş i oftă . . Da. fii binevenit. inima lui zvîcni plinăde bucurie înaintea b ă rbatului falnic ş i cu chipul impună tor. — Oricum. a ş a ca o sădau greşcu el. nu existăo singurăclipă din vechea noastrăprietenie care sănu-mi reînvie în minte. Prietenul meu săfie mai puţ in fericit decît pare? Appi spuse cu glas tare: — Înainte de toate aşdori sămăprezin ţ i doamnei du Vallon. că ci miaduc aminte de îndatoritoarea invitaţ ie ce mi-ai fă cut-o într-o scrisoare. că ci. un soi de uria şse ivi pe treptele de la intrare. C Ă BOGĂ Ţ IA NU ADUCE FERICIRE D'Artagnan împinse poarta de fier ş i se vă zu în faţ a castelului.bucă tar trebuie s ăaibădomnul de Pierrefonds. — Da.

măg ă seş ti la fel de îndurerat. dragul meu. ce zici? întrebăPorthos. care sînt minunate. dragăprietene. ciubuce aurite. — Da. pînăla urmă . — Uite. Porthos oftăpentru a cincea oară . Carnea e foarte fragedă . — Familie! Din fericire. — Atunci. mai de grabăia din iepurele ă sta pe care l-am vînat ieri din pă durile mele. — Nu. zise el. schimbare ce m-a ş i hotă rît s ăcumpă r moş ia asta. se învă ţ ase cu ciudă ţ eniile mele ş i-mi trecea cu vederea micile slă biciuni. mai să nă tos ca oricînd.. totuş i. Tii. — Sînt să nă tos tun. pasc pe pă ş unile mele. — Ză u?! — Da. Intrarăîn castel. D'Artagnan îi ţ inea socoteala suspinelor. De sus pînăjos numai aură rie: corni ş e aurite. niscaiva necazuri de familie. a ş a tr ă iesc eu. ce te face săoftezi? . — Drace! E straş nic! exclamăd'Artagnan. mă rturisi d'Artagnan. O masăîncă rcatăaş tepta. Gustădin costiţ a asta. c ădoar nu-ţ i hr ă neş ti iepurii numai cu cimbriş or? —Ş i de vinul meu. rosti Porţ hos. vrei? — Abia aş tept. — Pă i asta-i podgorie în lege. fă cu el. — Totuş i e un vin din partea locului.. e ş ti bogat ş i liber? întrebăd'Artagnan. — Drace. Aerul dimineţ ii mi-a fă cut o foame de lup. E de la berbecii mei.. Haidem la masă . Bun. — Mai vreau. din apropiere de Corbeil. Nu era o femeie prea domoalădin fire. mormă i d'Artagnan. — Mda. nu? — Grozav. la poalăde munte. te fericesc: nici regele nu tr ă ieş te ca tine. zise Porthos. îl mă guli d'Artagnan. am auzit căMazarin îl hr ă neş te ca vai de lume. îmi d ăvreo patru sute de vedre pe an. — Da. — Vai! suspinăPorthos. — Sînt doi ani de cînd am pierdut-o pe doamna du Vallon. conveni Porthos. curios s ăp ă trundălucrurile. — Pă i dacă -i aş a. aici la mine e un aer minunat. am ră mas singur pe lume. — Te felicit. Ş i iată . dragul meu d'Artagnan..Porthos oftăpentru a treia oară . Ai vreo durere? Ori poate s ă nă tatea. continua Porthos ş i obrazul i se încreţ i de durere. Biata doamnădu Vallon. Dobor un bou dintr-un pumn. o costiş ăspre miaz ă zi. — Ei. s-ar zice căte-apas ăceva. Din pricina asta am pă ră sit castelul du Vallon. — Aş adar. ca sămăstabilesc pe moş ia de Bracieux. fotolii cu lemnul aurit. Sînt vă duv ş i am patruzeci de mii de livre venit pe an.

toţ iă ş tia de-aici. care ai un castel. zise el. La început. . Înţ elegi. ori ale unor Rohani.. ş i eu nu pot s ăspun nimic. sfîrş ind vorba prietenului să u. pe care nu poţ i să -i vezi fă r ăs ăte simţ i umilit. tră iesc singur. cu gura plinăş i cu ş ervetul în mînă . îl vă zu pe Planchet. Prima oară( ş i cred. cum sînt viconţ i ori conţ i. care se mulţ umeau săfie seniori. însă . Porthos s ă ri în sus. auzind zgomot. munţ i. doamna du Vallon. din Carol cel Mare. Închipuieş te-ţ i cătoţ i sînt nobili de ţ arăcare au cîte un titlu oarecare ş i pretind căse trag din Pharamond. dragul meu. dar nu m-a ajutat săle devin prieten. Porthos?! Tu. dar sînt singur în mijlocul lor. ş i starea asta mămacină pe dină untru. dou ăsau trei sticle se clă tinarăş i că zurăpe jos. Ba dimpotrivă . c ănu-ţ i spun o noutate) a fost mă ritatăcu un avocat. — Da. — Dar. pref ă cîndu-se în cioburi. rosti el.— Dragul meu.ş i la ceremonii. — Monseniorul m-a chemat? întreba Mousqueton. e adevă rat. măplictisesc. Aş a căsînt izolat. de se cutremurătoatăîncă perea. tu nu eş ti fericit? — Dragul meu. cum eram ultimul venit. Eu am omorît doi.. ori cel puţ in din alde Hugo Capet. trec înaintea mea ş i la biseric ă . — Doamna du Vallon. nefiind de vi ţ ănobil ăca vlă starele unor Coucy. — Baron. Aici voi izbuti. mă rturisi Porthos. — Nicidecum. spuse d'Artagnan. eş ti ce eş ti prin tine însuţ iş i nevasta nu-ţ i poate înjosi numele. — Tu nu eş ti fericit. — Aha. cu glas tare: — Ei bine! dragăprietene. Ei au gă sit asta scîrbos. pă duri. Ah! De-aşfi baron! „Bun! cugetăd'Artagnan. pe care îl doreai tu. Ah. d'Artagnan. cuvântul te poate face săomori treizeci de mii de oameni. tu. alergănumaidecît ş i. prin uş a deschisă . titlul ă sta. — Bag de seamăcu plă cere căţ ii pe lîngătine acelaş i flă că u vrednic.. care ai un venit de patruzeci de mii de livre pe an. Dar tu ş tii.. în sfîrş it. — Ah! strigăPorthos. pricep: eş ti înconjurat de niş te calici. Porthos pă li un pic ş i goli o stacanăuriaş ădin viniş orul lui de pe costiş ă . Zicînd acestea. luminat la faţ ă . care nu voiau să devinăduci. Porthos îi ară tăcu mîna săstrîngăcioburile. a trebuit săfac avansuri ş i le-am fă cut. am venit eu săţ i-l aduc astă zi. în sfîrş it. de-aşfi mă car. înţ elegi. era de o nobleţ e îndoielnică . Au spus ca e ceva scîrbos. Porthos parcăînghiţ i cu greutate în sec. peste tot. nu-i aş a? zise d'Artagnan. urmăel. cu tine am săfiu deschis: nu sînt fericit. p ă ş uni. D'Artagnan surîse: gă sise punctul slab ş i se preg ă tea săloveasc ă ." Apoi. am toate astea. Mousqueton. Asta le-a închis gura celorlalţ i.

— La naiba! mormă i Porthos. Dar noi discutam ceva cînd a dat buzna neispr ă vitul ă sta. — Pe legea mea. Alei de castani ş i tei acopereau cel pu ţ in treizeci de pogoane. „Ş i-i zice stă pînului să u monseniore" – se gîndi d'Artagnan. — Da. — Tii. las pescuitul în seama lui Mousqueton. prin crîngul bogat ş i printre arbuş tii din capă tul fiecă reia se ză reau iepuri pierind în aluniş uri ş i zbenguindu-se prin iarba înaltă . căe vorba de lucruri serioase. acum. adă ug ăPorthos. de vreme ce ai pă strat patima vînă toarei. dragăprietene. Săne întoarcem la ale noastre. săînfrun ţ i . — Da. da! I-ai scurtat numele: Mousqueton era prea lung. — Cum adică ? — Va trebui săîmbraci iară ş i zalele. Apoi ridicăglasul: — S-a pricopsit. — Prietene. În schimb. Ghiceş te. cuvîntăd'Artagnan. că ci am început sămăcam satur de el. Ş i-apoi. dră guţ ădihanie! se minunăd'Artagnan. strig dupăGredinet. nu m-ar pă ră si pentru nimic în lume. trimit sămi se aducăpuş ca. încuviinţ ăPorthos. cade bine săne plimbă m prin parc.— E intendentul meu. la care s-a adă ugat ş i aceea a pescuitului. se vede cît de colo – ş i adă ugăş optit: Dar mi-e credincios trup ş i suflet. adică atunci cînd măprinde urîtul. fiindcăoamenii tă i s-ar putea s ăintre la b ă nuieli. Porthos. zise d'Artagnan. Mouston! porunci Porthos. Sînt gata s ăţ i-l dă ruiesc dacăvrei. Ş i cum amîndoi mîncaserăpe să turate. Gredinet aleargăsăcaute vînatul ş i-l duce singur la bucă tă rie: l-am dresat anume. săîncingi spada. după -masă . atunci socoteş te-te un om fericit. pornirăsăfacăînconjurul unei minunate gră dini. îl încunoş tinţ ăPorthos. Ei bine. să -l lă să m pe Gredinet. vin ş i m-aş ez pe una din b ă ncile astea de marmură . Grozav de plă cut! D'Artagnan însa nu le mai ţ inea socoteală . — Bucuros. parcul se dovedeş te pe mă sura tuturor celor de aici. ca nu cumva săspui c-am avut ascunziş uri faţ ăde tine: ar trebui negreş it să -ţ i schimbi felul de viaţ ă . ră spunse Porthos. Asta-i o desfă tare de rînd. Poate căiscoadele miş unăş i prin partea locului. dragăPorthos. se învoi d'Artagnan. cu un nou oftat. — Pă i asta-i grozav de plă cut! exclama d'Artagnan. ş i dacăheleş teul e la fel de bogat în peş te cum e desiş ul în iepuri. cîinele meu favorit. mai vînez cîteodată . duhnea de la o po ş t ăa sergent de cavalerie. — Pe urmă . Totuş i săamînă m convorbirea pe mai tîrziu. relua Porthos. — Bucuros. — Ei. neispr ă vitul. — Du-te. — Întocmai. ş i m-apuc sătrag în iepuri. încuviinţ ăPorthos. Dar te previn. — Ai spus Mouston? Aha.

—Ş i cine i-a vorbit de mine? — Rochefort. dragăprietene. aflăcăvin la tine din partea cardinalului. te-ai mole ş it. — Totuş i. drace! mormă i Porthos. ar fi fă cut poate bine săţ i-l dă ruiascăţ ie. — Adică . Ş i ce vrea de la mine Eminenţ a-Sa? — Eminenţ a-Sa vrea săte aib ăîn slujb ă . diamantul pe care l-am vîndut domnului des Essarts. — Nu. — Asta-i ş i pă rerea mea. pricep. lor săle fii devotat. braţ ul mi-e încăzdravă n. ca ş i cum s-ar fi aflat tot în 1640 ş i ar fi fost vorba de adevă ratul cardinal. Doamne. continuăel. asta-i înţ elept ş i aş a poţ i să -ţ i atingi ţ elul. Ţ i-aduci aminte de el? — Da' cum nu! Cel care ne-a pus atîtea beţ e în roate pe vremuri ş i care ne-a silit s ăbatem atîta drumurile.aventura. Eu sînt cel care nu-i port pic ă . să -ţ i verş i ca ş i odinioarăsîngele de-a lungul drumurilor. — Cum? Regina?! — Pentru a ne că pă ta încrederea i-a dă ruit chiar faimosul diamant. prietene? — Eu? Nicidecum. Porthos. habar n-am în ce chip. Porthos. — Da. spuse d'Artagnan la rîndul să u. ş i întinse înainte un braţ gros cît o pulpăde berbec. — Oho! fă cu el. — Prin urmare. de altfel. Ai fă cut burt ăş i braţ ul tă u nu mai are îndemînarea ce-a dat atîta de furcăg ă rzilor cardinalului. — O. Porthos nu pricepu prea bine. Deci. a ajuns iară ş i în mîna reginei. da! —Ş i împotriva cui? — Ai urmă rit ce se petrece în politică . cum ş i merita. ş i care. Cu atît mai bine. Dar. ş i dup ăaceea regina. nu ş tiam. — Cu atît mai bine. i se ală turăd'Artagnan. ei ţ in în mîna lor bogă ţ iile ş i onorurile. dar săne amintim cănu era dă ruit cu o prea mare putere de înţ elegere. lor săle fii devotat! repet ăPorthos. m ă rturisi Porthos. spui cătocmai contele de Rochefort i-a vorbit de mine cardinalului? — Da. Cuvântul acesta îl tulburăpe Porthos. — Da. cu bunu-i sim ţ dintotdeauna. eş ti de-al nostru. —Ş tii căa devenit prietenul nostru? replic ăd'Artagnan. dragul meu. eş ti de partea lui Mazarin. mormă i Porthos. ei împart averile ş i titlurile. — Atunci. tu . Ei bine. Ş i nu ne mai poartăpic ă ? — Te înş eli. ţ i-o jur. cel pe care l-ai împuns în trei rînduri cu spada. ce vrei? regii ş i reginele au toane ciudate cîteodată . sau de partea prinţ ilor? — Eu nu sînt de partea nimă nui. În sfîrş it. trebuie săne avîntă m în luptă ? — Ei. în clipa de faţ ă . ş tii cum fă ceam pe vremuri. — Aş adar. — Oh. ş tii. La urma urmelor.

fă cu d'Artagnan. „Se teme sănu fi venit cumva să -i cer bani cu împrumut". — Dar la ceilalţ i prieteni ai noş tri nu te-ai gîndit? întrebăPorthos. aş a mi-ai spus. socot căo coroană . prietene. niciodatăn-ai bani destui. holbînd ochii la ultimele cuvinte. spuse Porthos. dar măvoi auce cum plec de la tine. ba mai mult. n-am ş tiut săne preţ uim norocul. pe care stră moş ii mei. cu venitul tă u de patruzeci de mii de livre pe an. Nu spun asta pentru tine. tu ai bani. încuviinţ ăPorthos. una mică . care nu voia s ă -l dezam ă geascăpe Porthos. Închipuieş te-ţ i. Ş i Athos? — Cu el nu m-am v ă zut încă . Nu sînt un om prea învă ţ at. că ci tu îmi pari omul cel mai fericit de pe lume. —Ş i spui căai stabilit ş i oarecari condiţ ii în ce măpriveş te? — Minunate. zise el. Pe urmămăretrag acolo ş i mor liniş tit. în ciuda celor patruzeci de mii de livre ale tale ş i poate tocmai din pricina lor. căAramis a devenit c ă lugă rş i iezuit ş i ca tră ieş te ca un urs: s-a lepă dat de toate ş i nu se gînde ş te decît la mîntuirea sufletului. Nu ş tii unde-l gă sesc? . — Ba da. — Eu. ţ elul meu sînt banii. îş i urmăvorba d'Artagnan.ş i săcump ă r vreo treizeci de pogoane de pă mînt în jur.. Propunerea mea n-a putut să -l abat ăde la ale sale. nu? — Fireş te. —Ş i el ce doreş te? Săajungăepiscop? — Aramis. n-ar sta ră u pe uş a tră surii tale. — Ei bine. — Da. prietene. i-am încredinţ at ş i de devotamentul tă u. Ţ elul tă u este un titlu. continuăd'Artagnan.eş ti devotat. n-ai decît s-o dobîndeş ti: coroana asta stăîn vîrful spadei tale. Săcîş tig bani destui ca s ăreclă desc castelul d'Artagnan. Porthos oftă . — Mai bine? Cum adică ? întrebăPorthos. — Eh. Doamna du Vallon a lă sat o moş tenire cam încurcată . — Regelui. Porthos deveni bă nuitor. nu? Patruzeci de mii de livre pe an. reginei ş i cardinalului. cugetă d'Artagnan. — Ai săfii. dragul meu. dragul meu. Îl ş tiam înţ elept. — Totuş i. bani ş i titluri! — Oho! exclamăPorthos.. Asta-i tot ce-mi trebuie.. ş i l-am avut în mînă . aş a că tră iesc întrucîtva de azi pe mîine. cu atît mai bine dacăte afli la strîmtoare. minunate! înainte de toate.. — Sub celă lalt cardinal. Noi nu ne vom face ră u unul altuia. să ră ciţ i în urma cruciadelor. — Cu atît mai ră u! zise Porthos. l-au lă sat în pă ră sire de-a ajuns o ruină . dragul meu. fiindcăEminen ţ a-Sa ne va d ă rui tot ce vrem: mo ş ii. vreau săfiu baron. l-am vă zut pe Aramis. ş i urmăcu glas tare: — Ah.

—Ş i-o s-avem mult de furcă ? — Nă dă jduiesc c ăda. Numai că tuspatru laolaltăam fi fă cut cît treizeci ş iş ase. asta-i tot. duminica. împuş că turi. —Ş i-apoi. fie căsînt temut. dragul meu. atunci ne lipsim de el. adă ugăd'Artagnan. Între noi fie vorba. Spune-mi. zise d'Artagnan. nici alţ i copoi. Mai cu seam ăc ă . — Cum îi spune? — Bragelonne. poţ i sătragi spada mai lesne? — În privinţ a asta. fiindcăsimt căam nevoie de asta. Aerul lui grav îl fă cea s ăpară mai vîrstnic. după cum spui. Domnul de Guise l-a ucis pe domnul de Coligny în plinăPiaţ ăRegalăş i n-a pă ţ it nimic. oriunde! Sub un felinar. dragul meu. ne-aş teaptăo treabăgrea. Athos al nostru cel virtuos ca Scipio? L-ai revă zut? — Nu. —Ş i o săţ in ămult timp? — De! Poate trei-patru ani. întă ri Porthos. cu atît mai bine. tragi spada. — Cu atît mai bine! La urma urmei. dragul meu. mătem sănu fi îmbă trînit ş i decă zut din pricina patimii lui pentru vin. Nici nu-ţ i închipui. cu atît mai bine! se însufleţ i Porthos. era cel mai vîrstnic dintr noi. — Ei bine. la Paris. aş a e. Dacă nu. dacăAthos ni se ală tură . Noi doi facem cît doisprezece. mărog. — Hm! fă cu Porthos. săfac orice strică ciune. Athos. nu pentru de-alde noi. o moş tenire de la nu ş tiu ce rubedenie. toţ i mălasăsăle culc lucerna la pă mînt cu cîinii mei. Doamne. ş i mă -ntorc acasăş i mai plictisit.— În apropiere de Blois. — Grea pentru novici. o săavem lupte în lege. Bea mult. zise Porthos. nici tu gă rzile cardinalului. doar-doar o săiasă vreo ceartă . Eş ti partizan de-al Frondei. Ei. ş i gata. n-o săte plictiseş ti! . adevă rat. care era nobil ca un împă rat. incendii. — Athos. — Da. dragul meu. acolo-i minunat: nici tu opreliş ti. straş nic! se bucurăPorthos. surîse Porthos la amintirea vechilor sale ispră vi. pe o moş ioar ă . Degeaba. Am auzit ca a înfiat un tînar care-i seam ă nă leit. — Da. moş teneş te o moş ioar ăcu blazon de conte! Cum o săse descurce între atîtea titluri? Domeniul contelui de la Fère. Fie căsînt respectat. Înţ elegi. într-un han. —Ş i curînd. domeniul contelui de Bragelonne? — Unde mai pui căn-are nici copii. nici tu Jussac. — Numai cu cîţ iva ani. — Da. continuăd'Artagnan. dau o goanăc ă lare pe cîmpurile ş i pe ogoarele vecinilor. barem. cum mi-au mai ruginit oasele de cînd măaflu aici! Cîteodată . ie ş ind de la biserică . Deci. peste tot. ş i mai degrabăaici stăadevă rul. — Ah. mîine voi pleca să -i duc veş ti despre tine.

— Aş adar. „Uite ce că utam.. m-am hotarît. dorinţ a ta e ca ş i . porni împreunăcu el înapoi spre castel. — Fericit la culme ş i totuş i dumneavoastr ămăputeţ i face ş i mai fericit. — Domnule. îi lipsea – ce? Cinci litere săle aş eze înaintea celorlalte nume ale sale ş i o coroanămititic ăs ăo zugră veascăpe uş ile tră surii.. afarăde o uş oarătulburare care. Chipul acestui flă că u de treabă . „Mătem. care nu pusese nicicînd la îndoial ă cuvîntul prietenului să u. mi-e teamăs ănu credeţ i cămi-am pierdut capul de atîta bine. era chipul unui om pe deplin fericit. vai. folosindu-se de aceastăîng ă duinţ ă . Voi trage spada ş i voi lovi în dreapta ş i în stînga pentru Mazarin. întotdeauna rîvnind la ceea ce nu are. peste tră să turile sale. îş i zise d'Artagnari. În clipa în care Porthos îl pă ră si ca sădea niş te porunci bucă tarului. d'Artagnan îl vă zu pe Mousqueton apropiindu-se. bietul bă iat habar nare de ce am venit aici!" Mousqueton se ţ inea la distanţ ă . am cuvîntul tă u? — Da. D'Artagnan se aş ezăpe o bancăş i îi fă cu semn săse apropie.— Atunci. d'Artagnan s-ar fi socotit cel mai fericit om de pe pă mînt. îş i zicea d'Artagnan în sinea lui." În timp ce fă cea aceastăcugetare filozofică . Numai că . că -mi voi petrece toată viaţ a. îl îndemnăd'Artagnan. Ţ iam spus ş i îţ i repet: r ă spund de titlul t ă u de baron. — Ei bine. aidoma unui nor de vară . providenţ a pă ru c ăvrea să -i dea o dezminţ ire. vorbeş te! Ş i dacădepinde de mine. MOUSQUETON ERA FOARTE MULŢ UMIT DE A SA Pe cînd se întorceau la castel ş i în vreme ce Porthos plutea în visurile baroniei. întotdeauna nemulţ umit ăde ceea ce are. d'Artagnan cugeta la slă biciunile bietei firi omeneş ti. farăsăvă d vreodatăchipul unui om pe deplin fericit. — Nu îndră znesc. XIV UNDE SE DOVEDEŞ TE CĂDACĂPORTHOS ERA NEMUL Ţ UMIT DE STAREA LUI. Asta s-a hotă rît dinainte. aş ternea mai curînd un abur decît o umbră . începu Mousqueton. — Vorbeş te prietene. La aceastăfagă duială . Dar. — Va săzic ăe ş ti fericit. — Ce este? — Măva face baron? — Eh! Ce naiba! bombă ni d'Artagnan. vorba-i vorb ă . Am o rugă minte. Porthos. În locul lui Porthos. prietene? întrebăd'Artagnan. dar ca Porthos s ăfie fericit. uitîndu-măîn dreapta ş i-n stînga.

ci Mouston. Mousqueton ş i-l scurta. — Te-ascult. De cînd am cinstea săfiu intendentul monseniorului. prietene. cu toate că inima i se împietrise în piept. Porthos: aici nici nu ş tii cum trece timpul. atît de încet. Totuş i. Aţ i venit încoace numai ca săne pricinuiţ i pă reri de ră u? — Iatăde ce mătem ş i eu. — Oh. nu era o cruzime să -l smulgi din viaţ a asta de dulce huzur? Iatăce-l fră mînta în clipa cînd se întoarse Porthos. dacăî ţ i face plă cere. Dar nu cumva cer prea mult? „Vai! îş i zise d'Artagnan. domnule? întrebăMousqueton. mi-am luat acest nume. îi îndeplini voia d'Artagnan. înflorise ca un bujor. De mi-aţ i face o asemenea cinste. care e mai demn ş i măface respectat de inferiorii mei. cu inima cît un purice. domnule. nu depinde decît de dumneavoastră . — Vino. Nu-i pă rea ră u că -l împinge pe Porthos pe o cale la capă tul c ă reia viaţ aş i averea lui puteau săfie compromise. regă sindu-ş i vechea senină tate. pă rea mai pu ţ in încredinţ at decît prietenul s ă u de temeinicia cugetă rii lui Athos. — Ei bine. — La masă ! zise el. dragul meu. Asta-i una din cugetă rile bietului Athos. — Cum la masă ?! se mirăd'Artagnan. — Oh! izbucni Mousqueton." —Ş i domnul ră mîne mai mult printre noi? întrebăMousqueton. domnule! fă cu Mousqueton. Pă i cît e ceasul? — Ei. domnule. domnule. că ci dac ăn-ai întotdeauna poftăde mîncare. — Ah. dar pe Mousqueton. e trecut de unu. care nu dorea nimic altceva decît săi se spunăMouston. care se retră gea cu plecă ciuni. cît de folositor e săte faci ascultat de subordonaţ ii tă i. un pahar te ispiteş te întotdeauna.îndeplinită . În acest timp uitîndu-se cum mă nîncăPorthos ş i bînd ş i el cît putea . spuse d'Artagnan. de a c ă rei temeinicie m-am convins ş i eu de cînd m ălupt cu plictiseala. D'Artagnan. O remuş care îş i croia drum în cugetul lui d'Artagnan. ceea ce vreau săvărog este sănu-mi mai spuneţ i Mousqueton. n-am săuit rugă mintea ta ş i. nici n-am sa te mai tutuiesc. Asta-i prea puţ in faţ ăde supă ră rile neaş teptate ce le aduc acestui biet bă iat care m-a primit atît de bine. murmurăd'Artagnan. încît Mousqueton. dar mie nu mi-e foame. nu putu s ă -l audă . — Casa ta e un rai. văvoi ră mîne recunoscă tor toatăviaţ a. că ci Porthos risca bucuros totul pentru titlul de baron. D'Artagnan zîmbi: în vreme ce Porthos îş i tot lungea numele. — Plec mîine. al că rui chip. dragul meu Mouston. se stră dui săfie la înă lţ imea gazdei. pe care firea-i gasconăîl îndemna veş nic la cump ă tare. da. Haidem. — Ei bine. — Domnule. la care jinduia de cincisprezece ani. Ş tiţ i. roş u la faţ ăde fericire. Fii liniş tit.

vin de Xeres. în ruptul capului. Dacăţ i-ar fi spus cineva. continuăPorthos. dragul meu. zalele mele! .. — Pe urmă . l-am regă sit. ce vrei.. — Spune-mi. Da. că tre sfîrş itul mesei. cînd. nici nu s-ar învoi s ămăpă ră sească . Dar. chiar tu. ară tîndu-ş i recunoş tinţ a fa ţ ăde d'Artagnan prin vechimea ş i buchetul vinurilor scoase din pivniţ ă . d'Artagnan întrebă : — Porthos. — Aha. oare ai fi crezut? — Nu. s-a îngră ş at grozav ş i poate căa pierdut deprinderea de odinioară . Mai mult. fă r ăs ăserveascăbucatele. dră cie. ceea ce ar fi fost o înjosire pentru noul să u rang. Fu o loviturăpentru d'Artagnan. murmurăPorthos dupăce ascult ătotul. la un semn al lui d'Artagnan. întîmplă rile îi schimbăpe oameni. Cu cele o mie ş ase sute de livre – ş tii. ş i de altfel. aflat ăla mare cinste în ochii prietenului nostru Athos. — Ei. Ş i muş chetarul povesti prietenului să u cum l-a regă sit pe Planchet. monseniore? fă cu Mousqueton. se ivea din cînd în cînd în uş ă . cum spui că -l cheamă ? — Planchet.mai bine. Mouston. e vinul. Ceea ce nu se schimbă . dar m-am obiş nuit cu el. întreb ăPorthos. pe isteţ ul. Care arme? — Ei. ducînd scrisoarea aceea lordului de Winter – a deschis o pră vă lie pe strada Lombards: s-a fă cut cofetar. cine te va însoţ i de astădată ? — Cred căMouston. întă ri Porthos. armele mele se afl ăîn bună stare? D'Artagnan începu săbatăcu degetele în masă . căîntr-o zi Planchet va salva viata lui Rochefort ş i că tu îl vei ascunde pentru isprava asta. care vă zu dintr-o datăzîmbetul prietenos al intendentului schimbîndu-se într-o strîmbă turăde durere. — Nimic mai adevă rat. ră spunse d'Artagnan. orbire a amorului-propriu!" gîndi d'Artagnan în sinea sa. ori se schimbădoar ca s ădevin ăş i mai bun. Din pricina asta. are o cofetă rie în strada Lombards! Ş i atunci cum de-i în slujba ta? — A fă cut vreo cîteva boacă ne ş i se teme sănu dea de dracu.ţ ine prea mult la mine. — Armele dumneavoastră . dar nu se mai aflăîn slujba mea. Gustădin astăviţ ă spaniolă . — Numai căMouston nu mai e tînă r. cele o mie ş ase sute de livre pe care lea cîş tigat la asediul de la Rochelle. —Ş tiu. Porthos spuse servitorilor săplece ş i cei doi prieteni ră maserăsinguri. recunoscu Porthos. observ ăel. În clipa aceea intrăintendentul ş i-ş i întrebăstă pînul ce bucate doreş te pentru a doua zi ş i despre vînatoarea pe care o plă nuise. ca să -ş i ascundă încurcă tura. r ă spunse Porthos cu aerul cel mai firesc. gîndul la Mousqueton îi venea mereu în minte. Nu ţ i-ai pă strat oare acelaş i slujitor: pe vrednicul. dragul meu. „Oh. ş i asta cu atît mai vîrtos cu cît Mousqueton. pe viteazul.

că t ăspre d`Artagnan cu o mustrare de negră it în ochii lui plini de supunere. domnule? bîigui intendentul. Dumnezeule. nu? — Soi normand încruciş at cu Mecklembourg. încît ieş i buimă cit. În ciuda grijii lui d'Artagnan de a nu-l tutui ş i de a-i rosti numele cu toatăpompa pe care acesta o rîvnea. ne reluă m viaţ a din trecut. căpe Mousqueton îl zgîl ţ îi un fior care f ă cu să -i tremure obrajii plini ş i stacojii. Mouston! îl înş tiinţ ăPorthos. încît ofiţ erul nu putu să -i susţ inăprivirea fă r ăs ăse simtămiş cat. Abia rosti aceste cuvinte. Cel puţ in a ş a cred. bietul meu Mouston? glă sui d'Artagnan. ră sucindu-ş i fă r ăîncetare mustaţ aş i str ă duindu-se s ă -i redea aerul falnic de odinioară . — Cum nu. — Ne întoarcem sub arme. — Pornim într-o expediţ ie. — Asta înseamnăc ăpornim la drum.. neliniş tit. ce-mi aud urechile? scînci Mousqueton spre d'Artagnan. —Ş i cel mai bun de povară ? — Bayard. monseniore. Care-i calul cel mai iute? — Vulcan. dacăe nevoie. — Mai mult decît atît. s ăc ă ută m tot soiul de aventuri. iar tu faci rost de niş te pistoale ş i un cuţ it de vân ă toare. — Ce vreţ i. Mousqueton primi lovitura în plin.. ai că rui obraji roş ii începeau săpă leasc ă . — Bravul Mousqueton ş i-a pierdut capul de bucurie! zise Porthos. te îngrijeş ti să -ş i recapete ş i luciul. ş i mai rugă tor decît prima oară . D'Artagnan.— Care zale? — Zalele pe care le port în luptă . uitînd să închidăuş a. ş i lovitura fu atît de îngrozitoare pentru el. cureţ i sau porunceş ti sămi se cureţ e armele. — Mîine te încredinţ ezi de asta ş i. —Ţ ie ce cal îţ i place? — Îmi place Rustaud. Pornim s ăne batem iară ş i. care fă cea prezentul atît de dulce. Acest trecut atît de cumplit. — Oh. pe scurt. apoi îngă imăcu o voce tremurîndăş i sugrumat ă : — Sub arme! În armata regelui? — Da ş i nu. Mouston. Cuvîntul din urmăcă zu ca un tră snet asupra lui Mousqueton. Ţ ine zi ş i noapte la drum. Soarta. monseniore? îngîn ă Mousqueton. sămă nînce bine ş i săse odihnească . spuse Porthos. — Uite ce e: te îngrijeş ti de tustrei. cu . — E voinic. care pînăacum bă tea cu degetele în mas ăla voia întîmplă rii. monseniore: e ascultă tor ş i măîmpac de minune cu el. fă cu s ăse audăo caden ţ ăde marş .

„Numai că adă ugăel – cei care cad prinş i în lupta asta sînt în primejdie săfie spînzuraţ i". — Oh! zise d'Artagnan. care adeveri pe de-a-ntregul spusele lui d'Artagnan. dar trebuie s ăte porţ i cum se cuvine cu prietenii. Pleacădeci cam într-o să ptă mînă . îmi place mai mult asediul oraş ului La Rochelle. — Eu vreau sămăabat pe la Athos. ş i pe mine la fel. Nu-l mai cred bun de nimic. — Minunat! exclamăd'Artagnan. recunoscu Porthos. sînt plin de însufleţ ire.. îş i spunea d'Artagnan. continuăd'Artagnan. pe strada Tiquetonne. aş a căsînt dator săîncerc. spuse Porthos. dragăprietene. Se despă rţ irăla hotarul moş iei Pierrefonds. întreabă -l pe Planchet. Adevă rul este c ă dormeau amîndoi cu capul pe masăatunci cînd venirăs ă -i pofteascăla culcare. unul. Tragi la hanul „La Că priţ a". Azi. Dacă -i vorba pe-aş a. Totuş i. Lupta nu se mai poartăazi aş a ca odinioar ă . zise Porthos. — Dacăte-aşînsoţ i. Vinul cel straş nic al lui Mousqueton îl fă cea pe d'Artagnan s ăvadăperspectiva stră lucitoare de a se umple de bă net. cei doi prieteni începurăs ăvorbeasc ăde viitor ş i să clă deascămii de castele în Spania. o zi ca sără mîn acolo.aerul cu care Don Quijote trebuie să -l fi încurajat pe Sancho săstrîngă chinga pe catîrul să u pentru o ultim ăb ă tă lie. „Cel puţ in. Dar aş a nu-ţ i mai ră mîne timp săte pregă teş ti de plecare. Îmi trebuie patru zile săajung la Blois. Mousqueton se mai lini ş ti. dupăce îl purtădin pă dure la munte ş i de la munte la heleş teiele sale. pe Porthos – panglica albastrăş i mantia de duce. cuvîntătrimisul cardinalului. ş i măaş tep ţ i acolo. ş i la Pierrefonds. — La naiba! bombă ni Mousqueton. — Nici vorbă . apucînd pe drumul spre Villers- . care îi dă du de ş tire călupta s-ar putea săse poarte tot timpul în inima Parisului ş i la porţ ile castelului du Vanon. pîn ăunde Porthos ţ inuse să -ş i petreacăprietenul. mulţ umitălui d'Artagnan. ş i noroc! Eu. dupăce porunci săse înjunghie o c ă prioarăîn cinstea oaspetelui. toate-s treburi diplomatice. la Bracieux. porneş te singur. — Ne-am înţ eles. care era între Compiègne ş i Villers-Cotterêts. dat fiind căera nevoit să -l pă ră seascăş i să -ş i continue drumul. trei sau patru zile ca sămăreîntorc la Paris. care se afla în apropiere de Melun. — Mi se pare însăcăodinioară . Mousqueton se duse săcearădesluş iri vechiului să u prieten. ceru lui d'Artagnan să -i spună ce hotă ră ş te. deş i n-am nici o nă dejde. încuviinţ ăd'Artagnan. chiar de a doua zi. — Iată . — Ai dreptate.. murmurăcu sfialăMousqueton. haita în cap cu Gredinet – într-un cuvînt toatăavuţ ia sa – ş i dup ăce îl mai aş eză la alte trei mese din cele mai îmbelş ugate. Ră ma ş i singuri. poate căasta m-ar înviora niţ el. dupăce îl duse s ă -i vadăcîinii de vînă toare. Atunci. Cît despre Porthos. aflat în apropiere de Corbeil.

suferea săruginească printre cei cu vederi înguste. Diavolul ă sta de Porthos e ş i azi voinic ca un taur. Aş a căporni încreză tor s ăcalce cele patru-cinci zile de drum. clă tinînd din cap ş i întorcîndu-se la gîndul ce-l fr ă mînta fă r ăîncetare. ceea ce îi mai alunga urîtul în aceastălungăcă lă torie. contele de La Fère locuind la castelul Bragelonne. Planchet nu era un oarecare tovară şde aventuri: se dovedea un bun sfetnic. Treptat-treptat. ş i el preş uie ş te cît douş zeci . domnul Athos era un gentilom fă răde pereche! întă ri Planchet. dar nici nu dă dea înapoi în faţ a ei. ş i care. de acest că lugă raşcu trecere la femei. nu că uta primejdia. ş i d'Artagnan avea nevoie de Planchet. ca sănu-i mai cuprindăurîtul. DacăAthos ni se ală tură . cel puţ in nu voi fi singur. d'Artagnan zise: —Ş tiu bine căstă ruinţ a mea pe lîngăAthos nu are rost ş ie zadarnică . ş tiind căare meritele sale.Cotterêts. pe unul îl am de pe acum în slujba Eminenş ei-Voastre. unul care. ajungînd să -ş i încropeascăo stare mai ac ă tă rii. Precum am mai spus. . regă sindu-se. ei bine. dacăPlanchet avea nevoie de d'Artagnan. iar Planchet ieş i cu totul din pielea servitorului.Plec la Blois. ca ş i dup ăvorbirea ş i tovă ră ş ia stră lucitoare a gentilomilor. — Oh. c ă tase adesea după chilipirurile de odinioară ." La Villers-Cotterêts scrise cardinalului: „Monseniore. în împrejurimile acestui oraş . fusese soldat ş i armele înnobilează . dar d'Artagnan nu-ş i fă cea griji: ş tia caii odihniţ iş i să tui dupăacest popas în grajdurile îmbelş ugate ale seniorului de Bracieux. vom fi trei ca s ăne batem joc de Aramis. d'Artagnan lepă dăaerul stă pînului. Era un piş icher fă răde pereche. Astfel. Aş a c ăajunser ăla Blaisois aproape buni prieteni. dar sînt dator sămăport astfel cu vechiul meu prieten. ace ş ti doi oameni se înţ elegeau de minune. urmat de credinciosul Planchet. Apoi. XV DOUĂCHIPURI DE ÎNGER Era cale lungăde mers. Pe drum. D'Artagnan nu-ş i mai deschisese inima de ani ş i ani de zile. De altfel. un om cu darurile celui mai nobil ş i mai generos dintre oameni. în sfîrş it." Ş i dupăaceea porni spre Blois. flecă rind cu Planchet. ş i d'Artagnan avusese de multe ori prilejul săse conving ăde asta. mergeau amîndoi ală turi ş i sporovă iau împreun ă . mai presus de toate. Se ridicădeci numaidecît la rangul de confident al celui că ruia îi mai spunea încăstă pîn.

zise d'Artagnan. care ne-a fost atît de drag. ş i cînd bietul om s-a pr ă bu ş it la pă mînt fă ră săzicănici pîs! Oh. eh. toate astea îmi sfîş ie inima. dacăn-aşţ ine să -mi dovedesc respectul faţ ăde umbra mă reaţ ăa gloriosului conte de la Fère. domnule.. Pentru Porthos ş i mine ar fi o mare nenorocire ş i. uite. o cumplită încurcă tură . fiindc ăAthos e bă trîn astă zi. cu nasul ro ş uş i cu ochii lă crimoş i. e ca Athos s ănu primească propunerile mele într-o clipăde înflă că rare ră zboinic ă . decă derea. o săne l ă murim curînd. că ci voi fi silit săte ucid!" Eram în preajmăş i l-am auzit. —Ş i-apoi. Sînt întocmai cuvintele sale. că -i ş i aud vorba îng ă latăş i că -l vă d clă tinîndu-se pe picioare. Planchet. mă rturisesc. Într-adevă r. poate ş i mizeria. domnule. rosti d'Artagnan. continu ăPlanchet. în duelul cu englezii din curtea de la Carmes? Tii. aşda bir cu fugiţ ii numai sănu vă d aceast ă întristă toare priveli ş te. O să -l gă sim tolă nit undeva în iarbă .ş i el o săne cerceteze cu privire stinsă . mi se tot pă rea c ă -l aud murmurînd: „Haide. că ci prea puţ in i-a pă sat de bruma lui de avere. glă sui Planchet. precum spusese. reluăd'Artagnan. Planchet.. de îndatăce-o va lua razna. Totul e adevă rat ca ş i cuvântul Evangheliei. continuăd'Artagnan. — Zvîrlea banii cum picăgrindina din cer. — Eh. licoare. Dumnezeu mi-e martor. — Mi se pare c-am ş i ajuns. bea dar nu era un b ă utor ca alţ ii. ş i mînuia spada ca un rege.— Nu-i aş a? întreb ăd'Artagnan. Ochii lui nu spuneau nimic atunci cînd ducea paharul la gură . împurpurate de asfinţ it. numai că -ş i va fi pierdut toate aceste însu ş iri din pricina unui singur cusur. pesemne căa devenit un bă trîn gîrbov. ş i pă că tosul de Grimaud. iatăce tristăpriveliş te ne a ş teaptă astă zi! Acest nobil gentilom cu ochiul ager. ba poate cănici n-o săne recunoască . cu atît mai r ă u pentru dumneata. mai mult ca oricînd ş i mai beţ iv decît st ă pînusă u. Ş i cum l-a fulgerat cu privirea. Cînd îş i va veni în fire. de care te mirai întotdeauna c ăţ ine în mînădoar o simplăspad ă . o săîn ţ eleagă . Numai că . — Mi-aduc aminte. fă răs ăscoatăo vorbă : se vedea limpede c ă împă rtă ş eş te temerile st ă pînului să u. în clipa cînd l-a stră puns. vărepet. vino ş i scapă -măde necazuri!" Ş i cum se pricepea săsfă rîme piciorul unui pahar ori gîtul unei sticle! Nimeni nu se putea mă sura cu dînsul în privinţ a asta. acest chipeşcavaler atît de stră lucitor sub arme. cînd ş i-a prevenit potrivnicul: „Mi-ai cerut să -ţ i spun numele meu. domnule. o s ă -l lă să m singur. asta-i tot. în loc de un baston de comandant. că ci cred căzidurile înalte de colo. sînt zidurile ora ş ului . zise Planchet. domnule. niciodatănu s-a pomenit tă cere atît de gr ă itoare. zise Planchet cu milă . domnule. recunoscu d'Artagnan. mai ales. Planchet clă tinădin cap. Cît despre mine. mai degrabă . era un gentilom fă răde pereche! — Da. tare mă re ţ ş i chipeşmai era domnul Athos în ziua aceea. — Singura-mi teamă . Îi plă cea s ăbea. ori. — Oricum. Vi-l mai aduce ţ i aminte.

aduc la înf ă ţ iş are cu ceea ce am auzit despre Chambord. st ă pitulat dupăun ş ir de plopi. în pă dure. de aici nu se vede. acoperităcu ţ iglă . prietene! îi strigăPlanchet. Castelul! A. — Ei. cum nu.Blois. D'Artagnan ş i Planchet veneau în urma carului. ă sta-i drumul? întrebăd'Artagnan. în stînga. tulburat . cum nu. mai cu seamădupăce bea. — Hei. Iar turnuleţ ele ascuţ ite ş i sculptate ce se ză resc colo jos. în loc săv ăomorî ţ i vremea dupăvitele astea moş că ite. — Intră m în oraş ? întreb ăPlanchet. D'Artagnan mulţ umi ţ ă ranului ş i dă du pinteni calului. Athos nu ş tia multe: i-a silit pe ţ ă rani. — Domnule. încuviin ţ ăd'Artagnan. cl ă dităpe un deluş or umbrit de niş te sicomori uriaş i: castelul domnului conte de La Fère. albă . nu se aduce la Paris ş i o gă seş ti numai aici. Mergeţ i doar o juma' de leghe ş i-o săză riţ i un castel în dreapta. ţ inînd în mîn ăo str ă murare cu un cui în capă t. D'Artagnan nu vru săîntrebe mai mult: îl îngrozea săaudăpoate de la altul ceea ce el însuş i îi spusese lui Planchet. „Castelul! morm ă i el în sinea sa. cu care mai zorea pasul domol al boilor. — Că ută m casa contelui de La Fère. lemnele astea sînt ale dumnealui. — Cu ce văpot fi de folos. care din nenorocire. Putem săapucă m înainte fă r ăteamăcăne r ă tă cim? — Oh. o haraba greoaie. —Ş i jumă tatea asta de leghe e lungă ? întrebăd'Artagnan. o s-o facem ş i pe asta! fă gă dui d'Artagnan. ci La Vallière: dumneavoastrămerge ţ i mai departe. — Fireş te. pe drumul pe care mergeau cei doi cavaleri. propriu oamenilor de prin partea locului. dacăintr ă m în oraş . — Ei bine. ca ş i Porthos. În clipa aceea. să -i spunămonseniore ş i să -i numeascăbordeiul castel. — Cale de zece minute. N-ai auzit acest nume printre numele seniorilor de pe aici? Ţ ă ranul se descoperi pe datăş i ră spunse: — Domnilor. Are pumnul greu. Un om pă ş ea pe lîngăcar. adeveri omul. le-am t ă iat în pă durea dumnealui ş i acum le duc la castel. domnule. apoi. Încetineala asta îi scotea din ră bdă ri. zise d'Artagnan. adresîndu-se ţ ă ranului. ş i care ar fi dat de ruş ine pe puriş tii din Piaţ a Sorbonei ş i de pe strada Universită ţ ii. Că ci nici leghea nu-i peste tot la fel în frumoasa noastrăFranţ ă . văsfă tuiesc săgustă m din smîntîna cea atît de lă udată . domnule. domnilor? ră spunse ţ ă ranul în graiul curat. ieş i dintr-un drumeag vrîstat de urme de roţ i. — Tot ce se poate. chiar aş a săfaceţ i." Boii mergeau agale. Dar nu-i castelul Bragelonne. înţ eleg. pentru fugarii dumneavoastră . Cam la vreo trei b ă tă i de pu ş c ăde acolo se aflăo casămare. din cele care transporta lemnul tă iat în mîndrele pă duri ale ţ inutului pîn ăîn porturile Loirei. fii liniş tit. trasăde boi. ca săcerem lă muriri. ia zi. dragul de Athos.

Niciodată . Planchet gă sise ş i el în întîlnirea cu ţ ă ranul ş i în purtarea acestuia un prilej de adîncăîngîndurare. purtîndu-ş i calul de frîu. oarecum nedumerit de aceste întrebă ri. ş i du-te de întreabă . zise d'Artagnan. Un slujitor cu pă rul alb ş i cu spinarea dreaptă . nici în Artois. era nevoit s ăumble travestit. un sfert de leghe mai încolo. — Ori ne înş elă m noi. Dumnezeule! Oare săfi murit. Athos nu poate săş adăaici. încetini goana treptat-treptat ş i îş i urmădrumul cu capul în piept. din ţ r-o anume pricină politică . — Vei spune.fă r ăvoie la gîndul c ăva revedea pe acest om ciudat. La aceastăpriveliş te. care nu avea aceleaş i temeiuri s ăse simtămiş cat. apoi. — Da. într-atît de puternice ră mîn pentru toatăviaţ a amintirile tinereţ ii. urmăd'Artagnan. se ivi îndată . nu întîlniseja ţ ă rani atîta cumsec ă denie. nici în Normandia. — Aici locuieş te contele de La Fère? întrebăPlanchet. castelul La Vaillère se ivi în ochii că lă reţ ilor. ş i o tră surăla care erau înhă ma ţ i doi cai. socotind c ăn-a că pă tat încădestule desluş iri. o curte destul de mare. — Domnul Grimaud nu-i acum la castel. Îi venea săcread ămai degrab ăcăi-a ie ş it în cale un gentilom. ca un visă tor. Planchet să ri din ş a. dacăsocoti mulţ umitoare desluş irile ce ţ i se dau. simţ i o tulburare ciudat ăs ă getîndu-l pînăîn adîncul inimii. atîta bună voinţ ă . care. ei bine! atunci poţ i să -mi rosteş ti numele. aici. era tare nedumerit s ă -ş i vadă stă pînul atît de tulburat ş i se uita cînd la d'Artagnan. La cotul drumului. se desen ăpe fondul unui desi şde copaci pe care primă vara pres ă rase o ninsoare de flori. în ciuda. care de obicei nu se prea emo ţ iona. încadratăde sicomori. ori ne-a înş elat ţ ă ranul ă la. Planchet. mă surîndu-l pe Planchet din cap pînăîn . nici în Franche-Comté. Mă rturisesc căeu n-am curajul s-o fac. domnule. căun gentilom aflat în trecere pe aici doreş te săaibăcinstea de a saluta pe contele de La Fère ş i. continuăPlanchet. — Un senior care a slujit în armată ? — Întocmai. întocmai ca ş i el. în care tropă iau cai de că lă rie purtaţ i de frîu de că tre slujitori în felurite livrele. d'Artagnan. potrivit spuselor ţ ă ranului. Muş chetarul mai merse pu ţ in ş i se gă si înaintea unui gard de fier. zise bă trînul. anilor să i. lucrat cu priceperea meş terilor din acea vreme. Printre ză brelele gardului se vedeau straturi de zarzavat bine îngrijite. graiul acesta curat. Planchet. care nu purta livrea. —Ş i care avea un slujitor numit Grimaud. cînd la casa cea albă . se apropie de poartăş i trase clopotul. casa cea albă . nici în Picardia. Planchet. care îl îndră gise atîta ş i care contribuise atîta cu sfaturile ş i cu propria-i pildăla educaţ ia lui de gentilom. partizan al Frondei ca ş i el. ş i un altul cu aceiaş i nume săstă pîneascăproprietatea asta? Descalecă . prevă ză tor ca totdeauna. tot locuri pe unde îl purtase viaţ a. ră spunse slujitorul.

Acesta îi fă cu semn lui d'Artagnan care. vine îndată . Bă trînul deschise poarta ş i apucăînaintea lui Planchet. se apucăsă -l cerceteze pe Athos. Cînd ajunse în faţ a intră rii.. Ochii lui frumo ş i. Athos îi luămîna. D'Artagnan. un prieten devotat ş i unul dintre cei mai viteji ş i mai inimo ş i gentilomi din cîţ i am cunoscut vreodată . unul dintre prietenii să i. ori Van Dyck. mii de amintiri uitate. ş tiţ i. ieş ea la iveal ăde sub manş eta de dantelăca o mînăzugră vit ăde penelul lui Tizian.. Ciudat! Athos aproape cănu îmb ă trînise. lipsiţ i de cearcă nele pe care le a ş tern nopţ ile de petrecere. — Cum?! Planchet?! strigăAthos. un gentilom. venindu-ş i puţ in în fire. domnule conte. în timp ce Planchet. cu zîmbetul pe buze. ară tîndu-se în prag.. — Ei! exclamăPlanchet cu faţ a stră lucind de bucurie. pe cît pierduse din neastîmparul înfrigurat de altă dată . unde erau adunate mai multe persoane. strîngîndu-i-o în mîinile sale ş i îl duse în salon. pă reau mai mari ş i mai luminoş i ca nicicînd. Planchet. chipul. — Pă i eu îl cunosc pe flă că ul ă sta. mîna-i minunat de albă ş i nervoasăca întotdeauna. Se avîntăcă tre d'Artagnan fă răsă -l piardădin ochi ş i îl strînse cu drag în braţ e. intrăcă lare în curte. rosti Athos. în timp ce convorbirea întreruptăpentru scurtăvreme redeveni generală . rosti Athos. domnule conte. — Văprezint pe cavalerul d'Artagnan. Toatălumea se ridicăîn picioare. puţ in alungit. cu inima bă tînd. îl îmbră ţ iş ă ş i el cu o bucurie care îi umplu ochii de lacrimi. Deschide-mi te rog. pă ş i că tre stă pînul casei. — De ce n-ai spus de la început?! mormă i bă trînul. unde-i acest gentilom ş i pentru ce nu l-ai condus încoace? Glasul ajunse pînăla d'Artagnan.. deş i mai moale acum. măcunoaş teţ iş i eu văcunosc la fel de bine. iată -m ăscumpul meu Athos! îngînăd'Artagnan. trezindu-i în inimămii de simţ ă minte. Potrivit obiceiului. aşdori s ăvestesc domnului conte căstă pînul meu. aproape împleticindu-se. Eu sînt Planchet. era mai zvelt decît în trecut. Devotatul slujitor al lui d'Artagnan nu fu în stare sămai scoatăo vorbă . locotenent de muş chetari ai majestă ţ ii-sale. Dar stă pînul tă u unde-i? — În urmă . cîş tigase în m ă re ţ ie. iar umerii largi ş i bine proporţ ionaţ i . apoi luăloc ş i. se aflăaici ş i ar vrea să -l salute. Descă leca iute. Planchet auzi un glas dintr-o înc ă pere de la catul de jos: — Ei bine. deschizînd poarta. Chiar pe contele de La Fère îl că ută m. că ci ră mase înmă rmurit de înfă ţ iş area neaş teptatăa gentilomului. La aceste cuvinte o vă dităemoţ ie se zugră vi pe faţ a chipeş ăş i calmă a lui Athos. d'Artagnan primi salutul binevoitor al celor de faţ ă ş i se stră dui sără spundăla fel. — Da. Asta înseamnăcăd'Artagnan e aici? — Iată -măprietene.picioare.

cînd eu tocmai treceam pe acolo c ă lare. domnule. pletele-i negre. Ş i mamei ei. dar cu un gust desavîr ş it. ră spunse tînă rul. prin curte. i s-a dat de ş tire? — Nu. Numai c ăd'Artagnan nu pricepea încănimic. scoţ îndu-ş i cu gra ţ ie p ă lă ria împodobit ăcu lungi pene ro ş ii. prin mijlocirea pă trunderii sale. s-a întors Raoul! Athos se uităla d'Artagnan. iar dinţ ii minunaţ iş i fă r ăvreo ş tirbire. — Dar ce ai. îi că deau în valuri pe umeri. O ciudat ăasemă nare între gentilom ş i tîn ă rul cu pricina îi luminătaina acestei vieţ i regenerate. — Micuţ ei noastre vecine i s-a întîmplat o nenorocire. doamnei de SaintRemy. Raoul? întrebăcontele. de parcăar fi pîndit curiozitatea pe care acest nume trebuia săi-o stîrnească .mă rturiseau o forţ ăpuţ in obiş nuit ă . dîndu-ş i seama totuş i din r ă ceala abia simţ ităa discuţ iei căcei doi prieteni ard de dorinţ a sără mînăsinguri. lă murindu-i. — Domniş oarei de La Vallière? fă cu îngrijorat Athos. domnule. dă deau un farmec de nespus zîmbetului s ă u. — Se plimba cu Marceline. Oaspeţ ii contelui. deodatără sunarăîn curte niş te l ă tră turi de cîini ş i cî ţ iva dintre oaspeţ i spuserăîntr-un glas: — Ah. apă ru în uş a salonului. Ş i am dus la bun sfîrş it însă rcinarea ce mi-aţ i încredinţ at. m-a ză rit ş i ea ş i. presă rate doar ici ş i colo de cîteva fire că runte. ia-ţ i calul ş i du-te chiar tu. M-am temut căprimele îngrijiri ce i s-au dat n-au fost prea dibace ş i am alergat încoace. — Oh. — Trimite repede pe cineva la Blois. O întreaga lume de gînduri i se înfiripăîn minte. atunci cînd e vorba într-adevă r de oameni din lumea mare. . De aceea se întoarse aproape maş inal în clipa cînd un tînă r chipeş . ră spunse respectuos tîn ă rul. Ş i era numai ochi ş i urechi. — Da. domnule. unde t ă ietorii de lemne spă rgeau butucii. — Ce s-a întîmplat? întrebarăcîteva glasuri. bona ei. Cred căş i-a scrîntit piciorul. Raoul! Sau mai bine. Dunnezeule! exclamăAthos. unde ţ ine tovă ră ş ie doamnei ducese d'Orléans. îmbră cat simplu. Apariţ ia acestui nou personaj. — Te-ai întors. pe care tocmai se urcase. ca ş i cînd n-ar fi avut decît dou ă zeci ş i cinci de ani. schimbarea lui Athos. Eş ti palid ş i-mi pari îngrijorat. întrucît nu-ş i revenise încădin uimire. săvăcer sfatul. Raoul? zise Athos cu că ldură . care-ş i pă straserăîntreaga albeaţ ă de odinioară . Am ză rit-o ş i m-am oprit. biata copila a că lcat în gol ş i n-a mai putut s ăse ridice. cu totul neaş teptat. La rîndu-i. doamna de Saint-Remy se aflăla Blois. vrînd săsar ădin vîrful unei gră mezi de lemne. îl surprinse. glasul îi suna plin de tinereţ e. se folosiră de toatăarta ş i polite ţ ea de pe vremuri ca să -ş i pregă teascăpe încetul plecarea – lucru de o deosebităînsemnă tate în lumea mare. de vreo cincisprezece ani. care pînăatunci i se pă ruse de neînţ eles.

ză rindu-l pe Raoul. – murmurăRaoul. săprezinţ i scuzele tale ş i ale mele doamnei de Saint-Remy. cît despre tine. domnule conte. ş i am lă sat-o la nevasta lui Chariot. d'Artagnan. domnule. Athos îl privi cu zîmbetu-i blînd. apoi luăîn braţ ele-i puternice de pe acum pe micuţ a copil ă . care plîngea ş i care. într-atît de pu ţ in se adevereau prevederile sale. îi salutăpe Athos ş i pe d'Artagnan ş i se depă rtăzorit. cu tră sura lui. singur b ă trînul duce de Barbé. —Ş i Louise. care. — Oh. a pus-o săţ in ăpiciorul în apărece. oaspeţ ii lui Athos cerurăîngă duinţ a săplece. îngrijorat ca un pă rinte. al că rei obraz îndurerat ş i zîmbitor i se lă săpe um ă r. ş i dupăaceea săte întorci. zîmbind. — Mai întîi. Athos îl luăde braţ ş i îl duse în gră dină . Ducele propuse săo duc ăpe micuţ a Louise la Blois. ca săş tie cine eş ti. rosti el. dar pentru tine. unde e? continuăcontele. dragul meu d'Artagnan. — Oh. domnule. Dupăaceastălă murire care le d ă duse prilejul săse ridice. sper sără mîn mereu Athos. Raoul. XVI CASTELUL BRAGELONNE În tot acest timp. spuse el. Pe urmăsă ri în ş a cu eleganţ aş i uş urinţ a unui că lă re ţ încercat. Ori preferi vorbirea ceremonioasăfiindcămăiubeş ti mai puţ in? . domnule. — Pînăe gata masa. aceastănenorocire. buimac de uimire. sînt convins căte-ai purtat cu nesă buinţ ăş i cătotul s-a întîmplat din vina ta. a fost pentru a te prezenta oaspeţ ilor. pînăuna-alta.. domnule. continuăcontele cu bună tate. Ceru din ochi îng ă duinţ a contelui. ră mase săo vadăpe micuţ a Louise. — Ai dreptate. îş iş terse îndatăochii ei frumoş iş i zîmbi.. ţ inîndu-se tot lîngăuş a tră surii ş i privind ţ intăînă untru. văasigur. tovară ş ul tă u. prietene. mă rturisi d'Artagnan. văjur! strigăfata în timp ce tîn ă rul pă li la gîndul căel a pricinuit. poate. nu. Dac ăeu te-am numit cavaler. — Am adus-o cu mine aici. în virtutea unei prietenii de două zeci de ani cu casa de La Vallière. dacălumin ă m un pic misterul care te-a fă cut săcazi pe gînduri? — E adevă rat. simţ ind cum Athos redobîndeş te treptat asupra lui nemă rginita-i superioritate dintotdeauna. nu. n-ai săte superi.Raoul se înclină . prietenul tă u. — Asta însănu te împiedicăsăte duci la Blois. Aş a se va afla mai curînd ală turi de mama sa. rosti Athos. ş i o aş ezăîncetiş or în tră sură . d'Artagnan privea în jur speriat ş i cu gura aproape că scată . acest „domnule conte" nu are ce că uta aici. Chipul tînă rului se îmbujoră .

ş i numai o profundăafec ţ iune putea săm ăajute s ăprind iară ş i ră dă cini în . prietene. casa asta este a ta. nebunia. îndoindu-ş i zîmbetul. — Da. cît despre recunoş tinţ ă . adă ugăAthos. poate? Oh. doi ogari ş i un prepelicar. că -i sînt încăîndatorat. — Cum asta? fă cu muş chetarul nedumerit. cai. — Mda. ca ş i orice altceva. d'Artagnan. gata s ăîmpingăla culme sinceritatea pe care i-o ceruse Athos. drept început. zîmbi Athos. Două zeci de pogoane care cuprind gră dina de zarzavat ş i toate celelalte. nu? — În chipul cel mai adînc. înţ eleg! murmurăAthos cu o uş oarăîmpurpurare în obraji. nu-i pentru mine. săne întoarcem la obiceiurile noastre ş i. d'Artagnan. — Atunci. —Ş i acest tînă r stăîmpreunăcu tine. — Par încătînă r. în ciuda celor patruzeci ş i nou ăde ani ai mei. nu-i aş a. dar îţ i spun ţ ie. sămăfereascăDumnezeu! exclamăgasconul. Doamne. bă nuiesc. încuviinţ ăAthos. echipaje. dragul meu Athos! — Tînă rul acesta. Dar totul are un sfîrş it. — Trebuie căe foarte legat de tine. rudă . e reciprocă . — Ai parc. Ş i se uităla Athos fă r ăs ă -ş i poat ăstă pîni un zîmbet. l-am crescut. — A. —Ş i mai cu seamăfoarte recunoscă tor. ş tii prietene. Mă uscam ca un biet arbore singuratic. zise Athos: îi datorez tot atîta cît îmi datoreazăş i el. — Cred căm ăiubeş te ca ş i cînd i-aşfi tată . tîn ă rul acesta. sînt eu însumi. să vorbim deschis. nu? — Oh. pricep. fă cu d'Artagnan. bineînţ eles cănu pun la socotealăş i gloaba valetului meu. e un orfan p ă ră sit de mamă -sa în casa unui să rman preot de la ţ ar ă . Echipajele mele se reduc la patru dulă i. atunci cînd am pă ră sit oş tirea. ţ i-este fin. — Dar ceea ce te uimeş te mai mult. Eu i-am purtat de grij ă . da! El e pricina schimbă rii pe care o vezi la mine. — Parcul are două zeci de pogoane. prietene. rosti Athos plin de liniş te. mă rturiseş te. desprins cu totul de pă mînt. cu una din acele sincere izbucniri tinereş ti. Eş ti de nerecunoscut. mărecunoş ti. E pentru tînă rul de adineauri. Vă d căstai minunat. care se întîlnesc atît de rar la un om în puterea vîrstei. — Ei. zise d'Artagnan. N-am decît doi cai. —Ş i-apoi mi se pare c ăs-a petrecut o schimbare ş i în starea ta. Lui nu i-am spus. Athos zîmbi. cum te-ai schimbat.— Oh. ş i. — Mă rturisesc. e bruma de moş tenire de care ţ i-am vorbit. zise el. nu? — Dimpotrivă . toatăhaita asta fă loasă . d'Artagnan. pentru Raoul. De altfel. — Ai ghicit. Totul te uimeş te aici.

Athos. d'Artagnan. fiindcăfemeia aceea cred cămerita pedeapsa pe care a primit-o. murmură d'Artagnan. Să -ţ i sfîrş esc eu vorba. Ascultă . Se plimbau pe o alee umbrităş i înmiresmată . Ei bine. ea ş iar fi dus mai departe opera-i distrugă toare. Athos. ş i e cu putinţ ăsă ne vinăş i nou ărîndul săisp ă ş im. d'Artagnan. d'Artagnan. — Ciudat! Eu am uitat cu totul de el! Athos zîmbi melancolic.viaţ ă . Ochiul scrută tor al lui Athos îl pă trunse pînăîn fundul sufletului ş i pă ru să -i citeasc ăgîndurile. am tră it pentru el. — Femeia asta avea un fiu? — Da. m-am prefă cut dă ruit cu virtu ţ ile pe care nu le aveam. Poate căorice vă rsare de sînge cere o ispă ş ire. rosti d'Artagnan. n-am remuş că ri. pilda însăpreţ uieş te ş i mai mult. prin frunziş ul că reia stră bă tea piezişcîte o razăa soarelui în asfin ţ it. — Atît cît e îngă duit unei fă pturi de-a lui Dumnezeu aici. semă nînd a. M-am dezbă rat de metehnele pe care le aveam. Ş i eu i-am fost pildă .. aş a cum la vîrsta noastrăîmpuţ inatămai putem creş te. murmurăAthos. — A remuş cari? continuăAthos. prietene. continuăAthos. nu mai aveam curajul sătră iesc pentru mine. — Pesemne căi-a împă rtă ş it soarta care e nedreaptăcu el în clipa de faţ ă .. Dar spune-ţ i gîndul pînăla capă t. prietene. acest copil m-a fă cut săregă sesc tot ceea ce pierdusem. — De vreo cîteva ori am gîndit ş i eu la fel ca tine. că ci mi l-ai spus doar pe jumă tate. O amantă ? Eram prea bă trîn. fiindcădac ăi-am fi cruţ at via ţ a. pe pă mînt. — Trebuie săaibădouă zeci ş i trei de ani. Ei bine. da. căsînt convins căaveam dreptul săfacem ce-am fă cut. dar asta nu înseamnă . — Eş ti teribil. — Dar despre lordul de Winter mai ş tii ceva? —Ş tiu căse bucurăde mare trecere pe lîngăCarol I. —Ş i eş ti fericit? întrebăel. Pe nea ş teptate. — Ai auzit vorbindu-se vreodatăde el? — Niciodată . d'Artagnan se gîndi la milady. Prieteni? Voi nu mai eraţ i lîngă mine. Mă gîndesc adesea la acest tînă r. asta înt ă reş te ce ţ i-am spus . d'Artagnan. nimic nu ţ i se poate ascunde. Învă ţ ă tura înseamnămult pentru un copil. dar Raoul e sortit sădevinăun gentilom desă vîrş it. Ea a isp ă ş it. D'Artagnan se uita la Athos cu admiraţ ie crescîndă . Una din razele aurii lumina chipul lui Athos ş i ochii lui ră spîndeau parcăş i ei în jur lumina molcomăş i blîndăa înseră rii ce se aş ternea. d'Artagnan. aşfi vrut săte întreb dacănu tră ieş ti cîteodată clipe neaş teptate de groază . Da ş i nu: n-am remuş cari. Nu cred sămăamă gesc singur.

— Cred căîn clipa de fa ţ ăe amestecat într-una tare complicată . În ciuda unui gră unte de vanitate. peste tot se simte gentilomul care . — Aramis. aş a e. ră spunse d'Artagnan. — Vezi. ridicînd din umeri. privindu-l cu ochiul lui pă trunză tor. care era bolnavă . urm ăAthos. Ş i regina? — Care regină ? — Doamna Henriette a Angliei. din pricina lipsei de lemne. d'Artagnan. nu-i aş a? Pe gerurile cumplite de astă -iarnă . dragul meu d'Artagnan.Ţ i-am spus vreodatăcămama a fost doamnăde onoare a Mariei de Medicis? — Niciodată . nu uitănici de bunul domn Mouston.. pentru căei nu o înţ eleg. Ş i Aramis? — M-am vă zut ş i cu el. rosti el. fiica lui Henric al IV-lea. te-ai vă zut cu Aramis! exclamăAthos. toatămă re ţ ia de care se înconjura Porthos în castelul Pierrefonds. Porthos are minunate însuş iri. mormă i d'Artagnan. — An. fă răo surcică ! De ce n-a venit s ăceară gă zduire orică ruia dintre noi. mai ales.a fost nevoităsăstea toatăvremea în pat.. glă sui Athos. vezi. ş i. Doamne. unul. — Mda. unde n-are aproape nimic din ce-i trebuie. sîngele cere sînge. chiar dup ă două zeci de ani de despă rţ ire. încurcat. ş tii. precum ş tii.adineauri. El a vă rsat sîngele lui Straffort. dar mama mea a vă zut-o pe cînd era copilă . Tu nu obiş nuieş ti săvorbeş ti despre lucruri de-astea. spuse d'Artagnan. Athos nu numai căt ă cu. trebuie săse iveascăun prilej ca săo faci. crede-mă . — Eu. dar mi s-a pă rut rece. cum ar spune poeţ ii. Ne-am plimbat un ceas ş i aproape c ăam înconjurat întreg domeniul meu. măminunez căîntîmplarea ne-a adunat laolalt ă odinioarăş i căam r ă mas tot atît de legaţ i unul de altul. — Porthos nu l-ar fi aş teptat cu atîta ră bdare. — E la Luvru. Athos tă cu. dragul meu. completăd'Artagnan. — Da. — Totul te farmecăş i. surîzînd de aceastăvoio ş ie care îi amintea de zilele lor bune. Pricepi una ca asta? fă cu Athos. Athos? — Nu. ş i-apoi a fost mereu amestecat în intrigile femeilor. e rece din fire. în loc s ă -i cear ăg ă zduire lui Mazarin?! Nar fi dus lipsăde nimic. Athos. luîndu-ş i peste picior prietenul. — Ah. „Nu-i curios!" cugetăd'Artagnan în sinea sa. Prietenia îş i înfige adînc r ă dă cinile în inimile cinstite. am auzit căfata ei. numai oamenii ră i tă gă duiesc prietenia. Ş i povesti. cu verva ş i hazu-i gascon. — O cunoş ti. Fiica lui Henric al IV-lea sătremure de frig. dar se gră bi s ăschimbe vorba. — Fiecare cu firea lui. atră gînd lui d'Artagnan luarea-aminte căau ajuns iară ş i la castel. surîse d'Artagnan. Dar ă sta e un adev ă rat pelerinaj la templul Prieteniei. L-ai mai vă zut cumva? — M-am despă rţ it de ei acum cinci zile.

din pricina umflă turii. e lucrat dumnezeieş te! exclam ăel. Raoul. — E Raoul. iar în cealaltăspre o seră . unde creş teau flori neînchipuit de frumoase. pe care îl vezi aici: dînsul m-a educat în toate privinţ ele ş i nu-i vina sa dacăelevul s-a dovedit atît de neîndemînatic. pe jumă tate ca un lacheu veni să -i pofteascăla masă . că ruia nu-i scă pase jocul mut de pe chipul prietenului să u. ră spunse Raoul. zise Athos. domnule. de astă datăş i mai adînc. zise Athos. ş i polite ţ ea ta m-a miş cat. doctorul nu s-a putut pronunţ a. Acest mic compliment avu darul s ă -l mi ş te pe d'Artagnan pînăîn fundul sufletului. care se întoarce. înclinîndu-se pentru a doua oară . întă ri Athos. ră spunse d'Artagnan. ale că rei ferestre dă deau într-o parte spre gră dină . domnule. — Ah. Raoul. „Acum. Curînd vom avea veş ti despre să rmana copilă ." — Ei bine. D'Artagnan aruncăo privire asupra serviciului: tacîmurile erau minunate – vechea argintă rie a familiei. se vedea cît de colo. domnul conte v-a rostit numele în faţ a mea ori de cîte ori a vrut sădea o pildăde gentilom cuteză tor ş i generos. Pe o policioarăse afla un superb vas de argint ş i d'Artagnan se opri să -l privească . —Ş i bă tă lia înfă ţ iş atăaici? — E bă tă lia de la Marignan. sînt încredinţ at. aceea un bă ieţ aşîmbr ă cat pe jumă tate ţ ă ră neş te. — Domnul. — Da. despre care m-ai auzit vorbind adesea. îmi place felul cum te porţ i. — De ce n-ai mai r ă mas în preajma doamnei de Saint-Remy? — M-am temut cănu voi putea fi devreme la cină . Athos ră mase mai încîntat decît s-ar putea spune: se uit ăcu recunoş tinţ ăla d'Artagnan. În clipa aceea se auzi un tropot de cal. Întinse mîna lui Raoul ş i-i spuse: — Tînă rul meu prieten. dar se teme sănu fie atins vreun nerv. numit Benvenuto Cellini. să ri de pe cal. zise Athos. E momentul cînd unul dintre str ă moş ii . domnul este cavalerul d'Artagnan. — Domnule. tîn ă rul ap ă ru în poartăş i intrăîn curte. nu mai am nici o îndoială . îl lă săîn grija unui soi de rîndaşş i se gră bi săse apropie să -i salute pe conte ş i pe d'Artagnan. Athos îş i conduse oaspetele într-o încă pere nespus de simplă . apoi că tăspre Raoul cu unul dintre acele zîmbete ciudate de care copiii sînt mîndri atunci cînd le pă trund înţ elesul. cugetăd'Artagnan. O capodoperăa unui mare artist florentin. Dar va fi ră splă tit prin tine. toate cuvintele de laudăauzite despre mine trebuiesc întoarse domnului conte. ş i văvoi face sămăaş teptaţ i. punînd mîna pe umă rul luid'Artagnan. spuse tînă rul. În clipa.stă pîneş te aici. Într-adevă r. colbuit din cap pînă -n picioare. sper căaccidentul n-a avut urm ă ri? — Nu se ş tie încănimic.

Dar s ăne aş eză m la masă . — Charlot e ş i el un om de treabă . — Acest nume a fost înconjurat de faimă . Ascultîndu-l. ş i de ş tergarul din care trei gloanţ e au fă cut un drapel. mormă i Athos. dragăRaoul. care nu uitase căa luptat trei ceasuri în ş ir cu spada prietenului să u Enguerrand. urmăcontele. Enguerrand de La Fère. Afar ăde asta. lacheul domnului d`Artagnan. Domnul are bună tatea s ă -mi dea ş i azi acest nume ş i de fiece datăcînd îl aud inima îmi tresare de bucurie. tinere. — Pe lege mea. regele. Ş i îi povesti lui Raoul de-a fir-a-pă r cele petrecute la bastion. Multăvreme n-a ş tiut ce-i un culcuşca lumea. nu ş tiu nimic despre asta. eu mi-aduc aminte totul ş i am să -ţ i povestesc ş i dumitale. tu. slujitorul cu care cei doi c ă lă tori vorbiserăla sosire se ivi în prag. tînă rul vedea parcăaievea desfă ş urîndu-se înaintea ochilor una dintre acele fapte de arme istorisite de Tasso ori Ariosto. pe care poate ai vă zut-o odinioar ăla mine. care ş i-o frînsese pe a sa. rosti Athos. sub ră posatul cardinal ş i sub domnul de Bassompierre. Tînă rul fă cu ochii mari auzind acest nume ş i se uităsăvad ădac ă d'Artagnan vorbea într-adevă r cu contele. sînt optesprezece ani de cînd măslujeş te. vorbi Athos la rîndul să u.mei întinde propria-i spad ălui Francise I. domnule? întrebăRaoul cu tinereasca-i curiozitate. zise d`Artagnan. ţ i-l dau în grijăîn chip deosebit pe Planchet. Memoria mea e mai bunădecît a ta. Cu acest prilej. Îngrijeş te-te ş i de asta. d'Artagnan. precum ş io spadă . — Ai uitat de bastionul Saint-Gervais. ş i îţ i mul ţ umesc pentru Planchet. lucratăş i ea tot cu atîta mă iestrie. — Dragul meu Charlot. — Te gîndeş ti la toate. împreunăcu alţ i doi viteji prieteni ş i cu mine am să vârş it faptele noastre de arme la asediul oraş ului La Rochelle. a primit titlul de cavaler de Saint-Michel. —Ţ i se pare ciudat acest nume. dupăcincisprezece ani. Athos. aş a căva preţ ui un pat moale. dup ăo clipă . ş i într-o anume zi a avut parte de o cinstire triumfală . se întoarse Athos că tre micul lacheu care tocmai servea supa. nu-i aş a Raoul? surîse Athos. bunicul meu. Copilul ieş iş i. zise d'Artagnan. pentru tot timpul cît va ră mîne aici. este căspada lui trecea printre cele mai temute din timpul . Charlot se înclinăş i ieş i. a ş a cum Athos povestise despre bunicul să u. Ei. Era vremea unor uriaş i. — Dar ceea ce uităs ă -ţ i spunăd'Artagnan. — Ce vreţ i săspuneţ i. Noi sîntem niş te pitici pe lîngăcei de atunci. te rog. Cheamă -l încoace pe Charlot. îi spuse Athos. E numele pe care mi-l luasem cînd domnul d'Artagnan. fă r ăca ea s ăse frîngă . Îi place vinul bun: tu ai cheia de la pivni ţ ă . care a murit ş i el mai tîrziu. i-a dă ruit acest vas. Iată . dragul meu Athos. din vremile de faimăale cavalerilor.

dar care stricăpe al multora. privire scînteietoare – iatăcu ce-ş i întîmpina el duş manul. zise Athos. fiindcăniciodatăn-aşavea la îndemînăpentru tine o pildămai gr ă itoare: roagă -l mîine pe domnul d'Artagnan. însăAthos stă rui să se retragăîn odaia ce i se preg ă tise. Avea optsprezece ani.. Ah. D'Artagnan. Cît despre celă lalt. Raoul îl conduse în chip de gazdă . — Aşvrea săş tii. se împotrivi. — Da. ş i nu m-am prea schimbat. dragul meu Athos. rosti d'Artagnan. Uite. Trebuie să se afle pe undeva pe aici o spadădespre care am spus adeseori căe cea dintîi din regat. Nu de mult. dar Athos îi atrase luarea-aminte căoaspetele trebuie săfie obosit ş i are nevoie de odihnă . dragul meu Athos. veni el însuş i o clipămai tîrziu să -l caute ş i pecetlui acesta searăplă cutăcu o strîngere prieteneascăde mîna ş i cu o urare de noapte bunăadresatămuş chetarului. mai cu seamăîn privinţ a însuş irilor pe care le lauzi la mine. fă cu d'Artagnan cu rîsul lui de gascon. cît sără mînă singur cu sine ş i săcugete în voie la tot ce vă zuse ş i auzise în seara aceea. Tînă rul ar fi vrut săprelungeascăaceastăconvorbire toatănoaptea. ş i tu eş ti un bun profesor.. plin de mulţ umire de sine. ai c ă rui ochi se aprinseserăîn timpul convorbirii ş i pă rea căimplorăamă nunte.ş i cum Athos cugeta căva că uta sără mînăcît mai mult cu putinţ ăîn preajma lui d'Artagnan pentru a-l face săpovestescătoate vitejiile lor din tinereţ e. l-am dezarmat ori l-am r ă nit. săaibăbun ă tatea să -ţ i arate cum se luptă ! — La naiba. pumn de o ţ el. mi-aşfi stricat braţ ul cu copilul ă sta! zise Athos. ochi ager. dacănu-i prea obosit. XVII DIPLOMAŢ IA LUI ATHOS D'Artagnan se cuibă ri în aş ternut nu atît ca sădoarmă . abia trei ani mai mult ca tine. Uită tura lui Athos îl f ă cu săamuţ ească . — Cred căam doborît unul. Planchet mi-a pomenit chiar azi de acel frumos duel din curtea de la Carmes.să u: braţ de fier. tu care te socoteş ti priceput în mînuitul spadei ş i a că rui mîndrie ar putea săsufere într-o zi o crud ă dezamă gire. politicos. spuse d'Artagnan. nu-mi aduc aminte. aşvrea săş tii cît de primejdios e omul care une ş te într-însul sîngele rece ş i iuţ eala. l-ai ră nit. c ă tînd întrebă tor spre Athos. — Eh. Erai un voinic ş i jum ă tate! — Eh. Raoul. — Existăoameni al că ror braţ nu se stricăniciodată . Raoul. —Ş i domnul d'Artagnan a ie ş it învingă tor? izbucni tînă rul. cînd l-am vă zut luptînd pentru prima oară . tinere! continuăd'Artagnan. cu lordul de Winter ş i cu tovar ă ş ii lui. .ş i încă împotriva unor oameni încercaţ i.

în loc s ăse lase pradă gîndurilor pizmaş e ori mîhnirii ce-ar fi întunecat o fire mai puţ in generoasă . recunoscu f ă răvreo împotrivire acea superioritate dintotdeauna pe care Athos o avea asupra lui ş i. la ceea ce îi spusese acesta în biserica Notre-Dame. înţ elesese numaidecît ce neajunsuri l-ar pîndi în cazul cînd vreo indiscreţ ie ori vreo stîngă cie ar lă sa ochiul încercat a lui Athos să -i descopere ş iretlicurile. Agerimea minţ ii ş i limpezimea ideilor lui Athos fă ceau din el un om gata săse punăîn miş care mai iute decît oricare altul.Cum era bun din fire ş i-l îndră gise din capul locului pe Athos. absen ţ a lui Grimaud de care Athos nu se putea lipsi odinioarăş i al că rui nume nici mă car nu fusese rostit. Modesta bună stare a lui Athos. ascunsăcu atîta pricepere. fu încîntat săgă seascăun om de o inteligenţ ăsclipitoare ş i plin de vlagă . ori poate Athos era o verigădintr-un lanţ nevă zut. Apoi. dup ămasa de prînz. simţ ă mînt care se preschimbase în cele din urmăîntr-o sincerăprietenie. o bucurie sincerăş i cinstităîi umplu sufletul. mă rturisea dorinţ a de a pă rea avut ş i tră da o ambiţ ie lesne de zgîndă rit. să -i urmă reascănoile obiceiuri ş i săţ in ăseamăde ele. îş i zise căpe un teren atît de necunoscut trebuia să înainteze cu bă gare de seamă . fie gonind împreuna dupăvînat. în locul beţ ivului îndobitocit pe care se aş tepta să -l vadăză cînd mahmur în cine ş tie ce cloacă . cu toate căş tia în Athos un potrivnic de temut. s ăîncerce a trage de limbăpe tînă rul cel naiv. Nu se putu opri sănu se gîndeasc ăla Rochefort. El s-ar fi ală turat planului ministrului cu atît mai bucuros cu cît l-ar fi împins ş i nevoia. în ciuda încercă rilor de a aduce vorba despre el – toate acestea îl neliniş teau pe d'Artagnan. stabili săporneascălupta a doua zi. astfel încît săafle amă nuntele care îi lipseau pentru a-l regă si pe Athos cel de odinioarăîn Athos cel de astă zi. îş i fă urea în minte planurile de atac ş i. cu mintea-i isteaţ ă . săcerceteze cîteva zile relaţ iile lui Athos. Nu se mai bucura deci de încrederea prietenului sau. trebuie sămai spunem că . Oare săfi fost Rochefort înaintea lui d'Artagnan la Athos? D'Aratgnan nu avea însătimp de pierdut cu gîndurile. . că ci profesorul trebuie căînrîurise mult inima ş i cugetul elevului să u. ş i treaba asta era floare la urerche. gîndurile acestea îl ţ ineau treaz pe d'Artagnan. nu numai fireasca-i pornire. În ciuda oboselii. Totuş i i se pă ru c ănu-l mai gă se ş te pe Athos atît de sincer ş i clar în toate privinţ ele. Dar d'Artagnan însuş i. Cine era tînă rul pe care spunea căl-a adoptat ş i care îi seamă năleit? Ce înseamnăaceastăîntoarcere la viaţ a de lume ş i aceast ă cumpă tare exageratăpe care o bă gase de seamăla masă ? Un lucru cu totul neînsemnat în aparenţ ă . dacăera gata săse foloseascăde mijloace viclene împotriva agerimii lui Aramis. fie încruciş înd spada cu el. ori a vanită ţ ii lui Porthos. Drept care se hotă rî săl ă mureascălucrurile chiar de a doua zi. ori poate mai degrabăfusese vestit dinainte de vizita lui. Pe de altăparte. dîndu-i cele mai bune nă dejdi în planurile sale.

La naiba! Cît despre asta. ş i d'Artagnan îl ză ri peste creasta zidului gonind ca o s ă geatăş i aplecîndu-se sub crengile joase ş i înflorite ale arţ arilor ş i salcîmilor. „Se plimbăş i se gînde ş te. cîinii amuţ iserăş i ei. nu-i aici? se întreba d'Artagnan.. recunoscîndu-i mă iestria în ale diplomaţ iei. „Oh. într-un tîrziu. d'Artagnan se feri săfacăzgomot. tă cutul Grimaud. chiar sub odaia sa: bă nui ca acolo era odaia lui Athos. Poţ i ghici altele. hm! fă cu gasconul. De mine sau de tat ă -s ă u? C ă ci acum sînt încredinţ at: contele e tată l bă iatului. doar Grimaud tă cea într-un chip atît de gră itor! În ră stimp zgomotele se stinseserărînd pe rînd în toatăcasa. scoase afarămurgul pe care încă lecase ş i în ajun. dupăce se puserăsălatre unii la alţ ii afară . fiindcăse ascunde. l-ar stima mai puţ in. oile pe cîmp.. În clipa aceea i se pă ru căză reş te prin cră pă tura oblonului pe cineva strecurîndu-se tiptil prin curte. d'Artagnan bă gase de seamăc ăpoteca aceea trebuia săducă la Blois. fiindcăş i acest ultim zgomot se stinse. . Dar la ce anume? Astai cu neputunţ ăde ş tiut. nici cîini. se înfiripau iară ş i. toate zgomotele pe care d'Artagnan le auzise în ajun stingîndu-se rînd pe rînd. fiindcăam săvorbesc fă rănici un înconjur cu Athos." În cele din urm ă . asta însănu. — Hm. Oare de cine se ascunde?. D'Artagnan nu era însăsomnoros de felul lui. în timp.. cîinele în cuş că . Uite un flă că u care s-a ş i apucat de ş trengă rii ş i care nu-mi pare căîmpă rtă ş eş te deloc duş mă nia lui Athos faţ ăde sexul frumos: nu se duce la vînă toare fiindc ănu are cu el nici arme. dimpotrivă . o privighetoare pierdutăîn frunziş ul des al copacilor fă cuse să ră sune o bucatăde vreme în pacea nopţ ii trilurile-i melodioase ş i adormise ş i ea. omul sincer ş i cu inima deschisă . fiindcăel era. Potrivit obiceiului să u de a nu lă sa nimic sătrec ăfă r ăs ăse încredinţ eze ce se petrece. nici nu îndeplineş te vreo însă rcinare. Athos se urcăîn pat. mai apoi. deschise uş a grajdului. privi cu atenţ ie ş i recunoscu haina roş iaticăş i chica neagrăa lui Raoul. puse ş aua ş i frîul cu o repeziciune -ş io îndemînare vrednice doar de cel mai încercat că lă reţ . Se lumina de-a binelea de ziuă . îl scoase din curte. în tot castelul nu se mai auzea decît zgomotul unui pas mă surat ş i monoton. deschise o portiţ ălă turalnic ăce dă dea spre o potecă . căel să ri din pat ş i deschise ferestrele. pe cîtăvreme Athos. În ajun. chibzui d'Artagnan. de ce Grimaud. duse calul pe aleea dreaptădin gr ă dina de zarzavat. I se pă rea c ă . o sămă lă muresc eu. Tă cerea ş i oboseala se unir ăş i-l dă duserăgata pe d'Artagnan: închise ochii ş i el ş i somnul îl fur ănumaidecît. În muţ enia lui a şdibui o mulţ ime de lucruri. Tînă rul. închise porti ţ a dupăel. d'Artagnan auzise cum se închid uş ile ş i obloanele. Aramis ş i Porthos ar avea ş i mai mult respect pentru el. fă răîndoială .. Zorile abia auriră perdelele odă ii. unul după altul: pă să relele în frunziş ul copacilor.d'Artagnan se ruş ina săumble pe că i ocolite faţ ăde Athos.

ca sănu trezeasc ăpe nimeni. fetiţ a care ş i-a scrîntit ieri piciorul. Gr ă dinarii ă ş tia sînt oamenii cei mai neîndemînatici din lume. fiindcăpaş ii sînt egali ş i arat ăun mers agale. Athos. Totul a fost la înă lţ ime: ş i culcuş ul. Pesemne că . Ş tii. cînd auzi uş ile ş i obloanele deschizîndu-se. — O! exclamăel. Dar la ce te uiţ i cu atîta luare-aminte? Nu cumva au început să -ţ i placălalelele? — Pentru asta n-ar trebui s ăţ i baţ i joc de mine. îş i mai ră suci o datămustaţ a. fă răsă -ţ i dai seama. — A. sînt sigur. dragăprietene. D'Artagnan r ă mase mai departe la fereastră . — Cine oare a trecut pe aici. — Bunădiminea ţ a. Uite. — Mai mult decît atît. aplecat la pă mînt. Mă uitam pur ş i simplu la stînjeneii pe care i-am să dit aici. — De ce? — Ei. îl ză ri pe Athos. — Ce e? întrebăAthos. aş a cum avea obiceiul. Abia ajuns pe ultima treaptăa scă rii de la intrare. toate aceste frumuseţ i pe care ochiul lui Dumnezeu le face săse iveascădin adîncul pă mîntului ş i care-s atît de dispreţ uite la oraş . iar apoi. ridicînd uş or din umeri. l-au lă sat săcalce peste ră zoare. bunădimineaţ a. D'Artagnan începu săzîmbească . îş i mai netezi o datăpă rul. — Ei. nepă să tor. de parc ăar fi că utat un ban în nisip. ş i care au fost striviţ i acum de dimineaţ ă . acum ghicesc totul. de dimineaţ ă ? se întrebăAthos neliniş tit. Athos. scumpăgazd ă ! zise d'Artagnan. depă rtînduse un pic ş i lă sîndu-se legă nate pe apă . La ţ arăgusturile se schimbămult ş i ajungi săîndră geş ti. ş i coborî din odaie. dragăprietene! Ai dormit bine? — Minunat. tră gînd cu coada ochiului la chipul gazdei. îş iş terse borul pă lă riei cu mîneca.bă rcile legate la malul Loirei pă reau căse însufleţ esc ş i ele. N-ai observat că Raoul e îndră gostit? — Bine! Dar de cine? De fetiţ a asta de ş apte ani? . ducînd înapoi calul. Doamne! Ca săafle noută ţ i despre micuţ a La Vallière. întă ri d'Artagnan. ş i cina menit ă sămătragăla somn. ră spunse Athos. — Crezi? fă cu d'Artagnan. Cum se face cănu l-am vă zut încă ? — Sst! murmurăd'Artagnan cu un zîmbet ducînd degetul la buze. da ş i înc ăproaspete! — Foarte proaspete. lîngăhavuz. D'Artagnan povesti tot ce vă zuse. Săfi scă pat vreun cal din grajd? — Nu prea cred. dupăce l-au pus săscoatăap ă . Bietul bă iat s-a dus la Blois. — Îmi pare căv ă dş i aici aceleaş i urme. zise d'Artagnan. rosti Athos. vorbi el. Crezi? Ş i îş i duse prietenul în lungul aleii pe care se vedeau întipă rite o mulţ ime de urme la fel. — Da. ş i chipul cum m-ai întîmpinat. — Unde-i Raoul? strigăAthos.

La vîrsta lui Raoul. pe jumă tate realitate. Ei bine. — Fă r ăîndoială : dar asta are s ă -i zdrobeascăinima ş i are săsufere ca pentru o adevă ratăiubire. n-ai s ăfaci niciodatăom din el. fie asupra închipuirii. . fetiţ a aceea?! — N-ai vă zut-o? E cea mai frumoasăcopil ăde pe lume: p ă rul bă lai argintat. — Vorbeş te. s-a obi ş nuit săridice în slavăş i săadmire acest mic idol. zise Athos. putem să -i facem acolo o situaţ ie. d'Artagnan? — Ascultă -m ă : s ăintr ă m cu adevă rat sub arme. se cheamăca-mi faci o propunere. pe care va sfîrş i să -l adore într-o bunăzi. De aceea măgîndesc să -l trimit departe de aici. — Dacăvrei. pe care bunul rege Henric al IV-lea o dă ruise tată lui meu. Pe scurt. cătrebuie negreş it săse reverse într-un fel. — Copilă rii! Raoul însăare nevoie săschimbe via ţ a: trimite-l cît mai iute de aici sau. dacăva r ă mîne aici. ochii albaş trii. Dar aceste imbolduri dintîi ale inimii sînt atît de puternice. — Chiar vreau să -ţ i cer sfatul asupra unui lucru la care m-am gîndit. n-ai fi oare bucuros săte avînţ i iară ş i în tovă ră ş ia mea ş i a lui Porthos. —Ş i tu ce spui despre dragostea asta? — Nu spun nimic. spuse Athos. dragostea lui e pe jum ă tate închipuire. — Cred căam s ă -l trimit la Paris. — Ca săintr ă m din nou în luptă ? — Da.— Dragul meu. — Glumeş ti! Cum. aceastărevă rsare de dor la cei tineri e atît de dulce ş i amarăîn acela ş i timp. — Întocmai. — Asta-i din pricina lipsei de activitate. încît totul pare adeseori o adevă ratăpasiune. — Oh! exclamăd'Artagnan. pe calea ispră vilor noastre din tinereţ e? — Atunci. inima e atît de plină . ş i am crezut căînnebunesc de durere cînd mi s-a spus căpovestea lui Pygmalion nu-i decît o simplănă scocire. la naiba. Viaţ a de alt ă datănu te mai ispiteş te cu nimic. Ace ş ti copii viseazăîmpreunăzi de zi ş i vorbesc despre o mulţ ime de lucruri serioase. rosti el. —Ş i bine faci. Ş i cugetăîn sinea sa căa sosit clipa. ca niş te adev ă raţ i îndră gosti ţ i de dou ă zeci de ani. dar dacăte-ar aş tepta mai multe foloase. — Nu socoteş ti căar fi timpul săne facem datoria sub arme? — Dar tu nu ţ i-o faci ş i acum. Nu-l ocupi îndeajuns pe Raoul ş i atunci cautăsingur să -ş i gă seascăceva de fă cut. ş i pe atunci el însuş i era un copil. visă tori ş i în acelaş i timp ş ă galnici. — Directăş i clar ă . mi-aduc aminte căeu mă îndră gostisem de o statuie greacă . De vreo trei-patru ani. la vîrsta lui Raoul. fie asupra realită ţ ii. rîd ş i-l necă jesc pe Raoul. — Oh! exclamăAthos la rîndul să u. dar cred căacum cam încep săîncrunte din sprîncene. povestea asta i-a fă cut mult timp săzîmbeascăpe pă rinţ ii micu ţ ei de La Vallière.

fă r ăs ămerg nici înainte." — Atunci. Sănu ne pă că lim unul pe altul: ş ovă irile ş i ocoliş urile tale mi-aratălă murit din partea cui vii. d'Artagnan. Doamne. — Da. a ţ intindu-ţ i privirea limpede ş i binevoitoare asupra gasconului. nimic mai simplu: tră ieş ti pe mo ş ia ta ş iţ i se pare că eş ti fericit în aceastăauritămediocritate. —Ş tii bine. Aramis are întotdeauna cincisprezece ducese care se luptăs ăcîş tige pentru ele inima prelatului. Sănu ne dă m pe fa ţ ătaina fa ţ ăde un om atît de pornit. eş ti cam plouat ş i cam stingherit. — Haide. ră spunse gasconul încurcat. cu atît mai ră u pentru ea! Ş i care de azi în trei luni o săne ducăla ră zboi civil. un că mă tar care îş i cîntă reş te scuzii de aur ş i pune dobînzile deoparte. un tică los care o chinuie pe regină . dar nu îndră zneş te să -i omoare. voi toţ i . zise Athos. dragul meu Athos! mormă i d'Artagnan. de team ăsănu le piardăîn învîrtelile de a doua zi. dupăcum spune lumea: de altfel. d'Artagnan. d'Artagnan? Foarte mulţ umesc! — Săm ăierte Dumnezeu. În cazul cînd cauza regelui înseamnăpentru tine cauza lui Mazarin. îţ i vorbesc despre acest italian meschin ş i intrigant. în sfîrş it. atunci degeaba mai stă m de vorbă . Ascultă -mă . Cine îţ i spune căel este stă pînul meu. — Nu susţ in asta. — Ei. Anii ţ i-au înfierbîntat sîngele. continuăAthos cu seriozitate. ş i atunci cînd vrei să mai cîş tigi ş i pe altul pentru o asemenea cauză . clar. cu toate cătri ş ează . Într-un cuvînt. cînd e vorba sămăîntorc la via ţ ăcît de cît. Acesta-i st ă pînul pe care mi-l propui. aş a cum luptau altă datăsăcîş tige pe cea a muş chetarului: soarta îl ră sfaţ ăş i ast ă zi. care nu ai pereche între bă rbaţ ii viteji ş i îndră zneţ i. Porthos are un venit de cincizeci ori poate ş aizeci de mii de livre pe an. nici înapoi. sau mai curînd o singurăcauzăcă reia un om ca mine ar putea să -i fie folositor: cauza regelui. aş a cum f ă cea cardinalul nostru. eş ti mai iute decît erai odinioară !o întoarse d'Artagnan. numai ca să -ş i pă streze veniturile. Nu existădecît o singurăpersoană . despre acest bă dă ran care jinduieş te la o coroană pe care a ş terpelit-o de sub o pernă .— Din partea cui ş i împotriva cui? întrebădeodat ăAthos. în loc să -l domolească . urmăAthos. despre aceast ăsecă turăcare susţ ine cătabă ra lui e tab ă ra regelui ş i care îndră zneş te săarunce prinţ i de sînge regal în temniţ ă . sînt ca ş i mort! Ei bine. rosti muş chetarul. — Tocmai. fă răsătră iesc. Întradevă r. — Ei drace. marele cardinal. dragăprietene. lă mureş te-m ă . dar eu ce fac pe lumea asta? Port zale ş i centiron de două zeci de ani. cănu vorbesc pentru tine. Săne înţ elegem însă . măţ in scai de un grad care nu-mi ră splă teş te meritele. pe care vreau săţ i-l impun ş iţ ie? „Drace! ş opti gasconul în sinea sa. mai cu seamă . gră bit mai e ş ti! —Ş i. aş a ceva nu se poate striga în gura mare. Ce vrei s ăspui? — Ei.

Că ză tura se dovede ş te gravă . dar gă siţ i-mi voi alt stă pîn mai bun. care simţ ea nevoia săfie singur ca săplîngăîn voie. — Ar fi îngrozitor! zise Athos.îmi spuneţ i: „Ă sta-i un bă dă ran. dumneavoastrăluaţ i în glumăo asemenea nenorocire: asta nu-i frumos! Ş i Raoul. acum da înapoi. D'Artagnan avea o glumăpe buze. Raoul? întrebăAthos. dacăel ar fi vrut s ă le ia cît de cît în seama. n-a să rit de pe stiva de lemne ca să -mi alerge înainte? — Nu-ţ i ră mîne decît un singur lucru de fă cut. continuăRaoul. fă rădoar ş i poate. să -ţ i ră scumperi greş eala luînd-o de soţ ie. — Oh. numai căaş a e omul. mai cu seama gîndul căeu sînt pricina acestei nenorociri îmi sfî ş ie sufletul. cu toate ca nu se vede nimic la picior. se stă pîni. Îş i dă dea seama căpropunerile pe care i le fă cuse erau reale ş i căar fi c ă pă tat l ă muriri depline. — Dar. vrînd să -ş i ascundăjocul. dupăce mersese prea departe. — Fă r ăîndoială . dar tînă rul era aş a de mîhnit. adevă rat. Voia bunăa celor doi prieteni nu fusese cîtuş i de pu ţ in umbrităde . Athos vru să -l mustre cu blînde ţ e. aproape sugrumat de durere. rîse Athos. te-ai gîndit la ceva? continu ăAthos. domnule. La rîndul să u. Voiam săvăcer la toţ i sfatul ş i pă rerea cum ş i ce anume săfac. care. —Ş i l-a g ă sit. — Oh. de-aşş ti asta. — Nu cumva starea micuţ ei noastre vecine s-a mai înră ută ţ it? se interesăd'Artagnan. de unde nu ieş i decît la ceasul prînzului. — Cum. uitasem. —Ş i ce doreş te Porthos? — Săajung ăbaron. se duse la el în odaie. domnule. doctorul se teme sănu ş chiopă teze toatăviaţ a. un că rpă nos". ş i anume. v ă zînd tulburarea lui Athos faţ ăde aceastănenorocire. — A. Athos ră mase pe gînduri cîteva clipe ş i în acest timp pricepu viclenia lui d'Artagnan. — Fă r ăîndoială ." Din acest moment deveni extrem de prevă ză tor. rosti d'Artagnan. că ci tocmai în clipa aceea intrăRaoul. fiindcăunii fă răal ţ ii sîntem f ă răcap ş i fă răpicioare. încît nu se încumetăsăo mai facăş i se gr ă bi s ă -l întrebe ce are. o sec ă tură . La naiba! Sînt de aceeaş i pă rere. în sfîrş it. dragul meu Raoul. „Bun! îş i zise el. domnule! îngă imăRaoul. „Adevă rat? gîndi d'Artagnan în sinea sa. — Ai dreptate. sau ajutaţ i-măsămăcă pă tuiesc ş i eu. aşş ti totul!" Aici convorbirea luăsfîrş it. Mi-ai spus de Porthos: l-ai hot ă rît cumva s ă -ş i caute norocul? Doar el ş i l-a gă sit. d'Artagnan jucăş i el mai strîns ca oricînd. tu. dar. mereu nă zuieş te că tre altceva. Dar de unde a aflat? Săfie oare în corespondenţ a cu Aramis? O. murmurăRaoul. un tic ă los nemernic. — Oh. D'Artagnan e omul lui Mazarin.

ai toatădreptatea sănu te întorci sub arme: domnul de Tréville s-a îmbolnă vit ş i compania lui îmi simte lipsa. un sfert de ceas mai tîrziu. Tînă rul era puţ in ruş inat. clă tinînd uş urel din cap.sîcîielile dimineţ ii. vă zînd căAthos dorea să ră mînăsingur. da! adeveri d'Artagnan. — Ei.. nu i-aşaduce decît laude. D'Artagnan citi scrisoarea fă r ăsăse arate cîtuş i de puţ in tulburat ş i apoi. Trecurăamîndoi printr-o încă pere scundă . În clipa aceea intrăpe uş ăChariot. — Grimaud! fă cu Athos. . fie ca săcugete asupra lor – haide sădă m o raităprin sala de arme. se adresăd'Artagnan lui Raoul. pieptare ş i toate cele trebuincioase pentru scrimă . dragul meu Athos. cu o scrisoare foarte urgentă pentru d'Artagnan. f ă răsăse poatăstă pîni. — Ei. O datăsau de douăori îl atinsese pe d'Artagnan. — Te înapoiezi la Paris? întrebăAthos cu aprindere. pe ai că rei pereţ i atîrnau florete. care. sosităprintr-un curier. fie în braţ . abia se atingea de bucate. ce înseamnăsăslujeş ti în oş tire. L-am trimis pentru un timp săslujeascăpe un prieten. ivinduse în prag. Ş i pe legea mea. ş i dacăar dobîndi ş i sîngele rece cu care eş ti tu dă ruit. Adev ă rat? Măş i miram sănu întrebi de el. uitîndu-se din cînd în cînd la Raoul. — Ei. dar acesta îl nimerise în plin de două zeci de ori. Dupăaceea se întoarse spre Athos: — Mi se pare că -mi lipseş te ceva aici ş i-mi pare foarte r ă u cătrebuie săte pă ră sesc aş a fă r ăsă -l fi vă zut pe vrednicul Grimaud. pe care Athos le citi cu nespusăluare-aminte ş i. Tu nu te gîndeş ti săvii? Athos rosti uş or: — Dacăvoi veni. — Are de pe acum braţ ul tă u. mă ş ti. asta are sa te ajute să -ţ i mai uiţ i amă ră ciunea. din capul celă lalt al mesei. iubite prieten. care r ă spunse printr-un semn de încuviinţ are. — Nă dă jduiesc. Cea de a doua scrisoare era aş ternutăcu un scris de femeie.. Planchet! strigăd'Artagnan din uş ă . fie ca s ăr ă spundăla scrisori. spuse: — Uite. ră spunse Athos. În zece minute plecă m: d ă ovă z la cai. cu ochii umezi ş i cu inima grea. D'Artagnan. Tînă rul că tădin ochi spre Athos. voi fi tare fericit săte vă d. — Oare o să -i înţ eleagăsemnele? zise d'Artagnan. Cînd săispră veascăprînzul sosir ădou ăscrisori. urmă rea totul cu privirea-i pă trunză toare ş i jur ăîn sinea lui cărecunoa ş te scrisul mă runt al lui Aramis. — Ei bine? zise întrebă tor Athos. mă nuş i. tres ă ri de cîteva ori. aş a căprînzirăcu mare poft ă . fie în ş old. De astădatăfu rîndul lui Athos să -l cerceteze pe furiş . aş a căs-a zis cu concediul meu. mare ş i cam încurcat.

Contele îi urmă ri cu privirea. scoase scrisoarea din buzunar ş i o citi din nou: „Întoarce-te numaidecît la Paris. S. apoi se depă rtăsăpunăş aua pe cal. are un post-scriptum. D'Artagnan strînse mîna lui Raoul. " — Cam seacăscrisoare! murmurăd'Artagnan. La Blois treci pe la vistiernicul regelui: spune-i numele ş i aratş -i aceastşscrisoare: vei primi douşsute de pistoli " — Hotă rît. Athos îi fă cu un semn cu mîna. abia sc ă pat de sub ochii gazdei. pe Raoul. Ş i amîndoi se avîntarăînainte în goana cailor. Ră mîn cu domnul conte. care crescuse aproape cît el. poate căn-aşfi priceput nimic. veş nic la datorie. domnule. Planchet. bunii mei prieteni! spuse d'Artagnan. care îl f ă cea sădea uită rii tonul sec al scrisorii: „P. . astă -searăplecă m la Paris. ră spunse tînă rul. Haidem. care îl reţ inu cu un semn abia schiţ at. rîzînd. Ş i citi faimosul post-scriptum. domnule? — Spre Paris. — Cum?! murmurătînă rul p ă lind. spuse: — Raoul. la drum! — Spre Paris. Ş i Domnul săv ăaibă în pază ! Cu vorba asta ne despă rţ eam întotdeauna pe vremea ră posatului cardinal. sprijinindu-ş i mîna pe umă rul tînă rului. M. se ş i afla în ş a. La ora ş apte te aş tept aici. să -i facem o vizitădomnului vistiernic al regelui ş i pe urmă . dar de îndatăce c ă lă re ţ ii se fă curănevă zuţ i dupăzidurile castelului. Cît despre d'Artagnan. ori îi va scrie în cazul ca nu va veni. glă sui d'Artagnan pentru sine. J. din fericire. Ş i dacăn-ar fi avut un post-scriptum. ş i încă lecă . — Te poţ i duce săsaluţ i din partea mea pe doamna de Saint-Remy ş i să -ţ i iei ş i tu ră mas bun. strîngîndu-le pentru ultima oarămîna. Trec pe la Blois. Raoul se întoarse spre Athos. dar. Planchet. — Nu.Cei doi prieteni se îmbră ţ iş arăcă lduros. — Atunci. smulse lui Athos fă gă duiala că -l va vizita dacăva veni la Paris. — Nu vrei sămergi cu mine? îl întrebămuş chetarul. îmi place proza asta ş i cardinalul scrie mai frumos decît aşfi crezut. Raoul o plec ă ciune ş i d'Artagnan cu Planchet pornirăla drum. Tînă rul se înclinăcu o expresie de durere ş i recunoş tinţ ăîntipă rit ă pe faţ ă . ră mîneţ i amîndoi cu bine.

dacăar da pe fa ţ ădinainte o prezicere de-a lui. c ădacăCoysel a prezis asta. Mazarin clă tinădin cap a încuviinţ are. atunci nu s-ar mai împlini cît lumea. Ş tiu eu cum a fost. în cer. bagăde seamăsănu-l vîri într-un bocluc. — Urbain Grandier. Nu-l cunosc. nu era vră jitor. — Pă i cum asta? — Fiindcăs-ar putea s ăajungăla judecat ă . — La naiba. — Atîta ră u! Azi nu se mai ard vră jitorii pe rug. mă i frate. da' am auzit cănu-i numai astrolog. atunci prin ţ ul de Beaufort are să scape. Ei. înaintăiute pînăîn mijlocul ostaş ilor. Cădomnul de . ci ş i vră jitor. la ceasul cînd toatălumea se retră sese. Doamne. Urbain Grandier nu prezicea viitorul. era un înv ă ţ at. auzise larmăde glasuri ş i. fireş te. ceea ce cîteodatăera ş i mai ră u. i-o întoarse celă lalt. cardinalul. zicea unul. amuţ iră .XVIII DOMNUL DE BEAUFORT Iat ăce se petrecuse între timp ş i motivele care impuneau întoarcere lui d'Artagnan la Paris. mă . toate mă surile cardinalului nu fac nici cît o ceapădegerată . — Ce spuneţ i. Ei bine. vrînd săafle ce vorbesc ostaş ii. tu ai săte aperi. domnilor? întrebăel cu aeru-i blajin. care avea o uş ăce dă dea spre anticamerele sale. asta-i la mintea oricui. — De ce? — Fă r ăîndoială . se apropiase cu paş i de lup. stăscris căprinţ ul de Beaufort trebuie s ăscape. ca ş i cînd s-ar fi întîmplat. vă zîndu-l. dar. credeţ i voi căomul poate scă pa de ce-i sortit? Dac ăsus. dar care în realitate asculta fă r ăs ăpiardăo vorbă . — Nu! Cu toate astea mi se pare cănu-i prea mult de cînd r ă posatul cardinal l-a pus pe rug pe Urbain Grandier. ş i asta-i altăc ă ciulă . —Ei. Într-o seară . dupăobiceiul să u. — Eu nu spun căCoysel n-ar fi vră jitor. care pă rea c ădoarme lungit pe o bancă . trecînd pe lîngăîncă perea corpului de gardă . dacăCoysel spune destul de tare ca să -l audăcardinalul: „În ajunul cută rei zile. —Ş i eu îţ i spun. lucrul e la fel de sigur. Doamne! morm ă i un altul. cră pase uş aş i vîrîse capul înă untru. El cunoş tea trecutul. Spun doar că . Mazarin tresă ri. adicăsuperstiţ ios. va lua mă suri ca întemniţ atul sănu scape. Era italian. F ă ceam de strajăla rug ş i l-am vă zut cum se pîrjolea. Ostaş ii stă teau la taifas. care. pe cînd Mazarin se ducea la regină . vrînd săafle prezicerea despre care era vorba. Dac ănoi doi ne batem în duel ş i eu î ţ i spun: „Acum îţ i dau o loviturăîn cutare ori în cutare loc". dacăţ i-e prieten cumva. aş a cum f ă cea de obicei. cutare întemniţ at va scă pa". nu se urni din loc.

Mazarin fă cu o strîmbă tură . ş i-o săse gră beascăsătragăfoloase de pe urma spuselor tale. iar domnul de Coligny a fost ucis. în sfîrş it. da' nici n-o săajungăbine în cabinet la el. prietene. Era cu neputinţ a să ţ ii închis toata viaţ a pe un nepot al lui Henric al IV-lea. care voia săspună : „Nu poartăîncă pă lă ria roş ie de cardinal". monseniore. se întoarse întîiul ostaşspre cel cu care tă if ă suise. — Că rpă nosul! morm ă i un ostaşrezemat de perete.A prezis multe lucruri care s-au împlinit întocmai. vreun nebun? urmăcardinalul la fel de zîmbitor. nu. rosti Mazarin. — Nu. dar vicarul nu este încăcardinal. cîtăurătrebuie s ăfi strîns el în captivitate . zise acesta. domnul de Beaufort trebuie săscape. zise ostaş ul. — Sînt atît de pă truns de adevă rul acestor spuse. Într-adevă r. a doua zi dupăRusalii ar fi altceva. Saint-Laurent. pur ş i simplu le istoriseam ce vorbeş te lumea despre prezicerea unui anume Coysel. chemîndu-l pe Bernouin.Beaufort a evadat. În clipa de faţ ănici nu-i în stare de aş a ceva. Dar. A. ră spunse osta ş ul. care susţ ine că . Apoi ad ă ugă : — Prin urmare. Nu mai încă pea nici o îndoială . am spus căera superstiţ ios. numai ca sănu-ţ i dea nimic drept ră splată . domnul de Beaufort va sc ă pa pîn ă -n ajun de Rusalii. adicălocul de guvernator la Vincennes. de pild ăcăregina va naş te un bă iat. în loc să -ş i continue calea spre camera reginei. ostaş ul cu pricina pusese degetul pe rana cea mai dureroasăa cardinalului. ă sta se preface c ănu crede în vră jitorul tă u. Ziceam doar c ătrebuie săscape. —Ş i cine spune asta? — Hai. plecătare îngîndurat. dar o săfie. în orice chip ar fi scă pat din temni ţ ă . n-aş primi în ruptul capului. — Nicidecum. Ei bine. c ăvicarul va fi numit cardinal. încît. dacăEminenţ a-Voastrămi-ar oferi în clipa de faţ ălocul domnului de Chavigny. îi porunci ca a doua zi în zori sătrimitădupăofiţ erul care îl supraveghea pe domnul de Beaufort ş i săfie trezit de îndatăce acesta va sosi. Mazarin se întoarse în cabinetul lui ş i. dar dupădoi ani a mai nă scut unul. încuviinţ ăostaş ul. Mă i SaintLaurent. departe de a fi neîncreză tor. De cinci ani încheiaţ i de cînd domnul de Beaufort se afla în temniţ ă . — Acest Coysel e vreun visă tor. am auzit bine? — Oh. — Da. Nimic nu convinge mai mult ca o neclintităconvingere: ea are înrîurire chiar ş i asupra acelor neîncrez ă tori: ş i Mazarin. acuma ia-ţ i povestea de la capă t. gl ă sui ostaş ul cel neîncreză tor. dupăpă rerea ta. cădomnul de Coligny va fi r ă pus în duelul cu ducele de Guise. mai ales cînd acest nepot al lui Henric al IV-lea avea abia treizeci de ani. înd ă ră tnic în convingerea-i naivă . regina a n ă scut un bă iat ş i nu numai atît. oricît ar fi de pă zit. monseniore. nu era zi în care Mazarin s ănu cugete cădintr-o clipăîn alta are săscape de acolo. Drept urmare. — Monseniore. monseniore.

Adesea. . într-o încă pere cu zidurile groase de ş apte picioare ş i cu gratii în cruce la ferestre. izbucni în rîs. îş i pă stra totuş i aerul grav. ceea ce era minunat. Ofiţ erul intr ă . al că rui calm oficial nu se dezminţ ea niciodată . În aceeaş i clip ă îş i holbăochii lui mici ş i că scăo gur ăcît o ş ur ăca săguste mai bine gluma pe care Eminenţ a-Sa îi fă cea cinstea s ăi-o adreseze . iubit de femei ş i temut de cei din jur. încîntat de aceastăieş ire cam nelalocul ei. viteaz. că ci a tr ă i dupăgratii nu înseamnăs ătră ieş ti! În acest timp. murmur ăel pentru sine. — Ei bine. ră pindu-i cei mai frumoş i ani din viaţ ă . La Ramée aş tepta tă cut. — Întocmai. ca de friguri. groase cît braţ ul. — Nu. că ci ofiţ erul La Ramée. domnule. dupăcare am trimis de diminea ţ ăla Vincennes. astfel c ă . monseniore. Atunci cerea veş ti despre el ş i de fiece datăauzea cu durere ca întemniţ atul joacă . Ofiţ erul se supuse. se întrerupea mereu săjure căMazarin are să -i pl ă teascăscump pentru toatăaceastăviaţ ăde petrecere pe care îl silea săş i-o încropeasc ăla Vincennes. un rîs care îl fă cea sa se scuture tot. nemaifiind în stare săr ă mînăserios faţ ăde o asemenea presupunere. monseniore. Numai căera asemenea avarului din poveste. monseniore?! zise el. apoi. — Caraghiosul ă sta mi se pare un n ă tă ră u. plin de glorie. dacăn-a ş i scă pat cumva. Mazarin îndoi paza asupra domnului de Beaufort. cînd Bernouin intr ăsă -l trezească . care nu putea săînchidăochii lîng ăcomoara lui. Avea un aer liniş tit. Gîndul acesta nu-i dă du pace ministrului nici în somn. rosti Bernouin. care îl azvîrlise în temniţ ăpe cînd era bogat. zise Mazarin. domnule. în turnul de la Vincennes. în picioare. ce e? Domnul de Beaufort a scă pat cumva de la Vincennes? — Nu cred. se afl ăaici ş i aş teaptăordinele Eminen ţ ei-Voastre. cu faţ a buc ă latăş i prietenoasă . Era un vlă jgan voinic. cînt ă . Dupăce La Ramée se s ă turăde rîs ş i se ş terse la ochi. Săscape?! Dar Eminen ţ a-Voastră nu ş tie unde se aflăînchis domnul de Beaufort? — Ba da. se vorbeş te cădomnul de Beaufort va scă pa de la Vincennes. visînd cădomnul de Beaufort a sc ă pat. la ş apte dimineaţ a. — Apropie-te. noaptea. Oricum. zise Mazarin potrivindu-ş i astfel pernele încît să -l poatăprimi stînd în pat. dar căîn timp ce juca.împotriva celui că ruia i-o datora. —Ş tii ce se vorbeş te pe aici? continuăcardinalul. — Deschide ş i adu-l aici. — Săscape. Pe chipul ofiţ erului se întipă ri cea mai adîncăuimire. care îl îngrijor ăpe Mazarin. bea. Mazarin. socoti c ăe timpul săvorbeascăş i să -ş i cearăiertare pentru veselia lui lipsităde bună cuviinţ ă . bea ş i cînta. cea dintîi vorbăa lui fu: — Ei. veţ i avea veş ti îndat ă . lîng ăuş ă . monseniore. tresă rea de groază . ş tiu.

dragădomnule La Ramée?. cu ră bdare stră pungi orice ziduri ş i cu un arc de ceasornic tai orice fel de gratii. —Ş i cine este acest cerber? întrebăMazarin. r ă spund de el. „Haide-haide. Vreau săş tiu doar cine îi ţ ine tovă ră ş ie la joc? — Ofiţ erul de gardă .— Domnule. — Hm! fă cu cardinalul. zise Mazarin. continuăLa Ramée. — De altfel. ori chiar eu însumi. oare Eminenţ a-Voastrănu cunoaş te aceste ziduri? Zidurile au ş aizeci de picioare înă lţ ime ş i măîndoiesc ca domnul de Beaufort săfie atît de să tul de viaţ ăîncît săvrea să -ş i rup ăgîtul s ă rind de la o asemenea înă lţ ime. dupăcîte mi-a spus cel care mi l-a recomandat. ş i căoamenii aceş tia nu-l pă ră sesc nici o clipă . ar fi scă pat de mult. cînd lipsesc eu. Totuş i. v ăasigur. — Dar iese din odaie. ră spunse La Ramée. rosti Mazarin. va fi lipsit de ele. — Un oarecare Grimaud. mergi prea departe. nicidecum. — Ia aminte. dacă Eminenţ a-Voastr ădoreş te. dar domnul de Chavigny lipseş te uneori. nu-i atît de nă tă ră u cum credeam" – murmură Mazarin. — Asta înseamnăc ămonseniorul uita că -l pă zesc opt oameni. De trei să ptă mîni de cînd l-am luat pe lîng ămine. monseniore. doar pentru un singur lucru l-aşputea mustra. — Dar în timpul jocului nu se apropie cumva de ziduri? — Monseniore. Domnul de Beaufort a spus ostaş ilor care l-au dus la Vincennes căs-a gîndit adesea la cazul cînd va fi întemniţ at ş i că . are la îndemînăpatruzeci de mijloace de evadare. dacăîntre aceste patruzeci ar fi fost mă car unul bun.. îl preveni Mazarin. monseniore. — Cădacădomnul de Beaufort nu gă se ş te un mijloc s ăse preschimbe în pasă re. a fă cut pe acolo o boacă nădin pricina necugetă rii lui ş i cred căn-are de ce s ăfie sup ă rat ş tiindu-se la adă post sub uniforma regelui. prizonierul ar fi ş i mai pornit împotrivă -i. patru la uş ă . — Monseniore. sînt eu acolo. temîndu-se că . ce crezi dumneata.. — Dar cînd lipseş ti ş i dumneata? — Oh. îş i face datoria aş a cum trebuie. care începea săse liniş tească . bate mingea! — Monseniore. ş i cădomnul de Chavigny nu se numă ră printre prietenii domnului de Beaufort. anume căse poartăprea aspru cu întemniţ atul. las în loc un flă că u care vrea s ăajungăofi ţ er al maiestă ţ ii-sale ş i care. — Nu. . — Da. monseniorul uităcădomnul de Chavigny e guvernator la Vincennes. în acest caz. astea-s lucruri îngă duite întemniţ aţ ilor. — Ce fă cea înainte s ă -l iei la Vincennes? — Tră ia pe undeva în provincie. patru chiar cu el în odaie. Aş adar. — Atunci cînd lipseş te. ori al ţ i întemniţ aţ i. dac ăl-ar lipsi de aceste plă ceri ş i dacăar sc ă pa vreodatăde la Vincennes.

dar pînăatunci.—Ş i cine ţ i l-a recomandat? — Intendentul ducelui de Grammont. cel temut de însuş i cardinalul. rosti Mazarin. c ă ci el vorbea puţ in ş i urzea multe. Se pare căfostul stă pîn l-a strunit aş a. fiindcă vorbeş te doar prin semne. bine. monseniore. murmură : — Vai. Se apucase să . nu b ă nuia cîtuş i de pu ţ in spaima care cuprinsese Palatul Regal din pricina lui. ca să -i împă rtă ş eascămotivele pentru care nu a trecut săo vad ă . pînăatunci? — Voi lua mă surile de prevedere. Apoi. rosti cardinalul. vrînd săafle cum e hr ă nit. pentru căera nouădimineaţ a. spune-i. iar în buzunarele acestei uniforme va gă si ş i vreo cî ţ iva pistoli ca săbea în să nă tatea regelui. — Ei. — Atunci. o să -i dă m o uniformăcare îl va face respectat. XIX CUM ÎŞ I PETRECEA VREMEA PRIN Ţ UL DE BEAUFORT ÎN TURNUL DE LA VINCENNES Întemni ţ atul ce-l speria pînăîntr-atît pe cardinal ş i ale că rui mijloace de evadare tulburau liniş tea întregii cur ţ i. — Ei bine.. se scul ă . care se temea tot atît de domnul de Beaufort. cu zîmbetu-i de italian. Poate căo să ajungem ş i la asta într-o zi. îl puse s ărepete cuvînt cu cuvînt toate fă gă duielile f ă cute de La Ramée ş i toate laudele privitoare la ajutorul să u. cum tră ieş te ş i cum doarme. Mazarin se ară ta foarte darnic în fă gă duieli. Ş i dup ăce cardinalul sfîrş i. Cardinalul îi mai puse lui La Ramée o mul ţ ime de întreb ă ri asupra întemniţ atului. scumpe domnule La Ramée. că dacăse dovedeş te un paznic credincios ş i de nă dejde. pe care îl lă uda La Ramée. — Nu-i unul că ruia îi place sătră ncă neasc ă ? — Doamne Iisuse! Multăvreme l-am crezut mut. încît era aproape liniş tit cînd îi spuse c ăpoate săplece. se îmbră că ş i se duse la regină . monseniore.. era tocmai opusul acelui vrednic Grimaud. toatăr ă zbunarea lui se mă rginea la cît mai multe blesteme ş i oc ă ri la adresa lui Mazarin. o săînchidem ochii asupra poveş tii aceleia din provincie. iar ră spunsurile acestuia furăatît de mulţ umitoare. se parfumă . încît îş i dă duse seama de ză dă rnicia orică rei încerc ă ri de evadare. domnule! De ce nu avem cîte un Grimaud pe lîngăfiecare prinţ ! — Ră bdare. Ş i scrisese pe loc lui d'Artagnan săse înapoieze în mare grabă . Se vedea pă zit cu atîta str ă ş nicie. socoteş ti căputem avea încredere în el? — Ca în mine însumi. ş i care era aproape tot atît de superstiţ ioasăca ş i el. Regina.

afarăde domnul de Beaufort. tot atît de gascon ca ş i bunicul s ă u. avînd nesă buinţ a săse supere de aceast ăschimbare ş i neprevederea săş i spunăacest lucru. Dupăce fusese o bucatăde vreme. omul de încredere. într-adevă r. ş i a doua zi. cum talentu-i destul de mediocru în aceastăartănu-i îngă duia săajungăla o prea mare . ca ş i acei visă tori pe chipul c ă rora citeş ti că -ş i fac iluzii deş arte – dupăcum spune cardinalul de Retz – ş i-ar fi cîş tigat. nu-i a bunş . Blot. de viteaz. Dar cînd grş ieş te. oricît îl îndră gea poporul. Asemenea pă reri nu-ş i fă curăloc pesemne nici de leac în cugetul prinţ ului. De ce Beaufort ş st dar nu-l are? De ce Gaston nu-i braşde fier? Dupăaceastădesluş ire înţ elege oricine de ce întemniţ atul se mă rginea la ocă ri ş i la blesteme. sădispreţ uiasc ăprin ţ ii ş i săpurceadă singur la drum.alcă tuiascăş i unele cuplete. pe lîngăfaptul cănu-l înzestrase cerul cu darul versurilor. tot atît de bun. într-o bunăzi trebuise să cedeze locul lui Mazarin ş i se vă zuse al doilea. domnul de Beaufort. regina porunci săfie arestat ş i dus la Vincennes. că . de cinci ani încoace. spune Mazarin. fie libertatea sa. nu trebuiau nici s ămai ţ inăseama de el. Din pricina asta. mai ales. un cupletist al vremii. trecuse fă răsăsă vîr ş eascănici o schimbare în mintea sa. dar se lă sase repede pă guba ş . zicea despre el: În luptş fulgerşş i tunş De vîrşspaima în du ş man. Desena cu că rbune mutra cardinalului ş i. c ă ruia lunga-i ş edere dinapoia gratiilor îi sporise ş i mai mult îndă ră tnicia. de că tre acelaş i Guitaut pe care l-am cunoscut la începutul povestirii de faţ ăş i pe care vom avea prilejul să -l mai întîlnim. domnul de Beaufort se apucase de pictură . Într-adevă r. de mîndru ş i. fă răal ţ i acoli ţ i. Bineînţ eles. cine spune regina. într-un cuvînt primul la curte. Un altul s-ar fi gîndit. Ai ş i vş zut cş -i gogoman. Gaston la vorbş -i meş ter mare De parcş -i picştot din cer. ş i astfel. la moartea regelui Ludovic al XIII-lea. dacăn-ar fi ajuns să -l înfrunte pe cardinal. Dupa ce d ă duse gre şcu poezia. ş i cardinalul primea în fiece zi despre el ve ş ti cum nu se poate mai neplă cute pentru Eminenţ a-Sa. În felul acesta. în turnul de la Vincennes. dar mult mai puţ in înv ă ţ at. de cinci ani î ş i ducea viaţ a într-o încă pere foarte puţ in regală . pe lîngăfaptul căsc ă paserăde prezenţ aş i de pretenţ iile lui. fie prieteni care să -l apere. care ar fi cuminţ it pe oricine în felul de a judeca lucrurile. se exprima de obicei ş i în prozăcu mare caznă . favoritul. Ducele de Beaufort era nepot al lui Henric al IV-lea ş i al Gabrielei d'Estrées. Acest ră stimp.

fă cu o gă lă gie nemaipomenită . de vreme ce i se ră pea posibilitatea să -ş i facăun nume în o ş tire. Prevenit. el voia s ă -ş i facă unul în pictură . pereţ ii erau plini de chipuri ş i de explicaţ ii. porunci săse ş tearg ăcu buretele toate desenele ş i săse v ă ruiască pereţ ii. care se încă pă ţ îneaz ăs ăfacănumai ce n-au voie. astfel c ăla întoarcere nu mai g ă si nimic care să -i poat ăsluji drept creion. în casa c ă ruia fusese servitor. sortind fiecare cadru cîte unei împrejur ă ri din viaţ a lui Mazarin. tă ciunii o datăcu focul. dacă nu va renunţ a la tablourile plă nuite. semă na grozav cu copii. vrînd săîmpră ş tie orice îndoialăasupra chipului zugră vit. care îl preveni pe domnul de Beaufort că . e destul dacăi se schimb ă aş ternutul odatăla trei luni. din pricina asta se mul ţ umise doar sătragăcadrul ş i să scrie sub fiecare cîteva cuvinte lă muritoare. În cel de-al doilea. pe cînd domnul de Beaufort se plimba prin curtea închisorii. preailustra sec ă turăMazarin juca rolul lui Igna ţ iu de Loyola. fă răsămai adauge ş i explicaţ ii. în tragedia cu acelaş i nume. guvernatorul nu spuse nimic. care era încredinţ at c ăş i l-a dobîndit pentru sine. De astădată . pentru un rege al Franţ ei. Erau compozi ţ ii vaste. Domnul de Beaufort mulţ umi domnului de Chavigny pentru bună tatea de a-i oferi iară ş i putin ţ a sădeseneze pe „pînze noi". care întreceau în chip neîndoielnic talentul întemniţ atului. Domnul de Beaufort ră spunse că . zicînd că . ţ inea sădevinăun Michelangelo sau un Rafael. Domnul de Chavigny fu prevenit ş i despre aceast ăpuzderie de chipuri în profil. A doua zi. domnul de Chavigny fă cu o vizit ăducelui ş i-l rug ăsă -ş i gă seascăun alt fel de a-ş i petrece timpul. cenuş a odat ă cu tă ciunii. ca toţ i întemni ţ aţ ii de altfel. preailustra secă turăMazarin nu voia să -i dea cearş afuri curate lui Laporte. preailustra sec ă turăMazarin fura locul de primministru domnului de Chavigny. de astă datăîmp ă rţ i pereţ ii odă ii. Domnul de Beaufort. urlăcît îl . cînd domnul de Beaufort juca mingea. valetul lui Ludovic al XIV-lea. Într-una din zile. i se luăfocul din vatră . scria dedesubt: „Ritratto deli illustrissimo facchino Mazarini". nu-i va lă sa nimic la îndemînăca să le poatăduce la bun sfîrş it. Domnul de Beaufort înjură . care nu se sim ţ ea prea sigur de sine ca săîncerce a desena un chip v ă zut din faţ ă . ori cel puţ in s ădeseneze. În sfîrş it. ş i inscripţ iile sale izbutirăsătrezeascănemulţ umirea domnului de Chavigny. îş i transformase odaia într-o adevă ratăsalăde expoziţ ie. În cel de-al treilea. în cel de-al patrulea. Dar cadrele.ş i cum nu putea săfie un Bayard sau un Trivulce. dar într-una din zile. Domnul de Beaufort. Cel dintîi trebuia săînfă ţ iş eze pe preailustra secă turăMazarin primind o bă taie zdravă năde la cardinalul Bentivoglio.asemă nare.

În sfîrş it. cumpă nindu-se în fel ş i chip. La cea dintîi poruncăa st ă pînului. la care domnul de Chavigny r ă spunse căn-avea decît să -ş i dea cuvîntul de cinste căva renunţ a sămai deseneze. în mijlocul odă ii. Invitaţ ii sosiră . Într-o bunăzi. pă ş i în lungul liniei. dup ăce merse de dou ă -trei ori de la un cap ă t la altul al liniei. înainte ş i înapoi. Aplauzele copleş irăpe inteligentul Pistache. domnul de Beaufort cumpă r ăde la un paznic un cîine numit Pistache. Cîinele urma săarate ce ş tie. fă răurmăde mîzg ă litură . Domnul de Beaufort pofti pe domnul de Chavigny ş i pe ofiţ erii de la Vincennes la o mare reprezentaţ ie în camera sa. Domnul de Beaufort ră mînea uneori ceasuri întregi închis cu cîinele în odaie. Dupăcîteva clipe îş i muş căbuzele ş i încruntădin sprîncene. atîtea cîte putuse procura domnul de Beaufort. se ridicăpe labele dinapoi ş iţ inînd între labele dinainte o nuia de scuturat haine. Domnul de Chavigny se stră dui săse arate încîntat de aceastăglum ă ş i rîse cam acru. Spectacolul era alcă tuit din trei p ă rţ i: prima parte luînd sfîrş it. înc ă perea era luminată de lumînă ri. ori m ă car să fă gă duiascăcănu va mai zugr ă vi tablouri istorice. nici un cadran solar n-ar fi ră spuns mai bine: cum ş tie oricine. Era lesne de bă nuit căîntemniţ atul folosea acest timp ca să -l dreseze pe Pistache. Domnul de Beaufort nu vroi s ă -ş i dea cuvîntul ş i ră mase fă răcă ldur ătot restul iernii. Cîinele înconjurăde trei ori adunarea ş i dupăaceea se culcăîn chipul cel mai cuviincios la picioarele domnului de Chavigny. Pistache ridicăş i lă sălaba de ş ase ori la rînd. Cu neputinţ ăun ră spuns mai lă murit. aduse nuiaua domnului de Beaufort ş i lu ătotul de la început. se trecu la cea de a doua. Mai mult. aş a cum muriserăPuylaurens. Pistache se dovedi îndeajuns de bine dresat. domnul de Chavigny încuviinţ ăca Pistache să -ş i schimbe stă pînul. trebuia sărecunoascăîn fa ţ a tuturor pe temnicerul cel mai bun din toate închisorile Franţ ei. în timpul uneia din plimbă rile sale. o linie lungă . apoi. mare ş alul d'Ornano ş i marele stareţ al Vendômei. domnul de Beaufort îi puse lui Pistache o întrebare foarte . de astădatăfă rănuiaua ce-i slujea de cumpă nă . Pistache se aş eza pe aceast ălinie. zicînd ca voiau să -l lase s ămoar ăde frig ş i de umezeal ă . cîinele trebui săspunăcît e ceasul. aidoma unui dansator pe sîrmă . albă .ţ inu gura. cadranul sola are cusurul cănu aratăora decît atîta vreme cît nu se ascunde soarele. ş i numaidecît va primi lemne ş i tot ce trebuie pentru foc. tră sese pe jos. Întemni ţ atul. se ră zuirăinscrip ţ iile de pe pereţ iş i odaia deveni iară ş i curată . Atunci. Mai întîi. iar a ş aptea oară ră mase cu laba în aer. cu o bucatăde tencuialădesprinsădin zid. ca o coardăîntinsă . Domnul de Chavigny scoase ceasornicul ş i îl ară t ălui Pistache: era ş ase ş i jum ă tate. Apoi. cum nimic nu se împotrivea ca întemni ţ aţ ii săaibăun cîine. dar nimeni nu ş tia cam ce anume ţ inea să -l înve ţ e.

greu de dezlegat, ş i anume: cine era cel mai mare tîlhar din lume? De astădată , Pistache fă cu înconjurul odă ii, fă răsăse opreascăînsă în faţ a nim ă nui ş i, ducîndu-se la uş ă , se apucăs ăschel ă lă ie ş i sărîcîie cu ghearele. — Iată , domnilor, rosti prin ţ ul, acest cîine vrednic nu gă se ş te aici ceea ce i-am cerut ş i vrea s ăcaute afară . Dar fiţ i liniş tiţ i, asta nu o săv ă lipseascăde ră spunsul lui. Pistache, prietene, continuăprin ţ ul. Vino încoace! Cîinele se supuse, ş i prinţ ul urmă : Cel mai mare tîlhar din lume e oare Le Camus, secretarul regelui, care a venit la Paris cu două zeci de livre ş i astă zi are zece milioane? Cîinele clă tinădin cap în semn c ănu. — Atunci, zise prinţ ul, e oare ministrul de finanţ e, d'Emery, care, atunci cînd ş i-a însurat fiul, pe domnul Thoré, i-a dă ruit un venit de trei mii de livre pe an ş i un palat pe lîngăcare palatul Tuileries pare un bordei, iar Luvrul o cocioabă ? Cîinele dă du din cap a împotrivire. — Nici el nu este, reluăprinţ ul. Ei, s ăne gîndim bine; n-o fi cumva l'illustrisimo facchino Mazarini di Piscina, ia spune? Cîinele dă du din cap cu disperare de vreo opt-zece ori la rînd în semn de încuviinţ are. — Domnilor, vedeţ i singuri, zise domnul de Beaufort că tre cei de faţ ă , care de astădatănu se încumetaserănici mă car s ăzîmbească . L'illustrissimo facchino Mazarini di Piscina e cel mai mare tîlhar din lume; cel puţ in aş a spune Pistache. Sătrecem acum la altceva. Domnilor, glă sui prinţ ul de Beaufort, folosindu-se de tă cerea deplinăaş ternută pentru a începe cea de a treia parte a programului. V ăaduceţ i aminte că ducele de Guise învă ţ ase toţ i cîinii din Paris săfacătumbe pentru domniş oara de Pons, pe care o proclamase frumoasa frumoaselor! Ei bine, domnilor, asta nu înseamnănimic, fiindcăaceş ti cîini se supuneau maş inal, habar n-aveau săfacăvreo disiden ş a (Domnul de Beaufort voia săspună : diferen ţ ă ) între cei care meritau ş i cei care nu meritau osteneala lor. Pistache văva ară ta, dumneavoastr ăca ş i domnului guvernator, căe cu mult deasupra semenilor să i. Domnule de Chavigny, fiţ i bun ş i daţ i-mi bastonul dumneavoastr ă . Domnul de Chavigny îi întinse domnului de Beaufort bastonul. Acesta îl ţ inu orizontal, cam la un picior deasupra podelei. — Pistache, prietene, vorbi el, fă -mi plă cerea ş i sari pentru doamna de Montbazon. Toatălumea pufni în rîs: se ş tia căîn clipa arestă rii, domnul de Beaufort era amantul recunoscut al doamnei de Montbazon. Pistache, fă r ăs ăfacănazuri, s ă ri bucuros peste baston. — Hm! mormă i domnul de Chavigny. Mi se pare căPistache nu se deosebeş te cu nimic de semenii să i, atunci cînd să reau pentru domniş oara de Pons. — Ră bdare, spuse prin ţ ul. Pistache, prietene, să ri pentru regină .

Ş i să lt ăbastonul cu o ş chioapămai sus. Cîinele să ri îndată , plin de bună -cuviinţ ă . — Pistache, prietene, urmăprin ţ ul, ridicînd bastonul cu vreo două ş chioape, să ri pentru rege. Cîinele îş i fă cu vînt ş i, în ciuda înă lţ imii, trecu cu aceeaş i uş urinţ ăpe deasupra bastonului. —Ş i acum, luaţ i aminte, îi preveni domnul de Beaufort, lă sînd bastonul pînăaproape de podea. Pistache, prietene s ă ri pentru l'illustrissimo facchino Mazarini di Piscina. Cîinele se întoarse cu coada la baston. — Ei, ce-i cu asta? fă cu domnul de Beaufort, descriind cu bastonul o jumă tate de cerc ş i purtîndu-l de la coad ăla botul cîinelui, astfel ca să -l vadădin nou. Să ri odat ă , domnule Pistache! Numai căPistache se întoarse cu coada la baston, ca ş i întîia oară . Domnul de Beaufort repetămiş carea ş i îndemnul de adineauri, dar acum Pistache ajunsese la cap ă tul r ă bdă rii, că ci se arunc ăplin de furie asupra bastonului ş i, smulgîndu-l din mîinile prinţ ului, îl sfă rîmăîntre dinţ i. Domnul de Beaufort îi luăamîndouăbucă ţ ile din gurăş i le întinse domnului de Chavigny cu cea mai mare seriozitate, cerîndu-i stă ruitor iertare ş i adă ugînd căpetrecerea din acea searăa luat sfîrş it; dar, dacă are bună voin ţ ă , să -l viziteze din nou peste trei luni, că ci Pistache va învă ţ a pînăatunci ş i alte lucruri. Dupătrei zile Pistache fu otr ă vit. Că utarăvinovatul; numai că , dupăcum lesne se poate ghici, vinovatul ră mase necunoscut. Domnul de Beaufort se îngriji săfie aş ezat într-un mormînt pe piatra că ruia st ă tea scris: "Aici zace Pistache, unul dintre cei mai inteligenş i cîini din cîş i au fost vreodatş ." Nimeni nu putea săspunănimic faţ ăde aceste cuvinte de laud ă ;ş i domnul de Chavigny nu avu motiv să -l împiedice. În schimb, prinţ ul începu atunci săstrige în gura mare ca au încercat pe seama cîinelui otrava de care plă nuiau săse slujească împotriva lui ş i, într-o zi, dup ămasa de seară , se trînti în pat, plîngînduse de dureri în pîntece ş i susţ inînd căMazarin a poruncit săfie otră vit. Aceastănouănă zbîtie ajunse la urechile cardinalului ş i-l îngrozi. Turnul de la Vincennes era socotit ca foarte dă ună tor s ă nă tă ţ ii: doamna de Rambouillet spusese căodaia în care s-au sfîrş it Puylaurens, mareş alul d'Ornano ş i marele stareţ al Vendômei e otravăcurată ,ş i vorba ajunsese de pomină . Din pricina asta porunci ca întemniţ atul să nu punănimic în gurăpînănu i se gustăvinul ş i mîncarea. Ş i atunci încredinţ ar ălui La Ramée sarcina asta. Totuş i, domnul de Chavigny nu-i ierta prinţ ului necuviinţ ele pe care

nevinovatul Pistache le ş i ispă ş ise. Domnul de Chavigny era unul dintre oamenii ră posatului cardinal, se zicea chiar ca e fiul să u; aş a căse pricepea un pic la tiranie: că utăsă -i dea prilej de ceartădomnului de Beaufort, îi luăcu ţ itele de fier ş i furculiţ ele de argint pe care i le lă sase pînăatunci, dîndu-i în schimb cuţ ite de argint ş i furculiţ e de lemn. Domnul de Beaufort nu întîrzie săse plîngă ; domnul de Chavigny îi trimise vorbăcă , dupăcum a aflat, cardinalul spusese doamnei de Vendôme căfiul ei va ră mîne toatăviaţ a în turnul de la Vincennes, ş i s-a temut sănu-i treacăprin minte săse omoare la auzul cumplitei veş ti. Cincisprezece zile mai tîrziu, domnul de Beaufort gă si douăş iruri de copă cei cît degetul să diţ i pe marginea drumului care ducea la locul unde se juca cu mingea; întrebăce era cu ei ş i i se ră spunse căau fost s ă diţ i pentru el, ca săaibăumbr ăîntr-o bun ăzi. În sfîrş it, într-o dimineaţ ă , gră dinarul veni să -l caute, ş i, cu aerul căţ ine să -i fac ăo pl ă cere, îl vesti căse duce săsemene pentru el cîteva brazde de sparanghel. Or, toată lumea ş tie, sparanghelul semă nat astă zi se culege abia dupăpatru ani, iar pe atunci, cînd gră dină ritul era abia la început, poate ş i dupăcinci ani. Atîta grijăîl scoase din fire pe domnul de Beaufort. Drept urmare, cugetăcăar fi timpul sărecurgăla unul din cele patruzeci de mijloace de evadare ce-i stă teau la îndemîn ă ,ş i încercăîntîi pe cel mai simplu, adicăsă -l cumpere pe La Ramée; dar acesta pl ă tise o mie cinci sute de scuzi pentru slujba sa ş iţ inea la ea ca la ochii din cap. De aceea, în loc săprimeasc ăpropunerile întemniţ atului, alergăsă -l previnăpe domnul de Chavigny; domnul de Chavigny postănumaidecît opt oameni în odaia prinţ ului, îndoi numă rul santinelelor ş i întrei numă rul posturilor de pază . Din acea clipă , prinţ ul nu se mai putu miş ca decît ca regii, la teatru, pe scenă , cu patru oameni în faţ ăş i patru în spate, fă răsă -i mai punem la socotealăpe cei care închideau alaiul. La început, domnul de Beaufort f ă cu mare haz de aceste m ă suri severe, care îi mai alungau plictiseala. Ş i repetăpînăîl duru gura: „Asta îmi place, măînvelise ş te". (Domnul de Beaufort voia săspună : mă înveseleş te, dar ş tim c ăadeseori se exprima anapoda.) Apoi adă ugă : „De altfel, dacăaşvrea săscap de cinstea pe care mi-o faceţ i, mai am încă treizeci ş i nouăde mijloace de evadare la îndemînă ". Curînd totul ajunse să -l sîcîie grozav. Din fanfaronadă , se ţ inu tare ş ase luni, dar dupăaceea, v ă zînd mereu opt oameni aş ezîndu-se atunci cînd se aş eza el, ş i ridicîndu-se odatăcu el, începu săîncrunte din sprîncene ş i săţ inăsocoteala zilelor. Aceastănouăpersecuţ ie avu darul săstîrneasc ăo nou ăpornire de urăîmpotriva lui Mazarin. Prinţ ul înjura de diminea ţ ăpînăseara, spunînd mereu căo săfacătocanăde urechi mazarineş ti. Ş i-l bă g ăîn sperie ţ i: cardinalul, care ş tia tot ce se petrece la Vincennes, îş i înfunda fă răvoie pă lă ria-i roş ie pe cap, de-i ajungea pînă la bă rbie. Într-una din zile, domnul de Beaufort adunăosta ş ii ce-l pă zeau ş i, în

ciuda caznei cu care se exprima ş i care devenise proverbial ă , le ţ inu urmă toarea cuvîntare, ce-i drept, dinainte preg ă tită : — Domnilor, începu el, ve ţ i îng ă dui ca un nepot al vrednicului rege Henric al IV-lea săfie supus la ocă ri ş i silin ţ e (el voia săspună : umilinţ e). Pe to ţ i dracii, vorba lui bunicu-meu, eu aproape c-am domnit în Paris! Am vegheat cîndva asupra regelui ş i a unchiului să u, Prinţ ul. Regina ma r ă sfă ţ a pe atunci ş i mănumea cel mai de vaz ăom din regat. Domnilor, scoateţ i-măde aici: măduc la Luvru ş i-l strîng de gît pe Mazarin; voi veţ i fi garda mea, am săvăfac pe toţ i ofi ţ eri ş i-am săv ă umplu de bani. Pe toţ i dracii, ce mai staţ i! Dar, oricît de miş că toare ar fi fost, cuvîntarea nepotului lui Henric al IV-lea nu înduioş ăaceste inimi de piatră . Nimeni nu se clinti din loc; ş i domnul de Beaufort, vă zînd asta, le spuse căsînt cu toţ ii niş te tică lo ş i, fă cîndu-ş i-i astfel duş mani aprigi. Cîteodată , cînd domnul de Chavigny venea să -l vadă , ceea ce îş i amintea de două -trei ori pe să ptă mînă , prinţ ul se folosea de acest prilej ca să -l ameninţ e. — Ce-ai face dumneata, domnule, îi spunea el, dacăîntr-o bunăzi ai vedea apă rînd o armatăde parizieni, înarma ţ i pîn ăîn dinţ i, care ar veni sămăscape? — Monseniore, ră spunse domnul de Chavigny, înclinîndu-se adînc în faţ a prinţ ului, sus, pe metereze, am două zeci de tunuri ş i, în întă rituri, am pulbere pentru treizeci de mii de lovituri. A şpune tunurile pe ei. — Da, dar dupăaceste treizeci de mii de lovituri, ei ar cuceri turnul, ş i turnul odatăcucerit, aşfi silit să -i las săte spînzure, ceea ce, desigur, m-ar mîhni nespus. Ş i, la rîndul să u, prinţ ul se înclinăîn faţ a domnului de Chavigny cu cea mai mare politeţ e. — În schimb, monseniore, urmădomnul de Chavigny, cînd cel dintîi neispră vit dintr-ă ş tia ar trece pragul temniţ ei, ori ar pune piciorul pe întă rituri, eu aşfi silit, spre marea mea pă rere de ră u, s ăv ăr ă pun cu mîna mea, întrucît mi-aţ i fost dat în seam ătrebuie săvăpredau mort sau viu. Ş i fă cu o nou ăplec ă ciune alteţ ei-sale. — Da, replicădomnul de Beaufort, dar cum e neîndoios c ăace ş ti oameni de ispravăn-au săvinăaici decît abia dupăce l-au spînzurat pe domnul Giulio Mazarini, te-ai feri ca de foc s ăridici mîna asupra mea ş i m-ai lă sa în viaţ ă , de team ăca parizienii sănu te lege de cozile a patru cai, lucru mult mai neplă cut decît spînzur ă toarea, nici vorbă . Aceste glume dulci-acriş oare continuau astfel zece minute, un sfert de ceas, două zeci de minute cel mult, dar de fiece datăsfîrş eau în chipul urmă tor: domnul de Chavigny, întorcîndu-se spre u ş ă , strigă: — Hei, La Ramée! Acesta intra îndată . — La Ramée, zicea domnul de Chavigny, ţ i-l dau în seamăîn chip deosebit pe domnul de Beaufort: poartă -te faţ ăde dînsul cu tot respectul

cuvenit rangului ş i numelui să uş i, în acest scop, nu-l pierde o clipădin ochi. Apoi pleca, salutîndu-l pe domnul de Beaufort cu o politeţ e plinăde ironie, care îl fă cea săturbeze de furie. La Ramée devenise astfel comeseanul ducelui, un paznic veş nic prezent, umbra lui: dar, trebuie spus, tovă ră ş ia lui La Ramée, om de viaţ ă , bă utor vestit, mare jucă tor de minge ş i bă iat bun, la urma urmei, că ruia domnul de Beaufort nu-i gă sea decît un singur cusur, anume că nu se lă sa cumpă rat, se dovedi pentru duce mai curînd un prilej de petrecere decît de plictiseală . Din nefericire, nu tot astfel stă teau lucrurile ş i pentru jupîn La Ramée; ş i cu toate căpreţ uia oarecum cinstea de a fi închis împreun ăcu un om atît de însemnat, plă cerea de a vieţ ui în preajma nepotului lui Henric al IV-lea nu se asemuia cu aceea pe care ar fi simţ it-o ducîndu-se din cînd în cînd să -ş i vadăfamilia. Poţ i fi un straş nic slujitor al regelui ş i în acelaş i timp un bun soţ ş i pă rinte. Or, jupîn La Ramée îş i iubea nespus nevasta ş i copiii, pe care se mulţ umea să -i ză reascăde pe culmea meterezelor, atunci cînd veneau să se plimbe de cealaltăparte a ş anţ urilor, anume ca să -i dă ruiasc ăaceast ă mîngîiere pă rinteascăş i conjugală ; hot ă rît, asta însemna prea puţ in pentru el, ş i La Ramée simţ ea căvoioş ia-i obiş nuit ă , pe care o socotise drept cauzăa să nă tă ţ ii sale, f ă răsăcugete că , dimpotrivă , nu era poate decît urmarea fireascăa acesteia, n-are săţ inăpiept prea mult ăvreme unor asemenea condiţ ii de viaţ ă . Aceastăconvingere nu fă cu decît săse întă reascăîn mintea sa, cînd, treptat-treptat, rela ţ iile dintre domnul de Beaufort ş i domnul de Chavigny înă sprindu-se din ce în ce mai mult, cei doi încetarăsăse mai vadă . La Ramée simţ i atunci cără spunderea apasăş i mai greu pe capul lui, ş i cum, pe bunădreptate, potrivit motivelor ară tate, că utăo uş urare, primi foarte bucuros propunerea prietenului să u, intendentul mare ş alului de Grammont, de a-i da un ajutor; vorbise numaidecît despre asta cu domnul de Chavigny, care spusese cănu are nimic împotriv ă , cu condiţ ia ca omul să -i fie pe plac. Socotim cu totul de prisos săfacem cititorului portretul fizic ş i moral al lui Grimaud: dacă , aş a cum nă dă jduim, n-a uitat cu desă vîrş ire partea întîi a povestirii de faţ ă , trebuie săfi pă strat o amintire îndeajuns de limpede despre acest vrednic personaj, a că rui singurăschimbare era c ă avea două zeci de ani mai mult: fapt ce-l f ă cuse ş i mai posomorît, ş i mai tă cut, deş i Athos, de cînd el însuş i se schimbase, îi îngă duia s ă vorbească . Dar în aceastăperioadăde vreme se împlineau doisprezece sau cincisprezece ani de cînd Grimaud tă cea, ş i o deprindere veche de doisprezece sau cincisprezece ani devine o a doua natură .

XX

GRIMAUD INTRĂÎN SLUJB Ă Aş adar, Grimaud se înfă ţ iş ă , cu mutra lui vrednicăde încredere, în turnul de la Vincennes. Domnul de Chavigny se mîndrea cu faptul că ochiul nu-l înş alăniciodată ; ceea ce putea săte facăs ă -l crezi întradevă r fiul cardinalului de Richelieu, care avusese ş i el aceast ăpretenţ ie o viaţ ăîntreagă . Îl cercetăcu luare-aminte ş i ajunse la pă rerea că sprîncenele împreunate, buzele subţ iri, nasul coroiat ş i pome ţ ii ieş iţ i în afarăai lui Grimaud erau indicii pe deplin convingă toare. Nu-i spuse decît două sprezece cuvinte, iar Grimaud, drept r ă spuns, rosti doar patru. — Uite un bă iat de ispravă , l-am cîntă rit eu din capul locului! glă sui domnul de Chavigny. Du-te săte vad ăş i domnul La Ramée ş i spune-i că , în ce măpriveş te, n-am nimic de zis. Grimaud se ră suci pe că lcîie ş i plecăsăînfrunte cercetarea mult mai amă nunţ ităa lui La Ramée. Asta din pricina cădomnul de Chavigny ş tia căpoate săse bizuie pe La Ramée, iar acesta voia săse poatăbizui pe Grimaud. Grimaud avea tocmai însuş irile menite săcîş tige încrederea unui paznic dornic de ajutor; ş i, dupăo mie de întrebă ri, la care abia deschise gura săr ă spundă , La Ramée, fascinat de aceastăzgîrcenie de vorbă , îl ş i primi în slujbă . — Consemnul? întrebăGrimaud. — Iată -l: s ănu laş i niciodat ăîntemni ţ atul singur, să -i iei orice obiect ascuţ it ori tă ios, să -l împiedici săfacăsemne cuiva dinafarăş i să vorbeascăprea mult cu paznicii. — Asta-i tot? întreb ăGrimaud. — Deocamdată , ră spunse La Ramée. Orice schimbare, în cazul cînd s-ar ivi, va aduce cu sine un nou consemn. — Bine, zise Grimaud. Ş i intrăla domnul de Beaufort. Acesta tocmai se pregă tea să -ş i pieptene barba pe care ş i-o l ă sase să creascămare, ca ş i pă rul, vrînd să -l ză dă reascăpe Mazarin cu mizeria în care tră ieş te ş i cu halul în care a ajuns săarate. Dar întrucît cu vreo cîteva zile mai înainte crezuse căză re ş te de sus, de la fereastra turnului, în fundul unei tră suri, pe frumoasa doamnăde Montbazon, a c ă rei amintire îi era ş i acum scumpă , nu ţ inea săarate pentru ea a ş a cum voia săarate pentru Mazarin; ş i în nă dejdea ca o va revedea, ceruse ş i că pă tase un pieptă ne de plumb. Domnul de Beaufort ceruse un pieptene de plumb, deoarece, ca toţ i bă rbaţ ii blonzi, avea barba roş catăş i, mulţ umit ăpieptenului, o fă cea ceva mai închisăla culoare. În clipa cînd trecu pragul încă perii, Grimaud vă zu pieptenul, pe care prinţ ul tocmai îl pusese pe mas ă ,ş i-i înş fă căîndatăcu plecă ciune. Prinţ ul se uităuimit la aceastăară tare ciudată . Ară tarea vîrî pieptenul în buzunar.

— Hei, ce mai e ş i asta? izbucni ducele. Ş i cine-i tică losul ă sta? Grimaud nu scoase o vorbă , ci doar f ă cu o nouăplec ă ciune. — Eş ti mut? strigăducele. Grimaud fă cu semn cănu. — Atunci cine eş ti? Ră spunde, îţ i poruncesc! pufni ducele. — Paznic, zise Grimaud. — Paznic?! ţ ipăducele. Doar mutra asta fioroasăîmi mai lipsea din colecţ ie! Hei! La Ramée! Săvinăcineva! La Ramée se ar ă tănumaidecît; spre ghinionul prinţ ului, bizuindu-se pe Grimaud, era pe cale sa plece la Paris. Tocmai coborîse în curte ş i urcăsupă rat în turn. — Ce doriţ i, monseniore? întrebăel. — Cine e acest netrebnic, care îmi ia pieptenul ş iş i-l înfundăîn buzunar? izbucni domnul de Beaufort. — Unul dintre paznicii dumneavoastră , monseniore, un flă că u de ispravă , pe care îl ve ţ i preţ ui ca ş i domnul de Chavigny sau ca mine, vă asigur. — De ce mi-a luat pieptenul? — Într-adevă r, se mir ăLa Ramée. De ce ai luat pieptenul monseniorului? Grimaud scoase pieptenul din buzunar, îş i trecu degetul peste dinţ ii mari ş i ară tîndu-i, se mulţ umi sărosteascăun singur cuvînt: — Ascuţ it. — Chiar aş a, încuviinţ ăLa Ramée. — Ce spune dobitocul ă sta? întrebăducele. — Căorice obiect ascu ţ it e interzis monseniorului de că tre rege. — Aha! se înfurie ducele. Eş ti nebun, La Ramée. Doar tu singur mi-ai dat pieptenul. —Ş i-am să vîrş it o mare greş eală , monseniore, că ci în felul acesta am că lcat consemnul. Ducele se uităfurios la Grimaud, care dă duse pieptenul lui La Ramée. — Prevă d cănetotul ă sta are sămăsîcîie grozav, murmurăducele. Într-adevă r, în temniţ ănu se poate săo scalzi. Totul – oameni ş i lucruri deopotrivă– îţ i e sau prieten sau duş man; îndră geş ti sau ură ş ti, cîteodatăcu îndreptă ţ ire, dar de cele mai multe ori din instinct. Or, acest motiv nespus de simplu, anume c ăGrimaud plă cuse din prima clipă domnului de Chavigny ş i lui La Ramée, preschimba ceea ce guvernatorul ş i ofiţ erul socoteau drept calită ţ i în tot atîtea cusururi în ochii întemniţ atului, f ă cîndu-l nesuferit de la bun început domnului de Beaufort. Totu ş i, Grimaud nu ţ inu săse ia în beţ e cu întemniţ atul chiar din prima zi; el avea nevoie ca acesta să -l priveascănu cu o silă întîmplă toare, ci cu o ur ăaprigăş i neîmpă cată . De aceea se retrase, lă sînd în loc patru osta ş i, care tocmai ispră viser ăcu masa, a ş a că puteau săreia veghea în preajma prinţ ului. La rîndul să u, prinţ ul

plă nuia o nouăş otie, la care ţ inea mult: ceruse raci pentru masa de a doua zi ş i cugetăsă -ş i petreac ăvremea întocmind o spînzur ă toare, pentru a spînzura în mijlocul odă ii pe cel mai frumos. Culoarea roş ie pe care urma săo capete racul la fiert ar fi risipit orice îndoialăasupra tîlcului lucrurilor, ş i astfel ar fi avut plă cerea să -l spînzure pe cardinal în acest chip, aş teptînd săfie spînzurat în realitate, fă r ăca nimeni săpoată spune căa spînzurat altceva decît un rac. Ziua se scurse cu pregă tirile. În temniţ ăse întîmplăsădai în mintea copiilor, ş i domnul de Beaufort, cu firea lui, era înclinat săajungăaici mai repede ca oricare altul. Se duse săse plimbe ca de obicei, rupse doua sau trei crenguţ e, ce urmau săaibărolul lor în ceea ce punea la cale, ş i, dup ăo îndelungăc ă utare, gă si un ciob de sticlă , lucru ce pă ru să -l bucure peste mă sură . Dupăce se întoarse în odaie, îş i rupse batista fîş ii-fî ş ii. Nici unul din aceste amă nunte nu scapăochiului scrut ă tor al lui Grimaud. A doua zi de dimineaţ a, spînzură toarea era gata ş i, spre a o fixa în mijlocul încă perii, domnul de Beaufort se apucăsă -i ascutăpiciorul cu ciobul de sticlă . La Ramée îl urmă rea plin de curiozitate, ca un tatăcare nă dă jduieş te căva descoperi poate o jucă rie nouăpentru copiii să i; cei patru ostaş i îl priveau cu un aer posac care, atunci ca ş i acum, e tră să tura principalăa fizionomiei ostaş ului. Grimaud intrăpe uş ătocmai cînd prinţ ul l ă sa din mînăciobul de sticlă , de ş i nu terminase încăsă ascutăpiciorul spînzură torii, vrînd sălege funia de cîrpăla celă lalt capă t. Aruncăspre Grimaud o uit ă turăîn care tot se mai citea o f ă rîmădin supă rarea din ajun, dar cum era mai dinainte grozav de mulţ umit de rezultatul neîndoios al noii sale nă scociri, nu catadicsi s ă -l mai bage în seamă . Numai că , dupăce meş teri un nod marină resc la un capă t al funiei de cîrpăş i un laţ la cel ă lalt capă t, ş i dup ăce că t ăspre castronul cu raci, alegîndu-l din ochi pe cel mai ară tos, se întoarse săia ciobul de sticla. Ciobul dispă ruse. — Cine mi-a luat ciobul? întrebăprinţ ul, încruntînd sprînceana. Grimaud fă cu semn căel. — Cum? Tot tu?! Ş i de ce, m ărog? — Da, interveni La Ramée. De ce ai luat alteţ ii-sale ciobul de sticlă ? Grimaud, care ţ inea ciobul în mînă , îş i trecu degetul peste muchia-i ascuţ ităş i zise: — Tă ios. — Adevă rat, monseniore, încuviinţ ăLa Ramée. Eh, la naiba! Am gă sit un flă că u de nepreţ uit! — Domnule Grimaud, glă sui prinţ ul, în interesul dumitale, te conjur, ai grijăş iţ ine-te cît mai departe de mine. Grimaud fă cu o plecă ciune ş i se retrase în fundul odă ii. — Liniş tiţ i-v ă , liniş tiţ i-v ă , monseniore, interveni La Ramée. Am să ascut piciorul spînzură torii cu briceagul meu.

— Dumneata? rîse prinţ ul. — Da, eu. Nu aceasta va e dorinţ a? — Fă r ăîndoială . — Poftim! zise domnul de Beaufort. Aş a, va fi ceva ş i mai ş i. Poftim, dragul meu La Ramée! La Ramée, care nu pricepuse nimic din exclamaţ ia prin ţ ului, se apucăş i ascuţ piciorul spînzură torii cu cea mai mare sîrguinţ ă . — Acum, spuse prinţ ul, fă -mi o scobitur ăaici, în pardoseală ; eu aduc osînditul. La Ramée se l ă săîntr-un genunchi ş i fă cu o scobiturăîn pardoseală . În acest timp, prinţ ul atîrnădegrabăracul în laţ . Dupăaceea înfipse spînzură toarea în mijlocul încă perii ş i se porni sa rîdăcu hohote. La Ramée rîse cu poftăş i el, de ş i habar nu avea de ce rîde, iar ostaş ii îi ţ inurăisonul. Singur Grimaud nu rîse. Apropiindu-se de La Ramée ş i ară tînd spre racul ce se leg ă na în laţ , Grimaud spuse: — Cardinalul! — Spînzurat de alteţ a-sa prin ţ ul de Beaufort! ad ă ugăprinţ ul, rîzînd mai încîntat ca oricînd. Ş i de jupîn Jacques-Chrysostome La Ramée, slujitor al regelui. La Ramée scoase un strig ă t de groază , se repezi ş i smulse spînzură toarea, o fă cu pe loc fă rîme ş i aruncătotul pe fereastră . Era gata s ă facăla fel ş i cu racul, pînăîntr-atît se pierduse cu firea, dar Grimaud i-l luădin mîn ă . — Bun de mîncat, zise el. Ş i puse racul în buzunar. De astădatăprinţ ul se bucurăatîta de aceastăscenă , încît aproape că -l iertăpe Grimaud pentru rolul pe care îl jucase. Dar mai tîrziu, peste zi, cugetăla inten ţ ia paznicului ş i, gă sind căea ascundea în fond numai ră utatea, simţ ioş i mai aprigăur ăfaţ ăde el. Spre disperarea fă răde margini a lui La Ramée, povestea cu racul fă cu vîlvăîn temniţ ă , ba chiar ş i dincolo de zidurile ei. Domnul de Chavigny, care în adîncul inimii sale nu-l suferea deloc pe cardinal, avu grijăs ăpovesteascăîntîmplarea la doi-trei prieteni bine inten ţ ionaţ iş i aceş tia o ră spîndirăcît ai bate din palme. Asta dă du temei domnului de Beaufort săse simtăminunat vreo două -trei zile. În ră stimpul acesta, prinţ ul bă gase de seamăcăprintre osta ş ii de gardăse aflăunul cu o mutrăcumsecade, ş i că utăcu atît mai mult să -l cîş tige de partea sa, cu cît Grimaud îi era tot mai nesuferit. Într-o dimineaţ ă , cînd îl prinse singur ş i ajunse să -i vorbeascăîntre patru ochi, Grimaud se ară t ăîn prag, vă zu ce se petrece ş i apoi, apropiindu-se respectuos apucăosta ş ul de braţ . — Ce mai vrei de la mine? se ră sti domnul de Beaufort.

Grimaud îl duse pe ostaşpatru pa ş i mai încolo ş i-i ară t ău ş a. — Pleacă ! zise el. Ostaş ul se supuse. — Ei, dar ma scoţ i din să rite! izbucni prinţ ul. Am săte învă ţ eu minte! Grimaud fă cu o adîncăplecă ciune. — Am să -ţ i rup oasele, iscoadă ! strigăprinţ ul, ieş indu-ş i cu totul din fire. Grimaud se înclinăş i se dă du cî ţ iva paş i înapoi. — Am săte strîng de gît cu mîinile mele, iscoadă ! urmăprinţ ul. Grimaud se înclină , tr ă gîndu-se îndă ră t încăcîţ iva paş i. —Ş i asta, zise prinţ ul, cugetînd căe mai bine sănu se mai amîne lucrurile, acum numaidecît. Întinse mîinile crispate spre Grimaud, care se mulţ umi să -l împing ă pe ostaşafarăş i sătrînteasc ăuş a dupăel. În aceeaş i clipăsimţ i mîinile prin ţ ului lă sîndu-i-se pe umeri ca ni ş te cleş ti de fier; în loc săse apere sau săstrige, el se m ă rgini săducă încetiş or degetul la buze ş i, cu un fermec ă tor zîmbet pe faţ ă , rosti doar atît: — Stt! Un asemenea gest, un asemenea zîmbet, un asemenea cuvînt era ceva atît de neobiş nuit din partea lui Grimaud încît alteţ a sa se opri dintr-o dat ă , în culmea uimirii. Grimaud se folosi de aceast ăclipăspre a scoate din că ptuş eala hainei o fermecă toare scrisoare, cu pecete aristocratică , că reia îndelungata ş edere într-un asemenea loc nu-i putuse ră pi cu desă vîr ş ire parfumul ş i i-o întinse prinţ ului fă răo vorbă . Acesta, din ce în ce mai uimit, îl lă săpe Grimaud, luăplicul ş i, recunoscînd scrisul, strigă : — De la doamna de Montbazon? Grimaud dă du din cap a încuviinţ are. Ducele rupse plicul într-o clipită , îş i trecu mîna peste ochi, într-atît era de tulburat ş i citi cele ce urmează : „Scumpul meu prinş , Poş i avea deplinşîncredere în viteazul ce-ş i va înmîna aceastş scrisoare, cş ci este valetul unui gentilom devotat nouş , care ne-a garantat pentru el, întrucît l-a slujit cu credinş ş dou ş zeci de ani. S-a învoit sşdevinş ajutorul paznicului dumitale ş i sş stea închis împreunşcu dumneata la Vincennes pentru a-ş i preg ş ti ş i înlesni fuga, pe care noi o punem la cale. Clipa eliberş rii se apropie; ai rş bdare ş i curaj, gîndeş te-te cşîn ciuda timpului ş i absenş ei dintre noi, toş i prietenii ş i-am pş strat aceleaş i sentimente de odinioarş . A dumitale veş nic iubitoare, MARIE DE MONTBAZON" „P. S. Semnez cu numele întreg, c ş ci aşda dovadşde prea multş

vanitate, închipuindu-mi c ş , dupşcinci ani, m-ai mai recunoaş te dupş iniş iale." Ducele ră mase buimac o clip ă . Ceea ce că uta zadarnic de cinci ani încheiaţ i, adicăun om care să -l slujească , un ajutor, un prieten, îi pica din cer în momentul cînd se aş tepta mai puţ in. Se uităcu uimire la Grimaud, apoi îş i întoarse ochii asupra scrisorii, pe care o citi din nou de la un cap la altul. — Oh! ScumpăMarie! murmur ăel, dup ăce sfîrş i de citit. Va s ăzică pe ea am ză rit-o în fundul tră surii! Cum, se mai gîndeş te încăla mine, dupăcinci ani de despă rţ ire? Drace, iatăo credinţ ăcum nu ţ i-e dat să gă seş ti decît în Astrrea. Apoi se întoarse spre Grimaud. —Ş i tu, bravul meu, adă ugăprin ţ ul, te învoie ş ti săne ajuţ i? Grimaud fă cu semn căda. — Pentru asta ai venit aici? Grimaud repetăacelaş i semn. —Ş i eu care voiam săte strîng de gît! exclamădomnul de Beaufort. Grimaud începu săzîmbească . — Stai puţ in, zise prinţ ul. Ş i se apucăsăse scotoceascăprin buzunare. — Aş teaptă , urmăel, luînd de la început scotoceala care se dovedise zadarnică . Nu trebuie săse spunăc ăun asemenea devotament faţ ăde un nepot al lui Henric al IV-lea a ră mas ner ă splă tit. Stă ruinţ a domnului de Beaufort dovedea cele mai bune intenţ ii din lume. Numai căuna din mă surile de prevedere ce se luau la Vincennes era sănu se lase bani asupra întemniţ aţ ilor. Drept care, vă zînd dezam ă girea prinţ ului, Grimaud scoase din buzunar ş i-i întinse o pungăplin ăcu aur. — Iatăce c ă utaţ i, zise el. Prinţ ul deschise punga, pe care vru s-o goleascăîn mîinile lui Grimaud, dar acesta clă tinădin cap. — Vămulţ umesc, monseniore, ş opti el, dîndu-se înapoi. Am fost ră splă tit. Domnul de Beaufort trecea din surprizăîn surpriză . Atunci îi întinse mîna, ş i Grimaud se apropie ş i i-o să rută , plin de respect. Purtarea aleasăa lui Athos avusese o vă dit ăînrîurire asupra lui Grimaud. —Ş i acum, ce trebuie săfac? întreb ăprin ţ ul. — E unsprezece dimineaţ a, rosti Grimaud. La dou ădupă -amiaz ă monseniorul săcearăsăjoace o partidăîn curte cu La Ramée ş i, în timpul jocului, sătrimitădou ă -trei mingi peste zid. — Bine, ş i dup ăaceea? — Dupăaceea... Monseniorul se va apropia de zid ş i va striga la omul care cură ţ ăş anţ ul să -i arunce mingile înapoi.

— Înţ eleg, zise prin ţ ul. Chipul lui Grimaud pă ru s ăoglindeasc ăo vie mulţ umire: zgîrcenia cu care vorbea de obicei ar fi preschimbat aceasta convorbire într-o adevă ratăcaznăpentru el. Fă cu o miş care, ca ş i cum ar fi vrut s ăplece. — Prin urmare, nu vrei săprimeş ti nimic de la mine? întrebăprinţ ul. — Aşdori ca monseniorul să -mi f ă gă duiascăceva. — Ce anume? Vorbeş te. — Vedeţ i, cînd vom scă pa de aici, eu voi fi mereu ş i peste tot cel mai ameninţ at; că ci dac ămonseniorul va fi prins, cel mai mare ră u ce-l aş teaptăe s ăfie adus înapoi, dar dac ăm ăprind pe mine, în cel mai bun caz au săm ăspînzure. — Foarte adevă rat, încuviinţ ăprinţ ul. Totul trebuie fă cut întocmai aş a cum ceri, pe cinstea mea de gentilom. — Deocamdată , zise Grimaud, n-am decît un singur lucru de cerut monseniorului: anume, să -mi facăcinstea sămăurascăaş a cum m ăura ş i mai înainte. — Îmi voi da toatăosteneala, fă gă dui prinţ ul. Cineva ciocă ni la uş ă . Prinţ ul puse scrisoarea ş i punga în buzunar ş i se arunc ăîn pat. Toatălumea ş tia căîn asemenea momente era copleş it de plictiseală . Grimaud se duse sădeschidă : era La Ramée, care venea de la cardinal, unde se petrecuse scena pe care am povestit-o. La Ramée se uita cercetă tor de jur-împrejur ş i, v ă zînd căîntemniţ atul ş i paznicul dînd semne cănutresc aceeaş i urăunul faţ ăde altul, surîse plin de mulţ umire. Apoi, întorcîndu-se spre Grimaud, îi spuse: — Bine, prietene, bine. S-a vorbit despre tine undeva sus ş i sper săai cît de curînd noută ţ i care au să -ţ i fie pe plac. Grimaud salută , stră duindu-se săparăcît mai prietenos, ş i plec ă , aş a cum fă cea de obicei atunci cînd intra superiorul să u. — Ei bine, monseniore, zise La Ramée, cu rîsul lui deschis. Tot mai sînteţ i supă rat pe bietul bă iat? — A, dumneata eş ti, La Ramée! exclamădomnul de Beaufort. Pe cinstea mea, era ş i timpul săte-ar ă ţ i. M-am aruncat pe pat ş i m-am întors cu faţ a la perete ca s ănu fiu ispitit să -mi ţ in f ă gă duiala ş i să -l strîng de gît pe nemernicul de Grimaud. — Măîndoiesc totuş i căar fi putut săspunăceva neplă cut alte ţ eivoastre, rosti La Ramée, fă cînd o spiritualăaluzie la muţ enia ajutorului să u. —Ă sta-i un mut din Orient, la naiba! Era timpul săte vă d, La Ramée, abia aş teptam. — Monseniorul e prea bun cu mine, zise La Ramée mă gulit. — Da, urmăprin ţ ul. Într-adevă r, azi m ăsimt atît de neîndemînatic, c-o să -ţ i facăplă cere. — Facem o partida cu mingea? întrebăLa Ramée, maş inal.

— Am greş it. Rimeazăcu cardinal. pe cinstea mea. — Oh. sînteţ i groaza cardinalului. La Ramée! oftăel. vrei săspui c ăe ş ti un om minunat ş i cămi-aşdori sără mîn mereu la Vincennes. ţ i-am mai spus ş i îţ i repet.. dragul meu La Ramée. bunurile voastre vor fi confiscate. căar trebui s ămai caut un Grimaud. —Ş i ce i-ai ră spuns ilustrisimei Eminen ţ e? — Cădacăastrologul cu pricina ar întocmi vreun almanah. a şpleca în locul tă uş i l-aş strînge de gît chiar dacăar trebui sămăîntorc din nou la închisoare. monseniore. într-o zi cînd te va chema din nou la el. pe cinstea mea de gentilom. monseniore. — Haide. da. ca s ă -i scoat ădin min ţ i pe oamenii cumsecade. Va s ăzicăai discutat cu cardinalul despre mine? La Ramée. — De ce? — Fiindcă . pentru a sc ă pa de aici. — La Ramée. zise La Ramée. cred cănu depinde de cardinal săvi se îndeplineascădorinţ a. — Adică . ar trebui săvăprefaceţ i în cintezoi sau sfredeluş . Ce mi-a spus? Mi-a spus săvă supraveghez. — Vă d. —Ş i pentru ce sămăsupraveghezi? întrebăprinţ ul nelini ş tit. — Monseniore. e oare cu putinţ ăsăaud asemenea lucruri? Frumoasăconvorbire pentru un ofiţ er al regelui! Bag de seamă . — Ah. — Ză u?! Ca să -ţ i vorbeascăde mine? — De cine altul vreţ i să -mi vorbească ? într-adevă r. ca săam fericirea să -mi petrec viaţ a în tovă ră ş ia dumitale. monseniore. cătrebuie s ă -l chem pe Grimaud. Vădaţ i bine seama cănu sînte ţ i om de înţ eles. Nă tă ră ii ă ş tia de vră jitori nu mai ş tiu ce să nă scoceasc ă . mă rturisi La Ramée cu un aer fin. — Ah. monseniore.. a prezis asta un astrolog? rosti domul de Beaufort. vorbi ducele. Doamne. .— Dacăvrei. tresă rind fă r ăs ăvrea. monseniore. — Cu ce? În clipa cînd veţ i ieş i de la închisoare. sănu mai vorbim despre asta. Prinţ ul rîse cu amă ră ciune. — Sînt la ordinele monseniorului. — În clipa cînd voi ieş i din închisoare voi fi stă pînul Parisului. — Pentru căun astrolog a prezis c ăveţ i evada. — Stt! Stt! Ei bine. te-aşface bogat. — Cum asta? L-ai vă zut de curînd? — A trimis dupămine azi-dimineaţ ă . De-ai primi propunerile mele! — Haide. Ş i ce ţ i-a spus acest animal? — Nu măsuparăcuvîntul. ar trebui săm ăla ş i să -ţ i îmbrac uniforma. n-aş sfă tui-o să -l cumpere. iar începem cu povestea asta.

— Monseniore. domnule La Ramée. — Du-te.. monseniore.. ş i. adă ugă prinţ ul. Acest afurisit de plă cintar are în faţ a pră vă liei o tarabăcu tot felul de bună tă ţ i. pe loc. urmăLa Ramée.. Ş i înţ elegeţ i. ciupercile din pă durea Vincennes sînt aduc ă toare de moarte în familia mea. i-am spus. că ruia i se zicea jupîn Marteau. pe care se pare cădoctorii l-au sfă tuit sătră iascăîn aerul curat de la ţ ară . pe cinstea mea". „Ei bine. zice. „Eh. de opt zile de cînd am venit aici. care te fac s ă -ţ i lase gura apă . v ă zînd că măopresc în fata tarabei lui. din nenorocire. — Monseniore. Haide săfacem o partidă . cu toate cănu-i chiar de viţ ănobil ă . La Ramée. domnul de Chavigny nu mi-a dat prilejul să vînd mă car o pră jitur ă ". ş i atunci cînd e vorba de plă cintă . — Ei bine? — Ei bine. cum sînt flă mînd. Trebuie săv ăspun căplă cintarul de peste drum de noi. aşvrea. dacăsînte ţ i gră bit. Aţ i stat la mas ă ?" „Nu. nu vrei săporuncesc să -ţ i aducăsămă nînci aici? — Nu.. monseniore. dar într-o jum ă tate de ceas văîntoarce ţ i?" „Într-o jum ă tate de ceas?" „Da.—Ş i. numai sănu punăciuperci în plă cintă .ş i a uitat s ăm ă pofteascăla masă . —Ş i ce măpriveş te asta pe mine? — Ră bdare. pe cinstea mea. Ş i La Ramée se înclină . ofiţ erul de gardătrecu pragul încă perii.ş tii doar. ş i asta chiar acum.ş i atunci cînd e vorba de altele. — Ei bine. nu eş ti mîncă cios dacă îţ i place săm ă nînci bine. monseniore. zise prinţ ul." „Nu pot. sub pretext c ă -i face prinţ ului cinstea s ă -i ţ in ătovă ră ş ie. s-a apropiat de mine cu vorbe dulci: „Domnule La Ramée." „Fie. — Mîncă ciosule! — Eh. pot să -i fă gă duiesc urmaş ului lui jupîn Marteau c ă veţ i tîrgui de la el? — Da. de opt zile ş i-a vîndut pr ă vă lia unui cofetar din Paris. duceţ i-vă . numai jumă tate de ceas.. E în firea omului săcaute lucrul cel mai de soi.. sămăajuţ i să -i capă t de clienţ i pe întemniţ aţ ii din turn. i-am ră spuns. dupăcinci minute. dar trebuie s ă -mi acorda ţ i jumă tate de ceas ră gaz. văaş teaptăo plă cintăş i o sticlăcu vin de Burgundia din cel vechi". trebuie neap ă rat sămăîntorc la castel. monseniore. dobitocule. Doamne. La Ramée ieş i fă r ăs ăia în seamăaluzia prinţ ului ş i. Am luat pră vă lia asta pentru căfostul stă pîn m-a încredinţ at cătot castelul cumpă răde la el. monseniore. cu îng ă duinţ a alteţ ei-voastre. Dar ia aminte. — Fiindcămonseniorul Mazarin se ţ ine mai mîndru decît dumneavoastră .ş i văvedeţ i de treburi. Ş i pă că tosul ă sta de plă cintar. trebuie săvăspun. ai dreptate. dar în realitate pentru a îndeplini . vreau săjudecaţ i singur. pesemne c ădomnul de Chavigny se teme căn-ai lucruri prea de soi. domnule La Ramée." „Eu săn-am lucruri de soi?! Ei bine. cer iertare alteţ ei-voastre.

ţ ă ranul acesta. mingile începurăsăzboare în ş anţ . pe care prinţ ul îl credea la Bastilia. domnul de Beaufort avusese ră gaz s ăciteasc ădin nou scrisoarea doamnei de Montbazon. sănu fie scă pat din ochi. nimic mai uş or pentru prinţ decît săurmeze povaţ a lui Grimaud. Jocul cu mingea la Vincennes cerea săarunci mingea cu nă dejde. XXI CE CONŢ INEA PLĂ CINTA URMA Ş ULUI LUI JUPÎN MARTEAU Dupăo jumă tate de ceas. În ce fel. rostuite de ţ ă rani de cealalt ăparte a ş anţ ului. prietene! strigăprinţ ul. ca un om care a mîncat bine ş i. nu ş tia încă . — Ei. cîtăvreme nu bă turăorele două . precum am mai spus. săfacăla greş eli una dupăalta. că ci acesta era momentul hotă rît. pe care La . din care pricinăse juca afară . spre marea bucurie a lui La Ramée. La Ramée propuse s ătrimităpe cineva săle caute în ş anţ . Acest ş iretlic îl fă cu s ăaibăo înaltăp ă rere despre isteţ imea lui Grimaud ş i hot ă rî săse încreadăpe de-a-ntregul în el. a bă ut bine. spuse prinţ ul. Omul ridic ăpe dat ăcapul. mai ales. — Ai bună tatea ş i aruncă -ne mingile. ză ri un om care trudea pe un petic de gră dină . pe bunădreptate.ordinele cardinalului. cum erau atîtea pe acolo. care cî ş tiga cîte cincisprezece puncte de fiece datăcînd prinţ ul arunca mingea afară . avea cu atît mai mare încredere în el. În schimb. în aer liber. Totuş i. — Hei. adicăs ătrimitămingea în ş anţ ul ce înconjura închisoarea. Plă cinta fusese gustoasăş i vinul minunat. gr ă dinarul acesta era Rochefort. aş a cum spusese ofiţ erul. dar îş i fă gă duia săînvingă muţ enia lui Grimaud ş i să -l fac ăs ăvorbeasc ă . gă si căasta ar fi pierdere de timp ş i. Omul acesta. care. care aici avea cel puţ in cincizeci de picioare înă lţ ime. ceea ce-l îndreptă ţ i săse înfurie ş i. ducele nu se ară tăprea stîngaci. îndatăce bă tu de două . Numai că . La Ramée se întoarse vesel ş i plin de voiciune. ş i domnul de Beaufort fu cît pe ce să scoatăun ţ ipă t de uimire. pierdu fiecare partidă . dar prinţ ul. încît. Gră dinarul dă du din cap ş i se apucăsăazvîrle mingile. ce e? întreb ăel. ducăpu ţ in ăvreme ră maseră fă r ămingi. aş a cum se întîmplăde obicei în asemenea împrejur ă ri. Treaba asta se repetăde atîtea ori. cu cît acum îş i dă dea seama de toat ăpurtarea lui ş i pricepea cătoate neplă cerile pe care i le pricinuise nu urm ă reau decît s ă scoatădin capul paznicilor orice bă nuial ăc ăel ar putea s ăcad ăla înţ elegere cu întemniţ atul. în aceste cinci minute cît ră mă sese singur. care dovedea căprietenii s ă i nu l-au uitat ş i căsînt pe cale să -l scape din temniţ ă . apropiindu-se de zid. Vremea era frumoasăş i îngă duia partida plă nuită . Aş a că .

Ş i prinţ ul se trînti iar în pat. aş a cum îş i petrecea aproape toatăziua de cînd i se luaserăcă rţ ile. arse scrisoarea. o vîrî iute în buzunar. ş i se pregă tea săardăş i mingea. care de cînd se l ă sase de picturăavea iară ş i foc în odaie. prinţ ul avusese timp săascundămingea sub pernă . prinţ ul avea ghinion în ziua aceea. unchiul meu. Se oprise la timp. Tare prevă ză tor om ş i La Ramée! Din fericire. pe motiv căsînt pline de praf ş i căvrea săle scuture. aş a cum fă cuse cu multăp ă rere de ră uş i cu aceea a doamnei de Montbazon. — Mi-era frig. Alte ş a-voastrş poate avea încredere în orice privinş şîn Grimaud. prietenii dumneavoastrş vegheazşş i clipa eliberş rii se apropie: cereş i poimîine sşmînca ş i o plş cint ş fş cutş de noul plş cintar care ş ine prş vş lia în locul celui dinainte ş i care nu e altul decît Noirmont. La Ramée . ş i-am mai aţ îţ at focul. rupse înveliş ul mingii cu dinţ ii. Aici ai putea săpă strezi ghea ţ ăori sa aduni silitrăde pe pereţ i. nu tş iaş i pl ş cinta decît atunci cînd veş i fi singur. Cele în care s-au sfîrş it Puylaurens. — Monseniorul are nevoie de ceva? întrebăel. " Domnul de Beaufort. ş i sper sş rş mîneş i mulş umit de ceea ce veş i gş si înş untru. vîrînd mingea sub pernă . La Ramée veni să -i ia hainele. La Ramée era încîntat căa învins în chip atît de zdrobitor pe un prin ţ de sînge regesc. că ci tocmai atunci intr ăLa Ramée. cum era vă dit căomul i-o aruncase lui anume. ră maserăbune pierdute. otravăcurată . fiindc ă nu i se lă sase nici un obiect tă ios. De îndatăce uş a se închise.Ramée împreunăcu cî ţ iva ostaş i se ş i gr ă birăsăle adune. erau. mareş alul d'Ornano ş i marele stareţ . c ă ci mingile o apucau razna: în loc sănu iasădin spa ţ iul îngă duit pentru joc. vorba doamnei de Rambouillet. bucş tarul dumneavoastrş . În minge gă si urmă toarea scrisoare: „Monseniore. O minge că zu chiar la picioarele ducelui ş i.ş i cum gră dinarul nu mai era acolo ca săle azvîrle sus. Curînd. r ă spunse prinţ ul. Slujitorul veş nic credincios alteş ei-voastre. Hotă rît lucru însă . e un flş cş u foarte iste ş ş i ne e devotat cu trup ş i suflet. dragul meu. la Bastilia ş i pretutindeni. Apoi fă cu spre gră dinar un semn de mulţ umire ş i se întoarse la joc. Ş tie toată lumea. iar la masăse slujea de niş te cuţ ite de argint cu lama moale ş i care nu tă iau nici de fric ă . prin ţ ul spuse căi s-a urît de atîta neîndemînare ş i cănu mai are poftăsăjoace. S. cît sînt de friguroase încă perile din turnul Vincennes. Prinţ ul se întoarse la el în odaie ş i se culcă . dar se gîndi căar putea s ă -i fie de folos pentru a-i trimite un ră spuns lui Rochefort. dar în realitate ca săfie sigur căprinţ ul nu se mai duce nică ieri. dou ăsau trei zburarăîndă ră t în ş anţ . CONTELE DE ROCHEFORT" „P.

sînt Rusaliile. îş i zise în sinea sa ducele de Beaufort. Oare masa asta nu ascundea vreo capcan ă ?" Ră mase pe gînduri o clipă . are la îndemînăpatruzeci de mijloace de evadare. era un motan bă trîn. Are ni ş te plă cinte grozave ş i un vin fă răde pereche. nu silitra! — Eh. rosti La Ramée. care ş tia toate capcanele în care putea să -l atragăun întemniţ at. care ajunsese sănutreasc ăo mare afec ţ iune pentru ilustrul întemni ţ at aflat în seama sa ş i ar fi fost zdrobit săi se întîmple vreo nenorocire.zîmbi din vîrful buzelor. — Ei bine. — Într-adevă r. aş a cum preasfinţ ia-sa Mazarin a avut bună tatea s ă -mi dea de înţ eles. eş ti încîntă tor. orice om. cugeta el. întă ri La Ramée. urmăducele. Propunerea era ispititoare. replicăprin ţ ul. Gîndurile astea omoară . „Domnul de Beaufort. — Ai dreptate. mi-ar rîde ş i mie inima. La urma urmelor. al lui jupîn La Ramée. săne folosim de asta. — Monseniore. i-am fă gă duit căve ţ i cump ă ra de la el. monseniore. mi se pare căe lă comia. Nici pomenealăsă -i dea prin minte prinţ ului s ă -l îmbete. atunci trebuie să -mi creez o distracţ ie pentru zilele bă trîne ţ ii. Or. Dacătrebuie s ără mîn pe vecie aici. dragul meu. dar La Ramée. monseniore. zise el. ca să -ş i piardăinima ş i sufletul. nu-i prea greu ca vinul ş i bucatele lui s ă treacăînaintea celor ale domnului de Chavigny. — Oricum. orice ar fi gîndit cardinalul de ră u despre el. Ce vă împiedicăsăîncercaţ i? De altfel. ş i el pufni . „Bine. poimîine e s ă rbă toare? — Da. nici un praf nu va fi presă rat în bucate ş i nici o licoare turnatăîn vin. monseniore. trebuie s ăfi primit în dar de la cel de sus unul din cele ş apte pă cate de c ă petenie dacănu chiar două . spuse domnul de Beaufort. De-aşputea sămă duc ş i eu sămă nînc pl ă cintăş i săbeau o sticlăcu vin de Burgundia la urmaş ul lui jupîn Marteau. era un om cumsecade." Ş i adă ugăcu glas tare: — Ei bine. dragul meu La Ramée. Rezultatul chibzuielilor sale fu c ăavea s ă porunceascăsingur bucatele ş i vinul – prin urmare. ascultaţ i-mi sfatul: nu a ş tepta ţ i bă trîne ţ ea pentru asta. monseniore. — Dar o lecţ ie între patru ochi. că zînd în capcană . nenorocirile ce se abă tuserăpe rînd asupra celor trei bă rbaţ i pomeniţ i de că tre duce nu puteau fi în nici un chip tă gă duite. propuse La Ramée. să măfac un mîncă cios. — Hm! mormă i La Ramée. n-ar trebui s ăv ălă saţ i pradăunor astfel de gînduri. Fie. Trimitem ostaş ii sămă nînce la popota domnului de Chavigny ş i facem aici o masă . asupra că reia te las s ă hotă ră ş ti în totul. — Vrei să -mi dai o lecţ ie poimîine? — Ce fel de lecţ ie? — De lă comie. — Monseniore. — Bucuros.

măduc sămăîngrijesc de preg ă tirea . nici n-are s ă -l închipuie căse aflăla o sutăde leghe. — Dragul meu. fă răca alteţ a-voastrăs ănu scape de la Vincennes. — Prin urmare. Nimic nu putea săpricinuiasc ăo mai mare mulţ umire prinţ ului. — Ei. totodatăfă gă duie ş te-i căvoi cumpă ra de la el nu numai pe timpul cît voi sta în temniţ ă . Tu te îngrijeş ti de toate. zise La Ramée. primeş ti? — Da. — Ei bine. — Credeţ i deci ca ve ţ i scă pa? întrebăLa Ramée. — Monseniore! rosti La Ramée. Chiar dacăasta n-o săse întîmple decît la moartea lui Mazarin. singurul lucru pe care îl doresc eu e o plă cintăca aceea de care mi-ai vorbit. — Care? — Grimaud săne serveascăla masă . tot sînt mai tînă r cu cincisprezece ani decît el. — La dracu cu Grimaud ă sta al t ă u! exclamăel. —Ş i ce-a prezis? — Căn-are s ătreac ăziua de Rusalii. — Monseniore. cum nu scoate o vorbă . dar mai cu seamădin clipa cînd voi sc ă pa de aici. ş i îş i trosnea degetele. dar nu mai vreau pe nimeni afarăde Grimaud. fiindcăaltfel îmi dau seama căn-am mai ispră vi niciodată . surîzînd. — Am să -i poruncesc săstea toatăvremea în spatele alteţ ei-voastre ş i. Totuş i avu tă ria săia un aer din cale-afarăde posomorît. fie! se învoi el. spuse ducele. dar v-am povestit ce-a prezis afurisitul acela de vră jitor. monseniore. — Monseniore. ca urmaş ul lui moşMarteau săse întreacăpe sine. ş tii ce? Cănu ai încredere în mine. chipul paznicului se lumin ă . ş i! Ce am eu cu Rusaliile? Te temi cumva sănu coboare sfîntul duh. Plă cinta asta o comanzi anume pentru mine. O să -mi strice tot cheful. ar trebui! izbucni prinţ ul drept ră spuns. crezi în vră jitori? N ă tă ră ule! — Mie. — Ei bine. cu o condiţ ie. poimîine sînt Rusaliile. cu o bună tate desă vîrş it jucat ă .în rîs numai cît se gîndi la asta. Monseniore! — Sau mori mai devreme. în chip de limbăde foc. ceea ce e totuna. Porunceş ti pentru masăorice pofteş ti. Adevă rat. Ducele ridicădin umeri. La Vincennes viaţ a se trece mai iute. adă ugăapoi. îş i întregi vorba domnul de Beaufort. Îl accept pe Grimaud. nici atîtica nu-mi pasă ! zise La Ramée. — De. în mă sura în care putuse săi-l citeascăpe faţ ă . Apoi îi veni o idee care împă cătotul. în cele din urmă . monseniore. alte ţ a-voastrăn-are s ă -l vadă . e superstiţ ios. Ducele urmă rise cu destulăneliniş te monologul lă untric al lui La Ramée. ş i să -mi deschidăuş ile temni ţ ei? — Nu. întrebădomnul de Beaufort. Dar monseniorului Giulio îi pasă ! Ca italian. vă d cum nu se poate mai limpede.

deş i se scurseserăcu încetinealăde melc. aripile s-au frînt ş i el s-a rostogolit într-un abis fă r ăde fund. ceea ce înseamn ămult. cîtătulburare aduce un semn. care a avut bună tatea săia în seama sa grija de a vedea de hrana noastr ă . mai era ceva care îl fră mînta cumplit: anume.ş i o privire aruncat ăîndă ră t fă cea săi se parăace ş ti cinci ani. Se deş teptăde cum se cră p ăde ziu ă . — Bine. seara. se lasăaş teptat. nu ş tia ce avea săconţ in ămisterioasa plă cintă . pe ofiţ erul de gardă ? — Cu jocul de ş ah. La Ramée se opri la uş ă . ş i ofiţ erul îl învinse la rîndul să u. — Atunci. dup ăcinci ani de temniţ ămai avea încăprieteni? În acest caz era un prinţ tare norocos. în afarăde prieteni. ş i tocmai atunci cînd îl chemi. Astfel. dar nu-l da uită rii. murmurăprinţ ul. Erau atîtea motive care dă deau temei fră mînt ă rilor prinţ ului. — Ce spune monseniorul? — Monseniorul spune sănu cruţ i punga cardinalului. Ce prieteni îl aş teptau? Aş adar. din pricina asta se petrecu ş i la ş ah ceea ce se petrecuse la jocul cu mingea: domnul de Beaufort fă cu boac ă ne peste boacă ne. decît cele patruzeci ş i opt de ore care îl mai despă rţ eau de clipa hotă rîtăpentru evadare. o nă dejde în asemenea împrejură ri. Apoi. dar i se ascunseseră amă nuntele. poate cănu-i ră mă sese credincioasăîn totul. Dupăcinci minute intrăofiţ erul de gardă . somnul. mai puţ in lungi decît cele douăzile. felul cum se vor petrece lucrurile. o femeie î ş i amintise de el. prinţ ul se pomeni c ăs-a fă cut opt seara. — Dacăam s ă -ţ i las timp. Ş i La Ramée plec ă . — Pe cine doreş te monseniorul să -l trimit încoace? — Pe oricine. dar cînd a ajuns la oarecare înă lţ ime. Uita că .ş i prinţ ul de Beaufort pă rea adîncit cu des ă vîrş ire în sublimele combinaţ ii ale unui ş ah-mat. ră spunse La Ramée. prinţ ul mai scă pa de gînduri: dar somnul e o divinitate plină de toane. aripile l-au sus ţ inut de minune. acum. adevă rat. monseniore. ceea ce însemna trei ceasuri cîş tigate. I se dă duserănă dejdi de izbînd ă . ca sfîntul Laurent pe gră tar.bucatelor pentru masă . aş a cum La Ramée îl învinsese de dimineaţ ă . ceea ce era cu mult mai rar. Abia tîrziu adormi. afarăde Grimaud. Domnul de Beaufort se perpeli pînăla miezul nopţ ii în a ş ternut. Avusese ni ş te vise fantastice: se fă cea c ăi-au crescut aripi ş i în chipul cel mai firesc a vrut săzboare. —Ş i crezi căscoţ i ceva dintr-un elev ca mine? — Nă dă jduiesc. Venea noaptea ş i odatăcu ea. De neînchipuit cîte gînduri. un cuvînt. Aceste repetate înfrîngeri se dovedir ăînsăde folos: mulţ umit ălor. la început. Prinţ ul se afla de cinci ani încheiaţ i în temniţ ă . Se trezise cu fruntea brobonită . acest ciudat sprijin l-a pă ră sit dintr-o dat ă .

— Ah. atunci cînd se trezi. nă zuind spre o singurăţ intă– evadarea – se avîntădin nou spre aceastăevadare. încît fugarul încercăzadarnic săînainteze: zidurile se apropiau ş i-l strîngeau între ele. era descoperit ş i nu-i mai ră mînea nici o nă dejde săfugă . Ă sta e un semn ceresc. monseniore. cele trei morminte erau acolo. îl gă si atît de palid ş i de istovit. tunelul deveni atît de strîmt. în celă lalt capă t al tunelului. încuviinţ ăprinţ ul. deş i se de ş teptase de atîta vreme. el fă cea niş te sforţ ă ri nemaipomenite sămeargăînainte. prinţ ul fă cu cel puţ in atîtea sforţ ă ri să ră mînătreaz cîte fă cuse ca săadoarm ă . auzi vocea lui La Ramée. Puylarens ş i unchiul să u. încît am visat căam evadat de aici ş i. însănu era în stare săscoatăo vorbă . Acum i se nă ză ri altceva: descoperise un tunel prin care putea săiasăde la Vincennes ş i pornise prin acel tunel. glă sui unul dintre ostaş ii care dormiserăîn odaie ş i care nu putuse săînchidăochii. nă tă ră ule?! zise prinţ ul. monseniore? întrebăLa Ramée. . Atunci. Ş i. trimise ostaş ii afară . mergînd cu fă clia în mînă . Monseniorul a avut o noapte zbuciumatăş i de două -trei ori a strigat în somn dupăajutor. chinuit de o durere de dinţ i că pă tat ădin pricina umezelii. — Ei bine. atunci cînd ră maserăsinguri. —Ş i ai dreptate. Nă dă jduiesc cămonseniorul nu va să vîrş i niciodatăasemenea nesă buinţ e decît în vis. îi puse aceastămînăpe umă rş i începu s ărîd ăîn hohote. Ş i ce bucate o săavem? Ia săvedem. ş i cugetul să u. Zidurile p ă reau înţ elese cu du ş manii lui ş i-l strîngeau tot mai aprig. mi-am frînt gîtul. Abia închise ochii. — Oho! exclamăprinţ ul. tu eş ti. — Ei bine? întrebăprinţ ul. ş tergînduş i sudoarea care încăîi mai ş iroia pe frunte. în cele din urma. rosti el.ş i totuş i îl vedea în depă rtare pe Grimaud. — Ce aveţ i. La Ramée întinse mîna. zdrobit ca ş i cum într-adevă r s-ar fi pră buş it din înaltul vă zduhului. Grimaud mergea înaintea lui cu o fă clie în mînă . evadînd. cu cît mai aprig voia el săfug ă . ş i a patra groapăgata să patănu aş tepta decît un cadavru. unele mai pră pă stioase decît altele.ş i cînd La Ramée intr ăpe uş ă . ş i paş ii se apropiau fă r ăîncetare. care mi-ai împuiat capul ieri cu gogomă niile tale despre fuga din închisoare. treptat-treptat.de sudoare. voia să -l strige ca să -l ajute să scape din strîmtoare. Tu. ca trei gheburi. — Stt! fă cu La Ramée. am poruncit totul pentru masă ! spuse La Ramée. dragul meu La Ramée. fu prins ş i dus în încă perea scundăş i boltităunde pieriser ămareş alul d'Ornano. Aş a că . acela de unde venise. sub un pretext oarecare. în cele din urmă . totuş i îş i continua calea. — Într-adevă r. încît îl întrebădacănu cumva e bolnav. auzi paş ii urmă ritorilor. ca săse r ă tă ceascădin nou într-un vă lmă ş ag de vise. — Vedeţ i. domnule majordom. dar lucrul se dovedea cu neputinţ ă . La Ramée rîse din toat ăinima. apoi îl ş i ză ri. Nu vreau sămămai gîndesc decît la mîncare ş i la bă utură . Apoi îl furăsomnul. unul dupăaltul. trecerea se îngusta.

—Ş i de ce l-ai chemat. încheie La Ramée. dacăcu toată pofta de mîncare ş i cu toatăsetea noastră . începu La Ramée. monseniore. monseniore! se mirăLa Ramée. eu l-am chemat. dar el parcănici nu-l vedea. va ră mîne ceva prin talere. cer iertare alteţ ei voastre: se pare cădomnul de Chavigny va lipsi pentru cîteva zile ş i m-a prevenit căvrea să -mi dea unele ordine înainte de plecare. Am uitat doar de Grimaud. Grimaud se înclinăîn semn de mulţ umire. Grimaud urmeazăsăne serveascămasa aceea grozavă . Prinţ ul încercăsăschimbe o privire cu Grimaud. stă rui La Ramée. asta ţ i se cuvine ţ ie. — Monseniorul ş tie c ăfă r ăel nu se poate. La Ramée se apropie de Grimaud. frecîndu-ş i mîinile. numai eu cu dînsul. La Ramée continuă : — Monseniorul îmi face cinstea sămăinvite săluă m mîine seară masa împreună . te priveş te. —Ş i el ce-a zis? — Că -ş i va da toatăosteneala ca sămulţ umeascăpe alteţ a-voastră . —Ş i acum.— Monseniorul a fă gă duit săaibăîncredere în mine. În acest timp. trebuie să -l iertaţ i. . rosti el. — Ba da. — Straş nic! exclamăprin ţ ul. Monseniorul a uitat de paznicul nostru? — Nicidecum. — Fă cutăde urmaş ul lui moşMarteau? — Întocmai. ca ş i acum ar fi ascultat la uş ăş i-ar fi înţ eles c ăgîndurile lui La Ramée trebuie neîntîrziat ab ă tute în altăparte. — Vino încoace. spuse La Ramée. prinţ ul îş i veni în fire. Grimaud se aproprie cu o mutrădin cale-afarăde posomorîtă . — Monseniore. ba da. făaş a cum vrei. ş i ascultăce-ţ i spun. — Tii. interveni La Ramée. care îi vorbi în ş oaptă . nu v-am vă zut niciodat ăatît de fericit ca-n clipa asta. Grimaud fă cu un semn. care voia săspunăcănu pricepe în ce mă surăîl priveş te asta pe el. — Bine. Ce mîncă cios v-aţ i fă cut! În cinci ani. de vreme ce ş tii cănu pot să -l sufă r? — Monseniorul să -ş i aminteasc ăde în ţ elegerea noastră . bă iatule. Prinţ ul îş i dă du seama căş i-a cam pierdut stă pînirea de sine: dar tocmai atunci. Dimpotriv ă . fă răsămai socotesc că . — Dar plă cint ăvom avea? — Se înţ elege! Una cît roata carului. — I-am spus acestui om cănu are voie săintre aici f ă răîncuviinţ area mea. Grimaud se ară tă în prag ş i îi fă cu semn ofiţ erului căare să -i spunăceva. fiindcăo să ai cinstea săne serveş ti chiar tu. —Ş i i-ai spus c ăe pentru mine? — I-am spus. ori pe fundul sticlelor.

dă -mi cel puţ in cîteva am ă nunte despre fuga noastră . trimiteţ i-o în ş anţ . spuse el. m-am gîndit căs-ar putea s ăne fie de folos. noi vom coborî prin prima fereastrş a galeriei". — Aş adar. contele de Rochefort? Grimaud repetăsemnul pentru a treia oară . monseniore? întrebăGrimaud. eu ascund biletul în minge. monseniore. — Ce trebuie săscriu? Grimaud ridicăun deget ş i îi dictă : „ Totul e pregş tit pentru mîine searş . — Acelaş i gră dinar de ieri? Grimaud repetăsemnul. — Scrieţ i. — Da. — Monseniorul vrea cumva s ă -ş i ia revanş a la partida de ieri? Grimaud dă du foarte uş or din cap. aduceş i doi cai gata înş eua ş i. Dar ia aminte. aş a căazi sînt hotă rît s ăte bat mă r. Iat-o. glă sui prinţ ul. aţ i pierdut cumva mingea? — Care minge? — Cea cu scrisoarea. monseniore? fă cu Grimaud cu mirare. — Haide. —Ş i asta-i tot? — Ce vreţ i mai mult. — Ei bine. că ruia nu-i plă cea de fel polologhia. monseniore. Ş i prinţ ul scoase mingea de sub pern ăş i i-o întinse. dragul meu La Ramée. zise prinţ ul. — Acum spuneţ i-mi. — Un gră dinar? întrebăducele. Grimaud fă cu un semn de încuviinţ are. urmăGrimaud. —Ş i dacăse pierde? — Stăcineva acolo ca săo vadăş i săo ia. nu seamă năuna cu alta. de sus în jos. — N-am dezlegare s-o fac înainte de-a sosi clipa. — Mai departe? zise ducele — Mai departe. zise prin ţ ul că tre La Ramée ş i întoarce-te cît mai curînd. — Cine sînt cei care măvor aş tepta de cealaltăparte a ş anţ ului? . fiş i la post între ceasurile ş apte ş i nouş . Semnaţ i. — Ei bine? întrebăprinţ ul. scoase la ivealădin buzunar un creion ş i o bucatăde hîrtie. cînd v ă zu cău ş a s-a închis. Prinţ ul semnă . — Nu. Grimaud zîmbi cu cel mai plă cut zîmbet de care era el în stare.— Du-te. monseniore. zilele trec. o cos la loc ş i dumneavoastră . La Rainée ieş i: Grimaud îl urmă ri cu privirea fă răsăse clinteascădin loc ş i. ră spunse Grimaud. în timpul jocului.

înţ eleg. Aceş ti doi că lă reţ i erau contele de La Fère ş i vicontele de Bragelonne. ţ i-e gura aurită . o scarăde frînghie ş i o pară -că luş . în plă cintăvor fi douăpumnale. Raoul era nu numai tot ce îndră gea el pe lume. Tînă rul surîse ş i el ş i salutăcasa. Athos îş i pă stra aerul să u senin ş i nepă să tor de totdeauna. în casa asta am petrecut ş apte din cei mai dulci ş i mai cruzi ani ai vieţ ii mele. Cam pe la jumă tatea stră zii. XXII O AVENTURĂA MARIEI MICHON Cam în aceeaş i perioadăde vreme în care prinţ ul de Beaufort ş i Grimaud urzeau aceste planuri de evadare. apoi pe Fossés-Saint-Michel ş i apoi pe strada Vaugirard. Tînă rul venea pentru prima oarăla Paris. ră spunse Grimaud. dar ce-i al tă u e al tă u: cînd vorbeş ti. Athos. am mai spus. vorbi Grimaud. eş ti cam zgîrcit la vorbă . Athos cunoş tea hanul de multăvreme. drume ţ ii pornir ăîn lungul ei. trebuie spus c ănu-l mi ş cădecît prea puţ in pe tînă rul că lă tor. Athos ridicăochii surîzînd ş i ară tă tînă rului o casăcu înf ă ţ iş are liniş tită . ultimul să tuc din provincia Touraine era mai plă cut la vedere decît era Parisul înspre Blois. ci ş i singura ţ intăa simţ ă mintelor sale. ară tîndu-i tocmai aceastăparte a ora ş ului. doi că lă re ţ i. ş i Athos nu se dovedea prea îngă duitor fa ţ ăde capitală . Ş i. zise domnul de Beaufort. Raoul. aş a căînţ elegem cît de duios ş i de adînc putea săiubeascăde ast ădatăinima lui Athos. începînd cu schimbarea stă pînilor. — Uite. — Dragul meu Grimaud. spre ruş inea acestui ora şatît de lă udat. Hotă rît lucru. — Iar pe La Ramée îl silim sămă nînce para. Ieş ind în strada Férou. vechea sa prietenă . — Noi vom lua pumnalele ş i scara. Iubirea lui Raoul faţ ăde ocrotitorul să u se manifesta în orice împrejurare. zise el. . care slujea de că lă uzăîn acest nesfîrş it labirint tovară ş ului să u de drum. urmaţ i la cîţ iva paş i de un slujitor. intrau în Paris pe o stradăa suburbiei Saint-Marcel. — Monseniorul îş i dăseama căavem la îndemînătot ce ne trebuie. afarădoar de vechile-i amintiri ostă ş eş ti.— Nu ş tiu nimic. dar în două zeci de ani se petrecuserămari schimbă ri. apoi pe Estrapade. — Spune-mi mă car ce-o săconţ inăacea faimoasăplă cintă . venise aici cu prietenii de sute de ori. dacănu vrei să -mi ies din minţ i. — Bun. apucăpe strada Postes. În ce-l priveş te pe Athos. monseniore. Cei doi că lă tori se oprirăîn strada Vieux-Colombier. — Monseniore. rosti prinţ ul. Ajunş i la Saint-Médard. la hanul „La Vulpea Verde".

— E frumoasă ? — Acum ş aisprezece ani era socotitănu numai cea mai frumoasă . — Nă dă jduiesc. Pă rul negru era piept ă nat cu că rare la mijloc. dar contele de La Fère îi ceruse un anume lucru ş i nu-i ră mînea decît săse supună . sănu li se dea decît paie ş i ovă z. că utăsăîmplineascăcerinţ ele lui Athos. înseamnă . — Dragul meu Raoul. care pă rea de fier. Tînă rul salută . dar ş i cea mai graţ ioasăfemeie din Franţ a. Ş tiţ i fă gă duiala ce măleagăde Louise. cerurăsă fie îngrijiţ i cu cea mai mare bă gare de seamă . desenau o mînăfinăş i elegant ă . domnule? întrebătînă rul. zise Athos. zise Athos. apoi cerurădou ăodă i pentru ei. mîinile ş i pă rul – aceste trei semne ale obîrş iei sale. — Sănu uit. Athos îi cercetăcu privirea picioarele. Tînă rul îl privi cu neliniş te. Raoul. iar cînd nu poţ i. — Unei femei? întrebăRaoul. Fă cuseră două zeci de leghe peste zi. cum se purta pe acea vreme. dar care vă dea ş i mai adîncăiubire pentru Raoul. asta nu se întreabăniciodată . surîse tînă rul. cenuş ii ca ş i pă lă ria. — Haidem! murmurăAthos. încadrîndu-i faţ a smeadă . cu acea cochetă rie care prinde atît de bine pe cei tineri.Drumeţ ii încredinţ arăcaii slugilor ş i. nu are rost săîntrebi. Lucru lesne. Ş i dac ănu va fi mîndrăde el. Athos îl întîmpinăcu acel zîmbet p ă rintesc cu care îl întîmpina odinioarăpe d'Artagnan. cum erau cai de soi. mai puţ in deprins cu oboseala decît Athos. — Du-te ş i puneţ i în orînduialăhainele. ş i săli se spele pieptul ş i picioarele cu vin că lduţ . Raoul. de aceeaş i culoare ca mă nuş ile ş i pă lă ria. Se retrase deci în odaia sa ş i. Vreau să te prezint cuiva. ş i că dea în inele pe umeri. Cînd se întoarse. ş i chiar doresc s ăo îndră geş ti. este indiscret. Athos nu putea să plă nuiascănimic între el ş i o femeie socotitădrept cea mai frumoasăş i cea mai graţ ioasăfemeie din Franţ a. adicăsăarate cît mai chipeşcu putinţ ă . Acest ră spuns îl lini ş ti pe deplin pe viconte. ş i apoi săse culce. Cînd poţ i săciteş ti vîrsta unei femei pe chipul ei. — Cîţ i ani are? întrebăvicontele de Bragelonne. rosti Athos. i-ar fi pl ă cut săse scalde în Sena. mă nuş ile de că prioară . cu un an înainte de a fi venit el pe lume. strîngeau un picior care pă rea al unui copil de zece ani. în timp ce cizmele. cu toate cătocmai unei femei vreau săte prezint. — Nu. Athos surîse ş i el. ţ inînd cu tot dinadinsul s ăse încredinţ eze c ănu se asemuieş te nici pe departe cu Loire. — Astă zi. — Într-o jum ă tate de ceas. fii liniş tit. Caut ăs ăar ă ţ i cît mai chipeş . — Da. că ci natura fuse darnicăcu el. Poate că . Se îngrijirămai întîi de cai. domnule. despre care auzise vorbindu-se atît. cum se cuvine să facăni ş te adev ă raţ i cavaleri. dar zîmbetul lui Athos îl liniş ti pe dat ă . învaţ ăo datăpentru totdeauna. cănu e vorba de însură toare.

încît. în sfîrş it. Într-adevă r. pă rea ş i acum feti ş cana care să rea cu Anna de Austria ş anţ ul de la Tuileries. coroana Fran ţ ei de un moş tenitor. încît acestea deveniserăaproape reprezentative pentru familia sa. sprijinindu-ş i braţ ul pe o pern ă . mijlocul de nimfă . nici o broderie de aur nu-i împodobea mantia ş i o simplă panăviorie stă tea prinsăla pă lă ria-i neagră . gă itanele de argint luceau. vii ş i inteligenţ i. Se afla într-un mic alcov. Era o mare cochetă rie pentru o femeie de vîrsta doamnei de Chevreuse săprimeascăîntr-un asemenea alcov. În picioare avea cizme din piele neagră . lipsind astfel. care îl fă cu săstră batăun lung ş ir de încă peri ş i. fă răsăfi gă sit însăprilejul săo aducem în scenă . cu blazonul familiei Luynes deasupra intră rii. trecea drept încăo femeie foarte frumoasă . Urcătreptele peronului ş i. care pusese iubirilor ei o pecete originală . Erau într-un salon. adicăîntinsăpe o canapea ş i cu capul rezemat de tapet. ceea ce dovedi elveţ ianului de pază căoaspetele care intra are dreptul săse poarte astfel. Alcovul. adresîndu-se unui lacheu într-o livrea scump ă . Era trei după -amiază . Athos se ară tăîn prag. Athos porni în urma lacheului. ieş irăîn strada Saint-Dominique. La vestirea lacheului se ridicăpuţ in ş i întinse curioas ăcapul. era tapetat cu un fel de damasc albastru. de care am vorbit atît de des în povestirea celor Trei Mu ş chetari. iar de cing ă toarea-i . cu ceaprazuri la fel. dacăo vedeai din spate. zise Athos. lacheul se întoarse ş i spuse că . ochii mari. ş i se oprirăîn faţ a unui castel m ă reţ . Dupăo clipă . Purta veş minte de catifea violetă . Lacheul deschise uş a Doamna de Chevreuse. Ţ inea în mînăo carte întredeschisă . îş i pă strase minunatul pă r bă lai. îl ruga săpofteasc ă . Athos fă cu semn vicontelui de Bragelonne sără mînăpe loc. cu flori trandafirii ş i frunze de aur. a c ă rui fereastrădă dea spre gr ă dină . Intrăcu pas hotă rît ş i îndră zneţ . cu toate căîn acea vreme avea patruzeci ş i patru sau patruzeci ş i cinci de ani. În rest. era aceeaş i fă ptur ăzvă pă iată . — Am ajuns. Cei doi că lă tori pornirăpe strada Grenelle. întrebă dacădoamna ducesăde Chevreuse poate fi vă zut ăş i dacăpoate să primeascăpe contele de La Fère. abia pă rea de treizeci ş i opt treizeci ş i nouă . în 1683. apucarăapoi pe strada Rosiers. pe care intriga îi deschisese ş i dragostea îi închisese de atîtea ori.căe din cale-afarăde pretenţ ioasă . ş i mai cu seamăaş a cum se afla ea în acea clip ă . adicătocmai vremea potrivităpentru vizite. aflat peste drum de Jacobins. dupămoda statornicităde doamna de Rambouillet cînd îş i clă dise palatul. de ş i doamna ducesăde Chevreuse nu avea cinstea sa cunoascăpe domnul conte de La Fère. se opri în faţ a unei uş i închise.

încît ea se ridicăpe jumă tate ş i cu un gest plin de gra ţ ie îl pofti săia loc lîngădînsa. — Numai căasta nu e totul. care îş i dă durăseama din prima clip ăcăsînt egali. Gulerul ră sfrînt al că mă ş ii era dintr-o superb ădantelă . rosti ducesa de Chevreuse că tre lacheu. pe care l-aţ i auzit poate. Am cutezat s ăm ăînf ă ţ iş ez la palatul vostru. Era vă dit. Cel care se anunţ ase astfel. pe care Porthos o admirase odinioarăde atîtea ori în strada Férou ş i pe care Athos nu se îndurase săi-o împrumute nici mă car o singur ădată . văprivesc cu admiraţ ie. spuse el că tre ducesă . domnule. — Dorinţ a văe îndeplinită . ş tiu. sînt destul de compromisă . doamnă . se cercetarăcu privirea fă răpic de stinghereal ă . Lacheul tocmai voia săiasă . domnule. ş i am izbutit. — Ei bine. Sînte ţ i un om de la curte. ră spunse Athos cu un zîmbet. că ci aţ i avut bună voinţ a sămăprimiţ i. cu siguranţ ă . domnule. Lacheul ieş i. trebuie săm ăierta ţ i. căacest nume nu i se ş tersese cu totul din minte. dar aşvrea săş tiu cu cine vorbesc.. — Doamnă . fă r ăa văfi cunoscut. contele de La Fère. spuse doamna de Chevreuse. — Nu sînt acasăpentru nimeni.stră lucitoare atîrna acea spadăcu mîner superb. Doamna de Chevreuse deschise ochii mari. ră spunse doamna de Chevreuse cu cel mai încîntă tor surîs. Poţ i pleca. Cutez acum săvărog a-mi acorda o întrevedere de jumă tate de ceas. ca pentru a sili miile de gînduri ce i . nici dintr-o parte. doamnă . — Domnule. — Spuneţ i-l. doamn ă ! O. dar întrevederea ce văcer e o întrevedere între patru ochi. Ş i aş a. mănumeam Athos.. rosti contele de La Fère. plini de uimire. sînt un mare ambiţ ios. în acest caz spuneţ i-mi repede cine sînteţ iş i plecaţ i. nici din cealaltă . Dar poate sînt pe cale săajung acolo. Urmăun ră stimp de tă cere în care aceş ti doi oameni. surîse ea. Numele acesta nu l-aţ i auzit niciodată . nu vedeţ i căaş tept cu neră bdare? — Iar eu. deş i era pierdut printre vechi amintiri. alta la fel că dea peste carîmbii cizmelor. glumi ducesa cu acel aer poznaşcare o prindea atît de bine. — Odinioară . dar Athos îi fă cu semn sa ră mînă . ră spunse Athos. Ducesa de Chevreuse rupse cea dintîi tă cerea. dar pe care l-aţ i uitat. doamnă ? Vi s-a spus numele meu. — Athos?! repetăea. Staţ i puţ in. — Ah.ş i totu ş i nu v-am v ă zut niciodatăla curte. pă rea de viţ ănobilă . Athos se înclin ăş i se supuse. Odinioarăpurtam un alt nume. ş i aşavea cea mai vie dorinţ ăs ănu fiu tulburat. cum bă nuise ş i contele. sub un nume cu desă vîr ş ire necunoscut doamnei de Chevreuse. Ş i îş i cuprinse fruntea în palme. — Cine sînt. Aţ i ieş it cumva de la Bastilia? — Nu. fă rănici o îndoială .

n-aţ i dat uit ă rii cu totul acest nume? — Nu. elegant. ci ca un viciu. — Aşfi un ingrat. zise Athos. ceea ce e mult mai ră u. Cu plă cere. ră spunse ea. — Aramis. încuviinţ ăducesa care ş i obosise că utînd. încuviinţ ădoamna de Chevreuse. continuăAthos. o veriş oarăde-a lui. Din partea unui om ca dumneavoastrăsînt gata săprimesc orice. Athos se înclin ă . continuaţ i. Aş adar. — Fie. doamnă ? — Mi-aţ i reînviat în suflet una dintre cele mai plă cute amintiri din tinereţ e. era prieten cu o tînă r ăcroitoreasădin Tours. mă rturisi Athos. — Ah. discret ş i scria versuri minunate. — Da. Athos tă cu. — Ei. — Oh. Exist ăo zicalăîn popor. — Cît se poate de ră u: s-a f ă cut abate. Aş adar. Vămulţ umesc. ca s ăo previnăde complotul ce se urzea împotriva bietului Buckingham. domnule. cum că munte cu munte se întîlneş te. — Ah. să -mi urmez povestea. întocmai. continuaţ i. Nici nu ş tiţ i cît de pl ă cutăe pentru mine aceast ă convorbire. atunci. —Ş i Aramis! spuse cu însufleţ ire ducesa. — Ceva în legă turăcu asta? — Da ş i nu. — Întocmai. anume d'Artagnan. — Mi-aţ i îngă dui. Vre ţ i să -mi îngă dui ţ i a v ăvorbi de ea? Doamna de Chevreuse se uităla Athos. urmăel. doamnă ? zise Athos. săvămai amintesc ceva? întreb ăAthos. ce nenorocire! exclamădoamna de Chevreuse. . adă ugă ea. doamnă . întă ri Athos. — Măîncurajaţ i. domnule? se miră doamna de Chevreuse. — O tînă răcroitoreasădin Tours? murmurădoamna de Chevreuse. o cunosc! exclamădoamna de Chevreuse.se perindau prin minte săse opreasc ăo clipăîn loc. continuaţ i! îl îndemnăcu însufleţ ire doamna de Chevreuse. — Da. — Dumneavoastră . — Pentru ce. ş i zicalele poporului sînt uneori neînchipuit de adevă rate. ingrat faţ ăde Marie Michon. — Acest Athos era prieten cu trei tineri muş chetari. numai sănu o vorbiţ i de ră u. —Ş i Aramis.. dară mite om cu om. numit ăMarie Michon. domnule. Bietul Aramis! Era un fermecă tor gentilom. Veriş oarăcă reia i-a scris pe cînd se gă sea la asediul oraş ului La Rochelle. Cred căa sfîrş it r ă u. ş i în ochii mei nerecunoş tin ţ a nu apare ca un cusur sau ca o crimă . zîmbind. Porthos ş i. spre a vedea lă murit în ş uvoiul lor stră lucitor ş i pestriţ .. — Vreţ i săvăajut. jucîndu-se nepă să toare cu evantaiul. Dar cum s-ar putea una ca asta? Dumneavoastrăn-aţ i cunoscut-o niciodat ă . — Desigur. cine ş tie! fă cu Athos. încercînd săciteascăîn ochii lui Athos.

—Ş i regina avea dreptate. regele Spaniei. Nu avea timp de pierdut. casele ţ ă ranilor erau să ră că cioase ş i murdare. ş i însă ş i regina. aflat între Tulle ş i Angoulême. îndreptîndu-se spre Spania. Nu. bă tînd din palme uimită . — Vai! suspina doamna de Chevreuse. nu pregeta să -i spunăsora ei. devotatăpînăla a-i sluji drept intermediar ăcu fratele să u. Ş i tă cu. chiar aş a a fost! exclam ădoamna de Chevreuse. dar într-adevă r. aceast ătînă ră croitoreasa. le prindea de minune straiul bă rbă tesc. doamnă . iar pentru Ketty unul de lacheu.. vorbea despre cele mai nobile doamne de la curte numindu-le prietenele ei. continuăAthos. aceastăMarie Michon. Doamna de Chevreuse scoase un strig ă t de surprizăş i se uităla Athos cu o uimire care îl fă cu s ăzîmbeascăpe muş chetarul de odinioar ă . celă lalt cardinal.Aceastăveriş oarăa lui Aramis. atunci cînd nu întîlneau în cale vreun han. — Domnule. aş a cum numai ea ş tia s ăse încrunte. fiindcăfiinţ a aceasta îi era nespus de devotată . Pe Marie Michon ş i o fat ă de ajutor a ei anume Ketty. văsocotesc un vră jitor ş i măaş tept la orice. era deprinsăcu ruf ă rie finăş i cură ţ enie. —Ş i într-o diminea ţ ăse pomeni cu cartea cea verde. Ceea ce mi-a ră mas săvăspun e ş i mai ciudat decît ceea ce v-am spus pînăacum. avea cele mai straş nice relaţ ii cu lumea mare. nu văvoi ră pi timpul cu asta. ca ş i regina. iar Marie Michon era o persoanăfoarte aleas ă . văascult. împrejurarea era apoi prevă zută : dacăpe Marie Michon o ameninţ a vreo primejdie. urmăAthos. în sfîrş it. domnule! Ş ti ţ i totul.. le fă cu rost de doi cai straş nici ş i cele douăfugare plecarăîn grabădin Tours. murmurădoamna de Chevreuse. lucrurile nu se puturăface atît de tainic. era 11 octombrie. adusăde prinţ ul de Marcillac. fiindcăpe cele mari nu îndră zneau săse arate ş i săcearăg ă zduire. reluăAthos. regina trebuia sătrimităo carte de rugă ciuni legat ăîn catifea verde. hotă rî deci . sora ei. hotă rî într-o bunădimineaţ ăsăo aresteze pe biata Marie Michon ş i săo ducă sub pazăla castelul Loches. încît s ănu prind ănimeni de veste.. ce-are a face. se lă sase frig. — Aş teptaţ i. cu o umbrăde zîmbet ş io uş oarăîncruntare a sprîncenelor. doamn ă . prin îndoita-i obîrş ie austriacăş i spaniolă . în ciuda faptului cănu era de o obîr ş ie înaltă . Pe drept cuvînt ar fi ciudat dacă . tremurau la cel mai mic zgomot. apucau numai pe drumuri lă turalnice. — Ceea ce i se pune astă zi în seam ăca o mare crim ă . Lucrurile s-au schimbat mult de atunci. adev ă ratul. — Întocmai. — De astădată . Din fericire. ziua fusese lungăş i obositoare. — Dacăaşmerge pe urmele celor douăfugare pînăla cap ă tul că lă toriei lor? întrebăAthos. atît de mîndrăcum e. un s ă tuc numit Roche-l'Abeille. rosti ducesa. — Într-adevă r. satul nu avea han ş i nici castel. — Încît cardinalul. le vom însoţ i doar pîn ăîntr-un să tuc din provincia Limousin.. Prinţ ul gă si pentru ea un costum de cavaler.

măînspă imîntaţ i. în vreme ce Ketty se culcăîntr-un fotoliu în prima înc ă pere. dacăte mulţ umeş ti cu ce-a mai ră mas de la masăş i cu jumă tate din odaia mea". potrivit îngă duin ţ ei primite. spuneţ i odată ! Sînt gata săascult orice." Doamna de Chevreuse trecea în mod vă dit de la mirare la uimire. Prin sate. ori. pe cuvînt de cinste! — Vai. Una dintre acele fiinţ e zvă pă iate. O lampăardea în odaia unde se află preotul. doar dacăe vorba de domniş oara Marie Michon. „Bucuros. domnule. — Conte. că rora le trec prin minte cele mai ciudate gînduri. chem un că lugă r de la mînă stirea Vieux-Augustins. prinzîndu-l pe Athos de mîini. — Apoi? fă cu Athos. Dac ănu sînteţ i cumva însuş i diavolul. mă rturisi ducesa. Athos fă cu o pauză . le strigăsăintre ş i ele intrară . sănu piard ăo vorbădin povestirea oaspetelui. tinere cavaler. săvăscape din puterea necuratului. repet. chipul ei. care se culcase. întă ri doamna de Chevreuse. tocmai aici vine partea cea mai grea. spuse: „Mulţ umesc. Ei bine. „Atunci. dup ăce sfîrş irămasa. dacănu. care avea înfă ţ iş area celui mai chipeşcavaler din lume. cră păuş a. adicăunde mîncaseră . — Ah. ş i. ori mai degrabăstă pîna.săcearăg ă zduire preotului. Marie Michon mîncăîmpreunăcu însoţ itoarea ei ş i. . — Ah. că ci poarta nu era ză vorît ă . ră spunse preotul. Am alergat ş i eu toata ziua ş i nu m-aşsupă ra deloc dacăaşdormi în noaptea asta. primesc". Ah. — Încîntă toare aceastăMarie Michon! continuăAthos. Marie Michon. zise preotul. era tîrziu. —Ş i apoi? întrebăea. că pă tase un aer cu neputinţ ăde zugră vit în cuvinte. pă rinte. Athos începu sărîdă .Ş i. intrăîn odaia unde se odihnea gazda. Spune ţ imi numaidecît cum de cunoaş teţ i toate aceste amă nunte. r ă mase înm ă rmurită . Cele douăcă lă toare se sfă tuirăo clipă . gîndindu-se căare drept gazdăun preot. nu pricep cum de cunoaş teţ i toate aceste amă nunte. lumea era foarte încreză toare. adevă rat! recunoscu Athos. — Într-adevă r. Bietul preot nu era sfîntul Ambrozie ş i apoi. vîrî capul înă untru ş i ceru gă zduire. în mijlocul atîtor alte amintiri plă cute pe care le avea. cu ochii aţ intiţ i asupra lui Athos. luaţ i de mîncaţ iş i că utaţ i săfaceţ i cît mai puţ in zgomot. preotul. preotul le auzi pufnind în rîs ş i apoi. se vedea căar fi vrut săspunăceva ş i totu ş i tă cea. Ş i de altfel asta nici nu măpriveş te pe mine. st ă pînul. săducăîn ispităş i o faţ ăbisericească . — Domnule! exclamăducesa. reluăAthos. una dintre acele fiinţ e nă scute ca săne aducăpe toţ i în ispită . dup ăce o copleş i uimirea. Cele douăcă lă toare bă turăla poart ă . a ş adar. Marie Michon era o fă pturăîncîntă toare. — Spuneţ i. continuaţ i! zise ducesa. V-am prevenit doar cămăaş tept la orice. cocheta din ea îş i zise ca ar fi o plă cutăamintire pentru zilele bă trîne ţ ii.

—Ş i acest cavaler. — Ah. — Ei bine? — Ei bine. că reia prietenul nostru Aramis se îngrijise s ă -i gă seascăaceastăslujbă . în 1643. — Da. ş i continuaţ i-văpovestirea. — Un an mai tîrziu.. numai căel nu înţ elegea nimic. Atunci. Doamne! exclamăea. —Ş i ce-a spus preotul? întrebăAthos la rîndul să u. acest gentilom sosit acolo înaintea ei. slujitorul bisericii.. care de altfel era gentilom.. — Căun senior pe care nu-l cuno ş tea a avut bună tatea săse . deodată . În schimb. Un cavaler. chemat la că pă tîiul unui muribund. el însu ş i aflat într-o misiune importantă . L-am g ă sit foarte preocupat de o întîmplare din care nu pricepea nimic. E tare amuzant! Ş i zvă pă iata de Marie Michon a nimerit mai bine decît s-ar fi aş teptat. Ş i astfel mi-am dat seama căacea frumoasăcă lă toare era. doamnă . nu-i putea purta de grij ă . —Ş tiţ i. unde mi-am g ă sit calul ş i lacheul gata de drum. —Ş i n-aţ i mai trecut niciodatăprin acest sat? întrebăcu însufleţ ire doamna de Chevreuse. primise un leagă n cu un dră gă laşb ă ieţ el de trei luni. — Marie Michon. Luaţ i loc. Într-un fotoliu din prima încă pere dormea însoţ itoarea. Am ieş it din cas ăş i m-am dus la grajd. în zorii zilei am ie ş it fă ră zgomot din odaie ş i am lă sat-o dormind pe fermecă toarea mea tovar ă ş ă . bucatele pregă tite pentru masăş i odaia sa. nu numai de acasă . dar ş i din sat. scumpe conte. atunci cînd s-a înapoiat în Franţ a. doamnă . odatăînapoiatăla Paris voia ca acest copil săcreascăîn preajma ei. V-am spus. ridicîndu-se ş i înclinîndu-se respectuos în faţ a ducesei de Chevreuse. la oaspetele bunului preot.. acest oaspete.— Nimic mai uş or. Cu opt zile mai înainte. rosti Athos. m-am apropiat ş i am recunoscut-o pe micuţ a Ketty. ş i asta tocmai în clipa cînd preotul. izbucni în rîs. continuăAthos. domnule. îi lă săîn grijă casa. doamnă . ş i nu la preot a venit Marie Michon săcearăg ă zduire. eu însumi că lă toream într-o misiune grabnică . venise cu un ceas mai devreme decît dumneavoastrăsă cearăg ă zduire preotului. era nevoit săplece pentru toatănoaptea. decît c ăa petrecut acea noapte la că pă tîiul unui muribund. contele de La Fère.? — Eram eu. — Acum îmi ră mîne sămăînvinuiesc. Marie Michon a cerut numaidecît veş ti despre acest copil. Chipul ei frumos îmi atrase luarea-aminte. voiam să -l rev ă d pe acel bun preot. dimpreună cu o pungăde aur ş i un bilet cu aceste trei cuvinte: „11 octombrie 1633" — Era ziua acestei ciudate aventuri. Aş adar. fiindc ăMarie Michon plecase ş i ea mai înainte ca preotul săse fi întors acasă . Apoi am plecat. — Marie Michon! zise iute doamna de Chevreuse. Ducesa ră mase înm ă rmurităpentru o clipăş i apoi. fiind fugară . că ci. cu capul dat pe spate ş i întru totul vrednicăde stă pîna ei. plin de încredere în oaspetele să u. spuse ducesa.

doamnă . luîndu-i mîna la rîndu-i. din nefericire nu sînt regina. în care aşputea fi ucis. întorcîndu-se spre Athos. Doamna de Chevreuse nu-ş i putu st ă pîni un strigă t de fericire care întrecea toate speranţ ele plă smuite de orgoliul ei. măarunc într-o poveste plinăde neprevă zut.. cu capul descoperit. tată l lui! — Stt! Nu vorbiţ i atît de tare. doamnă . acum nu m ă bucur de prea multătrecere. ca la rîndul vostru săfaceţ iş i dumneavoastr ăceva pentru el. interveni doamna de Chevreuse. o preveni Athos. spuse Athos. — Nici o grijăîn aceast ăprivinţ ă . doamnă . Nu. ş i nu regina însă ş i? — Nu. . — Aţ i pă strat secretul ş i mi l-aţ i adus astfel. Mulţ umesc! Sînteţ i o inim ănobilă ! — Vi l-am adus. — Apropie-te. doamn ă . retră gîndu-ş i înceti ş or mîna. rosti Athos. fiul Mariei Michon e aici! Vreau să -l vă d numaidecît.. Cît despre avere ş i titlu. mulţ umesc. ca să -l fac ăs ăse a ş eze al ă turi de ea ş i privindu-l cu ochii stră lucitori de bucurie. luîndu-i mîna ş i încercînd săo duc ăla buze. mulţ umesc. i-am trecut în stă pînire moş ia Bragelonne. fiul meu. puse un genunchi la pă mînt ş i să rutămîna doamnei de Chevreuse. spuse ducesa. —Ţ ineţ i seama. Unde e? — Aici în salon. E aici. acum înţ eleg! Acest senior era ţ i dumneavoastr ă . Îl chem îndată . cănu-ş i cunoa ş te nici tată l. De mîine chiar. Oh. În aceeaş i clipădeschise uş aş i fă cu un semn tînă rului. — Ah. zise el. — Aici?! strigădoamna de Chevreuse. Doamna de Chevreuse îl opri. că ci dacăaşfi. — E adevă rat.îngrijeascăde copil ş i de viitorul lui ş i căl-a luat cu el. gîndind cămăveţ i face fericită . fiţ i liniş tit! exclam ăducesa. sînteţ i un adevă rat gentilom! Dar abia aş tept să -l vă d pe tînă rul nostru viconte. Athos dă du săse îndrepte spre uş ă . dar pentru el voi face tot ce-mi st ăîn putinţ ă . Nu cumva pentru a-mi cruţ a timiditatea mi-aţ i spus cădoamna este ducesa de Chevreuse. atunci n-aţ i mai ră mîne decît dumneavoastrăca să -l îndrumaţ i în lumea unde este chemat să -ş i afle locul. — Domnule conte. Athos zîmbi: — Seamă năcu mama sa. domnule. Tînă rul se apropie cu fermecă toru-i surîs. care se ivi în pag. — Oh. — E frumos? întrebăea. ş i o rentăde zece mii de livre. viconte. — Credeţ i-mă . pe care am moş tenit-o ş i care îi dătitlu de viconte. Pîn ăîn clipa de faţ ăam vegheat asupra educa ţ iei lui ş i cred căam fă cut din el un gentilom desă vîrş it. nici mama. viconte. Aici. Doamna ducesăde Chevreuse îţ i îngă duie s ă -i să ru ţ i mîna. ridicîndu-se într-o clipită . Dar împrejură rile măsilesc acum săîncep iară ş i viaţ a ră tă citoare ş i primejdioasăde om devotat unei cauze. dacăvreţ i. domnule! izbucni doamna de Chevreuse. Din nenorocire.

stai puţ in. rosti contele. doamnăduces ă . conte. Eu nu iau nici o hotă rîre fă ră vreun motiv temeinic. ş i anume. pentru care am o scrisoare ş i unde trebuie săîntîlnesc un prieten. zise tîn ă rul cu vocea sa dulce ş i ră sun ă toare totodată . ce carierăai dori s ăîmbră ţ iş ezi? Athos. dar săvedem.. Doar o singurăcarier ămi se pare vrednicăde un gentilom. Ş tiu bine căsînte ţ i întruchiparea înţ elepciunii ş i am săvăascult. Prinţ ul. Vreau sătrimit dupăprinţ ul de Marcillac. se uita la amîndoi cu o expresie de negră ită mulţ umire întip ă rităpe faţ ă . domnule conte? — Poate nimic nu l-ar ajuta mai mult în viitor decît dacăs-ar spune cănici nu m-a cunoscut vreodată . îl va recomanda pe tînă rul nostru prieten doamnei de Longueville. Numai căaşputea îndră zni s ăvărog a vă îngriji de toate astea cît mai grabnic? Am motive ca vicontele sănu ră mînădecît pînămîine searăla Paris. — Da. Domnul conte m-a crescut. prinde bine unui tînă r ostaşca dumneata s ăslujească sub ordinele unui general ca el. — Tu ş tii. — Doamnă . dar săvedem. deci s ănu pleca ţ i pîn ăatunci. din cauza certurilor dintre doamna de Montbazon. — Ce faceţ i astă -seară ? — Ne vom duce la abatele Scarron. care îi va da o scrisoare pentru fratele ei. domnule..aşface pentru dumneata tot ceea ce meriţ i. Athos se înclin ăş i se pregă ti de plecare. rîzînd. cu gîndul de a face din mine un ostaşş i m-a lă sat sănă dă jduiesc c ăm ăva prezenta cuiva la Paris. aceea a armelor. în schimb cu ajutorul prinţ ului de Marcillac. — Vreţ i săse ş tie c ădumneavoastrăv ăinteresaţ i de el. care ar binevoi sămărecomande poate chiar Prinţ ului. ca de obicei. acum lă saţ i-l în seama mea. Voi trece ş i eu pe acolo pentru o clipă . Bragelonne. — Prea bine. abia st ă pînindu-se sănu-i să rute fruntea neprihă nită– săvedem. am gă sit conte! Prinţ ul de Marcillac e un vechi prieten de al meu. — Eh. în picioare. — Ei bine.. adicăpe la ş ase seara. la întoarcere. — Da.. spuse ducesa. cred.ş i mii de mulţ umiri. ş i aş a cum sînt – adă ug ăea. — Oh.ş i doamna de Longueville. Am ş i eu astă zi cîteva drumuri de fă cut ş i. ră spunse tînă rul. domnule conte. — Minunat! zise contele. Oare vechii prieteni se despart cu aer atît de grav? . într-adevă r! Iat ă . care din fericire se aflăîn clipa de faţ ăla Paris ş i că ruia nu-i voi da pace pînăce totul nu va fi dus la bun sfîrş it. înţ eleg. personal sînt în raporturi destul de proaste cu el. domnule! izbucni tînă rul. zise ducesa de Chevreuse. Eh. acesta o iubeş te prea mult ca sănu-i îndeplineascăpe loc orice dorinţ ă . — Bine. îl voi aş tepta pe viconte la han. mama mea vitregă . zise ducesa.

Mulţ i ardeau de dorinţ a să -ş i facăauzit acolo cuvîntul. unde faima lui de om de spirit era gata statornicită . În ciuda acestui lucru. încît s-a lipsit de to ţ i doctorii. XXIII ABATELE SCARRON Pe strada Tournelles se afla o casăpe care o cunoş teau toţ i purtă torii de litiere ş i toţ i lacheii din Paris. copiii au pus mîna pe pietre. Or. dar atîta a pă timit de pe urma asta. pînăla urmă . a poruncit valetului să u să -l ungăcu miere din cap pînăîn picioare ş i apoi. nici a unui bancher. fusese pe vremuri unul dintre cei mai nă stru ş nici stă pîni de venituri parohiale din oraş ul Mans. dupăaceea s-a întors la Paris. unde locuia. hă rţ uit. Micul abate Scarron. urmă rit cu înverş unare din toate p ă rţ ile. Anna de Austria a ră mas fermecatăde vorba-i plinăde duh ş i l-a întrebat dacăn-ar dori . nu se jucau că rţ iş i nu se dansa. la drept vorbind. într-o zi de carnaval. ducîndu-se s ăo vad ăpe reginăîn acest jilţ . Mul ţ imea însăgonea dupăel: fugă rit. zicînd căvrea mai degrabăsără mînă beteag. Scarron n-a gă sit altăscă pare decît să se arunce în rîu. Acolo nu se dă deau ospeţ e. nu era abate decît din pricinăc ăavea în seam ăo mînă stire. hamalii au început cu ocă rile. vrînd săînveseleascădin cale afarădarnicul oraşal că rui suflet era. ciopîrţ ite ş i transformate fie în poveş ti.— Ah! murmurăAthos. s-a apucat săfacăvizite pe la prieteni. S-a că utat prin toate mijloacele cunoscute săfie tă mă duit. Înveş mîntat în chipul acesta ciudat. Se rîdea atît la acest spiritual abate. spintecînd o saltea de fulgi. ş i. Înota ca un peş te. De-aşfi ş tiut mai devreme căMarie Michon era o fiinţ ăatît de fermecă toare!. ca să scape nevă tă mat. care. dupăaceea s-a pornit pe huiduieli.. cînd cuvîntul lor era plin de duh. s ă -l asculte ş i săîmp ă rtă ş eascăapoi ş i altora spusele sale. spre a-i reda folosinţ a mîinilor ş i picioarelor. Ş i se retrase oftînd. la început lumea se ţ inea dupăel uimită . ea era locul de întîlnire al lumii bune ş i întreg Parisul venea aici. s-a tă vă lit prin ea pînăa devenit cea mai caraghioasăzbur ă toare din cîte s-au vă zut vreodată . încît. Era casa micului Scarron. aceste noută ţ i erau atît de iute comentate. s ă rutîndu-i mîna. Fiind ş i nă du ş it. s-a vă zut nevoit săo ia la s ă nă toasa. nă scocit de el. ş i. ş i totu ş i casa cu pricina nu era nici a unui mare senior. ieş ind pe celă lalt mal. Aici a poruncit săi se facăun jilţ . încît oricine ţ inea săpetreacăun ceas în tovă ră ş ia micului Scarron. dar apa era rece ca gheaţ a. ei înş iş i erau bineveniţ i. a r ă mas locului ţ eapă n. într-o zi. frigul l-a p ă truns pînăla os ş i. fie în epigrame. ş i nicidecum pentru căfă cea parte din clanul fe ţ elor biserice ş ti.. se spuneau atîtea noută ţ i.

dar vicleanul bolnav se feri săprimească . care măvorbeş te de ră u pe mine. Scarron a dus o viaţ ăplin ăde voioş ie. care era ş i ziua de platăa pensiei cuvenite pe trei luni. lipsit de orice alte griji în ce priveş te viitorul. dar acolo i s-a ră spuns că : — Statul nu mai are bani pentru abatele Scarron. că lă rind în aceeaş i direcţ ie ca ş i el. Oare nu-i un om de vi ţ ănobilă ? — Ba da.cumva un titlu. — Da. tocmai în ziua cînd primea abatele: venirăoaspe ţ i cu duiumul ş i tot oraş ul vui de proteste împotriva cardinalului.Ş i fă cu în aş a fel. într-una din zile. Unul dintre ei îl salut ăsco ţ îndu-ş i pă lă ria ş i-i spuse: —Ş tiţ i. atunci pentru ce vreţ i sărenun ţ a mai vedea un asemenea om? — Fiindcăvorbeş te de r ă u. . Cînd lacheul îi aduse aceastăveste. existăunul pe care ţ in grozav să -l am. încît la patru după -amiazăîntreg oraş ul ş tia de refuzul cardinalului. zise Athos. un trimis al cardinalului i-a dat de în ţ eles c ănu face bine s ăaibăcasa deschisăpentru vicar. domnule. Scarron se afla cu ducele de Longueville. Or. — Acela de bolnav al majestă ţ ii-voastre. Numai ca. în dimineaţ a acelei zile. — De ce? a întrebat Scarron. — Spiritual? — Din nenorocire are prea mult spirit. iar Mazarin o adevă ratănă past ă . Era într-o joi. ca sa ia banii. maiestate. salutîndu-i la rîndul să u pe cei doi cavaleri. Uş a mea e ş i azi deschisădomnului Gilles Despréaux. deschizîndu-ş i larg bă ierile pungii. a ră spuns Scarron. Scarron îş i trimisese ca de obicei lacheul cu o chitanţ ăla casa de pensii. Athos întîlni în strada Saint-Honoré doi gentilomi pe care nu-i cunoş tea. de bunăseamă ! — Cumsecade? — Fă r ăîndoială . — Cum?! a replicat Scarron. Ş i Scarron a dobîndit titlul de bolnav al reginei. — Ei bine. a rostit abatele. care îi oferea o pensie îndoit ăfaţ ăde aceea pe care Mazarin i-o tă iase. cu o pensie anualăde o mie cinci sute de livre. a r ă spuns Scarron. primi ş i mai des vizita domnului de Gondy. — Care anume? a întrebat Anna de Austria. — Adevă rat? Ş i pe cine? — Pe cardinal. pentru căvorbeş te de ră u pe un altul? Imposibil! Convorbirea se oprise aici ş i Scarron. urmaţ i de un lacheu. ş i vre ţ i săînchid uş a vicarului. Din acea clipă . — Se vede căsînteţ i un om cinstit. vorbi acelaş i nobil de adineauri. din spirit de contradicţ ie. netrebnicul de Mazarin i-a tă iat pensia bietului Scarron! — Asta-i prea din cale-afară .

viconte. Dac ăversurile sînt proaste. dragul meu viconte. Doi lachei foarte respectuoş iş i bine instruiţ i îş i îndeplineau cu distincţ ie îndatoririle lor. pere ţ ii erau tapeta ţ i simplu. Nu vorbi decît prin gesturi. Doar un gentilom oarecare. Ş i se despă rţ irăsalutîndu-se cu cea mai aleasăpoliteţ e. Eu socoteam că asta înjoseş te. Totuş i. dar cu gust. ră spunse Athos. Vom putea săspunem un cuvînt bun bietului om. — Ai săm ăvezi discutînd mult ăvreme cu un gentilom. Era abatele Scarron. — Dar cine e domnul Scarron. că zut pesemne în dizgra ţ ia cardinalului din pricina unor catrene îndreptate împotriva-i. ori mai degrabăascultă . văvoi îndeplini dorinţ a întru totul. care îş i mă rturisi deopotrivăîncîntarea ş i respectul faţ ăde noul oaspete ş i fă cu un compliment foarte spiritual vicontelui. Prima persoanăpe care o z ă ri fu Aramis. fă gă dui Raoul. — Prea bine. Perdele mari. domnule. zeflemitor. Aş a. mie îmi spuneţ i! exclamăAthos. Jocul ă sta ne va ajuta să nu fim tulburaţ i de nimeni. domnule. dar suferind ş i scă rpinîndu-se cu o mică vergea. veş nic cu zîmbetul pe buze. . Strada era plinăde slujitori trimiş i dup ă treburi. cu aerul că rosteş te un sfat salvator – cred cămai bine s-ar lă sa pă gubaş . — Bine. nu. acoperit cu o cuverturăde brocart. care a pus în miş care întreg Parisul? întrebăRaoul. dar sănu spui nimic ş i nici sănu asculţ i. deş i în ochii lui d ă inuia neîncetat o expresie vie. plinăde spirit ori de bună voin ţ ă . zise Athos că tre viconte. cîndva viu colorate. domnul Scarron e poet? întrebăRaoul. bună oară . asta sporeş te preţ uirea celor din jur. dar azi niţ el cam ş terse. ca ş i cum ai vrea s ăne spui ceva. dar dacăsînt frumoase. destul de voios. — Oare gentilomii fac versuri? întreba naiv Raoul. unul dintre prietenii mei: este abatele d'Herblay. Ză rindu-l pe Athos. ţ esute cu flori. rîse Athos. domnule. cu un baldachin tapisat. — Da. — Întocmai. — Din cînd în cînd săte apropii de noi. că deau peste ferestrele largi. dar în unele clipe acoperit de o paloare bolnă vicioas ă . Aramis îi ieş i în întîmpinare. se agita un om cu chipul destul de tineresc. — Mi-aduc aminte. — Atunci. Athos îş i croi drum ş i intră în casăurmat de tînă rul Raoul. însă un spirit dintre cele mai alese. Încă perea era foarte îngrijităş i mobilatăcum se cuvine. Deci ia aminte cum te porţ i în casa lui. de care m-ai auzit adesea vorbind. Athos fă cu dou ăvizite în ora ş . curtenitor. În jurul acestui soi de cort mi ş că tor se înghesuiau o mul ţ ime de gentilomi ş i de doamne. pe la ş apte seara se îndreptăspre strada Tournelles. urmăAthos. de cai ş i vale ţ i ce-ş i însoţ eau stă pînii. foarte înc ă pă tor. Dupăaceea. domnul de Rotrou.— Vai domnule. îl luăde mînăş i îl prezentălui Scarron. instalat lîngăun fotoliu pe rotile. Vreun ministru c ă zut în dizgraţ ie? — Oh. viconte. sub care. — E bine cămergem acolo tocmai astă -seară . iată -te prevenit.

cel pu ţ in mi-a ră mas leoaica. salutăcu multăgraţ ie. st ă tuse de vorba cu el. ş i ochii ei . întinzînd mîna domniş oarei Paulet. Aceastăculoare roş cat-ară mie. aceastăfemeie care intra. Domni ş oara Paulet se îndrept ăspre locul ei obiş nuit. dupăaceea vîlva stîrnită de sosirea lui se potoli treptat-treptat ş i conversa ţ ia deveni generală . cu pă rul bogat. în schimb. — Ei bine. Muza care are nevoie de mediocritatea aurită ? Că ci. î ş i roti. ci de la domniş oara Paulet. — Cardinalul îş i va cumpă ra mai multe pomezi ş i parfumuri pe an cu aceste o mie cinci sute de livre. cu mijlocul zvelt ş i mlă diu. că ci ş i astă zi o înconjura admiraţ ia celor din jur. — Dar muza ce va spune? interveni Aramis cu vocea lui mieroasă . Dacănu mai am hidra. Domniş oara Paulet pă ş i drept spre Scarron. caderent omnes a crinibus hydri. ar trebui săş tie c ăel nu vine din Anglia. tîn ă răş i frumoasăîncă . E un personaj istoric. Trebuie săş tii săte sacrifici pentru ţ ara ta. Raoul. Iată -te deci să rac. dar înainte s ă se aş eze. — Uită -te la aceastăfemeie. mă rea ţ ă . — Da. Domnul Ménage să ri în sus entuziasmat. De cîteva zile parcăîn fiece clipăse ridica o cortină pentru el. Athos fu salutat încăde doi-trei seniori. — Bun! zise Scarron. oricum: ş i Virgilio puer aut tolerabile desit Hospitium. fă cuse săfie poreclita Leoaica. La ea se ducea regele Henric al IV-lea cînd a fost asasinat. aş a cum îi plă cea lui Rafael ş i cum Tizian a zugră vit toate Magdalenele sale. rosti Scarron. Raoul tresă ri. că rora le fu prezentat de că tre Aramis. acum statul a devenit mai bogat. în care Athos recunoscu pe gentilomul întîlnit pe strada Saint-Honoré. Frumoasele noastre doamne de astă zi. dezvelindu-i ceva eroic. La vreo patru-cinci minute.Raoul r ă mase descumpă nit. Tot ce spunea Scarron pă rea cu totul deosebit astă -seară . fermecă toarea ş i spirituala lor compatrioată . Totuş i. nu? Am aflat noutatea azi după -amiaz ă . că ci nu era preg ă tit sără spund ăunor cuvinte atît de alese. zise el. în care Raoul cerceta cu privirea întreaga adunare. a ş a cum poate credeau. scumpe abate! zise ea cu vocea-i liniş tită . în mijlocul murmurului stîrnit de apariţ ia ei. domnul de Grasse ne-a spus-o. la doamna de Rambouillet. ca de aur. Era o femeie înalt ă . rîse un partizan al Frondei. privirea de regin ăasupra adun ă rii. sau poate superioritatea pe care o dobîndise asupra celorlalte femei. îl cunoscuse pe Henric al IV-lea. Oaspeţ ii se îngr ă mă dirăîn jurul noii venite. Athos atinse cu mîna umă rul vicontelui.E privilegiul pe care ţ i-l dăasuprirea. uş a se deschise ş i lacheul anunţ ăpe domni ş oara Paulet. care aspirăla acest pompos titlu.

— Îndată . v-aşcompromite prea mult. În clipa aceea uş a se deschise ş i lacheul îl anunţ ăpe vicar. Scarron se întoarse ş i el ş i-i ieş i în întîmpinare în fotoliul sau. — O. Vă zu intrînd un om scund. Toţ i se întoarser ăspre vicar. În înc ă pere se formaserădou ăgrupuri distincte: unul în jurul domnului Ménage. ai cumva venituri pe care noi nu le cunoaş tem? — Voi împrumuta bani de la regină . care scoase la . scumpe abate. Arată -te ceea ce eş ti. — O panglicăde pă lă rie. voi fi nevoit săte numesc canonic la NotreDame. cît pe ce săo ră stoarne – ş i totuş i cu o expresie impună toare ş i mîndrăîntipă rit ăpe faţ ă . zise el. — Atunci. nu prea bine fă cut. interveni Aramis. Eş ti în întîrziere ş i trebuie să -ţ i fac un dar. ră spunse acesta. — Iartă -m ă . un adev ă rat provincial. în vreme ce domniş oara Paulet îi f ă cu un semn cu mîna de pe locul unde ş edea. Nu-l cunoş tea pe abatele de Gondy decît din auzite. era cît pe ce săse dezmint ă . Nu tră ieş te oare sub regimul comunită ţ ii de bunuri? Vicarul se întoarse. miop ş i tare stîngaci în miş că ri. spuse el. — Cum vei face ca săne poţ i primi ş i de acum înainte? continuă vicarul. Athos surîse. Nu e încăprea multălume ş i-am fi remarcaţ i. Athos fă cu la fel. — Ce anume? întrebăAramis. ş i Scarron.se oprirăasupra lui Raoul. Toata lumea se întoarse. conducîndu-ş i fotoliul lui pe rotile prin mijlocul oaspeţ ilor cu iscusinţ a cu care un cîrmaci încercat ş i-ar îndruma barca pe o mare presă ratăla tot pasul de stînci. nu. Dacăeş ti strîmtorat. — Dar maiestatea-sa nu are lă scaie. Vicontele se apropie de Leoaicăcu chipul împurpurat ş i se pierdu îndatăîn mijlocul seniorilor care o înconjurau. zîmbi spre Aramis ş i-l salutăamical din vîrful degetelor. negricios. abate? Era o frazăsolemnă . Scarron trecea de la unul la altul. — Noi cînd stă m de vorbă ? zise Athos că tre Aramis. Ai că zut în dizgraţ ie. dar o sforţ are disperatăîl scoase din încurcă tură . — Ai fost remarcat de domniş oara Paulet. se împotrivi Scarron. — Ei bine! glă sui vicarul. dar nu te sfă tuiesc să -i vorbeş ti de Henric al IV-lea. z ă rindu-l pe Scarron abia cînd gazda ajunse lîngăel. care gă sise de o sutăde ori la rînd o vorbăde duh drept ră spuns. viconte: du-te săo saluţ i. celă lalt în jurul domniş oarei Paulet. că ci numele vicarului începea s ăse acopere de faimă . dar nu ş i în mînuirea pistolului ş i a spadei – încăde la primii paş i se lovi de o mă su ţ ă . rostităa suta oar ăîn timpul serii. — Domnul cardinal Mazarin a binevoit săse gîndeascăla mine. — Uluitor! strigăMénage.

ori pe cineva. — Întocmai! încuviinţ ăvicarul. pierde patru sute de scuzi. În cele din urmăîl ză ri pe Raoul ş i ochii îi scînteiară. asta-i! fă cu acru domni ş oara Paulet. Aş a căa ră cit ş i se aude c-ar fi pe moarte. — Ah! exclamăScarron. în odaia cea mai feritădin casa mea. Din nenorocire. În clipa aceea uş a se deschise ş i lacheul strigără sună tor: — Doamna ducesăde Chevreuse! La auzul acestui nume. uitînd s ă -ş i trimitălacheul dupăcă mă ş i de schimb. cînd Voiture îl vede pe marchizul de Luynes la o masă . doamna de Rambouillet. îl z ă ri pe Aramis în niş a ferestrei ş i îş i ascunse dup ăevantai o uş oarătresă rire de surpriză . ş i nu existănimeni. Scarron. Te voi trimite la negustorul de unde-mi cumpă r mă nuş i. îl ză ri pe Athos ş i deveni visă toare. la mine. — A! fă cu ea. În toate se vă deş te gustul Frondei. Ce are? — S-a aş ezat la masa de joc. iar pe dumneata. Scarron? — Cum? Domnul Voiture e bolnav? întreb ăseniorul care îi vorbise lui Athos în strada Saint-Honoré. Pai asta e o praş tie. Dupătrei zile n-a putut săţ in ăpiept ispitei ş i a luat drumul arhiepiscopiei. Raoul se împurpurăla faţ ă . Athos fă cu un semn lui Aramis. Scarron îş i îndreptăîn grabăfotoliul spre uş ă . d'Herblay: face mă nuş i cum poartăpartizanii Frondei. pînăş i prietena noastr ă . unde vei avea credit nelimitat: coace o pîine minunată . ră ceş te întorcîndu-se acasăş i se urc ăîn pat ca s ănu se mai dea jos. Aramis luăpanglica ş iş i-o puse la pă lă rie. toatălumea se ridic ă . care sănu-i trimităceaiuri. îi informăvicarul. Doamna La Renaudot se îngrijeş te de cearş afuri. pe jumă tate ascuns dupăperdea. Doamne. Voiture se aş ezăla masă . —Ş i unde a ră cit? — Ei. . În mijlocul saluturilor respectuoase care o întîmpinară . ca ş i cum ar fi vrut să -ş i alunge gîndurile ce o nă pă deau fă r ăvoie. aş teptînd un partener de joc. Se simte foarte ră u. Domniş oarăPaulet. — Vai! ră spunse domnul Ménage. Doamna Saintot a alergat într-un suflet să -i ducăo supăîntă ritoare. în clipa aceea aveam niş te treburi foarte importante cu consilierul Broussel. Cum se simte bietul Voiture? Nu cumva ş tii.ivealădin buzunar o panglicăciudatăde mă tase. Ş i acest mare om se poate săne p ă ră seascăş i el deseret orbem. pe gustul Frondei. care se tupilălîngăo fereastră . Marchizul îl strigăş i-l pofteş te s ăia loc. Luynes fă gă duieş te în numele meu să ia pă catul asupră -i. Închipuiţ i-văcăsă rmanul Voiture fă cuse jură mînt sănu mai joace. ducesa că uta în chip vă dit ceva. la brutarul meu. El sămoar ă ! Nici pomeneală ! E înconjurat de femei ca un sultan. am pentru dumneata un evantai dupămoda Frondei. — Oare starea scumpului Voiture săfie chiar atît de rea? întreb ă Aramis. — Ei. Voiture îi ră spunse cănu poate săjoace. ca să -l dezleg de jur ă mînt. întrucît eu nu i-am dat dezlegare.

sub care scînteiazăun potir de aur. scumpul meu bolnav! Îl ur ă sc atît de puţ in. De îndatăce se aflarăîmpreună . Raoul îş i fă gă dui s ănu plece f ă răsăvorbeascăfrumoasei copile cu ochii catifelaţ i: printr-un ciudat joc al gîndurilor. Sîntem priviţ i. vă zînd căAthos s-a oprit la rîndul să u în niş a ferestrei unde stă tuse el mai înainte. Haide. nu-ş i putu reţ ine o uş oarătresă rire. în preajma domnului Scarron. spre a înş ela atenţ ia celor cîţ iva curioş iş i. aidoma frumoaselor pansele violete. aruncăvreo cîteva cuvinte în dreapta ş i în stînga. Aramis se apropiase de vicar. interveni doamna Chevreuse de pe locul unde ş edea. se vede căvii din provincie. Raoul se întoarse ş i vă zu într-adevă r doi oaspeţ i abia sosiţ i: o copilă fermecă toare. încît aşpune cu plă cere săse facăslujbe pentru odihna sufletului să u. doamn ă . — O. iar pe urmăse îndreptăneobservat într-acolo. — Autorul Cleliei ş i al Marelui Cirus? — Pe care le-a scris împreun ăcu sora sa. deş i nu era nici o asemă nare la mijloc. în sfîrş it. ş i căn-ai avut niciodatăprilejul s ă -l întîlneş ti. uscă ţ iv ş i oacheş . începurăo convorbire înso ţ ităde bogate gesturi. cealaltăera o femeie ce pă rea căo are în grijă– un chip rece. îndră zni Raoul săintervinăîn discuţ ie. înalt abia de cinci picioare! — Bravo! exclamăun bă rbat deş irat. cîtănedreptate. el?. cu ni ş te ochi catifelaţ i. Raoul se apropie de ei. acolo. rîzînd. cu mustaţ a falnicăş i cu o spadăuriaş ăla ş old. El. — Rîzi. cu chipul nespus de gingaşş i de trist. Bravo. — Domnul de Scudéry.— Dumitale nu ţ i-e drag! zise Scarron. uscat ş i gă lbejit. ea îi amintea de biata Louise. care st ăde vorbăîn clipa asta cu acea dră gă laş ăfă ptur ă . Aramis. mare poet! Eh. viconte. draga mea. îi spuse domnul de Retz. frumoasăPaulet! E timpul ca micul Voiture săfie pus. — Mi se pare căponegriţ i peste mă surăun mare poet. — E un rondel al domnului Voiture. la locul să u. pe care o lă sase bolnavăla castelul La Vallière ş i pe care o d ă duse uită rii pentru o clipă în mijlocul societă ţ ii de aici. pe care mi l-a recitat abatele ş i . — Nu degeaba ţ i se spune Leoaica. Declar ră spicat căsocot a măpricepe în poezie ş i căîntotdeauna versurile lui mi s-au p ă rut detestabile.. În acest timp. Ş i-l pă ră si pentru a se duce s ăstea de vorb ăcu doamna în jurul că reia se strînsese o mulţ ime de lume. aş a cum îl sfă tuise Athos. Ş tii sămuş ti.. domnule? îl întreabăRaoul pe Athos. cu toatăstă pînirea de sine. ca de adevă rată guvernantăori că lugă riţ ă . încadrat de un minunat pă r negru. — Cine e acest că pitan. care îi ş opti surîză tor ceva la ureche. Aramis se sili sărîd ă . — Un mare poet.

observăPaulet. spuse Athos. zise vicarul. glă sui Ménage. — Cum. ca ş i cînd ar fi vrut sătragăspada. deş i plinăde admiraţ ie. de care se apropiaserădomniş oara Paulet dintr-o parte ş i domniş oara de Scudéry din cealaltă .că ruia nu-i gă sesc pereche. rosti Aramis. Cînd nu spune lucrurile pe ş leau. iar glumele prea familiare. i se ală turădomniş oara de Scudéry. măal ă tur pă rerii vicarului: un simplu poet. desigur. De pildă . fiindcă . apropiindu-se de grupul strîns aici ş i salutînd respectuos pe doamna de Chevreuse. — Ucis. În ce mă priveş te. — Mîine. eu îl învinuiesc ş i de faptul că ş i-a luat o prea mare libertate faţ ăde cei mari. Dar posteritatea. ră sucindu-ş i mustaţ a. Raoul ră mase cîteva clipe în preajma lor apoi se pierdu în grupul doamnei de Chevreuse. de mareş alul d'Albret. — La ce oră ? — La ş ase. — Oh. gă sesc cădomnul Voiture e un poet. nu-ş i află pereche. ră sună tor. — Aş adar? întrebăAthos. G ă sesc însăhazul cam silit. murmurăAramis în grabă . dacădevine grav. anume. — Unde? — La Saint-Mandé. de domnul de Schomberg ş i chiar faţ ăde regină . faţ ăde regină ? întreba Scudéry. De pilda. Cineva se apropia de locul unde se aflau. încuviinţ ăScudéry. n-am ş tiut asta! Ş i în ce chip s-a ară tat necuviincios faţ ăde majestatea-sa? — Nu cunoaş teţ i poezia lui: Gîndeam? . căprea a încă rcat versul cu licenţ e. La naiba. A ucis poezia fă răsăş tie. Scrisoarea crapului cş tre ş tiucş . un simplu poet. Zelida ş i Alcidaleea. e un poet de valoare. — Cine ţ i-a spus? — Contele de Rochefort. întă ri Scudéry. —Ş i cugetă rile filozofice? Iatăce-i lipsea bietului Voiture. în aceastăprivinţ ăe neasemuit. fă cînd un pas înainte. — Ei bine. îi va reproş a un lucru. care îi ră spunse printrun zîmbet plin de graţ ie. ce capodopere! zise doamna de Chevreuse. — Adevă rat. trebuie sărecunoaş teţ i căle spune ca vai de lume. Ideile politice îi lipsesc cu desă vîrş ire. dimpotriv ă . Dar numai atîta vreme cît glume ş te. — Fă r ăs ămai punem la socoteal ăcăcele mai reuş ite îş i au inspiraţ ia la castelul Rambouilet. — Cît despre mine. cît despre mine. A fost adeseori necuviincios faţ ăde prinţ esă . — Totuş i veţ i conveni c ă . — Da. — Dar scrisorile lui. în ceea ce priveş te gluma. acesta-i cuvîntul. eu mi-aşîngă dui sănu împă rtă ş esc în totul pă rerea domnului de Scudéry. — Da. desigur. calcă -n stră chini.

se prefă cu adîncit în sine cîteva clipe. nestemate. domnule Voiture?" întrebămaiestatea-sa. La ce sşmşaş tept. — Nu. Doamna de Hautefort cu doamna de Sennecey i-ar da dreptate. Domnul Voiture era în tr ă sura reginei. zise domniş oara de Scudéry. încît sălase impresia c ăimprovizează . Asta nu mămai prive ş te cîtuş i de . zise doamna de Chevreuse. care se plimba singurăcu el prin pă durea Fontainebleau. faimş . ză u aş a. Poezia are trei strofe. — Iatăîn ce împrejurare s-a ivit poezia. Eu însăo cunosc dintr-o surs ăsigură . Gonit departe-i de la curte Fş rşde arcul lui vrş jit. — Într-adevă r. bombă ni Scarron. — S-auzim! strigar ătoţ i într-un glas. N-a ş vrea s ş spun îndr ş gostitş ! Pş catul rimei mşdoboarş" Scudéry. nu ş tiu dacăare ceva comun cu regulile poetice. Marie. Sş încunune fruntea ta Cu cinste. cît despre aceastăultimăînţ epă tură . Oare vei fi mai fericitş . Eu. Voiture surîse. — Nu. cred căregina a spus-o la foarte puţ ini.ş i ră spunse: „Gîndeam ş i eu c ş soarta vrea Dupşatîta nedreptate. luăun aer îngîndurat pentru ca regina să -l întrebe la ce se gîndeş te. f ă r ăsămai vorbesc de domnul de Beaufort. E cel mult un cîntec. — Haide-haide. zise Aramis. dar trebuie să -l iertă m în numele adevă rului. —Ş ioş tii? — Sper sămi-o amintesc. Cînd tu te-arş ş i atît de rea Cu inimile devotate ş ie?" — Oh.— Nu. la o vreme. cugetînd în preajma ta. Ménage ş i domni ş oara Paulet ridicarădin umeri. urmăAramis. „Gîndeam apoi cşbietul Amor Ce armele mereu ş i-a dş ruit. ceea ce se ş i întîmpl ă : „La ce te gîndeş ti. — Oh. spune mai curînd trei cuplete! precizădomniş oara de Scudéry. — Aş teptaţ i. Precum erai odinioarş . interveni doamna de Chevreuse. zise domniş oara Paulet.

rosti Raoul cu tot sîngele în obraji. —Ş i ultimul cuplet? întrebădomniş oara de Scudéry. căversurile mi se par foarte frumoase. ş i veţ i avea bună voin ţ a să -mi spuneţ i cine-i persoana pe care o numi ţ i frumoasa Indian ă ? — Da. desigur: una dintre cele mai fermecă toare fiinţ e de pe lume. Vai. — Din nenorocire.. — Văcer iertare. dar nu ş tiu mai mult decît înainte. Din dep ş rtş ri aici sosit. — Eu însănu am cinstea săfiu poet. încuviinţ ăScarron. — Aş a e: vrei săş tii cine e aceea tînă r ădoamn ă ? E frumoasa Indiană .puţ in: de azi-dimineaţ ănu mai sînt bolnavul reginei. domnule. spuse Aramis. ş i cine ar fi nepoftit. încît e cu neputinţ ăsăte înş eli: „ş i mşgîndeam – doar noi poeş ii Gîndim adesea mai ciudat Ce-ai face în ş st prag al vieş ii De l-ai zş ri cu-adev ş rat. murmurăcopila cu ochii catifelaţ i. tinere. ş i vărugam. prietenul regelui Henric al IV-lea? — E nepoata lui. —Ş i într-adevă r sînt. care se apropie de Scarron ş i spuse roş ind: — Domnule Scarron. sa speră m căo săfie dat uit ă rii. nu? Raoul se împurpur ădin nou: — Mă rturisesc. v ărog. zise el. Acesta are avantajul de a folosi nume proprii. e pierdere de timp. gl ă sui Raoul. Era ş i pă rerea lui Raoul. sînt un provincial! — Ceea ce înseamnăcănu pricepi mare lucru din pă să reasca ciripită pe aici de toatălumea. Precum vă d. cu atît mai bine! Nici nu te stră dui săo pricepi. chipeş ul duce. Cu atît mai bine. un strigă t se stîrni fa ţ ăde necuviin ţ a lui Voiture. sau pş rintele Vincent?" La aceastăultimăstrofă . iatăde ce-i spun frumoasa Indiană . faceţ i-mi cinstea. Tocmai a sosit din Martinica. . Dar tă cere! Între poeţ i nu se spun asemenea lucruri. fă cu Scarron. ş i spuneţ i-mi cine este tînă ra doamnăcare are o pă rere deosebităfaţ ăde toatăaceastăaleasă adunare? — Ah. domnule. tînă rul meu viconte. — Face parte cumva din familia vestitului Agrippa. Pe Buckingham. ş i cînd vei ajunge săpricepi graiul acesta. Ultimul cuplet? S-auzim! — Iată -l. El. — Atunci măvei ierta. domniş oara Françoise d'Aubigné.. arzi de dorinţ a să -i propui o alianţ ăofensivăş i defensivă . zise Raoul. eu gă sesc minunate aceste versuri.

altul umorul. i-o întoarse ducesa. Mi-e drag ş i-l admir. urm ă rea tot ce se petrecea în jur cu un zîmbet dispreţ uitor pe buze. n-ai nici un motiv să -l invidiezi. dornicăsăse ală ture discuţ iei acestuia cu tînă rul viconte. — Chemaţ i-l încoace pe contele de La Fère. Protejatul nostru va fi primit cum se cuvine. Domnule d'Herblay. Vreau să -i vorbesc. Aramis se apropie de Athos ş i se întoarse împreunăcu el. du-te ş i-l caut ăpe contele de La Fère. se adresăAthos lui Raoul. Zicînd aceasta se ridic ăş i ceru tră sura. adă ugăea. că ci îi cunosc ispră vile de odinioară . adresîndu-se la rîndul ei lui Scarron. Doamne. — Ei bine. — Domnule. nu trebuie decît săporunciţ i. roag-o săaibăbună tatea s ă -ţ i dea mîna cînd coboară treptele. miratăde efectul cuvintelor sale. Astă -seară . Athos. ş i dupăaceea mulţ umeş te-i. ră mas în firida ferestrei. rosti ducesa. dar ce vor sămai lase acestui om de neasemuit. e o mare fericire pentru el săvără mînă îndatorat.Raoul fă cu ochii mari: privirea lui se întîlni cu aceea a tinerei fete. — Iar eu. domniş oara de Scudéry tocmai pleca. — Scumpul meu Gondy. ră spunse ş ă galnic femeia. Domniş oara Paulet plecase. Frumoasa Indiană . Eh. vorbeş ti ca în Apocalips. — Pleci atît de repede? întrebăel. — Viconte. ră spunse vicarul. eu îţ i ră mîn îndatorata cămi-ai dat prilejul să -l cunosc. ducesă ? murmurăAramis. spuse domniş oara d'Aubigné. eş ti bun s ă -mi faci încăun serviciu astă -seară ? — Cum adică . oricînd. vreau săse creadăcănu stau de vorbă cu el. zise Raoul. totu ş i socot cănu-i bine să -l salut decît începînd de poimîine dimineaţ ă . —Ş i de ce abia de poimîine dimineaţ ă ? întrebădoamna de Chevreuse. Dumneavoastrănu-i admiraţ i pe prietenii bietului Voiture? Ascultaţ i cum îl mai scarmă nă .. însoţ eş te-o pe doamna ducesă de Chevreuse. întinzînd o scrisoare lui Athos. mîine. întorcîndu-se spre Aramis. care zîmbi. — În privinţ a asta. ră spunse vicarul rîzînd. . spuse Athos. Frumoasa Indianăse apropie de Scarron să -ş i ia r ă mas bun. lă săochii în pă mînt ş i îş i reluăaerul naiv de mai înainte. altul originalitatea. cel puţ in pe unele dintre ele. — Domnule conte. ză u aş a. lă udîndu-l! Unul îi contest ăbunul simţ . — Veţ iş ti asta mîine seară .. cu un surîs care aminti lui Aramis ş i Athos de Marie Michon. Vreau să -i vorbesc. Se vorbea mai departe despre Voiture. — Doamnă . îl rug ădoamna de Chevreuse pe vicar. iat ă ceea ce ţ i-am fă gă duit. Raoul de asemenea. altul. altul poezia. cum l-a numit domniş oara de Scudéry? Scarron începu sărîdă . altul independenţ a. — Iatăo fiin ţ ăplin ăde spirit.

Sînt frînt de obosealăş i măduc să măculc. tîn ă ra fatăîntorcînd ochii cu interes spre să rmanul paralitic... cu zîmbetu-i de maimuţ ă . Champenois! A b ă tut de unsprezece. . — Vino. Mîine vei pleca sub arme. — Fă r ăîndoială . Vino ş i-mi împinge că ruciorul pînăla pat. ş i mai cu seamăveş ti bune. apoi. — Aş adar. stră in de literatura. urcînd. bravii gentilomi! Cine ş tie dacănu se stră duiesc să -mi recapă t pensia. dupăce mai schimbarăîntre dîn ş ii o ultimă privire. Ei pot s ămiş te braţ ele. într-una din acele porniri nestă pînite. cautădeci ş i dormi bine în aceastăultimă noapte pe care o petreci în ora ş . Ş i se despă rţ irărîzînd. Cît despre Raoul. să rmanul paralitic urm ă rind-o cu o privire iubitoare. E timpul sămergem. — Nici unul nu va face ce-a spus. zise el. doamna de Chevreuse fă cu tîn ă rului un ultim semn de bun ră mas ş i Raoul urcăscara cu totul descumpă nit. fiţ i amabil ş i înş tiinţ aţ i-m ămîine ş i pe mine. Athos pricepu ce se întîmplase ş i zîmbi. îi dă du mîna săi-o să rute.. Vai! Mie nu mi-a ră mas decît limba. Într-adevă r. — Cum asta? întrebăfata cu ochii catifelaţ i. Acum poate sămoar ă . el o însoţ i într-adevă r pe ducesăpînăla tr ă surăş i ea. voi fi osta ş ? întrebătînă rul. Mîine ţ in predic ăş i am două zeci de lucruri de citit astă -seară . care o fă ceau atît de încînt ă toare ş i mai ales atît de primejdioasă . Măîntorc la mine la mînă stire. dupăcum vedeţ i. — Oh! murmurăScarron. Oh. zicînd: — Viconte. în oş tirea Prinţ ului. Scarron nu pă rea s ăfi vă zut c ă unii dintre oaspeţ ii să iş uş otiser ămisterios. — Cu bine. Dacăave ţ i cumva ve ş ti despre domnul Voiture. Ei. murmurăel. îi cuprinse deodatăcapul în mîini ş i îl să rutăpe frunte. domniş oara d'Aubigné este o fiinţ ăfermec ă toare! Zicînd acestea. căvreo cîţ iva primiseră scrisori ş i căîntreaga sear ăpă rea s ăaibăun scop tainic. panegiricul lui e gata fă cut. conte! zise abatele d'Herblay. u ş a se închise în urma lui ş i luminile prinser ăsăse stingăuna dupăalta în salonul din strada Tournelles. deş i se f ă cuse atîta vîlvăîn jurul ei. Cei trei se salutară . Treptat-treptat. Tră sura porni. dar voi că uta sădovedesc căş i asta înseamnăceva. pe cînd eu.— Printre cele din urmă . sădorm două zeci ş i patru de ceasuri în ş ir. domnule. ceea ce înseamn ămult. domnilor! zise contele. abate! zise vicarul. vămulţ umesc din toatăinima! — Cu bine. — Cu bine. ură rile ş i să rutul meu să -ţ i poarte noroc! Dupăaceea porunci vizitiului sămearg ăla castelul Luynes. Scarron îi urmă rea cu coada ochiului prin fereastra salonului. Lasă -i să -ş i urmeze calea. viconte.. să rmanul paralitic dispă ru în odaia de culcare. grupurile se ră riră .

care se ş i ridicase pe cer. Dupăaceea aruncăo pungăplin ăde ludovici pe fundul unui cuf ă r pe care tînă rul urma să -l ia cu sine. îl strigăpe Olivain. se adunăîn privirea-i umed ăaţ intităasupra tînă rului. într-atît de învă luitoare era veghea mută . pră pastia unde neam îngropat fericirea. se gîndi cu groazăce înrîurire putea săaibă dragostea asupra unei firi atît de simţ itoare ş i totodatăviguroasă . întorcîndu-se tîrziu în ajun. fă răîndoială . ce luneca în perle pe obrajii lui de copil obosit. Ş i Athos cuget ăcăprima parte a vieţ ii sale a fost zdrobităde o femeie. Între acest trecut ş i prezent era o pră pastie. care sînt mai curînd adieri înmiresmate decît gînduri. în dimineaţ a aceea simţ eai în toatăfă ptura lui o oarecare încetinealăş iş ovă ială . care . Asta din pricin ăc ăse îngrijea să -l pregă teascăde plecare pe Raoul ş i că uta săcîş tige timp. cercetînd la început dac ămînerul e solid ş i dacăpana tă iş ului ş i mînerul sînt prinse trainic una de alta. Athos se apropie ş i se aplec ăasupr ă -i plin de duio ş ie ş i tristeţ e. nă vă lea în încă pere prin fereastra largă .XXIV SAINT-DENIS Mijea de ziuăcînd Athos se dă du jos din pat ş i se îmbră că . Soarele. Dar închipuirea zboarăca un înger ş i ca fulgerul. ş i-i porunci sărînduiasc ălucrurile în cufă r sub ochii lui. ea str ă bate mă rile unde am tră it naufragii. cu capul ginga şrezemat de braţ . întunecimile în care ne-am pierdut iluziile. pă truns ăde grij ăş i de iubire a îngerului să u pă zitor. uitase sătragăperdelele. ghiceai lesne căn-a închis ochii toatănoaptea. ale că rui vise trebuie căerau dulci ş i somnul lin. că ci Raoul. dupăaproape un ceas petrecut cu aceste îndeletniciri. uitîndu-se îndelung la tînă rul surîză tor ş i cu pleoapele întredeschise. Împotriva firii sale atît de hotă rîte ş i ne ş ovă ielnice. aş a cum au îndeobş te fiin ţ ele ginga ş e ca pă să rile cerului. Pletele negre acopereau pe jumă tate fruntea seninăş i umezităde o burăde sudoare. ş i unda de tandrăş i adînc ămil ăce-i nă pă di inima. Amintindu-ş i cîte pă timise. Treptat-treptat. după paloarea mai accentuatădecît de obicei ş i dup ăurmele insomniei zugră vite pe chipul lui. În clipa aceea. presimţ i tot ce putea săp ă timească Raoul. Privirile li se întîlnirăş i Raoul în ţ elese. În cele din urm ă . Dormea încă . lacheul ce-i însoţ ise de la Blois. Anii de altă datăîi înviarăîn amintire cu suavele lor aduceri aminte. Athos se lă s ăfurat de reverie în faţ a acestei tinere ţ i atît de stră lucitoare ş i neprihă nite. Mai întîi lustrui singur o spad ăpe care o scoase dintr-o teac ăde piele parfumată . deschise uş a ce d ă dea în odaia vicontelui ş i întrăîncetiş or. Raoul se trezi dintr-un somn tihnit ş i senin. veghind sănu lipseasc ănimic din cele de trebuinţ ăunui tînă r ce pleca la oş tire. tot ce se petrecea în inima acestui om.

Asta r ă mîne în grija mea. ş i caii aş teaptă . Raoul pă ru c ănu bagăîn seamăaceste cuvinte. domnule. — Cufă rul te-aş teaptă . plin de respect. numai ca s ă -ş i ascundăş i el tulburarea. — Totul s-a adus la îndeplinire precum a poruncit domnul conte. murmurăAthos. —Ş i eu care dormeam în timp ce dumneavoastră . — Cum te simţ i? întrebăel. — Eraţ i aici. urmăAthos. Athos îl strig ăpe Olivain ş i.îl aş tepta săse trezească . îngrijeş te-te de cuf ă rul meu. Totul a fost rînduit sub ochii mei ş i nimic n-o să -ţ i lipsească . lacheul se apropie cu oarecare ş ovă ialăş i îi spuse în ş oaptă : — Domnul viconte nu are spadă . — Bine. aţ i avut bună tatea săvăîngrijiţ i de toate! strigăRaoul. La anii tă i simţ i îndoit orice oboseală . Raoul. dupăvreo zece minute. ca ş i bagajul lacheului. ră spunse contele. Trebuie săte fi obosit mult ziua de ieri. dar Athos nu dă du nici un semn. că ci o nesfîrş itădragoste i se zugră vi la rîndu-i în ochi. vorbi Athos. — Oh. dragul meu. Dac ăporuncile mele au fost urmate întocmai. într-adevă r. Raoul fu gata. văcer iertare. — Minunat. Raoul vă zu trei cai. glă sui vicontele c ă tre Olivain. Dumnezeu mi-e martor căv ăiubesc ş i căva venerez. zise Olivain. domnule. — Asta înseamnăc ăe ş ti încăîn creş tere. —Ş i nu m-aţ i trezit? — Voiam săte las sămai dormi puţ in. . — Vezi dacăn-ai uitat ceva. voios ş i pe deplin odihnit. cu acea punctualitate pe care el. Cînd ajunse în capul treptelor de la intrare. ruş inat de atîta bună voin ţ ă . Coborî din odaie. deprins cu viaţ a de ostaş . domnule. măcopleş iţ i cu atîta bună tate. aici. Într-adevă r. cufă rul trebuie s ăfie urcat pe cal. ai stat pînănoaptea tîrziu. cu acea grijă pă rinteascăş i înduioş ă toare a omului matur fa ţ ăde un tînă r. — Acum. Raoul. cel pu ţ in a ş a sper. aruncîndu-ş i ochii în jur. — Oh. aş a cum iubitul aş teaptăsăi se trezească iubita. fiindc ădomnul conte mi-a poruncit să -i iau spada descinsăaseară . măiubeş ti un pic. ce bun sînteţ i! murmurăRaoul. Athos surîse. gata săse înă buş e în stră dania de a nu-ş i ară ta tulburarea printr-o pornire dr ă gă stoasă . zise Athos. — Prin urmare. domnule. aproape înduioş at. domnule? zise el. domnule. uitîndu-se necontenit la conte. zise Athos. Într-o clipăsînt gata îmbr ă cat. — Oh. i-o transmisese tînă rului. zise Raoul. ca săvadădac ăa sosit momentul să -ş i ia ră mas bun. ca ş i cum ar fi că utat un anumit lucru. — N-am uitat nimic. În clipa aceea. domnule! izbucni Raoul. zise Raoul. — Da.

e plin de spume. ori chiar printr-o lovitură . din două sprezece focuri. sau mai degrabăcalea numit ăpe atunci malul Pépin. urmîndu-v ă povaţ a. zise Athos. Raoul? — Da. măînso ţ iţ i? — Vreau săte petrec o bucatăde drum. rosti el. ş i spusa lui vă dea o grijăneţ ă rmuită . te-ai nă pusti îndat ăasupra adversarului. Raoul. Anume. acesta tear opri de la primul pas. din pricina asta. ca sănu dea prea multăînsemnă tate acestor lucruri ş i să -l mîhnească . mă rturiseau o ş i mai mare iubire. nu b ă găde seamănimic. Astfel. care. Cînd ieş irăîn strada Saint-Denis. în vreme ce al meu pare abia scos din grajd. Îi chinui gura cu ză bala. căprea încordezi braţ ul cînd ţ ii pistolul în mînă . se întoarse în cas ă . ş i dacăai avea potrivnic un om cu sînge rece. salvarea unui cavaler depinde cîteodatăde repeziciunea cu care calul îi dăascultare. calul t ă uaş i obosit. spuse Athos. ochii să i. Mergeau în tă cere.— Oh. Aş adar. Încordarea asta face sătragi al ă turi de ţ intă . parînd printr-un gest. apoi ţ inurăcheiul. Ochii lui Raoul stră luceau de bucurie ş i se aruncăsprinten în ş a. bag ăde seamă . În ră stimpuri nu se putea stă pîni s ănu dea glas cîte unui gînd ori unui sfat. admirînd totodatăprevenitoarea-i delicateţ e. adă ug ă : — Uite. ce minunat ăcîmpie pentru vîn ă toarea de potîrnichi! Tînă rul se folosi de sfatul contelui. — Ascultă . E ca ş i cînd. Am tras dupăaceea singur la ţ intă . ori avu aerul c ănu bagăde seamă . continuăAthos. Ş i numaidecât. zîmbi Raoul. dupăce ş optise ceva lacheului. — Ia aminte. Înţ elegi ce vreau să -ţ i spun. ş i n-am mai dat gre ş . încîntat s ăse afle în tovă ră ş ia contelui. doamne! strigăel. Raoul. Gîndeş te-te că peste opt zile nu vei mai face exerciţ ii de că lă rie într-un manej. ş i pornirăde-a lungul zidurilor lui Grand-Châtelet. încruci ş înd spada. contele dă duse în ajun felurite porunci privind treburile sale de peste zi. ai dat greşde trei ori. asta fiind un mare cusur pentru un că lă reţ : Iată . dar miş carea corpului în clipa cînd te avîn ţ i la atac abate întotdeauna direcţ ia spadei. cînd cei doi cavaleri ajunseră pe culmea dealului Récollets. în loc s ă -i urmeze. — Iar dumneavoastrăaţ i nimerit de dou ă sprezece ori la rînd. ca ş i puţ inele cuvinte ce-i scă pau din cînd în cînd de pe buze. — Am remarcat ieri ş i altceva. fericit. Dupăce trecurăde poarta Saint-Denis. domnule. Raoul simţ i lă murit clipa despă rţ irii tot mai aproape. n-ai s ă -l mai poţ i struni cu destulăiuţ eală . — Fiindcăţ ineam braţ ul îndoit ş i mărezemam în cot. Cei doi gentilomi apucarăpe Pont-Neuf. îi ajunse din urmăş i lacheul. Athos încă lecăfă răgrabăpe cal. Raoul. ş tiu. ci te vei afla pe cîmpul de luptă . Athos cercetăcu privirea calul vicontelui. De altfel. strîngînd frîul ş i. Ţ i-am spus adesea ş i n-ar trebui săuiţ i. E un cusur al tinereţ ii.

. iată -ne la Saint-Denis. Nu-s niscaiva braconieri cei pe care i-au prins colo jos?. — Ah. murmurăAthos. din pricina să rbă torii din aceea zi. c ă ci te vei înfă ţ iş a unui tînă r general care îndr ă geş te grozav mirosul de pulbere. ai grijăde cai ş i dă mi spada. E-al doilea pe ziua de azi. zîmbind. să nu uit. pot săse întoarcăş i săte striveascăsub copitele cailor. Tu. scrie-mi numaidecît. spuneam cădacăvei intra în foc. c ă pă ta numaidecît interes în ochii lui. ş i vei intra. în plus. celor ce luptă m pe cal. — A mai trecut pe-aici în dimineaţ a asta un tînă r ca mine? întreb ă Raoul. ş i vîrsta l-arată . cautăş i te abate din calea urmatăde regimentul tă u. zise Raoul. nu numai din recunoş tinţ ă . Athos se întoarse în ş a: tot ce-l privea pe Raoul. Într-adevă r. cînd îl vezi pe adversar cătrage. smuce ş te frîul ş i ridic ă -ţ i calul în douăpicioare: mie asta mi-a salvat viaţ a în dou ăsau în trei rînduri. Olivain. săţ ii minte cădacăe sălupţ i de unul singur cu cineva. unde ş i începuse slujba de dimineaţ ă . Unul dintre ostaş i rosti că tre celă lalt: — Uite încăun tînă r gentilom care se pare căpleacăla oaste. — Da. domnule. vai. întrucît trage cu teama căva ră mîne dezarmat în fa ţ a unui duş man înarmat. Oricum. — Cum doriţ i. s ăţ ii minte: tu sănu tragi niciodatăcel dintîi. încît gentilomul acela săţ i-o ia cu mult înainte. — Am săvăurmez sfatul. într-adevă r. Raoul. cam piş căvîntul ă sta! f ă cu Athos. asta nu măface să -l uit pe cel de care m ă despart. aş a cum dumneavoastr ăaţ i fă cut de atîtea ori. mai cu seamănouă .. de-ai s ăcazi ră nit. — Nu cred să -l ajungi. unde st ă teau de pazădou ăsantinele. — Aş a. urmîndu-ş i calea. — Ei! spuse Athos. fiindcăaşvrea să -ţ i vorbesc aici ş i asta te va face săză boveş ti destul. Da. O amintire de-a iernii! A. Raoul. monseniore. — Eh. De altminteri. pe cinstea mea. — Da. altfel. tocmai ajungeau la poarta ora ş ului. adă ug ăAthos. . dupăînfă ţ iş are. — Dupăce vezi asta? întrebăcontele. Dar nu oricine are îndemînarea ş i curajul dumneavoastră . Asta mi-a ară tat cătrebuie săfie de neam mare.directă . dac ăte pr ă buş eş ti de pe cal ş iţ i-a mai ră mas un dram de putere. ă ş tia. ori pune pe cineva să -mi scrie: noi. r ă spunse santinela. Cine trage întîi nimereş te rareori adversarul. — Sădesc ă lecă m. Vorbind astfel. Ş i încăceva foarte important Raoul: dacă eş ti ră nit în luptă . — Mulţ umesc. unul tare chipeşş i mîndru.. Dar.. — Atunci voi avea un tovar ă şde drum. adînc mi ş cat. domnule. domnule. domnule. aş a cum se întîmplăadesea. zise Athos. ră spunse tînă rul. stră bă turăstră zile pline de lume. ne pricepem la ră ni. ş i ajunserăîn faţ a unei vechi biserici. fie ş i indirect.

a înă lţ at regalitatea. că ci un rege nu zideş te decît atunci cînd Dumnezeu. de teamăsănu-i distrugăopera.Athos luăspada pe care i-o întinse lacheul. ş i chiar sub lică rirea lui. Douălucruri stau închise la Luvru: regele. pe vremea aceea toat ălumea a privit moartea cardinalului ca pe o mîntuire. o înă buş ea sau o lă sa sărespire la bunul să u plac. pe care el o însufleţ ea. Îngrijitorul închise uş a de fier ce ducea la criptele regilor ş i ră mase în capul scă rii. îi spuse Athos. Tînă rul. aflîndu-se pe tron: „Ţ ă rînăomenească . ori spiritul lui Dumnezeu i se aflăîn preajmă . lumina slab un felinar de argint. stră lucirea monarhiei e atît de puternicăla noi. pe care nu voia să -l lase s ă tră iascăsingur. descoperit. Athos ridicămîna ş i. care nu moare. dinaintea ră mă ş iţ elor p ă mînte ş ti ale ultimului rege. în n ă prasnica-i mînie. a fost fă răîndoialăca s ă -ţ i pot spune ast ă zi: Raoul. regele nu-i decît un om. m-am amestecat fă ţ işde cîteva ori în planurile acestui mare om. Omul acesta era adevă ratul rege. ca ş i de mă re ţ ia bisericii abia stră bă tut ă . acest ministru atît de urît de că tre stă pînul să u a coborît în mormînt. pregă tit pentru aceastăîmprejurare de tristeţ ea ce-i stă pînea inima. atît de pornităcîteodatăsăse pream ă reascăsingură . ţ ine minte. Raoul: celă lalt nu era decît o umbră . aplecăfruntea ş i se închină .Ş i totuş i. tră gînd dupăsine ş i pe rege. ş i regalitatea. Dacănu m-a strivit. fă răîndoială . dac ăl-a coborît pe rege. pe ultima treaptăa sc ă rii. ş i acum stă tea în picioare. . ş i chiar eu însumi. — Vino. că ci omul acesta. care ţ inea Franţ a în mîinile sale ş i care. Undeva. care se înclinăş i porni în direcţ ia unde se aflau criptele. coborîse scara cu pasul rar ş i solemn. Raoul. te a ş tept!" Domni o clipăde tă cere. Pe urmă . ar ă tînd spre sicriu. Athos îi dă du lui Raoul ap ăsfinţ ită . Ş i totuş i. cautăa deosebi întotdeauna pe rege de regalitate. Tînă rul îi atinse mîna. care nu avea să -ş i întîlneasc ă stră moş ii decît atunci cînd urmaş ul să u avea săsoseascăală turi de el. care totu ş i a avut o domnie plinăde uriaş e evenimente: asta din pricinăcădeasupra acestui rege veghea spiritul unui alt om. ş i pă rea căs ă lă ş luie ş te acolo pentru a spune trufiei omeneş ti. odihnea un catafalc susţ inut de stîlpi de stejar. Raoul. jos. Raoul. pe mine ş i pe prietenii mei. În unele inimi de pă rinte tră ieş te o fă rîmădin acea dragoste plinăde grijăpe care un iubit o nutreş te pentru iubita sa. Athos spuse un cuvînt unuia dintre îngrijitorii bisericii. ş i cei doi gentilomi intrarăîn biserică . aş a cum felinarul de colo veghează deasupra sicriului ş i luminează . în timp ce Athos ş i Raoul coborau. dupăcum le deschidea. spuse: — Aici zace un om slab ş i lipsit de mă re ţ ie. încît omul acesta n-a avut nici mă car cinstea unui mormînt la picioarele celui pentru a că rui glorie ş i-a irosit viaţ a. Sămergem dupăomul acesta. sub un bogat acoperă mînt de catifea violetăpresă ratăcu flori de aur. care moare. orbit pîn ă într-atîta cum sînt îndeobş te contemporanii. Aceastădomnie a apus.

adicălucrul acela nevă zut. Am săo port plin de recunoş tinţ ă . dornic să -ş i ascundătulburarea. însemnă m la fel de puţ in înaintea acestui corp întins pe ultima treaptăa scă rii. spada atîrn ăprea jos. — Voi iubi cu dă ruire pe Dumnezeu. domnule. nobilii de viţ ă . ş i m-am ară tat vrednic de ea ori de cîte ori îi strîngeam mînerul în mînăş i teaca ei îmi juca la ş old. zise el. dă du un ban de aur îngrijitorului mormintelor. dar aceastăspadăe cel mai pre ţ ios dar pe care mi l-aţ i fă cut. cînd apare el. î ţ i întreză resc viitorul ca printr-o ceaţ ă . rosti Raoul. viconte. că ci întotdeauna atotputernicia are ameţ elile ei care o împing la tiranie. Dacăbraţ ul ţ i-e încăslab ca săpoţ i stă pîni aceast ăspadă . un gentilom cinstit. murmurăcontele. primind spada din mîinile contelui. Athos urcăiute scara. te întorci. Raoul. — Bun! fă cu Athos. e un om plin de curaj ş i . săiubeş ti ş i să -l respecţ i pe rege. Spre deosebire de noi. Chiar dacăacest rege e un tiran. — Olivain. vei avea vreme săînveţ i cănu trebuie săo tragi din teacădecît atunci cînd e neapă rat nevoie. ară tînd spre cureaua de care atîrna spada lui Raoul. întrupîndu-l într-un om. înlă turăaparenţ a materialăpentru principiul nevă zut. Vă datorez totul. tu vei avea un rege fă r ăministru. — Cu bine. Singur Dumnezeu a vrut săfacăacest principiu palpabil. slujeş te. Nă dă jduiesc căva fi mai bun decît al nostru. domnule. îl voi sluji pe rege ş i voi că uta. Strînge pu ţ in catarama. pe cît de puţ in înseamn ăacest trup înseş i înaintea tronului lui Dumnezeu. cînd te vei afla în cumpă na îndoielii ş i nu vei ş ti pe cine s ăslujeş ti. — Domnule. Raoul. la rîndul meu. adicăacea scînteiere celestăcare face ţ ă rîna atît de mă rea ţ ăş i atît de sfîntă . Ş i să rutăcu evlavie mînerul spadei. pentru regalitate sau pentru Dumnezeu. iubeş te ş i respectăregalitatea. Voi respecta regalitatea. Cu bine. întotdeauna! strigătînă rul. rosti el. — Eş ti o fire nobilă . Ridică -te. care simţ ea căi se sfî ş ie inima. Raoul se ridicăş i se arunc ăcu nest ă vilităiubire în braţ ele contelui. în faţ a că reia Olivain aş tepta cu caii. Văjur. ceilal ţ i. întotdeauna. adicăspiritul lui Dumnezeu pe pă mînt. văjur. Raoul? Grimaud m ăslujeş te de mulţ i ani. Oare v-am înţ eles bine? Athos zîmbi. spuse Raoul. dacăe sămor. iar amintirea voastrăultimul meu gînd. să mor pentru rege. încît noi. Aş a! Acum îl vei însoţ i pe viconte pînăvăîntîlniţ i cu Grimaud. numele vostru va fi cel din urmă nume pe care-l voi rosti. cu atît mai bine. — Ea a fost purtatăde tat ă l meu. care am avut un ministru fă rărege. vei putea săslujeş ti. că dacămi se va întîmpla vreo nenorocire. se plecădinaintea altarului ş i se îndreptăcu paş i mari spre tinda bisericii. Auzi. Săne îmbr ă ţ iş ă m. că ci principiul nevă zut e totul. Aş adar. Iatăspada ta! Raoul puse un genunchi în pă mînt. ş i gîndeş te-te la mine! — Oh. Am purtat-o ş i eu.regalitatea e spiritul lui Dumnezeu.

Raoul se supuse. ş i asta fă cea s ă -i creasc ăinima. tră gînd în piept cu nesa ţ aerul cîmpiilor ş i al pă durilor. dezmeticindu-se. XXV UNUL DINTRE CELE PATRUZECI DE MIJLOACE DE EVADARE ALE DOMNULUI DE BEAUFORT În acest timp. cu capul descoperit. îş i închipuia. de acolo din temni ţ ă . furtuna ce avea s ăse stîrneasc ăîn clipa cînd zvonul va da buzna din cabinetului ministrului în odaia Annei de Austria: domnul de Beaufort a scă pat! Cugetînd la toate acestea în sinea sa. domnul de Beaufort zîmbea încîntat ş i se ş i vedea scă pat. În plus. te va însoţ i. o ş i mai proastăafacere pentru Mazarin. se trezea între aceia ş i patru pereţ i. spuse Raoul. trebuie s ă recunoaş tem. săvăvă d plecînd. — Da. domnule. pe care îl ura aprig. lă sînd deoparte planurile pe care ş i le fă urea pentru viitor. domnul de Beaufort. c ă ci nu mai era în stare săvorbească . Vedem. strigînd din ră sputeri: Sînt liber! E adevă rat că . copilul meu scump! — Cu bine. Raoul! rosti contele. al că rui nă prasnic curaj devenise faimos ş i care cinci ani în ş ir fusese în lanţ urile inactivită ţ ii. dar. Grimaud. sus. care cunoş tea ca nimeni interiorul Palatului Regal ş i care avea ş tiinţ ăde legă tura dintre reginăş i cardinal. — Haide. domnul de Beaufort. În evadarea sa. ceasurile se scurgeau pentru întemniţ at aş a cum se scurgeau ş i pentru cei care îi pregă teau fuga: numai căse scurgeau prea încet. faţ ăde slugăş i de stă pîn. în vreme ce Raoul se depă rtă . era. planuri încăfoarte vagi ş i foarte nesigure. domnul de Beaufort pă rea s ăzoreascătimpul ş i chema din tot sufletul clipa acţ iunii. domnule! zise Raoul. pă stratăo deplinăcumpă nire între simţ ă mintele nutrite de că tre domnul de Beaufort faţ ăde guvernatorul închisorii ş i de ministru. urm ă rindu-i cu privirea pînădispă rurădupă o cotiturăa stră zii. care iau cu însufleţ ire o hotă rîre primejdioasăş i îş i pierd avîntul pe mă surăce se apropie clipa aducerii ei la îndeplinire. Cu bine. El. Mai întîi. tot învîrtindu-ş i degetele mari unul pe . fuga lui era o proastăafacere pentru domnul de Chavigny. urcădin nou ş i fă răgrabătreptele. Atunci contele aruncăfrîul calului în mîinile unui ţ ă ran. pe cai. Cu bine iubitul meu ocrotitor! Athos fă cu un semn cu mîna. Ră mase nemi ş cat acolo. îl vedea la zece paş i pe La Ramée. — Cu bine. avînd mari capete de acuzare împotrivă -i. Spre deosebire de alţ i oameni. se duse de îngenunche în cel mai întunecat ungher ş i începu săse roage. pe care îl duş mă nea din pricina micilor mizerii menite să -l tot sîcîie. intrăîn biserică .de prevedere. apoi. un început de r ă zbunare.

aş a cum am mai spus. Drept care se bucura ş i acum de întreaga încredere a lui La Ramée. domnul de Chavigny plecase el însuş i undeva chiar în dimineaţ a aceea. o asemenea prevedere pă rea cu totul de prisos. La Ramée pă stra în adîncul inimii sale un dram de slă biciune pentru domnul de Beaufort. un semn al lui Grimaud îl preveni săia aminte la tot ce se petrecea în jur.lîngăaltul ş i. îi ară tădrumul pe care aveau s ă -l urmeze în aceea seară . Încăde diminea ţ ăse îngrijise de toate amă nuntele ş i. De prisos săspunem cătotul nu era decît jocul închipuirii sale înfrigurate. Era limpede că . Culmea fericirii era că . Grimaud se duse maş inal de se aş ezăîn deschiză tura unui meterez. Pofticiosului de La Ramée îi lă sase gura ap ăş i se întorsese în odaia ducelui frecîndu-ş i mîinile. aş tepta. Cît despre Grimaud. ora ş ase seara la fel de neră bdă tor ca ş i prinţ ul. ostaş ii de straj ăhlizindu-se ori tră gînd la mă sea. în fond. La Ramée nu avea decît un singur cusur: era mîncă cios. domnul de Beaufort jucase o partidăde mingi cu La Ramée. Or. trecuse chiar el pe la urmaş ul lui jupîn Marteau. prin urmare. Grimaud i se pă rea un Antinous. Grimaud se dovedea mereu acelaş i. Jocul se desf ă ş ura în curtea cea micăa închisorii. aş a căLa Ramée era acum subguvernatorul închisorii. acest cumsecade La Ramée socotea drept o s ă rbă toare masa pe care urma săo ia singur cu prinţ ul. ţ inînd seama de înă lţ imea zidurilor. Era un loc destul de pustiu. în încă perea de la intrare. Erau trei uş i de deschis pînăsăieş i în curte ş i fiecare avea altăcheie. Gă sise plă cinta straş nicăş i vinul minunat. care ajunsese săse bizuie pe Grimaud mai mult decît pe el însuş i. cum nu avea încredere în altcineva. acesta pă rea mai posomorît ca oricînd. era chipul posomorît al lui Grimaud. Grimaud. Singurul lucru ce-l f ă cea săuite de aceastănesuferităpriveliş te. c ă ci am mai spus. Acesta se întrecuse pe sine: îi ară tăo co ş cogeamitea plă cintă . plă cinta nu era încăumplută .ş i vin de Chambertin în locul vinului de Mâcon. La Ramée. cu picioarele spînzurate în afara zidului. Ajungînd acolo. bizuindu-se pe La Ramée. împodobit ă cu blazonul domnului de Beaufort. totul fă cea pentru La Ramée din faimoasa zi de Rusalii una dintre cele patru mari să rbă tori de peste an. Astfel că . întratît de mare e nestatornicia firii omeneş ti. Ş i totul avea ş i mai mare preţ pentru el datorită prezenţ ei acestui prinţ atît de bun. dar lîngămeş ter aş teptau un fazan ş i douăpotîrnichi împă nate ca niş te perniţ e cu ace de gă mă lie. care nă scocea niş te lucruri atît de hazlii împotriva domnului de Chavigny ş i niş te glume nemaipomenite pe socoteala lui Mazarin. mergînd înainte. De dimineaţ ă . unde nu se puneau stră ji decît atunci cînd prinţ ul venea acolo săjoace. chip pe care la început îl urîse ş i care între timp ajunsese să întruchipeze toate nă dejdile sale. dar pînăş i atunci. urma ş ul lui jupîn Marteau îi fă gă duise de astădatăo pl ă cintă umplutăcu carne de fazan ş i nu de g ă ină .

încuie u ş ile. cu trei zile mai înainte. iar Grimaud se uităla pendul ă : acele ară tau abia ş ase ş i un sfert ş i evadarea era stabilita pentru ora ş apte. n-ar fi izbutit sărînduiasc ălucrurile în folosul s ă u aş a ca vrednicul La Ramée.acolo vor agă ţ a scara de frînghie. mai aveau de aş teptat încătrei sferturi de ceas. încît să -l împiedice săse aş eze la masăatunci cînd bucatele erau servite. Partida începu. însănumai pentru mai tîrziu. seara. pe cît se putea judeca dupăcoaja rumenităca aurul. La Ramée săse aş eze la masăş i domnul de Beaufort s ăevadeze. La Ramée î ş i fă gă dui sănu mai încalce regulamentul închisorii. care le-o dă du. de-ai fi zis căaş eazămingile cu mîna. f ă cînd mare haz de stîngă cia lui La Ramée. Ş i-l bă tu mă r pe La Ramée. bucatele erau gata servite. săbea în să nă tatea lui împreunăcu ceilalţ i patru tovară ş i ai lor. prin urmare. S-ar fi zis căAthos îl pregă tise anume în vederea acestei mari împrejură ri. carte pe care i-o adusese el însu ş i. domnul de Beaufort juca stra ş nic. apoi se apropie săadulmece . La Ramée se apropie ş i i se uităpeste umă r. lesne de înţ eles pentru domnul de Beaufort. împotriva consensului dat de că tre domnul de Chavigny. cu toate căse a ş ezau la masăabia la ş apte. domnul de Beaufort. ş i cum avea ş i vreo cîteva drumuri de fă cut. În unele clipe. De astădată . dorea ca întemniţ atul sănu fie sc ă pat din ochi. Toatălumea aş tepta neră bdă toare: str ă jile săse ducăla bă utură . sfă tuindu-i săbea în să nă tatea prinţ ului. Ostaş ii cerur ăîncuviinţ area lui La Ramée. mai mult ca sigur. săvad ăce carte avea o asemenea înrîurire asupra prinţ ului. că tînd spre prinţ cu un aer ce voia să spună : – Cînd va dori monseniorul. Restul bucatelor nu era nici ele mai prejos. trebuie sărecunoaş tem. Într-un tîrziu bă tu de ş ase. Patru dintre stră jile domnului de Beaufort veniserăcu el ş i acum adunau mingile: jocul odatăsfîrş it. La Ramée d ă du liber ostaş ilor de strajă . dupăce aceş tia plecară . Toate acestea. dac ăacest chip ca tă iat în marmur ăse aflăîntr-adevă r în slujba sa ş i dacăse va însufleţ i la momentul potrivit. erau. numai că . Pe un bufet aş tepta pl ă cinta uriaş a împodobităcu blazonul ducelui. Domnul de Beaufort s-ar fi îngrijit el însuş i de toate. dă rui ostaş ilor doi ludovici. Pînăatunci La Ramée avea treburi importante. coaptătocmai atît cît trebuia. Erau Comentariile lui Cezar. prin ţ ul de Beaufort se întreba dacănu cumva visează . Prinţ ul se uităla Grimaud. prinţ ul spuse căare de citit ceva care îl interesa ş i ceru ră gaz sătermine capitolul început. Pentru a mai cîş tiga un sfert de ceas. de neînţ eles pentru La Ramée. privindu-l. Singur Grimaud era nepă să tor. destupăsticlele cu vin. În aş teptare. puse cheile în buzunar ş i ară tăspre mas ă .

— Adevă rat! încuviinţ ăprinţ ul. înveselit de întors ă tura pe care o lua convorbirea ş i uitîndu-se din cînd în cînd la pendula ale că rei ace se miş cau cu o încetinealăucig ă toare. mărog. atunci cînd se aş eazăla o mas ăcu bucate de soi: drept care. îmi eş ti ataş at? întrebăprinţ ul. rostind cu un aer grav: — Hotă rît. —Ş i de ce. crescut la ş coala cardinalului Richelieu! Ah. Ofiţ erul nu aş teptăs ăfie poftit a doua oară . credeţ i-mă . ca o cinste îndoieş te plă cerea bucatelor. Prinţ ul îl privi cu un surîs. Aflăcădac ămi s-ar spune căexist ă în clipa asta în Franţ a un om mai fericit ca tine.) — Dar. zise La Ramée. Eu. sorbind cu desfă tare un pahar cu vin de Madera. într-adevă r. La ş ase ş i jumă tate prinţ ul se ridică . nu-i nici urmăde compliment în cuvintele mele. Domnul de Beaufort pricepu unde bate ş i se aş ezăla masă . mă rturisesc căatunci cînd mi-e foame nu cunosc priveliş te mai plă cutădecît aceea a unui praznic de soi. urmăel. — Ciudat chip de a-ţ i dovedi aflicţ iunea. — Nu. — La ce v-aţ i putea aş tepta de la fratele unui capucin. — Credeţ i. glă sui prinţ ul. fă cîndu-i semn săia loc în faţ a lui. Ş i dac ăad ă ugaţ i. zise La Ramée. credeţ i-mă . ră spunse La Ramée cu zîmbetul-i larg. unul. Spun ceea ce gîndesc. care stă tea în spatele lui La Ramée. pe legea mea! încuviinţ ăLa Ramée. — Atunci. e o mare . îş i întregi vorba La Ramée. în loc sa fiţ i la Vincennes. Nu existămutrămai gră itoare decît aceea a unui adevă rat mîncă cios. monseniore. — La naiba. de acord. — Ei bine. Prinţ ul se înclinăla rîndu-i ş i un zîmbet abia ză rit se ivi pe chipul lui Grimaud. La Ramée! strigăel. Domnul de Chavigny nu-i un om plă cut.plă cinta. aşfi neconsolat dacăalteţ avoastrăar pleca de la Vincennes. monseniore? f ă cu La Ramée. aici nu mai dumneata singur poţ i face un compliment. monseniore. ce-aţ i face în afara acestor ziduri? Vreo nebunie care v-ar pune ră u cu curtea ş i-n urma c ă reia aţ i ajunge la Bastilia. Cezar era cel mai mare om al antichită ţ ii. n-aşcrede! —Ş i-aţ i avea dreptate. (Prinţ ul voia săspună : afecţ iunea. monseniore. mie îmi place mai mult Hanibal. monseniore. — Adică . monseniore zise La Ramée din tot sufletul. continu ăLa Ramée. farfuria cu ciorbăprimitădin mîinile lui Grimaud aduse pe chipul lui La Ramée o desă vâr ş ităîncîntare. veţ i înţ elege. — Pentru căn-a lă sat Comentarii. Dar domnul de Tremblay e ş i mai ră u. — Da. — Dragul meu La Ramée. jupîn La Ramée? întrebăducele. căcel ce face onorurile acestui praznic e nepotul lui Henric cel Mare.

monseniore. dupăcîte am auzit cel puţ in. dacăam lîngămine un b ă iat cumsecade ca La Ramée. — Ei bine! fă cu prin ţ ul. — Bun! zise La Ramée. s-a gîndit săva trimităaici. pe care el sănu-l cunoască . se învoi domnul de Beaufort. cum trebuie săfie orice gentilom. servitorul unui gentilom de ispravă . rosti La Ramée. ră sturnîndu-se pe speteaza scaunului. spuse La Ramée. cu care sămă înţ eleg spre a-mi pregă ti fuga. printr-un prieten al meu. De pild ă . în care ţ inea cuţ itul. Planul nu-i ră u. Îl ave ţ i. — Ei bine. un om credincios mie. întrebăofi ţ erul. La Ramée se înclină . dă -mi plă cinta. — Monseniore. unde puteţ i face o plimbare. se pare că -s un ingrat căm-am gîndit o clipa săies de-aici. dar La Ramée. În primul rînd nă dă jduiam săam drept paznic un bă iat cumsecade ca dumneata. nu? — Oh. Mai erau zece minute ş i bă tea de ş apte. Numai căalte ţ a-voastrănu s-a gîndit niciodatăserios la asta. — Haide-haide! morm ă i La Ramée. —Ş i tot printr-unul dintre cele patruzeci de mijloace de evadare ale dumneavoastră . — Bucuros. Ş i trebuie să -ţ i mă rturisesc cădeş ie poate o nebunie. care întotdeauna v-a dorit binele.fericire căregina. juca o partidăde mingi. ar fi culmea ingratitudinii! întă ri La Ramée. se împotrivi prinţ ul. monseniore. — Ba da. monseniore. — Nu-i aş a? relu ăprinţ ul. Prinţ ul aruncăo privire asupra pendulei. — Îmi spuneam. — Ascult. rupînd o f ă rîmăde coajăcu o mînă . ascultînd ce spui. iar cu cealaltă . voi încerca să -i recomand. desigur. Mai departe. — Mulţ umesc. întinse domnului de Beaufort cuţ itul să u a că rui lamăera de o ţ el. zise prinţ ul. dezvă lui ţ i-mi ş i mie unul dintre aceste patruzeci de mijloace nă scocite de alteţ a-voastră . Grimaud puse plă cinta pe masăîn faţ a prinţ ului. zise La Ramée. . monseniore? — Eh. care-i acel faimos mijloc de evadare? — Săţ i-l spun pe cel pe care măbizuiam mai mult ş i pe care mă hotă rîsem să -l folosesc întîi? — Da. La Ramée. fă cu prinţ ul.. zise prinţ ul. de vreme ce sîntem la mă rturisiri. ridicînd paharul ş i închizînd un ochi ca săse uite la soarele ce-ş i ră sfrîngea razele în vinul rubiniu. descriind un cerc pe deasupra pl ă cintei. care se temea sănu strice cumva o asemenea frumuseţ e de pl ă cintă . — Ză u. domnule La Ramée. care lu ăcuţ itul de argint pentru a-i desface capacul. La Ramée. unde aveţ i masăbun ăş i aer curat. —Ş i măfelicit pentru asta. luînd cu ţ itul. continuăprin ţ ul. Grimaud.. el însu ş i duş man al lui Mazarin. pe acela. din cînd în cînd tot mămai bate gîndul acesta. că .

— Da. la cutare ceas de partea cealaltăa ş anţ ului. Prinţ ul zîmbi. — Întocmai. — Nu. continuăLa Ramée. ca săne serveascăla masă . — Într-o pl ă cintă ? îng ă imăLa Ramée. Grimaud e omul trimis mie de un prieten. i-o întoarse La Ramée. le gă seş te mult mai ară toase decît ale celui dinainte ş i vine să măîmbie săgust ş i eu din ele. — Drace! mormă i La Ramée.. el îmi aruncăalta. de acum înainte am să -i am sub ochi pe cei care aruncămingile. slujitorul cu care măsfă tuiesc. Presupune un lucru. — Care? — O scarăde frînghie.— Tă cere. în loc să -mi arunce înapoi aceea ş i minge. bună oară . Uite. ci sa am eu un mijloc s ăcobor. ciulind urechile ş i ascultînd cu cea mai mare atenţ ie povestirea ducelui. La Ramée. — Ei bine? bîigui La Ramée tremurînd de-a binelea. Mingea conţ ine o scrisoare. Noirmond. ca săurce sus pe ziduri ş i săvinăaici săvăcaute. — Iartă -m ă . urmăprinţ ul. — Dupăce voi avea pe acest om lîngămine. Nu-i vorba s ăaibăcaii aripi. la urma urmei. ş i-apoi? întrebăLa Ramée. spuse domnul de Beaufort. reluăprinţ ul. eu trimit o minge în ş anţ . se rugăLa Ramée. cu oarecare neliniş te. — Eh. aş a cum îi strig de pe culmea zidurilor. nimic mai lesne. Aceastăminge conţ ine ş i ea o scrisoare. — O partidăde mingi? întrebăLa Ramée. da! tă ră gă năLa Ramée. Presupune. Astfel se cheamăcăam stat de vorbă . care-i un mîncă cios. cu doi cai gata de drum". sc ă rpinîndu-se dupăureche. — Ei bine. vede plă cintele noului negustor. spun prietenilor mei: „Aş teptaţ i-m ăîn cutare zi. Pentru a se sim ţ i mai în largul să u. Doar caii ă ş tia n-au aripi. — Numai că . — Ei bine. Bine face ţ i că -mi spuneţ i treaba asta. un om e acolo ş i o ia. — Asta nu-i de ajuns. o poţ i trimite în altceva. Cum adică . Doamne! exclamăprinţ ul cu nepă sare. La Ramée dăliber stră jilor. ca o scrisoare. — Oricum. — În altceva? În altceva? Ş i în ce anume? — Într-o pl ă cintă . acesta se va bizui pe el ş i atunci aşprimi ve ş ti dinafară . de pildă . De pildă . Eu măînvoiesc. Sănu vorbim de politic ă .. într-o minge. Fă cînd o partidă de mingi. monseniore. veş ti din afară ? — Ei. — Oh. încercînd sărîdă . toatăpovestea asta nu-i. cu condiţ ia ca La Ramée sămă nînce plă cinta împreunăcu mine. ar fi cumpă rat pră vă lia lui jupîn Marteau. — Mie mi se pare destul de mult. că bucă tarul meu. fă r ăca nimeni săbă nuiascăceva. pă strînd doar pe Grimaud. ca săurce sus pe ziduri. gata oricînd s ămăurmeze. decît un mijloc de corespondenţ ă . oricît de puţ in îndemînatic ar fi ş i oricît de puţ in s-ar pricepe s ăcîş tige încrederea paznicului meu. o scarăde frînghie n-o poţ i trimite. bună oară . monseniore. Clipa fugii mele a fost .

ori scoţ i vreun strigă t. — Am să -ţ i înapoiez banii pe care i-ai plă tit ca sădobîndeş ti slujba asta. monseniore. ajunge! Nu mai fac o mi ş care.. monseniore. care ar fi stîrnit rîsul acestuia într-o altăîmprejurare. — Fie. uitîndu-se la domnul de Beaufort cu un aer uluit.. sînt pierdut. mereu la fel de tă cut. dacănu te împotriveş ti fugii mele! — Bine. . —Ş i sînteţ i hot ă rît săp ă ră siţ i închisoarea? — La naiba! Desigur! —Ş i orice v-aşspune. la spate! — Cu ce săle leg? întrebădomnul de Beaufort. — La ş apte fă răcîteva minute. Gă sesc în ea dou ăpumnale. într-un chip care nu îngă duia acestuia să -i mai punăla îndoialăhotă rîrea. st ă tea gata să -i stră pungăpieptul. ş i îi apă săvîrful unui pumnal în piept. care pînăatunci nici nu deschisese gura. scotea la iveal ădin plă cintăcel de al doilea pumnal. care. îngă imăel. — Oh. — Monseniore. am întîrziat. cuprins de o groazăcrescîndă . La Ramée urmă rea cu privirea fiecare lucru în parte. dar dacăvălas săfugiţ i. În clipa aceea ră sunăb ă taia pendulei. — Mîinile! spuse Grimaud. dacăcer ajutor? — Te ucid. eş ti mort!" Precum am spus. repetăLa Ramée. dac ăstrig. Se afla în picioare lîngăLa Ramée. — Care? Vorbeş te mai repede. prinţ ul trecuse de la vorbe la fapte. monseniore.. Doar n-o săaveţ i inima săm ăucideţ i! — Nu. — Cu centura dumneavoastră . — Nu aş a în faţ ă . pe cinstea mea de gentilom. nu va putea săvăschimbe hotă rîrea? — Astă -searăvreau săfiu liber. Grimaud. — Săne gră bim. Vezi. dar dacăfaci vreo miş care. — Legaţ i-măcobză . Prinţ ul încrunt ădin sprîncene ş i ofi ţ erul simţ i vîrful pumnalului. Ei bine. —Ş i pentru ce asta? — Ca sănu se cread ăcăv-am fost complice. În acest timp. —Ş i dacămăapă r. monseniore. la ş apte fă răcîteva minute. o scarăde frînghie ş i un c ă luş . la spate. — La ş apte fă răcîteva minute?. —Ş apte! rosti Grimaud. o ultimărugă minte. —Ş apte! spuse domnul de Beaufort. a că rui frunte se brobonise toatăde sudoare. La Ramée fă cu o miş care ca pentru a fi cu conş tiinţ a împă cată . rostind aceste cuvinte din urmă . desprind crusta plă cintei. continuăprinţ ul trecînd de la vorbe la fapte. îl povă ţ ui La Ramée. scara de frînghie ş i para-că luş ul.hotă rîtăpentru ora ş apte.. zise prinţ ul. monseniore! gemu el. sînt dezolat. Un pumnal în pieptul lui La Ramée ş i-i spun: „Prietene. dupăce str ă punse haina ş i că maş a.

În cele din urmă . Unul dintre oamenii care aş teptau se lă săiute sălunece în ş anţ . cu un baston ce trebuia petrecut printre picioare ş i al că rui fir se depă na singur de greutatea celui ce venea că lare pe baston. Prinţ ul se duse într-un suflet spre metereze ş i ză ri de cealalt ăparte a ş anţ ului trei că lă reţ i purtînd de frîu încădoi cai. — Acum. — Fă r ăîndoială . ci un ghem de mă tase. fiindc ăr ă mase întins la pă mînt. — Vorbeş te. — Asta aş a e. Vîrîţ i-l cît mai adînc. Legaţ i-mi bine mînerul spadei. zise prinţ ul. Prinţ ului îi scă păun strigă t. ducele îl urmă ri din ochi cu o groazănestă pînită : Grimaud mai avea de coborît cam un sfert din înă lţ imea zidului. cînd ofiţ erul dă du semn printr-o miş care căvrea săspunăceva. monseniore. Nu era o scarăde frînghie. — Eu întîi. — Fii liniş tit! Pune-i că luş ul. — Acum spada. deschise u ş a odă ii unde se aflau. Grimaud! Cît ai clipi. ră spunse domnul de Beaufort. încuviinţ ăGrimaud. Nu se vedea nici o santinelăş i nimeni pe la ferestre. dacămă prind. nu măaş teaptădecît închisoarea. Grimaud lega coarda pe care aveau s ăcoboare. Prinţ ul îş i smulse un ş nur de la pantaloni ş i-i îndeplini dorinţ a. La Ramée întinse picioarele. În acest timp. apoi apucarăamîndoi pe coridorul ce ducea în curtea cea mică . Altfel. ş i totuş i trebuie căse r ă nise ră u. iar Grimaud rupse un ş tergar fîş ii. Pe mine. scînci bietul La Ramée.Prinţ ul îş i desfă cu centura ş i i-o întinse lui Grimaud. cu o repeziciune care fă cea cinste îndemînă rii lui Grimaud. dac ăse abate vreo nenorocire asupra mea din pricina dumneavoastră . în semn căs-a dat o luptă . au s ăm ă învinuiascătoţ i căn-am strigat. monseniore. cînd coarda se rupse pe neaş teptate ş i Grimaud se rostogoli ca un pietroi în ş anţ . — Haide! spuse prinţ ul. Grimaud tocmai se pregă tea să -i facăpe voie. rosti La Ramée. Era cu desă vîrş ire pustiu. cît mai adînc. nu uitaţ i căam nevast ăş i patru copii. — Acum. Dar pe tine te spînzură . Grimaud scotoci prin buzunarele ofiţ erului ş i-i lu ătoate cheile. La Ramée ză cea cu că luş ul în gurăîntins la pă mînt. vreau că luş ul. legîndu-i ţ eapă n picioarele. încît ş i el ră mase mulţ umit. Cele trei uş i din cale fura deschise ş i încuiate rînd pe rînd. — Picioarele! spuse Grimaud. cînd se vă zu afarără suci cheia de douăori în broască . se tîngui La Ramée. monseniore? întrebăGrimaud. ră sturnarăcîteva scaune. Schimb ăun semn cu ei ş i se încredinţ ăcăpentru el se aflau acolo. trecur ăde locul unde jucau de obicei mingea. . care legă mîinile ofiţ erului în aş a fel. dar Grimaud nu scoase nici cel mai mic geamă t. Ş i aş ezîndu-se îndatăcă lare pe baston. începu primejdioasa coborîre.

Liber!. în dorinţ a de a-l revedea lîngăel.petrecu o frînghie pe dupăbraţ ele lui Grimaud. puternic ş i nu-ş i pierdea niciodatăcumpă tul. ai sălînceze ş ti mai departe în dugheana ta? — Hei! urmăPlanchet... săm ă urmeze! Ş i aruncîndu-se în ş a. care plecase cu trei ore în urma lui. D'Artagnan sosi a treia zi. fă ră cunoş tinţ ă . ca un adevă rat gentilom. Odinioarănu i-ar fi trebuit decît douăzile. ş i d'Artagnan gă si cu cale să -l mustre pentru moliciunea lui. se hotă rîse s ă -i dea pentru viitoarele sale servicii.. în buza că ruia îl g ă si pe Rochefort. că tre ceasurile patru dup ă -amiaza. — Ei. porni înainte în goana mare. Prinţ ul nu mai stă tu pe gînduri. întocmai cum spusese gentilomul acela. Numai dumneavoastrăsînte ţ i fă cut pentru o viaţ ăca asta. rosti prinţ ul. nu erau mai mult de cincisprezece picioare. ş i ceilalţ i doi. trebuia săcoboare în mîini ş i asta de la cincizeci de picioare înă lţ ime. la drum! Cine măiube ş te. Dar a ş a cum am spus. Planchet? Ş i socoteş ti cumva căacum. . ajunsese aici cu două zeci ş i patru de ceasuri mai devreme. Nu-s decît vreo cincisprezece picioare pînăla pă mînt ş i iarba e destul de moale. era legat de spinarea unui cal. — Coborîţ i. Grimaud. cînd ne-am regă sit. prinţ ul era îndemînatic. fiindcă nu se mai putea sprijini în baston. bună oară . la poarta Saint-Denis. tră gînd aerul lacom în piept ş i strigînd luminat de o bucurie cu neputinţ ăde înfă ţ iş at în cuvinte: — Liber!. Liber!. patruzeci de leghe în trei zile nu-i puţ in pentru un negustor de dulciuri! — Oare ai devenit într-adevă r negustor. XXVI D'ARTAGNAN SOSEŞ TE LA TIMP D'Artagnan primi la Blois banii pe care Mazarin. Aş adar. Dă du drumul corzii din mînăş i că zu în picioare fă r ăs ă -ş i facăvreun ră u.. domnule. Se că ţ ă rănumaidecît pe povîrniş ul ş anţ ului. văvoi mulţ umi mai tîrziu. — Domnilor. Am vă zut căAthos. domnul Athos! Cine ar spune că -i vajnicul că ută tor de aventuri pe care l-am cunoscut noi odinioară ? Acum tră ieş te la moş ia lui la ţ ar ă . Planchet pierduse deprinderea săgoneascăpe cal zi ş i noapte. În mai puţ in de cinci minute ajunsese la capă tul corzii de mă tase: pîn ăla pă mînt... Pentru el totul era mai greu. Uite. fă răde tihn ă . De la Blois la Paris erau patru zile de drum pentru un că lă re ţ obiş nuit. monseniore! glă sui omul aflat în ş anţ . ră maş i sus. începurăsă -l tragăspre ei. la drum. Pe ceilalţ i doi gentilomi nu-i cuno ş tea. Acum nu avem o clipăde pierdut.

care tocmai desc ă lecase. care trebuia să -l a ş tepte în strada Tiquetonne. ca Porthos îi ş i recunoscu. pe cinstea mea! — Ah. brodată toatăcu argint. nă dă jduiesc. nu-i nimic mai de rîvnit pe lumea asta decît o viaţ ăliniş tită . Chiar tu e ş ti! — Ei. grozav de ră u mai stau caii mei aici. care vorbeau. De altminteri. — Ei. Porthos ş i coborîse în uş a hanului. d'Artagnan nici nu clipi ş i. Frumoasa Magdalena. care în acest timp se apropiase ş i ea. vă zu proiectîndu-se pe perete pîntecul uria şal lui Mousqueton. m ă rturisi Porthos. unde ş tii căte aş teaptăun la ţ ş i o spînzur ă toare. Ş i dac ănu era hangiţ a. apoi îmi că utam culcuşîn alt ăparte. încredinţ atăcăse va repeta scena petrecutăcu elve ţ ianul. vorbi el. Un pîlc de gură -cascăse strînse numaidecît în jurul cailor pe care slujitorii de la han îi ş iţ ineau de c ă pă stru. în vreme ce d'Artagnan îş i ră suci musta ţ a. amintindu-ş i de Porthos. cei doi că lă tori sosiră la barieră . măîngrijesc eu să respiri un aer mai curat. Se vede cît de colo căte apropii de Paris. Cugetăde asemenea în sinea lui în ce chip să -l fac ăs ădea uită rii mo ş ia de la Bracieux ş i bucatele homerice de la Pierrefonds. care pornea din colţ ul unei u ş i. pe care bogă ţ ia ş i mă reţ ia pă reau că -l plictisesc de moarte. d'Artagnan! strigăel. Sînt tare mîhnit pentru aceste nobile animale. că sca s ă -ş i rupăfă lcile. ca ş i în jurul că lă re ţ ilor. spre marea ei uimire. se dă du un pas înapoi ş i se îngă lbeni la faţ ăca o moartă . a că rui . cu capul ră sturnat pe spate. — Prefă cutule! i-o retezăd'Artagnan. —Ş i pe cînd asta? — Cît de curînd. încît trec ă torii se uitau cu un fel de admiraţ ie respectuoasăla acest gentilom atît de chipeşş i de bogat. la han. cu atît mai bine! La strigă tul plin de bucurie al lui Porthos se auzi un geamă t înă buş it. auzind cuvintele lui Porthos. o femeie destul de plă cutăş i care ş tie de glum ă . aerul stră zii Tiquetonne nu se poate asemui cu cel din valea Pierrefonds. adă ugăel. Dar fii liniş tit. leganîndu-se pe picioare cu aeru-i mulţ umit de sine. abia dă duserăei colţ ul stră zii. risipirăca prin farmec îmbulzeala ce sporea vă zînd cu ochii. —Ş i eu la fel. ca ş i două -trei gesturi ameninţ ă toare ale lui Planchet. scumpe prietene! ră spunse d'Artagnan. în loc s ăse supere. gîndind căare s ătreac ăpe stră zi unde era binecunoscut. D'Artagnan.Ză u. — Ză u?! se mir ăd'Artagnan. dar. — Ah. înţ eleg. bun gă sit. spuse rîzînd spre Porthos: — Da. îmbră cat într-o minunatătunic ăalbastră . Dînd colţ ul stră zii Montmartre. mai ales cănimeni nu ş tia ce caut ăacolo. Planchet îş i trase pă lă ria pe ochi. Dar sprînceana încruntatăa lui d'Artagnan. înţ elese iute de cei din jur. scumpe prietene. scumpe prietene. Nu prea măsimţ eam în apele mele. Slav ăDomnului c ăte vă d. Ş i tocmai cînd ajunserăaici cu sporovă iala lor. îl ză ri pe Porthos la o fereastr ăa hanului „La Că pri ţ a".

îl dă du Porthos în vileag. ş i ză u. — Oh. nu mai existăaş a ceva. Numai că . ca la Chantilly? — Vai. — Totuna e. —Ş i zici cămergem la Palatul Regal? — Numaidecît. — Eu să -l iau pe Rustaud. aici nu-s heleş teiele prin ţ ului. nu-i mare scofalăde ea. — Ei. bietul meu domn Mouston. Mouston. pune ş aua pe Vulcan ş i Bayard. — Bine. — Regina! — Era săspun: nu mai exist ăregină . Cît despre pivniţ ă . înţ elegi. zise d'Artagnan atunci de ce n-o face el pe bucă tarul. te-aşplînge din toatăinima. nu-i a ş a? vorbi d'Artagnan pe un ton zeflemitor. n-o săprindăr ă u. pe Phebus ori pe Superbul. dacăn-aşavea altceva mai grabnic de fă cut în clipa asta. n-am nevoie decît de unul. curtea! — Eh. te vă d bine îmbră cat ş i se nimereş te de minune. zise Porthos. pune pistoalele în coburi. luîndu-l deoparte pe Porthos. Regina? N-ai grijă .gurăîndurerat ăslobozea vă ică reli nedesluş ite. — O. fiindcămergem la cardinal: — Ei. Ş i. aşîmprumuta unul din caii tă i. prietene. Va s ăzic ănu-i vorba decît de o vizită . nici pă durile alteţ ei-sale ca s ăînha ţ i cele mai straş nice potîrnichi. pe ale mele le gă se ş ti gata încă rcate la ş aua mea. care aducea tot atît de bine a compă timire ş i a bă taie de joc. dar măemoţ ionează . are el motivele lui sănu calce pe la curte. ă sta n-o săte striveascăcu mă re ţ ia lui. Doamne. am cercetat-o amă nunţ it. Cît despre Planchet. nu-i ca acolo. continuă : — Dragul meu du Vallon. uimit. — Oh! ră suflăuş urat Mousqueton. d'Artagnan. Ca sănu ză bovesc. spuse d'Artagnan. crede-mă . domnule. — Măprezinţ i cardinalului? — Asta te sperie? — Nu. mergem într-o vizităde ceremonie. — Luă mş i vale ţ ii cu noi? — Da. pentru orice împrejurare. — Întocmai. — Mouston. prietene. nu prea eş ti în apele tale în hanul ă sta pă că tos. nimic altceva. nu se are bine cu Eminenţ a-Sa. . aş i! Ză u?! se holbăPorthos. fii liniş tit! nu ai de-a face cu celă lalt cardinal. n-o sădă m ochii cu ea. — Domnule Mouston. — Pofteş te: poţ i să -i iei pe tuspatru. — Bucatele de aici i se par ca vai de lume. ca s ă prinzi crapii ă ia frumoş i. ia-l pe Mousqueton. —Ş i tu la fel. domnule? — Nu. ia un cal falnic. — De ce? — Hm.

— Dar eş ti plin de praf ş i de sudoare. ori ai uitat cănu stăîn obiceiul nostru săne petrecem nopţ ile pe la baluri sau cîntînd serenade. — Într-adevă r. Trimise dupăuş ier ş i-i ară tăscrisoarea cardinalului. — Tu nu-ţ i schimbi hainele? întreb ăPorthos. ochii vulturului s-au închis. aş a e! recunoscu Mouston. Tu ai dreptate. vorbi d'Artagnan. Uş ierul se înclinăş i intrăîndatăla Eminenţ a-Sa. prietene.Mouston scoase un suspin: nu prea înţ elegea aceste vizite de ceremonie la care te duci înarmat pînă -n dinţ i. Mousqueton atră gea ş i el privirile forfotei de gură -cascăş i. ră mîn aş a. era stă pînit de un tremur uş or. ca ş i cum s-ar fi odihnit opt zile în ş ir. ş i mul ţ imea se uita cu mirare la cei doi c ă lă re ţ i. zise Porthos. Mouston. o săiau mă surile de prevedere cuvenite. dupăce ş i-a pierdut stă pînul. zise valetul. cum povestea lui Don Quijote îş i cî ş tigase pe atunci mare faimă . strigăel lui Planchet. iar celă lalt atît de colbuit. — Pă i asta-i adevă ratăpregă tire de r ă zboi. uitîndu-se binevoitor cum se depă rta vechiul să u slujitor. Mouston! ceru Porthos. ca în ziua de Rusalii. — Neorînduiala ţ inutei mele va dovedi graba cu care m-am înfă ţ iş at la ordinele cardinalului. — Eu am spada mea anume pentru curte. Ţ ine- . — Vai. D'Artagnan se întoarse spre Porthos. domnule. care. de-ai fi zis căvine drept de pe cîmpul de luptă . înarmîndu-se pînăîn dinţ i. Uitasem. cămă surile de prevedere sînt întotdeauna binevenite. dintre care unul gă tit ca scos din cutie. spuse Porthos. d'Artagnan: Mouston va fi de ajuns. care îi cerea s ăse înapoieze f ă răîntîrziere. Ori nu prea ai ţ inere de minte. ar ă tînd o spadăscurt ăde paradă . Stră zile erau pline de lume. adu-mi spada cea lungă . În clipa aceea. — Nu. Crede-mă . Pă ş ind în anticameră . Mouston se întoarse cu cei trei cai gata de drum. ză u. Zîmbi ş i. viteazul meu prieten! Nu te pierde cu firea. — Pentru unii ca noi. unii ziceau căe Sancho. dupăcum i se pă ru. — Ia-ţ i spada cea mare. e tare ară tos. D'Artagnan zîmbi. cizmele ţ i-s pline de noroi. dar ascultă -mă . aplecîndu-se spre el. Pornirăîntr-un trap destul de iute ş i ajunserăla Palatul Cardinalului pe la orele ş apte ş i un sfert. cu mînerul aurit. Plecă m cumva la luptă ? Atunci spuneţ i-mi. tu ş tii. D'Artagnan să ri în ş a. — Ei. care. a gă sit doi în loc. d'Artagnan se vă zu între cunoscuţ i: muş chetarii din compania lui tocmai fă ceau de gardă . — De ce? — Nu ş tiu. n-avem de-a face decît cu un uliu oarecare. îi ş opti la ureche: — Curaj. — Spada cea mare.

. — Ceilalţ i prieteni ai noş tri n-au putut săne întovă ră ş ească deocamdată . Eminenţ a-Sa văaş teaptă . la fortă reaţ a Saint-Gervaise. umerii largi ş i ochii stră pungă tori ai lui Porthos. Porthos îl salutăpe cardinal. Îi vă zu cu coada ochiului pe d'Artagnan ş i pe Porthos trecînd pragul înc ă perii ş i. Uş ierul reapă ru. cu surîsul lui fin. — Un cavaler falnic. ca atunci. Iată -măla ordinele Eminenţ eiVoastre. — Bogat?! zise Mazarin. monseniore.te drept. Dar asta îi aminti căvechiul grup al muş chetarilor era alc ă tuit din patru oameni. unul dintre vechii mei prieteni. ş i asta numai din devotament. I se pă rea căare în faţ a lui. acum nu pă rea cîtuş i de pu ţ in tulburat. Erau cele dintîi cuvinte pe care le spunea. monseniore. fiindcădomnul de Bracieux e bogat. ca ş i domnul du Vallon. Începu săadmire mîinile pline de neastîmpă r. — Numai din devotament. deş i privirea i se aprinsese de bucurie la vestirea uş ierului. în carne ş i oase. domnule locotenent! zise el. Porthos întoarse capul la dreapta. rosti Porthos. fiindcăo să -ş i fac ăo proast ăp ă rere despre tine. ne vom întîlni ceva mai tîrziu. că ruia acest cuvînt avea privilegiul să -i insufle întotdeauna un mare respect. monseniore. îndreptîndu-ş i umerii plin de demnitate. continuăMazarin. — Ah. — Bine. Într-adevă r. dar n-o spun. ar fi bucuros s ăse întoarcăîn oş tire? se interesăMazarin. — Intraţ i. domnilor. spuse el. rosti d'Artagnan. apoi la stînga. ş i asta mămulţ umeş te. zise Mazarin. Te-ai gră bit. Fii binevenit! — Vămulţ umesc. — Cea mai de frunte spadăa regatului. —Ş i ceilalţ i doi prieteni? întrebăMazarin. Mulţ iş tiu asta. crezînd căe clipa săspunăş i el ceva. — Cincizeci de mii livre venit pe an. — Da. dumneata eş ti. D'Artagnan îi fă cu însăsemn cu ochiul. Mazarin tuş i uş or. care î ş i ascundea obîrş ia nobilăsub numele de Porthos. Va să zicănumai ş i numai din devotament? — Monseniorul oare nu se încrede prea mult în acest cuvînt? întrebă d'Artagnan. preocupat s ătaie cît mai multe nume cu putinţ ăde pe o listăde pensii ş i lefuri. mormă i Porthos. bine. la fel cum aveau să -i placă mai tîrziu lui Frederic al Prusiei. Mazarin se afla la masa de lucru. ş i nu-l saluta prea adînc pe italianul ă sta. aflîndu-se mai liber decît dînş ii. Porthos înclinăuş or din cap spre d'Artagnan. Lui Mazarin îi plă ceau soldaţ ii chipe ş i. —Ş i domnul. salvarea ministerului să uş ia regatului. c ă ci nu mai pot săo spun ă . Porthos deschise gura.

D'Artagnan ş i Porthos. monseniore. unde este domnul cardinal? Mazarin se temu căva fi asasinat ş i se trase înapoi. — Totuş i. v-am chemat spre a vă încredinţ a o slujb ăsedentară . A ş dori săv ăvorbesc neîntîrziat ş i între patru ochi. strigînd: — Domnul cardinal. Natura te poate face mai mult ori mai puţ in devotat. prietenul meu ar dori ca una dintre aceste trei moş ii s ădobîndeascărangul baroniei pentru st ă pînul ei. — Voi fi baron! exclamăPorthos. glă sui ofiţ erul că ruia i se adresăaceastămustrare. prietenul meu stă pîneş te trei minunate mo ş ii : moş ia Vallon la Corbeil. bună oară . f ă cînd un pas înainte. O săvedem. ş i ai dori săobţ ii de la cardinalul Mazarin gradul de că pitan. domnule du Vallon. domnilor. Sînt de Poins. nimic din toate acestea nu e cu neputinţ ă . în post la închisoarea Vincennes. — Ei domnule. interveni d'Artagnan. D'Artagnan se înclină . —Ţ i-am spus doar. spune-mi unde ai vrea săslujeş ti: în oraş ? Undeva la ţ ar ă ? Porthos deschise gura săr ă spundă . desigur. Monseniorul ţ i-o repetăla rîndul să u. Acum. moş ia Bracieux în Soissonnais ş i moş ia Pierrefonds în Valois. la anul. domnule? vorbi Mazarin. adic ădin acelea socotite nebuneş ti ş i cu neputinţ ăde înfă ptuit. — Eu. se aş ezarăîntre noul venit ş i cardinal. Ei.— Dar dumneata. Am oarecari neliniş ti. or. zise d'Artagnan. sprijinindu-ş i coatele de birou ş i bă rbia în palme. Numai atît? Lucrurile s-ar putea aranja. se vor împlini două zeci de ani de cînd cardinalul Richelieu m-a fă cut locotenent. vămă rturisesc. . împingîndu-ş i jilţ ul. — Monseniore. în septembrie. — Ei bine. cu ochii scînteind de bucurie cînd auzi căpoate sără splă teascădevotamentul lui Porthos f ă răsă -ş i desfacă bă ierile pungii. dintr-o mi ş care. monseniore. domnilor. O atare lă udă roş enie tipic gasconănu-i displă cu lui Mazarin. — Numai atît?! se mirăMazarin. de pildă . ofiţ er de gardă . rosti d'Artagnan. ce-ar dori sădobîndeasc ăla capă tul devotamentului să u? — Ei bine. zise d'Artagnan. dar ce-i asta? zise Mazarin. cred în devotament ca într-un nume de botez. ce e de dai buzna aş a? — Monseniore. apucîndu-l de braţ . —Ş i dumneata. care deveni visă tor. dar la capă tul unui devotament se cuvine întotdeauna săexiste o r ă splată . domnul du Vallon e la fel ca mine: îi place săducăla bun sfîrş it misiuni cu totul ieş ite din comun. domnule d'Artagnan ce ai dori? — Monseniore. spuse Mazarin. Într-adevă r. în anticamer ăse auzi mare zarvăş i aproape în aceeaş i clipăuş a se deschise ş i un om plin de praf nă vă li în cabinet. care trebuie în chip firesc săfie urmat de numele unei moş ii. — Da. o săvedem. — Prietenul dumitale.

— Dar La Ramée? — A fost gă sit legat cobzăîn camera întemni ţ atului. zise trimisul. la naiba! —Ş i l-ai aresta? — De ce nu? — L-ai aresta pe domnul de Beaufort. înarmat ş i gata de lupt ă ? — Dacămonseniorul mi-ar porunci să -l arestez pe diavol. —Ş i credeţ i căo să -l prindeţ i? — Da. — Ce e? îngînăMazarin. vorbi d'Artagnan. zise d'Artagnan. — Dumneata la fel?! fă cu Mazarin. — Dar domnul de Chavigny ce fă cea? — Lipsea de la Vincennes. fă cînd un pas înainte. Franţ a e mare ş i cea mai apropiat ă frontierăse aflăla ş aizeci de leghe de aici. Domnul Beaufort a evadat? — Monseniore. l-aşînş fă ca de coarne ş i l-aşaduce aici. uitîndu-se cu mirare la aceş ti doi oameni. Dar domnul de Beaufort nu se va da prins fă răo lupt ă înverş unat ă . — Atunci. —Ş i cine săporneascăîn urmă rirea lui? strigăMazarin. — Dar ajutorul lui? — Era complicele ducelui ş i a fugit împreunăcu el. Mazarin scoase un strigă tş i deveni la rîndu-i mai palid decît aducă torul acestei ve ş ti: că zu pe spă tarul jilţ ului. Ce e? — Monseniore.Ofiţ erul era atît de palid ş i atît de buimă cit. — Eu. încît Mazarin. Porthos? — La luptă ! strig ăPorthos. dacăavem cai mai buni decît ai lui. Mazarin nu-ş i putu st ă pîni un geamă t. cu un că luşîn gurăş i cu un pumnal lîng ăel. nu-i aş a. domnule. domnul Beaufort a evadat de la Vincennes. s-ar putea s ămai fie prins. luaţ i pe cine g ă siţ i aici dintre ostaş ii de gardăş i porniţ i. — Ei bine. fă cu semn lui d'Artagnan ş i lui Porthos să -l lase s ăse apropie. —Ş i n-ai tras asupra lui? — Ieş ise din b ă taia glonţ ului. ai că rui ochi se aprinseră . aproape fă răcunoş tinţ ă . de pe terasă . spune repede! îl zori Mazarin. — Cum asta? — DacăEminen ţ a-Voastrăar porunci s ăse porneasc ăîn urm ă rirea fugarului. — Mi se pare căEminen ţ a-Voastrăpierde un timp preţ ios. La lupt ă !E cam multiş or de cînd nu ne-am mai bă tut. D'Artagnan ş i Porthos se retraser ăîntr-un colţ al cabinetului. — Eu la fel. — Spune. . întă ri Porthos. — Monseniore. l-am vă zut fugind de sus. — Evadat! îngînăel. încredinţ at căi se aduce o ş tire de mare însemnă tate.

În dreptul cimitirului Sfîntul Ioan. — Adă uga ţ i. luînd cu ei ostaş ii ce le ieş eau în cale. — Domnule du Vallon. Ş i înfipserăpintenii în pîntecele nobililor fugari care pornirăca o vijelie pe strada Saint-Honoré. viu sau mort. dar era ceva mult prea neînsemnat ca s ăopreascăîn loc ni ş te oameni atît de gră biţ i: grupul c ă lă re ţ ilor îş i urm ăcalea ca ş i cum caii ar fi avut aripi. care parcăse însufleţ eau cu fiece clip ă . d'Artagnan trînti un trecă tor la pă mînt. — Ei bine. Ordinul regelui! Luaţ i hîrtia asta ş i porniţ i! — Prea bine. mai nă du ş it decît calul. po ţ i să -mi ceri orice doreş ti. dar dacămi-l aduci aici.— Daţ i poruncă . monseniore. cu minunatul să u sînge rece. Dupăel veneau cei zece ostaş i. în vreme ce cîinii speriaţ i îi petreceau cu lă tră turi. rosti Mazarin. — La drum! strigăPorthos. scumpe domnule d'Artagnan. — Ba ş i semnez. cu strigă tul: „Pe cai! Pe cai!" Vreo zece oameni se adunarălîng ăei. monseniore. nu-ţ i fă gă duiesc nimic. da. Ş i se nă pustir ăîn goanăpe scara cea mare. D'Artagnan ş i Porthos s ă rirăîn ş a. Întoarserăcapul. Mousqueton. Vai! Nu existălucruri neînsemnate pe lume ş i vom vedea că întîmplarea asta era cît pe ce săpiardămonarhia! XXVII DRUMUL CEL MARE Gonirăastfel în lungul mahalalei Saint-Antoine ş i al drumului spre Vincennes. luînd o hîrtie ş i aş ternînd cîteva rînduri pe ea. îi urma la distanţ a cuvenită . Caii. curînd se aflarăîn afara oraş ului. încuviinţ ăMazarin. — Iată -mă ! rosti Porthos. — Dupămine! strigăd'Artagnan. Baronia dumitale gone ş te pe calul domnului de Beaufort: nu-i vorba decît să -l ajungi din urmă . domnule baron. Mousqueton se aruncăpe Phébus. continu ăMazarin. curînd vă zurăsatul. — Pe cai. începurăsăscoatăfoc pe nă ri. monseniore. celă lalt pe Bayard. gonea la . cu pintenii înfipţ i în coastele fugarului. curînd în pă dure. c ăputem lua orice cai vom întîlni în cale. Cît despre dumneata. Porthos! spuse d'Artagnan. Cetă ţ enii îi priveau uimi ţ i din pragul caselor. că pitane! ră spunse Porthos. — Da. unul pe Vulcan. D'Artagnan. ţ i-am fă gă duit să -ţ i dau putin ţ a săte miş ti niţ el ş i uite cămăţ in de cuvînt! — Întocmai. apucîndu-ş i prietenul de bra ţ .

— Ordinul regelui. Mousqueton îi urma îndeaproape. domnule ofiţ er. ţ i-am spus. se uitau la funia ce atîrna încăde creasta zidului ş i care era ruptăcam la două zeci de picioare de pă mînt. D'Artagnan scoase o hîrtie din buzunar. domnule ofiţ er. nu-i voie săsuflă m un cuvînt. — Consemnul ă sta nu-i pentru mine. zise el. Auzi. d'Artagnan ză ri un pîlc de oameni strînş i de cealaltăparte a ş anţ ului. Fruntea i se încruntăş i tîmplele i se împurpurară . Toţ i cei strînş i acolo se ară tau tare preocupaţ i. nu e voie săstea nimeni aici. tică losule! se ră sti el la sergent. Din nenorocire. Ostaş ii ce-l însoţ eau îl ajunserădin urm ărînd pe rînd. Un grup de ostaş i. . — Prea bine. Acum spune-mi încotro au apucat? — Cît despre asta. alunga oamenii din locul unde domnul de Beaufort încă lecase. nu-i aş a. în vreme ce cu cealaltăscoase un pistol din coburi ş i-i ridic ăîntr-o clipită cocoş ul. potrivit cu iuţ eala cailor. Ostaş ii se ţ ineau dupăei. — Patru sînt să nă toş i. — Cîţ i sînt? — Patru! zise d'Artagnan. — Ordinul regelui. Aş teaptă ! Desfă cu grabnic hîrtia ş i o puse cu o mînăsub ochii sergentului. D'Artagnan se duse drept la sergent. domnule ofiţ er. baroane? Nu-s decît patru! Un zîmbet vesel luminăchipul lui Porthos.cîţ iva paş i înaintea lui Porthos. — Domnule ofiţ er. gîndindu-se la ce-i a ş tepta pe bieţ ii lui cai. dacănu. vorbiţ i cu guvernatorul. —Ş i unde-i guvernatorul? — La ţ ar ă . îţ i zbor creierii. De pe culmea unei coline. Mă surau din ochi în ă lţ imea ş i schimbau între ei fel de fel de pă reri. ră spunse d'Artagnan. Pe culmea zidului era un du-te-vino de santinele speriate. — Cît timp au înainte? — Douăceasuri ş i un sfert. asta-i floare la ureche. glă sui d'Artagnan. pe al cincilea l-au luat ră nit. Pricepu numaidecît căpe acolo a fugit întemniţ atul ş i cănumai acolo ar putea săcapete lă muriri. — Dacă -i a ş a. — Ah. — Douăceasuri ş i un sfert. Porthos? Porthos suspină . Mi se pare că -ţ i baţ i joc de mine. au cai foarte iuţ i. uitîndu-se la Porthos. în locul unde turnul privea spre Saint-Maur. Încotro au apucat? Sergentul vă zu cănu era de glumit cu d'Artagnan. În cinci minute era sosit la ţ intă . Mînia se aş ternu pe chipul lui d'Artagnan. Cite ş te ş i ră spunde. comandat de un sergent. Doar avem cai de nă dejde. spuse sergentul. Fugarii sînt urmă riţ i? — Da.

Nici nu m-am gîndit la asta. pe aici! strigăel. — Atunci înainte. domnilor. drace! zise Porthos. dar. — Iar tu. sălă să m bietele animale să -ş i tragă sufletul.— Au apucat spre Vendômois. dup ăun ceas. îndreptîndu-se spre poarta cu pricina. — Adevă rat. ră spunse d'Artagnan. paznicul gă sise de cuviin ţ ă săferece poarta cu douăză voare. Dar acum. — Dimpotrivă . Din pă cate. Phébus s-a dus pe copcă ! — Cardinalul o să -ţ i pl ă teascăo mie de pistoli pentru el. iar unul se pră bu ş i la pamînt. Pornirămai departe. nu toţ i caii ţ ineau pasul. D'Artagnan ridicădin umeri. —Ş i pe ce poartăau ieş it? — Pe poarta Saint-Maur. Dupădouăceasuri. săle omorîm. fiindcăei nu-s decît patru. nici calul lui d'Artagnan nu vru sămeargămai departe. cînd domnul Beaufort scă pase. îş i pierduse r ă suflarea. galop! — Da. Picioarele începeau săle tremure. S-a zis cu Vulcan! . trei dintre ei se oprirăîn loc. — Bun! fă cu Porthos. mîine o săfii spînzurat. spuma lor împroş ca tunicile că lă re ţ ilor. în loc să -l urneasc ăla drum. Ş i înfipse pintenii în coastele fugarului. aş a cum îl silirăş i pe sergent sădeschidăgura. murmurăsergentul. — Săne odihnim o clipă . dupăvreo douăleghe. ceata că lă reţ ilor se nă pusti înainte cu aceeaş i iuţ eală . D'Artagnan care nu se uita înapoi. ultima loviturăde pinteni îl f ă cu săse pră bu ş ească . ş i cu asta mai pierdură zece minute. Urmele se vedeau desluş it în lumina asfinţ itului. tică losule. numai sămai fim în stare. — Pe aici. zise Porthos. amîndouămarginile drumului erau scormonite de copite. nu-i decît un sfert de ceas de cînd au trecut pe aici. Într-adevă r. — Oh! exclamăPorthos. r ă spunse el. în vreme ce sudoarea le trecea prin n ă dragi. Trebuir ăsă -l sileascăsăo deschidă . săle omorîm. Într-adevă r. îi dă du de ş tire ce se petrece. dacă -i ajungi din urmă . fă cu un semn escortei ş i porni. recunoscu Porthos. Porthos cu aerul să u liniş tit. Ultima piedicăînl ă turatădin cale. Cîţ iva nu puturăsămai reziste la aceastăcursănă prasnicăş i. — Dacăm ăminţ i. numai să -i ajungem! izbucni d'Artagnan. caii stră bă turăfă răoprire două sprezece leghe. calul lui Mousqueton se pră vă li la pă mînt. habar nu avea de nimic. tunăd'Artagnan. — Ah. Vă d urme proaspete. n-o săte mai întorci săm ă spînzuri. — Barem noi doi săajungem ş i e destul.

întinzînd urechea în direcţ ia ară tat ă . în clipa aceea un al doilea nechezat se lă săpurtat de adierea nopţ ii.. — Întocmai. Domnule.. — Bun! fă cu d'Artagnan. dar deodatăvă zu sîngele podidind calul pe n ă ri. domnule. Cad. la vreo cinci sute de paş i de noi. — Nici o vorbă . Acum totul s-a sfîrş it! În clipa aceea se auzi un nechezat. vă zurăpatru cai falnici. fă cînd semn celor doi tovară ş i ai să i sără mînă . ori mai degrabăBayard cade sub mine. — Mousqueton. conveni Porthos. luîndu-ş i-le pe ale sale. La o cotiturăa drumului ză rirălică rind o luminăîn desimea copacilor. întă ri Mousqueton. morm ă i Porthos. — Domnule. — Tă cere! spuse d'Artagnan. — Sînt la mine. Se furiş arăînainte. — Tă cere! porunci Porthos. — Cee? — Aud un cal. Porthos? — Nu prea. Ş i ascultăla rîndul să u. Un argat îi ţ es ă la. — E undeva înainte. Ei. De aici. zise d'Artagnan. — Asta-i altceva. ş eile ş i capestrele cu frîiele. vorbi Mousqueton. —Ş i-al treilea! îngînăel. — Aha! se dumiri Porthos. ia-ţ iş i tu pistoalele din coburi. ia-ţ i pistoalele. — O fi vreunul din oamenii noş tri care ne ajung din urmă . Într-adevă r. în vreme ce Porthos se descurca aş a cum putea din scă ri. — Uite casa. zise d'Artagnan. Porthos. Trebuie săne oprim! Dă -mi calul tă u.— La naiba! exclamăd'Artagnan. D'Artagnan se apropie cu repeziciune. Phébus n-a putut s ă reziste ş i. ş i făce fac eu. care î ş i lă sase calul în drum ş i tocmai îş i ajungea stă pînul din urmă . ş i? —Ş i pentru a-l sluji pe rege vom lua caii pe care i-am auzit nechezînd. ş opti d'Artagnan. pitulîndu-se pe dupătrunchiurile copacilor ş i ajunserăla vreo două zeci de paş i de casă . Ală turi. fă r ăs ăfi fost vă zuţ i. Porthos. — Le am în mînă . La cinci sute de paş i de aici ş tiu o cabanăvînă torească . — Porthos. muţ i ca niş te umbre. — Ei. S-aude undeva înainte. Ia-te dupămine. dar ce dracu faci? — Afurisitătreabă . la treab ă ! Tustrei înaintarăîn noapte. Acum pricepi. mulţ umit ăunui felinar agă ţ at sub un ş opron. domnule. — Nu. — Noi sîntem în serviciul regelui. D'Artagnan vru să -l ridice. apucîndu-se cu mîinile de pă r.

bîigui intendentul. de asta. cu armele! — La drum! spuse d'Artagnan. zise argatul. dar intendentul. tic ă losule? se ră sti d'Artagnan. — Ba da. de frică . — Să riţ i! urlăintendentul în vreme ce argatul alergăîntr-un suflet spre clă direa învecinată . Un soi de intendent se ivi din casăchiar în clipa cînd d'Artagnan ş i tovară ş ii s ă i puneau ş eile pe cai. ameninţ ăintendentul. în ş a. — Dragăprietene. — Hei. Veni ţ i încoace. Intendentul dă du săse r ă stească . fă r ăs ăspunănimic. . — Vreau săcumpă r caii ă ş tia. Ş i puse mîna pe calul aflat lîngăel. Au s ăalerge de minune. domnilor! strigăargatul. — Gata. —Ş i eu o să -i chem pe ai mei. de ce taci? — Caii nu-s de vînzare. — Atunci sus. domnule. trebuie săfie cai de soi. — Foc! ţ ipăintendentul drept ră spuns. — N-ai auzit. — Atunci. zise el argatului. ă ş tia-s caii domnului de Montbazon. spuse'd'Artagnan. — Eş ti gata. Caii au gonit ş ase leghe ş i abia adineauri am scos ş eile de pe ei. — Hei.mai în urmă . i-o retez ăd'Artagnan. — Pă i. Ascultă . — Jumă tate de ceas de odihn ăajunge! rosti d'Artagnan. Sînt locotenent în garda de muş chetari a regelui ş i am zece ostaş i care vin dupămine. Omul se întoarse nedumerit. Ş i-i ară tăpistolul. nu-i nici o juma' de ceas. nici nu se gîndea să asculte. Argatul strigădupăajutor. Văprevin ca-mi chem oamenii. plecă m! Tustrei se aruncarăpe cai. — Domnule. O luminăca de fulger zvîcni în lungul drumului ş i în aceeaş i clip ă că lă re ţ ii auzirăgloanţ ele ş uierînd ş i pierzîndu-se în aer. —Ş i tu. — Bă gaţ i de seamăsănu văomorî ţ i caii! strig ăd'Artagnan cu un hohot de rîs. Tovară ş ii să i apă rurăîntr-o clipă ş i fă curăla fel. ş ti ţ i asta? — Cu atît mai bine. spuse d'Artagnan. veniţ i încoace! ră cni intendentul. Ă ş tia au sătragădupănoi. îi iau singur. Ş i tustrei o pornirăca vîntul. pe care ş i-l puse îndatăsub bra ţ . Porthos? întreabăd'Artagnan. retră gîndu-se pas cu pas ş i încercînd săse strecoare în casă . — Dacă -i a ş a. Mouston? — Da. vă zîndu-ş i de treabă . ră spunse d'Artagnan. i-auzi cum galopeazăîncoace? Atunci o s ăvedem! Nu se auzea nimic. dacăsco ţ i un cuvînt î ţ i zbor creierii.

Ea s-a îngrijit de cai de schimb. — Hait! Ce vă d colo jos? glă sui d'Artagnan. ş i-acum măsupă răş oldul drept. — Aha! Oare i-am prins din urmă ? — Bun! Un cal mort! vesti d'Artagnan. jumă tate în serios. zise Porthos. chibzui Mousqueton. — Parcăs-aude tropotul unei cete de c ă lă re ţ i. zise d'Artagnan. — Cu neputinţ ă . — Atunci e altceva. de unde! i-o întoarse d'Artagnan. se cheam ăcănu noi iavem în mînăpe ei. Mousqueton? — Ah. — Dragul meu Porthos. — Uite.— Trag ca niş te lachei! pufni Porthos. — Sînt mulţ i. — Uite-i. — Eş ti cineva dacămai poţ i săvezi ceva pe o noapte ca asta. — Aha. Iar noi gonim pe urmele prinţ ului cu caii pe care abia i-a pă ră sit. — Dar dacăsînt mulţ i. . — Aş i. eş ti o minte p ă trunză toare. Uite căaş a-s eu. dupăun mic ocol. — Eş ti sigur căsîntem pe drumul cel bun. domnule. pe moarte. vezi? strigăd'Artagnan. domnul de Morttbazon e soţ ul doamnei de Montbazon. — Înş euat. într-adevă r. — Întocmai. — Eh! fă cu Porthos. Au săse înfrico ş eze ş i-au săse risipească . Se pare căş i ai lor au ajuns la capă tul puterilor. — Mort? — Nu. ş i? — Ei. — Niş te scîntei. întorcîndu-ş i fugarul pe drum. întă ri Mousqueton. jumă tate în glumă . Caii erau albi de spum ăş i sîngele le ş iroia pe pîntece. ei sînt. Gonirăastfel cam vreun ceas. Pe vremea lui Richelieu se tră gea mai bine. d'Artagnan? întrebă Porthos. ci ei pe noi. aplecat pe coama calului. Ţ i-aduci aminte de drumul de drumul de la Crèvecoeur. — Pe naiba! N-ai auzit? — Ce? — Căă ş tia-s caii domnului de Montbazon? — Ei. Ne cred mai puternici. — Asta-i sigur. ori nu? — Înş euat. pricep! se dumiri Porthos. —Ş i? Ş i doamna de Montbazon e amanta domnului de Beaufort. mormă i Porthos. întă ri Porthos. — Curaj! I-avem în mîn ă . fiindcă -i urmă rim. — Le-am vă zut ş i eu. — Încăun cal! le dă du Porthos de ş tire.

ală turi de prietenul să u. zise Porthos. ş i potrivnicul să u se pră vă li la pă mînt.ş i pe mă surăce creş teau. — Ia frîul în dinţ i.. aş a cum calul mesteca ză bala. XXVIII ÎNTÎLNIREA Gonirăastfel încăvreo zece minute. — Înapoi! izbucni d'Artagnan. Se auzi o împuş că tură : era Mousqueton. Altfel sînteţ i morţ i. Deodată . care ş i reîncepuse urmă rirea. scoţ înd pistolul o dată cu d'Artagnan ş i încă rcîndu-l în grabăş i el.— Da. În cinci minute o săne distră m. se rostogoli de pe cal la vreo zece paş i. Cît despre Porthos. — Oho! exclamăd'Artagnan. — Înainte. încît într-o clip ăerau peste duş mani. Se avîntarădin nou în goană . — Cu atît mai ră u pentru cei care vin. în mijlocul că ruia începea s ăse desluş eascăo masăcompactăş i mai neagrădecît restul orizontului. zise d'Artagnan. ieş indu-le înainte. De astădatăle-am vă zut ş i eu. Uite-i căvin spre noi. se auzi doar zgomotul spadelor smucite din teacăş iţ ă că nitul pistoalelor pe care cele douăumbre le încă rcau. înainte! îi îmboldi d'Artagnan cu vocea lui ră sună toare. tras de foarte aproape de c ă tre d'Artagnan. zburau pe drumul întunecat. care. Cei trei că lă reţ i avîntaţ i în goanănu se oprirăş i nici nu ră spunseră . furioş i de durere ş i de îndemnul pintenilor. — Dă -i gata tu. douăpuncte negre se desprinserădin întuneric. — Care eş ti acolo? strigăvocea pentru a doua oară . dar cei doi se nă pustirăcu atîta repeziciune înainte. Dar tu? — Eu doar l-am ră sturnat de pe cal. Caii. încît. . el îş i izbi adversarul atît de nă prasnic. din fugă . îndeplinea porunca stă pînului. că pă tau înfă ţ iş area a doi că lă reţ i. Mousqueton! strigăPorthos. Porthos înţ elese ş i duse mîna stîngăla coburi. — Care eş ti acolo? se r ă sti o voce tă ioas ă . de ş i acesta abă tu lovitura. spuse d'Artagnan. — I-am sfă rîmat ţ easta. Douăfocuri de pistol r ă spunserăla aceastăameninţ are. Ia ascultă . Aida-de! Am mai vă zut noi altele ş i mai ş i! La aceste cuvinte. cele dou ăumbre le aţ inurăcalea ş i lică rirea stelelor fă cu săsclipeascăţ evile aplecate ale pistoalelor. crescînd cu fiecare clip ă . — Ei bine? întreabăPorthos. iar niş te scîntei.. Încăun pas ş i sînteţ i morţ i. Ră sun ăun alt treilea foc. — Aida-de! pufni Porthos aproape sufocat de praf ş i mestecînd frîul în gură . spuse Porthos. Ş i porni mai departe.

Uite căş i alţ ii vor săse prindă -n horă . Porthos î ş i încă rcase din nou pistolul. — Oh. — Aha! îl vesti Porthos. — Stă pînii lor sînt morţ i. — Domnul vrea un cal? întrebăMousqueton. În vremea asta. vesti Mousqueton. — Pe toţ i dracii! Auzi. Un hohot de rîs se auzi drept ră spuns. al ţ i doi că lă re ţ i se desprinserădin grup ş i înaintau cu repeziciune. Mu ş chetarul începu săblesteme de se cutremura cerul. — Bravo. al ţ i doi că lă re ţ i se apropiau cu repeziciune. — Iată -l! spuse Mousqueton. asta o săţ in ăaş a pînămîine dimineaţ ă ? bombă ni Porthos. Într-adevă r. De astădată . domnule! se vă ică ri el. Asta-i perechea glonţ ului primit pe drumul de la Amiens! Porthos se întoarse ca un leu. — Ce vrei. Mi-am zis căs-ar putea săne prindăbine ş i i-am luat cu mine. Merge bine treaba. La o parte! — Ce vreţ i? întrebăo voce. Într-adevă r. Primise în piept glonţ ul celui dintîi duş man care se nă pustise asupra lui d'Artagnan. D'Artagnan întoarse capul ş i-l vă zu pe Porthos lîng ăel. Cel pe care l-aţ i doborit la pă mînt. — Cred căn-am atins decît calul. la naiba. calul lui d'Artagnan se poticni ş i că zu în genunchi. căPorthos fi pocni cumplit în cap cu mînerul . — Cum naiba se face căduci doi cai dup ătine? se minună d'Artagnan. Porthos zise el. r ă spunse Porthos. L-ai doborît. domnule. — Pă zea! strig ăd'Artagnan. — Îl vrem pe domnul de Beaufort! izbucnirăîntr-un glas Porthos ş i d'Artagnan. Mousqueton scoase un strigă t de durere. rosti Porthos. — La o parte! strigăel cel dintîi. domnule. apoi scoase un horcă it ş i se întinse la pă mînt. d'Artagnan nu mai aş teaptăsăi se spun ăceva. oprindu-se în loc. nă pustindu-se asupra c ă lă re ţ ului ră mas pe jos ş i care tocmai dă dea sătrag ăspada. — Hei. mi se pare. dragul meu! Nu nimereş ti întodeauna ţ inta. ţ ineam caii de frîu. În acelaş i timp r ă sunar ădouăîmpuş că turi ca una singură : erau Porthos ş i potrivnicul să u care tr ă geau unul asupra celuilalt. Bufni o împuş că tură . Hei. dar îndatăsfîrş i într-un geamă t: d'Artagnan îl str ă spunsese cu spada pe nes ă buitul c ă ruia îi ardea de rîs. am cîş tigat prima partidă . Taman în ş oldul cel ă lalt. îns ănici nu mai apucă săo mai scoatădin teacă . să rind pe unul dintre ei. săle aţ in ădin nou cafea. ce are calul meu? — Cade.— Dă -i înainte! se bucurăd'Artagnan. — De ce nu i-ai venit de hac ca ş i primului? — N-aveam mîinile libere. aş a cănu-ţ i face inimărea dacămai dai greş . se ridică . — Pă i ce. dacăvreau! se înfurie d'Artagnan. Uite al ţ i doi. Într-adevă r.

faceţ i loc sătrecem! strigăd'Artagnan. Din douăsă rituri. la oblîncul noului să u cal atîrna o flintă . — Vrei sa lupţ i cu spada. celă lalt de potrivnicul lui Porthos. — Regele n-are nici un amestec aici! ripostăo voce sumbrăş i ră sună toare. D'Artagnan vă zu îndreptîndu-se spre el ţ eava unei muschete. numai căde data asta întîlni o spadă ş i un braţ care îl cam puserăpe gînduri. încît el se pră buş i ca un bou sub m ă ciuca mă celarului. Afarăde asta. care pă rea c ăiese dintr-un nor. — Bine. D'Artagnan sim ţ i cum se pră bu ş eş te sub el ş i. fie! zise d'Artagnan. care se zbă tea în spasmele morţ ii. d'Artagnan se oprise în loc ş i îş i încă rcase pistolul. gemînd. — La dracu! se ră sti d'Artagnan. Lupta începu. Ş i înfipserăpintenii în coastele cailor. încotro? zise aceea ş i voce. — Bun! N-aveţ i grijă . a că rui spadăză ng ă ni încruci ş îndu-se cu a sa. Glonţ ul lui d'Artagnan zburăpă lă ria duş manului să u. — Iată -mă ! spuse Porthos. domnule. cu un pistol în fiecare mînă . De îndatăce ză ri că lă re ţ ii apropiindu-se. a ş teptă m sau atacă m noi? — Atacă m! hotă rî d'Artagnan. Glonţ ul nimeri calul drept în pîntece. d'Artagnan angajăspada în garda-i favorită . d'Artagnan ajunse lîngăpotrivnicul să u. că ci că lă reţ ul venea învă luit într-un vîrtej de praf. îş i ridic ăiute calul în douăpicioare. aş a cum avea obiceiul. unul tras de d'Artagnan. Trage spada. În acest timp. cu pumnul ferit înă untru. Cu îndemînarea-i obi ş nuită . vedem noi dacănumele regelui nu deschide orice cale! i-o retezăd'Artagnan. Douăfocuri de pistol r ă sunarăaproape în aceeaş i clipă . trage spada! Ş i că lă re ţ ul să ri îndatădin ş a. se arunc ăîntr-o parte. o s ăajunge ţ i. Că lă re ţ ii erau la vreo dou ă zeci de paş i de ei. care se pră bu ş iţ eap ă n sub el. — În numele regelui. Mousqueton. Silit de douăori săschimbe garda ş i sălupte cu garda în afar ă . — Atacă m! îi întă ri Porthos hotă rîrea. cu sprinteneala-i nemaipomenită . glon ţ ul tras de potrivnicul lui Porthos stră punse gîtul calului. Ă sta-i mă cel de cai ş i nu o luptăb ă rbă teasc ă . se trase un pas înapoi.spadei. — Văîntreb pentru ultima oară . Ce facem. — Aida-de! fă cu batjocoritor aceea ş i voce ră sun ă toare. potrivnicul . Asta-mi convine de minune. st ă tea îngenuncheat în spatele calului să u. D'Artagnan îş i atac ăpotrivnicul cu înverş unare din prima clipă . fiindcărana nu-i mai îngă duia săse ţ in ăîn ş a. Porthos. se lă săsăalunece la pă mînt. — O săvedem! zise aceeaş i voce. nu mai avu ră gazul săduca mîna la coburi ş i amintindu-ş i de un sfat pe care i-l dă duse cîndva Athos. cu un geamă t adînc.

. — Pe toţ i dracii exclam ăel cu accentu-i gascon. A ş a îi zicea el odinioarăîn clipele de duioş ie. Aramis puse pistolul în coburi ş i vîrî spada în teacă . domnilor. Porthos trase: o fulgerare luminăcîmpul de lupt ă . d'Artagnan o coborî pe a sa. Lovitura fu parată . d'Artagnan se avîntăînainte. sălupte corp la corp. Auzindu-l. Două -trei lovituri schimbate dintr-o parte ş i din cealalt ăr ă maseră fă r ănici un rezultat. rosti d'Artagnan. un mare numă r de că lă re ţ i îi înconjura. Temîndu-se de un vicleş ug. mînui spada cu o rara iscusinţ ă . gră bindu-se săfacă loc domnului de Beaufort. dacăprin moartea mea îţ i salvezi onoarea. În cele din urm ă . căa trimis împotrivă -mi singurii doi b ă rbaţ i capabili săînfrunte patru. La aceastăluminăceilalţ i doi luptă tori dă durăfiecare cîte un strig ă t. — Fiul meu! glă sui Athos. — Oh. d'Artagnan stă tea gata s ăse apere. Athos ridicăspada. — Cincizeci de cavaleri! murmurăd'Artagnan ş i Porthos. — Priviţ i în jur. ră spunse o voce care domina întreg cîmpul de luptă . — Prinţ ul! rostirăîntr-un glas Athos ş i Aramis. potrivnicul să u să ri înapoi ş i. Nu existădecît un om pe lume care putea sămăoprească . d'Artagnan cuget ăcăera timpul săse foloseascăde lovitura-i favorită . — Un temei în plus ca sătragi cel dintîi! ră spunse acesta. — Ia seama! strigăPorthos în clipa aceea adversarului să u. întinzînd înainte capul descoperit. împotriva contelui de La Fère ş i a cavalerului d'Herblay. — D'Artagnan! zise Athos. D'Artagnan ş i Porthos se uitarăîn jurul lor: într-adevă r. de la egal la egal.să u nu se clinti din loc. dupăo clip ă . domnule. luptînd iară ş i cu garda preferat ă . Aş adar tu îl aperi? Ş i eu care am jurat să -l aduc mort sau viu! Ah. se sili sădesluş eascăprin întuneric chipul lui d'Artangan. strigăAthos. vai mie! Vai mie! se tîngui d'Artagnan. atacînd cu iuţ eala fulgerului ş i cu o forţ ăpe care o credea de neînvins. zise domnul de Beaufort. Am dou ă pistoale încă rcate. în timp ce d'Artagnan ş i Porthos. sînt dezonorat! — Ucide-m ă . spuse Athos. dac ăaveţ i cumva vreo îndoială . nu trage! — Ah! Tu eş ti Aramis? fă cu Porthos. ce voi spune cardinalului? — Îi vei spune. — Athos. întinzîndu-i mîna lui d'Artagnan. Ş i aruncăpistolul din mînă . — Aramis. Spadele scoteau scîntei.ş i soarta mi-a scos în cale tocmai pe omul acesta! Oh. descoperindu-ş i pieptul. frîngîndu-ş i mîinile. la rîndul lor se traserăun pas înapoi. — Athos! zise d'Artagnan. ş i sănu se dea bă tuţ i decît în faţ aa cinzeci de oameni.

atunci treceţ i de partea noastră . Porunca fu îndeplinităpe dată . — Eu o primesc. monseniore. rosti el. dupăcum pe noi ne-a îndemnat săne ală tură m domnului de Beaufort. — Prieteni. interveni Athos. înseamnă căaş a i-a îndemnat conş tinţ a. — Ei bine. — Deocamdată . Porthos înclinădin cap în semn de încuviinţ are. ş i poate căvom g ă si o cale de înţ elegere. Vreau săvăspun două cuvinte. Da. — Cum doreş ti. Nu se fac asemenea propuneri unor astfel de oameni. ca ş i cum mi-aţ i fi stră puns-o cu spada. doi care fac cît două zeci. — O clipă . domnilor. Dar nu eraţ i decît doi. Doamne. dar încănu ne-am declarat r ă zboi. ş i inima mea sîngerează . zise Athos. spadele dumneavoastră ! rosti prinţ ul. săhotă rîm un loc de întîlnire. Depă rtaţ i-vă . continuădomnul de Beaufort. zise Aramis. Ş i la aceastăultim ăîntîlnire a noastrăsălimpezim pe . — Acum. d'Herblay! interveni Athos. spuse d'Artagnan. — Cît despre mine. — Atunci. spuse Aramis. Ş i se apropie de prinţ . Cîţ iva dintre oamenii domnului de Beaufort fă curăo miş care spre ei. Athos se uitălung la amîndoi ş i le luămînile într-ale sale. Aramis să ri din ş aş i se apropie de Porthos. aş a cum singur aţ i spus. conte. ridicînd capul. desc ă lecăş i vino încoace. Ah. — E dureros. — Tă cere. Dar. Î ţ i sînt prea îndatorat ca s ă ţ i refuz prima rugă minte. iatămarele. — Haide. să tul sătot fug ş i dornic sătrag ş i eu spada. rosti d'Artagnan cu mîndrie. O ultimăîntîlnire între noi e imperios necesar ă . totul s-a sfirş it! suspinăPorthos. Un loc la îndemîna tuturor. domnilor! porunci el oamenilor să i. d' Herblay. eu o cer. noi care am fost întotdeauna atît de uniţ i. vorbi Athos. domnilor. Dacăs-au al ă turat taberei lui Mazarin. am crezut căsînteţ i două zeci ş i am venit încoace cu to ţ i cei ce măînsoţ eau. sînteţ i liberi. adeveri Athos.— Auzind zgomotul luptei. — Spadele noastre?! se dezmetici d'Artagnan. Îmi pare ră u săv ă d căsîntem unii împotriva celorlalţ i. nimic n-o săne mai izbutească ! — Oh. Domnule d'Artagnan ş i domnule du Vallon. ră spunse prin ţ ul. care se apleacădin scă ri spre el ş i că ruia îi ş opti ceva. Tuspatru se vă zurălaolaltă . continuăAthos. în timp ce Athos se apropie de d'Artagnan. sîntem despă rţ iţ i. iar d'Artagnan ş i Porthos se pomeniră în mijlocul unui cerc imens. Spadele noastre?! Niciodată ! — Niciodată ! i se ală turăş i Porthos. Oare văpare ră uş i acum cănu ne-aţ i vă rsat sîngele? — Nu. monseniore. iată tristul adevă r. — Întocmai. La dracu. iată -ne du ş mani! oftăPorthos. cine-ar fi crezut una ca asta?! D'Artagnan suspinăadînc fă r ăs ăscoatăo vorbă . îmi pare ră u căne aflam în tabere potrivnice.

dar onoarea noastră . — Piaţ a Regală . va ieş i pacea sau ră zboiul. Da. dacănu aveţ i nimic împotrivă . Athos ş i Aramis schimbarăo privire între ei. — Bine! rostirăceilal ţ i trei. sper. Haidem. va fi salvată . — Fiţ i liniş tiţ i în aceastăprivin ţ ă . D'Artagnan recunoscu vocea lui Rochefort. anume. —Ş i cînd anume? — Mîine seară . În ce ne priveş te pe noi. Tu eş ti. Grimaud? . Porthos! oftăd'Artagnan. ori poate chiar la Paris. onoarea noastrăde soldaţ i e pierdută . — De aici. — Prin urmare. fie! zise Athos. Săne întoarcem acoperiţ i de ruş ine în faţ a cardinalului! —Ş i mai ales să -i spuneţ i. care pieri în noapte dimpreun ăcu tropotitul cailor. — La ce oră ? — La zece seara văconvine? — De minune. — Ce vă d? strigăd'Artagnan. dă du pinteni calului ş i o porni în goană . îndurerat. monseniore. precum ş i purtarea pe care trebuie să o avem unii faţ ăde alţ ii. urmat de întreaga escortă . — D'Artagnan. se auzi o voce. Aramis! — Haidem ş i noi. — La Paris? — Da. zise Athos. da. cănu sînt prea b ă trîn pentru a fi un om de acţ iune. — Vai! murmurăd'Artagnan. D'Artagnan ş i Porthos r ă maserăsinguri în mijlocul drumului. domnilor? întrebădomnul de Beaufort. cănoi doi am încruciş at spadele unul împotriva celuilalt. sînteţ i de pă rerea mea? întrebăAthos. Crezuserăcăera Mousqueton ş i se apropiară . ş i atunci văveţ i putea lua revanş a. domnul de Beaufort le fă cu cu mîna în chip de salut. în vreme ce eu nu măgîndesc decît la un singur lucru. mare nenorocire s-a abă tut asupra noastră . Ceva mai încolo de ei. domnilor. — Văreîntoarceţ i pînăatunci? — Da.deplin poziţ ia unora ş i a celorlal ţ i. rosti Athos cu gravitate. un om ţ inea doi cai de frîu. Zicînd acestea. — Săda ţ i mă rturie căam fă cut tot ce ne-a stat în puteri. tu ai dreptate. Îţ i jur. ş i locul întîlnirii? — Piaţ a Regal ăvăconvine? întrebăd'Artagnan. clă tinăel. prieteni. — Ei. Cu bine. din cap. — În totul. mădoare căte gîndeş ti la asta. lîngăParis. Aramis dă du a încuviinţ are din cap. — Văpot fi de folos cu ceva. curînd ne vom revedea.

— Am eu grijăde Mousqueton. Mazarin petrecu o noapte cumplităcînd primi scrisoarea prin care prinţ ul îi dă dea de ş tire căse aflăîn libertate ş i căva porni împotriva lui un ră zboi nimicitor. se poate săspuneţ i una ca asta? — De mers. deş i nu te prea dumireai dacălacrimile acestea mă rturisesc bucuria revederii sau durerea ră nii din ş old. — Poţ i săîncaleci? — Oh. Măduc să -l întîlnesc pe vicontele de Bragelonne. Ş i se aruncăpe cal. se afla mă rturia celor să vîrş ite de Porthos ş i d'Artagnan. — Nu. în Flandra. scînci un glas.— Grimaud! exclam ăPorthos. Îţ i pă ră seş ti stă pînul? — Da. apoi o îndoi ş i o puse în buzunar. — E Mousqueton! zise Porthos. — Îţ i mul ţ umesc. Eş ti un adevă rat gentilom. Cît despre d'Artagnan ş i Porthos. chiar eu sînt. — Eş ti ră nit ră u. Acesta le fă cu un semn cănu se înş al ă . pe care îl îndr ă gea mult. — Da. Athos! murmurăd'Artagnan. zise Grimaud. Merserăun timp în t ă cere spre Paris. — Ce-i asta? întrebăd'Artagnan. ei îş i continuarăîn tă cere drumul spre Paris. Porthos alergăspre Mousqueton. — Straş nic! se bucurăPorthos. domnule. Dupa vreo trei ceasuri. spuse Grimaud. Grimaud să ri la p ă mînt ş i-l sprijini pe vechiul să u prieten. tu unde te duci? întrebăd'Artagnan. Grimaud. care se afl ăsub arme. . — Athos. dragul meu Mouston? — Mouston! repetăGrimaud. Cardinalul citi scrisoarea de două -trei ori. Tu te gîndeş ti la toate. holbînd ochii. care îl primi cu lacrimi în ochi. poţ i sămergi? — Am săîncerc pînăla prima casă . care ducea cardinalului o scrisoare. bunul meu Grimaud. domnule nu cred: dar am o ranăcare măsupă ră . a ş a cum promisese. furăajunş i din urmăde un soi de curier. domnule. — Cine ni i-a dat? întrebăş i Porthos. D'Artagnan se ş i afla în ş a. Noi trebuie totuş i săajungem la Paris. colbuit din cap pînăîn picioare: era un om de-al prin ţ ului de Beaufort. unde. Mi-era team ăc ăvoi fi nevoit s ăfac drumul pe jos. ş i un fel de umbrăse ridicăpe marginea drumului. — Domnul conte de La Fère. — Ce-i de fă cut? mormă i d'Artagnan. cînd deodatăauzirăni ş te gemete venind parcădin ş anţ ul de pe marginea drumului. — Ei. — Ai cui sînt caii? întrebăd'Artagnan.

muş chetarul cel puţ in l-a zdrobit cu calul pe Broussel. ş tiu asta. — Pe toţ i dracii! — „Monseniore. Porthos. — Ei. mort sau viu. urm ă rindu-l. fiindcădacăn-ar fi ră mas în urmăş i dacăar fi fă cut fiecare cît dumneata ş i prietenul dumitale. Totul e felul cum ţ i se vorbeş te. „Aha! a continuat cardinalul. Gimblou. Cardinalul se gîndea la omul pe care d'Artagnan îl trîntise la pă mînt în dreptul cimitirului Sfîntul Ioan. stînd în curtea hanului „La Că priţ a" ş i adresînduse lui d'Artagnan. nu puteam să -i povestesc amă nuntele fă r ăs ăpomenesc de prietenii noş tri." Pricepi. Ră spunsul i-a plă cut. — Ia zi. un pahar! Bă iatul care ră spundea la acest nume frumos aduse un pahar ş i d'Artagnan se aş ezăal ă turi de prietenul să u. s-au irosit vreo cîteva încă rcaturi de pulbere ş i din-tr-o parte. Făla fel ca mine. dragul meu. „Asta. monseniore. Adevă ra ţ i . o sămă înveţ e sădau cai din cei mai buni gă rzilor mele. de vreme ce domnul de Beaufort i-a scă pat lui d'Artagnan. dar asta. zic. Te-a primit ră u. bravul meu d'Artagnan? — Da. pe legea mea! Ză u. mormă i Porthos. Dar eu te credeam gascon. zice. ş i care nu era altul decît consilierul Broussel. ei erau cincizeci ş i noi eram doi. povesteş te-mi totul amă nunţ it. dragul meu!" „Nu sînt gascon decît atunci cînd izbutesc." „Adică . monseniore". — Ai dreptate. la Paris. Eu am ridicat din umeri ş i i-am spus: „Ei bine." „Mda. dupăcîte am auzit. Hotă rît." „Ş i spadele au vă zut lumina zilei? a adă ugat el. Am intrat ş i el s-a uitat chiorîşla mine. Porthos? — Uită -te ş i tu: moi un pesmet într-un pahar cu vin spaniol. monseniore".— Ceea ce măconsoleaz ă . gasconul se dovedeş te un om preţ ios. care se întorcea cu o mutra lungăş i plouatăde la Palatul Cardinal. e că . atunci ţ i-ai fi ţ inut cuvîntul ş i mi l-ai fi adus aici. înţ elegi. dracu nu mi se pare chiar atît de negru. că ci a început sărîdă . XXIX PATRU VECHI PRIETENI SE PREGĂ TESC SĂSE ÎNTÎLNEASC Ă — Ei! fă cu Porthos. nu noi am fost cei mai tari. cum a fost? — La naiba. zise el. Doamne." — Hm. întunericul nop ţ ii. scîrboas ăjavrămai e omul ă sta! Dar ce mă nînci acolo. nu. zice. n-a împiedicat un schimb de focuri." „Da. ş i ca săle dau în vileag numele însemna pierzania lor. i-am ră spuns. nu era chip s-o scalzi. m ăslujeş te chiar ş i atunci cînd e neîndemînatic. ş i din cealaltă ." „Da. E de necrezut cît vin înghit biscuiţ ii ă ş tia! se întrerupse d'Artagnan.

M-am uitat ş i eu la el. cred socoteala încheiată . prietene. ţ i-ar spune preţ ul pînăla ultimul b ă nuţ .bureţ i! Gimblou. — Fie. tică losul. ar fi trebuit săse tocmească . ca sănu dea peste el! Ră mîne pentru altădată . dacăbietul Mousqueton ar fi aici.. nu l-am strivit de tot ş i se pare căse va înzdr ă veni ş i-o să -l stînjeneascăş i de acum înainte. „Întocmai.. Oho. cînd m-a chemat din nou. — Tocmai dă deam săplec. — O mie de pistoli? — O mie de pistoli în cap. mai adu o sticlă . zise Porthos. i-am ră spuns. o sutăde pistoli. — La naiba! Se pare căi-am strivit un consilier din Parlament. că rpă nosul. — Pe legea mea. fă cu Porthos. — „O mie de pistoli". Spune tu. „Aţ i pierdut trei cai?" m-a întrebat. Destul de frumos din partea lui. spuse d'Artagnan. — Ia te uită !Ş i eu. — Bunătreab ă . dragul meu. ţ opîrlanul! — Pai de. rosti Porthos. e niţ el cam mult ş i dacăse pricepea la cai. — Cum. atunci a înţ eles. — O mie de pistoli! exclamăPorthos. Porthos? — Oh. G ă sesc căs-a purtat cum se cuvine. ceea ce ce dovedea preţ uirea de care se bucura d'Artagnan la han. nici o lă scaie mai mult! —Ş i ai banii la tine? — Uite-i. — Cum se cuvine?! Faţ ăde niş te oameni care nu numai căş i-au pus pielea în joc.. Mai r ă mîn trei sute . Aflăc ă -l stînjenea. însămai sînt harnaş amentele. destul de mulţ umit. la naiba! La cît le socoteş ti? — Săzicem o sut ăde pistoli toate trei. omuleţ ul ala negricios pe care l-ai c ă lcat în dreptul cimitirului Sfintul Ioan? — Întocmai. domnul de Richelieu ar fi spus: „Cinci sute de scuzi pentru consilier!" În sfîrş it. care mi-am abă tut calul într-o parte. — N-are a face. Din nenorocire.. dar i-au adus ş i un mare serviciu? — Un mare serviciu. ză u! zise Porthos. dacăn-a dat ortul. — Aş a e. a scotocit într-un scrin ş i a scos la iveal ăbilete ale bă ncii din Lyon. — Eh. adă ugînd înc ăo sut ăcincizeci pentru Phébus. A avut o tresă rire grozavăş i s-a uitat ţ intăla mine. conveni d'Artagnan. Sticla fu adusăîn mare grabă . monseniore". — Ar fi trebuit sămără spl ă tescăpentru povestea asta cu consilierul. sănu mai vorbim. — Se cheamăcămai ră mîn patru sute cincizeci de pistoli. — Da. Cît fă ceau caii t ă i.. „Cît valorau?" — Tii.. Cam cît? — Vulcan ş i Bayard m-au costat fiecare aproape dou ăsute de pistoli ş i. era cît pe ce săo fac ă . care anume? întrebăPorthos.

Porthos înclinăcapul în semn de încuvin ţ are. — Ah. Abia ieri am descoperit adev ă rul. — Uite ce. zise d'Artagnan. Au săne socoteascăni ş te frico ş i. ş i săîmpar ţ im restul de trei sute. e limpede ca lumina zilei. Numai c ăei au trecut în tabă ra prin ţ ilor fă răsăne prevină . Porthos. Athos ş i Aramis au jucat un joc care măneliniş teş te. da. D'Artagnan nu-l credea în stare pe Athos de vreun vicleş ug. — Da. — Bun! se bucurăPorthos. da! zise Porthos. ba da! exclamăd'Artagnan. mătem. Dar dacăîntîlnirea asta ascunde ceva? — O. cu un gest de neră bdare. Nu-mi mai aduce aminte. Ei. dar că uta un pretext sănu se ducăla întîlnire. — Trebuie sămergem. cu spadele trase. orologiul bisericii din vecină tate b ă tu de nouăori. Ba da. ispră veş te! izbucni d'Artagnan. cum poţ i săcrezi una ca asta. vreau să -mi aduc aminte chiar cuvintele lui. dă -i de ş tire căpoate sădoarmă liniş tit".. întorcîndu-ş i teancul de bani. n-ai uitat. Era adevă rat. — Să -i împarţ im. Tot se mai gîndeş te săm ăfacăbaron. da. — Ai ră bdare. D'Artagnan tresă ri. — Totuş i. stă rui Porthos. Ş tiu asta. Nu merg la întîlnire. În clipa aceea. nici celă lalt nu se poate spune ca ieş it învingă tor. murmurăd'Artagnan. — Săd ă m hangiţ ei cincizeci de pistoli pentu gă zduire. nici unul. hotă rî mîndrul senior de Bracieux. — Eh! mormă i Porthos.. — De Aramis. ş i asta de cînd e abate. — Pentru că -mi face ră u să -i revă d pe ace ş ti doi oameni din pricina că rora am dat greşîn acţ iunea noastră . care se temea s ănu-ş i descurajeze prietenul. avem întîlnire în Piaţ a Regală . La ce ne-ar folosi să mergem la întîlnire ş i săafl ă m azi altceva? — Oare te temi cu adevă rat? spuse Porthos. de ieri încoace tocmai de-asta sînt atît de posac... —Ş i pentru ce? întrebăPorthos. Nici nu poţ i să -ţ i . — Ce-a spus? se repezi Porthos.. — Întocmai. vom înfrunta ş i doi prieteni în Piaţ a Regală . prietene! Dupăce-ai înfruntat cincizeci de duş mani pe drumul cel mare. adeveri d'Artagnan. A spus aş a: „Cît despre prietenul dumitale. Eu mai aveam un pistol încă rcat în mînăş i voi doi stă teaţ i faţ ă -n fa ţ ă . N-ai încotro. — Proastăafacere! mormă i d'Artagnan. mă rturisindu-i căMazarin nici n-a amintit despre el. Dar ia spune.cicizeci de pistoli. A bă tut de nouăş i la zece. — Ce? — De mine n-a pomenit deloc? — A. a spus. d'Artagnan?! îl mustrăPorthos. spuse Porthos.

. Nu m-ar mira. — Aş a căînţ elegeţ i. Nu te mai poţ i bizui nici pe prieteni. domnul de Longueville ş i prinţ ul de Conti au trecut să -l vadă . — Nu mămai mirăc ăMazarin ar fi fost tare bucuros să -l fi omorît de-a binelea pe consilier. asta-i din pricinăcăazi nu mai avem două zeci de ani. — Planchet e partizan de-al Frondei îl încunoş tinţ ăd'Artagnan. ei ar spune căne-a fost frică . ş opti d'Artagnan că tre Porthos. urmăPlanchet. spuneţ i-mi mai întîi împotriva cui pornim! — Împotriva nimă nui. Vîntul Frondei azi în zori Se stîrni ca din senin. sfaturilor egoiste. numai căa fost ră zbunat cum se cuvine. c ăau vrut să -l omoare pe preabunul consilier Broussel. cît s-a schimbat. E o simplămă surăde prevedere pentru cazul căvom fi atacaţ i. Dac ămi-aţ i cere să -mi iau flinta pentru vreo treabăasemă nă toare aceleia pusăla cale împotriva . Hei. săne înlă ture. dar săne înarmă m. casa lui e plinăde lume. Planchet se ivi numaidecît. nu ră zboaiele civile ne dezbină . Doamna de Chevreuse ş i doamna de Vendôme ş i-au mă rturisit dorinţ a să -l viziteze. — La rîndul să u. ca sălase locul ş oaptei intereselor ş i ră bufnirilor ambiţ iei. De ieri. ş i cînd are săvrea acum. ne înarmă mş i-l luă mş i pe Planchet cu flinta lui.. că ci poporul l-a purtat acasăpe braţ e. Da. rosti d'Artagnan. zise Porthos.. domnul de Beaufort ar putea săpunămîna pe noi. Vicarul. — Da. — O. din partea lui Aramis e altceva. — La toţ i dracii cu ră zboaiele civile! zise Porthos. — Porunceş te săse punăş aua pe cai ş i ia-ţ i flinta! — Domnule. din pricinăc ăpornirile cinstite ale tinereţ ii au dispă rut. — Da. Porthos. cînd o săvrea. dacăbietul Mousqueton ar fi aici! Iatăun om care nu m ăva p ă ră si niciodată ...închipui. săfim prevă ză tori. În ochii lui sîntem o piedic ăpe drumul ce trebuie să -l ducăla o episcopie ş i nu l-ar supă ra. nici pe cei care te slujesc. —Ş tiţ i. A. Planchet! strig ăd'Artagnan. — Ei bine. domnule. Dac ăn-am merge. ai dreptate. dragul meu. Eh. dragul meu. pă rintele poporului? — Ză u? f ă cu d'Artagnan. — Nu cred! De vreme ce ne-a avut în mînăş i ne-a l ă sat să -i scă pă m! De altfel. atîta vreme cît vei fi bogat. poate. domnule. sămergem la întîlnire.. Planchet începu săfredoneze: Vîntul Frondei azi în zori Se stîrni ca din senin ş i mi-l umple de fiori Pe cumş trul Mazarin.

iar Bazin săle lase ş i el pe-ale lui. Ş i bă iat de alergă turăîntr-o cîrciurmăde pe strada Calandre? — Întocmai.. — Acum. ar fi o infamie. Aramis? — CăPiaţ a Regalăe urmarea celor petrecute pe drumul spre Vendômois. ră mă sese să -l îngrijeascăpe Mousqueton ş i trebuia săplece dupătînă rul viconte de Bragelonne. crezi căd'Artagnan. — Oh! Nici pomenealăde aş a ceva. — De ce? — Fiindcămergem la o întîlnire de r ă zboi. ş tiu! exclamăd'Artagnan. În privinţ a asta dă mi voie nu numai sănu-ţ i împă rtă ş esc pă rerea. — O. — Nu-i cumva copil de cor la Notre-Dame? întrebăd Artagnan. Friquet mi le-a spus. Îi urma doar Bazin. domnule. trebuie săne abatem pe la vreun han. crede-m ă . care erai cît pe ce să -i omori stă pînul? — Pă i cine o să -i spunăasta? — Ai dreptate. — Nu. s ăne lă să m pistoalele ş i spadele. prin mahalaua Saint-Antoine. ci sămăstră duiesc săo împă rtă ş eş ti tu pe a mea. c ăPorthos ar da vreo mîn ăde ajutor la să vîrş irea unei asemenea infamii? — Între prieteni.. — Aha. la o adică .ş i mai cu seamăpazeş te-te tu.domnului Broussel. Tocmai în clipa aceea. Athos. — Da. — Friquet? fă cu d'Artagnan. la o ră zmeriţ ă . Săne pă zim. — Cum aş a? Prietenii noş tri. Mi-a dat odatăni ş te lă muriri preţ ioase ş i-ar putea săfacăla fel ş i altădată —Ţ ie. zise Athos. n-au pururi două zeci de ani. Athos ş i Aramis intrau în Paris. Am mai auzit numele ă sta... ai dreptate. Un bă iat de nă dejde care. dragăconte. n-ar sta de pomană . dar între duş mani ar fi un vicleş ug. fii pe pace. săne schimbă m hainele.. Grimaud. Athos îş i încruci ş ăbraţ ele ş i-ş i lă săcapul în piept. — E feciorul slujnicei domnului Broussel. — Ce vrei. chiar aş a. — Hei! spuse d'Artagnan. Athos! Aş a-s fă cuţ i oamenii. Bazin îl are sub ocrotirea lui. . — Au devenit cei mai primejdioş i duş mani ai no ş tri. credeţ i-mă . Se odihniserăpe drum ş i se gră beau ca sănu lipsească de la întîlnire. — Ce vrei săspui. dragul meu Athos. Aramis. ş i nimic altceva. — Ce tot întrebi atîta de mucosul ă sta? bombă ni Porthos. Dar cine ţ i-a spus toate amă nuntele astea? — O. dupăcum ne amintim. dragul meu d'Herblay! — Cine îţ i spune căd'Artagnan n-a aruncat vina înfrîngerii lui asupra noastrăş i cănu l-a prevenit pe cardinal? Cine îţ i spune căMazarin n-o săse foloseascăde aceastăîntîlnire ca săpun ămîna pe noi? — Haide. aflat în drum spre armata din Flandra. dintr-o sursăsigură .

în pia ţ ă . — Fie aş a cum spui. că ruia îi aparţ ii ş i care se bi-zuie pe tine. zise Athos cu vocea-i convingă toare ş i plinăde noble ţ e. Aramis. aşlua cheia de la palatul Rohan. Erau d'Artagnan ş i Pprthos. Aramis. Aramis se depă rta îndată . care vă zu mai mulţ i trecă tori oprindu-se în loc ş i urmă rindu-i cu privirea. Aramis! — Oh! Fii liniş tit. trei că lă re ţ i. m ăfaci cel mai nenorocit dintre oameni. îţ i jur. Cît despre mine. încît nici de astădatănu va deveni baron. în capul stră zii Sainte-Catherine. mai ales. la grilajul pie ţ ei pustii. clă tinînd cu amă ră ciune din cap. Vino cum vrei la întîlnire. — Nu. Athos ş i Aramis descă lecară . atunci alegeţ i-l singuri. — Dacăprefera ţ i un alt loc. scrutînd ş i el noaptea. înfă ş ura ţ i în mantii. Athos! — Dar dacăei vin fă răarme? Ce ruş ine pentru noi. Nu numai pe un om. D'Artagnan b ă găde seamăcăcei trei cai. Aramis. fiindcăn-am săte las. Atunci porunci lui Planchet săfacăla fel ca Bazin. nu numai pe însuş i contele de La Fère îl tr ă dezi prin această slă biciune. în mijlocul drumului? Cît despre Porthos. aşfi mai bucuros sămi se smulgăinima din piept. spuse Aramis. fa ţ ăde Porthos?! Oh. Înaintarăunii în întîmpinarea celorlalţ i. rosti Athos cu tristeţ e. nu numai pe Athos. D Artagnan scormoni cu privirea bezna ce învă luia piaţ a. ca ş i cum s-ar fi aş teptat la unul din acele faimoase dueluri încăvii în memoria parizienilor ş i. prevenindu-l pe Athos sănu stea atît de . Dezamă geş ti o inimăcare nu era pe deplin moartăpentru prietenie! Uite. ar fi locul cel mai potrivit. urma ţ i de valeţ i. o scuză ?! Oare trebuie săprevedem cazul cînd ar fi nevoie de o scuzăfaţ ăde d'Artagnan. Dînd cu ochii de d'Artagnan ş i Porthos. că ză rirăsub o bolt ă . unde ne vom simţ i de minune. dragul meu. te asigur cănu va fi aş a. cu flinta la spinare. Ş i ne-a întîlnit pe noi în cale. în loc săfie ţ inuţ i de că tre Bazin. — Grilajul e închis. erau lega ţ i la inelele bolţ ilor. Abia ieş irădin strada Pas-de-la-Mule. domnilor? glă sui Athos. — Dar dacădomnul d'Herblay ar putea că pă ta cheia de la poarta de fier. ci un întreg grup. sub care ghiceai de îndatăspadele. Cine îţ i spune căaceastăfaimoas ă baronie nu depinde de întrevederea de astă -seară ? Săne luă m mă surile de prevedere. eu voi merge dezarmat. De altfel. Ş i îş i continuarădrumul. îţ i dai seama. a celor care locuiau în Piaţ a Regală . În urma lor venea Planchet.Noi am ră nit de moarte. — Unde v-ar conveni săstă m de vorbă . cred căaici. — Noi. acel amor propriu care conduce orbeş te acţ iunile lui d'Artagnan. domnilor. doi cîte doi. Aramis! urm ă Athos. noi avem o scuză . Pe sufletul meu. poate căbaronia lui depindea de reuş ita acestei acţ iuni. în timp ce Porthos vîrî capul printre douăză brele ale grilajului. venim de pe drum ş i sîntem niş te ră zvră tiţ i. N-ai auzit cum se c ă ina acolo. ş i se salutarăcu politeţ e. A fost înfrînt. Dar dacădomnilor le place ră coarea de sub copaci ş i o singură tate de netulburat. Ceilalţ i le urmarăpilda.

Ş i intrăal treilea pe poart ă . care tot spunea: — Îmi juraţ i. Cei doi valeţ i ră maserăsăaş tepte afară . domnii ace ş tia sînt prietenii noş tri. — Eh. În clipa cînd intrăpe poartă . d'Artagnan ş i Porthos. punînd mîna pe umă rul lui Athos ş i ară tîndu-i cu cealaltăîntreg arsenalul pe care d'Artagnan îl purta la cing ă toare. — Ai vă zut? se întoarse el că tre Porthos. care nu se clintirădin loc. dar cum în clipa aceea luna tocmai ieş ea dintr-un nor. Athos ş i Aramis ră maserăîn picioare în faţ a lor. D'Artagnan auzise convorbirea ş i înţ elese totul. punîndu-i un ludovic în palmă . ce? — Omul îi cerea lui Aramis săjure cănu intră m în Pia ţ a Regalăca să ne batem. nu vreţ i săjuraţ i! spunea portarul. se înş iruiau bă nci. — Vai. — Vezi. da. desigur. încuviinţ arăcu ră cealăAthos. — Ah. vă d. ca d'Artagnan ş i Porthos săpoatătrece. d'Artagnan î ş i agă ţ ămînerul spadei de poarta de fier ş i fu nevoit să -ş i desfacămantia. în care fiecare simţ ea din plin . pe care tocmai se ră sfrînse o razăde lună . —Ş i Aramis n-a vrut săjure? — Nu. — Atunci săfim cu bă gare de seamă . Aramis deschise poarta grilajului ş i se dă du la o parte. dă du la ivealăpistoalele stră lucitoare. Te încredinţ ez doar c ă . se gîndira c ăîntr-un asemenea loc descoperit vor fi lesne vă zuţ iş i atunci se oprir ăsub tei. Se scurse un ră stimp de tă cere. XXX PIAŢ A REGALĂ Merserăîn tă cere pînăîn mijlocul pie ţ ei. domnule? —Ţ ine. poţ i săjuri dacănu ai de ce? i-o întoarse Aramis. spuse Aramis. cu un oftat adînc. ca ş i cum s-ar fi temut unul de altul. în clipa de faţ ă . cei patru se oprirălîng ăuna din ele. — Ce săvă d? — N-a vrut s ăjure? — Săjure. Athos nu-i slă bea din ochi. pă strînd o oarecare depă rtare între ei. Aramis bă tu într-adevă r la uş a palatului Rohan ş i se întoarse îndat ă însoţ it de un om. Desfă cîndu-ş i mantia. Athos fă cu un semn. Din loc în loc. clă tinînd din cap. la care d'Artagnan ş i Porthos se a ş ezară . unde era mai întuneric. — Da. Aramis intrăcel din urmăş i închise poarta dupăel. dar cel că ruia i se adresăacest sfat se mulţ umi săzîmbeascădispreţ uitor ş i fă cu un pas că tre vechii să i prieteni. mă rturisi Athos.aproape de d'Artagnan ş i Porthos. zise Aramis.

ca pentru a duce mîna la spadă . Aramis fă cu o miş care. — D'Artagnan! murmurăAthos. domnule. eş ti un om ciudat. vorbindu-i de sus. Ţ i-am spus oare cănu voi sluji pe un altul? Dimpotrivă . de aceea am îndră znit să amintesc ş i eu despre purtarea dumitale. cînd ni s-au încruciş at spadele. spuse d'Artagnan. eu ce ţ i-am spus. în loc s ă -mi ră spunzi ca unui prieten. la castel. Por ţ hos f ă cuse la fel. f ă răîndoială . — Domnilor. — D'Artagnan. atîta tot. domnule. zise d'Artagnan. cu atît mai bine. Ei bine. prin prefă că toria de care ai dat dovadăfaţ ăde mine. care se ridicăde pe banc ăş i ră spunse: — Cred căe purtarea unui înv ă ţ ă cel al iezuiţ ilor. rosti Athos. ţ i-am înfă ţ iş at unele propuneri pe care le-ai înţ eles. Erai omul care ap ă ra vreo cauză ? Da. Ba. unii în faţ a celorlalţ i. pe care poate nu le merită m nici unii. ci atunci. M-am purtat la fel cu tine ş i tu m-ai înş elat în acela ş i chip. dar oare mi le-ai fă cut? Nu. Ai venit la mine cu anumite propuneri. nu ni le-am împă rtă ş it. domnule conte. astfel ca . — Ascultă . În locul acestor cuvinte mă gulitoare. mi se pare. — Mi-ai cerut săfiu sincer. Athos îl opri. cu o blîndămustrare în glas. aş a cum ş i noi îl aveam pe al nostru. —Ş i ce crezi despre ea? întrebăAramis. zise Aramis. Ei bine. căsînt de partea prinţ ilor. Nimeni nu lipseş te ş i deci nimeni nu va avea să -ş i fac ăvreo mustrare. sînt sincer! M-ai întrebat ce gîndesc ş i eu îţ i spun. Sînt sincer. la rîndul nostru. mai bine să vorbim cu inima deschisăca ni ş te adevă ra ţ i bă rba ţ i ce sîn ţ em. zise d'Artagnan. — Nici eu nu vreau altceva. — Nu-ţ i repro ş ez nimic. — Într-adevă r. spuse el. asta dovedeş te căş tim s ăp ă stră m un secret. dacănu m ăîn ş el. Ş i iat ă . oamenii unei tabere? Aveai secretul tă u. CăMazarin e un bă dă ran ş i căeu nu l-aşsluji pe Mazarin. m-ai dus de nas ca pe un copil. abate d'Herblay. Atîta tot. Atunci cînd am avut cinstea săte vă d la castelul Bragelonne. nici alţ ii.ţ i-am dat de înţ eles. Te credeam un suflet destul de mare. Sîngele nă vă li în obrajii lui d'Artagnan. Dar contele de La Fère a pomenit aici despre prietenie. ai venit astă -searăaici furios de cele petrecute ieri. am rîs cu poft ăgîndindu-măcăsar putea prea bine întîmpla săprimeş ti de la cardinal misiunea sămă arestezi. d'Artagnan. Cei patru oameni se aflau deci în picioare. La ră spunsul lui d'Artagnan. mie sau abatelui d'Herblay? — Da. pentru ce sănu fim ş i noi. Vă zînd căd'Artagnan se ridică . ră spunse Athos. doar m-ai iscodit. ş i aceastăprietenie pe care o lauzi nu s-a destr ă mat ieri. ameninţ ă tori. Vorbiţ i cu toatăsinceritatea: ave ţ i cumva s ă -mi aduceţ i vreo învinuire.greutatea de a începe vorba. îi aminti d'Artagnan. O dovadăde tră inicie a vechii noastre prietenii e prezenţ a noastr ăla aceastăîntîlnire. Ş i acum despre dumneata.

Aramis. socoteş ti c ăai ceva să -mi reproş ezi? Dacăţ i-am gre ş it cu ceva. frîngîndu-le. Iatăun om care e de aceeaş i pă rere cu mine. — Niciodată . El spuse „da" ş i trase spada din teacă . Dacăaşfi vrut s ăcuget mai adînc la deosebirea dintre aceia pe care domnul d'Herblay îi primeş te la dînsul pe o scarăde frînghie. Athos întinse mîna cu acel gest de poruncăsupremă . ş i aceia pe care îi primeş te pe o scarăde lemn. gata săatace ori săse apere. ş tiu s ămăprefac cănu vă d ceea ce nu măpriveş te. Porthos o vîrî în teacăpe a sa. frînge-ţ i spada. — Cred. îl scotea din să rite. continuăel. Haide. D'Artagnan nu mai trase spada. niciodatăspada mea nu se va încruciş a cu a . rosti Athos. spune-mi. dacăam fost discret. trebuia să -mi facăo altămă rturisire. frînse în mîini lama mlă die a spadei. Acesta ş ovă i. la mînă stire la el. niciodată . a că rui paloare spori. ş i aruncăcele douăbucă ţ i în dreapta lui. ră spunse doar printr-o miş care. Cele petrecute îi fă curăsădea înapoi pe d'Artagnan ş i pe Porthos. care încănu deschisese gura. în vreme ce vocea lui Aramis. — Trebuie! rosti Athos – ş i. întorcîndu-se spre Porthos. cu o voce mai joas ăş i mai blîndăadă ugă : Eu ţ i-o cer. adă ugăel. ridicînd încet mîna dreaptăspre cer. învins de acest glas. jur în faţ a lui Dumnezeu. robit de acest gest. În clipa aceea. Aramis să ri înapoi ş i trase ş i el spada. sînt gata să -mi recunosc greş eala. ară tînd spre Aramis. spionat de că tre d'Artagnan.o prietenie de două zeci de ani sănu sufere de pe urma unei înfrîngeri de un sfert de ceas a amorului propriu. nu înseamnăcîtuş i de pu ţ in c ăsînt prost. domnule conte. dar îi ură sc pe ipocriţ i. desigur căl-aşfi silit să -mi vorbească . — De ce te-amesteci în lucruri care nu te privesc? strig ăAramis. — Măamestec în lucrurile care măprivesc. ş i pe că lugă rii care fac pe muş chetarii. care ne vede ş i ne aude în liniş tea solemnăa acestei nopţ i. pe care numai el ş tia să -l fac ă . Totuş i. ş i în rîndul acestora îi aş ez pe muş chetarii care fac pe că lugă rii. palid de mînie ş i cu spaima în inimăla gîndul că . izbi spadăş i teac ăde genunchi. Porthos. care devenea acrăş iţ ipă toare la mînie. a fost vă zut cu doamna de Longueville. D'Artagnan se aplecăînainte. cătrebuia să -mi faci o mă rturisire la castelul Bragelonne ş i cădomnul. apoi încruciş ăbraţ ele la piept ş i aş teptăfremă tînd de furie. trase încet de la cingă toare spada cu teacăcu tot. Apoi se întoarse spre Aramis ş i-i spuse: — Aramis. Glasul adînc ş i învă luitor al lui Athos avea ş i acum asupra lui d'Artagnan aceeaş i înrîurire ca odinioară . Atunci nu m-aşfi aruncat pentru nimic în lume într-o aventurăîn care urma să -mi sta ţ i în cale.

dar simt cămă înă bu ş . Porthos. aş a cum e ş i al meu. am spus-o ş i o repet. dar cu o urmăde tulburare în glas. destinele noastre sînt legate pentru totdeauna.voastră . poate. Athos. — Prieteni. glă sui Porthos. care am înfrînt voinţ aş i inima unui om ca Richelieu? Ce înseamn ă cutare sau cutare prinţ pentru noi. iatăce nă dă jduiam. nu plecaţ i! izbucni d'Artagnan. deş i luptă m pentru cauze diferite. Da. în sfîrş it. nu. ca săpă strez preţ uirea unui om ca tine. urîţ i-mădac ă sînteţ i în stare. noi doi am dormit zece ani unul ală turi de altul. D'Artagnan. ultima fîş ie de carne. am urît ş i am iubit împreună . Nu plecaţ i! Am ş i eu un jură mînt de fă cut: jur că -mi voi da ultima pică turăde sînge. iatăce a ş teptam de la douăinimi ca ale voastre. dacăei o vor ş i o vrei ş i tu. judecat ş i dat morţ ii o fiinţ ăomeneascăpe care poate c ănu aveam dreptul săo rupem din aceastălume. Mini ş trii. un pact al nelegiuirii. Ş i cinstitul Porthos izbucni în hohote de plîns ş i se aruncăîn braţ ele lui Aramis. în pofida urii voastre. Aramis. Aramis face la fel faţ ăde Porthos. Eu î ţ i respect pă rerea. d'Artagnan. ne-am vă rsat ş i ne-am înfră ţ it sîngele ş i. Se lă s ăo t ă cere solemnă . Am tră it laolaltă . Porthos. Aramis e fratele vostru. Athos! Athos dă du săplece. zise el cu fruntea înseninatăş i cu privirea cinstită . prinţ ii. te-am iubit întotdeauna ca pe copilul meu. regii vor . că ci toţ i patru am osîndit. c ăîn tainiţ a cea mai ascunsăa cugetului meu nu va r ă mîne în viitor nici mă car umbra vreunui simţ ă mînt duş mă nos faţ ăde tine. dar văjur că . eu nu jur nimic. sără mînem prieteni. ş i dupăaceea. cred căm-aşlă sa stră puns de spad ă . — Jur. — Fiul meu! murmurăAthos. Ş i acum. săne pă ră sim pentu totdeauna vechii noş tri prieteni. dar. poate. nu numai cănu voi îndrepta spada vreodatăspre pieptul tă u. Jur. nu. — Cît despre mine. Ce înseamnăcardinalul Mazarin pentru noi. Acum repet ăcuvintele mele. aş a cum văvoi iubi întotdeauna. prietenia unui om ca tine. nu voi avea decît preţ uire ş i prietenie pentru voi. Haidem. deş i mai curînd pă rea căapar ţ ine iadului. deş i urmă m că i deosebite. îţ i respect convingerile Porthos. fiindcăAramis v-a iubit aş a cum eu văiubesc înc ă . niciodatăochii mei nu vor avea pentru voi vreo fulgerare de mînie ş i niciodat ăinima mea nu va gă zdui vreo zvîcnire de ură . ci. — Oh. cuvîntăAthos. Jur cănu-i ură sc pe cei care mi-au fost prieteni. Aramis! Ş i se aruncăîn braţ ele lui Athos. strîngîndu-l cu putere la piept. care am dat statornicie coroanei de pe fruntea unei regine? D'Artagnan. îmi pare ră u c ăam încruci ş at spadele. aşadă uga. existăîntre noi o legă turămai puternica decît a prieteniei. de asemenea. tîrît de una din acele nestă vilite porniri care tră dau sîngele lui clocotitor ş i firea lui de om dintr-o bucată . curmat ăde Aramis. la naiba! Dacăar trebui vreodatăs ălupt împotriva voastră . afarăde voi. îţ i cer iertare căam încruciş at ieri spada cu tine. fiindc ăn-am iubit pe nimeni pe lume.

domnilor. Credeţ i în Dumnezeu? — Pă i se poate! fă cu d'Artagnan. este totuş i o cruce. sînt gata săjur pe orice. ca niş te oameni luaţ i pe nepregă tite. ca săr ă mînem credincio ş i jură mîntului nostru. zise el. — Eş ti cel mai mare dintre oameni! rosti d'Artagnan.trece ca un puhoi de apă . spuse Porthos. ne-am în ţ eles. — Ah. sătrecem spada în mîna stîngăş i săne întindem dreapta. — Aş adar. Aramis zîmbi ş i scoase la ivealăo cruce bă tutădin diamante. — Da. Văal ă turaţ i acestui jur ă mînt? — Da! rostităto ţ i într-un glas. — Da. —Ş i de fiece datăcînd ne vom întîlni în învă lmă ş eala luptei. — Ah. aninată la gît cu un ş nur de perle. săjură m c ăvom r ă mîne uniţ i totdeauna orice s-ar întîmpla. Porthos ş i d'Artagnan se privirăclă tinînd din cap. XXXI BACUL DE PE OISE Nă djduim căcititorul n-a dat cu totul uit ă rii pe tînă rul c ă lă tor lă sat de noi pe drumul Flandrei. . din orice ar fi fă cută . din tabă ra cardinalului sau a Frondei. la acest singur cuvînt: „Piaţ a Regală !". săne d ă m mîna. Săfim pururi muş chetari ş i săp ă stră m drept unic drapel acel faimos ş tergar din fortul Saint-Gervaise. noi vom ră mîne prieteni? Presimt căda. chiar ş i pe Mahomed! Săm ăia naiba dacăam fost vreodatăatît de fericit ca azi! Ş i bunul Porthos î ş iş tergea ochii încăumezi. Ş i fie ca jură mîntul acesta săne lege nu numai pe noi. întă ri Aramis. — Are vreunul dintre voi o cruce? întrebăAramis. — Vorbeş ti minunat! zise Porthos. tră dă torule! murmurăabia auzit d'Artagnan. pe care marele cardinal a pus săse brodeze trei flori de crin. — Ei bine! reluăAthos. spuse Athos. Ne-ai pus săjură m pe crucifixul unei partizane a Frondei. ce însemnă tate are?! Săfim iară ş i unii pentru alţ ii martori de nă dejde în dueluri. aplecîndu-se la urechea lui Aramis. Săjură m pe aceasta cruce care. ci ş i pe urmaş ii noş tri. dar noi. tovară ş i voioş i de petrecere. — Vom fi creş tini în aceasta împrejurare. — Iatăuna! zise el. interveni Aramis. prieteni credincioş i la greu. Eş ti cu mult deasupra noastră . Pe chipul lui Athos înflori un zîmbet de negră ităbucurie. spuse d'Artagnan. Haide. chiar ş i în mijlocul celui mai cumplit mă cel. ră zboiul civil ca o flac ă ră .

se îndepă rta cu fiece clipătot mai mult de ei ş i căpoate îi pă ră sise pentru totdeauna. firul acesta ne că lă uzeş te ca ş i firul Ariadnei prin labirintul de gînduri în care ră tă cim. întîlni în raza privirilor lui distrate o figurădolofană care. se opri la umbra unui frumos pîlc de castani în floare. se apropia aducînd hîrtie. chiar ş i pentru cei care n-au încercat niciodatăsuferinţ a vreunei constrîngeri.ş i fiecare pîlc de stejari. descă lecă . cu coatele sprijinite de masă . odat ădesprins. fiecare giruetăză rită pe coama vreunui acoperişde ţ iglăîi reaminteau că . pe care noi o numim viitor. cuvintele contelui. cu un ş orţ prins dinainte. pierzindu-ş i din vedere ocrotitorul. dă duse pinteni calului. în jurul că rora zumză ia un norod de albine. Vederea micului castel îl aruncase pe Raoul cu cincizeci de leghe mai că tre apus ş i-l f ă cuse să -ş i depene viaţ a din clipa cînd se despă rţ ise de micuţ a Louise ş i pînăîn clipa cînd o vă zuse pentru prima oară . în loc săse întoarc ă spre prietenii din copilă rie. Cu inima strînsă . cea mai învă ţ at ăş i mai plă cutădintre toate că lă uzele. presă ratăcu lanuri verzi ş i cu pîlcuri de arbori. căzilele lungi petrecute în acest fel vor fi foarte triste. pe care îl l ă sase urmă rindu-l cu privirea din faţ a bisericii regale. porunci lui Olivain săducăîndat ă caii la un mic han care se ş i vedea pe drum. deodată . atît de blînde. bucurie plinăde farmec. fă r ăvoia noastră . luîndu-se dup ăacea umbr ăa trecutului pe care o numim amintire. Cît despre el. Privind oraş ele prin care treceau. oftînd. Stă tea de vreo zece minute acolo ş i de vreo cinci se afla cufundat în visuri cînd. Bucuria necunoscutăde a fi liber. Un ceas de fugărisipi îns ăpîcla ce umbrise închipuirea atît de fragedăa tînă rului. mai întîi pentru a scă pa de gîndurile dureroase ce-i nă vă leau în minte. care îl întrebărespectuos de ce ză boveş te acolo. încît se oprise a-proape zece minute ş i. cu capul greu. care îi amintea atît de bine castelul La Vallière. de convingă toare ş i de interesante îi inviar ăîn minte. aurea pentru Raoul cerul ş i pă mîntul. pornise din nou la drum. cam la o jumă tate de bă taie de muschetă . Totuş i îş i dă du seama. Olivain se supuse ş i porni mai departe. cernealăş i pană . Înfă ţ iş area lucrurilor înconjură toare e un tainic fir că lă uzitor. . fă răm ă car s ă -i ră spund ălui Olivain. care pă trunde pînăîn ascunziş urile memoriei. ş i scuturîndu-ş i pă rul din vreme în vreme de florile ce ningeau din vă zduh. plimbîndu-ş i vis ă tor privirea asupra minunatei priveliş ti din jur. în vreme ce Raoul se aş eză . cu un ş ervet pe bra ţ ş i cu o bonetăalbă pe cap. ş i-i spuse lui Olivain săcearăhangiului să -i aducăhîrtie ş i cernealăla masa ce pă rea a ş ezatăacolo anume pentru scris. trezind adesea aducerile-aminte. dupăcîteva încercă ri de a lega vorba cu Olivain. ş tiind c ănimeni nu mai putea s ă -i dea preţ ioasele lă muriri pe care le-ar fi că pă tat de la Athos. apoi pentru a-i ascunde lui Olivain tulburarea ce-i ră vă ş ea chipul. ş i cu deosebire acea zare depă rtatăş i albastr ăa vieţ ii.Raoul. Mai era ceva ce-l întrista pe Raoul: pe cînd ajungeau la Louvres vă zuse pitulat în spatele unei perdele de plopi un mic castel.

ce pă rea preceptorul sau. iar cerneala cît o plă cintă . de alaltă ieri nu mai pune nimic în gură . Se vede cătoţ i gentilomii gîndesc la fel. deoarece sfaturile dumneavoastrşfac parte din viaş a mea. În acest ră stimp. zîmbi Raoul. — Făcum crezi. liniş tit în ce priveş te cî ş tigul să u. mîncînd o plă cintădin care n-a mai ră mas nici o fă rîmiţ ăş i golind pînăla ultima pică turăo sticlăcu vin vechi de Mâcon. — Ei. vşrog. aş a cădac ădomnul porunceş te. aidoma echipat ca ş i dumneavoastră . ce vrei. apoi a luat cina împreunăcu un domn bă trîn. Am fost atît de buimş cit de plecarea dumneavoastrşş i atît de mîhnit de despş rş ire. îi mă rturisi hangiul lui Olivain. domnule. prietene. Din întîmplare pana era bunicicăş i Raoul se apucăde scris. îndrş znesc s ş spun. Veş i binevoi sş mş iertaş i. domnule. Ca to ţ i vale ţ ii mulţ umiţ i de starea lor. dar.. încît nu v-am arş tat decît în prea micş mş surş dragostea ş i recuno ş tinş a ce vşport. a poposit aici. Hangiul. Atunci am sădau slujitorului dumneavoastrăplă cinta ş i vinul. Hangiul ră mase nemi ş cat ş i admirăfă răsăvrea chipul fermecă tor al drumeţ ului. Numai c-aşfi tare mulţ umit dacăcerneala ar fi mai neagrăş i mai bun ă . — Nu seamă năcu oaspetele de adineauri. Tînă rul dumitale st ă pîn nu prea are poftăde mîncare. puse pe masăhîrtia. fiindcănu-i nici un sfert de ceas de cînd un tînă r cavaler. sînt neliniş tit. Frumuseţ ea a fost ş i va fi totdeauna venerată . am avut impresia cşvşpregş ti ş i sşîntreprindeş i ceva primejdios. a cerut săse aducăîncoace masa ş i scaunul. plă tesc pana cît o sticl ăde vin. sub pomii ă ş tia. fiindcş ave ş i inima nespus de generoasşş i aş i înş eles tot ce se petrecea într-a mea. cum fş ceam spre a vş rş spunde cînd îmi vorbeaş i. . fiindcş vş simt lipsa în fiece clipş ş i sînt mereu gata sşîntorc capul. zise Raoul. cu o înfă ţ iş are tot atît de aleasăş i cam de aceeaş i vîrstă . — Pînăacum trei zile parcătot mai mînca. — Nu. îţ i mulţ umesc. Aveţ i. pana ş i cerneala f ă răplat ă . Dacă -i aş a. ş i plă cintă . iar de cînd pieriserăş tiau să -i înlocuiascăcu folos.— Ah! exclamăapariţ ia. dară . cerneala ş i pana. care pe vremea cînd mai existau tîlhari de drumul mare se întovă ră ş eau cu ei. ş i apoi. plin de seriozitate ş i de blînde ţ e în acela ş i timp. Dupşpatru ceasuri de drum mşopresc pentru a vşscrie. dar din fericire mai avem ş i vin. Olivain îi povesti tot ce socoti căse poate spune pe seama tînă rului gentilom. care venise săîntrebe dacăRaoul nu mai are nevoie de ceva. Deocamdatăn-am nevoie decît de ce ţ i-am cerut. începînd săînveţ e cum săse poarte cu aceastătagmăde oameni. Raoul scria: „Domnule. zise hangiul.. Scrie-ş i-mi. Olivain ş i hangiul se îndreptarăcă tre han.

lucru asupra cş ruia nu mi-am îngş duit sş vş întreb. zise Raoul. Raoul dă du porunc ălui Olivain săîntrebe cine e tînă rul gentilom care a trecut pe la han înaintea lor. Pe la patru după -amiază . deschizînd scrisoarea. Se duce la oş tire ca ş i noi. domnul meu. m ş simt foarte singur. spunînd căvrea sădoarmăpeste noapte la Noyon. ş i ne va fi un plă cut tovar ă ş de drum. Mîncăcu poftă ş i din nou că utăs ăafle amă nunte despre tîn ă rul gentilom aflat pe drum înaintea lui. Mi-eraş i de mare. Olivain golise sticla ş i mîncase plă cinta. m ştem mereu sşnu sş vîrş esc vreo greş ealş . caii se odihniseră . Raoul intrăîn Compiègne. — Haide sădormim ş i noi la Noyon. Săzorim deci pînăla Noyon. În aceastăvreme. domniş oara de La Vallière. înc ă lecă . de asemenea. ş i azi. a cş rei sş nş tate. Raoul chemăhangiul. Sper cşuneori vşveş i mai aminti de mine ş i. spuse Raoul lui Olivain. hanul cel mai de soi din Compiègne. s ş -mi scrie ş i cîteva cuvinte despre mica mea prieten ş . îngă duiţ i-mi săvăamintesc cam ostenit caii destul în dimineaţ a asta. aruncăun scud de iur pe masă . voi fi plin de fericire la gîndul cşaş i simş it dragostea ş i devotamentul meu ş i cşam ş tiut a vşface sşle înş elegeş i în timpul cît am avut bucuria sş trş iesc al ş turi de dumneavoastrş . însăavea un cal bun. Socot c-ar fi bine săpoposim aici ş i săplec ă m abia mîine în zori. Veş i avea oare bunş tatea. mare ajutor. Optsprezece leghe. drumul e asemă nă tor cu cel fă cut de la Blois la Paris. glă sui cu respect Olivain. astfel cămergea iute. la plecarea noastrş . — Domnule. De cînd nu mai sînte ş i lîngş mine. — Săîncerc ă m să -l ajungem din urmăpe acest gentilom. ră spunse Raoul. cu siguranţ ă . iar la Senlis duse scrisoarea la poş tă . dacşîncercaş i o cît de micşpş rere de rş u cşnu mşaflu lîngşdumneavoastrş . jur. Raoul se simţ i mai liniş tit. apoi pornise mai departe. Dupşcum vedeş i. cît de preş ioase ş i necesare îmi sînt amintirile din timpul petrecut cu dumneavoastrş . Se uitădac ăOlivain ş i hangiul nu-l pîndeau cumva ş i să rutăfoaia de hîrtie – mutăş i gingaş a mîngîiere. fusese vă zut cu trei sferturi de ceas mai mainte. ca ş i el. acesta se oprise. aş a cum spusese hangiul. . sînt destul pe ziua de azi. am mare nevoie de ş tiri din partea dumneavoastrş . dacşprimiş iş tiri din Blois. Odihna de care se bucuraser ăîngă duia c ă lă torilor ş i cailor să -ş i continue drumul fă r ăoprire. de vreme ce dumneavoastrşnu mi-a ş i spus nimic. era un motiv de îngrijorare? Înş elege ş i. dacşîn unele clipe îmi simş iş i lipsa. pe care inima lui Athos era în mă surăsăo ghicească . domnule ş i scumpul meu ocrotitor. la hanul „La Clopotul ş i Clondirul". La Verberie. — Domnul conte de La Fère doreş te sămăgră besc ş i săm ăînf ă ţ iş ez Prinţ ului în dimineaţ a celei de a patra zile." Ispră vind scrisoarea. cît am c ă lcat noi.

calul să ri peste un fel de gard ce înconjura pontonul ş i se aruncăîn rîu. Ce se întîmplăacolo? Ră sun ăun al doilea strigă tş i mai p ă trunză tor decît cel dintîi. gata săse îmbarce. — Doamne Dumnezeule. Într-adevă r. se opri să -l aş tepte pe Olivain. Gonea. ce vă d? Colo se zbate ceva! — Fă r ăîndoială ! adeveri Raoul. Olivain nu îndră zni s ăse împotrivească . spunea el printre din ţ i. ca s ăspunem aş a. deodată . cînd. Scoase un strigă t. dar se afla prea departe pentru a putea fi auzit. Raoul nu se îndoi nici o clipăc ăera tîn ă rul gentilom cu însoţ itorii să i. vă zu în faţ ărîul. S-a rupt odgonul ş i bacul e dus de apă . Chiar aş a era. În acea clipără sunăun strigă t ce pă rea c ăvine de pe rîu. Atunci. Mînat de durere ş i sim ţ ind moale ză bala. poimîine numai cinci ş i peste trei zile ai să -mi zaci la pat. ajuns pe culmea unui deal. în ciuda bombă nelilor lui Olivain. Vă zînd căn-a putut ajunge la vreme spre a trece rîul împreunăcu ceilalţ i că lă tori. Slobozi frîul.Vom ajunge pe la opt seara. Un mic grup de că lă re ţ i stă tea pe mal. un cavaler! — Sînt gata săse duc ăla fund! strig ăla rîndul să u Olivain. Tinerii ă ş tia sînt niş te fanfaroni în lege. legă nat de valurile ei. clă dit numai din nervi ş i muş chi. îi stîrnise o nemă rginităadmira ţ ie. domnule?! strigăOlivain. dar începu săbomb ă ne. — Haide-haide. că ci soarele în asfinţ it îl orbea. trecuse apa de o sutăde ori c ă lare ş i de o mie . Un cal. Raoul se întoarse înspre partea dincotro venea strig ă tul ş i puse mîna streaş in ăla ochi. Iroseş te-ţ i tot focul din prima zi. pe o potecăîncîntă toare care ducea la un pod plutitor. iar dimineaţ ăla cinci pornim din nou. valuri de spumă . ai săfaci numai zece. fusese. împră ş tiind în jur. înfigînd adînc pintenii în coastele calului. Raoul se îndreptăspre nefericitul aflat în primejdie. Caii se vor putea odihni toatănoaptea. zorindu-ş i tot mai mult calul. ş i Raoul î ş i dă du seama îndatăcăe martor la o nenorocire ş i căun om e pe cale s ăse înece. dupăcît i se spusese. scurtînd drumul cu o leghe. domnule! fă cu Olivain. dar o ridică tură de pă mînt îi ascunse curînd grupul ş i cînd ajunse la o nouăîn ă lţ ime. cu toatăoboseala calului. Dorea îns ăs ă -ş i punăla încercare forţ ele. porni în galop. pînădeparte. Mîine. bacul plutea pe apăc ă tre celalalt mal. Împrejurarea nu era ceva nou pentru el. aţ intindu-ş i privirile într-un punct anume de pe rîul neasemuit de frumos în bă taia soarelui. în loc de două zeci de leghe. omul acesta de fier. Se vede cît de colo căOlivain nu era crescut la ş coala celor ca Planchet ş i Grimaud. Ş i-atunci e musai săte odihneş ti. crescut în vederile lui Athos ş i încredinţ at căl-a auzit de o mie de ori vorbind despre drumuri de două zeci ş i cinci de leghe. Raoul se simţ ea obosit. ce faceţ i. — Eh. — Olivain! strigăel. D'Artagnan. Doamne. nu voia sără mînămai prejos de cel care îi era o pildăîn toate. Crescut pe malurile Loirei.

— Dumnezeule! se tîngui Olivain cu deznă dejde. Athos îl oţ etise în asemenea încerc ă ri. Dar ş i calul ş i că lă re ţ ul. îş i îndoi sforţ ă rile. Încăo clipăş i l-ar fi înghiţ it rîul. ca ş i cum ar fi priceput căi se venea în ajutor. Erau numai la zece paş i de mal. dar vă ică rindu-se întruna: „Mor. domnule. se scufundau din ce în ce mai mult. purtîndu-l pe braţ e pe tînă rul gentilom fă r ăcunoş tinţ ă . zbuciumîndu-se pe mal. pe care el nu-i scă pa din vedere. Raoul ajunse lîngătînă rul gentilom. Raoul ieş i din ap ă .de ori înot. desf ă cîndu-i . atingînd ş i el fundul apei. fricosule! îl îndemnăRaoul. în braţ ele lui Raoul. în strig ă tele celor pe care îi ducea la vale. Un om cu pă rul c ă runt se aruncase în apăde pe bac ş i înota bă rbă teş te că tre cel care se îneca. tă ind valurile. calul ră suflămai în voie ş i. iar că lă re ţ ul. Încredin ţ at c ătînă rul cavaler se va ţ ine de coamă . Apoi strigăspre că lă torul care se zb ă tea la vreo două zeci de pa ş i de el: — Curaj. Apucăîndat ăcalul de că pă stru ş i-i să lt ăcapul deasupra apei. În acelaş i timp. Ce-ar zice domnul conte dacăv-ar vedea? — Domnul conte ar fi fă cut la fel ca mine! ră spunse Raoul. se dă du înapoi. Calul mai avea doar botul deasupra apei. Raoul prinse una din mîinile tînă rului ş i o puse pe coama calului. în cele din urmă . îl sili săse învîrt ăîn loc ş i. Prea tîrziu! Apa îi trecu peste cap ş i-l amuţ i. să getat pînă în adîncul inimii de ruş ine. — Salvat! îngînăîn neş tire gentilomul. îndemnîndu-ş i calul din ră sputeri. ajutîndu-i sătaie apa ş i îndemnîndu-l cu strigă te. —Ş i eu? Eu ce fac? se vă ică rea Olivain. Deodatăcalul se poticni de o ridică turăde pe fund ş i dă du de nisip. Raoul îş i urma calea ş i se apropia vă zînd cu ochii. — E salvat! izbucni omul cu pă rul că runt. Curaj! — Prea tîrziu! îngînătînă rul. care scă pase frîul luptînd cu valurile. îţ i vin în ajutor! Olivain înaintăspre mal. palid ş i disperat. curaj. pe care îl îndreptăspre malul opus. bacul cobora cu repeziciune pe firul apei. întindea braţ ele cu capul ră sturnat pe spate. Azvîrlindu-se de pe calul că ruia îi d ă du drumul săînoate singur. Îl culcăîn iarbă . Raoul se îngriji numai de cal. Eu cum trec dincolo? — Aruncă -te în ap ă . sîntem pierdu ţ i". Gîndindu-se la timpul cînd va face din viconte un soldat. din trei-patru aruncă turi de braţ e. aş a cum f ă cuse Raoul. se arunc ăş i el în apă . — Curaj! strigăRaoul. ridicădescumpă nit calul în douăpicioare. sl ă bind încleş tarea mîinii înfipte în coama calului ş i lă sîndu-se s ăalunece din ş a. deoarece înainta împotriva curentului. de care degetele acestuia se încleş tarăcu deznă dejdea omului gata săse înece. În acest timp. Numai cănu avea spor.

cînd aţ i apă rut dumneavoastră . recunoş tinţ a noastrăn-are margini! izbucni omul cu pă rul că runt. vărog. spuse bă trînul. — Ah. crede ţ i-mă . — Ah. Vă datorez adînca mea recunoş tinţ ă . de ce nu m-ai învă ţ at s ăînot ca lumea? — Vai. Ş i acum. domnul meu. Deschise niş te ochi r ă tă ciţ i. spuse Raoul. Ţ in la dumneavoastrăde pe acum din toatăinima. — Viconte. cînd aţ i aflat cine sînt. îmi veţ i face oare cinstea s ă mi spuneţ iş i dumneavoastr ăcine sînteţ i? — Sînt vicontele de Bragelonne. obrajii de muribund ai acestuia se împurpuraser ă . — Iată -te ş i pe dumneata. aş a cum fă cuse contele de Guiche. Dac ăvi s-ar fi întîmplat o nenorocire. domnule conte. cînd odgonul bacului s-a rupt. urm ăcavalerul. zise Raoul. — Domnule. De aceea. bunul meu d'Arminges! Ai tras o spaimă zdravă nădin pricina mea. conte. n-aşmai fi îndră znit sădau ochii cu domnul mareş al. calul meu s-a speriat ş i a să rit în apăcu mine cu tot. curajul. viconte? întrebăcontele de Guiche. — Domnule. Socotiţ i-mă . de trei ori mort. ră spunse cel că ruia i se dă duse titlul de conte. sînt pe de-a-ntregul servitorul dumneavoastră . Olivain. S ăne îmbr ă ţ iş ă m. —Ş i acum. bună tatea dumneavoastrămăatrag. mulţ umităîngrijirilor lui Raoul ş i ale omului ce-l însoţ ea pe tînă rul cavaler. domnule. tocmai la timp ca sămăscoateţ i la mal. un prieten devotat. dupăcum vedeţ i. cu ajutorul unei pră jini gă site din întîmplare pe punte. Aşdori sădevenim prieteni. cum nu se poate mai simplu. Din pricina strigă telor ş i a ză pă celii luntraş ilor. — Cum s-au petrecut lucrurile? întrebăRaoul. Trecusem aproape o treime din rîu. zise Raoul. domnule! strigăel. — Sînt contele de Guiche. rosti Raoul. înclinîndu-se. izbutise în cele din urmăs ăiasăş i el la mal. dacădoriţ i. Încet-încet. — În oş tirea Prinţ ului. ş i era gata-gata sămăduc frumuş el la fund. de acum încolo vom fi legaţ i pe viaţ ăş i pe moarte. Nu ş tiu săînot ş i n-am avut curaj sămăarunc în rîu. împurpurîndu-se la faţ ă din pricinăcănu putea spune cine e tată l să u. care se aţ intirăcurînd asupra salvatorului să u. Dupăo clipăse afla lîngăei ş i omul cu pă rul că runt.ş iretul de la guler ş i agrafele tunicii. Pe dumneavoastrăvăcă utam: f ă ră dumneavoastrăaşfi fost mort. — Unii mai ş i învie. nu-i aş a? Vina e a dumitale îns ă : ai fost preceptorul meu. îmbr ă ţ iş îndu-l la rîndul să u pe conte. încotro. Ne-am ales doar cu o baie. domnul meu. eu îi paralizam miş că rile. fă cînd cruci peste cruci. chipul. În loc săajut calul. . Tată l meu e mareş alul de Grammont. — Ah. în vreme ce că lă torii de pe bac se îndreptau spre aceeaş iţ int ă .

Raoul ceruse săfie deş teptat.ş i la curte. Sînte ţ i tineri amîndoi. că rora le-am dat poruncile necesare de îndat ăce-au coborît de pe bac. Hainele ş i vinul o s ăv ăîncă lzească . dupăun ceas. Valeţ ii. care abia împlinise cincisprezece. Haide ţ i! Tinerii nu aveau de ce săse împotrivească . dar ş i de o aprindere de plă mîni ş i niscaiva dureri în m ă dulare. iubiţ i-vă ! zise preceptorul. Încă lecarăiute. — Acum. Caii gustarăş i ei din plin. Îş i tot întindea mînecile ş i pulpana hainei. îş i întinserămîinile ş i dînd pinteni cailor. care veni s ă -l salute. unde Raoul nu fusese decît o singurădată . nu aveau să -l cruţ e. nă zbîtiile sale de paj. trebuie săfi ajuns la han. privindu-se ş i admirîndu-se unul pe altul. De aceea asculta tot timpul. pe domniş oara d'Aubigné.—Ş i eu la fel! exclamătînă rul. cu atît mai bine: vom trage împreuna primul foc de pistol. pe domni ş oara de Scudéry. Convorbirea cu tînă rul conte era nespus de interesantăpentru Raoul. stră bă tuserădouăleghe de drum. toate acestea trezeau în Raoul cea mai vie curiozitate. ba chiar g ă sir ăpropunerea minunată . dacăva sosi cumva Grimaud. cu tră să turi distinse. trebuie s ăvăschimbaţ i hainele. doi chipeş i cavaleri. Într-o pornire spontană . Crescut la Paris. într-adevă r. Contele de Guiche fă cu ochi pe la cinci dimineaţ a. pe . cu zîmbetul deschis ş i plin de fineţ e. Toţ i dormirăduş i. cu fruntea largă . mai ales. stră bă turăală turi drumul de la rîu pînăla han. în ciuda opreliş tilor ş i. c ă ci f ă rădoar ş i poate. iar tînă rul conte povestea mereu. erau. gîndindu-se căun popas la Compiègne l-ar fi scutit nu numai de întîmplarea din care abia scă pase. pe care Raoul nu o vă zuse niciodată . peste mă surăde bucuros. Ah. cele douădueluri pe care le ş i avusese. El nu fusese decît în casa domnului Scarron ş i-i spuse lui de Guiche pe cine a vă zut acolo. Cei doi tineri zîmbeau cu acea încredere proprie tinereţ ii. fă r ăîndoială . înalţ iş i zvelţ i. pe aş ternutul bogat de paie. aceeaş i stea v ălumineazăcalea ş i trebuia negreş it săvăîntîlniţ i. cu privirea blînd ăş i mîndră . De Guiche cuno ş tea toat ălumea: pe doamna de Neuillan. în ciuda preceptorului sau. XXXII CIOCNIRI Popasul la Noyon fu scurt. cele opt ceasuri de odihnă . De Guiche putea săaibăoptsprezece ani. trezit de că tre Raoul. — Bine faceţ i. el era singurul pe care nu-l prea mulţ umea isprava cea vrednicăde laudăa stă pînului s ă u. Îmbucar ăceva în grabăş i. dar nu era mai înalt ca Raoul. unul socotind frumoasă ş i zîmbitoare aceastăviaţ ăpe care era cît pe ce săo piardă . dar Grimaud nu sosi. celă lalt mulţ umind Domnului căa tr ă it destul pentru a să vîr ş i o faptăpe placul ocrotitorului să u. spuse preceptorul. Cît despre Olivain.

în sfîr ş it sosite. Li se pă rea căse cunosc de cînd lumea ş i căle-ar fi cu neputinţ ăsăse mai despartăvreodată . Ziua se scurse pe nesimţ ite. chiar ş i pe abatele d'Herblay. st ă tu săasculte ş i. în timp ce Raoul tremura de teamăs ănu spunăceva ş i pe seama doamnei de Chevreuse. care trebuia săfie hotă rîtoare. . numai căse schimbase mult de pe vremea cînd o cunoscuse Athos. Prinţ ul mă rginindu-se pînăatunci la mi ş că ri neînsemnate. care le fă gă duiau un adă post. Se zvonea căPrinţ ul se afl ăla Béthune. îi aminti adesea lui Raoul de adînca erudiţ ie ş i spirituala ironie muş că toare a lui Athos. fie din instinct. bieţ ii oameni de pe lîngăgraniţ ă îş i pă ră seau casele izolate ş i se refugiau în oraş ele întă rite. numitămai tîrziu Grande Mademoiselle ş i devenităcelebrăprin că să toria ei secret ăcu Lauzun. Nici regina îns ă ş i n-a fost cruţ ată . Se apropiau de cîmpul de luptăş i hotă rîrăsăpoposeascăîn ora şpînăa doua zi. Oş tirea duş manăse întindea de la Cassel la Courtray. Veni apoi rîndul întîmplă rilor galante ş i al povestirilor de dragoste. mai cruţ aţ i decît în ajun. ş i cum să vârş eş te tot felul de jafuri ş i silnicii. întrucît cete de spanioli se foloseau de întunericul nopţ ii spre a face incursiuni pîn ăîn împrejurimile Arrasului. în aş teptarea înt ă ririlor. Vorbi despre vechea iubire a doamnei de Longueville pentru Coligny ş i despre duelul acestuia din Piaţ a Regala. Prietenia lui Raoul pentru el spori ş i mai mult la auzul acestor elogii. Era aceea ş i curte despre care Raoul îl auzise vorbind de atîtea ori pe contele de La Fère. pentru care nutrea o realăş i adîncă simpatie.domniş oara Paulet. o tainăîn adîncul inimii. dar în ce priveş te farmecul ş i nobleţ ea înfă ţ iş ă rii. dupăcît se spunea. Aş a cum am spus. duel fatal pentru el ş i pe care doamna de Longueville l-a urmă rit din spatele unor jaluzele. savant pînăîn vîrful unghiilor. cum zicea elevul să u. Se vorbea despre o bă tă lie apropiat ă . om voios ş i de lume. încît ar fi fost gata să omoare pe oricine. se oprirăcă tre orele patru după amiazăla Arras. pus pe clevetealăş i pe glume. nu cruţ ăpe nimeni. Tînă rul conte. întorcîndu-se spre Douai. Tinerii se bucurau căau ajuns la momentul potrivit. contele avu numai cuvinte de laudăla adresa ei. Glumi plin de spirit pe socoteala tuturor. de-ai fi zis căa trecut doar un ceas. dup ăce auzi vreo treipatru aventuri destul de gingaş e. despre noua ei iubire cu prin ţ ul Marcillac. i se pă ru cătînă rul conte ascundea. nimeni nu putea sta ală turi de contele de La Fère. Preceptorul contelui. Vicontele de Bragelonne avea mai mult de ascultat decît de spus ş i în aceastăprivinţ ă . Erau amîndoi la vîrsta cînd prieteniile se leagărepede. Arras era înţ esat de fugari. Prin urmare. iar cardinalul Mazarin ş i-a primit ş i el por ţ ia. cumplit de gelos. Caii. Întreaga povestire a contelui de Guiche era ceva cu totul nou pentru tovară ş ul să u de drum. ca ş i el. dar. pe doamna de Chevreuse. Oş tirea francezăţ inea frontul de la Pont-à-Marc pînăla Valenciennes. fie din iubire faţ ăde ducesa de Chevreuse. duhovnicul doamnei de Galles cu Mademoiselle. de Guiche fusese crescut la curte ş i cuno ş tea toate intrigile curţ ii. Mîncarăîmpreun ăş i se culcarăîn aceeaş i odaie.

continuăde Guiche. care cunoş tea ţ inutul ca în palmă . De Guiche ş i Raoul se privir ăcu coada ochiului. Ţ inutul devenea din ce în ce mai bogat în vegetaţ ie ş i. egal în numă r ş i chiar mai mare. am doi oameni pe care te poţ i bizui: amîndoi au luptat în ră zboi ală turi de tată l meu. dar e breton ş i asta-i o cheză ş ie. întîlneau cete de ţ ă rani care apucaserăpe drumul bejeniei. îi spunea lui Raoul: — Iată -ne trei st ă pîni ş i trei valeţ i. ei! se amestecăpreceptorul în vorbă . De Guiche. tinerilor. chiar dacăar fi trebuit apoi săapuce la dreapta ş i săse îndrepte spre Carvin. domnule conte? Uitaţ i cămi s-a spus săvăduc teafă rş i nevă tă mat la Prin ţ ? Odatăajunş i la oş tire. La Ablain aveau săvad ăcare este situaţ ia. iar . în calitatea mea de general de armată . Ajunserăla Ablain în liniş te ş i în bun ăpace. tînă rş i înfl ă că rat. pentru Grimaud. O luaţ i cam repede. Valeţ ii noş tri sînt înarmaţ iş i al dumitale mi se pare destul de dîrz. pentru numele lui Dumnezeu! Cum ră mîne cu poruncile pe care le-am primit. ră spunse vicontele. iar tinerii îş i încă rcarăpistoalele ca săle aibăgata preg ă tite pentru cazul vreunei ciocniri cu duş manul. nu-i aş a. din timp în timp. care alcă tuiau avangarda.Toatăseara nu se vorbi decît de ră zboi. toate lă muririle necesare. propuse săurmeze un drum lă turalnic. da. — Da. mînîndu-ş i din urmă vitele ş i ducînd în că ruţ ăori purtînd în braţ e lucrurile lor mai de preţ . Cum însăaceastăş tire nu spunea nimic l ă murit. — Nu l-am vă zut niciodat ăla treabă . dar pînăatunci v ăprevin că . Raoul? — Se înţ elege. Ş i sînt încredinţ at c ăse va descurca destul de bine la nevoie. aflat între drumul că tre Lens ş i cel că tre Béthune. El ş i cei doi tineri înfă ţ iş au grosul armatei. Atunci apucarăpe un drum lă turalnic. fiindcăamîndoi visaserăcăau sosit prea tîrziu pentru a mai lua parte la bă tă lie. Acolo aflarăcăPrinţ ul pă ră sise într-adevă r Béthune ş i se gă sea între Cambrin ş i Venthie. dacăv ăe pe plac. micul grup ieş i la malul unui rîuleţ care se vă rsa în Lys. tinerii hotă rîră să -ş i continue calea că tre Béthune. Dacăîntîlnim vreun grup de duş mani. ş i a doua zi se trezir ăcuprinş i de deznă dejde. Preceptorul contelui de Guiche. Pornirăla drum pe la ş apte diminea ţ a. Ţ inutul era încîntă tor. Din cînd în cînd. — Ei. atacă m. Cît despre mine. Temîndu-se de capcane. Aş adar. l ă sînd totuş i o garnizoan ăîn primul oraş . Lă sarăla han. drumul trecea printr-o pă durice. surîzînd. preceptorul punea de fiece datăs ămearg ăîn frunte pe cei doi valeţ i. ră spunse Raoul. n-aveţ i decît săvăl ă saţ i omorîţ i. ordon retragerea ş i căfac stînga-mprejur la primul panaşpe care-l vă d. într-o jumă tate de ceas. valeţ ii cură ţ irăarmele. dupăce lă sarălui Grimaud toate lă muririle ş i. sîntem cu totul ş ase luptă tori. tă iat de vă i verzi ca smaraldul. De dimineaţ ăse r ă spîndi zvonul căprinţ ul de Condé pă ră sise Béthune ca s ăse retragăla Carvin.

Olivain!". — Nu. Odatăavîntaţ i în goană . porunca mea.ş i chiar în acea clipără sunăun foc de pistol. la nevoie. Preceptorul veni dupăei.. Cînd ajunseră cam la douăsute de paş i. — Aţ i fost opriţ i? intrbarăei cu vioiciune. Tinerii însănu-i dă durăascultare. tinerii ş i preceptorul îi urmau la vreo sutăde paş i. amîndoi ţ îş nirăînainte.Olivain. înaintînd cu luare-aminte. cum preceptorul ş i întorsese calul. Am nimerit peste o ceatăde spanioli. adicăsînt tîlhari de drumul mare. — Asta-i vreun omor mîr ş av. Neră bdă tori săafle pricina acelor împuş că turi. îi aminti Bragelonne. ş i. Raoul strigînd: „Dupămine. ră sunar ăcinci sau ş ase împuş că turi. urmat de cîteva strigă te care cereau ajutor. trei că lare ş i trei pe jos. e săne retragem. rîzînd ş i vorbind între ei. Ne-am întors săş tim ce-avem de fă cut.. Strunirăpe datăcaii. cînd. iar contele de Guiche ţ inîndu-i ş i el isonul: „Dupămine. cu muscheta pe genunchi ş i cu ochiul la pînd ă . iar ei îi dă durăascultare. amîndoi tinerii se îndreptarăspre valeţ i. Niş te că lă re ţ i! — Întocmai. — Săatacă m! hotă rî Raoul. Pă durea poate ascunde o capcana. Porniser ăînainte. deodată . zise de Guiche. Domnilor. în numele cerului. spuse domnul d'Arminges. tinerii îş i scoaserăş i pistoalele. — Da. — Totuş i sînţ soldaţ i. — Sst! fă cu de Guiche. Urbain ş i Blanchet!" Pîna săse dezmeticeascăpreceptorul. — Săatacă m! încuviinţ ăde Guiche. ră spunserăvaleţ ii. iar strigă tele preceptorului nu avurăaltăurmare decît să . Olivain se ţ inea la aceea ş i depă rtare în spate. În aceeaş i clipăse ivirăîn goanăcei doi vale ţ i. — Domnilor! strigăbietul preceptor. sfă tuindu-se ce săfacă . — Ce fac? Vezi? — Da. — N-aţ i vă zut nimic? îi întrebăcontele pe valeţ i. strunindu-ş i caii. mi s-a pă rut căză resc niş te cavaleri îmbră caţ i în galben care se strecurau prin albia rîului. mă rturisi unul dintre ei. spuse preceptorul. — Mie. Ba poate cănici n-am fost vă zuţ i. domnii mei. Focurile s-au tras la vreo sutăde paş i în fa ţ a noastr ă . — Pă rerea mea. acoperea spatele armatei. înapoi. întrecîndu-se unul pe altul. Preceptorul le strigătinerilor săstea pe loc. înapoi! Cei doi tineri se privirăcu coada ochiului. De la o vreme se ivi în zare o pă dure destul de deasă . Dupăcinci minute se aflau în locul de unde pă rea căs-a auzit zgomotul. Valeţ ii abia dispă ruserăprintre copaci. ei se ş i afundaserăîn pă dure. în desiş ul pă durii. dar aţ in drumurile. domnul de d'Arminges trecu la obiş nuitele-i mă suri de prevedere ş i trimise înainte pe cei doi valeţ i ai contelui. Ţ inerii se încredin ţ ar ăprintr-o ultimăprivire cănici unul dintre ei nu se gîndea sădea înapoi ş i. se pare căjefuiesc un om ră nit sau mort. — Asta-i.

contele de Guiche trase primul. spuse Raoul. Îş i aduse aminte deodat ăde sfatul lui Athos: cu o miş care iute ca fulgerul îş i să ltăcalul în douăpicioare ş i împuş că tura porni. vrînd să -i sf ă rîme ţ easta cu patul armei. Calul să ri în lă turi. Raoul izbuti s ă -ş i scoatăpiciorul din scarăş i săş i-l tragăde sub cal. Spaniolul apucăflinta de ţ eavăş i îş i fă cu vînt. — N-ai nimic la picior? întreb ăde Guiche.dea de ş tire spaniolilor. domnul meu. De Guiche chemăpe unul dintre valeţ ii s ă i. apă sa ş i el pe tr ă gaci ş i spaniolul. — Hai săvedem dacăsînt mor ţ i într-adevă r. În clipa aceea. repetînd cuvintele contelui. întinse braţ ele în laturi ş i că zu pe spate. apoi s ă ri de pe cal ş i se apropie de Raoul. F ă rădumneata. m-a lă sat să -ţ i vin în ajutor. pe legea mea! se bucurăRaoul. Din nenorocire. dintr-un salt. dă du săînchidăochii. purtîndu-l tîriş . Te vă d însîngerat. îi încredinţ ăprinsul. într-o clipit ă . fu în picioare. lovit în piept. de Guiche se aruncăasupra spaniolului ş i îi puse pistolul în piept. nimic. Ajut ă mi săies de sub cal ş i socotesc cănimic nu ne va împiedica sămergem mai departe. Raoul vă zu ca printr-un vă lţ eava unei flinte îndreptate spre el. fă r ăs ăvrea. Domnul d'Arminges ş i Olivain descă lecar ăş i ei ş i ridicarăcalul care se zbă tea în agonie. că ci tinerii. în poziţ ia în care se gă sea. — Predă -te sau eş ti mort! spuse el. în care timp ceilalţ i ispră veau cu jaful. vă zurădoi că lă tori trîntiţ i la pă mînt ş i nu unul singur. adă ugăel. — Slavăcerului. — Pe cinstea mea. zise Raoul. spaniolul care venea spre Raoul trase la rîndul s ă uş i Raoul sim ţ i în bra ţ ul stîng o durere ca o ş fichiuire de bici. Flinta scă p ădin mîna soldatului. ş i au luat-o la fugăcu prada. însă nu-ş i nimeri ţ inta. eram mort. Apoi. deş i paloarea lui tră da o emoţ ie fireascăla o prim ăciocnire. iar calul o luăla goană . Cînd fu la patru paş i. îş i pierdu echilibrul ş i că zu. cu porunca să -i zboare creierii dacăface vreo miş care săscape. de trei ori mort. care se predăpe loc. Valeţ ii mei stau lîngăcadavre. Ajuns la zece paş i de du ş man. Dar ce e cu bieţ ii oameni pe care tică lo ş ii aceia voiau să -i omoare? — Am sosit prea tîrziu. atîrnînd în ş a. prinzîndu-i piciorul sub el. Repede îţ i mai plă teş ti datoriile! N-ai vrut să -mi ră mîi obligat multăvreme. I-au omorît. cred. apropiindu-se. ori dacăle mai putem . Raoul nu putea s ătrag ă nici spada din teacă . nici pistolul din coburi. luînd-o la fugă . — Potrivnicul meu. Cei trei aflaţ i pe cai se nă pustirăîndatăasupra lor. vă zu patul armei rotindu-ise pe deasupra capului ş i. cînd. nu cumva eş ti ră nit grav? — Cred cătrebuie s ăam vreo zgîrieturăla braţ .

— Cu neputinţ ăsămori să vîrş ind o faptăbun ă ! Dumnezeu nu te va . — Credeţ i-mă . nu-i timp de pierdut. Ş i cum se ş tia c ă duş manul cutreier ăîn cete ţ inutul ş i căe primejdios s ăumbli pe drum. continuăRaoul.. cu fa ţ a în jos. Iat ă . Glonţ ul mi-a zdrobit femurul ş i mi-a pă truns în pîntece. aş a căl-am însoţ it eu. — E preotul din Béthune. Ş i se apropiarăde locul unde ză ceau victimele. sau fi ţ i buni ş i aduceţ i unul aici. că ci Prinţ ul a pă ră sit ieri oraş ul nostru. am moş tenit doi cai. dar aşvrea săfiu dus într-o casă . nimeni n-a vrut să -l însoţ ească .. unde sămăpot spovedi. XXXIII CĂ LUGĂ RUL Doi oameni ză ceau la pă mînt: unul nemiş cat. Celă lalt. —Ş i tică lo ş ii v-au atacat. acela era mort.. stă tea cu ochii spre cer ş i cu mîinile împreunate ş i se ruga fierbinte. asta da! — Sînteţ i preot? întrebăRaoul. spuse muribundul. — Nenorocitul dumitale tovară şmi s-a pă rut un slujitor al bisericii. Dumnezeu v ăva ră splă ti pentru a-ceast ăfaptă creş tinească ! Trebuie să -mi salvez sufletul.veni în ajutor. Veniţ i încoace. — Salvat. dar cest ă lalt mai poate fi salvat. tică lo ş ii au tras asupra unui preot! — Domnilor. — Eş ti doctor? întreba Guiche. — Poate cănu eş ti atît de grav ră nit pe cît socoteş ti. — Unde săţ i se poat ăda un ajutor? întrebăGuiche. Ducea odoarele ş i tezaurul sfîntuhri lă caşs ăle pun ăla adă post. Ah. dar eu l-am pierdut pe-al meu: ia-l tu pe cel mai bun ş i dă -mi-l mie pe-al tă u. însămăpricep puţ in la ră ni. nu! îngînăei. bă trîn oş tean care luase parte la toate campaniile sub comanda cardinalului-duce. iar mîine ar putea să -l ocupe spaniolii. ş opti r ă nitul.. — Nu. A mea e mortală . domnule. — Nu. Am mari dureri. zise Raoul. sprijinit de un arbore de că tre cei doi valeţ i. spuse Bragelonne. domnule. Tinerii se îndreptarămai întîi că tre cel mort ş i se privirăcu mirare. blestemaţ ii.. rotindu-ş i ochii în jur. Ră nitul zîmbi cu tristeţ e. un glonţ îi sfă rîmase ş oldul. zise Urbain. cu celă lalt nu mai e nimic de fă cut. domnule. are tonsura cinului. Mai degrabăajutat sămor. că ci trupul mi-e pierdut. se-ating de slujitorii Domnului! — Veniţ i încoace. — Nu. stră puns de trei gloanţ eş i scă ldat în sînge. — E un preot. Duceţ i-măîntr-o casăunde săpot gă si un preot.. Olivian.

fă r ăsădescalece. aveţ i grijă ! — Fii liniş tit! De altfel. domnule. spuse preceptorul. dac ănu e acas ă . pe dreapta. ş i aduceţ i de acolo un că lug ă r. Faceţ i o targa din crengi ş i pune ţ i deasupra toate mantiile noastre. la vreo leghe de han o săda ţ i de satul Greney. adicăun pat. pornirămai departe. — Domnule d'Arminges. Spune numai unde gă sim o casăspre a cere ajutor. Plecă m să -ţ i îndeplinim dorinţ a. doi dintre vale ţ i săducă targa. poate cănimeni nu va cuteza s ăvină . S ănu pierdem vremea în zadar. că ci el va ră splă ti pe cel ce se va osteni cu drumul. scamăpentru ră ni. n-are a face. e un han. . domnul meu! se adresăRaoul ră nitului. Vămulţ umesc din suflet ş i Dumnezeu săvără splă teasc ă ! La o jumă tate de leghe. domnilor! rosti muribundul cu o pornire de recunoş tinţ ăgreu de înfă ţ iş at în cuvinte. Ş i cei doi tineri pornirăîn goana cailor în direcţ ia ar ă tată . f ă gă dui tot ce-i cereau. sau un sat unde săaflă m un preot. ajută ţ i-măsăajung în satul cel mai apropiat. legaturi. Jur căvei avea mîngîierea pe care o doreş ti. chirurg sau felcer. gata săia locul celui care oboseş te. gonind de zor spre Greney. adunîndu-ş i ultimele puteri ş i dînd parc ăs ăse ridice. ţ inînd drumul înainte. dupăce se încredinţ arăcăau ş i început pregă tirile pentru primirea ră nitului. N-ai săîngă dui una ca asta. vorbi de Guiche. Preot ori că lugă r. Dar. — Dumnezeu săvăbinecuvînteze. Că utaţ i-l pe p ă rintele paroh. Doamne Dumnezeule! urma ră nitul cu o groazăcare-i înfiorăpe cei doi tineri. — Curaj. cel dintîi că lugă r sau preot care văva ieş i în cale. chemăhangiul. fiindcăse ş tie că spaniolii bîntuie pe-aici ş i-o sămor fă r ăs ămi se ierte p ă catele. rugîndu-l totodată . preceptorul ducelui de Guiche supraveghea întocmirea tă rgii. îl vesti căva fi adus un ră nit ş i îl rugăsăpreg ă teascătot ce putea sluji la îngrijirea acestuia. numai să aibăde la sfînta noastr ăbisericăputerea de a dezlega de p ă cate în articulo mords. adă ugăel cuprins de deznă dejde. iar al treilea săstea aproape. zise de Guiche. în capul tîrguş orului. Dar. În acest timp. — Duceţ i-vă . în numele cerului! îngă imără nitul. se cheam ăc ăam scă pat pe ziua de astă zi. vă zînd veş mintele bogate ale acestor tineri seniori. Raoul. Vicontele ş i cu mine plecam dupăun preot.pă ră si! — Domnilor. Cunoş ti dictonul: Non bis în idem. ori juraţ i-mi pe mîntuirea sufletelor voastre căveţ i trimite aici cea dintîi faţ ăbisericească . domnule conte. în cazul că ş tie vreun doctor. Dupăzece minute de drum ză rirăhanul. sătrimităsă -l cheme. iar c ă lă re ţ ii noş tri. ră mîi lîngăacest nefericit ş i vegheazăsăfie transportat cu cea mai mare grij ă . duceţ i-văla mînastirea augustimlor. Hangiul. nu-i aş a? Ar fi cumplit! — Liniş teş te-te. pentru numele lui Dumnezeu.

gl ă sui Raoul. săvăîndepliniţ i menirea: un biet ră nit ne ajunge din urmăş i trebuie să . vorbindu-i de sus. îl socotirădrept un frate augustin. De Guiche abia îş i stă pîni furia ş i pornirea de a muia oasele că lugă rului. Se apropiara de că lugă r. care venea că tre ei. aţ inîndu-i calea. nu sîntem niş te oarecari. este vicontele de Bragelonne. Ş i nepă sarea-i obiş nuităi se aş ternu iară ş i pe faţ ă . întrebarea noastr ănu-i o toană . asememnea fulgerului. aici de faţ ă . spuse tînă rul. în numele politeţ ii. interveni contele de Guiche. dar viaţ a plinăde renunţ ă ri a mîn ă stirii îi dă duse un aer bă trînicios. — Cred căam dreptul săspun sau sănu spun cine sînt unor oarecari că rora li se nazare săm ăiscodească . încît Raoul. îţ i cer în numele omeniei sămăurmezi spre a-i veni în ajutor. Ş i-apoi.Dupa mai bine de o leghe se ş i ză reau casele din capul satului. De ast ădatăse pă rea că întîmplarea le vine în ajutor. — Ră spunde. cum v-a spus ş i prietenul meu. Dacăeş ti preot. ră nit de moarte. întrebăde Guiche. ca preot. căvoi pedepsi obr ă znicia dumitale. Chipul palid al că lugă rului deveni alb ca varul ş i el zîmbi într-un fel atît de ciudat. — Mai întîi. ţ i-e cu desă vâr ş ire stră in ă . simţ i surîsul acesta jignitor ca o împunsă turăîn inimă . Ş i te previn totodată . iar ochii de un albastru deschis pă reau lipsiţ i de expresie. pă rul scurt. — Ei bine. era de un blond spă lă cit. dupăcît se pare. O privire amenin ţ ă toare. întrebăRaoul eu politeţ ea-i obiş nuită . care. îi ră spunse lui Raoul. Era un om de două zeci ş i doi sau dou ă zeci ş i trei de ani. că ci aici în apropiere se afla un om. murmurăel. dar nu acea paloare matăcare înfrumuseţ ează . — Atunci. ducînd mîna la pistoale. domnilor. Te-am întrebat cuviincios ş i orice întrebare merităun ră spuns. — Ca săş tim. domnule. Prietenul meu. ci galben-verzui ca fierea. Acoperiş urile roş ietice de ţ iglăse desenau puternic pe fondul verde al copacilor. l ă sînd pistoalele în coburi ş i stră duindu-se s ăfie cît mai respectuos. Deodatăd ă durăcu ochii de un biet că lugă r. abia ieş ind de sub cercul pe care pă lă ria i-l desena în jurul frunţ ii. că lare pe un catîr. dacănu. dup ăpă lă ria-i cu borul mare ş i anteriul de lînăcenu ş ie. ai de gînd săvorbeş ti? — Sînt preot. — Domnule. atunci. — Trebuie săfie vreun spion spaniol sau flamand. ş i pe care. veţ i avea prilejul. Avea chipul palid. eş ti cleric? — De ce măîntrebi? rosti stră inul cu o nep ă sare aproape jignitoare. pă rinte. spuse el cu o mare sforţ are. de ş i respectul nu-i pornea din inimă . Dintr-un salt. care cere ajutorul bisericii. Stră inul lovi catîrul cu că lcîiele ş i îş i vă zu de drum. iar eu sînt contele de Guiche. atunci e altceva. de Guiche se afla în faţ a lui. stă rui el. care nu-l scă pase din ochi.

trebuie săfie unul dintre acei că lugă ri ră tă citori care cerş esc la drumul mare pînăîn ziua cînd le cade din cer vreo pleaş ca. că lugă rii a-ceş tia se supun unor deprinderi îngrozitoare: postul îi face săp ă lească . vrînd săse încredinţ eze dacăe urmă rit sau nu. da. El cere ajutorul unui slujitor al Domnului. viconte. spuse că lug ă rul. ochii stinş i. . Dar. Dar. — Măduc la han. întă ri Raoul. dar au ceva respingă tor. Îţ i mă rturisesc totuş i cămai degrab ăaşmuri ca un pă că tos. — Da. Ş i-atunci. care fusese mai puţ in izbit de toate aceste amă nunte.. — Voiam săspun acelaş i lucru. repetăel. — Vezi. întrucît Raoul avusese ră gazul să -l cerceteze în timp ce el vorbea. nu-i aş a? Te-am v ă zut cum tot mîngîiai mînerul pistolului. — Eh! exclamăde Guiche. Aş a e mai sigur. ce vrei. cel care se pocă ieş te pare s ăfie mai curat la cuget decît duhovnicul. irlandezi. pe care îl urmau ca la o bă taie de pu ş că . — Îngrozitoare. ş i porni la drum. Ă sta. sînt obi ş nuit săvă d cu totul altfel de preoţ i. Pă rul galben. că lugă rul întoarse capul. Iertarea vine de la Dumnezeu. Am întîlnit ş i eu cîteva mutre dintr-astea.. Dupăcinei minute. — Ce nenorocire pe să rmanul r ă nit sămoarăîn braţ ele unui asemenea popă ! — Aş i! zise de Guiche. nu de la cel ce o dă . ca ş i cum ai fi vrut să -i sfă rîmi capul. bietul om va avea un duhovnic. spruse Raoul. tot plîngînd dupăcele lume ş ti pierdute pentru totdeauna ş i de care noi ne bucură m. dar numai atît. am fă cut bine. Eş ti de aceeaş i pă rere. crede-ne căpentru caii noş tri e floare la ureche să -ţ i prindăcatîrul din urmăş i căo să punem mîna pe dumneata oriunde vei fi. N-o poţ i uita cu una cu două . n-o să pierdem vremea cu judecata: un pom ş i un capă t de frînghie se g ă sesc oriunde. mă rturisi de Bragelonne. Oamenii noş tri îl însoţ esc — Măduc la han. pricepi. — La fel de sluţ i? — Nu. Ş i îş i îmboldi catîrul cu că lcîiele. Ochii că lugă rului scînteiarădin nou. Da. cei mai mul ţ i sînt stră ini: scoţ ieni. danezi. rosti Raoul. — Să -l urm ă rim. — Dacănu te duci. pe Dumnezeul meu. domnule. zise de Guiche. — În sfîrş it. într-adevă r. Cei doi tineri îş i îmboldirăcaii. buzele subţ iri care pă reau cădispar la cea mai micăvorbăpe care o rosteş te. potrivindu-ş i mersul dupăacela al că lugă rului. ochii li se sting în orbite. loviturile de bici îi fac ipocriţ iş i. interveni de Guiche. mă rturisesc. decît s ă am la că pă tîi un astfel de duhovnic. În ce măpriveş te.se opreascăla hanul din apropiere. îţ i jur. o mutrăciudată . propuse de Guiche. — Îngrozitoare mutrăare c ă lugă rul ă sta! murmurăcontele de Guiche.

pe voi ş i pe cei care văsînt dragi! — Domnule. cu chipul luminat de bucurie. — Tată l dumitale? întrebăde Guiche. care măprivea cu ochii lui stinş i. tutorele meu.Ţ i-a ieş it vreun ş arpe în cale? — Niciodată .. Pregă tise totul – pat. aproape căda! mă rturisi Raoul. apoi că zu din nou pe brancard ă . în loc săvinădin urmă . mie mi s-a întîmplat în pă durile noastre din Blaisois. tinerii mergeau înaintea duhovnicului. care între timp se apropiase. gata săse nă pusteascăasupră -mi. trecînd pe lîng ăfratele augustin. pe drumul spre Cambrin. noi pornim înainte. — Nu. glă sui ră nitul. nu-i a ş a? Se zvoneş te cătrebuie s ăaibă loc o bă tă lie ş i n-am vrea săajungem a doua zi. domnule. zise de Guiche! — Ei bine. Tot ce pot e săv ăspun înc ăo dată : Dumnezeu săvăaibăîn paz ă . la Lens. roş ind. se adresăde Guiche preceptorului. pornim îndată la drum.— Da. ş i fiţ i binecuvântaţ i pentru mila voastră . Tinerii îş i strunir ăfugarii. întorcînd capul cu dezgust. legă nîndu-ş i capul ş i miş cîndu-ş i limba încoace ş i încolo. tineri seniori. e ciudat. î ş i reluăRaoul povestirea. ca s ă -i duc ăvestea cea bună . oraş ul cel mai . spuseră tinerii. — Oare-ţ i faci vreo vinăcănu l-ai retezat în dou ă . el o luăpe cealaltăparte a drumului ş i trecu mai departe. Cît despre Raoul. — Duceţ i-vă . î ţ i jur c ăam avut aceeaş i senza ţ ie la vederea acestui om în clipăcînd a spus: „De ce m ş întrebi?" ş i cînd s-a uitat la mine. Ne veţ i ierta. lagă turi. ş i te va surprinde: înf ă ţ iş area acestui om m-a umplut de o groazănelă murită . uitîndu-se în direcţ ia ară tată . cucernice că lugă r. Am tă iat-o în dou ătocmai cînd se ridicase în coadă . ş uierînd. În acea clipăză rir ămicul han ş i. În acest fel. Hangiul aş tepta în prag. palid ş i fascinat. îl vă zu pe că lugă r. care se apropia că lă uzit de că tre domnul d'Arminges. ră spunse Raoul. trage spada!" Abia atunci m-am nă pustit asupra reptilei.. — Pînăîn clipa cînd. scamăpentru ră ni – ş i trimisese un rîndaşdupăun doctor. Omul se ridicăanevoie. cum ne gră bim săajungem oş tirea Prinţ ului. aş a cum cu dreptate ziceţ i. am ră mas nemi ş cat. Bragelonne. de cealaltăparte. — Am fă cut pentru dumneata tot ce ne-a stat în putinţ ă . Ei bine. dumneata ne vei ajunge din urmă . — Iatăr ă nitul! zise de Guiche. cortegiul ră nitului. aţ i fă cut pentru mine tot ce se putea face. ca pe ş arpele de care mi-ai povestit? — Pe legea mea. strîns colac. contele de La Fère mi-a spus: „Haide. Dar. Zoreau amîndoi pentru întîmpinarea ră nitului. pîna în clipa cînd contele de La Fère. conte. — Prea bine. Într-adevă r. îndemnîndu-ş i cu rîvnăcatîrul. iar al treilea ducea caii de frîu. Fii bun ş i gră beş te-te puţ in. Miaduc aminte căla vederea primului ş arpe. Doi oameni purtau muribundul.

Am timp sămăîngrijesc de ea la popasul viitor. targa purtat ăde cei doi valeţ i intra pe uş a hanului. care veniserăacolo într-un suflet. domnule. cei doi tineri se traserăînapoi. i-o lu ăfemeia înainte. un fleac de rană . dînd săse opreascăîn loc ş i lă sînd s ăi se vadăpe faţ ăsila pe care i-o insufla omul pe cale să -l spovedească . îngă imăr ă nitul. murmur ăRaoul. — Ah. care se ş i depă rtase cu vreo două zeci de pa ş i. Sînt vicontele de Bragelonne. însoţ it de un valet. La vederea acelui om palid ş i însîngerat. fă răa i se scoate ş aua. slujitorul meu se numeş te Grimaud. Dar. — N-ar fi mai bine. să -i spui căm-ai v ă zut într-adevă r. În acea clipă . dacăvezi trecînd pe aici un că lă re ţ ş i dacăacest c ă lă re ţ întreabădespre un tînă r pe un cal roib. Te rog numai săai bună tatea. — Cucernice că lugă r. nici pentru catîr. spuse că lugă rul. nu staţ i săv ălega ţ i rana? — O. dînd pinteni calului ca s ă -l ajungădin urmăpe Bragelonne. — La naiba! mormă i el. dar uită -te. În clipa aceea ră nitul se apropia dintr-o parte. dar că nă dă jduiesc săiau masa de searăla Mazingarbe ş i sădorm la Cambrin. — Mai multăprevedere n-are cum săstrice. ca el s ă -mi spun ă numele ş i eu săi-l spun pe al dumneavoastră ? întrebăhangiul. stă teau în capul scă rii. — Vămulţ umesc încăo dat ă . Hangiul ş i nevast ă -sa. ca săfacăloc tă rgii. — Fii liniş tit! zise de Guiche. continuăfemeia. vă d că -l recunoş ti. iar c ă lugă rul din cealaltă . cu acel surîs care-i dă dea fiori lui Bragelonne. — Adevă rat! strigăhangiul. — Sămergem. .. nu-l recunoş ti? — Pe omul ă sta? Stai puţ in. Nu măsimt bine aici. — Vămulţ umesc. Voi face totul precum doriţ i. Acest că lă reţ e slujitorul meu. ş opti hangiţ a aratînd spre ră nit. Ia zi. rosti de Guiche. tremurînd ca varga. ferindu-se parcăinstinctiv să se afle în preajma că lug ă rului. pentru mai mult ăsiguranţ ă . — Ce e? întrebăacesta. — Prea bine. că lugă rul descă lecăde pe catîr ş i porunci ca animalul săfie dus la grajd. spovedeş te pe acest om de ispravăş i nu te îngriji de bani nici pentru dumneata. fiindcătotul e pl ă tit. zise hangiul. domnule. ş i totu ş i. Nu cumva ţ i-e ră u? — Nu. femeia strînse cu putere braţ ul bă rbatului ei. se adresăel lui Bragelonne. încuviinţ ăRaoul. Nenorocirea se abate peste casa noastră : e fostul că lă u din Béthune. conte. singura lui grijăera s ăş tie dacăslujitorul bisericii îl urmează . — Nu asta vreau săspun.apropiat. Mi se pare căe pe duc ă .. — Fostul că lă u din Béthune! murmur ătînă rul că lugă r. Bietul ră nit p ă rea chinuit de dureri cumplite. Ai pă lit ş i tu. Ş i nu măuitaţ i în rugă ciunile voastre. chipeş i seniori. spuse vicontele.

glă sui hangiul. — Aici. unde cei doi valeţ i duseserămuribundul.Domnul d'Arminges. spuse drumeţ ul. închizînd u ş a dupăei. bă găde seamăaceastă clipăde ş ovă ială . nu-i nici un sfert de ceas de cînd tînă rul dumitale stă pîn era aici. aş ezîndu-l pe pat. — Domnul mai doreş te ceva? întrebăel. pe care îl bă u în tă cere. — Ce doreş te domnul? întrebăhangiul. . În clipa cînd preceptorul ş i oamenii ce-l însoţ eau d ă durăş i ei cotul drumului. pă ru ceva mai liniş tit. Îndepline ş te-i ultima dorin ţ ăş i fapta dumitale va fi cu atît mai vrednicăde laudă . Ă sta pare mut. un nou că lă tor se opri în uş a hanului. — Vicontele de Bragelonne? spuse hangiul. pe un cal roib ş i însoţ it de un valet. nu? Drumeţ ul fă cu semn ca da. — M-am înş elat. palid ş i tremurînd încăde ceea ce descoperise adineauri. Nu-i mut de-a binelea. cu semnul celui care freacă . Disearăva mînca la Mazingarbe. iar la noapte va dormi la Cambrin." —Ş i unde doreş ti săbei? întreba el. — Mulţ umesc. ară t ăspre cal. sigur că -ş i va ajunge stă pînul din urmăpînăla asfin ţ it. ară tînd o masă . De cum vă zurăpe slujitorul bisericii la că pă tîiul ră nitului. Se înclin ăş i se duse dupăo sticlăcu vin ş i dupăni ş te pesmeţ i. valeţ ii ieş irăca s ă -i lase singuri. — Ei bine. îş iş terse fruntea ş i îş i turna un pahar cu vin. Drumeţ ul fă cu un semn ca un om care bea ş i. ră spunse drume ţ ul. — Cucernice că lugă r. acest nefericit e un om ş i el. — Cît e de-aici pînăla Mazingrabe? — Douăleghe ş i jumă tate. — Întocmai. „La dracu! îş i zise hangiul. care stă tea lîngăuş ă . morm ă i hangiul. — Da. pe care îi puse în faţ a tă cutului oaspe. cînd un ră cnet înspă imîntă tor se auzi din odaia unde se aflau că lugă rul ş i muribundul. vorbi el. D'Arminges ş i Olivain îi aş teptau: încalecar ăla iuţ ealăş i tuspatru pornirăzoriţ i pe drumul în capă tul c ă ruia abia se fă cuserănev ă zuţ i Raoul ş i tovară ş ul să u. desc ă lecînd. — Atunci dumneata eş ti domnul Grimaud. —Ş i ce mai doreş te domnul? — Săş tiu dacăai vă zut trecînd pe aici un tînă r gentilom de cincisprezece ani. Că lugă rul nu scoase un cuvînt ş i îş i continu ăîn tă cere calea spre o încă pere de jos. Grimaud. Tocmai pusese paharul ce masăş i se preg ă tea săş i-l umple pentru a doua oară . chiar dacăeste sau a fost că lă u.

cercetîndu-i cu privirea tră să turile aspre ş i puternic desenate. care picura din saltea.Grimaud să ri în picioare. Cît despre nevastă -sa. oache ş . închinîndu-se. ş i fruntea i se întunecăla aceastăamintire. Unde-i că lugă rul? Grimaud se nă pusti spre o fereastrădeschisă . — Crezi? fă cu hangiul. Nevasta hangiului se apropie într-un suflet. cu mîinile împreunate. Îl cunoş ti? întrebăhangiul. Iisuse! scînci femeia. Era cît pe ce săfie ucis de niş te spanioli. — Ai auzit? fă cu ea spre bă rbatu-s ă u. care îi trezeau în minte o amintire cumplită . tremurînd toat ă . În clipa aceea se auzi un alt ră cnet. iar că lug ă rul dispă ruse. Tustrei se privirăînfioraţ i. izbi u ş a de perete. Ş tim căGrimaud era zgîrcit la vorbă . cu pă rul ş i cu barba negre? — Întocmai. urmat de un geamă t adînc ş i prelung. mai înainte ca hangiul să -l poat ăopri. care dă dea în curte. — Fostul că lă u din Béthune. — Deschide sau sfă rîm uş a! ameninţ ăGrimaud. — Deschide! strigăhangiul. vorbi: . că utînd să -ş i adune amintirile. a fost adus aici ş i-n clipa de faţ ăse spovedeş te unui c ă lugă r augustin: pesemne căare dureri cumplite. — Ce e? bolborosi el. — Pe aici trebuie săfi fugit! apuse el. Grimaud se apropie de ră nit. Încă perea era un lac de sînge. înspă imîntat. nu atît de puternic ca primul. — Că lugă rul! strigăhangiul. se repezi. — Fostul că lă u din Béthune? murmur ăGrimaud. Se repezi pe uş ăş i o zgîlţ îi zdravă n. — L-am vă zut o dată . deschide! Nimeni nu ră spunse. înalt. uş a era ză vorît ăpe dină untru. iar pă rul i-a albit de tot. — Da. ia vezi. catîrul că lugă rului mai e în grajd? — Nici urmăde catîr! ră spunse cel întrebat. murmurăhangiul. în timp ce hangiul. numai căbarba i-a încă run ţ it. Deschide! Preacucernice. De unde vine ţ ipă tul ă sta? — Din camera ră nitului. dup ăo vreme de mut ăş i posomorîtăcontemplare. Ei. ră spunse hangiul. Un om de cincizeci-ş aizeci de ani. Ră nitul horcă ia. ră spunse hangiul. Apoi. — Oh. privind neliniş tit spre uş ă . b ă iete. — Pare strigă tul unui om înjunghiat. voinic. se uita bă nuitor în jur. Grimaud încruntădin sprîncene. luăcleş tele ş i. dar nu ş i la fapt ă . spuse Grimaud. ea nici nu mai îndră znise săintre în odaie ş i stă tea îngrozit ăla uş ă . rosti Grimaud. — Care ră nit? întreb ăGrimaud. — Trebuie săvedem ce se petrece. Aceeaş i tă cere. Grimaud îş i aruncăochii în jur ş i vă zu un cleş te uitat într-un col ţ .

temîndu-se fă răîndoialăcă numele de că lă u sănu-l lipseascăde ajutorul cel de pe urmădupăcare tînjea – adicăam fost c ă lă u. chipul celui ce urma să -i aducă mîngîierea. Hangiul se apropie ş i el. chiar el e. ea se fă cuse nevă zutăla strigatul bă rbatului ei.nu! — Va săzic ăţ i-e sil ăde îndeletnicirea dumitale? Că lă ul oftădin adîncul inimii. .— Nu-i nici o îndoială . Deodatăse traseră amîndoi îndă ră t. oamenii l ă saţ i de ei la han. ra ţ iunea însă ş i îl hotă rîserăsă -ş i ascundăreaua voin ţ ăş i săjoace pîn ăla capă t rolul de duhovnic. – urmăcu aprindere ră nitul. îl lini ş ti tînă rul duhovnic. care nu au timp de pierdut. p ă rinte! murmurăr ă nitul. ca săasculte dacăîi mai bate inima. că rora li se spusese ce au de fă cut. Ş i odatăintrat în odaie. ci mai mult silit. se apropie de că pă tîiul ră nitului. Un pumnal stă tea înfipt pînă -n pr ă sele în inima că lă ului. — Mai tră ieş te? întrebăhangiul. dar ameninţ ă rile celor doi nobili. Am nevoie de un prieten în ultimele clipe. — Cîtăvreme am lovit numai în numele legii ş i al dreptă ţ ii. — Da. fă răsără spundă . s-au împlinit cincisprezece ani de cînd am pă ră sit slujba asta. ră spunse cu r ă ceală că lugă rul. dar eu nu mai lovesc. Grimaud. Grimaud alb ca varul la faţ ă . dar nu mai sînt.ş i. spuse el. Precum am vă zut. Cît despre nevastă -sa. E ş ti într-adevă r că lă ul din Béthune. îi desf ă cu haina la piept. în sfîrş it. însoţ ise că lugă rul pe ră nitul ce-i fusese dat în seamăpentru spovedanie într-un chip atît de ciudat. — Suferi mult? întreb ăc ă lugă rul. Poate căar fi încercat s ăfug ădacăi-ar fi stat în putinţ ă . însămai mult din pricina celor sufleteş ti. — Aleargădupăajutor! spuse Grimaud. o. Că lă ul cercet ăcu o privire grabnic ă . Hangiul ieş i buimă cit. Eu ră mîn aici.. f ă răîndoială . decît a celor trupeş ti. — Vai mie! Vorbiţ i-mi mai blînd. proprie celor aflaţ i pe patul de moarte. Iau parte ş i azi la execu ţ ii. Cu o vă dit ăsurprindere spuse: — Sînteţ i tînă r. hangiul cu un strigă t se spaimă . cum spuneau aceş ti oameni? — Adică . pă rinte! — Cei ce îmbracăhaina mea n-au vîrstă . — Îţ i voi salva sufletul. nu de bună voie. XXXIV IERTAREA PĂ CATELOR Iat ăce se petrecuse..

dintr-o noapte cumplită . Dumnezeu ş i cu mine vom judeca. ai asasinat o femeie? exclam ăcă lugă rul. am asasinat-o. interesat de povestirea aceasta atît de ciudată .. care se a ş ezase la picioarele ră nitului. clă tinînd ş i el din cap. M-am lepă dat de cruzimea fireascăa celor care varsăsînge. mi-a ară tat o hîrtie cu .. scoţ înd un geamă t adînc. Că lugă rul se temu. care îmi strigă : „Să se împlineascădreptatea Domnului"! — Aiurează ! murmurăcă lugă rul. Că lă ul tă cu. cînd trec vreun rîu. groaznic. fiindcăamintirea acelei execuţ ii măurmă reş te mereu ş i în fiecare noapte mi se pare căv ă d în fa ţ a ochilor nă luca acelei femei. Cred însăcăDumnezeu nu m-a iertat. ca ş i cum încăar mai strînge securea: căapa se înroş eş te de sînge ş i cătoate vocile firii. — O femeie! Aş adar. clipocitul valurilor se contopesc într-un singur glas. —Ş i dumneavoastrăspuneţ i la fel! se tîngui că lă ul. — Vorbeş te. murmurul vîntului. iar vorbele care măurmă resc în remuş că rile mele le-am rostit atunci. cu toatăpornirea unei suferin ţ e înă bu ş ite vreme îndelungatăş i pe care abia acum o m ă rturisea. c ă ci zise în grabă : — Spune mai departe. socoteam căam ajuns ş i slujitorul dreptă ţ ii lui Dumnezeu. — Aiurez? îngă imăel. cînd am fost unealta unei ră zbună ri personale ş i cînd am ridicat cu urăsecurea asupra unei fă pturi a lui Dumnezeu.ş i cînd îţ i vei sfîr ş i povestea. Ş i asta nu-i tot: averea agonisităam împă rţ ito la să raci. — Oh. Mai cu seamănoaptea. clă tinînd cu dezn ă dejde din cap. dă du săse întoarcăspre tînă rul duhovnic ş i îl apucăde braţ . cum s-au petrecut lucrurile? Vorbeş te! îl îmboldi că lugă rul. am devenit nelipsit de la biserică . În schimb. nu! Era seara cînd iam aruncat leş ul în rîu. am ucis. n-am executat-o! Prin urmare. tînguitor. Toţ i m-au iertat ş i unii au ajuns chiar sămăiubească . — Ah! suspinămuribundul. — Era într-o seară . că ci măsimţ eam la adă postul justiţ iei ş i al legii. foş netul copacilor. fă răîndoială . Două zeci de ani în ş ir am încercat să -mi spulber remu ş că rile prin fapte bune. pă rinte! continuăc ă lă ul fă r ăsădeschidăochii. sănu moar ămai înainte de a-ş i face mă rturia pîn ăla capă t. deznă dă jduit. Oricînd s-a ivit prilejul. nu ş tiu încă . din noaptea aceea. — Spune. iar cei care măocoleau sau deprins sănu mai întoarcăochii atunci cînd m ăvedeau. Că lă ul deschise ochii. mi-am pus viaţ a în joc pentru a salva pe cei aflaţ i în primejdie ş i am lă sat pă mîntului multe vieţ i omeneş ti. îl îndemnăcă lugă rul. Aţ i spus c ăaiurez? Oh. groaza asta pe care n-am putut s-o înving m ăcople ş eş te cu totul: mi se pare cămîna mi se îngreunează . Folosiţ i cuvîntul ce-mi sunămereu în urechi: asasinat! Prin urmare. n-am fă cut dreptate! Ş i închise ochii. în trufia mea: dupăce fusesem slujitorul dreptă ţ ii omeneş ti. ca ş i cum s-ar fi temut de o vedenie înfricoş ă toare.îndeletnicirea mea m-a l ă sat sădorm liniş tit. Un om a venit dupămine. în schimbul celor pe care i le-am ră pit.

—Ş i zici căera tîn ă ră ? — Avea două zeci ş i cinci de ani. rivala ei. că zu gemînd pe pernă . mai cu seamăfrumoasă . nu le ş tiu. O vă dş i acum. — Pe Buckingham? striga că lugă rul. rugîndu-se. Că lugă rul pă li. întunecaţ i. vorbi că lugă rul. Alţ i patru seniori m ăaş teptau. —Ş i niş te ochi cu o privire minunată ? . nu. fă cînd o sfor ţ are cumplită . îş i otră vise cel de-al doilea bă rbat. se zice căa pus pe cineva să -l înjunghie pe favoritul regelui. Că lă ul. î ş iş terse fruntea de sudoare ş i se duse de trase ză vorul la u ş ă . —Ş i femeia era frumoasă ? — Tînă răş i frumoasă ! Oh. — Le ş tii numele? întreb ăc ă lugă rul. Într-un tîrziu. — Aş adar. Că lugă rul pă rea cuprins de o tulburare ciudat ă . — Da. — Îngrozitor! murmurăcă lugă rul. — Nu. aproape fă răsă schimbă m o vorb ă . era franţ uzoaic ă . ş i. — Cu pă ruj lung. Dar cei patru seniori îi spuneau englezului: milord. Măgîndeam săm ăîmpotrivesc dacă -mi vor cere săs ă vîrş esc un lucru care mi s-ar fi parut nedrept. — Nu. cu capul dat pe spate. femeia aceea era un monstru: dupa cum se spunea. nu-l ş tiu. se că să torise cred de două ori: o datăîn Franţ aş i a doua oara în Anglia. da. înainte săp ă ră seascăAnglia. crezînd căpleacăş i-l lasăacolo. că zîndu-i pe umeri? — Întocmai. femeia aceea era englezoaică ? — Nu. încercase să -ş i ucidăcumnatul. otr ă vise o tînă răfemeie. zise: — Cunoş ti numele acelei femei? — Nu. Ceilalţ i patru erau francezi ş i purtau uniforma muş chetarilor. Într-un tîrziu. pe Buckingham. numai căse c ă să torise în Anglia. dupăcîte b ă nuiesc. — Frumoasă ? — De o frumuseţ e fă răseamă n. Am mers împreunăvreo cinci-ş ase leghe. Niciodatăn-am în ţ eles cum de-am putut săretez capul acela atît de frumos ş i atît de palid. Dupăcum v-am spus. Ş i te-ai supus? — Pă rinte. tă cu ţ i. — Blondă ? — Da. care se afla ş i el printre însoţ itorii mei. în genunchi. gră bindu-se săse întoarc ălîng ă el. Spune mai departe: cine erau acei oameni? — Unul era stră in. prin geamul unei colibe mi-au ară tat o femeie aş ezat ăla o mas ăş i mi-au spus: „Ia-o pe cea pe care trebuie s-o execuţ i". Mi-au spus să -mi pun masca pe faţ ă . englez.o poruncăş i eu l-am urmat. Tremura din toate încheieturile ş i se vedea căvrea săîntrebe ceva dar nu avea curaj. la picioarele mele. iartă -m ă .

cu un rînjet ce ridică . Oh. Anne de Bueil? — Da. aş a se numea. care nu cutezau săo ucidăei înş iş i! Nu te-ai îndurat de tinereţ ea ei. fiindc ăspui c ăde pe urma ei i s-a tras moartea? — Întocmai.. tot! izbucni că lă ul. — L-a sedus ş i l-a dus la pierzanie pe fratele meu. Fratele meu a fost primul ei amant. dezlega ţ i-măde pă cat. Ş i acum.. repetăc ă lă ul. sînt vinovat? Nu măveţ i dezlega de acest pă cat? Că lugă rul că utăsăia un aer blajin. că ci simt cămi se apropie sfîrş itul. — Anne de Bueil. ea i-a adus moartea.. dacăn-ar fi vrut să -l spună . într-adevă r. Dacăea ţ i-a ademenit fratele. ră spunde. nu măpriviţ i aş a! Oh.. de lipsa ei de ap ă rare! Ai ucis-o pe femeia aceea! — Din pă cate. aş a cum v-am spus. — Oh. îl încredinţ ăel. Ş i că zu pe pern ă . aplecîndu-se deasupra muribundului. ai milăde mine! murmurăcă lă ul. nu-i a ş a? — Întocmai. ca ş i cum ar fi vrut săîl smulgă . — Doamne Dumnezeule! se tîngui că lă ul. îns ănumai dacăspui tot. văspun tot. Vorbeş te. eu?! izbucni preotul. — Atunci. dezlegaţ i-măde pă cat! — Spune-i numele. — Dumitale? Ce ră u a putut să -ţ i fac ă ? Vorbeş te. ah. — Anne de Bueil! strigăcă lug ă rul..... — Săte dezleg de p ă cat. —Ş i ai ucis-o! spuse el. Ochii că lugă rului scînteiau. — Fratele dumitale? — Da. care se fă cu alb la faţ ă . strigăcă lugă rul. Te voi dezlega. Omul pă ru că -ş i adunătoate puterile. prin urmare. Doamne. de frumuseţ ea ei. îngă imără nitul. pă rinte. îndreptîndu-se de spate ş i ridicînd amîndouămîinilc spre cer. reluăcă lă ul. — Ba da. — Numele ei! repetăcă lugă rul. acea femeie ascundea sub înfă ţ iş area-i îngereasc ăun suflet diavolesc ş i cînd am vă zut-o ş i mi-am amintit de tot ră ul pe care mi-l fă cuse. ba da. care era preot ş i pe care l-a hotă rît s ăfugăcu ea din mînă stirea unde se afla.. fiindc ăl-a ademenit. Anne de Bueil! Ai spus. — Atunci trebuie săş tii numele ei de fată .. palid ş i tremurînd. Ai slujit drept unealtăunor laş i. Cred c ămi-a sosit clipa cea de pe urmă . — Dacăea a fost cauza mor ţ ii lui. Numele ei!. ca un om gata să -ş i dea sfîrş itul. altfel nu te dezleg de pă cat.— Atunci cînd vroia ea. ş i-ţ i voi îndeplini dorinţ a! — Se numea. chiar aş a! — Un glas ciudat de blînd? — Cum de ş tiţ i toate astea? Că lă ul se ridicăîn capul oaselor ş i îş i pironi privirea înspă imîntat ă asupra că lugă rului. pă rinte. Dezlega ţ i-măde pă cat pă rinte.

muribundului pă rul mă ciucăîn cap. scoase dintr-un cufă r un costum de cavaler. iar nevastă -sa se ruga. Ajutor! Doamne Dumnezeule. S-a dus cineva dup ăajutor. se repezi la fereastr ă . mai slab ş i urmat de un geamă t prelung. Acolo lepă d ăsutana. ră nitul deschise ochii. cine sînteţ i? — Am să -ţ i spun îndată . Ş i lă săbraţ ul să -i cadăde-a lungul corpului. cel puţ in în numele dumneavoastră . se îmbră c ăîn grab ă . Dar atunci. eu? Eu nu sînt preot. — Ajutor! murmurăel. eu?! Dumnezeu. Dupăun timp. Că lug ă rul. se pră bu ş i pe spate. iar acea femeie. niciodată ! — Îndurare! se rugăcă lă ul. nemernicule! — Doamne Dumnezeule din cer! — Sînt John Francise de Winter! — Nu văcunosc. îngă imăc ă lă ul. XXXV GRIMAUD VORBEŞ TE Grimaud ră mase singur lîngăcă lă u: hangiul alergase dupăajutor. — Nici un dram de îndurare pentru cei care n-au avut îndurare. ca ş i cum ş i-ar fi amintit de ceva. o sămăcunoş ti numaidecît: sînt John Francise de Winter. repetăel. cel puţ in ca fiu. poate.. — Curaj! îl îmbă rbă t ăGrimaud. — Săte iert?! strig ăfalsul că lugă r. spunînd: — Iatăiertarea mea! Atunci se auzise cel de-al doilea strigă t. se strecur ăîn grajd. să ri peste ră zoarele de flori ale unei gră dini ţ e. Săte iert. acel ră cnet înfricoş ă tor care se auzise întîi.o deschise. eu. Mori nedezlegat de pă cat. — Aş teaptăpuţ in. Săte iert. de unde luăun cal ş i îş i continua în goana mare drumul spre Paris. oare n-am să gă sesc pe lumea asta un prieten care sămăajute sătră iesc sau să -mi dau sufletul? Duse cu greutate mîna la piept ş i dă du peste mînerul pumnalului. iertare! ş opti el. . îş i luăcatîrul. oprindu-se la un pîlc de copaci aflat în apropiere. Că lă ul. ieş i pe o uş ădosnicăş i se depă rtăcu repeziciune. Dacăîn numele Domnului. — Oh! gemu el. — Nu sînteţ i preot?! bîigui că lă ul. — Acea femeie? — Era mama mea! Că lă ul scoase un r ă cnet. care d ă duse săse ridice în capul oaselor.. mori ş i fii blestemat! Ş i scoţ înd un pumnal de sub sutanăi-l înfipse în inimă . dacănu ca preot. apoi merse pe jos pînăla prima sta ţ ie de po ş tă . fă răsă -i scoatăpumnalul din piept. iertare. — Oh. mori dezd ă nă jduit. întinzînd bra ţ ele spre el.

fiindcămi-am ispă ş it pă catul. spuse că lă ul. milady. —Ş i că lug ă rul? întreb ăcă lă ul. spuse că lă ul. — Dumneata? Ră nitul se str ă dui să -ş i aminteascătră să turile celui care îi vorbea astfel.. dupăcare a ş i recunoscut-o. adevă rat. sînt dou ă zeci de ani de atunci. — Nu. — Da. cînd ai scos douăstrigă te.. St ă pînul meu a venit la Béthune ş i te-a luat la Armentières. ş i bine a fă cut. Grimaud dă du săplece. — În ce împrejurare ne-am întîlnit? întrebăel. Grimaud se clă tinăpe picioare ş i se uităla muribund cu o privire stinsă . — Trebuie să -l prindem. În schimb. — Fii mai lă murit. zise Grimaud. Nefericitule! Nă dă jduiesc căn-ai pomenit nici un nume. — Asta înseamnăc ăş tie taina? — L-am luat drept un că lugă rş i i-am dest ă inuit totul în timpul spovedaniei. — Într-o noapte.. Eş ti unul dintre cei patru valeţ i. — Pă i ce legă turăe între ea ş i că lug ă r? — Era mama lui. ră nit. — Nefericitule! strigăGrimaud. — Nu. El te-a înjunghiat? — Da. Tocmai mi se povestea căaici se aflăc ă lă ul din Bèthune. — N-am pomenit. pă zeş te-te! — De ce? — S-a r ă zbunat. La primul am dat fuga încoace. — Ce vrei săfaci? întrebără nitul. nici urmă . pe care îl trecurătoate nă du ş elile numai la gîndul urmă rilor acestor destă inuiri. mama lui. — De unde vii? — Treceam pe aici ş i m-am oprit la han să -mi odihnesc calul. — Acum te recunosc. Se pare căa fugit pe fereastră . — Chiar aş a. N ă dă jduiesc acum căDumnezeu m ă va ierta.. nă ucit. spuse Grimaud. — Femeia pe care voi ş i st ă pînii voş trii m-aţ i pus s-o omor. — O veche cunoş tinţ ă . — Mama lui? bîigui el. pe c ă lugă r l-ai v ă zut? — Care că lugă r? — Că lugă rul care era cu mine în odaie. — Milady? — Da. afarădoar de numele de fatăal mamei lui. aş a îi spuneaţ i. fiindc ănici nu cunosc vreunul. la al doilea am spart uş a. privindu-l cu ochii holba ţ i. ş tie .— Cine eş ti dumneata? îngă imără nitul.

vezi nelegiuirile altora mult mai mici decît cele pe care le-ai să vîrş it tu. scoase un horcă it înă bu ş it ş i îş i dă du dintr- . Ş i totuş i femeia ş i-a meritat soarta. Ş i că zu pe pern ăsleit de puteri. Chirurgul desfă cu haina ră nitului ş i îi sfîş ie că ma ş a. Grimaud îş i aminti de profeţ ia ră nitului ş i întoarse ochii. în sfîrş it. spuse că lă ul. omul deschidea ochii într-o înfricoş ă toare neclintire. Ş i că zu istovit. dintre care unul se numeş te vicontele de Bragelonne. pe care. Dacătragi pumnalul afară . mormă i: — Dacăomul ă sta aflăvreodatăcine-s ceilalţ i. Chirurgul se apropie de muribund. — Nu măatinge. Grimaud ră mase cu mîna întins ăş i deodată . Cu moartea mea. Cînd scoase lama afară . pe mă surăce scotea pumnalul din rană . spuse că lă ul. pumnalul era înfipt pînă -n plă sele. Precum am spus. — Cine l-a oprit? — Doi tineri gentilomi care mergeau la oş tire. — Unde se ducea? întrebăGrimaud. întă ri ră nitul. nu se va încheia aceasta groaznicăîntîmplare. Muribundul îş i aţ inti într-un chip ciudat privirea asupra lui Grimaud. descoperindu-i pieptul.căunchiu-s ă u fă cea parte dintre judec ă tori. Grimaud îi să ri în ajutor ş i întinse mîna spre mînerul pumnalului. Grimaud ridicăochii spre cer. — Însp ă imânt ă tor! ş opti Grimaud. care pă rea c ăş i-a pierdut cunoş tinţ a. închizînd ochii. clă tinînd din cap cu înţ eles. — Fă r ăîndoială . cînd auzi un zgomot pe coridor ş i-l vă zu pe hangiu întorcîndu-se în tovă ră ş ia chirurgului. Cîţ iva curioş i îi urmau. spuse el. gră beş te-te să -l previi dac ămai tră ieş te! spuse că lă ul. o spum ăroş ieticăîi nă pă di gura ş i un ş uvoi de sînge gîlgîi în ranăîn clipa cînd respir ă . Ai grijăsă -l previi ş i pe prietenul lui. dupăspusa tovar ă ş ului s ă u de drum. lovindu-se cu pumnul în frunte. mor. Începuse săse afle despre aceast ăneobiş nuităîntîmplare. Nu eş ti de aceeaş i pă rere? — În clipa morţ ii. —Ş i tînă rul acesta vi l-a adus pe că lug ă r? — Da. crede-mă . — Spre Paris. — Oare aş a a vrut Dumnezeu? murmurăel. — Mai întîi trebuie să -i scoatem pumnalul din piept. — Gră beş te-te. izbutise s ă -l gă sească . Grimaud ş ovă ia între mila care nu-i îngă duia să -l lase pe omul acesta fă r ăajutor ş i teama care îi poruncea s ăplece numaidecît ca să -l prevină pe contele de La Fère. Chirurgul apucăuş or de mîner ş i. stă pînul meu e pierdut.

de altfel. zise Grimaud. care îi îngrozea pe toţ i. nu putea săo risipeasc ă . Iată -te. — În braţ ele tale?! Omul acela?! Dar ş tii cine era? — Da. Asţ a-i soarta tuturor ş i faptul căai fost că lă u nu te scuteş te de ea. ridicîndu-se ş i el de la masă .spuse contele. dupăzece minute. nu i-ar lua mai mult de un ceas: îş i puse calul pe goanăş i. că ci ş i eu am atîtea să -ţ i povestesc. cu timpul cît ar ză bovi ca să -i dea toate lă muririle. Eş ti cumva ră nit. e un prieten. — Al nefericitului pe care l-aţ i lă sat la han ş i care a murit în bra ţ ele mele. mai filozof decît ei. căîntr-un sfert de ceas ar putea să -l ajungădin urm ăş i cădusul ş i întorsul. În ultimele trei zile am trecut prin multe. gl ă sui d'Arminges. am ş tiut cănu mai e nici o speran ţ ăs ăscape. Din clipa cînd i-am vă zut rana. — Ce face domnul conte? Îi e dor de mine? L-ai mai vă zut de cînd neam despă rţ it? Spune. Dar ce ai? Cît eş ti de palid! Sînge! De ce eş ti plin de sînge? — Într-adevă r. printr-un semn.o datăsufletul. e plin de sînge . îi plă ti cele cuvenite cu o dă rnicie vrednicăde st ă pînul să uş i încă lecă . îl cunoş team. Cei doi tineri se priviră . Grimaud ridicăde jos pumnalul plin de sînge. pră fuit ş i încă plin de sîngele nefericitului ră nit. s ă -l urmeze. ceru hangiului. dar sumbra întîmplare din cursul dimine ţ ii umbrise frunţ ile tinerilor cu o triste ţ e ce care voia bunăa domnului d'Arminges. De la primele vorbe schimbate cu hangiul se încredinţ ăcăl-a gă sit pe cel care îl că uta. domnilor. —Ş tiu. apoi îş i aduse aminte căRaoul se afla la numai douăleghe depă rtare. prietene? — Nu. — Ce vreţ i. — Era fostul că lă u din Béthune. nu e un slujitor. — Grimaud. singurul han din Mazingarbe. — Al cui? întrebăRaoul. bunul meu Grimaud! exclamăRaoul. tr ă gea la „Catîrul încoronat". Deodatăuş a se deschise ş i Grimaud se ară t ăîn prag. Ş i. împreun ăcu contele de Guiche ş i cu preceptorul acestuia. Mai întîi se gîndise săse întoarc ăglonţ la Paris. în sfîrş it! Iertaţ i-mă . —Ş i a murit? — Da. ridicîndu-se de pe scaun. domnilor. domnule. Raoul tocmai stă tea la masă . îi alerga înainte. că ci trecuse printr-o mul ţ ime de împrejură ri asem ă nă toare. Ş tiţ i. dar chibzui îndatăla neliniş tea pe care ar pricinui-o lui Raoul absenţ a lui îndelungată . — Îl cunoş teai? — Da. Sîngele pe care-l vedeţ i e al altcuiva. ră spunse Grimaud. cătot .

— Nu cumva ai de gînd sătreci peste cuvîntul meu? — Da. Zicînd acestea. domnule. — Dar nu în aceastăîmprejurare. la masă . Raoul. Nu pot săpierd o clipă . deoarece taina pe care îmi cereţ i s-o dezvă lui nu-mi apar ţ ine. Olivain va ră mîne. alergădupăel ş i-l apuc ăde bra ţ . spuse Grimaud. Cei doi tineri se privirăcu spaimă . domnule. —Ş i l-aţ i dus la că pă tîiul r ă nitului? — Chiar aş a. n-ai s ă mălaş i prad ăunei asemenea fră mîntă ri. iar Olivain s ăse întoarcăla Paris. ave ţ i dreptate. prietene. — Nu pot săvăspun decît un singur lucru. salutăş i dă du din nou săplece. — Aş adar. — Chiar aş a. furios ş i nelini ş tit în acelaş i timp. — De ce schimbarea asta? — Nu pot săvăspun. hai la masă ! zise d'Arminges. — Dimpotrivă . Am venit numai ca săvădau de ş tire. domnule. vorbe ş te. domnule viconte. plec. — Haide. — Întocmai. — La masă . fiindc ăcerea un că lug ă r. — Prin urmare. A ţ i întîlnit în cale un că lugă r. Grimaud salutăş i se îndreptăspre uş ă . pentru numele lui Dumnezeu! Ş i Raoul. aţ i avut vreme s ă -l vedeţ i la faţ ă ? — Fireş te. sînt nevoit s-o fac. Vorbeş te! Grimaud. R ă mîi pe loc. o s ăstă m de vorb ă . Ră mîneţ i cu bine. iar eu voi pleca. încuviinţ ăRaoul. de vîrsta lui. — Nu pot săspun nimic. — Grimard. dar ş tiu tot atît de bine cădomnul conte de La Fère a hotă rît sără mîi cu mine. — Cum.aş a credea ş i el. mai ales. clatinîndu-se. domnule. n-ai s ăpleci aş a. trebuie s ă măîntorc la Paris. ca toţ i oamenii din vremea aceea ş i. Eu voi da ascultare hotă rîrii domnului conte. — Nu. Auzind cuvîntul că lug ă r. stă rui săpleci? — Da. care. — Grimaud! strigăel. se pră bu ş i într-un fotoliu. ş opti rugă tor vicontele. îţ i poruncesc! — Atunci înseamnăcăvreţ i sălas ca domnul conte săfie ucis. nu? — Întocmai. Grimaud. Olivain o s ăplece ş i tu ră mîi aici. Dupăce manînci ş i te odihneş ti. — Lă mureş te-mă . Haide. . domnule. nu îngă duia nici o înduioş are între doua feluri de bucate. spuse Grimaud. săte întorci la Paris?! Te înş eli. Grimaud p ă li. ce glumăe ş i asta? — Domnul viconte ş tie c ăeu nu glumesc niciodată .

calul nu va putea să -l ducămai mult de zece leghe. strigînd: — Spaniolii. pe cît de zgîrcit era el la vorba. La primul popas vîndu calul ş i. gonind astfel. Raoul se repezi la fereastră . Urmîndu-ş i calea. în biserică . o nă pîrc ă . de asemenea. oriunde veţ i da peste el. continuăGrimaud. ci de o întreagăarmată . prizonierul avea . spuse Raoul. Pentru mai mult ăsiguranţ ă . conte. cu banii că pă ta ţ i. Dar închipuirea lui Grimaud era atît de bogată . Striviţ i-l ş i sănu-l pă ră siţ i decît atunci cînd va fi fă răsuflare. întă ri de Guiche. Grimaud ieş i ca o vijelie pe uş ă . spaniolii! Acest strigă t era destul de neliniş titor ca săte facăsăuiţ i de orice. dacă -l veţ i mai întîlni vreodată . pe un că luţ cumpă rat anume. care d ă du buzna în odaia unde s-a petrecut scena povestit ămai sus. XXXVI AJUNUL BĂ TĂ LIEI Raoul fu smuls din gîndurile-i întunecate de că tre hangiu. Apoi cănu avea bani. luăpoş talionul. Era Grimaud care pornise în goanăspre Paris. Grimaud se gîndi la douălucruri: mai întîi că . Ş i. fă răsămai adauge un cuvînt. De astădatănu mai era vorba de un pîlc ră tă citor de soldaţ i. —Ş i eu. — Ei bine. Domnul d'Arminges ş i înc ă lecase. o jur. — Ei bine. întorcîndu-se c ă tre de Guiche. cum striviţ i o viperă . folosindu-se de uimirea ş i de spaima celor ce-l ascultau. în vreme ce vale ţ ii contelui de Guiche pă zeau cu grijăpe prizonierul spaniol. El fluturăpă lă ria spre viconte în chip de salut ş i se f ă cu nevă zut dupăcotul drumului. care se afla între ei. un ş arpe. Tinerii cerurăl ă muriri ş i aflarăcăduş manul înainta într-adevă r dinspre Houdin ş i Béthune. În timp ce domnul d'Arminges poruncea săse înş eueze caii.ş i ză rirăivindu-se dinspre Marsin ş i Lens o oaste numeroasăde infanterie ş i cavalerie. că lcaţ i-l în picioare. da. n-am avut dreptate spunînd despre că lug ă rul nostru căe leit o n ă pîrcă ? Nu trecurănici dou ăminute ş i galopul unui cal se auzi pe drum.— Oare l-aţ i recunoaş te dacăl-aţ i mai întîlni? — Oh. de unde împrejurimile se vedeau ca-n palmă . Tinerii coborîrăîntr-un suflet. pe stradă . ţ inuţ i la odihnă . strivi ţ i-l fă rămilăş i fă răîndurare. Viaţ a a cinci oameni se aflăîn primejdie atîta timp cît va tră i. rosti Raoul. pe drumul mare. oriunde ar fi asta. Olivain ţ inea de frîu caii amîndurora. cei doi tineri se urcar ăla ferestrele de sus ale hanului. Tot ce le ră mînea de fă cut era săurmeze povaţ a înţ eleapt ăa lui d'Arminges ş i săbatăîn retragere.

Acum. Mai întrebi! Nu numai că îngă dui. de Guiche îl cunoş tea de mult pe Prinţ . Într-adevă r. Contelui de Guiche i se cuvenea săvorbeasc ăcel dintîi. Prinţ ul era posomorît ş i îngîndurat. Săintre! Mareş alul îi împinse înă untru pe cei doi tineri. decît atunci cînd a disp ă rut cu desă vîr ş ire. Nici unul nu avea îns ăveş ti sigure. în ş elat de aceste ş tiri. cum cădu ş manul urmeaz ăs ătreac ărîul Lys. zise Prinţ ul. în urma unor zvonuri. domnilor. care. cînd ofiţ erul de serviciu intrăş i anun ţ ăpe mareş alul de Grammont căcineva doreş te să -i vorbească . Roul se uita la tînă rul general. concentrîndu-ş i toate for ţ ele intre Vieille-Chapelle ş i Venthie ş i. Din pricina asta. drept urmare. În clipa aceea se deschise uş a. Toţ i cei de faţ ăse ridicaseră . pe urmăvom avea timp ş i pentru etichet ă . — Vorbiţ i. s ăvinăaici ş i să -i dea ş tiri despre inamicul pe care noi îl că ută mş i pe care ei l-au gă sit? — Cum nu! rosti cu vioiciune Prinţ ul. Ducele de Grammont ceru din ochi îngă duinţ a Prinţ ului ş i ie ş i. Deodatără sun ăun zgomot înă bu ş it ş i Prinţ ul se ridicăîn grabă . împreunăcu mareş alul de Grammont. contrar firii sale. de la Fribourg ş i de la Nortlingen. vicontele de Bragelonne. Îngă duie alte ţ a-voastrăca fiul meu. Grupul că lă reţ ilor porni iute pe drumul spre Cambrin. Mai întîi. vorbiţ i. contele de Guiche. De altfel. de la moartea tat ă lui să u. — Monseniore. ară tînd cu mîna în direcţ ia dincotro se auzea. la Estaire. Or. cerînd ofiţ erilor aş ezaţ i în jurul să u să -i raporteze cele aflate. Ludovic de Bourbon. prinţ de Condé. vestit de pe acum prin bă tă liile de la Rocroy. ş i asta nu numai pentru căera cel mai vîrstnic dintre cei doi tineri. Nimeni nu îndră znea săscoatăo vorba. lucrul cel mai grabnic pentru noi toţ i e sa ş tim unde se afl ădu ş manul ş i ce face. cu chipul str ă lucind de bucurie. Zgomotul acesta îi era bine cunoscut: bubuia tunul. se înapoiase ş i se aş ezase la masă . dar acesta se retră sese din ajun la Bassée. niciodatăo armat ăvră jmaş ănu se afl ămai în apropiere ş i.mîinile legate. de teamăsănu-l tulbure. înclinînd din cap în chip de salut. care se pomenirăîn faţ a Prinţ ului. de parcăar fi înghiţ it-o pă mîntul. În acest timp. Prinţ ul îş i retră sese trupele de la Béthune. în vreme ce Raoul îl vedea pentru prima oară . dar ş i doresc asta. . potrivit cu misiunea încredinţ at ăfiecă ruia. dupăce fusese el însuş i în recunoa ş tere pe întreaga linie a frontului. ş i tovară ş ul lui de drum. Povesti deci ceea ce vă zuserăamîndoi la hanul din Mazingarbe. unde socoteau că -l vor gă si pe Prin ţ . spuse mareş alul de Grammont. Armata duş manului dispă ruse de patruzeci ş i opt ore. Prinţ ul se uităla el ş i ră mase cu privirile aţ intite asupra uş ii. nu e mai ameninţ ă toare. dar ş i pentru ca fusese prezentat Prinţ ului de că tre tată l să u.

cu pă rul lung. îndulcindu-ş i glasul tă ios ş i puternic. Învingîndu-ş i sfiala fireascăce-l stă pînea fă r ăvoia lui. zîmbi Raoul. curaj fă răde pereche. Bellegarde ş i ducele d'Angoulême. li se spunea acum coconaş ii. adicăochi ageri. Raoul se apropie ş i înaintăîn faţ a Prin ţ ului. Tunurile. care ră spundeau artileriei spaniole ş i lorene. dă ruit cu toate însu ş irile unui mare conducă tor de o ş ti. Bă trînul mareş al se întoarse că tre viconte. împurpurîndu-se. cu nasul coroiat. în vreme ce Prinţ ul strigă : — Tînă rul are dreptate. astfel că . ceea ce nu-l împiedica săfie în acelaş i timp un om plin de eleganţ ăş i de spirit. buclat. dar bine legat. Chiar de la primele cuvinte ale contelui de Guiche. în mintea Prinţ ului se f ă cu lumină . Prinţ ul îl lu ădeoparte pe de Guiche. domnule. cu privirea de vultur. întă ri de Guiche. agl' occhi grifani. între care Bassompierre. — Monseniorul îmi îngă duie s ăspun cîteva cuvinte în această privinţ ă . de statur ămijlocie. plin de recunoş tinţ ă pentru aceastălaudăadusăfiului să u. a că ror că petenie fireascăera ş i că rora. — Aţ i fă cut un prizonier spaniol? exclamăPrinţ ul. urmă rind fă r ăîndoialăsăcucereascăoraş ul ş i sătaie leg ă turile dintre armata francezăş i Franţ a. e adevă rat. era un tînar de numai două zeci ş iş ase ori două zeci ş iş apte de ani. dînd-ş i seama căare în faţ a un tînă r de abia cincisprezece ani. printre tinerii seniori de la curte. vorbe ş te. Dar ce efectiv avea oastea aceea? Era oare un corp menit săfacăo simplădiversiune? Era întreaga armatăa du ş manului? Era ultima întrebare a Prinţ ului. ar putea săcear ă lă muriri prizonierului spaniol. spre deosebire de elegan ţ ii curţ ii de altă dată .Henric de Bourbon. Or. — Întocmai. erau tunuri de mare calibru. ţ inînd seama ş i de direcţ ia dincotro se auzea bubuitul tunurilor. apoi. încuviinţ ăel. fiind ş i ceea mai importantă . monseniore. Prinţ ul se întoarse ş i pă ru c ă -l mă soarădin cre ş tet pînăîn tă lpi dintr-o privire. — Nimic mai firesc. rapiditate în hotă rîri. — Fă r ăîndoială . socotiţ i drept model. Duş manul trecuse rîul Lys la Saint-Venant ş i se îndrepta spre Lens. cum spune Dante. aduceţ i aici prizonierul. conte. ca ş i cum s-ar fi adresat de ast ădatăunei femei. doar dumneata l-ai prins. în afarăde vîlva pe care o stîrnise prin vederile sale noi în arta de a purta ră zboiul. dar lui de Guiche îi fu cu neputin ţ ă sădea un ră spuns. Uitasem de el. era numit pe scurt ş i dup ăobiceiul timpulu Monsieur le Prince. rosti Roul. — Monseniorul. stîrnise aceeaş i vîlvăş i la Paris. zîmbi. care poate l-ar scoate din încurcă tură ? întrebăel. În acest timp. care se auzeau ş i ale c ă ror bubuituri acopereau din cînd în cînd tragerea celorlalte. . interesîndu-se cum au prins prizonierul ş i întrebînd cine era tîn ă rul s ă u tovară ş . — Da. Prinţ ul ar fi dorit cu deosebire să primeascăun ră spuns exact ş i lă murit.

pe cinstea mea. monseniore. monseniore. în ciuda sforţ ă rilor prizonierului care voia săo scalde ş i săscape de un interogatoriu ca lumea. N-am vrut sătulbur cîtu ş i de puţ in pe alteţ a-voastrădintr-o convorbire atît de importantăca aceea începutăadineauri cu domnul conte. înţ elegea anevoie ră spunsurile acestuia. Iatăprizonierul. — Atunci. astfel c ănici cei care îl prinseserănu ş tiau de ce neam era. — Da. Roul începu săcerceteze prizonierul. — Îndeajuns ca s ă -l po ţ i întreba în nemţ eş te? — Da. Roul îş i dă du . cum mai existau încăîn vremea aceea. dar vă d c ăţ i-a plă cut săte recomanzi singur. monseniore. — Dumneata vorbeş ti spaniola? — Destul. Dumneata vorbeş ti spaniola. Totu ş i. — Ce tot îndrugăacolo ş i ce p ă să reascămai e ş i asta? interveni Prinţ ul.— Domnule. — În schimb. întorcîndu-se spre cei aflaţ i în jur. că ci vorbe ş te stricat. întreabă -l. — Bine. sau se fă cea c ănu înţ elege ce spune. Totuş i mă îndoiesc. se oferi Raoul. — Aha. tocmai aduceau prizonierul. ca ş i cum habar nu avea de nimic. monseniore. gata s ă -ş i vîndăviaţ a celor care voiau săo cumpere ş i îmbă trîniţ i în viclenie ş i pră dă ciuni. Prizonierul îndrugăceva într-un grai stră in. adă ugăel. — Monseniorul te-a întrebat de ce neam eş ti? începu tînă rul în cel mai curat grai castilian. Din clipa cînd fusese prins nu scosese o vorb ă . presă rate cu vorbe în flamanda ş i alsaciană . — Spune căe german. fă cu Prinţ ul. Era unul dintre acei condottieri. iar Roul. Grammont? — Foarte puţ in. înro ş indu-se. spuse Prinţ ul. — Monseniore. monseniore. pare-se c ăe spaniol. Ş tiu căai o scrisoare din partea surorii mele. eu nici atît. — Ich bin ein Deutscher. Prinsul nu înţ elegea. Prinţ ul îl privi cu un aer de vă dităneîncredere. Domnilor. continuăRaoul. rosti Raoul. rîse Prinţ ul. săne gîndim întîi la lucrurile grabnice. doamna de Longueville. la rîndu-i. dîndu-mi un sfat bun. ră spunse Roul. — De ce neam eş ti? întreb ăel. Ai sămi-o dai mai tîrziu. ră spunse prizonierul. venind din nou spre Raoul. Iat ăscrisoarea. Într-adevă r. În tot acest timp. — Aş adar. însăfaptele îi dă durădreptate. pentru a îndeplini în aceastăîmprejurare poruncile alteţ ei-voastre. cred. prizonierul ră mă sese nepă să tor. E cineva printre dumneavoastrăcare vorbeş te spaniola ş i vrea să -mi slujeascăde tă lmaci? — Eu. vorbeş ti ş i germana? întrebăPrinţ ul.

Habar nu avea de nimic: nu ş tia nici efectivul trupelor duş mane. abia avem treisprezece mii de oameni. siete italiano. în timp ce Prinţ ul. Bellièvre. Ar fi putut s ă -ş i ră scumpere viaţ a vorbind. doresc săcontinui eu însumi interogatoriul. nici planurile de ofensivă . — Non siete spagniolo. — Atunci. Mul ţ umesc viconte. glă sui mare ş alul de Grammont. — Pe cuvîntul meu de gentilom. — Chemaţ i înapoi pe Le Plessis. Prizonierul pă li. continuăel rîzînd. — Bine. Prizonierul tresă ri ş i îş i muş căbuzele. Numai căprizonierul nu voia săspunănici în italieneş te mai mult decît în celelalte graiuri. — Aş a! fă cu Prin ţ ul. mareş alul de Grammont. Săfie gata de marşîn noaptea asta: dupătoate probabilită ţ ile. non siete tedesco. Aţ i prevă zut tot ceea ce un geniu putea săprevad ă . Alteţ a-voastrăsăjure că -mi va lă sa viaţ a. Gîndiţ i-v ătotuş i că . tot ce voia era săscape de întrebă ri. dar ostaş ii. rîzînd. Adunaţ i toate trupele aflate dincolo de Lys. pă rea căa ş i uitat de ordinul dat. întrebaţ i-mă . mîine vom ataca duş manul. Am un secret minunat pentru dezlegat limbile. întorcîndu-se cu un aer triumfă tor că tre mareş alul de Grammont ş i ceilalţ i ofi ţ eri. — Vedeţ i. spuse Prinţ ul. În pragul uş ii. Sînt gata s ăvorbesc. —Ş i încotro se îndreaptă ? — Spre Lens. — Domnule mareş al. generalul Beck ş i însu ş i arhiducele. luaţ i aminte pentru vremea cînd veţ i ajunge ş i voi săcomanda ţ i. — Da. — Monseniore. continuăprizonierul.seama de adevă ratul lui accent. Eram sigur c ăvom ajunge aici. Omul acesta a fost prins jefuind ş i omorînd. dumirindu-se asupra unei atare neş tiinţ e. spuse el. rosti Prinţ ul. Din aceast ăclipăte numesc tă lmaciul meu. Villequier ş i d'Erlac. — Pe unde a trecut armata rîul Lys? — Între Saint-Venant ş i Aire. monseniore. — Cîţ i oameni are? — Optsprezece mii de oameni ş i treizeci ş iş ase de tunuri. prizonierul se opri deodată . care nu ş tiau decît de ordinul primit. recunoscu mareş alul. — Cine o comandă ? — Contele de Fuonsaldagna. cei doi ostaş i care îl escortau îl apucarăde cîte un braţ ş i-l împinserăspre uş a. Tinerilor. monseniore. — Acum înţ eleg de minune ş i eu. luaţ i-l de aici ş i executaţ i-l. nici numele comandanţ ilor. îl îmbrîncirăînainte. îl asigurăPrinţ ul. spuse Prinţ ul cu acea privire minunatăpe care . De vreme ce-i italian. dar cum nu vrea săvorbească . porunci Prinţ ul. domnilor. întorcînd-se că tre. strîngînd laolaltătoate oastea. monseniore. — Cu o condiţ ie. interveni Prinţ ul. — O clipă ! strig ăel în franţ uzeş te.

continuăPrinţ ul. sau văvoi vesti printr-un curier. Prinţ ul dă du pinteni calului. se adresăel lui Raoul. dacăsînt false. nu te sfii. — Pînăla cap ă tul lumii. — Domnule. Se duse îndat ă la grajduri. Domnule. suprema politeţ e e săte supui fă răîntîrziere ş i fă r ăs ăstai prea mult pe gînduri. ş i deocamdată îl am pe-al valetului meu. curierii care trebuiau sărecheme trupele plecau în goanăîn diferite direcţ ii. spuse Prinţ ul. Două zeci de că lă re ţ i de frunte mi-ajung pentru garda mea personală . fa ţ ăde acel tîn ă r general. alese un cal andaluz. Raoul nu aş teptăsăi se spunăde douăori. adă ugă : — Luaţ i-l de aici pe acest om ş i pă ziţ i-l cu grijă . dacănu eş ti prea obosit. întorcîndu-se spre prizonier. monseniore. va fi liber . plin de o însufleţ ire. însoţ it de Raoul ş i urmat de mica sa escort ă . îi puse el însuş iş aua ş i frîul – că ci Athos îl sfă tuise ca la primejdie sănu lase pe seama altora aceste griji importante – ş i se întoarse lîngăPrinţ . Aşvrea săş tii un singur lucru. monseniore. care îi pă rea întru totul vrednic de faima sa. — Ră mîi aici săprimeş ti trupele. domnule. — Sînt prea puţ ini. În acest timp. prinse frîul de oblînc. Mi se spun cele mai bune lucruri despre dumneata. monseniore! exclamăRoul. — Acum. ce am de fă cut? întrebămareş alul. Prinţ ul surîse: îi dispreţ uia pe linguş itori. Apoi. în clipa cînd acesta tocmai încă leca. vrei să -mi dai scrisoarea? Raoul îi întinse scrisoarea. mai ales cînd acesta era prinţ . aş a cum fă cea de obicei atunci cînd voia săaibămîinile libere. — Ră mîi în preajma mea. — Conte de Guiche. domnule. — Ba sînt destui. — Cere ş i alege chiar dumneata un cal din grajdurile mele. r ă mîi lîngăel. Prizonierul fu dus de acolo. Mîine te vom vedea în luptă . Ai un cal bun. urmează -mă . — Haidem! spuse el. săfie împuş cat. Voi veni eu însumi săle iau cînd vor trebui săpornească . Ia-l pe cel care ţ i se pare mai bun. nu mai vorbesc. Cu oş ti mici se cîş tigăbă tă lii mari. Viaţ a lui atîrnăde informaţ iile pe care mi le-a dat: dacăsînt adevă rate. — Eu. ş tia bine căfaţ ăde un comandant. Dumneata eş ti bun sfă tuitor. desfă cu scrisoarea doamnei de Longueville ş i se depă rtăîn galop pe drumul care ducea spre Lens. pe care nu o mai simţ ise niciodată . Prinţ ul citea fă răsăfie stingherit de fuga calului. m-am convins.nu o avea decît el. anume căîn . dar îi preţ uia mult pe entuziaş ti. domnule de Bragelonne? — Calul meu a fost omorît azi-dimineaţ ă . mîine. vorbi el dupăcîteva clipe. Se poate săai nevoie de el chiar astă seară . a trecut mult timp de cînd nu ţ i-ai v ă zut tată l. fu de p ă rere mare ş alul. sarg.

rosti Prinţ ul. se gră bir ăsă -i iasăînainte. Apoi se avîntăpe potecă . Prinţ ul descă leca ş i porunci unuia dintre aghiotanţ iş i lui Raoul să -l însoţ ească . Numai să -mi slujeş ti de că lă uză . nă rile i se dilatau. Pe mă surăce grupul c ă lă re ţ ilor se apropia de Lens. — Pot săm ăîncred în tine. de unde împrejurimile se vedeau ca în palmă . întreaga armatăinamic ă . tunurile bubuiau atît de aproape. în fa ţ a oraş ului. monseniore. monseniore. Cineva îl recunoscu. Într-o clipită . În cele din urm ă . — Oh. sau mergi pe jos? — Merg pe jos. doar am luptat în infanterie. În ră stimpuri. mi-ai dat temei săgîndesc lucruri ş i mai bune despre dumneata. În cele din urmăgă sir ăo potecăl ă turalnic ă . iar celorlalţ i să -i a ş tepte ordinele ş i săfie cu ochii în patru. Prinţ ul sufla aprig ca ş i calul să u. ză rirăs ă tucul Aunay. —Ş tiu un loc nimerit. Ia zi. Ai fi zis căaveau puterea săstră pungăperdeaua de pomi ce se întindea undeva.puţ inul timp de cînd te cunosc. Afarăde asta. la vreo sutăde paş i de sat. Ţ ă ranul înaintăpe potecă . apucăpe un drumeag pierdut în că uş ul unei frumoase vîlcele. e ş ti un bun francez? — Sînt veteran de la Rocroy. Aţ i venit să -i alunga ţ i pe spanioli ş i pe tîlhari din Lorena? — Da. întregul plan al bă tă liei . vom urma niş te drumuri unde alteţ a-voastrăva trebui sădescalece. — Haidem. Prinţ ul îmbră ţ iş ădintr-o privire întinderea ce i se desfă ş ura înaintea ochilor. ai vreun cal. Ţ ă ranii erau în mare fră mîntare. spunînd Prinţ ului să -l urmeze. monseniore! vorbi acesta. Ţ ă ranul o luăla fugăînaintea calului ş i. Zvonurile despre cruzimile spaniolilor se ră spîndiserăpeste tot ş i umpleau lumea de spaimă . Raoul se înclină . care încununau creasta unei coline. întocmai ca ochii unei pă să ri de pradă . întinzîndu-i o pungăcu bani. ajunserăla ruinele unui vechi castel. Vreo jumă tate de leghe merserăpe sub o boltăde pomi. La mai puţ in de un sfert de leghe vă zurăLens-ul atacat din toate pă rţ ile ş i. Ş i într-adevă r. — Bucuros. Sănu pierdem vremea. Asta pentru Rocroy. femeile fugiserăde mult pe drumul spre Vitry. s ăpot vedea oraş ul Lens ş i împrejurimile. gră bite parcăsăsoarb ămirosul de pulbere. Dupăzece minute. Vă zîndu-l pe Prinţ . Unde vrea alteţ a-voastrăsăo duc? — Într-un loc mai ridicat. înainte. de la Lens pînăla Vimy. încît de fiece datăte aş teptai săauzi ş uieratul ghiulelei. spuse Prinţ ul. în sat mai ră mă seserădoar vreo cîţ iva oameni. adeveri Prinţ ul. mă rginind cîmpul vederii. tunurile se auzirăatît de aproape. tunurile se auzeau din ce în ce mai aproape. monseniore! —Ţ ine. dupăo cotiturăa drumului. Ochii Prinţ ului c ă utau a ţ intiţ i în direcţ ia lor. încît era vă dit că se gă seau la cel mult o leghe de cîmpul de bă tă lie. suitoare pe costiş a dealului.

. Doar o ultimăgeanăa asfin ţ itului mai ză bovea în cîmpie. Eu voi fi la Vendin pentru a stabili poziş iile. Aş a cum prevă zuse. Miş că rile de trupe se executarăîn cea mai adînc ăliniş te ş i cu cea mai mare precizie. ş i ei trebuiau săvegheze ca ostaş ii săle respecte întocmai. spuse: — Porneş te în goana calului ş i înmîneazăaceast ăscrisoare domnului de Grammont. Se fă cuse ş apte seara cînd mareş alul ajunse la întîlnire. Vino ş i dumneata aici. Pe mă surăce se întuneca. ajungea pînăla solda ţ i. La orele zece fiecare se afla pe poziţ ie. se puse ş i ea în miş care în aceeaş i clipă . luăscrisoarea. Mareş alul de Grammont luăcomanda infanteriei ş i cavaleriei de care dispunea ş i se îndreptăspre Vendin. se puse în miş care în t ă cere. se afla în faţ a satului Aunay. Prinţ ul aş tepta acolo. lă sînd pe ducele de Châtillon să aş tepte ş i săporneascăcu restul oş tirii. Mîine vom cuceri Lens-ul ş i-l vom zdrobi pe duş man. Raoul se înclină . Dupăce trecurăde Aunay. la zece ş i jumă tate Prinţ ul inspectăposturile ş i dă du ordinele pentru a doua zi. În zori. trupele cerule de Prinţ soseau rînd pe rînd.care a doua zi urma săsalveze Franţ a pentru a doua oarăde cotropitori i se înfiripăîn minte. De altfel. Ordinea de bă taie de a doua zi r ă mînea cea stabilităpentru poziţ iile din ajun. Se poruncise ca toboş arii ş i gorniş tii sătacă . Prinţ ul care ţ inea aripa dreaptă . În primul rînd. coborî pe potecăîntr-un suflet. amuţ irea tunurilor vestise evenimentul. adu toatş armata. Oş tirea. Dupăun sfert de ceas. gata de plecare. Aş teptarăvenirea nop ţ ii. Lens-ul va fi în mîinile duş manului. " Apoi întorcîndu-se spre Roul. Întreaga artilerie. douăsau trei case erau în flă că ri ş i un vuiet surd. cu Prinţ ul în frunte. Pe la orele nou ăera noapte în lege. în sfîrş it. mă rturie despre agonia oraş ului luat cu asalt. Lens-ul că zuse în mîinile duş manului aproape numaidecît dupăplecarea lui Raoul. Mai presus de orice. O parte din trupe se ş i adunaseră . se aruncăpe cal ş i de depă rtăca vîntul. sprijinindu-se pe Méricourt. Prinţ ul aratăfiecă ruia poziţ iile: mareş alul de Grammont trebuia să ţ in ăaripa stîngă . trei lucruri li se cereau comandanţ ilor. fiecare avea săse gă seascăîn punctul de unde urma să atace. era lîngămareş al. rupse o foaie dintr-un carnet ş i scrise: „Scumpe mare ş ale. ză rir ăLens-ul. restul era aş teptat s ăsosească dintr-o clip ăîn alta. ducele de Châtillon era în centru. Luăun creion. Într-un ceas.

cele patru pagini se acoperirăuna dupăalta cu slove – tot rînduri mă runte ş i dese. astfel cănimeni nu putea săafle numele persoanei că reia îi era adresată . Trebuie săcredem căfiecare din cei doi tineri tă inuiau ceva în sufletul lor. De altfel. ajunul unei bă tă lii e un lucru grav ş i deosebit chiar ş i pentru cei încercaţ i în ră zboaie.ş i cum prietenii s ă i. spuse Bragelonne. dup ăun ră stimp. cu înţ elepciunea-i dintotdeauna. Dupăce ispră virăcu scrisorile. fiecare se aş ezăla cîte un cap ă t al cortului ş i se apucăs ăscrie pe genunchi. Scrisorile furălungi. XXXVII UN OSPĂ ŢCA ODINIOAR Ă Cea de a doua întîlnire dintre vechii muş chetari nu fusese pompoas ă ş i ameninţ ă toare ca prima.trebuia ca diferitele corpuri sămă rş ă luiascăîn ordine. zise de Guiche. dacăai în minte simţ ă minte mai calde. Cei doi tineri cerurăînsăîncuviinţ area s ără mînănoaptea împreună ş i li se fă cu pe plac. nu trebuiau săatace în goană . astfel încît cavaleria ş i infanteria sa se afle pe aceeaş i linie ş i fiecare săp ă streze între ele intervalele cuvenite. temîndu-se de distincţ ia ş i . că ci. — Dacăvoi că dea ucis. Se înţ elegeau f ă răsăscoatăo vorb ă . a ş a cum dorm pă să rile. iar din prieteni fraţ i. Li se ridicăun cort lîngăacela al mareş alului. fiecare o închise pe a lui în cîte două plicuri. nici celă lalt nu aveau somn. socotise căun ospă ţ ar fi mijlocul cel mai grabnic ş i mai nimerit pentru a se aduna laolaltă . oprindu-l lîngăsine pe Bragelonne. Prinţ ul trimise pe contele de Guiche ală turi de tată l să u. florile ş i copiii. Apoi se îmbră ţ iş arăca doi fraţ i. decît rupînd primul plic. aceste simţ ă minte. În al doilea rînd. pe urmăse apropiarăunul de celă lalt ş i schimbarăscrisorile zîmbind. Ajunul unei b ă tă lii te poartăcu gîndul la o mie de lucruri uitate. — Fii liniş tit! se îmbă rbă tarăamîndoi pe rînd. În al treilea rînd. Athos. Aceş ti doi tineri chipeş iş i plă cuţ i erau fă cu ţ i săse înţ eleag ăfă răsăvorbeasc ă . — Dacămi se întîmplăcumva o nenorocire. Deş i ziua fusese obositoare. ci la pas. care îţ i vin deodatăîn minte. trebuiau sălase inamicul sădeschidăfocul. Din timp în timp amîndoi se priveau surîzînd. ating în chip firesc cel mai înalt grad de înflă că rare. se înfă ş urarăfiecare în mantia lui ş i se cufundarăîntr-un somn tineresc ş i plin de gingă ş ie. cu atît mai mult pentru doi tineri care aveau săprimeascăbotezul focului ş i săvadăcumplitu-i spectacol. Se înţ elege că . Ajunul unei bă tă lii face din cei nepă să tori buni prieteni. nici unul. deci.

Într-adevă r. . Porthos ş i Aramis ciocnir ă . propuse el cel dintîi săse strîngăîn jurul unei mese îmbelş ugate ş i fiecare săse lase în voia firii ş i a obiceiurilor sale. d'Artagnan – din strada Fossés-SaintGermanin-l'Auxerrois. dupăcum spunea el însu ş i. are chiar un fel de silăfaţ ăde vin. se afla la doi paş i de locul întîlnirii. Cei patru prieteni începurăsăvorbeascămai tare. Ai fi zis că tuspatru tovară ş ii de masăse gră beau să -ş i uite gîndurile ascunse. Athos săbea. era încîntat căare prilejul săstudieze la Athos ş i la Aramis vorbirea ş i purtarea oamenilor de lume. spiritu-i vesel ş i fin avusese parte multăvreme doar de satisfacţ ii neîndestulă toare – o zeamăchioară . sunarăpu ţ in cam silit. iar atunci cînd unul dintre ei ar avea nevoie de ceilalţ i. în cele patru sticle nu mai ră mă sese un strop de vin. Ş i ră maserămiraţ i săse vadătuspatru în uş a „Schitului". Athos porunci s ăse aducăpatru sticle cu vin de Champagne. în ziua hotă rît ăcei patru prieteni sosirăfă răîntîrzire. mai ales de d'Artagnan. care locuia în strada Guénégaud. care odinioarăîl sprjineau la nevoie cu spada lor de neînvins. la ceasurile opt seara. Minunatul leac risipi pe datăpînăş i cel mai mic nor ce-ar fi putut s ă le stă ruie în suflet. Se înţ eleseserădeci s ă -ş i dea fiecare adresa exactă . iar Porthos sătacă . Cît ai clipi. Aramis fă cuse o vizităuneia dintre credincioasele sale din cartier. Porthos fusese săîncerce un cal nou. Aramis voia s ăafle de la d'Artagnan ş i Porthos noută ţ i de la Palatul regal ş i totodatăsă -ş i pă streze pentru orice împrejurare niş te prieteni atît de devota ţ i. luîndu-ş i unul altuia vorba din gurăş i purtîndu-se a ş a cum le era felul. Athos venind dinspre Pont-Neuf. fiecare dintr-altăparte. Primele cuvinte schimbate între cei patru prieteni. pe lîng ăcănu mai pune bă utură în gură . Aramis – din strada Béthisy. de le mersese faima căsînt nedespă rţ iţ i. fiind îmboldit doar de simţ ă mîntul mă re ţ al adev ă ratei prietenii. Se vedea bine că d'Artagnan fă cea eforturi s ărîd ă . Porthos – din strada Roule. iar Athos. cu firma „La Schitul". d'Artagnan tocmai schimbase garda la Luvru. Ş tia c ăAthos. dîndu-l pe gît numaidecât. care era dornic săregă seascădulceaţ aş i voioş ia întîlnirilor din tinere ţ e. Dîndu-ş i seama de încurcă tura tuturor ş i vrînd săo risipească . chipul gasconului se înseninăş i fruntea lui Porthos se lumină . La aceastăporuncărostităde Athos cu liniş tea-i obiş nuit ă . D'Artagnan îş i umplu ş i el paharul. Porthos. Propunerea fu primităcu bucurie de toţ iş i. ş i ospă ţ ul însu ş i începu într-o atmosfera de r ă ceal ă . Cît despre Athos. tocmai din dorinţ a fiecă ruia de a-ş i ară ta iubirea fa ţ ăde ceilalţ i. pe cale săajungăbaron. Prima întîlnire fu stabilităpentru miercurea urmă toare. Aramis ră mase mirat. că ci asta întreţ inuse pe vremuri buna înţ elegere dintre ei. el era singurul care nu aş tepta nimic de la ceilalţ i. nici nu îndră zneau săpomeneascădespre acele straş nice ospeţ e de de la „Nelegiuitul". s ăse întîlneascăla un faimos birtaşde pe strada Monnaie.sobrietatea lui. Mirarea lui spori ş i mai mult cînd îl v ă zu pe Athos umplîndu-ş i ochi paharul ş i golindu-l cu setea de odinioar ă . Aramis s ăspunăceva.

zise Aramis. încît birtaş ul se înfă ţ iş ăş i întreb ădacădomnii nu mai doresc ceva. — Haide. — Atunci încep. c ă lă toriile îndelungate. pe el care ţ inea la ră posatul cardinal din atîtea motive. Lista cuprindea trei condiţ ii care nu-i plă ceau defel lui Mazarin. Crezuse căs-a stîrnit vreo încă ierare. Am o poftăgrozavăsă -l înţ ep. a c ă rui prietenie Mazarin o că uta cu tot dinadinsul.Curînd – lucru nemaipomenit – Aramis îş i deschise doi eghile ţ i de la tunică . îi vesti d'Artagnan. veselia se potoli. Aş i avea poftăsăspun o vorbuliţ ă despre Mazarin. Prin ţ ul. loviturile primite ş i date îi ajutarăsă lege vorba. destule laude pentru morţ i. Acest prieten. Izbucnirăcu to ţ ii într-un rîs atît de zgomotos. —Ş i Mazarin? — S-a supă rat? întrebăAthos. Athos? — Îţ i jur pe cinstea mea de gentilom căvom rîde din toatăinima dacă gluma-i bună . a avut într-o bunăzi un diferend cu domnul de Chavigny ş i că . Apoi vorbir ădespre luptele surde purtate împotriva aceluia că ruia i se spunea acum marele cardinal. alcă tui cam în sil ăo list ăş i i-o trimise. Oricînd! Spune ce ai de spus ş i eu te aplaud dac ăare haz. rîzînd. — A poruncit săfie ciomă git trimisul prinţ ului? întrebăPorthos. Într-un tîrziu. nu s-a mirat prea mult ş i i-a povestit totul degrabăş i Prinţ ului. Vorbind într-o zi cu unul din prietenii Prinţ ului. rugîndu-l să nu-i mai scrie niciodată . vă zîndu-l ataş at de noul cardinal. pufnind în rîs. E îngă duit? — Oricînd! încuvinţ ăd'Artagnan. ş tiindu-l pe domnul de Beaufort iute la mînie. Nu era mult ş i n-avea de ce săse team ăcăva fi luat în serios. — Pe cinstea mea. care cunoş tea bine spiritul gascon atît de fin ş i de cuteză tor al prietenului să uş i-l ş tia ca nu-i omul sădea înapoi în nici o împrejurare. începu Aramis. — Domnul de Beaufort poate s ăfie înţ epat? întreb ăd'Artagnan. — Un mare prinţ . oferindu-i încădouă zeci de mii pe deasupra. — Oho! exclamarăcei trei prieteni într-un glas. zise Aramis. domnul de Beaufort îi spuse căla una din primele sale certuri cu Mazarin ş i cu parlamentul. Acesta că ută . Ş i prinţ ul ce-a f ă cut? — Prinţ ul i-a trimis numaidecît cincizeci de mii de livre. ceea ce îl îndemnăpe Porthos săş i-i desfacăpe toţ i. — Ai ghicit. —Ţ u ce zici. s ă i luă m niţ el la scă rm ă nat pe cei vii. scîrbit întrucîtva s ăaibă de-a face cu un asemenea bă dă ran. Bă tă liile. Povestea s-a întins ş i iatăc ăto ţ i au început să -i întoarcăspatele lui Chavigny. dacăse obligăsănu-i mai vorbeascăniciodată . — A luat banii? întrebăd'Artagnan. d'Artagnan. dă -i drumul! îl îndemn ăAramis. l-a b ş tut în lege. Atunci oferi prinţ ului zece mii de scuzi ca s ărenunţ e la ele. fu rugat de acesta să -i trimitălista condi ţ iilor în care iar face cinstea sălege prietenie cu el.

Dacăaşş ti cămă sc ă riciul ă sta-mi cunoaş te numele. Ş tie căexistă doi gentilomi care au contribuit în mod deosebit la evadarea domnului de Beaufort ş i-i cautăde zor. dar nimeni nu îndră znea să -i mă rturiseasc ăadevă rul. Dezn ă dă jduit de o asemenea calomnie din care nu pricepea nimic. Îngă dui ţ i-mi să -i spun alteţ ei-voastre căa lovi un gentilom degradeazădeopotriv ăş i pe cel care primeş te loviturile. aş i! adevă rat? fă cu Athos. oricît de prinţ ar fi fost el. i-a ră spuns acel prieten. ori cel puţ in nu spuneţ i asta. ce importan ţ ăare?! se mirădomnul de Beaufort. m-aş i boteza din nou. aveţ i dreptate sănu-l îndră giţ i pe Mazarin. — Pe cinstea mea. ci dupăfaptele voastre. combş tut. spiritul de grup fiind înlă turat pentru totdeauna de la aceste întîlniri prieteneş ti. „Chiar el". tocmai pentru a putea să -ş i bat ăvaleţ ii". l-am bă tut atît de tare. „Ei bine." "Bş tut.ş i convenirăca. săvedeţ i. care spune ţ i căl-aţ i bă tut." „Ah. monsenioare. „Bine. aţ i vrut săspuneţ i căl-aţ i combă tut. iar omul rugat cu stă ruinţ ă săspunăadevă rul. credeţ i-mă . monsenioare! a exclamat martorul. Regele Ludovic al XIII-lea nu voia săaibăgentilomi ca valeţ i. a intervenit atunci unul dintre martorii lui Chavigny. văjur." „Eu? „Nu l-aţ i bă tut dumneavoastrăpe domnul de Chavigny. ale că rui boroboaţ e ajunseserăde pomin ă ." „Pe cine?" „Pe domnul de Chavigny. — Nu văcunoaş te dupănume. le spuse d'Artagnan celor doi prieteni ai să i. În cele din urm ă . s-a mirat domnul de Beaufort. Nu-i acela ş i lucru? Ă ş tia care fac cuvinte sînt tare pedanţ i. a ră spuns domnul de Beaufort. a repetat ş i a întă rit fiecare cuvînt. —Ş i pe cine a pus să -i caute? . S-a cercetat de la cine a pornit vorba ş i s-a g ă sit persoana că reia domnul de Beaufort îi spusese întîi povestea. de teamăs ănu se cread ăcă -l cunosc ş i eu pe el. încît vărepet propriile mele cuvinte". a trimis doi martori prinţ ului.explicaţ ia tă cerii pe care o simţ ea în jur. d'Artagnan ş i Porthos vor putea săcleveteascăîn voie pe seama prinţ ilor. ză u aş a!" Rîserătoţ i cu poftăde aceastăboacă năfilologic ăa domnului de Beaufort. eş ti de condamnat pentru ajutorul pe care îl dai unui tică los ca Mazarin". Drept urmare. „Ş i cine a spus cădomnul de Beaufort m-a bă tut?" a întrebat Chavigny. Chavigny a declarat prietenilor cămai degrabămoare decît s ăîndure o astfel de ocar ă . a spus domnul de Beaufort cu mă reţ ia pe care i-o cunoaş teţ i: „Dragul meu Chavigny. — Ei. ş i pe cel care le d ă . într-adevă r. cu condiţ ia ca Athos ş i Aramis să -l poatăbate pe Mazarin. monsenioare?" „Ba da". dar cine a primit loviturile ş i cine vorbeş te de bă taie?" „Chiar dumneavoastră . cineva a avut curajul s ă -i spunăcătoatălumea se mirăcăs-a l ă sat bş tut de că tre domnul de Beaufort. Doar ş i el văare ca sarea-n ochi. fiindcăacesta-i adevă rul. să -l întrebe dacă . „Am spus-o ş i o repet ş i acum. el zice cănu-i adevă rat." „Monseniore. a spus căl-a bă tut pe domnul de Chavigny. Acum înţ eleg. „Ei.

Nu cazi niciodatără pus în cea dintîi luptă . mă rturisi Aramis. Athos îl privi cu ochii să i pă trunză tori: — Ai uitat.. spuse Porthos. —Ş i eu la fel. Aramis? — Măgîndesc uneori la asta ca la un caz de conş tiinţ ăce poate fi cel mai viu subiect de discuţ ie. spuse Aramis. e adevă rat. zise Athos. nu Raoul măneliniş teş te. De altfel. va că dea ca un viteaz. — Atunci? întrebăAramis. atunci. Ş tiu ce vrei săspui. îl lini ş ti d'Artagnan.— Pe mine. da. Uitasem. sper. pe cinstea mea. care îi încreţ ea faţ a-i largă . Nu de urmă rirea lui Mazarin m ătem. — Asupra acestor doi gentilomi? — Întocmai. dovadănoi care sîntem aici. — Ei. E-atîta timp de atunci! —Ş i nu te mai mustrăconş tiinţ a? — Pe cinstea mea. În trecut ş i în viitor. Porthos? — Da. — Povestea de la Armentières? întreb ăacesta. pe tine? — Da. în trecut. — Dar în trecut? întrebăPorthos. — Nu înţ eleg nimic.. Iar dacăse va abate asupra lui aceastănenorocire. — I-ai spus asta?! exclamăPorthos cu rîsul lui puternic. vorbi Porthos. — A. — Lasă . dar căastă -searăvoi lua masa împreunăcu douăpersoane care ar putea să -mi dea o mîn ăde ajutor în această privinţ ă . Bravo! Nu ţ i-e teamă . cel puţ in în prezent. mă rturisi Porthos. spuse Aramis. — De nimic. — Nu. — Atunci spune-mi mă car de ce te temi? st ă rui Aramis. — Dar pe tine. vorbi Athos. că ci el se va purta. — Milady.. Athos? — Nu. ş i dacăva că dea ră pus. — Povestea de la Armentières. nu! zise Porthos.. —Ş i ce i-ai ră spuns? — Căn-am aflat nimic. — Cum. ş opti d'Artagnan. . Athos îş i trecu trecu mîna peste fruntea-i palid ă . ca un gentilom. — Nici în cea de-a treia.. altăpoveste! oftăAthos. ş i atunci cînd cazi ră pus se întîmplăsămai ş i învii. îş i aminti Porthos. — Atunci voi privi aceastănenorocire ca pe o ispă ş ire. — Te temi pentru tînă rul Raoul? continuăAramis. m-a chemat azi-dimineaţ ăca s ăm ăîntrebe dacăam mai aflat ceva.. Dar nu trebuie săte gîndeş ti la asta: trecutul e trecut. — Nici în cea de-a doua. — Ah! fă cu d'Artagnan.

Dar cine ş tie pe unde o mai fi? De moare ş arpele. unchiul lui. încuviinţ ăd'Artagnan.. pe cuvînt de cinste.. pe cinstea mea.. da. Ce face că lă ul? E st ă pîn pe braţ ul să uş i loveş te fă răremuş care. — Eu. — Că lă ul.. nu ma învinuiesc de moartea acestei femei. văjur la toţ i trei că . Aveam lîngămine o spadăcare tă ia ca briciul. care n-au să vîrş it altăgreş eal ădecît căau încruciş at spada cu noi ş i n-au ş tiut să pareze destul de iute loviturile. Eu stă team pe locul unde stăd'Artagnan. vorbi Porthos. Dacăadmiteţ i justi ţ ia divin ăş i rolul ei în toate cîte se petrec pe lume... din Béthune. îmi spuneţ i? Nu.— Dar pe tine. nu. femeia asta a fost pedepsita prin voinţ a lui Dumnezeu.. — Avea un fiu. Ti-aminte ş ti de ea. pe legea mea. ş i-apoi la ce bun săne mai gîndim la toate astea?! Ce-am fă cut e bun fă cut. ba chiar ş i ş ovă ind. cu aerul de nepă sare filozoficăpe care ş i-l luase de cînd devenise slujitor al bisericii. Mi-ai vorbit despre asta. murmurăel. — Lucrul cel mai liniş titor. nu-mi ră sare în minte decît trupul neînsufleţ it al să rmanei doamne Bonacieux. unul. zise Aramis. — A. rochellezi. Dar dacăne gîndim căam ucis englezi. — Gîndiţ i-vă . reluăAramis. Ş i fu copleş it de amintiri. ar fi crescut acest pui de ş arpe? De Winter l-ar fi osîndit pe fiu. Athos. spanioli. doar tu o porecliseş i Balizarde? Ei bine. acum cînd mi-ai adus aminte. ba chiar ş i francezi. zise Athos... Oare din Béthune era?. — Dar liberul-arbitru. Athos clă tinăcu îndoialădin cap. Vom mă rturisi aceastăfaptăîn clipa cea de pe urmăş i Dumnezeu va ş ti mult mai bine decît noi dacăe o crimă . cum a osîndit-o ş i pe mama. eu. nu? Îţ i închipui cumva căde Winter. da. Da. am încercat de multe ori pă reri de ră u pentru victimă . Noi am fost doar uneltele voinţ ei sale. aşfi retezat capul acelei scelerate fă răsăş ovă i. Că ci copilul . —Ş i-apoi. —Ş tiu. dacăn-ar fi fost acolo că lă ul din Béthune. Da. d'Artagnan? — Eu. spuse d'Artagnan. e cădin toat ăistoria asta n-a mai ră mas nici o urmă . atîta tot.. Aramis? — Ce săfacăjudecă torul? El are putinţ a de a hot ă rî într-un fel sau altul ş i osînde ş te f ă răteamă . revă d scena ca ş i cum abia s-ar fi petrecut: milady era acolo unde eş ti tu (Athos pă li). mor ş i puii. nepă sare ce vă dea mai mult ateism decît credinţ ăîn Dumnezeu. Jur pe cinstea mea ş i pe cruce cănu-mi pare ră u decît căera femeie. Aramis. Sămăcă iesc. e îngrozitor. murmur ăAthos. vai de prietenul nostru de Winter! rosti Athos. care n-au avut altă vinădecît căau tras asupra noastrăş i nu ne-au nimerit. o greş ealăsau o fapt ăvrednicăde laudă . — Atunci. spuse d'Artagnan. unul. mă rturisesc căatunci cînd măpoartăgîndul spre acele zile cumplite. ai dreptate. Era o viperă . dar nici o remuş care pentru uciga ş .

Aramis luăcuţ itul în mîn ă . Tulburarea lui Grimaud. În clipa cînd aceastăconcluzie a lui Porthos ar fi înseninat. — La naiba! mormă i Porthos. — Copilul a murit. cu unul dintre dumneavoastră . îl încredinţ ăGrimaud. căse aflăîn Fran ţ a. dup ăcîte spune d'Artagnan. începu birtaş ul. feriţ i-vă ! Athos îş i privi prietenii cu un zîmbet melancolic. Ş tiţ i de ce-a fost în stare copilul ă sta? Travestit în că lugă r. ori săm ăia dracu! se aprinse Porthos. Athos umplu un pahar cu vin de Champagne ş i i-l întinse. am mai vă zut noi altele ş i mai ş i! Săvină ! — Chiar aş a. a aflat toat ăpovestea spovedindu-l pe că lă ul din Béthune ş i. Grimaud se ridică . spuse el. mîngîindu-ş i cu privirea spada atîrnatăîn cui. care cere să vorbească .. zise Athos. — Căfiul lui milady a pă ră sit Anglia. femeia aceea avea un copil. f ă cu Porthos. O tă cere îndelungatăse a ş ternu dupăaceste cuvinte. copilul a crescut ş i a devenit bă rbat. care era atîrnatăîn perete. Eş ti sigur? — Sigur. zise Aramis. nu-i decît un copil. i-a înfipt în inimăacest pumnal. — Domnilor. puiul s-a fă cut tigru ş i vine asupra dumneavoastră . — Ei bine. pă lind. căvine la Paris. zise Athos. drept dezlegare de pă cate. E-atîta ceaţ ăîn ţ ara asta îngrozitoare. Porthos îş i că ută spada. Intrăîn grabăş i fă cu semn birta ş ului s ăplece. d'Artagnan se ridicăîn picioare. Iat ă . — Intră . S-a ş i întors? Ce i s-o fi întîmplat lui Bragelonne? — Săintre! strig ăd'Artagnan. — Ce vrei săspui. Noi îl aş teptă m: săvină ! — De altfel. cel puţ in. dupăce a stors totul de la el. — Cu cine? întrebarătuspatru prieteni. dacăar veni la Paris. E aici cineva tare gră bit.nu i-a greş it cu nimic. paloarea ş i sudoarea ce-i acoperea faţ a. dacăn-a ş i ajuns aici. hainele pline de praf.. — Cu cel care se numeş te contele de La Fère. Grimaud? strigăacesta din urmă . Birtaş ul închise u ş a dupăel: cei patru prieteni aş teptau. frunţ ile mai mult ori mai puţ in întunecate ale celor patru prieteni. vorbi d'Artagnan. Tigresa avea un pui. dupăce l-a spovedit. Săintre! Grimaud însăş i urcase ş i aş tepta în capul scă rii. totul ară ta c ăe purtă torul unei ve ş ti însemnate ş i cumplite. la urma urmei dacăar tră i. — Un copil?! exclamăel. se auzi un zgomot de paş i pe scarăş i cineva ciocă ni la uş ă . — Eu sînt. — Ah! fă cu Athos. poate. Ş i pe el cum îl cheamă ? — Grimaud. n-are decît. Grimaud abia îş i mai tră gea sufletul ş i era atît de obosit încît că zu pe scaun. e încăplin de . — Domnilor.

dar se vede călacrimile au îmbă trînit-o. întorcînd capul. nici fiu. a fost pă ră sit ăde toţ i. au intrat în chilia lor. numai căacest copil vine în numele lui Dumnezeu. în strada Saint-Jacques. Mama ta. care se repezise s ăo . nici bani. sătremură m în fa ţ a unui copil?! — Da. Singur Athos ră mase nemiş cat pe scaun. E unsprezece dimineaţ ăş i evlavioasele mă icuţ e abia au ispră vit o slujbăpentru izbînda oş tilor lui Carol I. D'Artagnan. e îmbră cat ca un că lug ă r augustin.. o femeie ş i o tînă răfat ă . Ş i plecarăgră biţ i de la birt. Pă zeş te-mi soţ ul. înveş mîntate în negru. zise Athos. nici soţ . Ş i femeia. —Ş i zici căpoartăhaine de că lugă r.. Tînă ra fat ăe fermecă toare ş i lacrimile o fac ş i mai frumoasă . slab. z ă u aş a! Cum. Athos se ridicăfă r ăo vorb ăş i îş i desprinse ş i el sabia din cui. palid. pe Raoul nu l-a vă zut? întrebăAthos. Pă zeş te-mi mama. încercînd sărîdă . Femeia trebuie săfi fost frumoasă . liniş tit ş i visă tor. una semă nînd cu o vă duvă . fata abia paisprezece. zise d'Artagnan. Porthos ş i Aramis să rirăîn picioare ş i se repezir ăca un singur om săpunămîna pe spade. Femeia pare săaibăpatruzeci de ani. — Doamne! murmura cea care se ruga în genunchi. XXXVIII SCRISOAREA LUI CAROL I Acum cititorul trebuie sătreacăîmpreunăcu noi apa Senei ş i săne urmeze pînăla poarta mînă stirii Carmelitelor. —Ş i. pă zeş te-mi fiul ş i ia-mi viaţ a asta atît de tristăş i de nenorocită .sînge. — Ei. — Doamne! ş optea tînă ra fată . de lemn pictat. pră buş indu-se în braţ ele fiicei sale. domnilor. s-au întîlnit ş i chiar vicontele l-a dus la patul ră nitului. spuse femeia îndurerat ăcare se ruga. Ş i Grimaud zvîrli pe masăpumnalul pe care că lug ă rul îl uitase împlîntat în pieptul că lă ului. să rmana mea copilă . Ieş ind de la biserică . — Cum arată ? — E un om de statura mea. — Dimpotrivă . rezematăde un scaun ş i plînge. dupăcîte mi-a spus hangiul. că ci nu sînt nici treizeci de ceasuri de cînd i l-au scos din rană . nici prieteni. iar tînă ra fat ăstăîn picioare la cî ţ iva paş i de ea. Mama ta nu mai are nici tron. Avem aerul unor femeiuş ti. Grimaud? — Da. cealaltă cu o copilăorfană . Henriette. cu ochii de un albastru deschis ş i cu pă rul b ă lai. Femeia a îngenuncheat în faţ a unui pupitru de rugă ciune. patru bă rbaţ i care am ţ inut piept fă răsă clipim unor armate întregi. — Mama ta nu poate sămai facănimic pentru tine pe lumea asta. noi.

abia cră p ăuş a. — Milord de Winter! exclamăregina. fiecare îş i vede de treburile lui. spuse mama. Sora mea regina nu mai e regină . vorbi regina. Henriette? — Da. regele. ca săplă tesc simbria servitorilor. — Ah. încănu e rege. nepotul vostru. ale mele ş i ale tale. lordul de Winter puse un genunchi la pă mînt ş i înfă ţ iş ăreginei o scrisoare într-un sul de aur. Că lugă riţ a. dar în vorbitor aş teaptăun senior stră in. ş i el însuş i. — Cum se numeş te? Nu ş i-a spus numele? — Milord de Winter. milord. nici tată lui tă u. Laporte ne-a spus asta de două zeci de ori. care nu voiau să -l înso ţ ească dacănu le-aşfi fă cut pe voie. auzi. Dumneata ne aduci trei lucruri pe care . Cît timp a fost cu noi. care doreş te săaibăcinstea de a înmîna o scrisoare maiestă ţ iivoastre. plin ăde respect. Vre ţ i să -i vorbesc eu? Ş tiţ i doar cît ţ ine la mine. mamă . începu săplîngăîn hohote. atunci regelui. altcineva domneş te în numele ei. poate! Avem ş tiri din partea tată lui tă u. — Oh. mamă ! zise fata. — Atunci săne rugă m lui Dumnezeu. — Rog pe maiestatea-voastrăsăbinevoiascăsămăierte dac ăîi tulbur gîndurile. Ş i îngenunche ală turi de mama ei. — Vai. cînd o că lugă riţ ăciocă ni încetiş or în uş a chiliei. Sîntem douăfiinţ e să rmane l ă sate în seama lui Dumnezeu. Astă zi am ajuns s ătră im din milostivenia fiicelor Atotputernicului.sprijine. rezemîndu-ş i fruntea de um ă rul copilei. — Vai! suspinănă pă stuita femeie. soţ ia ş i copila lui Carol I. — Curaj. spune? — Un gentilom de patruzeci ş i cinci ori patruzeci ş iş ase de ani. nare nimic din ce-i trebuie. Tocmai îş i sfîrş eau rug ă ciunea. Într-o zi ai săîn ţ elegi asta. în clipa de fa ţ ă . — Ah. — Ei bine. n-are cum săne trimităvreo veste nici mie. am vîndut toate lucrurile de îmbră că minte. venit din Anglia. Ş i nimeni din ţ ara asta nu se gîndeş te la noi. că ruia îi întinse mîna neră bdă toare. anul ă sta numai nenorociri pe capul regilor! suspinăea. ş tii bine. —Ş i cine este acest senior. fratele tă u m-a îmbă rbă tat. Dar acum a plecat ş i. spuse fata. Prietenul soţ ului meu! Săvină . nepotul meu. sora voastră ? întreb ăfata. soră . o scrisoare! O scrisoare din partea regelui. doamnă . aud ş i nă dă jduiesc ş i eu. — Intră . pofteş te-l! Ş i regina alergăîntru întîmpinarea trimisului. — Dar de ce nu cereţ i sprijinul reginei. Cele douăfemei care se rugau astfel în faţ a aceluiaş i pupitru de rugă ciune erau fiica ş i nepoata lui Henric al IV-lea. Mi-am amanetat ultimele bijuterii. Intrînd în chilie. ş tergîndu-ş i lacrimile ş i ridicîndu-se.

ş i mai disperatăîncă . De Winter salutădin nou. doamnş . exilat. — Dar lordul Montross? întrebăregina.nu le-am mai vă zut de multăvreme: aur. nu se va potoli decît în sînge. — Nu. continu ăregina. doamnă . urmă toarea scrisoare: „Doamnşş i scumpşsoş ie. de voi fi învins. încît nu poate săbă nuiascătră darea. A sosit ceasul. atît de cinstită . Vei în ţ elege căsînt neră bdă toare s ăaflu aceste ve ş ti. rege". Toate forş ele care mi le-a l ş sat Dumnezeu sînt concentrate pe cîmpul de la Naseby. — Sănu mai fie rege! exclamăea. trebuie sşprevezi totul). mama ş i fiica se retraserălîng ăpervazul unei ferestre ş i citirăcu lă comie. Dar oare voi putea. pentru tine. scrisoarea era semnată„Carol. într-atît era de miş cat. dar nu putu sără spundă . spuse de Winter. tronul se dovedeş te prea primejdios ast ă zi. Pînăunde au ajuns lucrurile? Situaţ ia e atît de disperatăpe cît socoteş te? — Vai. sînt pierdut cu desş vîrş ire. doamnă . El aduce de asemenea binecuvîntarea ce o trimit copiilor mei. ră mîi. zise regina. de unde îş i scriu în grabş . ca sădoresc să -l mai pă streze. Am auzit vorbindu-se de niş te mari ş i fulgeră toare izbînzi. doamnş ş i scumpşsoş ie. Maiestatea-sa are o inimăatît de bună . proscris. vreau sş încerc sşajung pe coasta Franş ei. milord. De voi fi învingş tor. Aceste triste veş ti. Purtş torul acestei scrisori îş i va spune. nu-mi ascunde nimic. Aş tept aici armata supuş ilor mei care s-au r ş zvrş tit ş i voi lupta pentru ultima oarş împotriva lor. oare vor dori sşgş zduiasc ş acolo un rege nefericit. O citim de faţ ăcu dumneata. soţ ul ş i stă pînul meu. încît nu poate săînţ eleagăura. ară tînd scrisoarea. un prieten devotat ş io scrisoare din partea regelui. mătem. — Eu măretrag. tă cut. care aduce cu sine o pildşatît de nefastş . la . Te va lş muri ce demersuri aş tept de la tine. Vorbeş te." În loc de „Carol. Săfie învins. dimpreunşcu toate simş ş mintele inimii mele. La rîndul lor. Anglia e cuprinsăde un vîrtej care. Vreau în aceastşîmprejurare din urmş (vai! cînd ajungi unde am ajuns eu. Nu-ţ i dai seama cădoresc săte întreb o mie de lucruri? De Winter se dă du înapoi cî ţ iva paş i. ceea ce n-am putut aş terne pe hîrtie de teama unei întîmplş ri neprevş zute. — Milord. voi continua lupta. de bă tă lii cîş tigate la Inverlashy. pe care de Winter le urmă rea cum se oglindesc pe chipul reginei. încşrege". r ă mînînd în picioare. dar sătră iască ! Vai. îi aprinserătotuş i în ochi o razăde speranţ ă . îl opri regina. copila sprijinităde braţ ul mamei sale. într-o ş arşde pe acum tulburatşde rş zmeri ş e? înş elepciunea ş i iubirea ta mşvor cş lş uzi.

travestit în valet. Mai bine sălupţ i. e trist ş i aproape ruş inos de spus. — Dacăjudec dup ămine. în Norvegia. milord. adaugăHenriette. atît de zdruncinatăîn clipa de . regele e înc ăun copil. dar am petrecut iarna la Luvru f ă răbani. spuse ea. Nu văl ă saţ i pradă deznă dejdii. care dispune de douăCamere. fă r ăs ăîncerce mă car s ă -ş iş teargălacrimile. cardinalul n-are s ăridice un deget. ş i-a schimbat p ă rerea în vreme ce ducele de Orléans. Regina clă tinădin cap cu amă ră ciune. doamnă . doamnă . la Alfort ş i la Kilsyth. Montross s-a vă zut silit să -ş i împră ş tie restul armatei ş i săfugă . Fiica lui Henric al IV-lea.Auldone. care încurajase ş i el înfiriparea prieteniei lor. numai ca la frontierăl-a întîlnit pe Lesly. aproape fă răpîine ş i deseori nu ne-am dat jos din pat. curaj! spuse de Winter. spune-mi ce ai să -mi spui din partea soţ ului meu. so ţ ia regelui Carol! De ce-aţ i tă cut. Copiii se iubeau. Milord. regele. Interesele coroanei Franţ ei. Ah. acum. — Dumnezeu să -l aibăîn paz ă ! murmurăregina. ba încădestul de slabă : aici Mazarin înseamnătotul. iar regina nu-i decît o femeie. am nă dă jduit o clip ă . doamnă . care la început încuraja aceastădragoste. — Îngrozitor! strigăde Winter. — Întocmai. Mazarin are doar sprijinul reginei în lupta lui cu Parlamentul. — Un motiv în plus ca săocroteascăun rege pe care îl urm ă resc parlamentele.Ş i. Învins la Philippaugh. Am auzit căse îndrepta spre frontieră spre a se ală tura regelui. ori sămori. Obosise victoria. aş a cum poate i se va întîmpla. maiestatea-sa doreş te săafla ţ i simţ ă mintele regelui ş i ale reginei faţ ăde dînsul. dar regina. — Ei bine. milord! continuăregina. adicădisperată . a interzis fiicei sale săse mai gîndeasc ăla aceast ăcă să torie. — Dar auzisem vorbindu-se despre o că să torie între prinţ ul de Galles ş i domniş oara d'Orléans? — Da. a ş a cum tră iesc eu. doamnă . deoarece nu aveam foc. milord. — Oare vrea săjoace în Franţ a rolul pe care Cromwell îl joacăîn Anglia? — O. dupăcum ş tii. zîmbind cu melancolie. S-a dus la Bergen. cerîndu-i lucruri supraomeneş ti: ş i victoria l-a p ă ră sit. Am cel puţ in mîngîierea săş tiu căaceia care ş i-au primejduit de atîtea ori via ţ a pentru noi se aflăîn siguranţ ă . fă ră schimburi. — Din pă cate. spre deosebire de Cromwell. ba poate chiar va fi împotriva noastră . — Curaj. rosti de Winter. care viseazăpoate la o asemenea faptă . decît sătră ieş ti cerş ind. a ş a cum a fă cut regele.ş i n-aţ i vorbit primului venit dintre noi? — Iatăospitalitatea pe care o acordăunei regine ministrul că ruia un rege vrea să -i cearăospitalitate. nu! E un italian iscusit ş i viclean.Ş i. cînd cunosc situaţ ia regelui aş a cum e. Prezen ţ a mea ş i a fiicei mele în Franţ a a ajuns s ă -l împovă reze: cu atît mai mult aceea a regelui. dar nu va îndr ă zni niciodatăsăo să vîrş ească .

rosti de Winter. — Săregă sesc întîi ni ş te vechi prieteni de odinioară . în cazul cătrebuie săfugă . XXXIX SCRISOAREA LUI CROMWELL În clipa în care Doamna Henriette pleca de la mînă stirea Carmelitelor spre Palatul Regal. doamnă . urmat de doi valeţ i. săsperă m căva face ceva pentru onoarea lor. cerber pe care nici un cuvînt nu-l . pe cîţ iva oameni ca dumneata? — Din pă cate nu. — Sămergem atunci.faţ ă . — Haide. dar el cine e? fă cu doamna Henriette. spuse de Winter. ş i regele pierde bă tă lia? — Atunci. doamnă . veghea credinciosul Bernouin. ră spunse de Winter. însoţ i tră sura nedesprinzîndu-se de lînga portier ă . —Ş i maiestatea-sa ar putea s ăse bizuie. dînd de ş tire ostaş ilor de gardăcăare s ăcomunice lucruri importante cardinalului Mazarin. spuse doamna Henriette. chiar ş i de uş a a doua se putea trece cu destulău ş urinţ ă . — Dar eş ti convins căvenirea dumitale aici n-a fost anunţ at ă ? zise regina cu îndoială . Cromwell. îns ăla cea de-a treia. pentru onoarea regelui. ş i apoi iau totul în seama mea. Cardinalul era adesea stă pînit de team ă . unde am auzit căse aflăprinţ ul de Galles. dar cum avea mare nevoie de informaţ ii ş i de sfaturi. — Dar dacărefuză . sînt de a combate revolta la un popor din cea mai apropiată vecină tate. Un prieten vorbeş te nespus de convingă tor. Mazarin e un om de stat ş i va înţ elege aceastănecesitate. de Winter s ă ri în ş aş i. înclinîndu-se. Dar am prevă zut asta ş i am venit săcaut aliaţ i în Fran ţ a. doamnă . cl ă tinînd din cap. — Ei. — Un croitor! Un că ruţ aş ! Un berar! O. — Totuş i. în afarăde gă rzi ş i uş ieri. Daţ i-mi mîna ş i sămergem la ministru. Pridge. Piedica cea mai greu de învins nu te întîmpina la prima u ş ă . — De că tre cine? întrebăde Winter. zise doamna Henriette. ş i dumneata măliniş teş ti. — De că tre cei din tagma lui Joyce.. sper căMazarin nare săintre în cîrdă ş ie cu asemenea oameni. murmurăregina cu acea îndoială sfîş ietoare a oamenilor care s-au aflat mult ăvreme în nenorocire. milord. Să mergem ş i Dumezeu săte-audă ! Regina se urcăîn tr ă sură . oprindu-se în loc. un cavaler descă leca în poarta reş edin ţ ei regale. — Aliaţ i! fă cu regina. a reginei. se dovedea destul de accesibil.. maiestatea-sa are s ăse refugieze în Olanda. Sînt copleş it de atîta cinste. milord. — Doamnă .

însănu de la cardinalul Mazarin. Cavalerul care-ş i legase calul de grilajul gardului urc ăscara cea mare ş i. La cea de-a treia uş ă . domnule. întreb ăgă rzile: — Domnul cardinal Mazarin? — Treceţ i înainte. încredin ţ îndu-se c ăscrisoarea venea neîndoios din partea generalului Cromwell. fie cătocmai se afla la post. Ş i repetăîntrebarea. — Intraţ iş i întrebaţ i de domnul Bernouin. fă rămă car săridice ochii din că rţ ile de joc ori de pe zaruri. — Am una. orgolios ş i înţ epat. Bernouin se întoarse în cabinet ş i. mai degrabăcenuş ii decît albaş tri ş i. — Adă uga ţ i. — Aveţ i scrisoare de audienţ ă ? întreb ăunul dintre uş ieri. ci un trimis extraordinar. fie ş i de aur. Cavalerul deschise uş a celei de-a doua încă peri. mai degrabă roş cat decît blond. ş i încîntaţ i de altfel sădea de înţ eles că slujba valeţ ilor nu cade în seama lor. deschise uş aş i îl pofti: . — Monseniorul cere scrisoarea. spuse uş ierul. spuse tîn ă rul. pe lîng ăasta. ră spunserăosta ş ii.putea îndupleca ş i nici o creang ă . zise el. — Un sol cu o scrisoare din partea lui Oliver Cromwell? fă cu Mazarin. că ruia îi repet ăcuvintele trimisului. cănu sînt un simplu mesager. deschizînd uş a primei încă peri. — Monseniorul nu va vedea scrisoarea fă r ăaducă torul ei. ră spunse tînă rul. De la cine este scrisoarea pe care o aduceţ i Eminenţ ei-Sale? — De la generalul Oliver Cromwell. Binevoiţ i să spuneţ i acest nume Eminen ţ ei-Sale ş i veniţ i să -mi comunicaţ i dac ăpoate sămăprimească . Bernouin. spuse Bernouin. Fie din întîmplare. cine cerea sau reclama o audienţ ătrebuia deci săse supunăunui interogatoriu în lege. nu-l putea vră ji. într-o atitudine întunecat ăş i mîndră . Ce fel de om e? — Un adevă rat englez. Ş i ră mase în picioare. Aici vegheau vreo cîţ iva muş chetari ş i uş ieri. ră spunse noul venit. ochi albaş tri-cenuş ii. ca de obicei. monseniore: pă rul blond-roş cat. Bernouin cercetăsigiliul ş i. iat-o. intrăîn cabinetul cardinalului. dupăce-l mă surădin cap pînăîn picioare cu o privire cercetă toare. dă du săse înapoieze la Mazarin. apropiindu-se de el. Bernouin era în picioare în spatele uş ii ş i auzise totul. Ş i cavalerul deschise uş a celei de-a treia încă peri. ivindu-se dupăcîteva clipe. — Să -ţ i dea scrisoarea. trecînd din cabinet în anticameră . caracteristicăpuritanilor. Dar ca săvăconvingeţ i căîntr-adevă r aduc o scrisoare. — Eu sînt cel pe care-l că utaţ i.

nu-i aş a? Apoi adă ug ăîn sinea sa: „Revoluţ ionarii ă ş tia englezi sînt toţ i niş te calici ş i niş te ţ ă ră noi". înţ eleg. spuse tîn ă rul. cîndva trebuia săam o avere de ş ase milioane. cardinalul Mazarin. absorbit de gînduri. Sînt mai vîrstnic decît Eminen ţ a-Voastră . purtş torul unei a doua scrisori confidenş iale pentru Eminenş a-Sa. căanii de suferinţ ăse socotesc îndoit ş i căeu m ăaflu de două zeci de ani în suferinţ ă . OLIVER CROMWELL" — Foarte bine. — Dac ămi-aşpurta titlul. de asemenea. îi rupse sigiliul ş i citi: „Domnul Mordaunt. Nu ai avere. — Cum asta. — Ah. — Mănumesc Mordaunt. cu pă lă ria într-o mînăş i cu o scrisoare în cealaltă . nu e ş ti un om de rînd? rosti Mazarin cu mirare. monseniore. am două zeci ş i trei de ani. — Monseniore. că uta zadarnic motivul care îl îndemnase pe Cromwell să intre în legă turăcu el. va remite aceastş scrisoare de recomandare Eminenş ei-Sale. Mazarin recursese la tot acest du-te-vino ca s ă -ş i revinădin tulburarea pricinuităde vestea acestei scrisori. fă r ăsă -i rupăsigiliul. deş i nu am înţ elepciunea voastră . spuse Mazarin. Mazarin se ridicăîn picioare. Mazarin înţ elese cătrimisul lui Cromwell dorea sănu-ş i dea în vileag . pentru meseria asta grea de ambasador. Mazarin luăscrisoarea. convins din experienţ ăc ă foarte puţ ini oameni reuş esc să -i ascund ăceva cînd el îi încol ţ ea cu întrebă rile ş i totodatăîi scruta cu privirea. în care dau greşuneori chiar cei mai încercaţ i diploma ţ i. Tînă rul scoase din buzunar a doua scrisoare. domnule Mordaunt. spuse tînă rul. dar. începu să -i punăîntrebă ri. — Monseniore. Dacăaşpurta adevă ratul meu nume. oricît de ager era spiritul să u. rosti el. la Paris.— Intraţ i. cum te numeş ti? întrebăMazarin. domnule. în sfîrş it. potrivit obiceiului să u. — Dar. Tînă rul apă ru în pragul cabinetului. zise Mazarin. — Domnule. eş ti să rac. domnule Mordaunt. Nu văîn ţ eleg. domnule? fă cu Mazarin. Dar averea mi-a fost furată . aşfi lord. Cardinalul luase scrisoarea ş i o tot învîrtea în mînă . ai o scrisoare confidenţ ialăpentru mine? — Iat-o. o întinse cardinalului ş i se aş eză . — Vreau săspun. el este. înclinîndu-se. unul dintre secretarii mei. monseniore. da. aţ i fi auzit unul din numele cele mai ilustre ale Angliei. — Eş ti foarte tînă r. Dar pentru a-l înş ela pe mesager. Dar Eminenţ a-Voastrăse înş al ăspunînd căsînt tînă r. Dă -mi cealaltă scrisoare ş i ia loc. — Aş adar.

Dumnezeule. — Oh. —Ş i pînăîn momentul cînd ai cunoscut-o? — Măsocoteam un copil pă ră sit. — La dracu cu toţ i puritanii ă ş tia! mormă i Mazarin.adevă ratul nume. Ură ş ti pe rege. cu glas tare: — Mai ai rude? — Da. Dumnezeule! Nici nu-ţ i închipui cît măintereseazăpovestea dumitale! Aş adar. scumpe domnule Mordaunt! spuse Mazarin. Întîmplarea a fă cut totul. monseniore. te ajută ? — M-am înfă ţ iş at de trei ori la aceast ărubedenie pentru a-i implora sprijinul ş i de trei ori a pus valeţ ii sămăizgonească . Ş i mi-o aduc aminte ca azi cînd a venit ultima dată . îl ură sc! m ă rturisi tînă rul. monsenire. remarcăMazarin. — Ai memorie bună . ş i mămiş că . mi-a împă rtă ş it tot ce ş tia el însu ş iş i m-a ajutat să -mi caut familia. Parc ăar fi cioplit în marmură . domnule Mordaunt. Tînă rul era de nepă truns. Cînd eram copil a venit de trei ori la doica mea. îns ăîn acest timp îl privi cu mai multăluareaminte decît la început. deoarece nimeni nu-i mai d ă dea un ban. — Ce-ai fă cut atunci? — Cum plîngeam ş i cer ş eam la drumul mare. un preot din Kingston m-a luat la el. mi-a ră mas una singură . — Înseamnăc ănu ţ i-ai v ă zut niciodatămama? — Ba da. — Ah. cu ajutorul a patru prieteni. Mazarin r ă mase uimit de expresia diabolic ăcu care tînă rul rostise aceste cuvinte: de obicei nă vă leş te sîngele în obraji. ş i atunci a rostit numele acelei rude despre care mama îi vorbise adesea. — Ah! Acum înţ eleg de ce-l slujeş ti pe domnul Cromwell. — Atunci. — Ai aflat ce s-a întîmplat cu mama dumitale? — Am aflat căa fost asasinatăde acea rubedenie a mea. m-a educat în spiritul religiei calvine. dar ş tiam dinainte cămi s-a luat rangul de noble ţ eş i că am fost despuiat de întrega-mi avere de că tre regele Carol I. monseiore. —Ş i cine te-a crescut? — O doicăfranceză . monseniore. Apoi. încît pe cardinal îl trecurătoţ i fiorii. sperînd ca tînă rul săcadăîn capcana acestei pref ă cute compasiuni. mă rturisi tînă rul. Tă cu cîteva clipe. nu-ţ i cunoş ti obîrş ia? — O cunosc de foarte puţ inăvreme. — Povestea dumitale e cumplită . dar într-ai lui nă vă li fierea ş i se fă cu galben ca ceara. care m-a gonit cînd am împlinit cinci ani. —Ş i cercetă rile dumitale? — Au fost zadarnice. — Da. dar într-un chip atît de ciudat. da.

unui cîine de rasănu trebuie decît s ă -i ară ţ i o urmă . Săvedem acum scrisoarea. am să -i vorbesc chiar eu. ridicăuş or din umeri: — Cautăsăizbuteş ti cu ajutorul acelor oameni care-ş i fac în acelaş i timp treburile lor. v ă zînd indiferen ţ a acestuia. — Muţ umesc. Franş a ar dezaproba acş iunile poporului englez ş i ar d ş una într-o mş surş atît de hot ş rîtoare Angliei ş i. El trebuie săte ajute în cercetă rile pe care le faci. Oamenii ca noi ş tiu o mulţ ime de lucruri.. ca s ă nu mai continue o asemenea convorbire. nici în Scoş ia ş i. dac ş nu va fi fş cut prizonier sau nu va fi ucis. sînt în mş surşsş -mi dau seama mai bine decît oricine de natura ş i urmş rile ei. monseniore. fş rş sş vrea. Franş a a dat g ş zduire reginei Henriette ş i.profund. te afli în slujba unui stă pîn atotputernic.Cele douşregate sînt prea învecinate pentru ca Franş a sşnu se preocupe de situaş ia noastrş . " . încît o asemenea stare de lucruri ar echivala cu niş te ostilitş ş i flagrante. Mazarin îl privi. În ce priveş te pe regele Carol. desigur. Astş zi pornesc lupta ş i voi da o loviturş hotş rîtoare regelui Carol. monseniore. Englezii sînt aproape toş i convinş i sşlupte împotriva tiraniei regelui Carol ş i a partizanilor sş i. ochii tînă rului se stinserăş i redevenirăsticloş i. procurîndu-ş i arme ş i bani. încurcat. iar el că zu într-o adîncăvisare. Încetul cu încetul. ai un mijloc de a-l îndupleca? — Am un mijloc care ma va face temut. dupşcum ş i noi ne preocupam de aceea a Franş ei. însşDoamna Henriette e o fiicş a Franş ei ş i Franş a era datoare sşo gş zduiasc ş . activitş ş ii guvernului pe care ş i-l va alege. Din fericire pentru dumneata. Dupăprimele rînduri. vrînd s ăse încredin ţ eze dacăMordaunt nu-i pîndeş te reac ţ iile ş i. deschise scrisoarea lui Cromwell. Aflat în fruntea acestei miş cş ri prin încrederea publicş . regele nu va mai gş si sprijin nici în Anglia. — Vrei cumva săvorbesc eu acelei rude de care mi-ai pomenit? întrebăMazarin. va încerca sştreac ş în Fran ş a pentru a recruta soldaş iş i pentru a se reface. pe urmădescoperăîn mod sigur totul. care ţ inea să -ş i cî ş tige un prieten pe lîngăCromwell. O reproducem textual: „Eminenş ei-Sale Monseniorului Cardinal Mazarin Am vrut. mai ales. Voi cîş tiga b ş tş lia. cş ci nş dejdile poporului ş i harul Domnului sînt cu mine.. lucrurile se schimbş : dîndu-i gş zduire ş i ajutor. — Dar nu mi-ai spus c ăs-a purtat urît cu dumneata? — Prima oarăcînd am să -l vă d. sşvşcunosc intenş iile cu privire la problemele de astş zi ale Angliei . Odatşcîş tiga ş ş aceasta bş tş lie. însăfulgerele care ţ îş neau din ochii tînă rului îl fă curăsăplece capul ş i. Mazarin aruncăo privire pe sub sprîncene. — Monseniore. se va purta mai bine. — Prin urmare. a întreş inut în ş ara mea un focar de rş zboi civil care nu poate fi stins.

decît pe reginş . toatş aceastş dezordine care trece de la o treaptşla alta a statului trebuie sşvşfacşsşpriviş i cu îngrijorare eventualitatea unui rş zboi cu o ş arşstrş inş : cş ci atunci Anglia. se apropie totuş i mai mult decît s-ar putea crede. Acesta continua săviseze. OLIVER CROMWELL" — Domnule Mordaunt. dacşîn cincisprezece zile nu voi primi rş spuns. Anglia are nevoie de liniş tea internşpentru a duce pînş la capş t expulzarea regelui s ş u. ea precede m ş surile pe care le voi lua în funcş ie de evenimente. monseniore. Franş a are nevoie de aceastşliniş te pentru a consolida tronul tînş rului ei monarh. neînş elegerile zgomotoase cu prinş ii. Mazarin citi mai departe: „Este deci urgent. însufleş it ş de avîntul noilor idei. Oliver Cromwell s-a gîndit cşva face mai uş or s ş asculte de glasul raş iunii un spirit inteligent ca acela al lui Mazarini. pre ş edintele Blancmesnil ş i consilierul Broussel. a cş rei fermitate e desigur minunat ş . nici cu trupe pe acest rege strş in cu desş vîrş ire de ş ara voastrş . se va alia cu Spania. însşprea supusş prejudecş ş ilor deş arte legate de obîrş ie ş i de puterea divinş . Cu bine. cu totul confiden ş ialşş i de aceea v-o trimit printr-un om care se bucurşde încrederea mea deplinş . M-am gîndit deci. ridicînd glasul ca ş i cum ar fi vrut săcurme visarea tînă rului. îndîrjirea poporului diriguitşde cş tre vicar. deş i îndreptate în direcş ii opuse. Ră spunsul meu la aceasta scrisoare va fi cu atît mai mulţ umitor pentru generalul Cromwell. cu cît voi fi mai sigur cănimeni nu va ş ti căi l-am trimis. bineînş eles. în sfîr ş it. iar mîine vor lupta împotriva voastrş . care rîvneş te de pe acum la aceastşalianş ş . nici cu bani. Scrisoarea mea e. aveş i nevoie în aceeaş i mş surşca ş i noi de aceastşpace internş . Certurile voastre cu Parlamentul. spuse cardinalul. cunoscînd prudenş a voastrşş i situaş ia cu totul personal ş pe care evenimentele v-o creeazş astş zi. care astş zi luptş pentru dumneavoastrş . monseniore. Du-te ş i aş teaptăacest . voi socoti scrisoarea mea ca neavenit ş . Dintr-un sentiment pe care Eminenş a-Voastrşîl va aprecia. m-am gîndit ca aş i prefera sşvşconcentraş i for ş ele înlş untrul regatului Franş ei ş i sş nu stingheriş i cu nimic noul guvern al Angliei. Mazarin încetăsămai citeascăş i se uitădin nou pe sub sprîncene la tînă rul din faţ a lui. sşcunosc vederile Franş ei: interesele acestui regat ş i cele ale Angliei. monseniore. Aceastşneutralitate constşnumai în a îndepş rta pe regele Carol de teritoriul Franş ei ş i a nu ajuta nici cu arme. foarte neliniş tit de întors ă tura pe care o luase scrisoarea. de care noi ne apropiem mulş umit ş energiei guvernului nostru.În clipa aceea.

Moudaunt îl urmăpe Bernouin. ră spunse Mordaunt. — Monseniore. monseniore. cu cît simţ ea c ăel însu ş i avea să -ş i fac ădestule mustră ri asupra zgîrceniei ş i lipsei lui de omenie. Întîmplă rile din viaţ a dumitale m-au miş cat profund. Cîte zile crede Eminenţ a-Voastr ăc ăva trebui s ăaş tept acest ră spuns? — Dacănu-l primeş ti în zece zile. Înţ elegi însăprea bine că . Acei ce vin săceara ş tiu însăs ă -ş i zugră veascăorice expresie pe chip. ai auzit. — Nu. domnule. ş i fiica lui Henric al IV-lea zîmbea pă ş ind în întîmpinarea omului pe care îl ura ş i-l dispreţ uia. Pofteş te pe aici. ar fi t ă cut-o. cînd Bernouin intrăzorit pe uş a. nu-i aş a? Am hotă rît săaş tep ţ i la Boulogne. Î ţ i repet. care îl conduse într-o încă pere ală turat ăş i acolo îl dă du în seama unui uş ier. fă r ăîndoială . Mordaunt se înclină . Ară ta cu atît mai mult respect acestei regine lipsite de suităş i de podoabe. continuăMazarin. spune-mi ce pot să fac pentru dumneata? Mordaunt se gîndi o clipăş i. XL MAZARIN Ş I DOAMNA HENRIETTE Cardinalul se ridicăş i se îndreptăîn grabăsăîntîmpine pe regina Angliei. înconjurat cum sînt de felurite înrîuriri. de care nu pot scă pa decît prin multădiscreţ ie. poţ i pleca. Mazarin să ri în sus. ş i apoi scrisoarea domnului Cromwell te ridicăîn ochii mei la rangul de ambasador. se aplecă la urechea cardinalului ş i-i ş opti ceva. fă cînd cîţ iva paş i spre u ş a pe care intrase. — Domnule. era gata să deschidăgura săvorbeasc ă . doresc sănu se ş tie de prezenţ a dumitale la Paris. rosti cardinalul. te rog! stigăiute cardinalul. Dacădoreş ti un altul. lucru care nu sc ă pătînă rului. spune. . întrucît socotesc căorice oraşdin Fran ţ aţ i-e indiferent. domnule. Doresc sănu fii vă zut la plecare. întrevederea noastrătrebuie sără mînăsecretă . care tocmai stră bă tea galeria cu vitralii. înă bu ş indu-i destă inuirea pe care. ară tînd c ă tre o uş ăde ieş ire. nu pe-acolo. spuse el. regina Henriette înso ţ it ăde un gentilom englez intrăîn clipa asta în Palatul Regal. Dupăcare se înapoie în grab ăla st ă pînul să u pentru a pofti înă untru pe regina Henriette. dup ăo vă dit ăş ovă ială . spuse Mordaunt. — Asta nu-i tot.ră spuns la Boulogne-sur-Mer ş i fă gă duie ş te-mi căvei pleca acolo mîine dimineaţ ă . O întîlni pe la mijlocul galeriei din faţ a cabinetului s ă u. — Voi pleca. domnule. ş i vei ajunge în vestibul. pe coridor. — Văfă gă duiesc.

în scurt timp. îl poartăîmpotriva supu ş ilor să i ră zvră tiţ i. Cardinalul o pofti săia loc ş i. Vedeţ i. De vreme ce o reginăcu care el se purtase aş a cum se purtase apă rea cu surîsul pe buze în loc de ameninţ ă ri. „E foarte amabil. de altfel alb ăş i frumoasă . Din nefericire. aflaţ i căsoţ ul meu. însemna căvine să -l roage ceva. doamnă . Or. îl întrerupse regina. iar î ş i ră suci inelul de pe deget. — Domule cardinal. Dacăva fi învins.. Cum priviţ i acest proiect? Cardinalul ascultase fă răsăi se clinteascăun mu ş chi de pe faţ ăcare să -i tră deze gîndurile. se gă se ş te în ajunul unei acţ iuni hotă rîtoare. e vorba despre ră zboiul pe care so ţ ul meu. — Vai. cugetăregina. ş i că . — Doamnă . Carol I. domnule! exclamăregina. ră spunse Mazarin. — Nu ş tiu nimic. Ş i nu cer pentru so ţ ul meu mai mult decît aţ i fă cut pentru mine. — Domule cardinal. Vin sa vărog ceva ş i aşfi foarte fericitădacămi-aţ i îndeplini rug ă mintea. care-ş i fă cea nevă zut stă pînul atunci cînd îl ră sucea pe deget. trebuie s ăprevezi totul. — Credeţ i. spuse regina. spuse augusta vizitatoare. vor avea loc bă tă lii ş i mai hotă rîtoare decît cele de pînăacum. domnule cardinal. Oare mi-o fi ghicit gîndul?" Intraser ăîn cabinet. urmăregina cu un surîs trist. oare. regele. dacăva fi învins. continuăregina. întrucît bă nuia că doamna Henriette vine să -i cearăceva. — Ei bine. v ărog s ăcredeţ i cămaiestateavoastrăm ăcople ş eş te cu atîta m ă gulitoare atenţ ie. Poate nu ş tiţ i căîn Anglia sînt lupte. (aici Mazarin tresă ri). Am pierdut deprinderea de a mai porunci. doamn ă– spuse el cu glasul cel mai mieros atunci cînd regina sfîrş i – crede ţ i oare căFranţ a. însă mi-am zis cătreburile politice privesc în primul rînd pe b ă rbaţ i. sora mea. ar dori săse retragăîn Franţ aş i să -ş i ducăviaţ a aici ca un cetă ţ ean oarecare. inelul nu avea însuş irea inelului lui Gygès. ridicînd uş or din umeri. — Văascult. spuse Mazarin. . Vai! Propriile noastre ră zboaie ră pesc timpul ş i mintea unui biet ministru nevolnic ca mine. ră spunse cardinalul.. aş a ca Mazarin. zise: — Cel mai plecat dintre servitorii voş tri v ăaş teaptăporuncile. Cum va suporta o îndoităpovară ? — Aceastăpovarăn-a fost prea apă să toare în ce m ăpriveş te. la început m-am gîndit sădiscut chestiunea care măaduce aici cu regina. sîntem ni ş te regi foarte modeş ti. Mazarin ar fi vrut grozav săfie invizibil în acea clipă . Ce zîmbet dulce! Oare vine s ă -mi cearăbani?" Ş i aruncăo privire neliniş tităc ă tre scrinul unde ţ inea banii. dupăce o vă zu aş ezatăîntr-un fotoliu. Surîsul lui ră mă sese la fel de fals ş i de linguş itor. doamnă . cu un zîmbet dureros. reprezintăun adă post sigur pentru un rege detronat? Coroana de pe fruntea regelui Ludovic al XlV-lea se clatinăş i aş a. atît de agitatăş i în fierbere cum e astă zi. M-am obiş nuit a face rugă minţ i.. ascunzînd vederii minunatul diamant a că rui stră lucire atră gea privirile asupra mîinii sale..„Ah! îş i zise în sinea lui Mazarin.

Mazarin se prefă cu a nu în ţ elege tîlcul îndoit al cuvintelor rostite chiar de el cu cîteva clipe mai înainte ş i continu ăs ăse înduioş eze de soarta lui Concino Concini. dovedeş te cănu înţ elege săse predea f ă răluptă . din ce în ce mai înduio ş at. dumneavoastră ! se gr ă bi săspună cardinalul pentru a pune capă t explicaţ iilor pe care le presimţ ea. — Ceea ce nu văîmpiedic ăs ărefuzaţ i a da gă zduire. încît. propria mea casă . cardinalul. Cu dumneavoastrăe cu totul altceva. poporul îi va da foc. nu-i a ş a? Ar trebui totuş i săv ăaduceţ i aminte căacest mare. aş a cum va fi soţ ul meu. din acest sublim rege Henric. surghiunit cîndva. maiestatea-voastrăîngă duie să -i dau un sfat? Bineînţ eles.. s-a dus să cearăajutor Angliei ş i căAnglia i l-a dat. domnule. Dar. cum a pus foc casei mareş alului d'Ancre. regele trebuie s ăse apere pîn ăla cap ă t. Dacăa mai ră mas ceva din acest mare. — Văascult. îmi judecără u intenţ iile. domnule! Regina Maria de Medicis. regina Elisabeta nu-i era nepoat ă . monseniore cardinal. dacăregele Carol I – Dumnezeu să -l fereascăde orice nenorocire! – ar veni în Franţ a. — Vorbiţ i italieneş te. îş i pierdu ră bdarea regina. Doamnă .domnule. înainte de ami lua aceastăîndră zneală . — Peccato! fă cu Mazarin. fiindc ănu m ăexprim bine în limba franceza. credeţ i-m ă . fă ră îndoială . Sfatul unui om atît de prevă ză tor ca dumneavoastr ă . s ăo fi trimis sămoarăîn exil. în sfîrş it. doamnă . — Chiar aş a a fă cut. sublim rege. acest sublim rege. O fiicăa lui Henric al IV-lea. i-aşpune la dispozi ţ ie casa mea. ca ş i dumneavoastr ă . Maiestatea-voastrănu m ăîn ţ elege. dumneavoastră . ginerelui s ă u. ş i aceastăultimăb ă tă lie. încep prin a fi la picioarele maiest ă ţ iivoastre. fă răsăprimeascăpropunerea reginei de a vorbi într-alt grai. — Doamnă . domnule. trebuie săfie. încol ţ it de aceastălogicănespus de simplă . mama noastră . pe care o va da cu mijloace mult mai reduse decît acelea ale du ş manilor s ă i. a acestui mare. în cazul unei înfrîngeri? . aceastăadmira ţ ie e atît de adîncăş i de adevă rată . Să rmanul Concino Concini! Ş i el nu dorea totuş i decît binele Franţ ei! — Da. îndeplinind tot ce i-ar face pl ă cere. împletit ăcu atît de puţ inămil ăpentru familia sa.. domnule! ră spunse regina. doamnă . rosti Mazarin. vai! N-ar fi un adă post prea sigur. Într-o buna zi. E adevă rat. atunci trebuie săse mire din cale-afarăde această profundăadmira ţ ie pentru el. Broboane mari de sudoare curgeau pe fruntea lui Mazarin. Dar. — Dimpotrivă . ne-a învă ţ at limba italianămai înainte ca predecesorul dumneavoastră . un sfat bun. Care e ră spunsul dumneavoastră ? — Doamnă ! exclam ăMazarin. ş i asta. — În sfîrş it. monseniore. despre care vorbeaţ i adineauri. replic ăironic regina. fă răîndoială . — Oh.

pe care îl admiraţ i atîta. îi trimiteţ i ajutoare? Dac ăvine în Franţ a. nemaiavînd ră bdare săurmă reascăacest spirit subtil în labirintul de vorbe în care se ră tă cea. pă rerea mea. Cardinalul întinse mîinile împreunate spre ea. — Ah. spuse regina. Nu mai am nimic. maiestatea-voastrănu se va mai îndoi de rîvna mea de a o sluji. ş iş tiu căîndră znesc destul înfă ţ iş înd maiestă ţ ii-voastre pă rerea mea. doamnă . maiestatea-voastrănu ş tie ce-mi cere. pă rerea mea e c ăregele nu trebuie să -ş i pă ră seascăregatul. dacăaceasta-i pă rerea dumneavoastrăş i dacăvăinteresaţ i într-adevă r de soarta lui. duş man al regilor. ş tiţ i. domnule cardinal. domnule cardinal. stră bă tu înc ă perea. doamnă . la drept vorbind. stingher. cauza lui e pierdută . decît un singur braţ pe care săse sprijine! . care. aşfi cump ă rat astă -iarnălemne. în mijlocul numeroaselor gă rzi ale Eminenţ ei-Sale. Regina îş i muş ca buzele. Eu nu mai pot face nimic pentru el. Dup ă aceea. Ş i zicînd aceasta. se duse s ădea mîna lui de Winter. destul! Văîn ţ eleg. îi acordaţ i ospitalitate? — Doamnă . sămăîncă lzesc eu ş i fiica mea. domnule. aş tepta în picioare. doamnă . — Cu care vără zboi ţ i. spuse regina. trimiteţ i-i ajutoare în oameni ş i bani. Ziua în care un ajutor stră in vine în sprijinul unui rege ca să -l repunăpe tron. — Măduc săm ăsfă tuiesc neîntîrziat cu regina ş i apoi vom supune problema Parlamentului. e o m ă rturie cănu se mai poate bizui pe dragostea supuş ilor să i. cu aerul celei mai depline sincerită ţ i. fă rămă car săîntoarc ăochii spre cel care vă rsa aceste lacrimi prefă cute. deschise singurăuş aş i. nu-i aş a? Veţ i însă rcina pe Broussel săfie raportor. — Ei bine. spuneţ i. în fotoliu. ce aveţ i de gînd? vorbi ea în cele din urmă .— Ei bine. al curtenilor gră biţ i să -l linguş ească . dar că reia nu-i mai ră mă sese. Duceţ i-v ăîntr-adevă r în Parlament. cît de puţ in măcunoaş teţ i! Dumnezeule! Dar regina Henriette. spuse Mazarin. c ă ci de la acest Parlament. ş tiţ i chiar mai bine decît oricine. precum ş i dorinţ a mea de a rezolva aceastăchestiune la care ţ ineţ i atît de mult. i-au venit fiicei acelui mare. rosti cardinalul. Era o reginăumilită . în acest caz. Destul. înconjurat ăde luxul unei regalită ţ i rivale. acelui sublim Henric al IV-lea. — Ah. am vîndut ş i ultimul diamant ca să -l ajut. Sărevenim la fapte. — Atunci. sau mai curînd greş esc. R ă spunde ţ i-mi da sau nu: dacăregele stă ruie s ăr ă mînăîn Anglia. Dacămi-ar mai fi ră mas vreo bijuterie. tremurînd de neră bdare. singur. Vă ascult. regina se ridicăplin ăde o maiestuoasăindignare. doamnă . Regii absenţ i sînt repede uitaţ i: dacă trece în Franţ a. în faţ a că reia toţ i se mai înclinau doar fiindcăaş a cerea eticheta. sper săară t maiestă ţ ii-voastre cît îi sînt de devotat. cred. singurele ajutoare care au împiedicat-o sămoarăde foame ş i de frig astă -iarnă . — Sărevenim la fapte.

tot că lare. În cele din urm ă . cu ochii aţ intiţ i asupra porţ ii. îmi spune cămaiestatea-sa a primit ş tiri de la o ş tirile noastre. ie ş i huruind pe poartă . Ochii i se dilatar ăş i un fior îl stră bă tu din creş tet pînăîn tă lpi. încă lecă . Bernouin ieş i. Comminges n-ar mai fi avut pic de îndoialăcăacel senior englez îi era lordului duş man de moarte. greoaia hardughie pe roate. Cred căl-am v ă zut încă lecînd pe un cal cenuş iu ş i ie ş ind din curtea palatului. Comminges vă zuse bine. ca săvorbeasc ămaiestă ţ ii-sale. . celui care aş tepta. măduc îndată . aflat de gard ă . unchiul meu.ş i de Winter. care aş tepta ca regina săsfîrş eascănegocierile cu Mazarin. Cardinalul se folosi de lipsa lui ca săr ă suceascăla loc inelul pe deget.— Oricum. spuse Mazarin cînd se vă zu singur. ş i. în loc săse lase împins de prima pornire. f ă răîndoialăla tabloul lui Rafaël. ieş i din palat cu capul în piept. Ai fi spus c ăvrea sătreacă prin stavila de sticlăcare îl despă rţ ea de duş manul să u. — Vezi dacătînă rul în hain ăneagrăş i cu p ă rul scurt. Nu aş teptămultăvreme. coborî încet scara. nu pentru a admira tabloul lui Rafael. se mai aflăîn palat. adicăsăse ducădrept la milord de Winter. — Monseniore. tînă rul se opri brusc. să -i lustruiascădiamantul ş i să -i admire stră lucirea. Pe cînd stră bă tea galeria paralelăcu marea galerie cu geamuri ză rise pe de Winter. cum o lacrimăi se rostogolea încădin ochi ş i-i împiedica vederea. Ză rindu-l. Fă cu asta fă răîndoialăca săchibzuiascăş i. că ci regina ră mase la Mazarin doar un sfert de ceas. Dar monseniorul nu se duce la regină ? — De ce? — Domnul de Guitaut. Hm! Cromwell ă sta e un stra ş nic vînă tor de regi ş i-i plîng pe miniş trii lui. ci ca fascinat de vederea unui lucru cumplit. care pe atunci se numea tră sură . însăacest sfert de ceas de a ş teptare i se pă ru un veac. spuse Comminges. Bernouin! Bernouin se ivi numaidecît. În acea clipăapă ru domnul de Villequier. Bernouin reveni întovă ră ş it de Comminges. — Bine. Venea într-adevă r din partea reginei să -l cheme pe cardinal. pe care l-ai introdus la mine adineauri. el s-a apropiat de u ş a de sticl ăa galeriei ş i s-a uitat mirat la ceva. Dup ăaceea a ră mas o clipăvisă tor ş ia coborît scara. se aplecă din nou în dreptul potierei. Dar Mordaunt se stă pîni. e un rol tare greu de jucat. aş teptăsăiasădin curte tră sura reginei. scuturăcapul pentru a o sili săcad ă . care se gă se ş te în faţ a acestei uş i. în timp ce conduceam pe tînă rul de care întreabăEminen ţ a-Voastră . dacăar fi vă zut cu ce expresie de ura se aţ intiserăochii tînă rului asupra lui de Winter. nici altuia. Dar n-am spus nimic nici unuia. că ci. toate astea m-au mîhnit. îş i opri calul în colţ ul stră zii Richelieu ş i. dac ăo săvrea vreodatăsăaibăminiş tri. Mordaunt fă cuse chiar a ş a cum spusese el.

Nu ş tii căacest italian conduce totul. silităsămă nînc pîinea exilului ş i săcer gă zduire unor prieteni prefă cu ţ i. zise doamna Henriette. clă tinînd cu tristeţ e din cap. milord. — Refuză ? — Nu ţ i-am spus dinainte? — Cardinalul refuzăsăprimeascăpe rege?! Fran ţ a refuză ospitalitatea unui prinţ nefericit? Dar asta se întîmplăpentru prima oară . unde ş i intrară . valetul meu. unde locuiserăamîndouămult timp ş i pe care îl pă ră siserănumai din pricinăcămizeria lor li se pă rea ş i mai greu de îndurat în încă perile acelea aurite. printre ornamentaţ iile lui Jean Goujon. dupăce regina îş i îndepă rtăservitorii. — Ceea ce am prevă zut. cardinalul era tare stînjenit ş i totuş i hotă rît sărefuze. am luat diligenţ a împreunăcu Tony. Regina nu va spune niciodatăda. în ce-l priveş te. trebuie săse sacrifice cu . iar caii i-am cumpă rat la Paris. Afar ăde asta. atît înlă untrul. XLI CUM NEFERICI Ţ II IAU UNEORI ÎNTÎMPLAREA DREPT PRONIE CEREASCĂ — Ei bine. am spus cardinalul. ai remarcat agitaţ ia de la Palatul Regal. acel du-te-vino de oameni preocupaţ i? Oare s ăfi primit vreo veste. — Dar regina. se lipi cu calul de un zid învă luit de umbr ăş i ră mase acolo nemiş cat. atunci cînd cardinalul a spus nu. care rîd de lacrimile mele ş i că . nu din Anglia. cum aş teptase ş i la Palatul Regal. sînt convins. doamna Henriette spusese fiicei sale săvinăsăo a ş tepte la palat. — Adu-i la cunoş tinţ ăcănu pot face nimic. vorbi regina. ba chiar mai mult. cît ş i în afara ţ ă rii? Apoi mai e ceva. milord. doamnă ? fă cu întrebă tor de Winter. deznă dă jduit ă . încît sînt sigur c ănu mi-a luat-o altcineva înainte: am plecat acum trei zile. Mordaunt urmă ri tr ă sura ş i. regele. înainte de a întreprinde ceva. doamnă ! — N-am spus Franţ a. pe ea aţ i vă zut-o? — Nu avea rost. cînd vă zu căintrăpe sub bolta întunecată . Am fă cut totul cu atîta grabăş i grijă . ş i cardinalul nici mă car nu-i francez. milord? — Oricum. va aş tepta ră spunsul maiestă ţ ii-voastre. Căam suferit cît el.Caii pornirăla trap ş i luarădrumul spre Luvru. Înainte săplece de la mînă stirea Carmeiitelor. am trecut ca prin minune prin mijlocul armatei puritane. milord. Aş tepta. De altfel. În timp ce discutam. doamnă . ş i mărefer la cele despre care ţ i-am mai vorbit: nu m-aş mira săaflu căne-a luat-o Cromwell înainte. întocmai ca un basorelief reprezentînd o statuie ecvestră .

De aproape dou ă zeci de ani i-am pierdut din vedere. — Nu mai am prieteni. doamnă . doamnă . —Ş i unde sînt aceş ti patru oameni? — Ah! Iatăce-aşvrea săş tiu ş i eu. milord? — Aş a cred. —Ş i aceş ti oameni se aflăîn Franţ a. — Spune-mi cum se numesc. — Unul dintre ei era cavalerul d'Artagnan. deoarece au ră mas aceia ş i. Ceilalţ i. m-am gîndit la ei. milord! Nu mai am nici un prieten pe lume. Totuş i ar trebui să -i gă sim cît mai repede. — Aceş ti oameni erau prietenii dumitale? — Unul dintre ei a avut viaţ a mea în mîinile sale ş i mi-a d ă ruit-o.ş i că utaţ i săvăaduna ţ i amintirile: n-aţ i auzit vreodată povestindu-se căregina Anna de Austria a fost salvatăodinioarădin cea mai mare primejdie în care s-a g ă sit vreodatăo regină ? . — Oh. ridicînd ochii spre cer. Doamne! murmurăregina. care se agă ţ a de aceastăultimă nă dejde. ră spunse de Winter. cum se agaţ ăun naufragiat de sfă rîmă turile corabiei. i-am ră mas prieten. V-am vorbit de patru oameni. mătem c ă omul acesta e devotat trup ş i suflet cardinalului. cînd poate căne mai ră mîne o raz ăde speran ţ ă . cel pu ţ in. Maiestatea-voastrăse lasă pradădezn ă dejdii. patru oameni hot ă rîţ i sămoar ăpot face mult. credeţ i-mă . — Asta ar fi o ultimănenorocire.ş i cei despre care văvorbesc au să vîr ş it multe pe vremuri. Oare ai luat la tine toate inimile mari care existau pe pă mînt?! — Eu trag nă dejde cănu. — Dar ceilalţ i? întrebăregina. aceş ti patru gentilomi ş i-au spus numele: cel de-al doilea se numea contele de La Fère. obiceiul de a le spune pe numele de împrumut m-a fă cut săle uit pe cele adevă rate. ori de cîte ori l-am vă zut pe rege în primejdie. că ci înainte s ă tragăspada împotriva noastră . Atunci aş crede căsîntem cu adevă rat blestemaţ i. — Oh. am auzit rostindu-se acest nume. vis ă tor. doamnă . murmur ăde Winter. Cît despre ceilalţ i doi. dar de atunci eu. dacădumneata socoteş ti căaceş ti vrednici gentilomi pot să -i fie atît de folositori regelui. dar. afarăde dumneata! Oh! Doamne. ş i totu ş i. Nu ş tiu dacăa ră mas prietenul meu. — Ce vrei sa faci cu patru oameni? — Patru oameni devota ţ i. Se poate s ăle fi auzit numele ş i să -ţ i dau vreun ajutor să -i gă seş ti. cavalerul d'Artagnan e locotenent de gardă .generozitate ş i sămoarăca un rege. ia seama. — Doamnă ! Doamnă ! exclam ăde Winter. milord! Dacănu măînş el. milord? — Numele celui de-al doilea l-am auzit din întîmplare. Doamne! se tîngui doamna Henriette. întă ri de Winter. Ascultaţ i-mă . Măvoi duce s ămor ală turi de el. — Da.

— Da. — Ah! se adresăregina lui de Winter. f ă ră îndoială . scumpul meu lord. Caută -i deci. Numai căaceastăînfrînare. vor fi destul.ş i nu doamnă . îş i st ă pîni lacrimile. mamă ? Regina zîmbi ş i murmurăîn loc de ră spuns: — Iată . Ea se opri în prag. ca să -l pă zeascăde duş mani. ş i i-aşgă si. de niş te eghileţ iş i niş te diamante parcă . — Da. ş i dac ă -i gă seş ti. milord. În clipa aceea uş a se deschise. dupăcum spune. voi da fiecă ruia un ducat ş i. dup ăcum v-am spus. pentru a-l ajuta sătreac ămarea ş i. asta se datoreş te faptului căînsă ş i regina le-a uitat. cu acea sublimăt ă rie care este eroismul mamelor. să -l ajute cu sfatul. cu îndurerarea unei inimi frînte. pe vremea cînd îl iubea pe domnul de Buckingham. trebuie să -i că ută m. spuse de Winter. te conjur. deş i s-ar fi cuvenit să -i facăcei dintîi seniori ai regatului. caută -i pe aceş ti gentilomi. Vine din o ş tire ş i. chiar aş a doamnă : aceş ti oameni sînt cei care au salvat-o. de Winter. Henriette? — Mamă . zise tînă ra prin ţ es ă . mi-e teamăcăsîntem pierduţ i! exclamăregina. ş i zîmbesc cu milăla gîndul ca dacănumele acestor gentilomi nu v ăsînt cunoscute. doamnă . un cavaler a intrat la Luvru ş i cere să prezinte omagiile lui maiestă ţ ii-voastre. patru oameni devotaţ i în jurul regelui. orice ar spune Mazarin. suspinăş i se adresăîn ş oaptăreginei: — De ce plîngi mereu în lipsa mea. nu pentru a-l face pe rege învingă tor. caută -i. sau mai degrab ătrei? Că ci. odatăpe coastele Franţ ei. soţ ul vostru va gă si tot atîtea ascunziş uri ş i adă posturi cîte gă se ş te ş i pasă rea de mare pe vreme de furtună . nu trebuie săne bizuim pe domnul d'Artagnan. — Asta ar însemna o spadăneînfricatămai puţ in. mi se pare. are să -ţ i înmîneze o scrisoare din partea mare ş alului de Grammont. ş i fă cu semn lui de Winter să schimbe vorba. da. nu scă p ătinerei prinţ ese. — Ei bine. dar ar mai r ă mîne încătrei. aur cît săcumpere palatul White-Hall. căsîntem atît de să ră că cios . dar nu ş tiu bine despre ce era vorba. — Mi-aşda toatăsilinţ ă . oricîtătă rie ar fi v ă dit. ză vorindu-ş i-le în adîncul inimii. Apoi se întoarse spre fiica ei: — Ce doreş ti. — Caută -i atunci. dar destul pentru a-l salva dacăva fi înfrînt. am cîş tigat m ă car un lucru nemaifîind decît pe jumă tate regină : copiii mei îmi spun mamă . pe lîngăasta. E unul dintre cei ce-mi sînt credincioş i. milord. — Atunci. dacăse învoiesc sătreacăcu dumneata în Anglia. tînă ra Henriette se ivi în prag. dar timpul e scurt: maiestatea-voastrăuit ăcăregele vă aş teaptăr ă spunsul ş i-l aş teaptăcu îngrijorare. Nu remarci. Da. în ziua cînd ne vom urca din nou pe tron. să -l însoţ eascăîn timpul fugii. milord. iar regina. Dar ce vor putea face oare aceş ti patru oameni. săstea în luptăca un zid în jurul lui. fă r ăs ăo pun la socoteal ăpe a mea.

întinzînd scrisoarea lui de Winter. – îngă imătînă ra fat ă . aveţ i milăde mine. încît fiica mea îndepline ş te slujba celor care anunţ ăoaspe ţ ii? — Doamnă . — Aş a credeam. tînă ra prinţ es ădeschise gura. aduc maiestă ţ ii-voastre o scrisoare din partea prietenului meu. că ci se adres ăiară ş i lui Raoul: —Ş i tînă rului conte de Guiche nu i s-a întîmplat nimic ră u? Că ci contele nu e numai unul dintre sevitorii noş tri. Regina vă zu totul ş i de bun ăseamăcăinima ei de mamăpricepu despre ce era vorba. — Săvedem ce ne scrie contele. — Nu. — Doamnă . ci se numă răş i printre prietenii no ş tri. — Mi-ai spus c ăe o scrisoare din partea mareş alului de Grammont. Scrisoarea conţ ine o ş tire însemnată . doamn ă . nu a putut scrie ş i contele de Guiche i-a slujit de secretar. Henriette! rosti ea. Regina zîmbi. . doamnă . vrînd să întrebe ceva de mare însemnă tate pentru ea. spuse Raoul. Regina o privi cu o oarecare asprime. ruş inatăfoarte căs-a lă sat în voia unei asemenea porniri de bucurie. — Da. Henriette? întrebăregina. —Ş tiu. M-am anunţ at într-adevă r ca venind din partea mareş alului de Grammont. fă cîndu-i semn s ăse ridice. Fă cu îndatătrei paş i spre reginăş i îngenunche. —Ş i cine-i acest cavaler. Tînă ra prinţ esăbă tu din palme ş i. — E vina mea. doamnă . care mi-a spus căare cinstea săse numere printre servitorii dumneavoastră .. — Am avut cinstea săspun maiest ă ţ ii-voastre c ăv-a scris în numele tată lui să u. spuse tînă rul. în vreme ce rumeneala din obraji i se stingea treptat-treptat. dar cum a fost ră nit la braţ ul drept.. — L-am vă zut pe fereastră . Regina rupse sigiliul scrisorii ş i citi: „Doamnşş i reginş . îmi frîngeţ i inima. La ş tirea căs-au dat lupte. dar gura i se închise fă răsărosteasc ăun singur cuvînt. doamnă . doamnă . în ziua luptei s-a acoperit de glorie ş i a avut cinstea săfie îmbră ţ iş at de că tre Prinţ pe cîmpul de bă taie. domnul conte de Guiche. f ă răîndoială . glă sui el. care înaintase pentru a o primi ş i a o înmîna reginei.gă zduite. tînă ra prinţ esădeschise uş aş i Raoul apă ru în prag. zise regina. înclinînd din cap. domnule. spuse de Winter. s-au dat lupte? întreb ăregina. domnule. E un tîn ă r care pare săaibă ş aisprezece ani ş i care se numeş te vicontele de Bragelonne. dupăcum v-a spus. precum ş i mă rturia respectului s ă u. ca ş i cum ar fi vrut săle soarbăparfumul. se întoarse pe jumă tate ş i se aplecă spre un vas plin de trandafiri. o vie roş eaţ ăcolor ăobrajii tinerei prinţ ese. La numele contelui de Guiche. — Aş adar. Dimpotriv ă . ră spunse Raoul.

Luvrul e al doilea palat unde ajunge vestea aceasta. Maiestatea-voastrş . aceasta va schimba faţ a lucrurilor. Aş a ai spus? Cît despre de Winter.Neputînd avea onoarea de a vş scrie eu însumi. în calitate de rudă apropiată . doamn ă . Am cinstea de a fi cu respect. poimîine. despre care ş ti ş i cş e servitorul vostru. mai tră ieş te? — Nu. contele de Guiche. din cauza unei rş ni la mîna dreaptş . domnule. —Ş i cum se numeş te tutorele dumitale? întrebăregina. Am cunoscut pe vremuri un Bragelonne. a mo ş tenit tutorele meu moş ia al că rei nume îl port. Vicontele de Bragelonne. aşfi aflat vestea abia mîine. — Contele de La Fère. dacş vrea s ş -mi asculte sfatul. care va avea cinstea sş va înmîneze aceastşscrisoare. fă r ăaceastă scrisoare. spuse Raoul. sşse foloseascşdeci de acest moment pentru a stş rui în favoarea augustului sş u soşpe lîngş guvernul regelui. E o ş tire proaspă tă . înclinîndu-se. i-a salvat viaş a.. ră spunse Raoul. De Winter fă cu un gest de uimire. — Contele de La Fère! exclamăel la rîndu-i. Mătem însăc ănu va avea nici o urmare în ce ne priveş te pe noi. domnule. ori poate cea din urm ă din întreg Parisul. cş ruia. Fă r ădumneata. Oamenii sînt fericiţ i aici. acesta mai-mai sănu-ş i cread ăurechilor. vşscriu prin fiul meu. Acolo nu o cunoaş te nimeni încă . ş i de la dînsul. Am jurat contelui de Guiche săînmînez maiestă ţ ii-voastre scrisoarea chiar înainte de a-l îmbr ă ţ iş a pe tutorele meu." În clipa cînd se pomeni de serviciul pe care i-l adusese contelui. Oh. cîş tig ăbă tă lii! Da. Vă zu în ochii ei o expresie de nemă rginitărecuno ş tinţ ăpentru el. mareş alul de Grammont are dreptate: în ce-l priveş te. care nu-ş i putea stă pîni dorin ţ a de a-l cunoa ş te mai bine pe acest tînă r chipeş . întocmai ca ş i tatş l sş u. — Bă tă lia de la Lens a fost cîş tigată ! exclamăregina. — Tutorele dumitale este ş i el un Bragelonne? întrebălordul de Winter. MAREŞ ALUL DE GRAMMONT. domnule. regina îl privi cu o nestă vilit ă bucurie. ca sş vş spun cşam cîş tigat bş tş lia de la Lens ş i cşaceastş victorie nu poate sşnu investeascşcu o mare putere în problemele Europei pe cardinalul Mazarin ş i reginş . Nu mai încă pea nici o îndoială : fiica regelui Caroi I era îndră gostităde prietenul sau. te implor să -mi ră spunzi: contele de La Fère nu e oare seniorul pe care l-am . — Doamnă . e prietenul fiului meu. continuăregina. ş i-ţ i sînt recunoscă toare căai pus atîta grabăspre a ne-o aduce. Este un gentilom cş ruia maiestatea-voastrş poate sş -i acorde toatşîncrederea în cazul cînd ar avea s ş -mi trimitşvreun ordin verbal sau scris. — Contele de La Fère! exclamăea. a murit. Raoul nu se putu st ă pîni ş i întoarse capul spre tînă ra principesă . dup şcum mi s-a spus. cred. ba chiar ne va d ă una.

spunîndu-i astfel. îl salută pe de Winter ş i plecă . Maiestatea-voastrăva fi slujităde un om devotat. — Doamnă . dar astă zi. cînd aceste bijuterii pot sa foloseascăsoţ ului meu sau apă ră torilor lui. te rog. decît s ăm ădespart de aceste lucruri de pre ţ . domnule. Domnul fie lă udat! Ş i acum se afl ă la Paris? continuăcontele. Dacăînsăgă se ş ti vreun mijloc săle pă strezi. Dă -i de ş tire acestui vrednic prieten al meu sără mînăacasă . Alerg sădepun într-un loc sigur aceste douălucruri de pre ţ . adresîndu-se lui Raoul. încît sănu-i audătînă ra fat ă .cunoscut eu. rosti de Winter. regina îi spuse: — Milord. Du-te ş i fii încredin ţ at de afecţ iunea noastr ă . pe care o am de la mama. domnul d'Artagnan. chiar a ş a. Am jurat mai curînd sămor de foame. vinde-le. pe care nu le-aşfi primit de-aşfi avut la îndemîn ămijloacele vechii noastre averi. Într-un ceas voi fi la contele de La Fère ş i mîine maiestatea-voastrăva avea un ră spuns lă murit. Spune-mi. În clipa urmă toare se întoarse spre regină : — Nă dă jduiţ i înc ă . — Îţ i mul ţ umesc din suflet. întocmai. nă dă jduiţ i. încuviinţ ăregina. prevedere cu totul de prisos. Providenţ a e de partea noastră . Dar bunurile noastre au fost confiscate. unde locuie ş te? — Contele de La Fère locuieş te pe strada Guénégaud la hanul „Grand-Roi-Charlemagne". doamnă . gîndeş te-te. cum de Winter voia să -ş i ia ră mas bun. Ia-le! Ş i. chipeşş i brav. — Du-te. încît am ajuns săne creă m mijloace din tot ce ne-a mai ră mas. Raoul se înclinărespectuos înaintea celor douăprincipese. Apoi. doamnă . cămi-ai face cel mai mare serviciu pe care un gentilom îl poate face unei regine. ş i căîn ziua izbînzii mele. cel care îmi va aduce aceastăiconiţ ăş i aceast ăcruce va fi binecuvînatat de mine ş i de copiii mei. dacăave ţ i nevoie de bani pentru expediţ ia dumneavoastr ă . De Winter ş i regina continuarăsăvorbeascăo vreme în ş oaptă . domnule. văvoi îndeplini bucuros dorinţ a. în vîrstăpoate ast ă zi de patruzeci ş iş apte ori patruzeci ş i opt de ani? — Da. dacămaiestatea-sa va binevoi să -mi îngă duie săplec. fiindcăprincipesa era cufundatăîn gîndurile ei. mulţ umit ăei. —Ş i nu slujea sub arme cu un nume de împrumut? — Sub numele de Athos. viconte. pe care a dă ruit-o soţ ul meu: preţ uiesc aproape cincizeci de mii de livre. milord. vinde-le fă r ăteamă . măsimt datoare săsacrific totul acestei speran ţ e. — Domnule. fost muş chetar pe vremea !ui Ludovic al XIV-lea. banii ni s-au irosit. milord. — Chiar aş a. am regă sit ca prin minune pe acesi brav gentilom. am pă strat cu grija aceastăcruce de diamante. deoarece. ş i aceastăiconiţ ăa sfîntului Mihail. De curînd l-am auzit pe prietenul să u. aici voi veni îndatăsă -l îmbră ţ iş ez. .

— Cine e? — Habar n-am. Ş i valetul se ală turăstă pînului să u. c ăs-a oprit la Luvru ş i v-a aş teptat ş i căde la Luvru s-a luat din nou dupănoi. ră spunse de Winter. monseniore. — Spuneţ i tată lui meu. întinse fruntea gentilomului. ie ş ind de la Palatul Regal. Ş tiu doar c ăvăurmă reş te de la Palatul Regal. Deodat ăză ri un că lă reţ desprinzîndu-se parcădin zid. lordul de Winter că utase în chip firesc sătragăundeva în apropiere de vechea-i locuinţ ă . cărege sau pribeag. XLII UNCHIUL Ş I NEPOTUL Calul ş i valetul lui de Winter aş teptau la poartă : el se îndreptă gînditor spre han. Ş i. puternic sau să rac. spuse gentilomul. nu ş i le putea stă pîni la vederea acestei regeş ti nefericiri. fă cîndu-i semn săse apropie. se înfundăîn labirintul de str ă zi care ducea la un han aflat nu departe de Marais: cum locuise multăvreme în Piaţ a Regală . care venea la vreo cî ţ iva paş i în urm ă . roş ind. milord. atît de demn ăş i atît de adînc ăîn acela ş i timp. stră bă tînd neînsoţ it acele mari încă peri pustii ş i întunecoase. vă zuse o umbră asemă nă toare. ca s ăspunem aş a. învingă tor sau învins. — Tony. Valetul lordului de Winter. Apoi plecă . atingînd cu buzele fruntea Henriettei. se uita ş i el cu neliniş te la acest c ă lă re ţ . Atunci sămăprefac cănu l-am ză rit. — Ai bă gat de seamăpe acest om care ne urmă re ş te? — Da. De Winter ră mase mirat: nu ş tia ce vrea săspunăregina. întorcînd capul din cînd în cînd ş i contemplînd faţ ada tă cutăş i întunecat ăa Luvrului. —Ş tiu. — Săfie vreun spion de-al cardinalului? spuse de Winter pentru sine. oricît de nesimţ itor ar fi devenit în cei cincizeci de ani petrecuţ i la curte. — Sînt aici. el are în mine cea mai supusăş i cea mai iubitoare fiică . . rosti prinţ esa.Regina întinse mîna lordului de Winter. apoi se întoarse că tre fiica sa ş i spuse: — Milord. dînd pinteni calului. aveţ i însă rcinarea s ădaţ i acestei copile ceva din partea tată lui ei. doamnă . Tînă ra Henriette înaint ăatunci surîzînd ş i. care i-o să rutăcu respect. Necunoscutul îş i zori ş i el calul. ş tergîndu-ş i lacrimile pe care. ş i urmă rindu-l la o mic ădistanţ ă : atunci îş i aminti că .

cînd am aflat o mul ţ ime de lucruri pe care anul trecut nu le ş tiam. Mama mea l-a moş tenit pe soţ ul ei ş i dumneata ai ucis-o pe mama mea! Numele meu îmi dă dea dreptul la averea pă rinteascăş i dumneata mi-ai ră pit numele. — Cu mama dumitale? îngînăel. ce-ai fă cut cu fratele tă u Abel?". cufundîndu-se în amintiri spre a gă si un temei nou de ură . nu vei îndră zni. voiam săte întreb ce-a devenit averea mea. — Da. Tînă rul înaintăpînăse aflăfaţ ăîn fa ţ ăcu lordul de Winter ş i îş i încruciş ăbraţ ele. — Da. poate c ăiadul o să -ţ i ră spund ă . adă ugăel cu un surîs care f ă cu să -l treacătoţ i fiorii pe cel cu care vorbea.ş i chiar foarte mult. — Oh. —Ş i ce-mi pas ămie ce-ai aflat? izbucni de Winter. aş a cum am fă cut ş i la Londra. Apoi. Acest cuvînt lă mureş te totul. Retrage-te. De astădatănu măvei alunga. Milord. cu cumnata dumitale care era mama mea? De Winter se dă du înapoi sub privirea acelor ochi de foc. Cît despre Mordaunt. zvîcnind din cap de sus în jos. Se lă s ăo t ă cere de gheaţ ă . unchiule. nenorocitule.De Winter descă lecăîn faţ a hanului ş i urc ăîn odaie la el. la Londra. milord. Cît despre tă gada că -ţ i sînt nepot. sînt convins. ş i caut-o în iad. spuse de Winter. De astădatăvin la dumneata cu o altfel de întrebare ş i mult mai cumplitădecît celelalte. ş i-mi vei împă rtă ş i pă rerea numaidecît. voiam s ăte întreb ce anume mia necinstit numele. nu-i aş a? continu ătînă rul. Nu sînt unchiul dumitale ş i nu te cunosc. cu aceast ăcheie se deschide pră pastia. De Wintor se pră bu ş i pe un scaun. rece ş i ameninţ ă tor. — L-am întrebat pe că lă ul din Béthune. Ş i că lă ul din Béthune mi-a ră spuns. cu mama mea. fă gă duindu-ş i săpun ăpe cineva sănu-l scape din ochi pe spion. aş a cum Dumnezeu l-a întrebat pe cel dintîi uciga ş : "Cain. spuse tînă rul. De Winter fă cu o sforţ are cumplităş i. cred c ăai s ă te gîndeş ti mai bine acum. ş i încercă zadarnic săgă seascăun ră spuns. Cînd m-am înfă ţ iş at la dumneata pentru întîia oară . ca lovit de tră snet. strigă : — Întreabăce-a devenit. — Te înş eli. credeam căte-am fă cut săîn ţ elegi: mă oboseş te faptul cănu-mi dai pace. dar tocmai îş i lă sase mă nuş ile ş i pă lă ria pe o mă suţ ă . vorbi Mordaunt cu vocea lui spartăş i batjocoritoare. altfel voi chema s ăte alunge. a ş a cum ai f ă cut la Londra. unchiule. el stă tea în uş ă . îţ i pasă . vin săte întreb. livid de durere ş i de furie. înmă rmurit. cînd m-am înfă ţ iş at pentru a doua oară . ca o statuie. — Domnule. rosti Mordaunt cu glasul înă bu ş it. Se întoarse îndată : Mordaunt stă tea înaintea lui. cînd vă zu într-o oglindădin fa ţ a lui o siluetăapă rutăîn prag. De Winter pă li ş i ră mase în picioare. ce-ai fă cut cu cumnata dumitale. dupăce mi-ai .

dacăîntr-adevă rţ i-a povestit totul. Oare aceastănelegiuire le va convinge ca ş i-a meritat pedeapsa? Aceastăcrimă a că rei dovadăo am? — Era mama mea! strigătînă rul pentru a treia oară . ba . odioasătuturor. dupătoate probabilită ţ ile. dupăcîte spui. sorădenaturată . privităcu silăde toţ i cîţ i au cunoscut-o. ca ş i Hamlet. trebuie să -ţ i fi mă rturisit căa tresă rit de bucurie ră zbunînd astfel ruş inea ş i sinuciderea fratelui s ă u. Acum nu mămirăfaptul c ănu mă recunoş ti. era pe cale sămă asasineze ş i pe mine. de o viaţ ădesfrînată . Iat ăcine era aceastăfemeie. soţ ie necredincioasă . Nu stăbine săspui cuiva nepot. aidoma unei pantere însetate de sînge. ameninţ ă toare încă . acel c ă lă u care ţ i-a povestit totul. de toate naţ iile ce-au primit-o în sînul lor. ca niş te la ş i! Ş tiu doar căş i dumneata te aflai printre ei. Ş i-a gă sit judecă tori în cei care cunoş teau îndeaproape faptele ei monstruoase: ş i acel c ă lă u pe care l-ai întîlnit. stă pînind cu privirea-i severăprivirile exaltate ale tînă rului. Am dovezi. altă datădrept. Femeia asta. strigăsugrumat de furie: — Taci. Aceste cuvinte avurăun efect contrar celui la care se aş tepta Mordaunt: de Winter îş i aminti ce monstru fusese milady ş i se ridică liniş tit ş i grav în picioare. cînd eş ti un uciga ş . l-a otră vit pe fratele meu ş i. bun ş i curat la suflet. — În sfirş it. vrînd să -mi moş teneasc ăaverea. căai fost acolo. m-ai despuiat de avere. Un suspin mai puternic decît puterea-i de stă pînire sfîş ie pieptul lui Mordaunt. cu pă rul mă ciucăîn cap.ră pit numele. cine era femeia pentru care vii să -mi ceri astă zi socoteal ă . omul care l-a fă cut orfan.. dar. a otră vit în mîn ă stirea augustinilor din Béthune pe o tînă r ăfemeie care iubea pe unul dintre duş manii ei. Strînse pumnii ş i. care a ucis ş i a otră vit. Femeie stricată . fie. în tă cere. uniţ i împotriva unei femei. Ei bine. aducînd o nă valăde sînge în obrajii lui palizi. Află . cînd l-ai spoliat ş i l-ai s ă ră cit. nu-i cunosc viciile. domnule? glă sui de Winter. domnule! Era mama mea! Nu-i cunosc via ţ a de stric ă ciune. Ce spui de asta? — Era mama mea! — Ea a îndemnat un om. ş i căai strigat o datăcu ei. — Vrei săp ă trunzi în aceastăîngrozitoare taină . domnule. cu faţ aş iroind de sudoare. a pierit sub lovitura oamenilor pe care îi adusese la disperare ş i care nu-i pricinuiserăniciodatănici cel mai mic ră u. cu o pornire de fiecare datămai aprinsă .. s ă -l înjunghie pe nefericitul duce de Buckingham. împovă ratăde atîtea f ă ră delegi. au ucis-o într-ascuns. nu mămir cărefuzi sămărecuno ş ti. ea a murit blestemat ădeopotrivăde cer ş i de pă mînt. unchiule. nu-i cunosc crimele! Ş tiu doar căam avut o mamăş i căcinci oameni. noaptea. Ce spui de aceastăcrima pe care ţ i-o pot dovedi? — Era mama mea! — Întorcîndu-se în Franţ a.

aplecat peste balustradă . atunci cînd am săajung să -i cunosc. Chipul frumos ş i nobil al gentilomului mă rturisea o negr ă it ăfericire faţ ăde aceste prime simţ iri. ca la auzul unei muzici armonioase. de tot ce se vestea înnorat în viitor. care. cel pu ţ in deocamdat ă : că ci f ă răajutorul dumitale n-am s ă -i pot descoperi pe ceilalţ i. . că zu pe un scaun. domnule? Atunci te recunosc de nepot. tînă rul ieş i pe uş ăş i coborî scara cu destulăliniş te. i-o întoarse Mordaunt. dar. silindu-se ca toate fibrele feţ ei ş i toţ i muş chii corpului s ăse elibereze din încordarea ce-l stă pînea. Jos. pline de atîta prospeţ ime ş i puritate: asculta glasul acela tineresc ce se însufleţ ea de pe acum la flac ă ra înaltelor sentimente. l-am înjunghiat fă rămilă . — Nu.ş i el era doar cel mai puţ in vinovat dintre voi to ţ i. apoi complicilor dumitale. pentru crima asta am să -ţ i cer dumitale socotealămai întîi. Bragelonne? întrebăfostul mu ş chetar. ca sănu fie bă gat de seam ă . stă tea în picioare. Cu ochii scă pă rînd de ură . îngă imînd: — Dumnezeule! Îţ i mulţ umesc cănu măcunoaş te decît pe mine! XLIII INIMĂDE P Ă RINTE În timp ce aceastăscenăcumplităse petrecea la lordul de Winter. mai mult mort decît viu. Athos. fericit cum nu fusese niciodat ă . cu spume la gură . trecu prin faţ a lui Tony. ş i ascult ăbine aceste cuvinte. Zicînd acestea. domnule. nu aş tepta decît un strigă t al st ă pînului ca sădea fuga în odaie. cu pumnul întins înainte. ca s ăţ i se întipă reascăîn minte pentru totdeauna: pentru crima asta care mi-a ră pit totul. Mordaunt fă cu încăun pas spre de Winter. Numai căde Winter nu-l chemă : zdrobit. cu auzul încordat. care îi povestea întîmplă rile tră ite în că lă toria sa ş i amă nuntele luptei. îl asculta cu ochii ş i cu urechile deopotrivăpe Raoul. Uitase de tot ce era întunecat în trecut. Ş i abia cînd tropotul calului ce se depă rta îi ajunse la ureche.încămai tare decît ei: Trebuie sşpiarş ! Te previn. aş ezat lîngăfereastra odă ii sale. în capul sc ă rii. Nu. că ci eş ti într-adevă r fiul mamei tale. ai luat parte la aceastămare bă tă lie. L-am înjunghiat pe că lă ul din Béthune. —Ş i ai fost martor. n-am săte ucid. Athos era fericit. un pas nă prasnic ş i ameninţ ă tor. cu cotul spijinit de o masăş i cu obrazul în palmă . Ai fi zis că întoarcerea acestui copil iubit preschimbase în nă dejdi pînăş i temerile sale. Acesta duse mîna la spadăş i spuse cu zîmbetul omului care de treizeci de ani se joacăcu moartea: — Vrei sămăucizi. Dar atunci cînd am săajung să -i cunosc. pentru crima asta care m-a lă sat fă r ănume. să tremuri.

mă rturisi cu naivitate tîn ă rul. . domnule. — Da. domnule. Se l ă sase o asemenea liniş te. domnule. schilodităş i însîngerată . prinţ ul s-a întors că tre soldaţ i: „Copii. „La pas. însă . nu-i a ş a? — Măîndoiesc. Acum e acum!" —Ţ i-a fost frica. domnule. de credeai căs-a deschis iadul. zici? — Prinţ ul însuş i a atacat de unsprezece ori la rînd. uimit de-a fi sc ă pat teafă r. Raoul. o treime din escadron ză cea la pă mînt. Nu măgîndeam decît la un singur lucru: căel se uităla mine. continuăRaoul. săte numeş ti Condé. nu-i aş a? — Liniş tit ca la paradă . oastea du ş manănu se reface înainte de cincisprezece zile. încît ş i prietenii ş i vră jmaş ii auziră aceste cuvinte. la cuvîntul „Foc!".. mi-a spus Prinţ ul.— Da. Am simţ it o ră cealăde gheaţ ăîn inimăş i. Pînăatunci nu am nevoie de dumneata. spunîndu-mi căve ţ i fi mulţ umit sămărevedeţ i. Apoi ridicăspada ş i porunci: „S ăsune trîmbiţ ele!" — Bine. că -i mulţ umesc pentru darul ce mi-a fă cut trimiţ îndu-mi-te. Cînd a ajuns la treizeci de paş i de ei. — Da. domnule. aveam consemnul sănu tragem primii ş i ne îndreptam spre spanioli. domnule. zise el. ca pe o fată . i-ave ţ i în mîn ăpe toţ i". cu muschetele în mîini. nici m ă car ră nit. ş i cei ră ma ş i în viaţ ăsimţ irăcă ldura flă că rii. Cînd am atacat duş manul. care se aflau pe o în ă lţ ime. ş i să -ţ i porţ i astfel numele! — Cu liniş te ş i str ă lucire. Bragelonne." Ş i am venit. Oh. —Ş i Prinţ ul a fost mulţ umit de tine? — Cel puţ in a ş a mi-a spus. pe urmă . la pas. strîngîndu-i mîna. uitîndu-se la conte cu un zîmbet plin de o adîncădragoste. domnule. copii. Cînd am ajuns la două zeci de paş i. am pornit la pas. Du-te ş i îmbră ţ iş eazăpe cei pe care îi iubeş ti ş i care te iubesc ş i spune-i surorii mele. ce minunat lucru. — E un erou. care a venit încoace s ădea aceastăveste reginei ş i săaducăsteagurile cîş tigate în luptă . care a ră sunat în spaniol ăîn rîndurile vră jmaş e. spuse prinţ ul. În aceeaş i clipără sunăo bubuitur ănă prasnică .. stră lucitor ca într-o zi de să rbă toare. bine!. am vă zut ţ evile muschetelor plecîndu-se ca o unduire stră lucitoare în bă taia soarelui. Am deschis iar ochii. Raoul? întrebăcontele. am închis ochii ş i m-am gîndit la dumneavoastră . —Ş i a fost crîncenă . spuse Athos. Raoul... La nevoie ai face ş i tu la fel. fiţ i fă răgrijă . Am dat pinteni calului ş i m-am aflat numaidecît în mijlocul rîndurilor duş mane. atunci cînd mi-a dat însă rcinarea să -l însoţ esc la Paris pe domnul de Châtillon. nu l-am pierdut din ochi o clipă . „Du-te. fiindcăasta mi s-a pă rut un lucru prea frumos ş i mă reţ . — E un mare ostaş . — Adevă rat. doamna de Longueville. veţ i avea de înfruntat o grozavă descă rcă turăde pulbere. Athos îl atrase că tre sine ş i îl să rutăpe frunte. domnule. În acea clipăam întîlnit privirea Prinţ ului.

încrunt ău ş or din sprîncene ş i rosti cu o voce liniş tită : —Ş tiu. Aşspune chiar mai mult. cu toate căvorbea într-o franţ uzeasc ăfă r ăcusur. Dar. — Athos. Raoul. domnule. ai fost primit de douăregine: e frumos pentru început. prietene! Ş i cei doi gentilomi ră maserăo clipăîmbră ţ iş aţ i. — Cît sîntem singuri săvorbim de noi. E aici. —Ş tii? — Grimaud l-a întîlnit între Béthune ş i Arras ş i s-a întors în goanăsă măprevină . Ş i de Winter se uităîn jur. — Tocmai a plecat de la mine. dupăaccent cred căe englez. — Ei. Athos îi luămîinile într-ale sale ş i îi spuse cercetîndu-l cu privirea: — Ce ai. glă sui el. ş ovă i o clipă . e adevă rat. Îmi aminti ţ i un lucru de care am uitat în graba de a văpovesti ispră vile mele: la maiestatea-sa regina Angliei se afla un gentilom. — Că lă ul din Béthune! exclamăde Winter. de parcăar fi c ă utat să -ş i aminteasc ăceva. A spus ca e unul dintre prietenii dumneavoastră . ră spunse de Winter. Dup ăaceea. — Cine? — Fiul lui milady. un mareş al al Fran ţ ei drept na ş . care a scos un strig ă t de surprindere ş i de bucurie atunci cînd v-am rostit numele. dar a stat la că pă tîiul unui om aflat pe patul de moarte care îl cunoş tea. Raoul pricepu c ăau de vorbit ş i ieş i pe nesimţ ire din odaie. cînd o ridică . r ă spunse lordul de Winter. Grimaud îl cunoa ş te? — Nu. care pă rea căîl urmă reş te ca un ecou fatal. iubite prietene.— Va săzic ă . un prinţ de sînge regesc drept comandant de oş tire ş i. săvorbim de dumneata. acum ca sîntem singuri. Ş i fruntea i se plecă . — Lord de Winter! strigăcontele. mirat. zise Athos. Apoi. ai pă ş it cu dreptul. — Cum îl cheamă ? — N-am îndr ă znit să -l întreb. că vederea dumitale îmi sporeş te teama. domnule! exclamăRaoul deodată . chiar în ziua întoarcerii tale. ca ş i cum ar fi dorit săr ă mînăsinguri. izbit încăo datăde acest nume. m-a întrebat unde locuiţ iş i va veni săv ăvad ă . El mi-a spus totul. prietene. Ah. dă du cu ochii de un om care stă tea în pragul uş ii întredeschise ş i care îl privea cu un aer înduioş at. — Aş a! fă cu Athos. Athos. —Ş tii? fă cu Athos. pe cît sînt eu de bucuros. — Ah. — Aş adar. Ai prieteni cu rangul de duce. — Da. ce îngrozitoare scenă ! De ce oare n-am sugrumat ş i copilul atunci cînd i-am r ă pus mama? . milord? Îmi pari tot atît de trist.

conte. E osta şş i ascultăde cei aflaţ i la cîrma ţ ă rii. milord. nu mai sîntem decît doi. Iartă -mi ş i dumneata sinceritatea. Ah. mare ş i generos. Azi sînt ş i eu la fel de să rac. ca săpoată tră i. . Dar vorbeş te-mi de dumneata. Săaş teptă m deci. întocmai ca ş i odinioară . Ai fi zis cădurerile pe care le încerca se preschimbau în sufletul lui în bucurii pentru ceilalţ i. prietene. încercînd s ăzîmbeascăş i el. Ce vînt te aduce la Paris? — Unele treburi însemnate. — Prea bine: ră mîi mereu acelaş i Athos. — Oare de ce ţ i-e team ă ? zise el. un asasin cu sînge rece? A fost în stare să -l omoare pe că lă ul din Béthune într-o pornire de mînie. Îţ i mulţ umesc pentru aceastăveste fericită . de mîndru ş i de zvelt. Vom ră mîne întotdeauna patru prieteni devotaţ i unul altuia. — Ei bine. vrei săafli dacăsînt de-al lui Mazarin? Nu. dînd în schimb celor din jur nă dejde ş i mîngîiere. dar acum ş i-a potolit furia. — E un copil pe care îl cresc ş i care nu-ş i cunoa ş te nici mă car tată l. are nevoie de gradul lui de locotenent. D'Artagnan nu e bogat ş i. de o mie de ori nu. — Ei bine. De Winter se ridicăş i îl strînse în braţ e. nici nu sînt împotriva cardinalului. milord. — Oh. — Te-ntreb pentru cătînă rul atît de chipeş . dar cînd e vorba să -l slujeş ti pe cardinal sau sălupţ i împotrivă -i. rosti Athos. înfrînînd cu judecata-i limpede groaza instinctivădin prima clipă . ca toate firile nobile. cum te rugam adineauri. le ză vora întotdeauna în adîncul fiinţ ei sale. — Haida-de! mormă i Athos. Oare nu sîntem aici ca săne ap ă ră m? Acest tînă r a devenit oare un ucigaşde meserie. cît despre asta. milord.. pe care ai săle afli mai tîrziu. ba poate chiar mai să rac decît el. surîse Athos. ş i pă rerile dumitale vor fi întotdeauna sfinte pentru mine: eş ti cumva de partea acestui om? — D'Artagnan poartăhainăost ă ş ească . dimpotrivă .. Dar săne întoarcem la dumneata. s ăfii de partea lui Mazarin sau de partea Frondei. nici nu-l ură sc. de altfel. nu. Măvezi fericit ş i întinerit. providenţ a ne-a prevenit s ăfim gata de apă rare. — Vai! oftăde Winter. spuse el. De altfel. nu împă rtă ş ea celor din jur supă ră rile sale. Milionari ca dumneata întîlneş ti rar în Fran ţ a.Athos. — Sîngele apănu se face! zise el. nici nu puteai săfii. N-avem altceva de f ă cut decît să aş teptă m. iartă -m ă : eş ti liber? — Ce înţ elegi prin liber? — Te întreb dacănu e ş ti cumva că să torit. ce vrei să -mi ceri? — Domnii Porthos ş i Aramis mai sînt ş i azi prietenii dumitale? — Pune-l ş i pe d'Artagnan la socoteală . Dar ce-am auzit la maiestatea-sa regina Angliei? Se spune c ădomnul d'Artagnan e de partea lui Mazarin! Iartă -mi sinceritatea. A doua generaţ ie trebuie săfi pierdut din cruzime. De Winter zîmbi cu tristeţ eş i clă tinădin cap. nu e ş ti de-ai lui Mazarin! Slavă Domnului! Ş i. Încăceva. milord. — Mulţ umesc. prietene.

Aramis îmi face cinstea săîmp ă rtă ş ească pă rerile mele. — Mister. nu-i aş a? — Ura împotriva regelui.. — Poţ i veni cu el mîine la zece dimineaţ a la podul de la Luvru? — Aha! zîmbi Athos. Tînă rul acesta mă îngrozeş te. atîta tot.. — Unde vom merge. Ai un duel? — Da. de cînd e abate. — Ca de mine însumi. conte. — Ce l-a fă cut săse ală ture acestei cauze? Mama ş i tat ă l lui erau catolici. — Puritan ş i travestit în că lugă r. — Poţ i sămăpui în legă turăcu acest prieten atît de încînt ă tor ş i de spiritual? — Fă r ăîndoială . — Ce face în Anglia? — E unul dintre cei mai înfocaţ i partizani ai lui Oliver Cromwell. Din pricina asta trebuie săfi ajuns sărenunţ e la acţ iuni îndr ă zneţ e. conte. — Măînspă imînţ i. care m-a îns ă rcinat s ăv ăprezint.. — Dimpotrivă . — Împotriva regelui? — Da. î ţ i mă rturisesc. că lă torind singur pe drumurile Franţ ei. Dar. la ora asta s-ar putea s ănu fie acasă . milord? — La maiestatea-sa regina Angliei. i-a luat toatăaverea ş i i-a interzis săpoarte numele de Winter. — S-a schimbat oare? — A devenit abate. ş i e un duel frumos. zîmbi Athos. spui? . cu siguranţ ă . – murmurăAthos. Nu-i nimic. Cu ce misiune a venit la Paris? N-a venit sămăîntîlnească pe mine. — În că lugă r. Regele l-a declarat bastard. ră spunse Athos. —Ş i cum se numeş te acum? — Mordaunt. Nu vrei să -l trimit pe Raoul să -l caute? — Mulţ umesc. de vreme ce socoteş ti căpoţ i sără spunzi de el. conte. conte. — Nu. fiindcănu ş tia c ăam plecat încoace. ş i vei regă si în el un adevă rat Galaor. Vizita acestui tînă r. mi-a tă iat pofta de mîncare ş i o să -mi ră peascăş i somnul. un duel la care nă dă jduiesc c ăvei lua ş i dumneata parte. spuse de Winter. — Maiestatea-sa măcunoaş te? — Te cunosc eu. Niciodatăn-a fost atît de muş chetar ca acum. conte: presimt în el un viitor sîngeros. nu cer săş tiu mai mult. milord? — Mulţ umesc. Nu-mi acorzi cinstea săiei masa cu mine.— Domul Aramis e ală turi de d'Artagnan? întreb ălordul de Winter. cînd vei dori.. din moment ce dumneata ai cheia.

nu ş tiai? — Nu ş tiam decît ceea ce el însuş i mi-a spus. conte. zise de Winter. — Numai aş a. bă gînd de seamăcăpe de Winter îl fră mîntăo neliniş te mai mare decît l ă sa săse vadă . un bă iat de isprav ă . Grupul apucăînspre strada Saint-Louis. Îi povestirălui Athos de reuş ita expediţ iei ş i. — Grimaud. — Îl am pe Tony. totul e limpede pentru mine. pe mîine! — Afară -i noapte neagră . b ă tu cu pumnul în poartă . ş i că ruia vicontele o să -i arate drumul. Se îndreptăspre ea. în întuneric. Ajuns în faţ a hanului unde tr ă sese de Winter. La cinci minute dupăporunca lui Athos. pe care l-am ză rit la castelul Bragelonne venind săanunţ e cămasa e gata ş i că ruia Athos îi dă duse numele provinciei sale natale. Blaisois era flă că ul acela voinic. mîngîindu-ş i cu o tă cere gră itoare patul muschetei. zise el. De Winter ş i Raoul mergeau unul lîngă altul ş i discutau împreună . — Pe mîine. apoi d ă du din cap ş i aş teptăplecarea. Olivain tremura ca varga la fiecare lică rire de luminăîndoielnică . Vei însoţ i pe milord pînăla hanul unde locuieş te ş i nu vei lă sa pe nimeni săse apropie de dînsul. dar îi pierise graiul. cineva veni sădeschidăş i atunci îl salutăpe milord în tă cere. La fel fu ş i întoarcerea: ochii p ă trunză tori ai lui Grimaud nu ză riră nimic suspect. pă ş ea în frunte. Blaisois se ară ta destul de curajos. Raoul intrăpe uş ă . De Winter îi strînse mîna. potrivit poruncii lui Athos. cum era zece seara. — La cine? — La Mazarin. fă cu de Winter. — Hei. Dumnezeu sămăierte dacă hulesc. spuse Athos. — Atunci ghicesc totul: a venit aici trimis de Cromwell. pe jumă tate valet. — Eh. ş i printr-o întîmplare. dar mogîldeaţ a se pierdu pe o ulicioar ăpe care Grimaud socoti cănu e bine săse afunde. afarăde o umbrăpitulatăîn colţ ul stră zii Guénégaud dinspre chei: i se pă ru c ăa vă zut-o ş i la ducere stînd acolo. Cu bine. Grimaud. Ş i regina a avut dreptate. — Da. Fereş te-te de că lugă r! Grimaud tresă ri.— Da. Grimaud. zise Athos. ceea ce trebuie pus în seama faptului cănu ş tia franţ uze ş te. conte. numai aş a a putut săasculte spovedania că lă ului din Béthune. Blaisois! Luaţ i-vămuschetele ş i chema ţ i-l pe domnul viconte. că ci habar nu avea de existenţ a unei primejdii. Olivain. ne-au luat-o înainte: acum. Tu mergi în frunte ş i fii cu ochii-n patru. — Viconte. la pîndă . .Ş i poate c ă n-ai nici un valet cu dumneata. rosti Athos. Drept cine m ăiei? — Drept un stră in care nu cunoaş te Parisul. milord. dar cam naiv. Tony se tot uita în dreapta ş i în stînga. cu fă clie într-o mînăş i cu muscheta în cealaltă . conte. pe jumă tate ţ ă ran.

citea o nou ăcarte de-a domnului Chapelain. fă răsă -mi mai spui. viconte. sînteţ i atît de bun! strigătînă rul ş i fă cu o miş care ca pentru a se arunca de gîtul lui Athos. pentru zece. Raoul se ş i îndreptăspre uş ă . Măprivi ţ i într-un fel. m-am gîndit cănumai doamnei ducese de Chevreuse. ş i întreabădac ădoamna ducesăpoate săte primească . Îmi place săvă d c ănu uiţ i de cerinţ ele bunei-cuviinţ e. —Ş i căar trebui s ă -i mul ţ umeş ti. Raoul. — Da. Dar dumneavoastr ăhot ă rîţ i. Nu rîd. eş ti învoit numai pentru douăzile.. — Desigur. Athos îi deschise braţ ele. rosti el. — Unde? zise el. Raoul.fiecare se duse la culcare. devreme ce ai primit botezul luptei. ră spunse tînă rul cu oarecare ş ovă ial ă . De ce m-ar supă ra lucrurile care te bucură ? — Ah. dar respectul îl opri. viconte. gata îmbră cat. o sărîde ţ i de mine? — Nu.. Raoul?! Tu ai dormit prost? Te fr ă mîntăceva. îi datorez faptul cămăaflu în preajma Prinţ ului. nu voi socoti căam dreptul săies din cuvîntul dumneavoastră . ş iţ i-ai cîş tigat dreptul săte duci oriunde vrei. dimpotrivă . ş i de aceea aşvrea săplec undeva. Raoul. A doua zi dimineaţ a. zise Athos. Apoi salutăş i ieş i din odaie. — Te-ai ş i sculat. Vei lua cu tine pe Grimaud ş i pe Olivain. fu rîndul contelui să -l vadă pe Raoul la c ă pă tîiul s ă u. Am dormit prost. domnule. înă buş indu-ş i un suspin. ia spune? întrebăAthos. —Ş i nu pă straţ i nici o umbrăde sup ă rare în fundul sufletului? — Deloc. veţ i zice cămăgră besc săvăpă ră sesc. domnule. care mi-e atît de scump. . — Asta niciodată . Privindu-l cum închide uş aş i auzindu-l cum îi strigăcu glasul lui voios ş i ră sună tor pe Grimaud ş i pe Olivain. — Domnule. Aşdori săpetrec o zi la Blois. cînd de-abia am sosit. protestăRaoul. domnule. Athos oftă . Raoul? — Dimpotrivă .. Ţ i-e dor de Blois. — Prin urmare. — Tu. domnule. cînd deschise ochii. Raoul? — Aş a cred. domnule. Tînă rul. Atîta timp cît voi avea fericirea săfiţ i ocrotitorul meu. — Pot săplec chiar acum? — Cînd vrei tu. nu sămăreîntorc în tabă ră . domnule? se mirăRaoul. întorcîndu-se. atît de bunăcu mine.. — Pe amîndoi. asta-i foarte firesc! — Deci îmi îngă duiţ i săplec! strigăRaoul plin de fericire. — Domnule. — Abate-te pe la castelul Luynes. nu-i aş a. dar. Dacănu e cumva secret. Athos surîse. Raoul? zise contele. Acum eş ti aproape bă rbat.

ş i căar fi fost foarte mulţ umit ăsă -l felicite. Apoi. scoase scrisoarea din buzunar ş i i-o întinse lui Aramis. Bazin propti respectuos coada mă turii în pă mînt. care se dovedea tot valet de muş chetar atunci cînd i se urca sîngele la cap. oare pe mine m ăva iubi mai puţ in. Dar Bazin. XLIV ÎNCĂO REGINĂCARE CERE AJUTOR Athos îi dă du de ş tire lui Aramis încăde dimineaţ ă . Raoul era atît de fericit. st ă rui atîta sădea ochi cu dînsul. — Spune-i doamnei ducese. Hotă rît. Blaisos. iar Blaisois. ai insultat biserica! În clipa aceea. o iubeş te pe copila aceea. singurul servitor care îi mai ră mă sese. se gîndi el. cum vă zuse căface elveţ ianul cu halebarda lui la Notre-Dame. ră spunse Athos. d ă ruindu-ş i inima altora?" Ş i Athos îş i mă rturisi cănu se aş tepta cîtuş i de puţ in la o despă rţ ire atît de grabnică . priveş te mereu înainte. Avea însă rcinarea săspunăcontelui de La Fère căducesa aflase de întoarcerea tînă rului ei protejat. încît Bazin se supă răfoc.„M-a pă ră sit destul de repede. prietene. întrebăde abatele d'Herblay ş i. socotind căare de-a face cu un om dă ruit cu toate virtuţ ile acestei haine. Aramis cr ă pă prevă ză tor u ş a odă ii de culcare. un flă că u pe cît de voinic. precum ş i de felul cum s-a purtat în luptă . Athos îş i zise c ănu era r ă u deloc ca Raoul s ăse afle în aceste clipe departe de Paris. în ciuda asigură rilor lui Bazin căstă pînul nu e acasă . Athos îl sfă tuise săîncerce săvorbeascăchiar cu Aramis. Blaisois îl gă si pe Bazin îmbr ă cîndu-ş i anteriul de paracliser: în ziua aceea era de serviciu la Notre-Dame. clă tinînd din cap. Aş a-i fă cutănatura. strigîndu-i: — Ai insultat biserica. De fapt. pe atît de naiv. Blaisois se sinchisi prea puţ in de spusele lui ş i vru s ă treacăpeste el. încît orice umbr ădin sufletul contelui pieri la acest gînd. Pe cînd Athos se uita cum Raoul încalecă . La zece dimineaţ a. . dup ăce îi mai d ă du cîteva îndrumă ri lui Grimaud. În schimb. cugetînd mai adînc. c ădomnul viconte tocmai pornea spre castelul Luynes. fă cu semn cu mîna lui Raoul c ăpoate săplece. Deş i vedea căBazin poartăhaina unui slujitor al bisericii. un valet veni să -l salute din partea doamnei de Chevreuse. Dar se supune legilor firii. auzind zarva asta neobiş nuită . adicăr ă bdare ş i dragoste creş tinească . puse mîna pe coada mă turii ş i se porni să -l burduş ească . care nu ie ş ea în ruptul capului din cuvîntul stă pînului să u. totul era gata de plecare. printr-o scrisoare încredinţ at ălui Blaisois. aruncînd cerberului o privire mustră toare.

n-am fi conduş i la maiestatea-sa de că tre lordul de Winter. Athos se afla pe podul de la Luvru. aş a cătrebuie s ătrec iar pe acasă . glă sui Aramis. el era: un tinerel. care rezistaseră . să -mi iau una. îmbră ţ iş ă ri pline de c ă ldurăîntre Aramis ş i lordul de Winter. La lumina zilei. Să li mari. Milord de Winter începea săse teamăcăAramis nu va veni. Athos îi ceru săspunăce a fă cut ş i Blaisois îi povesti toatăpă ţ ania. cu punctualitatea-i obiş nuită . Ş i ce scop are vizita asta? continuăel. ba încă îl mai ş i stropise cu noroi ş i. privind în direc ţ ia str ă zii Bac. — Încotro? întrebăAramis. — Pe cinstea mea. zise Athos. La dracu. despuiate de orice mobilă . habar n-am. — Nă tă ră ule! zise Athos. mai ş tii? — N-o fi la mijloc povestea aia blestemată ? mormă i Aramis. Bine. Atunci haidem! Ajunş i la Luvru. Un paracliser! Nu i-ar fi ruş ine! „Bun. —Ş i ce-a fă cut Bazin cînd a aflat c ăvii din partea mea? — Ah. cum era tînă r ăş i frumoasă . dintr-un pumn. ici-colo cu vechi ciubuce de aur. Ş i intrăîn odaie fă r ăs ăîntrebe m ă car de pricina zarvei de adineauri. că ci ar avea ş i el partea lui: era de-ai noş tri. Blaisois se întoarse amă rît la hanul „Grand-Roi-Charlemagne". Athos. rîzînd. domnule. se în ţ elege. zise Athos. de cînd mustru eu pe alţ ii. care tocmai sosea. Ră bdare. N-ai spus căvii din partea mea? — Nu. — Ră bdare. mi-a cerut iertare în fel ş i chip ş i m-a silit sădau pe gît douăpahare dintr-un vin muscat pe cinste. — Dacăar fi a ş a. Aş teptarăîmpreunăaproape zece minute. Într-adevă r. fiindc ăam săînghit vreo mustrare. nu-mi mai place săfiu mustrat. Acolo se întîlni cu lordul de Winter. dar e totuna. zise de Winter. Aramis îl trimisese la vreo zece paş i. De vreme ce Aramis a primit scrisoarea mea. nu măprea trage inima sămerg. aplecîndu-se la urechea lui Athos. — Foarte bine. o salutase cu cel mai fermecă tor surîs. — Nu-i nevoie. te altoieş te ca un drac. Mergem săfacem o vizitămaiestă ţ iisale regina Angliei. domnule. lordul de Winter intrăcei dintîi: de altfel un singur paznic veghea la poartă . cugetăAthos în sinea lui. ziduri coş covite. înseamnăcăva veni. Ş i. În cazul ă sta." La ora zece. Aramis ş i englezul însuş i puturăsă -ş i dea seama de groaznica să ră cie a locuinţ ei pe care o milă zgîrcităo hă ră zise nefericitei regine. Tocmai atunci trecea pe acolo una dintre credincioasele sale ş i. nu cumva mergem săne batem? N-am spada la mine în dimineaţ a asta. Poate vrea s ăne cearăvreo m ă rturie. adevă rat. în care m-a pus săînmoi trei-patru biscui ţ i stra ş nici. orice-ar fi.— Din partea contelui de La Fère? întrebăAramis. Aramis era lîngăei. Iat ă un abate care a miruit pe unul ş i salutăo femeie: trebuie s ăfie Aramis. — Da. un gur ă -cascăîi stă tea în cale. Dupăo clipă . Urmară .

armate: la un semn al meu. e adevă rat. că ci. ară tîndu-i din ochi mizeria din jur. zise el. orice va voi să -mi poruncească . Aramis roş i. — Mazarin stămult mai bine. Athos dă du pilda supunerii. . totul era gata sămă slujească . neş tiind căvoi avea cinstea s ăm ăînf ă ţ iş ez maiestă ţ ii-voastre. nici ostaş i de strajă . — Dacăte sile ş ti săfii spiritual. — Domnilor. care îi poftea săse aş eze. ferestre fă r ăgeamuri ş i care nu se mai puteau închide. e unul dintre acei viteji muş chetari ai regelui Ludovic al XIII-lea. sînt abate. — Doamnă . întorcîndu-se spre Athos. uita ţ i-văîn jur! Veţ i fi surprinş i. nici valeţ i: iatăce-l izbi din capul locului pe Athos. doamnă . Athos surîse. — Domnul cavaler d'Herblay. ră maserăîn picioare. domnilor. Regina pă rea c ăaş teaptăcu neră bdare. dar nu sînt cu nimic mai puţ in omul în care maiestatea-voastrăva gă si cel mai devotat slujitor. în schimb.paraginei. pe care văvă d pentru prima datăş i pe care văcunosc doar ca pe niş te compatrioţ i ai mei. e nobilul conte de La Fère. dar la un semn al reginei. Pentru a duce la îndeplinire un plan menit să -mi salveze viaţ a nu-l am decît pe lordul de Winter.. Era grav ş i liniş tit. la început. nici covoare. am îmbr ă cat haina de abate. rosti Aramis. Iar doamna Henriette aproape cănu mai e regin ă . Niciodatăn-am simţ it chemarea de a deveni slujitor al bisericii. Domnul. ş i pe dumneavoastră . de care v-am vorbit. — Domnul este abatele d'Herblay. — Doamnă . uitîndu-se cu tristeţ e în jur. comori. — Mazarin e aproape rege.. ieş i ea însă ş i în prag spre a întîmpina pe aceş ti prieteni de zile grele. Astă zi. fă răîndoială . cer iertare maiest ă ţ ii-voastre. continuăel. a că rui mare faimăe-atît de binecunoscut ămaiestă ţ iivoastre. dar n-aşfi în stare să -mi ascund revolta de a vedea pe fiica lui Henric al IV-lea tratat ă astfel la curtea Franţ ei. — Priveş ti la luxul meu? vorbi doamna Henriette. zise ea. Athos. sutana mea se ţ ine doar într-un singur nasture ş i sînt gata oricînd săredevin muş chetar. domnilor. spuse regina. un prieten de două zeci de ani. Acum cîţ iva ani aveam în jurul meu gentilomi. zise Aramis. ră spunse lordul. dar împotriva voinţ ei mele. observăAthos. Azi-dimineaţ ă . cred într-adevă r că -l întreci pe bietul domn Voiture. — Domnul nu este cavaler? se adresăregina lordului de Winter. care-ş i împunse în tă cere tovară ş ul cu cotul. Gentilomii pă ş irăîn odaie ş i. Aramis fierbea de furie: o asemenea strîmtoare îl scotea din fire ş i ochii lui cercetau fiece nouă mă rturie a cumplitei să ră cii din prejmă . morm ă i Aramis. interveni de Winter. la cel dintîi zgomot pe care îl auzi în încă perea din faţ a odă ii ei. — Intraţ iş i fiţ i bineveni ţ i.

— Eu. îl urmez fă r ăsăcer vreo desluş ire. de vreme ce aş a stau lucrurile. încît e puţ in spus m ă rturisindu-văcăîş i cautăş i îş i doreş te moartea. duce în Anglia povara unei existenţ e atît de dureroase. — Simţ iţ i mă car un dram de compasiune faţ ăde atîta nenorocire? vorbi regina. — Ei bine. domnule? se adresăregina lui Aramis. Cei doi prieteni schimbarăo privire plinăde dispreţ . rosti regina. — Doamnă . Regele se aflăsingur cu cî ţ iva gentilomi pe care se teme în fiece zi sănu-i piardă . fi ţ i prietenii lui. spre a-i fi de folos. continuăea: eu nu sînt numai cea mai nefericit ăregină . expuş i la loviturile ambiţ io ş ilor ş i duş manilor. domnilor. Dar cînd e vorba săslujesc pe maiestatea-voastră . domnii mei. Plecaţ i în Anglia. Ei bine. asta poate v-ar r ă ni. iat ăce trebuie săface ţ i pentru mine. adînc tulburată . se aflădeparte de mine. ră spunse acesta. poate cer prea mult. doamnă . Athos ş i Aramis murmurarăo scuză . domnule. în timp ce lordul de Winter o privea cu aerul că vrea să -i spună : „Nu v-am încredinţ at oare cără spund de ei?" — Dar dumneavoastră . Athos citi cu glas tare scrisoarea pe care o cunoaş tem ş i în care regele Carol întreba dacăi s-ar acorda ospitalitate în Fran ţ a. gă siţ i-l pe rege. în schimbul acestui sacrificiu pe care îl faceţ i pentru mine. Mazarin a refuzat. Din clipa cînd lordul de Winter l-a pă ră sit. în mijlocul scoţ ienilor în care nu se încrede. — Ah. rosti Athos. doamnă . afarăde soţ ul ş i de copiii mei. fiindcănu am nici un drept să cer. soţ ul meu. fie chiar ş i la moarte. spuse regina. înso ţ iţ i-l în luptă . regele. — Va mulţ umesc. Dac ă viaţ a a trei oameni poate săo ră scumpere pe a voastră . — Ei bine? întrebăAthos cînd ispră vi de citit. ducele de York ş i prinţ esa Charlotte. Iatăscrisoarea pe care mi-a trimis-o prin milord de Winter. —Ş i acum. cu o plecă ciune adîncă . nu mai tr ă iesc. Sîntem gata. cea mai deznă dă jduităsoţ ie: copiii mei. — Am avut cinstea săîntreb pe maiestatea-voastrăce anume doreş te săfacem. atunci o iau înainte domnului conte. cel puţ in doi dintre ei. o jur în faţ a lui Dumnezeu! Ş i regina ridicăochii încet ş i solemn spre cer. eş ti într-adevă r un suflet nobil! exclamăregina într-o pornire de recunoş tinţ ă . domnul d'Herblay ş i cu mine. st ă rui regina. — Citiţ i-o. ce e de fă cut? întrebăAthos. pretutindeni unde merge domnul conte. deş i el însuş ie scoţ ian. domnilor. privind-o pe reginăcu tot farmecul tinereţ ii sale. — Ei bine. cînd trebuie săplec ă m? . ci săvăiubesc ca o sorăş i săvăam în inima mea înaintea oricui. adă ugăAramis. domnilor. Dar ascultaţ i-mă . de vreme ce sînteţ i dornici sa văpuneţ i în slujba unei biete prinţ ese pe care lumea întreagăo pă ră seş te.— E de ajuns. zise Athos. doamnă . Citiţ i-o. ci ş i cea mai nenorocitămam ă . văfă gă duiesc nu săvă ră splă tesc. în casa unde locuieş te ş i unde în fiece zi îl pîndesc urzeli mai numeroase ş i mai viclene decît toate primejdiile ră zboiului.

dacăîntîmplarea i-ar fi despă rţ it. Disear ă . nu am nimic s ăcer maiest ă ţ ii-voastre. Nu cumva sătrezim vreo bă nuială . Jos. scumpi prieteni. Aveţ i să -mi spuneţ i ceva? Din aceast ăclipăam devenit prietena dumneavoastrăş i. v ăînvoi ţ i? exclamăregina cu bucurie. salvaţ i-l pe rege! Ş i deş i nu v ăgîndiţ i la ră splata ce vi se cuvine pe pă mînt pentru aceastăfaptăplin ăde vrednicie. Salva ţ i-mi soţ ul. Cheltuieş te tot la nevoie. Săsprijinim deci monarhiile. slujind un prin ţ atît de nefericit ş i o regina atît de virtuoasă . în capul scă rii. spuse Aramis. ş i cum puterea mea e prea mă rginităpentru a ră splă ti un asemenea sacrificiu. doamnă . Vom că lă tori cu caii mei. zise el. Amîndouăerau adresate regelui Carol. iar nobilimea nu poate fi puternicădecît prin regi. — Eu. Regina le întinse mîna ş i ei o să rutară . cealalt ăde prinţ esa Henriette. Îl slujim pe Dumnezeu. sfă rîmăbijuteriile ce ţ i-am dat. sînt singur pe lume ş i nu rîvnesc decît să slujesc pe maiestatea-voastră . sînt datoare săvă ră spund la fel. de Winter se opri. săpoatăfi recunoscu ţ i de rege. atît cît ne vor duce. spuse regina. mormă i Athos.— Aş adar. ne întîlnim la poarta Saint-Denis. fiica ei. — Ah. Lordul de Winter apucăpe strada Saint-Honoré. adicăregeş te. apoi vom lua diligenţ a. Văsîntem devotaţ i cu trup ş i suflet. Regina pregă tise douăscrisori: una era scrisăde ea. — Acum săne desp ă rţ im. lă saţ i-mi speranţ a căv ă voi revedea pentru a vămulţ umi eu însumi. — Ei bine. dragul meu conte? — Încurcată . spuse Aramis. doamnă . el văva ră spl ă ti. Dupăaceea plecarăto ţ i trei. . întrucît înţ elegeţ i sămăslujiţ i. miş catăpînăla lacrimi. domnilor. Eu r ă mîn aici. scoate diamantele ş i vinde-le: vei lua pe ele între cincizeci ş i ş aizeci de mii de livre. — Doamnă . Vă mulţ umesc încăo dată . tare încurcat ă . pentru ca. — Da. dar ace ş ti gentilomi săfie trataţ i aş a cum merită . Athos ş i Aramis ră maserăîmpreună . decît săse roage pentru noi. Da. fă gă duind săne copleş eascăcu o prietenie cu mult mai presus de meritele noastre. în numele reginei. îi slujiţ i pe Dumnezeu. la nouă . Cei trei gentilomi îş i strînserămîinile. milord. nu? — Aş a cum voi face întotdeauna cînd e vorba de apă rarea unui mare principiu. Iat ăcea dintîi clipăde bucurie ş i nă dejde pe care o tr ă iesc de cinci ani încoace. dupăce se vă zurăsinguri. cred. aş teptînd. — Dar ai primit totul cu însufleţ ire. Regii nu pot fi puternici decît prin nobilime. domnilor. vămulţ umesc în numele meu. el care-mi citeş te-n inimătoatărecuno ş tinţ a faţ ăde el ş i faţ ăde dumneavoastră . Numai cămaiestatea-voastrămerge prea departe. Ce zici de povestea asta. Înmînăuna lui Athos ş i una lui Aramis. nu ş ovă i o clipă . doamnă . fiindcăastfel ne sprijinim pe noi înş ine. dragul meu d'Herblay. Apoi îi ş opti lui de Winter: — Dacăî ţ i lipsesc banii. zise Athos.

Într-un cuvînt. Sutana îl cam apasăş i cred căş i mie mi s-a f ă cut lehamite de ea. Dar tu? — Eu sînt sigur că . ză u. umblădupăfuste ca ş i mine. dar ş i foarte necesară : Ai bani? — Am ceva. — Haida-de! O ceartăîntre popi! Un duel între aliaţ i! — Ce vrei. prostească . dar trebuie sălas cam jumă tate lui Raoul: un tînă r gentilom se cade sătră iascăaş a cum se cuvine. sănu mai amestecă m pe nimeni în povestea asta. Din fericire.— Mergem acolo ca săfim uci ş i.ş tiu. e un încurcă -lume din pricina că ruia tabă ra noastrăva pierde partida. care m ăplictiseş te ş i măsupă ră . nu trebuie săavem nici cea mai micăp ă rere de ră u. Aş a ne punem la adă post de primejdia temniţ ei ş i ne purtă m totodatăca ni ş te eroi – alegerea e lesne de fă cut. — Uite unde-ar fi bun baronul Porthos! zise Aramis. s-ar schimba faţ a lucrurilor. sînt grosolani ca toţ i bă utorii de bere. pe cinstea mea. Aramis. — Iar eu. — Ce pungăplin ă ! — Ce spadămîndră ! — Să -i atragem de partea noastr ă . dragul meu Aramis. Mi-a parut cam pornit ş i-a avut o purtare ciudatăfaţ ăde mine. ori la fortă reaţ ăVincennes din pricinăcăam înlesnit evadarea domnului de Beaufort? vorbi Athos. Aramis. Ş i-apoi. fiindc ăCromwell s-a fă cut st ă pîn pe averea lui. Crede-m ă . — Lordul de Winter e deocamdatăsă rac lipit. trebuie săte întorci la o aceeaş i primăîntrebare. credemă . S ăţ inem pă rerea asta de r ă u în sinea noastră ş i sănu mai pomenim de ea. sînt convins . Însăîn toate. pe care l-am întîlnit ieri searăla doamna de Rambouillet. nu gă sesc mai mult de zece ludovici. fă cînd un asemenea lucru. — Ai dreptate. De altfel. într-atît ne asemă nă m unul cu celă lalt. Sînt convins că . dacăi-aşda una. zise Aramis. — Era oare mai bine săr ă mînem aici ş i săfacem o plimbare la Bastilia. pe care arendaş ul meu mi i-a trimis în ajunul plecă rii de la Bragelonne. cum am fă cut azi-dimineaţ ăcu mititelul ă la care m-a stropit cu noroi. Ah. lordul de Winter e bogat. Ce faci pînădiseară ? Eu sînt nevoit săamîn două lucruri. — Sînt lucruri care suferăamînare? — N-am încotro! — Despre ce-i vorba? — Mai întîi a loviturăde spad ăvicarului. dragul meu. întorcîndu-mi pe dos toate buzunarele ş i ră scolind prin toate sertarele. Nu pot să -i sufă r pe englezi. ră spunse cu liniş te Athos. dragul meu! E spadasin ca ş i mine. n-am decît vreo cincizeci de pistoli. — Uite unde-mi pare ră u dupăd'Artagnan! zise Athos. ba cîteodatămi se nă zare căel e Aramis ş i eu sînt vicarul. cam vreo sutăde pistoli. Un fel de frate geamă n. — Ai dreptate. ar pă rea căne îndoim de noi înş ine. — Nu-i taina noastră .

vei avea o asemenea scuză . iar la ş old îi atîrna acea veche spadăpe care o tr ă sese din teac ăatît de des ş i era gata mai mult ca oricînd săo tragăş i acum. de i-aşavea! — Da. dragul meu. la naiba! Ah. îi mă rturisi Athos. Numai seara. Îmbrş ş iş eazş -l pe Porthos din partea lui Aramis ş i a mea. el omul Frondei. Eu. a cş rei cheie ş i-o trimit. Aramis. Aşfi dorit sş -mi iau r ş mas bun de la tine dar nu am timp. nu pot să -l fac cînd vreau. — Cam aş a ceva. Pe curînd. ori. Vegheaz ş asupra lui în lipsa mea cît poş i mai bine ş i. dacăş i al doilea lucru pe care-ţ i pare r ă u cănu-l duci la îndeplinire se dovedeş te tot atît de important ca primul. — Din nenorocire. Nu uita cş -ş i scriu ca sş -ş i spun încşo date cîtşdragoste îş i port. cred căte-ai ţ ine numai de nebunii! Acum săne despă rţ im: eu am una sau douăvizite de fă cut ş i trebuie săscriu ş io scrisoare. am dou ă zeci de vizite de fă cut ş i tot atîtea scrisori de scris. nu mai ai două zeci de ani. astea-s lucruri lesne de amînat. ş i-l vei amîna mai ales căla întoarcere. Vino sămăiei pe la opt. " Ş i trimise scrisoarea prin Blaisois. dragul meu prieten. Prin urmare. I-am îmbră ţ iş at din . în caseta mea de bronz. l ă săvorbăla doamna Chevreuse căa trecut pe acolo ş i scrise urmă toarea scrisoare lui d'Artagnan: „Dragşprietene. La ora hotă rîtă . f ă r ăsălă să m mă car un cuvinţ el de ră mas bun lui Porthos ş i lui d'Artagnan.. — Da. Raoul s-a dus la Blois ş i nu mai ş tie de plecarea mea.. — Dacăe s ănu te mai întorci. seara foarte tîrziu. nu vrei sămîncă m împreunăla ş apte? — Prea bine. ză u. de altfel. zise Athos. mai degrabă . — Am avut eu grijă . — Atunci fă -l numaidecît. La miezul nop ţ ii. surîse Athos. încuviinţ ăAramis. — Oh! E ceva foarte important. Aramis sosi: purta uniforma de cavaler. dacăm ămai întorc. plec împreunşcu Aramis într-o chestiune de mare însemnş tate. spune-i sşdeschidşpachetul pecetluit pe care st ş scris numele lui ş i pe care îl va gş si la Blois. nici celă lalt: tu eş ti omul reginei Angliei.. sau poate rş mîi cu bine pentru totdeauna. Greş im fă r ăîndoială . — Înţ eleg. — Ce vrei. dacşse întîmplşsşnu mai ai veş ti de la mine de azi în trei luni. Athos se duse în vizităla doamna de Vendôme. Aş a căsăl ă să m lucrurile cum sînt.căasta n-ar schimba decît faţ a domnului de Retz. prietene. Haide.. unul. — Spre marea mea pă rere de ră u. dacăplec ă m aş a. nu mai dispuneţ i de voi înş ivănici unul. — Tii! fă cu el. ce-ţ i mai pasă ? Fii om de înţ eles. Ş i cu aceste cuvinte se despă rţ iră .

— Ei bine. tot i-aşp ă stra. îi pă strezi sau îi trimiţ i înapoi? — Îi pă strez. îl iubea deci ş i acum. pentru trei luni. n ă tă ră ule? se supă răAthos. pe cinstea mea. Chiar la sfîrş itul mesei se ivi Blaisois: — Domnule. Ei. — Uite. iatără spunsul domnului d'Artagnan. Se înş elege f ş rşs ş mai spun cş . Ceea ce ţ i se oferădin toat ăinima. crede-m ş . Cînd pleci într-o cş lş torie ş i. S. nu cred nici un cuvînt: cine are inima ş i spada dumitale învinge orice piedicş . zise Aramis. Raoul mi-e drag ca ş i copilul meu. ai lui Aramis cum sînt ş i ai tş i" Athos surîse ş i o lacrimăînroura ochii să i frumoş i. Ş i scoase la ivealăo pungără sună toare ş i pîntecoas ă . Fireş te cş cei cincizeci de ludovici pe care ş i-i trimit sînt ai t ş i cum sînt ş i ai lui Aramis. — SlavăDomnului. Al tş u. pe curînd. ş i chiar dacăn-aşavea nevoie. sînt foarte mulţ umit săpă ră sesc Parisul în clipa de fa ţ ă . încît ne-ar fi ghicit planurile. Îmi pare ră u numai cănu l-am îmbră ţ iş at pe d'Artagnan.partea amîndorura. La toate te gîndeş ti. acum plecă m? . Te implor sşnu le dai o prea greş it ş întrebuin ş are. cincizeci de ludovici. Tot bani cu chipul regelui Ludovic al XIII-lea. mşrog din suflet lui Dumnezeu sşnu ajung sş -i fiu tatş . dar e atît de ager. mai ales. dragul meu conte. Aramis. deş i m-aşmîndri cu un fiu ca el. Athos o desfă cu ş i începu prin a scoate din ă untru un bileţ el pe care stă teau scrise urmă toarele: „Iubite conte. r ă sturnînd punga pe masă . — Pă i am plecat fă r ăs ăaş tept. ş i nicidecum «cu bine pentru totdeauna». diavolul. trebuie săprimeş ti din toat ăinima. Ia tu două zeci ş i cinci ş i dă -mi-i mie pe ceilalţ i două zeci ş i cinci. te-ai hot ă rît în privinţ a că lă toriei? — Pe deplin. n-ai niciodatş bani destui. —Ţ i-am spus eu s ăaş tepţ i un ră spuns. din ziua cînd l-am vş zut. cînd am chibzuit lucrurile. mă rturisi Athos. pentru care avusese întotdeauna o dragoste plinăde duio ş ie. Aş adar. conte. dar m-a chemat înapoi ş i mi-a dat asta. — Eş ti un om minunat. sînt fericit s ăv ă d căeş ti de partea mea. D'Artagnan. Mi-aduc aminte de zilele noastre de lipsşş i-ş i trimit jumş tate din ce am: sînt bani pe care am izbutit sş -i storc de la Mazarin. D'ARTAGNAN P. —Ş i eu la fel. Cît despre povestea cş n-am sş te mai revş d. oricît era el de partea lui Mazarin. Dar. Spune ce ai de gînd cu banii aceş tia. Ş i acum. zise Aramis.

chiar fş rşvoia mea. atunci îl iei pe Blaisois. nă tîngului de Bazin i-a tr ă znit săse fac ăparacliser. Ce-i asta? — Staţ i. Săvedem scrisoarea. cu care n-aşş ti ce s ăfac. Mşadresez ş ie. dragul meu d'Herblay căe aproape un sacrilegiu săpui la îndoialăprovidenţ a. atunci cînd ai asemenea prieteni. La lumina acestei lumînă ri Aramis citi: „Dragul meu d'Herblay. — Ce e? — Domnul Porthos tocmai a plecat de la noi. care alerga să -ş i dea sufletul. Dar tu n-ai un valet? — Nu. luînd punga pe care i-o întindea Bazin. Nu-ş i trimit mai mult de teamşcş n-ai primi o sumşmai mare. — Bun! fă cu Aramis. Grimaud se ivi în prag. ce zici de asta?! exclamăAramis. cum nu te îndoieş ti. DU VALLON DE BRACIEUX DE PIERREFONDS. — Te-am prevenit cădacăîmi spui altfel decît cavaler. o sş cer sş -mi trimitşde la unul din castelele mele. se învoi Aramis. — Bucuros. În clipa aceea. Numai la Bracieux am douş zeci de mii de livre în aur. îş i ofer eu însumi: ai aici dou ş sute de pistoli cu care poş i face tot ce pofteş ti ş i pe care mi-i vei înapoia atunci cînd se va ivi prilejul. — Oh. e o scrisoare. Zicea c ăe ceva grabnic ş i cătrebuie săvăajungăîn mînăînainte săporniţ i la drum." — Ei bine. îmi impune ş i azi. fiindcăeu îl am pe Grimaud. domnule abate. — Bine. Cei doi vale ţ i încă lecar ăş i ei.— Cînd vrei. vesti el cu zgîrcenia-i obiş nuit ăla vorb ă . n ş dş jduiesc. cşplecaş i într-o cş lş torie de douş -trei luni . zise Bazin.Cum ş tiu cş nu-ş i place sş ceri de la prieteni. — Săplec ă m. — Spun. întrucît contele de La Fère. Nu te teme ca asta mş strîmtoreaz ş : dacşam nevoie de bani. slavăDomnului căajung la timp! strigăBazin. ş i nu poate s ăplece de la Notre-Dame. Într-adevă r. îţ i frîng oasele. care mş îmbrş ş iş eazş din partea ta ş i a contelui de La Fère. dupşcum ş tii. — Gata. lă sînd asta pentru dumneavoastră . E întuneric bezn ă . — Pă i cum o s-o citeş ti? întreb ăAthos. zise Athos. În colţ ul stră zii îl întîlnirăpe Bazin. caii a ş teptau înş eua ţ i. — Adică ? . Aflu prin d'Artagnan. Scapă r ăîndat ăamnarul ş i aprinse o lumînare încolă cit ăpe care o folosea la sfeş nicele lui. Sînt. al tau devotat. deş i îl iubesc din toata inima: fireş te însşcş ceea ce îş i trimit ş ie îi trimit deopotrivşş i lui. — O clipă . precum ş tii.

spre a intra în oraşpe o altăpoartă . clă dit în întregime pe o în ă lţ ime. spuse de Winter. spre seară . dincolo de copacul ă sta e un loc ş or unde am crezut că . Ajungînd în faţ a hanului unde stă pînul să uş i cu el fă cuserăo petrecere straş nică . în care timp cei doi prieteni intrarăpe poarta în faţ a că reia se aflau ş i. pe o vreme minunată . se apropie de Athos ş i. Măreped pîn ăacolo. Zis ş i fă cut. sosirăla Boulogne. — DacăMousqueton ar fi cu noi. cei doi prieteni pornirădin nou la drum. unul. socotind cămăaş teaptăceva scrisori.— Adicăîmpă rţ im pistolii lui Porthos. Împă rţ irea odatăfă cutăla lumina lumîn ă rii lui Bazin. la „Spada Marelui Henric". ca sănu batem la ochi. ceea ce se numeş te oraş ul-de-jos nu exista. ş i aceast ănă zbîtie din tinereţ e i se pă ru ş i acum plinăde tot atîta haz. — Pe legea mea! Eu. PARTEA A DOUA I UNDE SE DOVEDEŞ TE CĂPRIMA PORNIRE E ÎNTOTDEAUNA CEA MAI BUNĂ Cei trei gentilomi apucarădrumul Picardiei. unde îi aş tepta de Winter. dupădouăzile ş i o noapte de drum. Parcăş i azi măia cu frig cînd mi-aduc aminte. Odihniţ i-văş i peste douăceasuri săfiţ i la dig. Uite. dup ăvreo douăsute . iar dumneavoastrătrageţ i la hanul cel mai bun din oraş . Barca noastrătrebuie s ăne aş tepte acolo. drum care le era atît de cunoscut ş i care reînvia în mintea lui Athos ş i Aramis unele dintre cele mai frumoase amintiri din tinereţ e. săne despă rţ im. gata. Ajunserăla porţ ile oraş ului. de pildă . — Domnilor. oraşaproape pustiu pe atunci. Boulogne era o poziţ ie f ă răde pereche. m-am dus pe copcă ! Îş i urmar ăcalea. ajungînd în locul unde avuseserăde furcăodinioarăcu pavagiii. Curînd veni rîndul lui Grimaud să -ş i adune amintirile. În cele din urm ă . Lordul de Winter îş i urmăcalea în lungul bulevardelor mă rginaş e. erau la poarta Saint-Denis. zise Athos. i-aşîngă dui sătremure. ce-ar mai fi tremurat! Ţ i-aduci aminte. Dupa un sfert de ceas. spuse: — Cîrnaţ i! Athos izbucni în rîs. mă rturisi Aramis. ca ş i cînd i s-ar fi povestit o ispravăde-a altuia. săfacem ş i aici cum am fă cut la Paris. Aramis? Aici l-a nimerit glonţ ul ă la ră mas de pomină . Ş tiu un han unde nu trage prea multălume. aş a cum am împă rţ it ludovicii lui d'Artagnan. iar hangiul e omul meu credincios. ară tînd spre o ferestruicăa pivniţ ei.

întrucît se fă cuse tîrziu. vorbi tînă rul. din aceeaş i pricinăce-i fă cuse remarcaţ i la rîndul lor de că tre al ţ ii. Mai cu seamăvă zurăpe unul asupra c ă ruia ivirea lor fă cu oarecare impresie. Se înţ elege căaceast ăporuncăîl privea numai pe Blaisois. —Eş i nu e ministru. — Tă cere! fă cu Athos. domnule. fă răîndoială . continuăel. Sînteţ i atît de bun să -mi spuneţ i: eadevă rat cădomnul cardinal Mazarin n-ar mai fi ministru? — Iatăo întrebare ciudată . Cu ce văputem fi de folos? — Domnule. ră spunse Aramis. — Domnilor. De îndatăce-i ză ri. Trage cu urechea. Într-adevă r. ră spunse Athos. Nu-i prea plă cut săstai aici: nu trece mă car o singurăfemeie. îi privi ş i el cu stă ruinţ ăş i pă rea căarde de neră bdare săle vorbească . trecuse de vreo două -trei ori pe lîngăei. prin nu ş tiu ce aer lipsit de stinghereală . venim de la Paris. Athos ş i Aramis coborîr ăspre port. Iertaţ i-mi curiozitatea. numai de Winter s ănu ză bovească . zise Athos. nici aruncat în temniţ ă ? . Ajunş i pe dig. întrebăstr ă inul. orice ar fi. se plimba mîhnit încoace ş i încolo pe dig. gă sir ăhanul pomenit.de paş i. Umbletul lui. prin intrigi ş i fă gă duieli. Vale ţ ii se a ş ezară sămă nînce. p ă reau gata săse învă pă ieze ca ochii unui tigru. Dar cum nu i se citi nici o tulburare pe chip. salutîndu-i cu mult ăeleganţ ăş i politeţ e. la fel de curtenitor. domnule. Îmbră cat în negru. în ciuda încetinelii ş iaş ovă ielii cu care se ră sucea pe că lcîie. ori cel pu ţ in sînteţ i stră ini de Boulogne. dar vă d c ăveniţ i de la Paris. — În sfîrş it. Ş i colo e corabia care se pregă teş te săridice ancora ca săne ducăla destina ţ ie. dupăcum vedeţ i. dar. pe care îl observaserăei mai întîi. purta cu destulăeleganţ ăo spadălungăla cingă toare. — E barca noastră . rosti Aramis. — Da. Adicăjumă tate de Fran ţ ăîl alungă . încît. Avea ochii de un albastru atît de spă lă cit. care te face oricînd sărecuno ş ti pe omul deprins cu drumul. fă răsăle scoatăş eile. următîn ă rul. iar stă pînii ner ă bdă tori s ăse îmbarce. era bă ţ os ş i îndră zneţ . Prin veş mintele lor pline de praf. Lă sar ăcaii s ăse odihnească . Acum. ră spunse Athos. putea tot atît de bine săse fi oprit din întîmplare. Omul acesta. n-a fost nici pus pe fugă . în timp ce amîndoi prietenii cercetau barca. cei doi prieteni atraserăatenţ ia cîtorva trecă tori. se opri în loc auzind numele de Winter. le dă durăîntîlnire la dig. dupăculorile ce se oglindeau în ei. poruncindu-le sănu schimbe nici o vorbăcu nimeni. Era tînă rş i palid. izbuteş te săse menţ inămulţ umită celeilalte jumă tă ţ i: asta poate sămai dureze multăvreme. tîn ă rul care. Pentru Grimaud devenise de prisos de o veş nicie. — Da. Athos ş i Aramis se oprirăsăse uite la o barc ălegatăde un bulumac ş i gata s ăo porneascăîn larg.

ş i-atît cît poate sem ă na un bă rbat cu o femeie. — Eh. atunci cînd ţ i-a vorbit.. la naiba. Îţ i jur căm-ar încînta tot atît de puţ in ca ş i pe tine să -l întîlnesc în calea mea pe acest pui de ş arpe. — Aha. Nu. ai săspui c ărepet mereu acela ş i lucru ş i căsînt cel mai fricos dintre fricoş i cu nă ză relile mele. uite-l ş i pe de Winter. dă -i înainte. cu buzele subţ iri. —Ş i i-ai ră spuns aş a? — Nimic nu măîndrept ă ţ ea să -i ră spund altfel. îl lini ş ti Athos. ză mislit de milady.. spuse Aramis. i-o întoarse Athos. ori vreun spion care iscodeş te. ochii ă ş tia care ascultăparcănumai de poruncile minţ ii ş i niciodat ăde cele ale inimii. da. — Totuş i. hot ă rît. zise Athos. urmă rind cu privirea pe tîn ă rul care tocmai dispă rea dupăni ş te coline de nisip. ai greş it căi-ai ră spuns aş a cum i-ai ră spuns. — Bun. domnule. cel puţ in deocamdată . zise tînă rul depă rtîndu-se. Aramis. — Ei. A fost politicos cu mine. — De ce? — O sărîzi de mine. De altfel. ş i acum. Îi vă d venind la vreo două zeci de . care. Aramis! — Obiş nuinţ a. — Cu cine gă seş ti căseamă năomul ă sta? — Ca urîţ enie sau frumuseţ e? rîse Aramis. pomenind numele lordului de Winter. cînd stau săcuget. iubite prietene. nu ţ i se nă zare nimic. — Nu-ţ i face griji.— Nu. gă sesc căai dreptate. — Ce zici de întrebă re ţ ul ă sta? morm ă i Aramis. Uiţ i ca la auzul acestui nume tînă rul s-a oprit în loc? — Un temei în plus ca. — Zic căe un provincial care se plictiseş te. —Ş i de cînd ţ i-e teamăde o ceartă ? — Mătem de ceartăîntotdeauna cînd sînt aş teptat undeva ş i m-ar putea împiedica săajung la vreme. ză u aş a: gura asta fin ă . — Ca urîţ enie. măsileş ti sămăgîndesc! fă cu Aramis. zise Athos. m-am purtat la fel. — Ai poftăde glumă . vrei să -ţ i mă rturisesc ceva? Sînt ş i eu tare curios să -l vă d pe tînă rul ă sta mai de aproape. ce vrei. — Lasăasta. Acum n-ar mai trebui decît săse lase aş teptaţ iş i valeţ ii noş tri. s ă -l pofteş ti să -ş i vad ă de drum. dacăe vreun spion. domnilor. zise Aramis. — Iar tu uiţ i ca ai fost ş i mai neprev ă ză tor. — De ce-ar fi în stare un spion? Nu mai sîntem pe vremea cardinalului Richelieu. poruncea săse închidăporturile. — Vămulţ umesc pentru bună voin ţ ă . Un oarecare bastard. — O ceartă . pentru o simplăb ă nuială .

Ce naiba o fi avînd de se tot uităîndă ră t? De Winter. o vede ţ i? Aşdori s ăm ăş tiu cît mai curînd pe punte. săne îmbarcă mş i. la rîndul lui. fă cu Aramis. Iatăcolo ş i corabia noastră . vuietul vîntului. continuăde Winter. aflatădoar la vreo două zeci de paş i. nu cumva ai uitat ceva? — Nu. era prea tîrziu sămai facăceva. care se lă ţ ea pe încetul. legă narea îngrozitoare a vasului. fă r ăs ă -l scape din ochi. unde soarele lă sase în urm ădoar un nor de aur. Ş i întoarse din nou capul. de ce gîfîi aş a? zise Athos. barca trebuie săne aş tepte. spuse încet Athos lui Aramis. — Ei. Nu-mi place marea nici ziua. — Drace. s ăpoftească ! Să ri ş i el în barcăş i barca se desprinse numaidecît de mal. ca ş i cînd ar fi vrut sa priveascăla îmbarcarea lor din partea cealaltăa portului. nimic. Ajunserăla treptele care coborau spre barc ă .paş i în spatele lordului. prefer mîn ă stirea de la Noisy. — Are ceva cu noi. paralel cu digul: zorea pasul. iuţ i pasul ş i se apropie de ei cu o grab ă neobiş nuită . — Ce ai. odatăîn larg. Tînă rul. chiar dacăstră inul ar fi avut asemenea gînduri. de- . Îl recunosc pe Grimaud dupăfelul cum ţ ine capul ţ eapă n între umeri ş i dupăpicioroangele lui.. îngînăde Winter. murmurăAthos. milord. aruncînd o privire spre asfinţ it. Athos zîmbi cu zîmbetul lui trist. coborî treptele. Trecînd pe lîngădune mi s-a pă rut. — Tot ce se poate. scufundîndu-se în mare. darmite noaptea: mugetul valurilor. vă zîndu-i ş i el. — Crezi căne îmbarcă m în timpul nopţ ii? întrebăAramis. Aramis îl urmă . încuviinţ ăAthos. Dup ăo clip ăse îndrepta spre de Winter. Parc-ar fi blestemat. Athos. mormă i Aramis. S ămergem. apă ruse pe ecluz ă . Tony ne poartă armele. Athos ză ri un om care se apropia de ţ ă rm. măfră mîntăun gînd. — Haidem. că ci îş i asculta prietenul. nici vorbă . De Winter lă s ăs ă treacăîntîi valeţ ii – pe cel care purta armele ş i pe cei care purtau cuferele – apoi o porni în urma lor. Athos se uităla Aramis. S ăfie cu adevă rat un spion ş i săaibăde gînd săse împotriveascăîmbarcă rii noastre?" Cum însă . mă rturisesc. Ş i din nou întoarse capul. ca sătaie drumul.. ca osîndiţ ii lui Dante. „Oho! îş i zise el. — Ce-o fi avînd prietenul nostru? ş opti Aramis. În clipa aceea. că rora Satan le-a sucit gîtul să -ş i privească întruna că lcîiele. gîndinduse vă dit la altceva. Prin pîcla tot mai deasăa înseră rii crezu că -l recunoaş te pe tînă rul cu întrebă rile. — L-a vă zut. — Nimic. Nu-i nimic. în locul lor.

Ş i. cu braţ ele încruciş ate la piept. Trei oameni curajoş iş i hotă rîţ i. — El e . însăfiul nu ne-a fă cut nimic. El e! Adineauri mi s-a p ă rut că -l recunosc ş i nu m-am înş elat. murmurăde Winter. încît ai fi crezut căvrea săsarădintr-o clipăîn alta. ş i te cunosc atît pe tine cît ş i pe tovară ş ii t ă i. Grimaud.strigălordul de Winter. Barca trebuia sătreacăîntre capul digului. Eu. acestuia i se ridicase pă rul mă ciucăîn cap ş i sudoarea îi brobonise fruntea. strîngînd braţ ul lui Athos. vorba. . Lumina farului învă luia mica strîmtoare pe unde avea sătreacăbarca. — Ah! zise Aramis. unde tocmai se aprinsese farul. eu sînt. că lugă rul. Îl aveam în b ă taia puş tii ş i i-aşfi trimis glonţ ul drept în piept.pă rtîndu-se sub sforţ area a patru vîslaş i vînjoş i. asemenea unui înger blestemat. o încarcăş i-l luăla ochi pe tînă rul care st ă tea în picioare pe stîncă . întorcîndu-se spre ei. aş a cum spune? — Din nefericire. — Cine-i tîn ă rul? întrebăde Winter. — Atunci. ca ş i stîncăpe care tînă rul aş tepta în picioare. el e că lugă rul. Athos se repezi ş i apuc ăţ eava armei. a că ror b ă rbă ţ ie nimeni n-ar fi îndră znit săo pun ăla îndoial ă . Tînă rul auzi aceste cuvinte. ră spunse Athos. — Cel care ne-a urmă rit. pierzîndu-ş i cump ă tul. cu siguran ţ ă . ş i o stînc ăpovîrnitădeasupra apei. se aflau în barcă . care a intrat în vorb ăcu noi ş i care ne aş teaptăacolo. ba mai degrabăle-o luăînainte. — Fiul lui milady. el e fiul lui milady. — Da. — Da. De Winter se întoarse înspre partea încotro Aramis ar ă ta cu degetul. — Care el? întrebăAramis. astfel încît sădomine trecerea bă rcii. aş teaptă ! mormă i Aramis. — Destul căi-am omorît mama! zise în ă buş it Athos. — Săte ia dracu! izbucni Aramis. în capul gol. Eu. Tînă rul e un spion. înfă ţ iş area acestui om îi umplurăpe tustrei de groază . secretarul ş i prietenul lui Cromwell. unchiule. care se ridicase în picioare săvadăurmarea împuş că turii. Tînă rul se apucăs ă -i urmă rească . cu acel înspă imîntă tor sînge rece de care dă dea dovad ăîn cele mai grele împrejură ri. eu. — Mama era o sceleratăcare a că utat s ăloveascăîn noi ş i în cei care ne erau dragi. — Ehei! fă cu Aramis spre Athos. oprind împuş că tura. fiul lui milady. Ei bine. apucăuna din cele douămuschete din bretele lui Tony. Cît despre Grimaud. Îl vă zurăde departe cum se caţ ă r ăpe stîncă . glasul. — Foc! strigăGrimaud. Stă tea chiar pe buza stîncii ş i într-atît se aplecase înainte. da. El e nepotul. pe mal: priveş te. — Că lugă rul! exclamăGrimaud.

că ci vederea tîn ă rului de pe stîncăîi fă cea ră u. Poate c ăîncămai e timp. Ce naiba. purtate de vînt. Athos. Vezi. cu aerul omului care socoteş te de prisos săse mai împotriveascăunei for ţ e supranaturale. ca un muget. — Totul s-a sfîrş it. aşplînge. În clipa aceea cineva îi strigăde pe corabie. unde trebuiau sădebarce. împiedicîndu-te adineauri să tragi. cred căam greş it. Abia puseserăpiciorul pe punte. căm-ai silit la o nebunie cu înţ elepciunea ta. pe cît se pare. oameni.. mă rturisi Athos. nu mai sîntem oameni? — Ba da. fiind întruchiparea raţ iunii. — Uite ce e. îndreptîndu-se spre Hastings. Tînă rul izbucni în rîs. Pe dată . Cei trei prieteni aruncarăfă răsăvrea o ultim ăprivire că tre stînca pe care se mai vedea desluş it umbra ameninţ ă toare a urmă ritorului. Ş i uite. ba chiar dupătoate probabilită ţ ile. ar fi trebuit săş tie de plecarea noastră . Athos se întoarse cu o vă dit ăsforţ are. Stă pînul corabiei nu-ş i aş tepta decît că lă torii ca săridice ancora. — Măurmă re ş te pe mine. Athos. stă tea acolo tot în picioare. iar farul îl înv ă luia cu un nimb de lumină . Dar cel de colo e un demon. Ah. acum văcunosc. Într-adevă r. — Oare ce cautăla Boulogne? întrebăAthos. continuăAramis. care. — Calm! îl povă ţ ui Athos.se lă s ăîn barc ă . Hohotele lui stridente ş i cuvintele-i pline de ameninţ are plutir ăpe deasupra bă rcii ş i. Ş i. a sosit aici înaintea noastră . Aramis. — Atunci nu mai înţ eleg nimic! clă tinăenglezul din cap. că utînd săschimbe vorba. îl întrebă : — Cînd ajungem în Anglia? Acesta nu-l auzi ş i nu-i ră spunse.. zise Aramis. întreabă -l pe unchi dac ăaşgreş i scă pîndu-l de scumpul nepot. se pierdur ăîn adîncurile depă rtă rii. i-o întoarse Aramis. aducîndu-le o ultim ă . — Hotă rît. nici nu s-a clintit din loc. Athos luămîna lui de Winter într-a lui ş i. ră spunse Aramis. Grimaud scoase un mormă it surd. plesnindu-ş i descurajat palmele. voi sînteţ i! strig ăel. zise de Winter. se stră duia săg ă seascăîn toate cauza ş i se sinchisea prea pu ţ in de urmă ri. că ci glasul lui Athos tocmai îi rostea gîndul. Aramis fremă ta. În clipa aceea un glas ajunse pînăla ei. — Ah! Voi sînteţ i. Dacăaşputea. auzindu-l de astădată . De Winter nu ră spunse decît printr-un oftat. — Ca săte urm ă rească . — Taci. prietene. continuăAthos. Cîrmaciul ră spunse ş i barca se lipi de vas. valeţ iş i bagaje furăsus pe punte. căş i pornirăspre larg. mătem.

cît ş i de la spanioli. care p ă rea căia ş i el parte la să rbă toare. în favoarea curţ ii. Parlamentului îi venise apa la moarăs ă -l interpeleze pe Mazarin asupra victoriilor mereu fă gă duite ş i mereu amînate. în Anglia! II TE DEUM ÎN CINSTEA VICTORIEI DE LA LENS Toatăacea forfotăde care doamna Henriette îş i dă duse seama. Nu se aflănimic despre hot ă rîrile luate la acest consiliu. regina strînsese la piept pe vlă starul coroanei. Ş tirea era hotă rîtoare: ea încheia. ş i că reia că utase zadarnic să -i afle cauza. la care fuseserăpoftiţ i mareş alul de La Meilleraie ş i domnul de Villeroy pentru căerau de partea lui Mazarin. victorie înlă untrul lor. casele ză vorîte. astfel cănu era nimeni. ale că rui simţ ă minte trufaş eş i nestă pînite se potriveau atît de bine cu ale ei. Chavigny ş i Séguier pentru căurau Parlamentul. plin de pe acum de lume: stră zile cele mai întunecoase că pă taserăo înfă ţ iş are s ă rbă toreasc ăş i de-a lungul lor se vedeau ş iruri nesfîrş ite de cetă ţ eni. în plus. Guitaut ş i Comminges pentru căerau devotaţ i reginei. el avea misiunea săanine sub bolţ ile de la Notre-Dame două zeci ş i douăde drapele cucerite atît de la loreni. săvedem ce-o sămai ziceţ i! Cu acest prilej. lupta început ă cu Parlamentul. care. vestităde Prinţ prin domnul de Châtillon. Fiecare ţ inuse să -l vadăpe tînă rul rege ală turi de mama sa ş i de faimosul cardinal Mazarin. Soarele. domnilor din Parlament. scurgîndu-se spre Notre-Dame. care luase parte cu stră lucire la luptă . victorie în afara hotarelor. Duminica urmă toare. în cinstea victoriei de la Lens. Toate ipotezele puse peste noapte ş i care întîmpinau împotrivirea Parlamentului. în schimb. aş a ca aveau multăcă utare.ameninţ are: — Pe curînd. era prilejuităde victoria de la Lens. Un consiliu avusese loc în aceeaş i sear ă . fusese un triumf ş i încăun triumf deplin: toatălumea îş i dă dea seama de îndoita victorie a curţ ii. parizienii se trezirăpuş i pe veselie. sănu strige: — Ei. Or. nici chiar tînă rul rege. aurind turlele posomorîte ale oraş ului. victoria era în mîna lui. de astădată . Pră vă liile erau pustii. un Te-Deum era lucru mare pe vremea aceea. anume căduminica urmă toare va avea loc un Te Deum la Notre-Dame. cum dupăNordlingen nu urmaser ădecît înfrîngeri. lucră tori. Doar un singur lucru. Nu se fă cuse încăabuz de aceste ceremonii. pe care . aflînd aceastăveste. aidoma unui fluviu care urcăspre izvor. domnilor. femei ş i copii. aveau întotdeauna drept motiv nevoia de a susţ ine onoarea Franţ ei ş i nă dejdea îndoielnicăde a învinge duş manul. se ridicase stră lucitor pe cer.

regimentul de gard ăal reginei. precum ne amintim. Friquet era liber ş i. de altminteri. Cea mai mare libertate domnea. care îş i are locul între boneta din evul mediu ş i pă lă ria din vremea lui Ludovic al XIII-lea. . aidoma unui simplu copil din cor. îmbră cat de duminică . Bazin s-ar fi înfă ţ iş at neîndoios episcopului cu aceeaş i rug ă minte care i se fă cuse ş i lui. ş i mai triumfă tor. ară tînd căi s-a umflat falca. La început. prin a se împotrivi orică rei învoiri. vestind. superiorul să u. comandat de Guitaut. Friquet porni într-un suflet spre Palatul Regal. precum am spus. de partea Frondei. Bazin nici nu voise săaudăde a ş a ceva. spunînd căia parte la slujbăla Notre-Dame. venise săse înş iruie de la Palatul Regal pînăla Notre-Dame. bombă nind. Ieş ind din bisericăde la Bazin. îl pă că lise pe Bazin. fie lipsindu-i postavul. bă tînd toba din douăpietre ş i trecînd apoi de la tobăla trompet ă . fie dintr-o toană . Friquet scuipase umfl ă tura ş i-i dă duse lui Bazin cu tifla într-un fel care asigura ş trengarului din Paris întîietatea asupra tuturor ş trengarilor de pe lume. se ar ă tase prea puţ in grijulie în potrivirea culorilor. ca săspunem aş a. cum nu alergase încoace decît ca să -ş i bucure ochiul ş i să asculte muzica. îmbră cat cu cele mai ară toase haine ale lui. ră zmeriţ a. că ci era în toane rele. dupăcum am vă zut. fireş te. Prin urmare. î ş i dă duse pînăla urmă încuviinţ area. Începuse deci. albăş i roş ie în cealalt ă . astfel încît capodopera pă lă rierilor din secolul al XVII-lea era galben ăş i verde într-o parte. Podoaba lui cea mai de preţ era mai cu seamăo scufie greu de zugră vit în cuvinte. pe care o imita din gurăcu atîta pricepere. care îl avea drept ajutor pe Comminges. încît. încît nimeni nu voia săscape prilejul să -l ză rească . Totuş i. În uş a bisericii.îl urau pînăîntr-atît. de la el de la birt scă pase. umbrităde un asemenea chip slu ţ it. mai întîi din pricina plecă rii lui Aramis. Bazin fiind. încît îş i atrase nu o datălaudele iubitorilor de armonii imitative. era ş i mai mîndru. apoi din pricinăcătrebuia săia parte la o slujba în cinstea unei victorii de care nu se bucura. ş i dacăar fi fost cu putinţ ăca paracliserul sălipseasc ăde la o asemenea solemnitate. ş i Bazin îi dă duse liber pe toatăziua. Dar Friquet. nepotul s ă u. de la opt dimineaţ a. care îndră gise dintotdeauna varietatea culorilor. pentru cinstea copiilor din corul bisericii. nimic ameninţ ă tor nu tulbura armonia urii generale ş i vorbele clevetitoare nu îngheţ au pe buze. care nu gă sise cu cale nici mă car să -i spunăunde pleacă . cu tobele ş i trompetele în frunte. pă rerile se rosteau deschis. Maică -sa îi fă cuse acest ciudat acoper ă mînt pentru cap ş i. se alipi numaidecît în frunte. asta cu ajutorul unui pumn de sîmburi de cireş e gră mă diţ i într-o parte a gurii. Friquet. a ş a cum miile de clopote ale bisericilor din Paris vesteau TeDeum-ul. Poliţ ia oraş ului o forma mulţ imea însă ş i. falca lui Friquet se umflase ş i mai mult. în mijlocul acestei mulţ imi uriaş e. manevrăurmă rit ăîn lini ş te de cetă ţ enii veş nic dornici săaud ămuzica militarăş i săvadăuniforme stră lucitoare. Ajunse acolo în clipa cînd regimentul de gardăieş ea pe poartăş i. dar chiar sub ochii lui.

domn' Broussel! se bucur ăFriquet. ş i pentru Friquet fu o adevă ratăplă cere. ză u. sucindu-ş i boneta cea nouăîn mîini. . lucrează . Ş i cum lumea vorbeş te căla curte s-au luat mă suri împotriva lui domn' Broussel. cu îngă duin ţ a lui jupîn Bazin. Dar de îndatăce regimentul se opri ş i companiile. Drept care o luăîndat ăla picior. bă iatule. pe care doamna de Longueville ni le-a trimis ieri de la Noisy. maicăNanette. Ce ne pasănouăde regimentul de gard ă ! Ai înnebunit de faci atîta tă ră boi? Nu ş tii cădomnii ă ş tia se poart ădupă regulăş i căe obiceiul ca regimentul săfacăzid pe unde trece regele? Friquet se ară tămirat ş i. domn' Broussel. unul. am venit încoace să -i vorbesc. îl ş tii dumneata pe jupîn Bazin paracliserul. săse ferească . Ş i urcăsprinten scara pe care maica Nanette o urcăîncet dup ăel. — Dimpotrivă . că ci lucra. desf ă ş urîndu-se. — Ce cauţ i aici. am venit s ă -l previn. Ba chiar îmi place căeş ti inimos. în cabinetul lui de la catul de sus. cîş tigat de zelul ş trengarului. ce vrei tu de la domnu' Broussel? se oţ ă rî ea din nou. Maică -sa. Broussel îl auzi ş i. Eu. Nu trebuie să -mi purtaţ i picăpentru asta. prietene. b ă trîna slujnicăa lui Broussel. dimpotrivă . ră spunse: — Pă i nimic mai firesc săş tiţ iş i asta. De ce nu e ş ti la biserică ? — Am fost. zise el. mulţ umesc. Spun drept c ă mor dupăcaise. — Oh. — Atunci o săaş tept. coborî la primul cat. doar dumneavoastrăle ş tiţ i pe toate. dă -i ş i bă iatului tă u vreo cîteva. p ă trunserăpînăîn inima vechiului oraşş i se orînduirăîn capul stră zii Saint-Christophe. —Ş i ce vrei tu să -i spui. lui domn' Broussel? — Vreau săstau de vorbăchiar cu dînsul. ră spunse Friquet. se gîndi încotro să -ş i îndrepte pa ş ii spre a îndeplini ş i aceastăînsemnatăcerinţ ăa zilei ş i. dup ăce cugeta adînc. într-adevă r. Friquet îş i aminti ca n-a pus nimic în gură . neastîmpă ratule? bombă ni ea. — La urma urmei. ajunse gîfîind la casa consilierului ş i se apucăsăbatăîn poartăcu putere. cu o bucatăde pîine proaspă tă . dar am vă zut căacolo se petrec unele lucruri de care trebuie sădau de ş tire lui domn' Broussel ş i. Nanette. unde locuia Broussel. ia uită -te niţ el la caisele de colo. c ă ruia îi convenea săaş tepte. hotă rî cănumai la consilierul Broussel ar putea să -ş i potoleasc ăfoamea. — Eh. habar n-aveam ş i-am crezut căvădau un sfat bun. aproape de strada Cocatrix. — Vreau să -i spun căregimentul de gardăa venit în pă r aici. domn' Broussel. veni sădeschidă . cu atît mai mult cu cît ş tia el cum să -ş i omoare timpul. maimuţ oiule. — Asta nu se poate.Aceastăvesel ăîndeletnicire ţ inu de la bariera Sergents pînăîn piaţ a Notre-Dame. strigînd din ră sputeri. zise Friquet.

Broussel trecu în odaia soţ iei sale ş i ceru s ăi se aduc ăgustarea de dimineaţ ă . pe reginăş i pe Mazarin ş i asculta slujba ca ş i cum ar fi fost în biserică . Ajuns acolo. La ceasurile zece. oprindu-se în capul stră zii Saint-Christophe. cu cît ceremonia se . a ş a cănici tră sura. Zece alte tră suri veneau în urmă . urmat de doi ostaş i. încuviinţ area unei porunci date înainte de a pă ră si Luvrul. care aş tepta în spatele ei. mugetul uriaşal valurilor mulţ imii care creş tea mereu în jurul bisericii Notre-Dame. Consilierul se duse la fereastră . cu o companie de muş chetari. dînd cu ochii de acest chipeşofi ţ er. ba chiar privit cu admiraţ ie. falăa muş chetarilor de altă datăai lui Tréville. un bă trîn ostaş . Acolo. Tînă rul rege se ară t ăgrav la geamul portierei. Într-un tîrziu. ca vuietul mă rii în creş tere. Friquet. tunul de la Luvru vesti plecarea regelui. Porthos fu bine primit în mijlocul companiei. o tră surăcu blazonul lui Comminges se desprinse din ş irul tră surilor de la curte ş i se depă rtă încet. printr-o cră pă tură . Strada era pustie cu desă vîrş ire. ofiţ erii casei regale ş i toatăcurtea. dar el se dusese să -ş i mă nînce caisele sub streaş in ăunei case din piaţ a bisericii. ieş i din biserica ş i apuc ăpe strada Saint-Christophe. vă zîndu-l pe Comminges. porni în joacădupăei. regina. Vuietul acesta spori înc ăo datăpe atît cînd d'Artagnan. veteran al ră zboaielor din Spania. ar fi putut săadulmece t ă ră ş enia. Doar Friquet. Comminges. cu doamnele de onoare. dar în depă rtare se auzea. ş i Porthos ap ă ru în mare ţ inută . îl recunoscu pe Porthos. apoi. Toatălumea nu se gîndea decît la ceremonie. Era nouăş i jum ă tate. în picioare. Sergentul companiei. Îi spusese lui Porthos săse foloseascăde acest prilej ca săvadăceremonia. spuse în ş oaptă : — Du-te. patru ostaş i cu un ofiţ er se urcar ăîn ea ş i traserăperdelele. Că tre sfîrş itul slujbei. ca ş i cum ar fi a ş teptat pe cineva. ca muş chetar de onoare. ceea ce înteţ i strigă tele. ofiţ erul se apucăsăpîndeascăîn lungul stră zii Cocatrix. Cortegiul înainta încet ş i-i trebui aproape o jumă tate de ceas ca să stră batădistanţ a dintre Luvru ş i pia ţ a Notre-Dame. regele apă ru cu regina într-o tr ă surăpe de-a-ntregul aurită . În momentul cînd curtea se aş ezăîn jilţ uri. cu atît mai voios. cel mereu cu ochii în patru. intr ă treptat-treptat sub bolta uriaş ăa sumbrei biserici ş i serviciul divin începu. pustie cu desă vîrş ire. — Tră iascăregele! izbucnir ăstrigă te din toate pă rţ ile. ş i se gr ă bi săistoriseascăcelor afla ţ i sub ordinele sale despre ispră vile nemaipomenite s ă vîrş ite de acest uriaş . Mulţ imea care se fră mînta dinapoia muschetelor nemiş cate ale ostaş ilor t ă lă zui asemenea arborilor zbuciumaţ i de furtună . vechiul să u tovară şde arme. nici mă surile de prevedere ale celor din ea nu furăb ă gate în seamă . pe cel mai frumos cal al să u. De acolo îl vedea pe rege. aş a cum ş i d'Artagnan apă ruse în atîtea rînduri odinioară . ş i Dumnezeu să -ţ i ajute! Comminges plecănumaidecît. schiţ ăun gest de recunoş tinţ ăş i salutăuş or din cap. veni săfacăde strajăla intrarea în biserică .

mă nîncăla cel de jos. aş teptăsăvinăcineva s ă deschidă . Comminges. Broussel se d ă du înapoi tremurînd. care porni îndată . În clipa aceea. — Dar unde îl gă se ş ti de obicei? — Cînd lucrează . Acuma trebuie căstăla masă . — Prea bine. oprindu-se în fa ţ a casei lui Broussel. tocmai gusta din frumoasele fructe trimise de că tre doamna de Longueville. Omul. deschise el însuş i uş aş i se pomeni în faţ a acestui tablou de familie. urcăla catul de sus. din nou teaf ă rş i să nă tos. domnule. Louvières. Broussel stă tea la masă . — Va săzic ăstăaici? întrebăComminges. Friquet. — Ce cauţ i aici. Ce ordin? Ş i întinse mîna. un valet veni sădeschidă . ca ş i cum ar n vrut săsarăsăia spada . vă zîndu-l căsalutăpoliticos. pe care am avut prilejul să -l cunoa ş tem cînd cu accidentul întîmplat consilierului. rosti Comminges pe acelaş i ton ş i cu aceea ş i polite ţ e. se ridicăş i ră spunse la fel. ofi ţ erul din tră surăîi spuse un cuvînt vizitiului. De cum îl ză ri pe Comminges în capul stră zii Cocatrix. Ofiţ erul îi puse cîteva întrebă ri ş i aflăcădomnul de Broussel era acas ăş i că . însăde mîncat. Ş i dacăbinevoiţ i să -mi daţ i crezare. iar în capul mesei. îl l ă muri Friquet. o mare neliniş te se zugră vi pe chipul femeilor. În aceeaş i clipă . Pe vremea aceea era cumplit săfii întemniţ at ca duş man al regelui. domnule. zise Comminges. Un tră snet săfi că zut în mijlocul acestor oameni paş nici ş i cumsecade. v ă veţ i scuti de osteneala de a citi aceastălungăscrisoare ş i măveţ i urma. — Bine. — Am însă rcinarea săvăarestez. doar e amiază . — Aş tept săintru la domn' Broussel. împreun ăcu întreaga-i familie: în faţ a lui ş edea soţ ia. haimana? se ră sti Comminges. — Aici. cu un glas dulce pe care se pricepea de minune s ăş i-l ia la nevoie ş trengarul Parisului. Broussel se sim ţ i oarecum tulburat. rosti Comminges. ş i tot n-ar fi stîrnit atîta spaimă . în spatele lui Comminges. La ivirea ofiţ erului. Louvières fă cu o miş care. — La ce etaj? — Stăîn toatăcasa. într-adevă r. domn ofiţ er! murmur ăFriquet. care prinsese valetul de braţ în momentul cînd se pregă tea sădeschidău ş a ca să -l anunţ e.sfîrş ise ş i regele tocmai se urca în tră sură . accident de pe urma că ruia se înzdră venise pe deplin. Comminges urcăîn urma valetului. Totuş i. — Domnule. r ă spunse Broussel. Dar. tocmai stă tea la masă . de o parte ş i de alta cele doua fete. în ciuda politeţ ii amîndurora. Comminges bă tea în poartă . Louvières se fă cu galben ca ceara ş i aş tepta neră bdă tor lă muririle ofiţ erului. E casa lui. iar Friquet în urma lui Comminges. sînt purtă torul unui ordin al regelui. domnule. fiul lui.

stai liniş tită . Ş i. Ordinul e limpede ş i trebuie adus pe loc la îndeplinire.. Ofiţ erul zîmbi. Domnule. într-un col ţ . liberatorul. simţ indu-se sprijinită . — În acest caz. Se cuvine sădă m ascultare regelui. dar în aceeaş i clip ăun alt glas. dar o privire a bunului Broussel. domnule. care nu-ş i pierduse capul. — Buna mea Nanette. Maica Nanette. de undeva de jos. luaţ i seama. porunciţ i bă bă tiei sătacă . izbucni în plîns. măsupun. — Aha. încercînd să se desprindădin îmbr ă ţ iş area fetelor lui ş i să -ş i stă pîneascădin ochi bă iatul gata săizbucnească . de partea cealaltăa mesei. — Săstau lini ş tităcînd mi-aresteaz ăstă pînul. stă vili aceasta pornire dezn ă dă jduit ă . chipos sticlete al regelui! Las' căvezi tu acuş i! Ş i maica Nanette se repezi la fereastră . — Să -mi porunceasc ămie s ătac?! Mie?! se aprinse Nanette. bă bă tie! se c ă tră ni Nanette. îi ţ inu isonul ţ ipînd ca din gură de ş arpe. abia acum ai sămăcunoş ti. nu tu. spuse Broussel. Ia să -ţ i iei tă lpă ş iţ a! se oţ ă rî ea la Comminges. pă rintele bietului popor! Eh. se porni săstrige ş i mai vârtos: — Ajutor! Ajutor! L-aresteazăpe domn' Broussel fiindcăa apă rat poporul! Ajutor! Comminges se repezi la slujnică . te rog. ră stise Comminges. — Domnule. urmăComminges. Doamna de Broussel. . o deschise ş i strigăcît o ţ inea gura. — Cu neputinţ ă ?! ră sunăo voce ţ ipă toare din fundul odă ii. — Cu neputinţ ă ! exclamăLouvières. vrînd săo smulgăde la fereastr ă . încleş tîndu-ş i mîinile de ză brelele ferestrei. domnule! îl asigurăBroussel. — Sămergem. Porunciţ i acestei femei sătacăş i urma ţ i-m ă . nu măsimt prea bine cu să nă tatea ca săvăurmez acum: cer un ră gaz. rosti Comminges. Cele dou ăfete î ş i strîngeau tată l în braţ e. nu ne împingeţ i la disperare. de se auzea pînăîn piaţ a bisericii Notre-Dame: — Ajutor! Mi-aresteazăstă pînul! L-aresteazăpe consilierul Broussel! Ajutor! — Domnule. Haide. r ă sunăpiţ igă iat: — Să riţ i! Foc! Ucigaş ii! Îl omoarăpe domn' Broussel! Îl sugrumăpe domn' Broussel! Era glasul lui Friquet. — Cu neputinţ ă . spuse el. interveni Broussel.aflatăpe un scaun. Ră spunde ţ i: v ăsupune ţ i regelui sau nu? — Măsupun. — Domnule. poate altul. întorcîndu-se spre Broussel. Comminges se întoarse ş i o vă zu pe maica Nanette cu mă tura în mînăş i cu ochii scă pă rînd de mînie.. sănu mai ză bovim! spuse Comminges.

— Cine face un pas. ba poate chiar din pricina asta. apropiindu-se tot mai mult de cai. aducînd un nesperat sprijin ostaş ilor. Că lă re ţ ul. ofiţ erul e sus. tînă rul ţ inu piept singur mulţ imii. urlînd. Ostaş ii erau împinş i ca de ni ş te ziduri vii. Poporul începu sămurmure ş i se apropie de cai. ală turîndu-se ostaş ilor. dupăo absenţ ăde cinci zile. care. dă du înapoi. dă dea fuga – la început doar cî ţ iva. vă zînd cum erau batjocorite acele uniforme. Friquet ţ îş ni din casădrept pe acoperiş ul tră surii. Ajuns în preajma stră zii Cocatrix. Cei doi ostaş i ră maş i în strad ăurcarăîn casă . apoi un adevă rat puhoi. simţ indu-se r ă nit. întorcîndu-se de la Blois. Strada gemea de lume ş i oamenii curgeau din toate pă rţ ile. un tîn ă r de cincisprezece-ş aisprezece ani. deschiserăamîndouăportierele ş i puserămîna pe arme. trase din coburi pistoalele pe care ş i le vîrî la cingă toare. Toţ i auzeau strigă tele. Ostaş ii silirăpe cei mai porniţ i sa dea înapoi. Osta ş ii aş teaptă -n tră sură . în ajutorul lui Comminges. Timp de zece minute. — Să riţ i! striga Friquet. afla ţ i în tră sură . azvîrlind neobosit în osta ş i cu tot ce-i că dea în mîn ă . — Ajutor! striga bă trîna. mulţ imea începu săl ă rmuiască . e mort! strigăRaoul. vă zîndu-se împins de mulţ ime. apoi puse mîna pe spadă . dar nimeni nu se dumirea ce ş i cum. Poporul. de unde începu să -l bombardeze cu tot ce-i pica în mînă . Îi vedeţ i? Uite-i! Vizitiul se întoarse ş i-l plesni cu biciul. Era într-adevă r Raoul. un că lă re ţ se apropie în goan ăş i. ba pă rea c ăo înt ă rîtăş i mai mult cînd. auzind strigă tul „În numele regelui". care. vedeau acolo o tră sură . Bă iatul urlăde durere. ceilalţ i. atinse cu vîrful spadei un fel de uriaşgata să -l strivească . împingîndu-i cu lă ncile. ca un lupt ă tor încercat. Te-amesteci unde nu-ţ i fierbe oala?! Stai niţ el! Ş i se repezi în casă . fă cîndu-ş i pavă zădin cal. aş a cum fă gă duise contelui de La Fère. — Vor să -l aresteze pe domn' Broussel! ră cni el. se arunc ăîn învă lmă ş ealăcu spada în mînă .Cîteva capete de curioş i se ş i iviserăpe la ferestre. Mulţ imea nă vă li peste temutele lă nci ale gă rzilor. — Oh. — Săsf ă rîm ă m tră sura! strigăpoporul. Acesta. gata săfie striviţ i de roţ ile ş i de pereţ ii tră surii. repetat de vreo două zeci de ori de că tre ofiţ er. În ciuda purt ă rii duş mă noase a ostaş ilor. la strigă tul: „În numele regelui!". se lipi de spatele tră surii ş i. — Îi vedeţ i? strigăFriquet. nu putea face nimic împotriva gloatei întă rîtate. împingîndu-l din spate pe Broussel. vizitiu afurisit! se înfurie Friquet. ţ inuse să vadăş i el ceremonia ş i apucase pe drumul cel mai drept spre NotreDame. vuietul creş tea neîncetat. Strig ă tul: „În numele regelui!". îş i aduse aminte de vorba . Atunci apă ru Comminges. atras în capul stră zii. era alb căvarul la faţ a de furie. Să ri din ş a. Totuş i. — În numele regelui! striga Comminges. se pomenise purtat de ş uvoiul mul ţ imii ş i.

Se auzeau voci care nu se aud decît în zilele de ră zmeriţ ă . dar care pă rea atît de hotă rît. caii smulş i din hamuri. Raoul ră mă sese pe jos. ai că rui ostaş i erau batjocoriţ i. mirosul de pulbere. fă răîndoială . Friquet ş i Nanette urlau ca apuca ţ ii. Strigă tele: „La moarte! La moarte cu soldaţ ii! În Sena cu ofiţ erul!" pluteau desluş it pe deasupra acelui tumult cumplit. o s ămai auzi de mine! îi fă gă dui el. Ră sun ăun ţ ipă t cumplit: soţ ia ş i fetele lui Broussel întindeau mîinile rugă toare că tre mulţ ime. nu întîrziară să -ş i arate urmă rile. ci ş i judecata. însăse retră gea îndă ră t. striviţ i.lui Athos: „Slujeş te-l pe rege!". întotdeauna atît de aţ îţ ă tor. — La moarte cu ofiţ erul! La moarte cu el! ră cnea mulţ imea. —Ş i dumneata la fel. i-o întoarse Louvières. ceea ce ş i fă cu. Poporul înţ elese căacest ofiţ er atît de palid. turbat de furie. începu săizbeasc ăcu tă iş ul. — Bine. Dar acest ultim ş i groaznic mijloc de apă rare nu f ă cea decît săscoatălumea din minţ i. stră pungînd bra ţ ul unui ostaş . vă zu la o fereastr ăde la catul al doilea chipul ameninţ ă tor al lui Louvières. un glonţ îi gă uri pă lă ria de sus în jos. smucind în lă turi perdelele tră surii ca săse vadăînă untru. dar ecoul lor nu tulburămai puţ in inimile. Numai căde îndatăce ie ş i pe chei.. îş i smulgea pă rul din cap în tră sura . cu pă lă ria mototolită . ş i puse spada pe pieptul lui Broussel – încăun pas ş i-l ucid. gata să -l înhaţ e cînd va că dea. alergînd sălupte pentru rege. Am ordin să -l duc viu sau mort ş i-l voi duce mort. va face întocmai cum a spus: continua să -l ameninţ e. — La palat! strigăel vizitiului. tră sura fu r ă sturnată . se vă zu silit săoprească . Ş i se stîrni o vînzolealănemaipomenită . Vizitiul dă du bice cailor ş i caii deschiserăun drum lung prin mulţ ime. Comminges spuse ostaş ului ră nit săurce lîngăel ş i porunci celorlalţ i săînchidăportiera. Obosit să loveascăcu latul spadei. ochii îi ră tă ceau într-o pîclăroş iatică . asta-i tot. strigăComminges. Din cînd în cînd în mijlocul mulţ imii lucea cîte o ţ eav ăde muschetăsau cîte un tă işde spadă . mai mult mort decît viu. care stă tea ghemuit pe capră . zgomotul împuş că turii. Comminges ridic ăochii ş i. dincolo de care vedea o sutăde braţ e ameninţ ă toare întinse spre el. se vedeau chipuri care nu se vă d decît în zilele însîngerate. cum obosiserăş i ostaş ii s ătot loveascăcu latul lă nciilor.. Strigă tele. că ci nu mai avusese timp săse arunce în ş a. simţ ea căîncep să -l pă ră seascănu numai forţ ele. Comminges aproape că -l aruncăpe Broussel în tră surăş i urcăiute ş i el. Raoul. în ă buş iţ i. cu faţ a însîngerată . Vedem noi atunci care o săfie mai tare. — Încăun pas. prin fumul împuş că turii. trase în aer. ră sunar ăcîteva împuş că turi. fel de fel de proiectile plouau de pe la ferestre. Comminges. În clipa aceea ră sun ăo împuş că tură . domnule.

Îţ i mul ţ umesc ş i dumitale. d'Artagnan. îl povă ţ ui el. caii. nu miş cănimeni: un foc tras azi ar fi plă tit prea scump mîine. tocmai cînd era gata săcad ăla pă mînt. cu prima care trece pe Pont-Neuf. — Îţ i mul ţ umesc. alerg! zise Comminges. îi ş opti d'Artagnan. un ofiţ er de muş chetari. de iute ce gonise. pe neaş teptate. — Nu pierde vremea. Ostaş ii nu puteau sădea ajutor nimă nui. Ş i dacăă ia se întorc. — Da. pe Dumnezeu din cer. ară tîndu-se pe jumă tate în uş a tră surii ră sturnate. doborîtă . Ieş i din tră surădac ă poţ iş i porneş te mai departe cu alta. ră sunăo voce binecunoscut ă lui Raoul ş i o spadăaprigăscînteie în aer. totul avea s ă fie sfîş iat în bucă ţ i. Haide! Uite. trageţ i. Comminges luăcu el pe cei patru ostaş i ai să iş i tot atîţ ia muş chetari ş i alergăspre tră sură . În aceea ş i clipă . Dimpotrivă . cînd. Totul era pierdut: tră sura. după cum se pare. Dupăaceea se întoarse spre Comminges. valurile mulţ imii se împră ş tiar ăatît de repede. — Nu. — De. — Cu care? — La naiba. Tu o s ăfii omorît. tînă rul meu prieten! Voi de colo. În acest caz. mulţ imea se despică . tinere gentilom! Cum te cheamă ? Să -i spunem reginei. înarmaţ i cu spade ş i cu muschete. încît d'Artagnan nu-ş i putu stă pîni un hohot homeric de rîs. În clipa urmă toare se aplec ădin nou spre Raoul. vai de ei! Ş i se ră suci în loc plin de atîta înspă imîntă toare for ţ ăş i mînie. aici la mine! strigă înă lţ îndu-se în scă ri ş i ridicînd spada a chemare spre mu ş chetarii care nu putuserăsa-l urmeze. Dar cînd trebui să -l mute pe Broussel . Raoul se preg ă tea sără spund ă . cînd D'Artagnan se aplecăş i-i ş opti la ureche: — Taci ş i lasă -măpe mine săvorbesc. iar arestatul eliberat. îngă imăComminges. zise Comminges. Chiar eu. Comminges. hotă rî d'Artagnan. alergăspre Raoul ş i-l luăîn braţ e. Ceru celor ce se aflau în ă untru săcoboare ş i-i aduse lîngătră sura ră sturnată . din fericire pentru tine. Oamenii vor fi fericiţ i. încît pînăş i cei mai porniţ i se traseră înapoi. — Bine. — Mai cu seamăsănu-ţ i spui numele. lovind în dreapta ş i în stînga cu spada. ostaş ii. cu o înfă ţ iş are atît de amenin ţ ă toare. azvîrlităîn laturi. — Haide. altfel în cinci minute îi vezi înapoi pe toţ iă ia de adineauri. Tînă rul îl privi nedumerit. strivită . mă turaţ i-mi totul de aici! Puneţ i mîna pe arme! Pregă tiţ i arm'! Încă rcaţ i arm'! La ochi arm'! La aceste porunci. nă dă jduiesc. nicidecum. chiar vă d o tră surăapropiindu-se. l-au omorît? strig ăofi ţ erul. în vreme ce unii venirăde-a rostogolul pînăîn Sena. Haide. claie peste gră madă . — Pe Dumnezeu din cer. sădea tră sura pentru a-l sluji pe rege. — Domnul d'Artagnan! murmura Raoul. dornici săscape cu fuga. oamenii stă pînirii ş i arestatul poate. nu prea ş tiu.ră sturnată .

aş teaptă . îl îmbie: — Trage vreo douăînghi ţ ituri. — Ah. ză rind pe cei care îl numea liberatorul să u. vă zînd cămu ş chetarii care mă turaserăcheiul de la Pont-Neuf ş i . Îngă duiţ i-mi ca. oprind calul în loc ş i. întinzînd ofiţ erului puş ca desc ă rcată . — Aha! fă cu el. nu te osteni s ăvorbeş ti. mi-ar fi pă rut ră u de el. Apoi. care se trase îndă ră t înspă imîntat ă . tînă rul trase. e fiul lui. nici pomenealăde-aş a ceva. — Oh. eram gata sămor. ză u. D'Artagnan se aplecăpe gîtul calului. domnule! strigăRaoul. D'Artagnan îş i înfrîn ăbraţ ul gata sălovească . înconjurarătră sura cea nouăş i pornirăîn goanăcu ea. Tînă rul nu aş teptăs ăi se spunăde douăori. Peste zece mii de oameni se îmbulzeau pe chei. Zece oameni pentru domnul Comminges! Zece muş chetari ieş irăîndatăîn faţ ă . cînd aşfi aflat cine este. ră mase pe loc. tinere. strigă tele se înteţ irăîncăo data pe atît. fiindc ăîl vă zuse în strada Cocatrix. săvămulţ umesc ş i pentru mine. Calul întă rîtat îl izbi pe nesă buitul care încerca săopreascăde unul singur o furtună . Îţ i dau zece muş chetari săte însoţ ească . dup ăce v-am mulţ umit pentru bietul bă iat. Eu pă strez două zeci săţ in piept mul ţ imii. se întoarse cu spada ridicatăasupra celui trîntit la pă mînt. — Pe legea mea. — Eh. care venea ca o vijelie spre el. — Măpredau! zise Louvières. în timp ce muş chetarii să i continuau ş arja. Izbucnirăcîteva împuş că turi. — Aş teaptă . Ş i scoţ înd din coburi o sticlăcu vin de Spania. la intrarea pe Pont-Neuf ş i pe stră zile înconjură toare. izbucni într-un tumult neînchipuit de strigă te ş i dă du nă valădin nou. se strecur ăpe sub grumazul calului ş i se f ă cu nevă zut dupăcolţ ul stră zii Guénégaud. O săvorbim mai tîrziu de asta. era ş i timpul săm ăopreş ti: l-aş fi ucis ş i. — Înainte! strigăd'Artagnan. la naiba! Dimpotrivă . cu o puş c ăîn mîn ă . poporul. care-l cunoş tea pe tînă r. — Pleacă ! spuse d'Artagnan. dragul meu. spuse el. scos din ră bdă ri ş i muş cîndu-ş i mustaţ a. domnule. domnule! spuse Raoul. Va săzic ătu ai vrut s ă -l omori! Las' c ăvezi tu! Ş i îndreptăpuş ca spre d'Artagnan. Cruţ aţ i-l. — Eş ti fiul lui Broussel. D'Artagnan smuci frîul. Dacăte-nhaţ . repezindu-l ghem într-un zid. Glonţ ul reteză pana de la pă lă ria muş chetarului. La plecarea tră surii. Ş i se nă pusti cu cei dou ă zeci de muş chetari ai să i asupra mulţ imii. Raoul bă uş i începu din nou cu mul ţ umirile. Asta-i altceva. Un muş chetar fu ră nit.din tră sura sf ă rîmatăîn cealalt ă . Pleacăfă răsămai pierzi o clipă . îl opri d'Artagnan. o săfii spînzurat. — Lasă .ş terge-o numaidecît. mormă i d'Artagnan. Un singur om. Cînd aţ i sosit.

— Da. — Da. pă că tosule! se r ă sti d'Artagnan. Pă i nu aveai pinteni. nu erai pe cal? — Fireş te. nici ţ ă că nitul coco ş ului.Ş i apoi. Ş i opri calul într-o clipit ă . — Dumneavoastrăveniţ i singur? — Pă i cum?! Nu cumva crezi căam nevoie de escortă ? — Oricum. se mulţ umi sătragă un pistol din coburi ş i să -l încarce. alegi una trainică . — Aha. o vînă taie! — Da. domnule! bombă ni sergentul. cred căm-a nimerit un ghiveci de flori. nu alta! D'Artagnan ridicădin umeri. astfel încît nu-i scă pănici miş carea muş chetarului. Friquet avea ochiul ager ş i urechea aidoma. — Ia săvedem. împieliţ atule?! Ia vino încoace! — Da. cu un glas dulce. calul lui Raoul tocmai trecea pe acolo. Cînd alegi o tr ă sură . tră sura cu care vii să -l arestezi pe Broussel trebuie s ăpoatăduce zece mii de oameni. Muş chetarii pornir ăş i d'Artagnan ră mase singur cu Raoul. apropiindu-se de d'Artagnan. ce spun eu. ză u! D'Artagnan îl privi cu luare-aminte ş i-l recunoscu pe puş tiul din strada Calandre. te sim ţ i ră u? întrebăel. Măbucur căvărevă d. domn' ofiţ er. Eh. — Eh. — Hei. eu sînt. s-a mai întîmplat ceva? întrebăd'Artagnan. — Niş te ageamii! pufni el. Ş i adu calul încoace! Friquet auzi vorba ofiţ erului. — Acum spune-mi. — Haide. dar. ridicăspada ca să -i zorească . în clipa aceea. Aha. tu eş ti.. ai? Nu mai eş ti copil de cor? Nici b ă iat de pră vă lie? Te-ai fă cut hoţ de cai? . ridicîndu-i pă lă ria. — Tică loş ii! bomb ă ni d'Artagnan. dar am să rit jos să -l apă r pe domnul Comminges ş i mi-au luat calul. ce ai la cap? zise d'Artagnan. plecaţ i. În acela ş i timp. domnule. purtîndu-l pe Friquet în spate. iată -l! Într-adevă r. Le-au sfă rîmat iar tră sura: un adevă rat blestem. domn' ofi ţ er? strigăel. — Ce porunciţ i. dumneavoastrăsînte ţ i. domnule locotenent? — Ia oamenii ş i du-i la cvartir. —Ţ i-ai schimbat meseria. cum nu voia să -l lase singur pe Raoul. stai pe loc. Muş chetarii sosir ăîn trapul cailor.pînăla Saint-Michel f ă ceau cale întoarsă . D'Artagnan simţ i o clipăimboldul săporneascădupăjupîn Friquet. spuse Friquet. mi-e capul greu ş i parc ă -n fl ă că ri. din partea opusă a cheiului se ară tarăcei zece oameni de escortăpe care d'Artagnan îi dă duse lui Comminges. care flutura în mîn ăboneta lui în patru culori ş i striga cît îl ţ inea gura: — Broussel! Broussel! — Hei. dar fă cu pe surdul ş i încercăsă -ş i vad ă de drum..

încît nimic mai acă tă rii nu-i supă răpe cei doi cavaleri. Ascultăbine ce-ţ i spun: tu n-ai alt comandant. Ia te uităce cap! Săte dai de partea lui Mazarin ş i săajuţ i la arestarea lui Broussel! Sănu sufli un cuvînt despre asta contelui. Frumoasa Madelaine îi d ă du de ş tire lui d'Artagnan căPlanchet s-a întors. Apucarăpe strada Tiquetonne. — Totuş i. — Atunci.. pref ă cîndu-se că -l vede pentru prima oarăpe Raoul. ţ i-aşmulţ umi. dar degeaba îl tot strigară : Planchet dispă ruse. Haide. ră spunse Raoul. Oare nu lam apă rat pe rege? —Ş i cine te-a sfă tuit să -l aperi pe rege? — Însuş i contele de la Fère. dacănu măîn ş el. cu mine-i altceva.. care îndurase cu bă rbă ţ ie extracţ ia glonţ ului ş i căacum starea acestuia era cît se poate de bună . . — Da. Îl că utam pe stă pînul calului. căse face foc. care nu se aş tepta săscape atît de ieftin.. însoţ it de zvonul unor ameninţ ă ri. Domnule. domnule. fiindcă . un cavaler chipeşş i viteaz ca ş i Cezar. ră spunse Raoul. D'Artagnan trimise dupăPlanchet. — Dar.. scoţ înd la ivealăo monedăde un pistol. privindu-l drept în ochi: — Eş ti mulţ umit de tine. — Eh. Raoul se urca pe cal ş i porni la pas ală turi de d'Artagnan. nu-i aş a? — Fireş te. un gentilom. Dupăce se aduse vinul ş i se vă zu singur cu Raoul. aduceţ i niş te vin! ceru d'Artagnan. porni glonţ de pe chei spre strada Dauphine ş i se fă cu nevă zut. Tot drumul se auzi un murmur surd. eu trebuie sămăsupun ordinelor pe care mi le dăcomandantul. nu-i aş a? Raoul duse mîna la buzunar. chiar dumneavoastră . se poate săvorbi ţ i aş a! se tîngui Friquet. li se deschidea calea fă răîntîrziere.. — Ce faci? întrebăd'Artagnan. — Vreau sădau zece livre acestui bă iat de isprav ă . l-ai apă rat pe Mazarin. — Credeţ i cumva c ădomnul conte de La Fère s-ar supă ra pe mine? — Dacăo cred?! Sînt sigur! Dac ăn-aşfi a ş a. tinere. morm ă i d'Artagnan. Dar la vederea acestui ofiţ er atît de neînfricat după înfă ţ iş are. ia-ţ i tă lpă ş iţ a. d'Artagnan îi spuse. Comandantul t ă u e Prinţ ul.. aducîndu-l pe Mousqueton. p ă că tosule! Ş i nu uita căş tiu unde stai! Friquet. domnule ofiţ er. Ah. care îl privea ca pe propriul sau fiu. iat ă -l! continu ăel. Cred cămi-am fă cut datoria. — Merităzece picioare în spate. — Ai fă cut o mare nesă buin ţ ă . te-ai amestecat în lucruri care nu te privesc. regele. o săvăgîndiţ iş i la mine. ceea ce nu-i acela ş i lucru. Numai căastă zi nu l-ai apă rat pe rege. Astfel ajunserăla hanul „La Că priţ a".— O. la vederea temutei spade ce-i atîrna la ş old.

Apoi. N-am s ăte supă r cu nimic. în schimb ş i eu i-am spintecat pe mul ţ i. tînă rul meu prieten. — Oh. Un deget de vin. dragul meu. ridicîndu-ş i ochii frumoş iş i umezi de lacrimi că tre d'Artagnan. A ş a ca te cert în locul ş i în numele lui: furtuna are săfie mai blîndă . murmurăRaoul. Doamne! suspinăel. Ală tură -te Frondei. Porthos? .. atunci iubeş te-măş i tu. De îndatăce citi scrisoarea. Dar am miruit peste două zeci cu mînerul lui Balizarde. Neispră viţ ii voiau să -mi smulgăspada! La naiba! Ce de mulţ imi în mi ş care! continuăuriaş ul. leoarcăde sudoare ş i colbuit tot. îl puse pe mas ă ..oricum. ne-ai slujit pe noi. văvoi asculta. reluăd'Artagnan. el în primejdie de moarte! Fii liniş tit: c ă lă toreş te cu treburi ş i se întoarce curînd. domnul conte a plecat din Paris.ţ i-aşspune: „Cere-i degrab ăiertare domnului Broussel ş i să rută -l pe amîndoi obraji". cu aerul să u liniş tit. — Oh. — Ei. se duse la scrin. d'Artagnan! — Tocmai pomenisem de tine. Ş i tutorele lui ce-o săspunăcînd o să afle? — Vezi? tă cu d'Artagnan. n-ai team ă . ală tură -te Frondei ş i gînde ş te-te căeu ţ in locul contelui în toate. Doamne. — Dar am săo mai pot vedea pe doamna de Chevreuse? — Te cred. domnule d'Artagnan. aş i. spuse Porthos. prietene. la arestarea că ruia ai dat o mîn ăde ajutor cu atîta nesocotinţ ă . domnule. Porthos goli paharul dintr-o sorbitură . Domnul de Bragelonne a ţ inut mor ţ i şsă dea o mînăde ajutor la arestarea lui Broussel ş i abia l-am împiedicat să -l apere pe Comminges! — Drace! mormă i Porthos. — Scrisoarea lasăsăse înţ eleag ăc ăe în primejdie de moarte. — Da. spuse Raoul. f ă ră sămăvadă ? — A plecat acum patru zile. nu. care sosise cu ve ş mintele spintecate. deş i nu văprea înţ eleg. la naiba! Ş i pe vicar. trup ş i suflet de partea Frondei. îş i supse mustaţ aş i întreb ă : — Despre ce-i vorba? — Uite. Sper căn-ai nimic împotrivădac ă -i ţ in locul de tutore. întrerupîndu-l. — Nu înţ eleg. Vezi tu. ş i pe doamna de Longueville. domnule. — De prisos săînţ elegi. luăo scrisoare ş i i-o întinse lui Raoul. Ş i îş i sunăpunga. Ş i dacă ar fi aici bunul Broussel. umplînd ochi paharul lui Porthos. Sînteţ i un gentilom atît de curajos ş i domnul conte văiube ş te atît de mult! — Ei. — Fie.. privirea tînă rului se înceţ oş ă . Apoi se întoarse spre tovară ş ul să u: — Mergi cu mine. Dupăce bei. mă folosesc. Aş adar. dar în schimb. D'Artagnan se ridică .. spuse gasconul. vreau s ă -ţ i cer pă rerea. – continu ăd'Artagnan. întorcînduse spre domnul du Vallon. cu condiţ ia săfii de partea Frondei. de dreptul pe care mi l-a dat tutorele t ă u. adă ugăd'Artagnan.

zise el. el ră mase cu desă vîrş ire nă ucit de ceea ce vedea. III CERŞ ETORUL DE LA SAINT-EUSTACHE D'Artagnan cînt ă rise bine lucrurile întîrziind s ăse ducăla Palatul Regal: lă sase timp lui Comminges săajungăacolo înaintea lui ş i. iar Porthos spre baronia lui. alergînd spre d'Artagnan. . că ci ş tia căMazarin fă gă duie ş te lesne. Iatăpe cineva care poate săv ăistoriseascătotul mai bine decît mine. regina îi chemăla ea. D'Artagnan ş i Porthos se supuser ă . care îi copleş i cu vorbe mă gulitoare ş i-i înş tiinţ ăcăfiecare dintre ei a stră bă tut jumă tate ş i mai bine din drumul spre ţ elul dorit: adicăd'Artagnan spre gradul de că pitan. cînd ofiţ erul ză ri în uş ă . Toţ i îi ascultau povestirea. în spatele cardinalului. Curtea Annei de Austria era numeroasăş i cuprinsăde o g ă lă gioasă veselie. îş i luăpă lă ria de pe scaun ş i porni în urma lui d'Artagnan. Cît despre Raoul. dar cardinalul scuturădin cap. Astfel căamîndoi fur ăfoarte bine primiţ i de că tre Mazarin. ş i prietenul să u le aduseser ăîn acea dimineaţ ăcelor din tabă ra reginei. dar fă răzgomot ş i fă răvreo greutate. fusese întemniţ at la Vincennes. Dar se ară tă foarte mulţ umit faţ ăde Porthos. — Săprezent ă m omagiile noastre cardinalului. pe d'Artagnan ş i pe Porthos. fiindcăle-aţ i purtat în luptă . Ş i le fă cu semn să -l urmeze. dupăvictoria asupra spaniolului. că ci e salvatorul meu. dar îş iţ ine anevoie fă gă duielile: de aceea socotea promisiunile cardinalului drept iluzii deş arte. umplîndu-ş i pentru a doua oarăpaharul cu vin. — Aceste haine sînt mai de preţ decît ale multora dintre curtenii pe care îi veţ i gă si la regin ă . prin urmare. zise el. În timp ce amîndoi prietenii se aflau la cardinal. — Ah. Comminges se gă sea în apropierea reginei. că ci.— Unde? întrebăPorthos. care cerea amă nunte asupra misiunii sale. se cîş tigase o victorie asupra poporului. în loc de vorbe. oricum. iar Blancmesnil. Cardinalul cugetăcăar spori ş i mai mult zelul celor doi apă ră tori ai să i dîndu-le prilejul săprimeascămulţ umirile reginei îns ă ş i. doamnă . D'Artagnan s-ar fi bucurat mai mult de niş te bani. arestat în acelaş i timp cu el. fiindcănu voia să -l descurajeze. D'Artagnan ş i Porthos ară tarăspre veş mintele lor sfîş iate ş i pline de praf. Porthos goli paharul cu aceeaş i liniş te ca ş i prima dată . săînf ă ţ iş eze cardinalului serviciile stră lucite pe care ei. la Saint-Germain. Broussel fusese scos din Paris fă răvreo împotrivire ş i acum se afla pesemne dupăgratii. d'Artagnan cerîndu-i sănu iasădin odaie pîn ăce toatăaceastătulburare nu se va potoli. d'Artagnan.

doamnă . se ş tia căînclinăvă dit de partea Frondei. domnule. vorbeş te! De cînd era locotenent de muş chetari. dumneata taci? rosti Anna de Austria. ş tiu asta. d'Artagnan se aflase poate de o sutăde ori în acela ş i apartament cu regina. ca ş i mine (d'Artagnan rosti apă sat aceste cuvinte) ş i care a să vîrş it adevă rate minuni. — Numele cavalerului? întrebăregina. nu gă sir ănimic de care săse poatăagă ţ a. Domnul de Retz voia săfie arhiepiscop în locul unchiului să u. spunînd căî ş i punea slabele-i puteri în slujba . fiindcăaveau de gînd s ămăarunce în rîu – nici mai mult. d'Artagnan. Iar cuvîntul fu atît de meş teş ugit încît. adă ugăPorthos. Porthos fă cu o plec ă ciune. Se ducea deci la palat ca săo felicite pe reginăpentru bă tă lia de la Lens. vicarul aflase întîmplarea. Vorbe ş te. Un strigă t de mirare ră sunăîn regeasca adunare. — Ei bine. poate c ăîn clipa asta aşfi r ă mas agă ţ at în n ă voadele de la SaintCloud. adă ugăel. ca Mazarin. glă sui d'Artagnan. nu am nimic de spus. nici mai puţ in. Într-adevă r. toatăacea curte triumfă toare ardea de curiozitate să -l audăvorbind. partidul popular putea cu mare greutate să -i acorde aceste regeş ti favoruri. De aceea sînt încîntatăcăpot să -ţ i ară t faţ ăde toat ălumea pre ţ uirea ş i recunoş tinţ a mea. Deş i vicarul predicase chiar în acea dimineaţ ă . se numea Porthos (regina tresă ri). la vederea lui. Deş i era aproape angajat faţ ăde că peteniile Frondei. Se ivi în prag ş i. — Doamnă . ră spunse d'Artagnan. oricît ar fi poftit cei de faţ ăsăfacăhaz. dupăce mi-ai adus un asemenea serviciu. — Îngă duiţ i-mi. sărevă rs o parte din toate acestea asupra prietenului meu. —Ş tiu asta. vechi muş chetar din compania Tréville. ieş ind de la Notre-Dame.Fă răel. Ş i încheie. dar nu-i vorbise niciodată . domnule. dar adevă ratu-i nume e du Vallon. — Printre muş chetari. zise regina cu graţ ie. Vicarul fu deci anunţ at. ş i cardinal. încît sănu poatăda înapoi dacăar fi primit din partea curţ ii avantajele la care rîvnea ş i spre care vicariatul nu era decît o punte. — Prea multe nume ca săle ţ in minte pe toate ş i apoi nu doresc s ă mi-l amintesc decît pe cel dintîi. cerînd arhiepiscopului Parisului ca nepotul lui să predice. În clipa aceea fu anunţ at vicarul. ş i Mazarin. — De Bracieux de Pierrefonds. Vicarul singur avea însăaproape tot atîta spirit cît acea întreagă adunare gata să -ş i bat ăjoc de el. vicarul nu se simţ ea angajat pînăîntr-atît. ţ inuse neîndoios s ă -i joace domnului de Retz unul din acele renghiuri italieneş ti ce-l înveseleau atît de mult. decît că viaţ a mea e în slujba maiestă ţ ii-voastre ş i c ănu voi fi fericit decît în ziua cînd îmi voi da viaţ a pentru maiestatea-voastră . spuse d'Artagnan. D'Artagnan se trase doi paş i înapoi. hot ă rît săacţ ioneze pentru sau împotriva curţ ii. ş i încăde multăvreme. Or. dupăcum felicită rile sale aveau săfie bine sau ră u primite. zise regina.

Ajuns acasă . avea toatăprevederea pe care ţ i-o dăfrica. Anna se întoarse ş i îş i vesti din ochi favoriţ ii că -l lasăpe vicar pe mîna lor. nimicitoare. Mazarin. Curte ingrată . Privirea aceasta era atît de tă ioasă . trecînd pragul palatului. În faţ a acestei furtuni pe care putea săo întoarcă . om cu judecatăş i care. asupra celor porniţ i pe batjocură . Regina pă ru toatăvremea căgustăcu deosebire cuvintele vicarului. Nu-mi plac certurile dintre feţ ele bisericeş ti.maiestă ţ ii-sale. — Oh! murmurăel. vei recunoaş te pe omul care a plecat adineauri. monseniore. încît pă trunse pînăîn adîncul inimii lui Mazarin. Regina îi întoarse spatele ş i rîsetele începurădin nou. Gondy ră mase calm ş i sever. de paracliseri ş i de u ş ieri ai sfintelor lă caş uri. Nogent-Beautin. bufonul casei. la un semn. singura care iscăgluma. Gondy se retrase. Toţ i izbucnirăîn rîs. întorcîndu-se la rîndu-i spre Porthos. Vreau săvărog săchibzuiţ i bine înainte de a dezlă nţ ui ră zboiul civil în regat. nu-i a ş a? — Da. una din acele priviri pline de înţ eles între ni ş te duş mani de moarte. era sup ă ră tor numai faptul că vicarul nu putea săfie recunoscut în învă lmă ş ealădup ăo pă lă rie roş ie. împă rţ ind binecuvîntă ri în dreapta ş i-n stînga ş i dă ruindu-ş i plă cerea ră ută cioasăde a face săcadăîn genunchi înaintea lui pînăş i pe slujitorii duş manilor s ă i. care îl aş tepta. doamnă . sim ţ ind aici o declaraţ ie de ră zboi. în bă tă lia de la Ivry. care îl urmă rea din ochi. — Da. îi ş opti: — Drace! se-ncurcătreaba. vicarul aflăcăîn lipsăl-a că utat un tîn ă r. rosti vicarul. curte la ş ă ! Te-nvă ţ eu mîine sărîzi altfel! În timp ce la Palatul Regal se fă cea mult haz. Mareş alul de La Meilleraie adă ugăc ă . existăvicarul care. nu-ş i pierdea vremea cu glume deş arte ş i primejdioase: el ieş ise îndatădupăvicar ş i acum î ş i punea la punct socotelile. în cazul cînd s-ar ajunge la luptăş i vicarul ar da lovitura hotă rîtoare. Contele de Villeroy spuse cănu pricepe cum de s-a putut teme cineva mă car o singura clipăcînd. strînse braţ ul lui d'Artagnan ş i-i ş opti: — De va fi nevoie. Iar glumeţ ii curţ ii începurăde îndatăjocul. strîngea aurul ş i să pa ascunză tori în ziduri cu ajutorul unor meş teri de încredere. de altfel. strigăcăregina era fericităsăg ă seascăsprijin în religie într-un asemenea moment. aruncînd spre cardinal. curte vicleană . Vicarul salutăş i ieş i din palat. Atunci regina îl întrebădacămai are ceva de ad ă ugat la frumoasa-i cuvîntare. era în stare săridice o armatăde popi. care. domnule. ţ inîndu-se isonul reginei. dar la fraza de pe urmă . ca Henric al IV-lea dupăpana-i albă . Întrebăcine ş i tresă ri de încîntare cînd i se spuse c ătînă rul se . Apoi. pentru a apă ra curtea împotriva Parlamentului ş i a burghezilor din Paris.

numeş te Louvières. curtea va da. ca sănu fie binevenit pentru dumneavoastră . cănenorocirile Franţ ei vin de la Mazarin. Înţ elege căse cere săcumpă neş ti bine lucrurile. monseniore. crede-măcăiau parte în mod sincer la nenorocirea dumitale. săafle toţ i. săvorbim deschis. în trei zile tată l meu va ieş i din închisoare. zise vicarul. Singura prevedere la care se gîndise venind la arhiepiscop fusese să -ş i lase arma la un prieten. îţ i dai seama cădumneata îmi propui nici mai mult. era acolo ş i-l aş tepta. — Nu are a face. La miezul nopţ ii. de care dispuneţ i: eu vădau burghezia ş i Parlamentul. Sînteţ i ambiţ ios. a sosit vremea faptei. — În acest caz. Alergănumaidecît în cabinetul de lucru. e firesc: sînteţ i un om de geniu ş i vă cunoaş teţ i valoarea. — Pin adîncul inimii. Voi că lă uziţ i conş tiinţ ele. monseniore. zise vicarul. Tînă rul îl privi ca ş i cînd ar fi vrut să -i citeascăîn adîncul inimii. fiul lui Broussel. în opt zile Parisul e al nostru ş i. Daţ i-ne clerul ş i poporul. îl asigurăGondy. Gondy le ară tăjignirea care i se adusese la Palatul Regal ş i le povesti glumele lui Beautin. Eu ură sc curtea ş i în clipa de faţ ănu am decît o singurădorinţ ă : ră zbunarea. Ar fi prea frumos. urmăLouvières. — Foarte simplu. — Adevă rat. Învă ţ aţ i pe enoriaş ii voş tri c ăregina e un tiran ş i repetaţ i cu tă rie. vorbiţ i serios? murmur ăLouvières. din pricina asta. a trecut vremea vorbelor. Vicarul îl cercetăla rîndu-i pe Louvières eu ochiul să u pă trunză tor. Preoţ ii îl întrebarăce era de fă cut. dacăvreţ i. — Dragul meu domn Louvières. domnule. aş a cum aţ i fă cut dumneavoastrăde ş ase luni încoace. ale contelui de Villeroy ş i ale mareş alului de La Meilleraie. Într-adevă r. monseniore! — La miezul nopţ ii. clocotind încăde furie ş i plin de sînge. dupălupta cu oamenii regelui. ş i săjucă m cu că rţ ile pe faţ ă . Monseniore. Vicarul tresă ri. ceea ce n-ar da nimic de bună voie. — Domnule Louvières. Nu arunci treizeci de mii de scuzi pentru milostenii. Cu aceste patru elemente. scumpe domnule Louvières! Ră mas singur. E prea mult? — Acum e amiază . —Ş i cît timp vătrebuie s ăcump ă niţ i? — Două sprezece ore. credeţ i-mă . surpaţ i aceasta mizerabilăprejudecatăa fricii ş i a respectului fa ţ ăde regi. Vicarul se îndreptăspre el ş i-i întinse mîna. de team ă . nici mai puţ in decît ră zboiul civil? — Îl pregă tiţ i de destul ăvreme. din simplămil ăcreş tinească . amantul ş i . iar în ş ase luni veţ i fi cardinal. Ei bine. — Oh. cele mai greu de ţ inut în frîu din Paris. Gondy trimise dup ătoţ i preo ţ ii cu care era în legă tură . Dupădou ăceasuri strînsese la el treizeci de slujitori din parohiile cele mai populate ş i. spuse Gondy.

Ră maserătrei preoţ i: cel de la Saint-Merri. monseniore? — La ş ase. te ascult! — Monseniore. să ră mînă . întorcîndu-se spre parohul de la Saint-Sulpice. pă rinte.. — Eu. Monseniorul are sămăierte.. voi ş ti ş i eu. — De cînd? — De trei zile? —Ş i de ce n-a venit sămăvad ă ? — I s-a spus. Afarăde asta. s-a fă cut nevă zut. — Îl cunosc ş i eu. Treceţ i la fapte astă zi. Din nefericire.. ş i Dumnezeu s ă te binecuvînteze. — Cum spui ca-l cheamă ? — Un oarecare Planchet. dacă -l gă seş ti. zise acesta. — La ce oră . ş i în trei zile v ăaş tept din nou. se poate? — La ora ş ase vom fi la dumneavoastră . Gondy îş i muş căbuzele. P ă rinte de la Saint-Merri. am să -l ascult bucuros. cunosc un om care a adus mari servicii unui prinţ foarte iubit de popor.corupă torul ei. cel de la Saint-Sulpice ş i cel de la Saint-Eustache.. scumpe p ă rinte. caut ă -l ş i. — Credeţ i că -mi veţ i putea da un ajutor mai temeinic decît confraţ ii voş tri? întrebăde Gondy. — Săvedem. ş i Dumnezeu să -ţ i ajute. nu se aflăla Paris. care are un cuvînt greu de spus printre negustoraş ii din cartierul lui. cum îl că utau ca să -l spînzure. monseniore. monseniore. Ceilalţ i se retraseră . — Fă r ăîndoială . acum. — Dar dumneata. — A fost minţ it. — Cămonseniorul era pe cale s ăcadăla înţ elegere cu curtea. Preotul plecă . — Cine-i omul acesta? — Un negustor de pe strada Lombards. am la mine în cartier un om care v-ar putea fi de cel mai mare folos. . — Nă dă jduim. adu-l la mine. dac ăvreunul dintre voi are s ă -mi dea un sfat bun. — Du-te. dacăea ş tie unde se află . dar dupăasta. ră spunserăpreoţ ii. — Se aflăîn strada Cassette. vorbe ş te. pă rinte. aş a cum te binecuvântez eu. Sînt duhovnicul neveste-si ş i. — Bine. În urmăcu vreo ş ase s ă ptă mîni a stîrnit de unul singur o ră zmeriţ ă . — Cine e? — Contele de Rochefort. pă rinte? continuăGondy. monseniore. Adu-l la mine disearăla opt.. nu cred să -l fi arestat. —Ş i-ai să -l gă se ş ti? — Sper. Ai fi o minunatăcă petenie de ră zmeriţ ăş i aşputea săvi-l aduc.

mort de o moarte nă prasnică . pă rinte. monseniore. Gondy îmbră c ăun costum de cavaler. rosti vicarul. în ziua de 28. Ş i dacă -i a ş a precum spui. dup ăcum v-am mai spus. lă sînd poporul fă r ăc ă petenii. dar. celă lalt un conte. Poporul era pornit. totul avea s ăse iroseascăîn lă rmuire ş i zarvă . am auzit asta. îmi cere săslujesc o liturghie pentru odihna sufletului cuiva. De aproape ş ase ani împarte apăsfîntăpe treptele bisericii Saint-Eustache. spuse vicarul. Chiar ieri am f ă cut o asemenea liturghie. monseniore. — Ce ş tii despre el? — Nimic. Dumneata vrei cumva să -mi oferi un prin ţ ? — Eu văofer un cer ş etor.Cel de-al doilea preot se-nchin ăş i ieş i. —Ş i crezi căacum îl gă sim la post? — Fă r ăîndoială . — E rîndul dumitale. pă rinte. — Ah! murmurăGondy. Ai dreptate. — Ei bine. Ajungînd în strada Prouvaires. —Ş i cum spui că -l cheam ă ? — Maillard. atunci ai dreptate. — Drace! la aminte. dar bă nuiesc cănu-i numele adev ă rat. îş i aruncăpe umeri o mantie largăş i porni în urma preotului. — Haidem să -l vă d pe cer ş etorul dumitale. cum căMazarin i-a adus la sapăde lemn. îţ i iei o sarcin ăfoarte grea: unul mi-a oferit un negustor. un fel de breaslăa celor care nu au împotriva celor care au. împodobităcu o panăroş ie. ca să -i audă întreaga Franţ ă . c ă zînd pe gînduri. î ş i potrivi pe cap o pă lă rie mare. preotul ară tăcu mîna spre tinda bisericii. cerînd milostenie. întocmai ca un roi furios de albine. pă rinte: unul care ar ridica toatăaceastălegiune de să raci ce forfotesc pe la ră spîntii în Paris ş i care ar ş ti să -i facăsăstrige în gura mare. îş i legă pintenii la cizme. monseniore. dumneata ai gă sit o adevă ratăcomoară . monseniore. întorcîndu-se spre ultimul preot. . — Bravo! Ş i cine-i omul acesta? — Un simplu cerş etor. — Am tocmai omul care vătrebuie. —Ş i zici căare o mare înrîurire asupra celor din tagma lui? — Monseniorul ş tie oare c ăcerş etorimea e un corp organizat. Vicarul ş i însoţ itorul să u stră bă turăstră zile de la arhiepiscopie ş i pînăla biserica Saint-Eustache. decît căpare chinuit de remuş că ri. pă rea ca nu ş tie încotro s ăse nă pusteascăş i era vă dit că . omul pe care vi-l ofer e că petenia lor. se încinse cu o spada lungă . o breasl ăîn care fiecare îş i aduce partea sa ş i care ţ ine de o că petenie? — Da. Oare ş i dumneata îmi oferi ceva tot atît de preţ ios ca ş i ceilalţ i doi care au plecat? — Mai preţ ios. observînd cu grijăstarea de spirit a poporului. — Ce te face săcrezi asta? — În fiecare lună .

două zeci ş i cinci. la pă mînt. — Fii mai lă murit. puterea ta . În clipa cînd preotul ş i vicarul puserăpiciorul pe prima treaptăa scă rii. — Hm! fă cu Gondy. prietene. apoi toatălumea e nemulţ umit ă . Locurile astea se cump ă ră . săstă m un pic de vorbă . treizeci de mii de livre. Cît despre ce se vorbeş te. — Da. interveni vicarul. cucernice pă rinte ş i. cerş etorul avu o uş oarătresă rire ş i-l privi cu un aer mirat. care pă rea obiş nuit cu vorba lui. tică losul? — Unii dintre ei mor. rîzînd. — Prin urmare. A cumpă rat de la cel dinaintea lui locul de unde împarte apa sfinţ ită . Pe chipul lui stă tea zugră vitălupta dintre bine ş i ră u. — E un privilegiu faptul c ăstăaici? întrebăGondy. ca de obicei. Asta-i o mare cinste pentru un biet împă rţ itor de apăsfin ţ ită . toatălumea se plînge. Avea lîngăel o că ldă ru ş ăş i ţ inea un sfeş toc în mîn ă . lă sînd cîte două zeci. e bogat. toate vă ică relile ş i blestemele astea au stîrnit doar o furtună . cerş etorul se ridicăde pe scaun ş i întinse sfeş tocul. Vicarul aruncă un ban de argint în pă lă ria a ş ezatăal ă turi. Dar tră snetul n-o săcadă decît atunci cînd se va gă si o că petenie ca să -l îndrume unde trebuie. — Prietene. doar fulgere. zise preotul. Nu credeam săplasez atît de bine milosteniile mele. îmi pari un om priceput.— Iată -l! zise el. vorbi de Gondy. am venit aici cu domnul. În acest timp se apropiau de tinda bisericii. scund. st ă pînit ăde voinţ ăori poate de remuş care. ba chiar mai mult. ş i săpui sub comanda acestei că petenii. Dînd cu ochii de cavalerul ce-l însoţ ea pe preot. atîta tot. cu pă rul că runt ş i cu ochii cruzi. numai căcine zice toat ălumea zice nimeni. continuăpreotul. Cred c ăa plă tit o sutăde pistoli pentru el. — Pă i toate strig ă tele astea. Preotul ş i vicarul atinseră sfeş tocul cu vîrful degetelor ş i îş i fă curăsemnul crucii. destul de gras. E la postul lui! Gondy se uit ăîntr-acolo ş i vă zu un om să rman. în cazul căvom gă si una. cad pe capul bietului popor. — Maillard. aş ezat pe un sc ă unel ş i rezemat cu spatele de una din coloane. N-ai vrea săte amesteci într-un mic ră zboi civil în cazul cînd ar izbucni unul. În glasul cerş etorului se simţ ea o undăde batjocură . Cerş etorul clă tinădin cap: — Astea-s întîmplă ri triste. ră spunse preotul. Am vrut să ş tim ce gîndeş ti despre lucrurile petrecute ast ă zi ş i ce-ai auzit spunînd pe cei ce intra ş i ies din biserică . o fire rea. — Nu. monseniore. pe care nu ş i-o putuse stă pîni ş i care îl surprinse pe vicar. — Cumpă rat? — Întocmai. — Cu mine?! murmurăcerş etorul. Era un om între ş aizeci ş iş aizeci ş i opt de ani.

Totul va fi gata. replicăcerş etorul. aş a cum s-au pră bu ş it odinioarăzidurile Ierihonului? — Cred căpot săiau în seama mea lucruri mai grele ş i mai de seamă . — Pe diseară . suflete înflă că rate ş i fă răde vreun stă pîn. dă ruit cu mari puteri de c ă tre biserica de la Roma. dar îş i stă pîni tulburarea. apoi ieş i din biserică . care e un senior atotputernic. domnule. cu gîtlejul zdravă n. de unde un semnal săpoatăfi v ă zut în toate cartierele Parisului. întă ri preotul. — Iatăo pung ăcu cinci sute de pistoli de aur. ş i-n ziua hotă rît ăs ăle ap ă r. —Ş tiu. ca ş i cum n-ar fi avut încredere în apa sfinţ itădin că ldă ruş a lui. puse cu grijăal ă turi că ldă ru ş aş i sfeş tocul. —Ş i poţ i săm ăîncredin ţ ezi căvei gă si cincizeci de oameni hotă rîţ i. Nu numai căvor face tot ce le voi porunci. de vreme ce pă rintele r ă spunde pentru tine. Te-ai însă rcina s ăridici într-o noapte vreo zece baricade? — M-aşînsă rcina săridic cincizeci. dar măvor urma oriunde. — Aş adar. vei mai primi o pungăcu cinci sute de pistoli. aş a cum mi-a spus adineauri pă rintele? — Cred că -mi poartăun oarecare respect. pentru asta îl avem pe arhiepiscopul Parisului. Ochii cerş etorului scă pă rarăde lă comie. dar va ş i fi condus de biserică . încît. Maillard. Îş i duse scaunul în biseric ă . .. pă rinte. ş i într-un fel mi-am luat ră spunderea pentru tine. — La naiba! mormă i Gondy. O săte recomandă m vicarului. Ş i dacăsînt mulţ umit de tine. care are indulgenţ e ce iartăorice p ă cat. — Minunat! spuse cerş etorul. — Ră zboiul acesta nu numai căva primi încuviin ţ area bisericii. vorbi cerş etorul. pe disear ăla zece. — Ră spund. glă sui vicarul. spuse preotul.. ş i chiar pe vicar. că ci aş a mi-aşatinge ţ elul. strigînd „Jos cu Mazarin!". merse de-ş i muie mîna în aghiazmatar. adicăiertarea p ă catelor ce-am să vârş it în via ţ ă . — Ar trebui ales un loc înalt. însănumai dacără zboiul ă sta ar primi încuviinţ area bisericii. zise preotul. —Ş i crezi căai o putere atît de mare asupra alor tă i. Ş tiu căîntotdeauna aţ i fost foarte bun cu mine. Ia toate mă surile pe care le gă se ş ti de cuviinţ ăş i spune-mi unde te pot gă si astă -searăla zece. Eu te-am recomandat acestui domn. săfacăsăse pră buş eascăzidurile Palatului Regal. Vorbeş ti cu o siguran ţ ăcare-mi face plă cere ş i.personalăş i înrîurirea pe care ai dobîndit-o asupra tovară ş ilor tă i? — Da. Cît despre iertarea pă catelor. mîndru. domnule. — Vrei să -ţ i dau o recomandare pentru parohul de la Saint-Jacquesla-Boucherie? Are săte duc ăîntr-o înc ă pere a turnului. — Ah! exclamăGondy. aş a căş i eu doresc din inimăsăvăfiu de folos. zise cerş etorul. — Gîndeş te-te. mă rturisi cerş etorul.

— Hm. într-adevă r! fă cu vicarul. vă deş ti totuş i înclinaţ ii atît de ră zboinice? — Cum se face cămonseniorul. În adîncul sufletului meu sînt de-al Frondei. La ora ş ase se anun ţ ăpreotul de la SaintMerri. —Ş i eş ti gata săslujeş ti cauza poporului? întreb ăGondy. Domnul d'Artagnan e ostaş .. da. om al bisericii. eu. monseniore. glă sui parohul de la Saint-Merri. — A. Aş a cum m ăvedeţ i. monseniorul îl cunoaş te bine: e contele de Rochefort. monseniore. m ăprimeş te în costum de cavaler. unde ză cea de cinci ani. mulţ umit de sine. Vicarul aruncăo privire plinăde interes ş i vă zu căera urmat de cineva. — Se zice ca e un partizan înfocat de-al lui Mazarin. . ş i. — În ce împrejurare? — Am scă pat din mîinile sergenţ ilor lui Mazarin pe un nobil pe care-l duceau îndă ră t la Bastilia. Am auzit de povestea asta. iatăpersoana de care am avut cinstea sa văvorbesc. Dar ş tii. — Cum se numeş te? — Oh. — Locotenentul de muş chetari? întrebăGondy. înainte de a sluji ă ş ti trei ani în regimentul din Piemont. domnul de Gondy îş i rezolvase toate treburile ş i se înapoiase la arhiepiscopie. – mormă i Planchet. cu spadăla ş old ş i cu pinteni la cizme? — Ră spunsul nu-i de lepă dat. am fost osîndit la spînzură toare. am avut întotdeauna înclinaţ ii r ă zboinice. domnul d'Artagnan îş i face datoria apă rîndu-l pe Mazarin. — Lă mureş te-mă . în ciuda sutanei. monseniore. pe cinstea mea! rîse Gondy.IV TURNUL DE LA SAINT-JACQUES-LA-BOUCHERIE La ş ase fă răun sfert. Preotul intrăînsoţ it de Planchet. — Ce vrei săspui? — Nimic.. — Chiar el. Planchet se înclinăca un om umblat prin case mari. care-i plă teş te solda. am fost optsprezece luni valetul domnului d'Artagnan. — Ei bine. monseniore. am fost trei ani în regimentul din Piemont. — Poftim! zise el. cum se face căavînd o meserie atît de paş nică . adeveri Planchet. ră spunse Planchet. — Fireş te. — Monseniore. aş a mi s-a spus. — Ce meserie ai? — Sînt cofetar în strada Lombards. Ai ridicat atunci întreg cartierul. înainte săfiu cofetar. nu? — Aproape.

fă gă dui Planchet. prietene. ţ i-l dau în seamăpe cardinal. burghezii. — Tocmai despre asta e vorba. scumpul meu conte! exclam ăGondy. Dar îmi place s ăprimesc aceastăasigurare chiar din gura ta.aş a cum noi. un om dă du buzna înă untru: era contele de Rochefort. — Bun. îmi pare un om hotă rît. Pot sămăbizui pe tine? — Credeam căpă rintele v-a spus căr ă spunde de mine! se miră Planchent. mîine te aş teaptăaceeaş i sumă . o săne lipsim de ei: dacăsînt. Ş i nu spun o vorbăgoală . mîine am avea o armatădestul de puternică . întinzîndu-i mîna. — Va face chiar mai mult decît a fă gă duit. v-aţ i hot ă rît. — Chiar dumneata eş ti. ne facem datoria să -l atacă m pe Mazarin. — Uite cinci sute de pistoli. . care ne fură . monseniore. — În sfîrş it. se aflăpe mîini bune. — Atunci e straş nic. zise el. — Sînteţ i mulţ umit. Planchet ieş i. De îndatăce uş a cabinetului se deschise. — Într-adevă r. — Bravo! — Dupăce semn au săse deosebeascămîine prietenii de duş mani? — Tot omul Frondei săpoarte o fundăgalbenăla pă lă rie. — Bun. — Voi da cinstit socotealămonseniorului de fiecare ban. fiindcă -l cred în stare săcoboare ş i acolo. luînd punga subsuoară . Cîţ i oameni crezi căpoţ i strînge pîn ă n zori? — Douăsute de muschete ş i cinci sute de halebarde. Dumneavoastr ăo spune ţ iş i eu văcred. Ş i preotul îl ajunse din urmăpe Planchet. — Întotdeauna am fost hotă rît. Dupăzece minute veni preotul de la Saint-Sulpice. Dacănu-s. — Sănu mai vorbim de asta. în vreme ce preotul ră mase puţ in în urmă . monseniore. — Fiţ i liniş tit. — Da. monseniore? zise Rochefort. Gondy se duse la un cufă rş i luăo pung ăcu bani. treaba o sămeargămai repede ş i mai bine. — De-ar fi doar cîte unul care s ăfacăla fel în fiecare cartier. — Fireş te! — Ai vrea săte afli sub comanda contelui de Rochefort? — L-aşurma ş i în iad. — Eş ti un flă că u isteţ . care îl a ş tepta pe scară . monseniore? întrebăel. ră spunse Gondy. Ş i dacătotul merge bine. numai s ăfie vorba de-a stîrni o ră zmeri ţ ăîn oraş . — Puteţ i săvăbizui ţ i pe mine. Daţ i consemnul: — Ai nevoie de bani? — Banii nu prind ră u niciodatăş i nică ieri.

— Sper. — Puteţ i sa văbizui ţ i pe mine ş i pe cincizeci de soldaţ i.. — Pot să -i trimit vorbădin partea dumneavoastră ? — Da. pe care mi i-a fă gă duit cavalerul d'Humières.Aş adar. trimit pe cineva la el. —Ţ ineţ i la asta? — Fiindcăsînt silit săport o pă lă rie a că rei formănu-mi place. spuse Gondy. — Ce mai e? întrebăRochefort. dragul meu Rochefort. V ăasigur de consimţ ă mîntul lui. Dacăîntîrzie. dar într-ale politicii. gă seş te locul ocupat. e timpul. spuse vicarul. — Cincizeci de soldaţ i? — Da. —Ş i cînd va începe jocul? — Pe oaspeţ i i-am poftit în noaptea asta. — O doresc. — În cîte zile poate săfie aici? — În cinci zile. —Ş tiţ i cănu se prea pricepe. — Existăvreun semn de recunoa ş tere? . unde aş teaptăsă -i scriu ca săse întoarcăla Paris. — Prin urmare? — Du-te. n-am decît să -i înlocuiesc. rîse Rochefort. — Ce-ai fă cut cu domnul de Beaufort? — Se aflăla Vendômois. — Să -i spun c ăpoate săse bizuie pe dumneavoastr ă ? — Fă r ădoar ş i poate! —Ş i că -i veţ i lasămînăliberă ? — Cît priveş te ră zboiul. — Gusturile ş i culorile nu se discută .. — Sînteţ i deci sigur de reuş it ă ? — Da. da. —Ş i-i vei scrie chiar astă -seară ? — Mai mult decît atît. — Scrie-i. dar viorile vor începe săcînte abia mîine dimineaţ ă . numai cătrebuie săse gră bească : că ci abia se va ridica norodul Parisului ş i vom avea zece prin ţ i în loc de unul. El instruieş te recruţ ii ş i mi-i împrumută . — Săvinăş i va gă si o schimbare. fireş te. îl punem pe Mazarin săjoace. Distracţ ia odată terminată . care se vor îndesa săfie în frunte. în cazul căaşavea nevoie. surîzînd. — Săm ălase sănegociez aş a cum socotesc de cuviinţ ăpentru pă lă ria mea de cardinal. doresc barem ca pă lă ria asta săfie roş ie... Asta însănu-i tot. adună -ţ i cei cincizeci de oameni ş i fii gata! — Pentru ce? — Pentru orice. dacăvor mai lipsi dintre ei. — Bine. — Te asigur de asta.

Bă gă de seamăcăo luminăveghea la una dintre ferestrele cele niai de sus ale turnului. cu marginile poleite de lumina-i argintie. una în faţ a ferestrei ce dă dea spre Palatul Regal. te-ai ţ inut de cuvînt? — Nu chiar. — Nu cumva te lauzi? — Doriţ i o dovadă ? — Da. spuse Gondy. zise vicarul. dragul meu Rochefort! — Ah. odaia era luminatădoar de razele palide ale lunii. — Ce semnal? — Semnalul pentru baricade. ră spunse cerş etorul. ş i coborî. Omul se apropie în tă cere de fiecare dintre cele trei lumînă ri ş i le stinse pe rînd. îi ară tăo uş iţ ă . . De Gondy trecu pragul. Vă zîndu-l pe vicar. tră gîndu-l dupăel pe preotul care nu putuse s ăintervinăcu un cuvînt în acestă convorbire. — Bun. — Ce faci? întrebăvicarul. luminîndu-i calea. — Intră . — Ei bine. Orologiul tocmai bă tea de zece. Ajuns acolo. una în faţ a ferestrei ce dă dea spre strada Saint-Denis. — Ah! — Cînd veţ i pleca de aici o s ă -mi vedeţ i oamenii la treabă . Bă tu ş i i se deschise. jupîne Mazarin! mormă i Rochefort. Omul nostru se aflăla post. ş i? — Ei bine. Cu bine. Stă tea în aş teptare. se ridică . — Perfect. Numai fiţ i cu bă gare de seamăsănu vărupeţ i picioarele dînd peste vreun lanţ sau că zînd în vreo groapă . monseniore! — Cu bine. ascunsădupănori negri ş i groş i. jupîne Mazarin. una în fa ţ a ferestrei ce dă dea spre vechiul oraş . eu voi avea douămii. Preotul însuş i îl aş tepta ş i-l conduse pîn ăîn vîrful turnului. vicarul ciocă ni la uş ă . Ai săvezi dacăsînt prea bă trîn pentru a fi un om de acţ iune! Era nouăş i jum ă tate ş i vicarul avea nevoie de o jum ă tate de ceas ca săajungăde la arhiepiscopie la turnul Saint-Jacques-la-Boucherie. — Am dat semnalul. Deş i cheia era în broască . era împ ă rţ itorul de apăsfinţ ită de la biserica Saint-Eustache. — Cum adică ? — M-aţ i cerut cinci sute de oameni. tolă nit pe un pat ca vai de lume. nu-i a ş a? — Da. Vicarul se pomeni înconjurat de întuneric. spuse o voce în care recunoscu vocea cerş etorului.— O fundăgalben ăla pă lă rie. astfel ca vicarul săo gă seascăla plecare. Într-adevă r. puse lumînarea într-o firidă . În încă pere ardeau trei lumînă ri.

monseniore. Acum aminteş te-ţ i că eş ti o că petenie ş i nu te duce săbei. — Eh! exclamăvicarul.— Bine. monseniore. nu ţ ine de justiţ ia omeneascăş i dumneavoastrănu măputeţ i izbă vi de p ă cat decît binecuvîntîndu-m ăcît mai des. daţ i-mi binecuvîntarea! — Monseniore! exclamăGondy. Ş i îş i luăp ă lă ria ca săplece. Gondy surîse: —Ş i vrei binecuvîntarea mea? — Da. — Ciudatăfiinţ ă ! murmurăGondy. glă sui cer ş etorul. am nevoie de ea. Omul luăpunga din mîna vicarului. V-am recunoscut dintr-o ochire. Te-am binecuvîntat ş i asta-i ceva sfînt pentru mine. — Monseniore. ai să vîrş it vreo nelegiuire osîndităde justiţ ia omeneasc ăş i de care te-aşputea ierta? Cerş etorul clă tinădin cap: — Nelegiuirea pe care am să vîrş it-o eu. vă zu căcerş etorul stă tea între el ş i uş a. adic ăpreacucernicul vicar. monseniore. — Acum. În prima clipăcrezu ca omul are vreun gînd r ă u. Ia săvedem. întorcîndu-se. văiau drept cel care sînte ţ i. aş a cum trebuie săfie ş i pentru line. ca a unui om ră vă ş it de o luptă lă untrică . monseniore. N-o săajung niciodată sămălepă d de omul vechi din mine? O. a ş a ca adineauri. tică loş ie! O. ne-am legat unul de altul. Nici pomeneal ăde aş a ceva. —Ş i înainte săfii la Bastilia? — Am săvăspun. tot atîţ ia cîţ i ai mai primit. omule! Cerş etorul scoase un oftat ş i zvîrli punga. Măiei drept altul. care auzi zornă itul monedelor cînd acesta îş i înfund ămîna în banii de aur. că ci în clipa urm ă toare îl vă zu împreunîndu-ş i mîinile ş i că zînd în genunchi. N-ai fă cut toat ăviaţ a ceea ce faci azi. — Vorbeş te deschis! îl îndemnăvicarul. Înainte sămăpă ră siţ i. — Sînt două zeci de ani de cînd nu beau decît apă . în ziua cînd ve ţ i avea bună tatea s ă -mi . Iatăbanii. rogu-v ă . zise vicarul. dar. dar măleg înaintea dumneavoastrăsăfolosesc tot ce-mi ră mîne pentru fapte bune. încît Gondy întinse mîna ş i-i dă du binecuvîntarea cu cea mai mare blîndeţ e de care era în stare. Avea faţ a palidăş i încordată . —Ş i înainte se asta? — Am stat închis la Bastilia. Cerş etorul rosti aceste cuvinte cu atîta umilinţ ăş i cu atîta adîncă pocă inţ ă . Eş ti zgîrcit. se tîngui el. — Va săzic ăo sără mîn acela ş i. prietene! — Nu. fac asta numai de ş ase ani. deş ertă ciune! — Totuş i iei banii! — Da. nu? — Nu.

în vreme ce vreo cîţ iva singuratici treceau de la un pîlc la altul. dupăce i-a stîrnit din bîrlogul lor. priveliş tea se schimbă : negustorii alergau din pră vă lie în pr ă vă lie. la ace ş ti truditori de noapte cu oarecare spaimă . Adu-ţ i aminte că . era gata să -ş i fac ăsemnul crucii. vicarul îl recunoscu pe Planchet. erau oamenii împă rţ itorului de ap ăsfin ţ itădin faţ a bisericii Saint-Eustache. Un ins mergea din uş ăîn uş a. are săaibăputerea să -i trimit ăîndă ră t. sînt gata să -ţ i dau iertarea pă catelor. prin strada Monnaie. La lică rirea unei lanterne. ş opti înă bu ş it cerş etorul. Toate aceste fă pturi atît de active se duceau. uş ile pă reau ză vorîte ca ş i obloanele. fie negre. stă teau locului. zise cerş etorul. dar se deschideau în grabă . lă sînd sătreacăniş te oameni care parcăse temeau sănu se vadăce duc: erau negustorii care aveau arme ş i care împrumutau ş i celor care nu aveau. muschetelor ş i armelor de tot soiul pe care le împ ă rţ ea pe mă surăce înainta. — Vămulţ umesc. Întreg oraş ul pă rea locuit de fiinţ e fantastice. îndreptîndu-se spre strada Ferronnerie. — Bine. se vedeau umbre tă cute care desfundau stră zile. sau flinte. deschizînd u ş aş i plecîndu-se adînc în faţ a prelatului. archebuzelor. fie cenuş ii. iar în faţ ăde ţ eava unei archebuze. altele care tr ă geau ş i ră sturnau c ă ruţ e. Gondy ieş i iară ş i pe chei. Toate aceste mantii. încovoiat sub povara spadelor. vicarul constatăcătrecerea era pă zită . — Fie cum spui. monseniore. Pîlcuri de burghezi în mantii negre ş i cenuş ii. Gondy nu fă cuse nici o sut ăde paş i pe stră zile Parisului ş i îş i dă du seama deodat ăde ciudata schimbare petrecută . Aici. Un om . întrebîndu-se dacă . aidoma unor demoni porniţ i săfă ptuiasc ăceva necunoscut: erau cerş etorii de la Curtea Miracolelor. coborî ş i ie ş i visă tor din biserică . se vedeau ridicate la spate de vîrful unei spade. Gondy se uita la aceş ti oameni ai întunericului. veneau. Dar încănus pregă tit săo primesc. la orice ceas din zi sau din noapte vei veni la mine. Ajungînd la Pont-Neuf. alergau. V RĂ ZMERIŢ A Era aproape unsprezece noaptea. care ridicau baricade pentru a doua zi. Vicarul luălumînarea. Ieş i în strada Saint-Honoré ş i porni în lungul ei. Cînd vreunul dintre ei se apropia de el. monseniore.ascultaţ i spovedania. altele care să pau gropi gata săînghităcompanii întregi de că lă re ţ i. Cu bine! — Cu bine. dupăcum ţ ineau de pă turile de sus ori de jos ale burgheziei.

fiindcătoţ i purtau mantii albe. copleş it de ocă ri ş i chiar bă tut. dumneavoastrăsînte ţ i. Acolo desluş i un lung ş ir de oameni care se furiş au pe lîngăziduri. în ciuda întunericului. Nu te recunosc săfii dintr-ai noş tri. Ş i strînse mîna lui Rochefort. ş i cine nu voia săse supunăera huiduit. — Cine eş ti? întrebăomul. un sculptor. necunoscut. Pregă tirea ră scoalei ţ inu aş a toatănoaptea. Nu se ajunsese încăla v ă rsă ri de sînge. „Jos cu Mazarin!". se simţ ea căpe toate aceste stră zi întunecoase ca niş te abisuri se petreceau lucruri neobiş nuite. Numai c-am g ă sit cu cale săcoborîm prin trapa pe unde-ş i aduce marmura.se apropie de el. arestă ri. fiind repartizaţ i la cavalerie. care coborî închizînd trapa dupăel. nimic limpede ş i de în ţ eles. din strada SaintThomas-du-Louvre ş i pîn ăla Pont-Neuf. au primit numai mantii albe. cu ochi ameninţ ă tori ş i cu flinta pe umă r. Ultimul ridicăochii spre a se încredinţ a. Ai fi zis c ăe un cortegiu de fantome. — Foarte bine. cumplite. A doua zi dimineaţ ă . îl ză ri îndatăpe Gondy. fă răîndoială . — Asta înseamnăc ănu-ţ i recunoş ti prietenii. din strada Richelieu ş i pîn ăla . căel ş i tovară ş ii s ă i nu erau spionaţ iş i. dragul meu domn Louvières. Veni drept spre el ş i îi puse pistolul în piept. spuse vicarul. — Hei. domnule de Rochefort! îl întîmpinăGondy. încît ai fi zis căsînt acele surde ş i misterioase zgomote care vestesc cutremurele de pă mînt. Un zgomot ciudat. Baricadele fuseserăridicate pînăîn preajma Palatului Regal. Era unu dup ămiezul nop ţ ii. zise Gondy. ridicîndu-ş i pă lă ria. Din strada Bons-Enfants ş i pînăîn strada Ferronnerie. de parcăar fi intrat în pă mînt. trezindu-se. Gondy se rezemăde colţ ul unei case ş i îi vă zu dispă rînd de la primul ş i pîn ăla cel dinaintea ultimului. nemaiauzit cuprinsese oraş ul. dar nu era nimic lă murit. monseniore? — Chiar eu. iatăce întîlneai la fiece pas. Louvières îl recunoscu ş i se înclină . Parisul pă ru cătresare la vederea propriei sale înfă ţ iş ă ri. ori ca de hulăce se înteţ eş te. Oameni înarmaţ i st ă teau pe baricade. ba chiar execuţ ii. Gondy îş i urmăcalea ş i coborî pînăla turnul Nesle. —Ş i încotro? — La unul dintre prietenii mei. Ai fi spus căe un oraşasediat. Din cînd în cînd se desluş ea – un vuiet ca de furtunăce se apropie. Deschise fereastra ş i se aplecăpeste pervaz ca s ăasculte. dar se simţ ea lă murit căo asemenea pornire nu lipsea. Cei care purtau pă lă rii împodobite cu pene ori cu spade aurite erau opriţ iş i puş i săstrige: „Tr ă iască Broussel!". patrule. Sănu ne jucă m cu focul! Rochefort îi recunoscu glasul: — A. rîzînd. Vicarul se întoarse acasă . Ce oameni duci în mă runtaiele pă mîntului? — Cei cincizeci de recruţ i pe care mi i-a dat cavalerul d'Humières ş i care. Într-un anume loc se fă ceau nevă zuţ i rînd pe rînd. parole.

o sutăcincizeci ş i douăsute de oameni jigă riţ i. Prin mijlocul acestei mulţ imi se miş cau cete de cîte o sută . Mareş alul crezu acest punct mai slab pă zit decît celelalte ş i vru să . luăcu el o sutăcincizeci de osta ş iş i vru s ăiasăpe podul Louvre. înş iruite în jurul Palatului Regal ş i în spatele că rora por ţ ile stă teau închise. obiş nuit oamenilor de arme. neînfricat ş i foarte aventuros din fire. Halebardele se aplecarăameninţ ă tor să -l întîmpine. cît ai clipi. Nu era chip sănesocoteasc ăo asemenea opreliş te. prevedere ce-i punea într-o situaţ ie proastă . nici celă lalt nu voia sădea crezare celor spuse. doborînd toate aceste mantii cenuş ii. Atunci apucăpe strada Saint-Honoré. Mareş alul nici nu încercăs ătreacămai departe ş i se întoarse pe chei. pe care în ajun. Bă tu în retragere că tre cartierul Halelor. purtînd un fel de steaguri pe care stă tea. cu halebardele. î ş i încropise o ceatăde ş trengari ca ş i el ş i fă cea o larmănemaipomenită . furioasă . Mare fu uimirea Annei de Austria ş i a lui Mazarin cînd se trezirăş i cînd li se dă du de ş tire căoraş ul vechi. trimise dupămareş alul de La Meilleraie. nutrind acel suveran dispreţ faţ ăde gloată . Pierdu aici trei oameni. în fruntea a peste o mie cinci sute de suflete. pu-nîndu-ş i în degete cele mai frumoase diamante. vru sătreacăînainte. Mazarin ridicădin umeri. cu aerul c ădispreţ uieş te grozav aceasta gloată . lă satăs ăse descurce singură . Mareş alul. încît de pretutindeni ră sunau strigă te. dar pă li vizibil ş i. pă zite nu numai de oameni înarmaţ i. dar acolo dă du peste Rochefort ş i cei cincizeci de cavaleri ş ti ai lui. că ruia îi porunci săia oricîţ i oameni pofteş te ş i săse duc ăs ăvad ăce e cu aceast ăglumş . La Pont-Neuf d ă du însăpeste Louvières ş i burghezii lui. ci ş i de femei ş i copii. ş i erau atîtea asemenea cete. Atunci li se deschise o fereastr ă : vă zură . auzirăş i se încredinţ ar ăc ăaş a stă teau lucrurile. zdrenţ ă roş i. Astfel încît nici unul. dar fu primit cu împuş că turi.poarta Saint-Honoré se îmbulzeau peste zece mii de oameni înarmaţ i. dar mantiile cenuş ii îi ţ inurăpiept ş i mareş alul se retrase că tre strada Saint-Honoré. De astădată încercăsăatace. fă lindu-se cu un pistol ş i o spadăprimite de la Louvières. tremurînd tot. seara. dar acolo d ă du peste Planchet ş i halebardierii lui. livizi. unde se apucăsă -ş i ferece aurul ş i bijuteriile în casete. scris: Iatşmizeria poporului! Peste tot pe unde treceau izbucneau strigă te turbate. îl l ă saseră liniş tit. Regina. cei din primele rînduri strigau la santinelele nepă să toare din regimentul de gardă . zicînd că se vor convinge abia cînd vor vedea ş i vor auzi totul cu ochii ş i cu urechile lor. l ă sînd pe cîmpul de luptăpatru din ostaş ii să i. stră pun ş i. alergăîn cabinetul să u. Jupînaş ul Friquet. în vreme ce o grindinăde pietre se abă tu asupra lor de pe la toate ferestrele. dar acolo dă du peste baricadele cerş etorului de la Saint-Eustache. se de ş teptase înfierbîntat ş i cuprins de o adîncătulburare.

mai încercaţ i într-ale luptei. deodată . întorcîndu-se că tre La Meilleraie. dar toţ i urmarăîn cor: „Jos cu Mazarin!". Mazarin se afla în cabinetul lui. las aici ş i pielea mea. Gondy ridicămîna. se retraser ă . de pe mormanele de pietre se porni o pîrîialăcumplităde împuş că turi. În sfîrş it. cînd. — Văfă gă duie ş te asta pe cuvîntul să u de gentilom. El întoarse fiecare loviturăprimităş i urletele de durere prinserăs ăr ă sune în mulţ ime. Numai căbaricadele se închiserăîn urma ostaş ilor. Trimisese dupăd'Artagnan. Mareş alul îş i muş cămîinile de ciudă . Fontrailles. ş i Gondy. — Tră iascăvicarul! ră cni mulţ imea. că ci durerea scotea animalul din minţ i. — Copiii mei. mai numeroş i. . Cum era viteaz. — Pe toţ i dracii. Baricadele se deschiserăş i mare ş alul. ale c ă rui gînduri voi le-aţ i înţ eles greş it ş i care se angajeazăca. îi striveau sub o adevă ratăploaie de gloanţ e. cerînd liniş te. se hotă rî sămoarăpe poziţ ie. — Scoate-măde-aici. Ostaş ii. Vreo cîteva glasuri adă ugarăchiar: „Tră iascămareş alul!". ba glasul trîmbiţ elor. În acest timp. binecuvîntînd în dreapta ş i în stînga. libertatea lui Broussel al nostru. spuse Gondy. glă sui el. Dacănu. Mareş alul ridicămîna în semn de încuviinţ are. care imitau de zor ba ră pă itul tobelor. ocupat sa-ş i rînduiascălucru ş oarele. mulţ imea se despicăînspre partea stră zii Arbre-Sec. To ţ i amuţ iră . avea să -i proteguiască . cred ş i eu căda! Nu speram s ăscap atît de ieftin. dar burghezii. ş i pielea oamenilor mei. dimpreunăcu restul ostaş ilor. Iată -l pe mareş alul de La Meilleraie. adjutantul să u. Toatălumea c ă zu în genunchi. strigînd: „Tr ă iascăvicarul!". Porunci la două zeci dintre oamenii să i sădescalece ş i să atace baricada. săcearăreginei. cu pelerina peste anteriu pă ş i lini ş tit prin mijlocul împuş că turilor. împreun ăcu restul că lă re ţ ilor. Mareş alul de La Meilleraie se vedea prins între douăfocuri. dintre roţ ile de că ruţ ă . Îţ i iei acest angajament. Mulţ imea se trase în l ă turi: drumul pe strada Saint-Honoré era cel mai scurt. în numele celor de aici. avea braţ ul rupt.forţ eze trecerea. tră geau cu mai multăîndemînare. Era o hă rm ă laie în mijlocul că reia nu s-ar fi auzit nici bubuitul tunetului. se gă sea în acel moment suprem în care ş i cel mai neînfricat simte un fior în vine ş i sudoarea nă pă dindu-i pe frunte. calul lui primise un glonţ în gît ş i abia-l st ă pînea. Mareş alul îl recunoscu ş i alergăla el. pentru numele cerului! spuse el. la care halebardierii lui Planchet se ivirăde dup ăcol ţ ul stră zii Monnaie. Cei dou ă zeci se îndreptarăspre baricadă . Fu aproape un marştriumfal. mareş ale? ad ă ugăGondy. dar din spatele bîrnelor. în timp ce el. dupăcum am mai spus. în cap cu Friquet ş i cu ş trengarii lui. întorcîndu-se la Luvru. Oamenii că deau în jurul mare ş alului ca la Rocroy sau la Lérida. la fel de calm de parcăar fi condus o procesiune religioasă .

monseniore? Nimic bun. uitîndu-se cu o naivă admiraţ ie la cei doi prieteni. îndoit. ce-au vrut săne mai sileascăsăstrigă m? — Spune. intră . Cît despre mantia lui Porthos. — Pă i dacătrag. Oraş ul e în plinărevoltăş i adineauri. — Ia vezi ce se întîmplă . cai plini de sînge. nu spera să -l vadă . intra. Ei.. — Atunci? se interesăMazarin. urmate de o cumplităpîrîialăde gloanţ e. dacămulţ imea se apropie de Palatul Regal. Ş i d'Artagnan ară tăpelerina g ă urităde patru gloanţ eş i pă lă ria stră punsăde asemenea de douăgloanţ e.. aci de faţ ăş i care e slujitorul dumneavoastră . deschizînd fereastra. — Priviţ i la pă lă ria ş i la pelerina mea. sfă rîmat. Totuş i. monseniore. Pe legea mea. că ci d'Artagnan nu era de serviciu. domnule d'Artagnan! exclamăcardinalul. locotenentul se ivi în prag. spuse el. Oare ce se petrece în Parisul ă sta afurisit? — Ce se petrece. pe cînd stră bă team strada Montorgueil cu domnul du Vallon. uite cămi-a sc ă pat! Mazarin surîse. — Grilajul?! Numai patru-cinci minute. Ce-i asta? Mareş alul La Meilleraie se întoarce fă ră pă lă rie. În ciuda acestei poveţ e. osta ş i din gardără ni ţ i. Ar fi dorit grozav săse apropie de fereastră . Grilajul va fi smuls. au sa tragă ! — Au consemn sătrag ăasupra mulţ imii. ba poate chiar din pricina ei. Atunci. Eu unul. dar ce fac santinelele? Duc arma la ochi. totul e pierdut! izbucni d'Artagnan. Eu aşfi strigat! În clipa aceea vuietul din stradăr ă sunăş i mai aproape. — Avem grilajul. Fontrailles cu braţ ul în eş arf ă . unul trecu pe sub braţ ul lui d'Artagnan ş i pref ă cu în ţ ă ndă ri o oglindăîn care Porthos se privea cu plă cere. gînditor. domnul du Vallon e ră cit ş i n-a strigat nici el. strigăMazarin.dar... Nu trageţ i. dar nu avea curaj. — Diavolo! exclamăcardinalul. domnule d'Artagnan. Fii binevenit. în ciuda uniformei ce port. — Ah. nedespă rţ itu-i prieten. spune! — „Jos cu Mazarin!". — Nu.. ş i trebuie oare să spun. au vrut săne sileascăsăstrigam „Tră iascăBroussel!". dupăzece minute. dar pă li teribil. nu eram în voce. monseniore. —Ş i-aţ i strigat? întrebăel. clă tinînd din cap. D'Artagnan se duse la fereastră . o loviturăde halebard ăi-o despicase într-o parte ş i un foc de pistol îi retezase pana de pă lă rie. . ră bufnirăvreo trei-patru împuş că turi. cu nep ă sarea-i obi ş nuită . la dracu! se ră sti d'Artagnan. ca ş i prietenul dumitale. pe legea mea! ră spunse d'Artagnan.. Plumbii muş car ăcu scrîş net din fa ţ ada Palatului Regal. care în mijlocul zarvei din jur nici nu se auzi. zise d'Artagnan. urmat de Porthos. — Oho: mormă i el. în mijlocul acestui tumult. Mazarin îş i ş terse fruntea ş i îş i roti ochii în jur.

domnule du Vallon? Dumneata ce-ai face? — L-aşda pe Broussel. În faţ a reginei. nu-i aş a? zise el. M ăduc să -i spun reginei! În capă tul coridorului se opri. spuse Porthos. ş i a ieş it din palat trecînd peste corpul ofiţ erului ş i a doi . cancelarul Séguier. povestea c ătră sura lui a fost sfă rîmată . iar deschiză tura dintre ele. Intraţ i în odaia asta ş i aş teptaţ i. îmbr ă cînd hainele marchizului d'O. VI RĂ ZMERIŢ A SE PRESCHIMBĂÎN RĂ SCOALĂ Încă perea în care intraserăd'Artagnan ş i Porthos nu era despă rţ ită de salonul unde se afla regina decît de niş te draperii. pă trunse în salon printr-o altău ş ă . — Ei pe dracu! Săli-l daţ i pe Broussel de vreme ce-l cer! Ce naiba vreţ i săface ţ i cu un consifier al Parlamentului? Nu-i bun de nimic! — Asta-i ş i pă rerea dumitale. fie de Paris. închizînd cu liniş te fereastra. dimpreunăcu fratele să u. Villequier ş i Guitaut. Am spus că sîntem oamenii dumneavoastră . — Care-i pă rerea dumitale? întrebăcardinalul. încît ai fi zis cănu o umbreş te nici cea mai micătulburare. — Veniţ i. — Ei bine! vorbi Mazarin. proferînd ameninţ ă ri cumplite. rosti d'Artagnan. Într-un ceas se prea poate s ănu mai ră mînăîn Palatul Regal nici o oglindă . a avut timp s ăse strecoare pe o uş ămascat ăîntr-o încă pere tă inuită . — Noi nu ne dă m cuvîntul de douăori. acelaş i care o persecutase atîta cu două zeci de ani în urmă . domnilor. încît cancelarul a socotit căi-a sunat ceasul ş i s-a spovedit fratelui să u spre a fi pregă tit sămoarăîn cazul ca ar fi fost descoperit. n-a fost aş a. fă cînd un ocol. nu merită . Acolo. fie ea de Veneţ ia. femeile. zise Mazarin. Atunci s-a travestit. — Pot săm ăbizui pe dumneavoastră . Draperia subţ ire îngă duia s ăse audă . tremurînd din creş tet pînă -n t ă lpi. Ş i. în spatele bă rbaţ ilor. îngă duia s ăse vadătot ce se petrecea acolo. Regina stă tea în picioare. căpalatul a fost numaidecît invadat. veni ţ i cu mine. a plecat ş i i-a lă sat retragerea liberă . unde o b ă trîn ă slujnicăl-a încuiat. episcopul de Meaux. Nu plîngeţ i înc ă . În spatele ei erau Comminges. domnilor. din fericire. O oglindăde Veneţ ia! — Eh. socotind căa fugit pe vreo uş ădosnic ă . palidăde mînie. primejdia s-a dovedit atît de reală . mulţ imea. devastat. oricît de strîmtă . Porunciţ iş i văvom da ascultare.— Vai! se tîngui cardinalul. c ăa dat buzna în palatul marchizului d'O. monseniore! rosti d'Artagnan. dar avea atîta stă pînire de sine. Din fericire. ră sculaţ ii dezlă nţ uiţ i s-au apropiat de încă perea cu pricina. căa fost urmă rit. jefuit.

m-ar fi mirat sănu-l vă d pe acest ş oricar cu picioarele strîmbe amestecat în toatăpovestea asta. — Doamnă . trebuie căte-ai aflat într-o mare primejdie de vreme ce-ai primit săporţ i o solie atît de ciudată ! Aceste cuvinte furărostite cu o ironie care nu scă p ăcîtu ş i de pu ţ in mareş alului. ci bine ai revenit! — Da. domnule mareş al. doamnă . Mazarin se strecurase fă r ăzgomot în apropierea reginei ş i asculta. spuse regina cu un zîmbet amar. ş i nu voinţ a poporului. — Ah! exclamăregina. zburat ăde un glon ţ ş i. rosti regina. oh. mare ş ale! exclamăbucuroasăAnna de Austria. domnule. vorbi mare ş alul. Poartă -i oricît ărecunoş tin ţ ăpofteş ti. Sper c ă i-ai învă ţ at minte pe tică lo ş ii aceş tia. rîse La Meilleraie. . fă răîndoială . Cît despre r ă spunsul cu care m-aţ i onorat.ş i prin urmare poate căîn ţ eleg greş it valoarea cuvintelor. sfatul meu ar fi s ă -l eliberaţ i pe Broussel. încruntînd din sprîncene. ş ase în col ţ ul stră zii Arbre-Sec ş i doi la poarta palatului vostru. iată -te. patru la Hale. dacăn-ar fi fost preacucernicul vicar.ş ovă i cancelarul. Ar fi trebuit s ă spun dorinş a. Aduc cu mine zece sau doisprezece ră ni ţ i. Regina. Eu nu sînt avocat. Oh. — Voinţ a! murmurăAnna de Austria. ce p ă rere ai? — Gîndesc căe ceva foarte grav. care sămăscoatădin încurcă tură . —Ş i ce măsf ă tuieş ti? — Aşda un sfat maiestă ţ ii-voastre. — Iertare. aşfi ră mas ş i eu cu pă lă ria. Îţ i spun nu numai bun venit. nu-l ponegriţ i prea mult. doamnă . am pierdut trei oameni la Pont-Neuf. cu totul cincisprezece. sînt ostaş . fiindcă serviciul ce mi l-a fă cut e încăfoarte proasp ă t. cred căaţ i vrut săspuneţ i cămi-a fost frică . de cum ispră vi cancelarul. dupătoate probabilită ţ ile. — Ei bine. nu? — Doamnă . — Nu-i vorba de trecut. îndră zneş te. dar nu îndră znesc. dar m-am întors cu bine cu condiţ ia săvăînfă ţ iş ez voinţ a poporului. întrebăregina.ostaş i din garda lui personală . Regina surîse. — Să -l eliberez pe Broussel?! Niciodat ă ! În clipa aceea se auzirăpaş i în sala din faţ ăş i mareş alul de La Meilleraie se ivi neanunţ at în uş ă . — Ah. — Bun. Într-adevă r. Iată -te viu ş i nevă tă mat ş i asta-i tot ce doream. deş i foarte palidă . dar asta nu măobligăpe mine. pă li ş i mai mult ş i chipul i se contract ă . În timpul acestei povestiri. Spuneai căai să mi dai un sfat. — Îndr ă zneş te. uciş i în vreme ce ap ă rau poarta. ci de prezent. doamnă ! gl ă sui mareş alul. spuse regina. doar ai îndră znit atîtea! Cancelarul se împurpurăş i îngă imăcîteva cuvinte. Pă lă ria mi-a ră mas nu ş tiu pe unde. Care anume? — Doamnă .

spuse ea. doamnă . Straş nic ră spuns! — Ei bine. — Vicarul?! exclamăregina. oricît de ameninţ ă tor v-ar fi surîsul. doamnă . Da. de ş i nu-i decît vicar. — Nu. — Cu atît mai mult. Am poruncit săfie aresta ţ i alţ ii mai de vazădecît dumneata. —Ş i iată . — M-ai sfă tui. vorbi Comminges. muş cîndu-ş i buzele. în dorinş a mea (Mazarin apă să asupra acestui cuvînt) ca maiestatea-voastrăsă -l primeascăpe vicar. care ne-au întovă ră ş it pînă aici ş i care habar n-am de unde tot ies la iveală . Ipocritul! Privi ţ i! — Vă d c ălumea îngenuncheaz ăîn faţ a lui. murmur ăea. s ă -l eliberez pe Broussel? Dacă -i aş a. Dac ăaşîndr ă zni la rîndul meu săvădau un sfat. — Bravo! ş opti d'Artagnan c ă tre Porthos. de asemenea. — Niciodată ! exclamăregina. doamnă . Care e dorinţ a poporului meu? — Să -i fie redat Broussel. rosti regina. Un om îngrozitor! El a stîrnit toată revolta asta. mareş ale. — Atunci? — Să -l chemaţ i pe vicar. înseamnăcă poate săo ş i potolească . poţ i sărenunţ i. De aceea stă rui.— Ei bine. nu vreau săse creadăcăparlamentez cu niş te ră zvră ti ţ i! — Doamnă . mormă i Mazarin. spuse mare ş alul. decît în faţ a acelor demoni din iad. — Încotro. mi-a fost frică . Dacăa stîrnit-o... zise La Meilleraie. începu el. f ă cînd un pas înapoi. Regina re repezi la fereastră . adă ugămareş alul. — Oh. spuse Mazarin. mi-am dat cuvântul de cinste. E pentru a treia oarăîn viaţ ă cînd mi se întîmplă . mi-a fost frică . Niciodată ! — Maiestatea-voastrăe stă pînă .Ş i măsimt mult mai în largul meu în faţ a maiestă ţ ii-voastre. Pe mine m-ar sfîş ia dacăaşfi în locul lui. .ş i totu ş i am luat parte la două sprezece mari b ă tă lii ş i la nu ş tiu cîte lupte ş i hă rţ uieli. că ci îl vă d dîndu-ş i binecuvintarea în piaţ a Palatului Regal. — Măduc săcomunic r ă spunsul maiestă ţ ii-voastre celor care-l aş teaptă . mareş ale? întrebăregina. Guitaut! Mazarin să ri îndat ă . iatăun prilej nimerit. sînt nevoit s ăplec. în timp ce curtenii se priveau cu uimire. care st ă tea lîngăo fereastr ăş i se uita afară . — Doamnă . doamnă . —Ş i asta înseamnă ?. cu toate că sînt cardinal.. — Într-adevar. urmăMazarin. n-ai teamă . Ochii Annei de Austria aruncarăfulgere. — Cădacănu porunciţ i săfiu arestat. da. — Ră mîi aici.. domnule. Deş i acest sfat ar fi poate mai bun ca altul.

rosti Anna de Austria. aş a s-a hotă rît. — Săfie oare adev ă rat?! vorbi Gondy. adeveri regina. Mazarin. Ceilalţ i cî ţ i erau de faţ ădiscutau cu jumă tate de glas. În glasul mîndrei spanioloaice se desluş ea atîta hotă rîre. — Cred cămîine nu va mai r ă mîne piatra pe piatrăîn Paris. — Nu pe dumneata te întreb. inima acestei tulbură ri. Maiestateasa m-a chemat să -mi cear ăsfatul? — Da. că ruia începu să -i vorbeascăîn ş oaptă . ce crezi c ăse va întîmpla? izbucni regina. pe domnul de Gondy care se gr ă beş te săse înfă ţ iş eze la porunca maiestă ţ ii-voastre. — Ră scoalăe în sufletul acelora care cred căpoporul meu se poate ră scula! exclamăAnna. doamnă . — Ei bine. Uş a se deschise din nou: mare ş alul apă ru în prag. D'Artagnan se întoarse că tre Porthos. autoritatea regelui va pune rînduialăîn toate. urmat de vicar. cu aerul lui liniş tit. Dar ră bdare. fă cînd pe miratul. vesti el. doamna. —Ş i dacănu-l dau. rosti Porthos.. ce spui de ră zmeriţ a asta? — Cănu mai e o r ă zmeriţ ă . neliniş tit. zise mareş alul. maiestatea-sa doreş te. nemiş cată . Gondy se înclinăcu respect. Anna de Austria se apropie de Comminges. — Săaibăr ă bdare. Ră scoală . i-o retez ăregina sec ş i fă rămă car s ăse . n-aşş ovă i: l-aşda pe Broussel. ră bdare. încît mareş alul nu mai zise nimic: se înclinăş i plecă . În acest timp. rece.— De ce nu spui voinş a dumitale. — În locul maiestă ţ ii-sale. Mazarin se înclină . caută -l pe vicar ş i adu-l încoace! —Ş i ce spun poporului? întrebămareş alul. care încuviin ţ ăprintr-un semn. Pentru a-ţ i cere sfatul în împrejurarea neplă cutăîn care ne află m. poate pe drept. rosti cu r ă cealăGondy. pe care îl socotea.. — Oare pentru a-mi spune aceasta mi-aţ i îngă duit cinstea de a mă afla în prezenţ a maiestă ţ ii-voastre? întrebăGondy cu r ă ceală . ră spunse vicarul. e o ră scoal ă . — Oare cum se vor ispră vi toate astea? murmurăel. du-te. iatăcum numesc miş carea stîrnităde ei înş iş i toţ i acei care o doresc. se gră bi sără spundăMazarin. Vicarul se înclină : — Prin urmare. Regina veni cîţ iva paş i în întîmpinarea vicarului ş i se opri în loc. Dupăo clip ăridic ă fruntea ş i zise: — Domnule mareş al. cu buza de jos ră sfrînt ăa dispreţ . se uita în direcţ ia unde se aflau d'Artagnan ş i Porthos. aş a ca alţ ii? ş opti regina. Regina r ă mase pe gînduri. — Să -i spui ce-ai face în locul ei. Vicarul se uităla regină . aspră . incapabilăs ăse prefac ăîn faţ a vicarului. — Iată . interveni Mazarin. rosti ea. scumpe vicar. — O săvedem. domnule. — Nu. Eu am destul ă .

Insultele din ziua aceea pă reau călunecăpe lîngă el ca ş i batjocurile din ajun. asemuite de toţ i poeţ ii vremii cu rodiile în floare. Minunat sfat. din fericire. ş i-atunci totul s-ar sfirş i. — Uite un consiliu de stat. Numai că noi am ţ inut altele mai acă tă rii. totul s-ar sfîrş i. — Cine ş tie? f ă cu Gondy. sfat de prieten. doamn ă . Ş tii doar căînţ eleg destul de prost franţ uzeasca pe care dumneata. L-aşda ş i eu pe acest domn Broussel. glă sui Gondy. în urbea La Rochelle. iar frumo ş ii ei ochi alba ş tri pă reau gata să -i iasădin orbite. vorbi vicarul cu aceeaş i lini ş te. Gondy se ţ inu tare. — În fortă rea ţ a Saint-Gervais. — He-he! f ă cu el. dar ura ş i dorin ţ a de r ă zbunare se adunau în tă cere. oamenii aceş tia sînt asemenea tră snetului: . cu un zîmbet care te înfiora. nu avem un Oliver Cromwell. o vorbeş ti ş i o scrii fă răcusur. aminti Porthos. trebuie săcred oare căpoporul a pierdut orice mă sură ? — Anul acesta nu-i prielnic regilor. ră spunse regina. în Fran ţ a. noi. în adîncul inimii sale. atunci voi spune căîmpă rtă ş esc întru totul pă rerea domnului mareş al. pă lir ăş i tremurau de mînie. ca sămă gîndesc căar lă sa multăvreme capitala pradăunei tulbură ri care poate săducăla o revoluţ ie. încuviinţ ăgrav vicarul. Cunosc prea bine înţ elepciunea reginei ş i a sfetnicilor ei. ră zmeriţ a de ieri. — Dacăl-aţ i da mort. ză u aş a! Se vede cît de colo căvine de la un preot. — Deci. Mazarin. dacăp ă rerea mea nu e pe placul maiestaţ ii-voastre. Bun sfat. ră mase înspă imîntat.întoarcă . Se uităcu ră ceală la regină . cl ă tinînd din cap. doamnă . Mazarin însuş i. Buzele-i de carmin. întocmai aş a cum spuneţ i. dupăpă rerea dumitale. — Acolo ş i în altăparte. dar într-alt chip decît socotiţ i. — Dacăeu sînt cel întrebat de maiestaţ ea-voastră . numai că . dupăobiceiul să u. Pe domnul de Gondy. Priviţ i în Anglia. zise d'Artagnan că tre Porthos. — Da. asta se datoreş te f ă răîndoialăfaptului ca aveţ i altele mai bune de urmat. O roş eaţ ăvie aprinse obrajii reginei. — Am spus mort sau viu? reluăMazarin. mort sau viu. E un fel de a vorbi. cu Athos ş i Aramis. domnule vicar. domnule. — Să -l dau pe Broussel! strig ăea în cele din urmă . care azi s-a preschimbat într-o ră scoală . rosti regina cu un zîmbet ră ută cios ş i muş cîndu-ş i buzele de furie. poate deveni mîine o revoluţ ie? — Întocmai. gîndea mult ş i vorbea puţ in. monseniore. Vicarul lă săfurtuna sătreac ă . pică turăcu pic ă tură . care tocmai f ă cea semn lui Mazarin săspunăş i el ceva. apoi continuăcu aceeaş i liniş te: — Doamnă . deş i deprins cu furiile acestei că snicii zbuciumate. — Ascultîndu-te.

În acest timp. care ai atîta putere asupra lor ş i care eş ti prietenul nostru. drace. Era limpede cănu prea înţ elegea cuvintele prietenului să u. — Bun. a ş ezîndu-se. unul. Haide. zise Porthos." — O săpun ăsă -l omoare. — Dacăîl ave ţ i. observăGondy. Gondy. ce ispră vi am să vîrş i împreună ! — Da. continuăneîndur ă tor vicarul. Mazarin ş edea pe scaunul lui ş i pă rea s ăcugete. jur pe Dumnezeu că . locului. acum că . dac ă sare careva asupra lui. — Haide. atunci dumneata. va lua mă surile de cuviinţ ă . uită -te bine la preotul ă sta. Gondy fă cu o plec ă ciune ş i vru săse retragădimpreunăcu ceilalţ i. Cîtăvreme. eu îl apar. în afarăde Mazarin. — Maiestatea-voastră . iar eu. Se vedea c ăface sforţ ă ri de necrezut ca să -ş i stă pîneascăfuria: se r ă corea cu evantaiul. dumneata o să -i potoleş ti. Regina concedie curtea printr-un semn. îi ş opti d'Artagnan lui Porthos. — Bun! murmurăMazarin. — Porthos. în ră stimpuri. fă răsă -ş i gă seascălocul. îl vă d. oricum. Se vedea căse stră duieş te să -ş i st ă pîneascăb ă tă ile repezi ale inimii. cu aceeaş i ră ceală . Are săcedeze. maiestatea-voastrătaie din r ă dă cină orice ră zvră tire ş i dobîndeş te dreptul de a pedepsi aspru orice nou ă încercare de ră scoală . oprindu-se. d'Artagnan. „Bun. să -l slujesc pe el în locul secă turii ă steia de Mazarin! Ah. zise Porthos. îş i pipă ia c ă maş a de zale îmbră catăpe dedesubt ş i. murmurăd'Artagnan. — La naiba! fă cu d'Artagnan că tre Porthos. — Poate căva fi prea tîrzîu. cerceta cu privirea draperiile. spuse ironic regina. Dimpotriv ă . se întoarse. n-o săfiu acela. mirosea felurite parfumuri ş i se plimba de colo-colo. zise regina. eu. — Deci eu n-am acest drept? exclam ăregina. cucernice vicar. Dar. Uite un om aş a cum îmi place mie. — Ei bine. cugetăGondy în sinea lui. Săvedem ce-o săiasă . folosiţ i-l. i se ală turăPorthos. Dar prev ă d căvor fi cumplite ş i căvor avea darul să îndîrjeascăş i mai mult pe ră zvră tiţ i. r ă spunse Gondy. regina îş i apă sa pieptul cu amîndou ămîinile. dîndu-le binecuvîntarea dumitale.Ş i poate căeu însumi îmi voi fi pierdut atunci orice înrîunre asupra lor. în sfîr ş it. spuse regina. domnule. Dupăce ultimul dintre curteni închise uş a.nu-i cunoa ş tem decît în clipa cînd lovesc. care începuse săse neliniş tească . dac ă -l daţ i pe Broussel. Regina urmă rea din ochi pe cei care plecau. — Ră mîi. Fiecare dintre cei de faţ ătres ă ri înfiorat ş i urmăun moment de tă cere. Ei ş i? — E un om ş i jum ă tate! Porthos întoarse ochii mirat spre d'Artagnan. că uta sub pelerinăsăvad ădacă mînerul pumnalului spaniol ascuns acolo îi e la îndemînă . —Ş i eu la fel. De ce nu-i el ministru.

recunoaş teţ i public o greş eală . vă dind o elocinţ ăce-l caracteriza pe Mazarin atunci cînd vorbea italiana ori spaniola. Aceastăasprădojană . pe care. nu bă nui decît un simplu avertisment la moderaţ ie. asta dac ăar mai exista vreun Vitry la curte ş i dacăVitry ar intra acum pe u ş ă . eu l-aşucide pe Vitry. Astă zi nu-i momentul.sîntem singuri. Doar privirea-i de ghea ţ ăse încruci ş ăca o spadăcu privirea furioas ăa reginei. d'Artagnan apucase braţ ul lui Porthos. îl ura în clipa aceea cel puţ in tot atît cît îl ura ş i pe Broussel. lă săfocul din ochi săi se stingă . dar din care nu ră mînea nici urmăcînd vorbea franţ uze ş te. într-o altă împrejurare. Gondy ră mase nemi ş cat. ş i tu la fel! — Bine. mă . cucernice vicar. ş opti: — Porthos. fă răs ăi se clinteasc ăun mu ş chi pe faţ ă . tu. astfel mustrată . în persoana acestui preot. încît Gondy. aprinzîndu-se de propriile-i cuvinte. SfintăFecioară . doamn ă : lă saţ i săse cread ăc ăaţ i chibzuit adînc lucrurile. astă zi linguş eş te ş i dezmiardă . — Sst! fă cu Porthos. pe care e primejdios să -l înfrunţ i acum. ş i gata! Iar cardinalul Mazarin mi-ar purta o recuno ş tinţ a nem ă rginită . cînd Mazarin tă cu. sîngele să -i fugădin obraji ş i mînia vorbirii de pe buze. Se aş eză . repetăsfatul dumitale. — Iatăun om mort. într-un ceas pierzi coroana?! Deci lasăpe mai tîrziu. mai degrabăl-aşstrînge de gît cu mîinile mele! Ş i se repezi cu pumnii încleş taţ i spre Gondy. S ăm ăumilesc pîn ăîntr-atît?! Sînt reginăsau nu? Toatăaceastăgloatăcare url ăe mul ţ imea supu ş ilor mei sau nu? Am prieteni. Dinspre partea ei. lă sînd braţ ele vlă guite să -i atîrne de-a lungul corpului ş i zise cu o voce în care se ghiceau lacrimile: — Iartă -m ă . — Oh! strigăAnna de Austria. Ca s ă spunem aş a. consimţ i Porthos. apucînd-o pe Anna de Austria de braţ ş i tră gînd-o înapoi. ostaş i? Ah. săpui piciorul în prag. ceea ce constituie forţ a cîrmuitorilor puternici. întreg poporul Parisului. apoi eliberaţ i-l pe Broussel ş i redaţ i-l poporului. Doamna. fu rostităcu o expresie de nepă truns. supus ăslă biciunilor femeii. înainte s ă ajungăla acest prelat de ispravă . se îmblînzi pe loc. Decît s ăli-l dau pe tică losul de Broussel. zise gasconul. o regină ?! Nu-ţ i dai seama căai în faţ a ta. altfel sînt un om pierdut. Numai ca. prin urmare. e ş ti nebună ? Te cer ţ i aici ca o femeie de rînd. fă răîndoială . oricît de iscusit fizionomist ar fi fost. ş i pune ieş irea de adineauri pe seama suferinţ ei mele! Femeie ş i. continuăea. cum spune regina Caterina. sănu spui niciodat ăfaţ ăde Mazarin căîn ţ eleg spaniola. dacăacest preot vrea. Apoi. strîngîndu-l din ce în ce mai tare. — Iată -l. ş i că . altfel nu e ş ti decît o femeie vulgară ! La primele cuvinte ale acestui discurs. Ascultă ! — Doamnă ! strig ăcardinalul. cucernice vicar. ce faceţ i? Apoi adă ug ăîn spaniolă : — Anna. regina.

Poporul a strivit santinelele de grilaj ş i acum forţ eazăporţ ilel Ce porunciţ i? — Ascultaţ i. Mazarin. îngă imăComminges.ş i obiş nuităsăfiu ascultată . mirat căbate pasul pe loc. credeţ i-l pe vicar. doamn ă ! spuse Gondy. — Ce mai e? zise el. te temi cu adevă rat de tulburarea poporului? — Da. Mătem căo datăce torentul rupe ză gazurile. spuse regina. ş i să -i cerem chiar de mîine un regiment pentru fiecare. îi fu recunoscă tor lui Gondy pentru aceast ăsc ă pare din vedere ş i spuse cu glasul cel mai mieros ş i cu cea mai prietenoasăexpresie întipă rităpe faţ ă : — Doamnă . atîta tot. surîzînd. săţ in ăr ă zboiul civil numai un an ş i fac săaureascăpentru mine spada de comandant suprem! — Dar eu? întrebăPorthos. care la cuvintele: Nu cu regina are poporul ce are. doamnă . eu cred cătrebuie săle pui noi z ă gazuri dinainte. Nu cu regina are poporul ce are. mugetele unui vulcan nu se pot asemui nici pe departe cu furtuna de strigă te ce tocmai se ridica spre . bubuitul tră snetului. Cea dintîi pă lă rie de cardinal disponibilăpare anume fă cutăpentru acest cap nobil. Gonay se uitănedumerit la Mazarin. întă ri Gondy. îmi ies din fire la primele semne de nesupunere. doamnă . din prag. poporul îl cere pe Broussel. oare ce-o săne fă gă duiascăîn ziua cînd au săvrea să -l omoare? întrebăd'Artagnan. tică los viclean!" îş i zise Gondy în sinea lui. dac ămaiestatea-voastrăi-l dătotuş i pe Broussel. dacăîmparte aş a pă lă riile de cardinal. privirea reginei se învă pă ie. — Nouă . „Ah. — În acest caz. Cardinalul se apropie de regină să -i vorbească . sănu pricinuiascămari nenorociri. Mazarin se fă cu alb ca varul. înclinîndu-se. vorbi regina. La naiba. Drace. —Ţ ie aşface săţ i se dea bastonul de mare ş al al domnului de La Meilleraie. spre regină . ai mare nevoie de mine. Comminges d ă du buzna în salon. Porthos. crezînd căvicarul va pomeni de strigă tele: „Jos cu Mazarin!". Gondy zîmbi. care. am sămăgîndesc. În acea clipă . dupăcît mi se pare. maiestatea-voastrăgreş eş te socotind drept nesupunere pă rerile mele sincere. Urletul valurilor. — Doamnă . — Iertare. regină . un tumult înspă imîntă tor se auzi în Piaţ a Palatului Regal. nu se bucurăde prea multătrecere. rosti Gondy. Maiestatea-voastrănu are decît supuş i plecaţ iş i plini de respect. — Aş adar. fiind prea fericit sătră iascăsub cîrmuirea maiestă ţ ii-voastre. săne preg ă tim. în clipa de faţ ă . Deodată . care e unul dintre cei mai iscusiţ i politicieni ce avem. Du-te.îngrozesc de ră zboiul civil. ciulise urechile. adă ug ăGondy.

iar cu restul să -mi mă turi de aici toatăcalicimea asta. Îl recunoscu pe Louvières în fruntea unei mulţ imi de trei-patru mii de oameni. pe dumneata. În clipa aceea ră sunăun pîrîit îngrozitor: una din por ţ i începea s ă cedeze. — Posteazăo sut ăde oameni în jurul regelui. doamnă . În schimb.cer. Anna de Austria fu cuprinsăş i ea de fricăş i-l chem ăînapoi pe Comminges. interveni Mazarin. Regina scrise: „Paznicul închisorii Saint-Germain va pune în libertate pe consilierul Broussel". Prea tîrziu! Poarta cedăş i se auzirăurletele de bucurie ale gloatei. vreau eu acest lucru! Regina se pră buş i pe un scaun. luăpana în mînăş i semnă . pe mine! La acest strigă t izbucnit din inima cardinalului îngrozit. — Adevă rul. înş fă căhîrtia de îndatăce o vă zu semnată . — Prea tîrziu! se tîngui Mazarin. — Cîţ i oameni ai la palat? —Ş ase sute. Regina semnează . Gondy se repezi la o fereastră . doamnă . poporul nu înaintase nici m ă car cu un pas. Apoi ră sunăcu putere: „Tră iascăBroussel! Tr ă iascăvicarul!" — Tră iascăregina! strigăvicarul. — Ce spui? izbucni regina. smulgîndu-ş i pă rul din cap. murmurul nă prasnic al mîniei ră suna fă răîncetare. — Doamnă . nu-i timp de pierdut. — Ei. D'Artagnan puse mîna pe spadăş i fă cu semn lui Porthos săfacăla fel. se auzirădoar cîteva glasuri slabe ş i stinghere. Trebuie! Apoi adă ug ă : — Semnează . — Ce poruncesc? repetăregina. pe rege. interveni Mazarin. Vicarul. — Da. Poate căvicarul nu scosese acest strigă t decît spre a o face pe Anna de Austria . Anna. strigă : — Iatăordinul! Întreg Parisul pă ru căsloboade un uriaşstrigă t de bucurie. punîndu-i înainte o panăde scris ş i o hîrtie. care îi sorbea din ochi cele mai mici miş că ri. — Nici un pas mai mult! strigăel. ce faceţ i? — Du-te! Comminges ieş i. fluturînd-o în mînă . pe care o deschise. Ţ inut în loc de Louvières. Drept ră spuns. te rog. — Salvaţ i-o pe regin ă ! strig ăMazarin vicarului. Ş i semnă . cu acea supunere des ă vîrş ităa ostaş ului. se întoarse la ferastr ăş i. ne pierzi pe toţ i.

auziserătotul. d'Artagnan îl apucase de mîn ăpe Porthos ş i-l tră sese pe coridor. — Hotă rît lucru. intr ăceva mai liniş tit la el în cabinet. Nu e ş ti bă rbat! Ş i plecă . întrucît la ieş irea lui Gondy din palat. unde îi gă si pe cei doi prieteni plimbîndu-se încoace ş i încolo. întemni ţ at la Vincennes. —Ş i acum. — Aş adar. rosti vicarul. — Ah. nici n-a crîcnit cînd erau batjocoriţ i. poţ i pleca. — Fiindcăregina a poruncit tuturor săplece. maiestatea-sa ş tie c ăsînt gata oricînd săo slujesc.. sînteţ i aici de. întinzînd bra ţ ul că tre uş a care abia se închisese. frîngîndu-ş i frumoasele-i mîini. fosta lui regentă . înclinîndu-se. Apoi. Apoi. La cel din urmăcuvînt al reginei. alungatăde că tre cardinal. Regina înclinădin cap ş i Gondy se retrase. popăblestemat! izbucni Anna de Austria. domnule de Gondy. îş i aminti c ăd'Artagnan ş i Porthos trebuie săfie acolo ş i. dup ăo clip ăde visare.să -ş i cunoascăslă biciunea. Te voi sili săbei într-o zi din veninul ce mi l-ai turnat azi! Mazarin vru săse apropie de ea. l-a vă zut pe domnul de Vendôme. Încrunt ădin sprîncene ş i pă ş i drept spre draperia pe care o ridică : încă perea era goală . domnule d'Artagnan? întrebăMazarin. spuse d'Artagnan. Maria de Medicis. Mazarin îi surprinse semnul ş i ră mase încredinţ at c ăd'Artagnan a vă zut ş i a auzit totul.. — Cum?! strigăea. — Lasă -mă ! se smuci regina. cînd ai dobîndit ceea ce ai vrut. domnule d'Artagnan. prin urmare. tumultul contenise ca prin farmec. cînd aceş ti oameni de seamăerau întemni ţ aţ iş i . — Cînd regina va avea nevoie de mine. — De vreun sfert de ceas. ş i am crezut căporunca era ş i pentru noi. VII NENOROCIREA ÎMPROSP Ă TEAZĂMEMORIA Anna se întoarse furioasăîn camera ei de rugă ciune. — Tu nu eş ti femeie! murmur ăMazarin. însăîi fu recunoscă tor pentru aceastăminciună . — De ce aţ i ie ş it din cameră . Mazarin ie ş i îndatăş i el pe coridor. spuse ea. întîiul prinţ de sînge. Cum?! Poporul l-a vă zut pe domnul de Condé. uitîndu-se la Porthos ş i fă cîndu-i semn s ănu-l dea de gol. eş ti omul pe care-l că utam ş i poţ i săte bizui pe mine atît dumneata cît ş i prietenul dumitale. ră spunse d'Artagnan. a vă zut-o pe soacr ă -mea. adicăpe fiul lui Henric al IV-lea. salutîndu-i cu cel mai fermecă tor zîmbet. arestat de că tre soacramea.

nici nu voise săaud ăde despă gubiri. Numele lui fusese rostit cu groazăla Palatul Regal ş i tînă rul spunea rîzînd consilierului reîntors în mijlocul familiei: — Crezi oare. Ş tiu. — Eh! spuse el. poporul simţ ea instinctiv c ăse apă răpe sine. Oricît de iscusit politician ar fi fost. tată . Dar. regina ş i cardinalul la un loc. Vicarul îş i fă cuse intrarea în Parlament mai rege decît regele. Luînd în seamăp ă rerea lui. care îl g ă seau pe ministru foarte tulburat. Ce conteazăBroussel?! E un nume. Aş a că . atunci ce-a ajuns regalitatea? Anna atingea fă răsăse gîndeasc ăproblema cea mai arză toare.. avînd ală turi pe Louvieres. poporul s-ar ridica pentru el. cră patăde sus în jos. apă rîndu-l pe Broussel. pe care abia îl ţ inuse închis în casăîn timpul ră scoalei. Izbînda ş terge orice vin ă : Planchet nu se mai temea deci căva fi spînzurat. Planchet se întorsese la pră vă lia lui. În acest timp. dar poporul se ridica pentru Broussel: asta fiindcăera vorba de un om de jos ş i fiindcă . Louvieres era mîndru ş i mulţ umit: se ră zbunase pe Mazarin. e trist s ăfii silit a ceda astfel. fiul să u. că ci . ceea ce sporea ş i mai mult neliniş tea lui Mazarin. Cerş etorul îş i luase iară ş i locul să u în tinda bisericii Saint-Eustache. cînd Broussel îş i fă cu intrarea în Paris. b ă gîndu-l în sperieţ i pe Mazarin. poporul înarmat se îngră mă di să -l vadă trecînd. Mazarin se înş ela de astădată : Broussel era o problemă . o săne luă m revanş a. lipseau doi. ş i pe Friquet în spatele tră surii. Poporul nici nu crîcnise cînd era vorba de prinţ i. a doua zi dimineaţ ă .. iar strigă tele de: „Tr ă iasc ăBroussel! Tră iascăpă rintele nostru!" ră sunau din toate pă rţ ile.ş i doar o noapte ca săridice baricadele la loc. lasă . aş a cum se ridicase pentru Broussel. împă rţ ind apăsfinţ ităcu o mînăş i cerînd milostenie cu cealaltă :ş i nimeni nu se gîndea căaceste douămîini au ajutat săse smulgădin edificiul social piatra de temelie a regalită ţ ii. Mazarin se plimba în lungul ş i în latul cabinetului s ă u. o hotă rîre a Parlamentului ceruse burghezilor sădepunăarmele ş i săînlă ture baricadele: ei ş tiau acum ca le trebuie doar un ceas ca săia din nou armele în mînă . mi-ar da-o? D'Artagnan se folosise de acest ră gaz pentru a-l trimite înapoi pe Raoul. ş i contribuise mult la eliberarea tată lui s ă u din închisoare. partizan al Frondei în sufletul lui. iar pe reginăfoarte lini ş tită . privind din cînd în cînd la frumoasa lui oglindăde Veneţ ia. dar cavalerul. Rochefort înapoiase cavaleriş tii cavalerului d'Humières: e adevă rat. Iisuse. Iscoadele cardinalului ş i ale reginei culegeau de pretutindeni noută ţ i supă ră toare. cădac ăi-aşcere acum reginei o companie. pe care nu-l putea suferi. dacăar încerca mă car s ă -l aresteze. într-o tră surăimpună toare. ba chiar era convins că . nu o problemă . Regina pă rea săurzeascăîn capul ei o mare hotă rîre.ş i nu un nume. El o cunoş tea pe orgolioasa prinţ esăş i se temea grozav de hotă rîrile Annei de Austria.ameninţ aţ i! Ş i pentru Broussel?!.

Peste noapte domni o surd ătulburare. — Aş adar. de pildă . care-i dau tot sfaturi rele. că reia Prinţ ul. totuş i avu un uriaş ră sunet. La ora cinci. cardinalul se ş i deş teptase. dar Cromwell ş tie . consilierii comunali colindau pe la prietenii lor ş i spuneau: — De ce nu l-am lua noi pe rege ş i nu l-am aş eza la Palatul primă riei? E o greş ealăsăl ă să m să -l creasc ădu ş manii noş tri. domnul de Beaufort trebuie lă sat săvină . Se vorbea de unele indiscreţ ii ale doamnei de Longueville. regina se duse în cabinetul cardinalului. învinuit cănutreş te faţ ăde sora sa o dragoste care trece peste marginile afecţ iunii fră ţ eş ti. Dar în seara zilei cînd avea loc aceastăconvorbire. Se duse la vicar să -l întrebe dac ăn-ar trebui s ă -i trimit ăveste prinţ ului s ăse opreascăîn drum. Era o ş tire foarte simpl ăş i foarte firească .tînă rul voia cu orice preţ s ătrag ăspada pentru una sau alta din tabere. — Eh! spunea Mazarin. Raoul fă cuse o vizitădoamnei de Chevreuse ş i apoi se înapoiase la oş tire. L-am cam fă cut săaş tepte. dragul meu conte. Regina petrecuse noaptea sfă tuindu-se între patru ochi cu Prinţ ul. — Oare pune la cale ceva? — Sper. prinţ ul urma săsoseascăş i avea săgă seascăParisul liniş tit. — Ah! exclamăRochefort. Se scurseserăş ase zile din cele zece cît îi ceruse lui Mordaunt săaş tepte. Raoul se împotrivise la început. consilierii municipali. sar hră ni cu principiile naţ ionale ş i-ar îndră gi poporul. burghezii mai r ă să riţ i. — Spuneţ i-mi. Aceste mă rturisiri dezvă luiau sinistre planuri urzite de regină . Gondy se gîndi puţ in ş i spuse: — Lasă -l să -ş i urmeze calea. nu s-a ispr ă vit? întrebăRochefort. Chiar în seara sosirii Prinţ ului. Ave ţ i dreptate. a doua zi se vă zur ăiară ş i pelerinele cenuş ii ş i negre. la miezul nopţ ii. Cardinalul aş ternea pe hîrtie un ră spuns că tre Cromwell. Dacăar fi crescut sub privegherea vicarului. ce ş ti ţ i? —Ş tiu ca i-a scris Prin ţ ului s ăse întoarcăde la o ş tire în cea mai mare grabă . se ră spîndi zvonul căPrinţ ul a sosit. acesta intrase în camera ei de rugă ciune ş i plecase abia la cinci dimineaţ a. patrulele de negustori înarmaţ iş i cetele de cerş etori. Singur Rochefort socotea călucrurile s-au sfîr ş it destul de ră u: îi scrisese prinţ ului de Beaufort s ăvină . — Eh. dar d'Artagnan vorbise în numele contelui de La Fère. îi f ă cuse unele mă rturisiri. nu sîntem decît la început! — Ce văface săcredeţ i asta? — Cunosc inima reginei: nu se va da bă tută . Dacăea încă nu se culcase.

— Aş adar. —Ş tii căvor s ămi-l ia pe rege? glă sui regina. — Teoretic. Vreau ca acest eveniment. precum ş i pe dumneata cu mine. — Avem armată ? — Cinci sau ş ase mii de oameni. ca ş i Diane de Poitiers ş i Ninon. care va schimba faţ a lucrurilor de la o zi la alta. f ă răsăş tie nimeni decît tu. — Din nenorocire. spuse Mazarin. —Ş i cine este a treia persoană ? — Prinţ ul. numai c ăeu vă d o singur ăpiedic ăîn cale. întrucît. cînd auzi un zgomot uş or la uş a ce comunica cu apartamentul reginei. regina mea! spuse Mazarin. tremurînd ca nu cumva Anna de Austria să -i ceara săscoatădin punga lui. neliniş tit. Nimic nu e cu neputinţ ă . — Care? — Neputinţ a de a-l aduce la îndeplinire. . care o prindea bine încă .bine ce-s revoluţ iile pentru ca sănu-mi treacăasta cu vederea. Săvedem despre ce e vorba. sădevin ăun fapt împlinit. —Ş i Parisul? — Îl înfometeazăş i-l sileş te săse predea fă r ăcondiţ ii. Mîndrăş i fericită . Ş i ascunse ceea ce scria. — Nu. că ci avea în ochi stră lucirea pe care ţ i-o dăo bucurie lă untrică . da! Ş i pe mine vor săm ăspînzure. doamnă ? întrebăMazarin. — Da. SingurăAnna de Austria putea săvinăpe uş a asta. adeveri ea. — Sprijinăacest plan? — E sfatul lui. —Ş i l-ai vă zut? — Abia m-am despă rţ it de el. Te vă d tare mîndră . practic. Giulio. strecurînd scrisoarea începutăsub filele de hîrtie albă . — Ce e. — Nu-l vor avea pe rege! —Ş i nici pe mine nu măvor spînzura! — Ascultă : vreau săli-l smulg pe fiul meu ş i pe mine îns ă mi. a sosit. Tocmai recita cu plă cere începutul ră spunsului. — Planul nu-i lipsit de mă re ţ ie. dupăcum mi s-a spus? — Aseară . — Vorbe goale. eu ş i o a treia persoană . Regina era într-un halat de casă . Cardinalul se ridicăş i se duse să deschidă . că ci am gă sit mijlocul să înă bu şhidra. Anna de Austria pă stra privilegiul de a ră mîne mereu frumoasă : numai căîn acea dimineaţ ăera mai frumoasă ca de obicei. Avem bani? — Puţ ini. — Eş ti un mare politician.

eş ti de acord cu mine? — Da. se aflăla ananghie. Înţ eleg efectul. — Anna. — Măucizi cu frica asta a ta. Atîta doar cănu plec niciodată . Giulio? Parisul. la mare anaghie! — Noi sîntem în Franţ aş i eu sînt spaniol ă ! — Cu atît mai ră u. Împotriva cui se strigă ? împotriva ta.—Avem curaj? — Berechet. încercuit.ţ i-o spun eu. Strigi prea tare ş i nu ajungi la nimic. ori a mea? Pe cine vor săspînzure? Pe tine. mai puţ in ca altădată . cu atît mai ră u! Aşfi preferat săfii franţ uzoaic ă . per Baccho. eu înfrunt furtuna. ori pe mine? Ei bine. Ma învinuie ş ti cămi-e frică : nu mi-e atît de fricăcum îţ i este ţ ie. dacăeu plec. Da. nemaiavînd nici o altăresurs ădecît acest Parlament stupid ş i pe slă bă nogul de vicar cu picioarele lui strîmbe! — Frumos. Vreau o pildă înspă imîntă toare care săpă streze pururi vie crima ş i pedeapsa! Parisul! Îl ură sc. înţ elegi. — Eu am să -l gă sesc. — În sfirş it. îl detest! — Foarte frumos. probabil. Oh. nu ca un lă ud ă ros. Vorbeş ti de fugă ! Mazarin ridicădin umeri. E primejdios săporne ş ti r ă zboi împotriva unui întreg popor: uită -te la fratele tă u. crîncen. — Care? Chipul batjocoritor al lui Mazarin se posomorî. Giulio! Oare de ce anume te temi? — De multe lucruri. înfometat.ş i eu la fel: ne-ar fi urît mai puţ in pe amîndoi! — Totuş i. da.ş i-ar fi pă cat! — Rîzi! — Nu rîd deloc. — E cu putinţ ă . vreau săprefac acest oraşîn cenuş ă . asediat. sînt întotdeauna gata de plecare. Pregă teş te-te de plecare! — Eu. iată -te ş i însetatăde sînge! Ia seama. cu condiţ ia ca lucrul săfie cu putinţ ă . nu sîntem pe vremea lui Malatesta ş i a lui Castruccio Castracani. ră zboi! zise Anna de Austria.. dar nu vă d mijlocul de a ajunge aici. deoarece eu nu fug. Carol I. ş i tu măînvinuie ş ti cămi-e fric ă ! S ăai în mine o pildă : cu mai puţ in zgomot izbute ş ti mai mult. dar o înfrunt. ca femeie. Anna. frumoasa mea regină . da. ş i acum. Vreau săsting focul în sînge. rosti el. sigurăcăn-ai săfii pedepsită . tu nu e ş ti decît o femeie ş i. po ţ i săinsulţ i bă rbaţ ii dupăplac. distrug ă tor. acest odios Paris. —Ş tii căasta înseamnără zboi. neiertă tor! — Oh. — Atunci e uş or. unul.. îi luămîna ş i o conduse pe reginăla fereastră : — Priveş te! . nu-i obiceiul meu. vei pleca ş i tu? — Am sa încerc. frumos! murmurăMazarin. deş teptîndu-se într-o dimineaţ ăfă r ăregin ăş i fă r ărege. Vei fi decapitată . r ă zboi civil.

— Socoţ i s-o faci în acelaş i chip? — Atunci sînt prizonieră ? — Drace! exclamăMazarin. încît au săte ză reascădacăridici mai mult perdeaua. ră suflă torile pivni ţ elor sînt p ă zite. cu muschete în mîini. De un ceas caut s ă -ţ i dovedesc asta. La orice fereastrăte-aşduce. sînt burghezi cu că mă ş i de zale. n-o săieş i de aici. visă toare. începu să scrie. Acum. orbităde îndă ră tnicia ei. regina se lă săîntr-un fotoliu ş i izbucni în plîns. deş i pă trunsăde bucurie. Ş i. cunosc un om care va ş ti săne scoat ădin Paris. care aducea o scrisoare pentru d'Artagnan. — Din partea cui? întrebăd'Artagnan. care p ă zesc porţ ile palatului. Anna. încît ţ i-aşspune ş i eu ceea ce acel cumsecade La Ramée îmi spunea despre domnul de Beaufort: dacănu eş ti pasă re sau ş oarece. Era un obicei pe care cei doi prieteni îl luaserăde cînd cu tulbură rile. d'Artagnan dormea în camera lui Porthos. ieş i din încă pere. —Ş i totuş i el a izbutit. cu că ş ti pe cap. se ridicăstrigînd: — Sînt salvată ! Oh. Furădeş teptaţ i la ora ş apte de că tre un valet fă rălivrea. Ş i Mazarin îş i reluăliniş tit scrisoarea începutăş i neterminată . vino la cealalt ă fereastră : ce vezi? Oameni din popor. ş i eu l-am lă sat în uitare. iar pe o mă su ţ ă . D'Artagnan dormea încăş i visa c ăun nor mare. galben. ca pe vremea Ligii. tremurînd de mînie ş i ro ş ie de umilinţ ă . Mazarin nici mă car nu întoarse capul. un om pe care multăvreme l-am dat uit ă rii. Porthos visa cău ş a tr ă surii lui nu-i destul de mare pentru blazonul pe care poruncise s ă -l zugră veascăacolo. Deodată .— Ei bine? fă cu regina. cănorul acesta revarsăo ploaie de aur ş i căel st ăcu pă lă ria întinsăsub un jgheab. pistoalele. la îndemînă . VIII ÎNTREVEDEREA În dimineaţ a aceea. am uitat două zeci de ani de acest om. acoperăcerul. Ţ ineau spada sub că patîi. dacănu măînş el. murmură : — Nerecunoscă toare ce sînt. înarmaţ i cu halebarde. din care ar fi trebuit săfac un mare ş al al Franţ ei! Soacră -mea a risipit aurul. — Ce vezi de la aceastăfereastr ă ?Ă ş tia. în mizerie. trîntind uş a cu putere în urma ei. care a dus-o la pierzanie. da. demnită ţ ile ş i aten ţ iile pentru Concini. ai vedea acelaş i lucru: porţ ile sînt pă zite. da. ş i care scruteazăfereastra de unde tu te ui ţ i la ei. care m-a salvat! Ş i. . regele l-a fă cut pe Vitry mare ş al al Fran ţ ei pentru un asasinat. fulgeratăde un gînd. Ajunsăîn apartamentul ei. alergînd la o mă suţ ăpe care se aflau hîrtie ş i cerneală . pe acest nobil d'Artagnan.

îi încheia mantaua. În vreme ce Porthos. — Ei bine! zise Porthos. ră spunse valetul. cardinalul. încuviinţ ăPorthos. — Haide-haide. după două zeci de ani. înseamnăcălucrurile s-au încurcat ră u. citeş te ş i judecă . Ce-ndrugă ă sta? D'Artagnan îl rugăpe valet sătreacăîntr-o înc ă pere al ă turat ăş i.— Din partea reginei. DacăMazarin este italian. n-ai teamă . — Bine! — Prietene. eu sînt gascon. întorcîndu-se spre valet. dăovă z la cai ş i te asigur căpînămîine se vor petrece lucruri noi. zise el. care nu se dă duse jos din aş ternut. Porthos întinse mîna. cineva ciocă ni pentru a doua oarăla u ş ă . dupăregină . să ri din pat ş i citi scrisoarea pe neră suflate. luăscrisoarea ş i citi cu tremur în glas: „Regina vrea sşvorbeascşdomnului d'Artagnan. — Ai dreptate. fă răsăîndră zneascăsăîntrebe ceva. — Noroc cănu l-a vă zut pe celă lalt! continuăd'Artagnan. — Ascute-ţ i spada. ş i dupăcardinal. veş nic preocupat de supă rarea pe care mă rirea lui viitoare ar putea-o pricinui altora. amintirea mea săse ridice iară ş i la suprafaţ ă . ră spunse d'Artagnan. D'Artagnan întoarse ochii spre Porthos. rosti d'Artagnan. — Prietene Porthos. — Din partea Eminenţ ei-Sale Cardinalul Mazarin. . — Intră ! spuse d'Artagnan. De unde să -ncepi? — Asta picăde minune! exclamăd'Artagnan. — Dacăe vreo curs ăla mijloc. Eminen ţ a-Sa îmi d ă întîlnire peste jumă tate de ceas. o miros eu. — Nu crezi căte cautăamîndoi pentru acelaş i lucru? — Mai mult decît atît. de îndatăce închise uş a. în timp ce Porthos se zgîia la el. pentru ca. îl anunţ ăd'Artagnan. Un alt valet trecu pragul încă perii. Ş i d'Artagnan se îmbră c ăîntr-o clipit ă . Spune Eminenţ ei-Sale căîntr-o jum ă tate de ceas voi fi la ordinele sale. continu ăd'Artagnan. Gîndeş te-te puţ in ce tulburare a trebuit săcuprindăsufletul reginei. Ş i mucles! — Ah! Nu-i oare vreo cursăca săscape de noi? vorbi Porthos. eu. — Uite căse-ncurcătreaba! morm ă i Porthos. întinzîndu-i scrisoarea. sînt convins. — Hait! exclamăPorthos. care sş -l urmeze pe aducş torul acestor rînduri". baroane. încarcă -ţ i pistoalele. Dacăsînt chemat. d'Artagnan. ridicîndu-se în capul oaselor. Nu mi se pare nimic neobiş nuit. — Ba mie mi se pare ceva cu totul neobiş nuit. Valetul se înclinăş i ie ş i. a sunat goarna! Gîndeş te-te căregina te aş teaptă .

de oameni atît de mari. domnule. eu sînt regina: mărecuno ş ti? — Nu. dupăa că rei formă . iar încercă rile vieţ ii îl învă ţ aserăs ă cîntă reascătoatăgravitatea întîmplă rilor din trecut. Cu atît mai ră u. de care nici el singur nu putea să -ş i dea seama. Dumneata eş ti. dar slujeş te-măş i pe mine ş i ma voi îngriji de soarta dumitale. doamnă . ră spunse d'Artagnan. mul ţ umit ă meritelor sau poziţ iei lor. regina g ă seş te de cuviinţ ăsă -ş i arunce ochii asupra unui umil soldat? Anna pricepu aceastămustrare ascuns ăş i fu mai degrabătulburat ă decît enervată . nu mai avea acea încredere în sine a tinereţ ii. Regina intră . spuse ea. cu care se pricepea săvorbeascăatunci cînd voia – nu ş tii căregina a avut odinioarănevoie de un tînă r cavaler curajos ş i devotat. te recunosc! Priveş te-mă . Atîta abnegaţ ie ş i atîta uitare de sine din partea gentilomului gascon o uimiserăde multe ori ş i ea se l ă săcopleş ităde generozitate. căa g ă sit acest cavaler ş i. — Cum?! exclamăd'Artagnan. D'Artagnan tresă ri ş i vă zu draperia datăîn lă turi de o mîn ăalbă . Odinioarăar fi întîmpinat-o pe Anna de Austria ca un tînă r care salutăo femeie.D'Artagnan îl chemăpe valetul Annei de Austria. albeaţ ăş i frumuseţ e recunoscu acea regeascămîna pe care i se îng ă duise într-o zi săo să rute. Astă zi era altceva: venea la ea ca un soldat umil la un ilustru comandant. — Dumneata eş ti. Haide. — Tot ce-mi spui despre cei ce m ăînconjoară . oprindu-ş i privirea plinăde o afectuoasămelancolie asupra ofiţ erului. Regina. Un zgomot u ş or tulburăliniş tea încă perii. — Dar nu ş tii. apucînd spre stînga. doamnă . de sfetnici atît de înţ elep ţ i. apoi ajunse la o scarădosnica ş i d'Artagnan fu introdus în camera de rugă ciune a reginei. cu toate căel ar fi putut s ăcread ăc ăl-a dat uită rii. că ci regina are nevoie astă zi de acelaş i curaj ş i aceiaş i devotament. este poate adevă rat. domnule d'Artagnan. Dar eu nu mai am încredere decît în dumneata. Condu-mă ! Valetul îl duse prin strada Petit-Champs ş i. la rîndul dumitale. Ş tiu căeş ti în slujba cardinalului. domnule d'Artagnan. rosti Anna de Austria. cel puţ in pentru regină . zise muş chetarul. continuăAnna de Austria. ai face astă zi pentru mine ceea ce a fă cut odinioarăpentru reginăacel gentilom pe care nu-l cuno ş ti? . O anumitătulburare. spuse el. ea i-a pă strat un loc în adîncul inimii sale? — Nu. El ş tia acum ce înseamnănobleţ ea prinţ ilor ş i mă reţ ia regilor ş i se obiş nuise s ăaş eze viaţ a sa neînsemnatăîn urma acelora încununate de gloria soartei ş ia naş terii. deschise o portiţ ăa gr ă dinii ce dă dea în strada Richelieu. fă cea săzvîcneascăinima locotenentului. înconjuratăde slujitori atît de devotaţ i. nu ş tiu. — Cu atît mai ră u. prietene. — Iată -mă . cu acel accent cuceritor.

Numai că stă tea cu faţ a scris ăîn jos. socoti căe un semn bun pentru zelul lui d'Artagnan în îndeplinirea planului ei. — Eu însumi am deschis uş a de la anticamerăş i te-am vă zut venind din capă tul coridorului. ră spunse. Era unul din vicleş ugurile gasconului de a-ş i ascunde cîteodatăadînca-i subtilitate sub aparenţ a unei brutalită ţ i loiale. — Nu. pe masă . — Asta fiindcăam intrat pe scara cea dosnică . monseniore. pe cavalerul despre care maiestatea-voastrămi-a fă cut cinstea să -mi vorbească . Cînd spun nu. eu nu mi-am că lcat niciodatăcuvîntul. Bă găde seamăcă Mazarin avea înainte. — Îmi pare foarte ră u. D'Artagnan salutăş i plecă . Bernouin îl introduse în cabinet. Mi-a ră mas doar unul. — Cum aş a? . Regina cugetăo clipăş i. Ş i. deş i miratăde acest fel de a vorbi cu care curtenii nu o obiş nuiseră . doamnă . — Drace! mormă i el cînd ajunse la uş ă . e nu! Regina. — Regina nu mai are nimic să -mi poruncească ? întrebăel. dar e unul dintre cei care cunosc. domnule. dar nu pomeni nimă nui despre aceast ăîntîlnire. — Ai prieteni? — Aveam trei: doi au plecat din Paris ş i nu ş tiu unde s-au dus. cum se scursese o jumă tate de ceas. Se pare căe mare nevoie de mine aici. — Nu. fiindcănu m-am odihnit niciodată . Dumneata ş i prietenul dumitale preţ uiţ i cît o armată . monseniore?! Cine v-a spus? — Nimeni. — Bine. ţ inîndu-ş i cu tă rie fă gă duiala pe care tocmai o fă cuse Annei de Austria. aruncăo privire în jur. doamnă ? — Înapoiază -te aici după -amiazăla cinci ş i am să -ţ i spun. spuse d'Artagnan. vă zînd atitudinea prev ă ză toare a muş chetarului. doamnă . stră bă tu coridorul ş i bă tu la uş a cardinalului. ră spunse cu neruş inare gasconul. — Sînt la ordinele dumneavoastră . — Vii de la regin ă ? întrebăMazarin. o scrisoare cu sigiliul pus. Poţ i săte retragi pînă -n momentul de care am vorbit. dupăobiceiul să u.— Voi face tot ce va porunci maiestatea-voastră . spuse regina. spuse d'Artagnan. cred. dar ş tiu. zise: — Poate îţ i place tihna? — Nu ş tiu. privindu-l ţ intă . — Jură -mi pe Crist! — Doamnă . — Eu. — Ce trebuie săfac. Apoi. dar trebuie săspun monseniorului căse înş al ă . încît nu se putea vedea cui era adresată .

. aş a că . — Adică . — Te reţ ine ceva la Paris? — Nimic nu măpoate reţ ine la Paris decît o porunc ăde sus. e un plic dublu. — Mi-am petrecut via ţ a tot pe drumuri. — Care? Spune! — Ca Eminenţ a-Voastrăs ăse ducăla regină . — Îţ i plac că lă toriile? întreb ăcardinalul. „Eh! îş i zise gasconul. monseniore! La cel . urm ăMazarin. S-o fi gîndind sămătrimităla Bastilia? Încetiş or. Ş tie c-am auzit convorbirea de ieri ş i vrea săne îndepă rteze din Paris. — Straş nic! Ţ ine scrisoarea ş i pleacă ! ai un prieten. Mazarin ş tia c ănu era u ş or să -l faci pe d'Artagnan s ăspunăceea ce voia săascundă . — Nu. — Cînd anume? — Chiar acum. o fi vreo neînţ elegere la mijloc. — Am avut cinstea săspun Eminen ţ ei-Voastre căpoate săfie o neînţ elegere la mijloc." — Stai pe gînduri? întrebăMazarin. măduc. ai fost la regină ! zise Mazarin. Se duse ş i se aş ezăla masa de lucru. aş a cum fă cuse ş i cu scrisoarea.— Habar n-am. — Bine. — La destinaţ ie. rosti cardinalul. — Săcutez a repeta Eminenţ ei-Voastre rug ă mintea mea? — Bine. S ă -l iei cu dumneata! „Drace! îş i zise d'Artagnan. pentru o clipă . pe parte opus ăa peceţ ii nu scria nimic. — Săvorbim de treburile mele. D'Artagnan se înclină . Pare supă rat. Mazarin se întoarse palid ş i vă dit preocupat. de vreme ce nu vrei să -mi spui nimic despre ale dumitale. monseniore? Dar nu are nici o adresă ! Într-adevă r. — Ce înseamnăasta? întrebăMazarin. renunţ ăsă -l mai iscodeasc ăpe gascon. ş i va trebui să -l desfac pe primul numai dupăce ajung într-un anumit loc. Aş teaptă -măaici! Mazarin se uităatent dacănu a uitat vreo cheie în încuietorile de la scrin ş i plecă . care îmi place mult." — Vezi bine. dar chipul cardinalului era aproape la fel de nepă să toare ca ş i plicul. Numai căaşdori un lucru. Trecurăzece minute în care toatăstră dania lui d'Artagnan de a citi prin primul plic ceea ce era scris pe cel de-al doilea se dovedi zadarnică .. D'Artagnan îl scruta cu privirea. Uite o scrisoare pe care e vorba săo duci la destinaţ ie. oare-i supă rat pe mine? Cugetă . monseniore. pe domnul du Vallon. — Înţ eleg. — De ce? — Să -i spune ţ i numai atît: „L-am trimis pe d'Artagnan undeva ş i i-am cerut săplece numaidecît. ş i plec îndată .

plecăş i alergăsărepete prietenului să u fă gă duielile m ă gulitoare ale lui Mazarin. Palatul Regal înfă ţ iş ao priveliş te dintre cele mai îmbucură toare. — Ah! fă cu d'Artagnan. Mazarin nici gînd sădea o asemenea poruncă . Ah. nici nu era de mirare: regina dă duse poporului pe Broussel ş i pe Blancmesnil. Emoţ ia ei era o ră mă ş iţ ăa agitaţ iei prin care trecuse ş i că reia trebuia să -i lase ră gazul săse liniş teasc ă . monseniore. monseniore. m ăîntreb dac ătrebuie săfim înarma ţ i sau nu. zise el. la sosirea lui d'Artagnan. îş i zise: „Amîndoi au să mi dea aceeaş i poruncă . IX FUGA În ciuda semnelor de tulburare pe care le dă dea oraş ul. Vreau săvorbesc cu dumneata între patru ochi. D'Artagnan se înclină . te rog! D'Artagnan se supuse ş i Mazarin se încredinţ ăcăpecetea era neatinsă .dintîi cuvînt pe care-l spui. amîndoi măcheam ăla aceeaş i oră . începu să l ia cu biniş orul. vă zuse pe datătoate foloasele pe care putea săle tragăde pe urma unei atari situaţ ii. la fel cum dupăfurtună . — Bine. Grozav ar mai fi!" Gasconul. Înapoiază -te peste vreo douăceasuri. cu închipuirea-i veş nic înfierbîntată . — Dă -mi înapoi scrisoarea. de vreme ce poporul nu mai avea nimic de cerut. îl liniş ti Mazarin. urmăel. spuse Mazarin. ceea ce dă du lui Porthos o veselie de necrezut. — Nu-ţ i face griji în privin ţ a asta. M-ar purta în triumf ca pe Broussel. dar el săaş tepte în anticameră . nelini ş tit. „Bun! cugetăd'Artagnan. Bă nuiam eu. regina nu trebuia săse teamăde nimic. — Ai dreptate. Încănu poţ i pleca. — Peste douăceasuri. — Pă i. iar Athos m-ar proclama un Brutus francez. că tre ora cinci după -amiază .Ş i pe cînd se înclina. am o întîlnire de la care nu pot să lipsesc. E vorba de acelaş i lucru. iatăo tain ăpentru care domnul de Gondy ar plă ti o suta de mii de livre!" — Te gîndeş ti! fă cu Mazarin. amîndoi la Palatul Regal: ghicesc ce e la mijloc. D'Artagnan salută . vom fi. De altfel. prin urmare. te strîng de gît ş i trec de partea Frondei." — Înapoiază -te deci la ora cinci ş i adu-mi-l ş i pe scumpul du Vallon. dragădomnule d'Artagnan. — Înarmaţ i pînă -n dinţ i. — Aşavea nevoie de dumneata astă -seară . Dimpotrivă .

dragădomnu' d'Artagnan? întrebăMazarin cu neliniş te. femeile! Chiar regine. Ş i pentru ce-aşavea? — Vă d c ăridici din umeri. sub pretextul întoarcerii înving ă torului de la Lens. monseniore. Mazarin se fă cu nevă zut. începu ministrul. a ş tept poruncile dumneavoastră . spuse el. Deci la dumneata m-am gîndit ca să -i însoţ eş ti pe rege ş i pe reginăpînăla Saint-Germain. Dupămasa de sear ăurma săse joace că rţ i la regină . D'Artagnan se înclină . — Prin urmare. — Nă dă jduiesc. o toanăfemeiască . Ş i se opri. — Cel mai vrednic dintre toţ i. — E un fel al meu de a vorbi cu mine însumi. — Scumpe domnu' d'Artagnan. Fuseserăpoftiţ i prinţ i. — Ai ceva de zis despre aceastămicăplimbare. „Mare vulpoi!" îş i zise d'Artagnan în sinea lui. astă -searăvei avea în mîinile dumitale salvarea statului. — Bun. — La ce m-o fi pus săjur c ănu spun la nimeni de întîinire! murmură d'Artagnan. — Da. monseniore. nu eş ti împotrivă ? — Nu sînt nici pentru. — Eu. — Pricepi. — Ah! murmurăd'Artagnan. — Dragădomnu' d'Artagnan. niciodatănu fusese vă zut ăatît de voioasă . că aş tept de multăvreme un asemenea prilej. drag ăprietene. monseniore? fă cu d'Artagnan. Bucuria ră zbună rii îi stră lucea în ochi ş i-i flutura pe buze. reluăMazarin. nici împotrivă . Avusese loc un mare ospă ţ . — Regina a hotă rît s ăfacăîmpreunăcu regele o micăplimbare pînă la Saint-Germain. Cardinalul apă ru surîză tor. — Fiţ i mai lă murit. . continuăd'Artagnan. — Pentru asta te-a chemat de diminea ţ ăş iţ i-a spus săte înapoiezi la ora cinci. prinţ ese ş i tr ă surile umpleau curţ ile încăde la amiaz ă . — Ei bine. îl apucăde mîna ş i-l duse în cabinetul să u. Oh. cămonseniorul o face fă răvreun gînd ascuns ş i măsocoteş te vrednic de asta. D'Artagnan se afla la post ş i-l a ş tepta în anticameră . Asta înseamnăcăregina vrea să pă ră seascăParisul. Anna de Austria era în acea zi fermecă toare prin gra ţ ie ş i spirit. A ş a căspuneţ i-mi iute despre ce e vorba. pricep foarte bine.e nevoie uneori de cîteva zile pînăse potole ş te marea. aş ezîndu-se. monseniore. vămă rturisesc. de vreme ce tocmai dumitale măadresez. Am să -ţ i dau cea mai mare dovadăde încredere pe care un ministru poate s-o acorde unui ofiţ er. tot femei ră mîn. monseniore. În clipa cînd lumea se ridica de la masă . rosti d'Artagnan. a ş tept.

monseniore. — Da. aş a cum îţ i spuneam. — Ah! ră suflăMazarin. — Pe viaţ a dumitale? — Pe viaţ a mea! — Eş ti un erou. — În franţ uzeş te. — Sînt destui oameni înarmaţ i pe stră zi. continuăMazarin. — Cum aş a? — Eminenţ a-Voastrăpoate săfie recunoscută . continuăd'Artagnan. voi trece peste ei! —Ş i-i vei duce pe rege ş i pe regin ănev ă tă ma ţ i la Saint-Germain? — Da. uş urat. —Ş i ce-ai săfaci în acest caz? — Am sătrec printre cei care măvor ataca. ş i simt întreaga ră spundere a unei asemenea însă rcină ri. luaţ i seama. — DacăEminen ţ a-Voastrăse traveste ş te. împodobit cu ceaprazuri de argint. — Crezi căe cu putinţ ă ? — Orice e cu putinţ ă . D'Artagnan zîmbi. b ă gînd de seamănep ă sarea ofiţ erului. Salvarea statului. — Am să -mi dau toatăsilinţ a. e mai uş or. cenuş iu ş i roş u ca granatul. — Veţ i fi atacaţ i pe drum? — Tot ce se poate. Am pierdut ş ase mii de angevini în Sicilia fiindcă vorbeau stricat italieneş te. monseniore? — Dacăvreau ş i eu săplec? — Asta o săfie mai greu. cu atît mai ră u pentru ei. dragul meu! zise Mazarin. într-o fran ţ uzeasc ăfă r ăde cusur. Ş i ridicăo mantie aruncatăpeste un fotoliu. — Dar va trebui săfaceţ i ceea ce Eminenţ a-Voastrăzicea deună zi că ar fi fă cut în locul nostru. dar. Luaţ i seama căfrancezii s ănu se r ă zbune pe dumneavoastrăpentru Vecerniile siciliene. la accent. — Chiar dacămătravestesc? întrebăMazarin. stăîn mîinile dumitale. — Dar eu? glă sui Mazarin dupăun moment de tă cere. Sînteţ i .— Vezi prea bine. — Cum adicădumneavoastră . privindu-l ţ intă . pe care se gă sea un costum de cavaler. uitîndu-se plin de admiraţ ie la muş chetar. — Ce anume? — Săstriga ţ i: „Jos cu Mazarin"! — Voi striga. —Ş i dacănu treci? — Atunci. monseniore. —Ş i totuş i prime ş ti? — Fă r ăîndoială .

Plecînd cu regina. nu-i a ş a. ceea ce mi-aţ i propus adineauri. sporesc primejdia ce o pîndeş te. rosti el cu vioiciune. cu un suspin adînc. privindu-l cu aten ţ ie. — Ar fi o treabăstraş nicăpentru un tră dă tor. monseniore. prin ş iretenie. — Aha! zise d'Artagnan. am planurile mele. în urma reginei? — Nu. ră spunse muş chetarul. D'Artagnan zîmbi: el înţ elegea foarte bine aceast ăş iretenie italienească . Mazarin îl v ă zu zîmbind ş i se folosi de acest moment. murmurăMazarin. se poate sămădea uită rii: cei mari nu ş tiu ce e recunoş tinţ a. Viaţ a mea le aparţ ine. Ei mi-o cer ş i eu n-am nimic împotriv ă . continua cardinalul. creş te primejdia ce măpîndeş te pe mine. — Nu plecaţ i odatăcu regina? — Nu. pe care Mazarin îl avea pe deget. Ace ş ti doi oameni se asemă nau într-o privinţ ă . — Înţ eleg. zise Mazarin. — Asta aş a e. Dacăsar fi asemă nat ş i prin curaj. — Asta-i dragoste creş tinească . D'Artagnan zîmbi. — Din pricina asta nici nu măîncred în oricine. zise Mazarin. încuviinţ ăd'Artagnan. o fac cu gîndul de . Mazarin îi urmă ri privirea ş i suci încetiş or în ă untru piatra inelului. reluîndu-ş i aerul grav. — Tocmai de aceea vreau săplec înaintea lor. nu? Ş i. apoi. astfel ca sănu-i scape nici cea mai micătres ă rire de pe chipul ofiţ erului. Cum însămie nu-mi aparţ ine viaţ a dumitale. curtea odat ăsalvată . — Regele ş i regina sînt regele meu ş i regina mea. — Dar n-ai spus nimic din toate astea cînd a fost vorba de rege ş i de regină ! rosti Mazarin. monseniore. Totul ar putea fi pus pe seama unui atac. s ănu-l duci în ispită pe aproapele tă u. — Vreau deci să -i împiedic săfie nerecunoscă tori faţ ăde mine. spuse Mazarin cu surîsul fin. monseniore! spuse d'Artagnan. întoarse încetiş or piatra inelului afar ă .sigur cănimeni nu cunoaş te planul reginei? Mazarin r ă mase pe gînduri. — Da. dar cugetăc ăun om care ar avea de gînd sătră deze nu te-ar preveni dinainte. zise d'Artagnan. — Aş a e. Dacăî ţ i cer acest serviciu. plecînd dupăregin ă . trebuie săţ i-o cumpă r. care începea săînţ eleag ă . Mazarin simţ i că -l trec fiorii. scumpe domnu' d'Artagnan? — Grea însă rcinare. — Atunci. repetăMazarin. — Ai săîncepi prin a măscoate întîi pe mine din Paris. unui l-ar fi fă cut pe celă lalt săsă vîrş ească lucruri mari. le-o datorez. Dovadăc ăpe dumneata te-am ales ca sămăînsoţ eş ti. aruncînd fă răs ăvrea o privire asupra diamantului reginei.

cum vom face? întrebăel. —Ş i trebuie săl ă saţ i în seama mea întreaga acţ iune. —Ţ ineam mult la el. — Atunci se poate: văscot din ora şîntîi pe dumneavoastră . întorcînd spatele. ţ i-l dă ruiesc din toatăinima. —Ş i eu.a fi recunoscă tor. fie. vălas undeva. — Deci. — Da. Uite un diamant care a fost al dumitale cîndva. Mi se pare căpleacăcu diamantul! Ş i-l chema înapoi. — Trebuie să -mi daţ i mînăliberă . — Mi se pare totuş i mijlocul cel mai sigur. Săvorbim acum despre micile dumneavoastrătreburi. î ş i puse inelul în deget cu o plă cere de nedescris. Mazarin îş i muş căbuzele. — Hm! mormă i Mazarin. îl primesc aş a cum mi se dă . voi face totul cît se poate mai bine. — Domnu' d'Artagnan. „În sfirş it!" îş i zise d'Artagnan în sinea lui. — Cît se poate mai bine? — Da. — Monseniorul se gîndeş te numai? întrebăd'Artagnan. — La ce oră ? — La zece. e drept deci să se întoarcăiară ş i la dumneata. măîncred în dumneata. spuse Mazarin. cercetăpiatra săse încredinţ eze dacăera într-adevă r aceeaş iş i. — Atunci. — Poftim. lă saţ i pe mine! — Îţ i dau puteri depline. Ia-l. dincolo de barieră . pentru dumneavoastră . cît despre asta. scumpe domnu' d'Artagnan. adă ugăMazarin. — Totuş i. — Monseniore? — Îţ i iei toat ără spunderea? — Nu-mi iau nici o ră spundere. — Ei bine. zise d'Artagnan.ş i măîntorc s-o iau pe regină . vei fi aici la nouăş i jumă tate. m ă rturisi Mazarin. . — Minunat! Dar cum măscoţ i din Paris? — Oh. luăinelul. monseniore. monseniore. — Eh! ş opti Mazarin. dragădomnu' d'Artagnan! murmurăel. dup ăce se convinse de limpezimea stră lucirii diamantului. Dar n-are a face. Vreţ i săpleca ţ i înaintea tuturor? — Da. D'Artagnan clă tinădin cap. dar nu pentru regină . ţ in la asta. aruncînd o ultimăprivire asupra inelului. —Ş i regina cînd pleacă ? — La miezul nopţ ii. monseniore. scoţ înd inelul din deget. ia cî ţ i oameni vrei pentru escortă . dulceag. te rog din suflet! D'Artagnan nu-i dă du prilejul săse osteneascăstă ruind. spuse d'Artagnan. — Sau că utaţ i pe altcineva.

aş a cum l-am uitat pe primul! — Maiestatea-voastrăe liberăsă -ş i aminteascăsau s ăuite. zise regina. pă rea abia de treizeci ş i cinci de ani ş i era frumoasă . — Gata. îmi respect cuvîntul. Acum. spuse Mazarin. Î ţ i mul ţ umesc căai stă ruit sămăvezi. rosti d'Artagnan. — E cel mai bun lucru. Gă tităastfel. dar nici un cuvînt despre convorbirea noastră ! — Ceea ce am vorbit împreunăne priveş te numai pe noi. — M-a însă rcinat săţ i le dau eu. — Poate căa uitat ceva.—Ş i voi gă si pe Eminenţ a-Voastrăgata de plecare. cu cel mai fermec ă tor surîs. monseniorul vrea sămăajute s-o vă d pe regină ? — La ce bun? — Aşdori săprimesc poruncile ce are să -mi dea chiar din gura maiestă ţ ii-sale. Du-te ş i înapoiază -te la miezul nop ţ ii. — Vino! îl pofti Mazarin. — Poţ i săpleci. — Văcer iertare. — Dumneata eş ti. dar îţ i jur c ănu voi uita acest al doilea serviciu ce-mi faci. — Juri săfii mut? — Eu nu jur niciodată . — Voi fi aici. Te voi conduce. cunosc prea bine dezinteresul dumitale ca să -ţ i vorbesc de recunoş tinţ a mea în aceastăclipă . —Ş tii despre ce e vorba? — Da. D'Artagnan nu aş teptămult. vă d c ătrebuie săam deplinăîncredere în dumneata. — Atunci ră mînem înţ eleş i. — Sămergem. — Domnule d'Artagnan. D'Artagnan r ă mase neclintit în dorinţ a lui. Îi fă cu un semn de bun ră mas cu mîna ş i d'Artagnan se retrase. — Haide. monseniore. Nu înţ eleg ce vrea săspună . credeţ i-mă . Spun da sau nu ş i. — Bine. monseniore. Mazarin ş ovă i o clipă . doamnă . Ş i d'Artagnan se înclină . spuse ea cu un surîs plin de graţ ie. În . Îl introduse pe d'Artagnan în camera de rugă ciune a reginei ş i îi spuse săaş tepte. adă ugăregina. Săfii aici la miezul nopţ ii. regina se ară t ăîn ţ inutăde mare gală . îl încredinţ ăd'Artagnan. — Primeş ti misiunea pe care ţ i-o încredinţ ez? — Cu recunoş tinţ ă . dar ţ ineam săprimesc poruncile chiar din gura maiestă ţ ii-voastre. domnule d'Artagnan. fă r ăîndoială . —Ţ ii săo vezi? — È absolut necesar. monseniore. cum sînt gentilom. La vreo cinci minute. monseniore.

—Ş i pe Bernouin nu-l iau cu mine? — N-avem loc pentru el. Bernouin aş tepta ş i-l introduse îndatăîn cabinet. monseniore. Mazarin îl purta cu eleganţ ă .acelaş i timp aruncăo privire spre draperia de dupăcare se ivise regina ş i ză ri sub marginea de jos vîrful unui pantof de catifea. puse cheia în buzunar: socotea săse întoarcătot pe acolo. Numai c ăera foarte palid ş i tremura niţ eluş . Întradevă r. Mousqueton închise portiera ş i se cocoţ ăla spate. — Monseniore. — Da. — Nu. dar mîna îi tremura îngrozitor. — Fă r ăalt ăescort ădecît dumneavoastrăamîndoi? — Oare nu-i destul? Unul dintre noi doi ar fi de ajuns. —Ş i vrednicul domn du Vallon nu ne d ăprilejul s ăne bucură m de tovă ră ş ia sa? — Ba da. — Singur? întrebăel. C ă utase în fel ş i chip sănu plece. Stră bă turăcurţ ile Palatului Regal. Îl gă si pe cardinal îmbră cat în costum de cavaler. nu. — Scumpe domnule d'Artagnan. oftînd din adîncul ră runchilor. veş mînt ce-l prindea de minune ş i pe care. D'Artagnan îl urmă . — Unde? — La poarta gră dinii Palatului Regal. măînspă imîn ţ i cu sîngele dumitale rece. iar Porthos în fundul tră surii. dupăce deschise poarta. se împotrivi Mazarin. mai e timp săvără zgîndiţ i. încît nu era în stare nici sănimereascăbroasca. Mazarin nu aş teptăsăi se spun ăde douăori ş i se aruncăîn tră sură . — Urcaţ i-vă . ajunserăîn gră dinăş i apoi în faţ a porti ţ ei. murmurăel. încuviinţ ăMazarin. dupăcum am mai spus. — Fie. zise d'Artagnan. Scara tră surii era lă satăş i portiera era deschis ă . va veni mai tîrziu. Mazarin încercăsăo deschidăcu o cheie scoasădin buzunar. monseniore. c-ar fi trebuit săvăinspir încredere. — Deci cu tră sura lui plecă m? — Da. Mousqueton stă tea lîngăportieră . ză u aş a! spuse Mazarin. aş teaptăîn tră sura lui. — Bun. Mazarin ascultăsăvad ădacănu-l tră dez. Mazarin îi dă du cheia ş i muş chetarul. De vreme ce totul trebuie fă cut după voinţ a dumitale. — Eu credeam. Mazarin î ş i sprijinea braţ ul de braţ ul lui d'Artagnan ş i muş chetarul i-l sim ţ ea cum tremură . monseniore! zise d'Artagnan. . dimpotrivă . Dar asta nu-l împiedicăpe d'Artagnan săfie punctual la întîlnire: la ora nouăş i jum ă tate intrăîn anticameră . unde se mai aflau înc ăvreo câteva tră suri ale mesenilor întîrziaţ i. — Lă saţ i-măpe mine. Săplecă m! Coborîrăamîndoi pe scara cea tainică . dup ăEminen ţ a-Voastră . monseniore. paiaţ a asta nu merităsăfie slujităde un om cinstit. zise d'Artagnan. Eminenţ a-Voastr ăe liber ăs ăfac ăaş a cum doreş te.

Pe bancheta din faţ ăerau douăperechi de pistoale. acasă . — Porthos. D'Artagnan recunoscuse vocea fostului să u valet..spunînd cătot îl mai doare rana. susţ inînd sus ş i tare căe gata să -ş i urmeze stă pînul ş i pe domnul d'Artagnan pînăla capă tul pă mîntului. Gluma li se pă ru grozavăburghezilor. În stînga îl avea pe Porthos ş i în dreapta pe d'Artagnan – fiecare veghea la cîte o portierăş i-i slujea drept de pavă ză . Cum s-a . Dacămai poţ i vorbi. cealaltăîn faţ a lui d'Artagnan. Ş i lă sarătră sura sătreac ă . Planchet! strigăel. Planchet. spune mă car un cuvînt bunului Planchet. — Ei! fă cu d'Artagnan. — Cine-i? strigăcomandantul patrulei. ceea ce nu dă dea cîtuş i de puţ in de bă nuit căîntr-însa s-ar gă si oameni gră biţ i. o patrul ăopri tră sura. Ce p ă rere are monseniorul de acest ră spuns? — Plin de duh! excalmăMazarin. prietene. vă zînd o tră surăfă răblazon ş ăfă răescortă . care. dacăvrei. D'Artagnan simţ i cum cineva se repede săapuce caii de că pă stru. — Oh. dumneavoastrăsînteţ i? fă cu Planchet. izbucnind în hohote de rîs. urmăd'Artagnan. — Ei. La o sutăde paş i de Palatul Regal. — Cum. îns ăd'Artagnan i-o retezase numaidecît: — Ră mîi. — Drum bun! strigarăei.. dar te previn că Parisul va fi în flă că ri în noaptea asta. dragul meu domn Mouston. Doamne. Dumnezeule mare. — Ah. Cardinalul simţ i căi se face p ă rul mă ciucăîn cap. scumpul meu Porthos. zise Porthos. Comandantul patrulei se apropie: era. nu ş i-ar fi închipuit niciodatăcăe cu putinţ ăo asemenea lipsăde prevedere. ce nenorocire! se tîngui Planchet. — Cine-i? întrebăcomandantul patrulei. monseniore! zise d'Artagnan. dacăîntîlneş ti vreun medic. — Mazarin! strigăd'Artagnan. o a doua patrulăopri tră sura. — Planchet. într-adevă r. m-ar bucura sămi-l trimiţ i. dragăprietene! Porthos. de nici nu se mai vă zu. da. Că tre mijlocul stră zii Petits-Champs. Cardinalul îş iş terse fruntea cu batista ş i se uităîn jur. domnule. una dinaintea lui Porthos. Mă simt tare ră u. suspinăPorthos cu o voce slabăş i jalnică . — Eh. ş i. Ş i Mazarin se vîrî între cei doi prieteni. — Într-adevă r. ză u? zise Planchet. — Cine-i? repetăacelaş i glas cu neră bdare. dragul de el. — Ascundeţ i-vă . La care Mousqueton nu mai pretinse nimic. Cei doi prieteni ţ ineau fiecare sabia ală turi. pricep. Tră sura porni în trapul mă surat al cailor. Ie ş i pe jumă tate din tră sură . a primit o loviturăde spad ăş i-l duc la ţ ară . la Saint-Cloud.

ne rup ş i nouăgîtul. Dacănu. dac ăpoţ i. porneş te în goană ! Vizitiul îş i ridicăpiciul. — Ei. neispră vitule. Porthos întinse îndatămîna spre pistoale. dar cum? întreb ăMazarin. — Sătrecem. ca ş i cum ar fi vrut săspună : „Dacă -i aş a. dacăle rup picioarele. — Bricconi! murmurăcardinalul. numai că . vesti Porthos. — Atenţ ie. — Nici un pas mai mult! se ră sti omul care pă rea comandantul cetei. — Ce-i de fă cut? mormă i Porthos. zise Porthos. — Printre ei sau peste ei! Vizitiu. Porthos scoase un geamă t adînc. Cu puţ in înainte de poarta Saint-Honoré întîlnirăo a treia ceată : erau oamenii cerş etorului de la Saint-Eustache. Tragem numai dacăn-avem încotro. spuse Mousqueton. întorcîndu-se că tre oamenii lui. Să -l omor? — Dintr-un pumn. vrînd săfie mai liber în miş că ri. d'Artagnan ieş i pe jumă tate din tră sură . spuse d'Artagnan omului cu coasa. — Ce e? întrebăMazarin. luminaţ i de lică rirea unui felinar. cu un fel de coasăîn mînă . care-ş iţ inuse ră suflarea. — Am să -ţ i dau eu cîte douăsute pentru ei. Ochii lui se întîlnirăcu ochii cerş etorului. Omul se apropie. e ră u!" Apoi. — Lasă -ne sătrecem. Fă răîndoialăcăacesta îl recunoscu pe muş chetar. Ar fi pă cat. deschide uş a! Noi pă zim poarta ş i nu trece nimeni fă răsăş tim noi cine trece. Planchet clă tinădin cap. fiindcăse fă cu alb ca varul. caii ă ş tia măcostăcîte o sutăde pistoli fiecare. sînt prieteni! Tră sura porni mai departe ş i Mazarin. Fă răîndoialăcăş i d'Artagnan îl recunoscu. rup picioarele cailor! — La naiba! se întunecăPorthos. Pe mă surăce se apropia. fă gă dui Mazarin. apucînd un pistol de ţ eavăş i pregă tindu-se s ăloveascăcu mînerul. sătrecem! zise d'Artagnan. fiindcăp ă rul i se . — La dracu. nu recuno ş ti tră sura Prinţ ului? — Prinţ sau nu. Planchet. ori nu mai ajunge viu acasă : e atins la plă mîni. — Monseniore. — Da. — Pot. cutezăş i el sătragăaer în piept. — Cine-i? întrebăel. ş uş oti d'Artagnan. Porthos! spuse d'Artagnan. prietene. cred căne afl ă m într-o proastătovă ră ş ie.întîmplat? — Am să -ţ i povestesc eu. Un om se apropie de uş a tră surii. — Vine unul în partea mea. bodogă ni omul. le strigă : — Lă saţ i-i sătreacă . — Vino ş i deschide.

Se fă cu tă cere pentru cîteva clipe. — Domnul d'Artagnan! strigăcerş etorul. întinzîndu-i mîna. urmatăîndat ăde alta. se înfă ş urăîn mantie ş i. D'Artagnan se uitămirat la prietenul să u.ridicăm ă ciucăîn cap. zise el. Al meu nici mă car nu era om. — Mi se pare cămi-am scrîntit mîna.. monseniore. să rind jos din tr ă sură . îndră znind săscoatăcapul pe geamul portierei. — Ce naiba. cum nu ţ inea săse întoarc ăîn oraş prin poarta pe unde ieş ise. Tr ă sura ieş i pe poarta oraş ului. loveş ti ş i tu ca un apucat! — Pă i n-aveam încotro: omul meu era cît pe ce sămăpricopsească cu un glonţ . Domnule du Vallon. — Acum goneş te cît poţ i! strigăel vizitiului. Fă răvreo altălă murire. Dupăaceea se întoarse că tre Mazarin: — Acum. — Asta o săfie mai uş or. — Fii liniş tit. Apoi se simţ io hurducă tură . că ci nu-i venea săcreadăîntr-o asemenea minune. mulţ umind lui Dumezeu c-aţ i scă pat cu bine. cînd ră sunăo loviturăca de mă ciucărepezităîntre coarnele unui bou: era Porthos care îi venise de hac omului să u. Douădin roţ i trecuserăpeste ceva rotund ş i lesne de îndoit. liber! Mazarin r ă spunse printr-un soi de geamă t înfundat. tră sura se opri: ajunseserăla Cours-la-Reine. — L-am descîntat. Dupăcinci minute.. murmurăPorthos. Domnul d'Artagnan! Lă saţ i-l sătreacă ! Muş chetarul ar fi r ă spuns poate ş i el. Ră mîne săface ţ i la fel ş i pentru regină . D'Artagnan se întoarse ş i-l vă zu pe nefericitul acela ză cînd la vreo patru paş i mai încolo. —Ş i. — Încîntat. lu ăpistoalele de pe banchet ăş i le vîrî la cingă toare. vădau în grijăpe Eminenţ a-Sa. Sînteti salvat. . spuse Porthos. Dar tu cum te-ai descotorosit de-al tă u? — Oh! zise d'Artagnan. domnu'! spuse Mazarin. Vizitiul puse biciul pe cai ş i nobilele animale o luarăla goan ă . — Pă i ce era? — O nă lucă . zise d Artagnan. — Spre Cours-la-Reine! strigăd'Artagnan vizitiului. — Monseniorul e mulţ umit de escortă ? întrebămuş chetarul. se îndreptăspre poarta Richelieu. tră gîndu-se un pas înapoi. puteţ i spune de cinci ori în ş ir Tatş l nostru ş i Ave. — Ce ai? întrebăel. Se auzirăni ş te strigă te ca de oameni trîntiţ i la p ă mînt.

strigăcu atîta tragere de inimă . la vederea acestui mă re ţ echipaj. îl în ş fă căcu mîna stîngăde guler în vreme ce cu dreapta îi puse pistolul în piept. dus pe capră . fă -mi plă cerea ş i ia hă ţ urile din mîinile omului ă stuia. fă ră bă nuialăcăporunca vine din partea altcuiva decît a stă pînului s ă u. Întîmplarea avu darul să -l neliniş teascăla început. Doi muş chetari se plimbau prin curte ş i d'Artagnan îi strigăpe nume. spunînd: — Dacăsco ţ i o vorbă . se trase înapoi. tră gînd de firul de mă tase legat de degetul cel mic al vizitiului. cînd ză ri în poarta palatului doamnei de Guéménée un echipaj. speriat că nu-ş i recunoaş te stă pînul. Ar fi un joc cinstit! Ş i. Treabăcu atît mai u ş oară . care avea destul timp înainte. porunci: — La Palatul Regal! Vizitiul. ră mase încredinţ at ca sosea un oaspete de seamăş i lă sătră sura sătreacă . cercetăcu privirea blazoanele zugră vite pe uş iş i livreaua vizitiului. — Ah. vizitiul înţ elese căa picat într-o cursăş i ră mase cu gura că scatăş i cu ochii holbaţ i. du tră sura la uş a sc ă rii din dos ş i aş teaptă -măacolo. porni îndatăspre locul numit. fă cu un ocol ş i intrăîn oraşpe poarta Richelieu. E vorba de o chestiune de mare însemnă tate. trezit pe neaş teptate. Un gînd neaş teptat îi trecu prin minte.X TRĂ SURA VICARULUI În loc săse înapoieze prin poarta Saint-Honoré. Elveţ ianul de la palat tocmai se pregă tea săînchidăpor ţ ile. d'Artagnan. — Pă i asta-i chiar tră sura vicarului! zise el. în clipa cînd vizitiul. îl înconjurarăîndată . apropiindu-se de tră sură . că ci de o tră surăcu armele Franţ ei nici vorb ănu putea s ăfie. dar cînd se dumiri despre ce era vorba. suie pe capră . . la dracu! îngînăel. Tr ă sura opri sub portalul de la intrare. se adresăel unuia. cu cît vizitiul dormea. Cîţ iva oameni se apropiarăde el săcerceteze cine este ş i. Mergea pe strada Richelieu. — Domnule de Bellière. să ri de pe caprăfă r ăs ălase hă ţ urile din mînăş i veni s ădeschid ă . în slujba regelui. dîndu-ş i seama dupăp ă lă ria cu pene ş i dup ămantia-i împodobit ăcu galoane căau în faţ ăun ofiţ er de mu ş chetari. eş ti mort! Dupăexpresia zugră vităpe chipul celui care îl amenin ţ a astfel. încît ş i cei mai cusurgii se ară tarămulţ umiţ i. cugetînd cum săo scoatădin oraşpe regina. încep să cred căprovidenţ a e de partea noastră . Vizitiul îş i dă du seama abia acolo căvaleţ ii nu se aflau pe locul lor din spate. dar. Crezind căvicarul a hotă rît aş a. cu gîndul s ă -l fac ăsă strige: „Jos Mazarin!". Se urcăbini ş or în tră surăş i. D'Artagnan să ri ş i el din tră surăş i. Pe legea mea.

— Acum. D'Artagnan puse totul în braţ ele lui Bernouin. luîndu-l ş i pe Bernouin cu el. ajut ă -m ăs ă -l duc pe omul acesta întrun loc sigur. urmat la rîndu-i de că tre muş chetar. îl preveni d'Artagnan. Dacăomul nostru încearcăsă fugăori săstrige. sănu uit. D'Artagnan se întoarse că tre celă lalt muş chetar. — A. bineînţ eles. domnule locotenent. domnule du Verger. dar dumneata înţ elegi. — Ei bine. Bernouin aş tepta cu neră bdare veş ti de la stă pînul să u. Ş i bietul vizitiu fu dus într-o încă pere cu gratii la ferestre. se supuse fă r ămurmur. Vizitiul.. încît se cl ă tina pe picioare ş i se bîlbîia ca beat. muş chetarul se înclinăş i.. pe capra tră surii ce aş teaptăîn capul scă rii tainice. ră spunse muş chetarul. — Du-m ăîn camera de rug ă ciune a reginei. — Acum. în semn căva respecta întru totul consemnul. — La ordinele dumneavoastră . r ă mîi închis aici. dupăcum am spus. — Unde. cu omul ă sta. Socotind călocotenentul a arestat vreun prinţ travestit. domnule? întrebăel. Bă tea de miezul nopţ ii.ş tiu. deş i ordinul i se pă ru cam ciudat. Dar iatăun om pe care te rog să -l duci undeva. tare îngîndurat. dragul meu Bernouin. într-un loc sigur. domnule? — Unde vrei tu. adă ugăcu gravitate. de care am mare nevoie. Bernouin îl introduse în camera de rugă ciune a reginei. fă cu semn căe gata s ă -i îndeplinească porunca. La ceasurile zece. D'Artagnan ieş i. în slujba regelui.Muş chetarul. care semă na grozav a închisoare. unde ofi ţ erul se aş ezăpe un scaun. — Totul merge de minune. stră punge-l cu spada. stră bă tu coridorul ş i pă trunse în anticamera lui Mazarin. încredinţ at căera vorba de lucruri importante. La Palatul Regal totul se petrecea ca de obicei. aproape to ţ i oaspeţ ii plecaseră . te poftesc s ă -mi dai mantaua ş i pă lă ria. era atît de buimă cit de cele întîmplate. dragăprietene. nu se împotrivi cîtuş i de pu ţ in. zise el. Veghea va fi destul de lungăş i de plicticoasă . D'Artagnan urcăscara urmat de prizonierul să u. tră gînd spada. zise el. — Domnule du Verger. De altfel. numai locul ales săaibăobloane care se închid cu lacă te ş i o broascăbunăla u ş ă . — Avem aş a ceva. pîn ăva veni domnul Bernouin sădeschidă . care ş tia călocotenentul să u nu e în stare de o glumă proastăîn timpul serviciului. îi spuse d'Artagnan. dimpreunăcu o muschetă încă rcată . Dă -i de veste c ă măaflu aici ş i apoi pune pachetul ă sta. Cei care urmau să fugăo data cu curtea primiserătoate instrucţ iunile ş i fuseseăpoftiţ i să . Muş chetarul d ă du din cap.

Regele ieş i. Doi copii din suităse jucau împreunăcu el. — Cautăsăadormi repede. s ăfie gata săo însoţ ească . o urm ăş i o ajutăsăse dezbrace. Laporte. dar regina stă rui. Doamnele de onoare. numităastfel din pricina înţ elepciunii ei. d'Artagnan intra în curtea Palatului Regal cu tră sura vicarului. însoţ it de cavalerul Coislin. Doamna de Motteville. sora acesteia. îş i trecea vremea rînduind în linie de bă taie niş te soldaţ i de plumb. La puţ in timp. săaibăce mînca. — Oare nu trebuie săte duci mîine dimineaţ ăla ş ase s ăte scalzi la Conflans. ră mas ultimul. Regina se urcăîn pat. dăsfeş nicul cavalerului de Coislin. Celă lalt copil fu dus ş i el la culcare. tră surile doamnelor de onoare ieş eau din curte ş i poarta se închidea în urma lor. primul ei valet. Regina dă du poruncile ce avea de dat. doamnă . Însă nu mi-e deloc somn. La zece. îi vorbi prietenos cîteva minute ş i apoi îi spuse că poate săplece. unde avea de gînd săse spovedeasc ăş i săse împă rtă ş ească . Anna de Austria intrăla rege. — Laporte. Ludovic? Mi se pare cătu singur ai cerut asta. Prin ţ ul tocmai se culcase ş i micul Ludovic. tocmai îi puseserăîntr-un dulap ceea ce r ă mă sese de la masă . Regina îş i apropie buzele de fruntea alb ăş i netedăpe care augustul vlă star i-o întindea cu o gravitate ce vadea de pe acum eticheta de la curte. dar tu r ă mîi îmbră cat. ş i sînt gata s ăm ăretrag în odaia mea de îndatăce veţ i binevoi sămăsă rutaţ i. vorbi despre un ospă ţ pe care marchizul de Villequier îl oferea peste douăzile în cinstea ei.ş i porunci lui Béringhen. Bă tea miezul nopţ ii.se afle dupămiezul nop ţ ii la Cours-la-Reine. domniş oara de Beaumont. — Laporte. anun ţ ăpentru a doua zi o vizităla Val-de-Grâce. Masa doamnelor de onoare o datăsfîrş ită . spuse regele. adicădoamna de Brégy. de serviciu pe lîngămaiestatea-sa în seara aceea. —Măvoi stră dui săvăascult. numind pe cei că rora le îngă duia onoarea săia parte. îl pov ă ţ ui regina. ar fi timpul ca maiestatea-sa s ăse culce. aş a cum obiş nuia. doamnă . — Aveţ i dreptate. îndeletnicire care îi plă cea nespus de mult. c ă ci nu-i era somn. regina se prefă cu tare obosităş i trecu în odaia de culcare. Adu o carte cît mai plicticoasăpentru maiestatea-sa. doamna de Motteville ş i Socratine. Bernouin ciocă ni la uş a camerei de culcare a . Tocmai în clipa aceea. Ludovic. Regele ceru sămai stea. Mîine te scoli de dimineaţ ă . Dupăcinci minute. Regina trecu în apartamentul ei. spuse regina. care purta sfe ş nicul. rosti în ş oaptăAnna de Austria. fă gă dui micuţ ul Ludovic. zicea el.

ară tînd spre muş chetarul plin de lini ş te ş i cu capul descoperit. — Dumneata eş ti? zise ea. un viteaz ca acei voinici din vechime. glă sui regina. repetăLudovic. Era încăuna din urm ă rile caliciei lui Mazarin. Pe patul neacoperit se vedea aş ternutul cu cear ş afuri atît de purtate. — Sînt gata. Era îmbră cată . venind prin trecerea tainicăde care se folosea cardinalul. încît pe alocuri se destră maserăde-a binelea. copilul se smulse din mîinile lui Laporte ş i alergăspre ea. Bine. apoi treci pe la mareş alul de Villeroy să -l previi din partea mea. luminatăde o singurălampă din cristal de Veneţ ia. — Eu. fiindc ăastă -searăne va aduce un mare serviciu. Du-te ş i spune lui Laporte să -l trezeascăş i să -l îmbrace pe rege. sire. Bernouin? întrebăea. Îl v ă zu pe d'Artagnan în picioare. Acesta e domnul d'Artagnan. adicăîş i pusese un halat lung de casă . în vreme ce d'Artagnan ră mase în prag. — Domnul d'Artagnan. Bernouin se înclinăş i ieş i. aş teptînd. afar ădoar de pantofi ş i de hain ă . — Sămergem la rege. se afl ăîn camera de rug ă ciune ş i aş teaptăca maiestatea-voastrăsăfie gata. O tră surăaş teaptăjos. maiestate. — Fiul meu. care ră spundea numai atît: — Porunca reginei. Întipă reş te-ţ i bine în minte numele lui ş i priveş te-l cu luare-aminte ca sănu-i uiţ i chipul. Regina t