P. 1
Alexandre Dumas - Dupa Douazeci de Ani

Alexandre Dumas - Dupa Douazeci de Ani

|Views: 8|Likes:
Published by Andrei Miclea
Alexandre Dumas
Alexandre Dumas

More info:

Published by: Andrei Miclea on Aug 31, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

11/21/2014

pdf

text

original

Alexandre Dumas

Dupa douazeci de ani

PARTEA ÎNTÎIA I FANTOMA LUI RICHELIEU Într-o încă pere a Palatului Cardinal, pe care o cunoaş tem, la o masă cu colţ urile ferecate în argint aurit, încă rcatăde hîrtii ş i de că rţ i, ş edea un om cu capul sprijinit în mîini. Îndă ră tul lui se afla un că min impună tor, împurpurat de ră sfrîngerile jă raticului ş i în care tă ciunii aprinş i se mistuiau printre mari gră tare aurii. Lică rirea că minului învă luia din spate veş mîntul mă re ţ al acestui visă tor, pe care îl lumina din faţ ăun candelabru plin de lumîn ă ri. Vă zînd mantia aceasta roş ie ş i bogatele-i dantele, fruntea aceasta palidăş i plecatăsub povara gîndurilor, însingurarea ce domnea aici în încă pere, mu ţ enia anticamerelor ş i pasul mă surat al stră jilor pe coridor, ai fi crezut căumbra cardinalului Richelieu se afla ş i acum în cabinetul să u. Vai, era, într-adevă r, numai umbra marelui era! Franţ a slă bit ă , autoritatea regelui nesocotită , nobilii deveniţ i iar ă ş i puternici ş i nesupuş i, duş manul înc ă lcînd hotarele – totul st ă tea mă rturie ca Richelieu nu mai era. Dar ceea ce dovedea ş i mai gră itor cămantia cea roş ie nu-l înveş mînta pe bă trînul cardinal era tocmai aceastăînsingurare ce pă rea – aş a cum am spus – mai degrabăa unei n ă luci, decît a unui om viu; erau coridoarele pustii de curteni ş i curţ ile ticsite de stră ji: era batjocura ce urca din stradăş i nă vă lea pe ferestrele acestei înc ă peri zguduite de ră suflarea unui întreg oraşcoalizat împotriva ministrului; era, în sfîrş it, zgomotul depă rtat ş i mereu reînnoit al împuş că turilor, din fericire slobozite aiurea, numai ca sădea a înţ elege gă rzilor, elve ţ ienilor, muş chetarilor ş i ostaş ilor de veghe în jurul Palatului Regal – întrucît însuş i Palatul Cardinal îş i schimbase numele – căş i poporul avea arme. Aceastăfantomăa lui Richelieu era Mazarin. Ş i Mazarin era singur ş i se simţ ea slab. — Venetic! murmurăel. Italian! Uite ce-mi tot aruncăîn obraz! Cu vorba asta l-au ucis, l-au spînzurat ş i l-au sfî ş iat pe Concini ş i, dacăi-aş lă sa, m-ar ucide, m-ar spînzura ş i m-ar sfîş ia ş i pe mine la fel, cu toate cănu le-am fă cut nicicînd alt ră u, decît doar c ăi-am stors niţ eluş . Nerozii! Nu pricep cădu ş manul lor nu-i acest italian care vorbeş te prost

franţ uzeş te, ci mai curînd aceia care au darul s ăle îndruge cuvinte frumoase cu un atît de curat ş i cuceritor accent parizian. Da, da, urmăministrul cu surîsul fin, care de astădatăpă rea ciudat pe buzele-i pale, da, larma voastr ăîmi spune c ăsoarta favoriţ ilor e nesigură ; dar, dacăş tiţ i asta, ar trebui săş tiţ i deopotrivăc ăeu nu sînt un favorit oarecare! Contele de Essex avea un minunat inel împodobit cu diamante, pe care i-l dă ruise regeasca lui amantă ; eu am doar un simplu inel cu douăiniţ iale ş i o anume zi gravate pe el, însăinelul acesta a fost binecuvîntat în capela Palatului Regal; de aceea pe mine n-au sămă doboare, aş a cum ar pofti. Tot urlînd: „Jos cu Mazarin!", nu-ş i dau seama ca eu îi fac săstrige cînd tră iascăBeaufort, cînd tră iascăPrinţ ul, cînd tră iascăParlamentul! Ei bine, domnul de Beaufort e închis la Vincennes, Prinţ ul îi va că lca pe urme dintr-o zi în alta, iar Parlamentul... Aici surîsul cardinalului că pă t ăo expresie de ură , de care chipu-i blajin nu pă rea în stare. — Ei bine! Parlamentul... vedem noi ce facem ş i cu Parlamentul; acum îi avem pe Orléans ş i pe Montargis. Ah, am s ălas timpul s ă lucreze! Toţ i cîţ i au început săstrige "Jos cu Mazarin" vor sfîrş i prin a-i huli pe fiecare dintre ei, rînd pe rînd. Richelieu, pe care îl urau atunci cînd tră ia ş i de care vorbesc mereu de cînd a murit, a fost încăş i mai înjosit decît mine; că ci el s-a vă zut alungat de cîteva ori ş i s-a temut de ş i mai multe ori de asta. Pe mine însăregina nu m ăva alunga niciodatăş i, dacăvoi fi silit sămăplec voinţ ei poporului, ea va fi ală turi de mine; dacăfug eu, va fugi ş i ea, ş i-o sa vedem noi atunci ce fac ră zvră ti ţ ii fă ră reginăş i fă r ărege. Ah, barem de n-aşfi str ă in, de-aşfi barem francez, barem gentilom! Ş i că zu din nou în visare. Într-adevă r, situa ţ ia era criticăş i ziua care abia se sfîr ş ise o complicase ş i mai mult. Mazarin, veş nic îmboldit de resping ă toarea-i lă comie de bani, strivise poporul sub povara impozitelor, ş i poporul, că ruia nu-i mai r ă mă sese decît sufletul – dupăvorba procurorului general Talon – cum nu-ş i putea pune sufletul la mezat, poporul, pe care încercau să -l facăs ă -ş i pă streze r ă bdarea cu larma stîrnităîn jurul unor victorii, dar care gă sea căgloria nu-i carne să -ţ i potoleş ti foamea cu ea, poporul începuse sămurmure cam de multiş or. Dar asta nu era tot; fiindc ă , atunci cînd doar poporul murmură , curtea, ţ inutădeparte de că tre burghezie ş i gentilomi, nu-l aude; Mazarin avusese însănesocotinţ a sa se atingăde magistraţ i! El vînduse două sprezece titluri de raportor în Consiliul de Stat ş i, cum magistraţ ii plă teau bani grei pentru slujba lor, iar numirea acestor noi doisprezece urma săle micş oreze procopseala, cei vechi ţ inuser ăsfat ş i juraserăpe Evanghelie s ănu îngă duie una ca asta ş i săse împotriveascădin ră sputeri persecuţ iilor cur ţ ii, fă gă duindu-ş i totodatăcă , dacădin pricina acestei ră zvră tiri vreunul dintre ei ş i-ar pierde slujba, s ăpun ătoţ i mîn ă de la mînăca să -l despă gubească .

Ş i iatăce se întîmplase din aceste dou ămotive: În ziua de 7 ianuarie, ş apte-opt sute de negustori din Paris se strînseserălaolaltăş i, revoltaţ i de o nouădare plă nuităpentru proprietarii de case, trimiserăpe zece dintre ei săvorbeascăducelui de Orléans, care, potrivit vechiului să u obicei, că uta săcîş tige simpatia mulţ imii. Ducele de Orléans îi primise, ş i ei declararără spicat căsînt hotă rîţ i sănu plă teascănici o lă scaie din darea cea nouă , chiar de-ar fi săse apere cu arma în mînăde oamenii regelui veni ţ i săo perceapă . Ducele de Orléans îi ascultase cu mare bună voin ţ ă , le dă duse nă dejdea unei oarecare îndulciri, le fă gă duise săînfă ţ iş eze reginei pă sul lor ş i-i concediase cu vorba dintotdeauna a maimarilor: „Vom vedea." La rîndul lor, în ziua de 9, magistraţ ii veniserăla cardinal, ş i unul dintre ei, împuternicitul celorlalţ i, îi vorbise cu atîta hotă rîre ş i îndră zneală , încît cardinalul ră mă sese uluit; ş i scă pase de ei la fel ca ş i ducele de Orléans, zicînd căare săvad ăce e de fă cut. Ş i atunci, ca s ş vad şce e de fă cut, convocase consiliul ş i trimisese dupăministrul de finanţ e d'Emery. Acest d'Emery era foarte urît de popor, mai întîi fiindcăera ministru de finanţ eş i orice ministru de finan ţ e trebuie săfie urît; apoi, se cuvine săadă ug ă m căo ş i merita niţ el. Era fiul unui bancher din Lyon, pe care îl chema Particelli ş i care, dînd faliment, îş i schimbase numele în d'Emery. Cardinalul Richelieu, recunoscînd într-însul un cap financiar, îl prezentase regelui Ludovic al XII-lea drept domnul d'Emery ş i, dornic să -i ob ţ in ănumirea ca inspector general de finanţ e, g ă sise numai cuvinte de laudăpentru el. — Minunat! a rostit regele. Măbucur căîmi vorbeş ti despre domnul d'Emery pentru aceastăfuncţ ie care cere un om cinstit. Auzisem căai vrea să -l numeş ti pe tică losul de Particelli ş i mătemeam căai s ămă sileş ti s ă -l accept. — Sire, ră spunse cardinalul, majestatea-voastrăs ăfie lini ş tit: Particelli de care aţ i pomenit a fost spînzurat. — A, cu atît mai bine! exclamăregele. Nu degeaba mi se spune mie Ludovic cel drept. Ş i semnănumirea lui d'Emery. Era acelaş i d'Emery care devenise între timp ministru de finanţ e. Aş adar, i s-a trimis vorbăcăe chemat de că tre cardinal ş i el s-a ivit în grabă , palid ş i înspă imîntat, îng ă imînd căfiul s ă u era cît pe ce s ăfie ucis chiar în acea zi în faţ a Palatului: mul ţ imea îl oprise ş i-i ceruse socotealăpentru luxul neveste-si, care se lă fă ia într-o casătapisatăîn catifele roş ii împodobite cu ciucuri de aur. Ea era fiica lui Nicolas de Camus, ministru în 1617, cel care venise la Paris cu două zeci de franci în pungăş i care, dupăce-ş i asigurase o rentăde patruzeci de mii de franci, împă rţ ise de curînd nouămilioane odraslelor sale. Fiul lui d'Emery era cît pe ce săfie strivit din pricina unuia dintre ră zvră tiţ i, care striga cătrebuie stors pînăva da îndă ră t tot aurul pe

care-l înghiţ ise. În acea zi, consiliul nu a luat nici o hot ă rîre, ministrul fiind prea copleş it de cele petrecute ca săse mai poatăgîndi ş i la altceva. A doua zi, primul preş edinte, Mathieu Molé, al că rui curaj în toate aceste împrejură ri – zice cardinalul de Retz – nu s-a dovedit cu nimic mai prejos de cel al ducelui de Beaufort ş i al prinţ ului de Condé, adicăa doi bă rbaţ i socoti ţ i cei mai neînfrica ţ i din Fran ţ a – a doua zi, primul preş edinte a fost ş i el atacat; mulţ imea ameninţ a să -i cearălui socoteala pentru toate relele ce se puneau la cale pe spinarea ei; dar primul preş edinte, fă răs ăse tulbure ş i fă r ăs ăse arate descumpă nit, a ră spuns cu liniş tea sa dintotdeauna că , dacără zvr ă ti ţ ii nu vor da ascultare poruncilor regelui, va pune săse ridice spînzură tori în pieţ eş i cei mai îndă ră tnici vor atîrna pe datăîn ş treang. La aceasta, mulţ imea a urlat că nu aş teaptădecît săvadăridicate spînzură torile ş i căele vor sluji doar pentru judecă torii necinsti ţ i, care cumpă răfavoarea curţ ii cu pre ţ ul mizeriei poporului. Ş i asta nu-i tot: în ziua de 11, ducîndu-se la slujbăla Notre-Dame, cum fă cea de obicei în fiecare sîmbă tă , regina fusese urmatătot drumul de peste douăsute de femei, care se tînguiau, cerînd dreptate. Ele nu aveau, de altfel, nici un gînd ră u, voiau doar să -i cadăîn genunchi ş i să o înduioş eze, dar ostaş ii din gardănu le-au l ă sat săse apropie ş i regina a trecut mai departe, semeaţ ăş i neînduplecată , fă r ăsăle asculte plîngerile. După -amiazăconsiliul s-a întrunit din nou ş i de astă datăs-a hotă rît săse menţ inăautoritatea regelui: drept urmare, s-a convocat Parlamentul pentru a doua zi – în 12. În aceastăzi, în seara că reia începea aceastănouăpovestire, regele, pe atunci în vîrstăde zece ani ş i care abia avusese vă rsat de vînt, sub cuvînt cămerge la Notre-Dame s ămulţ umeascăcerului pentru însă nă toş irea sa, îş i pusese pe picioare garda, elve ţ ienii ş i muş chetarii, înş iruindu-i în jurul Palatului Regal, pe cheiuri ş i pe Pont-Neuf, iar dup ă slujba religioasăse abă tuse pe la Parlament, unde, într-o ş edinţ ăţ inută în grabă , nu numai ca menţ inuse edictele de mai înainte, dar d ă duse ş i altele noi, vreo cinci sau ş ase la numă r, ş i toate – spune cardinalul de Retz – unul mai ruin ă tor decît altul. Astfel încît primul preş edinte care, dupăcum s-a vă zut, era deună zi de partea curţ ii, se ridicase acum cu toatăîndră zneala împotriva acestui chip de a-l aduce pe rege în Parlament, pentru ca prin neaş teptata-i prezen ţ ăsăconstrîngălibertatea voturilor. Dar cei care protestarăcu tă rie contra noilor dă ri furămai cu seam ă preş edintele Blancmesnil ş i consilierul Broussel. Dupăpromulgarea edictelor, regele porni spre Palat. O mare mulţ ime de oameni stă tea înş iruităîn calea sa; însăcum se ş tia c ăregele vine de la Parlament ş i cum nimeni nu aflase dacăa fost acolo pentru a face dreptate poporului, ori pentru a-l împila încăş i mai vîrtos, nici un strigă t de bucurie nu ră sunăla trecerea alaiului spre a-i saluta însă nă toş irea. Dimpotrivă , feţ ele erau posomorîte ş i nelini ş tite, ba unele de-a dreptul

ameninţ ă toare. În ciuda reîntoarceri sale, trupele ră maserăpe loc: exista teama să nu izbucneascăvreo r ă scoalăatunci cînd se vor cunoaş te hot ă rîrile Parlamentului; ş i, într-adevă r, abia se lă ţ i zvonul ca regele a sporit dă rile în loc săle uş ureze, c ăpe stră zi se formarăgrupuri-grupuri ş i se stîrni un tumult de strigă te: „Jos cu Mazarin! Tră iascăBroussel! Tr ă iască Blancmesnil!", deoarece poporul aflase căBroussel ş i Blancmesnil i-au ţ inut partea; ş i cu toate căstră dania lor fusese zadarnică , mulţ imea nu contenea să -ş i arate recunoş tin ţ a. S-a încercat săse împră ş tie aceste grupuri, s-a încercat săse pună capă t acestor strigă te, dar, aş a cum se întîmplăîn asemenea împrejură ri, grupurile se îngroş arăş i mai mult, iar larma spori încăo dat ăpe atît. Tocmai se dă duse poruncăgă rzilor regelui ş i gă rzilor elveţ iene nu numai săle ţ inăpiept, dar săş i patruleze pe stră zile Saint-Denis ş i SaintGermain, unde grupurile pă reau mai mari ş i mai întă rîtate, cînd se înfă ţ iş ăla palat starostele negustorilor. Fu lă sat săintre numaidecît: el venea săspunăcă , dacănu se pune capă t acestor mă suri duş mă noase, în douăceasuri se va ră scula întreg Parisul. Pe cînd chibzuiau ce e de fă cut, apă ru locotenentul de gardă Comminges, cu hainele sfîş iate ş i cu faţ a însîngerată . Ză rindu-l, regina scoase un ţ ip ă t de uimire ş i-l întreb ăce s-a întîmplat. La vederea gă rzilor, aş a cum prevă zuse starostele negustorilor, mulţ imea î ş i ieş ise cu totul din fire. Nă vă lise la clopote ş i dă duse alarma. Comminges nu-ş i pierduse cumpă tul, arestase pe unul care pă rea săfie dintre capii ră zmeriţ ei ş i, drept pildăpentru cei din jur, poruncise săfie spînzurat de crucea de la Trahoir. Ostaş ii l-au luat îndatăca să îndeplineascăordinul. Dar, în dreptul halelor, s-au pomenit atacaţ i cu pietre ş i cu halebarde; ră zvră titul se folosise de aceastăclipăca săscape ş i, ajungînd în strada Lombards, se fă cuse nevă zut într-o casăale că rei uş i au fost sparte numaidecît de c ă tre urmă ritori. Violenţ ăzadarnică : vinovatul pierise fă răurmă . Comminges lă sase un post de pazăîn stradăş i, cu restul ostaş ilor, se întorsese la palat spre a raporta reginei ce se petrecea. Tot drumul fusese urmă rit de strigă te ş i de ameninţ ă ri, cî ţ iva dintre oamenii să i fuseserără ni ţ i cu suliţ ele ş i cu halebardele, ba pînăş i pe el îl nimerise o piatr ă , zdrelindu-i sprînceana. Povestirea lui Comminges întă rea cuvîntul starostelui negustorilor ş i toţ iş tiau bine cănu sînt în stare săţ in ăpiept unei ră scoale în lege; atunci, cardinalul porunci săse r ă spîndeascăzvonul cătrupele au fost înş iruite pe cheiuri ş i pe Pont-Neuf numai în vederea ceremoniei ş i căvor fi retrase fă r ăză bavă . Într-adevă r, că tre ceasurile patru dup ă -amiaz ă , ele pornirărînd pe rînd spre Palatul Regal; fu lă sat doar un post de paz ăla bariera Sergents, un altul la Quinze-Vingts ş i, în sfîr ş it, un al treilea pe colina Saint-Roche. Curţ ile interioare ş i încă perile de la catul de jos al palatului furăîn ţ esate cu elveţ ieni ş i muş chetari, ş i toatălumea ră mase în aş teptare.

Iat ădar cum stă teau lucrurile în clipa cînd l-am introdus pe cititor în cabinetul cardinalului Mazarin – odinioarăcabinetul cardinalului Richelieu. Am vă zut în ce stare de spirit asculta Mazarin murmurul mulţ imii ş i ecoul împuş că turilor care ră zbă teau pînăaici, în încă pere. Deodată , cardinalul ridic ăfruntea, cu sprîncenele uş or încruntate, ca un om care a luat o hotă rîre, îş i aţ inti ochii pe cadranul unei pendule uriaş e gata săbatăorele zece ş i, luînd un fluier de argint aurit, aflat pe masă , la îndemînă , sufl ăîntr-însul de douăori. O uş ătă inuităîn perete se deschise fă răzgomot ş i un om înveş mîntat în negru înaint ăîn tă cere, ră mînînd în picioare în spatele jilţ ului. — Bernouin, zise cardinalul, fă rămă car s ăse întoarcă ,ş tiind că numai valetul să u putea săintre la cele douăsemnale de fluier, ce muş chetari fac de gardăla palat? — Muş chetarii negri, monseniore. — Ce companie? — Compania Tréville. — E vreun ofiţ er din companie în anticameră ? — Locotenentul d'Artagnan. — Un om de nă dejde, nu? — Întocmai, monseniore. — Adu-mi o uniformăde muş chetar ş i ajută -măsăm ăîmbrac. Valetul ieş i la fel de neauzit cum intrase ş i se întoarse dupăo clipă cu uniforma cerută . Cardinalul, t ă cut ş i gînditor, îş i scoase veş mîntul de ceremonie, îmbră cat pentru ş edin ţ a Parlamentului, punîndu-ş i în schimb uniforma ostă ş ească , pe care o purta cu oarecare eleganţ ă , mulţ umităcampaniilor sale de odinioarădin Italia; în clipa cînd fu gata, spuse: — Du-te ş i cheamăpe domnul d'Artagnan. De astădată , valetul ieş i pe uş a din mijloc, pă ş ind tot atît de tă cut ş i de neauzit ca ş i mai înainte. Ai fi zis c ăe o umbră . Ră mas singur, cardinalul se privi cu oarecare mul ţ umire într-o oglindă ; era încătînă r, că ci abia împlinise patruzeci ş iş ase de ani, zvelt, de staturăaproape mijlocie, cu faţ a chipeş ăş i plinăde vioiciune, cu privirea focoasă , cu nasul mare însădestul de bine proporţ ionat, cu fruntea largăş i maiestuoasă , pă rul castaniu, uş or ondulat, barba mai neagrădecît p ă rul ş i adusăniţ el în sus cu fierul de frizat, ceea ce îi dă dea o înfă ţ iş are plă cută . Petrecîndu-ş i anină toarea spadei pe dupăumă r, îş i privi cu încîntare mîinile foarte frumoase ş i pe care ş i le îngrijea cu cea mai mare migal ă ; pe urmăazvîrli mă nuş ile mari de antilop ăale uniformei ş i-ş i puse niş te mă nuş i de mă tase. În clipa aceea uş a se deschise. — Domnul d'Artagnan, anunţ ăvaletul. Un ofiţ er trecu pragul încă perii. Era un bă rbat de vreo treizeci ş i nou ă -patruzeci de ani, scund dar

bine legat, subţ irel, cu ochii vii ş i scă pă rînd de inteligenţ ă , cu barba neagrăş i pă rul înc ă runţ it, aş a cum se întîmplăîntotdeauna cînd socoteş ti viaţ a prea bunăsau prea rea ş i, mai cu seamă , cînd eş ti tare oacheş . D'Artagnan fă cu patru paş i în cabinetul care nu-i era necunoscut, întrucît mai fusese o datăaici, pe vremea cardinalului Richelieu, ş i cum nu vă zu pe nimeni, afarădoar de un muş chetar din compania sa, î ş i aţ inti privirea asupră -i, recunoscîndu-l din capul locului pe cardinal. Ră mase în picioare, într-o atitudine respectuoasă , dar demnă , aş a cum se cuvine unui om de ispravă , că ruia via ţ a i-a dat adeseori prilejul săse afle în faţ a unor nobili de seamă . Cardinalul îl aţ inti cu ochiul să u mai degrabăfin decît p ă trunză tor, cercetîndu-l cu luare-aminte ş i, dupăcîteva momente de tă cere, spuse: — Dumneata eş ti domnul d'Artagnan? — Chiar eu, monseniore, ră spunse ofi ţ erul. Cardinalul mai scrutăo clipa chipul acesta inteligent, a c ă rui deosebităexpresivitate fusese încă tuş at ăde ani ş i de încerc ă rile vieţ ii; d'Artagnan îi susţ inu bă rbă teş te privirea, ca unul care înfruntase altă datăni ş te ochi mult mai p ă trunză tori decît cei care îl cercetau acum. — Domnule, rosti cardinalul, vei merge cu mine, sau mai curînd voi merge eu cu dumneata. — La ordinele dumneavoastră , monseniore! zise d'Artagnan. — Aşvrea săinspectez eu însumi posturile de pazădin jurul Palatului Regal. Socoteş ti căe vreo primejdie? — Primejdie, monseniore?! fă cu d'Artagnan cu un aer mirat. Care? — Se spune căs-a ră sculat poporul. — Uniforma muş chetarilor regali e foarte respectat ă , monseniore, ş i, chiar de n-ar fi aş a, cu al ţ i trei ca mine măsimt în stare săpun pe fug ă ş i o sutăde neispră viţ i din ă ş tia. — Totuş i, ai vă zut ce-a p ă ţ it Comminges? — Domnul Comminges face parte din gardăş i nu dintre muş chetari, ră spunse d'Artagnan. — Asta înseamnăoare c ămuş chetarii sînt ostaş i mai vrednici decît cei din gardă ? zîmbi cardinalul. — Fiecare are mîndria uniformei pe care o poartă , monseniore. — Afarăde mine, domnule, urmăcardinalul cu acelaş i surîs, deoarece vezi bine căam lă sat haina mea ca s ăîmbrac uniforma dumitale. — Asta-i modestie, monseniore! gl ă sui d'Artagnan. Eu, unul, spun deschis că , de-aşpurta haina Eminenţ ei-Voastre, m-aşmulţ umi cu ea ş i, la nevoie, m-aşlega chiar sa n-o schimb niciodatăpentru alta. — Da, numai căastă -searăn-ai fi prea în siguranţ ăîmbr ă cat astfel. Bernouin, pă lă ria. Valetul se întoarse aducînd o pă lă rie de uniformăcu borurile largi. Cardinalul ş i-o potrivi semeţ pe cap ş i se întoarse că tre d'Artagnan: — Ai cai gata înş euaţ i în grajd, nu-i aş a?

— Da, monseniore. — Ei, atunci, haidem! — Cîţ i oameni doriţ i săvăînsoţ ească , monseniore? — Ai spus adineauri că , dac ăsînteţ i patru, te simţ i în stare săpui pe fuga o sutăde inş i; cum s-ar putea s ăîntîlnim douăsute, la opt. — Voi face întocmai, monseniore. — Sînt gata săte urmez, nu ad ă ugăcardinalul, pe aici mai degrabă . Bernouin, luminează -ne calea. Valetul luăo lumînare; cardinalul, cu o cheie micuţ ăaflatăpe masa de lucru, deschise o uş ăce dă dea spre o scarăsecretăş i, dupăcîteva clipe, ajunse în curtea Palatului Regal.

II UN ROND DE NOAPTE Dupăzece minute, mica trupăieş ea în strada Bons-Enfants, în spatele să lii de spectacole, clă dit ăde cardinalul Richelieu pentru reprezentarea piesei Mirame, ş i unde cardinalul Mazarin, mai iubitor de muzica decît de literatură , hotă rîse săg ă zduiascăcele dintîi opere reprezentate în Franţ a. Înfă ţ iş area oraş ului vă dea toate semnele unei mari agitaţ ii; cete numeroase colindau stră zile ş i, orice ar fi spus d'Artagnan, se opreau în loc cu un aer de batjocurăameninţ ă toare, uitîndu-se cum trec ostaş ii, ceea ce ară ta limpede căoamenii s-au descotorosit pentru moment de obiş nuita lor supuş enie, fiind stă pîniţ i de gînduri mai bă tă ioase. Din cînd în cînd se auzea vuiet de glasuri dinspre cartierul Halelor. Împu ş că turi izbucneau în partea dinspre strada Saint-Denis ş i uneori cîte un clopot se pornea săsune pe neaş teptate ş i fă r ăde pricină , zgîlţ îit de toanele mulţ imii. D'Artagnan îş i urma calea cu nep ă sarea celui care nici nu se sinchiseş te de asemenea neghiobii. Cînd vreo ceatăse oprea în mijlocul stră zii, el îş i îndemna calul înainte fă răo vorb ăş i astfel, ră zvr ă tiţ i ori nu, ca ş i cum ar fi ş tiut cu cine au de-a face, toţ i se tr ă geau în lă turi, lă sînd patrula sătreac ă . Cardinalul pizmuia aceastăsiguranţ ăde sine, pe care o punea pe seama obiş nuinţ ei cu primejdia; dar asta nu-i ş tirbea cu nimic preţ uirea faţ ăde ofiţ erul sub comanda că ruia se afla acum, că ci însă ş i buna prevedere pre ţ uieş te curajul. Cînd se apropiar ăde postul de la bariera Sergents, santinela strig ă : „Care eş ti?" D'Artagnan îş i spuse numele ş i, cerînd cardinalului parola, o rosti îndată ; parola era Ludovic ş i Rocrov. O datăschimbate aceste semne de recunoa ş tere, d'Artagnan întrebă dacănu cumva domnul de Comminges este comandantul postului. Santinela îi ară tăun ofiţ er care stă tea de vorbăcu un că lă reţ ,ţ inînd

o mînăpe grumazul calului. Era tocmai omul de care întrebase d'Artagnan. — Iată -l pe domnul de Comminges, zise muş chetarul, întorcîndu-se lîngăcardinal. Cardinalul îş i îndemnăcalul într-acolo, în vreme ce d'Artagnan ră mase ceva mai în urmă , ca sănu-l stinghereasc ă ; totuş i, dup ăfelul cum ofiţ erul de jos ş i cel din ş a îş i scoseserăpă lă riile, înţ elese că amîndoi au recunoscut pe Eminen ţ a-Sa. — Bravo, Guitaut! vorbi cardinalul, adresîndu-se ofi ţ erului că lare. În ciuda celor ş aizeci ş i patru de ani ai t ă i, vă d c ăeş ti ve ş nic acelaş i, sprinten ş i devotat. Ce-i spuneai acestui tînă r? — Monseniore, ră spunse Guitaut, îi spuneam cătră im vremuri ciudate ş i căziua de azi seamă năgrozav cu zilele cînd fiinţ a Liga, de care am auzit povestindu-se atîtea în tinereţ ea mea. Aflaţ i că , azi, pe stră zile Saint-Denis ş i Saint-Martin erau cît pe ce săridice baricade – nici mai mult, nici mai puţ in. —Ş i ce-ţ i spunea Comminges, dragul meu Guitaut? — Monseniore, rosti Comminges la rîndul să u, ziceam căpentru a înjgheba o ligă , nu le lipsea decît ceva ce-mi pare căînseamnăaproape tot, adicăun duce de Guise; de altfel, aceea ş i poveste nu se întîmplăde douăori. — Nu, în schimb au săfacăo Frond ă , dupăcum spun ei, î ş i urmă vorba Guitaut. — Frondă ? Ce înseamnăasta? întrebăMazarin. — Aş a numesc ei partidul lor, monseniore. — De unde pînăunde? — Se pare ca acum vreo cîteva zile consilierul Bachaumont a spus în Parlament cătoţ i cei porni ţ i pe r ă zmeriţ e sînt asemenea ş colarilor care trag cu praş tia pe maidanele Parisului, ş i se risipesc de îndat ăce vă d un poliţ ai, ca sa se adune iară ş i atunci cînd a trecut mai departe. Aş a cum au fă cut ş i calicii la Bruxelles, au prins vorba din zbor ş iş i-au zis fronderi. Ieri ş i azi, Fronda a fost la modă , toate ş i-au luat numele de la ea: pîinea, pă lă riile, mă nuş ile, man ş oanele, evantaiele; iată , ascultaţ i! Într-adevă r, în clipa aceea se deschide o fereastr ă ; un om se rezemă de pervaz ş i începu săcînte: Vîntul Frondei azi în zori Se stîrni ca din senin ş i mi-l umple de fiori Pe cumş trul Mazarin. Vîntul Frondei azi în zori Se stîrni ca din senin! — Neruş inatul! mormă i Guitaut. — Monseniore, izbucni Comminges, pe care rana îl fă cuse posac ş i

care nu aş tepta decît săse ră zbune cu vîrf ş i îndesat. Vreţ i să -i trimit tontului ă sta un glonţ în cap, săse înveţ e minte, ş i alta dat ăsănu mai cînte atît de fals? Ş i duse mîna la coburii de la ş aua unchiului s ă u. — Nu, nu! strigăMazarin. Diavolo! Aş a strici totul, drag ăprietene; dimpotrivă , lucrurile merg de minune! Îi ş tiu eu pe francezii voş tri, de parcăi-aşfi plă mă dit cu mîna mea de la primul pînăla ultimul: ei cîntă , ei vor plă ti. Pe vremea Ligii, de care a pomenit adineauri Guitaut, nu se cînta decît slujba la bisericăş i toate mergeau cum nu se poate mai r ă u. Haidem, Guitaut, vino săvedem dacăpaza la Quinze-Vingts e tot atît de vrednicăpe cît este aici, la bariera Sergents. Ş i, dînd din mînăspre Comminges în chip de salut, se întoarse la d'Artagnan, care porni în fruntea grupului de că lă re ţ i, urmat la cî ţ iva paş i de Guitaut ş i de cardinal, care erau urmaţ i la rîndul lor de restul ostaş ilor. — Mda, adevă rat, murmurăComminges, privind cum se dep ă rtează Mazarin. Uitasem cănumai banul preţ uieş te în ochii lui. Apucarăpe strada Saint-Honoré, lă sînd mereu în urmăcete de oameni; decretele promulgate peste zi erau în gura tuturor; toţ i deplîngeau pe tînă rul rege care îş i aducea poporul f ă răsăş tie la sapăde lemn ş i aruncau întreaga vinăasupra lui Mazarin; oamenii plă nuiau să ş i spunăpă sul ducelui de Orléans ş i Prinţ ului, ş i-i ridicau în sl ă vi pe Blancmesnil ş i pe Broussel. D'Artagnan trecea fă r ăgrijăprin mijlocul cetelor, ca ş i cum el ş i calul lui ar fi fost de fier; Mazarin ş i Guitaut vorbeau în ş oaptă ; muş chetarii, care sfîrş iser ăprin a-l recunoaş te pe cardinal, îl urmau în tă cere. Ajunserăîn strada Saint-Thomas-du-Louvre, unde se afla postul Quinze-Vingts; Guitaut chemăla raport un ofi ţ er în subordine, care se înfă ţ iş ănumaidecît. — Ei? întrebăGuitaut. — Oh, domnule că pitan, vorbi ofi ţ erul. Toate bune pe aici pe la noi, dar mi se pare ca se petrece ceva în casa de acolo. Ş i ară t ăcu mîna o clă dire mă reaţ ă , aflatăchiar pe locul unde s-a ridicat mai tîrziu Vaudeville. — Acolo? rosti Guitaut. Pă iă la e palatul Rambouillet! — Eu nu ş tiu dacă -i palatul Rambouillet, continuăofiţ erul, dar ş tiu c-am vă zut dispă rînd înă untru o mul ţ ime de mutre dubioase. — Ei, aş i! pufni în rîs Guitaut. Ă ia sînt poeţ i. — Ascultă , Guitaut, interveni Mazarin, n-ai vrea sănu vorbeş ti cu atît dispreţ despre aceş ti domni? Aflăcăş i eu am fost poet în tinereţ eş i căscriam versuri cam aş a cum scrie domnul de Benserade! — Dumneavoastră , monseniore? — Da, eu. Vrei să -ţ i spun o poezie? — Mi-e totuna, monseniore! Nu pricep boabăitalieneş te. — Da, dar pricepi franţ uzeş te, nu-i a ş a, bunul ş i bravul meu

Guitaut? continuăMazarin, punîndu-i prieteneş te mîna pe umă r. Ş i orice poruncăţ i s-ar da în graiul tă u, vei ş ti săo duci la îndeplinire, nu-i aş a? — Fă r ăîndoială , monseniore, a ş a cum am fă cut ş i pîn ăacum, numai să -mi porunceascăregina. — A, da! încuviinţ ăMazarin, mu ş cîndu-ş i buzele. Ş tiu că -i eş ti devotat din adîncul sufletului. — Sînt că pitanul gă rzilor reginei de peste două zeci de ani. — La drum, domnule d'Artagnan! hotă rî cardinalul. Toate-s bune peaici. D'Artagnan porni în fruntea coloanei fă răsăscoatăo vorb ă , cu acea supunere deplină , intrat ăîn firea unui vechi soldat. Stră bă turăstrada Richelieu ş i strada Villedo, îndreptîndu-se că tre colina Saint-Roche, unde se afla cel de al treilea post de pază . Era postul cel mai singuratic dintre toate, că ci se gă sea în vecină tatea zidurilor oraş ului ş i casele erau rare pe aici. — Cine comandăpostul acesta? întreb ăcardinalul. — Villequier, ră spunse Guitaut. — Drace! fă cu Mazarin. Stai dumneata de vorbăcu el; ş tii doar cănoi doi nu ne avem prea bine de pe vremea cînd ai primit ordin să -l arestezi pe ducele de Beaufort; pretindea călui i s-ar fi cuvenit aceastăcinste, fiind că pitan al gă rzilor regelui. —Ş tiu foarte bine ş i i-am spus de o sutăde ori căn-are dreptate. Pe atunci regele avea patru ani, aş a cănu putea s ă -i dea ordin. — Da, însăputeam săi-l dau eu, Guitaut, iar eu te-am ales pe dumneata. Guitaut, fă răsără spund ă , îş i struni calul ş i, dupăce fu recunoscut de santinelă , trimise dupăVillequier. Acesta se ară tăîndată . — A, tu eş ti, Guitaut! vorbi el cu posomoreala-i dintotdeauna. Ce naiba te-aduce încoace? — Am venit săte întreb dacăe ceva nou pe la tine. — Ce vrei săfie? Lumea strigăba „Tră iascăregele!", ba „Jos cu Mazarin!", ş i nu-i nimic nou în asta, c ăde o vreme încoace ne-am tot obiş nuit cu asemenea strigă te. —Ş i tu le ţ ii isonul? rîse Guitaut. — Pe legea mea, gă sesc căau mult ădreptate, Guitaut, ş i uneori îmi vine o poftăgrozav ăs-o fac! Mi-aşda bucuros solda pe cinci ani, tot nu vă d eu nici o lă scaie din ea, numai ca regele săaibăcinci ani mai mult. — Ză u? Ş i ce s-ar întîmpla dacăregele ar fi cu cinci ani mai mare? — În clipa cînd regele ar fi major, ar porunci el însuş i, ş i e mai plă cut săasculţ i de nepotul lui Henric al IV-lea, decît de feciorul lui Pietro Mazarini. Pentru rege, pe toţ i dracii! mi-aşda ş i viaţ a cu dragăinimă ; dar dacăar fi s ăcad ră pus pentru Mazarin, cum era săpă ţ eascănepotută u astă zi, ş i de-aşajunge în raiul raiurilor, tot mi-ar pă rea r ă u. — Bine, bine, domnule Villequier, zise Mazarin. Fii liniş tit, voi vorbi

regelui despre devotamentul dumitale. Apoi se întoarse că tre ostaş ii care îl însoţ eau: — Sămergem, domnilor. Totul e în ordine. — Ia te uită ! se minunăVillequier. Mazarin era aici! Cu atît mai bine: de mult ţ ineam să -i spun în faţ ăce gîndesc. Tu mi-ai dat prilejul ă sta, Guitaut; ş i cu toate căintenţ ia ta n-a fost poate dintre cele mai bune, eu unul îţ i mul ţ umesc. Ş i, ră sucindu-se pe că lcîie, intrăîn corpul de gardă , fluierînd un cîntec de-al Frondei. În ră stimp, Mazarin că zuse iară ş i pe gînduri; ceea ce auzise rînd pe rînd de la Comminges, Guitaut ş i Villequier îi întă rea convingerea ca, în cazul unor evenimente grave, nimeni n-ar mai ră mîne al ă turi de el, afară doar de regină , dar regina îş i pă ră sise de multe ori prietenii, astfel c ă sprijinul ei i se pă rea cîteodatăministrului, în ciuda mă surilor sale de prevedere, destul de nesigur ş i destul de ş ubred. Toatăvremea cît ţ inuse drumul acesta prin noapte, adicăaproape un ceas, privirea cercetă toare a cardinalului, rînd pe rînd aţ intităasupra lui Comminges, Guitaut ş i Villequier, ză bovise stă ruitor asupra unui singur om. Omul acesta, care ră mă sese nepă să tor la ameninţ area mul ţ imii, f ă ră săclipeascănici la glumele lui Mazarin, nici la cele fă cute pe seama lui Mazarin, omul acesta i se pă rea un bă rbat deosebit, c ă lit pentru împrejură ri de felul acelora în care se gă sea acum ş i, mai ales, al acelora care se vesteau de aici înainte. De altfel, numele d'Artagnan nu-i era pe de-a-ntregul necunoscut, ş i cu toate căel, Mazarin, venise în Franţ a abia pe la 1634 ori 1635, adic ă la ş apte sau opt ani dupăîntîmplă rile pe care le-am înf ă ţ iş at cititorului într-o povestire anterioară , cardinalul parcăauzise rostindu-se acest nume ca fiind al unui bă rbat care, într-o împrejurare nu prea lă murită astă zi în mintea sa, se fă cuse remarcat, trecînd drept o pildăde curaj, isteţ ime ş i devotament. Gîndul acesta îl stă pînea cu atîta putere, încît se hotă rî sălimpezeascălucrurile fă r ăză bav ă : numai cădesluş irile pe care le dorea asupra lui d'Artagnan nu putea săi le cearăchiar lui. Puţ inele cuvinte rostite de că tre locotenentul de muş chetari îl fă cuserăpe cardinal s ă -ş i dea seama de obîrş ia gasconă ; iar italienii ş i gasconii se cuno ş teau prea bine ş i semă nau prea mult unii cu alţ ii ca săse bizuie pe ce spuneau ei despre ei înş iş i. Drept care, ajungînd la zidul ce înconjura gră dina Palatului Regal, cardinalul bă tu în porti ţ ă , aflat ăcam pe focul unde s-a clă dit mai tîrziu cafeneaua „Foy", ş i, dupăce mulţ umi lui d'Artagnan ş i-l pofti săaş tepte în curtea palatului, fă cu semn lui Guitaut să -l urmeze. Descă lecarăamîndoi, dînd frîul lacheului care deschise poarta, ş i dispă rurăîn gră dină . — Dragul meu Guitaut, începu cardinalul, sprijinindu-se pe braţ ul bă trînului că pitan de gardă . Mi-ai spus adineauri căsînt aproape două zeci de ani de cînd te afli în slujba reginei, nu-i a ş a? — Da, e adevă rat, ră spunse Guitaut.

— Eh. — Aţ i remarcat asta. bineînţ eles. existăş i miniş tri fericiţ i. surprins de întrebare. Drace. — Dar tu. pe vremea cardinalului. rosti Guitaut. ş tiu. plă tind. am auzit căş i-a f ă cut mai mult decît datoria. Guitaut. ş i domnul de Tréville. — Da. Voiam săaflu dacăe un om în care po ţ i avea încredere. am remarcat c ăe ş ti dă ruit cu o minunat ă memorie. — Ce fel de om este? — Hm! fă cu Guitaut. urmăcardinalul. — Ah! exclamăel.ş i. din care s-a descurcat. pentru căei nu-i pun pe toţ i pe acelaş i talger al balanţ ei ş i pentru căş tiu săse adreseze solda ţ ilor atunci cînd e vorba de ră zboi ş i intriganţ ilor atunci cînd e vorba de intrigi. la naiba! bombă ni Mazarin. zise Mazarin. care ş tiu tot ce vor săş tie. — Domnul d'Artagnan? — Da. — Dar dumneata nu eş ti un curtean. dragul meu Guitaut. nu pot spune decît da.— Or. Mazarin clă tinădin cap. din nefericire. monseniore? îngă imăcă pitanul. — Eh. Avem nevoie de oameni plini de isteţ ime. dacăvreodat ămi s-au dest ă inuit unele lucruri despre intrigile urzite de alţ ii. care nu poate fi pus la îndoială . Eu. La asediul oraş ului La Rochelle. ş ti ţ i. Adresaţ i-văunui intrigant din acea vreme ş i veţ i afla tot ceea ce doriţ i. monseniore. într-o intrigăoarecare.ş i de credinţ a pe care ai dovedit-o cu prisosinţ ă . dumneata. — Nici nu era nevoie monseniore. dîndu-ş i seama c ăe tras de limb ă . dupăcum vorbeş te lumea. rîzînd. doar îl cunosc de multăvreme. în afarăde curajul dumitale. pe legea mea. bieţ i miniş tri. cu o strîmbă turăpe care nu ş i-o . ş tii bine cănoi. la Perpignan. Guitaut. — Asta. unul. la trecă toarea Suze. — Domnul de Tréville îl preţ uieş te mult. E un gascon. în privinţ a asta sînt silit săvămă rturisesc cănu ş tiu mai mult decît a ajuns la urechea Eminenţ ei-Voastre. n-o sămai avem curînd. — Aşdori sa ş tiu dacăa dat dovadăde calită ţ ile sale. — Dacă -i vorba de vitejia lui de osta ş . monseniorul va încuviinţ a sără mînăal celor ce mi l-au încredin ţ at. se numă răprintre prietenii cei mai de n ă dejde ai reginei. cu atît mai ră u pentru mine! — Cum aş a? — Fă r ăîndoială . avem adesea nevoie ş i de alt fel de oameni decît de viteji. cum secretul nu-mi aparţ ine. n-am fost niciodată amestecat în vreo intrigă . eş ti un viteaz. fiindc ăuna dintre cele mai de seamăînsuş iri ale unui curtean e săş tie săuite. cu mare dibă cie? — Monseniore. monseniore! M-aţ i adus încoace ca să -mi preziceţ i viitorul? — Nu. Domnul d'Artagnan n-a fost cumva amestecat. unul dintre acei puţ ini că pitani care ne-au ră mas de pe vremea lui Henric al IV-lea ş i cum. Voiam săte întreb dac ăl-ai remarcat pe locotenentul nostru de muş chetari.

D'Artagnan. a ş a cum i se poruncise. era un om mare. care începea să -ş i piard ăr ă bdarea.putea stă pîni ori de cîte ori i se pomenea de bani. — Hm. — Contele de Rochefort. gl ă sui Mazarin. sănumesc pe cineva care a fost amestecat în toate urzelile din acea vreme? — Per Bacco! zise Mazarin.. se ră suci pe că lcîie ca cel mai straş nic sergent-instructor. îş i urm ăgîndul Mazarin.. Ş i. O săplă tesc. vei lua o tr ă sură . salutăcu mîna la borul pă lă riei. — Vino. aş a cum f ă cuse Guitaut. cu vocea-i cea mai dulce. Era d'Artagnan. se apropie de el. o săvăcoste scump. Guitaut. numai săvrea săvorbească . dac ănu se poate altfel. Apoi. D'Artagnan se înclină . în picioare. nepă să tor. acţ ionînd. E un ceas de cînd nu-ţ i cer altceva. Guitaut. care aş tepta întoarcerea cardinalului. înd ă ră tnicule! —Ş tiu pe cineva în mă surăs ăv ădea toate lă muririle. — Atunci de ce se plîngea adineauri Eminenţ a-Voastr ăc ănu ş tie nimic? — Ei. ieş i pe uş ăş i numaidecît . Aş adar. Cardinalul se aş ezăla masa de lucru ş i luăo foaie de hîrtie pe care aş ternu cîteva rînduri. da. îl pofti Mazarin. izbuteş ti. — Asta măpriveş te. se afla iară ş i în înc ă perea de unde plecase. z ă rind un ofiţ er care se plimba încoace ş i încolo. Îţ i mul ţ umesc. Dar. vei duce aceastămisivăla Bastilia ş i te vei întoarce cu omul în cauză . — În schimb ş tiu eu. dup ăcîteva clipe.. ş i crezi c ăRochefort.. — Oare monseniorul vrea. Guitaut. cardinalul nu se uita la bani cînd era vorba de oamenii să i. sau mai degrab ăsupunîndu-se orbeş te. — Ei. — Contele de Rochefort! — Din nenorocire. D'Artagnan luăscrisoarea. ş i chiar astă -seară . cardinalul schiţ ăun gest de salut că tre Guitaut. Am o însă rcinare pentru dumneata. a dispă rut de vreo patru-cinci ani ş i nu mai ş tiu ce-i cu el. o escortăş i vei veghea cu cea mai mare grijăasupra întemniţ atului. aş tepta f ă răsă -ş i piardără bdarea ş i fă răpic de curiozitate: devenise un fel de robot în hainăost ă ş ească . aş i! Cu ră bdare. monseniore! Nu-i prea uş or săfaci săvorbeascăpe cei care nu vor. numai că avea acest cusur. văprevin. îl urm ăpe scara secretăş i.. monseniore. într-adevă r. spuse el. încuviinţ ăMazarin. domnule d'Artagnan. — Domnule d'Artagnan. omul acesta este.. îţ i voi urma sfatul. Cardinalul îndoi hîrtia ş i puse pecetea. cum tocmai ajunseserăîn curtea Palatului Regal. — Era sufletul blestemat al cardinalului. — Da.

III DOI VECHI DUŞ MANI D'Artagnan ajunse la Bastilia în clipa cînd suna de opt ş i jumă tate. Se anunţ ăguvernatorului. spuse domnul de Tremblay. dacănu măînş el. r ă mase în ş a. adu-l jos pe numă rul 256. — Săm ăia dracu dacăam poft ăde aş a ceva! murmur ăd'Artagnan. Intrînd în Bastilia.se auzi cum dăcîteva ordine scurte. D'Artagnan se înfiorăauzind zgomotul cheilor. poreclit Eminenţ a cenu ş ie. o tră sură . temnicer. iar Bassompierre nici atît. . Pe vremea cînd mareş alul Bassompierre se afla închis la Bastilia. ieş i să -l întîmpine pînăîn capul peronului. îl pofti săm ă nînce împreună . iar Bassompierre săş i-l reia pe al s ă i la curte. Ră sun ăo bă taie de clopot. unde a ră mas doisprezece ani încheia ţ i. încuviinţ ădomnul de Tremblay. de Tremblay urma să -ş i piardălocul de la Bastilia. la ferestrele ză brelite ş i la zidurile acelea uriaş e pe care le vă zuse întotdeauna numai de cealaltăparte a ş anţ urilor înconjură toare ş i de care se temuse atîta cu vreo două zeci de ani în urma. dup ămoartea cardinalului. lucrurile ră maseră neschimbate: de Tremblay nu plecă . iar tovară ş ii să i. voi pleca în ziua cînd va pleca domnul de Tremblay". ş i eu în cutare zi". Hei. care. — Eu văp ă ră sesc. Asta voia s ăînsemne c ă . — Adevă rat. calul meu! Cinci minute mai tîrziu. auzind c ăvine din partea ş i cu un ordin al ministrului. acel cumplit favorit al lui Richelieu. îş i spuneau unii altora: „Eu voi ieş i de aici în cutare zi. domnilor. împotriva tuturor aş teptă rilor. Sînt chemat să semnez de ieş irea întemniţ atului. pe plic st ăscris foarte urgent. la moartea cardinalului. în visurile lor de libertate. încetai sămai fii om. roţ ile tr ă surii huruiau ş i potcoavele cailor ră sunau pe lespezile curţ ii. dar. Domnul de Tremblay era deci înc ăguvernator la Bastilia atunci cînd d'Artagnan i se înfă ţ iş ăpentru a duce la îndeplinire ordinul ministrului: guvernatorul îl primi cu cea mai mare politeţ eş i. deveneai un simplu numă r. Pe curînd. Bassompierre ră spundea: „Eu. cu o voce monotonă : — Patru oameni de escortă . fratele faimosului că lugă r capucin Joseph. prezicerea lui fu cît pe ce s ăse îndeplinească . fă răs ă coboare. Într-adevă r. zise d'Artagnan. dar întrun chip la care Bassompierre nu se gîndise. Guvernatorul Bastiliei era pe atunci domnul de Tremblay. privind la drugii de fier. că ci. cum tocmai voia săse aş eze la masă . — Aşprimi cu dragăinim ă . domnule d'Artagnan.

distracţ ie foarte la mod ăpe-atunci. dupăun chef straş nic la Reinard. de Rieux ş i alţ ii. Tu eş ti. voi urca în tr ă sura. — Tu. Dar e cu neputinţ ăsăfiu întemniţ at pentru vina care mi se pune în seamă . . se urcăîn tră surăală turi de întemniţ at ş i spuse cu o voce în care era cu neputinţ ă sădesluş eş ti cea mai mica tulburare: — La Palatul Regal. Ş i pentru căportierele nu au încuietori. folosindu-se de întunericul de sub bolta pe sub care treceau. — Pe legea mea. scornităde ducele de Orléans. pe cinstea mea de gentilom. habar n-am! — Te îndoieş ti de mine. — Domnilor. i-am propus cavalerului de Rieux săfim spectatori în loc de actori ş i săne cocoţ ă m pe calul de bronz.însoţ indu-ş i afurisenia cu zîmbetul cel mai încîntă tor. te credeam mort. uite ce s-a întîmplat: într-o seară . Asta cere o lă murire. nu-i aş a? — Mă rturisesc căda. mi se pare cănu-i prea mare deosebire între un mort ş i un îngropat de viu. D'Artagnan descă lecă . Dacămai ră mîn cinci minute în curtea asta. glumeş ti? — Înţ eleg. vorbi d'Artagnan că tre cei patru muş chetari din escortă . se aruncăde gîtul întemniţ atului: — Rochefort! exclamăel. Rochefort! La vîrsta ta? — Nu. ş i d'Artagnan. fă r ăs ăparăcăl-a recunoscut. V ă zîndu-l. domnule locotenent! ră spunse cel că ruia i se adresase. cuprins de mirare. în tovă ră ş ia ducelui de Harcourt. — O. a lui Fontrailles. Nu te-am vă zut de vreo patru-cinci ani. Ş i totuş i. sau mult nu mai lipseş te. căap ă ru întemniţ atul. la Tuileries. cum are s ăse ş i întîmple pesemne. eram beat. Rochefort? — Nu. mi s-a cerut s ăveghem cu cea mai mare grija asupra întemniţ atului. Haide-haide. dar se stă pîni îndată . măîmbolnă vesc. ducelui de Harcourt îi tră sne ş te sămergem la ş terpelit pelerine pe Pont-Neuf. repede! Tră sura porni numaidecît. ca s ăvedem totul din loj ăca la teatru. — Erai nebun. — Care? — Hoţ de noapte. fiindcăideea asta nu mi se p ă rea prea de soi. decît săam zece mii de livre pe an ca guvernator al Bastiliei. d'Artagnan tresă ri. Ş i eu sînt îngropat de viu. hoţ de noapte?! Rochefort. bietul meu prieten! urmăd'Artagnan. mai degrab ă mor pe o mînăde paie. — Ei bine. Domnule de Lillebonne. — Bine. Nici nu ispr ă vi bine aceste cuvinte. Întemniţ atul se urcăîn tră sură . binevoieş te să -mi duci calul de frîu. — Bucuros. chiar tu! Nu m ăîn ş el! — D'Artagnan! fă cu la rîndul să u Rochefort. —Ş i pentru ce crimăte afli la Bastilia? — Vrei să -ţ i spun adevă rul? — Fireş te. încredinţ ăfrîul muş chetarului.

ehei! Ş i oftădin adîncul inimii. de Rieux cade.Zis ş i fă cut. —Ş i Mazarin e acelaş i Mazarin? — Mai mult ca oricînd. unde am dormit dus. de care ne-am folosit ca de niş te trepte. — A. sînt aproape două zeci ş i doi de ani de atunci. că ci am uitat săte întreb: unde m ăduci? — La cardinal. spune: „Tră snetul nu cade peste vă i". O. Mul ţ umit ăpintenilor că lă re ţ ului. sînt cinci ani de cînd zac acolo. atunci îi este amant. fă răsă -mi pese. Ducele de Harcourt. Ş i apoi habar n-aveam cătocmai pe tine trebuia s ăte duc. ori mai degrabănu l-am ş tiut niciodatăca lumea. cardinalul ţ i-a încredinţ at un ordin. — Săreziş ti unui Buckingham ş i săcedezi unui Mazarin! — Astea-s femeile! cugetăca un filozof d'Artagnan. cînd nu ş tiu ce nă tă ră u mai puţ in ră bdă tor decît ceilal ţ i se porne ş te să strige: „Să riţ i!" ş i ne aduce pe cap o patrulăde arcaş i. de Rieux vrea săfacăla fel. — În sfîrş it. fă răca pă gubaş ii s ăcrîcneascăm ă car. ş i eu sînt o vale. într-o clip ăam fost pe cal. Trece o zi. începe s ăţ ipe ca din gurăde ş arpe. pe calul lui de bronz? — Nu. — Totuş i. Eu caut să -l ţ in lîngămine. un favorit? — Eu. favorit! izbucni d'Artagnan. — Însurat?! — Dacănu-i bă rbatul ei. În aceeaş i zi au venit dupămine ş i m-au dus la Bastilia. încredinţ at căa doua zi scap. pintenul se sfă rîmă . nu-i aş a? — Asta fiindcămăgă seam din întîmplare în anticamer ăş i mi s-a adresat mie. Vreo patru-cinci pelerine fuseserăş terpelite cu o nemaipomenităîndemînare. Tu. care m-au dus la Châtelet. nu poate săfie asta. ai dreptate. nici vorbă . nu. Dau s ăsar ş i eu jos. El. de nu măînş el. Crezi căm-au întemniţ at pentru crima de a m ăfi cocoţ at în spatele lui Henric al IV-lea. la închisoare. — Pă i ce nenorocire ai fi vrut sămi se întîmple? Un vers latinesc pe care l-am uitat. dar pesemne căo săafli motivul. nu ţ i s-a întîmplat nici o nenorocire. în loc să tacă . pune piciorul pe un pinten al statuii. asta-i mare lucru. Ş edeam cum nu se poate mai bine ş i vedeam minunat. dragul meu. trec două . Fontrailles ş i înc ăvreo cî ţ iva o iau la fug ăş i scapă . sînt aproape două zeci ş i unu de ani de cînd port gradul ă sta. săcoboare. ş i iat ă . — Cu neputinţ ă . Se zice căs-ar fi însurat cu regina. ba încădintre cele mai joase. ţ iaduci aminte. . dragul meu Rochefort. bietul meu conte! Măsimt ş i mai vîrtos cadet gascon decît în ziua cînd te-am întîlnit la Meung. dar era prea tîrziu: am picat drept în braţ ele arcaş ilor. — Ce vrea de la mine? — Nu ş tiu. da. trec opt zile. îş i rupe un picior ş i. dragul meu Rochefort. cum ar fi fă cut cu oricare altul. îi scriu cardinalului. spunîndu-i căn-au s ăne descopere acolo sus. Dar am ră mas acela ş i locotenent de muş chetari ş i.

— Mare nenorocire sănu fii liber. în privinţ a asta reginele sînt de douăori femei. ş i? — Sînt burghezii care-ş i fac de lucru pînăuna-alta.. ce mai încolo ş i încoace. cu condiţ ia săfaci ş i tu la fel. Doamne. i-ai uitat? — Aproape. înseamnăca are nevoie de tine. A ş a cătu ai să -l scapi pe el. fiindcăm-a ajutat întotdeauna ş i-ar fi putut s ămăscape ş iacum.. nu-ţ i pierde n ă dejdea. O înţ elegere. — Spune-mi. aş a cum ş tii. Dumnezeu mi-e martor! Ne-am desp ă rţ it. din cînd în cînd mai aflu cîte ceva despre ei. — Ascultă . trebuie săvorbesc ş i de prietenii tă i? — Care prieteni? — Athos. DacăMazarin s-a gîndit s ăte caute.. — Cu spaniolii? — Nu. dar tu? — Voi face la fel. mai înţ eleg. — Care? —Ş tii căsîntem prieteni buni... ş i dacăare nevoie de tine. — Ne-am înţ eles: bate palma. te fericesc! Sînt ani de zile de cînd nimeni nu mai are nevoie de mine. — La naiba! Pă strez ş i azi semnele acestei prietenii: trei împunsă turi de spadă ! — Ei bine. —Ş i ră zboiul. uite unde-am ajuns. Porthos ş i Aramis. — Ce mai e cu ei? — Habar n-am. dacăajungi iar în graţ ii. Tră iesc. De ce? — Eh. asta-i tot ce pot să -ţ i spun. Ei. Săm ăia naiba dacăş tiu prin ce colţ de lume . — Prin urmare. sănu măuiţ i. — Crezi căs-ar putea ajunge undeva cu burghezii? — Cum nu? ă ş tia promit. Rochefort. — Ei.. — O să -l avem. Doamne. prima oarăcînd ai prilejul săvorbeş ti de mine. — Te sfă tuiesc săte plîngi. dar reginele? — Ei.. — Onoarea lui Rochefort stăcheză ş ie. — Cred cătu eş ti mult mai aproape de libertate decît el. — Ce vrei săspui? — N-auzi împuş că turile? — Ba da. dar de pe la alţ ii. — Voi vorbi. — Adevă rat? — Da. — Ascultă .— Femeile. Beaufort tot închis e? — Tot. ş i dacăs-ar g ă si cineva săstrîng ălaolaltă toate cetele lor. cu Parisul..

în clipa asta s-a al ă turat ră zvr ă tiţ ilor. rosti d'Artagnan. nimeni nu mai avea nevoie de el de multăvreme ş i stă ruinţ a lui Mazarin în privinţ a sa i se pă rea un semn bun. Dupăcinci minute intrau în curtea Palatului Regal. în veş mîntul să u obiş nuit. —Ş i faimosul. Aceste cuvinte îl umplurăde bucurie pe d'Artagnan. zise el surîzînd. cu deosebirea căel . — Ai dreptate. nici vorbă . — Haide. te aduce sus. de-ar fi fost altcineva cu escorta. sun ăvocea neră bdă toare a lui Mazarin. adicăacela de monsenior. numai pe tine te mai am prieten.or fi. după care stră bă turăanticamera ş i coridorul. — Ce faci? întrebăRochefort. — De ce n-ai f ă cut-o? întrebăd'Artagnan. pe legea mea. Ne-am legat prieteni! Ei. Nu. iar eu aşfi fost liber. dragul meu d'Artagnan. — N-aveam decît săstrig dupăajutor. Ş i cu faimosul Planchet ce mai e? — S-a însurat. D'Artagnan urcăîmpreunăcu întemni ţ atul pe scara cea mare.. nu zic nu. vrei să -ţ i mă rturisesc un lucru la care m-am gîndit tot drumul. noi doi nu ne cunoaş tem.. se cheamăcă -i ş i el în rîndul burghezilor parizieni ş i. de îndat ăce auzi rostindu-se cele douănume. Ş i ceru săfie anun ţ at ministrului. Adio! — Pe curînd. la urma urmei. — Haida-de! i-o întoarse Rochefort. — Amin! rosti d'Artagnan. înainte săajung eu c ă pitan. vă zînd grupurile de cetă ţ eni care ne ieş eau în cale ş i care se uitau cu ochi arză tori la tine ş i la cei patru oameni ai tă i? — Spune. „Oare Rochefort săfi devenit mai bun decît mine?" cugetăel... Aş a cum spusese. a luat fata unui cofetar de pe strada Lombards. O s ă -l vezi pe pă că tosul ă sta magistrat municipal. veş mîntul aba ţ ilor din acea vreme. ceea ce era. ş i nu-ţ i uita fă gă duiala! D'Artagnan încă lecăş i porni din nou în fruntea escortei. Cînd ajunse la u ş a cabinetului lui Mazarin ş i se preg ă tea să -ş i anun ţ e sosirea. D'Artagnan îş i plecăfruntea. puţ in curaj! Roata se-nvîrteş te: de jos. Ş i rugaţ i pe domnul d'Artagnan săaş tepte: nu am ispră vit încăcu el. oprind tră sura. Astă -searăse schimbăpoate ş i soarta ta. — D'Artagnan. — Am ajuns ş i nu ţ in săfiu vă zut coborînd din tră sură . — Săintre domnul de Rochefort. Rochefort îi puse mîna pe umă r. Trecu pragul încă perii ş i-l gă si pe Mazarin aş ezat la masa de lucru. stă ruinţ a aceasta a cardinalului avu darul să -l punăş i mai mult în gardă . ş i tu cu oamenii tă i aţ i fi fost sfîş ia ţ i. cum îi spunea fl ă că ului pe care l-am fă cut sergent în regimentul piemontez? — Planchet? — Da. doar se dă dea în vînt dupădulciuri. el. Rochefort. Cît despre Rochefort.

— Ei bine. într-adevă r. pă rul negru îi albise cu totul ş i ară miul fe ţ ei l ă sase locul unei palori adînci. nu mă puteam întoarce spre a o sluji pe regină . — O. Prin urmare te afli în temni ţ ă ? La aceastăîntrebare. Regina nu a vă zut în refuzul dumitale decît un refuz. Va s ăzic ăă sta-i adev ă ratul motiv? Sînt cinci ani de zile de cînd îl tot caut." Dupăo tă cere destul de lungă . dragul meu domn de Rochefort. încăîn acele zile fiind recunoscut. în serviciul reginei. Cum aţ i fi vrut sămăreîntorc?! Aşfi pierdut-o pe regină . Era pe vremea conspiraţ iei lui Chalais. Mazarin scoase la iveal ăo scrisoare deschis ădintr-un vraf de hîrtii ş i o ară t ăgentilomului: — Am gă sit aici o scrisoare prin care îţ i ceri libertatea. deoarece din ordinul Eminenţ ei-Voastre am fost dus de la Châtelet la Bastilia. în vreme ce-ai acceptat săpleci în serviciul ră posatului cardinal? — Tocmai pentru căam fost acolo în serviciul cardinalului. — Eu? Nicidecum! La Bastilia mai sînt o mulţ ime de oameni închi ş i încăde pe vremea domnului de Richelieu. Săne înţ elegem. Rochefort tresă ri. Mazarin clă tinăuş or ş i aproape nevă zut din cap. Mă dusesem acolo ca săsurprind coresponden ţ a lui Chalais cu arhiducele.purta ciorapi ş i mantie violetă . cu mine însăe altceva. atîta tot: n-ai refuzat dumneata s ă pleci la Bruxelles. iatăcum gîndurile cele mai bune sînt r ă u înţ elese. Uş ile se închiseră . — Da. pă rea mai tîn ă r. de om vlă guit. — Crezi? — Sînt sigur. pricepi. dar care lui Rochefort i se pă ru o veş nicie. Ministrul nu se schimbase cîtuş i de puţ in. bine frizat. prostul de mine! — Dar eu n-am spus c ăacesta e motivul arest ă rii dumitale. parcămi-aduc aminte. bine parfumat ş i. ca ş i cum ar fi vrut săspună : „Iatăun om care nu mi se mai pare bun de mare lucru. în loc săo slujesc. n-ai refuzat dumneata cîndva săfaci o că lă torie pentru reginăla Bruxelles? — Aha! fă cu Rochefort. cu el era altăpoveste: cei cinci ani de temniţ ăîl îmbă trîniserăgrozav pe acest vrednic prieten al domnului de Richelieu. avusese multe motive săse plîngăde dumneata pe vremea ră posatului cardinal! . pur ş i simplu. Cît despre Rochefort. spuse el. îţ i pun doar o întrebare. ş i. mulţ umităacestei cochetă rii. domnule Rochefort. monseniore! Numele meu nu văera necunoscut. — Dar mi se pare căEminen ţ a-Voastrăo ş tie mai bine ca oricine. era bine pieptă nat. Ş i nici nu-mi trecea prin minte. într-adevă r. c ă rora nu le cunosc nici mă car numele. Rochefort trase cu coada ochiului spre Mazarin ş i privirile li se încruciş ară . Am fost la Bruxelles într-o împrejurare cumplită . era cît pe ce săfiu sfîş iat. Ză rindu-l.

pesemne cămi-a poruncit sămăasigur în privinţ a dumitale. care sînt un om simplu ş i fă ră ascunziş uri. (mînie de femeie ş i de prinţ es ă . care ţ inea sădevin ăatotputernic. dumneata eş ti în m ă surăs ăîn ţ elegi anumite lucruri ş i. Eu am o francheţ e prea franţ uzeasc ăş i asta îmi dă unează . — Ei bine. glă sui el. fiind el însuş i slujitorul reginei. — Aş adar. continuăRochefort. ce vrei! Dar lucrurile astea trec aş a cum au venit. săduci aceste lucruri la bun sfîr ş it. ţ i-am mai spus doar. în mijlocul serbă rilor ş i al curtenilor. rosti Mazarin. Iatăpentru ce te gă seş ti la Bastilia. dragul meu domn de Rochefort. pricepi? Eu nu sînt ca domnul cardinal de Richelieu. Doamne. Nu fac nimic fă răordinul reginei. monseniore. — Ei.. domnule de Rochefort. monseniore.Rochefort rîse dispreţ uitor. ş i admiraţ ia mea pentru acest mare om creş te ş i mai mult. da. eu nu sînt domnul de Richelieu. în ţ eleg: regina are nevoie. Am nevoie de prieteni de nă dejde. domnule de Rochefort. pesemne căl-a socotit drept o declaraţ ie de ră zboi ş i. — Da. — E adevă rat. Desigur.. monseniore. cu toate că . De aceea nu voi fi niciodatăun om mare ca el. lucru ce-l f ă cea mult superior mie. eu nu sînt cu nimic vinovat de întemniţ area dumitale. continuăMazarin. monseniore. Or. dragul meu domn de Rochefort. vă zînd tresă rirea pe care ministrul încercase săş i-o stă pînească– nu uitaţ i că de cinci ani măaflu la Bastilia ş i cănimic nu te face săvezi mai strîmb lucrurile decît faptul căle priveş ti de dupăgratii. ş tiind cît preţ uieş ti ş i. Cardinalul se dovedea foarte iscusit. socotindu-te primejdios. — Eu. care fă cea totul dupăbunul să u plac. de slujitori credincioş i. — O. în schimb sînt un om bun.. Rochefort cunoş tea aceastăvoce catifelatăîn care se strecura din cînd în cînd cîte un ş uierat ca de viperă . Rochefort îş i muş căbuzele ca sănu zîmbească . în consecinţ ă . pesemne căa aflat de refuzul dumitale. merg de-a dreptul la ţ intă . Nu uitaţ i. o datăce le înţ elegi... totul se poate îndrepta. Ş i cînd spun: am nevoie. maiestatea-sa este foarte susceptibilă . zise Rochefort. — Sînt gata săv ăcred. eu sînt un simplu ministru care nu are nevoie de slujitori. c ă v-aşsluji cu aceeaş i credinţ ăîmpotriva oricui. care a petrecut cinci ani la Palatul Regal. încuviinţ ăMazarin. care am stat aceş ti ani la Bastilia. în ce m ă priveş te.. crezi oare căPalatul .. Regina. — Tocmai pentru căl-am slujit cu credinţ ăpe cardinalul Richelieu împotriva reginei. am avut puţ ine dovezi de bun ă tatea despre care vorbe ş te Eminenţ a-Voastr ă . ş i sper săţ i-o pot dovedi. dupămoartea sa trebuia săînţ elegeţ i. — Aceasta era ş i pă rerea cardinalului Richelieu. cănu se mai gînde ş te ea. domnule de Rochefort. dar eu. mi se pare cădac ănumai dintr-o gre ş ealămăgă sesc la Bastilia. monseniore.. de vreme ce aveţ i bună voinţ a să -mi spuneţ i căş i dumneavoastrăo împă rtă ş iţ i.) — Înţ eleg. ş i pe urma omul nici nu se gîndeş te la ce-a fost.

— El. niciodată !Ş tii bine cămi se poate spune orice. în celula mea e un proverb zgîriat pe zid cu vîrful unui cui. continuăRochefort. Dumneata trebuie săfi învă ţ at multe în intimitatea ră posatului cardinal. numai c ădumneavoastrănu ş tiţ i să -i că utaţ i. Era un om devotat reginei ş i asemenea oameni sînt rari. cît de puţ in ş tiu oamenii aceş tia din tot ce se petrece.. — E tocmai ceea ce vreau ş i eu! — Am cunoscut oameni. — Ei bine. În privinţ a asta eu am ră mas încăla domnul Bassompierre. aş aeş i sluga". îi trimiteţ i la Bastilia. c ădoar atît aş tept dar nu mai ş tiu nimic din ce se petrece pe lumea asta. — Ei. dacăavea duş mani f ă răde pereche. avea ş i prieteni fă r ăde pereche. Eu joc cu că rţ ile pe masă . — Iată -l. e ş ti de-ai noş tri. aş aeş i slujitorul". —Ş i cum sunăacest proverb? întrebăMazarin. ş i asta e o mare pierdere. — „. — Nu ş tiu să -i caut?! Ce vrei săspui. Am avut ş i noi mari necazuri. domnule de Rochefort? — Trebuie săînţ elegeţ i. cu toate căerau lovituri cumplite. ş i nici nu văînchipuiţ i.. ră spunse Rochefort.. te asigur.. monseniore. monseniore: „Cum e stş pînul. — La naiba.. ca de obicei. monseniore. da.. era un om atît de mare! — Monseniorul nu se va supă ra dacăîl voi mustra? — Eu. — Prin acţ iune. care ş i-a petrecut viaţ a apă rînduse de atîtea lovituri? — Dar a izbutit săse apere pînăla urmă . monseniore. A. Dar uite. La Bastilia nu se discută politicădecît cu soldaţ ii ş i cu temnicerii. sănu mai vorbim de toate acestea.. acţ iune! f ă cu ministrul. Dar unde gă seş ti oameni de acţ iune? Rochefort clă tinădin cap: — Ei nu lipsesc niciodată . socotind c ăa sosit clipa să -ş iţ inăfă gă duiala fa ţ ăde d'Artagnan – am cunoscut oameni care prin .Regal e un lă caşprea vesel? Nu. cred ş i eu! zise Rochefort. O mic ăschimbare pe care oamenii devota ţ i de care v-am vorbit adineauri au fă cut-o pentru mulţ umirea lor personală . ş i ce vrea săspunăproverbul? — Vrea săspunăcădomnul de Richelieu a ş tiut săg ă seascăslujitori devotaţ i cu zecile. Atunci cînd îi aveţ i. M ăstr ă duiesc sămăfac iubit ş i nu temut. — Dar cum dovedeş ti devotamentul? întreb ăMazarin. Oare se numă răş i astă zi printre cei ş aptesprezece seniori? — A murit. monseniore. Spune. nici gînd. Pentru că . ţ inta tuturor pumnalelor? El. drag ădomnule Rochefort? Învaţ ă -mădumneata. gînditor. — A. domnule." — Îl ş tiu: „.

aş a cum v-am spus. monseniore. iscusin ţ a ş i politica. trei viteji care îl ajutau. în ce prive ş te îndemînarea. aveţ i unul la uş ăde mai bine de ş ase ani. —Ş i de ce n-ar face-o? — Pentru căsecretul nu-i apar ţ ine. ş i. e secretul unei mari regine. — Cum de ş tii dumneata toate aceste lucruri? — Le ş tiu pentru căoamenii aceş tia erau pe atunci duş manii mei. cu vitejia lor i-au doborît gă rzile ş i spionii. monseniore. De-aşcunoaş te ş i eu asemenea oameni! — Eh. de vreme ce luptau împotriva lui. cu care am avut cel mai mult de-a face. — Nu cred. spuse gentilomul surîzînd. surîzînd tainic. pentru căau luptat împotriva mea.iscusin ţ a lor au înş elat de sute de ori agerimea cardinalului. — Asta-i cam greu. nu era decît un învă ţ ă cel. iar ei mi l-au întors cum s-au priceput mai bine. — Povesteş te-mi ş i mie. ş i timp de ş ase ani ş i mai bine nu l-aţ i socotit bun de nimic. ca ş i cînd aceste patru inimi ar fi bă tut în acelaş i piept. cîte n-au fă cut ei împreun ă ! — Dragădomnule de Rochefort. — Adevă rat? — Întocmai aş a cum am cinstea săspun excelenţ ei-voastre. pentru căunul dintre ei. — Nu. — Gasconul acela?! fă cu Mazarin cu o mirare desă vîr ş it jucată .. — Atunci o să -mi povesteasc ăel însu ş i. zise Mazarin. — Ah! exclamăMazarin cu o admirabilănaivitate. nici nu-ţ i pot spune cum mi-ai . monseniore. ci. sfîr ş itul unei vechi ră fuieli. drag ădomnule de Rochefort. vă zînd căRochefort ajunge singur acolo unde voia el să -l aducă– oamenii aceş tia nu erau devota ţ i cardinalului. — Numai căoamenii de care vorbe ş ti. într-adevă r.. pentru căle-am fă cut tot ră ul de care am fost în stare. fă răsprijin. avea trei prieteni. — Cine este? — Domnul d'Artagnan. vitejii care vi-i doreaţ i dumneavoastr ăadineauri. oameni care. cu toate căar fi fost mai bine ră splă ti ţ i. fă ră înlesniri. f ă r ăbani. monseniore. — Gasconul acesta a salvat o reginăş i l-a silit pe domnul de Richelieu sărecunoascădeschis că . —Ş i spui căace ş ti patru oameni erau uniţ i? — Ca ş i cînd tuspatru n-ar fi fost decît un singur om. —Ş i s-a încumetat de unul singur săducăla bun sfîrş it o asemenea ispravă ? — Nu. mi-a dat o loviturăde spad ă– sînt aproape ş apte ani din ziua aceea: era a treia oară cînd mălovea aceeaş i mîna. Dar ei au avut nenorocul sără mînădevotaţ i aceleiaş i regine pentru care adineauri că utaţ i slujitori. ză u. au ajutat unui cap încoronat s ă -ş i pă streze coroana ş i l-au fă cut pe cardinal s ăcearăpace.

unul singur a ajuns la ţ ă rmul m ă rii. dincolo de mă ri. — Nu vreţ i săm ăîntrebaţ i nimic. —Ş i ceilalţ i cine erau? — Monseniore. atît de bogat ş i atît de chipeş . f ă r ăîndoialăpentru felul cum ş tiuse sărezolve problemele de stat. Ministrul ş tia de plecarea lor ş i le-a înş iruit în cale o mulţ ime de oameni. drept mul ţ umire. Trecurăaş a cinci sau ş ase minute.Ş i iatăcăsose ş te la curte un ambasador viteaz. puternică . pu ţ in a lipsit sănu-l dea pierz ă rii pe ministru. monseniore? întrebăRochefort. are nesocotinţ a să -i dă ruiascăo anume podoab ăatît de însemnată . monseniore. atunci ascultaţ i! A fost odatăo regină . monseniore? — Magnific! murmurăMazarin. — Aflaţ i căş tiu încăvreo zece la fel. stră duindu-se s ă citeascăceva pe aceast ăfaţ ăfinăş i vicleană .. visă tor. Ace ş ti patru oameni nu erau nici prinţ i.stîrnit curiozitatea.Ş i au plecat. E de prisos săvăspun. a trecut marea ş i s-a întors aducînd mă reţ ei regine acea podoabăpe care ea ş i-a putut-o prinde la umă r în ziua balului. Ce spuneţ i de isprava asta. — Adevă rat. — Ei bine. o regină . erau patru soldaţ i inimo ş i. patru oameni hotă rîr ăs ăo salveze. pentru c ăîi dorise cîndva prea mult bine. c ă ci văc ă zniţ i în zadar! Toate acestea s-au petrecut cu mult înainte s ăfi venit dumneavoastrăîn regatul unde domnea aceastăregină . Cum aceastăpodoabăera un dar primit din partea regelui. monseniore. în schimb am săvăspun o poveste. cu braţ ul oţ elit ş i cu spada gata oricînd de luptă . nici dintre puternicii vremii ş i nici mă car bogaţ i. — Fie. un adevă rat basm. Mazarin nu mai scotea o vorbă .. monseniore: ministrul ş tia prea bine căpodoaba plecase o datăcu ambasadorul ş i ambasadorul se gă sea acum foarte departe. monseniore. v ă asigur. Nu văcă zniţ i săghiciţ i cine este. domnule de Rochefort. regina unuia dintre cele mai mari regate ale lumii. — O. te ascult. nici duci. — Adevă rat! fă cu Mazarin. îngă duiţ i-mi sălas în grija domnului d'Artagnan săvi- . omorînd sau ră nind pe cei care-i stă teau în cale. se gîndea. fiindcăea se pră bu ş ea de la înă lţ imea mă ririi ei. Marea regin ăera pierdută ! Pierdutăca ş i cea mai umilădintre supusele ei. N-ai vrea să -mi istoriseş ti ş i mie aceastăîntîmplare? — Nu pot. încît toate femeile erau nebune dupăel ş i însă ş i regina. — Da. ministrul l-a sfă tuit pe rege s ă -i cear ăreginei s-o poarte la viitorul bal. că reia un mare ministru îi voia mult ră u. vrînd să -i împiedice să -ş i atingă ţ inta: Trei au fost sco ş i din luptăde că tre ace ş ti nenumă ra ţ i duş mani. monseniore? zise Rochefort. cănu se putea gă si o alta care săo înlocuiască . îmi plac foarte mult poveş tile. — Ba da: spui cădomnul d'Artagnan era unul din aceş ti patru oameni? — El a dus la bun sfîrş it totul.

—Ş i apoi. rosti Rochefort. Hei. căvoi fi dus iară ş i la Bastilia. nu-l socotesc duş man ş i nu pot primi ceea ce îmi propuneţ i. dar puterile te-ar tră da. nu hot ă rîţ i nimic în privinţ a mea. de toţ i! — Săîncepem cu mine. Crede-mă : ceea ce îţ i trebuie în clipa de faţ ăeste odihna. nu ai mei. — Spune mai degrabăcăeş ti din tabă ra domnului de Beaufort. Curiozitatea mea sa nu vămire: cînd ai stat cinci ani în temniţ ă . dar săcă lă toresc. nici regină . clă tinînd dezamă git din cap. eu sînt unul dintre prietenii lui. dar ce-i cu dumneata? — Îmi propuneţ i ceva imposibil. de el. pe care o întinse ofiţ erului ş i dă du din cap în chip de salut. monseniore. ş i-apoi eu nici nu-i cunosc sub adev ă ratul lor nume. Te socoteş ti încătînă r. dac ăe cu putinţ ă ! — Dragădomnule de Rochefort. monseniore. — Dumneata. — Nu ai încredere în mine. se prea poate. — Adio. fiindc ăî ţ i simţ i inima tînă ră . Ofiţ erul se ară t ănumaidecît. — Cheamăun ofiţ er. nici ministru. — Asta numeş ti dumneata devotament? Te felicit! Devotamentul dumitale nu te angajeazăprea mult. monseniore. aţ i uitat oare. domnule de Rochefort. săvinăcineva! — Aş adar. de vreme ce a ţ i trimis săm ă aducăîncoace ş i măaflu aici. voi vorbi deschis pînăla capă t: am nevoie de dumneata. stau închis de atîta vreme. domnule de Rochefort. Bine. monseniore. mai curînd.i numească . domnule de Rochefort! Rochefort se înclinărespectuos. ve ţ i înţ elege căa ie ş i de la Bastilia ca săintri la Vincennes nu înseamnădecît săschimbi temniţ a. dragădomnule de Rochefort. . monseniore? — Dimpotrivă . continuăRochefort. te depă ş eş te zelul. sau. unde se aflăînchis domnul de Beaufort ş i nu-l vei scă pa din ochi. — Monseniore. nu te supă r ăcîtu ş i de pu ţ in s ăş tii unde vei fi trimis. — Da. încît nu mai ţ in cu nimeni: ţ in doar cu cerul liber. trimiteţ i-m ăîn misiune. am hotă rît. ar fi mai cinstit din partea dumitale. rosti Mazarin. — Cum adicăimposibil? Ş i de ce ţ i se pare imposibil? — Pentru cădomnul de Beaufort este unul dintre prietenii mei. spuse Mazarin cu o undăde zeflemea în glas. Bernouin intrăîn încă pere. cum eu însănu sînt nici rege. Erau prietenii lui. cămi-a fost chezaşîn fa ţ a reginei? — Domnul de Beaufort a devenit de atunci duş manul statului. El singur ar avea oarecare înrîurire asupră -le. pe urmăve ţ i trece ş i la ceilalţ i. Cardinalul aş ternu cîteva cuvinte pe o foaie de hîrtie. apoi ad ă ugăîn ş oaptă :Ş i ră mîi lîngămine. vei avea un post de încredere: te vei duce la Vincennes. daţ i-mi oricîte însă rcină ri. monseniore. — Vă d. Gă siţ i orice altceva pentru mine. Bine.

IV ANNA DE AUSTRIA LA PATRUZECI Ş IŞ ASE DE ANI Ră mas singur cu Bernouin. ş i doamna Beauvais se oferi să -l anunţ e pe cardinal Annei de Austria. înseamnăc ă -i un cusurgiu. Bernouin luăo lumînare ş i o apucăînainte. domnule de Rochefort? Crede-mă . Doamna Beauvais ş i Bernouin erau martorii apropiaţ i ai acestei iubiri tîrzii. monseniore. măduc la regin ă . unde aş tepta d'Artagnan. Hotă rî deci s ă nu înceapăpartida cu d'Artagnan pînănu va cunoa ş te toate că rţ ile adversarului. mda! voi încerca să -i ară t lui Mazarin că . slavăDomnului! mai sînt bun ş i la altceva decît săpă zesc un întemniţ at. O trecere tainicăducea de la apartamentele ş i cabinetul de lucru al lui Mazarin la apartamentele reginei: de acest coridor se folosea cardinalul ca săajungăoricînd la Anna de Austria. în loc săiasăprin anticameră . murmurăRochefort. — Monseniorul nu mai are nimic de poruncit? întrebăBernouin. „A-a! îş i zise Rochefort în sinea lui. Bernouin o întîlni pe doamna Beauvais. retră gîndu-se spre u ş ă . zadarnic se uităînsădupă prietenul să u. — Ba da. — Îţ i închipui cumva c ănumai dumneata singur exiş ti pe lume. — Am scos castanele din foc pentru altul. scrisorile dumitale ar fi ca ş i pierdute.— Eş ti inteligent. ş tia multe ş i totu ş i nu ş tia încădestul. du-te! A. — Măîntorc acolo. prietenul duş manilor mei! — Ce vreţ i! Trebuia sămăfaceţ i duş manul du ş manilor dumneavoastră . Acum. ră spunse Mazarin. monseniore. În curte se aflau tră sura ş i cei patru din escortăcare îl aduseserăîncoace. Dar pe unde naiba măduc? Într-adevă r. Asta schimbăgrozav lucrurile! Ş i dacăe tot atîta puhoi de oameni pe str ă zi. dar vărepet. — V-o doresc. — Destul. — De dumneata. . voi gă si oameni mai buni decît dumneata. Mazarin triş a – e un amă nunt pe care ni l-a p ă strat Brienne: el numea asta a profita de situaţ ie. Mazarin st ă tu un timp pe gînduri.Ş i dacăd'Artagnan nu va fi mul ţ umit cînd am să -i povestesc cum l-am lă udat. domnule de Rochefort." Ş i să ri în tră surăcu sprinteneala unuia de două zeci ş i cinci de ani. Luminează -mi calea. care se gă sea în camera de rugă ciune. nu ş tiţ i săvăslujiţ i de mine ş i ră u face ţ i. Intrînd în dormitorul aflat la capă tul coridorului. sănu uit: ar fi de prisos să -mi mai scrii. îl duceau spre scara cea mică .

pe care Ludovic al XIV-lea o nutrea încăde mic faţ ăde cardinal. care îi ră spunse cu o semeaţ ăaplecare a capului. — Eu nu-mi aduc aminte. —Ş i cine ţ i-a spus? urmăAnna de Austria. Regele se ridicăîndată . o închise ş i o puse pe masă . dar o privire a mamei sale îl mustrăc ăse lasăpradăurii. ră mînea cîteodată ceasuri întregi închisăîn odaia ei sau în camera de rugă ciune. ş i se uită întrebă tor la maică -sa: — De ce intrăaş a. fiindcăaltfel nu voi mai afla nimic. cu cotul sprijinit de masăş i cu fruntea în palmă . cu un gest de supă rare greu stă pînită . f ă răse cearăaudien ţ ă ? Anna roş i uş or. Anna de Austria că uta săciteascăpe faţ a lui Mazarin motivul acestei vizite neaş teptate. Era o regina care ş tia de minune săse plictiseascăcu mă re ţ ie. nici săse roage. în timpurile pe care le tră im. În clipa aceea intrăMazarin. ră spunse copilul.împreunăcu micu ţ ul Ludovic al XIV-lea. erai prea mic pe-atunci. —Ş tiu cănu trebuie sănumesc niciodatăpe cei care ră spund la întrebă rile mele. Se înclinărespectuos în faţ a reginei ş i fă cu o adîncăplecă ciune în faţ a regelui. îndă ră tnic. — Cum de-ţ i aduci aminte ce fă cea domnul de Richelieu? Nu poţ iş ti acest lucru. ş i atunci el primi cu surîsul pe buze salutul ministrului. ca primul ministru săpoatăveni oricînd săîncuno ş tiinţ eze regina de ceea ce se petrece. cu sprîncenele încruntate. Regina îi spusese de douăsau de trei ori micuţ ului Ludovic să . — Mi se pare însăcădomnul de Richelieu nu intra aş a. fă răsă citească . spuse ea. Cît despre cartea cu care îş i trecea vremea regele era un Quintus Curtius împodobit cu gravuri ce înf ă ţ iş au faptele de vitejie ale lui Alexandru. Copilul se ridicăîn genunchi. fă r ăa stîrni curiozitatea sau comentariile întregii cur ţ i. că ci cardinalul venea la ea de obicei atunci cînd toat ă lumea se retră sese. Ministrul fă cu un semn aproape nevă zut din cap ş i regina se adres ă doamnei Beauvais: — E timpul ca regele săse culce. ca să -l sileascăş i pe Mazarin săstea în picioare. Cheamă -l pe Laporte. se uita la regescul vlă star care st ă tea tolă nit pe covor ş i ră sfoia o carte groasa despre ră zboaie. Mazarin urmă rea cu ochiul sau inteligent toatăaceastăscenă . am întrebat ş i mi s-a spus. Anna de Austria. ră mînînd în picioare. — Este important. vrînd parcăsăghiceascăceea ce se petrecuse mai înainte. Doamna Beauvais se ivi în pragul camerei de rugă ciune ş i-l anunţ ă pe cardinalul Mazarin. rosti copilul. a ş ezat ăîntr-un fotoliu încă pă tor. lu ăcartea de jos.

Ludovic! exclamăregina. vrînd săschimbe vorba.meargăla culcare ş i de fiece datăcopilul stă ruise cu dr ă gă lă ş enie sămai ră mînă . — Sire. În clipa urmă toare intrăLaporte. E un copil care nu poate încăs ă -ş i dea seama de tot ce-ţ i datorează . nu. Despre ce e vorba? Mazarin se aş eză . interveni Laporte. pentru o chestiune importantă . continuă regina. de altfel. eş ti încăslă bit ş i mătem să nu te oboseascăveghea prea tîrzie. Mancini era un nepot al cardinalului. — Vai. Îmi place săvă d cămaiestatea-sa e crescut în silăfaţ ăde prefă că torie. — În schimb astă zi. ori mai curînd se tolă ni într-un jilţ ş i rosti melancolic: — Ei. Laporte. — Minunat! fă cu Mazarin. nu v-aţ i temut cîtuş i de pu ţ in. fă răsă ş i îmbră ţ iş eze mama. ş i asta cît de curînd. asta însănu măîmpiedicăsă -i fiu cu totul devotat. — Vai. încercînd să -ş i recapete ceva din vechea-i demnitate. maiestatea-sa nici nu-ş i dăosteneala săascundăcît de puţ inăafec ţ iune îmi poartă . ră spunse copilul. reluăMazarin. cui doreş te maiestatea-voastrăsădea sfeş nicul? — Cui vrei tu. Copilul pă ş iţ eap ă n spre el. ş i adă ugăîndatăapă sat: Numai lui Mancini. cum îi sînt ş i maiestă ţ ii-voastre. cardinale. Ş i regele plecăfă r ăs ă -ş i îmbră ţ iş eze mama ş i fă răsă -l salute pe cardinal. Nu glumesc deloc. cînd m-aţ i trimis în Parlament ca sădau acele decrete nedrepte care au fă cut poporul sămurmure. fă r ăîndoială . un copil pe care Mazarin îl aciuase pe lîngărege ş i asupra c ă ruia Ludovic al XIV-lea rev ă rsa o parte din ura pe care o nutrea faţ ăde ministru. Mai degrabă . domnule! zise regina. nu. — Îţ i cer iertare pentru el. afarănumai dacăvei duce devotamentul domniei-tale faţ ăde mine atît de departe. dupăcît se pare. —Ş i pentru ce toate acestea? — Pentru că . — Glumeş ti. — Mi se pare căieş irea regelui nu are nevoie de comentarii. Cardinalul zîmbi. De astădatăînsănu scoase o vorbă– pă li doar ş i-ş i muş că buzele. aş a cum glă suieş te opera Thisbé: Urzeş te lumea toatşiubirea sşne sfarme. vom fi sili ţ i săne despă rţ im. murmur ăregina. doamnă ! replicăMazarin. — Cum adică ?! întrebăregina cu un aer aproape sfios. Nu m ăs ă ruţ i? — Credeam căsînteţ i supă ratăpe mine. încît sămăurmezi în Italia. — Ai venit. doamnă . de vreme ce mă alungaţ i! — Nu te alung: ai fost bolnav de vă rsat.

doamnă . murmurăMazarin.. vreau săspun căş i domnia-ta măpă ră se ş te. nici mai puţ in! — Vezi bine. atunci cînd i-ai avut la ră u? — Pentru căla bine i-am dat uită rii. — Mie?! — Fă r ăîndoială . urmăregina. Duş manii dumitale sînt ş i ai mei. Or. fiindcăla rîndu-i toatălumea o dispreţ uia. ba pînăş i de fiul ei. —Ş i ce-ai fi vrut săfac? — O. care. — Nu e destul. surghiunităa doua oară . N-ar fi timpul săîndreptă m . încît a refuzat favorurile regelui ca să -mi ră mînăcredincioasă ? — O mironosiţ ăce-ţ i spunea searăde sear ă . ca ş i cînd trebuie săfii preot dacăeş ti cardinal! — Cine a dispus arestarea domnului de Beaufort? — Un ză bă uc care nu vorbea decît de asasinarea mea.. nici mai mult. săplece ş i totul va fi bine. — Adicăpe cei care î ţ i displac dumitale! ră spunse regina. cardinale. că -ţ i pierzi sufletul iubind un preot. domnule!. Cine a alungat-o pe doamna de Chevreuse. ar trebui ca prietenii domniei-tale săfie ş i ai mei. aceast ăprietenă desă vîr ş ită . domnule: am fă cut ca regina Maria de Medicis. doamnă . ş i care. — Tocmai. Doamne." Iatăceţ i spunea. ori mai curînd la ceea ce-ţ i spunea! —Ş i ce anume îmi spunea? — „Acest Mazarin e toatăpiedica.aşplînge. nu te-am vă zut surîzînd ieri atît de binevoitor ducelui de Orléans. — Cardinale! — Eh. săvedem. dupăîntoarcerea din primul exil. eş ti destul de puternicăpentru a-i îndepă rta pe cei care-ţ i displac. a ară tat numai dispreţ faţ ăde toţ i cîţ i suferiserăpentru ea. — Cu toate acestea. ş i aşavea de ce. a murit la Colonia. — Prietenii mei. te rog sămăcrezi. doamnă . care a fost persecutatădoisprezece ani sub cealalt ădomnie? — O intrigantăcare voia săcontinue împotriva mea uneltirile începute împotriva domnului de Richelieu! — Cine a alungat-o pe doamna de Hautefort. eş ti regin ă . cum faci parte din aceastălume. p ă ră sităde toatălumea. că ci ia aminte la cuvintele mele: Urzeş te lumea toatşiubirea sşne sfarme. aş a mi se pare! — Frumoasădomnie la bunul plac al orică rui mîzgă litor de hîrtie din Palatul Regal ş i al orică rui biet gentilom din ţ ar ă . (Regina clă tinădin cap) Vai! Eu nu am prieteni! — Cum de nu mai ai prieteni la bine. în timp ce-ţ i scotea rochia.

Dimpotrivă . Regina îl privi cu mirare. cu o umbr ăce neră bdare în glas. privind-o în faţ ăpe regină . maiestatea-ta a ş tiut. numele mi-e cunoscut. aş a cum suferăfemeile. domnule. — Iată . ca de obicei. — Iară ş i?! f ă cu regina. Prinţ ul este condus de vicar. — Da. oricît aşprivi în jurul meu. printre du ş manii cei mai înverş unaţ i. cu inteligenţ a vie ş i subtilăcare o caracterizeazăş i cu ajutorul prietenilor. sărespingăatacurile acestui duş man. încît l-am trimis la Bastilia. o biatăcopilăcare a murit otră vitădin pricina mea. de altfel. — De aceea. liniş teş te-te. — Ba da. eu nu am influenţ ăasupra nimă nui. înclinîndu-se. mi se pare cămăsupui unui interogatoriu? — La care. În unele împrejură ri. —Oş tiu atît de bine. domnule. D'Artagnan. vei r ă spunde dupăbunul plac. astă zi este La Rivière. doamnă . Domnul. Credeam căş tii asta. — Asta-i tot? întreb ăMazarin. — Dar. Hai săspunem lucrurilor pe nume! Îl cunoş ti pe domnul de Rochefort? — Domnul de Rochefort nu se numă ra printre prietenii mei. rosti Mazarin. n-am pomenit de el decît ca săajung la altcineva. — Da... — Spune lă murit ceea ce doreş ti. începu Mazarin. murmurăregina. — Da. urmăacesta. atîta tot. în orice caz. Credeam căam pus cap ă t la toate acestea o . aş a cum ş i eu am împă rţ it cu domnia-ta puţ ina iscusinţ ăş i puţ inul talent pe care cerul mi le-a dă ruit. Anna de Austria primi lovitura drept în inim ă . încuviinţ ăMazarin. uitîndu-se cu neliniş te la cardinal. ră spunse regina. nu ţ i-am spus săcauţ i printre prietenii de astă zi. desigur. îngînăregina. e tot acolo. zise ea. rosti Mazarin cu veş nicul să u surîs ş i cu vorba-i blîndădintotdeauna. adicără zbunînduse. unul dintre cei mai credincioş i oameni ai cardinalului. Ş i urm ăcu glas tare: — D'Artagnan! Stai puţ in. doamnă . se lasăcondus de un favorit: ieri era Choisy. condus la rîndul să u de că tre doamna de Guéménée.greş eala? Cautăprintre prietenii domniei-tale pe cei mai vechi.. „Săfi fost oare gasconul indiscret? se întrebăea. — Printre prietenii mei de odinioară ? fă cu regina. i-o întoarse regina. — Vai. —Ş i nu mai e acolo? întrebăregina. ş i eu voi r ă spunde la fel de lă murit. Eu am suferit. un muş chetar care iubea pe una dintre slujitoarele mele. domnule? — Nimic altceva decît ceea ce am spus: caută . Da. printre prietenii de odinioară . — Eu. ci printre cei de odinioar ă . — Ce vrei săspui. Doresc s ăîmparţ i cu mine prietenia acestor oameni. mîine va fi altul. — Oare unde vrea săajungă . printre cei care te-au ajutat să lupţ i împotriva ducelui de Richelieu ş i chiar s ă -l învingi. Situaţ ia e gravăş i va trebui săluă m mă suri energice. Îl cunoş ti pe domnul d'Artagnan? continuă Mazarin.

în ciuda domnului de Richelieu. Dar existăîn Franţ a un proverb despre apele acestea liniş tite. al lui Montmorency ş i al lui Cinq-Mars. domnia-ta n-ai vă zut decît ş uvoiul pornit sără stoarne totul în calea sa ş i nu ai luat aminte la apele liniş tite. — Hm.ş i încăfoarte des. s-a fă cut ecoul tuturor clevetirilor. Maiestatea-ta ş tie c ăeu nu sînt o marionetăvenităaici din Italia. în fiece zi îndur afronturile prinţ ilor ş i valeţ ilor plini de titluri ai domniei-tale. ceva mai calm. Apoi. doamnă . unchiul regelui? — Nu întîiul prinţ de sînge regesc. — Bine. nu unchiul regelui. s-a fă cut sufletul tuturor urzelilor. Vreau ca regina săfie respectatăş i respectat ministrul ei. italienii. dar pazienza. Dar se înş ală . e adevă rat. ş i eu ce trebuie s ăfac? zise Anna de Austria copleş ităde acest glas dominator. cum spuneam noi. o repet. mînios de a nu fi nimic din pricina nulită ţ ii lui. Anna se ridicămă rea ţ ăş i plinăde mînie. în loc săaibăîn faţ ăun om care ameninţ ă . care au trecut marea.. presă rînd tot drumul cu sîngele lor pentru a-ţ i aduce o anumităpodoabă pe care maiestatea-ta o dă ruise domnului de Buckingham. spuse regina. — Nu vreau cîtuş i de pu ţ in s ăumilesc pe maiestatea-ta. sub cealaltădomnie. — Ce tot vorbeş ti? Întîiul prinţ de sînge regesc. ş i vreau ca toată lumea săş tie asta. n-a cî ş tigat nimic urzind pierzania domnului de Richelieu. dar el era cel mai pu ţ in primejdios dintre toţ i: a mai ră mas prinţ ul. care încearcăsăfacăastă zi acelaş i joc ş i care îş i închipuie căva cîş tiga partida fiindcăa schimbat adversarul ş i fiindcă . ci ucigaş ul lui Chalais. ca împinsăde un arc de . stîrnindu-i pe toţ i acei oameni de treabăcare au avut nerozia săse încreadăîn cuvîntul unuia cu sînge regesc în vine ş i de care el s-a lepă dat atunci cînd i-a vă zut c ăurcăpe eş afod! Nu întîiul prinţ de sînge regesc. invidios pe tot ce-l întrecea în cinste ş i curaj. are unul care zîmbeş te. ş i eu n-am interesul sălas în preajma reginei acest gră unte de discordie. — Continuă . ci conspiratorul laş . e ducele de Orléans. că ci în ochii tuturor eu nu sînt decît atît. urmăMazarin. Anna se împurpur ăş i îş i ascunse faţ a în palme. nu unchiul regelui. împins de firea-i schimb ă toare ş i plinăde toane. cu care ră posatul cardinal i-a fă cut sînge ră u regelui două zeci de ani în ş ir. care. — Ei bine. a ş a cum spun atîţ ia. sub masca sobrăa ră bdă rii mele.. niş te marionete. L-am arestat pe domnul de Beaufort. — Trebuie săcauţ i să -ţ i aminteş ti numele acelor oameni credincioş i ş i devotaţ i. deopotrivăcu maiestatea-ta. dar în acelaş i timp cu o ciudatăsiguranţ ăîn glas. rîsul omului scos din fire care ş i-a jurat sieş i săfie într-o zi cel mai tare. — Învingă torul de la Rocroy! Te-ai gîndit la asta? — Da. sfîş iat de o jalnicăambi ţ ie. continuă Mazarin. care nu vă d că eu ţ in sforile ş i nu ghicesc. dupădomnul de Condé. ros de pă cate ascunse.datăcu domnul de Beaufort.

doamnă ? surîse Mazarin. domnule! — Vreau. în ciuda trecerii anilor. domnule. s-au g ă sit în acea vreme patru inimi devotate.. — Iară ş i aceastăcalomnie! strigăregina. domnule? f ă cu Anna de Austria.oţ el. patru spade credincioase care miau salvat mai mult decît viaţ a. te previn. oare nu poate săfie dezonorat cineva. luăcheia ş i deschise caseta în care nu gă si decît un pumnal mîncat de ruginăş i douăscrisori. m ăîn ţ elegi? — Dar. Jur. nu eram vinovat ă . i-o întoarse Anna de Austria. dintre care una pă tatăde sînge. reginei. o puse pe altarul din încă pere: — Jur pe aceste sfinte relicve. Regina scoase o cheiţ ăde aur pe care o purta atîrnatăla gît ş io întinse cardinalului: — Deschide. privindu-l pe cardinal cu acea seme ţ ie ş i demnitate care o fă cea atît de temutăîn tinereţ e. Mazarin. Că ci. ş i vei vedea dacăam minţ it. Cu toatăîngă duinţ a acordată . ş i vezi singur. aparen ţ ele erau împotriva mea ş i măpîndea dezonoarea. o femeie mai cu seam ă . — Oare numai onoarea celor vinovaţ i poate s ăfie pus ăîn joc. nu măară t prea încreză tor: exist ărelicve ş i relicve. totu ş i. în sfîrş it. — Vreau eu să -ţ i spun totul. dar domnul de Buckingham n-a fost amantul meu! —Ş i ce relicve sînt astea pe care juri. recunoş ti! f ă cu Mazarin. ascultă . Aceste douăscrisori sînt singurele pe care i le-am scris vreodată . dintr-un imbold firesc. Mazarin. îmi vorbeş ti de ea. Iar acesta este pumnalul cu care l-a lovit Felton. dupăo . domnule. uimit. doamnă . numai pe baza unor simple aparenţ e? Da. întinzînd cu un gest de reginăasupra casetei braţ ul ei de aceeaş i des ă vîrş ită frumuseţ e. rosti ea. urmîndu-ş i gîndul curmat la jumă tate de intervenţ ia reginei – vreau săfaci astă zi pentru so ţ ul tă u. Cite ş te scrisorile. L-am iubit pe domnul de Buckingham. prin Laporte. eu nu-ţ i cer să -mi spui totul. Lama era mîncatătoată . O credeam moartăş i îngropatăde mult. patru suflete cinstite. rosti Mazarin. sco ţ înd dintr-un scrin ascuns într-un perete o caseta micuţ ădin lemn de trandafir încrustat cu argint. trimiţ indu-l. Aş adar. ş i. — Ce sînt toate acestea? — Vrei săş tii ce sînt. Regina că utăun lucru sfînt pe care s ăpoatăjura ş i. spuse: — Măjigneş ti. în loc săciteascăscrisorile. replicăMazarin. ş i iatăcă . Vreau să -ţ i spun c ă . lu ăîn mînăpumnalul pe care Buckingham ş i-l smulsese din ranăîn clipa mor ţ ii. la rîndul dumitale. uimit de aceastănouăizbucnire. că ci sîngele se prefă cuse în rugin ă . jur.. într-adevă r. că ci nu mi-ai pomenit de ea pînăastă zi. ca fiu al Romei. Cu atît mai bine! De ast ădatăvom limpezi lucrurile între noi ş i totul se va sfîrş i. mi-au salvat onoarea. Î ţ i spun îndat ă . domnule. domnule. ceea ce ai fă cut odinioarăpentru amantul t ă u. — A.

doamnă . regina cerea lui Buckingham să -i înapoieze bijuteria: era scrisoarea dusăde că tre d'Artagnan ş i care ajunsese la vreme. mai ai ceva să -mi ceri? — Nimic. se supuse aproape fă ră voie ş i citi amîndou ăscrisorile. adă ugăea cu un zîmbet cumplit. dacănu mai ai nimic să -mi ceri. doamnă . simt nevoia să ră mîn singură . vreau asta. ş i anume ca întotdeauna am fost nerecunoscă toare faţ ăde aceş ti oameni care m-au salvat pe mine ş i care au fă cut tot ce le-a stat în putinţ ăca să -l salveze ş i pe duce. zdrobităde emoţ ie. a vîndut diamantul domnului des Essarts. . de vreme ce ţ i-e dat săai lîngădumneata un asemenea om. dar mîine. zise regina. ş opti ea. — D'Artagnan ş tia? — El ş tia totul. închizînd caseta ş i apă sînd capacul cu palma. ţ i-o poruncesc. — Ba da. Mazarin se înclină : — Eu măretrag. ca sămăsalveze pentru a doua oar ă . doamnă . Într-una. fiindc ătrebuia să trimităun om care s ă -l previnăpe duce căva fi asasinat. murmurăregina. L-a vîndut. Cealaltăera scrisoarea dusăducelui de c ă tre Laporte. — Nu. Citeş te. în degetul că ruia l-am vă zut ş i de la care l-am r ă scumpă rat. las ă mă . covîrş it de atîta t ă rie sufletească .scurtăcercetare. astfel c ă . — L-a vîndut. Voi ţ ine seama de acest sfat. dupăcum am hotă rît. — Mulţ umesc. Decît săte rog sămăierţ i pentru nedreptele-mi bă nuieli. domnule. caută -l ş i foloseş te-l. dupătoate cîte s-au petrecut. spuse Mazarin. doamnă ! ră spunse cardinalul cu glasul cel mai mîngîietor. l-am r ă splă tit lă sîndu-l doar să -mi să rute mîna ş i dă ruindu-i acest diamant. Un zîmbet nelă murit flutur ăpe buzele reginei. pînăatunci abia am ră gaz sămăliniş tesc. continuăea. de care mi-ai vorbit adineauri. Crezi oare. domnule. glă sui Mazarin. Mi-e îngă duit sămai revin? — Da. în sfîrş it. în care timp regina se fă cuse tot atît de albăca ş i pînza de pe iconostasul de care se sprijinea. în care regina îl prevenea căva fi asasinat ş i care ajunsese prea tîrziu. cardinalul puse pumnalul în casetăînfiorîndu-se f ă răvoia lui. — Într-adevar. totul săse sfîrş eascăde astădatăş i sănu mai vorbim nicicînd despre aceste lucruri. domnule. pare-se căîntr-un moment de strîmtorare. nu. Dar. M ăîncred în jură mîntul domniei-tale. doamnă . rosti el. —Ş i acum. Regina întinse frumoasa ei mînăspre cardinal ş i-i ară t ăo minunat ă nestematăce-i scînteia în deget. încruntîndu-se. încît nu-i de mirare săfiu gelos ş i pe trecut. citeş te! stă rui regina. pe acest brav d'Artagnan. g ă sesc cănu mai e nimic de spus. căsînt dornicăsădeschid această casetăori de cîte ori măvei mai învinui în viitor? Mazarin. Cum? Nu-mi dau seama. înapoiază -i-l din partea mea ş i. Trebuie săînţ elegi că . — Atunci. Numai c ăacest diamant îi apar ţ ine. Da. — Bine. mai e ceva de spus. dar te iubesc atît de mult.

D'Artagnan dormea dus.. — Domnule d'Artagnan. domnule! glă sui Mazarin. s ă ri în picioare. ca regele săse poarte mai prietenos faţ ăde cardinal. la uş a că ruia veghea Bernouin. dezmeticindu-se. Ai obosit îndeplinind poruncile mele. murmurăd'Artagnan. dar eram frînt de oboseală . La ră spunsul negativ al acestuia. V GASCON Ş I ITALIAN În acest timp. — Domnule d'Artagnan! spuse el ceva mai tare. regina trecu în apartamentul fiului ei ş i-l întrebăpe Laporte dac ăregele s-a culcat. apoi plecăla fel de tă cutăcum venise. — Iată -mă ! spuse el. într-o dulce să rutare. Cardinalul se apropie ş i-i atinse umă rul cu vîrful degetului.. „Se prea poate. — Mă i săfie! rosti el printre dinţ i. dragul meu Laporte. apoi pe cea care dă dea în anticameră . cugetăd'Artagnan.. ca un adevă rat soldat în campanie. — Cer iertare Eminenţ ei-Voastre.. domnule.. cu chipul numai zîmbet. Mi-ai pă rut întotdeauna un om viteaz ş i inimos. Laporte îi ară ta cu mîna copilul care dormea. începu Mazarin. D'Artagnan nici nu se clinti. dormea pe o banchetă . — Domnule d'Artagnan! murmurăcardinalul cu o voce blîndă . Ră mas singur. d'Artagnan.Cardinalul luămîna reginei. pe care îl întrebădacănu s-a petrecut nimic nou ş i dacănu a sosit vreo veste. Cine măstrigă ? — Eu. d'Artagnan tresă ri. îi fă cu semn căpoate săplece. Îndatădupăplecarea lui. dar i-a trebuit cam mult timp s ă . o să rutăplin de galanterie ş i se retrase. obosit. se de ş teptăş i. Rochefort s-a ţ inut de cuvînt. dar nici urmăde Rochefort. Oare-i adevă ratăzicala cănorocul te ajunge în somn? — Vino cu mine. rosti Mazarin. numai căpe unde dracu o fi ieş it? Ş i scrutăcu privirea cele mai mici unghere ale încă perii. dupăce se aş ezăş i îş i gă si locul în fotoliul s ă u. D'Artagnan se minunăde bună voin ţ a întipă rit ăpe fa ţ a ministrului. îngînăd'Artagnan pentru sine. Anna de Austria urc ătreptele pe care stă tea înă lţ at patul ş i îş i apropie buzele de fruntea încruntatăa fiului ei. — Haide-haide. — Nu-mi cere iertare. De astădată . zise Mazarin. că ruia ş i el ş i eu îi datoră m atît de mult. mulţ umindu-se să -i spună valetului: — Caută . se duse ş i deschise uş a dinspre coridor. cardinalul se întoarse în cabinetul să u.

drept ră spuns la vorba mă gulitoare a lui Mazarin.. — Cum. — Eş ti discret. — Nu măgîndesc acum la faptele dumitale de arme. Ce naiba. pe de-a-ntregul nedumerit. — E vorba de acea întîmplare. — Porunciţ i. Ia s ăvedem. n-aveam trei prieteni. S ămăţ in bine!" Ş i fă cu o mutrăatît de mirată . D'Artagnan se ară tămirat. urmăcardinalul.. Bravo! Mi s-a spus căeş ti omul care-mi trebuie. Ei. Sînt gata s ăm ăsupun poruncii voastre. Cu toate căau fă cut vîlv ă . monseniore! zise el. monseniore! fă cu d'Artagnan. „He. n-ai nimic de spus? întrebăMazarin. cu atît mai bine. E vorba de o anumităîntîmplare cu regina. ce-ai putea face pentru mine? — Tot ceea ce Eminenţ a-Voastrăîmi va porunci săfac. au fost lă sate în umbrăde altele. Să -l vă d unde bate. La două zeci de ani te crezi prieten cu toată lumea. încît ş i Mondori sau Bellerose. ş i pe bun ădreptate. de o că lă torie pe care ai f ă cut-o împreună cu trei prieteni ai dumitale. dar se stinse numaidecît. — Aş tept ca monseniorul s ăm ăl ă mureascădespre ce fapte e vorba.. monseniore? — De cei trei prieteni ai dumitale de odinioară . de o anume podoabă .. — Domnule d'Artagnan. nu ş tiu. cugetăd'Artagnan. cei doi comedieni de frunte ai vremii. doar nu-i mai ş iret ca Richelieu!. zise Mazarin. monseniore? Nu în ţ eleg.. a venit clipa cînd însuş irile ş i vrednicia dumitale trebuiesc folosite! Un fulger de bucurie se aprinse în ochii ofiţ erului. — Vai. monseniore. mi-am cîş tigat oarecare faimăîn r ă zboi. că ci nu ş tia unde vrea s ăajung ăMazarin.mi-o spun ă . — Prea bine! cuvîntăMazarin." Ceea ce nu-l împiedicăsăfacăo adîncăplec ă ciune. l-ar fi pizmuit pentru ea. . continuăMazarin... ş tii prea bine ce vreau săspun. — Ei bine. — Odinioară . rîzînd. ră spunse d'Artagnan. he! chicoti gasconul în sinea sa. — Eminenţ a-Voastrăeste prea bunăaducîndu-ş i aminte. spuse d'Artagnan. sub trecuta domnie ai să vîrş it unele fapte mari. — Ai face oare pentru mine ceea ce ai f ă cut cîndva pentru o regină ? „Ce mai încolo ş i încoace. aveam cincizeci.. — Nu înţ elegi căam nevoie de dumneata ş i de cei trei prieteni ai dumitale? — De care prieteni. ră spunse d'Artagnan. ă sta vrea sămătragă de limbă . Asta-i o capcană ." — Pentru o regină . E adevă rat.

ră spunse d'Artagnan. ş i fă răsăvînd diamantul ă sta. astă zi. Ză u. zise d'Artagnan. domnule. —Ş i dacăei nu se învoiesc. bine. de astădatăcu o uimire cîtuş i de puţ in prefă cută . pe care m-am vă zut silit să -l vînd. Vorbeş te. faceţ i ca mine. consimţ i Mazarin. nu are rost săte mai prefaci. vei fi omul meu? — Da. Cunosc diamantul. Dumneata eş ti aici. monseniore. — E adevă rat. mi-ar fi pus numaidecît în mînăcinci sute de pistoli. monseniore! Eminenţ aVoastrăm-a dat uită rii atîta vreme! — Ne trebuie doar opt zile ca săîndreptă m lucrurile. atîţ ia cî ţ i o sătrebuiascăpentru treburile noastre. . m-aşputea bizui pe dumneata? — De unul singur n-am fă cut niciodatănimic. — Da. — Ei bine. Mi-aduc bine aminte de cîte ori am fost ţ intuiţ i în loc din pricina banilor. regina! Ş i drept dovadăcă -ţ i vorbesc în numele ei. obrazul sub ţ ire cu cheltuialăse ţ ine. — Regina! exclamăd'Artagnan. vom încerca s ă -ţ i facem pe voie. — Pe legea mea căam mare nevoie de el. ş i asta doar pentru început. îş i zise d'Artagnan în sinea lui. anume ca să -i înveţ e sa tacă . Ţ i-am spus ş i îţ i repet: ţ i-e norocul în joc. — Bine! De ce ai nevoie? — Am nevoie de bani. ceea ce mi se pare destul de cuminte.— Bine. „Richelieu. habar n-ai? — Foarte simplu. monseniore: vindeţ i diamantele coroanei. ş i încămulţ i bani! bombă ni Mazarin. Cu cincisprezece ani mai mult decît un filozof pitagorician. — Vezi bine deci căî ţ i vorbesc în numele ei. c ă ci regina însă ş i te dezleagăde jur ă mînt. murmurăMazarin. Mazarin întinse mîna ş i ofi ţ erul oftă . —Ş i unde ai să -i reg ă se ş ti? — Oriunde ar fi. Vă d cănu te încurci. Asta măpriveş te. Ne-am despă rţ it de-o veş nicie. Discre ţ ia e un lucru frumos. domnule ofiţ er. Pitagora îş i punea discipolii sănu scoatăo vorb ăcinci ani de zile. — Monseniore. ră spunde-mi deschis. recunoscînd inelul pe care regina i-l dă ruise în seara balului de la Primă rie. — Drace! Bani. fiindcătoţ i trei s-au lă sat de armată . monseniore. dar unde-ţ i sînt prietenii? — Habar n-am. mi-a cerut să -ţ i arat acest diamant pe care spune că -l cunoş ti ş i pe care l-a ră scumpă rat de la domnul des Essarts. era al reginei. n-are rost săne tînguim. De aceea. domnule ofiţ er! Dar dumneata ş tii căvistieria regelui e goală ? — Atunci. — Cum adică . dar. —Ş i dumneata n-ai scos o vorbătimp de două zeci de ani." — Prin urmare. dar astă zi ar putea să -ţ i parără u căai fost prea discret într-o vreme. am fi ră mas în drum. numai săse învoiascăş i prietenii mei.

nu măş tiu săfi pus ceva deoparte. pe care o cînt ă ri de dou ă -trei ori în palmăînainte săo dea lui d'Artagnan. —Ş i pînăatunci? — Ră bdare. aş a căva trebui s-o pornesc la drum. ş i caută -ţ i prietenii. — Monseniore. — Da.." Ş i. — Intenţ ia mea. ş i cu economiile mele. zis ş i Athos. fiindcăde două zeci de ani de cînd port haina ostă ş ească . înclinîndu-se.. — Ce săle spun ca să -i hotă ră sc săslujeasc ăpe Eminenţ a-Voastră ? — Dumneata îi cunoş ti mai bine decît mine. astă zi abatele d'Herblay. —Ţ ine. î ţ i trebuiesc bani mulţ i. pe urmăse apropie de un scrin ferecat cu o triplă încuietoare ş i scoase la ivealăo pungă . ca s ăcă lă toresc. — Atunci du-te ş i caut ă -i. — Ce aş teptaţ i de la noi? — Totul. ş i cavalerul d'Herblay. poate ca nici nu se aflăîn Paris. mai ales căde trei luni încoace n-am vă zut lă scaie din soldă . încheie cardinalul. poate căaflu ceva. „Dacă -s dubloni spanioli sau chair scuzi de aur. în acest timp. rosti Mazarin. — N-am s ăuit. Firea fiecă ruia î ţ i va spune ce săfă gă duieş ti. Dumneata pleci să -i cauţ iş i. Mazarin ramase pe gînduri cîteva clipe. —Ş i ce săfă gă duiesc? — Săm ăslujeascăaş a cum au slujit-o pe reginăş i eu voi ş ti să -i ră splă tesc ca nimeni altul. . ca s ăam ve ş ti despre ce faci. monseniore. În clipa cînd vom purcede la fapte. nu este săbaţ i la ochi zvîrlind banii în dreapta ş i-n stînga. — Va săzic ăne-am în ţ eles. ca ş i cînd o luptăcumplităsar fi dat într-însul. — Contele de la Fère. spuse Mazarin. atunci cînd ai încredere în oameni ş i vrei săaibăş i ei încredere în tine. vei afla tot ce gîndesc. nici atît. o săfacem treabăbun ăîmpreunăş i de-acum înainte. întreb ş i eu de ei. Nu sînt decît un prea să rac locotenent de muş chetari ş i. nu-mi spui numele prietenilor dumitale? — Numele prietenilor mei? repetăd'Artagnan cu o fă rîmăde neliniş te. ba asta-i aproape sigur. domnul du Vallon. monseniore. Planurile mele cer ca totul s ăse petreac ăîn taina. zis ş i Porthos. spuse el cu un oftat. zis ş i Aramis. se cuvine săle dai lă muriri mai amă nunţ ite decît binevoieş te săfacăEminen ţ a-Voastră . orice zarvăle-ar d ă una. — Monseniore.clă tinînd din cap. — Fireş te. — Fii liniş tit. de vreme ce se pare cătotul văstăîn putinţ ă . Săai de drum. mi-e cu neputinţ ăsămăavînt la drum cu solda mea. — Foarte bine. Porneş ti la drum. A. n-am agonisit decît datorii. chibzui d'Artagnan în sinea lui. — Ai grijăş i scrie-mi în fiecare zi. monseniore. — Totuş i. î ş i afundăpunga în buzunaru-i încă pă tor.

apoi îl chemăpe Bernouin să -l dezbrace. că ci cu aceş ti trei bă rbaţ iş i cu mine. puse inelul într-o casetăplinăcu fel de fel de briliante. că ci cardinalului îi plă ceau pietrele scumpe. Mazarin. se apropie de un felinar ce lumina în curte ş i se uităcu grabăîn pungă . Fă răsămai pun la socotealădiamantul. Numai o sutăde pistoli! Pentru o sutăde pistoli am aflat un secret pe care Richelieu l-ar fi pl ă tit cu două zeci de mii de scuzi. — O sutăde pistoli! murmurăel. plin de dispreţ . Oh. Eminenţ a-Voastrăpoate s ăzguduie toatăFranţ aş i chiar toatăEuropa. — Niş te cade ţ i care au intrat în rîndul muş chetarilor sub nume de împrumut. Ş i plecădupăce ceru o permisie. f ă răsămai ia în seamălarma care ră bufnea din cînd în cînd pînăla el ş i împuş că turile ce mai ră sunau în cuprinsul Parisului. unde locuia. în romanul nostru Cei trei muş chetari. Mazarin. d'Artagnan se îndrepta spre strada Tiquetonne. 12. Eram sigur. cardinalul îş i freca mîinile. În vremea asta. deş i era aproape de miezul nopţ ii. VI D'ARTAGNAN LA PATRUZECI DE ANI Vai! din vremea cînd. Ş i se întoarse în odaia lui. vă d c ăn-ai încredere în mine! Cu atît mai ră u! Asta o să -ţ i poarte ghinion! În acest timp. pe care Mazarin i-o dă du pe loc.Cardinalul surîse. în loc săi-l dea lui d'Artagnan. s-au petrecut o groază . — Gasconii aceş tia sînt aproape tot atît de lă ud ă roş i ca ş i italienii. încîntat peste mă surăde aceastăseara care îi adusese un atît de frumos cîş tig. cunoaş tem asta. dac ăasta-i va fi pe plac.ş i a lor săprindăcheag. spre hanul „La Că priţ a". — Oricum. în strada Fossoyeurs. — Scuzi de argint! exclamăel. Abia ajuns afară . îi întrec în mînuirea spadei. care face pe puţ in zece mii de livre. îndră znesc sămă rturisesc o dorin ţ ă . Fă răsămai pun la socotealădiamantul – ş i cardinalul se uitădră gă stos la inelul pe care îl pă strase pentru sine. replicăd'Artagnan cu un surîs asemă nă tor. anume ca punga monseniorului săse uş ureze de astădată . vrînd sănu-ş i compromit ănumele de familie. Săpovestim pe scurt cum a ajuns d'Artagnan să -ş i aleagăaceastă locuinţ ă . rîse Mazarin. — DacăDumnezeu vrea ca aceste spade s ătreacăîn slujba Eminenţ eiVoastre. Spadălungăş i pungăuş oară . l-am pă ră sit pe d'Artagnan. semnînd el însuş i hîrtia.

Aramis. Porthos. o tîn ă răş i frumoasăflamandăde vreo două zeci ş i cinci sau două zeci ş iş ase de ani. Din aceastăclipă . se îndră gostise lulea de el. ea sporise. al treilea. Dintre cele douăfiri opuse ce împlineau personalitatea lui d'Artagnan. Nu căş i-ar fi pierdut iscusinţ a-i înnă scută– nici pomeneal ă . cîte o fă rîm ădin harul pe care cerul îl hă ră zise fiecă ruia. Dimpotrivă . pentru ca uş ile nobilimii s ăse deschid ăîn faţ a lui. pentru a se că să tori cu vă duva avocatului. mai cu seamă . sau cel puţ in pă rea cu atît mai de mirare. O bucatăde vreme. gazd ăbun ă . sub înfă ţ iş area-i niţ el cam grosolană .de lucruri ş i. amintirea-i trecă toare se ş terse încet-încet din mintea lui. dar. dupăce . veş nic în lupte. Aramis din eleganţ ă . Cît timp fusese înconjurat de prietenii să i. ca toate lucrurile de pe lumea asta. d'Artagnan gă sise toate astea în strada Tiquetonne. luîndu-ş i lumea în cap. Athos îl pă ră si cel dintîi pentru a se retrage la o moş ioară . nu era atît de gentilom ca Aramis. ş i dupăce se vă zurătare stînjeniţ i un timp în dragostea lor de că tre un soţ care nu înţ elegea săînchidăochii ş i pe care d'Artagnan se prefă cu de zece ori căe gata să -l str ă pungăcu spada. viaţ a de garnizoanăse vă deş te neîndură toare. dar împrejură rile nu-l ajutaser ăpe d'Artagnan. fă răcuraj s ăse avînte pe drumul unei cariere în care simţ ea cănu va putea ajunge departe decît dacăprietenii să i i-ar fi dă ruit. numai căd'Artagnan îş i folosea iscusinţ a în lucrurile mici ale vie ţ ii ş i nu în cele mari. Chiar de la începutul ş ederii sale aici. o folosea pentru bunul trai. de ş ase ani încheiaţ i. Dac ăar fi tră it mai departe în tovă ră ş ia lor. d'Artagnan ajunse (nu ş tiu cum se spunea asta pe atunci) ceea ce numim astă zi un adev ş rat soldş ş oi. veş nic pe cal. al doilea. întro bunădimineaţ ăsoţ ul se fă cu nevă zut. masăbună . d'Artagnan ră mă sese plin de tinere ţ eş i poezie. care pă rea s ă -ş i fi legat soarta de soarta celor trei prieteni ai să i. pentru ca să -ş i pă streze o eleganţ ăînn ă scută . Ş i astfel. în sfîrş it. pentru a îmbră ca haina monahal ăş i a deveni abate. Athos îi dă dea din m ă reţ ia sa. deş i devenise locotenent de muş chetari. s-au scurs o groazăde ani. izvorînd din însă ş i fiinţ a lui. adicăs ăai culcuşbun. ca s ăspunem aş a. era una din acele firi pă trunză toare ş i iscusite care î ş i însuş esc cu uş urinţ ăcalită ţ ile celor din jur. stă pîna casei. nu era de neam atît de mare ca Athos. d'Artagnan ar fi ajuns un om superior. fă răsă -ş i dea nici el singur seama. treptat latura materialăînvinse ş i. tră ind ve ş nic viaţ a de garnizoană . Ş i. D'Artagnan se ară tase la înă lţ imea împrejură rilor. d'Artagnan se simţ ea ş i mai singur. se vă zu singur ş i slab. d'Artagnan. Porthos din vioiciune. chiar ş i cu sufletele cele mai alese. la hanul „La Că pri ţ a". pe nesimţ ite. amintirea încînt ă toare a doamnei Bonacieux să di un dram de poezie în cugetul tînă rului locotenent. aş a cum îl înţ eleg îndeobş te solda ţ ii. pentru ca să -ş i dea aere căe primit în înalta societate. moş tenităîn apropiere de Blois. nu era atît de vanitos ca Porthos.

ş iroaie nesfîr ş ite de lacrimi. nu vrei? —Ş i încăcum! Nici în ruptul capului! Frumoasa hangiţ ăr ă mase zdrobit ă . care se mîngîia la gîndul dulce al vă duviei. bineînţ eles. care doresc moartea generalului de armatăş i pîn ăla solda ţ i. D'Artagnan era prea nobil din fire ca săfă gă duiascăceva. C ă utăsă . care doresc moartea caporalilor. Nici vorbăcăd'Artagnan se gîndea tot la bă rbatul hangiţ ei. fiindcăuna-l pă suia de alta. apuca spre strada Tiquetonne. dar nimeni nu-l vă zu ridicîndu-se. cît era de lung. puicu ţ o! Nici s ă nu-ţ i treacăprin minte. odat ăîn Franţ a. Fu vă zut c ă zînd de pe cal. dacăvine. ră coarea nopţ ii îl ajutăsă -ş i vinăîn fire. primi un glonţ în piept. zise el.vînduse pe ascuns vreo cîteva butoaie cu vin ş i adunase banii ş i bijuteriile din casă . Într-un tîrziu. luădrumul Franţ ei ş i. numai spada lipsea. el înfrunt ă primejdia ca nimeni altul ş i. ră sfă ţ at. pus pe picioare ş i. sus ţ inea sus ş i tare căa dat ortul popii. Acasă . fiecare în parte doreş te moartea cuiva. ş i. se cheamăcătot ş treangul măpa ş te! — Va săzic ă . Ar fi fost bucuroasăsăfacădin d'Artagnan nu numai soţ ul. fu crezut mort. fu îngrijit. jale mare. avîntîndu-se în fruntea companiei sale. cunoa ş tem curajul lui d'Artagnan. lu ădrumul Parisului. tu eş ti atît de viteaz ş i de îndemînatic! — La naiba. mai zdravă n ca oricînd. cum căîntr-adevă r a fost r ă pus. odatăla Paris. de la generalii de divizie. veni expediţ ia din FrancheComté. îl omori. Cu atît mai r ă uş i cu atît mai bine. În privinţ a asta. ci ş i Dumnezeul ei: era un b ă rbat atît de chipeşş i avea o mustaţ ăatît de falnică ! Că tre cel de al patrulea an al legă turii lor. sufleţ elule. într-o bunăzi. D'Artagnan gă si însăla el în odaie un cuier ticsit cu haine bă rb ă teş ti. ajunse într-un saţ . pe care d'Artagnan se feri săo rupă . jură minte de a ră mîne credincioasă . or. chiar atunci cînd sînt ră ni ţ i. sînt sigur ă . Numai căd'Artagnan nu era omul care să -ş i dea duhul cu una cu două . care ocupa tot peretele. — Uite căs-a întors.ş i totul din partea gazdei. mai cu seamănevastă -sa. gă sind an de an casa ş i iubita mai îmbietoare. fu primit cum sînt primiţ i întotdeauna ş i peste tot francezii. pe cîmpul de bă taie. — Lasă . ibovnica avu nemaipomenita pretenţ ie de a deveni soţ ie ş i-i ceru s ăo ia de nevast ă . la vreo trei ani de cînd dura legă tura lor. L-au crezut mort. ş i toţ i cei care rîvneau să -i ia gradul aruncarăla întîmplare o vorba. — Era un ă la tare sucit ş i-o săvinăîndă ră t ca săne atîrne în ş treang. în oş tire. Crezi lesne ceea ce doreş ti cu tot dinadinsul. D'Artagnan fu vestit căva lua parte la luptăş i se preg ă ti de plecare. care-l culcă . Asta-i bigamie. Dupăce z ă cu fă răcunoş tinţ ăpe cîmpul de b ă taie sub arş iţ a zilei. — Pă i el a murit. de aceea nu fă gă dui decît căva face tot ce-i va sta în putinţ ăca săsporeasc ăgloria numelui s ă u. bă tu la poarta celei mai frumoase case. — Ce-ţ i veni?! mormă i d'Artagnan.

nu glumă !" Ş i se aş ezăîn încă pere. Elveţ ianul se fă cu ro ş u ca sfecla la faţ ă . i-o întoarse d'Artagnan. dar cum n-am lă scaie.. —Ş i. atîrnatăde braţ ul unui coş cogeamitea elve ţ ian. — Cine-i omul ă sta? întrebăel. „Dacăaşavea bani. — Domnul vrea săm ăia de nevastă . în timp ce d'Artagnan avea pe umeri un fel de pelerin ă cenuş ie. Ş i fă răsăaş tepte r ă spunsul. ceea ce dovede ş te căîn împrejură rile însemnate ale vieţ ii nimic nu este mai firesc decît a vorbi cu tine însuţ i. — Fireş te căs-a întors. care ră mase ca un sloi de gheaţ ă . alt bă iat de alergă tură . Oho. — Cu domnu'! — Va săzic ă . vechiul să u prieten. — Pasăgrozav la mine. trebuie s ără mîn pe loc ş i săurmez poveţ ele gazdei mele. îmi pare căa crescut. domnu' s-a întors. — Oh. cuget ăd'Artagnan. — Singură ? întrebăd'Artagnan. Asta fiindcănu poţ i s-o iei pe doamna de nevast ăfă r ăconsimţ ă mîntul meu ş i. domnule! Ce vrei de la mine? îngă imăea. se repezi la ea ş i o să rutăcu dragoste. d'Artagnan dac ă avea cinci. pradăunei tulbură ri f ă răde seamă n. St ă pîna casei era plecatăla plimbare. elveţ ianul se credea la el acasăş i d'Artagnan i se pă rea un . — În sfîrş it. altăslujnică . cînd slujnica. Hangiţ a nu-i ră spunse decît prin hohote de plîns.." Abia ispră vi acest sfat cu sine. jucîndu-ş i rolul cu o liniş te nemaiînchipuită . —Ş i? fă cu elve ţ ianul. ai? — Ce pasăla tine? să ri cu gura elveţ ianul. care că lca legă nîndu-se cu niş te aere care-i amintea cu farmec de Porthos. — Cine-i elveţ ianul ă sta? stă rui d'Artagnan. undeva la vedere. îngă imăhangiţ a printre sughiţ uri. ră masăla pîndălîngăuş ă . spulberînd planurile conjugale ale acestei nă luci nepoftite.. elveţ ianul era un lungan de vreo ş ase picioare. spuse mu ş chetarul. hangiţ a îl v ă zu ş i dă du un mic ţ ipă t. tocmai vine ş i doamna cu domnu'! D'Artagnan arunc ăo privire în lungul stră zii ş i vă zu într-adevă r ivindu-se de dupăcol ţ ul stră zii Montmartre pe hangi ţ ă . va săzicăţ i-a murit bă rbatul. Socotind căa fost recunoscut. — Domnul e vă rul t ă u? Fratele tă u? întrebăd'Artagnan. „Ă sta-i domnul? î ş i zise d'Artagnan. mi-aşvedea de drum.afle noută ţ i. care se f ă cu alb ăca varul la faţ ă . r ă spunse naiv slujnica. purta o frumoasăuniformă cu fireturi aurite. d'Artagnan se ridică . se arunc ăîn braţ ele elveţ ianului. De cum trecu pragul. dumneata eş ti. strigădeodată : — Uite. eu nu-mi dau consimţ ă mîntul.. Elveţ ianul holba ochii buimă cit la hangi ţ ă .

Tu săfaci bine ş i săstai locului. îţ i rup urechile. Avea de-a face cu un braţ vînjos. — Aha! strigăd'Artagnan. Spada neamţ ului nu ajungea s-o întîlneasc ăpe a muş chetarului. Cît despre mă tă luţ ă . care nu putea săpriceapăcum de cuteazăomuleţ ul acesta săînfrunte un asemenea gă ligan. aş a! bombă ni d'Artagnan. — Ei. ci de un loc de ş edere. deş i nu s-ar fi supă rat să -i dea o lec ţ ie acestui înfumurat de muş chetar. tu ţ i l-ai ales. îndă ră tnicule! Noroc căpovestea asta n-o săte sîcîie decît cincisprezece . rosti d'Artagnan. se trezi vorbind un bă iat. altfel nu-i chip. care o jignise refuzîndu-i mîna. Ş i bentru ce? — Aha. auzi. Adicăsuperiorul tă u în toate. Cu toate vă ică relile hangiţ ei. numai căiscusinţ a sa era mai presus de orice forţ ă . care avusese nevoie de un ră gaz ca s ă -ş i dea seama ce vor săînsemne cuvintele lui d'Artagnan. Haide săţ i-l dobîndeş ti pe al t ă u! cine se întoarce primul ia în stă pînire ş i odaia. încruciş înd-o cu a celuilalt. dar acesta dă du din cap în semn ca nu se învoie ş te ş i îş i trase spada. ş iş terge-o la iuţ ealăde-ţ i cautăalt han. atunci dă -l afar ă . Cam pă că tos culcuş ul. Nu ţ i-am spus? Ei. apucînd bă iatul de urechi. dar din pricina frigului nici nu apucăsă -ş i dea seama. D'Artagnan se întoarse că tre frumoasa cu faţ a scă ldat ăîn lacrimi. — Sătrimitem dupăajutor. ş tii obiceiul. că ruia începuse săi se zburleascăp ă rul în cap de furie. — Pah! exclamăelve ţ ianul. Vă d căînţ elegi franţ uzeş te. — Atunci o săte culci aici. Haide. ce ispravăai f ă cut. — Eu? Nici gînd! replicăd'Artagnan. în schimb. dar nu-i vina mea. b ă tînd furios din picior. căde nu. Hangiţ a. trase ş i el spada. Ş i la aceste cuvinte. d'Artagnan îl rugăcu frumosul pe elveţ ian s ă -i lase lui camera ş i sănu se mai întoarcăla han. Pah! Mai întîi cine este tumneata de spune la mine săblimb cu tumneata? — Sînt locotenent al muş chetarilor maiestă ţ ii-sale. — Eu săpleci! f ă cu el. du-te ş i strînge-ţ i boarfele de la mine din odaie. care îl ş tia pe d'Artagnan o spad ăfă r ăpereche. elveţ ianul primi dou ălovituri. fiindcămăstingheresc.nepoftit. d'Artagnan îl trase afarăpe elveţ ian. ca unul care îş i iese de-a binelea din fire. Cei doi potrivnici apucarăspre maidanele din apropiere de Montmartre. vino sa ne plimbă m ni ţ el împreun ă . cucoană ! spuse el. ea îş i sim ţ ea inima cump ă nind că tre vechea-i dragoste. spuse d'Artagnan. pierderea de sînge ş i slă biciunea ce-l cuprinse îl silirăs ăse a ş eze. — Frei tu bleci de-aici? se r ă ţ oi elve ţ ianul. mă reţ urmaşal lui Wilhelm Tell. Tocmai se lă sa întunericul cînd ajunser ăacolo. Elveţ ianul pufni într-un rîs zgomotos. puse pe bocealăş i începu să -ş i smulgăpă rul din cap. Dar cum aici nu-i vorba de grad. — Tu?! izbucni d'Artagnan. căte lă muresc eu.

fiindcădin pricina asta pierzi ş i preţ uirea. bă iete! Vezi să -mi duci lucrurile la „Baraca dragostei". foamea. frigul ş i dragostea îl nă pă dirăpe d'Artagnan toate deodată . atunci o săfie de o sutăde ori mai bine decît azi. Cu atît mai ră u pentru tine. muş chetarul îi spuse: — Acum. iar dupăce iertă . numai că . buimac înc ăde îndră zneala potrivnicului s ă u. tu te-ai purtat ca o crîş mă riţ ă . cucerita de chipoş enia mea. Dar cînd ră mase între patru ochi cu hangiţ a. Hei. R ă mîi cu bine. pe strada Bourdonnais. o să -ţ i trimit hainele prin bă iatul de la han. simţ ind cu încîntare în buzunar punga cardinalului Mazarin ş i cugetînd la minunatul diamant care fusese cîndva al lui ş i pe care îl vă zuse o clipăscînteind în degetul primului ministru.ş i el iertă . Mazarin ă sta . nu stau într-o casăpe care o dispreţ uiesc. din nenorocire.zile. cerîndu-i iertare ş i că utînd să -l oprească . se întoarse voios nevoie mare acasă . cu o dulce stră ş nicie. pe urm ăo săam trei feciori. Adio! Ş i cu asta. pe care bă iatul îl g ă si stînd în acelaş i loc unde îl lă sase d'Artagnan. săvinăsămăia de bă rbat. Bă iatul de corvoadă . dintr-al treilea – un abate graţ ios ca Aramis. ş i-aş tept acolo. dar de ră mas nu mai ră mîn aici.ş tii ce distanţ ăe între un elveţ ian ş i un muş chetar. Ră mîi aici. Ză u. dacă -i tot hangiţ a dinainte. cît despre tine. dac ăacesta s-ar fi întors pe pă mînt. La revedere! A. DAR UNA DINTRE VECHILE NOASTRE CUNOŞ TINŢ E ÎI VINE ÎN AJUTOR D'Artagnan pă ş ea îngîndurat spre casă . L-am alungat pe elveţ ian ca săte umilesc. dintr-al doilea – un soldat falnic ca Porthos. sănu uit: du-te săstai „La Mîţ a care toarce". care-i o clă dire de toatăfrumuse ţ ea dar care n-are decît o gră dinăabia cît cimitirul Inocenţ ilor. pe strada Tiquetonne. plin de mă reţ ie. VII D'ARTAGNAN SE AFLĂÎN ÎNCURC Ă TURĂ . Ce s ăspunem mai mult? Frigarea se învîrtea. Iat ăcum a ajuns d'Artagnan s ăş adăla hanul „La Că pri ţ a". frumoasăMagdalenă . doamnă ! Se pare căd'Artagnan rosti aceste cuvinte pe cît de semeţ . pe atît de înduioş ă tor. Hangiţ a se aruncăla picioare. îmi cumpă r vreo cîteva proprietă ţ i în jurul castelului. se ţ inu de vorbăş i trimise boarfele elveţ ianului. frumoasa Magdalena plîngea. pe strada Montorgueil. nu se mai gîndi la plecare. ş i prezenţ a mea. ca vreo bogatămoş tenitoare. „Dacădiamantul ă sta îmi picăiar într-o zi în mînă– î ş i zicea el – îl fac bani numaidecît. ca să -ş i ia de la capă t cele două sprezece munci ale sale. cu viaţ a pe care o duc. din primul fac un mare senior ca Athos. acolo ai mîncare pe cinste. focul trosnea în sobă . hangiţ aş i toatăcasa ară tarăfaţ ăde d'Artagnan aceeaş i grij ăpe care ar fi ară tat-o faţ ăde Hercule.

D'Artagnan se închidea aici. Unii strigau. acum socotea întotdeauna căş tie destul. S ăfi luat foc hanul „La C ă priţ a". d'Artagnan catadicsise să -i vorbească . Ea ar fi vrut săstea la taifas împreunăş i să -i istoriseasc ătotul de-a fir a pă r. săo pedepseascăpe frumoasa Magdalena. atunci cînd voia. nici alta. spuse bă iatului săplece. Altă dată . la a că ror luminăd'Artagnan z ă ri uniforme. D'Artagnan luăcheia ş i lumînarea ş i se urc ăîn odaie la el. d'Artagnan ţ inea săş tie totul." Ce-ar fi spus oare d'Artagnan dacăar fi ş tiut căMazarin primise diamantul de la reginăanume ca săi-l înapoieze? Ajungînd în strada Tiquetonne se pomeni martor la o mare foialăş i zarvă . dar c ăostaş ii au primit întă riri ş i burghezii au fost puş i pe fugă . gata să dea ajutor ostaş ilor împotriva burghezilor. punga cu banii pe care nu mai avea nevoie să -i numere ca să -ş i dea seama cîţ i sînt. În tinereţ e. a atacat o tră surăescortatăde gă rzile domnului cardinal. adicăla un semn. — Oho! exclamăel. Ca sănu dă uneze treburilor hanului. închise uş aş i se aş ezăla masă . dar d'Artagnan îi spuse să -i trimitămasa în odaie ş i săadauge ş i o sticlăde Bourgogne din cel vechi. ci a casei vecine. în odaie. Frumoasa Magdalena nu-l a ş tepta. se mulţ umise cu o odaie la al patrulea cat. cu atît mai mult cu cît murea de fricădin pricina celor ce se petreceau în stradăş i nu avea în preajmă -i nici un elveţ ian care săo apere. cu încuietoare nouă . aş a căi se fă cu pe voie cu îndoit ăgrabă . în apropiere de casa lui era o îmbulzealăgrozav ă . Frumoasa Magdalena era învă ţ at ăs ăse supun ămilită re ş te. crezînd că -ş i va petrece noaptea la Luvru. apropiindu-se. alţ ii alergau cu fă clii în mînă . că ci d'Artagnan . Respectul pe care îl purtă m adevă rului ne sile ş te săspunem c ă încă perea cu pricina se afla chiar sub strea ş inăş i chiar sub acoperi ş . aş a cum îi spusese. prin absenţ a lui. apoi. cu o ceatăde vreo dou ă zeci de prieteni de-ai lui. De astădată . dar acum nu se mai înflă că ra cu uş urinţ a de altă dată . avea în buzunar suta de pistoli a cardinalului ş i nu-i ardea s ăse amestece într-o asemenea vînzoleală . Asta nu ca săcugete.e un netrebnic ş i nu se lipseş te el de diamant pentru mine. Că petenia lor s-a fă cut nev ă zutăîn casa vecinăcu hanul ş i acum ostaş ii cercetau casa. Cineva îi ră spunse ca un burghez. de altfel. în orice împrejurare. d'Artagnan ar fi alergat oriunde vedea uniforme. d'Artagnan bă g ăde seam ă cămulţ imea nu se adunase în faţ a hanului. aş a cum s-ar putea crede. Din pricina asta intrăîn han fă r ăs ămai întrebe nimic. ori b ă rbatul frumoasei Magdalena s-a întors cu adevă rat? Nu era nici una. Întreb ăce s-a întîmplat. cum dup ăo clipăi se aduse mîncarea ş i sticla cu vin. ş i se bucurănespus de întoarcerea-i neprevă zută . Cea dintîi grijăfu săînchidăîntr-un vechi scrin. Aici era cortul lui Ahile.

cîteva rînduri mîzgă lite de mîna uscatăa demnei sale consoarte..ş i începu săse plimbe preocupat în jurul odă ii. Ia săvedem. în aprilie. mîncăş i. D'Artagnan nu era nici dintre cei ce cred cănoaptea e un sfetnic bun. cu care ei n-aveau ce face ş i pe care ar fi trebuit sămi-o trimităîndă ră t.. zise el.. Ş i-am lă sat scrisoarea săle duc ăplocon spaniolilor adresa lui Athos. Se deş teptăîn zorii zilei. A ş a căsănu mămai gîndesc la Athos. el care a moş tenit opt sute de mii de livre de la jupîn Coquenard. mi-ar fi convenit de minune să -ncep cu el. D'Artagnan deschise o veche casetăcare ză cea într-un col ţ al încă perii. .. Cît despre Aramis.socotea căfiece lucru trebuie fă cut la vremea lui dacăvrei s ă -l faci ca lumea. Adresa era: castelul du Vallon. ceva mai jos. că utădegrabăadresa.Am primit o scrisoare de la el: măpoftea la o mare vînă toare pe moş ia lui.. m-am lă sat pă gubaş . Ei. atunci cînd nu mai eş ti tînă r. întocmai a ş a. credea că toatălumea trebuie săş tie unde se aflăcastelul că ruia el îi dă duse numele. da. De multăvreme nu mai avusese prilejul s ăse gîndească dimineaţ a. mi-aduc aminte. Altă datăm-aşfi nă pustit s-o caut. ă sta trebuie c ăs-a cufundat în rug ă ciune. dar dormise întotdeauna peste noapte.. plin ăcu pergamente privitoare la p ă mînturile familiei d'Artagnan. Într-un tîrziu. dimineaţ a. era în tranş ee.. cu vreo ş ase luni înainte de moartea ră posatului cardinal. ajungînd la Montmedy la vreo cîteva zile dupăce eu pă ră sisem oraş ul. cam în vremea aia eram la Béarn. noaptea d'Artagnan dormea. Nu-ş i mai pierdu vremea săciteascăscrisoarea: îi cuno ş tea cuprinsul. Porthos uitase sămai adauge vreo lă murire. vioi ş i cu mintea limpede. hotă rît ăpentru luna septembrie 1646. . În mîndria sa. m-a gă sit: dar cum m-a gă sit abia în aprilie 1647 ş i invita ţ ia era pentru septembrie '46. Cu toate astea.. trebuie săfie printre actele mele de proprietate. la o moş ioară . În schimb. — Să -l ia naiba de înfumurat! izbucni d'Artagnan. Dar tinereţ ea e un mare cusur. la asediul de la Besançon. să ri din a ş ternut. dar unde? Tocmai asta citeam cînd o rafalăde vînt mi-a smuls scrisoarea din mînă . Ce-mi scria? Cătră ieş te la o moş ioară . A r ă mas neschimbat. Aha.. cu toate căvîntul o purtase într-un loc descoperit ca-n palmă . dat fiind căn-are nevoie de parale. Ş i a pornit-o pe urma mea. înstră inate cu toatele de vreo douăsute de ani. am primit o scrisoare de la Athos. Unde a fost asta? Săvedem. fiindcămurise tata. Îi era foame. să că ută m scrisoarea asta. ş i scoase un strigă t de bucurie: recunoscu îndatăscrisul mare al lui Porthos ş i. Porthos. îi veneau cele mai grozave idei. dupăce mîncă . plin de o hotă rîre cu adevă rat ost ă ş ească .. D'Artagnan îş i aruncăîncăo dat ăochii pe scrisoarea lui Porthos. Va săzic ăaş a. — În '43. Din nenorocire. pe cel mai bun dintre ei ia-l de unde nu-i! Athos s-o fi prostit din pricina bă uturii. ş i mi-au trimis scrisoarea acolo: numai c-a ajuns dup ăplecarea mea. se culcă .

apoi se duse spre cuier. unde-i atîrnau hainele vechi. dovadăcă -mi cerea chiar un mic serviciu. chiar ş i-n alea de că lug ă riţ e? Ar fi o idee ş i poate c ăaş a l-aş gă si pe undeva precum Ahile. care mi-a dat întîlnire astş -searş ." Ş i cei mari au dreptate. dragul meu prieten. dar dac ăm-aş duce la cardinal ş i i-aşcere o hîrtie la mîna ca săintru în orice mînă stire. poate că -n clipa cînd a intrat la mînă stire ş i-a schimbat pentru a treia oarănumele. neobră zatul. Scotoci prin buzunare ş i scoase la ivealăo foaie de hîrtie: era tocmai scrisoarea lui Aramis. Da. că ută vestonul pe care îi purtase în 1648 ş i. se dusese la întîlnire. cum sînt om al bisericii ş i întîlnirea ar putea s ş -mi d ş uneze. îi stră punse braţ ul cu o straş nicăloviturăde spadăş i apoi se apropiase de Aramis. „Domnule d'Artagnan – scria el – aflşcş am avut o ceart ş cu un oarecare gentilom. Ah. dacăai nevoie de mine. la mînş stire. aşş ti ce doctrinăîndră geş te ş i miaşda seama că rui sfînt a putut să -ş i închine via ţ a.Avea un post-scriptum. Ş i-apoi. dar care mînă stire? Sînt dou ăsute de mînă stiri în Paris ş i vreo trei mii în Franţ a. ş i acest post-scriptum glă suia: „Scriu cu aceeaş i poftşvrednicului nostru prieten Aramis. Hm. — Gata! i-a spus Aramis. Ah. îl g ă si la locul ş tiut. Ş i Aramis i-a strîns mîna ş i s-a pierdut pe sub arcade. spun ei. s ăvedem. pe dreapta. Am primit o scrisoare ş i de la el. Al dumitale. Dar. în Pia ş a legalş . ş tii că -ţ i sînt devotat trup ş i suflet. drag ă prietene. î ş i scriu ca sşmş însoş eş ti. numai c ăasta ar însemna să -mi recunosc de la început neputinţ aş i-aşpierde pe loc încrederea cardinalului. D'Artagnan încerc ăs ă -ş i adune amintirile. pe care i l-am ş i fă cut." — „La el la mînă stire"! Da. care ispră vise lupta ş i venea spre el. dacă n-aşfi un ageamiu într-ale teologiei ş i mi-aşaminti barem de subiectul tezei despre care vorbea cu atîta pricepere la Crèvecoeur cu preotul din Montdidier ş i cu superiorul iezuiţ ilor. Eu.. Prin urmare nu ş tia despre Aramis mai multe decît ş tia despre Athos . ARAMIS" De astă dată– nici un cuvînt de ră mas bun. cum era ordonat din fire.. Voi intra prin strada Neuve-Sainte-Catherine. Ia stai puţ in. al c ă rui nume nu l-a aflat niciodat ă . îş i întîlnise adversarul. „Dacăasta era cu putinţ ă . îş i vei g ş si adversarul. Cred căl-am ucis. aşfi fă cut-o singur. cu al meu. voi fi sub al treilea. dacş aş destş inui-o altuia decît unui prieten atît de sigur ca dumneata. la el. sub al doilea felinar. Cei mari nu sînt recunoscă tori decît dac ăfaci imposibilul pentru ei. da! Dar unde-oi fi pus scrisoarea? D'Artagnan se gîndi puţ in.

Se gîndi numaidecît la punga cu bani închisăîn scrin ş i se repezi într-acolo. domnule! spuse Planchet în culmea fericirii. poate c-ar fi bine sănu ş tiţ i. atunci e bine. altcineva l-a dus înd ă ră t. dobitocule! Haide. ş i ostaş ii din escortăs-au apucat să -i îmbrînceascăpe cet ă ţ eni. Înainte de toate. se tîngui omul. — Ah. domnule! Trebuie săvăspun din prima clipăcă domnul de Rochefort este. în clipa cînd el intra pe uş ă . — Domnule.. doar eu însumi am fost s ă -l aduc! — Din fericire pentru el. vîrîţ i sabia în teacă .. De fapt.ş i puse mîna pe spadă . dac ăv-aşfi recunoscut în escortă . spune. trebuie sămai ş tiţ i căieri. gîndind c ăi s-a ivit un prilej tare prielnic. Ei. ş i treaba asta începea să -l supere. Planchet se supuse îndată . cum sănu ş tiu. s-a trimis la Bastilia dupădomnul de Rochefort. Planchet ş ovă i. la naiba. începu Planchet. Grozav! Ş tii doar căRochefort este astă zi unul dintre cei mai buni prieteni ai mei. — Ei. credeţ i-mă . — Cum.. ce s-a întîmplat? — Săvede ţ i: pe la jumă tatea str ă zii Ferronnerie. — Ei? fă cu d'Artagnan cînd acesta ispră vi. în toiul lui ianuarie? — Domnule. un om intra pe fereastră . — Aha.. în numele cerului. prevă ză tor. — Săvedem despre ce-i vorba. straş nic! — Dar ce amestec are Rochefort cu felul ă sta de a pă trunde la mine în odaie? — Pă i. . întemniţ atul. după cum se pare. nu m ăomorîţ i fă răsămăascultaţ i.. pă catele mele! Sînt un cetă ţ ean cinstit ş i cu stare. domnule. — Mai departe. că ci. Mănumesc. Nu se înş elase. tocmai asta e. dumneavoastrăsînte ţ i domnul d'Artagnan! —Ş i tu Planchet! izbucni locotenentul. îl îndreptăPlanchet. — Gata săvăslujesc. ba încăş i proprietar.. din care pricinăs-au stîrnit murmure. Nu sînt hoţ . rosti d'Artagnan. tică losule! strigăd'Artagnan. — Domnule. vărog s ă mi spuneţ i cum văaveţ i cu domnul de Rochefort? — Cum nu se poate mai bine. Dar cine dracu te pune săgoneş ti pe acoperiş uri la ş apte dimineaţ a.. — La naiba! bombă ni d'Artagnan. Dacădumneavoastră spuneţ i căă sta-i noroc. la Bastilia. — Adicăera acolo. Mai întîi însă pune un ş tergar în geam ş i trage perdeaua.. glă sui Planchet. se însufleţ i la rîndu-i Planchet.. — Poate căda.. trebuie săş tiţ i. Ş tiu bine. tră sura cu domnul de Rochefort a trecut prin mijlocul unei mulţ imi de oameni. era?! exclamăd'Artagnan. crezînd căare de-a face cu un borfaş . i-o întoarse d'Artagnan. A avut cumva norocul săscape? — Ah. cum văport un mare respect. dar dacănu măînş el. domnule.ş i Porthos. Dacămai sînt în stare de asta. nu dumneavoastră . cînd i se p ă ru căaude un zgomot de geam spart la el în odaie.

rosti d'Artagnan. aş ezîndu-se la masă . Dar s ăş tii cădac ă oamenii regelui pun mîna pe tine. M-am strecurat pe după colţ ul stră zii Tiquetonne ş i. care s-a unit cu escorta ş i s-a nă pustit asupra noastră . sînt grozav de mulţ umit. — Cum naiba sănu ş tiu! suspinăPlanchet. escorta pusăpe fugă . ză u aş a! — Bietul bă iat! îl că inăd'Artagnan. dar degeaba. caii opriţ i. Între timp. cum urmă ritorii erau aproape. cugetînd că . în aceste împrejură ri. domnul de Rochefort a să rit jos ş i s-a pierdut în mulţ ime. c ă ci bag de seamăce ochi faci la bucatele ră mase pe mas ăde-a-seară . ş i de ieri de la amiazăn-am pus în gurădecît o felie de pîine unsăcu dulceaţ ă . Planchet mînca de zor. potoleş te-ţ i foamea! — Ah.ş i tocmai de asta sînt atît de bucuros c ăam dat iar peste dumneavoastră . ră zmeriţ a a fost gata. numai săvreţ i. Într-un tîrziu scoase un oftat plin de mul ţ umire. mi-am luat inima-n dinţ iş i m-am furiş at pe sub streş ini. am deschis uş a tră surii. mi-am adus aminte căel m-a fă cut sergent în regimentul piemontez ş i atunci am strigat în gura mare că -n tră sura se afl ăun întemniţ at. domnule. — O. Cît ai clipi. Cu dragăinimă . îmi pierd gradul. domnule. — Ai putea săadaugi căţ i-ai pus-o în joc într-o vreme. D'Artagnan continuăsăse plimbe în lung ş i în lat. de aş tept să se însereze. s ă -l ş tiu pe Rochefort liber.a strigat cine este ş i a cerut ajutor. pe legea mea. prieten al ducelui de Beaufort. Am stat tot timpul acolo în ascunză toare. Iat ăpovestea mea. dar cina din ajun mi s-a pă rut un fleac. dar despre asta vreau să mi amintesc. Haide. Stai colo pe scaun ş i mă nîncăliniş tit. cîntă rea în minte ce foloase putea trage din întîlnirea cu Planchet. În vremea asta. domnule. nici mai puţ in. Eu nu uit decît lucrurile pe care trebuie săle uit. ş tiţ i bine cămi-aşpune în joc ş i viaţ a pentru dumneavoastră . am auzit desluş it numele contelui de Rochefort. că utînd mai întîi o intrare ş i apoi o ie ş ire. ostaş ii au încercuit casa ş i au scotocit peste tot. Ghinionul a fă cut ca tocmai atunci s ăaparăo patrul ă . dacăse aflăcăam adă postit un ră zvră tit. . sau. — Vreau. fiindcădulapul vecinei era tare s ă rac în lucruri mai acă tă rii. aproape tot timpul pînăla ziuăş i. Planchet. m-am ascuns în casa de ală turi. îmi salvaţ i pentru a doua oarăviaţ a. domnule. — Da. te spînzurăfă r ăpic de milă . deş i. Nu vorbesc eu de ră u dulciurile. că ci eu g ă sisem la catul al cincilea o fiinţ ămiloas ăcare m-a ascuns sub niş te saltele. dacăvin la locul lor ş i la timpul potrivit. adicăo casănepă zită . Ş i. ş i pe cuvînt de cinste. mai bine zis. începu s ăînfulece ca în frumoasele zile de pe strada Fossoyeurs. Nici mai mult. ă ia ar putea sa vinăş i săînceapăiar cu scotoceala. murmură Planchet. fiindc ănimeni nu poate sămăascundămai bine ca dumneavoastră . Tocmai de-asta mi-e frică . zise d'Artagnan. Eu eram acolo. — Cîtuş i de pu ţ in. vrînd să -ş i scoatăpîrleala ceasurilor cît ră bdase de foame. aşfi dezn ă dă jduit dacănu v-ar fi pe plac. Dimpotrivă .

— Ce vrea săzic ăasta? — Bunăziua. domnule. —Ş i unde este? — La Notre-Dame. — Ei. încuviinţ ăd'Artagnan. ră spunse Planchet. domnule? se îngrozi Planchet. paracliser la Notre-Dame?! E ş ti sigur? — Foarte sigur. D Artagnan se duse la uş ă . mynheer! Itk ben begeeray te weeten the ge sond hects omstand. ş tii vreun dialect de pe la noi? — Ba ceva mai mult decît atîta. — Ce faceţ i. — Drace! ş tii unde se aflăPorthos? — Cu atît mai puţ in. strigăun bă iat ş i-i porunci să -i dea de veste frumoasei Magdalena săurce pînăla el. Ş tiu unde-i Bazin. mormă i Planchet cu aerul lui piş icher.mă rturie că . doar l-am vă zut ş i-am stat de vorb ăcu el. Ascultaţ i. — Domnule. socotind căa venit clipa sătreacăla întrebă ri. — Bazin. se tîngui Planchet. Ş tiu o limbăstră in ă . — Cum. ş tii unde-i Bazin? — Da. —Ş i dacăvine cineva? scînci prevă ză torul Planchet. Goeden morgen. glă sui d'Artagnan. unde-am fă cut ră zboiul timp de doi ani. hotă rî d'Artagnan. Săle luă m pe toate la rînd. — Ai dreptate. — Pe toţ i dracii! — Săvede ţ i. dră cia dracului! — Dar Aramis? — Nici atît. apoi îş i luămantia ş i spada ş i dă du săplece. vorbesc flamanda. ră spunse Planchet. — Ei. dupăo asemenea arvunăstraş nică . Vreţ i săîncredinţ aţ i taina . domnule. pentru noi asta picăde minune. domnule! Măgră besc săvă -ntreb cum o duceţ i cu să nă tatea. —Ş i unde dracu ai învă ţ at-o? — În Artois. Mălă sa ţ i aş a în voia soartei? Gîndiţ ivăcă -n dumneavoastrămi-am pus toata nă dejdea! — Cădoar n-au s ăvinăsăte caute aici. pufni d'Artagnan. Gîndiţ i-v ăc ă pentru toţ i ai casei. Ia spune. — Pă i ce face el la Notre-Dame? — E paracliser. va face un mic popas. — El trebuie săş tie unde-i stă pînu-s ă u. care nu m-au vă zut intrînd. D'Artagnan ră mase pu ţ in pe gînduri. —Ş i-aş a ceva se cheam ăla ei limbăde vorbit! Dar n-are a face. domnule. — Fă r ănici o îndoial ă . nu-s decît un hoţ . Ş tii unde se afl ăAthos? — Nu.

cele mai neîsemnate fleacuri puteau aduce lucruri mari. Se chema căare pe cineva în tabă ra duş mană . adicăpeste un ceas. că ci deş i avea aerul de a-i fi dat o mînăde ajutor acestui flă că u cumsecade în realitate. buim ă cită . Cît lipsesc. — Vilkom. îi dă dea o mînăde ajutor lui d'Artagnan. vii ş i mi-l prezinţ iş i. aş teptîndu-se s ă -l gă seascăpe d'Artagnan singur. — Eş ti o femeie de nepreţ uit. fiindcăel nu ş tie o boaba franţ uze ş te. frumoasa mea gazdă . Dupăcare. — Scumpa mea gazdă . zuster! zise Planchet. în clipa de faţ ănimic nu putea să -i prindămai bine decît un slujitor curajos ş i ager la minte. cum nu pot să -ţ i refuz nimic. îl cunosc eu: a picat de la Amsterdam. Ce-i drept. da-i ceva haine săse îmbrace. pe care poate cănu-l cunoş ti. îi salvase viaţ a cum s-ar zice. În aceastăstare sufletească . master Peter. în schimb. broer! ră spunse hangiţ a. ai priceput? — Aşputea spune căghicesc ce vrei de la mine ş i asta mi-e destul.ş i. zîmbitoare. ascunzîndu-l. d'Artagnan ieş i pe uş ăş i se îndreptăspre Notre-Dame. — Goeden day. zise d'Artagnan. Planchet îi ră mînea recunoscă tor lui d'Artagnan. îţ i prezint pe fratele dumitale care vine din Flandra ş i pe care îl iau în slujba mea pentru cîteva zile. fă cînd un semn plin de înţ eles lui Planchet. cînd m ăîntorc. destul de mulţ umit de norocul avut ş i de . dupătoate probabilită ţ ile. În clipa aceea se ară t ăş i hangiţ a. reluîndu-ş i starea socialădin strada Lombards. — Uite cum stătreaba. pentru un om de isteţ imea lui d'Artagnan. Venise într-un suflet. care. — Fratele meu?! fă cu hangiţ a din ce în ce mai mirată . se trase înapoi. asta n-o săsufle o vorb ă . ş i pe d'Artagnan nu-l stingherea săaibăleg ă turi cu burghezia. uimită . îl iau în slujba mea. Domnul este fratele tă u. — Spune bun gă sit sorii dumitale. dar cînd dă du cu ochii de Planchet.noastrăunei femei?! — Fii pe pace.ş i măbizui pe tine. ascultînd de vorba ta. rosti d'Artagnan. murmurăMagdalena. Planchet n-avea s ără mînăprea mult ăvreme în serviciul lui. într-un moment cînd ea se pregă tea sălupte împotriva curţ ii. dar. Într-adevă r. el. Planchet. VIII DESPRE FELURITELE ÎNRÎURIRI PE CARE POATE SĂLE AIBĂO JUMĂ TATE DE PISTOL ASUPRA UNUI PARACLISER Ş I ASUPRA UNUI COPIL DIN COR D'Artagnan apucăpe Pont-Neuf. felicitîndu-se c ăl-a regă sit pe Plancher.

supunîndu-se parc ăş i el cerinţ elor tagmei bisericeş ti. p ă rul retezat cuvioş eş te îi acoperea fruntea pînă aproape de sprîncene.. spre uimirea lui d'Artagnan. Cît despre mutră . spuse ofiţ erul rîzînd. Înfă ţ iş area lui suferise o schimbare. La drept vorbind. i se pă rea căniciodatănu o să -l gă seascăpe Bazin. fruntea lui Bazin nu era mai lată de un deget ş i jumă tate nici pe vremea cînd o purta descoperită . întrebădacănu-l cunoaş te pe domnul Bazin. în bă tă lia de la Friburg. Urcătreptele. ca toţ i cei din jur. ori mai avea puţ in pînăsăajungăpe culmea ambiţ iilor lui ş i cămucarni ţ a împodobit ăcu argint pe care o ţ inea în mînăi se pă rea tot atît de vrednicăde cinste ca ş i bastonul de comandant pe care Condé l-a azvîrlit sau nu l-a azvîrlit în liniile duş manului. se retrase dîndu-ş i binecuvîntarea.el însuş i. acum îns ă . D'Artagnan. D'Artagnan îngenunche. intrăîn bisericăş i. Nasul era acelaş i de odinioară . D'Artagnan tresă ri de bucurie. cu ochii ridicaţ i spre cer. Trupul i se rotunjise. asta nu era gr ă sime. Din fericire.. Pricepeai lesne căa ajuns. adicăpe vestitul Jean-François de Gondy. voia cu orice chip să -l apuce ş i pe cel ă lalt. împlinindu-se. Tocmai în scopul de aş i spori aceastăpopularitate. pe care toţ i o primeau în genunchi. pă ş ind umil cel din urmă . dar obrajii. orice i-ar fi înş irat Planchet. ci buhă ială . vrînd sănu-ş i scape omul din ochi. Dar uimirea lui d'Artagnan se stinse în clipa cînd recunoscu într-însul pe însuş i vicarul. sădevin ăfoarte popular. adresîndu-se unui îngrijitor al lă caş ului. — Eh. c ă ci. în capela Sfintei Fecioare. Preotul ispră vi slujba tocmai cînd ispr ă vi ş i d'Artagnan să -l cerceteze pe Bazin. Se duse ş i îngenunche în faţ a capelei. toatăslujba era doar o citanie ş i trebuia săse ispră veascăîndată . primi ş i el binecuvîntarea ş i îş i fă cu semnul crucii. care nu mai ş tia s ăse roage ş i nici nu se gîndise să -ş i ia o carte de rugă ciuni. rosti cuvintele sfinte de încheiere ş i. în acea vreme. Satanas!. cînd ţ inea în mînăun cap ă t al firului. — Domnul d'Artagnan! îngă imăel. mulţ umit ădaniilor sale. cu veş mîntul ce-l purta. presimţ ind rolul ce avea săjoace. — Chiar el. tră geau n ă rile dintr-o parte ş i din alta. ca săzicem aş a. dar în clipa cînd Bazin trecu pe lîng ăel. începea. la slujbă . — Domnul Bazin. care îi închidea pînăş i ochii. Bazin îş i purta veş mîntul cu egal ăm ă reţ ie ş i încîntare. Vade retro. d'Artagnan ajunse la Notre-Dame. bă rbia-i era o guş ărevă rsat ă . — Uite-l colo. dragul meu Bazin. d'Artagnan îl apucăde poala anteriului: Bazin îş i pogorî privirile ş i fă cu un salt înd ă ră t. oficia din cînd în cînd slujba de dimineaţ ă . care se potrivea de minune. slujbăla care de obicei numai oamenii din popor luau parte. paracliserul? spuse îngrijitorul. uite cum ş tii tu s ă primeş ti un vechi prieten! . ca ş i cum ar fi vă zut un ş arpe. pă rţ ile ascuţ ite ale obrazului se neteziseră . care. care mă tura într-o capelă . se folosi de acest ră gaz ca să -l cerceteze pe Bazin.

împingînd cu un aer mă re ţ întro parte mîna ofiţ erului. ş i nu cei care-l abat de la calea cea dreaptă . încît ghiceai cu uş urinţ ăcănu-ş i va lua vorba înd ă ră t. Sfîntul adevă r. — Incoruptibil! murmurăd'Artagnan. căera cît pe ce săspulberaţ i pentru totdeauna putinţ a de mîntuire a bietului meu stă pîn. ţ ine de la mine o jumă tate de pistol. ci pe abatele d'Herblay îl că utam. cînd v-am spus c ăhabar n-am? — Am auzit. — Dragul meu Bazin. atunci cînd chemarea sa îl îmboldea cu atîta înfocare că tre biserică . cum nu. — Cum! izbucni d'Artagnan. continuăd'Artagnan. cu ochii a ţ intiţ i asupra uş ii care pusese o stavilăîntre el ş i Bazin. domnule. Aramis era un nume de pierzanie. domnule.— Domnule. stă pînul meu s-a lepă dat pentru totdeauna de numele ă sta. Ş i cum d'Artagnan. Ş i cum n-am nici o îndoialăca stă pînul tă u e pe cale să -ş i afle mîntuirea. Dacănu ş tii unde-ţ i este stă pînul. ră -mînînd muş chetar. Bazin se folosi îndatăde libertate ş i se smuci iute spre altar. ca săm ăajute cu povaţ a lui s ăfac la fel. că ci. D'Artagnan se lă muri cănu va scoate nimic de la Bazin. Se întoarse numaidecit ş i era cît pe ce sa scoat ăun strigă t de mirare. hotă rît s ăaibără bdare pînăla capă t. lă sase din mînăpoala anteriului. Se ţ ine ghinionul scai de capul meu. r ă spunse Bazin. — Spuneţ i mai degrabăcăvreji să -l tîrîţ i iară ş i cu dumneavoastră spre cele lumeş ti. simţ i cum cineva din spate îl împunge cu degetul în umă r. adîncit în gînduri. n-aşîndră zni s ămint. Ş i nu v ă d cum aşputea fi o piedicăîn calea mîntuirii tale. dragul meu Bazin. habar n-am pe unde o fi. — Nu te pricep. era v ă dit că Bazin minţ ea. adevă rul curat. ză u aş a. spuse d'Artagnan. spuse Bazin. ş i că . — Prea bine. . cînd deodată . am venit să -mi spui unde se gă se ş te. săbei în să nă tatea mea. dar îţ i ră spund c ăaş a ceva e cu neputinţ ă . — Aţ i uitat. Bă utura-i doar pentru cei stră ini de biserică . vă zîndu-măaici ar trebui săînţ elegi căm-am schimbat mult în toate privinţ ele: vîrsta aduce înţ elepciune. furat de gînduri. Nu pe Aramis. Din fericire. în Aramis stăpitulat Simara. — Eu nu beau. spre norocul să u. care-i nume de diavol ş i. —Ş i totuş iă sta-i adev ă rul. i-o întoarse Bazin. unde nu se simţ i în siguranţ ădecît dupăce trase uş a dupăel. adă ugăBazin. — N-aţ i auzit. Bazin. de-ar fi fost dupădumneavoastră . dar minţ ea cu atîta convingere ş i îndîrjire. Bazin! rosti d'Artagnan. încuviinţ ăd'Artagnan. sănu mai vorbim de asta ş i săne despă rţ im ca niş te buni prieteni. adev ă raţ ii prieteni ai unui creş tin sînt cei care-l ajutăsă -ş i afle mîntuirea. D'Artagnan ră mase nemi ş cat. dezamă git la culme. Nu ş tii unde se află Aramis? — Mai întîi. — Aş a e. s-ar fi dat pierzaniei. spune-mi unde se află . domnule d'Artagnan. Uite. zise Bazin. cum sîntem într-un sfînt lă caş . Haide.

de la Planchet? — Fireş te. dragul meu Rochefort?! ş opti el. sa turbe Mazarin. urmăRochefort. cuno ş ti cuvîntul trebuie. — Opt zile e prea mult. drum bun! . — Nesă buitule! O s-ajungi din nou la Bastilia. am eu grijăsămăpă zesc. Porthos ş i Aramis? Pe ei îi cauţ i? — Da. zise Rochefort. E ciudat.. te-asigur! E minunat săte ş tii sub cerul liber! De aceea.. — Ia te uită ! se mirăd'Artagnan. Ş i eu la fel! —Ş i. — Care prieteni? — Cei despre care m-ai întrebat ieri. — Din nenorocire. El te-a salvat. Într-adevă r. — Săprimesc poruncile vicarului. —Ş i altceva nimic? Fiindcăbă nuiesc c ăasta nu-i totul. Franţ a e mare. dacănu-s prea curios. —Ş i ce te-aduce aici? — Am venit sămulţ umesc Domnului pentru norocul de a măvedea iară ş i liber. căbinele e întotdeauna ră splă tit. duse acest deget la buze. — Tu aici. —Ş i nu ai nici un mijloc sa afli ceva despre ei? Aş teaptăopt zile ş i-ţ i dau eu veş ti. desigur. — Pe cuvînt de onoare? — Ce-i de mirare în asta? — Nimic. — Cum. — Ssst! fă cu Rochefort. — Da. — Trei zile e prea puţ in. Ş tiai căsînt liber? — Am aflat-o de la cel mai îndreptă ţ it sămi-o spună . săvedem dacănu putem pune ceva la cale.dar cel care îl împunsese în umă r cu degetul. dau o raităprin provincie. în semn de tă cere. cu ajutorul lui po ţ i face multe. — N-are a face. cu nesaţ în piept – plec săfac o plimbare la ţ ară . —Ş i cînd porneş ti în c ă utarea lor? — Am ş i pornit. r ă spunse Rochefort. — De la cine? — De la Planchet. tră gînd aerul. aşputea săte întreb unde te duci? — Măduc să -mi caut prietenii. — Planchet!. trebuie să -i g ă sesc în trei zile. Ş i din partea cui îi cauţ i? — Îţ i dai seama din partea cui. — Athos. — Noroc! —Ş iţ ie. nu ş tiu pe unde sînt. dragul meu. mi s-a pă rut că -l recunosc. — Oh! Cît despre asta. Asta dovedeş te.

dacăera un portar. ş i f ătot ce vrei. iar dacănu era portar. cum ucenicul într-ale preoţ iei nu avea nimic de ascuns. Intrăîn vorbăcu el ş i. De aceea ofiţ erul nostru nu se îndoi nici o clipăcănumai în casa asta putea sa locuiască vrednicul paracliser. care-ş i scosese veş mintele bisericeş ti ş i stă tea de vorbăcu îngrijitorul că ruia el. îi ceruse lă muriri intrînd în sfîntul lă caş . cel mult cincisprezece ani. D'Artagnan se feri săîntrebe pe cineva din casă . B ă utura asta se pregă tea cam într-o jum ă tate de ceas: d'Artagnan avea timp berechet să iscodeascăpe cineva despre Bazin. Ş i Rochefort se depă rtăcu unul din acele zîmbete dr ă ceş ti. în chip de copil de cor. Dupăvreo cinci minute de aş teptare. d'Artagnan. d'Artagnan aflăc ă . zîmbindu-i la rîndul să u cu un aer melancolic. — Cine ş tie! Întîmplarea e plin ăde toane. pe care parcăîl mai vă zuse cu două zeci de minute înainte. îmbră cat în stihar. Lini ş tit. diavole. D'Artagnan pricepu căBazin îi cerea. Ză ri în încă pere un ş trengar de vreo doisprezece. D'Artagnan se gră bi săiasădin ascunză toare ş i ajunse la vreme ca să -l vadădînd colţ ul stră zii Juiverie ş i intrînd pe strada Calandre. aflatăla încruci ş area stră zii SaintEloi cu strada Calandre ş i ceru o canăcu hipocras. Bazin se ivi în uş a bisericii. dupătoate probabilită ţ ile. d'Artagnan îl vă zu pe Bazin. sănu uit: dac ăMazarin îţ i vorbeş te de mine. care odinioarăîl fă cuser ăpe d'Artagnan săsimtăde atîtea ori că -l trec fiorii. portarul. . aş a cum socoteş te el. de la ş ase la nou ădimineaţ a. — Adio! — La revedere! A. aflatăla vreo cincizeci de paş i mai încolo. bă iat de pră vă lie. pe care numai aceste amintiri puteau să -l aş tearnăpe chipul s ă u. fă răsădea de b ă nuit. era copil de cor de biserică . Folosindu-se de neatenţ ia celor doi slujitori ai bisericii. fusese prevenit dinainte. se uităîn toate pă rţ ile s ăvadădac ănu e pîndit. spuse: — Du-te. d'Artagnan îl privi fă răteamăş i. se încumetăs ăo porneascăspre strada Notre-Dame. cu un aer dezgheţ at. d'Artagnan se strecurăafarădin catedralăş i se ascunse dupăcolţ ul stră zii Canettes. — Nu prea cred. puţ in îmi pasă : o a doua Constanţ ă nu mai existăpe lume! Întorcîndu-se.— Poate căne mai întîlnim pe undeva. s ătacămîlc în ce-l privea. iar de la noua pînăla miezul nopţ ii. cu cine să vorbească ? Trecu pragul unei cîrciumioare. care doar scotea capul de dupăcol ţ ul unei case. Bazin pă rea stă pînit de o mare însufleţ ire ş i îş i tot vîntura prin aer braţ ele-i scurte ş i groase. într-o casăcură ţ ică . dar nu avea cum să -l ză reascăpe ofiţ erul nostru. spune-i căţ i-am cerut să -i dai de ş tire cum căîn curînd o săvadădac ă sînt prea bă trîn pentru a mai fi bun de ceva. Bazin nu putea săplece fă răsăfie vă zut din locul unde stă tea d'Artagnan. dar de astădată .

De altfel se pare căse duce acolo mereu de . cineva aduse un cal la poarta casei lui Bazin. — Îţ i dau o jum ă tate de pistol dacăafli. Bazin obiş nuia totdeauna săpoarte umbrela. — Hei. Copilul se gră bi sa punăbanii în buzunar. săvă d dacănu cumva e fals. — Cum de-ai aflat? — Ei. —Ş i mă celarul ţ i-a spus cădomnul Bazin. c ăpuş tiul ţ îş ni ca un copoi pe urmele lui. habar n-am. cu toate căeu. îl opri d'Artagnan. cu acel zîmbet ş iret pe care nu-l vezi decît la ş trengarii Parisului. atunci s-aş ţ eptă m. pe care o folosea ş i în chip de crava ş ă .Pe cînd vorbea cu puş tiul. Uite-l colea. —Ş i-acum spune. Cîrciumarul era la tejghea. unul. care-l urmă rise rîzînd cu cîtăpricepere ş tie s ăînvîrtăo asemenea trebuş oară . Ş tiu totul. Ş i-i ară tăbanul ademenitor. jupîne! vorbi puş tiul. ce naiba. nici nu se scurserăzece minute ş i puş tiul era înapoi. Dup ăo clip ăse ară t ăş i Bazin. — A plecat la Noisy. Aş teaptăsăplece. a fost floare la ureche! Am recunoscut calul pe care mă celarul îl închiriazădin cînd în cînd domnului Bazin. fă gă dui d'Artagnan. — Ia te uită . ş i pe urmă . Nu aş teptarăprea mult. zi. însăfă răsăi-l dea. —Ş i unde se duce? întrebăd'Artagnan. zise copilul. încredinţ at cănu vor trece zece minute ş i el va ş ti tot ce voieş te săş tie. Ş i mi-am zis că mă celarul nu i-ar închiria calul fă r ăs ă -l întrebe unde se duce. — Uite-l. paracliserul nostru o porneş te la drum. Te priveş te cum faci. află . — Vreau săvă d banul. Lu ăjumă tatea de pistol ş i-i dă du în schimb bani mă runţ i. cu umbrela. iscodeş te. nu-l cred în stare pe domnul Bazin s ăoboseascăun cal. Ei. Într-adevă r. — Unde-a plecat? — Banul e tot al meu? — Fireş te! Hai. Abia dă du colţ ul stră zii Juiverie. D'Artagnan se întoarse la masa unde se aş ezase. Domnul vrea m ă runţ iş . Bazin o porni în trap mă runt. Nu cumva rîdeţ i de mine? — Nu. gata! întreabă . — Gata! îi dă du puş tiul de veste. ă sta e al tă u–ş i vîrî banul în buzunar. — Aha. — Pă i de. unde-a plecat? întrebăd'Artagnan. Dacăaflu unde a pornit-o Bazin?! Nu-i mare greutate.. Calul era cu ş aua ş i cu frîul pe el. — Aş a chiar cănu afli nimic. cu ochii stră lucind de bucurie. pe cinstea mea de ofiţ er. — Mie? izbucni copilul. Daţ i-mi-l niţ el. — A plecat la Noisy. — Ei? fă cu întrebă tor d'Artagnan. Dupăcinci minute.. pricep! se dumiri puş tiul. zorindu-ş i calul. — Măduc să -l întreb.

pe care nu o purta decît la zile mari: apoi. că tre ora dou ă . ieş i din oraşpe la bariera Vilette. porunci săse punăş aua pe cei doi cai ş i. dar se dovedeş te o prevedere straş nicăatunci cînd e vorba să -ţ i osteneş ti trupul. La vreo leghe ş i jumă tate de Paris. Nu mai am nici o îndoial ă ! — Sînteţ i mulţ umit de mine? — Da. — Spuneţ i-mi. Ş i cum aflase ceea ce voia. care aveau aerul căpun la cale cine . Planchet spuse cîteva cuvinte într-o flamand ăfă r ăcusur. fiindc ăNoisy se afla la trei-patru leghe de Paris. domnule ofiţ er. întrebăpuş tiul. apoi îş i schimbă îmbră că mintea. plă ti b ă utura de care nici mă car nu se atinsese ş i o porni zorit spre strada Tiquetonne. urmat de Planchet. de teamăsănu fie recunoscut. a pornit-o prea devreme la drum. — Tu ai fost la Noisy? — Cum nu. ceea ce poate săfie un prost început atunci cînd vrei să -ţ i pui capul la treabă . — Bun. d'Artagnan se opri niţ el la un han. pe drumul spre Meaux. ră spunse d'Artagnan. ş i învoiala era gata. Fratele Magdalenei intra în slujba lui d'Artagnan. Mai e rost de cîş tigat ş i alţ i bani? — Poate căda. ofiţ erul ră spunse ceva într-o pă să reascăpriceputănumai de el. Mai întîi prînzi vîrtos. dîndu-ş i seama că . Avea deci timp berechet înainte. în ner ă bdarea lui. — E vreo mînă stire la Noisy? —Ş i încăuna grozavă . lă sînd caii s ămai ră sufle: hanul era ticsit de niş te mutre cam deocheate. În casa învecinatăcu hanul. ÎN SPATELE LUI PLANCHET Ajuns acasă . Cum te cheamă ? — Friquet. încît aproape nu-l mai recunoş teai. D'Artagnan scoase la ivealăun caieţ el. d'Artagnan vă zu un om a ş ezat lîngăfoc: era Planchet. dar un Planchet atît de schimbat în straiele ponosite ră mase de la fugarul bă rbat al hanghi ţ ei. de acolo-i doica mea. fă cu d'Artagnan. cugetînd cătunica lui de locotenent de mu ş chetari ar putea sădea naş tere la bă nuieli. Magdalena i-l prezentăde faţ ăcu toţ i bă ieţ ii de corvoadă . IX CUM D'ARTAGNAN. mînă stirea iezuiţ ilor. Planchet era că utat de zor ş i acum. în care însemnănumele bă iatului ş i adresa cîrciumii. CĂ UTÎNDU-L H Ă T-DEPARTE PE ARAMIS.două -trei ori pe să ptă mînă . Planul lui d'Artagnan fusese bine chibzuit: nu voia săajungăla Noisy pe lumină . ÎL VEDE COCOŢ AT PE CAL. apoi lua cea mai aprig ăş i mai solidă spadădintre cele trei cîte avea.

Numai că . Or. cînd Planchet se apropie ş i-i spuse: — Pun prinsoare. ucis din pricina ei de că tre ducele de Guise. n-ai altceva mai bun de f ă cut. cum spune La Fontaine. doamna de Longueville merita s ă -ţ i fure gîndurile: era una dintre cele mai de seamădoamne ale regatului. domnule. D'Artagnan se gîndea la toate aceste lucruri. gă zduia pe aceş ti cuvioş i pă rinţ i. fie din pricina unei soarţ e vitrege. care. ş i care ar fi scandalizat spiritele timorate de la curte. precum vom vedea. cu toatăisteţ imea. el se apropie nepă să tor de hangiţ ă . doamna ducesăde Longueville: cealaltăera o mînastire de iezuiţ iş i. decît ce face iepurele în vizuina lui: săte gînde ş ti. într-un duel în Piaţ a Regală . Se gîndea la Aramis. într-o zi de iarnă . fie din pricina intîmplă rii. fiecare îş i avea gîndurile lui. ducesa de Longueville avea în clipa de faţ ăo legă turăpoliticăcu prinţ ul de Marciliac. căva gîndiţ i la acelaş i lucru la care mă gîndesc ş i eu. fratele ei. Într-adevă r. Pe la ceasurile patru. atunci cînd mergi în pasul calului. tot dupăcum se spunea. ş i Planchet la fel. trecuse mai întîi drept amanta lui Coligny.ş tie ce pentru noaptea aceea. deci. ne din pricina firii cu care i-a înzestrat natura. fă r ăs ă însemne mai mult decît el. sub un cer monorît ce veghează o priveliş te monoton ă . în sfîrş it. pe care nu-l iubea. ră mîn la jumă tatea drumului cu nă dejdile lor. Un bă rbat înf ă ş urat într-o pelerinăse ivi în uş ă . unii la mă rire. cea care fusese ieri la curte ceea ce doamna de Longueville era astă zi. . d'Artagnan o porni mai departe. fiul cel mai mare al bă trînului duce de La Rochefoucauld din care era pe cale săfacăun duş man ducelui de Condé. fratele ei. Cît despre d'Artagnan. era una dintre cele mai frumoase femei de la curte. dar cînd d ă du cu ochii de un stră in. se bucurase cîndva de iubirea doamnei de Chevreuse. Se gîndea căpe cînd era la Luvru o vă zuse adesea pe frumoasa doamnăde Longueville trecînd veselăş i str ă lucitoare prin faţ a lui. în vreme ce al ţ ii. cu toatăîndemînarea lui. Că să torităcu bă trînul duce de Longueville. Acum nu mai avea nici o îndoială . se apucă să -i laude vinul. aduse vorba despre Noisy ş i aflăc ăîn sat nu se gă seau decît douăcase mai ară toase: una era a monseniorului arhiepiscop al Parisului. ş i în ea locuia în clipa de faţ ănepoata acestuia. Se vă zu nevoit să -ş i mă rturiseascădeschis că . era ş i va ră mîne pesemne printre ace ş tia din urmă . apoi se vorbise de o prietenie cam prea afectuoasăpe care ar fi avut-o pentru prinţ ul de Condé. ca de obicei. în pasul calului. se mai spunea căo urăadîncăş i adevă ratăurmase acestei prietenii ş i. fă cu un semn cu mîna ş i doi dintre indivizii care beau la o masăieş irăîndatăca săvorbeasc ăcu el. O anume vorbăa hangiţ ei îndrumase gîndurile lui d'Artagnan pe un fă ga şanume. d'Artagnan se gîndea. vorba asta era numele doamnei de Longueville. ţ inînd s ăajung ăîn sat doar la că derea nopţ ii. unii la dragoste. Ş i se întreba pentru ce existăpe lume oameni care ajung la tot ce nă zuiesc. care nu era decît o jalnicăpo ş ircăde Montreuil.

„E ş ti sigur?" a întrebat bă trînul în pelerină . la mutrele alea deocheate care ş edeau adineauri la bă uturăla han. hai săvedem ce-ţ i spune instinctul într-o asemenea împrejurare? — Instinctul îmi spune. dragul meu Planchet! oftăd'Artagnan." „Atunci. ş i aici mi se pare cănu mai încape nici o îndoială . domnule. voi fi ş i eu acolo ş i văvoi îndruma. „Da.Ş i pe urmă ? — Unul dintre ei spunea. zîmbi d'Artagnan." — Prinţ e? îl întrerupse d'Artagnan. ce ziceţ i de asta? — Vai. ori vine astă -seară . Dar tu la ce te gîndeş ti? — Măgîndesc. urmaţ i-i ş i voi pilda. domnule. . ci straie de cavaler.ş tie sa mînuiascăspada." „V ăluaţ i ră spunderea căjusti ţ ia. cînd vă d c ăintr ăîn grajd un om înfă ş urat într-o pelerina. monseniore. fiţ i pe pace. „Da. atunci săne hotă rîm: ce facem cu el?" a spus celă lalt bă utor. bă nuiesc căva fi travestit în haine de cavaler".ă ia de la han nu unelteau împotriva noastră . — Ei. „Ce facem cu el?" a repetat prinţ ul. — Ei bine. —Ş i-apoi? — „E sigur la Noisy. a spus prinţ ul. ş i-aici s-ar putea sa fie vorba de dumneavoastră . a zis unul. urmat de alţ i doi. numai că utaţ i să -l prinde ţ i viu. Din nefericire s-au dus vremurile cînd prinţ ii voiau sămăomoare. a zis altul. — Domnul e sigur? — Iau totul asupra mea. Planchet." „Iau asupra mea toatăr ă spunderea". — Sînteţ i sigur cănu unelteau împotriva noastră ? — Împotriva noastr ă ?! Ş i pentru ce? — Pă i de. prinţ e. frumoase vremuri! N-ai grijă . Planchet. Ei. fiindcăi-am recunoscut servitorul". bă nuiesc c ăva fi travestit în haine de cavaler." Ş i au ie ş it din grajd. ia gîndiţ i-v ăce-au spus: „I-am recunoscut servitorul. ş i-aici s-ar putea săfie vorba de mine." „Bă gaţ i de seamă . ori vine astă -seară ". Dar ascultaţ i mai departe: „Ş i dacă -i acolo. fiindc ănu purta ţ i uniforma de ofiţ er de muş chetari. că ci povestirea lui Planchet se potrivea cu lucrurile pe care le bă gase ş i el de seamă .. „E sigur la Noisy. ascuns în cel mai întunecos ungher al grajdului.. — Tot prevă ză tor ai ră mas. Nu-i omul care săse dea prins cu una cu două . — Instinctul. — Aha! exclamăd'Artagnan.— Măîndoiesc. o săne dă m toatăosteneala. căoamenii ă ia s-au adunat cu gînduri rele la han ş i tocmai cugetam la cele ce-mi spunea. Ah. ş i ce ne priveş te asta pe noi? fă cu d'Artagnan. Cît despre noi." „De altfel." „Da. Asemenea ispră vi se petrec mai în fiecare zi. domnule. Aveţ i frînghie să -l legaţ iş i un că luşsăi-l puneţ i în gură ?" „Avem de toate. „Atunci e bine. da. — Întocmai aş a: prinţ e. —Ş i-apoi? —Ş i-apoi prinţ ul a spus: „Bă ga ţ i de seamă .

— Cu neputinţ ă . a ş a căsa ne vedem de drum. pe fundalul cenuş iu-întunecat al cerului se desprindea din noapte dantela ş i mai întunecatăa acoperiş urilor: în ră stimpuri. r ă spunse Planchet. Planchet se depă rtăîn noapte. stră bă tînd vă zduhul ş i înserarea. aşbate aici la .. un nechezat de cal ajunse la urechea lui d'Artagnan. Dupăvreo jumă tate de ceas. parca ză resc ş i eu ceva. Mînă stirea unde o fi? — Mînă stirea e-n capă tul satului. pe la opt ş i jumă tate ori nou ăseara. Planchet era înapoi. Erau singurele fiinţ e care pă reau cătră iesc în sat. parcăaud ş i tropot de cai. cîte un cîine se trezea l ă trînd prin ogră zi.. spuse d'Artagnan. uitaţ i-văîn partea asta. cuprinse între douăuliţ e. ş i întoarce-te de-mi spune dacăe vreo fereastră luminat ăla iezuiţ i. În dreapta ş i în stînga drumului. — Dac ănu s-aude tropot de cai. Sănu mai vorbim de asta. O ş tiu eu. — Ei. zise d'Artagnan. rosti el. Dacăaşfi de-al Frondei.. Pă mîntul e muiat de ploi. unde ş ade frumoasa doamnăde Longueville. Totuş i. — Ce e? — Ia uitaţ i-vă . Merserăaş a aproape o leghe. zise el că tre Planchet. precum spusese. Dupăcinci minute. — Hm! mormă i d'Artagnan. Planchet. începu el. Ş i pornirămai departe. cîţ iva tei uriaş i îş i întindeau braţ ele golaş e. domnule. cît strîng eu chinga calului. — Trebuie săfie castelul arhiepiscopului. unde-i vedeai ochii înspă mîntaţ i scînteind ca doi că rbuni aprinş i. tu dăo fug ăpînă acolo. D'Artagnan cercetăcu luare-aminte clă direa. nu vi se pare căse strecoarăniş te umbre prin noapte? Ascultaţ i. toat ălumea dormea ş i nu vedeai o geană de luminăîn tot satul. Ş i Planchet îş i luălocul în urma lui d'Artagnan. dominînd împrejurimea. D'Artagnan ş i Planchet îş i urmar ăcalea. în faţ a lor. cu acea sublima încredere pe care o avusese întotdeauna în stă pînul să uş i pe care cei cincisprezece ani de despă rţ ire nu o ş tirbiser ăcîtu ş i de pu ţ in. Ş i se opri în loc ca săscruteze întunericul Ş i săasculte. se vede o singurăfereastrăluminată . cîte o mîţ ăsperiatăţ îş nea din mijlocul drumului ca săse ascund ăîntr-un morman de vreascuri. s-aude cel puţ in cum nechează . în vreme ce d'Artagnan să ri la pă mînt săstrîngăchinga. vorba ta. Dar asta nu ne priveş te pe noi. glă sui el. Deodată . Aş a cum e obiceiul la ţ ară . — Domnule. ia ascultă ! Ş i într-adevă r. Aproape în inima tîrgului. ajunserăîn dreptul celor dintîi case din Noisy. Planchet se apropie iară ş i de d'Artagnan. — Sînt oamenii noş tri care-au pornit la treab ă . se ridicau niş te ziduri sumbre.— Atunci e bine. — Domnule. în partea dinspre cîmp.

monseniore! D'Artagnan socoti căeste momentul săse amestece ş i el în vorbă . ş i spada mea e lungă . cămă nînci o scă rm ă nealăde-o săţ ii minte. urmăgasconul. asta nu-i vocea lui. — Oho. — Îl cunosc. tră gînd spada ş i adă postindu-se dup ă cal. n-am de ce sămi-l ascund. vreau s ăfiu respectat dupărangul meu. — Destul. — Staţ i! Staţ i. Între castel ş i mîn ă stire. — Sănu v ăscape! ră sun ăo voce mîndr ă . — Ce faci aici? întrebăel. ce dori ţ i?? — Afli tu îndată ! urlarăîn cor că lă re ţ ii. — Hei. ce săfie? Un vuiet ca de uragan se apropia din ce în ce: în aceeaş i clip ă . monseniore sau prinţ e. Ce pofti ţ i. Singura fereastrăluminatăs-a întunecat. — Dar dumneata? i-o întoarse d'Artagnan. dupăobiceiul celor învă ţ aţ i să poruncească . în vreme ce Planchet fă cea la fel. care nu voia săparăînfricoş at. strigăcel că ruia i se spusese monseniore. num ă rînd fiecare vreo zece oameni. domnilor! bombă ni d'Artagnan. două cete de că lă reţ i. ca vestitul mă gar al lui Buridan. — Drace! exclamăd'Artagnan. Pînă atunci. cu spadele în mînă .castel ş i sînt sigur c-aşgă si un culcuşpe cinste. dac ăaşfi că lugă r. Cel de care ascultau că lă re ţ ii veni mai aproape. Îl cunoş ti pe domnul d'Artagnan? — Locotenent al muş chetarilor regelui? întrebăvocea. — Nici o grijă . care c ă lă toream lini ş tit cu slujitorul meu. domnilor! întrebăel cu accentu-i gascon. Dar eu. Sta ţ i. mintoş ilor. — N-auzi ţ i nimic. se prea poate sădormim afar ă . trufaş . adă ug ăPlanchet. primul care se-ncumet ăsăse apropie de spada mea. — Da. atunci trebuie săfi auzit căare un braţ puternic ş i o spadăneîntrecută ? . Chiar dacănu-mi spun numele. ş i sînt sigur căm-aşospă ta stra ş nic. — Nu vrei să -ţ i spui numele fiindcăeş ti cel care a pus la cale aceast ă cursă . fire ş te. rosti d'Artagnan. — Vorbeş te cuviincios. Săfi avut tu dreptate? Ă ş tia cu noi aveau ce aveau? — Uite-l. Nu cumva umbl ăturbarea prin Noisy? Bă gaţ i de seamă . murind de foame ş i de sete. nu vreţ i săbat în poartă ? — Ssst! îl opri d'Artagnan. domnule. îl spintec. pe el! strigar ăcă lă re ţ ii ş i se aruncarăasupra lui d'Artagnan. văprevin. se nă pustirădin cele douăuliţ e care mă rgineau casa ş i-i înconjurarăînchizînd orice trecere. — Ei bine. aş bate dincolo la mînă stire. domnule? — Ba da. — Chiar el. zise gasconul nostru. cum îţ i place mai mult săţ i se spună . destul! Numele dumitale? — Îţ i spun numele meu ca săş tii unde sămăgă se ş ti.

gata săse apere. Ş i nu vreau săapă r pe nimeni altul decît pe mine. Tot ce vreau e să intru în mînă stirea iezuiţ ilor. bine! fă cu vocea. dar vă previn cămăvoi apă ra cu stră ş nicie. dar tropotul cailor se depă rta mereu. ş i calul sîntem frînţ i de oboseală . Nu cu noi avea treabă . săne retragem. zise liniş tit d'Artagnan că tre Planchet. las ă . . prin ţ sau rege. dar niciodatăîn condi ţ iile astea. — Bine! replicăvocea. sus pe cai! Sămergem săbatem în poartăla că lugă ri. D'Artagnan ş i Planchet mai veghear ăcîtva timp. murmurînd ş i bomb ă nind. Fiindcăatunci cînd o săne-ntîlnim. pe cal. domnilor! Ş i ceata că lă reţ ilor. — Neispră vitule! — Ei. — Pe cel pe care-l că ută m noi. Am pe unul pe cal! D'Artagnan se întoarse ş i vă zu într-adevă r doua mogîldeţ e pe calul lui Planchet. fiincădacămai spui o singurăvorbăca asta. pieri în noapte. auzi? — Lasă . — Săplec?! murmurăd'Artagnan. care începea să -ş i piardă ră bdarea. a ş a căvîrîrăspada în teac ă . Am dat greşastă -seară .. s-ar putea s ăfii singur ş i săfie ziuăafară . nu-i chip săte înş eli. cuvîntăgasconul. Îl aş teptai aici. spuse cel care poruncea.. Mă soară -ţ i cuvintele. Pe cine?. — Haide.. cînd ceva greu că zu pe neaş teptate dindă ră tul lui. — Da. în împă ră ţ ia enigmelor continuăd'Artagnan. se vede cît de colo căvorbeş te ca un gascon. — Bine. că ci ş i eu.. săş tii căţ i-o bag pe gît. nă tă ră ule. Asta nu-i uş or. am intrat. adă ug ăel. Asta nu-i omul nostru. care se smuci în lă turi. — Pă i atunci cu cine? întrebăPlanchet. Planchet abia apucăsă -i urmeze pilda.— Dumneata eş ti domnul d'Artagnan? — Eu însumi — Atunci ai venit aici ca să -l aperi? — Să -l apă r?.. — Se pare căvenind la Noisy. — Ai vă zut. La drum. batjocoritor. cu glas tare. habar n-am ş i prea puţ in îmi pasă .. marchiz. doar n-au săne mă nînce! Ş i d'Artagnan se aruncăîn ş a. — Pesemne cădracu se ţ ine scai de noi! izbucni el. orice-ai fi. sub ferestrele astea? Ai venit la Noisy ca să -l aperi? — N-aş tept pe nimeni. afarănumai dacădumneata binevoieş ti sămăpofteş ti la un praznic ş i să -mi oferi un culcu şundeva prin apropiere. Fie ce-o fi. tr ă gînd spada. — Hei. pufni d'Artagnan. că ruia aceastăporuncăîi cam încurca socotelile. te tog. jupîn d'Artagnan. fă răsăş tiu. ră spunde! porunci aceeaş i voce semeaţ ă . domnule! striga Planchet. îndreptîndu-se spre Paris. O săne mai întîlnim noi. Hai. Atunci pleacăde-aici ş i lasă -ne în pace. domnule! izbucni d'Artagnan. — Pe legea mea.

m-aşfi îngrijit săam la îndemînăscara gră dinarului. — Domnule. baţ i de trei ori din palme ş i-ţ i dă m noi ş iţ ie ceva de-ale gurii. Cît despre mine. observîndu-i stîngă cia. n-ai încotro! mormă i Aramis. Nici pomenealăde dracu. Povestea cu scara merge pentru domnul Aramis. Fereastra se deschise îndatăş io scarăde frînghie lunecăîn jos. aş a cum îi poruncise Aramis. voi fi încîntat săte am oaspete. sînt eu. cu Aramis la spate. dupăo clipă . ară tîndu-i o hardughie ce se ridica în plin cîmp. merge ş i pentru dumneavoastrăş i. Dacăvrei s ăurci. murmurăAramis. — Crezi? rîse Aramis. îl povă ţ ui Aramis.gata săse n ă pusteascăasupra nepoftitului. la naiba! Nu moare nimeni de . D'Artagnan se că ţ ă r ăîn urma lui. sire". — Du-i sub ş opronul de colo. o sămearg ăş i pentru mine. Fii pe pace. — Iartă -m ă . — Nu. X ABATELE D'HERBLAY La capă tul satului. dupănouăseara. — Cum zicea ră posatul cardinal ră posatului rege: „Ca săvăară t drumul. consemnul mînă stiri e dintre cele mai severe. sub fereastră . cîte deprinderi rele capeţ i în afurisitele astea de mînă stiri ş i ce urît se poartăto ţ i oamenii bisericii. — Tu te întorci aici. — Pă i cum?! se minunăd'Artagnan. zise Planchet cînd vă zu căd'Artagnan e gata s ăajung ă sus. te urmez. urmat de d'Artagnan care începea săcreadăcătră ieş te frînturi dintr-un vis fantastic ş i fă r ăş ir. zise acesta. —Ş i pentru mine? se tîngui Planchet. — Iartă -m ă . Aramis se c ă ţ ă r ăsprinten pe scar ăş i. dragul meu d'Artagnan. Gă seş ti acolo ş i fîn ş i ov ă z pentru ei. Nici nu-ţ i închipui. apuc-o la stînga. porni. zise Aramis. dar caii ă ş tia doi nu pot săse caţ ă re pe ea. Planchet. ş i se opri sub fereastra luminatăde la mînă stire. Mi se pare c-ai pomenit de naiba. Dar nu urci? — Ia-o tu înainte. la nevoie. Aramis. zise d'Artagnan. Planchet o apuc ăla stînga. cu care sînt silit sătră iesc. dar mult mai încet: se vedea cît de colo căera mai puţ in obiş nuit cu asta decît prietenul să u. eu mămulţ umesc ş i cu scara asta de frînghie. dragăprietene. dragul meu. Planchet. în marginea satului. Haide. — Dragul meu. prietene. porneş te-o în galop ş i. Se prea poate. Dacăaşfi ş tiut căvoi avea cinstea sămăvizitezi. ajunse la fereastră . Aramis să ri de pe cal ş i bă tu de trei ori din palme. Aş a se intrăla tine? — La naiba.

rezemîndu-ş i braţ ele. iar patul pă rea mai curînd culcuş ul unei femeiuş ti. vino încoace! Uş a se deschise ş i Bazin se ivi în prag. dragul meu. cardinalul de Lavalette ş i episcopul de Bordeaux în ţ inutăde campanie. iar patru tablouri mari înfă ţ iş au pe cardinalul de Lorraine. — Da. Bazin se înclinăîn semn de supunere oftădin adîncul ră runchilor ş i ieş i pe uş ă . Niciodatănu avusese prilejul săvad ăîncă pere mai ră zboinic ăş i mai elegantăîn acela ş i timp. rosti d'Artagnan. Ce vrei. Bazin. tră gînd scara sus. — Vă d că -mi prive ş ti bîrlogul. La mine nu g ă seş ti cine ş tie ce bucate. Eu. du-te. decît al unui om care s-a legat sădobîndeascăÎmpă ră ţ ia cerurilor prin post ş i renunţ are la cele pă mînteş ti. sînt bucuros săv ă d că . nimic nu arata căte afli în locuinţ a unui abate: tapetul era de damasc. ră spunse Bazin. dacăo faci cu un gînd bun. covoarele de Alençon. ă sta-i Bazin. — Nu. . am învă ţ at de la cucernicii pă rinţ i iezuiţ i că -ţ i este îng ă duit săminţ i. Stai jos. îţ i mă rturisesc căabia aş tept săîmbuc ceva: drumul mi-a fă cut o foame de lup. nu? — Vai! zise Aramis. Ş i Aramis împinse spre d'Artagnan un fotoliu încă pă tor. — Asta înseamnăc ăm ăameninţ i cu omletele ş i cu iarba de Crèvecoeur? Parcăaş a porecleai tu spanacul odinioară . Ce-i drept. dragul meu. mai cu seamă . închise fereastra. dacăvrei. În acest timp. deoarece nu te aş teptam. e bine dresat ş i. încuviin ţ ăd'Artagnan. — Bine. Bazin. Cu ajutorul lui Dumnezeu ş i al lui Bazin s ă nă dă jduim căvom gă si lucruri ceva mai ac ă tă rii în că marăla cucernicii pă rinţ i iezuiţ i. îmbiind ochiul ş i mîna cu spade de tot felul. — Numai căjupîn Bazin. În colţ uri stă teau îngră mă dite arme. vin bun. unul. Dar dupăce te uiţ i? — Măuit săvă d cine ţ i-a aruncat scara. prietene. — Domnule. — Dragul meu Bazin. Oh. cu mare plă cere. s-a retras discret. spuse Aramis. — Ah. urm ăAramis. să schimbă mş i noi o vorbă . Hai. bine.foame aici. cu garnitura lui de dantelăş i cuverturăscump ăaş ternutăpe el. d'Artagnan moare de foame ş i eu la fel. Bazin. pîn ă ş i-n biseric ă . — Mai întîi aşzice sămîncă m. iartă mă . în care acesta se tolă ni. pricepînd c ă nu m-am întors singur. stau ca un că lug ă r. Ş i Aramis. minţ i de-nghea ţ ăapele. dar cînd dă du cu ochii de d'Artagnan scă p ăo exclama ţ ie care r ă sunăca un strigă t de disperare. d'Artagnan cercetăodaia. cardinalul de Richelieu. dragul meu prieten! se că in ăAramis. nu? întrebăAramis. — Aha! exclamăd'Artagnan. strigăîncetiş or Aramis. Nu vă d pe nimeni ş i totuş i scara n-a picat din cer. aş a că adu-ne de mîncare ce ai tu mai de soi ş i.

clă tinînd din cap. ba. cu Montmorency ş i cu Cinq-Mars. nu s-ar fi dat în lă turi să -i taie capul. între Tigru ş i Eufrat: se pare însăcătoţ i îl c ă utau hă t-departe. am iubit-o mult odinioarăpe aceastăsă rmanăducesăş i trebuie sărecunosc cănea fost de mare ajutor. Nu prea ai aerul c ă vii de-acolo ş i nici c-ai s-ajungi vreodatăîn împă ră ţ ia lui. — Atunci.. ceea ce e aproape totuna. aceastăscumpăMarie. ci printre crengile unui tei. dar. dragul meu Aramis. pe legea mea. a tră it ş i o ciudată aventurăîn nu ş tiu ce sat. s ş -mi spui îndatş . Nu se iese pe poart ă . e ceva în tot ceea ce mi-ai spus: numai nu cumva săcrezi căaşfi îndr ă gostit de doamna de Longueville.. de unde dracu ai picat pe cai. nu cobori pe treptele de marmurăale unui peristii. ş i spiritul gascon nu te-a pă ră sit de fel. — Dragul meu. începu d'Artagnan. rosti Aramis cu un aer nepă să tor. spune-mi. la naiba! exclamăAramis. iatăcăs-au dumirit ş i învă ţ aţ ii. Din cer. pe locul unde-i castelul arhiepiscopului de Paris. Raiul se aflăIa Noisy-le-Sec. aş a cum a fă cut cu Chalais. dupătoate celelalte lucruri din jur. Dacănu veneam din cer. N-am cunoscut decît o singurăfemeie care săpoarte haina bă rbă teascăla fel ca ea: de aceea i sa fă cut ş i un cîntec: Laboissère. aruncîndu-ş i privirea spre portretul fostului ministru. ci pe fereastră . — Drace. vorbi Aramis cu o înfumurare pe care d'Artagnan nu o mai vă zuse la el de pe vremea cînd era muş chetar. reluăd'Artagnan. A poruncit s ăfie arestatăş i dus ăla castelul din Loches. Pînăazi nu se ş tia mai nimic ce ş i cum e cu raiul: unii ziceau căse aflăpe muntele Ararat. dragul meu. — Da. ş i. Aramis izbucni în rîs. cu un nu ş tiu ce preot că ruia i-a cerut adă post ş i care. mutîndu-ş i privirea la stă pînul casei ş i sfîrş ind prin a-i cerceta hainele. alţ ii. dupăcum am auzit. Mda.— Acum. Îl ş tii? . împreunăcu camerista ei. După ce ai fost îndră gostit atît de amar de vreme de doamna de Chevreuse. adevă rat. iar îngerul cu spada de foc care-l pă zeş te îmi pare căş ia schimbat numele ceresc de Gabriel în acela mai pă mîntesc al prin ţ ului de Marcillac. sa ară tat gata săo împartăcu ea. Asta din pricinăc ăpurta neînchipuit de firesc haina bă rbă tească . vezi bine! — Din cer! repetăd'Artagnan. dar ea s-a salvat travestit ăîn haine bă rbă teş ti. îndă ră tul lui Planchet? — Ei. aproape. cînd el era colea. — Ai ră mas acelaş i tovară şvoios. Da. nu era să -ţ i dă ruie ş ti inima celei mai înverş unate duş mance a ei. o săm ăferesc cu grij ăde asta! protestăd'Artagnan. avînd doar o singura odaie ş i luînd-o drept un cavaler. biata Kety. căam r ă mas singuri. ce vrei! el a silit-o săplece din Franţ a. cel puţ in m ăîntorceam din rai. Era un potrivnic atît de cumplit acest blestemat de cardinal! continuăAramis.

ţ i-am spus căn-a fost nimic între mine ş i ducesa de Longueville. Cadet din cap pînş -n picioare. Ai vă zut-o cumva cînd s-a întors de la Bruxelles. poate. s ăne învoim asupra unui lucru: asupra vîrstei pe care o vom . că utam săfac de gard ăcît mai rar. măîngrijesc mult... — Da. mi s-a urît s ă -i tot spun căMazarin e amantul reginei. — Aş a e. Cînţ i tot atît de frumos ş i azi. — Care? Ducesa de Chevreuse. n-am mai vă zut-o. zicînd căo cunoaş te pe Anna de Austria ş i căo ş tie prea mîndrăca săiubeascăo asemenea secă tură . S-a schimbat mult. aceleaş i mîini de femeie. ori ducesa de Longueville? — Dragul meu. dragul meu. atîta tot. — De astădată . interveni Aramis. cochetă rii. În regimentul încercatei garde. — Dragul meu. dup ă moartea regelui? — Da. pe vremea cînd eram muş chetar. îmbă trînesc: în curînd împlinesc treizeci ş iş ase de ani. aş teptînd o schimbare. înţ elegi. i-am dat cele mai înţ elepte sfaturi. e adevă rat. Ne-ntreci pe toş i.— Nu. dragul meu Aramis. Cîntă -l. — De astădatăpoate că -ţ i urmeazăsfaturile. s ş -mi spui îndatş . mş rturisesc. aceeaş i talie elegantă . vorbeam de ducesa de Chevreuse. care au devenit niş te minunate mîini de prelat. ş i chiar s-a întors. —Ş tii căa obţ inut permisiunea săse întoarcăîn ţ ară ? spuse d'Artagnan. iar sec ă tura a poruncit arestarea ducelui de Beaufort ş i a exilat-o pe doamna de Chevreuse. s-a aruncat în urzeala ducelui de Beaufort. fireş te. încuviinţ ăAramis. — Da. surîse d'Artagnan. — Nu ca tine. Dar s ăne întoarcem la să rmana ducesă . Ea pare. azi cînd sînt abate. Mşprinde bine straiul bş rbş tesc? — Goneş ti pe cal ca o sş geatş . Printre halebarde. Acum o săfacăiar vreo prostie. Nu. murmurăAramis. de care ea nu s-a folosit nici un pic. dragul meu Aramis. — Bravo! izbucni d'Artagnan. caut săslujesc cît mai rar cu putinţ ă . De vreme ce ne-am regă sit. — Ascultă . ş tiu. încuviinţ ăAramis.. Ş tii dragul meu. Ş i Aramis începu ca un mîndru cavaler: Laboissère. n-a vrut să măcreadă .. Deci m-am întîlnit de vreo cîteva ori cu ea. Apoi. dragul meu. care eş ti mereu acelaş i: acela ş i pă r negru ş i frumos. ş i vă d c ăliturghia nu ţ i-a stricat vocea. ş i era încăfoarte frumoasă .

— Fii liniş tit. urmăd'Artagnan. dragul meu. fac un foc zdravă n cu toate icoanele tale ş i te pun în frigare. gră beş te-te. că ci tu ai fost întotdeauna neîntrecut într-ale cifrelor. Haide. aşavea patruzeci ş i trei de ani! Pe toţ i dracii. Iar d'Artagnan. dac ămăvoi înhă ita iară ş i cu un ofiţ er de muş chetari ca tine. ş tiam cămăcă utai. Aş adar.. haide o dată . după socotelile tale. dupăce dă duse fîn ş i ov ă z la cai. îl asigur ăd'Artagnan. — Aş teptai pe cineva? întrebăofiţ erul. — Cum adică ? se mirăAramis. — În sfîrş it! se îmbunăAramis. Eu nici nu calc pe acolo. mai uimit ca oricînd de vorba ş i de purtarea abatelui d'Herblay. cu mîinile împreunate ş i cu un aer spă ş it. domnule! se tîngui Bazin. Într-adevă r. care a ostenit de un ceas de cînd tot bate din palme. — Ei! se ră sti Aramis. Atunci eu sînt cel care măîn ş el. eş ti gata? — Da.. un pui ş i o sticlă cu vin prietenului tă u Planchet. încît d'Artagnan ră mase de-a dreptul buimă cit.avea de acum înainte. — Ei! fă cu Aramis. ş i fiindcăstai mereu cu nasul în cartea de rug ă ciuni. Am cîte ceva pentru orice împrejurare: ş i-apoi. — Haide. tică losule! noi. Dar te previn cădacătot lustruind boclucurile de prin capele. dacănu măînş el. îndată . azi am patruzeci de ani bă tuţ i pe muchie. Mi-a trebuit timp pînăs-aduc sus tot ce. ş i care a dat fuga încoace sămăprevinăde primejdia ce-mi pîndeş te sufletul. — De la cine? — De la jupîn Bazin. care se deosebea ca ş i cerul de pă mînt de vorba ş i purtarea mu ş chetarului Aramis. — Ză u?! fă cu Aramis. Ce-o mo ş mondi atîta dobitocul de Bazin? Bazin. care tocmai intra pe uş ă . dragul meu. Bazin. lasăfă ţ ă rnicia! Ş tii doar căn-o pot suferi. Ai face mult mai bine dacăai deschide fereastra ş i ai trimite jos o pîine. atîtea bucate aromitoare ş i îmbietoare. Planchet se întorsese . ră mase cu ochii holbaţ i la prietenul să u. revoltat la culme. îş i fă cu semnul crucii cu butelca pe care o ţ inea în mînă . — Asta fiindcăte crezi mereu cu anteriul de paracliser pe tine. care te-a luat drept dracul pe p ă mînt. spuse Bazin. domnule. ridicăspre tavan amîndou ămîinile în care ţ inea cîte o butelcă . ai săuiţ i să -mi lustruieş ti spada. asta mi-ar aduce numai neajunsuri. aici. Bazin aş ternu într-o clipit ăo faţ ăde damasc ş i rîndui pe masăatîtea tacîmuri aurite. dragul meu. — Da. Pe vremuri eram mai mic cu doi sau trei ani decît tine ş i. i-o retezăAramis. — Vai. murim de foame ş i de sete! Bazin. sănu cumva s-o spui la palatul Rambouillet.

— Ca săle rosteş ti din amvon? — Nu. am pă ţ it asta într-o zi. atîrn ăde capă tul unei funii pîinea. ajută -măsă mistui ca lumea ce-am mîncat cu atîta poft ă ". care nici nu cerea mai mult ş i care se întoarse degrabăsub ş opron. scriu predici. — Ce vrei! urmăAramis. cu un aer resemnat. dacăzîmbeş te.. iar eu mi-am întrerupt predica ş i i-am spus căe un prost. în schimb. —Ş i din ce scoţ i tu aceste două sprezece mii de livre? întrebă d'Artagnan. care ţ in s ăfie mari oratori! — Ză u? Ş i pe tine gloria asta nu te-a ispitit? — Ba da. — Iartă -m ă . pe care îl datorez bună voin ţ ei prinţ ului. nu glumă . — Cui anume? — Celor din tagma mea. —Ş i-acum sămîncă m. întreabă -m ă . Bazin. dragul meu. m-am lă sat de poezie ş i doar din cînd în cînd mai a ş tern pe hîrtie cîte un cîntec de pahar. ş i-apoi. nu poţ i fugi de ea. Din poemele tale? — Nu. zîmbesc ş i eu. — La naiba! mormă i d'Artagnan. vorbesc despre încîmă rile raiului. Pe urmăo iau razna în loc săvorbesc de chinurile iadului. Ş i uite. zise d'Artagnan. — Ceea ce nu l-a împiedicat sămoarădin pricina unei indigestii. acest mîncă cios că ruia i s-a dus vestea ş i care spunea în chip de rugă ciune dupămasă : „Doamne. dar în r ă stimp i-am întors pe toţ i cum m-am priceput mai bine. ascultă tor. — Nu cumva ai devenit bogat? — Oh.sub fereastrăş i repetase de douăsau de trei ori semnalul stabilit. nu! Am un venit de două sprezece mii de livre pe an. — Mda. rîse d'Artagnan. predici? — O. Mulţ imea credincioş ilor a ieş it afarăca săadune pietre. Ce-i .ş tii bine doar c ăîntre noi nu poate fi vorba de indiscreţ ie. — Cum nu. Cei doi prieteni se aş ezar ăla masă . îl ş tii? Vechiul prieten al cardinalului. fă răsămai pun la socotealăun mic beneficiu de o mie de scuzi. încît au azvîrlit în el cu pietre. ş tii! Cei pu ţ in a ş a s-ar pă rea. Dumnezeule. Vă d c ăte hră ne ş ti. ca săle vînd. lui Planchet. biniş or! Pentru zilele de post am dezlegarea Romei. Asta-i soarta. dragul meu. ş i niş te predici minunate. — Cum. în biserica Saint-Louis au Marais. puiul ş i sticla de vin ş i le lă săjos. Un cavaler mi-a rîs în nas.. vreau săte întreb ceva. cîte un sonet galant sau cîte o epigramă nevinovată . din pricinăcănu măprea laud cu să nă tatea. spuse Aramis. numai cănatura a fost mai tare. mulţ umit ădomnului vicar. o privesc ş i eu. săspintece pui ş i prepeli ţ e cu îndemînarea unui mînc ă u fă r ăde pereche. Cînd sînt în amvon ş i mi se întîmplăsămăpriveascăo femeie frumoasă . dragul meu. l-am luat ca bucă tar pe fostul bucă tar al lui Lafollone. iar Aramis se apucăsătaie ş uncă .

Spune-mi. —Ş i ce-a ieş it din vizita asta? întreb ăd'Artagnan. rîzînd. tare mai tragi a muş chetar. — Întocmai. Aramis p ă rea căe în aş teptarea unui tihnit ră gaz de mistuire a bucatelor. tu ş tii. a doua zi a venit la mine. D'Artagnan chibzuia cum săînceapă . Ajunge sără pui trupul. crezînd căare de-a face cu un abate ca oricare altul. . Fă -mi plă cerea ş i adu-ne vinul de Spania. pră pă dindu-se de rîs. dragul meu. ş i azi. i-am dat iertarea în articulo mortis. Ră ma ş i singuri. ş i ce te face săzîmbe ş ti? — Măgîndesc.drept. — Asta se vede dupăcasă : ai aici spade de toate felurile ş i pentru gusturile cele mai anevoie de mulţ umit. prietenul meu d'Artagnan are să -mi spunăceva între patru ochi. atunci cînd nu era privit. ba poate ş i mai bine. mînuie ş ti spada cu aceeaş i iscusin ţ ă ? — Aş a cum o mînuiai tu odinioară . La naiba. — Ne-am dat întîlnire a doua zi seara. cînd eş ti abate. prietene. Aramis rupse cel dintîi tă cerea. încuviinţ ăAramis. căpe vremea cînd erai muş chetar nă zuiai fă r ăîncetare s ădevii abate. În orice caz. Nu fac decît asta toatăziua. nu visez decît la bă tă lii. Ai vă zut cum l-am învă ţ at minte. nu trebuie s ăr ă pui ş i sufletul. apoi du-te în odaie la tine. dar c ăe cu des ă vîrş ire împotriva tonului cu care era rostită . începu el. alcă tuitădin contraste. XI CEI DOI Ş IRE Ţ I — La ce te gîndeş ti. dragul meu d'Artagnan. Omul. cei doi prieteni stă turăo vreme tă cu ţ i unul în fa ţ a celuilalt. De cînd sînt abate. dă -ţ i seama c ăte vă d prin oglindă . — L-ai omorît? — Habar n-am. se uita cu coada ochiului la celă lalt. — N-a fost oare obr ă znică tura împotriva c ă ruia ţ i-am slujit de martor? spuse d'Artagnan. Bazin fă cu un semn disperat. iar Bazin se retrase. ş tii ş i tu ceva despre cel cu pricina. — Bazin. d'Artagnan? D'Artagnan încuviinţ ădin cap. care voia săspunăc ăîmp ă rtă ş eş te poate aceastămorală . Nu-i a ş a. în Piaţ a Regală . dupăce puse sticla pe masă . doar ţ i-am interzis o datăpentru totdeauna orice semn de aprobare sau dezaprobare. De altfel.Ş i fiecare. — Adevă rat. e o dihanie ciudată . d'Artagnan.

dar oricît de iute ar fi lunecat. golind paharele ori bă tîndu-ne? — Da. ş i nu cu o ceatăde două zeci de inş i. Dacăscotoceş ti prin toate buzunarele ş i cuferele mele. la fel de iute ca ş i aceea ce pluteş te în august pe deasupra lanurilor. O umbrăde nor lunec ăpeste fruntea lui Aramis. Ş i urm ăcu glas tare: Ei dragul meu Aramis. însănu. spuse Aramis. nu te întreb. abia auzit. dac ăte-ar fi atacat singur. — Vorbeş te. fireş te. prietene. Într-o mînă stire de iezuiţ i gă seş ti orice pofteş ti. — Cum. Cred că Aramis a devenit mai gascon decît mine. eş ti bogat? Ră spunde-mi deschis. dragul meu. — Ei bine. . la frumoasele zile ale tinereţ ii noastre. Ş i dup ăel asta se cheamăsăfii să rac ca Iov! Pă i dac ăeu aşavea întotdeauna atîta b ă net. pe care le petreceam. nu cred săg ă seş ti o sut ăde pistoli.— Cu cine? — Cu un excelent maestru de arme pe care-l avem aici. — Pă i atunci l-ai fi omorît pe domnul de Marcillac. dragul meu Aramis. dragul meu. Faci politică ? Un fulger trecu prin ochii lui Aramis. Aş tept sămi-o spui singur. Ba i-aşfi ţ inut piept chiar ş i-n fruntea celor două zeci de oameni ai lui. aş a prinţ cum e. aici în mînă stire. Straş nicătreabă ! —Ş i te rog sănu scapi prilejul ă sta. Ia zi. eu îţ i aduc totul ca săfii bogat. — La naiba. ş i nu o singurădatăle-am dus dorul. — Mă i săfie! exclamăAramis. — Desigur. o sutăde pistoli! mormă i d'Artagnan. puternic ş i liber săfaci orice pofteş ti. conveni Aramis. ră spunse Aramis. o să -ţ i convinăorice propunere. cu cei o mie de scuzi pe care îi ai de pe urma mînă stirii ş i cu cele două sprezece mii de livre încropite din vînzarea predicilor. zise Aramis. te că utam să -ţ i ofer un prilej fă răde pereche ca să -l ră pui pe domnul de Marcillac oricînd pofteş ti. aici? — Da. — Te-ai gîndit vreodată . — Mai întîi. nu măîntrebi pentru ce te caut? — Nu. dacăputeam trage spada fă răsăfiu recunoscut. — Ei bine. — Dumnezeu sămăierte. de vreme ce deocamdatăn-ai alt st ă pîn decît pe Dumnezeu. Ş i-l întreb ă : Eş ti ambi ţ ios? — Ca Encelade. rîse gasconul. m-aşsocoti bogat cum era Cresus. — Se prea poate. — Nu. cu aceeaş i repeziciune ca ş i umbra ce-i lunecase peste frunte. ş opti d'Artagnan. încăo întrebare. Fericite vremuri. lui d'Artagnan nu-i scă pă . cu aeru-i ş iret. — Atunci. într-atît de iute încît d'Artagnan sănu-l vad ă . — Eu?! Sînt să rac ca Iov. veselindu-ne.

— Cum de ş tii asta tu. Ah. va sfîrş i prin a triumfa asupra du ş manilor ş i a se face temut.delectabile tempus. zise d'Artagnan. ceea ce. Orice pă cat trebuie iertat. continuăAramis. sau e cu oricine. spuse Aramis. Ei bine. — Iată . dragul meu Aramis. Aramis se înclinămai mult politicos decît mi ş cat. a unui om care nu-i decît un ecou ş i repetăpur ş i simplu ceea ce aude în jurul lui. dragul meu. urmăAramis. care. D'Artagnan dă du din cap. dar că . — Adevă rat. orice s-ar spune. care spui căn-ai nici în clin nici în mînecăcu politica? — Ei. pe mine unul măintereseazăprea puţ in. Ş i de altfel. a fost un om mare. Noi am cunoscut pe pielea noastr ănerecunoş tinţ a celor mari. dragul meu. fiindcă . la mine. — Bă nuiam eu. atunci e altceva. Doar el m-a fă cut locotenent! — La început am fost pe de-a-ntregul de partea cardinalului: îmi spuneam ca un ministru nu-i niciodatăiubit. dar. dupa mine unul. sa iei tot ce-am s ă -ţ i spun doar ca vorba unui că lug ă r. dragul meu. ş i cu domnul Bois-Robert. — De altfel. Trecîndu-mi vremea doar cu poezia ş i cu ale dragostei m-am împrietenit cu domnul Sarazin. cu domnul Voiture. încuviinţ ăd'Artagnan. Dar celor mari poate le pare ră u c-au fost nerecunoscă tori. cum vrei săspui. dragul meu prieten. p ă rerea mea de la început. . aceste vremuri fericite pot săse reîntoarc ă ! Am primit misiunea să -mi gă sesc tovară ş ii ş i am vrut săîncep cu tine. al că rui portret îl vezi aici. aceste frumoase zile pot sărenască . — Dacă -i a ş a. de cînd nu-l mai slujeş te pe cardinalul Richelieu. am întrebat ş i pe al ţ ii. Doamne. cred căacum ar fi momentul potrivit. Pare-se căporuncile lui nu se bucurăde acea ascultare deplinăcu care erau primite odinioarăporuncile r ă posatului cardinal. ai dreptate într-o anumităprivinţ ă : dac ăne-ar bate gîndul săne amestecă m iară ş i în treburile statului. vezi ce viaţ ătihnităş i plă cută tră iesc. care-i din tab ă ra vicarului. Am auzit c ăîn clipa de fa ţ ă cardinalul Mazarin e tare neliniş tit de felul cum merg lucrurile. — În privinţ a asta n-am s ăzic ba. aş a că nu mi-e cu totul necunoscut ceea ce se petrece în politică . Dar cum sînt tare nepriceput în asemenea treburi ş i cum umilinţ a din care mi-am fă cut o lege măsileş te sănu mămulţ umesc cu propria-mi judecată . ră sturnîndu-se în fotoliu. mulţ umit ăgeniului ce i se atribuie. în semn căîncuviinţ eazăpe deplin această cugetare îndoielnică . dar tr ă iesc într-o lume în care toţ i fac politică . ş tii doar. care-i din tabă ra domnului de Conti. — Săm ăamestec iar în politică ! murmurăel. care erai sufletul înfră ţ irii noastre. pre ţ uieş te mai mult decît a te face iubit.. scumpul meu d'Artagnan. nu mai e cu nimeni. trebuie sărecunoş ti. vechea noastră sperietoare.. — Ei bine.

săarunc ă m pana în vînt ş i să pornim încotro are s-o ducă . — Un copil. nici prinţ ii. — Adevă rat. — Iată . Tu îl cuno ş ti? Eu. — Numai cămi-ai vorbit de el ca om. nici mă car acum nu are de partea lui nici Parlamentul. ş i nu are de partea lui nici nobilimea. Am întrebat ş i pe alţ ii. reluăAramis. am greş it. săîncepem iar ă ş i viaţ a de aventuri. nici poporul.— Ei bine. Eu?! Pentru nimic în lume! — Vorbeai de o misiune. — Ză u? — Chiar aş a. cătrebuie s ălas deoparte orice mîndrie ş i să mă rturisesc căm-am înş elat. patru inimi strîns unite. — Eh! fă cu d'Artagnan. — Azi aş a stau lucrurile. — Am vorbit eu de asta? Atunci. cum îţ i spuneam. — Săş tii căm ăumpli de mîndrie. — Mi se pare căasta înseamnăceva. un om de rînd. nici purtă rile. Are s ăstrîng ăo mul ţ ime de bă net. care tră ieş te la curte. E un om de nimic. Are de partea lui pe regină . dar nu va cîrmui niciodatădupălegea celui mai puternic. — Află . poţ i să -ţ i dai seama acum dacămi-am pă strat agerimea obiş nuită . mi-am spus ş i eu ca tine: „Uite. sau a celui mai respectat. căpe acest ministru nu-l aratăgentilom nici firea. are să -ş i vîre mîinile pînăla coate în veniturile regelui. silit sărecunoascăîn sinea lui vederile largi ş i întemeiate ale lui Aramis. cu inima deschisă . — Nu. un Pantalone. — Da. ş i nu de tabă ra lui ş i de mijloacele ce-i stau la îndemînă . Eram patru cavaleri neînfricaţ i. Ei bine. fiindcătu mi se pare căînclini c ă tre Mazarin. ce? întrebăd'Artagnan. D'Artagnan se sc ă rpinădupăureche. cu modesta putere de pă trundere ce-mi este dă ruit ă . săajung la aceeaş i pă rere cu unul ca tine. dac ăam fost în stare. fost servitor al cardinalului Bentivoglio. nu inimile. — Dar nu-l are pe rege. S-ar p ă rea de altfel. nu. un Pulcinello. lucrurile se încurcă . adicăspada. are s ă -ş i însuş eascătoate pensiile pe care ră posatul cardinal Richelieu înţ elegea săle plă teascăla toţ i. ci soarta ş i curajul. E un pic de adevă r în ceea ce spui. bietul meu prieten. săne unim din nou. ş i iat ăce miau ră spuns cîteva persoane cu totul deosebite în ce priveş te gusturile ş i ambiţ iile: domnul de Mazarin nu e cîtuş i de puţ in un om de geniu. un parvenit. care a ră zbit mulţ umit ăintrigilor. adicăbanul. — Eu?! izbucni d'Artagnan. aş a cum credeam eu. însănu ş i în viitor. s-ar putea s ăfac r ă u vorbindu-ţ i astfel. că ci ele n-au fost desp ă rţ ite nici o clipă . . a celui mai nobil. care va izbuti în Franţ a doar prin clica lui. — Un copil care va fi major peste patru ani. — Hm! mîrîi d'Artagnan. ş i ca nu-i decît un soi de bufon. Nu. dragul meu.

sa. era vorba de a-l sluji pe rege. rosti Aramis. — Domnul de Beaufort? E închis la Vincennes. — Domnul de Gondy va fi cardinal. De ajtfel. — Ai dreptate. dar nu din voinţ a sa. în aparenţ ă . — Niciodată ! strigăd'Artagnan. Aramis. se cere pentru el pă lă ria de cardinal. — Am spus domnul de Beaufort? fă cu Aramis. s-a auzit cîte ceva despre faimoasele noastre ispr ă vi de odinioarăş i-ţ i mă rturisesc deschis căînsuş i vicarul m-a tras de limbă . dacănu-i prinţ ul. — Haida-de. ceea ce e de datoria orică rui gentilom. dragul meu. — Dar Prinţ ul va fi că petenia armatei. — Ocrotirea principilor celor puternici. — Dar regele-i de partea lui Mazarin. dar fă răimboldul inimii. — He. — Nu. Prietenul regelui.. auzi! Ei bine. continuă Aramis. Astă zi toatălumea are nevoie de ajutoare. aş a cum spui. Te întreb pe tine. — Toate acestea s-ar putea întîmpla. — Domnul de Gondy. he! chicoti Aramis. — Înlă turat de Parlament ş i de r ă zvră tiţ i. dragul meu Aramis. — Poate căse va ajunge ş i aici. adu-ţ i aminte că Alexandru ş chiopă ta ş i căHanibal era chior. Stau amîndoi la tocmealăchiar în clipa asta. — Oricum. Domnul de Beaufort sau altul. pă i ce-mi propui tu înseamnăpur ş i simplu ră zboi civil.Prilejul e straş nic ş i putem cîş tiga ceva mai de preţ decît un diamant". mi s-au fă cut propuneri. Îţ i închipui căar putea s ăuite vreodatăcăfiul ei este siguranţ a ei. ş i tocmai aici stăcapcana pe care duş manii regelui o întind bietului copil. — Cu inima va fi însăîn rândurile armatei pe care o va comanda domnul de Beaufort. — Dar regele are săstea în fruntea armatei în care va fi Mazarin. — În fapt. el este pe de-a-ntregul de partea cardinalului. Ş i apoi. a . dacăs-ar izbuti ca regele săfie despă rţ it de mamă . domnul de Beaufort sau Prinţ ul. — Cu izgonirea guvernului. atunci domnul de Gondy. numai c ăgîndul ă sta mi l-au dat al ţ ii. — Oare nu existăş i cardinali foarte r ă zboinici? zise Aramis. Priveş te în jur: iatăpatru care în fruntea armatei preţ uiau mai mult decît domnul de Guébriant ş i domnul de Gassion. tu ai întotdeauna dreptate. fiindc ăeu nu am imaginaţ ia ta bogatăş i plinăde neastîmpă r. —Ş i vezi foloase mari în tabă ra asta? întrebăd'Artagnan. duş manul cardinalului! strig ăd'Artagnan. d'Artagnan. pavă za ei. — Ră zboi pentru rege. pe tine care o cunoş ti pe Anna de Austria tot atît de bine ca ş i mine.. un general cocoş at! — Sub platoş ăn-o săi se vadăcocoaş a. redobîndindu-ş i încrederea în p ă rerile sale. chez ă ş ia respectului celor din jur. Dovada căş i pe mine m-a ispitit acelaş i gînd. prietenul regelui.

în mai . îş i reluăvorba d'Artagnan. Mai cu seamădoamna baroanăPorthos e o femeie minunată . o mo ş ie fostăcîndva a unui baron. Uite ce voiam săş tiu. completăd'Artagnan. Aici e tot farmecul.norocului ş i a vieţ ii ei? Ar trebui sătreacăîmpreunăcu el de partea principilor. pe legea mea! — Aş a căo să -l vedem pe Porthos ş i baron. nu măvoi amesteca. aşputea ajunge că pitan: e un prea frumos baston de mareş al pentru un cadet gascon ca mine ş i sim ţ căo sămălas ispitit de tihna unui trai modest. Să nu fim nici oamenii cardinalului. visă tor. voi primi invitaţ iile repetate ale lui Porthos ş i ma voi duce săvînez pe moş ia lui. iazuri ş i vă i. ză u. i-o întoarse d'Artagnan. — Atunci te las cu bine. — Nu te mai reţ in. sînt doar la trei leghe de Paris. Atunci sănu ne ală tură m nimă nui ş i săr ă mînem prieteni. Sînt preot. — Va sa zică . totul merge de minune fă r ăca eu s ămăamestec. murmurăAramis. dar f ă răgrija zilei de mîine. Am o micăclientelăde duhovnici pungaş i ş i de femei încîntă toare. Ş i. care-i tot mai bă trîn. — Da. încuviinţ ăAramis. — Ei bine. — Poate căai dreptate. — De altfel. Zece leghe de p ă dure. Săfim muş chetari. Ş tii căPorthos are o mo ş ie? — Cum sănu ş tiu. — Chiar ş i în sutan ă . E st ă pînul muntelui ş i al cîmpiei ş i s-a luat la harţ ăpentru drepturile lui feudale cu episcopul de Noyon. Deci eu nu voi intra în horă . spuse d'Artagnan. Am o slujbădin care pot s ătră iesc. Cei doi prieteni izbucnirăîn rîs. În loc săalerg dup ă aventuri. — N-am nici o îndoială . — Bun! mormă i d'Artagnan pentru sine. nu vrei sătreci de partea lui Mazarin? — Nici tu de partea principilor? — Nu. la moartea bietului domn de Tréville. da. nici ai Frondei. Va săzic ă . cu atît mai puţ in ăvîlvăvor face escapadele mele. spuse d'Artagnan. dar tu ş tii mai bine decît oricine că are motive puternice sănu-l pă ră seascăniciodată . caii s-au odihnit ş i. aflăcămăcîş tigi cu filozofia asta a ta. Ş i urmăcu glas tare: —Ş iş i-a reluat vechiul nume. Cu cît se vor încurca mai mult lucrurile. ce am eu de-a face cu politica? Nu citesc nici o carte de rugă ciuni. Vezi cănici n-aşş ti unde săte culc ş i n-ar fi cuviincios din partea mea s ă -ţ i ofer jumă tate din ş opronul lui Planchet. dragul meu. dragăprietene. r ă spunse Aramis. ş i căhabar n-am ce ambiţ ie m-a apucat. Dar ală turi de mine? — Ală turi de nimeni. du Vallon? — La care a adă ugat un altul. hot ă rît. Porthos se aflăîn Picardia. — Ală turi de ei. de Bracieux. dragul meu. pă ră sindu-l pe Mazarin. — Mai ales în sutană ! exclam ăAramis.

„Vrea săse încredin ţ eze căplec" – cugetăd'Artagnan în sinea sa. Dar. Bazin întinse braţ ele. — Da. Mă -ntorc. care nu mai e bun de nimic de cînd a ajuns slujitor al bisericii. De altfel. — Tii! se minunăd'Artagnan. sim ţ indu-i.. o scarăzdravă năde lemn st ă tea rezematăde pervazul ferestrei. Ş i d'Artagnan îş i umplu pentru ultima oar ăpaharul. Planchet. numai căd'Artagnan îi susţ inu privirea cu o mutrăcum nu se poate mai nevinovată . — Pentru vremurile noastre de altă dată ! închinăel. îngă imăBazin. se frecăla ochi ş i dă du săpunăiar capul jos. Vino dupănoi. în clipa aceea tocmai punea piciorul pe prima treaptăa scă rii ş i începea săcoboare. — Ră mîi cu bine. din nenorocire. Ş i gîndul acesta îl fă cu să tacă . el ră mase la fereastr ă . Aramis spuse: . — Cealaltă . Într-o clipăse ş i vă zu jos. cînd îl fulgerăun gînd. Poate căau săse întoarc ă . — Haide. dar Bazin dormea dus în odă iţ a de ală turi. —Ş i pe mine la mînă stirea iezuiţ ilor: de la ş ase diminea ţ a pînăla opt seara intri pe uş ă . cei doi prieteni str ă bă turăîntreg satul.puţ in de un ceas. scara gră dinarului. Ş i îş i luăspada ş i mantia. D'Artagnan abia s-a urcat ş i o să -i fie ş i mai greu s ăcoboare. Cît despre Bazin. Aramis aruncăo privire pă trunză toare. noi mai schimbă mo vorbăpînăieş im în capul satului. somnorosule. o femeie ar urca ş i ea pe o scarăca asta. pe strada Tiquetonne. Bazin oftăcu nă duf ş i se duse săcaute scara. că scînd de-i trosneau fă lcile. măgă se ş ti la hanul „La Că pri ţ a".. adu repede scara. Dup ăcîteva clipe. Aramis fluierădupăBazin. haide. — Pă i a ră mas la fereastră . Oricum.ţ inînd de frîu cei doi cai. nu asta. de la opt seara pînăla ş ase dimineaţ a intri pe fereastră . — Aş teaptăaici. fugit irreparabile tempus. lîngăbucatele ră mase de la masă . dragul meu! — Oh! N-o sămădespart aş a de tine. flecă rind despre vrute ş i nevrute. ieş i îndată afară . — Straş nic! exclamăAramis. zise Aramis. nu ca puturosul de Bazin. — Aş i! fă cu d'Artagnan.. Uite ce va săzicăun mijloc de legă tură .. vremurile astea s-au dus.ş i Aramis fu silit să -l scuture de ureche ca săse trezească . dornic să -ş i scruteze prietenul pînăîn adîncul sufletului. Într-adevă r. n-ai v ă zut? D Artagnan tocmai se pregă tea să -l încredinţ eze căpentru el e floare la ureche săcoboare. lasă -măsăte însoţ esc. rosti Aramis. am ajuns îndă ră t. Uite un servitor harnic ş i treaz în orice clipă . dacăai nevoie de mine. Amîndoi o pornirăspre ş opron: Planchet. În dreptul ultimelor case.

care eş ti atît de hotă rît în planurile tale. m-ar ispiti grozav. dragul meu! urmăAramis. în ciuda norilor ce-o ascundeau din cînd în cînd. lucrurile-s hotă rîte." — Cu bine. Propunerea mea nu te ispiteş te? — Dimpotrivă . Caut ăs ăstai pe lîng ă drum ş i aş teaptă -mă . apoi strînse încăo dat ămîna lui Aramis. norocul î ţ i surîde. Dimpotrivă . iubesc cu înfocare mîine. urmează -ţ i calea. sănu uiţ i. Că lă reţ ii dă durăpinteni cailor ş i se îndreptarăspre Paris. pitulîndu-se unde era . Cît despre mine. dar. — Pă i dacă -i vorba ne aş a. D'Artagnan ajunse la gardul de mă ră cini ş i se pitulăîn spatele lui. — Ce-aveţ i de gînd. iar cînd se va întoarce. Trecînd pe dinaintea casei unde s-a petrecut scena povestitămai sus. ră spunse Aramis. eu ră mîn mai departe în umilinţ aş i lenea mea. tră gînd pistoalele din coburi. ş i era încredinţ at c ăAramis nu s-a întors acasă . Ră mîi aici. Planchet ş i încă lecase. s ănu te miş ti. a ş a cum faci tu de pildă . dacăaşfi un om ca oricare altul. La capă tul gardului de m ă ră cini. se vedea destul de bine. pa ş ii se opriră . curînd auzi un zgomot de paş i. Dar abia fă curăvreo douăsute de paş i. D'Artagnan se lă săîntr-un genunchi. „Minţ i. să ri jos. Într-adevă r. Cu bine! — Va săzic ă . Aramis ră mase drept ş i nemi ş cat în mijlocul drumului pînăîi pierdu din ochi. Î ţ i mul ţ umesc pentru gîndurile tale bune ş i mai ales pentru frumoasele amintiri pe care prezenţ a ta le-a trezit în sufletul meu. vrînd sădea ocol satului. astfel încît nu puteai ră tă ci drumul. prefă cutule! cuget ăpentru sine d'Artagnan. zise d'Artagnan. Vezi bine cănu pot sămăangajez. s ănu-ş i închipuie cumva căm-a tras pe sfoară . Bă gase de seamăcăîntre casa unde stă tea doamna de Longueville ş i mînă stirea iezui ţ ilor se aflăun loc descoperit. dar luna tocmai se ridica pe cer ş i. închis doar de un gard de mă ră cini.— Haide. nu-l lă sa să -ţ i scape. ş i viceversa. Dar îţ i repet căsînt o împerechere de contraste. tu eş ti singurul care ş tii să -ţ i alegi un scop ş i încăsă -l atingi pe nesimţ ite. Poate cămai înainte de un ceas i-ar fi fost greu sădibuie gardul de mă ră cini. nu se va întoarce singur. D'Artagnan încă lecăş i el. credemă : ceea ce ură sc astă zi. D'Artagnan să ri peste ş anţ ul din marginea ş oselei ş i o luăpeste cîmp. azvîrli frîul lui Planchet ş i. vorbi d'Artagnan. ş i d'Artagnan opri calul dintro smucitură . Se îmbră ţ iş ară . ş i le vîrî la cingă toare. deci poart ă -te cu el aş a cum se cuvine. dragăprietene. domnule? se sperie Planchet. Norocul e ca o curtezană . precum ş ioş uş oteală nedesluş ită . bă gase de seamăcăfereastra cu pricina se luminase din nou.

Povestea asta n-are săse întîmple: am descoperit un fel de trecere subterană . ci al întregii noastre tabere. adicăpe linia desp ă rţ itoare dintre Ile-de-France ş i Picardia. — Măsupun întotdeauna. Îţ i jur. Acum te am la mîna. — Oh! se auzi o altăvoce în care d'Artagnan recunoscu vocea lui Aramis. XII DOMNUL PORTHOS DU VALLON DE BRACIEUX DE PIERREFONDS Mulţ umit ăcelor spuse de Aramis. eş ti partizan al Frondei ş i amantul doamnei de Longueville. rosti Aramis. pe cît eş ti ş i om de lume. luna. Fii deci prudent. cu o pă lă rie pe cap ş i cu alta în mînă . — Da. — Ah! exclamăcavalerul cu glas dulce. pă rul de aur ş i chipul nobil al ducesei de Longueville.mă ră ciniş ul mai des. era un du Vallon. cînd auzi sunînd un glas dulce ş i melodios: unul dintre cei doi oameni era o femeie îmbr ă cată în haine de cavaler. — Ce este? întrebăAramis. d'Artagnan recunoscu ochii mari. Chiar în acea clipă . cădac ăonoarea noastrăn-ar fi legatăde toate aceste precauţ ii ş i dacănu mi-aşprimejdui decît viaţ a mea. dragul meu René. ş tiu c ăe ş ti viteaz ş i gata de aventur ă . curioasa poate ş i ea precum era ofiţ erul. prin ţ es ă . ieş ea de dup ăun nor ş i. dar nu eş ti numai al meu. Ş i-i să rutătandru mîna. doamnă . care ş tia dinainte că Porthos. cînd e vorba să -mi porunceascăo voce atît de fermecă toare. d'Artagnan.ş i amîndoi îş i continuarădrumul spre mîn ă stirea iezuiţ ilor. albaş tri. sub raza-i indiscretă . dar nedumerirea i se risipi numaidecît. — Bun! zise d'Artagnan. nu vezi? Ş i Aramis alergădupăpă lă ria dusăde-a rostogolul de vînt. fii înţ elept. dupănumele de familie. se numea de Bracieux ş i cădin pricina acestei moş ii Bracieux se judeca cu episcopul de Noyon. D'Artagnan se folosi de aceastăîmprejurare ca s ăcaute un locş or în mă ră ciniş . În clipa aceea se ivirădoi oameni.. aflase acum că . da. — Vîntul mi-a smuls p ă lă ria. spunea glasul cel dulce. în împrejurimile oraş ului Noyon trebuia săcaute această moş ie. aş a cănu va trebui decît săridică m o lespede de piatrădin faţ a uş ii ş i vei avea la îndemînăo ieş ire. Aş adar. Într-o clipităse ş i hotă rî pe unde săapuce: are sămeargăpînăla . de unde săpoatăarunca nestingherit o privire că tre îndoielnicul cavaler. ridicindu-se ş iş tergîndu-ş i genunchiul murdar de pă mînt. Aramis se întoarse rîzînd. după moş ia pe care o stă pînea. — Fii liniş tit.. spre adînca nedumerire a lui d'Artagnan.

aş a căd'Artagnan trebuia săaş tepte pînădiminea ţ ă . care se mă rginea cu a sa. D'Artagnan amînătreaba pentru a doua zi. fie căar apuca la stînga. cînd pîcla începea s ăse îndeseascăpe str ă zi. Era unul dintre acei normanzi ş ireţ i care nu spun nici da. mai mult ca sigur. ori are săfac ăla stînga. oricine . Acum se numea du Vallon de Bracieux de Pierrefonds ş i îş i avea reş edin ţ a pe proaspă ta-i proprietate. o porni de la hanul „La Că pri ţ a". Numai căîl rugăpe vechiul să u stă pîn s ăporneascăla drum pe înserate. urîndu-i-se s ătot umble prin judecă ţ i. că ci întunericul te fereş te de multe. ca săle punăcap ă t o dată . De astădată . Era prea tîrziu ca sămai cear ăvreo lă murire. unde însoţ ise curtea în două sau trei rînduri. ş i urmat de Planchet. ca săfie liniş tită . ş i care socotesc întotdeauna căs-ar face de ruş ine dacă -ar ră spunde de-a dreptul la vreo întrebare. cumpă rase mo ş ia Pierrefonds. e adevă rat. lă muririle primite furădintre cele mai mulţ umitoare. d Artagnan o porni mai departe. din care el nu pricepea o iotă . Atunci d'Artagnan îl sfă tui s ă -i dea m ă car de veste nevesti-si. Pe la opt dimineaţ a ajunserăla Nanteuil. Acesta fusese întradevă r în har ţ ăcu episcopul de Noyon.Dammartin. care stă tea cu frica-n sîn de cînd cu p ă ţ ania lui. unde se încruciş eazădouădrumuri. cunoscînd-o cît e de limbută . susţ inu sus ş i tare c ăîl va urma pe d'Artagnan pînăla capă tul lumii. ar muri de teamădac ăea ar ş ti ceva. Porthos nă zuia în chip vă dit la cea a marchizului de Carabas. ieş i din oraşprin poarta Saint-Dents. pe cîtăvreme el. pe la opt seara. ş i. Temeiurile unei asemenea judecă ţ i i se p ă rurăatît de cumin ţ i lui d'Artagnan. Porni deci spre oraşş i trase la hanul unde tră gea el de obicei. potrivit ră spunsului. hangiul era un picard blajin ş i deschis care. nici ba. dar c ănu trebuia săse oboseascăsă -l caute acolo pe Porthos. unul ducînd la Soissons. A doua zi dimineaţ ăchemăhangiul. adă ugînd acest nou nume la cele vechi ale sale. din pricina mo ş iei Pierrefonds. încît nu stă rui ş i. Hangiul de la „Leb ă da crucii" se culcase. pricepînd totuş i cu chiu cu vai cătrebuie s ăţ in ăcalea înainte. Moş ia Bracieux se afla la vreo cîteva leghe de VillersCotterêts. Caii goniserăzece leghe peste zi ş i erau frînţ i. D'Artagnan aflăcămoş ia Bracieux se gă sea la vreo patru leghe de oraş . celă lalt la Compiègne. luînd de bunăo asemenea deslu ş ire destul de îndoielnică . că ci în acea vreme Villers-Cotterêts era o reş edin ţ ă regală . recunoscînd în Planchet pe unul de prin pă rţ ile lui. Planchet. În lipsa unei alte mă riri. adică„La Delfinul de aur". dar Planchet ră spunse cu multăînţ elepciune cum că nevastă -sa n-o sămoarăde grija lui. cei doi că lă tori ajungeau la Dammartin. unde se oprirăsăprînzească . fie căar apuca drept înainte. le d ă du bucuros toate lă muririle. D'Artagnan cunoş tea Villers-Cotterêts. acolo are s ăîntrebe de moş ia Bracieux ş i. La miezul nopţ ii. Aici. are săţ in ăcalea drept înainte. Ar fi putut săg ă seascăal ţ i cai. dar aveau de stră bă tut o pă dure întinsăş i lui Planchet.

ş i dacă -l stă pîneş te cumva domnul Porthos. Castelul ă sta aparţ ine mi se pare vechii familii de Orléans. erau parcăciopîrţ ite. acoperite unele cu ţ iglă . atunci cînd se trezi. Ş i mai era ceva ce nu-i plă cea lui Planchet. Ierburile. nici chiar du Vallon. pe care la vederea că lă torilor veveriţ e sprintene se că ţ ă rau cu repeziciune." Cît despre Planchet. anume căo săporneasc ă la drum cu burta goală : drept care. lumina abia pă trundea prin bolta frunziş ului des. N-aveau cum săse ră tă cească . Sănu-i spui cumva Porthos. el nu se gîndea la nimic: mistuia ceea ce înfulecase. ca niş te perdele de vă l auriu. — Oho! murmurăel. trebuie săte simţ i fericit cum nu se mai poate într-un asemenea rai. Ajuns la capă tul drumului. altele cu . atunci cînd por ţ i trei nume legate de tot atîtea moş ii. nu-i plă cea s ătreacănoaptea printr-o pă dure. să tul de mirosul st ă tut al Parisului. Era o dimineaţ ăfrumoasăde primă vară . la capă tul drumului. apoi clă tinădin cap. se întorsese la supuş enia de odinioarăş i nu se simţ ea cîtu ş i de pu ţ in ruş inat sămanînce ceea ce ră mînea de la masa lui d'Artagnan. D'Artagnan. cugeta în sinea sa că . halal de el! — Drace! fă cu d'Artagnan. în fundul că reia se vedea dormitînd un mic ş i fermec ă tor lac. d'Artagnan gă si bucatele gata pregă tite. Ai fi zis căun uriaşs-a nă pustit asupra lor cu toporul. d'Artagnan îş i dă dea seama căprietenul lui nu putea să locuiascăacolo: turnurile. zicîndu-ş i: „Dacăaşfi Porthos ş i dacă d'Artagnan ar veni să -mi propunăceea ce vreau eu să -i propun lui Portnos. nu mai încape vorbăcăPlanchet. frunzele dă ruiau dimineţ ii o mireasmăce-ţ i umplea inima de bucurie. d'Artagnan ză ri drumul de care i se vorbise ş i. pă să relele cîntau prin frunziş ul copacilor înal ţ i. domnule. Nu avea motiv săse plîngăde o asemenea grijă . deschise gura Planchet. reluîndu-ş i vechile sale îndeletniciri. d'Artagnan se pomeni deasupra unei vă i minunate. cum nu se ruş inau nici doamna de Motteville ş i doamna de Fargis sămă nînce ceea ce r ă mînea de la masa Annei de Austria. spune-i de Bracieux sau de Pierrefonds. la poalele cîtorva că su ţ e risipite ici-colo. razele bogate ale soarelui stră bă teau piezi şprin luminiş uri. în ciuda faptului căar ă tau atît de falnic încît pă reau clă dite abia ieri. trebuiau săurmeze drumul care ducea de la Villers-Cotterêts la Compiègne ş i.îş i aduce aminte. turnurile unui uriaşcastel feudal. ş tiu bine ce i-aşr ă spunde lui d'Artagnan. Ici-colo. stă teau cufundate în umbră . pă mîntul ă sta zic ş i eu căe muncit cu grijă . La marginea pă durii. săapuce la dreapta. o datăieş iţ i din pă dure. oare Porthos a stat de vorbăcu ducele de Longueville ca să -l cumpere? — Pe legea mea. florile. Pe mă surăce se apropia de castelul ce-i atră sese din prima clipă privirea. Aş a căse aş ezăla masă . Altfel îmi încurci toate socotelile. Abia pe la ceasurile opt puturăsăplece. ş i trunchiurile bă trînilor stejari.

era Mousqueton. aş a că plecă ciunile cetei adunate acolo se întoarserăş i ele c ă tre acest nou soare ce-l umbrea pe cel vechi. buh ă it de trai bun. iar cei doi drumeţ i puturăsăvadă . ce bucurie pentru monseniorul ş i st ă pînul meu du Vallon de Bracieux de Pierrefonds! — Mousqueton. acoperiţ i de sus pînăjos de galoane. ceea ce era un filfizon din ceaţ a ducelui d'Enghien faţ ăde un cavaler în armurăde pe vremea lui Carol al Vll-lea. iar Planchet potrivi pasul fugarului să u dupa cel al stă pînului. Doamne. în modestia lor. ş i care. mutra rumenăş i zîmbetul cel atît de gră itor al lui Mousqueton. Ia te uităce de mai plecă ciuni i se fac. Zicînd acestea. că tre omul acela de vazăş i cei doi valeţ i. Într-adevă r. În mijlocul aleii. o mulţ ime de oameni adunaţ i acolo se ploconeau adînc în faţ a lui. omul de pe cal se întoarse încet ş i cu un aer grozav de mă re ţ .stuf. spre deosebire de prefă cutul de Bazin. un Mousqueton gras ca un porc. întocmai cum era vopsităş i poarta. — Sfinte Iisuse! Domnule! exclamăPlanchet. Domnul d'Artagnan! O. — Ce chipeşte-ai fă cut. parcăghicindu-i gîndurile. d'Artagnan ajunse în capul unei alei mă rginite de plopi. porni în goanăc ă tre matahala de cal. Săfie oare seniorul du Vallon de Bracieux de Pierrefonds? Ei. Drumul ducea drept la castelul cel mîndru. pă reau sărecunoascădrept nobil stă pîn un frumos castel clă dit că tre începutul domniei fui Henric al IV-lea. Zece minute mai tîrziu. că lare pe o matahalăde cal. care la rîndu-i credea de asemenea că -l recunoaş te. — Totuş i. Pe m ă surăce se apropia. Domnul Porthos era înalt de aproape ş ase picioare ş iă sta nici mă car cinci nu are. d'Artagnan era încredinţ at c ăare înaintea ochilor reş edinţ a lui Porthos. ş i care. — Domnul d'Artagnan. miş cîndu-ş i fă lcile uriaş e. domnul d'Artagnan! repeta Mousqueton. urmăd'Artagnan. De astădată . i se pă rea că -i recunoaş te tr ă să turile. dragul meu! Va săzic ăstă pînul t ă u e aici? — Văaflaţ i pe moş ia sa. cum te-ai mai îngră ş at. care era. D'Artagnan îş i struni calul ş i porni înainte la trap. în toată stră lucirea lor. S-ar putea oare săfie dînsul? Auzindu-i vorba plinăde mirare. stă tea un fel de senior în niş te straie verzi ş i aurii. care ducea la o poartăde grilaj. În dreapta ş i în stînga avea doi valeţ i. cum ai mai înflorit! . rosti Planchet. ce s-a mai pipernicit de cînd nu-l mai cheamă Porthos!" — Nu se poate săfie el. plesnind de să nă tate. ochii mari. cu giruetele-i senioriale spin-tecînd vă zduhul. nă du ş it de atîta sforţ are. recunoscîndu-l pe d'Artagnan. cu suli ţ ele din vîrf ş i cu brîiele transversale aurite. faţ ăde stră moş ul să u de pe culme. „A! îş i zise d'Artagnan. se lă săsălunece de pe matahala lui de cal ş i se apropie cu pă lă ria în mînăde ofiţ er.

fă cîndu-i săcreadăcăPlanchet este un senior deghizat. fă cu asta singur. — Îngîmfat faţ ăde un vechi prieten?! Niciodată . omul rîde din inim ăş i plînge de bucurie. cu braţ ele deschise ş i cu ochii plini de lacrimi. în loc de frunze ş i de flori. semne bune! zise d'Artagnan. oare săfii chiar tu? strigă Mousqueton. — Scump prieten! fă cu d'Artagnan.continua d'Artagnan săînş ire neobosit schimbă rile pe care îndestularea le adusese înfometatului de odinioară . domnule. fie în locul domnului de Gassion. destul de bine. da. Planchet! N-ai gîndit una ca asta despre mine. mi se pare căadulmec de aici cel mai îmbietor miros de frigare ş i căvă d o mulţ ime de ajutori de bucă tari rînduindu-se-n ş ir ca săne întîmpine. iar pomii. care supravieţ uiser ă . O da. Ză u. — Cît despre mine. Pă i cum adic ă . sînt g ă tiţ i cu panglicuţ e verzi ş i trandafirii. domnule. ori atunci nu l-ai cunoscut pe Mousqueton. rosti Planchet. ş i apoi nu vă d decît mutre să tule. ferindu-se sărosteascăvechiul sau noul nume al lui Porthos. Mousqueton porni pe iarba aleii în trap mă surat. domnule. mi se pare cănatura îns ă ş i e-n să rbă toare. desprinzîndu-se de Planchet. Planchet ş i Mousqueton se îmbr ă ţ iş arăcu o bucurie care miş căadînc pe cei de faţ ă . — Iar voi. prevă ză tor ca întotdeauna. mai sprinten. —Ş i prietenului tă u Planchet nu-i spui nimic? — Prietenului meu Planchet?! Planchet. zise Mousqueton. mulţ umesc lui Dumnezeu. care încercase zadarnic să -l cuprindăcu braţ ele. uite. doar nu era zi sănu aş teptă m vestea căaţ i fost numit mareş al. ră mîneţ i în preajma domnului conte d'Artagnan ş i str ă duiţ i-văsă -l cinstiţ i cum văpricepeţ i mai bine. zise Mousqueton. în cea mai adîncătainiţ ăa inimii sale. —Ş i acum. Tu nu eş ti ca tic ă losul de Bazin. ş i ce . Ş i. care m-a l ă sat douăceasuri într-un ş opron. Oh! domnule. — Ei. îngă dui ţ i-mi săv ăp ă ră sesc. acum domnule. în vreme ce Planchet. — Ei. Numai că voiam sămăconving dac ăn-ai devenit cumva vreun ingîmfat. dezamă girii încercate în tinereţ e. Nu mi-ar ierta-o dacă -mi ia altul înainte. pref ă cîndu-se cănici nu m ă cunoaş te. fie în locul domnului de Bassompierre. Nici tu mistere. într-atît de mult preţ uiau rangul lui Mousqueton. că ci nu vreau ca stă pînul meu săafle de sosirea dumneavoastrădecît de la mine. s ă rind din ş aş i întinzînd braţ ele la rîndul lui spre Mousqueton. prinse glas Planchet. Va săzicănu ne-a uitat! — Săv ăuite?! EI?! strig ăMousqueton. urcîndu-se pe calu-i voinic cu ajutorul a douăsuflete miloase. ceea ce era mai degrab ăo mă rturie întru lauda trupeş eniei calului decît a iuţ elii copitelor sale. ţ opîrlanilor. — Aş a mai zic ş i eu! se învoi Planchet. urmăMousqueton. nici tu pelerină . — Chiar eu. nici tu politicăpe aici. cît măreped eu săvestesc seniorului sosirea sa. D'Artagnan lă săsă -i fluture pe buze unul din aceie rare zîmbete melancolice.

la sfîrş itul că reia a avut ş i dînsa bună tatea săaş tearnăcîteva rînduri. primejdiile înfruntate împreună ?! Aşspune că . Să fim drepţ i cu d'Artagnan. — Ah. că ci miaduc aminte de îndatoritoarea invitaţ ie ce mi-ai fă cut-o într-o scrisoare. D'Artagnan îl scrut ăcu privirea. Va săzic ănu m-ai uitat? — Săte uit?! Pe tine?! Ah. oh! murmurăpentru sine d'Artagnan. un soi de uria şse ivi pe treptele de la intrare. în clipa cînd descă lecă . drag ă prietene. fii binevenit. ce fericire săte revă d. Ş i oftă . da. am fă cut destule în vremea noastrăş i i-am dat mult de furc ăbietului cardinal. cum am dat greşş i cu Aramis. C Ă BOGĂ Ţ IA NU ADUCE FERICIRE D'Artagnan împinse poarta de fier ş i se vă zu în faţ a castelului. Măsperii. Mîine gonim iepuri pe cîmpurile mele. — Oh. revă zîndu-te acum. plîngea întruna de bucurie. . Ş i Porthos scoase un al doilea oftat. se pot uita oare cele mai frumoase zile ale tinereţ ii. îş iş tergea ochii: bietul de el. scumpe du Vallon. urmăPorthos cu o voce stinsă . inima lui zvîcni plinăde bucurie înaintea b ă rbatului falnic ş i cu chipul impună tor. în rîndul din faţ ă .bucă tar trebuie s ăaibădomnul de Pierrefonds. nu existăo singurăclipă din vechea noastrăprietenie care sănu-mi reînvie în minte. tu măvei ajuta s ă -mi regă sesc voioş ia. că ci. — Da. murmurăPorthos. el. Da. REGĂ SINDU-L PE PORTHOS. Porthos îl luăde braţ pe prietenul să u. care îi amintea de un om blajin ş i viteaz. XIII CUM D'ARTAGNAN ÎŞ I DĂSEAMA. Mousqueton. — Oricum. care-s o încîntare: am patru ogari socotiţ i cei mai iuţ i din tot ţ inutul ş i o haităcare n-are pereche la două zeci de leghe în jur. îi privea cu o umilă curiozitate. Dacărealitatea e pe mă sura aparenţ elor. înş iruităîn cerc la o dep ă rtare respectuoasă . încercînd sără suceasc ăsfîrcul cochet pe care mustaţ a lui ş i-l pierduse în singură tate. prietenii credincioş i. a ş a ca o sădau greşcu el. Prietenul meu săfie mai puţ in fericit decît pare? Appi spuse cu glas tare: — Înainte de toate aşdori sămăprezin ţ i doamnei du Vallon. sînt pierdut. Alergăîndat ăspre Porthos ş i i se aruncăîn braţ e: toatăservitorimea. care se dă dea în vînt dupăbucatele de soi ş i din belş ug încăde pe vremea cînd se numea numai domnul Porthos! — Tacă -ţ i gura! i-o retezăd'Artagnan. str ă in de orice pornire egoistă . din clipa cînd îi recunoscuse pe d'Artagnan ş i Planchet. Un om atît de fericit nu-ş i va pă ră si niciodatătihna. scumpe d'Artagnan! exclam ăel cu o voce care trecuse de la bariton la bas.

— Drace. dragăprietene. Din pricina asta am pă ră sit castelul du Vallon. care sînt minunate. — Mda. aici la mine e un aer minunat. totuş i. ce te face săoftezi? . — Pă i asta-i podgorie în lege. — Atunci. Haidem la masă . se învă ţ ase cu ciudă ţ eniile mele ş i-mi trecea cu vederea micile slă biciuni. pînăla urmă . Aerul dimineţ ii mi-a fă cut o foame de lup. zise Porthos. E de la berbecii mei. o costiş ăspre miaz ă zi.. — Mai vreau. — Da. pasc pe pă ş unile mele. am ră mas singur pe lume.. — Sînt să nă tos tun. vrei? — Abia aş tept. mă rturisi d'Artagnan. — Vai! suspinăPorthos. a ş a tr ă iesc eu. am auzit căMazarin îl hr ă neş te ca vai de lume. — Nu. — Da. dragul meu. niscaiva necazuri de familie. îmi d ăvreo patru sute de vedre pe an. continua Porthos ş i obrazul i se încreţ i de durere. te fericesc: nici regele nu tr ă ieş te ca tine. ce zici? întrebăPorthos.Porthos oftăpentru a treia oară . — Ei. Ş i iată . s-ar zice căte-apas ăceva. rosti Porţ hos. Intrarăîn castel. ca sămăstabilesc pe moş ia de Bracieux. Porthos oftăpentru a cincea oară . Tii. Nu era o femeie prea domoalădin fire. Gustădin costiţ a asta. Ai vreo durere? Ori poate s ă nă tatea. fă cu el. c ădoar nu-ţ i hr ă neş ti iepurii numai cu cimbriş or? —Ş i de vinul meu. la poalăde munte. Dobor un bou dintr-un pumn. fotolii cu lemnul aurit. din apropiere de Corbeil. Bun. curios s ăp ă trundălucrurile. mormă i d'Artagnan. — Pă i dacă -i aş a. zise el. măg ă seş ti la fel de îndurerat. conveni Porthos.. — Drace! E straş nic! exclamăd'Artagnan. Carnea e foarte fragedă . e ş ti bogat ş i liber? întrebăd'Artagnan. — Te felicit. De sus pînăjos numai aură rie: corni ş e aurite.. nu? — Grozav. — Totuş i e un vin din partea locului. îl mă guli d'Artagnan. — Ză u?! — Da. — Aş adar. ciubuce aurite. O masăîncă rcatăaş tepta. mai să nă tos ca oricînd. Biata doamnădu Vallon. — Familie! Din fericire. — Uite. Sînt vă duv ş i am patruzeci de mii de livre venit pe an. dragul meu d'Artagnan. — Sînt doi ani de cînd am pierdut-o pe doamna du Vallon. D'Artagnan îi ţ inea socoteala suspinelor. mai de grabăia din iepurele ă sta pe care l-am vînat ieri din pă durile mele. schimbare ce m-a ş i hotă rît s ăcumpă r moş ia asta.

dar nu m-a ajutat săle devin prieten. Ah! De-aşfi baron! „Bun! cugetăd'Artagnan. Dar tu ş tii. — Ah! strigăPorthos. toţ iă ş tia de-aici. Ei au gă sit asta scîrbos. Porthos parcăînghiţ i cu greutate în sec. a trebuit săfac avansuri ş i le-am fă cut. Aici voi izbuti. . care ai un castel. — Aha. — Tu nu eş ti fericit." Apoi. Mousqueton. Eu am omorît doi. doamna du Vallon. e adevă rat. nu-i aş a? zise d'Artagnan. eş ti ce eş ti prin tine însuţ iş i nevasta nu-ţ i poate înjosi numele. munţ i. în sfîrş it. pe care nu poţ i să -i vezi fă r ăs ăte simţ i umilit. cu tine am săfiu deschis: nu sînt fericit. La început. am venit eu săţ i-l aduc astă zi.. titlul ă sta. îl vă zu pe Planchet. — Bag de seamăcu plă cere căţ ii pe lîngătine acelaş i flă că u vrednic. sfîrş ind vorba prietenului să u. care se mulţ umeau săfie seniori.— Dragul meu. Înţ elegi. — Nicidecum. cuvântul te poate face săomori treizeci de mii de oameni. p ă ş uni. — Monseniorul m-a chemat? întreba Mousqueton. alergănumaidecît ş i. măplictisesc. Ba dimpotrivă . Închipuieş te-ţ i cătoţ i sînt nobili de ţ arăcare au cîte un titlu oarecare ş i pretind căse trag din Pharamond. Prima oară( ş i cred. ori ale unor Rohani. care nu voiau să devinăduci. în sfîrş it. care ai un venit de patruzeci de mii de livre pe an.. cum sînt viconţ i ori conţ i. — Baron. tu. peste tot. cu gura plinăş i cu ş ervetul în mînă . zise el. dar sînt singur în mijlocul lor. mă rturisi Porthos. spuse d'Artagnan. de se cutremurătoatăîncă perea. din Carol cel Mare. Porthos?! Tu. pricep: eş ti înconjurat de niş te calici. — Doamna du Vallon. ş i starea asta mămacină pe dină untru. Zicînd acestea. prin uş a deschisă . cum eram ultimul venit. rosti el. ori cel puţ in din alde Hugo Capet. cu glas tare: — Ei bine! dragăprietene. — Dar. urmăel. dragul meu. — Da. luminat la faţ ă . tră iesc singur.ş i la ceremonii. ş i eu nu pot s ăspun nimic. pe care îl doreai tu. Porthos s ă ri în sus. pă duri. dou ăsau trei sticle se clă tinarăş i că zurăpe jos. trec înaintea mea ş i la biseric ă . Aş a căsînt izolat.. era de o nobleţ e îndoielnică . D'Artagnan surîse: gă sise punctul slab ş i se preg ă tea săloveasc ă . tu nu eş ti fericit? — Dragul meu. nefiind de vi ţ ănobil ăca vlă starele unor Coucy. însă . auzind zgomot. pref ă cîndu-se în cioburi. am toate astea. d'Artagnan. Asta le-a închis gura celorlalţ i. Ah. c ănu-ţ i spun o noutate) a fost mă ritatăcu un avocat. de-aşfi mă car. Au spus ca e ceva scîrbos. Porthos pă li un pic ş i goli o stacanăuriaş ădin viniş orul lui de pe costiş ă . înţ elegi.. Porthos îi ară tăcu mîna săstrîngăcioburile.

Gredinet aleargăsăcaute vînatul ş i-l duce singur la bucă tă rie: l-am dresat anume. — Tii. relua Porthos. Săne întoarcem la ale noastre. prin crîngul bogat ş i printre arbuş tii din capă tul fiecă reia se ză reau iepuri pierind în aluniş uri ş i zbenguindu-se prin iarba înaltă . În schimb. Porthos. îl încunoş tinţ ăPorthos. Poate căiscoadele miş unăş i prin partea locului. Apoi ridicăglasul: — S-a pricopsit. — Bucuros. Dar te previn.— E intendentul meu. — Da. — Du-te. cade bine săne plimbă m prin parc. Alei de castani ş i tei acopereau cel pu ţ in treizeci de pogoane. zise d'Artagnan. se vede cît de colo – ş i adă ugăş optit: Dar mi-e credincios trup ş i suflet. săîncingi spada. Ş i cum amîndoi mîncaserăpe să turate. — Ai spus Mouston? Aha. atunci socoteş te-te un om fericit. — Bucuros. ş i dacăheleş teul e la fel de bogat în peş te cum e desiş ul în iepuri. — Cum adică ? — Va trebui săîmbraci iară ş i zalele. se învoi d'Artagnan. căe vorba de lucruri serioase. ră spunse Porthos. pornirăsăfacăînconjurul unei minunate gră dini. Ş i-apoi. dragăprietene. parcul se dovedeş te pe mă sura tuturor celor de aici. cu un nou oftat. — Pe legea mea. „Ş i-i zice stă pînului să u monseniore" – se gîndi d'Artagnan. las pescuitul în seama lui Mousqueton. că ci am început sămăcam satur de el. dră guţ ădihanie! se minunăd'Artagnan. — Pă i asta-i grozav de plă cut! exclama d'Artagnan. adică atunci cînd măprinde urîtul. vin ş i m-aş ez pe una din b ă ncile astea de marmură . ş i m-apuc sătrag în iepuri. cuvîntăd'Artagnan. săînfrun ţ i . — Prietene. — Întocmai. duhnea de la o po ş t ăa sergent de cavalerie. da! I-ai scurtat numele: Mousqueton era prea lung. neispr ă vitul. Ei bine. încuviinţ ăPorthos. adă ug ăPorthos. — Pe urmă . Totuş i săamînă m convorbirea pe mai tîrziu. Ghiceş te. Asta-i o desfă tare de rînd. — Da. mai vînez cîteodată . la care s-a adă ugat ş i aceea a pescuitului. — Ei. ca nu cumva săspui c-am avut ascunziş uri faţ ăde tine: ar trebui negreş it să -ţ i schimbi felul de viaţ ă . fiindcăoamenii tă i s-ar putea s ăintre la b ă nuieli. dragăPorthos. trimit sămi se aducăpuş ca. încuviinţ ăPorthos. Grozav de plă cut! D'Artagnan însa nu le mai ţ inea socoteală . de vreme ce ai pă strat patima vînă toarei. nu m-ar pă ră si pentru nimic în lume. cîinele meu favorit. strig dupăGredinet. Dar noi discutam ceva cînd a dat buzna neispr ă vitul ă sta. Sînt gata s ăţ i-l dă ruiesc dacăvrei. să -l lă să m pe Gredinet. Mouston! porunci Porthos. acum. — La naiba! mormă i Porthos. după -masă .

— Da. — Da. ş i întinse înainte un braţ gros cît o pulpăde berbec. aflăcăvin la tine din partea cardinalului. Porthos nu pricepu prea bine. dragul meu. drace! mormă i Porthos. cum ş i merita. spui cătocmai contele de Rochefort i-a vorbit de mine cardinalului? — Da. — O. a ajuns iară ş i în mîna reginei. prietene? — Eu? Nicidecum. În sfîrş it. Porthos. Eu sînt cel care nu-i port pic ă . eş ti de partea lui Mazarin. eş ti de-al nostru. Dar. Deci. cu bunu-i sim ţ dintotdeauna. pricep. Ai fă cut burt ăş i braţ ul tă u nu mai are îndemînarea ce-a dat atîta de furcăg ă rzilor cardinalului. dragăprietene. i se ală turăd'Artagnan. ei împart averile ş i titlurile. Doamne. să -ţ i verş i ca ş i odinioarăsîngele de-a lungul drumurilor. ş i care. Cuvântul acesta îl tulburăpe Porthos. — Oho! fă cu el. dar săne amintim cănu era dă ruit cu o prea mare putere de înţ elegere. asta-i înţ elept ş i aş a poţ i să -ţ i atingi ţ elul. ş i dup ăaceea regina. —Ş i cine i-a vorbit de mine? — Rochefort. lor săle fii devotat! repet ăPorthos. diamantul pe care l-am vîndut domnului des Essarts. Cu atît mai bine. — Atunci. da! —Ş i împotriva cui? — Ai urmă rit ce se petrece în politică . Ş i nu ne mai poartăpic ă ? — Te înş eli. Ei bine. — Oh. m ă rturisi Porthos. în clipa de faţ ă . braţ ul mi-e încăzdravă n. trebuie săne avîntă m în luptă ? — Ei. ei ţ in în mîna lor bogă ţ iile ş i onorurile. habar n-am în ce chip. Porthos. cel pe care l-ai împuns în trei rînduri cu spada. —Ş tii căa devenit prietenul nostru? replic ăd'Artagnan. ce vrei? regii ş i reginele au toane ciudate cîteodată . Ţ i-aduci aminte de el? — Da' cum nu! Cel care ne-a pus atîtea beţ e în roate pe vremuri ş i care ne-a silit s ăbatem atîta drumurile. tu . — Cum? Regina?! — Pentru a ne că pă ta încrederea i-a dă ruit chiar faimosul diamant. La urma urmelor. — Nu. lor săle fii devotat. sau de partea prinţ ilor? — Eu nu sînt de partea nimă nui. ţ i-o jur. de altfel. nu ş tiam. ar fi fă cut poate bine săţ i-l dă ruiascăţ ie. te-ai mole ş it. Ş i ce vrea de la mine Eminenţ a-Sa? — Eminenţ a-Sa vrea săte aib ăîn slujb ă . — Totuş i. — Prin urmare. — Asta-i ş i pă rerea mea. ş tii.aventura. mormă i Porthos. — Aş adar. continuăel. — Cu atît mai bine. — Adică . spuse d'Artagnan la rîndul să u. ca ş i cum s-ar fi aflat tot în 1640 ş i ar fi fost vorba de adevă ratul cardinal. ş tii cum fă ceam pe vremuri.

fă cu d'Artagnan. holbînd ochii la ultimele cuvinte.. Închipuieş te-ţ i. — Ba da. dar măvoi auce cum plec de la tine. l-am vă zut pe Aramis. Porthos deveni bă nuitor. Nu spun asta pentru tine. Nu sînt un om prea învă ţ at. fiindcăEminen ţ a-Sa ne va d ă rui tot ce vrem: mo ş ii. — Sub celă lalt cardinal. în ciuda celor patruzeci de mii de livre ale tale ş i poate tocmai din pricina lor. n-am ş tiut săne preţ uim norocul.ş i săcump ă r vreo treizeci de pogoane de pă mînt în jur. Porthos oftă . Pe urmămăretrag acolo ş i mor liniş tit. — Da. ş i urmăcu glas tare: — Ah. zise el. să ră ciţ i în urma cruciadelor. Propunerea mea n-a putut să -l abat ăde la ale sale. ş i l-am avut în mînă . — Cu atît mai ră u! zise Porthos... una mică . prietene. dragul meu. cu venitul tă u de patruzeci de mii de livre pe an. — Mai bine? Cum adică ? întrebăPorthos. niciodatăn-ai bani destui. căAramis a devenit c ă lugă rş i iezuit ş i ca tră ieş te ca un urs: s-a lepă dat de toate ş i nu se gînde ş te decît la mîntuirea sufletului. —Ş i el ce doreş te? Săajungăepiscop? — Aramis. „Se teme sănu fi venit cumva să -i cer bani cu împrumut". vreau săfiu baron. nu? — Fireş te. — Dar la ceilalţ i prieteni ai noş tri nu te-ai gîndit? întrebăPorthos. Îl ş tiam înţ elept. minunate! înainte de toate. — Regelui. Ţ elul tă u este un titlu. cu atît mai bine dacăte afli la strîmtoare. Ş i Athos? — Cu el nu m-am v ă zut încă . n-ar sta ră u pe uş a tră surii tale. aş a mi-ai spus. i-am încredinţ at ş i de devotamentul tă u. nu? Patruzeci de mii de livre pe an. continuăd'Artagnan. socot căo coroană . Noi nu ne vom face ră u unul altuia. aş a că tră iesc întrucîtva de azi pe mîine. reginei ş i cardinalului. Doamna du Vallon a lă sat o moş tenire cam încurcată . care nu voia s ă -l dezam ă geascăpe Porthos. dragul meu. tu ai bani. bani ş i titluri! — Oho! exclamăPorthos. Nu ş tii unde-l gă sesc? . spuse Porthos. încuviinţ ăPorthos. — Eu. — Ai săfii. îş i urmăvorba d'Artagnan. cugetă d'Artagnan. ţ elul meu sînt banii..eş ti devotat. —Ş i spui căai stabilit ş i oarecari condiţ ii în ce măpriveş te? — Minunate. l-au lă sat în pă ră sire de-a ajuns o ruină . pe care stră moş ii mei. — Ei bine. Săcîş tig bani destui ca s ăreclă desc castelul d'Artagnan. — Totuş i. Asta-i tot ce-mi trebuie. prietene. — Eh. n-ai decît s-o dobîndeş ti: coroana asta stăîn vîrful spadei tale. că ci tu îmi pari omul cel mai fericit de pe lume. ba mai mult. dragul meu.

duminica. acolo-i minunat: nici tu opreliş ti. ie ş ind de la biserică . ne-aş teaptăo treabăgrea. — Athos. adevă rat. ş i mai degrabăaici stăadevă rul. tragi spada. după cum spui. era cel mai vîrstnic dintr noi. —Ş i-apoi. fiindcăsimt căam nevoie de asta. o săavem lupte în lege. oriunde! Sub un felinar. cum mi-au mai ruginit oasele de cînd măaflu aici! Cîteodată . —Ş i-o s-avem mult de furcă ? — Nă dă jduiesc c ăda. atunci ne lipsim de el. Între noi fie vorba. ş i mă -ntorc acasăş i mai plictisit. cu atît mai bine! se însufleţ i Porthos. mîine voi pleca să -i duc veş ti despre tine. — Cum îi spune? — Bragelonne. Bea mult. doar-doar o săiasă vreo ceartă . toţ i mălasăsăle culc lucerna la pă mînt cu cîinii mei. mătem sănu fi îmbă trînit ş i decă zut din pricina patimii lui pentru vin. o moş tenire de la nu ş tiu ce rubedenie. nici tu Jussac. Noi doi facem cît doisprezece. adă ugăd'Artagnan. moş teneş te o moş ioar ăcu blazon de conte! Cum o săse descurce între atîtea titluri? Domeniul contelui de la Fère. asta-i tot. aş a e. — Da. n-o săte plictiseş ti! . Numai că tuspatru laolaltăam fi fă cut cît treizeci ş iş ase. dragul meu. Athos. Spune-mi. Athos al nostru cel virtuos ca Scipio? L-ai revă zut? — Nu. la Paris. Nici nu-ţ i închipui. — Hm! fă cu Porthos. Dacă nu. surîse Porthos la amintirea vechilor sale ispră vi. Degeaba. barem. ş i gata. împuş că turi. întă ri Porthos. —Ş i o săţ in ămult timp? — De! Poate trei-patru ani. Doamne. Eş ti partizan de-al Frondei. Mai cu seam ăc ă . dau o goanăc ă lare pe cîmpurile ş i pe ogoarele vecinilor. peste tot. poţ i sătragi spada mai lesne? — În privinţ a asta. —Ş i curînd. Am auzit ca a înfiat un tînar care-i seam ă nă leit. într-un han. dragul meu. săfac orice strică ciune. — Da. Înţ elegi. Domnul de Guise l-a ucis pe domnul de Coligny în plinăPiaţ ăRegalăş i n-a pă ţ it nimic. — Da. pe o moş ioar ă . fie căsînt temut. straş nic! se bucurăPorthos. Deci. Ei. nici alţ i copoi. zise Porthos. Fie căsînt respectat. nu pentru de-alde noi. dacăAthos ni se ală tură . incendii. — Ah. domeniul contelui de Bragelonne? — Unde mai pui căn-are nici copii. dragul meu.— În apropiere de Blois. nici tu gă rzile cardinalului. — Ei bine. — Numai cu cîţ iva ani. Aerul lui grav îl fă cea s ăpară mai vîrstnic. continuăd'Artagnan. mărog. care era nobil ca un împă rat. — Cu atît mai bine! La urma urmei. — Grea pentru novici. zise d'Artagnan. cu atît mai bine. dragul meu.

— Nu îndră znesc. „Mătem. Chipul acestui flă că u de treabă . Am o rugă minte. — Vorbeş te prietene.. folosindu-se de aceastăîng ă duinţ ă . — Va săzic ăe ş ti fericit. Ţ iam spus ş i îţ i repet: r ă spund de titlul t ă u de baron. d'Artagnan îl vă zu pe Mousqueton apropiindu-se. uitîndu-măîn dreapta ş i-n stînga. am cuvîntul tă u? — Da. MOUSQUETON ERA FOARTE MULŢ UMIT DE A SA Pe cînd se întorceau la castel ş i în vreme ce Porthos plutea în visurile baroniei. m-am hotarît.. — Domnule. Numai că . îi lipsea – ce? Cinci litere săle aş eze înaintea celorlalte nume ale sale ş i o coroanămititic ăs ăo zugră veascăpe uş ile tră surii. peste tră să turile sale. era chipul unui om pe deplin fericit. întotdeauna rîvnind la ceea ce nu are. porni împreunăcu el înapoi spre castel. începu Mousqueton. mi-e teamăs ănu credeţ i cămi-am pierdut capul de atîta bine. Asta s-a hotă rît dinainte. dar ca Porthos s ăfie fericit. XIV UNDE SE DOVEDEŞ TE CĂDACĂPORTHOS ERA NEMUL Ţ UMIT DE STAREA LUI. providenţ a pă ru c ăvrea să -i dea o dezminţ ire. vorba-i vorb ă . d'Artagnan s-ar fi socotit cel mai fericit om de pe pă mînt. aidoma unui nor de vară . — Ei bine. îl îndemnăd'Artagnan. vai. — Aş adar. care nu pusese nicicînd la îndoial ă cuvîntul prietenului să u. bietul bă iat habar nare de ce am venit aici!" Mousqueton se ţ inea la distanţ ă . La aceastăfagă duială . afarăde o uş oarătulburare care. îş i zicea d'Artagnan în sinea lui. d'Artagnan cugeta la slă biciunile bietei firi omeneş ti. — Ce este? — Măva face baron? — Eh! Ce naiba! bombă ni d'Artagnan. întotdeauna nemulţ umit ăde ceea ce are.— Atunci. Porthos. îş i zise d'Artagnari. farăsăvă d vreodatăchipul unui om pe deplin fericit. Dar. aş ternea mai curînd un abur decît o umbră . — Fericit la culme ş i totuş i dumneavoastr ămăputeţ i face ş i mai fericit. dorinţ a ta e ca ş i . D'Artagnan se aş ezăpe o bancăş i îi fă cu semn săse apropie. prietene? întrebăd'Artagnan. În clipa în care Porthos îl pă ră si ca sădea niş te porunci bucă tarului. că -mi voi petrece toată viaţ a. În locul lui Porthos. Voi trage spada ş i voi lovi în dreapta ş i în stînga pentru Mazarin." În timp ce fă cea aceastăcugetare filozofică . vorbeş te! Ş i dacădepinde de mine. „Uite ce că utam.

— Te-ascult. Haidem. dragul meu. încît Mousqueton. dragul meu Mouston. — Oh! izbucni Mousqueton. că ci dac ăn-ai întotdeauna poftăde mîncare. regă sindu-ş i vechea senină tate. roş u la faţ ăde fericire. care nu dorea nimic altceva decît săi se spunăMouston. Asta-i una din cugetă rile bietului Athos. Fii liniş tit. domnule. — La masă ! zise el. se stră dui săfie la înă lţ imea gazdei. atît de încet. Mousqueton ş i-l scurta. domnule! fă cu Mousqueton. D'Artagnan zîmbi: în vreme ce Porthos îş i tot lungea numele. care se retră gea cu plecă ciuni. O remuş care îş i croia drum în cugetul lui d'Artagnan. De mi-aţ i face o asemenea cinste. — Ei bine. nici n-am sa te mai tutuiesc. de a c ă rei temeinicie m-am convins ş i eu de cînd m ălupt cu plictiseala. dar pe Mousqueton. — Ei bine. Nu-i pă rea ră u că -l împinge pe Porthos pe o cale la capă tul c ă reia viaţ aş i averea lui puteau săfie compromise. — Cum la masă ?! se mirăd'Artagnan.îndeplinită . — Oh. un pahar te ispiteş te întotdeauna. îi îndeplini voia d'Artagnan. văvoi ră mîne recunoscă tor toatăviaţ a. domnule. cît de folositor e săte faci ascultat de subordonaţ ii tă i. al că rui chip. cu inima cît un purice. — Ah. D'Artagnan. e trecut de unu. Porthos: aici nici nu ş tii cum trece timpul. spuse d'Artagnan. dar mie nu mi-e foame. nu era o cruzime să -l smulgi din viaţ a asta de dulce huzur? Iatăce-l fră mînta în clipa cînd se întoarse Porthos. De cînd am cinstea săfiu intendentul monseniorului. la care jinduia de cincisprezece ani. Asta-i prea puţ in faţ ăde supă ră rile neaş teptate ce le aduc acestui biet bă iat care m-a primit atît de bine. Ş tiţ i. pe care firea-i gasconăîl îndemna veş nic la cump ă tare. n-am săuit rugă mintea ta ş i. pă rea mai pu ţ in încredinţ at decît prietenul s ă u de temeinicia cugetă rii lui Athos." —Ş i domnul ră mîne mai mult printre noi? întrebăMousqueton. Dar nu cumva cer prea mult? „Vai! îş i zise d'Artagnan. da. domnule. cu toate că inima i se împietrise în piept. nu putu s ă -l audă . murmurăd'Artagnan. — Domnule. ci Mouston. care e mai demn ş i măface respectat de inferiorii mei. — Plec mîine. În acest timp uitîndu-se cum mă nîncăPorthos ş i bînd ş i el cît putea . ceea ce vreau săvărog este sănu-mi mai spuneţ i Mousqueton. — Vino. domnule? întrebăMousqueton. Pă i cît e ceasul? — Ei. că ci Porthos risca bucuros totul pentru titlul de baron. Aţ i venit încoace numai ca săne pricinuiţ i pă reri de ră u? — Iatăde ce mătem ş i eu. Totuş i. nu depinde decît de dumneavoastră . — Casa ta e un rai. mi-am luat acest nume. înflorise ca un bujor. prietene. dacăî ţ i face plă cere.

r ă spunse Porthos cu aerul cel mai firesc. dră cie. ducînd scrisoarea aceea lordului de Winter – a deschis o pră vă lie pe strada Lombards: s-a fă cut cofetar. — Aha. — Numai căMouston nu mai e tînă r. Porthos spuse servitorilor săplece ş i cei doi prieteni ră maserăsinguri. d'Artagnan întrebă : — Porthos.ţ ine prea mult la mine. dar m-am obiş nuit cu el. Da. —Ş tiu. chiar tu. Cu cele o mie ş ase sute de livre – ş tii. pe isteţ ul. gîndul la Mousqueton îi venea mereu în minte. Gustădin astăviţ ă spaniolă . în ruptul capului. cînd. dar nu se mai aflăîn slujba mea. căîntr-o zi Planchet va salva viata lui Rochefort ş i că tu îl vei ascunde pentru isprava asta. Mouston. ori se schimbădoar ca s ădevin ăş i mai bun. — Spune-mi. Ş i muş chetarul povesti prietenului să u cum l-a regă sit pe Planchet. ce vrei. Mai mult. dragul meu. are o cofetă rie în strada Lombards! Ş i atunci cum de-i în slujba ta? — A fă cut vreo cîteva boacă ne ş i se teme sănu dea de dracu. la un semn al lui d'Artagnan. ş i de altfel. întă ri Porthos. În clipa aceea intrăintendentul ş i-ş i întrebăstă pînul ce bucate doreş te pentru a doua zi ş i despre vînatoarea pe care o plă nuise.mai bine. pe viteazul. orbire a amorului-propriu!" gîndi d'Artagnan în sinea sa. dragul meu. e vinul. zalele mele! . monseniore? fă cu Mousqueton. aflat ăla mare cinste în ochii prietenului nostru Athos. Dacăţ i-ar fi spus cineva. cele o mie ş ase sute de livre pe care lea cîş tigat la asediul de la Rochelle. vin de Xeres. continuăPorthos. Fu o loviturăpentru d'Artagnan. armele mele se afl ăîn bună stare? D'Artagnan începu săbatăcu degetele în masă . întreb ăPorthos. Dar. nici nu s-ar învoi s ămăpă ră sească . Nu ţ i-ai pă strat oare acelaş i slujitor: pe vrednicul. murmurăPorthos dupăce ascult ătotul. întîmplă rile îi schimbăpe oameni. — Pe urmă .. ca să -ş i ascundă încurcă tura. oare ai fi crezut? — Nu. se ivea din cînd în cînd în uş ă . observ ăel. — Nimic mai adevă rat. ară tîndu-ş i recunoş tinţ a fa ţ ăde d'Artagnan prin vechimea ş i buchetul vinurilor scoase din pivniţ ă . — Ei. care vă zu dintr-o datăzîmbetul prietenos al intendentului schimbîndu-se într-o strîmbă turăde durere. fă r ăs ăserveascăbucatele.. s-a îngră ş at grozav ş i poate căa pierdut deprinderea de odinioară . recunoscu Porthos. cine te va însoţ i de astădată ? — Cred căMouston. Din pricina asta. — Armele dumneavoastră . ră spunse d'Artagnan. „Oh. ş i asta cu atît mai vîrtos cu cît Mousqueton. cum spui că -l cheamă ? — Planchet. că tre sfîrş itul mesei. l-am regă sit. Ceea ce nu se schimbă . Care arme? — Ei. ceea ce ar fi fost o înjosire pentru noul să u rang.

Ţ ine zi ş i noapte la drum. Cuvîntul din urmăcă zu ca un tră snet asupra lui Mousqueton. ce-mi aud urechile? scînci Mousqueton spre d'Artagnan.— Care zale? — Zalele pe care le port în luptă . — Bravul Mousqueton ş i-a pierdut capul de bucurie! zise Porthos. fă cu s ăse audăo caden ţ ăde marş . ră sucindu-ş i fă r ăîncetare mustaţ aş i str ă duindu-se s ă -i redea aerul falnic de odinioară . —Ş i cel mai bun de povară ? — Bayard. cureţ i sau porunceş ti sămi se cureţ e armele. spuse Porthos. — Oh. — Ce vreţ i. Abia rosti aceste cuvinte. ai că rui obraji roş ii începeau săpă leasc ă . domnule? bîigui intendentul. că t ăspre d`Artagnan cu o mustrare de negră it în ochii lui plini de supunere. —Ţ ie ce cal îţ i place? — Îmi place Rustaud. — Ne întoarcem sub arme. te îngrijeş ti să -ş i recapete ş i luciul. Cel puţ in a ş a cred. dacăe nevoie. apoi îngă imăcu o voce tremurîndăş i sugrumat ă : — Sub arme! În armata regelui? — Da ş i nu. — Mai mult decît atît. uitînd să închidăuş a. care fă cea prezentul atît de dulce. s ăc ă ută m tot soiul de aventuri. — Mîine te încredinţ ezi de asta ş i. — Pornim într-o expediţ ie. — Cum nu. Mouston! îl înş tiinţ ăPorthos.. ş i mai rugă tor decît prima oară . Mousqueton primi lovitura în plin. În ciuda grijii lui d'Artagnan de a nu-l tutui ş i de a-i rosti numele cu toatăpompa pe care acesta o rîvnea. ne reluă m viaţ a din trecut. Dumnezeule. D'Artagnan. Soarta. neliniş tit. iar tu faci rost de niş te pistoale ş i un cuţ it de vân ă toare. căpe Mousqueton îl zgîl ţ îi un fior care f ă cu să -i tremure obrajii plini ş i stacojii.. nu? — Soi normand încruciş at cu Mecklembourg. Mouston. bietul meu Mouston? glă sui d'Artagnan. cu . sămă nînce bine ş i săse odihnească . Pornim s ăne batem iară ş i. Care-i calul cel mai iute? — Vulcan. pe scurt. încît ieş i buimă cit. monseniore: e ascultă tor ş i măîmpac de minune cu el. încît ofiţ erul nu putu să -i susţ inăprivirea fă r ăs ăse simtămiş cat. — E voinic. Acest trecut atît de cumplit. ş i lovitura fu atît de îngrozitoare pentru el. monseniore? îngîn ă Mousqueton. monseniore. — Uite ce e: te îngrijeş ti de tustrei. — Asta înseamnăc ăpornim la drum. care pînăacum bă tea cu degetele în mas ăla voia întîmplă rii.

pe Porthos – panglica albastrăş i mantia de duce. „Cel puţ in. cei doi prieteni începurăs ăvorbeasc ăde viitor ş i să clă deascămii de castele în Spania. îş i spunea d'Artagnan. deş i n-am nici o nă dejde. ş i pe mine la fel. dat fiind căera nevoit să -l pă ră seascăş i să -ş i continue drumul. care îi dă du de ş tire călupta s-ar putea săse poarte tot timpul în inima Parisului ş i la porţ ile castelului du Vanon. Lupta nu se mai poartăazi aş a ca odinioar ă . care se afla în apropiere de Melun. — Ne-am înţ eles. Pleacădeci cam într-o să ptă mînă . zise Porthos. haita în cap cu Gredinet – într-un cuvînt toatăavuţ ia sa – ş i dup ăce îl mai aş eză la alte trei mese din cele mai îmbelş ugate.. Nu-l mai cred bun de nimic. Tragi la hanul „La Că priţ a". poate căasta m-ar înviora niţ el. murmurăcu sfialăMousqueton. — Iată . Mousqueton se mai lini ş ti. porneş te singur. continuăd'Artagnan. o zi ca sără mîn acolo. Dacă -i vorba pe-aş a. Îmi trebuie patru zile săajung la Blois. cuvîntătrimisul cardinalului. dar trebuie s ăte porţ i cum se cuvine cu prietenii. Azi. dupăce porunci săse înjunghie o c ă prioarăîn cinstea oaspetelui. îmi place mai mult asediul oraş ului La Rochelle. Dar aş a nu-ţ i mai ră mîne timp săte pregă teş ti de plecare. ş i noroc! Eu. „Numai că adă ugăel – cei care cad prinş i în lupta asta sînt în primejdie săfie spînzuraţ i". dupăce îl purtădin pă dure la munte ş i de la munte la heleş teiele sale. Mousqueton se duse săcearădesluş iri vechiului să u prieten. aflat în apropiere de Corbeil. sînt plin de însufleţ ire. pîn ăunde Porthos ţ inuse să -ş i petreacăprietenul. aş a căsînt dator săîncerc. pe strada Tiquetonne. dragăprietene. — Eu vreau sămăabat pe la Athos. spuse Porthos. — Ai dreptate. Se despă rţ irăla hotarul moş iei Pierrefonds. ş i la Pierrefonds. trei sau patru zile ca sămăreîntorc la Paris. — Dacăte-aşînsoţ i. — Minunat! exclamăd'Artagnan. Adevă rul este c ă dormeau amîndoi cu capul pe masăatunci cînd venirăs ă -i pofteascăla culcare. — Nici vorbă . toate-s treburi diplomatice.. — Oh! zise d'Artagnan. Cît despre Porthos. recunoscu Porthos. dupăce îl duse s ă -i vadăcîinii de vînă toare. ş i măaş tep ţ i acolo. întreabă -l pe Planchet. Atunci. — Mi se pare însăcăodinioară . la Bracieux. Totuş i. ceru lui d'Artagnan să -i spună ce hotă ră ş te. unul. încuviinţ ăd'Artagnan. Ră ma ş i singuri. care adeveri pe de-a-ntregul spusele lui d'Artagnan. apucînd pe drumul spre Villers- . chiar de a doua zi. Vinul cel straş nic al lui Mousqueton îl fă cea pe d'Artagnan s ăvadăperspectiva stră lucitoare de a se umple de bă net.aerul cu care Don Quijote trebuie să -l fi încurajat pe Sancho săstrîngă chinga pe catîrul să u pentru o ultim ăb ă tă lie. — La naiba! bombă ni Mousqueton. care era între Compiègne ş i Villers-Cotterêts. mulţ umitălui d'Artagnan.

ceea ce îi mai alunga urîtul în aceastălungăcă lă torie. în împrejurimile acestui oraş . ş i d'Artagnan avusese de multe ori prilejul săse conving ăde asta. regă sindu-se. D'Artagnan nu-ş i mai deschisese inima de ani ş i ani de zile. fusese soldat ş i armele înnobilează . Planchet nu era un oarecare tovară şde aventuri: se dovedea un bun sfetnic.Cotterêts. urmat de credinciosul Planchet. . domnul Athos era un gentilom fă răde pereche! întă ri Planchet." Ş i dupăaceea porni spre Blois. de acest că lugă raşcu trecere la femei. De altfel. ca ş i dup ăvorbirea ş i tovă ră ş ia stră lucitoare a gentilomilor. mai presus de toate. Era un piş icher fă răde pereche. ş tiind căare meritele sale.Plec la Blois. suferea săruginească printre cei cu vederi înguste. nu că uta primejdia. ace ş ti doi oameni se înţ elegeau de minune. d'Artagnan lepă dăaerul stă pînului. ajungînd să -ş i încropeascăo stare mai ac ă tă rii. ş i d'Artagnan avea nevoie de Planchet. XV DOUĂCHIPURI DE ÎNGER Era cale lungăde mers. — Oh. ei bine. flecă rind cu Planchet. vom fi trei ca s ăne batem joc de Aramis. Astfel. Se ridicădeci numaidecît la rangul de confident al celui că ruia îi mai spunea încăstă pîn. Aş a c ăajunser ăla Blaisois aproape buni prieteni. Pe drum. dar sînt dator sămăport astfel cu vechiul meu prieten. d'Artagnan zise: —Ş tiu bine căstă ruinţ a mea pe lîngăAthos nu are rost ş ie zadarnică . Treptat-treptat. dar nici nu dă dea înapoi în faţ a ei." La Villers-Cotterêts scrise cardinalului: „Monseniore. Aş a căporni încreză tor s ăcalce cele patru-cinci zile de drum. ş i care. c ă tase adesea după chilipirurile de odinioară . Diavolul ă sta de Porthos e ş i azi voinic ca un taur. Apoi. dar d'Artagnan nu-ş i fă cea griji: ş tia caii odihniţ iş i să tui dupăacest popas în grajdurile îmbelş ugate ale seniorului de Bracieux. un om cu darurile celui mai nobil ş i mai generos dintre oameni. cel puţ in nu voi fi singur. mergeau amîndoi ală turi ş i sporovă iau împreun ă . ş i el preş uie ş te cît douş zeci . clă tinînd din cap ş i întorcîndu-se la gîndul ce-l fr ă mînta fă r ăîncetare. iar Planchet ieş i cu totul din pielea servitorului. în sfîrş it. contele de La Fère locuind la castelul Bragelonne. pe unul îl am de pe acum în slujba Eminenş ei-Voastre. Precum am mai spus. dacăPlanchet avea nevoie de d'Artagnan. ca sănu-i mai cuprindăurîtul. unul care. DacăAthos ni se ală tură .

continuăd'Artagnan. vino ş i scapă -măde necazuri!" Ş i cum se pricepea săsfă rîme piciorul unui pahar ori gîtul unei sticle! Nimeni nu se putea mă sura cu dînsul în privinţ a asta. Planchet. reluăd'Artagnan. domnule. aşda bir cu fugiţ ii numai sănu vă d aceast ă întristă toare priveli ş te. glă sui Planchet. poate ş i mizeria. acest chipeşcavaler atît de stră lucitor sub arme. în loc de un baston de comandant.. zise Planchet cu milă . Pentru Porthos ş i mine ar fi o mare nenorocire ş i. o cumplită încurcă tură . tare mă re ţ ş i chipeşmai era domnul Athos în ziua aceea. Numai că . dacăn-aşţ ine să -mi dovedesc respectul faţ ăde umbra mă reaţ ăa gloriosului conte de la Fère. cu nasul ro ş uş i cu ochii lă crimoş i.ş i el o săne cerceteze cu privire stinsă . în duelul cu englezii din curtea de la Carmes? Tii. ba poate cănici n-o săne recunoască . asta-i tot. continu ăPlanchet. Planchet clă tinădin cap. Dumnezeu mi-e martor. Într-adevă r. zise d'Artagnan. O să -l gă sim tolă nit undeva în iarbă . domnule. care ne-a fost atît de drag. uite. domnule. domnule. cu atît mai r ă u pentru dumneata. toate astea îmi sfîş ie inima. Cînd îş i va veni în fire. mai ales. o săîn ţ eleagă . Îi plă cea s ăbea. Ş i cum l-a fulgerat cu privirea. eh. Planchet. ş i cînd bietul om s-a pr ă bu ş it la pă mînt fă ră săzicănici pîs! Oh. bea dar nu era un b ă utor ca alţ ii. Totul e adevă rat ca ş i cuvântul Evangheliei. fă răs ăscoatăo vorbă : se vedea limpede c ă împă rtă ş eş te temerile st ă pînului să u. decă derea. că ci voi fi silit săte ucid!" Eram în preajmăş i l-am auzit. o săne l ă murim curînd. — Eh. mi se tot pă rea c ă -l aud murmurînd: „Haide. era un gentilom fă răde pereche! — Da. rosti d'Artagnan. iatăce tristăpriveliş te ne a ş teaptă astă zi! Acest nobil gentilom cu ochiul ager. cînd ş i-a prevenit potrivnicul: „Mi-ai cerut să -ţ i spun numele meu. — Mi-aduc aminte. că -i ş i aud vorba îng ă latăş i că -l vă d clă tinîndu-se pe picioare. de îndatăce-o va lua razna. în clipa cînd l-a stră puns. zise Planchet. — Oricum. Vi-l mai aduce ţ i aminte. sînt zidurile ora ş ului . pesemne căa devenit un bă trîn gîrbov. — Singura-mi teamă . mai degrabă . recunoscu d'Artagnan. Cît despre mine. de care te mirai întotdeauna c ăţ ine în mînădoar o simplăspad ă . — Zvîrlea banii cum picăgrindina din cer. Ochii lui nu spuneau nimic atunci cînd ducea paharul la gură . niciodatănu s-a pomenit tă cere atît de gr ă itoare.— Nu-i aş a? întreb ăd'Artagnan. ş i pă că tosul de Grimaud.. fiindc ăAthos e bă trîn astă zi. numai că -ş i va fi pierdut toate aceste însu ş iri din pricina unui singur cusur. —Ş i-apoi. că ci cred căzidurile înalte de colo. domnule. mă rturisesc. ş i mînuia spada ca un rege. licoare. că ci prea puţ in i-a pă sat de bruma lui de avere. mai mult ca oricînd ş i mai beţ iv decît st ă pînusă u. Sînt întocmai cuvintele sale. o s ă -l lă să m singur. vărepet. — Mi se pare c-am ş i ajuns. ori. împurpurate de asfinţ it. precum spusese. e ca Athos s ănu primească propunerile mele într-o clipăde înflă că rare ră zboinic ă .

D'Artagnan ş i Planchet veneau în urma carului. cum nu. în loc săv ăomorî ţ i vremea dupăvitele astea moş că ite. domnule. — Fireş te. D'Artagnan nu vru săîntrebe mai mult: îl îngrozea săaudăpoate de la altul ceea ce el însuş i îi spusese lui Planchet. cl ă dităpe un deluş or umbrit de niş te sicomori uriaş i: castelul domnului conte de La Fère. văsfă tuiesc săgustă m din smîntîna cea atît de lă udată . pentru fugarii dumneavoastră . — Ei bine. chiar aş a săfaceţ i. zise d'Artagnan. ieş i dintr-un drumeag vrîstat de urme de roţ i. dragul de Athos. N-ai auzit acest nume printre numele seniorilor de pe aici? Ţ ă ranul se descoperi pe datăş i ră spunse: — Domnilor. — Domnule. Putem săapucă m înainte fă r ăteamăcăne r ă tă cim? — Oh. În clipa aceea. mai cu seamădupăce bea. — Intră m în oraş ? întreb ăPlanchet. ă sta-i drumul? întrebăd'Artagnan." Boii mergeau agale. să -i spunămonseniore ş i să -i numeascăbordeiul castel. cu care mai zorea pasul domol al boilor. Castelul! A. Un om pă ş ea pe lîngăcar. „Castelul! morm ă i el în sinea sa. — Hei. Mergeţ i doar o juma' de leghe ş i-o săză riţ i un castel în dreapta. în stînga. acoperităcu ţ iglă . Că ci nici leghea nu-i peste tot la fel în frumoasa noastrăFranţ ă . adeveri omul. apoi. — Tot ce se poate. ţ inînd în mîn ăo str ă murare cu un cui în capă t. st ă pitulat dupăun ş ir de plopi. aduc la înf ă ţ iş are cu ceea ce am auzit despre Chambord. Athos nu ş tia multe: i-a silit pe ţ ă rani. care din nenorocire. prietene! îi strigăPlanchet. ca săcerem lă muriri. propriu oamenilor de prin partea locului. lemnele astea sînt ale dumnealui. le-am t ă iat în pă durea dumnealui ş i acum le duc la castel. în pă dure. — Ei. ci La Vallière: dumneavoastrămerge ţ i mai departe. D'Artagnan mulţ umi ţ ă ranului ş i dă du pinteni calului. adresîndu-se ţ ă ranului. cum nu. Cam la vreo trei b ă tă i de pu ş c ăde acolo se aflăo casămare. —Ş i jumă tatea asta de leghe e lungă ? întrebăd'Artagnan. încuviin ţ ăd'Artagnan. domnilor? ră spunse ţ ă ranul în graiul curat. — Cale de zece minute. domnule. dacăintr ă m în oraş . albă . din cele care transporta lemnul tă iat în mîndrele pă duri ale ţ inutului pîn ăîn porturile Loirei. o haraba greoaie. tulburat . — Cu ce văpot fi de folos. de aici nu se vede. ş i care ar fi dat de ruş ine pe puriş tii din Piaţ a Sorbonei ş i de pe strada Universită ţ ii.Blois. o s-o facem ş i pe asta! fă gă dui d'Artagnan. nu se aduce la Paris ş i o gă seş ti numai aici. Dar nu-i castelul Bragelonne. înţ eleg. ca ş i Porthos. — Că ută m casa contelui de La Fère. Iar turnuleţ ele ascuţ ite ş i sculptate ce se ză resc colo jos. pe drumul pe care mergeau cei doi cavaleri. trasăde boi. Are pumnul greu. Încetineala asta îi scotea din ră bdă ri. ia zi. fii liniş tit.

La aceastăpriveliş te. potrivit spuselor ţ ă ranului. Mă rturisesc căeu n-am curajul s-o fac. Planchet gă sise ş i el în întîlnirea cu ţ ă ranul ş i în purtarea acestuia un prilej de adîncăîngîndurare. o curte destul de mare. se apropie de poartăş i trase clopotul. Planchet. nici în Franche-Comté. Niciodată . domnule. încetini goana treptat-treptat ş i îş i urmădrumul cu capul în piept. în care tropă iau cai de că lă rie purtaţ i de frîu de că tre slujitori în felurite livrele. continuăPlanchet. era tare nedumerit s ă -ş i vadă stă pînul atît de tulburat ş i se uita cînd la d'Artagnan. — Aici locuieş te contele de La Fère? întrebăPlanchet. tot locuri pe unde îl purtase viaţ a. dacăsocoti mulţ umitoare desluş irile ce ţ i se dau. Planchet. care nu purta livrea. nu întîlniseja ţ ă rani atîta cumsec ă denie. ş i un altul cu aceiaş i nume săstă pîneascăproprietatea asta? Descalecă . socotind c ăn-a că pă tat încădestule desluş iri. într-atît de puternice ră mîn pentru toatăviaţ a amintirile tinereţ ii. graiul acesta curat. întocmai ca ş i el. care îl îndră gise atîta ş i care contribuise atîta cu sfaturile ş i cu propria-i pildăla educaţ ia lui de gentilom. atîta bună voinţ ă . ră spunse slujitorul. Îi venea săcread ămai degrab ăcăi-a ie ş it în cale un gentilom. Planchet să ri din ş a. partizan al Frondei ca ş i el. căun gentilom aflat în trecere pe aici doreş te săaibăcinstea de a saluta pe contele de La Fère ş i. cînd la casa cea albă . ei bine! atunci poţ i să -mi rosteş ti numele. — Da. nici în Normandia. Un slujitor cu pă rul alb ş i cu spinarea dreaptă . urmăd'Artagnan. — Domnul Grimaud nu-i acum la castel. mă surîndu-l pe Planchet din cap pînăîn . ori ne-a înş elat ţ ă ranul ă la. ş i du-te de întreabă . — Vei spune. ş i o tră surăla care erau înhă ma ţ i doi cai. prevă ză tor ca totdeauna. nici în Artois. zise bă trînul. anilor să i. casa cea albă . simţ i o tulburare ciudat ăs ă getîndu-l pînăîn adîncul inimii. castelul La Vaillère se ivi în ochii că lă reţ ilor. se ivi îndată . ca un visă tor. care nu avea aceleaş i temeiuri s ăse simtămiş cat. care de obicei nu se prea emo ţ iona. —Ş i care avea un slujitor numit Grimaud. aici. lucrat cu priceperea meş terilor din acea vreme. — Ori ne înş elă m noi. — Un senior care a slujit în armată ? — Întocmai. încadratăde sicomori. purtîndu-ş i calul de frîu. nici în Picardia. Planchet. care. zise d'Artagnan. se desen ăpe fondul unui desi şde copaci pe care primă vara pres ă rase o ninsoare de flori. apoi. un sfert de leghe mai încolo. în ciuda. era nevoit s ăumble travestit. Athos nu poate săş adăaici. oarecum nedumerit de aceste întrebă ri. d'Artagnan. Dumnezeule! Oare săfi murit. din ţ r-o anume pricină politică . Muş chetarul mai merse pu ţ in ş i se gă si înaintea unui gard de fier. Printre ză brelele gardului se vedeau straturi de zarzavat bine îngrijite.fă r ăvoie la gîndul c ăva revedea pe acest om ciudat. La cotul drumului.

Se avîntăcă tre d'Artagnan fă răsă -l piardădin ochi ş i îl strînse cu drag în braţ e. un gentilom. chipul. — Ei! exclamăPlanchet cu faţ a stră lucind de bucurie. d'Artagnan primi salutul binevoitor al celor de faţ ă ş i se stră dui sără spundăla fel. domnule conte.. măcunoaş teţ iş i eu văcunosc la fel de bine. — De ce n-ai spus de la început?! mormă i bă trînul. pă reau mai mari ş i mai luminoş i ca nicicînd. venindu-ş i puţ in în fire.. cu zîmbetul pe buze. Planchet. aproape împleticindu-se. cîş tigase în m ă re ţ ie. îl îmbră ţ iş ă ş i el cu o bucurie care îi umplu ochii de lacrimi. — Văprezint pe cavalerul d'Artagnan. Descă leca iute. ori Van Dyck. deş i mai moale acum. Ochii lui frumo ş i. locotenent de muş chetari ai majestă ţ ii-sale. pă ş i că tre stă pînul casei. Planchet auzi un glas dintr-o înc ă pere de la catul de jos: — Ei bine. Dar stă pînul tă u unde-i? — În urmă . iată -m ăscumpul meu Athos! îngînăd'Artagnan. se aflăaici ş i ar vrea să -l salute. — Pă i eu îl cunosc pe flă că ul ă sta. Athos îi luămîna. Eu sînt Planchet. ieş ea la iveal ăde sub manş eta de dantelăca o mînăzugră vit ăde penelul lui Tizian.. pe cît pierduse din neastîmparul înfrigurat de altă dată . Deschide-mi te rog. cu inima bă tînd. în timp ce Planchet. Devotatul slujitor al lui d'Artagnan nu fu în stare sămai scoatăo vorbă . Ciudat! Athos aproape cănu îmb ă trînise.picioare. că ci ră mase înmă rmurit de înfă ţ iş area neaş teptatăa gentilomului. rosti Athos. domnule conte. D'Artagnan. trezindu-i în inimămii de simţ ă minte. puţ in alungit. era mai zvelt decît în trecut. ară tîndu-se în prag. strîngîndu-i-o în mîinile sale ş i îl duse în salon. — Cum?! Planchet?! strigăAthos. Potrivit obiceiului. Asta înseamnăcăd'Artagnan e aici? — Iată -măprietene. La aceste cuvinte o vă dităemoţ ie se zugră vi pe faţ a chipeş ăş i calmă a lui Athos. aşdori s ăvestesc domnului conte căstă pînul meu. lipsiţ i de cearcă nele pe care le a ş tern nopţ ile de petrecere. ş tiţ i. se apucăsă -l cerceteze pe Athos. unde erau adunate mai multe persoane. mii de amintiri uitate. în timp ce convorbirea întreruptăpentru scurtăvreme redeveni generală . vine îndată . iar umerii largi ş i bine proporţ ionaţ i . rosti Athos. Bă trînul deschise poarta ş i apucăînaintea lui Planchet. intrăcă lare în curte. deschizînd poarta. Cînd ajunse în faţ a intră rii. apoi luăloc ş i. Chiar pe contele de La Fère îl că ută m. un prieten devotat ş i unul dintre cei mai viteji ş i mai inimo ş i gentilomi din cîţ i am cunoscut vreodată . — Da. unde-i acest gentilom ş i pentru ce nu l-ai condus încoace? Glasul ajunse pînăla d'Artagnan. unul dintre prietenii să i. Acesta îi fă cu semn lui d'Artagnan care.. Toatălumea se ridicăîn picioare. mîna-i minunat de albă ş i nervoasăca întotdeauna.

glasul îi suna plin de tinereţ e. de vreo cincisprezece ani. domnule. bona ei. Eş ti palid ş i-mi pari îngrijorat. domnule. deodatără sunarăîn curte niş te l ă tră turi de cîini ş i cî ţ iva dintre oaspeţ i spuserăîntr-un glas: — Ah. scoţ îndu-ş i cu gra ţ ie p ă lă ria împodobit ăcu lungi pene ro ş ii. . pe care tocmai se urcase. apă ru în uş a salonului. atunci cînd e vorba într-adevă r de oameni din lumea mare. Raoul? zise Athos cu că ldură . cînd eu tocmai treceam pe acolo c ă lare. dar cu un gust desavîr ş it. doamna de Saint-Remy se aflăla Blois. unde t ă ietorii de lemne spă rgeau butucii. doamnei de SaintRemy. prin curte. ca ş i cînd n-ar fi avut decît dou ă zeci ş i cinci de ani. de parcăar fi pîndit curiozitatea pe care acest nume trebuia săi-o stîrnească . care pînăatunci i se pă ruse de neînţ eles. cu totul neaş teptat. — Se plimba cu Marceline. dîndu-ş i seama totuş i din r ă ceala abia simţ ităa discuţ iei căcei doi prieteni ard de dorinţ a sără mînăsinguri. — Trimite repede pe cineva la Blois. îl surprinse. care-ş i pă straserăîntreaga albeaţ ă de odinioară . Raoul? întrebăcontele. Ş i mamei ei. O întreaga lume de gînduri i se înfiripăîn minte. s-a întors Raoul! Athos se uităla d'Artagnan. — Dar ce ai. — Oh. vrînd săsar ădin vîrful unei gră mezi de lemne. — Ce s-a întîmplat? întrebarăcîteva glasuri.mă rturiseau o forţ ăpuţ in obiş nuit ă . — Da. ră spunse respectuos tîn ă rul. dă deau un farmec de nespus zîmbetului s ă u. presă rate doar ici ş i colo de cîteva fire că runte. întrucît nu-ş i revenise încădin uimire. — Micuţ ei noastre vecine i s-a întîmplat o nenorocire. se folosiră de toatăarta ş i polite ţ ea de pe vremuri ca să -ş i pregă teascăpe încetul plecarea – lucru de o deosebităînsemnă tate în lumea mare. iar dinţ ii minunaţ iş i fă r ăvreo ş tirbire. Ş i era numai ochi ş i urechi. pletele-i negre. — Domniş oarei de La Vallière? fă cu îngrijorat Athos. îmbră cat simplu. Ş i am dus la bun sfîrş it însă rcinarea ce mi-aţ i încredinţ at. Dunnezeule! exclamăAthos. Oaspeţ ii contelui. domnule. — Te-ai întors. schimbarea lui Athos. Numai c ăd'Artagnan nu pricepea încănimic. i s-a dat de ş tire? — Nu. prin mijlocirea pă trunderii sale. La rîndu-i. lă murindu-i. O ciudat ăasemă nare între gentilom ş i tîn ă rul cu pricina îi luminătaina acestei vieţ i regenerate. De aceea se întoarse aproape maş inal în clipa cînd un tînă r chipeş . îi că deau în valuri pe umeri. m-a ză rit ş i ea ş i. Cred căş i-a scrîntit piciorul. Raoul! Sau mai bine. M-am temut căprimele îngrijiri ce i s-au dat n-au fost prea dibace ş i am alergat încoace. ră spunse tînă rul. biata copila a că lcat în gol ş i n-a mai putut s ăse ridice. ia-ţ i calul ş i du-te chiar tu. săvăcer sfatul. unde ţ ine tovă ră ş ie doamnei ducese d'Orléans. Apariţ ia acestui nou personaj. Am ză rit-o ş i m-am oprit.

rosti el. văjur! strigăfata în timp ce tîn ă rul pă li la gîndul căel a pricinuit. ş i o aş ezăîncetiş or în tră sură . ş i am lă sat-o la nevasta lui Chariot. Athos îl luăde braţ ş i îl duse în gră dină . d'Artagnan privea în jur speriat ş i cu gura aproape că scată . ş i dupăaceea săte întorci. Dac ăeu te-am numit cavaler. Ducele propuse săo duc ăpe micuţ a Louise la Blois. — Am adus-o cu mine aici. dragul meu d'Artagnan. aceastănenorocire. care plîngea ş i care. buimac de uimire. poate. domnule. unde e? continuăcontele. îş iş terse îndatăochii ei frumoş iş i zîmbi. Dupăaceastălă murire care le d ă duse prilejul săse ridice. Aş a se va afla mai curînd ală turi de mama sa. oaspeţ ii lui Athos cerurăîngă duinţ a săplece. Athos îl privi cu zîmbetu-i blînd. domnule. cu tră sura lui. văasigur. îi salutăpe Athos ş i pe d'Artagnan ş i se depă rtăzorit. — Ai dreptate. d'Artagnan. mă rturisi d'Artagnan. Pe urmăsă ri în ş a cu eleganţ aş i uş urinţ a unui că lă re ţ încercat. acest „domnule conte" nu are ce că uta aici. XVI CASTELUL BRAGELONNE În tot acest timp. pînăuna-alta. nu. prietene. Ceru din ochi îng ă duinţ a contelui. în virtutea unei prietenii de două zeci de ani cu casa de La Vallière. într-atît de pu ţ in se adevereau prevederile sale. continuăcontele cu bună tate. sper sără mîn mereu Athos. Ori preferi vorbirea ceremonioasăfiindcămăiubeş ti mai puţ in? . domnule. dar pentru tine. apoi luăîn braţ ele-i puternice de pe acum pe micuţ a copil ă . simţ ind cum Athos redobîndeş te treptat asupra lui nemă rginita-i superioritate dintotdeauna. al că rei obraz îndurerat ş i zîmbitor i se lă săpe um ă r. zîmbind.. îngrijorat ca un pă rinte. — Mai întîi. Raoul. Chipul tînă rului se îmbujoră . ză rindu-l pe Raoul. tovară ş ul tă u. — Oh. spuse el. săprezinţ i scuzele tale ş i ale mele doamnei de Saint-Remy. — Asta însănu te împiedicăsăte duci la Blois. — Pînăe gata masa. – murmurăRaoul. a fost pentru a te prezenta oaspeţ ilor. rosti Athos. domnule conte. prietenul tă u. n-ai săte superi. ţ inîndu-se tot lîngăuş a tră surii ş i privind ţ intăînă untru.. sînt convins căte-ai purtat cu nesă buinţ ăş i cătotul s-a întîmplat din vina ta.Raoul se înclină . cît despre tine. domnule. a pus-o săţ in ăpiciorul în apărece. dacălumin ă m un pic misterul care te-a fă cut săcazi pe gînduri? — E adevă rat. ca săş tie cine eş ti. care. — Oh. ră mase săo vadăpe micuţ a Louise. —Ş i Louise. nu. singur b ă trînul duce de Barbé.

nu-i aş a. prietene. rosti Athos plin de liniş te. Vă d căstai minunat. dragul meu Athos! — Tînă rul acesta. desprins cu totul de pă mînt. e un orfan p ă ră sit de mamă -sa în casa unui să rman preot de la ţ ar ă . nu? — În chipul cel mai adînc. De altfel. — Dar ceea ce te uimeş te mai mult. nu? — Dimpotrivă . îndoindu-ş i zîmbetul. Totul te uimeş te aici. Echipajele mele se reduc la patru dulă i. tîn ă rul acesta. poate? Oh. în ciuda celor patruzeci ş i nou ăde ani ai mei. da! El e pricina schimbă rii pe care o vezi la mine. cai. d'Artagnan. toatăhaita asta fă loasă . cum te-ai schimbat. Eş ti de nerecunoscut.— Oh. rudă . — Mda. ţ i-este fin. Ş i se uităla Athos fă r ăs ă -ş i poat ăstă pîni un zîmbet. ca ş i orice altceva. e bruma de moş tenire de care ţ i-am vorbit. sînt eu însumi. E pentru tînă rul de adineauri. nu? — Oh. Dar totul are un sfîrş it. fă cu d'Artagnan. — Mă rturisesc. — Atunci. doi ogari ş i un prepelicar. încuviinţ ăAthos. — Ai parc. Athos zîmbi. gata s ăîmpingăla culme sinceritatea pe care i-o ceruse Athos. zîmbi Athos. — Ai ghicit. Lui nu i-am spus. Doamne. pentru Raoul. — Parcul are două zeci de pogoane. dar îţ i spun ţ ie. bă nuiesc. drept început. casa asta este a ta. —Ş i acest tînă r stăîmpreunăcu tine. bineînţ eles cănu pun la socotealăş i gloaba valetului meu. zise d'Artagnan. zise el. Mă uscam ca un biet arbore singuratic. — Trebuie căe foarte legat de tine. pricep. — Par încătînă r. adă ugăAthos. prietene. — Ei. nu-i pentru mine. care se întîlnesc atît de rar la un om în puterea vîrstei. atunci cînd am pă ră sit oş tirea. echipaje. l-am crescut. nebunia. mărecunoş ti. zise Athos: îi datorez tot atîta cît îmi datoreazăş i el. mă rturiseş te. că -i sînt încăîndatorat. — Da. — Cum asta? fă cu muş chetarul nedumerit. ş tii prietene. N-am decît doi cai. —Ş i-apoi mi se pare c ăs-a petrecut o schimbare ş i în starea ta. cu una din acele sincere izbucniri tinereş ti. cît despre recunoş tinţ ă . —Ş i mai cu seamăfoarte recunoscă tor. să vorbim deschis. înţ eleg! murmurăAthos cu o uş oarăîmpurpurare în obraji. d'Artagnan. ş i. ş i numai o profundăafec ţ iune putea săm ăajute s ăprind iară ş i ră dă cini în . sămăfereascăDumnezeu! exclamăgasconul. d'Artagnan. e reciprocă . — A. Eu i-am purtat de grij ă . săne întoarcem la obiceiurile noastre ş i. Două zeci de pogoane care cuprind gră dina de zarzavat ş i toate celelalte. — Cred căm ăiubeş te ca ş i cînd i-aşfi tată .

semă nînd a. m-am prefă cut dă ruit cu virtu ţ ile pe care nu le aveam. — De vreo cîteva ori am gîndit ş i eu la fel ca tine. Poate căorice vă rsare de sînge cere o ispă ş ire. nu mai aveam curajul sătră iesc pentru mine. — Atît cît e îngă duit unei fă pturi de-a lui Dumnezeu aici. Se plimbau pe o alee umbrităş i înmiresmată . asta înt ă reş te ce ţ i-am spus . nimic nu ţ i se poate ascunde. — Ai auzit vorbindu-se vreodatăde el? — Niciodată . Ş i eu i-am fost pildă . M-am dezbă rat de metehnele pe care le aveam. —Ş i eş ti fericit? întrebăel.viaţ ă . — Eş ti teribil. aş a cum la vîrsta noastrăîmpuţ inatămai putem creş te. — Dar despre lordul de Winter mai ş tii ceva? —Ş tiu căse bucurăde mare trecere pe lîngăCarol I. O amantă ? Eram prea bă trîn. Nu cred sămăamă gesc singur. Una din razele aurii lumina chipul lui Athos ş i ochii lui ră spîndeau parcăş i ei în jur lumina molcomăş i blîndăa înseră rii ce se aş ternea.. că ci mi l-ai spus doar pe jumă tate. prietene. d'Artagnan. murmură d'Artagnan. d'Artagnan. murmurăAthos. d'Artagnan. fiindcăfemeia aceea cred cămerita pedeapsa pe care a primit-o. pe pă mînt. — Trebuie săaibădouă zeci ş i trei de ani. Prieteni? Voi nu mai eraţ i lîngă mine.. dar Raoul e sortit sădevinăun gentilom desă vîrş it. prietene. Mă gîndesc adesea la acest tînă r. Să -ţ i sfîrş esc eu vorba. am tră it pentru el. — Femeia asta avea un fiu? — Da. d'Artagnan. pilda însăpreţ uieş te ş i mai mult. Ei bine. d'Artagnan. Dar spune-ţ i gîndul pînăla capă t. Athos. Învă ţ ă tura înseamnămult pentru un copil. aşfi vrut săte întreb dacănu tră ieş ti cîteodată clipe neaş teptate de groază . da. Ea a isp ă ş it. D'Artagnan se uita la Athos cu admiraţ ie crescîndă . Ascultă . ş i e cu putinţ ăsă ne vinăş i nou ărîndul săisp ă ş im. Pe nea ş teptate. Ochiul scrută tor al lui Athos îl pă trunse pînăîn fundul sufletului ş i pă ru să -i citeasc ăgîndurile. Da ş i nu: n-am remuş cari. Ei bine. — Pesemne căi-a împă rtă ş it soarta care e nedreaptăcu el în clipa de faţ ă . n-am remuş că ri. continuăAthos. rosti d'Artagnan. fiindcădac ăi-am fi cruţ at via ţ a. prin frunziş ul că reia stră bă tea piezişcîte o razăa soarelui în asfin ţ it. ea ş iar fi dus mai departe opera-i distrugă toare. dar asta nu înseamnă . acest copil m-a fă cut săregă sesc tot ceea ce pierdusem. — Ciudat! Eu am uitat cu totul de el! Athos zîmbi melancolic. Athos. căsînt convins căaveam dreptul săfacem ce-am fă cut. — A remuş cari? continuăAthos. d'Artagnan se gîndi la milady.

ş i-apoi a fost mereu amestecat în intrigile femeilor. surîzînd de aceastăvoio ş ie care îi amintea de zilele lor bune. completăd'Artagnan. Athos? — Nu. crede-mă . Pricepi una ca asta? fă cu Athos. Tu nu obiş nuieş ti săvorbeş ti despre lucruri de-astea. am auzit căfata ei. în loc s ă -i cear ăg ă zduire lui Mazarin?! Nar fi dus lipsăde nimic. trebuie săse iveascăun prilej ca săo faci. toatămă re ţ ia de care se înconjura Porthos în castelul Pierrefonds. — Porthos nu l-ar fi aş teptat cu atîta ră bdare. Prietenia îş i înfige adînc r ă dă cinile în inimile cinstite. sîngele cere sînge. ră spunse d'Artagnan. Ne-am plimbat un ceas ş i aproape c ăam înconjurat întreg domeniul meu. Porthos are minunate însuş iri. din pricina lipsei de lemne. luîndu-ş i peste picior prietenul. În ciuda unui gră unte de vanitate. — Cred căîn clipa de fa ţ ăe amestecat într-una tare complicată . dar mama mea a vă zut-o pe cînd era copilă . Athos tă cu. — Eu. „Nu-i curios!" cugetăd'Artagnan în sinea sa. — E la Luvru. spuse d'Artagnan. fă răo surcică ! De ce n-a venit s ăceară gă zduire orică ruia dintre noi. mormă i d'Artagnan. — Mda. dar mi s-a pă rut rece. care era bolnavă . Dar ă sta e un adev ă rat pelerinaj la templul Prieteniei. unde n-are aproape nimic din ce-i trebuie. surîse d'Artagnan. Athos nu numai căt ă cu. nu uitănici de bunul domn Mouston. rosti el. urm ăAthos. dragul meu.adineauri. fiica lui Henric al IV-lea. — An. ş tii.. ridicînd din umeri. cu verva ş i hazu-i gascon. — Aramis. unul. — Da. d'Artagnan. privindu-l cu ochiul lui pă trunză tor. — O cunoş ti. atră gînd lui d'Artagnan luarea-aminte căau ajuns iară ş i la castel. nu-i aş a? Pe gerurile cumplite de astă -iarnă . — Ah. — Totul te farmecăş i. cum ar spune poeţ ii. Ş i regina? — Care regină ? — Doamna Henriette a Angliei. încurcat. — Fiecare cu firea lui. Doamne. glă sui Athos. dragul meu d'Artagnan. precum ş tii. numai oamenii ră i tă gă duiesc prietenia. chiar dup ă două zeci de ani de despă rţ ire. te-ai vă zut cu Aramis! exclamăAthos.a fost nevoităsăstea toatăvremea în pat. L-ai mai vă zut cumva? — M-am despă rţ it de ei acum cinci zile. peste tot se simte gentilomul care . aş a e.Ţ i-am spus vreodatăcămama a fost doamnăde onoare a Mariei de Medicis? — Niciodată .. vezi. Ş i povesti. Ş i Aramis? — M-am vă zut ş i cu el. pentru căei nu o înţ eleg. mai ales. e rece din fire. Fiica lui Henric al IV-lea sătremure de frig. — Vezi. măminunez căîntîmplarea ne-a adunat laolalt ă odinioarăş i căam r ă mas tot atît de legaţ i unul de altul. El a vă rsat sîngele lui Straffort. ş i. dar se gră bi s ăschimbe vorba. Athos.

— Domnule. îmi place felul cum te porţ i. domnul este cavalerul d'Artagnan. — De ce n-ai mai r ă mas în preajma doamnei de Saint-Remy? — M-am temut cănu voi putea fi devreme la cină . — E Raoul. de astă datăş i mai adînc. — Da. domnul conte v-a rostit numele în faţ a mea ori de cîte ori a vrut sădea o pildăde gentilom cuteză tor ş i generos. —Ş i bă tă lia înfă ţ iş atăaici? — E bă tă lia de la Marignan. înclinîndu-se pentru a doua oară . Întinse mîna lui Raoul ş i-i spuse: — Tînă rul meu prieten. Athos ră mase mai încîntat decît s-ar putea spune: se uit ăcu recunoş tinţ ăla d'Artagnan. toate cuvintele de laudăauzite despre mine trebuiesc întoarse domnului conte. ş i văvoi face sămăaş teptaţ i. tîn ă rul ap ă ru în poartăş i intrăîn curte. numit Benvenuto Cellini. Raoul. ş i polite ţ ea ta m-a miş cat. sper căaccidentul n-a avut urm ă ri? — Nu se ş tie încănimic. domnule. despre care m-ai auzit vorbind adesea. domnule. Curînd vom avea veş ti despre să rmana copilă . iar în cealaltăspre o seră . colbuit din cap pînă -n picioare. „Acum. care se întoarce." — Ei bine. D'Artagnan aruncăo privire asupra serviciului: tacîmurile erau minunate – vechea argintă rie a familiei.stă pîneş te aici. aceea un bă ieţ aşîmbr ă cat pe jumă tate ţ ă ră neş te. zise Athos. punînd mîna pe umă rul luid'Artagnan. îl lă săîn grija unui soi de rîndaşş i se gră bi săse apropie să -i salute pe conte ş i pe d'Artagnan. dar se teme sănu fie atins vreun nerv. ră spunse d'Artagnan. se vedea cît de colo. pe care îl vezi aici: dînsul m-a educat în toate privinţ ele ş i nu-i vina sa dacăelevul s-a dovedit atît de neîndemînatic. Acest mic compliment avu darul s ă -l mi ş te pe d'Artagnan pînăîn fundul sufletului. să ri de pe cal. pe jumă tate ca un lacheu veni să -i pofteascăla masă . spuse tînă rul. zise Athos. Pe o policioarăse afla un superb vas de argint ş i d'Artagnan se opri să -l privească . doctorul nu s-a putut pronunţ a. nu mai am nici o îndoială . unde creş teau flori neînchipuit de frumoase. ră spunse Raoul. O capodoperăa unui mare artist florentin. În clipa. — Ah. Într-adevă r. apoi că tăspre Raoul cu unul dintre acele zîmbete ciudate de care copiii sînt mîndri atunci cînd le pă trund înţ elesul. e lucrat dumnezeieş te! exclam ăel. întă ri Athos. cugetăd'Artagnan. sînt încredinţ at. zise Athos. E momentul cînd unul dintre str ă moş ii . Dar va fi ră splă tit prin tine. Raoul. În clipa aceea se auzi un tropot de cal. ale că rei ferestre dă deau într-o parte spre gră dină . Athos îş i conduse oaspetele într-o încă pere nespus de simplă . — Domnul. din pricina umflă turii. că ruia nu-i scă pase jocul mut de pe chipul prietenului să u.

tu. mormă i Athos. te rog. îi spuse Athos. care nu uitase căa luptat trei ceasuri în ş ir cu spada prietenului să u Enguerrand. tînă rul vedea parcăaievea desfă ş urîndu-se înaintea ochilor una dintre acele fapte de arme istorisite de Tasso ori Ariosto. zise d`Artagnan. este căspada lui trecea printre cele mai temute din timpul . se întoarse Athos că tre micul lacheu care tocmai servea supa.mei întinde propria-i spad ălui Francise I. — Charlot e ş i el un om de treabă . pe care poate ai vă zut-o odinioar ăla mine. Ş i îi povesti lui Raoul de-a fir-a-pă r cele petrecute la bastion. Enguerrand de La Fère. precum ş io spadă . Multăvreme n-a ş tiut ce-i un culcuşca lumea. lacheul domnului d`Artagnan. din vremile de faimăale cavalerilor. Îngrijeş te-te ş i de asta. sub ră posatul cardinal ş i sub domnul de Bassompierre. dragul meu Athos. —Ţ i se pare ciudat acest nume. E numele pe care mi-l luasem cînd domnul d'Artagnan. d'Artagnan. nu ş tiu nimic despre asta. regele. bunicul meu. a primit titlul de cavaler de Saint-Michel. eu mi-aduc aminte totul ş i am să -ţ i povestesc ş i dumitale. pentru tot timpul cît va ră mîne aici. a ş a cum Athos povestise despre bunicul să u. dup ăo clipă . — Ce vreţ i săspuneţ i. Era vremea unor uriaş i. Ei. Noi sîntem niş te pitici pe lîngăcei de atunci. tinere. — Acest nume a fost înconjurat de faimă . vorbi Athos la rîndul să u. ş i într-o anume zi a avut parte de o cinstire triumfală . slujitorul cu care cei doi c ă lă tori vorbiserăla sosire se ivi în prag. Charlot se înclinăş i ieş i. aş a căva preţ ui un pat moale. fă r ăca ea s ăse frîngă . — Ai uitat de bastionul Saint-Gervais. care ş i-o frînsese pe a sa. Afar ăde asta. — Dragul meu Charlot. ş i îţ i mul ţ umesc pentru Planchet. sînt optesprezece ani de cînd măslujeş te. zise d'Artagnan. dupăcincisprezece ani. urmăcontele. Domnul are bună tatea s ă -mi dea ş i azi acest nume ş i de fiece datăcînd îl aud inima îmi tresare de bucurie. Iată . împreunăcu alţ i doi viteji prieteni ş i cu mine am să vârş it faptele noastre de arme la asediul oraş ului La Rochelle. Îi place vinul bun: tu ai cheia de la pivni ţ ă . — Pe lege mea. Dar s ăne aş eză m la masă . rosti Athos. i-a dă ruit acest vas. — Dar ceea ce uităs ă -ţ i spunăd'Artagnan. Memoria mea e mai bunădecît a ta. ş i de ş tergarul din care trei gloanţ e au fă cut un drapel. Cu acest prilej. ţ i-l dau în grijăîn chip deosebit pe Planchet. Copilul ieş iş i. Athos. Tînă rul fă cu ochii mari auzind acest nume ş i se uităsăvad ădac ă d'Artagnan vorbea într-adevă r cu contele. — Te gîndeş ti la toate. lucratăş i ea tot cu atîta mă iestrie. Cheamă -l încoace pe Charlot. Ascultîndu-l. dragăRaoul. domnule? întrebăRaoul cu tinereasca-i curiozitate. nu-i aş a Raoul? surîse Athos. care a murit ş i el mai tîrziu.

însăAthos stă rui să se retragăîn odaia ce i se preg ă tise. D'Artagnan. plin de mulţ umire de sine. se împotrivi. Tînă rul ar fi vrut săprelungeascăaceastăconvorbire toatănoaptea. — Eh. Uite.. dar Athos îi atrase luarea-aminte căoaspetele trebuie săfie obosit ş i are nevoie de odihnă . ai c ă rui ochi se aprinseserăîn timpul convorbirii ş i pă rea căimplorăamă nunte.să u: braţ de fier. tinere! continuăd'Artagnan. —Ş i domnul d'Artagnan a ie ş it învingă tor? izbucni tînă rul. privire scînteietoare – iatăcu ce-ş i întîmpina el duş manul. nu-mi aduc aminte. cît sără mînă singur cu sine ş i săcugete în voie la tot ce vă zuse ş i auzise în seara aceea. Raoul. abia trei ani mai mult ca tine. Planchet mi-a pomenit chiar azi de acel frumos duel din curtea de la Carmes. c ă tînd întrebă tor spre Athos. politicos. rosti d'Artagnan. Nu de mult. cînd l-am vă zut luptînd pentru prima oară . dacănu-i prea obosit. Uită tura lui Athos îl f ă cu săamuţ ească . zise Athos. mai cu seamăîn privinţ a însuş irilor pe care le lauzi la mine. dragul meu Athos. spuse d'Artagnan. dragul meu Athos. — Existăoameni al că ror braţ nu se stricăniciodată . ş i tu eş ti un bun profesor. — Aşvrea săş tii. — Cred căam doborît unul. tu care te socoteş ti priceput în mînuitul spadei ş i a că rui mîndrie ar putea săsufere într-o zi o crud ă dezamă gire. veni el însuş i o clipămai tîrziu să -l caute ş i pecetlui acesta searăplă cutăcu o strîngere prieteneascăde mîna ş i cu o urare de noapte bunăadresatămuş chetarului. Raoul. cu lordul de Winter ş i cu tovar ă ş ii lui. fă cu d'Artagnan cu rîsul lui de gascon. pumn de o ţ el.ş i încă împotriva unor oameni încercaţ i. Ah. mi-aşfi stricat braţ ul cu copilul ă sta! zise Athos. ochi ager. l-am dezarmat ori l-am r ă nit.ş i cum Athos cugeta căva că uta sără mînăcît mai mult cu putinţ ăîn preajma lui d'Artagnan pentru a-l face săpovestescătoate vitejiile lor din tinereţ e. Cît despre celă lalt. aşvrea săş tii cît de primejdios e omul care une ş te într-însul sîngele rece ş i iuţ eala. — Da. fiindcăniciodatăn-aşavea la îndemînăpentru tine o pildămai gr ă itoare: roagă -l mîine pe domnul d'Artagnan. dar care stricăpe al multora. Trebuie să se afle pe undeva pe aici o spadădespre care am spus adeseori căe cea dintîi din regat.. XVII DIPLOMAŢ IA LUI ATHOS D'Artagnan se cuibă ri în aş ternut nu atît ca sădoarmă . săaibăbun ă tatea să -ţ i arate cum se luptă ! — La naiba. Raoul îl conduse în chip de gazdă . l-ai ră nit. . Erai un voinic ş i jum ă tate! — Eh. ş i nu m-am prea schimbat. Avea optsprezece ani.

Pe de altăparte. stabili săporneascălupta a doua zi. . mă rturisea dorinţ a de a pă rea avut ş i tră da o ambiţ ie lesne de zgîndă rit. în ciuda încercă rilor de a aduce vorba despre el – toate acestea îl neliniş teau pe d'Artagnan. cu toate căş tia în Athos un potrivnic de temut. Agerimea minţ ii ş i limpezimea ideilor lui Athos fă ceau din el un om gata săse punăîn miş care mai iute decît oricare altul. dacăera gata săse foloseascăde mijloace viclene împotriva agerimii lui Aramis. în locul beţ ivului îndobitocit pe care se aş tepta să -l vadăză cînd mahmur în cine ş tie ce cloacă . trebuie sămai spunem că . fu încîntat săgă seascăun om de o inteligenţ ăsclipitoare ş i plin de vlagă . recunoscu f ă răvreo împotrivire acea superioritate dintotdeauna pe care Athos o avea asupra lui ş i. Nu se putu opri sănu se gîndeasc ăla Rochefort. Totuş i i se pă ru c ănu-l mai gă se ş te pe Athos atît de sincer ş i clar în toate privinţ ele. îş i fă urea în minte planurile de atac ş i. Modesta bună stare a lui Athos. El s-ar fi ală turat planului ministrului cu atît mai bucuros cu cît l-ar fi împins ş i nevoia. că ci profesorul trebuie căînrîurise mult inima ş i cugetul elevului să u. ş i treaba asta era floare la urerche. Apoi. cu mintea-i isteaţ ă . îş i zise căpe un teren atît de necunoscut trebuia să înainteze cu bă gare de seamă . astfel încît săafle amă nuntele care îi lipseau pentru a-l regă si pe Athos cel de odinioarăîn Athos cel de astă zi. ascunsăcu atîta pricepere. absen ţ a lui Grimaud de care Athos nu se putea lipsi odinioarăş i al că rui nume nici mă car nu fusese rostit. Cine era tînă rul pe care spunea căl-a adoptat ş i care îi seamă năleit? Ce înseamnăaceastăîntoarcere la viaţ a de lume ş i aceast ă cumpă tare exageratăpe care o bă gase de seamăla masă ? Un lucru cu totul neînsemnat în aparenţ ă . la ceea ce îi spusese acesta în biserica Notre-Dame. înţ elesese numaidecît ce neajunsuri l-ar pîndi în cazul cînd vreo indiscreţ ie ori vreo stîngă cie ar lă sa ochiul încercat a lui Athos să -i descopere ş iretlicurile. dîndu-i cele mai bune nă dejdi în planurile sale. o bucurie sincerăş i cinstităîi umplu sufletul. Dar d'Artagnan însuş i.Cum era bun din fire ş i-l îndră gise din capul locului pe Athos. Oare săfi fost Rochefort înaintea lui d'Artagnan la Athos? D'Aratgnan nu avea însătimp de pierdut cu gîndurile. fie gonind împreuna dupăvînat. Nu se mai bucura deci de încrederea prietenului sau. simţ ă mînt care se preschimbase în cele din urmăîntr-o sincerăprietenie. ori a vanită ţ ii lui Porthos. gîndurile acestea îl ţ ineau treaz pe d'Artagnan. ori poate Athos era o verigădintr-un lanţ nevă zut. ori poate mai degrabăfusese vestit dinainte de vizita lui. Drept care se hotă rî săl ă mureascălucrurile chiar de a doua zi. dup ămasa de prînz. s ăîncerce a trage de limbăpe tînă rul cel naiv. În ciuda oboselii. să -i urmă reascănoile obiceiuri ş i săţ in ăseamăde ele. săcerceteze cîteva zile relaţ iile lui Athos. fie încruciş înd spada cu el. nu numai fireasca-i pornire. în loc s ăse lase pradă gîndurilor pizmaş e ori mîhnirii ce-ar fi întunecat o fire mai puţ in generoasă .

. Oare de cine se ascunde?. Zorile abia auriră perdelele odă ii. Aramis ş i Porthos ar avea ş i mai mult respect pentru el. În ajun. „Se plimbăş i se gînde ş te. fiindcăse ascunde. într-un tîrziu. „Oh. Potrivit obiceiului să u de a nu lă sa nimic sătrec ăfă r ăs ăse încredinţ eze ce se petrece. . mai apoi. Tă cerea ş i oboseala se unir ăş i-l dă duserăgata pe d'Artagnan: închise ochii ş i el ş i somnul îl fur ănumaidecît. Se lumina de-a binelea de ziuă . deschise uş a grajdului. dupăce se puserăsălatre unii la alţ ii afară .d'Artagnan se ruş ina săumble pe că i ocolite faţ ăde Athos. tă cutul Grimaud. de ce Grimaud. La naiba! Cît despre asta. duse calul pe aleea dreaptădin gr ă dina de zarzavat. fiindcăş i acest ultim zgomot se stinse. dimpotrivă . ş i d'Artagnan îl ză ri peste creasta zidului gonind ca o s ă geatăş i aplecîndu-se sub crengile joase ş i înflorite ale arţ arilor ş i salcîmilor. în timp. Athos se urcăîn pat. căel să ri din pat ş i deschise ferestrele. omul sincer ş i cu inima deschisă . d'Artagnan bă gase de seamăc ăpoteca aceea trebuia săducă la Blois. recunoscîndu-i mă iestria în ale diplomaţ iei. D'Artagnan nu era însăsomnoros de felul lui. Uite un flă că u care s-a ş i apucat de ş trengă rii ş i care nu-mi pare căîmpă rtă ş eş te deloc duş mă nia lui Athos faţ ăde sexul frumos: nu se duce la vînă toare fiindc ănu are cu el nici arme. toate zgomotele pe care d'Artagnan le auzise în ajun stingîndu-se rînd pe rînd. chibzui d'Artagnan. asta însănu. cîinii amuţ iserăş i ei. puse ş aua ş i frîul cu o repeziciune -ş io îndemînare vrednice doar de cel mai încercat că lă reţ . unul după altul: pă să relele în frunziş ul copacilor. În clipa aceea i se pă ru căză reş te prin cră pă tura oblonului pe cineva strecurîndu-se tiptil prin curte. pe cîtăvreme Athos.. nu-i aici? se întreba d'Artagnan.. De mine sau de tat ă -s ă u? C ă ci acum sînt încredinţ at: contele e tată l bă iatului. deschise o portiţ ălă turalnic ăce dă dea spre o potecă . privi cu atenţ ie ş i recunoscu haina roş iaticăş i chica neagrăa lui Raoul. cîinele în cuş că . chiar sub odaia sa: bă nui ca acolo era odaia lui Athos. Dar la ce anume? Astai cu neputunţ ăde ş tiut. o privighetoare pierdutăîn frunziş ul des al copacilor fă cuse să ră sune o bucatăde vreme în pacea nopţ ii trilurile-i melodioase ş i adormise ş i ea. fiindcăel era.. d'Artagnan auzise cum se închid uş ile ş i obloanele. o sămă lă muresc eu. îl scoase din curte. În muţ enia lui a şdibui o mulţ ime de lucruri. l-ar stima mai puţ in. Poţ i ghici altele. fă răîndoială . nici cîini. se înfiripau iară ş i. în tot castelul nu se mai auzea decît zgomotul unui pas mă surat ş i monoton. I se pă rea c ă . scoase afarămurgul pe care încă lecase ş i în ajun. închise porti ţ a dupăel. d'Artagnan se feri săfacăzgomot. fiindcăam săvorbesc fă rănici un înconjur cu Athos. doar Grimaud tă cea într-un chip atît de gră itor! În ră stimp zgomotele se stinseserărînd pe rînd în toatăcasa. nici nu îndeplineş te vreo însă rcinare. hm! fă cu gasconul. oile pe cîmp. Tînă rul. — Hm." În cele din urm ă .

lîngăhavuz. fiindcăpaş ii sînt egali ş i arat ăun mers agale. — Mai mult decît atît. ducînd înapoi calul. bunădimineaţ a. Totul a fost la înă lţ ime: ş i culcuş ul. fetiţ a care ş i-a scrîntit ieri piciorul. Ş tii. — Ce e? întrebăAthos. fă răsă -ţ i dai seama. îş i mai ră suci o datămustaţ a. D'Artagnan povesti tot ce vă zuse. depă rtînduse un pic ş i lă sîndu-se legă nate pe apă . de parc ăar fi că utat un ban în nisip. dupăce l-au pus săscoatăap ă . Uite. — Unde-i Raoul? strigăAthos. Gr ă dinarii ă ş tia sînt oamenii cei mai neîndemînatici din lume. N-ai observat că Raoul e îndră gostit? — Bine! Dar de cine? De fetiţ a asta de ş apte ani? . La ţ arăgusturile se schimbămult ş i ajungi săîndră geş ti. vorbi el. dragăprietene. Bietul bă iat s-a dus la Blois. aplecat la pă mînt. sînt sigur. Athos. Cum se face cănu l-am vă zut încă ? — Sst! murmurăd'Artagnan cu un zîmbet ducînd degetul la buze. aş a cum avea obiceiul. întă ri d'Artagnan. — Da. zise d'Artagnan. ş i care au fost striviţ i acum de dimineaţ ă . Mă uitam pur ş i simplu la stînjeneii pe care i-am să dit aici. toate aceste frumuseţ i pe care ochiul lui Dumnezeu le face săse iveascădin adîncul pă mîntului ş i care-s atît de dispreţ uite la oraş .bă rcile legate la malul Loirei pă reau căse însufleţ esc ş i ele. îş i mai netezi o datăpă rul. ş i coborî din odaie. acum ghicesc totul. D'Artagnan începu săzîmbească . ş i chipul cum m-ai întîmpinat. ră spunse Athos. Abia ajuns pe ultima treaptăa scă rii de la intrare. l-au lă sat săcalce peste ră zoare. îş iş terse borul pă lă riei cu mîneca. cînd auzi uş ile ş i obloanele deschizîndu-se. tră gînd cu coada ochiului la chipul gazdei. nepă să tor. — Cine oare a trecut pe aici. — Ei. Săfi scă pat vreun cal din grajd? — Nu prea cred. Doamne! Ca săafle noută ţ i despre micuţ a La Vallière. — Bunădiminea ţ a. rosti Athos. Pesemne că . dragăprietene! Ai dormit bine? — Minunat. D'Artagnan r ă mase mai departe la fereastră . ridicînd uş or din umeri. de dimineaţ ă ? se întrebăAthos neliniş tit. da ş i înc ăproaspete! — Foarte proaspete. scumpăgazd ă ! zise d'Artagnan. ca sănu trezeasc ăpe nimeni. ş i cina menit ă sămătragăla somn. — O! exclamăel. — Îmi pare căv ă dş i aici aceleaş i urme. Crezi? Ş i îş i duse prietenul în lungul aleii pe care se vedeau întipă rite o mulţ ime de urme la fel. — Crezi? fă cu d'Artagnan. — A. iar apoi. Athos. — De ce? — Ei. Dar la ce te uiţ i cu atîta luare-aminte? Nu cumva au început să -ţ i placălalelele? — Pentru asta n-ar trebui s ăţ i baţ i joc de mine. îl ză ri pe Athos.

— Cred căam s ă -l trimit la Paris. — Oh! exclamăAthos la rîndul să u. la vîrsta lui Raoul. Ei bine. fie asupra închipuirii. — Nu socoteş ti căar fi timpul săne facem datoria sub arme? — Dar tu nu ţ i-o faci ş i acum. încît totul pare adeseori o adevă ratăpasiune. d'Artagnan? — Ascultă -m ă : s ăintr ă m cu adevă rat sub arme. dar cred căacum cam încep săîncrunte din sprîncene. Ş i cugetăîn sinea sa căa sosit clipa. Pe scurt. Ace ş ti copii viseazăîmpreunăzi de zi ş i vorbesc despre o mulţ ime de lucruri serioase. —Ş i tu ce spui despre dragostea asta? — Nu spun nimic. aceastărevă rsare de dor la cei tineri e atît de dulce ş i amarăîn acela ş i timp. La vîrsta lui Raoul. dacăva r ă mîne aici. la naiba. pe care bunul rege Henric al IV-lea o dă ruise tată lui meu. zise Athos. — Ca săintr ă m din nou în luptă ? — Da. —Ş i bine faci. — Chiar vreau să -ţ i cer sfatul asupra unui lucru la care m-am gîndit. s-a obi ş nuit săridice în slavăş i săadmire acest mic idol. — Copilă rii! Raoul însăare nevoie săschimbe via ţ a: trimite-l cît mai iute de aici sau. spuse Athos. dar dacăte-ar aş tepta mai multe foloase. — Glumeş ti! Cum. — Fă r ăîndoială : dar asta are s ă -i zdrobeascăinima ş i are săsufere ca pentru o adevă ratăiubire. — Asta-i din pricina lipsei de activitate. ochii albaş trii. dragostea lui e pe jum ă tate închipuire. pe care va sfîrş i să -l adore într-o bunăzi. fetiţ a aceea?! — N-ai vă zut-o? E cea mai frumoasăcopil ăde pe lume: p ă rul bă lai argintat. — Întocmai. se cheamăca-mi faci o propunere. povestea asta i-a fă cut mult timp săzîmbeascăpe pă rinţ ii micu ţ ei de La Vallière. n-ai fi oare bucuros săte avînţ i iară ş i în tovă ră ş ia mea ş i a lui Porthos. . rosti el.— Dragul meu. pe jumă tate realitate. cătrebuie negreş it săse reverse într-un fel. De vreo trei-patru ani. rîd ş i-l necă jesc pe Raoul. De aceea măgîndesc să -l trimit departe de aici. Nu-l ocupi îndeajuns pe Raoul ş i atunci cautăsingur să -ş i gă seascăceva de fă cut. — Oh! exclamăd'Artagnan. ş i am crezut căînnebunesc de durere cînd mi s-a spus căpovestea lui Pygmalion nu-i decît o simplănă scocire. n-ai s ăfaci niciodatăom din el. visă tori ş i în acelaş i timp ş ă galnici. Dar aceste imbolduri dintîi ale inimii sînt atît de puternice. ş i pe atunci el însuş i era un copil. mi-aduc aminte căeu mă îndră gostisem de o statuie greacă . putem să -i facem acolo o situaţ ie. Viaţ a de alt ă datănu te mai ispiteş te cu nimic. pe calea ispră vilor noastre din tinereţ e? — Atunci. — Directăş i clar ă . fie asupra realită ţ ii. — Dacăvrei. — Vorbeş te. ca niş te adev ă raţ i îndră gosti ţ i de dou ă zeci de ani. inima e atît de plină .

voi toţ i . Porthos are un venit de cincizeci ori poate ş aizeci de mii de livre pe an. dragul meu Athos! mormă i d'Artagnan. Săne înţ elegem însă . aş a cum luptau altă datăsăcîş tige pe cea a muş chetarului: soarta îl ră sfaţ ăş i ast ă zi. rosti muş chetarul." — Atunci. Întradevă r. dar nu îndră zneş te să -i omoare. eş ti cam plouat ş i cam stingherit. aş a cum f ă cea cardinalul nostru. dar eu ce fac pe lumea asta? Port zale ş i centiron de două zeci de ani. d'Artagnan. —Ş tii bine. urmăAthos. cu atît mai ră u pentru ea! Ş i care de azi în trei luni o săne ducăla ră zboi civil. sau mai curînd o singurăcauzăcă reia un om ca mine ar putea să -i fie folositor: cauza regelui. mai cu seamă .— Din partea cui ş i împotriva cui? întrebădeodat ăAthos. continuăAthos cu seriozitate. despre aceast ăsecă turăcare susţ ine cătabă ra lui e tab ă ra regelui ş i care îndră zneş te săarunce prinţ i de sînge regal în temniţ ă . gră bit mai e ş ti! —Ş i. dragăprietene. Acesta-i st ă pînul pe care mi-l propui. — Haide. nimic mai simplu: tră ieş ti pe mo ş ia ta ş iţ i se pare că eş ti fericit în aceastăauritămediocritate. un că mă tar care îş i cîntă reş te scuzii de aur ş i pune dobînzile deoparte. zise Athos. fă r ăs ămerg nici înainte. — Ei drace. Ce vrei s ăspui? — Ei. fă răsătră iesc. Sănu ne dă m pe fa ţ ătaina fa ţ ăde un om atît de pornit. — Ei. eş ti mai iute decît erai odinioară !o întoarse d'Artagnan. în sfîrş it. În cazul cînd cauza regelui înseamnăpentru tine cauza lui Mazarin. în loc să -l domolească . d'Artagnan. d'Artagnan? Foarte mulţ umesc! — Săm ăierte Dumnezeu. aş a ceva nu se poate striga în gura mare. ş i atunci cînd vrei să mai cîş tigi ş i pe altul pentru o asemenea cauză . — Nu susţ in asta. un tică los care o chinuie pe regină . de team ăsănu le piardăîn învîrtelile de a doua zi. — Da. pe care vreau săţ i-l impun ş iţ ie? „Drace! ş opti gasconul în sinea sa. marele cardinal. clar. despre acest bă dă ran care jinduieş te la o coroană pe care a ş terpelit-o de sub o pernă . ră spunse gasconul încurcat. Anii ţ i-au înfierbîntat sîngele. Aramis are întotdeauna cincisprezece ducese care se luptăs ăcîş tige pentru ele inima prelatului. cănu vorbesc pentru tine. atunci degeaba mai stă m de vorbă . nici înapoi. Ascultă -mă . numai ca să -ş i pă streze veniturile. îţ i vorbesc despre acest italian meschin ş i intrigant. Nu existădecît o singurăpersoană . dupăcum spune lumea: de altfel. măţ in scai de un grad care nu-mi ră splă teş te meritele. cînd e vorba sămăîntorc la via ţ ăcît de cît. — Tocmai. a ţ intindu-ţ i privirea limpede ş i binevoitoare asupra gasconului. Doamne. Cine îţ i spune căel este stă pînul meu. lă mureş te-m ă . Sănu ne pă că lim unul pe altul: ş ovă irile ş i ocoliş urile tale mi-aratălă murit din partea cui vii. cu toate cătri ş ează . care nu ai pereche între bă rbaţ ii viteji ş i îndră zneţ i. sînt ca ş i mort! Ei bine. Într-un cuvînt.

n-a să rit de pe stiva de lemne ca să -mi alerge înainte? — Nu-ţ i ră mîne decît un singur lucru de fă cut. de unde nu ieş i decît la ceasul prînzului. uitasem. aproape sugrumat de durere. Athos ră mase pe gînduri cîteva clipe ş i în acest timp pricepu viclenia lui d'Artagnan. Voia bunăa celor doi prieteni nu fusese cîtuş i de pu ţ in umbrităde . — Dar. dragul meu Raoul. domnule. „Bun! îş i zise el. de-aşş ti asta. mai cu seama gîndul căeu sînt pricina acestei nenorociri îmi sfî ş ie sufletul. ş i anume. Mi-ai spus de Porthos: l-ai hot ă rît cumva s ă -ş i caute norocul? Doar el ş i l-a gă sit. să -ţ i ră scumperi greş eala luînd-o de soţ ie. —Ş i ce doreş te Porthos? — Săajung ăbaron. o sec ă tură . te-ai gîndit la ceva? continu ăAthos. — Oh. adevă rat. — Nu cumva starea micuţ ei noastre vecine s-a mai înră ută ţ it? se interesăd'Artagnan. numai căaş a e omul. dar. dar gă siţ i-mi voi alt stă pîn mai bun. dar tînă rul era aş a de mîhnit. se stă pîni. mereu nă zuieş te că tre altceva. tu. Că ză tura se dovede ş te gravă . vrînd să -ş i ascundăjocul. — Oh. — Cum. aşş ti totul!" Aici convorbirea luăsfîrş it. murmurăRaoul. Îş i dă dea seama căpropunerile pe care i le fă cuse erau reale ş i căar fi c ă pă tat l ă muriri depline. rîse Athos. un tic ă los nemernic. domnule! îngă imăRaoul. — Fă r ăîndoială . dumneavoastrăluaţ i în glumăo asemenea nenorocire: asta nu-i frumos! Ş i Raoul. Athos vru să -l mustre cu blînde ţ e. se duse la el în odaie. „Adevă rat? gîndi d'Artagnan în sinea sa. acum da înapoi. care." Din acest moment deveni extrem de prevă ză tor. — Fă r ăîndoială . — Ar fi îngrozitor! zise Athos. domnule. La rîndul să u. un că rpă nos". d'Artagnan jucăş i el mai strîns ca oricînd. Voiam săvăcer la toţ i sfatul ş i pă rerea cum ş i ce anume săfac. Dar de unde a aflat? Săfie oare în corespondenţ a cu Aramis? O. fă rădoar ş i poate. La naiba! Sînt de aceeaş i pă rere. încît nu se încumetăsăo mai facăş i se gr ă bi s ă -l întrebe ce are. dupăce mersese prea departe. Raoul? întrebăAthos. rosti d'Artagnan. v ă zînd tulburarea lui Athos faţ ăde aceastănenorocire. continuăRaoul. că ci tocmai în clipa aceea intrăRaoul. —Ş i l-a g ă sit. D'Artagnan avea o glumăpe buze. care simţ ea nevoia săfie singur ca săplîngăîn voie. doctorul se teme sănu ş chiopă teze toatăviaţ a. — A. sau ajutaţ i-măsămăcă pă tuiesc ş i eu. D'Artagnan e omul lui Mazarin. — Oh. fiindcăunii fă răal ţ ii sîntem f ă răcap ş i fă răpicioare. — Ai dreptate. dacăel ar fi vrut s ă le ia cît de cît în seama.îmi spuneţ i: „Ă sta-i un bă dă ran. cu toate ca nu se vede nimic la picior. în sfîrş it.

pe ai că rei pereţ i atîrnau florete. — Oare o să -i înţ eleagăsemnele? zise d'Artagnan. ivinduse în prag. care r ă spunse printr-un semn de încuviinţ are. mă nuş i. În clipa aceea intrăpe uş ăChariot. fie ca s ăr ă spundăla scrisori. sosităprintr-un curier. spuse: — Uite. D'Artagnan. fie în ş old. — Nă dă jduiesc. Ş i pe legea mea. nu i-aşaduce decît laude. iubite prieten. Tînă rul că tădin ochi spre Athos. mare ş i cam încurcat. asta are sa te ajute să -ţ i mai uiţ i amă ră ciunea. — Ei. De astădatăfu rîndul lui Athos să -l cerceteze pe furiş . — Te înapoiezi la Paris? întrebăAthos cu aprindere. tres ă ri de cîteva ori. — Ei. aş a căprînzirăcu mare poft ă . — Are de pe acum braţ ul tă u.. pieptare ş i toate cele trebuincioase pentru scrimă . da! adeveri d'Artagnan. care. aş a căs-a zis cu concediul meu. ră spunse Athos. voi fi tare fericit săte vă d. D'Artagnan citi scrisoarea fă r ăsăse arate cîtuş i de puţ in tulburat ş i apoi. Planchet! strigăd'Artagnan din uş ă . vă zînd căAthos dorea să ră mînăsingur. se adresăd'Artagnan lui Raoul. — Grimaud! fă cu Athos. Tînă rul era puţ in ruş inat. cu ochii umezi ş i cu inima grea. fie ca săcugete asupra lor – haide sădă m o raităprin sala de arme. Adev ă rat? Măş i miram sănu întrebi de el. ş i dacăar dobîndi ş i sîngele rece cu care eş ti tu dă ruit. f ă răsăse poatăstă pîni. O datăsau de douăori îl atinsese pe d'Artagnan. Tu nu te gîndeş ti săvii? Athos rosti uş or: — Dacăvoi veni. Cea de a doua scrisoare era aş ternutăcu un scris de femeie. ai toatădreptatea sănu te întorci sub arme: domnul de Tréville s-a îmbolnă vit ş i compania lui îmi simte lipsa.. Trecurăamîndoi printr-o încă pere scundă . fie în braţ . urmă rea totul cu privirea-i pă trunză toare ş i jur ăîn sinea lui cărecunoa ş te scrisul mă runt al lui Aramis. cu o scrisoare foarte urgentă pentru d'Artagnan. — Ei bine? zise întrebă tor Athos.sîcîielile dimineţ ii. L-am trimis pentru un timp săslujeascăpe un prieten. abia se atingea de bucate. uitîndu-se din cînd în cînd la Raoul. din capul celă lalt al mesei. dragul meu Athos. dar acesta îl nimerise în plin de două zeci de ori. un sfert de ceas mai tîrziu. — Ei. . ce înseamnăsăslujeş ti în oş tire. Cînd săispră veascăprînzul sosir ădou ăscrisori. pe care Athos le citi cu nespusăluare-aminte ş i. În zece minute plecă m: d ă ovă z la cai. clă tinînd uş urel din cap. Dupăaceea se întoarse spre Athos: — Mi se pare că -mi lipseş te ceva aici ş i-mi pare foarte r ă u cătrebuie săte pă ră sesc aş a fă r ăsă -l fi vă zut pe vrednicul Grimaud. mă ş ti.

rîzînd. La ora ş apte te aş tept aici. scoase scrisoarea din buzunar ş i o citi din nou: „Întoarce-te numaidecît la Paris. Ră mîn cu domnul conte. îmi place proza asta ş i cardinalul scrie mai frumos decît aşfi crezut. Trec pe la Blois. Raoul se întoarse spre Athos. " — Cam seacăscrisoare! murmurăd'Artagnan. abia sc ă pat de sub ochii gazdei. care îl f ă cea sădea uită rii tonul sec al scrisorii: „P. Tînă rul se înclinăcu o expresie de durere ş i recunoş tinţ ăîntipă rit ă pe faţ ă . la drum! — Spre Paris. domnule. ş i încă lecă . care îl reţ inu cu un semn abia schiţ at. sprijinindu-ş i mîna pe umă rul tînă rului. din fericire. Athos îi fă cu un semn cu mîna. Ş i Domnul săv ăaibă în pază ! Cu vorba asta ne despă rţ eam întotdeauna pe vremea ră posatului cardinal. Planchet. S. La Blois treci pe la vistiernicul regelui: spune-i numele ş i aratş -i aceastşscrisoare: vei primi douşsute de pistoli " — Hotă rît. apoi se depă rtăsăpunăş aua pe cal. J. să -i facem o vizitădomnului vistiernic al regelui ş i pe urmă . . M. Ş i amîndoi se avîntarăînainte în goana cailor. — Atunci. pe Raoul. are un post-scriptum. D'Artagnan strînse mîna lui Raoul. ori îi va scrie în cazul ca nu va veni. — Nu vrei sămergi cu mine? îl întrebămuş chetarul. poate căn-aşfi priceput nimic. — Nu. Contele îi urmă ri cu privirea. domnule? — Spre Paris. Ş i citi faimosul post-scriptum. smulse lui Athos fă gă duiala că -l va vizita dacăva veni la Paris. se ş i afla în ş a. Raoul o plec ă ciune ş i d'Artagnan cu Planchet pornirăla drum. dar de îndatăce c ă lă re ţ ii se fă curănevă zuţ i dupăzidurile castelului. — Te poţ i duce săsaluţ i din partea mea pe doamna de Saint-Remy ş i să -ţ i iei ş i tu ră mas bun. dar. Haidem. strîngîndu-le pentru ultima oarămîna.Cei doi prieteni se îmbră ţ iş arăcă lduros. veş nic la datorie. spuse: — Raoul. Ş i dacăn-ar fi avut un post-scriptum. glă sui d'Artagnan pentru sine. bunii mei prieteni! spuse d'Artagnan. Planchet. care crescuse aproape cît el. ră mîneţ i amîndoi cu bine. astă -searăplecă m la Paris. ră spunse tînă rul. Cît despre d'Artagnan. — Cum?! murmurătînă rul p ă lind.

Ei. nu se urni din loc. ci ş i vră jitor. cră pase uş aş i vîrîse capul înă untru. Mazarin tresă ri. Spun doar că . înaintăiute pînăîn mijlocul ostaş ilor. dar care în realitate asculta fă r ăs ăpiardăo vorbă . Cădomnul de . Nu-l cunosc. era un înv ă ţ at. dupăobiceiul să u. amuţ iră . aş a cum f ă cea de obicei. zicea unul. trecînd pe lîngăîncă perea corpului de gardă . ceea ce cîteodatăera ş i mai ră u. —Ş i eu îţ i spun. — Eu nu spun căCoysel n-ar fi vră jitor. vă zîndu-l. — La naiba. se apropiase cu paş i de lup. — Atîta ră u! Azi nu se mai ard vră jitorii pe rug. Ei bine. lucrul e la fel de sigur. credeţ i voi căomul poate scă pa de ce-i sortit? Dac ăsus. care pă rea c ădoarme lungit pe o bancă . toate mă surile cardinalului nu fac nici cît o ceapădegerată . El cunoş tea trecutul. ca ş i cînd s-ar fi întîmplat. în cer. — Ce spuneţ i. dar. ş i asta-i altăc ă ciulă . asta-i la mintea oricui. i-o întoarse celă lalt. — Nu! Cu toate astea mi se pare cănu-i prea mult de cînd r ă posatul cardinal l-a pus pe rug pe Urbain Grandier. bagăde seamăsănu-l vîri într-un bocluc. vrînd săafle ce vorbesc ostaş ii. Dac ănoi doi ne batem în duel ş i eu î ţ i spun: „Acum îţ i dau o loviturăîn cutare ori în cutare loc". adicăsuperstiţ ios. dacăCoysel spune destul de tare ca să -l audăcardinalul: „În ajunul cută rei zile. auzise larmăde glasuri ş i. pe cînd Mazarin se ducea la regină . dacăţ i-e prieten cumva. Doamne. va lua mă suri ca întemniţ atul sănu scape. Urbain Grandier nu prezicea viitorul. atunci prin ţ ul de Beaufort are să scape. mă . c ădacăCoysel a prezis asta. mă i frate. care. dacăar da pe fa ţ ădinainte o prezicere de-a lui. Într-o seară . atunci nu s-ar mai împlini cît lumea. Ostaş ii stă teau la taifas. cutare întemniţ at va scă pa". da' am auzit cănu-i numai astrolog. — De ce? — Fă r ăîndoială .XVIII DOMNUL DE BEAUFORT Iat ăce se petrecuse între timp ş i motivele care impuneau întoarcere lui d'Artagnan la Paris. tu ai săte aperi. — Urbain Grandier. nu era vră jitor. F ă ceam de strajăla rug ş i l-am vă zut cum se pîrjolea. care avea o uş ăce dă dea spre anticamerele sale. Era italian. fireş te. domnilor? întrebăel cu aeru-i blajin. la ceasul cînd toatălumea se retră sese. —Ei. vrînd săafle prezicerea despre care era vorba. stăscris căprinţ ul de Beaufort trebuie s ăscape. Ş tiu eu cum a fost. — Pă i cum asta? — Fiindcăs-ar putea s ăajungăla judecat ă . Doamne! morm ă i un altul. cardinalul. Mazarin clă tinădin cap a încuviinţ are.

n-aş primi în ruptul capului. nu. rosti Mazarin. — Monseniore. îi porunci ca a doua zi în zori sătrimitădupăofiţ erul care îl supraveghea pe domnul de Beaufort ş i săfie trezit de îndatăce acesta va sosi. domnul de Beaufort va sc ă pa pîn ă -n ajun de Rusalii. — Nu. dacăEminenţ a-Voastrămi-ar oferi în clipa de faţ ălocul domnului de Chavigny. adicălocul de guvernator la Vincennes. dar dupădoi ani a mai nă scut unul. Era cu neputinţ a să ţ ii închis toata viaţ a pe un nepot al lui Henric al IV-lea. cîtăurătrebuie s ăfi strîns el în captivitate . am spus căera superstiţ ios. încît. În clipa de faţ ănici nu-i în stare de aş a ceva. Saint-Laurent. care voia săspună : „Nu poartăîncă pă lă ria roş ie de cardinal". — Acest Coysel e vreun visă tor. în orice chip ar fi scă pat din temni ţ ă . nu era zi în care Mazarin s ănu cugete cădintr-o clipăîn alta are săscape de acolo. pur ş i simplu le istoriseam ce vorbeş te lumea despre prezicerea unui anume Coysel. a doua zi dupăRusalii ar fi altceva. domnul de Beaufort trebuie săscape.A prezis multe lucruri care s-au împlinit întocmai. Drept urmare. acuma ia-ţ i povestea de la capă t. am auzit bine? — Oh. zise acesta. departe de a fi neîncreză tor. Ziceam doar c ătrebuie săscape. ş i-o săse gră beascăsătragăfoloase de pe urma spuselor tale. — Da. De cinci ani încheiaţ i de cînd domnul de Beaufort se afla în temniţ ă . dupăpă rerea ta. Mazarin fă cu o strîmbă tură .Beaufort a evadat. oricît ar fi de pă zit. prietene. cădomnul de Coligny va fi r ă pus în duelul cu ducele de Guise. în sfîrş it. înd ă ră tnic în convingerea-i naivă . ă sta se preface c ănu crede în vră jitorul tă u. de pild ăcăregina va naş te un bă iat. A. Nimic nu convinge mai mult ca o neclintităconvingere: ea are înrîurire chiar ş i asupra acelor neîncrez ă tori: ş i Mazarin. Ei bine. mai ales cînd acest nepot al lui Henric al IV-lea avea abia treizeci de ani. Nu mai încă pea nici o îndoială . monseniore. — Nicidecum. dar o săfie. c ăvicarul va fi numit cardinal. în loc să -ş i continue calea spre camera reginei. monseniore. Apoi ad ă ugă : — Prin urmare. gl ă sui ostaş ul cel neîncreză tor. dar vicarul nu este încăcardinal. iar domnul de Coligny a fost ucis. da' nici n-o săajungăbine în cabinet la el. Mazarin se întoarse în cabinetul lui ş i. se întoarse întîiul ostaşspre cel cu care tă if ă suise. Dar. ostaş ul cu pricina pusese degetul pe rana cea mai dureroasăa cardinalului. ră spunse osta ş ul. monseniore. chemîndu-l pe Bernouin. numai ca sănu-ţ i dea nimic drept ră splată . —Ş i cine spune asta? — Hai. vreun nebun? urmăcardinalul la fel de zîmbitor. — Sînt atît de pă truns de adevă rul acestor spuse. care susţ ine că . regina a n ă scut un bă iat ş i nu numai atît. zise ostaş ul. încuviinţ ăostaş ul. plecătare îngîndurat. — Că rpă nosul! morm ă i un ostaşrezemat de perete. Într-adevă r. Mă i SaintLaurent.

Gîndul acesta nu-i dă du pace ministrului nici în somn. Adesea. apoi. plin de glorie. monseniore. Era un vlă jgan voinic. La Ramée aş tepta tă cut. nemaifiind în stare săr ă mînăserios faţ ăde o asemenea presupunere. murmur ăel pentru sine. Atunci cerea veş ti despre el ş i de fiece datăauzea cu durere ca întemniţ atul joacă . într-o încă pere cu zidurile groase de ş apte picioare ş i cu gratii în cruce la ferestre. bea. socoti c ăe timpul săvorbeascăş i să -ş i cearăiertare pentru veselia lui lipsităde bună cuviinţ ă . veţ i avea veş ti îndat ă . ră pindu-i cei mai frumoş i ani din viaţ ă . lîng ăuş ă . încîntat de aceastăieş ire cam nelalocul ei. — Caraghiosul ă sta mi se pare un n ă tă ră u. monseniore?! zise el. astfel c ă . în turnul de la Vincennes. cu faţ a buc ă latăş i prietenoasă . dupăcare am trimis de diminea ţ ăla Vincennes. Săscape?! Dar Eminen ţ a-Voastră nu ş tie unde se aflăînchis domnul de Beaufort? — Ba da. — Întocmai. dacăn-a ş i scă pat cumva.împotriva celui că ruia i-o datora. Ofiţ erul se supuse. în picioare. ca de friguri. monseniore. domnule. că ci a tr ă i dupăgratii nu înseamnăs ătră ieş ti! În acest timp. Pe chipul ofiţ erului se întipă ri cea mai adîncăuimire. al că rui calm oficial nu se dezminţ ea niciodată . monseniore. se întrerupea mereu săjure căMazarin are să -i pl ă teascăscump pentru toatăaceastăviaţ ăde petrecere pe care îl silea săş i-o încropeasc ăla Vincennes. la ş apte dimineaţ a. zise Mazarin. — Ei bine. domnule. ş tiu. Mazarin îndoi paza asupra domnului de Beaufort. iubit de femei ş i temut de cei din jur. ceea ce era minunat. — Apropie-te. dar căîn timp ce juca. Avea un aer liniş tit. cînt ă . Oricum. rosti Bernouin. Ofiţ erul intr ă . visînd cădomnul de Beaufort a sc ă pat. că ci ofiţ erul La Ramée. care îl îngrijor ăpe Mazarin. —Ş tii ce se vorbeş te pe aici? continuăcardinalul. . — Deschide ş i adu-l aici. groase cît braţ ul. un rîs care îl fă cea sa se scuture tot. care îl azvîrlise în temniţ ăpe cînd era bogat. Dupăce La Ramée se s ă turăde rîs ş i se ş terse la ochi. cea dintîi vorbăa lui fu: — Ei. bea ş i cînta. Numai căera asemenea avarului din poveste. îş i pă stra totuş i aerul grav. Mazarin. — Nu. izbucni în rîs. ce e? Domnul de Beaufort a scă pat cumva de la Vincennes? — Nu cred. zise Mazarin potrivindu-ş i astfel pernele încît să -l poatăprimi stînd în pat. tresă rea de groază . noaptea. cînd Bernouin intr ăsă -l trezească . se afl ăaici ş i aş teaptăordinele Eminen ţ ei-Voastre. viteaz. se vorbeş te cădomnul de Beaufort va scă pa de la Vincennes. În aceeaş i clip ă îş i holbăochii lui mici ş i că scăo gur ăcît o ş ur ăca săguste mai bine gluma pe care Eminenţ a-Sa îi fă cea cinstea s ăi-o adreseze . — Săscape. care nu putea săînchidăochii lîng ăcomoara lui.

— Dar cînd lipseş ti ş i dumneata? — Oh. dac ăl-ar lipsi de aceste plă ceri ş i dacăar sc ă pa vreodatăde la Vincennes. zise Mazarin. bate mingea! — Monseniore. Vreau săş tiu doar cine îi ţ ine tovă ră ş ie la joc? — Ofiţ erul de gardă . continuăLa Ramée. v ăasigur. ş i căoamenii aceş tia nu-l pă ră sesc nici o clipă . patru chiar cu el în odaie. — Nu. doar pentru un singur lucru l-aşputea mustra. cu ră bdare stră pungi orice ziduri ş i cu un arc de ceasornic tai orice fel de gratii. ori chiar eu însumi. îl preveni Mazarin. monseniorul uităcădomnul de Chavigny e guvernator la Vincennes. monseniore. „Haide-haide. — Atunci cînd lipseş te. — De altfel. patru la uş ă . dar domnul de Chavigny lipseş te uneori. — Hm! fă cu cardinalul. ce crezi dumneata. . — Monseniore. dacăîntre aceste patruzeci ar fi fost mă car unul bun. care începea săse liniş tească . anume căse poartăprea aspru cu întemniţ atul. — Cădacădomnul de Beaufort nu gă se ş te un mijloc s ăse preschimbe în pasă re. — Asta înseamnăc ămonseniorul uita că -l pă zesc opt oameni. las în loc un flă că u care vrea s ăajungăofi ţ er al maiestă ţ ii-sale ş i care. r ă spund de el.. — Dar iese din odaie. nicidecum. De trei să ptă mîni de cînd l-am luat pe lîng ămine. — Ia aminte. sînt eu acolo. monseniore. Totuş i. în acest caz. cînd lipsesc eu.— Domnule. va fi lipsit de ele. Aş adar. — Ce fă cea înainte s ă -l iei la Vincennes? — Tră ia pe undeva în provincie. are la îndemînăpatruzeci de mijloace de evadare. oare Eminenţ a-Voastrănu cunoaş te aceste ziduri? Zidurile au ş aizeci de picioare înă lţ ime ş i măîndoiesc ca domnul de Beaufort săfie atît de să tul de viaţ ăîncît săvrea să -ş i rup ăgîtul s ă rind de la o asemenea înă lţ ime. nu-i atît de nă tă ră u cum credeam" – murmură Mazarin. ori al ţ i întemniţ aţ i. dupăcîte mi-a spus cel care mi l-a recomandat. —Ş i cine este acest cerber? întrebăMazarin. dragădomnule La Ramée?. — Da. ar fi scă pat de mult. ră spunse La Ramée. îş i face datoria aş a cum trebuie. prizonierul ar fi ş i mai pornit împotrivă -i. astea-s lucruri îngă duite întemniţ aţ ilor. — Dar în timpul jocului nu se apropie cumva de ziduri? — Monseniore. ş i cădomnul de Chavigny nu se numă ră printre prietenii domnului de Beaufort.. temîndu-se că . a fă cut pe acolo o boacă nădin pricina necugetă rii lui ş i cred căn-are de ce s ăfie sup ă rat ş tiindu-se la adă post sub uniforma regelui. Domnul de Beaufort a spus ostaş ilor care l-au dus la Vincennes căs-a gîndit adesea la cazul cînd va fi întemniţ at ş i că . — Un oarecare Grimaud. mergi prea departe. rosti Mazarin. dacă Eminenţ a-Voastr ădoreş te.

iar în buzunarele acestei uniforme va gă si ş i vreo cî ţ iva pistoli ca săbea în să nă tatea regelui. scumpe domnule La Ramée. pentru căera nouădimineaţ a. care se temea tot atît de domnul de Beaufort. rosti cardinalul. monseniore. se scul ă .. îl puse s ărepete cuvînt cu cuvînt toate fă gă duielile f ă cute de La Ramée ş i toate laudele privitoare la ajutorul să u. Apoi. Cardinalul îi mai puse lui La Ramée o mul ţ ime de întreb ă ri asupra întemniţ atului. Poate căo să ajungem ş i la asta într-o zi. cum tră ieş te ş i cum doarme. Se apucase să . se îmbră că ş i se duse la regină . ş i care era aproape tot atît de superstiţ ioasăca ş i el. spune-i. fiindcă vorbeş te doar prin semne. murmură : — Vai. Ş i dup ăce cardinalul sfîrş i. Ş i scrisese pe loc lui d'Artagnan săse înapoieze în mare grabă . XIX CUM ÎŞ I PETRECEA VREMEA PRIN Ţ UL DE BEAUFORT ÎN TURNUL DE LA VINCENNES Întemni ţ atul ce-l speria pînăîntr-atît pe cardinal ş i ale că rui mijloace de evadare tulburau liniş tea întregii cur ţ i. — Ei. Se vedea pă zit cu atîta str ă ş nicie. — Atunci. — Nu-i unul că ruia îi place sătră ncă neasc ă ? — Doamne Iisuse! Multăvreme l-am crezut mut. o să -i dă m o uniformăcare îl va face respectat. — Ei bine. că dacăse dovedeş te un paznic credincios ş i de nă dejde. încît era aproape liniş tit cînd îi spuse c ăpoate săplece. domnule! De ce nu avem cîte un Grimaud pe lîngăfiecare prinţ ! — Ră bdare. ca să -i împă rtă ş eascămotivele pentru care nu a trecut săo vad ă . bine. încît îş i dă duse seama de ză dă rnicia orică rei încerc ă ri de evadare. Mazarin se ară ta foarte darnic în fă gă duieli. Regina. vrînd săafle cum e hr ă nit. era tocmai opusul acelui vrednic Grimaud. c ă ci el vorbea puţ in ş i urzea multe. pe care îl lă uda La Ramée. o săînchidem ochii asupra poveş tii aceleia din provincie. monseniore. toatăr ă zbunarea lui se mă rginea la cît mai multe blesteme ş i oc ă ri la adresa lui Mazarin. nu b ă nuia cîtuş i de pu ţ in spaima care cuprinsese Palatul Regal din pricina lui. iar ră spunsurile acestuia furăatît de mulţ umitoare. socoteş ti căputem avea încredere în el? — Ca în mine însumi.. pînăatunci? — Voi lua mă surile de prevedere. cel temut de însuş i cardinalul. cu zîmbetu-i de italian.—Ş i cine ţ i l-a recomandat? — Intendentul ducelui de Grammont. Se pare căfostul stă pîn l-a strunit aş a. dar pînăatunci. se parfumă . rosti Mazarin.

Desena cu că rbune mutra cardinalului ş i. regina porunci săfie arestat ş i dus la Vincennes. afarăde domnul de Beaufort. fie prieteni care să -l apere. mai ales. Dar cînd grş ieş te. fă răal ţ i acoli ţ i. dacăn-ar fi ajuns să -l înfrunte pe cardinal. Acest ră stimp. tot atît de gascon ca ş i bunicul s ă u. De ce Beaufort ş st dar nu-l are? De ce Gaston nu-i braşde fier? Dupăaceastădesluş ire înţ elege oricine de ce întemniţ atul se mă rginea la ocă ri ş i la blesteme. nu trebuiau nici s ămai ţ inăseama de el. nu-i a bunş . omul de încredere. de viteaz. Bineînţ eles. Dupa ce d ă duse gre şcu poezia. În felul acesta. Gaston la vorbş -i meş ter mare De parcş -i picştot din cer. trecuse fă răsăsă vîr ş eascănici o schimbare în mintea sa. care ar fi cuminţ it pe oricine în felul de a judeca lucrurile. avînd nesă buinţ a săse supere de aceast ăschimbare ş i neprevederea săş i spunăacest lucru. Din pricina asta. pe lîngăfaptul căsc ă paserăde prezenţ aş i de pretenţ iile lui. se exprima de obicei ş i în prozăcu mare caznă . într-adevă r. într-o bunăzi trebuise să cedeze locul lui Mazarin ş i se vă zuse al doilea. Un altul s-ar fi gîndit. în turnul de la Vincennes. Blot. cine spune regina. un cupletist al vremii. tot atît de bun. pe lîngăfaptul cănu-l înzestrase cerul cu darul versurilor. domnul de Beaufort. Ai ş i vş zut cş -i gogoman. cum talentu-i destul de mediocru în aceastăartănu-i îngă duia săajungăla o prea mare . c ă ruia lunga-i ş edere dinapoia gratiilor îi sporise ş i mai mult îndă ră tnicia. de cinci ani încoace. Dupăce fusese o bucatăde vreme. favoritul. Asemenea pă reri nu-ş i fă curăloc pesemne nici de leac în cugetul prinţ ului. fie libertatea sa. ca ş i acei visă tori pe chipul c ă rora citeş ti că -ş i fac iluzii deş arte – dupăcum spune cardinalul de Retz – ş i-ar fi cîş tigat.alcă tuiascăş i unele cuplete. spune Mazarin. oricît îl îndră gea poporul. într-un cuvînt primul la curte. sădispreţ uiasc ăprin ţ ii ş i săpurceadă singur la drum. Într-adevă r. de cinci ani î ş i ducea viaţ a într-o încă pere foarte puţ in regală . domnul de Beaufort se apucase de pictură . ş i astfel. dar se lă sase repede pă guba ş . de mîndru ş i. ş i a doua zi. de că tre acelaş i Guitaut pe care l-am cunoscut la începutul povestirii de faţ ăş i pe care vom avea prilejul să -l mai întîlnim. ş i cardinalul primea în fiece zi despre el ve ş ti cum nu se poate mai neplă cute pentru Eminenţ a-Sa. că . zicea despre el: În luptş fulgerşş i tunş De vîrşspaima în du ş man. dar mult mai puţ in înv ă ţ at. la moartea regelui Ludovic al XIII-lea. Ducele de Beaufort era nepot al lui Henric al IV-lea ş i al Gabrielei d'Estrées.

preailustra sec ă turăMazarin juca rolul lui Igna ţ iu de Loyola. de astă datăîmp ă rţ i pereţ ii odă ii. dacă nu va renunţ a la tablourile plă nuite. Cel dintîi trebuia săînfă ţ iş eze pe preailustra secă turăMazarin primind o bă taie zdravă năde la cardinalul Bentivoglio. În cel de-al doilea. Erau compozi ţ ii vaste. Domnul de Beaufort. Domnul de Beaufort mulţ umi domnului de Chavigny pentru bună tatea de a-i oferi iară ş i putin ţ a sădeseneze pe „pînze noi". Domnul de Beaufort înjură . Domnul de Beaufort. guvernatorul nu spuse nimic. zicînd că . ş i inscripţ iile sale izbutirăsătrezeascănemulţ umirea domnului de Chavigny. ca toţ i întemni ţ aţ ii de altfel. nu-i va lă sa nimic la îndemînăca să le poatăduce la bun sfîrş it. vrînd săîmpră ş tie orice îndoialăasupra chipului zugră vit. Într-una din zile. A doua zi. valetul lui Ludovic al XIV-lea. din pricina asta se mul ţ umise doar sătragăcadrul ş i să scrie sub fiecare cîteva cuvinte lă muritoare. care nu se sim ţ ea prea sigur de sine ca săîncerce a desena un chip v ă zut din faţ ă . cenuş a odat ă cu tă ciunii. fă răsămai adauge ş i explicaţ ii.ş i cum nu putea săfie un Bayard sau un Trivulce. pentru un rege al Franţ ei.asemă nare. pereţ ii erau plini de chipuri ş i de explicaţ ii. pe cînd domnul de Beaufort se plimba prin curtea închisorii. urlăcît îl . preailustra secă turăMazarin nu voia să -i dea cearş afuri curate lui Laporte. în cel de-al patrulea. În sfîrş it. semă na grozav cu copii. porunci săse ş tearg ăcu buretele toate desenele ş i săse v ă ruiască pereţ ii. cînd domnul de Beaufort juca mingea. Domnul de Chavigny fu prevenit ş i despre aceast ăpuzderie de chipuri în profil. scria dedesubt: „Ritratto deli illustrissimo facchino Mazarini". ori cel puţ in s ădeseneze. sortind fiecare cadru cîte unei împrejur ă ri din viaţ a lui Mazarin. fă cu o gă lă gie nemaipomenită . i se luăfocul din vatră . e destul dacăi se schimb ă aş ternutul odatăla trei luni. îş i transformase odaia într-o adevă ratăsalăde expoziţ ie. În cel de-al treilea. Prevenit. care îl preveni pe domnul de Beaufort că . în casa c ă ruia fusese servitor. astfel c ăla întoarcere nu mai g ă si nimic care să -i poat ăsluji drept creion. De astădată . Dar cadrele. Domnul de Beaufort ră spunse că . care era încredinţ at c ăş i l-a dobîndit pentru sine. care se încă pă ţ îneaz ăs ăfacănumai ce n-au voie. care întreceau în chip neîndoielnic talentul întemniţ atului. domnul de Chavigny fă cu o vizit ăducelui ş i-l rug ăsă -ş i gă seascăun alt fel de a-ş i petrece timpul. în tragedia cu acelaş i nume. tă ciunii o datăcu focul. de vreme ce i se ră pea posibilitatea să -ş i facăun nume în o ş tire. el voia s ă -ş i facă unul în pictură . ţ inea sădevinăun Michelangelo sau un Rafael. preailustra sec ă turăMazarin fura locul de primministru domnului de Chavigny. dar într-una din zile.

Cu neputinţ ăun ră spuns mai lă murit. ori m ă car să fă gă duiascăcănu va mai zugr ă vi tablouri istorice. Atunci. aş a cum muriserăPuylaurens. iar a ş aptea oară ră mase cu laba în aer. Întemni ţ atul. pă ş i în lungul liniei. înainte ş i înapoi. de astădatăfă rănuiaua ce-i slujea de cumpă nă . albă . Domnul de Chavigny scoase ceasornicul ş i îl ară t ălui Pistache: era ş ase ş i jum ă tate. mare ş alul d'Ornano ş i marele stareţ al Vendômei. apoi. nici un cadran solar n-ar fi ră spuns mai bine: cum ş tie oricine. În sfîrş it. Pistache se dovedi îndeajuns de bine dresat. domnul de Chavigny încuviinţ ăca Pistache să -ş i schimbe stă pînul. ş i numaidecît va primi lemne ş i tot ce trebuie pentru foc. Era lesne de bă nuit căîntemniţ atul folosea acest timp ca să -l dreseze pe Pistache. la care domnul de Chavigny r ă spunse căn-avea decît să -ş i dea cuvîntul de cinste căva renunţ a sămai deseneze. La cea dintîi poruncăa st ă pînului. cadranul sola are cusurul cănu aratăora decît atîta vreme cît nu se ascunde soarele. Aplauzele copleş irăpe inteligentul Pistache. Mai mult. tră sese pe jos. se trecu la cea de a doua. cîinele trebui săspunăcît e ceasul. domnul de Beaufort îi puse lui Pistache o întrebare foarte . Cîinele urma săarate ce ş tie. Domnul de Beaufort nu vroi s ă -ş i dea cuvîntul ş i ră mase fă răcă ldur ătot restul iernii. se ră zuirăinscrip ţ iile de pe pereţ iş i odaia deveni iară ş i curată . Apoi. în timpul uneia din plimbă rile sale. Cîinele înconjurăde trei ori adunarea ş i dupăaceea se culcăîn chipul cel mai cuviincios la picioarele domnului de Chavigny. Domnul de Beaufort pofti pe domnul de Chavigny ş i pe ofiţ erii de la Vincennes la o mare reprezentaţ ie în camera sa. Pistache se aş eza pe aceast ălinie. Dupăcîteva clipe îş i muş căbuzele ş i încruntădin sprîncene. Domnul de Chavigny se stră dui săse arate încîntat de aceastăglum ă ş i rîse cam acru.ţ inu gura. Invitaţ ii sosiră . fă răurmăde mîzg ă litură . cu o bucatăde tencuialădesprinsădin zid. Într-o bunăzi. Mai întîi. aduse nuiaua domnului de Beaufort ş i lu ătotul de la început. atîtea cîte putuse procura domnul de Beaufort. se ridicăpe labele dinapoi ş iţ inînd între labele dinainte o nuia de scuturat haine. Domnul de Beaufort ră mînea uneori ceasuri întregi închis cu cîinele în odaie. trebuia sărecunoascăîn fa ţ a tuturor pe temnicerul cel mai bun din toate închisorile Franţ ei. aidoma unui dansator pe sîrmă . în mijlocul odă ii. dup ăce merse de dou ă -trei ori de la un cap ă t la altul al liniei. zicînd ca voiau să -l lase s ămoar ăde frig ş i de umezeal ă . domnul de Beaufort cumpă r ăde la un paznic un cîine numit Pistache. cumpă nindu-se în fel ş i chip. ca o coardăîntinsă . Pistache ridicăş i lă sălaba de ş ase ori la rînd. cum nimic nu se împotrivea ca întemni ţ aţ ii săaibăun cîine. înc ă perea era luminată de lumînă ri. dar nimeni nu ş tia cam ce anume ţ inea să -l înve ţ e. Spectacolul era alcă tuit din trei p ă rţ i: prima parte luînd sfîrş it. o linie lungă .

greu de dezlegat, ş i anume: cine era cel mai mare tîlhar din lume? De astădată , Pistache fă cu înconjurul odă ii, fă răsăse opreascăînsă în faţ a nim ă nui ş i, ducîndu-se la uş ă , se apucăs ăschel ă lă ie ş i sărîcîie cu ghearele. — Iată , domnilor, rosti prin ţ ul, acest cîine vrednic nu gă se ş te aici ceea ce i-am cerut ş i vrea s ăcaute afară . Dar fiţ i liniş tiţ i, asta nu o săv ă lipseascăde ră spunsul lui. Pistache, prietene, continuăprin ţ ul. Vino încoace! Cîinele se supuse, ş i prinţ ul urmă : Cel mai mare tîlhar din lume e oare Le Camus, secretarul regelui, care a venit la Paris cu două zeci de livre ş i astă zi are zece milioane? Cîinele clă tinădin cap în semn c ănu. — Atunci, zise prinţ ul, e oare ministrul de finanţ e, d'Emery, care, atunci cînd ş i-a însurat fiul, pe domnul Thoré, i-a dă ruit un venit de trei mii de livre pe an ş i un palat pe lîngăcare palatul Tuileries pare un bordei, iar Luvrul o cocioabă ? Cîinele dă du din cap a împotrivire. — Nici el nu este, reluăprinţ ul. Ei, s ăne gîndim bine; n-o fi cumva l'illustrisimo facchino Mazarini di Piscina, ia spune? Cîinele dă du din cap cu disperare de vreo opt-zece ori la rînd în semn de încuviinţ are. — Domnilor, vedeţ i singuri, zise domnul de Beaufort că tre cei de faţ ă , care de astădatănu se încumetaserănici mă car s ăzîmbească . L'illustrissimo facchino Mazarini di Piscina e cel mai mare tîlhar din lume; cel puţ in aş a spune Pistache. Sătrecem acum la altceva. Domnilor, glă sui prinţ ul de Beaufort, folosindu-se de tă cerea deplinăaş ternută pentru a începe cea de a treia parte a programului. V ăaduceţ i aminte că ducele de Guise învă ţ ase toţ i cîinii din Paris săfacătumbe pentru domniş oara de Pons, pe care o proclamase frumoasa frumoaselor! Ei bine, domnilor, asta nu înseamnănimic, fiindcăaceş ti cîini se supuneau maş inal, habar n-aveau săfacăvreo disiden ş a (Domnul de Beaufort voia săspună : diferen ţ ă ) între cei care meritau ş i cei care nu meritau osteneala lor. Pistache văva ară ta, dumneavoastr ăca ş i domnului guvernator, căe cu mult deasupra semenilor să i. Domnule de Chavigny, fiţ i bun ş i daţ i-mi bastonul dumneavoastr ă . Domnul de Chavigny îi întinse domnului de Beaufort bastonul. Acesta îl ţ inu orizontal, cam la un picior deasupra podelei. — Pistache, prietene, vorbi el, fă -mi plă cerea ş i sari pentru doamna de Montbazon. Toatălumea pufni în rîs: se ş tia căîn clipa arestă rii, domnul de Beaufort era amantul recunoscut al doamnei de Montbazon. Pistache, fă r ăs ăfacănazuri, s ă ri bucuros peste baston. — Hm! mormă i domnul de Chavigny. Mi se pare căPistache nu se deosebeş te cu nimic de semenii să i, atunci cînd să reau pentru domniş oara de Pons. — Ră bdare, spuse prin ţ ul. Pistache, prietene, să ri pentru regină .

Ş i să lt ăbastonul cu o ş chioapămai sus. Cîinele să ri îndată , plin de bună -cuviinţ ă . — Pistache, prietene, urmăprin ţ ul, ridicînd bastonul cu vreo două ş chioape, să ri pentru rege. Cîinele îş i fă cu vînt ş i, în ciuda înă lţ imii, trecu cu aceeaş i uş urinţ ăpe deasupra bastonului. —Ş i acum, luaţ i aminte, îi preveni domnul de Beaufort, lă sînd bastonul pînăaproape de podea. Pistache, prietene s ă ri pentru l'illustrissimo facchino Mazarini di Piscina. Cîinele se întoarse cu coada la baston. — Ei, ce-i cu asta? fă cu domnul de Beaufort, descriind cu bastonul o jumă tate de cerc ş i purtîndu-l de la coad ăla botul cîinelui, astfel ca să -l vadădin nou. Să ri odat ă , domnule Pistache! Numai căPistache se întoarse cu coada la baston, ca ş i întîia oară . Domnul de Beaufort repetămiş carea ş i îndemnul de adineauri, dar acum Pistache ajunsese la cap ă tul r ă bdă rii, că ci se arunc ăplin de furie asupra bastonului ş i, smulgîndu-l din mîinile prinţ ului, îl sfă rîmăîntre dinţ i. Domnul de Beaufort îi luăamîndouăbucă ţ ile din gurăş i le întinse domnului de Chavigny cu cea mai mare seriozitate, cerîndu-i stă ruitor iertare ş i adă ugînd căpetrecerea din acea searăa luat sfîrş it; dar, dacă are bună voin ţ ă , să -l viziteze din nou peste trei luni, că ci Pistache va învă ţ a pînăatunci ş i alte lucruri. Dupătrei zile Pistache fu otr ă vit. Că utarăvinovatul; numai că , dupăcum lesne se poate ghici, vinovatul ră mase necunoscut. Domnul de Beaufort se îngriji săfie aş ezat într-un mormînt pe piatra că ruia st ă tea scris: "Aici zace Pistache, unul dintre cei mai inteligenş i cîini din cîş i au fost vreodatş ." Nimeni nu putea săspunănimic faţ ăde aceste cuvinte de laud ă ;ş i domnul de Chavigny nu avu motiv să -l împiedice. În schimb, prinţ ul începu atunci săstrige în gura mare ca au încercat pe seama cîinelui otrava de care plă nuiau săse slujească împotriva lui ş i, într-o zi, dup ămasa de seară , se trînti în pat, plîngînduse de dureri în pîntece ş i susţ inînd căMazarin a poruncit săfie otră vit. Aceastănouănă zbîtie ajunse la urechile cardinalului ş i-l îngrozi. Turnul de la Vincennes era socotit ca foarte dă ună tor s ă nă tă ţ ii: doamna de Rambouillet spusese căodaia în care s-au sfîrş it Puylaurens, mareş alul d'Ornano ş i marele stareţ al Vendômei e otravăcurată ,ş i vorba ajunsese de pomină . Din pricina asta porunci ca întemniţ atul să nu punănimic în gurăpînănu i se gustăvinul ş i mîncarea. Ş i atunci încredinţ ar ălui La Ramée sarcina asta. Totuş i, domnul de Chavigny nu-i ierta prinţ ului necuviinţ ele pe care

nevinovatul Pistache le ş i ispă ş ise. Domnul de Chavigny era unul dintre oamenii ră posatului cardinal, se zicea chiar ca e fiul să u; aş a căse pricepea un pic la tiranie: că utăsă -i dea prilej de ceartădomnului de Beaufort, îi luăcu ţ itele de fier ş i furculiţ ele de argint pe care i le lă sase pînăatunci, dîndu-i în schimb cuţ ite de argint ş i furculiţ e de lemn. Domnul de Beaufort nu întîrzie săse plîngă ; domnul de Chavigny îi trimise vorbăcă , dupăcum a aflat, cardinalul spusese doamnei de Vendôme căfiul ei va ră mîne toatăviaţ a în turnul de la Vincennes, ş i s-a temut sănu-i treacăprin minte săse omoare la auzul cumplitei veş ti. Cincisprezece zile mai tîrziu, domnul de Beaufort gă si douăş iruri de copă cei cît degetul să diţ i pe marginea drumului care ducea la locul unde se juca cu mingea; întrebăce era cu ei ş i i se ră spunse căau fost s ă diţ i pentru el, ca săaibăumbr ăîntr-o bun ăzi. În sfîrş it, într-o dimineaţ ă , gră dinarul veni să -l caute, ş i, cu aerul căţ ine să -i fac ăo pl ă cere, îl vesti căse duce săsemene pentru el cîteva brazde de sparanghel. Or, toată lumea ş tie, sparanghelul semă nat astă zi se culege abia dupăpatru ani, iar pe atunci, cînd gră dină ritul era abia la început, poate ş i dupăcinci ani. Atîta grijăîl scoase din fire pe domnul de Beaufort. Drept urmare, cugetăcăar fi timpul sărecurgăla unul din cele patruzeci de mijloace de evadare ce-i stă teau la îndemîn ă ,ş i încercăîntîi pe cel mai simplu, adicăsă -l cumpere pe La Ramée; dar acesta pl ă tise o mie cinci sute de scuzi pentru slujba sa ş iţ inea la ea ca la ochii din cap. De aceea, în loc săprimeasc ăpropunerile întemniţ atului, alergăsă -l previnăpe domnul de Chavigny; domnul de Chavigny postănumaidecît opt oameni în odaia prinţ ului, îndoi numă rul santinelelor ş i întrei numă rul posturilor de pază . Din acea clipă , prinţ ul nu se mai putu miş ca decît ca regii, la teatru, pe scenă , cu patru oameni în faţ ăş i patru în spate, fă răsă -i mai punem la socotealăpe cei care închideau alaiul. La început, domnul de Beaufort f ă cu mare haz de aceste m ă suri severe, care îi mai alungau plictiseala. Ş i repetăpînăîl duru gura: „Asta îmi place, măînvelise ş te". (Domnul de Beaufort voia săspună : mă înveseleş te, dar ş tim c ăadeseori se exprima anapoda.) Apoi adă ugă : „De altfel, dacăaşvrea săscap de cinstea pe care mi-o faceţ i, mai am încă treizeci ş i nouăde mijloace de evadare la îndemînă ". Curînd totul ajunse să -l sîcîie grozav. Din fanfaronadă , se ţ inu tare ş ase luni, dar dupăaceea, v ă zînd mereu opt oameni aş ezîndu-se atunci cînd se aş eza el, ş i ridicîndu-se odatăcu el, începu săîncrunte din sprîncene ş i săţ inăsocoteala zilelor. Aceastănouăpersecuţ ie avu darul săstîrneasc ăo nou ăpornire de urăîmpotriva lui Mazarin. Prinţ ul înjura de diminea ţ ăpînăseara, spunînd mereu căo săfacătocanăde urechi mazarineş ti. Ş i-l bă g ăîn sperie ţ i: cardinalul, care ş tia tot ce se petrece la Vincennes, îş i înfunda fă răvoie pă lă ria-i roş ie pe cap, de-i ajungea pînă la bă rbie. Într-una din zile, domnul de Beaufort adunăosta ş ii ce-l pă zeau ş i, în

ciuda caznei cu care se exprima ş i care devenise proverbial ă , le ţ inu urmă toarea cuvîntare, ce-i drept, dinainte preg ă tită : — Domnilor, începu el, ve ţ i îng ă dui ca un nepot al vrednicului rege Henric al IV-lea săfie supus la ocă ri ş i silin ţ e (el voia săspună : umilinţ e). Pe to ţ i dracii, vorba lui bunicu-meu, eu aproape c-am domnit în Paris! Am vegheat cîndva asupra regelui ş i a unchiului să u, Prinţ ul. Regina ma r ă sfă ţ a pe atunci ş i mănumea cel mai de vaz ăom din regat. Domnilor, scoateţ i-măde aici: măduc la Luvru ş i-l strîng de gît pe Mazarin; voi veţ i fi garda mea, am săvăfac pe toţ i ofi ţ eri ş i-am săv ă umplu de bani. Pe toţ i dracii, ce mai staţ i! Dar, oricît de miş că toare ar fi fost, cuvîntarea nepotului lui Henric al IV-lea nu înduioş ăaceste inimi de piatră . Nimeni nu se clinti din loc; ş i domnul de Beaufort, vă zînd asta, le spuse căsînt cu toţ ii niş te tică lo ş i, fă cîndu-ş i-i astfel duş mani aprigi. Cîteodată , cînd domnul de Chavigny venea să -l vadă , ceea ce îş i amintea de două -trei ori pe să ptă mînă , prinţ ul se folosea de acest prilej ca să -l ameninţ e. — Ce-ai face dumneata, domnule, îi spunea el, dacăîntr-o bunăzi ai vedea apă rînd o armatăde parizieni, înarma ţ i pîn ăîn dinţ i, care ar veni sămăscape? — Monseniore, ră spunse domnul de Chavigny, înclinîndu-se adînc în faţ a prinţ ului, sus, pe metereze, am două zeci de tunuri ş i, în întă rituri, am pulbere pentru treizeci de mii de lovituri. A şpune tunurile pe ei. — Da, dar dupăaceste treizeci de mii de lovituri, ei ar cuceri turnul, ş i turnul odatăcucerit, aşfi silit să -i las săte spînzure, ceea ce, desigur, m-ar mîhni nespus. Ş i, la rîndul să u, prinţ ul se înclinăîn faţ a domnului de Chavigny cu cea mai mare politeţ e. — În schimb, monseniore, urmădomnul de Chavigny, cînd cel dintîi neispră vit dintr-ă ş tia ar trece pragul temniţ ei, ori ar pune piciorul pe întă rituri, eu aşfi silit, spre marea mea pă rere de ră u, s ăv ăr ă pun cu mîna mea, întrucît mi-aţ i fost dat în seam ătrebuie săvăpredau mort sau viu. Ş i fă cu o nou ăplec ă ciune alteţ ei-sale. — Da, replicădomnul de Beaufort, dar cum e neîndoios c ăace ş ti oameni de ispravăn-au săvinăaici decît abia dupăce l-au spînzurat pe domnul Giulio Mazarini, te-ai feri ca de foc s ăridici mîna asupra mea ş i m-ai lă sa în viaţ ă , de team ăca parizienii sănu te lege de cozile a patru cai, lucru mult mai neplă cut decît spînzur ă toarea, nici vorbă . Aceste glume dulci-acriş oare continuau astfel zece minute, un sfert de ceas, două zeci de minute cel mult, dar de fiece datăsfîrş eau în chipul urmă tor: domnul de Chavigny, întorcîndu-se spre u ş ă , strigă: — Hei, La Ramée! Acesta intra îndată . — La Ramée, zicea domnul de Chavigny, ţ i-l dau în seamăîn chip deosebit pe domnul de Beaufort: poartă -te faţ ăde dînsul cu tot respectul

cuvenit rangului ş i numelui să uş i, în acest scop, nu-l pierde o clipădin ochi. Apoi pleca, salutîndu-l pe domnul de Beaufort cu o politeţ e plinăde ironie, care îl fă cea săturbeze de furie. La Ramée devenise astfel comeseanul ducelui, un paznic veş nic prezent, umbra lui: dar, trebuie spus, tovă ră ş ia lui La Ramée, om de viaţ ă , bă utor vestit, mare jucă tor de minge ş i bă iat bun, la urma urmei, că ruia domnul de Beaufort nu-i gă sea decît un singur cusur, anume că nu se lă sa cumpă rat, se dovedi pentru duce mai curînd un prilej de petrecere decît de plictiseală . Din nefericire, nu tot astfel stă teau lucrurile ş i pentru jupîn La Ramée; ş i cu toate căpreţ uia oarecum cinstea de a fi închis împreun ăcu un om atît de însemnat, plă cerea de a vieţ ui în preajma nepotului lui Henric al IV-lea nu se asemuia cu aceea pe care ar fi simţ it-o ducîndu-se din cînd în cînd să -ş i vadăfamilia. Poţ i fi un straş nic slujitor al regelui ş i în acelaş i timp un bun soţ ş i pă rinte. Or, jupîn La Ramée îş i iubea nespus nevasta ş i copiii, pe care se mulţ umea să -i ză reascăde pe culmea meterezelor, atunci cînd veneau să se plimbe de cealaltăparte a ş anţ urilor, anume ca să -i dă ruiasc ăaceast ă mîngîiere pă rinteascăş i conjugală ; hot ă rît, asta însemna prea puţ in pentru el, ş i La Ramée simţ ea căvoioş ia-i obiş nuit ă , pe care o socotise drept cauzăa să nă tă ţ ii sale, f ă răsăcugete că , dimpotrivă , nu era poate decît urmarea fireascăa acesteia, n-are săţ inăpiept prea mult ăvreme unor asemenea condiţ ii de viaţ ă . Aceastăconvingere nu fă cu decît săse întă reascăîn mintea sa, cînd, treptat-treptat, rela ţ iile dintre domnul de Beaufort ş i domnul de Chavigny înă sprindu-se din ce în ce mai mult, cei doi încetarăsăse mai vadă . La Ramée simţ i atunci cără spunderea apasăş i mai greu pe capul lui, ş i cum, pe bunădreptate, potrivit motivelor ară tate, că utăo uş urare, primi foarte bucuros propunerea prietenului să u, intendentul mare ş alului de Grammont, de a-i da un ajutor; vorbise numaidecît despre asta cu domnul de Chavigny, care spusese cănu are nimic împotriv ă , cu condiţ ia ca omul să -i fie pe plac. Socotim cu totul de prisos săfacem cititorului portretul fizic ş i moral al lui Grimaud: dacă , aş a cum nă dă jduim, n-a uitat cu desă vîrş ire partea întîi a povestirii de faţ ă , trebuie săfi pă strat o amintire îndeajuns de limpede despre acest vrednic personaj, a că rui singurăschimbare era c ă avea două zeci de ani mai mult: fapt ce-l f ă cuse ş i mai posomorît, ş i mai tă cut, deş i Athos, de cînd el însuş i se schimbase, îi îngă duia s ă vorbească . Dar în aceastăperioadăde vreme se împlineau doisprezece sau cincisprezece ani de cînd Grimaud tă cea, ş i o deprindere veche de doisprezece sau cincisprezece ani devine o a doua natură .

XX

GRIMAUD INTRĂÎN SLUJB Ă Aş adar, Grimaud se înfă ţ iş ă , cu mutra lui vrednicăde încredere, în turnul de la Vincennes. Domnul de Chavigny se mîndrea cu faptul că ochiul nu-l înş alăniciodată ; ceea ce putea săte facăs ă -l crezi întradevă r fiul cardinalului de Richelieu, care avusese ş i el aceast ăpretenţ ie o viaţ ăîntreagă . Îl cercetăcu luare-aminte ş i ajunse la pă rerea că sprîncenele împreunate, buzele subţ iri, nasul coroiat ş i pome ţ ii ieş iţ i în afarăai lui Grimaud erau indicii pe deplin convingă toare. Nu-i spuse decît două sprezece cuvinte, iar Grimaud, drept r ă spuns, rosti doar patru. — Uite un bă iat de ispravă , l-am cîntă rit eu din capul locului! glă sui domnul de Chavigny. Du-te săte vad ăş i domnul La Ramée ş i spune-i că , în ce măpriveş te, n-am nimic de zis. Grimaud se ră suci pe că lcîie ş i plecăsăînfrunte cercetarea mult mai amă nunţ ităa lui La Ramée. Asta din pricina cădomnul de Chavigny ş tia căpoate săse bizuie pe La Ramée, iar acesta voia săse poatăbizui pe Grimaud. Grimaud avea tocmai însuş irile menite săcîş tige încrederea unui paznic dornic de ajutor; ş i, dupăo mie de întrebă ri, la care abia deschise gura săr ă spundă , La Ramée, fascinat de aceastăzgîrcenie de vorbă , îl ş i primi în slujbă . — Consemnul? întrebăGrimaud. — Iată -l: s ănu laş i niciodat ăîntemni ţ atul singur, să -i iei orice obiect ascuţ it ori tă ios, să -l împiedici săfacăsemne cuiva dinafarăş i să vorbeascăprea mult cu paznicii. — Asta-i tot? întreb ăGrimaud. — Deocamdată , ră spunse La Ramée. Orice schimbare, în cazul cînd s-ar ivi, va aduce cu sine un nou consemn. — Bine, zise Grimaud. Ş i intrăla domnul de Beaufort. Acesta tocmai se pregă tea să -ş i pieptene barba pe care ş i-o l ă sase să creascămare, ca ş i pă rul, vrînd să -l ză dă reascăpe Mazarin cu mizeria în care tră ieş te ş i cu halul în care a ajuns săarate. Dar întrucît cu vreo cîteva zile mai înainte crezuse căză re ş te de sus, de la fereastra turnului, în fundul unei tră suri, pe frumoasa doamnăde Montbazon, a c ă rei amintire îi era ş i acum scumpă , nu ţ inea săarate pentru ea a ş a cum voia săarate pentru Mazarin; ş i în nă dejdea ca o va revedea, ceruse ş i că pă tase un pieptă ne de plumb. Domnul de Beaufort ceruse un pieptene de plumb, deoarece, ca toţ i bă rbaţ ii blonzi, avea barba roş catăş i, mulţ umit ăpieptenului, o fă cea ceva mai închisăla culoare. În clipa cînd trecu pragul încă perii, Grimaud vă zu pieptenul, pe care prinţ ul tocmai îl pusese pe mas ă ,ş i-i înş fă căîndatăcu plecă ciune. Prinţ ul se uităuimit la aceastăară tare ciudată . Ară tarea vîrî pieptenul în buzunar.

— Hei, ce mai e ş i asta? izbucni ducele. Ş i cine-i tică losul ă sta? Grimaud nu scoase o vorbă , ci doar f ă cu o nouăplec ă ciune. — Eş ti mut? strigăducele. Grimaud fă cu semn cănu. — Atunci cine eş ti? Ră spunde, îţ i poruncesc! pufni ducele. — Paznic, zise Grimaud. — Paznic?! ţ ipăducele. Doar mutra asta fioroasăîmi mai lipsea din colecţ ie! Hei! La Ramée! Săvinăcineva! La Ramée se ar ă tănumaidecît; spre ghinionul prinţ ului, bizuindu-se pe Grimaud, era pe cale sa plece la Paris. Tocmai coborîse în curte ş i urcăsupă rat în turn. — Ce doriţ i, monseniore? întrebăel. — Cine e acest netrebnic, care îmi ia pieptenul ş iş i-l înfundăîn buzunar? izbucni domnul de Beaufort. — Unul dintre paznicii dumneavoastră , monseniore, un flă că u de ispravă , pe care îl ve ţ i preţ ui ca ş i domnul de Chavigny sau ca mine, vă asigur. — De ce mi-a luat pieptenul? — Într-adevă r, se mir ăLa Ramée. De ce ai luat pieptenul monseniorului? Grimaud scoase pieptenul din buzunar, îş i trecu degetul peste dinţ ii mari ş i ară tîndu-i, se mulţ umi sărosteascăun singur cuvînt: — Ascuţ it. — Chiar aş a, încuviinţ ăLa Ramée. — Ce spune dobitocul ă sta? întrebăducele. — Căorice obiect ascu ţ it e interzis monseniorului de că tre rege. — Aha! se înfurie ducele. Eş ti nebun, La Ramée. Doar tu singur mi-ai dat pieptenul. —Ş i-am să vîrş it o mare greş eală , monseniore, că ci în felul acesta am că lcat consemnul. Ducele se uităfurios la Grimaud, care dă duse pieptenul lui La Ramée. — Prevă d cănetotul ă sta are sămăsîcîie grozav, murmurăducele. Într-adevă r, în temniţ ănu se poate săo scalzi. Totul – oameni ş i lucruri deopotrivă– îţ i e sau prieten sau duş man; îndră geş ti sau ură ş ti, cîteodatăcu îndreptă ţ ire, dar de cele mai multe ori din instinct. Or, acest motiv nespus de simplu, anume c ăGrimaud plă cuse din prima clipă domnului de Chavigny ş i lui La Ramée, preschimba ceea ce guvernatorul ş i ofiţ erul socoteau drept calită ţ i în tot atîtea cusururi în ochii întemniţ atului, f ă cîndu-l nesuferit de la bun început domnului de Beaufort. Totu ş i, Grimaud nu ţ inu săse ia în beţ e cu întemniţ atul chiar din prima zi; el avea nevoie ca acesta să -l priveascănu cu o silă întîmplă toare, ci cu o ur ăaprigăş i neîmpă cată . De aceea se retrase, lă sînd în loc patru osta ş i, care tocmai ispră viser ăcu masa, a ş a că puteau săreia veghea în preajma prinţ ului. La rîndul să u, prinţ ul

plă nuia o nouăş otie, la care ţ inea mult: ceruse raci pentru masa de a doua zi ş i cugetăsă -ş i petreac ăvremea întocmind o spînzur ă toare, pentru a spînzura în mijlocul odă ii pe cel mai frumos. Culoarea roş ie pe care urma săo capete racul la fiert ar fi risipit orice îndoialăasupra tîlcului lucrurilor, ş i astfel ar fi avut plă cerea să -l spînzure pe cardinal în acest chip, aş teptînd săfie spînzurat în realitate, fă r ăca nimeni săpoată spune căa spînzurat altceva decît un rac. Ziua se scurse cu pregă tirile. În temniţ ăse întîmplăsădai în mintea copiilor, ş i domnul de Beaufort, cu firea lui, era înclinat săajungăaici mai repede ca oricare altul. Se duse săse plimbe ca de obicei, rupse doua sau trei crenguţ e, ce urmau săaibărolul lor în ceea ce punea la cale, ş i, dup ăo îndelungăc ă utare, gă si un ciob de sticlă , lucru ce pă ru să -l bucure peste mă sură . Dupăce se întoarse în odaie, îş i rupse batista fîş ii-fî ş ii. Nici unul din aceste amă nunte nu scapăochiului scrut ă tor al lui Grimaud. A doua zi de dimineaţ a, spînzură toarea era gata ş i, spre a o fixa în mijlocul încă perii, domnul de Beaufort se apucăsă -i ascutăpiciorul cu ciobul de sticlă . La Ramée îl urmă rea plin de curiozitate, ca un tatăcare nă dă jduieş te căva descoperi poate o jucă rie nouăpentru copiii să i; cei patru ostaş i îl priveau cu un aer posac care, atunci ca ş i acum, e tră să tura principalăa fizionomiei ostaş ului. Grimaud intrăpe uş ătocmai cînd prinţ ul l ă sa din mînăciobul de sticlă , de ş i nu terminase încăsă ascutăpiciorul spînzură torii, vrînd sălege funia de cîrpăla celă lalt capă t. Aruncăspre Grimaud o uit ă turăîn care tot se mai citea o f ă rîmădin supă rarea din ajun, dar cum era mai dinainte grozav de mulţ umit de rezultatul neîndoios al noii sale nă scociri, nu catadicsi s ă -l mai bage în seamă . Numai că , dupăce meş teri un nod marină resc la un capă t al funiei de cîrpăş i un laţ la cel ă lalt capă t, ş i dup ăce că t ăspre castronul cu raci, alegîndu-l din ochi pe cel mai ară tos, se întoarse săia ciobul de sticla. Ciobul dispă ruse. — Cine mi-a luat ciobul? întrebăprinţ ul, încruntînd sprînceana. Grimaud fă cu semn căel. — Cum? Tot tu?! Ş i de ce, m ărog? — Da, interveni La Ramée. De ce ai luat alteţ ii-sale ciobul de sticlă ? Grimaud, care ţ inea ciobul în mînă , îş i trecu degetul peste muchia-i ascuţ ităş i zise: — Tă ios. — Adevă rat, monseniore, încuviinţ ăLa Ramée. Eh, la naiba! Am gă sit un flă că u de nepreţ uit! — Domnule Grimaud, glă sui prinţ ul, în interesul dumitale, te conjur, ai grijăş iţ ine-te cît mai departe de mine. Grimaud fă cu o plecă ciune ş i se retrase în fundul odă ii. — Liniş tiţ i-v ă , liniş tiţ i-v ă , monseniore, interveni La Ramée. Am să ascut piciorul spînzură torii cu briceagul meu.

— Dumneata? rîse prinţ ul. — Da, eu. Nu aceasta va e dorinţ a? — Fă r ăîndoială . — Poftim! zise domnul de Beaufort. Aş a, va fi ceva ş i mai ş i. Poftim, dragul meu La Ramée! La Ramée, care nu pricepuse nimic din exclamaţ ia prin ţ ului, se apucăş i ascuţ piciorul spînzură torii cu cea mai mare sîrguinţ ă . — Acum, spuse prinţ ul, fă -mi o scobitur ăaici, în pardoseală ; eu aduc osînditul. La Ramée se l ă săîntr-un genunchi ş i fă cu o scobiturăîn pardoseală . În acest timp, prinţ ul atîrnădegrabăracul în laţ . Dupăaceea înfipse spînzură toarea în mijlocul încă perii ş i se porni sa rîdăcu hohote. La Ramée rîse cu poftăş i el, de ş i habar nu avea de ce rîde, iar ostaş ii îi ţ inurăisonul. Singur Grimaud nu rîse. Apropiindu-se de La Ramée ş i ară tînd spre racul ce se leg ă na în laţ , Grimaud spuse: — Cardinalul! — Spînzurat de alteţ a-sa prin ţ ul de Beaufort! ad ă ugăprinţ ul, rîzînd mai încîntat ca oricînd. Ş i de jupîn Jacques-Chrysostome La Ramée, slujitor al regelui. La Ramée scoase un strig ă t de groază , se repezi ş i smulse spînzură toarea, o fă cu pe loc fă rîme ş i aruncătotul pe fereastră . Era gata s ă facăla fel ş i cu racul, pînăîntr-atît se pierduse cu firea, dar Grimaud i-l luădin mîn ă . — Bun de mîncat, zise el. Ş i puse racul în buzunar. De astădatăprinţ ul se bucurăatîta de aceastăscenă , încît aproape că -l iertăpe Grimaud pentru rolul pe care îl jucase. Dar mai tîrziu, peste zi, cugetăla inten ţ ia paznicului ş i, gă sind căea ascundea în fond numai ră utatea, simţ ioş i mai aprigăur ăfaţ ăde el. Spre disperarea fă răde margini a lui La Ramée, povestea cu racul fă cu vîlvăîn temniţ ă , ba chiar ş i dincolo de zidurile ei. Domnul de Chavigny, care în adîncul inimii sale nu-l suferea deloc pe cardinal, avu grijăs ăpovesteascăîntîmplarea la doi-trei prieteni bine inten ţ ionaţ iş i aceş tia o ră spîndirăcît ai bate din palme. Asta dă du temei domnului de Beaufort săse simtăminunat vreo două -trei zile. În ră stimpul acesta, prinţ ul bă gase de seamăcăprintre osta ş ii de gardăse aflăunul cu o mutrăcumsecade, ş i că utăcu atît mai mult să -l cîş tige de partea sa, cu cît Grimaud îi era tot mai nesuferit. Într-o dimineaţ ă , cînd îl prinse singur ş i ajunse să -i vorbeascăîntre patru ochi, Grimaud se ară t ăîn prag, vă zu ce se petrece ş i apoi, apropiindu-se respectuos apucăosta ş ul de braţ . — Ce mai vrei de la mine? se ră sti domnul de Beaufort.

Grimaud îl duse pe ostaşpatru pa ş i mai încolo ş i-i ară t ău ş a. — Pleacă ! zise el. Ostaş ul se supuse. — Ei, dar ma scoţ i din să rite! izbucni prinţ ul. Am săte învă ţ eu minte! Grimaud fă cu o adîncăplecă ciune. — Am să -ţ i rup oasele, iscoadă ! strigăprinţ ul, ieş indu-ş i cu totul din fire. Grimaud se înclinăş i se dă du cî ţ iva paş i înapoi. — Am săte strîng de gît cu mîinile mele, iscoadă ! urmăprinţ ul. Grimaud se înclină , tr ă gîndu-se îndă ră t încăcîţ iva paş i. —Ş i asta, zise prinţ ul, cugetînd căe mai bine sănu se mai amîne lucrurile, acum numaidecît. Întinse mîinile crispate spre Grimaud, care se mulţ umi să -l împing ă pe ostaşafarăş i sătrînteasc ăuş a dupăel. În aceeaş i clipăsimţ i mîinile prin ţ ului lă sîndu-i-se pe umeri ca ni ş te cleş ti de fier; în loc săse apere sau săstrige, el se m ă rgini săducă încetiş or degetul la buze ş i, cu un fermec ă tor zîmbet pe faţ ă , rosti doar atît: — Stt! Un asemenea gest, un asemenea zîmbet, un asemenea cuvînt era ceva atît de neobiş nuit din partea lui Grimaud încît alteţ a sa se opri dintr-o dat ă , în culmea uimirii. Grimaud se folosi de aceast ăclipăspre a scoate din că ptuş eala hainei o fermecă toare scrisoare, cu pecete aristocratică , că reia îndelungata ş edere într-un asemenea loc nu-i putuse ră pi cu desă vîr ş ire parfumul ş i i-o întinse prinţ ului fă răo vorbă . Acesta, din ce în ce mai uimit, îl lă săpe Grimaud, luăplicul ş i, recunoscînd scrisul, strigă : — De la doamna de Montbazon? Grimaud dă du din cap a încuviinţ are. Ducele rupse plicul într-o clipită , îş i trecu mîna peste ochi, într-atît era de tulburat ş i citi cele ce urmează : „Scumpul meu prinş , Poş i avea deplinşîncredere în viteazul ce-ş i va înmîna aceastş scrisoare, cş ci este valetul unui gentilom devotat nouş , care ne-a garantat pentru el, întrucît l-a slujit cu credinş ş dou ş zeci de ani. S-a învoit sşdevinş ajutorul paznicului dumitale ş i sş stea închis împreunşcu dumneata la Vincennes pentru a-ş i preg ş ti ş i înlesni fuga, pe care noi o punem la cale. Clipa eliberş rii se apropie; ai rş bdare ş i curaj, gîndeş te-te cşîn ciuda timpului ş i absenş ei dintre noi, toş i prietenii ş i-am pş strat aceleaş i sentimente de odinioarş . A dumitale veş nic iubitoare, MARIE DE MONTBAZON" „P. S. Semnez cu numele întreg, c ş ci aşda dovadşde prea multş

vanitate, închipuindu-mi c ş , dupşcinci ani, m-ai mai recunoaş te dupş iniş iale." Ducele ră mase buimac o clip ă . Ceea ce că uta zadarnic de cinci ani încheiaţ i, adicăun om care să -l slujească , un ajutor, un prieten, îi pica din cer în momentul cînd se aş tepta mai puţ in. Se uităcu uimire la Grimaud, apoi îş i întoarse ochii asupra scrisorii, pe care o citi din nou de la un cap la altul. — Oh! ScumpăMarie! murmur ăel, dup ăce sfîrş i de citit. Va s ăzică pe ea am ză rit-o în fundul tră surii! Cum, se mai gîndeş te încăla mine, dupăcinci ani de despă rţ ire? Drace, iatăo credinţ ăcum nu ţ i-e dat să gă seş ti decît în Astrrea. Apoi se întoarse spre Grimaud. —Ş i tu, bravul meu, adă ugăprin ţ ul, te învoie ş ti săne ajuţ i? Grimaud fă cu semn căda. — Pentru asta ai venit aici? Grimaud repetăacelaş i semn. —Ş i eu care voiam săte strîng de gît! exclamădomnul de Beaufort. Grimaud începu săzîmbească . — Stai puţ in, zise prinţ ul. Ş i se apucăsăse scotoceascăprin buzunare. — Aş teaptă , urmăel, luînd de la început scotoceala care se dovedise zadarnică . Nu trebuie săse spunăc ăun asemenea devotament faţ ăde un nepot al lui Henric al IV-lea a ră mas ner ă splă tit. Stă ruinţ a domnului de Beaufort dovedea cele mai bune intenţ ii din lume. Numai căuna din mă surile de prevedere ce se luau la Vincennes era sănu se lase bani asupra întemniţ aţ ilor. Drept care, vă zînd dezam ă girea prinţ ului, Grimaud scoase din buzunar ş i-i întinse o pungăplin ăcu aur. — Iatăce c ă utaţ i, zise el. Prinţ ul deschise punga, pe care vru s-o goleascăîn mîinile lui Grimaud, dar acesta clă tinădin cap. — Vămulţ umesc, monseniore, ş opti el, dîndu-se înapoi. Am fost ră splă tit. Domnul de Beaufort trecea din surprizăîn surpriză . Atunci îi întinse mîna, ş i Grimaud se apropie ş i i-o să rută , plin de respect. Purtarea aleasăa lui Athos avusese o vă dit ăînrîurire asupra lui Grimaud. —Ş i acum, ce trebuie săfac? întreb ăprin ţ ul. — E unsprezece dimineaţ a, rosti Grimaud. La dou ădupă -amiaz ă monseniorul săcearăsăjoace o partidăîn curte cu La Ramée ş i, în timpul jocului, sătrimitădou ă -trei mingi peste zid. — Bine, ş i dup ăaceea? — Dupăaceea... Monseniorul se va apropia de zid ş i va striga la omul care cură ţ ăş anţ ul să -i arunce mingile înapoi.

— Înţ eleg, zise prin ţ ul. Chipul lui Grimaud pă ru s ăoglindeasc ăo vie mulţ umire: zgîrcenia cu care vorbea de obicei ar fi preschimbat aceasta convorbire într-o adevă ratăcaznăpentru el. Fă cu o miş care, ca ş i cum ar fi vrut s ăplece. — Prin urmare, nu vrei săprimeş ti nimic de la mine? întrebăprinţ ul. — Aşdori ca monseniorul să -mi f ă gă duiascăceva. — Ce anume? Vorbeş te. — Vedeţ i, cînd vom scă pa de aici, eu voi fi mereu ş i peste tot cel mai ameninţ at; că ci dac ămonseniorul va fi prins, cel mai mare ră u ce-l aş teaptăe s ăfie adus înapoi, dar dac ăm ăprind pe mine, în cel mai bun caz au săm ăspînzure. — Foarte adevă rat, încuviinţ ăprinţ ul. Totul trebuie fă cut întocmai aş a cum ceri, pe cinstea mea de gentilom. — Deocamdată , zise Grimaud, n-am decît un singur lucru de cerut monseniorului: anume, să -mi facăcinstea sămăurascăaş a cum m ăura ş i mai înainte. — Îmi voi da toatăosteneala, fă gă dui prinţ ul. Cineva ciocă ni la uş ă . Prinţ ul puse scrisoarea ş i punga în buzunar ş i se arunc ăîn pat. Toatălumea ş tia căîn asemenea momente era copleş it de plictiseală . Grimaud se duse sădeschidă : era La Ramée, care venea de la cardinal, unde se petrecuse scena pe care am povestit-o. La Ramée se uita cercetă tor de jur-împrejur ş i, v ă zînd căîntemniţ atul ş i paznicul dînd semne cănutresc aceeaş i urăunul faţ ăde altul, surîse plin de mulţ umire. Apoi, întorcîndu-se spre Grimaud, îi spuse: — Bine, prietene, bine. S-a vorbit despre tine undeva sus ş i sper săai cît de curînd noută ţ i care au să -ţ i fie pe plac. Grimaud salută , stră duindu-se săparăcît mai prietenos, ş i plec ă , aş a cum fă cea de obicei atunci cînd intra superiorul să u. — Ei bine, monseniore, zise La Ramée, cu rîsul lui deschis. Tot mai sînteţ i supă rat pe bietul bă iat? — A, dumneata eş ti, La Ramée! exclamădomnul de Beaufort. Pe cinstea mea, era ş i timpul săte-ar ă ţ i. M-am aruncat pe pat ş i m-am întors cu faţ a la perete ca s ănu fiu ispitit să -mi ţ in f ă gă duiala ş i să -l strîng de gît pe nemernicul de Grimaud. — Măîndoiesc totuş i căar fi putut săspunăceva neplă cut alte ţ eivoastre, rosti La Ramée, fă cînd o spiritualăaluzie la muţ enia ajutorului să u. —Ă sta-i un mut din Orient, la naiba! Era timpul săte vă d, La Ramée, abia aş teptam. — Monseniorul e prea bun cu mine, zise La Ramée mă gulit. — Da, urmăprin ţ ul. Într-adevă r, azi m ăsimt atît de neîndemînatic, c-o să -ţ i facăplă cere. — Facem o partida cu mingea? întrebăLa Ramée, maş inal.

te-aşface bogat. da. vrei săspui c ăe ş ti un om minunat ş i cămi-aşdori sără mîn mereu la Vincennes.— Dacăvrei. ar trebui săvăprefaceţ i în cintezoi sau sfredeluş . La Ramée! oftăel. ca săam fericirea să -mi petrec viaţ a în tovă ră ş ia dumitale. a şpleca în locul tă uş i l-aş strînge de gît chiar dacăar trebui sămăîntorc din nou la închisoare. — Ză u?! Ca să -ţ i vorbeascăde mine? — De cine altul vreţ i să -mi vorbească ? într-adevă r. căar trebui s ămai caut un Grimaud. — În clipa cînd voi ieş i din închisoare voi fi stă pînul Parisului. Rimeazăcu cardinal. dragul meu La Ramée. bunurile voastre vor fi confiscate. — Am greş it. pe cinstea mea de gentilom. — Monseniore. — Oh. Va s ăzicăai discutat cu cardinalul despre mine? La Ramée.. ca s ă -i scoat ădin min ţ i pe oamenii cumsecade. — De ce? — Fiindcă .. — Stt! Stt! Ei bine. — Vă d. n-aş sfă tui-o să -l cumpere. — Adică . vorbi ducele. sănu mai vorbim despre asta. mă rturisi La Ramée cu un aer fin. tresă rind fă r ăs ăvrea. —Ş i pentru ce sămăsupraveghezi? întrebăprinţ ul nelini ş tit. — Ah. Prinţ ul rîse cu amă ră ciune. — Cum asta? L-ai vă zut de curînd? — A trimis dupămine azi-dimineaţ ă . cred cănu depinde de cardinal săvi se îndeplineascădorinţ a. sînteţ i groaza cardinalului. Nă tă ră ii ă ş tia de vră jitori nu mai ş tiu ce să nă scoceasc ă . cătrebuie s ă -l chem pe Grimaud. — Pentru căun astrolog a prezis c ăveţ i evada. pe cinstea mea. Vădaţ i bine seama cănu sînte ţ i om de înţ eles. pentru a sc ă pa de aici. Ce mi-a spus? Mi-a spus săvă supraveghez. monseniore. —Ş i ce i-ai ră spuns ilustrisimei Eminen ţ e? — Cădacăastrologul cu pricina ar întocmi vreun almanah. . — Haide. monseniore. e oare cu putinţ ăsăaud asemenea lucruri? Frumoasăconvorbire pentru un ofiţ er al regelui! Bag de seamă . Ş i ce ţ i-a spus acest animal? — Nu măsuparăcuvîntul. într-o zi cînd te va chema din nou la el. zise La Ramée. — Sînt la ordinele monseniorului. monseniore. — Cu ce? În clipa cînd veţ i ieş i de la închisoare. ţ i-am mai spus ş i îţ i repet. Doamne. monseniore. — Ah. — La Ramée. a prezis asta un astrolog? rosti domul de Beaufort. iar începem cu povestea asta. monseniore. De-ai primi propunerile mele! — Haide. ar trebui săm ăla ş i să -ţ i îmbrac uniforma.

zice." „Eu săn-am lucruri de soi?! Ei bine. „Ei bine. ş i. — Fiindcămonseniorul Mazarin se ţ ine mai mîndru decît dumneavoastră .ş tii doar. duceţ i-vă . — Ei bine. nu eş ti mîncă cios dacă îţ i place săm ă nînci bine. dupăcinci minute.. numai jumă tate de ceas. Am luat pră vă lia asta pentru căfostul stă pîn m-a încredinţ at cătot castelul cumpă răde la el. —Ş i ce măpriveş te asta pe mine? — Ră bdare. — Monseniore. ai dreptate. monseniore. Ş i înţ elegeţ i. nu vrei săporuncesc să -ţ i aducăsămă nînci aici? — Nu. — Du-te.. pesemne c ădomnul de Chavigny se teme căn-ai lucruri prea de soi. Haide săfacem o partidă . cu toate cănu-i chiar de viţ ănobil ă . dacăsînte ţ i gră bit. care te fac s ă -ţ i lase gura apă . domnul de Chavigny nu mi-a dat prilejul să vînd mă car o pră jitur ă ". domnule La Ramée. adă ugă prinţ ul. sămăajuţ i să -i capă t de clienţ i pe întemniţ aţ ii din turn.. Doamne. Dar ia aminte. La Ramée ieş i fă r ăs ăia în seamăaluzia prinţ ului ş i. monseniore. i-am ră spuns. zise prinţ ul. Trebuie săv ăspun căplă cintarul de peste drum de noi. numai sănu punăciuperci în plă cintă . Ş i La Ramée se înclină . La Ramée. i-am spus. văaş teaptăo plă cintăş i o sticlăcu vin de Burgundia din cel vechi". din nenorocire. Aţ i stat la mas ă ?" „Nu. — Ei bine? — Ei bine. s-a apropiat de mine cu vorbe dulci: „Domnule La Ramée. ş i atunci cînd e vorba de plă cintă . ciupercile din pă durea Vincennes sînt aduc ă toare de moarte în familia mea. — Mîncă ciosule! — Eh. cer iertare alteţ ei-voastre. E în firea omului săcaute lucrul cel mai de soi... de opt zile de cînd am venit aici. vreau săjudecaţ i singur. domnule La Ramée. cum sînt flă mînd.ş i a uitat s ăm ă pofteascăla masă . dar într-o jum ă tate de ceas văîntoarce ţ i?" „Într-o jum ă tate de ceas?" „Da.—Ş i.ş i atunci cînd e vorba de altele. dar trebuie s ă -mi acorda ţ i jumă tate de ceas ră gaz. „Eh. dobitocule. — Monseniore. cu îng ă duinţ a alteţ ei-voastre. v ă zînd că măopresc în fata tarabei lui. trebuie neap ă rat sămăîntorc la castel. de opt zile ş i-a vîndut pr ă vă lia unui cofetar din Paris. pe care se pare cădoctorii l-au sfă tuit sătră iascăîn aerul curat de la ţ ară . urmăLa Ramée." „Fie. sub pretext c ă -i face prinţ ului cinstea s ă -i ţ in ătovă ră ş ie." „Nu pot. monseniore. monseniore. ofiţ erul de gardătrecu pragul încă perii. trebuie săvăspun.. Ş i pă că tosul ă sta de plă cintar. pot să -i fă gă duiesc urmaş ului lui jupîn Marteau c ă veţ i tîrgui de la el? — Da. Acest afurisit de plă cintar are în faţ a pră vă liei o tarabăcu tot felul de bună tă ţ i.ş i văvedeţ i de treburi. monseniore. pe cinstea mea. că ruia i se zicea jupîn Marteau. pe cinstea mea". pe loc. dar în realitate pentru a îndeplini . aşvrea. ş i asta chiar acum.

dar prinţ ul. ceea ce-l îndreptă ţ i săse înfurie ş i. ş i domnul de Beaufort fu cît pe ce să scoatăun ţ ipă t de uimire. Plă cinta fusese gustoasăş i vinul minunat. aş a cum spusese ofiţ erul. Vremea era frumoasăş i îngă duia partida plă nuită . avea cu atît mai mare încredere în el. spre marea bucurie a lui La Ramée. a bă ut bine. Omul acesta. ducele nu se ară tăprea stîngaci. rostuite de ţ ă rani de cealalt ăparte a ş anţ ului. săfacăla greş eli una dupăalta. Acest ş iretlic îl fă cu s ăaibăo înaltăp ă rere despre isteţ imea lui Grimaud ş i hot ă rî săse încreadăpe de-a-ntregul în el. cu cît acum îş i dă dea seama de toat ăpurtarea lui ş i pricepea cătoate neplă cerile pe care i le pricinuise nu urm ă reau decît s ă scoatădin capul paznicilor orice bă nuial ăc ăel ar putea s ăcad ăla înţ elegere cu întemniţ atul. spuse prinţ ul. În ce fel. ţ ă ranul acesta. mingile începurăsăzboare în ş anţ . pierdu fiecare partidă . Gră dinarul dă du din cap ş i se apucăsăazvîrle mingile. domnul de Beaufort avusese ră gaz s ăciteasc ădin nou scrisoarea doamnei de Montbazon. cîtăvreme nu bă turăorele două . îndatăce bă tu de două . Aş a că . — Ai bună tatea ş i aruncă -ne mingile. Treaba asta se repetăde atîtea ori. ducăpu ţ in ăvreme ră maseră fă r ămingi. din care pricinăse juca afară . pe care prinţ ul îl credea la Bastilia. La Ramée se întoarse vesel ş i plin de voiciune. precum am mai spus. aş a cum se întîmplăde obicei în asemenea împrejur ă ri. ca un om care a mîncat bine ş i. nimic mai uş or pentru prinţ decît săurmeze povaţ a lui Grimaud. — Hei. în aer liber. cum erau atîtea pe acolo. care dovedea căprietenii s ă i nu l-au uitat ş i căsînt pe cale să -l scape din temniţ ă . gă si căasta ar fi pierdere de timp ş i. XXI CE CONŢ INEA PLĂ CINTA URMA Ş ULUI LUI JUPÎN MARTEAU Dupăo jumă tate de ceas. dar îş i fă gă duia săînvingă muţ enia lui Grimaud ş i să -l fac ăs ăvorbeasc ă . În schimb.ordinele cardinalului. sănu fie scă pat din ochi. Jocul cu mingea la Vincennes cerea săarunci mingea cu nă dejde. în aceste cinci minute cît ră mă sese singur. pe bunădreptate. prietene! strigăprinţ ul. care aici avea cel puţ in cincizeci de picioare înă lţ ime. adicăs ătrimitămingea în ş anţ ul ce înconjura închisoarea. încît. gr ă dinarul acesta era Rochefort. La Ramée propuse s ătrimităpe cineva săle caute în ş anţ . Totuş i. nu ş tia încă . ză ri un om care trudea pe un petic de gră dină . mai ales. ce e? întreb ăel. — Ei. pe care La . Numai că . că ci acesta era momentul hotă rît. care cî ş tiga cîte cincisprezece puncte de fiece datăcînd prinţ ul arunca mingea afară . care. apropiindu-se de zid. Omul ridic ăpe dat ăcapul.

— Mi-era frig. De îndatăce uş a se închise. Curînd. Tare prevă ză tor om ş i La Ramée! Din fericire. Slujitorul veş nic credincios alteş ei-voastre. e un flş cş u foarte iste ş ş i ne e devotat cu trup ş i suflet. cum era vă dit căomul i-o aruncase lui anume. bucş tarul dumneavoastrş . dou ăsau trei zburarăîndă ră t în ş anţ . La Ramée veni să -i ia hainele. ş i se pregă tea săardăş i mingea. La Ramée . ş i sper sş rş mîneş i mulş umit de ceea ce veş i gş si înş untru. fiindc ă nu i se lă sase nici un obiect tă ios. nu tş iaş i pl ş cinta decît atunci cînd veş i fi singur. Alte ş a-voastrş poate avea încredere în orice privinş şîn Grimaud. la Bastilia ş i pretutindeni. Hotă rît lucru însă . arse scrisoarea. unchiul meu. prinţ ul avea ghinion în ziua aceea. — Monseniorul are nevoie de ceva? întrebăel. dar se gîndi căar putea s ă -i fie de folos pentru a-i trimite un ră spuns lui Rochefort. aş a cum îş i petrecea aproape toatăziua de cînd i se luaserăcă rţ ile. o vîrî iute în buzunar. rupse înveliş ul mingii cu dinţ ii.Ramée împreunăcu cî ţ iva ostaş i se ş i gr ă birăsăle adune. că ci tocmai atunci intr ăLa Ramée. O minge că zu chiar la picioarele ducelui ş i. ră maserăbune pierdute. aş a cum fă cuse cu multăp ă rere de ră uş i cu aceea a doamnei de Montbazon. La Ramée era încîntat căa învins în chip atît de zdrobitor pe un prin ţ de sînge regesc. Prinţ ul se întoarse la el în odaie ş i se culcă . CONTELE DE ROCHEFORT" „P. vorba doamnei de Rambouillet. prin ţ ul spuse căi s-a urît de atîta neîndemînare ş i cănu mai are poftăsăjoace. prinţ ul avusese timp săascundămingea sub pernă . c ă ci mingile o apucau razna: în loc sănu iasădin spa ţ iul îngă duit pentru joc. care de cînd se l ă sase de picturăavea iară ş i foc în odaie. pe motiv căsînt pline de praf ş i căvrea săle scuture. Apoi fă cu spre gră dinar un semn de mulţ umire ş i se întoarse la joc. Ş i prinţ ul se trînti iar în pat. Aici ai putea săpă strezi ghea ţ ăori sa aduni silitrăde pe pereţ i. ş i-am mai aţ îţ at focul. prietenii dumneavoastrş vegheazşş i clipa eliberş rii se apropie: cereş i poimîine sşmînca ş i o plş cint ş fş cutş de noul plş cintar care ş ine prş vş lia în locul celui dinainte ş i care nu e altul decît Noirmont. dar în realitate ca săfie sigur căprinţ ul nu se mai duce nică ieri. S. Ş tie toată lumea. " Domnul de Beaufort. Se oprise la timp. mareş alul d'Ornano ş i marele stareţ .ş i cum gră dinarul nu mai era acolo ca săle azvîrle sus. Cele în care s-au sfîrş it Puylaurens. dragul meu. r ă spunse prinţ ul. cît sînt de friguroase încă perile din turnul Vincennes. În minge gă si urmă toarea scrisoare: „Monseniore. vîrînd mingea sub pernă . otravăcurată . erau. iar la masăse slujea de niş te cuţ ite de argint cu lama moale ş i care nu tă iau nici de fric ă .

monseniore. — Într-adevă r. sînt Rusaliile. Propunerea era ispititoare. întă ri La Ramée. atunci trebuie să -mi creez o distracţ ie pentru zilele bă trîne ţ ii. că zînd în capcană . Or. Oare masa asta nu ascundea vreo capcan ă ?" Ră mase pe gînduri o clipă . Are ni ş te plă cinte grozave ş i un vin fă răde pereche. Fie. dragul meu. spuse domnul de Beaufort. nici un praf nu va fi presă rat în bucate ş i nici o licoare turnatăîn vin. monseniore. — Monseniore. — Hm! mormă i La Ramée. ş i el pufni . aş a cum preasfinţ ia-sa Mazarin a avut bună tatea s ă -mi dea de înţ eles. „Domnul de Beaufort. Nici pomenealăsă -i dea prin minte prinţ ului s ă -l îmbete. replicăprin ţ ul. dragul meu La Ramée. n-ar trebui s ăv ălă saţ i pradăunor astfel de gînduri. urmăducele. — Ei bine. La urma urmelor. nu-i prea greu ca vinul ş i bucatele lui s ă treacăînaintea celor ale domnului de Chavigny. ca să -ş i piardăinima ş i sufletul. zise el. monseniore. are la îndemînăpatruzeci de mijloace de evadare. Rezultatul chibzuielilor sale fu c ăavea s ă porunceascăsingur bucatele ş i vinul – prin urmare. — Bucuros. săne folosim de asta. trebuie s ăfi primit în dar de la cel de sus unul din cele ş apte pă cate de c ă petenie dacănu chiar două . ascultaţ i-mi sfatul: nu a ş tepta ţ i bă trîne ţ ea pentru asta. mi-ar rîde ş i mie inima. — Dar o lecţ ie între patru ochi. care ajunsese sănutreasc ăo mare afec ţ iune pentru ilustrul întemni ţ at aflat în seama sa ş i ar fi fost zdrobit săi se întîmple vreo nenorocire. era un om cumsecade. să măfac un mîncă cios." Ş i adă ugăcu glas tare: — Ei bine. i-am fă gă duit căve ţ i cump ă ra de la el. era un motan bă trîn. eş ti încîntă tor. — Monseniore. îş i zise în sinea sa ducele de Beaufort. Gîndurile astea omoară . asupra că reia te las s ă hotă ră ş ti în totul. poimîine e s ă rbă toare? — Da. cugeta el. — Ai dreptate. — Vrei să -mi dai o lecţ ie poimîine? — Ce fel de lecţ ie? — De lă comie. nenorocirile ce se abă tuserăpe rînd asupra celor trei bă rbaţ i pomeniţ i de că tre duce nu puteau fi în nici un chip tă gă duite. propuse La Ramée. nu silitra! — Eh. orice ar fi gîndit cardinalul de ră u despre el. orice om.zîmbi din vîrful buzelor. Trimitem ostaş ii sămă nînce la popota domnului de Chavigny ş i facem aici o masă . Dacătrebuie s ără mîn pe vecie aici. mi se pare căe lă comia. dar La Ramée. De-aşputea sămă duc ş i eu sămă nînc pl ă cintăş i săbeau o sticlăcu vin de Burgundia la urmaş ul lui jupîn Marteau. care ş tia toate capcanele în care putea să -l atragăun întemniţ at. rosti La Ramée. monseniore. Ce vă împiedicăsăîncercaţ i? De altfel. — Oricum. al lui jupîn La Ramée. „Bine.

în cele din urmă . Ducele urmă rise cu destulăneliniş te monologul lă untric al lui La Ramée. Ducele ridicădin umeri. — Prin urmare. cu o bună tate desă vîrş it jucat ă . zise La Ramée. monseniore. Plă cinta asta o comanzi anume pentru mine. Îl accept pe Grimaud. fă răca alteţ a-voastrăs ănu scape de la Vincennes.în rîs numai cît se gîndi la asta. dar mai cu seamădin clipa cînd voi sc ă pa de aici. totodatăfă gă duie ş te-i căvoi cumpă ra de la el nu numai pe timpul cît voi sta în temniţ ă . Adevă rat. ş tii ce? Cănu ai încredere în mine. — Monseniore. — Ei bine. Apoi îi veni o idee care împă cătotul. — Credeţ i deci ca ve ţ i scă pa? întrebăLa Ramée. ar trebui! izbucni prinţ ul drept ră spuns. La Vincennes viaţ a se trece mai iute. Monseniore! — Sau mori mai devreme. fiindcăaltfel îmi dau seama căn-am mai ispră vi niciodată . Chiar dacăasta n-o săse întîmple decît la moartea lui Mazarin. tot sînt mai tînă r cu cincisprezece ani decît el. cum nu scoate o vorbă . alte ţ a-voastrăn-are s ă -l vadă . ş i! Ce am eu cu Rusaliile? Te temi cumva sănu coboare sfîntul duh. dar nu mai vreau pe nimeni afarăde Grimaud. O să -mi strice tot cheful. nici atîtica nu-mi pasă ! zise La Ramée. — Ei bine. ş i să -mi deschidăuş ile temni ţ ei? — Nu. Porunceş ti pentru masăorice pofteş ti. îş i întregi vorba domnul de Beaufort. spuse ducele. măduc sămăîngrijesc de preg ă tirea . —Ş i ce-a prezis? — Căn-are s ătreac ăziua de Rusalii. Tu te îngrijeş ti de toate. — Dragul meu. — Care? — Grimaud săne serveascăla masă . în chip de limbăde foc. cu o condiţ ie. primeş ti? — Da. surîzînd. fie! se învoi el. — Monseniore. ca urmaş ul lui moşMarteau săse întreacăpe sine. ceea ce e totuna. — La dracu cu Grimaud ă sta al t ă u! exclamăel. Nimic nu putea săpricinuiasc ăo mai mare mulţ umire prinţ ului. întrebădomnul de Beaufort. singurul lucru pe care îl doresc eu e o plă cintăca aceea de care mi-ai vorbit. e superstiţ ios. adă ugăapoi. Totuş i avu tă ria săia un aer din cale-afarăde posomorît. nici n-are s ă -l închipuie căse aflăla o sutăde leghe. Dar monseniorului Giulio îi pasă ! Ca italian. crezi în vră jitori? N ă tă ră ule! — Mie. — Ei. ş i îş i trosnea degetele. — Monseniore! rosti La Ramée. monseniore. — De. vă d cum nu se poate mai limpede. dar v-am povestit ce-a prezis afurisitul acela de vră jitor. poimîine sînt Rusaliile. — Am să -i poruncesc săstea toatăvremea în spatele alteţ ei-voastre ş i. în mă sura în care putuse săi-l citeascăpe faţ ă . chipul paznicului se lumin ă .

bucatelor pentru masă . acest ciudat sprijin l-a pă ră sit dintr-o dat ă . pe ofiţ erul de gardă ? — Cu jocul de ş ah. ceea ce era cu mult mai rar. Dupăcinci minute intrăofiţ erul de gardă . Se deş teptăde cum se cră p ăde ziu ă . Venea noaptea ş i odatăcu ea. — Bine. ră spunse La Ramée. dar cînd a ajuns la oarecare înă lţ ime. seara. aripile s-au frînt ş i el s-a rostogolit într-un abis fă r ăde fund. Uita că . Avusese ni ş te vise fantastice: se fă cea c ăi-au crescut aripi ş i în chipul cel mai firesc a vrut săzboare. Ce prieteni îl aş teptau? Aş adar. decît cele patruzeci ş i opt de ore care îl mai despă rţ eau de clipa hotă rîtăpentru evadare. la început. La Ramée se opri la uş ă . — Ce spune monseniorul? — Monseniorul spune sănu cruţ i punga cardinalului. poate cănu-i ră mă sese credincioasăîn totul. I se dă duserănă dejdi de izbînd ă . prinţ ul se pomeni c ăs-a fă cut opt seara. — Pe cine doreş te monseniorul să -l trimit încoace? — Pe oricine. dup ăcinci ani de temniţ ămai avea încăprieteni? În acest caz era un prinţ tare norocos. monseniore. De neînchipuit cîte gînduri. Se trezise cu fruntea brobonită . Prinţ ul se afla de cinci ani încheiaţ i în temniţ ă . acum. aripile l-au sus ţ inut de minune. afarăde Grimaud. ceea ce însemna trei ceasuri cîş tigate. Abia tîrziu adormi. se lasăaş teptat. mai era ceva care îl fră mînta cumplit: anume. în afarăde prieteni.ş i prinţ ul de Beaufort pă rea adîncit cu des ă vîrş ire în sublimele combinaţ ii ale unui ş ah-mat. — Dacăam s ă -ţ i las timp. Erau atîtea motive care dă deau temei fră mînt ă rilor prinţ ului. cîtătulburare aduce un semn. o femeie î ş i amintise de el. Ş i La Ramée plec ă . Apoi. dar i se ascunseseră amă nuntele.ş i o privire aruncat ăîndă ră t fă cea săi se parăace ş ti cinci ani. adevă rat. — Atunci. nu ş tia ce avea săconţ in ămisterioasa plă cintă . deş i se scurseserăcu încetinealăde melc. felul cum se vor petrece lucrurile. Domnul de Beaufort se perpeli pînăla miezul nopţ ii în a ş ternut. un cuvînt. mai puţ in lungi decît cele douăzile. murmurăprinţ ul. aş a cum La Ramée îl învinsese de dimineaţ ă . din pricina asta se petrecu ş i la ş ah ceea ce se petrecuse la jocul cu mingea: domnul de Beaufort fă cu boac ă ne peste boacă ne. ş i ofiţ erul îl învinse la rîndul să u. —Ş i crezi căscoţ i ceva dintr-un elev ca mine? — Nă dă jduiesc. somnul. Astfel. ceea ce înseamn ămult. ş i tocmai atunci cînd îl chemi. ca sfîntul Laurent pe gră tar. care a avut bună tatea săia în seama sa grija de a vedea de hrana noastr ă . prinţ ul mai scă pa de gînduri: dar somnul e o divinitate plină de toane. Aceste repetate înfrîngeri se dovedir ăînsăde folos: mulţ umit ălor. o nă dejde în asemenea împrejură ri. dar nu-l da uită rii.

cele trei morminte erau acolo. Apoi îl furăsomnul. auzi vocea lui La Ramée. — Vedeţ i. unul dupăaltul. cu cît mai aprig voia el săfug ă . La Ramée rîse din toat ăinima. Zidurile p ă reau înţ elese cu du ş manii lui ş i-l strîngeau tot mai aprig. Ş i. La Ramée întinse mîna. trimise ostaş ii afară . el fă cea niş te sforţ ă ri nemaipomenite sămeargăînainte. Atunci. dar lucrul se dovedea cu neputinţ ă . nă zuind spre o singurăţ intă– evadarea – se avîntădin nou spre aceastăevadare.ş i totuş i îl vedea în depă rtare pe Grimaud. îl gă si atît de palid ş i de istovit. glă sui unul dintre ostaş ii care dormiserăîn odaie ş i care nu putuse săînchidăochii. deş i se de ş teptase de atîta vreme. tunelul deveni atît de strîmt. — Oho! exclamăprinţ ul. ca săse r ă tă ceascădin nou într-un vă lmă ş ag de vise. Ş i ce bucate o săavem? Ia săvedem. Puylarens ş i unchiul să u. — Stt! fă cu La Ramée. ş i paş ii se apropiau fă r ăîncetare. monseniore? întrebăLa Ramée. trecerea se îngusta. era descoperit ş i nu-i mai ră mînea nici o nă dejde săfugă . —Ş i ai dreptate. prinţ ul fă cu cel puţ in atîtea sforţ ă ri să ră mînătreaz cîte fă cuse ca săadoarm ă . Nă dă jduiesc cămonseniorul nu va să vîrş i niciodatăasemenea nesă buinţ e decît în vis. sub un pretext oarecare. fu prins ş i dus în încă perea scundăş i boltităunde pieriser ămareş alul d'Ornano. auzi paş ii urmă ritorilor. Aş a că . monseniore. ş i cugetul să u. nă tă ră ule?! zise prinţ ul. atunci cînd ră maserăsinguri. evadînd. ş i a patra groapăgata să patănu aş tepta decît un cadavru. mi-am frînt gîtul. în cele din urmă . .ş i cînd La Ramée intr ăpe uş ă . — Ei bine. apoi îl ş i ză ri. încît fugarul încercăzadarnic săînainteze: zidurile se apropiau ş i-l strîngeau între ele. — Ah. atunci cînd se trezi. Ă sta e un semn ceresc. Acum i se nă ză ri altceva: descoperise un tunel prin care putea săiasăde la Vincennes ş i pornise prin acel tunel. în cele din urma. chinuit de o durere de dinţ i că pă tat ădin pricina umezelii. Monseniorul a avut o noapte zbuciumatăş i de două -trei ori a strigat în somn dupăajutor. rosti el. ca trei gheburi. — Într-adevă r. unele mai pră pă stioase decît altele. zdrobit ca ş i cum într-adevă r s-ar fi pră buş it din înaltul vă zduhului. încuviinţ ăprinţ ul. în celă lalt capă t al tunelului. Abia închise ochii. acela de unde venise. însănu era în stare săscoatăo vorbă . — Ei bine? întrebăprinţ ul. Nu vreau sămămai gîndesc decît la mîncare ş i la bă utură . domnule majordom. încît îl întrebădacănu cumva e bolnav. — Ce aveţ i. mergînd cu fă clia în mînă . încît am visat căam evadat de aici ş i. treptat-treptat. îi puse aceastămînăpe umă rş i începu s ărîd ăîn hohote. Grimaud mergea înaintea lui cu o fă clie în mînă .de sudoare. am poruncit totul pentru masă ! spuse La Ramée. voia să -l strige ca să -l ajute să scape din strîmtoare. dragul meu La Ramée. tu eş ti. Tu. totuş i îş i continua calea. ş tergînduş i sudoarea care încăîi mai ş iroia pe frunte. care mi-ai împuiat capul ieri cu gogomă niile tale despre fuga din închisoare.

Monseniorul a uitat de paznicul nostru? — Nicidecum. Am uitat doar de Grimaud. — Straş nic! exclamăprin ţ ul. Grimaud se înclinăîn semn de mulţ umire. — Bine. ca ş i acum ar fi ascultat la uş ăş i-ar fi înţ eles c ăgîndurile lui La Ramée trebuie neîntîrziat ab ă tute în altăparte. te priveş te. bă iatule. va ră mîne ceva prin talere. de vreme ce ş tii cănu pot să -l sufă r? — Monseniorul să -ş i aminteasc ăde în ţ elegerea noastră . Dimpotriv ă . dar el parcănici nu-l vedea. — Monseniore. numai eu cu dînsul. trebuie să -l iertaţ i. — Tii. — Ba da. încheie La Ramée. În acest timp. — Fă cutăde urmaş ul lui moşMarteau? — Întocmai. La Ramée continuă : — Monseniorul îmi face cinstea sămăinvite săluă m mîine seară masa împreună . monseniore. — I-am spus acestui om cănu are voie săintre aici f ă răîncuviinţ area mea. Prinţ ul încercăsăschimbe o privire cu Grimaud. fă răsămai socotesc că . dacăcu toată pofta de mîncare ş i cu toatăsetea noastră . ba da. ş i ascultăce-ţ i spun. stă rui La Ramée. —Ş i el ce-a zis? — Că -ş i va da toatăosteneala ca sămulţ umeascăpe alteţ a-voastră . — Vino încoace. care îi vorbi în ş oaptă . interveni La Ramée. eu l-am chemat. ori pe fundul sticlelor. nu v-am vă zut niciodat ăatît de fericit ca-n clipa asta. prinţ ul îş i veni în fire. Grimaud se ară tă în prag ş i îi fă cu semn ofiţ erului căare să -i spunăceva. începu La Ramée.— Monseniorul a fă gă duit săaibăîncredere în mine. frecîndu-ş i mîinile. . —Ş i acum. care voia săspunăcănu pricepe în ce mă surăîl priveş te asta pe el. Grimaud fă cu un semn. rosti el. — Monseniorul ş tie c ăfă r ăel nu se poate. —Ş i i-ai spus c ăe pentru mine? — I-am spus. Ce mîncă cios v-aţ i fă cut! În cinci ani. —Ş i de ce l-ai chemat. La Ramée se apropie de Grimaud. făaş a cum vrei. cer iertare alteţ ei voastre: se pare cădomnul de Chavigny va lipsi pentru cîteva zile ş i m-a prevenit căvrea să -mi dea unele ordine înainte de plecare. Grimaud urmeazăsăne serveascămasa aceea grozavă . fiindcăo să ai cinstea săne serveş ti chiar tu. — Dar plă cint ăvom avea? — Se înţ elege! Una cît roata carului. Grimaud se aproprie cu o mutrădin cale-afarăde posomorîtă . monseniore! se mirăLa Ramée. Prinţ ul îş i dă du seama căş i-a cam pierdut stă pînirea de sine: dar tocmai atunci. asta ţ i se cuvine ţ ie. spuse La Ramée.

—Ş i asta-i tot? — Ce vreţ i mai mult. aţ i pierdut cumva mingea? — Care minge? — Cea cu scrisoarea. Iat-o. monseniore. o cos la loc ş i dumneavoastră . ră spunse Grimaud. Grimaud fă cu un semn de încuviinţ are. La Rainée ieş i: Grimaud îl urmă ri cu privirea fă răsăse clinteascădin loc ş i. monseniore? întrebăGrimaud. — Da. — Ei bine? întrebăprinţ ul. — Acum spuneţ i-mi. spuse el. — Cine sînt cei care măvor aş tepta de cealaltăparte a ş anţ ului? . nu seamă năuna cu alta. — Ei bine. monseniore. — Aş adar. —Ş i dacăse pierde? — Stăcineva acolo ca săo vadăş i săo ia. zise prin ţ ul că tre La Ramée ş i întoarce-te cît mai curînd. dă -mi cel puţ in cîteva am ă nunte despre fuga noastră . noi vom coborî prin prima fereastrş a galeriei". — Mai departe? zise ducele — Mai departe. — Un gră dinar? întrebăducele. eu ascund biletul în minge. Dar ia aminte. — Acelaş i gră dinar de ieri? Grimaud repetăsemnul. dragul meu La Ramée. — Monseniorul vrea cumva s ă -ş i ia revanş a la partida de ieri? Grimaud dă du foarte uş or din cap. glă sui prinţ ul. contele de Rochefort? Grimaud repetăsemnul pentru a treia oară . urmăGrimaud. Grimaud zîmbi cu cel mai plă cut zîmbet de care era el în stare. m-am gîndit căs-ar putea s ăne fie de folos. de sus în jos. — Nu. monseniore? fă cu Grimaud cu mirare. fiş i la post între ceasurile ş apte ş i nouş . — Ce trebuie săscriu? Grimaud ridicăun deget ş i îi dictă : „ Totul e pregş tit pentru mîine searş . Ş i prinţ ul scoase mingea de sub pern ăş i i-o întinse. în timpul jocului. aduceş i doi cai gata înş eua ş i. trimiteţ i-o în ş anţ . zise prinţ ul. Semnaţ i. — Scrieţ i. cînd v ă zu cău ş a s-a închis. că ruia nu-i plă cea de fel polologhia. zilele trec. Prinţ ul semnă . scoase la ivealădin buzunar un creion ş i o bucatăde hîrtie.— Du-te. aş a căazi sînt hotă rît s ăte bat mă r. monseniore. — N-am dezlegare s-o fac înainte de-a sosi clipa. — Haide.

— Spune-mi mă car ce-o săconţ inăacea faimoasăplă cintă . vechea sa prietenă . doi că lă re ţ i.— Nu ş tiu nimic. dacănu vrei să -mi ies din minţ i. În ce-l priveş te pe Athos. Athos ridicăochii surîzînd ş i ară tă tînă rului o casăcu înf ă ţ iş are liniş tită . în casa asta am petrecut ş apte din cei mai dulci ş i mai cruzi ani ai vieţ ii mele. începînd cu schimbarea stă pînilor. Raoul. rosti prinţ ul. ultimul să tuc din provincia Touraine era mai plă cut la vedere decît era Parisul înspre Blois. — Noi vom lua pumnalele ş i scara. Athos. . intrau în Paris pe o stradăa suburbiei Saint-Marcel. eş ti cam zgîrcit la vorbă . Ieş ind în strada Férou. monseniore. Ajunş i la Saint-Médard. dar ce-i al tă u e al tă u: cînd vorbeş ti. am mai spus. Iubirea lui Raoul faţ ăde ocrotitorul să u se manifesta în orice împrejurare. Tînă rul surîse ş i el ş i salutăcasa. — Monseniore. Cei doi că lă tori se oprirăîn strada Vieux-Colombier. zise domnul de Beaufort. zise el. — Iar pe La Ramée îl silim sămă nînce para. ră spunse Grimaud. ară tîndu-i tocmai aceastăparte a ora ş ului. — Uite. — Dragul meu Grimaud. ţ i-e gura aurită . Aceş ti doi că lă reţ i erau contele de La Fère ş i vicontele de Bragelonne. Athos îş i pă stra aerul să u senin ş i nepă să tor de totdeauna. Cam pe la jumă tatea stră zii. trebuie spus c ănu-l mi ş cădecît prea puţ in pe tînă rul că lă tor. ci ş i singura ţ intăa simţ ă mintelor sale. Ş i. aş a căînţ elegem cît de duios ş i de adînc putea săiubeascăde ast ădatăinima lui Athos. urmaţ i la cîţ iva paş i de un slujitor. venise aici cu prietenii de sute de ori. Tînă rul venea pentru prima oarăla Paris. Athos cunoş tea hanul de multăvreme. Hotă rît lucru. — Monseniorul îş i dăseama căavem la îndemînătot ce ne trebuie. ş i Athos nu se dovedea prea îngă duitor fa ţ ăde capitală . dar în două zeci de ani se petrecuserămari schimbă ri. apucăpe strada Postes. înţ eleg. apoi pe Fossés-Saint-Michel ş i apoi pe strada Vaugirard. vorbi Grimaud. la hanul „La Vulpea Verde". drume ţ ii pornir ăîn lungul ei. — Bun. XXII O AVENTURĂA MARIEI MICHON Cam în aceeaş i perioadăde vreme în care prinţ ul de Beaufort ş i Grimaud urzeau aceste planuri de evadare. afarădoar de vechile-i amintiri ostă ş eş ti. Raoul era nu numai tot ce îndră gea el pe lume. care slujea de că lă uzăîn acest nesfîrş it labirint tovară ş ului să u de drum. o scarăde frînghie ş i o pară -că luş . apoi pe Estrapade. spre ruş inea acestui ora şatît de lă udat. în plă cintăvor fi douăpumnale.

— Astă zi. Se retrase deci în odaia sa ş i. mîinile ş i pă rul – aceste trei semne ale obîrş iei sale. ş i săli se spele pieptul ş i picioarele cu vin că lduţ . Tînă rul salută . — Dragul meu Raoul. ţ inînd cu tot dinadinsul s ăse încredinţ eze c ănu se asemuieş te nici pe departe cu Loire. — Într-o jum ă tate de ceas. cum se purta pe acea vreme. Vreau să te prezint cuiva. Cînd se întoarse. dar contele de La Fère îi ceruse un anume lucru ş i nu-i ră mînea decît săse supună . mai puţ in deprins cu oboseala decît Athos. Caut ăs ăar ă ţ i cît mai chipeş . apoi cerurădou ăodă i pentru ei. i-ar fi pl ă cut săse scalde în Sena. — Unei femei? întrebăRaoul. cenuş ii ca ş i pă lă ria. cănu e vorba de însură toare. Athos îi cercetăcu privirea picioarele. cu un an înainte de a fi venit el pe lume. — Cîţ i ani are? întrebăvicontele de Bragelonne. domnule? întrebătînă rul. Ş i dac ănu va fi mîndrăde el. cerurăsă fie îngrijiţ i cu cea mai mare bă gare de seamă . Fă cuseră două zeci de leghe peste zi. asta nu se întreabăniciodată . surîse tînă rul. ş i apoi săse culce. dar care vă dea ş i mai adîncăiubire pentru Raoul. încadrîndu-i faţ a smeadă . strîngeau un picior care pă rea al unui copil de zece ani. învaţ ăo datăpentru totdeauna. cum erau cai de soi. că utăsăîmplineascăcerinţ ele lui Athos. zise Athos. Athos nu putea să plă nuiascănimic între el ş i o femeie socotitădrept cea mai frumoasăş i cea mai graţ ioasăfemeie din Franţ a. Poate că . ş i chiar doresc s ăo îndră geş ti. mă nuş ile de că prioară . Raoul.Drumeţ ii încredinţ arăcaii slugilor ş i. sănu li se dea decît paie ş i ovă z. Lucru lesne. — Sănu uit. în timp ce cizmele. Tînă rul îl privi cu neliniş te. iar cînd nu poţ i. Acest ră spuns îl lini ş ti pe deplin pe viconte. cum se cuvine să facăni ş te adev ă raţ i cavaleri. — Haidem! murmurăAthos. despre care auzise vorbindu-se atît. Pă rul negru era piept ă nat cu că rare la mijloc. zise Athos. fii liniş tit. ş i că dea în inele pe umeri. nu are rost săîntrebi. Cînd poţ i săciteş ti vîrsta unei femei pe chipul ei. Se îngrijirămai întîi de cai. înseamnă . domnule. că ci natura fuse darnicăcu el. — Nu. Ş tiţ i fă gă duiala ce măleagăde Louise. desenau o mînăfinăş i elegant ă . — E frumoasă ? — Acum ş aisprezece ani era socotitănu numai cea mai frumoasă . — Nă dă jduiesc. este indiscret. Athos surîse ş i el. cu acea cochetă rie care prinde atît de bine pe cei tineri. dar zîmbetul lui Athos îl liniş ti pe dat ă . rosti Athos. care pă rea de fier. de aceeaş i culoare ca mă nuş ile ş i pă lă ria. — Da. — Du-te ş i puneţ i în orînduialăhainele. Raoul. cu toate cătocmai unei femei vreau săte prezint. adicăsăarate cît mai chipeşcu putinţ ă . dar ş i cea mai graţ ioasăfemeie din Franţ a. Athos îl întîmpinăcu acel zîmbet p ă rintesc cu care îl întîmpina odinioarăpe d'Artagnan.

care pusese iubirilor ei o pecete originală . întrebă dacădoamna ducesăde Chevreuse poate fi vă zut ăş i dacăpoate să primeascăpe contele de La Fère. iar de cing ă toarea-i . coroana Fran ţ ei de un moş tenitor. Cei doi că lă tori pornirăpe strada Grenelle. cu toate căîn acea vreme avea patruzeci ş i patru sau patruzeci ş i cinci de ani. încît.căe din cale-afarăde pretenţ ioasă . Lacheul deschise uş a Doamna de Chevreuse. ş i mai cu seamăaş a cum se afla ea în acea clip ă . dupămoda statornicităde doamna de Rambouillet cînd îş i clă dise palatul. ş i se oprirăîn faţ a unui castel m ă reţ . a c ă rui fereastrădă dea spre gr ă dină . era aceeaş i fă ptur ăzvă pă iată . se opri în faţ a unei uş i închise. — Am ajuns. Athos fă cu semn vicontelui de Bragelonne sără mînăpe loc. în 1683. Athos se ară tăîn prag. gă itanele de argint luceau. Dupăo clipă . Ţ inea în mînăo carte întredeschisă . Erau într-un salon. era tapetat cu un fel de damasc albastru. trecea drept încăo femeie foarte frumoasă . cu ceaprazuri la fel. zise Athos. încît acestea deveniserăaproape reprezentative pentru familia sa. îş i pă strase minunatul pă r bă lai. Alcovul. îl ruga săpofteasc ă . Era trei după -amiază . nici o broderie de aur nu-i împodobea mantia ş i o simplă panăviorie stă tea prinsăla pă lă ria-i neagră . Era o mare cochetă rie pentru o femeie de vîrsta doamnei de Chevreuse săprimeascăîntr-un asemenea alcov. fă răsăfi gă sit însăprilejul săo aducem în scenă . Se afla într-un mic alcov. de ş i doamna ducesăde Chevreuse nu avea cinstea sa cunoascăpe domnul conte de La Fère. aflat peste drum de Jacobins. ochii mari. cu blazonul familiei Luynes deasupra intră rii. în sfîrş it. adresîndu-se unui lacheu într-o livrea scump ă . ieş irăîn strada Saint-Dominique. Purta veş minte de catifea violetă . La vestirea lacheului se ridicăpuţ in ş i întinse curioas ăcapul. vii ş i inteligenţ i. abia pă rea de treizeci ş i opt treizeci ş i nouă . dacăo vedeai din spate. mijlocul de nimfă . cu flori trandafirii ş i frunze de aur. de care am vorbit atît de des în povestirea celor Trei Mu ş chetari. pă rea ş i acum feti ş cana care să rea cu Anna de Austria ş anţ ul de la Tuileries. adicătocmai vremea potrivităpentru vizite. În picioare avea cizme din piele neagră . ceea ce dovedi elveţ ianului de pază căoaspetele care intra are dreptul săse poarte astfel. apucarăapoi pe strada Rosiers. lipsind astfel. sprijinindu-ş i braţ ul pe o pern ă . lacheul se întoarse ş i spuse că . adicăîntinsăpe o canapea ş i cu capul rezemat de tapet. care îl fă cu săstră batăun lung ş ir de încă peri ş i. Într-adevă r. Athos porni în urma lacheului. Urcătreptele peronului ş i. În rest. Intrăcu pas hotă rît ş i îndră zneţ . pe care intriga îi deschisese ş i dragostea îi închisese de atîtea ori.

rosti contele de La Fère. trebuie săm ăierta ţ i. încît ea se ridicăpe jumă tate ş i cu un gest plin de gra ţ ie îl pofti săia loc lîngădînsa. se cercetarăcu privirea fă răpic de stinghereal ă . ş i aşavea cea mai vie dorinţ ăs ănu fiu tulburat. fă rănici o îndoială . ş i am izbutit. ră spunse doamna de Chevreuse cu cel mai încîntă tor surîs. căacest nume nu i se ş tersese cu totul din minte. dar aşvrea săş tiu cu cine vorbesc. pă rea de viţ ănobilă . ca pentru a sili miile de gînduri ce i . pe care l-aţ i auzit poate. doamnă . Staţ i puţ in. doamnă ? Vi s-a spus numele meu. — Spuneţ i-l. dar întrevederea ce văcer e o întrevedere între patru ochi. pe care Porthos o admirase odinioarăde atîtea ori în strada Férou ş i pe care Athos nu se îndurase săi-o împrumute nici mă car o singur ădată . deş i era pierdut printre vechi amintiri. Ducesa de Chevreuse rupse cea dintîi tă cerea. spuse doamna de Chevreuse. nu vedeţ i căaş tept cu neră bdare? — Iar eu.. ş tiu. Athos se înclin ăş i se supuse. cu siguranţ ă . surîse ea. Lacheul ieş i. ră spunse Athos cu un zîmbet. — Ei bine.ş i totu ş i nu v-am v ă zut niciodatăla curte. Gulerul ră sfrînt al că mă ş ii era dintr-o superb ădantelă . cum bă nuise ş i contele. — Domnule. care îş i dă durăseama din prima clip ăcăsînt egali. Numele acesta nu l-aţ i auzit niciodată . dar pe care l-aţ i uitat. Dar poate sînt pe cale săajung acolo. Urmăun ră stimp de tă cere în care aceş ti doi oameni. — Nu sînt acasăpentru nimeni. — Numai căasta nu e totul. Aţ i ieş it cumva de la Bastilia? — Nu. Lacheul tocmai voia săiasă . doamnă . Ş i îş i cuprinse fruntea în palme. Am cutezat s ăm ăînf ă ţ iş ez la palatul vostru. — Ah. — Doamnă . Era vă dit. fă r ăa văfi cunoscut. mănumeam Athos. alta la fel că dea peste carîmbii cizmelor.. nici din cealaltă . — Odinioară . domnule. sînt destul de compromisă . Sînte ţ i un om de la curte.stră lucitoare atîrna acea spadăcu mîner superb. sînt un mare ambiţ ios. nici dintr-o parte. glumi ducesa cu acel aer poznaşcare o prindea atît de bine. doamn ă ! O. Poţ i pleca. — Dorinţ a văe îndeplinită . dar Athos îi fă cu semn sa ră mînă . ră spunse Athos. Doamna de Chevreuse deschise ochii mari. rosti ducesa de Chevreuse că tre lacheu. în acest caz spuneţ i-mi repede cine sînteţ iş i plecaţ i. Odinioarăpurtam un alt nume. domnule. plini de uimire. Ş i aş a. domnule. că ci aţ i avut bună voinţ a sămăprimiţ i. Cel care se anunţ ase astfel. contele de La Fère. — Cine sînt. Cutez acum săvărog a-mi acorda o întrevedere de jumă tate de ceas. văprivesc cu admiraţ ie. sub un nume cu desă vîr ş ire necunoscut doamnei de Chevreuse. spuse el că tre ducesă . — Athos?! repetăea.

— Pentru ce. Aş adar. domnule? se miră doamna de Chevreuse. ci ca un viciu. atunci. ceea ce e mult mai ră u. zîmbind. Exist ăo zicalăîn popor. numit ăMarie Michon. . întă ri Athos. Dar cum s-ar putea una ca asta? Dumneavoastrăn-aţ i cunoscut-o niciodat ă . Nici nu ş tiţ i cît de pl ă cutăe pentru mine aceast ă convorbire. — Ei. ce nenorocire! exclamădoamna de Chevreuse. continuaţ i. dară mite om cu om. Porthos ş i. — Cît se poate de ră u: s-a f ă cut abate. mă rturisi Athos. — Aramis. doamnă ? zise Athos. încercînd săciteascăîn ochii lui Athos. — O tînă răcroitoreasădin Tours? murmurădoamna de Chevreuse. cum că munte cu munte se întîlneş te. Athos se înclin ă . — Ceva în legă turăcu asta? — Da ş i nu. Cred căa sfîrş it r ă u. o veriş oarăde-a lui. doamnă . Vre ţ i să -mi îngă dui ţ i a v ăvorbi de ea? Doamna de Chevreuse se uităla Athos. era prieten cu o tînă r ăcroitoreasădin Tours. încuviinţ ăducesa care ş i obosise că utînd. —Ş i Aramis. jucîndu-se nepă să toare cu evantaiul. domnule. săvămai amintesc ceva? întreb ăAthos. discret ş i scria versuri minunate. Bietul Aramis! Era un fermecă tor gentilom. Veriş oarăcă reia i-a scris pe cînd se gă sea la asediul oraş ului La Rochelle. Aş adar.. continuaţ i! îl îndemnăcu însufleţ ire doamna de Chevreuse. ingrat faţ ăde Marie Michon. Cu plă cere. n-aţ i dat uit ă rii cu totul acest nume? — Nu. — Fie. Din partea unui om ca dumneavoastrăsînt gata săprimesc orice. numai sănu o vorbiţ i de ră u. continuaţ i. încuviinţ ădoamna de Chevreuse. — Desigur. spre a vedea lă murit în ş uvoiul lor stră lucitor ş i pestriţ . să -mi urmez povestea. — Întocmai. elegant. — Aşfi un ingrat. — Dumneavoastră . domnule. Vămulţ umesc. — Vreţ i săvăajut. o cunosc! exclamădoamna de Chevreuse. ră spunse ea. cine ş tie! fă cu Athos. adă ugă ea. ca s ăo previnăde complotul ce se urzea împotriva bietului Buckingham. întocmai. — Ah. — Da. Athos tă cu. ş i în ochii mei nerecunoş tin ţ a nu apare ca un cusur sau ca o crimă . — Acest Athos era prieten cu trei tineri muş chetari. ş i zicalele poporului sînt uneori neînchipuit de adevă rate.. zise Athos. — Mi-aţ i îngă dui. — Măîncurajaţ i. anume d'Artagnan. doamnă ? — Mi-aţ i reînviat în suflet una dintre cele mai plă cute amintiri din tinereţ e. — Oh. continuăAthos. — Ah. — Da. —Ş i Aramis! spuse cu însufleţ ire ducesa.se perindau prin minte săse opreasc ăo clipăîn loc. urmăel.

— Încît cardinalul. cu o umbrăde zîmbet ş io uş oarăîncruntare a sprîncenelor.. tremurau la cel mai mic zgomot. Prinţ ul gă si pentru ea un costum de cavaler. Ceea ce mi-a ră mas săvăspun e ş i mai ciudat decît ceea ce v-am spus pînăacum. avea cele mai straş nice relaţ ii cu lumea mare. — Aş teptaţ i. Nu avea timp de pierdut. adev ă ratul.. văascult. — Ceea ce i se pune astă zi în seam ăca o mare crim ă . în ciuda faptului cănu era de o obîr ş ie înaltă . reluăAthos. Din fericire. era 11 octombrie. aflat între Tulle ş i Angoulême. dar într-adevă r. — De astădată . urmăAthos. nu văvoi ră pi timpul cu asta. — Domnule. Nu. — Întocmai. sora ei. Doamna de Chevreuse scoase un strig ă t de surprizăş i se uităla Athos cu o uimire care îl fă cu s ăzîmbeascăpe muş chetarul de odinioar ă . — Vai! suspina doamna de Chevreuse. adusăde prinţ ul de Marcillac. rosti ducesa. Pe drept cuvînt ar fi ciudat dacă . împrejurarea era apoi prevă zută : dacăpe Marie Michon o ameninţ a vreo primejdie. aş a cum numai ea ş tia s ăse încrunte. atît de mîndrăcum e. văsocotesc un vră jitor ş i măaş tept la orice. fiindcăpe cele mari nu îndră zneau săse arate ş i săcearăg ă zduire. ca ş i regina. Pe Marie Michon ş i o fat ă de ajutor a ei anume Ketty. Ş i tă cu.. regele Spaniei. —Ş i într-o diminea ţ ăse pomeni cu cartea cea verde. atunci cînd nu întîlneau în cale vreun han. iar pentru Ketty unul de lacheu. devotatăpînăla a-i sluji drept intermediar ăcu fratele să u. murmurădoamna de Chevreuse. aceast ătînă ră croitoreasa. nu pregeta să -i spunăsora ei. doamnă . continuăAthos.. — Dacăaşmerge pe urmele celor douăfugare pînăla cap ă tul că lă toriei lor? întrebăAthos. în sfîrş it. vorbea despre cele mai nobile doamne de la curte numindu-le prietenele ei. —Ş i regina avea dreptate. se lă sase frig.Aceastăveriş oarăa lui Aramis. bă tînd din palme uimită . apucau numai pe drumuri lă turalnice. celă lalt cardinal. le prindea de minune straiul bă rbă tesc. regina trebuia sătrimităo carte de rugă ciuni legat ăîn catifea verde. era deprinsăcu ruf ă rie finăş i cură ţ enie. fiindcăfiinţ a aceasta îi era nespus de devotată . satul nu avea han ş i nici castel. încît s ănu prind ănimeni de veste. ce-are a face. aceastăMarie Michon. — Într-adevă r. doamn ă . le fă cu rost de doi cai straş nici ş i cele douăfugare plecarăîn grabădin Tours. ziua fusese lungăş i obositoare. hotă rî deci . îndreptîndu-se spre Spania. hotă rî într-o bunădimineaţ ăsăo aresteze pe biata Marie Michon ş i săo ducă sub pazăla castelul Loches. chiar aş a a fost! exclam ădoamna de Chevreuse. ş i însă ş i regina. lucrurile nu se puturăface atît de tainic. un s ă tuc numit Roche-l'Abeille. iar Marie Michon era o persoanăfoarte aleas ă . le vom însoţ i doar pîn ăîntr-un să tuc din provincia Limousin. Lucrurile s-au schimbat mult de atunci. prin îndoita-i obîrş ie austriacăş i spaniolă . domnule! Ş ti ţ i totul. casele ţ ă ranilor erau să ră că cioase ş i murdare.

spuse: „Mulţ umesc. potrivit îngă duin ţ ei primite. săvăscape din puterea necuratului. că rora le trec prin minte cele mai ciudate gînduri. adevă rat! recunoscu Athos. nu pricep cum de cunoaş teţ i toate aceste amă nunte. reluăAthos. doar dacăe vorba de domniş oara Marie Michon. Dac ănu sînteţ i cumva însuş i diavolul. ş i. le strigăsăintre ş i ele intrară . — Încîntă toare aceastăMarie Michon! continuăAthos. intrăîn odaia unde se odihnea gazda. primesc". Athos începu sărîdă . Marie Michon era o fă pturăîncîntă toare. spuneţ i odată ! Sînt gata săascult orice. continuaţ i! zise ducesa. care avea înfă ţ iş area celui mai chipeşcavaler din lume. era tîrziu. zise preotul. cocheta din ea îş i zise ca ar fi o plă cutăamintire pentru zilele bă trîne ţ ii. tocmai aici vine partea cea mai grea. — Spuneţ i. ră spunse preotul. se vedea căar fi vrut săspunăceva ş i totu ş i tă cea.săcearăg ă zduire preotului. lumea era foarte încreză toare. Bietul preot nu era sfîntul Ambrozie ş i apoi. — Apoi? fă cu Athos. cră păuş a. preotul. că ci poarta nu era ză vorît ă . —Ş i apoi? întrebăea. pe cuvînt de cinste! — Vai. că pă tase un aer cu neputinţ ăde zugră vit în cuvinte. . dup ăce o copleş i uimirea. Ei bine. Cele douăcă lă toare se sfă tuirăo clipă . — Ah. Marie Michon mîncăîmpreunăcu însoţ itoarea ei ş i. întă ri doamna de Chevreuse. sănu piard ăo vorbădin povestirea oaspetelui. V-am prevenit doar cămăaş tept la orice. Athos fă cu o pauză . „Atunci. măînspă imîntaţ i. — Conte. adicăunde mîncaseră . Una dintre acele fiinţ e zvă pă iate. dacănu. O lampăardea în odaia unde se află preotul. Spune ţ imi numaidecît cum de cunoaş teţ i toate aceste amă nunte. care se culcase. Am alergat ş i eu toata ziua ş i nu m-aşsupă ra deloc dacăaşdormi în noaptea asta. dup ăce sfîrş irămasa. „Bucuros. săducăîn ispităş i o faţ ăbisericească . în mijlocul atîtor alte amintiri plă cute pe care le avea. în vreme ce Ketty se culcăîntr-un fotoliu în prima înc ă pere." Doamna de Chevreuse trecea în mod vă dit de la mirare la uimire. vîrî capul înă untru ş i ceru gă zduire. Cele douăcă lă toare bă turăla poart ă . mă rturisi ducesa. ori mai degrabăstă pîna. chipul ei. st ă pînul. domnule. tinere cavaler. cu ochii aţ intiţ i asupra lui Athos. r ă mase înm ă rmurită .Ş i. — Ah. Prin sate. chem un că lugă r de la mînă stirea Vieux-Augustins. pă rinte. Marie Michon. luaţ i de mîncaţ iş i că utaţ i săfaceţ i cît mai puţ in zgomot. dacăte mulţ umeş ti cu ce-a mai ră mas de la masăş i cu jumă tate din odaia mea". Ah. — Domnule! exclamăducesa. preotul le auzi pufnind în rîs ş i apoi. gîndindu-se căare drept gazdăun preot. — Într-adevă r. Ş i de altfel asta nici nu măpriveş te pe mine. ori. repet. a ş adar. una dintre acele fiinţ e nă scute ca săne aducăpe toţ i în ispită . prinzîndu-l pe Athos de mîini.

nu numai de acasă . scumpe conte. Apoi am plecat. fiind fugară . slujitorul bisericii. ş i continuaţ i-văpovestirea. numai căel nu înţ elegea nimic. doamnă . În schimb. V-am spus. m-am apropiat ş i am recunoscut-o pe micuţ a Ketty. — Da. contele de La Fère. Chipul ei frumos îmi atrase luarea-aminte. Un cavaler. — Marie Michon. dimpreună cu o pungăde aur ş i un bilet cu aceste trei cuvinte: „11 octombrie 1633" — Era ziua acestei ciudate aventuri. —Ş i n-aţ i mai trecut niciodatăprin acest sat? întrebăcu însufleţ ire doamna de Chevreuse. Doamne! exclamăea. doamnă . care de altfel era gentilom. Ducesa ră mase înm ă rmurităpentru o clipăş i apoi. — Marie Michon! zise iute doamna de Chevreuse. eu însumi că lă toream într-o misiune grabnică . el însu ş i aflat într-o misiune importantă . doamnă . nu-i putea purta de grij ă . că reia prietenul nostru Aramis se îngrijise s ă -i gă seascăaceastăslujbă . plin de încredere în oaspetele să u. spuse ducesa. — Ah. ş i asta tocmai în clipa cînd preotul. dar ş i din sat. Cu opt zile mai înainte. Luaţ i loc.? — Eram eu. Ş i astfel mi-am dat seama căacea frumoasăcă lă toare era. decît c ăa petrecut acea noapte la că pă tîiul unui muribund. deodată . —Ş tiţ i. — Un an mai tîrziu. E tare amuzant! Ş i zvă pă iata de Marie Michon a nimerit mai bine decît s-ar fi aş teptat. ş i nu la preot a venit Marie Michon săcearăg ă zduire. chemat la că pă tîiul unui muribund. L-am g ă sit foarte preocupat de o întîmplare din care nu pricepea nimic. — Căun senior pe care nu-l cuno ş tea a avut bună tatea săse . ridicîndu-se ş i înclinîndu-se respectuos în faţ a ducesei de Chevreuse. odatăînapoiatăla Paris voia ca acest copil săcreascăîn preajma ei. acest gentilom sosit acolo înaintea ei. izbucni în rîs. Aş adar..— Nimic mai uş or. rosti Athos. acest oaspete. în 1643. că ci. — Acum îmi ră mîne sămăînvinuiesc. atunci cînd s-a înapoiat în Franţ a. Atunci. în zorii zilei am ie ş it fă ră zgomot din odaie ş i am lă sat-o dormind pe fermecă toarea mea tovar ă ş ă . Am ieş it din cas ăş i m-am dus la grajd. primise un leagă n cu un dră gă laşb ă ieţ el de trei luni. — Ei bine? — Ei bine... Într-un fotoliu din prima încă pere dormea însoţ itoarea. continuăAthos. fiindc ăMarie Michon plecase ş i ea mai înainte ca preotul săse fi întors acasă . domnule. —Ş i acest cavaler. unde mi-am g ă sit calul ş i lacheul gata de drum. bucatele pregă tite pentru masăş i odaia sa.. cu capul dat pe spate ş i întru totul vrednicăde stă pîna ei. —Ş i ce-a spus preotul? întrebăAthos la rîndul să u. venise cu un ceas mai devreme decît dumneavoastrăsă cearăg ă zduire preotului. Marie Michon a cerut numaidecît veş ti despre acest copil. îi lă săîn grijă casa. voiam să -l rev ă d pe acel bun preot. la oaspetele bunului preot. era nevoit săplece pentru toatănoaptea.

— E adevă rat. — Oh. gîndind cămăveţ i face fericită . tată l lui! — Stt! Nu vorbiţ i atît de tare. Nu cumva pentru a-mi cruţ a timiditatea mi-aţ i spus cădoamna este ducesa de Chevreuse. ca să -l fac ăs ăse a ş eze al ă turi de ea ş i privindu-l cu ochii stră lucitori de bucurie. ş i nu regina însă ş i? — Nu. domnule! izbucni doamna de Chevreuse. Mulţ umesc! Sînteţ i o inim ănobilă ! — Vi l-am adus. Îl chem îndată . sînteţ i un adevă rat gentilom! Dar abia aş tept să -l vă d pe tînă rul nostru viconte. — Nici o grijăîn aceast ăprivinţ ă . Doamna de Chevreuse îl opri. În aceeaş i clipădeschise uş aş i fă cu un semn tînă rului. doamnă . Unde e? — Aici în salon. zise el. mulţ umesc. domnule. luîndu-i mîna ş i încercînd săo duc ăla buze. în care aşputea fi ucis. doamnă . —Ţ ineţ i seama. viconte. — Ah. puse un genunchi la pă mînt ş i să rutămîna doamnei de Chevreuse. — Apropie-te. Doamna ducesăde Chevreuse îţ i îngă duie s ă -i să ru ţ i mîna. Pîn ăîn clipa de faţ ăam vegheat asupra educa ţ iei lui ş i cred căam fă cut din el un gentilom desă vîrş it. cu capul descoperit. ca la rîndul vostru săfaceţ iş i dumneavoastr ăceva pentru el. acum înţ eleg! Acest senior era ţ i dumneavoastr ă . fiul Mariei Michon e aici! Vreau să -l vă d numaidecît. — Aici?! strigădoamna de Chevreuse. atunci n-aţ i mai ră mîne decît dumneavoastrăca să -l îndrumaţ i în lumea unde este chemat să -ş i afle locul. De mîine chiar. luîndu-i mîna la rîndu-i. o preveni Athos. întorcîndu-se spre Athos. care se ivi în pag. . — Domnule conte. fiul meu. mulţ umesc. Doamna de Chevreuse nu-ş i putu st ă pîni un strigă t de fericire care întrecea toate speranţ ele plă smuite de orgoliul ei.îngrijeascăde copil ş i de viitorul lui ş i căl-a luat cu el. dar pentru el voi face tot ce-mi st ăîn putinţ ă . spuse ducesa. Cît despre avere ş i titlu. din nefericire nu sînt regina. doamn ă . fiţ i liniş tit! exclam ăducesa. — E frumos? întrebăea. spuse Athos. Athos zîmbi: — Seamă năcu mama sa. Oh. Din nenorocire.. rosti Athos. E aici. i-am trecut în stă pînire moş ia Bragelonne. dacăvreţ i.. Aici. Tînă rul se apropie cu fermecă toru-i surîs. doamnă . interveni doamna de Chevreuse. retră gîndu-ş i înceti ş or mîna. măarunc într-o poveste plinăde neprevă zut. Nu. că ci dacăaşfi. — Aţ i pă strat secretul ş i mi l-aţ i adus astfel. pe care am moş tenit-o ş i care îi dătitlu de viconte. — Credeţ i-mă . ş i o rentăde zece mii de livre. ridicîndu-se într-o clipită . Athos dă du săse îndrepte spre uş ă . acum nu m ă bucur de prea multătrecere. cănu-ş i cunoa ş te nici tată l. viconte. Dar împrejură rile măsilesc acum săîncep iară ş i viaţ a ră tă citoare ş i primejdioasăde om devotat unei cauze. nici mama.

. Domnul conte m-a crescut. Am ş i eu astă zi cîteva drumuri de fă cut ş i.ş i mii de mulţ umiri.. — Tu ş tii. înţ eleg. din cauza certurilor dintre doamna de Montbazon. — Ce faceţ i astă -seară ? — Ne vom duce la abatele Scarron. prinde bine unui tînă r ostaşca dumneata s ăslujească sub ordinele unui general ca el. dar săvedem. personal sînt în raporturi destul de proaste cu el. zise tîn ă rul cu vocea sa dulce ş i ră sun ă toare totodată . se uita la amîndoi cu o expresie de negră ită mulţ umire întip ă rităpe faţ ă . Voi trece ş i eu pe acolo pentru o clipă . — Da.. în picioare. zise ducesa. zise ducesa de Chevreuse. pentru care am o scrisoare ş i unde trebuie săîntîlnesc un prieten. ră spunse tînă rul. ce carierăai dori s ăîmbră ţ iş ezi? Athos. Ş tiu bine căsînte ţ i întruchiparea înţ elepciunii ş i am săvăascult. ş i aş a cum sînt – adă ug ăea.aşface pentru dumneata tot ceea ce meriţ i. — Da. — Prea bine. — Vreţ i săse ş tie c ădumneavoastrăv ăinteresaţ i de el.. — Eh. care îi va da o scrisoare pentru fratele ei. domnule conte. dar săvedem. într-adevă r! Iat ă . Oare vechii prieteni se despart cu aer atît de grav? . cu gîndul de a face din mine un ostaşş i m-a lă sat sănă dă jduiesc c ăm ăva prezenta cuiva la Paris. — Minunat! zise contele. îl va recomanda pe tînă rul nostru prieten doamnei de Longueville. Vreau sătrimit dupăprinţ ul de Marcillac. abia st ă pînindu-se sănu-i să rute fruntea neprihă nită– săvedem. acesta o iubeş te prea mult ca sănu-i îndeplineascăpe loc orice dorinţ ă . Numai căaşputea îndră zni s ăvărog a vă îngriji de toate astea cît mai grabnic? Am motive ca vicontele sănu ră mînădecît pînămîine searăla Paris. ca de obicei. stai puţ in. cred. mama mea vitregă . domnule conte? — Poate nimic nu l-ar ajuta mai mult în viitor decît dacăs-ar spune cănici nu m-a cunoscut vreodată . doamnăduces ă . acum lă saţ i-l în seama mea. domnule. rîzînd. aceea a armelor. — Doamnă . în schimb cu ajutorul prinţ ului de Marcillac. Eu nu iau nici o hotă rîre fă ră vreun motiv temeinic. Prinţ ul. adicăpe la ş ase seara. — Ei bine. domnule! izbucni tînă rul. îl voi aş tepta pe viconte la han. care ar binevoi sămărecomande poate chiar Prinţ ului. — Oh. spuse ducesa. deci s ănu pleca ţ i pîn ăatunci. am gă sit conte! Prinţ ul de Marcillac e un vechi prieten de al meu. Eh. rosti contele.ş i doamna de Longueville. conte. Athos se înclin ăş i se pregă ti de plecare. — Bine. la întoarcere. Doar o singurăcarier ămi se pare vrednicăde un gentilom. Bragelonne. ş i anume. care din fericire se aflăîn clipa de faţ ăla Paris ş i că ruia nu-i voi da pace pînăce totul nu va fi dus la bun sfîrş it.

ieş ind pe celă lalt mal. încît. frigul l-a p ă truns pînăla os ş i. urmă rit cu înverş unare din toate p ă rţ ile. ş i nicidecum pentru căfă cea parte din clanul fe ţ elor biserice ş ti. Scarron n-a gă sit altăscă pare decît să se arunce în rîu. hamalii au început cu ocă rile. la început lumea se ţ inea dupăel uimită . vrînd săînveseleascădin cale afarădarnicul oraşal că rui suflet era. În ciuda acestui lucru. s ă -l asculte ş i săîmp ă rtă ş eascăapoi ş i altora spusele sale. dar apa era rece ca gheaţ a.. Mulţ i ardeau de dorinţ a să -ş i facăauzit acolo cuvîntul. Înveş mîntat în chipul acesta ciudat. la drept vorbind. a poruncit valetului să u să -l ungăcu miere din cap pînăîn picioare ş i apoi. Acolo nu se dă deau ospeţ e. S-a că utat prin toate mijloacele cunoscute săfie tă mă duit. s ă rutîndu-i mîna. nă scocit de el. se spuneau atîtea noută ţ i. s-a vă zut nevoit săo ia la s ă nă toasa. încît oricine ţ inea săpetreacăun ceas în tovă ră ş ia micului Scarron. Se rîdea atît la acest spiritual abate. Anna de Austria a ră mas fermecatăde vorba-i plinăde duh ş i l-a întrebat dacăn-ar dori . ş i. nu se jucau că rţ iş i nu se dansa. spintecînd o saltea de fulgi. ca să scape nevă tă mat. ei înş iş i erau bineveniţ i. ş i totu ş i casa cu pricina nu era nici a unui mare senior. Fiind ş i nă du ş it. dar atîta a pă timit de pe urma asta. încît s-a lipsit de to ţ i doctorii.— Ah! murmurăAthos. unde faima lui de om de spirit era gata statornicită . într-o zi de carnaval. nici a unui bancher. Ş i se retrase oftînd. hă rţ uit. zicînd căvrea mai degrabăsără mînă beteag. Or. Mul ţ imea însăgonea dupăel: fugă rit. spre a-i reda folosinţ a mîinilor ş i picioarelor.. într-o zi. cînd cuvîntul lor era plin de duh. fie în epigrame. s-a apucat săfacăvizite pe la prieteni. aceste noută ţ i erau atît de iute comentate. nu era abate decît din pricinăc ăavea în seam ăo mînă stire. s-a tă vă lit prin ea pînăa devenit cea mai caraghioasăzbur ă toare din cîte s-au vă zut vreodată . dupăaceea s-a pornit pe huiduieli. a r ă mas locului ţ eapă n. ş i. ciopîrţ ite ş i transformate fie în poveş ti. pînăla urmă . ea era locul de întîlnire al lumii bune ş i întreg Parisul venea aici. Înota ca un peş te. unde locuia. care. ducîndu-se s ăo vad ăpe reginăîn acest jilţ . fusese pe vremuri unul dintre cei mai nă stru ş nici stă pîni de venituri parohiale din oraş ul Mans. Era casa micului Scarron. dupăaceea s-a întors la Paris. De-aşfi ş tiut mai devreme căMarie Michon era o fiinţ ăatît de fermecă toare!. Micul abate Scarron. Aici a poruncit săi se facăun jilţ . XXIII ABATELE SCARRON Pe strada Tournelles se afla o casăpe care o cunoş teau toţ i purtă torii de litiere ş i toţ i lacheii din Paris. copiii au pus mîna pe pietre.

atunci pentru ce vreţ i sărenun ţ a mai vedea un asemenea om? — Fiindcăvorbeş te de r ă u. vorbi acelaş i nobil de adineauri. Scarron a dus o viaţ ăplin ăde voioş ie. — Care anume? a întrebat Anna de Austria. deschizîndu-ş i larg bă ierile pungii. că lă rind în aceeaş i direcţ ie ca ş i el.cumva un titlu. — Da. — Se vede căsînteţ i un om cinstit. a ră spuns Scarron. într-una din zile. — Ei bine. urmaţ i de un lacheu. primi ş i mai des vizita domnului de Gondy. încît la patru după -amiazăîntreg oraş ul ş tia de refuzul cardinalului. Athos întîlni în strada Saint-Honoré doi gentilomi pe care nu-i cunoş tea. — Adevă rat? Ş i pe cine? — Pe cardinal. Ş i Scarron a dobîndit titlul de bolnav al reginei. în dimineaţ a acelei zile. a r ă spuns Scarron. Cînd lacheul îi aduse aceastăveste. cu o pensie anualăde o mie cinci sute de livre. care era ş i ziua de platăa pensiei cuvenite pe trei luni. pentru căvorbeş te de ră u pe un altul? Imposibil! Convorbirea se oprise aici ş i Scarron. Era într-o joi. domnule.Ş i fă cu în aş a fel. ş i vre ţ i săînchid uş a vicarului. . — De ce? a întrebat Scarron. existăunul pe care ţ in grozav să -l am. a rostit abatele. Numai ca. de bunăseamă ! — Cumsecade? — Fă r ăîndoială . iar Mazarin o adevă ratănă past ă . netrebnicul de Mazarin i-a tă iat pensia bietului Scarron! — Asta-i prea din cale-afară . — Acela de bolnav al majestă ţ ii-voastre. care îi oferea o pensie îndoit ăfaţ ăde aceea pe care Mazarin i-o tă iase. — Cum?! a replicat Scarron. ca sa ia banii. Uş a mea e ş i azi deschisădomnului Gilles Despréaux. salutîndu-i la rîndul să u pe cei doi cavaleri. care măvorbeş te de ră u pe mine. Din acea clipă . — Spiritual? — Din nenorocire are prea mult spirit. dar acolo i s-a ră spuns că : — Statul nu mai are bani pentru abatele Scarron. zise Athos. dar vicleanul bolnav se feri săprimească . lipsit de orice alte griji în ce priveş te viitorul. Scarron îş i trimisese ca de obicei lacheul cu o chitanţ ăla casa de pensii. Oare nu-i un om de vi ţ ănobilă ? — Ba da. maiestate. tocmai în ziua cînd primea abatele: venirăoaspe ţ i cu duiumul ş i tot oraş ul vui de proteste împotriva cardinalului. un trimis al cardinalului i-a dat de în ţ eles c ănu face bine s ăaibăcasa deschisăpentru vicar. Unul dintre ei îl salut ăsco ţ îndu-ş i pă lă ria ş i-i spuse: —Ş tiţ i. din spirit de contradicţ ie. Or. Scarron se afla cu ducele de Longueville.

zise Athos că tre viconte. — Dar cine e domnul Scarron. Nu vorbi decît prin gesturi. care a pus în miş care întreg Parisul? întrebăRaoul. Prima persoanăpe care o z ă ri fu Aramis. pe la ş apte seara se îndreptăspre strada Tournelles. văvoi îndeplini dorinţ a întru totul. Vom putea săspunem un cuvînt bun bietului om. Athos îş i croi drum ş i intră în casăurmat de tînă rul Raoul. deş i în ochii lui d ă inuia neîncetat o expresie vie. domnule. viconte. — Ai săm ăvezi discutînd mult ăvreme cu un gentilom. — Da. — Mi-aduc aminte. cîndva viu colorate. domnul de Rotrou. ori mai degrabăascultă . de cai ş i vale ţ i ce-ş i însoţ eau stă pînii. — Oare gentilomii fac versuri? întreba naiv Raoul. Jocul ă sta ne va ajuta să nu fim tulburaţ i de nimeni. Strada era plinăde slujitori trimiş i dup ă treburi. se agita un om cu chipul destul de tineresc. — Întocmai. foarte înc ă pă tor. Doi lachei foarte respectuoş iş i bine instruiţ i îş i îndeplineau cu distincţ ie îndatoririle lor. ca ş i cum ai vrea s ăne spui ceva. fă gă dui Raoul. domnule. — Prea bine. — Din cînd în cînd săte apropii de noi. În jurul acestui soi de cort mi ş că tor se înghesuiau o mul ţ ime de gentilomi ş i de doamne. dar azi niţ el cam ş terse. că deau peste ferestrele largi. dar în unele clipe acoperit de o paloare bolnă vicioas ă . de care m-ai auzit adesea vorbind. viconte. urmăAthos. bună oară . — Bine. curtenitor. — Atunci. asta sporeş te preţ uirea celor din jur.— Vai domnule. sub care. Încă perea era foarte îngrijităş i mobilatăcum se cuvine. iată -te prevenit. destul de voios. Dac ăversurile sînt proaste. veş nic cu zîmbetul pe buze. Era abatele Scarron. rîse Athos. unul dintre prietenii mei: este abatele d'Herblay. cu un baldachin tapisat. dar suferind ş i scă rpinîndu-se cu o mică vergea. Athos fă cu dou ăvizite în ora ş . Eu socoteam că asta înjoseş te. Aramis îi ieş i în întîmpinare. — E bine cămergem acolo tocmai astă -seară . Doar un gentilom oarecare. domnule. ră spunse Athos. plinăde spirit ori de bună voin ţ ă . Ş i se despă rţ irăsalutîndu-se cu cea mai aleasăpoliteţ e. . nu. dar dacăsînt frumoase. Vreun ministru c ă zut în dizgraţ ie? — Oh. zeflemitor. instalat lîngăun fotoliu pe rotile. Ză rindu-l pe Athos. dar cu gust. dragul meu viconte. cu aerul că rosteş te un sfat salvator – cred cămai bine s-ar lă sa pă gubaş . Totuş i. acoperit cu o cuverturăde brocart. Perdele mari. însă un spirit dintre cele mai alese. Dupăaceea. că zut pesemne în dizgra ţ ia cardinalului din pricina unor catrene îndreptate împotriva-i. care îş i mă rturisi deopotrivăîncîntarea ş i respectul faţ ăde noul oaspete ş i fă cu un compliment foarte spiritual vicontelui. domnul Scarron e poet? întrebăRaoul. mie îmi spuneţ i! exclamăAthos. Deci ia aminte cum te porţ i în casa lui. ţ esute cu flori. Aş a. dar sănu spui nimic ş i nici sănu asculţ i. pere ţ ii erau tapeta ţ i simplu. îl luăde mînăş i îl prezentălui Scarron.

Raoul r ă mase descumpă nit. salutăcu multăgraţ ie. ca de aur. Totuş i. dar înainte s ă se aş eze. nu? Am aflat noutatea azi după -amiaz ă . Athos fu salutat încăde doi-trei seniori. care aspirăla acest pompos titlu. La vreo patru-cinci minute. îl cunoscuse pe Henric al IV-lea. — Dar muza ce va spune? interveni Aramis cu vocea lui mieroasă . privirea de regin ăasupra adun ă rii. Aceastăculoare roş cat-ară mie. ş i ochii ei . Domniş oara Paulet pă ş i drept spre Scarron. a ş a cum poate credeau. aceastăfemeie care intra. zise el. în care Athos recunoscu pe gentilomul întîlnit pe strada Saint-Honoré. aş a cum îi plă cea lui Rafael ş i cum Tizian a zugră vit toate Magdalenele sale. — Cardinalul îş i va cumpă ra mai multe pomezi ş i parfumuri pe an cu aceste o mie cinci sute de livre. mă rea ţ ă . scumpe abate! zise ea cu vocea-i liniş tită . — Da. tîn ă răş i frumoasăîncă . în schimb. cel pu ţ in mi-a ră mas leoaica. la doamna de Rambouillet. Domni ş oara Paulet se îndrept ăspre locul ei obiş nuit. Athos atinse cu mîna umă rul vicontelui. Raoul tresă ri. Tot ce spunea Scarron pă rea cu totul deosebit astă -seară . Frumoasele noastre doamne de astă zi. dupăaceea vîlva stîrnită de sosirea lui se potoli treptat-treptat ş i conversa ţ ia deveni generală . De cîteva zile parcăîn fiece clipăse ridica o cortină pentru el. Trebuie săş tii săte sacrifici pentru ţ ara ta. că ci ş i astă zi o înconjura admiraţ ia celor din jur. La ea se ducea regele Henric al IV-lea cînd a fost asasinat. oricum: ş i Virgilio puer aut tolerabile desit Hospitium. uş a se deschise ş i lacheul anunţ ăpe domni ş oara Paulet. î ş i roti. caderent omnes a crinibus hydri. sau poate superioritatea pe care o dobîndise asupra celorlalte femei. dezvelindu-i ceva eroic. Raoul. rîse un partizan al Frondei. cu pă rul bogat. Dacănu mai am hidra. Oaspeţ ii se îngr ă mă dirăîn jurul noii venite. rosti Scarron. — Bun! zise Scarron. E un personaj istoric. Muza care are nevoie de mediocritatea aurită ? Că ci. întinzînd mîna domniş oarei Paulet. — Uită -te la aceastăfemeie. cu mijlocul zvelt ş i mlă diu. Iată -te deci să rac. acum statul a devenit mai bogat.E privilegiul pe care ţ i-l dăasuprirea. st ă tuse de vorba cu el. Era o femeie înalt ă . fermecă toarea ş i spirituala lor compatrioată . ar trebui săş tie c ăel nu vine din Anglia. în mijlocul murmurului stîrnit de apariţ ia ei. că rora le fu prezentat de că tre Aramis. domnul de Grasse ne-a spus-o. în care Raoul cerceta cu privirea întreaga adunare. fă cuse săfie poreclita Leoaica. că ci nu era preg ă tit sără spund ăunor cuvinte atît de alese. — Ei bine. ci de la domniş oara Paulet. Domnul Ménage să ri în sus entuziasmat.

abate? Era o frazăsolemnă . era cît pe ce săse dezmint ă . care gă sise de o sutăde ori la rînd o vorbăde duh drept ră spuns. dar nu ş i în mînuirea pistolului ş i a spadei – încăde la primii paş i se lovi de o mă su ţ ă . voi fi nevoit săte numesc canonic la NotreDame. viconte: du-te săo saluţ i. Vă zu intrînd un om scund. Eş ti în întîrziere ş i trebuie să -ţ i fac un dar. scumpe abate. — Ce anume? întrebăAramis. ş i Scarron. — Îndată . nu prea bine fă cut. Scarron se întoarse ş i el ş i-i ieş i în întîmpinare în fotoliul sau. zise el. — Uluitor! strigăMénage. cît pe ce săo ră stoarne – ş i totuş i cu o expresie impună toare ş i mîndrăîntipă rit ăpe faţ ă . Ai că zut în dizgraţ ie. v-aşcompromite prea mult. Dacăeş ti strîmtorat. se împotrivi Scarron. — O. dar nu te sfă tuiesc să -i vorbeş ti de Henric al IV-lea. Athos surîse. Nu e încăprea multălume ş i-am fi remarcaţ i. nu. Arată -te ceea ce eş ti. — Ei bine! glă sui vicarul.se oprirăasupra lui Raoul. în vreme ce domniş oara Paulet îi f ă cu un semn cu mîna de pe locul unde ş edea. dar o sforţ are disperatăîl scoase din încurcă tură . z ă rindu-l pe Scarron abia cînd gazda ajunse lîngăel. rostităa suta oar ăîn timpul serii. Toata lumea se întoarse. ai cumva venituri pe care noi nu le cunoaş tem? — Voi împrumuta bani de la regină . — O panglicăde pă lă rie. — Ai fost remarcat de domniş oara Paulet. — Cum vei face ca săne poţ i primi ş i de acum înainte? continuă vicarul. un adev ă rat provincial. că ci numele vicarului începea s ăse acopere de faimă . Scarron trecea de la unul la altul. — Atunci. În clipa aceea uş a se deschise ş i lacheul îl anunţ ăpe vicar. zîmbi spre Aramis ş i-l salutăamical din vîrful degetelor. — Noi cînd stă m de vorbă ? zise Athos că tre Aramis. Nu tră ieş te oare sub regimul comunită ţ ii de bunuri? Vicarul se întoarse. — Domnul cardinal Mazarin a binevoit săse gîndeascăla mine. ră spunse acesta. care scoase la . — Iartă -m ă . conducîndu-ş i fotoliul lui pe rotile prin mijlocul oaspeţ ilor cu iscusinţ a cu care un cîrmaci încercat ş i-ar îndruma barca pe o mare presă ratăla tot pasul de stînci. miop ş i tare stîngaci în miş că ri. negricios. Vicontele se apropie de Leoaicăcu chipul împurpurat ş i se pierdu îndatăîn mijlocul seniorilor care o înconjurau. Nu-l cunoş tea pe abatele de Gondy decît din auzite. Toţ i se întoarser ăspre vicar. spuse el. celă lalt în jurul domniş oarei Paulet. — Dar maiestatea-sa nu are lă scaie. În înc ă pere se formaserădou ăgrupuri distincte: unul în jurul domnului Ménage. interveni Aramis. Athos fă cu la fel.

unde vei avea credit nelimitat: coace o pîine minunată . doamna de Rambouillet. uitînd s ă -ş i trimitălacheul dupăcă mă ş i de schimb. ş i nu existănimeni. În mijlocul saluturilor respectuoase care o întîmpinară . pe gustul Frondei. —Ş i unde a ră cit? — Ei. care sănu-i trimităceaiuri. Voiture se aş ezăla masă . Aş a căa ră cit ş i se aude c-ar fi pe moarte. cînd Voiture îl vede pe marchizul de Luynes la o masă . Doamna La Renaudot se îngrijeş te de cearş afuri. la brutarul meu. Din nenorocire. aş teptînd un partener de joc. toatălumea se ridic ă . ca să -l dezleg de jur ă mînt. întrucît eu nu i-am dat dezlegare. la mine. îl ză ri pe Athos ş i deveni visă toare. — Ah! exclamăScarron. Te voi trimite la negustorul de unde-mi cumpă r mă nuş i. îi informăvicarul. În toate se vă deş te gustul Frondei. pînăş i prietena noastr ă . Marchizul îl strigăş i-l pofteş te s ăia loc. d'Herblay: face mă nuş i cum poartăpartizanii Frondei. Scarron îş i îndreptăîn grabăfotoliul spre uş ă . Închipuiţ i-văcăsă rmanul Voiture fă cuse jură mînt sănu mai joace. care se tupilălîngăo fereastră . Doamne. . — Oare starea scumpului Voiture săfie chiar atît de rea? întreb ă Aramis. îl z ă ri pe Aramis în niş a ferestrei ş i îş i ascunse dup ăevantai o uş oarătresă rire de surpriză . am pentru dumneata un evantai dupămoda Frondei. Domniş oarăPaulet. — Întocmai! încuviinţ ăvicarul. ori pe cineva. În clipa aceea uş a se deschise ş i lacheul strigără sună tor: — Doamna ducesăde Chevreuse! La auzul acestui nume. Doamna Saintot a alergat într-un suflet să -i ducăo supăîntă ritoare. pe jumă tate ascuns dupăperdea. în clipa aceea aveam niş te treburi foarte importante cu consilierul Broussel. Ş i acest mare om se poate săne p ă ră seascăş i el deseret orbem. Luynes fă gă duieş te în numele meu să ia pă catul asupră -i. Aramis luăpanglica ş iş i-o puse la pă lă rie. Scarron. În cele din urmăîl ză ri pe Raoul ş i ochii îi scînteiară. — Ei. Se simte foarte ră u. iar pe dumneata.ivealădin buzunar o panglicăciudatăde mă tase. Athos fă cu un semn lui Aramis. — Vai! ră spunse domnul Ménage. Pai asta e o praş tie. Raoul se împurpurăla faţ ă . ducesa că uta în chip vă dit ceva. asta-i! fă cu acru domni ş oara Paulet. pierde patru sute de scuzi. în odaia cea mai feritădin casa mea. Ce are? — S-a aş ezat la masa de joc. Dupătrei zile n-a putut săţ in ăpiept ispitei ş i a luat drumul arhiepiscopiei. — A! fă cu ea. El sămoar ă ! Nici pomeneală ! E înconjurat de femei ca un sultan. Voiture îi ră spunse cănu poate săjoace. ca ş i cum ar fi vrut să -ş i alunge gîndurile ce o nă pă deau fă r ăvoie. Cum se simte bietul Voiture? Nu cumva ş tii. ră ceş te întorcîndu-se acasăş i se urc ăîn pat ca s ănu se mai dea jos. Scarron? — Cum? Domnul Voiture e bolnav? întreb ăseniorul care îi vorbise lui Athos în strada Saint-Honoré.

De îndatăce se aflarăîmpreună . se vede căvii din provincie. încadrat de un minunat pă r negru. el?. — E un rondel al domnului Voiture. — Un mare poet. — O.. scumpul meu bolnav! Îl ur ă sc atît de puţ in. uscat ş i gă lbejit. Declar ră spicat căsocot a măpricepe în poezie ş i căîntotdeauna versurile lui mi s-au p ă rut detestabile. El. interveni doamna Chevreuse de pe locul unde ş edea. Raoul se întoarse ş i vă zu într-adevă r doi oaspeţ i abia sosiţ i: o copilă fermecă toare. cu chipul nespus de gingaşş i de trist. care îi ş opti surîză tor ceva la ureche. sub care scînteiazăun potir de aur. îi spuse domnul de Retz. — Cine e acest că pitan. iar pe urmăse îndreptăneobservat într-acolo. aş a cum îl sfă tuise Athos. începurăo convorbire înso ţ ităde bogate gesturi. Raoul îş i fă gă dui s ănu plece f ă răsăvorbeascăfrumoasei copile cu ochii catifelaţ i: printr-un ciudat joc al gîndurilor. domnule? îl întreabăRaoul pe Athos. uscă ţ iv ş i oacheş . frumoasăPaulet! E timpul ca micul Voiture săfie pus. doamn ă .— Dumitale nu ţ i-e drag! zise Scarron. mare poet! Eh. În acest timp. ca de adevă rată guvernantăori că lugă riţ ă . încît aşpune cu plă cere săse facăslujbe pentru odihna sufletului să u. Ş i-l pă ră si pentru a se duce s ăstea de vorb ăcu doamna în jurul că reia se strînsese o mulţ ime de lume. Ş tii sămuş ti. în preajma domnului Scarron. cu mustaţ a falnicăş i cu o spadăuriaş ăla ş old. — Nu degeaba ţ i se spune Leoaica. cîtănedreptate. ş i căn-ai avut niciodatăprilejul s ă -l întîlneş ti. înalt abia de cinci picioare! — Bravo! exclamăun bă rbat deş irat. Aramis. Aramis se sili sărîd ă . pe care mi l-a recitat abatele ş i . — Mi se pare căponegriţ i peste mă surăun mare poet. Raoul se apropie de ei. cealaltăera o femeie ce pă rea căo are în grijă– un chip rece. ea îi amintea de biata Louise. spre a înş ela atenţ ia celor cîţ iva curioş iş i. Aramis se apropiase de vicar. cu toatăstă pînirea de sine. aruncăvreo cîteva cuvinte în dreapta ş i în stînga. în sfîrş it. — Domnul de Scudéry. deş i nu era nici o asemă nare la mijloc. pe care o lă sase bolnavăla castelul La Vallière ş i pe care o d ă duse uită rii pentru o clipă în mijlocul societă ţ ii de aici. rîzînd. viconte. Sîntem priviţ i. nu-ş i putu reţ ine o uş oarătresă rire. acolo. Haide. — Rîzi.. — Autorul Cleliei ş i al Marelui Cirus? — Pe care le-a scris împreun ăcu sora sa. vă zînd căAthos s-a oprit la rîndul să u în niş a ferestrei unde stă tuse el mai înainte. cu ni ş te ochi catifelaţ i. draga mea. la locul să u. Bravo. îndră zni Raoul săintervinăîn discuţ ie. care st ăde vorbăîn clipa asta cu acea dră gă laş ăfă ptur ă . aidoma frumoaselor pansele violete.

de domnul de Schomberg ş i chiar faţ ăde regină .că ruia nu-i gă sesc pereche. La naiba. Dar numai atîta vreme cît glume ş te. faţ ăde regină ? întreba Scudéry. desigur. i se ală turădomniş oara de Scudéry. — Unde? — La Saint-Mandé. murmurăAramis în grabă . e un poet de valoare. În ce mă priveş te. — La ce oră ? — La ş ase. gă sesc cădomnul Voiture e un poet. — Cît despre mine. apropiindu-se de grupul strîns aici ş i salutînd respectuos pe doamna de Chevreuse. cît despre mine. ră sucindu-ş i mustaţ a. — Adevă rat. eu îl învinuiesc ş i de faptul că ş i-a luat o prea mare libertate faţ ăde cei mari. desigur. încuviinţ ăScudéry. acesta-i cuvîntul. A fost adeseori necuviincios faţ ăde prinţ esă . Cineva se apropia de locul unde se aflau. rosti Aramis. întă ri Scudéry. — Cum. ca ş i cînd ar fi vrut sătragăspada. Cînd nu spune lucrurile pe ş leau. în ceea ce priveş te gluma. — Da. — Ei bine. căprea a încă rcat versul cu licenţ e. trebuie sărecunoaş teţ i căle spune ca vai de lume. n-am ş tiut asta! Ş i în ce chip s-a ară tat necuviincios faţ ăde majestatea-sa? — Nu cunoaş teţ i poezia lui: Gîndeam? . — Ucis. fiindcă . — Fă r ăs ămai punem la socoteal ăcăcele mai reuş ite îş i au inspiraţ ia la castelul Rambouilet. — Da. observăPaulet. Raoul ră mase cîteva clipe în preajma lor apoi se pierdu în grupul doamnei de Chevreuse. — Totuş i veţ i conveni c ă . spuse Athos. — Oh. zise vicarul. măal ă tur pă rerii vicarului: un simplu poet. iar glumele prea familiare. fă cînd un pas înainte. un simplu poet. — Mîine. Scrisoarea crapului cş tre ş tiucş . nu-ş i află pereche. eu mi-aşîngă dui sănu împă rtă ş esc în totul pă rerea domnului de Scudéry. G ă sesc însăhazul cam silit. — Dar scrisorile lui. glă sui Ménage. Dar posteritatea. A ucis poezia fă răsăş tie. anume. De pildă . Zelida ş i Alcidaleea. calcă -n stră chini. dacădevine grav. care îi ră spunse printrun zîmbet plin de graţ ie. în aceastăprivinţ ăe neasemuit. dimpotriv ă . —Ş i cugetă rile filozofice? Iatăce-i lipsea bietului Voiture. deş i plinăde admiraţ ie. ră sună tor. de mareş alul d'Albret. ce capodopere! zise doamna de Chevreuse. — Aş adar? întrebăAthos. îi va reproş a un lucru. Ideile politice îi lipsesc cu desă vîrş ire. de care se apropiaserădomniş oara Paulet dintr-o parte ş i domniş oara de Scudéry din cealaltă . — Cine ţ i-a spus? — Contele de Rochefort. De pilda.

urmăAramis. zise Aramis. „Gîndeam apoi cşbietul Amor Ce armele mereu ş i-a dş ruit. faimş . Gonit departe-i de la curte Fş rşde arcul lui vrş jit. Oare vei fi mai fericitş . Eu. Voiture surîse. nestemate. — Aş teptaţ i. — S-auzim! strigar ătoţ i într-un glas. — Haide-haide. care se plimba singurăcu el prin pă durea Fontainebleau.— Nu. Cînd tu te-arş ş i atît de rea Cu inimile devotate ş ie?" — Oh. Poezia are trei strofe. dar trebuie să -l iertă m în numele adevă rului. se prefă cu adîncit în sine cîteva clipe. f ă r ăsămai vorbesc de domnul de Beaufort.ş i ră spunse: „Gîndeam ş i eu c ş soarta vrea Dupşatîta nedreptate. luăun aer îngîndurat pentru ca regina să -l întrebe la ce se gîndeş te. Ménage ş i domni ş oara Paulet ridicarădin umeri. cred căregina a spus-o la foarte puţ ini. La ce sşmşaş tept. — Într-adevă r. la o vreme. Doamna de Hautefort cu doamna de Sennecey i-ar da dreptate. încît sălase impresia c ăimprovizează . E cel mult un cîntec. ceea ce se ş i întîmpl ă : „La ce te gîndeş ti. interveni doamna de Chevreuse. cugetînd în preajma ta. Eu însăo cunosc dintr-o surs ăsigură . zise doamna de Chevreuse. zise domniş oara Paulet. Precum erai odinioarş . nu ş tiu dacăare ceva comun cu regulile poetice. Marie. — Oh. domnule Voiture?" întrebămaiestatea-sa. Asta nu mămai prive ş te cîtuş i de . — Nu. cît despre aceastăultimăînţ epă tură . N-a ş vrea s ş spun îndr ş gostitş ! Pş catul rimei mşdoboarş" Scudéry. Domnul Voiture era în tr ă sura reginei. — Iatăîn ce împrejurare s-a ivit poezia. — Nu. Sş încunune fruntea ta Cu cinste. —Ş ioş tii? — Sper sămi-o amintesc. spune mai curînd trei cuplete! precizădomniş oara de Scudéry. zise domniş oara de Scudéry. ză u aş a. bombă ni Scarron.

nu? Raoul se împurpur ădin nou: — Mă rturisesc. sau pş rintele Vincent?" La aceastăultimăstrofă . e pierdere de timp. Din dep ş rtş ri aici sosit. iatăde ce-i spun frumoasa Indiană . — Aş a e: vrei săş tii cine e aceea tînă r ădoamn ă ? E frumoasa Indiană . Precum vă d. Dar tă cere! Între poeţ i nu se spun asemenea lucruri. Vai. domnule. Era ş i pă rerea lui Raoul. sînt un provincial! — Ceea ce înseamnăcănu pricepi mare lucru din pă să reasca ciripită pe aici de toatălumea. domniş oara Françoise d'Aubigné. gl ă sui Raoul. arzi de dorinţ a să -i propui o alianţ ăofensivăş i defensivă . . zise el. rosti Raoul cu tot sîngele în obraji.puţ in: de azi-dimineaţ ănu mai sînt bolnavul reginei. Pe Buckingham. zise Raoul. cu atît mai bine! Nici nu te stră dui săo pricepi. fă cu Scarron. ş i vărugam. încuviinţ ăScarron. — Văcer iertare. domnule. ş i spuneţ i-mi cine este tînă ra doamnăcare are o pă rere deosebităfaţ ăde toatăaceastăaleasă adunare? — Ah. El. încît e cu neputinţ ăsăte înş eli: „ş i mşgîndeam – doar noi poeş ii Gîndim adesea mai ciudat Ce-ai face în ş st prag al vieş ii De l-ai zş ri cu-adev ş rat. dar nu ş tiu mai mult decît înainte. chipeş ul duce. —Ş i într-adevă r sînt.. căversurile mi se par foarte frumoase. Acesta are avantajul de a folosi nume proprii. Cu atît mai bine. — Eu însănu am cinstea săfiu poet. ş i veţ i avea bună voin ţ a să -mi spuneţ i cine-i persoana pe care o numi ţ i frumoasa Indian ă ? — Da. Tocmai a sosit din Martinica. un strigă t se stîrni fa ţ ăde necuviin ţ a lui Voiture. tînă rul meu viconte. v ărog. tinere. — Din nenorocire. —Ş i ultimul cuplet? întrebădomniş oara de Scudéry. eu gă sesc minunate aceste versuri. — Face parte cumva din familia vestitului Agrippa. desigur: una dintre cele mai fermecă toare fiinţ e de pe lume.. spuse Aramis. murmurăcopila cu ochii catifelaţ i. ş i cînd vei ajunge săpricepi graiul acesta. ş i cine ar fi nepoftit. prietenul regelui Henric al IV-lea? — E nepoata lui. — Atunci măvei ierta. Ultimul cuplet? S-auzim! — Iată -l. sa speră m căo săfie dat uit ă rii. care se apropie de Scarron ş i spuse roş ind: — Domnule Scarron. faceţ i-mi cinstea.

ră spunse ş ă galnic femeia. altul poezia. roag-o săaibăbună tatea s ă -ţ i dea mîna cînd coboară treptele. miratăde efectul cuvintelor sale. n-ai nici un motiv să -l invidiezi. du-te ş i-l caut ăpe contele de La Fère. zise Raoul. — Iatăo fiin ţ ăplin ăde spirit. — Ei bine.. Dumneavoastrănu-i admiraţ i pe prietenii bietului Voiture? Ascultaţ i cum îl mai scarmă nă . Mi-e drag ş i-l admir. întinzînd o scrisoare lui Athos. Domniş oara Paulet plecase. Frumoasa Indianăse apropie de Scarron să -ş i ia r ă mas bun. Athos. ză u aş a. adă ugăea. eu îţ i ră mîn îndatorata cămi-ai dat prilejul să -l cunosc. totu ş i socot cănu-i bine să -l salut decît începînd de poimîine dimineaţ ă . — Veţ iş ti asta mîine seară . —Ş i de ce abia de poimîine dimineaţ ă ? întrebădoamna de Chevreuse. — Scumpul meu Gondy. altul originalitatea. mîine. nu trebuie decît săporunciţ i. oricînd. îl rug ădoamna de Chevreuse pe vicar. ş i dupăaceea mulţ umeş te-i. Astă -seară . întorcîndu-se spre Aramis. Domnule d'Herblay. însoţ eş te-o pe doamna ducesă de Chevreuse. spuse Athos. Vreau să -i vorbesc. — Viconte. Aramis se apropie de Athos ş i se întoarse împreunăcu el. vorbeş ti ca în Apocalips. Doamne. lă săochii în pă mînt ş i îş i reluăaerul naiv de mai înainte. Vreau să -i vorbesc. Frumoasa Indiană . ră mas în firida ferestrei. — Domnule. vreau săse creadăcănu stau de vorbă cu el. — Iar eu. e o mare fericire pentru el săvără mînă îndatorat. Protejatul nostru va fi primit cum se cuvine. domniş oara de Scudéry tocmai pleca. Eh. dar ce vor sămai lase acestui om de neasemuit. rosti ducesa. i-o întoarse ducesa. urm ă rea tot ce se petrecea în jur cu un zîmbet dispreţ uitor pe buze. — În privinţ a asta. Raoul de asemenea. cu un surîs care aminti lui Aramis ş i Athos de Marie Michon. spuse domniş oara d'Aubigné. — Domnule conte. — Pleci atît de repede? întrebăel. . ducesă ? murmurăAramis. iat ă ceea ce ţ i-am fă gă duit. se adresăAthos lui Raoul. adresîndu-se la rîndul ei lui Scarron. dornicăsăse ală ture discuţ iei acestuia cu tînă rul viconte. lă udîndu-l! Unul îi contest ăbunul simţ .. cel puţ in pe unele dintre ele. — Doamnă . ră spunse vicarul rîzînd.Raoul fă cu ochii mari: privirea lui se întîlni cu aceea a tinerei fete. — Chemaţ i-l încoace pe contele de La Fère. că ci îi cunosc ispră vile de odinioară . Se vorbea mai departe despre Voiture. Zicînd aceasta se ridic ăş i ceru tră sura. cum l-a numit domniş oara de Scudéry? Scarron începu sărîdă . altul independenţ a. care zîmbi. altul umorul. altul. eş ti bun s ă -mi faci încăun serviciu astă -seară ? — Cum adică . ră spunse vicarul.

sădorm două zeci ş i patru de ceasuri în ş ir. cautădeci ş i dormi bine în aceastăultimă noapte pe care o petreci în ora ş . doamna de Chevreuse fă cu tîn ă rului un ultim semn de bun ră mas ş i Raoul urcăscara cu totul descumpă nit. să rmanul paralitic urm ă rind-o cu o privire iubitoare. . — Aş adar. îi dă du mîna săi-o să rute. zise el. Sînt frînt de obosealăş i măduc să măculc. în oş tirea Prinţ ului.. Scarron nu pă rea s ăfi vă zut c ă unii dintre oaspeţ ii să iş uş otiser ămisterios. domnule. Oh. Champenois! A b ă tut de unsprezece. Treptat-treptat. Mîine vei pleca sub arme. Cît despre Raoul. u ş a se închise în urma lui ş i luminile prinser ăsăse stingăuna dupăalta în salonul din strada Tournelles. Într-adevă r.. grupurile se ră riră . E timpul sămergem. murmurăel. îi cuprinse deodatăcapul în mîini ş i îl să rutăpe frunte. Vai! Mie nu mi-a ră mas decît limba. Vino ş i-mi împinge că ruciorul pînăla pat. panegiricul lui e gata fă cut. el o însoţ i într-adevă r pe ducesăpînăla tr ă surăş i ea. domniş oara d'Aubigné este o fiinţ ăfermec ă toare! Zicînd acestea. Ei pot s ămiş te braţ ele. — Oh! murmurăScarron. — Cum asta? întrebăfata cu ochii catifelaţ i. Athos pricepu ce se întîmplase ş i zîmbi. ceea ce înseamn ămult. ş i mai cu seamăveş ti bune. Tră sura porni. domnilor! zise contele. dupăce mai schimbarăîntre dîn ş ii o ultimă privire. — Cu bine. voi fi osta ş ? întrebătînă rul. apoi. Ei. pe cînd eu. — Vino. bravii gentilomi! Cine ş tie dacănu se stră duiesc să -mi recapă t pensia. într-una din acele porniri nestă pînite. dar voi că uta sădovedesc căş i asta înseamnăceva. căvreo cîţ iva primiseră scrisori ş i căîntreaga sear ăpă rea s ăaibăun scop tainic. Măîntorc la mine la mînă stire. Lasă -i să -ş i urmeze calea. stră in de literatura. Acum poate sămoar ă . deş i se f ă cuse atîta vîlvăîn jurul ei. tîn ă ra fatăîntorcînd ochii cu interes spre să rmanul paralitic. — Cu bine. Mîine ţ in predic ăş i am două zeci de lucruri de citit astă -seară . Cei trei se salutară . să rmanul paralitic dispă ru în odaia de culcare.. conte! zise abatele d'Herblay. Ş i se despă rţ irărîzînd. fiţ i amabil ş i înş tiinţ aţ i-m ămîine ş i pe mine. cu zîmbetu-i de maimuţ ă . — Fă r ăîndoială . urcînd. dupăcum vedeţ i. abate! zise vicarul. zicînd: — Viconte. Scarron îi urmă rea cu coada ochiului prin fereastra salonului. Dacăave ţ i cumva ve ş ti despre domnul Voiture. viconte.— Printre cele din urmă . care o fă ceau atît de încînt ă toare ş i mai ales atît de primejdioasă .. vămulţ umesc din toatăinima! — Cu bine. ură rile ş i să rutul meu să -ţ i poarte noroc! Dupăaceea porunci vizitiului sămearg ăla castelul Luynes. — Nici unul nu va face ce-a spus.

tot ce se petrecea în inima acestui om. Ş i Athos cuget ăcăprima parte a vieţ ii sale a fost zdrobităde o femeie. ce luneca în perle pe obrajii lui de copil obosit. ghiceai lesne căn-a închis ochii toatănoaptea. în dimineaţ a aceea simţ eai în toatăfă ptura lui o oarecare încetinealăş iş ovă ială . care sînt mai curînd adieri înmiresmate decît gînduri. presimţ i tot ce putea săp ă timească Raoul. uitase sătragăperdelele. deschise uş a ce d ă dea în odaia vicontelui ş i întrăîncetiş or. pă truns ăde grij ăş i de iubire a îngerului să u pă zitor. îl strigăpe Olivain. după paloarea mai accentuatădecît de obicei ş i dup ăurmele insomniei zugră vite pe chipul lui. În cele din urm ă . întorcîndu-se tîrziu în ajun. În clipa aceea. cercetînd la început dac ămînerul e solid ş i dacăpana tă iş ului ş i mînerul sînt prinse trainic una de alta. Anii de altă datăîi înviarăîn amintire cu suavele lor aduceri aminte. aş a cum au îndeobş te fiin ţ ele ginga ş e ca pă să rile cerului. uitîndu-se îndelung la tînă rul surîză tor ş i cu pleoapele întredeschise. întunecimile în care ne-am pierdut iluziile. se adunăîn privirea-i umed ăaţ intităasupra tînă rului. veghind sănu lipseasc ănimic din cele de trebuinţ ăunui tînă r ce pleca la oş tire.XXIV SAINT-DENIS Mijea de ziuăcînd Athos se dă du jos din pat ş i se îmbră că . Asta din pricin ăc ăse îngrijea să -l pregă teascăde plecare pe Raoul ş i că uta săcîş tige timp. ş i-i porunci sărînduiasc ălucrurile în cufă r sub ochii lui. Pletele negre acopereau pe jumă tate fruntea seninăş i umezităde o burăde sudoare. Soarele. care . Dormea încă . Athos se lă s ăfurat de reverie în faţ a acestei tinere ţ i atît de stră lucitoare ş i neprihă nite. Privirile li se întîlnirăş i Raoul în ţ elese. că ci Raoul. Dupăaceea aruncăo pungăplin ăde ludovici pe fundul unui cuf ă r pe care tînă rul urma să -l ia cu sine. Athos se apropie ş i se aplec ăasupr ă -i plin de duio ş ie ş i tristeţ e. pră pastia unde neam îngropat fericirea. Dar închipuirea zboarăca un înger ş i ca fulgerul. cu capul ginga şrezemat de braţ . Treptat-treptat. fă răîndoială . se gîndi cu groazăce înrîurire putea săaibă dragostea asupra unei firi atît de simţ itoare ş i totodatăviguroasă . ea str ă bate mă rile unde am tră it naufragii. ş i unda de tandrăş i adînc ămil ăce-i nă pă di inima. într-atît de învă luitoare era veghea mută . care se ş i ridicase pe cer. Mai întîi lustrui singur o spad ăpe care o scoase dintr-o teac ăde piele parfumată . Raoul se trezi dintr-un somn tihnit ş i senin. Împotriva firii sale atît de hotă rîte ş i ne ş ovă ielnice. nă vă lea în încă pere prin fereastra largă . ale că rui vise trebuie căerau dulci ş i somnul lin. dupăaproape un ceas petrecut cu aceste îndeletniciri. Între acest trecut ş i prezent era o pră pastie. lacheul ce-i însoţ ise de la Blois. Amintindu-ş i cîte pă timise.

domnule. Dac ăporuncile mele au fost urmate întocmai. — Vezi dacăn-ai uitat ceva. că ci o nesfîrş itădragoste i se zugră vi la rîndu-i în ochi. i-o transmisese tînă rului. Asta r ă mîne în grija mea. cu acea punctualitate pe care el. ca ş i bagajul lacheului. zise Raoul.îl aş tepta săse trezească . — Oh. aţ i avut bună tatea săvăîngrijiţ i de toate! strigăRaoul. — Minunat. deprins cu viaţ a de ostaş . La anii tă i simţ i îndoit orice oboseală . — Oh. — Totul s-a adus la îndeplinire precum a poruncit domnul conte. lacheul se apropie cu oarecare ş ovă ialăş i îi spuse în ş oaptă : — Domnul viconte nu are spadă . murmurăAthos. într-adevă r. Raoul. — Eraţ i aici. Într-adevă r. — Cum te simţ i? întrebăel. domnule. uitîndu-se necontenit la conte. ce bun sînteţ i! murmurăRaoul. zise Athos. zise Raoul. domnule? zise el. În clipa aceea. Raoul pă ru c ănu bagăîn seamăaceste cuvinte. —Ş i nu m-aţ i trezit? — Voiam săte las sămai dormi puţ in. dragul meu. — N-am uitat nimic. . vorbi Athos. gata săse înă buş e în stră dania de a nu-ş i ară ta tulburarea printr-o pornire dr ă gă stoasă . ră spunse contele. măcopleş iţ i cu atîta bună tate. domnule. aproape înduioş at. cufă rul trebuie s ăfie urcat pe cal. Trebuie săte fi obosit mult ziua de ieri. Totul a fost rînduit sub ochii mei ş i nimic n-o să -ţ i lipsească . ca ş i cum ar fi că utat un anumit lucru. zise Athos. dar Athos nu dă du nici un semn. domnule. văcer iertare. numai ca s ă -ş i ascundăş i el tulburarea. Raoul. Raoul fu gata. aici. — Bine. îngrijeş te-te de cuf ă rul meu. aş a cum iubitul aş teaptăsăi se trezească iubita. Cînd ajunse în capul treptelor de la intrare. ş i caii aş teaptă . —Ş i eu care dormeam în timp ce dumneavoastră . Într-o clipăsînt gata îmbr ă cat. Athos îl strig ăpe Olivain ş i. dupăvreo zece minute. ruş inat de atîta bună voin ţ ă . cu acea grijă pă rinteascăş i înduioş ă toare a omului matur fa ţ ăde un tînă r. Athos surîse. cel pu ţ in a ş a sper. plin de respect. zise Olivain. — Cufă rul te-aş teaptă . aruncîndu-ş i ochii în jur. Coborî din odaie. voios ş i pe deplin odihnit. ca săvadădac ăa sosit momentul să -ş i ia ră mas bun. — Prin urmare. măiubeş ti un pic. glă sui vicontele c ă tre Olivain. ai stat pînănoaptea tîrziu. Raoul vă zu trei cai. — Oh. — Da. urmăAthos. domnule. — Asta înseamnăc ăe ş ti încăîn creş tere. Dumnezeu mi-e martor căv ăiubesc ş i căva venerez. domnule! izbucni Raoul. fiindc ădomnul conte mi-a poruncit să -i iau spada descinsăaseară . — Acum.

Raoul? — Da. ori chiar printr-o lovitură . Încordarea asta face sătragi al ă turi de ţ intă . sau mai degrabăcalea numit ăpe atunci malul Pépin. Raoul simţ i lă murit clipa despă rţ irii tot mai aproape. În ră stimpuri nu se putea stă pîni s ănu dea glas cîte unui gînd ori unui sfat. dar miş carea corpului în clipa cînd te avîn ţ i la atac abate întotdeauna direcţ ia spadei. — Fiindcăţ ineam braţ ul îndoit ş i mărezemam în cot. Raoul. Anume. urmîndu-v ă povaţ a. apoi ţ inurăcheiul. ce minunat ăcîmpie pentru vîn ă toarea de potîrnichi! Tînă rul se folosi de sfatul contelui. care. Dupăce trecurăde poarta Saint-Denis. din două sprezece focuri. din pricina asta. Mergeau în tă cere. — Iar dumneavoastrăaţ i nimerit de dou ă sprezece ori la rînd. ş i dacăai avea potrivnic un om cu sînge rece. te-ai nă pusti îndat ăasupra adversarului. e plin de spume.— Oh. adă ug ă : — Uite. acesta tear opri de la primul pas. Gîndeş te-te că peste opt zile nu vei mai face exerciţ ii de că lă rie într-un manej. Ochii lui Raoul stră luceau de bucurie ş i se aruncăsprinten în ş a. se întoarse în cas ă . E ca ş i cînd. Aş adar. Athos cercetăcu privirea calul vicontelui. în loc s ă -i urmeze. Ţ i-am spus adesea ş i n-ar trebui săuiţ i. Cei doi gentilomi apucarăpe Pont-Neuf. dupăce ş optise ceva lacheului. fericit. continuăAthos. spuse Athos. — Ascultă . ş i spusa lui vă dea o grijăneţ ă rmuită . ai dat greşde trei ori. n-ai s ă -l mai poţ i struni cu destulăiuţ eală . salvarea unui cavaler depinde cîteodatăde repeziciunea cu care calul îi dăascultare. Raoul. zîmbi Raoul. Înţ elegi ce vreau să -ţ i spun. Raoul. nu b ă găde seamănimic. doamne! strigăel. strîngînd frîul ş i. ş i n-am mai dat gre ş . ca sănu dea prea multăînsemnă tate acestor lucruri ş i să -l mîhnească . Athos încă lecăfă răgrabăpe cal. asta fiind un mare cusur pentru un că lă reţ : Iată . în vreme ce al meu pare abia scos din grajd. încruci ş înd spada. măînso ţ iţ i? — Vreau săte petrec o bucatăde drum. Astfel. De altfel. îi ajunse din urmăş i lacheul. ş i pornirăde-a lungul zidurilor lui Grand-Châtelet. Am tras dupăaceea singur la ţ intă . cînd cei doi cavaleri ajunseră pe culmea dealului Récollets. Îi chinui gura cu ză bala. contele dă duse în ajun felurite porunci privind treburile sale de peste zi. parînd printr-un gest. ochii să i. Cînd ieş irăîn strada Saint-Denis. ş tiu. mă rturiseau o ş i mai mare iubire. — Am remarcat ieri ş i altceva. Ş i numaidecât. căprea încordezi braţ ul cînd ţ ii pistolul în mînă . E un cusur al tinereţ ii. rosti el. — Ia aminte. ci te vei afla pe cîmpul de luptă . ori avu aerul c ănu bagăde seamă . calul t ă uaş i obosit. bag ăde seamă . zise Athos. domnule. ca ş i puţ inele cuvinte ce-i scă pau din cînd în cînd de pe buze. admirînd totodatăprevenitoarea-i delicateţ e. încîntat s ăse afle în tovă ră ş ia contelui.

în plus. fiindcăaşvrea să -ţ i vorbesc aici ş i asta te va face săză boveş ti destul. urmîndu-ş i calea. Vorbind astfel. Asta mi-a ară tat cătrebuie săfie de neam mare. ă ş tia. ş i vîrsta l-arată . — Nu cred să -l ajungi. — Ah. c ă pă ta numaidecît interes în ochii lui. Cine trage întîi nimereş te rareori adversarul. — Cum doriţ i. smuce ş te frîul ş i ridic ă -ţ i calul în douăpicioare: mie asta mi-a salvat viaţ a în dou ăsau în trei rînduri. încît gentilomul acela săţ i-o ia cu mult înainte. scrie-mi numaidecît. pot săse întoarcăş i săte striveascăsub copitele cailor. Raoul. — A mai trecut pe-aici în dimineaţ a asta un tînă r ca mine? întreb ă Raoul. Raoul.. — Aş a. cam piş căvîntul ă sta! f ă cu Athos. ai grijăde cai ş i dă mi spada. iată -ne la Saint-Denis. Dar nu oricine are îndemînarea ş i curajul dumneavoastră . domnule. ră spunse tînă rul. domnule. stră bă turăstră zile pline de lume. ne pricepem la ră ni. ş i vei intra. mai cu seamănouă . unde st ă teau de pazădou ăsantinele. Da. dupăînfă ţ iş are. adă ug ăAthos. domnule. Tu. adînc mi ş cat. zîmbind. într-adevă r. vai. cautăş i te abate din calea urmatăde regimentul tă u. c ă ci te vei înfă ţ iş a unui tînă r general care îndr ă geş te grozav mirosul de pulbere.directă . să nu uit. unul tare chipeşş i mîndru. r ă spunse santinela. — Da. — Am săvăurmez sfatul. cînd îl vezi pe adversar cătrage. — Mulţ umesc. — Atunci voi avea un tovar ă şde drum. Ş i încăceva foarte important Raoul: dacă eş ti ră nit în luptă . E-al doilea pe ziua de azi. Oricum.. ş i ajunserăîn faţ a unei vechi biserici. nu numai din recunoş tinţ ă . celor ce luptă m pe cal. monseniore. — Ei! spuse Athos. săţ ii minte cădacăe sălupţ i de unul singur cu cineva. din pricina să rbă torii din aceea zi. Unul dintre ostaş i rosti că tre celă lalt: — Uite încăun tînă r gentilom care se pare căpleacăla oaste. unde ş i începuse slujba de dimineaţ ă . altfel. De altminteri. asta nu măface să -l uit pe cel de care m ă despart. — Eh. O amintire de-a iernii! A. Dar. spuneam cădacăvei intra în foc. s ăţ ii minte: tu sănu tragi niciodatăcel dintîi. Athos se întoarse în ş a: tot ce-l privea pe Raoul. . — Da. aş a cum se întîmplăadesea. Nu-s niscaiva braconieri cei pe care i-au prins colo jos?. tocmai ajungeau la poarta ora ş ului. de-ai s ăcazi ră nit.. murmurăAthos. Olivain. fie ş i indirect.. zise Athos. întrucît trage cu teama căva ră mîne dezarmat în fa ţ a unui duş man înarmat. zise Raoul. — Sădesc ă lecă m. dac ăte pr ă buş eş ti de pe cal ş iţ i-a mai ră mas un dram de putere. domnule. pe cinstea mea. ori pune pe cineva să -mi scrie: noi. — Dupăce vezi asta? întrebăcontele. aş a cum dumneavoastr ăaţ i fă cut de atîtea ori. Într-adevă r.

odihnea un catafalc susţ inut de stîlpi de stejar. Douălucruri stau închise la Luvru: regele. care nu moare. pe vremea aceea toat ălumea a privit moartea cardinalului ca pe o mîntuire. coborîse scara cu pasul rar ş i solemn. pe care el o însufleţ ea. că ci un rege nu zideş te decît atunci cînd Dumnezeu. Tînă rul. Tînă rul îi atinse mîna. aflîndu-se pe tron: „Ţ ă rînăomenească . — Vino. descoperit. de teamăsănu-i distrugăopera. îi spuse Athos. ţ ine minte. Athos spuse un cuvînt unuia dintre îngrijitorii bisericii. ş i chiar sub lică rirea lui.Ş i totuş i. ş i regalitatea. care totu ş i a avut o domnie plinăde uriaş e evenimente: asta din pricinăcădeasupra acestui rege veghea spiritul unui alt om. pregă tit pentru aceastăîmprejurare de tristeţ ea ce-i stă pînea inima. în timp ce Athos ş i Raoul coborau. Pe urmă . că ci omul acesta. Raoul. Omul acesta era adevă ratul rege. cautăa deosebi întotdeauna pe rege de regalitate. dupăcum le deschidea. pe care nu voia să -l lase s ă tră iascăsingur. regele nu-i decît un om. te a ş tept!" Domni o clipăde tă cere. Raoul. care nu avea să -ş i întîlneasc ă stră moş ii decît atunci cînd urmaş ul să u avea săsoseascăală turi de el. aplecăfruntea ş i se închină . Aceastădomnie a apus.Athos luăspada pe care i-o întinse lacheul. care ţ inea Franţ a în mîinile sale ş i care. Raoul. Îngrijitorul închise uş a de fier ce ducea la criptele regilor ş i ră mase în capul scă rii. ş i pă rea căs ă lă ş luie ş te acolo pentru a spune trufiei omeneş ti. ar ă tînd spre sicriu. dinaintea ră mă ş iţ elor p ă mînte ş ti ale ultimului rege. încît omul acesta n-a avut nici mă car cinstea unui mormînt la picioarele celui pentru a că rui glorie ş i-a irosit viaţ a. atît de pornităcîteodatăsăse pream ă reascăsingură . În unele inimi de pă rinte tră ieş te o fă rîmădin acea dragoste plinăde grijăpe care un iubit o nutreş te pentru iubita sa. spuse: — Aici zace un om slab ş i lipsit de mă re ţ ie. aş a cum felinarul de colo veghează deasupra sicriului ş i luminează . ş i chiar eu însumi. pe ultima treaptăa sc ă rii. Athos îi dă du lui Raoul ap ăsfinţ ită . lumina slab un felinar de argint. o înă buş ea sau o lă sa sărespire la bunul să u plac. Athos ridicămîna ş i. Ş i totuş i. ori spiritul lui Dumnezeu i se aflăîn preajmă . stră lucirea monarhiei e atît de puternicăla noi. acest ministru atît de urît de că tre stă pînul să u a coborît în mormînt. fă răîndoială . ş i cei doi gentilomi intrarăîn biserică . în n ă prasnica-i mînie. ş i acum stă tea în picioare. Raoul: celă lalt nu era decît o umbră . Sămergem dupăomul acesta. dac ăl-a coborît pe rege. . a fost fă răîndoialăca s ă -ţ i pot spune ast ă zi: Raoul. care moare. care se înclinăş i porni în direcţ ia unde se aflau criptele. ca ş i de mă re ţ ia bisericii abia stră bă tut ă . jos. Dacănu m-a strivit. pe mine ş i pe prietenii mei. m-am amestecat fă ţ işde cîteva ori în planurile acestui mare om. sub un bogat acoperă mînt de catifea violetăpresă ratăcu flori de aur. orbit pîn ă într-atîta cum sînt îndeobş te contemporanii. a înă lţ at regalitatea. tră gînd dupăsine ş i pe rege. Undeva.

vei putea săslujeş ti. cînd apare el. Iatăspada ta! Raoul puse un genunchi în pă mînt. Chiar dacăacest rege e un tiran. — Ea a fost purtatăde tat ă l meu. iubeş te ş i respectăregalitatea. — Eş ti o fire nobilă . îl voi sluji pe rege ş i voi că uta. pentru regalitate sau pentru Dumnezeu. Auzi. dar aceastăspadăe cel mai pre ţ ios dar pe care mi l-aţ i fă cut. Ş i să rutăcu evlavie mînerul spadei. că ci principiul nevă zut e totul. că dacămi se va întîmpla vreo nenorocire. văjur. rosti Raoul. încît noi. Athos urcăiute scara. domnule. înlă turăaparenţ a materialăpentru principiul nevă zut. întotdeauna! strigătînă rul. Am purtat-o ş i eu. nobilii de viţ ă . care simţ ea căi se sfî ş ie inima. Raoul. adicălucrul acela nevă zut. iar amintirea voastrăultimul meu gînd. slujeş te. cu atît mai bine. zise el. tu vei avea un rege fă r ăministru. — Cu bine. adicăspiritul lui Dumnezeu pe pă mînt. te întorci. pe cît de puţ in înseamn ăacest trup înseş i înaintea tronului lui Dumnezeu. Voi respecta regalitatea. Raoul se ridicăş i se arunc ăcu nest ă vilităiubire în braţ ele contelui. adicăacea scînteiere celestăcare face ţ ă rîna atît de mă rea ţ ăş i atît de sfîntă . Am săo port plin de recunoş tinţ ă . — Voi iubi cu dă ruire pe Dumnezeu. dacăe sămor. Dacăbraţ ul ţ i-e încăslab ca săpoţ i stă pîni aceast ăspadă . ceilal ţ i. dornic să -ş i ascundătulburarea. domnule. în faţ a că reia Olivain aş tepta cu caii. vei avea vreme săînveţ i cănu trebuie săo tragi din teacădecît atunci cînd e neapă rat nevoie. Vă datorez totul. Săne îmbr ă ţ iş ă m. e un om plin de curaj ş i . Oare v-am înţ eles bine? Athos zîmbi. Raoul. Cu bine. spuse Raoul. rosti el. Ridică -te. — Olivain. întrupîndu-l într-un om. Nă dă jduiesc căva fi mai bun decît al nostru. dă du un ban de aur îngrijitorului mormintelor. — Bun! fă cu Athos. la rîndul meu. Văjur. ş i gîndeş te-te la mine! — Oh. murmurăcontele. întotdeauna. Spre deosebire de noi. să mor pentru rege. î ţ i întreză resc viitorul ca printr-o ceaţ ă . care am avut un ministru fă rărege. Singur Dumnezeu a vrut săfacăacest principiu palpabil. Aş a! Acum îl vei însoţ i pe viconte pînăvăîntîlniţ i cu Grimaud. Raoul? Grimaud m ăslujeş te de mulţ i ani. Strînge pu ţ in catarama. se plecădinaintea altarului ş i se îndreptăcu paş i mari spre tinda bisericii. săiubeş ti ş i să -l respecţ i pe rege. viconte. spada atîrn ăprea jos. Aş adar. un gentilom cinstit. primind spada din mîinile contelui. însemnă m la fel de puţ in înaintea acestui corp întins pe ultima treaptăa scă rii. ş i m-am ară tat vrednic de ea ori de cîte ori îi strîngeam mînerul în mînăş i teaca ei îmi juca la ş old. cînd te vei afla în cumpă na îndoielii ş i nu vei ş ti pe cine s ăslujeş ti.regalitatea e spiritul lui Dumnezeu. că ci întotdeauna atotputernicia are ameţ elile ei care o împing la tiranie. — Domnule. numele vostru va fi cel din urmă nume pe care-l voi rosti. ară tînd spre cureaua de care atîrna spada lui Raoul.

Mai întîi. pe care îl ura aprig. — Cu bine.de prevedere. spuse Raoul. o ş i mai proastăafacere pentru Mazarin. lă sînd deoparte planurile pe care ş i le fă urea pentru viitor. tot învîrtindu-ş i degetele mari unul pe . se duse de îngenunche în cel mai întunecat ungher ş i începu săse roage. apoi. un început de r ă zbunare. dezmeticindu-se. Raoul se supuse. Spre deosebire de alţ i oameni. în vreme ce Raoul se depă rtă . strigînd din ră sputeri: Sînt liber! E adevă rat că . pe cai. ceasurile se scurgeau pentru întemniţ at aş a cum se scurgeau ş i pentru cei care îi pregă teau fuga: numai căse scurgeau prea încet. de acolo din temni ţ ă . Ră mase nemi ş cat acolo. Atunci contele aruncăfrîul calului în mîinile unui ţ ă ran. care cunoş tea ca nimeni interiorul Palatului Regal ş i care avea ş tiinţ ăde legă tura dintre reginăş i cardinal. domnule. intrăîn biserică . Grimaud. c ă ci nu mai era în stare săvorbească . planuri încăfoarte vagi ş i foarte nesigure. pe care îl duş mă nea din pricina micilor mizerii menite să -l tot sîcîie. Cu bine. Cu bine iubitul meu ocrotitor! Athos fă cu un semn cu mîna. domnul de Beaufort pă rea s ăzoreascătimpul ş i chema din tot sufletul clipa acţ iunii. avînd mari capete de acuzare împotrivă -i. pă stratăo deplinăcumpă nire între simţ ă mintele nutrite de că tre domnul de Beaufort faţ ăde guvernatorul închisorii ş i de ministru. al că rui nă prasnic curaj devenise faimos ş i care cinci ani în ş ir fusese în lanţ urile inactivită ţ ii. furtuna ce avea s ăse stîrneasc ăîn clipa cînd zvonul va da buzna din cabinetului ministrului în odaia Annei de Austria: domnul de Beaufort a scă pat! Cugetînd la toate acestea în sinea sa. fuga lui era o proastăafacere pentru domnul de Chavigny. copilul meu scump! — Cu bine. cu capul descoperit. era. dar. urm ă rindu-i cu privirea pînădispă rurădupă o cotiturăa stră zii. — Da. domnul de Beaufort zîmbea încîntat ş i se ş i vedea scă pat. El. — Haide. se trezea între aceia ş i patru pereţ i. trebuie s ă recunoaş tem. domnul de Beaufort. săvăvă d plecînd. îş i închipuia. îl vedea la zece paş i pe La Ramée. tră gînd în piept cu nesa ţ aerul cîmpiilor ş i al pă durilor. faţ ăde slugăş i de stă pîn. ş i asta fă cea s ă -i creasc ăinima. În evadarea sa. domnul de Beaufort. domnule! zise Raoul. Vedem. Raoul! rosti contele. urcădin nou ş i fă răgrabătreptele. te va însoţ i. care iau cu însufleţ ire o hotă rîre primejdioasăş i îş i pierd avîntul pe mă surăce se apropie clipa aducerii ei la îndeplinire. În plus. XXV UNUL DINTRE CELE PATRUZECI DE MIJLOACE DE EVADARE ALE DOMNULUI DE BEAUFORT În acest timp. sus.

Pofticiosului de La Ramée îi lă sase gura ap ăş i se întorsese în odaia ducelui frecîndu-ş i mîinile. prin urmare. era chipul posomorît al lui Grimaud. De prisos săspunem cătotul nu era decît jocul închipuirii sale înfrigurate. Încăde diminea ţ ăse îngrijise de toate amă nuntele ş i. Gă sise plă cinta straş nicăş i vinul minunat. Grimaud se duse maş inal de se aş ezăîn deschiză tura unui meterez. dar pînăş i atunci. îi ară tădrumul pe care aveau s ă -l urmeze în aceea seară .ş i vin de Chambertin în locul vinului de Mâcon. Acesta se întrecuse pe sine: îi ară tăo co ş cogeamitea plă cintă . domnul de Chavigny plecase el însuş i undeva chiar în dimineaţ a aceea. unde nu se puneau stră ji decît atunci cînd prinţ ul venea acolo săjoace. acest cumsecade La Ramée socotea drept o s ă rbă toare masa pe care urma săo ia singur cu prinţ ul. cum nu avea încredere în altcineva. La Ramée. La Ramée nu avea decît un singur cusur: era mîncă cios. Drept care se bucura ş i acum de întreaga încredere a lui La Ramée. Cît despre Grimaud. mergînd înainte. Jocul se desf ă ş ura în curtea cea micăa închisorii. domnul de Beaufort jucase o partidăde mingi cu La Ramée. c ă ci am mai spus. ora ş ase seara la fel de neră bdă tor ca ş i prinţ ul. ţ inînd seama de înă lţ imea zidurilor. în încă perea de la intrare. Grimaud se dovedea mereu acelaş i. La Ramée pă stra în adîncul inimii sale un dram de slă biciune pentru domnul de Beaufort. totul fă cea pentru La Ramée din faimoasa zi de Rusalii una dintre cele patru mari să rbă tori de peste an. trecuse chiar el pe la urmaş ul lui jupîn Marteau. Or. Singurul lucru ce-l f ă cea săuite de aceastănesuferităpriveliş te. Ajungînd acolo. Erau trei uş i de deschis pînăsăieş i în curte ş i fiecare avea altăcheie. care nă scocea niş te lucruri atît de hazlii împotriva domnului de Chavigny ş i niş te glume nemaipomenite pe socoteala lui Mazarin. De dimineaţ ă . Culmea fericirii era că . Ş i totul avea ş i mai mare preţ pentru el datorită prezenţ ei acestui prinţ atît de bun. plă cinta nu era încăumplută . aş tepta. împodobit ă cu blazonul domnului de Beaufort. dar lîngămeş ter aş teptau un fazan ş i douăpotîrnichi împă nate ca niş te perniţ e cu ace de gă mă lie. Era un loc destul de pustiu. un semn al lui Grimaud îl preveni săia aminte la tot ce se petrecea în jur. aş a căLa Ramée era acum subguvernatorul închisorii. care ajunsese săse bizuie pe Grimaud mai mult decît pe el însuş i. în fond. întratît de mare e nestatornicia firii omeneş ti.lîngăaltul ş i. Grimaud i se pă rea un Antinous. Era limpede că . urma ş ul lui jupîn Marteau îi fă gă duise de astădatăo pl ă cintă umplutăcu carne de fazan ş i nu de g ă ină . o asemenea prevedere pă rea cu totul de prisos. chip pe care la început îl urîse ş i care între timp ajunsese să întruchipeze toate nă dejdile sale. Astfel că . bizuindu-se pe La Ramée. aş a cum am mai spus. acesta pă rea mai posomorît ca oricînd. cu picioarele spînzurate în afara zidului. ostaş ii de straj ăhlizindu-se ori tră gînd la mă sea. Grimaud.

ş i cum avea ş i vreo cîteva drumuri de fă cut. Ş i-l bă tu mă r pe La Ramée. Toate acestea. puse cheile în buzunar ş i ară tăspre mas ă . încuie u ş ile. că tînd spre prinţ cu un aer ce voia să spună : – Cînd va dori monseniorul. de-ai fi zis căaş eazămingile cu mîna. prin ţ ul de Beaufort se întreba dacănu cumva visează . dă rui ostaş ilor doi ludovici. pe cît se putea judeca dupăcoaja rumenităca aurul. însănumai pentru mai tîrziu. În unele clipe. Toatălumea aş tepta neră bdă toare: str ă jile săse ducăla bă utură . împotriva consensului dat de că tre domnul de Chavigny. Domnul de Beaufort s-ar fi îngrijit el însuş i de toate. În aş teptare. trebuie sărecunoaş tem. prinţ ul spuse căare de citit ceva care îl interesa ş i ceru ră gaz sătermine capitolul început. cu trei zile mai înainte. de neînţ eles pentru La Ramée. numai că . mai mult ca sigur. Pentru a mai cîş tiga un sfert de ceas. privindu-l. Patru dintre stră jile domnului de Beaufort veniserăcu el ş i acum adunau mingile: jocul odatăsfîrş it. Prinţ ul se uităla Grimaud. Restul bucatelor nu era nici ele mai prejos. lesne de înţ eles pentru domnul de Beaufort. carte pe care i-o adusese el însu ş i. iar Grimaud se uităla pendul ă : acele ară tau abia ş ase ş i un sfert ş i evadarea era stabilita pentru ora ş apte. dorea ca întemniţ atul sănu fie sc ă pat din ochi. dac ăacest chip ca tă iat în marmur ăse aflăîntr-adevă r în slujba sa ş i dacăse va însufleţ i la momentul potrivit. bucatele erau gata servite. La Ramée î ş i fă gă dui sănu mai încalce regulamentul închisorii. coaptătocmai atît cît trebuia. cu toate căse a ş ezau la masăabia la ş apte. mai aveau de aş teptat încătrei sferturi de ceas. Erau Comentariile lui Cezar.acolo vor agă ţ a scara de frînghie. Într-un tîrziu bă tu de ş ase. care le-o dă du. S-ar fi zis căAthos îl pregă tise anume în vederea acestei mari împrejură ri. Pînăatunci La Ramée avea treburi importante. domnul de Beaufort juca stra ş nic. La Ramée se apropie ş i i se uităpeste umă r. f ă cînd mare haz de stîngă cia lui La Ramée. săbea în să nă tatea lui împreunăcu ceilalţ i patru tovară ş i ai lor. săvad ăce carte avea o asemenea înrîurire asupra prinţ ului. La Ramée săse aş eze la masăş i domnul de Beaufort s ăevadeze. dupăce aceş tia plecară . n-ar fi izbutit sărînduiasc ălucrurile în folosul s ă u aş a ca vrednicul La Ramée. La Ramée d ă du liber ostaş ilor de strajă . sfă tuindu-i săbea în să nă tatea prinţ ului. apoi se apropie săadulmece . De astădată . prin urmare. erau. Pe un bufet aş tepta pl ă cinta uriaş a împodobităcu blazonul ducelui. Singur Grimaud era nepă să tor. Ostaş ii cerur ăîncuviinţ area lui La Ramée. domnul de Beaufort. destupăsticlele cu vin. încît să -l împiedice săse aş eze la masăatunci cînd bucatele erau servite. Partida începu. seara.

Aflăcădac ămi s-ar spune căexist ă în clipa asta în Franţ a un om mai fericit ca tine. Ofiţ erul nu aş teptăs ăfie poftit a doua oară . aici nu mai dumneata singur poţ i face un compliment. continu ăLa Ramée. îş i întregi vorba La Ramée. atunci cînd se aş eazăla o mas ăcu bucate de soi: drept care. zise La Ramée. Ş i dac ăad ă ugaţ i. — Adică . (Prinţ ul voia săspună : afecţ iunea. Prinţ ul îl privi cu un surîs. fă cîndu-i semn săia loc în faţ a lui. urmăel. monseniore? f ă cu La Ramée. — Atunci. mie îmi place mai mult Hanibal. — Nu. — Ciudat chip de a-ţ i dovedi aflicţ iunea. Cezar era cel mai mare om al antichită ţ ii. — Ei bine. monseniore. credeţ i-mă . — Dragul meu La Ramée. care stă tea în spatele lui La Ramée. n-aşcrede! —Ş i-aţ i avea dreptate. monseniore. înveselit de întors ă tura pe care o lua convorbirea ş i uitîndu-se din cînd în cînd la pendula ale că rei ace se miş cau cu o încetinealăucig ă toare. pe legea mea! încuviinţ ăLa Ramée. — La ce v-aţ i putea aş tepta de la fratele unui capucin. —Ş i de ce. zise La Ramée. — Da. mă rturisesc căatunci cînd mi-e foame nu cunosc priveliş te mai plă cutădecît aceea a unui praznic de soi. Spun ceea ce gîndesc. — Adevă rat! încuviinţ ăprinţ ul. ca o cinste îndoieş te plă cerea bucatelor. — La naiba. Nu existămutrămai gră itoare decît aceea a unui adevă rat mîncă cios. aşfi neconsolat dacăalteţ avoastrăar pleca de la Vincennes.) — Dar. Domnul de Beaufort pricepu unde bate ş i se aş ezăla masă . La ş ase ş i jumă tate prinţ ul se ridică . îmi eş ti ataş at? întrebăprinţ ul. credeţ i-mă . Prinţ ul se înclinăla rîndu-i ş i un zîmbet abia ză rit se ivi pe chipul lui Grimaud. Eu. căcel ce face onorurile acestui praznic e nepotul lui Henric cel Mare. ce-aţ i face în afara acestor ziduri? Vreo nebunie care v-ar pune ră u cu curtea ş i-n urma c ă reia aţ i ajunge la Bastilia. e o mare . — Pentru căn-a lă sat Comentarii. nu-i nici urmăde compliment în cuvintele mele. crescut la ş coala cardinalului Richelieu! Ah. veţ i înţ elege. Dar domnul de Tremblay e ş i mai ră u. ră spunse La Ramée cu zîmbetul-i larg. jupîn La Ramée? întrebăducele. monseniore zise La Ramée din tot sufletul. farfuria cu ciorbăprimitădin mîinile lui Grimaud aduse pe chipul lui La Ramée o desă vâr ş ităîncîntare. monseniore. Domnul de Chavigny nu-i un om plă cut. monseniore.plă cinta. rostind cu un aer grav: — Hotă rît. într-adevă r. de acord. glă sui prinţ ul. mărog. — Credeţ i. unul. în loc sa fiţ i la Vincennes. La Ramée! strigăel. sorbind cu desfă tare un pahar cu vin de Madera.

se împotrivi prinţ ul. ră sturnîndu-se pe speteaza scaunului. ridicînd paharul ş i închizînd un ochi ca săse uite la soarele ce-ş i ră sfrîngea razele în vinul rubiniu. Prinţ ul aruncăo privire asupra pendulei. unde puteţ i face o plimbare. dă -mi plă cinta.. zise prinţ ul. — Mulţ umesc. printr-un prieten al meu. unde aveţ i masăbun ăş i aer curat. monseniore. continuăprin ţ ul. — Ba da. — Ză u. care lu ăcuţ itul de argint pentru a-i desface capacul. iar cu cealaltă . întrebăofi ţ erul. un om credincios mie. În primul rînd nă dă jduiam săam drept paznic un bă iat cumsecade ca dumneata. dacăam lîngămine un b ă iat cumsecade ca La Ramée. cum trebuie săfie orice gentilom. De pild ă . Numai căalte ţ a-voastrănu s-a gîndit niciodatăserios la asta. desigur. luînd cu ţ itul. juca o partidăde mingi. care-i acel faimos mijloc de evadare? — Săţ i-l spun pe cel pe care măbizuiam mai mult ş i pe care mă hotă rîsem să -l folosesc întîi? — Da.fericire căregina. Planul nu-i ră u. — Ei bine. Ş i trebuie să -ţ i mă rturisesc cădeş ie poate o nebunie. — Monseniore. La Ramée se înclină . —Ş i tot printr-unul dintre cele patruzeci de mijloace de evadare ale dumneavoastră . descriind un cerc pe deasupra pl ă cintei. Mai departe. dar La Ramée. pe care el sănu-l cunoască . — Bun! zise La Ramée. se învoi domnul de Beaufort. că . domnule La Ramée. de vreme ce sîntem la mă rturisiri.. zise prinţ ul. se pare că -s un ingrat căm-am gîndit o clipa săies de-aici. fă cu prinţ ul. din cînd în cînd tot mămai bate gîndul acesta. — Îmi spuneam. Mai erau zece minute ş i bă tea de ş apte. Grimaud puse plă cinta pe masăîn faţ a prinţ ului. nu? — Oh. care întotdeauna v-a dorit binele. — Nu-i aş a? relu ăprinţ ul. Grimaud. care se temea sănu strice cumva o asemenea frumuseţ e de pl ă cintă . La Ramée. s-a gîndit săva trimităaici. spuse La Ramée. — Ei bine! fă cu prin ţ ul. monseniore? — Eh. La Ramée. rupînd o f ă rîmăde coajăcu o mînă . întinse domnului de Beaufort cuţ itul să u a că rui lamăera de o ţ el. —Ş i măfelicit pentru asta. — Ascult. rosti La Ramée. pe acela. el însu ş i duş man al lui Mazarin. ascultînd ce spui. dupăcîte am auzit cel puţ in. dezvă lui ţ i-mi ş i mie unul dintre aceste patruzeci de mijloace nă scocite de alteţ a-voastră . cu care sămă înţ eleg spre a-mi pregă ti fuga. voi încerca să -i recomand. monseniore. monseniore. în care ţ inea cuţ itul. — Haide-haide! morm ă i La Ramée. . zise La Ramée. — Bucuros. servitorul unui gentilom de ispravă . Îl ave ţ i. ar fi culmea ingratitudinii! întă ri La Ramée.

de acum înainte am să -i am sub ochi pe cei care aruncămingile. ciulind urechile ş i ascultînd cu cea mai mare atenţ ie povestirea ducelui. Astfel se cheamăcăam stat de vorbă . Sănu vorbim de politic ă . care-i un mîncă cios. un om e acolo ş i o ia. se rugăLa Ramée.. — O partidăde mingi? întrebăLa Ramée. ci sa am eu un mijloc s ăcobor. — Dupăce voi avea pe acest om lîngămine. — Da. bună oară . o scarăde frînghie n-o poţ i trimite. i-o întoarse La Ramée. ar fi cumpă rat pră vă lia lui jupîn Marteau. Mingea conţ ine o scrisoare. acesta se va bizui pe el ş i atunci aşprimi ve ş ti dinafară . ca săurce sus pe ziduri. în loc să -mi arunce înapoi aceea ş i minge. încercînd sărîdă . Uite. — Asta nu-i de ajuns. ca săurce sus pe ziduri ş i săvinăaici săvăcaute. — Oh. urmăprinţ ul. sc ă rpinîndu-se dupăureche. Clipa fugii mele a fost . toatăpovestea asta nu-i.— Tă cere. cu doi cai gata de drum". Nu-i vorba s ăaibăcaii aripi. Presupune un lucru. la cutare ceas de partea cealaltăa ş anţ ului. Aceastăminge conţ ine ş i ea o scrisoare. monseniore. Prinţ ul zîmbi. Noirmond. De pildă . Bine face ţ i că -mi spuneţ i treaba asta. da! tă ră gă năLa Ramée. — Numai că . Cum adică . ca săne serveascăla masă . — Într-o pl ă cintă ? îng ă imăLa Ramée. — Drace! mormă i La Ramée. că bucă tarul meu. slujitorul cu care măsfă tuiesc. La Ramée. Presupune. Pentru a se sim ţ i mai în largul să u. Grimaud e omul trimis mie de un prieten. La Ramée dăliber stră jilor. spun prietenilor mei: „Aş teptaţ i-m ăîn cutare zi. cu condiţ ia ca La Ramée sămă nînce plă cinta împreunăcu mine. — Iartă -m ă . decît un mijloc de corespondenţ ă . gata oricînd s ămăurmeze. — Întocmai. — Mie mi se pare destul de mult. de pildă . — Nu. la urma urmei. Doar caii ă ş tia n-au aripi. — În altceva? În altceva? Ş i în ce anume? — Într-o pl ă cintă . — Ei bine. nimic mai lesne. fă r ăca nimeni săbă nuiascăceva. monseniore. cu oarecare neliniş te. o poţ i trimite în altceva. reluăprinţ ul.. — Ei bine? bîigui La Ramée tremurînd de-a binelea. — Eh. Doamne! exclamăprinţ ul cu nepă sare. — Care? — O scarăde frînghie. el îmi aruncăalta. spuse domnul de Beaufort. le gă seş te mult mai ară toase decît ale celui dinainte ş i vine să măîmbie săgust ş i eu din ele. vede plă cintele noului negustor. pă strînd doar pe Grimaud. ş i-apoi? întrebăLa Ramée. oricît de puţ in îndemînatic ar fi ş i oricît de puţ in s-ar pricepe s ăcîş tige încrederea paznicului meu. — Oricum. eu trimit o minge în ş anţ . continuăLa Ramée. Eu măînvoiesc. într-o minge. Fă cînd o partidă de mingi. bună oară . aş a cum îi strig de pe culmea zidurilor. ca o scrisoare. — Ei bine. veş ti din afară ? — Ei.

— Legaţ i-măcobză . la spate! — Cu ce săle leg? întrebădomnul de Beaufort. Un pumnal în pieptul lui La Ramée ş i-i spun: „Prietene. — Cu centura dumneavoastră . la ş apte fă răcîteva minute. dar dacăvălas săfugiţ i. În acest timp. — Mîinile! spuse Grimaud.hotă rîtăpentru ora ş apte. prinţ ul trecuse de la vorbe la fapte. —Ş i pentru ce asta? — Ca sănu se cread ăcăv-am fost complice. monseniore. am întîrziat. pe cinstea mea de gentilom. — Care? Vorbeş te mai repede.. — Fie. monseniore. În clipa aceea ră sunăb ă taia pendulei. Ei bine. dupăce str ă punse haina ş i că maş a. — La ş apte fă răcîteva minute. Doar n-o săaveţ i inima săm ăucideţ i! — Nu. Gă sesc în ea dou ăpumnale. Grimaud. mereu la fel de tă cut. dac ăstrig. o ultimărugă minte. —Ş apte! rosti Grimaud. Se afla în picioare lîngăLa Ramée. scara de frînghie ş i para-că luş ul. . repetăLa Ramée. La Ramée fă cu o miş care ca pentru a fi cu conş tiinţ a împă cată . monseniore. ş i îi apă săvîrful unui pumnal în piept. sînt dezolat. st ă tea gata să -i stră pungăpieptul. într-un chip care nu îngă duia acestuia să -i mai punăla îndoialăhotă rîrea. monseniore! gemu el. — Oh. care. îl povă ţ ui La Ramée. care pînăatunci nici nu deschisese gura. — Am să -ţ i înapoiez banii pe care i-ai plă tit ca sădobîndeş ti slujba asta. scotea la iveal ădin plă cintăcel de al doilea pumnal.. monseniore. ori scoţ i vreun strigă t. dar dacăfaci vreo miş care. — Nu aş a în faţ ă . La Ramée urmă rea cu privirea fiecare lucru în parte. care ar fi stîrnit rîsul acestuia într-o altăîmprejurare. la spate. —Ş i dacămăapă r. cuprins de o groazăcrescîndă . —Ş apte! spuse domnul de Beaufort. îngă imăel. sînt pierdut. a că rui frunte se brobonise toatăde sudoare. zise prinţ ul. eş ti mort!" Precum am spus.. continuăprinţ ul trecînd de la vorbe la fapte.. —Ş i sînteţ i hot ă rît săp ă ră siţ i închisoarea? — La naiba! Desigur! —Ş i orice v-aşspune. Vezi. dacănu te împotriveş ti fugii mele! — Bine. — La ş apte fă răcîteva minute?. Prinţ ul încrunt ădin sprîncene ş i ofi ţ erul simţ i vîrful pumnalului. — Săne gră bim. o scarăde frînghie ş i un c ă luş . uitîndu-se la domnul de Beaufort cu un aer uluit. dacăcer ajutor? — Te ucid. — Monseniore. ajunge! Nu mai fac o mi ş care. desprind crusta plă cintei. rostind aceste cuvinte din urmă . nu va putea săvăschimbe hotă rîrea? — Astă -searăvreau săfiu liber.

— Fă r ăîndoială . — Acum spada. legîndu-i ţ eapă n picioarele. monseniore. Grimaud scotoci prin buzunarele ofiţ erului ş i-i lu ătoate cheile. se tîngui La Ramée. . Prinţ ul se duse într-un suflet spre metereze ş i ză ri de cealalt ăparte a ş anţ ului trei că lă reţ i purtînd de frîu încădoi cai. Era cu desă vîrş ire pustiu. Ş i aş ezîndu-se îndatăcă lare pe baston. deschise u ş a odă ii unde se aflau. nu măaş teaptădecît închisoarea. Prinţ ul îş i smulse un ş nur de la pantaloni ş i-i îndeplini dorinţ a. Legaţ i-mi bine mînerul spadei. — Haide! spuse prinţ ul. cu un baston ce trebuia petrecut printre picioare ş i al că rui fir se depă na singur de greutatea celui ce venea că lare pe baston. Grimaud! Cît ai clipi. rosti La Ramée.Prinţ ul îş i desfă cu centura ş i i-o întinse lui Grimaud. Grimaud tocmai se pregă tea să -i facăpe voie. cu o repeziciune care fă cea cinste îndemînă rii lui Grimaud. vreau că luş ul. — Vorbeş te. La Ramée întinse picioarele. care legă mîinile ofiţ erului în aş a fel. ră sturnarăcîteva scaune. monseniore. nu uitaţ i căam nevast ăş i patru copii. dacămă prind. scînci bietul La Ramée. — Fii liniş tit! Pune-i că luş ul. dac ăse abate vreo nenorocire asupra mea din pricina dumneavoastră . ducele îl urmă ri din ochi cu o groazănestă pînită : Grimaud mai avea de coborît cam un sfert din înă lţ imea zidului. fiindc ăr ă mase întins la pă mînt. — Eu întîi. — Picioarele! spuse Grimaud. Schimb ăun semn cu ei ş i se încredinţ ăcăpentru el se aflau acolo. dar Grimaud nu scoase nici cel mai mic geamă t. — Acum. trecur ăde locul unde jucau de obicei mingea. zise prinţ ul. ci un ghem de mă tase. apoi apucarăamîndoi pe coridorul ce ducea în curtea cea mică . încît ş i el ră mase mulţ umit. cînd coarda se rupse pe neaş teptate ş i Grimaud se rostogoli ca un pietroi în ş anţ . Nu se vedea nici o santinelăş i nimeni pe la ferestre. în semn căs-a dat o luptă . — Asta aş a e. cînd ofiţ erul dă du semn printr-o miş care căvrea săspunăceva. — Acum. cît mai adînc. Cele trei uş i din cale fura deschise ş i încuiate rînd pe rînd. Altfel. au s ăm ă învinuiascătoţ i căn-am strigat. Unul dintre oamenii care aş teptau se lă săiute sălunece în ş anţ . În cele din urmă . Pe mine. Nu era o scarăde frînghie. monseniore? întrebăGrimaud. cînd se vă zu afarără suci cheia de douăori în broască . Prinţ ului îi scă păun strigă t. În acest timp. iar Grimaud rupse un ş tergar fîş ii. începu primejdioasa coborîre. Dar pe tine te spînzură . ş i totuş i trebuie căse r ă nise ră u. încuviinţ ăGrimaud. Grimaud lega coarda pe care aveau s ăcoboare. ră spunse domnul de Beaufort. Vîrîţ i-l cît mai adînc. La Ramée ză cea cu că luş ul în gurăîntins la pă mînt.

Nu-s decît vreo cincisprezece picioare pînăla pă mînt ş i iarba e destul de moale. Uite.. văvoi mulţ umi mai tîrziu. Odinioarănu i-ar fi trebuit decît douăzile. bună oară . Pentru el totul era mai greu. trebuia săcoboare în mîini ş i asta de la cincizeci de picioare înă lţ ime. tră gînd aerul lacom în piept ş i strigînd luminat de o bucurie cu neputinţ ăde înfă ţ iş at în cuvinte: — Liber!. se hotă rîse s ă -i dea pentru viitoarele sale servicii. Numai dumneavoastrăsînte ţ i fă cut pentru o viaţ ăca asta. fă ră cunoş tinţ ă . că tre ceasurile patru dup ă -amiaza. ş i ceilalţ i doi. Planchet? Ş i socoteş ti cumva căacum. porni înainte în goana mare. domnule. XXVI D'ARTAGNAN SOSEŞ TE LA TIMP D'Artagnan primi la Blois banii pe care Mazarin. prinţ ul era îndemînatic. Dar a ş a cum am spus. În mai puţ in de cinci minute ajunsese la capă tul corzii de mă tase: pîn ăla pă mînt. ajunsese aici cu două zeci ş i patru de ceasuri mai devreme. Grimaud. rosti prinţ ul. la drum! Cine măiube ş te.. ră maş i sus. Liber!. ş i d'Artagnan gă si cu cale să -l mustre pentru moliciunea lui. ai sălînceze ş ti mai departe în dugheana ta? — Hei! urmăPlanchet. în dorinţ a de a-l revedea lîngăel.. Liber!. era legat de spinarea unui cal. nu erau mai mult de cincisprezece picioare. care plecase cu trei ore în urma lui. domnul Athos! Cine ar spune că -i vajnicul că ută tor de aventuri pe care l-am cunoscut noi odinioară ? Acum tră ieş te la moş ia lui la ţ ar ă .. Se că ţ ă rănumaidecît pe povîrniş ul ş anţ ului. începurăsă -l tragăspre ei. fiindcă nu se mai putea sprijini în baston. ca un adevă rat gentilom. — Domnilor. De la Blois la Paris erau patru zile de drum pentru un că lă re ţ obiş nuit. — Ei.petrecu o frînghie pe dupăbraţ ele lui Grimaud. — Coborîţ i. la drum. săm ă urmeze! Ş i aruncîndu-se în ş a. Am vă zut căAthos. puternic ş i nu-ş i pierdea niciodatăcumpă tul. . fă răde tihn ă . monseniore! glă sui omul aflat în ş anţ . Aş adar. întocmai cum spusese gentilomul acela. Prinţ ul nu mai stă tu pe gînduri. în buza că ruia îl g ă si pe Rochefort. Dă du drumul corzii din mînăş i că zu în picioare fă r ăs ă -ş i facăvreun ră u. Pe ceilalţ i doi gentilomi nu-i cuno ş tea.. la poarta Saint-Denis.. D'Artagnan sosi a treia zi. Planchet pierduse deprinderea săgoneascăpe cal zi ş i noapte. Acum nu avem o clipăde pierdut. patruzeci de leghe în trei zile nu-i puţ in pentru un negustor de dulciuri! — Oare ai devenit într-adevă r negustor. cînd ne-am regă sit.

care tocmai desc ă lecase. — Ah. cei doi că lă tori sosiră la barieră . care trebuia să -l a ş tepte în strada Tiquetonne. m ă rturisi Porthos. mai ales cănimeni nu ş tia ce caut ăacolo. încredinţ atăcăse va repeta scena petrecutăcu elve ţ ianul. amintindu-ş i de Porthos. auzind cuvintele lui Porthos.Ză u. —Ş i pe cînd asta? — Cît de curînd. leganîndu-se pe picioare cu aeru-i mulţ umit de sine. brodată toatăcu argint. ca ş i două -trei gesturi ameninţ ă toare ale lui Planchet. Frumoasa Magdalena. d'Artagnan nici nu clipi ş i. — Ză u?! se mir ăd'Artagnan. că sca s ă -ş i rupăfă lcile. Ş i tocmai cînd ajunserăaici cu sporovă iala lor. înţ eleg. scumpe prietene. gîndind căare s ătreac ăpe stră zi unde era binecunoscut. Chiar tu e ş ti! — Ei. Porthos ş i coborîse în uş a hanului. se dă du un pas înapoi ş i se îngă lbeni la faţ ăca o moartă . Se vede cît de colo căte apropii de Paris. De altminteri. măîngrijesc eu să respiri un aer mai curat. îmbră cat într-o minunatătunic ăalbastră . scumpe prietene. vorbi el. spre marea ei uimire. d'Artagnan! strigăel. pe care bogă ţ ia ş i mă reţ ia pă reau că -l plictisesc de moarte. care vorbeau. D'Artagnan. apoi îmi că utam culcuşîn alt ăparte. abia dă duserăei colţ ul stră zii. aerul stră zii Tiquetonne nu se poate asemui cu cel din valea Pierrefonds. Un pîlc de gură -cascăse strînse numaidecît în jurul cailor pe care slujitorii de la han îi ş iţ ineau de c ă pă stru. grozav de ră u mai stau caii mei aici. ca ş i în jurul că lă re ţ ilor. ca Porthos îi ş i recunoscu. nă dă jduiesc. Dar sprînceana încruntatăa lui d'Artagnan. scumpe prietene! ră spunse d'Artagnan. unde ş tii căte aş teaptăun la ţ ş i o spînzur ă toare. încît trec ă torii se uitau cu un fel de admiraţ ie respectuoasăla acest gentilom atît de chipeşş i de bogat. Dar fii liniş tit. vă zu proiectîndu-se pe perete pîntecul uria şal lui Mousqueton. Planchet îş i trase pă lă ria pe ochi. pe cinstea mea! — Ah. dar. care pornea din colţ ul unei u ş i. —Ş i eu la fel. — Ei. bun gă sit. — Prefă cutule! i-o retezăd'Artagnan. înţ elese iute de cei din jur. îl ză ri pe Porthos la o fereastr ăa hanului „La Că pri ţ a". Slav ăDomnului c ăte vă d. Cugetăde asemenea în sinea lui în ce chip să -l fac ăs ădea uită rii mo ş ia de la Bracieux ş i bucatele homerice de la Pierrefonds. cu capul ră sturnat pe spate. Nu prea măsimţ eam în apele mele. o femeie destul de plă cutăş i care ş tie de glum ă . la han. cu atît mai bine! La strigă tul plin de bucurie al lui Porthos se auzi un geamă t înă buş it. adă ugăel. care în acest timp se apropiase ş i ea. Ş i dac ănu era hangiţ a. a că rui . Sînt tare mîhnit pentru aceste nobile animale. risipirăca prin farmec îmbulzeala ce sporea vă zînd cu ochii. spuse rîzînd spre Porthos: — Da. nu-i nimic mai de rîvnit pe lumea asta decît o viaţ ăliniş tită . Dînd colţ ul stră zii Montmartre. în loc s ăse supere. în vreme ce d'Artagnan îş i ră suci musta ţ a.

— Oh. nu-i ca acolo. n-o săprindăr ă u. — Domnule Mouston. nici pă durile alteţ ei-sale ca s ăînha ţ i cele mai straş nice potîrnichi. — Bucatele de aici i se par ca vai de lume. pune ş aua pe Vulcan ş i Bayard. fii liniş tit! nu ai de-a face cu celă lalt cardinal. Doamne. — Pofteş te: poţ i să -i iei pe tuspatru. Numai că . — Ei. d'Artagnan. . prietene. nu-i mare scofalăde ea. — O. dar măemoţ ionează . ă sta n-o săte striveascăcu mă re ţ ia lui. — De ce? — Hm. înţ elegi. n-am nevoie decît de unul. zise Porthos. nimic altceva. Cît despre Planchet. îl dă du Porthos în vileag. — Eu să -l iau pe Rustaud. luîndu-l deoparte pe Porthos. Ca sănu ză bovesc. pentru orice împrejurare. ca s ă prinzi crapii ă ia frumoş i. prietene. aşîmprumuta unul din caii tă i. are el motivele lui sănu calce pe la curte. — Întocmai. nu mai existăaş a ceva. — Luă mş i vale ţ ii cu noi? — Da. —Ş i zici cămergem la Palatul Regal? — Numaidecît. — Măprezinţ i cardinalului? — Asta te sperie? — Nu. ca la Chantilly? — Vai. aici nu-s heleş teiele prin ţ ului. uimit. am cercetat-o amă nunţ it. —Ş i tu la fel. te vă d bine îmbră cat ş i se nimereş te de minune. Va s ăzic ănu-i vorba decît de o vizită . nu-i a ş a? vorbi d'Artagnan pe un ton zeflemitor. ia-l pe Mousqueton. spuse d'Artagnan. Cît despre pivniţ ă . mergem într-o vizităde ceremonie. nu se are bine cu Eminenţ a-Sa. te-aşplînge din toatăinima. Regina? N-ai grijă . — Mouston. n-o sădă m ochii cu ea. aş i! Ză u?! se holbăPorthos. zise d'Artagnan atunci de ce n-o face el pe bucă tarul. Mouston. ia un cal falnic. fiindcămergem la cardinal: — Ei. crede-mă . pe ale mele le gă se ş ti gata încă rcate la ş aua mea.gurăîndurerat ăslobozea vă ică reli nedesluş ite. dacăn-aşavea altceva mai grabnic de fă cut în clipa asta. — Bine. domnule? — Nu. — Totuna e. — Regina! — Era săspun: nu mai exist ăregină . Ş i. — Oh! ră suflăuş urat Mousqueton. bietul meu domn Mouston. pune pistoalele în coburi. curtea! — Eh. domnule. care aducea tot atît de bine a compă timire ş i a bă taie de joc. continuă : — Dragul meu du Vallon. nu prea eş ti în apele tale în hanul ă sta pă că tos. pe Phebus ori pe Superbul. ş i ză u.

cizmele ţ i-s pline de noroi. aş a e! recunoscu Mouston. Mouston! ceru Porthos. uitîndu-se binevoitor cum se depă rta vechiul să u slujitor. Uş ierul se înclinăş i intrăîndatăla Eminenţ a-Sa. unii ziceau căe Sancho. dupăcum i se pă ru. D'Artagnan se întoarse spre Porthos. ză u. ră mîn aş a. Plecă m cumva la luptă ? Atunci spuneţ i-mi. Pornirăîntr-un trap destul de iute ş i ajunserăla Palatul Cardinalului pe la orele ş apte ş i un sfert. cum povestea lui Don Quijote îş i cî ş tigase pe atunci mare faimă . de-ai fi zis căvine drept de pe cîmpul de luptă . ori ai uitat cănu stăîn obiceiul nostru săne petrecem nopţ ile pe la baluri sau cîntînd serenade. spuse Porthos. cămă surile de prevedere sînt întotdeauna binevenite. dupăce ş i-a pierdut stă pînul. Trimise dupăuş ier ş i-i ară tăscrisoarea cardinalului. zise Porthos. D'Artagnan zîmbi. care. care. D'Artagnan să ri în ş a. — Nu. n-avem de-a face decît cu un uliu oarecare. Zîmbi ş i. tu ş tii. Mouston. prietene. ochii vulturului s-au închis. — Vai. — Neorînduiala ţ inutei mele va dovedi graba cu care m-am înfă ţ iş at la ordinele cardinalului. — Pentru unii ca noi. îi ş opti la ureche: — Curaj. vorbi d'Artagnan. — Eu am spada mea anume pentru curte. Crede-mă . dar ascultă -mă . strigăel lui Planchet. ş i mul ţ imea se uita cu mirare la cei doi c ă lă re ţ i. — Ia-ţ i spada cea mare. care îi cerea s ăse înapoieze f ă răîntîrziere. ca în ziua de Rusalii. În clipa aceea. — Spada cea mare. ar ă tînd o spadăscurt ăde paradă . Stră zile erau pline de lume. e tare ară tos.Mouston scoase un suspin: nu prea înţ elegea aceste vizite de ceremonie la care te duci înarmat pînă -n dinţ i. cu mînerul aurit. domnule. dintre care unul gă tit ca scos din cutie. Tu ai dreptate. — Ei. — Pă i asta-i adevă ratăpregă tire de r ă zboi. Uitasem. — Dar eş ti plin de praf ş i de sudoare. o săiau mă surile de prevedere cuvenite. iar celă lalt atît de colbuit. viteazul meu prieten! Nu te pierde cu firea. a gă sit doi în loc. — Într-adevă r. adu-mi spada cea lungă . Pă ş ind în anticameră . d'Artagnan: Mouston va fi de ajuns. zise valetul. Mouston se întoarse cu cei trei cai gata de drum. Ori nu prea ai ţ inere de minte. Ţ ine- . ca ş i cum s-ar fi odihnit opt zile în ş ir. aplecîndu-se spre el. era stă pînit de un tremur uş or. — De ce? — Nu ş tiu. — Tu nu-ţ i schimbi hainele? întreb ăPorthos. înarmîndu-se pînăîn dinţ i. Mousqueton atră gea ş i el privirile forfotei de gură -cascăş i. d'Artagnan se vă zu între cunoscuţ i: muş chetarii din compania lui tocmai fă ceau de gardă .

ca ş i domnul du Vallon. — Cea mai de frunte spadăa regatului. ş i asta numai din devotament. monseniore. — Un cavaler falnic. Porthos îl salutăpe cardinal. deş i privirea i se aprinsese de bucurie la vestirea uş ierului. Iată -măla ordinele Eminenţ eiVoastre. Eminenţ a-Sa văaş teaptă . domnilor. preocupat s ătaie cît mai multe nume cu putinţ ăde pe o listăde pensii ş i lefuri. îndreptîndu-ş i umerii plin de demnitate. rosti d'Artagnan. dar n-o spun. fiindcădomnul de Bracieux e bogat. ca atunci. continuăMazarin. ne vom întîlni ceva mai tîrziu. dumneata eş ti. zise Mazarin. bine. Erau cele dintîi cuvinte pe care le spunea. aflîndu-se mai liber decît dînş ii. Porthos întoarse capul la dreapta. mormă i Porthos. apoi la stînga. Îi vă zu cu coada ochiului pe d'Artagnan ş i pe Porthos trecînd pragul înc ă perii ş i. salvarea ministerului să uş ia regatului. Fii binevenit! — Vămulţ umesc. cu surîsul lui fin. D'Artagnan îi fă cu însăsemn cu ochiul. domnule locotenent! zise el. Într-adevă r. Va să zicănumai ş i numai din devotament? — Monseniorul oare nu se încrede prea mult în acest cuvînt? întrebă d'Artagnan. — Intraţ i. umerii largi ş i ochii stră pungă tori ai lui Porthos. care î ş i ascundea obîrş ia nobilăsub numele de Porthos. monseniore. — Cincizeci de mii livre venit pe an. —Ş i domnul. Dar asta îi aminti căvechiul grup al muş chetarilor era alc ă tuit din patru oameni. Uş ierul reapă ru. la fortă reaţ a Saint-Gervaise.te drept. crezînd căe clipa săspunăş i el ceva. ş i nu-l saluta prea adînc pe italianul ă sta. că ruia acest cuvînt avea privilegiul să -i insufle întotdeauna un mare respect. unul dintre vechii mei prieteni. Începu săadmire mîinile pline de neastîmpă r. Lui Mazarin îi plă ceau soldaţ ii chipe ş i. — Numai din devotament. Porthos deschise gura. Mulţ iş tiu asta. Mazarin se afla la masa de lucru. Porthos înclinăuş or din cap spre d'Artagnan. Mazarin tuş i uş or. —Ş i ceilalţ i doi prieteni? întrebăMazarin. I se pă rea căare în faţ a lui. — Ah. spuse el. acum nu pă rea cîtuş i de pu ţ in tulburat. — Da. c ă ci nu mai pot săo spun ă . la fel cum aveau să -i placă mai tîrziu lui Frederic al Prusiei. Te-ai gră bit. fiindcăo să -ş i fac ăo proast ăp ă rere despre tine. rosti Porthos. — Bine. ş i asta mămulţ umeş te. — Bogat?! zise Mazarin. . ar fi bucuros s ăse întoarcăîn oş tire? se interesăMazarin. — Ceilalţ i prieteni ai noş tri n-au putut săne întovă ră ş ească deocamdată . monseniore. în carne ş i oase.

Natura te poate face mai mult ori mai puţ in devotat. — Ei bine. zise d'Artagnan. sprijinindu-ş i coatele de birou ş i bă rbia în palme. spune-mi unde ai vrea săslujeş ti: în oraş ? Undeva la ţ ar ă ? Porthos deschise gura săr ă spundă . — Voi fi baron! exclamăPorthos. domnilor. unde este domnul cardinal? Mazarin se temu căva fi asasinat ş i se trase înapoi. o săvedem. Monseniorul ţ i-o repetăla rîndul să u. apucîndu-l de braţ . zise d'Artagnan. . prietenul meu stă pîneş te trei minunate mo ş ii : moş ia Vallon la Corbeil. dar la capă tul unui devotament se cuvine întotdeauna săexiste o r ă splată . prietenul meu ar dori ca una dintre aceste trei moş ii s ădobîndeascărangul baroniei pentru st ă pînul ei. domnule du Vallon. care trebuie în chip firesc săfie urmat de numele unei moş ii. O atare lă udă roş enie tipic gasconănu-i displă cu lui Mazarin. Ei. nimic din toate acestea nu e cu neputinţ ă . domnilor. de pildă . monseniore. —Ş i dumneata. domnule? vorbi Mazarin. în septembrie. glă sui ofiţ erul că ruia i se adresăaceastămustrare. rosti d'Artagnan. — Monseniore. la anul. — Numai atît?! se mirăMazarin. ofiţ er de gardă . spuse Mazarin. se vor împlini două zeci de ani de cînd cardinalul Richelieu m-a fă cut locotenent. Numai atît? Lucrurile s-ar putea aranja. dar ce-i asta? zise Mazarin. — Eu. adic ădin acelea socotite nebuneş ti ş i cu neputinţ ăde înfă ptuit. D'Artagnan ş i Porthos. A ş dori săv ăvorbesc neîntîrziat ş i între patru ochi. Sînt de Poins. v-am chemat spre a vă încredinţ a o slujb ăsedentară . monseniore. care deveni visă tor. dintr-o mi ş care. ce e de dai buzna aş a? — Monseniore. ş i ai dori săobţ ii de la cardinalul Mazarin gradul de că pitan.— Dar dumneata. f ă cînd un pas înainte. ce-ar dori sădobîndeasc ăla capă tul devotamentului să u? — Ei bine. desigur. cred în devotament ca într-un nume de botez. împingîndu-ş i jilţ ul. or. Într-adevă r. bună oară . în anticamer ăse auzi mare zarvăş i aproape în aceeaş i clipăuş a se deschise ş i un om plin de praf nă vă li în cabinet. Acum. — Da. — Ei domnule. cu ochii scînteind de bucurie cînd auzi căpoate sără splă teascădevotamentul lui Porthos f ă răsă -ş i desfacă bă ierile pungii. — Totuş i. —Ţ i-am spus doar. moş ia Bracieux în Soissonnais ş i moş ia Pierrefonds în Valois. Am oarecari neliniş ti. domnule d'Artagnan ce ai dori? — Monseniore. — Prietenul dumitale. D'Artagnan se înclină . O săvedem. în post la închisoarea Vincennes. vămă rturisesc. se aş ezarăîntre noul venit ş i cardinal. interveni d'Artagnan. strigînd: — Domnul cardinal. domnul du Vallon e la fel ca mine: îi place săducăla bun sfîrş it misiuni cu totul ieş ite din comun.

nu-i aş a. —Ş i n-ai tras asupra lui? — Ieş ise din b ă taia glonţ ului. dacăavem cai mai buni decît ai lui. Franţ a e mare ş i cea mai apropiat ă frontierăse aflăla ş aizeci de leghe de aici. uitîndu-se cu mirare la aceş ti doi oameni. cu un că luşîn gurăş i cu un pumnal lîng ăel. Mazarin nu-ş i putu st ă pîni un geamă t. încredinţ at căi se aduce o ş tire de mare însemnă tate. spune repede! îl zori Mazarin. — Ei bine. aproape fă răcunoş tinţ ă . fă cînd un pas înainte. domnul Beaufort a evadat de la Vincennes. La lupt ă !E cam multiş or de cînd nu ne-am mai bă tut. fă cu semn lui d'Artagnan ş i lui Porthos să -l lase s ăse apropie. — Ce e? îngînăMazarin. D'Artagnan ş i Porthos se retraser ăîntr-un colţ al cabinetului.Ofiţ erul era atît de palid ş i atît de buimă cit. —Ş i cine săporneascăîn urmă rirea lui? strigăMazarin. zise d'Artagnan. — Dar domnul de Chavigny ce fă cea? — Lipsea de la Vincennes. domnule. încît Mazarin. l-am vă zut fugind de sus. — Evadat! îngînăel. vorbi d'Artagnan. l-aşînş fă ca de coarne ş i l-aşaduce aici. — Atunci. Mazarin scoase un strigă tş i deveni la rîndu-i mai palid decît aducă torul acestei ve ş ti: că zu pe spă tarul jilţ ului. zise trimisul. Porthos? — La luptă ! strig ăPorthos. Ce e? — Monseniore. înarmat ş i gata de lupt ă ? — Dacămonseniorul mi-ar porunci să -l arestez pe diavol. — Mi se pare căEminen ţ a-Voastrăpierde un timp preţ ios. s-ar putea s ămai fie prins. — Dumneata la fel?! fă cu Mazarin. . întă ri Porthos. —Ş i credeţ i căo să -l prindeţ i? — Da. — Spune. Dar domnul de Beaufort nu se va da prins fă răo lupt ă înverş unat ă . la naiba! —Ş i l-ai aresta? — De ce nu? — L-ai aresta pe domnul de Beaufort. — Eu. — Eu la fel. de pe terasă . ai că rui ochi se aprinseră . — Monseniore. Domnul Beaufort a evadat? — Monseniore. — Dar ajutorul lui? — Era complicele ducelui ş i a fugit împreunăcu el. — Dar La Ramée? — A fost gă sit legat cobzăîn camera întemni ţ atului. — Cum asta? — DacăEminen ţ a-Voastrăar porunci s ăse porneasc ăîn urm ă rirea fugarului. luaţ i pe cine g ă siţ i aici dintre ostaş ii de gardăş i porniţ i.

rosti Mazarin. curînd în pă dure. continu ăMazarin. Caii. Vai! Nu existălucruri neînsemnate pe lume ş i vom vedea că întîmplarea asta era cît pe ce săpiardămonarhia! XXVII DRUMUL CEL MARE Gonirăastfel în lungul mahalalei Saint-Antoine ş i al drumului spre Vincennes. — Ei bine. Baronia dumitale gone ş te pe calul domnului de Beaufort: nu-i vorba decît să -l ajungi din urmă . Cetă ţ enii îi priveau uimi ţ i din pragul caselor. Porthos! spuse d'Artagnan. care parcăse însufleţ eau cu fiece clip ă . viu sau mort. — Da. d'Artagnan trînti un trecă tor la pă mînt. D'Artagnan. Întoarserăcapul. nu-ţ i fă gă duiesc nimic. celă lalt pe Bayard. îi urma la distanţ a cuvenită . Ş i înfipserăpintenii în pîntecele nobililor fugari care pornirăca o vijelie pe strada Saint-Honoré. cu strigă tul: „Pe cai! Pe cai!" Vreo zece oameni se adunarălîng ăei. luînd cu ei ostaş ii ce le ieş eau în cale. cu minunatul să u sînge rece. monseniore. Dupăel veneau cei zece ostaş i. Cît despre dumneata. încuviinţ ăMazarin. apucîndu-ş i prietenul de bra ţ . ţ i-am fă gă duit să -ţ i dau putin ţ a săte miş ti niţ el ş i uite cămăţ in de cuvînt! — Întocmai. începurăsăscoatăfoc pe nă ri. dar dacămi-l aduci aici. — Pe cai. po ţ i să -mi ceri orice doreş ti. D'Artagnan ş i Porthos s ă rirăîn ş a. mai nă du ş it decît calul. — La drum! strigăPorthos. dar era ceva mult prea neînsemnat ca s ăopreascăîn loc ni ş te oameni atît de gră biţ i: grupul c ă lă re ţ ilor îş i urm ăcalea ca ş i cum caii ar fi avut aripi. gonea la . domnule baron. — Domnule du Vallon. cu pintenii înfipţ i în coastele fugarului. — Iată -mă ! rosti Porthos. Mousqueton se aruncăpe Phébus.— Daţ i poruncă . luînd o hîrtie ş i aş ternînd cîteva rînduri pe ea. Mousqueton. — Ba ş i semnez. c ăputem lua orice cai vom întîlni în cale. monseniore. curînd se aflarăîn afara oraş ului. Ş i se nă pustir ăîn goanăpe scara cea mare. unul pe Vulcan. că pitane! ră spunse Porthos. — Dupămine! strigăd'Artagnan. În dreptul cimitirului Sfîntul Ioan. curînd vă zurăsatul. da. în vreme ce cîinii speriaţ i îi petreceau cu lă tră turi. monseniore. Ordinul regelui! Luaţ i hîrtia asta ş i porniţ i! — Prea bine. scumpe domnule d'Artagnan. — Adă uga ţ i.

Pe culmea zidului era un du-te-vino de santinele speriate. Toţ i cei strînş i acolo se ară tau tare preocupaţ i. gîndindu-se la ce-i a ş tepta pe bieţ ii lui cai. vorbiţ i cu guvernatorul. Mi se pare că -ţ i baţ i joc de mine. nu e voie săstea nimeni aici. Fruntea i se încruntăş i tîmplele i se împurpurară . —Ş i unde-i guvernatorul? — La ţ ar ă . tică losule! se ră sti el la sergent. se uitau la funia ce atîrna încăde creasta zidului ş i care era ruptăcam la două zeci de picioare de pă mînt. D'Artagnan se duse drept la sergent. Din nenorocire. glă sui d'Artagnan. Mousqueton îi urma îndeaproape. domnule ofiţ er. zise el. Fugarii sînt urmă riţ i? — Da. — Ordinul regelui. Doar avem cai de nă dejde. Cite ş te ş i ră spunde. . În cinci minute era sosit la ţ intă . Aş teaptă ! Desfă cu grabnic hîrtia ş i o puse cu o mînăsub ochii sergentului. d'Artagnan ză ri un pîlc de oameni strînş i de cealaltăparte a ş anţ ului. asta-i floare la ureche. — Patru sînt să nă toş i. domnule ofiţ er. Ostaş ii ce-l însoţ eau îl ajunserădin urm ărînd pe rînd. Mă surau din ochi în ă lţ imea ş i schimbau între ei fel de fel de pă reri. potrivit cu iuţ eala cailor. spuse sergentul. Porthos? Porthos suspină . alunga oamenii din locul unde domnul de Beaufort încă lecase. în vreme ce cu cealaltăscoase un pistol din coburi ş i-i ridic ăîntr-o clipită cocoş ul.cîţ iva paş i înaintea lui Porthos. nu-i voie săsuflă m un cuvînt. — Dacă -i a ş a. — Cît timp au înainte? — Douăceasuri ş i un sfert. au cai foarte iuţ i. — Ordinul regelui. — Domnule ofiţ er. Încotro au apucat? Sergentul vă zu cănu era de glumit cu d'Artagnan. ţ i-am spus. Pricepu numaidecît căpe acolo a fugit întemniţ atul ş i cănumai acolo ar putea săcapete lă muriri. îţ i zbor creierii. — Cîţ i sînt? — Patru! zise d'Artagnan. Mînia se aş ternu pe chipul lui d'Artagnan. Un grup de ostaş i. — Consemnul ă sta nu-i pentru mine. Auzi. în locul unde turnul privea spre Saint-Maur. uitîndu-se la Porthos. Acum spune-mi încotro au apucat? — Cît despre asta. ră spunse d'Artagnan. nu-i aş a. baroane? Nu-s decît patru! Un zîmbet vesel luminăchipul lui Porthos. — Ah. — Douăceasuri ş i un sfert. — Prea bine. D'Artagnan scoase o hîrtie din buzunar. De pe culmea unei coline. dacănu. pe al cincilea l-au luat ră nit. domnule ofiţ er. Ostaş ii se ţ ineau dupăei. comandat de un sergent.

— Iar tu. Într-adevă r. domnilor. numai să -i ajungem! izbucni d'Artagnan.— Au apucat spre Vendômois. — Atunci înainte. Picioarele începeau săle tremure. — Bun! fă cu Porthos. Vă d urme proaspete. tunăd'Artagnan. sălă să m bietele animale să -ş i tragă sufletul. —Ş i pe ce poartăau ieş it? — Pe poarta Saint-Maur. Dupădouăceasuri. îi dă du de ş tire ce se petrece. — Barem noi doi săajungem ş i e destul. n-o săte mai întorci săm ă spînzuri. numai sămai fim în stare. — Dimpotrivă . Dar acum. săle omorîm. nu toţ i caii ţ ineau pasul. în loc să -l urneasc ăla drum. mîine o săfii spînzurat. — Pe aici. amîndouămarginile drumului erau scormonite de copite. ultima loviturăde pinteni îl f ă cu săse pră bu ş ească . Într-adevă r. caii stră bă turăfă răoprire două sprezece leghe. nu-i decît un sfert de ceas de cînd au trecut pe aici. — Dacăm ăminţ i. — Ah. murmurăsergentul. trei dintre ei se oprirăîn loc. zise Porthos. ră spunse d'Artagnan. recunoscu Porthos. — Oh! exclamăPorthos. tică losule. Urmele se vedeau desluş it în lumina asfinţ itului. Nici nu m-am gîndit la asta. ş i cu asta mai pierdură zece minute. calul lui Mousqueton se pră vă li la pă mînt. Pornirămai departe. Phébus s-a dus pe copcă ! — Cardinalul o să -ţ i pl ă teascăo mie de pistoli pentru el. paznicul gă sise de cuviin ţ ă săferece poarta cu douăză voare. drace! zise Porthos. fiindcăei nu-s decît patru. dupăvreo douăleghe. aş a cum îl silirăş i pe sergent sădeschidăgura. Trebuir ăsă -l sileascăsăo deschidă . pe aici! strigăel. dup ăun ceas. Porthos cu aerul să u liniş tit. r ă spunse el. nici calul lui d'Artagnan nu vru sămeargămai departe. Ş i înfipse pintenii în coastele fugarului. — Săne odihnim o clipă . D'Artagnan care nu se uita înapoi. — Adevă rat. în vreme ce sudoarea le trecea prin n ă dragi. fă cu un semn escortei ş i porni. săle omorîm. dacă -i ajungi din urmă . iar unul se pră bu ş i la pamînt. galop! — Da. Ultima piedicăînl ă turatădin cale. îndreptîndu-se spre poarta cu pricina. dar. Cîţ iva nu puturăsămai reziste la aceastăcursănă prasnicăş i. Din pă cate. îş i pierduse r ă suflarea. ceata că lă reţ ilor se nă pusti înainte cu aceeaş i iuţ eală . cînd domnul Beaufort scă pase. spuma lor împroş ca tunicile că lă re ţ ilor. D'Artagnan ridicădin umeri. habar nu avea de nimic. S-a zis cu Vulcan! .

întă ri Mousqueton. zise d'Artagnan. — Le am în mînă . Porthos.. — Noi sîntem în serviciul regelui. Într-adevă r. în vreme ce Porthos se descurca aş a cum putea din scă ri. — Bun! fă cu d'Artagnan. D'Artagnan vru să -l ridice. Ală turi. la treab ă ! Tustrei înaintarăîn noapte. La cinci sute de paş i de aici ş tiu o cabanăvînă torească . ori mai degrabăBayard cade sub mine. — Asta-i altceva. morm ă i Porthos. ia-ţ i pistoalele. domnule. Ia-te dupămine. care î ş i lă sase calul în drum ş i tocmai îş i ajungea stă pînul din urmă . vorbi Mousqueton. muţ i ca niş te umbre.— La naiba! exclamăd'Artagnan. Cad. — Tă cere! porunci Porthos. domnule. Porthos? — Nu prea. — Uite casa. ş opti d'Artagnan. — Porthos. luîndu-ş i-le pe ale sale. — Tă cere! spuse d'Artagnan. —Ş i-al treilea! îngînăel. zise d'Artagnan. — Întocmai. — Cee? — Aud un cal. La o cotiturăa drumului ză rirălică rind o luminăîn desimea copacilor. Domnule. fă r ăs ăfi fost vă zuţ i. ş i făce fac eu. în clipa aceea un al doilea nechezat se lă săpurtat de adierea nopţ ii. Trebuie săne oprim! Dă -mi calul tă u. conveni Porthos. apucîndu-se cu mîinile de pă r. — O fi vreunul din oamenii noş tri care ne ajung din urmă . — Nici o vorbă .. — Nu. — Aha! se dumiri Porthos. D'Artagnan se apropie cu repeziciune. — Mousqueton. Ei. — Ei. dar ce dracu faci? — Afurisitătreabă . la vreo cinci sute de paş i de noi. Acum totul s-a sfîrş it! În clipa aceea se auzi un nechezat. Se furiş arăînainte. ia-ţ iş i tu pistoalele din coburi. — Sînt la mine. mulţ umit ăunui felinar agă ţ at sub un ş opron. De aici. — Domnule. ş i? —Ş i pentru a-l sluji pe rege vom lua caii pe care i-am auzit nechezînd. S-aude undeva înainte. — E undeva înainte. Un argat îi ţ es ă la. pitulîndu-se pe dupătrunchiurile copacilor ş i ajunserăla vreo două zeci de paş i de casă . Porthos. Acum pricepi. fă cînd semn celor doi tovară ş i ai să i sără mînă . întinzînd urechea în direcţ ia ară tat ă . Ş i ascultăla rîndul să u. vă zurăpatru cai falnici. dar deodatăvă zu sîngele podidind calul pe n ă ri. ş eile ş i capestrele cu frîiele. Phébus n-a putut s ă reziste ş i.

— Bă gaţ i de seamăsănu văomorî ţ i caii! strig ăd'Artagnan cu un hohot de rîs. Caii au gonit ş ase leghe ş i abia adineauri am scos ş eile de pe ei. zise el argatului. —Ş i tu. — Jumă tate de ceas de odihn ăajunge! rosti d'Artagnan. Veni ţ i încoace. spuse'd'Artagnan. retră gîndu-se pas cu pas ş i încercînd săse strecoare în casă . domnule. Argatul strigădupăajutor. bîigui intendentul. Tovară ş ii să i apă rurăîntr-o clipă ş i fă curăla fel. Sînt locotenent în garda de muş chetari a regelui ş i am zece ostaş i care vin dupămine. — Foc! ţ ipăintendentul drept ră spuns. — Atunci. Au s ăalerge de minune. O luminăca de fulger zvîcni în lungul drumului ş i în aceeaş i clip ă că lă re ţ ii auzirăgloanţ ele ş uierînd ş i pierzîndu-se în aer. — N-ai auzit. îi iau singur. — Atunci sus. zise argatul. Omul se întoarse nedumerit. ă ş tia-s caii domnului de Montbazon. — Gata. Ş i puse mîna pe calul aflat lîngăel. spuse d'Artagnan. tic ă losule? se ră sti d'Artagnan. — Eş ti gata. dar intendentul. — Dacă -i a ş a. ră spunse d'Artagnan. ş ti ţ i asta? — Cu atît mai bine. cu armele! — La drum! spuse d'Artagnan. Ascultă . pe care ş i-l puse îndatăsub bra ţ . Porthos? întreabăd'Artagnan. Un soi de intendent se ivi din casăchiar în clipa cînd d'Artagnan ş i tovară ş ii s ă i puneau ş eile pe cai. Ş i tustrei o pornirăca vîntul. nici nu se gîndea să asculte. — Să riţ i! urlăintendentul în vreme ce argatul alergăîntr-un suflet spre clă direa învecinată . — Vreau săcumpă r caii ă ş tia. — Ba da. fă r ăs ăspunănimic. —Ş i eu o să -i chem pe ai mei. de frică . nu-i nici o juma' de ceas. ameninţ ăintendentul. domnilor! strigăargatul. de asta. trebuie săfie cai de soi. Mouston? — Da. — Domnule. de ce taci? — Caii nu-s de vînzare. Intendentul dă du săse r ă stească . plecă m! Tustrei se aruncarăpe cai. Ş i-i ară tăpistolul. Ă ş tia au sătragădupănoi. — Hei. — Hei. . în ş a. veniţ i încoace! ră cni intendentul. Văprevin ca-mi chem oamenii. — Pă i. dacăsco ţ i un cuvînt î ţ i zbor creierii. vă zîndu-ş i de treabă .mai în urmă . — Dragăprietene. i-o retez ăd'Artagnan. i-auzi cum galopeazăîncoace? Atunci o s ăvedem! Nu se auzea nimic.

aplecat pe coama calului. întorcîndu-ş i fugarul pe drum. — Hait! Ce vă d colo jos? glă sui d'Artagnan. Caii erau albi de spum ăş i sîngele le ş iroia pe pîntece. domnul de Morttbazon e soţ ul doamnei de Montbazon. — Aş i. d'Artagnan? întrebă Porthos. Au săse înfrico ş eze ş i-au săse risipească . — Aha. — Le-am vă zut ş i eu. întă ri Porthos. — Asta-i sigur. — Curaj! I-avem în mîn ă . de unde! i-o întoarse d'Artagnan. eş ti o minte p ă trunză toare. zise Porthos. — Încăun cal! le dă du Porthos de ş tire. Uite căaş a-s eu. jumă tate în glumă . ş i-acum măsupă răş oldul drept. — Atunci e altceva. — Eş ti cineva dacămai poţ i săvezi ceva pe o noapte ca asta. — Parcăs-aude tropotul unei cete de c ă lă re ţ i. Gonirăastfel cam vreun ceas. — Întocmai. se cheam ăcănu noi iavem în mînăpe ei. ş i? — Ei. domnule. întă ri Mousqueton. Ţ i-aduci aminte de drumul de drumul de la Crèvecoeur. ei sînt. fiindcă -i urmă rim. Ne cred mai puternici. — Mort? — Nu. — Cu neputinţ ă . chibzui Mousqueton. pricep! se dumiri Porthos. — Înş euat. — Dar dacăsînt mulţ i. Ea s-a îngrijit de cai de schimb. — Eş ti sigur căsîntem pe drumul cel bun. zise d'Artagnan. ori nu? — Înş euat. — Dragul meu Porthos. Iar noi gonim pe urmele prinţ ului cu caii pe care abia i-a pă ră sit. — Uite. într-adevă r. pe moarte. — Niş te scîntei. Se pare căş i ai lor au ajuns la capă tul puterilor. — Uite-i. mormă i Porthos. —Ş i? Ş i doamna de Montbazon e amanta domnului de Beaufort. vezi? strigăd'Artagnan. jumă tate în serios.— Trag ca niş te lachei! pufni Porthos. . dupăun mic ocol. — Aha! Oare i-am prins din urmă ? — Bun! Un cal mort! vesti d'Artagnan. — Pe naiba! N-ai auzit? — Ce? — Căă ş tia-s caii domnului de Montbazon? — Ei. ci ei pe noi. Pe vremea lui Richelieu se tră gea mai bine. — Eh! fă cu Porthos. — Sînt mulţ i. Mousqueton? — Ah.

în mijlocul că ruia începea s ăse desluş eascăo masăcompactăş i mai neagrădecît restul orizontului. dar cei doi se nă pustirăcu atîta repeziciune înainte. zise d'Artagnan. — Dă -i gata tu. se auzi doar zgomotul spadelor smucite din teacăş iţ ă că nitul pistoalelor pe care cele douăumbre le încă rcau. În cinci minute o săne distră m. din fugă . — Înapoi! izbucni d'Artagnan. de ş i acesta abă tu lovitura. ală turi de prietenul să u. Deodată . încît. Uite-i căvin spre noi. Cît despre Porthos. Se avîntarădin nou în goană . ş i potrivnicul să u se pră vă li la pă mînt. Caii. — Oho! exclamăd'Artagnan. zburau pe drumul întunecat. cele dou ăumbre le aţ inurăcalea ş i lică rirea stelelor fă cu săsclipeascăţ evile aplecate ale pistoalelor. De astădatăle-am vă zut ş i eu. spuse Porthos. — Înainte. .. furioş i de durere ş i de îndemnul pintenilor. Cei trei că lă reţ i avîntaţ i în goanănu se oprirăş i nici nu ră spunseră . XXVIII ÎNTÎLNIREA Gonirăastfel încăvreo zece minute. douăpuncte negre se desprinserădin întuneric. ieş indu-le înainte. care ş i reîncepuse urmă rirea. încît într-o clip ăerau peste duş mani. spuse d'Artagnan. Ia ascultă . Altfel sînteţ i morţ i. se rostogoli de pe cal la vreo zece paş i. — Cu atît mai ră u pentru cei care vin. aş a cum calul mesteca ză bala. Ş i porni mai departe. zise Porthos. Ră sun ăun alt treilea foc. Încăun pas ş i sînteţ i morţ i. — Care eş ti acolo? se r ă sti o voce tă ioas ă . îndeplinea porunca stă pînului. scoţ înd pistolul o dată cu d'Artagnan ş i încă rcîndu-l în grabăş i el. Dar tu? — Eu doar l-am ră sturnat de pe cal. înainte! îi îmboldi d'Artagnan cu vocea lui ră sună toare. — I-am sfă rîmat ţ easta.— Da. iar niş te scîntei. Douăfocuri de pistol r ă spunserăla aceastăameninţ are. Se auzi o împuş că tură : era Mousqueton. crescînd cu fiecare clip ă . că pă tau înfă ţ iş area a doi că lă reţ i. tras de foarte aproape de c ă tre d'Artagnan. Mousqueton! strigăPorthos. Porthos înţ elese ş i duse mîna stîngăla coburi. Aida-de! Am mai vă zut noi altele ş i mai ş i! La aceste cuvinte. — Ei bine? întreabăPorthos. — Ia frîul în dinţ i. — Care eş ti acolo? strigăvocea pentru a doua oară . care.. el îş i izbi adversarul atît de nă prasnic. — Aida-de! pufni Porthos aproape sufocat de praf ş i mestecînd frîul în gură .ş i pe mă surăce creş teau.

al ţ i doi că lă re ţ i se desprinserădin grup ş i înaintau cu repeziciune. Taman în ş oldul cel ă lalt. oprindu-se în loc. — Cred căn-am atins decît calul. Cel pe care l-aţ i doborit la pă mînt. — La o parte! strigăel cel dintîi. calul lui d'Artagnan se poticni ş i că zu în genunchi. Într-adevă r. — Iată -l! spuse Mousqueton. — Oh. Într-adevă r. Porthos î ş i încă rcase din nou pistolul. — Îl vrem pe domnul de Beaufort! izbucnirăîntr-un glas Porthos ş i d'Artagnan. ce are calul meu? — Cade. Bufni o împuş că tură . Un hohot de rîs se auzi drept ră spuns. aş a cănu-ţ i face inimărea dacămai dai greş . săle aţ in ădin nou cafea. În vremea asta. Mu ş chetarul începu săblesteme de se cutremura cerul. ţ ineam caii de frîu. mi se pare. — Pă zea! strig ăd'Artagnan. domnule! se vă ică ri el. Hei. apoi scoase un horcă it ş i se întinse la pă mînt. al ţ i doi că lă re ţ i se apropiau cu repeziciune. — De ce nu i-ai venit de hac ca ş i primului? — N-aveam mîinile libere. căPorthos fi pocni cumplit în cap cu mînerul . Uite al ţ i doi. vesti Mousqueton. nă pustindu-se asupra c ă lă re ţ ului ră mas pe jos ş i care tocmai dă dea sătrag ăspada. să rind pe unul dintre ei. La o parte! — Ce vreţ i? întrebăo voce. Asta-i perechea glonţ ului primit pe drumul de la Amiens! Porthos se întoarse ca un leu. Uite căş i alţ ii vor săse prindă -n horă . Într-adevă r. — Pe toţ i dracii! Auzi. — Ce vrei. D'Artagnan întoarse capul ş i-l vă zu pe Porthos lîng ăel. la naiba. — Pă i ce. dacăvreau! se înfurie d'Artagnan. L-ai doborît. Merge bine treaba. — Stă pînii lor sînt morţ i. În acelaş i timp r ă sunar ădouăîmpuş că turi ca una singură : erau Porthos ş i potrivnicul să u care tr ă geau unul asupra celuilalt. — Cum naiba se face căduci doi cai dup ătine? se minună d'Artagnan. Primise în piept glonţ ul celui dintîi duş man care se nă pustise asupra lui d'Artagnan. îns ănici nu mai apucă săo mai scoatădin teacă . domnule. d'Artagnan nu mai aş teaptăsăi se spun ăceva. dar îndatăsfîrş i într-un geamă t: d'Artagnan îl str ă spunsese cu spada pe nes ă buitul c ă ruia îi ardea de rîs. Mousqueton scoase un strigă t de durere. rosti Porthos. — Bravo. De astădată . se ridică . Porthos zise el. — Hei. asta o săţ in ăaş a pînămîine dimineaţ ă ? bombă ni Porthos. domnule. — Aha! îl vesti Porthos. — Domnul vrea un cal? întrebăMousqueton. dragul meu! Nu nimereş ti întodeauna ţ inta. am cîş tigat prima partidă .— Dă -i înainte! se bucurăd'Artagnan. r ă spunse Porthos. Mi-am zis căs-ar putea săne prindăbine ş i i-am luat cu mine.

Afarăde asta. a că rui spadăză ng ă ni încruci ş îndu-se cu a sa. glon ţ ul tras de potrivnicul lui Porthos stră punse gîtul calului. D'Artagnan îş i atac ăpotrivnicul cu înverş unare din prima clipă . — Regele n-are nici un amestec aici! ripostăo voce sumbrăş i ră sună toare. — Iată -mă ! spuse Porthos. a ş teptă m sau atacă m noi? — Atacă m! hotă rî d'Artagnan. domnule. De îndatăce ză ri că lă re ţ ii apropiindu-se. În acest timp. vedem noi dacănumele regelui nu deschide orice cale! i-o retezăd'Artagnan. că ci că lă reţ ul venea învă luit într-un vîrtej de praf. d'Artagnan se oprise în loc ş i îş i încă rcase pistolul. se trase un pas înapoi. D'Artagnan vă zu îndreptîndu-se spre el ţ eava unei muschete. d'Artagnan ajunse lîngăpotrivnicul să u. Din douăsă rituri.spadei. Glonţ ul nimeri calul drept în pîntece. fie! zise d'Artagnan. cu pumnul ferit înă untru. îş i ridic ăiute calul în douăpicioare. — O săvedem! zise aceeaş i voce. se arunc ăîntr-o parte. — În numele regelui. o s ăajunge ţ i. Silit de douăori săschimbe garda ş i sălupte cu garda în afar ă . celă lalt de potrivnicul lui Porthos. fiindcărana nu-i mai îngă duia săse ţ in ăîn ş a. d'Artagnan angajăspada în garda-i favorită . faceţ i loc sătrecem! strigăd'Artagnan. gemînd. Lupta începu. se lă săsăalunece la pă mînt. — Văîntreb pentru ultima oară . Ş i înfipserăpintenii în coastele cailor. st ă tea îngenuncheat în spatele calului să u. unul tras de d'Artagnan. nu mai avu ră gazul săduca mîna la coburi ş i amintindu-ş i de un sfat pe care i-l dă duse cîndva Athos. care se zbă tea în spasmele morţ ii. numai căde data asta întîlni o spadă ş i un braţ care îl cam puserăpe gînduri. Douăfocuri de pistol r ă sunarăaproape în aceeaş i clipă . Ă sta-i mă cel de cai ş i nu o luptăb ă rbă teasc ă . aş a cum avea obiceiul. trage spada! Ş i că lă re ţ ul să ri îndatădin ş a. — La dracu! se ră sti d'Artagnan. cu un pistol în fiecare mînă . Că lă re ţ ii erau la vreo dou ă zeci de paş i de ei. încît el se pră buş i ca un bou sub m ă ciuca mă celarului. — Aida-de! fă cu batjocoritor aceea ş i voce ră sun ă toare. cu sprinteneala-i nemaipomenită . cu un geamă t adînc. Cu îndemînarea-i obi ş nuită . încotro? zise aceea ş i voce. Asta-mi convine de minune. Mousqueton. care se pră bu ş iţ eap ă n sub el. la oblîncul noului să u cal atîrna o flintă . — Atacă m! îi întă ri Porthos hotă rîrea. Ce facem. D'Artagnan sim ţ i cum se pră bu ş eş te sub el ş i. care pă rea c ăiese dintr-un nor. Porthos. — Bine. — Bun! N-aveţ i grijă . — Vrei sa lupţ i cu spada. Trage spada. potrivnicul . Glonţ ul lui d'Artagnan zburăpă lă ria duş manului să u.

potrivnicul să u să ri înapoi ş i. La aceastăluminăceilalţ i doi luptă tori dă durăfiecare cîte un strig ă t. Temîndu-se de un vicleş ug. întinzînd înainte capul descoperit. atacînd cu iuţ eala fulgerului ş i cu o forţ ăpe care o credea de neînvins. ră spunse o voce care domina întreg cîmpul de luptă . descoperindu-ş i pieptul. d'Artagnan stă tea gata s ăse apere. . se sili sădesluş eascăprin întuneric chipul lui d'Artangan. vai mie! Vai mie! se tîngui d'Artagnan. luptînd iară ş i cu garda preferat ă . A ş a îi zicea el odinioarăîn clipele de duioş ie. Nu existădecît un om pe lume care putea sămăoprească . dac ăaveţ i cumva vreo îndoială . — Priviţ i în jur. — Fiul meu! glă sui Athos. strigăAthos. de la egal la egal. Lovitura fu parată . — Athos! zise d'Artagnan. — Prinţ ul! rostirăîntr-un glas Athos ş i Aramis. nu trage! — Ah! Tu eş ti Aramis? fă cu Porthos. — Oh. d'Artagnan se avîntăînainte. gră bindu-se săfacă loc domnului de Beaufort. sînt dezonorat! — Ucide-m ă .să u nu se clinti din loc. sălupte corp la corp. domnule. rosti d'Artagnan. un mare numă r de că lă re ţ i îi înconjura. În cele din urm ă . dacăprin moartea mea îţ i salvezi onoarea. Două -trei lovituri schimbate dintr-o parte ş i din cealalt ăr ă maseră fă r ănici un rezultat. Am dou ă pistoale încă rcate. d'Artagnan o coborî pe a sa. domnilor.ş i soarta mi-a scos în cale tocmai pe omul acesta! Oh. D'Artagnan ş i Porthos se uitarăîn jurul lor: într-adevă r. în timp ce d'Artagnan ş i Porthos. Aramis puse pistolul în coburi ş i vîrî spada în teacă . dupăo clip ă . împotriva contelui de La Fère ş i a cavalerului d'Herblay. căa trimis împotrivă -mi singurii doi b ă rbaţ i capabili săînfrunte patru. — Ia seama! strigăPorthos în clipa aceea adversarului să u. zise domnul de Beaufort. spuse Athos. — Athos. Ş i aruncăpistolul din mînă . — D'Artagnan! zise Athos. — Aramis. — Un temei în plus ca sătragi cel dintîi! ră spunse acesta. ce voi spune cardinalului? — Îi vei spune. la rîndul lor se traserăun pas înapoi. mînui spada cu o rara iscusinţ ă . Aş adar tu îl aperi? Ş i eu care am jurat să -l aduc mort sau viu! Ah. întinzîndu-i mîna lui d'Artagnan. — Pe toţ i dracii exclam ăel cu accentu-i gascon. Spadele scoteau scîntei. ş i sănu se dea bă tuţ i decît în faţ aa cinzeci de oameni. frîngîndu-ş i mîinile. Athos ridicăspada. Porthos trase: o fulgerare luminăcîmpul de lupt ă . — Cincizeci de cavaleri! murmurăd'Artagnan ş i Porthos. Auzindu-l. d'Artagnan cuget ăcăera timpul săse foloseascăde lovitura-i favorită .

continuădomnul de Beaufort.— Auzind zgomotul luptei. rosti el. sîntem despă rţ iţ i. doi care fac cît două zeci. Depă rtaţ i-vă . rosti d'Artagnan cu mîndrie. ca ş i cum mi-aţ i fi stră puns-o cu spada. La dracu. Porthos înclinădin cap în semn de încuviinţ are. Ah. Cîţ iva dintre oamenii domnului de Beaufort fă curăo miş care spre ei. spuse Aramis. domnilor. — Eu o primesc. monseniore. Ş i la aceastăultim ăîntîlnire a noastrăsălimpezim pe . — Cît despre mine. noi care am fost întotdeauna atît de uniţ i. adeveri Athos. atunci treceţ i de partea noastră . O ultimăîntîlnire între noi e imperios necesar ă . Tuspatru se vă zurălaolaltă . am crezut căsînteţ i două zeci ş i am venit încoace cu to ţ i cei ce măînsoţ eau. iată tristul adevă r. Dar nu eraţ i decît doi. zise Athos. zise Aramis. iată -ne du ş mani! oftăPorthos. iatămarele. totul s-a sfirş it! suspinăPorthos. îmi pare ră u căne aflam în tabere potrivnice. care se apleacădin scă ri spre el ş i că ruia îi ş opti ceva. interveni Athos. monseniore. continuăAthos. iar d'Artagnan ş i Porthos se pomeniră în mijlocul unui cerc imens. — Cum doreş ti. d' Herblay. vorbi Athos. Dacăs-au al ă turat taberei lui Mazarin. — Deocamdată . sînteţ i liberi. — Prieteni. Ş i se apropie de prinţ . — Întocmai. — Atunci. în timp ce Athos se apropie de d'Artagnan. Vreau săvăspun două cuvinte. Porunca fu îndeplinităpe dată . dar încănu ne-am declarat r ă zboi. — Haide. Un loc la îndemîna tuturor. Spadele noastre?! Niciodată ! — Niciodată ! i se ală turăş i Porthos. — Acum. eu o cer. Îmi pare ră u săv ă d căsîntem unii împotriva celorlalţ i. săhotă rîm un loc de întîlnire. — E dureros. ş i poate căvom g ă si o cale de înţ elegere. domnilor. ră spunse prin ţ ul. cine-ar fi crezut una ca asta?! D'Artagnan suspinăadînc fă r ăs ăscoatăo vorbă . aş a cum singur aţ i spus. d'Herblay! interveni Athos. dupăcum pe noi ne-a îndemnat săne ală tură m domnului de Beaufort. ridicînd capul. spadele dumneavoastră ! rosti prinţ ul. — Tă cere. să tul sătot fug ş i dornic sătrag ş i eu spada. — Spadele noastre?! se dezmetici d'Artagnan. — O clipă . spuse d'Artagnan. Dar. Nu se fac asemenea propuneri unor astfel de oameni. conte. desc ă lecăş i vino încoace. Da. Athos se uitălung la amîndoi ş i le luămînile într-ale sale. Î ţ i sînt prea îndatorat ca s ă ţ i refuz prima rugă minte. Doamne. — Ei bine. înseamnă căaş a i-a îndemnat conş tinţ a. nimic n-o săne mai izbutească ! — Oh. Domnule d'Artagnan ş i domnule du Vallon. domnilor! porunci el oamenilor să i. ş i inima mea sîngerează . Oare văpare ră uş i acum cănu ne-aţ i vă rsat sîngele? — Nu. Aramis să ri din ş aş i se apropie de Porthos.

va fi salvată . în vreme ce eu nu măgîndesc decît la un singur lucru. — Prin urmare. —Ş i cînd anume? — Mîine seară . Săne întoarcem acoperiţ i de ruş ine în faţ a cardinalului! —Ş i mai ales să -i spuneţ i. — De aici. — Văreîntoarceţ i pînăatunci? — Da. din cap. Aramis! — Haidem ş i noi. onoarea noastrăde soldaţ i e pierdută . — Săda ţ i mă rturie căam fă cut tot ce ne-a stat în puteri. va ieş i pacea sau ră zboiul. D'Artagnan recunoscu vocea lui Rochefort. — În totul. sînteţ i de pă rerea mea? întrebăAthos. În ce ne priveş te pe noi. zise Athos. mădoare căte gîndeş ti la asta. — Vai! murmurăd'Artagnan. care pieri în noapte dimpreun ăcu tropotitul cailor. ş i atunci văveţ i putea lua revanş a. Zicînd acestea. ş i locul întîlnirii? — Piaţ a Regal ăvăconvine? întrebăd'Artagnan. cănoi doi am încruciş at spadele unul împotriva celuilalt. — Piaţ a Regală . da. tu ai dreptate. lîngăParis. clă tinăel. prieteni. domnilor. fie! zise Athos. Grimaud? . rosti Athos cu gravitate. precum ş i purtarea pe care trebuie să o avem unii faţ ăde alţ ii. dar onoarea noastră . Haidem. — Ce vă d? strigăd'Artagnan. Ceva mai încolo de ei. — Ei. D'Artagnan ş i Porthos r ă maserăsinguri în mijlocul drumului. — Văpot fi de folos cu ceva. dă du pinteni calului ş i o porni în goană . — Fiţ i liniş tiţ i în aceastăprivin ţ ă . mare nenorocire s-a abă tut asupra noastră . domnul de Beaufort le fă cu cu mîna în chip de salut. Da. Porthos! oftăd'Artagnan. domnilor? întrebădomnul de Beaufort. — Bine! rostirăceilal ţ i trei. curînd ne vom revedea. — D'Artagnan. îndurerat. urmat de întreaga escortă . Athos ş i Aramis schimbarăo privire între ei. cănu sînt prea b ă trîn pentru a fi un om de acţ iune. — La Paris? — Da. un om ţ inea doi cai de frîu. se auzi o voce. anume. sper. dacănu aveţ i nimic împotrivă . Îţ i jur.deplin poziţ ia unora ş i a celorlal ţ i. — La ce oră ? — La zece seara văconvine? — De minune. Tu eş ti. Cu bine. Crezuserăcăera Mousqueton ş i se apropiară . Aramis dă du a încuviinţ are din cap. ori poate chiar la Paris. monseniore.

a ş a cum promisese. — Ce-i de fă cut? mormă i d'Artagnan. D'Artagnan se ş i afla în ş a. Acesta le fă cu un semn cănu se înş al ă . dragul meu Mouston? — Mouston! repetăGrimaud. — Ei. — Nu. — Eş ti ră nit ră u. Mi-era team ăc ăvoi fi nevoit s ăfac drumul pe jos. — Domnul conte de La Fère. chiar eu sînt. Athos! murmurăd'Artagnan. — Poţ i săîncaleci? — Oh. Merserăun timp în t ă cere spre Paris. care îl primi cu lacrimi în ochi. domnule nu cred: dar am o ranăcare măsupă ră . Îţ i pă ră seş ti stă pînul? — Da. spuse Grimaud. deş i nu te prea dumireai dacălacrimile acestea mă rturisesc bucuria revederii sau durerea ră nii din ş old. . Grimaud să ri la p ă mînt ş i-l sprijini pe vechiul să u prieten.— Grimaud! exclam ăPorthos. Noi trebuie totuş i săajungem la Paris. domnule. — Îţ i mul ţ umesc. Tu te gîndeş ti la toate. — Straş nic! se bucurăPorthos. tu unde te duci? întrebăd'Artagnan. bunul meu Grimaud. scînci un glas. colbuit din cap pînăîn picioare: era un om de-al prin ţ ului de Beaufort. ei îş i continuarăîn tă cere drumul spre Paris. holbînd ochii. Cît despre d'Artagnan ş i Porthos. care ducea cardinalului o scrisoare. furăajunş i din urmăde un soi de curier. zise Grimaud. pe care îl îndr ă gea mult. — E Mousqueton! zise Porthos. cînd deodatăauzirăni ş te gemete venind parcădin ş anţ ul de pe marginea drumului. în Flandra. Cardinalul citi scrisoarea de două -trei ori. poţ i sămergi? — Am săîncerc pînăla prima casă . unde. care se afl ăsub arme. Eş ti un adevă rat gentilom. Porthos alergăspre Mousqueton. — Cine ni i-a dat? întrebăş i Porthos. ş i un fel de umbrăse ridicăpe marginea drumului. — Athos. se poate săspuneţ i una ca asta? — De mers. Măduc să -l întîlnesc pe vicontele de Bragelonne. Mazarin petrecu o noapte cumplităcînd primi scrisoarea prin care prinţ ul îi dă dea de ş tire căse aflăîn libertate ş i căva porni împotriva lui un ră zboi nimicitor. — Am eu grijăde Mousqueton. — Ce-i asta? întrebăd'Artagnan. apoi o îndoi ş i o puse în buzunar. domnule. Grimaud. — Ai cui sînt caii? întrebăd'Artagnan. Ş i se aruncăpe cal. Dupa vreo trei ceasuri. se afla mă rturia celor să vîrş ite de Porthos ş i d'Artagnan. — Da.

Doamne. zic. mort sau viu. ş i ca săle dau în vileag numele însemna pierzania lor. gasconul se dovedeş te un om preţ ios. o sămă înveţ e sădau cai din cei mai buni gă rzilor mele. bravul meu d'Artagnan? — Da. dragul meu!" „Nu sînt gascon decît atunci cînd izbutesc. monseniore"." „Adică . dragul meu. Am intrat ş i el s-a uitat chiorîşla mine. atunci ţ i-ai fi ţ inut cuvîntul ş i mi l-ai fi adus aici. mormă i Porthos." Pricepi. s-au irosit vreo cîteva încă rcaturi de pulbere ş i din-tr-o parte. e că . Porthos? — Uită -te ş i tu: moi un pesmet într-un pahar cu vin spaniol. povesteş te-mi totul amă nunţ it. dupăcîte am auzit. m ăslujeş te chiar ş i atunci cînd e neîndemînatic. Hotă rît. — Ai dreptate. înţ elegi." „Mda. Totul e felul cum ţ i se vorbeş te. E de necrezut cît vin înghit biscuiţ ii ă ş tia! se întrerupse d'Artagnan. de vreme ce domnul de Beaufort i-a scă pat lui d'Artagnan. Adevă ra ţ i . că ci a început sărîdă . ş i din cealaltă . — Pe toţ i dracii! — „Monseniore." „Ş i spadele au vă zut lumina zilei? a adă ugat el. Cardinalul se gîndea la omul pe care d'Artagnan îl trîntise la pă mînt în dreptul cimitirului Sfîntul Ioan. ş i care nu era altul decît consilierul Broussel. — Ei. Gimblou. dar asta. ei erau cincizeci ş i noi eram doi. fiindcădacăn-ar fi ră mas în urmăş i dacăar fi fă cut fiecare cît dumneata ş i prietenul dumitale." — Hm. stînd în curtea hanului „La Că priţ a" ş i adresînduse lui d'Artagnan. întunericul nop ţ ii. monseniore". Ră spunsul i-a plă cut. care se întorcea cu o mutra lungăş i plouatăde la Palatul Cardinal. Te-a primit ră u." „Da. zise el." „Da. XXIX PATRU VECHI PRIETENI SE PREGĂ TESC SĂSE ÎNTÎLNEASC Ă — Ei! fă cu Porthos. la Paris. „Aha! a continuat cardinalul. nu era chip s-o scalzi. Dar eu te credeam gascon. Eu am ridicat din umeri ş i i-am spus: „Ei bine. cum a fost? — La naiba. nu. urm ă rindu-l. nu puteam să -i povestesc amă nuntele fă r ăs ăpomenesc de prietenii noş tri. monseniore. zice. dracu nu mi se pare chiar atît de negru. scîrboas ăjavrămai e omul ă sta! Dar ce mă nînci acolo. Porthos. i-am ră spuns. pe legea mea! Ză u. un pahar! Bă iatul care ră spundea la acest nume frumos aduse un pahar ş i d'Artagnan se aş ezăal ă turi de prietenul să u. nu noi am fost cei mai tari. n-a împiedicat un schimb de focuri. Făla fel ca mine. zice. muş chetarul cel puţ in l-a zdrobit cu calul pe Broussel. — Ia zi. ş tiu asta. „Asta.— Ceea ce măconsoleaz ă .

dacăbietul Mousqueton ar fi aici. cred socoteala încheiată . monseniore". — Tocmai dă deam săplec. dar i-au adus ş i un mare serviciu? — Un mare serviciu. „Aţ i pierdut trei cai?" m-a întrebat. Din nenorocire. adă ugînd înc ăo sut ăcincizeci pentru Phébus. — La naiba! Se pare căi-am strivit un consilier din Parlament. i-am ră spuns. Oho. nu l-am strivit de tot ş i se pare căse va înzdr ă veni ş i-o să -l stînjeneascăş i de acum înainte. ţ opîrlanul! — Pai de. Mai r ă mîn trei sute . „Întocmai. — Fie. cînd m-a chemat din nou. însămai sînt harnaş amentele. Porthos? — Oh.. — N-are a face. ţ i-ar spune preţ ul pînăla ultimul b ă nuţ . spuse d'Artagnan. nici o lă scaie mai mult! —Ş i ai banii la tine? — Uite-i. e niţ el cam mult ş i dacăse pricepea la cai.. — Ar fi trebuit sămără spl ă tescăpentru povestea asta cu consilierul. „Cît valorau?" — Tii. — Da. — Cum. a scotocit într-un scrin ş i a scos la iveal ăbilete ale bă ncii din Lyon. dragul meu. rosti Porthos. — Aş a e. Spune tu. ca sănu dea peste el! Ră mîne pentru altădată . o sutăde pistoli. G ă sesc căs-a purtat cum se cuvine. Destul de frumos din partea lui. — Bunătreab ă . Aflăc ă -l stînjenea. — „O mie de pistoli". destul de mulţ umit. — Ia te uită !Ş i eu. tică losul. era cît pe ce săo fac ă . ceea ce ce dovedea preţ uirea de care se bucura d'Artagnan la han. — O mie de pistoli? — O mie de pistoli în cap. atunci a înţ eles. ză u! zise Porthos. — Pe legea mea. prietene. care mi-am abă tut calul într-o parte. — Se cheamăcămai ră mîn patru sute cincizeci de pistoli. M-am uitat ş i eu la el. fă cu Porthos... — O mie de pistoli! exclamăPorthos. la naiba! La cît le socoteş ti? — Săzicem o sut ăde pistoli toate trei. zise Porthos. domnul de Richelieu ar fi spus: „Cinci sute de scuzi pentru consilier!" În sfîrş it. Sticla fu adusăîn mare grabă . Cam cît? — Vulcan ş i Bayard m-au costat fiecare aproape dou ăsute de pistoli ş i.. ar fi trebuit săse tocmească . — Cum se cuvine?! Faţ ăde niş te oameni care nu numai căş i-au pus pielea în joc. că rpă nosul.. — Eh. sănu mai vorbim. mai adu o sticlă . dacăn-a dat ortul. Cît fă ceau caii t ă i. A avut o tresă rire grozavăş i s-a uitat ţ intăla mine. conveni d'Artagnan. care anume? întrebăPorthos.bureţ i! Gimblou. omuleţ ul ala negricios pe care l-ai c ă lcat în dreptul cimitirului Sfintul Ioan? — Întocmai.

mă rturisindu-i căMazarin nici n-a amintit despre el. Numai c ăei au trecut în tabă ra prin ţ ilor fă răsăne prevină . da. care se temea s ănu-ş i descurajeze prietenul. D'Artagnan tresă ri.. ispră veş te! izbucni d'Artagnan. — Proastăafacere! mormă i d'Artagnan. ş i săîmpar ţ im restul de trei sute. prietene! Dupăce-ai înfruntat cincizeci de duş mani pe drumul cel mare. Ei. da! zise Porthos.. cu un gest de neră bdare. Au săne socoteascăni ş te frico ş i. — Ai ră bdare. nici celă lalt nu se poate spune ca ieş it învingă tor. D'Artagnan nu-l credea în stare pe Athos de vreun vicleş ug. În clipa aceea. — Eh! mormă i Porthos. dă -i de ş tire căpoate sădoarmă liniş tit". Era adevă rat. Tot se mai gîndeş te săm ăfacăbaron. spuse Porthos. — Trebuie sămergem. — Să -i împarţ im. —Ş i pentru ce? întrebăPorthos. Dar dacăîntîlnirea asta ascunde ceva? — O. — Pentru că -mi face ră u să -i revă d pe ace ş ti doi oameni din pricina că rora am dat greşîn acţ iunea noastră . avem întîlnire în Piaţ a Regală . a spus. Nu merg la întîlnire. Ba da. Nu-mi mai aduce aminte. adeveri d'Artagnan. n-ai uitat. cum poţ i săcrezi una ca asta. — Ce? — De mine n-a pomenit deloc? — A. vom înfrunta ş i doi prieteni în Piaţ a Regală . A bă tut de nouăş i la zece. Dar ia spune. — Ce-a spus? se repezi Porthos. întorcîndu-ş i teancul de bani. Athos ş i Aramis au jucat un joc care măneliniş teş te. de ieri încoace tocmai de-asta sînt atît de posac. — Bun! se bucurăPorthos.. — Întocmai. — Ah. da. N-ai încotro. — Totuş i. cu spadele trase. mătem. vreau să -mi aduc aminte chiar cuvintele lui. zise d'Artagnan. d'Artagnan?! îl mustrăPorthos. Nici nu poţ i să -ţ i . Eu mai aveam un pistol încă rcat în mînăş i voi doi stă teaţ i faţ ă -n fa ţ ă . hotă rî mîndrul senior de Bracieux. La ce ne-ar folosi să mergem la întîlnire ş i săafl ă m azi altceva? — Oare te temi cu adevă rat? spuse Porthos. Porthos... Porthos înclinăcapul în semn de încuvin ţ are. ba da! exclamăd'Artagnan. dar că uta un pretext sănu se ducăla întîlnire. — Da. stă rui Porthos. murmurăd'Artagnan. Ş tiu asta. — Uite ce. e limpede ca lumina zilei. — De Aramis. orologiul bisericii din vecină tate b ă tu de nouăori. — Săd ă m hangiţ ei cincizeci de pistoli pentu gă zduire. Abia ieri am descoperit adev ă rul.cicizeci de pistoli. nici unul. A spus aş a: „Cît despre prietenul dumitale. ş i asta de cînd e abate.

din pricinăc ăpornirile cinstite ale tinereţ ii au dispă rut. c ăau vrut să -l omoare pe preabunul consilier Broussel. atîta vreme cît vei fi bogat. Porthos. Vîntul Frondei azi în zori Se stîrni ca din senin. În ochii lui sîntem o piedic ăpe drumul ce trebuie să -l ducăla o episcopie ş i nu l-ar supă ra. ca sălase locul ş oaptei intereselor ş i ră bufnirilor ambiţ iei. De ieri... Da. — Da. ş i cînd are săvrea acum. — Nu cred! De vreme ce ne-a avut în mînăş i ne-a l ă sat să -i scă pă m! De altfel. domnul de Beaufort ar putea săpunămîna pe noi. ai dreptate. dragul meu.. spuneţ i-mi mai întîi împotriva cui pornim! — Împotriva nimă nui. dragul meu. domnule. Dac ăn-am merge. urmăPlanchet. Nu te mai poţ i bizui nici pe prieteni.. Nu m-ar mira. — Da.. — Aş a căînţ elegeţ i. Planchet începu săfredoneze: Vîntul Frondei azi în zori Se stîrni ca din senin ş i mi-l umple de fiori Pe cumş trul Mazarin.. ei ar spune căne-a fost frică . casa lui e plinăde lume. —Ş tiţ i. Dac ămi-aţ i cere să -mi iau flinta pentru vreo treabăasemă nă toare aceleia pusăla cale împotriva . — Planchet e partizan de-al Frondei îl încunoş tinţ ăd'Artagnan. — Ei bine. că ci poporul l-a purtat acasăpe braţ e. rosti d'Artagnan. zise Porthos. din partea lui Aramis e altceva. sfaturilor egoiste. A. — O. dacăbietul Mousqueton ar fi aici! Iatăun om care nu m ăva p ă ră si niciodată . săne înlă ture. Hei. ş opti d'Artagnan că tre Porthos. — Nu mămai mirăc ăMazarin ar fi fost tare bucuros să -l fi omorît de-a binelea pe consilier. Doamna de Chevreuse ş i doamna de Vendôme ş i-au mă rturisit dorinţ a să -l viziteze. poate. — Porunceş te săse punăş aua pe cai ş i ia-ţ i flinta! — Domnule. domnule. Planchet! strig ăd'Artagnan. domnul de Longueville ş i prinţ ul de Conti au trecut să -l vadă . nu ră zboaiele civile ne dezbină . pă rintele poporului? — Ză u? f ă cu d'Artagnan. numai căa fost ră zbunat cum se cuvine. Vicarul.închipui. — La toţ i dracii cu ră zboaiele civile! zise Porthos. ne înarmă mş i-l luă mş i pe Planchet cu flinta lui. săfim prevă ză tori. Eh. asta-i din pricinăcăazi nu mai avem două zeci de ani. E o simplămă surăde prevedere pentru cazul căvom fi atacaţ i. nici pe cei care te slujesc. sămergem la întîlnire. cît s-a schimbat. Planchet se ivi numaidecît. — La rîndul să u. cînd o săvrea. dar săne înarmă m.

— Au devenit cei mai primejdioş i duş mani ai no ş tri. iar Bazin săle lase ş i el pe-ale lui. crezi căd'Artagnan. s ăne lă să m pistoalele ş i spadele. dragul meu d'Herblay! — Cine îţ i spune căd'Artagnan n-a aruncat vina înfrîngerii lui asupra noastrăş i cănu l-a prevenit pe cardinal? Cine îţ i spune căMazarin n-o săse foloseascăde aceastăîntîlnire ca săpun ămîna pe noi? — Haide. Athos ş i Aramis intrau în Paris.domnului Broussel. — E feciorul slujnicei domnului Broussel. Aramis. prin mahalaua Saint-Antoine. — Ce vrei. credeţ i-mă . ră mă sese să -l îngrijeascăpe Mousqueton ş i trebuia săplece dupătînă rul viconte de Bragelonne. Tocmai în clipa aceea. Un bă iat de nă dejde care. — Ce vrei săspui. Am mai auzit numele ă sta. n-ar sta de pomană . c ăPorthos ar da vreo mîn ăde ajutor la să vîrş irea unei asemenea infamii? — Între prieteni. fii pe pace.. n-au pururi două zeci de ani. Ş i bă iat de alergă turăîntr-o cîrciurmăde pe strada Calandre? — Întocmai. Grimaud. ai dreptate. — De ce? — Fiindcămergem la o întîlnire de r ă zboi. — Friquet? fă cu d'Artagnan.. — Ce tot întrebi atîta de mucosul ă sta? bombă ni Porthos. . care erai cît pe ce să -i omori stă pînul? — Pă i cine o să -i spunăasta? — Ai dreptate. dar între duş mani ar fi un vicleş ug. zise Athos. — Cum aş a? Prietenii noş tri. — Hei! spuse d'Artagnan. ş tiu! exclamăd'Artagnan. aflat în drum spre armata din Flandra. Bazin îl are sub ocrotirea lui. — Nu. dragul meu Athos. Athos îş i încruci ş ăbraţ ele ş i-ş i lă săcapul în piept.. Dar cine ţ i-a spus toate amă nuntele astea? — O.ş i mai cu seamăpazeş te-te tu. Athos. dragăconte. Îi urma doar Bazin. — Nu-i cumva copil de cor la Notre-Dame? întrebăd Artagnan. Săne pă zim. dintr-o sursăsigură .. Athos! Aş a-s fă cuţ i oamenii. Mi-a dat odatăni ş te lă muriri preţ ioase ş i-ar putea săfacăla fel ş i altădată —Ţ ie. domnule. — Oh! Nici pomenealăde aş a ceva. Friquet mi le-a spus. — O. — Da. Aramis? — CăPiaţ a Regalăe urmarea celor petrecute pe drumul spre Vendômois. ar fi o infamie. chiar aş a. ci sămăstră duiesc săo împă rtă ş eş ti tu pe a mea. la o ră zmeriţ ă .. săne schimbă m hainele. crede-m ă . — Acum. ş i nimic altceva. trebuie săne abatem pe la vreun han. la o adică . Se odihniserăpe drum ş i se gră beau ca sănu lipsească de la întîlnire. În privinţ a asta dă mi voie nu numai sănu-ţ i împă rtă ş esc pă rerea. — Aha. dupăcum ne amintim.

te asigur cănu va fi aş a. Vino cum vrei la întîlnire. Aramis. Dînd cu ochii de d'Artagnan ş i Porthos. Aramis! urm ă Athos. mai ales. a celor care locuiau în Piaţ a Regală . Erau d'Artagnan ş i Pprthos. în mijlocul drumului? Cît despre Porthos. — Fie aş a cum spui. în loc săfie ţ inuţ i de că tre Bazin. Aramis se depă rta îndată . urma ţ i de valeţ i. — Unde v-ar conveni săstă m de vorbă . la grilajul pie ţ ei pustii. cu flinta la spinare. Aramis. ar fi locul cel mai potrivit. clă tinînd cu amă ră ciune din cap. fa ţ ăde Porthos?! Oh. D'Artagnan b ă găde seamăcăcei trei cai. m ăfaci cel mai nenorocit dintre oameni. Atunci porunci lui Planchet săfacăla fel ca Bazin. — Noi. dragul meu. Ş i ne-a întîlnit pe noi în cale. De altfel. A fost înfrînt. Dar dacădomnilor le place ră coarea de sub copaci ş i o singură tate de netulburat. domnilor. acel amor propriu care conduce orbeş te acţ iunile lui d'Artagnan. doi cîte doi. N-ai auzit cum se c ă ina acolo. — Dar dacădomnul d'Herblay ar putea că pă ta cheia de la poarta de fier. cred căaici. erau lega ţ i la inelele bolţ ilor. că ză rirăsub o bolt ă . îţ i jur. — Dacăprefera ţ i un alt loc. că ruia îi aparţ ii ş i care se bi-zuie pe tine. îţ i dai seama. domnilor? glă sui Athos. atunci alegeţ i-l singuri. În urma lor venea Planchet. nu numai pe însuş i contele de La Fère îl tr ă dezi prin această slă biciune. Cît despre mine. zise Athos cu vocea-i convingă toare ş i plinăde noble ţ e. o scuză ?! Oare trebuie săprevedem cazul cînd ar fi nevoie de o scuzăfaţ ăde d'Artagnan. în capul stră zii Sainte-Catherine. D Artagnan scormoni cu privirea bezna ce învă luia piaţ a. poate căbaronia lui depindea de reuş ita acestei acţ iuni. ş i se salutarăcu politeţ e. Nu numai pe un om. — Grilajul e închis. noi avem o scuză . Cine îţ i spune căaceastăfaimoas ă baronie nu depinde de întrevederea de astă -seară ? Săne luă m mă surile de prevedere. Dezamă geş ti o inimăcare nu era pe deplin moartăpentru prietenie! Uite. ci un întreg grup. eu voi merge dezarmat. în pia ţ ă . trei că lă re ţ i. Pe sufletul meu. unde ne vom simţ i de minune.Noi am ră nit de moarte. în timp ce Porthos vîrî capul printre douăză brele ale grilajului. Athos ş i Aramis descă lecară . Athos! — Dar dacăei vin fă răarme? Ce ruş ine pentru noi. ca ş i cum s-ar fi aş teptat la unul din acele faimoase dueluri încăvii în memoria parizienilor ş i. spuse Aramis. venim de pe drum ş i sîntem niş te ră zvră tiţ i. scrutînd ş i el noaptea. — Nu. Aramis! — Oh! Fii liniş tit. Abia ieş irădin strada Pas-de-la-Mule. rosti Athos cu tristeţ e. Ş i îş i continuarădrumul. aşfi mai bucuros sămi se smulgăinima din piept. înfă ş ura ţ i în mantii. încît nici de astădatănu va deveni baron. Înaintarăunii în întîmpinarea celorlalţ i. Aramis. aşlua cheia de la palatul Rohan. nu numai pe Athos. fiindcăn-am săte las. prevenindu-l pe Athos sănu stea atît de . sub care ghiceai de îndatăspadele. Ceilalţ i le urmarăpilda. care vă zu mai mulţ i trecă tori oprindu-se în loc ş i urmă rindu-i cu privirea.

Te încredinţ ez doar c ă . da. pe care tocmai se ră sfrînse o razăde lună . Athos fă cu un semn. spuse Aramis. mă rturisi Athos. desigur. la care d'Artagnan ş i Porthos se a ş ezară . Aramis bă tu într-adevă r la uş a palatului Rohan ş i se întoarse îndat ă însoţ it de un om. XXX PIAŢ A REGALĂ Merserăîn tă cere pînăîn mijlocul pie ţ ei. — Atunci săfim cu bă gare de seamă . pă strînd o oarecare depă rtare între ei. care tot spunea: — Îmi juraţ i. ce? — Omul îi cerea lui Aramis săjure cănu intră m în Pia ţ a Regalăca să ne batem. Aramis intrăcel din urmăş i închise poarta dupăel. — Vezi. domnule? —Ţ ine. Cei doi valeţ i ră maserăsăaş tepte afară . cei patru se oprirălîng ăuna din ele.aproape de d'Artagnan ş i Porthos. poţ i săjuri dacănu ai de ce? i-o întoarse Aramis. ca ş i cum s-ar fi temut unul de altul. d'Artagnan î ş i agă ţ ămînerul spadei de poarta de fier ş i fu nevoit să -ş i desfacămantia. dă du la ivealăpistoalele stră lucitoare. cu un oftat adînc. Athos nu-i slă bea din ochi. Se scurse un ră stimp de tă cere. D'Artagnan auzise convorbirea ş i înţ elese totul. d'Artagnan ş i Porthos. în care fiecare simţ ea din plin . —Ş i Aramis n-a vrut săjure? — Nu. Ş i intrăal treilea pe poart ă . zise Aramis. dar cum în clipa aceea luna tocmai ieş ea dintr-un nor. — Ah. Din loc în loc. punîndu-i un ludovic în palmă . ca d'Artagnan ş i Porthos săpoatătrece. se înş iruiau bă nci. În clipa cînd intrăpe poartă . dar cel că ruia i se adresăacest sfat se mulţ umi săzîmbeascădispreţ uitor ş i fă cu un pas că tre vechii să i prieteni. — Eh. — Ce săvă d? — N-a vrut s ăjure? — Săjure. Athos ş i Aramis ră maserăîn picioare în faţ a lor. punînd mîna pe umă rul lui Athos ş i ară tîndu-i cu cealaltăîntreg arsenalul pe care d'Artagnan îl purta la cing ă toare. unde era mai întuneric. în clipa de faţ ă . Aramis deschise poarta grilajului ş i se dă du la o parte. — Ai vă zut? se întoarse el că tre Porthos. se gîndira c ăîntr-un asemenea loc descoperit vor fi lesne vă zuţ iş i atunci se oprir ăsub tei. încuviinţ arăcu ră cealăAthos. nu vreţ i săjuraţ i! spunea portarul. — Da. clă tinînd din cap. vă d. domnii ace ş tia sînt prietenii noş tri. — Vai. Desfă cîndu-ş i mantia. care nu se clintirădin loc.

ai venit astă -searăaici furios de cele petrecute ieri. care se ridicăde pe banc ăş i ră spunse: — Cred căe purtarea unui înv ă ţ ă cel al iezuiţ ilor. Erai omul care ap ă ra vreo cauză ? Da. eş ti un om ciudat. Sînt sincer. Atîta tot. cu o blîndămustrare în glas. ca pentru a duce mîna la spadă . d'Artagnan. astfel ca . cu atît mai bine. nici alţ ii. vorbindu-i de sus. de aceea am îndră znit să amintesc ş i eu despre purtarea dumitale. zise Aramis. — D'Artagnan. — Ascultă . căsînt de partea prinţ ilor. zise d'Artagnan. — Nici eu nu vreau altceva. aş a cum ş i noi îl aveam pe al nostru. Ba. spuse d'Artagnan. doar m-ai iscodit. Por ţ hos f ă cuse la fel. domnule. CăMazarin e un bă dă ran ş i căeu nu l-aşsluji pe Mazarin. Ai venit la mine cu anumite propuneri. îi aminti d'Artagnan. dar oare mi le-ai fă cut? Nu. domnule. în loc s ă -mi ră spunzi ca unui prieten. prin prefă că toria de care ai dat dovadăfaţ ăde mine. ţ i-am înfă ţ iş at unele propuneri pe care le-ai înţ eles. nu ni le-am împă rtă ş it. Ei bine. — Domnilor. asta dovedeş te căş tim s ăp ă stră m un secret. În locul acestor cuvinte mă gulitoare. O dovadăde tră inicie a vechii noastre prietenii e prezenţ a noastr ăla aceastăîntîlnire. atîta tot. Atunci cînd am avut cinstea săte vă d la castelul Bragelonne. mai bine să vorbim cu inima deschisăca ni ş te adevă ra ţ i bă rba ţ i ce sîn ţ em. ş i aceastăprietenie pe care o lauzi nu s-a destr ă mat ieri. eu ce ţ i-am spus. M-am purtat la fel cu tine ş i tu m-ai înş elat în acela ş i chip. rosti Athos. Te credeam un suflet destul de mare. — Mi-ai cerut săfiu sincer. Athos îl opri. — Într-adevă r. La ră spunsul lui d'Artagnan. f ă răîndoială . mie sau abatelui d'Herblay? — Da. la castel. domnule conte. Aramis fă cu o miş care. Ş i iat ă . — D'Artagnan! murmurăAthos. unii în faţ a celorlalţ i. oamenii unei tabere? Aveai secretul tă u. dacănu m ăîn ş el. la rîndul nostru. pentru ce sănu fim ş i noi. Vorbiţ i cu toatăsinceritatea: ave ţ i cumva s ă -mi aduceţ i vreo învinuire. pe care poate nu le merită m nici unii. Ţ i-am spus oare cănu voi sluji pe un altul? Dimpotrivă . ci atunci. —Ş i ce crezi despre ea? întrebăAramis. ameninţ ă tori. mi se pare.greutatea de a începe vorba. Ş i acum despre dumneata. am rîs cu poft ăgîndindu-măcăsar putea prea bine întîmpla săprimeş ti de la cardinal misiunea sămă arestezi. sînt sincer! M-ai întrebat ce gîndesc ş i eu îţ i spun. spuse el. zise d'Artagnan. Dar contele de La Fère a pomenit aici despre prietenie. Cei patru oameni se aflau deci în picioare. ră spunse Athos.ţ i-am dat de înţ eles. Sîngele nă vă li în obrajii lui d'Artagnan. cînd ni s-au încruciş at spadele. m-ai dus de nas ca pe un copil. Ei bine. abate d'Herblay. Vă zînd căd'Artagnan se ridică . — Nu-ţ i repro ş ez nimic. Nimeni nu lipseş te ş i deci nimeni nu va avea să -ş i fac ăvreo mustrare.

Apoi se întoarse spre Aramis ş i-i spuse: — Aramis. ş tiu s ămăprefac cănu vă d ceea ce nu măpriveş te. Athos întinse mîna cu acel gest de poruncăsupremă . gata săatace ori săse apere. cătrebuia să -mi faci o mă rturisire la castelul Bragelonne ş i cădomnul.o prietenie de două zeci de ani sănu sufere de pe urma unei înfrîngeri de un sfert de ceas a amorului propriu. rosti Athos. desigur căl-aşfi silit să -mi vorbească . — Cred. — Trebuie! rosti Athos – ş i. Acesta ş ovă i. El spuse „da" ş i trase spada din teacă . ridicînd încet mîna dreaptăspre cer. ş i aceia pe care îi primeş te pe o scarăde lemn. Totuş i. Dacăaşfi vrut s ăcuget mai adînc la deosebirea dintre aceia pe care domnul d'Herblay îi primeş te la dînsul pe o scarăde frînghie. frînge-ţ i spada. îl scotea din să rite. Porthos. domnule conte. În clipa aceea. trebuia să -mi facăo altămă rturisire. Glasul adînc ş i învă luitor al lui Athos avea ş i acum asupra lui d'Artagnan aceeaş i înrîurire ca odinioară . ară tînd spre Aramis. Aramis să ri înapoi ş i trase ş i el spada. palid de mînie ş i cu spaima în inimăla gîndul că . Porthos o vîrî în teacăpe a sa. ră spunse doar printr-o miş care. care încănu deschisese gura. Haide. învins de acest glas. D'Artagnan nu mai trase spada. spune-mi. — Niciodată . cu o voce mai joas ăş i mai blîndăadă ugă : Eu ţ i-o cer. adă ugăel. izbi spadăş i teac ăde genunchi. robit de acest gest. Iatăun om care e de aceeaş i pă rere cu mine. la mînă stire la el. ş i pe că lugă rii care fac pe muş chetarii. frînse în mîini lama mlă die a spadei. apoi încruciş ăbraţ ele la piept ş i aş teptăfremă tînd de furie. socoteş ti c ăai ceva să -mi reproş ezi? Dacăţ i-am gre ş it cu ceva. continuăel. D'Artagnan se aplecăînainte. — De ce te-amesteci în lucruri care nu te privesc? strig ăAramis. care ne vede ş i ne aude în liniş tea solemnăa acestei nopţ i. ş i în rîndul acestora îi aş ez pe muş chetarii care fac pe că lugă rii. dar îi ură sc pe ipocriţ i. pe care numai el ş tia să -l fac ă . a că rui paloare spori. niciodatăspada mea nu se va încruciş a cu a . frîngîndu-le. dacăam fost discret. ş i aruncăcele douăbucă ţ i în dreapta lui. jur în faţ a lui Dumnezeu. a fost vă zut cu doamna de Longueville. Aramis. Atunci nu m-aşfi aruncat pentru nimic în lume într-o aventurăîn care urma să -mi sta ţ i în cale. întorcîndu-se spre Porthos. care devenea acrăş iţ ipă toare la mînie. nu înseamnăcîtuş i de pu ţ in c ăsînt prost. sînt gata să -mi recunosc greş eala. Cele petrecute îi fă curăsădea înapoi pe d'Artagnan ş i pe Porthos. — Măamestec în lucrurile care măprivesc. niciodată . trase încet de la cingă toare spada cu teacăcu tot. în vreme ce vocea lui Aramis. spionat de că tre d'Artagnan.

dar văjur că . Ce înseamnăcardinalul Mazarin pentru noi. nu voi avea decît preţ uire ş i prietenie pentru voi. Acum repet ăcuvintele mele. la naiba! Dacăar trebui vreodatăs ălupt împotriva voastră . în pofida urii voastre. D'Artagnan. eu nu jur nimic. tîrît de una din acele nestă vilite porniri care tră dau sîngele lui clocotitor ş i firea lui de om dintr-o bucată . iatăce nă dă jduiam. Athos. sără mînem prieteni. deş i urmă m că i deosebite. cred căm-aşlă sa stră puns de spad ă . Jur cănu-i ură sc pe cei care mi-au fost prieteni. c ăîn tainiţ a cea mai ascunsăa cugetului meu nu va r ă mîne în viitor nici mă car umbra vreunui simţ ă mînt duş mă nos faţ ăde tine.voastră . zise el cu fruntea înseninatăş i cu privirea cinstită . fiindcăAramis v-a iubit aş a cum eu văiubesc înc ă . glă sui Porthos. Aramis e fratele vostru. Porthos. curmat ăde Aramis. Ş i cinstitul Porthos izbucni în hohote de plîns ş i se aruncăîn braţ ele lui Aramis. regii vor . — Fiul meu! murmurăAthos. nu. aşadă uga. Aramis! Ş i se aruncăîn braţ ele lui Athos. — Cît despre mine. Ş i acum. care am dat statornicie coroanei de pe fruntea unei regine? D'Artagnan. am urît ş i am iubit împreună . judecat ş i dat morţ ii o fiinţ ăomeneascăpe care poate c ănu aveam dreptul săo rupem din aceastălume. prietenia unui om ca tine. Eu î ţ i respect pă rerea. nu plecaţ i! izbucni d'Artagnan. am spus-o ş i o repet. dar cu o urmăde tulburare în glas. Porthos. aş a cum văvoi iubi întotdeauna. nu numai cănu voi îndrepta spada vreodatăspre pieptul tă u. te-am iubit întotdeauna ca pe copilul meu. cuvîntăAthos. Da. deş i luptă m pentru cauze diferite. Athos! Athos dă du săplece. dar. iatăce a ş teptam de la douăinimi ca ale voastre. urîţ i-mădac ă sînteţ i în stare. Mini ş trii. ne-am vă rsat ş i ne-am înfră ţ it sîngele ş i. poate. ultima fîş ie de carne. săne pă ră sim pentu totdeauna vechii noş tri prieteni. de asemenea. niciodatăochii mei nu vor avea pentru voi vreo fulgerare de mînie ş i niciodat ăinima mea nu va gă zdui vreo zvîcnire de ură . Haidem. aş a cum e ş i al meu. Nu plecaţ i! Am ş i eu un jură mînt de fă cut: jur că -mi voi da ultima pică turăde sînge. prinţ ii. Jur. în sfîrş it. d'Artagnan. ca săpă strez preţ uirea unui om ca tine. dar simt cămă înă bu ş . strîngîndu-l cu putere la piept. Se lă s ăo t ă cere solemnă . destinele noastre sînt legate pentru totdeauna. Aramis face la fel faţ ăde Porthos. noi doi am dormit zece ani unul ală turi de altul. dacăei o vor ş i o vrei ş i tu. existăîntre noi o legă turămai puternica decît a prieteniei. nu. afarăde voi. — Oh. îţ i cer iertare căam încruciş at ieri spada cu tine. Aramis. îţ i respect convingerile Porthos. — Prieteni. ci. că ci toţ i patru am osîndit. îmi pare ră u c ăam încruci ş at spadele. care am înfrînt voinţ aş i inima unui om ca Richelieu? Ce înseamn ă cutare sau cutare prinţ pentru noi. deş i mai curînd pă rea căapar ţ ine iadului. un pact al nelegiuirii. fiindc ăn-am iubit pe nimeni pe lume. Am tră it laolaltă . ş i dupăaceea. poate. — Jur.

XXXI BACUL DE PE OISE Nă djduim căcititorul n-a dat cu totul uit ă rii pe tînă rul c ă lă tor lă sat de noi pe drumul Flandrei. — Ei bine! reluăAthos. aplecîndu-se la urechea lui Aramis. — Vom fi creş tini în aceasta împrejurare. prieteni credincioş i la greu. Credeţ i în Dumnezeu? — Pă i se poate! fă cu d'Artagnan. chiar ş i pe Mahomed! Săm ăia naiba dacăam fost vreodatăatît de fericit ca azi! Ş i bunul Porthos î ş iş tergea ochii încăumezi. Aramis zîmbi ş i scoase la ivealăo cruce bă tutădin diamante. zise el. ce însemnă tate are?! Săfim iară ş i unii pentru alţ ii martori de nă dejde în dueluri. Săjură m pe aceasta cruce care. ră zboiul civil ca o flac ă ră . tră dă torule! murmurăabia auzit d'Artagnan.trece ca un puhoi de apă . domnilor. aninată la gît cu un ş nur de perle. din tabă ra cardinalului sau a Frondei. spuse Athos. — Eş ti cel mai mare dintre oameni! rosti d'Artagnan. — Da. ca săr ă mînem credincio ş i jură mîntului nostru. — Ah. săjură m c ăvom r ă mîne uniţ i totdeauna orice s-ar întîmpla. Săfim pururi muş chetari ş i săp ă stră m drept unic drapel acel faimos ş tergar din fortul Saint-Gervaise. din orice ar fi fă cută . ci ş i pe urmaş ii noş tri. întă ri Aramis. spuse d'Artagnan. Haide. — Da. tovară ş i voioş i de petrecere. noi vom ră mîne prieteni? Presimt căda. interveni Aramis. . Ş i fie ca jură mîntul acesta săne lege nu numai pe noi. — Aş adar. spuse Porthos. — Vorbeş ti minunat! zise Porthos. — Iatăuna! zise el. dar noi. sătrecem spada în mîna stîngăş i săne întindem dreapta. este totuş i o cruce. pe care marele cardinal a pus săse brodeze trei flori de crin. la acest singur cuvînt: „Piaţ a Regală !". Văal ă turaţ i acestui jur ă mînt? — Da! rostităto ţ i într-un glas. Pe chipul lui Athos înflori un zîmbet de negră ităbucurie. — Ah. chiar ş i în mijlocul celui mai cumplit mă cel. ca niş te oameni luaţ i pe nepregă tite. Ne-ai pus săjură m pe crucifixul unei partizane a Frondei. săne d ă m mîna. — Are vreunul dintre voi o cruce? întrebăAramis. Eş ti cu mult deasupra noastră . ne-am în ţ eles. sînt gata săjur pe orice. Porthos ş i d'Artagnan se privirăclă tinînd din cap. —Ş i de fiece datăcînd ne vom întîlni în învă lmă ş eala luptei.

ş tiind c ănimeni nu mai putea s ă -i dea preţ ioasele lă muriri pe care le-ar fi că pă tat de la Athos. Bucuria necunoscutăde a fi liber. ş i cu deosebire acea zare depă rtatăş i albastr ăa vieţ ii. fă răm ă car s ă -i ră spund ălui Olivain. care îl întrebărespectuos de ce ză boveş te acolo. Un ceas de fugărisipi îns ăpîcla ce umbrise închipuirea atît de fragedăa tînă rului. chiar ş i pentru cei care n-au încercat niciodatăsuferinţ a vreunei constrîngeri. căzilele lungi petrecute în acest fel vor fi foarte triste. trezind adesea aducerile-aminte. Înfă ţ iş area lucrurilor înconjură toare e un tainic fir că lă uzitor. ş i scuturîndu-ş i pă rul din vreme în vreme de florile ce ningeau din vă zduh. firul acesta ne că lă uzeş te ca ş i firul Ariadnei prin labirintul de gînduri în care ră tă cim. . dupăcîteva încercă ri de a lega vorba cu Olivain. plimbîndu-ş i vis ă tor privirea asupra minunatei priveliş ti din jur. cu coatele sprijinite de masă . se îndepă rta cu fiece clipătot mai mult de ei ş i căpoate îi pă ră sise pentru totdeauna. pierzindu-ş i din vedere ocrotitorul. se opri la umbra unui frumos pîlc de castani în floare. fiecare giruetăză rită pe coama vreunui acoperişde ţ iglăîi reaminteau că . presă ratăcu lanuri verzi ş i cu pîlcuri de arbori. mai întîi pentru a scă pa de gîndurile dureroase ce-i nă vă leau în minte. Totuş i îş i dă du seama. Cu inima strînsă . cu un ş orţ prins dinainte. cea mai învă ţ at ăş i mai plă cutădintre toate că lă uzele. Olivain se supuse ş i porni mai departe. fă r ăvoia noastră . pe care noi o numim viitor. descă lecă . bucurie plinăde farmec. aurea pentru Raoul cerul ş i pă mîntul. pe care îl l ă sase urmă rindu-l cu privirea din faţ a bisericii regale. care îi amintea atît de bine castelul La Vallière. în vreme ce Raoul se aş eză . luîndu-se dup ăacea umbr ăa trecutului pe care o numim amintire. cam la o jumă tate de bă taie de muschetă . Vederea micului castel îl aruncase pe Raoul cu cincizeci de leghe mai că tre apus ş i-l f ă cuse să -ş i depene viaţ a din clipa cînd se despă rţ ise de micuţ a Louise ş i pînăîn clipa cînd o vă zuse pentru prima oară . porunci lui Olivain săducăîndat ă caii la un mic han care se ş i vedea pe drum. încît se oprise a-proape zece minute ş i. Privind oraş ele prin care treceau. deodată . apoi pentru a-i ascunde lui Olivain tulburarea ce-i ră vă ş ea chipul. pornise din nou la drum. cu capul greu. în jurul că rora zumză ia un norod de albine. cuvintele contelui. dă duse pinteni calului. Stă tea de vreo zece minute acolo ş i de vreo cinci se afla cufundat în visuri cînd.ş i fiecare pîlc de stejari. de convingă toare ş i de interesante îi inviar ăîn minte. odat ădesprins. care pă trunde pînăîn ascunziş urile memoriei.Raoul. atît de blînde. oftînd. cu un ş ervet pe bra ţ ş i cu o bonetăalbă pe cap. cernealăş i pană . în loc săse întoarc ă spre prietenii din copilă rie. Cît despre el. Mai era ceva ce-l întrista pe Raoul: pe cînd ajungeau la Louvres vă zuse pitulat în spatele unei perdele de plopi un mic castel. întîlni în raza privirilor lui distrate o figurădolofană care. se apropia aducînd hîrtie. ş i-i spuse lui Olivain săcearăhangiului să -i aducăhîrtie ş i cernealăla masa ce pă rea a ş ezatăacolo anume pentru scris.

ce pă rea preceptorul sau. plin de seriozitate ş i de blînde ţ e în acela ş i timp. Tînă rul dumitale st ă pîn nu prea are poftăde mîncare. de alaltă ieri nu mai pune nimic în gură . zise Raoul. Olivain ş i hangiul se îndreptarăcă tre han. Frumuseţ ea a fost ş i va fi totdeauna venerată . ce vrei. Hangiul ră mase nemi ş cat ş i admirăfă răsăvrea chipul fermecă tor al drumeţ ului. ş i apoi. Din întîmplare pana era bunicicăş i Raoul se apucăde scris. sînt neliniş tit.. Deocamdatăn-am nevoie decît de ce ţ i-am cerut. zise hangiul. Atunci am sădau slujitorului dumneavoastrăplă cinta ş i vinul. — Pînăacum trei zile parcătot mai mînca. am avut impresia cşvşpregş ti ş i sşîntreprindeş i ceva primejdios. sub pomii ă ş tia. . mîncînd o plă cintădin care n-a mai ră mas nici o fă rîmiţ ăş i golind pînăla ultima pică turăo sticlăcu vin vechi de Mâcon. Olivain îi povesti tot ce socoti căse poate spune pe seama tînă rului gentilom. cerneala ş i pana. fiindcănu-i nici un sfert de ceas de cînd un tînă r cavaler. — Nu seamă năcu oaspetele de adineauri. vşrog. prietene. care venise săîntrebe dacăRaoul nu mai are nevoie de ceva. Hangiul. În acest ră stimp. plă tesc pana cît o sticl ăde vin. Ca to ţ i vale ţ ii mulţ umiţ i de starea lor. dară . cu o înfă ţ iş are tot atît de aleasăş i cam de aceeaş i vîrstă . a cerut săse aducăîncoace masa ş i scaunul. domnule. — Nu. Raoul scria: „Domnule. a poposit aici. apoi a luat cina împreunăcu un domn bă trîn. dar din fericire mai avem ş i vin. iar de cînd pieriserăş tiau să -i înlocuiascăcu folos. Am fost atît de buimş cit de plecarea dumneavoastrşş i atît de mîhnit de despş rş ire. fiindcş vş simt lipsa în fiece clipş ş i sînt mereu gata sşîntorc capul. cum fş ceam spre a vş rş spunde cînd îmi vorbeaş i. Dupşpatru ceasuri de drum mşopresc pentru a vşscrie. aidoma echipat ca ş i dumneavoastră . încît nu v-am arş tat decît în prea micş mş surş dragostea ş i recuno ş tinş a ce vşport. dar. aş a cădac ădomnul porunceş te. începînd săînveţ e cum săse poarte cu aceastătagmăde oameni. — Făcum crezi. care pe vremea cînd mai existau tîlhari de drumul mare se întovă ră ş eau cu ei. Aveţ i. Scrie-ş i-mi.— Ah! exclamăapariţ ia. Se vede cătoţ i gentilomii gîndesc la fel. Dacă -i aş a. deoarece sfaturile dumneavoastrşfac parte din viaş a mea. puse pe masăhîrtia.. ş i plă cintă . fiindcş ave ş i inima nespus de generoasşş i aş i înş eles tot ce se petrecea într-a mea. liniş tit în ce priveş te cî ş tigul să u. Numai c-aşfi tare mulţ umit dacăcerneala ar fi mai neagrăş i mai bun ă . îi mă rturisi hangiul lui Olivain. îndrş znesc s ş spun. domnule. — Ei. îţ i mulţ umesc. Veş i binevoi sş mş iertaş i. pana ş i cerneala f ă răplat ă . zîmbi Raoul. iar cerneala cît o plă cintă .

Se uitădac ăOlivain ş i hangiul nu-l pîndeau cumva ş i să rutăfoaia de hîrtie – mutăş i gingaş a mîngîiere. jur. Odihna de care se bucuraser ăîngă duia c ă lă torilor ş i cailor să -ş i continue drumul fă r ăoprire. astfel cămergea iute. — Domnule. Veş i avea oare bunş tatea. s ş -mi scrie ş i cîteva cuvinte despre mica mea prieten ş . zise Raoul. Pe la patru după -amiază . apoi pornise mai departe. Săzorim deci pînăla Noyon. iar la Senlis duse scrisoarea la poş tă . Raoul se simţ i mai liniş tit. De cînd nu mai sînte ş i lîngş mine. Raoul chemăhangiul. de asemenea. — Domnul conte de La Fère doreş te sămăgră besc ş i săm ăînf ă ţ iş ez Prinţ ului în dimineaţ a celei de a patra zile. acesta se oprise. Olivain golise sticla ş i mîncase plă cinta. . cît de preş ioase ş i necesare îmi sînt amintirile din timpul petrecut cu dumneavoastrş . — Săîncerc ă m să -l ajungem din urmăpe acest gentilom. ca ş i el. Dupşcum vedeş i. Mi-eraş i de mare. Raoul dă du porunc ălui Olivain săîntrebe cine e tînă rul gentilom care a trecut pe la han înaintea lor. — Haide sădormim ş i noi la Noyon. era un motiv de îngrijorare? Înş elege ş i. pe care inima lui Athos era în mă surăsăo ghicească . Mîncăcu poftă ş i din nou că utăs ăafle amă nunte despre tîn ă rul gentilom aflat pe drum înaintea lui. glă sui cu respect Olivain. voi fi plin de fericire la gîndul cşaş i simş it dragostea ş i devotamentul meu ş i cşam ş tiut a vşface sşle înş elegeş i în timpul cît am avut bucuria sş trş iesc al ş turi de dumneavoastrş . Raoul intrăîn Compiègne. mare ajutor. înc ă lecă . domniş oara de La Vallière.lucru asupra cş ruia nu mi-am îngş duit sş vş întreb. domnule ş i scumpul meu ocrotitor. drumul e asemă nă tor cu cel fă cut de la Blois la Paris. spuse Raoul lui Olivain. la plecarea noastrş . a cş rei sş nş tate. dacşprimiş iş tiri din Blois. Socot c-ar fi bine săpoposim aici ş i săplec ă m abia mîine în zori. m ş simt foarte singur. îngă duiţ i-mi săvăamintesc cam ostenit caii destul în dimineaţ a asta. deschizînd scrisoarea." Ispră vind scrisoarea. dacşîn unele clipe îmi simş iş i lipsa. Se duce la oş tire ca ş i noi. cu siguranţ ă . caii se odihniseră . dacşîncercaş i o cît de micşpş rere de rş u cşnu mşaflu lîngşdumneavoastrş . Optsprezece leghe. ş i ne va fi un plă cut tovar ă ş de drum. La Verberie. domnul meu. aş a cum spusese hangiul. însăavea un cal bun. la hanul „La Clopotul ş i Clondirul". fusese vă zut cu trei sferturi de ceas mai mainte. de vreme ce dumneavoastrşnu mi-a ş i spus nimic. În aceastăvreme. m ştem mereu sşnu sş vîrş esc vreo greş ealş . Sper cşuneori vşveş i mai aminti de mine ş i. spunînd căvrea sădoarmăpeste noapte la Noyon. hanul cel mai de soi din Compiègne. aruncăun scud de iur pe masă . cît am c ă lcat noi. ş i azi. sînt destul pe ziua de azi. ră spunse Raoul. am mare nevoie de ş tiri din partea dumneavoastrş .

dar începu săbomb ă ne. aţ intindu-ş i privirile într-un punct anume de pe rîul neasemuit de frumos în bă taia soarelui. Caii se vor putea odihni toatănoaptea. Ce se întîmplăacolo? Ră sun ăun al doilea strigă tş i mai p ă trunză tor decît cel dintîi. Dorea îns ăs ă -ş i punăla încercare forţ ele. crescut în vederile lui Athos ş i încredinţ at căl-a auzit de o mie de ori vorbind despre drumuri de două zeci ş i cinci de leghe. poimîine numai cinci ş i peste trei zile ai să -mi zaci la pat. omul acesta de fier. cînd. Slobozi frîul. Olivain nu îndră zni s ăse împotrivească . porni în galop. Raoul se întoarse înspre partea dincotro venea strig ă tul ş i puse mîna streaş in ăla ochi. spunea el printre din ţ i. pe o potecăîncîntă toare care ducea la un pod plutitor. dar se afla prea departe pentru a putea fi auzit. ce vă d? Colo se zbate ceva! — Fă r ăîndoială ! adeveri Raoul. un cavaler! — Sînt gata săse duc ăla fund! strig ăla rîndul să u Olivain. deodată . clă dit numai din nervi ş i muş chi. pînădeparte. D'Artagnan. în loc de două zeci de leghe. nu voia sără mînămai prejos de cel care îi era o pildăîn toate. Un mic grup de că lă re ţ i stă tea pe mal. Scoase un strigă t. se opri să -l aş tepte pe Olivain. Într-adevă r. domnule! fă cu Olivain. ce faceţ i. Gonea. Ş i-atunci e musai săte odihneş ti. Se vede cît de colo căOlivain nu era crescut la ş coala celor ca Planchet ş i Grimaud.Vom ajunge pe la opt seara. Iroseş te-ţ i tot focul din prima zi. Raoul se simţ ea obosit. Mînat de durere ş i sim ţ ind moale ză bala. legă nat de valurile ei. — Haide-haide. Tinerii ă ş tia sînt niş te fanfaroni în lege. înfigînd adînc pintenii în coastele calului. dupăcît i se spusese. ai săfaci numai zece. scurtînd drumul cu o leghe. ca s ăspunem aş a. cu toatăoboseala calului. — Eh. calul să ri peste un fel de gard ce înconjura pontonul ş i se aruncăîn rîu. trecuse apa de o sutăde ori c ă lare ş i de o mie . gata săse îmbarce. Crescut pe malurile Loirei. zorindu-ş i tot mai mult calul. Un cal. bacul plutea pe apăc ă tre celalalt mal. S-a rupt odgonul ş i bacul e dus de apă . Raoul se îndreptăspre nefericitul aflat în primejdie. domnule?! strigăOlivain. vă zu în faţ ărîul. iar dimineaţ ăla cinci pornim din nou. Împrejurarea nu era ceva nou pentru el. că ci soarele în asfinţ it îl orbea. împră ş tiind în jur. ajuns pe culmea unui deal. ş i Raoul î ş i dă du seama îndatăcăe martor la o nenorocire ş i căun om e pe cale s ăse înece. dar o ridică tură de pă mînt îi ascunse curînd grupul ş i cînd ajunse la o nouăîn ă lţ ime. Vă zînd căn-a putut ajunge la vreme spre a trece rîul împreunăcu ceilalţ i că lă tori. — Olivain! strigăel. Chiar aş a era. Raoul nu se îndoi nici o clipăc ăera tîn ă rul gentilom cu însoţ itorii să i. fusese. Doamne. Mîine. — Doamne Dumnezeule. Atunci. valuri de spumă . îi stîrnise o nemă rginităadmira ţ ie. în ciuda bombă nelilor lui Olivain. În acea clipără sunăun strigă t ce pă rea c ăvine de pe rîu.

îş i îndoi sforţ ă rile. din trei-patru aruncă turi de braţ e. ca ş i cum ar fi priceput căi se venea în ajutor. zbuciumîndu-se pe mal. — Curaj! strigăRaoul. Athos îl oţ etise în asemenea încerc ă ri. sîntem pierdu ţ i". Raoul prinse una din mîinile tînă rului ş i o puse pe coama calului. domnule. Gîndindu-se la timpul cînd va face din viconte un soldat. Un om cu pă rul c ă runt se aruncase în apăde pe bac ş i înota bă rbă teş te că tre cel care se îneca. Raoul se îngriji numai de cal. Încredin ţ at c ătînă rul cavaler se va ţ ine de coamă . îl sili săse învîrt ăîn loc ş i. pe care îl îndreptăspre malul opus. Încăo clipăş i l-ar fi înghiţ it rîul. Numai cănu avea spor. Azvîrlindu-se de pe calul că ruia îi d ă du drumul săînoate singur. Raoul ieş i din ap ă . În acest timp. se scufundau din ce în ce mai mult. dar vă ică rindu-se întruna: „Mor. atingînd ş i el fundul apei. fricosule! îl îndemnăRaoul. Curaj! — Prea tîrziu! îngînătînă rul. curaj. — E salvat! izbucni omul cu pă rul că runt. aş a cum f ă cuse Raoul. iar că lă re ţ ul. calul ră suflămai în voie ş i. îţ i vin în ajutor! Olivain înaintăspre mal. Îl culcăîn iarbă .de ori înot. sl ă bind încleş tarea mîinii înfipte în coama calului ş i lă sîndu-se s ăalunece din ş a. în strig ă tele celor pe care îi ducea la vale. Ce-ar zice domnul conte dacăv-ar vedea? — Domnul conte ar fi fă cut la fel ca mine! ră spunse Raoul. desf ă cîndu-i . bacul cobora cu repeziciune pe firul apei. Dar ş i calul ş i că lă re ţ ul. palid ş i disperat. se dă du înapoi. se arunc ăş i el în apă . pe care el nu-i scă pa din vedere. purtîndu-l pe braţ e pe tînă rul gentilom fă r ăcunoş tinţ ă . de care degetele acestuia se încleş tarăcu deznă dejdea omului gata săse înece. care scă pase frîul luptînd cu valurile. Deodatăcalul se poticni de o ridică turăde pe fund ş i dă du de nisip. ajutîndu-i sătaie apa ş i îndemnîndu-l cu strigă te. Raoul îş i urma calea ş i se apropia vă zînd cu ochii. Erau numai la zece paş i de mal. — Salvat! îngînăîn neş tire gentilomul. întindea braţ ele cu capul ră sturnat pe spate. ridicădescumpă nit calul în douăpicioare. Eu cum trec dincolo? — Aruncă -te în ap ă . deoarece înainta împotriva curentului. —Ş i eu? Eu ce fac? se vă ică rea Olivain. Prea tîrziu! Apa îi trecu peste cap ş i-l amuţ i. îndemnîndu-ş i calul din ră sputeri. în braţ ele lui Raoul. Apoi strigăspre că lă torul care se zb ă tea la vreo două zeci de pa ş i de el: — Curaj. Calul mai avea doar botul deasupra apei. În acelaş i timp. Apucăîndat ăcalul de că pă stru ş i-i să lt ăcapul deasupra apei. — Dumnezeule! se tîngui Olivain cu deznă dejde. Raoul ajunse lîngătînă rul gentilom. tă ind valurile. să getat pînă în adîncul inimii de ruş ine. în cele din urmă .

obrajii de muribund ai acestuia se împurpuraser ă . în vreme ce că lă torii de pe bac se îndreptau spre aceeaş iţ int ă . Dupăo clipăse afla lîngăei ş i omul cu pă rul că runt. viconte? întrebăcontele de Guiche. un prieten devotat. Trecusem aproape o treime din rîu. cînd odgonul bacului s-a rupt. ră spunse cel că ruia i se dă duse titlul de conte. Socotiţ i-mă . — Ah. spuse Raoul. curajul. aş a cum fă cuse contele de Guiche. Ş i acum. cu ajutorul unei pră jini gă site din întîmplare pe punte. Încet-încet. încotro. ş i era gata-gata sămăduc frumuş el la fund. cum nu se poate mai simplu. Olivain. de ce nu m-ai învă ţ at s ăînot ca lumea? — Vai. domnule conte. domnul meu. înclinîndu-se. — Cum s-au petrecut lucrurile? întrebăRaoul. fă cînd cruci peste cruci. Nu ş tiu săînot ş i n-am avut curaj sămăarunc în rîu. — Ah. — Sînt contele de Guiche. de acum încolo vom fi legaţ i pe viaţ ăş i pe moarte. . Ţ in la dumneavoastrăde pe acum din toatăinima. zise Raoul. vărog. de trei ori mort. îmi veţ i face oare cinstea s ă mi spuneţ iş i dumneavoastr ăcine sînteţ i? — Sînt vicontele de Bragelonne. n-aşmai fi îndră znit sădau ochii cu domnul mareş al. tocmai la timp ca sămăscoateţ i la mal. domnule. domnul meu. bună tatea dumneavoastrămăatrag. Deschise niş te ochi r ă tă ciţ i. Aşdori sădevenim prieteni. — Domnule. îmbr ă ţ iş îndu-l la rîndul să u pe conte. conte. — Viconte. Dac ăvi s-ar fi întîmplat o nenorocire. — În oş tirea Prinţ ului. domnule! strigăel. mulţ umităîngrijirilor lui Raoul ş i ale omului ce-l însoţ ea pe tînă rul cavaler. cînd aţ i aflat cine sînt. Vă datorez adînca mea recunoş tinţ ă . cînd aţ i apă rut dumneavoastră . În loc săajut calul. — Iată -te ş i pe dumneata. —Ş i acum. — Ah. eu îi paralizam miş că rile. izbutise în cele din urmăs ăiasăş i el la mal. — Domnule. zise Raoul. Tată l meu e mareş alul de Grammont. chipul. dacădoriţ i.ş iretul de la guler ş i agrafele tunicii. calul meu s-a speriat ş i a să rit în apăcu mine cu tot. care se aţ intirăcurînd asupra salvatorului să u. S ăne îmbr ă ţ iş ă m. dupăcum vedeţ i. bunul meu d'Arminges! Ai tras o spaimă zdravă nădin pricina mea. Pe dumneavoastrăvăcă utam: f ă ră dumneavoastrăaşfi fost mort. crede ţ i-mă . — Unii mai ş i învie. recunoş tinţ a noastrăn-are margini! izbucni omul cu pă rul că runt. urm ăcavalerul. nu-i aş a? Vina e a dumitale îns ă : ai fost preceptorul meu. Din pricina strigă telor ş i a ză pă celii luntraş ilor. împurpurîndu-se la faţ ă din pricinăcănu putea spune cine e tată l să u. Ne-am ales doar cu o baie. sînt pe de-a-ntregul servitorul dumneavoastră . De aceea. spuse bă trînul. rosti Raoul.

îş i întinserămîinile ş i dînd pinteni cailor. De aceea asculta tot timpul. cu privirea blînd ăş i mîndră . cu tră să turi distinse. pe care Raoul nu o vă zuse niciodată . unde Raoul nu fusese decît o singurădată . privindu-se ş i admirîndu-se unul pe altul.—Ş i eu la fel! exclamătînă rul. că rora le-am dat poruncile necesare de îndat ăce-au coborît de pe bac. pe domniş oara d'Aubigné. XXXII CIOCNIRI Popasul la Noyon fu scurt. spuse preceptorul. cele douădueluri pe care le ş i avusese. trebuie săfi ajuns la han. care abia împlinise cincisprezece. Cît despre Olivain. în ciuda preceptorului sau. c ă ci f ă rădoar ş i poate. care veni s ă -l salute. stră bă turăală turi drumul de la rîu pînăla han. De Guiche cuno ş tea toat ălumea: pe doamna de Neuillan. mai ales. gîndindu-se căun popas la Compiègne l-ar fi scutit nu numai de întîmplarea din care abia scă pase. Contele de Guiche fă cu ochi pe la cinci dimineaţ a. pe domni ş oara de Scudéry. Ah. Convorbirea cu tînă rul conte era nespus de interesantăpentru Raoul. celă lalt mulţ umind Domnului căa tr ă it destul pentru a să vîr ş i o faptăpe placul ocrotitorului să u. toate acestea trezeau în Raoul cea mai vie curiozitate. înalţ iş i zvelţ i. fă r ăîndoială . Raoul ceruse săfie deş teptat. aceeaş i stea v ălumineazăcalea ş i trebuia negreş it săvăîntîlniţ i. Îmbucar ăceva în grabăş i. în ciuda opreliş tilor ş i. — Acum. dacăva sosi cumva Grimaud. ba chiar g ă sir ăpropunerea minunată . Îş i tot întindea mînecile ş i pulpana hainei. Valeţ ii. nu aveau să -l cruţ e. cele opt ceasuri de odihnă . el era singurul pe care nu-l prea mulţ umea isprava cea vrednicăde laudăa stă pînului s ă u. iar tînă rul conte povestea mereu. Haide ţ i! Tinerii nu aveau de ce săse împotrivească . pe aş ternutul bogat de paie. dar nu era mai înalt ca Raoul. Încă lecarăiute. Caii gustarăş i ei din plin. dupăun ceas. Într-o pornire spontană . cu zîmbetul deschis ş i plin de fineţ e.ş i la curte. stră bă tuserădouăleghe de drum. — Bine faceţ i. El nu fusese decît în casa domnului Scarron ş i-i spuse lui de Guiche pe cine a vă zut acolo. nă zbîtiile sale de paj. cu fruntea largă . Hainele ş i vinul o s ăv ăîncă lzească . peste mă surăde bucuros. doi chipeş i cavaleri. cu atît mai bine: vom trage împreuna primul foc de pistol. dar Grimaud nu sosi. Crescut la Paris. dar ş i de o aprindere de plă mîni ş i niscaiva dureri în m ă dulare. Sînte ţ i tineri amîndoi. Cei doi tineri zîmbeau cu acea încredere proprie tinereţ ii. pe . iubiţ i-vă ! zise preceptorul. trebuie s ăvăschimbaţ i hainele. unul socotind frumoasă ş i zîmbitoare aceastăviaţ ăpe care era cît pe ce săo piardă . într-adevă r. Toţ i dormirăduş i. trezit de că tre Raoul. erau. De Guiche putea săaibăoptsprezece ani.

pus pe clevetealăş i pe glume. întorcîndu-se spre Douai. iar cardinalul Mazarin ş i-a primit ş i el por ţ ia. cumplit de gelos.domniş oara Paulet. dup ăce auzi vreo treipatru aventuri destul de gingaş e. nu cruţ ăpe nimeni. Prietenia lui Raoul pentru el spori ş i mai mult la auzul acestor elogii. Se zvonea căPrinţ ul se afl ăla Béthune. pe doamna de Chevreuse. Mîncarăîmpreun ăş i se culcarăîn aceeaş i odaie. se oprirăcă tre orele patru după amiazăla Arras. i se pă ru cătînă rul conte ascundea. Glumi plin de spirit pe socoteala tuturor. Prin urmare. Preceptorul contelui. Veni apoi rîndul întîmplă rilor galante ş i al povestirilor de dragoste. Ziua se scurse pe nesimţ ite. mai cruţ aţ i decît în ajun. o tainăîn adîncul inimii. în timp ce Raoul tremura de teamăs ănu spunăceva ş i pe seama doamnei de Chevreuse. st ă tu săasculte ş i. Tînă rul conte. Nici regina îns ă ş i n-a fost cruţ ată . duel fatal pentru el ş i pe care doamna de Longueville l-a urmă rit din spatele unor jaluzele. bieţ ii oameni de pe lîngăgraniţ ă îş i pă ră seau casele izolate ş i se refugiau în oraş ele întă rite. Prinţ ul mă rginindu-se pînăatunci la mi ş că ri neînsemnate. fie din instinct. Arras era înţ esat de fugari. duhovnicul doamnei de Galles cu Mademoiselle. Era aceea ş i curte despre care Raoul îl auzise vorbind de atîtea ori pe contele de La Fère. Se vorbea despre o bă tă lie apropiat ă . numai căse schimbase mult de pe vremea cînd o cunoscuse Athos. care le fă gă duiau un adă post. dar în ce priveş te farmecul ş i nobleţ ea înfă ţ iş ă rii. care trebuia săfie hotă rîtoare. Tinerii se bucurau căau ajuns la momentul potrivit. om voios ş i de lume. Oş tirea duş manăse întindea de la Cassel la Courtray. Oş tirea francezăţ inea frontul de la Pont-à-Marc pînăla Valenciennes. de-ai fi zis căa trecut doar un ceas. în sfîr ş it sosite. nimeni nu putea sta ală turi de contele de La Fère. chiar ş i pe abatele d'Herblay. pentru care nutrea o realăş i adîncă simpatie. Întreaga povestire a contelui de Guiche era ceva cu totul nou pentru tovară ş ul să u de drum. Vicontele de Bragelonne avea mai mult de ascultat decît de spus ş i în aceastăprivinţ ă . fie din iubire faţ ăde ducesa de Chevreuse. în aş teptarea înt ă ririlor. Vorbi despre vechea iubire a doamnei de Longueville pentru Coligny ş i despre duelul acestuia din Piaţ a Regala. Li se pă rea căse cunosc de cînd lumea ş i căle-ar fi cu neputinţ ăsăse mai despartăvreodată . Erau amîndoi la vîrsta cînd prieteniile se leagărepede. întrucît cete de spanioli se foloseau de întunericul nopţ ii spre a face incursiuni pîn ăîn împrejurimile Arrasului. cum zicea elevul să u. despre noua ei iubire cu prin ţ ul Marcillac. încît ar fi fost gata să omoare pe oricine. numitămai tîrziu Grande Mademoiselle ş i devenităcelebrăprin că să toria ei secret ăcu Lauzun. contele avu numai cuvinte de laudăla adresa ei. Aş a cum am spus. savant pînăîn vîrful unghiilor. . ca ş i el. dupăcît se spunea. ş i cum să vârş eş te tot felul de jafuri ş i silnicii. Se apropiau de cîmpul de luptăş i hotă rîrăsăpoposeascăîn ora şpînăa doua zi. de Guiche fusese crescut la curte ş i cuno ş tea toate intrigile curţ ii. Caii. dar. îi aminti adesea lui Raoul de adînca erudiţ ie ş i spirituala ironie muş că toare a lui Athos.

Pornirăla drum pe la ş apte diminea ţ a. ş i a doua zi se trezir ăcuprinş i de deznă dejde. O luaţ i cam repede. ei! se amestecăpreceptorul în vorbă . atacă m. egal în numă r ş i chiar mai mare. surîzînd. fiindcăamîndoi visaserăcăau sosit prea tîrziu pentru a mai lua parte la bă tă lie. domnule conte? Uitaţ i cămi s-a spus săvăduc teafă rş i nevă tă mat la Prin ţ ? Odatăajunş i la oş tire. — Da. pentru Grimaud. îi spunea lui Raoul: — Iată -ne trei st ă pîni ş i trei valeţ i. n-aveţ i decît săvăl ă saţ i omorîţ i. De Guiche. Ţ inutul era încîntă tor. într-o jumă tate de ceas. toate lă muririle necesare. Lă sarăla han. propuse săurmeze un drum lă turalnic. La Ablain aveau săvad ăcare este situaţ ia. nu-i aş a.Toatăseara nu se vorbi decît de ră zboi. dupăce lă sarălui Grimaud toate lă muririle ş i. aflat între drumul că tre Lens ş i cel că tre Béthune. Cît despre mine. ră spunse vicontele. tinerilor. l ă sînd totuş i o garnizoan ăîn primul oraş . ră spunse Raoul. preceptorul punea de fiece datăs ămearg ăîn frunte pe cei doi valeţ i. dar e breton ş i asta-i o cheză ş ie. drumul trecea printr-o pă durice. De Guiche ş i Raoul se privir ăcu coada ochiului. continuăde Guiche. Ţ inutul devenea din ce în ce mai bogat în vegetaţ ie ş i. chiar dacăar fi trebuit apoi săapuce la dreapta ş i săse îndrepte spre Carvin. Raoul? — Se înţ elege. Preceptorul contelui de Guiche. Atunci apucarăpe un drum lă turalnic. ordon retragerea ş i căfac stînga-mprejur la primul panaşpe care-l vă d. care alcă tuiau avangarda. pentru numele lui Dumnezeu! Cum ră mîne cu poruncile pe care le-am primit. Aş adar. Temîndu-se de capcane. care cunoş tea ţ inutul ca în palmă . Dacăîntîlnim vreun grup de duş mani. întîlneau cete de ţ ă rani care apucaserăpe drumul bejeniei. El ş i cei doi tineri înfă ţ iş au grosul armatei. iar . Acolo aflarăcăPrinţ ul pă ră sise într-adevă r Béthune ş i se gă sea între Cambrin ş i Venthie. Cum însăaceastăş tire nu spunea nimic l ă murit. Ş i sînt încredinţ at c ăse va descurca destul de bine la nevoie. micul grup ieş i la malul unui rîuleţ care se vă rsa în Lys. — Ei. Din cînd în cînd. da. De dimineaţ ăse r ă spîndi zvonul căprinţ ul de Condé pă ră sise Béthune ca s ăse retragăla Carvin. valeţ ii cură ţ irăarmele. din timp în timp. mînîndu-ş i din urmă vitele ş i ducînd în că ruţ ăori purtînd în braţ e lucrurile lor mai de preţ . dacăv ăe pe plac. — Nu l-am vă zut niciodat ăla treabă . iar tinerii îş i încă rcarăpistoalele ca săle aibăgata preg ă tite pentru cazul vreunei ciocniri cu duş manul. dar pînăatunci v ăprevin că . tinerii hotă rîră să -ş i continue calea că tre Béthune. am doi oameni pe care te poţ i bizui: amîndoi au luptat în ră zboi ală turi de tată l meu. sîntem cu totul ş ase luptă tori. în calitatea mea de general de armată . tă iat de vă i verzi ca smaraldul. Valeţ ii noş tri sînt înarmaţ iş i al dumitale mi se pare destul de dîrz. tînă rş i înfl ă că rat. Ajunserăla Ablain în liniş te ş i în bun ăpace.

Tinerii însănu-i dă durăascultare. înaintînd cu luare-aminte. — Nu. îi aminti Bragelonne. în numele cerului. De la o vreme se ivi în zare o pă dure destul de deasă . — N-aţ i vă zut nimic? îi întrebăcontele pe valeţ i.. Preceptorul le strigătinerilor săstea pe loc. ră spunserăvaleţ ii. tinerii ş i preceptorul îi urmau la vreo sutăde paş i. — Sst! fă cu de Guiche. se pare căjefuiesc un om ră nit sau mort. În aceeaş i clipăse ivirăîn goanăcei doi vale ţ i. Porniser ăînainte. Focurile s-au tras la vreo sutăde paş i în fa ţ a noastr ă . urmat de cîteva strigă te care cereau ajutor. Olivain se ţ inea la aceea ş i depă rtare în spate. Valeţ ii abia dispă ruserăprintre copaci. Domnilor. adicăsînt tîlhari de drumul mare. cu muscheta pe genunchi ş i cu ochiul la pînd ă . strunindu-ş i caii. rîzînd ş i vorbind între ei. tinerii îş i scoaserăş i pistoalele. mi s-a pă rut căză resc niş te cavaleri îmbră caţ i în galben care se strecurau prin albia rîului. sfă tuindu-se ce săfacă . Ba poate cănici n-am fost vă zuţ i. Preceptorul veni dupăei. — Asta-i. înapoi. — Domnilor! strigăbietul preceptor. Ţ inerii se încredin ţ ar ăprintr-o ultimăprivire cănici unul dintre ei nu se gîndea sădea înapoi ş i. dar aţ in drumurile. domnul de d'Arminges trecu la obiş nuitele-i mă suri de prevedere ş i trimise înainte pe cei doi valeţ i ai contelui. Raoul strigînd: „Dupămine. — Pă rerea mea. amîndoi tinerii se îndreptarăspre valeţ i. mă rturisi unul dintre ei. la nevoie. înapoi! Cei doi tineri se privirăcu coada ochiului. ră sunar ăcinci sau ş ase împuş că turi. Odatăavîntaţ i în goană . e săne retragem. cînd. — Asta-i vreun omor mîr ş av. — Totuş i sînţ soldaţ i. Cînd ajunseră cam la douăsute de paş i. Ne-am întors săş tim ce-avem de fă cut. zise de Guiche. porunca mea. — Săatacă m! hotă rî Raoul. Olivain!". Strunirăpe datăcaii. deodată . — Ce fac? Vezi? — Da. acoperea spatele armatei. întrecîndu-se unul pe altul. Urbain ş i Blanchet!" Pîna săse dezmeticeascăpreceptorul. Dupăcinci minute se aflau în locul de unde pă rea căs-a auzit zgomotul. domnii mei. amîndoi ţ îş nirăînainte. spuse preceptorul.. trei că lare ş i trei pe jos. cum preceptorul ş i întorsese calul. iar contele de Guiche ţ inîndu-i ş i el isonul: „Dupămine. în desiş ul pă durii. — Săatacă m! încuviinţ ăde Guiche. Niş te că lă re ţ i! — Întocmai. — Mie. Neră bdă tori săafle pricina acelor împuş că turi. ei se ş i afundaserăîn pă dure. iar strigă tele preceptorului nu avurăaltăurmare decît să . Pă durea poate ascunde o capcana.ş i chiar în acea clipără sunăun foc de pistol. — Da.Olivain. iar ei îi dă durăascultare. ş i. — Aţ i fost opriţ i? intrbarăei cu vioiciune. spuse domnul d'Arminges. Am nimerit peste o ceatăde spanioli.

Raoul vă zu ca printr-un vă lţ eava unei flinte îndreptate spre el. luînd-o la fugă . — Slavăcerului. de Guiche se aruncăasupra spaniolului ş i îi puse pistolul în piept. vă zurădoi că lă tori trîntiţ i la pă mînt ş i nu unul singur. Repede îţ i mai plă teş ti datoriile! N-ai vrut să -mi ră mîi obligat multăvreme. fu în picioare. Cînd fu la patru paş i. ori dacăle mai putem . eram mort. lovit în piept. Spaniolul apucăflinta de ţ eavăş i îş i fă cu vînt. apă sa ş i el pe tr ă gaci ş i spaniolul. Flinta scă p ădin mîna soldatului. I-au omorît. Dar ce e cu bieţ ii oameni pe care tică lo ş ii aceia voiau să -i omoare? — Am sosit prea tîrziu. Ajut ă mi săies de sub cal ş i socotesc cănimic nu ne va împiedica sămergem mai departe.dea de ş tire spaniolilor. Te vă d însîngerat. F ă rădumneata. Raoul nu putea s ătrag ă nici spada din teacă . Apoi. nici pistolul din coburi. adă ugăel. însă nu-ş i nimeri ţ inta. atîrnînd în ş a. — Predă -te sau eş ti mort! spuse el. pe legea mea! se bucurăRaoul. — Hai săvedem dacăsînt mor ţ i într-adevă r. nu cumva eş ti ră nit grav? — Cred cătrebuie s ăam vreo zgîrieturăla braţ . repetînd cuvintele contelui. — Potrivnicul meu. spuse Raoul. dă du săînchidăochii. dintr-un salt. domnul meu. nimic. îş i pierdu echilibrul ş i că zu. cu porunca să -i zboare creierii dacăface vreo miş care săscape. Domnul d'Arminges ş i Olivain descă lecar ăş i ei ş i ridicarăcalul care se zbă tea în agonie. prinzîndu-i piciorul sub el. — N-ai nimic la picior? întreb ăde Guiche. apoi s ă ri de pe cal ş i se apropie de Raoul. deş i paloarea lui tră da o emoţ ie fireascăla o prim ăciocnire. în care timp ceilalţ i ispră veau cu jaful. că ci tinerii. În clipa aceea. Raoul izbuti s ă -ş i scoatăpiciorul din scarăş i săş i-l tragăde sub cal. m-a lă sat să -ţ i vin în ajutor. îi încredinţ ăprinsul. de trei ori mort. De Guiche chemăpe unul dintre valeţ ii s ă i. întinse braţ ele în laturi ş i că zu pe spate. ş i au luat-o la fugăcu prada. spaniolul care venea spre Raoul trase la rîndul s ă uş i Raoul sim ţ i în bra ţ ul stîng o durere ca o ş fichiuire de bici. vă zu patul armei rotindu-ise pe deasupra capului ş i. cînd. fă r ăs ăvrea. în poziţ ia în care se gă sea. — Pe cinstea mea. purtîndu-l tîriş . Îş i aduse aminte deodat ăde sfatul lui Athos: cu o miş care iute ca fulgerul îş i să ltăcalul în douăpicioare ş i împuş că tura porni. Calul să ri în lă turi. Ajuns la zece paş i de du ş man. cred. vrînd să -i sf ă rîme ţ easta cu patul armei. contele de Guiche trase primul. apropiindu-se. într-o clipit ă . zise Raoul. Valeţ ii mei stau lîngăcadavre. Din nenorocire. care se predăpe loc. Cei trei aflaţ i pe cai se nă pustirăîndatăasupra lor. iar calul o luăla goană .

spuse Bragelonne. blestemaţ ii. — Poate cănu eş ti atît de grav ră nit pe cît socoteş ti. că ci trupul mi-e pierdut. — E preotul din Béthune. am moş tenit doi cai. Am mari dureri. însămăpricep puţ in la ră ni. — Cu neputinţ ăsămori să vîrş ind o faptăbun ă ! Dumnezeu nu te va . că ci Prinţ ul a pă ră sit ieri oraş ul nostru. — Unde săţ i se poat ăda un ajutor? întrebăGuiche.. continuăRaoul. ş opti r ă nitul. Glonţ ul mi-a zdrobit femurul ş i mi-a pă truns în pîntece. — Nenorocitul dumitale tovară şmi s-a pă rut un slujitor al bisericii. acela era mort. XXXIII CĂ LUGĂ RUL Doi oameni ză ceau la pă mînt: unul nemiş cat. — Eş ti doctor? întreba Guiche.veni în ajutor. Olivian.. Tinerii se îndreptarămai întîi că tre cel mort ş i se privirăcu mirare. Celă lalt. zise Urbain. — E un preot. nimeni n-a vrut să -l însoţ ească . zise Raoul. Duceţ i-măîntr-o casăunde săpot gă si un preot. dar aşvrea săfiu dus într-o casă . — Nu.. —Ş i tică lo ş ii v-au atacat. stă tea cu ochii spre cer ş i cu mîinile împreunate ş i se ruga fierbinte. Ah. tică lo ş ii au tras asupra unui preot! — Domnilor. cu celă lalt nu mai e nimic de fă cut. dar eu l-am pierdut pe-al meu: ia-l tu pe cel mai bun ş i dă -mi-l mie pe-al tă u. cu fa ţ a în jos. domnule. nu! îngînăei. domnule. — Nu. Ră nitul zîmbi cu tristeţ e. sau fi ţ i buni ş i aduceţ i unul aici. iar mîine ar putea să -l ocupe spaniolii. Mai degrabăajutat sămor. — Credeţ i-mă . Ş i cum se ş tia c ă duş manul cutreier ăîn cete ţ inutul ş i căe primejdios s ăumbli pe drum. stră puns de trei gloanţ eş i scă ldat în sînge. Ş i se apropiarăde locul unde ză ceau victimele. dar cest ă lalt mai poate fi salvat. Veniţ i încoace. are tonsura cinului. — Nu. asta da! — Sînteţ i preot? întrebăRaoul. Iat ă . spuse muribundul. A mea e mortală . nu-i timp de pierdut. unde sămăpot spovedi. sprijinit de un arbore de că tre cei doi valeţ i. se-ating de slujitorii Domnului! — Veniţ i încoace. un glonţ îi sfă rîmase ş oldul.. — Salvat. rotindu-ş i ochii în jur. aş a căl-am însoţ it eu. domnule. Ducea odoarele ş i tezaurul sfîntuhri lă caşs ăle pun ăla adă post... bă trîn oş tean care luase parte la toate campaniile sub comanda cardinalului-duce. Dumnezeu v ăva ră splă ti pentru a-ceast ăfaptă creş tinească ! Trebuie să -mi salvez sufletul.

în capul tîrguş orului. chemăhangiul. aveţ i grijă ! — Fii liniş tit! De altfel. dac ănu e acas ă . scamăpentru ră ni. pentru numele lui Dumnezeu. domnul meu! se adresăRaoul ră nitului. numai să aibăde la sfînta noastr ăbisericăputerea de a dezlega de p ă cate în articulo mords. domnule conte. ţ inînd drumul înainte. adicăun pat. sau un sat unde săaflă m un preot. fiindcăse ş tie că spaniolii bîntuie pe-aici ş i-o sămor fă r ăs ămi se ierte p ă catele. îl vesti căva fi adus un ră nit ş i îl rugăsăpreg ă teascătot ce putea sluji la îngrijirea acestuia. vorbi de Guiche. ră mîi lîngăacest nefericit ş i vegheazăsăfie transportat cu cea mai mare grij ă . pornirămai departe. preceptorul ducelui de Guiche supraveghea întocmirea tă rgii. În acest timp. Spune numai unde gă sim o casăspre a cere ajutor. Că utaţ i-l pe p ă rintele paroh. în cazul că ş tie vreun doctor. rugîndu-l totodată . — Domnule d'Arminges. Raoul. că ci el va ră splă ti pe cel ce se va osteni cu drumul. spuse preceptorul. n-are a face. cel dintîi că lugă r sau preot care văva ieş i în cale. Cunoş ti dictonul: Non bis în idem. nu-i aş a? Ar fi cumplit! — Liniş teş te-te. doi dintre vale ţ i săducă targa. Dupăzece minute de drum ză rirăhanul. Vicontele ş i cu mine plecam dupăun preot.pă ră si! — Domnilor. domnilor! rosti muribundul cu o pornire de recunoş tinţ ăgreu de înfă ţ iş at în cuvinte. dupăce se încredinţ arăcăau ş i început pregă tirile pentru primirea ră nitului. pe dreapta. sătrimităsă -l cheme. Ş i cei doi tineri pornirăîn goana cailor în direcţ ia ar ă tată . Faceţ i o targa din crengi ş i pune ţ i deasupra toate mantiile noastre. adunîndu-ş i ultimele puteri ş i dînd parc ăs ăse ridice. . iar c ă lă re ţ ii noş tri. domnule. Jur căvei avea mîngîierea pe care o doreş ti. Hangiul. — Curaj. adă ugăel cuprins de deznă dejde. N-ai săîngă dui una ca asta. ajută ţ i-măsăajung în satul cel mai apropiat. e un han. Preot ori că lugă r. poate cănimeni nu va cuteza s ăvină . la vreo leghe de han o săda ţ i de satul Greney. Dar. legaturi. Vămulţ umesc din suflet ş i Dumnezeu săvără splă teasc ă ! La o jumă tate de leghe. iar al treilea săstea aproape. în numele cerului! îngă imără nitul. Doamne Dumnezeule! urma ră nitul cu o groazăcare-i înfiorăpe cei doi tineri. ş i aduceţ i de acolo un că lug ă r. — Dumnezeu săvăbinecuvînteze. duceţ i-văla mînastirea augustimlor. vă zînd veş mintele bogate ale acestor tineri seniori. S ănu pierdem vremea în zadar. Dar. gata săia locul celui care oboseş te. — Duceţ i-vă . fă r ăsădescalece. gonind de zor spre Greney. ori juraţ i-mi pe mîntuirea sufletelor voastre căveţ i trimite aici cea dintîi faţ ăbisericească . Plecă m să -ţ i îndeplinim dorinţ a. f ă gă dui tot ce-i cereau. zise de Guiche. chirurg sau felcer. se cheam ăc ăam scă pat pe ziua de astă zi.

îi ră spunse lui Raoul. ră nit de moarte. — Trebuie săfie vreun spion spaniol sau flamand. săvăîndepliniţ i menirea: un biet ră nit ne ajunge din urmăş i trebuie să . — Cred căam dreptul săspun sau sănu spun cine sînt unor oarecari că rora li se nazare săm ăiscodească . eş ti cleric? — De ce măîntrebi? rosti stră inul cu o nep ă sare aproape jignitoare. Era un om de două zeci ş i doi sau dou ă zeci ş i trei de ani. aţ inîndu-i calea. pă rul scurt. Prietenul meu. — Domnule. întrebăde Guiche. Acoperiş urile roş ietice de ţ iglăse desenau puternic pe fondul verde al copacilor. ducînd mîna la pistoale. ca preot. vorbindu-i de sus. Avea chipul palid. Stră inul lovi catîrul cu că lcîiele ş i îş i vă zu de drum. asememnea fulgerului. îl socotirădrept un frate augustin. care. — Ră spunde. care cere ajutorul bisericii. dar nu acea paloare matăcare înfrumuseţ ează . că lare pe un catîr. — Ei bine. veţ i avea prilejul. murmurăel. dupăcît se pare. cum v-a spus ş i prietenul meu. Ş i te previn totodată . abia ieş ind de sub cercul pe care pă lă ria i-l desena în jurul frunţ ii. dup ăpă lă ria-i cu borul mare ş i anteriul de lînăcenu ş ie. spuse tînă rul. încît Raoul. simţ i surîsul acesta jignitor ca o împunsă turăîn inimă . O privire amenin ţ ă toare. nu sîntem niş te oarecari. îţ i cer în numele omeniei sămăurmezi spre a-i veni în ajutor. dacănu. Se apropiara de că lugă r. Chipul palid al că lugă rului deveni alb ca varul ş i el zîmbi într-un fel atît de ciudat.Dupa mai bine de o leghe se ş i ză reau casele din capul satului. pă rinte. — Mai întîi. Ş i-apoi. aici de faţ ă . ci galben-verzui ca fierea. în numele politeţ ii. spuse el cu o mare sforţ are. ai de gînd săvorbeş ti? — Sînt preot. interveni contele de Guiche. — Ca săş tim. atunci. este vicontele de Bragelonne. Ş i nepă sarea-i obiş nuităi se aş ternu iară ş i pe faţ ă . căvoi pedepsi obr ă znicia dumitale. l ă sînd pistoalele în coburi ş i stră duindu-se s ăfie cît mai respectuos. Deodatăd ă durăcu ochii de un biet că lugă r. că ci aici în apropiere se afla un om. de Guiche se afla în faţ a lui. De ast ădatăse pă rea că întîmplarea le vine în ajutor. ţ i-e cu desă vâr ş ire stră in ă . dar viaţ a plinăde renunţ ă ri a mîn ă stirii îi dă duse un aer bă trînicios. — Atunci. De Guiche abia îş i stă pîni furia ş i pornirea de a muia oasele că lugă rului. iar ochii de un albastru deschis pă reau lipsiţ i de expresie. era de un blond spă lă cit. gl ă sui Raoul. Te-am întrebat cuviincios ş i orice întrebare merităun ră spuns. atunci e altceva. domnilor. stă rui el. iar eu sînt contele de Guiche. întrebăRaoul eu politeţ ea-i obiş nuită . domnule. care nu-l scă pase din ochi. ş i pe care. care venea că tre ei. Dacăeş ti preot. de ş i respectul nu-i pornea din inimă . întrebarea noastr ănu-i o toană . Dintr-un salt.

— La fel de sluţ i? — Nu.se opreascăla hanul din apropiere. Pă rul galben. Cei doi tineri îş i îmboldirăcaii. Dupăcinei minute. mă rturisesc. întă ri Raoul. El cere ajutorul unui slujitor al Domnului. nu-i aş a? Te-am v ă zut cum tot mîngîiai mînerul pistolului. Iertarea vine de la Dumnezeu. tot plîngînd dupăcele lume ş ti pierdute pentru totdeauna ş i de care noi ne bucură m. buzele subţ iri care pă reau cădispar la cea mai micăvorbăpe care o rosteş te. bietul om va avea un duhovnic. rosti Raoul. danezi. irlandezi. care fusese mai puţ in izbit de toate aceste amă nunte. Oamenii noş tri îl însoţ esc — Măduc la han. într-adevă r. — Ce nenorocire pe să rmanul r ă nit sămoarăîn braţ ele unui asemenea popă ! — Aş i! zise de Guiche. ce vrei. crede-ne căpentru caii noş tri e floare la ureche să -ţ i prindăcatîrul din urmăş i căo să punem mîna pe dumneata oriunde vei fi. — În sfîrş it. propuse de Guiche. interveni de Guiche. Ă sta. dar au ceva respingă tor. ş i porni la drum. — Îngrozitoare. Aş a e mai sigur.. pricepi. cel care se pocă ieş te pare s ăfie mai curat la cuget decît duhovnicul. N-o poţ i uita cu una cu două . mă rturisi de Bragelonne. cei mai mul ţ i sînt stră ini: scoţ ieni. vrînd săse încredinţ eze dacăe urmă rit sau nu. ochii li se sting în orbite. În ce măpriveş te. — Măduc la han. repetăel. — Eh! exclamăde Guiche. — Îngrozitoare mutrăare c ă lugă rul ă sta! murmurăcontele de Guiche. că lugă rul întoarse capul. — Voiam săspun acelaş i lucru. viconte. îţ i jur. ca ş i cum ai fi vrut să -i sfă rîmi capul. dar numai atît. spuse că lug ă rul. — Dacănu te duci. potrivindu-ş i mersul dupăacela al că lugă rului. — Da. da. decît s ă am la că pă tîi un astfel de duhovnic. sînt obi ş nuit săvă d cu totul altfel de preoţ i. Ş i îş i îmboldi catîrul cu că lcîiele. . — Vezi. spruse Raoul. zise de Guiche. ochii stinş i. Eş ti de aceeaş i pă rere. o mutrăciudată . Ochii că lugă rului scînteiarădin nou. loviturile de bici îi fac ipocriţ iş i. pe care îl urmau ca la o bă taie de pu ş că . — Să -l urm ă rim. domnule. Am întîlnit ş i eu cîteva mutre dintr-astea. că lugă rii a-ceş tia se supun unor deprinderi îngrozitoare: postul îi face săp ă lească . Dar. Da. pe Dumnezeul meu. Dar. întrucît Raoul avusese ră gazul să -l cerceteze în timp ce el vorbea. Îţ i mă rturisesc totuş i cămai degrab ăaşmuri ca un pă că tos. am fă cut bine. n-o să pierdem vremea cu judecata: un pom ş i un capă t de frînghie se g ă sesc oriunde. Ş i-atunci. trebuie săfie unul dintre acei că lugă ri ră tă citori care cerş esc la drumul mare pînăîn ziua cînd le cade din cer vreo pleaş ca.. nu de la cel ce o dă .

el o luăpe cealaltăparte a drumului ş i trecu mai departe. aproape căda! mă rturisi Raoul. cucernice că lugă r. în loc săvinădin urmă . tinerii mergeau înaintea duhovnicului. dumneata ne vei ajunge din urmă . ca pe ş arpele de care mi-ai povestit? — Pe legea mea. cum ne gră bim săajungem oş tirea Prinţ ului. Dar. oraş ul cel mai . — Prea bine. palid ş i fascinat. apoi că zu din nou pe brancard ă . Fii bun ş i gră beş te-te puţ in. roş ind.. zise de Guiche! — Ei bine. trage spada!" Abia atunci m-am nă pustit asupra reptilei. legă nîndu-ş i capul ş i miş cîndu-ş i limba încoace ş i încolo. domnule. î ţ i jur c ăam avut aceeaş i senza ţ ie la vederea acestui om în clipăcînd a spus: „De ce m ş întrebi?" ş i cînd s-a uitat la mine. pîna în clipa cînd contele de La Fère. Bragelonne. Pregă tise totul – pat. aş a cum cu dreptate ziceţ i. ş i te va surprinde: înf ă ţ iş area acestui om m-a umplut de o groazănelă murită .Ţ i-a ieş it vreun ş arpe în cale? — Niciodată . Tinerii îş i strunir ăfugarii. am ră mas nemi ş cat. î ş i reluăRaoul povestirea. conte. — Duceţ i-vă . — Tată l dumitale? întrebăde Guiche. lagă turi.— Da. glă sui ră nitul. pe voi ş i pe cei care văsînt dragi! — Domnule. — Iatăr ă nitul! zise de Guiche. uitîndu-se în direcţ ia ară tată . ş i fiţ i binecuvântaţ i pentru mila voastră . Ne veţ i ierta. — Nu. e ciudat. îndemnîndu-ş i cu rîvnăcatîrul. pornim îndată la drum. iar al treilea ducea caii de frîu. se adresăde Guiche preceptorului. la Lens. Într-adevă r. gata săse nă pusteascăasupră -mi. strîns colac. nu-i a ş a? Se zvoneş te cătrebuie s ăaibă loc o bă tă lie ş i n-am vrea săajungem a doua zi. care se apropia că lă uzit de că tre domnul d'Arminges. tineri seniori. Miaduc aminte căla vederea primului ş arpe. care între timp se apropiase. Zoreau amîndoi pentru întîmpinarea ră nitului. Doi oameni purtau muribundul. tutorele meu. Am tă iat-o în dou ătocmai cînd se ridicase în coadă . îl vă zu pe că lugă r. Omul se ridicăanevoie. cu chipul luminat de bucurie. În acea clipăză rir ămicul han ş i. întorcînd capul cu dezgust. Hangiul aş tepta în prag. pe drumul spre Cambrin. — Oare-ţ i faci vreo vinăcănu l-ai retezat în dou ă . Ei bine. ca s ă -i duc ăvestea cea bună . aţ i fă cut pentru mine tot ce se putea face. de cealaltăparte. Cît despre Raoul. ş uierînd. spuseră tinerii. — Pînăîn clipa cînd. cortegiul ră nitului. mie mi s-a întîmplat în pă durile noastre din Blaisois. ră spunse Raoul.. trecînd pe lîng ăfratele augustin. noi pornim înainte. Tot ce pot e săv ăspun înc ăo dată : Dumnezeu săvăaibăîn paz ă . contele de La Fère mi-a spus: „Haide. care măprivea cu ochii lui stinş i. În acest fel. scamăpentru ră ni – ş i trimisese un rîndaşdupăun doctor. — Am fă cut pentru dumneata tot ce ne-a stat în putinţ ă .

— Nu asta vreau săspun.. spuse că lugă rul. Nu cumva ţ i-e ră u? — Nu. Mi se pare căe pe duc ă . — N-ar fi mai bine. vă d că -l recunoş ti. cei doi tineri se traserăînapoi. — Fostul că lă u din Béthune! murmur ătînă rul că lugă r. domnule. care veniserăacolo într-un suflet. ca săfacăloc tă rgii. spuse vicontele. Dar. ca el s ă -mi spun ă numele ş i eu săi-l spun pe al dumneavoastră ? întrebăhangiul. dînd săse opreascăîn loc ş i lă sînd s ăi se vadăpe faţ ăsila pe care i-o insufla omul pe cale să -l spovedească . se adresăel lui Bragelonne. chipeş i seniori. zise hangiul. care se ş i depă rtase cu vreo două zeci de pa ş i. Am timp sămăîngrijesc de ea la popasul viitor. să -i spui căm-ai v ă zut într-adevă r. Bietul ră nit p ă rea chinuit de dureri cumplite. spovedeş te pe acest om de ispravăş i nu te îngriji de bani nici pentru dumneata. În clipa aceea ră nitul se apropia dintr-o parte. fiindcătotul e pl ă tit. dar că nă dă jduiesc săiau masa de searăla Mazingarbe ş i sădorm la Cambrin. iar c ă lugă rul din cealaltă . dacăvezi trecînd pe aici un că lă re ţ ş i dacăacest c ă lă re ţ întreabădespre un tînă r pe un cal roib. Te rog numai săai bună tatea. Nu măsimt bine aici. tremurînd ca varga. însoţ it de un valet. continuăfemeia. un fleac de rană . slujitorul meu se numeş te Grimaud. cu acel surîs care-i dă dea fiori lui Bragelonne. Sînt vicontele de Bragelonne. Hangiul ş i nevast ă -sa. ş opti hangiţ a aratînd spre ră nit. Nenorocirea se abate peste casa noastră : e fostul că lă u din Béthune.apropiat. La vederea acelui om palid ş i însîngerat. domnule. Ai pă lit ş i tu. conte. Acest că lă reţ e slujitorul meu. nu staţ i săv ălega ţ i rana? — O. dar uită -te. nici pentru catîr. — Prea bine. Ia zi. pentru mai mult ăsiguranţ ă . . — Adevă rat! strigăhangiul. fă răa i se scoate ş aua. i-o lu ăfemeia înainte. singura lui grijăera s ăş tie dacăslujitorul bisericii îl urmează . — Sămergem. rosti de Guiche. Ş i nu măuitaţ i în rugă ciunile voastre. — Vămulţ umesc încăo dat ă . — Vămulţ umesc. ş i totu ş i. dînd pinteni calului ca s ă -l ajungădin urmăpe Bragelonne. În acea clipă . încuviinţ ăRaoul. ferindu-se parcăinstinctiv să se afle în preajma că lug ă rului. — La naiba! mormă i el. stă teau în capul scă rii.. — Cucernice că lugă r. — Ce e? întrebăacesta. nu-l recunoş ti? — Pe omul ă sta? Stai puţ in. că lugă rul descă lecăde pe catîr ş i porunci ca animalul săfie dus la grajd. murmur ăRaoul. — Ah. femeia strînse cu putere braţ ul bă rbatului ei. — Fii liniş tit! zise de Guiche. Voi face totul precum doriţ i. — Mai multăprevedere n-are cum săstrice. targa purtat ăde cei doi valeţ i intra pe uş a hanului. îngă imăr ă nitul.

— Vicontele de Bragelonne? spuse hangiul. cînd un ră cnet înspă imîntă tor se auzi din odaia unde se aflau că lugă rul ş i muribundul. îş iş terse fruntea ş i îş i turna un pahar cu vin. D'Arminges ş i Olivain îi aş teptau: încalecar ăla iuţ ealăş i tuspatru pornirăzoriţ i pe drumul în capă tul c ă ruia abia se fă cuserănev ă zuţ i Raoul ş i tovară ş ul să u.Domnul d'Arminges. care stă tea lîngăuş ă . — Ei bine. iar la noapte va dormi la Cambrin. pe un cal roib ş i însoţ it de un valet. — Cucernice că lugă r. sigur că -ş i va ajunge stă pînul din urmăpînăla asfin ţ it. Grimaud. Disearăva mînca la Mazingarbe. — Mulţ umesc. închizînd u ş a dupăei. glă sui hangiul. pă ru ceva mai liniş tit. Tocmai pusese paharul ce masăş i se preg ă tea săş i-l umple pentru a doua oară . ară tînd o masă . — Cît e de-aici pînăla Mazingrabe? — Douăleghe ş i jumă tate. Că lugă rul nu scoase un cuvînt ş i îş i continu ăîn tă cere calea spre o încă pere de jos. Se înclin ăş i se duse dupăo sticlăcu vin ş i dupăni ş te pesmeţ i. unde cei doi valeţ i duseserămuribundul. — Aici." —Ş i unde doreş ti săbei? întreba el. un nou că lă tor se opri în uş a hanului. palid ş i tremurînd încăde ceea ce descoperise adineauri. valeţ ii ieş irăca s ă -i lase singuri. acest nefericit e un om ş i el. — Atunci dumneata eş ti domnul Grimaud. În clipa cînd preceptorul ş i oamenii ce-l însoţ eau d ă durăş i ei cotul drumului. morm ă i hangiul. Îndepline ş te-i ultima dorin ţ ăş i fapta dumitale va fi cu atît mai vrednicăde laudă . pe care îl bă u în tă cere. De cum vă zurăpe slujitorul bisericii la că pă tîiul ră nitului. . nu? Drumeţ ul fă cu semn ca da. ară t ăspre cal. desc ă lecînd. aş ezîndu-l pe pat. — Da. —Ş i ce mai doreş te domnul? — Săş tiu dacăai vă zut trecînd pe aici un tînă r gentilom de cincisprezece ani. pe care îi puse în faţ a tă cutului oaspe. vorbi el. spuse drumeţ ul. „La dracu! îş i zise hangiul. bă găde seamăaceastă clipăde ş ovă ială . nu-i nici un sfert de ceas de cînd tînă rul dumitale stă pîn era aici. cu semnul celui care freacă . Nu-i mut de-a binelea. — M-am înş elat. Drumeţ ul fă cu un semn ca un om care bea ş i. Ă sta pare mut. chiar dacăeste sau a fost că lă u. — Ce doreş te domnul? întrebăhangiul. — Întocmai. — Domnul mai doreş te ceva? întrebăel. ră spunse drume ţ ul.

Încă perea era un lac de sînge. izbi u ş a de perete. iar că lug ă rul dispă ruse. care dă dea în curte. se repezi. b ă iete. În clipa aceea se auzi un alt ră cnet. — L-am vă zut o dată . înalt. De unde vine ţ ipă tul ă sta? — Din camera ră nitului. Se repezi pe uş ăş i o zgîlţ îi zdravă n. cu mîinile împreunate. catîrul că lugă rului mai e în grajd? — Nici urmăde catîr! ră spunse cel întrebat. ea nici nu mai îndră znise săintre în odaie ş i stă tea îngrozit ăla uş ă . voinic. Grimaud se apropie de ră nit. Iisuse! scînci femeia. — Crezi? fă cu hangiul. nu atît de puternic ca primul. — Că lugă rul! strigăhangiul. urmat de un geamă t adînc ş i prelung. — Pare strigă tul unui om înjunghiat. a fost adus aici ş i-n clipa de faţ ăse spovedeş te unui c ă lugă r augustin: pesemne căare dureri cumplite. privind neliniş tit spre uş ă . Era cît pe ce săfie ucis de niş te spanioli. spuse Grimaud. mai înainte ca hangiul să -l poat ăopri. — Fostul că lă u din Béthune? murmur ăGrimaud. închinîndu-se. deschide! Nimeni nu ră spunse. murmurăhangiul. — Deschide sau sfă rîm uş a! ameninţ ăGrimaud. Nevasta hangiului se apropie într-un suflet. numai căbarba i-a încă run ţ it. — Ce e? bolborosi el. Deschide! Preacucernice. Apoi. rosti Grimaud. cu pă rul ş i cu barba negre? — Întocmai. că utînd să -ş i adune amintirile. vorbi: . Grimaud îş i aruncăochii în jur ş i vă zu un cleş te uitat într-un col ţ . Ră nitul horcă ia. Ş tim căGrimaud era zgîrcit la vorbă . uş a era ză vorît ăpe dină untru. — Fostul că lă u din Béthune. luăcleş tele ş i. înspă imîntat. tremurînd toat ă . cercetîndu-i cu privirea tră să turile aspre ş i puternic desenate. iar pă rul i-a albit de tot. Ei. — Care ră nit? întreb ăGrimaud. ră spunse hangiul. Îl cunoş ti? întrebăhangiul.Grimaud să ri în picioare. ş i fruntea i se întunecăla aceastăamintire. Un om de cincizeci-ş aizeci de ani. Aceeaş i tă cere. Unde-i că lugă rul? Grimaud se nă pusti spre o fereastrădeschisă . — Ai auzit? fă cu ea spre bă rbatu-s ă u. care picura din saltea. Tustrei se privirăînfioraţ i. — Pe aici trebuie săfi fugit! apuse el. dar nu ş i la fapt ă . — Da. — Trebuie săvedem ce se petrece. ră spunse hangiul. care îi trezeau în minte o amintire cumplită . în timp ce hangiul. — Oh. ia vezi. oache ş . Cît despre nevastă -sa. dup ăo vreme de mut ăş i posomorîtăcontemplare. se uita bă nuitor în jur. Grimaud încruntădin sprîncene. — Deschide! strigăhangiul.

— Cîtăvreme am lovit numai în numele legii ş i al dreptă ţ ii. Eu ră mîn aici. – urmăcu aprindere ră nitul. Poate căar fi încercat s ăfug ădacăi-ar fi stat în putinţ ă . însoţ ise că lugă rul pe ră nitul ce-i fusese dat în seamăpentru spovedanie într-un chip atît de ciudat. Un pumnal stă tea înfipt pînă -n pr ă sele în inima că lă ului. Grimaud alb ca varul la faţ ă . Hangiul se apropie ş i el. îi desf ă cu haina la piept. cum spuneau aceş ti oameni? — Adică . că rora li se spusese ce au de fă cut.— Nu-i nici o îndoială ... f ă răîndoială . Grimaud. . E ş ti într-adevă r că lă ul din Béthune. Ş i odatăintrat în odaie. fă răsără spundă . îl lini ş ti tînă rul duhovnic. dar ameninţ ă rile celor doi nobili. care nu au timp de pierdut. Iau parte ş i azi la execu ţ ii. oamenii l ă saţ i de ei la han. ea se fă cuse nevă zutăla strigatul bă rbatului ei. dar nu mai sînt. chiar el e. Cît despre nevastă -sa. Am nevoie de un prieten în ultimele clipe. Că lă ul cercet ăcu o privire grabnic ă . s-au împlinit cincisprezece ani de cînd am pă ră sit slujba asta. — Îţ i voi salva sufletul. XXXIV IERTAREA PĂ CATELOR Iat ăce se petrecuse. decît a celor trupeş ti. în sfîrş it. chipul celui ce urma să -i aducă mîngîierea. p ă rinte! murmurăr ă nitul. — Aleargădupăajutor! spuse Grimaud. — Da. — Mai tră ieş te? întrebăhangiul. — Suferi mult? întreb ăc ă lugă rul. nu de bună voie. spuse el. însămai mult din pricina celor sufleteş ti.ş i. hangiul cu un strigă t se spaimă . temîndu-se fă răîndoialăcă numele de că lă u sănu-l lipseascăde ajutorul cel de pe urmădupăcare tînjea – adicăam fost c ă lă u. Deodatăse traseră amîndoi îndă ră t. se apropie de că pă tîiul ră nitului. ci mai mult silit. ră spunse cu r ă ceală că lugă rul. — Vai mie! Vorbiţ i-mi mai blînd. dar eu nu mai lovesc. ca săasculte dacăîi mai bate inima. Precum am vă zut. pă rinte! — Cei ce îmbracăhaina mea n-au vîrstă . ra ţ iunea însă ş i îl hotă rîserăsă -ş i ascundăreaua voin ţ ăş i săjoace pîn ăla capă t rolul de duhovnic. proprie celor aflaţ i pe patul de moarte. o. Hangiul ieş i buimă cit.nu! — Va săzic ăţ i-e sil ăde îndeletnicirea dumitale? Că lă ul oftădin adîncul inimii. Cu o vă dit ăsurprindere spuse: — Sînteţ i tînă r.

Că lugă rul se temu. Aţ i spus c ăaiurez? Oh. — O femeie! Aş adar. am asasinat-o. din noaptea aceea. sănu moar ămai înainte de a-ş i face mă rturia pîn ăla capă t. clă tinînd cu dezn ă dejde din cap. Că lă ul deschise ochii. nu! Era seara cînd iam aruncat leş ul în rîu. tînguitor. În schimb. Două zeci de ani în ş ir am încercat să -mi spulber remu ş că rile prin fapte bune. Ş i asta nu-i tot: averea agonisităam împă rţ ito la să raci. n-am executat-o! Prin urmare. — Vorbeş te. am devenit nelipsit de la biserică . care se a ş ezase la picioarele ră nitului. Cred însăcăDumnezeu nu m-a iertat. deznă dă jduit.îndeletnicirea mea m-a l ă sat sădorm liniş tit. n-am fă cut dreptate! Ş i închise ochii. Mai cu seamănoaptea. mi-am pus viaţ a în joc pentru a salva pe cei aflaţ i în primejdie ş i am lă sat pă mîntului multe vieţ i omeneş ti. Că lă ul tă cu. groaza asta pe care n-am putut s-o înving m ăcople ş eş te cu totul: mi se pare cămîna mi se îngreunează . Oricînd s-a ivit prilejul. socoteam căam ajuns ş i slujitorul dreptă ţ ii lui Dumnezeu. foş netul copacilor. clipocitul valurilor se contopesc într-un singur glas. nu ş tiu încă . Dumnezeu ş i cu mine vom judeca. — Era într-o seară . dă du săse întoarcăspre tînă rul duhovnic ş i îl apucăde braţ . —Ş i dumneavoastrăspuneţ i la fel! se tîngui că lă ul. cînd am fost unealta unei ră zbună ri personale ş i cînd am ridicat cu urăsecurea asupra unei fă pturi a lui Dumnezeu. ca ş i cum încăar mai strînge securea: căapa se înroş eş te de sînge ş i cătoate vocile firii. cînd trec vreun rîu. c ă ci zise în grabă : — Spune mai departe. îl îndemnăcă lugă rul. Toţ i m-au iertat ş i unii au ajuns chiar sămăiubească . în schimbul celor pe care i le-am ră pit. în trufia mea: dupăce fusesem slujitorul dreptă ţ ii omeneş ti. interesat de povestirea aceasta atît de ciudată . ai asasinat o femeie? exclam ăcă lugă rul. că ci măsimţ eam la adă postul justiţ iei ş i al legii. M-am lepă dat de cruzimea fireascăa celor care varsăsînge. — Oh. iar cei care măocoleau sau deprins sănu mai întoarcăochii atunci cînd m ăvedeau. care îmi strigă : „Să se împlineascădreptatea Domnului"! — Aiurează ! murmurăcă lugă rul. — Aiurez? îngă imăel. clă tinînd ş i el din cap.. cum s-au petrecut lucrurile? Vorbeş te! îl îmboldi că lugă rul. fă răîndoială . cu toatăpornirea unei suferin ţ e înă bu ş ite vreme îndelungatăş i pe care abia acum o m ă rturisea. — Spune. mi-a ară tat o hîrtie cu . dintr-o noapte cumplită . am ucis. pă rinte! continuăc ă lă ul fă r ăsădeschidăochii. — Ah! suspinămuribundul. fiindcăamintirea acelei execuţ ii măurmă reş te mereu ş i în fiecare noapte mi se pare căv ă d în fa ţ a ochilor nă luca acelei femei. ca ş i cum s-ar fi temut de o vedenie înfricoş ă toare. scoţ înd un geamă t adînc.ş i cînd îţ i vei sfîr ş i povestea. groaznic. Un om a venit dupămine. murmurul vîntului. iar vorbele care măurmă resc în remuş că rile mele le-am rostit atunci. Folosiţ i cuvîntul ce-mi sunămereu în urechi: asasinat! Prin urmare..

— Cu pă ruj lung. înainte săp ă ră seascăAnglia. otr ă vise o tînă răfemeie. Alţ i patru seniori m ăaş teptau. — Nu. nu-l ş tiu. încercase să -ş i ucidăcumnatul. Niciodatăn-am în ţ eles cum de-am putut săretez capul acela atît de frumos ş i atît de palid. Dupăcum v-am spus. Tremura din toate încheieturile ş i se vedea căvrea săîntrebe ceva dar nu avea curaj. nu le ş tiu. gră bindu-se săse întoarc ălîng ă el. aproape fă răsă schimbă m o vorb ă . mai cu seamăfrumoasă . Ceilalţ i patru erau francezi ş i purtau uniforma muş chetarilor. — Aş adar. — Pe Buckingham? striga că lugă rul. —Ş i niş te ochi cu o privire minunată ? . — Blondă ? — Da. —Ş i femeia era frumoasă ? — Tînă răş i frumoasă ! Oh. prin geamul unei colibe mi-au ară tat o femeie aş ezat ăla o mas ăş i mi-au spus: „Ia-o pe cea pe care trebuie s-o execuţ i". ş i. — Da. —Ş i zici căera tîn ă ră ? — Avea două zeci ş i cinci de ani. pe Buckingham. da. zise: — Cunoş ti numele acelei femei? — Nu. se zice căa pus pe cineva să -l înjunghie pe favoritul regelui. iartă -m ă . întunecaţ i.o poruncăş i eu l-am urmat. rivala ei. Într-un tîrziu. nu. — Nu. Am mers împreunăvreo cinci-ş ase leghe. numai căse c ă să torise în Anglia. la picioarele mele. tă cu ţ i. Ş i te-ai supus? — Pă rinte. vorbi că lugă rul. femeia aceea era englezoaică ? — Nu. îş i otră vise cel de-al doilea bă rbat. englez. — Îngrozitor! murmurăcă lugă rul. Mi-au spus să -mi pun masca pe faţ ă . Măgîndeam săm ăîmpotrivesc dacă -mi vor cere săs ă vîrş esc un lucru care mi s-ar fi parut nedrept. că zu gemînd pe pernă . crezînd căpleacăş i-l lasăacolo. rugîndu-se. î ş iş terse fruntea de sudoare ş i se duse de trase ză vorul la u ş ă . era franţ uzoaic ă . în genunchi. cu capul dat pe spate. se că să torise cred de două ori: o datăîn Franţ aş i a doua oara în Anglia. că zîndu-i pe umeri? — Întocmai. Că lugă rul pă li. — Le ş tii numele? întreb ăc ă lugă rul. Că lugă rul pă rea cuprins de o tulburare ciudat ă . — Frumoasă ? — De o frumuseţ e fă răseamă n. Spune mai departe: cine erau acei oameni? — Unul era stră in. Dar cei patru seniori îi spuneau englezului: milord. fă cînd o sfor ţ are cumplită . care se afla ş i el printre însoţ itorii mei. dupăcîte b ă nuiesc. Că lă ul. O vă dş i acum. femeia aceea era un monstru: dupa cum se spunea. Într-un tîrziu.

Te voi dezlega.. — Săte dezleg de p ă cat. — Ba da. —Ş i ai ucis-o! spuse el. fiindc ăspui c ăde pe urma ei i s-a tras moartea? — Întocmai. ca un om gata să -ş i dea sfîrş itul. aş a cum v-am spus. nu-i a ş a? — Întocmai.— Atunci cînd vroia ea. — Fratele dumitale? — Da. ca ş i cum ar fi vrut săîl smulgă . Oh. nu măpriviţ i aş a! Oh. Ochii că lugă rului scînteiau.. prin urmare. că ci simt cămi se apropie sfîrş itul. strigăcă lugă rul. pă rinte.. — Atunci. ai milăde mine! murmurăcă lă ul. Numele ei!.. care nu cutezau săo ucidăei înş iş i! Nu te-ai îndurat de tinereţ ea ei. sînt vinovat? Nu măveţ i dezlega de acest pă cat? Că lugă rul că utăsăia un aer blajin. cu un rînjet ce ridică . Ş i acum. Cred c ămi-a sosit clipa cea de pe urmă .. dacăn-ar fi vrut să -l spună . fiindc ăl-a ademenit. — Dumitale? Ce ră u a putut să -ţ i fac ă ? Vorbeş te. acea femeie ascundea sub înfă ţ iş area-i îngereasc ăun suflet diavolesc ş i cînd am vă zut-o ş i mi-am amintit de tot ră ul pe care mi-l fă cuse. Dezlega ţ i-măde pă cat pă rinte. — Anne de Bueil! strigăcă lug ă rul. Doamne. dezlegaţ i-măde pă cat! — Spune-i numele. de frumuseţ ea ei. altfel nu te dezleg de pă cat. pă rinte. care se fă cu alb la faţ ă . Vorbeş te.. Anne de Bueil! Ai spus. îl încredinţ ăel. chiar aş a! — Un glas ciudat de blînd? — Cum de ş tiţ i toate astea? Că lă ul se ridicăîn capul oaselor ş i îş i pironi privirea înspă imîntat ă asupra că lugă rului. — Oh. Dacăea ţ i-a ademenit fratele. Anne de Bueil? — Da. Omul pă ru că -ş i adunătoate puterile. — Atunci trebuie săş tii numele ei de fată . într-adevă r.. Ş i că zu pe pern ă . ş i-ţ i voi îndeplini dorinţ a! — Se numea. ah.. de lipsa ei de ap ă rare! Ai ucis-o pe femeia aceea! — Din pă cate. — Numele ei! repetăcă lugă rul.. Fratele meu a fost primul ei amant. dezlega ţ i-măde pă cat. aplecîndu-se deasupra muribundului. eu?! izbucni preotul. care era preot ş i pe care l-a hotă rît s ăfugăcu ea din mînă stirea unde se afla. ba da. îndreptîndu-se de spate ş i ridicînd amîndouămîinilc spre cer. repetăc ă lă ul. îns ănumai dacăspui tot. — Dacăea a fost cauza mor ţ ii lui. — Anne de Bueil. văspun tot. reluăcă lă ul. ră spunde. Ai slujit drept unealtăunor laş i. aş a se numea. — L-a sedus ş i l-a dus la pierzanie pe fratele meu. palid ş i tremurînd. ea i-a adus moartea. — Doamne Dumnezeule! se tîngui că lă ul. tot! izbucni că lă ul. îngă imără nitul..

oare n-am să gă sesc pe lumea asta un prieten care sămăajute sătră iesc sau să -mi dau sufletul? Duse cu greutate mîna la piept ş i dă du peste mînerul pumnalului. se îmbră c ăîn grab ă . iar nevastă -sa se ruga. — Oh! gemu el. Că lug ă rul. se pră bu ş i pe spate. poate. mai slab ş i urmat de un geamă t prelung. cel puţ in în numele dumneavoastră . iertare. ca ş i cum ş i-ar fi amintit de ceva. niciodată ! — Îndurare! se rugăcă lă ul. scoase dintr-un cufă r un costum de cavaler. iertare! ş opti el. Săte iert. eu?! Dumnezeu. Mori nedezlegat de pă cat. Acolo lepă d ăsutana.o deschise. care d ă duse săse ridice în capul oaselor. îş i luăcatîrul. repetăel. să ri peste ră zoarele de flori ale unei gră dini ţ e. eu? Eu nu sînt preot. — Nici un dram de îndurare pentru cei care n-au avut îndurare. — Curaj! îl îmbă rbă t ăGrimaud. mori dezd ă nă jduit. — Nu sînteţ i preot?! bîigui că lă ul. iar acea femeie. Ajutor! Doamne Dumnezeule. o sămăcunoş ti numaidecît: sînt John Francise de Winter. dacănu ca preot. mori ş i fii blestemat! Ş i scoţ înd un pumnal de sub sutanăi-l înfipse în inimă . eu. — Săte iert?! strig ăfalsul că lugă r. Că lă ul. fă răsă -i scoatăpumnalul din piept.. se strecur ăîn grajd. acel ră cnet înfricoş ă tor care se auzise întîi. . spunînd: — Iatăiertarea mea! Atunci se auzise cel de-al doilea strigă t. se repezi la fereastr ă . Ş i lă săbraţ ul să -i cadăde-a lungul corpului. — Ajutor! murmurăel. de unde luăun cal ş i îş i continua în goana mare drumul spre Paris. XXXV GRIMAUD VORBEŞ TE Grimaud ră mase singur lîngăcă lă u: hangiul alergase dupăajutor. Săte iert. Dar atunci. — Aş teaptăpuţ in.muribundului pă rul mă ciucăîn cap. apoi merse pe jos pînăla prima sta ţ ie de po ş tă . nemernicule! — Doamne Dumnezeule din cer! — Sînt John Francise de Winter! — Nu văcunosc. îngă imăc ă lă ul. — Oh. întinzînd bra ţ ele spre el.. Dacăîn numele Domnului. cine sînteţ i? — Am să -ţ i spun îndată . Dupăun timp. S-a dus cineva dup ăajutor. — Acea femeie? — Era mama mea! Că lă ul scoase un r ă cnet. oprindu-se la un pîlc de copaci aflat în apropiere. ieş i pe o uş ădosnicăş i se depă rtăcu repeziciune. ră nitul deschise ochii. cel puţ in ca fiu.

În schimb. St ă pînul meu a venit la Béthune ş i te-a luat la Armentières. nă ucit. dupăcare a ş i recunoscut-o.— Cine eş ti dumneata? îngă imără nitul. —Ş i că lug ă rul? întreb ăcă lă ul. fiindc ănici nu cunosc vreunul. pe care îl trecurătoate nă du ş elile numai la gîndul urmă rilor acestor destă inuiri. spuse Grimaud. — Într-o noapte. Se pare căa fugit pe fereastră . — Mama lui? bîigui el. sînt dou ă zeci de ani de atunci. nici urmă . — În ce împrejurare ne-am întîlnit? întrebăel. — De unde vii? — Treceam pe aici ş i m-am oprit la han să -mi odihnesc calul. pe c ă lugă r l-ai v ă zut? — Care că lugă r? — Că lugă rul care era cu mine în odaie. — Asta înseamnăc ăş tie taina? — L-am luat drept un că lugă rş i i-am dest ă inuit totul în timpul spovedaniei. — Da. — Chiar aş a. Grimaud dă du săplece. ş tie . adevă rat. — Nefericitule! strigăGrimaud. ş i bine a fă cut. — Nu. spuse că lă ul. spuse că lă ul. — Fii mai lă murit. Eş ti unul dintre cei patru valeţ i. — Trebuie să -l prindem. El te-a înjunghiat? — Da. — Acum te recunosc. — O veche cunoş tinţ ă . Tocmai mi se povestea căaici se aflăc ă lă ul din Bèthune. N ă dă jduiesc acum căDumnezeu m ă va ierta. — N-am pomenit. Grimaud se clă tinăpe picioare ş i se uităla muribund cu o privire stinsă . — Pă i ce legă turăe între ea ş i că lug ă r? — Era mama lui.. Nefericitule! Nă dă jduiesc căn-ai pomenit nici un nume. La primul am dat fuga încoace. privindu-l cu ochii holba ţ i. — Dumneata? Ră nitul se str ă dui să -ş i aminteascătră să turile celui care îi vorbea astfel. fiindcămi-am ispă ş it pă catul... mama lui. cînd ai scos douăstrigă te. zise Grimaud. la al doilea am spart uş a. aş a îi spuneaţ i. — Milady? — Da. — Ce vrei săfaci? întrebără nitul. — Nu. pă zeş te-te! — De ce? — S-a r ă zbunat. ră nit. afarădoar de numele de fatăal mamei lui. — Femeia pe care voi ş i st ă pînii voş trii m-aţ i pus s-o omor. milady..

Începuse săse afle despre aceast ăneobiş nuităîntîmplare. care pă rea c ăş i-a pierdut cunoş tinţ a. Dacătragi pumnalul afară . Grimaud ră mase cu mîna întins ăş i deodată . Cînd scoase lama afară . pe care. omul deschidea ochii într-o înfricoş ă toare neclintire. Grimaud ş ovă ia între mila care nu-i îngă duia să -l lase pe omul acesta fă r ăajutor ş i teama care îi poruncea s ăplece numaidecît ca să -l prevină pe contele de La Fère. — Unde se ducea? întrebăGrimaud. Ai grijăsă -l previi ş i pe prietenul lui. Chirurgul apucăuş or de mîner ş i. vezi nelegiuirile altora mult mai mici decît cele pe care le-ai să vîrş it tu. — Însp ă imânt ă tor! ş opti Grimaud.căunchiu-s ă u fă cea parte dintre judec ă tori. Cu moartea mea. — Fă r ăîndoială . dintre care unul se numeş te vicontele de Bragelonne. descoperindu-i pieptul. închizînd ochii. spuse el. Chirurgul desfă cu haina ră nitului ş i îi sfîş ie că ma ş a. Grimaud îş i aminti de profeţ ia ră nitului ş i întoarse ochii. Nu eş ti de aceeaş i pă rere? — În clipa morţ ii. mormă i: — Dacăomul ă sta aflăvreodatăcine-s ceilalţ i. clă tinînd din cap cu înţ eles. — Nu măatinge. o spum ăroş ieticăîi nă pă di gura ş i un ş uvoi de sînge gîlgîi în ranăîn clipa cînd respir ă . scoase un horcă it înă bu ş it ş i îş i dă du dintr- . Ş i totuş i femeia ş i-a meritat soarta. în sfîrş it. gră beş te-te să -l previi dac ămai tră ieş te! spuse că lă ul. Ş i că zu istovit. stă pînul meu e pierdut. nu se va încheia aceasta groaznicăîntîmplare. Cîţ iva curioş i îi urmau. — Mai întîi trebuie să -i scoatem pumnalul din piept. mor. Chirurgul se apropie de muribund. lovindu-se cu pumnul în frunte. pe mă surăce scotea pumnalul din rană . spuse că lă ul. Grimaud ridicăochii spre cer. cînd auzi un zgomot pe coridor ş i-l vă zu pe hangiu întorcîndu-se în tovă ră ş ia chirurgului. —Ş i tînă rul acesta vi l-a adus pe că lug ă r? — Da. spuse că lă ul. dupăspusa tovar ă ş ului s ă u de drum. Muribundul îş i aţ inti într-un chip ciudat privirea asupra lui Grimaud. Ş i că zu pe pern ăsleit de puteri. — Spre Paris. pumnalul era înfipt pînă -n plă sele. întă ri ră nitul. — Cine l-a oprit? — Doi tineri gentilomi care mergeau la oş tire. Grimaud îi să ri în ajutor ş i întinse mîna spre mînerul pumnalului. Precum am spus. crede-mă . — Gră beş te-te. — Oare aş a a vrut Dumnezeu? murmurăel. izbutise s ă -l gă sească .

printr-un semn. nu putea săo risipeasc ă . cătot . de altfel. ră spunse Grimaud. tr ă gea la „Catîrul încoronat". Dar ce ai? Cît eş ti de palid! Sînge! De ce eş ti plin de sînge? — Într-adevă r. Cei doi tineri se priviră . Grimaud ridicăde jos pumnalul plin de sînge. care îi îngrozea pe toţ i. Sîngele pe care-l vedeţ i e al altcuiva. dar sumbra întîmplare din cursul dimine ţ ii umbrise frunţ ile tinerilor cu o triste ţ e ce care voia bunăa domnului d'Arminges. — Grimaud. Din clipa cînd i-am vă zut rana. — Al cui? întrebăRaoul. domnilor. căîntr-un sfert de ceas ar putea să -l ajungădin urm ăş i cădusul ş i întorsul. îl cunoş team. dar chibzui îndatăla neliniş tea pe care ar pricinui-o lui Raoul absenţ a lui îndelungată . ceru hangiului. domnilor.spuse contele. dupăzece minute. Iată -te. — În braţ ele tale?! Omul acela?! Dar ş tii cine era? — Da. împreun ăcu contele de Guiche ş i cu preceptorul acestuia. —Ş tiu. În ultimele trei zile am trecut prin multe. în sfîrş it! Iertaţ i-mă . prietene? — Nu. Raoul tocmai stă tea la masă . Ş i. gl ă sui d'Arminges. — Ce face domnul conte? Îi e dor de mine? L-ai mai vă zut de cînd neam despă rţ it? Spune. — Ce vreţ i. îi plă ti cele cuvenite cu o dă rnicie vrednicăde st ă pînul să uş i încă lecă . Ş tiţ i. apoi îş i aduse aminte căRaoul se afla la numai douăleghe depă rtare. că ci trecuse printr-o mul ţ ime de împrejură ri asem ă nă toare. mai filozof decît ei. ridicîndu-se ş i el de la masă . Deodatăuş a se deschise ş i Grimaud se ară t ăîn prag. bunul meu Grimaud! exclamăRaoul. îi alerga înainte. Eş ti cumva ră nit. singurul han din Mazingarbe. s ă -l urmeze. că ci ş i eu am atîtea să -ţ i povestesc. pră fuit ş i încă plin de sîngele nefericitului ră nit. nu e un slujitor. e un prieten. e plin de sînge . nu i-ar lua mai mult de un ceas: îş i puse calul pe goanăş i. Mai întîi se gîndise săse întoarc ăglonţ la Paris.o datăsufletul. — Îl cunoş teai? — Da. —Ş i a murit? — Da. — Al nefericitului pe care l-aţ i lă sat la han ş i care a murit în bra ţ ele mele. cu timpul cît ar ză bovi ca să -i dea toate lă muririle. domnule. De la primele vorbe schimbate cu hangiul se încredinţ ăcăl-a gă sit pe cel care îl că uta. zise Grimaud. ridicîndu-se de pe scaun. Asţ a-i soarta tuturor ş i faptul căai fost că lă u nu te scuteş te de ea. am ş tiut cănu mai e nici o speran ţ ăs ăscape. — Era fostul că lă u din Béthune.

pentru numele lui Dumnezeu! Ş i Raoul. săte întorci la Paris?! Te înş eli. domnule. Grimaud. spuse Grimaud. îţ i poruncesc! — Atunci înseamnăcăvreţ i sălas ca domnul conte săfie ucis. — De ce schimbarea asta? — Nu pot săvăspun. Auzind cuvîntul că lug ă r. plec. — Dimpotrivă . aţ i avut vreme s ă -l vedeţ i la faţ ă ? — Fireş te. nu? — Întocmai. A ţ i întîlnit în cale un că lugă r. — La masă . fiindc ăcerea un că lug ă r. domnule. deoarece taina pe care îmi cereţ i s-o dezvă lui nu-mi apar ţ ine. — Lă mureş te-mă . Grimaud p ă li. — Prin urmare. care. ş opti rugă tor vicontele. domnule viconte. Raoul. —Ş i l-aţ i dus la că pă tîiul r ă nitului? — Chiar aş a. încuviinţ ăRaoul. Eu voi da ascultare hotă rîrii domnului conte. R ă mîi pe loc. o s ăstă m de vorb ă . Am venit numai ca săvădau de ş tire. ce glumăe ş i asta? — Domnul viconte ş tie c ăeu nu glumesc niciodată . n-ai s ă mălaş i prad ăunei asemenea fră mîntă ri. alergădupăel ş i-l apuc ăde bra ţ . trebuie s ă măîntorc la Paris. de vîrsta lui. clatinîndu-se. domnule. nu îngă duia nici o înduioş are între doua feluri de bucate. domnule. — Chiar aş a. — Nu cumva ai de gînd sătreci peste cuvîntul meu? — Da. — Haide. ave ţ i dreptate. sînt nevoit s-o fac. Nu pot săpierd o clipă . Grimaud salutăş i se îndreptăspre uş ă . . n-ai s ăpleci aş a. — Nu pot săspun nimic. — Întocmai. Ră mîneţ i cu bine. hai la masă ! zise d'Arminges.aş a credea ş i el. Vorbeş te! Grimaud. se pră bu ş i într-un fotoliu. iar eu voi pleca. — Cum. la masă . Haide. — Aş adar. spuse Grimaud. furios ş i nelini ş tit în acelaş i timp. — Grimard. iar Olivain s ăse întoarcăla Paris. — Dar nu în aceastăîmprejurare. Olivain va ră mîne. Olivain o s ăplece ş i tu ră mîi aici. — Nu pot săvăspun decît un singur lucru. stă rui săpleci? — Da. Cei doi tineri se privirăcu spaimă . prietene. dar ş tiu tot atît de bine cădomnul conte de La Fère a hotă rît sără mîi cu mine. ca toţ i oamenii din vremea aceea ş i. mai ales. Zicînd acestea. — Grimaud! strigăel. — Nu. salutăş i dă du din nou săplece. Dupăce manînci ş i te odihneş ti. vorbe ş te. domnule.

XXXVI AJUNUL BĂ TĂ LIEI Raoul fu smuls din gîndurile-i întunecate de că tre hangiu. dacă -l veţ i mai întîlni vreodată . În timp ce domnul d'Arminges poruncea săse înş eueze caii. El fluturăpă lă ria spre viconte în chip de salut ş i se f ă cu nevă zut dupăcotul drumului. ci de o întreagăarmată . pe un că luţ cumpă rat anume. strigînd: — Spaniolii. de asemenea. Ş i. Viaţ a a cinci oameni se aflăîn primejdie atîta timp cît va tră i. care d ă du buzna în odaia unde s-a petrecut scena povestit ămai sus. în vreme ce vale ţ ii contelui de Guiche pă zeau cu grijăpe prizonierul spaniol. care se afla între ei. — Ei bine. cu banii că pă ta ţ i. ţ inuţ i la odihnă . Grimaud se gîndi la douălucruri: mai întîi că . da. în biserică . luăpoş talionul. o nă pîrc ă .— Oare l-aţ i recunoaş te dacăl-aţ i mai întîlni? — Oh. De astădatănu mai era vorba de un pîlc ră tă citor de soldaţ i. folosindu-se de uimirea ş i de spaima celor ce-l ascultau. Olivain ţ inea de frîu caii amîndurora. Grimaud ieş i ca o vijelie pe uş ă . pe stradă . rosti Raoul. cum striviţ i o viperă . pe drumul mare. întă ri de Guiche. o jur. Tot ce le ră mînea de fă cut era săurmeze povaţ a înţ eleapt ăa lui d'Arminges ş i săbatăîn retragere. Domnul d'Arminges ş i înc ă lecase. calul nu va putea să -l ducămai mult de zece leghe. spuse Raoul. că lcaţ i-l în picioare. Apoi cănu avea bani. Tinerii coborîrăîntr-un suflet. continuăGrimaud. fă răsămai adauge un cuvînt. Dar închipuirea lui Grimaud era atît de bogată . conte. cei doi tineri se urcar ăla ferestrele de sus ale hanului. Striviţ i-l ş i sănu-l pă ră siţ i decît atunci cînd va fi fă răsuflare. prizonierul avea . gonind astfel. oriunde veţ i da peste el. strivi ţ i-l fă rămilăş i fă răîndurare. Urmîndu-ş i calea. Pentru mai mult ăsiguranţ ă . întorcîndu-se c ă tre de Guiche. —Ş i eu. Era Grimaud care pornise în goanăspre Paris. Tinerii cerurăl ă muriri ş i aflarăcăduş manul înainta într-adevă r dinspre Houdin ş i Béthune. n-am avut dreptate spunînd despre că lug ă rul nostru căe leit o n ă pîrcă ? Nu trecurănici dou ăminute ş i galopul unui cal se auzi pe drum. spaniolii! Acest strigă t era destul de neliniş titor ca săte facăsăuiţ i de orice. — Ei bine. de unde împrejurimile se vedeau ca-n palmă . Raoul se repezi la fereastră . pe cît de zgîrcit era el la vorba. La primul popas vîndu calul ş i. un ş arpe.ş i ză rirăivindu-se dinspre Marsin ş i Lens o oaste numeroasăde infanterie ş i cavalerie. oriunde ar fi asta.

Ducele de Grammont ceru din ochi îngă duinţ a Prinţ ului ş i ie ş i. de la moartea tat ă lui să u. de la Fribourg ş i de la Nortlingen. — Vorbiţ i. dupăce fusese el însuş i în recunoa ş tere pe întreaga linie a frontului. niciodatăo armat ăvră jmaş ănu se afl ămai în apropiere ş i. concentrîndu-ş i toate for ţ ele intre Vieille-Chapelle ş i Venthie ş i. potrivit cu misiunea încredinţ at ăfiecă ruia. Nici unul nu avea îns ăveş ti sigure. De altfel. prinţ de Condé. Grupul că lă reţ ilor porni iute pe drumul spre Cambrin. la Estaire. Săintre! Mareş alul îi împinse înă untru pe cei doi tineri. Deodatără sun ăun zgomot înă bu ş it ş i Prinţ ul se ridicăîn grabă . nu e mai ameninţ ă toare. În acest timp. dar acesta se retră sese din ajun la Bassée. drept urmare. Zgomotul acesta îi era bine cunoscut: bubuia tunul. Roul se uita la tînă rul general. vorbiţ i. împreunăcu mareş alul de Grammont. Armata duş manului dispă ruse de patruzeci ş i opt ore. înclinînd din cap în chip de salut. Îngă duie alte ţ a-voastrăca fiul meu. Prinţ ul îş i retră sese trupele de la Béthune. de Guiche îl cunoş tea de mult pe Prinţ . contrar firii sale. în vreme ce Raoul îl vedea pentru prima oară . Ludovic de Bourbon. decît atunci cînd a disp ă rut cu desă vîr ş ire. zise Prinţ ul. Toţ i cei de faţ ăse ridicaseră . Mai întîi. ară tînd cu mîna în direcţ ia dincotro se auzea. de teamăsănu-l tulbure. dar ş i pentru ca fusese prezentat Prinţ ului de că tre tată l să u. Prinţ ul era posomorît ş i îngîndurat. . se înapoiase ş i se aş ezase la masă . Povesti deci ceea ce vă zuserăamîndoi la hanul din Mazingarbe. În clipa aceea se deschise uş a. cînd ofiţ erul de serviciu intrăş i anun ţ ăpe mareş alul de Grammont căcineva doreş te să -i vorbească . — Monseniore. Nimeni nu îndră znea săscoatăo vorba. Prinţ ul se uităla el ş i ră mase cu privirile aţ intite asupra uş ii. spuse mareş alul de Grammont. ş i tovară ş ul lui de drum. s ăvinăaici ş i să -i dea ş tiri despre inamicul pe care noi îl că ută mş i pe care ei l-au gă sit? — Cum nu! rosti cu vioiciune Prinţ ul. care. unde socoteau că -l vor gă si pe Prin ţ . Într-adevă r. de parcăar fi înghiţ it-o pă mîntul. vestit de pe acum prin bă tă liile de la Rocroy. lucrul cel mai grabnic pentru noi toţ i e sa ş tim unde se afl ădu ş manul ş i ce face. care se pomenirăîn faţ a Prinţ ului. pe urmăvom avea timp ş i pentru etichet ă . contele de Guiche. cerînd ofiţ erilor aş ezaţ i în jurul să u să -i raporteze cele aflate. în urma unor zvonuri. domnilor. cum cădu ş manul urmeaz ăs ătreac ărîul Lys. Acum. Or. cu chipul str ă lucind de bucurie.mîinile legate. dar ş i doresc asta. ş i asta nu numai pentru căera cel mai vîrstnic dintre cei doi tineri. în ş elat de aceste ş tiri. vicontele de Bragelonne. Contelui de Guiche i se cuvenea săvorbeasc ăcel dintîi. Mai întrebi! Nu numai că îngă dui. Din pricina asta.

Henric de Bourbon. domnule. astfel că . rosti Roul. interesîndu-se cum au prins prizonierul ş i întrebînd cine era tîn ă rul s ă u tovară ş . stîrnise aceeaş i vîlvăş i la Paris. cum spune Dante. Bellegarde ş i ducele d'Angoulême. conte. — Nimic mai firesc. aduceţ i aici prizonierul. li se spunea acum coconaş ii. era numit pe scurt ş i dup ăobiceiul timpulu Monsieur le Prince. . — Monseniorul îmi îngă duie s ăspun cîteva cuvinte în această privinţ ă . în vreme ce Prinţ ul strigă : — Tînă rul are dreptate. în mintea Prinţ ului se f ă cu lumină . vorbe ş te. care se auzeau ş i ale c ă ror bubuituri acopereau din cînd în cînd tragerea celorlalte. Învingîndu-ş i sfiala fireascăce-l stă pînea fă r ăvoia lui. — Aţ i fă cut un prizonier spaniol? exclamăPrinţ ul. agl' occhi grifani. îndulcindu-ş i glasul tă ios ş i puternic. zîmbi. e adevă rat. — Fă r ăîndoială . doar dumneata l-ai prins. dînd-ş i seama căare în faţ a un tînă r de abia cincisprezece ani. cu pă rul lung. apoi. Chiar de la primele cuvinte ale contelui de Guiche. Prinţ ul se întoarse ş i pă ru c ă -l mă soarădin cre ş tet pînăîn tă lpi dintr-o privire. întă ri de Guiche. dă ruit cu toate însu ş irile unui mare conducă tor de o ş ti. Dar ce efectiv avea oastea aceea? Era oare un corp menit săfacăo simplădiversiune? Era întreaga armatăa du ş manului? Era ultima întrebare a Prinţ ului. în afarăde vîlva pe care o stîrnise prin vederile sale noi în arta de a purta ră zboiul. printre tinerii seniori de la curte. În acest timp. care ră spundeau artileriei spaniole ş i lorene. socotiţ i drept model. împurpurîndu-se. ca ş i cum s-ar fi adresat de ast ădatăunei femei. Tunurile. rapiditate în hotă rîri. dar bine legat. — Întocmai. Prinţ ul ar fi dorit cu deosebire să primeascăun ră spuns exact ş i lă murit. monseniore. a că ror că petenie fireascăera ş i că rora. ţ inînd seama ş i de direcţ ia dincotro se auzea bubuitul tunurilor. Raoul se apropie ş i înaintăîn faţ a Prin ţ ului. cu privirea de vultur. care poate l-ar scoate din încurcă tură ? întrebăel. cu nasul coroiat. Duş manul trecuse rîul Lys la Saint-Venant ş i se îndrepta spre Lens. Uitasem de el. de statur ămijlocie. plin de recunoş tinţ ă pentru aceastălaudăadusăfiului să u. ar putea săcear ă lă muriri prizonierului spaniol. Prinţ ul îl lu ădeoparte pe de Guiche. Or. dar lui de Guiche îi fu cu neputin ţ ă sădea un ră spuns. spre deosebire de elegan ţ ii curţ ii de altă dată . urmă rind fă r ăîndoialăsăcucereascăoraş ul ş i sătaie leg ă turile dintre armata francezăş i Franţ a. Bă trînul mareş al se întoarse că tre viconte. între care Bassompierre. erau tunuri de mare calibru. încuviinţ ăel. — Monseniorul. — Da. fiind ş i ceea mai importantă . zîmbi Raoul. buclat. era un tînar de numai două zeci ş iş ase ori două zeci ş iş apte de ani. adicăochi ageri. curaj fă răde pereche. ceea ce nu-l împiedica săfie în acelaş i timp un om plin de eleganţ ăş i de spirit.

monseniore. ră spunse Roul. Ai sămi-o dai mai tîrziu. iar Roul. — Dumneata vorbeş ti spaniola? — Destul. N-am vrut sătulbur cîtu ş i de puţ in pe alteţ a-voastrădintr-o convorbire atît de importantăca aceea începutăadineauri cu domnul conte. Roul îş i dă du . Era unul dintre acei condottieri. însăfaptele îi dă durădreptate. — Bine. vorbeş ti ş i germana? întrebăPrinţ ul. — Aş adar. gata s ă -ş i vîndăviaţ a celor care voiau săo cumpere ş i îmbă trîniţ i în viclenie ş i pră dă ciuni. astfel c ănici cei care îl prinseserănu ş tiau de ce neam era. în ciuda sforţ ă rilor prizonierului care voia săo scalde ş i săscape de un interogatoriu ca lumea. Grammont? — Foarte puţ in. — Îndeajuns ca s ă -l po ţ i întreba în nemţ eş te? — Da. În tot acest timp. — Spune căe german. Totu ş i. Prinţ ul îl privi cu un aer de vă dităneîncredere. continuăRaoul. spuse Prinţ ul. monseniore. pentru a îndeplini în aceastăîmprejurare poruncile alteţ ei-voastre.— Domnule. E cineva printre dumneavoastrăcare vorbeş te spaniola ş i vrea să -mi slujeascăde tă lmaci? — Eu. că ci vorbe ş te stricat. Iatăprizonierul. eu nici atît. Domnilor. dîndu-mi un sfat bun. presă rate cu vorbe în flamanda ş i alsaciană . rîse Prinţ ul. dar vă d c ăţ i-a plă cut săte recomanzi singur. monseniore. doamna de Longueville. întorcîndu-se spre cei aflaţ i în jur. Iat ăscrisoarea. înro ş indu-se. — De ce neam eş ti? întreb ăel. Roul începu săcerceteze prizonierul. — Ich bin ein Deutscher. fă cu Prinţ ul. se oferi Raoul. Ş tiu căai o scrisoare din partea surorii mele. Totuş i mă îndoiesc. prizonierul ră mă sese nepă să tor. tocmai aduceau prizonierul. venind din nou spre Raoul. la rîndu-i. Dumneata vorbeş ti spaniola. rosti Raoul. înţ elegea anevoie ră spunsurile acestuia. — Aha. Din clipa cînd fusese prins nu scosese o vorb ă . pe cinstea mea. — În schimb. — Monseniore. — Monseniorul te-a întrebat de ce neam eş ti? începu tînă rul în cel mai curat grai castilian. pare-se c ăe spaniol. Prinsul nu înţ elegea. ră spunse prizonierul. — Ce tot îndrugăacolo ş i ce p ă să reascămai e ş i asta? interveni Prinţ ul. monseniore. sau se fă cea c ănu înţ elege ce spune. întreabă -l. săne gîndim întîi la lucrurile grabnice. cum mai existau încăîn vremea aceea. cred. Prizonierul îndrugăceva într-un grai stră in. — Atunci. Într-adevă r. ca ş i cum habar nu avea de nimic. monseniore. adă ugăel. — Da.

interveni Prinţ ul.seama de adevă ratul lui accent. Numai căprizonierul nu voia săspunănici în italieneş te mai mult decît în celelalte graiuri. Sînt gata s ăvorbesc. continuăel rîzînd. Habar nu avea de nimic: nu ş tia nici efectivul trupelor duş mane. întrebaţ i-mă . — Bine. prizonierul se opri deodată . Săfie gata de marşîn noaptea asta: dupătoate probabilită ţ ile. dar cum nu vrea săvorbească . rîzînd. Am un secret minunat pentru dezlegat limbile. — Cine o comandă ? — Contele de Fuonsaldagna. îl asigurăPrinţ ul. Ar fi putut s ă -ş i ră scumpere viaţ a vorbind. continuăprizonierul. —Ş i încotro se îndreaptă ? — Spre Lens. nici planurile de ofensivă . spuse el. — Cîţ i oameni are? — Optsprezece mii de oameni ş i treizeci ş iş ase de tunuri. rosti Prinţ ul. pă rea căa ş i uitat de ordinul dat. — Pe unde a trecut armata rîul Lys? — Între Saint-Venant ş i Aire. monseniore. În pragul uş ii. porunci Prinţ ul. Tinerilor. — Domnule mareş al. non siete tedesco. glă sui mare ş alul de Grammont. luaţ i-l de aici ş i executaţ i-l. care nu ş tiau decît de ordinul primit. — Non siete spagniolo. — Da. Prizonierul pă li. — Chemaţ i înapoi pe Le Plessis. Gîndiţ i-v ătotuş i că . Prizonierul tresă ri ş i îş i muş căbuzele. spuse Prinţ ul cu acea privire minunatăpe care . monseniore. monseniore. în timp ce Prinţ ul. Bellièvre. dumirindu-se asupra unei atare neş tiinţ e. Mul ţ umesc viconte. luaţ i aminte pentru vremea cînd veţ i ajunge ş i voi săcomanda ţ i. — Acum înţ eleg de minune ş i eu. — O clipă ! strig ăel în franţ uzeş te. generalul Beck ş i însu ş i arhiducele. — Cu o condiţ ie. întorcîndu-se cu un aer triumfă tor că tre mareş alul de Grammont ş i ceilalţ i ofi ţ eri. întorcînd-se că tre. mîine vom ataca duş manul. De vreme ce-i italian. siete italiano. spuse Prinţ ul. — Atunci. Adunaţ i toate trupele aflate dincolo de Lys. tot ce voia era săscape de întrebă ri. recunoscu mareş alul. — Aş a! fă cu Prin ţ ul. — Pe cuvîntul meu de gentilom. Omul acesta a fost prins jefuind ş i omorînd. dar ostaş ii. nici numele comandanţ ilor. — Vedeţ i. Alteţ a-voastrăsăjure că -mi va lă sa viaţ a. cei doi ostaş i care îl escortau îl apucarăde cîte un braţ ş i-l împinserăspre uş a. Eram sigur c ăvom ajunge aici. abia avem treisprezece mii de oameni. — Monseniore. Din aceast ăclipăte numesc tă lmaciul meu. doresc săcontinui eu însumi interogatoriul. îl îmbrîncirăînainte. Villequier ş i d'Erlac. domnilor. Aţ i prevă zut tot ceea ce un geniu putea săprevad ă . strîngînd laolaltătoate oastea. mareş alul de Grammont.

sarg. — Pînăla cap ă tul lumii. Prinţ ul dă du pinteni calului. Ai un cal bun. Cu oş ti mici se cîş tigăbă tă lii mari. ş tia bine căfaţ ăde un comandant. urmează -mă . r ă mîi lîngăel. — Acum. — Sînt prea puţ ini. Ia-l pe cel care ţ i se pare mai bun. domnule. se adresăel lui Raoul. fa ţ ăde acel tîn ă r general. suprema politeţ e e săte supui fă răîntîrziere ş i fă r ăs ăstai prea mult pe gînduri. ş i deocamdată îl am pe-al valetului meu. Dumneata eş ti bun sfă tuitor. nu te sfii. pe care nu o mai simţ ise niciodată . spuse Prinţ ul. — Domnule. alese un cal andaluz. monseniore! exclamăRoul. monseniore. — Eu. monseniore. adă ugă : — Luaţ i-l de aici pe acest om ş i pă ziţ i-l cu grijă . îi puse el însuş iş aua ş i frîul – că ci Athos îl sfă tuise ca la primejdie sănu lase pe seama altora aceste griji importante – ş i se întoarse lîngăPrinţ . sau văvoi vesti printr-un curier. însoţ it de Raoul ş i urmat de mica sa escort ă . Mîine te vom vedea în luptă . dacănu eş ti prea obosit. Mi se spun cele mai bune lucruri despre dumneata. vrei să -mi dai scrisoarea? Raoul îi întinse scrisoarea. dacăsînt false. prinse frîul de oblînc. anume căîn . Viaţ a lui atîrnăde informaţ iile pe care mi le-a dat: dacăsînt adevă rate. — Ră mîi în preajma mea. Prinţ ul citea fă răsăfie stingherit de fuga calului. Se duse îndat ă la grajduri. Prinţ ul surîse: îi dispreţ uia pe linguş itori. mîine. a trecut mult timp de cînd nu ţ i-ai v ă zut tată l. m-am convins. plin de o însufleţ ire. aş a cum fă cea de obicei atunci cînd voia săaibămîinile libere. Voi veni eu însumi săle iau cînd vor trebui săpornească . — Ră mîi aici săprimeş ti trupele. — Conte de Guiche. întorcîndu-se spre prizonier. Apoi. — Cere ş i alege chiar dumneata un cal din grajdurile mele. domnule de Bragelonne? — Calul meu a fost omorît azi-dimineaţ ă . mai ales cînd acesta era prinţ . nu mai vorbesc.nu o avea decît el. vorbi el dupăcîteva clipe. săfie împuş cat. dar îi preţ uia mult pe entuziaş ti. Două zeci de că lă re ţ i de frunte mi-ajung pentru garda mea personală . Raoul nu aş teptăsăi se spunăde douăori. În acest timp. desfă cu scrisoarea doamnei de Longueville ş i se depă rtăîn galop pe drumul care ducea spre Lens. ce am de fă cut? întrebămareş alul. — Haidem! spuse el. va fi liber . curierii care trebuiau sărecheme trupele plecau în goanăîn diferite direcţ ii. Prizonierul fu dus de acolo. Se poate săai nevoie de el chiar astă seară . care îi pă rea întru totul vrednic de faima sa. Domnule. fu de p ă rere mare ş alul. — Ba sînt destui. domnule. Aşvrea săş tii un singur lucru. în clipa cînd acesta tocmai încă leca. continuăPrinţ ul.

Aţ i venit să -i alunga ţ i pe spanioli ş i pe tîlhari din Lorena? — Da. În cele din urm ă . monseniore. Ţ ă ranul o luăla fugăînaintea calului ş i. ajunserăla ruinele unui vechi castel. monseniore. Prinţ ul sufla aprig ca ş i calul să u. rosti Prinţ ul. nă rile i se dilatau. de unde împrejurimile se vedeau ca în palmă . sau mergi pe jos? — Merg pe jos. Prinţ ul descă leca ş i porunci unuia dintre aghiotanţ iş i lui Raoul să -l însoţ ească . Unde vrea alteţ a-voastrăsăo duc? — Într-un loc mai ridicat. întreaga armatăinamic ă . vom urma niş te drumuri unde alteţ a-voastrăva trebui sădescalece. tunurile se auzeau din ce în ce mai aproape. Ai fi zis căaveau puterea săstră pungăperdeaua de pomi ce se întindea undeva. Dupăzece minute. întinzîndu-i o pungăcu bani. ză rirăs ă tucul Aunay. adeveri Prinţ ul. Prinţ ul îmbră ţ iş ădintr-o privire întinderea ce i se desfă ş ura înaintea ochilor. apucăpe un drumeag pierdut în că uş ul unei frumoase vîlcele. mă rginind cîmpul vederii. tunurile bubuiau atît de aproape. e ş ti un bun francez? — Sînt veteran de la Rocroy. Afarăde asta. În ră stimpuri. Ochii Prinţ ului c ă utau a ţ intiţ i în direcţ ia lor. — Bucuros. ai vreun cal. În cele din urmăgă sir ăo potecăl ă turalnic ă . Vă zîndu-l pe Prinţ . gră bite parcăsăsoarb ămirosul de pulbere. de la Lens pînăla Vimy. Într-o clipită . spunînd Prinţ ului să -l urmeze. Ia zi. tunurile se auzirăatît de aproape. Asta pentru Rocroy. La mai puţ in de un sfert de leghe vă zurăLens-ul atacat din toate pă rţ ile ş i. mi-ai dat temei săgîndesc lucruri ş i mai bune despre dumneata. femeile fugiserăde mult pe drumul spre Vitry. dupăo cotiturăa drumului. înainte. care încununau creasta unei coline. în sat mai ră mă seserădoar vreo cîţ iva oameni. —Ş tiu un loc nimerit. monseniore! vorbi acesta. Cineva îl recunoscu. Numai să -mi slujeş ti de că lă uză . Zvonurile despre cruzimile spaniolilor se ră spîndiserăpeste tot ş i umpleau lumea de spaimă . — Haidem. Pe mă surăce grupul c ă lă re ţ ilor se apropia de Lens. Vreo jumă tate de leghe merserăpe sub o boltăde pomi. se gră bir ăsă -i iasăînainte. la vreo sutăde paş i de sat. doar am luptat în infanterie. Ţ ă ranii erau în mare fră mîntare. încît de fiece datăte aş teptai săauzi ş uieratul ghiulelei. Ţ ă ranul înaintăpe potecă . Raoul se înclină . întregul plan al bă tă liei . iar celorlalţ i să -i a ş tepte ordinele ş i săfie cu ochii în patru. monseniore! —Ţ ine. întocmai ca ochii unei pă să ri de pradă .puţ inul timp de cînd te cunosc. în fa ţ a oraş ului. încît era vă dit că se gă seau la cel mult o leghe de cîmpul de bă tă lie. Ş i într-adevă r. Sănu pierdem vremea. s ăpot vedea oraş ul Lens ş i împrejurimile. spuse Prinţ ul. Apoi se avîntăpe potecă . — Oh. — Pot săm ăîncred în tine. suitoare pe costiş a dealului.

Prinţ ul aş tepta acolo. Luăun creion. Prinţ ul aratăfiecă ruia poziţ iile: mareş alul de Grammont trebuia să ţ in ăaripa stîngă . . Într-un ceas. Mai presus de orice. O parte din trupe se ş i adunaseră . Eu voi fi la Vendin pentru a stabili poziş iile. ajungea pînăla solda ţ i. fiecare avea săse gă seascăîn punctul de unde urma să atace. În primul rînd. Lens-ul că zuse în mîinile duş manului aproape numaidecît dupăplecarea lui Raoul. Se fă cuse ş apte seara cînd mareş alul ajunse la întîlnire. Pe mă surăce se întuneca. trei lucruri li se cereau comandanţ ilor. Lens-ul va fi în mîinile duş manului. amuţ irea tunurilor vestise evenimentul. Oş tirea. Vino ş i dumneata aici. Dupăun sfert de ceas. mă rturie despre agonia oraş ului luat cu asalt. la zece ş i jumă tate Prinţ ul inspectăposturile ş i dă du ordinele pentru a doua zi. se puse ş i ea în miş care în aceeaş i clipă . în sfîrş it. Doar o ultimăgeanăa asfin ţ itului mai ză bovea în cîmpie. Raoul se înclină . luăscrisoarea. lă sînd pe ducele de Châtillon să aş tepte ş i săporneascăcu restul oş tirii. Miş că rile de trupe se executarăîn cea mai adînc ăliniş te ş i cu cea mai mare precizie. Aş a cum prevă zuse. se afla în faţ a satului Aunay. În zori. trupele cerule de Prinţ soseau rînd pe rînd. ducele de Châtillon era în centru. Aş teptarăvenirea nop ţ ii. se aruncăpe cal ş i de depă rtăca vîntul. ză rir ăLens-ul. douăsau trei case erau în flă că ri ş i un vuiet surd. De altfel. Pe la orele nou ăera noapte în lege.care a doua zi urma săsalveze Franţ a pentru a doua oarăde cotropitori i se înfiripăîn minte. coborî pe potecăîntr-un suflet. gata de plecare. Se poruncise ca toboş arii ş i gorniş tii sătacă . Mîine vom cuceri Lens-ul ş i-l vom zdrobi pe duş man. cu Prinţ ul în frunte. Dupăce trecurăde Aunay. Întreaga artilerie. La orele zece fiecare se afla pe poziţ ie. ş i ei trebuiau săvegheze ca ostaş ii săle respecte întocmai. Mareş alul de Grammont luăcomanda infanteriei ş i cavaleriei de care dispunea ş i se îndreptăspre Vendin. Prinţ ul care ţ inea aripa dreaptă . spuse: — Porneş te în goana calului ş i înmîneazăaceast ăscrisoare domnului de Grammont. restul era aş teptat s ăsosească dintr-o clip ăîn alta. sprijinindu-se pe Méricourt. se puse în miş care în t ă cere. Ordinea de bă taie de a doua zi r ă mînea cea stabilităpentru poziţ iile din ajun. era lîngămareş al. rupse o foaie dintr-un carnet ş i scrise: „Scumpe mare ş ale. " Apoi întorcîndu-se spre Roul. adu toatş armata.

ajunul unei bă tă lii e un lucru grav ş i deosebit chiar ş i pentru cei încercaţ i în ră zboaie. ci la pas. Apoi se îmbră ţ iş arăca doi fraţ i. pe urmăse apropiarăunul de celă lalt ş i schimbarăscrisorile zîmbind.trebuia ca diferitele corpuri sămă rş ă luiascăîn ordine. Ajunul unei b ă tă lii te poartăcu gîndul la o mie de lucruri uitate. Trebuie săcredem căfiecare din cei doi tineri tă inuiau ceva în sufletul lor. cele patru pagini se acoperirăuna dupăalta cu slove – tot rînduri mă runte ş i dese. dup ăun ră stimp. Din timp în timp amîndoi se priveau surîzînd. astfel încît cavaleria ş i infanteria sa se afle pe aceeaş i linie ş i fiecare săp ă streze între ele intervalele cuvenite. oprindu-l lîngăsine pe Bragelonne. Cei doi tineri cerurăînsăîncuviinţ area s ără mînănoaptea împreună ş i li se fă cu pe plac. nu trebuiau săatace în goană . florile ş i copiii. zise de Guiche. Dupăce ispră virăcu scrisorile. Se înţ elege că . Scrisorile furălungi. cu atît mai mult pentru doi tineri care aveau săprimeascăbotezul focului ş i săvadăcumplitu-i spectacol. Ajunul unei bă tă lii face din cei nepă să tori buni prieteni. cu înţ elepciunea-i dintotdeauna.ş i cum prietenii s ă i. fiecare se aş ezăla cîte un cap ă t al cortului ş i se apucăs ăscrie pe genunchi. temîndu-se de distincţ ia ş i . — Dacămi se întîmplăcumva o nenorocire. deci. Athos. ating în chip firesc cel mai înalt grad de înflă că rare. iar din prieteni fraţ i. că ci. a ş a cum dorm pă să rile. — Dacăvoi că dea ucis. Se înţ elegeau f ă răsăscoatăo vorb ă . trebuiau sălase inamicul sădeschidăfocul. decît rupînd primul plic. dacăai în minte simţ ă minte mai calde. XXXVII UN OSPĂ ŢCA ODINIOAR Ă Cea de a doua întîlnire dintre vechii muş chetari nu fusese pompoas ă ş i ameninţ ă toare ca prima. Aceş ti doi tineri chipeş iş i plă cuţ i erau fă cu ţ i săse înţ eleag ăfă răsăvorbeasc ă . nici celă lalt nu aveau somn. care îţ i vin deodatăîn minte. În al treilea rînd. se înfă ş urarăfiecare în mantia lui ş i se cufundarăîntr-un somn tineresc ş i plin de gingă ş ie. spuse Bragelonne. astfel cănimeni nu putea săafle numele persoanei că reia îi era adresată . Prinţ ul trimise pe contele de Guiche ală turi de tată l să u. De altfel. nici unul. socotise căun ospă ţ ar fi mijlocul cel mai grabnic ş i mai nimerit pentru a se aduna laolaltă . În al doilea rînd. fiecare o închise pe a lui în cîte două plicuri. aceste simţ ă minte. Deş i ziua fusese obositoare. Li se ridicăun cort lîngăacela al mareş alului. — Fii liniş tit! se îmbă rbă tarăamîndoi pe rînd.

spiritu-i vesel ş i fin avusese parte multăvreme doar de satisfacţ ii neîndestulă toare – o zeamăchioară . Într-adevă r. are chiar un fel de silăfaţ ăde vin. Ş i ră maserămiraţ i săse vadătuspatru în uş a „Schitului". d'Artagnan – din strada Fossés-SaintGermanin-l'Auxerrois.sobrietatea lui. în cele patru sticle nu mai ră mă sese un strop de vin. ş i ospă ţ ul însu ş i începu într-o atmosfera de r ă ceal ă . D'Artagnan îş i umplu ş i el paharul. tocmai din dorinţ a fiecă ruia de a-ş i ară ta iubirea fa ţ ăde ceilalţ i. la ceasurile opt seara. Athos porunci s ăse aducăpatru sticle cu vin de Champagne. Cei patru prieteni începurăsăvorbeascămai tare. s ăse întîlneascăla un faimos birtaşde pe strada Monnaie. Aramis fă cuse o vizităuneia dintre credincioasele sale din cartier. pe lîng ăcănu mai pune bă utură în gură . Se înţ eleseserădeci s ă -ş i dea fiecare adresa exactă . Dîndu-ş i seama de încurcă tura tuturor ş i vrînd săo risipească . . Primele cuvinte schimbate între cei patru prieteni. de le mersese faima căsînt nedespă rţ iţ i. mai ales de d'Artagnan. care locuia în strada Guénégaud. cu firma „La Schitul". Ş tia c ăAthos. dîndu-l pe gît numaidecât. Mirarea lui spori ş i mai mult cînd îl v ă zu pe Athos umplîndu-ş i ochi paharul ş i golindu-l cu setea de odinioar ă . Porthos. Athos venind dinspre Pont-Neuf. el era singurul care nu aş tepta nimic de la ceilalţ i. iar atunci cînd unul dintre ei ar avea nevoie de ceilalţ i. iar Porthos sătacă . Propunerea fu primităcu bucurie de toţ iş i. era încîntat căare prilejul săstudieze la Athos ş i la Aramis vorbirea ş i purtarea oamenilor de lume. La aceastăporuncărostităde Athos cu liniş tea-i obiş nuit ă . d'Artagnan tocmai schimbase garda la Luvru. se afla la doi paş i de locul întîlnirii. chipul gasconului se înseninăş i fruntea lui Porthos se lumină . care odinioarăîl sprjineau la nevoie cu spada lor de neînvins. Porthos ş i Aramis ciocnir ă . sunarăpu ţ in cam silit. Aramis – din strada Béthisy. propuse el cel dintîi săse strîngăîn jurul unei mese îmbelş ugate ş i fiecare săse lase în voia firii ş i a obiceiurilor sale. Minunatul leac risipi pe datăpînăş i cel mai mic nor ce-ar fi putut s ă le stă ruie în suflet. fiecare dintr-altăparte. Se vedea bine că d'Artagnan fă cea eforturi s ărîd ă . pe cale săajungăbaron. Athos săbea. că ci asta întreţ inuse pe vremuri buna înţ elegere dintre ei. Porthos – din strada Roule. Porthos fusese săîncerce un cal nou. dupăcum spunea el însu ş i. iar Athos. Cît despre Athos. Ai fi zis că tuspatru tovară ş ii de masăse gră beau să -ş i uite gîndurile ascunse. Cît ai clipi. luîndu-ş i unul altuia vorba din gurăş i purtîndu-se a ş a cum le era felul. Aramis voia s ăafle de la d'Artagnan ş i Porthos noută ţ i de la Palatul regal ş i totodatăsă -ş i pă streze pentru orice împrejurare niş te prieteni atît de devota ţ i. nici nu îndră zneau săpomeneascădespre acele straş nice ospeţ e de de la „Nelegiuitul". fiind îmboldit doar de simţ ă mîntul mă re ţ al adev ă ratei prietenii. Aramis ră mase mirat. Prima întîlnire fu stabilităpentru miercurea urmă toare. care era dornic săregă seascădulceaţ aş i voioş ia întîlnirilor din tinere ţ e. Aramis s ăspunăceva. în ziua hotă rît ăcei patru prieteni sosirăfă răîntîrzire.

loviturile primite ş i date îi ajutarăsă lege vorba. Am o poftăgrozavăsă -l înţ ep. scîrbit întrucîtva s ăaibă de-a face cu un asemenea bă dă ran. dacăse obligăsănu-i mai vorbeascăniciodată . Athos? — Îţ i jur pe cinstea mea de gentilom căvom rîde din toatăinima dacă gluma-i bună . d'Artagnan. — Pe cinstea mea. Apoi vorbir ădespre luptele surde purtate împotriva aceluia că ruia i se spunea acum marele cardinal. Acest prieten. alcă tui cam în sil ăo list ăş i i-o trimise. pufnind în rîs. Povestea s-a întins ş i iatăc ăto ţ i au început să -i întoarcăspatele lui Chavigny. — Ai ghicit. a c ă rui prietenie Mazarin o că uta cu tot dinadinsul. — Oho! exclamarăcei trei prieteni într-un glas. care cunoş tea bine spiritul gascon atît de fin ş i de cuteză tor al prietenului să uş i-l ş tia ca nu-i omul sădea înapoi în nici o împrejurare. rugîndu-l să nu-i mai scrie niciodată . Lista cuprindea trei condiţ ii care nu-i plă ceau defel lui Mazarin. s ă i luă m niţ el la scă rm ă nat pe cei vii. Vorbind într-o zi cu unul din prietenii Prinţ ului. Izbucnirăcu to ţ ii într-un rîs atît de zgomotos. — A luat banii? întrebăd'Artagnan. — Un mare prinţ . Într-un tîrziu. zise Aramis. începu Aramis. Nu era mult ş i n-avea de ce săse team ăcăva fi luat în serios. a avut într-o bunăzi un diferend cu domnul de Chavigny ş i că . rîzînd. — Domnul de Beaufort poate s ăfie înţ epat? întreb ăd'Artagnan. Crezuse căs-a stîrnit vreo încă ierare. Bă tă liile. —Ţ u ce zici. — A poruncit săfie ciomă git trimisul prinţ ului? întrebăPorthos. l-a b ş tut în lege. zise Aramis. nu s-a mirat prea mult ş i i-a povestit totul degrabăş i Prinţ ului. ş tiindu-l pe domnul de Beaufort iute la mînie. Prin ţ ul. Oricînd! Spune ce ai de spus ş i eu te aplaud dac ăare haz. oferindu-i încădouă zeci de mii pe deasupra. c ă lă toriile îndelungate. destule laude pentru morţ i. pe el care ţ inea la ră posatul cardinal din atîtea motive. — Atunci încep. ceea ce îl îndemnăpe Porthos săş i-i desfacăpe toţ i. fu rugat de acesta să -i trimitălista condi ţ iilor în care iar face cinstea sălege prietenie cu el. încît birtaş ul se înfă ţ iş ăş i întreb ădacădomnii nu mai doresc ceva. Aş i avea poftăsăspun o vorbuliţ ă despre Mazarin. îi vesti d'Artagnan. Acesta că ută . —Ş i Mazarin? — S-a supă rat? întrebăAthos. veselia se potoli. E îngă duit? — Oricînd! încuvinţ ăd'Artagnan. — Haide. Ş i prinţ ul ce-a f ă cut? — Prinţ ul i-a trimis numaidecît cincizeci de mii de livre. domnul de Beaufort îi spuse căla una din primele sale certuri cu Mazarin ş i cu parlamentul.Curînd – lucru nemaipomenit – Aramis îş i deschise doi eghile ţ i de la tunică . dă -i drumul! îl îndemn ăAramis. Atunci oferi prinţ ului zece mii de scuzi ca s ărenunţ e la ele. vă zîndu-l ataş at de noul cardinal.

d'Artagnan ş i Porthos vor putea săcleveteascăîn voie pe seama prinţ ilor. cineva a avut curajul s ă -i spunăcătoatălumea se mirăcăs-a l ă sat bş tut de că tre domnul de Beaufort. oricît de prinţ ar fi fost el. „Ei bine." „Monseniore." „Pe cine?" „Pe domnul de Chavigny. a spus căl-a bă tut pe domnul de Chavigny. iar omul rugat cu stă ruinţ ă săspunăadevă rul. Dezn ă dă jduit de o asemenea calomnie din care nu pricepea nimic. Nu-i acela ş i lucru? Ă ş tia care fac cuvinte sînt tare pedanţ i. să -l întrebe dacă . — Pe cinstea mea. de teamăs ănu se cread ăcă -l cunosc ş i eu pe el. a spus domnul de Beaufort cu mă reţ ia pe care i-o cunoaş teţ i: „Dragul meu Chavigny. săvedeţ i. Doar ş i el văare ca sarea-n ochi. „Bine." „Ah. —Ş i pe cine a pus să -i caute? . a repetat ş i a întă rit fiecare cuvînt. Acum înţ eleg. aţ i vrut săspuneţ i căl-aţ i combă tut. Chavigny a declarat prietenilor cămai degrabămoare decît s ăîndure o astfel de ocar ă . le spuse d'Artagnan celor doi prieteni ai să i." „Eu? „Nu l-aţ i bă tut dumneavoastrăpe domnul de Chavigny. ză u aş a!" Rîserătoţ i cu poftăde aceastăboacă năfilologic ăa domnului de Beaufort. — Ei. Regele Ludovic al XIII-lea nu voia săaibăgentilomi ca valeţ i. aş i! adevă rat? fă cu Athos. „Chiar el".ş i convenirăca. dar cine a primit loviturile ş i cine vorbeş te de bă taie?" „Chiar dumneavoastră . monsenioare. ori cel puţ in nu spuneţ i asta." "Bş tut. În cele din urm ă . ale că rui boroboaţ e ajunseserăde pomin ă . care spune ţ i căl-aţ i bă tut. într-adevă r. el zice cănu-i adevă rat. dar nimeni nu îndră znea să -i mă rturiseasc ăadevă rul. Drept urmare. tocmai pentru a putea să -ş i bat ăvaleţ ii". Dacăaşş ti cămă sc ă riciul ă sta-mi cunoaş te numele. monsenioare! a exclamat martorul. m-aş i boteza din nou. văjur. combş tut. „Ş i cine a spus cădomnul de Beaufort m-a bă tut?" a întrebat Chavigny. „Am spus-o ş i o repet ş i acum. Îngă dui ţ i-mi să -i spun alteţ ei-voastre căa lovi un gentilom degradeazădeopotriv ăş i pe cel care primeş te loviturile. încît vărepet propriile mele cuvinte". „Ei. i-a ră spuns acel prieten. ş i pe cel care le d ă . — Nu văcunoaş te dupănume. a ră spuns domnul de Beaufort. eş ti de condamnat pentru ajutorul pe care îl dai unui tică los ca Mazarin". aveţ i dreptate sănu-l îndră giţ i pe Mazarin. fiindcăacesta-i adevă rul. a trimis doi martori prinţ ului. cu condiţ ia ca Athos ş i Aramis să -l poatăbate pe Mazarin. a intervenit atunci unul dintre martorii lui Chavigny. spiritul de grup fiind înlă turat pentru totdeauna de la aceste întîlniri prieteneş ti. s-a mirat domnul de Beaufort. l-am bă tut atît de tare. Ş tie căexistă doi gentilomi care au contribuit în mod deosebit la evadarea domnului de Beaufort ş i-i cautăde zor. ci dupăfaptele voastre.explicaţ ia tă cerii pe care o simţ ea în jur. credeţ i-mă . ce importan ţ ăare?! se mirădomnul de Beaufort. S-a cercetat de la cine a pornit vorba ş i s-a g ă sit persoana că reia domnul de Beaufort îi spusese întîi povestea. monsenioare?" „Ba da".

e adevă rat.. îş i aminti Porthos. Porthos? — Da. Bravo! Nu ţ i-e teamă . spuse Aramis. nu Raoul măneliniş teş te. Athos? — Nu. Aramis? — Măgîndesc uneori la asta ca la un caz de conş tiinţ ăce poate fi cel mai viu subiect de discuţ ie. — Nu. — Atunci? întrebăAramis. — Cum. altăpoveste! oftăAthos. De altfel. ş i dacăva că dea ră pus. ş opti d'Artagnan. cel puţ in în prezent. — Te temi pentru tînă rul Raoul? continuăAramis.. vorbi Porthos. — Nu înţ eleg nimic. ş i atunci cînd cazi ră pus se întîmplăsămai ş i învii.— Pe mine. spuse Porthos. . — A. îl lini ş ti d'Artagnan. nu! zise Porthos.. —Ş i ce i-ai ră spuns? — Căn-am aflat nimic.. spuse Aramis. — De nimic. În trecut ş i în viitor. Athos îl privi cu ochii să i pă trunză tori: — Ai uitat. sper. mă rturisi Porthos. — Dar în trecut? întrebăPorthos.. Nu cazi niciodatără pus în cea dintîi luptă . E-atîta timp de atunci! —Ş i nu te mai mustrăconş tiinţ a? — Pe cinstea mea. în trecut. dovadănoi care sîntem aici. Uitasem. pe tine? — Da. atunci.. Iar dacăse va abate asupra lui aceastănenorocire. că ci el se va purta. — Nici în cea de-a treia. care îi încreţ ea faţ a-i largă . — Nici în cea de-a doua. — Ei. — Dar pe tine. pe cinstea mea. — Povestea de la Armentières? întreb ăacesta. — Povestea de la Armentières. vorbi Athos. — Ah! fă cu d'Artagnan. — Atunci spune-mi mă car de ce te temi? st ă rui Aramis. Dar nu trebuie săte gîndeş ti la asta: trecutul e trecut. —Ş i eu la fel. — Lasă . — Asupra acestor doi gentilomi? — Întocmai. Nu de urmă rirea lui Mazarin m ătem. va că dea ca un viteaz. ca un gentilom. — Milady. Athos îş i trecu trecu mîna peste fruntea-i palid ă . Ş tiu ce vrei săspui. mă rturisi Aramis. — Atunci voi privi aceastănenorocire ca pe o ispă ş ire. — I-ai spus asta?! exclamăPorthos cu rîsul lui puternic. da. zise Athos. dar căastă -searăvoi lua masa împreunăcu douăpersoane care ar putea să -mi dea o mîn ăde ajutor în această privinţ ă . m-a chemat azi-dimineaţ ăca s ăm ăîntrebe dacăam mai aflat ceva.

Că ci copilul . atîta tot. Sămăcă iesc. — Gîndiţ i-vă . Da.. spuse d'Artagnan. e îngrozitor. spanioli. Mi-ai vorbit despre asta. Era o viperă . mă rturisesc căatunci cînd măpoartăgîndul spre acele zile cumplite. Vom mă rturisi aceastăfaptăîn clipa cea de pe urmăş i Dumnezeu va ş ti mult mai bine decît noi dacăe o crimă . —Ş i-apoi. unchiul lui. vai de prietenul nostru de Winter! rosti Athos. din Béthune. Aramis? — Ce săfacăjudecă torul? El are putinţ a de a hot ă rî într-un fel sau altul ş i osînde ş te f ă răteamă . ai dreptate. vorbi Porthos.. revă d scena ca ş i cum abia s-ar fi petrecut: milady era acolo unde eş ti tu (Athos pă li).. Noi am fost doar uneltele voinţ ei sale. spuse d'Artagnan. Oare din Béthune era?. Da. Dar dacăne gîndim căam ucis englezi.. pe legea mea. Jur pe cinstea mea ş i pe cruce cănu-mi pare ră u decît căera femeie. pe cuvînt de cinste. Ş i fu copleş it de amintiri. văjur la toţ i trei că . încuviinţ ăd'Artagnan. am încercat de multe ori pă reri de ră u pentru victimă . Athos clă tinăcu îndoialădin cap. unul. e cădin toat ăistoria asta n-a mai ră mas nici o urmă . rochellezi. ba chiar ş i ş ovă ind. pe cinstea mea. mor ş i puii. nu ma învinuiesc de moartea acestei femei. — A. — Avea un fiu. Ce face că lă ul? E st ă pîn pe braţ ul să uş i loveş te fă răremuş care. aşfi retezat capul acelei scelerate fă răsăş ovă i. Athos. acum cînd mi-ai adus aminte. Dar cine ş tie pe unde o mai fi? De moare ş arpele. da. reluăAramis. ş i-apoi la ce bun săne mai gîndim la toate astea?! Ce-am fă cut e bun fă cut.. care n-au să vîrş it altăgreş eal ădecît căau încruciş at spada cu noi ş i n-au ş tiut să pareze destul de iute loviturile. care n-au avut altă vinădecît căau tras asupra noastrăş i nu ne-au nimerit. cu aerul de nepă sare filozoficăpe care ş i-l luase de cînd devenise slujitor al bisericii. murmur ăAthos. — Dar liberul-arbitru.. nu? Îţ i închipui cumva căde Winter. nu... dacăn-ar fi fost acolo că lă ul din Béthune. zise Aramis.— Dar pe tine.. — Că lă ul. cum a osîndit-o ş i pe mama. eu. —Ş tiu. ba chiar ş i francezi. îmi spuneţ i? Nu. da. ar fi crescut acest pui de ş arpe? De Winter l-ar fi osîndit pe fiu. Aveam lîngămine o spadăcare tă ia ca briciul. d'Artagnan? — Eu. o greş ealăsau o fapt ăvrednicăde laudă . — Eu. Eu stă team pe locul unde stăd'Artagnan. — Lucrul cel mai liniş titor. nepă sare ce vă dea mai mult ateism decît credinţ ăîn Dumnezeu. zise Athos. unul. doar tu o porecliseş i Balizarde? Ei bine. murmurăel. Ti-aminte ş ti de ea.. nu-mi ră sare în minte decît trupul neînsufleţ it al să rmanei doamne Bonacieux. femeia asta a fost pedepsita prin voinţ a lui Dumnezeu. — Atunci. Dacăadmiteţ i justi ţ ia divin ăş i rolul ei în toate cîte se petrec pe lume. Aramis. dar nici o remuş care pentru uciga ş .

. Iat ă . puiul s-a fă cut tigru ş i vine asupra dumneavoastră . — Ah! fă cu Athos. S-a ş i întors? Ce i s-o fi întîmplat lui Bragelonne? — Săintre! strig ăd'Artagnan. — Copilul a murit. feriţ i-vă ! Athos îş i privi prietenii cu un zîmbet melancolic. e încăplin de . Birtaş ul închise u ş a dupăel: cei patru prieteni aş teptau. Ş tiţ i de ce-a fost în stare copilul ă sta? Travestit în că lugă r. paloarea ş i sudoarea ce-i acoperea faţ a. — Cu cel care se numeş te contele de La Fère. la urma urmei dacăar tră i. — Intră . Grimaud se ridică . dacăn-a ş i ajuns aici. îl încredinţ ăGrimaud. f ă cu Porthos. Tigresa avea un pui. începu birtaş ul. — La naiba! mormă i Porthos. căvine la Paris. frunţ ile mai mult ori mai puţ in întunecate ale celor patru prieteni. dupăce l-a spovedit. nu-i decît un copil.nu i-a greş it cu nimic. — Domnilor. — Eu sînt. E aici cineva tare gră bit. vorbi d'Artagnan. Porthos îş i că ută spada. — Căfiul lui milady a pă ră sit Anglia. femeia aceea avea un copil. drept dezlegare de pă cate. mîngîindu-ş i cu privirea spada atîrnatăîn cui. dacăar veni la Paris. — Cu cine? întrebarătuspatru prieteni. cu unul dintre dumneavoastră . se auzi un zgomot de paş i pe scarăş i cineva ciocă ni la uş ă . dupăce a stors totul de la el. care era atîrnatăîn perete. ori săm ăia dracu! se aprinse Porthos. n-are decît. Tulburarea lui Grimaud. dup ăcîte spune d'Artagnan. hainele pline de praf. Săintre! Grimaud însăş i urcase ş i aş tepta în capul scă rii. am mai vă zut noi altele ş i mai ş i! Săvină ! — Chiar aş a.. Grimaud abia îş i mai tră gea sufletul ş i era atît de obosit încît că zu pe scaun. pă lind. Athos umplu un pahar cu vin de Champagne ş i i-l întinse. copilul a crescut ş i a devenit bă rbat. d'Artagnan se ridicăîn picioare. Aramis luăcuţ itul în mîn ă . zise Aramis. — Ei bine. O tă cere îndelungatăse a ş ternu dupăaceste cuvinte. cel puţ in. Noi îl aş teptă m: săvină ! — De altfel. Ş i pe el cum îl cheamă ? — Grimaud. — Ce vrei săspui. poate. i-a înfipt în inimăacest pumnal. Grimaud? strigăacesta din urmă . E-atîta ceaţ ăîn ţ ara asta îngrozitoare. Eş ti sigur? — Sigur. — Un copil?! exclamăel. Intrăîn grabăş i fă cu semn birta ş ului s ăplece. care cere să vorbească . a aflat toat ăpovestea spovedindu-l pe că lă ul din Béthune ş i. În clipa cînd aceastăconcluzie a lui Porthos ar fi înseninat. totul ară ta c ăe purtă torul unei ve ş ti însemnate ş i cumplite. căse aflăîn Fran ţ a. zise Athos. spuse el. — Domnilor. zise Athos.

care se repezise s ăo . Pă zeş te-mi mama. spuse femeia îndurerat ăcare se ruga. în strada Saint-Jacques. patru bă rbaţ i care am ţ inut piept fă răsă clipim unor armate întregi. Avem aerul unor femeiuş ti. încercînd sărîdă . Henriette. palid.sînge. o femeie ş i o tînă răfat ă . Ş i Grimaud zvîrli pe masăpumnalul pe care că lug ă rul îl uitase împlîntat în pieptul că lă ului. Pă zeş te-mi soţ ul. dar se vede călacrimile au îmbă trînit-o. Femeia a îngenuncheat în faţ a unui pupitru de rugă ciune. — Ei. slab. Athos se ridicăfă r ăo vorb ăş i îş i desprinse ş i el sabia din cui. a fost pă ră sit ăde toţ i. e îmbră cat ca un că lug ă r augustin. Mama ta. z ă u aş a! Cum. numai căacest copil vine în numele lui Dumnezeu. pă zeş te-mi fiul ş i ia-mi viaţ a asta atît de tristăş i de nenorocită . — Cum arată ? — E un om de statura mea. —Ş i zici căpoartăhaine de că lugă r. pră buş indu-se în braţ ele fiicei sale. —Ş i. rezematăde un scaun ş i plînge. Grimaud? — Da. au intrat în chilia lor. Femeia trebuie săfi fost frumoasă .. — Dimpotrivă . zise Athos. D'Artagnan. Ş i femeia. liniş tit ş i visă tor. zise d'Artagnan. iar tînă ra fat ăstăîn picioare la cî ţ iva paş i de ea. înveş mîntate în negru. pe Raoul nu l-a vă zut? întrebăAthos. Mama ta nu mai are nici tron. — Mama ta nu poate sămai facănimic pentru tine pe lumea asta. sătremură m în fa ţ a unui copil?! — Da. nici soţ . dupăcîte mi-a spus hangiul. de lemn pictat. noi.. Ş i plecarăgră biţ i de la birt. fata abia paisprezece. domnilor. Singur Athos ră mase nemiş cat pe scaun. nici prieteni. XXXVIII SCRISOAREA LUI CAROL I Acum cititorul trebuie sătreacăîmpreunăcu noi apa Senei ş i săne urmeze pînăla poarta mînă stirii Carmelitelor. Porthos ş i Aramis să rirăîn picioare ş i se repezir ăca un singur om săpunămîna pe spade. — Doamne! murmura cea care se ruga în genunchi. cu ochii de un albastru deschis ş i cu pă rul b ă lai. s-au întîlnit ş i chiar vicontele l-a dus la patul ră nitului. nici fiu. E unsprezece dimineaţ ăş i evlavioasele mă icuţ e abia au ispră vit o slujbăpentru izbînda oş tilor lui Carol I. Ieş ind de la biserică . — Doamne! ş optea tînă ra fată . Femeia pare săaibăpatruzeci de ani. să rmana mea copilă . întorcînd capul. nici bani. una semă nînd cu o vă duvă . cealaltă cu o copilăorfană . Tînă ra fat ăe fermecă toare ş i lacrimile o fac ş i mai frumoasă . că ci nu sînt nici treizeci de ceasuri de cînd i l-au scos din rană .

Că lugă riţ a. Tocmai îş i sfîrş eau rug ă ciunea. Henriette? — Da. nepotul meu. ale mele ş i ale tale. Laporte ne-a spus asta de două zeci de ori. — Intră . poate! Avem ş tiri din partea tată lui tă u. vorbi regina. Ş i îngenunche ală turi de mama ei. altcineva domneş te în numele ei. milord. ş tergîndu-ş i lacrimile ş i ridicîndu-se.sprijine. dar în vorbitor aş teaptăun senior stră in. care doreş te săaibăcinstea de a înmîna o scrisoare maiestă ţ iivoastre. Sîntem douăfiinţ e să rmane l ă sate în seama lui Dumnezeu. Astă zi am ajuns s ătră im din milostivenia fiicelor Atotputernicului. doamnă . — Cum se numeş te? Nu ş i-a spus numele? — Milord de Winter. Cele douăfemei care se rugau astfel în faţ a aceluiaş i pupitru de rugă ciune erau fiica ş i nepoata lui Henric al IV-lea. — Atunci săne rugă m lui Dumnezeu. spuse mama. — Ei bine. în clipa de fa ţ ă . rezemîndu-ş i fruntea de um ă rul copilei. ca săplă tesc simbria servitorilor. venit din Anglia. fiecare îş i vede de treburile lui. spune? — Un gentilom de patruzeci ş i cinci ori patruzeci ş iş ase de ani. Cît timp a fost cu noi. soră . Sora mea regina nu mai e regină . Dar acum a plecat ş i. nici tată lui tă u. am vîndut toate lucrurile de îmbră că minte. plin ăde respect. mamă . fratele tă u m-a îmbă rbă tat. Mi-am amanetat ultimele bijuterii. anul ă sta numai nenorociri pe capul regilor! suspinăea. Prietenul soţ ului meu! Săvină . soţ ia ş i copila lui Carol I. n-are cum săne trimităvreo veste nici mie. — Rog pe maiestatea-voastrăsăbinevoiascăsămăierte dac ăîi tulbur gîndurile. — Oh. Intrînd în chilie. începu săplîngăîn hohote. —Ş i cine este acest senior. ş tii bine. cînd o că lugă riţ ăciocă ni încetiş or în uş a chiliei. nare nimic din ce-i trebuie. Ş i nimeni din ţ ara asta nu se gîndeş te la noi. — Vai! suspinănă pă stuita femeie. că ruia îi întinse mîna neră bdă toare. — Milord de Winter! exclamăregina. abia cră p ăuş a. mamă ! zise fata. Vre ţ i să -i vorbesc eu? Ş tiţ i doar cît ţ ine la mine. Într-o zi ai săîn ţ elegi asta. care nu voiau să -l înso ţ ească dacănu le-aşfi fă cut pe voie. lordul de Winter puse un genunchi la pă mînt ş i înfă ţ iş ăreginei o scrisoare într-un sul de aur. spuse fata. încănu e rege. ş i el însuş i. pofteş te-l! Ş i regina alergăîntru întîmpinarea trimisului. nepotul vostru. — Dar de ce nu cereţ i sprijinul reginei. — Ah. o scrisoare! O scrisoare din partea regelui. — Ah. atunci regelui. Dumneata ne aduci trei lucruri pe care . — Vai. auzi. sora voastră ? întreb ăfata. aud ş i nă dă jduiesc ş i eu. regele. — Curaj.

" În loc de „Carol. nu se va potoli decît în sînge. — Nu. de bă tă lii cîş tigate la Inverlashy. sînt pierdut cu desş vîrş ire. Te va lş muri ce demersuri aş tept de la tine. încît nu poate săbă nuiascătră darea. El aduce de asemenea binecuvîntarea ce o trimit copiilor mei. atît de cinstită . tronul se dovedeş te prea primejdios ast ă zi. trebuie sşprevezi totul). Aş tept aici armata supuş ilor mei care s-au r ş zvrş tit ş i voi lupta pentru ultima oarş împotriva lor. ră mîi. într-o ş arşde pe acum tulburatşde rş zmeri ş e? înş elepciunea ş i iubirea ta mşvor cş lş uzi. ceea ce n-am putut aş terne pe hîrtie de teama unei întîmplş ri neprevş zute. doamnă . urmă toarea scrisoare: „Doamnşş i scumpşsoş ie. pentru tine. — Sănu mai fie rege! exclamăea. un prieten devotat ş io scrisoare din partea regelui. dimpreunşcu toate simş ş mintele inimii mele. Săfie învins. scrisoarea era semnată„Carol. Vorbeş te. dar nu putu sără spundă . încşrege". soţ ul ş i stă pînul meu. La rîndul lor. Vei în ţ elege căsînt neră bdă toare s ăaflu aceste ve ş ti. voi continua lupta. milord. rege". într-atît era de miş cat. îi aprinserătotuş i în ochi o razăde speranţ ă . ca sădoresc să -l mai pă streze. De voi fi învingş tor. nu-mi ascunde nimic. copila sprijinităde braţ ul mamei sale. care aduce cu sine o pildşatît de nefastş . — Dar lordul Montross? întrebăregina. de unde îş i scriu în grabş . De Winter salutădin nou. exilat. încît nu poate săînţ eleagăura. Nu-ţ i dai seama cădoresc săte întreb o mie de lucruri? De Winter se dă du înapoi cî ţ iva paş i. de voi fi învins. vreau sş încerc sşajung pe coasta Franş ei. îl opri regina. dar sătră iască ! Vai. proscris. doamnş ş i scumpşsoş ie. pe care de Winter le urmă rea cum se oglindesc pe chipul reginei. Vreau în aceastşîmprejurare din urmş (vai! cînd ajungi unde am ajuns eu. oare vor dori sşgş zduiasc ş acolo un rege nefericit. zise regina. doamnă . — Eu măretrag.ş i mai disperatăîncă . A sosit ceasul. O citim de faţ ăcu dumneata. Pînăunde au ajuns lucrurile? Situaţ ia e atît de disperatăpe cît socoteş te? — Vai. spuse de Winter. continu ăregina. r ă mînînd în picioare. Anglia e cuprinsăde un vîrtej care. tă cut. — Milord. doamnş . mama ş i fiica se retraserălîng ăpervazul unei ferestre ş i citirăcu lă comie. Toate forş ele care mi le-a l ş sat Dumnezeu sînt concentrate pe cîmpul de la Naseby. mătem.nu le-am mai vă zut de multăvreme: aur. Maiestatea-sa are o inimăatît de bună . la . Purtş torul acestei scrisori îş i va spune. Aceste triste veş ti. Dar oare voi putea. ară tînd scrisoarea. Am auzit vorbindu-se de niş te mari ş i fulgeră toare izbînzi.

— Din pă cate. Mai bine sălupţ i. ba încădestul de slabă : aici Mazarin înseamnătotul. Am cel puţ in mîngîierea săş tiu căaceia care ş i-au primejduit de atîtea ori via ţ a pentru noi se aflăîn siguranţ ă . milord! continuăregina. Nu văl ă saţ i pradă deznă dejdii. doamnă . curaj! spuse de Winter.Ş i. doamnă . a ş a cum a fă cut regele. spune-mi ce ai să -mi spui din partea soţ ului meu. nu! E un italian iscusit ş i viclean. — Întocmai. Obosise victoria. S-a dus la Bergen. care încurajase ş i el înfiriparea prieteniei lor. fă r ăs ăîncerce mă car s ă -ş iş teargălacrimile. decît sătră ieş ti cerş ind. cardinalul n-are s ăridice un deget. aproape fă răpîine ş i deseori nu ne-am dat jos din pat. e trist ş i aproape ruş inos de spus. Milord. ş i-a schimbat p ă rerea în vreme ce ducele de Orléans. doamnă . regele e înc ăun copil. a interzis fiicei sale săse mai gîndeasc ăla aceast ăcă să torie. spuse ea. care la început încuraja aceastădragoste. acum.ş i n-aţ i vorbit primului venit dintre noi? — Iatăospitalitatea pe care o acordăunei regine ministrul că ruia un rege vrea să -i cearăospitalitate. rosti de Winter. Copiii se iubeau. dupăcum ş tii. milord. cînd cunosc situaţ ia regelui aş a cum e. Regina clă tinădin cap cu amă ră ciune. atît de zdruncinatăîn clipa de . Prezen ţ a mea ş i a fiicei mele în Franţ a a ajuns s ă -l împovă reze: cu atît mai mult aceea a regelui. dar am petrecut iarna la Luvru f ă răbani. aş a cum poate i se va întîmpla.Ş i. — Dacăjudec dup ămine. maiestatea-sa doreş te săafla ţ i simţ ă mintele regelui ş i ale reginei faţ ăde dînsul. la Alfort ş i la Kilsyth. în Norvegia. Mazarin are doar sprijinul reginei în lupta lui cu Parlamentul. iar regina nu-i decît o femeie. travestit în valet. care dispune de douăCamere. ba poate chiar va fi împotriva noastră . regele. dar regina. ori sămori. — Îngrozitor! strigăde Winter. — Dar auzisem vorbindu-se despre o că să torie între prinţ ul de Galles ş i domniş oara d'Orléans? — Da. Învins la Philippaugh. Ah. a ş a cum tră iesc eu. deoarece nu aveam foc. cerîndu-i lucruri supraomeneş ti: ş i victoria l-a p ă ră sit. — Ei bine. am nă dă jduit o clip ă .Auldone. spre deosebire de Cromwell. Am auzit căse îndrepta spre frontieră spre a se ală tura regelui. adicădisperată . — Oare vrea săjoace în Franţ a rolul pe care Cromwell îl joacăîn Anglia? — O. zîmbind cu melancolie. so ţ ia regelui Carol! De ce-aţ i tă cut. adaugăHenriette. numai ca la frontierăl-a întîlnit pe Lesly. — Dumnezeu să -l aibăîn paz ă ! murmurăregina. — Un motiv în plus ca săocroteascăun rege pe care îl urm ă resc parlamentele. Montross s-a vă zut silit să -ş i împră ş tie restul armatei ş i săfugă . Interesele coroanei Franţ ei. Fiica lui Henric al IV-lea. care viseazăpoate la o asemenea faptă . doamnă . milord. — Curaj. dar nu va îndr ă zni niciodatăsăo să vîrş ească . fă ră schimburi.

— De că tre cine? întrebăde Winter. — Un croitor! Un că ruţ aş ! Un berar! O. — Săregă sesc întîi ni ş te vechi prieteni de odinioară ... ş i dumneata măliniş teş ti. sper căMazarin nare săintre în cîrdă ş ie cu asemenea oameni. sînt de a combate revolta la un popor din cea mai apropiată vecină tate. — Dar dacărefuză . înclinîndu-se. veghea credinciosul Bernouin. maiestatea-sa are s ăse refugieze în Olanda. a reginei. —Ş i maiestatea-sa ar putea s ăse bizuie. — Totuş i. Pridge. Cromwell. pe cîţ iva oameni ca dumneata? — Din pă cate nu. Piedica cea mai greu de învins nu te întîmpina la prima u ş ă .faţ ă . spuse doamna Henriette. cl ă tinînd din cap. săsperă m căva face ceva pentru onoarea lor. urmat de doi valeţ i. unde am auzit căse aflăprinţ ul de Galles. milord. cerber pe care nici un cuvînt nu-l . dar el cine e? fă cu doamna Henriette. — Sămergem atunci. se dovedea destul de accesibil. un cavaler descă leca în poarta reş edin ţ ei regale. chiar ş i de uş a a doua se putea trece cu destulău ş urinţ ă . milord. însoţ i tră sura nedesprinzîndu-se de lînga portier ă . Cardinalul era adesea stă pînit de team ă . — De că tre cei din tagma lui Joyce. doamnă . ră spunse de Winter. — Doamnă . — Haide. Sînt copleş it de atîta cinste. — Dar eş ti convins căvenirea dumitale aici n-a fost anunţ at ă ? zise regina cu îndoială . oprindu-se în loc. spuse de Winter. dar cum avea mare nevoie de informaţ ii ş i de sfaturi. pentru onoarea regelui. de Winter s ă ri în ş aş i. în cazul cătrebuie săfugă . Daţ i-mi mîna ş i sămergem la ministru. Să mergem ş i Dumezeu săte-audă ! Regina se urcăîn tr ă sură . XXXIX SCRISOAREA LUI CROMWELL În clipa în care Doamna Henriette pleca de la mînă stirea Carmelitelor spre Palatul Regal. murmurăregina cu acea îndoială sfîş ietoare a oamenilor care s-au aflat mult ăvreme în nenorocire. ş i regele pierde bă tă lia? — Atunci. dînd de ş tire ostaş ilor de gardăcăare s ăcomunice lucruri importante cardinalului Mazarin. Dar am prevă zut asta ş i am venit săcaut aliaţ i în Fran ţ a. doamnă . Mazarin e un om de stat ş i va înţ elege aceastănecesitate. — Ei. ş i apoi iau totul în seama mea. Un prieten vorbeş te nespus de convingă tor. zise doamna Henriette. — Aliaţ i! fă cu regina. doamnă . în afarăde gă rzi ş i uş ieri. îns ăla cea de-a treia. rosti de Winter.

ră spunse tînă rul. fie cătocmai se afla la post. apropiindu-se de el. trecînd din cabinet în anticameră . nu-l putea vră ji. Ce fel de om e? — Un adevă rat englez. cine cerea sau reclama o audienţ ătrebuia deci săse supunăunui interogatoriu în lege. Ş i ră mase în picioare. Bernouin cercetăsigiliul ş i. Cavalerul deschise uş a celei de-a doua încă peri. fie ş i de aur. De la cine este scrisoarea pe care o aduceţ i Eminenţ ei-Sale? — De la generalul Oliver Cromwell. Ş i repetăîntrebarea. Dar ca săvăconvingeţ i căîntr-adevă r aduc o scrisoare. — Monseniorul cere scrisoarea. Bernouin era în picioare în spatele uş ii ş i auzise totul. fă rămă car săridice ochii din că rţ ile de joc ori de pe zaruri. — Adă uga ţ i. deschise uş aş i îl pofti: . — Să -ţ i dea scrisoarea. ci un trimis extraordinar. ră spunse noul venit. Cavalerul care-ş i legase calul de grilajul gardului urc ăscara cea mare ş i. deschizînd uş a primei încă peri. spuse Bernouin. într-o atitudine întunecat ăş i mîndră . spuse tîn ă rul. Bernouin se întoarse în cabinet ş i.putea îndupleca ş i nici o creang ă . — Am una. dupăce-l mă surădin cap pînăîn picioare cu o privire cercetă toare. ră spunserăosta ş ii. ivindu-se dupăcîteva clipe. — Monseniorul nu va vedea scrisoarea fă r ăaducă torul ei. La cea de-a treia uş ă . — Un sol cu o scrisoare din partea lui Oliver Cromwell? fă cu Mazarin. ş i încîntaţ i de altfel sădea de înţ eles că slujba valeţ ilor nu cade în seama lor. cănu sînt un simplu mesager. Fie din întîmplare. Bernouin. Aici vegheau vreo cîţ iva muş chetari ş i uş ieri. orgolios ş i înţ epat. zise el. ochi albaş tri-cenuş ii. intrăîn cabinetul cardinalului. ca de obicei. mai degrabă roş cat decît blond. — Intraţ iş i întrebaţ i de domnul Bernouin. Binevoiţ i să spuneţ i acest nume Eminen ţ ei-Sale ş i veniţ i să -mi comunicaţ i dac ăpoate sămăprimească . spuse uş ierul. încredin ţ îndu-se c ăscrisoarea venea neîndoios din partea generalului Cromwell. — Eu sînt cel pe care-l că utaţ i. că ruia îi repet ăcuvintele trimisului. mai degrabăcenuş ii decît albaş tri ş i. Ş i cavalerul deschise uş a celei de-a treia încă peri. pe lîng ăasta. — Aveţ i scrisoare de audienţ ă ? întreb ăunul dintre uş ieri. caracteristicăpuritanilor. monseniore: pă rul blond-roş cat. însănu de la cardinalul Mazarin. dă du săse înapoieze la Mazarin. întreb ăgă rzile: — Domnul cardinal Mazarin? — Treceţ i înainte. iat-o. domnule.

înţ eleg. Mazarin recursese la tot acest du-te-vino ca s ă -ş i revinădin tulburarea pricinuităde vestea acestei scrisori. în sfîrş it. eş ti să rac. da. Dar pentru a-l înş ela pe mesager. în care dau greşuneori chiar cei mai încercaţ i diploma ţ i. domnule Mordaunt. Mazarin luăscrisoarea. la Paris. absorbit de gînduri. convins din experienţ ăc ă foarte puţ ini oameni reuş esc să -i ascund ăceva cînd el îi încol ţ ea cu întrebă rile ş i totodatăîi scruta cu privirea. înclinîndu-se. Mazarin înţ elese cătrimisul lui Cromwell dorea sănu-ş i dea în vileag . căanii de suferinţ ăse socotesc îndoit ş i căeu m ăaflu de două zeci de ani în suferinţ ă . Tînă rul scoase din buzunar a doua scrisoare. — Cum asta. deş i nu am înţ elepciunea voastră . fă r ăsă -i rupăsigiliul. — Aş adar. domnule Mordaunt. am două zeci ş i trei de ani. — Monseniore. începu să -i punăîntrebă ri. Tînă rul apă ru în pragul cabinetului. — Mănumesc Mordaunt. — Monseniore. Nu văîn ţ eleg. cardinalul Mazarin. Sînt mai vîrstnic decît Eminen ţ a-Voastră . Nu ai avere. cu pă lă ria într-o mînăş i cu o scrisoare în cealaltă . nu-i aş a? Apoi adă ug ăîn sinea sa: „Revoluţ ionarii ă ş tia englezi sînt toţ i niş te calici ş i niş te ţ ă ră noi". OLIVER CROMWELL" — Foarte bine. monseniore. Cardinalul luase scrisoarea ş i o tot învîrtea în mînă . spuse Mazarin. — Ah. ai o scrisoare confidenţ ialăpentru mine? — Iat-o. spuse tîn ă rul. rosti el. o întinse cardinalului ş i se aş eză . el este. potrivit obiceiului să u. — Dac ămi-aşpurta titlul. Dă -mi cealaltă scrisoare ş i ia loc. monseniore. — Eş ti foarte tînă r. aşfi lord. unul dintre secretarii mei. nu e ş ti un om de rînd? rosti Mazarin cu mirare. domnule. dar. — Vreau săspun. Dacăaşpurta adevă ratul meu nume. spuse tînă rul. Mazarin se ridicăîn picioare. va remite aceastş scrisoare de recomandare Eminenş ei-Sale. cum te numeş ti? întrebăMazarin. — Domnule. pentru meseria asta grea de ambasador.— Intraţ i. îi rupse sigiliul ş i citi: „Domnul Mordaunt. domnule? fă cu Mazarin. oricît de ager era spiritul să u. că uta zadarnic motivul care îl îndemnase pe Cromwell să intre în legă turăcu el. aţ i fi auzit unul din numele cele mai ilustre ale Angliei. cîndva trebuia săam o avere de ş ase milioane. purtş torul unei a doua scrisori confidenş iale pentru Eminenş a-Sa. de asemenea. Dar averea mi-a fost furată . zise Mazarin. Dar Eminenţ a-Voastrăse înş al ăspunînd căsînt tînă r. — Dar.

deoarece nimeni nu-i mai d ă dea un ban. — Ce-ai fă cut atunci? — Cum plîngeam ş i cer ş eam la drumul mare. sperînd ca tînă rul săcadăîn capcana acestei pref ă cute compasiuni. monsenire. Dumnezeule. nu-ţ i cunoş ti obîrş ia? — O cunosc de foarte puţ inăvreme. Ş i mi-o aduc aminte ca azi cînd a venit ultima dată . Dumnezeule! Nici nu-ţ i închipui cît măintereseazăpovestea dumitale! Aş adar. — Ai aflat ce s-a întîmplat cu mama dumitale? — Am aflat căa fost asasinatăde acea rubedenie a mea. scumpe domnule Mordaunt! spuse Mazarin. —Ş i cine te-a crescut? — O doicăfranceză . domnule Mordaunt. monseniore. ş i atunci a rostit numele acelei rude despre care mama îi vorbise adesea. cu ajutorul a patru prieteni. —Ş i cercetă rile dumitale? — Au fost zadarnice. — Ai memorie bună . — Ah. ş i mămiş că . — Atunci. dar ş tiam dinainte cămi s-a luat rangul de noble ţ eş i că am fost despuiat de întrega-mi avere de că tre regele Carol I. Cînd eram copil a venit de trei ori la doica mea. care m-a gonit cînd am împlinit cinci ani. da. Mazarin r ă mase uimit de expresia diabolic ăcu care tînă rul rostise aceste cuvinte: de obicei nă vă leş te sîngele în obraji. un preot din Kingston m-a luat la el. — Oh. dar într-un chip atît de ciudat.adevă ratul nume. remarcăMazarin. monseiore. Apoi. —Ş i pînăîn momentul cînd ai cunoscut-o? — Măsocoteam un copil pă ră sit. mi-a ră mas una singură . îl ură sc! m ă rturisi tînă rul. Parc ăar fi cioplit în marmură . te ajută ? — M-am înfă ţ iş at de trei ori la aceast ărubedenie pentru a-i implora sprijinul ş i de trei ori a pus valeţ ii sămăizgonească . mă rturisi tînă rul. — Ah! Acum înţ eleg de ce-l slujeş ti pe domnul Cromwell. — La dracu cu toţ i puritanii ă ş tia! mormă i Mazarin. încît pe cardinal îl trecurătoţ i fiorii. monseniore. — Povestea dumitale e cumplită . Tă cu cîteva clipe. cu glas tare: — Mai ai rude? — Da. — Da. — Înseamnăc ănu ţ i-ai v ă zut niciodatămama? — Ba da. Ură ş ti pe rege. Tînă rul era de nepă truns. m-a educat în spiritul religiei calvine. îns ăîn acest timp îl privi cu mai multăluareaminte decît la început. dar într-ai lui nă vă li fierea ş i se fă cu galben ca ceara. Întîmplarea a fă cut totul. mi-a împă rtă ş it tot ce ş tia el însu ş iş i m-a ajutat să -mi caut familia.

procurîndu-ş i arme ş i bani. sşvşcunosc intenş iile cu privire la problemele de astş zi ale Angliei . lucrurile se schimbş : dîndu-i gş zduire ş i ajutor. fş rş sş vrea. — Vrei cumva săvorbesc eu acelei rude de care mi-ai pomenit? întrebăMazarin. iar el că zu într-o adîncăvisare. ochii tînă rului se stinserăş i redevenirăsticloş i. — Monseniore. ca s ă nu mai continue o asemenea convorbire. Aflat în fruntea acestei miş cş ri prin încrederea publicş . sînt în mş surşsş -mi dau seama mai bine decît oricine de natura ş i urmş rile ei. unui cîine de rasănu trebuie decît s ă -i ară ţ i o urmă . Astş zi pornesc lupta ş i voi da o loviturş hotş rîtoare regelui Carol. se va purta mai bine. mai ales. ai un mijloc de a-l îndupleca? — Am un mijloc care ma va face temut. ridicăuş or din umeri: — Cautăsăizbuteş ti cu ajutorul acelor oameni care-ş i fac în acelaş i timp treburile lor. nici în Scoş ia ş i. vrînd s ăse încredin ţ eze dacăMordaunt nu-i pîndeş te reac ţ iile ş i. Mazarin îl privi. — Prin urmare.. Franş a a dat g ş zduire reginei Henriette ş i. Mazarin aruncăo privire pe sub sprîncene. dac ş nu va fi fş cut prizonier sau nu va fi ucis. — Dar nu mi-ai spus c ăs-a purtat urît cu dumneata? — Prima oarăcînd am să -l vă d. Franş a ar dezaproba acş iunile poporului englez ş i ar d ş una într-o mş surş atît de hot ş rîtoare Angliei ş i. v ă zînd indiferen ţ a acestuia. El trebuie săte ajute în cercetă rile pe care le faci. însşDoamna Henriette e o fiicş a Franş ei ş i Franş a era datoare sşo gş zduiasc ş . Oamenii ca noi ş tiu o mulţ ime de lucruri. — Muţ umesc. O reproducem textual: „Eminenş ei-Sale Monseniorului Cardinal Mazarin Am vrut. Dupăprimele rînduri. pe urmădescoperăîn mod sigur totul. cş ci nş dejdile poporului ş i harul Domnului sînt cu mine. dupşcum ş i noi ne preocupam de aceea a Franş ei. deschise scrisoarea lui Cromwell. va încerca sştreac ş în Fran ş a pentru a recruta soldaş iş i pentru a se reface.profund. Săvedem acum scrisoarea. am să -i vorbesc chiar eu. Odatşcîş tiga ş ş aceasta bş tş lie. activitş ş ii guvernului pe care ş i-l va alege. monseniore. monseniore. încît o asemenea stare de lucruri ar echivala cu niş te ostilitş ş i flagrante. În ce priveş te pe regele Carol. însăfulgerele care ţ îş neau din ochii tînă rului îl fă curăsăplece capul ş i. a întreş inut în ş ara mea un focar de rş zboi civil care nu poate fi stins. Încetul cu încetul. Englezii sînt aproape toş i convinş i sşlupte împotriva tiraniei regelui Carol ş i a partizanilor sş i. Din fericire pentru dumneata.Cele douşregate sînt prea învecinate pentru ca Franş a sşnu se preocupe de situaş ia noastrş . regele nu va mai gş si sprijin nici în Anglia. încurcat. te afli în slujba unui stă pîn atotputernic. " . care ţ inea să -ş i cî ş tige un prieten pe lîngăCromwell. desigur.. Voi cîş tiga b ş tş lia.

Ră spunsul meu la aceasta scrisoare va fi cu atît mai mulţ umitor pentru generalul Cromwell. foarte neliniş tit de întors ă tura pe care o luase scrisoarea. nici cu bani. de care noi ne apropiem mulş umit ş energiei guvernului nostru. Mazarin citi mai departe: „Este deci urgent. Aceastşneutralitate constşnumai în a îndepş rta pe regele Carol de teritoriul Franş ei ş i a nu ajuta nici cu arme. spuse cardinalul. Du-te ş i aş teaptăacest . însufleş it ş de avîntul noilor idei. ridicînd glasul ca ş i cum ar fi vrut săcurme visarea tînă rului. deş i îndreptate în direcş ii opuse. Franş a are nevoie de aceastşliniş te pentru a consolida tronul tînş rului ei monarh. bineînş eles. Oliver Cromwell s-a gîndit cşva face mai uş or s ş asculte de glasul raş iunii un spirit inteligent ca acela al lui Mazarini. Scrisoarea mea e. Dintr-un sentiment pe care Eminenş a-Voastrşîl va aprecia. Mazarin încetăsămai citeascăş i se uitădin nou pe sub sprîncene la tînă rul din faţ a lui. neînş elegerile zgomotoase cu prinş ii. pre ş edintele Blancmesnil ş i consilierul Broussel. m-am gîndit ca aş i prefera sşvşconcentraş i for ş ele înlş untrul regatului Franş ei ş i sş nu stingheriş i cu nimic noul guvern al Angliei. monseniore. aveş i nevoie în aceeaş i mş surşca ş i noi de aceastşpace internş . care rîvneş te de pe acum la aceastşalianş ş . iar mîine vor lupta împotriva voastrş . în sfîr ş it. a cş rei fermitate e desigur minunat ş . cunoscînd prudenş a voastrşş i situaş ia cu totul personal ş pe care evenimentele v-o creeazş astş zi. dacşîn cincisprezece zile nu voi primi rş spuns.În clipa aceea. îndîrjirea poporului diriguitşde cş tre vicar. Anglia are nevoie de liniş tea internşpentru a duce pînş la capş t expulzarea regelui s ş u. monseniore. monseniore. sşcunosc vederile Franş ei: interesele acestui regat ş i cele ale Angliei. se va alia cu Spania. voi socoti scrisoarea mea ca neavenit ş . toatş aceastş dezordine care trece de la o treaptşla alta a statului trebuie sşvşfacşsşpriviş i cu îngrijorare eventualitatea unui rş zboi cu o ş arşstrş inş : cş ci atunci Anglia. însşprea supusş prejudecş ş ilor deş arte legate de obîrş ie ş i de puterea divinş . cu cît voi fi mai sigur cănimeni nu va ş ti căi l-am trimis. M-am gîndit deci. Certurile voastre cu Parlamentul. Acesta continua săviseze. ea precede m ş surile pe care le voi lua în funcş ie de evenimente. nici cu trupe pe acest rege strş in cu desş vîrş ire de ş ara voastrş . decît pe reginş . se apropie totuş i mai mult decît s-ar putea crede. care astş zi luptş pentru dumneavoastrş . cu totul confiden ş ialşş i de aceea v-o trimit printr-un om care se bucurşde încrederea mea deplinş . Cu bine. OLIVER CROMWELL" — Domnule Mordaunt.

ară tînd c ă tre o uş ăde ieş ire. ş i fiica lui Henric al IV-lea zîmbea pă ş ind în întîmpinarea omului pe care îl ura ş i-l dispreţ uia. Pofteş te pe aici. Cîte zile crede Eminenţ a-Voastr ăc ăva trebui s ăaş tept acest ră spuns? — Dacănu-l primeş ti în zece zile. spuse el. poţ i pleca. — Voi pleca. — Monseniore. dup ăo vă dit ăş ovă ială . rosti cardinalul. fă cînd cîţ iva paş i spre u ş a pe care intrase. Î ţ i repet. O întîlni pe la mijlocul galeriei din faţ a cabinetului s ă u. — Domnule. cu cît simţ ea c ăel însu ş i avea să -ş i fac ădestule mustră ri asupra zgîrceniei ş i lipsei lui de omenie. — Asta nu-i tot. nu-i aş a? Am hotă rît săaş tep ţ i la Boulogne. domnule. doresc sănu se ş tie de prezenţ a dumitale la Paris. era gata să deschidăgura săvorbeasc ă . Dupăcare se înapoie în grab ăla st ă pînul să u pentru a pofti înă untru pe regina Henriette. întrucît socotesc căorice oraşdin Fran ţ aţ i-e indiferent. regina Henriette înso ţ it ăde un gentilom englez intrăîn clipa asta în Palatul Regal. ai auzit. care îl conduse într-o încă pere ală turat ăş i acolo îl dă du în seama unui uş ier. monseniore. Acei ce vin săceara ş tiu însăs ă -ş i zugră veascăorice expresie pe chip. Doresc sănu fii vă zut la plecare. Dacădoreş ti un altul. înconjurat cum sînt de felurite înrîuriri. care tocmai stră bă tea galeria cu vitralii. XL MAZARIN Ş I DOAMNA HENRIETTE Cardinalul se ridicăş i se îndreptăîn grabăsăîntîmpine pe regina Angliei. Mazarin să ri în sus. întrevederea noastrătrebuie sără mînăsecretă . te rog! stigăiute cardinalul. Întîmplă rile din viaţ a dumitale m-au miş cat profund. domnule. continuăMazarin. Mordaunt se înclină . — Nu. nu pe-acolo. lucru care nu sc ă pătînă rului. înă bu ş indu-i destă inuirea pe care. ră spunse Mordaunt. Moudaunt îl urmăpe Bernouin. domnule. spune. pe coridor. ar fi t ă cut-o. . spuse Mordaunt. — Văfă gă duiesc. Înţ elegi însăprea bine că . spune-mi ce pot să fac pentru dumneata? Mordaunt se gîndi o clipăş i.ră spuns la Boulogne-sur-Mer ş i fă gă duie ş te-mi căvei pleca acolo mîine dimineaţ ă . Ară ta cu atît mai mult respect acestei regine lipsite de suităş i de podoabe. de care nu pot scă pa decît prin multădiscreţ ie. se aplecă la urechea cardinalului ş i-i ş opti ceva. ş i vei ajunge în vestibul. ş i apoi scrisoarea domnului Cromwell te ridicăîn ochii mei la rangul de ambasador. cînd Bernouin intrăzorit pe uş a. fă r ăîndoială .

(aici Mazarin tresă ri). ră spunse cardinalul. Oare mi-o fi ghicit gîndul?" Intraser ăîn cabinet. Ce zîmbet dulce! Oare vine s ă -mi cearăbani?" Ş i aruncăo privire neliniş tităc ă tre scrinul unde ţ inea banii... ş i că .. în scurt timp. zise: — Cel mai plecat dintre servitorii voş tri v ăaş teaptăporuncile. Dacăva fi învins.. întrucît bă nuia că doamna Henriette vine să -i cearăceva. de altfel alb ăş i frumoasă . — Nu ş tiu nimic. iar î ş i ră suci inelul de pe deget. doamn ă– spuse el cu glasul cel mai mieros atunci cînd regina sfîrş i – crede ţ i oare căFranţ a. Carol I. e vorba despre ră zboiul pe care so ţ ul meu. reprezintăun adă post sigur pentru un rege detronat? Coroana de pe fruntea regelui Ludovic al XlV-lea se clatinăş i aş a. regele. doamnă . Cum va suporta o îndoităpovară ? — Aceastăpovarăn-a fost prea apă să toare în ce m ăpriveş te. domnule cardinal. — Credeţ i. Poate nu ş tiţ i căîn Anglia sînt lupte. îl întrerupse regina. continuăregina. Vedeţ i.„Ah! îş i zise în sinea lui Mazarin. îl poartăîmpotriva supu ş ilor să i ră zvră tiţ i. dacăva fi învins. sîntem ni ş te regi foarte modeş ti. oare. — Văascult. inelul nu avea însuş irea inelului lui Gygès. domnule! exclamăregina. Vai! Propriile noastre ră zboaie ră pesc timpul ş i mintea unui biet ministru nevolnic ca mine. Vin sa vărog ceva ş i aşfi foarte fericitădacămi-aţ i îndeplini rug ă mintea. sora mea. „E foarte amabil. Surîsul lui ră mă sese la fel de fals ş i de linguş itor. spuse regina. . cugetăregina. ar dori săse retragăîn Franţ aş i să -ş i ducăviaţ a aici ca un cetă ţ ean oarecare. M-am obiş nuit a face rugă minţ i. cu un zîmbet dureros. — Ei bine. dupăce o vă zu aş ezatăîntr-un fotoliu. Or. De vreme ce o reginăcu care el se purtase aş a cum se purtase apă rea cu surîsul pe buze în loc de ameninţ ă ri. ră spunse Mazarin. — Domule cardinal. la început m-am gîndit sădiscut chestiunea care măaduce aici cu regina. trebuie s ăprevezi totul. — Vai. care-ş i fă cea nevă zut stă pînul atunci cînd îl ră sucea pe deget. v ărog s ăcredeţ i cămaiestateavoastrăm ăcople ş eş te cu atîta m ă gulitoare atenţ ie. Cum priviţ i acest proiect? Cardinalul ascultase fă răsăi se clinteascăun mu ş chi de pe faţ ăcare să -i tră deze gîndurile. Cardinalul o pofti săia loc ş i. spuse augusta vizitatoare. urmăregina cu un surîs trist. ridicînd uş or din umeri. ascunzînd vederii minunatul diamant a că rui stră lucire atră gea privirile asupra mîinii sale. Am pierdut deprinderea de a mai porunci. însemna căvine să -l roage ceva. Mazarin ar fi vrut grozav săfie invizibil în acea clipă . aş a ca Mazarin. Din nefericire. — Domule cardinal. aflaţ i căsoţ ul meu. se gă se ş te în ajunul unei acţ iuni hotă rîtoare. însă mi-am zis cătreburile politice privesc în primul rînd pe b ă rbaţ i. atît de agitatăş i în fierbere cum e astă zi. doamnă . vor avea loc bă tă lii ş i mai hotă rîtoare decît cele de pînăacum. spuse Mazarin. — Doamnă . Ş i nu cer pentru so ţ ul meu mai mult decît aţ i fă cut pentru mine.

îndeplinind tot ce i-ar face pl ă cere. din acest sublim rege Henric. încît. propria mea casă . Dar. regele trebuie s ăse apere pîn ăla cap ă t. a acestui mare. dacăregele Carol I – Dumnezeu să -l fereascăde orice nenorocire! – ar veni în Franţ a. — Vorbiţ i italieneş te. — Peccato! fă cu Mazarin. Dacăa mai ră mas ceva din acest mare. aceastăadmira ţ ie e atît de adîncăş i de adevă rată . O fiicăa lui Henric al IV-lea. înainte de ami lua aceastăîndră zneală . un sfat bun. — Doamnă . fă ră îndoială . Sfatul unui om atît de prevă ză tor ca dumneavoastr ă . Doamnă . Cu dumneavoastrăe cu totul altceva. poporul îi va da foc. domnule! ră spunse regina. replic ăironic regina. — Văascult. ş i asta. — Oh. încol ţ it de aceastălogicănespus de simplă . domnule. ginerelui s ă u. împletit ăcu atît de puţ inămil ăpentru familia sa. Dar. i-aşpune la dispozi ţ ie casa mea. doamnă . surghiunit cîndva. vai! N-ar fi un adă post prea sigur. s-a dus să cearăajutor Angliei ş i căAnglia i l-a dat. dumneavoastră . Mazarin se prefă cu a nu în ţ elege tîlcul îndoit al cuvintelor rostite chiar de el cu cîteva clipe mai înainte ş i continu ăs ăse înduioş eze de soarta lui Concino Concini. — Ceea ce nu văîmpiedic ăs ărefuzaţ i a da gă zduire. domnule! Regina Maria de Medicis. fă răîndoială . regina Elisabeta nu-i era nepoat ă . încep prin a fi la picioarele maiest ă ţ iivoastre. domnule. Broboane mari de sudoare curgeau pe fruntea lui Mazarin. doamnă . ca ş i dumneavoastr ă . ş i aceastăultimăb ă tă lie. cardinalul. acest sublim rege. îmi judecără u intenţ iile. s ăo fi trimis sămoarăîn exil. ne-a învă ţ at limba italianămai înainte ca predecesorul dumneavoastră .. atunci trebuie săse mire din cale-afarăde această profundăadmira ţ ie pentru el. îş i pierdu ră bdarea regina.. mama noastră . cum a pus foc casei mareş alului d'Ancre.domnule. nu-i a ş a? Ar trebui totuş i săv ăaduceţ i aminte căacest mare. — În sfîrş it. din ce în ce mai înduio ş at. aş a cum va fi soţ ul meu. Într-o buna zi. — Dimpotrivă . pe care o va da cu mijloace mult mai reduse decît acelea ale du ş manilor s ă i. în sfîrş it. fă răsăprimeascăpropunerea reginei de a vorbi într-alt grai. — Chiar aş a a fă cut. monseniore cardinal. dumneavoastră ! se gr ă bi săspună cardinalul pentru a pune capă t explicaţ iilor pe care le presimţ ea. dovedeş te cănu înţ elege săse predea f ă răluptă . Maiestatea-voastrănu m ăîn ţ elege. despre care vorbeaţ i adineauri. maiestatea-voastrăîngă duie să -i dau un sfat? Bineînţ eles. credeţ i-m ă . E adevă rat. Care e ră spunsul dumneavoastră ? — Doamnă ! exclam ăMazarin. fiindc ănu m ăexprim bine în limba franceza. monseniore. Să rmanul Concino Concini! Ş i el nu dorea totuş i decît binele Franţ ei! — Da. în cazul unei înfrîngeri? . sublim rege. rosti Mazarin. trebuie săfie.

trimiteţ i-i ajutoare în oameni ş i bani. al curtenilor gră biţ i să -l linguş ească . ş tiţ i chiar mai bine decît oricine. spuneţ i. pă rerea mea e c ăregele nu trebuie să -ş i pă ră seascăregatul. sau mai curînd greş esc. rosti cardinalul. pe care îl admiraţ i atîta.— Ei bine. cred. aş tepta în picioare. regina se ridicăplin ăde o maiestuoasăindignare. Cardinalul întinse mîinile împreunate spre ea. Duceţ i-v ăîntr-adevă r în Parlament. cu aerul celei mai depline sincerită ţ i. Regina îş i muş ca buzele. Dacămi-ar mai fi ră mas vreo bijuterie. nu-i aş a? Veţ i însă rcina pe Broussel săfie raportor. singurele ajutoare care au împiedicat-o sămoarăde foame ş i de frig astă -iarnă . — Atunci. stră bă tu înc ă perea. îi trimiteţ i ajutoare? Dac ăvine în Franţ a. Ziua în care un ajutor stră in vine în sprijinul unui rege ca să -l repunăpe tron. domnule cardinal. spuse Mazarin. doamnă . maiestatea-voastrănu ş tie ce-mi cere. sper săară t maiestă ţ ii-voastre cît îi sînt de devotat. — Ei bine. spuse regina. Destul. precum ş i dorinţ a mea de a rezolva aceastăchestiune la care ţ ineţ i atît de mult. spuse regina. doamnă . doamnă . doamnă . singur. Regii absenţ i sînt repede uitaţ i: dacă trece în Franţ a. Ş i zicînd aceasta. — Sărevenim la fapte. deschise singurăuş aş i. maiestatea-voastrănu se va mai îndoi de rîvna mea de a o sluji. am vîndut ş i ultimul diamant ca să -l ajut. sămăîncă lzesc eu ş i fiica mea. destul! Văîn ţ eleg. duş man al regilor. Era o reginăumilită . la drept vorbind. Sărevenim la fapte. — Ah. îi acordaţ i ospitalitate? — Doamnă . în mijlocul numeroaselor gă rzi ale Eminenţ ei-Sale. domnule. înconjurat ăde luxul unei regalită ţ i rivale. în faţ a că reia toţ i se mai înclinau doar fiindcăaş a cerea eticheta. în fotoliu. ş iş tiu căîndră znesc destul înfă ţ iş înd maiestă ţ ii-voastre pă rerea mea. ce aveţ i de gînd? vorbi ea în cele din urmă . Vă ascult. se duse s ădea mîna lui de Winter. Eu nu mai pot face nimic pentru el. e o m ă rturie cănu se mai poate bizui pe dragostea supuş ilor să i. decît un singur braţ pe care săse sprijine! . — Măduc săm ăsfă tuiesc neîntîrziat cu regina ş i apoi vom supune problema Parlamentului. c ă ci de la acest Parlament. ş tiţ i. pă rerea mea. aşfi cump ă rat astă -iarnălemne. domnule cardinal. cauza lui e pierdută . — Cu care vără zboi ţ i. Dup ă aceea. stingher. nemaiavînd ră bdare săurmă reascăacest spirit subtil în labirintul de vorbe în care se ră tă cea. — Ah. tremurînd de neră bdare. i-au venit fiicei acelui mare. care. cît de puţ in măcunoaş teţ i! Dumnezeule! Dar regina Henriette. dar că reia nu-i mai ră mă sese. acelui sublim Henric al IV-lea. dacăaceasta-i pă rerea dumneavoastrăş i dacăvăinteresaţ i într-adevă r de soarta lui. Nu mai am nimic. fă rămă car săîntoarc ăochii spre cel care vă rsa aceste lacrimi prefă cute. R ă spunde ţ i-mi da sau nu: dacăregele stă ruie s ăr ă mînăîn Anglia. în acest caz.

Dar monseniorul nu se duce la regină ? — De ce? — Domnul de Guitaut. ş i. care se gă se ş te în faţ a acestei uş i. Cred căl-am v ă zut încă lecînd pe un cal cenuş iu ş i ie ş ind din curtea palatului. ci ca fascinat de vederea unui lucru cumplit. că ci regina ră mase la Mazarin doar un sfert de ceas. spuse Mazarin cînd se vă zu singur. nu pentru a admira tabloul lui Rafael. greoaia hardughie pe roate. să -i lustruiascădiamantul ş i să -i admire stră lucirea. Dar Mordaunt se stă pîni. Comminges n-ar mai fi avut pic de îndoialăcăacel senior englez îi era lordului duş man de moarte. încă lecă . Dup ăaceea a ră mas o clipăvisă tor ş ia coborît scara. aflat de gard ă . scuturăcapul pentru a o sili săcad ă . — Bine. Dar n-am spus nimic nici unuia. tînă rul se opri brusc. îş i opri calul în colţ ul stră zii Richelieu ş i. f ă răîndoialăla tabloul lui Rafaël. pe care l-ai introdus la mine adineauri. ca săvorbeasc ămaiestă ţ ii-sale. nici altuia. Fă cu asta fă răîndoialăca săchibzuiascăş i. Mordaunt fă cuse chiar a ş a cum spusese el. e un rol tare greu de jucat. dacăar fi vă zut cu ce expresie de ura se aţ intiserăochii tînă rului asupra lui de Winter. În acea clipăapă ru domnul de Villequier. — Monseniore. care pe atunci se numea tră sură . însăacest sfert de ceas de a ş teptare i se pă ru un veac. adicăsăse ducădrept la milord de Winter. Bernouin ieş i. că ci. care aş tepta ca regina săsfîrş eascănegocierile cu Mazarin. în loc săse lase împins de prima pornire. se aplecă din nou în dreptul potierei. cum o lacrimăi se rostogolea încădin ochi ş i-i împiedica vederea. Ai fi spus c ăvrea sătreacă prin stavila de sticlăcare îl despă rţ ea de duş manul să u. Hm! Cromwell ă sta e un stra ş nic vînă tor de regi ş i-i plîng pe miniş trii lui. Bernouin reveni întovă ră ş it de Comminges. unchiul meu. cu ochii aţ intiţ i asupra porţ ii. — Vezi dacătînă rul în hain ăneagrăş i cu p ă rul scurt. în timp ce conduceam pe tînă rul de care întreabăEminen ţ a-Voastră . măduc îndată . . el s-a apropiat de u ş a de sticl ăa galeriei ş i s-a uitat mirat la ceva. ieş i din palat cu capul în piept. îmi spune cămaiestatea-sa a primit ş tiri de la o ş tirile noastre. tot că lare. Nu aş teptămultăvreme. coborî încet scara. Ochii i se dilatar ăş i un fior îl stră bă tu din creş tet pînăîn tă lpi. aş teptăsăiasădin curte tră sura reginei. Pe cînd stră bă tea galeria paralelăcu marea galerie cu geamuri ză rise pe de Winter.ş i de Winter. Ză rindu-l. În cele din urm ă . Comminges vă zuse bine. Venea într-adevă r din partea reginei să -l cheme pe cardinal. dac ăo săvrea vreodatăsăaibăminiş tri.— Oricum. toate astea m-au mîhnit. ie ş i huruind pe poartă . se mai aflăîn palat. spuse Comminges. celui care aş tepta. Bernouin! Bernouin se ivi numaidecît. Cardinalul se folosi de lipsa lui ca săr ă suceascăla loc inelul pe deget.

ba chiar mai mult. — Adu-i la cunoş tinţ ăcănu pot face nimic. Am fă cut totul cu atîta grabăş i grijă . ş i cardinalul nici mă car nu-i francez. am spus cardinalul. printre ornamentaţ iile lui Jean Goujon. zise doamna Henriette. cardinalul era tare stînjenit ş i totuş i hotă rît sărefuze. clă tinînd cu tristeţ e din cap. Înainte săplece de la mînă stirea Carmeiitelor. sînt convins. milord. deznă dă jduit ă . milord. Căam suferit cît el. doamnă ? fă cu întrebă tor de Winter. ş i mărefer la cele despre care ţ i-am mai vorbit: nu m-aş mira săaflu căne-a luat-o Cromwell înainte. încît sînt sigur c ănu mi-a luat-o altcineva înainte: am plecat acum trei zile. De altfel. atît înlă untrul. ai remarcat agitaţ ia de la Palatul Regal. regele.Caii pornirăla trap ş i luarădrumul spre Luvru. milord? — Oricum. în ce-l priveş te. XLI CUM NEFERICI Ţ II IAU UNEORI ÎNTÎMPLAREA DREPT PRONIE CEREASCĂ — Ei bine. Aş tepta. cît ş i în afara ţ ă rii? Apoi mai e ceva. Regina nu va spune niciodatăda. Afar ăde asta. — Refuză ? — Nu ţ i-am spus dinainte? — Cardinalul refuzăsăprimeascăpe rege?! Fran ţ a refuză ospitalitatea unui prinţ nefericit? Dar asta se întîmplăpentru prima oară . unde ş i intrară . întocmai ca un basorelief reprezentînd o statuie ecvestră . care rîd de lacrimile mele ş i că . cum aş teptase ş i la Palatul Regal. se lipi cu calul de un zid învă luit de umbr ăş i ră mase acolo nemiş cat. valetul meu. trebuie săse sacrifice cu . vorbi regina. înainte de a întreprinde ceva. va aş tepta ră spunsul maiestă ţ ii-voastre. nu din Anglia. am trecut ca prin minune prin mijlocul armatei puritane. cînd vă zu căintrăpe sub bolta întunecată . atunci cînd cardinalul a spus nu. Nu ş tii căacest italian conduce totul. Mordaunt urmă ri tr ă sura ş i. unde locuiserăamîndouămult timp ş i pe care îl pă ră siserănumai din pricinăcămizeria lor li se pă rea ş i mai greu de îndurat în încă perile acelea aurite. pe ea aţ i vă zut-o? — Nu avea rost. doamna Henriette spusese fiicei sale săvinăsăo a ş tepte la palat. iar caii i-am cumpă rat la Paris. acel du-te-vino de oameni preocupaţ i? Oare s ăfi primit vreo veste. — Dar regina. În timp ce discutam. doamnă ! — N-am spus Franţ a. milord. — Ceea ce am prevă zut. doamnă . dupăce regina îş i îndepă rtăservitorii. silităsămă nînc pîinea exilului ş i săcer gă zduire unor prieteni prefă cu ţ i. am luat diligenţ a împreunăcu Tony.

credeţ i-mă . milord? — Aş a cred. care se agă ţ a de aceastăultimă nă dejde. Doamne! murmurăregina. cînd poate căne mai ră mîne o raz ăde speran ţ ă . V-am vorbit de patru oameni. cum se agaţ ăun naufragiat de sfă rîmă turile corabiei. — Aceş ti oameni erau prietenii dumitale? — Unul dintre ei a avut viaţ a mea în mîinile sale ş i mi-a d ă ruit-o. deoarece au ră mas aceia ş i. Oare ai luat la tine toate inimile mari care existau pe pă mînt?! — Eu trag nă dejde cănu. cel pu ţ in. afarăde dumneata! Oh! Doamne. ia seama. — Spune-mi cum se numesc.ş i cei despre care văvorbesc au să vîr ş it multe pe vremuri. doamnă . dacădumneata socoteş ti căaceş ti vrednici gentilomi pot să -i fie atît de folositori regelui. Nu ş tiu dacăa ră mas prietenul meu. doamnă . ridicînd ochii spre cer. dar. murmur ăde Winter.ş i că utaţ i săvăaduna ţ i amintirile: n-aţ i auzit vreodată povestindu-se căregina Anna de Austria a fost salvatăodinioarădin cea mai mare primejdie în care s-a g ă sit vreodatăo regină ? . — Oh. — Dar ceilalţ i? întrebăregina. Măvoi duce s ămor ală turi de el. milord! Nu mai am nici un prieten pe lume. — Oh. —Ş i aceş ti oameni se aflăîn Franţ a. — Nu mai am prieteni. vis ă tor. Se poate s ăle fi auzit numele ş i să -ţ i dau vreun ajutor să -i gă seş ti. cavalerul d'Artagnan e locotenent de gardă . — Ce vrei sa faci cu patru oameni? — Patru oameni devota ţ i. Doamne! se tîngui doamna Henriette. Maiestatea-voastrăse lasă pradădezn ă dejdii. ori de cîte ori l-am vă zut pe rege în primejdie. mătem c ă omul acesta e devotat trup ş i suflet cardinalului. dar de atunci eu. i-am ră mas prieten.generozitate ş i sămoarăca un rege. doamnă . obiceiul de a le spune pe numele de împrumut m-a fă cut săle uit pe cele adevă rate. Ascultaţ i-mă . Totuş i ar trebui să -i gă sim cît mai repede. — Da. Cît despre ceilalţ i doi. că ci înainte s ă tragăspada împotriva noastră . aceş ti patru gentilomi ş i-au spus numele: cel de-al doilea se numea contele de La Fère. De aproape dou ă zeci de ani i-am pierdut din vedere. ră spunse de Winter. patru oameni hot ă rîţ i sămoar ăpot face mult. — Asta ar fi o ultimănenorocire. milord! Dacănu măînş el. întă ri de Winter. ş i totu ş i. m-am gîndit la ei. — Unul dintre ei era cavalerul d'Artagnan. milord? — Numele celui de-al doilea l-am auzit din întîmplare. —Ş i unde sînt aceş ti patru oameni? — Ah! Iatăce-aşvrea săş tiu ş i eu. am auzit rostindu-se acest nume. — Doamnă ! Doamnă ! exclam ăde Winter. Ceilalţ i. Atunci aş crede căsîntem cu adevă rat blestemaţ i.

da. ş i fă cu semn lui de Winter să schimbe vorba. nu trebuie săne bizuim pe domnul d'Artagnan. — Ei bine. ca să -l pă zeascăde duş mani. patru oameni devotaţ i în jurul regelui. dacăse învoiesc sătreacăcu dumneata în Anglia. nu scă p ătinerei prinţ ese. Nu remarci. iar regina. aur cît săcumpere palatul White-Hall. voi da fiecă ruia un ducat ş i. Caută -i deci. milord. — Atunci. pentru a-l ajuta sătreac ămarea ş i. soţ ul vostru va gă si tot atîtea ascunziş uri ş i adă posturi cîte gă se ş te ş i pasă rea de mare pe vreme de furtună .ş i nu doamnă . fă r ăs ăo pun la socoteal ăpe a mea. dar ar mai r ă mîne încătrei. pe lîngăasta. ş i i-aşgă si. — Mi-aşda toatăsilinţ ă . chiar aş a doamnă : aceş ti oameni sînt cei care au salvat-o. de niş te eghileţ iş i niş te diamante parcă . în ziua cînd ne vom urca din nou pe tron. Apoi se întoarse spre fiica ei: — Ce doreş ti. să -l însoţ eascăîn timpul fugii. Numai căaceastăînfrînare. cu îndurerarea unei inimi frînte. Dar ce vor putea face oare aceş ti patru oameni. ş i zîmbesc cu milăla gîndul ca dacănumele acestor gentilomi nu v ăsînt cunoscute. odatăpe coastele Franţ ei. milord. Henriette? — Mamă . trebuie să -i că ută m. are să -ţ i înmîneze o scrisoare din partea mare ş alului de Grammont. ză vorindu-ş i-le în adîncul inimii. dar destul pentru a-l salva dacăva fi înfrînt. un cavaler a intrat la Luvru ş i cere să prezinte omagiile lui maiestă ţ ii-voastre. caută -i. tînă ra Henriette se ivi în prag. În clipa aceea uş a se deschise. suspinăş i se adresăîn ş oaptăreginei: — De ce plîngi mereu în lipsa mea. de Winter. scumpul meu lord. — Caută -i atunci. ş i dac ă -i gă seş ti. am cîş tigat m ă car un lucru nemaifîind decît pe jumă tate regină : copiii mei îmi spun mamă . zise tînă ra prin ţ es ă . Da. căsîntem atît de să ră că cios . pe vremea cînd îl iubea pe domnul de Buckingham. mamă ? Regina zîmbi ş i murmurăîn loc de ră spuns: — Iată . Ea se opri în prag. caută -i pe aceş ti gentilomi. dar timpul e scurt: maiestatea-voastrăuit ăcăregele vă aş teaptăr ă spunsul ş i-l aş teaptăcu îngrijorare. îş i st ă pîni lacrimile. nu pentru a-l face pe rege învingă tor. doamnă . vor fi destul. — Da. să -l ajute cu sfatul. dupăcum spune. E unul dintre cei ce-mi sînt credincioş i. asta se datoreş te faptului căînsă ş i regina le-a uitat. dup ăcum v-am spus. — Asta ar însemna o spadăneînfricatămai puţ in.— Da. dar nu ş tiu bine despre ce era vorba. deş i s-ar fi cuvenit să -i facăcei dintîi seniori ai regatului. spuse de Winter. Vine din o ş tire ş i. cu acea sublimăt ă rie care este eroismul mamelor. mi-e teamăcăsîntem pierduţ i! exclamăregina. săstea în luptăca un zid în jurul lui. orice ar spune Mazarin. te conjur. f ă ră îndoială . — Ah! se adresăregina lui de Winter. oricîtătă rie ar fi v ă dit. mi se pare. sau mai degrab ătrei? Că ci. milord.

în vreme ce rumeneala din obraji i se stingea treptat-treptat. doamnă . glă sui el. —Ş i cine-i acest cavaler. tînă ra prinţ es ădeschise gura.gă zduite. La ş tirea căs-au dat lupte. că ci se adres ăiară ş i lui Raoul: —Ş i tînă rului conte de Guiche nu i s-a întîmplat nimic ră u? Că ci contele nu e numai unul dintre sevitorii noş tri. — Am avut cinstea săspun maiest ă ţ ii-voastre c ăv-a scris în numele tată lui să u. întinzînd scrisoarea lui de Winter. înclinînd din cap. Regina o privi cu o oarecare asprime. aduc maiestă ţ ii-voastre o scrisoare din partea prietenului meu. fă cîndu-i semn s ăse ridice. Regina zîmbi. . îmi frîngeţ i inima. o vie roş eaţ ăcolor ăobrajii tinerei prinţ ese. — Aş adar. doamnă . domnul conte de Guiche. — L-am vă zut pe fereastră .. Fă cu îndatătrei paş i spre reginăş i îngenunche. Dimpotriv ă . doamnă . dar gura i se închise fă răsărosteasc ăun singur cuvînt. care mi-a spus căare cinstea săse numere printre servitorii dumneavoastră . dupăcum v-a spus. — Doamnă . M-am anunţ at într-adevă r ca venind din partea mareş alului de Grammont. ruş inatăfoarte căs-a lă sat în voia unei asemenea porniri de bucurie. Henriette! rosti ea. E un tîn ă r care pare săaibă ş aisprezece ani ş i care se numeş te vicontele de Bragelonne. nu a putut scrie ş i contele de Guiche i-a slujit de secretar. vrînd să întrebe ceva de mare însemnă tate pentru ea. —Ş tiu. se întoarse pe jumă tate ş i se aplecă spre un vas plin de trandafiri. spuse de Winter. ci se numă răş i printre prietenii no ş tri. ră spunse Raoul. domnule. doamn ă . s-au dat lupte? întreb ăregina.. spuse Raoul. La numele contelui de Guiche. doamnă . aveţ i milăde mine. care înaintase pentru a o primi ş i a o înmîna reginei. precum ş i mă rturia respectului s ă u. — Da. Regina vă zu totul ş i de bun ăseamăcăinima ei de mamăpricepu despre ce era vorba. încît fiica mea îndepline ş te slujba celor care anunţ ăoaspe ţ ii? — Doamnă . domnule. – îngă imătînă ra fat ă . ca ş i cum ar fi vrut săle soarbăparfumul. — Săvedem ce ne scrie contele. Scrisoarea conţ ine o ş tire însemnată . zise regina. — Mi-ai spus c ăe o scrisoare din partea mareş alului de Grammont. Regina rupse sigiliul scrisorii ş i citi: „Doamnşş i reginş . — E vina mea. — Aş a credeam. spuse tînă rul. tînă ra prinţ esădeschise uş aş i Raoul apă ru în prag. Henriette? întrebăregina. în ziua luptei s-a acoperit de glorie ş i a avut cinstea săfie îmbră ţ iş at de că tre Prinţ pe cîmpul de bă taie. dar cum a fost ră nit la braţ ul drept. — Nu. Tînă ra prinţ esăbă tu din palme ş i. f ă răîndoială .

E o ş tire proaspă tă . — Contele de La Fère! exclamăea. MAREŞ ALUL DE GRAMMONT. De Winter fă cu un gest de uimire. Nu mai încă pea nici o îndoială : fiica regelui Caroi I era îndră gostităde prietenul sau. înclinîndu-se. ş i-ţ i sînt recunoscă toare căai pus atîta grabăspre a ne-o aduce. contele de Guiche. i-a salvat viaş a. Este un gentilom cş ruia maiestatea-voastrş poate sş -i acorde toatşîncrederea în cazul cînd ar avea s ş -mi trimitşvreun ordin verbal sau scris. dacş vrea s ş -mi asculte sfatul. Vă zu în ochii ei o expresie de nemă rginitărecuno ş tinţ ăpentru el. — Doamnă . Luvrul e al doilea palat unde ajunge vestea aceasta." În clipa cînd se pomeni de serviciul pe care i-l adusese contelui. care nu-ş i putea stă pîni dorin ţ a de a-l cunoa ş te mai bine pe acest tînă r chipeş . despre care ş ti ş i cş e servitorul vostru. aşfi aflat vestea abia mîine. e prietenul fiului meu. domnule. —Ş i cum se numeş te tutorele dumitale? întrebăregina. ori poate cea din urm ă din întreg Parisul. te implor să -mi ră spunzi: contele de La Fère nu e oare seniorul pe care l-am . — Contele de La Fère! exclamăel la rîndu-i. doamn ă . regina îl privi cu o nestă vilit ă bucurie. cş ruia. continuăregina. dup şcum mi s-a spus. Aş a ai spus? Cît despre de Winter. domnule. Maiestatea-voastrş . ba chiar ne va d ă una. fă r ăaceastă scrisoare. întocmai ca ş i tatş l sş u. cred. Am cunoscut pe vremuri un Bragelonne. din cauza unei rş ni la mîna dreaptş . care va avea cinstea sş va înmîneze aceastşscrisoare. a mo ş tenit tutorele meu moş ia al că rei nume îl port. Oamenii sînt fericiţ i aici. Acolo nu o cunoaş te nimeni încă .Neputînd avea onoarea de a vş scrie eu însumi. mareş alul de Grammont are dreptate: în ce-l priveş te. ră spunse Raoul.. — Contele de La Fère. — Tutorele dumitale este ş i el un Bragelonne? întrebălordul de Winter. — Bă tă lia de la Lens a fost cîş tigată ! exclamăregina. domnule. sşse foloseascşdeci de acest moment pentru a stş rui în favoarea augustului sş u soşpe lîngş guvernul regelui. Mătem însăc ănu va avea nici o urmare în ce ne priveş te pe noi. vşscriu prin fiul meu. Fă r ădumneata. Vicontele de Bragelonne. Am cinstea de a fi cu respect. poimîine. a murit. ş i de la dînsul. Oh. spuse Raoul. Raoul nu se putu st ă pîni ş i întoarse capul spre tînă ra principesă . ca sş vş spun cşam cîş tigat bş tş lia de la Lens ş i cşaceastş victorie nu poate sşnu investeascşcu o mare putere în problemele Europei pe cardinalul Mazarin ş i reginş . mai tră ieş te? — Nu. aceasta va schimba faţ a lucrurilor. acesta mai-mai sănu-ş i cread ăurechilor. Am jurat contelui de Guiche săînmînez maiestă ţ ii-voastre scrisoarea chiar înainte de a-l îmbr ă ţ iş a pe tutorele meu. cîş tig ăbă tă lii! Da. în calitate de rudă apropiată .

pe care a dă ruit-o soţ ul meu: preţ uiesc aproape cincizeci de mii de livre. —Ş i nu slujea sub arme cu un nume de împrumut? — Sub numele de Athos. Dă -i de ş tire acestui vrednic prieten al meu sără mînăacasă . Spune-mi. — Du-te. doamnă . mulţ umit ăei. prevedere cu totul de prisos. unde locuie ş te? — Contele de La Fère locuieş te pe strada Guénégaud la hanul „Grand-Roi-Charlemagne". Alerg sădepun într-un loc sigur aceste douălucruri de pre ţ . Maiestatea-voastrăva fi slujităde un om devotat. milord. — Domnule. Într-un ceas voi fi la contele de La Fère ş i mîine maiestatea-voastrăva avea un ră spuns lă murit. deoarece. încît am ajuns săne creă m mijloace din tot ce ne-a mai ră mas. gîndeş te-te. De curînd l-am auzit pe prietenul să u. cămi-ai face cel mai mare serviciu pe care un gentilom îl poate face unei regine. cum de Winter voia să -ş i ia ră mas bun. văvoi îndeplini bucuros dorinţ a. vinde-le. nă dă jduiţ i. viconte. vinde-le fă r ăteamă . îl salută pe de Winter ş i plecă . . te rog. încuviinţ ăregina. regina îi spuse: — Milord. încît sănu-i audătînă ra fat ă . Providenţ a e de partea noastră . chiar a ş a. Dacăînsăgă se ş ti vreun mijloc săle pă strezi. dacămaiestatea-sa va binevoi să -mi îngă duie săplec. spunîndu-i astfel. Apoi. pe care o am de la mama. — Chiar aş a. De Winter ş i regina continuarăsăvorbeascăo vreme în ş oaptă .cunoscut eu. rosti de Winter. domnul d'Artagnan. fost muş chetar pe vremea !ui Ludovic al XIV-lea. — Îţ i mul ţ umesc din suflet. pe care nu le-aşfi primit de-aşfi avut la îndemîn ămijloacele vechii noastre averi. dacăave ţ i nevoie de bani pentru expediţ ia dumneavoastr ă . domnule. Raoul se înclinărespectuos înaintea celor douăprincipese. cel care îmi va aduce aceastăiconiţ ăş i aceast ăcruce va fi binecuvînatat de mine ş i de copiii mei. Am jurat mai curînd sămor de foame. aici voi veni îndatăsă -l îmbră ţ iş ez. În clipa urmă toare se întoarse spre regină : — Nă dă jduiţ i înc ă . Du-te ş i fii încredin ţ at de afecţ iunea noastr ă . — Doamnă . în vîrstăpoate ast ă zi de patruzeci ş iş apte ori patruzeci ş i opt de ani? — Da. chipeşş i brav. am pă strat cu grija aceastăcruce de diamante. fiindcăprincipesa era cufundatăîn gîndurile ei. decît s ăm ădespart de aceste lucruri de pre ţ . Dar bunurile noastre au fost confiscate. cînd aceste bijuterii pot sa foloseascăsoţ ului meu sau apă ră torilor lui. banii ni s-au irosit. adresîndu-se lui Raoul. ş i aceastăiconiţ ăa sfîntului Mihail. domnule. dar astă zi. am regă sit ca prin minune pe acesi brav gentilom. Domnul fie lă udat! Ş i acum se afl ă la Paris? continuăcontele. milord. Ia-le! Ş i. măsimt datoare săsacrific totul acestei speran ţ e. ş i căîn ziua izbînzii mele. întocmai. doamnă .

atît de demn ăş i atît de adînc ăîn acela ş i timp. atingînd cu buzele fruntea Henriettei. se uita ş i el cu neliniş te la acest c ă lă re ţ . — Tony. aveţ i însă rcinarea s ădaţ i acestei copile ceva din partea tată lui ei. întinse fruntea gentilomului. c ăs-a oprit la Luvru ş i v-a aş teptat ş i căde la Luvru s-a luat din nou dupănoi. Ş tiu doar c ăvăurmă reş te de la Palatul Regal. fă cîndu-i semn săse apropie. XLII UNCHIUL Ş I NEPOTUL Calul ş i valetul lui de Winter aş teptau la poartă : el se îndreptă gînditor spre han. ca s ăspunem aş a. lordul de Winter că utase în chip firesc sătragăundeva în apropiere de vechea-i locuinţ ă . — Săfie vreun spion de-al cardinalului? spuse de Winter pentru sine. doamnă . ş tergîndu-ş i lacrimile pe care. spuse gentilomul. ie ş ind de la Palatul Regal. puternic sau să rac. ră spunse de Winter. apoi se întoarse că tre fiica sa ş i spuse: — Milord. ş i urmă rindu-l la o mic ădistanţ ă : atunci îş i aminti că . monseniore. Ş i. Valetul lordului de Winter. Deodat ăză ri un că lă reţ desprinzîndu-se parcădin zid. Tînă ra Henriette înaint ăatunci surîzînd ş i. vă zuse o umbră asemă nă toare. nu ş i le putea stă pîni la vederea acestei regeş ti nefericiri. care i-o să rutăcu respect. . roş ind. — Spuneţ i tată lui meu. —Ş tiu. Atunci sămăprefac cănu l-am ză rit. oricît de nesimţ itor ar fi devenit în cei cincizeci de ani petrecuţ i la curte. — Sînt aici. Apoi plecă . — Cine e? — Habar n-am. — Ai bă gat de seamăpe acest om care ne urmă re ş te? — Da. De Winter ră mase mirat: nu ş tia ce vrea săspunăregina. stră bă tînd neînsoţ it acele mari încă peri pustii ş i întunecoase. cărege sau pribeag. dînd pinteni calului. care venea la vreo cî ţ iva paş i în urm ă . Necunoscutul îş i zori ş i el calul. învingă tor sau învins. întorcînd capul din cînd în cînd ş i contemplînd faţ ada tă cutăş i întunecat ăa Luvrului.Regina întinse mîna lordului de Winter. rosti prinţ esa. el are în mine cea mai supusăş i cea mai iubitoare fiică . milord. se înfundăîn labirintul de str ă zi care ducea la un han aflat nu departe de Marais: cum locuise multăvreme în Piaţ a Regală . Ş i valetul se ală turăstă pînului să u.

De astădatăvin la dumneata cu o altfel de întrebare ş i mult mai cumplitădecît celelalte. rosti Mordaunt cu glasul înă bu ş it. spuse de Winter. aş a cum am fă cut ş i la Londra. Retrage-te. Cînd m-am înfă ţ iş at la dumneata pentru întîia oară . vin săte întreb. — Da. îţ i pasă . Cît despre tă gada că -ţ i sînt nepot. sînt convins. cu cumnata dumitale care era mama mea? De Winter se dă du înapoi sub privirea acelor ochi de foc. ce-ai fă cut cu fratele tă u Abel?". a ş a cum ai f ă cut la Londra. voiam s ăte întreb ce anume mia necinstit numele. nu vei îndră zni. vorbi Mordaunt cu vocea lui spartăş i batjocoritoare. — Domnule. — Te înş eli. cînd m-am înfă ţ iş at pentru a doua oară . ce-ai fă cut cu cumnata dumitale. înmă rmurit. nenorocitule. cu aceast ăcheie se deschide pră pastia. —Ş i ce-mi pas ămie ce-ai aflat? izbucni de Winter. Nu sînt unchiul dumitale ş i nu te cunosc. poate c ăiadul o să -ţ i ră spund ă . spuse tînă rul. Ş i că lă ul din Béthune mi-a ră spuns. Se lă s ăo t ă cere de gheaţ ă . nu-i aş a? continu ătînă rul. adă ugăel cu un surîs care f ă cu să -l treacătoţ i fiorii pe cel cu care vorbea. cînd am aflat o mul ţ ime de lucruri pe care anul trecut nu le ş tiam. ş i încercă zadarnic săgă seascăun ră spuns. fă gă duindu-ş i săpun ăpe cineva sănu-l scape din ochi pe spion. dar tocmai îş i lă sase mă nuş ile ş i pă lă ria pe o mă suţ ă . ca o statuie. — Da. aş a cum Dumnezeu l-a întrebat pe cel dintîi uciga ş : "Cain. Acest cuvînt lă mureş te totul. unchiule. Apoi. ş i-mi vei împă rtă ş i pă rerea numaidecît. zvîcnind din cap de sus în jos. — Oh. unchiule. — L-am întrebat pe că lă ul din Béthune. credeam căte-am fă cut săîn ţ elegi: mă oboseş te faptul cănu-mi dai pace.ş i chiar foarte mult. rece ş i ameninţ ă tor.De Winter descă lecăîn faţ a hanului ş i urc ăîn odaie la el. Se întoarse îndată : Mordaunt stă tea înaintea lui. ş i caut-o în iad. cînd vă zu într-o oglindădin fa ţ a lui o siluetăapă rutăîn prag. Cît despre Mordaunt. Milord. De Wintor se pră bu ş i pe un scaun. De astădatănu măvei alunga. De Winter fă cu o sforţ are cumplităş i. cred c ăai s ă te gîndeş ti mai bine acum. voiam săte întreb ce-a devenit averea mea. strigă : — Întreabăce-a devenit. livid de durere ş i de furie. ca lovit de tră snet. Mama mea l-a moş tenit pe soţ ul ei ş i dumneata ai ucis-o pe mama mea! Numele meu îmi dă dea dreptul la averea pă rinteascăş i dumneata mi-ai ră pit numele. milord. cufundîndu-se în amintiri spre a gă si un temei nou de ură . Tînă rul înaintăpînăse aflăfaţ ăîn fa ţ ăcu lordul de Winter ş i îş i încruciş ăbraţ ele. De Winter pă li ş i ră mase în picioare. dupăce mi-ai . el stă tea în uş ă . la Londra. — Cu mama dumitale? îngînăel. cu mama mea. altfel voi chema s ăte alunge.

. Acum nu mămirăfaptul c ănu mă recunoş ti. stă pînind cu privirea-i severăprivirile exaltate ale tînă rului. Strînse pumnii ş i. Află . omul care l-a fă cut orfan. ea a murit blestemat ădeopotrivăde cer ş i de pă mînt. uniţ i împotriva unei femei. Femeie stricată . ba . de o viaţ ădesfrînată . nu-i cunosc crimele! Ş tiu doar căam avut o mamăş i căcinci oameni. dar. Un suspin mai puternic decît puterea-i de stă pînire sfîş ie pieptul lui Mordaunt. dupătoate probabilită ţ ile. m-ai despuiat de avere. Am dovezi. care a ucis ş i a otră vit. Aceste cuvinte avurăun efect contrar celui la care se aş tepta Mordaunt: de Winter îş i aminti ce monstru fusese milady ş i se ridică liniş tit ş i grav în picioare. trebuie să -ţ i fi mă rturisit căa tresă rit de bucurie ră zbunînd astfel ruş inea ş i sinuciderea fratelui s ă u. aducînd o nă valăde sînge în obrajii lui palizi. altă datădrept. cînd l-ai spoliat ş i l-ai s ă ră cit. bun ş i curat la suflet. l-a otră vit pe fratele meu ş i. împovă ratăde atîtea f ă ră delegi. de toate naţ iile ce-au primit-o în sînul lor. unchiule. noaptea. Ei bine. domnule. Ş i-a gă sit judecă tori în cei care cunoş teau îndeaproape faptele ei monstruoase: ş i acel c ă lă u pe care l-ai întîlnit. nu mămir cărefuzi sămărecuno ş ti. fie. domnule? glă sui de Winter. Femeia asta. strigăsugrumat de furie: — Taci. Oare aceastănelegiuire le va convinge ca ş i-a meritat pedeapsa? Aceastăcrimă a că rei dovadăo am? — Era mama mea! strigătînă rul pentru a treia oară . ca ş i Hamlet. era pe cale sămă asasineze ş i pe mine. ameninţ ă toare încă . dupăcîte spui. soţ ie necredincioasă . s ă -l înjunghie pe nefericitul duce de Buckingham. domnule! Era mama mea! Nu-i cunosc via ţ a de stric ă ciune. Iat ăcine era aceastăfemeie. privităcu silăde toţ i cîţ i au cunoscut-o. Ce spui de asta? — Era mama mea! — Ea a îndemnat un om. cu pă rul mă ciucăîn cap. cine era femeia pentru care vii să -mi ceri astă zi socoteal ă . Nu stăbine săspui cuiva nepot. în tă cere. Ce spui de aceastăcrima pe care ţ i-o pot dovedi? — Era mama mea! — Întorcîndu-se în Franţ a.. vrînd să -mi moş teneasc ăaverea. a pierit sub lovitura oamenilor pe care îi adusese la disperare ş i care nu-i pricinuiserăniciodatănici cel mai mic ră u. acel c ă lă u care ţ i-a povestit totul. ş i căai strigat o datăcu ei. — În sfirş it. ca niş te la ş i! Ş tiu doar căş i dumneata te aflai printre ei. nu-i cunosc viciile. dacăîntr-adevă rţ i-a povestit totul. au ucis-o într-ascuns.ră pit numele. cu faţ aş iroind de sudoare. odioasătuturor. cînd eş ti un uciga ş . căai fost acolo. — Vrei săp ă trunzi în aceastăîngrozitoare taină . cu o pornire de fiecare datămai aprinsă . a otră vit în mîn ă stirea augustinilor din Béthune pe o tînă r ăfemeie care iubea pe unul dintre duş manii ei. aidoma unei pantere însetate de sînge. sorădenaturată .

cu cotul spijinit de o masăş i cu obrazul în palmă .ş i el era doar cel mai puţ in vinovat dintre voi to ţ i.încămai tare decît ei: Trebuie sşpiarş ! Te previn. de tot ce se vestea înnorat în viitor. Cu ochii scă pă rînd de ură . dar. domnule? Atunci te recunosc de nepot. — Nu. Jos. să tremuri. ai luat parte la aceastămare bă tă lie. îngă imînd: — Dumnezeule! Îţ i mulţ umesc cănu măcunoaş te decît pe mine! XLIII INIMĂDE P Ă RINTE În timp ce aceastăscenăcumplităse petrecea la lordul de Winter. îl asculta cu ochii ş i cu urechile deopotrivăpe Raoul. ca sănu fie bă gat de seam ă . că ci eş ti într-adevă r fiul mamei tale. aş ezat lîngăfereastra odă ii sale. —Ş i ai fost martor. Bragelonne? întrebăfostul mu ş chetar. Nu. Uitase de tot ce era întunecat în trecut. cu pumnul întins înainte. tînă rul ieş i pe uş ăş i coborî scara cu destulăliniş te. Dar atunci cînd am săajung să -i cunosc. n-am săte ucid. că zu pe un scaun. . l-am înjunghiat fă rămilă . ş i ascult ăbine aceste cuvinte. mai mult mort decît viu. un pas nă prasnic ş i ameninţ ă tor. fericit cum nu fusese niciodat ă . în capul sc ă rii. Zicînd acestea. Athos. pentru crima asta am să -ţ i cer dumitale socotealămai întîi. cu spume la gură . nu aş tepta decît un strigă t al st ă pînului ca sădea fuga în odaie. domnule. ca s ăţ i se întipă reascăîn minte pentru totdeauna: pentru crima asta care mi-a ră pit totul. Ş i abia cînd tropotul calului ce se depă rta îi ajunse la ureche. cel pu ţ in deocamdat ă : că ci f ă răajutorul dumitale n-am s ă -i pot descoperi pe ceilalţ i. Ai fi zis că întoarcerea acestui copil iubit preschimbase în nă dejdi pînăş i temerile sale. Mordaunt fă cu încăun pas spre de Winter. apoi complicilor dumitale. care. atunci cînd am săajung să -i cunosc. trecu prin faţ a lui Tony. Athos era fericit. care îi povestea întîmplă rile tră ite în că lă toria sa ş i amă nuntele luptei. aplecat peste balustradă . pline de atîta prospeţ ime ş i puritate: asculta glasul acela tineresc ce se însufleţ ea de pe acum la flac ă ra înaltelor sentimente. Numai căde Winter nu-l chemă : zdrobit. Chipul frumos ş i nobil al gentilomului mă rturisea o negr ă it ăfericire faţ ăde aceste prime simţ iri. stă tea în picioare. ca la auzul unei muzici armonioase. silindu-se ca toate fibrele feţ ei ş i toţ i muş chii corpului s ăse elibereze din încordarea ce-l stă pînea. Acesta duse mîna la spadăş i spuse cu zîmbetul omului care de treizeci de ani se joacăcu moartea: — Vrei sămăucizi. L-am înjunghiat pe că lă ul din Béthune. pentru crima asta care m-a lă sat fă r ănume. i-o întoarse Mordaunt. cu auzul încordat.

—Ş i a fost crîncenă . nu-i a ş a? — Măîndoiesc. Raoul. pe urmă . am pornit la pas. Raoul. În acea clipăam întîlnit privirea Prinţ ului. continuăRaoul. — E un erou. — Adevă rat. domnule. o treime din escadron ză cea la pă mînt. la cuvîntul „Foc!". mă rturisi cu naivitate tîn ă rul. ce minunat lucru. ş i să -ţ i porţ i astfel numele! — Cu liniş te ş i str ă lucire. oastea du ş manănu se reface înainte de cincisprezece zile. veţ i avea de înfruntat o grozavă descă rcă turăde pulbere. zici? — Prinţ ul însuş i a atacat de unsprezece ori la rînd. domnule. ş i cei ră ma ş i în viaţ ăsimţ irăcă ldura flă că rii. Nu măgîndeam decît la un singur lucru: căel se uităla mine. domnule. spuse Athos. nu-i aş a? — Liniş tit ca la paradă . de credeai căs-a deschis iadul. domnule. spuse prinţ ul. fiţ i fă răgrijă . fiindcăasta mi s-a pă rut un lucru prea frumos ş i mă reţ . spunîndu-mi căve ţ i fi mulţ umit sămărevedeţ i. Athos îl atrase că tre sine ş i îl să rutăpe frunte. În aceeaş i clipără sunăo bubuitur ănă prasnică ." Ş i am venit. nu l-am pierdut din ochi o clipă .. schilodităş i însîngerată . Cînd am atacat duş manul. cu muschetele în mîini. Du-te ş i îmbră ţ iş eazăpe cei pe care îi iubeş ti ş i care te iubesc ş i spune-i surorii mele. i-ave ţ i în mîn ăpe toţ i". săte numeş ti Condé. Cînd am ajuns la două zeci de paş i. —Ş i Prinţ ul a fost mulţ umit de tine? — Cel puţ in a ş a mi-a spus. Am simţ it o ră cealăde gheaţ ăîn inimăş i. — Da. ca pe o fată . domnule. La nevoie ai face ş i tu la fel. Acum e acum!" —Ţ i-a fost frica. prinţ ul s-a întors că tre soldaţ i: „Copii. Apoi ridicăspada ş i porunci: „S ăsune trîmbiţ ele!" — Bine. mi-a spus Prinţ ul. nici m ă car ră nit. Am dat pinteni calului ş i m-am aflat numaidecît în mijlocul rîndurilor duş mane. zise el.. strîngîndu-i mîna. am închis ochii ş i m-am gîndit la dumneavoastră . care a ră sunat în spaniol ăîn rîndurile vră jmaş e. Se l ă sase o asemenea liniş te. uitîndu-se la conte cu un zîmbet plin de o adîncădragoste.. copii. Am deschis iar ochii. „Du-te. — Da. Raoul? întrebăcontele. care a venit încoace s ădea aceastăveste reginei ş i săaducăsteagurile cîş tigate în luptă . la pas. Bragelonne.. Cînd a ajuns la treizeci de paş i de ei. însă . am vă zut ţ evile muschetelor plecîndu-se ca o unduire stră lucitoare în bă taia soarelui. domnule. că -i mulţ umesc pentru darul ce mi-a fă cut trimiţ îndu-mi-te. atunci cînd mi-a dat însă rcinarea să -l însoţ esc la Paris pe domnul de Châtillon. „La pas. stră lucitor ca într-o zi de să rbă toare. Oh. domnule. . doamna de Longueville. Pînăatunci nu am nevoie de dumneata. care se aflau pe o în ă lţ ime. aveam consemnul sănu tragem primii ş i ne îndreptam spre spanioli. bine!. domnule.— Da. — E un mare ostaş . uimit de-a fi sc ă pat teafă r. încît ş i prietenii ş i vră jmaş ii auziră aceste cuvinte.

prietene! Ş i cei doi gentilomi ră maserăo clipăîmbră ţ iş aţ i. acum ca sîntem singuri. —Ş tii? fă cu Athos. — Aş a! fă cu Athos. dă du cu ochii de un om care stă tea în pragul uş ii întredeschise ş i care îl privea cu un aer înduioş at. Ş i fruntea i se plecă . un prinţ de sînge regesc drept comandant de oş tire ş i. milord? Îmi pari tot atît de trist. mirat. care pă rea căîl urmă reş te ca un ecou fatal. — Ah. — Că lă ul din Béthune! exclamăde Winter. — Tocmai a plecat de la mine. A spus ca e unul dintre prietenii dumneavoastră . domnule. Dup ăaceea. — Lord de Winter! strigăcontele.— Va săzic ă . — Cum îl cheamă ? — N-am îndr ă znit să -l întreb. ce îngrozitoare scenă ! De ce oare n-am sugrumat ş i copilul atunci cînd i-am r ă pus mama? . ai pă ş it cu dreptul. prietene. de parcăar fi c ă utat să -ş i aminteasc ăceva. E aici. zise Athos. izbit încăo datăde acest nume. Raoul. Raoul pricepu c ăau de vorbit ş i ieş i pe nesimţ ire din odaie. Ah. El mi-a spus totul. ş ovă i o clipă . că vederea dumitale îmi sporeş te teama. domnule! exclamăRaoul deodată . Îmi aminti ţ i un lucru de care am uitat în graba de a văpovesti ispră vile mele: la maiestatea-sa regina Angliei se afla un gentilom. — Ei. — Cît sîntem singuri săvorbim de noi. chiar în ziua întoarcerii tale. glă sui el. Athos. Apoi. Ş i de Winter se uităîn jur. — Da. Ai prieteni cu rangul de duce. ră spunse de Winter. — Athos. Athos îi luămîinile într-ale sale ş i îi spuse cercetîndu-l cu privirea: — Ce ai. —Ş tii? — Grimaud l-a întîlnit între Béthune ş i Arras ş i s-a întors în goanăsă măprevină . r ă spunse lordul de Winter. un mareş al al Fran ţ ei drept na ş . dupăaccent cred căe englez. Grimaud îl cunoa ş te? — Nu. Aşspune chiar mai mult. e adevă rat. cu toate căvorbea într-o franţ uzeasc ăfă r ăcusur. iubite prietene. — Cine? — Fiul lui milady. ca ş i cum ar fi dorit săr ă mînăsinguri. încrunt ău ş or din sprîncene ş i rosti cu o voce liniş tită : —Ş tiu. dar a stat la că pă tîiul unui om aflat pe patul de moarte care îl cunoş tea. ai fost primit de douăregine: e frumos pentru început. cînd o ridică . m-a întrebat unde locuiţ iş i va veni săv ăvad ă . — Aş adar. Dar. care a scos un strig ă t de surprindere ş i de bucurie atunci cînd v-am rostit numele. săvorbim de dumneata. pe cît sînt eu de bucuros.

Ai fi zis cădurerile pe care le încerca se preschimbau în sufletul lui în bucurii pentru ceilalţ i. pe care ai săle afli mai tîrziu. le ză vora întotdeauna în adîncul fiinţ ei sale. Azi sînt ş i eu la fel de să rac. cum te rugam adineauri.Athos. vrei săafli dacăsînt de-al lui Mazarin? Nu. Săaş teptă m deci. — Oh. Oare nu sîntem aici ca săne ap ă ră m? Acest tînă r a devenit oare un ucigaşde meserie. nici nu-l ură sc. încercînd s ăzîmbeascăş i el. cît despre asta. milord. dar cînd e vorba să -l slujeş ti pe cardinal sau sălupţ i împotrivă -i. conte. Ah. — Te-ntreb pentru cătînă rul atît de chipeş . nu mai sîntem decît doi. Dar săne întoarcem la dumneata. — Haida-de! mormă i Athos. . întocmai ca ş i odinioară .. Ce vînt te aduce la Paris? — Unele treburi însemnate. — Ei bine. De altfel. nu. mare ş i generos. Vom ră mîne întotdeauna patru prieteni devotaţ i unul altuia. înfrînînd cu judecata-i limpede groaza instinctivădin prima clipă . iartă -m ă : eş ti liber? — Ce înţ elegi prin liber? — Te întreb dacănu e ş ti cumva că să torit. — E un copil pe care îl cresc ş i care nu-ş i cunoa ş te nici mă car tată l. — Oare de ce ţ i-e team ă ? zise el. un asasin cu sînge rece? A fost în stare să -l omoare pe că lă ul din Béthune într-o pornire de mînie. spuse el. ba poate chiar mai să rac decît el. dar acum ş i-a potolit furia. de altfel. ş i pă rerile dumitale vor fi întotdeauna sfinte pentru mine: eş ti cumva de partea acestui om? — D'Artagnan poartăhainăost ă ş ească . prietene. ca săpoată tră i. E osta şş i ascultăde cei aflaţ i la cîrma ţ ă rii. ce vrei să -mi ceri? — Domnii Porthos ş i Aramis mai sînt ş i azi prietenii dumitale? — Pune-l ş i pe d'Artagnan la socoteală . — Prea bine: ră mîi mereu acelaş i Athos. surîse Athos. dimpotrivă . Încăceva. ca toate firile nobile. D'Artagnan nu e bogat ş i. are nevoie de gradul lui de locotenent. milord. s ăfii de partea lui Mazarin sau de partea Frondei. dînd în schimb celor din jur nă dejde ş i mîngîiere. Milionari ca dumneata întîlneş ti rar în Fran ţ a. — Mulţ umesc. Măvezi fericit ş i întinerit. nici nu puteai săfii. providenţ a ne-a prevenit s ăfim gata de apă rare. A doua generaţ ie trebuie săfi pierdut din cruzime. milord. Dar ce-am auzit la maiestatea-sa regina Angliei? Se spune c ădomnul d'Artagnan e de partea lui Mazarin! Iartă -mi sinceritatea. — Ei bine. — Sîngele apănu se face! zise el. nu împă rtă ş ea celor din jur supă ră rile sale. — Vai! oftăde Winter. Îţ i mulţ umesc pentru aceastăveste fericită . De Winter zîmbi cu tristeţ eş i clă tinădin cap. Dar vorbeş te-mi de dumneata. rosti Athos. de o mie de ori nu. Iartă -mi ş i dumneata sinceritatea. milord. N-avem altceva de f ă cut decît să aş teptă m.. nu e ş ti de-ai lui Mazarin! Slavă Domnului! Ş i. nici nu sînt împotriva cardinalului. de mîndru ş i de zvelt. De Winter se ridicăş i îl strînse în braţ e. prietene.

— Ce l-a fă cut săse ală ture acestei cauze? Mama ş i tat ă l lui erau catolici. — S-a schimbat oare? — A devenit abate. Niciodatăn-a fost atît de muş chetar ca acum. — Ce face în Anglia? — E unul dintre cei mai înfocaţ i partizani ai lui Oliver Cromwell. milord? — La maiestatea-sa regina Angliei. care m-a îns ă rcinat s ăv ăprezint. ş i vei regă si în el un adevă rat Galaor. — Nu. — Poţ i sămăpui în legă turăcu acest prieten atît de încînt ă tor ş i de spiritual? — Fă r ăîndoială . Dar. un duel la care nă dă jduiesc c ăvei lua ş i dumneata parte. conte. — Împotriva regelui? — Da. —Ş i cum se numeş te acum? — Mordaunt. î ţ i mă rturisesc. — Puritan ş i travestit în că lugă r. i-a luat toatăaverea ş i i-a interzis săpoarte numele de Winter. – murmurăAthos. — Măînspă imînţ i. — Poţ i veni cu el mîine la zece dimineaţ a la podul de la Luvru? — Aha! zîmbi Athos. Din pricina asta trebuie săfi ajuns sărenunţ e la acţ iuni îndr ă zneţ e. zîmbi Athos. nu cer săş tiu mai mult. Cu ce misiune a venit la Paris? N-a venit sămăîntîlnească pe mine. nu-i aş a? — Ura împotriva regelui. din moment ce dumneata ai cheia. spui? . ră spunse Athos. Tînă rul acesta mă îngrozeş te. conte. la ora asta s-ar putea s ănu fie acasă . că lă torind singur pe drumurile Franţ ei. spuse de Winter. Regele l-a declarat bastard. conte.— Domul Aramis e ală turi de d'Artagnan? întreb ălordul de Winter. cînd vei dori. conte: presimt în el un viitor sîngeros.. — Ca de mine însumi. de vreme ce socoteş ti căpoţ i sără spunzi de el. — În că lugă r. conte. — Mister. de cînd e abate. — Unde vom merge.. Aramis îmi face cinstea săîmp ă rtă ş ească pă rerile mele. mi-a tă iat pofta de mîncare ş i o să -mi ră peascăş i somnul. fiindcănu ş tia c ăam plecat încoace. — Dimpotrivă . ş i e un duel frumos. Nu-mi acorzi cinstea săiei masa cu mine. atîta tot.. milord? — Mulţ umesc. — Maiestatea-sa măcunoaş te? — Te cunosc eu. Ai un duel? — Da. Vizita acestui tînă r.. Nu-i nimic. cu siguranţ ă . Nu vrei să -l trimit pe Raoul să -l caute? — Mulţ umesc.

fă cu de Winter. numai aş a a putut săasculte spovedania că lă ului din Béthune. — Numai aş a. cineva veni sădeschidăş i atunci îl salutăpe milord în tă cere. milord. La cinci minute dupăporunca lui Athos. dar îi pierise graiul. ceea ce trebuie pus în seama faptului cănu ş tia franţ uze ş te. Îi povestirălui Athos de reuş ita expediţ iei ş i. la pîndă . Vei însoţ i pe milord pînăla hanul unde locuieş te ş i nu vei lă sa pe nimeni săse apropie de dînsul. — Eh. conte. — Îl am pe Tony. nu ş tiai? — Nu ş tiam decît ceea ce el însuş i mi-a spus. — Atunci ghicesc totul: a venit aici trimis de Cromwell.Ş i poate c ă n-ai nici un valet cu dumneata. Drept cine m ăiei? — Drept un stră in care nu cunoaş te Parisul. De Winter îi strînse mîna. bă gînd de seamăcăpe de Winter îl fră mîntăo neliniş te mai mare decît l ă sa săse vadă . conte. b ă tu cu pumnul în poartă . La fel fu ş i întoarcerea: ochii p ă trunză tori ai lui Grimaud nu ză riră nimic suspect. spuse Athos. potrivit poruncii lui Athos. Blaisois se ară ta destul de curajos. în întuneric. totul e limpede pentru mine. . De Winter ş i Raoul mergeau unul lîngă altul ş i discutau împreună . — Pe mîine. dar cam naiv. — Viconte. Ajuns în faţ a hanului unde tr ă sese de Winter. Tony se tot uita în dreapta ş i în stînga. — Da. ş i printr-o întîmplare. — Grimaud. cum era zece seara. — La cine? — La Mazarin. că ci habar nu avea de existenţ a unei primejdii. Blaisois! Luaţ i-vămuschetele ş i chema ţ i-l pe domnul viconte. Tu mergi în frunte ş i fii cu ochii-n patru. Raoul intrăpe uş ă . Se îndreptăspre ea. conte. pe jumă tate valet. Ş i regina a avut dreptate. zise el. pe jumă tate ţ ă ran. afarăde o umbrăpitulatăîn colţ ul stră zii Guénégaud dinspre chei: i se pă ru c ăa vă zut-o ş i la ducere stînd acolo. ş i că ruia vicontele o să -i arate drumul. un bă iat de isprav ă . — Hei. Fereş te-te de că lugă r! Grimaud tresă ri.— Da. Dumnezeu sămăierte dacă hulesc. rosti Athos. Blaisois era flă că ul acela voinic. dar mogîldeaţ a se pierdu pe o ulicioar ăpe care Grimaud socoti cănu e bine săse afunde. Olivain. Grimaud. Olivain tremura ca varga la fiecare lică rire de luminăîndoielnică . ne-au luat-o înainte: acum. apoi d ă du din cap ş i aş teptăplecarea. pe mîine! — Afară -i noapte neagră . pe care l-am ză rit la castelul Bragelonne venind săanunţ e cămasa e gata ş i că ruia Athos îi dă duse numele provinciei sale natale. zise de Winter. pă ş ea în frunte. zise Athos. Grupul apucăînspre strada Saint-Louis. mîngîindu-ş i cu o tă cere gră itoare patul muschetei. Cu bine. Grimaud. cu fă clie într-o mînăş i cu muscheta în cealaltă .

Raoul?! Tu ai dormit prost? Te fr ă mîntăceva. — Domnule. fu rîndul contelui să -l vadă pe Raoul la c ă pă tîiul s ă u. Raoul. — Abate-te pe la castelul Luynes. — Te-ai ş i sculat. Privindu-l cum închide uş aş i auzindu-l cum îi strigăcu glasul lui voios ş i ră sună tor pe Grimaud ş i pe Olivain. Aşdori săpetrec o zi la Blois. — Prin urmare. Raoul. dar. nu-i aş a. pentru zece. citea o nou ăcarte de-a domnului Chapelain. —Ş i căar trebui s ă -i mul ţ umeş ti. Dar dumneavoastr ăhot ă rîţ i. Athos îi deschise braţ ele. — Pe amîndoi. — Desigur. veţ i zice cămăgră besc săvăpă ră sesc.. Athos oftă . o sărîde ţ i de mine? — Nu. ş i întreabădac ădoamna ducesăpoate săte primească . cînd de-abia am sosit. dimpotrivă . Raoul? zise contele. m-am gîndit cănumai doamnei ducese de Chevreuse. fă răsă -mi mai spui..fiecare se duse la culcare. Ţ i-e dor de Blois. zise Athos. — Tu. domnule. ş iţ i-ai cîş tigat dreptul săte duci oriunde vrei. Îmi place săvă d c ănu uiţ i de cerinţ ele bunei-cuviinţ e. rosti el. îi datorez faptul cămăaflu în preajma Prinţ ului. Am dormit prost. De ce m-ar supă ra lucrurile care te bucură ? — Ah. A doua zi dimineaţ a. Apoi salutăş i ieş i din odaie. întorcîndu-se. Măprivi ţ i într-un fel. ş i de aceea aşvrea săplec undeva. — Da. devreme ce ai primit botezul luptei. Tînă rul. — Asta niciodată .. domnule. atît de bunăcu mine. Acum eş ti aproape bă rbat.. cînd deschise ochii. ră spunse tînă rul cu oarecare ş ovă ial ă . Raoul? — Dimpotrivă . nu sămăreîntorc în tabă ră . — Pot săplec chiar acum? — Cînd vrei tu. care mi-e atît de scump. domnule. Raoul? — Aş a cred. asta-i foarte firesc! — Deci îmi îngă duiţ i săplec! strigăRaoul plin de fericire. sînteţ i atît de bun! strigătînă rul ş i fă cu o miş care ca pentru a se arunca de gîtul lui Athos. protestăRaoul. Atîta timp cît voi avea fericirea săfiţ i ocrotitorul meu. viconte. eş ti învoit numai pentru douăzile. . înă buş indu-ş i un suspin. viconte. Raoul. Nu rîd. dar respectul îl opri. gata îmbră cat. Raoul se ş i îndreptăspre uş ă . ia spune? întrebăAthos. domnule? se mirăRaoul. — Domnule. domnule. domnule. — Unde? zise el. Dacănu e cumva secret. nu voi socoti căam dreptul săies din cuvîntul dumneavoastră . —Ş i nu pă straţ i nici o umbrăde sup ă rare în fundul sufletului? — Deloc. Vei lua cu tine pe Grimaud ş i pe Olivain. Athos surîse.

scoase scrisoarea din buzunar ş i i-o întinse lui Aramis. o iubeş te pe copila aceea. Blaisos. Athos îş i zise c ănu era r ă u deloc ca Raoul s ăse afle în aceste clipe departe de Paris. pe atît de naiv. socotind căare de-a face cu un om dă ruit cu toate virtuţ ile acestei haine. XLIV ÎNCĂO REGINĂCARE CERE AJUTOR Athos îi dă du de ş tire lui Aramis încăde dimineaţ ă . cugetînd mai adînc. La zece dimineaţ a.ş i căar fi fost foarte mulţ umit ăsă -l felicite. c ădomnul viconte tocmai pornea spre castelul Luynes. care se dovedea tot valet de muş chetar atunci cînd i se urca sîngele la cap. În schimb. Blaisois îl gă si pe Bazin îmbr ă cîndu-ş i anteriul de paracliser: în ziua aceea era de serviciu la Notre-Dame. Bazin propti respectuos coada mă turii în pă mînt. dup ăce îi mai d ă du cîteva îndrumă ri lui Grimaud. . ră spunse Athos. Deş i vedea căBazin poartăhaina unui slujitor al bisericii. Blaisois se sinchisi prea puţ in de spusele lui ş i vru s ă treacăpeste el. totul era gata de plecare. cum vă zuse căface elveţ ianul cu halebarda lui la Notre-Dame. singurul servitor care îi mai ră mă sese. precum ş i de felul cum s-a purtat în luptă . întrebăde abatele d'Herblay ş i. ai insultat biserica! În clipa aceea. st ă rui atîta sădea ochi cu dînsul. printr-o scrisoare încredinţ at ălui Blaisois. Aramis cr ă pă prevă ză tor u ş a odă ii de culcare. Dar Bazin. d ă ruindu-ş i inima altora?" Ş i Athos îş i mă rturisi cănu se aş tepta cîtuş i de puţ in la o despă rţ ire atît de grabnică . Pe cînd Athos se uita cum Raoul încalecă . Apoi. fă cu semn cu mîna lui Raoul c ăpoate săplece. Hotă rît. aruncînd cerberului o privire mustră toare. care nu ie ş ea în ruptul capului din cuvîntul stă pînului să u. De fapt. în ciuda asigură rilor lui Bazin căstă pînul nu e acasă . oare pe mine m ăva iubi mai puţ in. priveş te mereu înainte. un flă că u pe cît de voinic. Avea însă rcinarea săspunăcontelui de La Fère căducesa aflase de întoarcerea tînă rului ei protejat. încît Bazin se supă răfoc. Athos îl sfă tuise săîncerce săvorbeascăchiar cu Aramis. încît orice umbr ădin sufletul contelui pieri la acest gînd. iar Blaisois. puse mîna pe coada mă turii ş i se porni să -l burduş ească . clă tinînd din cap. Raoul era atît de fericit. prietene. Dar se supune legilor firii.„M-a pă ră sit destul de repede. se gîndi el. auzind zarva asta neobiş nuită . adicăr ă bdare ş i dragoste creş tinească . strigîndu-i: — Ai insultat biserica. un valet veni să -l salute din partea doamnei de Chevreuse. Aş a-i fă cutănatura. — Spune-i doamnei ducese.

de cînd mustru eu pe alţ ii. dintr-un pumn. cum era tînă r ăş i frumoasă . N-ai spus căvii din partea mea? — Nu. În cazul ă sta. Aramis îl trimisese la vreo zece paş i. nu cumva mergem săne batem? N-am spada la mine în dimineaţ a asta. glă sui Aramis. îmbră ţ iş ă ri pline de c ă ldurăîntre Aramis ş i lordul de Winter. aş a cătrebuie s ătrec iar pe acasă . privind în direc ţ ia str ă zii Bac. zise Athos. Acolo se întîlni cu lordul de Winter. fiindc ăam săînghit vreo mustrare. orice-ar fi. — Foarte bine. domnule. rîzînd. lordul de Winter intrăcei dintîi: de altfel un singur paznic veghea la poartă . se în ţ elege. Milord de Winter începea săse teamăcăAramis nu va veni. — Ră bdare. Să li mari." La ora zece. Iat ă un abate care a miruit pe unul ş i salutăo femeie: trebuie s ăfie Aramis. Aramis ş i englezul însuş i puturăsă -ş i dea seama de groaznica să ră cie a locuinţ ei pe care o milă zgîrcităo hă ră zise nefericitei regine. Urmară . în care m-a pus săînmoi trei-patru biscui ţ i stra ş nici. — Da. cu punctualitatea-i obiş nuită . Un paracliser! Nu i-ar fi ruş ine! „Bun. zise de Winter. că ci ar avea ş i el partea lui: era de-ai noş tri. ziduri coş covite. Într-adevă r. — Încotro? întrebăAramis. ba încă îl mai ş i stropise cu noroi ş i. Bine. adevă rat. Ş i intrăîn odaie fă r ăs ăîntrebe m ă car de pricina zarvei de adineauri. Tocmai atunci trecea pe acolo una dintre credincioasele sale ş i. Athos îi ceru săspunăce a fă cut ş i Blaisois îi povesti toatăpă ţ ania. o salutase cu cel mai fermecă tor surîs. Ş i. nu-mi mai place săfiu mustrat. mai ş tii? — N-o fi la mijloc povestea aia blestemată ? mormă i Aramis. La dracu. Dupăo clipă . care tocmai sosea. să -mi iau una. Ră bdare. Atunci haidem! Ajunş i la Luvru. nu măprea trage inima sămerg. Mergem săfacem o vizitămaiestă ţ iisale regina Angliei. zise Athos.— Din partea contelui de La Fère? întrebăAramis. —Ş i ce-a fă cut Bazin cînd a aflat c ăvii din partea mea? — Ah. Aramis era lîngăei. ici-colo cu vechi ciubuce de aur. un gur ă -cascăîi stă tea în cale. habar n-am. despuiate de orice mobilă . aplecîndu-se la urechea lui Athos. Ş i ce scop are vizita asta? continuăel. te altoieş te ca un drac. n-am fi conduş i la maiestatea-sa de că tre lordul de Winter. domnule. De vreme ce Aramis a primit scrisoarea mea. dar e totuna. el era: un tinerel. Aş teptarăîmpreunăaproape zece minute. care rezistaseră . — Nu-i nevoie. cugetăAthos în sinea lui. înseamnăcăva veni. — Pe cinstea mea. — Nă tă ră ule! zise Athos. Blaisois se întoarse amă rît la hanul „Grand-Roi-Charlemagne". La lumina zilei. Athos se afla pe podul de la Luvru. mi-a cerut iertare în fel ş i chip ş i m-a silit sădau pe gît douăpahare dintr-un vin muscat pe cinste. — Dacăar fi a ş a. Athos. Poate vrea s ăne cearăvreo m ă rturie.

comori. Domnul. Azi-dimineaţ ă . Niciodatăn-am simţ it chemarea de a deveni slujitor al bisericii. morm ă i Aramis. — Domnul nu este cavaler? se adresăregina lordului de Winter.paraginei. doamnă . cer iertare maiest ă ţ ii-voastre. sînt abate. spuse regina. — Priveş ti la luxul meu? vorbi doamna Henriette.. observăAthos. dar n-aşfi în stare să -mi ascund revolta de a vedea pe fiica lui Henric al IV-lea tratat ă astfel la curtea Franţ ei.. zise ea. la început. la cel dintîi zgomot pe care îl auzi în încă perea din faţ a odă ii ei. ră maserăîn picioare. interveni de Winter. totul era gata sămă slujească . Athos surîse. Athos dă du pilda supunerii. — Domnilor. domnilor. dar la un semn al reginei. cred într-adevă r că -l întreci pe bietul domn Voiture. — Domnul este abatele d'Herblay. în schimb. care îi poftea săse aş eze. a că rui mare faimăe-atît de binecunoscut ămaiestă ţ iivoastre. . dar împotriva voinţ ei mele. Aramis fierbea de furie: o asemenea strîmtoare îl scotea din fire ş i ochii lui cercetau fiece nouă mă rturie a cumplitei să ră cii din prejmă . ieş i ea însă ş i în prag spre a întîmpina pe aceş ti prieteni de zile grele. Athos. e adevă rat. sutana mea se ţ ine doar într-un singur nasture ş i sînt gata oricînd săredevin muş chetar. un prieten de două zeci de ani. — Mazarin e aproape rege. dar nu sînt cu nimic mai puţ in omul în care maiestatea-voastrăva gă si cel mai devotat slujitor. nici covoare. armate: la un semn al meu. neş tiind căvoi avea cinstea s ăm ăînf ă ţ iş ez maiestă ţ ii-voastre. Astă zi. am îmbr ă cat haina de abate. Regina pă rea c ăaş teaptăcu neră bdare. Era grav ş i liniş tit. că ci. uita ţ i-văîn jur! Veţ i fi surprinş i. de care v-am vorbit. pe care văvă d pentru prima datăş i pe care văcunosc doar ca pe niş te compatrioţ i ai mei. Aramis roş i. zise el. uitîndu-se cu tristeţ e în jur. Pentru a duce la îndeplinire un plan menit să -mi salveze viaţ a nu-l am decît pe lordul de Winter. — Doamnă . ş i pe dumneavoastră . Acum cîţ iva ani aveam în jurul meu gentilomi. care-ş i împunse în tă cere tovară ş ul cu cotul. rosti Aramis. ferestre fă r ăgeamuri ş i care nu se mai puteau închide. e unul dintre acei viteji muş chetari ai regelui Ludovic al XIII-lea. Gentilomii pă ş irăîn odaie ş i. ră spunse lordul. — Dacăte sile ş ti săfii spiritual. e nobilul conte de La Fère. orice va voi să -mi poruncească . domnilor. nici ostaş i de strajă . Iar doamna Henriette aproape cănu mai e regin ă . ară tîndu-i din ochi mizeria din jur. — Doamnă . — Domnul cavaler d'Herblay. întorcîndu-se spre Athos. — Mazarin stămult mai bine. continuăel. zise Aramis. — Intraţ iş i fiţ i bineveni ţ i. nici valeţ i: iatăce-l izbi din capul locului pe Athos. fă răîndoială .

domnilor. Iatăscrisoarea pe care mi-a trimis-o prin milord de Winter. —Ş i acum. în mijlocul scoţ ienilor în care nu se încrede. rosti Athos. ră spunse acesta. în schimbul acestui sacrificiu pe care îl faceţ i pentru mine. cea mai deznă dă jduităsoţ ie: copiii mei. regele. rosti regina. spre a-i fi de folos. — Citiţ i-o. nu mai tr ă iesc. Dar ascultaţ i-mă . doamnă . — Doamnă . îl urmez fă r ăsăcer vreo desluş ire. — Va mulţ umesc. domnilor. poate cer prea mult. doamnă . asta poate v-ar r ă ni. domnule? se adresăregina lui Aramis. Din clipa cînd lordul de Winter l-a pă ră sit. ducele de York ş i prinţ esa Charlotte. cu o plecă ciune adîncă . domnule. adă ugăAramis. pretutindeni unde merge domnul conte. văfă gă duiesc nu săvă ră splă tesc. spuse regina. — Am avut cinstea săîntreb pe maiestatea-voastrăce anume doreş te săfacem. atunci o iau înainte domnului conte. Cei doi prieteni schimbarăo privire plinăde dispreţ . Dar cînd e vorba săslujesc pe maiestatea-voastră . Citiţ i-o. continuăea: eu nu sînt numai cea mai nefericit ăregină . gă siţ i-l pe rege. Mazarin a refuzat. — Simţ iţ i mă car un dram de compasiune faţ ăde atîta nenorocire? vorbi regina. fiindcănu am nici un drept să cer. — Eu. ci ş i cea mai nenorocitămam ă . ce e de fă cut? întrebăAthos. — Ei bine. — Ei bine? întrebăAthos cînd ispră vi de citit. încît e puţ in spus m ă rturisindu-văcăîş i cautăş i îş i doreş te moartea. iat ăce trebuie săface ţ i pentru mine. Ei bine. — Ei bine. în timp ce lordul de Winter o privea cu aerul că vrea să -i spună : „Nu v-am încredinţ at oare cără spund de ei?" — Dar dumneavoastră . zise Athos. o jur în faţ a lui Dumnezeu! Ş i regina ridicăochii încet ş i solemn spre cer. privind-o pe reginăcu tot farmecul tinereţ ii sale. Sîntem gata. duce în Anglia povara unei existenţ e atît de dureroase. Athos ş i Aramis murmurarăo scuză . domnii mei. afarăde soţ ul ş i de copiii mei. cînd trebuie săplec ă m? . doamnă .— E de ajuns. Athos citi cu glas tare scrisoarea pe care o cunoaş tem ş i în care regele Carol întreba dacăi s-ar acorda ospitalitate în Fran ţ a. fie chiar ş i la moarte. domnilor. se aflădeparte de mine. adînc tulburată . ci săvăiubesc ca o sorăş i săvăam în inima mea înaintea oricui. în casa unde locuieş te ş i unde în fiece zi îl pîndesc urzeli mai numeroase ş i mai viclene decît toate primejdiile ră zboiului. înso ţ iţ i-l în luptă . expuş i la loviturile ambiţ io ş ilor ş i duş manilor. st ă rui regina. Plecaţ i în Anglia. cel puţ in doi dintre ei. fi ţ i prietenii lui. Dac ă viaţ a a trei oameni poate săo ră scumpere pe a voastră . de vreme ce sînteţ i dornici sa văpuneţ i în slujba unei biete prinţ ese pe care lumea întreagăo pă ră seş te. soţ ul meu. — Ah. eş ti într-adevă r un suflet nobil! exclamăregina într-o pornire de recunoş tinţ ă . domnul d'Herblay ş i cu mine. Regele se aflăsingur cu cî ţ iva gentilomi pe care se teme în fiece zi sănu-i piardă . deş i el însuş ie scoţ ian. de vreme ce aş a stau lucrurile.

Disear ă . domnilor. Nu cumva sătrezim vreo bă nuială . decît săse roage pentru noi. săpoatăfi recunoscu ţ i de rege. Văsîntem devotaţ i cu trup ş i suflet. scumpi prieteni. spuse regina. atît cît ne vor duce. sfă rîmăbijuteriile ce ţ i-am dat. zise Athos. zise el. Jos. cealalt ăde prinţ esa Henriette.— Aş adar. Înmînăuna lui Athos ş i una lui Aramis. el care-mi citeş te-n inimătoatărecuno ş tinţ a faţ ăde el ş i faţ ăde dumneavoastră . sînt singur pe lume ş i nu rîvnesc decît să slujesc pe maiestatea-voastră . milord. pentru ca. vămulţ umesc în numele meu. scoate diamantele ş i vinde-le: vei lua pe ele între cincizeci ş i ş aizeci de mii de livre. — Ei bine. mormă i Athos. Da. Vom că lă tori cu caii mei. spuse Aramis. Îl slujim pe Dumnezeu. Regina pregă tise douăscrisori: una era scrisăde ea. fiica ei. în capul scă rii. Salva ţ i-mi soţ ul. domnilor. v ăînvoi ţ i? exclamăregina cu bucurie. iar nobilimea nu poate fi puternicădecît prin regi. ne întîlnim la poarta Saint-Denis. dragul meu conte? — Încurcată . Numai cămaiestatea-voastrămerge prea departe. spuse Aramis. dacăîntîmplarea i-ar fi despă rţ it. dragul meu d'Herblay. salvaţ i-l pe rege! Ş i deş i nu v ăgîndiţ i la ră splata ce vi se cuvine pe pă mînt pentru aceastăfaptăplin ăde vrednicie. sînt datoare săvă ră spund la fel. Săsprijinim deci monarhiile. Aveţ i să -mi spuneţ i ceva? Din aceast ăclipăam devenit prietena dumneavoastrăş i. Regii nu pot fi puternici decît prin nobilime. miş catăpînăla lacrimi. Apoi îi ş opti lui de Winter: — Dacăî ţ i lipsesc banii. doamnă . nu ş ovă i o clipă . fiindcăastfel ne sprijinim pe noi înş ine. Ce zici de povestea asta. la nouă . el văva ră spl ă ti. Amîndouăerau adresate regelui Carol. nu? — Aş a cum voi face întotdeauna cînd e vorba de apă rarea unui mare principiu. de Winter se opri. dar ace ş ti gentilomi săfie trataţ i aş a cum merită . îi slujiţ i pe Dumnezeu. dupăce se vă zurăsinguri. Cei trei gentilomi îş i strînserămîinile. — Dar ai primit totul cu însufleţ ire. apoi vom lua diligenţ a. . — Eu. tare încurcat ă . adicăregeş te. nu am nimic s ăcer maiest ă ţ ii-voastre. — Acum săne desp ă rţ im. Lordul de Winter apucăpe strada Saint-Honoré. Vă mulţ umesc încăo dată . în numele reginei. Cheltuieş te tot la nevoie. cred. fă gă duind săne copleş eascăcu o prietenie cu mult mai presus de meritele noastre. întrucît înţ elegeţ i sămăslujiţ i. lă saţ i-mi speranţ a căv ă voi revedea pentru a vămulţ umi eu însumi. — Doamnă . Dupăaceea plecarăto ţ i trei. aş teptînd. ş i cum puterea mea e prea mă rginităpentru a ră splă ti un asemenea sacrificiu. — Da. slujind un prin ţ atît de nefericit ş i o regina atît de virtuoasă . — Ah. Eu r ă mîn aici. doamnă . Athos ş i Aramis ră maserăîmpreună . doamnă . Regina le întinse mîna ş i ei o să rutară . Iat ăcea dintîi clipăde bucurie ş i nă dejde pe care o tr ă iesc de cinci ani încoace.

sînt convins . întorcîndu-mi pe dos toate buzunarele ş i ră scolind prin toate sertarele. Dar tu? — Eu sînt sigur că . ori la fortă reaţ ăVincennes din pricinăcăam înlesnit evadarea domnului de Beaufort? vorbi Athos. — Uite unde-mi pare ră u dupăd'Artagnan! zise Athos. Ah. umblădupăfuste ca ş i mine. ar pă rea căne îndoim de noi înş ine. s-ar schimba faţ a lucrurilor. cam vreo sutăde pistoli. cum am fă cut azi-dimineaţ ăcu mititelul ă la care m-a stropit cu noroi. Aş a ne punem la adă post de primejdia temniţ ei ş i ne purtă m totodatăca ni ş te eroi – alegerea e lesne de fă cut.— Mergem acolo ca săfim uci ş i. Nu pot să -i sufă r pe englezi. dar ş i foarte necesară : Ai bani? — Am ceva. zise Aramis. care m ăplictiseş te ş i măsupă ră . — Iar eu. lordul de Winter e bogat. — Ai dreptate. dragul meu! E spadasin ca ş i mine. Sînt convins că . Într-un cuvînt. — Era oare mai bine săr ă mînem aici ş i săfacem o plimbare la Bastilia. — Nu-i taina noastră . fiindc ăCromwell s-a fă cut st ă pîn pe averea lui. Un fel de frate geamă n. n-am decît vreo cincizeci de pistoli.ş tiu. fă cînd un asemenea lucru. Crede-m ă . Aramis. Aramis. pe care l-am întîlnit ieri searăla doamna de Rambouillet. ză u. dar trebuie sălas cam jumă tate lui Raoul: un tînă r gentilom se cade sătră iascăaş a cum se cuvine. De altfel. S ăţ inem pă rerea asta de r ă u în sinea noastră ş i sănu mai pomenim de ea. — Lordul de Winter e deocamdatăsă rac lipit. — Ai dreptate. trebuie săte întorci la o aceeaş i primăîntrebare. dacăi-aşda una. pe cinstea mea. Din fericire. — Ce pungăplin ă ! — Ce spadămîndră ! — Să -i atragem de partea noastr ă . Ce faci pînădiseară ? Eu sînt nevoit săamîn două lucruri. Însăîn toate. într-atît ne asemă nă m unul cu celă lalt. dragul meu Aramis. credemă . pe care arendaş ul meu mi i-a trimis în ajunul plecă rii de la Bragelonne. Sutana îl cam apasăş i cred căş i mie mi s-a f ă cut lehamite de ea. sînt grosolani ca toţ i bă utorii de bere. nu trebuie săavem nici cea mai micăp ă rere de ră u. ba cîteodatămi se nă zare căel e Aramis ş i eu sînt vicarul. — Haida-de! O ceartăîntre popi! Un duel între aliaţ i! — Ce vrei. — Sînt lucruri care suferăamînare? — N-am încotro! — Despre ce-i vorba? — Mai întîi a loviturăde spad ăvicarului. dragul meu. Mi-a parut cam pornit ş i-a avut o purtare ciudatăfaţ ăde mine. sănu mai amestecă m pe nimeni în povestea asta. e un încurcă -lume din pricina că ruia tabă ra noastrăva pierde partida. nu gă sesc mai mult de zece ludovici. prostească . Ş i-apoi. ră spunse cu liniş te Athos. — Uite unde-ar fi bun baronul Porthos! zise Aramis.

nici celă lalt: tu eş ti omul reginei Angliei. ş i-l vei amîna mai ales căla întoarcere. l ă săvorbăla doamna Chevreuse căa trecut pe acolo ş i scrise urmă toarea scrisoare lui d'Artagnan: „Dragşprietene. în caseta mea de bronz. a cş rei cheie ş i-o trimit. Numai seara. plec împreunşcu Aramis într-o chestiune de mare însemnş tate. f ă r ăsălă să m mă car un cuvinţ el de ră mas bun lui Porthos ş i lui d'Artagnan. dacăplec ă m aş a. mai degrabă . dacăş i al doilea lucru pe care-ţ i pare r ă u cănu-l duci la îndeplinire se dovedeş te tot atît de important ca primul. — Am avut eu grijă . ză u. I-am îmbră ţ iş at din . cred căte-ai ţ ine numai de nebunii! Acum săne despă rţ im: eu am una sau douăvizite de fă cut ş i trebuie săscriu ş io scrisoare. — Spre marea mea pă rere de ră u. Raoul s-a dus la Blois ş i nu mai ş tie de plecarea mea. nu pot să -l fac cînd vreau. surîse Athos. — Înţ eleg.. seara foarte tîrziu. dragul meu. de altfel. Nu uita cş -ş i scriu ca sş -ş i spun încşo date cîtşdragoste îş i port.. Vino sămăiei pe la opt. îi mă rturisi Athos. vei avea o asemenea scuză . Îmbrş ş iş eazş -l pe Porthos din partea lui Aramis ş i a mea. ce-ţ i mai pasă ? Fii om de înţ eles. Vegheaz ş asupra lui în lipsa mea cît poş i mai bine ş i.căasta n-ar schimba decît faţ a domnului de Retz. Ş i cu aceste cuvinte se despă rţ iră . Aşfi dorit sş -mi iau r ş mas bun de la tine dar nu am timp. — Dacăe s ănu te mai întorci. " Ş i trimise scrisoarea prin Blaisois. ori. iar la ş old îi atîrna acea veche spadăpe care o tr ă sese din teac ăatît de des ş i era gata mai mult ca oricînd săo tragăş i acum. zise Athos. — Cam aş a ceva.. încuviinţ ăAramis. Prin urmare. am dou ă zeci de vizite de fă cut ş i tot atîtea scrisori de scris. unul. — Ce vrei.. Athos se duse în vizităla doamna de Vendôme. — Oh! E ceva foarte important. Aş a căsăl ă să m lucrurile cum sînt. La miezul nop ţ ii. spune-i sşdeschidşpachetul pecetluit pe care st ş scris numele lui ş i pe care îl va gş si la Blois. prietene. astea-s lucruri lesne de amînat. el omul Frondei. — Tii! fă cu el. Greş im fă r ăîndoială . dacşse întîmplşsşnu mai ai veş ti de la mine de azi în trei luni. Pe curînd. nu vrei sămîncă m împreunăla ş apte? — Prea bine. Eu. Aramis. nu mai ai două zeci de ani. sau poate rş mîi cu bine pentru totdeauna. — Da. nu mai dispuneţ i de voi înş ivănici unul. dacăm ămai întorc. — Atunci fă -l numaidecît. Aramis sosi: purta uniforma de cavaler. Haide. dragul meu prieten. de i-aşavea! — Da. la naiba! Ah. La ora hotă rîtă . — Din nenorocire.

Tot bani cu chipul regelui Ludovic al XIII-lea. Ş i acum. dar e atît de ager. S. Aş adar. Al tş u. La toate te gîndeş ti. sînt foarte mulţ umit săpă ră sesc Parisul în clipa de fa ţ ă . Ia tu două zeci ş i cinci ş i dă -mi-i mie pe ceilalţ i două zeci ş i cinci. zise Aramis. Aramis. îi pă strezi sau îi trimiţ i înapoi? — Îi pă strez. mai ales. Fireş te cş cei cincizeci de ludovici pe care ş i-i trimit sînt ai t ş i cum sînt ş i ai lui Aramis. — Uite. nu cred nici un cuvînt: cine are inima ş i spada dumitale învinge orice piedicş . din ziua cînd l-am vş zut. încît ne-ar fi ghicit planurile. Spune ce ai de gînd cu banii aceş tia. crede-m ş . n-ai niciodatş bani destui. Dar. — SlavăDomnului. iatără spunsul domnului d'Artagnan. Se înş elege f ş rşs ş mai spun cş .partea amîndorura. Ei. pe curînd. Mi-aduc aminte de zilele noastre de lipsşş i-ş i trimit jumş tate din ce am: sînt bani pe care am izbutit sş -i storc de la Mazarin. cînd am chibzuit lucrurile. D'Artagnan. sînt fericit s ăv ă d căeş ti de partea mea. zise Aramis. — Pă i am plecat fă r ăs ăaş tept. pentru trei luni. Cînd pleci într-o cş lş torie ş i. îl iubea deci ş i acum. ş i chiar dacăn-aşavea nevoie. r ă sturnînd punga pe masă . Raoul mi-e drag ca ş i copilul meu. acum plecă m? . pe cinstea mea. cincizeci de ludovici. tot i-aşp ă stra. Îmi pare ră u numai cănu l-am îmbră ţ iş at pe d'Artagnan. dragul meu conte. pentru care avusese întotdeauna o dragoste plinăde duio ş ie. —Ţ i-am spus eu s ăaş tepţ i un ră spuns. oricît era el de partea lui Mazarin. mşrog din suflet lui Dumnezeu sşnu ajung sş -i fiu tatş . Cît despre povestea cş n-am sş te mai revş d. D'ARTAGNAN P. ai lui Aramis cum sînt ş i ai tş i" Athos surîse ş i o lacrimăînroura ochii să i frumoş i. — Ei bine. Ş i scoase la ivealăo pungără sună toare ş i pîntecoas ă . n ă tă ră ule? se supă răAthos. —Ş i eu la fel. Chiar la sfîrş itul mesei se ivi Blaisois: — Domnule. mă rturisi Athos. te-ai hot ă rît în privinţ a că lă toriei? — Pe deplin. Athos o desfă cu ş i începu prin a scoate din ă untru un bileţ el pe care stă teau scrise urmă toarele: „Iubite conte. trebuie săprimeş ti din toat ăinima. ş i nicidecum «cu bine pentru totdeauna». deş i m-aşmîndri cu un fiu ca el. Ceea ce ţ i se oferădin toat ăinima. dar m-a chemat înapoi ş i mi-a dat asta. Te implor sşnu le dai o prea greş it ş întrebuin ş are. conte. — Eş ti un om minunat. diavolul.

La lumina acestei lumînă ri Aramis citi: „Dragul meu d'Herblay. Aflu prin d'Artagnan. se învoi Aramis. — Săplec ă m. vesti el cu zgîrcenia-i obiş nuit ăla vorb ă . Grimaud se ivi în prag. domnule abate. Mşadresez ş ie. ce zici de asta?! exclamăAramis. — Bucuros. Cei doi vale ţ i încă lecar ăş i ei. zise Athos. Zicea c ăe ceva grabnic ş i cătrebuie săvăajungăîn mînăînainte săporniţ i la drum. Dar tu n-ai un valet? — Nu. îş i ofer eu însumi: ai aici dou ş sute de pistoli cu care poş i face tot ce pofteş ti ş i pe care mi-i vei înapoia atunci cînd se va ivi prilejul. Ce-i asta? — Staţ i. îmi impune ş i azi. îţ i frîng oasele. n ş dş jduiesc. caii a ş teptau înş eua ţ i. o sş cer sş -mi trimitşde la unul din castelele mele. Săvedem scrisoarea. al tau devotat. precum ş tii. E întuneric bezn ă . fiindcăeu îl am pe Grimaud. atunci îl iei pe Blaisois. — Adică ? . dragul meu d'Herblay căe aproape un sacrilegiu săpui la îndoialăprovidenţ a. deş i îl iubesc din toata inima: fireş te însşcş ceea ce îş i trimit ş ie îi trimit deopotrivşş i lui. care alerga să -ş i dea sufletul. nă tîngului de Bazin i-a tr ă znit săse fac ăparacliser. Numai la Bracieux am douş zeci de mii de livre în aur. cum nu te îndoieş ti. În clipa aceea. — Ce e? — Domnul Porthos tocmai a plecat de la noi. Nu-ş i trimit mai mult de teamşcş n-ai primi o sumşmai mare. — Pă i cum o s-o citeş ti? întreb ăAthos. zise Bazin. — Bun! fă cu Aramis. întrucît contele de La Fère.— Cînd vrei.Cum ş tiu cş nu-ş i place sş ceri de la prieteni. — Oh. — Te-am prevenit cădacăîmi spui altfel decît cavaler. — Spun. În colţ ul stră zii îl întîlnirăpe Bazin. luînd punga pe care i-o întindea Bazin. chiar fş rşvoia mea. e o scrisoare. cu care n-aşş ti ce s ăfac. cşplecaş i într-o cş lş torie de douş -trei luni . — Bine. Nu te teme ca asta mş strîmtoreaz ş : dacşam nevoie de bani. care mş îmbrş ş iş eazş din partea ta ş i a contelui de La Fère. atunci cînd ai asemenea prieteni. ş i nu poate s ăplece de la Notre-Dame. Sînt. slavăDomnului căajung la timp! strigăBazin. lă sînd asta pentru dumneavoastră . — O clipă . Într-adevă r. DU VALLON DE BRACIEUX DE PIERREFONDS." — Ei bine. Scapă r ăîndat ăamnarul ş i aprinse o lumînare încolă cit ăpe care o folosea la sfeş nicele lui. dupşcum ş tii. — Gata.

ce-ar mai fi tremurat! Ţ i-aduci aminte. unde îi aş tepta de Winter. se apropie de Athos ş i. Boulogne era o poziţ ie f ă răde pereche. de pildă . gata. Parcăş i azi măia cu frig cînd mi-aduc aminte. săfacem ş i aici cum am fă cut la Paris. la „Spada Marelui Henric". Barca noastrătrebuie s ăne aş tepte acolo. dup ăvreo douăsute . Măreped pîn ăacolo. În cele din urm ă . Odihniţ i-văş i peste douăceasuri săfiţ i la dig. dupădouăzile ş i o noapte de drum. ca sănu batem la ochi. aş a cum am împă rţ it ludovicii lui d'Artagnan. socotind cămăaş teaptăceva scrisori. — Pe legea mea! Eu. clă dit în întregime pe o în ă lţ ime. Aramis? Aici l-a nimerit glonţ ul ă la ră mas de pomină .— Adicăîmpă rţ im pistolii lui Porthos. săne despă rţ im. Uite. drum care le era atît de cunoscut ş i care reînvia în mintea lui Athos ş i Aramis unele dintre cele mai frumoase amintiri din tinereţ e. spre a intra în oraşpe o altăpoartă . Împă rţ irea odatăfă cutăla lumina lumîn ă rii lui Bazin. dincolo de copacul ă sta e un loc ş or unde am crezut că . ceea ce se numeş te oraş ul-de-jos nu exista. Ajunserăla porţ ile oraş ului. ajungînd în locul unde avuseserăde furcăodinioarăcu pavagiii. ară tînd spre o ferestruicăa pivniţ ei. spre seară . iar hangiul e omul meu credincios. — DacăMousqueton ar fi cu noi. m-am dus pe copcă ! Îş i urmar ăcalea. iar dumneavoastrătrageţ i la hanul cel mai bun din oraş . ca ş i cînd i s-ar fi povestit o ispravăde-a altuia. Lordul de Winter îş i urmăcalea în lungul bulevardelor mă rginaş e. sosirăla Boulogne. mă rturisi Aramis. spuse de Winter. Curînd veni rîndul lui Grimaud să -ş i adune amintirile. i-aşîngă dui sătremure. Dupa un sfert de ceas. pe o vreme minunată . oraşaproape pustiu pe atunci. unul. Ş tiu un han unde nu trage prea multălume. spuse: — Cîrnaţ i! Athos izbucni în rîs. Zis ş i fă cut. în care timp cei doi prieteni intrarăpe poarta în faţ a că reia se aflau ş i. — Domnilor. erau la poarta Saint-Denis. PARTEA A DOUA I UNDE SE DOVEDEŞ TE CĂPRIMA PORNIRE E ÎNTOTDEAUNA CEA MAI BUNĂ Cei trei gentilomi apucarădrumul Picardiei. zise Athos. Ajungînd în faţ a hanului unde stă pînul să uş i cu el fă cuserăo petrecere straş nică . ş i aceast ănă zbîtie din tinereţ e i se pă ru ş i acum plinăde tot atîta haz. cei doi prieteni pornirădin nou la drum.

domnule. care te face oricînd sărecuno ş ti pe omul deprins cu drumul. Adicăjumă tate de Fran ţ ăîl alungă . din aceeaş i pricinăce-i fă cuse remarcaţ i la rîndul lor de că tre al ţ ii. Athos ş i Aramis coborîr ăspre port. p ă reau gata săse învă pă ieze ca ochii unui tigru. fă răîndoială . — În sfîrş it. — Da. Lă sar ăcaii s ăse odihnească . fă răsăle scoatăş eile. la fel de curtenitor. vorbi tînă rul. întrucît se fă cuse tîrziu. prin intrigi ş i fă gă duieli. zise Athos. — Da. dupăculorile ce se oglindeau în ei. gă sir ăhanul pomenit. Mai cu seamăvă zurăpe unul asupra c ă ruia ivirea lor fă cu oarecare impresie. Trage cu urechea. pe care îl observaserăei mai întîi. era bă ţ os ş i îndră zneţ . Îmbră cat în negru. venim de la Paris. prin nu ş tiu ce aer lipsit de stinghereală . ră spunse Aramis. — E barca noastră . dar vă d c ăveniţ i de la Paris. salutîndu-i cu mult ăeleganţ ăş i politeţ e. purta cu destulăeleganţ ăo spadălungăla cingă toare. Se înţ elege căaceast ăporuncăîl privea numai pe Blaisois. — Tă cere! fă cu Athos. poruncindu-le sănu schimbe nici o vorbăcu nimeni. se opri în loc auzind numele de Winter. dar. Cu ce văputem fi de folos? — Domnule.de paş i. Vale ţ ii se a ş ezară sămă nînce. le dă durăîntîlnire la dig. n-a fost nici pus pe fugă . numai de Winter s ănu ză bovească . Într-adevă r. Avea ochii de un albastru atît de spă lă cit. continuăel. întrebăstr ă inul. Sînteţ i atît de bun să -mi spuneţ i: eadevă rat cădomnul cardinal Mazarin n-ar mai fi ministru? — Iatăo întrebare ciudată . Dar cum nu i se citi nici o tulburare pe chip. domnule. îi privi ş i el cu stă ruinţ ăş i pă rea căarde de neră bdare săle vorbească . tîn ă rul care. ră spunse Athos. rosti Aramis. încît. De îndatăce-i ză ri. Iertaţ i-mi curiozitatea. — Domnilor. dupăcum vedeţ i. Nu-i prea plă cut săstai aici: nu trece mă car o singurăfemeie. izbuteş te săse menţ inămulţ umită celeilalte jumă tă ţ i: asta poate sămai dureze multăvreme. putea tot atît de bine săse fi oprit din întîmplare. trecuse de vreo două -trei ori pe lîngăei. iar stă pînii ner ă bdă tori s ăse îmbarce. Athos ş i Aramis se oprirăsăse uite la o barc ălegatăde un bulumac ş i gata s ăo porneascăîn larg. ori cel pu ţ in sînteţ i stră ini de Boulogne. se plimba mîhnit încoace ş i încolo pe dig. Umbletul lui. următîn ă rul. Ajunş i pe dig. în ciuda încetinelii ş iaş ovă ielii cu care se ră sucea pe că lcîie. Ş i colo e corabia care se pregă teş te săridice ancora ca săne ducăla destina ţ ie. cei doi prieteni atraserăatenţ ia cîtorva trecă tori. orice ar fi. Era tînă rş i palid. în timp ce amîndoi prietenii cercetau barca. Prin veş mintele lor pline de praf. —Eş i nu e ministru. nici aruncat în temniţ ă ? . Omul acesta. ră spunse Athos. Acum. Pentru Grimaud devenise de prisos de o veş nicie.

. Aramis! — Obiş nuinţ a. măsileş ti sămăgîndesc! fă cu Aramis. dă -i înainte. — Ce zici de întrebă re ţ ul ă sta? morm ă i Aramis. ză mislit de milady. hot ă rît. — Ai poftăde glumă . — Eh. — De ce? — O sărîzi de mine.— Nu. Un oarecare bastard. zise Athos. pomenind numele lordului de Winter. ş i-atît cît poate sem ă na un bă rbat cu o femeie. ai săspui c ărepet mereu acela ş i lucru ş i căsînt cel mai fricos dintre fricoş i cu nă ză relile mele. nu ţ i se nă zare nimic. da. ochii ă ş tia care ascultăparcănumai de poruncile minţ ii ş i niciodat ăde cele ale inimii. m-am purtat la fel. — Ca urîţ enie. — Cu cine gă seş ti căseamă năomul ă sta? — Ca urîţ enie sau frumuseţ e? rîse Aramis. vrei să -ţ i mă rturisesc ceva? Sînt ş i eu tare curios să -l vă d pe tînă rul ă sta mai de aproape. cel puţ in deocamdată . Uiţ i ca la auzul acestui nume tînă rul s-a oprit în loc? — Un temei în plus ca. gă sesc căai dreptate. Îţ i jur căm-ar încînta tot atît de puţ in ca ş i pe tine să -l întîlnesc în calea mea pe acest pui de ş arpe. domnilor. care. iubite prietene. cu buzele subţ iri. la naiba. — Zic căe un provincial care se plictiseş te. — O ceartă . — De ce-ar fi în stare un spion? Nu mai sîntem pe vremea cardinalului Richelieu. ori vreun spion care iscodeş te. ce vrei. uite-l ş i pe de Winter. zise Aramis. — Vămulţ umesc pentru bună voin ţ ă . ză u aş a: gura asta fin ă . — Totuş i. urmă rind cu privirea pe tîn ă rul care tocmai dispă rea dupăni ş te coline de nisip. — Nu-ţ i face griji. dacăe vreun spion.. poruncea săse închidăporturile. s ă -l pofteş ti să -ş i vad ă de drum. zise tînă rul depă rtîndu-se. domnule. —Ş i de cînd ţ i-e teamăde o ceartă ? — Mătem de ceartăîntotdeauna cînd sînt aş teptat undeva ş i m-ar putea împiedica săajung la vreme. zise Athos. — Bun. —Ş i i-ai ră spuns aş a? — Nimic nu măîndrept ă ţ ea să -i ră spund altfel. Îi vă d venind la vreo două zeci de . — Lasăasta. spuse Aramis. cînd stau săcuget. — Iar tu uiţ i ca ai fost ş i mai neprev ă ză tor. Nu. Acum n-ar mai trebui decît săse lase aş teptaţ iş i valeţ ii noş tri. ai greş it căi-ai ră spuns aş a cum i-ai ră spuns. i-o întoarse Athos. pentru o simplăb ă nuială . — Aha. A fost politicos cu mine. Aramis. De altfel. — Ei. îl lini ş ti Athos. atunci cînd ţ i-a vorbit. ş i acum.

— Ei. S ăfie cu adevă rat un spion ş i săaibăde gînd săse împotriveascăîmbarcă rii noastre?" Cum însă . continuăde Winter. De Winter lă s ăs ă treacăîntîi valeţ ii – pe cel care purta armele ş i pe cei care purtau cuferele – apoi o porni în urma lor. prefer mîn ă stirea de la Noisy. la rîndul lui. o vede ţ i? Aşdori s ăm ăş tiu cît mai curînd pe punte. chiar dacăstră inul ar fi avut asemenea gînduri. măfră mîntăun gînd.. fă cu Aramis. Nu-i nimic. Aramis îl urmă . coborî treptele. Athos. Parc-ar fi blestemat. scufundîndu-se în mare. săne îmbarcă mş i. Athos zîmbi cu zîmbetul lui trist. — Tot ce se poate. milord. Tînă rul. aflatădoar la vreo două zeci de paş i. — Crezi căne îmbarcă m în timpul nopţ ii? întrebăAramis. gîndinduse vă dit la altceva. în locul lor. Ş i din nou întoarse capul. iuţ i pasul ş i se apropie de ei cu o grab ă neobiş nuită . ca ş i cînd ar fi vrut sa priveascăla îmbarcarea lor din partea cealaltăa portului. s ăpoftească ! Să ri ş i el în barcăş i barca se desprinse numaidecît de mal. Dup ăo clip ăse îndrepta spre de Winter. ca sătaie drumul. În clipa aceea. — L-a vă zut. mă rturisesc. Ajunserăla treptele care coborau spre barc ă . darmite noaptea: mugetul valurilor. Ş i întoarse din nou capul. vă zîndu-i ş i el. S ămergem. că rora Satan le-a sucit gîtul să -ş i privească întruna că lcîiele. legă narea îngrozitoare a vasului. apă ruse pe ecluz ă .. „Oho! îş i zise el. Athos ză ri un om care se apropia de ţ ă rm. Tony ne poartă armele. odatăîn larg. nu cumva ai uitat ceva? — Nu. nici vorbă . ca osîndiţ ii lui Dante. vuietul vîntului. de- . — Ce ai. Prin pîcla tot mai deasăa înseră rii crezu că -l recunoaş te pe tînă rul cu întrebă rile. Trecînd pe lîngădune mi s-a pă rut. Îl recunosc pe Grimaud dupăfelul cum ţ ine capul ţ eapă n între umeri ş i dupăpicioroangele lui. mormă i Aramis. barca trebuie săne aş tepte. că ci îş i asculta prietenul. aruncînd o privire spre asfinţ it. Nu-mi place marea nici ziua. care se lă ţ ea pe încetul.paş i în spatele lordului. spuse încet Athos lui Aramis. — Haidem. fă r ăs ă -l scape din ochi. — Drace. încuviinţ ăAthos. Iatăcolo ş i corabia noastră . Athos se uităla Aramis. paralel cu digul: zorea pasul. îngînăde Winter. murmurăAthos. de ce gîfîi aş a? zise Athos. — Are ceva cu noi. nimic. unde soarele lă sase în urm ădoar un nor de aur. Ce naiba o fi avînd de se tot uităîndă ră t? De Winter. — Nimic. — Ce-o fi avînd prietenul nostru? ş opti Aramis. era prea tîrziu sămai facăceva.

Lumina farului învă luia mica strîmtoare pe unde avea sătreacăbarca. se aflau în barcă . ş i te cunosc atît pe tine cît ş i pe tovară ş ii t ă i. cu acel înspă imîntă tor sînge rece de care dă dea dovad ăîn cele mai grele împrejură ri. — Ah! zise Aramis. apucăuna din cele douămuschete din bretele lui Tony. unde tocmai se aprinsese farul. Barca trebuia sătreacăîntre capul digului. Ş i. — Foc! strigăGrimaud. însăfiul nu ne-a fă cut nimic. da. a că ror b ă rbă ţ ie nimeni n-ar fi îndră znit săo pun ăla îndoial ă . oprind împuş că tura. o încarcăş i-l luăla ochi pe tînă rul care st ă tea în picioare pe stîncă . care a intrat în vorb ăcu noi ş i care ne aş teaptăacolo. în capul gol. cu braţ ele încruciş ate la piept. că lugă rul. ş i o stînc ăpovîrnitădeasupra apei. — Că lugă rul! exclamăGrimaud. eu sînt. ca ş i stîncăpe care tînă rul aş tepta în picioare. — Mama era o sceleratăcare a că utat s ăloveascăîn noi ş i în cei care ne erau dragi. Tînă rul se apucăs ă -i urmă rească . Grimaud. ră spunse Athos. el e că lugă rul. Eu. vorba. strîngînd braţ ul lui Athos. glasul. De Winter se întoarse înspre partea încotro Aramis ar ă ta cu degetul. Cît despre Grimaud. Stă tea chiar pe buza stîncii ş i într-atît se aplecase înainte. — Cine-i tîn ă rul? întrebăde Winter. — Da. — Care el? întrebăAramis. ba mai degrabăle-o luăînainte. asemenea unui înger blestemat. Tînă rul auzi aceste cuvinte. cu siguran ţ ă . secretarul ş i prietenul lui Cromwell.strigălordul de Winter. înfă ţ iş area acestui om îi umplurăpe tustrei de groază . eu.pă rtîndu-se sub sforţ area a patru vîslaş i vînjoş i. care se ridicase în picioare săvadăurmarea împuş că turii. fiul lui milady. Athos se repezi ş i apuc ăţ eava armei. el e fiul lui milady. întorcîndu-se spre ei. — Destul căi-am omorît mama! zise în ă buş it Athos. astfel încît sădomine trecerea bă rcii. — Cel care ne-a urmă rit. — Ehei! fă cu Aramis spre Athos. — Atunci. aş a cum spune? — Din nefericire. Îl vă zurăde departe cum se caţ ă r ăpe stîncă . acestuia i se ridicase pă rul mă ciucăîn cap ş i sudoarea îi brobonise fruntea. El e nepotul. Tînă rul e un spion. El e! Adineauri mi s-a p ă rut că -l recunosc ş i nu m-am înş elat. pe mal: priveş te. Trei oameni curajoş iş i hotă rîţ i. unchiule. — El e . aş teaptă ! mormă i Aramis. Îl aveam în b ă taia puş tii ş i i-aşfi trimis glonţ ul drept în piept. Eu. . — Fiul lui milady. — Da. încît ai fi crezut căvrea săsarădintr-o clipăîn alta. — Săte ia dracu! izbucni Aramis. Ei bine. murmurăde Winter. pierzîndu-ş i cump ă tul.

că utînd săschimbe vorba. zise de Winter. nu mai sîntem oameni? — Ba da. i-o întoarse Aramis. mătem. continuăAramis. unde trebuiau sădebarce. îl întrebă : — Cînd ajungem în Anglia? Acesta nu-l auzi ş i nu-i ră spunse. Ş i uite. oameni. Aramis. continuăAthos. împiedicîndu-te adineauri să tragi.. — Totul s-a sfîrş it. — Atunci nu mai înţ eleg nimic! clă tinăenglezul din cap. Grimaud scoase un mormă it surd. nici nu s-a clintit din loc. Ah. că ci vederea tîn ă rului de pe stîncăîi fă cea ră u.se lă s ăîn barc ă . Poate c ăîncămai e timp. — Hotă rît. purtate de vînt. Athos se întoarse cu o vă dit ăsforţ are. Abia puseserăpiciorul pe punte. cu aerul omului care socoteş te de prisos săse mai împotriveascăunei for ţ e supranaturale. Athos. Pe dată . valeţ iş i bagaje furăsus pe punte. În clipa aceea un glas ajunse pînăla ei. Aramis fremă ta. iar farul îl înv ă luia cu un nimb de lumină . Athos luămîna lui de Winter într-a lui ş i. — Ca săte urm ă rească . că ci glasul lui Athos tocmai îi rostea gîndul. îndreptîndu-se spre Hastings. Stă pînul corabiei nu-ş i aş tepta decît că lă torii ca săridice ancora. se pierdur ăîn adîncurile depă rtă rii. mă rturisi Athos. cred căam greş it. — Măurmă re ş te pe mine. Dacăaşputea. auzindu-l de astădată . Dar cel de colo e un demon. ba chiar dupătoate probabilită ţ ile. Athos. ră spunse Aramis.. Ş i. Hohotele lui stridente ş i cuvintele-i pline de ameninţ are plutir ăpe deasupra bă rcii ş i. Într-adevă r. se stră duia săg ă seascăîn toate cauza ş i se sinchisea prea pu ţ in de urmă ri. Tînă rul izbucni în rîs. plesnindu-ş i descurajat palmele. zise Aramis. ar fi trebuit săş tie de plecarea noastră . — Calm! îl povă ţ ui Athos. Cei trei prieteni aruncarăfă răsăvrea o ultim ăprivire că tre stînca pe care se mai vedea desluş it umbra ameninţ ă toare a urmă ritorului. — Uite ce e. Vezi. care. Cîrmaciul ră spunse ş i barca se lipi de vas. Ce naiba. căm-ai silit la o nebunie cu înţ elepciunea ta. ca un muget. aducîndu-le o ultim ă . pe cît se pare. — Taci. întreabă -l pe unchi dac ăaşgreş i scă pîndu-l de scumpul nepot. voi sînteţ i! strig ăel. — Ah! Voi sînteţ i. a sosit aici înaintea noastră . aşplînge. acum văcunosc. prietene. căş i pornirăspre larg. De Winter nu ră spunse decît printr-un oftat. — Oare ce cautăla Boulogne? întrebăAthos. stă tea acolo tot în picioare. În clipa aceea cineva îi strigăde pe corabie. fiind întruchiparea raţ iunii.

Pră vă liile erau pustii. care luase parte cu stră lucire la luptă . în plus. care. Un consiliu avusese loc în aceeaş i sear ă . aş a ca aveau multăcă utare. pe care . aveau întotdeauna drept motiv nevoia de a susţ ine onoarea Franţ ei ş i nă dejdea îndoielnicăde a învinge duş manul. de astădată . casele ză vorîte. se ridicase stră lucitor pe cer. Soarele. care p ă rea căia ş i el parte la să rbă toare. Fiecare ţ inuse să -l vadăpe tînă rul rege ală turi de mama sa ş i de faimosul cardinal Mazarin. în cinstea victoriei de la Lens. domnilor. victorie în afara hotarelor. aidoma unui fluviu care urcăspre izvor. aurind turlele posomorîte ale oraş ului. în favoarea curţ ii. vestităde Prinţ prin domnul de Châtillon. în Anglia! II TE DEUM ÎN CINSTEA VICTORIEI DE LA LENS Toatăacea forfotăde care doamna Henriette îş i dă duse seama. ş i că reia că utase zadarnic să -i afle cauza. astfel cănu era nimeni. Ş tirea era hotă rîtoare: ea încheia. era prilejuităde victoria de la Lens. Doar un singur lucru. domnilor din Parlament. săvedem ce-o sămai ziceţ i! Cu acest prilej. cît ş i de la spanioli. Or. Chavigny ş i Séguier pentru căurau Parlamentul. victoria era în mîna lui. sănu strige: — Ei. fusese un triumf ş i încăun triumf deplin: toatălumea îş i dă dea seama de îndoita victorie a curţ ii. Parlamentului îi venise apa la moarăs ă -l interpeleze pe Mazarin asupra victoriilor mereu fă gă duite ş i mereu amînate. un Te-Deum era lucru mare pe vremea aceea. lucră tori. Nu se fă cuse încăabuz de aceste ceremonii. cum dupăNordlingen nu urmaser ădecît înfrîngeri. aflînd aceastăveste. Toate ipotezele puse peste noapte ş i care întîmpinau împotrivirea Parlamentului. el avea misiunea săanine sub bolţ ile de la Notre-Dame două zeci ş i douăde drapele cucerite atît de la loreni. la care fuseserăpoftiţ i mareş alul de La Meilleraie ş i domnul de Villeroy pentru căerau de partea lui Mazarin. plin de pe acum de lume: stră zile cele mai întunecoase că pă taserăo înfă ţ iş are s ă rbă toreasc ăş i de-a lungul lor se vedeau ş iruri nesfîrş ite de cetă ţ eni. lupta început ă cu Parlamentul. parizienii se trezirăpuş i pe veselie. regina strînsese la piept pe vlă starul coroanei. Guitaut ş i Comminges pentru căerau devotaţ i reginei. anume căduminica urmă toare va avea loc un Te Deum la Notre-Dame. femei ş i copii. scurgîndu-se spre Notre-Dame. Nu se aflănimic despre hot ă rîrile luate la acest consiliu. nici chiar tînă rul rege.ameninţ are: — Pe curînd. victorie înlă untrul lor. Duminica urmă toare. ale că rui simţ ă minte trufaş eş i nestă pînite se potriveau atît de bine cu ale ei. în schimb.

care nu gă sise cu cale nici mă car să -i spunăunde pleacă . ca săspunem aş a. fie dintr-o toană . Friquet scuipase umfl ă tura ş i-i dă duse lui Bazin cu tifla într-un fel care asigura ş trengarului din Paris întîietatea asupra tuturor ş trengarilor de pe lume. precum am spus. că ci era în toane rele. Bazin nici nu voise săaudăde a ş a ceva. . La început. astfel încît capodopera pă lă rierilor din secolul al XVII-lea era galben ăş i verde într-o parte. fireş te. ară tînd căi s-a umflat falca. Maică -sa îi fă cuse acest ciudat acoper ă mînt pentru cap ş i. umbrităde un asemenea chip slu ţ it. Dar Friquet. îmbră cat de duminică . de partea Frondei. Podoaba lui cea mai de preţ era mai cu seamăo scufie greu de zugră vit în cuvinte. regimentul de gard ăal reginei. a ş a cum miile de clopote ale bisericilor din Paris vesteau TeDeum-ul. ş i Bazin îi dă duse liber pe toatăziua. cu tobele ş i trompetele în frunte. Începuse deci. de la el de la birt scă pase. care îş i are locul între boneta din evul mediu ş i pă lă ria din vremea lui Ludovic al XIII-lea. ş i dacăar fi fost cu putinţ ăca paracliserul sălipseasc ăde la o asemenea solemnitate. Friquet era liber ş i. comandat de Guitaut. î ş i dă duse pînăla urmă încuviinţ area. Bazin s-ar fi înfă ţ iş at neîndoios episcopului cu aceeaş i rug ă minte care i se fă cuse ş i lui. asta cu ajutorul unui pumn de sîmburi de cireş e gră mă diţ i într-o parte a gurii. În uş a bisericii. superiorul să u. Bazin fiind. Prin urmare. pe care o imita din gurăcu atîta pricepere. spunînd căia parte la slujbăla Notre-Dame. de altminteri. mai întîi din pricina plecă rii lui Aramis. albăş i roş ie în cealalt ă . Totuş i. vestind. de la opt dimineaţ a. Ajunse acolo în clipa cînd regimentul de gardăieş ea pe poartăş i. se ar ă tase prea puţ in grijulie în potrivirea culorilor. bă tînd toba din douăpietre ş i trecînd apoi de la tobăla trompet ă . precum ne amintim. încît nimeni nu voia săscape prilejul să -l ză rească . fie lipsindu-i postavul. cum nu alergase încoace decît ca să -ş i bucure ochiul ş i să asculte muzica. ră zmeriţ a. nepotul s ă u. dupăcum am vă zut. nimic ameninţ ă tor nu tulbura armonia urii generale ş i vorbele clevetitoare nu îngheţ au pe buze. manevrăurmă rit ăîn lini ş te de cetă ţ enii veş nic dornici săaud ămuzica militarăş i săvadăuniforme stră lucitoare. care îl avea drept ajutor pe Comminges.îl urau pînăîntr-atît. aidoma unui simplu copil din cor. Cea mai mare libertate domnea. încît îş i atrase nu o datălaudele iubitorilor de armonii imitative. Ieş ind din bisericăde la Bazin. era ş i mai mîndru. apoi din pricinăcătrebuia săia parte la o slujba în cinstea unei victorii de care nu se bucura. se alipi numaidecît în frunte. care îndră gise dintotdeauna varietatea culorilor. dar chiar sub ochii lui. Friquet porni într-un suflet spre Palatul Regal. prin a se împotrivi orică rei învoiri. venise săse înş iruie de la Palatul Regal pînăla Notre-Dame. în mijlocul acestei mulţ imi uriaş e. Friquet. pentru cinstea copiilor din corul bisericii. pă rerile se rosteau deschis. falca lui Friquet se umflase ş i mai mult. îmbră cat cu cele mai ară toase haine ale lui. bombă nind. ş i mai triumfă tor. încît. îl pă că lise pe Bazin. Poliţ ia oraş ului o forma mulţ imea însă ş i.

ză u. am venit s ă -l previn. neastîmpă ratule? bombă ni ea. dar am vă zut căacolo se petrec unele lucruri de care trebuie sădau de ş tire lui domn' Broussel ş i. ş i pentru Friquet fu o adevă ratăplă cere. . dup ăce cugeta adînc. Drept care o luăîndat ăla picior. Ce ne pasănouăde regimentul de gard ă ! Ai înnebunit de faci atîta tă ră boi? Nu ş tii cădomnii ă ş tia se poart ădupă regulăş i căe obiceiul ca regimentul săfacăzid pe unde trece regele? Friquet se ară tămirat ş i. lui domn' Broussel? — Vreau săstau de vorbăchiar cu dînsul. — Eh. zise Friquet. unul. lucrează . pe care doamna de Longueville ni le-a trimis ieri de la Noisy. —Ş i ce vrei tu să -i spui. Ş i cum lumea vorbeş te căla curte s-au luat mă suri împotriva lui domn' Broussel. prietene. într-adevă r. domn' Broussel. — Oh. aproape de strada Cocatrix. — Asta nu se poate. desf ă ş urîndu-se. Ş i urcăsprinten scara pe care maica Nanette o urcăîncet dup ăel. mulţ umesc. Spun drept c ă mor dupăcaise. c ă ruia îi convenea săaş tepte. Ba chiar îmi place căeş ti inimos. am venit încoace să -i vorbesc. — Atunci o săaş tept. Friquet îş i aminti ca n-a pus nimic în gură . zise el. dimpotrivă . cu atît mai mult cu cît ş tia el cum să -ş i omoare timpul. hotă rî cănumai la consilierul Broussel ar putea să -ş i potoleasc ăfoamea. veni sădeschidă . Dar de îndatăce regimentul se opri ş i companiile. se gîndi încotro să -ş i îndrepte pa ş ii spre a îndeplini ş i aceastăînsemnatăcerinţ ăa zilei ş i. Broussel îl auzi ş i. Nu trebuie să -mi purtaţ i picăpentru asta. habar n-aveam ş i-am crezut căvădau un sfat bun. dă -i ş i bă iatului tă u vreo cîteva. Maică -sa. — Dimpotrivă . în cabinetul lui de la catul de sus. maimuţ oiule. cu îngă duin ţ a lui jupîn Bazin. îl ş tii dumneata pe jupîn Bazin paracliserul. — Ce cauţ i aici. cu o bucatăde pîine proaspă tă . unde locuia Broussel. maicăNanette. De ce nu e ş ti la biserică ? — Am fost. ajunse gîfîind la casa consilierului ş i se apucăsăbatăîn poartăcu putere. ră spunse Friquet. că ci lucra. b ă trîna slujnicăa lui Broussel. Eu. coborî la primul cat. cîş tigat de zelul ş trengarului. Nanette. săse ferească . sucindu-ş i boneta cea nouăîn mîini. p ă trunserăpînăîn inima vechiului oraşş i se orînduirăîn capul stră zii Saint-Christophe. ce vrei tu de la domnu' Broussel? se oţ ă rî ea din nou. domn' Broussel! se bucur ăFriquet.Aceastăvesel ăîndeletnicire ţ inu de la bariera Sergents pînăîn piaţ a Notre-Dame. ră spunse: — Pă i nimic mai firesc săş tiţ iş i asta. — Vreau să -i spun căregimentul de gardăa venit în pă r aici. bă iatule. strigînd din ră sputeri. ia uită -te niţ el la caisele de colo. — La urma urmei. doar dumneavoastrăle ş tiţ i pe toate. domn' Broussel.

în picioare. printr-o cră pă tură . Zece alte tră suri veneau în urmă . ieş i din biserica ş i apuc ăpe strada Saint-Christophe. dînd cu ochii de acest chipeşofi ţ er. ceea ce înteţ i strigă tele. În momentul cînd curtea se aş ezăîn jilţ uri. urmat de doi ostaş i. dar el se dusese să -ş i mă nînce caisele sub streaş in ăunei case din piaţ a bisericii. ca muş chetar de onoare. falăa muş chetarilor de altă datăai lui Tréville. îl recunoscu pe Porthos. apoi. tunul de la Luvru vesti plecarea regelui. Friquet. veni săfacăde strajăla intrarea în biserică . De acolo îl vedea pe rege. o tră surăcu blazonul lui Comminges se desprinse din ş irul tră surilor de la curte ş i se depă rtă încet. Porthos fu bine primit în mijlocul companiei. dar în depă rtare se auzea. Tînă rul rege se ară t ăgrav la geamul portierei. Vuietul acesta spori înc ăo datăpe atît cînd d'Artagnan. regina. ofiţ erul se apucăsăpîndeascăîn lungul stră zii Cocatrix. Într-un tîrziu. vă zîndu-l pe Comminges. Ajuns acolo. aş a cum ş i d'Artagnan apă ruse în atîtea rînduri odinioară . La ceasurile zece. mugetul uriaşal valurilor mulţ imii care creş tea mereu în jurul bisericii Notre-Dame. nici mă surile de prevedere ale celor din ea nu furăb ă gate în seamă . încuviinţ area unei porunci date înainte de a pă ră si Luvrul. ar fi putut săadulmece t ă ră ş enia. cu doamnele de onoare. Consilierul se duse la fereastră . cu atît mai voios. porni în joacădupăei. pustie cu desă vîrş ire. oprindu-se în capul stră zii Saint-Christophe. pe reginăş i pe Mazarin ş i asculta slujba ca ş i cum ar fi fost în biserică . Strada era pustie cu desă vîrş ire. cu cît ceremonia se . intr ă treptat-treptat sub bolta uriaş ăa sumbrei biserici ş i serviciul divin începu. care aş tepta în spatele ei. pe cel mai frumos cal al să u. ş i se gr ă bi săistoriseascăcelor afla ţ i sub ordinele sale despre ispră vile nemaipomenite s ă vîrş ite de acest uriaş . vechiul să u tovară şde arme. Era nouăş i jum ă tate. Îi spusese lui Porthos săse foloseascăde acest prilej ca săvadăceremonia.Broussel trecu în odaia soţ iei sale ş i ceru s ăi se aduc ăgustarea de dimineaţ ă . veteran al ră zboaielor din Spania. ba chiar privit cu admiraţ ie. ş i Dumnezeu să -ţ i ajute! Comminges plecănumaidecît. Toatălumea nu se gîndea decît la ceremonie. — Tră iascăregele! izbucnir ăstrigă te din toate pă rţ ile. Cortegiul înainta încet ş i-i trebui aproape o jumă tate de ceas ca să stră batădistanţ a dintre Luvru ş i pia ţ a Notre-Dame. a ş a cănici tră sura. Comminges. ş i Porthos ap ă ru în mare ţ inută . schiţ ăun gest de recunoş tinţ ăş i salutăuş or din cap. ofiţ erii casei regale ş i toatăcurtea. Acolo. Doar Friquet. ca ş i cum ar fi a ş teptat pe cineva. patru ostaş i cu un ofiţ er se urcar ăîn ea ş i traserăperdelele. Sergentul companiei. Mulţ imea care se fră mînta dinapoia muschetelor nemiş cate ale ostaş ilor t ă lă zui asemenea arborilor zbuciumaţ i de furtună . ca vuietul mă rii în creş tere. cel mereu cu ochii în patru. spuse în ş oaptă : — Du-te. Că tre sfîrş itul slujbei. regele apă ru cu regina într-o tr ă surăpe de-a-ntregul aurită . un bă trîn ostaş . cu o companie de muş chetari.

tocmai gusta din frumoasele fructe trimise de că tre doamna de Longueville. care porni îndată .sfîrş ise ş i regele tocmai se urca în tră sură . se ridicăş i ră spunse la fel. Comminges. Acuma trebuie căstăla masă . cu un glas dulce pe care se pricepea de minune s ăş i-l ia la nevoie ş trengarul Parisului. Un tră snet săfi că zut în mijlocul acestor oameni paş nici ş i cumsecade. — La ce etaj? — Stăîn toatăcasa. domnule. oprindu-se în fa ţ a casei lui Broussel. rosti Comminges. o mare neliniş te se zugră vi pe chipul femeilor. — Ce cauţ i aici. Comminges bă tea în poartă . pe care am avut prilejul să -l cunoa ş tem cînd cu accidentul întîmplat consilierului. — Am însă rcinarea săvăarestez. În aceeaş i clipă . Ofiţ erul îi puse cîteva întrebă ri ş i aflăcădomnul de Broussel era acas ăş i că . Ce ordin? Ş i întinse mîna. — Dar unde îl gă se ş ti de obicei? — Cînd lucrează . în spatele lui Comminges. Louvières se fă cu galben ca ceara ş i aş tepta neră bdă tor lă muririle ofiţ erului. — Prea bine. ş i tot n-ar fi stîrnit atîta spaimă . Louvières. însăde mîncat. Broussel stă tea la masă . doar e amiază . tocmai stă tea la masă . ofi ţ erul din tră surăîi spuse un cuvînt vizitiului. Friquet. ca ş i cum ar n vrut săsarăsăia spada . aş teptăsăvinăcineva s ă deschidă . domn ofiţ er! murmur ăFriquet. care prinsese valetul de braţ în momentul cînd se pregă tea sădeschidău ş a ca să -l anunţ e. Omul. De cum îl ză ri pe Comminges în capul stră zii Cocatrix. haimana? se ră sti Comminges. Louvières fă cu o miş care. din nou teaf ă rş i să nă tos. sînt purtă torul unui ordin al regelui. Broussel se d ă du înapoi tremurînd. Dar. Broussel se sim ţ i oarecum tulburat. — Domnule. Ş i dacăbinevoiţ i să -mi daţ i crezare. accident de pe urma că ruia se înzdră venise pe deplin. — Aici. fiul lui. Comminges urcăîn urma valetului. În clipa aceea. deschise el însuş i uş aş i se pomeni în faţ a acestui tablou de familie. zise Comminges. E casa lui. de o parte ş i de alta cele doua fete. Totuş i. îl l ă muri Friquet. iar Friquet în urma lui Comminges. vă zîndu-l căsalutăpoliticos. Pe vremea aceea era cumplit săfii întemniţ at ca duş man al regelui. un valet veni sădeschidă . iar în capul mesei. domnule. — Bine. rosti Comminges pe acelaş i ton ş i cu aceea ş i polite ţ e. La ivirea ofiţ erului. r ă spunse Broussel. împreun ăcu întreaga-i familie: în faţ a lui ş edea soţ ia. mă nîncăla cel de jos. într-adevă r. urcăla catul de sus. — Aş tept săintru la domn' Broussel. — Va săzic ăstăaici? întrebăComminges. domnule. v ă veţ i scuti de osteneala de a citi aceastălungăscrisoare ş i măveţ i urma. în ciuda politeţ ii amîndurora.

— Săstau lini ş tităcînd mi-aresteaz ăstă pînul. chipos sticlete al regelui! Las' căvezi tu acuş i! Ş i maica Nanette se repezi la fereastră . ră stise Comminges.aflatăpe un scaun. vrînd săo smulgăde la fereastr ă . — Cu neputinţ ă . . dar o privire a bunului Broussel. o deschise ş i strigăcît o ţ inea gura. — Domnule. — Aha. porunciţ i bă bă tiei sătacă . Comminges se întoarse ş i o vă zu pe maica Nanette cu mă tura în mînăş i cu ochii scă pă rînd de mînie. de partea cealaltăa mesei. Se cuvine sădă m ascultare regelui. Maica Nanette. care nu-ş i pierduse capul. Doamna de Broussel. spuse el. spuse Broussel. luaţ i seama. abia acum ai sămăcunoş ti. r ă sunăpiţ igă iat: — Să riţ i! Foc! Ucigaş ii! Îl omoarăpe domn' Broussel! Îl sugrumăpe domn' Broussel! Era glasul lui Friquet. — Să -mi porunceasc ămie s ătac?! Mie?! se aprinse Nanette. — Cu neputinţ ă ?! ră sunăo voce ţ ipă toare din fundul odă ii. Haide. întorcîndu-se spre Broussel. nu măsimt prea bine cu să nă tatea ca săvăurmez acum: cer un ră gaz. Cele dou ăfete î ş i strîngeau tată l în braţ e. — Domnule. dar în aceeaş i clip ăun alt glas. Ordinul e limpede ş i trebuie adus pe loc la îndeplinire. liberatorul. simţ indu-se sprijinită . domnule. bă bă tie! se c ă tră ni Nanette. — În acest caz. măsupun. — Cu neputinţ ă ! exclamăLouvières. se porni săstrige ş i mai vârtos: — Ajutor! Ajutor! L-aresteazăpe domn' Broussel fiindcăa apă rat poporul! Ajutor! Comminges se repezi la slujnică .. — Buna mea Nanette. poate altul. Ia să -ţ i iei tă lpă ş iţ a! se oţ ă rî ea la Comminges. rosti Comminges. stă vili aceasta pornire dezn ă dă jduit ă . te rog. — Sămergem. îi ţ inu isonul ţ ipînd ca din gură de ş arpe. domnule! îl asigurăBroussel. de se auzea pînăîn piaţ a bisericii Notre-Dame: — Ajutor! Mi-aresteazăstă pînul! L-aresteazăpe consilierul Broussel! Ajutor! — Domnule. Porunciţ i acestei femei sătacăş i urma ţ i-m ă . într-un col ţ . Ră spunde ţ i: v ăsupune ţ i regelui sau nu? — Măsupun. Ofiţ erul zîmbi. pă rintele bietului popor! Eh. de undeva de jos. încercînd să se desprindădin îmbr ă ţ iş area fetelor lui ş i să -ş i stă pîneascădin ochi bă iatul gata săizbucnească . urmăComminges. sănu mai ză bovim! spuse Comminges. încleş tîndu-ş i mîinile de ză brelele ferestrei.. Ş i. Domnule. interveni Broussel. izbucni în plîns. nu tu. nu ne împingeţ i la disperare. stai liniş tită .

— Îi vedeţ i? strigăFriquet. ba pă rea c ăo înt ă rîtăş i mai mult cînd. Strig ă tul: „În numele regelui!". Că lă re ţ ul. Îi vedeţ i? Uite-i! Vizitiul se întoarse ş i-l plesni cu biciul. azvîrlind neobosit în osta ş i cu tot ce-i că dea în mîn ă . aş a cum fă gă duise contelui de La Fère. — Să riţ i! striga Friquet. Atunci apă ru Comminges. dă du înapoi. Acesta. Totuş i. Bă iatul urlăde durere. care. apoi puse mîna pe spadă . la strigă tul: „În numele regelui!". întorcîndu-se de la Blois. — Oh. e mort! strigăRaoul. — Săsf ă rîm ă m tră sura! strigăpoporul. se lipi de spatele tră surii ş i. deschiserăamîndouăportierele ş i puserămîna pe arme. Osta ş ii aş teaptă -n tră sură . Ajuns în preajma stră zii Cocatrix. Mulţ imea nă vă li peste temutele lă nci ale gă rzilor. vedeau acolo o tră sură . ală turîndu-se ostaş ilor. apropiindu-se tot mai mult de cai. simţ indu-se r ă nit. în ajutorul lui Comminges. Poporul. auzind strigă tul „În numele regelui". era alb căvarul la faţ a de furie. nu putea face nimic împotriva gloatei întă rîtate. Te-amesteci unde nu-ţ i fierbe oala?! Stai niţ el! Ş i se repezi în casă . gata săfie striviţ i de roţ ile ş i de pereţ ii tră surii. un că lă re ţ se apropie în goan ăş i. mulţ imea începu săl ă rmuiască . ofiţ erul e sus. dă dea fuga – la început doar cî ţ iva. se pomenise purtat de ş uvoiul mul ţ imii ş i.Cîteva capete de curioş i se ş i iviserăpe la ferestre. Friquet ţ îş ni din casădrept pe acoperiş ul tră surii. atinse cu vîrful spadei un fel de uriaşgata să -l strivească . vuietul creş tea neîncetat. ceilalţ i. atras în capul stră zii. dupăo absenţ ăde cinci zile. Ostaş ii silirăpe cei mai porniţ i sa dea înapoi. — Ajutor! striga bă trîna. Cei doi ostaş i ră maş i în strad ăurcarăîn casă . îş i aduse aminte de vorba . În ciuda purt ă rii duş mă noase a ostaş ilor. afla ţ i în tră sură . urlînd. Era într-adevă r Raoul. ba poate chiar din pricina asta. Timp de zece minute. vă zînd cum erau batjocorite acele uniforme. ţ inuse să vadăş i el ceremonia ş i apucase pe drumul cel mai drept spre NotreDame. de unde începu să -l bombardeze cu tot ce-i pica în mînă . Toţ i auzeau strigă tele. — Cine face un pas. dar nimeni nu se dumirea ce ş i cum. tînă rul ţ inu piept singur mulţ imii. trase din coburi pistoalele pe care ş i le vîrî la cingă toare. vă zîndu-se împins de mulţ ime. Strada gemea de lume ş i oamenii curgeau din toate pă rţ ile. — În numele regelui! striga Comminges. împingîndu-l din spate pe Broussel. — Vor să -l aresteze pe domn' Broussel! ră cni el. Ostaş ii erau împinş i ca de ni ş te ziduri vii. se arunc ăîn învă lmă ş ealăcu spada în mînă . Poporul începu sămurmure ş i se apropie de cai. Să ri din ş a. care. ca un lupt ă tor încercat. un tîn ă r de cincisprezece-ş aisprezece ani. aducînd un nesperat sprijin ostaş ilor. repetat de vreo două zeci de ori de că tre ofiţ er. apoi un adevă rat puhoi. vizitiu afurisit! se înfurie Friquet. fă cîndu-ş i pavă zădin cal. împingîndu-i cu lă ncile.

mai mult mort decît viu. fel de fel de proiectile plouau de pe la ferestre. Numai căde îndatăce ie ş i pe chei. care stă tea ghemuit pe capră . simţ ea căîncep să -l pă ră seascănu numai forţ ele. îş i smulgea pă rul din cap în tră sura . dar ecoul lor nu tulburămai puţ in inimile. turbat de furie. fă răîndoială . Strigă tele. Am ordin să -l duc viu sau mort ş i-l voi duce mort. Se auzeau voci care nu se aud decît în zilele de ră zmeriţ ă . dar care pă rea atît de hotă rît. o s ămai auzi de mine! îi fă gă dui el. ceea ce ş i fă cu. În clipa aceea ră sun ăo împuş că tură .. trase în aer. Poporul înţ elese căacest ofiţ er atît de palid. cum obosiserăş i ostaş ii s ătot loveascăcu latul lă nciilor. asta-i tot. că ci nu mai avusese timp săse arunce în ş a. ş i puse spada pe pieptul lui Broussel – încăun pas ş i-l ucid. începu săizbeasc ăcu tă iş ul. smucind în lă turi perdelele tră surii ca săse vadăînă untru. ai că rui ostaş i erau batjocoriţ i. în ă buş iţ i. Ş i se stîrni o vînzolealănemaipomenită . tră sura fu r ă sturnată . însăse retră gea îndă ră t. nu întîrziară să -ş i arate urmă rile. Ră sun ăun ţ ipă t cumplit: soţ ia ş i fetele lui Broussel întindeau mîinile rugă toare că tre mulţ ime. se vedeau chipuri care nu se vă d decît în zilele însîngerate. Din cînd în cînd în mijlocul mulţ imii lucea cîte o ţ eav ăde muschetăsau cîte un tă işde spadă . cu faţ a însîngerată . Strigă tele: „La moarte! La moarte cu soldaţ ii! În Sena cu ofiţ erul!" pluteau desluş it pe deasupra acelui tumult cumplit. se vă zu silit săoprească . un glonţ îi gă uri pă lă ria de sus în jos. i-o întoarse Louvières. — La moarte cu ofiţ erul! La moarte cu el! ră cnea mulţ imea. caii smulş i din hamuri. prin fumul împuş că turii. alergînd sălupte pentru rege. întotdeauna atît de aţ îţ ă tor. —Ş i dumneata la fel. Comminges. zgomotul împuş că turii. ră sunar ăcîteva împuş că turi. va face întocmai cum a spus: continua să -l ameninţ e.. dincolo de care vedea o sutăde braţ e ameninţ ă toare întinse spre el. Friquet ş i Nanette urlau ca apuca ţ ii. Comminges aproape că -l aruncăpe Broussel în tră surăş i urcăiute ş i el. Dar acest ultim ş i groaznic mijloc de apă rare nu f ă cea decît săscoatălumea din minţ i. cu pă lă ria mototolită . Raoul. domnule. — La palat! strigăel vizitiului. — Încăun pas. striviţ i. Vedem noi atunci care o săfie mai tare. Comminges ridic ăochii ş i. stră pungînd bra ţ ul unui ostaş . ochii îi ră tă ceau într-o pîclăroş iatică . Obosit să loveascăcu latul spadei. Raoul ră mă sese pe jos. mirosul de pulbere. strigăComminges. gata să -l înhaţ e cînd va că dea. — Bine. vă zu la o fereastr ăde la catul al doilea chipul ameninţ ă tor al lui Louvières. Comminges spuse ostaş ului ră nit săurce lîngăel ş i porunci celorlalţ i săînchidăportiera.lui Athos: „Slujeş te-l pe rege!". ci ş i judecata. Vizitiul dă du bice cailor ş i caii deschiserăun drum lung prin mulţ ime.

Oamenii vor fi fericiţ i. doborîtă . Ceru celor ce se aflau în ă untru săcoboare ş i-i aduse lîngătră sura ră sturnată . cînd. Haide! Uite. înarmaţ i cu spade ş i cu muschete. chiar vă d o tră surăapropiindu-se. l-au omorît? strig ăofi ţ erul. totul avea s ă fie sfîş iat în bucă ţ i. — De. trageţ i. Haide. dornici săscape cu fuga. Dar cînd trebui să -l mute pe Broussel . Comminges luăcu el pe cei patru ostaş i ai să iş i tot atîţ ia muş chetari ş i alergăspre tră sură . — Nu pierde vremea. — Da. alergăspre Raoul ş i-l luăîn braţ e. — Nu. zise Comminges. ostaş ii. ară tîndu-se pe jumă tate în uş a tră surii ră sturnate. valurile mulţ imii se împră ş tiar ăatît de repede. Tînă rul îl privi nedumerit. îi ş opti d'Artagnan. vai de ei! Ş i se ră suci în loc plin de atîta înspă imîntă toare for ţ ăş i mînie. altfel în cinci minute îi vezi înapoi pe toţ iă ia de adineauri. cu prima care trece pe Pont-Neuf. hotă rî d'Artagnan. azvîrlităîn laturi. în vreme ce unii venirăde-a rostogolul pînăîn Sena. În acest caz. — Bine. Totul era pierdut: tră sura. de iute ce gonise. Ostaş ii nu puteau sădea ajutor nimă nui. pe Dumnezeu din cer. nicidecum. oamenii stă pînirii ş i arestatul poate. lovind în dreapta ş i în stînga cu spada. — Pe Dumnezeu din cer. tocmai cînd era gata săcad ăla pă mînt. Îţ i mul ţ umesc ş i dumitale. — Îţ i mul ţ umesc. tînă rul meu prieten! Voi de colo. — Haide. pe neaş teptate. În clipa urmă toare se aplec ădin nou spre Raoul. un ofiţ er de muş chetari. Raoul se preg ă tea sără spund ă . după cum se pare. încît d'Artagnan nu-ş i putu stă pîni un hohot homeric de rîs. claie peste gră madă . nu miş cănimeni: un foc tras azi ar fi plă tit prea scump mîine. încît pînăş i cei mai porniţ i se traseră înapoi. mulţ imea se despică . tinere gentilom! Cum te cheamă ? Să -i spunem reginei. cu o înfă ţ iş are atît de amenin ţ ă toare. îl povă ţ ui el. d'Artagnan. îngă imăComminges. strivită . aici la mine! strigă înă lţ îndu-se în scă ri ş i ridicînd spada a chemare spre mu ş chetarii care nu putuserăsa-l urmeze.ră sturnată . — Mai cu seamăsănu-ţ i spui numele. alerg! zise Comminges. În aceea ş i clipă . Chiar eu. mă turaţ i-mi totul de aici! Puneţ i mîna pe arme! Pregă tiţ i arm'! Încă rcaţ i arm'! La ochi arm'! La aceste porunci. Ş i dacăă ia se întorc. ră sunăo voce binecunoscut ă lui Raoul ş i o spadăaprigăscînteie în aer. nă dă jduiesc. Dupăaceea se întoarse spre Comminges. sădea tră sura pentru a-l sluji pe rege. — Domnul d'Artagnan! murmura Raoul. — Cu care? — La naiba. Dimpotrivă . nu prea ş tiu. din fericire pentru tine. Tu o s ăfii omorît. cînd D'Artagnan se aplecăş i-i ş opti la ureche: — Taci ş i lasă -măpe mine săvorbesc. iar arestatul eliberat. Ieş i din tră surădac ă poţ iş i porneş te mai departe cu alta. caii. Comminges.

La plecarea tră surii. la naiba! Dimpotrivă . ză u. o săfii spînzurat.ş terge-o numaidecît. tînă rul trase. îl îmbie: — Trage vreo douăînghi ţ ituri. cu o puş c ăîn mîn ă . Îţ i dau zece muş chetari săte însoţ ească . Zece oameni pentru domnul Comminges! Zece muş chetari ieş irăîndatăîn faţ ă . se strecur ăpe sub grumazul calului ş i se f ă cu nevă zut dupăcolţ ul stră zii Guénégaud. care se trase îndă ră t înspă imîntat ă . ză rind pe cei care îl numea liberatorul să u. Un singur om. — Pe legea mea.din tră sura sf ă rîmatăîn cealalt ă . în timp ce muş chetarii să i continuau ş arja. care-l cunoş tea pe tînă r. — Ah. scos din ră bdă ri ş i muş cîndu-ş i mustaţ a. O săvorbim mai tîrziu de asta. Pleacăfă răsămai pierzi o clipă . — Eh. nici pomenealăde-aş a ceva. — Pleacă ! spuse d'Artagnan. D'Artagnan se aplecăpe gîtul calului. repezindu-l ghem într-un zid. Apoi. aş teaptă . fiindc ăîl vă zuse în strada Cocatrix. — Lasă . D'Artagnan smuci frîul. — Eş ti fiul lui Broussel. Glonţ ul reteză pana de la pă lă ria muş chetarului. — Măpredau! zise Louvières. Raoul bă uş i începu din nou cu mul ţ umirile. izbucni într-un tumult neînchipuit de strigă te ş i dă du nă valădin nou. Calul întă rîtat îl izbi pe nesă buitul care încerca săopreascăde unul singur o furtună . Dacăte-nhaţ . cînd aşfi aflat cine este. întinzînd ofiţ erului puş ca desc ă rcată . nu te osteni s ăvorbeş ti. strigă tele se înteţ irăîncăo data pe atît. domnule! spuse Raoul. spuse el. D'Artagnan îş i înfrîn ăbraţ ul gata sălovească . mormă i d'Artagnan. care venea ca o vijelie spre el. la intrarea pe Pont-Neuf ş i pe stră zile înconjură toare. înconjurarătră sura cea nouăş i pornirăîn goanăcu ea. eram gata sămor. era ş i timpul săm ăopreş ti: l-aş fi ucis ş i. poporul. Asta-i altceva. Îngă duiţ i-mi ca. Cruţ aţ i-l. e fiul lui. oprind calul în loc ş i. Tînă rul nu aş teptăs ăi se spunăde douăori. Cînd aţ i sosit. — Aha! fă cu el. vă zînd cămu ş chetarii care mă turaserăcheiul de la Pont-Neuf ş i . Peste zece mii de oameni se îmbulzeau pe chei. dragul meu. ră mase pe loc. tinere. — Înainte! strigăd'Artagnan. Ş i se nă pusti cu cei dou ă zeci de muş chetari ai să i asupra mulţ imii. Eu pă strez două zeci săţ in piept mul ţ imii. Ş i scoţ înd din coburi o sticlăcu vin de Spania. Un muş chetar fu ră nit. îl opri d'Artagnan. Izbucnirăcîteva împuş că turi. domnule. mi-ar fi pă rut ră u de el. se întoarse cu spada ridicatăasupra celui trîntit la pă mînt. săvămulţ umesc ş i pentru mine. Va săzic ătu ai vrut s ă -l omori! Las' c ăvezi tu! Ş i îndreptăpuş ca spre d'Artagnan. — Oh. — Aş teaptă . domnule! strigăRaoul. dup ăce v-am mulţ umit pentru bietul bă iat.

tră sura cu care vii să -l arestezi pe Broussel trebuie s ăpoatăduce zece mii de oameni. — Aha. o vînă taie! — Da. Eh.. domnule. domn' ofiţ er. Le-au sfă rîmat iar tră sura: un adevă rat blestem. domnule! bombă ni sergentul. ridicăspada ca să -i zorească . se mulţ umi sătragă un pistol din coburi ş i să -l încarce. calul lui Raoul tocmai trecea pe acolo. nu erai pe cal? — Fireş te. cum nu voia să -l lase singur pe Raoul. în clipa aceea. împieliţ atule?! Ia vino încoace! — Da. purtîndu-l pe Friquet în spate. tu eş ti. stai pe loc. Friquet avea ochiul ager ş i urechea aidoma. eu sînt. Ş i opri calul într-o clipit ă . dar fă cu pe surdul ş i încercăsă -ş i vad ă de drum. — Hei. cred căm-a nimerit un ghiveci de flori. nici ţ ă că nitul coco ş ului. — Dumneavoastrăveniţ i singur? — Pă i cum?! Nu cumva crezi căam nevoie de escortă ? — Oricum. s-a mai întîmplat ceva? întrebăd'Artagnan. — Haide. — Eh. În acela ş i timp. domnule locotenent? — Ia oamenii ş i du-i la cvartir. Ş i adu calul încoace! Friquet auzi vorba ofiţ erului. care flutura în mîn ăboneta lui în patru culori ş i striga cît îl ţ inea gura: — Broussel! Broussel! — Hei. plecaţ i. Aha. Pă i nu aveai pinteni. dar am să rit jos să -l apă r pe domnul Comminges ş i mi-au luat calul. ce spun eu. Muş chetarii sosir ăîn trapul cailor. spuse Friquet. apropiindu-se de d'Artagnan. ză u! D'Artagnan îl privi cu luare-aminte ş i-l recunoscu pe puş tiul din strada Calandre. D'Artagnan simţ i o clipăimboldul săporneascădupăjupîn Friquet. — Acum spune-mi.Ş i apoi. te sim ţ i ră u? întrebăel. alegi una trainică . —Ţ i-ai schimbat meseria. domn' ofi ţ er? strigăel. dumneavoastrăsînte ţ i. — Niş te ageamii! pufni el. iată -l! Într-adevă r. pă că tosule! se r ă sti d'Artagnan. — Da. — Ia săvedem.pînăla Saint-Michel f ă ceau cale întoarsă . dar. din partea opusă a cheiului se ară tarăcei zece oameni de escortăpe care d'Artagnan îi dă duse lui Comminges. ridicîndu-i pă lă ria. Muş chetarii pornir ăş i d'Artagnan ră mase singur cu Raoul. — Tică loş ii! bomb ă ni d'Artagnan. Cînd alegi o tr ă sură . mi-e capul greu ş i parc ă -n fl ă că ri. Măbucur căvărevă d. — Ce porunciţ i. — Da. nu alta! D'Artagnan ridicădin umeri. astfel încît nu-i scă pănici miş carea muş chetarului.. ai? Nu mai eş ti copil de cor? Nici b ă iat de pră vă lie? Te-ai fă cut hoţ de cai? . cu un glas dulce. ce ai la cap? zise d'Artagnan.

li se deschidea calea fă răîntîrziere. Ia te uităce cap! Săte dai de partea lui Mazarin ş i săajuţ i la arestarea lui Broussel! Sănu sufli un cuvînt despre asta contelui. — Da. dacănu măîn ş el. domnule ofiţ er. care îndurase cu bă rbă ţ ie extracţ ia glonţ ului ş i căacum starea acestuia era cît se poate de bună . la vederea temutei spade ce-i atîrna la ş old. ia-ţ i tă lpă ş iţ a. Ah.. Raoul se urca pe cal ş i porni la pas ală turi de d'Artagnan. Oare nu lam apă rat pe rege? —Ş i cine te-a sfă tuit să -l aperi pe rege? — Însuş i contele de la Fère. ţ i-aşmulţ umi. — Vreau sădau zece livre acestui bă iat de isprav ă . ră spunse Raoul. domnule. se poate săvorbi ţ i aş a! se tîngui Friquet. morm ă i d'Artagnan. un gentilom. căse face foc. însoţ it de zvonul unor ameninţ ă ri. te-ai amestecat în lucruri care nu te privesc. Haide. Dupăce se aduse vinul ş i se vă zu singur cu Raoul. Domnule. iat ă -l! continu ăel. fiindcă . regele. tinere.. privindu-l drept în ochi: — Eş ti mulţ umit de tine. — Dar. un cavaler chipeşş i viteaz ca ş i Cezar. — Ce faci? întrebăd'Artagnan. Tot drumul se auzi un murmur surd. eu trebuie sămăsupun ordinelor pe care mi le dăcomandantul.. Ascultăbine ce-ţ i spun: tu n-ai alt comandant. Cred cămi-am fă cut datoria. Îl că utam pe stă pînul calului. nu-i aş a? — Fireş te. scoţ înd la ivealăo monedăde un pistol. care îl privea ca pe propriul sau fiu. ceea ce nu-i acela ş i lucru. Comandantul t ă u e Prinţ ul. p ă că tosule! Ş i nu uita căş tiu unde stai! Friquet.. aducîndu-l pe Mousqueton. Astfel ajunserăla hanul „La Că priţ a". — Eh. care nu se aş tepta săscape atît de ieftin. D'Artagnan trimise dupăPlanchet.. porni glonţ de pe chei spre strada Dauphine ş i se fă cu nevă zut. ră spunse Raoul. — Credeţ i cumva c ădomnul conte de La Fère s-ar supă ra pe mine? — Dacăo cred?! Sînt sigur! Dac ăn-aşfi a ş a. Dar la vederea acestui ofiţ er atît de neînfricat după înfă ţ iş are. Frumoasa Madelaine îi d ă du de ş tire lui d'Artagnan căPlanchet s-a întors. Numai căastă zi nu l-ai apă rat pe rege. — Atunci. Apucarăpe strada Tiquetonne. — Totuş i. — Ai fă cut o mare nesă buin ţ ă . — Merităzece picioare în spate. pref ă cîndu-se că -l vede pentru prima oarăpe Raoul. nu-i aş a? Raoul duse mîna la buzunar. . cu mine-i altceva. d'Artagnan îi spuse.. încît nimic mai acă tă rii nu-i supă răpe cei doi cavaleri. o săvăgîndiţ iş i la mine. l-ai apă rat pe Mazarin. chiar dumneavoastră .— O. aduceţ i niş te vin! ceru d'Artagnan. dar degeaba îl tot strigară : Planchet dispă ruse.

dragul meu. – continu ăd'Artagnan. d'Artagnan! — Tocmai pomenisem de tine. Porthos? . se duse la scrin. Doamne. domnule. — Da.. — De prisos săînţ elegi. — Oh.. el în primejdie de moarte! Fii liniş tit: c ă lă toreş te cu treburi ş i se întoarce curînd. în schimb ş i eu i-am spintecat pe mul ţ i. Apoi se întoarse spre tovară ş ul să u: — Mergi cu mine. domnul conte a plecat din Paris. — Fie. luăo scrisoare ş i i-o întinse lui Raoul. cu condiţ ia săfii de partea Frondei. umplînd ochi paharul lui Porthos. Dupăce bei. D'Artagnan se ridică . care sosise cu ve ş mintele spintecate. n-ai team ă . Sper căn-ai nimic împotrivădac ă -i ţ in locul de tutore. Aş adar. Apoi. privirea tînă rului se înceţ oş ă . văvoi asculta. întrerupîndu-l. murmurăRaoul. Dar am miruit peste două zeci cu mînerul lui Balizarde. domnule d'Artagnan. la naiba! Ş i pe vicar. Ş i dacă ar fi aici bunul Broussel. domnule. — Oh. ală tură -te Frondei ş i gînde ş te-te căeu ţ in locul contelui în toate.oricum. — Nu înţ eleg. f ă ră sămăvadă ? — A plecat acum patru zile. dar în schimb.ţ i-aşspune: „Cere-i degrab ăiertare domnului Broussel ş i să rută -l pe amîndoi obraji". vreau s ă -ţ i cer pă rerea. ne-ai slujit pe noi. Ală tură -te Frondei. Ş i tutorele lui ce-o săspunăcînd o să afle? — Vezi? tă cu d'Artagnan. ridicîndu-ş i ochii frumoş iş i umezi de lacrimi că tre d'Artagnan. atunci iubeş te-măş i tu. Neispră viţ ii voiau să -mi smulgăspada! La naiba! Ce de mulţ imi în mi ş care! continuăuriaş ul. Sînteţ i un gentilom atît de curajos ş i domnul conte văiube ş te atît de mult! — Ei. N-am s ăte supă r cu nimic. — Scrisoarea lasăsăse înţ eleag ăc ăe în primejdie de moarte. spuse Raoul. îl puse pe mas ă .. adă ugăd'Artagnan. deş i nu văprea înţ eleg. leoarcăde sudoare ş i colbuit tot. îş i supse mustaţ aş i întreb ă : — Despre ce-i vorba? — Uite. spuse gasconul. — Ei. Domnul de Bragelonne a ţ inut mor ţ i şsă dea o mînăde ajutor la arestarea lui Broussel ş i abia l-am împiedicat să -l apere pe Comminges! — Drace! mormă i Porthos. cu aerul să u liniş tit. prietene. aş i. la arestarea că ruia ai dat o mîn ăde ajutor cu atîta nesocotinţ ă .. Un deget de vin. Vezi tu. nu. ş i pe doamna de Longueville. Ş i îş i sunăpunga. trup ş i suflet de partea Frondei. tînă rul meu prieten. spuse Porthos. A ş a ca te cert în locul ş i în numele lui: furtuna are săfie mai blîndă . Doamne! suspinăel. întorcînduse spre domnul du Vallon. Porthos goli paharul dintr-o sorbitură . mă folosesc. de dreptul pe care mi l-a dat tutorele t ă u. reluăd'Artagnan. — Dar am săo mai pot vedea pe doamna de Chevreuse? — Te cred. De îndatăce citi scrisoarea.

doamnă . că ci. Iatăpe cineva care poate săv ăistoriseascătotul mai bine decît mine. d'Artagnan cerîndu-i sănu iasădin odaie pîn ăce toatăaceastătulburare nu se va potoli. arestat în acelaş i timp cu el. Broussel fusese scos din Paris fă răvreo împotrivire ş i acum se afla pesemne dupăgratii. Comminges se gă sea în apropierea reginei. D'Artagnan s-ar fi bucurat mai mult de niş te bani. Toţ i îi ascultau povestirea.— Unde? întrebăPorthos. zise el. îş i luăpă lă ria de pe scaun ş i porni în urma lui d'Artagnan. . alergînd spre d'Artagnan. zise el. el ră mase cu desă vîrş ire nă ucit de ceea ce vedea. oricum. Porthos goli paharul cu aceeaş i liniş te ca ş i prima dată . Dar se ară tă foarte mulţ umit faţ ăde Porthos. care cerea amă nunte asupra misiunii sale. dar fă răzgomot ş i fă răvreo greutate. D'Artagnan ş i Porthos se supuser ă . pe d'Artagnan ş i pe Porthos. iar Porthos spre baronia lui. în spatele cardinalului. — Săprezent ă m omagiile noastre cardinalului. că ci ş tia căMazarin fă gă duie ş te lesne. fiindcăle-aţ i purtat în luptă . săînf ă ţ iş eze cardinalului serviciile stră lucite pe care ei. umplîndu-ş i pentru a doua oarăpaharul cu vin. Cît despre Raoul. D'Artagnan ş i Porthos ară tarăspre veş mintele lor sfîş iate ş i pline de praf. dar îş iţ ine anevoie fă gă duielile: de aceea socotea promisiunile cardinalului drept iluzii deş arte. cînd ofiţ erul ză ri în uş ă . — Ah. Cardinalul cugetăcăar spori ş i mai mult zelul celor doi apă ră tori ai să i dîndu-le prilejul săprimeascămulţ umirile reginei îns ă ş i. dupăvictoria asupra spaniolului. În timp ce amîndoi prietenii se aflau la cardinal. fusese întemniţ at la Vincennes. ş i prietenul să u le aduseser ăîn acea dimineaţ ăcelor din tabă ra reginei. d'Artagnan. prin urmare. că ci e salvatorul meu. dar cardinalul scuturădin cap. Ş i le fă cu semn să -l urmeze. se cîş tigase o victorie asupra poporului. — Aceste haine sînt mai de preţ decît ale multora dintre curtenii pe care îi veţ i gă si la regin ă . Curtea Annei de Austria era numeroasăş i cuprinsăde o g ă lă gioasă veselie. Astfel căamîndoi fur ăfoarte bine primiţ i de că tre Mazarin. care îi copleş i cu vorbe mă gulitoare ş i-i înş tiinţ ăcăfiecare dintre ei a stră bă tut jumă tate ş i mai bine din drumul spre ţ elul dorit: adicăd'Artagnan spre gradul de că pitan. regina îi chemăla ea. fiindcănu voia să -l descurajeze. iar Blancmesnil. III CERŞ ETORUL DE LA SAINT-EUSTACHE D'Artagnan cînt ă rise bine lucrurile întîrziind s ăse ducăla Palatul Regal: lă sase timp lui Comminges săajungăacolo înaintea lui ş i. în loc de vorbe. la Saint-Germain.

zise regina. fiindcăaveau de gînd s ămăarunce în rîu – nici mai mult. — Ei bine. Vicarul singur avea însăaproape tot atîta spirit cît acea întreagă adunare gata să -ş i bat ăjoc de el. Vorbe ş te. Iar cuvîntul fu atît de meş teş ugit încît. ieş ind de la Notre-Dame. la vederea lui. adă ugăel. hot ă rît săacţ ioneze pentru sau împotriva curţ ii. d'Artagnan. Porthos fă cu o plec ă ciune. cerînd arhiepiscopului Parisului ca nepotul lui să predice. Or. Într-adevă r. Domnul de Retz voia săfie arhiepiscop în locul unchiului să u. Se ivi în prag ş i. ş tiu asta. vicarul nu se simţ ea angajat pînăîntr-atît. — Numele cavalerului? întrebăregina. doamnă . ţ inuse neîndoios s ă -i joace domnului de Retz unul din acele renghiuri italieneş ti ce-l înveseleau atît de mult. — Îngă duiţ i-mi. ş i cardinal. spunînd căî ş i punea slabele-i puteri în slujba . — Prea multe nume ca săle ţ in minte pe toate ş i apoi nu doresc s ă mi-l amintesc decît pe cel dintîi. sărevă rs o parte din toate acestea asupra prietenului meu. dar adevă ratu-i nume e du Vallon. Deş i era aproape angajat faţ ăde că peteniile Frondei. se ş tia căînclinăvă dit de partea Frondei. Deş i vicarul predicase chiar în acea dimineaţ ă . dar nu-i vorbise niciodată . În clipa aceea fu anunţ at vicarul. zise regina cu graţ ie. D'Artagnan se trase doi paş i înapoi. vorbeş te! De cînd era locotenent de muş chetari. decît că viaţ a mea e în slujba maiestă ţ ii-voastre ş i c ănu voi fi fericit decît în ziua cînd îmi voi da viaţ a pentru maiestatea-voastră . domnule. Vicarul fu deci anunţ at. ş i Mazarin. —Ş tiu asta. se numea Porthos (regina tresă ri). nu am nimic de spus. dumneata taci? rosti Anna de Austria. — Doamnă . domnule. toatăacea curte triumfă toare ardea de curiozitate să -l audăvorbind. vicarul aflase întîmplarea. — De Bracieux de Pierrefonds. vechi muş chetar din compania Tréville. De aceea sînt încîntatăcăpot să -ţ i ară t faţ ăde toat ălumea pre ţ uirea ş i recunoş tinţ a mea. glă sui d'Artagnan. d'Artagnan se aflase poate de o sutăde ori în acela ş i apartament cu regina.Fă răel. spuse d'Artagnan. — Printre muş chetari. încît sănu poatăda înapoi dacăar fi primit din partea curţ ii avantajele la care rîvnea ş i spre care vicariatul nu era decît o punte. ră spunse d'Artagnan. nu gă sir ănimic de care săse poatăagă ţ a. ca ş i mine (d'Artagnan rosti apă sat aceste cuvinte) ş i care a să vîrş it adevă rate minuni. nici mai puţ in. poate c ăîn clipa asta aşfi r ă mas agă ţ at în n ă voadele de la SaintCloud. ş i încăde multăvreme. Se ducea deci la palat ca săo felicite pe reginăpentru bă tă lia de la Lens. oricît ar fi poftit cei de faţ ăsăfacăhaz. Un strigă t de mirare ră sunăîn regeasca adunare. dupăcum felicită rile sale aveau săfie bine sau ră u primite. adă ugăPorthos. ca Mazarin. partidul popular putea cu mare greutate să -i acorde aceste regeş ti favoruri. dupăce mi-ai adus un asemenea serviciu. Ş i încheie.

— Oh! murmurăel. nu-i a ş a? — Da. Contele de Villeroy spuse cănu pricepe cum de s-a putut teme cineva mă car o singura clipăcînd. Nu-mi plac certurile dintre feţ ele bisericeş ti. Ajuns acasă . Toţ i izbucnirăîn rîs. Vicarul salutăş i ieş i din palat. Regina pă ru toatăvremea căgustăcu deosebire cuvintele vicarului. care îl aş tepta. Vreau săvărog săchibzuiţ i bine înainte de a dezlă nţ ui ră zboiul civil în regat. domnule. încît pă trunse pînăîn adîncul inimii lui Mazarin. era în stare săridice o armatăde popi. ţ inîndu-se isonul reginei. Nogent-Beautin. nimicitoare. doamnă . care. pentru a apă ra curtea împotriva Parlamentului ş i a burghezilor din Paris. curte vicleană . Mazarin. trecînd pragul palatului. strîngea aurul ş i să pa ascunză tori în ziduri cu ajutorul unor meş teri de încredere. Anna se întoarse ş i îş i vesti din ochi favoriţ ii că -l lasăpe vicar pe mîna lor. — Da. bufonul casei. Iar glumeţ ii curţ ii începurăde îndatăjocul. vicarul aflăcăîn lipsăl-a că utat un tîn ă r. Privirea aceasta era atît de tă ioasă . dar la fraza de pe urmă . avea toatăprevederea pe care ţ i-o dăfrica. de altfel. Întrebăcine ş i tresă ri de încîntare cînd i se spuse c ătînă rul se . om cu judecatăş i care. strigăcăregina era fericităsăg ă seascăsprijin în religie într-un asemenea moment. aruncînd spre cardinal. În faţ a acestei furtuni pe care putea săo întoarcă . monseniore. Regina îi întoarse spatele ş i rîsetele începurădin nou. îi ş opti: — Drace! se-ncurcătreaba. vei recunoaş te pe omul care a plecat adineauri. întorcîndu-se la rîndu-i spre Porthos. singura care iscăgluma. existăvicarul care. Mareş alul de La Meilleraie adă ugăc ă .maiestă ţ ii-sale. împă rţ ind binecuvîntă ri în dreapta ş i-n stînga ş i dă ruindu-ş i plă cerea ră ută cioasăde a face săcadăîn genunchi înaintea lui pînăş i pe slujitorii duş manilor s ă i. în cazul cînd s-ar ajunge la luptăş i vicarul ar da lovitura hotă rîtoare. la un semn. Apoi. care îl urmă rea din ochi. nu-ş i pierdea vremea cu glume deş arte ş i primejdioase: el ieş ise îndatădupăvicar ş i acum î ş i punea la punct socotelile. una din acele priviri pline de înţ eles între ni ş te duş mani de moarte. strînse braţ ul lui d'Artagnan ş i-i ş opti: — De va fi nevoie. Curte ingrată . asupra celor porniţ i pe batjocură . ca Henric al IV-lea dupăpana-i albă . Gondy ră mase calm ş i sever. Atunci regina îl întrebădacămai are ceva de ad ă ugat la frumoasa-i cuvîntare. în bă tă lia de la Ivry. curte la ş ă ! Te-nvă ţ eu mîine sărîzi altfel! În timp ce la Palatul Regal se fă cea mult haz. rosti vicarul. Gondy se retrase. de paracliseri ş i de u ş ieri ai sfintelor lă caş uri. era sup ă ră tor numai faptul că vicarul nu putea săfie recunoscut în învă lmă ş ealădup ăo pă lă rie roş ie. sim ţ ind aici o declaraţ ie de ră zboi.

monseniore. —Ş i cît timp vătrebuie s ăcump ă niţ i? — Două sprezece ore. — Dragul meu domn Louvières. Dupădou ăceasuri strînsese la el treizeci de slujitori din parohiile cele mai populate ş i. ş i săjucă m cu că rţ ile pe faţ ă . curtea va da. — Nu are a face. monseniore. Înţ elege căse cere săcumpă neş ti bine lucrurile. Eu ură sc curtea ş i în clipa de faţ ănu am decît o singurădorinţ ă : ră zbunarea. fiul lui Broussel. La miezul nopţ ii. amantul ş i . — Oh. Alergănumaidecît în cabinetul de lucru. Monseniore. — Adevă rat. era acolo ş i-l aş tepta. din simplămil ăcreş tinească . clocotind încăde furie ş i plin de sînge. Gondy le ară tăjignirea care i se adusese la Palatul Regal ş i le povesti glumele lui Beautin. — Pin adîncul inimii. Sînteţ i ambiţ ios. de team ă . Cu aceste patru elemente. din pricina asta. Tînă rul îl privi ca ş i cînd ar fi vrut să -i citeascăîn adîncul inimii. — Foarte simplu.numeş te Louvières. săafle toţ i. aş a cum aţ i fă cut dumneavoastrăde ş ase luni încoace. ca sănu fie binevenit pentru dumneavoastră . ceea ce n-ar da nimic de bună voie. dupălupta cu oamenii regelui. Într-adevă r. a sosit vremea faptei. vorbiţ i serios? murmur ăLouvières. zise vicarul. iar în ş ase luni veţ i fi cardinal. Preoţ ii îl întrebarăce era de fă cut. credeţ i-mă . nici mai puţ in decît ră zboiul civil? — Îl pregă tiţ i de destul ăvreme. Voi că lă uziţ i conş tiinţ ele. surpaţ i aceasta mizerabilăprejudecatăa fricii ş i a respectului fa ţ ăde regi. urmăLouvières. Vicarul se îndreptăspre el ş i-i întinse mîna. E prea mult? — Acum e amiază . în trei zile tată l meu va ieş i din închisoare. e firesc: sînteţ i un om de geniu ş i vă cunoaş teţ i valoarea. spuse Gondy. îl asigurăGondy. — În acest caz. Daţ i-ne clerul ş i poporul. domnule. crede-măcăiau parte în mod sincer la nenorocirea dumitale. Singura prevedere la care se gîndise venind la arhiepiscop fusese să -ş i lase arma la un prieten. dacăvreţ i. Vicarul tresă ri. Vicarul îl cercetăla rîndu-i pe Louvières eu ochiul să u pă trunză tor. îţ i dai seama cădumneata îmi propui nici mai mult. Ei bine. de care dispuneţ i: eu vădau burghezia ş i Parlamentul. în opt zile Parisul e al nostru ş i. cele mai greu de ţ inut în frîu din Paris. scumpe domnule Louvières! Ră mas singur. — Domnule Louvières. cănenorocirile Franţ ei vin de la Mazarin. monseniore! — La miezul nopţ ii. Gondy trimise dup ătoţ i preo ţ ii cu care era în legă tură . zise vicarul. ale contelui de Villeroy ş i ale mareş alului de La Meilleraie. săvorbim deschis. Ar fi prea frumos. a trecut vremea vorbelor. Învă ţ aţ i pe enoriaş ii voş tri c ăregina e un tiran ş i repetaţ i cu tă rie. Nu arunci treizeci de mii de scuzi pentru milostenii.

. cel de la Saint-Sulpice ş i cel de la Saint-Eustache. s-a fă cut nevă zut. P ă rinte de la Saint-Merri. ş i în trei zile v ăaş tept din nou. scumpe p ă rinte. ş i Dumnezeu să -ţ i ajute. dacăea ş tie unde se află . Ceilalţ i se retraseră . Preotul plecă . monseniore. am să -l ascult bucuros. — La ce oră . cum îl că utau ca să -l spînzure. — Îl cunosc ş i eu.. monseniore. monseniore? — La ş ase.. — Du-te. ş i Dumnezeu s ă te binecuvînteze. Treceţ i la fapte astă zi. — Nă dă jduim. vorbe ş te. aş a cum te binecuvântez eu. — Se aflăîn strada Cassette. Afarăde asta. te ascult! — Monseniore. ră spunserăpreoţ ii. — Eu. Sînt duhovnicul neveste-si ş i. Ră maserătrei preoţ i: cel de la Saint-Merri. monseniore. pă rinte. dar dupăasta. întorcîndu-se spre parohul de la Saint-Sulpice. Adu-l la mine disearăla opt. zise acesta. se poate? — La ora ş ase vom fi la dumneavoastră . am la mine în cartier un om care v-ar putea fi de cel mai mare folos. pă rinte? continuăGondy. pă rinte. — Cine e? — Contele de Rochefort. — A fost minţ it. nu se aflăla Paris. — Dar dumneata. —Ş i-ai să -l gă se ş ti? — Sper. dacă -l gă seş ti..corupă torul ei. Ai fi o minunatăcă petenie de ră zmeriţ ăş i aşputea săvi-l aduc. — Fă r ăîndoială . — De cînd? — De trei zile? —Ş i de ce n-a venit sămăvad ă ? — I s-a spus. adu-l la mine. — Cum spui ca-l cheamă ? — Un oarecare Planchet. — Bine. — Săvedem. Gondy îş i muş căbuzele. dac ăvreunul dintre voi are s ă -mi dea un sfat bun. Monseniorul are sămăierte. . — Credeţ i că -mi veţ i putea da un ajutor mai temeinic decît confraţ ii voş tri? întrebăde Gondy. cunosc un om care a adus mari servicii unui prinţ foarte iubit de popor. caut ă -l ş i. voi ş ti ş i eu. — Cine-i omul acesta? — Un negustor de pe strada Lombards. care are un cuvînt greu de spus printre negustoraş ii din cartierul lui.. Din nefericire. să ră mînă . acum. În urmăcu vreo ş ase s ă ptă mîni a stîrnit de unul singur o ră zmeriţ ă . nu cred să -l fi arestat. — Cămonseniorul era pe cale s ăcadăla înţ elegere cu curtea.

îţ i iei o sarcin ăfoarte grea: unul mi-a oferit un negustor. observînd cu grijăstarea de spirit a poporului. —Ş i crezi căacum îl gă sim la post? — Fă r ăîndoială . decît căpare chinuit de remuş că ri. Vicarul ş i însoţ itorul să u stră bă turăstră zile de la arhiepiscopie ş i pînăla biserica Saint-Eustache. —Ş i cum spui că -l cheam ă ? — Maillard. în ziua de 28. î ş i potrivi pe cap o pă lă rie mare. monseniore. pă rea ca nu ş tie încotro s ăse nă pusteascăş i era vă dit că . —Ş i zici căare o mare înrîurire asupra celor din tagma lui? — Monseniorul ş tie oare c ăcerş etorimea e un corp organizat. preotul ară tăcu mîna spre tinda bisericii. mort de o moarte nă prasnică . — Haidem să -l vă d pe cer ş etorul dumitale. omul pe care vi-l ofer e că petenia lor. pă rinte. dup ăcum v-am mai spus. dar bă nuiesc cănu-i numele adev ă rat. dumneata ai gă sit o adevă ratăcomoară . spuse vicarul. — Bravo! Ş i cine-i omul acesta? — Un simplu cerş etor. Ai dreptate. se încinse cu o spada lungă . Poporul era pornit. — Ce te face săcrezi asta? — În fiecare lună . lă sînd poporul fă r ăc ă petenii. pă rinte. am auzit asta. — Am tocmai omul care vătrebuie. — Ah! murmurăGondy. Ş i dacă -i a ş a precum spui. totul avea s ăse iroseascăîn lă rmuire ş i zarvă . — Ce ş tii despre el? — Nimic.Cel de-al doilea preot se-nchin ăş i ieş i. Oare ş i dumneata îmi oferi ceva tot atît de preţ ios ca ş i ceilalţ i doi care au plecat? — Mai preţ ios. dar. rosti vicarul. ca să -i audă întreaga Franţ ă . Ajungînd în strada Prouvaires. — E rîndul dumitale. întocmai ca un roi furios de albine. — Ei bine. pă rinte: unul care ar ridica toatăaceastălegiune de să raci ce forfotesc pe la ră spîntii în Paris ş i care ar ş ti să -i facăsăstrige în gura mare. . celă lalt un conte. monseniore. atunci ai dreptate. monseniore. Dumneata vrei cumva să -mi oferi un prin ţ ? — Eu văofer un cer ş etor. o breasl ăîn care fiecare îş i aduce partea sa ş i care ţ ine de o că petenie? — Da. îş i aruncăpe umeri o mantie largăş i porni în urma preotului. c ă zînd pe gînduri. Chiar ieri am f ă cut o asemenea liturghie. împodobităcu o panăroş ie. cum căMazarin i-a adus la sapăde lemn. De aproape ş ase ani împarte apăsfîntăpe treptele bisericii Saint-Eustache. Gondy îmbră c ăun costum de cavaler. un fel de breaslăa celor care nu au împotriva celor care au. întorcîndu-se spre ultimul preot. cerînd milostenie. monseniore. îmi cere săslujesc o liturghie pentru odihna sufletului cuiva. — Drace! la aminte. îş i legă pintenii la cizme.

În acest timp se apropiau de tinda bisericii. ba chiar mai mult. În clipa cînd preotul ş i vicarul puserăpiciorul pe prima treaptăa scă rii. lă sînd cîte două zeci. o fire rea. Preotul ş i vicarul atinseră sfeş tocul cu vîrful degetelor ş i îş i fă curăsemnul crucii. două zeci ş i cinci. — Cu mine?! murmurăcerş etorul. treizeci de mii de livre. ş i săpui sub comanda acestei că petenii. — Maillard. cucernice pă rinte ş i. E la postul lui! Gondy se uit ăîntr-acolo ş i vă zu un om să rman. Cît despre ce se vorbeş te. prietene. care pă rea obiş nuit cu vorba lui. monseniore. Vicarul aruncă un ban de argint în pă lă ria a ş ezatăal ă turi. — Pă i toate strig ă tele astea. ră spunse preotul. atîta tot. săstă m un pic de vorbă . Nu credeam săplasez atît de bine milosteniile mele. — Da. vorbi de Gondy. Locurile astea se cump ă ră . la pă mînt. zise preotul. cu pă rul că runt ş i cu ochii cruzi. am venit aici cu domnul. Dînd cu ochii de cavalerul ce-l însoţ ea pe preot. apoi toatălumea e nemulţ umit ă . ca de obicei. — Nu. scund. Cred c ăa plă tit o sutăde pistoli pentru el. doar fulgere. destul de gras. cad pe capul bietului popor. Avea lîngăel o că ldă ru ş ăş i ţ inea un sfeş toc în mîn ă . toate vă ică relile ş i blestemele astea au stîrnit doar o furtună . puterea ta . interveni vicarul. Cerş etorul clă tinădin cap: — Astea-s întîmplă ri triste. e bogat. A cumpă rat de la cel dinaintea lui locul de unde împarte apa sfinţ ită . îmi pari un om priceput. toatălumea se plînge. aş ezat pe un sc ă unel ş i rezemat cu spatele de una din coloane. rîzînd. — Hm! fă cu Gondy. Era un om între ş aizeci ş iş aizeci ş i opt de ani. — Prietene. Dar tră snetul n-o săcadă decît atunci cînd se va gă si o că petenie ca să -l îndrume unde trebuie. Asta-i o mare cinste pentru un biet împă rţ itor de apăsfin ţ ită . pe care nu ş i-o putuse stă pîni ş i care îl surprinse pe vicar. st ă pînit ăde voinţ ăori poate de remuş care. În glasul cerş etorului se simţ ea o undăde batjocură . continuăpreotul. N-ai vrea săte amesteci într-un mic ră zboi civil în cazul cînd ar izbucni unul. în cazul căvom gă si una. — E un privilegiu faptul c ăstăaici? întrebăGondy. cerş etorul se ridicăde pe scaun ş i întinse sfeş tocul. Am vrut să ş tim ce gîndeş ti despre lucrurile petrecute ast ă zi ş i ce-ai auzit spunînd pe cei ce intra ş i ies din biserică . Pe chipul lui stă tea zugră vitălupta dintre bine ş i ră u. — Fii mai lă murit. — Cumpă rat? — Întocmai. numai căcine zice toat ălumea zice nimeni.— Iată -l! zise el. — Prin urmare. tică losul? — Unii dintre ei mor. cerş etorul avu o uş oarătresă rire ş i-l privi cu un aer mirat.

însănumai dacără zboiul ă sta ar primi încuviinţ area bisericii. dă ruit cu mari puteri de c ă tre biserica de la Roma. — Aş adar. Ochii cerş etorului scă pă rarăde lă comie. Cît despre iertarea pă catelor. replicăcerş etorul. Ş i dacăsînt mulţ umit de tine. — Ah! exclamăGondy. pentru asta îl avem pe arhiepiscopul Parisului. aş a cum s-au pră bu ş it odinioarăzidurile Ierihonului? — Cred căpot săiau în seama mea lucruri mai grele ş i mai de seamă . merse de-ş i muie mîna în aghiazmatar. de unde un semnal săpoatăfi v ă zut în toate cartierele Parisului. pe disear ăla zece. — La naiba! mormă i Gondy. Eu te-am recomandat acestui domn. care are indulgenţ e ce iartăorice p ă cat. — Ar trebui ales un loc înalt. că ci aş a mi-aşatinge ţ elul. Îş i duse scaunul în biseric ă . spuse preotul. zise preotul. Nu numai căvor face tot ce le voi porunci. — Pe diseară . mă rturisi cerş etorul. vorbi cerş etorul. adicăiertarea p ă catelor ce-am să vârş it în via ţ ă . . Maillard. dar va ş i fi condus de biserică .personalăş i înrîurirea pe care ai dobîndit-o asupra tovară ş ilor tă i? — Da. dar îş i stă pîni tulburarea. ca ş i cum n-ar fi avut încredere în apa sfinţ itădin că ldă ruş a lui. aş a cum mi-a spus adineauri pă rintele? — Cred că -mi poartăun oarecare respect. care e un senior atotputernic. Te-ai însă rcina s ăridici într-o noapte vreo zece baricade? — M-aşînsă rcina săridic cincizeci.. glă sui vicarul. — Ră zboiul acesta nu numai căva primi încuviin ţ area bisericii. — Iatăo pung ăcu cinci sute de pistoli de aur. ş i chiar pe vicar. — Vrei să -ţ i dau o recomandare pentru parohul de la Saint-Jacquesla-Boucherie? Are săte duc ăîntr-o înc ă pere a turnului. apoi ieş i din biserică . ş i într-un fel mi-am luat ră spunderea pentru tine. Vorbeş ti cu o siguran ţ ăcare-mi face plă cere ş i. aş a căş i eu doresc din inimăsăvăfiu de folos. ş i-n ziua hotă rît ăs ăle ap ă r.. — Ră spund. săfacăsăse pră buş eascăzidurile Palatului Regal. încît. —Ş tiu. Totul va fi gata. vei mai primi o pungăcu cinci sute de pistoli. cu gîtlejul zdravă n. — Gîndeş te-te. dar măvor urma oriunde. puse cu grijăal ă turi că ldă ru ş aş i sfeş tocul. O săte recomandă m vicarului. —Ş i crezi căai o putere atît de mare asupra alor tă i. Ia toate mă surile pe care le gă se ş ti de cuviinţ ăş i spune-mi unde te pot gă si astă -searăla zece. pă rinte. Ş tiu căîntotdeauna aţ i fost foarte bun cu mine. zise cerş etorul. de vreme ce pă rintele r ă spunde pentru tine. suflete înflă că rate ş i fă răde vreun stă pîn. domnule. — Minunat! spuse cerş etorul. mîndru. strigînd „Jos cu Mazarin!". întă ri preotul. domnule. —Ş i poţ i săm ăîncredin ţ ezi căvei gă si cincizeci de oameni hotă rîţ i.

— Chiar el. ră spunse Planchet. am fost osîndit la spînzură toare. Vicarul aruncăo privire plinăde interes ş i vă zu căera urmat de cineva. — Hm. pe cinstea mea! rîse Gondy. — Poftim! zise el. om al bisericii. am avut întotdeauna înclinaţ ii r ă zboinice. Preotul intrăînsoţ it de Planchet. da. în ciuda sutanei. cu spadăla ş old ş i cu pinteni la cizme? — Ră spunsul nu-i de lepă dat. nu? — Aproape. care-i plă teş te solda. — Locotenentul de muş chetari? întrebăGondy. înainte săfiu cofetar. — Ce meserie ai? — Sînt cofetar în strada Lombards. monseniore. monseniore. — Cum se numeş te? — Oh.. unde ză cea de cinci ani. – mormă i Planchet. adeveri Planchet. glă sui parohul de la Saint-Merri. — Ei bine.IV TURNUL DE LA SAINT-JACQUES-LA-BOUCHERIE La ş ase fă răun sfert. — Lă mureş te-mă . — Monseniore. Am auzit de povestea asta. — Ce vrei săspui? — Nimic. La ora ş ase se anun ţ ăpreotul de la SaintMerri. Dar ş tii. aş a mi s-a spus. vă deş ti totuş i înclinaţ ii atît de ră zboinice? — Cum se face cămonseniorul. înainte de a sluji ă ş ti trei ani în regimentul din Piemont. — Fireş te. mulţ umit de sine. .. cum se face căavînd o meserie atît de paş nică . ş i. am fost optsprezece luni valetul domnului d'Artagnan. —Ş i eş ti gata săslujeş ti cauza poporului? întreb ăGondy. monseniore. Ai ridicat atunci întreg cartierul. Aş a cum m ăvedeţ i. Planchet se înclinăca un om umblat prin case mari. m ăprimeş te în costum de cavaler. — A. monseniore. — Se zice ca e un partizan înfocat de-al lui Mazarin. eu. într-adevă r! fă cu vicarul. În adîncul sufletului meu sînt de-al Frondei. domnul de Gondy îş i rezolvase toate treburile ş i se înapoiase la arhiepiscopie. — În ce împrejurare? — Am scă pat din mîinile sergenţ ilor lui Mazarin pe un nobil pe care-l duceau îndă ră t la Bastilia. Domnul d'Artagnan e ostaş . am fost trei ani în regimentul din Piemont. monseniorul îl cunoaş te bine: e contele de Rochefort. iatăpersoana de care am avut cinstea sa văvorbesc. domnul d'Artagnan îş i face datoria apă rîndu-l pe Mazarin.

— Va face chiar mai mult decît a fă gă duit. — Eş ti un flă că u isteţ . scumpul meu conte! exclam ăGondy. Ş i dacătotul merge bine. Dacănu-s. Dar îmi place s ăprimesc aceastăasigurare chiar din gura ta. — Bun. zise el. — Fiţ i liniş tit. Cîţ i oameni crezi căpoţ i strînge pîn ă n zori? — Douăsute de muschete ş i cinci sute de halebarde. — Bravo! — Dupăce semn au săse deosebeascămîine prietenii de duş mani? — Tot omul Frondei săpoarte o fundăgalbenăla pă lă rie. fiindcă -l cred în stare săcoboare ş i acolo. ră spunse Gondy. — Sînteţ i mulţ umit. — În sfîrş it. prietene. se aflăpe mîini bune. — Puteţ i săvăbizui ţ i pe mine. întinzîndu-i mîna. — Întotdeauna am fost hotă rît. Pot sămăbizui pe tine? — Credeam căpă rintele v-a spus căr ă spunde de mine! se miră Planchent. care îl a ş tepta pe scară . . burghezii. mîine te aş teaptăaceeaş i sumă . numai s ăfie vorba de-a stîrni o ră zmeri ţ ăîn oraş . ţ i-l dau în seamăpe cardinal. Dumneavoastr ăo spune ţ iş i eu văcred. Gondy se duse la un cufă rş i luăo pung ăcu bani. monseniore? zise Rochefort. — Da. — Chiar dumneata eş ti. mîine am avea o armatădestul de puternică . Daţ i consemnul: — Ai nevoie de bani? — Banii nu prind ră u niciodatăş i nică ieri. care ne fură . Planchet ieş i. în vreme ce preotul ră mase puţ in în urmă . — De-ar fi doar cîte unul care s ăfacăla fel în fiecare cartier. treaba o sămeargămai repede ş i mai bine. — Atunci e straş nic. v-aţ i hot ă rît. — Sănu mai vorbim de asta. — Uite cinci sute de pistoli. îmi pare un om hotă rît. — Fireş te! — Ai vrea săte afli sub comanda contelui de Rochefort? — L-aşurma ş i în iad. o săne lipsim de ei: dacăsînt. monseniore? întrebăel. — Într-adevă r. un om dă du buzna înă untru: era contele de Rochefort. ne facem datoria să -l atacă m pe Mazarin. — Tocmai despre asta e vorba. — Voi da cinstit socotealămonseniorului de fiecare ban. Dupăzece minute veni preotul de la Saint-Sulpice.aş a cum noi. Ş i preotul îl ajunse din urmăpe Planchet. monseniore. fă gă dui Planchet. monseniore. De îndatăce uş a cabinetului se deschise. Ş i nu spun o vorbăgoală . — Bun. luînd punga subsuoară .

— Pot să -i trimit vorbădin partea dumneavoastră ? — Da. —Ş i cînd va începe jocul? — Pe oaspeţ i i-am poftit în noaptea asta. — Să -i spun c ăpoate săse bizuie pe dumneavoastr ă ? — Fă r ădoar ş i poate! —Ş i că -i veţ i lasămînăliberă ? — Cît priveş te ră zboiul. adună -ţ i cei cincizeci de oameni ş i fii gata! — Pentru ce? — Pentru orice. care se vor îndesa săfie în frunte. — Cincizeci de soldaţ i? — Da. doresc barem ca pă lă ria asta săfie roş ie. dacăvor mai lipsi dintre ei. spuse vicarul. îl punem pe Mazarin săjoace. dar viorile vor începe săcînte abia mîine dimineaţ ă . n-am decît să -i înlocuiesc. — Te asigur de asta. — O doresc. Dacăîntîrzie. dar într-ale politicii. — Prin urmare? — Du-te. dragul meu Rochefort. în cazul căaşavea nevoie. —Ş tiţ i cănu se prea pricepe. unde aş teaptăsă -i scriu ca săse întoarcăla Paris. — Sper.. — Sînteţ i deci sigur de reuş it ă ? — Da. El instruieş te recruţ ii ş i mi-i împrumută . trimit pe cineva la el. — Gusturile ş i culorile nu se discută . — Ce-ai fă cut cu domnul de Beaufort? — Se aflăla Vendômois.Aş adar. — Ce mai e? întrebăRochefort. gă seş te locul ocupat. — Săvinăş i va gă si o schimbare. spuse Gondy. fireş te.. pe care mi i-a fă gă duit cavalerul d'Humières. — Scrie-i.. Distracţ ia odată terminată . —Ţ ineţ i la asta? — Fiindcăsînt silit săport o pă lă rie a că rei formănu-mi place. — Existăvreun semn de recunoa ş tere? . — Puteţ i sa văbizui ţ i pe mine ş i pe cincizeci de soldaţ i. Asta însănu-i tot. e timpul. — În cîte zile poate săfie aici? — În cinci zile. da. numai cătrebuie săse gră bească : că ci abia se va ridica norodul Parisului ş i vom avea zece prin ţ i în loc de unul. V ăasigur de consimţ ă mîntul lui. rîse Rochefort.. surîzînd. — Săm ălase sănegociez aş a cum socotesc de cuviinţ ăpentru pă lă ria mea de cardinal. —Ş i-i vei scrie chiar astă -seară ? — Mai mult decît atît. — Bine.

ş i? — Ei bine. odaia era luminatădoar de razele palide ale lunii. — Cum adică ? — M-aţ i cerut cinci sute de oameni. ş i coborî. Preotul însuş i îl aş tepta ş i-l conduse pîn ăîn vîrful turnului. astfel ca vicarul săo gă seascăla plecare. cu marginile poleite de lumina-i argintie. Deş i cheia era în broască . În încă pere ardeau trei lumînă ri. Bă tu ş i i se deschise. spuse Gondy. jupîne Mazarin! mormă i Rochefort. — Intră . Numai fiţ i cu bă gare de seamăsănu vărupeţ i picioarele dînd peste vreun lanţ sau că zînd în vreo groapă . Vicarul se pomeni înconjurat de întuneric. — Am dat semnalul. — Ce faci? întrebăvicarul. Stă tea în aş teptare. Orologiul tocmai bă tea de zece. — Ce semnal? — Semnalul pentru baricade. Ajuns acolo. De Gondy trecu pragul. — Ei bine. îi ară tăo uş iţ ă . una în faţ a ferestrei ce dă dea spre strada Saint-Denis. Vă zîndu-l pe vicar. ră spunse cerş etorul. Într-adevă r. una în faţ a ferestrei ce dă dea spre Palatul Regal. — Bun. ascunsădupănori negri ş i groş i. vicarul ciocă ni la uş ă . tolă nit pe un pat ca vai de lume.— O fundăgalben ăla pă lă rie. tră gîndu-l dupăel pe preotul care nu putuse s ăintervinăcu un cuvînt în acestă convorbire. eu voi avea douămii. dragul meu Rochefort! — Ah. — Nu cumva te lauzi? — Doriţ i o dovadă ? — Da. jupîne Mazarin. era împ ă rţ itorul de apăsfinţ ită de la biserica Saint-Eustache. Omul se apropie în tă cere de fiecare dintre cele trei lumînă ri ş i le stinse pe rînd. puse lumînarea într-o firidă . — Perfect. nu-i a ş a? — Da. una în fa ţ a ferestrei ce dă dea spre vechiul oraş . Cu bine. zise vicarul. te-ai ţ inut de cuvînt? — Nu chiar. spuse o voce în care recunoscu vocea cerş etorului. . — Ah! — Cînd veţ i pleca de aici o s ă -mi vedeţ i oamenii la treabă . Omul nostru se aflăla post. monseniore! — Cu bine. Bă gă de seamăcăo luminăveghea la una dintre ferestrele cele niai de sus ale turnului. Ai săvezi dacăsînt prea bă trîn pentru a fi un om de acţ iune! Era nouăş i jum ă tate ş i vicarul avea nevoie de o jum ă tate de ceas ca săajungăde la arhiepiscopie la turnul Saint-Jacques-la-Boucherie. luminîndu-i calea. se ridică .

Gondy surîse: —Ş i vrei binecuvîntarea mea? — Da. monseniore. — Acum. — Va săzic ăo sără mîn acela ş i. vă zu căcerş etorul stă tea între el ş i uş a. —Ş i înainte se asta? — Am stat închis la Bastilia. tică loş ie! O. monseniore. ne-am legat unul de altul. — Sînt două zeci de ani de cînd nu beau decît apă . dar măleg înaintea dumneavoastrăsăfolosesc tot ce-mi ră mîne pentru fapte bune. N-ai fă cut toat ăviaţ a ceea ce faci azi. zise vicarul. N-o săajung niciodată sămălepă d de omul vechi din mine? O. fac asta numai de ş ase ani. întorcîndu-se. Ş i îş i luăp ă lă ria ca săplece.— Bine. Te-am binecuvîntat ş i asta-i ceva sfînt pentru mine. monseniore. — Eh! exclamăvicarul. omule! Cerş etorul scoase un oftat ş i zvîrli punga. V-am recunoscut dintr-o ochire. încît Gondy întinse mîna ş i-i dă du binecuvîntarea cu cea mai mare blîndeţ e de care era în stare. ai să vîrş it vreo nelegiuire osîndităde justiţ ia omeneasc ăş i de care te-aşputea ierta? Cerş etorul clă tinădin cap: — Nelegiuirea pe care am să vîrş it-o eu. glă sui cer ş etorul. rogu-v ă . că ci în clipa urm ă toare îl vă zu împreunîndu-ş i mîinile ş i că zînd în genunchi. Iatăbanii. Cerş etorul rosti aceste cuvinte cu atîta umilinţ ăş i cu atîta adîncă pocă inţ ă . — Monseniore. dar. tot atîţ ia cîţ i ai mai primit. Nici pomeneal ăde aş a ceva. daţ i-mi binecuvîntarea! — Monseniore! exclamăGondy. aş a cum trebuie săfie ş i pentru line. — Vorbeş te deschis! îl îndemnăvicarul. nu? — Nu. Acum aminteş te-ţ i că eş ti o că petenie ş i nu te duce săbei. adic ăpreacucernicul vicar. a ş a ca adineauri. deş ertă ciune! — Totuş i iei banii! — Da. Înainte sămăpă ră siţ i. prietene! — Nu. monseniore. văiau drept cel care sînte ţ i. Omul luăpunga din mîna vicarului. nu ţ ine de justiţ ia omeneascăş i dumneavoastrănu măputeţ i izbă vi de p ă cat decît binecuvîntîndu-m ăcît mai des. în ziua cînd ve ţ i avea bună tatea s ă -mi . am nevoie de ea. — Ciudatăfiinţ ă ! murmurăGondy. se tîngui el. care auzi zornă itul monedelor cînd acesta îş i înfund ămîna în banii de aur. Eş ti zgîrcit. Avea faţ a palidăş i încordată . În prima clipăcrezu ca omul are vreun gînd r ă u. ca a unui om ră vă ş it de o luptă lă untrică . —Ş i înainte săfii la Bastilia? — Am săvăspun. Măiei drept altul. Ia săvedem.

se vedeau ridicate la spate de vîrful unei spade. întrebîndu-se dacă . Un ins mergea din uş ăîn uş a. Aici. deschizînd u ş aş i plecîndu-se adînc în faţ a prelatului. îndreptîndu-se spre strada Ferronnerie. stă teau locului. prin strada Monnaie. priveliş tea se schimbă : negustorii alergau din pră vă lie în pr ă vă lie. iar în faţ ăde ţ eava unei archebuze. Toate aceste fă pturi atît de active se duceau. uş ile pă reau ză vorîte ca ş i obloanele. altele care tr ă geau ş i ră sturnau c ă ruţ e. Gondy se uita la aceş ti oameni ai întunericului. — Vămulţ umesc. Gondy ieş i iară ş i pe chei. V RĂ ZMERIŢ A Era aproape unsprezece noaptea. sînt gata să -ţ i dau iertarea pă catelor. Adu-ţ i aminte că . monseniore. care ridicau baricade pentru a doua zi. coborî ş i ie ş i visă tor din biserică . Un om . aidoma unor demoni porniţ i săfă ptuiasc ăceva necunoscut: erau cerş etorii de la Curtea Miracolelor. sau flinte. erau oamenii împă rţ itorului de ap ăsfin ţ itădin faţ a bisericii Saint-Eustache. muschetelor ş i armelor de tot soiul pe care le împ ă rţ ea pe mă surăce înainta. dupăcum ţ ineau de pă turile de sus ori de jos ale burgheziei. Vicarul luălumînarea. fie negre.ascultaţ i spovedania. — Fie cum spui. Ajungînd la Pont-Neuf. era gata să -ş i fac ăsemnul crucii. ş opti înă bu ş it cerş etorul. Gondy nu fă cuse nici o sut ăde paş i pe stră zile Parisului ş i îş i dă du seama deodat ăde ciudata schimbare petrecută . archebuzelor. se vedeau umbre tă cute care desfundau stră zile. fie cenuş ii. La lică rirea unei lanterne. încovoiat sub povara spadelor. monseniore. alergau. veneau. vicarul constatăcătrecerea era pă zită . dupăce i-a stîrnit din bîrlogul lor. — Bine. Dar încănus pregă tit săo primesc. la ace ş ti truditori de noapte cu oarecare spaimă . dar se deschideau în grabă . Cu bine! — Cu bine. lă sînd sătreacăniş te oameni care parcăse temeau sănu se vadăce duc: erau negustorii care aveau arme ş i care împrumutau ş i celor care nu aveau. în vreme ce vreo cîţ iva singuratici treceau de la un pîlc la altul. zise cerş etorul. are săaibăputerea să -i trimit ăîndă ră t. Pîlcuri de burghezi în mantii negre ş i cenuş ii. Cînd vreunul dintre ei se apropia de el. altele care să pau gropi gata săînghităcompanii întregi de că lă re ţ i. Întreg oraş ul pă rea locuit de fiinţ e fantastice. vicarul îl recunoscu pe Planchet. Toate aceste mantii. Ieş i în strada Saint-Honoré ş i porni în lungul ei. la orice ceas din zi sau din noapte vei veni la mine.

căel ş i tovară ş ii s ă i nu erau spionaţ iş i. Deschise fereastra ş i se aplecăpeste pervaz ca s ăasculte. Într-un anume loc se fă ceau nevă zuţ i rînd pe rînd. Ai fi zis c ăe un cortegiu de fantome. necunoscut. încît ai fi zis căsînt acele surde ş i misterioase zgomote care vestesc cutremurele de pă mînt. monseniore? — Chiar eu. se simţ ea căpe toate aceste stră zi întunecoase ca niş te abisuri se petreceau lucruri neobiş nuite. Louvières îl recunoscu ş i se înclină . Nu se ajunsese încăla v ă rsă ri de sînge. Ai fi spus căe un oraşasediat. Ce oameni duci în mă runtaiele pă mîntului? — Cei cincizeci de recruţ i pe care mi i-a dat cavalerul d'Humières ş i care. ba chiar execuţ ii. au primit numai mantii albe. Oameni înarmaţ i st ă teau pe baricade. Nu te recunosc săfii dintr-ai noş tri. Pregă tirea ră scoalei ţ inu aş a toatănoaptea. cu ochi ameninţ ă tori ş i cu flinta pe umă r. ori ca de hulăce se înteţ eş te. Era unu dup ămiezul nop ţ ii. de parcăar fi intrat în pă mînt. fiindcătoţ i purtau mantii albe. dragul meu domn Louvières. dar se simţ ea lă murit căo asemenea pornire nu lipsea. dar nu era nimic lă murit.se apropie de el. Baricadele fuseserăridicate pînăîn preajma Palatului Regal. arestă ri. fă răîndoială . nemaiauzit cuprinsese oraş ul. Gondy se rezemăde colţ ul unei case ş i îi vă zu dispă rînd de la primul ş i pîn ăla cel dinaintea ultimului. dumneavoastrăsînte ţ i. îl ză ri îndatăpe Gondy. parole. Cei care purtau pă lă rii împodobite cu pene ori cu spade aurite erau opriţ iş i puş i săstrige: „Tr ă iască Broussel!". Din strada Bons-Enfants ş i pînăîn strada Ferronnerie. Din cînd în cînd se desluş ea – un vuiet ca de furtunăce se apropie. — Hei. — Cine eş ti? întrebăomul. — Asta înseamnăc ănu-ţ i recunoş ti prietenii. Sănu ne jucă m cu focul! Rochefort îi recunoscu glasul: — A. Ş i strînse mîna lui Rochefort. — Foarte bine. Vicarul se întoarse acasă . din strada Richelieu ş i pîn ăla . „Jos cu Mazarin!". trezindu-se. patrule. Gondy îş i urmăcalea ş i coborî pînăla turnul Nesle. fiind repartizaţ i la cavalerie. Parisul pă ru cătresare la vederea propriei sale înfă ţ iş ă ri. domnule de Rochefort! îl întîmpinăGondy. Veni drept spre el ş i îi puse pistolul în piept. iatăce întîlneai la fiece pas. cumplite. —Ş i încotro? — La unul dintre prietenii mei. Acolo desluş i un lung ş ir de oameni care se furiş au pe lîngăziduri. Numai c-am g ă sit cu cale săcoborîm prin trapa pe unde-ş i aduce marmura. Ultimul ridicăochii spre a se încredinţ a. în ciuda întunericului. zise Gondy. A doua zi dimineaţ ă . din strada SaintThomas-du-Louvre ş i pîn ăla Pont-Neuf. Un zgomot ciudat. care coborî închizînd trapa dupăel. rîzînd. copleş it de ocă ri ş i chiar bă tut. spuse vicarul. ş i cine nu voia săse supunăera huiduit. un sculptor. ridicîndu-ş i pă lă ria. nimic limpede ş i de în ţ eles.

Astfel încît nici unul. se de ş teptase înfierbîntat ş i cuprins de o adîncătulburare. prevedere ce-i punea într-o situaţ ie proastă . nutrind acel suveran dispreţ faţ ăde gloată . ş i erau atîtea asemenea cete. scris: Iatşmizeria poporului! Peste tot pe unde treceau izbucneau strigă te turbate. pu-nîndu-ş i în degete cele mai frumoase diamante. trimise dupămareş alul de La Meilleraie. Bă tu în retragere că tre cartierul Halelor. ci ş i de femei ş i copii.poarta Saint-Honoré se îmbulzeau peste zece mii de oameni înarmaţ i. dar mantiile cenuş ii îi ţ inurăpiept ş i mareş alul se retrase că tre strada Saint-Honoré. fă lindu-se cu un pistol ş i o spadăprimite de la Louvières. auzirăş i se încredinţ ar ăc ăaş a stă teau lucrurile. stră pun ş i. cu halebardele. nici celă lalt nu voia sădea crezare celor spuse. Nu era chip sănesocoteasc ăo asemenea opreliş te. unde se apucăsă -ş i ferece aurul ş i bijuteriile în casete. Jupînaş ul Friquet. cei din primele rînduri strigau la santinelele nepă să toare din regimentul de gardă . că ruia îi porunci săia oricîţ i oameni pofteş te ş i săse duc ăs ăvad ăce e cu aceast ăglumş . Halebardele se aplecarăameninţ ă tor să -l întîmpine. Prin mijlocul acestei mulţ imi se miş cau cete de cîte o sută . De astădată încercăsăatace. La Pont-Neuf d ă du însăpeste Louvières ş i burghezii lui. l ă sînd pe cîmpul de luptăpatru din ostaş ii să i. încît de pretutindeni ră sunau strigă te. neînfricat ş i foarte aventuros din fire. cît ai clipi. seara. Pierdu aici trei oameni. în fruntea a peste o mie cinci sute de suflete. doborînd toate aceste mantii cenuş ii. Mare fu uimirea Annei de Austria ş i a lui Mazarin cînd se trezirăş i cînd li se dă du de ş tire căoraş ul vechi. în vreme ce o grindinăde pietre se abă tu asupra lor de pe la toate ferestrele. Mareş alul crezu acest punct mai slab pă zit decît celelalte ş i vru să . zdrenţ ă roş i. înş iruite în jurul Palatului Regal ş i în spatele că rora por ţ ile stă teau închise. tremurînd tot. purtînd un fel de steaguri pe care stă tea. cu aerul c ădispreţ uieş te grozav aceasta gloată . dar pă li vizibil ş i. luăcu el o sutăcincizeci de osta ş iş i vru s ăiasăpe podul Louvre. Mareş alul. o sutăcincizeci ş i douăsute de oameni jigă riţ i. Atunci li se deschise o fereastr ă : vă zură . Atunci apucăpe strada Saint-Honoré. obiş nuit oamenilor de arme. alergăîn cabinetul să u. Regina. Mazarin ridicădin umeri. dar fu primit cu împuş că turi. vru sătreacăînainte. dar acolo dă du peste Rochefort ş i cei cincizeci de cavaleri ş ti ai lui. furioasă . Mareş alul nici nu încercăs ătreacămai departe ş i se întoarse pe chei. livizi. î ş i încropise o ceatăde ş trengari ca ş i el ş i fă cea o larmănemaipomenită . lă satăs ăse descurce singură . îl l ă saseră liniş tit. zicînd că se vor convinge abia cînd vor vedea ş i vor auzi totul cu ochii ş i cu urechile lor. pe care în ajun. dar acolo d ă du peste Planchet ş i halebardierii lui. pă zite nu numai de oameni înarmaţ i. dar acolo dă du peste baricadele cerş etorului de la Saint-Eustache.

. — Văfă gă duie ş te asta pe cuvîntul să u de gentilom. Iată -l pe mareş alul de La Meilleraie. la fel de calm de parcăar fi condus o procesiune religioasă . tră geau cu mai multăîndemînare. dar toţ i urmarăîn cor: „Jos cu Mazarin!". cred ş i eu căda! Nu speram s ăscap atît de ieftin. cu pelerina peste anteriu pă ş i lini ş tit prin mijlocul împuş că turilor. pentru numele cerului! spuse el. — Tră iascăvicarul! ră cni mulţ imea.forţ eze trecerea. Îţ i iei acest angajament. Numai căbaricadele se închiserăîn urma ostaş ilor. Ostaş ii. În acest timp. Mareş alul ridicămîna în semn de încuviinţ are. glă sui el. Fu aproape un marştriumfal. avea să -i proteguiască . strigînd: „Tr ă iascăvicarul!". dupăcum am mai spus. care imitau de zor ba ră pă itul tobelor. Baricadele se deschiserăş i mare ş alul. Fontrailles. Mareş alul îl recunoscu ş i alergăla el. las aici ş i pielea mea. întorcîndu-se că tre La Meilleraie. Cum era viteaz. dimpreunăcu restul ostaş ilor. Porunci la două zeci dintre oamenii să i sădescalece ş i să atace baricada. Mazarin se afla în cabinetul lui. ocupat sa-ş i rînduiascălucru ş oarele. Cei dou ă zeci se îndreptarăspre baricadă . Oamenii că deau în jurul mare ş alului ca la Rocroy sau la Lérida. de pe mormanele de pietre se porni o pîrîialăcumplităde împuş că turi. — Scoate-măde-aici. — Pe toţ i dracii. To ţ i amuţ iră . se hotă rî sămoarăpe poziţ ie. dintre roţ ile de că ruţ ă . se gă sea în acel moment suprem în care ş i cel mai neînfricat simte un fior în vine ş i sudoarea nă pă dindu-i pe frunte. El întoarse fiecare loviturăprimităş i urletele de durere prinserăs ăr ă sune în mulţ ime. ş i pielea oamenilor mei. îi striveau sub o adevă ratăploaie de gloanţ e. Era o hă rm ă laie în mijlocul că reia nu s-ar fi auzit nici bubuitul tunetului. ale c ă rui gînduri voi le-aţ i înţ eles greş it ş i care se angajeazăca. Toatălumea c ă zu în genunchi. împreun ăcu restul că lă re ţ ilor. ba glasul trîmbiţ elor. mareş ale? ad ă ugăGondy. Vreo cîteva glasuri adă ugarăchiar: „Tră iascămareş alul!". calul lui primise un glonţ în gît ş i abia-l st ă pînea. în numele celor de aici. Mareş alul îş i muş cămîinile de ciudă . cînd. — Copiii mei. Gondy ridicămîna. adjutantul să u. Mulţ imea se trase în l ă turi: drumul pe strada Saint-Honoré era cel mai scurt. la care halebardierii lui Planchet se ivirăde dup ăcol ţ ul stră zii Monnaie. mai numeroş i. întorcîndu-se la Luvru. dar din spatele bîrnelor. în timp ce el. În sfîrş it. se retraser ă . cerînd liniş te. săcearăreginei. mai încercaţ i într-ale luptei. Dacănu. spuse Gondy. Mareş alul de La Meilleraie se vedea prins între douăfocuri. în cap cu Friquet ş i cu ş trengarii lui. Trimisese dupăd'Artagnan. avea braţ ul rupt. libertatea lui Broussel al nostru. mulţ imea se despicăînspre partea stră zii Arbre-Sec. deodată . că ci durerea scotea animalul din minţ i. ş i Gondy. binecuvîntînd în dreapta ş i în stînga. dar burghezii.

nu eram în voce.. spune! — „Jos cu Mazarin!". intră . Ş i d'Artagnan ară tăpelerina g ă urităde patru gloanţ eş i pă lă ria stră punsăde asemenea de douăgloanţ e. Totuş i.dar. Fontrailles cu braţ ul în eş arf ă .. Oraş ul e în plinărevoltăş i adineauri. domnule d'Artagnan. spuse el. D'Artagnan se duse la fereastră .. Grilajul va fi smuls. unul trecu pe sub braţ ul lui d'Artagnan ş i pref ă cu în ţ ă ndă ri o oglindăîn care Porthos se privea cu plă cere. În ciuda acestei poveţ e. au sa tragă ! — Au consemn sătrag ăasupra mulţ imii. au vrut săne sileascăsăstrigam „Tră iascăBroussel!". Cît despre mantia lui Porthos. în ciuda uniformei ce port. Ei. ca ş i prietenul dumitale. — Diavolo! exclamăcardinalul. totul e pierdut! izbucni d'Artagnan. locotenentul se ivi în prag. zise d'Artagnan. osta ş i din gardără ni ţ i. — Grilajul?! Numai patru-cinci minute. Atunci... o loviturăde halebard ăi-o despicase într-o parte ş i un foc de pistol îi retezase pana de pă lă rie. cu nep ă sarea-i obi ş nuită . nu spera să -l vadă . ba poate chiar din pricina ei. la dracu! se ră sti d'Artagnan. intra. — Ia vezi ce se întîmplă . uite cămi-a sc ă pat! Mazarin surîse. — Ah. ră bufnirăvreo trei-patru împuş că turi. ce-au vrut săne mai sileascăsăstrigă m? — Spune. Pe legea mea. dar ce fac santinelele? Duc arma la ochi. pe legea mea! ră spunse d'Artagnan. nedespă rţ itu-i prieten. dar nu avea curaj. — Pă i dacătrag. Oare ce se petrece în Parisul ă sta afurisit? — Ce se petrece. monseniore. dupăzece minute. —Ş i-aţ i strigat? întrebăel. clă tinînd din cap. Eu unul. aci de faţ ăş i care e slujitorul dumneavoastră . pe cînd stră bă team strada Montorgueil cu domnul du Vallon. dar pă li teribil. — Avem grilajul. gînditor. în mijlocul acestui tumult. cai plini de sînge. — Oho: mormă i el. — Nu. — Priviţ i la pă lă ria ş i la pelerina mea. îndoit. urmat de Porthos. sfă rîmat. domnul du Vallon e ră cit ş i n-a strigat nici el. monseniore. . că ci d'Artagnan nu era de serviciu. Plumbii muş car ăcu scrîş net din fa ţ ada Palatului Regal. ş i trebuie oare să spun. monseniore? Nimic bun. domnule d'Artagnan! exclamăcardinalul. Ar fi dorit grozav săse apropie de fereastră . uitîndu-se cu o naivă admiraţ ie la cei doi prieteni. Nu trageţ i. Fii binevenit. urmate de o cumplităpîrîialăde gloanţ e. dacămulţ imea se apropie de Palatul Regal. Mazarin îş i ş terse fruntea ş i îş i roti ochii în jur. strigăMazarin. deschizînd fereastra. Eu aşfi strigat! În clipa aceea vuietul din stradăr ă sunăş i mai aproape. — Atunci? se interesăMazarin. care în mijlocul zarvei din jur nici nu se auzi. Ce-i asta? Mareş alul La Meilleraie se întoarce fă ră pă lă rie..

spuse Porthos. căpalatul a fost numaidecît invadat. primejdia s-a dovedit atît de reală . Intraţ i în odaia asta ş i aş teptaţ i. proferînd ameninţ ă ri cumplite. ş i a ieş it din palat trecînd peste corpul ofiţ erului ş i a doi . Atunci s-a travestit. Draperia subţ ire îngă duia s ăse audă .— Vai! se tîngui cardinalul. c ăa dat buzna în palatul marchizului d'O. palidăde mînie. socotind căa fugit pe vreo uş ădosnic ă . monseniore! rosti d'Artagnan. unde o b ă trîn ă slujnicăl-a încuiat. O oglindăde Veneţ ia! — Eh. — Ei bine! vorbi Mazarin. a avut timp s ăse strecoare pe o uş ămascat ăîntr-o încă pere tă inuită . închizînd cu liniş te fereastra. oricît de strîmtă . căa fost urmă rit. dimpreunăcu fratele să u. În faţ a reginei. nu-i aş a? zise el. domnilor. fă cînd un ocol. fie ea de Veneţ ia. cancelarul Séguier. încît ai fi zis cănu o umbreş te nici cea mai micătulburare. ră sculaţ ii dezlă nţ uiţ i s-au apropiat de încă perea cu pricina. din fericire. Villequier ş i Guitaut. veni ţ i cu mine. îngă duia s ăse vadătot ce se petrecea acolo. Într-un ceas se prea poate s ănu mai ră mînăîn Palatul Regal nici o oglindă . mulţ imea. acelaş i care o persecutase atîta cu două zeci de ani în urmă . — Veniţ i. fie de Paris. devastat. — Care-i pă rerea dumitale? întrebăcardinalul. povestea c ătră sura lui a fost sfă rîmată . În spatele ei erau Comminges. zise Mazarin. tremurînd din creş tet pînă -n t ă lpi. Acolo. jefuit. — Ei pe dracu! Săli-l daţ i pe Broussel de vreme ce-l cer! Ce naiba vreţ i săface ţ i cu un consifier al Parlamentului? Nu-i bun de nimic! — Asta-i ş i pă rerea dumitale. — Pot săm ăbizui pe dumneavoastră . Am spus că sîntem oamenii dumneavoastră . Ş i. îmbr ă cînd hainele marchizului d'O. Porunciţ iş i văvom da ascultare. rosti d'Artagnan. nu merită . VI RĂ ZMERIŢ A SE PRESCHIMBĂÎN RĂ SCOALĂ Încă perea în care intraserăd'Artagnan ş i Porthos nu era despă rţ ită de salonul unde se afla regina decît de niş te draperii. domnilor. Din fericire. n-a fost aş a. episcopul de Meaux. M ăduc să -i spun reginei! În capă tul coridorului se opri. domnule du Vallon? Dumneata ce-ai face? — L-aşda pe Broussel. — Noi nu ne dă m cuvîntul de douăori. Regina stă tea în picioare. femeile. a plecat ş i i-a lă sat retragerea liberă . încît cancelarul a socotit căi-a sunat ceasul ş i s-a spovedit fratelui să u spre a fi pregă tit sămoarăîn cazul ca ar fi fost descoperit. pă trunse în salon printr-o altău ş ă . Nu plîngeţ i înc ă . în spatele bă rbaţ ilor. iar deschiză tura dintre ele. dar avea atîta stă pînire de sine.

doamnă . doamnă ! gl ă sui mareş alul. patru la Hale. — Iertare. dar asta nu măobligăpe mine. — Ah. Care anume? — Doamnă . Ar fi trebuit s ă spun dorinş a. ci de prezent. iată -te. spuse regina cu un zîmbet amar. dacăn-ar fi fost preacucernicul vicar. Regina. întrebăregina. În timpul acestei povestiri. — Îndr ă zneş te. domnule. spuse regina.ş i prin urmare poate căîn ţ eleg greş it valoarea cuvintelor. ş ase în col ţ ul stră zii Arbre-Sec ş i doi la poarta palatului vostru. Oh. care sămăscoatădin încurcă tură . Regina surîse. m-ar fi mirat sănu-l vă d pe acest ş oricar cu picioarele strîmbe amestecat în toatăpovestea asta. — Să -l eliberez pe Broussel?! Niciodat ă ! În clipa aceea se auzirăpaş i în sala din faţ ăş i mareş alul de La Meilleraie se ivi neanunţ at în uş ă . — Doamnă . dar m-am întors cu bine cu condiţ ia săvăînfă ţ iş ez voinţ a poporului. domnule mareş al. rîse La Meilleraie. sfatul meu ar fi s ă -l eliberaţ i pe Broussel. Eu nu sînt avocat. —Ş i ce măsf ă tuieş ti? — Aşda un sfat maiestă ţ ii-voastre. nu-l ponegriţ i prea mult. Mazarin se strecurase fă r ăzgomot în apropierea reginei ş i asculta. ce p ă rere ai? — Gîndesc căe ceva foarte grav. — Bun. rosti regina. de cum ispră vi cancelarul. sînt ostaş . cu totul cincisprezece. Iată -te viu ş i nevă tă mat ş i asta-i tot ce doream. am pierdut trei oameni la Pont-Neuf. dupătoate probabilită ţ ile. doar ai îndră znit atîtea! Cancelarul se împurpurăş i îngă imăcîteva cuvinte. Îţ i spun nu numai bun venit. Într-adevă r. cred căaţ i vrut săspuneţ i cămi-a fost frică . doamnă . fă răîndoială . dar nu îndră znesc.ş ovă i cancelarul. ş i nu voinţ a poporului. Pă lă ria mi-a ră mas nu ş tiu pe unde. Poartă -i oricît ărecunoş tin ţ ăpofteş ti. . Sper c ă i-ai învă ţ at minte pe tică lo ş ii aceş tia. zburat ăde un glon ţ ş i. — Ei bine. — Voinţ a! murmurăAnna de Austria. deş i foarte palidă . Cît despre r ă spunsul cu care m-aţ i onorat. încruntînd din sprîncene. fiindcă serviciul ce mi l-a fă cut e încăfoarte proasp ă t. nu? — Doamnă . pă li ş i mai mult ş i chipul i se contract ă . mare ş ale! exclamăbucuroasăAnna de Austria. uciş i în vreme ce ap ă rau poarta. oh. vorbi mare ş alul. Spuneai căai să mi dai un sfat. — Ah! exclamăregina. trebuie căte-ai aflat într-o mare primejdie de vreme ce-ai primit săporţ i o solie atît de ciudată ! Aceste cuvinte furărostite cu o ironie care nu scă p ăcîtu ş i de pu ţ in mareş alului. îndră zneş te. — Nu-i vorba de trecut.ostaş i din garda lui personală . Aduc cu mine zece sau doisprezece ră ni ţ i. aşfi ră mas ş i eu cu pă lă ria. ci bine ai revenit! — Da.

Da. mi-am dat cuvântul de cinste.. doamnă . s ă -l eliberez pe Broussel? Dacă -i aş a. Straş nic ră spuns! — Ei bine. Care e dorinţ a poporului meu? — Să -i fie redat Broussel. mi-a fost frică . doamnă . Dacăa stîrnit-o. începu el. — Niciodată ! exclamăregina. — Cu atît mai mult. mareş ale? întrebăregina.— Ei bine.. în timp ce curtenii se priveau cu uimire. — Ră mîi aici. — Încotro. rosti regina. — Oh. f ă cînd un pas înapoi. — Bravo! ş opti d'Artagnan c ă tre Porthos. Dac ăaşîndr ă zni la rîndul meu săvădau un sfat.Ş i măsimt mult mai în largul meu în faţ a maiestă ţ ii-voastre. Un om îngrozitor! El a stîrnit toată revolta asta. mareş ale. zise La Meilleraie. mi-a fost frică . oricît de ameninţ ă tor v-ar fi surîsul. spuse ea. — Măduc săcomunic r ă spunsul maiestă ţ ii-voastre celor care-l aş teaptă . că ci îl vă d dîndu-ş i binecuvintarea în piaţ a Palatului Regal. iatăun prilej nimerit. poţ i sărenunţ i. — Nu. —Ş i iată . de ş i nu-i decît vicar. muş cîndu-ş i buzele. — M-ai sfă tui. care st ă tea lîngăo fereastr ăş i se uita afară . Guitaut! Mazarin să ri îndat ă . E pentru a treia oarăîn viaţ ă cînd mi se întîmplă . —Ş i asta înseamnă ?. de asemenea.ş i totu ş i am luat parte la două sprezece mari b ă tă lii ş i la nu ş tiu cîte lupte ş i hă rţ uieli. sînt nevoit s ăplec. n-ai teamă . Regina re repezi la fereastră . nu vreau săse creadăcăparlamentez cu niş te ră zvră ti ţ i! — Doamnă . spuse Mazarin. Deş i acest sfat ar fi poate mai bun ca altul. — Vicarul?! exclamăregina. în dorinş a mea (Mazarin apă să asupra acestui cuvînt) ca maiestatea-voastrăsă -l primeascăpe vicar. .. Niciodată ! — Maiestatea-voastrăe stă pînă . Ipocritul! Privi ţ i! — Vă d c ălumea îngenuncheaz ăîn faţ a lui. Pe mine m-ar sfîş ia dacăaşfi în locul lui. vorbi Comminges. Ochii Annei de Austria aruncarăfulgere. cu toate că sînt cardinal. urmăMazarin. care ne-au întovă ră ş it pînă aici ş i care habar n-am de unde tot ies la iveală . murmur ăea. — Doamnă . — Într-adevar. înseamnăcă poate săo ş i potolească . Am poruncit săfie aresta ţ i alţ ii mai de vazădecît dumneata. domnule. da. spuse mare ş alul. doamnă . doamnă . De aceea stă rui. adă ugămareş alul. — Cădacănu porunciţ i săfiu arestat. decît în faţ a acelor demoni din iad. — Atunci? — Să -l chemaţ i pe vicar. mormă i Mazarin..

În acest timp. nemiş cată . — În locul maiestă ţ ii-sale. —Ş i dacănu-l dau. cu aerul lui liniş tit. aş a s-a hotă rît. că ruia începu să -i vorbeascăîn ş oaptă . se uita în direcţ ia unde se aflau d'Artagnan ş i Porthos. autoritatea regelui va pune rînduialăîn toate. du-te. domnule. Mazarin se înclină . — Săfie oare adev ă rat?! vorbi Gondy. — Să -i spui ce-ai face în locul ei. Mazarin. ră bdare. cu buza de jos ră sfrînt ăa dispreţ . poate pe drept. Dupăo clip ăridic ă fruntea ş i zise: — Domnule mareş al. — Iată . zise mareş alul. doamnă . rosti cu r ă cealăGondy. — Nu. Vicarul se uităla regină . — Ră scoalăe în sufletul acelora care cred căpoporul meu se poate ră scula! exclamăAnna. aş a ca alţ ii? ş opti regina. scumpe vicar. — Cred cămîine nu va mai r ă mîne piatra pe piatrăîn Paris. iatăcum numesc miş carea stîrnităde ei înş iş i toţ i acei care o doresc. pe domnul de Gondy care se gr ă beş te săse înfă ţ iş eze la porunca maiestă ţ ii-voastre. În glasul mîndrei spanioloaice se desluş ea atîta hotă rîre. — Ei bine. inima acestei tulbură ri. pe care îl socotea. rosti ea. — Oare cum se vor ispră vi toate astea? murmurăel. — O săvedem. — Nu pe dumneata te întreb. vesti el. rosti Anna de Austria. Anna de Austria se apropie de Comminges. D'Artagnan se întoarse că tre Porthos. incapabilăs ăse prefac ăîn faţ a vicarului. Regina r ă mase pe gînduri. Maiestateasa m-a chemat să -mi cear ăsfatul? — Da. rece. încît mareş alul nu mai zise nimic: se înclinăş i plecă . Ceilalţ i cî ţ i erau de faţ ădiscutau cu jumă tate de glas. care încuviin ţ ăprintr-un semn. Pentru a-ţ i cere sfatul în împrejurarea neplă cutăîn care ne află m. ră spunse vicarul. Dar ră bdare. Gondy se înclinăcu respect. ce crezi c ăse va întîmpla? izbucni regina. Uş a se deschise din nou: mare ş alul apă ru în prag. i-o retez ăregina sec ş i fă rămă car s ăse . aspră . interveni Mazarin. Vicarul se înclină : — Prin urmare. urmat de vicar. se gră bi sără spundăMazarin. caută -l pe vicar ş i adu-l încoace! —Ş i ce spun poporului? întrebămareş alul. Ră scoală . adeveri regina. rosti Porthos. — Oare pentru a-mi spune aceasta mi-aţ i îngă duit cinstea de a mă afla în prezenţ a maiestă ţ ii-voastre? întrebăGondy cu r ă ceală .. doamna. neliniş tit.— De ce nu spui voinş a dumitale. — Săaibăr ă bdare. Regina veni cîţ iva paş i în întîmpinarea vicarului ş i se opri în loc. ce spui de ră zmeriţ a asta? — Cănu mai e o r ă zmeriţ ă . maiestatea-sa doreş te. Eu am destul ă . fă cînd pe miratul.. n-aşş ovă i: l-aşda pe Broussel. e o ră scoal ă .

zise d'Artagnan că tre Porthos. în adîncul inimii sale. doamn ă . care tocmai f ă cea semn lui Mazarin săspunăş i el ceva. E un fel de a vorbi. poate deveni mîine o revoluţ ie? — Întocmai. — He-he! f ă cu el. pă lir ăş i tremurau de mînie. O roş eaţ ăvie aprinse obrajii reginei. ră spunse regina. Numai că noi am ţ inut altele mai acă tă rii. deş i deprins cu furiile acestei că snicii zbuciumate. — Uite un consiliu de stat. — Cine ş tie? f ă cu Gondy. vorbi vicarul cu aceeaş i lini ş te. asta se datoreş te f ă răîndoialăfaptului ca aveţ i altele mai bune de urmat. domnule. sfat de prieten. — Ascultîndu-te. domnule vicar. — Am spus mort sau viu? reluăMazarin. Mazarin însuş i. Priviţ i în Anglia. atunci voi spune căîmpă rtă ş esc întru totul pă rerea domnului mareş al. în Fran ţ a. Insultele din ziua aceea pă reau călunecăpe lîngă el ca ş i batjocurile din ajun. monseniore. L-aşda ş i eu pe acest domn Broussel. ş i-atunci totul s-ar sfirş i. Minunat sfat. — În fortă rea ţ a Saint-Gervais. Mazarin. dupăpă rerea dumitale. în urbea La Rochelle. o vorbeş ti ş i o scrii fă răcusur. — Să -l dau pe Broussel! strig ăea în cele din urmă . Buzele-i de carmin. mort sau viu. care azi s-a preschimbat într-o ră scoală . — Da. dar într-alt chip decît socotiţ i. Gondy se ţ inu tare. iar frumo ş ii ei ochi alba ş tri pă reau gata să -i iasădin orbite. glă sui Gondy. Cunosc prea bine înţ elepciunea reginei ş i a sfetnicilor ei. dar ura ş i dorin ţ a de r ă zbunare se adunau în tă cere. noi. din fericire. totul s-ar sfîrş i. oamenii aceş tia sînt asemenea tră snetului: . Vicarul lă săfurtuna sătreac ă . apoi continuăcu aceeaş i liniş te: — Doamnă . numai că . rosti regina cu un zîmbet ră ută cios ş i muş cîndu-ş i buzele de furie. încuviinţ ăgrav vicarul. gîndea mult ş i vorbea puţ in. — Dacăeu sînt cel întrebat de maiestaţ ea-voastră . ră zmeriţ a de ieri. Se uităcu ră ceală la regină . cu un zîmbet care te înfiora. ca sămă gîndesc căar lă sa multăvreme capitala pradăunei tulbură ri care poate săducăla o revoluţ ie. aminti Porthos. doamnă . — Deci. ză u aş a! Se vede cît de colo căvine de la un preot. trebuie săcred oare căpoporul a pierdut orice mă sură ? — Anul acesta nu-i prielnic regilor. — Dacăl-aţ i da mort. Bun sfat. Pe domnul de Gondy. asemuite de toţ i poeţ ii vremii cu rodiile în floare. — Acolo ş i în altăparte. întocmai aş a cum spuneţ i. Ş tii doar căînţ eleg destul de prost franţ uzeasca pe care dumneata. dupăobiceiul să u.întoarcă . dacăp ă rerea mea nu e pe placul maiestaţ ii-voastre. ră mase înspă imîntat. pică turăcu pic ă tură . cl ă tinînd din cap. nu avem un Oliver Cromwell. cu Athos ş i Aramis.

maiestatea-voastrătaie din r ă dă cină orice ră zvră tire ş i dobîndeş te dreptul de a pedepsi aspru orice nou ă încercare de ră scoală . Fiecare dintre cei de faţ ătres ă ri înfiorat ş i urmăun moment de tă cere. domnule. eu îl apar. Gondy fă cu o plec ă ciune ş i vru săse retragădimpreunăcu ceilalţ i. se întoarse. Uite un om aş a cum îmi place mie. cucernice vicar. — Ei bine. Regina urmă rea din ochi pe cei care plecau. drace. — Haide. cerceta cu privirea draperiile. oprindu-se. care începuse săse neliniş tească . unul. cugetăGondy în sinea lui. îş i pipă ia c ă maş a de zale îmbră catăpe dedesubt ş i. r ă spunse Gondy. Dar prev ă d căvor fi cumplite ş i căvor avea darul să îndîrjeascăş i mai mult pe ră zvră tiţ i. murmurăd'Artagnan. — Maiestatea-voastră . cu aceeaş i ră ceală . — Porthos. Haide. n-o săfiu acela. i se ală turăPorthos. atunci dumneata. zise Porthos. locului. — Ră mîi.nu-i cunoa ş tem decît în clipa cînd lovesc. „Bun. observăGondy. jur pe Dumnezeu că . oricum. —Ş i eu la fel. Mazarin ş edea pe scaunul lui ş i pă rea s ăcugete. dumneata o să -i potoleş ti. uită -te bine la preotul ă sta. că uta sub pelerinăsăvad ădacă mînerul pumnalului spaniol ascuns acolo îi e la îndemînă .Ş i poate căeu însumi îmi voi fi pierdut atunci orice înrîunre asupra lor. iar eu. în ră stimpuri. În acest timp. continuăneîndur ă tor vicarul. — Deci eu n-am acest drept? exclam ăregina. — Bun! murmurăMazarin. Regina concedie curtea printr-un semn. Cîtăvreme. să -l slujesc pe el în locul secă turii ă steia de Mazarin! Ah. zise Porthos. a ş ezîndu-se. îi ş opti d'Artagnan lui Porthos. Ei ş i? — E un om ş i jum ă tate! Porthos întoarse ochii mirat spre d'Artagnan. îl vă d. Are săcedeze. acum că . Săvedem ce-o săiasă . fă răsă -ş i gă seascălocul. dac ă sare careva asupra lui. — Dacăîl ave ţ i. eu." — O săpun ăsă -l omoare. Gondy. dîndu-le binecuvîntarea dumitale. — La naiba! fă cu d'Artagnan că tre Porthos. Dar. mirosea felurite parfumuri ş i se plimba de colo-colo. Era limpede cănu prea înţ elegea cuvintele prietenului să u. De ce nu-i el ministru. folosiţ i-l. va lua mă surile de cuviinţ ă . dac ă -l daţ i pe Broussel. Dimpotriv ă . Dupăce ultimul dintre curteni închise uş a. zise regina. regina îş i apă sa pieptul cu amîndou ămîinile. în afarăde Mazarin. Se vedea c ăface sforţ ă ri de necrezut ca să -ş i stă pîneascăfuria: se r ă corea cu evantaiul. spuse regina. spuse ironic regina. — Bun. în sfîr ş it. d'Artagnan. Se vedea căse stră duieş te să -ş i st ă pîneascăb ă tă ile repezi ale inimii. — Poate căva fi prea tîrzîu. care ai atîta putere asupra lor ş i care eş ti prietenul nostru. ce ispră vi am să vîrş i împreună ! — Da.

S ăm ăumilesc pîn ăîntr-atît?! Sînt reginăsau nu? Toatăaceastăgloatăcare url ăe mul ţ imea supu ş ilor mei sau nu? Am prieteni. nu bă nui decît un simplu avertisment la moderaţ ie. Doamna. în persoana acestui preot. d'Artagnan apucase braţ ul lui Porthos. sîngele să -i fugădin obraji ş i mînia vorbirii de pe buze. Doar privirea-i de ghea ţ ăse încruci ş ăca o spadăcu privirea furioas ăa reginei. fă răs ăi se clinteasc ăun mu ş chi pe faţ ă . într-un ceas pierzi coroana?! Deci lasăpe mai tîrziu. se îmblînzi pe loc. oricît de iscusit fizionomist ar fi fost. asta dac ăar mai exista vreun Vitry la curte ş i dacăVitry ar intra acum pe u ş ă . întreg poporul Parisului. mai degrabăl-aşstrînge de gît cu mîinile mele! Ş i se repezi cu pumnii încleş taţ i spre Gondy. ş opti: — Porthos. Ascultă ! — Doamnă ! strig ăcardinalul. — Iată -l. într-o altă împrejurare. înainte s ă ajungăla acest prelat de ispravă . lă sînd braţ ele vlă guite să -i atîrne de-a lungul corpului ş i zise cu o voce în care se ghiceau lacrimile: — Iartă -m ă .sîntem singuri. — Iatăun om mort. Aceastăasprădojană . — Oh! strigăAnna de Austria. repetăsfatul dumitale. mă . ostaş i? Ah. Se aş eză . încît Gondy. îl ura în clipa aceea cel puţ in tot atît cît îl ura ş i pe Broussel. prin urmare. lă săfocul din ochi săi se stingă . apucînd-o pe Anna de Austria de braţ ş i tră gînd-o înapoi. zise gasconul. Ca s ă spunem aş a. cucernice vicar. e ş ti nebună ? Te cer ţ i aici ca o femeie de rînd. — Sst! fă cu Porthos. Decît s ăli-l dau pe tică losul de Broussel. SfintăFecioară . altfel nu e ş ti decît o femeie vulgară ! La primele cuvinte ale acestui discurs. Astă zi nu-i momentul. ş i gata! Iar cardinalul Mazarin mi-ar purta o recuno ş tinţ a nem ă rginită . doamn ă : lă saţ i săse cread ăc ăaţ i chibzuit adînc lucrurile. Numai ca. vă dind o elocinţ ăce-l caracteriza pe Mazarin atunci cînd vorbea italiana ori spaniola. supus ăslă biciunilor femeii. ceea ce constituie forţ a cîrmuitorilor puternici. ş i tu la fel! — Bine. recunoaş teţ i public o greş eală . tu. continuăea. ce faceţ i? Apoi adă ug ăîn spaniolă : — Anna. consimţ i Porthos. cum spune regina Caterina. astă zi linguş eş te ş i dezmiardă . Apoi. dacăacest preot vrea. pe care. cînd Mazarin tă cu. cucernice vicar. altfel sînt un om pierdut. apoi eliberaţ i-l pe Broussel ş i redaţ i-l poporului. ş i că . ş i pune ieş irea de adineauri pe seama suferinţ ei mele! Femeie ş i. sănu spui niciodat ăfaţ ăde Mazarin căîn ţ eleg spaniola. săpui piciorul în prag. Gondy ră mase nemi ş cat. astfel mustrată . dar din care nu ră mînea nici urmăcînd vorbea franţ uze ş te. fă răîndoială . regina. eu l-aşucide pe Vitry. fu rostităcu o expresie de nepă truns. aprinzîndu-se de propriile-i cuvinte. strîngîndu-l din ce în ce mai tare. pe care e primejdios să -l înfrunţ i acum. o regină ?! Nu-ţ i dai seama căai în faţ a ta. Dinspre partea ei.

— Iertare. adă ug ăGondy. sănu pricinuiascămari nenorociri. În acea clipă . rosti Gondy. Porthos. — Doamnă . din prag. eu cred cătrebuie săle pui noi z ă gazuri dinainte. spre regină . oare ce-o săne fă gă duiascăîn ziua cînd au săvrea să -l omoare? întrebăd'Artagnan. doamnă . Mazarin. care e unul dintre cei mai iscusiţ i politicieni ce avem. dac ămaiestatea-voastrăi-l dătotuş i pe Broussel.îngrozesc de ră zboiul civil. săţ in ăr ă zboiul civil numai un an ş i fac săaureascăpentru mine spada de comandant suprem! — Dar eu? întrebăPorthos. ai mare nevoie de mine. ciulise urechile. Cea dintîi pă lă rie de cardinal disponibilăpare anume fă cutăpentru acest cap nobil.ş i obiş nuităsăfiu ascultată . săne preg ă tim. — Aş adar. îngă imăComminges. Deodată . vorbi regina. — Nouă . ş i să -i cerem chiar de mîine un regiment pentru fiecare. un tumult înspă imîntă tor se auzi în Piaţ a Palatului Regal. doamnă . — În acest caz. regină . te temi cu adevă rat de tulburarea poporului? — Da. spuse regina. Du-te. Cardinalul se apropie de regină să -i vorbească . mugetele unui vulcan nu se pot asemui nici pe departe cu furtuna de strigă te ce tocmai se ridica spre . doamn ă ! spuse Gondy. tică los viclean!" îş i zise Gondy în sinea lui. La naiba. înclinîndu-se. — Ce mai e? zise el. surîzînd. crezînd căvicarul va pomeni de strigă tele: „Jos cu Mazarin!". mirat căbate pasul pe loc. Poporul a strivit santinelele de grilaj ş i acum forţ eazăporţ ilel Ce porunciţ i? — Ascultaţ i. Mazarin se fă cu alb ca varul. Drace. Gonay se uitănedumerit la Mazarin. Comminges d ă du buzna în salon. bubuitul tră snetului. privirea reginei se învă pă ie. care. Urletul valurilor. Nu cu regina are poporul ce are. —Ţ ie aşface săţ i se dea bastonul de mare ş al al domnului de La Meilleraie. îi fu recunoscă tor lui Gondy pentru aceast ăsc ă pare din vedere ş i spuse cu glasul cel mai mieros ş i cu cea mai prietenoasăexpresie întipă rităpe faţ ă : — Doamnă . am sămăgîndesc. Maiestatea-voastrănu are decît supuş i plecaţ iş i plini de respect. Mătem căo datăce torentul rupe ză gazurile. care la cuvintele: Nu cu regina are poporul ce are. nu se bucurăde prea multătrecere. Gondy zîmbi. întă ri Gondy. maiestatea-voastrăgreş eş te socotind drept nesupunere pă rerile mele sincere. credeţ i-l pe vicar. poporul îl cere pe Broussel. dacăîmparte aş a pă lă riile de cardinal. în clipa de faţ ă . dupăcît mi se pare. atîta tot. îmi ies din fire la primele semne de nesupunere. fiind prea fericit sătră iascăsub cîrmuirea maiestă ţ ii-voastre. „Ah.

fluturînd-o în mînă . — Adevă rul. Îl recunoscu pe Louvières în fruntea unei mulţ imi de trei-patru mii de oameni. iar cu restul să -mi mă turi de aici toatăcalicimea asta. Anna de Austria fu cuprinsăş i ea de fricăş i-l chem ăînapoi pe Comminges. Anna. ce faceţ i? — Du-te! Comminges ieş i. se întoarse la ferastr ăş i. Apoi ră sunăcu putere: „Tră iascăBroussel! Tr ă iascăvicarul!" — Tră iascăregina! strigăvicarul. pe care o deschise. Trebuie! Apoi adă ug ă : — Semnează . pe dumneata. punîndu-i înainte o panăde scris ş i o hîrtie. poporul nu înaintase nici m ă car cu un pas. vreau eu acest lucru! Regina se pră buş i pe un scaun. Drept ră spuns. — Da. murmurul nă prasnic al mîniei ră suna fă răîncetare. interveni Mazarin. — Posteazăo sut ăde oameni în jurul regelui. — Ce spui? izbucni regina. Ş i semnă . În schimb. se auzirădoar cîteva glasuri slabe ş i stinghere. D'Artagnan puse mîna pe spadăş i fă cu semn lui Porthos săfacăla fel. interveni Mazarin. Regina scrise: „Paznicul închisorii Saint-Germain va pune în libertate pe consilierul Broussel".cer. smulgîndu-ş i pă rul din cap. cu acea supunere des ă vîrş ităa ostaş ului. înş fă căhîrtia de îndatăce o vă zu semnată . luăpana în mînăş i semnă . doamnă . doamnă . pe rege. care îi sorbea din ochi cele mai mici miş că ri. Prea tîrziu! Poarta cedăş i se auzirăurletele de bucurie ale gloatei. Gondy se repezi la o fereastră . pe mine! La acest strigă t izbucnit din inima cardinalului îngrozit. ne pierzi pe toţ i. Poate căvicarul nu scosese acest strigă t decît spre a o face pe Anna de Austria . — Salvaţ i-o pe regin ă ! strig ăMazarin vicarului. — Ei. Regina semnează . Vicarul. strigă : — Iatăordinul! Întreg Parisul pă ru căsloboade un uriaşstrigă t de bucurie. — Prea tîrziu! se tîngui Mazarin. — Doamnă . În clipa aceea ră sunăun pîrîit îngrozitor: una din por ţ i începea s ă cedeze. te rog. — Cîţ i oameni ai la palat? —Ş ase sute. — Ce poruncesc? repetăregina. — Nici un pas mai mult! strigăel. nu-i timp de pierdut. Ţ inut în loc de Louvières.

— De ce aţ i ie ş it din cameră . alungatăde că tre cardinal. prin urmare. Nu e ş ti bă rbat! Ş i plecă . domnule d'Artagnan? întrebăMazarin. — Cum?! strigăea. eş ti omul pe care-l că utam ş i poţ i săte bizui pe mine atît dumneata cît ş i prietenul dumitale. Te voi sili săbei într-o zi din veninul ce mi l-ai turnat azi! Mazarin vru săse apropie de ea. Apoi. Regina înclinădin cap ş i Gondy se retrase. — Fiindcăregina a poruncit tuturor săplece. domnule de Gondy. înclinîndu-se. Maria de Medicis. Mazarin ie ş i îndatăş i el pe coridor. — De vreun sfert de ceas. adicăpe fiul lui Henric al IV-lea. cînd ai dobîndit ceea ce ai vrut. îş i aminti c ăd'Artagnan ş i Porthos trebuie săfie acolo ş i. domnule d'Artagnan. întemni ţ at la Vincennes. — Tu nu eş ti femeie! murmur ăMazarin. frîngîndu-ş i frumoasele-i mîini. tumultul contenise ca prin farmec. — Ah. spuse ea. arestat de că tre soacramea. auziserătotul. rosti vicarul. intr ăceva mai liniş tit la el în cabinet. fosta lui regentă . popăblestemat! izbucni Anna de Austria. nici n-a crîcnit cînd erau batjocoriţ i. dup ăo clip ăde visare. unde îi gă si pe cei doi prieteni plimbîndu-se încoace ş i încolo. l-a vă zut pe domnul de Vendôme. — Cînd regina va avea nevoie de mine. întîiul prinţ de sînge. salutîndu-i cu cel mai fermecă tor zîmbet. întinzînd bra ţ ul că tre uş a care abia se închisese. Mazarin îi surprinse semnul ş i ră mase încredinţ at c ăd'Artagnan a vă zut ş i a auzit totul. uitîndu-se la Porthos ş i fă cîndu-i semn s ănu-l dea de gol.. sînteţ i aici de. — Hotă rît lucru. Încrunt ădin sprîncene ş i pă ş i drept spre draperia pe care o ridică : încă perea era goală . însăîi fu recunoscă tor pentru aceastăminciună . d'Artagnan îl apucase de mîn ăpe Porthos ş i-l tră sese pe coridor. — Lasă -mă ! se smuci regina. ră spunse d'Artagnan. La cel din urmăcuvînt al reginei. VII NENOROCIREA ÎMPROSP Ă TEAZĂMEMORIA Anna se întoarse furioasăîn camera ei de rugă ciune.. Apoi. — Aş adar. —Ş i acum. Cum?! Poporul l-a vă zut pe domnul de Condé. maiestatea-sa ş tie c ăsînt gata oricînd săo slujesc. întrucît la ieş irea lui Gondy din palat. spuse d'Artagnan.să -ş i cunoascăslă biciunea. ş i am crezut căporunca era ş i pentru noi. cînd aceş ti oameni de seamăerau întemni ţ aţ iş i . a vă zut-o pe soacr ă -mea. poţ i pleca.

iar strigă tele de: „Tr ă iasc ăBroussel! Tră iascăpă rintele nostru!" ră sunau din toate pă rţ ile. dar poporul se ridica pentru Broussel: asta fiindcăera vorba de un om de jos ş i fiindcă . Vicarul îş i fă cuse intrarea în Parlament mai rege decît regele. pe care abia îl ţ inuse închis în casăîn timpul ră scoalei. pe care nu-l putea suferi. tată .. Ce conteazăBroussel?! E un nume. poporul înarmat se îngră mă di să -l vadă trecînd. În acest timp. Iscoadele cardinalului ş i ale reginei culegeau de pretutindeni noută ţ i supă ră toare.ameninţ aţ i! Ş i pentru Broussel?!. dacăar încerca mă car s ă -l aresteze.. ş i pe Friquet în spatele tră surii. Mazarin se înş ela de astădată : Broussel era o problemă . privind din cînd în cînd la frumoasa lui oglindăde Veneţ ia. aş a cum se ridicase pentru Broussel.ş i doar o noapte ca săridice baricadele la loc. cînd Broussel îş i fă cu intrarea în Paris. Regina pă rea săurzeascăîn capul ei o mare hotă rîre. lipseau doi. Dar. Cerş etorul îş i luase iară ş i locul să u în tinda bisericii Saint-Eustache. o hotă rîre a Parlamentului ceruse burghezilor sădepunăarmele ş i săînlă ture baricadele: ei ş tiau acum ca le trebuie doar un ceas ca săia din nou armele în mînă . partizan al Frondei în sufletul lui. fiul să u. El o cunoş tea pe orgolioasa prinţ esăş i se temea grozav de hotă rîrile Annei de Austria. — Eh! spuse el. Numele lui fusese rostit cu groazăla Palatul Regal ş i tînă rul spunea rîzînd consilierului reîntors în mijlocul familiei: — Crezi oare. ceea ce sporea ş i mai mult neliniş tea lui Mazarin. e trist s ăfii silit a ceda astfel. ş i contribuise mult la eliberarea tată lui s ă u din închisoare. Planchet se întorsese la pră vă lia lui. a doua zi dimineaţ ă . b ă gîndu-l în sperieţ i pe Mazarin. Ş tiu. mi-ar da-o? D'Artagnan se folosise de acest ră gaz pentru a-l trimite înapoi pe Raoul. apă rîndu-l pe Broussel. Rochefort înapoiase cavaleriş tii cavalerului d'Humières: e adevă rat. Mazarin se plimba în lungul ş i în latul cabinetului s ă u. într-o tră surăimpună toare. cră patăde sus în jos. poporul simţ ea instinctiv c ăse apă răpe sine. o săne luă m revanş a. poporul s-ar ridica pentru el. Iisuse. Izbînda ş terge orice vin ă : Planchet nu se mai temea deci căva fi spînzurat. împă rţ ind apăsfinţ ităcu o mînăş i cerînd milostenie cu cealaltă :ş i nimeni nu se gîndea căaceste douămîini au ajutat săse smulgădin edificiul social piatra de temelie a regalită ţ ii. avînd ală turi pe Louvieres. Oricît de iscusit politician ar fi fost. ba chiar era convins că . Louvieres era mîndru ş i mulţ umit: se ră zbunase pe Mazarin. atunci ce-a ajuns regalitatea? Anna atingea fă răsăse gîndeasc ăproblema cea mai arză toare. că ci . iar pe reginăfoarte lini ş tită . care îl g ă seau pe ministru foarte tulburat. nici nu voise săaud ăde despă gubiri. Poporul nici nu crîcnise cînd era vorba de prinţ i. Aş a că . nu o problemă . cădac ăi-aşcere acum reginei o companie. regina ş i cardinalul la un loc. dar cavalerul. lasă . Luînd în seamăp ă rerea lui.ş i nu un nume.

Era o ş tire foarte simpl ăş i foarte firească . sar hră ni cu principiile naţ ionale ş i-ar îndră gi poporul. — Eh. Raoul fă cuse o vizitădoamnei de Chevreuse ş i apoi se înapoiase la oş tire. burghezii mai r ă să riţ i. — Oare pune la cale ceva? — Sper. — Aş adar. prinţ ul urma săsoseascăş i avea săgă seascăParisul liniş tit. dar Cromwell ş tie . regina se duse în cabinetul cardinalului. domnul de Beaufort trebuie lă sat săvină . că reia Prinţ ul. cardinalul se ş i deş teptase. patrulele de negustori înarmaţ iş i cetele de cerş etori. — Eh! spunea Mazarin. Singur Rochefort socotea călucrurile s-au sfîr ş it destul de ră u: îi scrisese prinţ ului de Beaufort s ăvină . Aceste mă rturisiri dezvă luiau sinistre planuri urzite de regină . nu s-a ispr ă vit? întrebăRochefort. consilierii comunali colindau pe la prietenii lor ş i spuneau: — De ce nu l-am lua noi pe rege ş i nu l-am aş eza la Palatul primă riei? E o greş ealăsăl ă să m să -l creasc ădu ş manii noş tri. Cardinalul aş ternea pe hîrtie un ră spuns că tre Cromwell. Gondy se gîndi puţ in ş i spuse: — Lasă -l să -ş i urmeze calea. Dar în seara zilei cînd avea loc aceastăconvorbire. nu sîntem decît la început! — Ce văface săcredeţ i asta? — Cunosc inima reginei: nu se va da bă tută . Se vorbea de unele indiscreţ ii ale doamnei de Longueville. — Ah! exclamăRochefort. dar d'Artagnan vorbise în numele contelui de La Fère. Ave ţ i dreptate. Chiar în seara sosirii Prinţ ului.tînă rul voia cu orice preţ s ătrag ăspada pentru una sau alta din tabere. Se duse la vicar să -l întrebe dac ăn-ar trebui s ă -i trimit ăveste prinţ ului s ăse opreascăîn drum. care-i dau tot sfaturi rele. dragul meu conte. îi f ă cuse unele mă rturisiri. Se scurseserăş ase zile din cele zece cît îi ceruse lui Mordaunt săaş tepte. acesta intrase în camera ei de rugă ciune ş i plecase abia la cinci dimineaţ a. la miezul nopţ ii. consilierii municipali. a doua zi se vă zur ăiară ş i pelerinele cenuş ii ş i negre. se ră spîndi zvonul căPrinţ ul a sosit. La ora cinci. Raoul se împotrivise la început. învinuit cănutreş te faţ ăde sora sa o dragoste care trece peste marginile afecţ iunii fră ţ eş ti. L-am cam fă cut săaş tepte. totuş i avu un uriaş ră sunet. Regina petrecuse noaptea sfă tuindu-se între patru ochi cu Prinţ ul. Peste noapte domni o surd ătulburare. de pildă . Dacăea încă nu se culcase. Dacăar fi crescut sub privegherea vicarului. ce ş ti ţ i? —Ş tiu ca i-a scris Prin ţ ului s ăse întoarcăde la o ş tire în cea mai mare grabă . — Spuneţ i-mi.

regina mea! spuse Mazarin. numai c ăeu vă d o singur ăpiedic ăîn cale. — Sprijinăacest plan? — E sfatul lui. care o prindea bine încă . ca ş i Diane de Poitiers ş i Ninon. —Ş tii căvor s ămi-l ia pe rege? glă sui regina. Regina era într-un halat de casă . — Ce e. a sosit. că ci am gă sit mijlocul să înă bu şhidra. Vreau ca acest eveniment. —Ş i l-ai vă zut? — Abia m-am despă rţ it de el. Cardinalul se ridicăş i se duse să deschidă . neliniş tit. Anna de Austria pă stra privilegiul de a ră mîne mereu frumoasă : numai căîn acea dimineaţ ăera mai frumoasă ca de obicei. — Care? — Neputinţ a de a-l aduce la îndeplinire. Nimic nu e cu neputinţ ă . strecurînd scrisoarea începutăsub filele de hîrtie albă . spuse Mazarin. Giulio. Ş i ascunse ceea ce scria. — Vorbe goale. întrucît. că ci avea în ochi stră lucirea pe care ţ i-o dăo bucurie lă untrică . dupăcum mi s-a spus? — Aseară . Te vă d tare mîndră . Săvedem despre ce e vorba. Mîndrăş i fericită . eu ş i o a treia persoană . SingurăAnna de Austria putea săvinăpe uş a asta. care va schimba faţ a lucrurilor de la o zi la alta. — Nu-l vor avea pe rege! —Ş i nici pe mine nu măvor spînzura! — Ascultă : vreau săli-l smulg pe fiul meu ş i pe mine îns ă mi. — Da. Tocmai recita cu plă cere începutul ră spunsului. — Planul nu-i lipsit de mă re ţ ie. Avem bani? — Puţ ini. . — Avem armată ? — Cinci sau ş ase mii de oameni. —Ş i Parisul? — Îl înfometeazăş i-l sileş te săse predea fă r ăcondiţ ii. f ă răsăş tie nimeni decît tu. — Eş ti un mare politician. — Nu. — Teoretic. precum ş i pe dumneata cu mine. practic.bine ce-s revoluţ iile pentru ca sănu-mi treacăasta cu vederea. —Ş i cine este a treia persoană ? — Prinţ ul. cînd auzi un zgomot uş or la uş a ce comunica cu apartamentul reginei. da! Ş i pe mine vor săm ăspînzure. doamnă ? întrebăMazarin. sădevin ăun fapt împlinit. — Din nenorocire. tremurînd ca nu cumva Anna de Austria să -i ceara săscoatădin punga lui. adeveri ea. — Aş adar.

dar o înfrunt. Atîta doar cănu plec niciodată . încercuit. tu nu e ş ti decît o femeie ş i.ţ i-o spun eu. — Care? Chipul batjocoritor al lui Mazarin se posomorî. — Anna. Oh. E primejdios săporne ş ti r ă zboi împotriva unui întreg popor: uită -te la fratele tă u. acest odios Paris. frumoasa mea regină . po ţ i săinsulţ i bă rbaţ ii dupăplac.—Avem curaj? — Berechet. iată -te ş i însetatăde sînge! Ia seama. Pregă teş te-te de plecare! — Eu. rosti el. cu condiţ ia ca lucrul săfie cu putinţ ă . distrug ă tor. crîncen. da. —Ş tii căasta înseamnără zboi. Vei fi decapitată . — În sfirş it. ş i tu măînvinuie ş ti cămi-e fric ă ! S ăai în mine o pildă : cu mai puţ in zgomot izbute ş ti mai mult. cu atît mai ră u! Aşfi preferat săfii franţ uzoaic ă . Împotriva cui se strigă ? împotriva ta. r ă zboi civil. — E cu putinţ ă . — Eu am să -l gă sesc. ră zboi! zise Anna de Austria. Vreau o pildă înspă imîntă toare care săpă streze pururi vie crima ş i pedeapsa! Parisul! Îl ură sc. Vorbeş ti de fugă ! Mazarin ridicădin umeri. deoarece eu nu fug. Anna. — Atunci e uş or. eş ti de acord cu mine? — Da.ş i eu la fel: ne-ar fi urît mai puţ in pe amîndoi! — Totuş i. eu înfrunt furtuna. ca femeie. Giulio! Oare de ce anume te temi? — De multe lucruri. nemaiavînd nici o altăresurs ădecît acest Parlament stupid ş i pe slă bă nogul de vicar cu picioarele lui strîmbe! — Frumos.. asediat. frumos! murmurăMazarin. per Baccho.. sînt întotdeauna gata de plecare. deş teptîndu-se într-o dimineaţ ăfă r ăregin ăş i fă r ărege. înţ elegi. vreau săprefac acest oraşîn cenuş ă . Da. — Măucizi cu frica asta a ta. nu ca un lă ud ă ros. ori a mea? Pe cine vor săspînzure? Pe tine. ori pe mine? Ei bine. vei pleca ş i tu? — Am sa încerc. mai puţ in ca altădată . Înţ eleg efectul. neiertă tor! — Oh.ş i-ar fi pă cat! — Rîzi! — Nu rîd deloc. se aflăla ananghie. la mare anaghie! — Noi sîntem în Franţ aş i eu sînt spaniol ă ! — Cu atît mai ră u. îi luămîna ş i o conduse pe reginăla fereastră : — Priveş te! . probabil. ş i acum. îl detest! — Foarte frumos. înfometat. Carol I. unul. Giulio? Parisul. sigurăcăn-ai săfii pedepsită . nu sîntem pe vremea lui Malatesta ş i a lui Castruccio Castracani. Vreau săsting focul în sînge. da. Ma învinuie ş ti cămi-e frică : nu mi-e atît de fricăcum îţ i este ţ ie. Strigi prea tare ş i nu ajungi la nimic. nu-i obiceiul meu. dar nu vă d mijlocul de a ajunge aici. dacăeu plec.

. pistoalele. — Socoţ i s-o faci în acelaş i chip? — Atunci sînt prizonieră ? — Drace! exclamăMazarin. da. ş i care scruteazăfereastra de unde tu te ui ţ i la ei. regina se lă săîntr-un fotoliu ş i izbucni în plîns. înarmaţ i cu halebarde. tremurînd de mînie ş i ro ş ie de umilinţ ă . deş i pă trunsăde bucurie. orbităde îndă ră tnicia ei.— Ei bine? fă cu regina. Ş i Mazarin îş i reluăliniş tit scrisoarea începutăş i neterminată . fulgeratăde un gînd. care aducea o scrisoare pentru d'Artagnan. Furădeş teptaţ i la ora ş apte de că tre un valet fă rălivrea. cu că ş ti pe cap. se ridicăstrigînd: — Sînt salvată ! Oh. visă toare. sînt burghezi cu că mă ş i de zale. încît au săte ză reascădacăridici mai mult perdeaua. ca pe vremea Ligii. galben. Acum. iar pe o mă su ţ ă . acoperăcerul. d'Artagnan dormea în camera lui Porthos. Ş i. începu să scrie. Deodată . De un ceas caut s ă -ţ i dovedesc asta. VIII ÎNTREVEDEREA În dimineaţ a aceea. care p ă zesc porţ ile palatului. n-o săieş i de aici. care m-a salvat! Ş i. trîntind uş a cu putere în urma ei. pe acest nobil d'Artagnan. din care ar fi trebuit săfac un mare ş al al Franţ ei! Soacră -mea a risipit aurul. un om pe care multăvreme l-am dat uit ă rii. dacănu măînş el. cu muschete în mîini. D'Artagnan dormea încăş i visa c ăun nor mare. care a dus-o la pierzanie. ieş i din încă pere. vino la cealalt ă fereastră : ce vezi? Oameni din popor. da. Era un obicei pe care cei doi prieteni îl luaserăde cînd cu tulbură rile. încît ţ i-aşspune ş i eu ceea ce acel cumsecade La Ramée îmi spunea despre domnul de Beaufort: dacănu eş ti pasă re sau ş oarece. — Ce vezi de la aceastăfereastr ă ?Ă ş tia. Mazarin nici mă car nu întoarse capul. —Ş i totuş i el a izbutit. regele l-a fă cut pe Vitry mare ş al al Fran ţ ei pentru un asasinat. am uitat două zeci de ani de acest om. ră suflă torile pivni ţ elor sînt p ă zite. La orice fereastrăte-aşduce. Ţ ineau spada sub că patîi. ş i eu l-am lă sat în uitare. alergînd la o mă suţ ăpe care se aflau hîrtie ş i cerneală . în mizerie. ai vedea acelaş i lucru: porţ ile sînt pă zite. Ajunsăîn apartamentul ei. Anna. Porthos visa cău ş a tr ă surii lui nu-i destul de mare pentru blazonul pe care poruncise s ă -l zugră veascăacolo. murmură : — Nerecunoscă toare ce sînt. — Din partea cui? întrebăd'Artagnan. cunosc un om care va ş ti săne scoat ădin Paris. la îndemînă . demnită ţ ile ş i aten ţ iile pentru Concini. cănorul acesta revarsăo ploaie de aur ş i căel st ăcu pă lă ria întinsăsub un jgheab.

ş i dupăcardinal. o miros eu. Ş i mucles! — Ah! Nu-i oare vreo cursăca săscape de noi? vorbi Porthos. Gîndeş te-te puţ in ce tulburare a trebuit săcuprindăsufletul reginei. dupăregină . fă răsăîndră zneascăsăîntrebe ceva. — Uite căse-ncurcătreaba! morm ă i Porthos. Nu mi se pare nimic neobiş nuit. eu.— Din partea reginei. rosti d'Artagnan. — Ba mie mi se pare ceva cu totul neobiş nuit. îi încheia mantaua. DacăMazarin este italian. în timp ce Porthos se zgîia la el. cineva ciocă ni pentru a doua oarăla u ş ă . îl anunţ ăd'Artagnan. amintirea mea săse ridice iară ş i la suprafaţ ă . întinzîndu-i scrisoarea. ridicîndu-se în capul oaselor. baroane. eu sînt gascon. sînt convins. — Din partea Eminenţ ei-Sale Cardinalul Mazarin. — Intră ! spuse d'Artagnan. — Nu crezi căte cautăamîndoi pentru acelaş i lucru? — Mai mult decît atît. d'Artagnan. a sunat goarna! Gîndeş te-te căregina te aş teaptă . . — Haide-haide. D'Artagnan întoarse ochii spre Porthos. pentru ca. după două zeci de ani. — Ascute-ţ i spada. — Hait! exclamăPorthos. luăscrisoarea ş i citi cu tremur în glas: „Regina vrea sşvorbeascşdomnului d'Artagnan. — Bine! — Prietene. continu ăd'Artagnan. Dacăsînt chemat. veş nic preocupat de supă rarea pe care mă rirea lui viitoare ar putea-o pricinui altora. În vreme ce Porthos. ră spunse d'Artagnan. dăovă z la cai ş i te asigur căpînămîine se vor petrece lucruri noi. care sş -l urmeze pe aducş torul acestor rînduri". ră spunse valetul. Porthos întinse mîna. De unde să -ncepi? — Asta picăde minune! exclamăd'Artagnan. n-ai teamă . zise el. Eminen ţ a-Sa îmi d ă întîlnire peste jumă tate de ceas. Valetul se înclinăş i ie ş i. cardinalul. — Ai dreptate. de îndatăce închise uş a. — Dacăe vreo curs ăla mijloc. încarcă -ţ i pistoalele. Spune Eminenţ ei-Sale căîntr-o jum ă tate de ceas voi fi la ordinele sale. întorcîndu-se spre valet. citeş te ş i judecă . Ş i d'Artagnan se îmbră c ăîntr-o clipit ă . înseamnăcălucrurile s-au încurcat ră u. care nu se dă duse jos din aş ternut. — Ei bine! zise Porthos. să ri din pat ş i citi scrisoarea pe neră suflate. — Prietene Porthos. încuviinţ ăPorthos. Ce-ndrugă ă sta? D'Artagnan îl rugăpe valet sătreacăîntr-o înc ă pere al ă turat ăş i. — Noroc cănu l-a vă zut pe celă lalt! continuăd'Artagnan. Un alt valet trecu pragul încă perii.

dupăa că rei formă . de care nici el singur nu putea să -ş i dea seama. spuse el. Odinioarăar fi întîmpinat-o pe Anna de Austria ca un tînă r care salutăo femeie. O anumitătulburare. cu care se pricepea săvorbeascăatunci cînd voia – nu ş tii căregina a avut odinioarănevoie de un tînă r cavaler curajos ş i devotat. — Dar nu ş tii. deschise o portiţ ăa gr ă dinii ce dă dea în strada Richelieu. regina g ă seş te de cuviinţ ăsă -ş i arunce ochii asupra unui umil soldat? Anna pricepu aceastămustrare ascuns ăş i fu mai degrabătulburat ă decît enervată . albeaţ ăş i frumuseţ e recunoscu acea regeascămîna pe care i se îng ă duise într-o zi săo să rute. Atîta abnegaţ ie ş i atîta uitare de sine din partea gentilomului gascon o uimiserăde multe ori ş i ea se l ă săcopleş ităde generozitate. domnule d'Artagnan. Regina intră . Astă zi era altceva: venea la ea ca un soldat umil la un ilustru comandant. Haide. fă cea săzvîcneascăinima locotenentului. doamnă . nu mai avea acea încredere în sine a tinereţ ii. Dumneata eş ti. zise muş chetarul. de sfetnici atît de înţ elep ţ i. Un zgomot u ş or tulburăliniş tea încă perii. înconjuratăde slujitori atît de devotaţ i. eu sînt regina: mărecuno ş ti? — Nu. D'Artagnan tresă ri ş i vă zu draperia datăîn lă turi de o mîn ăalbă . cu acel accent cuceritor. Cu atît mai ră u. ră spunse d'Artagnan. El ş tia acum ce înseamnănobleţ ea prinţ ilor ş i mă reţ ia regilor ş i se obiş nuise s ăaş eze viaţ a sa neînsemnatăîn urma acelora încununate de gloria soartei ş ia naş terii. continuăAnna de Austria. este poate adevă rat. spuse ea. domnule d'Artagnan. de oameni atît de mari. cel puţ in pentru regină . oprindu-ş i privirea plinăde o afectuoasămelancolie asupra ofiţ erului.D'Artagnan îl chemăpe valetul Annei de Austria. mul ţ umit ă meritelor sau poziţ iei lor. Regina. prietene. rosti Anna de Austria. — Iată -mă . apucînd spre stînga. cu toate căel ar fi putut s ăcread ăc ăl-a dat uită rii. ai face astă zi pentru mine ceea ce a fă cut odinioarăpentru reginăacel gentilom pe care nu-l cuno ş ti? . Dar eu nu mai am încredere decît în dumneata. iar încercă rile vieţ ii îl învă ţ aserăs ă cîntă reascătoatăgravitatea întîmplă rilor din trecut. ea i-a pă strat un loc în adîncul inimii sale? — Nu. căa g ă sit acest cavaler ş i. Ş tiu căeş ti în slujba cardinalului. doamnă . nu ş tiu. la rîndul dumitale. dar slujeş te-măş i pe mine ş i ma voi îngriji de soarta dumitale. — Tot ce-mi spui despre cei ce m ăînconjoară . — Dumneata eş ti. apoi ajunse la o scarădosnica ş i d'Artagnan fu introdus în camera de rugă ciune a reginei. — Cum?! exclamăd'Artagnan. — Cu atît mai ră u. domnule. Condu-mă ! Valetul îl duse prin strada Petit-Champs ş i. te recunosc! Priveş te-mă . că ci regina are nevoie astă zi de acelaş i curaj ş i aceiaş i devotament.

pe masă . — Eu. dupăobiceiul să u. spuse d'Artagnan. vă zînd atitudinea prev ă ză toare a muş chetarului. Se pare căe mare nevoie de mine aici. Era unul din vicleş ugurile gasconului de a-ş i ascunde cîteodatăadînca-i subtilitate sub aparenţ a unei brutalită ţ i loiale. — Îmi pare foarte ră u. — Regina nu mai are nimic să -mi poruncească ? întrebăel. — Drace! mormă i el cînd ajunse la uş ă . Dumneata ş i prietenul dumitale preţ uiţ i cît o armată . cum se scursese o jumă tate de ceas. Bernouin îl introduse în cabinet. spuse regina. monseniore. zise: — Poate îţ i place tihna? — Nu ş tiu. deş i miratăde acest fel de a vorbi cu care curtenii nu o obiş nuiseră . dar nu pomeni nimă nui despre aceast ăîntîlnire. eu nu mi-am că lcat niciodatăcuvîntul. ră spunse cu neruş inare gasconul. aruncăo privire în jur. — Ai prieteni? — Aveam trei: doi au plecat din Paris ş i nu ş tiu unde s-au dus. Mi-a ră mas doar unul. Poţ i săte retragi pînă -n momentul de care am vorbit. ţ inîndu-ş i cu tă rie fă gă duiala pe care tocmai o fă cuse Annei de Austria. — Ce trebuie săfac. — Nu. D'Artagnan salutăş i plecă . ră spunse. Apoi. dar ş tiu. privindu-l ţ intă . cred. — Sînt la ordinele dumneavoastră . dar trebuie săspun monseniorului căse înş al ă . o scrisoare cu sigiliul pus. spuse d'Artagnan. Cînd spun nu. doamnă ? — Înapoiază -te aici după -amiazăla cinci ş i am să -ţ i spun. încît nu se putea vedea cui era adresată . monseniore?! Cine v-a spus? — Nimeni. Regina cugetăo clipăş i. Numai că stă tea cu faţ a scris ăîn jos. — Vii de la regin ă ? întrebăMazarin. pe cavalerul despre care maiestatea-voastrămi-a fă cut cinstea să -mi vorbească . doamnă . Ş i. dar e unul dintre cei care cunosc. e nu! Regina. stră bă tu coridorul ş i bă tu la uş a cardinalului. domnule. doamnă . fiindcănu m-am odihnit niciodată . socoti căe un semn bun pentru zelul lui d'Artagnan în îndeplinirea planului ei. — Asta fiindcăam intrat pe scara cea dosnică .— Voi face tot ce va porunci maiestatea-voastră . — Jură -mi pe Crist! — Doamnă . — Nu. Bă găde seamăcă Mazarin avea înainte. — Cum aş a? . — Eu însumi am deschis uş a de la anticamerăş i te-am vă zut venind din capă tul coridorului. — Bine.

ai fost la regină ! zise Mazarin. — Straş nic! Ţ ine scrisoarea ş i pleacă ! ai un prieten. ş i va trebui să -l desfac pe primul numai dupăce ajung într-un anumit loc. pentru o clipă . care îmi place mult. monseniore. ş i plec îndată . — Bine. Numai căaşdori un lucru. — Săcutez a repeta Eminenţ ei-Voastre rug ă mintea mea? — Bine. Mazarin ş tia c ănu era u ş or să -l faci pe d'Artagnan s ăspunăceea ce voia săascundă . aş a că . Trecurăzece minute în care toatăstră dania lui d'Artagnan de a citi prin primul plic ceea ce era scris pe cel de-al doilea se dovedi zadarnică ." — Vezi bine. pe domnul du Vallon. o fi vreo neînţ elegere la mijloc. — Ce înseamnăasta? întrebăMazarin. de vreme ce nu vrei să -mi spui nimic despre ale dumitale. Se duse ş i se aş ezăla masa de lucru. — De ce? — Să -i spune ţ i numai atît: „L-am trimis pe d'Artagnan undeva ş i i-am cerut săplece numaidecît. — Am avut cinstea săspun Eminen ţ ei-Voastre căpoate săfie o neînţ elegere la mijloc. „Eh! îş i zise gasconul. monseniore! La cel . e un plic dublu. aş a cum fă cuse ş i cu scrisoarea. pe parte opus ăa peceţ ii nu scria nimic. urm ăMazarin. Uite o scrisoare pe care e vorba săo duci la destinaţ ie. — La destinaţ ie. Aş teaptă -măaici! Mazarin se uităatent dacănu a uitat vreo cheie în încuietorile de la scrin ş i plecă . — Îţ i plac că lă toriile? întreb ăcardinalul. S ă -l iei cu dumneata! „Drace! îş i zise d'Artagnan.. oare-i supă rat pe mine? Cugetă . S-o fi gîndind sămătrimităla Bastilia? Încetiş or. Mazarin se întoarse palid ş i vă dit preocupat. — Care? Spune! — Ca Eminenţ a-Voastrăs ăse ducăla regină . monseniore? Dar nu are nici o adresă ! Într-adevă r. — Te reţ ine ceva la Paris? — Nimic nu măpoate reţ ine la Paris decît o porunc ăde sus. — Săvorbim de treburile mele.. — Înţ eleg. rosti cardinalul. dar chipul cardinalului era aproape la fel de nepă să toare ca ş i plicul. Pare supă rat. — Mi-am petrecut via ţ a tot pe drumuri. D'Artagnan se înclină . măduc.— Habar n-am. Ş tie c-am auzit convorbirea de ieri ş i vrea săne îndepă rteze din Paris. — Cînd anume? — Chiar acum. renunţ ăsă -l mai iscodeasc ăpe gascon. — Adică . — Nu. D'Artagnan îl scruta cu privirea." — Stai pe gînduri? întrebăMazarin.

că tre ora cinci după -amiază . dragădomnule d'Artagnan. — Nu-ţ i face griji în privin ţ a asta. — Bine. iar Athos m-ar proclama un Brutus francez." — Înapoiază -te deci la ora cinci ş i adu-mi-l ş i pe scumpul du Vallon. m ăîntreb dac ătrebuie săfim înarma ţ i sau nu. — Pă i. regina nu trebuia săse teamăde nimic. Dimpotrivă . — Dă -mi înapoi scrisoarea. „Bun! cugetăd'Artagnan. D'Artagnan se înclină . Ah. Mazarin nici gînd sădea o asemenea poruncă . spuse Mazarin. nelini ş tit. iatăo tain ăpentru care domnul de Gondy ar plă ti o suta de mii de livre!" — Te gîndeş ti! fă cu Mazarin. Grozav ar mai fi!" Gasconul. — Înarmaţ i pînă -n dinţ i. dar el săaş tepte în anticameră . la fel cum dupăfurtună . — Ai dreptate. IX FUGA În ciuda semnelor de tulburare pe care le dă dea oraş ul. am o întîlnire de la care nu pot să lipsesc. Emoţ ia ei era o ră mă ş iţ ăa agitaţ iei prin care trecuse ş i că reia trebuia să -i lase ră gazul săse liniş teasc ă . cu închipuirea-i veş nic înfierbîntată .Ş i pe cînd se înclina. nici nu era de mirare: regina dă duse poporului pe Broussel ş i pe Blancmesnil. ceea ce dă du lui Porthos o veselie de necrezut. M-ar purta în triumf ca pe Broussel. Vreau săvorbesc cu dumneata între patru ochi. — Ah! fă cu d'Artagnan. E vorba de acelaş i lucru. Înapoiază -te peste vreo douăceasuri. vom fi. la sosirea lui d'Artagnan. vă zuse pe datătoate foloasele pe care putea săle tragăde pe urma unei atari situaţ ii. Încănu poţ i pleca. te rog! D'Artagnan se supuse ş i Mazarin se încredinţ ăcăpecetea era neatinsă . — Aşavea nevoie de dumneata astă -seară . amîndoi măcheam ăla aceeaş i oră . amîndoi la Palatul Regal: ghicesc ce e la mijloc. îl liniş ti Mazarin. te strîng de gît ş i trec de partea Frondei. urmăel. monseniore. — Peste douăceasuri. zise el. Palatul Regal înfă ţ iş ao priveliş te dintre cele mai îmbucură toare. începu să l ia cu biniş orul. plecăş i alergăsărepete prietenului să u fă gă duielile m ă gulitoare ale lui Mazarin. Bă nuiam eu. de vreme ce poporul nu mai avea nimic de cerut. D'Artagnan salută .dintîi cuvînt pe care-l spui. monseniore. prin urmare. îş i zise: „Amîndoi au să mi dea aceeaş i poruncă . De altfel.

aş ezîndu-se. a ş tept poruncile dumneavoastră . cămonseniorul o face fă răvreun gînd ascuns ş i măsocoteş te vrednic de asta. nu eş ti împotrivă ? — Nu sînt nici pentru. — Fiţ i mai lă murit. — Dragădomnu' d'Artagnan. Asta înseamnăcăregina vrea să pă ră seascăParisul. Ş i pentru ce-aşavea? — Vă d c ăridici din umeri. D'Artagnan se afla la post ş i-l a ş tepta în anticameră . Fuseserăpoftiţ i prinţ i. Cardinalul apă ru surîză tor. — Scumpe domnu' d'Artagnan. — Pentru asta te-a chemat de diminea ţ ăş iţ i-a spus săte înapoiezi la ora cinci. tot femei ră mîn. — Da. Oh. vămă rturisesc. — Regina a hotă rît s ăfacăîmpreunăcu regele o micăplimbare pînă la Saint-Germain. nici împotrivă . rosti d'Artagnan. monseniore. — Eu. monseniore. spuse el. A ş a căspuneţ i-mi iute despre ce e vorba. de vreme ce tocmai dumitale măadresez. . — Ei bine. — Bun. Mazarin se fă cu nevă zut. Dupămasa de sear ăurma săse joace că rţ i la regină . prinţ ese ş i tr ă surile umpleau curţ ile încăde la amiaz ă . „Mare vulpoi!" îş i zise d'Artagnan în sinea lui. Deci la dumneata m-am gîndit ca să -i însoţ eş ti pe rege ş i pe reginăpînăla Saint-Germain. Ş i se opri. că aş tept de multăvreme un asemenea prilej. Anna de Austria era în acea zi fermecă toare prin gra ţ ie ş i spirit. sub pretextul întoarcerii înving ă torului de la Lens. astă -searăvei avea în mîinile dumitale salvarea statului. monseniore? fă cu d'Artagnan. femeile! Chiar regine. monseniore. În clipa cînd lumea se ridica de la masă . începu ministrul. — La ce m-o fi pus săjur c ănu spun la nimeni de întîinire! murmură d'Artagnan. — Pricepi. Bucuria ră zbună rii îi stră lucea în ochi ş i-i flutura pe buze. — Nă dă jduiesc. — Ai ceva de zis despre aceastămicăplimbare.e nevoie uneori de cîteva zile pînăse potole ş te marea. — E un fel al meu de a vorbi cu mine însumi. Am să -ţ i dau cea mai mare dovadăde încredere pe care un ministru poate s-o acorde unui ofiţ er. continuăd'Artagnan. reluăMazarin. drag ăprietene. — Cel mai vrednic dintre toţ i. dragădomnu' d'Artagnan? întrebăMazarin cu neliniş te. o toanăfemeiască . niciodatănu fusese vă zut ăatît de voioasă . îl apucăde mîna ş i-l duse în cabinetul să u. D'Artagnan se înclină . a ş tept. pricep foarte bine. — Ah! murmurăd'Artagnan. monseniore. — Prin urmare. Avusese loc un mare ospă ţ .

—Ş i totuş i prime ş ti? — Fă r ăîndoială . — Veţ i fi atacaţ i pe drum? — Tot ce se poate. — Da. — Cum aş a? — Eminenţ a-Voastrăpoate săfie recunoscută . D'Artagnan zîmbi. continuăd'Artagnan. Salvarea statului. — Sînt destui oameni înarmaţ i pe stră zi. — Ah! ră suflăMazarin. — DacăEminen ţ a-Voastrăse traveste ş te. b ă gînd de seamănep ă sarea ofiţ erului. — Chiar dacămătravestesc? întrebăMazarin. continuăMazarin. privindu-l ţ intă . la accent. — Am să -mi dau toatăsilinţ a. luaţ i seama. Sînteţ i . uş urat. dragul meu! zise Mazarin. — Cum adicădumneavoastră . stăîn mîinile dumitale. într-o fran ţ uzeasc ăfă r ăde cusur. — Dar eu? glă sui Mazarin dupăun moment de tă cere. — Pe viaţ a dumitale? — Pe viaţ a mea! — Eş ti un erou. — Dar va trebui săfaceţ i ceea ce Eminenţ a-Voastrăzicea deună zi că ar fi fă cut în locul nostru. monseniore. cu atît mai ră u pentru ei. ş i simt întreaga ră spundere a unei asemenea însă rcină ri. uitîndu-se plin de admiraţ ie la muş chetar. împodobit cu ceaprazuri de argint. cenuş iu ş i roş u ca granatul. Am pierdut ş ase mii de angevini în Sicilia fiindcă vorbeau stricat italieneş te. voi trece peste ei! —Ş i-i vei duce pe rege ş i pe regin ănev ă tă ma ţ i la Saint-Germain? — Da. — În franţ uzeş te. monseniore? — Dacăvreau ş i eu săplec? — Asta o săfie mai greu. — Crezi căe cu putinţ ă ? — Orice e cu putinţ ă . — Ce anume? — Săstriga ţ i: „Jos cu Mazarin"! — Voi striga. Ş i ridicăo mantie aruncatăpeste un fotoliu. monseniore. e mai uş or. pe care se gă sea un costum de cavaler. —Ş i dacănu treci? — Atunci. Luaţ i seama căfrancezii s ănu se r ă zbune pe dumneavoastrăpentru Vecerniile siciliene. aş a cum îţ i spuneam.— Vezi prea bine. —Ş i ce-ai săfaci în acest caz? — Am sătrec printre cei care măvor ataca. dar.

— Din pricina asta nici nu măîncred în oricine. încuviinţ ăd'Artagnan. ră spunse muş chetarul. — Asta-i dragoste creş tinească . Dacăsar fi asemă nat ş i prin curaj. zise Mazarin. aruncînd fă răs ăvrea o privire asupra diamantului reginei. am planurile mele. Dovadăc ăpe dumneata te-am ales ca sămăînsoţ eş ti. apoi. repetăMazarin. curtea odat ăsalvată . — Aş a e. continua cardinalul. trebuie săţ i-o cumpă r. creş te primejdia ce măpîndeş te pe mine. murmurăMazarin. scumpe domnu' d'Artagnan? — Grea însă rcinare. Mazarin îl v ă zu zîmbind ş i se folosi de acest moment. — Nu plecaţ i odatăcu regina? — Nu. — Regele ş i regina sînt regele meu ş i regina mea. ceea ce mi-aţ i propus adineauri. în urma reginei? — Nu. sporesc primejdia ce o pîndeş te. se poate sămădea uită rii: cei mari nu ş tiu ce e recunoş tinţ a. plecînd dupăregin ă . — Vreau deci să -i împiedic săfie nerecunoscă tori faţ ăde mine. s ănu-l duci în ispită pe aproapele tă u. Ei mi-o cer ş i eu n-am nimic împotriv ă . — Asta aş a e. — Atunci. astfel ca sănu-i scape nici cea mai micătres ă rire de pe chipul ofiţ erului. D'Artagnan zîmbi: el înţ elegea foarte bine aceast ăş iretenie italienească . — Dar n-ai spus nimic din toate astea cînd a fost vorba de rege ş i de regină ! rosti Mazarin. — Da. privindu-l cu aten ţ ie. spuse Mazarin cu surîsul fin. Viaţ a mea le aparţ ine. Totul ar putea fi pus pe seama unui atac. Cum însămie nu-mi aparţ ine viaţ a dumitale. întoarse încetiş or piatra inelului afar ă . Dacăî ţ i cer acest serviciu. dar cugetăc ăun om care ar avea de gînd sătră deze nu te-ar preveni dinainte. — Înţ eleg. pe care Mazarin îl avea pe deget. Mazarin simţ i că -l trec fiorii. — Ar fi o treabăstraş nicăpentru un tră dă tor. monseniore. reluîndu-ş i aerul grav. unui l-ar fi fă cut pe celă lalt săsă vîrş ească lucruri mari. care începea săînţ eleag ă . — Aha! zise d'Artagnan. — Tocmai de aceea vreau săplec înaintea lor.sigur cănimeni nu cunoaş te planul reginei? Mazarin r ă mase pe gînduri. — Ai săîncepi prin a măscoate întîi pe mine din Paris. zise d'Artagnan. rosti el cu vioiciune. nu-i a ş a. o fac cu gîndul de . Plecînd cu regina. D'Artagnan zîmbi. cu un suspin adînc. nu? Ş i. monseniore! spuse d'Artagnan. monseniore. Mazarin îi urmă ri privirea ş i suci încetiş or în ă untru piatra inelului. Ace ş ti doi oameni se asemă nau într-o privinţ ă . zise Mazarin. prin ş iretenie. le-o datorez.

cercetăpiatra săse încredinţ eze dacăera într-adevă r aceeaş iş i. — Eh! ş opti Mazarin. — Totuş i. Mi se pare căpleacăcu diamantul! Ş i-l chema înapoi. ţ in la asta. î ş i puse inelul în deget cu o plă cere de nedescris. — Minunat! Dar cum măscoţ i din Paris? — Oh. — Monseniorul se gîndeş te numai? întrebăd'Artagnan. „În sfirş it!" îş i zise d'Artagnan în sinea lui. — Sau că utaţ i pe altcineva. monseniore. ţ i-l dă ruiesc din toatăinima. — Atunci se poate: văscot din ora şîntîi pe dumneavoastră . . — Monseniore? — Îţ i iei toat ără spunderea? — Nu-mi iau nici o ră spundere. — Poftim. pentru dumneavoastră . —Ş i trebuie săl ă saţ i în seama mea întreaga acţ iune. aruncînd o ultimăprivire asupra inelului. scumpe domnu' d'Artagnan. dar nu pentru regină . — Hm! mormă i Mazarin. Uite un diamant care a fost al dumitale cîndva. adă ugăMazarin. — Deci. întorcînd spatele.a fi recunoscă tor. lă saţ i pe mine! — Îţ i dau puteri depline. ia cî ţ i oameni vrei pentru escortă . spuse d'Artagnan. scoţ înd inelul din deget. — Mi se pare totuş i mijlocul cel mai sigur. dragădomnu' d'Artagnan! murmurăel. cum vom face? întrebăel. Dar n-are a face. — La ce oră ? — La zece. voi face totul cît se poate mai bine. — Atunci. — Domnu' d'Artagnan. D'Artagnan clă tinădin cap.ş i măîntorc s-o iau pe regină . vei fi aici la nouăş i jumă tate. monseniore. e drept deci să se întoarcăiară ş i la dumneata. vălas undeva. luăinelul. cît despre asta. m ă rturisi Mazarin. — Cît se poate mai bine? — Da. — Ei bine. —Ş i eu. Săvorbim acum despre micile dumneavoastrătreburi. îl primesc aş a cum mi se dă . —Ş i regina cînd pleacă ? — La miezul nopţ ii. măîncred în dumneata. dincolo de barieră . —Ţ ineam mult la el. monseniore. — Trebuie să -mi daţ i mînăliberă . — Da. Mazarin îş i muş căbuzele. zise d'Artagnan. fie. te rog din suflet! D'Artagnan nu-i dă du prilejul săse osteneascăstă ruind. spuse Mazarin. dup ăce se convinse de limpezimea stră lucirii diamantului. Vreţ i săpleca ţ i înaintea tuturor? — Da. dulceag. Ia-l.

domnule d'Artagnan. Mazarin ş ovă i o clipă . — Juri săfii mut? — Eu nu jur niciodată . — Voi fi aici. Î ţ i mul ţ umesc căai stă ruit sămăvezi. — Haide. Ş i d'Artagnan se înclină . monseniorul vrea sămăajute s-o vă d pe regină ? — La ce bun? — Aşdori săprimesc poruncile ce are să -mi dea chiar din gura maiestă ţ ii-sale. Gă tităastfel. — Primeş ti misiunea pe care ţ i-o încredinţ ez? — Cu recunoş tinţ ă . monseniore. — Sămergem. credeţ i-mă . — Bine. — Poate căa uitat ceva. dar ţ ineam săprimesc poruncile chiar din gura maiestă ţ ii-voastre. monseniore. îmi respect cuvîntul. vă d c ătrebuie săam deplinăîncredere în dumneata. dar îţ i jur c ănu voi uita acest al doilea serviciu ce-mi faci. zise regina. regina se ară t ăîn ţ inutăde mare gală . La vreo cinci minute. D'Artagnan nu aş teptămult. monseniore. cu cel mai fermec ă tor surîs. aş a cum l-am uitat pe primul! — Maiestatea-voastrăe liberăsă -ş i aminteascăsau s ăuite.—Ş i voi gă si pe Eminenţ a-Voastrăgata de plecare. doamnă . Săfii aici la miezul nopţ ii. — Poţ i săpleci. monseniore. — Atunci ră mînem înţ eleş i. —Ţ ii săo vezi? — È absolut necesar. rosti d'Artagnan. Îl introduse pe d'Artagnan în camera de rugă ciune a reginei ş i îi spuse săaş tepte. —Ş tii despre ce e vorba? — Da. — Domnule d'Artagnan. În . Te voi conduce. Spun da sau nu ş i. spuse Mazarin. Acum. adă ugăregina. — Gata. — Văcer iertare. D'Artagnan r ă mase neclintit în dorinţ a lui. — M-a însă rcinat săţ i le dau eu. Du-te ş i înapoiază -te la miezul nop ţ ii. — Dumneata eş ti. îl încredinţ ăd'Artagnan. — E cel mai bun lucru. pă rea abia de treizeci ş i cinci de ani ş i era frumoasă . — Vino! îl pofti Mazarin. cum sînt gentilom. fă r ăîndoială . Îi fă cu un semn de bun ră mas cu mîna ş i d'Artagnan se retrase. dar nici un cuvînt despre convorbirea noastră ! — Ceea ce am vorbit împreunăne priveş te numai pe noi. cunosc prea bine dezinteresul dumitale ca să -ţ i vorbesc de recunoş tinţ a mea în aceastăclipă . spuse ea cu un surîs plin de graţ ie. Nu înţ eleg ce vrea săspună .

— Urcaţ i-vă .acelaş i timp aruncăo privire spre draperia de dupăcare se ivise regina ş i ză ri sub marginea de jos vîrful unui pantof de catifea. Mazarin îl purta cu eleganţ ă . paiaţ a asta nu merităsăfie slujităde un om cinstit. Întradevă r. — Fie. dimpotrivă . . —Ş i vrednicul domn du Vallon nu ne d ăprilejul s ăne bucură m de tovă ră ş ia sa? — Ba da. Mazarin îi dă du cheia ş i muş chetarul. monseniore. măînspă imîn ţ i cu sîngele dumitale rece. Numai c ăera foarte palid ş i tremura niţ eluş . dup ăEminen ţ a-Voastră . c-ar fi trebuit săvăinspir încredere. aş teaptăîn tră sura lui. Îl gă si pe cardinal îmbră cat în costum de cavaler. — Eu credeam. — Singur? întrebăel. — Monseniore. — Unde? — La poarta gră dinii Palatului Regal. Stră bă turăcurţ ile Palatului Regal. monseniore. zise d'Artagnan. iar Porthos în fundul tră surii. va veni mai tîrziu. nu. —Ş i pe Bernouin nu-l iau cu mine? — N-avem loc pentru el. — Bun. — Fă r ăalt ăescort ădecît dumneavoastrăamîndoi? — Oare nu-i destul? Unul dintre noi doi ar fi de ajuns. ajunserăîn gră dinăş i apoi în faţ a porti ţ ei. unde se mai aflau înc ăvreo câteva tră suri ale mesenilor întîrziaţ i. oftînd din adîncul ră runchilor. — Nu. ză u aş a! spuse Mazarin. — Deci cu tră sura lui plecă m? — Da. dar mîna îi tremura îngrozitor. Săplecă m! Coborîrăamîndoi pe scara cea tainică . zise d'Artagnan. dupăcum am mai spus. Eminenţ a-Voastr ăe liber ăs ăfac ăaş a cum doreş te. Mazarin încercăsăo deschidăcu o cheie scoasădin buzunar. monseniore. Mousqueton închise portiera ş i se cocoţ ăla spate. mai e timp săvără zgîndiţ i. Dar asta nu-l împiedicăpe d'Artagnan săfie punctual la întîlnire: la ora nouăş i jum ă tate intrăîn anticameră . puse cheia în buzunar: socotea săse întoarcătot pe acolo. încît nu era în stare nici sănimereascăbroasca. Mousqueton stă tea lîngăportieră . Mazarin î ş i sprijinea braţ ul de braţ ul lui d'Artagnan ş i muş chetarul i-l sim ţ ea cum tremură . monseniore! zise d'Artagnan. murmurăel. veş mînt ce-l prindea de minune ş i pe care. Mazarin nu aş teptăsăi se spun ăde douăori ş i se aruncăîn tră sură . — Scumpe domnule d'Artagnan. Scara tră surii era lă satăş i portiera era deschis ă . De vreme ce totul trebuie fă cut după voinţ a dumitale. D'Artagnan îl urmă . se împotrivi Mazarin. Mazarin ascultăsăvad ădacănu-l tră dez. C ă utase în fel ş i chip sănu plece. Bernouin aş tepta ş i-l introduse îndatăîn cabinet. — Lă saţ i-măpe mine. încuviinţ ăMazarin. — Da. dupăce deschise poarta.

— Eh. Doamne. La care Mousqueton nu mai pretinse nimic. da. În stînga îl avea pe Porthos ş i în dreapta pe d'Artagnan – fiecare veghea la cîte o portierăş i-i slujea drept de pavă ză . Pe bancheta din faţ ăerau douăperechi de pistoale. Dumnezeule mare.. — Cine-i? întrebăcomandantul patrulei. prietene. — Într-adevă r. o patrul ăopri tră sura. La o sutăde paş i de Palatul Regal. — Mazarin! strigăd'Artagnan.. dumneavoastrăsînteţ i? fă cu Planchet. — Cum. — Drum bun! strigarăei. dar te previn că Parisul va fi în flă că ri în noaptea asta. Cei doi prieteni ţ ineau fiecare sabia ală turi. la Saint-Cloud. Planchet. dragul meu domn Mouston. — Porthos. a primit o loviturăde spad ăş i-l duc la ţ ară . dragul de el. Mă simt tare ră u. de nici nu se mai vă zu. una dinaintea lui Porthos. ceea ce nu dă dea cîtuş i de puţ in de bă nuit căîntr-însa s-ar gă si oameni gră biţ i. Tră sura porni în trapul mă surat al cailor. care. zise Porthos. — Cine-i? repetăacelaş i glas cu neră bdare. — Cine-i? strigăcomandantul patrulei. Că tre mijlocul stră zii Petits-Champs. îns ăd'Artagnan i-o retezase numaidecît: — Ră mîi. D'Artagnan recunoscuse vocea fostului să u valet. — Ascundeţ i-vă . Ş i lă sarătră sura sătreac ă . Gluma li se pă ru grozavăburghezilor. izbucnind în hohote de rîs. Ie ş i pe jumă tate din tră sură . Planchet! strigăel. urmăd'Artagnan. dragăprietene! Porthos. — Ei! fă cu d'Artagnan. o a doua patrulăopri tră sura. Ce p ă rere are monseniorul de acest ră spuns? — Plin de duh! excalmăMazarin. ce nenorocire! se tîngui Planchet. D'Artagnan simţ i cum cineva se repede săapuce caii de că pă stru. Ş i Mazarin se vîrî între cei doi prieteni. — Ei. Cardinalul simţ i căi se face p ă rul mă ciucăîn cap. — Oh. domnule. spune mă car un cuvînt bunului Planchet. vă zînd o tră surăfă răblazon ş ăfă răescortă . — Planchet. dacăîntîlneş ti vreun medic.spunînd cătot îl mai doare rana. ş i. Cardinalul îş iş terse fruntea cu batista ş i se uităîn jur. susţ inînd sus ş i tare căe gata să -ş i urmeze stă pînul ş i pe domnul d'Artagnan pînăla capă tul pă mîntului. suspinăPorthos cu o voce slabăş i jalnică . într-adevă r. Dacămai poţ i vorbi. Comandantul patrulei se apropie: era. ză u? zise Planchet. nu ş i-ar fi închipuit niciodatăcăe cu putinţ ăo asemenea lipsăde prevedere. — Ah. m-ar bucura sămi-l trimiţ i. scumpul meu Porthos. dacăvrei. monseniore! zise d'Artagnan. pricep. Cum s-a . cealaltăîn faţ a lui d'Artagnan. acasă .

— Sătrecem. cutezăş i el sătragăaer în piept. Fă răîndoialăcăş i d'Artagnan îl recunoscu. — La dracu. — Cine-i? întrebăel. fă gă dui Mazarin. spuse d'Artagnan omului cu coasa. — Lasă -ne sătrecem. Dacănu. rup picioarele cailor! — La naiba! se întunecăPorthos. dar cum? întreb ăMazarin. ne rup ş i nouăgîtul. Tragem numai dacăn-avem încotro. Omul se apropie. Un om se apropie de uş a tră surii. cu un fel de coasăîn mînă . — Ce-i de fă cut? mormă i Porthos. — Nici un pas mai mult! se ră sti omul care pă rea comandantul cetei. — Vino ş i deschide. luminaţ i de lică rirea unui felinar. sînt prieteni! Tră sura porni mai departe ş i Mazarin. fiindcăp ă rul i se . d'Artagnan ieş i pe jumă tate din tră sură . sătrecem! zise d'Artagnan. întorcîndu-se că tre oamenii lui. — Am să -ţ i dau eu cîte douăsute pentru ei. e ră u!" Apoi. — Bricconi! murmurăcardinalul. Cu puţ in înainte de poarta Saint-Honoré întîlnirăo a treia ceată : erau oamenii cerş etorului de la Saint-Eustache. prietene. ca ş i cum ar fi vrut săspună : „Dacă -i aş a. Să -l omor? — Dintr-un pumn. Porthos! spuse d'Artagnan. — Pot. — Ce e? întrebăMazarin.întîmplat? — Am să -ţ i povestesc eu. Ar fi pă cat. — Printre ei sau peste ei! Vizitiu. vrînd săfie mai liber în miş că ri. spuse Mousqueton. ori nu mai ajunge viu acasă : e atins la plă mîni. nu recuno ş ti tră sura Prinţ ului? — Prinţ sau nu. zise Porthos. caii ă ş tia măcostăcîte o sutăde pistoli fiecare. dacăle rup picioarele. deschide uş a! Noi pă zim poarta ş i nu trece nimeni fă răsăş tim noi cine trece. vesti Porthos. ş uş oti d'Artagnan. Ochii lui se întîlnirăcu ochii cerş etorului. neispră vitule. bodogă ni omul. — Da. Porthos scoase un geamă t adînc. Planchet clă tinădin cap. le strigă : — Lă saţ i-i sătreacă . — Ei. Planchet. — Vine unul în partea mea. — Monseniore. apucînd un pistol de ţ eavăş i pregă tindu-se s ăloveascăcu mînerul. cred căne afl ă m într-o proastătovă ră ş ie. fiindcăse fă cu alb ca varul. porneş te în goană ! Vizitiul îş i ridicăpiciul. dac ăpoţ i. numai că . Pe mă surăce se apropia. Fă răîndoialăcăacesta îl recunoscu pe muş chetar. care-ş iţ inuse ră suflarea. Porthos întinse îndatămîna spre pistoale. — Atenţ ie.

. Dupăaceea se întoarse că tre Mazarin: — Acum. urmatăîndat ăde alta. loveş ti ş i tu ca un apucat! — Pă i n-aveam încotro: omul meu era cît pe ce sămăpricopsească cu un glonţ . D'Artagnan se întoarse ş i-l vă zu pe nefericitul acela ză cînd la vreo patru paş i mai încolo. îndră znind săscoatăcapul pe geamul portierei. tră gîndu-se un pas înapoi. — Ce ai? întrebăel. — Spre Cours-la-Reine! strigăd'Artagnan vizitiului. — Monseniorul e mulţ umit de escortă ? întrebămuş chetarul. lu ăpistoalele de pe banchet ăş i le vîrî la cingă toare. — Asta o săfie mai uş or. spuse Porthos. cum nu ţ inea săse întoarc ăîn oraş prin poarta pe unde ieş ise. — Ce naiba.ridicăm ă ciucăîn cap. să rind jos din tr ă sură . se înfă ş urăîn mantie ş i. mulţ umind lui Dumezeu c-aţ i scă pat cu bine. — Mi se pare cămi-am scrîntit mîna. Douădin roţ i trecuserăpeste ceva rotund ş i lesne de îndoit. monseniore. Fă răvreo altălă murire. Vizitiul puse biciul pe cai ş i nobilele animale o luarăla goan ă . — L-am descîntat. zise el. — Pă i ce era? — O nă lucă . Se fă cu tă cere pentru cîteva clipe. — Acum goneş te cît poţ i! strigăel vizitiului. că ci nu-i venea săcreadăîntr-o asemenea minune. cînd ră sunăo loviturăca de mă ciucărepezităîntre coarnele unui bou: era Porthos care îi venise de hac omului să u. — Domnul d'Artagnan! strigăcerş etorul. — Fii liniş tit. Domnul d'Artagnan! Lă saţ i-l sătreacă ! Muş chetarul ar fi r ă spuns poate ş i el. —Ş i. Sînteti salvat. întinzîndu-i mîna. Se auzirăni ş te strigă te ca de oameni trîntiţ i la p ă mînt. Dar tu cum te-ai descotorosit de-al tă u? — Oh! zise d'Artagnan. puteţ i spune de cinci ori în ş ir Tatş l nostru ş i Ave.. Dupăcinci minute. vădau în grijăpe Eminenţ a-Sa. Al meu nici mă car nu era om. D'Artagnan se uitămirat la prietenul să u. Ră mîne săface ţ i la fel ş i pentru regină . — Încîntat. liber! Mazarin r ă spunse printr-un soi de geamă t înfundat. Tr ă sura ieş i pe poarta oraş ului. domnu'! spuse Mazarin.. Apoi se simţ io hurducă tură . murmurăPorthos. tră sura se opri: ajunseserăla Cours-la-Reine. zise d Artagnan. se îndreptăspre poarta Richelieu. Domnule du Vallon.

cugetînd cum săo scoatădin oraşpe regina. Cîţ iva oameni se apropiarăde el săcerceteze cine este ş i. fă cu un ocol ş i intrăîn oraşpe poarta Richelieu. Se urcăbini ş or în tră surăş i. Tr ă sura opri sub portalul de la intrare. strigăcu atîta tragere de inimă . fă -mi plă cerea ş i ia hă ţ urile din mîinile omului ă stuia. încît ş i cei mai cusurgii se ară tarămulţ umiţ i. trezit pe neaş teptate. să ri de pe caprăfă r ăs ălase hă ţ urile din mînăş i veni s ădeschid ă . — Domnule de Bellière. cu cît vizitiul dormea. cu gîndul s ă -l fac ăsă strige: „Jos Mazarin!". speriat că nu-ş i recunoaş te stă pînul. Crezind căvicarul a hotă rît aş a. în slujba regelui. dar cînd se dumiri despre ce era vorba. eş ti mort! Dupăexpresia zugră vităpe chipul celui care îl amenin ţ a astfel. — Ah. dar. Mergea pe strada Richelieu. Pe legea mea. Un gînd neaş teptat îi trecu prin minte. d'Artagnan. care avea destul timp înainte. suie pe capră . că ci de o tră surăcu armele Franţ ei nici vorb ănu putea s ăfie. la dracu! îngînăel. . cînd ză ri în poarta palatului doamnei de Guéménée un echipaj. dus pe capră . îl înconjurarăîndată . Ar fi un joc cinstit! Ş i. du tră sura la uş a sc ă rii din dos ş i aş teaptă -măacolo. porunci: — La Palatul Regal! Vizitiul. dîndu-ş i seama dupăp ă lă ria cu pene ş i dup ămantia-i împodobit ăcu galoane căau în faţ ăun ofiţ er de mu ş chetari. D'Artagnan să ri ş i el din tră surăş i.X TRĂ SURA VICARULUI În loc săse înapoieze prin poarta Saint-Honoré. spunînd: — Dacăsco ţ i o vorbă . îl în ş fă căcu mîna stîngăde guler în vreme ce cu dreapta îi puse pistolul în piept. în clipa cînd vizitiul. Doi muş chetari se plimbau prin curte ş i d'Artagnan îi strigăpe nume. tră gînd de firul de mă tase legat de degetul cel mic al vizitiului. — Pă i asta-i chiar tră sura vicarului! zise el. se adresăel unuia. apropiindu-se de tră sură . Întîmplarea avu darul să -l neliniş teascăla început. fă ră bă nuialăcăporunca vine din partea altcuiva decît a stă pînului s ă u. Vizitiul îş i dă du seama abia acolo căvaleţ ii nu se aflau pe locul lor din spate. Treabăcu atît mai u ş oară . E vorba de o chestiune de mare însemnă tate. vizitiul înţ elese căa picat într-o cursăş i ră mase cu gura că scatăş i cu ochii holbaţ i. Elveţ ianul de la palat tocmai se pregă tea săînchidăpor ţ ile. încep să cred căprovidenţ a e de partea noastră . porni îndatăspre locul numit. la vederea acestui mă re ţ echipaj. se trase înapoi. ră mase încredinţ at ca sosea un oaspete de seamăş i lă sătră sura sătreacă . cercetăcu privirea blazoanele zugră vite pe uş iş i livreaua vizitiului.

sănu uit. D'Artagnan se întoarse că tre celă lalt muş chetar. — Domnule du Verger. pîn ăva veni domnul Bernouin sădeschidă . La ceasurile zece. deş i ordinul i se pă ru cam ciudat. D'Artagnan ieş i. zise el. r ă mîi închis aici. în semn căva respecta întru totul consemnul. fă cu semn căe gata s ă -i îndeplinească porunca. — A. — Du-m ăîn camera de rug ă ciune a reginei. Bernouin îl introduse în camera de rugă ciune a reginei. stră bă tu coridorul ş i pă trunse în anticamera lui Mazarin. urmat la rîndu-i de că tre muş chetar. Veghea va fi destul de lungăş i de plicticoasă . Dar iatăun om pe care te rog să -l duci undeva. — Ei bine. De altfel. muş chetarul se înclinăş i. dragăprietene. tare îngîndurat. ră spunse muş chetarul. — Avem aş a ceva. încredinţ at căera vorba de lucruri importante. zise el.ş tiu. care ş tia călocotenentul să u nu e în stare de o glumă proastăîn timpul serviciului. Dă -i de veste c ă măaflu aici ş i apoi pune pachetul ă sta. era atît de buimă cit de cele întîmplate. domnule? — Unde vrei tu.Muş chetarul. — Totul merge de minune. încît se cl ă tina pe picioare ş i se bîlbîia ca beat. în slujba regelui. se supuse fă r ămurmur. îl preveni d'Artagnan. într-un loc sigur. nu se împotrivi cîtuş i de pu ţ in. adă ugăcu gravitate. ajut ă -m ăs ă -l duc pe omul acesta întrun loc sigur. care semă na grozav a închisoare. aproape to ţ i oaspeţ ii plecaseră . tră gînd spada. bineînţ eles. Muş chetarul d ă du din cap. Vizitiul. te poftesc s ă -mi dai mantaua ş i pă lă ria.. domnule du Verger. dupăcum am spus. Bernouin aş tepta cu neră bdare veş ti de la stă pînul să u. domnule locotenent. domnule? întrebăel. de care am mare nevoie. Socotind călocotenentul a arestat vreun prinţ travestit. D'Artagnan urcăscara urmat de prizonierul să u. D'Artagnan puse totul în braţ ele lui Bernouin. — Acum. cu omul ă sta. dragul meu Bernouin. La Palatul Regal totul se petrecea ca de obicei. dar dumneata înţ elegi. Dacăomul nostru încearcăsă fugăori săstrige. luîndu-l ş i pe Bernouin cu el. — Acum. îi spuse d'Artagnan. pe capra tră surii ce aş teaptăîn capul scă rii tainice