Alexandre Dumas

Dupa douazeci de ani

PARTEA ÎNTÎIA I FANTOMA LUI RICHELIEU Într-o încă pere a Palatului Cardinal, pe care o cunoaş tem, la o masă cu colţ urile ferecate în argint aurit, încă rcatăde hîrtii ş i de că rţ i, ş edea un om cu capul sprijinit în mîini. Îndă ră tul lui se afla un că min impună tor, împurpurat de ră sfrîngerile jă raticului ş i în care tă ciunii aprinş i se mistuiau printre mari gră tare aurii. Lică rirea că minului învă luia din spate veş mîntul mă re ţ al acestui visă tor, pe care îl lumina din faţ ăun candelabru plin de lumîn ă ri. Vă zînd mantia aceasta roş ie ş i bogatele-i dantele, fruntea aceasta palidăş i plecatăsub povara gîndurilor, însingurarea ce domnea aici în încă pere, mu ţ enia anticamerelor ş i pasul mă surat al stră jilor pe coridor, ai fi crezut căumbra cardinalului Richelieu se afla ş i acum în cabinetul să u. Vai, era, într-adevă r, numai umbra marelui era! Franţ a slă bit ă , autoritatea regelui nesocotită , nobilii deveniţ i iar ă ş i puternici ş i nesupuş i, duş manul înc ă lcînd hotarele – totul st ă tea mă rturie ca Richelieu nu mai era. Dar ceea ce dovedea ş i mai gră itor cămantia cea roş ie nu-l înveş mînta pe bă trînul cardinal era tocmai aceastăînsingurare ce pă rea – aş a cum am spus – mai degrabăa unei n ă luci, decît a unui om viu; erau coridoarele pustii de curteni ş i curţ ile ticsite de stră ji: era batjocura ce urca din stradăş i nă vă lea pe ferestrele acestei înc ă peri zguduite de ră suflarea unui întreg oraşcoalizat împotriva ministrului; era, în sfîrş it, zgomotul depă rtat ş i mereu reînnoit al împuş că turilor, din fericire slobozite aiurea, numai ca sădea a înţ elege gă rzilor, elve ţ ienilor, muş chetarilor ş i ostaş ilor de veghe în jurul Palatului Regal – întrucît însuş i Palatul Cardinal îş i schimbase numele – căş i poporul avea arme. Aceastăfantomăa lui Richelieu era Mazarin. Ş i Mazarin era singur ş i se simţ ea slab. — Venetic! murmurăel. Italian! Uite ce-mi tot aruncăîn obraz! Cu vorba asta l-au ucis, l-au spînzurat ş i l-au sfî ş iat pe Concini ş i, dacăi-aş lă sa, m-ar ucide, m-ar spînzura ş i m-ar sfîş ia ş i pe mine la fel, cu toate cănu le-am fă cut nicicînd alt ră u, decît doar c ăi-am stors niţ eluş . Nerozii! Nu pricep cădu ş manul lor nu-i acest italian care vorbeş te prost

franţ uzeş te, ci mai curînd aceia care au darul s ăle îndruge cuvinte frumoase cu un atît de curat ş i cuceritor accent parizian. Da, da, urmăministrul cu surîsul fin, care de astădatăpă rea ciudat pe buzele-i pale, da, larma voastr ăîmi spune c ăsoarta favoriţ ilor e nesigură ; dar, dacăş tiţ i asta, ar trebui săş tiţ i deopotrivăc ăeu nu sînt un favorit oarecare! Contele de Essex avea un minunat inel împodobit cu diamante, pe care i-l dă ruise regeasca lui amantă ; eu am doar un simplu inel cu douăiniţ iale ş i o anume zi gravate pe el, însăinelul acesta a fost binecuvîntat în capela Palatului Regal; de aceea pe mine n-au sămă doboare, aş a cum ar pofti. Tot urlînd: „Jos cu Mazarin!", nu-ş i dau seama ca eu îi fac săstrige cînd tră iascăBeaufort, cînd tră iascăPrinţ ul, cînd tră iascăParlamentul! Ei bine, domnul de Beaufort e închis la Vincennes, Prinţ ul îi va că lca pe urme dintr-o zi în alta, iar Parlamentul... Aici surîsul cardinalului că pă t ăo expresie de ură , de care chipu-i blajin nu pă rea în stare. — Ei bine! Parlamentul... vedem noi ce facem ş i cu Parlamentul; acum îi avem pe Orléans ş i pe Montargis. Ah, am s ălas timpul s ă lucreze! Toţ i cîţ i au început săstrige "Jos cu Mazarin" vor sfîrş i prin a-i huli pe fiecare dintre ei, rînd pe rînd. Richelieu, pe care îl urau atunci cînd tră ia ş i de care vorbesc mereu de cînd a murit, a fost încăş i mai înjosit decît mine; că ci el s-a vă zut alungat de cîteva ori ş i s-a temut de ş i mai multe ori de asta. Pe mine însăregina nu m ăva alunga niciodatăş i, dacăvoi fi silit sămăplec voinţ ei poporului, ea va fi ală turi de mine; dacăfug eu, va fugi ş i ea, ş i-o sa vedem noi atunci ce fac ră zvră ti ţ ii fă ră reginăş i fă r ărege. Ah, barem de n-aşfi str ă in, de-aşfi barem francez, barem gentilom! Ş i că zu din nou în visare. Într-adevă r, situa ţ ia era criticăş i ziua care abia se sfîr ş ise o complicase ş i mai mult. Mazarin, veş nic îmboldit de resping ă toarea-i lă comie de bani, strivise poporul sub povara impozitelor, ş i poporul, că ruia nu-i mai r ă mă sese decît sufletul – dupăvorba procurorului general Talon – cum nu-ş i putea pune sufletul la mezat, poporul, pe care încercau să -l facăs ă -ş i pă streze r ă bdarea cu larma stîrnităîn jurul unor victorii, dar care gă sea căgloria nu-i carne să -ţ i potoleş ti foamea cu ea, poporul începuse sămurmure cam de multiş or. Dar asta nu era tot; fiindc ă , atunci cînd doar poporul murmură , curtea, ţ inutădeparte de că tre burghezie ş i gentilomi, nu-l aude; Mazarin avusese însănesocotinţ a sa se atingăde magistraţ i! El vînduse două sprezece titluri de raportor în Consiliul de Stat ş i, cum magistraţ ii plă teau bani grei pentru slujba lor, iar numirea acestor noi doisprezece urma săle micş oreze procopseala, cei vechi ţ inuser ăsfat ş i juraserăpe Evanghelie s ănu îngă duie una ca asta ş i săse împotriveascădin ră sputeri persecuţ iilor cur ţ ii, fă gă duindu-ş i totodatăcă , dacădin pricina acestei ră zvră tiri vreunul dintre ei ş i-ar pierde slujba, s ăpun ătoţ i mîn ă de la mînăca să -l despă gubească .

Ş i iatăce se întîmplase din aceste dou ămotive: În ziua de 7 ianuarie, ş apte-opt sute de negustori din Paris se strînseserălaolaltăş i, revoltaţ i de o nouădare plă nuităpentru proprietarii de case, trimiserăpe zece dintre ei săvorbeascăducelui de Orléans, care, potrivit vechiului să u obicei, că uta săcîş tige simpatia mulţ imii. Ducele de Orléans îi primise, ş i ei declararără spicat căsînt hotă rîţ i sănu plă teascănici o lă scaie din darea cea nouă , chiar de-ar fi săse apere cu arma în mînăde oamenii regelui veni ţ i săo perceapă . Ducele de Orléans îi ascultase cu mare bună voin ţ ă , le dă duse nă dejdea unei oarecare îndulciri, le fă gă duise săînfă ţ iş eze reginei pă sul lor ş i-i concediase cu vorba dintotdeauna a maimarilor: „Vom vedea." La rîndul lor, în ziua de 9, magistraţ ii veniserăla cardinal, ş i unul dintre ei, împuternicitul celorlalţ i, îi vorbise cu atîta hotă rîre ş i îndră zneală , încît cardinalul ră mă sese uluit; ş i scă pase de ei la fel ca ş i ducele de Orléans, zicînd căare săvad ăce e de fă cut. Ş i atunci, ca s ş vad şce e de fă cut, convocase consiliul ş i trimisese dupăministrul de finanţ e d'Emery. Acest d'Emery era foarte urît de popor, mai întîi fiindcăera ministru de finanţ eş i orice ministru de finan ţ e trebuie săfie urît; apoi, se cuvine săadă ug ă m căo ş i merita niţ el. Era fiul unui bancher din Lyon, pe care îl chema Particelli ş i care, dînd faliment, îş i schimbase numele în d'Emery. Cardinalul Richelieu, recunoscînd într-însul un cap financiar, îl prezentase regelui Ludovic al XII-lea drept domnul d'Emery ş i, dornic să -i ob ţ in ănumirea ca inspector general de finanţ e, g ă sise numai cuvinte de laudăpentru el. — Minunat! a rostit regele. Măbucur căîmi vorbeş ti despre domnul d'Emery pentru aceastăfuncţ ie care cere un om cinstit. Auzisem căai vrea să -l numeş ti pe tică losul de Particelli ş i mătemeam căai s ămă sileş ti s ă -l accept. — Sire, ră spunse cardinalul, majestatea-voastrăs ăfie lini ş tit: Particelli de care aţ i pomenit a fost spînzurat. — A, cu atît mai bine! exclamăregele. Nu degeaba mi se spune mie Ludovic cel drept. Ş i semnănumirea lui d'Emery. Era acelaş i d'Emery care devenise între timp ministru de finanţ e. Aş adar, i s-a trimis vorbăcăe chemat de că tre cardinal ş i el s-a ivit în grabă , palid ş i înspă imîntat, îng ă imînd căfiul s ă u era cît pe ce s ăfie ucis chiar în acea zi în faţ a Palatului: mul ţ imea îl oprise ş i-i ceruse socotealăpentru luxul neveste-si, care se lă fă ia într-o casătapisatăîn catifele roş ii împodobite cu ciucuri de aur. Ea era fiica lui Nicolas de Camus, ministru în 1617, cel care venise la Paris cu două zeci de franci în pungăş i care, dupăce-ş i asigurase o rentăde patruzeci de mii de franci, împă rţ ise de curînd nouămilioane odraslelor sale. Fiul lui d'Emery era cît pe ce săfie strivit din pricina unuia dintre ră zvră tiţ i, care striga cătrebuie stors pînăva da îndă ră t tot aurul pe

care-l înghiţ ise. În acea zi, consiliul nu a luat nici o hot ă rîre, ministrul fiind prea copleş it de cele petrecute ca săse mai poatăgîndi ş i la altceva. A doua zi, primul preş edinte, Mathieu Molé, al că rui curaj în toate aceste împrejură ri – zice cardinalul de Retz – nu s-a dovedit cu nimic mai prejos de cel al ducelui de Beaufort ş i al prinţ ului de Condé, adicăa doi bă rbaţ i socoti ţ i cei mai neînfrica ţ i din Fran ţ a – a doua zi, primul preş edinte a fost ş i el atacat; mulţ imea ameninţ a să -i cearălui socoteala pentru toate relele ce se puneau la cale pe spinarea ei; dar primul preş edinte, fă răs ăse tulbure ş i fă r ăs ăse arate descumpă nit, a ră spuns cu liniş tea sa dintotdeauna că , dacără zvr ă ti ţ ii nu vor da ascultare poruncilor regelui, va pune săse ridice spînzură tori în pieţ eş i cei mai îndă ră tnici vor atîrna pe datăîn ş treang. La aceasta, mulţ imea a urlat că nu aş teaptădecît săvadăridicate spînzură torile ş i căele vor sluji doar pentru judecă torii necinsti ţ i, care cumpă răfavoarea curţ ii cu pre ţ ul mizeriei poporului. Ş i asta nu-i tot: în ziua de 11, ducîndu-se la slujbăla Notre-Dame, cum fă cea de obicei în fiecare sîmbă tă , regina fusese urmatătot drumul de peste douăsute de femei, care se tînguiau, cerînd dreptate. Ele nu aveau, de altfel, nici un gînd ră u, voiau doar să -i cadăîn genunchi ş i să o înduioş eze, dar ostaş ii din gardănu le-au l ă sat săse apropie ş i regina a trecut mai departe, semeaţ ăş i neînduplecată , fă r ăsăle asculte plîngerile. După -amiazăconsiliul s-a întrunit din nou ş i de astă datăs-a hotă rît săse menţ inăautoritatea regelui: drept urmare, s-a convocat Parlamentul pentru a doua zi – în 12. În aceastăzi, în seara că reia începea aceastănouăpovestire, regele, pe atunci în vîrstăde zece ani ş i care abia avusese vă rsat de vînt, sub cuvînt cămerge la Notre-Dame s ămulţ umeascăcerului pentru însă nă toş irea sa, îş i pusese pe picioare garda, elve ţ ienii ş i muş chetarii, înş iruindu-i în jurul Palatului Regal, pe cheiuri ş i pe Pont-Neuf, iar dup ă slujba religioasăse abă tuse pe la Parlament, unde, într-o ş edinţ ăţ inută în grabă , nu numai ca menţ inuse edictele de mai înainte, dar d ă duse ş i altele noi, vreo cinci sau ş ase la numă r, ş i toate – spune cardinalul de Retz – unul mai ruin ă tor decît altul. Astfel încît primul preş edinte care, dupăcum s-a vă zut, era deună zi de partea curţ ii, se ridicase acum cu toatăîndră zneala împotriva acestui chip de a-l aduce pe rege în Parlament, pentru ca prin neaş teptata-i prezen ţ ăsăconstrîngălibertatea voturilor. Dar cei care protestarăcu tă rie contra noilor dă ri furămai cu seam ă preş edintele Blancmesnil ş i consilierul Broussel. Dupăpromulgarea edictelor, regele porni spre Palat. O mare mulţ ime de oameni stă tea înş iruităîn calea sa; însăcum se ş tia c ăregele vine de la Parlament ş i cum nimeni nu aflase dacăa fost acolo pentru a face dreptate poporului, ori pentru a-l împila încăş i mai vîrtos, nici un strigă t de bucurie nu ră sunăla trecerea alaiului spre a-i saluta însă nă toş irea. Dimpotrivă , feţ ele erau posomorîte ş i nelini ş tite, ba unele de-a dreptul

ameninţ ă toare. În ciuda reîntoarceri sale, trupele ră maserăpe loc: exista teama să nu izbucneascăvreo r ă scoalăatunci cînd se vor cunoaş te hot ă rîrile Parlamentului; ş i, într-adevă r, abia se lă ţ i zvonul ca regele a sporit dă rile în loc săle uş ureze, c ăpe stră zi se formarăgrupuri-grupuri ş i se stîrni un tumult de strigă te: „Jos cu Mazarin! Tră iascăBroussel! Tr ă iască Blancmesnil!", deoarece poporul aflase căBroussel ş i Blancmesnil i-au ţ inut partea; ş i cu toate căstră dania lor fusese zadarnică , mulţ imea nu contenea să -ş i arate recunoş tin ţ a. S-a încercat săse împră ş tie aceste grupuri, s-a încercat săse pună capă t acestor strigă te, dar, aş a cum se întîmplăîn asemenea împrejură ri, grupurile se îngroş arăş i mai mult, iar larma spori încăo dat ăpe atît. Tocmai se dă duse poruncăgă rzilor regelui ş i gă rzilor elveţ iene nu numai săle ţ inăpiept, dar săş i patruleze pe stră zile Saint-Denis ş i SaintGermain, unde grupurile pă reau mai mari ş i mai întă rîtate, cînd se înfă ţ iş ăla palat starostele negustorilor. Fu lă sat săintre numaidecît: el venea săspunăcă , dacănu se pune capă t acestor mă suri duş mă noase, în douăceasuri se va ră scula întreg Parisul. Pe cînd chibzuiau ce e de fă cut, apă ru locotenentul de gardă Comminges, cu hainele sfîş iate ş i cu faţ a însîngerată . Ză rindu-l, regina scoase un ţ ip ă t de uimire ş i-l întreb ăce s-a întîmplat. La vederea gă rzilor, aş a cum prevă zuse starostele negustorilor, mulţ imea î ş i ieş ise cu totul din fire. Nă vă lise la clopote ş i dă duse alarma. Comminges nu-ş i pierduse cumpă tul, arestase pe unul care pă rea săfie dintre capii ră zmeriţ ei ş i, drept pildăpentru cei din jur, poruncise săfie spînzurat de crucea de la Trahoir. Ostaş ii l-au luat îndatăca să îndeplineascăordinul. Dar, în dreptul halelor, s-au pomenit atacaţ i cu pietre ş i cu halebarde; ră zvră titul se folosise de aceastăclipăca săscape ş i, ajungînd în strada Lombards, se fă cuse nevă zut într-o casăale că rei uş i au fost sparte numaidecît de c ă tre urmă ritori. Violenţ ăzadarnică : vinovatul pierise fă răurmă . Comminges lă sase un post de pazăîn stradăş i, cu restul ostaş ilor, se întorsese la palat spre a raporta reginei ce se petrecea. Tot drumul fusese urmă rit de strigă te ş i de ameninţ ă ri, cî ţ iva dintre oamenii să i fuseserără ni ţ i cu suliţ ele ş i cu halebardele, ba pînăş i pe el îl nimerise o piatr ă , zdrelindu-i sprînceana. Povestirea lui Comminges întă rea cuvîntul starostelui negustorilor ş i toţ iş tiau bine cănu sînt în stare săţ in ăpiept unei ră scoale în lege; atunci, cardinalul porunci săse r ă spîndeascăzvonul cătrupele au fost înş iruite pe cheiuri ş i pe Pont-Neuf numai în vederea ceremoniei ş i căvor fi retrase fă r ăză bavă . Într-adevă r, că tre ceasurile patru dup ă -amiaz ă , ele pornirărînd pe rînd spre Palatul Regal; fu lă sat doar un post de paz ăla bariera Sergents, un altul la Quinze-Vingts ş i, în sfîr ş it, un al treilea pe colina Saint-Roche. Curţ ile interioare ş i încă perile de la catul de jos al palatului furăîn ţ esate cu elveţ ieni ş i muş chetari, ş i toatălumea ră mase în aş teptare.

Iat ădar cum stă teau lucrurile în clipa cînd l-am introdus pe cititor în cabinetul cardinalului Mazarin – odinioarăcabinetul cardinalului Richelieu. Am vă zut în ce stare de spirit asculta Mazarin murmurul mulţ imii ş i ecoul împuş că turilor care ră zbă teau pînăaici, în încă pere. Deodată , cardinalul ridic ăfruntea, cu sprîncenele uş or încruntate, ca un om care a luat o hotă rîre, îş i aţ inti ochii pe cadranul unei pendule uriaş e gata săbatăorele zece ş i, luînd un fluier de argint aurit, aflat pe masă , la îndemînă , sufl ăîntr-însul de douăori. O uş ătă inuităîn perete se deschise fă răzgomot ş i un om înveş mîntat în negru înaint ăîn tă cere, ră mînînd în picioare în spatele jilţ ului. — Bernouin, zise cardinalul, fă rămă car s ăse întoarcă ,ş tiind că numai valetul să u putea săintre la cele douăsemnale de fluier, ce muş chetari fac de gardăla palat? — Muş chetarii negri, monseniore. — Ce companie? — Compania Tréville. — E vreun ofiţ er din companie în anticameră ? — Locotenentul d'Artagnan. — Un om de nă dejde, nu? — Întocmai, monseniore. — Adu-mi o uniformăde muş chetar ş i ajută -măsăm ăîmbrac. Valetul ieş i la fel de neauzit cum intrase ş i se întoarse dupăo clipă cu uniforma cerută . Cardinalul, t ă cut ş i gînditor, îş i scoase veş mîntul de ceremonie, îmbră cat pentru ş edin ţ a Parlamentului, punîndu-ş i în schimb uniforma ostă ş ească , pe care o purta cu oarecare eleganţ ă , mulţ umităcampaniilor sale de odinioarădin Italia; în clipa cînd fu gata, spuse: — Du-te ş i cheamăpe domnul d'Artagnan. De astădată , valetul ieş i pe uş a din mijloc, pă ş ind tot atît de tă cut ş i de neauzit ca ş i mai înainte. Ai fi zis c ăe o umbră . Ră mas singur, cardinalul se privi cu oarecare mul ţ umire într-o oglindă ; era încătînă r, că ci abia împlinise patruzeci ş iş ase de ani, zvelt, de staturăaproape mijlocie, cu faţ a chipeş ăş i plinăde vioiciune, cu privirea focoasă , cu nasul mare însădestul de bine proporţ ionat, cu fruntea largăş i maiestuoasă , pă rul castaniu, uş or ondulat, barba mai neagrădecît p ă rul ş i adusăniţ el în sus cu fierul de frizat, ceea ce îi dă dea o înfă ţ iş are plă cută . Petrecîndu-ş i anină toarea spadei pe dupăumă r, îş i privi cu încîntare mîinile foarte frumoase ş i pe care ş i le îngrijea cu cea mai mare migal ă ; pe urmăazvîrli mă nuş ile mari de antilop ăale uniformei ş i-ş i puse niş te mă nuş i de mă tase. În clipa aceea uş a se deschise. — Domnul d'Artagnan, anunţ ăvaletul. Un ofiţ er trecu pragul încă perii. Era un bă rbat de vreo treizeci ş i nou ă -patruzeci de ani, scund dar

bine legat, subţ irel, cu ochii vii ş i scă pă rînd de inteligenţ ă , cu barba neagrăş i pă rul înc ă runţ it, aş a cum se întîmplăîntotdeauna cînd socoteş ti viaţ a prea bunăsau prea rea ş i, mai cu seamă , cînd eş ti tare oacheş . D'Artagnan fă cu patru paş i în cabinetul care nu-i era necunoscut, întrucît mai fusese o datăaici, pe vremea cardinalului Richelieu, ş i cum nu vă zu pe nimeni, afarădoar de un muş chetar din compania sa, î ş i aţ inti privirea asupră -i, recunoscîndu-l din capul locului pe cardinal. Ră mase în picioare, într-o atitudine respectuoasă , dar demnă , aş a cum se cuvine unui om de ispravă , că ruia via ţ a i-a dat adeseori prilejul săse afle în faţ a unor nobili de seamă . Cardinalul îl aţ inti cu ochiul să u mai degrabăfin decît p ă trunză tor, cercetîndu-l cu luare-aminte ş i, dupăcîteva momente de tă cere, spuse: — Dumneata eş ti domnul d'Artagnan? — Chiar eu, monseniore, ră spunse ofi ţ erul. Cardinalul mai scrutăo clipa chipul acesta inteligent, a c ă rui deosebităexpresivitate fusese încă tuş at ăde ani ş i de încerc ă rile vieţ ii; d'Artagnan îi susţ inu bă rbă teş te privirea, ca unul care înfruntase altă datăni ş te ochi mult mai p ă trunză tori decît cei care îl cercetau acum. — Domnule, rosti cardinalul, vei merge cu mine, sau mai curînd voi merge eu cu dumneata. — La ordinele dumneavoastră , monseniore! zise d'Artagnan. — Aşvrea săinspectez eu însumi posturile de pazădin jurul Palatului Regal. Socoteş ti căe vreo primejdie? — Primejdie, monseniore?! fă cu d'Artagnan cu un aer mirat. Care? — Se spune căs-a ră sculat poporul. — Uniforma muş chetarilor regali e foarte respectat ă , monseniore, ş i, chiar de n-ar fi aş a, cu al ţ i trei ca mine măsimt în stare săpun pe fug ă ş i o sutăde neispră viţ i din ă ş tia. — Totuş i, ai vă zut ce-a p ă ţ it Comminges? — Domnul Comminges face parte din gardăş i nu dintre muş chetari, ră spunse d'Artagnan. — Asta înseamnăoare c ămuş chetarii sînt ostaş i mai vrednici decît cei din gardă ? zîmbi cardinalul. — Fiecare are mîndria uniformei pe care o poartă , monseniore. — Afarăde mine, domnule, urmăcardinalul cu acelaş i surîs, deoarece vezi bine căam lă sat haina mea ca s ăîmbrac uniforma dumitale. — Asta-i modestie, monseniore! gl ă sui d'Artagnan. Eu, unul, spun deschis că , de-aşpurta haina Eminenţ ei-Voastre, m-aşmulţ umi cu ea ş i, la nevoie, m-aşlega chiar sa n-o schimb niciodatăpentru alta. — Da, numai căastă -searăn-ai fi prea în siguranţ ăîmbr ă cat astfel. Bernouin, pă lă ria. Valetul se întoarse aducînd o pă lă rie de uniformăcu borurile largi. Cardinalul ş i-o potrivi semeţ pe cap ş i se întoarse că tre d'Artagnan: — Ai cai gata înş euaţ i în grajd, nu-i aş a?

— Da, monseniore. — Ei, atunci, haidem! — Cîţ i oameni doriţ i săvăînsoţ ească , monseniore? — Ai spus adineauri că , dac ăsînteţ i patru, te simţ i în stare săpui pe fuga o sutăde inş i; cum s-ar putea s ăîntîlnim douăsute, la opt. — Voi face întocmai, monseniore. — Sînt gata săte urmez, nu ad ă ugăcardinalul, pe aici mai degrabă . Bernouin, luminează -ne calea. Valetul luăo lumînare; cardinalul, cu o cheie micuţ ăaflatăpe masa de lucru, deschise o uş ăce dă dea spre o scarăsecretăş i, dupăcîteva clipe, ajunse în curtea Palatului Regal.

II UN ROND DE NOAPTE Dupăzece minute, mica trupăieş ea în strada Bons-Enfants, în spatele să lii de spectacole, clă dit ăde cardinalul Richelieu pentru reprezentarea piesei Mirame, ş i unde cardinalul Mazarin, mai iubitor de muzica decît de literatură , hotă rîse săg ă zduiascăcele dintîi opere reprezentate în Franţ a. Înfă ţ iş area oraş ului vă dea toate semnele unei mari agitaţ ii; cete numeroase colindau stră zile ş i, orice ar fi spus d'Artagnan, se opreau în loc cu un aer de batjocurăameninţ ă toare, uitîndu-se cum trec ostaş ii, ceea ce ară ta limpede căoamenii s-au descotorosit pentru moment de obiş nuita lor supuş enie, fiind stă pîniţ i de gînduri mai bă tă ioase. Din cînd în cînd se auzea vuiet de glasuri dinspre cartierul Halelor. Împu ş că turi izbucneau în partea dinspre strada Saint-Denis ş i uneori cîte un clopot se pornea săsune pe neaş teptate ş i fă r ăde pricină , zgîlţ îit de toanele mulţ imii. D'Artagnan îş i urma calea cu nep ă sarea celui care nici nu se sinchiseş te de asemenea neghiobii. Cînd vreo ceatăse oprea în mijlocul stră zii, el îş i îndemna calul înainte fă răo vorb ăş i astfel, ră zvr ă tiţ i ori nu, ca ş i cum ar fi ş tiut cu cine au de-a face, toţ i se tr ă geau în lă turi, lă sînd patrula sătreac ă . Cardinalul pizmuia aceastăsiguranţ ăde sine, pe care o punea pe seama obiş nuinţ ei cu primejdia; dar asta nu-i ş tirbea cu nimic preţ uirea faţ ăde ofiţ erul sub comanda că ruia se afla acum, că ci însă ş i buna prevedere pre ţ uieş te curajul. Cînd se apropiar ăde postul de la bariera Sergents, santinela strig ă : „Care eş ti?" D'Artagnan îş i spuse numele ş i, cerînd cardinalului parola, o rosti îndată ; parola era Ludovic ş i Rocrov. O datăschimbate aceste semne de recunoa ş tere, d'Artagnan întrebă dacănu cumva domnul de Comminges este comandantul postului. Santinela îi ară tăun ofiţ er care stă tea de vorbăcu un că lă reţ ,ţ inînd

o mînăpe grumazul calului. Era tocmai omul de care întrebase d'Artagnan. — Iată -l pe domnul de Comminges, zise muş chetarul, întorcîndu-se lîngăcardinal. Cardinalul îş i îndemnăcalul într-acolo, în vreme ce d'Artagnan ră mase ceva mai în urmă , ca sănu-l stinghereasc ă ; totuş i, dup ăfelul cum ofiţ erul de jos ş i cel din ş a îş i scoseserăpă lă riile, înţ elese că amîndoi au recunoscut pe Eminen ţ a-Sa. — Bravo, Guitaut! vorbi cardinalul, adresîndu-se ofi ţ erului că lare. În ciuda celor ş aizeci ş i patru de ani ai t ă i, vă d c ăeş ti ve ş nic acelaş i, sprinten ş i devotat. Ce-i spuneai acestui tînă r? — Monseniore, ră spunse Guitaut, îi spuneam cătră im vremuri ciudate ş i căziua de azi seamă năgrozav cu zilele cînd fiinţ a Liga, de care am auzit povestindu-se atîtea în tinereţ ea mea. Aflaţ i că , azi, pe stră zile Saint-Denis ş i Saint-Martin erau cît pe ce săridice baricade – nici mai mult, nici mai puţ in. —Ş i ce-ţ i spunea Comminges, dragul meu Guitaut? — Monseniore, rosti Comminges la rîndul să u, ziceam căpentru a înjgheba o ligă , nu le lipsea decît ceva ce-mi pare căînseamnăaproape tot, adicăun duce de Guise; de altfel, aceea ş i poveste nu se întîmplăde douăori. — Nu, în schimb au săfacăo Frond ă , dupăcum spun ei, î ş i urmă vorba Guitaut. — Frondă ? Ce înseamnăasta? întrebăMazarin. — Aş a numesc ei partidul lor, monseniore. — De unde pînăunde? — Se pare ca acum vreo cîteva zile consilierul Bachaumont a spus în Parlament cătoţ i cei porni ţ i pe r ă zmeriţ e sînt asemenea ş colarilor care trag cu praş tia pe maidanele Parisului, ş i se risipesc de îndat ăce vă d un poliţ ai, ca sa se adune iară ş i atunci cînd a trecut mai departe. Aş a cum au fă cut ş i calicii la Bruxelles, au prins vorba din zbor ş iş i-au zis fronderi. Ieri ş i azi, Fronda a fost la modă , toate ş i-au luat numele de la ea: pîinea, pă lă riile, mă nuş ile, man ş oanele, evantaiele; iată , ascultaţ i! Într-adevă r, în clipa aceea se deschide o fereastr ă ; un om se rezemă de pervaz ş i începu săcînte: Vîntul Frondei azi în zori Se stîrni ca din senin ş i mi-l umple de fiori Pe cumş trul Mazarin. Vîntul Frondei azi în zori Se stîrni ca din senin! — Neruş inatul! mormă i Guitaut. — Monseniore, izbucni Comminges, pe care rana îl fă cuse posac ş i

care nu aş tepta decît săse ră zbune cu vîrf ş i îndesat. Vreţ i să -i trimit tontului ă sta un glonţ în cap, săse înveţ e minte, ş i alta dat ăsănu mai cînte atît de fals? Ş i duse mîna la coburii de la ş aua unchiului s ă u. — Nu, nu! strigăMazarin. Diavolo! Aş a strici totul, drag ăprietene; dimpotrivă , lucrurile merg de minune! Îi ş tiu eu pe francezii voş tri, de parcăi-aşfi plă mă dit cu mîna mea de la primul pînăla ultimul: ei cîntă , ei vor plă ti. Pe vremea Ligii, de care a pomenit adineauri Guitaut, nu se cînta decît slujba la bisericăş i toate mergeau cum nu se poate mai r ă u. Haidem, Guitaut, vino săvedem dacăpaza la Quinze-Vingts e tot atît de vrednicăpe cît este aici, la bariera Sergents. Ş i, dînd din mînăspre Comminges în chip de salut, se întoarse la d'Artagnan, care porni în fruntea grupului de că lă re ţ i, urmat la cî ţ iva paş i de Guitaut ş i de cardinal, care erau urmaţ i la rîndul lor de restul ostaş ilor. — Mda, adevă rat, murmurăComminges, privind cum se dep ă rtează Mazarin. Uitasem cănumai banul preţ uieş te în ochii lui. Apucarăpe strada Saint-Honoré, lă sînd mereu în urmăcete de oameni; decretele promulgate peste zi erau în gura tuturor; toţ i deplîngeau pe tînă rul rege care îş i aducea poporul f ă răsăş tie la sapăde lemn ş i aruncau întreaga vinăasupra lui Mazarin; oamenii plă nuiau să ş i spunăpă sul ducelui de Orléans ş i Prinţ ului, ş i-i ridicau în sl ă vi pe Blancmesnil ş i pe Broussel. D'Artagnan trecea fă r ăgrijăprin mijlocul cetelor, ca ş i cum el ş i calul lui ar fi fost de fier; Mazarin ş i Guitaut vorbeau în ş oaptă ; muş chetarii, care sfîrş iser ăprin a-l recunoaş te pe cardinal, îl urmau în tă cere. Ajunserăîn strada Saint-Thomas-du-Louvre, unde se afla postul Quinze-Vingts; Guitaut chemăla raport un ofi ţ er în subordine, care se înfă ţ iş ănumaidecît. — Ei? întrebăGuitaut. — Oh, domnule că pitan, vorbi ofi ţ erul. Toate bune pe aici pe la noi, dar mi se pare ca se petrece ceva în casa de acolo. Ş i ară t ăcu mîna o clă dire mă reaţ ă , aflatăchiar pe locul unde s-a ridicat mai tîrziu Vaudeville. — Acolo? rosti Guitaut. Pă iă la e palatul Rambouillet! — Eu nu ş tiu dacă -i palatul Rambouillet, continuăofiţ erul, dar ş tiu c-am vă zut dispă rînd înă untru o mul ţ ime de mutre dubioase. — Ei, aş i! pufni în rîs Guitaut. Ă ia sînt poeţ i. — Ascultă , Guitaut, interveni Mazarin, n-ai vrea sănu vorbeş ti cu atît dispreţ despre aceş ti domni? Aflăcăş i eu am fost poet în tinereţ eş i căscriam versuri cam aş a cum scrie domnul de Benserade! — Dumneavoastră , monseniore? — Da, eu. Vrei să -ţ i spun o poezie? — Mi-e totuna, monseniore! Nu pricep boabăitalieneş te. — Da, dar pricepi franţ uzeş te, nu-i a ş a, bunul ş i bravul meu

Guitaut? continuăMazarin, punîndu-i prieteneş te mîna pe umă r. Ş i orice poruncăţ i s-ar da în graiul tă u, vei ş ti săo duci la îndeplinire, nu-i aş a? — Fă r ăîndoială , monseniore, a ş a cum am fă cut ş i pîn ăacum, numai să -mi porunceascăregina. — A, da! încuviinţ ăMazarin, mu ş cîndu-ş i buzele. Ş tiu că -i eş ti devotat din adîncul sufletului. — Sînt că pitanul gă rzilor reginei de peste două zeci de ani. — La drum, domnule d'Artagnan! hotă rî cardinalul. Toate-s bune peaici. D'Artagnan porni în fruntea coloanei fă răsăscoatăo vorb ă , cu acea supunere deplină , intrat ăîn firea unui vechi soldat. Stră bă turăstrada Richelieu ş i strada Villedo, îndreptîndu-se că tre colina Saint-Roche, unde se afla cel de al treilea post de pază . Era postul cel mai singuratic dintre toate, că ci se gă sea în vecină tatea zidurilor oraş ului ş i casele erau rare pe aici. — Cine comandăpostul acesta? întreb ăcardinalul. — Villequier, ră spunse Guitaut. — Drace! fă cu Mazarin. Stai dumneata de vorbăcu el; ş tii doar cănoi doi nu ne avem prea bine de pe vremea cînd ai primit ordin să -l arestezi pe ducele de Beaufort; pretindea călui i s-ar fi cuvenit aceastăcinste, fiind că pitan al gă rzilor regelui. —Ş tiu foarte bine ş i i-am spus de o sutăde ori căn-are dreptate. Pe atunci regele avea patru ani, aş a cănu putea s ă -i dea ordin. — Da, însăputeam săi-l dau eu, Guitaut, iar eu te-am ales pe dumneata. Guitaut, fă răsără spund ă , îş i struni calul ş i, dupăce fu recunoscut de santinelă , trimise dupăVillequier. Acesta se ară tăîndată . — A, tu eş ti, Guitaut! vorbi el cu posomoreala-i dintotdeauna. Ce naiba te-aduce încoace? — Am venit săte întreb dacăe ceva nou pe la tine. — Ce vrei săfie? Lumea strigăba „Tră iascăregele!", ba „Jos cu Mazarin!", ş i nu-i nimic nou în asta, c ăde o vreme încoace ne-am tot obiş nuit cu asemenea strigă te. —Ş i tu le ţ ii isonul? rîse Guitaut. — Pe legea mea, gă sesc căau mult ădreptate, Guitaut, ş i uneori îmi vine o poftăgrozav ăs-o fac! Mi-aşda bucuros solda pe cinci ani, tot nu vă d eu nici o lă scaie din ea, numai ca regele săaibăcinci ani mai mult. — Ză u? Ş i ce s-ar întîmpla dacăregele ar fi cu cinci ani mai mare? — În clipa cînd regele ar fi major, ar porunci el însuş i, ş i e mai plă cut săasculţ i de nepotul lui Henric al IV-lea, decît de feciorul lui Pietro Mazarini. Pentru rege, pe toţ i dracii! mi-aşda ş i viaţ a cu dragăinimă ; dar dacăar fi s ăcad ră pus pentru Mazarin, cum era săpă ţ eascănepotută u astă zi, ş i de-aşajunge în raiul raiurilor, tot mi-ar pă rea r ă u. — Bine, bine, domnule Villequier, zise Mazarin. Fii liniş tit, voi vorbi

regelui despre devotamentul dumitale. Apoi se întoarse că tre ostaş ii care îl însoţ eau: — Sămergem, domnilor. Totul e în ordine. — Ia te uită ! se minunăVillequier. Mazarin era aici! Cu atît mai bine: de mult ţ ineam să -i spun în faţ ăce gîndesc. Tu mi-ai dat prilejul ă sta, Guitaut; ş i cu toate căintenţ ia ta n-a fost poate dintre cele mai bune, eu unul îţ i mul ţ umesc. Ş i, ră sucindu-se pe că lcîie, intrăîn corpul de gardă , fluierînd un cîntec de-al Frondei. În ră stimp, Mazarin că zuse iară ş i pe gînduri; ceea ce auzise rînd pe rînd de la Comminges, Guitaut ş i Villequier îi întă rea convingerea ca, în cazul unor evenimente grave, nimeni n-ar mai ră mîne al ă turi de el, afară doar de regină , dar regina îş i pă ră sise de multe ori prietenii, astfel c ă sprijinul ei i se pă rea cîteodatăministrului, în ciuda mă surilor sale de prevedere, destul de nesigur ş i destul de ş ubred. Toatăvremea cît ţ inuse drumul acesta prin noapte, adicăaproape un ceas, privirea cercetă toare a cardinalului, rînd pe rînd aţ intităasupra lui Comminges, Guitaut ş i Villequier, ză bovise stă ruitor asupra unui singur om. Omul acesta, care ră mă sese nepă să tor la ameninţ area mul ţ imii, f ă ră săclipeascănici la glumele lui Mazarin, nici la cele fă cute pe seama lui Mazarin, omul acesta i se pă rea un bă rbat deosebit, c ă lit pentru împrejură ri de felul acelora în care se gă sea acum ş i, mai ales, al acelora care se vesteau de aici înainte. De altfel, numele d'Artagnan nu-i era pe de-a-ntregul necunoscut, ş i cu toate căel, Mazarin, venise în Franţ a abia pe la 1634 ori 1635, adic ă la ş apte sau opt ani dupăîntîmplă rile pe care le-am înf ă ţ iş at cititorului într-o povestire anterioară , cardinalul parcăauzise rostindu-se acest nume ca fiind al unui bă rbat care, într-o împrejurare nu prea lă murită astă zi în mintea sa, se fă cuse remarcat, trecînd drept o pildăde curaj, isteţ ime ş i devotament. Gîndul acesta îl stă pînea cu atîta putere, încît se hotă rî sălimpezeascălucrurile fă r ăză bav ă : numai cădesluş irile pe care le dorea asupra lui d'Artagnan nu putea săi le cearăchiar lui. Puţ inele cuvinte rostite de că tre locotenentul de muş chetari îl fă cuserăpe cardinal s ă -ş i dea seama de obîrş ia gasconă ; iar italienii ş i gasconii se cuno ş teau prea bine ş i semă nau prea mult unii cu alţ ii ca săse bizuie pe ce spuneau ei despre ei înş iş i. Drept care, ajungînd la zidul ce înconjura gră dina Palatului Regal, cardinalul bă tu în porti ţ ă , aflat ăcam pe focul unde s-a clă dit mai tîrziu cafeneaua „Foy", ş i, dupăce mulţ umi lui d'Artagnan ş i-l pofti săaş tepte în curtea palatului, fă cu semn lui Guitaut să -l urmeze. Descă lecarăamîndoi, dînd frîul lacheului care deschise poarta, ş i dispă rurăîn gră dină . — Dragul meu Guitaut, începu cardinalul, sprijinindu-se pe braţ ul bă trînului că pitan de gardă . Mi-ai spus adineauri căsînt aproape două zeci de ani de cînd te afli în slujba reginei, nu-i a ş a? — Da, e adevă rat, ră spunse Guitaut.

existăş i miniş tri fericiţ i. Guitaut. — Da. rosti Guitaut. n-o sămai avem curînd. — Eh. Adresaţ i-văunui intrigant din acea vreme ş i veţ i afla tot ceea ce doriţ i. — Dacă -i vorba de vitejia lui de osta ş . cum secretul nu-mi aparţ ine. E un gascon. — Aşdori sa ş tiu dacăa dat dovadăde calită ţ ile sale. — Eh. — Domnul de Tréville îl preţ uieş te mult. dacăvreodat ămi s-au dest ă inuit unele lucruri despre intrigile urzite de alţ ii. Guitaut. cu o strîmbă turăpe care nu ş i-o . Drace. — Asta. n-am fost niciodată amestecat în vreo intrigă . surprins de întrebare. unul. am auzit căş i-a f ă cut mai mult decît datoria.ş i. ş tii bine cănoi. doar îl cunosc de multăvreme. — Dar dumneata nu eş ti un curtean. ş ti ţ i. plă tind. cu mare dibă cie? — Monseniore. care ş tiu tot ce vor săş tie. dupăcum vorbeş te lumea. — Dar tu. pentru căei nu-i pun pe toţ i pe acelaş i talger al balanţ ei ş i pentru căş tiu săse adreseze solda ţ ilor atunci cînd e vorba de ră zboi ş i intriganţ ilor atunci cînd e vorba de intrigi. monseniorul va încuviinţ a sără mînăal celor ce mi l-au încredin ţ at. bineînţ eles. care nu poate fi pus la îndoială . unul dintre acei puţ ini că pitani care ne-au ră mas de pe vremea lui Henric al IV-lea ş i cum. — Ce fel de om este? — Hm! fă cu Guitaut. într-o intrigăoarecare. pe vremea cardinalului. dîndu-ş i seama c ăe tras de limb ă . fiindc ăuna dintre cele mai de seamăînsuş iri ale unui curtean e săş tie săuite. monseniore! M-aţ i adus încoace ca să -mi preziceţ i viitorul? — Nu. Voiam săaflu dacăe un om în care po ţ i avea încredere. bieţ i miniş tri. se numă răprintre prietenii cei mai de n ă dejde ai reginei. — Domnul d'Artagnan? — Da. din nefericire. dumneata. La asediul oraş ului La Rochelle. cu atît mai ră u pentru mine! — Cum aş a? — Fă r ăîndoială . — Ah! exclamăel. rîzînd. Mazarin clă tinădin cap. la naiba! bombă ni Mazarin. Domnul d'Artagnan n-a fost cumva amestecat. avem adesea nevoie ş i de alt fel de oameni decît de viteji. Eu. nu pot spune decît da. dragul meu Guitaut. monseniore? îngă imăcă pitanul. din care s-a descurcat. ş i domnul de Tréville. monseniore. urmăcardinalul. la Perpignan. Avem nevoie de oameni plini de isteţ ime. Voiam săte întreb dac ăl-ai remarcat pe locotenentul nostru de muş chetari. în afarăde curajul dumitale.— Or. eş ti un viteaz. pe legea mea. am remarcat c ăe ş ti dă ruit cu o minunat ă memorie. — Aţ i remarcat asta. zise Mazarin. în privinţ a asta sînt silit săvămă rturisesc cănu ş tiu mai mult decît a ajuns la urechea Eminenţ ei-Voastre. — Nici nu era nevoie monseniore. la trecă toarea Suze. ş tiu.ş i de credinţ a pe care ai dovedit-o cu prisosinţ ă .

se apropie de el. aş i! Cu ră bdare. a dispă rut de vreo patru-cinci ani ş i nu mai ş tiu ce-i cu el. se afla iară ş i în înc ă perea de unde plecase. aş tepta f ă răsă -ş i piardără bdarea ş i fă răpic de curiozitate: devenise un fel de robot în hainăost ă ş ească . care aş tepta întoarcerea cardinalului. domnule d'Artagnan. Am o însă rcinare pentru dumneata. cum tocmai ajunseserăîn curtea Palatului Regal. nepă să tor. ş i chiar astă -seară . — Hm. Era d'Artagnan. numai săvrea săvorbească . monseniore. se ră suci pe că lcîie ca cel mai straş nic sergent-instructor. — Da. Dar. îş i urm ăgîndul Mazarin. salutăcu mîna la borul pă lă riei. sau mai degrab ăsupunîndu-se orbeş te. spuse el.. o săvăcoste scump. dac ănu se poate altfel. Guitaut. dup ăcîteva clipe.. Aş adar. da. acţ ionînd. înd ă ră tnicule! —Ş tiu pe cineva în mă surăs ăv ădea toate lă muririle. Cardinalul se aş ezăla masa de lucru ş i luăo foaie de hîrtie pe care aş ternu cîteva rînduri. ş i crezi c ăRochefort. a ş a cum i se poruncise. numai că avea acest cusur. Ş i. D'Artagnan. cardinalul schiţ ăun gest de salut că tre Guitaut. O săplă tesc. izbuteş ti. omul acesta este. cardinalul nu se uita la bani cînd era vorba de oamenii să i. era un om mare. — Domnule d'Artagnan. îţ i voi urma sfatul. — Era sufletul blestemat al cardinalului. văprevin. într-adevă r. gl ă sui Mazarin. D'Artagnan se înclină . — În schimb ş tiu eu. vei duce aceastămisivăla Bastilia ş i te vei întoarce cu omul în cauză . sănumesc pe cineva care a fost amestecat în toate urzelile din acea vreme? — Per Bacco! zise Mazarin. îl urm ăpe scara secretăş i.putea stă pîni ori de cîte ori i se pomenea de bani.. aş a cum f ă cuse Guitaut. Îţ i mul ţ umesc. monseniore! Nu-i prea uş or săfaci săvorbeascăpe cei care nu vor. — Asta măpriveş te. vei lua o tr ă sură . Cardinalul îndoi hîrtia ş i puse pecetea. z ă rind un ofiţ er care se plimba încoace ş i încolo... — Ei. în picioare. E un ceas de cînd nu-ţ i cer altceva. — Oare monseniorul vrea. îl pofti Mazarin. care începea să -ş i piard ăr ă bdarea. Guitaut. încuviinţ ăMazarin. — Atunci de ce se plîngea adineauri Eminenţ a-Voastr ăc ănu ş tie nimic? — Ei. — Contele de Rochefort! — Din nenorocire. cu vocea-i cea mai dulce. — Vino. D'Artagnan luăscrisoarea. Guitaut. ieş i pe uş ăş i numaidecît . — Contele de Rochefort. o escortăş i vei veghea cu cea mai mare grijăasupra întemniţ atului. Apoi..

voi pleca în ziua cînd va pleca domnul de Tremblay". de Tremblay urma să -ş i piardălocul de la Bastilia. roţ ile tr ă surii huruiau ş i potcoavele cailor ră sunau pe lespezile curţ ii. poreclit Eminenţ a cenu ş ie. unde a ră mas doisprezece ani încheia ţ i. ieş i să -l întîmpine pînăîn capul peronului. Sînt chemat să semnez de ieş irea întemniţ atului. Bassompierre ră spundea: „Eu. III DOI VECHI DUŞ MANI D'Artagnan ajunse la Bastilia în clipa cînd suna de opt ş i jumă tate. pe plic st ăscris foarte urgent. D'Artagnan se înfiorăauzind zgomotul cheilor. iar Bassompierre nici atît. fratele faimosului că lugă r capucin Joseph. în visurile lor de libertate. domnule d'Artagnan. cum tocmai voia săse aş eze la masă . auzind c ăvine din partea ş i cu un ordin al ministrului. dacănu măînş el. adu-l jos pe numă rul 256. Intrînd în Bastilia. că ci. încuviinţ ădomnul de Tremblay. ş i eu în cutare zi". .se auzi cum dăcîteva ordine scurte. prezicerea lui fu cît pe ce s ăse îndeplinească . îl pofti săm ă nînce împreună . — Săm ăia dracu dacăam poft ăde aş a ceva! murmur ăd'Artagnan. acel cumplit favorit al lui Richelieu. Ră sun ăo bă taie de clopot. fă răs ă coboare. Hei. deveneai un simplu numă r. zise d'Artagnan. dar. iar tovară ş ii să i. — Adevă rat. Se anunţ ăguvernatorului. Domnul de Tremblay era deci înc ăguvernator la Bastilia atunci cînd d'Artagnan i se înfă ţ iş ăpentru a duce la îndeplinire ordinul ministrului: guvernatorul îl primi cu cea mai mare politeţ eş i. Într-adevă r. domnilor. Pe curînd. îş i spuneau unii altora: „Eu voi ieş i de aici în cutare zi. — Aşprimi cu dragăinim ă . Guvernatorul Bastiliei era pe atunci domnul de Tremblay. r ă mase în ş a. Asta voia s ăînsemne c ă . — Eu văp ă ră sesc. dar întrun chip la care Bassompierre nu se gîndise. la ferestrele ză brelite ş i la zidurile acelea uriaş e pe care le vă zuse întotdeauna numai de cealaltăparte a ş anţ urilor înconjură toare ş i de care se temuse atîta cu vreo două zeci de ani în urma. iar Bassompierre săş i-l reia pe al s ă i la curte. privind la drugii de fier. la moartea cardinalului. calul meu! Cinci minute mai tîrziu. o tră sură . împotriva tuturor aş teptă rilor. spuse domnul de Tremblay. lucrurile ră maseră neschimbate: de Tremblay nu plecă . care. încetai sămai fii om. Pe vremea cînd mareş alul Bassompierre se afla închis la Bastilia. cu o voce monotonă : — Patru oameni de escortă . temnicer. dup ămoartea cardinalului.

repede! Tră sura porni numaidecît. Rochefort! La vîrsta ta? — Nu. eram beat. vorbi d'Artagnan că tre cei patru muş chetari din escortă . pe cinstea mea de gentilom. bietul meu prieten! urmăd'Artagnan. ca s ăvedem totul din loj ăca la teatru. binevoieş te să -mi duci calul de frîu. — Bine. Domnule de Lillebonne. — Ei bine. i-am propus cavalerului de Rieux săfim spectatori în loc de actori ş i săne cocoţ ă m pe calul de bronz. mi se pare cănu-i prea mare deosebire între un mort ş i un îngropat de viu. — Erai nebun. Rochefort? — Nu. uite ce s-a întîmplat: într-o seară . măîmbolnă vesc. ş i d'Artagnan. Întemniţ atul se urcăîn tră sură . fiindcăideea asta nu mi se p ă rea prea de soi. la Tuileries. nu-i aş a? — Mă rturisesc căda. Asta cere o lă murire. Nu te-am vă zut de vreo patru-cinci ani. — O. hoţ de noapte?! Rochefort. —Ş i pentru ce crimăte afli la Bastilia? — Vrei să -ţ i spun adevă rul? — Fireş te. d'Artagnan tresă ri. folosindu-se de întunericul de sub bolta pe sub care treceau. Ş i totuş i. mai degrab ă mor pe o mînăde paie. — Domnilor. voi urca în tr ă sura. D'Artagnan descă lecă . se aruncăde gîtul întemniţ atului: — Rochefort! exclamăel. Ş i eu sînt îngropat de viu. Dacămai ră mîn cinci minute în curtea asta. habar n-am! — Te îndoieş ti de mine. — Bucuros. dupăun chef straş nic la Reinard. domnule locotenent! ră spunse cel că ruia i se adresase. fă r ăs ăparăcăl-a recunoscut. Ş i pentru căportierele nu au încuietori.însoţ indu-ş i afurisenia cu zîmbetul cel mai încîntă tor. — Pe legea mea. glumeş ti? — Înţ eleg. Haide-haide. a lui Fontrailles. Dar e cu neputinţ ăsăfiu întemniţ at pentru vina care mi se pune în seamă . se urcăîn tră surăală turi de întemniţ at ş i spuse cu o voce în care era cu neputinţ ă sădesluş eş ti cea mai mica tulburare: — La Palatul Regal. — Care? — Hoţ de noapte. ducelui de Harcourt îi tră sne ş te sămergem la ş terpelit pelerine pe Pont-Neuf. cuprins de mirare. V ă zîndu-l. — Tu. scornităde ducele de Orléans. . dar se stă pîni îndată . încredinţ ăfrîul muş chetarului. mi s-a cerut s ăveghem cu cea mai mare grija asupra întemniţ atului. sau mult nu mai lipseş te. cum are s ăse ş i întîmple pesemne. te credeam mort. în tovă ră ş ia ducelui de Harcourt. chiar tu! Nu m ăîn ş el! — D'Artagnan! fă cu la rîndul să u Rochefort. decît săam zece mii de livre pe an ca guvernator al Bastiliei. de Rieux ş i alţ ii. Nici nu ispr ă vi bine aceste cuvinte. distracţ ie foarte la mod ăpe-atunci. căap ă ru întemniţ atul. Tu eş ti.

încredinţ at căa doua zi scap. ş i eu sînt o vale. dragul meu. spune: „Tră snetul nu cade peste vă i". — A. ai dreptate. Dar am ră mas acela ş i locotenent de muş chetari ş i. Ş i apoi habar n-aveam cătocmai pe tine trebuia s ăte duc. de Rieux cade. nu ţ i s-a întîmplat nici o nenorocire. bietul meu conte! Măsimt ş i mai vîrtos cadet gascon decît în ziua cînd te-am întîlnit la Meung. sînt aproape două zeci ş i doi de ani de atunci. ba încădintre cele mai joase. un favorit? — Eu. la închisoare. într-o clip ăam fost pe cal. sînt cinci ani de cînd zac acolo. de care ne-am folosit ca de niş te trepte. . atunci îi este amant. favorit! izbucni d'Artagnan. În aceeaş i zi au venit dupămine ş i m-au dus la Bastilia. nu. cardinalul ţ i-a încredinţ at un ordin. nu poate săfie asta. începe s ăţ ipe ca din gurăde ş arpe.Zis ş i fă cut. Fontrailles ş i înc ăvreo cî ţ iva o iau la fug ăş i scapă . —Ş i Mazarin e acelaş i Mazarin? — Mai mult ca oricînd. O. ş i iat ă . cum ar fi fă cut cu oricare altul. — Însurat?! — Dacănu-i bă rbatul ei. Vreo patru-cinci pelerine fuseserăş terpelite cu o nemaipomenităîndemînare. pintenul se sfă rîmă . Ş edeam cum nu se poate mai bine ş i vedeam minunat. — Cu neputinţ ă . cînd nu ş tiu ce nă tă ră u mai puţ in ră bdă tor decît ceilal ţ i se porne ş te să strige: „Să riţ i!" ş i ne aduce pe cap o patrulăde arcaş i. trec opt zile. dragul meu Rochefort. nu-i aş a? — Asta fiindcămăgă seam din întîmplare în anticamer ăş i mi s-a adresat mie. nici vorbă . de nu măînş el. Dau s ăsar ş i eu jos. — Pă i ce nenorocire ai fi vrut sămi se întîmple? Un vers latinesc pe care l-am uitat. săcoboare. fă răca pă gubaş ii s ăcrîcneascăm ă car. pune piciorul pe un pinten al statuii. dragul meu Rochefort. Se zice căs-ar fi însurat cu regina. Mul ţ umit ăpintenilor că lă re ţ ului. sînt aproape două zeci ş i unu de ani de cînd port gradul ă sta. că ci am uitat săte întreb: unde m ăduci? — La cardinal. Tu. — În sfîrş it. Ducele de Harcourt. ehei! Ş i oftădin adîncul inimii. — Săreziş ti unui Buckingham ş i săcedezi unui Mazarin! — Astea-s femeile! cugetăca un filozof d'Artagnan. unde am dormit dus. asta-i mare lucru. — Ce vrea de la mine? — Nu ş tiu. ori mai degrabănu l-am ş tiut niciodatăca lumea. Trece o zi. care m-au dus la Châtelet. dar era prea tîrziu: am picat drept în braţ ele arcaş ilor. spunîndu-i căn-au s ăne descopere acolo sus. dar pesemne căo săafli motivul. fă răsă -mi pese. îi scriu cardinalului. în loc să tacă . pe calul lui de bronz? — Nu. da. — Totuş i. Eu caut să -l ţ in lîngămine. ţ iaduci aminte. îş i rupe un picior ş i. Crezi căm-au întemniţ at pentru crima de a m ăfi cocoţ at în spatele lui Henric al IV-lea. de Rieux vrea săfacăla fel. trec două . El.

. trebuie săvorbesc ş i de prietenii tă i? — Care prieteni? — Athos.. DacăMazarin s-a gîndit s ăte caute. De ce? — Eh. Dumnezeu mi-e martor! Ne-am desp ă rţ it. — Mare nenorocire sănu fii liber... Beaufort tot închis e? — Tot. — Ei. prima oarăcînd ai prilejul săvorbeş ti de mine. A ş a cătu ai să -l scapi pe el. cu Parisul. mai înţ eleg. dar tu? — Voi face la fel. — O să -l avem. uite unde-am ajuns. — Onoarea lui Rochefort stăcheză ş ie. sănu măuiţ i.. în privinţ a asta reginele sînt de douăori femei.— Femeile. ş i dacăare nevoie de tine. Rochefort. — Voi vorbi. — Ne-am înţ eles: bate palma.. — Ce mai e cu ei? — Habar n-am.. — Spune-mi. fiindcăm-a ajutat întotdeauna ş i-ar fi putut s ămăscape ş iacum. —Ş i ră zboiul. ce mai încolo ş i încoace. — Crezi căs-ar putea ajunge undeva cu burghezii? — Cum nu? ă ş tia promit. înseamnăca are nevoie de tine. — Cu spaniolii? — Nu. Săm ăia naiba dacăş tiu prin ce colţ de lume . dar reginele? — Ei. nu-ţ i pierde n ă dejdea. — La naiba! Pă strez ş i azi semnele acestei prietenii: trei împunsă turi de spadă ! — Ei bine. — Prin urmare. i-ai uitat? — Aproape. ş i dacăs-ar g ă si cineva săstrîng ălaolaltă toate cetele lor. te fericesc! Sînt ani de zile de cînd nimeni nu mai are nevoie de mine. din cînd în cînd mai aflu cîte ceva despre ei.. aş a cum ş tii. — Te sfă tuiesc săte plîngi. — Ascultă . — Care? —Ş tii căsîntem prieteni buni. ş i? — Sînt burghezii care-ş i fac de lucru pînăuna-alta. O înţ elegere. — Cred cătu eş ti mult mai aproape de libertate decît el. dar de pe la alţ ii. Doamne. Doamne. dacăajungi iar în graţ ii. Ei. Porthos ş i Aramis. asta-i tot ce pot să -ţ i spun. cu condiţ ia săfaci ş i tu la fel. Tră iesc. — Ce vrei săspui? — N-auzi împuş că turile? — Ba da. — Ascultă . — Adevă rat? — Da.

te aduce sus. — De ce n-ai f ă cut-o? întrebăd'Artagnan. — Amin! rosti d'Artagnan. Aceste cuvinte îl umplurăde bucurie pe d'Artagnan. numai pe tine te mai am prieten. — Ce faci? întrebăRochefort. Rochefort îi puse mîna pe umă r. veş mîntul aba ţ ilor din acea vreme. — N-aveam decît săstrig dupăajutor. Ş i rugaţ i pe domnul d'Artagnan săaş tepte: nu am ispră vit încăcu el. doar se dă dea în vînt dupădulciuri.. — Haide. cum îi spunea fl ă că ului pe care l-am fă cut sergent în regimentul piemontez? — Planchet? — Da. — Am ajuns ş i nu ţ in săfiu vă zut coborînd din tră sură . Ne-am legat prieteni! Ei. iar eu aşfi fost liber. dragul meu d'Artagnan. — Săintre domnul de Rochefort. — D'Artagnan. zise el surîzînd. nu zic nu. adicăacela de monsenior. de-ar fi fost altcineva cu escorta. — Ai dreptate. puţ in curaj! Roata se-nvîrteş te: de jos. Nu. Ş i ceru săfie anun ţ at ministrului.. în veş mîntul să u obiş nuit. rosti d'Artagnan. cu deosebirea căel . Astă -searăse schimbăpoate ş i soarta ta. O s ă -l vezi pe pă că tosul ă sta magistrat municipal. el. vrei să -ţ i mă rturisesc un lucru la care m-am gîndit tot drumul. ş i tu cu oamenii tă i aţ i fi fost sfîş ia ţ i. —Ş i faimosul. nici vorbă . în clipa asta s-a al ă turat ră zvr ă tiţ ilor. Ş i cu faimosul Planchet ce mai e? — S-a însurat. Dupăcinci minute intrau în curtea Palatului Regal. D'Artagnan îş i plecăfruntea.or fi. Cît despre Rochefort. Aş a cum spusese. vă zînd grupurile de cetă ţ eni care ne ieş eau în cale ş i care se uitau cu ochi arză tori la tine ş i la cei patru oameni ai tă i? — Spune. stă ruinţ a aceasta a cardinalului avu darul să -l punăş i mai mult în gardă . Rochefort.. Cînd ajunse la u ş a cabinetului lui Mazarin ş i se preg ă tea să -ş i anun ţ e sosirea. înainte săajung eu c ă pitan. nimeni nu mai avea nevoie de el de multăvreme ş i stă ruinţ a lui Mazarin în privinţ a sa i se pă rea un semn bun. la urma urmei. Trecu pragul încă perii ş i-l gă si pe Mazarin aş ezat la masa de lucru. pe legea mea. a luat fata unui cofetar de pe strada Lombards. — Haida-de! i-o întoarse Rochefort. noi doi nu ne cunoaş tem. „Oare Rochefort săfi devenit mai bun decît mine?" cugetăel.. se cheamăcă -i ş i el în rîndul burghezilor parizieni ş i. ş i nu-ţ i uita fă gă duiala! D'Artagnan încă lecăş i porni din nou în fruntea escortei. sun ăvocea neră bdă toare a lui Mazarin. după care stră bă turăanticamera ş i coridorul. oprind tră sura. ceea ce era. D'Artagnan urcăîmpreunăcu întemni ţ atul pe scara cea mare. de îndat ăce auzi rostindu-se cele douănume. Adio! — Pe curînd.

Prin urmare te afli în temni ţ ă ? La aceastăîntrebare. ş i. Uş ile se închiseră . bine parfumat ş i. dragul meu domn de Rochefort. Rochefort trase cu coada ochiului spre Mazarin ş i privirile li se încruciş ară . Ministrul nu se schimbase cîtuş i de puţ in. cu el era altăpoveste: cei cinci ani de temniţ ăîl îmbă trîniserăgrozav pe acest vrednic prieten al domnului de Richelieu. era bine pieptă nat. atîta tot: n-ai refuzat dumneata s ă pleci la Bruxelles. într-adevă r. Ş i nici nu-mi trecea prin minte. în vreme ce-ai acceptat săpleci în serviciul ră posatului cardinal? — Tocmai pentru căam fost acolo în serviciul cardinalului. Regina nu a vă zut în refuzul dumitale decît un refuz. — Ei bine. spuse el. pur ş i simplu. monseniore! Numele meu nu văera necunoscut. era cît pe ce săfiu sfîş iat. deoarece din ordinul Eminenţ ei-Voastre am fost dus de la Châtelet la Bastilia. parcămi-aduc aminte. pă rul negru îi albise cu totul ş i ară miul fe ţ ei l ă sase locul unei palori adînci. dar care lui Rochefort i se pă ru o veş nicie. în loc săo slujesc. Era pe vremea conspiraţ iei lui Chalais. Săne înţ elegem. mulţ umităacestei cochetă rii. Mazarin clă tinăuş or ş i aproape nevă zut din cap. Mă dusesem acolo ca săsurprind coresponden ţ a lui Chalais cu arhiducele. Am fost la Bruxelles într-o împrejurare cumplită . bine frizat. pricepi. nu mă puteam întoarce spre a o sluji pe regină .purta ciorapi ş i mantie violetă ." Dupăo tă cere destul de lungă . — Crezi? — Sînt sigur. Ză rindu-l. îţ i pun doar o întrebare. — Eu? Nicidecum! La Bastilia mai sînt o mulţ ime de oameni închi ş i încăde pe vremea domnului de Richelieu. Mazarin scoase la iveal ăo scrisoare deschis ădintr-un vraf de hîrtii ş i o ară t ăgentilomului: — Am gă sit aici o scrisoare prin care îţ i ceri libertatea. încăîn acele zile fiind recunoscut. Rochefort tresă ri. cu mine însăe altceva. — Dar mi se pare căEminen ţ a-Voastrăo ş tie mai bine ca oricine. Cît despre Rochefort. n-ai refuzat dumneata cîndva săfaci o că lă torie pentru reginăla Bruxelles? — Aha! fă cu Rochefort. în serviciul reginei. — Da. Cum aţ i fi vrut sămăreîntorc?! Aşfi pierdut-o pe regină . — O. domnule Rochefort. iatăcum gîndurile cele mai bune sînt r ă u înţ elese. prostul de mine! — Dar eu n-am spus c ăacesta e motivul arest ă rii dumitale. avusese multe motive săse plîngăde dumneata pe vremea ră posatului cardinal! . Va s ăzic ăă sta-i adev ă ratul motiv? Sînt cinci ani de zile de cînd îl tot caut. pă rea mai tîn ă r. de om vlă guit. c ă rora nu le cunosc nici mă car numele. ca ş i cum ar fi vrut săspună : „Iatăun om care nu mi se mai pare bun de mare lucru. într-adevă r.

în mijlocul serbă rilor ş i al curtenilor.. ş i admiraţ ia mea pentru acest mare om creş te ş i mai mult. monseniore. eu sînt un simplu ministru care nu are nevoie de slujitori. socotindu-te primejdios. dragul meu domn de Rochefort. Desigur. monseniore. merg de-a dreptul la ţ intă . Rochefort cunoş tea aceastăvoce catifelatăîn care se strecura din cînd în cînd cîte un ş uierat ca de viperă . ş i sper săţ i-o pot dovedi. — Eu. Am nevoie de prieteni de nă dejde.. da. Eu am o francheţ e prea franţ uzeasc ăş i asta îmi dă unează . care a petrecut cinci ani la Palatul Regal. de slujitori credincioş i. care fă cea totul dupăbunul să u plac. — Sînt gata săv ăcred. în ţ eleg: regina are nevoie. c ă v-aşsluji cu aceeaş i credinţ ăîmpotriva oricui. domnule de Rochefort. de vreme ce aveţ i bună voinţ a să -mi spuneţ i căş i dumneavoastrăo împă rtă ş iţ i. domnule de Rochefort. în consecinţ ă .. Ş i cînd spun: am nevoie. ţ i-am mai spus doar. am avut puţ ine dovezi de bun ă tatea despre care vorbe ş te Eminenţ a-Voastr ă . ş i pe urma omul nici nu se gîndeş te la ce-a fost. care sînt un om simplu ş i fă ră ascunziş uri. Nu fac nimic fă răordinul reginei. crezi oare căPalatul . pricepi? Eu nu sînt ca domnul cardinal de Richelieu. dragul meu domn de Rochefort. încuviinţ ăMazarin. rosti Mazarin. care am stat aceş ti ani la Bastilia. mi se pare cădac ănumai dintr-o gre ş ealămăgă sesc la Bastilia.. fiind el însuş i slujitorul reginei. Doamne. monseniore. cănu se mai gînde ş te ea. eu nu sînt cu nimic vinovat de întemniţ area dumitale. Rochefort îş i muş căbuzele ca sănu zîmbească . o datăce le înţ elegi. dar eu. — E adevă rat. Cardinalul se dovedea foarte iscusit. totul se poate îndrepta. monseniore... Iatăpentru ce te gă seş ti la Bastilia. eu nu sînt domnul de Richelieu. vă zînd tresă rirea pe care ministrul încercase săş i-o stă pînească– nu uitaţ i că de cinci ani măaflu la Bastilia ş i cănimic nu te face săvezi mai strîmb lucrurile decît faptul căle priveş ti de dupăgratii. — Da. De aceea nu voi fi niciodatăun om mare ca el. care ţ inea sădevin ăatotputernic. pesemne căl-a socotit drept o declaraţ ie de ră zboi ş i.. Or.) — Înţ eleg. Regina. — Ei bine. ce vrei! Dar lucrurile astea trec aş a cum au venit. — Aceasta era ş i pă rerea cardinalului Richelieu. continuăMazarin. — Ei. continuăRochefort. zise Rochefort. dumneata eş ti în m ă surăs ăîn ţ elegi anumite lucruri ş i. cu toate că . monseniore. Nu uitaţ i. domnule de Rochefort. pesemne cămi-a poruncit sămăasigur în privinţ a dumitale. lucru ce-l f ă cea mult superior mie. ş tiind cît preţ uieş ti ş i. glă sui el. — Tocmai pentru căl-am slujit cu credinţ ăpe cardinalul Richelieu împotriva reginei. în schimb sînt un om bun.Rochefort rîse dispreţ uitor. dupămoartea sa trebuia săînţ elegeţ i. (mînie de femeie ş i de prinţ es ă . în ce m ă priveş te. maiestatea-sa este foarte susceptibilă . — Aş adar. pesemne căa aflat de refuzul dumitale.. — O. săduci aceste lucruri la bun sfîr ş it.

. —Ş i cum sunăacest proverb? întrebăMazarin. — „. c ădoar atît aş tept dar nu mai ş tiu nimic din ce se petrece pe lumea asta. ş i ce vrea săspunăproverbul? — Vrea săspunăcădomnul de Richelieu a ş tiut săg ă seascăslujitori devotaţ i cu zecile. — Ei bine. ş i asta e o mare pierdere. Eu joc cu că rţ ile pe masă . ţ inta tuturor pumnalelor? El. M ăstr ă duiesc sămăfac iubit ş i nu temut. acţ iune! f ă cu ministrul. sănu mai vorbim de toate acestea. Pentru că . te asigur.Regal e un lă caşprea vesel? Nu. cred ş i eu! zise Rochefort. În privinţ a asta eu am ră mas încăla domnul Bassompierre. îi trimiteţ i la Bastilia. Dar uite. ş i nici nu văînchipuiţ i. dacăavea duş mani f ă răde pereche. monseniore. monseniore. — Prin acţ iune. domnule de Rochefort? — Trebuie săînţ elegeţ i. — Ei. — A. A. e ş ti de-ai noş tri. drag ădomnule Rochefort? Învaţ ă -mădumneata. ră spunse Rochefort. avea ş i prieteni fă r ăde pereche.. Dumneata trebuie săfi învă ţ at multe în intimitatea ră posatului cardinal. în celula mea e un proverb zgîriat pe zid cu vîrful unui cui. Atunci cînd îi aveţ i. Spune.. domnule.. — Dar cum dovedeş ti devotamentul? întreb ăMazarin. era un om atît de mare! — Monseniorul nu se va supă ra dacăîl voi mustra? — Eu. cu toate căerau lovituri cumplite. ca de obicei. continuăRochefort.. gînditor. monseniore: „Cum e stş pînul. — Nu ş tiu să -i caut?! Ce vrei săspui. Am avut ş i noi mari necazuri. socotind c ăa sosit clipa să -ş iţ inăfă gă duiala fa ţ ăde d'Artagnan – am cunoscut oameni care prin . da.. Oare se numă răş i astă zi printre cei ş aptesprezece seniori? — A murit. care ş i-a petrecut viaţ a apă rînduse de atîtea lovituri? — Dar a izbutit săse apere pînăla urmă . La Bastilia nu se discută politicădecît cu soldaţ ii ş i cu temnicerii. Dar unde gă seş ti oameni de acţ iune? Rochefort clă tinădin cap: — Ei nu lipsesc niciodată . monseniore." — Îl ş tiu: „. cît de puţ in ş tiu oamenii aceş tia din tot ce se petrece. aş aeş i sluga". niciodată !Ş tii bine cămi se poate spune orice. O mic ăschimbare pe care oamenii devota ţ i de care v-am vorbit adineauri au fă cut-o pentru mulţ umirea lor personală . — La naiba. — E tocmai ceea ce vreau ş i eu! — Am cunoscut oameni. — El. aş aeş i slujitorul". — Iată -l. monseniore. numai c ădumneavoastrănu ş tiţ i să -i că utaţ i. Era un om devotat reginei ş i asemenea oameni sînt rari. nici gînd..

— Gasconul acela?! fă cu Mazarin cu o mirare desă vîr ş it jucată . în ce prive ş te îndemînarea. iar ei mi l-au întors cum s-au priceput mai bine. monseniore. drag ădomnule de Rochefort. e secretul unei mari regine. vitejii care vi-i doreaţ i dumneavoastr ăadineauri. oameni care. — Cum de ş tii dumneata toate aceste lucruri? — Le ş tiu pentru căoamenii aceş tia erau pe atunci duş manii mei. cu care am avut cel mai mult de-a face. au ajutat unui cap încoronat s ă -ş i pă streze coroana ş i l-au fă cut pe cardinal s ăcearăpace. avea trei prieteni. surîzînd tainic. ci. —Ş i de ce n-ar face-o? — Pentru căsecretul nu-i apar ţ ine. — Numai căoamenii de care vorbe ş ti. Dar ei au avut nenorocul sără mînădevotaţ i aceleiaş i regine pentru care adineauri că utaţ i slujitori. —Ş i spui căace ş ti patru oameni erau uniţ i? — Ca ş i cînd tuspatru n-ar fi fost decît un singur om. — Nu. într-adevă r. — Nu cred. nu era decît un învă ţ ă cel. mi-a dat o loviturăde spad ă– sînt aproape ş apte ani din ziua aceea: era a treia oară cînd mălovea aceeaş i mîna. ş i. monseniore. zise Mazarin. trei viteji care îl ajutau. — Gasconul acesta a salvat o reginăş i l-a silit pe domnul de Richelieu sărecunoascădeschis că . pentru căau luptat împotriva mea.iscusin ţ a lor au înş elat de sute de ori agerimea cardinalului. f ă r ăbani. ş i timp de ş ase ani ş i mai bine nu l-aţ i socotit bun de nimic. cu toate căar fi fost mai bine ră splă ti ţ i. fă răsprijin. ca ş i cînd aceste patru inimi ar fi bă tut în acelaş i piept. — Adevă rat? — Întocmai aş a cum am cinstea săspun excelenţ ei-voastre.. —Ş i s-a încumetat de unul singur săducăla bun sfîrş it o asemenea ispravă ? — Nu. spuse gentilomul surîzînd. fă ră înlesniri. pentru căunul dintre ei. — Asta-i cam greu. cîte n-au fă cut ei împreun ă ! — Dragădomnule de Rochefort. aş a cum v-am spus. aveţ i unul la uş ăde mai bine de ş ase ani. — Ah! exclamăMazarin cu o admirabilănaivitate. iscusin ţ a ş i politica. — Atunci o să -mi povesteasc ăel însu ş i. vă zînd căRochefort ajunge singur acolo unde voia el să -l aducă– oamenii aceş tia nu erau devota ţ i cardinalului. monseniore. — Povesteş te-mi ş i mie. sfîr ş itul unei vechi ră fuieli. cu vitejia lor i-au doborît gă rzile ş i spionii. De-aşcunoaş te ş i eu asemenea oameni! — Eh. monseniore. pentru căle-am fă cut tot ră ul de care am fost în stare. nici nu-ţ i pot spune cum mi-ai . de vreme ce luptau împotriva lui. ză u.. — Cine este? — Domnul d'Artagnan.

— Adevă rat! fă cu Mazarin. monseniore? — Magnific! murmurăMazarin. Nu văcă zniţ i săghiciţ i cine este. f ă r ăîndoialăpentru felul cum ş tiuse sărezolve problemele de stat. cu braţ ul oţ elit ş i cu spada gata oricînd de luptă . nici dintre puternicii vremii ş i nici mă car bogaţ i. — Nu vreţ i săm ăîntrebaţ i nimic. dincolo de mă ri. fiindcăea se pră bu ş ea de la înă lţ imea mă ririi ei. te ascult.. N-ai vrea să -mi istoriseş ti ş i mie aceastăîntîmplare? — Nu pot. Mazarin nu mai scotea o vorbă . — Adevă rat. — O. nici duci. Ministrul ş tia de plecarea lor ş i le-a înş iruit în cale o mulţ ime de oameni. Ace ş ti patru oameni nu erau nici prinţ i. îmi plac foarte mult poveş tile. drept mul ţ umire. — Ba da: spui cădomnul d'Artagnan era unul din aceş ti patru oameni? — El a dus la bun sfîrş it totul. — Aflaţ i căş tiu încăvreo zece la fel.Ş i iatăcăsose ş te la curte un ambasador viteaz. monseniore? întrebăRochefort. pu ţ in a lipsit sănu-l dea pierz ă rii pe ministru. un adevă rat basm. puternică . în schimb am săvăspun o poveste. se gîndea. monseniore. monseniore: ministrul ş tia prea bine căpodoaba plecase o datăcu ambasadorul ş i ambasadorul se gă sea acum foarte departe. regina unuia dintre cele mai mari regate ale lumii. Marea regin ăera pierdută ! Pierdutăca ş i cea mai umilădintre supusele ei. — Da.Ş i au plecat. cănu se putea gă si o alta care săo înlocuiască . — Ei bine. vrînd să -i împiedice să -ş i atingă ţ inta: Trei au fost sco ş i din luptăde că tre ace ş ti nenumă ra ţ i duş mani. v ă asigur. îngă duiţ i-mi sălas în grija domnului d'Artagnan săvi- . atît de bogat ş i atît de chipeş . domnule de Rochefort. atunci ascultaţ i! A fost odatăo regină . a trecut marea ş i s-a întors aducînd mă reţ ei regine acea podoabăpe care ea ş i-a putut-o prinde la umă r în ziua balului. monseniore. are nesocotinţ a să -i dă ruiascăo anume podoab ăatît de însemnată . o regină .. ministrul l-a sfă tuit pe rege s ă -i cear ăreginei s-o poarte la viitorul bal. —Ş i ceilalţ i cine erau? — Monseniore. stră duindu-se s ă citeascăceva pe aceast ăfaţ ăfinăş i vicleană . — Fie. c ă ci văc ă zniţ i în zadar! Toate acestea s-au petrecut cu mult înainte s ăfi venit dumneavoastrăîn regatul unde domnea aceastăregină . că reia un mare ministru îi voia mult ră u. patru oameni hotă rîr ăs ăo salveze. E de prisos săvăspun. Trecurăaş a cinci sau ş ase minute. Ce spuneţ i de isprava asta. visă tor. încît toate femeile erau nebune dupăel ş i însă ş i regina. monseniore? zise Rochefort. Cum aceastăpodoabăera un dar primit din partea regelui. pentru c ăîi dorise cîndva prea mult bine. unul singur a ajuns la ţ ă rmul m ă rii. erau patru soldaţ i inimo ş i. omorînd sau ră nind pe cei care-i stă teau în cale.stîrnit curiozitatea. monseniore.

— Cum adicăimposibil? Ş i de ce ţ i se pare imposibil? — Pentru cădomnul de Beaufort este unul dintre prietenii mei. —Ş i apoi. monseniore. Curiozitatea mea sa nu vămire: cînd ai stat cinci ani în temniţ ă . Erau prietenii lui. clă tinînd dezamă git din cap. de el. cămi-a fost chezaşîn fa ţ a reginei? — Domnul de Beaufort a devenit de atunci duş manul statului. — Nu ai încredere în mine. Bine. unde se aflăînchis domnul de Beaufort ş i nu-l vei scă pa din ochi. nu ai mei. trimiteţ i-m ăîn misiune. apoi ad ă ugăîn ş oaptă :Ş i ră mîi lîngămine. aţ i uitat oare. fiindc ăî ţ i simţ i inima tînă ră . ar fi mai cinstit din partea dumitale. — Cheamăun ofiţ er. nici regină . săvinăcineva! — Aş adar. domnule de Rochefort! Rochefort se înclinărespectuos. Ofiţ erul se ară t ănumaidecît. ş i-apoi eu nici nu-i cunosc sub adev ă ratul lor nume. rosti Rochefort. căvoi fi dus iară ş i la Bastilia. continuăRochefort. nu-l socotesc duş man ş i nu pot primi ceea ce îmi propuneţ i. Crede-mă : ceea ce îţ i trebuie în clipa de faţ ăeste odihna. voi vorbi deschis pînăla capă t: am nevoie de dumneata. Cardinalul aş ternu cîteva cuvinte pe o foaie de hîrtie. domnule de Rochefort. daţ i-mi oricîte însă rcină ri. — Monseniore. de toţ i! — Săîncepem cu mine. nici ministru. monseniore. Bernouin intrăîn încă pere. stau închis de atîta vreme.i numească . Te socoteş ti încătînă r. — Da. El singur ar avea oarecare înrîurire asupră -le. dar puterile te-ar tră da. Bine. nu te supă r ăcîtu ş i de pu ţ in s ăş tii unde vei fi trimis. — Dumneata. rosti Mazarin. nu hot ă rîţ i nimic în privinţ a mea. ve ţ i înţ elege căa ie ş i de la Bastilia ca săintri la Vincennes nu înseamnădecît săschimbi temniţ a. am hotă rît. dar săcă lă toresc. pe care o întinse ofiţ erului ş i dă du din cap în chip de salut. pe urmăve ţ i trece ş i la ceilalţ i. domnule de Rochefort. monseniore. încît nu mai ţ in cu nimeni: ţ in doar cu cerul liber. — Adio. eu sînt unul dintre prietenii lui. dac ăe cu putinţ ă ! — Dragădomnule de Rochefort. vei avea un post de încredere: te vei duce la Vincennes. . te depă ş eş te zelul. se prea poate. de vreme ce a ţ i trimis săm ă aducăîncoace ş i măaflu aici. dar ce-i cu dumneata? — Îmi propuneţ i ceva imposibil. Gă siţ i orice altceva pentru mine. monseniore. dragădomnule de Rochefort. — Asta numeş ti dumneata devotament? Te felicit! Devotamentul dumitale nu te angajeazăprea mult. spuse Mazarin cu o undăde zeflemea în glas. cum eu însănu sînt nici rege. sau. monseniore. monseniore? — Dimpotrivă . mai curînd. — Spune mai degrabăcăeş ti din tabă ra domnului de Beaufort. Hei. — Vă d.

Intrînd în dormitorul aflat la capă tul coridorului. înseamnăc ă -i un cusurgiu. Dar pe unde naiba măduc? Într-adevă r. Acum. în loc săiasăprin anticameră . domnule de Rochefort? Crede-mă . prietenul duş manilor mei! — Ce vreţ i! Trebuia sămăfaceţ i duş manul du ş manilor dumneavoastră . scrisorile dumitale ar fi ca ş i pierdute. Luminează -mi calea. măduc la regin ă . ră spunse Mazarin. sănu uit: ar fi de prisos să -mi mai scrii. îl duceau spre scara cea mică . monseniore. slavăDomnului! mai sînt bun ş i la altceva decît săpă zesc un întemniţ at. Bernouin luăo lumînare ş i o apucăînainte. monseniore. — De dumneata. În curte se aflau tră sura ş i cei patru din escortăcare îl aduseserăîncoace. zadarnic se uităînsădupă prietenul să u. Bernouin o întîlni pe doamna Beauvais. mda! voi încerca să -i ară t lui Mazarin că . — Am scos castanele din foc pentru altul. ş tia multe ş i totu ş i nu ş tia încădestul. O trecere tainicăducea de la apartamentele ş i cabinetul de lucru al lui Mazarin la apartamentele reginei: de acest coridor se folosea cardinalul ca săajungăoricînd la Anna de Austria. — V-o doresc. unde aş tepta d'Artagnan. dar vărepet. ş i doamna Beauvais se oferi să -l anunţ e pe cardinal Annei de Austria. Hotă rî deci s ă nu înceapăpartida cu d'Artagnan pînănu va cunoa ş te toate că rţ ile adversarului." Ş i să ri în tră surăcu sprinteneala unuia de două zeci ş i cinci de ani. nu ş tiţ i săvăslujiţ i de mine ş i ră u face ţ i.Ş i dacăd'Artagnan nu va fi mul ţ umit cînd am să -i povestesc cum l-am lă udat. murmurăRochefort. — Măîntorc acolo. retră gîndu-se spre u ş ă . Asta schimbăgrozav lucrurile! Ş i dacăe tot atîta puhoi de oameni pe str ă zi. domnule de Rochefort. care se gă sea în camera de rugă ciune. IV ANNA DE AUSTRIA LA PATRUZECI Ş IŞ ASE DE ANI Ră mas singur cu Bernouin. Mazarin triş a – e un amă nunt pe care ni l-a p ă strat Brienne: el numea asta a profita de situaţ ie. du-te! A. „A-a! îş i zise Rochefort în sinea lui. voi gă si oameni mai buni decît dumneata. — Ba da. — Monseniorul nu mai are nimic de poruncit? întrebăBernouin. Mazarin st ă tu un timp pe gînduri.— Eş ti inteligent. — Destul. Doamna Beauvais ş i Bernouin erau martorii apropiaţ i ai acestei iubiri tîrzii. — Îţ i închipui cumva c ănumai dumneata singur exiş ti pe lume. .

— Mi se pare însăcădomnul de Richelieu nu intra aş a. f ă răse cearăaudien ţ ă ? Anna roş i uş or. fă r ăa stîrni curiozitatea sau comentariile întregii cur ţ i. în timpurile pe care le tră im. nici săse roage. rosti copilul.împreunăcu micu ţ ul Ludovic al XIV-lea. Anna de Austria. cu sprîncenele încruntate. Regina îi spusese de douăsau de trei ori micuţ ului Ludovic să . — Cum de-ţ i aduci aminte ce fă cea domnul de Richelieu? Nu poţ iş ti acest lucru. fă răsă citească . vrînd parcăsăghiceascăceea ce se petrecuse mai înainte. care îi ră spunse cu o semeaţ ăaplecare a capului. Copilul se ridicăîn genunchi. ră mînînd în picioare. —Ş tiu cănu trebuie sănumesc niciodatăpe cei care ră spund la întrebă rile mele. Anna de Austria că uta săciteascăpe faţ a lui Mazarin motivul acestei vizite neaş teptate. dar o privire a mamei sale îl mustrăc ăse lasăpradăurii. spuse ea. o închise ş i o puse pe masă . ca să -l sileascăş i pe Mazarin săstea în picioare. ră mînea cîteodată ceasuri întregi închisăîn odaia ei sau în camera de rugă ciune. ră spunse copilul. Ministrul fă cu un semn aproape nevă zut din cap ş i regina se adres ă doamnei Beauvais: — E timpul ca regele săse culce. — Eu nu-mi aduc aminte. am întrebat ş i mi s-a spus. Doamna Beauvais se ivi în pragul camerei de rugă ciune ş i-l anunţ ă pe cardinalul Mazarin. Era o regina care ş tia de minune săse plictiseascăcu mă re ţ ie. erai prea mic pe-atunci. Mazarin urmă rea cu ochiul sau inteligent toatăaceastăscenă . Cheamă -l pe Laporte. —Ş i cine ţ i-a spus? urmăAnna de Austria. a ş ezat ăîntr-un fotoliu încă pă tor. ş i se uită întrebă tor la maică -sa: — De ce intrăaş a. pe care Ludovic al XIV-lea o nutrea încăde mic faţ ăde cardinal. fiindcăaltfel nu voi mai afla nimic. cu un gest de supă rare greu stă pînită . Regele se ridicăîndată . — Este important. Cît despre cartea cu care îş i trecea vremea regele era un Quintus Curtius împodobit cu gravuri ce înf ă ţ iş au faptele de vitejie ale lui Alexandru. ca primul ministru săpoatăveni oricînd săîncuno ş tiinţ eze regina de ceea ce se petrece. se uita la regescul vlă star care st ă tea tolă nit pe covor ş i ră sfoia o carte groasa despre ră zboaie. că ci cardinalul venea la ea de obicei atunci cînd toat ă lumea se retră sese. În clipa aceea intrăMazarin. ş i atunci el primi cu surîsul pe buze salutul ministrului. cu cotul sprijinit de masăş i cu fruntea în palmă . lu ăcartea de jos. Se înclinărespectuos în faţ a reginei ş i fă cu o adîncăplecă ciune în faţ a regelui. îndă ră tnic.

reluăMazarin. — Vai. ş i asta cît de curînd. Îmi place săvă d cămaiestatea-sa e crescut în silăfaţ ăde prefă că torie. — Vai. — Glumeş ti. Copilul pă ş iţ eap ă n spre el. fă r ăîndoială .meargăla culcare ş i de fiece datăcopilul stă ruise cu dr ă gă lă ş enie sămai ră mînă . E un copil care nu poate încăs ă -ş i dea seama de tot ce-ţ i datorează . Cardinalul zîmbi. aş a cum glă suieş te opera Thisbé: Urzeş te lumea toatşiubirea sşne sfarme. Despre ce e vorba? Mazarin se aş eză . doamnă . Ludovic! exclamăregina. vom fi sili ţ i săne despă rţ im. pentru o chestiune importantă . maiestatea-sa nici nu-ş i dăosteneala săascundăcît de puţ inăafec ţ iune îmi poartă . ră spunse copilul. Ş i regele plecăfă r ăs ă -ş i îmbră ţ iş eze mama ş i fă răsă -l salute pe cardinal. încît sămăurmezi în Italia. ş i adă ugăîndatăapă sat: Numai lui Mancini. continuă regina. Laporte. interveni Laporte. — În schimb astă zi. — Sire. — Îţ i cer iertare pentru el. domnule! zise regina. eş ti încăslă bit ş i mătem să nu te oboseascăveghea prea tîrzie. afarănumai dacăvei duce devotamentul domniei-tale faţ ăde mine atît de departe. În clipa urmă toare intrăLaporte. un copil pe care Mazarin îl aciuase pe lîngărege ş i asupra c ă ruia Ludovic al XIV-lea rev ă rsa o parte din ura pe care o nutrea faţ ăde ministru. de vreme ce mă alungaţ i! — Nu te alung: ai fost bolnav de vă rsat. dupăcît se pare. Nu glumesc deloc. — Ai venit. nu. doamnă ! replicăMazarin. — Minunat! fă cu Mazarin. de altfel. Mancini era un nepot al cardinalului. nu v-aţ i temut cîtuş i de pu ţ in. ori mai curînd se tolă ni într-un jilţ ş i rosti melancolic: — Ei. încercînd să -ş i recapete ceva din vechea-i demnitate. murmur ăregina. cînd m-aţ i trimis în Parlament ca sădau acele decrete nedrepte care au fă cut poporul sămurmure. cardinale. asta însănu măîmpiedicăsă -i fiu cu totul devotat. nu. — Cum adică ?! întrebăregina cu un aer aproape sfios. Nu m ăs ă ruţ i? — Credeam căsînteţ i supă ratăpe mine. fă răsă ş i îmbră ţ iş eze mama. — Mi se pare căieş irea regelui nu are nevoie de comentarii. Mai degrabă . cum îi sînt ş i maiestă ţ ii-voastre. —Ş i pentru ce toate acestea? — Pentru că . cui doreş te maiestatea-voastrăsădea sfeş nicul? — Cui vrei tu. De astădatăînsănu scoase o vorbă– pă li doar ş i-ş i muş că buzele. vrînd săschimbe vorba.

aceast ăprietenă desă vîr ş ită . ca ş i cînd trebuie săfii preot dacăeş ti cardinal! — Cine a dispus arestarea domnului de Beaufort? — Un ză bă uc care nu vorbea decît de asasinarea mea. Duş manii dumitale sînt ş i ai mei." Iatăceţ i spunea. doamnă . că ci ia aminte la cuvintele mele: Urzeş te lumea toatşiubirea sşne sfarme. (Regina clă tinădin cap) Vai! Eu nu am prieteni! — Cum de nu mai ai prieteni la bine. ş i aşavea de ce. murmurăMazarin. nu te-am vă zut surîzînd ieri atît de binevoitor ducelui de Orléans. — Cu toate acestea. te rog sămăcrezi. urmăregina. săvedem. eş ti destul de puternicăpentru a-i îndepă rta pe cei care-ţ i displac.. ar trebui ca prietenii domniei-tale săfie ş i ai mei. domnule: am fă cut ca regina Maria de Medicis. fiindcăla rîndu-i toatălumea o dispreţ uia. cum faci parte din aceastălume. săplece ş i totul va fi bine. p ă ră sităde toatălumea. aş a mi se pare! — Frumoasădomnie la bunul plac al orică rui mîzgă litor de hîrtie din Palatul Regal ş i al orică rui biet gentilom din ţ ar ă . — Adicăpe cei care î ţ i displac dumitale! ră spunse regina. domnule!. —Ş i ce-ai fi vrut săfac? — O. în timp ce-ţ i scotea rochia. încît a refuzat favorurile regelui ca să -mi ră mînăcredincioasă ? — O mironosiţ ăce-ţ i spunea searăde sear ă . — Mie?! — Fă r ăîndoială . care a fost persecutatădoisprezece ani sub cealalt ădomnie? — O intrigantăcare voia săcontinue împotriva mea uneltirile începute împotriva domnului de Richelieu! — Cine a alungat-o pe doamna de Hautefort. vreau săspun căş i domnia-ta măpă ră se ş te. ori mai curînd la ceea ce-ţ i spunea! —Ş i ce anume îmi spunea? — „Acest Mazarin e toatăpiedica. a ară tat numai dispreţ faţ ăde toţ i cîţ i suferiserăpentru ea. nici mai mult. eş ti regin ă . că -ţ i pierzi sufletul iubind un preot. dupăîntoarcerea din primul exil. ş i care. care. a murit la Colonia.aşplînge. Doamne. nici mai puţ in! — Vezi bine. cardinale. doamnă . N-ar fi timpul săîndreptă m .. — Nu e destul. Cine a alungat-o pe doamna de Chevreuse. surghiunităa doua oară . ba pînăş i de fiul ei. — Tocmai. Or. doamnă . — Cardinale! — Eh. atunci cînd i-ai avut la ră u? — Pentru căla bine i-am dat uită rii. — Prietenii mei.

încît l-am trimis la Bastilia. — Asta-i tot? întreb ăMazarin. înclinîndu-se. rosti Mazarin. eu nu am influenţ ăasupra nimă nui. — Dar. începu Mazarin. Hai săspunem lucrurilor pe nume! Îl cunoş ti pe domnul de Rochefort? — Domnul de Rochefort nu se numă ra printre prietenii mei. astă zi este La Rivière. rosti Mazarin cu veş nicul să u surîs ş i cu vorba-i blîndădintotdeauna. aş a cum ş i eu am împă rţ it cu domnia-ta puţ ina iscusinţ ăş i puţ inul talent pe care cerul mi le-a dă ruit. cu o umbr ăce neră bdare în glas. domnule? — Nimic altceva decît ceea ce am spus: caută . — De aceea. mi se pare cămăsupui unui interogatoriu? — La care. Dimpotrivă . — Spune lă murit ceea ce doreş ti. Domnul. Prinţ ul este condus de vicar. îngînăregina. domnule. Regina îl privi cu mirare.greş eala? Cautăprintre prietenii domniei-tale pe cei mai vechi. desigur. unul dintre cei mai credincioş i oameni ai cardinalului. de altfel. vei r ă spunde dupăbunul plac. printre prietenii de odinioară . domnule. — Printre prietenii mei de odinioară ? fă cu regina. — Da. Doresc s ăîmparţ i cu mine prietenia acestor oameni. — Eu. ş i eu voi r ă spunde la fel de lă murit. atîta tot. aş a cum suferăfemeile. zise ea. oricît aşprivi în jurul meu. ca de obicei. doamnă . printre cei care te-au ajutat să lupţ i împotriva ducelui de Richelieu ş i chiar s ă -l învingi. Situaţ ia e gravăş i va trebui săluă m mă suri energice. Da. — Da. „Săfi fost oare gasconul indiscret? se întrebăea. — Iată . — Iară ş i?! f ă cu regina. ră spunse regina. un muş chetar care iubea pe una dintre slujitoarele mele. urmăacesta. — Ce vrei săspui. — Da. i-o întoarse regina. e tot acolo. — Oare unde vrea săajungă . în orice caz. o biatăcopilăcare a murit otră vitădin pricina mea. cu inteligenţ a vie ş i subtilăcare o caracterizeazăş i cu ajutorul prietenilor. uitîndu-se cu neliniş te la cardinal. condus la rîndul să u de că tre doamna de Guéménée. — Vai. printre du ş manii cei mai înverş unaţ i. — Ba da. n-am pomenit de el decît ca săajung la altcineva. ci printre cei de odinioar ă .. maiestatea-ta a ş tiut. numele mi-e cunoscut. —Oş tiu atît de bine. doamnă .. Ş i urm ăcu glas tare: — D'Artagnan! Stai puţ in. Credeam căam pus cap ă t la toate acestea o . se lasăcondus de un favorit: ieri era Choisy. nu ţ i-am spus săcauţ i printre prietenii de astă zi. mîine va fi altul. Credeam căş tii asta. liniş teş te-te. încuviinţ ăMazarin. Anna de Austria primi lovitura drept în inim ă .. În unele împrejură ri. Eu am suferit. privind-o în faţ ăpe regină . adicără zbunînduse. sărespingăatacurile acestui duş man. murmurăregina. D'Artagnan. —Ş i nu mai e acolo? întrebăregina. Îl cunoş ti pe domnul d'Artagnan? continuă Mazarin.

al lui Montmorency ş i al lui Cinq-Mars. Apoi.. rîsul omului scos din fire care ş i-a jurat sieş i săfie într-o zi cel mai tare. a ş a cum spun atîţ ia. mînios de a nu fi nimic din pricina nulită ţ ii lui. spuse regina. — Ei bine. împins de firea-i schimb ă toare ş i plinăde toane. ceva mai calm. sub masca sobrăa ră bdă rii mele. ş i vreau ca toată lumea săş tie asta. Vreau ca regina săfie respectatăş i respectat ministrul ei. s-a fă cut ecoul tuturor clevetirilor. în ciuda domnului de Richelieu. n-a cî ş tigat nimic urzind pierzania domnului de Richelieu. ş i eu n-am interesul sălas în preajma reginei acest gră unte de discordie. Dar existăîn Franţ a un proverb despre apele acestea liniş tite.. nu unchiul regelui. care încearcăsăfacăastă zi acelaş i joc ş i care îş i închipuie căva cîş tiga partida fiindcăa schimbat adversarul ş i fiindcă . ci ucigaş ul lui Chalais. are unul care zîmbeş te. doamnă . cu care ră posatul cardinal i-a fă cut sînge ră u regelui două zeci de ani în ş ir. — Ce tot vorbeş ti? Întîiul prinţ de sînge regesc. că ci în ochii tuturor eu nu sînt decît atît. cum spuneam noi. care. dupădomnul de Condé. — Hm. italienii. care nu vă d că eu ţ in sforile ş i nu ghicesc. — Nu vreau cîtuş i de pu ţ in s ăumilesc pe maiestatea-ta. în fiece zi îndur afronturile prinţ ilor ş i valeţ ilor plini de titluri ai domniei-tale. domnia-ta n-ai vă zut decît ş uvoiul pornit sără stoarne totul în calea sa ş i nu ai luat aminte la apele liniş tite. nu unchiul regelui. s-a fă cut sufletul tuturor urzelilor. dar el era cel mai pu ţ in primejdios dintre toţ i: a mai ră mas prinţ ul. e adevă rat. urmăMazarin. L-am arestat pe domnul de Beaufort. niş te marionete. dar pazienza. Dar se înş ală . în loc săaibăîn faţ ăun om care ameninţ ă . ş i eu ce trebuie s ăfac? zise Anna de Austria copleş ităde acest glas dominator. deopotrivăcu maiestatea-ta. e ducele de Orléans. unchiul regelui? — Nu întîiul prinţ de sînge regesc. sub cealaltădomnie. invidios pe tot ce-l întrecea în cinste ş i curaj. Anna se ridicămă rea ţ ăş i plinăde mînie.ş i încăfoarte des. — Trebuie săcauţ i să -ţ i aminteş ti numele acelor oameni credincioş i ş i devotaţ i. — Învingă torul de la Rocroy! Te-ai gîndit la asta? — Da. o repet. presă rînd tot drumul cu sîngele lor pentru a-ţ i aduce o anumităpodoabă pe care maiestatea-ta o dă ruise domnului de Buckingham. Anna se împurpur ăş i îş i ascunse faţ a în palme. stîrnindu-i pe toţ i acei oameni de treabăcare au avut nerozia săse încreadăîn cuvîntul unuia cu sînge regesc în vine ş i de care el s-a lepă dat atunci cînd i-a vă zut c ăurcăpe eş afod! Nu întîiul prinţ de sînge regesc. ci conspiratorul laş . ros de pă cate ascunse. — Continuă . sfîş iat de o jalnicăambi ţ ie.datăcu domnul de Beaufort. Maiestatea-ta ş tie c ăeu nu sînt o marionetăvenităaici din Italia. care au trecut marea. — Bine. ca împinsăde un arc de . continuă Mazarin. dar în acelaş i timp cu o ciudatăsiguranţ ăîn glas.

rosti ea. Mazarin. luăcheia ş i deschise caseta în care nu gă si decît un pumnal mîncat de ruginăş i douăscrisori. nu măară t prea încreză tor: exist ărelicve ş i relicve. Regina scoase o cheiţ ăde aur pe care o purta atîrnatăla gît ş io întinse cardinalului: — Deschide. uimit.. Lama era mîncatătoată . în ciuda trecerii anilor. i-o întoarse Anna de Austria. Cu atît mai bine! De ast ădatăvom limpezi lucrurile între noi ş i totul se va sfîrş i. o puse pe altarul din încă pere: — Jur pe aceste sfinte relicve. — Ce sînt toate acestea? — Vrei săş tii ce sînt. Iar acesta este pumnalul cu care l-a lovit Felton. lu ăîn mînăpumnalul pe care Buckingham ş i-l smulsese din ranăîn clipa mor ţ ii. eu nu-ţ i cer să -mi spui totul. că ci sîngele se prefă cuse în rugin ă . replicăMazarin. în sfîrş it. patru spade credincioase care miau salvat mai mult decît viaţ a. jur. doamnă ? surîse Mazarin. Cite ş te scrisorile. — Vreau eu să -ţ i spun totul. te previn. dintr-un imbold firesc. dupăo . domnule! — Vreau. patru suflete cinstite. recunoş ti! f ă cu Mazarin. reginei. întinzînd cu un gest de reginăasupra casetei braţ ul ei de aceeaş i des ă vîrş ită frumuseţ e. oare nu poate săfie dezonorat cineva. la rîndul dumitale. ş i vezi singur. domnule. doamnă . în loc săciteascăscrisorile. Că ci. o femeie mai cu seam ă . Mazarin. domnule. ca fiu al Romei. O credeam moartăş i îngropatăde mult. îmi vorbeş ti de ea. s-au g ă sit în acea vreme patru inimi devotate. numai pe baza unor simple aparenţ e? Da. uimit de aceastănouăizbucnire. Vreau să -ţ i spun c ă . privindu-l pe cardinal cu acea seme ţ ie ş i demnitate care o fă cea atît de temutăîn tinereţ e. Î ţ i spun îndat ă . — Oare numai onoarea celor vinovaţ i poate s ăfie pus ăîn joc. într-adevă r. Aş adar. — A. totu ş i. m ăîn ţ elegi? — Dar. ş i vei vedea dacăam minţ it. trimiţ indu-l. dintre care una pă tatăde sînge. mi-au salvat onoarea. aparen ţ ele erau împotriva mea ş i măpîndea dezonoarea.oţ el. Aceste douăscrisori sînt singurele pe care i le-am scris vreodată . dar domnul de Buckingham n-a fost amantul meu! —Ş i ce relicve sînt astea pe care juri. domnule. că ci nu mi-ai pomenit de ea pînăastă zi. L-am iubit pe domnul de Buckingham. nu eram vinovat ă . ş i iatăcă . domnule? f ă cu Anna de Austria. — Iară ş i aceastăcalomnie! strigăregina. ceea ce ai fă cut odinioarăpentru amantul t ă u. Regina că utăun lucru sfînt pe care s ăpoatăjura ş i. sco ţ înd dintr-un scrin ascuns într-un perete o caseta micuţ ădin lemn de trandafir încrustat cu argint. ş i. urmîndu-ş i gîndul curmat la jumă tate de intervenţ ia reginei – vreau săfaci astă zi pentru so ţ ul tă u. prin Laporte. domnule.. rosti Mazarin. Jur. ascultă . Cu toatăîngă duinţ a acordată . spuse: — Măjigneş ti.

— Nu. glă sui Mazarin. murmurăregina. domnule. în degetul că ruia l-am vă zut ş i de la care l-am r ă scumpă rat. zdrobităde emoţ ie. adă ugăea cu un zîmbet cumplit. Numai c ăacest diamant îi apar ţ ine. — Atunci. Un zîmbet nelă murit flutur ăpe buzele reginei. rosti el. încruntîndu-se. pe acest brav d'Artagnan. dupătoate cîte s-au petrecut. — D'Artagnan ş tia? — El ş tia totul. în sfîrş it. —Ş i acum. nu. Crezi oare. pare-se căîntr-un moment de strîmtorare. ş opti ea. Dar. dupăcum am hotă rît. a vîndut diamantul domnului des Essarts. las ă mă . domnule. doamnă . Cum? Nu-mi dau seama. se supuse aproape fă ră voie ş i citi amîndou ăscrisorile. L-a vîndut. dar mîine. simt nevoia să ră mîn singură . cardinalul puse pumnalul în casetăînfiorîndu-se f ă răvoia lui. fiindc ătrebuia să trimităun om care s ă -l previnăpe duce căva fi asasinat. Trebuie săînţ elegi că . — Mulţ umesc. pînăatunci abia am ră gaz sămăliniş tesc. zise regina. totul săse sfîrş eascăde astădatăş i sănu mai vorbim nicicînd despre aceste lucruri. Voi ţ ine seama de acest sfat. doamnă . . ţ i-o poruncesc. înapoiază -i-l din partea mea ş i. în care regina îl prevenea căva fi asasinat ş i care ajunsese prea tîrziu. de care mi-ai vorbit adineauri. covîrş it de atîta t ă rie sufletească . — Într-adevar. l-am r ă splă tit lă sîndu-l doar să -mi să rute mîna ş i dă ruindu-i acest diamant. mai e ceva de spus. regina cerea lui Buckingham să -i înapoieze bijuteria: era scrisoarea dusăde că tre d'Artagnan ş i care ajunsese la vreme. — L-a vîndut. în care timp regina se fă cuse tot atît de albăca ş i pînza de pe iconostasul de care se sprijinea. ş i anume ca întotdeauna am fost nerecunoscă toare faţ ăde aceş ti oameni care m-au salvat pe mine ş i care au fă cut tot ce le-a stat în putinţ ăca să -l salveze ş i pe duce. Mazarin se înclină : — Eu măretrag. g ă sesc cănu mai e nimic de spus. Decît săte rog sămăierţ i pentru nedreptele-mi bă nuieli.scurtăcercetare. Citeş te. Mi-e îngă duit sămai revin? — Da. citeş te! stă rui regina. — Ba da. închizînd caseta ş i apă sînd capacul cu palma. dar te iubesc atît de mult. Într-una. dacănu mai ai nimic să -mi ceri. de vreme ce ţ i-e dat săai lîngădumneata un asemenea om. astfel c ă . spuse Mazarin. mai ai ceva să -mi ceri? — Nimic. căsînt dornicăsădeschid această casetăori de cîte ori măvei mai învinui în viitor? Mazarin. M ăîncred în jură mîntul domniei-tale. doamnă ! ră spunse cardinalul cu glasul cel mai mîngîietor. Da. continuăea. doamnă . Regina întinse frumoasa ei mînăspre cardinal ş i-i ară t ăo minunat ă nestematăce-i scînteia în deget. caută -l ş i foloseş te-l. Cealaltăera scrisoarea dusăducelui de c ă tre Laporte. vreau asta. ca sămăsalveze pentru a doua oar ă . doamnă . — Bine. încît nu-i de mirare săfiu gelos ş i pe trecut. domnule.

la uş a că ruia veghea Bernouin. domnule. pe care îl întrebădacănu s-a petrecut nimic nou ş i dacănu a sosit vreo veste. obosit. dupăce se aş ezăş i îş i gă si locul în fotoliul s ă u. rosti Mazarin. Rochefort s-a ţ inut de cuvînt. Laporte îi ară ta cu mîna copilul care dormea. apoi plecăla fel de tă cutăcum venise. d'Artagnan tresă ri. îngînăd'Artagnan pentru sine. De astădată . dar i-a trebuit cam mult timp s ă . se duse ş i deschise uş a dinspre coridor. dormea pe o banchetă . Anna de Austria urc ătreptele pe care stă tea înă lţ at patul ş i îş i apropie buzele de fruntea încruntatăa fiului ei. dezmeticindu-se. Cine măstrigă ? — Eu.. regina trecu în apartamentul fiului ei ş i-l întrebăpe Laporte dac ăregele s-a culcat. mulţ umindu-se să -i spună valetului: — Caută . ca regele săse poarte mai prietenos faţ ăde cardinal. Oare-i adevă ratăzicala cănorocul te ajunge în somn? — Vino cu mine.. Ai obosit îndeplinind poruncile mele. începu Mazarin. — Domnule d'Artagnan. — Iată -mă ! spuse el. Cardinalul se apropie ş i-i atinse umă rul cu vîrful degetului. — Haide-haide. cardinalul se întoarse în cabinetul să u. s ă ri în picioare. îi fă cu semn căpoate săplece. zise Mazarin.Cardinalul luămîna reginei. La ră spunsul negativ al acestuia. cugetăd'Artagnan. d'Artagnan. — Domnule d'Artagnan! spuse el ceva mai tare.. că ruia ş i el ş i eu îi datoră m atît de mult. numai căpe unde dracu o fi ieş it? Ş i scrutăcu privirea cele mai mici unghere ale încă perii. D'Artagnan dormea dus. dar eram frînt de oboseală . murmurăd'Artagnan. dar nici urmăde Rochefort. D'Artagnan nici nu se clinti. V GASCON Ş I ITALIAN În acest timp. D'Artagnan se minunăde bună voin ţ a întipă rit ăpe fa ţ a ministrului. „Se prea poate. cu chipul numai zîmbet. într-o dulce să rutare. apoi pe cea care dă dea în anticameră . — Domnule d'Artagnan! murmurăcardinalul cu o voce blîndă . Ră mas singur. — Cer iertare Eminenţ ei-Voastre.. — Mă i săfie! rosti el printre dinţ i. o să rutăplin de galanterie ş i se retrase. dragul meu Laporte. ca un adevă rat soldat în campanie. Îndatădupăplecarea lui. se de ş teptăş i. Mi-ai pă rut întotdeauna un om viteaz ş i inimos. domnule! glă sui Mazarin. — Nu-mi cere iertare..

continuăMazarin. au fost lă sate în umbrăde altele. pe de-a-ntregul nedumerit. cu atît mai bine. E vorba de o anumităîntîmplare cu regina. drept ră spuns la vorba mă gulitoare a lui Mazarin. a venit clipa cînd însuş irile ş i vrednicia dumitale trebuiesc folosite! Un fulger de bucurie se aprinse în ochii ofiţ erului. încît ş i Mondori sau Bellerose. ce-ai putea face pentru mine? — Tot ceea ce Eminenţ a-Voastrăîmi va porunci săfac.. ş tii prea bine ce vreau săspun. D'Artagnan se ară tămirat. — Nu măgîndesc acum la faptele dumitale de arme. ş i pe bun ădreptate. monseniore? — De cei trei prieteni ai dumitale de odinioară . — Eş ti discret. ră spunse d'Artagnan. Ei. monseniore? Nu în ţ eleg. — Ai face oare pentru mine ceea ce ai f ă cut cîndva pentru o regină ? „Ce mai încolo ş i încoace.. n-aveam trei prieteni. „He. cei doi comedieni de frunte ai vremii. monseniore! zise el. Ia s ăvedem. n-ai nimic de spus? întrebăMazarin. nu ş tiu..mi-o spun ă . he! chicoti gasconul în sinea sa. — Aş tept ca monseniorul s ăm ăl ă mureascădespre ce fapte e vorba. Asta-i o capcană . La două zeci de ani te crezi prieten cu toată lumea. — Ei bine." — Pentru o regină . — Cum. E adevă rat. rîzînd. l-ar fi pizmuit pentru ea. zise Mazarin. cugetăd'Artagnan. — Eminenţ a-Voastrăeste prea bunăaducîndu-ş i aminte. sub trecuta domnie ai să vîrş it unele fapte mari. Bravo! Mi s-a spus căeş ti omul care-mi trebuie. Sînt gata s ăm ăsupun poruncii voastre. ră spunse d'Artagnan. Cu toate căau fă cut vîlv ă . ă sta vrea sămătragă de limbă . — Vai. mi-am cîş tigat oarecare faimăîn r ă zboi. — E vorba de acea întîmplare. monseniore. monseniore! fă cu d'Artagnan.. dar se stinse numaidecît. aveam cincizeci. doar nu-i mai ş iret ca Richelieu!. — Domnule d'Artagnan. de o că lă torie pe care ai f ă cut-o împreună cu trei prieteni ai dumitale. spuse d'Artagnan.. — Odinioară . că ci nu ş tia unde vrea s ăajung ăMazarin. — Prea bine! cuvîntăMazarin. Să -l vă d unde bate. Ce naiba.. — Nu înţ elegi căam nevoie de dumneata ş i de cei trei prieteni ai dumitale? — De care prieteni. — Porunciţ i. de o anume podoabă . .. urmăcardinalul.." Ceea ce nu-l împiedicăsăfacăo adîncăplec ă ciune. S ămăţ in bine!" Ş i fă cu o mutrăatît de mirată .

ş i fă răsăvînd diamantul ă sta. ră spunde-mi deschis. habar n-ai? — Foarte simplu. fiindcătoţ i trei s-au lă sat de armată . Asta măpriveş te. bine. domnule. Mazarin întinse mîna ş i ofi ţ erul oftă . n-are rost săne tînguim. —Ş i dacăei nu se învoiesc. nu are rost săte mai prefaci. —Ş i dumneata n-ai scos o vorbătimp de două zeci de ani. domnule ofiţ er! Dar dumneata ş tii căvistieria regelui e goală ? — Atunci. ră spunse d'Artagnan. — Vezi bine deci căî ţ i vorbesc în numele ei. numai săse învoiascăş i prietenii mei. Vorbeş te. ş i asta doar pentru început. Cu cincisprezece ani mai mult decît un filozof pitagorician. mi-ar fi pus numaidecît în mînăcinci sute de pistoli. — Drace! Bani. era al reginei. vei fi omul meu? — Da. . — Cum adică . de astădatăcu o uimire cîtuş i de puţ in prefă cută . m-aşputea bizui pe dumneata? — De unul singur n-am fă cut niciodatănimic. — Regina! exclamăd'Artagnan. astă zi. domnule ofiţ er. c ă ci regina însă ş i te dezleagăde jur ă mînt." — Prin urmare. dar astă zi ar putea să -ţ i parără u căai fost prea discret într-o vreme. zise d'Artagnan. pe care m-am vă zut silit să -l vînd. „Richelieu. recunoscînd inelul pe care regina i-l dă ruise în seara balului de la Primă rie. dar unde-ţ i sînt prietenii? — Habar n-am. consimţ i Mazarin. monseniore. Mi-aduc bine aminte de cîte ori am fost ţ intuiţ i în loc din pricina banilor. — Bine! De ce ai nevoie? — Am nevoie de bani. anume ca să -i înveţ e sa tacă . regina! Ş i drept dovadăcă -ţ i vorbesc în numele ei. îş i zise d'Artagnan în sinea lui. Ţ i-am spus ş i îţ i repet: ţ i-e norocul în joc. —Ş i unde ai să -i reg ă se ş ti? — Oriunde ar fi. Ză u. Cunosc diamantul. obrazul sub ţ ire cu cheltuialăse ţ ine. faceţ i ca mine. — Da. vom încerca s ă -ţ i facem pe voie. Pitagora îş i punea discipolii sănu scoatăo vorb ăcinci ani de zile. — Pe legea mea căam mare nevoie de el. De aceea. monseniore! Eminenţ aVoastrăm-a dat uită rii atîta vreme! — Ne trebuie doar opt zile ca săîndreptă m lucrurile. dar. Discre ţ ia e un lucru frumos. ş i încămulţ i bani! bombă ni Mazarin. — Monseniore. murmurăMazarin. Ne-am despă rţ it de-o veş nicie. — E adevă rat. atîţ ia cî ţ i o sătrebuiascăpentru treburile noastre. ceea ce mi se pare destul de cuminte. monseniore. mi-a cerut să -ţ i arat acest diamant pe care spune că -l cunoş ti ş i pe care l-a ră scumpă rat de la domnul des Essarts. monseniore: vindeţ i diamantele coroanei. am fi ră mas în drum. — Ei bine.— Bine. Vă d cănu te încurci. Dumneata eş ti aici.

zis ş i Porthos. „Dacă -s dubloni spanioli sau chair scuzi de aur. zis ş i Aramis. atunci cînd ai încredere în oameni ş i vrei săaibăş i ei încredere în tine. — Intenţ ia mea. — Monseniore. spuse Mazarin. —Ş i ce săfă gă duiesc? — Săm ăslujeascăaş a cum au slujit-o pe reginăş i eu voi ş ti să -i ră splă tesc ca nimeni altul. — Va săzic ăne-am în ţ eles. Nu sînt decît un prea să rac locotenent de muş chetari ş i. ş i cavalerul d'Herblay. — Ai grijăş i scrie-mi în fiecare zi. ca s ăcă lă toresc. — Fii liniş tit. — Foarte bine. monseniore. zis ş i Athos. —Ţ ine. Planurile mele cer ca totul s ăse petreac ăîn taina. — Atunci du-te ş i caut ă -i. Firea fiecă ruia î ţ i va spune ce săfă gă duieş ti. Săai de drum. înclinîndu-se." Ş i. încheie cardinalul. mi-e cu neputinţ ăsămăavînt la drum cu solda mea. chibzui d'Artagnan în sinea lui. fiindcăde două zeci de ani de cînd port haina ostă ş ească . se cuvine săle dai lă muriri mai amă nunţ ite decît binevoieş te săfacăEminen ţ a-Voastră . astă zi abatele d'Herblay. î ţ i trebuiesc bani mulţ i. — Da. ca s ăam ve ş ti despre ce faci. — Contele de la Fère. Porneş ti la drum. ba asta-i aproape sigur. poate căaflu ceva. întreb ş i eu de ei. Mazarin ramase pe gînduri cîteva clipe. ş i caută -ţ i prietenii. aş a căva trebui s-o pornesc la drum. — Ce săle spun ca să -i hotă ră sc săslujeasc ăpe Eminenţ a-Voastră ? — Dumneata îi cunoş ti mai bine decît mine. nici atît. A. rosti Mazarin. în acest timp.clă tinînd din cap. monseniore. spuse el cu un oftat. de vreme ce se pare cătotul văstăîn putinţ ă . nu-mi spui numele prietenilor dumitale? — Numele prietenilor mei? repetăd'Artagnan cu o fă rîmăde neliniş te.. Dumneata pleci să -i cauţ iş i. poate ca nici nu se aflăîn Paris. domnul du Vallon. nu este săbaţ i la ochi zvîrlind banii în dreapta ş i-n stînga. monseniore. n-am agonisit decît datorii. o săfacem treabăbun ăîmpreunăş i de-acum înainte. orice zarvăle-ar d ă una. ca ş i cînd o luptăcumplităsar fi dat într-însul.. pe urmăse apropie de un scrin ferecat cu o triplă încuietoare ş i scoase la ivealăo pungă . mai ales căde trei luni încoace n-am vă zut lă scaie din soldă . nu măş tiu săfi pus ceva deoparte. În clipa cînd vom purcede la fapte. pe care o cînt ă ri de dou ă -trei ori în palmăînainte săo dea lui d'Artagnan. . ş i cu economiile mele. —Ş i pînăatunci? — Ră bdare. vei afla tot ce gîndesc. — Totuş i. — Monseniore. — Fireş te. î ş i afundăpunga în buzunaru-i încă pă tor. — N-am s ăuit. — Ce aş teptaţ i de la noi? — Totul.

replicăd'Artagnan cu un surîs asemă nă tor. dac ăasta-i va fi pe plac. — DacăDumnezeu vrea ca aceste spade s ătreacăîn slujba Eminenţ eiVoastre. anume ca punga monseniorului săse uş ureze de astădată . puse inelul într-o casetăplinăcu fel de fel de briliante. Săpovestim pe scurt cum a ajuns d'Artagnan să -ş i aleagăaceastă locuinţ ă . — Scuzi de argint! exclamăel. îi întrec în mînuirea spadei. îndră znesc sămă rturisesc o dorin ţ ă . VI D'ARTAGNAN LA PATRUZECI DE ANI Vai! din vremea cînd. Eram sigur. Oh. cunoaş tem asta. — Gasconii aceş tia sînt aproape tot atît de lă ud ă roş i ca ş i italienii.Cardinalul surîse. s-au petrecut o groază .ş i a lor săprindăcheag. l-am pă ră sit pe d'Artagnan. deş i era aproape de miezul nopţ ii. pe care Mazarin i-o dă du pe loc. unde locuia. plin de dispreţ . Abia ajuns afară . în romanul nostru Cei trei muş chetari. în loc săi-l dea lui d'Artagnan. f ă răsămai ia în seamălarma care ră bufnea din cînd în cînd pînăla el ş i împuş că turile ce mai ră sunau în cuprinsul Parisului. Ş i plecădupăce ceru o permisie. spre hanul „La Că priţ a". cardinalul îş i freca mîinile. — Oricum. apoi îl chemăpe Bernouin să -l dezbrace. În vremea asta. Spadălungăş i pungăuş oară . Mazarin. în strada Fossoyeurs. vrînd sănu-ş i compromit ănumele de familie. care face pe puţ in zece mii de livre. Fă răsămai pun la socotealădiamantul. că ci cu aceş ti trei bă rbaţ iş i cu mine. se apropie de un felinar ce lumina în curte ş i se uităcu grabăîn pungă . — O sutăde pistoli! murmurăel. vă d c ăn-ai încredere în mine! Cu atît mai ră u! Asta o să -ţ i poarte ghinion! În acest timp. 12. Fă răsămai pun la socotealădiamantul – ş i cardinalul se uitădră gă stos la inelul pe care îl pă strase pentru sine. Ş i se întoarse în odaia lui. încîntat peste mă surăde aceastăseara care îi adusese un atît de frumos cîş tig. Eminenţ a-Voastrăpoate s ăzguduie toatăFranţ aş i chiar toatăEuropa. — Niş te cade ţ i care au intrat în rîndul muş chetarilor sub nume de împrumut. rîse Mazarin. Numai o sutăde pistoli! Pentru o sutăde pistoli am aflat un secret pe care Richelieu l-ar fi pl ă tit cu două zeci de mii de scuzi. d'Artagnan se îndrepta spre strada Tiquetonne. că ci cardinalului îi plă ceau pietrele scumpe. semnînd el însuş i hîrtia. Mazarin.

treptat latura materialăînvinse ş i. amintirea încînt ă toare a doamnei Bonacieux să di un dram de poezie în cugetul tînă rului locotenent. Nu căş i-ar fi pierdut iscusinţ a-i înnă scută– nici pomeneal ă . pe nesimţ ite. Aramis. ca toate lucrurile de pe lumea asta. veş nic pe cal. fă răsă -ş i dea nici el singur seama. dar împrejură rile nu-l ajutaser ăpe d'Artagnan. nu era de neam atît de mare ca Athos. O bucatăde vreme. veş nic în lupte. Ş i astfel. d'Artagnan ră mă sese plin de tinere ţ eş i poezie. ea sporise. Athos îi dă dea din m ă reţ ia sa. se vă zu singur ş i slab. Aramis din eleganţ ă . nu era atît de vanitos ca Porthos. ş i dupăce se vă zurătare stînjeniţ i un timp în dragostea lor de că tre un soţ care nu înţ elegea săînchidăochii ş i pe care d'Artagnan se prefă cu de zece ori căe gata să -l str ă pungăcu spada. în sfîrş it. era una din acele firi pă trunză toare ş i iscusite care î ş i însuş esc cu uş urinţ ăcalită ţ ile celor din jur. sub înfă ţ iş area-i niţ el cam grosolană . Ş i. care pă rea s ă -ş i fi legat soarta de soarta celor trei prieteni ai să i. d'Artagnan ar fi ajuns un om superior. viaţ a de garnizoanăse vă deş te neîndură toare. moş tenităîn apropiere de Blois. pentru a îmbră ca haina monahal ăş i a deveni abate. d'Artagnan. sau cel puţ in pă rea cu atît mai de mirare. deş i devenise locotenent de muş chetari. de ş ase ani încheiaţ i. masăbună . numai căd'Artagnan îş i folosea iscusinţ a în lucrurile mici ale vie ţ ii ş i nu în cele mari. stă pîna casei. Dac ăar fi tră it mai departe în tovă ră ş ia lor. al doilea. la hanul „La Că pri ţ a". Porthos din vioiciune. adicăs ăai culcuşbun. o folosea pentru bunul trai. chiar ş i cu sufletele cele mai alese. dupăce . Porthos. s-au scurs o groazăde ani. pentru ca să -ş i pă streze o eleganţ ăînn ă scută . dar. cîte o fă rîm ădin harul pe care cerul îl hă ră zise fiecă ruia. gazd ăbun ă . Cît timp fusese înconjurat de prietenii să i. pentru ca uş ile nobilimii s ăse deschid ăîn faţ a lui. fă răcuraj s ăse avînte pe drumul unei cariere în care simţ ea cănu va putea ajunge departe decît dacăprietenii să i i-ar fi dă ruit. pentru ca să -ş i dea aere căe primit în înalta societate. d'Artagnan gă sise toate astea în strada Tiquetonne. nu era atît de gentilom ca Aramis. Din aceastăclipă . Dintre cele douăfiri opuse ce împlineau personalitatea lui d'Artagnan. Dimpotrivă . Chiar de la începutul ş ederii sale aici.de lucruri ş i. Athos îl pă ră si cel dintîi pentru a se retrage la o moş ioară . D'Artagnan se ară tase la înă lţ imea împrejură rilor. întro bunădimineaţ ăsoţ ul se fă cu nevă zut. d'Artagnan ajunse (nu ş tiu cum se spunea asta pe atunci) ceea ce numim astă zi un adev ş rat soldş ş oi. aş a cum îl înţ eleg îndeobş te solda ţ ii. ca s ăspunem aş a. izvorînd din însă ş i fiinţ a lui. o tîn ă răş i frumoasăflamandăde vreo două zeci ş i cinci sau două zeci ş iş ase de ani. al treilea. d'Artagnan se simţ ea ş i mai singur. pentru a se că să tori cu vă duva avocatului. mai cu seamă . luîndu-ş i lumea în cap. se îndră gostise lulea de el. tră ind ve ş nic viaţ a de garnizoană . amintirea-i trecă toare se ş terse încet-încet din mintea lui.

avîntîndu-se în fruntea companiei sale. mai cu seamănevastă -sa. primi un glonţ în piept.vînduse pe ascuns vreo cîteva butoaie cu vin ş i adunase banii ş i bijuteriile din casă . chiar atunci cînd sînt ră ni ţ i. ş i toţ i cei care rîvneau să -i ia gradul aruncarăla întîmplare o vorba. odat ăîn Franţ a. dacăvine. ş iroaie nesfîr ş ite de lacrimi. fiecare în parte doreş te moartea cuiva. Fu vă zut c ă zînd de pe cal. C ă utăsă .ş i totul din partea gazdei. D'Artagnan fu vestit căva lua parte la luptăş i se preg ă ti de plecare. Numai căd'Artagnan nu era omul care să -ş i dea duhul cu una cu două . pe care d'Artagnan se feri săo rupă . Cu atît mai r ă uş i cu atît mai bine. L-au crezut mort. — Lasă . pe cîmpul de bă taie. nu vrei? —Ş i încăcum! Nici în ruptul capului! Frumoasa hangiţ ăr ă mase zdrobit ă . gă sind an de an casa ş i iubita mai îmbietoare. Acasă . care-l culcă . care se mîngîia la gîndul dulce al vă duviei. apuca spre strada Tiquetonne. care ocupa tot peretele. lu ădrumul Parisului. cunoa ş tem curajul lui d'Artagnan. Nici vorbăcăd'Artagnan se gîndea tot la bă rbatul hangiţ ei. veni expediţ ia din FrancheComté. puicu ţ o! Nici s ă nu-ţ i treacăprin minte. Într-un tîrziu. la vreo trei ani de cînd dura legă tura lor. fu crezut mort. ci ş i Dumnezeul ei: era un b ă rbat atît de chipeşş i avea o mustaţ ăatît de falnică ! Că tre cel de al patrulea an al legă turii lor. Dupăce z ă cu fă răcunoş tinţ ăpe cîmpul de b ă taie sub arş iţ a zilei. care doresc moartea generalului de armatăş i pîn ăla solda ţ i. — Ce-ţ i veni?! mormă i d'Artagnan. fu primit cum sînt primiţ i întotdeauna ş i peste tot francezii. cum căîntr-adevă r a fost r ă pus. ră sfă ţ at. ibovnica avu nemaipomenita pretenţ ie de a deveni soţ ie ş i-i ceru s ăo ia de nevast ă . — Pă i el a murit. fiindcăuna-l pă suia de alta. sufleţ elule. Crezi lesne ceea ce doreş ti cu tot dinadinsul. ră coarea nopţ ii îl ajutăsă -ş i vinăîn fire. or. luădrumul Franţ ei ş i. tu eş ti atît de viteaz ş i de îndemînatic! — La naiba. într-o bunăzi. se cheamăcătot ş treangul măpa ş te! — Va săzic ă . zise el. cît era de lung. de la generalii de divizie. sus ţ inea sus ş i tare căa dat ortul popii. fu îngrijit. În privinţ a asta. în oş tire. numai spada lipsea. care doresc moartea caporalilor. îl omori. jale mare. sînt sigur ă . odatăla Paris. ş i. — Era un ă la tare sucit ş i-o săvinăîndă ră t ca săne atîrne în ş treang. D'Artagnan gă si însăla el în odaie un cuier ticsit cu haine bă rb ă teş ti. Asta-i bigamie. — Uite căs-a întors. jură minte de a ră mîne credincioasă . pus pe picioare ş i. bineînţ eles. ajunse într-un saţ . D'Artagnan era prea nobil din fire ca săfă gă duiascăceva. de aceea nu fă gă dui decît căva face tot ce-i va sta în putinţ ăca săsporeasc ăgloria numelui s ă u. Ar fi fost bucuroasăsăfacădin d'Artagnan nu numai soţ ul. mai zdravă n ca oricînd. el înfrunt ă primejdia ca nimeni altul ş i. dar nimeni nu-l vă zu ridicîndu-se. bă tu la poarta celei mai frumoase case.

în timp ce d'Artagnan avea pe umeri un fel de pelerin ă cenuş ie. —Ş i. spulberînd planurile conjugale ale acestei nă luci nepoftite. care ră mase ca un sloi de gheaţ ă . „Ă sta-i domnul? î ş i zise d'Artagnan. d'Artagnan se ridică . altăslujnică ." Abia ispră vi acest sfat cu sine. dumneata eş ti. îmi pare căa crescut. — Singură ? întrebăd'Artagnan. „Dacăaşavea bani. atîrnatăde braţ ul unui coş cogeamitea elve ţ ian. — Cine-i elveţ ianul ă sta? stă rui d'Artagnan. spuse mu ş chetarul. se repezi la ea ş i o să rutăcu dragoste. Elveţ ianul se fă cu ro ş u ca sfecla la faţ ă . ceea ce dovede ş te căîn împrejură rile însemnate ale vieţ ii nimic nu este mai firesc decît a vorbi cu tine însuţ i.. — Oh. nu glumă !" Ş i se aş ezăîn încă pere. va săzicăţ i-a murit bă rbatul. elveţ ianul era un lungan de vreo ş ase picioare. Ş i fă răsăaş tepte r ă spunsul. cuget ăd'Artagnan. strigădeodată : — Uite.. cînd slujnica. elveţ ianul se credea la el acasăş i d'Artagnan i se pă rea un . jucîndu-ş i rolul cu o liniş te nemaiînchipuită . trebuie s ără mîn pe loc ş i săurmez poveţ ele gazdei mele. — Domnul vrea săm ăia de nevastă . tocmai vine ş i doamna cu domnu'! D'Artagnan arunc ăo privire în lungul stră zii ş i vă zu într-adevă r ivindu-se de dupăcol ţ ul stră zii Montmartre pe hangi ţ ă . —Ş i? fă cu elve ţ ianul. ră masăla pîndălîngăuş ă . mi-aşvedea de drum. — Fireş te căs-a întors.. care se f ă cu alb ăca varul la faţ ă . domnu' s-a întors. hangiţ a îl v ă zu ş i dă du un mic ţ ipă t. eu nu-mi dau consimţ ă mîntul. i-o întoarse d'Artagnan. — Cu domnu'! — Va săzic ă . d'Artagnan dac ă avea cinci. Hangiţ a nu-i ră spunse decît prin hohote de plîns. undeva la vedere. Elveţ ianul holba ochii buimă cit la hangi ţ ă .. St ă pîna casei era plecatăla plimbare. — Cine-i omul ă sta? întrebăel. — În sfîrş it. r ă spunse naiv slujnica. îngă imăhangiţ a printre sughiţ uri. alt bă iat de alergă tură . se arunc ăîn braţ ele elveţ ianului.afle noută ţ i. De cum trecu pragul. — Pasăgrozav la mine. ai? — Ce pasăla tine? să ri cu gura elveţ ianul. Asta fiindcănu poţ i s-o iei pe doamna de nevast ăfă r ăconsimţ ă mîntul meu ş i. care că lca legă nîndu-se cu niş te aere care-i amintea cu farmec de Porthos. purta o frumoasăuniformă cu fireturi aurite. vechiul să u prieten. domnule! Ce vrei de la mine? îngă imăea. Oho. Socotind căa fost recunoscut. — Domnul e vă rul t ă u? Fratele tă u? întrebăd'Artagnan. pradăunei tulbură ri f ă răde seamă n. dar cum n-am lă scaie.

— Pah! exclamăelve ţ ianul. apucînd bă iatul de urechi. D'Artagnan se întoarse că tre frumoasa cu faţ a scă ldat ăîn lacrimi. Haide săţ i-l dobîndeş ti pe al t ă u! cine se întoarce primul ia în stă pînire ş i odaia. ca unul care îş i iese de-a binelea din fire.nepoftit. aş a! bombă ni d'Artagnan. Ş i bentru ce? — Aha. elveţ ianul primi dou ălovituri. că ruia începuse săi se zburleascăp ă rul în cap de furie. îndă ră tnicule! Noroc căpovestea asta n-o săte sîcîie decît cincisprezece . Cu toate vă ică relile hangiţ ei. vino sa ne plimbă m ni ţ el împreun ă . — Frei tu bleci de-aici? se r ă ţ oi elve ţ ianul. Dar cum aici nu-i vorba de grad. tu ţ i l-ai ales. — Ei. dar nu-i vina mea. Cei doi potrivnici apucarăspre maidanele din apropiere de Montmartre. Elveţ ianul pufni într-un rîs zgomotos. du-te ş i strînge-ţ i boarfele de la mine din odaie. trase ş i el spada. cucoană ! spuse el. care îl ş tia pe d'Artagnan o spad ăfă r ăpereche. spuse d'Artagnan. Ş i la aceste cuvinte. Hangiţ a. numai căiscusinţ a sa era mai presus de orice forţ ă . rosti d'Artagnan. Pah! Mai întîi cine este tumneata de spune la mine săblimb cu tumneata? — Sînt locotenent al muş chetarilor maiestă ţ ii-sale. altfel nu-i chip. Cam pă că tos culcuş ul. puse pe bocealăş i începu să -ş i smulgăpă rul din cap. atunci dă -l afar ă . dar acesta dă du din cap în semn ca nu se învoie ş te ş i îş i trase spada. dar din pricina frigului nici nu apucăsă -ş i dea seama. Tu săfaci bine ş i săstai locului. pierderea de sînge ş i slă biciunea ce-l cuprinse îl silirăs ăse a ş eze. — Aha! strigăd'Artagnan. d'Artagnan îl rugăcu frumosul pe elveţ ian s ă -i lase lui camera ş i sănu se mai întoarcăla han. Cît despre mă tă luţ ă . auzi. deş i nu s-ar fi supă rat să -i dea o lec ţ ie acestui înfumurat de muş chetar. — Eu? Nici gînd! replicăd'Artagnan. căde nu. se trezi vorbind un bă iat. Adicăsuperiorul tă u în toate. Tocmai se lă sa întunericul cînd ajunser ăacolo. ce ispravăai f ă cut. fiindcămăstingheresc. care nu putea săpriceapăcum de cuteazăomuleţ ul acesta săînfrunte un asemenea gă ligan. — Sătrimitem dupăajutor. Haide. ci de un loc de ş edere. căte lă muresc eu. Nu ţ i-am spus? Ei. — Tu?! izbucni d'Artagnan. — Eu săpleci! f ă cu el. Spada neamţ ului nu ajungea s-o întîlneasc ăpe a muş chetarului. ş iş terge-o la iuţ ealăde-ţ i cautăalt han. îţ i rup urechile. ea îş i sim ţ ea inima cump ă nind că tre vechea-i dragoste. încruciş înd-o cu a celuilalt. b ă tînd furios din picior. mă reţ urmaşal lui Wilhelm Tell. d'Artagnan îl trase afarăpe elveţ ian. Avea de-a face cu un braţ vînjos. Vă d căînţ elegi franţ uzeş te. — Atunci o săte culci aici. care o jignise refuzîndu-i mîna. care avusese nevoie de un ră gaz ca s ă -ş i dea seama ce vor săînsemne cuvintele lui d'Artagnan. ş tii obiceiul. în schimb.

din primul fac un mare senior ca Athos. Ră mîi aici. din nenorocire. simţ ind cu încîntare în buzunar punga cardinalului Mazarin ş i cugetînd la minunatul diamant care fusese cîndva al lui ş i pe care îl vă zuse o clipăscînteind în degetul primului ministru. pe strada Montorgueil. Cu atît mai ră u pentru tine. atunci o săfie de o sutăde ori mai bine decît azi. cucerita de chipoş enia mea. ca vreo bogatămoş tenitoare. acolo ai mîncare pe cinste. numai că . Ză u. tu te-ai purtat ca o crîş mă riţ ă . La revedere! A. doamnă ! Se pare căd'Artagnan rosti aceste cuvinte pe cît de semeţ . dar de ră mas nu mai ră mîn aici. ş i prezenţ a mea. fiindcădin pricina asta pierzi ş i preţ uirea. foamea. pe strada Tiquetonne. pe strada Bourdonnais. care-i o clă dire de toatăfrumuse ţ ea dar care n-are decît o gră dinăabia cît cimitirul Inocenţ ilor. cerîndu-i iertare ş i că utînd să -l oprească . ş i-aş tept acolo. dacă -i tot hangiţ a dinainte. Dar cînd ră mase între patru ochi cu hangiţ a. L-am alungat pe elveţ ian ca săte umilesc. VII D'ARTAGNAN SE AFLĂÎN ÎNCURC Ă TURĂ . nu stau într-o casăpe care o dispreţ uiesc.ş i el iertă . „Dacădiamantul ă sta îmi picăiar într-o zi în mînă– î ş i zicea el – îl fac bani numaidecît. Bă iatul de corvoadă . dintr-al treilea – un abate graţ ios ca Aramis. Mazarin ă sta . buimac înc ăde îndră zneala potrivnicului s ă u. muş chetarul îi spuse: — Acum. Iat ăcum a ajuns d'Artagnan s ăş adăla hanul „La Că pri ţ a". se ţ inu de vorbăş i trimise boarfele elveţ ianului. plin de mă reţ ie. DAR UNA DINTRE VECHILE NOASTRE CUNOŞ TINŢ E ÎI VINE ÎN AJUTOR D'Artagnan pă ş ea îngîndurat spre casă . pe urm ăo săam trei feciori. iar dupăce iertă . cu o dulce stră ş nicie. Ce s ăspunem mai mult? Frigarea se învîrtea.zile. frigul ş i dragostea îl nă pă dirăpe d'Artagnan toate deodată .ş tii ce distanţ ăe între un elveţ ian ş i un muş chetar. cît despre tine. o să -ţ i trimit hainele prin bă iatul de la han. dac ăacesta s-ar fi întors pe pă mînt. se întoarse voios nevoie mare acasă . săvinăsămăia de bă rbat. R ă mîi cu bine. pe atît de înduioş ă tor. frumoasăMagdalenă . pe care bă iatul îl g ă si stînd în acelaş i loc unde îl lă sase d'Artagnan. nu se mai gîndi la plecare. ca să -ş i ia de la capă t cele două sprezece munci ale sale. dintr-al doilea – un soldat falnic ca Porthos. Hangiţ a se aruncăla picioare. sănu uit: du-te săstai „La Mîţ a care toarce". Hei. cu viaţ a pe care o duc. frumoasa Magdalena plîngea. Adio! Ş i cu asta. bă iete! Vezi să -mi duci lucrurile la „Baraca dragostei". hangiţ aş i toatăcasa ară tarăfaţ ăde d'Artagnan aceeaş i grij ăpe care ar fi ară tat-o faţ ăde Hercule. focul trosnea în sobă . îmi cumpă r vreo cîteva proprietă ţ i în jurul castelului.

în apropiere de casa lui era o îmbulzealăgrozav ă . D'Artagnan se închidea aici. D'Artagnan luăcheia ş i lumînarea ş i se urc ăîn odaie la el. avea în buzunar suta de pistoli a cardinalului ş i nu-i ardea s ăse amestece într-o asemenea vînzoleală . dar d'Artagnan îi spuse să -i trimitămasa în odaie ş i săadauge ş i o sticlăde Bourgogne din cel vechi. în odaie. Întreb ăce s-a întîmplat. d'Artagnan catadicsise să -i vorbească . apoi. Cea dintîi grijăfu săînchidăîntr-un vechi scrin. În tinereţ e. ş i se bucurănespus de întoarcerea-i neprevă zută . crezînd că -ş i va petrece noaptea la Luvru." Ce-ar fi spus oare d'Artagnan dacăar fi ş tiut căMazarin primise diamantul de la reginăanume ca săi-l înapoieze? Ajungînd în strada Tiquetonne se pomeni martor la o mare foialăş i zarvă . ori b ă rbatul frumoasei Magdalena s-a întors cu adevă rat? Nu era nici una. aş a cum s-ar putea crede. ci a casei vecine. Ea ar fi vrut săstea la taifas împreunăş i să -i istoriseasc ătotul de-a fir a pă r. Frumoasa Magdalena era învă ţ at ăs ăse supun ămilită re ş te. aş a căi se fă cu pe voie cu îndoit ăgrabă . dar acum nu se mai înflă că ra cu uş urinţ a de altă dată . aş a cum îi spusese. d'Artagnan ţ inea săş tie totul. a atacat o tră surăescortatăde gă rzile domnului cardinal. acum socotea întotdeauna căş tie destul. nici alta. de altfel. atunci cînd voia. Că petenia lor s-a fă cut nev ă zutăîn casa vecinăcu hanul ş i acum ostaş ii cercetau casa. alţ ii alergau cu fă clii în mînă .e un netrebnic ş i nu se lipseş te el de diamant pentru mine. De astădată . spuse bă iatului săplece. cu o ceatăde vreo dou ă zeci de prieteni de-ai lui. adicăla un semn. Din pricina asta intrăîn han fă r ăs ămai întrebe nimic. Respectul pe care îl purtă m adevă rului ne sile ş te săspunem c ă încă perea cu pricina se afla chiar sub strea ş inăş i chiar sub acoperi ş . S ăfi luat foc hanul „La C ă priţ a". Frumoasa Magdalena nu-l a ş tepta. Unii strigau. se mulţ umise cu o odaie la al patrulea cat. apropiindu-se. dar c ăostaş ii au primit întă riri ş i burghezii au fost puş i pe fugă . d'Artagnan ar fi alergat oriunde vedea uniforme. închise uş aş i se aş ezăla masă . Altă dată . cu atît mai mult cu cît murea de fricădin pricina celor ce se petreceau în stradăş i nu avea în preajmă -i nici un elveţ ian care săo apere. Aici era cortul lui Ahile. în orice împrejurare. prin absenţ a lui. săo pedepseascăpe frumoasa Magdalena. d'Artagnan bă g ăde seam ă cămulţ imea nu se adunase în faţ a hanului. Cineva îi ră spunse ca un burghez. cum dup ăo clipăi se aduse mîncarea ş i sticla cu vin. gata să dea ajutor ostaş ilor împotriva burghezilor. la a că ror luminăd'Artagnan z ă ri uniforme. punga cu banii pe care nu mai avea nevoie să -i numere ca să -ş i dea seama cîţ i sînt. Asta nu ca săcugete. — Oho! exclamăel. Ca sănu dă uneze treburilor hanului. cu încuietoare nouă . că ci d'Artagnan .

. ş i mi-au trimis scrisoarea acolo: numai c-a ajuns dup ăplecarea mea.socotea căfiece lucru trebuie fă cut la vremea lui dacăvrei s ă -l faci ca lumea. Nu-ş i mai pierdu vremea săciteascăscrisoarea: îi cuno ş tea cuprinsul. . Adresa era: castelul du Vallon. Îi era foame. cu care ei n-aveau ce face ş i pe care ar fi trebuit sămi-o trimităîndă ră t. — Să -l ia naiba de înfumurat! izbucni d'Artagnan. plin ăcu pergamente privitoare la p ă mînturile familiei d'Artagnan. plin de o hotă rîre cu adevă rat ost ă ş ească . În mîndria sa. D'Artagnan îş i aruncăîncăo dat ăochii pe scrisoarea lui Porthos. dat fiind căn-are nevoie de parale.. cam în vremea aia eram la Béarn. pe cel mai bun dintre ei ia-l de unde nu-i! Athos s-o fi prostit din pricina bă uturii. ş i scoase un strigă t de bucurie: recunoscu îndatăscrisul mare al lui Porthos ş i. Ş i-am lă sat scrisoarea săle duc ăplocon spaniolilor adresa lui Athos. la asediul de la Besançon. ceva mai jos. Ce-mi scria? Cătră ieş te la o moş ioară . mi-aduc aminte. ă sta trebuie c ăs-a cufundat în rug ă ciune. Ei. Porthos uitase sămai adauge vreo lă murire. Se deş teptăîn zorii zilei. Din nenorocire. la o moş ioară .. Va săzic ăaş a. D'Artagnan nu era nici dintre cei ce cred cănoaptea e un sfetnic bun. noaptea d'Artagnan dormea. Ia săvedem. cu vreo ş ase luni înainte de moartea ră posatului cardinal. hotă rît ăpentru luna septembrie 1646. întocmai a ş a. A ş a căsănu mămai gîndesc la Athos. să ri din a ş ternut.. că utădegrabăadresa. — În '43. să că ută m scrisoarea asta. . vioi ş i cu mintea limpede. da. În schimb. Cît despre Aramis. Cu toate astea. Aha. Altă datăm-aşfi nă pustit s-o caut. Dar tinereţ ea e un mare cusur... înstră inate cu toatele de vreo douăsute de ani.. Într-un tîrziu. De multăvreme nu mai avusese prilejul s ăse gîndească dimineaţ a. m-am lă sat pă gubaş . dar dormise întotdeauna peste noapte. D'Artagnan deschise o veche casetăcare ză cea într-un col ţ al încă perii. m-a gă sit: dar cum m-a gă sit abia în aprilie 1647 ş i invita ţ ia era pentru septembrie '46. trebuie săfie printre actele mele de proprietate. în aprilie. dupăce mîncă . era în tranş ee.Am primit o scrisoare de la el: măpoftea la o mare vînă toare pe moş ia lui.. mi-ar fi convenit de minune să -ncep cu el. credea că toatălumea trebuie săş tie unde se aflăcastelul că ruia el îi dă duse numele. Unde a fost asta? Săvedem. zise el. atunci cînd nu mai eş ti tînă r. el care a moş tenit opt sute de mii de livre de la jupîn Coquenard. cîteva rînduri mîzgă lite de mîna uscatăa demnei sale consoarte.ş i începu săse plimbe preocupat în jurul odă ii. se culcă . îi veneau cele mai grozave idei.. cu toate căvîntul o purtase într-un loc descoperit ca-n palmă . dar unde? Tocmai asta citeam cînd o rafalăde vînt mi-a smuls scrisoarea din mînă . mîncăş i. ajungînd la Montmedy la vreo cîteva zile dupăce eu pă ră sisem oraş ul. Porthos.. A r ă mas neschimbat. Ş i a pornit-o pe urma mea. fiindcămurise tata. dimineaţ a. am primit o scrisoare de la Athos.

unde-i atîrnau hainele vechi. Ia stai puţ in. numai c ăasta ar însemna să -mi recunosc de la început neputinţ aş i-aşpierde pe loc încrederea cardinalului. pe care i l-am ş i fă cut. că ută vestonul pe care îi purtase în 1648 ş i." — „La el la mînă stire"! Da. neobră zatul. în Pia ş a legalş ... poate că -n clipa cînd a intrat la mînă stire ş i-a schimbat pentru a treia oarănumele. aşş ti ce doctrinăîndră geş te ş i miaşda seama că rui sfînt a putut să -ş i închine via ţ a. Cei mari nu sînt recunoscă tori decît dac ăfaci imposibilul pentru ei. dacă n-aşfi un ageamiu într-ale teologiei ş i mi-aşaminti barem de subiectul tezei despre care vorbea cu atîta pricepere la Crèvecoeur cu preotul din Montdidier ş i cu superiorul iezuiţ ilor. ARAMIS" De astă dată– nici un cuvînt de ră mas bun. da! Dar unde-oi fi pus scrisoarea? D'Artagnan se gîndi puţ in. Ş i-apoi. î ş i scriu ca sşmş însoş eş ti. care ispră vise lupta ş i venea spre el. drag ă prietene. cum era ordonat din fire. Ş i Aramis i-a strîns mîna ş i s-a pierdut pe sub arcade. dragul meu prieten. îi stră punse braţ ul cu o straş nicăloviturăde spadăş i apoi se apropiase de Aramis. apoi se duse spre cuier. chiar ş i-n alea de că lug ă riţ e? Ar fi o idee ş i poate c ăaş a l-aş gă si pe undeva precum Ahile. îl g ă si la locul ş tiut. ş tii că -ţ i sînt devotat trup ş i suflet. s ăvedem. care mi-a dat întîlnire astş -searş . — Gata! i-a spus Aramis. dacăai nevoie de mine. D'Artagnan încerc ăs ă -ş i adune amintirile. dar dac ăm-aş duce la cardinal ş i i-aşcere o hîrtie la mîna ca săintru în orice mînă stire. îş i vei g ş si adversarul." Ş i cei mari au dreptate. cum sînt om al bisericii ş i întîlnirea ar putea s ş -mi d ş uneze. ş i acest post-scriptum glă suia: „Scriu cu aceeaş i poftşvrednicului nostru prieten Aramis. Scotoci prin buzunare ş i scoase la ivealăo foaie de hîrtie: era tocmai scrisoarea lui Aramis. cu al meu. „Dacăasta era cu putinţ ă .Avea un post-scriptum. îş i întîlnise adversarul. al c ă rui nume nu l-a aflat niciodat ă . pe dreapta. dar care mînă stire? Sînt dou ăsute de mînă stiri în Paris ş i vreo trei mii în Franţ a. Prin urmare nu ş tia despre Aramis mai multe decît ş tia despre Athos . Dar. se dusese la întîlnire. dacş aş destş inui-o altuia decît unui prieten atît de sigur ca dumneata. Al dumitale. Ah. Da. spun ei. Ah. dovadăcă -mi cerea chiar un mic serviciu. la mînş stire. Hm. Am primit o scrisoare ş i de la el. Cred căl-am ucis. voi fi sub al treilea. aşfi fă cut-o singur. sub al doilea felinar. „Domnule d'Artagnan – scria el – aflşcş am avut o ceart ş cu un oarecare gentilom. la el. Voi intra prin strada Neuve-Sainte-Catherine. Eu.

A avut cumva norocul săscape? — Ah. — Aha. un om intra pe fereastră . atunci e bine. în toiul lui ianuarie? — Domnule. — Gata săvăslujesc. prevă ză tor. — Mai departe. tică losule! strigăd'Artagnan. domnule! Trebuie săvăspun din prima clipăcă domnul de Rochefort este. cum văport un mare respect. începu Planchet. ş i ostaş ii din escortăs-au apucat să -i îmbrînceascăpe cet ă ţ eni.. Dar cine dracu te pune săgoneş ti pe acoperiş uri la ş apte dimineaţ a. nu m ăomorîţ i fă răsămăascultaţ i. după cum se pare. domnule! spuse Planchet în culmea fericirii.ş i puse mîna pe spadă . ş i treaba asta începea să -l supere. Nu sînt hoţ .. straş nic! — Dar ce amestec are Rochefort cu felul ă sta de a pă trunde la mine în odaie? — Pă i. De fapt..ş i Porthos. se tîngui omul. Planchet se supuse îndată . în numele cerului. rosti d'Artagnan. cînd i se p ă ru căaude un zgomot de geam spart la el în odaie. — Poate căda. — Ei. tră sura cu domnul de Rochefort a trecut prin mijlocul unei mulţ imi de oameni.. trebuie săş tiţ i. domnule. la naiba. s-a trimis la Bastilia dupădomnul de Rochefort. — Săvedem despre ce-i vorba. cum sănu ş tiu. i-o întoarse d'Artagnan. — Adicăera acolo.. doar eu însumi am fost s ă -l aduc! — Din fericire pentru el. îl îndreptăPlanchet. Ş tiu bine. întemniţ atul. pă catele mele! Sînt un cetă ţ ean cinstit ş i cu stare. spune. — Domnule. domnule. că ci. ce s-a întîmplat? — Săvede ţ i: pe la jumă tatea str ă zii Ferronnerie.. Planchet ş ovă i.. nu dumneavoastră . Se gîndi numaidecît la punga cu bani închisăîn scrin ş i se repezi într-acolo. era?! exclamăd'Artagnan. dac ăv-aşfi recunoscut în escortă . Ei. glă sui Planchet. altcineva l-a dus înd ă ră t. — Ah. gîndind c ăi s-a ivit un prilej tare prielnic. în clipa cînd el intra pe uş ă . dar dacănu măînş el. tocmai asta e. . Mai întîi însă pune un ş tergar în geam ş i trage perdeaua. credeţ i-mă . trebuie sămai ş tiţ i căieri. Înainte de toate. — La naiba! bombă ni d'Artagnan. Nu se înş elase. Grozav! Ş tii doar căRochefort este astă zi unul dintre cei mai buni prieteni ai mei. ba încăş i proprietar. — Ei? fă cu d'Artagnan cînd acesta ispră vi.... — Domnule. Dacădumneavoastră spuneţ i căă sta-i noroc. la Bastilia. din care pricinăs-au stîrnit murmure. Dacămai sînt în stare de asta. vîrîţ i sabia în teacă . se însufleţ i la rîndu-i Planchet. crezînd căare de-a face cu un borfaş . dobitocule! Haide. poate c-ar fi bine sănu ş tiţ i. Mănumesc. — Cum. dumneavoastrăsînte ţ i domnul d'Artagnan! —Ş i tu Planchet! izbucni locotenentul. vărog s ă mi spuneţ i cum văaveţ i cu domnul de Rochefort? — Cum nu se poate mai bine.

Dar s ăş tii cădac ă oamenii regelui pun mîna pe tine. Haide. în aceste împrejură ri. — Vreau. Într-un tîrziu scoase un oftat plin de mul ţ umire. Ş i. îmi salvaţ i pentru a doua oarăviaţ a. Dimpotrivă . de aş tept să se însereze. ră zmeriţ a a fost gata. dar degeaba. mai bine zis. prieten al ducelui de Beaufort. Iat ăpovestea mea. . fiindc ănimeni nu poate sămăascundămai bine ca dumneavoastră . ă ia ar putea sa vinăş i săînceapăiar cu scotoceala. sînt grozav de mulţ umit. aş ezîndu-se la masă . vrînd să -ş i scoatăpîrleala ceasurilor cît ră bdase de foame. Planchet mînca de zor. adicăo casănepă zită . dacăse aflăcăam adă postit un ră zvră tit. Tocmai de-asta mi-e frică . s ă -l ş tiu pe Rochefort liber. potoleş te-ţ i foamea! — Ah. mi-am adus aminte căel m-a fă cut sergent în regimentul piemontez ş i atunci am strigat în gura mare că -n tră sura se afl ăun întemniţ at.a strigat cine este ş i a cerut ajutor.ş i tocmai de asta sînt atît de bucuros c ăam dat iar peste dumneavoastră . Nu vorbesc eu de ră u dulciurile. Eu nu uit decît lucrurile pe care trebuie săle uit. Planchet. domnule. Eu eram acolo. c ă ci bag de seamăce ochi faci la bucatele ră mase pe mas ăde-a-seară . te spînzurăfă r ăpic de milă . ostaş ii au încercuit casa ş i au scotocit peste tot. Ghinionul a fă cut ca tocmai atunci s ăaparăo patrul ă . caii opriţ i. cîntă rea în minte ce foloase putea trage din întîlnirea cu Planchet. că ci eu g ă sisem la catul al cincilea o fiinţ ămiloas ăcare m-a ascuns sub niş te saltele. nici mai puţ in. — Ai putea săadaugi căţ i-ai pus-o în joc într-o vreme. m-am ascuns în casa de ală turi. domnule. aşfi dezn ă dă jduit dacănu v-ar fi pe plac. fiindcădulapul vecinei era tare s ă rac în lucruri mai acă tă rii. începu s ăînfulece ca în frumoasele zile de pe strada Fossoyeurs. — Da. pe legea mea. Stai colo pe scaun ş i mă nîncăliniş tit. În vremea asta. cugetînd că . care s-a unit cu escorta ş i s-a nă pustit asupra noastră . ş i de ieri de la amiazăn-am pus în gurădecît o felie de pîine unsăcu dulceaţ ă . am deschis uş a tră surii. — O. Nici mai mult. Între timp. ş tiţ i bine cămi-aşpune în joc ş i viaţ a pentru dumneavoastră . dacăvin la locul lor ş i la timpul potrivit. — Cum naiba sănu ş tiu! suspinăPlanchet. cum urmă ritorii erau aproape. dar cina din ajun mi s-a pă rut un fleac. ză u aş a! — Bietul bă iat! îl că inăd'Artagnan. Cu dragăinimă . am auzit desluş it numele contelui de Rochefort. dar despre asta vreau să mi amintesc. domnul de Rochefort a să rit jos ş i s-a pierdut în mulţ ime. ş i pe cuvînt de cinste. deş i. Am stat tot timpul acolo în ascunză toare. — Cîtuş i de pu ţ in. domnule. Cît ai clipi. zise d'Artagnan. D'Artagnan continuăsăse plimbe în lung ş i în lat. că utînd mai întîi o intrare ş i apoi o ie ş ire. îmi pierd gradul. rosti d'Artagnan. sau. aproape tot timpul pînăla ziuăş i. numai săvreţ i. escorta pusăpe fugă . domnule. murmură Planchet. M-am strecurat pe după colţ ul stră zii Tiquetonne ş i. mi-am luat inima-n dinţ iş i m-am furiş at pe sub streş ini.

dupăo asemenea arvunăstraş nică . ră spunse Planchet. unde-am fă cut ră zboiul timp de doi ani. — Bazin. — Cum. — Pe toţ i dracii! — Săvede ţ i. Ascultaţ i. socotind căa venit clipa sătreacăla întrebă ri. — Ei. — Fă r ănici o îndoial ă . — Ce faceţ i. Vreţ i săîncredinţ aţ i taina . —Ş i unde este? — La Notre-Dame. pufni d'Artagnan. —Ş i-aş a ceva se cheam ăla ei limbăde vorbit! Dar n-are a face. Ş tii unde se afl ăAthos? — Nu. domnule. —Ş i dacăvine cineva? scînci prevă ză torul Planchet. ră spunse Planchet. dră cia dracului! — Dar Aramis? — Nici atît. pentru noi asta picăde minune. domnule. — Ce vrea săzic ăasta? — Bunăziua. domnule! Măgră besc săvă -ntreb cum o duceţ i cu să nă tatea. se tîngui Planchet. strigăun bă iat ş i-i porunci să -i dea de veste frumoasei Magdalena săurce pînăla el. apoi îş i luămantia ş i spada ş i dă du săplece. Mălă sa ţ i aş a în voia soartei? Gîndiţ ivăcă -n dumneavoastrămi-am pus toata nă dejdea! — Cădoar n-au s ăvinăsăte caute aici. Ş tiu unde-i Bazin. —Ş i unde dracu ai învă ţ at-o? — În Artois. — Ei. — Ai dreptate. hotă rî d'Artagnan. Goeden morgen. — Domnule. ş tii vreun dialect de pe la noi? — Ba ceva mai mult decît atîta. Ia spune. va face un mic popas. domnule. nu-s decît un hoţ . vorbesc flamanda. D'Artagnan ră mase pu ţ in pe gînduri. ş tii unde-i Bazin? — Da.mă rturie că . Gîndiţ i-v ăc ă pentru toţ i ai casei. — Pă i ce face el la Notre-Dame? — E paracliser. D Artagnan se duse la uş ă . Săle luă m pe toate la rînd. mormă i Planchet cu aerul lui piş icher. doar l-am vă zut ş i-am stat de vorb ăcu el. domnule? se îngrozi Planchet. mynheer! Itk ben begeeray te weeten the ge sond hects omstand. paracliser la Notre-Dame?! E ş ti sigur? — Foarte sigur. — Drace! ş tii unde se aflăPorthos? — Cu atît mai puţ in. — El trebuie săş tie unde-i stă pînu-s ă u. încuviinţ ăd'Artagnan. glă sui d'Artagnan. care nu m-au vă zut intrînd. Ş tiu o limbăstră in ă .

— Uite cum stătreaba. zuster! zise Planchet. pe care poate cănu-l cunoş ti. Domnul este fratele tă u. zîmbitoare. vii ş i mi-l prezinţ iş i. îi salvase viaţ a cum s-ar zice. ascultînd de vorba ta. în schimb.noastrăunei femei?! — Fii pe pace. fă cînd un semn plin de înţ eles lui Planchet. zise d'Artagnan.ş i măbizui pe tine. Planchet n-avea s ără mînăprea mult ăvreme în serviciul lui. îi dă dea o mînăde ajutor lui d'Artagnan. cele mai neîsemnate fleacuri puteau aduce lucruri mari. frumoasa mea gazdă . reluîndu-ş i starea socialădin strada Lombards. se trase înapoi. fiindcăel nu ş tie o boaba franţ uze ş te. Dupăcare. aş teptîndu-se s ă -l gă seascăpe d'Artagnan singur. master Peter. dar. asta n-o săsufle o vorb ă . că ci deş i avea aerul de a-i fi dat o mînăde ajutor acestui flă că u cumsecade în realitate. — Fratele meu?! fă cu hangiţ a din ce în ce mai mirată . Venise într-un suflet. d'Artagnan ieş i pe uş ăş i se îndreptăspre Notre-Dame. cum nu pot să -ţ i refuz nimic. pentru un om de isteţ imea lui d'Artagnan. care. — Scumpa mea gazdă . dupătoate probabilită ţ ile. buim ă cită . Se chema căare pe cineva în tabă ra duş mană . Cît lipsesc. rosti d'Artagnan. îl cunosc eu: a picat de la Amsterdam. felicitîndu-se c ăl-a regă sit pe Plancher. îl iau în slujba mea. ascunzîndu-l.ş i. — Eş ti o femeie de nepreţ uit. — Goeden day. în clipa de faţ ănimic nu putea să -i prindămai bine decît un slujitor curajos ş i ager la minte. VIII DESPRE FELURITELE ÎNRÎURIRI PE CARE POATE SĂLE AIBĂO JUMĂ TATE DE PISTOL ASUPRA UNUI PARACLISER Ş I ASUPRA UNUI COPIL DIN COR D'Artagnan apucăpe Pont-Neuf. cînd m ăîntorc. murmurăMagdalena. destul de mulţ umit de norocul avut ş i de . ş i pe d'Artagnan nu-l stingherea săaibăleg ă turi cu burghezia. Ce-i drept. da-i ceva haine săse îmbrace. el. broer! ră spunse hangiţ a. într-un moment cînd ea se pregă tea sălupte împotriva curţ ii. uimită . ai priceput? — Aşputea spune căghicesc ce vrei de la mine ş i asta mi-e destul. îţ i prezint pe fratele dumitale care vine din Flandra ş i pe care îl iau în slujba mea pentru cîteva zile. Planchet îi ră mînea recunoscă tor lui d'Artagnan. În clipa aceea se ară t ăş i hangiţ a. adicăpeste un ceas. În aceastăstare sufletească . — Spune bun gă sit sorii dumitale. dar cînd dă du cu ochii de Planchet. — Vilkom. Într-adevă r. Planchet.

care mă tura într-o capelă . d'Artagnan îl apucăde poala anteriului: Bazin îş i pogorî privirile ş i fă cu un salt înd ă ră t. ori mai avea puţ in pînăsăajungăpe culmea ambiţ iilor lui ş i cămucarni ţ a împodobit ăcu argint pe care o ţ inea în mînăi se pă rea tot atît de vrednicăde cinste ca ş i bastonul de comandant pe care Condé l-a azvîrlit sau nu l-a azvîrlit în liniile duş manului. care îi închidea pînăş i ochii. Nasul era acelaş i de odinioară . ca ş i cum ar fi vă zut un ş arpe. voia cu orice chip să -l apuce ş i pe cel ă lalt. ca toţ i cei din jur. c ă ci. la slujbă . dar în clipa cînd Bazin trecu pe lîng ăel. d'Artagnan ajunse la Notre-Dame. tră geau n ă rile dintr-o parte ş i din alta. orice i-ar fi înş irat Planchet. slujbăla care de obicei numai oamenii din popor luau parte. toatăslujba era doar o citanie ş i trebuia săse ispră veascăîndată . în bă tă lia de la Friburg. D'Artagnan îngenunche. p ă rul retezat cuvioş eş te îi acoperea fruntea pînă aproape de sprîncene. — Eh. pe care toţ i o primeau în genunchi. La drept vorbind. intrăîn bisericăş i. Tocmai în scopul de aş i spori aceastăpopularitate. Pricepeai lesne căa ajuns. primi ş i el binecuvîntarea ş i îş i fă cu semnul crucii. acum îns ă . oficia din cînd în cînd slujba de dimineaţ ă . mulţ umit ădaniilor sale. dar obrajii. — Domnul d'Artagnan! îngă imăel. adicăpe vestitul Jean-François de Gondy. Vade retro. Bazin îş i purta veş mîntul cu egal ăm ă reţ ie ş i încîntare. în acea vreme. împlinindu-se. sădevin ăfoarte popular.el însuş i. Trupul i se rotunjise. — Domnul Bazin. bă rbia-i era o guş ărevă rsat ă . spuse ofiţ erul rîzînd. care se potrivea de minune. dragul meu Bazin. vrînd sănu-ş i scape omul din ochi. începea. Urcătreptele. cu veş mîntul ce-l purta. — Chiar el. i se pă rea căniciodatănu o să -l gă seascăpe Bazin. rosti cuvintele sfinte de încheiere ş i. Preotul ispră vi slujba tocmai cînd ispr ă vi ş i d'Artagnan să -l cerceteze pe Bazin. ci buhă ială . Dar uimirea lui d'Artagnan se stinse în clipa cînd recunoscu într-însul pe însuş i vicarul. întrebădacănu-l cunoaş te pe domnul Bazin. în capela Sfintei Fecioare. pă ş ind umil cel din urmă . adresîndu-se unui îngrijitor al lă caş ului.. spre uimirea lui d'Artagnan. uite cum ş tii tu s ă primeş ti un vechi prieten! . cu ochii ridicaţ i spre cer. fruntea lui Bazin nu era mai lată de un deget ş i jumă tate nici pe vremea cînd o purta descoperită . Cît despre mutră .. asta nu era gr ă sime. se retrase dîndu-ş i binecuvîntarea. se folosi de acest ră gaz ca să -l cerceteze pe Bazin. Înfă ţ iş area lui suferise o schimbare. paracliserul? spuse îngrijitorul. Satanas!. D'Artagnan tresă ri de bucurie. D'Artagnan. presimţ ind rolul ce avea săjoace. Se duse ş i îngenunche în faţ a capelei. cînd ţ inea în mînăun cap ă t al firului. ca săzicem aş a. Din fericire. care nu mai ş tia s ăse roage ş i nici nu se gîndise să -ş i ia o carte de rugă ciuni. — Uite-l colo. supunîndu-se parc ăş i el cerinţ elor tagmei bisericeş ti. care. pă rţ ile ascuţ ite ale obrazului se neteziseră .

ci pe abatele d'Herblay îl că utam. adă ugăBazin. habar n-am pe unde o fi. Ş i nu v ă d cum aşputea fi o piedicăîn calea mîntuirii tale. n-aşîndră zni s ămint. ţ ine de la mine o jumă tate de pistol. sănu mai vorbim de asta ş i săne despă rţ im ca niş te buni prieteni. — Incoruptibil! murmurăd'Artagnan. — Prea bine. Se întoarse numaidecit ş i era cît pe ce sa scoat ăun strigă t de mirare. că ci. atunci cînd chemarea sa îl îmboldea cu atîta înfocare că tre biserică . Ş i cum n-am nici o îndoialăca stă pînul tă u e pe cale să -ş i afle mîntuirea. spre norocul să u. . încît ghiceai cu uş urinţ ăcănu-ş i va lua vorba înd ă ră t. Bazin! rosti d'Artagnan. s-ar fi dat pierzaniei. spuse d'Artagnan. cum nu. adîncit în gînduri. spuse Bazin. r ă spunse Bazin. cum sîntem într-un sfînt lă caş . în Aramis stăpitulat Simara. vă zîndu-măaici ar trebui săînţ elegi căm-am schimbat mult în toate privinţ ele: vîrsta aduce înţ elepciune. Dacănu ş tii unde-ţ i este stă pînul. Sfîntul adevă r. dar îţ i ră spund c ăaş a ceva e cu neputinţ ă . ca săm ăajute cu povaţ a lui s ăfac la fel. simţ i cum cineva din spate îl împunge cu degetul în umă r. adev ă raţ ii prieteni ai unui creş tin sînt cei care-l ajutăsă -ş i afle mîntuirea. D'Artagnan se lă muri cănu va scoate nimic de la Bazin. — Spuneţ i mai degrabăcăvreji să -l tîrîţ i iară ş i cu dumneavoastră spre cele lumeş ti. — Nu te pricep. încuviinţ ăd'Artagnan. ş i nu cei care-l abat de la calea cea dreaptă . — Eu nu beau. domnule d'Artagnan. Se ţ ine ghinionul scai de capul meu. Haide. dezamă git la culme. hotă rît s ăaibără bdare pînăla capă t. — Cum! izbucni d'Artagnan.— Domnule. cu ochii a ţ intiţ i asupra uş ii care pusese o stavilăîntre el ş i Bazin. domnule. era v ă dit că Bazin minţ ea. care-i nume de diavol ş i. spune-mi unde se află . ră -mînînd muş chetar. i-o întoarse Bazin. săbei în să nă tatea mea. lă sase din mînăpoala anteriului. —Ş i totuş iă sta-i adev ă rul. Uite. adevă rul curat. Ş i cum d'Artagnan. Bă utura-i doar pentru cei stră ini de biserică . împingînd cu un aer mă re ţ întro parte mîna ofiţ erului. ş i că . Bazin. zise Bazin. ză u aş a. stă pînul meu s-a lepă dat pentru totdeauna de numele ă sta. Aramis era un nume de pierzanie. Din fericire. am venit să -mi spui unde se gă se ş te. — N-aţ i auzit. dar minţ ea cu atîta convingere ş i îndîrjire. — Aş a e. continuăd'Artagnan. cînd v-am spus c ăhabar n-am? — Am auzit. căera cît pe ce săspulberaţ i pentru totdeauna putinţ a de mîntuire a bietului meu stă pîn. dragul meu Bazin. D'Artagnan ră mase nemi ş cat. unde nu se simţ i în siguranţ ădecît dupăce trase uş a dupăel. — Dragul meu Bazin. cînd deodată . Bazin se folosi îndatăde libertate ş i se smuci iute spre altar. domnule. Nu ş tii unde se află Aramis? — Mai întîi. furat de gînduri. de-ar fi fost dupădumneavoastră . Nu pe Aramis. — Aţ i uitat.

duse acest deget la buze. zise Rochefort. Porthos ş i Aramis? Pe ei îi cauţ i? — Da. trebuie să -i g ă sesc în trei zile. — Noroc! —Ş iţ ie. mi s-a pă rut că -l recunosc. de la Planchet? — Fireş te. nu ş tiu pe unde sînt.dar cel care îl împunsese în umă r cu degetul. Ş i din partea cui îi cauţ i? — Îţ i dai seama din partea cui. — N-are a face. —Ş i cînd porneş ti în c ă utarea lor? — Am ş i pornit. te-asigur! E minunat săte ş tii sub cerul liber! De aceea. — De la cine? — De la Planchet. — Ia te uită ! se mirăd'Artagnan. Asta dovedeş te. — Nesă buitule! O s-ajungi din nou la Bastilia. dragul meu. în semn de tă cere. —Ş i ce te-aduce aici? — Am venit sămulţ umesc Domnului pentru norocul de a măvedea iară ş i liber. dau o raităprin provincie. urmăRochefort. — Opt zile e prea mult. Ş i eu la fel! —Ş i. — Oh! Cît despre asta. — Tu aici. drum bun! . Ş tiai căsînt liber? — Am aflat-o de la cel mai îndreptă ţ it sămi-o spună . — Pe cuvînt de onoare? — Ce-i de mirare în asta? — Nimic. — Care prieteni? — Cei despre care m-ai întrebat ieri. E ciudat. aşputea săte întreb unde te duci? — Măduc să -mi caut prietenii. — Ssst! fă cu Rochefort. El te-a salvat. — Cum. sa turbe Mazarin. tră gînd aerul. —Ş i nu ai nici un mijloc sa afli ceva despre ei? Aş teaptăopt zile ş i-ţ i dau eu veş ti. săvedem dacănu putem pune ceva la cale. —Ş i altceva nimic? Fiindcăbă nuiesc c ăasta nu-i totul. căbinele e întotdeauna ră splă tit. cu nesaţ în piept – plec săfac o plimbare la ţ ară . dacănu-s prea curios. — Trei zile e prea puţ in. — Da. — Din nenorocire. r ă spunse Rochefort. cu ajutorul lui po ţ i face multe. — Săprimesc poruncile vicarului. desigur. — Planchet!. cuno ş ti cuvîntul trebuie. Într-adevă r. — Athos. am eu grijăsămăpă zesc. Franţ a e mare. dragul meu Rochefort?! ş opti el...

d'Artagnan. într-o casăcură ţ ică . Bazin se ivi în uş a bisericii. — Cine ş tie! Întîmplarea e plin ăde toane. cum ucenicul într-ale preoţ iei nu avea nimic de ascuns. Dupăvreo cinci minute de aş teptare. d'Artagnan aflăc ă . cu un aer dezgheţ at. pe care parcăîl mai vă zuse cu două zeci de minute înainte. s ătacămîlc în ce-l privea. — Adio! — La revedere! A. ş i f ătot ce vrei. aş a cum socoteş te el. Ză ri în încă pere un ş trengar de vreo doisprezece. fusese prevenit dinainte. iar de la noua pînăla miezul nopţ ii. bă iat de pră vă lie. cel mult cincisprezece ani. De aceea ofiţ erul nostru nu se îndoi nici o clipăcănumai în casa asta putea sa locuiască vrednicul paracliser. puţ in îmi pasă : o a doua Constanţ ă nu mai existăpe lume! Întorcîndu-se. spuse: — Du-te. aflatăla încruci ş area stră zii SaintEloi cu strada Calandre ş i ceru o canăcu hipocras. cu cine să vorbească ? Trecu pragul unei cîrciumioare. Folosindu-se de neatenţ ia celor doi slujitori ai bisericii. B ă utura asta se pregă tea cam într-o jum ă tate de ceas: d'Artagnan avea timp berechet să iscodeascăpe cineva despre Bazin. îi ceruse lă muriri intrînd în sfîntul lă caş . care-ş i scosese veş mintele bisericeş ti ş i stă tea de vorbăcu îngrijitorul că ruia el. dar nu avea cum să -l ză reascăpe ofiţ erul nostru. Bazin pă rea stă pînit de o mare însufleţ ire ş i îş i tot vîntura prin aer braţ ele-i scurte ş i groase. . sănu uit: dac ăMazarin îţ i vorbeş te de mine. Lini ş tit. în chip de copil de cor. dar de astădată . dacăera un portar. dupătoate probabilită ţ ile. Ş i Rochefort se depă rtăcu unul din acele zîmbete dr ă ceş ti. zîmbindu-i la rîndul să u cu un aer melancolic. îmbră cat în stihar. Intrăîn vorbăcu el ş i. pe care numai aceste amintiri puteau să -l aş tearnăpe chipul s ă u. se încumetăs ăo porneascăspre strada Notre-Dame. d'Artagnan se strecurăafarădin catedralăş i se ascunse dupăcolţ ul stră zii Canettes. diavole. care doar scotea capul de dupăcol ţ ul unei case. D'Artagnan pricepu căBazin îi cerea. fă răsădea de b ă nuit. d'Artagnan îl privi fă răteamăş i. de la ş ase la nou ădimineaţ a. d'Artagnan îl vă zu pe Bazin.— Poate căne mai întîlnim pe undeva. spune-i căţ i-am cerut să -i dai de ş tire cum căîn curînd o săvadădac ă sînt prea bă trîn pentru a mai fi bun de ceva. aflatăla vreo cincizeci de paş i mai încolo. iar dacănu era portar. portarul. — Nu prea cred. D'Artagnan se feri săîntrebe pe cineva din casă . care odinioarăîl fă cuser ăpe d'Artagnan săsimtăde atîtea ori că -l trec fiorii. se uităîn toate pă rţ ile s ăvadădac ănu e pîndit. D'Artagnan se gră bi săiasădin ascunză toare ş i ajunse la vreme ca să -l vadădînd colţ ul stră zii Juiverie ş i intrînd pe strada Calandre. era copil de cor de biserică . Bazin nu putea săplece fă răsăfie vă zut din locul unde stă tea d'Artagnan.

De altfel se pare căse duce acolo mereu de . — Măduc să -l întreb. — A plecat la Noisy. care-l urmă rise rîzînd cu cîtăpricepere ş tie s ăînvîrtăo asemenea trebuş oară . zorindu-ş i calul. —Ş i mă celarul ţ i-a spus cădomnul Bazin. Copilul se gră bi sa punăbanii în buzunar. Te priveş te cum faci. încredinţ at cănu vor trece zece minute ş i el va ş ti tot ce voieş te săş tie. — Hei. iscodeş te. nu-l cred în stare pe domnul Bazin s ăoboseascăun cal. ce naiba. Lu ăjumă tatea de pistol ş i-i dă du în schimb bani mă runţ i. gata! întreabă . — Uite-l. —Ş i-acum spune. Nu cumva rîdeţ i de mine? — Nu. — Vreau săvă d banul. — Aş a chiar cănu afli nimic. nici nu se scurserăzece minute ş i puş tiul era înapoi. — Unde-a plecat? — Banul e tot al meu? — Fireş te! Hai. Ş i mi-am zis că mă celarul nu i-ar închiria calul fă r ăs ă -l întrebe unde se duce. Dupăcinci minute. Nu aş teptarăprea mult.. — Gata! îi dă du puş tiul de veste.. Dup ăo clip ăse ară t ăş i Bazin. însăfă răsăi-l dea. unde-a plecat? întrebăd'Artagnan. paracliserul nostru o porneş te la drum. pe care o folosea ş i în chip de crava ş ă .Pe cînd vorbea cu puş tiul. — Cum de-ai aflat? — Ei. Ş i-i ară tăbanul ademenitor. cu toate căeu. — Aha. — Mie? izbucni copilul. ş i pe urmă . află . Calul era cu ş aua ş i cu frîul pe el. unul. —Ş i unde se duce? întrebăd'Artagnan. Daţ i-mi-l niţ el. Bazin o porni în trap mă runt. Aş teaptăsăplece. săvă d dacănu cumva e fals. Domnul vrea m ă runţ iş . pe cinstea mea de ofiţ er. cu umbrela. zi. îl opri d'Artagnan. Dacăaflu unde a pornit-o Bazin?! Nu-i mare greutate. Ş tiu totul. ă sta e al tă u–ş i vîrî banul în buzunar. — Ia te uită . c ăpuş tiul ţ îş ni ca un copoi pe urmele lui. pricep! se dumiri puş tiul. Uite-l colea. — Îţ i dau o jum ă tate de pistol dacăafli. fă gă dui d'Artagnan. cu acel zîmbet ş iret pe care nu-l vezi decît la ş trengarii Parisului. atunci s-aş ţ eptă m. D'Artagnan se întoarse la masa unde se aş ezase. Într-adevă r. zise copilul. a fost floare la ureche! Am recunoscut calul pe care mă celarul îl închiriazădin cînd în cînd domnului Bazin. cineva aduse un cal la poarta casei lui Bazin. — Ei? fă cu întrebă tor d'Artagnan. Cîrciumarul era la tejghea. — Pă i de. habar n-am. jupîne! vorbi puş tiul. — A plecat la Noisy. Bazin obiş nuia totdeauna săpoarte umbrela. Abia dă du colţ ul stră zii Juiverie. Ei. cu ochii stră lucind de bucurie.

dîndu-ş i seama că . Planchet spuse cîteva cuvinte într-o flamand ăfă r ăcusur. — Bun. în ner ă bdarea lui. mînă stirea iezuiţ ilor. d'Artagnan se opri niţ el la un han. dar se dovedeş te o prevedere straş nicăatunci cînd e vorba să -ţ i osteneş ti trupul. — Tu ai fost la Noisy? — Cum nu. apoi lua cea mai aprig ăş i mai solidă spadădintre cele trei cîte avea. Avea deci timp berechet înainte. lă sînd caii s ămai ră sufle: hanul era ticsit de niş te mutre cam deocheate. Fratele Magdalenei intra în slujba lui d'Artagnan. Planchet era că utat de zor ş i acum. porunci săse punăş aua pe cei doi cai ş i. urmat de Planchet. Ş i cum aflase ceea ce voia. pe drumul spre Meaux.două -trei ori pe să ptă mînă . D'Artagnan scoase la ivealăun caieţ el. — Spuneţ i-mi. În casa învecinatăcu hanul. ceea ce poate săfie un prost început atunci cînd vrei să -ţ i pui capul la treabă . în care însemnănumele bă iatului ş i adresa cîrciumii. plă ti b ă utura de care nici mă car nu se atinsese ş i o porni zorit spre strada Tiquetonne. La vreo leghe ş i jumă tate de Paris. ÎL VEDE COCOŢ AT PE CAL. că tre ora dou ă . de teamăsănu fie recunoscut. dar un Planchet atît de schimbat în straiele ponosite ră mase de la fugarul bă rbat al hanghi ţ ei. Mai întîi prînzi vîrtos. ÎN SPATELE LUI PLANCHET Ajuns acasă . domnule ofiţ er. Magdalena i-l prezentăde faţ ăcu toţ i bă ieţ ii de corvoadă . fiindc ăNoisy se afla la trei-patru leghe de Paris. încît aproape nu-l mai recunoş teai. ofiţ erul ră spunse ceva într-o pă să reascăpriceputănumai de el. ieş i din oraşpe la bariera Vilette. Cum te cheamă ? — Friquet. ră spunse d'Artagnan. Nu mai am nici o îndoial ă ! — Sînteţ i mulţ umit de mine? — Da. a pornit-o prea devreme la drum. întrebăpuş tiul. Mai e rost de cîş tigat ş i alţ i bani? — Poate căda. CĂ UTÎNDU-L H Ă T-DEPARTE PE ARAMIS. fă cu d'Artagnan. ş i învoiala era gata. Planul lui d'Artagnan fusese bine chibzuit: nu voia săajungăla Noisy pe lumină . d'Artagnan vă zu un om a ş ezat lîngăfoc: era Planchet. care aveau aerul căpun la cale cine . apoi îş i schimbă îmbră că mintea. — E vreo mînă stire la Noisy? —Ş i încăuna grozavă . de acolo-i doica mea. pe care nu o purta decît la zile mari: apoi. IX CUM D'ARTAGNAN. cugetînd cătunica lui de locotenent de mu ş chetari ar putea sădea naş tere la bă nuieli.

Se gîndea la Aramis. atunci cînd mergi în pasul calului. era ş i va ră mîne pesemne printre ace ş tia din urmă . fă cu un semn cu mîna ş i doi dintre indivizii care beau la o masăieş irăîndatăca săvorbeasc ăcu el. Că să torităcu bă trînul duce de Longueville. în vreme ce al ţ ii. se bucurase cîndva de iubirea doamnei de Chevreuse. cea care fusese ieri la curte ceea ce doamna de Longueville era astă zi.ş tie ce pentru noaptea aceea. ucis din pricina ei de că tre ducele de Guise. deci. d'Artagnan se gîndea. căva gîndiţ i la acelaş i lucru la care mă gîndesc ş i eu. n-ai altceva mai bun de f ă cut. . ş i care ar fi scandalizat spiritele timorate de la curte. cum spune La Fontaine. precum vom vedea. pe care nu-l iubea. aduse vorba despre Noisy ş i aflăc ăîn sat nu se gă seau decît douăcase mai ară toase: una era a monseniorului arhiepiscop al Parisului. într-o zi de iarnă . fie din pricina intîmplă rii. el se apropie nepă să tor de hangiţ ă . doamna ducesăde Longueville: cealaltăera o mînastire de iezuiţ iş i. dar cînd d ă du cu ochii de un stră in. se apucă să -i laude vinul. era una dintre cele mai frumoase femei de la curte. ţ inînd s ăajung ăîn sat doar la că derea nopţ ii. decît ce face iepurele în vizuina lui: săte gînde ş ti. Or. fie din pricina unei soarţ e vitrege. domnule. fiul cel mai mare al bă trînului duce de La Rochefoucauld din care era pe cale săfacăun duş man ducelui de Condé. care. unii la dragoste. Un bă rbat înf ă ş urat într-o pelerinăse ivi în uş ă . fratele ei. într-un duel în Piaţ a Regală . O anume vorbăa hangiţ ei îndrumase gîndurile lui d'Artagnan pe un fă ga şanume. apoi se vorbise de o prietenie cam prea afectuoasăpe care ar fi avut-o pentru prinţ ul de Condé. Acum nu mai avea nici o îndoială . care nu era decît o jalnicăpo ş ircăde Montreuil. Se vă zu nevoit să -ş i mă rturiseascădeschis că . ne din pricina firii cu care i-a înzestrat natura. doamna de Longueville merita s ă -ţ i fure gîndurile: era una dintre cele mai de seamădoamne ale regatului. cînd Planchet se apropie ş i-i spuse: — Pun prinsoare. se mai spunea căo urăadîncăş i adevă ratăurmase acestei prietenii ş i. vorba asta era numele doamnei de Longueville. Numai că . unii la mă rire. Pe la ceasurile patru. d'Artagnan o porni mai departe. ca de obicei. sub un cer monorît ce veghează o priveliş te monoton ă . fiecare îş i avea gîndurile lui. tot dupăcum se spunea. Într-adevă r. în sfîrş it. fă r ăs ă însemne mai mult decît el. cu toatăîndemînarea lui. Se gîndea căpe cînd era la Luvru o vă zuse adesea pe frumoasa doamnăde Longueville trecînd veselăş i str ă lucitoare prin faţ a lui. cu toatăisteţ imea. în pasul calului. D'Artagnan se gîndea la toate aceste lucruri. fratele ei. ducesa de Longueville avea în clipa de faţ ăo legă turăpoliticăcu prinţ ul de Marciliac. ş i Planchet la fel. Ş i se întreba pentru ce existăpe lume oameni care ajung la tot ce nă zuiesc. Cît despre d'Artagnan. gă zduia pe aceş ti cuvioş i pă rinţ i. ră mîn la jumă tatea drumului cu nă dejdile lor. trecuse mai întîi drept amanta lui Coligny. ş i în ea locuia în clipa de faţ ănepoata acestuia.

da. ce ziceţ i de asta? — Vai. Dar tu la ce te gîndeş ti? — Măgîndesc. — Sînteţ i sigur cănu unelteau împotriva noastră ? — Împotriva noastr ă ?! Ş i pentru ce? — Pă i de. fiţ i pe pace. voi fi ş i eu acolo ş i văvoi îndruma. Planchet. — Domnul e sigur? — Iau totul asupra mea. ascuns în cel mai întunecos ungher al grajdului. a spus prinţ ul. Din nefericire s-au dus vremurile cînd prinţ ii voiau sămăomoare. . „Da. „Atunci e bine." Ş i au ie ş it din grajd. a zis altul. frumoase vremuri! N-ai grijă . fiindc ănu purta ţ i uniforma de ofiţ er de muş chetari." „Iau asupra mea toatăr ă spunderea". — Ei.ş tie sa mînuiascăspada. ori vine astă -seară . ci straie de cavaler. monseniore. — Aha! exclamăd'Artagnan. la mutrele alea deocheate care ş edeau adineauri la bă uturăla han. ş i-aici s-ar putea sa fie vorba de dumneavoastră . bă nuiesc c ăva fi travestit în haine de cavaler. — Tot prevă ză tor ai ră mas.. Asemenea ispră vi se petrec mai în fiecare zi. căoamenii ă ia s-au adunat cu gînduri rele la han ş i tocmai cugetam la cele ce-mi spunea. Ei. zîmbi d'Artagnan. —Ş i-apoi? — „E sigur la Noisy.— Măîndoiesc. ia gîndiţ i-v ăce-au spus: „I-am recunoscut servitorul." „Bă gaţ i de seamă . domnule. — Instinctul." „V ăluaţ i ră spunderea căjusti ţ ia. — Întocmai aş a: prinţ e. dragul meu Planchet! oftăd'Artagnan. Ah.." — Prinţ e? îl întrerupse d'Artagnan. cînd vă d c ăintr ăîn grajd un om înfă ş urat într-o pelerina.ă ia de la han nu unelteau împotriva noastră . ori vine astă -seară ". — Ei bine. ş i-aici s-ar putea săfie vorba de mine." „De altfel. o săne dă m toatăosteneala. „E ş ti sigur?" a întrebat bă trînul în pelerină . hai săvedem ce-ţ i spune instinctul într-o asemenea împrejurare? — Instinctul îmi spune. Aveţ i frînghie să -l legaţ iş i un că luşsăi-l puneţ i în gură ?" „Avem de toate. a zis unul." „Da. bă nuiesc căva fi travestit în haine de cavaler". Planchet. Nu-i omul care săse dea prins cu una cu două . —Ş i-apoi? —Ş i-apoi prinţ ul a spus: „Bă ga ţ i de seamă . că ci povestirea lui Planchet se potrivea cu lucrurile pe care le bă gase ş i el de seamă . domnule. atunci săne hotă rîm: ce facem cu el?" a spus celă lalt bă utor. „E sigur la Noisy.Ş i pe urmă ? — Unul dintre ei spunea. Cît despre noi. urmaţ i-i ş i voi pilda. ş i ce ne priveş te asta pe noi? fă cu d'Artagnan. „Ce facem cu el?" a repetat prinţ ul. prinţ e. domnule. numai că utaţ i să -l prinde ţ i viu. „Da. Dar ascultaţ i mai departe: „Ş i dacă -i acolo. urmat de alţ i doi. fiindcăi-am recunoscut servitorul"." „Atunci. ş i aici mi se pare cănu mai încape nici o îndoială .

Sănu mai vorbim de asta. cîte un cîine se trezea l ă trînd prin ogră zi. ia ascultă ! Ş i într-adevă r. nu vi se pare căse strecoarăniş te umbre prin noapte? Ascultaţ i. Totuş i. Deodată . Pă mîntul e muiat de ploi. Dar asta nu ne priveş te pe noi. pe fundalul cenuş iu-întunecat al cerului se desprindea din noapte dantela ş i mai întunecatăa acoperiş urilor: în ră stimpuri. Dupăvreo jumă tate de ceas. Merserăaş a aproape o leghe. în faţ a lor. — Trebuie săfie castelul arhiepiscopului. — Hm! mormă i d'Artagnan.. Planchet. pe la opt ş i jumă tate ori nou ăseara. parcăaud ş i tropot de cai. spuse d'Artagnan.. Ş i se opri în loc ca săscruteze întunericul Ş i săasculte. s-aude cel puţ in cum nechează . în partea dinspre cîmp. — Domnule. cît strîng eu chinga calului. zise el că tre Planchet. dominînd împrejurimea. r ă spunse Planchet. D'Artagnan cercetăcu luare-aminte clă direa. Planchet se apropie iară ş i de d'Artagnan. stră bă tînd vă zduhul ş i înserarea. — Sînt oamenii noş tri care-au pornit la treab ă . cîţ iva tei uriaş i îş i întindeau braţ ele golaş e. vorba ta. rosti el. se ridicau niş te ziduri sumbre.. — Domnule. toat ălumea dormea ş i nu vedeai o geană de luminăîn tot satul. Mînă stirea unde o fi? — Mînă stirea e-n capă tul satului.— Atunci e bine. — Ei. cîte o mîţ ăsperiatăţ îş nea din mijlocul drumului ca săse ascund ăîntr-un morman de vreascuri. a ş a căsa ne vedem de drum. domnule. unde-i vedeai ochii înspă mîntaţ i scînteind ca doi că rbuni aprinş i. începu el. — Ce e? — Ia uitaţ i-vă . Dacăaşfi de-al Frondei. D'Artagnan ş i Planchet îş i urmar ăcalea. unde ş ade frumoasa doamnăde Longueville. O ş tiu eu. Ş i Planchet îş i luălocul în urma lui d'Artagnan. Erau singurele fiinţ e care pă reau cătră iesc în sat. Ş i pornirămai departe. glă sui el. aşbate aici la . în vreme ce d'Artagnan să ri la pă mînt săstrîngăchinga. — Dac ănu s-aude tropot de cai. uitaţ i-văîn partea asta. Planchet era înapoi. Aş a cum e obiceiul la ţ ară . Planchet se depă rtăîn noapte. Aproape în inima tîrgului. — Cu neputinţ ă . un nechezat de cal ajunse la urechea lui d'Artagnan. zise d'Artagnan. Dupăcinci minute. ajunserăîn dreptul celor dintîi case din Noisy. În dreapta ş i în stînga drumului. ş i întoarce-te de-mi spune dacăe vreo fereastră luminat ăla iezuiţ i. cuprinse între douăuliţ e. cu acea sublima încredere pe care o avusese întotdeauna în stă pînul să uş i pe care cei cincisprezece ani de despă rţ ire nu o ş tirbiser ăcîtu ş i de pu ţ in. se vede o singurăfereastrăluminată . precum spusese. parca ză resc ş i eu ceva. tu dăo fug ăpînă acolo.

— Vorbeş te cuviincios. Dar eu. — Oho. dupăobiceiul celor învă ţ aţ i să poruncească . — Da. Ce pofti ţ i.castel ş i sînt sigur c-aşgă si un culcuşpe cinste. Pînă atunci. Îl cunoş ti pe domnul d'Artagnan? — Locotenent al muş chetarilor regelui? întrebăvocea. se prea poate sădormim afar ă . cu spadele în mînă . vreau s ăfiu respectat dupărangul meu. Chiar dacănu-mi spun numele. — Hei. care c ă lă toream lini ş tit cu slujitorul meu. — Drace! exclamăd'Artagnan. rosti d'Artagnan. Nu cumva umbl ăturbarea prin Noisy? Bă gaţ i de seamă . — Sănu v ăscape! ră sun ăo voce mîndr ă . ce dori ţ i?? — Afli tu îndată ! urlarăîn cor că lă re ţ ii. — Dar dumneata? i-o întoarse d'Artagnan. primul care se-ncumet ăsăse apropie de spada mea. n-am de ce sămi-l ascund. — Destul. monseniore sau prinţ e. — Îl cunosc. pe el! strigar ăcă lă re ţ ii ş i se aruncarăasupra lui d'Artagnan. în vreme ce Planchet fă cea la fel. ş i sînt sigur căm-aşospă ta stra ş nic. Săfi avut tu dreptate? Ă ş tia cu noi aveau ce aveau? — Uite-l. domnule? — Ba da. ce săfie? Un vuiet ca de uragan se apropia din ce în ce: în aceeaş i clip ă . num ă rînd fiecare vreo zece oameni. murind de foame ş i de sete. văprevin. Sta ţ i. — Nu vrei să -ţ i spui numele fiindcăeş ti cel care a pus la cale aceast ă cursă . domnule. — Staţ i! Staţ i. îl spintec. — Ce faci aici? întrebăel. — Ei bine. trufaş . — N-auzi ţ i nimic. ş i spada mea e lungă . — Nici o grijă . mintoş ilor. Cel de care ascultau că lă re ţ ii veni mai aproape. domnilor! bombă ni d'Artagnan. urmăgasconul. dac ăaşfi că lugă r. domnilor! întrebăel cu accentu-i gascon. atunci trebuie săfi auzit căare un braţ puternic ş i o spadăneîntrecută ? . ca vestitul mă gar al lui Buridan. care nu voia săparăînfricoş at. se nă pustirădin cele douăuliţ e care mă rgineau casa ş i-i înconjurarăînchizînd orice trecere. aş bate dincolo la mînă stire. strigăcel că ruia i se spusese monseniore. fire ş te. cum îţ i place mai mult săţ i se spună . adă ug ăPlanchet. Singura fereastrăluminatăs-a întunecat. tră gînd spada ş i adă postindu-se dup ă cal. destul! Numele dumitale? — Îţ i spun numele meu ca săş tii unde sămăgă se ş ti. monseniore! D'Artagnan socoti căeste momentul săse amestece ş i el în vorbă . cămă nînci o scă rm ă nealăde-o săţ ii minte. două cete de că lă reţ i. zise gasconul nostru. nu vreţ i săbat în poartă ? — Ssst! îl opri d'Artagnan. Între castel ş i mîn ă stire. — Chiar el. asta nu-i vocea lui.

D'Artagnan ş i Planchet mai veghear ăcîtva timp. Fie ce-o fi. prin ţ sau rege.. Ş i nu vreau săapă r pe nimeni altul decît pe mine. tr ă gînd spada. săne retragem. sus pe cai! Sămergem săbatem în poartăla că lugă ri. marchiz. — Ai vă zut. — Bine! replicăvocea.. Pe cine?. dar niciodatăîn condi ţ iile astea. nă tă ră ule. pe cal. — Săplec?! murmurăd'Artagnan. orice-ai fi. — Pe legea mea. îndreptîndu-se spre Paris. s-ar putea s ăfii singur ş i săfie ziuăafară .. Tot ce vreau e să intru în mînă stirea iezuiţ ilor. Am dat greşastă -seară . — Pesemne cădracu se ţ ine scai de noi! izbucni el. Fiindcăatunci cînd o săne-ntîlnim. O săne mai întîlnim noi. Planchet abia apucăsă -i urmeze pilda. am intrat. domnule! izbucni d'Artagnan. cînd ceva greu că zu pe neaş teptate dindă ră tul lui. domnule! striga Planchet. spuse cel care poruncea. doar n-au săne mă nînce! Ş i d'Artagnan se aruncăîn ş a. afarănumai dacădumneata binevoieş ti sămăpofteş ti la un praznic ş i să -mi oferi un culcu şundeva prin apropiere. că ci ş i eu. te tog. ş i calul sîntem frînţ i de oboseală . dar vă previn cămăvoi apă ra cu stră ş nicie. — Bine.. domnilor! Ş i ceata că lă reţ ilor. bine! fă cu vocea. . Asta nu-i omul nostru. nu-i chip săte înş eli. Mă soară -ţ i cuvintele. sub ferestrele astea? Ai venit la Noisy ca să -l aperi? — N-aş tept pe nimeni. batjocoritor. — Da. gata săse apere. Îl aş teptai aici. care se smuci în lă turi. fiincădacămai spui o singurăvorbăca asta. ră spunde! porunci aceeaş i voce semeaţ ă . pufni d'Artagnan.. în împă ră ţ ia enigmelor continuăd'Artagnan. că ruia aceastăporuncăîi cam încurca socotelile. — Pă i atunci cu cine? întrebăPlanchet. cuvîntăgasconul. La drum. — Hei. Hai. — Haide. las ă . cu glas tare. — Pe cel pe care-l că ută m noi. fă răsăş tiu. zise liniş tit d'Artagnan că tre Planchet. habar n-am ş i prea puţ in îmi pasă . — Se pare căvenind la Noisy. dar tropotul cailor se depă rta mereu. Nu cu noi avea treabă . pieri în noapte. Am pe unul pe cal! D'Artagnan se întoarse ş i vă zu într-adevă r doua mogîldeţ e pe calul lui Planchet. Atunci pleacăde-aici ş i lasă -ne în pace. se vede cît de colo căvorbeş te ca un gascon. adă ug ăel. care începea să -ş i piardă ră bdarea. a ş a căvîrîrăspada în teac ă . jupîn d'Artagnan.. — Neispră vitule! — Ei. Asta nu-i uş or. săş tii căţ i-o bag pe gît. auzi? — Lasă .— Dumneata eş ti domnul d'Artagnan? — Eu însumi — Atunci ai venit aici ca să -l aperi? — Să -l apă r?. murmurînd ş i bomb ă nind.

Aş a se intrăla tine? — La naiba. zise Aramis. eu mămulţ umesc ş i cu scara asta de frînghie. dupănouăseara. zise acesta. m-aşfi îngrijit săam la îndemînăscara gră dinarului. dar mult mai încet: se vedea cît de colo căera mai puţ in obiş nuit cu asta decît prietenul să u. o sămearg ăş i pentru mine. Aramis. sire". — Dragul meu. Aramis să ri de pe cal ş i bă tu de trei ori din palme. Cît despre mine. cu Aramis la spate. ajunse la fereastră . Nici nu-ţ i închipui. — Pă i cum?! se minunăd'Artagnan. Dacăaşfi ş tiut căvoi avea cinstea sămăvizitezi. — Iartă -m ă . aş a cum îi poruncise Aramis.gata săse n ă pusteascăasupra nepoftitului. te urmez. apuc-o la stînga. Aramis se c ă ţ ă r ăsprinten pe scar ăş i. porni. urmat de d'Artagnan care începea săcreadăcătră ieş te frînturi dintr-un vis fantastic ş i fă r ăş ir. n-ai încotro! mormă i Aramis. dragăprietene. — Iartă -m ă . Povestea cu scara merge pentru domnul Aramis. porneş te-o în galop ş i. cîte deprinderi rele capeţ i în afurisitele astea de mînă stiri ş i ce urît se poartăto ţ i oamenii bisericii. X ABATELE D'HERBLAY La capă tul satului. Se prea poate. Planchet. în marginea satului. voi fi încîntat săte am oaspete. consemnul mînă stiri e dintre cele mai severe. la naiba! Nu moare nimeni de . Planchet. merge ş i pentru dumneavoastrăş i. observîndu-i stîngă cia. îl povă ţ ui Aramis. ară tîndu-i o hardughie ce se ridica în plin cîmp. sînt eu. — Cum zicea ră posatul cardinal ră posatului rege: „Ca săvăară t drumul. Dacăvrei s ăurci. sub fereastră . ş i se opri sub fereastra luminatăde la mînă stire. Mi se pare c-ai pomenit de naiba. — Domnule. Dar nu urci? — Ia-o tu înainte. prietene. dragul meu d'Artagnan. la nevoie. zise Planchet cînd vă zu căd'Artagnan e gata s ăajung ă sus. Nici pomenealăde dracu. dragul meu. Fereastra se deschise îndatăş io scarăde frînghie lunecăîn jos. cu care sînt silit sătră iesc. — Nu. dupăo clipă . Planchet o apuc ăla stînga. — Tu te întorci aici. baţ i de trei ori din palme ş i-ţ i dă m noi ş iţ ie ceva de-ale gurii. zise d'Artagnan. D'Artagnan se că ţ ă r ăîn urma lui. Haide. Fii pe pace. —Ş i pentru mine? se tîngui Planchet. — Du-i sub ş opronul de colo. murmurăAramis. Gă seş ti acolo ş i fîn ş i ov ă z pentru ei. dar caii ă ş tia doi nu pot săse caţ ă re pe ea. — Crezi? rîse Aramis.

du-te. în care acesta se tolă ni. Stai jos. vino încoace! Uş a se deschise ş i Bazin se ivi în prag. mai cu seamă . iar patru tablouri mari înfă ţ iş au pe cardinalul de Lorraine. tră gînd scara sus. cardinalul de Lavalette ş i episcopul de Bordeaux în ţ inutăde campanie. rosti d'Artagnan. bine. Bazin. închise fereastra. încuviin ţ ăd'Artagnan. spuse Aramis. Nu vă d pe nimeni ş i totuş i scara n-a picat din cer. d'Artagnan moare de foame ş i eu la fel. dragul meu. pricepînd c ă nu m-am întors singur. Ş i Aramis împinse spre d'Artagnan un fotoliu încă pă tor. îmbiind ochiul ş i mîna cu spade de tot felul. Bazin. La mine nu g ă seş ti cine ş tie ce bucate. — Numai căjupîn Bazin. Dar dupăce te uiţ i? — Măuit săvă d cine ţ i-a aruncat scara. e bine dresat ş i. — Bine. rezemîndu-ş i braţ ele. În acest timp. iartă mă . dar cînd dă du cu ochii de d'Artagnan scă p ăo exclama ţ ie care r ă sunăca un strigă t de disperare. strigăîncetiş or Aramis. — Aha! exclamăd'Artagnan. dacăvrei. Ce-i drept. nu? întrebăAramis. Ce vrei. dragul meu. unul. pîn ă ş i-n biseric ă . cu garnitura lui de dantelăş i cuverturăscump ăaş ternutăpe el. — Mai întîi aşzice sămîncă m. . Bazin. dragul meu prieten! se că in ăAramis. nimic nu arata căte afli în locuinţ a unui abate: tapetul era de damasc. sînt bucuros săv ă d că . Cu ajutorul lui Dumnezeu ş i al lui Bazin s ă nă dă jduim căvom gă si lucruri ceva mai ac ă tă rii în că marăla cucernicii pă rinţ i iezuiţ i. Hai. îţ i mă rturisesc căabia aş tept săîmbuc ceva: drumul mi-a fă cut o foame de lup. Oh. cu mare plă cere. — Asta înseamnăc ăm ăameninţ i cu omletele ş i cu iarba de Crèvecoeur? Parcăaş a porecleai tu spanacul odinioară . ă sta-i Bazin. iar patul pă rea mai curînd culcuş ul unei femeiuş ti. covoarele de Alençon. minţ i de-nghea ţ ăapele. Niciodatănu avusese prilejul săvad ăîncă pere mai ră zboinic ăş i mai elegantăîn acela ş i timp. — Vă d că -mi prive ş ti bîrlogul. să schimbă mş i noi o vorbă . În colţ uri stă teau îngră mă dite arme. dacăo faci cu un gînd bun. — Ah. aş a că adu-ne de mîncare ce ai tu mai de soi ş i. — Da.foame aici. prietene. — Nu. urm ăAramis. Ş i Aramis. — Dragul meu Bazin. — Domnule. d'Artagnan cercetăodaia. Eu. s-a retras discret. nu? — Vai! zise Aramis. stau ca un că lug ă r. ră spunse Bazin. deoarece nu te aş teptam. Bazin se înclinăîn semn de supunere oftădin adîncul ră runchilor ş i ieş i pe uş ă . vin bun. am învă ţ at de la cucernicii pă rinţ i iezuiţ i că -ţ i este îng ă duit săminţ i. cardinalul de Richelieu. decît al unui om care s-a legat sădobîndeascăÎmpă ră ţ ia cerurilor prin post ş i renunţ are la cele pă mînteş ti.

între Tigru ş i Eufrat: se pare însăcătoţ i îl c ă utau hă t-departe. — Ai ră mas acelaş i tovară şvoios. vorbi Aramis cu o înfumurare pe care d'Artagnan nu o mai vă zuse la el de pe vremea cînd era muş chetar. Pînăazi nu se ş tia mai nimic ce ş i cum e cu raiul: unii ziceau căse aflăpe muntele Ararat. spune-mi. s ş -mi spui îndatş . împreunăcu camerista ei. sa ară tat gata săo împartăcu ea. Mda. A poruncit s ăfie arestatăş i dus ăla castelul din Loches. dar ea s-a salvat travestit ăîn haine bă rbă teş ti. adevă rat. cu un nu ş tiu ce preot că ruia i-a cerut adă post ş i care. ci printre crengile unui tei. ş i spiritul gascon nu te-a pă ră sit de fel.— Acum. cînd el era colea. Aramis izbucni în rîs. clă tinînd din cap. — Da. aceastăscumpăMarie. căam r ă mas singuri. Din cer. nu s-ar fi dat în lă turi să -i taie capul. mutîndu-ş i privirea la stă pînul casei ş i sfîrş ind prin a-i cerceta hainele.. ceea ce e aproape totuna. Îl ş tii? . vezi bine! — Din cer! repetăd'Artagnan. la naiba! exclamăAramis. aş a cum a fă cut cu Chalais. biata Kety. reluăd'Artagnan. Asta din pricinăc ăpurta neînchipuit de firesc haina bă rbă tească . nu era să -ţ i dă ruie ş ti inima celei mai înverş unate duş mance a ei. începu d'Artagnan. — Drace. a tră it ş i o ciudată aventurăîn nu ş tiu ce sat. După ce ai fost îndră gostit atît de amar de vreme de doamna de Chevreuse. am iubit-o mult odinioarăpe aceastăsă rmanăducesăş i trebuie sărecunosc cănea fost de mare ajutor. ci pe fereastră . Dacănu veneam din cer. dragul meu. Nu prea ai aerul c ă vii de-acolo ş i nici c-ai s-ajungi vreodatăîn împă ră ţ ia lui. — Dragul meu. nu cobori pe treptele de marmurăale unui peristii. dragul meu Aramis. e ceva în tot ceea ce mi-ai spus: numai nu cumva săcrezi căaşfi îndr ă gostit de doamna de Longueville. ce vrei! el a silit-o săplece din Franţ a. alţ ii. ş i. iatăcăs-au dumirit ş i învă ţ aţ ii. dupăcum am auzit. dar. N-am cunoscut decît o singurăfemeie care săpoarte haina bă rbă teascăla fel ca ea: de aceea i sa fă cut ş i un cîntec: Laboissère. cel puţ in m ăîntorceam din rai. aproape. aruncîndu-ş i privirea spre portretul fostului ministru. Nu se iese pe poart ă . îndă ră tul lui Planchet? — Ei. dupătoate celelalte lucruri din jur. rosti Aramis cu un aer nepă să tor. ba. — Atunci. Da. de unde dracu ai picat pe cai. avînd doar o singura odaie ş i luînd-o drept un cavaler. cu Montmorency ş i cu Cinq-Mars. pe locul unde-i castelul arhiepiscopului de Paris. iar îngerul cu spada de foc care-l pă zeş te îmi pare căş ia schimbat numele ceresc de Gabriel în acela mai pă mîntesc al prin ţ ului de Marcillac. pe legea mea.. Era un potrivnic atît de cumplit acest blestemat de cardinal! continuăAramis. Raiul se aflăIa Noisy-le-Sec. o săm ăferesc cu grij ăde asta! protestăd'Artagnan.

Acum o săfacăiar vreo prostie. ţ i-am spus căn-a fost nimic între mine ş i ducesa de Longueville. De vreme ce ne-am regă sit. aceeaş i talie elegantă . s-a aruncat în urzeala ducelui de Beaufort. Mşprinde bine straiul bş rbş tesc? — Goneş ti pe cal ca o sş geatş . aceleaş i mîini de femeie. dragul meu Aramis. —Ş tii căa obţ inut permisiunea săse întoarcăîn ţ ară ? spuse d'Artagnan. Cînţ i tot atît de frumos ş i azi. surîse d'Artagnan. ş i vă d c ăliturghia nu ţ i-a stricat vocea. — Da.. dragul meu. care au devenit niş te minunate mîini de prelat. ori ducesa de Longueville? — Dragul meu. îmbă trînesc: în curînd împlinesc treizeci ş iş ase de ani. ş i era încăfoarte frumoasă . ş i chiar s-a întors. zicînd căo cunoaş te pe Anna de Austria ş i căo ş tie prea mîndrăca săiubeascăo asemenea secă tură . caut săslujesc cît mai rar cu putinţ ă . înţ elegi. încuviinţ ăAramis. poate. măîngrijesc mult. ş tiu. — Care? Ducesa de Chevreuse. Ne-ntreci pe toş i. Ş tii dragul meu. Ş i Aramis începu ca un mîndru cavaler: Laboissère. — Da. aş teptînd o schimbare. Cîntă -l. — Ascultă . — Bravo! izbucni d'Artagnan. În regimentul încercatei garde.. interveni Aramis. că utam săfac de gard ăcît mai rar. fireş te. — Aş a e.. dragul meu Aramis. încuviinţ ăAramis. i-am dat cele mai înţ elepte sfaturi. Ai vă zut-o cumva cînd s-a întors de la Bruxelles. e adevă rat. Apoi. cochetă rii. — Nu ca tine. atîta tot. n-a vrut să măcreadă . Ea pare. mş rturisesc. n-am mai vă zut-o. — De astădatăpoate că -ţ i urmeazăsfaturile.— Nu. iar sec ă tura a poruncit arestarea ducelui de Beaufort ş i a exilat-o pe doamna de Chevreuse. s ş -mi spui îndatş . S-a schimbat mult. azi cînd sînt abate. dragul meu. — De astădată . Dar s ăne întoarcem la să rmana ducesă . vorbeam de ducesa de Chevreuse. murmurăAramis. Printre halebarde. pe vremea cînd eram muş chetar. dup ă moartea regelui? — Da. Nu. s ăne învoim asupra unui lucru: asupra vîrstei pe care o vom . de care ea nu s-a folosit nici un pic. care eş ti mereu acelaş i: acela ş i pă r negru ş i frumos. Deci m-am întîlnit de vreo cîteva ori cu ea.. mi s-a urît s ă -i tot spun căMazarin e amantul reginei. — Dragul meu. Cadet din cap pînş -n picioare.

— Ei! fă cu Aramis. Ai face mult mai bine dacăai deschide fereastra ş i ai trimite jos o pîine. domnule! se tîngui Bazin. cu mîinile împreunate ş i cu un aer spă ş it. Aş adar. — Cum adică ? se mirăAramis. — Fii liniş tit. azi am patruzeci de ani bă tuţ i pe muchie. ridicăspre tavan amîndou ămîinile în care ţ inea cîte o butelcă . Atunci eu sînt cel care măîn ş el. dragul meu. — Ză u?! fă cu Aramis.avea de acum înainte. aşavea patruzeci ş i trei de ani! Pe toţ i dracii. Am cîte ceva pentru orice împrejurare: ş i-apoi. domnule. care a ostenit de un ceas de cînd tot bate din palme. fac un foc zdravă n cu toate icoanele tale ş i te pun în frigare. — Aş teptai pe cineva? întrebăofiţ erul. Iar d'Artagnan. Haide. sănu cumva s-o spui la palatul Rambouillet. eş ti gata? — Da. — Da.. după socotelile tale. Dar te previn cădacătot lustruind boclucurile de prin capele. ş i care a dat fuga încoace sămăprevinăde primejdia ce-mi pîndeş te sufletul. asta mi-ar aduce numai neajunsuri. îndată . ş i fiindcăstai mereu cu nasul în cartea de rug ă ciuni. Ce-o mo ş mondi atîta dobitocul de Bazin? Bazin. aici. un pui ş i o sticlă cu vin prietenului tă u Planchet. — În sfîrş it! se îmbunăAramis. dragul meu. ră mase cu ochii holbaţ i la prietenul să u. dragul meu. care tocmai intra pe uş ă . îş i fă cu semnul crucii cu butelca pe care o ţ inea în mînă . — Ei! se ră sti Aramis. mai uimit ca oricînd de vorba ş i de purtarea abatelui d'Herblay. revoltat la culme. i-o retezăAramis. care se deosebea ca ş i cerul de pă mînt de vorba ş i purtarea mu ş chetarului Aramis. care te-a luat drept dracul pe p ă mînt. Într-adevă r. ş tiam cămăcă utai. dacănu măînş el.. — Asta fiindcăte crezi mereu cu anteriul de paracliser pe tine. Bazin. că ci tu ai fost întotdeauna neîntrecut într-ale cifrelor. ai săuiţ i să -mi lustruieş ti spada. încît d'Artagnan ră mase de-a dreptul buimă cit. tică losule! noi. Mi-a trebuit timp pînăs-aduc sus tot ce. Eu nici nu calc pe acolo. — De la cine? — De la jupîn Bazin. Bazin aş ternu într-o clipit ăo faţ ăde damasc ş i rîndui pe masăatîtea tacîmuri aurite. spuse Bazin. dac ămăvoi înhă ita iară ş i cu un ofiţ er de muş chetari ca tine. lasăfă ţ ă rnicia! Ş tii doar căn-o pot suferi. — Haide. gră beş te-te. îl asigur ăd'Artagnan. atîtea bucate aromitoare ş i îmbietoare. urmăd'Artagnan. Planchet se întorsese . Pe vremuri eram mai mic cu doi sau trei ani decît tine ş i. murim de foame ş i de sete! Bazin. haide o dată . — Vai. dupăce dă duse fîn ş i ov ă z la cai.

ascultă tor. scriu predici. nu! Am un venit de două sprezece mii de livre pe an.sub fereastrăş i repetase de douăsau de trei ori semnalul stabilit. dragul meu.. dacăzîmbeş te. care nici nu cerea mai mult ş i care se întoarse degrabăsub ş opron. îl ş tii? Vechiul prieten al cardinalului.. m-am lă sat de poezie ş i doar din cînd în cînd mai a ş tern pe hîrtie cîte un cîntec de pahar. mulţ umit ădomnului vicar. ş i-apoi. cîte un sonet galant sau cîte o epigramă nevinovată . fă răsămai pun la socotealăun mic beneficiu de o mie de scuzi. Bazin. — Iartă -m ă . pe care îl datorez bună voin ţ ei prinţ ului. Mulţ imea credincioş ilor a ieş it afarăca săadune pietre. Din poemele tale? — Nu. —Ş i-acum sămîncă m. Cei doi prieteni se aş ezar ăla masă . vorbesc despre încîmă rile raiului. — Nu cumva ai devenit bogat? — Oh. Asta-i soarta. nu poţ i fugi de ea. — Mda. numai cănatura a fost mai tare. rîse d'Artagnan. zise d'Artagnan. Cînd sînt în amvon ş i mi se întîmplăsămăpriveascăo femeie frumoasă . Un cavaler mi-a rîs în nas. care ţ in s ăfie mari oratori! — Ză u? Ş i pe tine gloria asta nu te-a ispitit? — Ba da. l-am luat ca bucă tar pe fostul bucă tar al lui Lafollone. cu un aer resemnat. am pă ţ it asta într-o zi. puiul ş i sticla de vin ş i le lă săjos. iar eu mi-am întrerupt predica ş i i-am spus căe un prost. dragul meu. spuse Aramis. Ş i uite. iar Aramis se apucăsătaie ş uncă . predici? — O. ş tii! Cei pu ţ in a ş a s-ar pă rea. în schimb. nu glumă . — Cui anume? — Celor din tagma mea. ş i niş te predici minunate. — La naiba! mormă i d'Artagnan. biniş or! Pentru zilele de post am dezlegarea Romei. vreau săte întreb ceva. în biserica Saint-Louis au Marais. Ce-i . din pricinăcănu măprea laud cu să nă tatea. lui Planchet. săspintece pui ş i prepeli ţ e cu îndemînarea unui mînc ă u fă r ăde pereche. ca săle vînd. — Ce vrei! urmăAramis. Pe urmăo iau razna în loc săvorbesc de chinurile iadului. Dumnezeule. — Ca săle rosteş ti din amvon? — Nu. — Cum nu. zîmbesc ş i eu. acest mîncă cios că ruia i s-a dus vestea ş i care spunea în chip de rugă ciune dupămasă : „Doamne. — Ceea ce nu l-a împiedicat sămoarădin pricina unei indigestii. dragul meu. atîrn ăde capă tul unei funii pîinea. încît au azvîrlit în el cu pietre. — Cum. o privesc ş i eu. dar în r ă stimp i-am întors pe toţ i cum m-am priceput mai bine. întreabă -m ă . ajută -măsă mistui ca lumea ce-am mîncat cu atîta poft ă ". Vă d c ăte hră ne ş ti. —Ş i din ce scoţ i tu aceste două sprezece mii de livre? întrebă d'Artagnan.ş tii bine doar c ăîntre noi nu poate fi vorba de indiscreţ ie.

prietenul meu d'Artagnan are să -mi spunăceva între patru ochi. Bazin fă cu un semn disperat. Omul. iar Bazin se retrase. dragul meu d'Artagnan. — N-a fost oare obr ă znică tura împotriva c ă ruia ţ i-am slujit de martor? spuse d'Artagnan. dragul meu. — L-ai omorît? — Habar n-am. căpe vremea cînd erai muş chetar nă zuiai fă r ăîncetare s ădevii abate. nu visez decît la bă tă lii. e o dihanie ciudată . ş i ce te face săzîmbe ş ti? — Măgîndesc. încuviinţ ăAramis. care voia săspunăc ăîmp ă rtă ş eş te poate aceastămorală . începu el. dă -ţ i seama c ăte vă d prin oglindă . . Ajunge sără pui trupul. — Asta se vede dupăcasă : ai aici spade de toate felurile ş i pentru gusturile cele mai anevoie de mulţ umit. d'Artagnan. —Ş i ce-a ieş it din vizita asta? întreb ăd'Artagnan. Aramis p ă rea căe în aş teptarea unui tihnit ră gaz de mistuire a bucatelor. se uita cu coada ochiului la celă lalt. D'Artagnan chibzuia cum săînceapă . atunci cînd nu era privit. dar c ăe cu des ă vîrş ire împotriva tonului cu care era rostită . dupăce puse sticla pe masă . Spune-mi. — Bazin. Aramis rupse cel dintîi tă cerea. De altfel. tu ş tii. ş i azi. Ră ma ş i singuri. alcă tuitădin contraste. Ai vă zut cum l-am învă ţ at minte. a doua zi a venit la mine. apoi du-te în odaie la tine. pră pă dindu-se de rîs. i-am dat iertarea în articulo mortis. ş tii ş i tu ceva despre cel cu pricina. — Întocmai. nu trebuie s ăr ă pui ş i sufletul. rîzînd. Nu-i a ş a. cei doi prieteni stă turăo vreme tă cu ţ i unul în fa ţ a celuilalt. Nu fac decît asta toatăziua. De cînd sînt abate. cînd eş ti abate.Ş i fiecare. în Piaţ a Regală . — Ne-am dat întîlnire a doua zi seara. d'Artagnan? D'Artagnan încuviinţ ădin cap. În orice caz. Fă -mi plă cerea ş i adu-ne vinul de Spania. crezînd căare de-a face cu un abate ca oricare altul. mînuie ş ti spada cu aceeaş i iscusin ţ ă ? — Aş a cum o mînuiai tu odinioară . ba poate ş i mai bine. prietene. tare mai tragi a muş chetar. XI CEI DOI Ş IRE Ţ I — La ce te gîndeş ti.drept. La naiba. doar ţ i-am interzis o datăpentru totdeauna orice semn de aprobare sau dezaprobare. — Adevă rat.

de vreme ce deocamdatăn-ai alt st ă pîn decît pe Dumnezeu. încăo întrebare. ră spunse Aramis. Ba i-aşfi ţ inut piept chiar ş i-n fruntea celor două zeci de oameni ai lui. ş i nu o singurădatăle-am dus dorul. aş a prinţ cum e. spuse Aramis. la frumoasele zile ale tinereţ ii noastre. într-atît de iute încît d'Artagnan sănu-l vad ă . abia auzit. dragul meu. — Mai întîi. cu aceeaş i repeziciune ca ş i umbra ce-i lunecase peste frunte. lui d'Artagnan nu-i scă pă . Într-o mînă stire de iezuiţ i gă seş ti orice pofteş ti. zise Aramis. — Atunci. însănu. Ş i dup ăel asta se cheamăsăfii să rac ca Iov! Pă i dac ăeu aşavea întotdeauna atîta b ă net. golind paharele ori bă tîndu-ne? — Da. o să -ţ i convinăorice propunere. eş ti bogat? Ră spunde-mi deschis. — Cum. Ia zi. — Se prea poate. prietene. — Desigur. Ş i-l întreb ă : Eş ti ambi ţ ios? — Ca Encelade. la fel de iute ca ş i aceea ce pluteş te în august pe deasupra lanurilor. — Nu. Straş nicătreabă ! —Ş i te rog sănu scapi prilejul ă sta. o sutăde pistoli! mormă i d'Artagnan. O umbrăde nor lunec ăpeste fruntea lui Aramis. ş i nu cu o ceatăde două zeci de inş i.— Cu cine? — Cu un excelent maestru de arme pe care-l avem aici. — Dumnezeu sămăierte. dacăputeam trage spada fă răsăfiu recunoscut. ş opti d'Artagnan. veselindu-ne. nu cred săg ă seş ti o sut ăde pistoli. cu aeru-i ş iret. — Pă i atunci l-ai fi omorît pe domnul de Marcillac. Fericite vremuri. fireş te. — La naiba. pe care le petreceam. aici? — Da. Dacăscotoceş ti prin toate buzunarele ş i cuferele mele. — Vorbeş te. — Mă i săfie! exclamăAramis. dragul meu Aramis. nu măîntrebi pentru ce te caut? — Nu. conveni Aramis. — Ei bine. Cred că Aramis a devenit mai gascon decît mine. — Eu?! Sînt să rac ca Iov. . dar oricît de iute ar fi lunecat. m-aşsocoti bogat cum era Cresus. eu îţ i aduc totul ca săfii bogat. Aş tept sămi-o spui singur. dac ăte-ar fi atacat singur. te că utam să -ţ i ofer un prilej fă răde pereche ca să -l ră pui pe domnul de Marcillac oricînd pofteş ti. — Te-ai gîndit vreodată . cu cei o mie de scuzi pe care îi ai de pe urma mînă stirii ş i cu cele două sprezece mii de livre încropite din vînzarea predicilor. nu te întreb. Ş i urm ăcu glas tare: Ei dragul meu Aramis. Faci politică ? Un fulger trecu prin ochii lui Aramis. rîse gasconul. puternic ş i liber săfaci orice pofteş ti. — Ei bine. dragul meu. aici în mînă stire.

. Ei bine. Orice pă cat trebuie iertat. care-i din tab ă ra vicarului. a fost un om mare. cu domnul Voiture. de cînd nu-l mai slujeş te pe cardinalul Richelieu. D'Artagnan dă du din cap. ai dreptate într-o anumităprivinţ ă : dac ăne-ar bate gîndul săne amestecă m iară ş i în treburile statului. la mine. continuăAramis. dragul meu. dupa mine unul. care-i din tabă ra domnului de Conti. ră sturnîndu-se în fotoliu. pre ţ uieş te mai mult decît a te face iubit. dar că . dragul meu. a unui om care nu-i decît un ecou ş i repetăpur ş i simplu ceea ce aude în jurul lui. aceste frumoase zile pot sărenască . Ş i de altfel. Dar cum sînt tare nepriceput în asemenea treburi ş i cum umilinţ a din care mi-am fă cut o lege măsileş te sănu mămulţ umesc cu propria-mi judecată .. urmăAramis. — Iată . — În privinţ a asta n-am s ăzic ba. Dar celor mari poate le pare ră u c-au fost nerecunoscă tori. Doar el m-a fă cut locotenent! — La început am fost pe de-a-ntregul de partea cardinalului: îmi spuneam ca un ministru nu-i niciodatăiubit. al că rui portret îl vezi aici. — Săm ăamestec iar în politică ! murmurăel. — Dacă -i a ş a. Noi am cunoscut pe pielea noastr ănerecunoş tinţ a celor mari. care erai sufletul înfră ţ irii noastre. dragul meu prieten. în semn căîncuviinţ eazăpe deplin această cugetare îndoielnică . dragul meu. ş i cu domnul Bois-Robert. — Adevă rat. care. sa iei tot ce-am s ă -ţ i spun doar ca vorba unui că lug ă r.delectabile tempus. Doamne. cred căacum ar fi momentul potrivit. — Cum de ş tii asta tu. Trecîndu-mi vremea doar cu poezia ş i cu ale dragostei m-am împrietenit cu domnul Sarazin. cum vrei săspui. orice s-ar spune. sau e cu oricine. pe mine unul măintereseazăprea puţ in. mulţ umit ăgeniului ce i se atribuie. dar. — Bă nuiam eu. scumpul meu d'Artagnan. dragul meu Aramis. ceea ce. Aramis se înclinămai mult politicos decît mi ş cat. am întrebat ş i pe al ţ ii. ş tii doar. încuviinţ ăd'Artagnan. spuse Aramis. nu mai e cu nimeni. care spui căn-ai nici în clin nici în mînecăcu politica? — Ei. fiindcă . Am auzit c ăîn clipa de fa ţ ă cardinalul Mazarin e tare neliniş tit de felul cum merg lucrurile. dar tr ă iesc într-o lume în care toţ i fac politică . aş a că nu mi-e cu totul necunoscut ceea ce se petrece în politică . — De altfel. — Ei bine. trebuie sărecunoş ti. . Pare-se căporuncile lui nu se bucurăde acea ascultare deplinăcu care erau primite odinioarăporuncile r ă posatului cardinal. vechea noastră sperietoare. va sfîrş i prin a triumfa asupra du ş manilor ş i a se face temut. Ah. zise d'Artagnan. p ă rerea mea de la început. vezi ce viaţ ătihnităş i plă cută tră iesc. atunci e altceva. aceste vremuri fericite pot săse reîntoarc ă ! Am primit misiunea să -mi gă sesc tovară ş ii ş i am vrut săîncep cu tine.

are s ă -ş i însuş eascătoate pensiile pe care ră posatul cardinal Richelieu înţ elegea săle plă teascăla toţ i. — Azi aş a stau lucrurile. care a ră zbit mulţ umit ăintrigilor. un parvenit. un om de rînd. un Pantalone. săajung la aceeaş i pă rere cu unul ca tine. mi-am spus ş i eu ca tine: „Uite. un Pulcinello. dar nu va cîrmui niciodatădupălegea celui mai puternic. — Am vorbit eu de asta? Atunci. ş i nu de tabă ra lui ş i de mijloacele ce-i stau la îndemînă . care tră ieş te la curte. săne unim din nou. — Mi se pare căasta înseamnăceva. dragul meu. — Numai cămi-ai vorbit de el ca om. dac ăam fost în stare. E un pic de adevă r în ceea ce spui. — Un copil. . a celui mai nobil. adicăbanul. — Dar nu-l are pe rege. E un om de nimic. Are s ăstrîng ăo mul ţ ime de bă net. cu inima deschisă . nu inimile. fost servitor al cardinalului Bentivoglio. are să -ş i vîre mîinile pînăla coate în veniturile regelui. însănu ş i în viitor. — Eh! fă cu d'Artagnan. că ci ele n-au fost desp ă rţ ite nici o clipă . aş a cum credeam eu. ce? întrebăd'Artagnan. nici prinţ ii. Tu îl cuno ş ti? Eu. — Săş tii căm ăumpli de mîndrie. ci soarta ş i curajul. ş i nu are de partea lui nici nobilimea. sau a celui mai respectat. fiindcătu mi se pare căînclini c ă tre Mazarin. cum îţ i spuneam. cătrebuie s ălas deoparte orice mîndrie ş i să mă rturisesc căm-am înş elat. patru inimi strîns unite. Eu?! Pentru nimic în lume! — Vorbeai de o misiune. — Un copil care va fi major peste patru ani. nu. Nu. D'Artagnan se sc ă rpinădupăureche. săarunc ă m pana în vînt ş i să pornim încotro are s-o ducă . nici purtă rile. — Află . am greş it. s-ar putea s ăfac r ă u vorbindu-ţ i astfel. — Iată . — Eu?! izbucni d'Artagnan. silit sărecunoascăîn sinea lui vederile largi ş i întemeiate ale lui Aramis. — Adevă rat. bietul meu prieten. ş i iat ăce miau ră spuns cîteva persoane cu totul deosebite în ce priveş te gusturile ş i ambiţ iile: domnul de Mazarin nu e cîtuş i de puţ in un om de geniu. — Da. cu modesta putere de pă trundere ce-mi este dă ruit ă . săîncepem iar ă ş i viaţ a de aventuri. care va izbuti în Franţ a doar prin clica lui. nici poporul. Am întrebat ş i pe alţ ii. — Ză u? — Chiar aş a. reluăAramis. — Hm! mîrîi d'Artagnan. Ei bine. nici mă car acum nu are de partea lui nici Parlamentul. Eram patru cavaleri neînfricaţ i. Are de partea lui pe regină . — Nu. S-ar p ă rea de altfel.— Ei bine. lucrurile se încurcă . adicăspada. căpe acest ministru nu-l aratăgentilom nici firea. poţ i să -ţ i dai seama acum dacămi-am pă strat agerimea obiş nuită . ş i ca nu-i decît un soi de bufon.

un general cocoş at! — Sub platoş ăn-o săi se vadăcocoaş a. — Niciodată ! strigăd'Artagnan. era vorba de a-l sluji pe rege. — Haida-de. — Am spus domnul de Beaufort? fă cu Aramis. — Ră zboi pentru rege. mi s-au fă cut propuneri.. Domnul de Beaufort sau altul. ş i tocmai aici stăcapcana pe care duş manii regelui o întind bietului copil. d'Artagnan. fiindc ăeu nu am imaginaţ ia ta bogatăş i plinăde neastîmpă r. Te întreb pe tine. — În fapt. Îţ i închipui căar putea s ăuite vreodatăcăfiul ei este siguranţ a ei. auzi! Ei bine. prietenul regelui. dacănu-i prinţ ul. Aramis. — Dar regele are săstea în fruntea armatei în care va fi Mazarin. în aparenţ ă . dar fă răimboldul inimii. — Ocrotirea principilor celor puternici. aş a cum spui. —Ş i vezi foloase mari în tabă ra asta? întrebăd'Artagnan. continuă Aramis. tu ai întotdeauna dreptate.sa. duş manul cardinalului! strig ăd'Artagnan. — Dar Prinţ ul va fi că petenia armatei. — Oare nu existăş i cardinali foarte r ă zboinici? zise Aramis. redobîndindu-ş i încrederea în p ă rerile sale. a . se cere pentru el pă lă ria de cardinal. numai c ăgîndul ă sta mi l-au dat al ţ ii. atunci domnul de Gondy. — Toate acestea s-ar putea întîmpla. — Cu inima va fi însăîn rândurile armatei pe care o va comanda domnul de Beaufort. — Înlă turat de Parlament ş i de r ă zvră tiţ i. — Nu. s-a auzit cîte ceva despre faimoasele noastre ispr ă vi de odinioarăş i-ţ i mă rturisesc deschis căînsuş i vicarul m-a tras de limbă . el este pe de-a-ntregul de partea cardinalului. ceea ce e de datoria orică rui gentilom. chez ă ş ia respectului celor din jur. pavă za ei. — Domnul de Gondy. Ş i apoi. domnul de Beaufort sau Prinţ ul. Prietenul regelui. dragul meu. — Ai dreptate. Astă zi toatălumea are nevoie de ajutoare.. Dovada căş i pe mine m-a ispitit acelaş i gînd. dacăs-ar izbuti ca regele săfie despă rţ it de mamă . dragul meu Aramis. — Dar regele-i de partea lui Mazarin. — He. dar nu din voinţ a sa. De ajtfel. — Domnul de Beaufort? E închis la Vincennes. — Domnul de Gondy va fi cardinal. pe tine care o cunoş ti pe Anna de Austria tot atît de bine ca ş i mine. — Cu izgonirea guvernului. pă i ce-mi propui tu înseamnăpur ş i simplu ră zboi civil. — Oricum. Stau amîndoi la tocmealăchiar în clipa asta. he! chicoti Aramis. Priveş te în jur: iatăpatru care în fruntea armatei preţ uiau mai mult decît domnul de Guébriant ş i domnul de Gassion.Prilejul e straş nic ş i putem cîş tiga ceva mai de preţ decît un diamant". rosti Aramis. — Poate căse va ajunge ş i aici. adu-ţ i aminte că Alexandru ş chiopă ta ş i căHanibal era chior.

Am o micăclientelăde duhovnici pungaş i ş i de femei încîntă toare. — Ală turi de ei. sînt doar la trei leghe de Paris. dragul meu. aşputea ajunge că pitan: e un prea frumos baston de mareş al pentru un cadet gascon ca mine ş i sim ţ căo sămălas ispitit de tihna unui trai modest. — Da. la moartea bietului domn de Tréville. o mo ş ie fostăcîndva a unui baron. În loc săalerg dup ă aventuri. Ş tii căPorthos are o mo ş ie? — Cum sănu ş tiu. — Poate căai dreptate. Ş i urmăcu glas tare: —Ş iş i-a reluat vechiul nume. — N-am nici o îndoială . completăd'Artagnan. nici ai Frondei. — Atunci te las cu bine. Cu cît se vor încurca mai mult lucrurile. totul merge de minune fă r ăca eu s ămăamestec. Atunci sănu ne ală tură m nimă nui ş i săr ă mînem prieteni. Am o slujbădin care pot s ătră iesc. care-i tot mai bă trîn. Zece leghe de p ă dure. — De altfel. Să nu fim nici oamenii cardinalului. voi primi invitaţ iile repetate ale lui Porthos ş i ma voi duce săvînez pe moş ia lui. hot ă rît. dragul meu. murmurăAramis. spuse d'Artagnan. Cei doi prieteni izbucnirăîn rîs. încuviinţ ăAramis. Sînt preot. ş i căhabar n-am ce ambiţ ie m-a apucat. du Vallon? — La care a adă ugat un altul. — Ei bine. Mai cu seamădoamna baroanăPorthos e o femeie minunată . Porthos se aflăîn Picardia. spuse d'Artagnan. iazuri ş i vă i. i-o întoarse d'Artagnan. dar tu ş tii mai bine decît oricine că are motive puternice sănu-l pă ră seascăniciodată . — Mai ales în sutană ! exclam ăAramis. da. r ă spunse Aramis. — Bun! mormă i d'Artagnan pentru sine. — Chiar ş i în sutan ă . Aici e tot farmecul. îş i reluăvorba d'Artagnan. ce am eu de-a face cu politica? Nu citesc nici o carte de rugă ciuni. ză u. cu atît mai puţ in ăvîlvăvor face escapadele mele. — Nu te mai reţ in. caii s-au odihnit ş i. — Va sa zică . aflăcămăcîş tigi cu filozofia asta a ta. Uite ce voiam săş tiu. Deci eu nu voi intra în horă .norocului ş i a vieţ ii ei? Ar trebui sătreacăîmpreunăcu el de partea principilor. Va săzic ă . nu vrei sătreci de partea lui Mazarin? — Nici tu de partea principilor? — Nu. Dar ală turi de mine? — Ală turi de nimeni. de Bracieux. pe legea mea! — Aş a căo să -l vedem pe Porthos ş i baron. visă tor. E st ă pînul muntelui ş i al cîmpiei ş i s-a luat la harţ ăpentru drepturile lui feudale cu episcopul de Noyon. nu măvoi amesteca. Vezi cănici n-aşş ti unde săte culc ş i n-ar fi cuviincios din partea mea s ă -ţ i ofer jumă tate din ş opronul lui Planchet. Săfim muş chetari. pă ră sindu-l pe Mazarin. dragăprietene. în mai . Ş i. dar f ă răgrija zilei de mîine.

fugit irreparabile tempus. Cît despre Bazin. Într-o clipăse ş i vă zu jos. Planchet. nu asta. lîngăbucatele ră mase de la masă . — Cealaltă . sim ţ indu-i. flecă rind despre vrute ş i nevrute. de la opt seara pînăla ş ase dimineaţ a intri pe fereastră . Aramis fluierădupăBazin. Uite ce va săzicăun mijloc de legă tură . Ş i d'Artagnan îş i umplu pentru ultima oar ăpaharul. Aramis aruncăo privire pă trunză toare. Aramis spuse: . —Ş i pe mine la mînă stirea iezuiţ ilor: de la ş ase diminea ţ a pînăla opt seara intri pe uş ă . noi mai schimbă mo vorbăpînăieş im în capul satului. Uite un servitor harnic ş i treaz în orice clipă . zise Aramis. — Ră mîi cu bine.puţ in de un ceas. În dreptul ultimelor case. haide.. am ajuns îndă ră t. De altfel. dragul meu! — Oh! N-o sămădespart aş a de tine. — Pentru vremurile noastre de altă dată ! închinăel. „Vrea săse încredin ţ eze căplec" – cugetăd'Artagnan în sinea sa. că scînd de-i trosneau fă lcile. Ş i gîndul acesta îl fă cu să tacă .. din nenorocire. pe strada Tiquetonne.. Dar. — Aş i! fă cu d'Artagnan. Dup ăcîteva clipe.ş i Aramis fu silit să -l scuture de ureche ca săse trezească . cei doi prieteni str ă bă turăîntreg satul. Ş i îş i luăspada ş i mantia.. dar Bazin dormea dus în odă iţ a de ală turi. — Haide. nu ca puturosul de Bazin. somnorosule. Într-adevă r.ţ inînd de frîu cei doi cai. numai căd'Artagnan îi susţ inu privirea cu o mutrăcum nu se poate mai nevinovată . Bazin întinse braţ ele. dacăai nevoie de mine. — Da. — Straş nic! exclamăAramis. vremurile astea s-au dus. rosti Aramis. D'Artagnan abia s-a urcat ş i o să -i fie ş i mai greu s ăcoboare. Vino dupănoi. Poate căau săse întoarc ă . în clipa aceea tocmai punea piciorul pe prima treaptăa scă rii ş i începea săcoboare. scara gră dinarului. Oricum. se frecăla ochi ş i dă du săpunăiar capul jos. îngă imăBazin. o scarăzdravă năde lemn st ă tea rezematăde pervazul ferestrei. ieş i îndată afară . Bazin oftăcu nă duf ş i se duse săcaute scara. adu repede scara. cînd îl fulgerăun gînd. lasă -măsăte însoţ esc. el ră mase la fereastr ă . — Pă i a ră mas la fereastră . — Aş teaptăaici. măgă se ş ti la hanul „La Că pri ţ a". — Tii! se minunăd'Artagnan. o femeie ar urca ş i ea pe o scarăca asta. care nu mai e bun de nimic de cînd a ajuns slujitor al bisericii. Mă -ntorc. Amîndoi o pornirăspre ş opron: Planchet. n-ai v ă zut? D Artagnan tocmai se pregă tea să -l încredinţ eze căpentru el e floare la ureche săcoboare. dornic să -ş i scruteze prietenul pînăîn adîncul sufletului.

— Ce-aveţ i de gînd. Î ţ i mul ţ umesc pentru gîndurile tale bune ş i mai ales pentru frumoasele amintiri pe care prezenţ a ta le-a trezit în sufletul meu. — Pă i dacă -i vorba ne aş a. Ră mîi aici. zise d'Artagnan. Poate cămai înainte de un ceas i-ar fi fost greu sădibuie gardul de mă ră cini. D'Artagnan ajunse la gardul de mă ră cini ş i se pitulăîn spatele lui. ş i d'Artagnan opri calul dintro smucitură . m-ar ispiti grozav. pa ş ii se opriră . Caut ăs ăstai pe lîng ă drum ş i aş teaptă -mă . eu ră mîn mai departe în umilinţ aş i lenea mea. iar cînd se va întoarce. Bă gase de seamăcăîntre casa unde stă tea doamna de Longueville ş i mînă stirea iezui ţ ilor se aflăun loc descoperit. ş i le vîrî la cingă toare. vorbi d'Artagnan. tră gînd pistoalele din coburi. ş i era încredinţ at c ăAramis nu s-a întors acasă . dragul meu! urmăAramis. Propunerea mea nu te ispiteş te? — Dimpotrivă . precum ş ioş uş oteală nedesluş ită . Într-adevă r. în ciuda norilor ce-o ascundeau din cînd în cînd.— Haide. curînd auzi un zgomot de paş i. Dar îţ i repet căsînt o împerechere de contraste. Dar abia fă curăvreo douăsute de paş i. să ri jos. urmează -ţ i calea. dar luna tocmai se ridica pe cer ş i. bă gase de seamăcăfereastra cu pricina se luminase din nou. Că lă reţ ii dă durăpinteni cailor ş i se îndreptarăspre Paris. ş i viceversa. vrînd sădea ocol satului. tu eş ti singurul care ş tii să -ţ i alegi un scop ş i încăsă -l atingi pe nesimţ ite. D'Artagnan să ri peste ş anţ ul din marginea ş oselei ş i o luăpeste cîmp. dacăaşfi un om ca oricare altul. nu se va întoarce singur. „Minţ i. Dimpotrivă . s ănu-ş i închipuie cumva căm-a tras pe sfoară . D'Artagnan încă lecăş i el. Se îmbră ţ iş ară . La capă tul gardului de m ă ră cini. se vedea destul de bine. Vezi bine cănu pot sămăangajez. s ănu te miş ti. Cît despre mine. prefă cutule! cuget ăpentru sine d'Artagnan. pitulîndu-se unde era . Aramis ră mase drept ş i nemi ş cat în mijlocul drumului pînăîi pierdu din ochi. sănu uiţ i. dragăprietene. deci poart ă -te cu el aş a cum se cuvine. a ş a cum faci tu de pildă . apoi strînse încăo dat ămîna lui Aramis. azvîrli frîul lui Planchet ş i. dar. Trecînd pe dinaintea casei unde s-a petrecut scena povestitămai sus. închis doar de un gard de mă ră cini. Planchet ş i încă lecase. Norocul e ca o curtezană . lucrurile-s hotă rîte. norocul î ţ i surîde." — Cu bine. care eş ti atît de hotă rît în planurile tale. astfel încît nu puteai ră tă ci drumul. nu-l lă sa să -ţ i scape. credemă : ceea ce ură sc astă zi. D'Artagnan se lă săîntr-un genunchi. Cu bine! — Va săzic ă . ră spunse Aramis. domnule? se sperie Planchet. iubesc cu înfocare mîine.

Îţ i jur. Povestea asta n-are săse întîmple: am descoperit un fel de trecere subterană . se numea de Bracieux ş i cădin pricina acestei moş ii Bracieux se judeca cu episcopul de Noyon. da. eş ti partizan al Frondei ş i amantul doamnei de Longueville. pe cît eş ti ş i om de lume. spunea glasul cel dulce. Fii deci prudent. cînd auzi sunînd un glas dulce ş i melodios: unul dintre cei doi oameni era o femeie îmbr ă cată în haine de cavaler. — Oh! se auzi o altăvoce în care d'Artagnan recunoscu vocea lui Aramis. albaş tri. Chiar în acea clipă .mă ră ciniş ul mai des.. după moş ia pe care o stă pînea. Aramis se întoarse rîzînd. curioasa poate ş i ea precum era ofiţ erul. dupănumele de familie. doamnă . aflase acum că . aş a cănu va trebui decît săridică m o lespede de piatrădin faţ a uş ii ş i vei avea la îndemînăo ieş ire. cînd e vorba să -mi porunceascăo voce atît de fermecă toare. Acum te am la mîna. Aş adar. de unde săpoatăarunca nestingherit o privire că tre îndoielnicul cavaler. XII DOMNUL PORTHOS DU VALLON DE BRACIEUX DE PIERREFONDS Mulţ umit ăcelor spuse de Aramis. sub raza-i indiscretă . În clipa aceea se ivirădoi oameni. spre adînca nedumerire a lui d'Artagnan..ş i amîndoi îş i continuarădrumul spre mîn ă stirea iezuiţ ilor. ridicindu-se ş iş tergîndu-ş i genunchiul murdar de pă mînt. în împrejurimile oraş ului Noyon trebuia săcaute această moş ie. D'Artagnan se folosi de aceastăîmprejurare ca s ăcaute un locş or în mă ră ciniş . fii înţ elept. d'Artagnan recunoscu ochii mari. adicăpe linia desp ă rţ itoare dintre Ile-de-France ş i Picardia. rosti Aramis. Ş i-i să rutătandru mîna. cădac ăonoarea noastrăn-ar fi legatăde toate aceste precauţ ii ş i dacănu mi-aşprimejdui decît viaţ a mea. dar nedumerirea i se risipi numaidecît. ci al întregii noastre tabere. — Măsupun întotdeauna. Într-o clipităse ş i hotă rî pe unde săapuce: are sămeargăpînăla . dar nu eş ti numai al meu. luna. pă rul de aur ş i chipul nobil al ducesei de Longueville. — Ah! exclamăcavalerul cu glas dulce. — Ce este? întrebăAramis. ş tiu c ăe ş ti viteaz ş i gata de aventur ă . care ş tia dinainte că Porthos. — Fii liniş tit. era un du Vallon. dragul meu René. — Bun! zise d'Artagnan. — Vîntul mi-a smuls p ă lă ria. ieş ea de dup ăun nor ş i. d'Artagnan. — Da. nu vezi? Ş i Aramis alergădupăpă lă ria dusăde-a rostogolul de vînt. cu o pă lă rie pe cap ş i cu alta în mînă . prin ţ es ă .

că ci în acea vreme Villers-Cotterêts era o reş edin ţ ă regală . A doua zi dimineaţ ăchemăhangiul. Porthos nă zuia în chip vă dit la cea a marchizului de Carabas. urîndu-i-se s ătot umble prin judecă ţ i. Porni deci spre oraşş i trase la hanul unde tră gea el de obicei. le d ă du bucuros toate lă muririle. lă muririle primite furădintre cele mai mulţ umitoare. Era unul dintre acei normanzi ş ireţ i care nu spun nici da. că ci întunericul te fereş te de multe. ieş i din oraşprin poarta Saint-Dents. recunoscînd în Planchet pe unul de prin pă rţ ile lui. ca săfie liniş tită . ori are săfac ăla stînga. ar muri de teamădac ăea ar ş ti ceva. oricine . care se mă rginea cu a sa. care stă tea cu frica-n sîn de cînd cu p ă ţ ania lui. D'Artagnan aflăcămoş ia Bracieux se gă sea la vreo patru leghe de oraş . ş i urmat de Planchet. Pe la opt dimineaţ a ajunserăla Nanteuil. din pricina mo ş iei Pierrefonds. dar c ănu trebuia săse oboseascăsă -l caute acolo pe Porthos. aş a căd'Artagnan trebuia săaş tepte pînădiminea ţ ă . acolo are s ăîntrebe de moş ia Bracieux ş i. unul ducînd la Soissons. Caii goniserăzece leghe peste zi ş i erau frînţ i. încît nu stă rui ş i. dar Planchet ră spunse cu multăînţ elepciune cum că nevastă -sa n-o sămoarăde grija lui. cînd pîcla începea s ăse îndeseascăpe str ă zi. Moş ia Bracieux se afla la vreo cîteva leghe de VillersCotterêts. Numai căîl rugăpe vechiul să u stă pîn s ăporneascăla drum pe înserate. ş i care socotesc întotdeauna căs-ar face de ruş ine dacă -ar ră spunde de-a dreptul la vreo întrebare. Planchet. fie căar apuca drept înainte. Aici. d Artagnan o porni mai departe. e adevă rat. o porni de la hanul „La Că pri ţ a". Temeiurile unei asemenea judecă ţ i i se p ă rurăatît de cumin ţ i lui d'Artagnan. D'Artagnan amînătreaba pentru a doua zi. are săţ in ăcalea drept înainte. Acum se numea du Vallon de Bracieux de Pierrefonds ş i îş i avea reş edin ţ a pe proaspă ta-i proprietate. hangiul era un picard blajin ş i deschis care.Dammartin. potrivit ră spunsului. nici ba. În lipsa unei alte mă riri. pe la opt seara. din care el nu pricepea o iotă . Atunci d'Artagnan îl sfă tui s ă -i dea m ă car de veste nevesti-si. Acesta fusese întradevă r în har ţ ăcu episcopul de Noyon. cunoscînd-o cît e de limbută . pricepînd totuş i cu chiu cu vai cătrebuie s ăţ in ăcalea înainte. De astădată . celă lalt la Compiègne. Hangiul de la „Leb ă da crucii" se culcase. susţ inu sus ş i tare c ăîl va urma pe d'Artagnan pînăla capă tul lumii. unde se încruciş eazădouădrumuri. La miezul nopţ ii. D'Artagnan cunoş tea Villers-Cotterêts. cumpă rase mo ş ia Pierrefonds. unde se oprirăsăprînzească . adă ugînd acest nou nume la cele vechi ale sale. pe cîtăvreme el. fie căar apuca la stînga. dar aveau de stră bă tut o pă dure întinsăş i lui Planchet. mai mult ca sigur. cei doi că lă tori ajungeau la Dammartin. ca săle punăcap ă t o dată . unde însoţ ise curtea în două sau trei rînduri. ş i. Ar fi putut săg ă seascăal ţ i cai. adică„La Delfinul de aur". Era prea tîrziu ca sămai cear ăvreo lă murire. luînd de bunăo asemenea deslu ş ire destul de îndoielnică .

o datăieş iţ i din pă dure. Sănu-i spui cumva Porthos. d'Artagnan se pomeni deasupra unei vă i minunate. la poalele cîtorva că su ţ e risipite ici-colo. cum nu se ruş inau nici doamna de Motteville ş i doamna de Fargis sămă nînce ceea ce r ă mînea de la masa Annei de Austria. Ici-colo.ş i dacă -l stă pîneş te cumva domnul Porthos. florile.îş i aduce aminte. el nu se gîndea la nimic: mistuia ceea ce înfulecase. Era o dimineaţ ăfrumoasăde primă vară . nici chiar du Vallon. apoi clă tinădin cap. lumina abia pă trundea prin bolta frunziş ului des. trebuie săte simţ i fericit cum nu se mai poate într-un asemenea rai. reluîndu-ş i vechile sale îndeletniciri. pă mîntul ă sta zic ş i eu căe muncit cu grijă . pe care la vederea că lă torilor veveriţ e sprintene se că ţ ă rau cu repeziciune. nu-i plă cea s ătreacănoaptea printr-o pă dure. pă să relele cîntau prin frunziş ul copacilor înal ţ i. d'Artagnan ză ri drumul de care i se vorbise ş i. atunci cînd por ţ i trei nume legate de tot atîtea moş ii. turnurile unui uriaşcastel feudal. nu mai încape vorbăcăPlanchet. zicîndu-ş i: „Dacăaşfi Porthos ş i dacă d'Artagnan ar veni să -mi propunăceea ce vreau eu să -i propun lui Portnos. la capă tul drumului. erau parcăciopîrţ ite. altele cu . razele bogate ale soarelui stră bă teau piezi şprin luminiş uri. anume căo săporneasc ă la drum cu burta goală : drept care. domnule. spune-i de Bracieux sau de Pierrefonds. Ajuns la capă tul drumului. d'Artagnan gă si bucatele gata pregă tite. oare Porthos a stat de vorbăcu ducele de Longueville ca să -l cumpere? — Pe legea mea. D'Artagnan. să tul de mirosul st ă tut al Parisului. Pe mă surăce se apropia de castelul ce-i atră sese din prima clipă privirea. Ierburile. ş tiu bine ce i-aşr ă spunde lui d'Artagnan. d'Artagnan îş i dă dea seama căprietenul lui nu putea să locuiascăacolo: turnurile." Cît despre Planchet. Castelul ă sta aparţ ine mi se pare vechii familii de Orléans. cugeta în sinea sa că . Altfel îmi încurci toate socotelile. ş i trunchiurile bă trînilor stejari. — Oho! murmurăel. stă teau cufundate în umbră . se întorsese la supuş enia de odinioarăş i nu se simţ ea cîtu ş i de pu ţ in ruş inat sămanînce ceea ce ră mînea de la masa lui d'Artagnan. halal de el! — Drace! fă cu d'Artagnan. frunzele dă ruiau dimineţ ii o mireasmăce-ţ i umplea inima de bucurie. La marginea pă durii. acoperite unele cu ţ iglă . săapuce la dreapta. în ciuda faptului căar ă tau atît de falnic încît pă reau clă dite abia ieri. Ai fi zis căun uriaşs-a nă pustit asupra lor cu toporul. Ş i mai era ceva ce nu-i plă cea lui Planchet. trebuiau săurmeze drumul care ducea de la Villers-Cotterêts la Compiègne ş i. Nu avea motiv săse plîngăde o asemenea grijă . Aş a căse aş ezăla masă . în fundul că reia se vedea dormitînd un mic ş i fermec ă tor lac. N-aveau cum săse ră tă cească . atunci cînd se trezi. deschise gura Planchet. Abia pe la ceasurile opt puturăsăplece. ca niş te perdele de vă l auriu.

cum te-ai mai îngră ş at. iar cei doi drumeţ i puturăsăvadă .stuf. ce bucurie pentru monseniorul ş i st ă pînul meu du Vallon de Bracieux de Pierrefonds! — Mousqueton. În dreapta ş i în stînga avea doi valeţ i. acoperiţ i de sus pînăjos de galoane. iar Planchet potrivi pasul fugarului să u dupa cel al stă pînului. Zicînd acestea. Într-adevă r. că tre omul acela de vazăş i cei doi valeţ i. Săfie oare seniorul du Vallon de Bracieux de Pierrefonds? Ei. De astădată . ce s-a mai pipernicit de cînd nu-l mai cheamă Porthos!" — Nu se poate săfie el. ş i care. care ducea la o poartăde grilaj. nă du ş it de atîta sforţ are. ochii mari. Ia te uităce de mai plecă ciuni i se fac. care la rîndu-i credea de asemenea că -l recunoaş te. parcăghicindu-i gîndurile. o mulţ ime de oameni adunaţ i acolo se ploconeau adînc în faţ a lui. rosti Planchet. ş i care. cum ai mai înflorit! . d'Artagnan era încredinţ at c ăare înaintea ochilor reş edinţ a lui Porthos. D'Artagnan îş i struni calul ş i porni înainte la trap. domnul d'Artagnan! repeta Mousqueton. mutra rumenăş i zîmbetul cel atît de gră itor al lui Mousqueton. care era. buh ă it de trai bun. Doamne. Domnul d'Artagnan! O. era Mousqueton. miş cîndu-ş i fă lcile uriaş e. Drumul ducea drept la castelul cel mîndru. — Domnul d'Artagnan. întocmai cum era vopsităş i poarta. Zece minute mai tîrziu. i se pă rea că -i recunoaş te tr ă să turile. — Ce chipeşte-ai fă cut. ceea ce era un filfizon din ceaţ a ducelui d'Enghien faţ ăde un cavaler în armurăde pe vremea lui Carol al Vll-lea. omul de pe cal se întoarse încet ş i cu un aer grozav de mă re ţ . S-ar putea oare săfie dînsul? Auzindu-i vorba plinăde mirare. faţ ăde stră moş ul să u de pe culme. d'Artagnan ajunse în capul unei alei mă rginite de plopi. cu suli ţ ele din vîrf ş i cu brîiele transversale aurite. aş a că plecă ciunile cetei adunate acolo se întoarserăş i ele c ă tre acest nou soare ce-l umbrea pe cel vechi. — Sfinte Iisuse! Domnule! exclamăPlanchet. stă tea un fel de senior în niş te straie verzi ş i aurii. În mijlocul aleii. cu giruetele-i senioriale spin-tecînd vă zduhul. Domnul Porthos era înalt de aproape ş ase picioare ş iă sta nici mă car cinci nu are. urmăd'Artagnan. recunoscîndu-l pe d'Artagnan. pă reau sărecunoascădrept nobil stă pîn un frumos castel clă dit că tre începutul domniei fui Henric al IV-lea. — Totuş i. spre deosebire de prefă cutul de Bazin. Pe m ă surăce se apropia. că lare pe o matahalăde cal. un Mousqueton gras ca un porc. dragul meu! Va săzic ăstă pînul t ă u e aici? — Văaflaţ i pe moş ia sa. în toată stră lucirea lor. se lă săsălunece de pe matahala lui de cal ş i se apropie cu pă lă ria în mînăde ofiţ er. plesnind de să nă tate. „A! îş i zise d'Artagnan. porni în goanăc ă tre matahala de cal. în modestia lor.

Pă i cum adic ă . Mousqueton porni pe iarba aleii în trap mă surat. cît măreped eu săvestesc seniorului sosirea sa. destul de bine. — Iar voi. Numai că voiam sămăconving dac ăn-ai devenit cumva vreun ingîmfat. — Ei. —Ş i acum. care supravieţ uiser ă . domnule. desprinzîndu-se de Planchet. mai sprinten. D'Artagnan lă săsă -i fluture pe buze unul din aceie rare zîmbete melancolice. prevă ză tor ca întotdeauna. doar nu era zi sănu aş teptă m vestea căaţ i fost numit mareş al. Oh! domnule. fie în locul domnului de Gassion. rosti Planchet. îngă dui ţ i-mi săv ăp ă ră sesc. în cea mai adîncătainiţ ăa inimii sale. — Aş a mai zic ş i eu! se învoi Planchet. ferindu-se sărosteascăvechiul sau noul nume al lui Porthos. iar pomii. O da. Planchet ş i Mousqueton se îmbr ă ţ iş arăcu o bucurie care miş căadînc pe cei de faţ ă . că ci nu vreau ca stă pînul meu săafle de sosirea dumneavoastrădecît de la mine. care încercase zadarnic să -l cuprindăcu braţ ele. urcîndu-se pe calu-i voinic cu ajutorul a douăsuflete miloase. nici tu politicăpe aici. acum domnule. prinse glas Planchet. semne bune! zise d'Artagnan. care m-a l ă sat douăceasuri într-un ş opron. mulţ umesc lui Dumnezeu.continua d'Artagnan săînş ire neobosit schimbă rile pe care îndestularea le adusese înfometatului de odinioară . ori atunci nu l-ai cunoscut pe Mousqueton. în loc de frunze ş i de flori. ş i apoi nu vă d decît mutre să tule. s ă rind din ş aş i întinzînd braţ ele la rîndul lui spre Mousqueton. — Îngîmfat faţ ăde un vechi prieten?! Niciodată . cu braţ ele deschise ş i cu ochii plini de lacrimi. mi se pare căadulmec de aici cel mai îmbietor miros de frigare ş i căvă d o mulţ ime de ajutori de bucă tari rînduindu-se-n ş ir ca săne întîmpine. Nici tu mistere. da. ră mîneţ i în preajma domnului conte d'Artagnan ş i str ă duiţ i-văsă -l cinstiţ i cum văpricepeţ i mai bine. uite. —Ş i prietenului tă u Planchet nu-i spui nimic? — Prietenului meu Planchet?! Planchet. Tu nu eş ti ca tic ă losul de Bazin. — Ei. în vreme ce Planchet. ceea ce era mai degrab ăo mă rturie întru lauda trupeş eniei calului decît a iuţ elii copitelor sale. zise Mousqueton. fie în locul domnului de Bassompierre. fă cîndu-i săcreadăcăPlanchet este un senior deghizat. urmăMousqueton. ş i ce . omul rîde din inim ăş i plînge de bucurie. — Scump prieten! fă cu d'Artagnan. dezamă girii încercate în tinereţ e. Ş i. într-atît de mult preţ uiau rangul lui Mousqueton. mi se pare cănatura îns ă ş i e-n să rbă toare. sînt g ă tiţ i cu panglicuţ e verzi ş i trandafirii. domnule. Ză u. Planchet! N-ai gîndit una ca asta despre mine. — Cît despre mine. zise Mousqueton. oare săfii chiar tu? strigă Mousqueton. domnule. fă cu asta singur. nici tu pelerină . — Chiar eu. pref ă cîndu-se cănici nu m ă cunoaş te. Va săzicănu ne-a uitat! — Săv ăuite?! EI?! strig ăMousqueton. ţ opîrlanilor. Nu mi-ar ierta-o dacă -mi ia altul înainte.

str ă in de orice pornire egoistă . nu existăo singurăclipă din vechea noastrăprietenie care sănu-mi reînvie în minte. Ş i oftă . D'Artagnan îl scrut ăcu privirea. Mousqueton. el. tu măvei ajuta s ă -mi regă sesc voioş ia. REGĂ SINDU-L PE PORTHOS. un soi de uria şse ivi pe treptele de la intrare.bucă tar trebuie s ăaibădomnul de Pierrefonds. drag ă prietene. că ci. Da. care se dă dea în vînt dupăbucatele de soi ş i din belş ug încăde pe vremea cînd se numea numai domnul Porthos! — Tacă -ţ i gura! i-o retezăd'Artagnan. am fă cut destule în vremea noastrăş i i-am dat mult de furc ăbietului cardinal. înş iruităîn cerc la o dep ă rtare respectuoasă . da. Dacărealitatea e pe mă sura aparenţ elor. Ş i Porthos scoase un al doilea oftat. C Ă BOGĂ Ţ IA NU ADUCE FERICIRE D'Artagnan împinse poarta de fier ş i se vă zu în faţ a castelului. sînt pierdut. fii binevenit. că ci miaduc aminte de îndatoritoarea invitaţ ie ce mi-ai fă cut-o într-o scrisoare. Prietenul meu săfie mai puţ in fericit decît pare? Appi spuse cu glas tare: — Înainte de toate aşdori sămăprezin ţ i doamnei du Vallon. îi privea cu o umilă curiozitate. în rîndul din faţ ă . — Ah. . revă zîndu-te acum. urmăPorthos cu o voce stinsă . XIII CUM D'ARTAGNAN ÎŞ I DĂSEAMA. îş iş tergea ochii: bietul de el. Alergăîndat ăspre Porthos ş i i se aruncăîn braţ e: toatăservitorimea. cum am dat greşş i cu Aramis. care îi amintea de un om blajin ş i viteaz. se pot uita oare cele mai frumoase zile ale tinereţ ii. prietenii credincioş i. murmurăPorthos. la sfîrş itul că reia a avut ş i dînsa bună tatea săaş tearnăcîteva rînduri. — Oh. care-s o încîntare: am patru ogari socotiţ i cei mai iuţ i din tot ţ inutul ş i o haităcare n-are pereche la două zeci de leghe în jur. — Oricum. Porthos îl luăde braţ pe prietenul să u. Va săzic ănu m-ai uitat? — Săte uit?! Pe tine?! Ah. Mîine gonim iepuri pe cîmpurile mele. Să fim drepţ i cu d'Artagnan. Măsperii. din clipa cînd îi recunoscuse pe d'Artagnan ş i Planchet. — Da. ce fericire săte revă d. scumpe du Vallon. primejdiile înfruntate împreună ?! Aşspune că . în clipa cînd descă lecă . inima lui zvîcni plinăde bucurie înaintea b ă rbatului falnic ş i cu chipul impună tor. încercînd sără suceasc ăsfîrcul cochet pe care mustaţ a lui ş i-l pierduse în singură tate. scumpe d'Artagnan! exclam ăel cu o voce care trecuse de la bariton la bas. plîngea întruna de bucurie. a ş a ca o sădau greşcu el. oh! murmurăpentru sine d'Artagnan. Un om atît de fericit nu-ş i va pă ră si niciodatătihna.

dragăprietene. curios s ăp ă trundălucrurile. ce zici? întrebăPorthos. Carnea e foarte fragedă . ca sămăstabilesc pe moş ia de Bracieux. Biata doamnădu Vallon. ce te face săoftezi? . te fericesc: nici regele nu tr ă ieş te ca tine. ciubuce aurite. mai de grabăia din iepurele ă sta pe care l-am vînat ieri din pă durile mele. Nu era o femeie prea domoalădin fire. Intrarăîn castel. a ş a tr ă iesc eu.. De sus pînăjos numai aură rie: corni ş e aurite. conveni Porthos. — Ză u?! — Da. Porthos oftăpentru a cincea oară . dragul meu. aici la mine e un aer minunat. îl mă guli d'Artagnan. mormă i d'Artagnan. am auzit căMazarin îl hr ă neş te ca vai de lume. pînăla urmă . — Atunci. vrei? — Abia aş tept. s-ar zice căte-apas ăceva. Ş i iată . — Totuş i e un vin din partea locului. zise Porthos. Dobor un bou dintr-un pumn. Gustădin costiţ a asta. totuş i. o costiş ăspre miaz ă zi. Bun. — Mda. măg ă seş ti la fel de îndurerat. niscaiva necazuri de familie. am ră mas singur pe lume. care sînt minunate.. — Da. pasc pe pă ş unile mele.. Tii. — Drace. mai să nă tos ca oricînd. fă cu el. din apropiere de Corbeil. — Mai vreau. Haidem la masă . e ş ti bogat ş i liber? întrebăd'Artagnan. se învă ţ ase cu ciudă ţ eniile mele ş i-mi trecea cu vederea micile slă biciuni. Aerul dimineţ ii mi-a fă cut o foame de lup. — Pă i dacă -i aş a. — Da. — Pă i asta-i podgorie în lege. nu? — Grozav. la poalăde munte. — Familie! Din fericire. Sînt vă duv ş i am patruzeci de mii de livre venit pe an. — Drace! E straş nic! exclamăd'Artagnan. — Sînt să nă tos tun. — Uite. zise el. dragul meu d'Artagnan. — Ei. D'Artagnan îi ţ inea socoteala suspinelor. Ai vreo durere? Ori poate s ă nă tatea.Porthos oftăpentru a treia oară . — Aş adar.. mă rturisi d'Artagnan. — Vai! suspinăPorthos. Din pricina asta am pă ră sit castelul du Vallon. — Sînt doi ani de cînd am pierdut-o pe doamna du Vallon. îmi d ăvreo patru sute de vedre pe an. O masăîncă rcatăaş tepta. fotolii cu lemnul aurit. rosti Porţ hos. continua Porthos ş i obrazul i se încreţ i de durere. c ădoar nu-ţ i hr ă neş ti iepurii numai cu cimbriş or? —Ş i de vinul meu. schimbare ce m-a ş i hotă rît s ăcumpă r moş ia asta. — Te felicit. — Nu. E de la berbecii mei.

în sfîrş it. tu nu eş ti fericit? — Dragul meu. rosti el..— Dragul meu. ori cel puţ in din alde Hugo Capet. cuvântul te poate face săomori treizeci de mii de oameni. pe care nu poţ i să -i vezi fă r ăs ăte simţ i umilit. pă duri. Au spus ca e ceva scîrbos. ori ale unor Rohani. sfîrş ind vorba prietenului să u. care ai un castel. — Tu nu eş ti fericit. Asta le-a închis gura celorlalţ i. . p ă ş uni. din Carol cel Mare. tră iesc singur. spuse d'Artagnan. auzind zgomot. cu glas tare: — Ei bine! dragăprietene. măplictisesc. nu-i aş a? zise d'Artagnan. — Bag de seamăcu plă cere căţ ii pe lîngătine acelaş i flă că u vrednic. — Doamna du Vallon. prin uş a deschisă .. care ai un venit de patruzeci de mii de livre pe an. La început. cu tine am săfiu deschis: nu sînt fericit. era de o nobleţ e îndoielnică . nefiind de vi ţ ănobil ăca vlă starele unor Coucy. d'Artagnan. mă rturisi Porthos. — Aha. Ah. înţ elegi. Prima oară( ş i cred. cu gura plinăş i cu ş ervetul în mînă . Ba dimpotrivă . Ah! De-aşfi baron! „Bun! cugetăd'Artagnan. dar sînt singur în mijlocul lor. în sfîrş it.. cum eram ultimul venit. însă . Mousqueton. cum sînt viconţ i ori conţ i. Ei au gă sit asta scîrbos. — Dar." Apoi. — Baron. Eu am omorît doi. pricep: eş ti înconjurat de niş te calici. Înţ elegi. Zicînd acestea. D'Artagnan surîse: gă sise punctul slab ş i se preg ă tea săloveasc ă . peste tot. care se mulţ umeau săfie seniori. toţ iă ş tia de-aici. pe care îl doreai tu. — Da. ş i eu nu pot s ăspun nimic. dar nu m-a ajutat săle devin prieten. tu. titlul ă sta. ş i starea asta mămacină pe dină untru. trec înaintea mea ş i la biseric ă . Închipuieş te-ţ i cătoţ i sînt nobili de ţ arăcare au cîte un titlu oarecare ş i pretind căse trag din Pharamond. Porthos parcăînghiţ i cu greutate în sec. de se cutremurătoatăîncă perea. a trebuit săfac avansuri ş i le-am fă cut. luminat la faţ ă . alergănumaidecît ş i. zise el. e adevă rat. îl vă zu pe Planchet. pref ă cîndu-se în cioburi. care nu voiau să devinăduci.ş i la ceremonii. doamna du Vallon. Aş a căsînt izolat. Aici voi izbuti. — Monseniorul m-a chemat? întreba Mousqueton. c ănu-ţ i spun o noutate) a fost mă ritatăcu un avocat. Dar tu ş tii. urmăel. eş ti ce eş ti prin tine însuţ iş i nevasta nu-ţ i poate înjosi numele. — Ah! strigăPorthos. de-aşfi mă car. dragul meu. munţ i. Porthos îi ară tăcu mîna săstrîngăcioburile. dou ăsau trei sticle se clă tinarăş i că zurăpe jos. — Nicidecum. am venit eu săţ i-l aduc astă zi. Porthos?! Tu. am toate astea. Porthos pă li un pic ş i goli o stacanăuriaş ădin viniş orul lui de pe costiş ă . Porthos s ă ri în sus..

neispr ă vitul. parcul se dovedeş te pe mă sura tuturor celor de aici. ş i m-apuc sătrag în iepuri. duhnea de la o po ş t ăa sergent de cavalerie. cîinele meu favorit. — Întocmai. — Tii. că ci am început sămăcam satur de el. În schimb. încuviinţ ăPorthos. zise d'Artagnan. las pescuitul în seama lui Mousqueton. Dar te previn. trimit sămi se aducăpuş ca. Ghiceş te. Ş i-apoi. pornirăsăfacăînconjurul unei minunate gră dini. săîncingi spada. mai vînez cîteodată . căe vorba de lucruri serioase. adă ug ăPorthos. atunci socoteş te-te un om fericit. Gredinet aleargăsăcaute vînatul ş i-l duce singur la bucă tă rie: l-am dresat anume. — Bucuros. ră spunse Porthos. — Pe urmă . încuviinţ ăPorthos. — Du-te. — Cum adică ? — Va trebui săîmbraci iară ş i zalele. acum. cu un nou oftat. ca nu cumva săspui c-am avut ascunziş uri faţ ăde tine: ar trebui negreş it să -ţ i schimbi felul de viaţ ă . Porthos. da! I-ai scurtat numele: Mousqueton era prea lung. Mouston! porunci Porthos. prin crîngul bogat ş i printre arbuş tii din capă tul fiecă reia se ză reau iepuri pierind în aluniş uri ş i zbenguindu-se prin iarba înaltă . Sînt gata s ăţ i-l dă ruiesc dacăvrei. la care s-a adă ugat ş i aceea a pescuitului. — La naiba! mormă i Porthos. — Ei. Poate căiscoadele miş unăş i prin partea locului. relua Porthos.— E intendentul meu. — Pe legea mea. Dar noi discutam ceva cînd a dat buzna neispr ă vitul ă sta. după -masă . — Ai spus Mouston? Aha. se vede cît de colo – ş i adă ugăş optit: Dar mi-e credincios trup ş i suflet. Asta-i o desfă tare de rînd. fiindcăoamenii tă i s-ar putea s ăintre la b ă nuieli. ş i dacăheleş teul e la fel de bogat în peş te cum e desiş ul în iepuri. — Da. vin ş i m-aş ez pe una din b ă ncile astea de marmură . săînfrun ţ i . strig dupăGredinet. se învoi d'Artagnan. Ei bine. dră guţ ădihanie! se minunăd'Artagnan. Apoi ridicăglasul: — S-a pricopsit. — Da. de vreme ce ai pă strat patima vînă toarei. să -l lă să m pe Gredinet. cade bine săne plimbă m prin parc. îl încunoş tinţ ăPorthos. — Bucuros. adică atunci cînd măprinde urîtul. dragăPorthos. Săne întoarcem la ale noastre. nu m-ar pă ră si pentru nimic în lume. Alei de castani ş i tei acopereau cel pu ţ in treizeci de pogoane. Totuş i săamînă m convorbirea pe mai tîrziu. — Pă i asta-i grozav de plă cut! exclama d'Artagnan. „Ş i-i zice stă pînului să u monseniore" – se gîndi d'Artagnan. dragăprietene. Grozav de plă cut! D'Artagnan însa nu le mai ţ inea socoteală . Ş i cum amîndoi mîncaserăpe să turate. cuvîntăd'Artagnan. — Prietene.

pricep. aflăcăvin la tine din partea cardinalului. — Totuş i. lor săle fii devotat! repet ăPorthos. ce vrei? regii ş i reginele au toane ciudate cîteodată . dragul meu. — Aş adar. cel pe care l-ai împuns în trei rînduri cu spada. Cu atît mai bine.aventura. Ei bine. drace! mormă i Porthos. ş i întinse înainte un braţ gros cît o pulpăde berbec. i se ală turăd'Artagnan. mormă i Porthos. Porthos. habar n-am în ce chip. ş i care. cum ş i merita. ţ i-o jur. Eu sînt cel care nu-i port pic ă . Ş i nu ne mai poartăpic ă ? — Te înş eli. în clipa de faţ ă . continuăel. dragăprietene. —Ş tii căa devenit prietenul nostru? replic ăd'Artagnan. te-ai mole ş it. ei împart averile ş i titlurile. — Cu atît mai bine. asta-i înţ elept ş i aş a poţ i să -ţ i atingi ţ elul. ş i dup ăaceea regina. În sfîrş it. Doamne. spui cătocmai contele de Rochefort i-a vorbit de mine cardinalului? — Da. ş tii. — Adică . — Da. da! —Ş i împotriva cui? — Ai urmă rit ce se petrece în politică . eş ti de-al nostru. diamantul pe care l-am vîndut domnului des Essarts. eş ti de partea lui Mazarin. Cuvântul acesta îl tulburăpe Porthos. tu . sau de partea prinţ ilor? — Eu nu sînt de partea nimă nui. — Oho! fă cu el. cu bunu-i sim ţ dintotdeauna. ca ş i cum s-ar fi aflat tot în 1640 ş i ar fi fost vorba de adevă ratul cardinal. La urma urmelor. trebuie săne avîntă m în luptă ? — Ei. braţ ul mi-e încăzdravă n. — Atunci. dar săne amintim cănu era dă ruit cu o prea mare putere de înţ elegere. — Oh. Deci. Ţ i-aduci aminte de el? — Da' cum nu! Cel care ne-a pus atîtea beţ e în roate pe vremuri ş i care ne-a silit s ăbatem atîta drumurile. — Da. să -ţ i verş i ca ş i odinioarăsîngele de-a lungul drumurilor. Ai fă cut burt ăş i braţ ul tă u nu mai are îndemînarea ce-a dat atîta de furcăg ă rzilor cardinalului. ei ţ in în mîna lor bogă ţ iile ş i onorurile. prietene? — Eu? Nicidecum. — Nu. ş tii cum fă ceam pe vremuri. lor săle fii devotat. Porthos nu pricepu prea bine. Ş i ce vrea de la mine Eminenţ a-Sa? — Eminenţ a-Sa vrea săte aib ăîn slujb ă . a ajuns iară ş i în mîna reginei. — Cum? Regina?! — Pentru a ne că pă ta încrederea i-a dă ruit chiar faimosul diamant. —Ş i cine i-a vorbit de mine? — Rochefort. m ă rturisi Porthos. nu ş tiam. — Prin urmare. — O. spuse d'Artagnan la rîndul să u. ar fi fă cut poate bine săţ i-l dă ruiascăţ ie. de altfel. — Asta-i ş i pă rerea mea. Porthos. Dar.

aş a mi-ai spus. Propunerea mea n-a putut să -l abat ăde la ale sale. nu? — Fireş te.. Nu ş tii unde-l gă sesc? . fă cu d'Artagnan. continuăd'Artagnan. — Eu. — Eh. — Ai săfii. fiindcăEminen ţ a-Sa ne va d ă rui tot ce vrem: mo ş ii. Porthos oftă . Noi nu ne vom face ră u unul altuia. că ci tu îmi pari omul cel mai fericit de pe lume. Doamna du Vallon a lă sat o moş tenire cam încurcată . — Totuş i. bani ş i titluri! — Oho! exclamăPorthos. cugetă d'Artagnan. nu? Patruzeci de mii de livre pe an. —Ş i el ce doreş te? Săajungăepiscop? — Aramis. holbînd ochii la ultimele cuvinte. — Mai bine? Cum adică ? întrebăPorthos. spuse Porthos. n-am ş tiut săne preţ uim norocul. ba mai mult. — Da. Pe urmămăretrag acolo ş i mor liniş tit. să ră ciţ i în urma cruciadelor. l-am vă zut pe Aramis. ş i urmăcu glas tare: — Ah. îş i urmăvorba d'Artagnan. — Ba da. pe care stră moş ii mei. — Regelui. reginei ş i cardinalului. prietene. „Se teme sănu fi venit cumva să -i cer bani cu împrumut". cu atît mai bine dacăte afli la strîmtoare. ş i l-am avut în mînă . i-am încredinţ at ş i de devotamentul tă u. — Dar la ceilalţ i prieteni ai noş tri nu te-ai gîndit? întrebăPorthos. niciodatăn-ai bani destui. Îl ş tiam înţ elept. dragul meu. dragul meu. una mică . Nu spun asta pentru tine. Închipuieş te-ţ i. tu ai bani. în ciuda celor patruzeci de mii de livre ale tale ş i poate tocmai din pricina lor.. ţ elul meu sînt banii. căAramis a devenit c ă lugă rş i iezuit ş i ca tră ieş te ca un urs: s-a lepă dat de toate ş i nu se gînde ş te decît la mîntuirea sufletului. prietene. —Ş i spui căai stabilit ş i oarecari condiţ ii în ce măpriveş te? — Minunate. încuviinţ ăPorthos. minunate! înainte de toate. dar măvoi auce cum plec de la tine. — Cu atît mai ră u! zise Porthos. vreau săfiu baron. socot căo coroană . cu venitul tă u de patruzeci de mii de livre pe an. Ţ elul tă u este un titlu. Ş i Athos? — Cu el nu m-am v ă zut încă . n-ai decît s-o dobîndeş ti: coroana asta stăîn vîrful spadei tale. zise el. — Ei bine. Asta-i tot ce-mi trebuie. care nu voia s ă -l dezam ă geascăpe Porthos. aş a că tră iesc întrucîtva de azi pe mîine.eş ti devotat. dragul meu. n-ar sta ră u pe uş a tră surii tale..ş i săcump ă r vreo treizeci de pogoane de pă mînt în jur. — Sub celă lalt cardinal. Nu sînt un om prea învă ţ at. Porthos deveni bă nuitor. l-au lă sat în pă ră sire de-a ajuns o ruină .. Săcîş tig bani destui ca s ăreclă desc castelul d'Artagnan.

— Da. ş i gata. Athos al nostru cel virtuos ca Scipio? L-ai revă zut? — Nu. mătem sănu fi îmbă trînit ş i decă zut din pricina patimii lui pentru vin. Bea mult. poţ i sătragi spada mai lesne? — În privinţ a asta. adevă rat. — Ei bine. nici tu gă rzile cardinalului. — Ah. — Da. Între noi fie vorba. Noi doi facem cît doisprezece. fiindcăsimt căam nevoie de asta. Mai cu seam ăc ă . —Ş i-apoi. Nici nu-ţ i închipui. dragul meu. — Hm! fă cu Porthos. —Ş i o săţ in ămult timp? — De! Poate trei-patru ani. o moş tenire de la nu ş tiu ce rubedenie. — Grea pentru novici. Eş ti partizan de-al Frondei. Degeaba. într-un han. care era nobil ca un împă rat. zise Porthos. dragul meu. fie căsînt temut. cu atît mai bine. Doamne. nici alţ i copoi. — Numai cu cîţ iva ani. atunci ne lipsim de el. mărog. o săavem lupte în lege. dacăAthos ni se ală tură . adă ugăd'Artagnan. săfac orice strică ciune. continuăd'Artagnan. barem. pe o moş ioar ă . acolo-i minunat: nici tu opreliş ti. — Cu atît mai bine! La urma urmei. nici tu Jussac. ne-aş teaptăo treabăgrea. aş a e. Spune-mi. Athos. zise d'Artagnan. Domnul de Guise l-a ucis pe domnul de Coligny în plinăPiaţ ăRegalăş i n-a pă ţ it nimic. la Paris. surîse Porthos la amintirea vechilor sale ispră vi. — Da. moş teneş te o moş ioar ăcu blazon de conte! Cum o săse descurce între atîtea titluri? Domeniul contelui de la Fère. cu atît mai bine! se însufleţ i Porthos. peste tot. n-o săte plictiseş ti! . — Cum îi spune? — Bragelonne. ie ş ind de la biserică . Înţ elegi. Ei. Fie căsînt respectat. —Ş i-o s-avem mult de furcă ? — Nă dă jduiesc c ăda. asta-i tot. dau o goanăc ă lare pe cîmpurile ş i pe ogoarele vecinilor. domeniul contelui de Bragelonne? — Unde mai pui căn-are nici copii. întă ri Porthos. incendii. cum mi-au mai ruginit oasele de cînd măaflu aici! Cîteodată . Numai că tuspatru laolaltăam fi fă cut cît treizeci ş iş ase. —Ş i curînd. ş i mă -ntorc acasăş i mai plictisit. Deci. împuş că turi. ş i mai degrabăaici stăadevă rul. Aerul lui grav îl fă cea s ăpară mai vîrstnic. dragul meu. duminica. dragul meu. oriunde! Sub un felinar. după cum spui. straş nic! se bucurăPorthos.— În apropiere de Blois. Am auzit ca a înfiat un tînar care-i seam ă nă leit. toţ i mălasăsăle culc lucerna la pă mînt cu cîinii mei. — Athos. nu pentru de-alde noi. mîine voi pleca să -i duc veş ti despre tine. era cel mai vîrstnic dintr noi. Dacă nu. tragi spada. doar-doar o săiasă vreo ceartă .

prietene? întrebăd'Artagnan. Numai că . Chipul acestui flă că u de treabă . începu Mousqueton. d'Artagnan îl vă zu pe Mousqueton apropiindu-se. aş ternea mai curînd un abur decît o umbră . — Aş adar. îş i zicea d'Artagnan în sinea lui. Voi trage spada ş i voi lovi în dreapta ş i în stînga pentru Mazarin. providenţ a pă ru c ăvrea să -i dea o dezminţ ire.. La aceastăfagă duială . d'Artagnan cugeta la slă biciunile bietei firi omeneş ti. — Nu îndră znesc. În locul lui Porthos.. XIV UNDE SE DOVEDEŞ TE CĂDACĂPORTHOS ERA NEMUL Ţ UMIT DE STAREA LUI. întotdeauna rîvnind la ceea ce nu are. întotdeauna nemulţ umit ăde ceea ce are. Dar. În clipa în care Porthos îl pă ră si ca sădea niş te porunci bucă tarului. îş i zise d'Artagnari. — Ei bine. — Vorbeş te prietene. îl îndemnăd'Artagnan. D'Artagnan se aş ezăpe o bancăş i îi fă cu semn săse apropie. uitîndu-măîn dreapta ş i-n stînga. — Fericit la culme ş i totuş i dumneavoastr ămăputeţ i face ş i mai fericit. vorbeş te! Ş i dacădepinde de mine. dorinţ a ta e ca ş i . farăsăvă d vreodatăchipul unui om pe deplin fericit. Ţ iam spus ş i îţ i repet: r ă spund de titlul t ă u de baron. porni împreunăcu el înapoi spre castel. care nu pusese nicicînd la îndoial ă cuvîntul prietenului să u. „Mătem." În timp ce fă cea aceastăcugetare filozofică . am cuvîntul tă u? — Da. bietul bă iat habar nare de ce am venit aici!" Mousqueton se ţ inea la distanţ ă . că -mi voi petrece toată viaţ a. MOUSQUETON ERA FOARTE MULŢ UMIT DE A SA Pe cînd se întorceau la castel ş i în vreme ce Porthos plutea în visurile baroniei. Asta s-a hotă rît dinainte. mi-e teamăs ănu credeţ i cămi-am pierdut capul de atîta bine. vai. dar ca Porthos s ăfie fericit. folosindu-se de aceastăîng ă duinţ ă . îi lipsea – ce? Cinci litere săle aş eze înaintea celorlalte nume ale sale ş i o coroanămititic ăs ăo zugră veascăpe uş ile tră surii. Am o rugă minte. d'Artagnan s-ar fi socotit cel mai fericit om de pe pă mînt. Porthos. — Va săzic ăe ş ti fericit. era chipul unui om pe deplin fericit. „Uite ce că utam. aidoma unui nor de vară . afarăde o uş oarătulburare care. — Domnule. peste tră să turile sale. m-am hotarît. vorba-i vorb ă .— Atunci. — Ce este? — Măva face baron? — Eh! Ce naiba! bombă ni d'Artagnan.

care e mai demn ş i măface respectat de inferiorii mei. — Domnule. — Te-ascult. dar pe Mousqueton. prietene. cît de folositor e săte faci ascultat de subordonaţ ii tă i. D'Artagnan. — Ei bine. O remuş care îş i croia drum în cugetul lui d'Artagnan. văvoi ră mîne recunoscă tor toatăviaţ a. nu depinde decît de dumneavoastră . — Plec mîine. mi-am luat acest nume. — Cum la masă ?! se mirăd'Artagnan. e trecut de unu. Fii liniş tit." —Ş i domnul ră mîne mai mult printre noi? întrebăMousqueton. nu putu s ă -l audă . roş u la faţ ăde fericire. domnule! fă cu Mousqueton. Ş tiţ i. Mousqueton ş i-l scurta. De mi-aţ i face o asemenea cinste. — Ei bine. Aţ i venit încoace numai ca săne pricinuiţ i pă reri de ră u? — Iatăde ce mătem ş i eu. pă rea mai pu ţ in încredinţ at decît prietenul s ă u de temeinicia cugetă rii lui Athos. un pahar te ispiteş te întotdeauna. D'Artagnan zîmbi: în vreme ce Porthos îş i tot lungea numele. dacăî ţ i face plă cere. nu era o cruzime să -l smulgi din viaţ a asta de dulce huzur? Iatăce-l fră mînta în clipa cînd se întoarse Porthos. domnule. — Oh! izbucni Mousqueton. atît de încet. cu toate că inima i se împietrise în piept. pe care firea-i gasconăîl îndemna veş nic la cump ă tare. nici n-am sa te mai tutuiesc. Haidem. Pă i cît e ceasul? — Ei. — La masă ! zise el. care se retră gea cu plecă ciuni. Porthos: aici nici nu ş tii cum trece timpul. — Casa ta e un rai.îndeplinită . dragul meu. ci Mouston. de a c ă rei temeinicie m-am convins ş i eu de cînd m ălupt cu plictiseala. cu inima cît un purice. În acest timp uitîndu-se cum mă nîncăPorthos ş i bînd ş i el cît putea . dragul meu Mouston. domnule? întrebăMousqueton. da. regă sindu-ş i vechea senină tate. care nu dorea nimic altceva decît săi se spunăMouston. înflorise ca un bujor. se stră dui săfie la înă lţ imea gazdei. spuse d'Artagnan. — Ah. îi îndeplini voia d'Artagnan. — Vino. domnule. al că rui chip. dar mie nu mi-e foame. n-am săuit rugă mintea ta ş i. că ci dac ăn-ai întotdeauna poftăde mîncare. Asta-i prea puţ in faţ ăde supă ră rile neaş teptate ce le aduc acestui biet bă iat care m-a primit atît de bine. domnule. Totuş i. Nu-i pă rea ră u că -l împinge pe Porthos pe o cale la capă tul c ă reia viaţ aş i averea lui puteau săfie compromise. încît Mousqueton. ceea ce vreau săvărog este sănu-mi mai spuneţ i Mousqueton. la care jinduia de cincisprezece ani. De cînd am cinstea săfiu intendentul monseniorului. că ci Porthos risca bucuros totul pentru titlul de baron. murmurăd'Artagnan. — Oh. Dar nu cumva cer prea mult? „Vai! îş i zise d'Artagnan. Asta-i una din cugetă rile bietului Athos.

— Nimic mai adevă rat. cele o mie ş ase sute de livre pe care lea cîş tigat la asediul de la Rochelle. ră spunse d'Artagnan. monseniore? fă cu Mousqueton. observ ăel. Fu o loviturăpentru d'Artagnan. fă r ăs ăserveascăbucatele. ară tîndu-ş i recunoş tinţ a fa ţ ăde d'Artagnan prin vechimea ş i buchetul vinurilor scoase din pivniţ ă . Mouston. — Aha. Nu ţ i-ai pă strat oare acelaş i slujitor: pe vrednicul. pe viteazul. l-am regă sit. Mai mult. chiar tu. Din pricina asta. dar nu se mai aflăîn slujba mea. ş i asta cu atît mai vîrtos cu cît Mousqueton. e vinul. d'Artagnan întrebă : — Porthos. r ă spunse Porthos cu aerul cel mai firesc.mai bine. armele mele se afl ăîn bună stare? D'Artagnan începu săbatăcu degetele în masă . dragul meu. care vă zu dintr-o datăzîmbetul prietenos al intendentului schimbîndu-se într-o strîmbă turăde durere. ş i de altfel. Cu cele o mie ş ase sute de livre – ş tii. Gustădin astăviţ ă spaniolă . dragul meu. vin de Xeres. întîmplă rile îi schimbăpe oameni. — Pe urmă . la un semn al lui d'Artagnan. recunoscu Porthos. Dacăţ i-ar fi spus cineva. murmurăPorthos dupăce ascult ătotul. dră cie. pe isteţ ul.. — Numai căMouston nu mai e tînă r. gîndul la Mousqueton îi venea mereu în minte. nici nu s-ar învoi s ămăpă ră sească . — Ei. cînd.ţ ine prea mult la mine. cine te va însoţ i de astădată ? — Cred căMouston. — Spune-mi. Ceea ce nu se schimbă . Da. ce vrei. orbire a amorului-propriu!" gîndi d'Artagnan în sinea sa. dar m-am obiş nuit cu el. În clipa aceea intrăintendentul ş i-ş i întrebăstă pînul ce bucate doreş te pentru a doua zi ş i despre vînatoarea pe care o plă nuise. Ş i muş chetarul povesti prietenului să u cum l-a regă sit pe Planchet. se ivea din cînd în cînd în uş ă . —Ş tiu. continuăPorthos. ori se schimbădoar ca s ădevin ăş i mai bun. că tre sfîrş itul mesei. zalele mele! . ducînd scrisoarea aceea lordului de Winter – a deschis o pră vă lie pe strada Lombards: s-a fă cut cofetar. s-a îngră ş at grozav ş i poate căa pierdut deprinderea de odinioară . Care arme? — Ei. întreb ăPorthos. ca să -ş i ascundă încurcă tura. Porthos spuse servitorilor săplece ş i cei doi prieteni ră maserăsinguri. aflat ăla mare cinste în ochii prietenului nostru Athos. oare ai fi crezut? — Nu. cum spui că -l cheamă ? — Planchet. Dar. are o cofetă rie în strada Lombards! Ş i atunci cum de-i în slujba ta? — A fă cut vreo cîteva boacă ne ş i se teme sănu dea de dracu.. căîntr-o zi Planchet va salva viata lui Rochefort ş i că tu îl vei ascunde pentru isprava asta. „Oh. întă ri Porthos. — Armele dumneavoastră . în ruptul capului. ceea ce ar fi fost o înjosire pentru noul să u rang.

Cel puţ in a ş a cred. pe scurt. În ciuda grijii lui d'Artagnan de a nu-l tutui ş i de a-i rosti numele cu toatăpompa pe care acesta o rîvnea. ş i lovitura fu atît de îngrozitoare pentru el. cureţ i sau porunceş ti sămi se cureţ e armele. — Mîine te încredinţ ezi de asta ş i. Cuvîntul din urmăcă zu ca un tră snet asupra lui Mousqueton. dacăe nevoie. —Ş i cel mai bun de povară ? — Bayard. D'Artagnan. — Asta înseamnăc ăpornim la drum. Mouston. Acest trecut atît de cumplit. — Ce vreţ i. ş i mai rugă tor decît prima oară . cu . s ăc ă ută m tot soiul de aventuri. monseniore. domnule? bîigui intendentul. — Oh. — Bravul Mousqueton ş i-a pierdut capul de bucurie! zise Porthos. uitînd să închidăuş a. Abia rosti aceste cuvinte. monseniore? îngîn ă Mousqueton. Pornim s ăne batem iară ş i. fă cu s ăse audăo caden ţ ăde marş .— Care zale? — Zalele pe care le port în luptă . Dumnezeule. iar tu faci rost de niş te pistoale ş i un cuţ it de vân ă toare. —Ţ ie ce cal îţ i place? — Îmi place Rustaud. încît ieş i buimă cit. ră sucindu-ş i fă r ăîncetare mustaţ aş i str ă duindu-se s ă -i redea aerul falnic de odinioară . monseniore: e ascultă tor ş i măîmpac de minune cu el. — Mai mult decît atît. ce-mi aud urechile? scînci Mousqueton spre d'Artagnan. spuse Porthos. — Cum nu. nu? — Soi normand încruciş at cu Mecklembourg. care pînăacum bă tea cu degetele în mas ăla voia întîmplă rii. care fă cea prezentul atît de dulce. apoi îngă imăcu o voce tremurîndăş i sugrumat ă : — Sub arme! În armata regelui? — Da ş i nu. — E voinic. Soarta. Ţ ine zi ş i noapte la drum. ai că rui obraji roş ii începeau săpă leasc ă .. Mousqueton primi lovitura în plin. ne reluă m viaţ a din trecut. că t ăspre d`Artagnan cu o mustrare de negră it în ochii lui plini de supunere. — Ne întoarcem sub arme. — Uite ce e: te îngrijeş ti de tustrei. căpe Mousqueton îl zgîl ţ îi un fior care f ă cu să -i tremure obrajii plini ş i stacojii. bietul meu Mouston? glă sui d'Artagnan. te îngrijeş ti să -ş i recapete ş i luciul. Mouston! îl înş tiinţ ăPorthos. — Pornim într-o expediţ ie. încît ofiţ erul nu putu să -i susţ inăprivirea fă r ăs ăse simtămiş cat. neliniş tit. sămă nînce bine ş i săse odihnească .. Care-i calul cel mai iute? — Vulcan.

ş i noroc! Eu. care îi dă du de ş tire călupta s-ar putea săse poarte tot timpul în inima Parisului ş i la porţ ile castelului du Vanon. chiar de a doua zi. porneş te singur. zise Porthos. murmurăcu sfialăMousqueton.aerul cu care Don Quijote trebuie să -l fi încurajat pe Sancho săstrîngă chinga pe catîrul să u pentru o ultim ăb ă tă lie. mulţ umitălui d'Artagnan. pîn ăunde Porthos ţ inuse să -ş i petreacăprietenul. Adevă rul este c ă dormeau amîndoi cu capul pe masăatunci cînd venirăs ă -i pofteascăla culcare. Se despă rţ irăla hotarul moş iei Pierrefonds. Cît despre Porthos. Tragi la hanul „La Că priţ a". deş i n-am nici o nă dejde. Îmi trebuie patru zile săajung la Blois. — Mi se pare însăcăodinioară . dat fiind căera nevoit să -l pă ră seascăş i să -ş i continue drumul. — Oh! zise d'Artagnan. — Ai dreptate. ş i la Pierrefonds. la Bracieux. trei sau patru zile ca sămăreîntorc la Paris. cei doi prieteni începurăs ăvorbeasc ăde viitor ş i să clă deascămii de castele în Spania. aş a căsînt dator săîncerc. Lupta nu se mai poartăazi aş a ca odinioar ă . Totuş i. ş i pe mine la fel. aflat în apropiere de Corbeil. dupăce îl purtădin pă dure la munte ş i de la munte la heleş teiele sale. dupăce porunci săse înjunghie o c ă prioarăîn cinstea oaspetelui.. îmi place mai mult asediul oraş ului La Rochelle. ceru lui d'Artagnan să -i spună ce hotă ră ş te. Atunci. — Nici vorbă . continuăd'Artagnan. Mousqueton se mai lini ş ti. încuviinţ ăd'Artagnan. unul. — Eu vreau sămăabat pe la Athos. care adeveri pe de-a-ntregul spusele lui d'Artagnan. — Dacăte-aşînsoţ i. haita în cap cu Gredinet – într-un cuvînt toatăavuţ ia sa – ş i dup ăce îl mai aş eză la alte trei mese din cele mai îmbelş ugate. care era între Compiègne ş i Villers-Cotterêts. Vinul cel straş nic al lui Mousqueton îl fă cea pe d'Artagnan s ăvadăperspectiva stră lucitoare de a se umple de bă net. poate căasta m-ar înviora niţ el. spuse Porthos. dupăce îl duse s ă -i vadăcîinii de vînă toare. — Minunat! exclamăd'Artagnan. recunoscu Porthos. — Ne-am înţ eles. sînt plin de însufleţ ire. toate-s treburi diplomatice. ş i măaş tep ţ i acolo. Ră ma ş i singuri.. apucînd pe drumul spre Villers- . pe Porthos – panglica albastrăş i mantia de duce. îş i spunea d'Artagnan. o zi ca sără mîn acolo. Azi. „Cel puţ in. „Numai că adă ugăel – cei care cad prinş i în lupta asta sînt în primejdie săfie spînzuraţ i". — Iată . Dar aş a nu-ţ i mai ră mîne timp săte pregă teş ti de plecare. care se afla în apropiere de Melun. Nu-l mai cred bun de nimic. dragăprietene. Mousqueton se duse săcearădesluş iri vechiului să u prieten. Dacă -i vorba pe-aş a. întreabă -l pe Planchet. — La naiba! bombă ni Mousqueton. cuvîntătrimisul cardinalului. Pleacădeci cam într-o să ptă mînă . pe strada Tiquetonne. dar trebuie s ăte porţ i cum se cuvine cu prietenii.

ş i care. — Oh. d'Artagnan lepă dăaerul stă pînului.Cotterêts.Plec la Blois. Apoi. cel puţ in nu voi fi singur." Ş i dupăaceea porni spre Blois. în împrejurimile acestui oraş . în sfîrş it. Aş a căporni încreză tor s ăcalce cele patru-cinci zile de drum. Era un piş icher fă răde pereche. Treptat-treptat." La Villers-Cotterêts scrise cardinalului: „Monseniore. un om cu darurile celui mai nobil ş i mai generos dintre oameni. ş i el preş uie ş te cît douş zeci . D'Artagnan nu-ş i mai deschisese inima de ani ş i ani de zile. Pe drum. regă sindu-se. De altfel. d'Artagnan zise: —Ş tiu bine căstă ruinţ a mea pe lîngăAthos nu are rost ş ie zadarnică . Diavolul ă sta de Porthos e ş i azi voinic ca un taur. XV DOUĂCHIPURI DE ÎNGER Era cale lungăde mers. DacăAthos ni se ală tură . Planchet nu era un oarecare tovară şde aventuri: se dovedea un bun sfetnic. ace ş ti doi oameni se înţ elegeau de minune. unul care. mai presus de toate. ş i d'Artagnan avusese de multe ori prilejul săse conving ăde asta. urmat de credinciosul Planchet. ş tiind căare meritele sale. Aş a c ăajunser ăla Blaisois aproape buni prieteni. Precum am mai spus. ajungînd să -ş i încropeascăo stare mai ac ă tă rii. clă tinînd din cap ş i întorcîndu-se la gîndul ce-l fr ă mînta fă r ăîncetare. iar Planchet ieş i cu totul din pielea servitorului. domnul Athos era un gentilom fă răde pereche! întă ri Planchet. ceea ce îi mai alunga urîtul în aceastălungăcă lă torie. vom fi trei ca s ăne batem joc de Aramis. ş i d'Artagnan avea nevoie de Planchet. ei bine. c ă tase adesea după chilipirurile de odinioară . nu că uta primejdia. Astfel. Se ridicădeci numaidecît la rangul de confident al celui că ruia îi mai spunea încăstă pîn. de acest că lugă raşcu trecere la femei. . suferea săruginească printre cei cu vederi înguste. dacăPlanchet avea nevoie de d'Artagnan. mergeau amîndoi ală turi ş i sporovă iau împreun ă . dar sînt dator sămăport astfel cu vechiul meu prieten. flecă rind cu Planchet. dar nici nu dă dea înapoi în faţ a ei. ca ş i dup ăvorbirea ş i tovă ră ş ia stră lucitoare a gentilomilor. fusese soldat ş i armele înnobilează . pe unul îl am de pe acum în slujba Eminenş ei-Voastre. dar d'Artagnan nu-ş i fă cea griji: ş tia caii odihniţ iş i să tui dupăacest popas în grajdurile îmbelş ugate ale seniorului de Bracieux. ca sănu-i mai cuprindăurîtul. contele de La Fère locuind la castelul Bragelonne.

ş i mînuia spada ca un rege. pesemne căa devenit un bă trîn gîrbov. domnule. fiindc ăAthos e bă trîn astă zi. dacăn-aşţ ine să -mi dovedesc respectul faţ ăde umbra mă reaţ ăa gloriosului conte de la Fère. — Eh. mi se tot pă rea c ă -l aud murmurînd: „Haide. rosti d'Artagnan. decă derea. Cît despre mine.— Nu-i aş a? întreb ăd'Artagnan. care ne-a fost atît de drag. glă sui Planchet. mai degrabă . ş i cînd bietul om s-a pr ă bu ş it la pă mînt fă ră săzicănici pîs! Oh. o săîn ţ eleagă . asta-i tot. fă răs ăscoatăo vorbă : se vedea limpede c ă împă rtă ş eş te temerile st ă pînului să u. ba poate cănici n-o săne recunoască . — Oricum. toate astea îmi sfîş ie inima. sînt zidurile ora ş ului . iatăce tristăpriveliş te ne a ş teaptă astă zi! Acest nobil gentilom cu ochiul ager. — Mi-aduc aminte. Într-adevă r. tare mă re ţ ş i chipeşmai era domnul Athos în ziua aceea. Numai că . —Ş i-apoi. că ci cred căzidurile înalte de colo. acest chipeşcavaler atît de stră lucitor sub arme. Planchet clă tinădin cap. ori. e ca Athos s ănu primească propunerile mele într-o clipăde înflă că rare ră zboinic ă . reluăd'Artagnan. O să -l gă sim tolă nit undeva în iarbă . Planchet. o cumplită încurcă tură . Ochii lui nu spuneau nimic atunci cînd ducea paharul la gură . aşda bir cu fugiţ ii numai sănu vă d aceast ă întristă toare priveli ş te. era un gentilom fă răde pereche! — Da. ş i pă că tosul de Grimaud. în clipa cînd l-a stră puns. — Zvîrlea banii cum picăgrindina din cer. în duelul cu englezii din curtea de la Carmes? Tii. o s ă -l lă să m singur.ş i el o săne cerceteze cu privire stinsă . Pentru Porthos ş i mine ar fi o mare nenorocire ş i. că -i ş i aud vorba îng ă latăş i că -l vă d clă tinîndu-se pe picioare. — Mi se pare c-am ş i ajuns. vino ş i scapă -măde necazuri!" Ş i cum se pricepea săsfă rîme piciorul unui pahar ori gîtul unei sticle! Nimeni nu se putea mă sura cu dînsul în privinţ a asta. Planchet. continuăd'Artagnan. că ci prea puţ in i-a pă sat de bruma lui de avere. cu atît mai r ă u pentru dumneata. Îi plă cea s ăbea. Totul e adevă rat ca ş i cuvântul Evangheliei. cînd ş i-a prevenit potrivnicul: „Mi-ai cerut să -ţ i spun numele meu. poate ş i mizeria. zise Planchet cu milă .. recunoscu d'Artagnan. domnule. uite. zise Planchet. Ş i cum l-a fulgerat cu privirea. domnule. zise d'Artagnan. Dumnezeu mi-e martor. eh. Cînd îş i va veni în fire. în loc de un baston de comandant. domnule. bea dar nu era un b ă utor ca alţ ii. Sînt întocmai cuvintele sale. numai că -ş i va fi pierdut toate aceste însu ş iri din pricina unui singur cusur. că ci voi fi silit săte ucid!" Eram în preajmăş i l-am auzit. mai mult ca oricînd ş i mai beţ iv decît st ă pînusă u. Vi-l mai aduce ţ i aminte. mă rturisesc.. de îndatăce-o va lua razna. precum spusese. o săne l ă murim curînd. de care te mirai întotdeauna c ăţ ine în mînădoar o simplăspad ă . vărepet. continu ăPlanchet. domnule. cu nasul ro ş uş i cu ochii lă crimoş i. mai ales. niciodatănu s-a pomenit tă cere atît de gr ă itoare. — Singura-mi teamă . licoare. împurpurate de asfinţ it.

înţ eleg. ci La Vallière: dumneavoastrămerge ţ i mai departe. din cele care transporta lemnul tă iat în mîndrele pă duri ale ţ inutului pîn ăîn porturile Loirei. Că ci nici leghea nu-i peste tot la fel în frumoasa noastrăFranţ ă . cl ă dităpe un deluş or umbrit de niş te sicomori uriaş i: castelul domnului conte de La Fère. Athos nu ş tia multe: i-a silit pe ţ ă rani. trasăde boi. mai cu seamădupăce bea. Dar nu-i castelul Bragelonne. ţ inînd în mîn ăo str ă murare cu un cui în capă t. cum nu. — Intră m în oraş ? întreb ăPlanchet. — Cale de zece minute. nu se aduce la Paris ş i o gă seş ti numai aici. o s-o facem ş i pe asta! fă gă dui d'Artagnan. ă sta-i drumul? întrebăd'Artagnan. tulburat . D'Artagnan nu vru săîntrebe mai mult: îl îngrozea săaudăpoate de la altul ceea ce el însuş i îi spusese lui Planchet." Boii mergeau agale. domnule. D'Artagnan mulţ umi ţ ă ranului ş i dă du pinteni calului. — Cu ce văpot fi de folos. în loc săv ăomorî ţ i vremea dupăvitele astea moş că ite. acoperităcu ţ iglă . domnule. Un om pă ş ea pe lîngăcar. — Domnule. În clipa aceea. încuviin ţ ăd'Artagnan. Încetineala asta îi scotea din ră bdă ri. — Fireş te. pe drumul pe care mergeau cei doi cavaleri. să -i spunămonseniore ş i să -i numeascăbordeiul castel. — Ei bine. care din nenorocire. N-ai auzit acest nume printre numele seniorilor de pe aici? Ţ ă ranul se descoperi pe datăş i ră spunse: — Domnilor. ieş i dintr-un drumeag vrîstat de urme de roţ i. aduc la înf ă ţ iş are cu ceea ce am auzit despre Chambord. zise d'Artagnan. ca ş i Porthos. apoi. Are pumnul greu. — Hei. — Ei. ca săcerem lă muriri. adresîndu-se ţ ă ranului. Putem săapucă m înainte fă r ăteamăcăne r ă tă cim? — Oh. adeveri omul. chiar aş a săfaceţ i. ş i care ar fi dat de ruş ine pe puriş tii din Piaţ a Sorbonei ş i de pe strada Universită ţ ii. domnilor? ră spunse ţ ă ranul în graiul curat. — Tot ce se poate. dragul de Athos. de aici nu se vede. —Ş i jumă tatea asta de leghe e lungă ? întrebăd'Artagnan.Blois. Iar turnuleţ ele ascuţ ite ş i sculptate ce se ză resc colo jos. pentru fugarii dumneavoastră . propriu oamenilor de prin partea locului. Cam la vreo trei b ă tă i de pu ş c ăde acolo se aflăo casămare. — Că ută m casa contelui de La Fère. cum nu. ia zi. D'Artagnan ş i Planchet veneau în urma carului. o haraba greoaie. st ă pitulat dupăun ş ir de plopi. „Castelul! morm ă i el în sinea sa. Mergeţ i doar o juma' de leghe ş i-o săză riţ i un castel în dreapta. lemnele astea sînt ale dumnealui. albă . Castelul! A. în pă dure. le-am t ă iat în pă durea dumnealui ş i acum le duc la castel. prietene! îi strigăPlanchet. dacăintr ă m în oraş . văsfă tuiesc săgustă m din smîntîna cea atît de lă udată . în stînga. fii liniş tit. cu care mai zorea pasul domol al boilor.

La aceastăpriveliş te. Planchet gă sise ş i el în întîlnirea cu ţ ă ranul ş i în purtarea acestuia un prilej de adîncăîngîndurare. tot locuri pe unde îl purtase viaţ a. într-atît de puternice ră mîn pentru toatăviaţ a amintirile tinereţ ii. nu întîlniseja ţ ă rani atîta cumsec ă denie. simţ i o tulburare ciudat ăs ă getîndu-l pînăîn adîncul inimii. dacăsocoti mulţ umitoare desluş irile ce ţ i se dau. zise d'Artagnan. La cotul drumului. o curte destul de mare. — Vei spune. care de obicei nu se prea emo ţ iona. din ţ r-o anume pricină politică . Planchet. — Aici locuieş te contele de La Fère? întrebăPlanchet. era tare nedumerit s ă -ş i vadă stă pînul atît de tulburat ş i se uita cînd la d'Artagnan. era nevoit s ăumble travestit. ei bine! atunci poţ i să -mi rosteş ti numele. ca un visă tor. ş i o tră surăla care erau înhă ma ţ i doi cai. Muş chetarul mai merse pu ţ in ş i se gă si înaintea unui gard de fier.fă r ăvoie la gîndul c ăva revedea pe acest om ciudat. Îi venea săcread ămai degrab ăcăi-a ie ş it în cale un gentilom. urmăd'Artagnan. nici în Franche-Comté. care nu avea aceleaş i temeiuri s ăse simtămiş cat. lucrat cu priceperea meş terilor din acea vreme. continuăPlanchet. d'Artagnan. nici în Picardia. socotind c ăn-a că pă tat încădestule desluş iri. purtîndu-ş i calul de frîu. —Ş i care avea un slujitor numit Grimaud. care. se desen ăpe fondul unui desi şde copaci pe care primă vara pres ă rase o ninsoare de flori. — Un senior care a slujit în armată ? — Întocmai. potrivit spuselor ţ ă ranului. — Ori ne înş elă m noi. aici. Planchet să ri din ş a. care îl îndră gise atîta ş i care contribuise atîta cu sfaturile ş i cu propria-i pildăla educaţ ia lui de gentilom. Niciodată . oarecum nedumerit de aceste întrebă ri. în care tropă iau cai de că lă rie purtaţ i de frîu de că tre slujitori în felurite livrele. anilor să i. Un slujitor cu pă rul alb ş i cu spinarea dreaptă . un sfert de leghe mai încolo. întocmai ca ş i el. ori ne-a înş elat ţ ă ranul ă la. castelul La Vaillère se ivi în ochii că lă reţ ilor. în ciuda. graiul acesta curat. Mă rturisesc căeu n-am curajul s-o fac. Dumnezeule! Oare săfi murit. partizan al Frondei ca ş i el. atîta bună voinţ ă . Printre ză brelele gardului se vedeau straturi de zarzavat bine îngrijite. ş i un altul cu aceiaş i nume săstă pîneascăproprietatea asta? Descalecă . — Da. se ivi îndată . încadratăde sicomori. ră spunse slujitorul. casa cea albă . Athos nu poate săş adăaici. mă surîndu-l pe Planchet din cap pînăîn . Planchet. ş i du-te de întreabă . — Domnul Grimaud nu-i acum la castel. domnule. încetini goana treptat-treptat ş i îş i urmădrumul cu capul în piept. căun gentilom aflat în trecere pe aici doreş te săaibăcinstea de a saluta pe contele de La Fère ş i. zise bă trînul. care nu purta livrea. cînd la casa cea albă . se apropie de poartăş i trase clopotul. prevă ză tor ca totdeauna. apoi. nici în Artois. Planchet. nici în Normandia.

— Cum?! Planchet?! strigăAthos. Planchet auzi un glas dintr-o înc ă pere de la catul de jos: — Ei bine. unul dintre prietenii să i. iar umerii largi ş i bine proporţ ionaţ i . puţ in alungit. rosti Athos. — Ei! exclamăPlanchet cu faţ a stră lucind de bucurie. Devotatul slujitor al lui d'Artagnan nu fu în stare sămai scoatăo vorbă . un prieten devotat ş i unul dintre cei mai viteji ş i mai inimo ş i gentilomi din cîţ i am cunoscut vreodată . se aflăaici ş i ar vrea să -l salute. pă ş i că tre stă pînul casei. Ciudat! Athos aproape cănu îmb ă trînise. domnule conte.. pe cît pierduse din neastîmparul înfrigurat de altă dată . lipsiţ i de cearcă nele pe care le a ş tern nopţ ile de petrecere. se apucăsă -l cerceteze pe Athos.. unde-i acest gentilom ş i pentru ce nu l-ai condus încoace? Glasul ajunse pînăla d'Artagnan. vine îndată . unde erau adunate mai multe persoane. cu zîmbetul pe buze.. era mai zvelt decît în trecut. La aceste cuvinte o vă dităemoţ ie se zugră vi pe faţ a chipeş ăş i calmă a lui Athos. ş tiţ i. — Da. în timp ce convorbirea întreruptăpentru scurtăvreme redeveni generală . mîna-i minunat de albă ş i nervoasăca întotdeauna. Descă leca iute. rosti Athos. cu inima bă tînd. Dar stă pînul tă u unde-i? — În urmă . ară tîndu-se în prag. iată -m ăscumpul meu Athos! îngînăd'Artagnan. — De ce n-ai spus de la început?! mormă i bă trînul. Potrivit obiceiului. Chiar pe contele de La Fère îl că ută m. deş i mai moale acum. locotenent de muş chetari ai majestă ţ ii-sale. îl îmbră ţ iş ă ş i el cu o bucurie care îi umplu ochii de lacrimi. Cînd ajunse în faţ a intră rii. venindu-ş i puţ in în fire. Acesta îi fă cu semn lui d'Artagnan care. aproape împleticindu-se. Bă trînul deschise poarta ş i apucăînaintea lui Planchet. aşdori s ăvestesc domnului conte căstă pînul meu. Ochii lui frumo ş i. Asta înseamnăcăd'Artagnan e aici? — Iată -măprietene. Athos îi luămîna. deschizînd poarta.. cîş tigase în m ă re ţ ie. Deschide-mi te rog. Planchet. Eu sînt Planchet. ori Van Dyck. Toatălumea se ridicăîn picioare. d'Artagnan primi salutul binevoitor al celor de faţ ă ş i se stră dui sără spundăla fel. în timp ce Planchet. intrăcă lare în curte. apoi luăloc ş i. mii de amintiri uitate. un gentilom. ieş ea la iveal ăde sub manş eta de dantelăca o mînăzugră vit ăde penelul lui Tizian. domnule conte. Se avîntăcă tre d'Artagnan fă răsă -l piardădin ochi ş i îl strînse cu drag în braţ e. trezindu-i în inimămii de simţ ă minte. chipul. că ci ră mase înmă rmurit de înfă ţ iş area neaş teptatăa gentilomului. strîngîndu-i-o în mîinile sale ş i îl duse în salon.picioare. — Pă i eu îl cunosc pe flă că ul ă sta. măcunoaş teţ iş i eu văcunosc la fel de bine. pă reau mai mari ş i mai luminoş i ca nicicînd. — Văprezint pe cavalerul d'Artagnan. D'Artagnan.

Ş i am dus la bun sfîrş it însă rcinarea ce mi-aţ i încredinţ at. Raoul? zise Athos cu că ldură . deodatără sunarăîn curte niş te l ă tră turi de cîini ş i cî ţ iva dintre oaspeţ i spuserăîntr-un glas: — Ah. îi că deau în valuri pe umeri. — Trimite repede pe cineva la Blois. — Dar ce ai. ră spunse tînă rul. pletele-i negre. scoţ îndu-ş i cu gra ţ ie p ă lă ria împodobit ăcu lungi pene ro ş ii. La rîndu-i. De aceea se întoarse aproape maş inal în clipa cînd un tînă r chipeş . glasul îi suna plin de tinereţ e. ia-ţ i calul ş i du-te chiar tu. . dîndu-ş i seama totuş i din r ă ceala abia simţ ităa discuţ iei căcei doi prieteni ard de dorinţ a sără mînăsinguri. unde ţ ine tovă ră ş ie doamnei ducese d'Orléans. doamna de Saint-Remy se aflăla Blois. Raoul! Sau mai bine. doamnei de SaintRemy. — Oh. îl surprinse. apă ru în uş a salonului. atunci cînd e vorba într-adevă r de oameni din lumea mare. de vreo cincisprezece ani. Ş i era numai ochi ş i urechi. presă rate doar ici ş i colo de cîteva fire că runte. se folosiră de toatăarta ş i polite ţ ea de pe vremuri ca să -ş i pregă teascăpe încetul plecarea – lucru de o deosebităînsemnă tate în lumea mare. vrînd săsar ădin vîrful unei gră mezi de lemne. — Domniş oarei de La Vallière? fă cu îngrijorat Athos. prin curte. Cred căş i-a scrîntit piciorul. de parcăar fi pîndit curiozitatea pe care acest nume trebuia săi-o stîrnească . iar dinţ ii minunaţ iş i fă r ăvreo ş tirbire. — Micuţ ei noastre vecine i s-a întîmplat o nenorocire. O întreaga lume de gînduri i se înfiripăîn minte. Ş i mamei ei. lă murindu-i. săvăcer sfatul. dă deau un farmec de nespus zîmbetului s ă u. îmbră cat simplu. Numai c ăd'Artagnan nu pricepea încănimic. i s-a dat de ş tire? — Nu. unde t ă ietorii de lemne spă rgeau butucii. dar cu un gust desavîr ş it. care-ş i pă straserăîntreaga albeaţ ă de odinioară . Apariţ ia acestui nou personaj. — Se plimba cu Marceline. domnule. Am ză rit-o ş i m-am oprit. O ciudat ăasemă nare între gentilom ş i tîn ă rul cu pricina îi luminătaina acestei vieţ i regenerate. care pînăatunci i se pă ruse de neînţ eles. pe care tocmai se urcase. întrucît nu-ş i revenise încădin uimire. — Ce s-a întîmplat? întrebarăcîteva glasuri. s-a întors Raoul! Athos se uităla d'Artagnan. bona ei. cu totul neaş teptat. ca ş i cînd n-ar fi avut decît dou ă zeci ş i cinci de ani. domnule. ră spunse respectuos tîn ă rul. schimbarea lui Athos. m-a ză rit ş i ea ş i. domnule. Raoul? întrebăcontele. Dunnezeule! exclamăAthos. M-am temut căprimele îngrijiri ce i s-au dat n-au fost prea dibace ş i am alergat încoace.mă rturiseau o forţ ăpuţ in obiş nuit ă . biata copila a că lcat în gol ş i n-a mai putut s ăse ridice. cînd eu tocmai treceam pe acolo c ă lare. prin mijlocirea pă trunderii sale. — Da. Oaspeţ ii contelui. — Te-ai întors. Eş ti palid ş i-mi pari îngrijorat.

– murmurăRaoul. văasigur. într-atît de pu ţ in se adevereau prevederile sale. domnule... nu. ş i am lă sat-o la nevasta lui Chariot. dar pentru tine. a fost pentru a te prezenta oaspeţ ilor. domnule. apoi luăîn braţ ele-i puternice de pe acum pe micuţ a copil ă . — Pînăe gata masa. continuăcontele cu bună tate. dragul meu d'Artagnan. domnule conte. îi salutăpe Athos ş i pe d'Artagnan ş i se depă rtăzorit. zîmbind. rosti Athos. d'Artagnan. unde e? continuăcontele.Raoul se înclină . ş i dupăaceea săte întorci. Dupăaceastălă murire care le d ă duse prilejul săse ridice. ră mase săo vadăpe micuţ a Louise. — Mai întîi. care plîngea ş i care. domnule. văjur! strigăfata în timp ce tîn ă rul pă li la gîndul căel a pricinuit. cît despre tine. ţ inîndu-se tot lîngăuş a tră surii ş i privind ţ intăînă untru. tovară ş ul tă u. dacălumin ă m un pic misterul care te-a fă cut săcazi pe gînduri? — E adevă rat. sînt convins căte-ai purtat cu nesă buinţ ăş i cătotul s-a întîmplat din vina ta. ş i o aş ezăîncetiş or în tră sură . aceastănenorocire. prietenul tă u. Chipul tînă rului se îmbujoră . Ori preferi vorbirea ceremonioasăfiindcămăiubeş ti mai puţ in? . buimac de uimire. Pe urmăsă ri în ş a cu eleganţ aş i uş urinţ a unui că lă re ţ încercat. XVI CASTELUL BRAGELONNE În tot acest timp. simţ ind cum Athos redobîndeş te treptat asupra lui nemă rginita-i superioritate dintotdeauna. —Ş i Louise. oaspeţ ii lui Athos cerurăîngă duinţ a săplece. acest „domnule conte" nu are ce că uta aici. prietene. Dac ăeu te-am numit cavaler. pînăuna-alta. — Asta însănu te împiedicăsăte duci la Blois. — Am adus-o cu mine aici. cu tră sura lui. ză rindu-l pe Raoul. a pus-o săţ in ăpiciorul în apărece. n-ai săte superi. spuse el. săprezinţ i scuzele tale ş i ale mele doamnei de Saint-Remy. sper sără mîn mereu Athos. îngrijorat ca un pă rinte. Ducele propuse săo duc ăpe micuţ a Louise la Blois. — Ai dreptate. al că rei obraz îndurerat ş i zîmbitor i se lă săpe um ă r. mă rturisi d'Artagnan. în virtutea unei prietenii de două zeci de ani cu casa de La Vallière. ca săş tie cine eş ti. d'Artagnan privea în jur speriat ş i cu gura aproape că scată . Aş a se va afla mai curînd ală turi de mama sa. domnule. — Oh. rosti el. poate. — Oh. Raoul. nu. Athos îl luăde braţ ş i îl duse în gră dină . care. Ceru din ochi îng ă duinţ a contelui. Athos îl privi cu zîmbetu-i blînd. singur b ă trînul duce de Barbé. îş iş terse îndatăochii ei frumoş iş i zîmbi.

Dar totul are un sfîrş it. prietene. zise Athos: îi datorez tot atîta cît îmi datoreazăş i el. cum te-ai schimbat. mă rturiseş te. Athos zîmbi. adă ugăAthos. Echipajele mele se reduc la patru dulă i. — Mda. în ciuda celor patruzeci ş i nou ăde ani ai mei. — Dar ceea ce te uimeş te mai mult. ş i numai o profundăafec ţ iune putea săm ăajute s ăprind iară ş i ră dă cini în . — Ai parc. E pentru tînă rul de adineauri. — Cum asta? fă cu muş chetarul nedumerit. Mă uscam ca un biet arbore singuratic. nu? — Dimpotrivă . — Mă rturisesc. Totul te uimeş te aici. zîmbi Athos.— Oh. săne întoarcem la obiceiurile noastre ş i. —Ş i-apoi mi se pare c ăs-a petrecut o schimbare ş i în starea ta. nu? — Oh. da! El e pricina schimbă rii pe care o vezi la mine. —Ş i acest tînă r stăîmpreunăcu tine. — Atunci. încuviinţ ăAthos. d'Artagnan. ş i. De altfel. pricep. Doamne. — Trebuie căe foarte legat de tine. casa asta este a ta. l-am crescut. doi ogari ş i un prepelicar. e bruma de moş tenire de care ţ i-am vorbit. pentru Raoul. rosti Athos plin de liniş te. ca ş i orice altceva. care se întîlnesc atît de rar la un om în puterea vîrstei. — A. tîn ă rul acesta. ş tii prietene. echipaje. cai. cu una din acele sincere izbucniri tinereş ti. Vă d căstai minunat. nu-i aş a. ţ i-este fin. e reciprocă . bineînţ eles cănu pun la socotealăş i gloaba valetului meu. d'Artagnan. N-am decît doi cai. toatăhaita asta fă loasă . — Cred căm ăiubeş te ca ş i cînd i-aşfi tată . atunci cînd am pă ră sit oş tirea. cît despre recunoş tinţ ă . — Ai ghicit. înţ eleg! murmurăAthos cu o uş oarăîmpurpurare în obraji. drept început. dragul meu Athos! — Tînă rul acesta. îndoindu-ş i zîmbetul. — Da. gata s ăîmpingăla culme sinceritatea pe care i-o ceruse Athos. rudă . desprins cu totul de pă mînt. — Parcul are două zeci de pogoane. nu? — În chipul cel mai adînc. zise d'Artagnan. Lui nu i-am spus. să vorbim deschis. nu-i pentru mine. —Ş i mai cu seamăfoarte recunoscă tor. fă cu d'Artagnan. dar îţ i spun ţ ie. bă nuiesc. că -i sînt încăîndatorat. — Ei. — Par încătînă r. Două zeci de pogoane care cuprind gră dina de zarzavat ş i toate celelalte. e un orfan p ă ră sit de mamă -sa în casa unui să rman preot de la ţ ar ă . Eş ti de nerecunoscut. poate? Oh. sămăfereascăDumnezeu! exclamăgasconul. sînt eu însumi. d'Artagnan. Ş i se uităla Athos fă r ăs ă -ş i poat ăstă pîni un zîmbet. mărecunoş ti. nebunia. zise el. Eu i-am purtat de grij ă . prietene.

Da ş i nu: n-am remuş cari. Ei bine. d'Artagnan. acest copil m-a fă cut săregă sesc tot ceea ce pierdusem. dar asta nu înseamnă . rosti d'Artagnan. Athos. prietene. Învă ţ ă tura înseamnămult pentru un copil. —Ş i eş ti fericit? întrebăel. — Dar despre lordul de Winter mai ş tii ceva? —Ş tiu căse bucurăde mare trecere pe lîngăCarol I. pilda însăpreţ uieş te ş i mai mult. — De vreo cîteva ori am gîndit ş i eu la fel ca tine. prietene. dar Raoul e sortit sădevinăun gentilom desă vîrş it. ea ş iar fi dus mai departe opera-i distrugă toare. d'Artagnan se gîndi la milady. Dar spune-ţ i gîndul pînăla capă t. d'Artagnan. murmură d'Artagnan. Prieteni? Voi nu mai eraţ i lîngă mine. ş i e cu putinţ ăsă ne vinăş i nou ărîndul săisp ă ş im. n-am remuş că ri. — A remuş cari? continuăAthos. m-am prefă cut dă ruit cu virtu ţ ile pe care nu le aveam.viaţ ă . — Eş ti teribil. Ş i eu i-am fost pildă . continuăAthos. Se plimbau pe o alee umbrităş i înmiresmată . pe pă mînt. Mă gîndesc adesea la acest tînă r. Să -ţ i sfîrş esc eu vorba. — Ai auzit vorbindu-se vreodatăde el? — Niciodată . semă nînd a. căsînt convins căaveam dreptul săfacem ce-am fă cut. nu mai aveam curajul sătră iesc pentru mine. am tră it pentru el.. d'Artagnan. asta înt ă reş te ce ţ i-am spus . — Atît cît e îngă duit unei fă pturi de-a lui Dumnezeu aici. — Femeia asta avea un fiu? — Da. M-am dezbă rat de metehnele pe care le aveam. fiindcăfemeia aceea cred cămerita pedeapsa pe care a primit-o. Poate căorice vă rsare de sînge cere o ispă ş ire. — Ciudat! Eu am uitat cu totul de el! Athos zîmbi melancolic. Ei bine. Pe nea ş teptate. nimic nu ţ i se poate ascunde. că ci mi l-ai spus doar pe jumă tate. Ochiul scrută tor al lui Athos îl pă trunse pînăîn fundul sufletului ş i pă ru să -i citeasc ăgîndurile. O amantă ? Eram prea bă trîn. d'Artagnan. da. Athos. fiindcădac ăi-am fi cruţ at via ţ a. aşfi vrut săte întreb dacănu tră ieş ti cîteodată clipe neaş teptate de groază . Nu cred sămăamă gesc singur. murmurăAthos. aş a cum la vîrsta noastrăîmpuţ inatămai putem creş te. — Pesemne căi-a împă rtă ş it soarta care e nedreaptăcu el în clipa de faţ ă . Ascultă . D'Artagnan se uita la Athos cu admiraţ ie crescîndă . Ea a isp ă ş it. d'Artagnan.. Una din razele aurii lumina chipul lui Athos ş i ochii lui ră spîndeau parcăş i ei în jur lumina molcomăş i blîndăa înseră rii ce se aş ternea. prin frunziş ul că reia stră bă tea piezişcîte o razăa soarelui în asfin ţ it. — Trebuie săaibădouă zeci ş i trei de ani.

dragul meu d'Artagnan. peste tot se simte gentilomul care . nu-i aş a? Pe gerurile cumplite de astă -iarnă . chiar dup ă două zeci de ani de despă rţ ire. care era bolnavă . dar mi s-a pă rut rece. „Nu-i curios!" cugetăd'Artagnan în sinea sa. Porthos are minunate însuş iri. unul. Athos. Ş i Aramis? — M-am vă zut ş i cu el. Athos? — Nu. — Da. numai oamenii ră i tă gă duiesc prietenia. surîse d'Artagnan. încurcat.Ţ i-am spus vreodatăcămama a fost doamnăde onoare a Mariei de Medicis? — Niciodată .. nu uitănici de bunul domn Mouston. toatămă re ţ ia de care se înconjura Porthos în castelul Pierrefonds. spuse d'Artagnan. dragul meu. aş a e. cum ar spune poeţ ii.a fost nevoităsăstea toatăvremea în pat. urm ăAthos. cu verva ş i hazu-i gascon. Ş i regina? — Care regină ? — Doamna Henriette a Angliei. Tu nu obiş nuieş ti săvorbeş ti despre lucruri de-astea. în loc s ă -i cear ăg ă zduire lui Mazarin?! Nar fi dus lipsăde nimic. — Fiecare cu firea lui. Dar ă sta e un adev ă rat pelerinaj la templul Prieteniei. d'Artagnan. atră gînd lui d'Artagnan luarea-aminte căau ajuns iară ş i la castel. ş i-apoi a fost mereu amestecat în intrigile femeilor. fiica lui Henric al IV-lea. fă răo surcică ! De ce n-a venit s ăceară gă zduire orică ruia dintre noi. — Mda. — E la Luvru. Ne-am plimbat un ceas ş i aproape c ăam înconjurat întreg domeniul meu. sîngele cere sînge. din pricina lipsei de lemne. ş i. crede-mă . trebuie săse iveascăun prilej ca săo faci. — Vezi. Pricepi una ca asta? fă cu Athos. te-ai vă zut cu Aramis! exclamăAthos. În ciuda unui gră unte de vanitate. mormă i d'Artagnan. — Porthos nu l-ar fi aş teptat cu atîta ră bdare. — Aramis. măminunez căîntîmplarea ne-a adunat laolalt ă odinioarăş i căam r ă mas tot atît de legaţ i unul de altul. ră spunse d'Artagnan. unde n-are aproape nimic din ce-i trebuie. Prietenia îş i înfige adînc r ă dă cinile în inimile cinstite. — An.adineauri. — Eu. mai ales. El a vă rsat sîngele lui Straffort. pentru căei nu o înţ eleg. precum ş tii. — Ah. ridicînd din umeri. surîzînd de aceastăvoio ş ie care îi amintea de zilele lor bune. vezi. completăd'Artagnan. rosti el. L-ai mai vă zut cumva? — M-am despă rţ it de ei acum cinci zile. Doamne. dar se gră bi s ăschimbe vorba. privindu-l cu ochiul lui pă trunză tor. Fiica lui Henric al IV-lea sătremure de frig. ş tii. Athos nu numai căt ă cu. — Totul te farmecăş i. luîndu-ş i peste picior prietenul. — Cred căîn clipa de fa ţ ăe amestecat într-una tare complicată . Athos tă cu. glă sui Athos. Ş i povesti. e rece din fire.. — O cunoş ti. am auzit căfata ei. dar mama mea a vă zut-o pe cînd era copilă .

colbuit din cap pînă -n picioare. numit Benvenuto Cellini. cugetăd'Artagnan.stă pîneş te aici. Acest mic compliment avu darul s ă -l mi ş te pe d'Artagnan pînăîn fundul sufletului. pe jumă tate ca un lacheu veni să -i pofteascăla masă . — E Raoul. doctorul nu s-a putut pronunţ a. E momentul cînd unul dintre str ă moş ii . îl lă săîn grija unui soi de rîndaşş i se gră bi săse apropie să -i salute pe conte ş i pe d'Artagnan. sper căaccidentul n-a avut urm ă ri? — Nu se ş tie încănimic. — Domnul. O capodoperăa unui mare artist florentin. despre care m-ai auzit vorbind adesea. —Ş i bă tă lia înfă ţ iş atăaici? — E bă tă lia de la Marignan. ale că rei ferestre dă deau într-o parte spre gră dină . spuse tînă rul. toate cuvintele de laudăauzite despre mine trebuiesc întoarse domnului conte. de astă datăş i mai adînc. dar se teme sănu fie atins vreun nerv. iar în cealaltăspre o seră . domnule. domnul conte v-a rostit numele în faţ a mea ori de cîte ori a vrut sădea o pildăde gentilom cuteză tor ş i generos." — Ei bine. din pricina umflă turii. ră spunse Raoul. e lucrat dumnezeieş te! exclam ăel. Athos îş i conduse oaspetele într-o încă pere nespus de simplă . zise Athos. că ruia nu-i scă pase jocul mut de pe chipul prietenului să u. ş i văvoi face sămăaş teptaţ i. — De ce n-ai mai r ă mas în preajma doamnei de Saint-Remy? — M-am temut cănu voi putea fi devreme la cină . În clipa aceea se auzi un tropot de cal. D'Artagnan aruncăo privire asupra serviciului: tacîmurile erau minunate – vechea argintă rie a familiei. să ri de pe cal. Dar va fi ră splă tit prin tine. pe care îl vezi aici: dînsul m-a educat în toate privinţ ele ş i nu-i vina sa dacăelevul s-a dovedit atît de neîndemînatic. Într-adevă r. Curînd vom avea veş ti despre să rmana copilă . înclinîndu-se pentru a doua oară . Raoul. domnul este cavalerul d'Artagnan. întă ri Athos. aceea un bă ieţ aşîmbr ă cat pe jumă tate ţ ă ră neş te. zise Athos. punînd mîna pe umă rul luid'Artagnan. nu mai am nici o îndoială . care se întoarce. — Da. „Acum. Raoul. îmi place felul cum te porţ i. În clipa. unde creş teau flori neînchipuit de frumoase. Athos ră mase mai încîntat decît s-ar putea spune: se uit ăcu recunoş tinţ ăla d'Artagnan. ră spunse d'Artagnan. apoi că tăspre Raoul cu unul dintre acele zîmbete ciudate de care copiii sînt mîndri atunci cînd le pă trund înţ elesul. domnule. se vedea cît de colo. ş i polite ţ ea ta m-a miş cat. Întinse mîna lui Raoul ş i-i spuse: — Tînă rul meu prieten. Pe o policioarăse afla un superb vas de argint ş i d'Artagnan se opri să -l privească . — Ah. — Domnule. tîn ă rul ap ă ru în poartăş i intrăîn curte. zise Athos. sînt încredinţ at.

ţ i-l dau în grijăîn chip deosebit pe Planchet. Îngrijeş te-te ş i de asta. te rog. ş i îţ i mul ţ umesc pentru Planchet. care nu uitase căa luptat trei ceasuri în ş ir cu spada prietenului să u Enguerrand. Copilul ieş iş i. Cu acest prilej. aş a căva preţ ui un pat moale. i-a dă ruit acest vas. Multăvreme n-a ş tiut ce-i un culcuşca lumea. împreunăcu alţ i doi viteji prieteni ş i cu mine am să vârş it faptele noastre de arme la asediul oraş ului La Rochelle. lacheul domnului d`Artagnan. domnule? întrebăRaoul cu tinereasca-i curiozitate. — Charlot e ş i el un om de treabă . a ş a cum Athos povestise despre bunicul să u. precum ş io spadă . — Dragul meu Charlot. Dar s ăne aş eză m la masă . lucratăş i ea tot cu atîta mă iestrie. E numele pe care mi-l luasem cînd domnul d'Artagnan. Enguerrand de La Fère. Memoria mea e mai bunădecît a ta. urmăcontele. zise d`Artagnan. Tînă rul fă cu ochii mari auzind acest nume ş i se uităsăvad ădac ă d'Artagnan vorbea într-adevă r cu contele. — Ai uitat de bastionul Saint-Gervais. Ascultîndu-l. d'Artagnan. dragăRaoul.mei întinde propria-i spad ălui Francise I. nu-i aş a Raoul? surîse Athos. Ei. ş i într-o anume zi a avut parte de o cinstire triumfală . — Pe lege mea. dupăcincisprezece ani. îi spuse Athos. tînă rul vedea parcăaievea desfă ş urîndu-se înaintea ochilor una dintre acele fapte de arme istorisite de Tasso ori Ariosto. eu mi-aduc aminte totul ş i am să -ţ i povestesc ş i dumitale. tinere. sînt optesprezece ani de cînd măslujeş te. Afar ăde asta. regele. mormă i Athos. —Ţ i se pare ciudat acest nume. Cheamă -l încoace pe Charlot. care a murit ş i el mai tîrziu. Domnul are bună tatea s ă -mi dea ş i azi acest nume ş i de fiece datăcînd îl aud inima îmi tresare de bucurie. sub ră posatul cardinal ş i sub domnul de Bassompierre. din vremile de faimăale cavalerilor. fă r ăca ea s ăse frîngă . pentru tot timpul cît va ră mîne aici. — Acest nume a fost înconjurat de faimă . Athos. tu. se întoarse Athos că tre micul lacheu care tocmai servea supa. Noi sîntem niş te pitici pe lîngăcei de atunci. bunicul meu. vorbi Athos la rîndul să u. este căspada lui trecea printre cele mai temute din timpul . Charlot se înclinăş i ieş i. Iată . dup ăo clipă . pe care poate ai vă zut-o odinioar ăla mine. rosti Athos. a primit titlul de cavaler de Saint-Michel. — Dar ceea ce uităs ă -ţ i spunăd'Artagnan. slujitorul cu care cei doi c ă lă tori vorbiserăla sosire se ivi în prag. Îi place vinul bun: tu ai cheia de la pivni ţ ă . — Ce vreţ i săspuneţ i. zise d'Artagnan. Era vremea unor uriaş i. dragul meu Athos. care ş i-o frînsese pe a sa. Ş i îi povesti lui Raoul de-a fir-a-pă r cele petrecute la bastion. nu ş tiu nimic despre asta. ş i de ş tergarul din care trei gloanţ e au fă cut un drapel. — Te gîndeş ti la toate.

Uită tura lui Athos îl f ă cu săamuţ ească . rosti d'Artagnan. dacănu-i prea obosit. pumn de o ţ el. Raoul. Trebuie să se afle pe undeva pe aici o spadădespre care am spus adeseori căe cea dintîi din regat. l-ai ră nit. Tînă rul ar fi vrut săprelungeascăaceastăconvorbire toatănoaptea. dragul meu Athos. Nu de mult. mai cu seamăîn privinţ a însuş irilor pe care le lauzi la mine. Cît despre celă lalt. Raoul îl conduse în chip de gazdă . ai c ă rui ochi se aprinseserăîn timpul convorbirii ş i pă rea căimplorăamă nunte. tu care te socoteş ti priceput în mînuitul spadei ş i a că rui mîndrie ar putea săsufere într-o zi o crud ă dezamă gire. ochi ager. Planchet mi-a pomenit chiar azi de acel frumos duel din curtea de la Carmes. plin de mulţ umire de sine. — Aşvrea săş tii. abia trei ani mai mult ca tine. ş i tu eş ti un bun profesor. fiindcăniciodatăn-aşavea la îndemînăpentru tine o pildămai gr ă itoare: roagă -l mîine pe domnul d'Artagnan. mi-aşfi stricat braţ ul cu copilul ă sta! zise Athos. ş i nu m-am prea schimbat. cît sără mînă singur cu sine ş i săcugete în voie la tot ce vă zuse ş i auzise în seara aceea. dragul meu Athos. nu-mi aduc aminte. Uite. privire scînteietoare – iatăcu ce-ş i întîmpina el duş manul. zise Athos. Erai un voinic ş i jum ă tate! — Eh.. însăAthos stă rui să se retragăîn odaia ce i se preg ă tise.să u: braţ de fier. dar care stricăpe al multora.ş i cum Athos cugeta căva că uta sără mînăcît mai mult cu putinţ ăîn preajma lui d'Artagnan pentru a-l face săpovestescătoate vitejiile lor din tinereţ e. aşvrea săş tii cît de primejdios e omul care une ş te într-însul sîngele rece ş i iuţ eala. XVII DIPLOMAŢ IA LUI ATHOS D'Artagnan se cuibă ri în aş ternut nu atît ca sădoarmă .ş i încă împotriva unor oameni încercaţ i. Ah. — Cred căam doborît unul. fă cu d'Artagnan cu rîsul lui de gascon. dar Athos îi atrase luarea-aminte căoaspetele trebuie săfie obosit ş i are nevoie de odihnă . —Ş i domnul d'Artagnan a ie ş it învingă tor? izbucni tînă rul. se împotrivi. D'Artagnan. veni el însuş i o clipămai tîrziu să -l caute ş i pecetlui acesta searăplă cutăcu o strîngere prieteneascăde mîna ş i cu o urare de noapte bunăadresatămuş chetarului. politicos. Avea optsprezece ani. — Da.. tinere! continuăd'Artagnan. cînd l-am vă zut luptînd pentru prima oară . săaibăbun ă tatea să -ţ i arate cum se luptă ! — La naiba. cu lordul de Winter ş i cu tovar ă ş ii lui. . — Eh. — Existăoameni al că ror braţ nu se stricăniciodată . spuse d'Artagnan. Raoul. l-am dezarmat ori l-am r ă nit. c ă tînd întrebă tor spre Athos.

fu încîntat săgă seascăun om de o inteligenţ ăsclipitoare ş i plin de vlagă . îş i fă urea în minte planurile de atac ş i. dîndu-i cele mai bune nă dejdi în planurile sale. în loc s ăse lase pradă gîndurilor pizmaş e ori mîhnirii ce-ar fi întunecat o fire mai puţ in generoasă . în locul beţ ivului îndobitocit pe care se aş tepta să -l vadăză cînd mahmur în cine ş tie ce cloacă . o bucurie sincerăş i cinstităîi umplu sufletul. Apoi. nu numai fireasca-i pornire. stabili săporneascălupta a doua zi. ori poate mai degrabăfusese vestit dinainte de vizita lui. s ăîncerce a trage de limbăpe tînă rul cel naiv. În ciuda oboselii. Dar d'Artagnan însuş i. să -i urmă reascănoile obiceiuri ş i săţ in ăseamăde ele. Pe de altăparte. absen ţ a lui Grimaud de care Athos nu se putea lipsi odinioarăş i al că rui nume nici mă car nu fusese rostit. în ciuda încercă rilor de a aduce vorba despre el – toate acestea îl neliniş teau pe d'Artagnan. la ceea ce îi spusese acesta în biserica Notre-Dame. trebuie sămai spunem că . . ori poate Athos era o verigădintr-un lanţ nevă zut. ori a vanită ţ ii lui Porthos. recunoscu f ă răvreo împotrivire acea superioritate dintotdeauna pe care Athos o avea asupra lui ş i. ş i treaba asta era floare la urerche. Nu se putu opri sănu se gîndeasc ăla Rochefort. mă rturisea dorinţ a de a pă rea avut ş i tră da o ambiţ ie lesne de zgîndă rit. săcerceteze cîteva zile relaţ iile lui Athos. gîndurile acestea îl ţ ineau treaz pe d'Artagnan. cu toate căş tia în Athos un potrivnic de temut. El s-ar fi ală turat planului ministrului cu atît mai bucuros cu cît l-ar fi împins ş i nevoia. Nu se mai bucura deci de încrederea prietenului sau. Totuş i i se pă ru c ănu-l mai gă se ş te pe Athos atît de sincer ş i clar în toate privinţ ele. dacăera gata săse foloseascăde mijloace viclene împotriva agerimii lui Aramis. Cine era tînă rul pe care spunea căl-a adoptat ş i care îi seamă năleit? Ce înseamnăaceastăîntoarcere la viaţ a de lume ş i aceast ă cumpă tare exageratăpe care o bă gase de seamăla masă ? Un lucru cu totul neînsemnat în aparenţ ă . ascunsăcu atîta pricepere. fie gonind împreuna dupăvînat. dup ămasa de prînz. înţ elesese numaidecît ce neajunsuri l-ar pîndi în cazul cînd vreo indiscreţ ie ori vreo stîngă cie ar lă sa ochiul încercat a lui Athos să -i descopere ş iretlicurile. Agerimea minţ ii ş i limpezimea ideilor lui Athos fă ceau din el un om gata săse punăîn miş care mai iute decît oricare altul. Modesta bună stare a lui Athos. fie încruciş înd spada cu el. cu mintea-i isteaţ ă . îş i zise căpe un teren atît de necunoscut trebuia să înainteze cu bă gare de seamă . Oare săfi fost Rochefort înaintea lui d'Artagnan la Athos? D'Aratgnan nu avea însătimp de pierdut cu gîndurile. Drept care se hotă rî săl ă mureascălucrurile chiar de a doua zi. că ci profesorul trebuie căînrîurise mult inima ş i cugetul elevului să u. simţ ă mînt care se preschimbase în cele din urmăîntr-o sincerăprietenie. astfel încît săafle amă nuntele care îi lipseau pentru a-l regă si pe Athos cel de odinioarăîn Athos cel de astă zi.Cum era bun din fire ş i-l îndră gise din capul locului pe Athos.

În clipa aceea i se pă ru căză reş te prin cră pă tura oblonului pe cineva strecurîndu-se tiptil prin curte. pe cîtăvreme Athos. chibzui d'Artagnan. în tot castelul nu se mai auzea decît zgomotul unui pas mă surat ş i monoton. De mine sau de tat ă -s ă u? C ă ci acum sînt încredinţ at: contele e tată l bă iatului.. Poţ i ghici altele. Uite un flă că u care s-a ş i apucat de ş trengă rii ş i care nu-mi pare căîmpă rtă ş eş te deloc duş mă nia lui Athos faţ ăde sexul frumos: nu se duce la vînă toare fiindc ănu are cu el nici arme. într-un tîrziu." În cele din urm ă . Tînă rul. fă răîndoială . omul sincer ş i cu inima deschisă . „Oh. dimpotrivă . deschise uş a grajdului.. În ajun. în timp. Athos se urcăîn pat. închise porti ţ a dupăel. doar Grimaud tă cea într-un chip atît de gră itor! În ră stimp zgomotele se stinseserărînd pe rînd în toatăcasa. cîinele în cuş că . cîinii amuţ iserăş i ei. Se lumina de-a binelea de ziuă . Potrivit obiceiului să u de a nu lă sa nimic sătrec ăfă r ăs ăse încredinţ eze ce se petrece. fiindcăam săvorbesc fă rănici un înconjur cu Athos. ş i d'Artagnan îl ză ri peste creasta zidului gonind ca o s ă geatăş i aplecîndu-se sub crengile joase ş i înflorite ale arţ arilor ş i salcîmilor. puse ş aua ş i frîul cu o repeziciune -ş io îndemînare vrednice doar de cel mai încercat că lă reţ . recunoscîndu-i mă iestria în ale diplomaţ iei. de ce Grimaud. Aramis ş i Porthos ar avea ş i mai mult respect pentru el. hm! fă cu gasconul. mai apoi. o privighetoare pierdutăîn frunziş ul des al copacilor fă cuse să ră sune o bucatăde vreme în pacea nopţ ii trilurile-i melodioase ş i adormise ş i ea. tă cutul Grimaud. d'Artagnan bă gase de seamăc ăpoteca aceea trebuia săducă la Blois. unul după altul: pă să relele în frunziş ul copacilor. nici cîini.. .d'Artagnan se ruş ina săumble pe că i ocolite faţ ăde Athos. Oare de cine se ascunde?. fiindcăş i acest ultim zgomot se stinse. o sămă lă muresc eu. Tă cerea ş i oboseala se unir ăş i-l dă duserăgata pe d'Artagnan: închise ochii ş i el ş i somnul îl fur ănumaidecît. Dar la ce anume? Astai cu neputunţ ăde ş tiut. privi cu atenţ ie ş i recunoscu haina roş iaticăş i chica neagrăa lui Raoul. nici nu îndeplineş te vreo însă rcinare. se înfiripau iară ş i. căel să ri din pat ş i deschise ferestrele. d'Artagnan auzise cum se închid uş ile ş i obloanele. d'Artagnan se feri săfacăzgomot. l-ar stima mai puţ in. fiindcăel era. scoase afarămurgul pe care încă lecase ş i în ajun. chiar sub odaia sa: bă nui ca acolo era odaia lui Athos. duse calul pe aleea dreaptădin gr ă dina de zarzavat. asta însănu.. deschise o portiţ ălă turalnic ăce dă dea spre o potecă . — Hm. I se pă rea c ă . îl scoase din curte. Zorile abia auriră perdelele odă ii. oile pe cîmp. toate zgomotele pe care d'Artagnan le auzise în ajun stingîndu-se rînd pe rînd. D'Artagnan nu era însăsomnoros de felul lui. fiindcăse ascunde. „Se plimbăş i se gînde ş te. nu-i aici? se întreba d'Artagnan. În muţ enia lui a şdibui o mulţ ime de lucruri. La naiba! Cît despre asta. dupăce se puserăsălatre unii la alţ ii afară .

depă rtînduse un pic ş i lă sîndu-se legă nate pe apă . — Ei. D'Artagnan începu săzîmbească . Săfi scă pat vreun cal din grajd? — Nu prea cred. vorbi el. Abia ajuns pe ultima treaptăa scă rii de la intrare. fiindcăpaş ii sînt egali ş i arat ăun mers agale. de dimineaţ ă ? se întrebăAthos neliniş tit. — Îmi pare căv ă dş i aici aceleaş i urme. ş i coborî din odaie. îş i mai ră suci o datămustaţ a. ş i chipul cum m-ai întîmpinat. bunădimineaţ a. dupăce l-au pus săscoatăap ă . Totul a fost la înă lţ ime: ş i culcuş ul. dragăprietene. ş i cina menit ă sămătragăla somn. N-ai observat că Raoul e îndră gostit? — Bine! Dar de cine? De fetiţ a asta de ş apte ani? . ridicînd uş or din umeri. aş a cum avea obiceiul. Doamne! Ca săafle noută ţ i despre micuţ a La Vallière. îş iş terse borul pă lă riei cu mîneca. toate aceste frumuseţ i pe care ochiul lui Dumnezeu le face săse iveascădin adîncul pă mîntului ş i care-s atît de dispreţ uite la oraş . — Unde-i Raoul? strigăAthos. fă răsă -ţ i dai seama. Athos. îş i mai netezi o datăpă rul. Dar la ce te uiţ i cu atîta luare-aminte? Nu cumva au început să -ţ i placălalelele? — Pentru asta n-ar trebui s ăţ i baţ i joc de mine. — Da. zise d'Artagnan. — Bunădiminea ţ a. acum ghicesc totul.bă rcile legate la malul Loirei pă reau căse însufleţ esc ş i ele. cînd auzi uş ile ş i obloanele deschizîndu-se. Bietul bă iat s-a dus la Blois. rosti Athos. Pesemne că . Crezi? Ş i îş i duse prietenul în lungul aleii pe care se vedeau întipă rite o mulţ ime de urme la fel. de parc ăar fi că utat un ban în nisip. — O! exclamăel. ducînd înapoi calul. lîngăhavuz. D'Artagnan r ă mase mai departe la fereastră . Gr ă dinarii ă ş tia sînt oamenii cei mai neîndemînatici din lume. Athos. dragăprietene! Ai dormit bine? — Minunat. — De ce? — Ei. întă ri d'Artagnan. Cum se face cănu l-am vă zut încă ? — Sst! murmurăd'Artagnan cu un zîmbet ducînd degetul la buze. — Mai mult decît atît. — A. fetiţ a care ş i-a scrîntit ieri piciorul. — Ce e? întrebăAthos. ca sănu trezeasc ăpe nimeni. aplecat la pă mînt. ş i care au fost striviţ i acum de dimineaţ ă . da ş i înc ăproaspete! — Foarte proaspete. Ş tii. sînt sigur. l-au lă sat săcalce peste ră zoare. nepă să tor. Uite. Mă uitam pur ş i simplu la stînjeneii pe care i-am să dit aici. La ţ arăgusturile se schimbămult ş i ajungi săîndră geş ti. D'Artagnan povesti tot ce vă zuse. iar apoi. — Crezi? fă cu d'Artagnan. îl ză ri pe Athos. tră gînd cu coada ochiului la chipul gazdei. — Cine oare a trecut pe aici. scumpăgazd ă ! zise d'Artagnan. ră spunse Athos.

Ace ş ti copii viseazăîmpreunăzi de zi ş i vorbesc despre o mulţ ime de lucruri serioase. Ş i cugetăîn sinea sa căa sosit clipa. la vîrsta lui Raoul. —Ş i bine faci. fie asupra realită ţ ii. — Glumeş ti! Cum. visă tori ş i în acelaş i timp ş ă galnici. dar dacăte-ar aş tepta mai multe foloase. — Oh! exclamăAthos la rîndul să u. — Fă r ăîndoială : dar asta are s ă -i zdrobeascăinima ş i are săsufere ca pentru o adevă ratăiubire. putem să -i facem acolo o situaţ ie. spuse Athos. pe care bunul rege Henric al IV-lea o dă ruise tată lui meu. încît totul pare adeseori o adevă ratăpasiune. —Ş i tu ce spui despre dragostea asta? — Nu spun nimic. Pe scurt. — Oh! exclamăd'Artagnan. — Cred căam s ă -l trimit la Paris. inima e atît de plină . — Copilă rii! Raoul însăare nevoie săschimbe via ţ a: trimite-l cît mai iute de aici sau. — Chiar vreau să -ţ i cer sfatul asupra unui lucru la care m-am gîndit. n-ai fi oare bucuros săte avînţ i iară ş i în tovă ră ş ia mea ş i a lui Porthos. — Ca săintr ă m din nou în luptă ? — Da. — Întocmai. . dacăva r ă mîne aici. ş i pe atunci el însuş i era un copil. ochii albaş trii.— Dragul meu. La vîrsta lui Raoul. ş i am crezut căînnebunesc de durere cînd mi s-a spus căpovestea lui Pygmalion nu-i decît o simplănă scocire. dragostea lui e pe jum ă tate închipuire. aceastărevă rsare de dor la cei tineri e atît de dulce ş i amarăîn acela ş i timp. rîd ş i-l necă jesc pe Raoul. — Dacăvrei. la naiba. pe jumă tate realitate. n-ai s ăfaci niciodatăom din el. Viaţ a de alt ă datănu te mai ispiteş te cu nimic. Ei bine. zise Athos. ca niş te adev ă raţ i îndră gosti ţ i de dou ă zeci de ani. — Asta-i din pricina lipsei de activitate. pe calea ispră vilor noastre din tinereţ e? — Atunci. cătrebuie negreş it săse reverse într-un fel. — Nu socoteş ti căar fi timpul săne facem datoria sub arme? — Dar tu nu ţ i-o faci ş i acum. — Vorbeş te. fie asupra închipuirii. mi-aduc aminte căeu mă îndră gostisem de o statuie greacă . pe care va sfîrş i să -l adore într-o bunăzi. rosti el. se cheamăca-mi faci o propunere. dar cred căacum cam încep săîncrunte din sprîncene. De aceea măgîndesc să -l trimit departe de aici. s-a obi ş nuit săridice în slavăş i săadmire acest mic idol. De vreo trei-patru ani. Dar aceste imbolduri dintîi ale inimii sînt atît de puternice. povestea asta i-a fă cut mult timp săzîmbeascăpe pă rinţ ii micu ţ ei de La Vallière. fetiţ a aceea?! — N-ai vă zut-o? E cea mai frumoasăcopil ăde pe lume: p ă rul bă lai argintat. Nu-l ocupi îndeajuns pe Raoul ş i atunci cautăsingur să -ş i gă seascăceva de fă cut. — Directăş i clar ă . d'Artagnan? — Ascultă -m ă : s ăintr ă m cu adevă rat sub arme.

voi toţ i . Porthos are un venit de cincizeci ori poate ş aizeci de mii de livre pe an. eş ti mai iute decît erai odinioară !o întoarse d'Artagnan. marele cardinal. aş a ceva nu se poate striga în gura mare. în sfîrş it. cănu vorbesc pentru tine. un că mă tar care îş i cîntă reş te scuzii de aur ş i pune dobînzile deoparte. dar eu ce fac pe lumea asta? Port zale ş i centiron de două zeci de ani. Acesta-i st ă pînul pe care mi-l propui. fă r ăs ămerg nici înainte. Săne înţ elegem însă . care nu ai pereche între bă rbaţ ii viteji ş i îndră zneţ i. ră spunse gasconul încurcat. zise Athos. Întradevă r. Ce vrei s ăspui? — Ei.— Din partea cui ş i împotriva cui? întrebădeodat ăAthos. sau mai curînd o singurăcauzăcă reia un om ca mine ar putea să -i fie folositor: cauza regelui. În cazul cînd cauza regelui înseamnăpentru tine cauza lui Mazarin. nici înapoi. gră bit mai e ş ti! —Ş i. nimic mai simplu: tră ieş ti pe mo ş ia ta ş iţ i se pare că eş ti fericit în aceastăauritămediocritate. sînt ca ş i mort! Ei bine. Doamne. lă mureş te-m ă . urmăAthos. clar. în loc să -l domolească . despre acest bă dă ran care jinduieş te la o coroană pe care a ş terpelit-o de sub o pernă . dar nu îndră zneş te să -i omoare. Ascultă -mă . — Tocmai. cu atît mai ră u pentru ea! Ş i care de azi în trei luni o săne ducăla ră zboi civil. rosti muş chetarul. d'Artagnan. d'Artagnan? Foarte mulţ umesc! — Săm ăierte Dumnezeu. — Ei drace. —Ş tii bine. Cine îţ i spune căel este stă pînul meu." — Atunci. — Haide. eş ti cam plouat ş i cam stingherit. aş a cum luptau altă datăsăcîş tige pe cea a muş chetarului: soarta îl ră sfaţ ăş i ast ă zi. Nu existădecît o singurăpersoană . dragăprietene. îţ i vorbesc despre acest italian meschin ş i intrigant. Sănu ne pă că lim unul pe altul: ş ovă irile ş i ocoliş urile tale mi-aratălă murit din partea cui vii. Sănu ne dă m pe fa ţ ătaina fa ţ ăde un om atît de pornit. — Da. ş i atunci cînd vrei să mai cîş tigi ş i pe altul pentru o asemenea cauză . numai ca să -ş i pă streze veniturile. de team ăsănu le piardăîn învîrtelile de a doua zi. mai cu seamă . un tică los care o chinuie pe regină . — Nu susţ in asta. Anii ţ i-au înfierbîntat sîngele. d'Artagnan. despre aceast ăsecă turăcare susţ ine cătabă ra lui e tab ă ra regelui ş i care îndră zneş te săarunce prinţ i de sînge regal în temniţ ă . aş a cum f ă cea cardinalul nostru. pe care vreau săţ i-l impun ş iţ ie? „Drace! ş opti gasconul în sinea sa. măţ in scai de un grad care nu-mi ră splă teş te meritele. fă răsătră iesc. cu toate cătri ş ează . cînd e vorba sămăîntorc la via ţ ăcît de cît. — Ei. dupăcum spune lumea: de altfel. atunci degeaba mai stă m de vorbă . Aramis are întotdeauna cincisprezece ducese care se luptăs ăcîş tige pentru ele inima prelatului. a ţ intindu-ţ i privirea limpede ş i binevoitoare asupra gasconului. Într-un cuvînt. dragul meu Athos! mormă i d'Artagnan. continuăAthos cu seriozitate.

Voia bunăa celor doi prieteni nu fusese cîtuş i de pu ţ in umbrităde . La naiba! Sînt de aceeaş i pă rere. fiindcăunii fă răal ţ ii sîntem f ă răcap ş i fă răpicioare. La rîndul să u. Raoul? întrebăAthos. D'Artagnan avea o glumăpe buze. rîse Athos. dar gă siţ i-mi voi alt stă pîn mai bun. dacăel ar fi vrut s ă le ia cît de cît în seama. mai cu seama gîndul căeu sînt pricina acestei nenorociri îmi sfî ş ie sufletul. dar. — A. — Fă r ăîndoială . — Ai dreptate. vrînd să -ş i ascundăjocul. Îş i dă dea seama căpropunerile pe care i le fă cuse erau reale ş i căar fi c ă pă tat l ă muriri depline. mereu nă zuieş te că tre altceva. Că ză tura se dovede ş te gravă . —Ş i ce doreş te Porthos? — Săajung ăbaron. adevă rat.îmi spuneţ i: „Ă sta-i un bă dă ran. — Oh. fă rădoar ş i poate. Athos ră mase pe gînduri cîteva clipe ş i în acest timp pricepu viclenia lui d'Artagnan. domnule. te-ai gîndit la ceva? continu ăAthos. d'Artagnan jucăş i el mai strîns ca oricînd. —Ş i l-a g ă sit. se stă pîni. de unde nu ieş i decît la ceasul prînzului. continuăRaoul. Dar de unde a aflat? Săfie oare în corespondenţ a cu Aramis? O. de-aşş ti asta. domnule. că ci tocmai în clipa aceea intrăRaoul. „Bun! îş i zise el. — Oh. dumneavoastrăluaţ i în glumăo asemenea nenorocire: asta nu-i frumos! Ş i Raoul. dragul meu Raoul. uitasem. — Dar. o sec ă tură . numai căaş a e omul. să -ţ i ră scumperi greş eala luînd-o de soţ ie. care simţ ea nevoia săfie singur ca săplîngăîn voie. tu. un tic ă los nemernic. — Fă r ăîndoială . — Cum. domnule! îngă imăRaoul. murmurăRaoul. în sfîrş it. aşş ti totul!" Aici convorbirea luăsfîrş it. Voiam săvăcer la toţ i sfatul ş i pă rerea cum ş i ce anume săfac. „Adevă rat? gîndi d'Artagnan în sinea sa." Din acest moment deveni extrem de prevă ză tor. v ă zînd tulburarea lui Athos faţ ăde aceastănenorocire. ş i anume. cu toate ca nu se vede nimic la picior. Mi-ai spus de Porthos: l-ai hot ă rît cumva s ă -ş i caute norocul? Doar el ş i l-a gă sit. — Oh. n-a să rit de pe stiva de lemne ca să -mi alerge înainte? — Nu-ţ i ră mîne decît un singur lucru de fă cut. — Nu cumva starea micuţ ei noastre vecine s-a mai înră ută ţ it? se interesăd'Artagnan. sau ajutaţ i-măsămăcă pă tuiesc ş i eu. încît nu se încumetăsăo mai facăş i se gr ă bi s ă -l întrebe ce are. doctorul se teme sănu ş chiopă teze toatăviaţ a. se duse la el în odaie. care. D'Artagnan e omul lui Mazarin. rosti d'Artagnan. dupăce mersese prea departe. Athos vru să -l mustre cu blînde ţ e. un că rpă nos". aproape sugrumat de durere. dar tînă rul era aş a de mîhnit. acum da înapoi. — Ar fi îngrozitor! zise Athos.

f ă răsăse poatăstă pîni. vă zînd căAthos dorea să ră mînăsingur. Trecurăamîndoi printr-o încă pere scundă . Tînă rul era puţ in ruş inat. Dupăaceea se întoarse spre Athos: — Mi se pare că -mi lipseş te ceva aici ş i-mi pare foarte r ă u cătrebuie săte pă ră sesc aş a fă r ăsă -l fi vă zut pe vrednicul Grimaud. Planchet! strigăd'Artagnan din uş ă . ră spunse Athos. cu ochii umezi ş i cu inima grea. — Ei bine? zise întrebă tor Athos. — Grimaud! fă cu Athos. Cînd săispră veascăprînzul sosir ădou ăscrisori. mă nuş i.. fie ca săcugete asupra lor – haide sădă m o raităprin sala de arme. sosităprintr-un curier. — Ei. — Ei. ce înseamnăsăslujeş ti în oş tire. care r ă spunse printr-un semn de încuviinţ are. Tu nu te gîndeş ti săvii? Athos rosti uş or: — Dacăvoi veni. Cea de a doua scrisoare era aş ternutăcu un scris de femeie. Tînă rul că tădin ochi spre Athos. — Oare o să -i înţ eleagăsemnele? zise d'Artagnan. În clipa aceea intrăpe uş ăChariot. cu o scrisoare foarte urgentă pentru d'Artagnan. — Are de pe acum braţ ul tă u. nu i-aşaduce decît laude. aş a căprînzirăcu mare poft ă . uitîndu-se din cînd în cînd la Raoul.. ş i dacăar dobîndi ş i sîngele rece cu care eş ti tu dă ruit. pe care Athos le citi cu nespusăluare-aminte ş i. aş a căs-a zis cu concediul meu. L-am trimis pentru un timp săslujeascăpe un prieten. asta are sa te ajute să -ţ i mai uiţ i amă ră ciunea. dar acesta îl nimerise în plin de două zeci de ori. fie în ş old. iubite prieten. mare ş i cam încurcat.sîcîielile dimineţ ii. — Te înapoiezi la Paris? întrebăAthos cu aprindere. O datăsau de douăori îl atinsese pe d'Artagnan. dragul meu Athos. mă ş ti. un sfert de ceas mai tîrziu. da! adeveri d'Artagnan. urmă rea totul cu privirea-i pă trunză toare ş i jur ăîn sinea lui cărecunoa ş te scrisul mă runt al lui Aramis. ai toatădreptatea sănu te întorci sub arme: domnul de Tréville s-a îmbolnă vit ş i compania lui îmi simte lipsa. ivinduse în prag. se adresăd'Artagnan lui Raoul. — Ei. tres ă ri de cîteva ori. din capul celă lalt al mesei. — Nă dă jduiesc. În zece minute plecă m: d ă ovă z la cai. voi fi tare fericit săte vă d. D'Artagnan. fie ca s ăr ă spundăla scrisori. spuse: — Uite. pe ai că rei pereţ i atîrnau florete. Ş i pe legea mea. fie în braţ . Adev ă rat? Măş i miram sănu întrebi de el. De astădatăfu rîndul lui Athos să -l cerceteze pe furiş . clă tinînd uş urel din cap. D'Artagnan citi scrisoarea fă r ăsăse arate cîtuş i de puţ in tulburat ş i apoi. . care. abia se atingea de bucate. pieptare ş i toate cele trebuincioase pentru scrimă .

M. are un post-scriptum. — Nu vrei sămergi cu mine? îl întrebămuş chetarul. J. ori îi va scrie în cazul ca nu va veni.Cei doi prieteni se îmbră ţ iş arăcă lduros. ră mîneţ i amîndoi cu bine. ră spunse tînă rul. dar. D'Artagnan strînse mîna lui Raoul. ş i încă lecă . pe Raoul. astă -searăplecă m la Paris. la drum! — Spre Paris. să -i facem o vizitădomnului vistiernic al regelui ş i pe urmă . care crescuse aproape cît el. poate căn-aşfi priceput nimic. smulse lui Athos fă gă duiala că -l va vizita dacăva veni la Paris. spuse: — Raoul. se ş i afla în ş a. — Atunci. — Cum?! murmurătînă rul p ă lind. bunii mei prieteni! spuse d'Artagnan. domnule. care îl reţ inu cu un semn abia schiţ at. S. . îmi place proza asta ş i cardinalul scrie mai frumos decît aşfi crezut. strîngîndu-le pentru ultima oarămîna. Raoul se întoarse spre Athos. Haidem. Raoul o plec ă ciune ş i d'Artagnan cu Planchet pornirăla drum. scoase scrisoarea din buzunar ş i o citi din nou: „Întoarce-te numaidecît la Paris. dar de îndatăce c ă lă re ţ ii se fă curănevă zuţ i dupăzidurile castelului. Cît despre d'Artagnan. care îl f ă cea sădea uită rii tonul sec al scrisorii: „P. rîzînd. Ră mîn cu domnul conte. Planchet. Ş i Domnul săv ăaibă în pază ! Cu vorba asta ne despă rţ eam întotdeauna pe vremea ră posatului cardinal. domnule? — Spre Paris. din fericire. Contele îi urmă ri cu privirea. apoi se depă rtăsăpunăş aua pe cal. La Blois treci pe la vistiernicul regelui: spune-i numele ş i aratş -i aceastşscrisoare: vei primi douşsute de pistoli " — Hotă rît. veş nic la datorie. — Nu. Tînă rul se înclinăcu o expresie de durere ş i recunoş tinţ ăîntipă rit ă pe faţ ă . Athos îi fă cu un semn cu mîna. Ş i dacăn-ar fi avut un post-scriptum. La ora ş apte te aş tept aici. sprijinindu-ş i mîna pe umă rul tînă rului. " — Cam seacăscrisoare! murmurăd'Artagnan. — Te poţ i duce săsaluţ i din partea mea pe doamna de Saint-Remy ş i să -ţ i iei ş i tu ră mas bun. Planchet. abia sc ă pat de sub ochii gazdei. Ş i citi faimosul post-scriptum. glă sui d'Artagnan pentru sine. Ş i amîndoi se avîntarăînainte în goana cailor. Trec pe la Blois.

tu ai săte aperi. —Ş i eu îţ i spun. înaintăiute pînăîn mijlocul ostaş ilor. atunci nu s-ar mai împlini cît lumea. ceea ce cîteodatăera ş i mai ră u. ca ş i cînd s-ar fi întîmplat. dupăobiceiul să u. care avea o uş ăce dă dea spre anticamerele sale. pe cînd Mazarin se ducea la regină . F ă ceam de strajăla rug ş i l-am vă zut cum se pîrjolea. trecînd pe lîngăîncă perea corpului de gardă . dar.XVIII DOMNUL DE BEAUFORT Iat ăce se petrecuse între timp ş i motivele care impuneau întoarcere lui d'Artagnan la Paris. toate mă surile cardinalului nu fac nici cît o ceapădegerată . vrînd săafle ce vorbesc ostaş ii. Doamne. ş i asta-i altăc ă ciulă . se apropiase cu paş i de lup. dar care în realitate asculta fă r ăs ăpiardăo vorbă . Ei bine. Spun doar că . dacăţ i-e prieten cumva. — Pă i cum asta? — Fiindcăs-ar putea s ăajungăla judecat ă . Ş tiu eu cum a fost. — Eu nu spun căCoysel n-ar fi vră jitor. care. da' am auzit cănu-i numai astrolog. — Atîta ră u! Azi nu se mai ard vră jitorii pe rug. Dac ănoi doi ne batem în duel ş i eu î ţ i spun: „Acum îţ i dau o loviturăîn cutare ori în cutare loc". asta-i la mintea oricui. aş a cum f ă cea de obicei. va lua mă suri ca întemniţ atul sănu scape. Urbain Grandier nu prezicea viitorul. fireş te. nu se urni din loc. Ostaş ii stă teau la taifas. atunci prin ţ ul de Beaufort are să scape. în cer. El cunoş tea trecutul. care pă rea c ădoarme lungit pe o bancă . dacăar da pe fa ţ ădinainte o prezicere de-a lui. cră pase uş aş i vîrîse capul înă untru. lucrul e la fel de sigur. — De ce? — Fă r ăîndoială . cutare întemniţ at va scă pa". Cădomnul de . bagăde seamăsănu-l vîri într-un bocluc. amuţ iră . vrînd săafle prezicerea despre care era vorba. — Nu! Cu toate astea mi se pare cănu-i prea mult de cînd r ă posatul cardinal l-a pus pe rug pe Urbain Grandier. Nu-l cunosc. mă i frate. Era italian. —Ei. cardinalul. ci ş i vră jitor. Mazarin clă tinădin cap a încuviinţ are. Ei. adicăsuperstiţ ios. mă . — Urbain Grandier. i-o întoarse celă lalt. Într-o seară . Mazarin tresă ri. la ceasul cînd toatălumea se retră sese. dacăCoysel spune destul de tare ca să -l audăcardinalul: „În ajunul cută rei zile. domnilor? întrebăel cu aeru-i blajin. nu era vră jitor. vă zîndu-l. era un înv ă ţ at. zicea unul. credeţ i voi căomul poate scă pa de ce-i sortit? Dac ăsus. — La naiba. stăscris căprinţ ul de Beaufort trebuie s ăscape. Doamne! morm ă i un altul. — Ce spuneţ i. auzise larmăde glasuri ş i. c ădacăCoysel a prezis asta.

Nu mai încă pea nici o îndoială . încuviinţ ăostaş ul. De cinci ani încheiaţ i de cînd domnul de Beaufort se afla în temniţ ă . am spus căera superstiţ ios. A. — Că rpă nosul! morm ă i un ostaşrezemat de perete. pur ş i simplu le istoriseam ce vorbeş te lumea despre prezicerea unui anume Coysel. prietene. nu era zi în care Mazarin s ănu cugete cădintr-o clipăîn alta are săscape de acolo. acuma ia-ţ i povestea de la capă t. Apoi ad ă ugă : — Prin urmare. în orice chip ar fi scă pat din temni ţ ă . zise acesta. — Nu. monseniore. Ziceam doar c ătrebuie săscape. dar vicarul nu este încăcardinal. rosti Mazarin. Mazarin fă cu o strîmbă tură . Dar. în sfîrş it. de pild ăcăregina va naş te un bă iat. În clipa de faţ ănici nu-i în stare de aş a ceva. Era cu neputinţ a să ţ ii închis toata viaţ a pe un nepot al lui Henric al IV-lea. dar dupădoi ani a mai nă scut unul. monseniore. mai ales cînd acest nepot al lui Henric al IV-lea avea abia treizeci de ani. dar o săfie. iar domnul de Coligny a fost ucis. da' nici n-o săajungăbine în cabinet la el. Nimic nu convinge mai mult ca o neclintităconvingere: ea are înrîurire chiar ş i asupra acelor neîncrez ă tori: ş i Mazarin. ostaş ul cu pricina pusese degetul pe rana cea mai dureroasăa cardinalului. încît. Drept urmare. dupăpă rerea ta. domnul de Beaufort va sc ă pa pîn ă -n ajun de Rusalii. în loc să -ş i continue calea spre camera reginei. care susţ ine că . numai ca sănu-ţ i dea nimic drept ră splată . —Ş i cine spune asta? — Hai. — Monseniore. care voia săspună : „Nu poartăîncă pă lă ria roş ie de cardinal". a doua zi dupăRusalii ar fi altceva. zise ostaş ul. cădomnul de Coligny va fi r ă pus în duelul cu ducele de Guise. c ăvicarul va fi numit cardinal. ră spunse osta ş ul. departe de a fi neîncreză tor. chemîndu-l pe Bernouin. dacăEminenţ a-Voastrămi-ar oferi în clipa de faţ ălocul domnului de Chavigny. Într-adevă r. Mă i SaintLaurent. — Da. — Nicidecum.A prezis multe lucruri care s-au împlinit întocmai. ă sta se preface c ănu crede în vră jitorul tă u. cîtăurătrebuie s ăfi strîns el în captivitate . înd ă ră tnic în convingerea-i naivă .Beaufort a evadat. am auzit bine? — Oh. gl ă sui ostaş ul cel neîncreză tor. se întoarse întîiul ostaşspre cel cu care tă if ă suise. vreun nebun? urmăcardinalul la fel de zîmbitor. ş i-o săse gră beascăsătragăfoloase de pe urma spuselor tale. regina a n ă scut un bă iat ş i nu numai atît. nu. Ei bine. oricît ar fi de pă zit. monseniore. îi porunci ca a doua zi în zori sătrimitădupăofiţ erul care îl supraveghea pe domnul de Beaufort ş i săfie trezit de îndatăce acesta va sosi. adicălocul de guvernator la Vincennes. Mazarin se întoarse în cabinetul lui ş i. domnul de Beaufort trebuie săscape. Saint-Laurent. plecătare îngîndurat. n-aş primi în ruptul capului. — Sînt atît de pă truns de adevă rul acestor spuse. — Acest Coysel e vreun visă tor.

— Nu. care îl îngrijor ăpe Mazarin. Ofiţ erul intr ă . izbucni în rîs. — Apropie-te. tresă rea de groază . zise Mazarin potrivindu-ş i astfel pernele încît să -l poatăprimi stînd în pat. viteaz. ş tiu. încîntat de aceastăieş ire cam nelalocul ei. se vorbeş te cădomnul de Beaufort va scă pa de la Vincennes. domnule. Atunci cerea veş ti despre el ş i de fiece datăauzea cu durere ca întemniţ atul joacă . — Caraghiosul ă sta mi se pare un n ă tă ră u. Dupăce La Ramée se s ă turăde rîs ş i se ş terse la ochi. Numai căera asemenea avarului din poveste. cînt ă . al că rui calm oficial nu se dezminţ ea niciodată . Adesea. Săscape?! Dar Eminen ţ a-Voastră nu ş tie unde se aflăînchis domnul de Beaufort? — Ba da. plin de glorie. . într-o încă pere cu zidurile groase de ş apte picioare ş i cu gratii în cruce la ferestre. că ci ofiţ erul La Ramée. Mazarin. visînd cădomnul de Beaufort a sc ă pat. dar căîn timp ce juca. în picioare. monseniore. La Ramée aş tepta tă cut. zise Mazarin. — Deschide ş i adu-l aici. ce e? Domnul de Beaufort a scă pat cumva de la Vincennes? — Nu cred. Ofiţ erul se supuse. apoi. Era un vlă jgan voinic. monseniore. dupăcare am trimis de diminea ţ ăla Vincennes. se întrerupea mereu săjure căMazarin are să -i pl ă teascăscump pentru toatăaceastăviaţ ăde petrecere pe care îl silea săş i-o încropeasc ăla Vincennes. rosti Bernouin. Avea un aer liniş tit. ceea ce era minunat. ră pindu-i cei mai frumoş i ani din viaţ ă . socoti c ăe timpul săvorbeascăş i să -ş i cearăiertare pentru veselia lui lipsităde bună cuviinţ ă . că ci a tr ă i dupăgratii nu înseamnăs ătră ieş ti! În acest timp. — Săscape. monseniore?! zise el. Gîndul acesta nu-i dă du pace ministrului nici în somn. dacăn-a ş i scă pat cumva. Oricum.împotriva celui că ruia i-o datora. care îl azvîrlise în temniţ ăpe cînd era bogat. îş i pă stra totuş i aerul grav. noaptea. — Întocmai. cea dintîi vorbăa lui fu: — Ei. murmur ăel pentru sine. nemaifiind în stare săr ă mînăserios faţ ăde o asemenea presupunere. lîng ăuş ă . Pe chipul ofiţ erului se întipă ri cea mai adîncăuimire. astfel c ă . cînd Bernouin intr ăsă -l trezească . — Ei bine. care nu putea săînchidăochii lîng ăcomoara lui. bea. domnule. bea ş i cînta. un rîs care îl fă cea sa se scuture tot. veţ i avea veş ti îndat ă . —Ş tii ce se vorbeş te pe aici? continuăcardinalul. În aceeaş i clip ă îş i holbăochii lui mici ş i că scăo gur ăcît o ş ur ăca săguste mai bine gluma pe care Eminenţ a-Sa îi fă cea cinstea s ăi-o adreseze . în turnul de la Vincennes. groase cît braţ ul. iubit de femei ş i temut de cei din jur. Mazarin îndoi paza asupra domnului de Beaufort. se afl ăaici ş i aş teaptăordinele Eminen ţ ei-Voastre. la ş apte dimineaţ a. monseniore. cu faţ a buc ă latăş i prietenoasă . ca de friguri.

monseniore. patru chiar cu el în odaie. temîndu-se că .. — Dar cînd lipseş ti ş i dumneata? — Oh. — Da. — Nu. De trei să ptă mîni de cînd l-am luat pe lîng ămine. — Asta înseamnăc ămonseniorul uita că -l pă zesc opt oameni. — Ce fă cea înainte s ă -l iei la Vincennes? — Tră ia pe undeva în provincie. are la îndemînăpatruzeci de mijloace de evadare. . — Un oarecare Grimaud. ş i căoamenii aceş tia nu-l pă ră sesc nici o clipă . în acest caz. las în loc un flă că u care vrea s ăajungăofi ţ er al maiestă ţ ii-sale ş i care. monseniore. dar domnul de Chavigny lipseş te uneori. ră spunse La Ramée. — Dar în timpul jocului nu se apropie cumva de ziduri? — Monseniore. — De altfel. ori chiar eu însumi. cu ră bdare stră pungi orice ziduri ş i cu un arc de ceasornic tai orice fel de gratii. monseniorul uităcădomnul de Chavigny e guvernator la Vincennes. dragădomnule La Ramée?. patru la uş ă . doar pentru un singur lucru l-aşputea mustra. ori al ţ i întemniţ aţ i. astea-s lucruri îngă duite întemniţ aţ ilor. — Atunci cînd lipseş te. îş i face datoria aş a cum trebuie. r ă spund de el. —Ş i cine este acest cerber? întrebăMazarin. ce crezi dumneata. continuăLa Ramée. a fă cut pe acolo o boacă nădin pricina necugetă rii lui ş i cred căn-are de ce s ăfie sup ă rat ş tiindu-se la adă post sub uniforma regelui. dac ăl-ar lipsi de aceste plă ceri ş i dacăar sc ă pa vreodatăde la Vincennes. „Haide-haide. Domnul de Beaufort a spus ostaş ilor care l-au dus la Vincennes căs-a gîndit adesea la cazul cînd va fi întemniţ at ş i că . Aş adar. ş i cădomnul de Chavigny nu se numă ră printre prietenii domnului de Beaufort. dacăîntre aceste patruzeci ar fi fost mă car unul bun. mergi prea departe. îl preveni Mazarin.. — Monseniore. Vreau săş tiu doar cine îi ţ ine tovă ră ş ie la joc? — Ofiţ erul de gardă . — Hm! fă cu cardinalul. dupăcîte mi-a spus cel care mi l-a recomandat. Totuş i. bate mingea! — Monseniore. v ăasigur. cînd lipsesc eu. dacă Eminenţ a-Voastr ădoreş te. care începea săse liniş tească . zise Mazarin. prizonierul ar fi ş i mai pornit împotrivă -i. ar fi scă pat de mult.— Domnule. nu-i atît de nă tă ră u cum credeam" – murmură Mazarin. — Dar iese din odaie. — Cădacădomnul de Beaufort nu gă se ş te un mijloc s ăse preschimbe în pasă re. sînt eu acolo. va fi lipsit de ele. rosti Mazarin. — Ia aminte. anume căse poartăprea aspru cu întemniţ atul. nicidecum. oare Eminenţ a-Voastrănu cunoaş te aceste ziduri? Zidurile au ş aizeci de picioare înă lţ ime ş i măîndoiesc ca domnul de Beaufort săfie atît de să tul de viaţ ăîncît săvrea să -ş i rup ăgîtul s ă rind de la o asemenea înă lţ ime.

. c ă ci el vorbea puţ in ş i urzea multe. Regina. — Ei bine. monseniore. Ş i scrisese pe loc lui d'Artagnan săse înapoieze în mare grabă . — Ei. murmură : — Vai. Apoi. spune-i. domnule! De ce nu avem cîte un Grimaud pe lîngăfiecare prinţ ! — Ră bdare. Mazarin se ară ta foarte darnic în fă gă duieli. ş i care era aproape tot atît de superstiţ ioasăca ş i el. cum tră ieş te ş i cum doarme. pentru căera nouădimineaţ a. cu zîmbetu-i de italian. pînăatunci? — Voi lua mă surile de prevedere. rosti Mazarin. toatăr ă zbunarea lui se mă rginea la cît mai multe blesteme ş i oc ă ri la adresa lui Mazarin. — Nu-i unul că ruia îi place sătră ncă neasc ă ? — Doamne Iisuse! Multăvreme l-am crezut mut. scumpe domnule La Ramée. iar ră spunsurile acestuia furăatît de mulţ umitoare. se îmbră că ş i se duse la regină . pe care îl lă uda La Ramée. socoteş ti căputem avea încredere în el? — Ca în mine însumi. fiindcă vorbeş te doar prin semne. Ş i dup ăce cardinalul sfîrş i.. îl puse s ărepete cuvînt cu cuvînt toate fă gă duielile f ă cute de La Ramée ş i toate laudele privitoare la ajutorul să u. care se temea tot atît de domnul de Beaufort. că dacăse dovedeş te un paznic credincios ş i de nă dejde. iar în buzunarele acestei uniforme va gă si ş i vreo cî ţ iva pistoli ca săbea în să nă tatea regelui. Se vedea pă zit cu atîta str ă ş nicie. încît era aproape liniş tit cînd îi spuse c ăpoate săplece. încît îş i dă duse seama de ză dă rnicia orică rei încerc ă ri de evadare. se parfumă . era tocmai opusul acelui vrednic Grimaud.—Ş i cine ţ i l-a recomandat? — Intendentul ducelui de Grammont. Cardinalul îi mai puse lui La Ramée o mul ţ ime de întreb ă ri asupra întemniţ atului. XIX CUM ÎŞ I PETRECEA VREMEA PRIN Ţ UL DE BEAUFORT ÎN TURNUL DE LA VINCENNES Întemni ţ atul ce-l speria pînăîntr-atît pe cardinal ş i ale că rui mijloace de evadare tulburau liniş tea întregii cur ţ i. cel temut de însuş i cardinalul. Se pare căfostul stă pîn l-a strunit aş a. o să -i dă m o uniformăcare îl va face respectat. vrînd săafle cum e hr ă nit. rosti cardinalul. se scul ă . dar pînăatunci. Poate căo să ajungem ş i la asta într-o zi. bine. ca să -i împă rtă ş eascămotivele pentru care nu a trecut săo vad ă . nu b ă nuia cîtuş i de pu ţ in spaima care cuprinsese Palatul Regal din pricina lui. Se apucase să . o săînchidem ochii asupra poveş tii aceleia din provincie. — Atunci. monseniore.

omul de încredere. Gaston la vorbş -i meş ter mare De parcş -i picştot din cer. De ce Beaufort ş st dar nu-l are? De ce Gaston nu-i braşde fier? Dupăaceastădesluş ire înţ elege oricine de ce întemniţ atul se mă rginea la ocă ri ş i la blesteme. Din pricina asta. la moartea regelui Ludovic al XIII-lea. pe lîngăfaptul căsc ă paserăde prezenţ aş i de pretenţ iile lui. În felul acesta. cine spune regina. sădispreţ uiasc ăprin ţ ii ş i săpurceadă singur la drum. într-o bunăzi trebuise să cedeze locul lui Mazarin ş i se vă zuse al doilea. afarăde domnul de Beaufort. domnul de Beaufort. avînd nesă buinţ a săse supere de aceast ăschimbare ş i neprevederea săş i spunăacest lucru. de cinci ani î ş i ducea viaţ a într-o încă pere foarte puţ in regală . Dar cînd grş ieş te. regina porunci săfie arestat ş i dus la Vincennes. spune Mazarin. pe lîngăfaptul cănu-l înzestrase cerul cu darul versurilor. Dupăce fusese o bucatăde vreme. dacăn-ar fi ajuns să -l înfrunte pe cardinal. că . Ducele de Beaufort era nepot al lui Henric al IV-lea ş i al Gabrielei d'Estrées. ş i a doua zi. care ar fi cuminţ it pe oricine în felul de a judeca lucrurile. de că tre acelaş i Guitaut pe care l-am cunoscut la începutul povestirii de faţ ăş i pe care vom avea prilejul să -l mai întîlnim. trecuse fă răsăsă vîr ş eascănici o schimbare în mintea sa. cum talentu-i destul de mediocru în aceastăartănu-i îngă duia săajungăla o prea mare . c ă ruia lunga-i ş edere dinapoia gratiilor îi sporise ş i mai mult îndă ră tnicia. tot atît de bun. fă răal ţ i acoli ţ i. Blot. oricît îl îndră gea poporul. dar se lă sase repede pă guba ş . nu-i a bunş . domnul de Beaufort se apucase de pictură . Acest ră stimp. Dupa ce d ă duse gre şcu poezia. Bineînţ eles. ş i cardinalul primea în fiece zi despre el ve ş ti cum nu se poate mai neplă cute pentru Eminenţ a-Sa. Într-adevă r. în turnul de la Vincennes. zicea despre el: În luptş fulgerşş i tunş De vîrşspaima în du ş man. de cinci ani încoace. tot atît de gascon ca ş i bunicul s ă u. într-un cuvînt primul la curte. un cupletist al vremii. dar mult mai puţ in înv ă ţ at. Desena cu că rbune mutra cardinalului ş i. de mîndru ş i. se exprima de obicei ş i în prozăcu mare caznă . de viteaz. fie prieteni care să -l apere. nu trebuiau nici s ămai ţ inăseama de el. Asemenea pă reri nu-ş i fă curăloc pesemne nici de leac în cugetul prinţ ului. Un altul s-ar fi gîndit. favoritul. ca ş i acei visă tori pe chipul c ă rora citeş ti că -ş i fac iluzii deş arte – dupăcum spune cardinalul de Retz – ş i-ar fi cîş tigat. ş i astfel. mai ales. într-adevă r. Ai ş i vş zut cş -i gogoman. fie libertatea sa.alcă tuiascăş i unele cuplete.

Dar cadrele. în casa c ă ruia fusese servitor. de vreme ce i se ră pea posibilitatea să -ş i facăun nume în o ş tire. Domnul de Beaufort înjură . ş i inscripţ iile sale izbutirăsătrezeascănemulţ umirea domnului de Chavigny. dar într-una din zile. astfel c ăla întoarcere nu mai g ă si nimic care să -i poat ăsluji drept creion. e destul dacăi se schimb ă aş ternutul odatăla trei luni. fă cu o gă lă gie nemaipomenită .asemă nare. De astădată . el voia s ă -ş i facă unul în pictură . valetul lui Ludovic al XIV-lea. dacă nu va renunţ a la tablourile plă nuite. îş i transformase odaia într-o adevă ratăsalăde expoziţ ie. în cel de-al patrulea. vrînd săîmpră ş tie orice îndoialăasupra chipului zugră vit. cenuş a odat ă cu tă ciunii. care îl preveni pe domnul de Beaufort că . Domnul de Beaufort mulţ umi domnului de Chavigny pentru bună tatea de a-i oferi iară ş i putin ţ a sădeseneze pe „pînze noi". în tragedia cu acelaş i nume. În cel de-al doilea. sortind fiecare cadru cîte unei împrejur ă ri din viaţ a lui Mazarin. Domnul de Chavigny fu prevenit ş i despre aceast ăpuzderie de chipuri în profil. de astă datăîmp ă rţ i pereţ ii odă ii. din pricina asta se mul ţ umise doar sătragăcadrul ş i să scrie sub fiecare cîteva cuvinte lă muritoare. pentru un rege al Franţ ei. care nu se sim ţ ea prea sigur de sine ca săîncerce a desena un chip v ă zut din faţ ă . ţ inea sădevinăun Michelangelo sau un Rafael. ca toţ i întemni ţ aţ ii de altfel. scria dedesubt: „Ritratto deli illustrissimo facchino Mazarini". fă răsămai adauge ş i explicaţ ii. pe cînd domnul de Beaufort se plimba prin curtea închisorii. Prevenit. Domnul de Beaufort. urlăcît îl . tă ciunii o datăcu focul. semă na grozav cu copii. Erau compozi ţ ii vaste. preailustra sec ă turăMazarin juca rolul lui Igna ţ iu de Loyola. Într-una din zile. porunci săse ş tearg ăcu buretele toate desenele ş i săse v ă ruiască pereţ ii. nu-i va lă sa nimic la îndemînăca să le poatăduce la bun sfîrş it. pereţ ii erau plini de chipuri ş i de explicaţ ii. Cel dintîi trebuia săînfă ţ iş eze pe preailustra secă turăMazarin primind o bă taie zdravă năde la cardinalul Bentivoglio. preailustra secă turăMazarin nu voia să -i dea cearş afuri curate lui Laporte. preailustra sec ă turăMazarin fura locul de primministru domnului de Chavigny. În cel de-al treilea. cînd domnul de Beaufort juca mingea.ş i cum nu putea săfie un Bayard sau un Trivulce. i se luăfocul din vatră . guvernatorul nu spuse nimic. ori cel puţ in s ădeseneze. care întreceau în chip neîndoielnic talentul întemniţ atului. Domnul de Beaufort. domnul de Chavigny fă cu o vizit ăducelui ş i-l rug ăsă -ş i gă seascăun alt fel de a-ş i petrece timpul. zicînd că . care era încredinţ at c ăş i l-a dobîndit pentru sine. Domnul de Beaufort ră spunse că . care se încă pă ţ îneaz ăs ăfacănumai ce n-au voie. În sfîrş it. A doua zi.

Mai mult. Invitaţ ii sosiră . domnul de Beaufort cumpă r ăde la un paznic un cîine numit Pistache. fă răurmăde mîzg ă litură . înainte ş i înapoi. se ridicăpe labele dinapoi ş iţ inînd între labele dinainte o nuia de scuturat haine. În sfîrş it. Domnul de Beaufort pofti pe domnul de Chavigny ş i pe ofiţ erii de la Vincennes la o mare reprezentaţ ie în camera sa. atîtea cîte putuse procura domnul de Beaufort. aş a cum muriserăPuylaurens. Cîinele urma săarate ce ş tie. trebuia sărecunoascăîn fa ţ a tuturor pe temnicerul cel mai bun din toate închisorile Franţ ei. înc ă perea era luminată de lumînă ri. Cu neputinţ ăun ră spuns mai lă murit. Pistache se dovedi îndeajuns de bine dresat. Pistache se aş eza pe aceast ălinie. se ră zuirăinscrip ţ iile de pe pereţ iş i odaia deveni iară ş i curată . Într-o bunăzi. cumpă nindu-se în fel ş i chip. Cîinele înconjurăde trei ori adunarea ş i dupăaceea se culcăîn chipul cel mai cuviincios la picioarele domnului de Chavigny. dar nimeni nu ş tia cam ce anume ţ inea să -l înve ţ e. Întemni ţ atul. mare ş alul d'Ornano ş i marele stareţ al Vendômei. Spectacolul era alcă tuit din trei p ă rţ i: prima parte luînd sfîrş it. Apoi. ş i numaidecît va primi lemne ş i tot ce trebuie pentru foc. ca o coardăîntinsă . în timpul uneia din plimbă rile sale. Dupăcîteva clipe îş i muş căbuzele ş i încruntădin sprîncene. aidoma unui dansator pe sîrmă . cu o bucatăde tencuialădesprinsădin zid. se trecu la cea de a doua. apoi. ori m ă car să fă gă duiascăcănu va mai zugr ă vi tablouri istorice. Domnul de Chavigny scoase ceasornicul ş i îl ară t ălui Pistache: era ş ase ş i jum ă tate. dup ăce merse de dou ă -trei ori de la un cap ă t la altul al liniei. în mijlocul odă ii. Era lesne de bă nuit căîntemniţ atul folosea acest timp ca să -l dreseze pe Pistache. albă . cîinele trebui săspunăcît e ceasul. Mai întîi. Domnul de Beaufort ră mînea uneori ceasuri întregi închis cu cîinele în odaie. Aplauzele copleş irăpe inteligentul Pistache. cum nimic nu se împotrivea ca întemni ţ aţ ii săaibăun cîine. zicînd ca voiau să -l lase s ămoar ăde frig ş i de umezeal ă . o linie lungă . aduse nuiaua domnului de Beaufort ş i lu ătotul de la început. Atunci. tră sese pe jos. cadranul sola are cusurul cănu aratăora decît atîta vreme cît nu se ascunde soarele. la care domnul de Chavigny r ă spunse căn-avea decît să -ş i dea cuvîntul de cinste căva renunţ a sămai deseneze. domnul de Beaufort îi puse lui Pistache o întrebare foarte .ţ inu gura. iar a ş aptea oară ră mase cu laba în aer. Domnul de Beaufort nu vroi s ă -ş i dea cuvîntul ş i ră mase fă răcă ldur ătot restul iernii. Pistache ridicăş i lă sălaba de ş ase ori la rînd. nici un cadran solar n-ar fi ră spuns mai bine: cum ş tie oricine. Domnul de Chavigny se stră dui săse arate încîntat de aceastăglum ă ş i rîse cam acru. La cea dintîi poruncăa st ă pînului. de astădatăfă rănuiaua ce-i slujea de cumpă nă . domnul de Chavigny încuviinţ ăca Pistache să -ş i schimbe stă pînul. pă ş i în lungul liniei.

greu de dezlegat, ş i anume: cine era cel mai mare tîlhar din lume? De astădată , Pistache fă cu înconjurul odă ii, fă răsăse opreascăînsă în faţ a nim ă nui ş i, ducîndu-se la uş ă , se apucăs ăschel ă lă ie ş i sărîcîie cu ghearele. — Iată , domnilor, rosti prin ţ ul, acest cîine vrednic nu gă se ş te aici ceea ce i-am cerut ş i vrea s ăcaute afară . Dar fiţ i liniş tiţ i, asta nu o săv ă lipseascăde ră spunsul lui. Pistache, prietene, continuăprin ţ ul. Vino încoace! Cîinele se supuse, ş i prinţ ul urmă : Cel mai mare tîlhar din lume e oare Le Camus, secretarul regelui, care a venit la Paris cu două zeci de livre ş i astă zi are zece milioane? Cîinele clă tinădin cap în semn c ănu. — Atunci, zise prinţ ul, e oare ministrul de finanţ e, d'Emery, care, atunci cînd ş i-a însurat fiul, pe domnul Thoré, i-a dă ruit un venit de trei mii de livre pe an ş i un palat pe lîngăcare palatul Tuileries pare un bordei, iar Luvrul o cocioabă ? Cîinele dă du din cap a împotrivire. — Nici el nu este, reluăprinţ ul. Ei, s ăne gîndim bine; n-o fi cumva l'illustrisimo facchino Mazarini di Piscina, ia spune? Cîinele dă du din cap cu disperare de vreo opt-zece ori la rînd în semn de încuviinţ are. — Domnilor, vedeţ i singuri, zise domnul de Beaufort că tre cei de faţ ă , care de astădatănu se încumetaserănici mă car s ăzîmbească . L'illustrissimo facchino Mazarini di Piscina e cel mai mare tîlhar din lume; cel puţ in aş a spune Pistache. Sătrecem acum la altceva. Domnilor, glă sui prinţ ul de Beaufort, folosindu-se de tă cerea deplinăaş ternută pentru a începe cea de a treia parte a programului. V ăaduceţ i aminte că ducele de Guise învă ţ ase toţ i cîinii din Paris săfacătumbe pentru domniş oara de Pons, pe care o proclamase frumoasa frumoaselor! Ei bine, domnilor, asta nu înseamnănimic, fiindcăaceş ti cîini se supuneau maş inal, habar n-aveau săfacăvreo disiden ş a (Domnul de Beaufort voia săspună : diferen ţ ă ) între cei care meritau ş i cei care nu meritau osteneala lor. Pistache văva ară ta, dumneavoastr ăca ş i domnului guvernator, căe cu mult deasupra semenilor să i. Domnule de Chavigny, fiţ i bun ş i daţ i-mi bastonul dumneavoastr ă . Domnul de Chavigny îi întinse domnului de Beaufort bastonul. Acesta îl ţ inu orizontal, cam la un picior deasupra podelei. — Pistache, prietene, vorbi el, fă -mi plă cerea ş i sari pentru doamna de Montbazon. Toatălumea pufni în rîs: se ş tia căîn clipa arestă rii, domnul de Beaufort era amantul recunoscut al doamnei de Montbazon. Pistache, fă r ăs ăfacănazuri, s ă ri bucuros peste baston. — Hm! mormă i domnul de Chavigny. Mi se pare căPistache nu se deosebeş te cu nimic de semenii să i, atunci cînd să reau pentru domniş oara de Pons. — Ră bdare, spuse prin ţ ul. Pistache, prietene, să ri pentru regină .

Ş i să lt ăbastonul cu o ş chioapămai sus. Cîinele să ri îndată , plin de bună -cuviinţ ă . — Pistache, prietene, urmăprin ţ ul, ridicînd bastonul cu vreo două ş chioape, să ri pentru rege. Cîinele îş i fă cu vînt ş i, în ciuda înă lţ imii, trecu cu aceeaş i uş urinţ ăpe deasupra bastonului. —Ş i acum, luaţ i aminte, îi preveni domnul de Beaufort, lă sînd bastonul pînăaproape de podea. Pistache, prietene s ă ri pentru l'illustrissimo facchino Mazarini di Piscina. Cîinele se întoarse cu coada la baston. — Ei, ce-i cu asta? fă cu domnul de Beaufort, descriind cu bastonul o jumă tate de cerc ş i purtîndu-l de la coad ăla botul cîinelui, astfel ca să -l vadădin nou. Să ri odat ă , domnule Pistache! Numai căPistache se întoarse cu coada la baston, ca ş i întîia oară . Domnul de Beaufort repetămiş carea ş i îndemnul de adineauri, dar acum Pistache ajunsese la cap ă tul r ă bdă rii, că ci se arunc ăplin de furie asupra bastonului ş i, smulgîndu-l din mîinile prinţ ului, îl sfă rîmăîntre dinţ i. Domnul de Beaufort îi luăamîndouăbucă ţ ile din gurăş i le întinse domnului de Chavigny cu cea mai mare seriozitate, cerîndu-i stă ruitor iertare ş i adă ugînd căpetrecerea din acea searăa luat sfîrş it; dar, dacă are bună voin ţ ă , să -l viziteze din nou peste trei luni, că ci Pistache va învă ţ a pînăatunci ş i alte lucruri. Dupătrei zile Pistache fu otr ă vit. Că utarăvinovatul; numai că , dupăcum lesne se poate ghici, vinovatul ră mase necunoscut. Domnul de Beaufort se îngriji săfie aş ezat într-un mormînt pe piatra că ruia st ă tea scris: "Aici zace Pistache, unul dintre cei mai inteligenş i cîini din cîş i au fost vreodatş ." Nimeni nu putea săspunănimic faţ ăde aceste cuvinte de laud ă ;ş i domnul de Chavigny nu avu motiv să -l împiedice. În schimb, prinţ ul începu atunci săstrige în gura mare ca au încercat pe seama cîinelui otrava de care plă nuiau săse slujească împotriva lui ş i, într-o zi, dup ămasa de seară , se trînti în pat, plîngînduse de dureri în pîntece ş i susţ inînd căMazarin a poruncit săfie otră vit. Aceastănouănă zbîtie ajunse la urechile cardinalului ş i-l îngrozi. Turnul de la Vincennes era socotit ca foarte dă ună tor s ă nă tă ţ ii: doamna de Rambouillet spusese căodaia în care s-au sfîrş it Puylaurens, mareş alul d'Ornano ş i marele stareţ al Vendômei e otravăcurată ,ş i vorba ajunsese de pomină . Din pricina asta porunci ca întemniţ atul să nu punănimic în gurăpînănu i se gustăvinul ş i mîncarea. Ş i atunci încredinţ ar ălui La Ramée sarcina asta. Totuş i, domnul de Chavigny nu-i ierta prinţ ului necuviinţ ele pe care

nevinovatul Pistache le ş i ispă ş ise. Domnul de Chavigny era unul dintre oamenii ră posatului cardinal, se zicea chiar ca e fiul să u; aş a căse pricepea un pic la tiranie: că utăsă -i dea prilej de ceartădomnului de Beaufort, îi luăcu ţ itele de fier ş i furculiţ ele de argint pe care i le lă sase pînăatunci, dîndu-i în schimb cuţ ite de argint ş i furculiţ e de lemn. Domnul de Beaufort nu întîrzie săse plîngă ; domnul de Chavigny îi trimise vorbăcă , dupăcum a aflat, cardinalul spusese doamnei de Vendôme căfiul ei va ră mîne toatăviaţ a în turnul de la Vincennes, ş i s-a temut sănu-i treacăprin minte săse omoare la auzul cumplitei veş ti. Cincisprezece zile mai tîrziu, domnul de Beaufort gă si douăş iruri de copă cei cît degetul să diţ i pe marginea drumului care ducea la locul unde se juca cu mingea; întrebăce era cu ei ş i i se ră spunse căau fost s ă diţ i pentru el, ca săaibăumbr ăîntr-o bun ăzi. În sfîrş it, într-o dimineaţ ă , gră dinarul veni să -l caute, ş i, cu aerul căţ ine să -i fac ăo pl ă cere, îl vesti căse duce săsemene pentru el cîteva brazde de sparanghel. Or, toată lumea ş tie, sparanghelul semă nat astă zi se culege abia dupăpatru ani, iar pe atunci, cînd gră dină ritul era abia la început, poate ş i dupăcinci ani. Atîta grijăîl scoase din fire pe domnul de Beaufort. Drept urmare, cugetăcăar fi timpul sărecurgăla unul din cele patruzeci de mijloace de evadare ce-i stă teau la îndemîn ă ,ş i încercăîntîi pe cel mai simplu, adicăsă -l cumpere pe La Ramée; dar acesta pl ă tise o mie cinci sute de scuzi pentru slujba sa ş iţ inea la ea ca la ochii din cap. De aceea, în loc săprimeasc ăpropunerile întemniţ atului, alergăsă -l previnăpe domnul de Chavigny; domnul de Chavigny postănumaidecît opt oameni în odaia prinţ ului, îndoi numă rul santinelelor ş i întrei numă rul posturilor de pază . Din acea clipă , prinţ ul nu se mai putu miş ca decît ca regii, la teatru, pe scenă , cu patru oameni în faţ ăş i patru în spate, fă răsă -i mai punem la socotealăpe cei care închideau alaiul. La început, domnul de Beaufort f ă cu mare haz de aceste m ă suri severe, care îi mai alungau plictiseala. Ş i repetăpînăîl duru gura: „Asta îmi place, măînvelise ş te". (Domnul de Beaufort voia săspună : mă înveseleş te, dar ş tim c ăadeseori se exprima anapoda.) Apoi adă ugă : „De altfel, dacăaşvrea săscap de cinstea pe care mi-o faceţ i, mai am încă treizeci ş i nouăde mijloace de evadare la îndemînă ". Curînd totul ajunse să -l sîcîie grozav. Din fanfaronadă , se ţ inu tare ş ase luni, dar dupăaceea, v ă zînd mereu opt oameni aş ezîndu-se atunci cînd se aş eza el, ş i ridicîndu-se odatăcu el, începu săîncrunte din sprîncene ş i săţ inăsocoteala zilelor. Aceastănouăpersecuţ ie avu darul săstîrneasc ăo nou ăpornire de urăîmpotriva lui Mazarin. Prinţ ul înjura de diminea ţ ăpînăseara, spunînd mereu căo săfacătocanăde urechi mazarineş ti. Ş i-l bă g ăîn sperie ţ i: cardinalul, care ş tia tot ce se petrece la Vincennes, îş i înfunda fă răvoie pă lă ria-i roş ie pe cap, de-i ajungea pînă la bă rbie. Într-una din zile, domnul de Beaufort adunăosta ş ii ce-l pă zeau ş i, în

ciuda caznei cu care se exprima ş i care devenise proverbial ă , le ţ inu urmă toarea cuvîntare, ce-i drept, dinainte preg ă tită : — Domnilor, începu el, ve ţ i îng ă dui ca un nepot al vrednicului rege Henric al IV-lea săfie supus la ocă ri ş i silin ţ e (el voia săspună : umilinţ e). Pe to ţ i dracii, vorba lui bunicu-meu, eu aproape c-am domnit în Paris! Am vegheat cîndva asupra regelui ş i a unchiului să u, Prinţ ul. Regina ma r ă sfă ţ a pe atunci ş i mănumea cel mai de vaz ăom din regat. Domnilor, scoateţ i-măde aici: măduc la Luvru ş i-l strîng de gît pe Mazarin; voi veţ i fi garda mea, am săvăfac pe toţ i ofi ţ eri ş i-am săv ă umplu de bani. Pe toţ i dracii, ce mai staţ i! Dar, oricît de miş că toare ar fi fost, cuvîntarea nepotului lui Henric al IV-lea nu înduioş ăaceste inimi de piatră . Nimeni nu se clinti din loc; ş i domnul de Beaufort, vă zînd asta, le spuse căsînt cu toţ ii niş te tică lo ş i, fă cîndu-ş i-i astfel duş mani aprigi. Cîteodată , cînd domnul de Chavigny venea să -l vadă , ceea ce îş i amintea de două -trei ori pe să ptă mînă , prinţ ul se folosea de acest prilej ca să -l ameninţ e. — Ce-ai face dumneata, domnule, îi spunea el, dacăîntr-o bunăzi ai vedea apă rînd o armatăde parizieni, înarma ţ i pîn ăîn dinţ i, care ar veni sămăscape? — Monseniore, ră spunse domnul de Chavigny, înclinîndu-se adînc în faţ a prinţ ului, sus, pe metereze, am două zeci de tunuri ş i, în întă rituri, am pulbere pentru treizeci de mii de lovituri. A şpune tunurile pe ei. — Da, dar dupăaceste treizeci de mii de lovituri, ei ar cuceri turnul, ş i turnul odatăcucerit, aşfi silit să -i las săte spînzure, ceea ce, desigur, m-ar mîhni nespus. Ş i, la rîndul să u, prinţ ul se înclinăîn faţ a domnului de Chavigny cu cea mai mare politeţ e. — În schimb, monseniore, urmădomnul de Chavigny, cînd cel dintîi neispră vit dintr-ă ş tia ar trece pragul temniţ ei, ori ar pune piciorul pe întă rituri, eu aşfi silit, spre marea mea pă rere de ră u, s ăv ăr ă pun cu mîna mea, întrucît mi-aţ i fost dat în seam ătrebuie săvăpredau mort sau viu. Ş i fă cu o nou ăplec ă ciune alteţ ei-sale. — Da, replicădomnul de Beaufort, dar cum e neîndoios c ăace ş ti oameni de ispravăn-au săvinăaici decît abia dupăce l-au spînzurat pe domnul Giulio Mazarini, te-ai feri ca de foc s ăridici mîna asupra mea ş i m-ai lă sa în viaţ ă , de team ăca parizienii sănu te lege de cozile a patru cai, lucru mult mai neplă cut decît spînzur ă toarea, nici vorbă . Aceste glume dulci-acriş oare continuau astfel zece minute, un sfert de ceas, două zeci de minute cel mult, dar de fiece datăsfîrş eau în chipul urmă tor: domnul de Chavigny, întorcîndu-se spre u ş ă , strigă: — Hei, La Ramée! Acesta intra îndată . — La Ramée, zicea domnul de Chavigny, ţ i-l dau în seamăîn chip deosebit pe domnul de Beaufort: poartă -te faţ ăde dînsul cu tot respectul

cuvenit rangului ş i numelui să uş i, în acest scop, nu-l pierde o clipădin ochi. Apoi pleca, salutîndu-l pe domnul de Beaufort cu o politeţ e plinăde ironie, care îl fă cea săturbeze de furie. La Ramée devenise astfel comeseanul ducelui, un paznic veş nic prezent, umbra lui: dar, trebuie spus, tovă ră ş ia lui La Ramée, om de viaţ ă , bă utor vestit, mare jucă tor de minge ş i bă iat bun, la urma urmei, că ruia domnul de Beaufort nu-i gă sea decît un singur cusur, anume că nu se lă sa cumpă rat, se dovedi pentru duce mai curînd un prilej de petrecere decît de plictiseală . Din nefericire, nu tot astfel stă teau lucrurile ş i pentru jupîn La Ramée; ş i cu toate căpreţ uia oarecum cinstea de a fi închis împreun ăcu un om atît de însemnat, plă cerea de a vieţ ui în preajma nepotului lui Henric al IV-lea nu se asemuia cu aceea pe care ar fi simţ it-o ducîndu-se din cînd în cînd să -ş i vadăfamilia. Poţ i fi un straş nic slujitor al regelui ş i în acelaş i timp un bun soţ ş i pă rinte. Or, jupîn La Ramée îş i iubea nespus nevasta ş i copiii, pe care se mulţ umea să -i ză reascăde pe culmea meterezelor, atunci cînd veneau să se plimbe de cealaltăparte a ş anţ urilor, anume ca să -i dă ruiasc ăaceast ă mîngîiere pă rinteascăş i conjugală ; hot ă rît, asta însemna prea puţ in pentru el, ş i La Ramée simţ ea căvoioş ia-i obiş nuit ă , pe care o socotise drept cauzăa să nă tă ţ ii sale, f ă răsăcugete că , dimpotrivă , nu era poate decît urmarea fireascăa acesteia, n-are săţ inăpiept prea mult ăvreme unor asemenea condiţ ii de viaţ ă . Aceastăconvingere nu fă cu decît săse întă reascăîn mintea sa, cînd, treptat-treptat, rela ţ iile dintre domnul de Beaufort ş i domnul de Chavigny înă sprindu-se din ce în ce mai mult, cei doi încetarăsăse mai vadă . La Ramée simţ i atunci cără spunderea apasăş i mai greu pe capul lui, ş i cum, pe bunădreptate, potrivit motivelor ară tate, că utăo uş urare, primi foarte bucuros propunerea prietenului să u, intendentul mare ş alului de Grammont, de a-i da un ajutor; vorbise numaidecît despre asta cu domnul de Chavigny, care spusese cănu are nimic împotriv ă , cu condiţ ia ca omul să -i fie pe plac. Socotim cu totul de prisos săfacem cititorului portretul fizic ş i moral al lui Grimaud: dacă , aş a cum nă dă jduim, n-a uitat cu desă vîrş ire partea întîi a povestirii de faţ ă , trebuie săfi pă strat o amintire îndeajuns de limpede despre acest vrednic personaj, a că rui singurăschimbare era c ă avea două zeci de ani mai mult: fapt ce-l f ă cuse ş i mai posomorît, ş i mai tă cut, deş i Athos, de cînd el însuş i se schimbase, îi îngă duia s ă vorbească . Dar în aceastăperioadăde vreme se împlineau doisprezece sau cincisprezece ani de cînd Grimaud tă cea, ş i o deprindere veche de doisprezece sau cincisprezece ani devine o a doua natură .

XX

GRIMAUD INTRĂÎN SLUJB Ă Aş adar, Grimaud se înfă ţ iş ă , cu mutra lui vrednicăde încredere, în turnul de la Vincennes. Domnul de Chavigny se mîndrea cu faptul că ochiul nu-l înş alăniciodată ; ceea ce putea săte facăs ă -l crezi întradevă r fiul cardinalului de Richelieu, care avusese ş i el aceast ăpretenţ ie o viaţ ăîntreagă . Îl cercetăcu luare-aminte ş i ajunse la pă rerea că sprîncenele împreunate, buzele subţ iri, nasul coroiat ş i pome ţ ii ieş iţ i în afarăai lui Grimaud erau indicii pe deplin convingă toare. Nu-i spuse decît două sprezece cuvinte, iar Grimaud, drept r ă spuns, rosti doar patru. — Uite un bă iat de ispravă , l-am cîntă rit eu din capul locului! glă sui domnul de Chavigny. Du-te săte vad ăş i domnul La Ramée ş i spune-i că , în ce măpriveş te, n-am nimic de zis. Grimaud se ră suci pe că lcîie ş i plecăsăînfrunte cercetarea mult mai amă nunţ ităa lui La Ramée. Asta din pricina cădomnul de Chavigny ş tia căpoate săse bizuie pe La Ramée, iar acesta voia săse poatăbizui pe Grimaud. Grimaud avea tocmai însuş irile menite săcîş tige încrederea unui paznic dornic de ajutor; ş i, dupăo mie de întrebă ri, la care abia deschise gura săr ă spundă , La Ramée, fascinat de aceastăzgîrcenie de vorbă , îl ş i primi în slujbă . — Consemnul? întrebăGrimaud. — Iată -l: s ănu laş i niciodat ăîntemni ţ atul singur, să -i iei orice obiect ascuţ it ori tă ios, să -l împiedici săfacăsemne cuiva dinafarăş i să vorbeascăprea mult cu paznicii. — Asta-i tot? întreb ăGrimaud. — Deocamdată , ră spunse La Ramée. Orice schimbare, în cazul cînd s-ar ivi, va aduce cu sine un nou consemn. — Bine, zise Grimaud. Ş i intrăla domnul de Beaufort. Acesta tocmai se pregă tea să -ş i pieptene barba pe care ş i-o l ă sase să creascămare, ca ş i pă rul, vrînd să -l ză dă reascăpe Mazarin cu mizeria în care tră ieş te ş i cu halul în care a ajuns săarate. Dar întrucît cu vreo cîteva zile mai înainte crezuse căză re ş te de sus, de la fereastra turnului, în fundul unei tră suri, pe frumoasa doamnăde Montbazon, a c ă rei amintire îi era ş i acum scumpă , nu ţ inea săarate pentru ea a ş a cum voia săarate pentru Mazarin; ş i în nă dejdea ca o va revedea, ceruse ş i că pă tase un pieptă ne de plumb. Domnul de Beaufort ceruse un pieptene de plumb, deoarece, ca toţ i bă rbaţ ii blonzi, avea barba roş catăş i, mulţ umit ăpieptenului, o fă cea ceva mai închisăla culoare. În clipa cînd trecu pragul încă perii, Grimaud vă zu pieptenul, pe care prinţ ul tocmai îl pusese pe mas ă ,ş i-i înş fă căîndatăcu plecă ciune. Prinţ ul se uităuimit la aceastăară tare ciudată . Ară tarea vîrî pieptenul în buzunar.

— Hei, ce mai e ş i asta? izbucni ducele. Ş i cine-i tică losul ă sta? Grimaud nu scoase o vorbă , ci doar f ă cu o nouăplec ă ciune. — Eş ti mut? strigăducele. Grimaud fă cu semn cănu. — Atunci cine eş ti? Ră spunde, îţ i poruncesc! pufni ducele. — Paznic, zise Grimaud. — Paznic?! ţ ipăducele. Doar mutra asta fioroasăîmi mai lipsea din colecţ ie! Hei! La Ramée! Săvinăcineva! La Ramée se ar ă tănumaidecît; spre ghinionul prinţ ului, bizuindu-se pe Grimaud, era pe cale sa plece la Paris. Tocmai coborîse în curte ş i urcăsupă rat în turn. — Ce doriţ i, monseniore? întrebăel. — Cine e acest netrebnic, care îmi ia pieptenul ş iş i-l înfundăîn buzunar? izbucni domnul de Beaufort. — Unul dintre paznicii dumneavoastră , monseniore, un flă că u de ispravă , pe care îl ve ţ i preţ ui ca ş i domnul de Chavigny sau ca mine, vă asigur. — De ce mi-a luat pieptenul? — Într-adevă r, se mir ăLa Ramée. De ce ai luat pieptenul monseniorului? Grimaud scoase pieptenul din buzunar, îş i trecu degetul peste dinţ ii mari ş i ară tîndu-i, se mulţ umi sărosteascăun singur cuvînt: — Ascuţ it. — Chiar aş a, încuviinţ ăLa Ramée. — Ce spune dobitocul ă sta? întrebăducele. — Căorice obiect ascu ţ it e interzis monseniorului de că tre rege. — Aha! se înfurie ducele. Eş ti nebun, La Ramée. Doar tu singur mi-ai dat pieptenul. —Ş i-am să vîrş it o mare greş eală , monseniore, că ci în felul acesta am că lcat consemnul. Ducele se uităfurios la Grimaud, care dă duse pieptenul lui La Ramée. — Prevă d cănetotul ă sta are sămăsîcîie grozav, murmurăducele. Într-adevă r, în temniţ ănu se poate săo scalzi. Totul – oameni ş i lucruri deopotrivă– îţ i e sau prieten sau duş man; îndră geş ti sau ură ş ti, cîteodatăcu îndreptă ţ ire, dar de cele mai multe ori din instinct. Or, acest motiv nespus de simplu, anume c ăGrimaud plă cuse din prima clipă domnului de Chavigny ş i lui La Ramée, preschimba ceea ce guvernatorul ş i ofiţ erul socoteau drept calită ţ i în tot atîtea cusururi în ochii întemniţ atului, f ă cîndu-l nesuferit de la bun început domnului de Beaufort. Totu ş i, Grimaud nu ţ inu săse ia în beţ e cu întemniţ atul chiar din prima zi; el avea nevoie ca acesta să -l priveascănu cu o silă întîmplă toare, ci cu o ur ăaprigăş i neîmpă cată . De aceea se retrase, lă sînd în loc patru osta ş i, care tocmai ispră viser ăcu masa, a ş a că puteau săreia veghea în preajma prinţ ului. La rîndul să u, prinţ ul

plă nuia o nouăş otie, la care ţ inea mult: ceruse raci pentru masa de a doua zi ş i cugetăsă -ş i petreac ăvremea întocmind o spînzur ă toare, pentru a spînzura în mijlocul odă ii pe cel mai frumos. Culoarea roş ie pe care urma săo capete racul la fiert ar fi risipit orice îndoialăasupra tîlcului lucrurilor, ş i astfel ar fi avut plă cerea să -l spînzure pe cardinal în acest chip, aş teptînd săfie spînzurat în realitate, fă r ăca nimeni săpoată spune căa spînzurat altceva decît un rac. Ziua se scurse cu pregă tirile. În temniţ ăse întîmplăsădai în mintea copiilor, ş i domnul de Beaufort, cu firea lui, era înclinat săajungăaici mai repede ca oricare altul. Se duse săse plimbe ca de obicei, rupse doua sau trei crenguţ e, ce urmau săaibărolul lor în ceea ce punea la cale, ş i, dup ăo îndelungăc ă utare, gă si un ciob de sticlă , lucru ce pă ru să -l bucure peste mă sură . Dupăce se întoarse în odaie, îş i rupse batista fîş ii-fî ş ii. Nici unul din aceste amă nunte nu scapăochiului scrut ă tor al lui Grimaud. A doua zi de dimineaţ a, spînzură toarea era gata ş i, spre a o fixa în mijlocul încă perii, domnul de Beaufort se apucăsă -i ascutăpiciorul cu ciobul de sticlă . La Ramée îl urmă rea plin de curiozitate, ca un tatăcare nă dă jduieş te căva descoperi poate o jucă rie nouăpentru copiii să i; cei patru ostaş i îl priveau cu un aer posac care, atunci ca ş i acum, e tră să tura principalăa fizionomiei ostaş ului. Grimaud intrăpe uş ătocmai cînd prinţ ul l ă sa din mînăciobul de sticlă , de ş i nu terminase încăsă ascutăpiciorul spînzură torii, vrînd sălege funia de cîrpăla celă lalt capă t. Aruncăspre Grimaud o uit ă turăîn care tot se mai citea o f ă rîmădin supă rarea din ajun, dar cum era mai dinainte grozav de mulţ umit de rezultatul neîndoios al noii sale nă scociri, nu catadicsi s ă -l mai bage în seamă . Numai că , dupăce meş teri un nod marină resc la un capă t al funiei de cîrpăş i un laţ la cel ă lalt capă t, ş i dup ăce că t ăspre castronul cu raci, alegîndu-l din ochi pe cel mai ară tos, se întoarse săia ciobul de sticla. Ciobul dispă ruse. — Cine mi-a luat ciobul? întrebăprinţ ul, încruntînd sprînceana. Grimaud fă cu semn căel. — Cum? Tot tu?! Ş i de ce, m ărog? — Da, interveni La Ramée. De ce ai luat alteţ ii-sale ciobul de sticlă ? Grimaud, care ţ inea ciobul în mînă , îş i trecu degetul peste muchia-i ascuţ ităş i zise: — Tă ios. — Adevă rat, monseniore, încuviinţ ăLa Ramée. Eh, la naiba! Am gă sit un flă că u de nepreţ uit! — Domnule Grimaud, glă sui prinţ ul, în interesul dumitale, te conjur, ai grijăş iţ ine-te cît mai departe de mine. Grimaud fă cu o plecă ciune ş i se retrase în fundul odă ii. — Liniş tiţ i-v ă , liniş tiţ i-v ă , monseniore, interveni La Ramée. Am să ascut piciorul spînzură torii cu briceagul meu.

— Dumneata? rîse prinţ ul. — Da, eu. Nu aceasta va e dorinţ a? — Fă r ăîndoială . — Poftim! zise domnul de Beaufort. Aş a, va fi ceva ş i mai ş i. Poftim, dragul meu La Ramée! La Ramée, care nu pricepuse nimic din exclamaţ ia prin ţ ului, se apucăş i ascuţ piciorul spînzură torii cu cea mai mare sîrguinţ ă . — Acum, spuse prinţ ul, fă -mi o scobitur ăaici, în pardoseală ; eu aduc osînditul. La Ramée se l ă săîntr-un genunchi ş i fă cu o scobiturăîn pardoseală . În acest timp, prinţ ul atîrnădegrabăracul în laţ . Dupăaceea înfipse spînzură toarea în mijlocul încă perii ş i se porni sa rîdăcu hohote. La Ramée rîse cu poftăş i el, de ş i habar nu avea de ce rîde, iar ostaş ii îi ţ inurăisonul. Singur Grimaud nu rîse. Apropiindu-se de La Ramée ş i ară tînd spre racul ce se leg ă na în laţ , Grimaud spuse: — Cardinalul! — Spînzurat de alteţ a-sa prin ţ ul de Beaufort! ad ă ugăprinţ ul, rîzînd mai încîntat ca oricînd. Ş i de jupîn Jacques-Chrysostome La Ramée, slujitor al regelui. La Ramée scoase un strig ă t de groază , se repezi ş i smulse spînzură toarea, o fă cu pe loc fă rîme ş i aruncătotul pe fereastră . Era gata s ă facăla fel ş i cu racul, pînăîntr-atît se pierduse cu firea, dar Grimaud i-l luădin mîn ă . — Bun de mîncat, zise el. Ş i puse racul în buzunar. De astădatăprinţ ul se bucurăatîta de aceastăscenă , încît aproape că -l iertăpe Grimaud pentru rolul pe care îl jucase. Dar mai tîrziu, peste zi, cugetăla inten ţ ia paznicului ş i, gă sind căea ascundea în fond numai ră utatea, simţ ioş i mai aprigăur ăfaţ ăde el. Spre disperarea fă răde margini a lui La Ramée, povestea cu racul fă cu vîlvăîn temniţ ă , ba chiar ş i dincolo de zidurile ei. Domnul de Chavigny, care în adîncul inimii sale nu-l suferea deloc pe cardinal, avu grijăs ăpovesteascăîntîmplarea la doi-trei prieteni bine inten ţ ionaţ iş i aceş tia o ră spîndirăcît ai bate din palme. Asta dă du temei domnului de Beaufort săse simtăminunat vreo două -trei zile. În ră stimpul acesta, prinţ ul bă gase de seamăcăprintre osta ş ii de gardăse aflăunul cu o mutrăcumsecade, ş i că utăcu atît mai mult să -l cîş tige de partea sa, cu cît Grimaud îi era tot mai nesuferit. Într-o dimineaţ ă , cînd îl prinse singur ş i ajunse să -i vorbeascăîntre patru ochi, Grimaud se ară t ăîn prag, vă zu ce se petrece ş i apoi, apropiindu-se respectuos apucăosta ş ul de braţ . — Ce mai vrei de la mine? se ră sti domnul de Beaufort.

Grimaud îl duse pe ostaşpatru pa ş i mai încolo ş i-i ară t ău ş a. — Pleacă ! zise el. Ostaş ul se supuse. — Ei, dar ma scoţ i din să rite! izbucni prinţ ul. Am săte învă ţ eu minte! Grimaud fă cu o adîncăplecă ciune. — Am să -ţ i rup oasele, iscoadă ! strigăprinţ ul, ieş indu-ş i cu totul din fire. Grimaud se înclinăş i se dă du cî ţ iva paş i înapoi. — Am săte strîng de gît cu mîinile mele, iscoadă ! urmăprinţ ul. Grimaud se înclină , tr ă gîndu-se îndă ră t încăcîţ iva paş i. —Ş i asta, zise prinţ ul, cugetînd căe mai bine sănu se mai amîne lucrurile, acum numaidecît. Întinse mîinile crispate spre Grimaud, care se mulţ umi să -l împing ă pe ostaşafarăş i sătrînteasc ăuş a dupăel. În aceeaş i clipăsimţ i mîinile prin ţ ului lă sîndu-i-se pe umeri ca ni ş te cleş ti de fier; în loc săse apere sau săstrige, el se m ă rgini săducă încetiş or degetul la buze ş i, cu un fermec ă tor zîmbet pe faţ ă , rosti doar atît: — Stt! Un asemenea gest, un asemenea zîmbet, un asemenea cuvînt era ceva atît de neobiş nuit din partea lui Grimaud încît alteţ a sa se opri dintr-o dat ă , în culmea uimirii. Grimaud se folosi de aceast ăclipăspre a scoate din că ptuş eala hainei o fermecă toare scrisoare, cu pecete aristocratică , că reia îndelungata ş edere într-un asemenea loc nu-i putuse ră pi cu desă vîr ş ire parfumul ş i i-o întinse prinţ ului fă răo vorbă . Acesta, din ce în ce mai uimit, îl lă săpe Grimaud, luăplicul ş i, recunoscînd scrisul, strigă : — De la doamna de Montbazon? Grimaud dă du din cap a încuviinţ are. Ducele rupse plicul într-o clipită , îş i trecu mîna peste ochi, într-atît era de tulburat ş i citi cele ce urmează : „Scumpul meu prinş , Poş i avea deplinşîncredere în viteazul ce-ş i va înmîna aceastş scrisoare, cş ci este valetul unui gentilom devotat nouş , care ne-a garantat pentru el, întrucît l-a slujit cu credinş ş dou ş zeci de ani. S-a învoit sşdevinş ajutorul paznicului dumitale ş i sş stea închis împreunşcu dumneata la Vincennes pentru a-ş i preg ş ti ş i înlesni fuga, pe care noi o punem la cale. Clipa eliberş rii se apropie; ai rş bdare ş i curaj, gîndeş te-te cşîn ciuda timpului ş i absenş ei dintre noi, toş i prietenii ş i-am pş strat aceleaş i sentimente de odinioarş . A dumitale veş nic iubitoare, MARIE DE MONTBAZON" „P. S. Semnez cu numele întreg, c ş ci aşda dovadşde prea multş

vanitate, închipuindu-mi c ş , dupşcinci ani, m-ai mai recunoaş te dupş iniş iale." Ducele ră mase buimac o clip ă . Ceea ce că uta zadarnic de cinci ani încheiaţ i, adicăun om care să -l slujească , un ajutor, un prieten, îi pica din cer în momentul cînd se aş tepta mai puţ in. Se uităcu uimire la Grimaud, apoi îş i întoarse ochii asupra scrisorii, pe care o citi din nou de la un cap la altul. — Oh! ScumpăMarie! murmur ăel, dup ăce sfîrş i de citit. Va s ăzică pe ea am ză rit-o în fundul tră surii! Cum, se mai gîndeş te încăla mine, dupăcinci ani de despă rţ ire? Drace, iatăo credinţ ăcum nu ţ i-e dat să gă seş ti decît în Astrrea. Apoi se întoarse spre Grimaud. —Ş i tu, bravul meu, adă ugăprin ţ ul, te învoie ş ti săne ajuţ i? Grimaud fă cu semn căda. — Pentru asta ai venit aici? Grimaud repetăacelaş i semn. —Ş i eu care voiam săte strîng de gît! exclamădomnul de Beaufort. Grimaud începu săzîmbească . — Stai puţ in, zise prinţ ul. Ş i se apucăsăse scotoceascăprin buzunare. — Aş teaptă , urmăel, luînd de la început scotoceala care se dovedise zadarnică . Nu trebuie săse spunăc ăun asemenea devotament faţ ăde un nepot al lui Henric al IV-lea a ră mas ner ă splă tit. Stă ruinţ a domnului de Beaufort dovedea cele mai bune intenţ ii din lume. Numai căuna din mă surile de prevedere ce se luau la Vincennes era sănu se lase bani asupra întemniţ aţ ilor. Drept care, vă zînd dezam ă girea prinţ ului, Grimaud scoase din buzunar ş i-i întinse o pungăplin ăcu aur. — Iatăce c ă utaţ i, zise el. Prinţ ul deschise punga, pe care vru s-o goleascăîn mîinile lui Grimaud, dar acesta clă tinădin cap. — Vămulţ umesc, monseniore, ş opti el, dîndu-se înapoi. Am fost ră splă tit. Domnul de Beaufort trecea din surprizăîn surpriză . Atunci îi întinse mîna, ş i Grimaud se apropie ş i i-o să rută , plin de respect. Purtarea aleasăa lui Athos avusese o vă dit ăînrîurire asupra lui Grimaud. —Ş i acum, ce trebuie săfac? întreb ăprin ţ ul. — E unsprezece dimineaţ a, rosti Grimaud. La dou ădupă -amiaz ă monseniorul săcearăsăjoace o partidăîn curte cu La Ramée ş i, în timpul jocului, sătrimitădou ă -trei mingi peste zid. — Bine, ş i dup ăaceea? — Dupăaceea... Monseniorul se va apropia de zid ş i va striga la omul care cură ţ ăş anţ ul să -i arunce mingile înapoi.

— Înţ eleg, zise prin ţ ul. Chipul lui Grimaud pă ru s ăoglindeasc ăo vie mulţ umire: zgîrcenia cu care vorbea de obicei ar fi preschimbat aceasta convorbire într-o adevă ratăcaznăpentru el. Fă cu o miş care, ca ş i cum ar fi vrut s ăplece. — Prin urmare, nu vrei săprimeş ti nimic de la mine? întrebăprinţ ul. — Aşdori ca monseniorul să -mi f ă gă duiascăceva. — Ce anume? Vorbeş te. — Vedeţ i, cînd vom scă pa de aici, eu voi fi mereu ş i peste tot cel mai ameninţ at; că ci dac ămonseniorul va fi prins, cel mai mare ră u ce-l aş teaptăe s ăfie adus înapoi, dar dac ăm ăprind pe mine, în cel mai bun caz au săm ăspînzure. — Foarte adevă rat, încuviinţ ăprinţ ul. Totul trebuie fă cut întocmai aş a cum ceri, pe cinstea mea de gentilom. — Deocamdată , zise Grimaud, n-am decît un singur lucru de cerut monseniorului: anume, să -mi facăcinstea sămăurascăaş a cum m ăura ş i mai înainte. — Îmi voi da toatăosteneala, fă gă dui prinţ ul. Cineva ciocă ni la uş ă . Prinţ ul puse scrisoarea ş i punga în buzunar ş i se arunc ăîn pat. Toatălumea ş tia căîn asemenea momente era copleş it de plictiseală . Grimaud se duse sădeschidă : era La Ramée, care venea de la cardinal, unde se petrecuse scena pe care am povestit-o. La Ramée se uita cercetă tor de jur-împrejur ş i, v ă zînd căîntemniţ atul ş i paznicul dînd semne cănutresc aceeaş i urăunul faţ ăde altul, surîse plin de mulţ umire. Apoi, întorcîndu-se spre Grimaud, îi spuse: — Bine, prietene, bine. S-a vorbit despre tine undeva sus ş i sper săai cît de curînd noută ţ i care au să -ţ i fie pe plac. Grimaud salută , stră duindu-se săparăcît mai prietenos, ş i plec ă , aş a cum fă cea de obicei atunci cînd intra superiorul să u. — Ei bine, monseniore, zise La Ramée, cu rîsul lui deschis. Tot mai sînteţ i supă rat pe bietul bă iat? — A, dumneata eş ti, La Ramée! exclamădomnul de Beaufort. Pe cinstea mea, era ş i timpul săte-ar ă ţ i. M-am aruncat pe pat ş i m-am întors cu faţ a la perete ca s ănu fiu ispitit să -mi ţ in f ă gă duiala ş i să -l strîng de gît pe nemernicul de Grimaud. — Măîndoiesc totuş i căar fi putut săspunăceva neplă cut alte ţ eivoastre, rosti La Ramée, fă cînd o spiritualăaluzie la muţ enia ajutorului să u. —Ă sta-i un mut din Orient, la naiba! Era timpul săte vă d, La Ramée, abia aş teptam. — Monseniorul e prea bun cu mine, zise La Ramée mă gulit. — Da, urmăprin ţ ul. Într-adevă r, azi m ăsimt atît de neîndemînatic, c-o să -ţ i facăplă cere. — Facem o partida cu mingea? întrebăLa Ramée, maş inal.

ar trebui săvăprefaceţ i în cintezoi sau sfredeluş . sănu mai vorbim despre asta. — Stt! Stt! Ei bine. — Ah. — Sînt la ordinele monseniorului. Rimeazăcu cardinal. monseniore. La Ramée! oftăel. ar trebui săm ăla ş i să -ţ i îmbrac uniforma. monseniore. — Am greş it.. Ce mi-a spus? Mi-a spus săvă supraveghez. —Ş i pentru ce sămăsupraveghezi? întrebăprinţ ul nelini ş tit. ca s ă -i scoat ădin min ţ i pe oamenii cumsecade. — Oh. tresă rind fă r ăs ăvrea. — Cum asta? L-ai vă zut de curînd? — A trimis dupămine azi-dimineaţ ă . — Cu ce? În clipa cînd veţ i ieş i de la închisoare. monseniore. iar începem cu povestea asta. e oare cu putinţ ăsăaud asemenea lucruri? Frumoasăconvorbire pentru un ofiţ er al regelui! Bag de seamă . monseniore. — Monseniore. monseniore. — La Ramée. vrei săspui c ăe ş ti un om minunat ş i cămi-aşdori sără mîn mereu la Vincennes. mă rturisi La Ramée cu un aer fin. De-ai primi propunerile mele! — Haide. a prezis asta un astrolog? rosti domul de Beaufort. ca săam fericirea să -mi petrec viaţ a în tovă ră ş ia dumitale. căar trebui s ămai caut un Grimaud. Prinţ ul rîse cu amă ră ciune. cred cănu depinde de cardinal săvi se îndeplineascădorinţ a. — În clipa cînd voi ieş i din închisoare voi fi stă pînul Parisului. Vădaţ i bine seama cănu sînte ţ i om de înţ eles. a şpleca în locul tă uş i l-aş strînge de gît chiar dacăar trebui sămăîntorc din nou la închisoare. — Ah. sînteţ i groaza cardinalului. — Vă d. pe cinstea mea. ţ i-am mai spus ş i îţ i repet. te-aşface bogat. bunurile voastre vor fi confiscate. Doamne. cătrebuie s ă -l chem pe Grimaud. vorbi ducele.. Va s ăzicăai discutat cu cardinalul despre mine? La Ramée. — Ză u?! Ca să -ţ i vorbeascăde mine? — De cine altul vreţ i să -mi vorbească ? într-adevă r.— Dacăvrei. pe cinstea mea de gentilom. într-o zi cînd te va chema din nou la el. zise La Ramée. Ş i ce ţ i-a spus acest animal? — Nu măsuparăcuvîntul. Nă tă ră ii ă ş tia de vră jitori nu mai ş tiu ce să nă scoceasc ă . — De ce? — Fiindcă . — Haide. — Adică . da. — Pentru căun astrolog a prezis c ăveţ i evada. —Ş i ce i-ai ră spuns ilustrisimei Eminen ţ e? — Cădacăastrologul cu pricina ar întocmi vreun almanah. n-aş sfă tui-o să -l cumpere. dragul meu La Ramée. . pentru a sc ă pa de aici.

domnul de Chavigny nu mi-a dat prilejul să vînd mă car o pră jitur ă ". i-am ră spuns. cum sînt flă mînd. de opt zile de cînd am venit aici. că ruia i se zicea jupîn Marteau. pesemne c ădomnul de Chavigny se teme căn-ai lucruri prea de soi. pe care se pare cădoctorii l-au sfă tuit sătră iascăîn aerul curat de la ţ ară . nu eş ti mîncă cios dacă îţ i place săm ă nînci bine. dar într-o jum ă tate de ceas văîntoarce ţ i?" „Într-o jum ă tate de ceas?" „Da.. Trebuie săv ăspun căplă cintarul de peste drum de noi. dobitocule. adă ugă prinţ ul. pot să -i fă gă duiesc urmaş ului lui jupîn Marteau c ă veţ i tîrgui de la el? — Da. —Ş i ce măpriveş te asta pe mine? — Ră bdare. duceţ i-vă . cer iertare alteţ ei-voastre." „Eu săn-am lucruri de soi?! Ei bine. La Ramée. E în firea omului săcaute lucrul cel mai de soi.. monseniore. Aţ i stat la mas ă ?" „Nu. Ş i pă că tosul ă sta de plă cintar. — Du-te. care te fac s ă -ţ i lase gura apă . Ş i La Ramée se înclină . monseniore. — Fiindcămonseniorul Mazarin se ţ ine mai mîndru decît dumneavoastră . Doamne. v ă zînd că măopresc în fata tarabei lui. de opt zile ş i-a vîndut pr ă vă lia unui cofetar din Paris. Am luat pră vă lia asta pentru căfostul stă pîn m-a încredinţ at cătot castelul cumpă răde la el.—Ş i. ai dreptate. cu toate cănu-i chiar de viţ ănobil ă . „Eh. dar trebuie s ă -mi acorda ţ i jumă tate de ceas ră gaz. — Ei bine. ş i. „Ei bine..ş i atunci cînd e vorba de altele. dacăsînte ţ i gră bit. La Ramée ieş i fă r ăs ăia în seamăaluzia prinţ ului ş i. numai jumă tate de ceas. — Mîncă ciosule! — Eh. Dar ia aminte... domnule La Ramée. sub pretext c ă -i face prinţ ului cinstea s ă -i ţ in ătovă ră ş ie. urmăLa Ramée." „Fie. din nenorocire. pe loc. — Monseniore. numai sănu punăciuperci în plă cintă . domnule La Ramée. trebuie neap ă rat sămăîntorc la castel.. monseniore. cu îng ă duinţ a alteţ ei-voastre. — Monseniore. sămăajuţ i să -i capă t de clienţ i pe întemniţ aţ ii din turn. dupăcinci minute. Haide săfacem o partidă . — Ei bine? — Ei bine. Acest afurisit de plă cintar are în faţ a pră vă liei o tarabăcu tot felul de bună tă ţ i.ş i văvedeţ i de treburi. zise prinţ ul. monseniore. ofiţ erul de gardătrecu pragul încă perii." „Nu pot.ş tii doar.ş i a uitat s ăm ă pofteascăla masă . ş i atunci cînd e vorba de plă cintă . s-a apropiat de mine cu vorbe dulci: „Domnule La Ramée. trebuie săvăspun. ciupercile din pă durea Vincennes sînt aduc ă toare de moarte în familia mea. vreau săjudecaţ i singur. pe cinstea mea". Ş i înţ elegeţ i. dar în realitate pentru a îndeplini . monseniore. văaş teaptăo plă cintăş i o sticlăcu vin de Burgundia din cel vechi". i-am spus. aşvrea. pe cinstea mea. ş i asta chiar acum. zice. nu vrei săporuncesc să -ţ i aducăsămă nînci aici? — Nu.

ş i domnul de Beaufort fu cît pe ce să scoatăun ţ ipă t de uimire. precum am mai spus. Vremea era frumoasăş i îngă duia partida plă nuită . ţ ă ranul acesta. prietene! strigăprinţ ul. — Ei. aş a cum spusese ofiţ erul. mai ales. Treaba asta se repetăde atîtea ori. XXI CE CONŢ INEA PLĂ CINTA URMA Ş ULUI LUI JUPÎN MARTEAU Dupăo jumă tate de ceas. Gră dinarul dă du din cap ş i se apucăsăazvîrle mingile. Aş a că . În schimb. ducele nu se ară tăprea stîngaci. nimic mai uş or pentru prinţ decît săurmeze povaţ a lui Grimaud. — Hei. În ce fel. gr ă dinarul acesta era Rochefort. Omul acesta. care aici avea cel puţ in cincizeci de picioare înă lţ ime. ca un om care a mîncat bine ş i. apropiindu-se de zid. Numai că . îndatăce bă tu de două . Jocul cu mingea la Vincennes cerea săarunci mingea cu nă dejde. pe care La . dar îş i fă gă duia săînvingă muţ enia lui Grimaud ş i să -l fac ăs ăvorbeasc ă . că ci acesta era momentul hotă rît. — Ai bună tatea ş i aruncă -ne mingile. pe care prinţ ul îl credea la Bastilia. în aceste cinci minute cît ră mă sese singur. avea cu atît mai mare încredere în el. La Ramée propuse s ătrimităpe cineva săle caute în ş anţ . care dovedea căprietenii s ă i nu l-au uitat ş i căsînt pe cale să -l scape din temniţ ă . ducăpu ţ in ăvreme ră maseră fă r ămingi. încît. pierdu fiecare partidă . ce e? întreb ăel. a bă ut bine. ceea ce-l îndreptă ţ i săse înfurie ş i. aş a cum se întîmplăde obicei în asemenea împrejur ă ri. cum erau atîtea pe acolo. cu cît acum îş i dă dea seama de toat ăpurtarea lui ş i pricepea cătoate neplă cerile pe care i le pricinuise nu urm ă reau decît s ă scoatădin capul paznicilor orice bă nuial ăc ăel ar putea s ăcad ăla înţ elegere cu întemniţ atul. dar prinţ ul. Plă cinta fusese gustoasăş i vinul minunat. domnul de Beaufort avusese ră gaz s ăciteasc ădin nou scrisoarea doamnei de Montbazon. pe bunădreptate. care.ordinele cardinalului. cîtăvreme nu bă turăorele două . Acest ş iretlic îl fă cu s ăaibăo înaltăp ă rere despre isteţ imea lui Grimaud ş i hot ă rî săse încreadăpe de-a-ntregul în el. adicăs ătrimitămingea în ş anţ ul ce înconjura închisoarea. în aer liber. Omul ridic ăpe dat ăcapul. mingile începurăsăzboare în ş anţ . spre marea bucurie a lui La Ramée. spuse prinţ ul. săfacăla greş eli una dupăalta. La Ramée se întoarse vesel ş i plin de voiciune. ză ri un om care trudea pe un petic de gră dină . care cî ş tiga cîte cincisprezece puncte de fiece datăcînd prinţ ul arunca mingea afară . din care pricinăse juca afară . sănu fie scă pat din ochi. Totuş i. nu ş tia încă . rostuite de ţ ă rani de cealalt ăparte a ş anţ ului. gă si căasta ar fi pierdere de timp ş i.

r ă spunse prinţ ul. Cele în care s-au sfîrş it Puylaurens. rupse înveliş ul mingii cu dinţ ii. S. cît sînt de friguroase încă perile din turnul Vincennes. că ci tocmai atunci intr ăLa Ramée. c ă ci mingile o apucau razna: în loc sănu iasădin spa ţ iul îngă duit pentru joc. Curînd. o vîrî iute în buzunar. arse scrisoarea. La Ramée veni să -i ia hainele. la Bastilia ş i pretutindeni. bucş tarul dumneavoastrş . ră maserăbune pierdute. fiindc ă nu i se lă sase nici un obiect tă ios. iar la masăse slujea de niş te cuţ ite de argint cu lama moale ş i care nu tă iau nici de fric ă . vîrînd mingea sub pernă . prietenii dumneavoastrş vegheazşş i clipa eliberş rii se apropie: cereş i poimîine sşmînca ş i o plş cint ş fş cutş de noul plş cintar care ş ine prş vş lia în locul celui dinainte ş i care nu e altul decît Noirmont. ş i se pregă tea săardăş i mingea. La Ramée . În minge gă si urmă toarea scrisoare: „Monseniore. De îndatăce uş a se închise. ş i-am mai aţ îţ at focul. mareş alul d'Ornano ş i marele stareţ . O minge că zu chiar la picioarele ducelui ş i. Apoi fă cu spre gră dinar un semn de mulţ umire ş i se întoarse la joc. ş i sper sş rş mîneş i mulş umit de ceea ce veş i gş si înş untru. prinţ ul avusese timp săascundămingea sub pernă . prinţ ul avea ghinion în ziua aceea. vorba doamnei de Rambouillet. Ş tie toată lumea. CONTELE DE ROCHEFORT" „P. e un flş cş u foarte iste ş ş i ne e devotat cu trup ş i suflet. dou ăsau trei zburarăîndă ră t în ş anţ . Ş i prinţ ul se trînti iar în pat. nu tş iaş i pl ş cinta decît atunci cînd veş i fi singur. Slujitorul veş nic credincios alteş ei-voastre. erau. " Domnul de Beaufort. Prinţ ul se întoarse la el în odaie ş i se culcă . aş a cum fă cuse cu multăp ă rere de ră uş i cu aceea a doamnei de Montbazon. — Monseniorul are nevoie de ceva? întrebăel. Tare prevă ză tor om ş i La Ramée! Din fericire. dar se gîndi căar putea s ă -i fie de folos pentru a-i trimite un ră spuns lui Rochefort. Alte ş a-voastrş poate avea încredere în orice privinş şîn Grimaud.ş i cum gră dinarul nu mai era acolo ca săle azvîrle sus. — Mi-era frig. dar în realitate ca săfie sigur căprinţ ul nu se mai duce nică ieri. cum era vă dit căomul i-o aruncase lui anume.Ramée împreunăcu cî ţ iva ostaş i se ş i gr ă birăsăle adune. Se oprise la timp. pe motiv căsînt pline de praf ş i căvrea săle scuture. care de cînd se l ă sase de picturăavea iară ş i foc în odaie. prin ţ ul spuse căi s-a urît de atîta neîndemînare ş i cănu mai are poftăsăjoace. aş a cum îş i petrecea aproape toatăziua de cînd i se luaserăcă rţ ile. unchiul meu. otravăcurată . dragul meu. Aici ai putea săpă strezi ghea ţ ăori sa aduni silitrăde pe pereţ i. La Ramée era încîntat căa învins în chip atît de zdrobitor pe un prin ţ de sînge regesc. Hotă rît lucru însă .

orice om. trebuie s ăfi primit în dar de la cel de sus unul din cele ş apte pă cate de c ă petenie dacănu chiar două . nenorocirile ce se abă tuserăpe rînd asupra celor trei bă rbaţ i pomeniţ i de că tre duce nu puteau fi în nici un chip tă gă duite. Gîndurile astea omoară . — Vrei să -mi dai o lecţ ie poimîine? — Ce fel de lecţ ie? — De lă comie. rosti La Ramée. dragul meu. al lui jupîn La Ramée. ş i el pufni . ca să -ş i piardăinima ş i sufletul. sînt Rusaliile. ascultaţ i-mi sfatul: nu a ş tepta ţ i bă trîne ţ ea pentru asta. săne folosim de asta. Oare masa asta nu ascundea vreo capcan ă ?" Ră mase pe gînduri o clipă . care ajunsese sănutreasc ăo mare afec ţ iune pentru ilustrul întemni ţ at aflat în seama sa ş i ar fi fost zdrobit săi se întîmple vreo nenorocire. întă ri La Ramée. — Oricum. i-am fă gă duit căve ţ i cump ă ra de la el. Dacătrebuie s ără mîn pe vecie aici. monseniore. — Hm! mormă i La Ramée. — Într-adevă r. dar La Ramée. Or. Trimitem ostaş ii sămă nînce la popota domnului de Chavigny ş i facem aici o masă ." Ş i adă ugăcu glas tare: — Ei bine. „Domnul de Beaufort. că zînd în capcană . monseniore. mi-ar rîde ş i mie inima. are la îndemînăpatruzeci de mijloace de evadare. n-ar trebui s ăv ălă saţ i pradăunor astfel de gînduri. monseniore. Ce vă împiedicăsăîncercaţ i? De altfel. poimîine e s ă rbă toare? — Da. orice ar fi gîndit cardinalul de ră u despre el. era un motan bă trîn. „Bine. eş ti încîntă tor. mi se pare căe lă comia.zîmbi din vîrful buzelor. nu-i prea greu ca vinul ş i bucatele lui s ă treacăînaintea celor ale domnului de Chavigny. zise el. aş a cum preasfinţ ia-sa Mazarin a avut bună tatea s ă -mi dea de înţ eles. — Dar o lecţ ie între patru ochi. monseniore. să măfac un mîncă cios. Nici pomenealăsă -i dea prin minte prinţ ului s ă -l îmbete. — Ei bine. — Monseniore. Propunerea era ispititoare. atunci trebuie să -mi creez o distracţ ie pentru zilele bă trîne ţ ii. Fie. îş i zise în sinea sa ducele de Beaufort. propuse La Ramée. nu silitra! — Eh. — Bucuros. replicăprin ţ ul. nici un praf nu va fi presă rat în bucate ş i nici o licoare turnatăîn vin. Rezultatul chibzuielilor sale fu c ăavea s ă porunceascăsingur bucatele ş i vinul – prin urmare. La urma urmelor. — Ai dreptate. era un om cumsecade. Are ni ş te plă cinte grozave ş i un vin fă răde pereche. dragul meu La Ramée. care ş tia toate capcanele în care putea să -l atragăun întemniţ at. De-aşputea sămă duc ş i eu sămă nînc pl ă cintăş i săbeau o sticlăcu vin de Burgundia la urmaş ul lui jupîn Marteau. spuse domnul de Beaufort. cugeta el. — Monseniore. urmăducele. asupra că reia te las s ă hotă ră ş ti în totul.

O să -mi strice tot cheful. ar trebui! izbucni prinţ ul drept ră spuns. Chiar dacăasta n-o săse întîmple decît la moartea lui Mazarin. măduc sămăîngrijesc de preg ă tirea . poimîine sînt Rusaliile. ş i îş i trosnea degetele. ş i să -mi deschidăuş ile temni ţ ei? — Nu. —Ş i ce-a prezis? — Căn-are s ătreac ăziua de Rusalii. Adevă rat. Îl accept pe Grimaud. întrebădomnul de Beaufort. — Monseniore. Apoi îi veni o idee care împă cătotul. fă răca alteţ a-voastrăs ănu scape de la Vincennes.în rîs numai cît se gîndi la asta. în cele din urmă . surîzînd. — De. tot sînt mai tînă r cu cincisprezece ani decît el. zise La Ramée. spuse ducele. ceea ce e totuna. dar v-am povestit ce-a prezis afurisitul acela de vră jitor. ş tii ce? Cănu ai încredere în mine. în mă sura în care putuse săi-l citeascăpe faţ ă . La Vincennes viaţ a se trece mai iute. — Dragul meu. e superstiţ ios. — La dracu cu Grimaud ă sta al t ă u! exclamăel. — Ei. — Ei bine. Monseniore! — Sau mori mai devreme. monseniore. — Am să -i poruncesc săstea toatăvremea în spatele alteţ ei-voastre ş i. Plă cinta asta o comanzi anume pentru mine. dar mai cu seamădin clipa cînd voi sc ă pa de aici. Nimic nu putea săpricinuiasc ăo mai mare mulţ umire prinţ ului. — Monseniore! rosti La Ramée. nici n-are s ă -l închipuie căse aflăla o sutăde leghe. dar nu mai vreau pe nimeni afarăde Grimaud. Tu te îngrijeş ti de toate. — Credeţ i deci ca ve ţ i scă pa? întrebăLa Ramée. — Care? — Grimaud săne serveascăla masă . — Prin urmare. cum nu scoate o vorbă . îş i întregi vorba domnul de Beaufort. primeş ti? — Da. fiindcăaltfel îmi dau seama căn-am mai ispră vi niciodată . — Ei bine. ca urmaş ul lui moşMarteau săse întreacăpe sine. cu o bună tate desă vîrş it jucat ă . Ducele urmă rise cu destulăneliniş te monologul lă untric al lui La Ramée. Dar monseniorului Giulio îi pasă ! Ca italian. Porunceş ti pentru masăorice pofteş ti. monseniore. adă ugăapoi. totodatăfă gă duie ş te-i căvoi cumpă ra de la el nu numai pe timpul cît voi sta în temniţ ă . chipul paznicului se lumin ă . singurul lucru pe care îl doresc eu e o plă cintăca aceea de care mi-ai vorbit. crezi în vră jitori? N ă tă ră ule! — Mie. Ducele ridicădin umeri. fie! se învoi el. — Monseniore. nici atîtica nu-mi pasă ! zise La Ramée. alte ţ a-voastrăn-are s ă -l vadă . în chip de limbăde foc. vă d cum nu se poate mai limpede. Totuş i avu tă ria săia un aer din cale-afarăde posomorît. ş i! Ce am eu cu Rusaliile? Te temi cumva sănu coboare sfîntul duh. cu o condiţ ie.

nu ş tia ce avea săconţ in ămisterioasa plă cintă . poate cănu-i ră mă sese credincioasăîn totul. mai era ceva care îl fră mînta cumplit: anume. adevă rat. ş i ofiţ erul îl învinse la rîndul să u. I se dă duserănă dejdi de izbînd ă . dar nu-l da uită rii. aripile l-au sus ţ inut de minune. Erau atîtea motive care dă deau temei fră mînt ă rilor prinţ ului. pe ofiţ erul de gardă ? — Cu jocul de ş ah. De neînchipuit cîte gînduri. cîtătulburare aduce un semn. dup ăcinci ani de temniţ ămai avea încăprieteni? În acest caz era un prinţ tare norocos. Aceste repetate înfrîngeri se dovedir ăînsăde folos: mulţ umit ălor. La Ramée se opri la uş ă . acest ciudat sprijin l-a pă ră sit dintr-o dat ă . ceea ce înseamn ămult. afarăde Grimaud. ră spunse La Ramée. Se trezise cu fruntea brobonită . un cuvînt. murmurăprinţ ul. ca sfîntul Laurent pe gră tar. Apoi.ş i prinţ ul de Beaufort pă rea adîncit cu des ă vîrş ire în sublimele combinaţ ii ale unui ş ah-mat. — Ce spune monseniorul? — Monseniorul spune sănu cruţ i punga cardinalului. — Atunci. Domnul de Beaufort se perpeli pînăla miezul nopţ ii în a ş ternut. care a avut bună tatea săia în seama sa grija de a vedea de hrana noastr ă . se lasăaş teptat. aripile s-au frînt ş i el s-a rostogolit într-un abis fă r ăde fund. monseniore. acum. Abia tîrziu adormi. Avusese ni ş te vise fantastice: se fă cea c ăi-au crescut aripi ş i în chipul cel mai firesc a vrut săzboare. prinţ ul se pomeni c ăs-a fă cut opt seara. ceea ce însemna trei ceasuri cîş tigate. — Bine. decît cele patruzeci ş i opt de ore care îl mai despă rţ eau de clipa hotă rîtăpentru evadare. — Pe cine doreş te monseniorul să -l trimit încoace? — Pe oricine.ş i o privire aruncat ăîndă ră t fă cea săi se parăace ş ti cinci ani. aş a cum La Ramée îl învinsese de dimineaţ ă . deş i se scurseserăcu încetinealăde melc. dar cînd a ajuns la oarecare înă lţ ime. Astfel. — Dacăam s ă -ţ i las timp. Venea noaptea ş i odatăcu ea. prinţ ul mai scă pa de gînduri: dar somnul e o divinitate plină de toane. felul cum se vor petrece lucrurile. dar i se ascunseseră amă nuntele. Se deş teptăde cum se cră p ăde ziu ă . o femeie î ş i amintise de el. Prinţ ul se afla de cinci ani încheiaţ i în temniţ ă . Ş i La Ramée plec ă . somnul. Ce prieteni îl aş teptau? Aş adar. în afarăde prieteni. ceea ce era cu mult mai rar. din pricina asta se petrecu ş i la ş ah ceea ce se petrecuse la jocul cu mingea: domnul de Beaufort fă cu boac ă ne peste boacă ne. seara. o nă dejde în asemenea împrejură ri. la început.bucatelor pentru masă . Uita că . Dupăcinci minute intrăofiţ erul de gardă . ş i tocmai atunci cînd îl chemi. mai puţ in lungi decît cele douăzile. —Ş i crezi căscoţ i ceva dintr-un elev ca mine? — Nă dă jduiesc.

îl gă si atît de palid ş i de istovit. Monseniorul a avut o noapte zbuciumatăş i de două -trei ori a strigat în somn dupăajutor. ş i a patra groapăgata să patănu aş tepta decît un cadavru. La Ramée rîse din toat ăinima. atunci cînd ră maserăsinguri. Abia închise ochii. încît îl întrebădacănu cumva e bolnav. apoi îl ş i ză ri. domnule majordom. ş tergînduş i sudoarea care încăîi mai ş iroia pe frunte. nă zuind spre o singurăţ intă– evadarea – se avîntădin nou spre aceastăevadare. La Ramée întinse mîna. chinuit de o durere de dinţ i că pă tat ădin pricina umezelii.ş i cînd La Ramée intr ăpe uş ă . Grimaud mergea înaintea lui cu o fă clie în mînă . în cele din urmă . totuş i îş i continua calea. mergînd cu fă clia în mînă . evadînd. — Ei bine. însănu era în stare săscoatăo vorbă . monseniore? întrebăLa Ramée. Tu. Ş i. Zidurile p ă reau înţ elese cu du ş manii lui ş i-l strîngeau tot mai aprig. îi puse aceastămînăpe umă rş i începu s ărîd ăîn hohote. el fă cea niş te sforţ ă ri nemaipomenite sămeargăînainte. încît fugarul încercăzadarnic săînainteze: zidurile se apropiau ş i-l strîngeau între ele. voia să -l strige ca să -l ajute să scape din strîmtoare. Nu vreau sămămai gîndesc decît la mîncare ş i la bă utură . prinţ ul fă cu cel puţ in atîtea sforţ ă ri să ră mînătreaz cîte fă cuse ca săadoarm ă . fu prins ş i dus în încă perea scundăş i boltităunde pieriser ămareş alul d'Ornano. încît am visat căam evadat de aici ş i. era descoperit ş i nu-i mai ră mînea nici o nă dejde săfugă . — Ce aveţ i. ca trei gheburi. monseniore. Atunci. ca săse r ă tă ceascădin nou într-un vă lmă ş ag de vise. . Puylarens ş i unchiul să u. sub un pretext oarecare. — Ah. —Ş i ai dreptate. — Vedeţ i. Nă dă jduiesc cămonseniorul nu va să vîrş i niciodatăasemenea nesă buinţ e decît în vis. tu eş ti. acela de unde venise. Ş i ce bucate o săavem? Ia săvedem. cu cît mai aprig voia el săfug ă . ş i paş ii se apropiau fă r ăîncetare. — Ei bine? întrebăprinţ ul. deş i se de ş teptase de atîta vreme. rosti el. încuviinţ ăprinţ ul. am poruncit totul pentru masă ! spuse La Ramée. trecerea se îngusta. dragul meu La Ramée. zdrobit ca ş i cum într-adevă r s-ar fi pră buş it din înaltul vă zduhului. auzi paş ii urmă ritorilor. mi-am frînt gîtul. unele mai pră pă stioase decît altele.ş i totuş i îl vedea în depă rtare pe Grimaud. tunelul deveni atît de strîmt.de sudoare. auzi vocea lui La Ramée. atunci cînd se trezi. treptat-treptat. glă sui unul dintre ostaş ii care dormiserăîn odaie ş i care nu putuse săînchidăochii. care mi-ai împuiat capul ieri cu gogomă niile tale despre fuga din închisoare. în celă lalt capă t al tunelului. în cele din urma. — Oho! exclamăprinţ ul. — Stt! fă cu La Ramée. ş i cugetul să u. dar lucrul se dovedea cu neputinţ ă . — Într-adevă r. Aş a că . cele trei morminte erau acolo. Acum i se nă ză ri altceva: descoperise un tunel prin care putea săiasăde la Vincennes ş i pornise prin acel tunel. nă tă ră ule?! zise prinţ ul. unul dupăaltul. Ă sta e un semn ceresc. trimise ostaş ii afară . Apoi îl furăsomnul.

monseniore! se mirăLa Ramée. — Ba da. Ce mîncă cios v-aţ i fă cut! În cinci ani. monseniore. ori pe fundul sticlelor. te priveş te. nu v-am vă zut niciodat ăatît de fericit ca-n clipa asta. stă rui La Ramée. Monseniorul a uitat de paznicul nostru? — Nicidecum. începu La Ramée. — Monseniore. dar el parcănici nu-l vedea. va ră mîne ceva prin talere. —Ş i i-ai spus c ăe pentru mine? — I-am spus. — Straş nic! exclamăprin ţ ul. cer iertare alteţ ei voastre: se pare cădomnul de Chavigny va lipsi pentru cîteva zile ş i m-a prevenit căvrea să -mi dea unele ordine înainte de plecare. — Fă cutăde urmaş ul lui moşMarteau? — Întocmai. ş i ascultăce-ţ i spun. eu l-am chemat. La Ramée continuă : — Monseniorul îmi face cinstea sămăinvite săluă m mîine seară masa împreună . spuse La Ramée. ca ş i acum ar fi ascultat la uş ăş i-ar fi înţ eles c ăgîndurile lui La Ramée trebuie neîntîrziat ab ă tute în altăparte. asta ţ i se cuvine ţ ie. interveni La Ramée. Dimpotriv ă . Prinţ ul încercăsăschimbe o privire cu Grimaud.— Monseniorul a fă gă duit săaibăîncredere în mine. ba da. trebuie să -l iertaţ i. La Ramée se apropie de Grimaud. Grimaud fă cu un semn. Am uitat doar de Grimaud. —Ş i el ce-a zis? — Că -ş i va da toatăosteneala ca sămulţ umeascăpe alteţ a-voastră . frecîndu-ş i mîinile. făaş a cum vrei. — I-am spus acestui om cănu are voie săintre aici f ă răîncuviinţ area mea. În acest timp. fă răsămai socotesc că . . — Dar plă cint ăvom avea? — Se înţ elege! Una cît roata carului. care îi vorbi în ş oaptă . Grimaud urmeazăsăne serveascămasa aceea grozavă . —Ş i de ce l-ai chemat. prinţ ul îş i veni în fire. de vreme ce ş tii cănu pot să -l sufă r? — Monseniorul să -ş i aminteasc ăde în ţ elegerea noastră . Grimaud se înclinăîn semn de mulţ umire. — Monseniorul ş tie c ăfă r ăel nu se poate. Grimaud se ară tă în prag ş i îi fă cu semn ofiţ erului căare să -i spunăceva. fiindcăo să ai cinstea săne serveş ti chiar tu. care voia săspunăcănu pricepe în ce mă surăîl priveş te asta pe el. Prinţ ul îş i dă du seama căş i-a cam pierdut stă pînirea de sine: dar tocmai atunci. bă iatule. — Vino încoace. Grimaud se aproprie cu o mutrădin cale-afarăde posomorîtă . numai eu cu dînsul. încheie La Ramée. rosti el. — Tii. dacăcu toată pofta de mîncare ş i cu toatăsetea noastră . — Bine. —Ş i acum.

aduceş i doi cai gata înş eua ş i. La Rainée ieş i: Grimaud îl urmă ri cu privirea fă răsăse clinteascădin loc ş i. —Ş i dacăse pierde? — Stăcineva acolo ca săo vadăş i săo ia. — Mai departe? zise ducele — Mai departe. — Ce trebuie săscriu? Grimaud ridicăun deget ş i îi dictă : „ Totul e pregş tit pentru mîine searş . Iat-o. noi vom coborî prin prima fereastrş a galeriei". Prinţ ul semnă . — Monseniorul vrea cumva s ă -ş i ia revanş a la partida de ieri? Grimaud dă du foarte uş or din cap. aş a căazi sînt hotă rît s ăte bat mă r. — Da. — Un gră dinar? întrebăducele. Grimaud fă cu un semn de încuviinţ are. scoase la ivealădin buzunar un creion ş i o bucatăde hîrtie. o cos la loc ş i dumneavoastră . nu seamă năuna cu alta. monseniore. glă sui prinţ ul. ră spunse Grimaud. eu ascund biletul în minge. — Acelaş i gră dinar de ieri? Grimaud repetăsemnul. de sus în jos. urmăGrimaud. Semnaţ i. contele de Rochefort? Grimaud repetăsemnul pentru a treia oară . în timpul jocului. — Cine sînt cei care măvor aş tepta de cealaltăparte a ş anţ ului? . fiş i la post între ceasurile ş apte ş i nouş . — Scrieţ i. — N-am dezlegare s-o fac înainte de-a sosi clipa. zilele trec. monseniore. m-am gîndit căs-ar putea s ăne fie de folos.— Du-te. — Ei bine. — Nu. Ş i prinţ ul scoase mingea de sub pern ăş i i-o întinse. — Acum spuneţ i-mi. — Haide. trimiteţ i-o în ş anţ . monseniore? întrebăGrimaud. zise prin ţ ul că tre La Ramée ş i întoarce-te cît mai curînd. cînd v ă zu cău ş a s-a închis. monseniore. —Ş i asta-i tot? — Ce vreţ i mai mult. aţ i pierdut cumva mingea? — Care minge? — Cea cu scrisoarea. monseniore? fă cu Grimaud cu mirare. spuse el. Grimaud zîmbi cu cel mai plă cut zîmbet de care era el în stare. dă -mi cel puţ in cîteva am ă nunte despre fuga noastră . — Ei bine? întrebăprinţ ul. că ruia nu-i plă cea de fel polologhia. — Aş adar. zise prinţ ul. dragul meu La Ramée. Dar ia aminte.

Ajunş i la Saint-Médard. ş i Athos nu se dovedea prea îngă duitor fa ţ ăde capitală . dacănu vrei să -mi ies din minţ i. aş a căînţ elegem cît de duios ş i de adînc putea săiubeascăde ast ădatăinima lui Athos. venise aici cu prietenii de sute de ori. Iubirea lui Raoul faţ ăde ocrotitorul să u se manifesta în orice împrejurare. o scarăde frînghie ş i o pară -că luş . în plă cintăvor fi douăpumnale. — Spune-mi mă car ce-o săconţ inăacea faimoasăplă cintă . Cam pe la jumă tatea stră zii. apoi pe Estrapade. apoi pe Fossés-Saint-Michel ş i apoi pe strada Vaugirard. XXII O AVENTURĂA MARIEI MICHON Cam în aceeaş i perioadăde vreme în care prinţ ul de Beaufort ş i Grimaud urzeau aceste planuri de evadare. Ş i. ară tîndu-i tocmai aceastăparte a ora ş ului. . — Dragul meu Grimaud. la hanul „La Vulpea Verde". afarădoar de vechile-i amintiri ostă ş eş ti. În ce-l priveş te pe Athos. — Monseniorul îş i dăseama căavem la îndemînătot ce ne trebuie. — Noi vom lua pumnalele ş i scara. Athos îş i pă stra aerul să u senin ş i nepă să tor de totdeauna. dar în două zeci de ani se petrecuserămari schimbă ri. ultimul să tuc din provincia Touraine era mai plă cut la vedere decît era Parisul înspre Blois. am mai spus. zise domnul de Beaufort. ră spunse Grimaud. spre ruş inea acestui ora şatît de lă udat. vorbi Grimaud. rosti prinţ ul. — Iar pe La Ramée îl silim sămă nînce para. apucăpe strada Postes. Tînă rul venea pentru prima oarăla Paris. urmaţ i la cîţ iva paş i de un slujitor. ţ i-e gura aurită . ci ş i singura ţ intăa simţ ă mintelor sale. începînd cu schimbarea stă pînilor. înţ eleg. Tînă rul surîse ş i el ş i salutăcasa. Raoul. monseniore. Raoul era nu numai tot ce îndră gea el pe lume. zise el. Ieş ind în strada Férou. drume ţ ii pornir ăîn lungul ei. Athos. Athos cunoş tea hanul de multăvreme. doi că lă re ţ i. Hotă rît lucru. Athos ridicăochii surîzînd ş i ară tă tînă rului o casăcu înf ă ţ iş are liniş tită . Cei doi că lă tori se oprirăîn strada Vieux-Colombier. — Uite. — Bun. în casa asta am petrecut ş apte din cei mai dulci ş i mai cruzi ani ai vieţ ii mele.— Nu ş tiu nimic. eş ti cam zgîrcit la vorbă . care slujea de că lă uzăîn acest nesfîrş it labirint tovară ş ului să u de drum. trebuie spus c ănu-l mi ş cădecît prea puţ in pe tînă rul că lă tor. dar ce-i al tă u e al tă u: cînd vorbeş ti. — Monseniore. vechea sa prietenă . Aceş ti doi că lă reţ i erau contele de La Fère ş i vicontele de Bragelonne. intrau în Paris pe o stradăa suburbiei Saint-Marcel.

ş i săli se spele pieptul ş i picioarele cu vin că lduţ . de aceeaş i culoare ca mă nuş ile ş i pă lă ria. dar zîmbetul lui Athos îl liniş ti pe dat ă . — Cîţ i ani are? întrebăvicontele de Bragelonne. Cînd poţ i săciteş ti vîrsta unei femei pe chipul ei. — Într-o jum ă tate de ceas. cum se purta pe acea vreme. cu toate cătocmai unei femei vreau săte prezint. mîinile ş i pă rul – aceste trei semne ale obîrş iei sale. i-ar fi pl ă cut săse scalde în Sena. dar care vă dea ş i mai adîncăiubire pentru Raoul. care pă rea de fier. încadrîndu-i faţ a smeadă . rosti Athos. Ş tiţ i fă gă duiala ce măleagăde Louise. Acest ră spuns îl lini ş ti pe deplin pe viconte. surîse tînă rul. cu acea cochetă rie care prinde atît de bine pe cei tineri. este indiscret. zise Athos. dar ş i cea mai graţ ioasăfemeie din Franţ a. ş i apoi săse culce. cerurăsă fie îngrijiţ i cu cea mai mare bă gare de seamă . ş i că dea în inele pe umeri. — Dragul meu Raoul. Tînă rul îl privi cu neliniş te. nu are rost săîntrebi. în timp ce cizmele. înseamnă . asta nu se întreabăniciodată . — Unei femei? întrebăRaoul. Vreau să te prezint cuiva. — Nu. Ş i dac ănu va fi mîndrăde el. desenau o mînăfinăş i elegant ă . — Haidem! murmurăAthos. cănu e vorba de însură toare. Se retrase deci în odaia sa ş i. Poate că . Athos îl întîmpinăcu acel zîmbet p ă rintesc cu care îl întîmpina odinioarăpe d'Artagnan. dar contele de La Fère îi ceruse un anume lucru ş i nu-i ră mînea decît săse supună . Fă cuseră două zeci de leghe peste zi. adicăsăarate cît mai chipeşcu putinţ ă . mă nuş ile de că prioară . apoi cerurădou ăodă i pentru ei. Raoul. — Astă zi. — E frumoasă ? — Acum ş aisprezece ani era socotitănu numai cea mai frumoasă . sănu li se dea decît paie ş i ovă z. cum se cuvine să facăni ş te adev ă raţ i cavaleri. — Du-te ş i puneţ i în orînduialăhainele. Athos surîse ş i el. Athos îi cercetăcu privirea picioarele. — Nă dă jduiesc.Drumeţ ii încredinţ arăcaii slugilor ş i. cum erau cai de soi. ş i chiar doresc s ăo îndră geş ti. — Sănu uit. domnule? întrebătînă rul. Raoul. Pă rul negru era piept ă nat cu că rare la mijloc. Se îngrijirămai întîi de cai. mai puţ in deprins cu oboseala decît Athos. zise Athos. ţ inînd cu tot dinadinsul s ăse încredinţ eze c ănu se asemuieş te nici pe departe cu Loire. Tînă rul salută . Cînd se întoarse. — Da. Athos nu putea să plă nuiascănimic între el ş i o femeie socotitădrept cea mai frumoasăş i cea mai graţ ioasăfemeie din Franţ a. domnule. Caut ăs ăar ă ţ i cît mai chipeş . despre care auzise vorbindu-se atît. că utăsăîmplineascăcerinţ ele lui Athos. Lucru lesne. că ci natura fuse darnicăcu el. iar cînd nu poţ i. strîngeau un picior care pă rea al unui copil de zece ani. fii liniş tit. cu un an înainte de a fi venit el pe lume. învaţ ăo datăpentru totdeauna. cenuş ii ca ş i pă lă ria.

ieş irăîn strada Saint-Dominique. abia pă rea de treizeci ş i opt treizeci ş i nouă . a c ă rui fereastrădă dea spre gr ă dină . apucarăapoi pe strada Rosiers. era tapetat cu un fel de damasc albastru. dacăo vedeai din spate. Era trei după -amiază . ceea ce dovedi elveţ ianului de pază căoaspetele care intra are dreptul săse poarte astfel. cu ceaprazuri la fel. lacheul se întoarse ş i spuse că . Cei doi că lă tori pornirăpe strada Grenelle. Alcovul. adicăîntinsăpe o canapea ş i cu capul rezemat de tapet. vii ş i inteligenţ i. în sfîrş it. Într-adevă r. întrebă dacădoamna ducesăde Chevreuse poate fi vă zut ăş i dacăpoate să primeascăpe contele de La Fère. Urcătreptele peronului ş i. Athos fă cu semn vicontelui de Bragelonne sără mînăpe loc. Athos se ară tăîn prag. pă rea ş i acum feti ş cana care să rea cu Anna de Austria ş anţ ul de la Tuileries. de ş i doamna ducesăde Chevreuse nu avea cinstea sa cunoascăpe domnul conte de La Fère. nici o broderie de aur nu-i împodobea mantia ş i o simplă panăviorie stă tea prinsăla pă lă ria-i neagră . — Am ajuns. care pusese iubirilor ei o pecete originală . ş i mai cu seamăaş a cum se afla ea în acea clip ă . Ţ inea în mînăo carte întredeschisă . coroana Fran ţ ei de un moş tenitor. Era o mare cochetă rie pentru o femeie de vîrsta doamnei de Chevreuse săprimeascăîntr-un asemenea alcov. ochii mari. adresîndu-se unui lacheu într-o livrea scump ă . gă itanele de argint luceau. În picioare avea cizme din piele neagră . Erau într-un salon. îl ruga săpofteasc ă . zise Athos. sprijinindu-ş i braţ ul pe o pern ă . adicătocmai vremea potrivităpentru vizite. Intrăcu pas hotă rît ş i îndră zneţ . cu toate căîn acea vreme avea patruzeci ş i patru sau patruzeci ş i cinci de ani. cu flori trandafirii ş i frunze de aur. în 1683. ş i se oprirăîn faţ a unui castel m ă reţ . se opri în faţ a unei uş i închise. Purta veş minte de catifea violetă . iar de cing ă toarea-i . pe care intriga îi deschisese ş i dragostea îi închisese de atîtea ori. trecea drept încăo femeie foarte frumoasă . fă răsăfi gă sit însăprilejul săo aducem în scenă .căe din cale-afarăde pretenţ ioasă . mijlocul de nimfă . În rest. aflat peste drum de Jacobins. cu blazonul familiei Luynes deasupra intră rii. care îl fă cu săstră batăun lung ş ir de încă peri ş i. de care am vorbit atît de des în povestirea celor Trei Mu ş chetari. La vestirea lacheului se ridicăpuţ in ş i întinse curioas ăcapul. Se afla într-un mic alcov. încît. lipsind astfel. Dupăo clipă . Lacheul deschise uş a Doamna de Chevreuse. îş i pă strase minunatul pă r bă lai. Athos porni în urma lacheului. încît acestea deveniserăaproape reprezentative pentru familia sa. era aceeaş i fă ptur ăzvă pă iată . dupămoda statornicităde doamna de Rambouillet cînd îş i clă dise palatul.

Athos se înclin ăş i se supuse. — Dorinţ a văe îndeplinită . Poţ i pleca. surîse ea. alta la fel că dea peste carîmbii cizmelor. — Athos?! repetăea. Odinioarăpurtam un alt nume. doamnă . — Cine sînt. fă r ăa văfi cunoscut. în acest caz spuneţ i-mi repede cine sînteţ iş i plecaţ i. domnule. — Ah. că ci aţ i avut bună voinţ a sămăprimiţ i. Lacheul tocmai voia săiasă . Cutez acum săvărog a-mi acorda o întrevedere de jumă tate de ceas. Sînte ţ i un om de la curte. Dar poate sînt pe cale săajung acolo. doamnă . deş i era pierdut printre vechi amintiri. trebuie săm ăierta ţ i. Am cutezat s ăm ăînf ă ţ iş ez la palatul vostru. cu siguranţ ă . domnule. văprivesc cu admiraţ ie.ş i totu ş i nu v-am v ă zut niciodatăla curte. domnule. doamnă ? Vi s-a spus numele meu. Ş i îş i cuprinse fruntea în palme. Ş i aş a. Urmăun ră stimp de tă cere în care aceş ti doi oameni. dar întrevederea ce văcer e o întrevedere între patru ochi. pe care l-aţ i auzit poate. glumi ducesa cu acel aer poznaşcare o prindea atît de bine. nu vedeţ i căaş tept cu neră bdare? — Iar eu. pe care Porthos o admirase odinioarăde atîtea ori în strada Férou ş i pe care Athos nu se îndurase săi-o împrumute nici mă car o singur ădată . sub un nume cu desă vîr ş ire necunoscut doamnei de Chevreuse. ră spunse Athos cu un zîmbet. dar aşvrea săş tiu cu cine vorbesc. Aţ i ieş it cumva de la Bastilia? — Nu. plini de uimire. nici dintr-o parte. — Ei bine. spuse el că tre ducesă . mănumeam Athos. nici din cealaltă . pă rea de viţ ănobilă . ră spunse Athos. încît ea se ridicăpe jumă tate ş i cu un gest plin de gra ţ ie îl pofti săia loc lîngădînsa.. ş i aşavea cea mai vie dorinţ ăs ănu fiu tulburat.. — Numai căasta nu e totul. cum bă nuise ş i contele. Doamna de Chevreuse deschise ochii mari. dar pe care l-aţ i uitat. ră spunse doamna de Chevreuse cu cel mai încîntă tor surîs. Lacheul ieş i. ş i am izbutit. — Doamnă . — Domnule. căacest nume nu i se ş tersese cu totul din minte. rosti contele de La Fère. spuse doamna de Chevreuse. se cercetarăcu privirea fă răpic de stinghereal ă . Cel care se anunţ ase astfel. contele de La Fère. dar Athos îi fă cu semn sa ră mînă . ca pentru a sili miile de gînduri ce i . Staţ i puţ in. — Odinioară . sînt un mare ambiţ ios. Numele acesta nu l-aţ i auzit niciodată . fă rănici o îndoială . Ducesa de Chevreuse rupse cea dintîi tă cerea. ş tiu. sînt destul de compromisă .stră lucitoare atîrna acea spadăcu mîner superb. care îş i dă durăseama din prima clip ăcăsînt egali. Gulerul ră sfrînt al că mă ş ii era dintr-o superb ădantelă . — Nu sînt acasăpentru nimeni. doamn ă ! O. rosti ducesa de Chevreuse că tre lacheu. Era vă dit. — Spuneţ i-l.

era prieten cu o tînă r ăcroitoreasădin Tours. — Măîncurajaţ i. să -mi urmez povestea. ceea ce e mult mai ră u. — Fie. — Ceva în legă turăcu asta? — Da ş i nu. încercînd săciteascăîn ochii lui Athos. spre a vedea lă murit în ş uvoiul lor stră lucitor ş i pestriţ . domnule..se perindau prin minte săse opreasc ăo clipăîn loc. Cu plă cere. ră spunse ea. — Aşfi un ingrat. o veriş oarăde-a lui. ş i zicalele poporului sînt uneori neînchipuit de adevă rate. Nici nu ş tiţ i cît de pl ă cutăe pentru mine aceast ă convorbire. cum că munte cu munte se întîlneş te. — Mi-aţ i îngă dui. adă ugă ea. ingrat faţ ăde Marie Michon. Athos se înclin ă . zîmbind. cine ş tie! fă cu Athos. doamnă ? — Mi-aţ i reînviat în suflet una dintre cele mai plă cute amintiri din tinereţ e. ce nenorocire! exclamădoamna de Chevreuse. — Ah. Athos tă cu. mă rturisi Athos. — Dumneavoastră . Vămulţ umesc. Aş adar. doamnă . continuăAthos. întă ri Athos. numai sănu o vorbiţ i de ră u. Veriş oarăcă reia i-a scris pe cînd se gă sea la asediul oraş ului La Rochelle. — Desigur. — Da. elegant. atunci. dară mite om cu om. — Da. Cred căa sfîrş it r ă u. Exist ăo zicalăîn popor.. încuviinţ ăducesa care ş i obosise că utînd. domnule. ş i în ochii mei nerecunoş tin ţ a nu apare ca un cusur sau ca o crimă . numit ăMarie Michon. — Ah. — O tînă răcroitoreasădin Tours? murmurădoamna de Chevreuse. discret ş i scria versuri minunate. — Vreţ i săvăajut. — Pentru ce. —Ş i Aramis. jucîndu-se nepă să toare cu evantaiul. n-aţ i dat uit ă rii cu totul acest nume? — Nu. anume d'Artagnan. continuaţ i! îl îndemnăcu însufleţ ire doamna de Chevreuse. urmăel. ci ca un viciu. — Acest Athos era prieten cu trei tineri muş chetari. continuaţ i. continuaţ i. — Ei. Aş adar. întocmai. — Cît se poate de ră u: s-a f ă cut abate. — Aramis. Porthos ş i. — Oh. zise Athos. încuviinţ ădoamna de Chevreuse. domnule? se miră doamna de Chevreuse. — Întocmai. Vre ţ i să -mi îngă dui ţ i a v ăvorbi de ea? Doamna de Chevreuse se uităla Athos. doamnă ? zise Athos. Din partea unui om ca dumneavoastrăsînt gata săprimesc orice. Bietul Aramis! Era un fermecă tor gentilom. Dar cum s-ar putea una ca asta? Dumneavoastrăn-aţ i cunoscut-o niciodat ă . ca s ăo previnăde complotul ce se urzea împotriva bietului Buckingham. săvămai amintesc ceva? întreb ăAthos. o cunosc! exclamădoamna de Chevreuse. —Ş i Aramis! spuse cu însufleţ ire ducesa. .

devotatăpînăla a-i sluji drept intermediar ăcu fratele să u.. avea cele mai straş nice relaţ ii cu lumea mare. regina trebuia sătrimităo carte de rugă ciuni legat ăîn catifea verde. aceast ătînă ră croitoreasa. în sfîrş it. —Ş i regina avea dreptate. hotă rî deci . — Vai! suspina doamna de Chevreuse. aceastăMarie Michon. satul nu avea han ş i nici castel.. cu o umbrăde zîmbet ş io uş oarăîncruntare a sprîncenelor. le fă cu rost de doi cai straş nici ş i cele douăfugare plecarăîn grabădin Tours. — Ceea ce i se pune astă zi în seam ăca o mare crim ă . ş i însă ş i regina. Lucrurile s-au schimbat mult de atunci. celă lalt cardinal. sora ei. atunci cînd nu întîlneau în cale vreun han.Aceastăveriş oarăa lui Aramis. Nu. — De astădată . chiar aş a a fost! exclam ădoamna de Chevreuse. — Dacăaşmerge pe urmele celor douăfugare pînăla cap ă tul că lă toriei lor? întrebăAthos. lucrurile nu se puturăface atît de tainic. iar pentru Ketty unul de lacheu. Pe drept cuvînt ar fi ciudat dacă . — Întocmai. hotă rî într-o bunădimineaţ ăsăo aresteze pe biata Marie Michon ş i săo ducă sub pazăla castelul Loches. doamn ă . —Ş i într-o diminea ţ ăse pomeni cu cartea cea verde. iar Marie Michon era o persoanăfoarte aleas ă . tremurau la cel mai mic zgomot. urmăAthos. adev ă ratul. dar într-adevă r. Din fericire. văascult. domnule! Ş ti ţ i totul. murmurădoamna de Chevreuse. le vom însoţ i doar pîn ăîntr-un să tuc din provincia Limousin. continuăAthos. Doamna de Chevreuse scoase un strig ă t de surprizăş i se uităla Athos cu o uimire care îl fă cu s ăzîmbeascăpe muş chetarul de odinioar ă . vorbea despre cele mai nobile doamne de la curte numindu-le prietenele ei. atît de mîndrăcum e. încît s ănu prind ănimeni de veste. apucau numai pe drumuri lă turalnice. regele Spaniei. Ceea ce mi-a ră mas săvăspun e ş i mai ciudat decît ceea ce v-am spus pînăacum. ziua fusese lungăş i obositoare. adusăde prinţ ul de Marcillac. Prinţ ul gă si pentru ea un costum de cavaler. era 11 octombrie. ca ş i regina. era deprinsăcu ruf ă rie finăş i cură ţ enie. bă tînd din palme uimită . Ş i tă cu. împrejurarea era apoi prevă zută : dacăpe Marie Michon o ameninţ a vreo primejdie. fiindcăpe cele mari nu îndră zneau săse arate ş i săcearăg ă zduire. nu pregeta să -i spunăsora ei. văsocotesc un vră jitor ş i măaş tept la orice. casele ţ ă ranilor erau să ră că cioase ş i murdare. rosti ducesa. — Domnule. fiindcăfiinţ a aceasta îi era nespus de devotată . un s ă tuc numit Roche-l'Abeille. aş a cum numai ea ş tia s ăse încrunte. prin îndoita-i obîrş ie austriacăş i spaniolă . Nu avea timp de pierdut. — Aş teptaţ i. — Încît cardinalul. îndreptîndu-se spre Spania... în ciuda faptului cănu era de o obîr ş ie înaltă . Pe Marie Michon ş i o fat ă de ajutor a ei anume Ketty. ce-are a face. se lă sase frig. doamnă . nu văvoi ră pi timpul cu asta. reluăAthos. — Într-adevă r. aflat între Tulle ş i Angoulême. le prindea de minune straiul bă rbă tesc.

— Spuneţ i. Ei bine. cră păuş a. V-am prevenit doar cămăaş tept la orice. continuaţ i! zise ducesa. preotul. una dintre acele fiinţ e nă scute ca săne aducăpe toţ i în ispită . doar dacăe vorba de domniş oara Marie Michon. Cele douăcă lă toare se sfă tuirăo clipă . luaţ i de mîncaţ iş i că utaţ i săfaceţ i cît mai puţ in zgomot. dacănu. — Într-adevă r. — Domnule! exclamăducesa. care avea înfă ţ iş area celui mai chipeşcavaler din lume.Ş i. zise preotul. st ă pînul. „Atunci. Am alergat ş i eu toata ziua ş i nu m-aşsupă ra deloc dacăaşdormi în noaptea asta. dacăte mulţ umeş ti cu ce-a mai ră mas de la masăş i cu jumă tate din odaia mea". pe cuvînt de cinste! — Vai. cu ochii aţ intiţ i asupra lui Athos. vîrî capul înă untru ş i ceru gă zduire. care se culcase." Doamna de Chevreuse trecea în mod vă dit de la mirare la uimire. nu pricep cum de cunoaş teţ i toate aceste amă nunte. dup ăce o copleş i uimirea. le strigăsăintre ş i ele intrară . adevă rat! recunoscu Athos. — Apoi? fă cu Athos. Marie Michon mîncăîmpreunăcu însoţ itoarea ei ş i. tinere cavaler. Ş i de altfel asta nici nu măpriveş te pe mine. în mijlocul atîtor alte amintiri plă cute pe care le avea. pă rinte. — Conte. că rora le trec prin minte cele mai ciudate gînduri. dup ăce sfîrş irămasa. prinzîndu-l pe Athos de mîini. reluăAthos. chem un că lugă r de la mînă stirea Vieux-Augustins. preotul le auzi pufnind în rîs ş i apoi. că ci poarta nu era ză vorît ă . Dac ănu sînteţ i cumva însuş i diavolul. — Ah.săcearăg ă zduire preotului. mă rturisi ducesa. Spune ţ imi numaidecît cum de cunoaş teţ i toate aceste amă nunte. O lampăardea în odaia unde se află preotul. întă ri doamna de Chevreuse. era tîrziu. r ă mase înm ă rmurită . ori mai degrabăstă pîna. ori. spuse: „Mulţ umesc. primesc". ră spunse preotul. gîndindu-se căare drept gazdăun preot. Bietul preot nu era sfîntul Ambrozie ş i apoi. ş i. repet. Ah. tocmai aici vine partea cea mai grea. a ş adar. Athos fă cu o pauză . —Ş i apoi? întrebăea. lumea era foarte încreză toare. — Ah. sănu piard ăo vorbădin povestirea oaspetelui. spuneţ i odată ! Sînt gata săascult orice. săvăscape din puterea necuratului. chipul ei. cocheta din ea îş i zise ca ar fi o plă cutăamintire pentru zilele bă trîne ţ ii. „Bucuros. că pă tase un aer cu neputinţ ăde zugră vit în cuvinte. măînspă imîntaţ i. Marie Michon era o fă pturăîncîntă toare. săducăîn ispităş i o faţ ăbisericească . în vreme ce Ketty se culcăîntr-un fotoliu în prima înc ă pere. potrivit îngă duin ţ ei primite. adicăunde mîncaseră . Una dintre acele fiinţ e zvă pă iate. Marie Michon. domnule. . intrăîn odaia unde se odihnea gazda. se vedea căar fi vrut săspunăceva ş i totu ş i tă cea. — Încîntă toare aceastăMarie Michon! continuăAthos. Cele douăcă lă toare bă turăla poart ă . Prin sate. Athos începu sărîdă .

decît c ăa petrecut acea noapte la că pă tîiul unui muribund. Cu opt zile mai înainte.— Nimic mai uş or. Ducesa ră mase înm ă rmurităpentru o clipăş i apoi. —Ş i ce-a spus preotul? întrebăAthos la rîndul să u. cu capul dat pe spate ş i întru totul vrednicăde stă pîna ei. dar ş i din sat. nu-i putea purta de grij ă . Ş i astfel mi-am dat seama căacea frumoasăcă lă toare era. unde mi-am g ă sit calul ş i lacheul gata de drum.? — Eram eu. bucatele pregă tite pentru masăş i odaia sa. — Căun senior pe care nu-l cuno ş tea a avut bună tatea săse . nu numai de acasă . Un cavaler. ş i nu la preot a venit Marie Michon săcearăg ă zduire. —Ş i acest cavaler. Într-un fotoliu din prima încă pere dormea însoţ itoarea. care de altfel era gentilom. voiam să -l rev ă d pe acel bun preot. — Marie Michon! zise iute doamna de Chevreuse. m-am apropiat ş i am recunoscut-o pe micuţ a Ketty. — Ei bine? — Ei bine. Aş adar. doamnă . doamnă . — Un an mai tîrziu. L-am g ă sit foarte preocupat de o întîmplare din care nu pricepea nimic. atunci cînd s-a înapoiat în Franţ a. Chipul ei frumos îmi atrase luarea-aminte. continuăAthos. E tare amuzant! Ş i zvă pă iata de Marie Michon a nimerit mai bine decît s-ar fi aş teptat.. în zorii zilei am ie ş it fă ră zgomot din odaie ş i am lă sat-o dormind pe fermecă toarea mea tovar ă ş ă . —Ş tiţ i. slujitorul bisericii. domnule. Apoi am plecat. că ci. odatăînapoiatăla Paris voia ca acest copil săcreascăîn preajma ei. contele de La Fère. primise un leagă n cu un dră gă laşb ă ieţ el de trei luni. scumpe conte. îi lă săîn grijă casa. la oaspetele bunului preot. chemat la că pă tîiul unui muribund. Marie Michon a cerut numaidecît veş ti despre acest copil. fiindc ăMarie Michon plecase ş i ea mai înainte ca preotul săse fi întors acasă . Luaţ i loc. Am ieş it din cas ăş i m-am dus la grajd. izbucni în rîs. V-am spus. ş i asta tocmai în clipa cînd preotul. că reia prietenul nostru Aramis se îngrijise s ă -i gă seascăaceastăslujbă . rosti Athos. în 1643. Atunci. În schimb. eu însumi că lă toream într-o misiune grabnică . numai căel nu înţ elegea nimic. spuse ducesa. acest gentilom sosit acolo înaintea ei.. fiind fugară . venise cu un ceas mai devreme decît dumneavoastrăsă cearăg ă zduire preotului.. ridicîndu-se ş i înclinîndu-se respectuos în faţ a ducesei de Chevreuse. — Ah. deodată . — Da. —Ş i n-aţ i mai trecut niciodatăprin acest sat? întrebăcu însufleţ ire doamna de Chevreuse. el însu ş i aflat într-o misiune importantă . ş i continuaţ i-văpovestirea. dimpreună cu o pungăde aur ş i un bilet cu aceste trei cuvinte: „11 octombrie 1633" — Era ziua acestei ciudate aventuri. acest oaspete. Doamne! exclamăea. era nevoit săplece pentru toatănoaptea. plin de încredere în oaspetele să u. doamnă . — Acum îmi ră mîne sămăînvinuiesc. — Marie Michon..

măarunc într-o poveste plinăde neprevă zut.îngrijeascăde copil ş i de viitorul lui ş i căl-a luat cu el. Dar împrejură rile măsilesc acum săîncep iară ş i viaţ a ră tă citoare ş i primejdioasăde om devotat unei cauze. o preveni Athos. doamnă . sînteţ i un adevă rat gentilom! Dar abia aş tept să -l vă d pe tînă rul nostru viconte. care se ivi în pag. . Oh. domnule! izbucni doamna de Chevreuse. — Nici o grijăîn aceast ăprivinţ ă . ca la rîndul vostru săfaceţ iş i dumneavoastr ăceva pentru el. Doamna ducesăde Chevreuse îţ i îngă duie s ă -i să ru ţ i mîna. mulţ umesc. Îl chem îndată . pe care am moş tenit-o ş i care îi dătitlu de viconte. cu capul descoperit. i-am trecut în stă pînire moş ia Bragelonne. gîndind cămăveţ i face fericită . dar pentru el voi face tot ce-mi st ăîn putinţ ă .. Din nenorocire. luîndu-i mîna ş i încercînd săo duc ăla buze. mulţ umesc. — Ah. ca să -l fac ăs ăse a ş eze al ă turi de ea ş i privindu-l cu ochii stră lucitori de bucurie. Pîn ăîn clipa de faţ ăam vegheat asupra educa ţ iei lui ş i cred căam fă cut din el un gentilom desă vîrş it. viconte. din nefericire nu sînt regina. spuse ducesa. Cît despre avere ş i titlu. —Ţ ineţ i seama. interveni doamna de Chevreuse. întorcîndu-se spre Athos. rosti Athos. — Credeţ i-mă . retră gîndu-ş i înceti ş or mîna. acum nu m ă bucur de prea multătrecere. Aici. tată l lui! — Stt! Nu vorbiţ i atît de tare. spuse Athos. doamn ă . acum înţ eleg! Acest senior era ţ i dumneavoastr ă . ş i nu regina însă ş i? — Nu. Nu cumva pentru a-mi cruţ a timiditatea mi-aţ i spus cădoamna este ducesa de Chevreuse. De mîine chiar. Doamna de Chevreuse nu-ş i putu st ă pîni un strigă t de fericire care întrecea toate speranţ ele plă smuite de orgoliul ei. viconte. Tînă rul se apropie cu fermecă toru-i surîs. Doamna de Chevreuse îl opri. Athos zîmbi: — Seamă năcu mama sa. E aici. atunci n-aţ i mai ră mîne decît dumneavoastrăca să -l îndrumaţ i în lumea unde este chemat să -ş i afle locul.. doamnă . — Aici?! strigădoamna de Chevreuse. — Aţ i pă strat secretul ş i mi l-aţ i adus astfel. — Domnule conte. dacăvreţ i. — E frumos? întrebăea. în care aşputea fi ucis. luîndu-i mîna la rîndu-i. Unde e? — Aici în salon. cănu-ş i cunoa ş te nici tată l. Athos dă du săse îndrepte spre uş ă . fiul Mariei Michon e aici! Vreau să -l vă d numaidecît. — E adevă rat. ridicîndu-se într-o clipită . Mulţ umesc! Sînteţ i o inim ănobilă ! — Vi l-am adus. fiul meu. zise el. nici mama. doamnă . — Oh. Nu. ş i o rentăde zece mii de livre. În aceeaş i clipădeschise uş aş i fă cu un semn tînă rului. domnule. puse un genunchi la pă mînt ş i să rutămîna doamnei de Chevreuse. că ci dacăaşfi. fiţ i liniş tit! exclam ăducesa. — Apropie-te.

Oare vechii prieteni se despart cu aer atît de grav? . deci s ănu pleca ţ i pîn ăatunci. cred. ş i anume.ş i mii de mulţ umiri. domnule. Numai căaşputea îndră zni s ăvărog a vă îngriji de toate astea cît mai grabnic? Am motive ca vicontele sănu ră mînădecît pînămîine searăla Paris. — Doamnă . — Ei bine. — Vreţ i săse ş tie c ădumneavoastrăv ăinteresaţ i de el. doamnăduces ă . Eu nu iau nici o hotă rîre fă ră vreun motiv temeinic. — Oh. — Prea bine. ce carierăai dori s ăîmbră ţ iş ezi? Athos. care din fericire se aflăîn clipa de faţ ăla Paris ş i că ruia nu-i voi da pace pînăce totul nu va fi dus la bun sfîrş it. ră spunse tînă rul. Vreau sătrimit dupăprinţ ul de Marcillac. aceea a armelor. într-adevă r! Iat ă . prinde bine unui tînă r ostaşca dumneata s ăslujească sub ordinele unui general ca el. abia st ă pînindu-se sănu-i să rute fruntea neprihă nită– săvedem. — Minunat! zise contele. ca de obicei. Domnul conte m-a crescut. spuse ducesa. îl va recomanda pe tînă rul nostru prieten doamnei de Longueville. domnule! izbucni tînă rul. — Ce faceţ i astă -seară ? — Ne vom duce la abatele Scarron. Eh. rosti contele.ş i doamna de Longueville. Voi trece ş i eu pe acolo pentru o clipă . Prinţ ul. adicăpe la ş ase seara. zise ducesa de Chevreuse. care îi va da o scrisoare pentru fratele ei. la întoarcere. Ş tiu bine căsînte ţ i întruchiparea înţ elepciunii ş i am săvăascult. din cauza certurilor dintre doamna de Montbazon. — Tu ş tii. se uita la amîndoi cu o expresie de negră ită mulţ umire întip ă rităpe faţ ă . în schimb cu ajutorul prinţ ului de Marcillac. domnule conte? — Poate nimic nu l-ar ajuta mai mult în viitor decît dacăs-ar spune cănici nu m-a cunoscut vreodată . zise tîn ă rul cu vocea sa dulce ş i ră sun ă toare totodată . domnule conte. acum lă saţ i-l în seama mea.. Am ş i eu astă zi cîteva drumuri de fă cut ş i. am gă sit conte! Prinţ ul de Marcillac e un vechi prieten de al meu. care ar binevoi sămărecomande poate chiar Prinţ ului. — Eh. dar săvedem. zise ducesa.. înţ eleg. acesta o iubeş te prea mult ca sănu-i îndeplineascăpe loc orice dorinţ ă . Bragelonne. — Da.. stai puţ in. pentru care am o scrisoare ş i unde trebuie săîntîlnesc un prieten. ş i aş a cum sînt – adă ug ăea. Athos se înclin ăş i se pregă ti de plecare. — Da. în picioare. Doar o singurăcarier ămi se pare vrednicăde un gentilom. conte.aşface pentru dumneata tot ceea ce meriţ i.. personal sînt în raporturi destul de proaste cu el. îl voi aş tepta pe viconte la han. rîzînd. — Bine. dar săvedem. mama mea vitregă . cu gîndul de a face din mine un ostaşş i m-a lă sat sănă dă jduiesc c ăm ăva prezenta cuiva la Paris.

ducîndu-se s ăo vad ăpe reginăîn acest jilţ . nu era abate decît din pricinăc ăavea în seam ăo mînă stire. a r ă mas locului ţ eapă n. fie în epigrame. Se rîdea atît la acest spiritual abate. Era casa micului Scarron. s ă rutîndu-i mîna. Acolo nu se dă deau ospeţ e. hamalii au început cu ocă rile. Fiind ş i nă du ş it. vrînd săînveseleascădin cale afarădarnicul oraşal că rui suflet era.— Ah! murmurăAthos. într-o zi de carnaval. Or. dupăaceea s-a pornit pe huiduieli. se spuneau atîtea noută ţ i. nă scocit de el. încît s-a lipsit de to ţ i doctorii. Mul ţ imea însăgonea dupăel: fugă rit. ş i.. În ciuda acestui lucru. nu se jucau că rţ iş i nu se dansa. s ă -l asculte ş i săîmp ă rtă ş eascăapoi ş i altora spusele sale. Înveş mîntat în chipul acesta ciudat. aceste noută ţ i erau atît de iute comentate. care. copiii au pus mîna pe pietre. Micul abate Scarron. s-a tă vă lit prin ea pînăa devenit cea mai caraghioasăzbur ă toare din cîte s-au vă zut vreodată . încît oricine ţ inea săpetreacăun ceas în tovă ră ş ia micului Scarron. S-a că utat prin toate mijloacele cunoscute săfie tă mă duit. a poruncit valetului să u să -l ungăcu miere din cap pînăîn picioare ş i apoi. la drept vorbind. unde locuia. frigul l-a p ă truns pînăla os ş i. Înota ca un peş te. Mulţ i ardeau de dorinţ a să -ş i facăauzit acolo cuvîntul. zicînd căvrea mai degrabăsără mînă beteag. ca să scape nevă tă mat. nici a unui bancher.. ieş ind pe celă lalt mal. urmă rit cu înverş unare din toate p ă rţ ile. dar apa era rece ca gheaţ a. unde faima lui de om de spirit era gata statornicită . dupăaceea s-a întors la Paris. ei înş iş i erau bineveniţ i. s-a apucat săfacăvizite pe la prieteni. Scarron n-a gă sit altăscă pare decît să se arunce în rîu. spre a-i reda folosinţ a mîinilor ş i picioarelor. într-o zi. XXIII ABATELE SCARRON Pe strada Tournelles se afla o casăpe care o cunoş teau toţ i purtă torii de litiere ş i toţ i lacheii din Paris. ea era locul de întîlnire al lumii bune ş i întreg Parisul venea aici. încît. s-a vă zut nevoit săo ia la s ă nă toasa. hă rţ uit. spintecînd o saltea de fulgi. De-aşfi ş tiut mai devreme căMarie Michon era o fiinţ ăatît de fermecă toare!. dar atîta a pă timit de pe urma asta. Aici a poruncit săi se facăun jilţ . ş i. fusese pe vremuri unul dintre cei mai nă stru ş nici stă pîni de venituri parohiale din oraş ul Mans. ş i nicidecum pentru căfă cea parte din clanul fe ţ elor biserice ş ti. ş i totu ş i casa cu pricina nu era nici a unui mare senior. ciopîrţ ite ş i transformate fie în poveş ti. la început lumea se ţ inea dupăel uimită . cînd cuvîntul lor era plin de duh. Anna de Austria a ră mas fermecatăde vorba-i plinăde duh ş i l-a întrebat dacăn-ar dori . pînăla urmă . Ş i se retrase oftînd.

maiestate. Din acea clipă . dar vicleanul bolnav se feri săprimească . — Adevă rat? Ş i pe cine? — Pe cardinal.Ş i fă cu în aş a fel. un trimis al cardinalului i-a dat de în ţ eles c ănu face bine s ăaibăcasa deschisăpentru vicar. iar Mazarin o adevă ratănă past ă . cu o pensie anualăde o mie cinci sute de livre. Scarron se afla cu ducele de Longueville. a ră spuns Scarron. a rostit abatele. . Athos întîlni în strada Saint-Honoré doi gentilomi pe care nu-i cunoş tea. domnule. deschizîndu-ş i larg bă ierile pungii. — Da. — Acela de bolnav al majestă ţ ii-voastre. Or. Oare nu-i un om de vi ţ ănobilă ? — Ba da. Ş i Scarron a dobîndit titlul de bolnav al reginei. care măvorbeş te de ră u pe mine. încît la patru după -amiazăîntreg oraş ul ş tia de refuzul cardinalului. — Ei bine. lipsit de orice alte griji în ce priveş te viitorul. urmaţ i de un lacheu. care îi oferea o pensie îndoit ăfaţ ăde aceea pe care Mazarin i-o tă iase. de bunăseamă ! — Cumsecade? — Fă r ăîndoială . — Se vede căsînteţ i un om cinstit. dar acolo i s-a ră spuns că : — Statul nu mai are bani pentru abatele Scarron. ş i vre ţ i săînchid uş a vicarului. ca sa ia banii. — Care anume? a întrebat Anna de Austria. Unul dintre ei îl salut ăsco ţ îndu-ş i pă lă ria ş i-i spuse: —Ş tiţ i. netrebnicul de Mazarin i-a tă iat pensia bietului Scarron! — Asta-i prea din cale-afară . — Cum?! a replicat Scarron. Cînd lacheul îi aduse aceastăveste. în dimineaţ a acelei zile. zise Athos. Numai ca. într-una din zile. că lă rind în aceeaş i direcţ ie ca ş i el. — De ce? a întrebat Scarron. Era într-o joi. Scarron îş i trimisese ca de obicei lacheul cu o chitanţ ăla casa de pensii. tocmai în ziua cînd primea abatele: venirăoaspe ţ i cu duiumul ş i tot oraş ul vui de proteste împotriva cardinalului. a r ă spuns Scarron. existăunul pe care ţ in grozav să -l am. vorbi acelaş i nobil de adineauri. Scarron a dus o viaţ ăplin ăde voioş ie. atunci pentru ce vreţ i sărenun ţ a mai vedea un asemenea om? — Fiindcăvorbeş te de r ă u. Uş a mea e ş i azi deschisădomnului Gilles Despréaux. salutîndu-i la rîndul să u pe cei doi cavaleri. din spirit de contradicţ ie. care era ş i ziua de platăa pensiei cuvenite pe trei luni. pentru căvorbeş te de ră u pe un altul? Imposibil! Convorbirea se oprise aici ş i Scarron. — Spiritual? — Din nenorocire are prea mult spirit. primi ş i mai des vizita domnului de Gondy.cumva un titlu.

— Ai săm ăvezi discutînd mult ăvreme cu un gentilom. dragul meu viconte. domnul Scarron e poet? întrebăRaoul. nu. ră spunse Athos. domnule.— Vai domnule. dar sănu spui nimic ş i nici sănu asculţ i. mie îmi spuneţ i! exclamăAthos. văvoi îndeplini dorinţ a întru totul. sub care. Vom putea săspunem un cuvînt bun bietului om. — Oare gentilomii fac versuri? întreba naiv Raoul. pe la ş apte seara se îndreptăspre strada Tournelles. zeflemitor. — Din cînd în cînd săte apropii de noi. Nu vorbi decît prin gesturi. instalat lîngăun fotoliu pe rotile. destul de voios. cu aerul că rosteş te un sfat salvator – cred cămai bine s-ar lă sa pă gubaş . În jurul acestui soi de cort mi ş că tor se înghesuiau o mul ţ ime de gentilomi ş i de doamne. însă un spirit dintre cele mai alese. Athos îş i croi drum ş i intră în casăurmat de tînă rul Raoul. Prima persoanăpe care o z ă ri fu Aramis. deş i în ochii lui d ă inuia neîncetat o expresie vie. rîse Athos. că deau peste ferestrele largi. iată -te prevenit. Deci ia aminte cum te porţ i în casa lui. care îş i mă rturisi deopotrivăîncîntarea ş i respectul faţ ăde noul oaspete ş i fă cu un compliment foarte spiritual vicontelui. dar dacăsînt frumoase. plinăde spirit ori de bună voin ţ ă . Doar un gentilom oarecare. care a pus în miş care întreg Parisul? întrebăRaoul. Perdele mari. Era abatele Scarron. îl luăde mînăş i îl prezentălui Scarron. domnule. dar suferind ş i scă rpinîndu-se cu o mică vergea. curtenitor. Aramis îi ieş i în întîmpinare. — Întocmai. . veş nic cu zîmbetul pe buze. asta sporeş te preţ uirea celor din jur. Jocul ă sta ne va ajuta să nu fim tulburaţ i de nimeni. foarte înc ă pă tor. de care m-ai auzit adesea vorbind. — Dar cine e domnul Scarron. ca ş i cum ai vrea s ăne spui ceva. de cai ş i vale ţ i ce-ş i însoţ eau stă pînii. dar în unele clipe acoperit de o paloare bolnă vicioas ă . acoperit cu o cuverturăde brocart. unul dintre prietenii mei: este abatele d'Herblay. Totuş i. Doi lachei foarte respectuoş iş i bine instruiţ i îş i îndeplineau cu distincţ ie îndatoririle lor. dar azi niţ el cam ş terse. zise Athos că tre viconte. se agita un om cu chipul destul de tineresc. Vreun ministru c ă zut în dizgraţ ie? — Oh. Ză rindu-l pe Athos. — E bine cămergem acolo tocmai astă -seară . Aş a. Ş i se despă rţ irăsalutîndu-se cu cea mai aleasăpoliteţ e. — Mi-aduc aminte. viconte. — Da. ori mai degrabăascultă . Athos fă cu dou ăvizite în ora ş . pere ţ ii erau tapeta ţ i simplu. — Atunci. Eu socoteam că asta înjoseş te. cu un baldachin tapisat. urmăAthos. domnule. Strada era plinăde slujitori trimiş i dup ă treburi. ţ esute cu flori. Încă perea era foarte îngrijităş i mobilatăcum se cuvine. bună oară . cîndva viu colorate. Dupăaceea. că zut pesemne în dizgra ţ ia cardinalului din pricina unor catrene îndreptate împotriva-i. dar cu gust. fă gă dui Raoul. domnul de Rotrou. — Prea bine. Dac ăversurile sînt proaste. viconte. — Bine.

st ă tuse de vorba cu el. fermecă toarea ş i spirituala lor compatrioată . Dacănu mai am hidra. Totuş i. tîn ă răş i frumoasăîncă . — Ei bine. uş a se deschise ş i lacheul anunţ ăpe domni ş oara Paulet. Domnul Ménage să ri în sus entuziasmat. în mijlocul murmurului stîrnit de apariţ ia ei. cu mijlocul zvelt ş i mlă diu. că rora le fu prezentat de că tre Aramis. cel pu ţ in mi-a ră mas leoaica. Muza care are nevoie de mediocritatea aurită ? Că ci. Domni ş oara Paulet se îndrept ăspre locul ei obiş nuit. Athos fu salutat încăde doi-trei seniori. caderent omnes a crinibus hydri. în care Raoul cerceta cu privirea întreaga adunare. Frumoasele noastre doamne de astă zi. în care Athos recunoscu pe gentilomul întîlnit pe strada Saint-Honoré. mă rea ţ ă . Trebuie săş tii săte sacrifici pentru ţ ara ta. aş a cum îi plă cea lui Rafael ş i cum Tizian a zugră vit toate Magdalenele sale. ş i ochii ei . rosti Scarron. E un personaj istoric. că ci ş i astă zi o înconjura admiraţ ia celor din jur.Raoul r ă mase descumpă nit. că ci nu era preg ă tit sără spund ăunor cuvinte atît de alese. acum statul a devenit mai bogat. zise el. aceastăfemeie care intra. Raoul. domnul de Grasse ne-a spus-o. cu pă rul bogat. — Cardinalul îş i va cumpă ra mai multe pomezi ş i parfumuri pe an cu aceste o mie cinci sute de livre. Athos atinse cu mîna umă rul vicontelui. Raoul tresă ri.E privilegiul pe care ţ i-l dăasuprirea. ca de aur. Era o femeie înalt ă . salutăcu multăgraţ ie. scumpe abate! zise ea cu vocea-i liniş tită . oricum: ş i Virgilio puer aut tolerabile desit Hospitium. Oaspeţ ii se îngr ă mă dirăîn jurul noii venite. care aspirăla acest pompos titlu. dezvelindu-i ceva eroic. în schimb. — Da. Domniş oara Paulet pă ş i drept spre Scarron. nu? Am aflat noutatea azi după -amiaz ă . — Uită -te la aceastăfemeie. La vreo patru-cinci minute. privirea de regin ăasupra adun ă rii. Iată -te deci să rac. ar trebui săş tie c ăel nu vine din Anglia. Tot ce spunea Scarron pă rea cu totul deosebit astă -seară . la doamna de Rambouillet. dupăaceea vîlva stîrnită de sosirea lui se potoli treptat-treptat ş i conversa ţ ia deveni generală . ci de la domniş oara Paulet. dar înainte s ă se aş eze. De cîteva zile parcăîn fiece clipăse ridica o cortină pentru el. îl cunoscuse pe Henric al IV-lea. La ea se ducea regele Henric al IV-lea cînd a fost asasinat. sau poate superioritatea pe care o dobîndise asupra celorlalte femei. întinzînd mîna domniş oarei Paulet. Aceastăculoare roş cat-ară mie. a ş a cum poate credeau. rîse un partizan al Frondei. — Bun! zise Scarron. — Dar muza ce va spune? interveni Aramis cu vocea lui mieroasă . fă cuse săfie poreclita Leoaica. î ş i roti.

Athos fă cu la fel. v-aşcompromite prea mult. În înc ă pere se formaserădou ăgrupuri distincte: unul în jurul domnului Ménage. — Ce anume? întrebăAramis. Vă zu intrînd un om scund. Eş ti în întîrziere ş i trebuie să -ţ i fac un dar. ş i Scarron. nu. dar nu ş i în mînuirea pistolului ş i a spadei – încăde la primii paş i se lovi de o mă su ţ ă . — Ai fost remarcat de domniş oara Paulet. — Dar maiestatea-sa nu are lă scaie. care gă sise de o sutăde ori la rînd o vorbăde duh drept ră spuns. cît pe ce săo ră stoarne – ş i totuş i cu o expresie impună toare ş i mîndrăîntipă rit ăpe faţ ă . un adev ă rat provincial. Nu-l cunoş tea pe abatele de Gondy decît din auzite. Arată -te ceea ce eş ti. conducîndu-ş i fotoliul lui pe rotile prin mijlocul oaspeţ ilor cu iscusinţ a cu care un cîrmaci încercat ş i-ar îndruma barca pe o mare presă ratăla tot pasul de stînci. interveni Aramis. dar nu te sfă tuiesc să -i vorbeş ti de Henric al IV-lea. — Atunci. — Ei bine! glă sui vicarul. ai cumva venituri pe care noi nu le cunoaş tem? — Voi împrumuta bani de la regină . — Domnul cardinal Mazarin a binevoit săse gîndeascăla mine. Scarron se întoarse ş i el ş i-i ieş i în întîmpinare în fotoliul sau. era cît pe ce săse dezmint ă . — Uluitor! strigăMénage. Nu tră ieş te oare sub regimul comunită ţ ii de bunuri? Vicarul se întoarse. — Noi cînd stă m de vorbă ? zise Athos că tre Aramis. ră spunse acesta. zîmbi spre Aramis ş i-l salutăamical din vîrful degetelor. Athos surîse. zise el. viconte: du-te săo saluţ i. că ci numele vicarului începea s ăse acopere de faimă . — Iartă -m ă . voi fi nevoit săte numesc canonic la NotreDame. — Îndată . z ă rindu-l pe Scarron abia cînd gazda ajunse lîngăel. scumpe abate. Nu e încăprea multălume ş i-am fi remarcaţ i. Dacăeş ti strîmtorat. miop ş i tare stîngaci în miş că ri. — O. — Cum vei face ca săne poţ i primi ş i de acum înainte? continuă vicarul. — O panglicăde pă lă rie.se oprirăasupra lui Raoul. Scarron trecea de la unul la altul. dar o sforţ are disperatăîl scoase din încurcă tură . rostităa suta oar ăîn timpul serii. în vreme ce domniş oara Paulet îi f ă cu un semn cu mîna de pe locul unde ş edea. care scoase la . spuse el. Toata lumea se întoarse. abate? Era o frazăsolemnă . Ai că zut în dizgraţ ie. În clipa aceea uş a se deschise ş i lacheul îl anunţ ăpe vicar. celă lalt în jurul domniş oarei Paulet. negricios. Vicontele se apropie de Leoaicăcu chipul împurpurat ş i se pierdu îndatăîn mijlocul seniorilor care o înconjurau. nu prea bine fă cut. se împotrivi Scarron. Toţ i se întoarser ăspre vicar.

Aramis luăpanglica ş iş i-o puse la pă lă rie. ca ş i cum ar fi vrut să -ş i alunge gîndurile ce o nă pă deau fă r ăvoie. Pai asta e o praş tie. În clipa aceea uş a se deschise ş i lacheul strigără sună tor: — Doamna ducesăde Chevreuse! La auzul acestui nume. Doamna Saintot a alergat într-un suflet să -i ducăo supăîntă ritoare. pe jumă tate ascuns dupăperdea. — Ah! exclamăScarron. Doamna La Renaudot se îngrijeş te de cearş afuri. îl ză ri pe Athos ş i deveni visă toare. am pentru dumneata un evantai dupămoda Frondei. îl z ă ri pe Aramis în niş a ferestrei ş i îş i ascunse dup ăevantai o uş oarătresă rire de surpriză . Domniş oarăPaulet. . ră ceş te întorcîndu-se acasăş i se urc ăîn pat ca s ănu se mai dea jos. Închipuiţ i-văcăsă rmanul Voiture fă cuse jură mînt sănu mai joace. În toate se vă deş te gustul Frondei. care se tupilălîngăo fereastră . care sănu-i trimităceaiuri. Scarron îş i îndreptăîn grabăfotoliul spre uş ă . Doamne. Scarron? — Cum? Domnul Voiture e bolnav? întreb ăseniorul care îi vorbise lui Athos în strada Saint-Honoré. —Ş i unde a ră cit? — Ei. Voiture se aş ezăla masă . în odaia cea mai feritădin casa mea. ş i nu existănimeni. toatălumea se ridic ă . El sămoar ă ! Nici pomeneală ! E înconjurat de femei ca un sultan. Din nenorocire. îi informăvicarul. Luynes fă gă duieş te în numele meu să ia pă catul asupră -i.ivealădin buzunar o panglicăciudatăde mă tase. — Oare starea scumpului Voiture săfie chiar atît de rea? întreb ă Aramis. în clipa aceea aveam niş te treburi foarte importante cu consilierul Broussel. doamna de Rambouillet. uitînd s ă -ş i trimitălacheul dupăcă mă ş i de schimb. Aş a căa ră cit ş i se aude c-ar fi pe moarte. la mine. În mijlocul saluturilor respectuoase care o întîmpinară . întrucît eu nu i-am dat dezlegare. iar pe dumneata. Raoul se împurpurăla faţ ă . Se simte foarte ră u. Ce are? — S-a aş ezat la masa de joc. la brutarul meu. Athos fă cu un semn lui Aramis. ori pe cineva. cînd Voiture îl vede pe marchizul de Luynes la o masă . — Întocmai! încuviinţ ăvicarul. Cum se simte bietul Voiture? Nu cumva ş tii. d'Herblay: face mă nuş i cum poartăpartizanii Frondei. ducesa că uta în chip vă dit ceva. Scarron. pierde patru sute de scuzi. unde vei avea credit nelimitat: coace o pîine minunată . Voiture îi ră spunse cănu poate săjoace. Dupătrei zile n-a putut săţ in ăpiept ispitei ş i a luat drumul arhiepiscopiei. — Ei. Ş i acest mare om se poate săne p ă ră seascăş i el deseret orbem. ca să -l dezleg de jur ă mînt. Te voi trimite la negustorul de unde-mi cumpă r mă nuş i. — A! fă cu ea. asta-i! fă cu acru domni ş oara Paulet. aş teptînd un partener de joc. pe gustul Frondei. În cele din urmăîl ză ri pe Raoul ş i ochii îi scînteiară. pînăş i prietena noastr ă . Marchizul îl strigăş i-l pofteş te s ăia loc. — Vai! ră spunse domnul Ménage.

rîzînd. cu mustaţ a falnicăş i cu o spadăuriaş ăla ş old. De îndatăce se aflarăîmpreună . Ş tii sămuş ti. — Mi se pare căponegriţ i peste mă surăun mare poet.— Dumitale nu ţ i-e drag! zise Scarron. Raoul se apropie de ei. — Domnul de Scudéry. uscat ş i gă lbejit.. Raoul îş i fă gă dui s ănu plece f ă răsăvorbeascăfrumoasei copile cu ochii catifelaţ i: printr-un ciudat joc al gîndurilor. aruncăvreo cîteva cuvinte în dreapta ş i în stînga. pe care o lă sase bolnavăla castelul La Vallière ş i pe care o d ă duse uită rii pentru o clipă în mijlocul societă ţ ii de aici. ca de adevă rată guvernantăori că lugă riţ ă . — Autorul Cleliei ş i al Marelui Cirus? — Pe care le-a scris împreun ăcu sora sa. mare poet! Eh. iar pe urmăse îndreptăneobservat într-acolo. vă zînd căAthos s-a oprit la rîndul să u în niş a ferestrei unde stă tuse el mai înainte. aş a cum îl sfă tuise Athos. — Cine e acest că pitan. Raoul se întoarse ş i vă zu într-adevă r doi oaspeţ i abia sosiţ i: o copilă fermecă toare. înalt abia de cinci picioare! — Bravo! exclamăun bă rbat deş irat. cu ni ş te ochi catifelaţ i. îndră zni Raoul săintervinăîn discuţ ie. — Un mare poet. acolo. Aramis se sili sărîd ă . în preajma domnului Scarron. ş i căn-ai avut niciodatăprilejul s ă -l întîlneş ti. sub care scînteiazăun potir de aur. spre a înş ela atenţ ia celor cîţ iva curioş iş i. scumpul meu bolnav! Îl ur ă sc atît de puţ in. domnule? îl întreabăRaoul pe Athos. Aramis se apropiase de vicar. care îi ş opti surîză tor ceva la ureche. doamn ă . cu chipul nespus de gingaşş i de trist. ea îi amintea de biata Louise. cealaltăera o femeie ce pă rea căo are în grijă– un chip rece. draga mea. la locul să u. — Rîzi. Bravo. Ş i-l pă ră si pentru a se duce s ăstea de vorb ăcu doamna în jurul că reia se strînsese o mulţ ime de lume.. El. nu-ş i putu reţ ine o uş oarătresă rire. deş i nu era nici o asemă nare la mijloc. Sîntem priviţ i. Aramis. încadrat de un minunat pă r negru. îi spuse domnul de Retz. În acest timp. uscă ţ iv ş i oacheş . el?. Declar ră spicat căsocot a măpricepe în poezie ş i căîntotdeauna versurile lui mi s-au p ă rut detestabile. în sfîrş it. cu toatăstă pînirea de sine. viconte. — O. interveni doamna Chevreuse de pe locul unde ş edea. care st ăde vorbăîn clipa asta cu acea dră gă laş ăfă ptur ă . Haide. începurăo convorbire înso ţ ităde bogate gesturi. se vede căvii din provincie. — E un rondel al domnului Voiture. frumoasăPaulet! E timpul ca micul Voiture săfie pus. pe care mi l-a recitat abatele ş i . încît aşpune cu plă cere săse facăslujbe pentru odihna sufletului să u. cîtănedreptate. aidoma frumoaselor pansele violete. — Nu degeaba ţ i se spune Leoaica.

trebuie sărecunoaş teţ i căle spune ca vai de lume. G ă sesc însăhazul cam silit. eu îl învinuiesc ş i de faptul că ş i-a luat o prea mare libertate faţ ăde cei mari. care îi ră spunse printrun zîmbet plin de graţ ie. de mareş alul d'Albret. murmurăAramis în grabă . — Cine ţ i-a spus? — Contele de Rochefort. măal ă tur pă rerii vicarului: un simplu poet. observăPaulet. ră sună tor. Dar posteritatea. — Ei bine. anume. Ideile politice îi lipsesc cu desă vîrş ire. cît despre mine. —Ş i cugetă rile filozofice? Iatăce-i lipsea bietului Voiture. Cineva se apropia de locul unde se aflau. — Oh. în aceastăprivinţ ăe neasemuit. nu-ş i află pereche. ră sucindu-ş i mustaţ a. de domnul de Schomberg ş i chiar faţ ăde regină . un simplu poet. întă ri Scudéry. Scrisoarea crapului cş tre ş tiucş . Zelida ş i Alcidaleea. — Totuş i veţ i conveni c ă . — Adevă rat. — Ucis. — Aş adar? întrebăAthos. iar glumele prea familiare. — Mîine. acesta-i cuvîntul. — Cum. spuse Athos.că ruia nu-i gă sesc pereche. A ucis poezia fă răsăş tie. eu mi-aşîngă dui sănu împă rtă ş esc în totul pă rerea domnului de Scudéry. apropiindu-se de grupul strîns aici ş i salutînd respectuos pe doamna de Chevreuse. e un poet de valoare. de care se apropiaserădomniş oara Paulet dintr-o parte ş i domniş oara de Scudéry din cealaltă . ca ş i cînd ar fi vrut sătragăspada. desigur. îi va reproş a un lucru. A fost adeseori necuviincios faţ ăde prinţ esă . glă sui Ménage. fiindcă . rosti Aramis. faţ ăde regină ? întreba Scudéry. gă sesc cădomnul Voiture e un poet. — Da. dimpotriv ă . — Cît despre mine. De pilda. — Fă r ăs ămai punem la socoteal ăcăcele mai reuş ite îş i au inspiraţ ia la castelul Rambouilet. — Unde? — La Saint-Mandé. căprea a încă rcat versul cu licenţ e. — Da. zise vicarul. fă cînd un pas înainte. Raoul ră mase cîteva clipe în preajma lor apoi se pierdu în grupul doamnei de Chevreuse. desigur. — Dar scrisorile lui. De pildă . dacădevine grav. ce capodopere! zise doamna de Chevreuse. încuviinţ ăScudéry. — La ce oră ? — La ş ase. în ceea ce priveş te gluma. În ce mă priveş te. calcă -n stră chini. Cînd nu spune lucrurile pe ş leau. i se ală turădomniş oara de Scudéry. La naiba. deş i plinăde admiraţ ie. Dar numai atîta vreme cît glume ş te. n-am ş tiut asta! Ş i în ce chip s-a ară tat necuviincios faţ ăde majestatea-sa? — Nu cunoaş teţ i poezia lui: Gîndeam? .

— Haide-haide. urmăAramis. cred căregina a spus-o la foarte puţ ini. — Nu. ză u aş a. Domnul Voiture era în tr ă sura reginei. — Oh. Eu. domnule Voiture?" întrebămaiestatea-sa. Doamna de Hautefort cu doamna de Sennecey i-ar da dreptate. Voiture surîse. interveni doamna de Chevreuse. spune mai curînd trei cuplete! precizădomniş oara de Scudéry. „Gîndeam apoi cşbietul Amor Ce armele mereu ş i-a dş ruit. cît despre aceastăultimăînţ epă tură . care se plimba singurăcu el prin pă durea Fontainebleau. — Aş teptaţ i. luăun aer îngîndurat pentru ca regina să -l întrebe la ce se gîndeş te.— Nu. Cînd tu te-arş ş i atît de rea Cu inimile devotate ş ie?" — Oh. Precum erai odinioarş . zise Aramis. zise domniş oara Paulet. f ă r ăsămai vorbesc de domnul de Beaufort. Oare vei fi mai fericitş . Ménage ş i domni ş oara Paulet ridicarădin umeri. la o vreme. bombă ni Scarron. Poezia are trei strofe. Asta nu mămai prive ş te cîtuş i de . La ce sşmşaş tept. nu ş tiu dacăare ceva comun cu regulile poetice. — Nu. — Iatăîn ce împrejurare s-a ivit poezia.ş i ră spunse: „Gîndeam ş i eu c ş soarta vrea Dupşatîta nedreptate. încît sălase impresia c ăimprovizează . zise doamna de Chevreuse. ceea ce se ş i întîmpl ă : „La ce te gîndeş ti. Marie. Gonit departe-i de la curte Fş rşde arcul lui vrş jit. — S-auzim! strigar ătoţ i într-un glas. Eu însăo cunosc dintr-o surs ăsigură . —Ş ioş tii? — Sper sămi-o amintesc. — Într-adevă r. nestemate. cugetînd în preajma ta. faimş . dar trebuie să -l iertă m în numele adevă rului. zise domniş oara de Scudéry. E cel mult un cîntec. N-a ş vrea s ş spun îndr ş gostitş ! Pş catul rimei mşdoboarş" Scudéry. Sş încunune fruntea ta Cu cinste. se prefă cu adîncit în sine cîteva clipe.

căversurile mi se par foarte frumoase. Ultimul cuplet? S-auzim! — Iată -l. spuse Aramis. faceţ i-mi cinstea. ş i cînd vei ajunge săpricepi graiul acesta. dar nu ş tiu mai mult decît înainte. zise el. El. .. Cu atît mai bine. sau pş rintele Vincent?" La aceastăultimăstrofă . Precum vă d. e pierdere de timp. domniş oara Françoise d'Aubigné. Vai.. zise Raoul. domnule. iatăde ce-i spun frumoasa Indiană . — Atunci măvei ierta. murmurăcopila cu ochii catifelaţ i. — Face parte cumva din familia vestitului Agrippa. — Aş a e: vrei săş tii cine e aceea tînă r ădoamn ă ? E frumoasa Indiană .puţ in: de azi-dimineaţ ănu mai sînt bolnavul reginei. tînă rul meu viconte. ş i veţ i avea bună voin ţ a să -mi spuneţ i cine-i persoana pe care o numi ţ i frumoasa Indian ă ? — Da. sa speră m căo săfie dat uit ă rii. eu gă sesc minunate aceste versuri. desigur: una dintre cele mai fermecă toare fiinţ e de pe lume. cu atît mai bine! Nici nu te stră dui săo pricepi. prietenul regelui Henric al IV-lea? — E nepoata lui. fă cu Scarron. care se apropie de Scarron ş i spuse roş ind: — Domnule Scarron. Tocmai a sosit din Martinica. arzi de dorinţ a să -i propui o alianţ ăofensivăş i defensivă . —Ş i ultimul cuplet? întrebădomniş oara de Scudéry. Dar tă cere! Între poeţ i nu se spun asemenea lucruri. sînt un provincial! — Ceea ce înseamnăcănu pricepi mare lucru din pă să reasca ciripită pe aici de toatălumea. nu? Raoul se împurpur ădin nou: — Mă rturisesc. rosti Raoul cu tot sîngele în obraji. încît e cu neputinţ ăsăte înş eli: „ş i mşgîndeam – doar noi poeş ii Gîndim adesea mai ciudat Ce-ai face în ş st prag al vieş ii De l-ai zş ri cu-adev ş rat. încuviinţ ăScarron. — Văcer iertare. ş i spuneţ i-mi cine este tînă ra doamnăcare are o pă rere deosebităfaţ ăde toatăaceastăaleasă adunare? — Ah. Era ş i pă rerea lui Raoul. — Eu însănu am cinstea săfiu poet. tinere. — Din nenorocire. Din dep ş rtş ri aici sosit. gl ă sui Raoul. Pe Buckingham. —Ş i într-adevă r sînt. v ărog. ş i vărugam. un strigă t se stîrni fa ţ ăde necuviin ţ a lui Voiture. Acesta are avantajul de a folosi nume proprii. chipeş ul duce. ş i cine ar fi nepoftit. domnule.

Zicînd aceasta se ridic ăş i ceru tră sura.. e o mare fericire pentru el săvără mînă îndatorat.Raoul fă cu ochii mari: privirea lui se întîlni cu aceea a tinerei fete. întorcîndu-se spre Aramis. — Pleci atît de repede? întrebăel. Athos. ducesă ? murmurăAramis. altul umorul. altul originalitatea. Domniş oara Paulet plecase. — Chemaţ i-l încoace pe contele de La Fère. urm ă rea tot ce se petrecea în jur cu un zîmbet dispreţ uitor pe buze. — Viconte. se adresăAthos lui Raoul. care zîmbi. vreau săse creadăcănu stau de vorbă cu el. ră mas în firida ferestrei. Vreau să -i vorbesc. — Doamnă . roag-o săaibăbună tatea s ă -ţ i dea mîna cînd coboară treptele. — Ei bine. Astă -seară . ră spunse vicarul. nu trebuie decît săporunciţ i. Doamne. însoţ eş te-o pe doamna ducesă de Chevreuse. lă udîndu-l! Unul îi contest ăbunul simţ . —Ş i de ce abia de poimîine dimineaţ ă ? întrebădoamna de Chevreuse. i-o întoarse ducesa. Raoul de asemenea. altul poezia. spuse Athos. Eh. cel puţ in pe unele dintre ele. mîine. — Domnule conte. — Veţ iş ti asta mîine seară . iat ă ceea ce ţ i-am fă gă duit. Se vorbea mai departe despre Voiture. Vreau să -i vorbesc. dornicăsăse ală ture discuţ iei acestuia cu tînă rul viconte. cum l-a numit domniş oara de Scudéry? Scarron începu sărîdă . lă săochii în pă mînt ş i îş i reluăaerul naiv de mai înainte. n-ai nici un motiv să -l invidiezi. cu un surîs care aminti lui Aramis ş i Athos de Marie Michon. Protejatul nostru va fi primit cum se cuvine. rosti ducesa. adresîndu-se la rîndul ei lui Scarron. zise Raoul. Domnule d'Herblay. domniş oara de Scudéry tocmai pleca. ză u aş a. ş i dupăaceea mulţ umeş te-i. dar ce vor sămai lase acestui om de neasemuit. Aramis se apropie de Athos ş i se întoarse împreunăcu el. vorbeş ti ca în Apocalips. că ci îi cunosc ispră vile de odinioară . îl rug ădoamna de Chevreuse pe vicar. ră spunse ş ă galnic femeia. adă ugăea.. miratăde efectul cuvintelor sale. spuse domniş oara d'Aubigné. Mi-e drag ş i-l admir. altul. — Iatăo fiin ţ ăplin ăde spirit. totu ş i socot cănu-i bine să -l salut decît începînd de poimîine dimineaţ ă . întinzînd o scrisoare lui Athos. du-te ş i-l caut ăpe contele de La Fère. Frumoasa Indiană . — Scumpul meu Gondy. — În privinţ a asta. ră spunse vicarul rîzînd. Dumneavoastrănu-i admiraţ i pe prietenii bietului Voiture? Ascultaţ i cum îl mai scarmă nă . eş ti bun s ă -mi faci încăun serviciu astă -seară ? — Cum adică . — Iar eu. — Domnule. Frumoasa Indianăse apropie de Scarron să -ş i ia r ă mas bun. eu îţ i ră mîn îndatorata cămi-ai dat prilejul să -l cunosc. altul independenţ a. . oricînd.

E timpul sămergem. — Vino. Tră sura porni. Cei trei se salutară . Oh. într-una din acele porniri nestă pînite. domnule. Acum poate sămoar ă . domnilor! zise contele. doamna de Chevreuse fă cu tîn ă rului un ultim semn de bun ră mas ş i Raoul urcăscara cu totul descumpă nit. Ei pot s ămiş te braţ ele. stră in de literatura.. urcînd. Vino ş i-mi împinge că ruciorul pînăla pat. el o însoţ i într-adevă r pe ducesăpînăla tr ă surăş i ea. domniş oara d'Aubigné este o fiinţ ăfermec ă toare! Zicînd acestea. — Aş adar. îi dă du mîna săi-o să rute. ură rile ş i să rutul meu să -ţ i poarte noroc! Dupăaceea porunci vizitiului sămearg ăla castelul Luynes. — Oh! murmurăScarron. zise el. tîn ă ra fatăîntorcînd ochii cu interes spre să rmanul paralitic. abate! zise vicarul. Treptat-treptat. care o fă ceau atît de încînt ă toare ş i mai ales atît de primejdioasă . Dacăave ţ i cumva ve ş ti despre domnul Voiture. cu zîmbetu-i de maimuţ ă . conte! zise abatele d'Herblay. pe cînd eu. dar voi că uta sădovedesc căş i asta înseamnăceva. voi fi osta ş ? întrebătînă rul. bravii gentilomi! Cine ş tie dacănu se stră duiesc să -mi recapă t pensia. panegiricul lui e gata fă cut.— Printre cele din urmă . în oş tirea Prinţ ului. — Cu bine. fiţ i amabil ş i înş tiinţ aţ i-m ămîine ş i pe mine. Sînt frînt de obosealăş i măduc să măculc. Mîine vei pleca sub arme. apoi. vămulţ umesc din toatăinima! — Cu bine. Ş i se despă rţ irărîzînd. Într-adevă r. ş i mai cu seamăveş ti bune. sădorm două zeci ş i patru de ceasuri în ş ir. deş i se f ă cuse atîta vîlvăîn jurul ei.. Cît despre Raoul. — Nici unul nu va face ce-a spus. . — Fă r ăîndoială . u ş a se închise în urma lui ş i luminile prinser ăsăse stingăuna dupăalta în salonul din strada Tournelles. Mîine ţ in predic ăş i am două zeci de lucruri de citit astă -seară . — Cu bine. ceea ce înseamn ămult. Ei. Champenois! A b ă tut de unsprezece. Vai! Mie nu mi-a ră mas decît limba.. Scarron nu pă rea s ăfi vă zut c ă unii dintre oaspeţ ii să iş uş otiser ămisterios. să rmanul paralitic urm ă rind-o cu o privire iubitoare. Lasă -i să -ş i urmeze calea. Măîntorc la mine la mînă stire. să rmanul paralitic dispă ru în odaia de culcare. viconte. murmurăel. dupăcum vedeţ i. Athos pricepu ce se întîmplase ş i zîmbi. dupăce mai schimbarăîntre dîn ş ii o ultimă privire. grupurile se ră riră . — Cum asta? întrebăfata cu ochii catifelaţ i. îi cuprinse deodatăcapul în mîini ş i îl să rutăpe frunte. căvreo cîţ iva primiseră scrisori ş i căîntreaga sear ăpă rea s ăaibăun scop tainic.. cautădeci ş i dormi bine în aceastăultimă noapte pe care o petreci în ora ş . zicînd: — Viconte. Scarron îi urmă rea cu coada ochiului prin fereastra salonului.

pră pastia unde neam îngropat fericirea. tot ce se petrecea în inima acestui om. aş a cum au îndeobş te fiin ţ ele ginga ş e ca pă să rile cerului. într-atît de învă luitoare era veghea mută . presimţ i tot ce putea săp ă timească Raoul. că ci Raoul. care . după paloarea mai accentuatădecît de obicei ş i dup ăurmele insomniei zugră vite pe chipul lui. ce luneca în perle pe obrajii lui de copil obosit. în dimineaţ a aceea simţ eai în toatăfă ptura lui o oarecare încetinealăş iş ovă ială . Anii de altă datăîi înviarăîn amintire cu suavele lor aduceri aminte. cu capul ginga şrezemat de braţ . Athos se apropie ş i se aplec ăasupr ă -i plin de duio ş ie ş i tristeţ e. Între acest trecut ş i prezent era o pră pastie. Dupăaceea aruncăo pungăplin ăde ludovici pe fundul unui cuf ă r pe care tînă rul urma să -l ia cu sine. uitase sătragăperdelele. ş i unda de tandrăş i adînc ămil ăce-i nă pă di inima. Asta din pricin ăc ăse îngrijea să -l pregă teascăde plecare pe Raoul ş i că uta săcîş tige timp. nă vă lea în încă pere prin fereastra largă . care se ş i ridicase pe cer. ghiceai lesne căn-a închis ochii toatănoaptea. ale că rui vise trebuie căerau dulci ş i somnul lin. Ş i Athos cuget ăcăprima parte a vieţ ii sale a fost zdrobităde o femeie. îl strigăpe Olivain. Pletele negre acopereau pe jumă tate fruntea seninăş i umezităde o burăde sudoare. veghind sănu lipseasc ănimic din cele de trebuinţ ăunui tînă r ce pleca la oş tire. Treptat-treptat. Soarele. se adunăîn privirea-i umed ăaţ intităasupra tînă rului. dupăaproape un ceas petrecut cu aceste îndeletniciri. lacheul ce-i însoţ ise de la Blois. ş i-i porunci sărînduiasc ălucrurile în cufă r sub ochii lui. Mai întîi lustrui singur o spad ăpe care o scoase dintr-o teac ăde piele parfumată . care sînt mai curînd adieri înmiresmate decît gînduri. uitîndu-se îndelung la tînă rul surîză tor ş i cu pleoapele întredeschise. În clipa aceea. Împotriva firii sale atît de hotă rîte ş i ne ş ovă ielnice. cercetînd la început dac ămînerul e solid ş i dacăpana tă iş ului ş i mînerul sînt prinse trainic una de alta. Dar închipuirea zboarăca un înger ş i ca fulgerul. Privirile li se întîlnirăş i Raoul în ţ elese. Amintindu-ş i cîte pă timise. pă truns ăde grij ăş i de iubire a îngerului să u pă zitor. Raoul se trezi dintr-un somn tihnit ş i senin. fă răîndoială . Athos se lă s ăfurat de reverie în faţ a acestei tinere ţ i atît de stră lucitoare ş i neprihă nite. întorcîndu-se tîrziu în ajun. În cele din urm ă . deschise uş a ce d ă dea în odaia vicontelui ş i întrăîncetiş or. se gîndi cu groazăce înrîurire putea săaibă dragostea asupra unei firi atît de simţ itoare ş i totodatăviguroasă .XXIV SAINT-DENIS Mijea de ziuăcînd Athos se dă du jos din pat ş i se îmbră că . întunecimile în care ne-am pierdut iluziile. ea str ă bate mă rile unde am tră it naufragii. Dormea încă .

lacheul se apropie cu oarecare ş ovă ialăş i îi spuse în ş oaptă : — Domnul viconte nu are spadă . zise Athos. măcopleş iţ i cu atîta bună tate. fiindc ădomnul conte mi-a poruncit să -i iau spada descinsăaseară . Totul a fost rînduit sub ochii mei ş i nimic n-o să -ţ i lipsească . cu acea grijă pă rinteascăş i înduioş ă toare a omului matur fa ţ ăde un tînă r. Raoul. Athos surîse. zise Athos. domnule! izbucni Raoul. aruncîndu-ş i ochii în jur. ră spunse contele. Trebuie săte fi obosit mult ziua de ieri. Athos îl strig ăpe Olivain ş i. Dumnezeu mi-e martor căv ăiubesc ş i căva venerez. dragul meu. — Cufă rul te-aş teaptă . zise Raoul. domnule. Cînd ajunse în capul treptelor de la intrare. — Cum te simţ i? întrebăel. voios ş i pe deplin odihnit. . ruş inat de atîta bună voin ţ ă . Într-adevă r. glă sui vicontele c ă tre Olivain. — Vezi dacăn-ai uitat ceva. zise Olivain. aş a cum iubitul aş teaptăsăi se trezească iubita. cel pu ţ in a ş a sper. Raoul pă ru c ănu bagăîn seamăaceste cuvinte. dar Athos nu dă du nici un semn. dupăvreo zece minute. —Ş i nu m-aţ i trezit? — Voiam săte las sămai dormi puţ in. domnule. deprins cu viaţ a de ostaş . domnule? zise el. — Prin urmare. — Asta înseamnăc ăe ş ti încăîn creş tere. Raoul. — Bine. uitîndu-se necontenit la conte. zise Raoul. i-o transmisese tînă rului. Raoul fu gata. ca ş i cum ar fi că utat un anumit lucru. murmurăAthos. ai stat pînănoaptea tîrziu. domnule. numai ca s ă -ş i ascundăş i el tulburarea. — Totul s-a adus la îndeplinire precum a poruncit domnul conte. ca ş i bagajul lacheului. Asta r ă mîne în grija mea. — Minunat. văcer iertare. În clipa aceea. — Da. domnule. ş i caii aş teaptă . urmăAthos. vorbi Athos. cu acea punctualitate pe care el. aţ i avut bună tatea săvăîngrijiţ i de toate! strigăRaoul. aproape înduioş at. Coborî din odaie. — Oh. domnule. ca săvadădac ăa sosit momentul să -ş i ia ră mas bun. — Acum. La anii tă i simţ i îndoit orice oboseală . Într-o clipăsînt gata îmbr ă cat. — Oh. — N-am uitat nimic. aici. Raoul vă zu trei cai. gata săse înă buş e în stră dania de a nu-ş i ară ta tulburarea printr-o pornire dr ă gă stoasă . ce bun sînteţ i! murmurăRaoul.îl aş tepta săse trezească . cufă rul trebuie s ăfie urcat pe cal. Dac ăporuncile mele au fost urmate întocmai. plin de respect. — Eraţ i aici. —Ş i eu care dormeam în timp ce dumneavoastră . măiubeş ti un pic. — Oh. îngrijeş te-te de cuf ă rul meu. că ci o nesfîrş itădragoste i se zugră vi la rîndu-i în ochi. într-adevă r.

mă rturiseau o ş i mai mare iubire. ş tiu. acesta tear opri de la primul pas. — Iar dumneavoastrăaţ i nimerit de dou ă sprezece ori la rînd. din pricina asta. cînd cei doi cavaleri ajunseră pe culmea dealului Récollets. ş i spusa lui vă dea o grijăneţ ă rmuită . încruci ş înd spada. doamne! strigăel. Înţ elegi ce vreau să -ţ i spun. adă ug ă : — Uite. De altfel. Raoul. urmîndu-v ă povaţ a. E ca ş i cînd. ca sănu dea prea multăînsemnă tate acestor lucruri ş i să -l mîhnească . asta fiind un mare cusur pentru un că lă reţ : Iată . ai dat greşde trei ori. căprea încordezi braţ ul cînd ţ ii pistolul în mînă . ori avu aerul c ănu bagăde seamă . spuse Athos. Astfel. Ş i numaidecât. Gîndeş te-te că peste opt zile nu vei mai face exerciţ ii de că lă rie într-un manej. strîngînd frîul ş i. ori chiar printr-o lovitură . e plin de spume. Anume. Îi chinui gura cu ză bala. calul t ă uaş i obosit. dar miş carea corpului în clipa cînd te avîn ţ i la atac abate întotdeauna direcţ ia spadei. sau mai degrabăcalea numit ăpe atunci malul Pépin. E un cusur al tinereţ ii. Aş adar. zise Athos. încîntat s ăse afle în tovă ră ş ia contelui. parînd printr-un gest. apoi ţ inurăcheiul. nu b ă găde seamănimic. zîmbi Raoul. Am tras dupăaceea singur la ţ intă . Ţ i-am spus adesea ş i n-ar trebui săuiţ i. ce minunat ăcîmpie pentru vîn ă toarea de potîrnichi! Tînă rul se folosi de sfatul contelui. Athos încă lecăfă răgrabăpe cal. Raoul. ochii să i. te-ai nă pusti îndat ăasupra adversarului. Cînd ieş irăîn strada Saint-Denis. din două sprezece focuri. n-ai s ă -l mai poţ i struni cu destulăiuţ eală . în vreme ce al meu pare abia scos din grajd. fericit. domnule. ş i n-am mai dat gre ş . ş i pornirăde-a lungul zidurilor lui Grand-Châtelet. Ochii lui Raoul stră luceau de bucurie ş i se aruncăsprinten în ş a. admirînd totodatăprevenitoarea-i delicateţ e. Dupăce trecurăde poarta Saint-Denis. În ră stimpuri nu se putea stă pîni s ănu dea glas cîte unui gînd ori unui sfat. care. dupăce ş optise ceva lacheului. — Am remarcat ieri ş i altceva. ci te vei afla pe cîmpul de luptă . salvarea unui cavaler depinde cîteodatăde repeziciunea cu care calul îi dăascultare. bag ăde seamă . Athos cercetăcu privirea calul vicontelui. Încordarea asta face sătragi al ă turi de ţ intă . măînso ţ iţ i? — Vreau săte petrec o bucatăde drum. îi ajunse din urmăş i lacheul. — Ascultă . Raoul? — Da. — Fiindcăţ ineam braţ ul îndoit ş i mărezemam în cot.— Oh. Mergeau în tă cere. Cei doi gentilomi apucarăpe Pont-Neuf. în loc s ă -i urmeze. — Ia aminte. ca ş i puţ inele cuvinte ce-i scă pau din cînd în cînd de pe buze. contele dă duse în ajun felurite porunci privind treburile sale de peste zi. rosti el. se întoarse în cas ă . ş i dacăai avea potrivnic un om cu sînge rece. Raoul simţ i lă murit clipa despă rţ irii tot mai aproape. continuăAthos. Raoul.

adă ug ăAthos. — Cum doriţ i. c ă ci te vei înfă ţ iş a unui tînă r general care îndr ă geş te grozav mirosul de pulbere. unde st ă teau de pazădou ăsantinele. Nu-s niscaiva braconieri cei pe care i-au prins colo jos?. Raoul. — Sădesc ă lecă m. E-al doilea pe ziua de azi. Athos se întoarse în ş a: tot ce-l privea pe Raoul. unde ş i începuse slujba de dimineaţ ă . smuce ş te frîul ş i ridic ă -ţ i calul în douăpicioare: mie asta mi-a salvat viaţ a în dou ăsau în trei rînduri. vai. stră bă turăstră zile pline de lume. ă ş tia. ş i ajunserăîn faţ a unei vechi biserici. într-adevă r. cînd îl vezi pe adversar cătrage.. — Am săvăurmez sfatul. ş i vei intra. urmîndu-ş i calea. ş i vîrsta l-arată . de-ai s ăcazi ră nit. Unul dintre ostaş i rosti că tre celă lalt: — Uite încăun tînă r gentilom care se pare căpleacăla oaste. ne pricepem la ră ni. fie ş i indirect. dupăînfă ţ iş are. pe cinstea mea. .. cam piş căvîntul ă sta! f ă cu Athos. asta nu măface să -l uit pe cel de care m ă despart. zise Athos. fiindcăaşvrea să -ţ i vorbesc aici ş i asta te va face săză boveş ti destul. ai grijăde cai ş i dă mi spada. — Atunci voi avea un tovar ă şde drum. iată -ne la Saint-Denis. domnule. scrie-mi numaidecît. Într-adevă r. mai cu seamănouă . din pricina să rbă torii din aceea zi. săţ ii minte cădacăe sălupţ i de unul singur cu cineva. încît gentilomul acela săţ i-o ia cu mult înainte. — A mai trecut pe-aici în dimineaţ a asta un tînă r ca mine? întreb ă Raoul. — Aş a. aş a cum dumneavoastr ăaţ i fă cut de atîtea ori. spuneam cădacăvei intra în foc. murmurăAthos. — Da. Raoul. aş a cum se întîmplăadesea. Dar nu oricine are îndemînarea ş i curajul dumneavoastră . Olivain. în plus. nu numai din recunoş tinţ ă . — Da.. r ă spunse santinela. — Nu cred să -l ajungi. cautăş i te abate din calea urmatăde regimentul tă u. adînc mi ş cat.directă . Tu. întrucît trage cu teama căva ră mîne dezarmat în fa ţ a unui duş man înarmat. Cine trage întîi nimereş te rareori adversarul. ori pune pe cineva să -mi scrie: noi. monseniore. domnule. — Ah. să nu uit. unul tare chipeşş i mîndru. tocmai ajungeau la poarta ora ş ului. — Eh. — Dupăce vezi asta? întrebăcontele. — Ei! spuse Athos. zîmbind. Vorbind astfel. — Mulţ umesc. dac ăte pr ă buş eş ti de pe cal ş iţ i-a mai ră mas un dram de putere. De altminteri. celor ce luptă m pe cal. domnule. domnule.. pot săse întoarcăş i săte striveascăsub copitele cailor. Dar. Oricum. s ăţ ii minte: tu sănu tragi niciodatăcel dintîi. zise Raoul. Da. ră spunse tînă rul. O amintire de-a iernii! A. altfel. Ş i încăceva foarte important Raoul: dacă eş ti ră nit în luptă . c ă pă ta numaidecît interes în ochii lui. Asta mi-a ară tat cătrebuie săfie de neam mare.

tră gînd dupăsine ş i pe rege. Sămergem dupăomul acesta. jos. ş i chiar sub lică rirea lui. acest ministru atît de urît de că tre stă pînul să u a coborît în mormînt. o înă buş ea sau o lă sa sărespire la bunul să u plac. de teamăsănu-i distrugăopera. lumina slab un felinar de argint. a înă lţ at regalitatea. ori spiritul lui Dumnezeu i se aflăîn preajmă . ţ ine minte. în n ă prasnica-i mînie.Ş i totuş i. aş a cum felinarul de colo veghează deasupra sicriului ş i luminează . pe care nu voia să -l lase s ă tră iascăsingur. care ţ inea Franţ a în mîinile sale ş i care. stră lucirea monarhiei e atît de puternicăla noi. ş i acum stă tea în picioare. m-am amestecat fă ţ işde cîteva ori în planurile acestui mare om. ca ş i de mă re ţ ia bisericii abia stră bă tut ă . Raoul. Dacănu m-a strivit. în timp ce Athos ş i Raoul coborau. te a ş tept!" Domni o clipăde tă cere.Athos luăspada pe care i-o întinse lacheul. pe vremea aceea toat ălumea a privit moartea cardinalului ca pe o mîntuire. Athos spuse un cuvînt unuia dintre îngrijitorii bisericii. descoperit. pe ultima treaptăa sc ă rii. ş i regalitatea. dupăcum le deschidea. ş i cei doi gentilomi intrarăîn biserică . pe mine ş i pe prietenii mei. care nu avea să -ş i întîlneasc ă stră moş ii decît atunci cînd urmaş ul să u avea săsoseascăală turi de el. că ci un rege nu zideş te decît atunci cînd Dumnezeu. încît omul acesta n-a avut nici mă car cinstea unui mormînt la picioarele celui pentru a că rui glorie ş i-a irosit viaţ a. fă răîndoială . Îngrijitorul închise uş a de fier ce ducea la criptele regilor ş i ră mase în capul scă rii. care nu moare. aflîndu-se pe tron: „Ţ ă rînăomenească . că ci omul acesta. Aceastădomnie a apus. orbit pîn ă într-atîta cum sînt îndeobş te contemporanii. pregă tit pentru aceastăîmprejurare de tristeţ ea ce-i stă pînea inima. Athos îi dă du lui Raoul ap ăsfinţ ită . Athos ridicămîna ş i. odihnea un catafalc susţ inut de stîlpi de stejar. Omul acesta era adevă ratul rege. Undeva. ş i pă rea căs ă lă ş luie ş te acolo pentru a spune trufiei omeneş ti. dac ăl-a coborît pe rege. Raoul: celă lalt nu era decît o umbră . regele nu-i decît un om. — Vino. Tînă rul. Raoul. coborîse scara cu pasul rar ş i solemn. dinaintea ră mă ş iţ elor p ă mînte ş ti ale ultimului rege. care totu ş i a avut o domnie plinăde uriaş e evenimente: asta din pricinăcădeasupra acestui rege veghea spiritul unui alt om. ş i chiar eu însumi. Tînă rul îi atinse mîna. În unele inimi de pă rinte tră ieş te o fă rîmădin acea dragoste plinăde grijăpe care un iubit o nutreş te pentru iubita sa. pe care el o însufleţ ea. cautăa deosebi întotdeauna pe rege de regalitate. care se înclinăş i porni în direcţ ia unde se aflau criptele. îi spuse Athos. spuse: — Aici zace un om slab ş i lipsit de mă re ţ ie. sub un bogat acoperă mînt de catifea violetăpresă ratăcu flori de aur. ar ă tînd spre sicriu. aplecăfruntea ş i se închină . care moare. atît de pornităcîteodatăsăse pream ă reascăsingură . . Ş i totuş i. Pe urmă . Raoul. Douălucruri stau închise la Luvru: regele. a fost fă răîndoialăca s ă -ţ i pot spune ast ă zi: Raoul.

săiubeş ti ş i să -l respecţ i pe rege. adicăspiritul lui Dumnezeu pe pă mînt. Aş a! Acum îl vei însoţ i pe viconte pînăvăîntîlniţ i cu Grimaud. Spre deosebire de noi. Strînge pu ţ in catarama. Voi respecta regalitatea. iar amintirea voastrăultimul meu gînd. zise el. rosti el. Raoul. întotdeauna! strigătînă rul. că ci principiul nevă zut e totul. întrupîndu-l într-un om. înlă turăaparenţ a materialăpentru principiul nevă zut. întotdeauna. dă du un ban de aur îngrijitorului mormintelor. Raoul se ridicăş i se arunc ăcu nest ă vilităiubire în braţ ele contelui. Am purtat-o ş i eu. dar aceastăspadăe cel mai pre ţ ios dar pe care mi l-aţ i fă cut. se plecădinaintea altarului ş i se îndreptăcu paş i mari spre tinda bisericii. — Domnule. Vă datorez totul. care simţ ea căi se sfî ş ie inima. ş i m-am ară tat vrednic de ea ori de cîte ori îi strîngeam mînerul în mînăş i teaca ei îmi juca la ş old. pe cît de puţ in înseamn ăacest trup înseş i înaintea tronului lui Dumnezeu. văjur. ş i gîndeş te-te la mine! — Oh. Cu bine. vei putea săslujeş ti. — Voi iubi cu dă ruire pe Dumnezeu. spuse Raoul. Chiar dacăacest rege e un tiran. Ridică -te. îl voi sluji pe rege ş i voi că uta. iubeş te ş i respectăregalitatea. Athos urcăiute scara. rosti Raoul. cu atît mai bine. e un om plin de curaj ş i . cînd apare el. Singur Dumnezeu a vrut săfacăacest principiu palpabil. cînd te vei afla în cumpă na îndoielii ş i nu vei ş ti pe cine s ăslujeş ti. Auzi. — Bun! fă cu Athos. Ş i să rutăcu evlavie mînerul spadei. să mor pentru rege. dornic să -ş i ascundătulburarea. vei avea vreme săînveţ i cănu trebuie săo tragi din teacădecît atunci cînd e neapă rat nevoie. Aş adar. care am avut un ministru fă rărege. Iatăspada ta! Raoul puse un genunchi în pă mînt. Săne îmbr ă ţ iş ă m. — Olivain. Văjur. Oare v-am înţ eles bine? Athos zîmbi. adicălucrul acela nevă zut. î ţ i întreză resc viitorul ca printr-o ceaţ ă . tu vei avea un rege fă r ăministru. ceilal ţ i. însemnă m la fel de puţ in înaintea acestui corp întins pe ultima treaptăa scă rii. Am săo port plin de recunoş tinţ ă . Raoul. te întorci. un gentilom cinstit. Dacăbraţ ul ţ i-e încăslab ca săpoţ i stă pîni aceast ăspadă . — Ea a fost purtatăde tat ă l meu. — Cu bine. murmurăcontele. domnule. dacăe sămor. adicăacea scînteiere celestăcare face ţ ă rîna atît de mă rea ţ ăş i atît de sfîntă . încît noi. spada atîrn ăprea jos. la rîndul meu. pentru regalitate sau pentru Dumnezeu. domnule. primind spada din mîinile contelui. Nă dă jduiesc căva fi mai bun decît al nostru. numele vostru va fi cel din urmă nume pe care-l voi rosti. că dacămi se va întîmpla vreo nenorocire. că ci întotdeauna atotputernicia are ameţ elile ei care o împing la tiranie. Raoul? Grimaud m ăslujeş te de mulţ i ani. slujeş te. ară tînd spre cureaua de care atîrna spada lui Raoul. nobilii de viţ ă . în faţ a că reia Olivain aş tepta cu caii.regalitatea e spiritul lui Dumnezeu. — Eş ti o fire nobilă . viconte.

care iau cu însufleţ ire o hotă rîre primejdioasăş i îş i pierd avîntul pe mă surăce se apropie clipa aducerii ei la îndeplinire. El. Vedem. apoi. c ă ci nu mai era în stare săvorbească . îş i închipuia. al că rui nă prasnic curaj devenise faimos ş i care cinci ani în ş ir fusese în lanţ urile inactivită ţ ii. Raoul se supuse. intrăîn biserică . Cu bine iubitul meu ocrotitor! Athos fă cu un semn cu mîna. avînd mari capete de acuzare împotrivă -i. se duse de îngenunche în cel mai întunecat ungher ş i începu săse roage. săvăvă d plecînd. furtuna ce avea s ăse stîrneasc ăîn clipa cînd zvonul va da buzna din cabinetului ministrului în odaia Annei de Austria: domnul de Beaufort a scă pat! Cugetînd la toate acestea în sinea sa. tră gînd în piept cu nesa ţ aerul cîmpiilor ş i al pă durilor. Spre deosebire de alţ i oameni. trebuie s ă recunoaş tem. pe cai. domnul de Beaufort. se trezea între aceia ş i patru pereţ i. cu capul descoperit. pe care îl ura aprig. Cu bine. strigînd din ră sputeri: Sînt liber! E adevă rat că . domnul de Beaufort zîmbea încîntat ş i se ş i vedea scă pat. te va însoţ i. faţ ăde slugăş i de stă pîn. de acolo din temni ţ ă . — Cu bine. XXV UNUL DINTRE CELE PATRUZECI DE MIJLOACE DE EVADARE ALE DOMNULUI DE BEAUFORT În acest timp.de prevedere. care cunoş tea ca nimeni interiorul Palatului Regal ş i care avea ş tiinţ ăde legă tura dintre reginăş i cardinal. domnul de Beaufort. sus. o ş i mai proastăafacere pentru Mazarin. urm ă rindu-i cu privirea pînădispă rurădupă o cotiturăa stră zii. — Haide. îl vedea la zece paş i pe La Ramée. planuri încăfoarte vagi ş i foarte nesigure. domnul de Beaufort pă rea s ăzoreascătimpul ş i chema din tot sufletul clipa acţ iunii. dezmeticindu-se. copilul meu scump! — Cu bine. domnule! zise Raoul. ş i asta fă cea s ă -i creasc ăinima. În plus. dar. ceasurile se scurgeau pentru întemniţ at aş a cum se scurgeau ş i pentru cei care îi pregă teau fuga: numai căse scurgeau prea încet. Raoul! rosti contele. un început de r ă zbunare. pe care îl duş mă nea din pricina micilor mizerii menite să -l tot sîcîie. urcădin nou ş i fă răgrabătreptele. spuse Raoul. tot învîrtindu-ş i degetele mari unul pe . Grimaud. — Da. domnule. lă sînd deoparte planurile pe care ş i le fă urea pentru viitor. era. în vreme ce Raoul se depă rtă . fuga lui era o proastăafacere pentru domnul de Chavigny. pă stratăo deplinăcumpă nire între simţ ă mintele nutrite de că tre domnul de Beaufort faţ ăde guvernatorul închisorii ş i de ministru. Mai întîi. În evadarea sa. Ră mase nemi ş cat acolo. Atunci contele aruncăfrîul calului în mîinile unui ţ ă ran.

Pofticiosului de La Ramée îi lă sase gura ap ăş i se întorsese în odaia ducelui frecîndu-ş i mîinile. De dimineaţ ă . împodobit ă cu blazonul domnului de Beaufort. Grimaud. domnul de Chavigny plecase el însuş i undeva chiar în dimineaţ a aceea. care nă scocea niş te lucruri atît de hazlii împotriva domnului de Chavigny ş i niş te glume nemaipomenite pe socoteala lui Mazarin. în fond. urma ş ul lui jupîn Marteau îi fă gă duise de astădatăo pl ă cintă umplutăcu carne de fazan ş i nu de g ă ină . Grimaud se dovedea mereu acelaş i. dar lîngămeş ter aş teptau un fazan ş i douăpotîrnichi împă nate ca niş te perniţ e cu ace de gă mă lie. plă cinta nu era încăumplută . Drept care se bucura ş i acum de întreaga încredere a lui La Ramée. unde nu se puneau stră ji decît atunci cînd prinţ ul venea acolo săjoace. La Ramée. un semn al lui Grimaud îl preveni săia aminte la tot ce se petrecea în jur. prin urmare. Ş i totul avea ş i mai mare preţ pentru el datorită prezenţ ei acestui prinţ atît de bun. Acesta se întrecuse pe sine: îi ară tăo co ş cogeamitea plă cintă . ora ş ase seara la fel de neră bdă tor ca ş i prinţ ul. Încăde diminea ţ ăse îngrijise de toate amă nuntele ş i. Culmea fericirii era că . aş tepta. dar pînăş i atunci. Singurul lucru ce-l f ă cea săuite de aceastănesuferităpriveliş te. era chipul posomorît al lui Grimaud.lîngăaltul ş i. Era limpede că . Jocul se desf ă ş ura în curtea cea micăa închisorii. chip pe care la început îl urîse ş i care între timp ajunsese să întruchipeze toate nă dejdile sale. o asemenea prevedere pă rea cu totul de prisos. întratît de mare e nestatornicia firii omeneş ti. Or. Gă sise plă cinta straş nicăş i vinul minunat. De prisos săspunem cătotul nu era decît jocul închipuirii sale înfrigurate. ţ inînd seama de înă lţ imea zidurilor. cum nu avea încredere în altcineva. acesta pă rea mai posomorît ca oricînd. în încă perea de la intrare. Grimaud i se pă rea un Antinous. acest cumsecade La Ramée socotea drept o s ă rbă toare masa pe care urma săo ia singur cu prinţ ul. aş a căLa Ramée era acum subguvernatorul închisorii. îi ară tădrumul pe care aveau s ă -l urmeze în aceea seară . mergînd înainte. aş a cum am mai spus. La Ramée pă stra în adîncul inimii sale un dram de slă biciune pentru domnul de Beaufort. Erau trei uş i de deschis pînăsăieş i în curte ş i fiecare avea altăcheie. c ă ci am mai spus. domnul de Beaufort jucase o partidăde mingi cu La Ramée. Cît despre Grimaud. Grimaud se duse maş inal de se aş ezăîn deschiză tura unui meterez. Era un loc destul de pustiu. cu picioarele spînzurate în afara zidului. Astfel că . bizuindu-se pe La Ramée. care ajunsese săse bizuie pe Grimaud mai mult decît pe el însuş i. ostaş ii de straj ăhlizindu-se ori tră gînd la mă sea. trecuse chiar el pe la urmaş ul lui jupîn Marteau. Ajungînd acolo. La Ramée nu avea decît un singur cusur: era mîncă cios.ş i vin de Chambertin în locul vinului de Mâcon. totul fă cea pentru La Ramée din faimoasa zi de Rusalii una dintre cele patru mari să rbă tori de peste an.

trebuie sărecunoaş tem. Într-un tîrziu bă tu de ş ase. că tînd spre prinţ cu un aer ce voia să spună : – Cînd va dori monseniorul. seara. La Ramée săse aş eze la masăş i domnul de Beaufort s ăevadeze. Patru dintre stră jile domnului de Beaufort veniserăcu el ş i acum adunau mingile: jocul odatăsfîrş it. Restul bucatelor nu era nici ele mai prejos. numai că . Toate acestea. lesne de înţ eles pentru domnul de Beaufort. cu trei zile mai înainte. Toatălumea aş tepta neră bdă toare: str ă jile săse ducăla bă utură . dorea ca întemniţ atul sănu fie sc ă pat din ochi. prin urmare. Pe un bufet aş tepta pl ă cinta uriaş a împodobităcu blazonul ducelui. dă rui ostaş ilor doi ludovici. ş i cum avea ş i vreo cîteva drumuri de fă cut. dupăce aceş tia plecară . bucatele erau gata servite. Pînăatunci La Ramée avea treburi importante. privindu-l. Ostaş ii cerur ăîncuviinţ area lui La Ramée. Pentru a mai cîş tiga un sfert de ceas. În unele clipe. sfă tuindu-i săbea în să nă tatea prinţ ului. iar Grimaud se uităla pendul ă : acele ară tau abia ş ase ş i un sfert ş i evadarea era stabilita pentru ora ş apte. Prinţ ul se uităla Grimaud. Singur Grimaud era nepă să tor. săvad ăce carte avea o asemenea înrîurire asupra prinţ ului. apoi se apropie săadulmece . domnul de Beaufort. f ă cînd mare haz de stîngă cia lui La Ramée. încuie u ş ile. S-ar fi zis căAthos îl pregă tise anume în vederea acestei mari împrejură ri. De astădată . împotriva consensului dat de că tre domnul de Chavigny. dac ăacest chip ca tă iat în marmur ăse aflăîntr-adevă r în slujba sa ş i dacăse va însufleţ i la momentul potrivit. destupăsticlele cu vin. mai aveau de aş teptat încătrei sferturi de ceas. de neînţ eles pentru La Ramée. La Ramée d ă du liber ostaş ilor de strajă . care le-o dă du.acolo vor agă ţ a scara de frînghie. mai mult ca sigur. săbea în să nă tatea lui împreunăcu ceilalţ i patru tovară ş i ai lor. cu toate căse a ş ezau la masăabia la ş apte. Ş i-l bă tu mă r pe La Ramée. n-ar fi izbutit sărînduiasc ălucrurile în folosul s ă u aş a ca vrednicul La Ramée. La Ramée se apropie ş i i se uităpeste umă r. erau. Erau Comentariile lui Cezar. însănumai pentru mai tîrziu. încît să -l împiedice săse aş eze la masăatunci cînd bucatele erau servite. În aş teptare. carte pe care i-o adusese el însu ş i. Domnul de Beaufort s-ar fi îngrijit el însuş i de toate. coaptătocmai atît cît trebuia. puse cheile în buzunar ş i ară tăspre mas ă . pe cît se putea judeca dupăcoaja rumenităca aurul. prinţ ul spuse căare de citit ceva care îl interesa ş i ceru ră gaz sătermine capitolul început. Partida începu. de-ai fi zis căaş eazămingile cu mîna. La Ramée î ş i fă gă dui sănu mai încalce regulamentul închisorii. domnul de Beaufort juca stra ş nic. prin ţ ul de Beaufort se întreba dacănu cumva visează .

Cezar era cel mai mare om al antichită ţ ii.) — Dar. — Adică . fă cîndu-i semn săia loc în faţ a lui. înveselit de întors ă tura pe care o lua convorbirea ş i uitîndu-se din cînd în cînd la pendula ale că rei ace se miş cau cu o încetinealăucig ă toare. — Dragul meu La Ramée. (Prinţ ul voia săspună : afecţ iunea. ră spunse La Ramée cu zîmbetul-i larg. credeţ i-mă . e o mare . Ofiţ erul nu aş teptăs ăfie poftit a doua oară . atunci cînd se aş eazăla o mas ăcu bucate de soi: drept care. Eu.plă cinta. căcel ce face onorurile acestui praznic e nepotul lui Henric cel Mare. monseniore zise La Ramée din tot sufletul. — Da. Domnul de Beaufort pricepu unde bate ş i se aş ezăla masă . îş i întregi vorba La Ramée. sorbind cu desfă tare un pahar cu vin de Madera. Prinţ ul îl privi cu un surîs. La Ramée! strigăel. — Ciudat chip de a-ţ i dovedi aflicţ iunea. jupîn La Ramée? întrebăducele. mie îmi place mai mult Hanibal. — Nu. — Credeţ i. — Pentru căn-a lă sat Comentarii. — Ei bine. — Adevă rat! încuviinţ ăprinţ ul. aici nu mai dumneata singur poţ i face un compliment. nu-i nici urmăde compliment în cuvintele mele. Nu existămutrămai gră itoare decît aceea a unui adevă rat mîncă cios. ca o cinste îndoieş te plă cerea bucatelor. ce-aţ i face în afara acestor ziduri? Vreo nebunie care v-ar pune ră u cu curtea ş i-n urma c ă reia aţ i ajunge la Bastilia. aşfi neconsolat dacăalteţ avoastrăar pleca de la Vincennes. zise La Ramée. veţ i înţ elege. rostind cu un aer grav: — Hotă rît. monseniore. — La naiba. mă rturisesc căatunci cînd mi-e foame nu cunosc priveliş te mai plă cutădecît aceea a unui praznic de soi. Dar domnul de Tremblay e ş i mai ră u. Spun ceea ce gîndesc. mărog. într-adevă r. monseniore. pe legea mea! încuviinţ ăLa Ramée. monseniore? f ă cu La Ramée. continu ăLa Ramée. n-aşcrede! —Ş i-aţ i avea dreptate. Domnul de Chavigny nu-i un om plă cut. care stă tea în spatele lui La Ramée. — La ce v-aţ i putea aş tepta de la fratele unui capucin. monseniore. de acord. farfuria cu ciorbăprimitădin mîinile lui Grimaud aduse pe chipul lui La Ramée o desă vâr ş ităîncîntare. crescut la ş coala cardinalului Richelieu! Ah. Aflăcădac ămi s-ar spune căexist ă în clipa asta în Franţ a un om mai fericit ca tine. Prinţ ul se înclinăla rîndu-i ş i un zîmbet abia ză rit se ivi pe chipul lui Grimaud. îmi eş ti ataş at? întrebăprinţ ul. unul. —Ş i de ce. La ş ase ş i jumă tate prinţ ul se ridică . Ş i dac ăad ă ugaţ i. urmăel. glă sui prinţ ul. monseniore. — Atunci. în loc sa fiţ i la Vincennes. credeţ i-mă . zise La Ramée.

care-i acel faimos mijloc de evadare? — Săţ i-l spun pe cel pe care măbizuiam mai mult ş i pe care mă hotă rîsem să -l folosesc întîi? — Da. pe care el sănu-l cunoască . rupînd o f ă rîmăde coajăcu o mînă . —Ş i tot printr-unul dintre cele patruzeci de mijloace de evadare ale dumneavoastră . monseniore. — Ba da. monseniore? — Eh. La Ramée se înclină . servitorul unui gentilom de ispravă . dupăcîte am auzit cel puţ in. fă cu prinţ ul. cu care sămă înţ eleg spre a-mi pregă ti fuga. continuăprin ţ ul. cum trebuie săfie orice gentilom. descriind un cerc pe deasupra pl ă cintei. rosti La Ramée. întrebăofi ţ erul. — Ascult. dar La Ramée. el însu ş i duş man al lui Mazarin. se pare că -s un ingrat căm-am gîndit o clipa săies de-aici. dezvă lui ţ i-mi ş i mie unul dintre aceste patruzeci de mijloace nă scocite de alteţ a-voastră . unde aveţ i masăbun ăş i aer curat.fericire căregina. voi încerca să -i recomand. ră sturnîndu-se pe speteaza scaunului. pe acela. — Ei bine. în care ţ inea cuţ itul. nu? — Oh. domnule La Ramée. se împotrivi prinţ ul. dă -mi plă cinta. La Ramée. întinse domnului de Beaufort cuţ itul să u a că rui lamăera de o ţ el. din cînd în cînd tot mămai bate gîndul acesta. desigur. Îl ave ţ i. zise prinţ ul. Numai căalte ţ a-voastrănu s-a gîndit niciodatăserios la asta. — Ei bine! fă cu prin ţ ul. monseniore. Ş i trebuie să -ţ i mă rturisesc cădeş ie poate o nebunie. Mai departe. — Bun! zise La Ramée. Prinţ ul aruncăo privire asupra pendulei. — Îmi spuneam. că . care se temea sănu strice cumva o asemenea frumuseţ e de pl ă cintă . — Haide-haide! morm ă i La Ramée. zise La Ramée. — Bucuros. La Ramée. spuse La Ramée. luînd cu ţ itul. — Ză u. printr-un prieten al meu. — Mulţ umesc. de vreme ce sîntem la mă rturisiri. Grimaud puse plă cinta pe masăîn faţ a prinţ ului. — Nu-i aş a? relu ăprinţ ul. .. monseniore. — Monseniore. care lu ăcuţ itul de argint pentru a-i desface capacul. În primul rînd nă dă jduiam săam drept paznic un bă iat cumsecade ca dumneata. De pild ă . Grimaud. Planul nu-i ră u. zise prinţ ul. ascultînd ce spui. juca o partidăde mingi. dacăam lîngămine un b ă iat cumsecade ca La Ramée. —Ş i măfelicit pentru asta. unde puteţ i face o plimbare. ar fi culmea ingratitudinii! întă ri La Ramée. un om credincios mie. Mai erau zece minute ş i bă tea de ş apte.. iar cu cealaltă . s-a gîndit săva trimităaici. ridicînd paharul ş i închizînd un ochi ca săse uite la soarele ce-ş i ră sfrîngea razele în vinul rubiniu. care întotdeauna v-a dorit binele. se învoi domnul de Beaufort.

da! tă ră gă năLa Ramée. bună oară . — Da. La Ramée dăliber stră jilor. sc ă rpinîndu-se dupăureche. monseniore. toatăpovestea asta nu-i. Aceastăminge conţ ine ş i ea o scrisoare. un om e acolo ş i o ia. — Oricum. Uite. aş a cum îi strig de pe culmea zidurilor. — În altceva? În altceva? Ş i în ce anume? — Într-o pl ă cintă . De pildă . le gă seş te mult mai ară toase decît ale celui dinainte ş i vine să măîmbie săgust ş i eu din ele. Clipa fugii mele a fost . decît un mijloc de corespondenţ ă . care-i un mîncă cios. el îmi aruncăalta. Presupune un lucru. — Eh. o scarăde frînghie n-o poţ i trimite. nimic mai lesne. Fă cînd o partidă de mingi. cu condiţ ia ca La Ramée sămă nînce plă cinta împreunăcu mine. Eu măînvoiesc. Nu-i vorba s ăaibăcaii aripi. continuăLa Ramée. cu doi cai gata de drum". Sănu vorbim de politic ă . — Mie mi se pare destul de mult. — Într-o pl ă cintă ? îng ă imăLa Ramée. ca săurce sus pe ziduri ş i săvinăaici săvăcaute. se rugăLa Ramée. Astfel se cheamăcăam stat de vorbă . — O partidăde mingi? întrebăLa Ramée. fă r ăca nimeni săbă nuiascăceva.— Tă cere. gata oricînd s ămăurmeze. — Oh. acesta se va bizui pe el ş i atunci aşprimi ve ş ti dinafară . ciulind urechile ş i ascultînd cu cea mai mare atenţ ie povestirea ducelui. — Ei bine? bîigui La Ramée tremurînd de-a binelea. de acum înainte am să -i am sub ochi pe cei care aruncămingile. ca săurce sus pe ziduri. i-o întoarse La Ramée. ş i-apoi? întrebăLa Ramée. că bucă tarul meu. bună oară . Presupune. Grimaud e omul trimis mie de un prieten. încercînd sărîdă . slujitorul cu care măsfă tuiesc. Doamne! exclamăprinţ ul cu nepă sare. spuse domnul de Beaufort. Doar caii ă ş tia n-au aripi. Mingea conţ ine o scrisoare. în loc să -mi arunce înapoi aceea ş i minge. ca o scrisoare. Prinţ ul zîmbi. Noirmond. — Drace! mormă i La Ramée. vede plă cintele noului negustor. la urma urmei. — Care? — O scarăde frînghie. o poţ i trimite în altceva. de pildă . oricît de puţ in îndemînatic ar fi ş i oricît de puţ in s-ar pricepe s ăcîş tige încrederea paznicului meu. ca săne serveascăla masă . într-o minge. spun prietenilor mei: „Aş teptaţ i-m ăîn cutare zi.. — Ei bine. — Întocmai. La Ramée. — Nu.. Bine face ţ i că -mi spuneţ i treaba asta. ar fi cumpă rat pră vă lia lui jupîn Marteau. eu trimit o minge în ş anţ . ci sa am eu un mijloc s ăcobor. — Asta nu-i de ajuns. veş ti din afară ? — Ei. urmăprinţ ul. pă strînd doar pe Grimaud. — Numai că . — Iartă -m ă . cu oarecare neliniş te. la cutare ceas de partea cealaltăa ş anţ ului. — Dupăce voi avea pe acest om lîngămine. reluăprinţ ul. Pentru a se sim ţ i mai în largul să u. monseniore. Cum adică . — Ei bine.

desprind crusta plă cintei. nu va putea săvăschimbe hotă rîrea? — Astă -searăvreau săfiu liber. — Mîinile! spuse Grimaud. mereu la fel de tă cut. . — La ş apte fă răcîteva minute. Grimaud. monseniore. scotea la iveal ădin plă cintăcel de al doilea pumnal. —Ş i sînteţ i hot ă rît săp ă ră siţ i închisoarea? — La naiba! Desigur! —Ş i orice v-aşspune. monseniore. am întîrziat. Ei bine. —Ş i dacămăapă r. sînt pierdut. pe cinstea mea de gentilom. — Cu centura dumneavoastră . într-un chip care nu îngă duia acestuia să -i mai punăla îndoialăhotă rîrea. la spate.hotă rîtăpentru ora ş apte. ajunge! Nu mai fac o mi ş care.. La Ramée fă cu o miş care ca pentru a fi cu conş tiinţ a împă cată . care ar fi stîrnit rîsul acestuia într-o altăîmprejurare. Doar n-o săaveţ i inima săm ăucideţ i! — Nu. care pînăatunci nici nu deschisese gura. care. — Monseniore. — La ş apte fă răcîteva minute?.. În clipa aceea ră sunăb ă taia pendulei. scara de frînghie ş i para-că luş ul. la spate! — Cu ce săle leg? întrebădomnul de Beaufort. îngă imăel.. o scarăde frînghie ş i un c ă luş . dar dacăvălas săfugiţ i. dacăcer ajutor? — Te ucid. —Ş i pentru ce asta? — Ca sănu se cread ăcăv-am fost complice. sînt dezolat. dac ăstrig. st ă tea gata să -i stră pungăpieptul. continuăprinţ ul trecînd de la vorbe la fapte. îl povă ţ ui La Ramée. dar dacăfaci vreo miş care. eş ti mort!" Precum am spus. monseniore! gemu el. monseniore. Un pumnal în pieptul lui La Ramée ş i-i spun: „Prietene. — Legaţ i-măcobză . — Care? Vorbeş te mai repede. La Ramée urmă rea cu privirea fiecare lucru în parte. Se afla în picioare lîngăLa Ramée. — Am să -ţ i înapoiez banii pe care i-ai plă tit ca sădobîndeş ti slujba asta. a că rui frunte se brobonise toatăde sudoare. dacănu te împotriveş ti fugii mele! — Bine. o ultimărugă minte. ori scoţ i vreun strigă t. — Săne gră bim. cuprins de o groazăcrescîndă . —Ş apte! spuse domnul de Beaufort. Prinţ ul încrunt ădin sprîncene ş i ofi ţ erul simţ i vîrful pumnalului. Gă sesc în ea dou ăpumnale.. zise prinţ ul. ş i îi apă săvîrful unui pumnal în piept. — Fie. uitîndu-se la domnul de Beaufort cu un aer uluit. Vezi. la ş apte fă răcîteva minute. rostind aceste cuvinte din urmă . repetăLa Ramée. —Ş apte! rosti Grimaud. În acest timp. prinţ ul trecuse de la vorbe la fapte. — Nu aş a în faţ ă . dupăce str ă punse haina ş i că maş a. monseniore. — Oh.

fiindc ăr ă mase întins la pă mînt. monseniore. Schimb ăun semn cu ei ş i se încredinţ ăcăpentru el se aflau acolo. deschise u ş a odă ii unde se aflau. în semn căs-a dat o luptă . — Vorbeş te. Grimaud tocmai se pregă tea să -i facăpe voie. ră sturnarăcîteva scaune. monseniore. se tîngui La Ramée. — Acum spada. — Haide! spuse prinţ ul. — Asta aş a e. — Acum. legîndu-i ţ eapă n picioarele. dac ăse abate vreo nenorocire asupra mea din pricina dumneavoastră . — Eu întîi. nu uitaţ i căam nevast ăş i patru copii. — Picioarele! spuse Grimaud. scînci bietul La Ramée. Grimaud scotoci prin buzunarele ofiţ erului ş i-i lu ătoate cheile. Grimaud lega coarda pe care aveau s ăcoboare. care legă mîinile ofiţ erului în aş a fel. vreau că luş ul. În acest timp. ră spunse domnul de Beaufort. încuviinţ ăGrimaud. cît mai adînc. Nu se vedea nici o santinelăş i nimeni pe la ferestre. începu primejdioasa coborîre.Prinţ ul îş i desfă cu centura ş i i-o întinse lui Grimaud. dacămă prind. cu un baston ce trebuia petrecut printre picioare ş i al că rui fir se depă na singur de greutatea celui ce venea că lare pe baston. — Fă r ăîndoială . rosti La Ramée. Unul dintre oamenii care aş teptau se lă săiute sălunece în ş anţ . cu o repeziciune care fă cea cinste îndemînă rii lui Grimaud. Altfel. Grimaud! Cît ai clipi. Legaţ i-mi bine mînerul spadei. dar Grimaud nu scoase nici cel mai mic geamă t. trecur ăde locul unde jucau de obicei mingea. Prinţ ului îi scă păun strigă t. Dar pe tine te spînzură . încît ş i el ră mase mulţ umit. — Fii liniş tit! Pune-i că luş ul. iar Grimaud rupse un ş tergar fîş ii. Nu era o scarăde frînghie. Vîrîţ i-l cît mai adînc. Ş i aş ezîndu-se îndatăcă lare pe baston. — Acum. Cele trei uş i din cale fura deschise ş i încuiate rînd pe rînd. În cele din urmă . Prinţ ul îş i smulse un ş nur de la pantaloni ş i-i îndeplini dorinţ a. zise prinţ ul. La Ramée ză cea cu că luş ul în gurăîntins la pă mînt. ducele îl urmă ri din ochi cu o groazănestă pînită : Grimaud mai avea de coborît cam un sfert din înă lţ imea zidului. cînd coarda se rupse pe neaş teptate ş i Grimaud se rostogoli ca un pietroi în ş anţ . cînd se vă zu afarără suci cheia de douăori în broască . au s ăm ă învinuiascătoţ i căn-am strigat. ş i totuş i trebuie căse r ă nise ră u. nu măaş teaptădecît închisoarea. cînd ofiţ erul dă du semn printr-o miş care căvrea săspunăceva. Era cu desă vîrş ire pustiu. Prinţ ul se duse într-un suflet spre metereze ş i ză ri de cealalt ăparte a ş anţ ului trei că lă reţ i purtînd de frîu încădoi cai. ci un ghem de mă tase. apoi apucarăamîndoi pe coridorul ce ducea în curtea cea mică . . monseniore? întrebăGrimaud. Pe mine. La Ramée întinse picioarele.

monseniore! glă sui omul aflat în ş anţ . Acum nu avem o clipăde pierdut. porni înainte în goana mare. Pe ceilalţ i doi gentilomi nu-i cuno ş tea.. ş i ceilalţ i doi. Pentru el totul era mai greu. Odinioarănu i-ar fi trebuit decît douăzile. cînd ne-am regă sit. începurăsă -l tragăspre ei. Numai dumneavoastrăsînte ţ i fă cut pentru o viaţ ăca asta. fă răde tihn ă . Liber!. puternic ş i nu-ş i pierdea niciodatăcumpă tul. la poarta Saint-Denis. care plecase cu trei ore în urma lui.. prinţ ul era îndemînatic. săm ă urmeze! Ş i aruncîndu-se în ş a. tră gînd aerul lacom în piept ş i strigînd luminat de o bucurie cu neputinţ ăde înfă ţ iş at în cuvinte: — Liber!. ca un adevă rat gentilom. ş i d'Artagnan gă si cu cale să -l mustre pentru moliciunea lui. în buza că ruia îl g ă si pe Rochefort. bună oară . D'Artagnan sosi a treia zi. nu erau mai mult de cincisprezece picioare. Planchet? Ş i socoteş ti cumva căacum. — Coborîţ i. era legat de spinarea unui cal. ră maş i sus.. În mai puţ in de cinci minute ajunsese la capă tul corzii de mă tase: pîn ăla pă mînt. Am vă zut căAthos. la drum. XXVI D'ARTAGNAN SOSEŞ TE LA TIMP D'Artagnan primi la Blois banii pe care Mazarin. Prinţ ul nu mai stă tu pe gînduri. .. ajunsese aici cu două zeci ş i patru de ceasuri mai devreme. fă ră cunoş tinţ ă . Dă du drumul corzii din mînăş i că zu în picioare fă r ăs ă -ş i facăvreun ră u. Aş adar. domnul Athos! Cine ar spune că -i vajnicul că ută tor de aventuri pe care l-am cunoscut noi odinioară ? Acum tră ieş te la moş ia lui la ţ ar ă . rosti prinţ ul. domnule. De la Blois la Paris erau patru zile de drum pentru un că lă re ţ obiş nuit. întocmai cum spusese gentilomul acela. Se că ţ ă rănumaidecît pe povîrniş ul ş anţ ului. Nu-s decît vreo cincisprezece picioare pînăla pă mînt ş i iarba e destul de moale. ai sălînceze ş ti mai departe în dugheana ta? — Hei! urmăPlanchet. la drum! Cine măiube ş te. Grimaud. — Ei. se hotă rîse s ă -i dea pentru viitoarele sale servicii. în dorinţ a de a-l revedea lîngăel. Liber!. — Domnilor. fiindcă nu se mai putea sprijini în baston. patruzeci de leghe în trei zile nu-i puţ in pentru un negustor de dulciuri! — Oare ai devenit într-adevă r negustor. Dar a ş a cum am spus.. trebuia săcoboare în mîini ş i asta de la cincizeci de picioare înă lţ ime. că tre ceasurile patru dup ă -amiaza.. Planchet pierduse deprinderea săgoneascăpe cal zi ş i noapte. Uite.petrecu o frînghie pe dupăbraţ ele lui Grimaud. văvoi mulţ umi mai tîrziu.

scumpe prietene! ră spunse d'Artagnan. la han. auzind cuvintele lui Porthos. mai ales cănimeni nu ş tia ce caut ăacolo. care tocmai desc ă lecase. încît trec ă torii se uitau cu un fel de admiraţ ie respectuoasăla acest gentilom atît de chipeşş i de bogat. scumpe prietene. o femeie destul de plă cutăş i care ş tie de glum ă . a că rui . d'Artagnan nici nu clipi ş i. ca ş i în jurul că lă re ţ ilor. îmbră cat într-o minunatătunic ăalbastră . scumpe prietene. Frumoasa Magdalena. cu capul ră sturnat pe spate. pe care bogă ţ ia ş i mă reţ ia pă reau că -l plictisesc de moarte. îl ză ri pe Porthos la o fereastr ăa hanului „La Că pri ţ a". Cugetăde asemenea în sinea lui în ce chip să -l fac ăs ădea uită rii mo ş ia de la Bracieux ş i bucatele homerice de la Pierrefonds. amintindu-ş i de Porthos. spuse rîzînd spre Porthos: — Da. Porthos ş i coborîse în uş a hanului. D'Artagnan. leganîndu-se pe picioare cu aeru-i mulţ umit de sine. că sca s ă -ş i rupăfă lcile. Ş i dac ănu era hangiţ a. —Ş i eu la fel. Chiar tu e ş ti! — Ei. Dînd colţ ul stră zii Montmartre. Dar fii liniş tit. — Ză u?! se mir ăd'Artagnan. m ă rturisi Porthos.Ză u. Slav ăDomnului c ăte vă d. Sînt tare mîhnit pentru aceste nobile animale. pe cinstea mea! — Ah. — Ah. vă zu proiectîndu-se pe perete pîntecul uria şal lui Mousqueton. care vorbeau. —Ş i pe cînd asta? — Cît de curînd. De altminteri. — Prefă cutule! i-o retezăd'Artagnan. Un pîlc de gură -cascăse strînse numaidecît în jurul cailor pe care slujitorii de la han îi ş iţ ineau de c ă pă stru. Se vede cît de colo căte apropii de Paris. cei doi că lă tori sosiră la barieră . se dă du un pas înapoi ş i se îngă lbeni la faţ ăca o moartă . ca Porthos îi ş i recunoscu. care pornea din colţ ul unei u ş i. adă ugăel. încredinţ atăcăse va repeta scena petrecutăcu elve ţ ianul. nă dă jduiesc. abia dă duserăei colţ ul stră zii. care trebuia să -l a ş tepte în strada Tiquetonne. gîndind căare s ătreac ăpe stră zi unde era binecunoscut. Dar sprînceana încruntatăa lui d'Artagnan. cu atît mai bine! La strigă tul plin de bucurie al lui Porthos se auzi un geamă t înă buş it. măîngrijesc eu să respiri un aer mai curat. înţ eleg. risipirăca prin farmec îmbulzeala ce sporea vă zînd cu ochii. dar. Planchet îş i trase pă lă ria pe ochi. nu-i nimic mai de rîvnit pe lumea asta decît o viaţ ăliniş tită . d'Artagnan! strigăel. aerul stră zii Tiquetonne nu se poate asemui cu cel din valea Pierrefonds. în vreme ce d'Artagnan îş i ră suci musta ţ a. bun gă sit. vorbi el. Nu prea măsimţ eam în apele mele. înţ elese iute de cei din jur. ca ş i două -trei gesturi ameninţ ă toare ale lui Planchet. spre marea ei uimire. grozav de ră u mai stau caii mei aici. în loc s ăse supere. apoi îmi că utam culcuşîn alt ăparte. brodată toatăcu argint. — Ei. Ş i tocmai cînd ajunserăaici cu sporovă iala lor. care în acest timp se apropiase ş i ea. unde ş tii căte aş teaptăun la ţ ş i o spînzur ă toare.

mergem într-o vizităde ceremonie. — Oh. —Ş i zici cămergem la Palatul Regal? — Numaidecît. n-o săprindăr ă u. ia-l pe Mousqueton. — Întocmai. nu prea eş ti în apele tale în hanul ă sta pă că tos. pe Phebus ori pe Superbul. n-o sădă m ochii cu ea. zise d'Artagnan atunci de ce n-o face el pe bucă tarul. fii liniş tit! nu ai de-a face cu celă lalt cardinal. ş i ză u. pe ale mele le gă se ş ti gata încă rcate la ş aua mea. nu-i ca acolo. — Măprezinţ i cardinalului? — Asta te sperie? — Nu. fiindcămergem la cardinal: — Ei. nu mai existăaş a ceva. Ca sănu ză bovesc. . prietene. Cît despre Planchet. crede-mă . dacăn-aşavea altceva mai grabnic de fă cut în clipa asta. îl dă du Porthos în vileag. care aducea tot atît de bine a compă timire ş i a bă taie de joc. pentru orice împrejurare. ia un cal falnic. Mouston. aici nu-s heleş teiele prin ţ ului. domnule? — Nu. Va s ăzic ănu-i vorba decît de o vizită . Numai că . — Bucatele de aici i se par ca vai de lume. înţ elegi. — Ei. n-am nevoie decît de unul. — Oh! ră suflăuş urat Mousqueton. am cercetat-o amă nunţ it. — Totuna e. prietene. — O. spuse d'Artagnan. luîndu-l deoparte pe Porthos. Doamne. — Eu să -l iau pe Rustaud. — Luă mş i vale ţ ii cu noi? — Da. Cît despre pivniţ ă . nu-i mare scofalăde ea. — De ce? — Hm. Regina? N-ai grijă . zise Porthos. nici pă durile alteţ ei-sale ca s ăînha ţ i cele mai straş nice potîrnichi. ca s ă prinzi crapii ă ia frumoş i. — Regina! — Era săspun: nu mai exist ăregină . continuă : — Dragul meu du Vallon.gurăîndurerat ăslobozea vă ică reli nedesluş ite. — Pofteş te: poţ i să -i iei pe tuspatru. — Domnule Mouston. bietul meu domn Mouston. uimit. dar măemoţ ionează . ca la Chantilly? — Vai. — Mouston. d'Artagnan. nimic altceva. aş i! Ză u?! se holbăPorthos. domnule. are el motivele lui sănu calce pe la curte. pune pistoalele în coburi. — Bine. —Ş i tu la fel. nu se are bine cu Eminenţ a-Sa. te vă d bine îmbră cat ş i se nimereş te de minune. aşîmprumuta unul din caii tă i. Ş i. ă sta n-o săte striveascăcu mă re ţ ia lui. pune ş aua pe Vulcan ş i Bayard. te-aşplînge din toatăinima. curtea! — Eh. nu-i a ş a? vorbi d'Artagnan pe un ton zeflemitor.

strigăel lui Planchet. Mouston se întoarse cu cei trei cai gata de drum. dar ascultă -mă . n-avem de-a face decît cu un uliu oarecare. domnule. ză u. înarmîndu-se pînăîn dinţ i. era stă pînit de un tremur uş or. d'Artagnan se vă zu între cunoscuţ i: muş chetarii din compania lui tocmai fă ceau de gardă . Stră zile erau pline de lume. ar ă tînd o spadăscurt ăde paradă . prietene. a gă sit doi în loc. Plecă m cumva la luptă ? Atunci spuneţ i-mi. d'Artagnan: Mouston va fi de ajuns. ori ai uitat cănu stăîn obiceiul nostru săne petrecem nopţ ile pe la baluri sau cîntînd serenade. Ori nu prea ai ţ inere de minte. ca în ziua de Rusalii. tu ş tii. ş i mul ţ imea se uita cu mirare la cei doi c ă lă re ţ i. D'Artagnan să ri în ş a. zise Porthos. Crede-mă . Ţ ine- . Mousqueton atră gea ş i el privirile forfotei de gură -cascăş i. D'Artagnan se întoarse spre Porthos. aplecîndu-se spre el. Zîmbi ş i. — Într-adevă r. dintre care unul gă tit ca scos din cutie. care îi cerea s ăse înapoieze f ă răîntîrziere. dupăcum i se pă ru. În clipa aceea. — Ia-ţ i spada cea mare. ca ş i cum s-ar fi odihnit opt zile în ş ir. zise valetul. — Pentru unii ca noi. cizmele ţ i-s pline de noroi. Tu ai dreptate. — Tu nu-ţ i schimbi hainele? întreb ăPorthos. — Vai. cum povestea lui Don Quijote îş i cî ş tigase pe atunci mare faimă . Mouston. ochii vulturului s-au închis. aş a e! recunoscu Mouston. — Dar eş ti plin de praf ş i de sudoare. Mouston! ceru Porthos. — Ei. cămă surile de prevedere sînt întotdeauna binevenite. uitîndu-se binevoitor cum se depă rta vechiul să u slujitor. — Eu am spada mea anume pentru curte. adu-mi spada cea lungă . — De ce? — Nu ş tiu. care. Uş ierul se înclinăş i intrăîndatăla Eminenţ a-Sa. ră mîn aş a. Uitasem. Pă ş ind în anticameră . unii ziceau căe Sancho. spuse Porthos. de-ai fi zis căvine drept de pe cîmpul de luptă . care. D'Artagnan zîmbi. o săiau mă surile de prevedere cuvenite. e tare ară tos. — Nu. vorbi d'Artagnan. — Spada cea mare.Mouston scoase un suspin: nu prea înţ elegea aceste vizite de ceremonie la care te duci înarmat pînă -n dinţ i. Pornirăîntr-un trap destul de iute ş i ajunserăla Palatul Cardinalului pe la orele ş apte ş i un sfert. viteazul meu prieten! Nu te pierde cu firea. iar celă lalt atît de colbuit. — Pă i asta-i adevă ratăpregă tire de r ă zboi. dupăce ş i-a pierdut stă pînul. cu mînerul aurit. îi ş opti la ureche: — Curaj. — Neorînduiala ţ inutei mele va dovedi graba cu care m-am înfă ţ iş at la ordinele cardinalului. Trimise dupăuş ier ş i-i ară tăscrisoarea cardinalului.

Într-adevă r. Va să zicănumai ş i numai din devotament? — Monseniorul oare nu se încrede prea mult în acest cuvînt? întrebă d'Artagnan. Iată -măla ordinele Eminenţ eiVoastre. în carne ş i oase. Te-ai gră bit. Mazarin se afla la masa de lucru. preocupat s ătaie cît mai multe nume cu putinţ ăde pe o listăde pensii ş i lefuri. cu surîsul lui fin. umerii largi ş i ochii stră pungă tori ai lui Porthos. la fortă reaţ a Saint-Gervaise. — Da. —Ş i ceilalţ i doi prieteni? întrebăMazarin. domnilor.te drept. deş i privirea i se aprinsese de bucurie la vestirea uş ierului. . monseniore. unul dintre vechii mei prieteni. Uş ierul reapă ru. că ruia acest cuvînt avea privilegiul să -i insufle întotdeauna un mare respect. rosti Porthos. — Intraţ i. Porthos deschise gura. — Un cavaler falnic. Porthos îl salutăpe cardinal. ar fi bucuros s ăse întoarcăîn oş tire? se interesăMazarin. la fel cum aveau să -i placă mai tîrziu lui Frederic al Prusiei. D'Artagnan îi fă cu însăsemn cu ochiul. monseniore. bine. aflîndu-se mai liber decît dînş ii. zise Mazarin. Porthos întoarse capul la dreapta. Îi vă zu cu coada ochiului pe d'Artagnan ş i pe Porthos trecînd pragul înc ă perii ş i. Mulţ iş tiu asta. dumneata eş ti. ca atunci. Erau cele dintîi cuvinte pe care le spunea. dar n-o spun. rosti d'Artagnan. monseniore. apoi la stînga. Începu săadmire mîinile pline de neastîmpă r. — Bogat?! zise Mazarin. — Cea mai de frunte spadăa regatului. c ă ci nu mai pot săo spun ă . ş i asta numai din devotament. mormă i Porthos. Mazarin tuş i uş or. fiindcăo să -ş i fac ăo proast ăp ă rere despre tine. ne vom întîlni ceva mai tîrziu. Dar asta îi aminti căvechiul grup al muş chetarilor era alc ă tuit din patru oameni. continuăMazarin. acum nu pă rea cîtuş i de pu ţ in tulburat. crezînd căe clipa săspunăş i el ceva. fiindcădomnul de Bracieux e bogat. — Numai din devotament. îndreptîndu-ş i umerii plin de demnitate. Fii binevenit! — Vămulţ umesc. — Cincizeci de mii livre venit pe an. I se pă rea căare în faţ a lui. care î ş i ascundea obîrş ia nobilăsub numele de Porthos. — Ah. spuse el. —Ş i domnul. Eminenţ a-Sa văaş teaptă . — Ceilalţ i prieteni ai noş tri n-au putut săne întovă ră ş ească deocamdată . ca ş i domnul du Vallon. — Bine. domnule locotenent! zise el. Lui Mazarin îi plă ceau soldaţ ii chipe ş i. ş i nu-l saluta prea adînc pe italianul ă sta. ş i asta mămulţ umeş te. salvarea ministerului să uş ia regatului. Porthos înclinăuş or din cap spre d'Artagnan.

domnule? vorbi Mazarin. A ş dori săv ăvorbesc neîntîrziat ş i între patru ochi. domnule du Vallon. — Voi fi baron! exclamăPorthos. O săvedem. —Ş i dumneata. ce-ar dori sădobîndeasc ăla capă tul devotamentului să u? — Ei bine. zise d'Artagnan. dar ce-i asta? zise Mazarin. unde este domnul cardinal? Mazarin se temu căva fi asasinat ş i se trase înapoi. monseniore. interveni d'Artagnan. cu ochii scînteind de bucurie cînd auzi căpoate sără splă teascădevotamentul lui Porthos f ă răsă -ş i desfacă bă ierile pungii. desigur. prietenul meu ar dori ca una dintre aceste trei moş ii s ădobîndeascărangul baroniei pentru st ă pînul ei. adic ădin acelea socotite nebuneş ti ş i cu neputinţ ăde înfă ptuit. sprijinindu-ş i coatele de birou ş i bă rbia în palme. domnul du Vallon e la fel ca mine: îi place săducăla bun sfîrş it misiuni cu totul ieş ite din comun. — Totuş i. împingîndu-ş i jilţ ul. apucîndu-l de braţ . D'Artagnan se înclină . se vor împlini două zeci de ani de cînd cardinalul Richelieu m-a fă cut locotenent. nimic din toate acestea nu e cu neputinţ ă .— Dar dumneata. bună oară . ofiţ er de gardă . o săvedem. — Eu. în septembrie. rosti d'Artagnan. Acum. în post la închisoarea Vincennes. domnilor. domnilor. — Numai atît?! se mirăMazarin. moş ia Bracieux în Soissonnais ş i moş ia Pierrefonds în Valois. ş i ai dori săobţ ii de la cardinalul Mazarin gradul de că pitan. monseniore. care deveni visă tor. strigînd: — Domnul cardinal. Într-adevă r. Am oarecari neliniş ti. v-am chemat spre a vă încredinţ a o slujb ăsedentară . — Ei bine. dar la capă tul unui devotament se cuvine întotdeauna săexiste o r ă splată . se aş ezarăîntre noul venit ş i cardinal. — Ei domnule. Sînt de Poins. f ă cînd un pas înainte. vămă rturisesc. în anticamer ăse auzi mare zarvăş i aproape în aceeaş i clipăuş a se deschise ş i un om plin de praf nă vă li în cabinet. D'Artagnan ş i Porthos. Monseniorul ţ i-o repetăla rîndul să u. Numai atît? Lucrurile s-ar putea aranja. zise d'Artagnan. spune-mi unde ai vrea săslujeş ti: în oraş ? Undeva la ţ ar ă ? Porthos deschise gura săr ă spundă . care trebuie în chip firesc săfie urmat de numele unei moş ii. glă sui ofiţ erul că ruia i se adresăaceastămustrare. de pildă . prietenul meu stă pîneş te trei minunate mo ş ii : moş ia Vallon la Corbeil. — Monseniore. . — Prietenul dumitale. Ei. spuse Mazarin. —Ţ i-am spus doar. ce e de dai buzna aş a? — Monseniore. cred în devotament ca într-un nume de botez. — Da. or. O atare lă udă roş enie tipic gasconănu-i displă cu lui Mazarin. dintr-o mi ş care. domnule d'Artagnan ce ai dori? — Monseniore. Natura te poate face mai mult ori mai puţ in devotat. la anul.

întă ri Porthos. — Atunci. luaţ i pe cine g ă siţ i aici dintre ostaş ii de gardăş i porniţ i. l-aşînş fă ca de coarne ş i l-aşaduce aici. —Ş i n-ai tras asupra lui? — Ieş ise din b ă taia glonţ ului. zise d'Artagnan. dacăavem cai mai buni decît ai lui. nu-i aş a. —Ş i cine săporneascăîn urmă rirea lui? strigăMazarin. D'Artagnan ş i Porthos se retraser ăîntr-un colţ al cabinetului. — Spune. — Dar domnul de Chavigny ce fă cea? — Lipsea de la Vincennes. la naiba! —Ş i l-ai aresta? — De ce nu? — L-ai aresta pe domnul de Beaufort. — Evadat! îngînăel. de pe terasă . — Eu. aproape fă răcunoş tinţ ă . — Ei bine. Ce e? — Monseniore. l-am vă zut fugind de sus. — Dar ajutorul lui? — Era complicele ducelui ş i a fugit împreunăcu el. —Ş i credeţ i căo să -l prindeţ i? — Da. — Monseniore. încît Mazarin. — Dumneata la fel?! fă cu Mazarin.Ofiţ erul era atît de palid ş i atît de buimă cit. — Ce e? îngînăMazarin. cu un că luşîn gurăş i cu un pumnal lîng ăel. uitîndu-se cu mirare la aceş ti doi oameni. ai că rui ochi se aprinseră . fă cînd un pas înainte. s-ar putea s ămai fie prins. Mazarin nu-ş i putu st ă pîni un geamă t. fă cu semn lui d'Artagnan ş i lui Porthos să -l lase s ăse apropie. Franţ a e mare ş i cea mai apropiat ă frontierăse aflăla ş aizeci de leghe de aici. vorbi d'Artagnan. — Eu la fel. încredinţ at căi se aduce o ş tire de mare însemnă tate. — Cum asta? — DacăEminen ţ a-Voastrăar porunci s ăse porneasc ăîn urm ă rirea fugarului. înarmat ş i gata de lupt ă ? — Dacămonseniorul mi-ar porunci să -l arestez pe diavol. domnul Beaufort a evadat de la Vincennes. spune repede! îl zori Mazarin. Dar domnul de Beaufort nu se va da prins fă răo lupt ă înverş unat ă . Porthos? — La luptă ! strig ăPorthos. zise trimisul. La lupt ă !E cam multiş or de cînd nu ne-am mai bă tut. — Mi se pare căEminen ţ a-Voastrăpierde un timp preţ ios. . — Dar La Ramée? — A fost gă sit legat cobzăîn camera întemni ţ atului. domnule. Mazarin scoase un strigă tş i deveni la rîndu-i mai palid decît aducă torul acestei ve ş ti: că zu pe spă tarul jilţ ului. Domnul Beaufort a evadat? — Monseniore.

monseniore. curînd vă zurăsatul. monseniore. scumpe domnule d'Artagnan. nu-ţ i fă gă duiesc nimic. domnule baron. c ăputem lua orice cai vom întîlni în cale. — Pe cai. viu sau mort. ţ i-am fă gă duit să -ţ i dau putin ţ a săte miş ti niţ el ş i uite cămăţ in de cuvînt! — Întocmai. dar era ceva mult prea neînsemnat ca s ăopreascăîn loc ni ş te oameni atît de gră biţ i: grupul c ă lă re ţ ilor îş i urm ăcalea ca ş i cum caii ar fi avut aripi. încuviinţ ăMazarin. — Domnule du Vallon. cu strigă tul: „Pe cai! Pe cai!" Vreo zece oameni se adunarălîng ăei. — Dupămine! strigăd'Artagnan. curînd în pă dure. — Iată -mă ! rosti Porthos. cu pintenii înfipţ i în coastele fugarului. că pitane! ră spunse Porthos. d'Artagnan trînti un trecă tor la pă mînt. dar dacămi-l aduci aici. D'Artagnan ş i Porthos s ă rirăîn ş a. po ţ i să -mi ceri orice doreş ti. începurăsăscoatăfoc pe nă ri. Ordinul regelui! Luaţ i hîrtia asta ş i porniţ i! — Prea bine. îi urma la distanţ a cuvenită . rosti Mazarin. Porthos! spuse d'Artagnan. Mousqueton se aruncăpe Phébus. Dupăel veneau cei zece ostaş i.— Daţ i poruncă . luînd o hîrtie ş i aş ternînd cîteva rînduri pe ea. unul pe Vulcan. — Ba ş i semnez. Vai! Nu existălucruri neînsemnate pe lume ş i vom vedea că întîmplarea asta era cît pe ce săpiardămonarhia! XXVII DRUMUL CEL MARE Gonirăastfel în lungul mahalalei Saint-Antoine ş i al drumului spre Vincennes. Caii. curînd se aflarăîn afara oraş ului. — La drum! strigăPorthos. mai nă du ş it decît calul. celă lalt pe Bayard. Întoarserăcapul. Baronia dumitale gone ş te pe calul domnului de Beaufort: nu-i vorba decît să -l ajungi din urmă . În dreptul cimitirului Sfîntul Ioan. Ş i înfipserăpintenii în pîntecele nobililor fugari care pornirăca o vijelie pe strada Saint-Honoré. Ş i se nă pustir ăîn goanăpe scara cea mare. gonea la . cu minunatul să u sînge rece. Cît despre dumneata. Mousqueton. în vreme ce cîinii speriaţ i îi petreceau cu lă tră turi. luînd cu ei ostaş ii ce le ieş eau în cale. da. monseniore. care parcăse însufleţ eau cu fiece clip ă . apucîndu-ş i prietenul de bra ţ . D'Artagnan. — Ei bine. continu ăMazarin. — Da. — Adă uga ţ i. Cetă ţ enii îi priveau uimi ţ i din pragul caselor.

— Domnule ofiţ er. Acum spune-mi încotro au apucat? — Cît despre asta. în vreme ce cu cealaltăscoase un pistol din coburi ş i-i ridic ăîntr-o clipită cocoş ul. nu e voie săstea nimeni aici. se uitau la funia ce atîrna încăde creasta zidului ş i care era ruptăcam la două zeci de picioare de pă mînt. tică losule! se ră sti el la sergent. în locul unde turnul privea spre Saint-Maur. potrivit cu iuţ eala cailor. Mi se pare că -ţ i baţ i joc de mine. d'Artagnan ză ri un pîlc de oameni strînş i de cealaltăparte a ş anţ ului. domnule ofiţ er. Fruntea i se încruntăş i tîmplele i se împurpurară . Ostaş ii ce-l însoţ eau îl ajunserădin urm ărînd pe rînd. Pe culmea zidului era un du-te-vino de santinele speriate. asta-i floare la ureche. Un grup de ostaş i. — Ordinul regelui. Încotro au apucat? Sergentul vă zu cănu era de glumit cu d'Artagnan. — Ah.cîţ iva paş i înaintea lui Porthos. D'Artagnan scoase o hîrtie din buzunar. spuse sergentul. Fugarii sînt urmă riţ i? — Da. De pe culmea unei coline. comandat de un sergent. nu-i voie săsuflă m un cuvînt. — Patru sînt să nă toş i. nu-i aş a. — Douăceasuri ş i un sfert. Aş teaptă ! Desfă cu grabnic hîrtia ş i o puse cu o mînăsub ochii sergentului. domnule ofiţ er. D'Artagnan se duse drept la sergent. ră spunse d'Artagnan. dacănu. glă sui d'Artagnan. Doar avem cai de nă dejde. vorbiţ i cu guvernatorul. — Prea bine. ţ i-am spus. Din nenorocire. zise el. — Cîţ i sînt? — Patru! zise d'Artagnan. . uitîndu-se la Porthos. Toţ i cei strînş i acolo se ară tau tare preocupaţ i. — Ordinul regelui. Porthos? Porthos suspină . — Dacă -i a ş a. — Cît timp au înainte? — Douăceasuri ş i un sfert. Mînia se aş ternu pe chipul lui d'Artagnan. —Ş i unde-i guvernatorul? — La ţ ar ă . — Consemnul ă sta nu-i pentru mine. pe al cincilea l-au luat ră nit. Mousqueton îi urma îndeaproape. Auzi. gîndindu-se la ce-i a ş tepta pe bieţ ii lui cai. Pricepu numaidecît căpe acolo a fugit întemniţ atul ş i cănumai acolo ar putea săcapete lă muriri. baroane? Nu-s decît patru! Un zîmbet vesel luminăchipul lui Porthos. domnule ofiţ er. au cai foarte iuţ i. Mă surau din ochi în ă lţ imea ş i schimbau între ei fel de fel de pă reri. alunga oamenii din locul unde domnul de Beaufort încă lecase. îţ i zbor creierii. În cinci minute era sosit la ţ intă . Cite ş te ş i ră spunde. Ostaş ii se ţ ineau dupăei.

— Au apucat spre Vendômois. domnilor. — Pe aici. săle omorîm. zise Porthos. drace! zise Porthos. nu-i decît un sfert de ceas de cînd au trecut pe aici. numai să -i ajungem! izbucni d'Artagnan. Într-adevă r. murmurăsergentul. Phébus s-a dus pe copcă ! — Cardinalul o să -ţ i pl ă teascăo mie de pistoli pentru el. îş i pierduse r ă suflarea. ultima loviturăde pinteni îl f ă cu săse pră bu ş ească . Nici nu m-am gîndit la asta. cînd domnul Beaufort scă pase. Ş i înfipse pintenii în coastele fugarului. îi dă du de ş tire ce se petrece. ş i cu asta mai pierdură zece minute. pe aici! strigăel. mîine o săfii spînzurat. Dupădouăceasuri. Trebuir ăsă -l sileascăsăo deschidă . dar. Cîţ iva nu puturăsămai reziste la aceastăcursănă prasnicăş i. dacă -i ajungi din urmă . — Oh! exclamăPorthos. — Săne odihnim o clipă . în loc să -l urneasc ăla drum. îndreptîndu-se spre poarta cu pricina. caii stră bă turăfă răoprire două sprezece leghe. Picioarele începeau săle tremure. galop! — Da. D'Artagnan care nu se uita înapoi. sălă să m bietele animale să -ş i tragă sufletul. numai sămai fim în stare. — Dacăm ăminţ i. recunoscu Porthos. n-o săte mai întorci săm ă spînzuri. nu toţ i caii ţ ineau pasul. habar nu avea de nimic. calul lui Mousqueton se pră vă li la pă mînt. paznicul gă sise de cuviin ţ ă săferece poarta cu douăză voare. fă cu un semn escortei ş i porni. D'Artagnan ridicădin umeri. —Ş i pe ce poartăau ieş it? — Pe poarta Saint-Maur. S-a zis cu Vulcan! . tică losule. Dar acum. Într-adevă r. tunăd'Artagnan. trei dintre ei se oprirăîn loc. Pornirămai departe. r ă spunse el. iar unul se pră bu ş i la pamînt. — Bun! fă cu Porthos. săle omorîm. — Atunci înainte. ră spunse d'Artagnan. ceata că lă reţ ilor se nă pusti înainte cu aceeaş i iuţ eală . — Dimpotrivă . dup ăun ceas. — Iar tu. — Ah. Vă d urme proaspete. nici calul lui d'Artagnan nu vru sămeargămai departe. Urmele se vedeau desluş it în lumina asfinţ itului. — Adevă rat. Din pă cate. în vreme ce sudoarea le trecea prin n ă dragi. Ultima piedicăînl ă turatădin cale. — Barem noi doi săajungem ş i e destul. dupăvreo douăleghe. Porthos cu aerul să u liniş tit. fiindcăei nu-s decît patru. amîndouămarginile drumului erau scormonite de copite. spuma lor împroş ca tunicile că lă re ţ ilor. aş a cum îl silirăş i pe sergent sădeschidăgura.

. domnule. ş eile ş i capestrele cu frîiele. dar deodatăvă zu sîngele podidind calul pe n ă ri. — Asta-i altceva. Ei. ia-ţ iş i tu pistoalele din coburi. ia-ţ i pistoalele. fă r ăs ăfi fost vă zuţ i. — Le am în mînă . — Nu. vorbi Mousqueton. apucîndu-se cu mîinile de pă r. — Noi sîntem în serviciul regelui. ş opti d'Artagnan. Ală turi. Trebuie săne oprim! Dă -mi calul tă u. Porthos? — Nu prea. ş i? —Ş i pentru a-l sluji pe rege vom lua caii pe care i-am auzit nechezînd. — Porthos. D'Artagnan vru să -l ridice. Ia-te dupămine. întinzînd urechea în direcţ ia ară tat ă .— La naiba! exclamăd'Artagnan. — Ei. care î ş i lă sase calul în drum ş i tocmai îş i ajungea stă pînul din urmă . La o cotiturăa drumului ză rirălică rind o luminăîn desimea copacilor. — Uite casa. Porthos. — Nici o vorbă . De aici. —Ş i-al treilea! îngînăel. Phébus n-a putut s ă reziste ş i. — Bun! fă cu d'Artagnan. fă cînd semn celor doi tovară ş i ai să i sără mînă . — Aha! se dumiri Porthos. — Întocmai. — Mousqueton. — Sînt la mine. D'Artagnan se apropie cu repeziciune. întă ri Mousqueton. luîndu-ş i-le pe ale sale. Într-adevă r. Ş i ascultăla rîndul să u. pitulîndu-se pe dupătrunchiurile copacilor ş i ajunserăla vreo două zeci de paş i de casă . Se furiş arăînainte. la vreo cinci sute de paş i de noi. morm ă i Porthos. vă zurăpatru cai falnici. mulţ umit ăunui felinar agă ţ at sub un ş opron. conveni Porthos. La cinci sute de paş i de aici ş tiu o cabanăvînă torească . S-aude undeva înainte. — Cee? — Aud un cal. Domnule. — Tă cere! spuse d'Artagnan. ori mai degrabăBayard cade sub mine. în clipa aceea un al doilea nechezat se lă săpurtat de adierea nopţ ii. dar ce dracu faci? — Afurisitătreabă . Acum totul s-a sfîrş it! În clipa aceea se auzi un nechezat. în vreme ce Porthos se descurca aş a cum putea din scă ri. — O fi vreunul din oamenii noş tri care ne ajung din urmă . muţ i ca niş te umbre. — E undeva înainte. la treab ă ! Tustrei înaintarăîn noapte. Un argat îi ţ es ă la. Cad. zise d'Artagnan. ş i făce fac eu. Acum pricepi. — Tă cere! porunci Porthos.. zise d'Artagnan. Porthos. domnule. — Domnule.

pe care ş i-l puse îndatăsub bra ţ . vă zîndu-ş i de treabă . domnule. spuse'd'Artagnan. Intendentul dă du săse r ă stească . — Pă i. — Foc! ţ ipăintendentul drept ră spuns. Veni ţ i încoace. ă ş tia-s caii domnului de Montbazon. Văprevin ca-mi chem oamenii. Sînt locotenent în garda de muş chetari a regelui ş i am zece ostaş i care vin dupămine. ameninţ ăintendentul. Porthos? întreabăd'Artagnan. îi iau singur. domnilor! strigăargatul. Omul se întoarse nedumerit. —Ş i tu. ş ti ţ i asta? — Cu atît mai bine. — Hei. — Să riţ i! urlăintendentul în vreme ce argatul alergăîntr-un suflet spre clă direa învecinată . nici nu se gîndea să asculte. veniţ i încoace! ră cni intendentul. — Eş ti gata. — Gata. — Bă gaţ i de seamăsănu văomorî ţ i caii! strig ăd'Artagnan cu un hohot de rîs. — Atunci sus. bîigui intendentul. — Hei. Caii au gonit ş ase leghe ş i abia adineauri am scos ş eile de pe ei. Ă ş tia au sătragădupănoi. tic ă losule? se ră sti d'Artagnan. fă r ăs ăspunănimic. — Atunci. trebuie săfie cai de soi.mai în urmă . i-o retez ăd'Artagnan. Un soi de intendent se ivi din casăchiar în clipa cînd d'Artagnan ş i tovară ş ii s ă i puneau ş eile pe cai. — Domnule. Au s ăalerge de minune. spuse d'Artagnan. nu-i nici o juma' de ceas. cu armele! — La drum! spuse d'Artagnan. — Ba da. dacăsco ţ i un cuvînt î ţ i zbor creierii. zise el argatului. de asta. ră spunse d'Artagnan. dar intendentul. Mouston? — Da. — Dragăprietene. — Jumă tate de ceas de odihn ăajunge! rosti d'Artagnan. — N-ai auzit. în ş a. zise argatul. de frică . Ş i puse mîna pe calul aflat lîngăel. Tovară ş ii să i apă rurăîntr-o clipă ş i fă curăla fel. Ş i-i ară tăpistolul. —Ş i eu o să -i chem pe ai mei. O luminăca de fulger zvîcni în lungul drumului ş i în aceeaş i clip ă că lă re ţ ii auzirăgloanţ ele ş uierînd ş i pierzîndu-se în aer. de ce taci? — Caii nu-s de vînzare. i-auzi cum galopeazăîncoace? Atunci o s ăvedem! Nu se auzea nimic. — Dacă -i a ş a. Argatul strigădupăajutor. Ş i tustrei o pornirăca vîntul. plecă m! Tustrei se aruncarăpe cai. Ascultă . retră gîndu-se pas cu pas ş i încercînd săse strecoare în casă . . — Vreau săcumpă r caii ă ş tia.

Ea s-a îngrijit de cai de schimb. — Eş ti cineva dacămai poţ i săvezi ceva pe o noapte ca asta. vezi? strigăd'Artagnan. Iar noi gonim pe urmele prinţ ului cu caii pe care abia i-a pă ră sit. d'Artagnan? întrebă Porthos. jumă tate în glumă . domnul de Morttbazon e soţ ul doamnei de Montbazon. — Uite. — Hait! Ce vă d colo jos? glă sui d'Artagnan. întă ri Mousqueton. Pe vremea lui Richelieu se tră gea mai bine. — Mort? — Nu. mormă i Porthos. Ne cred mai puternici. zise d'Artagnan. Se pare căş i ai lor au ajuns la capă tul puterilor. aplecat pe coama calului. Au săse înfrico ş eze ş i-au săse risipească . pe moarte. — Dragul meu Porthos. — Încăun cal! le dă du Porthos de ş tire. —Ş i? Ş i doamna de Montbazon e amanta domnului de Beaufort. pricep! se dumiri Porthos. — Aha! Oare i-am prins din urmă ? — Bun! Un cal mort! vesti d'Artagnan. — Curaj! I-avem în mîn ă . — Eh! fă cu Porthos. — Le-am vă zut ş i eu. — Niş te scîntei. fiindcă -i urmă rim. — Înş euat. ş i-acum măsupă răş oldul drept. — Cu neputinţ ă . eş ti o minte p ă trunză toare. — Întocmai. — Parcăs-aude tropotul unei cete de c ă lă re ţ i. — Aha. — Dar dacăsînt mulţ i. — Aş i. — Atunci e altceva. — Eş ti sigur căsîntem pe drumul cel bun. — Asta-i sigur. . ori nu? — Înş euat. întă ri Porthos. jumă tate în serios. domnule. întorcîndu-ş i fugarul pe drum. ci ei pe noi. într-adevă r. de unde! i-o întoarse d'Artagnan. Mousqueton? — Ah. ei sînt. Caii erau albi de spum ăş i sîngele le ş iroia pe pîntece. Gonirăastfel cam vreun ceas. — Sînt mulţ i. ş i? — Ei. zise Porthos. — Pe naiba! N-ai auzit? — Ce? — Căă ş tia-s caii domnului de Montbazon? — Ei. chibzui Mousqueton. Ţ i-aduci aminte de drumul de drumul de la Crèvecoeur. dupăun mic ocol. — Uite-i.— Trag ca niş te lachei! pufni Porthos. Uite căaş a-s eu. se cheam ăcănu noi iavem în mînăpe ei.

se rostogoli de pe cal la vreo zece paş i. — Înapoi! izbucni d'Artagnan. Altfel sînteţ i morţ i. aş a cum calul mesteca ză bala. iar niş te scîntei. îndeplinea porunca stă pînului. se auzi doar zgomotul spadelor smucite din teacăş iţ ă că nitul pistoalelor pe care cele douăumbre le încă rcau. el îş i izbi adversarul atît de nă prasnic. — Cu atît mai ră u pentru cei care vin. În cinci minute o săne distră m. care ş i reîncepuse urmă rirea. Uite-i căvin spre noi. Porthos înţ elese ş i duse mîna stîngăla coburi. zise Porthos. Încăun pas ş i sînteţ i morţ i. — Care eş ti acolo? strigăvocea pentru a doua oară . — I-am sfă rîmat ţ easta. — Oho! exclamăd'Artagnan. cele dou ăumbre le aţ inurăcalea ş i lică rirea stelelor fă cu săsclipeascăţ evile aplecate ale pistoalelor. Deodată . douăpuncte negre se desprinserădin întuneric. scoţ înd pistolul o dată cu d'Artagnan ş i încă rcîndu-l în grabăş i el. Cei trei că lă reţ i avîntaţ i în goanănu se oprirăş i nici nu ră spunseră .. înainte! îi îmboldi d'Artagnan cu vocea lui ră sună toare. — Ia frîul în dinţ i. De astădatăle-am vă zut ş i eu.— Da. Cît despre Porthos. . încît. — Înainte.ş i pe mă surăce creş teau. — Dă -i gata tu. XXVIII ÎNTÎLNIREA Gonirăastfel încăvreo zece minute. care. ş i potrivnicul să u se pră vă li la pă mînt.. — Ei bine? întreabăPorthos. Ia ascultă . tras de foarte aproape de c ă tre d'Artagnan. din fugă . Aida-de! Am mai vă zut noi altele ş i mai ş i! La aceste cuvinte. Se avîntarădin nou în goană . Mousqueton! strigăPorthos. Ş i porni mai departe. dar cei doi se nă pustirăcu atîta repeziciune înainte. Caii. crescînd cu fiecare clip ă . — Care eş ti acolo? se r ă sti o voce tă ioas ă . spuse d'Artagnan. că pă tau înfă ţ iş area a doi că lă reţ i. Se auzi o împuş că tură : era Mousqueton. în mijlocul că ruia începea s ăse desluş eascăo masăcompactăş i mai neagrădecît restul orizontului. spuse Porthos. furioş i de durere ş i de îndemnul pintenilor. ieş indu-le înainte. de ş i acesta abă tu lovitura. ală turi de prietenul să u. Ră sun ăun alt treilea foc. încît într-o clip ăerau peste duş mani. Douăfocuri de pistol r ă spunserăla aceastăameninţ are. — Aida-de! pufni Porthos aproape sufocat de praf ş i mestecînd frîul în gură . zburau pe drumul întunecat. Dar tu? — Eu doar l-am ră sturnat de pe cal. zise d'Artagnan.

domnule! se vă ică ri el. Porthos î ş i încă rcase din nou pistolul. ce are calul meu? — Cade. d'Artagnan nu mai aş teaptăsăi se spun ăceva. Bufni o împuş că tură . Cel pe care l-aţ i doborit la pă mînt. La o parte! — Ce vreţ i? întrebăo voce. al ţ i doi că lă re ţ i se apropiau cu repeziciune. calul lui d'Artagnan se poticni ş i că zu în genunchi. aş a cănu-ţ i face inimărea dacămai dai greş . Uite căş i alţ ii vor săse prindă -n horă . domnule. la naiba. Mi-am zis căs-ar putea săne prindăbine ş i i-am luat cu mine. Un hohot de rîs se auzi drept ră spuns. În vremea asta. — Îl vrem pe domnul de Beaufort! izbucnirăîntr-un glas Porthos ş i d'Artagnan. r ă spunse Porthos. Într-adevă r. — Pă i ce. asta o săţ in ăaş a pînămîine dimineaţ ă ? bombă ni Porthos. Primise în piept glonţ ul celui dintîi duş man care se nă pustise asupra lui d'Artagnan. Hei. oprindu-se în loc. îns ănici nu mai apucă săo mai scoatădin teacă . — Iată -l! spuse Mousqueton. să rind pe unul dintre ei. dacăvreau! se înfurie d'Artagnan. Porthos zise el. Asta-i perechea glonţ ului primit pe drumul de la Amiens! Porthos se întoarse ca un leu. Mu ş chetarul începu săblesteme de se cutremura cerul. Taman în ş oldul cel ă lalt. dar îndatăsfîrş i într-un geamă t: d'Artagnan îl str ă spunsese cu spada pe nes ă buitul c ă ruia îi ardea de rîs. am cîş tigat prima partidă . L-ai doborît. În acelaş i timp r ă sunar ădouăîmpuş că turi ca una singură : erau Porthos ş i potrivnicul să u care tr ă geau unul asupra celuilalt. se ridică . — Ce vrei. — Stă pînii lor sînt morţ i. — La o parte! strigăel cel dintîi. — Hei. — De ce nu i-ai venit de hac ca ş i primului? — N-aveam mîinile libere. Într-adevă r. vesti Mousqueton. — Aha! îl vesti Porthos. — Pe toţ i dracii! Auzi. Într-adevă r. rosti Porthos. apoi scoase un horcă it ş i se întinse la pă mînt. De astădată . domnule. ţ ineam caii de frîu. — Pă zea! strig ăd'Artagnan. Mousqueton scoase un strigă t de durere. căPorthos fi pocni cumplit în cap cu mînerul . Uite al ţ i doi. — Cred căn-am atins decît calul. Merge bine treaba. al ţ i doi că lă re ţ i se desprinserădin grup ş i înaintau cu repeziciune. D'Artagnan întoarse capul ş i-l vă zu pe Porthos lîng ăel. mi se pare. săle aţ in ădin nou cafea. dragul meu! Nu nimereş ti întodeauna ţ inta. — Cum naiba se face căduci doi cai dup ătine? se minună d'Artagnan. nă pustindu-se asupra c ă lă re ţ ului ră mas pe jos ş i care tocmai dă dea sătrag ăspada. — Oh. — Bravo.— Dă -i înainte! se bucurăd'Artagnan. — Domnul vrea un cal? întrebăMousqueton.

încît el se pră buş i ca un bou sub m ă ciuca mă celarului. cu un pistol în fiecare mînă . că ci că lă reţ ul venea învă luit într-un vîrtej de praf. — Vrei sa lupţ i cu spada. d'Artagnan se oprise în loc ş i îş i încă rcase pistolul. încotro? zise aceea ş i voce. faceţ i loc sătrecem! strigăd'Artagnan. la oblîncul noului să u cal atîrna o flintă . d'Artagnan angajăspada în garda-i favorită .spadei. Lupta începu. — Regele n-are nici un amestec aici! ripostăo voce sumbrăş i ră sună toare. D'Artagnan îş i atac ăpotrivnicul cu înverş unare din prima clipă . îş i ridic ăiute calul în douăpicioare. D'Artagnan vă zu îndreptîndu-se spre el ţ eava unei muschete. D'Artagnan sim ţ i cum se pră bu ş eş te sub el ş i. se lă săsăalunece la pă mînt. fie! zise d'Artagnan. Din douăsă rituri. Silit de douăori săschimbe garda ş i sălupte cu garda în afar ă . Că lă re ţ ii erau la vreo dou ă zeci de paş i de ei. se arunc ăîntr-o parte. unul tras de d'Artagnan. care se zbă tea în spasmele morţ ii. — O săvedem! zise aceeaş i voce. — Văîntreb pentru ultima oară . st ă tea îngenuncheat în spatele calului să u. cu un geamă t adînc. — Iată -mă ! spuse Porthos. care pă rea c ăiese dintr-un nor. — Bun! N-aveţ i grijă . — La dracu! se ră sti d'Artagnan. Porthos. Douăfocuri de pistol r ă sunarăaproape în aceeaş i clipă . glon ţ ul tras de potrivnicul lui Porthos stră punse gîtul calului. Ce facem. fiindcărana nu-i mai îngă duia săse ţ in ăîn ş a. cu pumnul ferit înă untru. De îndatăce ză ri că lă re ţ ii apropiindu-se. se trase un pas înapoi. — Bine. celă lalt de potrivnicul lui Porthos. În acest timp. trage spada! Ş i că lă re ţ ul să ri îndatădin ş a. Trage spada. vedem noi dacănumele regelui nu deschide orice cale! i-o retezăd'Artagnan. — În numele regelui. nu mai avu ră gazul săduca mîna la coburi ş i amintindu-ş i de un sfat pe care i-l dă duse cîndva Athos. a că rui spadăză ng ă ni încruci ş îndu-se cu a sa. Glonţ ul nimeri calul drept în pîntece. Ă sta-i mă cel de cai ş i nu o luptăb ă rbă teasc ă . gemînd. cu sprinteneala-i nemaipomenită . domnule. Afarăde asta. a ş teptă m sau atacă m noi? — Atacă m! hotă rî d'Artagnan. Cu îndemînarea-i obi ş nuită . o s ăajunge ţ i. Asta-mi convine de minune. Mousqueton. numai căde data asta întîlni o spadă ş i un braţ care îl cam puserăpe gînduri. — Aida-de! fă cu batjocoritor aceea ş i voce ră sun ă toare. d'Artagnan ajunse lîngăpotrivnicul să u. aş a cum avea obiceiul. Ş i înfipserăpintenii în coastele cailor. care se pră bu ş iţ eap ă n sub el. — Atacă m! îi întă ri Porthos hotă rîrea. potrivnicul . Glonţ ul lui d'Artagnan zburăpă lă ria duş manului să u.

ră spunse o voce care domina întreg cîmpul de luptă . D'Artagnan ş i Porthos se uitarăîn jurul lor: într-adevă r. ş i sănu se dea bă tuţ i decît în faţ aa cinzeci de oameni. rosti d'Artagnan. mînui spada cu o rara iscusinţ ă . potrivnicul să u să ri înapoi ş i. ce voi spune cardinalului? — Îi vei spune. Athos ridicăspada. Ş i aruncăpistolul din mînă . — Ia seama! strigăPorthos în clipa aceea adversarului să u. spuse Athos. d'Artagnan cuget ăcăera timpul săse foloseascăde lovitura-i favorită . întinzînd înainte capul descoperit. d'Artagnan se avîntăînainte. — Cincizeci de cavaleri! murmurăd'Artagnan ş i Porthos. domnule. domnilor. luptînd iară ş i cu garda preferat ă . dupăo clip ă . nu trage! — Ah! Tu eş ti Aramis? fă cu Porthos. frîngîndu-ş i mîinile. atacînd cu iuţ eala fulgerului ş i cu o forţ ăpe care o credea de neînvins. În cele din urm ă . — Athos. dacăprin moartea mea îţ i salvezi onoarea. în timp ce d'Artagnan ş i Porthos. Spadele scoteau scîntei. A ş a îi zicea el odinioarăîn clipele de duioş ie. — Athos! zise d'Artagnan. d'Artagnan o coborî pe a sa. Aramis puse pistolul în coburi ş i vîrî spada în teacă . gră bindu-se săfacă loc domnului de Beaufort. un mare numă r de că lă re ţ i îi înconjura. . de la egal la egal. — Fiul meu! glă sui Athos. dac ăaveţ i cumva vreo îndoială . la rîndul lor se traserăun pas înapoi. împotriva contelui de La Fère ş i a cavalerului d'Herblay. Nu existădecît un om pe lume care putea sămăoprească . La aceastăluminăceilalţ i doi luptă tori dă durăfiecare cîte un strig ă t. Două -trei lovituri schimbate dintr-o parte ş i din cealalt ăr ă maseră fă r ănici un rezultat. — Oh. se sili sădesluş eascăprin întuneric chipul lui d'Artangan. Lovitura fu parată .ş i soarta mi-a scos în cale tocmai pe omul acesta! Oh. sînt dezonorat! — Ucide-m ă . — Priviţ i în jur.să u nu se clinti din loc. întinzîndu-i mîna lui d'Artagnan. Temîndu-se de un vicleş ug. — Prinţ ul! rostirăîntr-un glas Athos ş i Aramis. vai mie! Vai mie! se tîngui d'Artagnan. zise domnul de Beaufort. căa trimis împotrivă -mi singurii doi b ă rbaţ i capabili săînfrunte patru. — Un temei în plus ca sătragi cel dintîi! ră spunse acesta. Aş adar tu îl aperi? Ş i eu care am jurat să -l aduc mort sau viu! Ah. Am dou ă pistoale încă rcate. descoperindu-ş i pieptul. — Pe toţ i dracii exclam ăel cu accentu-i gascon. — Aramis. Porthos trase: o fulgerare luminăcîmpul de lupt ă . — D'Artagnan! zise Athos. strigăAthos. sălupte corp la corp. d'Artagnan stă tea gata s ăse apere. Auzindu-l.

— Ei bine. zise Aramis. Dar. d'Herblay! interveni Athos. sînteţ i liberi. Dar nu eraţ i decît doi. domnilor. Depă rtaţ i-vă . Da.— Auzind zgomotul luptei. cine-ar fi crezut una ca asta?! D'Artagnan suspinăadînc fă r ăs ăscoatăo vorbă . Doamne. — Haide. iată -ne du ş mani! oftăPorthos. — Cum doreş ti. O ultimăîntîlnire între noi e imperios necesar ă . îmi pare ră u căne aflam în tabere potrivnice. ca ş i cum mi-aţ i fi stră puns-o cu spada. domnilor! porunci el oamenilor să i. La dracu. am crezut căsînteţ i două zeci ş i am venit încoace cu to ţ i cei ce măînsoţ eau. eu o cer. Tuspatru se vă zurălaolaltă . zise Athos. Athos se uitălung la amîndoi ş i le luămînile într-ale sale. continuădomnul de Beaufort. Vreau săvăspun două cuvinte. — Deocamdată . noi care am fost întotdeauna atît de uniţ i. nimic n-o săne mai izbutească ! — Oh. — Atunci. Domnule d'Artagnan ş i domnule du Vallon. d' Herblay. să tul sătot fug ş i dornic sătrag ş i eu spada. ră spunse prin ţ ul. ş i poate căvom g ă si o cale de înţ elegere. dar încănu ne-am declarat r ă zboi. — Eu o primesc. rosti el. sîntem despă rţ iţ i. rosti d'Artagnan cu mîndrie. Porunca fu îndeplinităpe dată . — Spadele noastre?! se dezmetici d'Artagnan. săhotă rîm un loc de întîlnire. totul s-a sfirş it! suspinăPorthos. — Cît despre mine. ş i inima mea sîngerează . monseniore. spadele dumneavoastră ! rosti prinţ ul. spuse d'Artagnan. Î ţ i sînt prea îndatorat ca s ă ţ i refuz prima rugă minte. iar d'Artagnan ş i Porthos se pomeniră în mijlocul unui cerc imens. Porthos înclinădin cap în semn de încuviinţ are. — Prieteni. iată tristul adevă r. — Tă cere. — Întocmai. Spadele noastre?! Niciodată ! — Niciodată ! i se ală turăş i Porthos. Ş i se apropie de prinţ . Aramis să ri din ş aş i se apropie de Porthos. Oare văpare ră uş i acum cănu ne-aţ i vă rsat sîngele? — Nu. aş a cum singur aţ i spus. în timp ce Athos se apropie de d'Artagnan. Ş i la aceastăultim ăîntîlnire a noastrăsălimpezim pe . dupăcum pe noi ne-a îndemnat săne ală tură m domnului de Beaufort. — O clipă . înseamnă căaş a i-a îndemnat conş tinţ a. monseniore. Cîţ iva dintre oamenii domnului de Beaufort fă curăo miş care spre ei. — E dureros. Un loc la îndemîna tuturor. conte. Dacăs-au al ă turat taberei lui Mazarin. — Acum. desc ă lecăş i vino încoace. atunci treceţ i de partea noastră . interveni Athos. ridicînd capul. adeveri Athos. Îmi pare ră u săv ă d căsîntem unii împotriva celorlalţ i. vorbi Athos. doi care fac cît două zeci. continuăAthos. spuse Aramis. Ah. iatămarele. care se apleacădin scă ri spre el ş i că ruia îi ş opti ceva. Nu se fac asemenea propuneri unor astfel de oameni. domnilor.

— Văpot fi de folos cu ceva. din cap. —Ş i cînd anume? — Mîine seară . un om ţ inea doi cai de frîu. — La ce oră ? — La zece seara văconvine? — De minune. clă tinăel. domnul de Beaufort le fă cu cu mîna în chip de salut. Athos ş i Aramis schimbarăo privire între ei. va fi salvată . Grimaud? . va ieş i pacea sau ră zboiul. ş i locul întîlnirii? — Piaţ a Regal ăvăconvine? întrebăd'Artagnan. se auzi o voce. — În totul. Îţ i jur. urmat de întreaga escortă . în vreme ce eu nu măgîndesc decît la un singur lucru. sînteţ i de pă rerea mea? întrebăAthos. Ceva mai încolo de ei. — Bine! rostirăceilal ţ i trei. — Săda ţ i mă rturie căam fă cut tot ce ne-a stat în puteri. ş i atunci văveţ i putea lua revanş a. dar onoarea noastră . Aramis! — Haidem ş i noi. zise Athos. onoarea noastrăde soldaţ i e pierdută . rosti Athos cu gravitate. lîngăParis. — D'Artagnan. Haidem. prieteni. îndurerat. mare nenorocire s-a abă tut asupra noastră . Da. mădoare căte gîndeş ti la asta. ori poate chiar la Paris. domnilor. — De aici. D'Artagnan ş i Porthos r ă maserăsinguri în mijlocul drumului. Crezuserăcăera Mousqueton ş i se apropiară . fie! zise Athos. — La Paris? — Da. — Ei. tu ai dreptate. Zicînd acestea. — Fiţ i liniş tiţ i în aceastăprivin ţ ă . sper. În ce ne priveş te pe noi. — Prin urmare. curînd ne vom revedea. — Văreîntoarceţ i pînăatunci? — Da. da. dă du pinteni calului ş i o porni în goană . Cu bine. D'Artagnan recunoscu vocea lui Rochefort. — Vai! murmurăd'Artagnan. care pieri în noapte dimpreun ăcu tropotitul cailor. Aramis dă du a încuviinţ are din cap. monseniore. domnilor? întrebădomnul de Beaufort. Tu eş ti. — Ce vă d? strigăd'Artagnan. cănoi doi am încruciş at spadele unul împotriva celuilalt. — Piaţ a Regală . anume. Săne întoarcem acoperiţ i de ruş ine în faţ a cardinalului! —Ş i mai ales să -i spuneţ i. dacănu aveţ i nimic împotrivă .deplin poziţ ia unora ş i a celorlal ţ i. cănu sînt prea b ă trîn pentru a fi un om de acţ iune. precum ş i purtarea pe care trebuie să o avem unii faţ ăde alţ ii. Porthos! oftăd'Artagnan.

— Ce-i asta? întrebăd'Artagnan. se afla mă rturia celor să vîrş ite de Porthos ş i d'Artagnan. — Da. poţ i sămergi? — Am săîncerc pînăla prima casă . — Cine ni i-a dat? întrebăş i Porthos. Grimaud. în Flandra. a ş a cum promisese. furăajunş i din urmăde un soi de curier. — Domnul conte de La Fère. deş i nu te prea dumireai dacălacrimile acestea mă rturisesc bucuria revederii sau durerea ră nii din ş old. — Ei. unde. domnule. scînci un glas. Cît despre d'Artagnan ş i Porthos. Eş ti un adevă rat gentilom. holbînd ochii. Merserăun timp în t ă cere spre Paris. . care ducea cardinalului o scrisoare. — Eş ti ră nit ră u. Tu te gîndeş ti la toate. se poate săspuneţ i una ca asta? — De mers. domnule nu cred: dar am o ranăcare măsupă ră . — E Mousqueton! zise Porthos. Dupa vreo trei ceasuri. Athos! murmurăd'Artagnan. ei îş i continuarăîn tă cere drumul spre Paris. — Nu. zise Grimaud. Ş i se aruncăpe cal. domnule. Grimaud să ri la p ă mînt ş i-l sprijini pe vechiul să u prieten. pe care îl îndr ă gea mult. Noi trebuie totuş i săajungem la Paris. Acesta le fă cu un semn cănu se înş al ă . — Ai cui sînt caii? întrebăd'Artagnan. cînd deodatăauzirăni ş te gemete venind parcădin ş anţ ul de pe marginea drumului. apoi o îndoi ş i o puse în buzunar. care se afl ăsub arme. — Ce-i de fă cut? mormă i d'Artagnan. Mazarin petrecu o noapte cumplităcînd primi scrisoarea prin care prinţ ul îi dă dea de ş tire căse aflăîn libertate ş i căva porni împotriva lui un ră zboi nimicitor. spuse Grimaud. — Poţ i săîncaleci? — Oh. Cardinalul citi scrisoarea de două -trei ori. — Îţ i mul ţ umesc. care îl primi cu lacrimi în ochi. — Athos. dragul meu Mouston? — Mouston! repetăGrimaud. — Straş nic! se bucurăPorthos. — Am eu grijăde Mousqueton. Măduc să -l întîlnesc pe vicontele de Bragelonne. Îţ i pă ră seş ti stă pînul? — Da. Mi-era team ăc ăvoi fi nevoit s ăfac drumul pe jos. chiar eu sînt.— Grimaud! exclam ăPorthos. ş i un fel de umbrăse ridicăpe marginea drumului. bunul meu Grimaud. D'Artagnan se ş i afla în ş a. Porthos alergăspre Mousqueton. tu unde te duci? întrebăd'Artagnan. colbuit din cap pînăîn picioare: era un om de-al prin ţ ului de Beaufort.

atunci ţ i-ai fi ţ inut cuvîntul ş i mi l-ai fi adus aici. că ci a început sărîdă . Ră spunsul i-a plă cut. nu. dar asta. care se întorcea cu o mutra lungăş i plouatăde la Palatul Cardinal. dragul meu!" „Nu sînt gascon decît atunci cînd izbutesc. Doamne. monseniore. XXIX PATRU VECHI PRIETENI SE PREGĂ TESC SĂSE ÎNTÎLNEASC Ă — Ei! fă cu Porthos. de vreme ce domnul de Beaufort i-a scă pat lui d'Artagnan. dracu nu mi se pare chiar atît de negru. e că . o sămă înveţ e sădau cai din cei mai buni gă rzilor mele." „Mda. Hotă rît. ş tiu asta. cum a fost? — La naiba. Am intrat ş i el s-a uitat chiorîşla mine. dragul meu. ş i din cealaltă ." „Ş i spadele au vă zut lumina zilei? a adă ugat el. mormă i Porthos. — Ia zi. Te-a primit ră u." — Hm. Gimblou." „Da. ş i ca săle dau în vileag numele însemna pierzania lor. Eu am ridicat din umeri ş i i-am spus: „Ei bine. zise el. monseniore". „Aha! a continuat cardinalul. povesteş te-mi totul amă nunţ it. Porthos? — Uită -te ş i tu: moi un pesmet într-un pahar cu vin spaniol. fiindcădacăn-ar fi ră mas în urmăş i dacăar fi fă cut fiecare cît dumneata ş i prietenul dumitale. stînd în curtea hanului „La Că priţ a" ş i adresînduse lui d'Artagnan. n-a împiedicat un schimb de focuri. gasconul se dovedeş te un om preţ ios. — Ei. Totul e felul cum ţ i se vorbeş te." Pricepi. — Ai dreptate. s-au irosit vreo cîteva încă rcaturi de pulbere ş i din-tr-o parte. zic. zice. un pahar! Bă iatul care ră spundea la acest nume frumos aduse un pahar ş i d'Artagnan se aş ezăal ă turi de prietenul să u. zice. m ăslujeş te chiar ş i atunci cînd e neîndemînatic. pe legea mea! Ză u. ş i care nu era altul decît consilierul Broussel.— Ceea ce măconsoleaz ă . înţ elegi. Dar eu te credeam gascon. Cardinalul se gîndea la omul pe care d'Artagnan îl trîntise la pă mînt în dreptul cimitirului Sfîntul Ioan." „Adică ." „Da. i-am ră spuns. muş chetarul cel puţ in l-a zdrobit cu calul pe Broussel. monseniore". nu noi am fost cei mai tari. întunericul nop ţ ii. — Pe toţ i dracii! — „Monseniore. bravul meu d'Artagnan? — Da. Adevă ra ţ i . Porthos. nu puteam să -i povestesc amă nuntele fă r ăs ăpomenesc de prietenii noş tri. dupăcîte am auzit. E de necrezut cît vin înghit biscuiţ ii ă ş tia! se întrerupse d'Artagnan. ei erau cincizeci ş i noi eram doi. „Asta. Făla fel ca mine. mort sau viu. nu era chip s-o scalzi. scîrboas ăjavrămai e omul ă sta! Dar ce mă nînci acolo. la Paris. urm ă rindu-l.

Spune tu.bureţ i! Gimblou. G ă sesc căs-a purtat cum se cuvine. — Ia te uită !Ş i eu. Oho. spuse d'Artagnan.. cînd m-a chemat din nou. Din nenorocire. era cît pe ce săo fac ă . dragul meu. dacăbietul Mousqueton ar fi aici. e niţ el cam mult ş i dacăse pricepea la cai. la naiba! La cît le socoteş ti? — Săzicem o sut ăde pistoli toate trei. a scotocit într-un scrin ş i a scos la iveal ăbilete ale bă ncii din Lyon. mai adu o sticlă . rosti Porthos. Cît fă ceau caii t ă i. nici o lă scaie mai mult! —Ş i ai banii la tine? — Uite-i. — Bunătreab ă . „Aţ i pierdut trei cai?" m-a întrebat. adă ugînd înc ăo sut ăcincizeci pentru Phébus. că rpă nosul. ca sănu dea peste el! Ră mîne pentru altădată . cred socoteala încheiată . — La naiba! Se pare căi-am strivit un consilier din Parlament. — „O mie de pistoli". zise Porthos. — O mie de pistoli! exclamăPorthos. dacăn-a dat ortul. A avut o tresă rire grozavăş i s-a uitat ţ intăla mine. — O mie de pistoli? — O mie de pistoli în cap. conveni d'Artagnan. — Aş a e. — Pe legea mea. fă cu Porthos. care anume? întrebăPorthos. atunci a înţ eles. dar i-au adus ş i un mare serviciu? — Un mare serviciu. sănu mai vorbim. omuleţ ul ala negricios pe care l-ai c ă lcat în dreptul cimitirului Sfintul Ioan? — Întocmai. nu l-am strivit de tot ş i se pare căse va înzdr ă veni ş i-o să -l stînjeneascăş i de acum înainte. — Eh. — N-are a face. M-am uitat ş i eu la el. însămai sînt harnaş amentele. domnul de Richelieu ar fi spus: „Cinci sute de scuzi pentru consilier!" În sfîrş it. Cam cît? — Vulcan ş i Bayard m-au costat fiecare aproape dou ăsute de pistoli ş i. tică losul.. monseniore". o sutăde pistoli. „Întocmai. „Cît valorau?" — Tii. Mai r ă mîn trei sute ... prietene. Porthos? — Oh.. ceea ce ce dovedea preţ uirea de care se bucura d'Artagnan la han. care mi-am abă tut calul într-o parte. Aflăc ă -l stînjenea. — Se cheamăcămai ră mîn patru sute cincizeci de pistoli. ţ opîrlanul! — Pai de. — Da. — Ar fi trebuit sămără spl ă tescăpentru povestea asta cu consilierul. ţ i-ar spune preţ ul pînăla ultimul b ă nuţ . i-am ră spuns. — Cum. ză u! zise Porthos. Destul de frumos din partea lui. destul de mulţ umit. — Cum se cuvine?! Faţ ăde niş te oameni care nu numai căş i-au pus pielea în joc. — Tocmai dă deam săplec. Sticla fu adusăîn mare grabă .. — Fie. ar fi trebuit săse tocmească .

vom înfrunta ş i doi prieteni în Piaţ a Regală . cu un gest de neră bdare. — Uite ce. Nici nu poţ i să -ţ i . ş i săîmpar ţ im restul de trei sute. — Ai ră bdare. cu spadele trase. e limpede ca lumina zilei. nici unul. n-ai uitat. ş i asta de cînd e abate. ispră veş te! izbucni d'Artagnan. murmurăd'Artagnan. d'Artagnan?! îl mustrăPorthos. Eu mai aveam un pistol încă rcat în mînăş i voi doi stă teaţ i faţ ă -n fa ţ ă .cicizeci de pistoli. Porthos. cum poţ i săcrezi una ca asta. care se temea s ănu-ş i descurajeze prietenul. — Ah. — Ce-a spus? se repezi Porthos. A bă tut de nouăş i la zece. N-ai încotro. Era adevă rat. —Ş i pentru ce? întrebăPorthos. întorcîndu-ş i teancul de bani. hotă rî mîndrul senior de Bracieux. Abia ieri am descoperit adev ă rul. Numai c ăei au trecut în tabă ra prin ţ ilor fă răsăne prevină . vreau să -mi aduc aminte chiar cuvintele lui.. da. da. Nu merg la întîlnire. Dar ia spune. da! zise Porthos. — De Aramis. — Eh! mormă i Porthos. orologiul bisericii din vecină tate b ă tu de nouăori. — Să -i împarţ im.. Au săne socoteascăni ş te frico ş i. Ba da. Tot se mai gîndeş te săm ăfacăbaron. spuse Porthos. stă rui Porthos. de ieri încoace tocmai de-asta sînt atît de posac. mătem. dar că uta un pretext sănu se ducăla întîlnire. Ei. — Proastăafacere! mormă i d'Artagnan. prietene! Dupăce-ai înfruntat cincizeci de duş mani pe drumul cel mare. adeveri d'Artagnan. D'Artagnan nu-l credea în stare pe Athos de vreun vicleş ug. nici celă lalt nu se poate spune ca ieş it învingă tor. Nu-mi mai aduce aminte. — Pentru că -mi face ră u să -i revă d pe ace ş ti doi oameni din pricina că rora am dat greşîn acţ iunea noastră . — Ce? — De mine n-a pomenit deloc? — A. Porthos înclinăcapul în semn de încuvin ţ are. mă rturisindu-i căMazarin nici n-a amintit despre el. dă -i de ş tire căpoate sădoarmă liniş tit". A spus aş a: „Cît despre prietenul dumitale. Athos ş i Aramis au jucat un joc care măneliniş teş te. În clipa aceea. — Bun! se bucurăPorthos. Ş tiu asta. zise d'Artagnan.. avem întîlnire în Piaţ a Regală . — Da. La ce ne-ar folosi să mergem la întîlnire ş i săafl ă m azi altceva? — Oare te temi cu adevă rat? spuse Porthos. a spus. D'Artagnan tresă ri. — Trebuie sămergem.. — Întocmai.. ba da! exclamăd'Artagnan. — Totuş i. — Săd ă m hangiţ ei cincizeci de pistoli pentu gă zduire. Dar dacăîntîlnirea asta ascunde ceva? — O.

nici pe cei care te slujesc. rosti d'Artagnan. E o simplămă surăde prevedere pentru cazul căvom fi atacaţ i. Dac ăn-am merge. ş i cînd are săvrea acum. ş opti d'Artagnan că tre Porthos. ca sălase locul ş oaptei intereselor ş i ră bufnirilor ambiţ iei. poate. Planchet se ivi numaidecît.. — Da. numai căa fost ră zbunat cum se cuvine. săne înlă ture. asta-i din pricinăcăazi nu mai avem două zeci de ani. săfim prevă ză tori. cît s-a schimbat. — Nu cred! De vreme ce ne-a avut în mînăş i ne-a l ă sat să -i scă pă m! De altfel. În ochii lui sîntem o piedic ăpe drumul ce trebuie să -l ducăla o episcopie ş i nu l-ar supă ra. ai dreptate.. — Ei bine.închipui. domnul de Beaufort ar putea săpunămîna pe noi. dar săne înarmă m. urmăPlanchet. sămergem la întîlnire. — Planchet e partizan de-al Frondei îl încunoş tinţ ăd'Artagnan. zise Porthos. — Porunceş te săse punăş aua pe cai ş i ia-ţ i flinta! — Domnule. domnul de Longueville ş i prinţ ul de Conti au trecut să -l vadă . Planchet! strig ăd'Artagnan. atîta vreme cît vei fi bogat. domnule. ne înarmă mş i-l luă mş i pe Planchet cu flinta lui. dragul meu.. că ci poporul l-a purtat acasăpe braţ e. A. Eh. — La toţ i dracii cu ră zboaiele civile! zise Porthos. nu ră zboaiele civile ne dezbină . cînd o săvrea. — O. Nu m-ar mira. Da. ei ar spune căne-a fost frică . Dac ămi-aţ i cere să -mi iau flinta pentru vreo treabăasemă nă toare aceleia pusăla cale împotriva . spuneţ i-mi mai întîi împotriva cui pornim! — Împotriva nimă nui.. — La rîndul să u. — Da. c ăau vrut să -l omoare pe preabunul consilier Broussel. Nu te mai poţ i bizui nici pe prieteni. dacăbietul Mousqueton ar fi aici! Iatăun om care nu m ăva p ă ră si niciodată . din pricinăc ăpornirile cinstite ale tinereţ ii au dispă rut. Hei. — Nu mămai mirăc ăMazarin ar fi fost tare bucuros să -l fi omorît de-a binelea pe consilier. sfaturilor egoiste. dragul meu. domnule. casa lui e plinăde lume. De ieri. — Aş a căînţ elegeţ i. Vicarul.. Porthos. din partea lui Aramis e altceva. pă rintele poporului? — Ză u? f ă cu d'Artagnan. —Ş tiţ i. Vîntul Frondei azi în zori Se stîrni ca din senin.. Doamna de Chevreuse ş i doamna de Vendôme ş i-au mă rturisit dorinţ a să -l viziteze. Planchet începu săfredoneze: Vîntul Frondei azi în zori Se stîrni ca din senin ş i mi-l umple de fiori Pe cumş trul Mazarin.

s ăne lă să m pistoalele ş i spadele. ră mă sese să -l îngrijeascăpe Mousqueton ş i trebuia săplece dupătînă rul viconte de Bragelonne. la o ră zmeriţ ă . domnule. Tocmai în clipa aceea. — Ce vrei. — Oh! Nici pomenealăde aş a ceva. — Nu-i cumva copil de cor la Notre-Dame? întrebăd Artagnan. — Au devenit cei mai primejdioş i duş mani ai no ş tri. Am mai auzit numele ă sta. dragăconte. crezi căd'Artagnan. — Cum aş a? Prietenii noş tri. Friquet mi le-a spus. — O. crede-m ă . — Aha. n-ar sta de pomană . ci sămăstră duiesc săo împă rtă ş eş ti tu pe a mea.domnului Broussel. Se odihniserăpe drum ş i se gră beau ca sănu lipsească de la întîlnire. dintr-o sursăsigură . dar între duş mani ar fi un vicleş ug. zise Athos. ş i nimic altceva. Dar cine ţ i-a spus toate amă nuntele astea? — O. Grimaud.. — Nu. Mi-a dat odatăni ş te lă muriri preţ ioase ş i-ar putea săfacăla fel ş i altădată —Ţ ie.ş i mai cu seamăpazeş te-te tu. — E feciorul slujnicei domnului Broussel. dupăcum ne amintim. săne schimbă m hainele. — Ce vrei săspui. Ş i bă iat de alergă turăîntr-o cîrciurmăde pe strada Calandre? — Întocmai. dragul meu Athos. credeţ i-mă . Athos îş i încruci ş ăbraţ ele ş i-ş i lă săcapul în piept. Îi urma doar Bazin. care erai cît pe ce să -i omori stă pînul? — Pă i cine o să -i spunăasta? — Ai dreptate. ş tiu! exclamăd'Artagnan. Athos! Aş a-s fă cuţ i oamenii.. În privinţ a asta dă mi voie nu numai sănu-ţ i împă rtă ş esc pă rerea. fii pe pace. la o adică . c ăPorthos ar da vreo mîn ăde ajutor la să vîrş irea unei asemenea infamii? — Între prieteni. iar Bazin săle lase ş i el pe-ale lui. prin mahalaua Saint-Antoine.. — Hei! spuse d'Artagnan. dragul meu d'Herblay! — Cine îţ i spune căd'Artagnan n-a aruncat vina înfrîngerii lui asupra noastrăş i cănu l-a prevenit pe cardinal? Cine îţ i spune căMazarin n-o săse foloseascăde aceastăîntîlnire ca săpun ămîna pe noi? — Haide. Athos ş i Aramis intrau în Paris. .. — Acum. trebuie săne abatem pe la vreun han. chiar aş a. — De ce? — Fiindcămergem la o întîlnire de r ă zboi. Un bă iat de nă dejde care.. — Ce tot întrebi atîta de mucosul ă sta? bombă ni Porthos. aflat în drum spre armata din Flandra. — Friquet? fă cu d'Artagnan. Aramis? — CăPiaţ a Regalăe urmarea celor petrecute pe drumul spre Vendômois. ar fi o infamie. Bazin îl are sub ocrotirea lui. Athos. Aramis. ai dreptate. n-au pururi două zeci de ani. — Da. Săne pă zim.

Cine îţ i spune căaceastăfaimoas ă baronie nu depinde de întrevederea de astă -seară ? Săne luă m mă surile de prevedere. Aramis. Erau d'Artagnan ş i Pprthos. cred căaici. Înaintarăunii în întîmpinarea celorlalţ i. în mijlocul drumului? Cît despre Porthos. urma ţ i de valeţ i. — Dar dacădomnul d'Herblay ar putea că pă ta cheia de la poarta de fier. A fost înfrînt. — Dacăprefera ţ i un alt loc. eu voi merge dezarmat. a celor care locuiau în Piaţ a Regală . o scuză ?! Oare trebuie săprevedem cazul cînd ar fi nevoie de o scuzăfaţ ăde d'Artagnan. aşlua cheia de la palatul Rohan. Atunci porunci lui Planchet săfacăla fel ca Bazin. Vino cum vrei la întîlnire. — Fie aş a cum spui. la grilajul pie ţ ei pustii. Dar dacădomnilor le place ră coarea de sub copaci ş i o singură tate de netulburat. D Artagnan scormoni cu privirea bezna ce învă luia piaţ a. De altfel. Dînd cu ochii de d'Artagnan ş i Porthos. în loc săfie ţ inuţ i de că tre Bazin. Ş i îş i continuarădrumul. în capul stră zii Sainte-Catherine. Pe sufletul meu. care vă zu mai mulţ i trecă tori oprindu-se în loc ş i urmă rindu-i cu privirea. noi avem o scuză . aşfi mai bucuros sămi se smulgăinima din piept. Ş i ne-a întîlnit pe noi în cale. Aramis. venim de pe drum ş i sîntem niş te ră zvră tiţ i. în pia ţ ă . ş i se salutarăcu politeţ e. clă tinînd cu amă ră ciune din cap. N-ai auzit cum se c ă ina acolo. domnilor? glă sui Athos. fiindcăn-am săte las. că ză rirăsub o bolt ă . scrutînd ş i el noaptea. fa ţ ăde Porthos?! Oh. m ăfaci cel mai nenorocit dintre oameni. îţ i dai seama. te asigur cănu va fi aş a.Noi am ră nit de moarte. rosti Athos cu tristeţ e. Aramis se depă rta îndată . Aramis! — Oh! Fii liniş tit. erau lega ţ i la inelele bolţ ilor. în timp ce Porthos vîrî capul printre douăză brele ale grilajului. Cît despre mine. Athos! — Dar dacăei vin fă răarme? Ce ruş ine pentru noi. Aramis! urm ă Athos. — Nu. prevenindu-l pe Athos sănu stea atît de . dragul meu. mai ales. spuse Aramis. că ruia îi aparţ ii ş i care se bi-zuie pe tine. Abia ieş irădin strada Pas-de-la-Mule. atunci alegeţ i-l singuri. încît nici de astădatănu va deveni baron. îţ i jur. — Noi. doi cîte doi. ca ş i cum s-ar fi aş teptat la unul din acele faimoase dueluri încăvii în memoria parizienilor ş i. domnilor. — Grilajul e închis. nu numai pe Athos. trei că lă re ţ i. cu flinta la spinare. acel amor propriu care conduce orbeş te acţ iunile lui d'Artagnan. Dezamă geş ti o inimăcare nu era pe deplin moartăpentru prietenie! Uite. Aramis. Nu numai pe un om. Ceilalţ i le urmarăpilda. unde ne vom simţ i de minune. sub care ghiceai de îndatăspadele. — Unde v-ar conveni săstă m de vorbă . D'Artagnan b ă găde seamăcăcei trei cai. înfă ş ura ţ i în mantii. ar fi locul cel mai potrivit. nu numai pe însuş i contele de La Fère îl tr ă dezi prin această slă biciune. În urma lor venea Planchet. zise Athos cu vocea-i convingă toare ş i plinăde noble ţ e. Athos ş i Aramis descă lecară . poate căbaronia lui depindea de reuş ita acestei acţ iuni. ci un întreg grup.

— Ai vă zut? se întoarse el că tre Porthos. ca ş i cum s-ar fi temut unul de altul. punînd mîna pe umă rul lui Athos ş i ară tîndu-i cu cealaltăîntreg arsenalul pe care d'Artagnan îl purta la cing ă toare.aproape de d'Artagnan ş i Porthos. în clipa de faţ ă . mă rturisi Athos. Din loc în loc. se gîndira c ăîntr-un asemenea loc descoperit vor fi lesne vă zuţ iş i atunci se oprir ăsub tei. zise Aramis. Athos fă cu un semn. D'Artagnan auzise convorbirea ş i înţ elese totul. Te încredinţ ez doar c ă . domnule? —Ţ ine. Aramis intrăcel din urmăş i închise poarta dupăel. Ş i intrăal treilea pe poart ă . d'Artagnan î ş i agă ţ ămînerul spadei de poarta de fier ş i fu nevoit să -ş i desfacămantia. spuse Aramis. clă tinînd din cap. unde era mai întuneric. Aramis deschise poarta grilajului ş i se dă du la o parte. care tot spunea: — Îmi juraţ i. cu un oftat adînc. vă d. — Da. — Ce săvă d? — N-a vrut s ăjure? — Săjure. desigur. Aramis bă tu într-adevă r la uş a palatului Rohan ş i se întoarse îndat ă însoţ it de un om. punîndu-i un ludovic în palmă . În clipa cînd intrăpe poartă . — Eh. — Vezi. —Ş i Aramis n-a vrut săjure? — Nu. pe care tocmai se ră sfrînse o razăde lună . Athos ş i Aramis ră maserăîn picioare în faţ a lor. da. nu vreţ i săjuraţ i! spunea portarul. care nu se clintirădin loc. încuviinţ arăcu ră cealăAthos. — Atunci săfim cu bă gare de seamă . la care d'Artagnan ş i Porthos se a ş ezară . pă strînd o oarecare depă rtare între ei. poţ i săjuri dacănu ai de ce? i-o întoarse Aramis. cei patru se oprirălîng ăuna din ele. în care fiecare simţ ea din plin . Desfă cîndu-ş i mantia. — Vai. dar cel că ruia i se adresăacest sfat se mulţ umi săzîmbeascădispreţ uitor ş i fă cu un pas că tre vechii să i prieteni. d'Artagnan ş i Porthos. Se scurse un ră stimp de tă cere. domnii ace ş tia sînt prietenii noş tri. ca d'Artagnan ş i Porthos săpoatătrece. ce? — Omul îi cerea lui Aramis săjure cănu intră m în Pia ţ a Regalăca să ne batem. Athos nu-i slă bea din ochi. — Ah. dă du la ivealăpistoalele stră lucitoare. Cei doi valeţ i ră maserăsăaş tepte afară . se înş iruiau bă nci. dar cum în clipa aceea luna tocmai ieş ea dintr-un nor. XXX PIAŢ A REGALĂ Merserăîn tă cere pînăîn mijlocul pie ţ ei.

spuse d'Artagnan. Ei bine. prin prefă că toria de care ai dat dovadăfaţ ăde mine. — Într-adevă r. Por ţ hos f ă cuse la fel. în loc s ă -mi ră spunzi ca unui prieten. — Mi-ai cerut săfiu sincer. Ţ i-am spus oare cănu voi sluji pe un altul? Dimpotrivă . asta dovedeş te căş tim s ăp ă stră m un secret. Erai omul care ap ă ra vreo cauză ? Da. cu atît mai bine. atîta tot. vorbindu-i de sus. sînt sincer! M-ai întrebat ce gîndesc ş i eu îţ i spun. nici alţ ii. domnule. domnule. La ră spunsul lui d'Artagnan. Ba. f ă răîndoială . ţ i-am înfă ţ iş at unele propuneri pe care le-ai înţ eles. la castel. dar oare mi le-ai fă cut? Nu. Dar contele de La Fère a pomenit aici despre prietenie. unii în faţ a celorlalţ i. oamenii unei tabere? Aveai secretul tă u. pentru ce sănu fim ş i noi. cînd ni s-au încruciş at spadele. căsînt de partea prinţ ilor. astfel ca . Sînt sincer. m-ai dus de nas ca pe un copil. Cei patru oameni se aflau deci în picioare. — D'Artagnan! murmurăAthos. zise Aramis. la rîndul nostru. abate d'Herblay. O dovadăde tră inicie a vechii noastre prietenii e prezenţ a noastr ăla aceastăîntîlnire. rosti Athos. Vă zînd căd'Artagnan se ridică . CăMazarin e un bă dă ran ş i căeu nu l-aşsluji pe Mazarin. mie sau abatelui d'Herblay? — Da. ca pentru a duce mîna la spadă . Aramis fă cu o miş care. — Domnilor. — Ascultă . ai venit astă -searăaici furios de cele petrecute ieri. — Nu-ţ i repro ş ez nimic. M-am purtat la fel cu tine ş i tu m-ai înş elat în acela ş i chip. Atîta tot. domnule conte. Ş i acum despre dumneata. eu ce ţ i-am spus. Atunci cînd am avut cinstea săte vă d la castelul Bragelonne. care se ridicăde pe banc ăş i ră spunse: — Cred căe purtarea unui înv ă ţ ă cel al iezuiţ ilor. d'Artagnan. Ei bine. — D'Artagnan. aş a cum ş i noi îl aveam pe al nostru. Ş i iat ă . ş i aceastăprietenie pe care o lauzi nu s-a destr ă mat ieri. spuse el. Athos îl opri. —Ş i ce crezi despre ea? întrebăAramis.greutatea de a începe vorba. Te credeam un suflet destul de mare. mai bine să vorbim cu inima deschisăca ni ş te adevă ra ţ i bă rba ţ i ce sîn ţ em. mi se pare. eş ti un om ciudat. am rîs cu poft ăgîndindu-măcăsar putea prea bine întîmpla săprimeş ti de la cardinal misiunea sămă arestezi. — Nici eu nu vreau altceva. ameninţ ă tori. dacănu m ăîn ş el. pe care poate nu le merită m nici unii. zise d'Artagnan. ci atunci. cu o blîndămustrare în glas. zise d'Artagnan. Sîngele nă vă li în obrajii lui d'Artagnan. Vorbiţ i cu toatăsinceritatea: ave ţ i cumva s ă -mi aduceţ i vreo învinuire. Nimeni nu lipseş te ş i deci nimeni nu va avea să -ş i fac ăvreo mustrare. În locul acestor cuvinte mă gulitoare. Ai venit la mine cu anumite propuneri. de aceea am îndră znit să amintesc ş i eu despre purtarea dumitale. nu ni le-am împă rtă ş it.ţ i-am dat de înţ eles. doar m-ai iscodit. ră spunse Athos. îi aminti d'Artagnan.

Acesta ş ovă i. trebuia să -mi facăo altămă rturisire. ridicînd încet mîna dreaptăspre cer. ră spunse doar printr-o miş care. — De ce te-amesteci în lucruri care nu te privesc? strig ăAramis. — Trebuie! rosti Athos – ş i. ş i aceia pe care îi primeş te pe o scarăde lemn. trase încet de la cingă toare spada cu teacăcu tot. jur în faţ a lui Dumnezeu. întorcîndu-se spre Porthos. niciodată . frînge-ţ i spada. cu o voce mai joas ăş i mai blîndăadă ugă : Eu ţ i-o cer. gata săatace ori săse apere. nu înseamnăcîtuş i de pu ţ in c ăsînt prost. care devenea acrăş iţ ipă toare la mînie. Glasul adînc ş i învă luitor al lui Athos avea ş i acum asupra lui d'Artagnan aceeaş i înrîurire ca odinioară . palid de mînie ş i cu spaima în inimăla gîndul că . pe care numai el ş tia să -l fac ă . Porthos o vîrî în teacăpe a sa. ş tiu s ămăprefac cănu vă d ceea ce nu măpriveş te. socoteş ti c ăai ceva să -mi reproş ezi? Dacăţ i-am gre ş it cu ceva. adă ugăel. în vreme ce vocea lui Aramis. ară tînd spre Aramis. Aramis. la mînă stire la el. cătrebuia să -mi faci o mă rturisire la castelul Bragelonne ş i cădomnul. — Cred. — Niciodată . a fost vă zut cu doamna de Longueville. frîngîndu-le. dacăam fost discret. Atunci nu m-aşfi aruncat pentru nimic în lume într-o aventurăîn care urma să -mi sta ţ i în cale. desigur căl-aşfi silit să -mi vorbească .o prietenie de două zeci de ani sănu sufere de pe urma unei înfrîngeri de un sfert de ceas a amorului propriu. ş i în rîndul acestora îi aş ez pe muş chetarii care fac pe că lugă rii. ş i pe că lugă rii care fac pe muş chetarii. Iatăun om care e de aceeaş i pă rere cu mine. izbi spadăş i teac ăde genunchi. Athos întinse mîna cu acel gest de poruncăsupremă . Cele petrecute îi fă curăsădea înapoi pe d'Artagnan ş i pe Porthos. a că rui paloare spori. îl scotea din să rite. D'Artagnan nu mai trase spada. Haide. Porthos. Dacăaşfi vrut s ăcuget mai adînc la deosebirea dintre aceia pe care domnul d'Herblay îi primeş te la dînsul pe o scarăde frînghie. D'Artagnan se aplecăînainte. Totuş i. Aramis să ri înapoi ş i trase ş i el spada. învins de acest glas. El spuse „da" ş i trase spada din teacă . domnule conte. ş i aruncăcele douăbucă ţ i în dreapta lui. spune-mi. — Măamestec în lucrurile care măprivesc. spionat de că tre d'Artagnan. În clipa aceea. care încănu deschisese gura. continuăel. niciodatăspada mea nu se va încruciş a cu a . sînt gata să -mi recunosc greş eala. rosti Athos. apoi încruciş ăbraţ ele la piept ş i aş teptăfremă tînd de furie. care ne vede ş i ne aude în liniş tea solemnăa acestei nopţ i. robit de acest gest. Apoi se întoarse spre Aramis ş i-i spuse: — Aramis. dar îi ură sc pe ipocriţ i. frînse în mîini lama mlă die a spadei.

judecat ş i dat morţ ii o fiinţ ăomeneascăpe care poate c ănu aveam dreptul săo rupem din aceastălume. sără mînem prieteni. noi doi am dormit zece ani unul ală turi de altul. glă sui Porthos. c ăîn tainiţ a cea mai ascunsăa cugetului meu nu va r ă mîne în viitor nici mă car umbra vreunui simţ ă mînt duş mă nos faţ ăde tine. eu nu jur nimic. tîrît de una din acele nestă vilite porniri care tră dau sîngele lui clocotitor ş i firea lui de om dintr-o bucată . ci. D'Artagnan.voastră . Se lă s ăo t ă cere solemnă . niciodatăochii mei nu vor avea pentru voi vreo fulgerare de mînie ş i niciodat ăinima mea nu va gă zdui vreo zvîcnire de ură . îţ i respect convingerile Porthos. cuvîntăAthos. existăîntre noi o legă turămai puternica decît a prieteniei. nu numai cănu voi îndrepta spada vreodatăspre pieptul tă u. aşadă uga. ne-am vă rsat ş i ne-am înfră ţ it sîngele ş i. îmi pare ră u c ăam încruci ş at spadele. — Cît despre mine. în sfîrş it. deş i luptă m pentru cauze diferite. Athos. în pofida urii voastre. — Jur. prinţ ii. un pact al nelegiuirii. Haidem. care am înfrînt voinţ aş i inima unui om ca Richelieu? Ce înseamn ă cutare sau cutare prinţ pentru noi. ultima fîş ie de carne. că ci toţ i patru am osîndit. de asemenea. nu. la naiba! Dacăar trebui vreodatăs ălupt împotriva voastră . Acum repet ăcuvintele mele. dar. ş i dupăaceea. Athos! Athos dă du săplece. curmat ăde Aramis. Da. zise el cu fruntea înseninatăş i cu privirea cinstită . aş a cum e ş i al meu. îţ i cer iertare căam încruciş at ieri spada cu tine. Am tră it laolaltă . urîţ i-mădac ă sînteţ i în stare. fiindc ăn-am iubit pe nimeni pe lume. afarăde voi. Aramis face la fel faţ ăde Porthos. Nu plecaţ i! Am ş i eu un jură mînt de fă cut: jur că -mi voi da ultima pică turăde sînge. te-am iubit întotdeauna ca pe copilul meu. Porthos. dar simt cămă înă bu ş . — Fiul meu! murmurăAthos. d'Artagnan. Ş i cinstitul Porthos izbucni în hohote de plîns ş i se aruncăîn braţ ele lui Aramis. Aramis. care am dat statornicie coroanei de pe fruntea unei regine? D'Artagnan. am urît ş i am iubit împreună . dar văjur că . Aramis e fratele vostru. dar cu o urmăde tulburare în glas. săne pă ră sim pentu totdeauna vechii noş tri prieteni. nu. Jur. cred căm-aşlă sa stră puns de spad ă . — Oh. Aramis! Ş i se aruncăîn braţ ele lui Athos. deş i urmă m că i deosebite. Ş i acum. Mini ş trii. Jur cănu-i ură sc pe cei care mi-au fost prieteni. regii vor . nu voi avea decît preţ uire ş i prietenie pentru voi. dacăei o vor ş i o vrei ş i tu. Eu î ţ i respect pă rerea. aş a cum văvoi iubi întotdeauna. iatăce a ş teptam de la douăinimi ca ale voastre. poate. destinele noastre sînt legate pentru totdeauna. fiindcăAramis v-a iubit aş a cum eu văiubesc înc ă . strîngîndu-l cu putere la piept. deş i mai curînd pă rea căapar ţ ine iadului. iatăce nă dă jduiam. ca săpă strez preţ uirea unui om ca tine. am spus-o ş i o repet. Ce înseamnăcardinalul Mazarin pentru noi. prietenia unui om ca tine. Porthos. nu plecaţ i! izbucni d'Artagnan. poate. — Prieteni.

din orice ar fi fă cută . — Are vreunul dintre voi o cruce? întrebăAramis. la acest singur cuvînt: „Piaţ a Regală !". Haide. Văal ă turaţ i acestui jur ă mînt? — Da! rostităto ţ i într-un glas. tră dă torule! murmurăabia auzit d'Artagnan. — Iatăuna! zise el. Credeţ i în Dumnezeu? — Pă i se poate! fă cu d'Artagnan. Săfim pururi muş chetari ş i săp ă stră m drept unic drapel acel faimos ş tergar din fortul Saint-Gervaise. ca niş te oameni luaţ i pe nepregă tite. pe care marele cardinal a pus săse brodeze trei flori de crin. — Da. este totuş i o cruce. săjură m c ăvom r ă mîne uniţ i totdeauna orice s-ar întîmpla. — Da. ci ş i pe urmaş ii noş tri. sătrecem spada în mîna stîngăş i săne întindem dreapta. întă ri Aramis. — Vom fi creş tini în aceasta împrejurare. spuse d'Artagnan. ca săr ă mînem credincio ş i jură mîntului nostru. spuse Porthos. domnilor. . —Ş i de fiece datăcînd ne vom întîlni în învă lmă ş eala luptei. Aramis zîmbi ş i scoase la ivealăo cruce bă tutădin diamante. — Ei bine! reluăAthos. săne d ă m mîna. — Ah. Săjură m pe aceasta cruce care. dar noi. prieteni credincioş i la greu. tovară ş i voioş i de petrecere. chiar ş i în mijlocul celui mai cumplit mă cel. — Ah. ră zboiul civil ca o flac ă ră . interveni Aramis. din tabă ra cardinalului sau a Frondei. Pe chipul lui Athos înflori un zîmbet de negră ităbucurie. — Vorbeş ti minunat! zise Porthos. zise el. sînt gata săjur pe orice. XXXI BACUL DE PE OISE Nă djduim căcititorul n-a dat cu totul uit ă rii pe tînă rul c ă lă tor lă sat de noi pe drumul Flandrei. — Aş adar. — Eş ti cel mai mare dintre oameni! rosti d'Artagnan. ce însemnă tate are?! Săfim iară ş i unii pentru alţ ii martori de nă dejde în dueluri. Eş ti cu mult deasupra noastră . Porthos ş i d'Artagnan se privirăclă tinînd din cap. aplecîndu-se la urechea lui Aramis. chiar ş i pe Mahomed! Săm ăia naiba dacăam fost vreodatăatît de fericit ca azi! Ş i bunul Porthos î ş iş tergea ochii încăumezi. Ne-ai pus săjură m pe crucifixul unei partizane a Frondei. aninată la gît cu un ş nur de perle. noi vom ră mîne prieteni? Presimt căda.trece ca un puhoi de apă . ne-am în ţ eles. spuse Athos. Ş i fie ca jură mîntul acesta săne lege nu numai pe noi.

cu un ş ervet pe bra ţ ş i cu o bonetăalbă pe cap. pe care noi o numim viitor. Olivain se supuse ş i porni mai departe. cea mai învă ţ at ăş i mai plă cutădintre toate că lă uzele. ş i cu deosebire acea zare depă rtatăş i albastr ăa vieţ ii. . se apropia aducînd hîrtie. mai întîi pentru a scă pa de gîndurile dureroase ce-i nă vă leau în minte. oftînd. în loc săse întoarc ă spre prietenii din copilă rie. luîndu-se dup ăacea umbr ăa trecutului pe care o numim amintire. se îndepă rta cu fiece clipătot mai mult de ei ş i căpoate îi pă ră sise pentru totdeauna. pierzindu-ş i din vedere ocrotitorul. în vreme ce Raoul se aş eză . deodată . presă ratăcu lanuri verzi ş i cu pîlcuri de arbori. fă răm ă car s ă -i ră spund ălui Olivain. Cît despre el. aurea pentru Raoul cerul ş i pă mîntul. atît de blînde. ş tiind c ănimeni nu mai putea s ă -i dea preţ ioasele lă muriri pe care le-ar fi că pă tat de la Athos. Un ceas de fugărisipi îns ăpîcla ce umbrise închipuirea atît de fragedăa tînă rului. de convingă toare ş i de interesante îi inviar ăîn minte.Raoul. Bucuria necunoscutăde a fi liber. porunci lui Olivain săducăîndat ă caii la un mic han care se ş i vedea pe drum. în jurul că rora zumză ia un norod de albine. odat ădesprins. Vederea micului castel îl aruncase pe Raoul cu cincizeci de leghe mai că tre apus ş i-l f ă cuse să -ş i depene viaţ a din clipa cînd se despă rţ ise de micuţ a Louise ş i pînăîn clipa cînd o vă zuse pentru prima oară . Totuş i îş i dă du seama. întîlni în raza privirilor lui distrate o figurădolofană care. trezind adesea aducerile-aminte. firul acesta ne că lă uzeş te ca ş i firul Ariadnei prin labirintul de gînduri în care ră tă cim. plimbîndu-ş i vis ă tor privirea asupra minunatei priveliş ti din jur. căzilele lungi petrecute în acest fel vor fi foarte triste. Înfă ţ iş area lucrurilor înconjură toare e un tainic fir că lă uzitor. care pă trunde pînăîn ascunziş urile memoriei. cam la o jumă tate de bă taie de muschetă . chiar ş i pentru cei care n-au încercat niciodatăsuferinţ a vreunei constrîngeri. care îi amintea atît de bine castelul La Vallière. cu capul greu. fă r ăvoia noastră . pe care îl l ă sase urmă rindu-l cu privirea din faţ a bisericii regale. dupăcîteva încercă ri de a lega vorba cu Olivain. încît se oprise a-proape zece minute ş i. bucurie plinăde farmec. cernealăş i pană . Mai era ceva ce-l întrista pe Raoul: pe cînd ajungeau la Louvres vă zuse pitulat în spatele unei perdele de plopi un mic castel. dă duse pinteni calului. apoi pentru a-i ascunde lui Olivain tulburarea ce-i ră vă ş ea chipul. se opri la umbra unui frumos pîlc de castani în floare. cu un ş orţ prins dinainte. cuvintele contelui. Stă tea de vreo zece minute acolo ş i de vreo cinci se afla cufundat în visuri cînd. care îl întrebărespectuos de ce ză boveş te acolo. pornise din nou la drum. fiecare giruetăză rită pe coama vreunui acoperişde ţ iglăîi reaminteau că . cu coatele sprijinite de masă . ş i scuturîndu-ş i pă rul din vreme în vreme de florile ce ningeau din vă zduh. descă lecă .ş i fiecare pîlc de stejari. Cu inima strînsă . ş i-i spuse lui Olivain săcearăhangiului să -i aducăhîrtie ş i cernealăla masa ce pă rea a ş ezatăacolo anume pentru scris. Privind oraş ele prin care treceau.

Hangiul. Dupşpatru ceasuri de drum mşopresc pentru a vşscrie. iar cerneala cît o plă cintă . — Ei. liniş tit în ce priveş te cî ş tigul să u. Numai c-aşfi tare mulţ umit dacăcerneala ar fi mai neagrăş i mai bun ă . am avut impresia cşvşpregş ti ş i sşîntreprindeş i ceva primejdios. Tînă rul dumitale st ă pîn nu prea are poftăde mîncare. mîncînd o plă cintădin care n-a mai ră mas nici o fă rîmiţ ăş i golind pînăla ultima pică turăo sticlăcu vin vechi de Mâcon. ce vrei. Din întîmplare pana era bunicicăş i Raoul se apucăde scris. Scrie-ş i-mi. cu o înfă ţ iş are tot atît de aleasăş i cam de aceeaş i vîrstă . pana ş i cerneala f ă răplat ă . Raoul scria: „Domnule. ş i plă cintă . plă tesc pana cît o sticl ăde vin. a cerut săse aducăîncoace masa ş i scaunul. Atunci am sădau slujitorului dumneavoastrăplă cinta ş i vinul. care pe vremea cînd mai existau tîlhari de drumul mare se întovă ră ş eau cu ei. domnule. Se vede cătoţ i gentilomii gîndesc la fel. încît nu v-am arş tat decît în prea micş mş surş dragostea ş i recuno ş tinş a ce vşport. plin de seriozitate ş i de blînde ţ e în acela ş i timp. care venise săîntrebe dacăRaoul nu mai are nevoie de ceva. puse pe masăhîrtia. Aveţ i. Deocamdatăn-am nevoie decît de ce ţ i-am cerut. dar. dară . aş a cădac ădomnul porunceş te. zise hangiul. — Făcum crezi. îţ i mulţ umesc. fiindcş vş simt lipsa în fiece clipş ş i sînt mereu gata sşîntorc capul. În acest ră stimp. apoi a luat cina împreunăcu un domn bă trîn. ş i apoi. cum fş ceam spre a vş rş spunde cînd îmi vorbeaş i. domnule. — Pînăacum trei zile parcătot mai mînca. Veş i binevoi sş mş iertaş i. de alaltă ieri nu mai pune nimic în gură . sînt neliniş tit. dar din fericire mai avem ş i vin.. ce pă rea preceptorul sau. fiindcş ave ş i inima nespus de generoasşş i aş i înş eles tot ce se petrecea într-a mea. prietene. cerneala ş i pana. Ca to ţ i vale ţ ii mulţ umiţ i de starea lor. zise Raoul. Olivain ş i hangiul se îndreptarăcă tre han. vşrog. — Nu. Hangiul ră mase nemi ş cat ş i admirăfă răsăvrea chipul fermecă tor al drumeţ ului. Dacă -i aş a.. a poposit aici. îi mă rturisi hangiul lui Olivain. deoarece sfaturile dumneavoastrşfac parte din viaş a mea. — Nu seamă năcu oaspetele de adineauri.— Ah! exclamăapariţ ia. iar de cînd pieriserăş tiau să -i înlocuiascăcu folos. începînd săînveţ e cum săse poarte cu aceastătagmăde oameni. îndrş znesc s ş spun. . sub pomii ă ş tia. Am fost atît de buimş cit de plecarea dumneavoastrşş i atît de mîhnit de despş rş ire. aidoma echipat ca ş i dumneavoastră . Olivain îi povesti tot ce socoti căse poate spune pe seama tînă rului gentilom. zîmbi Raoul. fiindcănu-i nici un sfert de ceas de cînd un tînă r cavaler. Frumuseţ ea a fost ş i va fi totdeauna venerată .

înc ă lecă . dacşîn unele clipe îmi simş iş i lipsa. la plecarea noastrş . — Săîncerc ă m să -l ajungem din urmăpe acest gentilom. a cş rei sş nş tate. glă sui cu respect Olivain. Pe la patru după -amiază ." Ispră vind scrisoarea. De cînd nu mai sînte ş i lîngş mine. zise Raoul. aruncăun scud de iur pe masă . însăavea un cal bun. cît am c ă lcat noi. La Verberie. s ş -mi scrie ş i cîteva cuvinte despre mica mea prieten ş . spuse Raoul lui Olivain. de vreme ce dumneavoastrşnu mi-a ş i spus nimic. cu siguranţ ă . dacşprimiş iş tiri din Blois. mare ajutor. îngă duiţ i-mi săvăamintesc cam ostenit caii destul în dimineaţ a asta. Săzorim deci pînăla Noyon. Veş i avea oare bunş tatea.lucru asupra cş ruia nu mi-am îngş duit sş vş întreb. drumul e asemă nă tor cu cel fă cut de la Blois la Paris. fusese vă zut cu trei sferturi de ceas mai mainte. dacşîncercaş i o cît de micşpş rere de rş u cşnu mşaflu lîngşdumneavoastrş . Olivain golise sticla ş i mîncase plă cinta. de asemenea. m ştem mereu sşnu sş vîrş esc vreo greş ealş . hanul cel mai de soi din Compiègne. Raoul chemăhangiul. jur. cît de preş ioase ş i necesare îmi sînt amintirile din timpul petrecut cu dumneavoastrş . Mîncăcu poftă ş i din nou că utăs ăafle amă nunte despre tîn ă rul gentilom aflat pe drum înaintea lui. ş i ne va fi un plă cut tovar ă ş de drum. la hanul „La Clopotul ş i Clondirul". . Mi-eraş i de mare. sînt destul pe ziua de azi. ră spunse Raoul. — Domnule. caii se odihniseră . — Haide sădormim ş i noi la Noyon. Socot c-ar fi bine săpoposim aici ş i săplec ă m abia mîine în zori. ş i azi. era un motiv de îngrijorare? Înş elege ş i. Sper cşuneori vşveş i mai aminti de mine ş i. iar la Senlis duse scrisoarea la poş tă . Se uitădac ăOlivain ş i hangiul nu-l pîndeau cumva ş i să rutăfoaia de hîrtie – mutăş i gingaş a mîngîiere. — Domnul conte de La Fère doreş te sămăgră besc ş i săm ăînf ă ţ iş ez Prinţ ului în dimineaţ a celei de a patra zile. voi fi plin de fericire la gîndul cşaş i simş it dragostea ş i devotamentul meu ş i cşam ş tiut a vşface sşle înş elegeş i în timpul cît am avut bucuria sş trş iesc al ş turi de dumneavoastrş . aş a cum spusese hangiul. pe care inima lui Athos era în mă surăsăo ghicească . Odihna de care se bucuraser ăîngă duia c ă lă torilor ş i cailor să -ş i continue drumul fă r ăoprire. m ş simt foarte singur. domnule ş i scumpul meu ocrotitor. acesta se oprise. domniş oara de La Vallière. astfel cămergea iute. Raoul se simţ i mai liniş tit. apoi pornise mai departe. domnul meu. Dupşcum vedeş i. ca ş i el. Raoul intrăîn Compiègne. spunînd căvrea sădoarmăpeste noapte la Noyon. Se duce la oş tire ca ş i noi. Raoul dă du porunc ălui Olivain săîntrebe cine e tînă rul gentilom care a trecut pe la han înaintea lor. am mare nevoie de ş tiri din partea dumneavoastrş . deschizînd scrisoarea. Optsprezece leghe. În aceastăvreme.

Doamne. ajuns pe culmea unui deal. Caii se vor putea odihni toatănoaptea. înfigînd adînc pintenii în coastele calului. Slobozi frîul. împră ş tiind în jur. scurtînd drumul cu o leghe. în ciuda bombă nelilor lui Olivain. crescut în vederile lui Athos ş i încredinţ at căl-a auzit de o mie de ori vorbind despre drumuri de două zeci ş i cinci de leghe. — Haide-haide. Crescut pe malurile Loirei. pe o potecăîncîntă toare care ducea la un pod plutitor. ş i Raoul î ş i dă du seama îndatăcăe martor la o nenorocire ş i căun om e pe cale s ăse înece. spunea el printre din ţ i. S-a rupt odgonul ş i bacul e dus de apă . D'Artagnan. îi stîrnise o nemă rginităadmira ţ ie. Raoul se simţ ea obosit. Vă zînd căn-a putut ajunge la vreme spre a trece rîul împreunăcu ceilalţ i că lă tori. Atunci. aţ intindu-ş i privirile într-un punct anume de pe rîul neasemuit de frumos în bă taia soarelui. Într-adevă r. în loc de două zeci de leghe. trecuse apa de o sutăde ori c ă lare ş i de o mie . porni în galop. Un cal. că ci soarele în asfinţ it îl orbea. cînd. dar o ridică tură de pă mînt îi ascunse curînd grupul ş i cînd ajunse la o nouăîn ă lţ ime. Mîine. poimîine numai cinci ş i peste trei zile ai să -mi zaci la pat. Iroseş te-ţ i tot focul din prima zi. Chiar aş a era. Un mic grup de că lă re ţ i stă tea pe mal. domnule?! strigăOlivain. Raoul se întoarse înspre partea dincotro venea strig ă tul ş i puse mîna streaş in ăla ochi. Scoase un strigă t. fusese. — Eh. ce vă d? Colo se zbate ceva! — Fă r ăîndoială ! adeveri Raoul. ca s ăspunem aş a. Mînat de durere ş i sim ţ ind moale ză bala. În acea clipără sunăun strigă t ce pă rea c ăvine de pe rîu. Împrejurarea nu era ceva nou pentru el. un cavaler! — Sînt gata săse duc ăla fund! strig ăla rîndul să u Olivain.Vom ajunge pe la opt seara. Ş i-atunci e musai săte odihneş ti. — Olivain! strigăel. omul acesta de fier. Tinerii ă ş tia sînt niş te fanfaroni în lege. zorindu-ş i tot mai mult calul. bacul plutea pe apăc ă tre celalalt mal. se opri să -l aş tepte pe Olivain. valuri de spumă . dar se afla prea departe pentru a putea fi auzit. pînădeparte. Raoul nu se îndoi nici o clipăc ăera tîn ă rul gentilom cu însoţ itorii să i. Olivain nu îndră zni s ăse împotrivească . ai săfaci numai zece. Dorea îns ăs ă -ş i punăla încercare forţ ele. Raoul se îndreptăspre nefericitul aflat în primejdie. calul să ri peste un fel de gard ce înconjura pontonul ş i se aruncăîn rîu. legă nat de valurile ei. iar dimineaţ ăla cinci pornim din nou. deodată . Gonea. gata săse îmbarce. nu voia sără mînămai prejos de cel care îi era o pildăîn toate. domnule! fă cu Olivain. ce faceţ i. dar începu săbomb ă ne. Se vede cît de colo căOlivain nu era crescut la ş coala celor ca Planchet ş i Grimaud. Ce se întîmplăacolo? Ră sun ăun al doilea strigă tş i mai p ă trunză tor decît cel dintîi. vă zu în faţ ărîul. cu toatăoboseala calului. clă dit numai din nervi ş i muş chi. dupăcît i se spusese. — Doamne Dumnezeule.

deoarece înainta împotriva curentului. Gîndindu-se la timpul cînd va face din viconte un soldat.de ori înot. ca ş i cum ar fi priceput căi se venea în ajutor. zbuciumîndu-se pe mal. Raoul prinse una din mîinile tînă rului ş i o puse pe coama calului. În acest timp. — Salvat! îngînăîn neş tire gentilomul. Curaj! — Prea tîrziu! îngînătînă rul. Încăo clipăş i l-ar fi înghiţ it rîul. Apoi strigăspre că lă torul care se zb ă tea la vreo două zeci de pa ş i de el: — Curaj. purtîndu-l pe braţ e pe tînă rul gentilom fă r ăcunoş tinţ ă . Raoul ieş i din ap ă . Încredin ţ at c ătînă rul cavaler se va ţ ine de coamă . Numai cănu avea spor. pe care el nu-i scă pa din vedere. care scă pase frîul luptînd cu valurile. desf ă cîndu-i . se arunc ăş i el în apă . în cele din urmă . Îl culcăîn iarbă . pe care îl îndreptăspre malul opus. domnule. Athos îl oţ etise în asemenea încerc ă ri. se scufundau din ce în ce mai mult. în strig ă tele celor pe care îi ducea la vale. bacul cobora cu repeziciune pe firul apei. întindea braţ ele cu capul ră sturnat pe spate. palid ş i disperat. Erau numai la zece paş i de mal. ajutîndu-i sătaie apa ş i îndemnîndu-l cu strigă te. îl sili săse învîrt ăîn loc ş i. — E salvat! izbucni omul cu pă rul că runt. Ce-ar zice domnul conte dacăv-ar vedea? — Domnul conte ar fi fă cut la fel ca mine! ră spunse Raoul. fricosule! îl îndemnăRaoul. În acelaş i timp. tă ind valurile. iar că lă re ţ ul. Azvîrlindu-se de pe calul că ruia îi d ă du drumul săînoate singur. dar vă ică rindu-se întruna: „Mor. — Dumnezeule! se tîngui Olivain cu deznă dejde. curaj. calul ră suflămai în voie ş i. Calul mai avea doar botul deasupra apei. îş i îndoi sforţ ă rile. Raoul se îngriji numai de cal. sîntem pierdu ţ i". sl ă bind încleş tarea mîinii înfipte în coama calului ş i lă sîndu-se s ăalunece din ş a. —Ş i eu? Eu ce fac? se vă ică rea Olivain. Apucăîndat ăcalul de că pă stru ş i-i să lt ăcapul deasupra apei. se dă du înapoi. Raoul îş i urma calea ş i se apropia vă zînd cu ochii. Raoul ajunse lîngătînă rul gentilom. atingînd ş i el fundul apei. Un om cu pă rul c ă runt se aruncase în apăde pe bac ş i înota bă rbă teş te că tre cel care se îneca. Prea tîrziu! Apa îi trecu peste cap ş i-l amuţ i. Dar ş i calul ş i că lă re ţ ul. îndemnîndu-ş i calul din ră sputeri. să getat pînă în adîncul inimii de ruş ine. ridicădescumpă nit calul în douăpicioare. — Curaj! strigăRaoul. de care degetele acestuia se încleş tarăcu deznă dejdea omului gata săse înece. în braţ ele lui Raoul. aş a cum f ă cuse Raoul. din trei-patru aruncă turi de braţ e. Eu cum trec dincolo? — Aruncă -te în ap ă . Deodatăcalul se poticni de o ridică turăde pe fund ş i dă du de nisip. îţ i vin în ajutor! Olivain înaintăspre mal.

îmi veţ i face oare cinstea s ă mi spuneţ iş i dumneavoastr ăcine sînteţ i? — Sînt vicontele de Bragelonne. Vă datorez adînca mea recunoş tinţ ă . obrajii de muribund ai acestuia se împurpuraser ă . tocmai la timp ca sămăscoateţ i la mal. viconte? întrebăcontele de Guiche. Dupăo clipăse afla lîngăei ş i omul cu pă rul că runt. chipul. Olivain. înclinîndu-se. nu-i aş a? Vina e a dumitale îns ă : ai fost preceptorul meu. — Domnule. domnul meu. de ce nu m-ai învă ţ at s ăînot ca lumea? — Vai. În loc săajut calul. fă cînd cruci peste cruci. aş a cum fă cuse contele de Guiche. de acum încolo vom fi legaţ i pe viaţ ăş i pe moarte. zise Raoul. Tată l meu e mareş alul de Grammont. — Cum s-au petrecut lucrurile? întrebăRaoul. rosti Raoul. . cînd odgonul bacului s-a rupt. dacădoriţ i. curajul. domnule. S ăne îmbr ă ţ iş ă m. n-aşmai fi îndră znit sădau ochii cu domnul mareş al. domnul meu. Ne-am ales doar cu o baie. bună tatea dumneavoastrămăatrag. — Viconte. Din pricina strigă telor ş i a ză pă celii luntraş ilor. sînt pe de-a-ntregul servitorul dumneavoastră . Ş i acum. îmbr ă ţ iş îndu-l la rîndul să u pe conte. domnule! strigăel. —Ş i acum. dupăcum vedeţ i. calul meu s-a speriat ş i a să rit în apăcu mine cu tot. încotro. spuse bă trînul. Ţ in la dumneavoastrăde pe acum din toatăinima. — Ah. de trei ori mort. bunul meu d'Arminges! Ai tras o spaimă zdravă nădin pricina mea. Pe dumneavoastrăvăcă utam: f ă ră dumneavoastrăaşfi fost mort. crede ţ i-mă . zise Raoul. conte. ră spunse cel că ruia i se dă duse titlul de conte. — Sînt contele de Guiche. — Ah. ş i era gata-gata sămăduc frumuş el la fund. Nu ş tiu săînot ş i n-am avut curaj sămăarunc în rîu. Dac ăvi s-ar fi întîmplat o nenorocire. domnule conte. — Domnule. Încet-încet. un prieten devotat.ş iretul de la guler ş i agrafele tunicii. De aceea. — Ah. mulţ umităîngrijirilor lui Raoul ş i ale omului ce-l însoţ ea pe tînă rul cavaler. — Unii mai ş i învie. împurpurîndu-se la faţ ă din pricinăcănu putea spune cine e tată l să u. în vreme ce că lă torii de pe bac se îndreptau spre aceeaş iţ int ă . recunoş tinţ a noastrăn-are margini! izbucni omul cu pă rul că runt. — În oş tirea Prinţ ului. urm ăcavalerul. cu ajutorul unei pră jini gă site din întîmplare pe punte. vărog. care se aţ intirăcurînd asupra salvatorului să u. Trecusem aproape o treime din rîu. Aşdori sădevenim prieteni. — Iată -te ş i pe dumneata. cum nu se poate mai simplu. cînd aţ i apă rut dumneavoastră . cînd aţ i aflat cine sînt. izbutise în cele din urmăs ăiasăş i el la mal. eu îi paralizam miş că rile. Socotiţ i-mă . Deschise niş te ochi r ă tă ciţ i. spuse Raoul.

Cei doi tineri zîmbeau cu acea încredere proprie tinereţ ii. dar nu era mai înalt ca Raoul. pe care Raoul nu o vă zuse niciodată . cu tră să turi distinse. Ah. erau. mai ales. cu fruntea largă . trezit de că tre Raoul. trebuie săfi ajuns la han. în ciuda opreliş tilor ş i. Cît despre Olivain. Hainele ş i vinul o s ăv ăîncă lzească . De Guiche cuno ş tea toat ălumea: pe doamna de Neuillan.—Ş i eu la fel! exclamătînă rul. dar Grimaud nu sosi. cu atît mai bine: vom trage împreuna primul foc de pistol. în ciuda preceptorului sau. iubiţ i-vă ! zise preceptorul. îş i întinserămîinile ş i dînd pinteni cailor. nă zbîtiile sale de paj. cele opt ceasuri de odihnă . privindu-se ş i admirîndu-se unul pe altul. pe domni ş oara de Scudéry. Încă lecarăiute. XXXII CIOCNIRI Popasul la Noyon fu scurt. Crescut la Paris. ba chiar g ă sir ăpropunerea minunată . De aceea asculta tot timpul. Convorbirea cu tînă rul conte era nespus de interesantăpentru Raoul. pe aş ternutul bogat de paie. înalţ iş i zvelţ i. pe . că rora le-am dat poruncile necesare de îndat ăce-au coborît de pe bac. stră bă turăală turi drumul de la rîu pînăla han. trebuie s ăvăschimbaţ i hainele. gîndindu-se căun popas la Compiègne l-ar fi scutit nu numai de întîmplarea din care abia scă pase. El nu fusese decît în casa domnului Scarron ş i-i spuse lui de Guiche pe cine a vă zut acolo. Raoul ceruse săfie deş teptat. dacăva sosi cumva Grimaud.ş i la curte. Îmbucar ăceva în grabăş i. unde Raoul nu fusese decît o singurădată . c ă ci f ă rădoar ş i poate. pe domniş oara d'Aubigné. cele douădueluri pe care le ş i avusese. celă lalt mulţ umind Domnului căa tr ă it destul pentru a să vîr ş i o faptăpe placul ocrotitorului să u. Contele de Guiche fă cu ochi pe la cinci dimineaţ a. iar tînă rul conte povestea mereu. spuse preceptorul. — Bine faceţ i. dupăun ceas. Valeţ ii. într-adevă r. stră bă tuserădouăleghe de drum. toate acestea trezeau în Raoul cea mai vie curiozitate. peste mă surăde bucuros. De Guiche putea săaibăoptsprezece ani. el era singurul pe care nu-l prea mulţ umea isprava cea vrednicăde laudăa stă pînului s ă u. fă r ăîndoială . doi chipeş i cavaleri. Într-o pornire spontană . cu privirea blînd ăş i mîndră . Caii gustarăş i ei din plin. Îş i tot întindea mînecile ş i pulpana hainei. care abia împlinise cincisprezece. unul socotind frumoasă ş i zîmbitoare aceastăviaţ ăpe care era cît pe ce săo piardă . Toţ i dormirăduş i. Sînte ţ i tineri amîndoi. nu aveau să -l cruţ e. aceeaş i stea v ălumineazăcalea ş i trebuia negreş it săvăîntîlniţ i. care veni s ă -l salute. — Acum. Haide ţ i! Tinerii nu aveau de ce săse împotrivească . dar ş i de o aprindere de plă mîni ş i niscaiva dureri în m ă dulare. cu zîmbetul deschis ş i plin de fineţ e.

pe doamna de Chevreuse. dar. Se apropiau de cîmpul de luptăş i hotă rîrăsăpoposeascăîn ora şpînăa doua zi. de-ai fi zis căa trecut doar un ceas. ca ş i el. Întreaga povestire a contelui de Guiche era ceva cu totul nou pentru tovară ş ul să u de drum. nimeni nu putea sta ală turi de contele de La Fère. . Mîncarăîmpreun ăş i se culcarăîn aceeaş i odaie. în sfîr ş it sosite. Caii. întorcîndu-se spre Douai. Arras era înţ esat de fugari. Nici regina îns ă ş i n-a fost cruţ ată . Ziua se scurse pe nesimţ ite. dupăcît se spunea. Aş a cum am spus. Vicontele de Bragelonne avea mai mult de ascultat decît de spus ş i în aceastăprivinţ ă . i se pă ru cătînă rul conte ascundea. duel fatal pentru el ş i pe care doamna de Longueville l-a urmă rit din spatele unor jaluzele. o tainăîn adîncul inimii. bieţ ii oameni de pe lîngăgraniţ ă îş i pă ră seau casele izolate ş i se refugiau în oraş ele întă rite. Prin urmare. de Guiche fusese crescut la curte ş i cuno ş tea toate intrigile curţ ii. Era aceea ş i curte despre care Raoul îl auzise vorbind de atîtea ori pe contele de La Fère. se oprirăcă tre orele patru după amiazăla Arras. dar în ce priveş te farmecul ş i nobleţ ea înfă ţ iş ă rii. iar cardinalul Mazarin ş i-a primit ş i el por ţ ia. duhovnicul doamnei de Galles cu Mademoiselle. care trebuia săfie hotă rîtoare. Glumi plin de spirit pe socoteala tuturor. Li se pă rea căse cunosc de cînd lumea ş i căle-ar fi cu neputinţ ăsăse mai despartăvreodată . întrucît cete de spanioli se foloseau de întunericul nopţ ii spre a face incursiuni pîn ăîn împrejurimile Arrasului.domniş oara Paulet. Prinţ ul mă rginindu-se pînăatunci la mi ş că ri neînsemnate. Erau amîndoi la vîrsta cînd prieteniile se leagărepede. numitămai tîrziu Grande Mademoiselle ş i devenităcelebrăprin că să toria ei secret ăcu Lauzun. cumplit de gelos. încît ar fi fost gata să omoare pe oricine. care le fă gă duiau un adă post. om voios ş i de lume. contele avu numai cuvinte de laudăla adresa ei. Prietenia lui Raoul pentru el spori ş i mai mult la auzul acestor elogii. Tinerii se bucurau căau ajuns la momentul potrivit. cum zicea elevul să u. în timp ce Raoul tremura de teamăs ănu spunăceva ş i pe seama doamnei de Chevreuse. fie din iubire faţ ăde ducesa de Chevreuse. fie din instinct. Tînă rul conte. Se zvonea căPrinţ ul se afl ăla Béthune. Se vorbea despre o bă tă lie apropiat ă . st ă tu săasculte ş i. îi aminti adesea lui Raoul de adînca erudiţ ie ş i spirituala ironie muş că toare a lui Athos. ş i cum să vârş eş te tot felul de jafuri ş i silnicii. nu cruţ ăpe nimeni. numai căse schimbase mult de pe vremea cînd o cunoscuse Athos. dup ăce auzi vreo treipatru aventuri destul de gingaş e. mai cruţ aţ i decît în ajun. chiar ş i pe abatele d'Herblay. savant pînăîn vîrful unghiilor. pus pe clevetealăş i pe glume. în aş teptarea înt ă ririlor. despre noua ei iubire cu prin ţ ul Marcillac. Oş tirea duş manăse întindea de la Cassel la Courtray. Vorbi despre vechea iubire a doamnei de Longueville pentru Coligny ş i despre duelul acestuia din Piaţ a Regala. Veni apoi rîndul întîmplă rilor galante ş i al povestirilor de dragoste. Preceptorul contelui. Oş tirea francezăţ inea frontul de la Pont-à-Marc pînăla Valenciennes. pentru care nutrea o realăş i adîncă simpatie.

La Ablain aveau săvad ăcare este situaţ ia. nu-i aş a. Preceptorul contelui de Guiche. micul grup ieş i la malul unui rîuleţ care se vă rsa în Lys. ei! se amestecăpreceptorul în vorbă . sîntem cu totul ş ase luptă tori. care alcă tuiau avangarda. da. De Guiche. Acolo aflarăcăPrinţ ul pă ră sise într-adevă r Béthune ş i se gă sea între Cambrin ş i Venthie. Valeţ ii noş tri sînt înarmaţ iş i al dumitale mi se pare destul de dîrz. dupăce lă sarălui Grimaud toate lă muririle ş i. Temîndu-se de capcane. iar . Cît despre mine. drumul trecea printr-o pă durice. tinerii hotă rîră să -ş i continue calea că tre Béthune. n-aveţ i decît săvăl ă saţ i omorîţ i. continuăde Guiche. Atunci apucarăpe un drum lă turalnic. O luaţ i cam repede. tînă rş i înfl ă că rat. Ş i sînt încredinţ at c ăse va descurca destul de bine la nevoie. De dimineaţ ăse r ă spîndi zvonul căprinţ ul de Condé pă ră sise Béthune ca s ăse retragăla Carvin. care cunoş tea ţ inutul ca în palmă . Lă sarăla han. — Da. surîzînd. în calitatea mea de general de armată . Ţ inutul devenea din ce în ce mai bogat în vegetaţ ie ş i. chiar dacăar fi trebuit apoi săapuce la dreapta ş i săse îndrepte spre Carvin. dacăv ăe pe plac. egal în numă r ş i chiar mai mare. dar pînăatunci v ăprevin că . din timp în timp. valeţ ii cură ţ irăarmele. — Nu l-am vă zut niciodat ăla treabă . De Guiche ş i Raoul se privir ăcu coada ochiului. domnule conte? Uitaţ i cămi s-a spus săvăduc teafă rş i nevă tă mat la Prin ţ ? Odatăajunş i la oş tire. Raoul? — Se înţ elege. — Ei. ră spunse Raoul. într-o jumă tate de ceas. dar e breton ş i asta-i o cheză ş ie. am doi oameni pe care te poţ i bizui: amîndoi au luptat în ră zboi ală turi de tată l meu. tinerilor. l ă sînd totuş i o garnizoan ăîn primul oraş . Aş adar. Ţ inutul era încîntă tor. fiindcăamîndoi visaserăcăau sosit prea tîrziu pentru a mai lua parte la bă tă lie. El ş i cei doi tineri înfă ţ iş au grosul armatei. îi spunea lui Raoul: — Iată -ne trei st ă pîni ş i trei valeţ i. mînîndu-ş i din urmă vitele ş i ducînd în că ruţ ăori purtînd în braţ e lucrurile lor mai de preţ . întîlneau cete de ţ ă rani care apucaserăpe drumul bejeniei. atacă m. Din cînd în cînd. pentru Grimaud. ordon retragerea ş i căfac stînga-mprejur la primul panaşpe care-l vă d. preceptorul punea de fiece datăs ămearg ăîn frunte pe cei doi valeţ i. Cum însăaceastăş tire nu spunea nimic l ă murit. iar tinerii îş i încă rcarăpistoalele ca săle aibăgata preg ă tite pentru cazul vreunei ciocniri cu duş manul. pentru numele lui Dumnezeu! Cum ră mîne cu poruncile pe care le-am primit. ră spunse vicontele. toate lă muririle necesare. propuse săurmeze un drum lă turalnic. Dacăîntîlnim vreun grup de duş mani. Pornirăla drum pe la ş apte diminea ţ a. tă iat de vă i verzi ca smaraldul.Toatăseara nu se vorbi decît de ră zboi. ş i a doua zi se trezir ăcuprinş i de deznă dejde. aflat între drumul că tre Lens ş i cel că tre Béthune. Ajunserăla Ablain în liniş te ş i în bun ăpace.

Preceptorul le strigătinerilor săstea pe loc. Porniser ăînainte. domnul de d'Arminges trecu la obiş nuitele-i mă suri de prevedere ş i trimise înainte pe cei doi valeţ i ai contelui. spuse preceptorul. porunca mea. Urbain ş i Blanchet!" Pîna săse dezmeticeascăpreceptorul. întrecîndu-se unul pe altul.. amîndoi tinerii se îndreptarăspre valeţ i. cu muscheta pe genunchi ş i cu ochiul la pînd ă . Strunirăpe datăcaii. Niş te că lă re ţ i! — Întocmai.. ră spunserăvaleţ ii.Olivain. Preceptorul veni dupăei. mi s-a pă rut căză resc niş te cavaleri îmbră caţ i în galben care se strecurau prin albia rîului. — Nu. Pă durea poate ascunde o capcana. cînd. Dupăcinci minute se aflau în locul de unde pă rea căs-a auzit zgomotul. înaintînd cu luare-aminte. e săne retragem. înapoi. se pare căjefuiesc un om ră nit sau mort. urmat de cîteva strigă te care cereau ajutor. Ţ inerii se încredin ţ ar ăprintr-o ultimăprivire cănici unul dintre ei nu se gîndea sădea înapoi ş i. în numele cerului. — Totuş i sînţ soldaţ i. Ne-am întors săş tim ce-avem de fă cut. — Sst! fă cu de Guiche. iar contele de Guiche ţ inîndu-i ş i el isonul: „Dupămine. iar ei îi dă durăascultare. ră sunar ăcinci sau ş ase împuş că turi. Neră bdă tori săafle pricina acelor împuş că turi. în desiş ul pă durii. Am nimerit peste o ceatăde spanioli. îi aminti Bragelonne. Odatăavîntaţ i în goană . ei se ş i afundaserăîn pă dure. — Asta-i. trei că lare ş i trei pe jos. domnii mei. rîzînd ş i vorbind între ei. Valeţ ii abia dispă ruserăprintre copaci. zise de Guiche. — Da. deodată . — Asta-i vreun omor mîr ş av. — Săatacă m! hotă rî Raoul. — Domnilor! strigăbietul preceptor. dar aţ in drumurile. În aceeaş i clipăse ivirăîn goanăcei doi vale ţ i. tinerii ş i preceptorul îi urmau la vreo sutăde paş i. Focurile s-au tras la vreo sutăde paş i în fa ţ a noastr ă . iar strigă tele preceptorului nu avurăaltăurmare decît să . ş i. la nevoie. Tinerii însănu-i dă durăascultare. — Ce fac? Vezi? — Da. adicăsînt tîlhari de drumul mare. amîndoi ţ îş nirăînainte. Domnilor. spuse domnul d'Arminges. — N-aţ i vă zut nimic? îi întrebăcontele pe valeţ i. mă rturisi unul dintre ei. Olivain!". Raoul strigînd: „Dupămine. Cînd ajunseră cam la douăsute de paş i.ş i chiar în acea clipără sunăun foc de pistol. Olivain se ţ inea la aceea ş i depă rtare în spate. — Săatacă m! încuviinţ ăde Guiche. înapoi! Cei doi tineri se privirăcu coada ochiului. tinerii îş i scoaserăş i pistoalele. — Mie. cum preceptorul ş i întorsese calul. — Pă rerea mea. acoperea spatele armatei. sfă tuindu-se ce săfacă . strunindu-ş i caii. Ba poate cănici n-am fost vă zuţ i. De la o vreme se ivi în zare o pă dure destul de deasă . — Aţ i fost opriţ i? intrbarăei cu vioiciune.

Calul să ri în lă turi. de Guiche se aruncăasupra spaniolului ş i îi puse pistolul în piept. luînd-o la fugă . spaniolul care venea spre Raoul trase la rîndul s ă uş i Raoul sim ţ i în bra ţ ul stîng o durere ca o ş fichiuire de bici. Raoul izbuti s ă -ş i scoatăpiciorul din scarăş i săş i-l tragăde sub cal. spuse Raoul. m-a lă sat să -ţ i vin în ajutor. apropiindu-se. Ajuns la zece paş i de du ş man. adă ugăel. De Guiche chemăpe unul dintre valeţ ii s ă i. — Hai săvedem dacăsînt mor ţ i într-adevă r. În clipa aceea. eram mort. iar calul o luăla goană . — Predă -te sau eş ti mort! spuse el. în care timp ceilalţ i ispră veau cu jaful. Flinta scă p ădin mîna soldatului. — Potrivnicul meu. cred. apă sa ş i el pe tr ă gaci ş i spaniolul. Îş i aduse aminte deodat ăde sfatul lui Athos: cu o miş care iute ca fulgerul îş i să ltăcalul în douăpicioare ş i împuş că tura porni. fu în picioare. Spaniolul apucăflinta de ţ eavăş i îş i fă cu vînt. într-o clipit ă . prinzîndu-i piciorul sub el. Raoul vă zu ca printr-un vă lţ eava unei flinte îndreptate spre el. Repede îţ i mai plă teş ti datoriile! N-ai vrut să -mi ră mîi obligat multăvreme. repetînd cuvintele contelui. dă du săînchidăochii. I-au omorît. întinse braţ ele în laturi ş i că zu pe spate. Te vă d însîngerat. Cei trei aflaţ i pe cai se nă pustirăîndatăasupra lor. care se predăpe loc. — Slavăcerului. cînd. vă zu patul armei rotindu-ise pe deasupra capului ş i. de trei ori mort. contele de Guiche trase primul. Ajut ă mi săies de sub cal ş i socotesc cănimic nu ne va împiedica sămergem mai departe. — Pe cinstea mea. Valeţ ii mei stau lîngăcadavre. lovit în piept. vrînd să -i sf ă rîme ţ easta cu patul armei. nu cumva eş ti ră nit grav? — Cred cătrebuie s ăam vreo zgîrieturăla braţ .dea de ş tire spaniolilor. Dar ce e cu bieţ ii oameni pe care tică lo ş ii aceia voiau să -i omoare? — Am sosit prea tîrziu. Raoul nu putea s ătrag ă nici spada din teacă . ş i au luat-o la fugăcu prada. pe legea mea! se bucurăRaoul. însă nu-ş i nimeri ţ inta. F ă rădumneata. deş i paloarea lui tră da o emoţ ie fireascăla o prim ăciocnire. cu porunca să -i zboare creierii dacăface vreo miş care săscape. zise Raoul. ori dacăle mai putem . apoi s ă ri de pe cal ş i se apropie de Raoul. îş i pierdu echilibrul ş i că zu. — N-ai nimic la picior? întreb ăde Guiche. Domnul d'Arminges ş i Olivain descă lecar ăş i ei ş i ridicarăcalul care se zbă tea în agonie. în poziţ ia în care se gă sea. fă r ăs ăvrea. că ci tinerii. nici pistolul din coburi. nimic. îi încredinţ ăprinsul. Cînd fu la patru paş i. dintr-un salt. Din nenorocire. atîrnînd în ş a. Apoi. domnul meu. purtîndu-l tîriş . vă zurădoi că lă tori trîntiţ i la pă mînt ş i nu unul singur.

că ci Prinţ ul a pă ră sit ieri oraş ul nostru. se-ating de slujitorii Domnului! — Veniţ i încoace. — Nu.. — Credeţ i-mă .. — Cu neputinţ ăsămori să vîrş ind o faptăbun ă ! Dumnezeu nu te va .. însămăpricep puţ in la ră ni. Glonţ ul mi-a zdrobit femurul ş i mi-a pă truns în pîntece. spuse Bragelonne. aş a căl-am însoţ it eu. Veniţ i încoace. Mai degrabăajutat sămor. iar mîine ar putea să -l ocupe spaniolii. Duceţ i-măîntr-o casăunde săpot gă si un preot. sprijinit de un arbore de că tre cei doi valeţ i. domnule. zise Urbain. are tonsura cinului. Dumnezeu v ăva ră splă ti pentru a-ceast ăfaptă creş tinească ! Trebuie să -mi salvez sufletul. — Nu. sau fi ţ i buni ş i aduceţ i unul aici. spuse muribundul. Olivian. cu fa ţ a în jos. bă trîn oş tean care luase parte la toate campaniile sub comanda cardinalului-duce. Iat ă . — Poate cănu eş ti atît de grav ră nit pe cît socoteş ti. — E un preot. cu celă lalt nu mai e nimic de fă cut. — Eş ti doctor? întreba Guiche. acela era mort. unde sămăpot spovedi. Ducea odoarele ş i tezaurul sfîntuhri lă caşs ăle pun ăla adă post. un glonţ îi sfă rîmase ş oldul. — Salvat.veni în ajutor.. tică lo ş ii au tras asupra unui preot! — Domnilor. A mea e mortală . Ră nitul zîmbi cu tristeţ e. dar cest ă lalt mai poate fi salvat. domnule. continuăRaoul. — Nu. nu-i timp de pierdut. Celă lalt. XXXIII CĂ LUGĂ RUL Doi oameni ză ceau la pă mînt: unul nemiş cat. — Nenorocitul dumitale tovară şmi s-a pă rut un slujitor al bisericii. rotindu-ş i ochii în jur. că ci trupul mi-e pierdut. dar aşvrea săfiu dus într-o casă .. dar eu l-am pierdut pe-al meu: ia-l tu pe cel mai bun ş i dă -mi-l mie pe-al tă u.. — E preotul din Béthune. zise Raoul. —Ş i tică lo ş ii v-au atacat. domnule. asta da! — Sînteţ i preot? întrebăRaoul. ş opti r ă nitul. nimeni n-a vrut să -l însoţ ească . Am mari dureri. nu! îngînăei. am moş tenit doi cai. blestemaţ ii. Tinerii se îndreptarămai întîi că tre cel mort ş i se privirăcu mirare. stă tea cu ochii spre cer ş i cu mîinile împreunate ş i se ruga fierbinte. — Unde săţ i se poat ăda un ajutor? întrebăGuiche. Ş i cum se ş tia c ă duş manul cutreier ăîn cete ţ inutul ş i căe primejdios s ăumbli pe drum. Ah. stră puns de trei gloanţ eş i scă ldat în sînge. Ş i se apropiarăde locul unde ză ceau victimele.

numai să aibăde la sfînta noastr ăbisericăputerea de a dezlega de p ă cate în articulo mords. ş i aduceţ i de acolo un că lug ă r. Raoul. dac ănu e acas ă . — Domnule d'Arminges. Dupăzece minute de drum ză rirăhanul. scamăpentru ră ni. în capul tîrguş orului. sătrimităsă -l cheme. în numele cerului! îngă imără nitul. domnule. ţ inînd drumul înainte. pornirămai departe. ră mîi lîngăacest nefericit ş i vegheazăsăfie transportat cu cea mai mare grij ă . iar al treilea săstea aproape. domnule conte. gata săia locul celui care oboseş te. sau un sat unde săaflă m un preot. aveţ i grijă ! — Fii liniş tit! De altfel. în cazul că ş tie vreun doctor. iar c ă lă re ţ ii noş tri. vă zînd veş mintele bogate ale acestor tineri seniori. f ă gă dui tot ce-i cereau. Jur căvei avea mîngîierea pe care o doreş ti. pe dreapta. duceţ i-văla mînastirea augustimlor. Cunoş ti dictonul: Non bis în idem. Faceţ i o targa din crengi ş i pune ţ i deasupra toate mantiile noastre. spuse preceptorul. fă r ăsădescalece. dupăce se încredinţ arăcăau ş i început pregă tirile pentru primirea ră nitului. ori juraţ i-mi pe mîntuirea sufletelor voastre căveţ i trimite aici cea dintîi faţ ăbisericească . S ănu pierdem vremea în zadar. poate cănimeni nu va cuteza s ăvină . chemăhangiul. Doamne Dumnezeule! urma ră nitul cu o groazăcare-i înfiorăpe cei doi tineri. domnul meu! se adresăRaoul ră nitului. Vicontele ş i cu mine plecam dupăun preot. adicăun pat. Ş i cei doi tineri pornirăîn goana cailor în direcţ ia ar ă tată . Că utaţ i-l pe p ă rintele paroh. doi dintre vale ţ i săducă targa. legaturi. pentru numele lui Dumnezeu. n-are a face. e un han. În acest timp. că ci el va ră splă ti pe cel ce se va osteni cu drumul. îl vesti căva fi adus un ră nit ş i îl rugăsăpreg ă teascătot ce putea sluji la îngrijirea acestuia. adunîndu-ş i ultimele puteri ş i dînd parc ăs ăse ridice. Plecă m să -ţ i îndeplinim dorinţ a. vorbi de Guiche. rugîndu-l totodată . se cheam ăc ăam scă pat pe ziua de astă zi. adă ugăel cuprins de deznă dejde. . fiindcăse ş tie că spaniolii bîntuie pe-aici ş i-o sămor fă r ăs ămi se ierte p ă catele. nu-i aş a? Ar fi cumplit! — Liniş teş te-te. N-ai săîngă dui una ca asta. Vămulţ umesc din suflet ş i Dumnezeu săvără splă teasc ă ! La o jumă tate de leghe.pă ră si! — Domnilor. chirurg sau felcer. gonind de zor spre Greney. — Duceţ i-vă . Dar. la vreo leghe de han o săda ţ i de satul Greney. Spune numai unde gă sim o casăspre a cere ajutor. — Dumnezeu săvăbinecuvînteze. domnilor! rosti muribundul cu o pornire de recunoş tinţ ăgreu de înfă ţ iş at în cuvinte. ajută ţ i-măsăajung în satul cel mai apropiat. zise de Guiche. Dar. Hangiul. — Curaj. Preot ori că lugă r. preceptorul ducelui de Guiche supraveghea întocmirea tă rgii. cel dintîi că lugă r sau preot care văva ieş i în cale.

care nu-l scă pase din ochi. — Ei bine. întrebarea noastr ănu-i o toană . Dintr-un salt. gl ă sui Raoul. dacănu. abia ieş ind de sub cercul pe care pă lă ria i-l desena în jurul frunţ ii. — Ca săş tim. domnilor. că ci aici în apropiere se afla un om. vorbindu-i de sus. atunci. iar eu sînt contele de Guiche. Avea chipul palid. dar viaţ a plinăde renunţ ă ri a mîn ă stirii îi dă duse un aer bă trînicios. Ş i te previn totodată . aţ inîndu-i calea. dar nu acea paloare matăcare înfrumuseţ ează . cum v-a spus ş i prietenul meu. Era un om de două zeci ş i doi sau dou ă zeci ş i trei de ani. ai de gînd săvorbeş ti? — Sînt preot. — Ră spunde. Se apropiara de că lugă r. îţ i cer în numele omeniei sămăurmezi spre a-i veni în ajutor. asememnea fulgerului. — Cred căam dreptul săspun sau sănu spun cine sînt unor oarecari că rora li se nazare săm ăiscodească . dupăcît se pare. îl socotirădrept un frate augustin. Acoperiş urile roş ietice de ţ iglăse desenau puternic pe fondul verde al copacilor. l ă sînd pistoalele în coburi ş i stră duindu-se s ăfie cît mai respectuos. ră nit de moarte. care venea că tre ei. iar ochii de un albastru deschis pă reau lipsiţ i de expresie. nu sîntem niş te oarecari. pă rinte. spuse el cu o mare sforţ are. care cere ajutorul bisericii. era de un blond spă lă cit. de Guiche se afla în faţ a lui. ţ i-e cu desă vâr ş ire stră in ă . murmurăel. care. atunci e altceva. este vicontele de Bragelonne. de ş i respectul nu-i pornea din inimă . dup ăpă lă ria-i cu borul mare ş i anteriul de lînăcenu ş ie. spuse tînă rul. pă rul scurt. încît Raoul. Prietenul meu. întrebăRaoul eu politeţ ea-i obiş nuită . interveni contele de Guiche. — Trebuie săfie vreun spion spaniol sau flamand. ca preot. domnule. aici de faţ ă . stă rui el. De ast ădatăse pă rea că întîmplarea le vine în ajutor. De Guiche abia îş i stă pîni furia ş i pornirea de a muia oasele că lugă rului. — Mai întîi. Stră inul lovi catîrul cu că lcîiele ş i îş i vă zu de drum. săvăîndepliniţ i menirea: un biet ră nit ne ajunge din urmăş i trebuie să . — Domnule. veţ i avea prilejul. Chipul palid al că lugă rului deveni alb ca varul ş i el zîmbi într-un fel atît de ciudat. Te-am întrebat cuviincios ş i orice întrebare merităun ră spuns. că lare pe un catîr. O privire amenin ţ ă toare. în numele politeţ ii. întrebăde Guiche. Ş i nepă sarea-i obiş nuităi se aş ternu iară ş i pe faţ ă . ducînd mîna la pistoale. ş i pe care. îi ră spunse lui Raoul. simţ i surîsul acesta jignitor ca o împunsă turăîn inimă .Dupa mai bine de o leghe se ş i ză reau casele din capul satului. eş ti cleric? — De ce măîntrebi? rosti stră inul cu o nep ă sare aproape jignitoare. — Atunci. Dacăeş ti preot. Ş i-apoi. Deodatăd ă durăcu ochii de un biet că lugă r. ci galben-verzui ca fierea. căvoi pedepsi obr ă znicia dumitale.

— Măduc la han. propuse de Guiche. Dupăcinei minute. Ă sta. n-o să pierdem vremea cu judecata: un pom ş i un capă t de frînghie se g ă sesc oriunde. Eş ti de aceeaş i pă rere. Îţ i mă rturisesc totuş i cămai degrab ăaşmuri ca un pă că tos. — Ce nenorocire pe să rmanul r ă nit sămoarăîn braţ ele unui asemenea popă ! — Aş i! zise de Guiche. — Îngrozitoare. pricepi. El cere ajutorul unui slujitor al Domnului. pe care îl urmau ca la o bă taie de pu ş că . — La fel de sluţ i? — Nu. Ş i îş i îmboldi catîrul cu că lcîiele. ş i porni la drum. Ochii că lugă rului scînteiarădin nou. loviturile de bici îi fac ipocriţ iş i. buzele subţ iri care pă reau cădispar la cea mai micăvorbăpe care o rosteş te. întă ri Raoul. zise de Guiche. pe Dumnezeul meu. Oamenii noş tri îl însoţ esc — Măduc la han. trebuie săfie unul dintre acei că lugă ri ră tă citori care cerş esc la drumul mare pînăîn ziua cînd le cade din cer vreo pleaş ca. Da. — Să -l urm ă rim. îţ i jur. — Voiam săspun acelaş i lucru.. într-adevă r. tot plîngînd dupăcele lume ş ti pierdute pentru totdeauna ş i de care noi ne bucură m. am fă cut bine. . ca ş i cum ai fi vrut să -i sfă rîmi capul. o mutrăciudată . — Da. ochii li se sting în orbite. Cei doi tineri îş i îmboldirăcaii. viconte. repetăel. Dar. Ş i-atunci. irlandezi. dar au ceva respingă tor. ce vrei. danezi. crede-ne căpentru caii noş tri e floare la ureche să -ţ i prindăcatîrul din urmăş i căo să punem mîna pe dumneata oriunde vei fi. N-o poţ i uita cu una cu două . — În sfîrş it.se opreascăla hanul din apropiere. că lugă rii a-ceş tia se supun unor deprinderi îngrozitoare: postul îi face săp ă lească . da. Iertarea vine de la Dumnezeu. Dar. care fusese mai puţ in izbit de toate aceste amă nunte. Pă rul galben. În ce măpriveş te. decît s ă am la că pă tîi un astfel de duhovnic. — Eh! exclamăde Guiche. nu de la cel ce o dă . — Îngrozitoare mutrăare c ă lugă rul ă sta! murmurăcontele de Guiche. sînt obi ş nuit săvă d cu totul altfel de preoţ i. întrucît Raoul avusese ră gazul să -l cerceteze în timp ce el vorbea. spuse că lug ă rul. domnule. dar numai atît.. spruse Raoul. — Dacănu te duci. Am întîlnit ş i eu cîteva mutre dintr-astea. că lugă rul întoarse capul. nu-i aş a? Te-am v ă zut cum tot mîngîiai mînerul pistolului. rosti Raoul. cel care se pocă ieş te pare s ăfie mai curat la cuget decît duhovnicul. vrînd săse încredinţ eze dacăe urmă rit sau nu. mă rturisi de Bragelonne. cei mai mul ţ i sînt stră ini: scoţ ieni. Aş a e mai sigur. ochii stinş i. interveni de Guiche. mă rturisesc. potrivindu-ş i mersul dupăacela al că lugă rului. — Vezi. bietul om va avea un duhovnic.

e ciudat.Ţ i-a ieş it vreun ş arpe în cale? — Niciodată .. îndemnîndu-ş i cu rîvnăcatîrul. Cît despre Raoul. la Lens. se adresăde Guiche preceptorului. Tinerii îş i strunir ăfugarii. contele de La Fère mi-a spus: „Haide. lagă turi. — Prea bine. legă nîndu-ş i capul ş i miş cîndu-ş i limba încoace ş i încolo. mie mi s-a întîmplat în pă durile noastre din Blaisois. tutorele meu. — Am fă cut pentru dumneata tot ce ne-a stat în putinţ ă . Într-adevă r. — Pînăîn clipa cînd. — Iatăr ă nitul! zise de Guiche. — Tată l dumitale? întrebăde Guiche. gata săse nă pusteascăasupră -mi. — Duceţ i-vă . de cealaltăparte. Pregă tise totul – pat. pornim îndată la drum. Ei bine. cucernice că lugă r. trage spada!" Abia atunci m-am nă pustit asupra reptilei. În acea clipăză rir ămicul han ş i. spuseră tinerii. pîna în clipa cînd contele de La Fère. Tot ce pot e săv ăspun înc ăo dată : Dumnezeu săvăaibăîn paz ă . cu chipul luminat de bucurie. roş ind. îl vă zu pe că lugă r. scamăpentru ră ni – ş i trimisese un rîndaşdupăun doctor. În acest fel. tineri seniori. Dar. dumneata ne vei ajunge din urmă . în loc săvinădin urmă . nu-i a ş a? Se zvoneş te cătrebuie s ăaibă loc o bă tă lie ş i n-am vrea săajungem a doua zi. cortegiul ră nitului. glă sui ră nitul. am ră mas nemi ş cat. cum ne gră bim săajungem oş tirea Prinţ ului. apoi că zu din nou pe brancard ă . ră spunse Raoul.. Zoreau amîndoi pentru întîmpinarea ră nitului. — Nu. aproape căda! mă rturisi Raoul. Hangiul aş tepta în prag. zise de Guiche! — Ei bine. uitîndu-se în direcţ ia ară tată . întorcînd capul cu dezgust. î ţ i jur c ăam avut aceeaş i senza ţ ie la vederea acestui om în clipăcînd a spus: „De ce m ş întrebi?" ş i cînd s-a uitat la mine. î ş i reluăRaoul povestirea. ş i te va surprinde: înf ă ţ iş area acestui om m-a umplut de o groazănelă murită . aş a cum cu dreptate ziceţ i. Fii bun ş i gră beş te-te puţ in. Bragelonne. care măprivea cu ochii lui stinş i. el o luăpe cealaltăparte a drumului ş i trecu mai departe. iar al treilea ducea caii de frîu. noi pornim înainte. ca s ă -i duc ăvestea cea bună . care între timp se apropiase. pe drumul spre Cambrin. Omul se ridicăanevoie. aţ i fă cut pentru mine tot ce se putea face. Miaduc aminte căla vederea primului ş arpe. palid ş i fascinat. domnule. tinerii mergeau înaintea duhovnicului. strîns colac. Am tă iat-o în dou ătocmai cînd se ridicase în coadă . trecînd pe lîng ăfratele augustin. oraş ul cel mai . pe voi ş i pe cei care văsînt dragi! — Domnule. — Oare-ţ i faci vreo vinăcănu l-ai retezat în dou ă . ca pe ş arpele de care mi-ai povestit? — Pe legea mea. ş uierînd. ş i fiţ i binecuvântaţ i pentru mila voastră . conte. care se apropia că lă uzit de că tre domnul d'Arminges.— Da. Ne veţ i ierta. Doi oameni purtau muribundul.

care veniserăacolo într-un suflet. conte. i-o lu ăfemeia înainte. Nenorocirea se abate peste casa noastră : e fostul că lă u din Béthune. Acest că lă reţ e slujitorul meu. — Cucernice că lugă r.. Sînt vicontele de Bragelonne. dînd săse opreascăîn loc ş i lă sînd s ăi se vadăpe faţ ăsila pe care i-o insufla omul pe cale să -l spovedească . — Fii liniş tit! zise de Guiche. ca el s ă -mi spun ă numele ş i eu săi-l spun pe al dumneavoastră ? întrebăhangiul. targa purtat ăde cei doi valeţ i intra pe uş a hanului. dînd pinteni calului ca s ă -l ajungădin urmăpe Bragelonne. nu staţ i săv ălega ţ i rana? — O. Am timp sămăîngrijesc de ea la popasul viitor. singura lui grijăera s ăş tie dacăslujitorul bisericii îl urmează . — La naiba! mormă i el. — Sămergem. dacăvezi trecînd pe aici un că lă re ţ ş i dacăacest c ă lă re ţ întreabădespre un tînă r pe un cal roib. zise hangiul. nici pentru catîr. Mi se pare căe pe duc ă . — Vămulţ umesc. continuăfemeia. iar c ă lugă rul din cealaltă . se adresăel lui Bragelonne. să -i spui căm-ai v ă zut într-adevă r. stă teau în capul scă rii. pentru mai mult ăsiguranţ ă . În clipa aceea ră nitul se apropia dintr-o parte. domnule. dar uită -te. ş opti hangiţ a aratînd spre ră nit. Nu cumva ţ i-e ră u? — Nu. fă răa i se scoate ş aua. Ş i nu măuitaţ i în rugă ciunile voastre. femeia strînse cu putere braţ ul bă rbatului ei. încuviinţ ăRaoul. spovedeş te pe acest om de ispravăş i nu te îngriji de bani nici pentru dumneata. cu acel surîs care-i dă dea fiori lui Bragelonne. nu-l recunoş ti? — Pe omul ă sta? Stai puţ in.apropiat. chipeş i seniori. — Adevă rat! strigăhangiul. La vederea acelui om palid ş i însîngerat. Ai pă lit ş i tu. Dar. rosti de Guiche. Voi face totul precum doriţ i. — Fostul că lă u din Béthune! murmur ătînă rul că lugă r. spuse că lugă rul. Nu măsimt bine aici. În acea clipă . fiindcătotul e pl ă tit. Te rog numai săai bună tatea. — Vămulţ umesc încăo dat ă . îngă imăr ă nitul. . domnule. cei doi tineri se traserăînapoi. vă d că -l recunoş ti. ferindu-se parcăinstinctiv să se afle în preajma că lug ă rului. ş i totu ş i. spuse vicontele. — Ah. Hangiul ş i nevast ă -sa. un fleac de rană . slujitorul meu se numeş te Grimaud. — Nu asta vreau săspun. tremurînd ca varga.. care se ş i depă rtase cu vreo două zeci de pa ş i. dar că nă dă jduiesc săiau masa de searăla Mazingarbe ş i sădorm la Cambrin. însoţ it de un valet. ca săfacăloc tă rgii. — Mai multăprevedere n-are cum săstrice. Ia zi. Bietul ră nit p ă rea chinuit de dureri cumplite. — Prea bine. — Ce e? întrebăacesta. — N-ar fi mai bine. murmur ăRaoul. că lugă rul descă lecăde pe catîr ş i porunci ca animalul săfie dus la grajd.

pe un cal roib ş i însoţ it de un valet. cînd un ră cnet înspă imîntă tor se auzi din odaia unde se aflau că lugă rul ş i muribundul. pe care îi puse în faţ a tă cutului oaspe. — Cucernice că lugă r.Domnul d'Arminges. — Vicontele de Bragelonne? spuse hangiul. — M-am înş elat. desc ă lecînd. Tocmai pusese paharul ce masăş i se preg ă tea săş i-l umple pentru a doua oară . pe care îl bă u în tă cere. ară t ăspre cal. În clipa cînd preceptorul ş i oamenii ce-l însoţ eau d ă durăş i ei cotul drumului. ară tînd o masă . sigur că -ş i va ajunge stă pînul din urmăpînăla asfin ţ it. — Domnul mai doreş te ceva? întrebăel. Că lugă rul nu scoase un cuvînt ş i îş i continu ăîn tă cere calea spre o încă pere de jos. aş ezîndu-l pe pat. Ă sta pare mut. — Ei bine. . valeţ ii ieş irăca s ă -i lase singuri. îş iş terse fruntea ş i îş i turna un pahar cu vin. un nou că lă tor se opri în uş a hanului. ră spunse drume ţ ul. Îndepline ş te-i ultima dorin ţ ăş i fapta dumitale va fi cu atît mai vrednicăde laudă ." —Ş i unde doreş ti săbei? întreba el. De cum vă zurăpe slujitorul bisericii la că pă tîiul ră nitului. glă sui hangiul. bă găde seamăaceastă clipăde ş ovă ială . care stă tea lîngăuş ă . Disearăva mînca la Mazingarbe. iar la noapte va dormi la Cambrin. — Aici. Se înclin ăş i se duse dupăo sticlăcu vin ş i dupăni ş te pesmeţ i. morm ă i hangiul. — Da. Nu-i mut de-a binelea. „La dracu! îş i zise hangiul. Grimaud. palid ş i tremurînd încăde ceea ce descoperise adineauri. — Întocmai. vorbi el. nu? Drumeţ ul fă cu semn ca da. chiar dacăeste sau a fost că lă u. unde cei doi valeţ i duseserămuribundul. închizînd u ş a dupăei. nu-i nici un sfert de ceas de cînd tînă rul dumitale stă pîn era aici. — Atunci dumneata eş ti domnul Grimaud. —Ş i ce mai doreş te domnul? — Săş tiu dacăai vă zut trecînd pe aici un tînă r gentilom de cincisprezece ani. — Cît e de-aici pînăla Mazingrabe? — Douăleghe ş i jumă tate. — Mulţ umesc. acest nefericit e un om ş i el. D'Arminges ş i Olivain îi aş teptau: încalecar ăla iuţ ealăş i tuspatru pornirăzoriţ i pe drumul în capă tul c ă ruia abia se fă cuserănev ă zuţ i Raoul ş i tovară ş ul să u. pă ru ceva mai liniş tit. spuse drumeţ ul. — Ce doreş te domnul? întrebăhangiul. Drumeţ ul fă cu un semn ca un om care bea ş i. cu semnul celui care freacă .

Cît despre nevastă -sa. Tustrei se privirăînfioraţ i. se uita bă nuitor în jur. Deschide! Preacucernice. că utînd să -ş i adune amintirile. ş i fruntea i se întunecăla aceastăamintire. — Fostul că lă u din Béthune? murmur ăGrimaud. deschide! Nimeni nu ră spunse. catîrul că lugă rului mai e în grajd? — Nici urmăde catîr! ră spunse cel întrebat. Se repezi pe uş ăş i o zgîlţ îi zdravă n. dar nu ş i la fapt ă . cu mîinile împreunate. cercetîndu-i cu privirea tră să turile aspre ş i puternic desenate. Grimaud se apropie de ră nit. Grimaud încruntădin sprîncene. Ei. care îi trezeau în minte o amintire cumplită . cu pă rul ş i cu barba negre? — Întocmai. urmat de un geamă t adînc ş i prelung. — L-am vă zut o dată . care dă dea în curte. — Care ră nit? întreb ăGrimaud. — Deschide sau sfă rîm uş a! ameninţ ăGrimaud. iar că lug ă rul dispă ruse. Aceeaş i tă cere. — Trebuie săvedem ce se petrece. numai căbarba i-a încă run ţ it. În clipa aceea se auzi un alt ră cnet. Un om de cincizeci-ş aizeci de ani. închinîndu-se. iar pă rul i-a albit de tot. Grimaud îş i aruncăochii în jur ş i vă zu un cleş te uitat într-un col ţ . în timp ce hangiul. mai înainte ca hangiul să -l poat ăopri. — Ai auzit? fă cu ea spre bă rbatu-s ă u. Încă perea era un lac de sînge. — Crezi? fă cu hangiul. înspă imîntat. Apoi. — Deschide! strigăhangiul. dup ăo vreme de mut ăş i posomorîtăcontemplare. — Că lugă rul! strigăhangiul. ea nici nu mai îndră znise săintre în odaie ş i stă tea îngrozit ăla uş ă . privind neliniş tit spre uş ă . se repezi. vorbi: . b ă iete. — Pe aici trebuie săfi fugit! apuse el. — Pare strigă tul unui om înjunghiat. luăcleş tele ş i. — Oh. rosti Grimaud.Grimaud să ri în picioare. De unde vine ţ ipă tul ă sta? — Din camera ră nitului. Ş tim căGrimaud era zgîrcit la vorbă . — Ce e? bolborosi el. ia vezi. Era cît pe ce săfie ucis de niş te spanioli. uş a era ză vorît ăpe dină untru. Nevasta hangiului se apropie într-un suflet. — Da. oache ş . care picura din saltea. spuse Grimaud. murmurăhangiul. ră spunse hangiul. Ră nitul horcă ia. ră spunse hangiul. voinic. înalt. Unde-i că lugă rul? Grimaud se nă pusti spre o fereastrădeschisă . a fost adus aici ş i-n clipa de faţ ăse spovedeş te unui c ă lugă r augustin: pesemne căare dureri cumplite. tremurînd toat ă . nu atît de puternic ca primul. Îl cunoş ti? întrebăhangiul. izbi u ş a de perete. Iisuse! scînci femeia. — Fostul că lă u din Béthune.

proprie celor aflaţ i pe patul de moarte. Poate căar fi încercat s ăfug ădacăi-ar fi stat în putinţ ă . . Grimaud. cum spuneau aceş ti oameni? — Adică . Am nevoie de un prieten în ultimele clipe. f ă răîndoială . E ş ti într-adevă r că lă ul din Béthune. Un pumnal stă tea înfipt pînă -n pr ă sele în inima că lă ului. Că lă ul cercet ăcu o privire grabnic ă . fă răsără spundă . însămai mult din pricina celor sufleteş ti.— Nu-i nici o îndoială . — Cîtăvreme am lovit numai în numele legii ş i al dreptă ţ ii. chipul celui ce urma să -i aducă mîngîierea. — Da. — Mai tră ieş te? întrebăhangiul. Cu o vă dit ăsurprindere spuse: — Sînteţ i tînă r. decît a celor trupeş ti. dar ameninţ ă rile celor doi nobili.ş i. p ă rinte! murmurăr ă nitul. în sfîrş it. ea se fă cuse nevă zutăla strigatul bă rbatului ei. Grimaud alb ca varul la faţ ă . Iau parte ş i azi la execu ţ ii. care nu au timp de pierdut. că rora li se spusese ce au de fă cut. temîndu-se fă răîndoialăcă numele de că lă u sănu-l lipseascăde ajutorul cel de pe urmădupăcare tînjea – adicăam fost c ă lă u. — Aleargădupăajutor! spuse Grimaud. s-au împlinit cincisprezece ani de cînd am pă ră sit slujba asta. se apropie de că pă tîiul ră nitului. Hangiul ieş i buimă cit. XXXIV IERTAREA PĂ CATELOR Iat ăce se petrecuse.nu! — Va săzic ăţ i-e sil ăde îndeletnicirea dumitale? Că lă ul oftădin adîncul inimii. Hangiul se apropie ş i el. îi desf ă cu haina la piept. hangiul cu un strigă t se spaimă . – urmăcu aprindere ră nitul. Eu ră mîn aici. Deodatăse traseră amîndoi îndă ră t. însoţ ise că lugă rul pe ră nitul ce-i fusese dat în seamăpentru spovedanie într-un chip atît de ciudat. oamenii l ă saţ i de ei la han. pă rinte! — Cei ce îmbracăhaina mea n-au vîrstă . ra ţ iunea însă ş i îl hotă rîserăsă -ş i ascundăreaua voin ţ ăş i săjoace pîn ăla capă t rolul de duhovnic. ci mai mult silit. — Vai mie! Vorbiţ i-mi mai blînd. dar nu mai sînt. îl lini ş ti tînă rul duhovnic. — Îţ i voi salva sufletul. Precum am vă zut. chiar el e. spuse el. o.. nu de bună voie.. ca săasculte dacăîi mai bate inima. Cît despre nevastă -sa. dar eu nu mai lovesc. — Suferi mult? întreb ăc ă lugă rul. Ş i odatăintrat în odaie. ră spunse cu r ă ceală că lugă rul.

În schimb. care îmi strigă : „Să se împlineascădreptatea Domnului"! — Aiurează ! murmurăcă lugă rul. Cred însăcăDumnezeu nu m-a iertat. care se a ş ezase la picioarele ră nitului. îl îndemnăcă lugă rul. groaza asta pe care n-am putut s-o înving m ăcople ş eş te cu totul: mi se pare cămîna mi se îngreunează . — Spune. — Aiurez? îngă imăel. — Vorbeş te. am devenit nelipsit de la biserică . Aţ i spus c ăaiurez? Oh. ca ş i cum s-ar fi temut de o vedenie înfricoş ă toare. ai asasinat o femeie? exclam ăcă lugă rul. iar vorbele care măurmă resc în remuş că rile mele le-am rostit atunci. cînd am fost unealta unei ră zbună ri personale ş i cînd am ridicat cu urăsecurea asupra unei fă pturi a lui Dumnezeu. cînd trec vreun rîu. Că lă ul deschise ochii. clă tinînd ş i el din cap. dă du săse întoarcăspre tînă rul duhovnic ş i îl apucăde braţ .. cum s-au petrecut lucrurile? Vorbeş te! îl îmboldi că lugă rul. clă tinînd cu dezn ă dejde din cap. Toţ i m-au iertat ş i unii au ajuns chiar sămăiubească . — O femeie! Aş adar. groaznic. Oricînd s-a ivit prilejul. că ci măsimţ eam la adă postul justiţ iei ş i al legii. nu ş tiu încă . — Ah! suspinămuribundul. —Ş i dumneavoastrăspuneţ i la fel! se tîngui că lă ul. dintr-o noapte cumplită . Un om a venit dupămine. din noaptea aceea. am ucis.îndeletnicirea mea m-a l ă sat sădorm liniş tit. interesat de povestirea aceasta atît de ciudată . Mai cu seamănoaptea. pă rinte! continuăc ă lă ul fă r ăsădeschidăochii. mi-a ară tat o hîrtie cu . Două zeci de ani în ş ir am încercat să -mi spulber remu ş că rile prin fapte bune. cu toatăpornirea unei suferin ţ e înă bu ş ite vreme îndelungatăş i pe care abia acum o m ă rturisea. Ş i asta nu-i tot: averea agonisităam împă rţ ito la să raci. în trufia mea: dupăce fusesem slujitorul dreptă ţ ii omeneş ti. am asasinat-o. iar cei care măocoleau sau deprins sănu mai întoarcăochii atunci cînd m ăvedeau. foş netul copacilor.ş i cînd îţ i vei sfîr ş i povestea. n-am fă cut dreptate! Ş i închise ochii. Că lugă rul se temu. sănu moar ămai înainte de a-ş i face mă rturia pîn ăla capă t. — Era într-o seară . Că lă ul tă cu. M-am lepă dat de cruzimea fireascăa celor care varsăsînge. deznă dă jduit. tînguitor. fiindcăamintirea acelei execuţ ii măurmă reş te mereu ş i în fiecare noapte mi se pare căv ă d în fa ţ a ochilor nă luca acelei femei. fă răîndoială . ca ş i cum încăar mai strînge securea: căapa se înroş eş te de sînge ş i cătoate vocile firii. — Oh. mi-am pus viaţ a în joc pentru a salva pe cei aflaţ i în primejdie ş i am lă sat pă mîntului multe vieţ i omeneş ti. Dumnezeu ş i cu mine vom judeca. murmurul vîntului. nu! Era seara cînd iam aruncat leş ul în rîu. c ă ci zise în grabă : — Spune mai departe. Folosiţ i cuvîntul ce-mi sunămereu în urechi: asasinat! Prin urmare. în schimbul celor pe care i le-am ră pit. clipocitul valurilor se contopesc într-un singur glas.. n-am executat-o! Prin urmare. socoteam căam ajuns ş i slujitorul dreptă ţ ii lui Dumnezeu. scoţ înd un geamă t adînc.

Într-un tîrziu. — Da. nu. — Cu pă ruj lung. — Îngrozitor! murmurăcă lugă rul. Spune mai departe: cine erau acei oameni? — Unul era stră in. care se afla ş i el printre însoţ itorii mei. încercase să -ş i ucidăcumnatul. —Ş i zici căera tîn ă ră ? — Avea două zeci ş i cinci de ani. Am mers împreunăvreo cinci-ş ase leghe. — Blondă ? — Da. englez. rugîndu-se. întunecaţ i. Într-un tîrziu. —Ş i femeia era frumoasă ? — Tînă răş i frumoasă ! Oh. la picioarele mele. era franţ uzoaic ă . că zîndu-i pe umeri? — Întocmai.o poruncăş i eu l-am urmat. rivala ei. fă cînd o sfor ţ are cumplită . — Nu. iartă -m ă . Că lugă rul pă rea cuprins de o tulburare ciudat ă . că zu gemînd pe pernă . Mi-au spus să -mi pun masca pe faţ ă . Dar cei patru seniori îi spuneau englezului: milord. gră bindu-se săse întoarc ălîng ă el. Ş i te-ai supus? — Pă rinte. vorbi că lugă rul. î ş iş terse fruntea de sudoare ş i se duse de trase ză vorul la u ş ă . Dupăcum v-am spus. Niciodatăn-am în ţ eles cum de-am putut săretez capul acela atît de frumos ş i atît de palid. crezînd căpleacăş i-l lasăacolo. femeia aceea era un monstru: dupa cum se spunea. Măgîndeam săm ăîmpotrivesc dacă -mi vor cere săs ă vîrş esc un lucru care mi s-ar fi parut nedrept. femeia aceea era englezoaică ? — Nu. îş i otră vise cel de-al doilea bă rbat. se zice căa pus pe cineva să -l înjunghie pe favoritul regelui. Tremura din toate încheieturile ş i se vedea căvrea săîntrebe ceva dar nu avea curaj. O vă dş i acum. Ceilalţ i patru erau francezi ş i purtau uniforma muş chetarilor. ş i. —Ş i niş te ochi cu o privire minunată ? . prin geamul unei colibe mi-au ară tat o femeie aş ezat ăla o mas ăş i mi-au spus: „Ia-o pe cea pe care trebuie s-o execuţ i". numai căse c ă să torise în Anglia. tă cu ţ i. nu le ş tiu. zise: — Cunoş ti numele acelei femei? — Nu. înainte săp ă ră seascăAnglia. în genunchi. cu capul dat pe spate. Că lă ul. Alţ i patru seniori m ăaş teptau. mai cu seamăfrumoasă . — Aş adar. nu-l ş tiu. — Nu. se că să torise cred de două ori: o datăîn Franţ aş i a doua oara în Anglia. da. otr ă vise o tînă răfemeie. pe Buckingham. — Frumoasă ? — De o frumuseţ e fă răseamă n. — Le ş tii numele? întreb ăc ă lugă rul. dupăcîte b ă nuiesc. Că lugă rul pă li. — Pe Buckingham? striga că lugă rul. aproape fă răsă schimbă m o vorb ă .

dezlega ţ i-măde pă cat.. ai milăde mine! murmurăcă lă ul. aplecîndu-se deasupra muribundului. — Doamne Dumnezeule! se tîngui că lă ul. Omul pă ru că -ş i adunătoate puterile. — Atunci trebuie săş tii numele ei de fată . că ci simt cămi se apropie sfîrş itul. — Numele ei! repetăcă lugă rul. — Oh. Te voi dezlega. nu măpriviţ i aş a! Oh. ş i-ţ i voi îndeplini dorinţ a! — Se numea. care se fă cu alb la faţ ă . ba da. — Fratele dumitale? — Da. aş a se numea. Ş i că zu pe pern ă . văspun tot. chiar aş a! — Un glas ciudat de blînd? — Cum de ş tiţ i toate astea? Că lă ul se ridicăîn capul oaselor ş i îş i pironi privirea înspă imîntat ă asupra că lugă rului. Ochii că lugă rului scînteiau. Oh. —Ş i ai ucis-o! spuse el. îndreptîndu-se de spate ş i ridicînd amîndouămîinilc spre cer. dacăn-ar fi vrut să -l spună . — Ba da. care era preot ş i pe care l-a hotă rît s ăfugăcu ea din mînă stirea unde se afla. Anne de Bueil? — Da. Dezlega ţ i-măde pă cat pă rinte. — Anne de Bueil! strigăcă lug ă rul. palid ş i tremurînd. îngă imără nitul. altfel nu te dezleg de pă cat. fiindc ăspui c ăde pe urma ei i s-a tras moartea? — Întocmai. de lipsa ei de ap ă rare! Ai ucis-o pe femeia aceea! — Din pă cate. ră spunde. ah.. Dacăea ţ i-a ademenit fratele. — Dacăea a fost cauza mor ţ ii lui. aş a cum v-am spus. dezlegaţ i-măde pă cat! — Spune-i numele. prin urmare. ca un om gata să -ş i dea sfîrş itul. pă rinte. fiindc ăl-a ademenit.. acea femeie ascundea sub înfă ţ iş area-i îngereasc ăun suflet diavolesc ş i cînd am vă zut-o ş i mi-am amintit de tot ră ul pe care mi-l fă cuse. Vorbeş te. de frumuseţ ea ei.. care nu cutezau săo ucidăei înş iş i! Nu te-ai îndurat de tinereţ ea ei. Ai slujit drept unealtăunor laş i. Doamne. într-adevă r. cu un rînjet ce ridică . îl încredinţ ăel. reluăcă lă ul... Cred c ămi-a sosit clipa cea de pe urmă . eu?! izbucni preotul. tot! izbucni că lă ul. Fratele meu a fost primul ei amant. strigăcă lugă rul.. Ş i acum.. — Dumitale? Ce ră u a putut să -ţ i fac ă ? Vorbeş te. repetăc ă lă ul. nu-i a ş a? — Întocmai. Numele ei!. — L-a sedus ş i l-a dus la pierzanie pe fratele meu. — Atunci. ea i-a adus moartea. — Săte dezleg de p ă cat. — Anne de Bueil. ca ş i cum ar fi vrut săîl smulgă . Anne de Bueil! Ai spus. sînt vinovat? Nu măveţ i dezlega de acest pă cat? Că lugă rul că utăsăia un aer blajin... pă rinte. îns ănumai dacăspui tot.— Atunci cînd vroia ea.

o deschise. se îmbră c ăîn grab ă . Că lug ă rul. iar acea femeie. oare n-am să gă sesc pe lumea asta un prieten care sămăajute sătră iesc sau să -mi dau sufletul? Duse cu greutate mîna la piept ş i dă du peste mînerul pumnalului. mai slab ş i urmat de un geamă t prelung. ră nitul deschise ochii. Dupăun timp. îngă imăc ă lă ul. nemernicule! — Doamne Dumnezeule din cer! — Sînt John Francise de Winter! — Nu văcunosc. eu? Eu nu sînt preot. ieş i pe o uş ădosnicăş i se depă rtăcu repeziciune. poate. — Oh. Dacăîn numele Domnului. — Ajutor! murmurăel. îş i luăcatîrul. fă răsă -i scoatăpumnalul din piept. — Aş teaptăpuţ in. cel puţ in în numele dumneavoastră . se pră bu ş i pe spate. — Curaj! îl îmbă rbă t ăGrimaud. Că lă ul. niciodată ! — Îndurare! se rugăcă lă ul.. Dar atunci. o sămăcunoş ti numaidecît: sînt John Francise de Winter. XXXV GRIMAUD VORBEŞ TE Grimaud ră mase singur lîngăcă lă u: hangiul alergase dupăajutor. de unde luăun cal ş i îş i continua în goana mare drumul spre Paris. apoi merse pe jos pînăla prima sta ţ ie de po ş tă . să ri peste ră zoarele de flori ale unei gră dini ţ e.muribundului pă rul mă ciucăîn cap. ca ş i cum ş i-ar fi amintit de ceva. Ajutor! Doamne Dumnezeule. scoase dintr-un cufă r un costum de cavaler. eu?! Dumnezeu. eu.. Acolo lepă d ăsutana. mori dezd ă nă jduit. Ş i lă săbraţ ul să -i cadăde-a lungul corpului. — Oh! gemu el. cine sînteţ i? — Am să -ţ i spun îndată . . — Nu sînteţ i preot?! bîigui că lă ul. întinzînd bra ţ ele spre el. iar nevastă -sa se ruga. cel puţ in ca fiu. dacănu ca preot. mori ş i fii blestemat! Ş i scoţ înd un pumnal de sub sutanăi-l înfipse în inimă . care d ă duse săse ridice în capul oaselor. S-a dus cineva dup ăajutor. se repezi la fereastr ă . — Săte iert?! strig ăfalsul că lugă r. acel ră cnet înfricoş ă tor care se auzise întîi. Mori nedezlegat de pă cat. repetăel. Săte iert. Săte iert. — Acea femeie? — Era mama mea! Că lă ul scoase un r ă cnet. spunînd: — Iatăiertarea mea! Atunci se auzise cel de-al doilea strigă t. — Nici un dram de îndurare pentru cei care n-au avut îndurare. se strecur ăîn grajd. iertare! ş opti el. oprindu-se la un pîlc de copaci aflat în apropiere. iertare.

— Femeia pe care voi ş i st ă pînii voş trii m-aţ i pus s-o omor. nă ucit.. În schimb. ră nit. fiindc ănici nu cunosc vreunul. Grimaud dă du săplece. — Mama lui? bîigui el. zise Grimaud. milady. nici urmă . — O veche cunoş tinţ ă . — Acum te recunosc. — Milady? — Da. — Fii mai lă murit. mama lui. — Nu. St ă pînul meu a venit la Béthune ş i te-a luat la Armentières. Grimaud se clă tinăpe picioare ş i se uităla muribund cu o privire stinsă . — Asta înseamnăc ăş tie taina? — L-am luat drept un că lugă rş i i-am dest ă inuit totul în timpul spovedaniei. El te-a înjunghiat? — Da. — În ce împrejurare ne-am întîlnit? întrebăel. pe c ă lugă r l-ai v ă zut? — Care că lugă r? — Că lugă rul care era cu mine în odaie. afarădoar de numele de fatăal mamei lui. — Da. —Ş i că lug ă rul? întreb ăcă lă ul.. spuse Grimaud.. N ă dă jduiesc acum căDumnezeu m ă va ierta. Nefericitule! Nă dă jduiesc căn-ai pomenit nici un nume. — Nu. cînd ai scos douăstrigă te.. spuse că lă ul. dupăcare a ş i recunoscut-o. Tocmai mi se povestea căaici se aflăc ă lă ul din Bèthune. — De unde vii? — Treceam pe aici ş i m-am oprit la han să -mi odihnesc calul. — Într-o noapte. pe care îl trecurătoate nă du ş elile numai la gîndul urmă rilor acestor destă inuiri. aş a îi spuneaţ i. — Trebuie să -l prindem. adevă rat. privindu-l cu ochii holba ţ i. — Dumneata? Ră nitul se str ă dui să -ş i aminteascătră să turile celui care îi vorbea astfel. Eş ti unul dintre cei patru valeţ i. la al doilea am spart uş a. Se pare căa fugit pe fereastră . La primul am dat fuga încoace. ş i bine a fă cut. — Nefericitule! strigăGrimaud. ş tie . — N-am pomenit.— Cine eş ti dumneata? îngă imără nitul. — Ce vrei săfaci? întrebără nitul. — Chiar aş a. fiindcămi-am ispă ş it pă catul. spuse că lă ul. pă zeş te-te! — De ce? — S-a r ă zbunat. — Pă i ce legă turăe între ea ş i că lug ă r? — Era mama lui. sînt dou ă zeci de ani de atunci.

— Gră beş te-te. pe care. Grimaud ş ovă ia între mila care nu-i îngă duia să -l lase pe omul acesta fă r ăajutor ş i teama care îi poruncea s ăplece numaidecît ca să -l prevină pe contele de La Fère. descoperindu-i pieptul. o spum ăroş ieticăîi nă pă di gura ş i un ş uvoi de sînge gîlgîi în ranăîn clipa cînd respir ă . stă pînul meu e pierdut. cînd auzi un zgomot pe coridor ş i-l vă zu pe hangiu întorcîndu-se în tovă ră ş ia chirurgului. pumnalul era înfipt pînă -n plă sele. în sfîrş it. Chirurgul desfă cu haina ră nitului ş i îi sfîş ie că ma ş a. Cîţ iva curioş i îi urmau. Grimaud îş i aminti de profeţ ia ră nitului ş i întoarse ochii. Ai grijăsă -l previi ş i pe prietenul lui. clă tinînd din cap cu înţ eles. Ş i că zu istovit. Grimaud ră mase cu mîna întins ăş i deodată . pe mă surăce scotea pumnalul din rană . întă ri ră nitul. Grimaud îi să ri în ajutor ş i întinse mîna spre mînerul pumnalului. Muribundul îş i aţ inti într-un chip ciudat privirea asupra lui Grimaud. izbutise s ă -l gă sească . Chirurgul se apropie de muribund. crede-mă . Dacătragi pumnalul afară . dupăspusa tovar ă ş ului s ă u de drum. care pă rea c ăş i-a pierdut cunoş tinţ a. mormă i: — Dacăomul ă sta aflăvreodatăcine-s ceilalţ i. — Unde se ducea? întrebăGrimaud. lovindu-se cu pumnul în frunte. Chirurgul apucăuş or de mîner ş i. Cînd scoase lama afară .căunchiu-s ă u fă cea parte dintre judec ă tori. spuse el. — Spre Paris. — Însp ă imânt ă tor! ş opti Grimaud. închizînd ochii. Începuse săse afle despre aceast ăneobiş nuităîntîmplare. mor. — Mai întîi trebuie să -i scoatem pumnalul din piept. scoase un horcă it înă bu ş it ş i îş i dă du dintr- . spuse că lă ul. nu se va încheia aceasta groaznicăîntîmplare. gră beş te-te să -l previi dac ămai tră ieş te! spuse că lă ul. Grimaud ridicăochii spre cer. Cu moartea mea. — Fă r ăîndoială . dintre care unul se numeş te vicontele de Bragelonne. Ş i totuş i femeia ş i-a meritat soarta. — Oare aş a a vrut Dumnezeu? murmurăel. — Nu măatinge. vezi nelegiuirile altora mult mai mici decît cele pe care le-ai să vîrş it tu. Nu eş ti de aceeaş i pă rere? — În clipa morţ ii. — Cine l-a oprit? — Doi tineri gentilomi care mergeau la oş tire. Precum am spus. —Ş i tînă rul acesta vi l-a adus pe că lug ă r? — Da. Ş i că zu pe pern ăsleit de puteri. spuse că lă ul. omul deschidea ochii într-o înfricoş ă toare neclintire.

Mai întîi se gîndise săse întoarc ăglonţ la Paris. domnilor. împreun ăcu contele de Guiche ş i cu preceptorul acestuia. îi plă ti cele cuvenite cu o dă rnicie vrednicăde st ă pînul să uş i încă lecă . tr ă gea la „Catîrul încoronat". căîntr-un sfert de ceas ar putea să -l ajungădin urm ăş i cădusul ş i întorsul. — Ce face domnul conte? Îi e dor de mine? L-ai mai vă zut de cînd neam despă rţ it? Spune. ridicîndu-se de pe scaun. — Îl cunoş teai? — Da. —Ş i a murit? — Da. apoi îş i aduse aminte căRaoul se afla la numai douăleghe depă rtare. în sfîrş it! Iertaţ i-mă . e un prieten. e plin de sînge . cu timpul cît ar ză bovi ca să -i dea toate lă muririle. Dar ce ai? Cît eş ti de palid! Sînge! De ce eş ti plin de sînge? — Într-adevă r. s ă -l urmeze. mai filozof decît ei. — În braţ ele tale?! Omul acela?! Dar ş tii cine era? — Da. Iată -te. — Ce vreţ i. gl ă sui d'Arminges. Sîngele pe care-l vedeţ i e al altcuiva. Raoul tocmai stă tea la masă . — Era fostul că lă u din Béthune. Asţ a-i soarta tuturor ş i faptul căai fost că lă u nu te scuteş te de ea. nu i-ar lua mai mult de un ceas: îş i puse calul pe goanăş i. Cei doi tineri se priviră . printr-un semn. singurul han din Mazingarbe. cătot .o datăsufletul. Ş i. bunul meu Grimaud! exclamăRaoul. că ci ş i eu am atîtea să -ţ i povestesc. domnule. De la primele vorbe schimbate cu hangiul se încredinţ ăcăl-a gă sit pe cel care îl că uta. nu e un slujitor. — Al nefericitului pe care l-aţ i lă sat la han ş i care a murit în bra ţ ele mele. care îi îngrozea pe toţ i. prietene? — Nu. dar sumbra întîmplare din cursul dimine ţ ii umbrise frunţ ile tinerilor cu o triste ţ e ce care voia bunăa domnului d'Arminges. — Grimaud. zise Grimaud. dupăzece minute. dar chibzui îndatăla neliniş tea pe care ar pricinui-o lui Raoul absenţ a lui îndelungată . ridicîndu-se ş i el de la masă . am ş tiut cănu mai e nici o speran ţ ăs ăscape.spuse contele. —Ş tiu. de altfel. — Al cui? întrebăRaoul. În ultimele trei zile am trecut prin multe. Grimaud ridicăde jos pumnalul plin de sînge. că ci trecuse printr-o mul ţ ime de împrejură ri asem ă nă toare. pră fuit ş i încă plin de sîngele nefericitului ră nit. ră spunse Grimaud. ceru hangiului. nu putea săo risipeasc ă . Deodatăuş a se deschise ş i Grimaud se ară t ăîn prag. îl cunoş team. domnilor. îi alerga înainte. Eş ti cumva ră nit. Din clipa cînd i-am vă zut rana. Ş tiţ i.

—Ş i l-aţ i dus la că pă tîiul r ă nitului? — Chiar aş a. dar ş tiu tot atît de bine cădomnul conte de La Fère a hotă rît sără mîi cu mine. fiindc ăcerea un că lug ă r. Olivain va ră mîne. nu? — Întocmai. salutăş i dă du din nou săplece. — Nu. pentru numele lui Dumnezeu! Ş i Raoul. trebuie s ă măîntorc la Paris. ave ţ i dreptate. domnule. Grimaud salutăş i se îndreptăspre uş ă . R ă mîi pe loc. — Grimaud! strigăel. domnule. Haide. ca toţ i oamenii din vremea aceea ş i. Eu voi da ascultare hotă rîrii domnului conte. Cei doi tineri se privirăcu spaimă . — Dar nu în aceastăîmprejurare. — Chiar aş a. — Nu cumva ai de gînd sătreci peste cuvîntul meu? — Da. îţ i poruncesc! — Atunci înseamnăcăvreţ i sălas ca domnul conte săfie ucis. care. aţ i avut vreme s ă -l vedeţ i la faţ ă ? — Fireş te. o s ăstă m de vorb ă . hai la masă ! zise d'Arminges. n-ai s ă mălaş i prad ăunei asemenea fră mîntă ri. încuviinţ ăRaoul. — Prin urmare. Nu pot săpierd o clipă . furios ş i nelini ş tit în acelaş i timp. iar eu voi pleca. prietene. Grimaud. — Întocmai. ş opti rugă tor vicontele. la masă . — Dimpotrivă . domnule. alergădupăel ş i-l apuc ăde bra ţ . Auzind cuvîntul că lug ă r. — Aş adar. Dupăce manînci ş i te odihneş ti. . Zicînd acestea. — Nu pot săvăspun decît un singur lucru. iar Olivain s ăse întoarcăla Paris. Vorbeş te! Grimaud. deoarece taina pe care îmi cereţ i s-o dezvă lui nu-mi apar ţ ine. Grimaud p ă li. spuse Grimaud. — Lă mureş te-mă . vorbe ş te. A ţ i întîlnit în cale un că lugă r. — De ce schimbarea asta? — Nu pot săvăspun. domnule. nu îngă duia nici o înduioş are între doua feluri de bucate. — La masă . domnule viconte. Olivain o s ăplece ş i tu ră mîi aici.aş a credea ş i el. se pră bu ş i într-un fotoliu. mai ales. clatinîndu-se. Raoul. Ră mîneţ i cu bine. sînt nevoit s-o fac. — Grimard. — Nu pot săspun nimic. stă rui săpleci? — Da. ce glumăe ş i asta? — Domnul viconte ş tie c ăeu nu glumesc niciodată . — Haide. de vîrsta lui. plec. — Cum. Am venit numai ca săvădau de ş tire. n-ai s ăpleci aş a. spuse Grimaud. domnule. săte întorci la Paris?! Te înş eli.

de unde împrejurimile se vedeau ca-n palmă . cu banii că pă ta ţ i. Pentru mai mult ăsiguranţ ă . Viaţ a a cinci oameni se aflăîn primejdie atîta timp cît va tră i. Grimaud se gîndi la douălucruri: mai întîi că . n-am avut dreptate spunînd despre că lug ă rul nostru căe leit o n ă pîrcă ? Nu trecurănici dou ăminute ş i galopul unui cal se auzi pe drum. Olivain ţ inea de frîu caii amîndurora. întă ri de Guiche. pe drumul mare. pe cît de zgîrcit era el la vorba. un ş arpe. în vreme ce vale ţ ii contelui de Guiche pă zeau cu grijăpe prizonierul spaniol. El fluturăpă lă ria spre viconte în chip de salut ş i se f ă cu nevă zut dupăcotul drumului. XXXVI AJUNUL BĂ TĂ LIEI Raoul fu smuls din gîndurile-i întunecate de că tre hangiu. cum striviţ i o viperă . Raoul se repezi la fereastră . întorcîndu-se c ă tre de Guiche. Era Grimaud care pornise în goanăspre Paris. spuse Raoul. —Ş i eu. fă răsămai adauge un cuvînt. pe stradă . în biserică . o nă pîrc ă . care se afla între ei. Tinerii cerurăl ă muriri ş i aflarăcăduş manul înainta într-adevă r dinspre Houdin ş i Béthune. Tot ce le ră mînea de fă cut era săurmeze povaţ a înţ eleapt ăa lui d'Arminges ş i săbatăîn retragere.ş i ză rirăivindu-se dinspre Marsin ş i Lens o oaste numeroasăde infanterie ş i cavalerie. strivi ţ i-l fă rămilăş i fă răîndurare. În timp ce domnul d'Arminges poruncea săse înş eueze caii. Apoi cănu avea bani. gonind astfel. da. dacă -l veţ i mai întîlni vreodată . De astădatănu mai era vorba de un pîlc ră tă citor de soldaţ i. Domnul d'Arminges ş i înc ă lecase. prizonierul avea . care d ă du buzna în odaia unde s-a petrecut scena povestit ămai sus. Tinerii coborîrăîntr-un suflet. calul nu va putea să -l ducămai mult de zece leghe. Dar închipuirea lui Grimaud era atît de bogată . oriunde ar fi asta. că lcaţ i-l în picioare. luăpoş talionul.— Oare l-aţ i recunoaş te dacăl-aţ i mai întîlni? — Oh. Ş i. Grimaud ieş i ca o vijelie pe uş ă . strigînd: — Spaniolii. — Ei bine. Urmîndu-ş i calea. continuăGrimaud. de asemenea. ţ inuţ i la odihnă . pe un că luţ cumpă rat anume. o jur. — Ei bine. Striviţ i-l ş i sănu-l pă ră siţ i decît atunci cînd va fi fă răsuflare. cei doi tineri se urcar ăla ferestrele de sus ale hanului. La primul popas vîndu calul ş i. folosindu-se de uimirea ş i de spaima celor ce-l ascultau. spaniolii! Acest strigă t era destul de neliniş titor ca săte facăsăuiţ i de orice. oriunde veţ i da peste el. conte. rosti Raoul. ci de o întreagăarmată .

În clipa aceea se deschise uş a. În acest timp. de parcăar fi înghiţ it-o pă mîntul. înclinînd din cap în chip de salut. Contelui de Guiche i se cuvenea săvorbeasc ăcel dintîi. Prinţ ul se uităla el ş i ră mase cu privirile aţ intite asupra uş ii. niciodatăo armat ăvră jmaş ănu se afl ămai în apropiere ş i. vicontele de Bragelonne. . Armata duş manului dispă ruse de patruzeci ş i opt ore. cu chipul str ă lucind de bucurie. Acum. ş i tovară ş ul lui de drum. Zgomotul acesta îi era bine cunoscut: bubuia tunul. — Vorbiţ i. — Monseniore. potrivit cu misiunea încredinţ at ăfiecă ruia. concentrîndu-ş i toate for ţ ele intre Vieille-Chapelle ş i Venthie ş i. vestit de pe acum prin bă tă liile de la Rocroy. Într-adevă r. la Estaire. pe urmăvom avea timp ş i pentru etichet ă . ară tînd cu mîna în direcţ ia dincotro se auzea. Ducele de Grammont ceru din ochi îngă duinţ a Prinţ ului ş i ie ş i. spuse mareş alul de Grammont. ş i asta nu numai pentru căera cel mai vîrstnic dintre cei doi tineri. Îngă duie alte ţ a-voastrăca fiul meu. se înapoiase ş i se aş ezase la masă . drept urmare. s ăvinăaici ş i să -i dea ş tiri despre inamicul pe care noi îl că ută mş i pe care ei l-au gă sit? — Cum nu! rosti cu vioiciune Prinţ ul. în vreme ce Raoul îl vedea pentru prima oară . Prinţ ul îş i retră sese trupele de la Béthune. nu e mai ameninţ ă toare. dar acesta se retră sese din ajun la Bassée. De altfel. dupăce fusese el însuş i în recunoa ş tere pe întreaga linie a frontului. dar ş i doresc asta. de la moartea tat ă lui să u. dar ş i pentru ca fusese prezentat Prinţ ului de că tre tată l să u. cînd ofiţ erul de serviciu intrăş i anun ţ ăpe mareş alul de Grammont căcineva doreş te să -i vorbească . cerînd ofiţ erilor aş ezaţ i în jurul să u să -i raporteze cele aflate. decît atunci cînd a disp ă rut cu desă vîr ş ire. lucrul cel mai grabnic pentru noi toţ i e sa ş tim unde se afl ădu ş manul ş i ce face. vorbiţ i. Nimeni nu îndră znea săscoatăo vorba. Povesti deci ceea ce vă zuserăamîndoi la hanul din Mazingarbe. cum cădu ş manul urmeaz ăs ătreac ărîul Lys. Mai întîi. de teamăsănu-l tulbure. prinţ de Condé. Nici unul nu avea îns ăveş ti sigure. Din pricina asta. de la Fribourg ş i de la Nortlingen. care. în urma unor zvonuri. Toţ i cei de faţ ăse ridicaseră . unde socoteau că -l vor gă si pe Prin ţ . domnilor. Mai întrebi! Nu numai că îngă dui. care se pomenirăîn faţ a Prinţ ului. contele de Guiche. Prinţ ul era posomorît ş i îngîndurat. împreunăcu mareş alul de Grammont. Deodatără sun ăun zgomot înă bu ş it ş i Prinţ ul se ridicăîn grabă . Ludovic de Bourbon.mîinile legate. Săintre! Mareş alul îi împinse înă untru pe cei doi tineri. în ş elat de aceste ş tiri. de Guiche îl cunoş tea de mult pe Prinţ . contrar firii sale. Or. Grupul că lă reţ ilor porni iute pe drumul spre Cambrin. zise Prinţ ul. Roul se uita la tînă rul general.

dar bine legat. e adevă rat. de statur ămijlocie. Chiar de la primele cuvinte ale contelui de Guiche. în afarăde vîlva pe care o stîrnise prin vederile sale noi în arta de a purta ră zboiul. ca ş i cum s-ar fi adresat de ast ădatăunei femei. Dar ce efectiv avea oastea aceea? Era oare un corp menit săfacăo simplădiversiune? Era întreaga armatăa du ş manului? Era ultima întrebare a Prinţ ului. întă ri de Guiche. printre tinerii seniori de la curte. încuviinţ ăel. buclat. domnule. Bellegarde ş i ducele d'Angoulême. Uitasem de el. urmă rind fă r ăîndoialăsăcucereascăoraş ul ş i sătaie leg ă turile dintre armata francezăş i Franţ a. aduceţ i aici prizonierul. zîmbi Raoul. ceea ce nu-l împiedica săfie în acelaş i timp un om plin de eleganţ ăş i de spirit. Raoul se apropie ş i înaintăîn faţ a Prin ţ ului. doar dumneata l-ai prins. astfel că . spre deosebire de elegan ţ ii curţ ii de altă dată . rosti Roul. erau tunuri de mare calibru. plin de recunoş tinţ ă pentru aceastălaudăadusăfiului să u. fiind ş i ceea mai importantă . conte. era numit pe scurt ş i dup ăobiceiul timpulu Monsieur le Prince. Prinţ ul îl lu ădeoparte pe de Guiche. monseniore. vorbe ş te. ţ inînd seama ş i de direcţ ia dincotro se auzea bubuitul tunurilor. — Fă r ăîndoială .Henric de Bourbon. În acest timp. . li se spunea acum coconaş ii. ar putea săcear ă lă muriri prizonierului spaniol. — Aţ i fă cut un prizonier spaniol? exclamăPrinţ ul. Învingîndu-ş i sfiala fireascăce-l stă pînea fă r ăvoia lui. dar lui de Guiche îi fu cu neputin ţ ă sădea un ră spuns. — Monseniorul. cu nasul coroiat. între care Bassompierre. cu privirea de vultur. dînd-ş i seama căare în faţ a un tînă r de abia cincisprezece ani. împurpurîndu-se. Or. Tunurile. în mintea Prinţ ului se f ă cu lumină . — Nimic mai firesc. — Întocmai. socotiţ i drept model. agl' occhi grifani. cum spune Dante. — Monseniorul îmi îngă duie s ăspun cîteva cuvinte în această privinţ ă . apoi. interesîndu-se cum au prins prizonierul ş i întrebînd cine era tîn ă rul s ă u tovară ş . Bă trînul mareş al se întoarse că tre viconte. rapiditate în hotă rîri. cu pă rul lung. Duş manul trecuse rîul Lys la Saint-Venant ş i se îndrepta spre Lens. îndulcindu-ş i glasul tă ios ş i puternic. curaj fă răde pereche. dă ruit cu toate însu ş irile unui mare conducă tor de o ş ti. care se auzeau ş i ale c ă ror bubuituri acopereau din cînd în cînd tragerea celorlalte. Prinţ ul ar fi dorit cu deosebire să primeascăun ră spuns exact ş i lă murit. zîmbi. Prinţ ul se întoarse ş i pă ru c ă -l mă soarădin cre ş tet pînăîn tă lpi dintr-o privire. în vreme ce Prinţ ul strigă : — Tînă rul are dreptate. — Da. care poate l-ar scoate din încurcă tură ? întrebăel. care ră spundeau artileriei spaniole ş i lorene. era un tînar de numai două zeci ş iş ase ori două zeci ş iş apte de ani. stîrnise aceeaş i vîlvăş i la Paris. a că ror că petenie fireascăera ş i că rora. adicăochi ageri.

— Domnule. Iatăprizonierul. cred. — Aha. — Bine. spuse Prinţ ul. se oferi Raoul. vorbeş ti ş i germana? întrebăPrinţ ul. tocmai aduceau prizonierul. cum mai existau încăîn vremea aceea. Totuş i mă îndoiesc. dîndu-mi un sfat bun. — De ce neam eş ti? întreb ăel. — Dumneata vorbeş ti spaniola? — Destul. Din clipa cînd fusese prins nu scosese o vorb ă . Roul îş i dă du . monseniore. — Atunci. pe cinstea mea. Ai sămi-o dai mai tîrziu. Într-adevă r. doamna de Longueville. iar Roul. monseniore. continuăRaoul. ca ş i cum habar nu avea de nimic. Prinţ ul îl privi cu un aer de vă dităneîncredere. însăfaptele îi dă durădreptate. rîse Prinţ ul. Prizonierul îndrugăceva într-un grai stră in. Totu ş i. prizonierul ră mă sese nepă să tor. sau se fă cea c ănu înţ elege ce spune. monseniore. săne gîndim întîi la lucrurile grabnice. astfel c ănici cei care îl prinseserănu ş tiau de ce neam era. venind din nou spre Raoul. întorcîndu-se spre cei aflaţ i în jur. la rîndu-i. ră spunse Roul. — În schimb. adă ugăel. — Spune căe german. înţ elegea anevoie ră spunsurile acestuia. — Monseniore. — Da. Dumneata vorbeş ti spaniola. Grammont? — Foarte puţ in. eu nici atît. ră spunse prizonierul. întreabă -l. — Aş adar. Domnilor. pentru a îndeplini în aceastăîmprejurare poruncile alteţ ei-voastre. că ci vorbe ş te stricat. Roul începu săcerceteze prizonierul. Era unul dintre acei condottieri. monseniore. pare-se c ăe spaniol. înro ş indu-se. — Ich bin ein Deutscher. presă rate cu vorbe în flamanda ş i alsaciană . dar vă d c ăţ i-a plă cut săte recomanzi singur. Prinsul nu înţ elegea. Ş tiu căai o scrisoare din partea surorii mele. În tot acest timp. — Ce tot îndrugăacolo ş i ce p ă să reascămai e ş i asta? interveni Prinţ ul. în ciuda sforţ ă rilor prizonierului care voia săo scalde ş i săscape de un interogatoriu ca lumea. fă cu Prinţ ul. N-am vrut sătulbur cîtu ş i de puţ in pe alteţ a-voastrădintr-o convorbire atît de importantăca aceea începutăadineauri cu domnul conte. Iat ăscrisoarea. gata s ă -ş i vîndăviaţ a celor care voiau săo cumpere ş i îmbă trîniţ i în viclenie ş i pră dă ciuni. monseniore. — Îndeajuns ca s ă -l po ţ i întreba în nemţ eş te? — Da. rosti Raoul. — Monseniorul te-a întrebat de ce neam eş ti? începu tînă rul în cel mai curat grai castilian. E cineva printre dumneavoastrăcare vorbeş te spaniola ş i vrea să -mi slujeascăde tă lmaci? — Eu.

recunoscu mareş alul. întorcînd-se că tre. rîzînd. —Ş i încotro se îndreaptă ? — Spre Lens. nici numele comandanţ ilor. — Cu o condiţ ie. doresc săcontinui eu însumi interogatoriul. monseniore. — Vedeţ i. Gîndiţ i-v ătotuş i că . Sînt gata s ăvorbesc. — Cîţ i oameni are? — Optsprezece mii de oameni ş i treizeci ş iş ase de tunuri. Săfie gata de marşîn noaptea asta: dupătoate probabilită ţ ile. Villequier ş i d'Erlac. care nu ş tiau decît de ordinul primit. dumirindu-se asupra unei atare neş tiinţ e. îl asigurăPrinţ ul. mareş alul de Grammont. dar ostaş ii. monseniore. — Pe cuvîntul meu de gentilom. strîngînd laolaltătoate oastea. luaţ i-l de aici ş i executaţ i-l. — Atunci. — Da. Prizonierul pă li. — Non siete spagniolo. Habar nu avea de nimic: nu ş tia nici efectivul trupelor duş mane. întrebaţ i-mă . dar cum nu vrea săvorbească . Aţ i prevă zut tot ceea ce un geniu putea săprevad ă . — Acum înţ eleg de minune ş i eu. glă sui mare ş alul de Grammont. — Cine o comandă ? — Contele de Fuonsaldagna. porunci Prinţ ul. cei doi ostaş i care îl escortau îl apucarăde cîte un braţ ş i-l împinserăspre uş a. Eram sigur c ăvom ajunge aici.seama de adevă ratul lui accent. nici planurile de ofensivă . generalul Beck ş i însu ş i arhiducele. — Monseniore. continuăprizonierul. non siete tedesco. — O clipă ! strig ăel în franţ uzeş te. În pragul uş ii. Adunaţ i toate trupele aflate dincolo de Lys. tot ce voia era săscape de întrebă ri. îl îmbrîncirăînainte. Tinerilor. pă rea căa ş i uitat de ordinul dat. Alteţ a-voastrăsăjure că -mi va lă sa viaţ a. monseniore. Numai căprizonierul nu voia săspunănici în italieneş te mai mult decît în celelalte graiuri. — Bine. — Aş a! fă cu Prin ţ ul. Prizonierul tresă ri ş i îş i muş căbuzele. — Domnule mareş al. — Pe unde a trecut armata rîul Lys? — Între Saint-Venant ş i Aire. Din aceast ăclipăte numesc tă lmaciul meu. Omul acesta a fost prins jefuind ş i omorînd. siete italiano. în timp ce Prinţ ul. interveni Prinţ ul. spuse el. Ar fi putut s ă -ş i ră scumpere viaţ a vorbind. mîine vom ataca duş manul. Am un secret minunat pentru dezlegat limbile. continuăel rîzînd. rosti Prinţ ul. spuse Prinţ ul cu acea privire minunatăpe care . Mul ţ umesc viconte. Bellièvre. domnilor. luaţ i aminte pentru vremea cînd veţ i ajunge ş i voi săcomanda ţ i. — Chemaţ i înapoi pe Le Plessis. spuse Prinţ ul. întorcîndu-se cu un aer triumfă tor că tre mareş alul de Grammont ş i ceilalţ i ofi ţ eri. prizonierul se opri deodată . abia avem treisprezece mii de oameni. De vreme ce-i italian.

alese un cal andaluz. suprema politeţ e e săte supui fă răîntîrziere ş i fă r ăs ăstai prea mult pe gînduri. Prinţ ul surîse: îi dispreţ uia pe linguş itori. — Pînăla cap ă tul lumii. sarg. aş a cum fă cea de obicei atunci cînd voia săaibămîinile libere. Mîine te vom vedea în luptă . mîine. plin de o însufleţ ire. r ă mîi lîngăel. Raoul nu aş teptăsăi se spunăde douăori. domnule de Bragelonne? — Calul meu a fost omorît azi-dimineaţ ă . Se duse îndat ă la grajduri. întorcîndu-se spre prizonier. ce am de fă cut? întrebămareş alul.nu o avea decît el. — Eu. Prinţ ul citea fă răsăfie stingherit de fuga calului. m-am convins. Aşvrea săş tii un singur lucru. În acest timp. mai ales cînd acesta era prinţ . în clipa cînd acesta tocmai încă leca. sau văvoi vesti printr-un curier. Două zeci de că lă re ţ i de frunte mi-ajung pentru garda mea personală . dacăsînt false. anume căîn . fa ţ ăde acel tîn ă r general. spuse Prinţ ul. Ai un cal bun. curierii care trebuiau sărecheme trupele plecau în goanăîn diferite direcţ ii. Prinţ ul dă du pinteni calului. ş i deocamdată îl am pe-al valetului meu. Viaţ a lui atîrnăde informaţ iile pe care mi le-a dat: dacăsînt adevă rate. îi puse el însuş iş aua ş i frîul – că ci Athos îl sfă tuise ca la primejdie sănu lase pe seama altora aceste griji importante – ş i se întoarse lîngăPrinţ . a trecut mult timp de cînd nu ţ i-ai v ă zut tată l. Dumneata eş ti bun sfă tuitor. nu te sfii. — Ră mîi aici săprimeş ti trupele. — Haidem! spuse el. domnule. desfă cu scrisoarea doamnei de Longueville ş i se depă rtăîn galop pe drumul care ducea spre Lens. continuăPrinţ ul. — Sînt prea puţ ini. se adresăel lui Raoul. — Domnule. săfie împuş cat. ş tia bine căfaţ ăde un comandant. — Ba sînt destui. — Acum. care îi pă rea întru totul vrednic de faima sa. nu mai vorbesc. vrei să -mi dai scrisoarea? Raoul îi întinse scrisoarea. urmează -mă . Cu oş ti mici se cîş tigăbă tă lii mari. Ia-l pe cel care ţ i se pare mai bun. — Cere ş i alege chiar dumneata un cal din grajdurile mele. adă ugă : — Luaţ i-l de aici pe acest om ş i pă ziţ i-l cu grijă . dar îi preţ uia mult pe entuziaş ti. — Ră mîi în preajma mea. Domnule. monseniore! exclamăRoul. prinse frîul de oblînc. monseniore. Voi veni eu însumi săle iau cînd vor trebui săpornească . pe care nu o mai simţ ise niciodată . domnule. Apoi. vorbi el dupăcîteva clipe. Se poate săai nevoie de el chiar astă seară . monseniore. dacănu eş ti prea obosit. Prizonierul fu dus de acolo. însoţ it de Raoul ş i urmat de mica sa escort ă . va fi liber . — Conte de Guiche. Mi se spun cele mai bune lucruri despre dumneata. fu de p ă rere mare ş alul.

rosti Prinţ ul. încît de fiece datăte aş teptai săauzi ş uieratul ghiulelei. — Pot săm ăîncred în tine. s ăpot vedea oraş ul Lens ş i împrejurimile. — Oh. — Bucuros. Prinţ ul îmbră ţ iş ădintr-o privire întinderea ce i se desfă ş ura înaintea ochilor. monseniore! —Ţ ine. care încununau creasta unei coline. de la Lens pînăla Vimy. în fa ţ a oraş ului. Dupăzece minute. —Ş tiu un loc nimerit. Ţ ă ranul înaintăpe potecă . dupăo cotiturăa drumului. la vreo sutăde paş i de sat. Prinţ ul sufla aprig ca ş i calul să u. e ş ti un bun francez? — Sînt veteran de la Rocroy. întregul plan al bă tă liei . se gră bir ăsă -i iasăînainte. monseniore. Asta pentru Rocroy. Apoi se avîntăpe potecă . În cele din urm ă . de unde împrejurimile se vedeau ca în palmă . suitoare pe costiş a dealului. ai vreun cal. ajunserăla ruinele unui vechi castel. Vă zîndu-l pe Prinţ . Pe mă surăce grupul c ă lă re ţ ilor se apropia de Lens. femeile fugiserăde mult pe drumul spre Vitry. La mai puţ in de un sfert de leghe vă zurăLens-ul atacat din toate pă rţ ile ş i. sau mergi pe jos? — Merg pe jos. Afarăde asta. Ia zi. Într-o clipită . ză rirăs ă tucul Aunay. Aţ i venit să -i alunga ţ i pe spanioli ş i pe tîlhari din Lorena? — Da. În ră stimpuri. doar am luptat în infanterie. Raoul se înclină . Sănu pierdem vremea. Numai să -mi slujeş ti de că lă uză . monseniore! vorbi acesta. întinzîndu-i o pungăcu bani. Unde vrea alteţ a-voastrăsăo duc? — Într-un loc mai ridicat. înainte. Ai fi zis căaveau puterea săstră pungăperdeaua de pomi ce se întindea undeva. vom urma niş te drumuri unde alteţ a-voastrăva trebui sădescalece. Cineva îl recunoscu. tunurile se auzeau din ce în ce mai aproape. — Haidem. Ţ ă ranul o luăla fugăînaintea calului ş i. mă rginind cîmpul vederii. Ochii Prinţ ului c ă utau a ţ intiţ i în direcţ ia lor. În cele din urmăgă sir ăo potecăl ă turalnic ă . monseniore. mi-ai dat temei săgîndesc lucruri ş i mai bune despre dumneata. în sat mai ră mă seserădoar vreo cîţ iva oameni. Vreo jumă tate de leghe merserăpe sub o boltăde pomi.puţ inul timp de cînd te cunosc. adeveri Prinţ ul. spuse Prinţ ul. întocmai ca ochii unei pă să ri de pradă . spunînd Prinţ ului să -l urmeze. încît era vă dit că se gă seau la cel mult o leghe de cîmpul de bă tă lie. gră bite parcăsăsoarb ămirosul de pulbere. iar celorlalţ i să -i a ş tepte ordinele ş i săfie cu ochii în patru. Zvonurile despre cruzimile spaniolilor se ră spîndiserăpeste tot ş i umpleau lumea de spaimă . tunurile se auzirăatît de aproape. nă rile i se dilatau. întreaga armatăinamic ă . Ţ ă ranii erau în mare fră mîntare. apucăpe un drumeag pierdut în că uş ul unei frumoase vîlcele. tunurile bubuiau atît de aproape. Ş i într-adevă r. Prinţ ul descă leca ş i porunci unuia dintre aghiotanţ iş i lui Raoul să -l însoţ ească .

mă rturie despre agonia oraş ului luat cu asalt. Mîine vom cuceri Lens-ul ş i-l vom zdrobi pe duş man. Doar o ultimăgeanăa asfin ţ itului mai ză bovea în cîmpie. spuse: — Porneş te în goana calului ş i înmîneazăaceast ăscrisoare domnului de Grammont. În primul rînd. lă sînd pe ducele de Châtillon să aş tepte ş i săporneascăcu restul oş tirii. fiecare avea săse gă seascăîn punctul de unde urma să atace. trei lucruri li se cereau comandanţ ilor. în sfîrş it. ză rir ăLens-ul. Prinţ ul aş tepta acolo. ş i ei trebuiau săvegheze ca ostaş ii săle respecte întocmai. se puse în miş care în t ă cere. " Apoi întorcîndu-se spre Roul. se afla în faţ a satului Aunay. În zori. gata de plecare. Într-un ceas. Dupăce trecurăde Aunay. trupele cerule de Prinţ soseau rînd pe rînd. coborî pe potecăîntr-un suflet. Dupăun sfert de ceas.care a doua zi urma săsalveze Franţ a pentru a doua oarăde cotropitori i se înfiripăîn minte. La orele zece fiecare se afla pe poziţ ie. rupse o foaie dintr-un carnet ş i scrise: „Scumpe mare ş ale. Aş a cum prevă zuse. amuţ irea tunurilor vestise evenimentul. se aruncăpe cal ş i de depă rtăca vîntul. Prinţ ul aratăfiecă ruia poziţ iile: mareş alul de Grammont trebuia să ţ in ăaripa stîngă . ducele de Châtillon era în centru. era lîngămareş al. la zece ş i jumă tate Prinţ ul inspectăposturile ş i dă du ordinele pentru a doua zi. ajungea pînăla solda ţ i. Întreaga artilerie. Luăun creion. Mai presus de orice. luăscrisoarea. Mareş alul de Grammont luăcomanda infanteriei ş i cavaleriei de care dispunea ş i se îndreptăspre Vendin. Aş teptarăvenirea nop ţ ii. Lens-ul că zuse în mîinile duş manului aproape numaidecît dupăplecarea lui Raoul. Miş că rile de trupe se executarăîn cea mai adînc ăliniş te ş i cu cea mai mare precizie. sprijinindu-se pe Méricourt. restul era aş teptat s ăsosească dintr-o clip ăîn alta. Se poruncise ca toboş arii ş i gorniş tii sătacă . Ordinea de bă taie de a doua zi r ă mînea cea stabilităpentru poziţ iile din ajun. Pe la orele nou ăera noapte în lege. Raoul se înclină . Prinţ ul care ţ inea aripa dreaptă . cu Prinţ ul în frunte. Lens-ul va fi în mîinile duş manului. Pe mă surăce se întuneca. O parte din trupe se ş i adunaseră . Vino ş i dumneata aici. . De altfel. douăsau trei case erau în flă că ri ş i un vuiet surd. se puse ş i ea în miş care în aceeaş i clipă . adu toatş armata. Eu voi fi la Vendin pentru a stabili poziş iile. Oş tirea. Se fă cuse ş apte seara cînd mareş alul ajunse la întîlnire.

Scrisorile furălungi. Dupăce ispră virăcu scrisorile. Aceş ti doi tineri chipeş iş i plă cuţ i erau fă cu ţ i săse înţ eleag ăfă răsăvorbeasc ă . că ci. nici unul. ci la pas. a ş a cum dorm pă să rile. trebuiau sălase inamicul sădeschidăfocul. zise de Guiche. pe urmăse apropiarăunul de celă lalt ş i schimbarăscrisorile zîmbind. care îţ i vin deodatăîn minte. fiecare o închise pe a lui în cîte două plicuri. XXXVII UN OSPĂ ŢCA ODINIOAR Ă Cea de a doua întîlnire dintre vechii muş chetari nu fusese pompoas ă ş i ameninţ ă toare ca prima. În al treilea rînd. aceste simţ ă minte. dacăai în minte simţ ă minte mai calde. ating în chip firesc cel mai înalt grad de înflă că rare. De altfel. Athos. decît rupînd primul plic. oprindu-l lîngăsine pe Bragelonne. nu trebuiau săatace în goană . fiecare se aş ezăla cîte un cap ă t al cortului ş i se apucăs ăscrie pe genunchi. Se înţ elegeau f ă răsăscoatăo vorb ă . astfel încît cavaleria ş i infanteria sa se afle pe aceeaş i linie ş i fiecare săp ă streze între ele intervalele cuvenite. nici celă lalt nu aveau somn. Cei doi tineri cerurăînsăîncuviinţ area s ără mînănoaptea împreună ş i li se fă cu pe plac. iar din prieteni fraţ i. Apoi se îmbră ţ iş arăca doi fraţ i.ş i cum prietenii s ă i. — Fii liniş tit! se îmbă rbă tarăamîndoi pe rînd. temîndu-se de distincţ ia ş i . — Dacăvoi că dea ucis. se înfă ş urarăfiecare în mantia lui ş i se cufundarăîntr-un somn tineresc ş i plin de gingă ş ie. Trebuie săcredem căfiecare din cei doi tineri tă inuiau ceva în sufletul lor. Ajunul unei b ă tă lii te poartăcu gîndul la o mie de lucruri uitate. Se înţ elege că . florile ş i copiii. Din timp în timp amîndoi se priveau surîzînd. În al doilea rînd. deci.trebuia ca diferitele corpuri sămă rş ă luiascăîn ordine. astfel cănimeni nu putea săafle numele persoanei că reia îi era adresată . spuse Bragelonne. cele patru pagini se acoperirăuna dupăalta cu slove – tot rînduri mă runte ş i dese. Ajunul unei bă tă lii face din cei nepă să tori buni prieteni. — Dacămi se întîmplăcumva o nenorocire. Li se ridicăun cort lîngăacela al mareş alului. socotise căun ospă ţ ar fi mijlocul cel mai grabnic ş i mai nimerit pentru a se aduna laolaltă . cu atît mai mult pentru doi tineri care aveau săprimeascăbotezul focului ş i săvadăcumplitu-i spectacol. Prinţ ul trimise pe contele de Guiche ală turi de tată l să u. dup ăun ră stimp. Deş i ziua fusese obositoare. ajunul unei bă tă lii e un lucru grav ş i deosebit chiar ş i pentru cei încercaţ i în ră zboaie. cu înţ elepciunea-i dintotdeauna.

Ş tia c ăAthos. Cei patru prieteni începurăsăvorbeascămai tare. ş i ospă ţ ul însu ş i începu într-o atmosfera de r ă ceal ă . luîndu-ş i unul altuia vorba din gurăş i purtîndu-se a ş a cum le era felul. pe cale săajungăbaron. La aceastăporuncărostităde Athos cu liniş tea-i obiş nuit ă . Într-adevă r. mai ales de d'Artagnan.sobrietatea lui. Primele cuvinte schimbate între cei patru prieteni. iar Athos. Cît despre Athos. Se înţ eleseserădeci s ă -ş i dea fiecare adresa exactă . Aramis fă cuse o vizităuneia dintre credincioasele sale din cartier. . care odinioarăîl sprjineau la nevoie cu spada lor de neînvins. chipul gasconului se înseninăş i fruntea lui Porthos se lumină . Porthos ş i Aramis ciocnir ă . sunarăpu ţ in cam silit. Athos venind dinspre Pont-Neuf. Cît ai clipi. iar atunci cînd unul dintre ei ar avea nevoie de ceilalţ i. d'Artagnan tocmai schimbase garda la Luvru. nici nu îndră zneau săpomeneascădespre acele straş nice ospeţ e de de la „Nelegiuitul". Porthos fusese săîncerce un cal nou. el era singurul care nu aş tepta nimic de la ceilalţ i. fiind îmboldit doar de simţ ă mîntul mă re ţ al adev ă ratei prietenii. dîndu-l pe gît numaidecât. Propunerea fu primităcu bucurie de toţ iş i. d'Artagnan – din strada Fossés-SaintGermanin-l'Auxerrois. Porthos. Mirarea lui spori ş i mai mult cînd îl v ă zu pe Athos umplîndu-ş i ochi paharul ş i golindu-l cu setea de odinioar ă . se afla la doi paş i de locul întîlnirii. Prima întîlnire fu stabilităpentru miercurea urmă toare. Aramis s ăspunăceva. D'Artagnan îş i umplu ş i el paharul. spiritu-i vesel ş i fin avusese parte multăvreme doar de satisfacţ ii neîndestulă toare – o zeamăchioară . care era dornic săregă seascădulceaţ aş i voioş ia întîlnirilor din tinere ţ e. dupăcum spunea el însu ş i. Porthos – din strada Roule. Athos porunci s ăse aducăpatru sticle cu vin de Champagne. pe lîng ăcănu mai pune bă utură în gură . Aramis ră mase mirat. la ceasurile opt seara. Ai fi zis că tuspatru tovară ş ii de masăse gră beau să -ş i uite gîndurile ascunse. Athos săbea. Se vedea bine că d'Artagnan fă cea eforturi s ărîd ă . că ci asta întreţ inuse pe vremuri buna înţ elegere dintre ei. în cele patru sticle nu mai ră mă sese un strop de vin. cu firma „La Schitul". Ş i ră maserămiraţ i săse vadătuspatru în uş a „Schitului". are chiar un fel de silăfaţ ăde vin. fiecare dintr-altăparte. Aramis voia s ăafle de la d'Artagnan ş i Porthos noută ţ i de la Palatul regal ş i totodatăsă -ş i pă streze pentru orice împrejurare niş te prieteni atît de devota ţ i. tocmai din dorinţ a fiecă ruia de a-ş i ară ta iubirea fa ţ ăde ceilalţ i. s ăse întîlneascăla un faimos birtaşde pe strada Monnaie. în ziua hotă rît ăcei patru prieteni sosirăfă răîntîrzire. Minunatul leac risipi pe datăpînăş i cel mai mic nor ce-ar fi putut s ă le stă ruie în suflet. care locuia în strada Guénégaud. de le mersese faima căsînt nedespă rţ iţ i. propuse el cel dintîi săse strîngăîn jurul unei mese îmbelş ugate ş i fiecare săse lase în voia firii ş i a obiceiurilor sale. era încîntat căare prilejul săstudieze la Athos ş i la Aramis vorbirea ş i purtarea oamenilor de lume. iar Porthos sătacă . Dîndu-ş i seama de încurcă tura tuturor ş i vrînd săo risipească . Aramis – din strada Béthisy.

zise Aramis. Într-un tîrziu. rugîndu-l să nu-i mai scrie niciodată . dă -i drumul! îl îndemn ăAramis. Am o poftăgrozavăsă -l înţ ep. oferindu-i încădouă zeci de mii pe deasupra. veselia se potoli. E îngă duit? — Oricînd! încuvinţ ăd'Artagnan. — Ai ghicit. rîzînd. — Atunci încep. domnul de Beaufort îi spuse căla una din primele sale certuri cu Mazarin ş i cu parlamentul. loviturile primite ş i date îi ajutarăsă lege vorba. Atunci oferi prinţ ului zece mii de scuzi ca s ărenunţ e la ele. — Oho! exclamarăcei trei prieteni într-un glas. nu s-a mirat prea mult ş i i-a povestit totul degrabăş i Prinţ ului. îi vesti d'Artagnan. — A poruncit săfie ciomă git trimisul prinţ ului? întrebăPorthos. Acest prieten. scîrbit întrucîtva s ăaibă de-a face cu un asemenea bă dă ran. Acesta că ută . — Domnul de Beaufort poate s ăfie înţ epat? întreb ăd'Artagnan. Prin ţ ul. vă zîndu-l ataş at de noul cardinal. d'Artagnan. — Haide. dacăse obligăsănu-i mai vorbeascăniciodată . Apoi vorbir ădespre luptele surde purtate împotriva aceluia că ruia i se spunea acum marele cardinal. Oricînd! Spune ce ai de spus ş i eu te aplaud dac ăare haz. destule laude pentru morţ i. — A luat banii? întrebăd'Artagnan. pe el care ţ inea la ră posatul cardinal din atîtea motive. zise Aramis. —Ş i Mazarin? — S-a supă rat? întrebăAthos. Crezuse căs-a stîrnit vreo încă ierare. — Pe cinstea mea. fu rugat de acesta să -i trimitălista condi ţ iilor în care iar face cinstea sălege prietenie cu el. ş tiindu-l pe domnul de Beaufort iute la mînie. Ş i prinţ ul ce-a f ă cut? — Prinţ ul i-a trimis numaidecît cincizeci de mii de livre. c ă lă toriile îndelungate. — Un mare prinţ . Nu era mult ş i n-avea de ce săse team ăcăva fi luat în serios. Athos? — Îţ i jur pe cinstea mea de gentilom căvom rîde din toatăinima dacă gluma-i bună . Povestea s-a întins ş i iatăc ăto ţ i au început să -i întoarcăspatele lui Chavigny. a c ă rui prietenie Mazarin o că uta cu tot dinadinsul. s ă i luă m niţ el la scă rm ă nat pe cei vii. care cunoş tea bine spiritul gascon atît de fin ş i de cuteză tor al prietenului să uş i-l ş tia ca nu-i omul sădea înapoi în nici o împrejurare. Vorbind într-o zi cu unul din prietenii Prinţ ului. Aş i avea poftăsăspun o vorbuliţ ă despre Mazarin. alcă tui cam în sil ăo list ăş i i-o trimise. pufnind în rîs. începu Aramis. —Ţ u ce zici. ceea ce îl îndemnăpe Porthos săş i-i desfacăpe toţ i. l-a b ş tut în lege.Curînd – lucru nemaipomenit – Aramis îş i deschise doi eghile ţ i de la tunică . Izbucnirăcu to ţ ii într-un rîs atît de zgomotos. Bă tă liile. Lista cuprindea trei condiţ ii care nu-i plă ceau defel lui Mazarin. a avut într-o bunăzi un diferend cu domnul de Chavigny ş i că . încît birtaş ul se înfă ţ iş ăş i întreb ădacădomnii nu mai doresc ceva.

i-a ră spuns acel prieten. monsenioare. „Ei bine. ce importan ţ ăare?! se mirădomnul de Beaufort. tocmai pentru a putea să -ş i bat ăvaleţ ii". l-am bă tut atît de tare. a trimis doi martori prinţ ului.ş i convenirăca. Îngă dui ţ i-mi să -i spun alteţ ei-voastre căa lovi un gentilom degradeazădeopotriv ăş i pe cel care primeş te loviturile. el zice cănu-i adevă rat." „Ah. a repetat ş i a întă rit fiecare cuvînt. oricît de prinţ ar fi fost el. cineva a avut curajul s ă -i spunăcătoatălumea se mirăcăs-a l ă sat bş tut de că tre domnul de Beaufort. ori cel puţ in nu spuneţ i asta. eş ti de condamnat pentru ajutorul pe care îl dai unui tică los ca Mazarin". ză u aş a!" Rîserătoţ i cu poftăde aceastăboacă năfilologic ăa domnului de Beaufort. ci dupăfaptele voastre. a spus căl-a bă tut pe domnul de Chavigny. ş i pe cel care le d ă . — Nu văcunoaş te dupănume. a intervenit atunci unul dintre martorii lui Chavigny. s-a mirat domnul de Beaufort. — Ei. într-adevă r. Doar ş i el văare ca sarea-n ochi. dar nimeni nu îndră znea să -i mă rturiseasc ăadevă rul. să -l întrebe dacă . de teamăs ănu se cread ăcă -l cunosc ş i eu pe el. monsenioare?" „Ba da". m-aş i boteza din nou. S-a cercetat de la cine a pornit vorba ş i s-a g ă sit persoana că reia domnul de Beaufort îi spusese întîi povestea. iar omul rugat cu stă ruinţ ă săspunăadevă rul. Chavigny a declarat prietenilor cămai degrabămoare decît s ăîndure o astfel de ocar ă . În cele din urm ă . spiritul de grup fiind înlă turat pentru totdeauna de la aceste întîlniri prieteneş ti. Ş tie căexistă doi gentilomi care au contribuit în mod deosebit la evadarea domnului de Beaufort ş i-i cautăde zor. credeţ i-mă ." „Monseniore. săvedeţ i. — Pe cinstea mea. „Chiar el". a ră spuns domnul de Beaufort. „Ei. d'Artagnan ş i Porthos vor putea săcleveteascăîn voie pe seama prinţ ilor. Dezn ă dă jduit de o asemenea calomnie din care nu pricepea nimic. monsenioare! a exclamat martorul. încît vărepet propriile mele cuvinte". Dacăaşş ti cămă sc ă riciul ă sta-mi cunoaş te numele. aveţ i dreptate sănu-l îndră giţ i pe Mazarin. care spune ţ i căl-aţ i bă tut. dar cine a primit loviturile ş i cine vorbeş te de bă taie?" „Chiar dumneavoastră . cu condiţ ia ca Athos ş i Aramis să -l poatăbate pe Mazarin. „Am spus-o ş i o repet ş i acum. —Ş i pe cine a pus să -i caute? . văjur." „Eu? „Nu l-aţ i bă tut dumneavoastrăpe domnul de Chavigny." "Bş tut. Nu-i acela ş i lucru? Ă ş tia care fac cuvinte sînt tare pedanţ i. fiindcăacesta-i adevă rul. a spus domnul de Beaufort cu mă reţ ia pe care i-o cunoaş teţ i: „Dragul meu Chavigny.explicaţ ia tă cerii pe care o simţ ea în jur. „Ş i cine a spus cădomnul de Beaufort m-a bă tut?" a întrebat Chavigny. combş tut. le spuse d'Artagnan celor doi prieteni ai să i. ale că rui boroboaţ e ajunseserăde pomin ă . Acum înţ eleg. Drept urmare. aţ i vrut săspuneţ i căl-aţ i combă tut. aş i! adevă rat? fă cu Athos. Regele Ludovic al XIII-lea nu voia săaibăgentilomi ca valeţ i. „Bine." „Pe cine?" „Pe domnul de Chavigny.

— Milady. — Atunci? întrebăAramis. Iar dacăse va abate asupra lui aceastănenorocire. — Povestea de la Armentières? întreb ăacesta. Porthos? — Da. — Lasă . vorbi Athos. — Dar pe tine. Nu de urmă rirea lui Mazarin m ătem. spuse Aramis. nu! zise Porthos. Athos îş i trecu trecu mîna peste fruntea-i palid ă . E-atîta timp de atunci! —Ş i nu te mai mustrăconş tiinţ a? — Pe cinstea mea.. De altfel. —Ş i ce i-ai ră spuns? — Căn-am aflat nimic. — Te temi pentru tînă rul Raoul? continuăAramis. — Nu. Athos? — Nu. Nu cazi niciodatără pus în cea dintîi luptă . ş opti d'Artagnan. care îi încreţ ea faţ a-i largă . mă rturisi Aramis.. — I-ai spus asta?! exclamăPorthos cu rîsul lui puternic.. mă rturisi Porthos. — Povestea de la Armentières. e adevă rat. ş i dacăva că dea ră pus. — A. — Atunci voi privi aceastănenorocire ca pe o ispă ş ire. că ci el se va purta. Uitasem.. vorbi Porthos. Athos îl privi cu ochii să i pă trunză tori: — Ai uitat. m-a chemat azi-dimineaţ ăca s ăm ăîntrebe dacăam mai aflat ceva. — Ei. atunci. pe tine? — Da. Aramis? — Măgîndesc uneori la asta ca la un caz de conş tiinţ ăce poate fi cel mai viu subiect de discuţ ie. Bravo! Nu ţ i-e teamă . îl lini ş ti d'Artagnan.— Pe mine. spuse Porthos. —Ş i eu la fel. ca un gentilom. — Dar în trecut? întrebăPorthos. da. cel puţ in în prezent. — De nimic. dovadănoi care sîntem aici. — Ah! fă cu d'Artagnan. În trecut ş i în viitor.. . nu Raoul măneliniş teş te. — Asupra acestor doi gentilomi? — Întocmai. — Nici în cea de-a doua. — Nici în cea de-a treia. sper. Ş tiu ce vrei săspui.. în trecut. spuse Aramis. — Atunci spune-mi mă car de ce te temi? st ă rui Aramis. Dar nu trebuie săte gîndeş ti la asta: trecutul e trecut. ş i atunci cînd cazi ră pus se întîmplăsămai ş i învii. — Cum. altăpoveste! oftăAthos. va că dea ca un viteaz. zise Athos. dar căastă -searăvoi lua masa împreunăcu douăpersoane care ar putea să -mi dea o mîn ăde ajutor în această privinţ ă . pe cinstea mea. îş i aminti Porthos. — Nu înţ eleg nimic.

. Aramis. dar nici o remuş care pentru uciga ş .. vai de prietenul nostru de Winter! rosti Athos. ba chiar ş i ş ovă ind. e îngrozitor. —Ş i-apoi. nu ma învinuiesc de moartea acestei femei.— Dar pe tine. care n-au să vîrş it altăgreş eal ădecît căau încruciş at spada cu noi ş i n-au ş tiut să pareze destul de iute loviturile.. doar tu o porecliseş i Balizarde? Ei bine. pe legea mea. pe cinstea mea.. unul. cum a osîndit-o ş i pe mama. — Dar liberul-arbitru.. ba chiar ş i francezi. nepă sare ce vă dea mai mult ateism decît credinţ ăîn Dumnezeu. Dacăadmiteţ i justi ţ ia divin ăş i rolul ei în toate cîte se petrec pe lume. — Atunci. Ti-aminte ş ti de ea. ş i-apoi la ce bun săne mai gîndim la toate astea?! Ce-am fă cut e bun fă cut. încuviinţ ăd'Artagnan. — Lucrul cel mai liniş titor. d'Artagnan? — Eu. mă rturisesc căatunci cînd măpoartăgîndul spre acele zile cumplite. aşfi retezat capul acelei scelerate fă răsăş ovă i. nu-mi ră sare în minte decît trupul neînsufleţ it al să rmanei doamne Bonacieux. — Că lă ul. ai dreptate. Jur pe cinstea mea ş i pe cruce cănu-mi pare ră u decît căera femeie.. — Gîndiţ i-vă . vorbi Porthos. Aveam lîngămine o spadăcare tă ia ca briciul.. unul. Vom mă rturisi aceastăfaptăîn clipa cea de pe urmăş i Dumnezeu va ş ti mult mai bine decît noi dacăe o crimă . e cădin toat ăistoria asta n-a mai ră mas nici o urmă . Aramis? — Ce săfacăjudecă torul? El are putinţ a de a hot ă rî într-un fel sau altul ş i osînde ş te f ă răteamă . Că ci copilul . am încercat de multe ori pă reri de ră u pentru victimă . atîta tot. văjur la toţ i trei că . Ce face că lă ul? E st ă pîn pe braţ ul să uş i loveş te fă răremuş care. Da. rochellezi. care n-au avut altă vinădecît căau tras asupra noastrăş i nu ne-au nimerit. unchiul lui. Dar dacăne gîndim căam ucis englezi. spuse d'Artagnan. spuse d'Artagnan. îmi spuneţ i? Nu. nu? Îţ i închipui cumva căde Winter. eu. Athos clă tinăcu îndoialădin cap. ar fi crescut acest pui de ş arpe? De Winter l-ar fi osîndit pe fiu.. murmurăel. spanioli. zise Aramis. Oare din Béthune era?. Ş i fu copleş it de amintiri. femeia asta a fost pedepsita prin voinţ a lui Dumnezeu. Mi-ai vorbit despre asta.. revă d scena ca ş i cum abia s-ar fi petrecut: milady era acolo unde eş ti tu (Athos pă li). Sămăcă iesc. Eu stă team pe locul unde stăd'Artagnan. reluăAramis.. mor ş i puii. nu. Era o viperă . Noi am fost doar uneltele voinţ ei sale. —Ş tiu. pe cuvînt de cinste. acum cînd mi-ai adus aminte. Dar cine ş tie pe unde o mai fi? De moare ş arpele. Athos. — A. dacăn-ar fi fost acolo că lă ul din Béthune. da. cu aerul de nepă sare filozoficăpe care ş i-l luase de cînd devenise slujitor al bisericii. zise Athos. — Eu. din Béthune. murmur ăAthos. da. — Avea un fiu. o greş ealăsau o fapt ăvrednicăde laudă . Da.

care cere să vorbească . Noi îl aş teptă m: săvină ! — De altfel. Eş ti sigur? — Sigur. — Ah! fă cu Athos. Ş tiţ i de ce-a fost în stare copilul ă sta? Travestit în că lugă r. Intrăîn grabăş i fă cu semn birta ş ului s ăplece. Iat ă . f ă cu Porthos. feriţ i-vă ! Athos îş i privi prietenii cu un zîmbet melancolic. Aramis luăcuţ itul în mîn ă . zise Athos. poate. cel puţ in. mîngîindu-ş i cu privirea spada atîrnatăîn cui. n-are decît. vorbi d'Artagnan. copilul a crescut ş i a devenit bă rbat. — Ei bine. hainele pline de praf. S-a ş i întors? Ce i s-o fi întîmplat lui Bragelonne? — Săintre! strig ăd'Artagnan. am mai vă zut noi altele ş i mai ş i! Săvină ! — Chiar aş a.. drept dezlegare de pă cate.nu i-a greş it cu nimic. Săintre! Grimaud însăş i urcase ş i aş tepta în capul scă rii. dup ăcîte spune d'Artagnan. O tă cere îndelungatăse a ş ternu dupăaceste cuvinte. îl încredinţ ăGrimaud. Tulburarea lui Grimaud. E-atîta ceaţ ăîn ţ ara asta îngrozitoare. la urma urmei dacăar tră i. căse aflăîn Fran ţ a. Grimaud? strigăacesta din urmă . — Căfiul lui milady a pă ră sit Anglia. Grimaud se ridică . femeia aceea avea un copil. care era atîrnatăîn perete. zise Athos. dupăce l-a spovedit. E aici cineva tare gră bit. a aflat toat ăpovestea spovedindu-l pe că lă ul din Béthune ş i. — Copilul a murit. dupăce a stors totul de la el.. — Cu cine? întrebarătuspatru prieteni. d'Artagnan se ridicăîn picioare. Ş i pe el cum îl cheamă ? — Grimaud. începu birtaş ul. frunţ ile mai mult ori mai puţ in întunecate ale celor patru prieteni. — Cu cel care se numeş te contele de La Fère. — Domnilor. ori săm ăia dracu! se aprinse Porthos. — Ce vrei săspui. paloarea ş i sudoarea ce-i acoperea faţ a. — Un copil?! exclamăel. dacăn-a ş i ajuns aici. spuse el. Birtaş ul închise u ş a dupăel: cei patru prieteni aş teptau. — Eu sînt. — La naiba! mormă i Porthos. Tigresa avea un pui. nu-i decît un copil. cu unul dintre dumneavoastră . dacăar veni la Paris. Porthos îş i că ută spada. se auzi un zgomot de paş i pe scarăş i cineva ciocă ni la uş ă . — Domnilor. căvine la Paris. zise Aramis. pă lind. În clipa cînd aceastăconcluzie a lui Porthos ar fi înseninat. — Intră . i-a înfipt în inimăacest pumnal. totul ară ta c ăe purtă torul unei ve ş ti însemnate ş i cumplite. Athos umplu un pahar cu vin de Champagne ş i i-l întinse. e încăplin de . Grimaud abia îş i mai tră gea sufletul ş i era atît de obosit încît că zu pe scaun. puiul s-a fă cut tigru ş i vine asupra dumneavoastră .

fata abia paisprezece. pă zeş te-mi fiul ş i ia-mi viaţ a asta atît de tristăş i de nenorocită . Porthos ş i Aramis să rirăîn picioare ş i se repezir ăca un singur om săpunămîna pe spade. e îmbră cat ca un că lug ă r augustin. care se repezise s ăo .. întorcînd capul. zise d'Artagnan. E unsprezece dimineaţ ăş i evlavioasele mă icuţ e abia au ispră vit o slujbăpentru izbînda oş tilor lui Carol I. noi. —Ş i. Mama ta. nici prieteni. rezematăde un scaun ş i plînge. — Mama ta nu poate sămai facănimic pentru tine pe lumea asta. Femeia pare săaibăpatruzeci de ani. Ş i plecarăgră biţ i de la birt. zise Athos. domnilor. — Ei. s-au întîlnit ş i chiar vicontele l-a dus la patul ră nitului. dar se vede călacrimile au îmbă trînit-o. dupăcîte mi-a spus hangiul. cealaltă cu o copilăorfană . — Doamne! murmura cea care se ruga în genunchi. —Ş i zici căpoartăhaine de că lugă r. pe Raoul nu l-a vă zut? întrebăAthos. patru bă rbaţ i care am ţ inut piept fă răsă clipim unor armate întregi. palid. Ieş ind de la biserică . numai căacest copil vine în numele lui Dumnezeu. că ci nu sînt nici treizeci de ceasuri de cînd i l-au scos din rană . spuse femeia îndurerat ăcare se ruga. cu ochii de un albastru deschis ş i cu pă rul b ă lai.sînge. să rmana mea copilă . una semă nînd cu o vă duvă . Athos se ridicăfă r ăo vorb ăş i îş i desprinse ş i el sabia din cui. nici soţ . Femeia trebuie săfi fost frumoasă . pră buş indu-se în braţ ele fiicei sale. — Cum arată ? — E un om de statura mea. Tînă ra fat ăe fermecă toare ş i lacrimile o fac ş i mai frumoasă . Ş i femeia. Henriette. — Dimpotrivă . sătremură m în fa ţ a unui copil?! — Da. — Doamne! ş optea tînă ra fată . Pă zeş te-mi mama. încercînd sărîdă . o femeie ş i o tînă răfat ă . Avem aerul unor femeiuş ti. D'Artagnan. Femeia a îngenuncheat în faţ a unui pupitru de rugă ciune. iar tînă ra fat ăstăîn picioare la cî ţ iva paş i de ea. în strada Saint-Jacques. înveş mîntate în negru. a fost pă ră sit ăde toţ i. liniş tit ş i visă tor. z ă u aş a! Cum. nici bani. de lemn pictat. Pă zeş te-mi soţ ul.. Grimaud? — Da. Mama ta nu mai are nici tron. XXXVIII SCRISOAREA LUI CAROL I Acum cititorul trebuie sătreacăîmpreunăcu noi apa Senei ş i săne urmeze pînăla poarta mînă stirii Carmelitelor. slab. Ş i Grimaud zvîrli pe masăpumnalul pe care că lug ă rul îl uitase împlîntat în pieptul că lă ului. au intrat în chilia lor. nici fiu. Singur Athos ră mase nemiş cat pe scaun.

Dar acum a plecat ş i. soţ ia ş i copila lui Carol I. poate! Avem ş tiri din partea tată lui tă u. Mi-am amanetat ultimele bijuterii. regele. cînd o că lugă riţ ăciocă ni încetiş or în uş a chiliei. Că lugă riţ a. mamă ! zise fata. Intrînd în chilie. Sîntem douăfiinţ e să rmane l ă sate în seama lui Dumnezeu. nepotul meu. lordul de Winter puse un genunchi la pă mînt ş i înfă ţ iş ăreginei o scrisoare într-un sul de aur. — Ei bine. Henriette? — Da. Ş i nimeni din ţ ara asta nu se gîndeş te la noi. am vîndut toate lucrurile de îmbră că minte. Cît timp a fost cu noi. Dumneata ne aduci trei lucruri pe care . ş tii bine. — Milord de Winter! exclamăregina. Sora mea regina nu mai e regină . pofteş te-l! Ş i regina alergăîntru întîmpinarea trimisului. încănu e rege. dar în vorbitor aş teaptăun senior stră in. — Cum se numeş te? Nu ş i-a spus numele? — Milord de Winter. în clipa de fa ţ ă . Într-o zi ai săîn ţ elegi asta. ca săplă tesc simbria servitorilor. plin ăde respect. n-are cum săne trimităvreo veste nici mie. — Rog pe maiestatea-voastrăsăbinevoiascăsămăierte dac ăîi tulbur gîndurile. nare nimic din ce-i trebuie. că ruia îi întinse mîna neră bdă toare. anul ă sta numai nenorociri pe capul regilor! suspinăea. nepotul vostru. Ş i îngenunche ală turi de mama ei. o scrisoare! O scrisoare din partea regelui. Vre ţ i să -i vorbesc eu? Ş tiţ i doar cît ţ ine la mine. Astă zi am ajuns s ătră im din milostivenia fiicelor Atotputernicului. atunci regelui. venit din Anglia. — Intră . sora voastră ? întreb ăfata. — Curaj. — Ah. rezemîndu-ş i fruntea de um ă rul copilei. doamnă . — Vai. Cele douăfemei care se rugau astfel în faţ a aceluiaş i pupitru de rugă ciune erau fiica ş i nepoata lui Henric al IV-lea. —Ş i cine este acest senior. nici tată lui tă u. care doreş te săaibăcinstea de a înmîna o scrisoare maiestă ţ iivoastre. abia cră p ăuş a. spuse mama. fiecare îş i vede de treburile lui. aud ş i nă dă jduiesc ş i eu. ale mele ş i ale tale. care nu voiau să -l înso ţ ească dacănu le-aşfi fă cut pe voie. — Dar de ce nu cereţ i sprijinul reginei. milord.sprijine. — Ah. auzi. — Oh. — Atunci săne rugă m lui Dumnezeu. Tocmai îş i sfîrş eau rug ă ciunea. începu săplîngăîn hohote. Prietenul soţ ului meu! Săvină . fratele tă u m-a îmbă rbă tat. mamă . soră . spune? — Un gentilom de patruzeci ş i cinci ori patruzeci ş iş ase de ani. Laporte ne-a spus asta de două zeci de ori. ş i el însuş i. — Vai! suspinănă pă stuita femeie. spuse fata. vorbi regina. ş tergîndu-ş i lacrimile ş i ridicîndu-se. altcineva domneş te în numele ei.

Maiestatea-sa are o inimăatît de bună . nu-mi ascunde nimic. Anglia e cuprinsăde un vîrtej care. De voi fi învingş tor. îl opri regina. trebuie sşprevezi totul). — Eu măretrag. încît nu poate săbă nuiascătră darea. de unde îş i scriu în grabş . de bă tă lii cîş tigate la Inverlashy. La rîndul lor. — Nu. zise regina.ş i mai disperatăîncă . Vreau în aceastşîmprejurare din urmş (vai! cînd ajungi unde am ajuns eu. tă cut. voi continua lupta. ceea ce n-am putut aş terne pe hîrtie de teama unei întîmplş ri neprevş zute. doamnş ş i scumpşsoş ie. ră mîi. soţ ul ş i stă pînul meu. continu ăregina. într-o ş arşde pe acum tulburatşde rş zmeri ş e? înş elepciunea ş i iubirea ta mşvor cş lş uzi. dar nu putu sără spundă . Aş tept aici armata supuş ilor mei care s-au r ş zvrş tit ş i voi lupta pentru ultima oarş împotriva lor. Pînăunde au ajuns lucrurile? Situaţ ia e atît de disperatăpe cît socoteş te? — Vai. încît nu poate săînţ eleagăura. într-atît era de miş cat. vreau sş încerc sşajung pe coasta Franş ei. Toate forş ele care mi le-a l ş sat Dumnezeu sînt concentrate pe cîmpul de la Naseby. exilat. El aduce de asemenea binecuvîntarea ce o trimit copiilor mei. la . O citim de faţ ăcu dumneata. — Milord. copila sprijinităde braţ ul mamei sale. nu se va potoli decît în sînge. ară tînd scrisoarea. ca sădoresc să -l mai pă streze. Aceste triste veş ti.nu le-am mai vă zut de multăvreme: aur. dimpreunşcu toate simş ş mintele inimii mele. doamnă . milord. rege". pe care de Winter le urmă rea cum se oglindesc pe chipul reginei. Dar oare voi putea. tronul se dovedeş te prea primejdios ast ă zi. urmă toarea scrisoare: „Doamnşş i scumpşsoş ie. încşrege". Vei în ţ elege căsînt neră bdă toare s ăaflu aceste ve ş ti. care aduce cu sine o pildşatît de nefastş . doamnă . A sosit ceasul. mama ş i fiica se retraserălîng ăpervazul unei ferestre ş i citirăcu lă comie. un prieten devotat ş io scrisoare din partea regelui. proscris. oare vor dori sşgş zduiasc ş acolo un rege nefericit. mătem. De Winter salutădin nou. Săfie învins. doamnş . Am auzit vorbindu-se de niş te mari ş i fulgeră toare izbînzi. r ă mînînd în picioare. Vorbeş te. Purtş torul acestei scrisori îş i va spune. dar sătră iască ! Vai. îi aprinserătotuş i în ochi o razăde speranţ ă . atît de cinstită ." În loc de „Carol. — Dar lordul Montross? întrebăregina. — Sănu mai fie rege! exclamăea. spuse de Winter. Nu-ţ i dai seama cădoresc săte întreb o mie de lucruri? De Winter se dă du înapoi cî ţ iva paş i. Te va lş muri ce demersuri aş tept de la tine. de voi fi învins. scrisoarea era semnată„Carol. pentru tine. sînt pierdut cu desş vîrş ire.

care încurajase ş i el înfiriparea prieteniei lor. ba încădestul de slabă : aici Mazarin înseamnătotul. numai ca la frontierăl-a întîlnit pe Lesly. so ţ ia regelui Carol! De ce-aţ i tă cut. am nă dă jduit o clip ă . — Un motiv în plus ca săocroteascăun rege pe care îl urm ă resc parlamentele. dar regina. dupăcum ş tii. regele e înc ăun copil. care dispune de douăCamere. doamnă . ba poate chiar va fi împotriva noastră . cardinalul n-are s ăridice un deget. e trist ş i aproape ruş inos de spus. Montross s-a vă zut silit să -ş i împră ş tie restul armatei ş i săfugă . — Îngrozitor! strigăde Winter. curaj! spuse de Winter. Nu văl ă saţ i pradă deznă dejdii. Ah. milord! continuăregina. regele. fă r ăs ăîncerce mă car s ă -ş iş teargălacrimile. spune-mi ce ai să -mi spui din partea soţ ului meu. Prezen ţ a mea ş i a fiicei mele în Franţ a a ajuns s ă -l împovă reze: cu atît mai mult aceea a regelui. spre deosebire de Cromwell. — Din pă cate. deoarece nu aveam foc. în Norvegia. a ş a cum a fă cut regele. doamnă . Mai bine sălupţ i. aproape fă răpîine ş i deseori nu ne-am dat jos din pat. iar regina nu-i decît o femeie. dar nu va îndr ă zni niciodatăsăo să vîrş ească . ş i-a schimbat p ă rerea în vreme ce ducele de Orléans. cerîndu-i lucruri supraomeneş ti: ş i victoria l-a p ă ră sit. doamnă .ş i n-aţ i vorbit primului venit dintre noi? — Iatăospitalitatea pe care o acordăunei regine ministrul că ruia un rege vrea să -i cearăospitalitate. fă ră schimburi. care la început încuraja aceastădragoste. — Oare vrea săjoace în Franţ a rolul pe care Cromwell îl joacăîn Anglia? — O. rosti de Winter. care viseazăpoate la o asemenea faptă . a ş a cum tră iesc eu. Milord. a interzis fiicei sale săse mai gîndeasc ăla aceast ăcă să torie.Ş i. Mazarin are doar sprijinul reginei în lupta lui cu Parlamentul. adicădisperată . Învins la Philippaugh. Regina clă tinădin cap cu amă ră ciune. doamnă . adaugăHenriette. aş a cum poate i se va întîmpla. ori sămori. S-a dus la Bergen. — Dacăjudec dup ămine. cînd cunosc situaţ ia regelui aş a cum e. acum. travestit în valet. Am cel puţ in mîngîierea săş tiu căaceia care ş i-au primejduit de atîtea ori via ţ a pentru noi se aflăîn siguranţ ă . — Dumnezeu să -l aibăîn paz ă ! murmurăregina. maiestatea-sa doreş te săafla ţ i simţ ă mintele regelui ş i ale reginei faţ ăde dînsul. decît sătră ieş ti cerş ind. Am auzit căse îndrepta spre frontieră spre a se ală tura regelui. milord. — Dar auzisem vorbindu-se despre o că să torie între prinţ ul de Galles ş i domniş oara d'Orléans? — Da. atît de zdruncinatăîn clipa de . milord.Ş i.Auldone. Fiica lui Henric al IV-lea. dar am petrecut iarna la Luvru f ă răbani. spuse ea. — Întocmai. — Ei bine. la Alfort ş i la Kilsyth. Interesele coroanei Franţ ei. nu! E un italian iscusit ş i viclean. — Curaj. Copiii se iubeau. zîmbind cu melancolie. Obosise victoria.

de Winter s ă ri în ş aş i. — Haide. — Doamnă . a reginei. se dovedea destul de accesibil. Să mergem ş i Dumezeu săte-audă ! Regina se urcăîn tr ă sură . — Ei. — Aliaţ i! fă cu regina. ş i regele pierde bă tă lia? — Atunci. veghea credinciosul Bernouin. chiar ş i de uş a a doua se putea trece cu destulău ş urinţ ă . maiestatea-sa are s ăse refugieze în Olanda.. — Dar dacărefuză . Cardinalul era adesea stă pînit de team ă . un cavaler descă leca în poarta reş edin ţ ei regale. dînd de ş tire ostaş ilor de gardăcăare s ăcomunice lucruri importante cardinalului Mazarin. pentru onoarea regelui. Sînt copleş it de atîta cinste. înclinîndu-se. — De că tre cine? întrebăde Winter. Piedica cea mai greu de învins nu te întîmpina la prima u ş ă . spuse de Winter. — Totuş i. ră spunse de Winter. milord. îns ăla cea de-a treia. oprindu-se în loc. milord. în afarăde gă rzi ş i uş ieri. Pridge. dar el cine e? fă cu doamna Henriette. dar cum avea mare nevoie de informaţ ii ş i de sfaturi. Un prieten vorbeş te nespus de convingă tor.. cerber pe care nici un cuvînt nu-l . urmat de doi valeţ i. Mazarin e un om de stat ş i va înţ elege aceastănecesitate. Cromwell. însoţ i tră sura nedesprinzîndu-se de lînga portier ă . — Un croitor! Un că ruţ aş ! Un berar! O. sînt de a combate revolta la un popor din cea mai apropiată vecină tate. sper căMazarin nare săintre în cîrdă ş ie cu asemenea oameni. murmurăregina cu acea îndoială sfîş ietoare a oamenilor care s-au aflat mult ăvreme în nenorocire. — De că tre cei din tagma lui Joyce. pe cîţ iva oameni ca dumneata? — Din pă cate nu. rosti de Winter. — Sămergem atunci. — Dar eş ti convins căvenirea dumitale aici n-a fost anunţ at ă ? zise regina cu îndoială . cl ă tinînd din cap. — Săregă sesc întîi ni ş te vechi prieteni de odinioară . XXXIX SCRISOAREA LUI CROMWELL În clipa în care Doamna Henriette pleca de la mînă stirea Carmelitelor spre Palatul Regal. zise doamna Henriette. —Ş i maiestatea-sa ar putea s ăse bizuie. în cazul cătrebuie săfugă . ş i dumneata măliniş teş ti.faţ ă . doamnă . Daţ i-mi mîna ş i sămergem la ministru. spuse doamna Henriette. doamnă . doamnă . unde am auzit căse aflăprinţ ul de Galles. săsperă m căva face ceva pentru onoarea lor. ş i apoi iau totul în seama mea. Dar am prevă zut asta ş i am venit săcaut aliaţ i în Fran ţ a.

orgolios ş i înţ epat. încredin ţ îndu-se c ăscrisoarea venea neîndoios din partea generalului Cromwell. că ruia îi repet ăcuvintele trimisului. — Să -ţ i dea scrisoarea. cănu sînt un simplu mesager. dă du săse înapoieze la Mazarin. — Intraţ iş i întrebaţ i de domnul Bernouin. — Monseniorul cere scrisoarea. Bernouin era în picioare în spatele uş ii ş i auzise totul. iat-o. spuse Bernouin. cine cerea sau reclama o audienţ ătrebuia deci săse supunăunui interogatoriu în lege. — Adă uga ţ i. ca de obicei. fie cătocmai se afla la post. De la cine este scrisoarea pe care o aduceţ i Eminenţ ei-Sale? — De la generalul Oliver Cromwell. fie ş i de aur. — Un sol cu o scrisoare din partea lui Oliver Cromwell? fă cu Mazarin. Ce fel de om e? — Un adevă rat englez. zise el. monseniore: pă rul blond-roş cat. Aici vegheau vreo cîţ iva muş chetari ş i uş ieri. — Monseniorul nu va vedea scrisoarea fă r ăaducă torul ei. Bernouin se întoarse în cabinet ş i. Cavalerul deschise uş a celei de-a doua încă peri. ră spunse noul venit. Binevoiţ i să spuneţ i acest nume Eminen ţ ei-Sale ş i veniţ i să -mi comunicaţ i dac ăpoate sămăprimească . Dar ca săvăconvingeţ i căîntr-adevă r aduc o scrisoare. dupăce-l mă surădin cap pînăîn picioare cu o privire cercetă toare. Fie din întîmplare. într-o atitudine întunecat ăş i mîndră . domnule. deschizînd uş a primei încă peri. Bernouin cercetăsigiliul ş i. apropiindu-se de el. fă rămă car săridice ochii din că rţ ile de joc ori de pe zaruri. ci un trimis extraordinar. ş i încîntaţ i de altfel sădea de înţ eles că slujba valeţ ilor nu cade în seama lor. spuse tîn ă rul. La cea de-a treia uş ă . Ş i repetăîntrebarea. — Eu sînt cel pe care-l că utaţ i. — Am una. trecînd din cabinet în anticameră . întreb ăgă rzile: — Domnul cardinal Mazarin? — Treceţ i înainte. mai degrabă roş cat decît blond. — Aveţ i scrisoare de audienţ ă ? întreb ăunul dintre uş ieri. Cavalerul care-ş i legase calul de grilajul gardului urc ăscara cea mare ş i. ochi albaş tri-cenuş ii. Bernouin. ivindu-se dupăcîteva clipe. Ş i cavalerul deschise uş a celei de-a treia încă peri. mai degrabăcenuş ii decît albaş tri ş i. ră spunserăosta ş ii.putea îndupleca ş i nici o creang ă . caracteristicăpuritanilor. spuse uş ierul. nu-l putea vră ji. pe lîng ăasta. ră spunse tînă rul. deschise uş aş i îl pofti: . Ş i ră mase în picioare. însănu de la cardinalul Mazarin. intrăîn cabinetul cardinalului.

— Mănumesc Mordaunt. domnule Mordaunt. Dar Eminenţ a-Voastrăse înş al ăspunînd căsînt tînă r. cardinalul Mazarin. eş ti să rac. — Dac ămi-aşpurta titlul. domnule? fă cu Mazarin. monseniore. înţ eleg. — Aş adar. Mazarin luăscrisoarea. înclinîndu-se. că uta zadarnic motivul care îl îndemnase pe Cromwell să intre în legă turăcu el. Cardinalul luase scrisoarea ş i o tot învîrtea în mînă . am două zeci ş i trei de ani. cu pă lă ria într-o mînăş i cu o scrisoare în cealaltă . căanii de suferinţ ăse socotesc îndoit ş i căeu m ăaflu de două zeci de ani în suferinţ ă . — Dar. cum te numeş ti? întrebăMazarin. cîndva trebuia săam o avere de ş ase milioane. Sînt mai vîrstnic decît Eminen ţ a-Voastră . Tînă rul apă ru în pragul cabinetului. purtş torul unei a doua scrisori confidenş iale pentru Eminenş a-Sa. nu e ş ti un om de rînd? rosti Mazarin cu mirare. OLIVER CROMWELL" — Foarte bine. oricît de ager era spiritul să u. Dar pentru a-l înş ela pe mesager. aţ i fi auzit unul din numele cele mai ilustre ale Angliei. zise Mazarin. spuse Mazarin. Nu văîn ţ eleg. pentru meseria asta grea de ambasador. Tînă rul scoase din buzunar a doua scrisoare. — Domnule. — Vreau săspun. la Paris. Mazarin înţ elese cătrimisul lui Cromwell dorea sănu-ş i dea în vileag . o întinse cardinalului ş i se aş eză . potrivit obiceiului să u. în care dau greşuneori chiar cei mai încercaţ i diploma ţ i. monseniore. Dă -mi cealaltă scrisoare ş i ia loc. Mazarin se ridicăîn picioare. aşfi lord. domnule Mordaunt. — Monseniore. fă r ăsă -i rupăsigiliul. spuse tînă rul. spuse tîn ă rul. ai o scrisoare confidenţ ialăpentru mine? — Iat-o. Mazarin recursese la tot acest du-te-vino ca s ă -ş i revinădin tulburarea pricinuităde vestea acestei scrisori.— Intraţ i. rosti el. de asemenea. da. Dacăaşpurta adevă ratul meu nume. — Cum asta. — Ah. absorbit de gînduri. începu să -i punăîntrebă ri. el este. în sfîrş it. deş i nu am înţ elepciunea voastră . va remite aceastş scrisoare de recomandare Eminenş ei-Sale. îi rupse sigiliul ş i citi: „Domnul Mordaunt. dar. Nu ai avere. — Monseniore. nu-i aş a? Apoi adă ug ăîn sinea sa: „Revoluţ ionarii ă ş tia englezi sînt toţ i niş te calici ş i niş te ţ ă ră noi". — Eş ti foarte tînă r. Dar averea mi-a fost furată . convins din experienţ ăc ă foarte puţ ini oameni reuş esc să -i ascund ăceva cînd el îi încol ţ ea cu întrebă rile ş i totodatăîi scruta cu privirea. unul dintre secretarii mei. domnule.

— Înseamnăc ănu ţ i-ai v ă zut niciodatămama? — Ba da. mă rturisi tînă rul. nu-ţ i cunoş ti obîrş ia? — O cunosc de foarte puţ inăvreme. mi-a împă rtă ş it tot ce ş tia el însu ş iş i m-a ajutat să -mi caut familia. Dumnezeule. Dumnezeule! Nici nu-ţ i închipui cît măintereseazăpovestea dumitale! Aş adar. remarcăMazarin. monseniore. — Atunci. monsenire. — Ah! Acum înţ eleg de ce-l slujeş ti pe domnul Cromwell. Ş i mi-o aduc aminte ca azi cînd a venit ultima dată . — Povestea dumitale e cumplită . — Ah. dar într-un chip atît de ciudat. încît pe cardinal îl trecurătoţ i fiorii. —Ş i cine te-a crescut? — O doicăfranceză . cu glas tare: — Mai ai rude? — Da. te ajută ? — M-am înfă ţ iş at de trei ori la aceast ărubedenie pentru a-i implora sprijinul ş i de trei ori a pus valeţ ii sămăizgonească . mi-a ră mas una singură . da. — Oh. — Ai aflat ce s-a întîmplat cu mama dumitale? — Am aflat căa fost asasinatăde acea rubedenie a mea. Ură ş ti pe rege. Apoi. — Ce-ai fă cut atunci? — Cum plîngeam ş i cer ş eam la drumul mare. Mazarin r ă mase uimit de expresia diabolic ăcu care tînă rul rostise aceste cuvinte: de obicei nă vă leş te sîngele în obraji. m-a educat în spiritul religiei calvine. monseniore. Parc ăar fi cioplit în marmură . deoarece nimeni nu-i mai d ă dea un ban.adevă ratul nume. monseiore. Cînd eram copil a venit de trei ori la doica mea. îns ăîn acest timp îl privi cu mai multăluareaminte decît la început. ş i mămiş că . —Ş i cercetă rile dumitale? — Au fost zadarnice. Întîmplarea a fă cut totul. dar ş tiam dinainte cămi s-a luat rangul de noble ţ eş i că am fost despuiat de întrega-mi avere de că tre regele Carol I. — Da. — La dracu cu toţ i puritanii ă ş tia! mormă i Mazarin. — Ai memorie bună . dar într-ai lui nă vă li fierea ş i se fă cu galben ca ceara. un preot din Kingston m-a luat la el. cu ajutorul a patru prieteni. ş i atunci a rostit numele acelei rude despre care mama îi vorbise adesea. —Ş i pînăîn momentul cînd ai cunoscut-o? — Măsocoteam un copil pă ră sit. sperînd ca tînă rul săcadăîn capcana acestei pref ă cute compasiuni. Tă cu cîteva clipe. domnule Mordaunt. îl ură sc! m ă rturisi tînă rul. Tînă rul era de nepă truns. care m-a gonit cînd am împlinit cinci ani. scumpe domnule Mordaunt! spuse Mazarin.

însăfulgerele care ţ îş neau din ochii tînă rului îl fă curăsăplece capul ş i. ridicăuş or din umeri: — Cautăsăizbuteş ti cu ajutorul acelor oameni care-ş i fac în acelaş i timp treburile lor. — Vrei cumva săvorbesc eu acelei rude de care mi-ai pomenit? întrebăMazarin. Din fericire pentru dumneata. însşDoamna Henriette e o fiicş a Franş ei ş i Franş a era datoare sşo gş zduiasc ş .Cele douşregate sînt prea învecinate pentru ca Franş a sşnu se preocupe de situaş ia noastrş . care ţ inea să -ş i cî ş tige un prieten pe lîngăCromwell.. Dupăprimele rînduri. ai un mijloc de a-l îndupleca? — Am un mijloc care ma va face temut. — Prin urmare. a întreş inut în ş ara mea un focar de rş zboi civil care nu poate fi stins. iar el că zu într-o adîncăvisare. Încetul cu încetul. deschise scrisoarea lui Cromwell. încît o asemenea stare de lucruri ar echivala cu niş te ostilitş ş i flagrante. fş rş sş vrea. Mazarin îl privi. vrînd s ăse încredin ţ eze dacăMordaunt nu-i pîndeş te reac ţ iile ş i. El trebuie săte ajute în cercetă rile pe care le faci. lucrurile se schimbş : dîndu-i gş zduire ş i ajutor. Mazarin aruncăo privire pe sub sprîncene. mai ales. Săvedem acum scrisoarea. desigur. cş ci nş dejdile poporului ş i harul Domnului sînt cu mine. " . Englezii sînt aproape toş i convinş i sşlupte împotriva tiraniei regelui Carol ş i a partizanilor sş i. dac ş nu va fi fş cut prizonier sau nu va fi ucis. Astş zi pornesc lupta ş i voi da o loviturş hotş rîtoare regelui Carol. ochii tînă rului se stinserăş i redevenirăsticloş i. unui cîine de rasănu trebuie decît s ă -i ară ţ i o urmă . Aflat în fruntea acestei miş cş ri prin încrederea publicş . v ă zînd indiferen ţ a acestuia. O reproducem textual: „Eminenş ei-Sale Monseniorului Cardinal Mazarin Am vrut. monseniore. dupşcum ş i noi ne preocupam de aceea a Franş ei. pe urmădescoperăîn mod sigur totul. — Muţ umesc. ca s ă nu mai continue o asemenea convorbire. — Monseniore. sînt în mş surşsş -mi dau seama mai bine decît oricine de natura ş i urmş rile ei. — Dar nu mi-ai spus c ăs-a purtat urît cu dumneata? — Prima oarăcînd am să -l vă d. am să -i vorbesc chiar eu. În ce priveş te pe regele Carol. se va purta mai bine. Franş a ar dezaproba acş iunile poporului englez ş i ar d ş una într-o mş surş atît de hot ş rîtoare Angliei ş i. Franş a a dat g ş zduire reginei Henriette ş i. procurîndu-ş i arme ş i bani.profund. încurcat. te afli în slujba unui stă pîn atotputernic. nici în Scoş ia ş i. monseniore. regele nu va mai gş si sprijin nici în Anglia.. sşvşcunosc intenş iile cu privire la problemele de astş zi ale Angliei . Odatşcîş tiga ş ş aceasta bş tş lie. Oamenii ca noi ş tiu o mulţ ime de lucruri. activitş ş ii guvernului pe care ş i-l va alege. va încerca sştreac ş în Fran ş a pentru a recruta soldaş iş i pentru a se reface. Voi cîş tiga b ş tş lia.

sşcunosc vederile Franş ei: interesele acestui regat ş i cele ale Angliei. cu cît voi fi mai sigur cănimeni nu va ş ti căi l-am trimis. care astş zi luptş pentru dumneavoastrş . monseniore. Ră spunsul meu la aceasta scrisoare va fi cu atît mai mulţ umitor pentru generalul Cromwell. se va alia cu Spania. monseniore. Aceastşneutralitate constşnumai în a îndepş rta pe regele Carol de teritoriul Franş ei ş i a nu ajuta nici cu arme. însşprea supusş prejudecş ş ilor deş arte legate de obîrş ie ş i de puterea divinş . ridicînd glasul ca ş i cum ar fi vrut săcurme visarea tînă rului. Du-te ş i aş teaptăacest . spuse cardinalul. M-am gîndit deci. dacşîn cincisprezece zile nu voi primi rş spuns. bineînş eles. nici cu bani. îndîrjirea poporului diriguitşde cş tre vicar. se apropie totuş i mai mult decît s-ar putea crede. Anglia are nevoie de liniş tea internşpentru a duce pînş la capş t expulzarea regelui s ş u. OLIVER CROMWELL" — Domnule Mordaunt. Acesta continua săviseze.În clipa aceea. Scrisoarea mea e. pre ş edintele Blancmesnil ş i consilierul Broussel. Dintr-un sentiment pe care Eminenş a-Voastrşîl va aprecia. a cş rei fermitate e desigur minunat ş . voi socoti scrisoarea mea ca neavenit ş . Mazarin încetăsămai citeascăş i se uitădin nou pe sub sprîncene la tînă rul din faţ a lui. toatş aceastş dezordine care trece de la o treaptşla alta a statului trebuie sşvşfacşsşpriviş i cu îngrijorare eventualitatea unui rş zboi cu o ş arşstrş inş : cş ci atunci Anglia. cu totul confiden ş ialşş i de aceea v-o trimit printr-un om care se bucurşde încrederea mea deplinş . însufleş it ş de avîntul noilor idei. care rîvneş te de pe acum la aceastşalianş ş . neînş elegerile zgomotoase cu prinş ii. deş i îndreptate în direcş ii opuse. în sfîr ş it. Franş a are nevoie de aceastşliniş te pentru a consolida tronul tînş rului ei monarh. Oliver Cromwell s-a gîndit cşva face mai uş or s ş asculte de glasul raş iunii un spirit inteligent ca acela al lui Mazarini. aveş i nevoie în aceeaş i mş surşca ş i noi de aceastşpace internş . Mazarin citi mai departe: „Este deci urgent. nici cu trupe pe acest rege strş in cu desş vîrş ire de ş ara voastrş . de care noi ne apropiem mulş umit ş energiei guvernului nostru. m-am gîndit ca aş i prefera sşvşconcentraş i for ş ele înlş untrul regatului Franş ei ş i sş nu stingheriş i cu nimic noul guvern al Angliei. cunoscînd prudenş a voastrşş i situaş ia cu totul personal ş pe care evenimentele v-o creeazş astş zi. foarte neliniş tit de întors ă tura pe care o luase scrisoarea. decît pe reginş . iar mîine vor lupta împotriva voastrş . monseniore. Certurile voastre cu Parlamentul. ea precede m ş surile pe care le voi lua în funcş ie de evenimente. Cu bine.

fă r ăîndoială . Pofteş te pe aici. nu-i aş a? Am hotă rît săaş tep ţ i la Boulogne. domnule. — Monseniore. Întîmplă rile din viaţ a dumitale m-au miş cat profund. domnule. pe coridor. Mordaunt se înclină . rosti cardinalul. întrevederea noastrătrebuie sără mînăsecretă . poţ i pleca. fă cînd cîţ iva paş i spre u ş a pe care intrase. continuăMazarin. ai auzit. — Voi pleca. care tocmai stră bă tea galeria cu vitralii. — Nu. era gata să deschidăgura săvorbeasc ă .ră spuns la Boulogne-sur-Mer ş i fă gă duie ş te-mi căvei pleca acolo mîine dimineaţ ă . monseniore. care îl conduse într-o încă pere ală turat ăş i acolo îl dă du în seama unui uş ier. lucru care nu sc ă pătînă rului. spune. doresc sănu se ş tie de prezenţ a dumitale la Paris. ară tînd c ă tre o uş ăde ieş ire. se aplecă la urechea cardinalului ş i-i ş opti ceva. domnule. XL MAZARIN Ş I DOAMNA HENRIETTE Cardinalul se ridicăş i se îndreptăîn grabăsăîntîmpine pe regina Angliei. ş i vei ajunge în vestibul. dup ăo vă dit ăş ovă ială . Înţ elegi însăprea bine că . spuse el. întrucît socotesc căorice oraşdin Fran ţ aţ i-e indiferent. de care nu pot scă pa decît prin multădiscreţ ie. O întîlni pe la mijlocul galeriei din faţ a cabinetului s ă u. Moudaunt îl urmăpe Bernouin. te rog! stigăiute cardinalul. Mazarin să ri în sus. înconjurat cum sînt de felurite înrîuriri. spuse Mordaunt. ră spunse Mordaunt. ar fi t ă cut-o. regina Henriette înso ţ it ăde un gentilom englez intrăîn clipa asta în Palatul Regal. nu pe-acolo. — Domnule. Dupăcare se înapoie în grab ăla st ă pînul să u pentru a pofti înă untru pe regina Henriette. ş i fiica lui Henric al IV-lea zîmbea pă ş ind în întîmpinarea omului pe care îl ura ş i-l dispreţ uia. ş i apoi scrisoarea domnului Cromwell te ridicăîn ochii mei la rangul de ambasador. Doresc sănu fii vă zut la plecare. înă bu ş indu-i destă inuirea pe care. Î ţ i repet. . cînd Bernouin intrăzorit pe uş a. Ară ta cu atît mai mult respect acestei regine lipsite de suităş i de podoabe. Dacădoreş ti un altul. Acei ce vin săceara ş tiu însăs ă -ş i zugră veascăorice expresie pe chip. Cîte zile crede Eminenţ a-Voastr ăc ăva trebui s ăaş tept acest ră spuns? — Dacănu-l primeş ti în zece zile. — Văfă gă duiesc. cu cît simţ ea c ăel însu ş i avea să -ş i fac ădestule mustră ri asupra zgîrceniei ş i lipsei lui de omenie. spune-mi ce pot să fac pentru dumneata? Mordaunt se gîndi o clipăş i. — Asta nu-i tot.

. cugetăregina. e vorba despre ră zboiul pe care so ţ ul meu..„Ah! îş i zise în sinea lui Mazarin. Cum priviţ i acest proiect? Cardinalul ascultase fă răsăi se clinteascăun mu ş chi de pe faţ ăcare să -i tră deze gîndurile. doamnă . însă mi-am zis cătreburile politice privesc în primul rînd pe b ă rbaţ i. aflaţ i căsoţ ul meu. continuăregina. îl întrerupse regina. — Credeţ i.. însemna căvine să -l roage ceva. Cardinalul o pofti săia loc ş i. de altfel alb ăş i frumoasă . ră spunse cardinalul. în scurt timp. zise: — Cel mai plecat dintre servitorii voş tri v ăaş teaptăporuncile. Din nefericire. . — Domule cardinal. spuse Mazarin. Carol I. trebuie s ăprevezi totul.. dacăva fi învins. v ărog s ăcredeţ i cămaiestateavoastrăm ăcople ş eş te cu atîta m ă gulitoare atenţ ie. — Nu ş tiu nimic. iar î ş i ră suci inelul de pe deget. Surîsul lui ră mă sese la fel de fals ş i de linguş itor. Dacăva fi învins. — Văascult. regele. Oare mi-o fi ghicit gîndul?" Intraser ăîn cabinet. cu un zîmbet dureros. ş i că . Vedeţ i. Poate nu ş tiţ i căîn Anglia sînt lupte. M-am obiş nuit a face rugă minţ i. Cum va suporta o îndoităpovară ? — Aceastăpovarăn-a fost prea apă să toare în ce m ăpriveş te. sora mea. Ş i nu cer pentru so ţ ul meu mai mult decît aţ i fă cut pentru mine. ră spunse Mazarin. „E foarte amabil. doamn ă– spuse el cu glasul cel mai mieros atunci cînd regina sfîrş i – crede ţ i oare căFranţ a. atît de agitatăş i în fierbere cum e astă zi. — Ei bine. — Vai. — Domule cardinal. ascunzînd vederii minunatul diamant a că rui stră lucire atră gea privirile asupra mîinii sale. îl poartăîmpotriva supu ş ilor să i ră zvră tiţ i. (aici Mazarin tresă ri). ridicînd uş or din umeri. — Doamnă . la început m-am gîndit sădiscut chestiunea care măaduce aici cu regina. oare. doamnă . Ce zîmbet dulce! Oare vine s ă -mi cearăbani?" Ş i aruncăo privire neliniş tităc ă tre scrinul unde ţ inea banii. spuse augusta vizitatoare. Vai! Propriile noastre ră zboaie ră pesc timpul ş i mintea unui biet ministru nevolnic ca mine. inelul nu avea însuş irea inelului lui Gygès. Am pierdut deprinderea de a mai porunci. De vreme ce o reginăcu care el se purtase aş a cum se purtase apă rea cu surîsul pe buze în loc de ameninţ ă ri. urmăregina cu un surîs trist. spuse regina. sîntem ni ş te regi foarte modeş ti. aş a ca Mazarin. care-ş i fă cea nevă zut stă pînul atunci cînd îl ră sucea pe deget. Or. ar dori săse retragăîn Franţ aş i să -ş i ducăviaţ a aici ca un cetă ţ ean oarecare. reprezintăun adă post sigur pentru un rege detronat? Coroana de pe fruntea regelui Ludovic al XlV-lea se clatinăş i aş a. întrucît bă nuia că doamna Henriette vine să -i cearăceva. domnule! exclamăregina. dupăce o vă zu aş ezatăîntr-un fotoliu. domnule cardinal. vor avea loc bă tă lii ş i mai hotă rîtoare decît cele de pînăacum. Mazarin ar fi vrut grozav săfie invizibil în acea clipă . se gă se ş te în ajunul unei acţ iuni hotă rîtoare. Vin sa vărog ceva ş i aşfi foarte fericitădacămi-aţ i îndeplini rug ă mintea.

domnule. ş i asta. fă ră îndoială . pe care o va da cu mijloace mult mai reduse decît acelea ale du ş manilor s ă i. ne-a învă ţ at limba italianămai înainte ca predecesorul dumneavoastră . în sfîrş it. poporul îi va da foc. înainte de ami lua aceastăîndră zneală . — Văascult. nu-i a ş a? Ar trebui totuş i săv ăaduceţ i aminte căacest mare. Cu dumneavoastrăe cu totul altceva. un sfat bun. propria mea casă . — Peccato! fă cu Mazarin. fiindc ănu m ăexprim bine în limba franceza. Să rmanul Concino Concini! Ş i el nu dorea totuş i decît binele Franţ ei! — Da. îş i pierdu ră bdarea regina. — Dimpotrivă . Broboane mari de sudoare curgeau pe fruntea lui Mazarin. încol ţ it de aceastălogicănespus de simplă .. încît. regele trebuie s ăse apere pîn ăla cap ă t. — Ceea ce nu văîmpiedic ăs ărefuzaţ i a da gă zduire. încep prin a fi la picioarele maiest ă ţ iivoastre. sublim rege. regina Elisabeta nu-i era nepoat ă . surghiunit cîndva. doamnă . Dar. doamnă . — Doamnă . îmi judecără u intenţ iile. dovedeş te cănu înţ elege săse predea f ă răluptă . Care e ră spunsul dumneavoastră ? — Doamnă ! exclam ăMazarin. fă răîndoială . domnule. E adevă rat. Mazarin se prefă cu a nu în ţ elege tîlcul îndoit al cuvintelor rostite chiar de el cu cîteva clipe mai înainte ş i continu ăs ăse înduioş eze de soarta lui Concino Concini. ş i aceastăultimăb ă tă lie. Doamnă . cardinalul. maiestatea-voastrăîngă duie să -i dau un sfat? Bineînţ eles. monseniore cardinal. din acest sublim rege Henric. — Vorbiţ i italieneş te. ginerelui s ă u. în cazul unei înfrîngeri? . s ăo fi trimis sămoarăîn exil. aceastăadmira ţ ie e atît de adîncăş i de adevă rată . Într-o buna zi.. a acestui mare. dacăregele Carol I – Dumnezeu să -l fereascăde orice nenorocire! – ar veni în Franţ a. — Oh. credeţ i-m ă . atunci trebuie săse mire din cale-afarăde această profundăadmira ţ ie pentru el. O fiicăa lui Henric al IV-lea. Sfatul unui om atît de prevă ză tor ca dumneavoastr ă .domnule. Maiestatea-voastrănu m ăîn ţ elege. replic ăironic regina. monseniore. cum a pus foc casei mareş alului d'Ancre. rosti Mazarin. domnule! Regina Maria de Medicis. Dacăa mai ră mas ceva din acest mare. Dar. despre care vorbeaţ i adineauri. domnule! ră spunse regina. mama noastră . ca ş i dumneavoastr ă . — În sfîrş it. — Chiar aş a a fă cut. acest sublim rege. dumneavoastră ! se gr ă bi săspună cardinalul pentru a pune capă t explicaţ iilor pe care le presimţ ea. vai! N-ar fi un adă post prea sigur. dumneavoastră . s-a dus să cearăajutor Angliei ş i căAnglia i l-a dat. din ce în ce mai înduio ş at. trebuie săfie. aş a cum va fi soţ ul meu. i-aşpune la dispozi ţ ie casa mea. îndeplinind tot ce i-ar face pl ă cere. fă răsăprimeascăpropunerea reginei de a vorbi într-alt grai. împletit ăcu atît de puţ inămil ăpentru familia sa.

cred. al curtenilor gră biţ i să -l linguş ească . stră bă tu înc ă perea. acelui sublim Henric al IV-lea. decît un singur braţ pe care săse sprijine! . îi trimiteţ i ajutoare? Dac ăvine în Franţ a. i-au venit fiicei acelui mare. R ă spunde ţ i-mi da sau nu: dacăregele stă ruie s ăr ă mînăîn Anglia. ş iş tiu căîndră znesc destul înfă ţ iş înd maiestă ţ ii-voastre pă rerea mea. Destul. doamnă . îi acordaţ i ospitalitate? — Doamnă . e o m ă rturie cănu se mai poate bizui pe dragostea supuş ilor să i. ş tiţ i chiar mai bine decît oricine. sper săară t maiestă ţ ii-voastre cît îi sînt de devotat. Vă ascult. dacăaceasta-i pă rerea dumneavoastrăş i dacăvăinteresaţ i într-adevă r de soarta lui. — Ei bine. dar că reia nu-i mai ră mă sese. în acest caz. spuse regina. Nu mai am nimic. în mijlocul numeroaselor gă rzi ale Eminenţ ei-Sale. am vîndut ş i ultimul diamant ca să -l ajut. cauza lui e pierdută . Cardinalul întinse mîinile împreunate spre ea. trimiteţ i-i ajutoare în oameni ş i bani. tremurînd de neră bdare. — Cu care vără zboi ţ i. aşfi cump ă rat astă -iarnălemne. regina se ridicăplin ăde o maiestuoasăindignare. duş man al regilor. Dacămi-ar mai fi ră mas vreo bijuterie. Eu nu mai pot face nimic pentru el. doamnă . precum ş i dorinţ a mea de a rezolva aceastăchestiune la care ţ ineţ i atît de mult. — Sărevenim la fapte. cît de puţ in măcunoaş teţ i! Dumnezeule! Dar regina Henriette. domnule. nemaiavînd ră bdare săurmă reascăacest spirit subtil în labirintul de vorbe în care se ră tă cea. c ă ci de la acest Parlament. Dup ă aceea. — Ah. doamnă . Sărevenim la fapte. aş tepta în picioare. ce aveţ i de gînd? vorbi ea în cele din urmă . — Ah. Duceţ i-v ăîntr-adevă r în Parlament. stingher. — Măduc săm ăsfă tuiesc neîntîrziat cu regina ş i apoi vom supune problema Parlamentului. singurele ajutoare care au împiedicat-o sămoarăde foame ş i de frig astă -iarnă . înconjurat ăde luxul unei regalită ţ i rivale. pă rerea mea e c ăregele nu trebuie să -ş i pă ră seascăregatul. care. fă rămă car săîntoarc ăochii spre cel care vă rsa aceste lacrimi prefă cute. Era o reginăumilită . deschise singurăuş aş i. domnule cardinal. maiestatea-voastrănu se va mai îndoi de rîvna mea de a o sluji. spuse regina. în fotoliu. pe care îl admiraţ i atîta. Ziua în care un ajutor stră in vine în sprijinul unui rege ca să -l repunăpe tron. sămăîncă lzesc eu ş i fiica mea. în faţ a că reia toţ i se mai înclinau doar fiindcăaş a cerea eticheta. singur. sau mai curînd greş esc. Ş i zicînd aceasta. — Atunci. la drept vorbind. spuse Mazarin. Regii absenţ i sînt repede uitaţ i: dacă trece în Franţ a. spuneţ i.— Ei bine. destul! Văîn ţ eleg. Regina îş i muş ca buzele. nu-i aş a? Veţ i însă rcina pe Broussel săfie raportor. doamnă . ş tiţ i. rosti cardinalul. maiestatea-voastrănu ş tie ce-mi cere. cu aerul celei mai depline sincerită ţ i. se duse s ădea mîna lui de Winter. pă rerea mea. domnule cardinal.

coborî încet scara. pe care l-ai introdus la mine adineauri. — Vezi dacătînă rul în hain ăneagrăş i cu p ă rul scurt. ie ş i huruind pe poartă . tot că lare. Bernouin ieş i. Fă cu asta fă răîndoialăca săchibzuiascăş i. greoaia hardughie pe roate. Dar n-am spus nimic nici unuia. Cred căl-am v ă zut încă lecînd pe un cal cenuş iu ş i ie ş ind din curtea palatului. ci ca fascinat de vederea unui lucru cumplit. — Bine. Dar Mordaunt se stă pîni. Comminges n-ar mai fi avut pic de îndoialăcăacel senior englez îi era lordului duş man de moarte. Dup ăaceea a ră mas o clipăvisă tor ş ia coborît scara. ca săvorbeasc ămaiestă ţ ii-sale. Bernouin! Bernouin se ivi numaidecît. Dar monseniorul nu se duce la regină ? — De ce? — Domnul de Guitaut. măduc îndată . adicăsăse ducădrept la milord de Winter. toate astea m-au mîhnit. spuse Mazarin cînd se vă zu singur.ş i de Winter. aş teptăsăiasădin curte tră sura reginei. În acea clipăapă ru domnul de Villequier. să -i lustruiascădiamantul ş i să -i admire stră lucirea. spuse Comminges. îmi spune cămaiestatea-sa a primit ş tiri de la o ş tirile noastre. cu ochii aţ intiţ i asupra porţ ii. că ci regina ră mase la Mazarin doar un sfert de ceas. f ă răîndoialăla tabloul lui Rafaël. cum o lacrimăi se rostogolea încădin ochi ş i-i împiedica vederea. care pe atunci se numea tră sură .— Oricum. nici altuia. Venea într-adevă r din partea reginei să -l cheme pe cardinal. se mai aflăîn palat. Pe cînd stră bă tea galeria paralelăcu marea galerie cu geamuri ză rise pe de Winter. dac ăo săvrea vreodatăsăaibăminiş tri. în loc săse lase împins de prima pornire. care se gă se ş te în faţ a acestei uş i. — Monseniore. Ză rindu-l. Cardinalul se folosi de lipsa lui ca săr ă suceascăla loc inelul pe deget. ieş i din palat cu capul în piept. ş i. Nu aş teptămultăvreme. Hm! Cromwell ă sta e un stra ş nic vînă tor de regi ş i-i plîng pe miniş trii lui. nu pentru a admira tabloul lui Rafael. Ochii i se dilatar ăş i un fior îl stră bă tu din creş tet pînăîn tă lpi. unchiul meu. Bernouin reveni întovă ră ş it de Comminges. că ci. e un rol tare greu de jucat. Ai fi spus c ăvrea sătreacă prin stavila de sticlăcare îl despă rţ ea de duş manul să u. în timp ce conduceam pe tînă rul de care întreabăEminen ţ a-Voastră . îş i opri calul în colţ ul stră zii Richelieu ş i. se aplecă din nou în dreptul potierei. aflat de gard ă . dacăar fi vă zut cu ce expresie de ura se aţ intiserăochii tînă rului asupra lui de Winter. scuturăcapul pentru a o sili săcad ă . el s-a apropiat de u ş a de sticl ăa galeriei ş i s-a uitat mirat la ceva. Comminges vă zuse bine. însăacest sfert de ceas de a ş teptare i se pă ru un veac. care aş tepta ca regina săsfîrş eascănegocierile cu Mazarin. Mordaunt fă cuse chiar a ş a cum spusese el. În cele din urm ă . încă lecă . tînă rul se opri brusc. . celui care aş tepta.

întocmai ca un basorelief reprezentînd o statuie ecvestră . trebuie săse sacrifice cu . atunci cînd cardinalul a spus nu. — Refuză ? — Nu ţ i-am spus dinainte? — Cardinalul refuzăsăprimeascăpe rege?! Fran ţ a refuză ospitalitatea unui prinţ nefericit? Dar asta se întîmplăpentru prima oară . — Dar regina. ş i mărefer la cele despre care ţ i-am mai vorbit: nu m-aş mira săaflu căne-a luat-o Cromwell înainte. — Adu-i la cunoş tinţ ăcănu pot face nimic. Afar ăde asta. cînd vă zu căintrăpe sub bolta întunecată . ai remarcat agitaţ ia de la Palatul Regal. vorbi regina. regele. Mordaunt urmă ri tr ă sura ş i. înainte de a întreprinde ceva. printre ornamentaţ iile lui Jean Goujon. încît sînt sigur c ănu mi-a luat-o altcineva înainte: am plecat acum trei zile. valetul meu. silităsămă nînc pîinea exilului ş i săcer gă zduire unor prieteni prefă cu ţ i. milord. Regina nu va spune niciodatăda.Caii pornirăla trap ş i luarădrumul spre Luvru. ba chiar mai mult. unde locuiserăamîndouămult timp ş i pe care îl pă ră siserănumai din pricinăcămizeria lor li se pă rea ş i mai greu de îndurat în încă perile acelea aurite. În timp ce discutam. care rîd de lacrimile mele ş i că . am trecut ca prin minune prin mijlocul armatei puritane. nu din Anglia. acel du-te-vino de oameni preocupaţ i? Oare s ăfi primit vreo veste. doamnă . deznă dă jduit ă . De altfel. Aş tepta. cardinalul era tare stînjenit ş i totuş i hotă rît sărefuze. sînt convins. am luat diligenţ a împreunăcu Tony. cît ş i în afara ţ ă rii? Apoi mai e ceva. iar caii i-am cumpă rat la Paris. doamna Henriette spusese fiicei sale săvinăsăo a ş tepte la palat. unde ş i intrară . clă tinînd cu tristeţ e din cap. milord. milord? — Oricum. dupăce regina îş i îndepă rtăservitorii. doamnă ! — N-am spus Franţ a. Căam suferit cît el. zise doamna Henriette. cum aş teptase ş i la Palatul Regal. atît înlă untrul. pe ea aţ i vă zut-o? — Nu avea rost. ş i cardinalul nici mă car nu-i francez. în ce-l priveş te. am spus cardinalul. doamnă ? fă cu întrebă tor de Winter. Am fă cut totul cu atîta grabăş i grijă . XLI CUM NEFERICI Ţ II IAU UNEORI ÎNTÎMPLAREA DREPT PRONIE CEREASCĂ — Ei bine. Înainte săplece de la mînă stirea Carmeiitelor. — Ceea ce am prevă zut. Nu ş tii căacest italian conduce totul. va aş tepta ră spunsul maiestă ţ ii-voastre. se lipi cu calul de un zid învă luit de umbr ăş i ră mase acolo nemiş cat. milord.

patru oameni hot ă rîţ i sămoar ăpot face mult. dar de atunci eu. credeţ i-mă . V-am vorbit de patru oameni. — Doamnă ! Doamnă ! exclam ăde Winter. — Asta ar fi o ultimănenorocire. cel pu ţ in. mătem c ă omul acesta e devotat trup ş i suflet cardinalului. deoarece au ră mas aceia ş i. dacădumneata socoteş ti căaceş ti vrednici gentilomi pot să -i fie atît de folositori regelui.ş i că utaţ i săvăaduna ţ i amintirile: n-aţ i auzit vreodată povestindu-se căregina Anna de Austria a fost salvatăodinioarădin cea mai mare primejdie în care s-a g ă sit vreodatăo regină ? . dar. milord? — Aş a cred. Doamne! se tîngui doamna Henriette. cavalerul d'Artagnan e locotenent de gardă . — Unul dintre ei era cavalerul d'Artagnan. milord! Dacănu măînş el. murmur ăde Winter. milord! Nu mai am nici un prieten pe lume. obiceiul de a le spune pe numele de împrumut m-a fă cut săle uit pe cele adevă rate. vis ă tor. milord? — Numele celui de-al doilea l-am auzit din întîmplare. că ci înainte s ă tragăspada împotriva noastră . ia seama. — Ce vrei sa faci cu patru oameni? — Patru oameni devota ţ i. —Ş i aceş ti oameni se aflăîn Franţ a. — Da. De aproape dou ă zeci de ani i-am pierdut din vedere. aceş ti patru gentilomi ş i-au spus numele: cel de-al doilea se numea contele de La Fère. am auzit rostindu-se acest nume. Cît despre ceilalţ i doi.generozitate ş i sămoarăca un rege. Ceilalţ i. Doamne! murmurăregina. doamnă . doamnă . Măvoi duce s ămor ală turi de el.ş i cei despre care văvorbesc au să vîr ş it multe pe vremuri. Se poate s ăle fi auzit numele ş i să -ţ i dau vreun ajutor să -i gă seş ti. — Dar ceilalţ i? întrebăregina. — Nu mai am prieteni. care se agă ţ a de aceastăultimă nă dejde. cînd poate căne mai ră mîne o raz ăde speran ţ ă . doamnă . Maiestatea-voastrăse lasă pradădezn ă dejdii. Oare ai luat la tine toate inimile mari care existau pe pă mînt?! — Eu trag nă dejde cănu. — Aceş ti oameni erau prietenii dumitale? — Unul dintre ei a avut viaţ a mea în mîinile sale ş i mi-a d ă ruit-o. ori de cîte ori l-am vă zut pe rege în primejdie. cum se agaţ ăun naufragiat de sfă rîmă turile corabiei. — Oh. Ascultaţ i-mă . — Oh. ş i totu ş i. afarăde dumneata! Oh! Doamne. întă ri de Winter. —Ş i unde sînt aceş ti patru oameni? — Ah! Iatăce-aşvrea săş tiu ş i eu. ră spunse de Winter. ridicînd ochii spre cer. Nu ş tiu dacăa ră mas prietenul meu. m-am gîndit la ei. i-am ră mas prieten. — Spune-mi cum se numesc. Totuş i ar trebui să -i gă sim cît mai repede. Atunci aş crede căsîntem cu adevă rat blestemaţ i.

trebuie să -i că ută m. să -l ajute cu sfatul. un cavaler a intrat la Luvru ş i cere să prezinte omagiile lui maiestă ţ ii-voastre. chiar aş a doamnă : aceş ti oameni sînt cei care au salvat-o. patru oameni devotaţ i în jurul regelui. pe vremea cînd îl iubea pe domnul de Buckingham. dupăcum spune. săstea în luptăca un zid în jurul lui. căsîntem atît de să ră că cios . Apoi se întoarse spre fiica ei: — Ce doreş ti. caută -i. Numai căaceastăînfrînare. vor fi destul. dar destul pentru a-l salva dacăva fi înfrînt. voi da fiecă ruia un ducat ş i. asta se datoreş te faptului căînsă ş i regina le-a uitat. E unul dintre cei ce-mi sînt credincioş i. — Caută -i atunci. să -l însoţ eascăîn timpul fugii. nu trebuie săne bizuim pe domnul d'Artagnan. dup ăcum v-am spus. deş i s-ar fi cuvenit să -i facăcei dintîi seniori ai regatului. în ziua cînd ne vom urca din nou pe tron. Dar ce vor putea face oare aceş ti patru oameni. milord. dacăse învoiesc sătreacăcu dumneata în Anglia. am cîş tigat m ă car un lucru nemaifîind decît pe jumă tate regină : copiii mei îmi spun mamă . — Ah! se adresăregina lui de Winter. scumpul meu lord. În clipa aceea uş a se deschise. Nu remarci. ş i i-aşgă si. soţ ul vostru va gă si tot atîtea ascunziş uri ş i adă posturi cîte gă se ş te ş i pasă rea de mare pe vreme de furtună . — Ei bine. de Winter. spuse de Winter. dar ar mai r ă mîne încătrei.— Da. zise tînă ra prin ţ es ă . oricîtătă rie ar fi v ă dit. suspinăş i se adresăîn ş oaptăreginei: — De ce plîngi mereu în lipsa mea. tînă ra Henriette se ivi în prag.ş i nu doamnă . ş i zîmbesc cu milăla gîndul ca dacănumele acestor gentilomi nu v ăsînt cunoscute. milord. milord. are să -ţ i înmîneze o scrisoare din partea mare ş alului de Grammont. — Mi-aşda toatăsilinţ ă . cu îndurerarea unei inimi frînte. — Da. nu pentru a-l face pe rege învingă tor. Vine din o ş tire ş i. ş i dac ă -i gă seş ti. pentru a-l ajuta sătreac ămarea ş i. doamnă . orice ar spune Mazarin. mi se pare. da. mi-e teamăcăsîntem pierduţ i! exclamăregina. Caută -i deci. sau mai degrab ătrei? Că ci. iar regina. dar timpul e scurt: maiestatea-voastrăuit ăcăregele vă aş teaptăr ă spunsul ş i-l aş teaptăcu îngrijorare. odatăpe coastele Franţ ei. fă r ăs ăo pun la socoteal ăpe a mea. f ă ră îndoială . Ea se opri în prag. ză vorindu-ş i-le în adîncul inimii. aur cît săcumpere palatul White-Hall. caută -i pe aceş ti gentilomi. — Atunci. cu acea sublimăt ă rie care este eroismul mamelor. pe lîngăasta. mamă ? Regina zîmbi ş i murmurăîn loc de ră spuns: — Iată . Henriette? — Mamă . Da. îş i st ă pîni lacrimile. ş i fă cu semn lui de Winter să schimbe vorba. te conjur. ca să -l pă zeascăde duş mani. de niş te eghileţ iş i niş te diamante parcă . dar nu ş tiu bine despre ce era vorba. — Asta ar însemna o spadăneînfricatămai puţ in. nu scă p ătinerei prinţ ese.

E un tîn ă r care pare săaibă ş aisprezece ani ş i care se numeş te vicontele de Bragelonne. precum ş i mă rturia respectului s ă u. fă cîndu-i semn s ăse ridice. — Nu. spuse de Winter. . domnule. zise regina. dupăcum v-a spus. doamn ă . doamnă . Regina vă zu totul ş i de bun ăseamăcăinima ei de mamăpricepu despre ce era vorba. doamnă .gă zduite. dar cum a fost ră nit la braţ ul drept. — L-am vă zut pe fereastră . aveţ i milăde mine. — E vina mea. doamnă . tînă ra prinţ esădeschise uş aş i Raoul apă ru în prag. Dimpotriv ă . dar gura i se închise fă răsărosteasc ăun singur cuvînt. Henriette? întrebăregina. ca ş i cum ar fi vrut săle soarbăparfumul. Scrisoarea conţ ine o ş tire însemnată . înclinînd din cap. Henriette! rosti ea. domnul conte de Guiche. care înaintase pentru a o primi ş i a o înmîna reginei. f ă răîndoială . că ci se adres ăiară ş i lui Raoul: —Ş i tînă rului conte de Guiche nu i s-a întîmplat nimic ră u? Că ci contele nu e numai unul dintre sevitorii noş tri. – îngă imătînă ra fat ă . s-au dat lupte? întreb ăregina. în vreme ce rumeneala din obraji i se stingea treptat-treptat. Fă cu îndatătrei paş i spre reginăş i îngenunche. întinzînd scrisoarea lui de Winter. La numele contelui de Guiche. tînă ra prinţ es ădeschise gura. — Săvedem ce ne scrie contele. Tînă ra prinţ esăbă tu din palme ş i. doamnă . spuse tînă rul. —Ş i cine-i acest cavaler. îmi frîngeţ i inima. spuse Raoul.. — Am avut cinstea săspun maiest ă ţ ii-voastre c ăv-a scris în numele tată lui să u. M-am anunţ at într-adevă r ca venind din partea mareş alului de Grammont. în ziua luptei s-a acoperit de glorie ş i a avut cinstea săfie îmbră ţ iş at de că tre Prinţ pe cîmpul de bă taie. —Ş tiu. La ş tirea căs-au dat lupte. încît fiica mea îndepline ş te slujba celor care anunţ ăoaspe ţ ii? — Doamnă . — Aş adar. glă sui el. Regina zîmbi. vrînd să întrebe ceva de mare însemnă tate pentru ea. — Doamnă . ruş inatăfoarte căs-a lă sat în voia unei asemenea porniri de bucurie. domnule. ci se numă răş i printre prietenii no ş tri. se întoarse pe jumă tate ş i se aplecă spre un vas plin de trandafiri. o vie roş eaţ ăcolor ăobrajii tinerei prinţ ese. Regina rupse sigiliul scrisorii ş i citi: „Doamnşş i reginş . nu a putut scrie ş i contele de Guiche i-a slujit de secretar. care mi-a spus căare cinstea săse numere printre servitorii dumneavoastră . — Aş a credeam. ră spunse Raoul. aduc maiestă ţ ii-voastre o scrisoare din partea prietenului meu. — Da.. — Mi-ai spus c ăe o scrisoare din partea mareş alului de Grammont. Regina o privi cu o oarecare asprime.

cred. vşscriu prin fiul meu. — Doamnă . Este un gentilom cş ruia maiestatea-voastrş poate sş -i acorde toatşîncrederea în cazul cînd ar avea s ş -mi trimitşvreun ordin verbal sau scris. Raoul nu se putu st ă pîni ş i întoarse capul spre tînă ra principesă . mai tră ieş te? — Nu. a murit. domnule. Vă zu în ochii ei o expresie de nemă rginitărecuno ş tinţ ăpentru el." În clipa cînd se pomeni de serviciul pe care i-l adusese contelui. Aş a ai spus? Cît despre de Winter. din cauza unei rş ni la mîna dreaptş . ca sş vş spun cşam cîş tigat bş tş lia de la Lens ş i cşaceastş victorie nu poate sşnu investeascşcu o mare putere în problemele Europei pe cardinalul Mazarin ş i reginş . înclinîndu-se. în calitate de rudă apropiată . ş i-ţ i sînt recunoscă toare căai pus atîta grabăspre a ne-o aduce. fă r ăaceastă scrisoare. aşfi aflat vestea abia mîine. regina îl privi cu o nestă vilit ă bucurie. —Ş i cum se numeş te tutorele dumitale? întrebăregina. aceasta va schimba faţ a lucrurilor. doamn ă . Am cunoscut pe vremuri un Bragelonne. — Tutorele dumitale este ş i el un Bragelonne? întrebălordul de Winter. despre care ş ti ş i cş e servitorul vostru. Nu mai încă pea nici o îndoială : fiica regelui Caroi I era îndră gostităde prietenul sau. MAREŞ ALUL DE GRAMMONT. spuse Raoul. întocmai ca ş i tatş l sş u. Oamenii sînt fericiţ i aici. poimîine. cş ruia. ori poate cea din urm ă din întreg Parisul. — Contele de La Fère! exclamăel la rîndu-i. dacş vrea s ş -mi asculte sfatul. Mătem însăc ănu va avea nici o urmare în ce ne priveş te pe noi. mareş alul de Grammont are dreptate: în ce-l priveş te. domnule. Luvrul e al doilea palat unde ajunge vestea aceasta. Acolo nu o cunoaş te nimeni încă . a mo ş tenit tutorele meu moş ia al că rei nume îl port. i-a salvat viaş a. sşse foloseascşdeci de acest moment pentru a stş rui în favoarea augustului sş u soşpe lîngş guvernul regelui. Am jurat contelui de Guiche săînmînez maiestă ţ ii-voastre scrisoarea chiar înainte de a-l îmbr ă ţ iş a pe tutorele meu. De Winter fă cu un gest de uimire. care va avea cinstea sş va înmîneze aceastşscrisoare. continuăregina. — Contele de La Fère. e prietenul fiului meu. cîş tig ăbă tă lii! Da. Fă r ădumneata. Maiestatea-voastrş . domnule. Vicontele de Bragelonne. Am cinstea de a fi cu respect. — Bă tă lia de la Lens a fost cîş tigată ! exclamăregina. E o ş tire proaspă tă . ş i de la dînsul. — Contele de La Fère! exclamăea. ră spunse Raoul. acesta mai-mai sănu-ş i cread ăurechilor.Neputînd avea onoarea de a vş scrie eu însumi. care nu-ş i putea stă pîni dorin ţ a de a-l cunoa ş te mai bine pe acest tînă r chipeş . ba chiar ne va d ă una. Oh. dup şcum mi s-a spus.. te implor să -mi ră spunzi: contele de La Fère nu e oare seniorul pe care l-am . contele de Guiche.

.cunoscut eu. gîndeş te-te. —Ş i nu slujea sub arme cu un nume de împrumut? — Sub numele de Athos. ş i aceastăiconiţ ăa sfîntului Mihail. nă dă jduiţ i. Dacăînsăgă se ş ti vreun mijloc săle pă strezi. Providenţ a e de partea noastră . Raoul se înclinărespectuos înaintea celor douăprincipese. încît am ajuns săne creă m mijloace din tot ce ne-a mai ră mas. unde locuie ş te? — Contele de La Fère locuieş te pe strada Guénégaud la hanul „Grand-Roi-Charlemagne". am pă strat cu grija aceastăcruce de diamante. fiindcăprincipesa era cufundatăîn gîndurile ei. rosti de Winter. regina îi spuse: — Milord. prevedere cu totul de prisos. Ia-le! Ş i. încît sănu-i audătînă ra fat ă . dar astă zi. văvoi îndeplini bucuros dorinţ a. domnule. Spune-mi. aici voi veni îndatăsă -l îmbră ţ iş ez. dacăave ţ i nevoie de bani pentru expediţ ia dumneavoastr ă . Dar bunurile noastre au fost confiscate. — Chiar aş a. — Doamnă . cel care îmi va aduce aceastăiconiţ ăş i aceast ăcruce va fi binecuvînatat de mine ş i de copiii mei. decît s ăm ădespart de aceste lucruri de pre ţ . măsimt datoare săsacrific totul acestei speran ţ e. adresîndu-se lui Raoul. dacămaiestatea-sa va binevoi să -mi îngă duie săplec. vinde-le. pe care a dă ruit-o soţ ul meu: preţ uiesc aproape cincizeci de mii de livre. ş i căîn ziua izbînzii mele. întocmai. — Îţ i mul ţ umesc din suflet. doamnă . domnul d'Artagnan. De curînd l-am auzit pe prietenul să u. deoarece. în vîrstăpoate ast ă zi de patruzeci ş iş apte ori patruzeci ş i opt de ani? — Da. — Domnule. te rog. spunîndu-i astfel. chiar a ş a. cum de Winter voia să -ş i ia ră mas bun. milord. Dă -i de ş tire acestui vrednic prieten al meu sără mînăacasă . mulţ umit ăei. viconte. Apoi. Du-te ş i fii încredin ţ at de afecţ iunea noastr ă . domnule. pe care o am de la mama. Într-un ceas voi fi la contele de La Fère ş i mîine maiestatea-voastrăva avea un ră spuns lă murit. pe care nu le-aşfi primit de-aşfi avut la îndemîn ămijloacele vechii noastre averi. chipeşş i brav. Alerg sădepun într-un loc sigur aceste douălucruri de pre ţ . De Winter ş i regina continuarăsăvorbeascăo vreme în ş oaptă . milord. banii ni s-au irosit. — Du-te. fost muş chetar pe vremea !ui Ludovic al XIV-lea. doamnă . încuviinţ ăregina. cămi-ai face cel mai mare serviciu pe care un gentilom îl poate face unei regine. îl salută pe de Winter ş i plecă . Am jurat mai curînd sămor de foame. Maiestatea-voastrăva fi slujităde un om devotat. vinde-le fă r ăteamă . Domnul fie lă udat! Ş i acum se afl ă la Paris? continuăcontele. am regă sit ca prin minune pe acesi brav gentilom. cînd aceste bijuterii pot sa foloseascăsoţ ului meu sau apă ră torilor lui. În clipa urmă toare se întoarse spre regină : — Nă dă jduiţ i înc ă .

— Tony. ră spunse de Winter. De Winter ră mase mirat: nu ş tia ce vrea săspunăregina. Ş i. învingă tor sau învins. — Săfie vreun spion de-al cardinalului? spuse de Winter pentru sine. spuse gentilomul. oricît de nesimţ itor ar fi devenit în cei cincizeci de ani petrecuţ i la curte. dînd pinteni calului. —Ş tiu. — Sînt aici. care venea la vreo cî ţ iva paş i în urm ă . XLII UNCHIUL Ş I NEPOTUL Calul ş i valetul lui de Winter aş teptau la poartă : el se îndreptă gînditor spre han. — Ai bă gat de seamăpe acest om care ne urmă re ş te? — Da. monseniore. cărege sau pribeag. — Spuneţ i tată lui meu. fă cîndu-i semn săse apropie. ş i urmă rindu-l la o mic ădistanţ ă : atunci îş i aminti că . ie ş ind de la Palatul Regal.Regina întinse mîna lordului de Winter. se uita ş i el cu neliniş te la acest c ă lă re ţ . aveţ i însă rcinarea s ădaţ i acestei copile ceva din partea tată lui ei. Atunci sămăprefac cănu l-am ză rit. apoi se întoarse că tre fiica sa ş i spuse: — Milord. Apoi plecă . roş ind. Deodat ăză ri un că lă reţ desprinzîndu-se parcădin zid. lordul de Winter că utase în chip firesc sătragăundeva în apropiere de vechea-i locuinţ ă . atît de demn ăş i atît de adînc ăîn acela ş i timp. Ş i valetul se ală turăstă pînului să u. c ăs-a oprit la Luvru ş i v-a aş teptat ş i căde la Luvru s-a luat din nou dupănoi. ş tergîndu-ş i lacrimile pe care. rosti prinţ esa. întinse fruntea gentilomului. Ş tiu doar c ăvăurmă reş te de la Palatul Regal. întorcînd capul din cînd în cînd ş i contemplînd faţ ada tă cutăş i întunecat ăa Luvrului. Tînă ra Henriette înaint ăatunci surîzînd ş i. care i-o să rutăcu respect. nu ş i le putea stă pîni la vederea acestei regeş ti nefericiri. milord. stră bă tînd neînsoţ it acele mari încă peri pustii ş i întunecoase. Necunoscutul îş i zori ş i el calul. ca s ăspunem aş a. doamnă . el are în mine cea mai supusăş i cea mai iubitoare fiică . vă zuse o umbră asemă nă toare. . — Cine e? — Habar n-am. puternic sau să rac. se înfundăîn labirintul de str ă zi care ducea la un han aflat nu departe de Marais: cum locuise multăvreme în Piaţ a Regală . atingînd cu buzele fruntea Henriettei. Valetul lordului de Winter.

cînd am aflat o mul ţ ime de lucruri pe care anul trecut nu le ş tiam. De astădatăvin la dumneata cu o altfel de întrebare ş i mult mai cumplitădecît celelalte. nenorocitule. unchiule. De Winter fă cu o sforţ are cumplităş i. ce-ai fă cut cu fratele tă u Abel?". ş i încercă zadarnic săgă seascăun ră spuns. — L-am întrebat pe că lă ul din Béthune. vin săte întreb. aş a cum Dumnezeu l-a întrebat pe cel dintîi uciga ş : "Cain. Mama mea l-a moş tenit pe soţ ul ei ş i dumneata ai ucis-o pe mama mea! Numele meu îmi dă dea dreptul la averea pă rinteascăş i dumneata mi-ai ră pit numele. cu aceast ăcheie se deschide pră pastia. fă gă duindu-ş i săpun ăpe cineva sănu-l scape din ochi pe spion.ş i chiar foarte mult. Cînd m-am înfă ţ iş at la dumneata pentru întîia oară .De Winter descă lecăîn faţ a hanului ş i urc ăîn odaie la el. Apoi. adă ugăel cu un surîs care f ă cu să -l treacătoţ i fiorii pe cel cu care vorbea. rosti Mordaunt cu glasul înă bu ş it. el stă tea în uş ă . îţ i pasă . Ş i că lă ul din Béthune mi-a ră spuns. —Ş i ce-mi pas ămie ce-ai aflat? izbucni de Winter. sînt convins. cînd m-am înfă ţ iş at pentru a doua oară . spuse tînă rul. ca o statuie. credeam căte-am fă cut săîn ţ elegi: mă oboseş te faptul cănu-mi dai pace. voiam s ăte întreb ce anume mia necinstit numele. cred c ăai s ă te gîndeş ti mai bine acum. — Domnule. Tînă rul înaintăpînăse aflăfaţ ăîn fa ţ ăcu lordul de Winter ş i îş i încruciş ăbraţ ele. ca lovit de tră snet. voiam săte întreb ce-a devenit averea mea. — Cu mama dumitale? îngînăel. De Wintor se pră bu ş i pe un scaun. ş i caut-o în iad. Se întoarse îndată : Mordaunt stă tea înaintea lui. dar tocmai îş i lă sase mă nuş ile ş i pă lă ria pe o mă suţ ă . altfel voi chema s ăte alunge. De astădatănu măvei alunga. spuse de Winter. De Winter pă li ş i ră mase în picioare. milord. vorbi Mordaunt cu vocea lui spartăş i batjocoritoare. înmă rmurit. nu-i aş a? continu ătînă rul. unchiule. livid de durere ş i de furie. Cît despre Mordaunt. zvîcnind din cap de sus în jos. Cît despre tă gada că -ţ i sînt nepot. cu cumnata dumitale care era mama mea? De Winter se dă du înapoi sub privirea acelor ochi de foc. cînd vă zu într-o oglindădin fa ţ a lui o siluetăapă rutăîn prag. ş i-mi vei împă rtă ş i pă rerea numaidecît. Nu sînt unchiul dumitale ş i nu te cunosc. dupăce mi-ai . aş a cum am fă cut ş i la Londra. — Oh. — Da. Retrage-te. la Londra. Acest cuvînt lă mureş te totul. — Da. cu mama mea. cufundîndu-se în amintiri spre a gă si un temei nou de ură . strigă : — Întreabăce-a devenit. nu vei îndră zni. poate c ăiadul o să -ţ i ră spund ă . Milord. a ş a cum ai f ă cut la Londra. rece ş i ameninţ ă tor. Se lă s ăo t ă cere de gheaţ ă . — Te înş eli. ce-ai fă cut cu cumnata dumitale.

căai fost acolo. au ucis-o într-ascuns. aducînd o nă valăde sînge în obrajii lui palizi. Aceste cuvinte avurăun efect contrar celui la care se aş tepta Mordaunt: de Winter îş i aminti ce monstru fusese milady ş i se ridică liniş tit ş i grav în picioare. cînd l-ai spoliat ş i l-ai s ă ră cit. cu pă rul mă ciucăîn cap. domnule? glă sui de Winter. cu faţ aş iroind de sudoare. sorădenaturată . în tă cere. stă pînind cu privirea-i severăprivirile exaltate ale tînă rului. Femeie stricată . cu o pornire de fiecare datămai aprinsă . unchiule. odioasătuturor.ră pit numele. fie. Strînse pumnii ş i. Ce spui de aceastăcrima pe care ţ i-o pot dovedi? — Era mama mea! — Întorcîndu-se în Franţ a. omul care l-a fă cut orfan. era pe cale sămă asasineze ş i pe mine. nu mămir cărefuzi sămărecuno ş ti. dar. cînd eş ti un uciga ş . altă datădrept. Ce spui de asta? — Era mama mea! — Ea a îndemnat un om. soţ ie necredincioasă . Acum nu mămirăfaptul c ănu mă recunoş ti. uniţ i împotriva unei femei. a pierit sub lovitura oamenilor pe care îi adusese la disperare ş i care nu-i pricinuiserăniciodatănici cel mai mic ră u. ea a murit blestemat ădeopotrivăde cer ş i de pă mînt. cine era femeia pentru care vii să -mi ceri astă zi socoteal ă . nu-i cunosc crimele! Ş tiu doar căam avut o mamăş i căcinci oameni. dupătoate probabilită ţ ile. Ei bine. ca niş te la ş i! Ş tiu doar căş i dumneata te aflai printre ei. dupăcîte spui. ş i căai strigat o datăcu ei. Am dovezi. noaptea. Iat ăcine era aceastăfemeie. nu-i cunosc viciile. l-a otră vit pe fratele meu ş i. împovă ratăde atîtea f ă ră delegi. Nu stăbine săspui cuiva nepot. — Vrei săp ă trunzi în aceastăîngrozitoare taină . ameninţ ă toare încă . aidoma unei pantere însetate de sînge. Femeia asta. ba . Oare aceastănelegiuire le va convinge ca ş i-a meritat pedeapsa? Aceastăcrimă a că rei dovadăo am? — Era mama mea! strigătînă rul pentru a treia oară .. dacăîntr-adevă rţ i-a povestit totul. Un suspin mai puternic decît puterea-i de stă pînire sfîş ie pieptul lui Mordaunt. ca ş i Hamlet. care a ucis ş i a otră vit. s ă -l înjunghie pe nefericitul duce de Buckingham. m-ai despuiat de avere. vrînd să -mi moş teneasc ăaverea. trebuie să -ţ i fi mă rturisit căa tresă rit de bucurie ră zbunînd astfel ruş inea ş i sinuciderea fratelui s ă u. domnule. strigăsugrumat de furie: — Taci. acel c ă lă u care ţ i-a povestit totul. Află .. de o viaţ ădesfrînată . domnule! Era mama mea! Nu-i cunosc via ţ a de stric ă ciune. privităcu silăde toţ i cîţ i au cunoscut-o. a otră vit în mîn ă stirea augustinilor din Béthune pe o tînă r ăfemeie care iubea pe unul dintre duş manii ei. — În sfirş it. de toate naţ iile ce-au primit-o în sînul lor. bun ş i curat la suflet. Ş i-a gă sit judecă tori în cei care cunoş teau îndeaproape faptele ei monstruoase: ş i acel c ă lă u pe care l-ai întîlnit.

îl asculta cu ochii ş i cu urechile deopotrivăpe Raoul. care. silindu-se ca toate fibrele feţ ei ş i toţ i muş chii corpului s ăse elibereze din încordarea ce-l stă pînea. îngă imînd: — Dumnezeule! Îţ i mulţ umesc cănu măcunoaş te decît pe mine! XLIII INIMĂDE P Ă RINTE În timp ce aceastăscenăcumplităse petrecea la lordul de Winter. ai luat parte la aceastămare bă tă lie. Bragelonne? întrebăfostul mu ş chetar. cel pu ţ in deocamdat ă : că ci f ă răajutorul dumitale n-am s ă -i pot descoperi pe ceilalţ i. aş ezat lîngăfereastra odă ii sale. apoi complicilor dumitale. Dar atunci cînd am săajung să -i cunosc. că ci eş ti într-adevă r fiul mamei tale. Mordaunt fă cu încăun pas spre de Winter. dar. să tremuri. cu cotul spijinit de o masăş i cu obrazul în palmă . domnule. ca la auzul unei muzici armonioase. ş i ascult ăbine aceste cuvinte. Athos era fericit. . ca sănu fie bă gat de seam ă . un pas nă prasnic ş i ameninţ ă tor. care îi povestea întîmplă rile tră ite în că lă toria sa ş i amă nuntele luptei. cu auzul încordat. ca s ăţ i se întipă reascăîn minte pentru totdeauna: pentru crima asta care mi-a ră pit totul. Athos. pentru crima asta care m-a lă sat fă r ănume. domnule? Atunci te recunosc de nepot. cu spume la gură . fericit cum nu fusese niciodat ă . Cu ochii scă pă rînd de ură . —Ş i ai fost martor. Zicînd acestea. în capul sc ă rii. Ai fi zis că întoarcerea acestui copil iubit preschimbase în nă dejdi pînăş i temerile sale. — Nu. aplecat peste balustradă . n-am săte ucid. Uitase de tot ce era întunecat în trecut. pline de atîta prospeţ ime ş i puritate: asculta glasul acela tineresc ce se însufleţ ea de pe acum la flac ă ra înaltelor sentimente. trecu prin faţ a lui Tony. de tot ce se vestea înnorat în viitor. Numai căde Winter nu-l chemă : zdrobit. Jos.încămai tare decît ei: Trebuie sşpiarş ! Te previn. atunci cînd am săajung să -i cunosc. Nu. cu pumnul întins înainte. i-o întoarse Mordaunt. pentru crima asta am să -ţ i cer dumitale socotealămai întîi. Chipul frumos ş i nobil al gentilomului mă rturisea o negr ă it ăfericire faţ ăde aceste prime simţ iri. l-am înjunghiat fă rămilă .ş i el era doar cel mai puţ in vinovat dintre voi to ţ i. stă tea în picioare. Ş i abia cînd tropotul calului ce se depă rta îi ajunse la ureche. Acesta duse mîna la spadăş i spuse cu zîmbetul omului care de treizeci de ani se joacăcu moartea: — Vrei sămăucizi. mai mult mort decît viu. L-am înjunghiat pe că lă ul din Béthune. tînă rul ieş i pe uş ăş i coborî scara cu destulăliniş te. că zu pe un scaun. nu aş tepta decît un strigă t al st ă pînului ca sădea fuga în odaie.

Raoul. care a venit încoace s ădea aceastăveste reginei ş i săaducăsteagurile cîş tigate în luptă . am vă zut ţ evile muschetelor plecîndu-se ca o unduire stră lucitoare în bă taia soarelui. i-ave ţ i în mîn ăpe toţ i". care se aflau pe o în ă lţ ime. domnule. Am simţ it o ră cealăde gheaţ ăîn inimăş i. — Da. Am deschis iar ochii. uimit de-a fi sc ă pat teafă r. Du-te ş i îmbră ţ iş eazăpe cei pe care îi iubeş ti ş i care te iubesc ş i spune-i surorii mele. — Da. Am dat pinteni calului ş i m-am aflat numaidecît în mijlocul rîndurilor duş mane. zise el. doamna de Longueville.— Da. domnule. la pas. ce minunat lucru. stră lucitor ca într-o zi de să rbă toare. bine!. schilodităş i însîngerată . — E un erou. Raoul? întrebăcontele. ş i cei ră ma ş i în viaţ ăsimţ irăcă ldura flă că rii. Se l ă sase o asemenea liniş te. nu-i aş a? — Liniş tit ca la paradă . nici m ă car ră nit. Cînd am atacat duş manul. nu l-am pierdut din ochi o clipă . Raoul. de credeai căs-a deschis iadul. continuăRaoul. Nu măgîndeam decît la un singur lucru: căel se uităla mine. ş i să -ţ i porţ i astfel numele! — Cu liniş te ş i str ă lucire. atunci cînd mi-a dat însă rcinarea să -l însoţ esc la Paris pe domnul de Châtillon. mă rturisi cu naivitate tîn ă rul. strîngîndu-i mîna. la cuvîntul „Foc!". că -i mulţ umesc pentru darul ce mi-a fă cut trimiţ îndu-mi-te. Acum e acum!" —Ţ i-a fost frica. „La pas. spunîndu-mi căve ţ i fi mulţ umit sămărevedeţ i. domnule. . Bragelonne. am pornit la pas. mi-a spus Prinţ ul. aveam consemnul sănu tragem primii ş i ne îndreptam spre spanioli. fiţ i fă răgrijă ." Ş i am venit. domnule. care a ră sunat în spaniol ăîn rîndurile vră jmaş e. fiindcăasta mi s-a pă rut un lucru prea frumos ş i mă reţ . În aceeaş i clipără sunăo bubuitur ănă prasnică . copii. —Ş i a fost crîncenă . — E un mare ostaş . domnule. veţ i avea de înfruntat o grozavă descă rcă turăde pulbere. Cînd am ajuns la două zeci de paş i. Apoi ridicăspada ş i porunci: „S ăsune trîmbiţ ele!" — Bine.. uitîndu-se la conte cu un zîmbet plin de o adîncădragoste. În acea clipăam întîlnit privirea Prinţ ului. prinţ ul s-a întors că tre soldaţ i: „Copii. am închis ochii ş i m-am gîndit la dumneavoastră . domnule. spuse Athos. săte numeş ti Condé. Athos îl atrase că tre sine ş i îl să rutăpe frunte. domnule. cu muschetele în mîini. domnule.. — Adevă rat.. zici? — Prinţ ul însuş i a atacat de unsprezece ori la rînd. spuse prinţ ul. Pînăatunci nu am nevoie de dumneata. pe urmă . însă . „Du-te. ca pe o fată . Oh. o treime din escadron ză cea la pă mînt. La nevoie ai face ş i tu la fel.. oastea du ş manănu se reface înainte de cincisprezece zile. încît ş i prietenii ş i vră jmaş ii auziră aceste cuvinte. nu-i a ş a? — Măîndoiesc. —Ş i Prinţ ul a fost mulţ umit de tine? — Cel puţ in a ş a mi-a spus. Cînd a ajuns la treizeci de paş i de ei.

— Da. iubite prietene. izbit încăo datăde acest nume. dupăaccent cred căe englez. milord? Îmi pari tot atît de trist. Dup ăaceea. ai fost primit de douăregine: e frumos pentru început. El mi-a spus totul. domnule! exclamăRaoul deodată . — Ei. — Tocmai a plecat de la mine. Ş i de Winter se uităîn jur. — Ah. mirat. că vederea dumitale îmi sporeş te teama. E aici. ră spunse de Winter. care a scos un strig ă t de surprindere ş i de bucurie atunci cînd v-am rostit numele. — Lord de Winter! strigăcontele. care pă rea căîl urmă reş te ca un ecou fatal. ş ovă i o clipă . domnule. ce îngrozitoare scenă ! De ce oare n-am sugrumat ş i copilul atunci cînd i-am r ă pus mama? . — Aş a! fă cu Athos. cu toate căvorbea într-o franţ uzeasc ăfă r ăcusur. săvorbim de dumneata. Raoul pricepu c ăau de vorbit ş i ieş i pe nesimţ ire din odaie. chiar în ziua întoarcerii tale. Ah. prietene. acum ca sîntem singuri. — Cum îl cheamă ? — N-am îndr ă znit să -l întreb. —Ş tii? — Grimaud l-a întîlnit între Béthune ş i Arras ş i s-a întors în goanăsă măprevină . Aşspune chiar mai mult. m-a întrebat unde locuiţ iş i va veni săv ăvad ă . Ş i fruntea i se plecă . pe cît sînt eu de bucuros. Apoi. Ai prieteni cu rangul de duce. Raoul. — Cît sîntem singuri săvorbim de noi. dar a stat la că pă tîiul unui om aflat pe patul de moarte care îl cunoş tea. Dar. de parcăar fi c ă utat să -ş i aminteasc ăceva. Grimaud îl cunoa ş te? — Nu. un prinţ de sînge regesc drept comandant de oş tire ş i. r ă spunse lordul de Winter. — Că lă ul din Béthune! exclamăde Winter. dă du cu ochii de un om care stă tea în pragul uş ii întredeschise ş i care îl privea cu un aer înduioş at. e adevă rat. —Ş tii? fă cu Athos. — Athos. prietene! Ş i cei doi gentilomi ră maserăo clipăîmbră ţ iş aţ i. Athos îi luămîinile într-ale sale ş i îi spuse cercetîndu-l cu privirea: — Ce ai. un mareş al al Fran ţ ei drept na ş . ai pă ş it cu dreptul. zise Athos. ca ş i cum ar fi dorit săr ă mînăsinguri. — Aş adar. Athos. încrunt ău ş or din sprîncene ş i rosti cu o voce liniş tită : —Ş tiu. cînd o ridică .— Va săzic ă . Îmi aminti ţ i un lucru de care am uitat în graba de a văpovesti ispră vile mele: la maiestatea-sa regina Angliei se afla un gentilom. glă sui el. A spus ca e unul dintre prietenii dumneavoastră . — Cine? — Fiul lui milady.

ce vrei să -mi ceri? — Domnii Porthos ş i Aramis mai sînt ş i azi prietenii dumitale? — Pune-l ş i pe d'Artagnan la socoteală . prietene. Dar ce-am auzit la maiestatea-sa regina Angliei? Se spune c ădomnul d'Artagnan e de partea lui Mazarin! Iartă -mi sinceritatea. De Winter zîmbi cu tristeţ eş i clă tinădin cap. Ce vînt te aduce la Paris? — Unele treburi însemnate. — E un copil pe care îl cresc ş i care nu-ş i cunoa ş te nici mă car tată l. mare ş i generos. Îţ i mulţ umesc pentru aceastăveste fericită . dimpotrivă . A doua generaţ ie trebuie săfi pierdut din cruzime. ca toate firile nobile. încercînd s ăzîmbeascăş i el. Oare nu sîntem aici ca săne ap ă ră m? Acest tînă r a devenit oare un ucigaşde meserie. rosti Athos. — Haida-de! mormă i Athos. — Oh. dar cînd e vorba să -l slujeş ti pe cardinal sau sălupţ i împotrivă -i. N-avem altceva de f ă cut decît să aş teptă m. Azi sînt ş i eu la fel de să rac. D'Artagnan nu e bogat ş i.Athos.. — Ei bine. surîse Athos. milord. cît despre asta. un asasin cu sînge rece? A fost în stare să -l omoare pe că lă ul din Béthune într-o pornire de mînie. milord. prietene. De Winter se ridicăş i îl strînse în braţ e. vrei săafli dacăsînt de-al lui Mazarin? Nu. conte. — Oare de ce ţ i-e team ă ? zise el. Iartă -mi ş i dumneata sinceritatea. spuse el. — Mulţ umesc. ba poate chiar mai să rac decît el. Măvezi fericit ş i întinerit. — Te-ntreb pentru cătînă rul atît de chipeş . providenţ a ne-a prevenit s ăfim gata de apă rare. le ză vora întotdeauna în adîncul fiinţ ei sale. nu mai sîntem decît doi. Milionari ca dumneata întîlneş ti rar în Fran ţ a. s ăfii de partea lui Mazarin sau de partea Frondei.. De altfel. Ai fi zis cădurerile pe care le încerca se preschimbau în sufletul lui în bucurii pentru ceilalţ i. cum te rugam adineauri. ca săpoată tră i. Vom ră mîne întotdeauna patru prieteni devotaţ i unul altuia. de mîndru ş i de zvelt. Dar săne întoarcem la dumneata. nici nu puteai săfii. — Vai! oftăde Winter. nu împă rtă ş ea celor din jur supă ră rile sale. — Sîngele apănu se face! zise el. nu. are nevoie de gradul lui de locotenent. de altfel. Încăceva. — Ei bine. dînd în schimb celor din jur nă dejde ş i mîngîiere. — Prea bine: ră mîi mereu acelaş i Athos. milord. ş i pă rerile dumitale vor fi întotdeauna sfinte pentru mine: eş ti cumva de partea acestui om? — D'Artagnan poartăhainăost ă ş ească . nici nu sînt împotriva cardinalului. Dar vorbeş te-mi de dumneata. iartă -m ă : eş ti liber? — Ce înţ elegi prin liber? — Te întreb dacănu e ş ti cumva că să torit. milord. . înfrînînd cu judecata-i limpede groaza instinctivădin prima clipă . Săaş teptă m deci. E osta şş i ascultăde cei aflaţ i la cîrma ţ ă rii. pe care ai săle afli mai tîrziu. nici nu-l ură sc. nu e ş ti de-ai lui Mazarin! Slavă Domnului! Ş i. Ah. întocmai ca ş i odinioară . dar acum ş i-a potolit furia. de o mie de ori nu.

— S-a schimbat oare? — A devenit abate.— Domul Aramis e ală turi de d'Artagnan? întreb ălordul de Winter. Nu-i nimic. — Poţ i veni cu el mîine la zece dimineaţ a la podul de la Luvru? — Aha! zîmbi Athos. Nu-mi acorzi cinstea săiei masa cu mine. Regele l-a declarat bastard.. cu siguranţ ă . milord? — Mulţ umesc. nu cer săş tiu mai mult. — Ce face în Anglia? — E unul dintre cei mai înfocaţ i partizani ai lui Oliver Cromwell. mi-a tă iat pofta de mîncare ş i o să -mi ră peascăş i somnul. — Măînspă imînţ i. ş i vei regă si în el un adevă rat Galaor.. – murmurăAthos. — În că lugă r. Cu ce misiune a venit la Paris? N-a venit sămăîntîlnească pe mine. conte. Tînă rul acesta mă îngrozeş te. — Mister. de cînd e abate. Niciodatăn-a fost atît de muş chetar ca acum. conte: presimt în el un viitor sîngeros. cînd vei dori. un duel la care nă dă jduiesc c ăvei lua ş i dumneata parte.. conte. Vizita acestui tînă r. Ai un duel? — Da. spui? . atîta tot. fiindcănu ş tia c ăam plecat încoace. —Ş i cum se numeş te acum? — Mordaunt. conte. — Nu. zîmbi Athos. la ora asta s-ar putea s ănu fie acasă . ră spunse Athos. nu-i aş a? — Ura împotriva regelui. — Unde vom merge. ş i e un duel frumos. — Împotriva regelui? — Da. — Dimpotrivă . Dar. spuse de Winter. — Ce l-a fă cut săse ală ture acestei cauze? Mama ş i tat ă l lui erau catolici. î ţ i mă rturisesc. de vreme ce socoteş ti căpoţ i sără spunzi de el. conte. — Ca de mine însumi. că lă torind singur pe drumurile Franţ ei. i-a luat toatăaverea ş i i-a interzis săpoarte numele de Winter. — Puritan ş i travestit în că lugă r. care m-a îns ă rcinat s ăv ăprezint. milord? — La maiestatea-sa regina Angliei. din moment ce dumneata ai cheia.. — Maiestatea-sa măcunoaş te? — Te cunosc eu. Din pricina asta trebuie săfi ajuns sărenunţ e la acţ iuni îndr ă zneţ e. — Poţ i sămăpui în legă turăcu acest prieten atît de încînt ă tor ş i de spiritual? — Fă r ăîndoială . Nu vrei să -l trimit pe Raoul să -l caute? — Mulţ umesc. Aramis îmi face cinstea săîmp ă rtă ş ească pă rerile mele.

Dumnezeu sămăierte dacă hulesc.Ş i poate c ă n-ai nici un valet cu dumneata. Îi povestirălui Athos de reuş ita expediţ iei ş i. ne-au luat-o înainte: acum. De Winter îi strînse mîna. zise Athos. Se îndreptăspre ea. milord. — Grimaud. spuse Athos. — Viconte. numai aş a a putut săasculte spovedania că lă ului din Béthune. — Pe mîine. — Îl am pe Tony. Blaisois! Luaţ i-vămuschetele ş i chema ţ i-l pe domnul viconte. afarăde o umbrăpitulatăîn colţ ul stră zii Guénégaud dinspre chei: i se pă ru c ăa vă zut-o ş i la ducere stînd acolo. Vei însoţ i pe milord pînăla hanul unde locuieş te ş i nu vei lă sa pe nimeni săse apropie de dînsul. — Numai aş a. pe care l-am ză rit la castelul Bragelonne venind săanunţ e cămasa e gata ş i că ruia Athos îi dă duse numele provinciei sale natale. conte. Blaisois se ară ta destul de curajos. zise de Winter. pe jumă tate ţ ă ran. potrivit poruncii lui Athos. . Fereş te-te de că lugă r! Grimaud tresă ri. La fel fu ş i întoarcerea: ochii p ă trunză tori ai lui Grimaud nu ză riră nimic suspect. că ci habar nu avea de existenţ a unei primejdii. la pîndă . pe jumă tate valet. cum era zece seara. — La cine? — La Mazarin. pe mîine! — Afară -i noapte neagră . ş i că ruia vicontele o să -i arate drumul. Cu bine. nu ş tiai? — Nu ş tiam decît ceea ce el însuş i mi-a spus. Drept cine m ăiei? — Drept un stră in care nu cunoaş te Parisul. Grimaud. zise el. cu fă clie într-o mînăş i cu muscheta în cealaltă . apoi d ă du din cap ş i aş teptăplecarea. De Winter ş i Raoul mergeau unul lîngă altul ş i discutau împreună . — Da. — Atunci ghicesc totul: a venit aici trimis de Cromwell. conte. Olivain. pă ş ea în frunte. Grupul apucăînspre strada Saint-Louis. ceea ce trebuie pus în seama faptului cănu ş tia franţ uze ş te. totul e limpede pentru mine. La cinci minute dupăporunca lui Athos. Grimaud. cineva veni sădeschidăş i atunci îl salutăpe milord în tă cere. Ş i regina a avut dreptate. Tu mergi în frunte ş i fii cu ochii-n patru. dar cam naiv. ş i printr-o întîmplare. dar îi pierise graiul. Ajuns în faţ a hanului unde tr ă sese de Winter.— Da. în întuneric. Blaisois era flă că ul acela voinic. — Eh. conte. Raoul intrăpe uş ă . mîngîindu-ş i cu o tă cere gră itoare patul muschetei. bă gînd de seamăcăpe de Winter îl fră mîntăo neliniş te mai mare decît l ă sa săse vadă . un bă iat de isprav ă . fă cu de Winter. b ă tu cu pumnul în poartă . rosti Athos. Tony se tot uita în dreapta ş i în stînga. — Hei. dar mogîldeaţ a se pierdu pe o ulicioar ăpe care Grimaud socoti cănu e bine săse afunde. Olivain tremura ca varga la fiecare lică rire de luminăîndoielnică .

— Pe amîndoi. . pentru zece.. Raoul. dar respectul îl opri. sînteţ i atît de bun! strigătînă rul ş i fă cu o miş care ca pentru a se arunca de gîtul lui Athos. viconte. cînd deschise ochii. — Da.. fă răsă -mi mai spui. Raoul?! Tu ai dormit prost? Te fr ă mîntăceva. Tînă rul. viconte. — Te-ai ş i sculat. domnule. dimpotrivă . — Domnule. o sărîde ţ i de mine? — Nu. întorcîndu-se. domnule? se mirăRaoul. ş i de aceea aşvrea săplec undeva. Raoul.. Athos oftă . cînd de-abia am sosit. Dar dumneavoastr ăhot ă rîţ i. zise Athos. domnule. dar. — Prin urmare. A doua zi dimineaţ a. Nu rîd. Acum eş ti aproape bă rbat. Atîta timp cît voi avea fericirea săfiţ i ocrotitorul meu. înă buş indu-ş i un suspin. — Desigur. Dacănu e cumva secret. Raoul. nu sămăreîntorc în tabă ră . De ce m-ar supă ra lucrurile care te bucură ? — Ah. Raoul? zise contele. domnule. protestăRaoul. Măprivi ţ i într-un fel. — Asta niciodată . —Ş i căar trebui s ă -i mul ţ umeş ti. gata îmbră cat. ră spunse tînă rul cu oarecare ş ovă ial ă .. — Pot săplec chiar acum? — Cînd vrei tu. citea o nou ăcarte de-a domnului Chapelain. eş ti învoit numai pentru douăzile.fiecare se duse la culcare. rosti el. Raoul? — Dimpotrivă . veţ i zice cămăgră besc săvăpă ră sesc. — Unde? zise el. asta-i foarte firesc! — Deci îmi îngă duiţ i săplec! strigăRaoul plin de fericire. Ţ i-e dor de Blois. Athos surîse. Athos îi deschise braţ ele. ia spune? întrebăAthos. ş i întreabădac ădoamna ducesăpoate săte primească . îi datorez faptul cămăaflu în preajma Prinţ ului. Îmi place săvă d c ănu uiţ i de cerinţ ele bunei-cuviinţ e. fu rîndul contelui să -l vadă pe Raoul la c ă pă tîiul s ă u. — Domnule. — Tu. —Ş i nu pă straţ i nici o umbrăde sup ă rare în fundul sufletului? — Deloc. Raoul se ş i îndreptăspre uş ă . Aşdori săpetrec o zi la Blois. Raoul? — Aş a cred. Vei lua cu tine pe Grimaud ş i pe Olivain. Apoi salutăş i ieş i din odaie. devreme ce ai primit botezul luptei. nu voi socoti căam dreptul săies din cuvîntul dumneavoastră . ş iţ i-ai cîş tigat dreptul săte duci oriunde vrei. Privindu-l cum închide uş aş i auzindu-l cum îi strigăcu glasul lui voios ş i ră sună tor pe Grimaud ş i pe Olivain. domnule. care mi-e atît de scump. m-am gîndit cănumai doamnei ducese de Chevreuse. Am dormit prost. domnule. atît de bunăcu mine. — Abate-te pe la castelul Luynes. nu-i aş a.

Hotă rît. ră spunse Athos. iar Blaisois. aruncînd cerberului o privire mustră toare. scoase scrisoarea din buzunar ş i i-o întinse lui Aramis. încît orice umbr ădin sufletul contelui pieri la acest gînd. c ădomnul viconte tocmai pornea spre castelul Luynes. cum vă zuse căface elveţ ianul cu halebarda lui la Notre-Dame. un flă că u pe cît de voinic. un valet veni să -l salute din partea doamnei de Chevreuse. întrebăde abatele d'Herblay ş i. dup ăce îi mai d ă du cîteva îndrumă ri lui Grimaud.„M-a pă ră sit destul de repede. Dar se supune legilor firii. st ă rui atîta sădea ochi cu dînsul. prietene. auzind zarva asta neobiş nuită . în ciuda asigură rilor lui Bazin căstă pînul nu e acasă . Pe cînd Athos se uita cum Raoul încalecă .ş i căar fi fost foarte mulţ umit ăsă -l felicite. . Blaisos. încît Bazin se supă răfoc. ai insultat biserica! În clipa aceea. În schimb. care se dovedea tot valet de muş chetar atunci cînd i se urca sîngele la cap. o iubeş te pe copila aceea. Athos îş i zise c ănu era r ă u deloc ca Raoul s ăse afle în aceste clipe departe de Paris. De fapt. precum ş i de felul cum s-a purtat în luptă . puse mîna pe coada mă turii ş i se porni să -l burduş ească . priveş te mereu înainte. Blaisois se sinchisi prea puţ in de spusele lui ş i vru s ă treacăpeste el. care nu ie ş ea în ruptul capului din cuvîntul stă pînului să u. Avea însă rcinarea săspunăcontelui de La Fère căducesa aflase de întoarcerea tînă rului ei protejat. strigîndu-i: — Ai insultat biserica. Deş i vedea căBazin poartăhaina unui slujitor al bisericii. fă cu semn cu mîna lui Raoul c ăpoate săplece. Bazin propti respectuos coada mă turii în pă mînt. Raoul era atît de fericit. totul era gata de plecare. se gîndi el. La zece dimineaţ a. XLIV ÎNCĂO REGINĂCARE CERE AJUTOR Athos îi dă du de ş tire lui Aramis încăde dimineaţ ă . socotind căare de-a face cu un om dă ruit cu toate virtuţ ile acestei haine. d ă ruindu-ş i inima altora?" Ş i Athos îş i mă rturisi cănu se aş tepta cîtuş i de puţ in la o despă rţ ire atît de grabnică . Blaisois îl gă si pe Bazin îmbr ă cîndu-ş i anteriul de paracliser: în ziua aceea era de serviciu la Notre-Dame. Dar Bazin. adicăr ă bdare ş i dragoste creş tinească . pe atît de naiv. Aramis cr ă pă prevă ză tor u ş a odă ii de culcare. singurul servitor care îi mai ră mă sese. cugetînd mai adînc. oare pe mine m ăva iubi mai puţ in. Apoi. printr-o scrisoare încredinţ at ălui Blaisois. clă tinînd din cap. Aş a-i fă cutănatura. Athos îl sfă tuise săîncerce săvorbeascăchiar cu Aramis. — Spune-i doamnei ducese.

Să li mari. Bine. Aramis îl trimisese la vreo zece paş i. dintr-un pumn. Acolo se întîlni cu lordul de Winter. Într-adevă r. Blaisois se întoarse amă rît la hanul „Grand-Roi-Charlemagne". zise Athos. Aramis era lîngăei. ici-colo cu vechi ciubuce de aur. Athos se afla pe podul de la Luvru. mai ş tii? — N-o fi la mijloc povestea aia blestemată ? mormă i Aramis. În cazul ă sta. Ră bdare. — Nă tă ră ule! zise Athos. glă sui Aramis. de cînd mustru eu pe alţ ii.— Din partea contelui de La Fère? întrebăAramis. înseamnăcăva veni. se în ţ elege. domnule. dar e totuna. Dupăo clipă . în care m-a pus săînmoi trei-patru biscui ţ i stra ş nici. Ş i ce scop are vizita asta? continuăel. domnule. că ci ar avea ş i el partea lui: era de-ai noş tri. Mergem săfacem o vizitămaiestă ţ iisale regina Angliei. nu cumva mergem săne batem? N-am spada la mine în dimineaţ a asta. Atunci haidem! Ajunş i la Luvru. aş a cătrebuie s ătrec iar pe acasă . La lumina zilei. lordul de Winter intrăcei dintîi: de altfel un singur paznic veghea la poartă . — Încotro? întrebăAramis. Ş i intrăîn odaie fă r ăs ăîntrebe m ă car de pricina zarvei de adineauri. care tocmai sosea. privind în direc ţ ia str ă zii Bac. cu punctualitatea-i obiş nuită . Ş i. Tocmai atunci trecea pe acolo una dintre credincioasele sale ş i. De vreme ce Aramis a primit scrisoarea mea. o salutase cu cel mai fermecă tor surîs. să -mi iau una. el era: un tinerel. — Foarte bine. orice-ar fi. nu-mi mai place săfiu mustrat. — Nu-i nevoie. zise Athos. Un paracliser! Nu i-ar fi ruş ine! „Bun. ziduri coş covite. adevă rat. cum era tînă r ăş i frumoasă . aplecîndu-se la urechea lui Athos. — Da." La ora zece. zise de Winter. habar n-am. Iat ă un abate care a miruit pe unul ş i salutăo femeie: trebuie s ăfie Aramis. — Pe cinstea mea. — Dacăar fi a ş a. mi-a cerut iertare în fel ş i chip ş i m-a silit sădau pe gît douăpahare dintr-un vin muscat pe cinste. Aş teptarăîmpreunăaproape zece minute. rîzînd. care rezistaseră . Poate vrea s ăne cearăvreo m ă rturie. te altoieş te ca un drac. Milord de Winter începea săse teamăcăAramis nu va veni. Athos îi ceru săspunăce a fă cut ş i Blaisois îi povesti toatăpă ţ ania. fiindc ăam săînghit vreo mustrare. ba încă îl mai ş i stropise cu noroi ş i. îmbră ţ iş ă ri pline de c ă ldurăîntre Aramis ş i lordul de Winter. n-am fi conduş i la maiestatea-sa de că tre lordul de Winter. Urmară . nu măprea trage inima sămerg. un gur ă -cascăîi stă tea în cale. Aramis ş i englezul însuş i puturăsă -ş i dea seama de groaznica să ră cie a locuinţ ei pe care o milă zgîrcităo hă ră zise nefericitei regine. cugetăAthos în sinea lui. — Ră bdare. Athos. La dracu. N-ai spus căvii din partea mea? — Nu. despuiate de orice mobilă . —Ş i ce-a fă cut Bazin cînd a aflat c ăvii din partea mea? — Ah.

— Domnul nu este cavaler? se adresăregina lordului de Winter. Athos dă du pilda supunerii. dar împotriva voinţ ei mele. zise Aramis. Regina pă rea c ăaş teaptăcu neră bdare. nici valeţ i: iatăce-l izbi din capul locului pe Athos. la început. ş i pe dumneavoastră . ară tîndu-i din ochi mizeria din jur. Niciodatăn-am simţ it chemarea de a deveni slujitor al bisericii. zise ea. Era grav ş i liniş tit. uita ţ i-văîn jur! Veţ i fi surprinş i. dar nu sînt cu nimic mai puţ in omul în care maiestatea-voastrăva gă si cel mai devotat slujitor. continuăel. în schimb. interveni de Winter. Pentru a duce la îndeplinire un plan menit să -mi salveze viaţ a nu-l am decît pe lordul de Winter. armate: la un semn al meu. la cel dintîi zgomot pe care îl auzi în încă perea din faţ a odă ii ei. totul era gata sămă slujească . zise el. e nobilul conte de La Fère. cred într-adevă r că -l întreci pe bietul domn Voiture. — Doamnă . — Doamnă . ferestre fă r ăgeamuri ş i care nu se mai puteau închide. Athos. pe care văvă d pentru prima datăş i pe care văcunosc doar ca pe niş te compatrioţ i ai mei. — Domnul cavaler d'Herblay. am îmbr ă cat haina de abate. — Intraţ iş i fiţ i bineveni ţ i. Astă zi. Domnul. fă răîndoială . uitîndu-se cu tristeţ e în jur.. ră maserăîn picioare. comori. — Domnilor. domnilor. — Dacăte sile ş ti săfii spiritual. sutana mea se ţ ine doar într-un singur nasture ş i sînt gata oricînd săredevin muş chetar. morm ă i Aramis. nici ostaş i de strajă . domnilor. — Priveş ti la luxul meu? vorbi doamna Henriette. Athos surîse. Aramis roş i.. că ci. — Mazarin e aproape rege. care-ş i împunse în tă cere tovară ş ul cu cotul. orice va voi să -mi poruncească . Iar doamna Henriette aproape cănu mai e regin ă . spuse regina. rosti Aramis. observăAthos. întorcîndu-se spre Athos.paraginei. — Mazarin stămult mai bine. Aramis fierbea de furie: o asemenea strîmtoare îl scotea din fire ş i ochii lui cercetau fiece nouă mă rturie a cumplitei să ră cii din prejmă . Azi-dimineaţ ă . ieş i ea însă ş i în prag spre a întîmpina pe aceş ti prieteni de zile grele. Gentilomii pă ş irăîn odaie ş i. cer iertare maiest ă ţ ii-voastre. dar la un semn al reginei. — Domnul este abatele d'Herblay. de care v-am vorbit. un prieten de două zeci de ani. a că rui mare faimăe-atît de binecunoscut ămaiestă ţ iivoastre. Acum cîţ iva ani aveam în jurul meu gentilomi. e unul dintre acei viteji muş chetari ai regelui Ludovic al XIII-lea. nici covoare. doamnă . neş tiind căvoi avea cinstea s ăm ăînf ă ţ iş ez maiestă ţ ii-voastre. ră spunse lordul. e adevă rat. dar n-aşfi în stare să -mi ascund revolta de a vedea pe fiica lui Henric al IV-lea tratat ă astfel la curtea Franţ ei. . care îi poftea săse aş eze. sînt abate.

duce în Anglia povara unei existenţ e atît de dureroase. doamnă . — Ei bine. Din clipa cînd lordul de Winter l-a pă ră sit. în timp ce lordul de Winter o privea cu aerul că vrea să -i spună : „Nu v-am încredinţ at oare cără spund de ei?" — Dar dumneavoastră . ră spunse acesta. nu mai tr ă iesc. — Am avut cinstea săîntreb pe maiestatea-voastrăce anume doreş te săfacem. Plecaţ i în Anglia. — Simţ iţ i mă car un dram de compasiune faţ ăde atîta nenorocire? vorbi regina. — Va mulţ umesc. — Eu. regele. doamnă . — Citiţ i-o. în schimbul acestui sacrificiu pe care îl faceţ i pentru mine. Athos citi cu glas tare scrisoarea pe care o cunoaş tem ş i în care regele Carol întreba dacăi s-ar acorda ospitalitate în Fran ţ a. deş i el însuş ie scoţ ian. fiindcănu am nici un drept să cer. Dar ascultaţ i-mă . st ă rui regina. — Doamnă . de vreme ce sînteţ i dornici sa văpuneţ i în slujba unei biete prinţ ese pe care lumea întreagăo pă ră seş te. zise Athos. — Ah. Iatăscrisoarea pe care mi-a trimis-o prin milord de Winter. doamnă . soţ ul meu. ducele de York ş i prinţ esa Charlotte. îl urmez fă r ăsăcer vreo desluş ire. Athos ş i Aramis murmurarăo scuză . fie chiar ş i la moarte. privind-o pe reginăcu tot farmecul tinereţ ii sale. spuse regina. — Ei bine. Dac ă viaţ a a trei oameni poate săo ră scumpere pe a voastră . domnilor. încît e puţ in spus m ă rturisindu-văcăîş i cautăş i îş i doreş te moartea. domnul d'Herblay ş i cu mine. ci ş i cea mai nenorocitămam ă . domnule. atunci o iau înainte domnului conte. rosti regina. pretutindeni unde merge domnul conte. Mazarin a refuzat. domnule? se adresăregina lui Aramis. văfă gă duiesc nu săvă ră splă tesc. Ei bine. se aflădeparte de mine. cel puţ in doi dintre ei. gă siţ i-l pe rege. rosti Athos.— E de ajuns. domnilor. poate cer prea mult. fi ţ i prietenii lui. adînc tulburată . Cei doi prieteni schimbarăo privire plinăde dispreţ . eş ti într-adevă r un suflet nobil! exclamăregina într-o pornire de recunoş tinţ ă . înso ţ iţ i-l în luptă . în mijlocul scoţ ienilor în care nu se încrede. spre a-i fi de folos. asta poate v-ar r ă ni. ci săvăiubesc ca o sorăş i săvăam în inima mea înaintea oricui. domnilor. — Ei bine? întrebăAthos cînd ispră vi de citit. —Ş i acum. expuş i la loviturile ambiţ io ş ilor ş i duş manilor. adă ugăAramis. domnii mei. continuăea: eu nu sînt numai cea mai nefericit ăregină . de vreme ce aş a stau lucrurile. iat ăce trebuie săface ţ i pentru mine. Regele se aflăsingur cu cî ţ iva gentilomi pe care se teme în fiece zi sănu-i piardă . afarăde soţ ul ş i de copiii mei. ce e de fă cut? întrebăAthos. cea mai deznă dă jduităsoţ ie: copiii mei. cînd trebuie săplec ă m? . cu o plecă ciune adîncă . Dar cînd e vorba săslujesc pe maiestatea-voastră . o jur în faţ a lui Dumnezeu! Ş i regina ridicăochii încet ş i solemn spre cer. Citiţ i-o. în casa unde locuieş te ş i unde în fiece zi îl pîndesc urzeli mai numeroase ş i mai viclene decît toate primejdiile ră zboiului. Sîntem gata.

Lordul de Winter apucăpe strada Saint-Honoré. Salva ţ i-mi soţ ul. sfă rîmăbijuteriile ce ţ i-am dat. atît cît ne vor duce. doamnă . dacăîntîmplarea i-ar fi despă rţ it. Înmînăuna lui Athos ş i una lui Aramis. dupăce se vă zurăsinguri. în numele reginei. fiica ei. Dupăaceea plecarăto ţ i trei. îi slujiţ i pe Dumnezeu. — Eu. de Winter se opri. Cheltuieş te tot la nevoie. cred. Jos. — Doamnă . Regii nu pot fi puternici decît prin nobilime. sînt datoare săvă ră spund la fel. întrucît înţ elegeţ i sămăslujiţ i. adicăregeş te. spuse regina. Amîndouăerau adresate regelui Carol. salvaţ i-l pe rege! Ş i deş i nu v ăgîndiţ i la ră splata ce vi se cuvine pe pă mînt pentru aceastăfaptăplin ăde vrednicie. pentru ca. spuse Aramis. — Ei bine. scumpi prieteni. Iat ăcea dintîi clipăde bucurie ş i nă dejde pe care o tr ă iesc de cinci ani încoace. el văva ră spl ă ti. la nouă . fiindcăastfel ne sprijinim pe noi înş ine. Nu cumva sătrezim vreo bă nuială . Numai cămaiestatea-voastrămerge prea departe. Săsprijinim deci monarhiile. în capul scă rii.— Aş adar. vămulţ umesc în numele meu. dragul meu d'Herblay. Aveţ i să -mi spuneţ i ceva? Din aceast ăclipăam devenit prietena dumneavoastrăş i. . zise el. fă gă duind săne copleş eascăcu o prietenie cu mult mai presus de meritele noastre. Cei trei gentilomi îş i strînserămîinile. Disear ă . Ce zici de povestea asta. ne întîlnim la poarta Saint-Denis. doamnă . săpoatăfi recunoscu ţ i de rege. el care-mi citeş te-n inimătoatărecuno ş tinţ a faţ ăde el ş i faţ ăde dumneavoastră . Apoi îi ş opti lui de Winter: — Dacăî ţ i lipsesc banii. — Da. Eu r ă mîn aici. zise Athos. dar ace ş ti gentilomi săfie trataţ i aş a cum merită . doamnă . dragul meu conte? — Încurcată . slujind un prin ţ atît de nefericit ş i o regina atît de virtuoasă . lă saţ i-mi speranţ a căv ă voi revedea pentru a vămulţ umi eu însumi. nu ş ovă i o clipă . domnilor. Văsîntem devotaţ i cu trup ş i suflet. iar nobilimea nu poate fi puternicădecît prin regi. apoi vom lua diligenţ a. sînt singur pe lume ş i nu rîvnesc decît să slujesc pe maiestatea-voastră . cealalt ăde prinţ esa Henriette. Regina le întinse mîna ş i ei o să rutară . — Acum săne desp ă rţ im. — Dar ai primit totul cu însufleţ ire. Vom că lă tori cu caii mei. domnilor. Athos ş i Aramis ră maserăîmpreună . — Ah. Vă mulţ umesc încăo dată . aş teptînd. scoate diamantele ş i vinde-le: vei lua pe ele între cincizeci ş i ş aizeci de mii de livre. milord. nu am nimic s ăcer maiest ă ţ ii-voastre. mormă i Athos. nu? — Aş a cum voi face întotdeauna cînd e vorba de apă rarea unui mare principiu. decît săse roage pentru noi. Regina pregă tise douăscrisori: una era scrisăde ea. tare încurcat ă . miş catăpînăla lacrimi. v ăînvoi ţ i? exclamăregina cu bucurie. Îl slujim pe Dumnezeu. ş i cum puterea mea e prea mă rginităpentru a ră splă ti un asemenea sacrificiu. Da. spuse Aramis.

dar ş i foarte necesară : Ai bani? — Am ceva.ş tiu. pe care arendaş ul meu mi i-a trimis în ajunul plecă rii de la Bragelonne. — Iar eu. pe cinstea mea. prostească . zise Aramis. — Nu-i taina noastră . nu trebuie săavem nici cea mai micăp ă rere de ră u. sănu mai amestecă m pe nimeni în povestea asta. lordul de Winter e bogat. dar trebuie sălas cam jumă tate lui Raoul: un tînă r gentilom se cade sătră iascăaş a cum se cuvine. trebuie săte întorci la o aceeaş i primăîntrebare. sînt grosolani ca toţ i bă utorii de bere. n-am decît vreo cincizeci de pistoli. dragul meu. — Ai dreptate. — Lordul de Winter e deocamdatăsă rac lipit. Într-un cuvînt. dragul meu Aramis. ba cîteodatămi se nă zare căel e Aramis ş i eu sînt vicarul. Ş i-apoi. dragul meu! E spadasin ca ş i mine. ră spunse cu liniş te Athos. Însăîn toate. întorcîndu-mi pe dos toate buzunarele ş i ră scolind prin toate sertarele. într-atît ne asemă nă m unul cu celă lalt. Din fericire. Un fel de frate geamă n. — Uite unde-ar fi bun baronul Porthos! zise Aramis. Aş a ne punem la adă post de primejdia temniţ ei ş i ne purtă m totodatăca ni ş te eroi – alegerea e lesne de fă cut. cam vreo sutăde pistoli. pe care l-am întîlnit ieri searăla doamna de Rambouillet. — Ai dreptate. S ăţ inem pă rerea asta de r ă u în sinea noastră ş i sănu mai pomenim de ea. Sutana îl cam apasăş i cred căş i mie mi s-a f ă cut lehamite de ea. Ah. Nu pot să -i sufă r pe englezi. De altfel. nu gă sesc mai mult de zece ludovici. ori la fortă reaţ ăVincennes din pricinăcăam înlesnit evadarea domnului de Beaufort? vorbi Athos. Dar tu? — Eu sînt sigur că . s-ar schimba faţ a lucrurilor. — Sînt lucruri care suferăamînare? — N-am încotro! — Despre ce-i vorba? — Mai întîi a loviturăde spad ăvicarului. Aramis. credemă . sînt convins . Mi-a parut cam pornit ş i-a avut o purtare ciudatăfaţ ăde mine. Sînt convins că . Ce faci pînădiseară ? Eu sînt nevoit săamîn două lucruri. fă cînd un asemenea lucru. Crede-m ă . umblădupăfuste ca ş i mine. dacăi-aşda una. care m ăplictiseş te ş i măsupă ră .— Mergem acolo ca săfim uci ş i. ză u. ar pă rea căne îndoim de noi înş ine. — Haida-de! O ceartăîntre popi! Un duel între aliaţ i! — Ce vrei. — Uite unde-mi pare ră u dupăd'Artagnan! zise Athos. Aramis. — Ce pungăplin ă ! — Ce spadămîndră ! — Să -i atragem de partea noastr ă . e un încurcă -lume din pricina că ruia tabă ra noastrăva pierde partida. cum am fă cut azi-dimineaţ ăcu mititelul ă la care m-a stropit cu noroi. fiindc ăCromwell s-a fă cut st ă pîn pe averea lui. — Era oare mai bine săr ă mînem aici ş i săfacem o plimbare la Bastilia.

— Oh! E ceva foarte important. — Tii! fă cu el. Athos se duse în vizităla doamna de Vendôme. în caseta mea de bronz. dacăş i al doilea lucru pe care-ţ i pare r ă u cănu-l duci la îndeplinire se dovedeş te tot atît de important ca primul. — Spre marea mea pă rere de ră u. Raoul s-a dus la Blois ş i nu mai ş tie de plecarea mea. Îmbrş ş iş eazş -l pe Porthos din partea lui Aramis ş i a mea. ză u. îi mă rturisi Athos. f ă r ăsălă să m mă car un cuvinţ el de ră mas bun lui Porthos ş i lui d'Artagnan. — Dacăe s ănu te mai întorci. zise Athos.. mai degrabă . vei avea o asemenea scuză . ş i-l vei amîna mai ales căla întoarcere. nu vrei sămîncă m împreunăla ş apte? — Prea bine. — Atunci fă -l numaidecît. cred căte-ai ţ ine numai de nebunii! Acum săne despă rţ im: eu am una sau douăvizite de fă cut ş i trebuie săscriu ş io scrisoare. Greş im fă r ăîndoială . I-am îmbră ţ iş at din . Aramis.. Numai seara. plec împreunşcu Aramis într-o chestiune de mare însemnş tate. dacăm ămai întorc. ori. Pe curînd. " Ş i trimise scrisoarea prin Blaisois. — Am avut eu grijă . Haide. prietene. surîse Athos. de i-aşavea! — Da. — Înţ eleg. seara foarte tîrziu. — Ce vrei. — Din nenorocire. dragul meu.căasta n-ar schimba decît faţ a domnului de Retz. Aşfi dorit sş -mi iau r ş mas bun de la tine dar nu am timp. nu mai dispuneţ i de voi înş ivănici unul. iar la ş old îi atîrna acea veche spadăpe care o tr ă sese din teac ăatît de des ş i era gata mai mult ca oricînd săo tragăş i acum. încuviinţ ăAramis. am dou ă zeci de vizite de fă cut ş i tot atîtea scrisori de scris. Vino sămăiei pe la opt. nici celă lalt: tu eş ti omul reginei Angliei. el omul Frondei. dragul meu prieten. l ă săvorbăla doamna Chevreuse căa trecut pe acolo ş i scrise urmă toarea scrisoare lui d'Artagnan: „Dragşprietene. spune-i sşdeschidşpachetul pecetluit pe care st ş scris numele lui ş i pe care îl va gş si la Blois. Aramis sosi: purta uniforma de cavaler. unul. La miezul nop ţ ii. Prin urmare. de altfel. Vegheaz ş asupra lui în lipsa mea cît poş i mai bine ş i. nu mai ai două zeci de ani. sau poate rş mîi cu bine pentru totdeauna. nu pot să -l fac cînd vreau. la naiba! Ah. Aş a căsăl ă să m lucrurile cum sînt.. La ora hotă rîtă . dacşse întîmplşsşnu mai ai veş ti de la mine de azi în trei luni. dacăplec ă m aş a. Nu uita cş -ş i scriu ca sş -ş i spun încşo date cîtşdragoste îş i port. — Da. Eu. astea-s lucruri lesne de amînat. Ş i cu aceste cuvinte se despă rţ iră . a cş rei cheie ş i-o trimit. ce-ţ i mai pasă ? Fii om de înţ eles.. — Cam aş a ceva.

S. Ceea ce ţ i se oferădin toat ăinima. D'Artagnan. pe cinstea mea. D'ARTAGNAN P. Athos o desfă cu ş i începu prin a scoate din ă untru un bileţ el pe care stă teau scrise urmă toarele: „Iubite conte. cincizeci de ludovici. Aş adar. Aramis. dar e atît de ager. Cînd pleci într-o cş lş torie ş i. Al tş u. mă rturisi Athos. —Ş i eu la fel. Spune ce ai de gînd cu banii aceş tia. Îmi pare ră u numai cănu l-am îmbră ţ iş at pe d'Artagnan. Raoul mi-e drag ca ş i copilul meu. n ă tă ră ule? se supă răAthos. oricît era el de partea lui Mazarin. — Pă i am plecat fă r ăs ăaş tept. Fireş te cş cei cincizeci de ludovici pe care ş i-i trimit sînt ai t ş i cum sînt ş i ai lui Aramis. —Ţ i-am spus eu s ăaş tepţ i un ră spuns. zise Aramis. Ia tu două zeci ş i cinci ş i dă -mi-i mie pe ceilalţ i două zeci ş i cinci. dar m-a chemat înapoi ş i mi-a dat asta. mşrog din suflet lui Dumnezeu sşnu ajung sş -i fiu tatş . ş i chiar dacăn-aşavea nevoie. Dar. cînd am chibzuit lucrurile. dragul meu conte. — Uite. — Ei bine. iatără spunsul domnului d'Artagnan. Chiar la sfîrş itul mesei se ivi Blaisois: — Domnule. ai lui Aramis cum sînt ş i ai tş i" Athos surîse ş i o lacrimăînroura ochii să i frumoş i. — SlavăDomnului. mai ales. Ş i acum. tot i-aşp ă stra. crede-m ş .partea amîndorura. zise Aramis. La toate te gîndeş ti. pentru trei luni. deş i m-aşmîndri cu un fiu ca el. diavolul. nu cred nici un cuvînt: cine are inima ş i spada dumitale învinge orice piedicş . Te implor sşnu le dai o prea greş it ş întrebuin ş are. Tot bani cu chipul regelui Ludovic al XIII-lea. Ş i scoase la ivealăo pungără sună toare ş i pîntecoas ă . îl iubea deci ş i acum. te-ai hot ă rît în privinţ a că lă toriei? — Pe deplin. Se înş elege f ş rşs ş mai spun cş . acum plecă m? . Cît despre povestea cş n-am sş te mai revş d. încît ne-ar fi ghicit planurile. trebuie săprimeş ti din toat ăinima. ş i nicidecum «cu bine pentru totdeauna». n-ai niciodatş bani destui. îi pă strezi sau îi trimiţ i înapoi? — Îi pă strez. Mi-aduc aminte de zilele noastre de lipsşş i-ş i trimit jumş tate din ce am: sînt bani pe care am izbutit sş -i storc de la Mazarin. din ziua cînd l-am vş zut. sînt foarte mulţ umit săpă ră sesc Parisul în clipa de fa ţ ă . pe curînd. sînt fericit s ăv ă d căeş ti de partea mea. conte. Ei. r ă sturnînd punga pe masă . — Eş ti un om minunat. pentru care avusese întotdeauna o dragoste plinăde duio ş ie.

Dar tu n-ai un valet? — Nu. îş i ofer eu însumi: ai aici dou ş sute de pistoli cu care poş i face tot ce pofteş ti ş i pe care mi-i vei înapoia atunci cînd se va ivi prilejul. — Ce e? — Domnul Porthos tocmai a plecat de la noi. Ce-i asta? — Staţ i. atunci îl iei pe Blaisois. — Spun. domnule abate. — Bucuros. — Oh. Scapă r ăîndat ăamnarul ş i aprinse o lumînare încolă cit ăpe care o folosea la sfeş nicele lui. În colţ ul stră zii îl întîlnirăpe Bazin.— Cînd vrei. — O clipă . e o scrisoare. Nu-ş i trimit mai mult de teamşcş n-ai primi o sumşmai mare. lă sînd asta pentru dumneavoastră . luînd punga pe care i-o întindea Bazin. cşplecaş i într-o cş lş torie de douş -trei luni . cum nu te îndoieş ti. deş i îl iubesc din toata inima: fireş te însşcş ceea ce îş i trimit ş ie îi trimit deopotrivşş i lui. Grimaud se ivi în prag.Cum ş tiu cş nu-ş i place sş ceri de la prieteni. Într-adevă r. n ş dş jduiesc. zise Athos. slavăDomnului căajung la timp! strigăBazin. Mşadresez ş ie. — Adică ? . Aflu prin d'Artagnan. vesti el cu zgîrcenia-i obiş nuit ăla vorb ă . îmi impune ş i azi. — Bine. — Săplec ă m. Sînt. În clipa aceea. atunci cînd ai asemenea prieteni. zise Bazin. — Te-am prevenit cădacăîmi spui altfel decît cavaler. ce zici de asta?! exclamăAramis. caii a ş teptau înş eua ţ i. dragul meu d'Herblay căe aproape un sacrilegiu săpui la îndoialăprovidenţ a. — Pă i cum o s-o citeş ti? întreb ăAthos. o sş cer sş -mi trimitşde la unul din castelele mele. — Bun! fă cu Aramis. Cei doi vale ţ i încă lecar ăş i ei. Numai la Bracieux am douş zeci de mii de livre în aur." — Ei bine. ş i nu poate s ăplece de la Notre-Dame. dupşcum ş tii. Zicea c ăe ceva grabnic ş i cătrebuie săvăajungăîn mînăînainte săporniţ i la drum. se învoi Aramis. E întuneric bezn ă . Nu te teme ca asta mş strîmtoreaz ş : dacşam nevoie de bani. nă tîngului de Bazin i-a tr ă znit săse fac ăparacliser. care alerga să -ş i dea sufletul. DU VALLON DE BRACIEUX DE PIERREFONDS. îţ i frîng oasele. La lumina acestei lumînă ri Aramis citi: „Dragul meu d'Herblay. al tau devotat. cu care n-aşş ti ce s ăfac. fiindcăeu îl am pe Grimaud. — Gata. întrucît contele de La Fère. Săvedem scrisoarea. chiar fş rşvoia mea. precum ş tii. care mş îmbrş ş iş eazş din partea ta ş i a contelui de La Fère.

ară tînd spre o ferestruicăa pivniţ ei. Ş tiu un han unde nu trage prea multălume. unul. dup ăvreo douăsute . dincolo de copacul ă sta e un loc ş or unde am crezut că . la „Spada Marelui Henric". ceea ce se numeş te oraş ul-de-jos nu exista. spuse de Winter. În cele din urm ă . — Pe legea mea! Eu. sosirăla Boulogne. Lordul de Winter îş i urmăcalea în lungul bulevardelor mă rginaş e. Uite. m-am dus pe copcă ! Îş i urmar ăcalea. oraşaproape pustiu pe atunci. spre a intra în oraşpe o altăpoartă . Împă rţ irea odatăfă cutăla lumina lumîn ă rii lui Bazin. Odihniţ i-văş i peste douăceasuri săfiţ i la dig. Măreped pîn ăacolo. ca ş i cînd i s-ar fi povestit o ispravăde-a altuia. clă dit în întregime pe o în ă lţ ime. — Domnilor. de pildă . Boulogne era o poziţ ie f ă răde pereche. Dupa un sfert de ceas. unde îi aş tepta de Winter. iar dumneavoastrătrageţ i la hanul cel mai bun din oraş . Zis ş i fă cut. Aramis? Aici l-a nimerit glonţ ul ă la ră mas de pomină . în care timp cei doi prieteni intrarăpe poarta în faţ a că reia se aflau ş i. spuse: — Cîrnaţ i! Athos izbucni în rîs. spre seară . Ajungînd în faţ a hanului unde stă pînul să uş i cu el fă cuserăo petrecere straş nică . erau la poarta Saint-Denis. mă rturisi Aramis. ş i aceast ănă zbîtie din tinereţ e i se pă ru ş i acum plinăde tot atîta haz. săfacem ş i aici cum am fă cut la Paris. — DacăMousqueton ar fi cu noi. zise Athos. săne despă rţ im. pe o vreme minunată . Ajunserăla porţ ile oraş ului. drum care le era atît de cunoscut ş i care reînvia în mintea lui Athos ş i Aramis unele dintre cele mai frumoase amintiri din tinereţ e. iar hangiul e omul meu credincios.— Adicăîmpă rţ im pistolii lui Porthos. dupădouăzile ş i o noapte de drum. Parcăş i azi măia cu frig cînd mi-aduc aminte. ajungînd în locul unde avuseserăde furcăodinioarăcu pavagiii. ce-ar mai fi tremurat! Ţ i-aduci aminte. gata. cei doi prieteni pornirădin nou la drum. se apropie de Athos ş i. PARTEA A DOUA I UNDE SE DOVEDEŞ TE CĂPRIMA PORNIRE E ÎNTOTDEAUNA CEA MAI BUNĂ Cei trei gentilomi apucarădrumul Picardiei. ca sănu batem la ochi. Curînd veni rîndul lui Grimaud să -ş i adune amintirile. i-aşîngă dui sătremure. Barca noastrătrebuie s ăne aş tepte acolo. aş a cum am împă rţ it ludovicii lui d'Artagnan. socotind cămăaş teaptăceva scrisori.

la fel de curtenitor. purta cu destulăeleganţ ăo spadălungăla cingă toare. se opri în loc auzind numele de Winter. putea tot atît de bine săse fi oprit din întîmplare. pe care îl observaserăei mai întîi. fă răsăle scoatăş eile. dar. — Da. întrucît se fă cuse tîrziu. Acum. se plimba mîhnit încoace ş i încolo pe dig. îi privi ş i el cu stă ruinţ ăş i pă rea căarde de neră bdare săle vorbească . Ş i colo e corabia care se pregă teş te săridice ancora ca săne ducăla destina ţ ie. trecuse de vreo două -trei ori pe lîngăei. Ajunş i pe dig. le dă durăîntîlnire la dig. ră spunse Aramis. salutîndu-i cu mult ăeleganţ ăş i politeţ e. cei doi prieteni atraserăatenţ ia cîtorva trecă tori. izbuteş te săse menţ inămulţ umită celeilalte jumă tă ţ i: asta poate sămai dureze multăvreme. nici aruncat în temniţ ă ? . Omul acesta. Nu-i prea plă cut săstai aici: nu trece mă car o singurăfemeie.de paş i. n-a fost nici pus pe fugă . — Domnilor. Dar cum nu i se citi nici o tulburare pe chip. Îmbră cat în negru. prin nu ş tiu ce aer lipsit de stinghereală . poruncindu-le sănu schimbe nici o vorbăcu nimeni. venim de la Paris. încît. rosti Aramis. iar stă pînii ner ă bdă tori s ăse îmbarce. Trage cu urechea. De îndatăce-i ză ri. — În sfîrş it. domnule. următîn ă rul. Cu ce văputem fi de folos? — Domnule. în timp ce amîndoi prietenii cercetau barca. p ă reau gata săse învă pă ieze ca ochii unui tigru. Umbletul lui. zise Athos. —Eş i nu e ministru. Athos ş i Aramis se oprirăsăse uite la o barc ălegatăde un bulumac ş i gata s ăo porneascăîn larg. în ciuda încetinelii ş iaş ovă ielii cu care se ră sucea pe că lcîie. Lă sar ăcaii s ăse odihnească . prin intrigi ş i fă gă duieli. Avea ochii de un albastru atît de spă lă cit. fă răîndoială . Era tînă rş i palid. Se înţ elege căaceast ăporuncăîl privea numai pe Blaisois. domnule. continuăel. Pentru Grimaud devenise de prisos de o veş nicie. era bă ţ os ş i îndră zneţ . din aceeaş i pricinăce-i fă cuse remarcaţ i la rîndul lor de că tre al ţ ii. dupăculorile ce se oglindeau în ei. Adicăjumă tate de Fran ţ ăîl alungă . ori cel pu ţ in sînteţ i stră ini de Boulogne. Într-adevă r. ră spunse Athos. — Tă cere! fă cu Athos. orice ar fi. dupăcum vedeţ i. vorbi tînă rul. Iertaţ i-mi curiozitatea. dar vă d c ăveniţ i de la Paris. — Da. — E barca noastră . numai de Winter s ănu ză bovească . Athos ş i Aramis coborîr ăspre port. Mai cu seamăvă zurăpe unul asupra c ă ruia ivirea lor fă cu oarecare impresie. Sînteţ i atît de bun să -mi spuneţ i: eadevă rat cădomnul cardinal Mazarin n-ar mai fi ministru? — Iatăo întrebare ciudată . ră spunse Athos. care te face oricînd sărecuno ş ti pe omul deprins cu drumul. întrebăstr ă inul. Prin veş mintele lor pline de praf. Vale ţ ii se a ş ezară sămă nînce. gă sir ăhanul pomenit. tîn ă rul care.

Uiţ i ca la auzul acestui nume tînă rul s-a oprit în loc? — Un temei în plus ca. — Zic căe un provincial care se plictiseş te. atunci cînd ţ i-a vorbit. cu buzele subţ iri. ai săspui c ărepet mereu acela ş i lucru ş i căsînt cel mai fricos dintre fricoş i cu nă ză relile mele. domnilor. hot ă rît. — Iar tu uiţ i ca ai fost ş i mai neprev ă ză tor. ş i-atît cît poate sem ă na un bă rbat cu o femeie. — O ceartă . Îţ i jur căm-ar încînta tot atît de puţ in ca ş i pe tine să -l întîlnesc în calea mea pe acest pui de ş arpe. măsileş ti sămăgîndesc! fă cu Aramis. — Ai poftăde glumă . zise Aramis. ză mislit de milady.— Nu. zise tînă rul depă rtîndu-se. Nu. Aramis! — Obiş nuinţ a. vrei să -ţ i mă rturisesc ceva? Sînt ş i eu tare curios să -l vă d pe tînă rul ă sta mai de aproape. ai greş it căi-ai ră spuns aş a cum i-ai ră spuns. — Ca urîţ enie. spuse Aramis. dă -i înainte. uite-l ş i pe de Winter. domnule. urmă rind cu privirea pe tîn ă rul care tocmai dispă rea dupăni ş te coline de nisip. dacăe vreun spion. — Eh. — De ce-ar fi în stare un spion? Nu mai sîntem pe vremea cardinalului Richelieu. m-am purtat la fel. —Ş i i-ai ră spuns aş a? — Nimic nu măîndrept ă ţ ea să -i ră spund altfel. care. ză u aş a: gura asta fin ă . pomenind numele lordului de Winter. ori vreun spion care iscodeş te. da. — Bun. zise Athos. — Ei. ş i acum. — Totuş i. — De ce? — O sărîzi de mine. Îi vă d venind la vreo două zeci de . cel puţ in deocamdată . poruncea săse închidăporturile. ochii ă ş tia care ascultăparcănumai de poruncile minţ ii ş i niciodat ăde cele ale inimii. —Ş i de cînd ţ i-e teamăde o ceartă ? — Mătem de ceartăîntotdeauna cînd sînt aş teptat undeva ş i m-ar putea împiedica săajung la vreme. îl lini ş ti Athos. ce vrei. — Aha. nu ţ i se nă zare nimic. — Cu cine gă seş ti căseamă năomul ă sta? — Ca urîţ enie sau frumuseţ e? rîse Aramis. gă sesc căai dreptate. Aramis. Un oarecare bastard. cînd stau săcuget.. la naiba. zise Athos. i-o întoarse Athos. Acum n-ar mai trebui decît săse lase aş teptaţ iş i valeţ ii noş tri. — Lasăasta. De altfel. — Ce zici de întrebă re ţ ul ă sta? morm ă i Aramis. s ă -l pofteş ti să -ş i vad ă de drum. — Vămulţ umesc pentru bună voin ţ ă . — Nu-ţ i face griji.. A fost politicos cu mine. pentru o simplăb ă nuială . iubite prietene.

apă ruse pe ecluz ă . spuse încet Athos lui Aramis. de ce gîfîi aş a? zise Athos. gîndinduse vă dit la altceva. murmurăAthos. Athos. care se lă ţ ea pe încetul. Ş i din nou întoarse capul. Tînă rul. vuietul vîntului. că ci îş i asculta prietenul. prefer mîn ă stirea de la Noisy. Ş i întoarse din nou capul. unde soarele lă sase în urm ădoar un nor de aur. — Crezi căne îmbarcă m în timpul nopţ ii? întrebăAramis. aruncînd o privire spre asfinţ it. Trecînd pe lîngădune mi s-a pă rut. nimic. S ămergem. — Ei.. în locul lor. ca osîndiţ ii lui Dante. — Are ceva cu noi. darmite noaptea: mugetul valurilor. ca ş i cînd ar fi vrut sa priveascăla îmbarcarea lor din partea cealaltăa portului. Nu-mi place marea nici ziua. Îl recunosc pe Grimaud dupăfelul cum ţ ine capul ţ eapă n între umeri ş i dupăpicioroangele lui. S ăfie cu adevă rat un spion ş i săaibăde gînd săse împotriveascăîmbarcă rii noastre?" Cum însă . În clipa aceea. aflatădoar la vreo două zeci de paş i. — Ce ai. iuţ i pasul ş i se apropie de ei cu o grab ă neobiş nuită . Ce naiba o fi avînd de se tot uităîndă ră t? De Winter. Athos zîmbi cu zîmbetul lui trist. — Haidem. vă zîndu-i ş i el. Ajunserăla treptele care coborau spre barc ă . coborî treptele. continuăde Winter. la rîndul lui. Iatăcolo ş i corabia noastră . o vede ţ i? Aşdori s ăm ăş tiu cît mai curînd pe punte. săne îmbarcă mş i. încuviinţ ăAthos. „Oho! îş i zise el.paş i în spatele lordului. Tony ne poartă armele. — Nimic. ca sătaie drumul. — Drace. de- . era prea tîrziu sămai facăceva. mormă i Aramis. — Tot ce se poate. Prin pîcla tot mai deasăa înseră rii crezu că -l recunoaş te pe tînă rul cu întrebă rile. legă narea îngrozitoare a vasului. — Ce-o fi avînd prietenul nostru? ş opti Aramis. îngînăde Winter. Aramis îl urmă . nu cumva ai uitat ceva? — Nu. fă r ăs ă -l scape din ochi.. nici vorbă . De Winter lă s ăs ă treacăîntîi valeţ ii – pe cel care purta armele ş i pe cei care purtau cuferele – apoi o porni în urma lor. scufundîndu-se în mare. barca trebuie săne aş tepte. Nu-i nimic. chiar dacăstră inul ar fi avut asemenea gînduri. Athos se uităla Aramis. — L-a vă zut. măfră mîntăun gînd. fă cu Aramis. Dup ăo clip ăse îndrepta spre de Winter. că rora Satan le-a sucit gîtul să -ş i privească întruna că lcîiele. milord. mă rturisesc. odatăîn larg. Parc-ar fi blestemat. Athos ză ri un om care se apropia de ţ ă rm. s ăpoftească ! Să ri ş i el în barcăş i barca se desprinse numaidecît de mal. paralel cu digul: zorea pasul.

Cît despre Grimaud. — Atunci. — Foc! strigăGrimaud. fiul lui milady. unchiule. pe mal: priveş te. — El e . ră spunse Athos. întorcîndu-se spre ei. însăfiul nu ne-a fă cut nimic. murmurăde Winter. Tînă rul se apucăs ă -i urmă rească . eu sînt. pierzîndu-ş i cump ă tul. încît ai fi crezut căvrea săsarădintr-o clipăîn alta. asemenea unui înger blestemat. care a intrat în vorb ăcu noi ş i care ne aş teaptăacolo. cu braţ ele încruciş ate la piept. unde tocmai se aprinsese farul. secretarul ş i prietenul lui Cromwell. Stă tea chiar pe buza stîncii ş i într-atît se aplecase înainte. Eu. Trei oameni curajoş iş i hotă rîţ i. Ş i. da. Îl vă zurăde departe cum se caţ ă r ăpe stîncă . — Da. el e fiul lui milady. — Că lugă rul! exclamăGrimaud. — Mama era o sceleratăcare a că utat s ăloveascăîn noi ş i în cei care ne erau dragi. Grimaud. astfel încît sădomine trecerea bă rcii. De Winter se întoarse înspre partea încotro Aramis ar ă ta cu degetul. — Ehei! fă cu Aramis spre Athos. — Săte ia dracu! izbucni Aramis. Tînă rul e un spion. ba mai degrabăle-o luăînainte. eu. el e că lugă rul. Eu.strigălordul de Winter. că lugă rul. glasul. strîngînd braţ ul lui Athos. vorba. ş i te cunosc atît pe tine cît ş i pe tovară ş ii t ă i. apucăuna din cele douămuschete din bretele lui Tony. — Cel care ne-a urmă rit. Ei bine. ş i o stînc ăpovîrnitădeasupra apei. El e nepotul. oprind împuş că tura. se aflau în barcă . Athos se repezi ş i apuc ăţ eava armei. El e! Adineauri mi s-a p ă rut că -l recunosc ş i nu m-am înş elat. înfă ţ iş area acestui om îi umplurăpe tustrei de groază .pă rtîndu-se sub sforţ area a patru vîslaş i vînjoş i. o încarcăş i-l luăla ochi pe tînă rul care st ă tea în picioare pe stîncă . — Da. — Destul căi-am omorît mama! zise în ă buş it Athos. — Care el? întrebăAramis. ca ş i stîncăpe care tînă rul aş tepta în picioare. aş teaptă ! mormă i Aramis. care se ridicase în picioare săvadăurmarea împuş că turii. cu siguran ţ ă . — Fiul lui milady. a că ror b ă rbă ţ ie nimeni n-ar fi îndră znit săo pun ăla îndoial ă . acestuia i se ridicase pă rul mă ciucăîn cap ş i sudoarea îi brobonise fruntea. în capul gol. Barca trebuia sătreacăîntre capul digului. cu acel înspă imîntă tor sînge rece de care dă dea dovad ăîn cele mai grele împrejură ri. Tînă rul auzi aceste cuvinte. — Cine-i tîn ă rul? întrebăde Winter. — Ah! zise Aramis. Lumina farului învă luia mica strîmtoare pe unde avea sătreacăbarca. . aş a cum spune? — Din nefericire. Îl aveam în b ă taia puş tii ş i i-aşfi trimis glonţ ul drept în piept.

nu mai sîntem oameni? — Ba da. — Atunci nu mai înţ eleg nimic! clă tinăenglezul din cap. Athos se întoarse cu o vă dit ăsforţ are. Hohotele lui stridente ş i cuvintele-i pline de ameninţ are plutir ăpe deasupra bă rcii ş i. purtate de vînt. că ci glasul lui Athos tocmai îi rostea gîndul. — Ah! Voi sînteţ i. — Uite ce e. Cîrmaciul ră spunse ş i barca se lipi de vas. Poate c ăîncămai e timp. — Taci. Dar cel de colo e un demon. stă tea acolo tot în picioare. pe cît se pare. — Oare ce cautăla Boulogne? întrebăAthos. se pierdur ăîn adîncurile depă rtă rii. Ce naiba. ca un muget. Abia puseserăpiciorul pe punte. Dacăaşputea. acum văcunosc. zise de Winter. valeţ iş i bagaje furăsus pe punte. continuăAthos. aducîndu-le o ultim ă . În clipa aceea un glas ajunse pînăla ei. cu aerul omului care socoteş te de prisos săse mai împotriveascăunei for ţ e supranaturale. — Hotă rît. mă rturisi Athos.se lă s ăîn barc ă . ar fi trebuit săş tie de plecarea noastră . Ş i uite. nici nu s-a clintit din loc. prietene. Aramis fremă ta. — Ca săte urm ă rească . continuăAramis. Pe dată . Cei trei prieteni aruncarăfă răsăvrea o ultim ăprivire că tre stînca pe care se mai vedea desluş it umbra ameninţ ă toare a urmă ritorului. aşplînge. Ah. — Măurmă re ş te pe mine. îl întrebă : — Cînd ajungem în Anglia? Acesta nu-l auzi ş i nu-i ră spunse. Stă pînul corabiei nu-ş i aş tepta decît că lă torii ca săridice ancora. Ş i. Athos luămîna lui de Winter într-a lui ş i.. Într-adevă r. De Winter nu ră spunse decît printr-un oftat. — Calm! îl povă ţ ui Athos.. căm-ai silit la o nebunie cu înţ elepciunea ta. Athos. auzindu-l de astădată . — Totul s-a sfîrş it. Vezi. oameni. În clipa aceea cineva îi strigăde pe corabie. ră spunse Aramis. se stră duia săg ă seascăîn toate cauza ş i se sinchisea prea pu ţ in de urmă ri. cred căam greş it. Tînă rul izbucni în rîs. căş i pornirăspre larg. Grimaud scoase un mormă it surd. zise Aramis. fiind întruchiparea raţ iunii. iar farul îl înv ă luia cu un nimb de lumină . a sosit aici înaintea noastră . unde trebuiau sădebarce. voi sînteţ i! strig ăel. ba chiar dupătoate probabilită ţ ile. îndreptîndu-se spre Hastings. care. împiedicîndu-te adineauri să tragi. Aramis. că ci vederea tîn ă rului de pe stîncăîi fă cea ră u. mătem. Athos. i-o întoarse Aramis. plesnindu-ş i descurajat palmele. că utînd săschimbe vorba. întreabă -l pe unchi dac ăaşgreş i scă pîndu-l de scumpul nepot.

aflînd aceastăveste. Soarele. lupta început ă cu Parlamentul. domnilor din Parlament. la care fuseserăpoftiţ i mareş alul de La Meilleraie ş i domnul de Villeroy pentru căerau de partea lui Mazarin. săvedem ce-o sămai ziceţ i! Cu acest prilej. în schimb. fusese un triumf ş i încăun triumf deplin: toatălumea îş i dă dea seama de îndoita victorie a curţ ii. nici chiar tînă rul rege. care luase parte cu stră lucire la luptă . Toate ipotezele puse peste noapte ş i care întîmpinau împotrivirea Parlamentului. cît ş i de la spanioli. aş a ca aveau multăcă utare. Fiecare ţ inuse să -l vadăpe tînă rul rege ală turi de mama sa ş i de faimosul cardinal Mazarin. Pră vă liile erau pustii. în cinstea victoriei de la Lens. Nu se fă cuse încăabuz de aceste ceremonii. Guitaut ş i Comminges pentru căerau devotaţ i reginei. pe care . casele ză vorîte. ale că rui simţ ă minte trufaş eş i nestă pînite se potriveau atît de bine cu ale ei. vestităde Prinţ prin domnul de Châtillon. Un consiliu avusese loc în aceeaş i sear ă . Doar un singur lucru. astfel cănu era nimeni. Ş tirea era hotă rîtoare: ea încheia. aveau întotdeauna drept motiv nevoia de a susţ ine onoarea Franţ ei ş i nă dejdea îndoielnicăde a învinge duş manul. victoria era în mîna lui. în Anglia! II TE DEUM ÎN CINSTEA VICTORIEI DE LA LENS Toatăacea forfotăde care doamna Henriette îş i dă duse seama. aurind turlele posomorîte ale oraş ului. Nu se aflănimic despre hot ă rîrile luate la acest consiliu. anume căduminica urmă toare va avea loc un Te Deum la Notre-Dame. în favoarea curţ ii. regina strînsese la piept pe vlă starul coroanei. domnilor. un Te-Deum era lucru mare pe vremea aceea. victorie în afara hotarelor. în plus. cum dupăNordlingen nu urmaser ădecît înfrîngeri. el avea misiunea săanine sub bolţ ile de la Notre-Dame două zeci ş i douăde drapele cucerite atît de la loreni. era prilejuităde victoria de la Lens.ameninţ are: — Pe curînd. aidoma unui fluviu care urcăspre izvor. Parlamentului îi venise apa la moarăs ă -l interpeleze pe Mazarin asupra victoriilor mereu fă gă duite ş i mereu amînate. lucră tori. Or. sănu strige: — Ei. care. de astădată . parizienii se trezirăpuş i pe veselie. ş i că reia că utase zadarnic să -i afle cauza. plin de pe acum de lume: stră zile cele mai întunecoase că pă taserăo înfă ţ iş are s ă rbă toreasc ăş i de-a lungul lor se vedeau ş iruri nesfîrş ite de cetă ţ eni. victorie înlă untrul lor. se ridicase stră lucitor pe cer. scurgîndu-se spre Notre-Dame. femei ş i copii. care p ă rea căia ş i el parte la să rbă toare. Duminica urmă toare. Chavigny ş i Séguier pentru căurau Parlamentul.

aidoma unui simplu copil din cor. pentru cinstea copiilor din corul bisericii. asta cu ajutorul unui pumn de sîmburi de cireş e gră mă diţ i într-o parte a gurii. pă rerile se rosteau deschis. fie dintr-o toană . care nu gă sise cu cale nici mă car să -i spunăunde pleacă . . încît nimeni nu voia săscape prilejul să -l ză rească . î ş i dă duse pînăla urmă încuviinţ area. nimic ameninţ ă tor nu tulbura armonia urii generale ş i vorbele clevetitoare nu îngheţ au pe buze. era ş i mai mîndru. Începuse deci. apoi din pricinăcătrebuia săia parte la o slujba în cinstea unei victorii de care nu se bucura. Bazin fiind. fie lipsindu-i postavul. Bazin nici nu voise săaudăde a ş a ceva.îl urau pînăîntr-atît. ş i Bazin îi dă duse liber pe toatăziua. venise săse înş iruie de la Palatul Regal pînăla Notre-Dame. bă tînd toba din douăpietre ş i trecînd apoi de la tobăla trompet ă . precum am spus. umbrităde un asemenea chip slu ţ it. Podoaba lui cea mai de preţ era mai cu seamăo scufie greu de zugră vit în cuvinte. de partea Frondei. spunînd căia parte la slujbăla Notre-Dame. bombă nind. Dar Friquet. se alipi numaidecît în frunte. în mijlocul acestei mulţ imi uriaş e. regimentul de gard ăal reginei. Ajunse acolo în clipa cînd regimentul de gardăieş ea pe poartăş i. îmbră cat de duminică . ară tînd căi s-a umflat falca. Poliţ ia oraş ului o forma mulţ imea însă ş i. Cea mai mare libertate domnea. cu tobele ş i trompetele în frunte. astfel încît capodopera pă lă rierilor din secolul al XVII-lea era galben ăş i verde într-o parte. încît îş i atrase nu o datălaudele iubitorilor de armonii imitative. Friquet. îmbră cat cu cele mai ară toase haine ale lui. dupăcum am vă zut. că ci era în toane rele. precum ne amintim. care îş i are locul între boneta din evul mediu ş i pă lă ria din vremea lui Ludovic al XIII-lea. Prin urmare. Friquet porni într-un suflet spre Palatul Regal. Totuş i. ş i mai triumfă tor. care îndră gise dintotdeauna varietatea culorilor. comandat de Guitaut. a ş a cum miile de clopote ale bisericilor din Paris vesteau TeDeum-ul. prin a se împotrivi orică rei învoiri. Ieş ind din bisericăde la Bazin. ră zmeriţ a. albăş i roş ie în cealalt ă . La început. dar chiar sub ochii lui. mai întîi din pricina plecă rii lui Aramis. care îl avea drept ajutor pe Comminges. superiorul să u. se ar ă tase prea puţ in grijulie în potrivirea culorilor. vestind. manevrăurmă rit ăîn lini ş te de cetă ţ enii veş nic dornici săaud ămuzica militarăş i săvadăuniforme stră lucitoare. nepotul s ă u. pe care o imita din gurăcu atîta pricepere. Bazin s-ar fi înfă ţ iş at neîndoios episcopului cu aceeaş i rug ă minte care i se fă cuse ş i lui. încît. îl pă că lise pe Bazin. În uş a bisericii. Friquet scuipase umfl ă tura ş i-i dă duse lui Bazin cu tifla într-un fel care asigura ş trengarului din Paris întîietatea asupra tuturor ş trengarilor de pe lume. falca lui Friquet se umflase ş i mai mult. Maică -sa îi fă cuse acest ciudat acoper ă mînt pentru cap ş i. fireş te. ş i dacăar fi fost cu putinţ ăca paracliserul sălipseasc ăde la o asemenea solemnitate. cum nu alergase încoace decît ca să -ş i bucure ochiul ş i să asculte muzica. de la el de la birt scă pase. de altminteri. de la opt dimineaţ a. Friquet era liber ş i. ca săspunem aş a.

Drept care o luăîndat ăla picior. — Dimpotrivă . — Oh. ajunse gîfîind la casa consilierului ş i se apucăsăbatăîn poartăcu putere. — Atunci o săaş tept. Dar de îndatăce regimentul se opri ş i companiile. sucindu-ş i boneta cea nouăîn mîini. c ă ruia îi convenea săaş tepte. —Ş i ce vrei tu să -i spui. dup ăce cugeta adînc. Ce ne pasănouăde regimentul de gard ă ! Ai înnebunit de faci atîta tă ră boi? Nu ş tii cădomnii ă ş tia se poart ădupă regulăş i căe obiceiul ca regimentul săfacăzid pe unde trece regele? Friquet se ară tămirat ş i. De ce nu e ş ti la biserică ? — Am fost. Ş i urcăsprinten scara pe care maica Nanette o urcăîncet dup ăel. domn' Broussel. ră spunse: — Pă i nimic mai firesc săş tiţ iş i asta. ş i pentru Friquet fu o adevă ratăplă cere. — Ce cauţ i aici. bă iatule. Friquet îş i aminti ca n-a pus nimic în gură . aproape de strada Cocatrix. unde locuia Broussel. lui domn' Broussel? — Vreau săstau de vorbăchiar cu dînsul. lucrează . neastîmpă ratule? bombă ni ea. hotă rî cănumai la consilierul Broussel ar putea să -ş i potoleasc ăfoamea. maimuţ oiule. veni sădeschidă . într-adevă r. Ba chiar îmi place căeş ti inimos. ză u. săse ferească . — Asta nu se poate. Ş i cum lumea vorbeş te căla curte s-au luat mă suri împotriva lui domn' Broussel. dă -i ş i bă iatului tă u vreo cîteva. doar dumneavoastrăle ş tiţ i pe toate. cu atît mai mult cu cît ş tia el cum să -ş i omoare timpul. domn' Broussel. Nanette.Aceastăvesel ăîndeletnicire ţ inu de la bariera Sergents pînăîn piaţ a Notre-Dame. Spun drept c ă mor dupăcaise. am venit s ă -l previn. că ci lucra. Broussel îl auzi ş i. coborî la primul cat. ce vrei tu de la domnu' Broussel? se oţ ă rî ea din nou. . în cabinetul lui de la catul de sus. — Eh. am venit încoace să -i vorbesc. Eu. domn' Broussel! se bucur ăFriquet. ia uită -te niţ el la caisele de colo. mulţ umesc. habar n-aveam ş i-am crezut căvădau un sfat bun. se gîndi încotro să -ş i îndrepte pa ş ii spre a îndeplini ş i aceastăînsemnatăcerinţ ăa zilei ş i. Maică -sa. — La urma urmei. pe care doamna de Longueville ni le-a trimis ieri de la Noisy. cu o bucatăde pîine proaspă tă . strigînd din ră sputeri. b ă trîna slujnicăa lui Broussel. dimpotrivă . zise el. desf ă ş urîndu-se. cu îngă duin ţ a lui jupîn Bazin. — Vreau să -i spun căregimentul de gardăa venit în pă r aici. îl ş tii dumneata pe jupîn Bazin paracliserul. dar am vă zut căacolo se petrec unele lucruri de care trebuie sădau de ş tire lui domn' Broussel ş i. zise Friquet. prietene. cîş tigat de zelul ş trengarului. unul. Nu trebuie să -mi purtaţ i picăpentru asta. ră spunse Friquet. p ă trunserăpînăîn inima vechiului oraşş i se orînduirăîn capul stră zii Saint-Christophe. maicăNanette.

Cortegiul înainta încet ş i-i trebui aproape o jumă tate de ceas ca să stră batădistanţ a dintre Luvru ş i pia ţ a Notre-Dame. Zece alte tră suri veneau în urmă . ieş i din biserica ş i apuc ăpe strada Saint-Christophe. cu cît ceremonia se . Într-un tîrziu. Comminges. spuse în ş oaptă : — Du-te. oprindu-se în capul stră zii Saint-Christophe. pe cel mai frumos cal al să u. dar în depă rtare se auzea. ca ş i cum ar fi a ş teptat pe cineva. regele apă ru cu regina într-o tr ă surăpe de-a-ntregul aurită . ş i se gr ă bi săistoriseascăcelor afla ţ i sub ordinele sale despre ispră vile nemaipomenite s ă vîrş ite de acest uriaş . vechiul să u tovară şde arme. ba chiar privit cu admiraţ ie. încuviinţ area unei porunci date înainte de a pă ră si Luvrul. dar el se dusese să -ş i mă nînce caisele sub streaş in ăunei case din piaţ a bisericii. Tînă rul rege se ară t ăgrav la geamul portierei. a ş a cănici tră sura. porni în joacădupăei. Sergentul companiei. care aş tepta în spatele ei. dînd cu ochii de acest chipeşofi ţ er. nici mă surile de prevedere ale celor din ea nu furăb ă gate în seamă . printr-o cră pă tură . ş i Porthos ap ă ru în mare ţ inută . Îi spusese lui Porthos săse foloseascăde acest prilej ca săvadăceremonia. Era nouăş i jum ă tate. Friquet. Vuietul acesta spori înc ăo datăpe atît cînd d'Artagnan. apoi. Că tre sfîrş itul slujbei. De acolo îl vedea pe rege. o tră surăcu blazonul lui Comminges se desprinse din ş irul tră surilor de la curte ş i se depă rtă încet. schiţ ăun gest de recunoş tinţ ăş i salutăuş or din cap. Acolo. vă zîndu-l pe Comminges. ca vuietul mă rii în creş tere. aş a cum ş i d'Artagnan apă ruse în atîtea rînduri odinioară . ca muş chetar de onoare. intr ă treptat-treptat sub bolta uriaş ăa sumbrei biserici ş i serviciul divin începu. ş i Dumnezeu să -ţ i ajute! Comminges plecănumaidecît. veteran al ră zboaielor din Spania. îl recunoscu pe Porthos. tunul de la Luvru vesti plecarea regelui. cu atît mai voios. ar fi putut săadulmece t ă ră ş enia. falăa muş chetarilor de altă datăai lui Tréville. În momentul cînd curtea se aş ezăîn jilţ uri. un bă trîn ostaş . în picioare. La ceasurile zece. Ajuns acolo.Broussel trecu în odaia soţ iei sale ş i ceru s ăi se aduc ăgustarea de dimineaţ ă . urmat de doi ostaş i. ceea ce înteţ i strigă tele. veni săfacăde strajăla intrarea în biserică . ofiţ erii casei regale ş i toatăcurtea. — Tră iascăregele! izbucnir ăstrigă te din toate pă rţ ile. patru ostaş i cu un ofiţ er se urcar ăîn ea ş i traserăperdelele. Doar Friquet. cu o companie de muş chetari. pustie cu desă vîrş ire. cel mereu cu ochii în patru. cu doamnele de onoare. mugetul uriaşal valurilor mulţ imii care creş tea mereu în jurul bisericii Notre-Dame. Consilierul se duse la fereastră . regina. ofiţ erul se apucăsăpîndeascăîn lungul stră zii Cocatrix. Mulţ imea care se fră mînta dinapoia muschetelor nemiş cate ale ostaş ilor t ă lă zui asemenea arborilor zbuciumaţ i de furtună . pe reginăş i pe Mazarin ş i asculta slujba ca ş i cum ar fi fost în biserică . Toatălumea nu se gîndea decît la ceremonie. Porthos fu bine primit în mijlocul companiei. Strada era pustie cu desă vîrş ire.

într-adevă r. — Domnule. iar Friquet în urma lui Comminges. vă zîndu-l căsalutăpoliticos. de o parte ş i de alta cele doua fete. cu un glas dulce pe care se pricepea de minune s ăş i-l ia la nevoie ş trengarul Parisului. Comminges bă tea în poartă . în spatele lui Comminges. ofi ţ erul din tră surăîi spuse un cuvînt vizitiului. tocmai gusta din frumoasele fructe trimise de că tre doamna de Longueville. oprindu-se în fa ţ a casei lui Broussel. domnule. Comminges. accident de pe urma că ruia se înzdră venise pe deplin.sfîrş ise ş i regele tocmai se urca în tră sură . Ofiţ erul îi puse cîteva întrebă ri ş i aflăcădomnul de Broussel era acas ăş i că . Dar. Friquet. De cum îl ză ri pe Comminges în capul stră zii Cocatrix. — Dar unde îl gă se ş ti de obicei? — Cînd lucrează . E casa lui. rosti Comminges pe acelaş i ton ş i cu aceea ş i polite ţ e. Ce ordin? Ş i întinse mîna. îl l ă muri Friquet. Louvières. din nou teaf ă rş i să nă tos. împreun ăcu întreaga-i familie: în faţ a lui ş edea soţ ia. însăde mîncat. Comminges urcăîn urma valetului. Pe vremea aceea era cumplit săfii întemniţ at ca duş man al regelui. Louvières fă cu o miş care. domnule. — Prea bine. un valet veni sădeschidă . v ă veţ i scuti de osteneala de a citi aceastălungăscrisoare ş i măveţ i urma. o mare neliniş te se zugră vi pe chipul femeilor. Acuma trebuie căstăla masă . Louvières se fă cu galben ca ceara ş i aş tepta neră bdă tor lă muririle ofiţ erului. ca ş i cum ar n vrut săsarăsăia spada . care prinsese valetul de braţ în momentul cînd se pregă tea sădeschidău ş a ca să -l anunţ e. ş i tot n-ar fi stîrnit atîta spaimă . — Va săzic ăstăaici? întrebăComminges. — Bine. deschise el însuş i uş aş i se pomeni în faţ a acestui tablou de familie. rosti Comminges. se ridicăş i ră spunse la fel. — Aş tept săintru la domn' Broussel. aş teptăsăvinăcineva s ă deschidă . Ş i dacăbinevoiţ i să -mi daţ i crezare. urcăla catul de sus. fiul lui. Omul. — Am însă rcinarea săvăarestez. Broussel stă tea la masă . tocmai stă tea la masă . r ă spunse Broussel. Un tră snet săfi că zut în mijlocul acestor oameni paş nici ş i cumsecade. pe care am avut prilejul să -l cunoa ş tem cînd cu accidentul întîmplat consilierului. — Aici. Broussel se sim ţ i oarecum tulburat. iar în capul mesei. mă nîncăla cel de jos. Totuş i. în ciuda politeţ ii amîndurora. domnule. haimana? se ră sti Comminges. — La ce etaj? — Stăîn toatăcasa. sînt purtă torul unui ordin al regelui. La ivirea ofiţ erului. — Ce cauţ i aici. doar e amiază . În aceeaş i clipă . Broussel se d ă du înapoi tremurînd. În clipa aceea. care porni îndată . domn ofiţ er! murmur ăFriquet. zise Comminges.

— Cu neputinţ ă ?! ră sunăo voce ţ ipă toare din fundul odă ii. stă vili aceasta pornire dezn ă dă jduit ă . se porni săstrige ş i mai vârtos: — Ajutor! Ajutor! L-aresteazăpe domn' Broussel fiindcăa apă rat poporul! Ajutor! Comminges se repezi la slujnică . nu ne împingeţ i la disperare. dar în aceeaş i clip ăun alt glas. — Cu neputinţ ă ! exclamăLouvières.aflatăpe un scaun. — Domnule. stai liniş tită . Ş i. — Domnule. — Să -mi porunceasc ămie s ătac?! Mie?! se aprinse Nanette. porunciţ i bă bă tiei sătacă . spuse el. o deschise ş i strigăcît o ţ inea gura. izbucni în plîns. nu tu. măsupun. Domnule. liberatorul. domnule! îl asigurăBroussel. — Aha. Haide. sănu mai ză bovim! spuse Comminges. abia acum ai sămăcunoş ti. chipos sticlete al regelui! Las' căvezi tu acuş i! Ş i maica Nanette se repezi la fereastră . te rog. ră stise Comminges. Doamna de Broussel. Ordinul e limpede ş i trebuie adus pe loc la îndeplinire. . luaţ i seama. — Cu neputinţ ă . pă rintele bietului popor! Eh. vrînd săo smulgăde la fereastr ă . rosti Comminges. Ofiţ erul zîmbi. spuse Broussel. — Săstau lini ş tităcînd mi-aresteaz ăstă pînul. Maica Nanette. — În acest caz. de partea cealaltăa mesei. Ră spunde ţ i: v ăsupune ţ i regelui sau nu? — Măsupun. urmăComminges. Cele dou ăfete î ş i strîngeau tată l în braţ e. simţ indu-se sprijinită . de se auzea pînăîn piaţ a bisericii Notre-Dame: — Ajutor! Mi-aresteazăstă pînul! L-aresteazăpe consilierul Broussel! Ajutor! — Domnule. într-un col ţ . îi ţ inu isonul ţ ipînd ca din gură de ş arpe. întorcîndu-se spre Broussel. încercînd să se desprindădin îmbr ă ţ iş area fetelor lui ş i să -ş i stă pîneascădin ochi bă iatul gata săizbucnească . bă bă tie! se c ă tră ni Nanette. r ă sunăpiţ igă iat: — Să riţ i! Foc! Ucigaş ii! Îl omoarăpe domn' Broussel! Îl sugrumăpe domn' Broussel! Era glasul lui Friquet. Ia să -ţ i iei tă lpă ş iţ a! se oţ ă rî ea la Comminges. Comminges se întoarse ş i o vă zu pe maica Nanette cu mă tura în mînăş i cu ochii scă pă rînd de mînie. — Buna mea Nanette. Se cuvine sădă m ascultare regelui.. poate altul.. dar o privire a bunului Broussel. domnule. care nu-ş i pierduse capul. nu măsimt prea bine cu să nă tatea ca săvăurmez acum: cer un ră gaz. — Sămergem. interveni Broussel. de undeva de jos. Porunciţ i acestei femei sătacăş i urma ţ i-m ă . încleş tîndu-ş i mîinile de ză brelele ferestrei.

fă cîndu-ş i pavă zădin cal. auzind strigă tul „În numele regelui". era alb căvarul la faţ a de furie. dă dea fuga – la început doar cî ţ iva. se lipi de spatele tră surii ş i. tînă rul ţ inu piept singur mulţ imii. trase din coburi pistoalele pe care ş i le vîrî la cingă toare. care. ală turîndu-se ostaş ilor. deschiserăamîndouăportierele ş i puserămîna pe arme. Strig ă tul: „În numele regelui!". la strigă tul: „În numele regelui!". aş a cum fă gă duise contelui de La Fère. un că lă re ţ se apropie în goan ăş i. apoi un adevă rat puhoi. Timp de zece minute. nu putea face nimic împotriva gloatei întă rîtate. Osta ş ii aş teaptă -n tră sură . Era într-adevă r Raoul. ofiţ erul e sus. afla ţ i în tră sură . întorcîndu-se de la Blois. ca un lupt ă tor încercat. dupăo absenţ ăde cinci zile. ba poate chiar din pricina asta. Totuş i. Ajuns în preajma stră zii Cocatrix. — Să riţ i! striga Friquet. în ajutorul lui Comminges. împingîndu-l din spate pe Broussel. gata săfie striviţ i de roţ ile ş i de pereţ ii tră surii. împingîndu-i cu lă ncile. îş i aduse aminte de vorba . urlînd. Te-amesteci unde nu-ţ i fierbe oala?! Stai niţ el! Ş i se repezi în casă . ceilalţ i. — Îi vedeţ i? strigăFriquet. se arunc ăîn învă lmă ş ealăcu spada în mînă . — Vor să -l aresteze pe domn' Broussel! ră cni el. Mulţ imea nă vă li peste temutele lă nci ale gă rzilor. — În numele regelui! striga Comminges. — Ajutor! striga bă trîna. simţ indu-se r ă nit. ţ inuse să vadăş i el ceremonia ş i apucase pe drumul cel mai drept spre NotreDame. apropiindu-se tot mai mult de cai. ba pă rea c ăo înt ă rîtăş i mai mult cînd. vă zînd cum erau batjocorite acele uniforme. Atunci apă ru Comminges. — Oh. azvîrlind neobosit în osta ş i cu tot ce-i că dea în mîn ă . Poporul. Acesta. — Săsf ă rîm ă m tră sura! strigăpoporul.Cîteva capete de curioş i se ş i iviserăpe la ferestre. apoi puse mîna pe spadă . Să ri din ş a. care. În ciuda purt ă rii duş mă noase a ostaş ilor. Poporul începu sămurmure ş i se apropie de cai. aducînd un nesperat sprijin ostaş ilor. repetat de vreo două zeci de ori de că tre ofiţ er. vedeau acolo o tră sură . Toţ i auzeau strigă tele. mulţ imea începu săl ă rmuiască . de unde începu să -l bombardeze cu tot ce-i pica în mînă . e mort! strigăRaoul. Că lă re ţ ul. — Cine face un pas. Îi vedeţ i? Uite-i! Vizitiul se întoarse ş i-l plesni cu biciul. un tîn ă r de cincisprezece-ş aisprezece ani. Cei doi ostaş i ră maş i în strad ăurcarăîn casă . se pomenise purtat de ş uvoiul mul ţ imii ş i. dar nimeni nu se dumirea ce ş i cum. vuietul creş tea neîncetat. atinse cu vîrful spadei un fel de uriaşgata să -l strivească . Friquet ţ îş ni din casădrept pe acoperiş ul tră surii. Strada gemea de lume ş i oamenii curgeau din toate pă rţ ile. vizitiu afurisit! se înfurie Friquet. Ostaş ii erau împinş i ca de ni ş te ziduri vii. dă du înapoi. vă zîndu-se împins de mulţ ime. Bă iatul urlăde durere. Ostaş ii silirăpe cei mai porniţ i sa dea înapoi. atras în capul stră zii.

turbat de furie. Vedem noi atunci care o săfie mai tare. Poporul înţ elese căacest ofiţ er atît de palid. Raoul. fă răîndoială .. Vizitiul dă du bice cailor ş i caii deschiserăun drum lung prin mulţ ime. striviţ i. smucind în lă turi perdelele tră surii ca săse vadăînă untru. stră pungînd bra ţ ul unui ostaş . dar care pă rea atît de hotă rît. prin fumul împuş că turii. că ci nu mai avusese timp săse arunce în ş a. zgomotul împuş că turii. caii smulş i din hamuri. Ş i se stîrni o vînzolealănemaipomenită . i-o întoarse Louvières. Ră sun ăun ţ ipă t cumplit: soţ ia ş i fetele lui Broussel întindeau mîinile rugă toare că tre mulţ ime. gata să -l înhaţ e cînd va că dea. se vă zu silit săoprească . vă zu la o fereastr ăde la catul al doilea chipul ameninţ ă tor al lui Louvières. — Bine. Se auzeau voci care nu se aud decît în zilele de ră zmeriţ ă .lui Athos: „Slujeş te-l pe rege!". domnule. Numai căde îndatăce ie ş i pe chei. se vedeau chipuri care nu se vă d decît în zilele însîngerate. cu pă lă ria mototolită . mai mult mort decît viu. — La palat! strigăel vizitiului. Comminges ridic ăochii ş i. În clipa aceea ră sun ăo împuş că tură . Comminges spuse ostaş ului ră nit săurce lîngăel ş i porunci celorlalţ i săînchidăportiera. dincolo de care vedea o sutăde braţ e ameninţ ă toare întinse spre el. — Încăun pas. ochii îi ră tă ceau într-o pîclăroş iatică . va face întocmai cum a spus: continua să -l ameninţ e. un glonţ îi gă uri pă lă ria de sus în jos. — La moarte cu ofiţ erul! La moarte cu el! ră cnea mulţ imea. ceea ce ş i fă cu. ci ş i judecata. Strigă tele. —Ş i dumneata la fel. Obosit să loveascăcu latul spadei. Am ordin să -l duc viu sau mort ş i-l voi duce mort. Raoul ră mă sese pe jos. care stă tea ghemuit pe capră . Din cînd în cînd în mijlocul mulţ imii lucea cîte o ţ eav ăde muschetăsau cîte un tă işde spadă . cum obosiserăş i ostaş ii s ătot loveascăcu latul lă nciilor.. Dar acest ultim ş i groaznic mijloc de apă rare nu f ă cea decît săscoatălumea din minţ i. începu săizbeasc ăcu tă iş ul. îş i smulgea pă rul din cap în tră sura . o s ămai auzi de mine! îi fă gă dui el. tră sura fu r ă sturnată . simţ ea căîncep să -l pă ră seascănu numai forţ ele. Comminges. Strigă tele: „La moarte! La moarte cu soldaţ ii! În Sena cu ofiţ erul!" pluteau desluş it pe deasupra acelui tumult cumplit. Comminges aproape că -l aruncăpe Broussel în tră surăş i urcăiute ş i el. nu întîrziară să -ş i arate urmă rile. asta-i tot. Friquet ş i Nanette urlau ca apuca ţ ii. trase în aer. întotdeauna atît de aţ îţ ă tor. strigăComminges. ai că rui ostaş i erau batjocoriţ i. mirosul de pulbere. în ă buş iţ i. fel de fel de proiectile plouau de pe la ferestre. însăse retră gea îndă ră t. cu faţ a însîngerată . ră sunar ăcîteva împuş că turi. alergînd sălupte pentru rege. ş i puse spada pe pieptul lui Broussel – încăun pas ş i-l ucid. dar ecoul lor nu tulburămai puţ in inimile.

Îţ i mul ţ umesc ş i dumitale. lovind în dreapta ş i în stînga cu spada. — Mai cu seamăsănu-ţ i spui numele. Dimpotrivă . — Nu pierde vremea. iar arestatul eliberat. altfel în cinci minute îi vezi înapoi pe toţ iă ia de adineauri. zise Comminges. ostaş ii. — De. ră sunăo voce binecunoscut ă lui Raoul ş i o spadăaprigăscînteie în aer. nu miş cănimeni: un foc tras azi ar fi plă tit prea scump mîine. din fericire pentru tine. oamenii stă pînirii ş i arestatul poate. după cum se pare. cînd D'Artagnan se aplecăş i-i ş opti la ureche: — Taci ş i lasă -măpe mine săvorbesc. Dupăaceea se întoarse spre Comminges. Chiar eu. nă dă jduiesc. alerg! zise Comminges. Tu o s ăfii omorît. în vreme ce unii venirăde-a rostogolul pînăîn Sena. Comminges. doborîtă . — Bine. claie peste gră madă . alergăspre Raoul ş i-l luăîn braţ e. îl povă ţ ui el. încît d'Artagnan nu-ş i putu stă pîni un hohot homeric de rîs. — Îţ i mul ţ umesc. îngă imăComminges. Dar cînd trebui să -l mute pe Broussel . azvîrlităîn laturi. mulţ imea se despică . Ceru celor ce se aflau în ă untru săcoboare ş i-i aduse lîngătră sura ră sturnată . — Haide. — Domnul d'Artagnan! murmura Raoul. îi ş opti d'Artagnan. În acest caz. Comminges luăcu el pe cei patru ostaş i ai să iş i tot atîţ ia muş chetari ş i alergăspre tră sură . d'Artagnan. înarmaţ i cu spade ş i cu muschete. În clipa urmă toare se aplec ădin nou spre Raoul. Ş i dacăă ia se întorc. tinere gentilom! Cum te cheamă ? Să -i spunem reginei. totul avea s ă fie sfîş iat în bucă ţ i. sădea tră sura pentru a-l sluji pe rege. l-au omorît? strig ăofi ţ erul. pe Dumnezeu din cer. de iute ce gonise. Raoul se preg ă tea sără spund ă . Ostaş ii nu puteau sădea ajutor nimă nui. Ieş i din tră surădac ă poţ iş i porneş te mai departe cu alta. — Da. cu prima care trece pe Pont-Neuf. Totul era pierdut: tră sura. un ofiţ er de muş chetari. Tînă rul îl privi nedumerit. — Nu. Haide! Uite. În aceea ş i clipă . cînd. pe neaş teptate. mă turaţ i-mi totul de aici! Puneţ i mîna pe arme! Pregă tiţ i arm'! Încă rcaţ i arm'! La ochi arm'! La aceste porunci. cu o înfă ţ iş are atît de amenin ţ ă toare. hotă rî d'Artagnan. vai de ei! Ş i se ră suci în loc plin de atîta înspă imîntă toare for ţ ăş i mînie. dornici săscape cu fuga. Haide.ră sturnată . nu prea ş tiu. — Pe Dumnezeu din cer. tînă rul meu prieten! Voi de colo. valurile mulţ imii se împră ş tiar ăatît de repede. aici la mine! strigă înă lţ îndu-se în scă ri ş i ridicînd spada a chemare spre mu ş chetarii care nu putuserăsa-l urmeze. — Cu care? — La naiba. strivită . trageţ i. chiar vă d o tră surăapropiindu-se. caii. tocmai cînd era gata săcad ăla pă mînt. încît pînăş i cei mai porniţ i se traseră înapoi. ară tîndu-se pe jumă tate în uş a tră surii ră sturnate. Oamenii vor fi fericiţ i. nicidecum.

întinzînd ofiţ erului puş ca desc ă rcată . tinere. îl îmbie: — Trage vreo douăînghi ţ ituri. se strecur ăpe sub grumazul calului ş i se f ă cu nevă zut dupăcolţ ul stră zii Guénégaud. — Lasă . strigă tele se înteţ irăîncăo data pe atît. D'Artagnan îş i înfrîn ăbraţ ul gata sălovească . repezindu-l ghem într-un zid. Pleacăfă răsămai pierzi o clipă . dup ăce v-am mulţ umit pentru bietul bă iat. vă zînd cămu ş chetarii care mă turaserăcheiul de la Pont-Neuf ş i . Calul întă rîtat îl izbi pe nesă buitul care încerca săopreascăde unul singur o furtună . Ş i se nă pusti cu cei dou ă zeci de muş chetari ai să i asupra mulţ imii. — Eh. Asta-i altceva. — Oh. — Pleacă ! spuse d'Artagnan. Va săzic ătu ai vrut s ă -l omori! Las' c ăvezi tu! Ş i îndreptăpuş ca spre d'Artagnan. aş teaptă .ş terge-o numaidecît. fiindc ăîl vă zuse în strada Cocatrix. — Eş ti fiul lui Broussel. oprind calul în loc ş i. domnule! spuse Raoul. O săvorbim mai tîrziu de asta. mi-ar fi pă rut ră u de el. înconjurarătră sura cea nouăş i pornirăîn goanăcu ea. dragul meu. scos din ră bdă ri ş i muş cîndu-ş i mustaţ a. ză rind pe cei care îl numea liberatorul să u. era ş i timpul săm ăopreş ti: l-aş fi ucis ş i. Raoul bă uş i începu din nou cu mul ţ umirile. — Aha! fă cu el. o săfii spînzurat. la intrarea pe Pont-Neuf ş i pe stră zile înconjură toare. — Măpredau! zise Louvières. domnule. la naiba! Dimpotrivă . Dacăte-nhaţ . Izbucnirăcîteva împuş că turi. e fiul lui. — Înainte! strigăd'Artagnan. săvămulţ umesc ş i pentru mine. nici pomenealăde-aş a ceva. Îngă duiţ i-mi ca. se întoarse cu spada ridicatăasupra celui trîntit la pă mînt. La plecarea tră surii. Un muş chetar fu ră nit. ză u. Îţ i dau zece muş chetari săte însoţ ească . în timp ce muş chetarii să i continuau ş arja. Eu pă strez două zeci săţ in piept mul ţ imii. îl opri d'Artagnan. tînă rul trase. nu te osteni s ăvorbeş ti. — Pe legea mea. poporul. care se trase îndă ră t înspă imîntat ă . Glonţ ul reteză pana de la pă lă ria muş chetarului. Peste zece mii de oameni se îmbulzeau pe chei. ră mase pe loc. Un singur om. eram gata sămor. Cruţ aţ i-l. Zece oameni pentru domnul Comminges! Zece muş chetari ieş irăîndatăîn faţ ă . Apoi. care-l cunoş tea pe tînă r. mormă i d'Artagnan. spuse el. cînd aşfi aflat cine este. izbucni într-un tumult neînchipuit de strigă te ş i dă du nă valădin nou. Cînd aţ i sosit. care venea ca o vijelie spre el. cu o puş c ăîn mîn ă .din tră sura sf ă rîmatăîn cealalt ă . Tînă rul nu aş teptăs ăi se spunăde douăori. Ş i scoţ înd din coburi o sticlăcu vin de Spania. D'Artagnan smuci frîul. D'Artagnan se aplecăpe gîtul calului. — Ah. — Aş teaptă . domnule! strigăRaoul.

— Tică loş ii! bomb ă ni d'Artagnan.. apropiindu-se de d'Artagnan. în clipa aceea. dar am să rit jos să -l apă r pe domnul Comminges ş i mi-au luat calul. ridicîndu-i pă lă ria. cred căm-a nimerit un ghiveci de flori. spuse Friquet. — Haide. ridicăspada ca să -i zorească . — Acum spune-mi. dar. din partea opusă a cheiului se ară tarăcei zece oameni de escortăpe care d'Artagnan îi dă duse lui Comminges. Le-au sfă rîmat iar tră sura: un adevă rat blestem. Aha. nici ţ ă că nitul coco ş ului. —Ţ i-ai schimbat meseria. nu alta! D'Artagnan ridicădin umeri.pînăla Saint-Michel f ă ceau cale întoarsă . — Ce porunciţ i. te sim ţ i ră u? întrebăel. cu un glas dulce. s-a mai întîmplat ceva? întrebăd'Artagnan. — Da. astfel încît nu-i scă pănici miş carea muş chetarului. Măbucur căvărevă d.Ş i apoi. calul lui Raoul tocmai trecea pe acolo. — Da. — Niş te ageamii! pufni el. În acela ş i timp. domnule! bombă ni sergentul. mi-e capul greu ş i parc ă -n fl ă că ri. care flutura în mîn ăboneta lui în patru culori ş i striga cît îl ţ inea gura: — Broussel! Broussel! — Hei. tu eş ti. alegi una trainică . dumneavoastrăsînte ţ i. împieliţ atule?! Ia vino încoace! — Da. Muş chetarii sosir ăîn trapul cailor. domnule. dar fă cu pe surdul ş i încercăsă -ş i vad ă de drum. Eh. domn' ofiţ er. — Aha. plecaţ i. o vînă taie! — Da. se mulţ umi sătragă un pistol din coburi ş i să -l încarce. eu sînt. domnule locotenent? — Ia oamenii ş i du-i la cvartir. ce ai la cap? zise d'Artagnan. cum nu voia să -l lase singur pe Raoul. D'Artagnan simţ i o clipăimboldul săporneascădupăjupîn Friquet.. — Ia săvedem. Ş i opri calul într-o clipit ă . tră sura cu care vii să -l arestezi pe Broussel trebuie s ăpoatăduce zece mii de oameni. — Eh. Cînd alegi o tr ă sură . ză u! D'Artagnan îl privi cu luare-aminte ş i-l recunoscu pe puş tiul din strada Calandre. Friquet avea ochiul ager ş i urechea aidoma. — Hei. pă că tosule! se r ă sti d'Artagnan. Ş i adu calul încoace! Friquet auzi vorba ofiţ erului. ai? Nu mai eş ti copil de cor? Nici b ă iat de pră vă lie? Te-ai fă cut hoţ de cai? . nu erai pe cal? — Fireş te. domn' ofi ţ er? strigăel. Muş chetarii pornir ăş i d'Artagnan ră mase singur cu Raoul. Pă i nu aveai pinteni. iată -l! Într-adevă r. purtîndu-l pe Friquet în spate. ce spun eu. stai pe loc. — Dumneavoastrăveniţ i singur? — Pă i cum?! Nu cumva crezi căam nevoie de escortă ? — Oricum.

tinere. ceea ce nu-i acela ş i lucru.. ră spunse Raoul. Domnule. l-ai apă rat pe Mazarin. aduceţ i niş te vin! ceru d'Artagnan. ia-ţ i tă lpă ş iţ a. Dupăce se aduse vinul ş i se vă zu singur cu Raoul. regele. Oare nu lam apă rat pe rege? —Ş i cine te-a sfă tuit să -l aperi pe rege? — Însuş i contele de la Fère. care îl privea ca pe propriul sau fiu.. Tot drumul se auzi un murmur surd. . Îl că utam pe stă pînul calului. Apucarăpe strada Tiquetonne.. Dar la vederea acestui ofiţ er atît de neînfricat după înfă ţ iş are. d'Artagnan îi spuse. aducîndu-l pe Mousqueton. te-ai amestecat în lucruri care nu te privesc. domnule. Numai căastă zi nu l-ai apă rat pe rege.— O. Ah. căse face foc. dar degeaba îl tot strigară : Planchet dispă ruse. — Eh. D'Artagnan trimise dupăPlanchet. Astfel ajunserăla hanul „La Că priţ a". — Da. ră spunse Raoul. nu-i aş a? — Fireş te. morm ă i d'Artagnan. Cred cămi-am fă cut datoria.. scoţ înd la ivealăo monedăde un pistol. un gentilom. — Totuş i. — Ce faci? întrebăd'Artagnan. ţ i-aşmulţ umi. — Dar. li se deschidea calea fă răîntîrziere. fiindcă . o săvăgîndiţ iş i la mine. dacănu măîn ş el. care îndurase cu bă rbă ţ ie extracţ ia glonţ ului ş i căacum starea acestuia era cît se poate de bună . Frumoasa Madelaine îi d ă du de ş tire lui d'Artagnan căPlanchet s-a întors.. chiar dumneavoastră . porni glonţ de pe chei spre strada Dauphine ş i se fă cu nevă zut. un cavaler chipeşş i viteaz ca ş i Cezar. cu mine-i altceva. Ascultăbine ce-ţ i spun: tu n-ai alt comandant. Haide. — Vreau sădau zece livre acestui bă iat de isprav ă . domnule ofiţ er. — Merităzece picioare în spate. la vederea temutei spade ce-i atîrna la ş old.. — Atunci. nu-i aş a? Raoul duse mîna la buzunar. eu trebuie sămăsupun ordinelor pe care mi le dăcomandantul. p ă că tosule! Ş i nu uita căş tiu unde stai! Friquet. încît nimic mai acă tă rii nu-i supă răpe cei doi cavaleri. care nu se aş tepta săscape atît de ieftin. Ia te uităce cap! Săte dai de partea lui Mazarin ş i săajuţ i la arestarea lui Broussel! Sănu sufli un cuvînt despre asta contelui. — Ai fă cut o mare nesă buin ţ ă . Raoul se urca pe cal ş i porni la pas ală turi de d'Artagnan. se poate săvorbi ţ i aş a! se tîngui Friquet. iat ă -l! continu ăel. Comandantul t ă u e Prinţ ul. pref ă cîndu-se că -l vede pentru prima oarăpe Raoul. — Credeţ i cumva c ădomnul conte de La Fère s-ar supă ra pe mine? — Dacăo cred?! Sînt sigur! Dac ăn-aşfi a ş a. privindu-l drept în ochi: — Eş ti mulţ umit de tine. însoţ it de zvonul unor ameninţ ă ri.

Porthos goli paharul dintr-o sorbitură . la naiba! Ş i pe vicar. în schimb ş i eu i-am spintecat pe mul ţ i.. Doamne. Sper căn-ai nimic împotrivădac ă -i ţ in locul de tutore. Apoi se întoarse spre tovară ş ul să u: — Mergi cu mine. se duse la scrin. ne-ai slujit pe noi. n-ai team ă . luăo scrisoare ş i i-o întinse lui Raoul. murmurăRaoul. întrerupîndu-l. domnul conte a plecat din Paris. privirea tînă rului se înceţ oş ă . Ş i dacă ar fi aici bunul Broussel. — Dar am săo mai pot vedea pe doamna de Chevreuse? — Te cred. dragul meu. îş i supse mustaţ aş i întreb ă : — Despre ce-i vorba? — Uite. ală tură -te Frondei ş i gînde ş te-te căeu ţ in locul contelui în toate. el în primejdie de moarte! Fii liniş tit: c ă lă toreş te cu treburi ş i se întoarce curînd. îl puse pe mas ă . Vezi tu. — Scrisoarea lasăsăse înţ eleag ăc ăe în primejdie de moarte. ş i pe doamna de Longueville. domnule. Ş i îş i sunăpunga. umplînd ochi paharul lui Porthos. cu aerul să u liniş tit. care sosise cu ve ş mintele spintecate. prietene. domnule. de dreptul pe care mi l-a dat tutorele t ă u. — Da. atunci iubeş te-măş i tu. Aş adar. domnule d'Artagnan. De îndatăce citi scrisoarea. D'Artagnan se ridică . trup ş i suflet de partea Frondei. cu condiţ ia săfii de partea Frondei. f ă ră sămăvadă ? — A plecat acum patru zile. Dupăce bei.. Neispră viţ ii voiau să -mi smulgăspada! La naiba! Ce de mulţ imi în mi ş care! continuăuriaş ul. spuse Raoul. tînă rul meu prieten. Apoi..oricum. dar în schimb. spuse Porthos. Un deget de vin. — De prisos săînţ elegi. reluăd'Artagnan. — Oh. Domnul de Bragelonne a ţ inut mor ţ i şsă dea o mînăde ajutor la arestarea lui Broussel ş i abia l-am împiedicat să -l apere pe Comminges! — Drace! mormă i Porthos. deş i nu văprea înţ eleg. leoarcăde sudoare ş i colbuit tot. — Ei. — Nu înţ eleg. Ş i tutorele lui ce-o săspunăcînd o să afle? — Vezi? tă cu d'Artagnan. Dar am miruit peste două zeci cu mînerul lui Balizarde. — Oh. Sînteţ i un gentilom atît de curajos ş i domnul conte văiube ş te atît de mult! — Ei.ţ i-aşspune: „Cere-i degrab ăiertare domnului Broussel ş i să rută -l pe amîndoi obraji". spuse gasconul. Porthos? . adă ugăd'Artagnan. – continu ăd'Artagnan. Ală tură -te Frondei. la arestarea că ruia ai dat o mîn ăde ajutor cu atîta nesocotinţ ă . vreau s ă -ţ i cer pă rerea. mă folosesc. A ş a ca te cert în locul ş i în numele lui: furtuna are săfie mai blîndă . N-am s ăte supă r cu nimic. — Fie. văvoi asculta. nu. ridicîndu-ş i ochii frumoş iş i umezi de lacrimi că tre d'Artagnan. aş i.. d'Artagnan! — Tocmai pomenisem de tine. Doamne! suspinăel. întorcînduse spre domnul du Vallon.

— Aceste haine sînt mai de preţ decît ale multora dintre curtenii pe care îi veţ i gă si la regin ă . alergînd spre d'Artagnan. — Ah. fiindcănu voia să -l descurajeze. fiindcăle-aţ i purtat în luptă . el ră mase cu desă vîrş ire nă ucit de ceea ce vedea. zise el. d'Artagnan. regina îi chemăla ea. Broussel fusese scos din Paris fă răvreo împotrivire ş i acum se afla pesemne dupăgratii. Ş i le fă cu semn să -l urmeze. Iatăpe cineva care poate săv ăistoriseascătotul mai bine decît mine. în spatele cardinalului. se cîş tigase o victorie asupra poporului. iar Blancmesnil. D'Artagnan s-ar fi bucurat mai mult de niş te bani. prin urmare.— Unde? întrebăPorthos. dupăvictoria asupra spaniolului. că ci. ş i prietenul să u le aduseser ăîn acea dimineaţ ăcelor din tabă ra reginei. arestat în acelaş i timp cu el. . fusese întemniţ at la Vincennes. D'Artagnan ş i Porthos ară tarăspre veş mintele lor sfîş iate ş i pline de praf. dar cardinalul scuturădin cap. că ci e salvatorul meu. iar Porthos spre baronia lui. Toţ i îi ascultau povestirea. pe d'Artagnan ş i pe Porthos. D'Artagnan ş i Porthos se supuser ă . umplîndu-ş i pentru a doua oarăpaharul cu vin. că ci ş tia căMazarin fă gă duie ş te lesne. care îi copleş i cu vorbe mă gulitoare ş i-i înş tiinţ ăcăfiecare dintre ei a stră bă tut jumă tate ş i mai bine din drumul spre ţ elul dorit: adicăd'Artagnan spre gradul de că pitan. Cardinalul cugetăcăar spori ş i mai mult zelul celor doi apă ră tori ai să i dîndu-le prilejul săprimeascămulţ umirile reginei îns ă ş i. dar îş iţ ine anevoie fă gă duielile: de aceea socotea promisiunile cardinalului drept iluzii deş arte. săînf ă ţ iş eze cardinalului serviciile stră lucite pe care ei. Astfel căamîndoi fur ăfoarte bine primiţ i de că tre Mazarin. Porthos goli paharul cu aceeaş i liniş te ca ş i prima dată . Comminges se gă sea în apropierea reginei. În timp ce amîndoi prietenii se aflau la cardinal. doamnă . III CERŞ ETORUL DE LA SAINT-EUSTACHE D'Artagnan cînt ă rise bine lucrurile întîrziind s ăse ducăla Palatul Regal: lă sase timp lui Comminges săajungăacolo înaintea lui ş i. Dar se ară tă foarte mulţ umit faţ ăde Porthos. cînd ofiţ erul ză ri în uş ă . Cît despre Raoul. Curtea Annei de Austria era numeroasăş i cuprinsăde o g ă lă gioasă veselie. în loc de vorbe. zise el. care cerea amă nunte asupra misiunii sale. dar fă răzgomot ş i fă răvreo greutate. oricum. îş i luăpă lă ria de pe scaun ş i porni în urma lui d'Artagnan. la Saint-Germain. — Săprezent ă m omagiile noastre cardinalului. d'Artagnan cerîndu-i sănu iasădin odaie pîn ăce toatăaceastătulburare nu se va potoli.

spunînd căî ş i punea slabele-i puteri în slujba . fiindcăaveau de gînd s ămăarunce în rîu – nici mai mult. Porthos fă cu o plec ă ciune. Vicarul fu deci anunţ at. Deş i vicarul predicase chiar în acea dimineaţ ă . cerînd arhiepiscopului Parisului ca nepotul lui să predice. decît că viaţ a mea e în slujba maiestă ţ ii-voastre ş i c ănu voi fi fericit decît în ziua cînd îmi voi da viaţ a pentru maiestatea-voastră . — Printre muş chetari. Domnul de Retz voia săfie arhiepiscop în locul unchiului să u. d'Artagnan. ş i cardinal. nici mai puţ in. Iar cuvîntul fu atît de meş teş ugit încît. dar adevă ratu-i nume e du Vallon. vicarul nu se simţ ea angajat pînăîntr-atît. spuse d'Artagnan. Vicarul singur avea însăaproape tot atîta spirit cît acea întreagă adunare gata să -ş i bat ăjoc de el. ca Mazarin. zise regina. d'Artagnan se aflase poate de o sutăde ori în acela ş i apartament cu regina. — Doamnă . oricît ar fi poftit cei de faţ ăsăfacăhaz. dupăce mi-ai adus un asemenea serviciu. domnule. — Ei bine. adă ugăPorthos. ţ inuse neîndoios s ă -i joace domnului de Retz unul din acele renghiuri italieneş ti ce-l înveseleau atît de mult. încît sănu poatăda înapoi dacăar fi primit din partea curţ ii avantajele la care rîvnea ş i spre care vicariatul nu era decît o punte. nu am nimic de spus. dupăcum felicită rile sale aveau săfie bine sau ră u primite. ş tiu asta. ş i Mazarin. domnule. — De Bracieux de Pierrefonds. Vorbe ş te. sărevă rs o parte din toate acestea asupra prietenului meu. Într-adevă r. poate c ăîn clipa asta aşfi r ă mas agă ţ at în n ă voadele de la SaintCloud. Or. În clipa aceea fu anunţ at vicarul. vechi muş chetar din compania Tréville. — Prea multe nume ca săle ţ in minte pe toate ş i apoi nu doresc s ă mi-l amintesc decît pe cel dintîi. — Numele cavalerului? întrebăregina. nu gă sir ănimic de care săse poatăagă ţ a. De aceea sînt încîntatăcăpot să -ţ i ară t faţ ăde toat ălumea pre ţ uirea ş i recunoş tinţ a mea. Un strigă t de mirare ră sunăîn regeasca adunare. —Ş tiu asta. — Îngă duiţ i-mi. glă sui d'Artagnan. zise regina cu graţ ie. se ş tia căînclinăvă dit de partea Frondei. Se ivi în prag ş i. doamnă . toatăacea curte triumfă toare ardea de curiozitate să -l audăvorbind. ră spunse d'Artagnan. Ş i încheie.Fă răel. ş i încăde multăvreme. dar nu-i vorbise niciodată . D'Artagnan se trase doi paş i înapoi. ieş ind de la Notre-Dame. vicarul aflase întîmplarea. se numea Porthos (regina tresă ri). partidul popular putea cu mare greutate să -i acorde aceste regeş ti favoruri. Se ducea deci la palat ca săo felicite pe reginăpentru bă tă lia de la Lens. hot ă rît săacţ ioneze pentru sau împotriva curţ ii. ca ş i mine (d'Artagnan rosti apă sat aceste cuvinte) ş i care a să vîrş it adevă rate minuni. vorbeş te! De cînd era locotenent de muş chetari. Deş i era aproape angajat faţ ăde că peteniile Frondei. adă ugăel. la vederea lui. dumneata taci? rosti Anna de Austria.

Curte ingrată . Gondy ră mase calm ş i sever. Nu-mi plac certurile dintre feţ ele bisericeş ti. asupra celor porniţ i pe batjocură . Vicarul salutăş i ieş i din palat. Iar glumeţ ii curţ ii începurăde îndatăjocul. sim ţ ind aici o declaraţ ie de ră zboi. nimicitoare. nu-i a ş a? — Da. Întrebăcine ş i tresă ri de încîntare cînd i se spuse c ătînă rul se . om cu judecatăş i care. ca Henric al IV-lea dupăpana-i albă . Gondy se retrase. era sup ă ră tor numai faptul că vicarul nu putea săfie recunoscut în învă lmă ş ealădup ăo pă lă rie roş ie. una din acele priviri pline de înţ eles între ni ş te duş mani de moarte. pentru a apă ra curtea împotriva Parlamentului ş i a burghezilor din Paris. aruncînd spre cardinal. vei recunoaş te pe omul care a plecat adineauri. În faţ a acestei furtuni pe care putea săo întoarcă . avea toatăprevederea pe care ţ i-o dăfrica. — Oh! murmurăel. strîngea aurul ş i să pa ascunză tori în ziduri cu ajutorul unor meş teri de încredere. Ajuns acasă . nu-ş i pierdea vremea cu glume deş arte ş i primejdioase: el ieş ise îndatădupăvicar ş i acum î ş i punea la punct socotelile. doamnă . Regina îi întoarse spatele ş i rîsetele începurădin nou. de altfel. Apoi. trecînd pragul palatului. singura care iscăgluma. ţ inîndu-se isonul reginei. monseniore. Anna se întoarse ş i îş i vesti din ochi favoriţ ii că -l lasăpe vicar pe mîna lor. strigăcăregina era fericităsăg ă seascăsprijin în religie într-un asemenea moment. era în stare săridice o armatăde popi. curte vicleană . întorcîndu-se la rîndu-i spre Porthos. Atunci regina îl întrebădacămai are ceva de ad ă ugat la frumoasa-i cuvîntare.maiestă ţ ii-sale. îi ş opti: — Drace! se-ncurcătreaba. — Da. existăvicarul care. Mareş alul de La Meilleraie adă ugăc ă . în bă tă lia de la Ivry. care îl urmă rea din ochi. încît pă trunse pînăîn adîncul inimii lui Mazarin. împă rţ ind binecuvîntă ri în dreapta ş i-n stînga ş i dă ruindu-ş i plă cerea ră ută cioasăde a face săcadăîn genunchi înaintea lui pînăş i pe slujitorii duş manilor s ă i. curte la ş ă ! Te-nvă ţ eu mîine sărîzi altfel! În timp ce la Palatul Regal se fă cea mult haz. dar la fraza de pe urmă . Nogent-Beautin. strînse braţ ul lui d'Artagnan ş i-i ş opti: — De va fi nevoie. Contele de Villeroy spuse cănu pricepe cum de s-a putut teme cineva mă car o singura clipăcînd. de paracliseri ş i de u ş ieri ai sfintelor lă caş uri. în cazul cînd s-ar ajunge la luptăş i vicarul ar da lovitura hotă rîtoare. care. domnule. Vreau săvărog săchibzuiţ i bine înainte de a dezlă nţ ui ră zboiul civil în regat. la un semn. Regina pă ru toatăvremea căgustăcu deosebire cuvintele vicarului. Mazarin. bufonul casei. Toţ i izbucnirăîn rîs. care îl aş tepta. Privirea aceasta era atît de tă ioasă . vicarul aflăcăîn lipsăl-a că utat un tîn ă r. rosti vicarul.

Dupădou ăceasuri strînsese la el treizeci de slujitori din parohiile cele mai populate ş i. de care dispuneţ i: eu vădau burghezia ş i Parlamentul. vorbiţ i serios? murmur ăLouvières. — În acest caz. Monseniore. a sosit vremea faptei. — Foarte simplu. cănenorocirile Franţ ei vin de la Mazarin. ale contelui de Villeroy ş i ale mareş alului de La Meilleraie. Vicarul se îndreptăspre el ş i-i întinse mîna. săafle toţ i. monseniore. Eu ură sc curtea ş i în clipa de faţ ănu am decît o singurădorinţ ă : ră zbunarea. de team ă . Gondy le ară tăjignirea care i se adusese la Palatul Regal ş i le povesti glumele lui Beautin. —Ş i cît timp vătrebuie s ăcump ă niţ i? — Două sprezece ore. săvorbim deschis. — Pin adîncul inimii. scumpe domnule Louvières! Ră mas singur. Învă ţ aţ i pe enoriaş ii voş tri c ăregina e un tiran ş i repetaţ i cu tă rie. crede-măcăiau parte în mod sincer la nenorocirea dumitale. Ei bine. zise vicarul.numeş te Louvières. Sînteţ i ambiţ ios. Vicarul îl cercetăla rîndu-i pe Louvières eu ochiul să u pă trunză tor. Singura prevedere la care se gîndise venind la arhiepiscop fusese să -ş i lase arma la un prieten. cele mai greu de ţ inut în frîu din Paris. E prea mult? — Acum e amiază . — Dragul meu domn Louvières. din simplămil ăcreş tinească . — Adevă rat. Tînă rul îl privi ca ş i cînd ar fi vrut să -i citeascăîn adîncul inimii. credeţ i-mă . în trei zile tată l meu va ieş i din închisoare. zise vicarul. Cu aceste patru elemente. Gondy trimise dup ătoţ i preo ţ ii cu care era în legă tură . era acolo ş i-l aş tepta. Nu arunci treizeci de mii de scuzi pentru milostenii. e firesc: sînteţ i un om de geniu ş i vă cunoaş teţ i valoarea. Daţ i-ne clerul ş i poporul. ca sănu fie binevenit pentru dumneavoastră . clocotind încăde furie ş i plin de sînge. aş a cum aţ i fă cut dumneavoastrăde ş ase luni încoace. spuse Gondy. iar în ş ase luni veţ i fi cardinal. Într-adevă r. amantul ş i . dupălupta cu oamenii regelui. Vicarul tresă ri. — Domnule Louvières. Alergănumaidecît în cabinetul de lucru. din pricina asta. — Nu are a face. dacăvreţ i. surpaţ i aceasta mizerabilăprejudecatăa fricii ş i a respectului fa ţ ăde regi. monseniore! — La miezul nopţ ii. în opt zile Parisul e al nostru ş i. domnule. fiul lui Broussel. — Oh. ceea ce n-ar da nimic de bună voie. La miezul nopţ ii. Ar fi prea frumos. îţ i dai seama cădumneata îmi propui nici mai mult. Voi că lă uziţ i conş tiinţ ele. Înţ elege căse cere săcumpă neş ti bine lucrurile. urmăLouvières. monseniore. Preoţ ii îl întrebarăce era de fă cut. curtea va da. ş i săjucă m cu că rţ ile pe faţ ă . a trecut vremea vorbelor. îl asigurăGondy. nici mai puţ in decît ră zboiul civil? — Îl pregă tiţ i de destul ăvreme.

scumpe p ă rinte. monseniore? — La ş ase. Afarăde asta. — Îl cunosc ş i eu. —Ş i-ai să -l gă se ş ti? — Sper. — Săvedem. zise acesta. — Se aflăîn strada Cassette. vorbe ş te. cum îl că utau ca să -l spînzure. dar dupăasta. Din nefericire. monseniore. Ai fi o minunatăcă petenie de ră zmeriţ ăş i aşputea săvi-l aduc. Ceilalţ i se retraseră . Monseniorul are sămăierte. s-a fă cut nevă zut. acum. cel de la Saint-Sulpice ş i cel de la Saint-Eustache. pă rinte. — Credeţ i că -mi veţ i putea da un ajutor mai temeinic decît confraţ ii voş tri? întrebăde Gondy. care are un cuvînt greu de spus printre negustoraş ii din cartierul lui. Sînt duhovnicul neveste-si ş i. pă rinte.. pă rinte? continuăGondy. nu se aflăla Paris. aş a cum te binecuvântez eu.. Preotul plecă . întorcîndu-se spre parohul de la Saint-Sulpice. se poate? — La ora ş ase vom fi la dumneavoastră . să ră mînă . adu-l la mine. Treceţ i la fapte astă zi. monseniore. ră spunserăpreoţ ii. Gondy îş i muş căbuzele.corupă torul ei. monseniore. dacăea ş tie unde se află . te ascult! — Monseniore. — De cînd? — De trei zile? —Ş i de ce n-a venit sămăvad ă ? — I s-a spus. — Eu. — La ce oră . — Bine. Ră maserătrei preoţ i: cel de la Saint-Merri. caut ă -l ş i. — Nă dă jduim.. dacă -l gă seş ti. — Cum spui ca-l cheamă ? — Un oarecare Planchet. — Dar dumneata. cunosc un om care a adus mari servicii unui prinţ foarte iubit de popor. nu cred să -l fi arestat. — Fă r ăîndoială .. . — Du-te. voi ş ti ş i eu. am la mine în cartier un om care v-ar putea fi de cel mai mare folos. ş i în trei zile v ăaş tept din nou.. am să -l ascult bucuros. dac ăvreunul dintre voi are s ă -mi dea un sfat bun. ş i Dumnezeu să -ţ i ajute. — Cămonseniorul era pe cale s ăcadăla înţ elegere cu curtea. În urmăcu vreo ş ase s ă ptă mîni a stîrnit de unul singur o ră zmeriţ ă . ş i Dumnezeu s ă te binecuvînteze. — A fost minţ it. Adu-l la mine disearăla opt. P ă rinte de la Saint-Merri. — Cine-i omul acesta? — Un negustor de pe strada Lombards. — Cine e? — Contele de Rochefort.

Ai dreptate. mort de o moarte nă prasnică . Ş i dacă -i a ş a precum spui. îş i aruncăpe umeri o mantie largăş i porni în urma preotului. — Ei bine. — Ah! murmurăGondy. Gondy îmbră c ăun costum de cavaler. — Ce te face săcrezi asta? — În fiecare lună . c ă zînd pe gînduri. totul avea s ăse iroseascăîn lă rmuire ş i zarvă . decît căpare chinuit de remuş că ri. observînd cu grijăstarea de spirit a poporului. —Ş i cum spui că -l cheam ă ? — Maillard. pă rinte: unul care ar ridica toatăaceastălegiune de să raci ce forfotesc pe la ră spîntii în Paris ş i care ar ş ti să -i facăsăstrige în gura mare. preotul ară tăcu mîna spre tinda bisericii. — E rîndul dumitale. cum căMazarin i-a adus la sapăde lemn. o breasl ăîn care fiecare îş i aduce partea sa ş i care ţ ine de o că petenie? — Da. rosti vicarul. am auzit asta.Cel de-al doilea preot se-nchin ăş i ieş i. pă rea ca nu ş tie încotro s ăse nă pusteascăş i era vă dit că . întorcîndu-se spre ultimul preot. atunci ai dreptate. Chiar ieri am f ă cut o asemenea liturghie. dar. — Haidem să -l vă d pe cer ş etorul dumitale. —Ş i crezi căacum îl gă sim la post? — Fă r ăîndoială . îmi cere săslujesc o liturghie pentru odihna sufletului cuiva. întocmai ca un roi furios de albine. îş i legă pintenii la cizme. pă rinte. monseniore. Dumneata vrei cumva să -mi oferi un prin ţ ? — Eu văofer un cer ş etor. îţ i iei o sarcin ăfoarte grea: unul mi-a oferit un negustor. — Drace! la aminte. un fel de breaslăa celor care nu au împotriva celor care au. — Bravo! Ş i cine-i omul acesta? — Un simplu cerş etor. De aproape ş ase ani împarte apăsfîntăpe treptele bisericii Saint-Eustache. pă rinte. dar bă nuiesc cănu-i numele adev ă rat. — Ce ş tii despre el? — Nimic. Ajungînd în strada Prouvaires. împodobităcu o panăroş ie. monseniore. î ş i potrivi pe cap o pă lă rie mare. se încinse cu o spada lungă . Vicarul ş i însoţ itorul să u stră bă turăstră zile de la arhiepiscopie ş i pînăla biserica Saint-Eustache. celă lalt un conte. . spuse vicarul. cerînd milostenie. monseniore. dup ăcum v-am mai spus. omul pe care vi-l ofer e că petenia lor. — Am tocmai omul care vătrebuie. Oare ş i dumneata îmi oferi ceva tot atît de preţ ios ca ş i ceilalţ i doi care au plecat? — Mai preţ ios. —Ş i zici căare o mare înrîurire asupra celor din tagma lui? — Monseniorul ş tie oare c ăcerş etorimea e un corp organizat. dumneata ai gă sit o adevă ratăcomoară . monseniore. în ziua de 28. lă sînd poporul fă r ăc ă petenii. Poporul era pornit. ca să -i audă întreaga Franţ ă .

Am vrut să ş tim ce gîndeş ti despre lucrurile petrecute ast ă zi ş i ce-ai auzit spunînd pe cei ce intra ş i ies din biserică . În clipa cînd preotul ş i vicarul puserăpiciorul pe prima treaptăa scă rii. — Cumpă rat? — Întocmai. ca de obicei. Asta-i o mare cinste pentru un biet împă rţ itor de apăsfin ţ ită . A cumpă rat de la cel dinaintea lui locul de unde împarte apa sfinţ ită . la pă mînt. Locurile astea se cump ă ră . o fire rea. prietene. treizeci de mii de livre. monseniore. În acest timp se apropiau de tinda bisericii. continuăpreotul. Dînd cu ochii de cavalerul ce-l însoţ ea pe preot. toatălumea se plînge. — Da. doar fulgere. — Fii mai lă murit.— Iată -l! zise el. Pe chipul lui stă tea zugră vitălupta dintre bine ş i ră u. — Nu. ş i săpui sub comanda acestei că petenii. am venit aici cu domnul. cu pă rul că runt ş i cu ochii cruzi. — Hm! fă cu Gondy. cucernice pă rinte ş i. destul de gras. — Maillard. cad pe capul bietului popor. în cazul căvom gă si una. e bogat. care pă rea obiş nuit cu vorba lui. N-ai vrea săte amesteci într-un mic ră zboi civil în cazul cînd ar izbucni unul. două zeci ş i cinci. rîzînd. zise preotul. E la postul lui! Gondy se uit ăîntr-acolo ş i vă zu un om să rman. — Pă i toate strig ă tele astea. apoi toatălumea e nemulţ umit ă . Cred c ăa plă tit o sutăde pistoli pentru el. puterea ta . — E un privilegiu faptul c ăstăaici? întrebăGondy. Dar tră snetul n-o săcadă decît atunci cînd se va gă si o că petenie ca să -l îndrume unde trebuie. aş ezat pe un sc ă unel ş i rezemat cu spatele de una din coloane. Era un om între ş aizeci ş iş aizeci ş i opt de ani. atîta tot. st ă pînit ăde voinţ ăori poate de remuş care. ră spunse preotul. pe care nu ş i-o putuse stă pîni ş i care îl surprinse pe vicar. toate vă ică relile ş i blestemele astea au stîrnit doar o furtună . Nu credeam săplasez atît de bine milosteniile mele. Avea lîngăel o că ldă ru ş ăş i ţ inea un sfeş toc în mîn ă . cerş etorul se ridicăde pe scaun ş i întinse sfeş tocul. — Cu mine?! murmurăcerş etorul. Cerş etorul clă tinădin cap: — Astea-s întîmplă ri triste. interveni vicarul. săstă m un pic de vorbă . Vicarul aruncă un ban de argint în pă lă ria a ş ezatăal ă turi. lă sînd cîte două zeci. Cît despre ce se vorbeş te. numai căcine zice toat ălumea zice nimeni. vorbi de Gondy. Preotul ş i vicarul atinseră sfeş tocul cu vîrful degetelor ş i îş i fă curăsemnul crucii. tică losul? — Unii dintre ei mor. îmi pari un om priceput. scund. — Prietene. cerş etorul avu o uş oarătresă rire ş i-l privi cu un aer mirat. În glasul cerş etorului se simţ ea o undăde batjocură . — Prin urmare. ba chiar mai mult.

— Vrei să -ţ i dau o recomandare pentru parohul de la Saint-Jacquesla-Boucherie? Are săte duc ăîntr-o înc ă pere a turnului. — Pe diseară .. încît. dar va ş i fi condus de biserică . merse de-ş i muie mîna în aghiazmatar. strigînd „Jos cu Mazarin!". puse cu grijăal ă turi că ldă ru ş aş i sfeş tocul. ş i-n ziua hotă rît ăs ăle ap ă r. Ş tiu căîntotdeauna aţ i fost foarte bun cu mine. Vorbeş ti cu o siguran ţ ăcare-mi face plă cere ş i. — Minunat! spuse cerş etorul. pă rinte. Nu numai căvor face tot ce le voi porunci. — Ră spund. domnule. — Aş adar. Ochii cerş etorului scă pă rarăde lă comie. dar îş i stă pîni tulburarea. că ci aş a mi-aşatinge ţ elul. — Ră zboiul acesta nu numai căva primi încuviin ţ area bisericii. — La naiba! mormă i Gondy. care e un senior atotputernic. — Iatăo pung ăcu cinci sute de pistoli de aur. pentru asta îl avem pe arhiepiscopul Parisului. ş i chiar pe vicar. Îş i duse scaunul în biseric ă . Te-ai însă rcina s ăridici într-o noapte vreo zece baricade? — M-aşînsă rcina săridic cincizeci. întă ri preotul. O săte recomandă m vicarului. aş a cum mi-a spus adineauri pă rintele? — Cred că -mi poartăun oarecare respect. de vreme ce pă rintele r ă spunde pentru tine. aş a căş i eu doresc din inimăsăvăfiu de folos. adicăiertarea p ă catelor ce-am să vârş it în via ţ ă . Totul va fi gata. zise cerş etorul. ca ş i cum n-ar fi avut încredere în apa sfinţ itădin că ldă ruş a lui. —Ş i crezi căai o putere atît de mare asupra alor tă i. cu gîtlejul zdravă n. însănumai dacără zboiul ă sta ar primi încuviinţ area bisericii. Cît despre iertarea pă catelor. pe disear ăla zece. săfacăsăse pră buş eascăzidurile Palatului Regal. — Ar trebui ales un loc înalt. ş i într-un fel mi-am luat ră spunderea pentru tine. aş a cum s-au pră bu ş it odinioarăzidurile Ierihonului? — Cred căpot săiau în seama mea lucruri mai grele ş i mai de seamă . Ş i dacăsînt mulţ umit de tine. mîndru. Ia toate mă surile pe care le gă se ş ti de cuviinţ ăş i spune-mi unde te pot gă si astă -searăla zece. vei mai primi o pungăcu cinci sute de pistoli. .. mă rturisi cerş etorul. vorbi cerş etorul. spuse preotul. glă sui vicarul. Maillard. de unde un semnal săpoatăfi v ă zut în toate cartierele Parisului.personalăş i înrîurirea pe care ai dobîndit-o asupra tovară ş ilor tă i? — Da. — Gîndeş te-te. care are indulgenţ e ce iartăorice p ă cat. Eu te-am recomandat acestui domn. domnule. suflete înflă că rate ş i fă răde vreun stă pîn. replicăcerş etorul. —Ş i poţ i săm ăîncredin ţ ezi căvei gă si cincizeci de oameni hotă rîţ i. dă ruit cu mari puteri de c ă tre biserica de la Roma. — Ah! exclamăGondy. zise preotul. —Ş tiu. dar măvor urma oriunde. apoi ieş i din biserică .

— Monseniore. — Lă mureş te-mă . am fost osîndit la spînzură toare. În adîncul sufletului meu sînt de-al Frondei. m ăprimeş te în costum de cavaler. înainte de a sluji ă ş ti trei ani în regimentul din Piemont. Domnul d'Artagnan e ostaş . — Ei bine. — Cum se numeş te? — Oh. care-i plă teş te solda. ş i. — În ce împrejurare? — Am scă pat din mîinile sergenţ ilor lui Mazarin pe un nobil pe care-l duceau îndă ră t la Bastilia. Planchet se înclinăca un om umblat prin case mari. . Ai ridicat atunci întreg cartierul.. nu? — Aproape. ră spunse Planchet. — A. unde ză cea de cinci ani. monseniore. Vicarul aruncăo privire plinăde interes ş i vă zu căera urmat de cineva. om al bisericii. Am auzit de povestea asta. cu spadăla ş old ş i cu pinteni la cizme? — Ră spunsul nu-i de lepă dat. Dar ş tii. am fost optsprezece luni valetul domnului d'Artagnan. Preotul intrăînsoţ it de Planchet. — Locotenentul de muş chetari? întrebăGondy. —Ş i eş ti gata săslujeş ti cauza poporului? întreb ăGondy. La ora ş ase se anun ţ ăpreotul de la SaintMerri. da. am fost trei ani în regimentul din Piemont. în ciuda sutanei. am avut întotdeauna înclinaţ ii r ă zboinice.IV TURNUL DE LA SAINT-JACQUES-LA-BOUCHERIE La ş ase fă răun sfert. iatăpersoana de care am avut cinstea sa văvorbesc. înainte săfiu cofetar. monseniore. într-adevă r! fă cu vicarul. — Ce meserie ai? — Sînt cofetar în strada Lombards. – mormă i Planchet. — Poftim! zise el. monseniorul îl cunoaş te bine: e contele de Rochefort. vă deş ti totuş i înclinaţ ii atît de ră zboinice? — Cum se face cămonseniorul. mulţ umit de sine. eu. cum se face căavînd o meserie atît de paş nică .. Aş a cum m ăvedeţ i. aş a mi s-a spus. pe cinstea mea! rîse Gondy. — Chiar el. monseniore. — Hm. glă sui parohul de la Saint-Merri. monseniore. — Fireş te. domnul de Gondy îş i rezolvase toate treburile ş i se înapoiase la arhiepiscopie. domnul d'Artagnan îş i face datoria apă rîndu-l pe Mazarin. — Se zice ca e un partizan înfocat de-al lui Mazarin. adeveri Planchet. — Ce vrei săspui? — Nimic.

zise el. îmi pare un om hotă rît. . — Bun. care ne fură . ne facem datoria să -l atacă m pe Mazarin. — Eş ti un flă că u isteţ . Ş i nu spun o vorbăgoală . numai s ăfie vorba de-a stîrni o ră zmeri ţ ăîn oraş . fă gă dui Planchet. — Voi da cinstit socotealămonseniorului de fiecare ban. prietene. Ş i dacătotul merge bine. Planchet ieş i. întinzîndu-i mîna. un om dă du buzna înă untru: era contele de Rochefort. monseniore? zise Rochefort. monseniore? întrebăel. Gondy se duse la un cufă rş i luăo pung ăcu bani. — Bun. — Puteţ i săvăbizui ţ i pe mine. Pot sămăbizui pe tine? — Credeam căpă rintele v-a spus căr ă spunde de mine! se miră Planchent. mîine am avea o armatădestul de puternică . — Întotdeauna am fost hotă rît. — De-ar fi doar cîte unul care s ăfacăla fel în fiecare cartier. v-aţ i hot ă rît. — Tocmai despre asta e vorba. — Chiar dumneata eş ti. care îl a ş tepta pe scară . Ş i preotul îl ajunse din urmăpe Planchet. — Va face chiar mai mult decît a fă gă duit. treaba o sămeargămai repede ş i mai bine. o săne lipsim de ei: dacăsînt. — Fireş te! — Ai vrea săte afli sub comanda contelui de Rochefort? — L-aşurma ş i în iad. monseniore. — Da. Dacănu-s. ră spunse Gondy. — Atunci e straş nic. — Sănu mai vorbim de asta. se aflăpe mîini bune. — Fiţ i liniş tit. burghezii. — Sînteţ i mulţ umit. mîine te aş teaptăaceeaş i sumă . ţ i-l dau în seamăpe cardinal. Cîţ i oameni crezi căpoţ i strînge pîn ă n zori? — Douăsute de muschete ş i cinci sute de halebarde. luînd punga subsuoară . fiindcă -l cred în stare săcoboare ş i acolo. monseniore. — Bravo! — Dupăce semn au săse deosebeascămîine prietenii de duş mani? — Tot omul Frondei săpoarte o fundăgalbenăla pă lă rie. scumpul meu conte! exclam ăGondy. Daţ i consemnul: — Ai nevoie de bani? — Banii nu prind ră u niciodatăş i nică ieri. — Uite cinci sute de pistoli. — În sfîrş it. Dar îmi place s ăprimesc aceastăasigurare chiar din gura ta. în vreme ce preotul ră mase puţ in în urmă . Dumneavoastr ăo spune ţ iş i eu văcred. De îndatăce uş a cabinetului se deschise. — Într-adevă r. Dupăzece minute veni preotul de la Saint-Sulpice.aş a cum noi.

dragul meu Rochefort. V ăasigur de consimţ ă mîntul lui. — Cincizeci de soldaţ i? — Da. în cazul căaşavea nevoie. — Sper. trimit pe cineva la el. spuse Gondy. surîzînd.. dacăvor mai lipsi dintre ei. — Te asigur de asta. adună -ţ i cei cincizeci de oameni ş i fii gata! — Pentru ce? — Pentru orice. — Existăvreun semn de recunoa ş tere? . — Săvinăş i va gă si o schimbare. — Ce-ai fă cut cu domnul de Beaufort? — Se aflăla Vendômois. —Ş i-i vei scrie chiar astă -seară ? — Mai mult decît atît.. —Ţ ineţ i la asta? — Fiindcăsînt silit săport o pă lă rie a că rei formănu-mi place. dar viorile vor începe săcînte abia mîine dimineaţ ă . — În cîte zile poate săfie aici? — În cinci zile. —Ş tiţ i cănu se prea pricepe. da. gă seş te locul ocupat. — Gusturile ş i culorile nu se discută . — Să -i spun c ăpoate săse bizuie pe dumneavoastr ă ? — Fă r ădoar ş i poate! —Ş i că -i veţ i lasămînăliberă ? — Cît priveş te ră zboiul. spuse vicarul. — Sînteţ i deci sigur de reuş it ă ? — Da. Asta însănu-i tot. dar într-ale politicii. — Ce mai e? întrebăRochefort. —Ş i cînd va începe jocul? — Pe oaspeţ i i-am poftit în noaptea asta... — Scrie-i. — Pot să -i trimit vorbădin partea dumneavoastră ? — Da. rîse Rochefort.Aş adar. — Prin urmare? — Du-te. n-am decît să -i înlocuiesc. — Săm ălase sănegociez aş a cum socotesc de cuviinţ ăpentru pă lă ria mea de cardinal. doresc barem ca pă lă ria asta săfie roş ie. Dacăîntîrzie. care se vor îndesa săfie în frunte. — O doresc. El instruieş te recruţ ii ş i mi-i împrumută . Distracţ ia odată terminată . îl punem pe Mazarin săjoace. — Puteţ i sa văbizui ţ i pe mine ş i pe cincizeci de soldaţ i. fireş te. numai cătrebuie săse gră bească : că ci abia se va ridica norodul Parisului ş i vom avea zece prin ţ i în loc de unul. pe care mi i-a fă gă duit cavalerul d'Humières. e timpul. unde aş teaptăsă -i scriu ca săse întoarcăla Paris. — Bine.

tolă nit pe un pat ca vai de lume. luminîndu-i calea. era împ ă rţ itorul de apăsfinţ ită de la biserica Saint-Eustache. îi ară tăo uş iţ ă . Vă zîndu-l pe vicar. odaia era luminatădoar de razele palide ale lunii. Orologiul tocmai bă tea de zece. — Intră . Preotul însuş i îl aş tepta ş i-l conduse pîn ăîn vîrful turnului. vicarul ciocă ni la uş ă . În încă pere ardeau trei lumînă ri. spuse Gondy. Într-adevă r. Vicarul se pomeni înconjurat de întuneric. Numai fiţ i cu bă gare de seamăsănu vărupeţ i picioarele dînd peste vreun lanţ sau că zînd în vreo groapă . te-ai ţ inut de cuvînt? — Nu chiar. ră spunse cerş etorul. — Perfect. monseniore! — Cu bine. Bă tu ş i i se deschise. tră gîndu-l dupăel pe preotul care nu putuse s ăintervinăcu un cuvînt în acestă convorbire. ş i coborî. — Ei bine. eu voi avea douămii. Bă gă de seamăcăo luminăveghea la una dintre ferestrele cele niai de sus ale turnului. se ridică . nu-i a ş a? — Da. Omul se apropie în tă cere de fiecare dintre cele trei lumînă ri ş i le stinse pe rînd. — Ce faci? întrebăvicarul.— O fundăgalben ăla pă lă rie. cu marginile poleite de lumina-i argintie. dragul meu Rochefort! — Ah. — Ah! — Cînd veţ i pleca de aici o s ă -mi vedeţ i oamenii la treabă . Omul nostru se aflăla post. . jupîne Mazarin! mormă i Rochefort. — Bun. jupîne Mazarin. zise vicarul. una în faţ a ferestrei ce dă dea spre strada Saint-Denis. una în fa ţ a ferestrei ce dă dea spre vechiul oraş . puse lumînarea într-o firidă . De Gondy trecu pragul. Stă tea în aş teptare. Ajuns acolo. Ai săvezi dacăsînt prea bă trîn pentru a fi un om de acţ iune! Era nouăş i jum ă tate ş i vicarul avea nevoie de o jum ă tate de ceas ca săajungăde la arhiepiscopie la turnul Saint-Jacques-la-Boucherie. ş i? — Ei bine. — Cum adică ? — M-aţ i cerut cinci sute de oameni. una în faţ a ferestrei ce dă dea spre Palatul Regal. astfel ca vicarul săo gă seascăla plecare. — Nu cumva te lauzi? — Doriţ i o dovadă ? — Da. — Ce semnal? — Semnalul pentru baricade. ascunsădupănori negri ş i groş i. Deş i cheia era în broască . — Am dat semnalul. spuse o voce în care recunoscu vocea cerş etorului. Cu bine.

Te-am binecuvîntat ş i asta-i ceva sfînt pentru mine.— Bine. deş ertă ciune! — Totuş i iei banii! — Da. Acum aminteş te-ţ i că eş ti o că petenie ş i nu te duce săbei. a ş a ca adineauri. Iatăbanii. tot atîţ ia cîţ i ai mai primit. monseniore. adic ăpreacucernicul vicar. Omul luăpunga din mîna vicarului. monseniore. — Eh! exclamăvicarul. monseniore. — Ciudatăfiinţ ă ! murmurăGondy. se tîngui el. dar măleg înaintea dumneavoastrăsăfolosesc tot ce-mi ră mîne pentru fapte bune. Gondy surîse: —Ş i vrei binecuvîntarea mea? — Da. dar. Cerş etorul rosti aceste cuvinte cu atîta umilinţ ăş i cu atîta adîncă pocă inţ ă . care auzi zornă itul monedelor cînd acesta îş i înfund ămîna în banii de aur. Ş i îş i luăp ă lă ria ca săplece. Avea faţ a palidăş i încordată . N-o săajung niciodată sămălepă d de omul vechi din mine? O. Ia săvedem. în ziua cînd ve ţ i avea bună tatea s ă -mi . prietene! — Nu. — Va săzic ăo sără mîn acela ş i. zise vicarul. că ci în clipa urm ă toare îl vă zu împreunîndu-ş i mîinile ş i că zînd în genunchi. glă sui cer ş etorul. nu? — Nu. aş a cum trebuie săfie ş i pentru line. omule! Cerş etorul scoase un oftat ş i zvîrli punga. nu ţ ine de justiţ ia omeneascăş i dumneavoastrănu măputeţ i izbă vi de p ă cat decît binecuvîntîndu-m ăcît mai des. fac asta numai de ş ase ani. rogu-v ă . — Monseniore. — Sînt două zeci de ani de cînd nu beau decît apă . ai să vîrş it vreo nelegiuire osîndităde justiţ ia omeneasc ăş i de care te-aşputea ierta? Cerş etorul clă tinădin cap: — Nelegiuirea pe care am să vîrş it-o eu. —Ş i înainte săfii la Bastilia? — Am săvăspun. vă zu căcerş etorul stă tea între el ş i uş a. daţ i-mi binecuvîntarea! — Monseniore! exclamăGondy. Eş ti zgîrcit. —Ş i înainte se asta? — Am stat închis la Bastilia. În prima clipăcrezu ca omul are vreun gînd r ă u. Înainte sămăpă ră siţ i. monseniore. văiau drept cel care sînte ţ i. Măiei drept altul. N-ai fă cut toat ăviaţ a ceea ce faci azi. încît Gondy întinse mîna ş i-i dă du binecuvîntarea cu cea mai mare blîndeţ e de care era în stare. — Vorbeş te deschis! îl îndemnăvicarul. V-am recunoscut dintr-o ochire. tică loş ie! O. am nevoie de ea. ca a unui om ră vă ş it de o luptă lă untrică . ne-am legat unul de altul. — Acum. întorcîndu-se. Nici pomeneal ăde aş a ceva.

monseniore. în vreme ce vreo cîţ iva singuratici treceau de la un pîlc la altul. sau flinte. se vedeau ridicate la spate de vîrful unei spade. veneau. fie cenuş ii. priveliş tea se schimbă : negustorii alergau din pră vă lie în pr ă vă lie. Toate aceste fă pturi atît de active se duceau.ascultaţ i spovedania. Adu-ţ i aminte că . are săaibăputerea să -i trimit ăîndă ră t. Cînd vreunul dintre ei se apropia de el. alergau. fie negre. dupăcum ţ ineau de pă turile de sus ori de jos ale burgheziei. la ace ş ti truditori de noapte cu oarecare spaimă . ş opti înă bu ş it cerş etorul. la orice ceas din zi sau din noapte vei veni la mine. Gondy ieş i iară ş i pe chei. archebuzelor. — Bine. — Fie cum spui. vicarul constatăcătrecerea era pă zită . Vicarul luălumînarea. Gondy nu fă cuse nici o sut ăde paş i pe stră zile Parisului ş i îş i dă du seama deodat ăde ciudata schimbare petrecută . deschizînd u ş aş i plecîndu-se adînc în faţ a prelatului. sînt gata să -ţ i dau iertarea pă catelor. lă sînd sătreacăniş te oameni care parcăse temeau sănu se vadăce duc: erau negustorii care aveau arme ş i care împrumutau ş i celor care nu aveau. V RĂ ZMERIŢ A Era aproape unsprezece noaptea. Ajungînd la Pont-Neuf. Aici. Un om . Pîlcuri de burghezi în mantii negre ş i cenuş ii. iar în faţ ăde ţ eava unei archebuze. altele care să pau gropi gata săînghităcompanii întregi de că lă re ţ i. coborî ş i ie ş i visă tor din biserică . zise cerş etorul. aidoma unor demoni porniţ i săfă ptuiasc ăceva necunoscut: erau cerş etorii de la Curtea Miracolelor. uş ile pă reau ză vorîte ca ş i obloanele. Întreg oraş ul pă rea locuit de fiinţ e fantastice. stă teau locului. Gondy se uita la aceş ti oameni ai întunericului. îndreptîndu-se spre strada Ferronnerie. erau oamenii împă rţ itorului de ap ăsfin ţ itădin faţ a bisericii Saint-Eustache. muschetelor ş i armelor de tot soiul pe care le împ ă rţ ea pe mă surăce înainta. prin strada Monnaie. altele care tr ă geau ş i ră sturnau c ă ruţ e. dar se deschideau în grabă . La lică rirea unei lanterne. Toate aceste mantii. Cu bine! — Cu bine. Un ins mergea din uş ăîn uş a. întrebîndu-se dacă . era gata să -ş i fac ăsemnul crucii. Dar încănus pregă tit săo primesc. care ridicau baricade pentru a doua zi. încovoiat sub povara spadelor. Ieş i în strada Saint-Honoré ş i porni în lungul ei. dupăce i-a stîrnit din bîrlogul lor. — Vămulţ umesc. se vedeau umbre tă cute care desfundau stră zile. vicarul îl recunoscu pe Planchet. monseniore.

ridicîndu-ş i pă lă ria. Oameni înarmaţ i st ă teau pe baricade. ba chiar execuţ ii. cu ochi ameninţ ă tori ş i cu flinta pe umă r. ori ca de hulăce se înteţ eş te. iatăce întîlneai la fiece pas. care coborî închizînd trapa dupăel. Sănu ne jucă m cu focul! Rochefort îi recunoscu glasul: — A. Ai fi zis c ăe un cortegiu de fantome. dumneavoastrăsînte ţ i. dragul meu domn Louvières. Gondy se rezemăde colţ ul unei case ş i îi vă zu dispă rînd de la primul ş i pîn ăla cel dinaintea ultimului. Ş i strînse mîna lui Rochefort. Un zgomot ciudat. Veni drept spre el ş i îi puse pistolul în piept. Ultimul ridicăochii spre a se încredinţ a. Ce oameni duci în mă runtaiele pă mîntului? — Cei cincizeci de recruţ i pe care mi i-a dat cavalerul d'Humières ş i care. nemaiauzit cuprinsese oraş ul. dar se simţ ea lă murit căo asemenea pornire nu lipsea. zise Gondy. Vicarul se întoarse acasă . copleş it de ocă ri ş i chiar bă tut. — Foarte bine. de parcăar fi intrat în pă mînt. Din strada Bons-Enfants ş i pînăîn strada Ferronnerie. domnule de Rochefort! îl întîmpinăGondy. îl ză ri îndatăpe Gondy. A doua zi dimineaţ ă . Nu se ajunsese încăla v ă rsă ri de sînge. Într-un anume loc se fă ceau nevă zuţ i rînd pe rînd. Pregă tirea ră scoalei ţ inu aş a toatănoaptea. spuse vicarul. nimic limpede ş i de în ţ eles. necunoscut. Din cînd în cînd se desluş ea – un vuiet ca de furtunăce se apropie. au primit numai mantii albe. un sculptor. Acolo desluş i un lung ş ir de oameni care se furiş au pe lîngăziduri. fiindcătoţ i purtau mantii albe. Nu te recunosc săfii dintr-ai noş tri. Deschise fereastra ş i se aplecăpeste pervaz ca s ăasculte. în ciuda întunericului. Numai c-am g ă sit cu cale săcoborîm prin trapa pe unde-ş i aduce marmura.se apropie de el. dar nu era nimic lă murit. din strada Richelieu ş i pîn ăla . fiind repartizaţ i la cavalerie. rîzînd. încît ai fi zis căsînt acele surde ş i misterioase zgomote care vestesc cutremurele de pă mînt. —Ş i încotro? — La unul dintre prietenii mei. căel ş i tovară ş ii s ă i nu erau spionaţ iş i. Louvières îl recunoscu ş i se înclină . Baricadele fuseserăridicate pînăîn preajma Palatului Regal. — Hei. Gondy îş i urmăcalea ş i coborî pînăla turnul Nesle. trezindu-se. ş i cine nu voia săse supunăera huiduit. se simţ ea căpe toate aceste stră zi întunecoase ca niş te abisuri se petreceau lucruri neobiş nuite. arestă ri. cumplite. — Cine eş ti? întrebăomul. parole. Parisul pă ru cătresare la vederea propriei sale înfă ţ iş ă ri. monseniore? — Chiar eu. fă răîndoială . Era unu dup ămiezul nop ţ ii. Cei care purtau pă lă rii împodobite cu pene ori cu spade aurite erau opriţ iş i puş i săstrige: „Tr ă iască Broussel!". Ai fi spus căe un oraşasediat. patrule. din strada SaintThomas-du-Louvre ş i pîn ăla Pont-Neuf. „Jos cu Mazarin!". — Asta înseamnăc ănu-ţ i recunoş ti prietenii.

pe care în ajun. De astădată încercăsăatace. prevedere ce-i punea într-o situaţ ie proastă . ci ş i de femei ş i copii. fă lindu-se cu un pistol ş i o spadăprimite de la Louvières. Mare fu uimirea Annei de Austria ş i a lui Mazarin cînd se trezirăş i cînd li se dă du de ş tire căoraş ul vechi. Mazarin ridicădin umeri. pu-nîndu-ş i în degete cele mai frumoase diamante. cei din primele rînduri strigau la santinelele nepă să toare din regimentul de gardă . cu aerul c ădispreţ uieş te grozav aceasta gloată . că ruia îi porunci săia oricîţ i oameni pofteş te ş i săse duc ăs ăvad ăce e cu aceast ăglumş . luăcu el o sutăcincizeci de osta ş iş i vru s ăiasăpe podul Louvre. doborînd toate aceste mantii cenuş ii. Bă tu în retragere că tre cartierul Halelor. Astfel încît nici unul. livizi. în fruntea a peste o mie cinci sute de suflete. Atunci apucăpe strada Saint-Honoré. dar acolo dă du peste baricadele cerş etorului de la Saint-Eustache. Nu era chip sănesocoteasc ăo asemenea opreliş te. unde se apucăsă -ş i ferece aurul ş i bijuteriile în casete. nutrind acel suveran dispreţ faţ ăde gloată . zicînd că se vor convinge abia cînd vor vedea ş i vor auzi totul cu ochii ş i cu urechile lor. l ă sînd pe cîmpul de luptăpatru din ostaş ii să i. încît de pretutindeni ră sunau strigă te. ş i erau atîtea asemenea cete. înş iruite în jurul Palatului Regal ş i în spatele că rora por ţ ile stă teau închise. Mareş alul crezu acest punct mai slab pă zit decît celelalte ş i vru să . zdrenţ ă roş i. furioasă . cît ai clipi. neînfricat ş i foarte aventuros din fire. trimise dupămareş alul de La Meilleraie. în vreme ce o grindinăde pietre se abă tu asupra lor de pe la toate ferestrele. Mareş alul. Regina. Atunci li se deschise o fereastr ă : vă zură . nici celă lalt nu voia sădea crezare celor spuse.poarta Saint-Honoré se îmbulzeau peste zece mii de oameni înarmaţ i. Halebardele se aplecarăameninţ ă tor să -l întîmpine. dar acolo dă du peste Rochefort ş i cei cincizeci de cavaleri ş ti ai lui. alergăîn cabinetul să u. dar fu primit cu împuş că turi. La Pont-Neuf d ă du însăpeste Louvières ş i burghezii lui. tremurînd tot. purtînd un fel de steaguri pe care stă tea. stră pun ş i. se de ş teptase înfierbîntat ş i cuprins de o adîncătulburare. o sutăcincizeci ş i douăsute de oameni jigă riţ i. auzirăş i se încredinţ ar ăc ăaş a stă teau lucrurile. Jupînaş ul Friquet. obiş nuit oamenilor de arme. Pierdu aici trei oameni. dar mantiile cenuş ii îi ţ inurăpiept ş i mareş alul se retrase că tre strada Saint-Honoré. scris: Iatşmizeria poporului! Peste tot pe unde treceau izbucneau strigă te turbate. seara. dar pă li vizibil ş i. lă satăs ăse descurce singură . pă zite nu numai de oameni înarmaţ i. Mareş alul nici nu încercăs ătreacămai departe ş i se întoarse pe chei. Prin mijlocul acestei mulţ imi se miş cau cete de cîte o sută . vru sătreacăînainte. cu halebardele. î ş i încropise o ceatăde ş trengari ca ş i el ş i fă cea o larmănemaipomenită . dar acolo d ă du peste Planchet ş i halebardierii lui. îl l ă saseră liniş tit.

avea braţ ul rupt. se hotă rî sămoarăpe poziţ ie. Mulţ imea se trase în l ă turi: drumul pe strada Saint-Honoré era cel mai scurt. mai încercaţ i într-ale luptei. de pe mormanele de pietre se porni o pîrîialăcumplităde împuş că turi. În acest timp. cred ş i eu căda! Nu speram s ăscap atît de ieftin. Ostaş ii. mai numeroş i. ale c ă rui gînduri voi le-aţ i înţ eles greş it ş i care se angajeazăca. În sfîrş it. săcearăreginei. care imitau de zor ba ră pă itul tobelor. Gondy ridicămîna. — Copiii mei. Mareş alul îl recunoscu ş i alergăla el. — Văfă gă duie ş te asta pe cuvîntul să u de gentilom. Mareş alul de La Meilleraie se vedea prins între douăfocuri. Fontrailles. — Scoate-măde-aici. Era o hă rm ă laie în mijlocul că reia nu s-ar fi auzit nici bubuitul tunetului. se retraser ă . adjutantul să u. ş i pielea oamenilor mei. Mareş alul ridicămîna în semn de încuviinţ are. Trimisese dupăd'Artagnan. dupăcum am mai spus. împreun ăcu restul că lă re ţ ilor. tră geau cu mai multăîndemînare. Porunci la două zeci dintre oamenii să i sădescalece ş i să atace baricada. mulţ imea se despicăînspre partea stră zii Arbre-Sec. îi striveau sub o adevă ratăploaie de gloanţ e. To ţ i amuţ iră . — Pe toţ i dracii. glă sui el. în cap cu Friquet ş i cu ş trengarii lui. strigînd: „Tr ă iascăvicarul!". Cum era viteaz. libertatea lui Broussel al nostru. . că ci durerea scotea animalul din minţ i. Baricadele se deschiserăş i mare ş alul. Dacănu. la fel de calm de parcăar fi condus o procesiune religioasă . Mareş alul îş i muş cămîinile de ciudă . binecuvîntînd în dreapta ş i în stînga. dar burghezii. El întoarse fiecare loviturăprimităş i urletele de durere prinserăs ăr ă sune în mulţ ime. întorcîndu-se la Luvru. dintre roţ ile de că ruţ ă . las aici ş i pielea mea. la care halebardierii lui Planchet se ivirăde dup ăcol ţ ul stră zii Monnaie. deodată . Vreo cîteva glasuri adă ugarăchiar: „Tră iascămareş alul!". cu pelerina peste anteriu pă ş i lini ş tit prin mijlocul împuş că turilor. Toatălumea c ă zu în genunchi. ba glasul trîmbiţ elor. se gă sea în acel moment suprem în care ş i cel mai neînfricat simte un fior în vine ş i sudoarea nă pă dindu-i pe frunte. în timp ce el. pentru numele cerului! spuse el. cerînd liniş te. întorcîndu-se că tre La Meilleraie. — Tră iascăvicarul! ră cni mulţ imea.forţ eze trecerea. Numai căbaricadele se închiserăîn urma ostaş ilor. Mazarin se afla în cabinetul lui. dar toţ i urmarăîn cor: „Jos cu Mazarin!". ş i Gondy. Cei dou ă zeci se îndreptarăspre baricadă . în numele celor de aici. Iată -l pe mareş alul de La Meilleraie. spuse Gondy. ocupat sa-ş i rînduiascălucru ş oarele. calul lui primise un glonţ în gît ş i abia-l st ă pînea. avea să -i proteguiască . Îţ i iei acest angajament. Fu aproape un marştriumfal. dimpreunăcu restul ostaş ilor. mareş ale? ad ă ugăGondy. cînd. Oamenii că deau în jurul mare ş alului ca la Rocroy sau la Lérida. dar din spatele bîrnelor.

urmat de Porthos. Totuş i. monseniore.. monseniore. pe cînd stră bă team strada Montorgueil cu domnul du Vallon. În ciuda acestei poveţ e. domnule d'Artagnan! exclamăcardinalul. dar pă li teribil. Eu unul. ca ş i prietenul dumitale. Eu aşfi strigat! În clipa aceea vuietul din stradăr ă sunăş i mai aproape. — Atunci? se interesăMazarin. nu spera să -l vadă . — Grilajul?! Numai patru-cinci minute. Ce-i asta? Mareş alul La Meilleraie se întoarce fă ră pă lă rie. uitîndu-se cu o naivă admiraţ ie la cei doi prieteni. Cît despre mantia lui Porthos. Fontrailles cu braţ ul în eş arf ă . Oare ce se petrece în Parisul ă sta afurisit? — Ce se petrece. pe legea mea! ră spunse d'Artagnan. nedespă rţ itu-i prieten. intră .. intra. în ciuda uniformei ce port. — Oho: mormă i el. dar ce fac santinelele? Duc arma la ochi. care în mijlocul zarvei din jur nici nu se auzi. domnule d'Artagnan. în mijlocul acestui tumult. ş i trebuie oare să spun. —Ş i-aţ i strigat? întrebăel. cu nep ă sarea-i obi ş nuită . uite cămi-a sc ă pat! Mazarin surîse. Mazarin îş i ş terse fruntea ş i îş i roti ochii în jur. Nu trageţ i. aci de faţ ăş i care e slujitorul dumneavoastră .dar. spuse el. cai plini de sînge. Ar fi dorit grozav săse apropie de fereastră . la dracu! se ră sti d'Artagnan. îndoit. gînditor. au vrut săne sileascăsăstrigam „Tră iascăBroussel!". Grilajul va fi smuls. totul e pierdut! izbucni d'Artagnan. spune! — „Jos cu Mazarin!". D'Artagnan se duse la fereastră . locotenentul se ivi în prag.. — Avem grilajul. urmate de o cumplităpîrîialăde gloanţ e. osta ş i din gardără ni ţ i. ce-au vrut săne mai sileascăsăstrigă m? — Spune. — Nu. că ci d'Artagnan nu era de serviciu. — Pă i dacătrag. dacămulţ imea se apropie de Palatul Regal. monseniore? Nimic bun. Pe legea mea. — Diavolo! exclamăcardinalul. Ş i d'Artagnan ară tăpelerina g ă urităde patru gloanţ eş i pă lă ria stră punsăde asemenea de douăgloanţ e.. unul trecu pe sub braţ ul lui d'Artagnan ş i pref ă cu în ţ ă ndă ri o oglindăîn care Porthos se privea cu plă cere.. — Ia vezi ce se întîmplă . Ei. Oraş ul e în plinărevoltăş i adineauri. domnul du Vallon e ră cit ş i n-a strigat nici el. .. nu eram în voce. au sa tragă ! — Au consemn sătrag ăasupra mulţ imii. — Priviţ i la pă lă ria ş i la pelerina mea. zise d'Artagnan. dar nu avea curaj. ră bufnirăvreo trei-patru împuş că turi. ba poate chiar din pricina ei. Fii binevenit. Plumbii muş car ăcu scrîş net din fa ţ ada Palatului Regal. Atunci. dupăzece minute. sfă rîmat. strigăMazarin. deschizînd fereastra. — Ah. o loviturăde halebard ăi-o despicase într-o parte ş i un foc de pistol îi retezase pana de pă lă rie. clă tinînd din cap.

a avut timp s ăse strecoare pe o uş ămascat ăîntr-o încă pere tă inuită . domnule du Vallon? Dumneata ce-ai face? — L-aşda pe Broussel. zise Mazarin. devastat. fă cînd un ocol. În faţ a reginei. palidăde mînie. domnilor. episcopul de Meaux. dar avea atîta stă pînire de sine. fie ea de Veneţ ia. Villequier ş i Guitaut.— Vai! se tîngui cardinalul. nu-i aş a? zise el. femeile. veni ţ i cu mine. oricît de strîmtă . — Ei bine! vorbi Mazarin. a plecat ş i i-a lă sat retragerea liberă . acelaş i care o persecutase atîta cu două zeci de ani în urmă . pă trunse în salon printr-o altău ş ă . căa fost urmă rit. monseniore! rosti d'Artagnan. O oglindăde Veneţ ia! — Eh. Din fericire. proferînd ameninţ ă ri cumplite. căpalatul a fost numaidecît invadat. Nu plîngeţ i înc ă . cancelarul Séguier. — Noi nu ne dă m cuvîntul de douăori. VI RĂ ZMERIŢ A SE PRESCHIMBĂÎN RĂ SCOALĂ Încă perea în care intraserăd'Artagnan ş i Porthos nu era despă rţ ită de salonul unde se afla regina decît de niş te draperii. — Care-i pă rerea dumitale? întrebăcardinalul. primejdia s-a dovedit atît de reală . nu merită . povestea c ătră sura lui a fost sfă rîmată . Acolo. închizînd cu liniş te fereastra. îngă duia s ăse vadătot ce se petrecea acolo. dimpreunăcu fratele să u. Atunci s-a travestit. În spatele ei erau Comminges. Porunciţ iş i văvom da ascultare. Regina stă tea în picioare. — Veniţ i. — Pot săm ăbizui pe dumneavoastră . Am spus că sîntem oamenii dumneavoastră . rosti d'Artagnan. ş i a ieş it din palat trecînd peste corpul ofiţ erului ş i a doi . n-a fost aş a. domnilor. încît cancelarul a socotit căi-a sunat ceasul ş i s-a spovedit fratelui să u spre a fi pregă tit sămoarăîn cazul ca ar fi fost descoperit. Intraţ i în odaia asta ş i aş teptaţ i. Într-un ceas se prea poate s ănu mai ră mînăîn Palatul Regal nici o oglindă . c ăa dat buzna în palatul marchizului d'O. ră sculaţ ii dezlă nţ uiţ i s-au apropiat de încă perea cu pricina. din fericire. jefuit. spuse Porthos. mulţ imea. în spatele bă rbaţ ilor. socotind căa fugit pe vreo uş ădosnic ă . — Ei pe dracu! Săli-l daţ i pe Broussel de vreme ce-l cer! Ce naiba vreţ i săface ţ i cu un consifier al Parlamentului? Nu-i bun de nimic! — Asta-i ş i pă rerea dumitale. unde o b ă trîn ă slujnicăl-a încuiat. fie de Paris. încît ai fi zis cănu o umbreş te nici cea mai micătulburare. tremurînd din creş tet pînă -n t ă lpi. iar deschiză tura dintre ele. Draperia subţ ire îngă duia s ăse audă . M ăduc să -i spun reginei! În capă tul coridorului se opri. Ş i. îmbr ă cînd hainele marchizului d'O.

fiindcă serviciul ce mi l-a fă cut e încăfoarte proasp ă t. Aduc cu mine zece sau doisprezece ră ni ţ i. sfatul meu ar fi s ă -l eliberaţ i pe Broussel. În timpul acestei povestiri. doar ai îndră znit atîtea! Cancelarul se împurpurăş i îngă imăcîteva cuvinte. aşfi ră mas ş i eu cu pă lă ria. dar m-am întors cu bine cu condiţ ia săvăînfă ţ iş ez voinţ a poporului. doamnă . dupătoate probabilită ţ ile. spuse regina cu un zîmbet amar. . cu totul cincisprezece. ci de prezent. — Ah.ostaş i din garda lui personală . uciş i în vreme ce ap ă rau poarta. Poartă -i oricît ărecunoş tin ţ ăpofteş ti. ş ase în col ţ ul stră zii Arbre-Sec ş i doi la poarta palatului vostru. — Îndr ă zneş te. dacăn-ar fi fost preacucernicul vicar. Regina surîse. iată -te. de cum ispră vi cancelarul. — Să -l eliberez pe Broussel?! Niciodat ă ! În clipa aceea se auzirăpaş i în sala din faţ ăş i mareş alul de La Meilleraie se ivi neanunţ at în uş ă . deş i foarte palidă . domnule mareş al.ş i prin urmare poate căîn ţ eleg greş it valoarea cuvintelor. Spuneai căai să mi dai un sfat. întrebăregina. fă răîndoială . patru la Hale. Oh. ce p ă rere ai? — Gîndesc căe ceva foarte grav. sînt ostaş . — Voinţ a! murmurăAnna de Austria. dar nu îndră znesc. rîse La Meilleraie. Regina. — Ah! exclamăregina. Care anume? — Doamnă . cred căaţ i vrut săspuneţ i cămi-a fost frică . spuse regina. — Ei bine. vorbi mare ş alul. Mazarin se strecurase fă r ăzgomot în apropierea reginei ş i asculta. Ar fi trebuit s ă spun dorinş a.ş ovă i cancelarul. Pă lă ria mi-a ră mas nu ş tiu pe unde. ş i nu voinţ a poporului. rosti regina. ci bine ai revenit! — Da. Sper c ă i-ai învă ţ at minte pe tică lo ş ii aceş tia. am pierdut trei oameni la Pont-Neuf. zburat ăde un glon ţ ş i. pă li ş i mai mult ş i chipul i se contract ă . oh. doamnă ! gl ă sui mareş alul. încruntînd din sprîncene. m-ar fi mirat sănu-l vă d pe acest ş oricar cu picioarele strîmbe amestecat în toatăpovestea asta. — Bun. doamnă . trebuie căte-ai aflat într-o mare primejdie de vreme ce-ai primit săporţ i o solie atît de ciudată ! Aceste cuvinte furărostite cu o ironie care nu scă p ăcîtu ş i de pu ţ in mareş alului. — Nu-i vorba de trecut. — Iertare. — Doamnă . Iată -te viu ş i nevă tă mat ş i asta-i tot ce doream. dar asta nu măobligăpe mine. îndră zneş te. domnule. Cît despre r ă spunsul cu care m-aţ i onorat. Într-adevă r. care sămăscoatădin încurcă tură . Îţ i spun nu numai bun venit. nu? — Doamnă . Eu nu sînt avocat. nu-l ponegriţ i prea mult. mare ş ale! exclamăbucuroasăAnna de Austria. —Ş i ce măsf ă tuieş ti? — Aşda un sfat maiestă ţ ii-voastre.

în timp ce curtenii se priveau cu uimire. Guitaut! Mazarin să ri îndat ă . — Doamnă . .ş i totu ş i am luat parte la două sprezece mari b ă tă lii ş i la nu ş tiu cîte lupte ş i hă rţ uieli. spuse Mazarin. Care e dorinţ a poporului meu? — Să -i fie redat Broussel. De aceea stă rui. mi-a fost frică . iatăun prilej nimerit.. spuse mare ş alul. —Ş i asta înseamnă ?. doamnă . s ă -l eliberez pe Broussel? Dacă -i aş a. vorbi Comminges. Am poruncit săfie aresta ţ i alţ ii mai de vazădecît dumneata. mareş ale? întrebăregina. da. zise La Meilleraie. — M-ai sfă tui. — Într-adevar. domnule. — Măduc săcomunic r ă spunsul maiestă ţ ii-voastre celor care-l aş teaptă . de ş i nu-i decît vicar. care st ă tea lîngăo fereastr ăş i se uita afară . mareş ale. care ne-au întovă ră ş it pînă aici ş i care habar n-am de unde tot ies la iveală . Dac ăaşîndr ă zni la rîndul meu săvădau un sfat. în dorinş a mea (Mazarin apă să asupra acestui cuvînt) ca maiestatea-voastrăsă -l primeascăpe vicar. Niciodată ! — Maiestatea-voastrăe stă pînă . doamnă . murmur ăea. — Cădacănu porunciţ i săfiu arestat. — Ră mîi aici. Da. oricît de ameninţ ă tor v-ar fi surîsul. Straş nic ră spuns! — Ei bine. mi-am dat cuvântul de cinste.— Ei bine. înseamnăcă poate săo ş i potolească . f ă cînd un pas înapoi. Ipocritul! Privi ţ i! — Vă d c ălumea îngenuncheaz ăîn faţ a lui. sînt nevoit s ăplec. — Atunci? — Să -l chemaţ i pe vicar. decît în faţ a acelor demoni din iad. spuse ea. — Cu atît mai mult. doamnă . Un om îngrozitor! El a stîrnit toată revolta asta. nu vreau săse creadăcăparlamentez cu niş te ră zvră ti ţ i! — Doamnă . începu el. — Bravo! ş opti d'Artagnan c ă tre Porthos. E pentru a treia oarăîn viaţ ă cînd mi se întîmplă .Ş i măsimt mult mai în largul meu în faţ a maiestă ţ ii-voastre. — Încotro. cu toate că sînt cardinal. de asemenea. rosti regina. Regina re repezi la fereastră . — Oh. urmăMazarin. adă ugămareş alul.. —Ş i iată . Ochii Annei de Austria aruncarăfulgere. mi-a fost frică . Dacăa stîrnit-o. n-ai teamă . Deş i acest sfat ar fi poate mai bun ca altul. mormă i Mazarin.. — Vicarul?! exclamăregina. — Nu.. Pe mine m-ar sfîş ia dacăaşfi în locul lui. muş cîndu-ş i buzele. — Niciodată ! exclamăregina. doamnă . poţ i sărenunţ i. că ci îl vă d dîndu-ş i binecuvintarea în piaţ a Palatului Regal.

domnule. Vicarul se înclină : — Prin urmare. urmat de vicar. neliniş tit. În glasul mîndrei spanioloaice se desluş ea atîta hotă rîre. Pentru a-ţ i cere sfatul în împrejurarea neplă cutăîn care ne află m. rosti Anna de Austria. inima acestei tulbură ri. că ruia începu să -i vorbeascăîn ş oaptă . i-o retez ăregina sec ş i fă rămă car s ăse . — Cred cămîine nu va mai r ă mîne piatra pe piatrăîn Paris. nemiş cată . — Iată . Mazarin. — Săfie oare adev ă rat?! vorbi Gondy. poate pe drept. — Ră scoalăe în sufletul acelora care cred căpoporul meu se poate ră scula! exclamăAnna. se uita în direcţ ia unde se aflau d'Artagnan ş i Porthos. — Oare cum se vor ispră vi toate astea? murmurăel. Ră scoală . Dar ră bdare. se gră bi sără spundăMazarin. doamna.. aspră . Gondy se înclinăcu respect. Maiestateasa m-a chemat să -mi cear ăsfatul? — Da. — Ei bine. — Să -i spui ce-ai face în locul ei. adeveri regina. Regina r ă mase pe gînduri. — Săaibăr ă bdare. — O săvedem. e o ră scoal ă . — Nu pe dumneata te întreb. ră bdare. încît mareş alul nu mai zise nimic: se înclinăş i plecă . Anna de Austria se apropie de Comminges.. pe care îl socotea. interveni Mazarin. ră spunse vicarul. iatăcum numesc miş carea stîrnităde ei înş iş i toţ i acei care o doresc. n-aşş ovă i: l-aşda pe Broussel. cu buza de jos ră sfrînt ăa dispreţ .— De ce nu spui voinş a dumitale. vesti el. ce spui de ră zmeriţ a asta? — Cănu mai e o r ă zmeriţ ă . În acest timp. cu aerul lui liniş tit. — Nu. rece. Vicarul se uităla regină . ce crezi c ăse va întîmpla? izbucni regina. zise mareş alul. Regina veni cîţ iva paş i în întîmpinarea vicarului ş i se opri în loc. care încuviin ţ ăprintr-un semn. —Ş i dacănu-l dau. Ceilalţ i cî ţ i erau de faţ ădiscutau cu jumă tate de glas. D'Artagnan se întoarse că tre Porthos. maiestatea-sa doreş te. rosti cu r ă cealăGondy. Mazarin se înclină . — Oare pentru a-mi spune aceasta mi-aţ i îngă duit cinstea de a mă afla în prezenţ a maiestă ţ ii-voastre? întrebăGondy cu r ă ceală . caută -l pe vicar ş i adu-l încoace! —Ş i ce spun poporului? întrebămareş alul. fă cînd pe miratul. rosti ea. rosti Porthos. — În locul maiestă ţ ii-sale. incapabilăs ăse prefac ăîn faţ a vicarului. scumpe vicar. autoritatea regelui va pune rînduialăîn toate. Eu am destul ă . Dupăo clip ăridic ă fruntea ş i zise: — Domnule mareş al. Uş a se deschise din nou: mare ş alul apă ru în prag. du-te. aş a s-a hotă rît. doamnă . aş a ca alţ ii? ş opti regina. pe domnul de Gondy care se gr ă beş te săse înfă ţ iş eze la porunca maiestă ţ ii-voastre.

— În fortă rea ţ a Saint-Gervais. — Dacăeu sînt cel întrebat de maiestaţ ea-voastră . zise d'Artagnan că tre Porthos. Se uităcu ră ceală la regină . ş i-atunci totul s-ar sfirş i. în urbea La Rochelle. cl ă tinînd din cap. Bun sfat. aminti Porthos. glă sui Gondy. ca sămă gîndesc căar lă sa multăvreme capitala pradăunei tulbură ri care poate săducăla o revoluţ ie. pică turăcu pic ă tură . ră mase înspă imîntat. vorbi vicarul cu aceeaş i lini ş te. Vicarul lă săfurtuna sătreac ă . — Am spus mort sau viu? reluăMazarin. iar frumo ş ii ei ochi alba ş tri pă reau gata să -i iasădin orbite. o vorbeş ti ş i o scrii fă răcusur. — Acolo ş i în altăparte. — Dacăl-aţ i da mort. numai că . trebuie săcred oare căpoporul a pierdut orice mă sură ? — Anul acesta nu-i prielnic regilor. care azi s-a preschimbat într-o ră scoală .întoarcă . Priviţ i în Anglia. noi. totul s-ar sfîrş i. mort sau viu. Buzele-i de carmin. doamnă . care tocmai f ă cea semn lui Mazarin săspunăş i el ceva. Numai că noi am ţ inut altele mai acă tă rii. — Da. asemuite de toţ i poeţ ii vremii cu rodiile în floare. ză u aş a! Se vede cît de colo căvine de la un preot. rosti regina cu un zîmbet ră ută cios ş i muş cîndu-ş i buzele de furie. dupăobiceiul să u. cu Athos ş i Aramis. dupăpă rerea dumitale. O roş eaţ ăvie aprinse obrajii reginei. dacăp ă rerea mea nu e pe placul maiestaţ ii-voastre. gîndea mult ş i vorbea puţ in. Pe domnul de Gondy. ră zmeriţ a de ieri. asta se datoreş te f ă răîndoialăfaptului ca aveţ i altele mai bune de urmat. Mazarin însuş i. în adîncul inimii sale. în Fran ţ a. atunci voi spune căîmpă rtă ş esc întru totul pă rerea domnului mareş al. dar ura ş i dorin ţ a de r ă zbunare se adunau în tă cere. — He-he! f ă cu el. oamenii aceş tia sînt asemenea tră snetului: . întocmai aş a cum spuneţ i. Cunosc prea bine înţ elepciunea reginei ş i a sfetnicilor ei. Minunat sfat. cu un zîmbet care te înfiora. — Deci. încuviinţ ăgrav vicarul. Insultele din ziua aceea pă reau călunecăpe lîngă el ca ş i batjocurile din ajun. nu avem un Oliver Cromwell. apoi continuăcu aceeaş i liniş te: — Doamnă . monseniore. din fericire. — Ascultîndu-te. deş i deprins cu furiile acestei că snicii zbuciumate. — Uite un consiliu de stat. Mazarin. pă lir ăş i tremurau de mînie. — Să -l dau pe Broussel! strig ăea în cele din urmă . doamn ă . sfat de prieten. domnule vicar. E un fel de a vorbi. dar într-alt chip decît socotiţ i. Ş tii doar căînţ eleg destul de prost franţ uzeasca pe care dumneata. domnule. ră spunse regina. poate deveni mîine o revoluţ ie? — Întocmai. Gondy se ţ inu tare. L-aşda ş i eu pe acest domn Broussel. — Cine ş tie? f ă cu Gondy.

oprindu-se. cucernice vicar. Se vedea căse stră duieş te să -ş i st ă pîneascăb ă tă ile repezi ale inimii. eu. dumneata o să -i potoleş ti. Săvedem ce-o săiasă . — Bun! murmurăMazarin. îş i pipă ia c ă maş a de zale îmbră catăpe dedesubt ş i. spuse regina. — Porthos. Regina urmă rea din ochi pe cei care plecau. Dar. Are săcedeze. d'Artagnan. spuse ironic regina. locului. —Ş i eu la fel. îi ş opti d'Artagnan lui Porthos. îl vă d. Dupăce ultimul dintre curteni închise uş a. cu aceeaş i ră ceală . Se vedea c ăface sforţ ă ri de necrezut ca să -ş i stă pîneascăfuria: se r ă corea cu evantaiul.Ş i poate căeu însumi îmi voi fi pierdut atunci orice înrîunre asupra lor. Haide. — La naiba! fă cu d'Artagnan că tre Porthos. Dimpotriv ă . zise regina. — Poate căva fi prea tîrzîu. care ai atîta putere asupra lor ş i care eş ti prietenul nostru. să -l slujesc pe el în locul secă turii ă steia de Mazarin! Ah. Era limpede cănu prea înţ elegea cuvintele prietenului să u. dac ă -l daţ i pe Broussel. — Deci eu n-am acest drept? exclam ăregina. — Ră mîi. i se ală turăPorthos.nu-i cunoa ş tem decît în clipa cînd lovesc. zise Porthos. cugetăGondy în sinea lui. — Ei bine. observăGondy. — Haide. cerceta cu privirea draperiile. Regina concedie curtea printr-un semn. se întoarse. De ce nu-i el ministru. n-o săfiu acela. Cîtăvreme. în ră stimpuri. unul. murmurăd'Artagnan. — Maiestatea-voastră . regina îş i apă sa pieptul cu amîndou ămîinile. eu îl apar. — Dacăîl ave ţ i. Uite un om aş a cum îmi place mie. fă răsă -ş i gă seascălocul. mirosea felurite parfumuri ş i se plimba de colo-colo. Gondy fă cu o plec ă ciune ş i vru săse retragădimpreunăcu ceilalţ i. ce ispră vi am să vîrş i împreună ! — Da. în afarăde Mazarin. acum că . zise Porthos. atunci dumneata. dac ă sare careva asupra lui. domnule. Ei ş i? — E un om ş i jum ă tate! Porthos întoarse ochii mirat spre d'Artagnan. continuăneîndur ă tor vicarul. dîndu-le binecuvîntarea dumitale. iar eu. oricum. maiestatea-voastrătaie din r ă dă cină orice ră zvră tire ş i dobîndeş te dreptul de a pedepsi aspru orice nou ă încercare de ră scoală . Gondy. drace. Mazarin ş edea pe scaunul lui ş i pă rea s ăcugete. uită -te bine la preotul ă sta. jur pe Dumnezeu că . Dar prev ă d căvor fi cumplite ş i căvor avea darul să îndîrjeascăş i mai mult pe ră zvră tiţ i. folosiţ i-l. a ş ezîndu-se." — O săpun ăsă -l omoare. În acest timp. Fiecare dintre cei de faţ ătres ă ri înfiorat ş i urmăun moment de tă cere. care începuse săse neliniş tească . — Bun. că uta sub pelerinăsăvad ădacă mînerul pumnalului spaniol ascuns acolo îi e la îndemînă . în sfîr ş it. r ă spunse Gondy. va lua mă surile de cuviinţ ă . „Bun.

Astă zi nu-i momentul. pe care. se îmblînzi pe loc. Dinspre partea ei. altfel nu e ş ti decît o femeie vulgară ! La primele cuvinte ale acestui discurs. Doar privirea-i de ghea ţ ăse încruci ş ăca o spadăcu privirea furioas ăa reginei. fă răs ăi se clinteasc ăun mu ş chi pe faţ ă . fu rostităcu o expresie de nepă truns. ş i pune ieş irea de adineauri pe seama suferinţ ei mele! Femeie ş i.sîntem singuri. strîngîndu-l din ce în ce mai tare. Se aş eză . Aceastăasprădojană . — Iatăun om mort. prin urmare. SfintăFecioară . ostaş i? Ah. — Iată -l. astă zi linguş eş te ş i dezmiardă . Numai ca. ş i gata! Iar cardinalul Mazarin mi-ar purta o recuno ş tinţ a nem ă rginită . astfel mustrată . mă . cum spune regina Caterina. înainte s ă ajungăla acest prelat de ispravă . cucernice vicar. cînd Mazarin tă cu. ceea ce constituie forţ a cîrmuitorilor puternici. Decît s ăli-l dau pe tică losul de Broussel. — Sst! fă cu Porthos. dar din care nu ră mînea nici urmăcînd vorbea franţ uze ş te. — Oh! strigăAnna de Austria. Gondy ră mase nemi ş cat. încît Gondy. apoi eliberaţ i-l pe Broussel ş i redaţ i-l poporului. altfel sînt un om pierdut. regina. recunoaş teţ i public o greş eală . ş i tu la fel! — Bine. continuăea. Ca s ă spunem aş a. dacăacest preot vrea. apucînd-o pe Anna de Austria de braţ ş i tră gînd-o înapoi. oricît de iscusit fizionomist ar fi fost. supus ăslă biciunilor femeii. nu bă nui decît un simplu avertisment la moderaţ ie. asta dac ăar mai exista vreun Vitry la curte ş i dacăVitry ar intra acum pe u ş ă . tu. aprinzîndu-se de propriile-i cuvinte. ş opti: — Porthos. o regină ?! Nu-ţ i dai seama căai în faţ a ta. zise gasconul. mai degrabăl-aşstrînge de gît cu mîinile mele! Ş i se repezi cu pumnii încleş taţ i spre Gondy. într-un ceas pierzi coroana?! Deci lasăpe mai tîrziu. eu l-aşucide pe Vitry. d'Artagnan apucase braţ ul lui Porthos. e ş ti nebună ? Te cer ţ i aici ca o femeie de rînd. consimţ i Porthos. pe care e primejdios să -l înfrunţ i acum. întreg poporul Parisului. îl ura în clipa aceea cel puţ in tot atît cît îl ura ş i pe Broussel. S ăm ăumilesc pîn ăîntr-atît?! Sînt reginăsau nu? Toatăaceastăgloatăcare url ăe mul ţ imea supu ş ilor mei sau nu? Am prieteni. doamn ă : lă saţ i săse cread ăc ăaţ i chibzuit adînc lucrurile. ce faceţ i? Apoi adă ug ăîn spaniolă : — Anna. Ascultă ! — Doamnă ! strig ăcardinalul. într-o altă împrejurare. Apoi. sănu spui niciodat ăfaţ ăde Mazarin căîn ţ eleg spaniola. repetăsfatul dumitale. în persoana acestui preot. vă dind o elocinţ ăce-l caracteriza pe Mazarin atunci cînd vorbea italiana ori spaniola. Doamna. săpui piciorul în prag. lă săfocul din ochi săi se stingă . sîngele să -i fugădin obraji ş i mînia vorbirii de pe buze. cucernice vicar. ş i că . lă sînd braţ ele vlă guite să -i atîrne de-a lungul corpului ş i zise cu o voce în care se ghiceau lacrimile: — Iartă -m ă . fă răîndoială .

Deodată . oare ce-o săne fă gă duiascăîn ziua cînd au săvrea să -l omoare? întrebăd'Artagnan. — În acest caz. ai mare nevoie de mine. mugetele unui vulcan nu se pot asemui nici pe departe cu furtuna de strigă te ce tocmai se ridica spre .ş i obiş nuităsăfiu ascultată . săne preg ă tim. ciulise urechile. — Aş adar. maiestatea-voastrăgreş eş te socotind drept nesupunere pă rerile mele sincere. eu cred cătrebuie săle pui noi z ă gazuri dinainte. în clipa de faţ ă . îmi ies din fire la primele semne de nesupunere. regină . — Nouă . doamnă . vorbi regina. te temi cu adevă rat de tulburarea poporului? — Da. credeţ i-l pe vicar. înclinîndu-se. —Ţ ie aşface săţ i se dea bastonul de mare ş al al domnului de La Meilleraie. spre regină . Cardinalul se apropie de regină să -i vorbească . un tumult înspă imîntă tor se auzi în Piaţ a Palatului Regal. am sămăgîndesc. privirea reginei se învă pă ie. rosti Gondy. crezînd căvicarul va pomeni de strigă tele: „Jos cu Mazarin!". — Iertare. La naiba. îi fu recunoscă tor lui Gondy pentru aceast ăsc ă pare din vedere ş i spuse cu glasul cel mai mieros ş i cu cea mai prietenoasăexpresie întipă rităpe faţ ă : — Doamnă . tică los viclean!" îş i zise Gondy în sinea lui. ş i să -i cerem chiar de mîine un regiment pentru fiecare. dupăcît mi se pare. — Ce mai e? zise el. care e unul dintre cei mai iscusiţ i politicieni ce avem. Urletul valurilor. atîta tot. Comminges d ă du buzna în salon. poporul îl cere pe Broussel. care. Porthos. Gondy zîmbi. „Ah. doamnă . mirat căbate pasul pe loc. din prag. dac ămaiestatea-voastrăi-l dătotuş i pe Broussel.îngrozesc de ră zboiul civil. nu se bucurăde prea multătrecere. spuse regina. doamn ă ! spuse Gondy. surîzînd. sănu pricinuiascămari nenorociri. În acea clipă . Mazarin. îngă imăComminges. Mazarin se fă cu alb ca varul. care la cuvintele: Nu cu regina are poporul ce are. adă ug ăGondy. Drace. Mătem căo datăce torentul rupe ză gazurile. fiind prea fericit sătră iascăsub cîrmuirea maiestă ţ ii-voastre. Nu cu regina are poporul ce are. Cea dintîi pă lă rie de cardinal disponibilăpare anume fă cutăpentru acest cap nobil. — Doamnă . Du-te. Poporul a strivit santinelele de grilaj ş i acum forţ eazăporţ ilel Ce porunciţ i? — Ascultaţ i. săţ in ăr ă zboiul civil numai un an ş i fac săaureascăpentru mine spada de comandant suprem! — Dar eu? întrebăPorthos. bubuitul tră snetului. Maiestatea-voastrănu are decît supuş i plecaţ iş i plini de respect. întă ri Gondy. Gonay se uitănedumerit la Mazarin. dacăîmparte aş a pă lă riile de cardinal.

— Da. te rog. În clipa aceea ră sunăun pîrîit îngrozitor: una din por ţ i începea s ă cedeze. poporul nu înaintase nici m ă car cu un pas. — Salvaţ i-o pe regin ă ! strig ăMazarin vicarului. Trebuie! Apoi adă ug ă : — Semnează . — Prea tîrziu! se tîngui Mazarin. doamnă . pe dumneata. pe rege. Anna de Austria fu cuprinsăş i ea de fricăş i-l chem ăînapoi pe Comminges. iar cu restul să -mi mă turi de aici toatăcalicimea asta. cu acea supunere des ă vîrş ităa ostaş ului. Gondy se repezi la o fereastră . În schimb. smulgîndu-ş i pă rul din cap. pe care o deschise. Prea tîrziu! Poarta cedăş i se auzirăurletele de bucurie ale gloatei. — Cîţ i oameni ai la palat? —Ş ase sute. nu-i timp de pierdut. ce faceţ i? — Du-te! Comminges ieş i. pe mine! La acest strigă t izbucnit din inima cardinalului îngrozit.cer. se întoarse la ferastr ăş i. interveni Mazarin. înş fă căhîrtia de îndatăce o vă zu semnată . — Posteazăo sut ăde oameni în jurul regelui. Ş i semnă . doamnă . Regina semnează . care îi sorbea din ochi cele mai mici miş că ri. Poate căvicarul nu scosese acest strigă t decît spre a o face pe Anna de Austria . Vicarul. — Ce spui? izbucni regina. Drept ră spuns. ne pierzi pe toţ i. interveni Mazarin. fluturînd-o în mînă . D'Artagnan puse mîna pe spadăş i fă cu semn lui Porthos săfacăla fel. murmurul nă prasnic al mîniei ră suna fă răîncetare. luăpana în mînăş i semnă . Apoi ră sunăcu putere: „Tră iascăBroussel! Tr ă iascăvicarul!" — Tră iascăregina! strigăvicarul. — Nici un pas mai mult! strigăel. strigă : — Iatăordinul! Întreg Parisul pă ru căsloboade un uriaşstrigă t de bucurie. — Ce poruncesc? repetăregina. Regina scrise: „Paznicul închisorii Saint-Germain va pune în libertate pe consilierul Broussel". Îl recunoscu pe Louvières în fruntea unei mulţ imi de trei-patru mii de oameni. — Adevă rul. vreau eu acest lucru! Regina se pră buş i pe un scaun. — Ei. punîndu-i înainte o panăde scris ş i o hîrtie. se auzirădoar cîteva glasuri slabe ş i stinghere. Anna. — Doamnă . Ţ inut în loc de Louvières.

Apoi. — Ah. Nu e ş ti bă rbat! Ş i plecă . auziserătotul.. —Ş i acum. ş i am crezut căporunca era ş i pentru noi. tumultul contenise ca prin farmec. îş i aminti c ăd'Artagnan ş i Porthos trebuie săfie acolo ş i. fosta lui regentă . d'Artagnan îl apucase de mîn ăpe Porthos ş i-l tră sese pe coridor. Cum?! Poporul l-a vă zut pe domnul de Condé. — Fiindcăregina a poruncit tuturor săplece. arestat de că tre soacramea. Mazarin îi surprinse semnul ş i ră mase încredinţ at c ăd'Artagnan a vă zut ş i a auzit totul. l-a vă zut pe domnul de Vendôme. domnule de Gondy. Regina înclinădin cap ş i Gondy se retrase. întrucît la ieş irea lui Gondy din palat. însăîi fu recunoscă tor pentru aceastăminciună . VII NENOROCIREA ÎMPROSP Ă TEAZĂMEMORIA Anna se întoarse furioasăîn camera ei de rugă ciune. nici n-a crîcnit cînd erau batjocoriţ i. frîngîndu-ş i frumoasele-i mîini. sînteţ i aici de. înclinîndu-se. — Cînd regina va avea nevoie de mine. ră spunse d'Artagnan. Te voi sili săbei într-o zi din veninul ce mi l-ai turnat azi! Mazarin vru săse apropie de ea. — De vreun sfert de ceas. cînd ai dobîndit ceea ce ai vrut. cînd aceş ti oameni de seamăerau întemni ţ aţ iş i . domnule d'Artagnan? întrebăMazarin. — Tu nu eş ti femeie! murmur ăMazarin. — Hotă rît lucru. adicăpe fiul lui Henric al IV-lea. La cel din urmăcuvînt al reginei. — De ce aţ i ie ş it din cameră . maiestatea-sa ş tie c ăsînt gata oricînd săo slujesc. Încrunt ădin sprîncene ş i pă ş i drept spre draperia pe care o ridică : încă perea era goală . întîiul prinţ de sînge. dup ăo clip ăde visare. întinzînd bra ţ ul că tre uş a care abia se închisese. uitîndu-se la Porthos ş i fă cîndu-i semn s ănu-l dea de gol. domnule d'Artagnan. salutîndu-i cu cel mai fermecă tor zîmbet. popăblestemat! izbucni Anna de Austria. Maria de Medicis. — Cum?! strigăea. Apoi. intr ăceva mai liniş tit la el în cabinet. rosti vicarul.. spuse ea. alungatăde că tre cardinal. — Aş adar. întemni ţ at la Vincennes. poţ i pleca. a vă zut-o pe soacr ă -mea. eş ti omul pe care-l că utam ş i poţ i săte bizui pe mine atît dumneata cît ş i prietenul dumitale. spuse d'Artagnan. prin urmare.să -ş i cunoascăslă biciunea. — Lasă -mă ! se smuci regina. unde îi gă si pe cei doi prieteni plimbîndu-se încoace ş i încolo. Mazarin ie ş i îndatăş i el pe coridor.

iar strigă tele de: „Tr ă iasc ăBroussel! Tră iascăpă rintele nostru!" ră sunau din toate pă rţ ile.ş i nu un nume. Vicarul îş i fă cuse intrarea în Parlament mai rege decît regele. cră patăde sus în jos. El o cunoş tea pe orgolioasa prinţ esăş i se temea grozav de hotă rîrile Annei de Austria. că ci . Planchet se întorsese la pră vă lia lui. cădac ăi-aşcere acum reginei o companie. Mazarin se înş ela de astădată : Broussel era o problemă . ba chiar era convins că . Izbînda ş terge orice vin ă : Planchet nu se mai temea deci căva fi spînzurat.ş i doar o noapte ca săridice baricadele la loc. dar poporul se ridica pentru Broussel: asta fiindcăera vorba de un om de jos ş i fiindcă . poporul înarmat se îngră mă di să -l vadă trecînd. Numele lui fusese rostit cu groazăla Palatul Regal ş i tînă rul spunea rîzînd consilierului reîntors în mijlocul familiei: — Crezi oare. atunci ce-a ajuns regalitatea? Anna atingea fă răsăse gîndeasc ăproblema cea mai arză toare. dacăar încerca mă car s ă -l aresteze. aş a cum se ridicase pentru Broussel. Dar. nici nu voise săaud ăde despă gubiri. o săne luă m revanş a. a doua zi dimineaţ ă . Iisuse. fiul să u. Oricît de iscusit politician ar fi fost. într-o tră surăimpună toare. Rochefort înapoiase cavaleriş tii cavalerului d'Humières: e adevă rat. Louvieres era mîndru ş i mulţ umit: se ră zbunase pe Mazarin. În acest timp. Luînd în seamăp ă rerea lui.. pe care nu-l putea suferi. b ă gîndu-l în sperieţ i pe Mazarin. tată . ş i pe Friquet în spatele tră surii. dar cavalerul. e trist s ăfii silit a ceda astfel. Regina pă rea săurzeascăîn capul ei o mare hotă rîre. partizan al Frondei în sufletul lui. mi-ar da-o? D'Artagnan se folosise de acest ră gaz pentru a-l trimite înapoi pe Raoul. nu o problemă . lasă . Aş a că .ameninţ aţ i! Ş i pentru Broussel?!. Mazarin se plimba în lungul ş i în latul cabinetului s ă u. regina ş i cardinalul la un loc. Ce conteazăBroussel?! E un nume. Ş tiu. împă rţ ind apăsfinţ ităcu o mînăş i cerînd milostenie cu cealaltă :ş i nimeni nu se gîndea căaceste douămîini au ajutat săse smulgădin edificiul social piatra de temelie a regalită ţ ii. poporul s-ar ridica pentru el. poporul simţ ea instinctiv c ăse apă răpe sine. Cerş etorul îş i luase iară ş i locul să u în tinda bisericii Saint-Eustache. Iscoadele cardinalului ş i ale reginei culegeau de pretutindeni noută ţ i supă ră toare. care îl g ă seau pe ministru foarte tulburat. privind din cînd în cînd la frumoasa lui oglindăde Veneţ ia. Poporul nici nu crîcnise cînd era vorba de prinţ i. pe care abia îl ţ inuse închis în casăîn timpul ră scoalei. — Eh! spuse el. o hotă rîre a Parlamentului ceruse burghezilor sădepunăarmele ş i săînlă ture baricadele: ei ş tiau acum ca le trebuie doar un ceas ca săia din nou armele în mînă . ş i contribuise mult la eliberarea tată lui s ă u din închisoare.. ceea ce sporea ş i mai mult neliniş tea lui Mazarin. avînd ală turi pe Louvieres. cînd Broussel îş i fă cu intrarea în Paris. iar pe reginăfoarte lini ş tită . apă rîndu-l pe Broussel. lipseau doi.

— Ah! exclamăRochefort. Se scurseserăş ase zile din cele zece cît îi ceruse lui Mordaunt săaş tepte. Se vorbea de unele indiscreţ ii ale doamnei de Longueville. cardinalul se ş i deş teptase. — Oare pune la cale ceva? — Sper. Dacăea încă nu se culcase. îi f ă cuse unele mă rturisiri. regina se duse în cabinetul cardinalului. Gondy se gîndi puţ in ş i spuse: — Lasă -l să -ş i urmeze calea. domnul de Beaufort trebuie lă sat săvină . acesta intrase în camera ei de rugă ciune ş i plecase abia la cinci dimineaţ a. totuş i avu un uriaş ră sunet. a doua zi se vă zur ăiară ş i pelerinele cenuş ii ş i negre. ce ş ti ţ i? —Ş tiu ca i-a scris Prin ţ ului s ăse întoarcăde la o ş tire în cea mai mare grabă . Regina petrecuse noaptea sfă tuindu-se între patru ochi cu Prinţ ul. Se duse la vicar să -l întrebe dac ăn-ar trebui s ă -i trimit ăveste prinţ ului s ăse opreascăîn drum. — Aş adar. Aceste mă rturisiri dezvă luiau sinistre planuri urzite de regină . că reia Prinţ ul. patrulele de negustori înarmaţ iş i cetele de cerş etori. Raoul se împotrivise la început. care-i dau tot sfaturi rele. Dacăar fi crescut sub privegherea vicarului. Ave ţ i dreptate. Era o ş tire foarte simpl ăş i foarte firească . — Spuneţ i-mi. se ră spîndi zvonul căPrinţ ul a sosit. Cardinalul aş ternea pe hîrtie un ră spuns că tre Cromwell. sar hră ni cu principiile naţ ionale ş i-ar îndră gi poporul. nu s-a ispr ă vit? întrebăRochefort. — Eh. la miezul nopţ ii. consilierii comunali colindau pe la prietenii lor ş i spuneau: — De ce nu l-am lua noi pe rege ş i nu l-am aş eza la Palatul primă riei? E o greş ealăsăl ă să m să -l creasc ădu ş manii noş tri. prinţ ul urma săsoseascăş i avea săgă seascăParisul liniş tit. Chiar în seara sosirii Prinţ ului. L-am cam fă cut săaş tepte. Dar în seara zilei cînd avea loc aceastăconvorbire. Peste noapte domni o surd ătulburare. Singur Rochefort socotea călucrurile s-au sfîr ş it destul de ră u: îi scrisese prinţ ului de Beaufort s ăvină . consilierii municipali. — Eh! spunea Mazarin. dragul meu conte. La ora cinci. de pildă . nu sîntem decît la început! — Ce văface săcredeţ i asta? — Cunosc inima reginei: nu se va da bă tută .tînă rul voia cu orice preţ s ătrag ăspada pentru una sau alta din tabere. burghezii mai r ă să riţ i. dar Cromwell ş tie . învinuit cănutreş te faţ ăde sora sa o dragoste care trece peste marginile afecţ iunii fră ţ eş ti. dar d'Artagnan vorbise în numele contelui de La Fère. Raoul fă cuse o vizitădoamnei de Chevreuse ş i apoi se înapoiase la oş tire.

— Eş ti un mare politician. spuse Mazarin. neliniş tit. întrucît. Giulio. adeveri ea. —Ş i l-ai vă zut? — Abia m-am despă rţ it de el. Tocmai recita cu plă cere începutul ră spunsului. Avem bani? — Puţ ini. Cardinalul se ridicăş i se duse să deschidă . Nimic nu e cu neputinţ ă . sădevin ăun fapt împlinit. tremurînd ca nu cumva Anna de Austria să -i ceara săscoatădin punga lui. — Planul nu-i lipsit de mă re ţ ie. ca ş i Diane de Poitiers ş i Ninon. care va schimba faţ a lucrurilor de la o zi la alta. că ci am gă sit mijlocul să înă bu şhidra. eu ş i o a treia persoană . — Sprijinăacest plan? — E sfatul lui. practic. care o prindea bine încă . cînd auzi un zgomot uş or la uş a ce comunica cu apartamentul reginei. că ci avea în ochi stră lucirea pe care ţ i-o dăo bucurie lă untrică . —Ş tii căvor s ămi-l ia pe rege? glă sui regina. precum ş i pe dumneata cu mine. da! Ş i pe mine vor săm ăspînzure. a sosit. Regina era într-un halat de casă . numai c ăeu vă d o singur ăpiedic ăîn cale. — Nu-l vor avea pe rege! —Ş i nici pe mine nu măvor spînzura! — Ascultă : vreau săli-l smulg pe fiul meu ş i pe mine îns ă mi. Te vă d tare mîndră . doamnă ? întrebăMazarin. — Aş adar. — Da. regina mea! spuse Mazarin. — Teoretic. SingurăAnna de Austria putea săvinăpe uş a asta. — Ce e. Vreau ca acest eveniment. — Nu. Săvedem despre ce e vorba. — Care? — Neputinţ a de a-l aduce la îndeplinire. — Avem armată ? — Cinci sau ş ase mii de oameni.bine ce-s revoluţ iile pentru ca sănu-mi treacăasta cu vederea. — Vorbe goale. strecurînd scrisoarea începutăsub filele de hîrtie albă . . f ă răsăş tie nimeni decît tu. Mîndrăş i fericită . — Din nenorocire. Anna de Austria pă stra privilegiul de a ră mîne mereu frumoasă : numai căîn acea dimineaţ ăera mai frumoasă ca de obicei. Ş i ascunse ceea ce scria. —Ş i Parisul? — Îl înfometeazăş i-l sileş te săse predea fă r ăcondiţ ii. —Ş i cine este a treia persoană ? — Prinţ ul. dupăcum mi s-a spus? — Aseară .

Giulio? Parisul. ca femeie. — Atunci e uş or. probabil. da. sigurăcăn-ai săfii pedepsită . ori pe mine? Ei bine. acest odios Paris. —Ş tii căasta înseamnără zboi. se aflăla ananghie. Anna. deş teptîndu-se într-o dimineaţ ăfă r ăregin ăş i fă r ărege. ş i acum. — Eu am să -l gă sesc. — E cu putinţ ă . Ma învinuie ş ti cămi-e frică : nu mi-e atît de fricăcum îţ i este ţ ie.. E primejdios săporne ş ti r ă zboi împotriva unui întreg popor: uită -te la fratele tă u. Oh. vei pleca ş i tu? — Am sa încerc.ţ i-o spun eu. Vorbeş ti de fugă ! Mazarin ridicădin umeri. Giulio! Oare de ce anume te temi? — De multe lucruri. dar nu vă d mijlocul de a ajunge aici. frumoasa mea regină . ră zboi! zise Anna de Austria. asediat. dar o înfrunt. r ă zboi civil. Împotriva cui se strigă ? împotriva ta. Vei fi decapitată . Vreau săsting focul în sînge. Strigi prea tare ş i nu ajungi la nimic.ş i-ar fi pă cat! — Rîzi! — Nu rîd deloc. vreau săprefac acest oraşîn cenuş ă . Vreau o pildă înspă imîntă toare care săpă streze pururi vie crima ş i pedeapsa! Parisul! Îl ură sc.—Avem curaj? — Berechet. — Care? Chipul batjocoritor al lui Mazarin se posomorî. tu nu e ş ti decît o femeie ş i. eş ti de acord cu mine? — Da. Pregă teş te-te de plecare! — Eu. frumos! murmurăMazarin. ori a mea? Pe cine vor săspînzure? Pe tine. cu atît mai ră u! Aşfi preferat săfii franţ uzoaic ă . dacăeu plec. înfometat. — Măucizi cu frica asta a ta. Înţ eleg efectul. da. la mare anaghie! — Noi sîntem în Franţ aş i eu sînt spaniol ă ! — Cu atît mai ră u. înţ elegi. sînt întotdeauna gata de plecare. mai puţ in ca altădată . distrug ă tor. unul.ş i eu la fel: ne-ar fi urît mai puţ in pe amîndoi! — Totuş i. neiertă tor! — Oh. cu condiţ ia ca lucrul săfie cu putinţ ă . îi luămîna ş i o conduse pe reginăla fereastră : — Priveş te! . nu-i obiceiul meu. Carol I. Atîta doar cănu plec niciodată . nu sîntem pe vremea lui Malatesta ş i a lui Castruccio Castracani. per Baccho. — Anna. iată -te ş i însetatăde sînge! Ia seama. Da. crîncen. deoarece eu nu fug. rosti el. po ţ i săinsulţ i bă rbaţ ii dupăplac. ş i tu măînvinuie ş ti cămi-e fric ă ! S ăai în mine o pildă : cu mai puţ in zgomot izbute ş ti mai mult. încercuit. eu înfrunt furtuna. nemaiavînd nici o altăresurs ădecît acest Parlament stupid ş i pe slă bă nogul de vicar cu picioarele lui strîmbe! — Frumos. nu ca un lă ud ă ros. îl detest! — Foarte frumos. — În sfirş it..

cu că ş ti pe cap. trîntind uş a cu putere în urma ei. cunosc un om care va ş ti săne scoat ădin Paris. D'Artagnan dormea încăş i visa c ăun nor mare. încît au săte ză reascădacăridici mai mult perdeaua. La orice fereastrăte-aşduce. iar pe o mă su ţ ă . Deodată . pistoalele. sînt burghezi cu că mă ş i de zale. Acum. Furădeş teptaţ i la ora ş apte de că tre un valet fă rălivrea. n-o săieş i de aici. Anna. —Ş i totuş i el a izbutit. dacănu măînş el. da. orbităde îndă ră tnicia ei. tremurînd de mînie ş i ro ş ie de umilinţ ă . murmură : — Nerecunoscă toare ce sînt. se ridicăstrigînd: — Sînt salvată ! Oh. ş i care scruteazăfereastra de unde tu te ui ţ i la ei. . ieş i din încă pere. în mizerie. — Socoţ i s-o faci în acelaş i chip? — Atunci sînt prizonieră ? — Drace! exclamăMazarin. începu să scrie. cănorul acesta revarsăo ploaie de aur ş i căel st ăcu pă lă ria întinsăsub un jgheab. — Ce vezi de la aceastăfereastr ă ?Ă ş tia. regina se lă săîntr-un fotoliu ş i izbucni în plîns. pe acest nobil d'Artagnan. galben. încît ţ i-aşspune ş i eu ceea ce acel cumsecade La Ramée îmi spunea despre domnul de Beaufort: dacănu eş ti pasă re sau ş oarece. Mazarin nici mă car nu întoarse capul. la îndemînă . ca pe vremea Ligii. care aducea o scrisoare pentru d'Artagnan. Ş i.— Ei bine? fă cu regina. ră suflă torile pivni ţ elor sînt p ă zite. fulgeratăde un gînd. visă toare. Ş i Mazarin îş i reluăliniş tit scrisoarea începutăş i neterminată . am uitat două zeci de ani de acest om. d'Artagnan dormea în camera lui Porthos. De un ceas caut s ă -ţ i dovedesc asta. din care ar fi trebuit săfac un mare ş al al Franţ ei! Soacră -mea a risipit aurul. Era un obicei pe care cei doi prieteni îl luaserăde cînd cu tulbură rile. care m-a salvat! Ş i. VIII ÎNTREVEDEREA În dimineaţ a aceea. — Din partea cui? întrebăd'Artagnan. un om pe care multăvreme l-am dat uit ă rii. alergînd la o mă suţ ăpe care se aflau hîrtie ş i cerneală . demnită ţ ile ş i aten ţ iile pentru Concini. vino la cealalt ă fereastră : ce vezi? Oameni din popor. Ajunsăîn apartamentul ei. ş i eu l-am lă sat în uitare. care p ă zesc porţ ile palatului. cu muschete în mîini. Ţ ineau spada sub că patîi. deş i pă trunsăde bucurie. acoperăcerul. regele l-a fă cut pe Vitry mare ş al al Fran ţ ei pentru un asasinat. da. ai vedea acelaş i lucru: porţ ile sînt pă zite. care a dus-o la pierzanie. înarmaţ i cu halebarde. Porthos visa cău ş a tr ă surii lui nu-i destul de mare pentru blazonul pe care poruncise s ă -l zugră veascăacolo.

zise el. încuviinţ ăPorthos. De unde să -ncepi? — Asta picăde minune! exclamăd'Artagnan. — Intră ! spuse d'Artagnan. baroane. luăscrisoarea ş i citi cu tremur în glas: „Regina vrea sşvorbeascşdomnului d'Artagnan. continu ăd'Artagnan. Un alt valet trecu pragul încă perii. cineva ciocă ni pentru a doua oarăla u ş ă . sînt convins. întinzîndu-i scrisoarea. ş i dupăcardinal. DacăMazarin este italian. îi încheia mantaua. întorcîndu-se spre valet. fă răsăîndră zneascăsăîntrebe ceva. dupăregină . — Nu crezi căte cautăamîndoi pentru acelaş i lucru? — Mai mult decît atît. ridicîndu-se în capul oaselor. Ş i mucles! — Ah! Nu-i oare vreo cursăca săscape de noi? vorbi Porthos. să ri din pat ş i citi scrisoarea pe neră suflate. n-ai teamă . — Ba mie mi se pare ceva cu totul neobiş nuit. pentru ca. Spune Eminenţ ei-Sale căîntr-o jum ă tate de ceas voi fi la ordinele sale. Porthos întinse mîna. încarcă -ţ i pistoalele. ră spunse valetul. Ce-ndrugă ă sta? D'Artagnan îl rugăpe valet sătreacăîntr-o înc ă pere al ă turat ăş i. — Uite căse-ncurcătreaba! morm ă i Porthos. . d'Artagnan. citeş te ş i judecă . Gîndeş te-te puţ in ce tulburare a trebuit săcuprindăsufletul reginei. eu. amintirea mea săse ridice iară ş i la suprafaţ ă . rosti d'Artagnan. În vreme ce Porthos. — Haide-haide. — Ei bine! zise Porthos. eu sînt gascon. Eminen ţ a-Sa îmi d ă întîlnire peste jumă tate de ceas. — Prietene Porthos.— Din partea reginei. D'Artagnan întoarse ochii spre Porthos. care sş -l urmeze pe aducş torul acestor rînduri". — Noroc cănu l-a vă zut pe celă lalt! continuăd'Artagnan. care nu se dă duse jos din aş ternut. de îndatăce închise uş a. Ş i d'Artagnan se îmbră c ăîntr-o clipit ă . o miros eu. înseamnăcălucrurile s-au încurcat ră u. — Hait! exclamăPorthos. Dacăsînt chemat. — Bine! — Prietene. îl anunţ ăd'Artagnan. veş nic preocupat de supă rarea pe care mă rirea lui viitoare ar putea-o pricinui altora. ră spunse d'Artagnan. — Ascute-ţ i spada. Valetul se înclinăş i ie ş i. cardinalul. — Ai dreptate. dăovă z la cai ş i te asigur căpînămîine se vor petrece lucruri noi. — Dacăe vreo curs ăla mijloc. — Din partea Eminenţ ei-Sale Cardinalul Mazarin. a sunat goarna! Gîndeş te-te căregina te aş teaptă . Nu mi se pare nimic neobiş nuit. în timp ce Porthos se zgîia la el. după două zeci de ani.

continuăAnna de Austria. nu ş tiu. O anumitătulburare. dar slujeş te-măş i pe mine ş i ma voi îngriji de soarta dumitale. — Dumneata eş ti. la rîndul dumitale. de sfetnici atît de înţ elep ţ i. regina g ă seş te de cuviinţ ăsă -ş i arunce ochii asupra unui umil soldat? Anna pricepu aceastămustrare ascuns ăş i fu mai degrabătulburat ă decît enervată . albeaţ ăş i frumuseţ e recunoscu acea regeascămîna pe care i se îng ă duise într-o zi săo să rute. eu sînt regina: mărecuno ş ti? — Nu. Dar eu nu mai am încredere decît în dumneata. El ş tia acum ce înseamnănobleţ ea prinţ ilor ş i mă reţ ia regilor ş i se obiş nuise s ăaş eze viaţ a sa neînsemnatăîn urma acelora încununate de gloria soartei ş ia naş terii. căa g ă sit acest cavaler ş i. prietene. rosti Anna de Austria. mul ţ umit ă meritelor sau poziţ iei lor. iar încercă rile vieţ ii îl învă ţ aserăs ă cîntă reascătoatăgravitatea întîmplă rilor din trecut. ai face astă zi pentru mine ceea ce a fă cut odinioarăpentru reginăacel gentilom pe care nu-l cuno ş ti? . apucînd spre stînga. deschise o portiţ ăa gr ă dinii ce dă dea în strada Richelieu. doamnă . Haide. cu acel accent cuceritor. domnule d'Artagnan. că ci regina are nevoie astă zi de acelaş i curaj ş i aceiaş i devotament. ră spunse d'Artagnan. — Cum?! exclamăd'Artagnan. spuse ea. Regina intră . Condu-mă ! Valetul îl duse prin strada Petit-Champs ş i. cu toate căel ar fi putut s ăcread ăc ăl-a dat uită rii. Ş tiu căeş ti în slujba cardinalului. — Tot ce-mi spui despre cei ce m ăînconjoară . înconjuratăde slujitori atît de devotaţ i. cu care se pricepea săvorbeascăatunci cînd voia – nu ş tii căregina a avut odinioarănevoie de un tînă r cavaler curajos ş i devotat. Atîta abnegaţ ie ş i atîta uitare de sine din partea gentilomului gascon o uimiserăde multe ori ş i ea se l ă săcopleş ităde generozitate. de oameni atît de mari. — Dar nu ş tii. spuse el. D'Artagnan tresă ri ş i vă zu draperia datăîn lă turi de o mîn ăalbă . cel puţ in pentru regină . te recunosc! Priveş te-mă . nu mai avea acea încredere în sine a tinereţ ii. Regina. fă cea săzvîcneascăinima locotenentului. domnule d'Artagnan. Cu atît mai ră u. Dumneata eş ti. ea i-a pă strat un loc în adîncul inimii sale? — Nu. doamnă . — Iată -mă .D'Artagnan îl chemăpe valetul Annei de Austria. oprindu-ş i privirea plinăde o afectuoasămelancolie asupra ofiţ erului. de care nici el singur nu putea să -ş i dea seama. zise muş chetarul. dupăa că rei formă . Astă zi era altceva: venea la ea ca un soldat umil la un ilustru comandant. — Cu atît mai ră u. apoi ajunse la o scarădosnica ş i d'Artagnan fu introdus în camera de rugă ciune a reginei. Odinioarăar fi întîmpinat-o pe Anna de Austria ca un tînă r care salutăo femeie. domnule. este poate adevă rat. Un zgomot u ş or tulburăliniş tea încă perii.

Ş i. cum se scursese o jumă tate de ceas. — Eu însumi am deschis uş a de la anticamerăş i te-am vă zut venind din capă tul coridorului. dar nu pomeni nimă nui despre aceast ăîntîlnire. deş i miratăde acest fel de a vorbi cu care curtenii nu o obiş nuiseră . eu nu mi-am că lcat niciodatăcuvîntul. privindu-l ţ intă . spuse d'Artagnan. — Îmi pare foarte ră u. — Vii de la regin ă ? întrebăMazarin. Poţ i săte retragi pînă -n momentul de care am vorbit. — Eu. stră bă tu coridorul ş i bă tu la uş a cardinalului. D'Artagnan salutăş i plecă . — Bine. e nu! Regina. dar e unul dintre cei care cunosc. Numai că stă tea cu faţ a scris ăîn jos. cred. ră spunse cu neruş inare gasconul. Apoi. — Sînt la ordinele dumneavoastră . Dumneata ş i prietenul dumitale preţ uiţ i cît o armată . Mi-a ră mas doar unul. — Ai prieteni? — Aveam trei: doi au plecat din Paris ş i nu ş tiu unde s-au dus.— Voi face tot ce va porunci maiestatea-voastră . — Asta fiindcăam intrat pe scara cea dosnică . — Nu. zise: — Poate îţ i place tihna? — Nu ş tiu. ţ inîndu-ş i cu tă rie fă gă duiala pe care tocmai o fă cuse Annei de Austria. ră spunse. pe masă . doamnă . vă zînd atitudinea prev ă ză toare a muş chetarului. — Cum aş a? . — Jură -mi pe Crist! — Doamnă . dar trebuie săspun monseniorului căse înş al ă . monseniore. doamnă ? — Înapoiază -te aici după -amiazăla cinci ş i am să -ţ i spun. doamnă . pe cavalerul despre care maiestatea-voastrămi-a fă cut cinstea să -mi vorbească . monseniore?! Cine v-a spus? — Nimeni. spuse d'Artagnan. domnule. — Regina nu mai are nimic să -mi poruncească ? întrebăel. Bernouin îl introduse în cabinet. socoti căe un semn bun pentru zelul lui d'Artagnan în îndeplinirea planului ei. dupăobiceiul să u. dar ş tiu. Cînd spun nu. aruncăo privire în jur. o scrisoare cu sigiliul pus. Regina cugetăo clipăş i. — Nu. încît nu se putea vedea cui era adresată . Bă găde seamăcă Mazarin avea înainte. Se pare căe mare nevoie de mine aici. spuse regina. fiindcănu m-am odihnit niciodată . — Ce trebuie săfac. — Drace! mormă i el cînd ajunse la uş ă . Era unul din vicleş ugurile gasconului de a-ş i ascunde cîteodatăadînca-i subtilitate sub aparenţ a unei brutalită ţ i loiale.

Mazarin ş tia c ănu era u ş or să -l faci pe d'Artagnan s ăspunăceea ce voia săascundă . ş i va trebui să -l desfac pe primul numai dupăce ajung într-un anumit loc. — De ce? — Să -i spune ţ i numai atît: „L-am trimis pe d'Artagnan undeva ş i i-am cerut săplece numaidecît. — Am avut cinstea săspun Eminen ţ ei-Voastre căpoate săfie o neînţ elegere la mijloc. — Adică . — Mi-am petrecut via ţ a tot pe drumuri. ai fost la regină ! zise Mazarin. — Ce înseamnăasta? întrebăMazarin. e un plic dublu. — Îţ i plac că lă toriile? întreb ăcardinalul. Mazarin se întoarse palid ş i vă dit preocupat. Se duse ş i se aş ezăla masa de lucru. pentru o clipă . care îmi place mult. — La destinaţ ie. Trecurăzece minute în care toatăstră dania lui d'Artagnan de a citi prin primul plic ceea ce era scris pe cel de-al doilea se dovedi zadarnică .— Habar n-am. aş a că . o fi vreo neînţ elegere la mijloc. Ş tie c-am auzit convorbirea de ieri ş i vrea săne îndepă rteze din Paris. monseniore! La cel . măduc. S ă -l iei cu dumneata! „Drace! îş i zise d'Artagnan. — Care? Spune! — Ca Eminenţ a-Voastrăs ăse ducăla regină . S-o fi gîndind sămătrimităla Bastilia? Încetiş or. pe domnul du Vallon. — Bine. renunţ ăsă -l mai iscodeasc ăpe gascon. de vreme ce nu vrei să -mi spui nimic despre ale dumitale. — Înţ eleg. „Eh! îş i zise gasconul.. — Te reţ ine ceva la Paris? — Nimic nu măpoate reţ ine la Paris decît o porunc ăde sus. D'Artagnan îl scruta cu privirea. Aş teaptă -măaici! Mazarin se uităatent dacănu a uitat vreo cheie în încuietorile de la scrin ş i plecă . monseniore? Dar nu are nici o adresă ! Într-adevă r. dar chipul cardinalului era aproape la fel de nepă să toare ca ş i plicul. urm ăMazarin. aş a cum fă cuse ş i cu scrisoarea." — Vezi bine. pe parte opus ăa peceţ ii nu scria nimic." — Stai pe gînduri? întrebăMazarin. D'Artagnan se înclină . — Săvorbim de treburile mele. oare-i supă rat pe mine? Cugetă . — Straş nic! Ţ ine scrisoarea ş i pleacă ! ai un prieten. rosti cardinalul.. Pare supă rat. — Săcutez a repeta Eminenţ ei-Voastre rug ă mintea mea? — Bine. — Cînd anume? — Chiar acum. — Nu. ş i plec îndată . Uite o scrisoare pe care e vorba săo duci la destinaţ ie. Numai căaşdori un lucru. monseniore.

dar el săaş tepte în anticameră . monseniore. — Peste douăceasuri. Grozav ar mai fi!" Gasconul. că tre ora cinci după -amiază . te strîng de gît ş i trec de partea Frondei. — Pă i. zise el. De altfel. la sosirea lui d'Artagnan. plecăş i alergăsărepete prietenului să u fă gă duielile m ă gulitoare ale lui Mazarin.dintîi cuvînt pe care-l spui. cu închipuirea-i veş nic înfierbîntată . M-ar purta în triumf ca pe Broussel. nici nu era de mirare: regina dă duse poporului pe Broussel ş i pe Blancmesnil. — Ai dreptate. m ăîntreb dac ătrebuie săfim înarma ţ i sau nu. iatăo tain ăpentru care domnul de Gondy ar plă ti o suta de mii de livre!" — Te gîndeş ti! fă cu Mazarin. am o întîlnire de la care nu pot să lipsesc. vom fi. îş i zise: „Amîndoi au să mi dea aceeaş i poruncă . regina nu trebuia săse teamăde nimic. „Bun! cugetăd'Artagnan. Ah. ceea ce dă du lui Porthos o veselie de necrezut. te rog! D'Artagnan se supuse ş i Mazarin se încredinţ ăcăpecetea era neatinsă . — Ah! fă cu d'Artagnan. amîndoi măcheam ăla aceeaş i oră . IX FUGA În ciuda semnelor de tulburare pe care le dă dea oraş ul. Înapoiază -te peste vreo douăceasuri. urmăel. D'Artagnan salută . Palatul Regal înfă ţ iş ao priveliş te dintre cele mai îmbucură toare. Emoţ ia ei era o ră mă ş iţ ăa agitaţ iei prin care trecuse ş i că reia trebuia să -i lase ră gazul săse liniş teasc ă . la fel cum dupăfurtună . monseniore. spuse Mazarin. iar Athos m-ar proclama un Brutus francez. — Nu-ţ i face griji în privin ţ a asta. E vorba de acelaş i lucru. Încănu poţ i pleca. Bă nuiam eu. îl liniş ti Mazarin. Vreau săvorbesc cu dumneata între patru ochi. D'Artagnan se înclină . Mazarin nici gînd sădea o asemenea poruncă . — Bine. prin urmare. — Dă -mi înapoi scrisoarea. de vreme ce poporul nu mai avea nimic de cerut. — Aşavea nevoie de dumneata astă -seară . nelini ş tit. — Înarmaţ i pînă -n dinţ i. începu să l ia cu biniş orul. amîndoi la Palatul Regal: ghicesc ce e la mijloc. Dimpotrivă ." — Înapoiază -te deci la ora cinci ş i adu-mi-l ş i pe scumpul du Vallon. dragădomnule d'Artagnan.Ş i pe cînd se înclina. vă zuse pe datătoate foloasele pe care putea săle tragăde pe urma unei atari situaţ ii.

tot femei ră mîn. continuăd'Artagnan. Bucuria ră zbună rii îi stră lucea în ochi ş i-i flutura pe buze. Mazarin se fă cu nevă zut. — Nă dă jduiesc. „Mare vulpoi!" îş i zise d'Artagnan în sinea lui. — Scumpe domnu' d'Artagnan. Cardinalul apă ru surîză tor. spuse el. — Fiţ i mai lă murit. — Ah! murmurăd'Artagnan. rosti d'Artagnan. — Ai ceva de zis despre aceastămicăplimbare. femeile! Chiar regine. — Pricepi. monseniore. D'Artagnan se înclină . prinţ ese ş i tr ă surile umpleau curţ ile încăde la amiaz ă . o toanăfemeiască . dragădomnu' d'Artagnan? întrebăMazarin cu neliniş te. Ş i se opri. monseniore? fă cu d'Artagnan. sub pretextul întoarcerii înving ă torului de la Lens. Dupămasa de sear ăurma săse joace că rţ i la regină . monseniore. Avusese loc un mare ospă ţ . — E un fel al meu de a vorbi cu mine însumi. — La ce m-o fi pus săjur c ănu spun la nimeni de întîinire! murmură d'Artagnan. nu eş ti împotrivă ? — Nu sînt nici pentru. a ş tept. Am să -ţ i dau cea mai mare dovadăde încredere pe care un ministru poate s-o acorde unui ofiţ er. monseniore. drag ăprietene. A ş a căspuneţ i-mi iute despre ce e vorba. D'Artagnan se afla la post ş i-l a ş tepta în anticameră . cămonseniorul o face fă răvreun gînd ascuns ş i măsocoteş te vrednic de asta. reluăMazarin. În clipa cînd lumea se ridica de la masă .e nevoie uneori de cîteva zile pînăse potole ş te marea. a ş tept poruncile dumneavoastră . — Bun. Oh. aş ezîndu-se. — Ei bine. Ş i pentru ce-aşavea? — Vă d c ăridici din umeri. vămă rturisesc. îl apucăde mîna ş i-l duse în cabinetul să u. — Dragădomnu' d'Artagnan. Anna de Austria era în acea zi fermecă toare prin gra ţ ie ş i spirit. că aş tept de multăvreme un asemenea prilej. niciodatănu fusese vă zut ăatît de voioasă . — Regina a hotă rît s ăfacăîmpreunăcu regele o micăplimbare pînă la Saint-Germain. Fuseserăpoftiţ i prinţ i. nici împotrivă . — Cel mai vrednic dintre toţ i. începu ministrul. — Da. — Pentru asta te-a chemat de diminea ţ ăş iţ i-a spus săte înapoiezi la ora cinci. Asta înseamnăcăregina vrea să pă ră seascăParisul. — Prin urmare. pricep foarte bine. monseniore. . de vreme ce tocmai dumitale măadresez. astă -searăvei avea în mîinile dumitale salvarea statului. Deci la dumneata m-am gîndit ca să -i însoţ eş ti pe rege ş i pe reginăpînăla Saint-Germain. — Eu.

— Crezi căe cu putinţ ă ? — Orice e cu putinţ ă . cenuş iu ş i roş u ca granatul. luaţ i seama. la accent. continuăd'Artagnan. aş a cum îţ i spuneam. — Veţ i fi atacaţ i pe drum? — Tot ce se poate. e mai uş or. — Cum aş a? — Eminenţ a-Voastrăpoate săfie recunoscută . stăîn mîinile dumitale. privindu-l ţ intă . monseniore. voi trece peste ei! —Ş i-i vei duce pe rege ş i pe regin ănev ă tă ma ţ i la Saint-Germain? — Da. —Ş i dacănu treci? — Atunci. uitîndu-se plin de admiraţ ie la muş chetar. — Da. dragul meu! zise Mazarin. Salvarea statului. Ş i ridicăo mantie aruncatăpeste un fotoliu. — Ah! ră suflăMazarin. continuăMazarin. D'Artagnan zîmbi. — Dar eu? glă sui Mazarin dupăun moment de tă cere.— Vezi prea bine. —Ş i totuş i prime ş ti? — Fă r ăîndoială . Sînteţ i . —Ş i ce-ai săfaci în acest caz? — Am sătrec printre cei care măvor ataca. Luaţ i seama căfrancezii s ănu se r ă zbune pe dumneavoastrăpentru Vecerniile siciliene. — Chiar dacămătravestesc? întrebăMazarin. împodobit cu ceaprazuri de argint. cu atît mai ră u pentru ei. — Pe viaţ a dumitale? — Pe viaţ a mea! — Eş ti un erou. pe care se gă sea un costum de cavaler. — Ce anume? — Săstriga ţ i: „Jos cu Mazarin"! — Voi striga. — Dar va trebui săfaceţ i ceea ce Eminenţ a-Voastrăzicea deună zi că ar fi fă cut în locul nostru. ş i simt întreaga ră spundere a unei asemenea însă rcină ri. — Cum adicădumneavoastră . — Am să -mi dau toatăsilinţ a. monseniore. uş urat. — Sînt destui oameni înarmaţ i pe stră zi. Am pierdut ş ase mii de angevini în Sicilia fiindcă vorbeau stricat italieneş te. — DacăEminen ţ a-Voastrăse traveste ş te. b ă gînd de seamănep ă sarea ofiţ erului. dar. monseniore? — Dacăvreau ş i eu săplec? — Asta o săfie mai greu. — În franţ uzeş te. într-o fran ţ uzeasc ăfă r ăde cusur.

Plecînd cu regina. pe care Mazarin îl avea pe deget. s ănu-l duci în ispită pe aproapele tă u. Mazarin îi urmă ri privirea ş i suci încetiş or în ă untru piatra inelului. — Dar n-ai spus nimic din toate astea cînd a fost vorba de rege ş i de regină ! rosti Mazarin. — Nu plecaţ i odatăcu regina? — Nu. monseniore. o fac cu gîndul de . Ei mi-o cer ş i eu n-am nimic împotriv ă . — Atunci. creş te primejdia ce măpîndeş te pe mine. dar cugetăc ăun om care ar avea de gînd sătră deze nu te-ar preveni dinainte. Mazarin îl v ă zu zîmbind ş i se folosi de acest moment. — Da. Dacăî ţ i cer acest serviciu. — Regele ş i regina sînt regele meu ş i regina mea. — Vreau deci să -i împiedic săfie nerecunoscă tori faţ ăde mine. Mazarin simţ i că -l trec fiorii. Totul ar putea fi pus pe seama unui atac. cu un suspin adînc. în urma reginei? — Nu. D'Artagnan zîmbi. privindu-l cu aten ţ ie. întoarse încetiş or piatra inelului afar ă . Ace ş ti doi oameni se asemă nau într-o privinţ ă . — Asta aş a e. Dovadăc ăpe dumneata te-am ales ca sămăînsoţ eş ti. nu-i a ş a. aruncînd fă răs ăvrea o privire asupra diamantului reginei. D'Artagnan zîmbi: el înţ elegea foarte bine aceast ăş iretenie italienească . zise d'Artagnan. murmurăMazarin. curtea odat ăsalvată . zise Mazarin. — Tocmai de aceea vreau săplec înaintea lor. apoi. — Din pricina asta nici nu măîncred în oricine. — Aha! zise d'Artagnan. ră spunse muş chetarul. am planurile mele. se poate sămădea uită rii: cei mari nu ş tiu ce e recunoş tinţ a. Cum însămie nu-mi aparţ ine viaţ a dumitale. ceea ce mi-aţ i propus adineauri. monseniore. prin ş iretenie. — Înţ eleg. spuse Mazarin cu surîsul fin. — Asta-i dragoste creş tinească . încuviinţ ăd'Artagnan. reluîndu-ş i aerul grav. rosti el cu vioiciune. repetăMazarin. care începea săînţ eleag ă . Viaţ a mea le aparţ ine. plecînd dupăregin ă . nu? Ş i. monseniore! spuse d'Artagnan. — Aş a e. — Ai săîncepi prin a măscoate întîi pe mine din Paris. unui l-ar fi fă cut pe celă lalt săsă vîrş ească lucruri mari. le-o datorez.sigur cănimeni nu cunoaş te planul reginei? Mazarin r ă mase pe gînduri. scumpe domnu' d'Artagnan? — Grea însă rcinare. zise Mazarin. Dacăsar fi asemă nat ş i prin curaj. trebuie săţ i-o cumpă r. sporesc primejdia ce o pîndeş te. astfel ca sănu-i scape nici cea mai micătres ă rire de pe chipul ofiţ erului. continua cardinalul. — Ar fi o treabăstraş nicăpentru un tră dă tor.

Dar n-are a face. pentru dumneavoastră . Mi se pare căpleacăcu diamantul! Ş i-l chema înapoi. scoţ înd inelul din deget. dup ăce se convinse de limpezimea stră lucirii diamantului. dar nu pentru regină . — Trebuie să -mi daţ i mînăliberă . m ă rturisi Mazarin. aruncînd o ultimăprivire asupra inelului. — Domnu' d'Artagnan. dulceag. — Minunat! Dar cum măscoţ i din Paris? — Oh. Ia-l.a fi recunoscă tor. vălas undeva. — Da. — Deci. spuse Mazarin. te rog din suflet! D'Artagnan nu-i dă du prilejul săse osteneascăstă ruind. — Totuş i. — Eh! ş opti Mazarin. dincolo de barieră . îl primesc aş a cum mi se dă . monseniore. vei fi aici la nouăş i jumă tate. zise d'Artagnan.ş i măîntorc s-o iau pe regină . spuse d'Artagnan. — Cît se poate mai bine? — Da. î ş i puse inelul în deget cu o plă cere de nedescris. Vreţ i săpleca ţ i înaintea tuturor? — Da. — Ei bine. cît despre asta. — Atunci. cum vom face? întrebăel. lă saţ i pe mine! — Îţ i dau puteri depline. —Ş i eu. măîncred în dumneata. . — Poftim. dragădomnu' d'Artagnan! murmurăel. ţ in la asta. monseniore. fie. — Mi se pare totuş i mijlocul cel mai sigur. Mazarin îş i muş căbuzele. —Ţ ineam mult la el. D'Artagnan clă tinădin cap. —Ş i regina cînd pleacă ? — La miezul nopţ ii. luăinelul. — La ce oră ? — La zece. adă ugăMazarin. întorcînd spatele. voi face totul cît se poate mai bine. Săvorbim acum despre micile dumneavoastrătreburi. cercetăpiatra săse încredinţ eze dacăera într-adevă r aceeaş iş i. e drept deci să se întoarcăiară ş i la dumneata. — Atunci se poate: văscot din ora şîntîi pe dumneavoastră . — Monseniorul se gîndeş te numai? întrebăd'Artagnan. Uite un diamant care a fost al dumitale cîndva. „În sfirş it!" îş i zise d'Artagnan în sinea lui. —Ş i trebuie săl ă saţ i în seama mea întreaga acţ iune. ţ i-l dă ruiesc din toatăinima. ia cî ţ i oameni vrei pentru escortă . — Monseniore? — Îţ i iei toat ără spunderea? — Nu-mi iau nici o ră spundere. monseniore. scumpe domnu' d'Artagnan. — Sau că utaţ i pe altcineva. — Hm! mormă i Mazarin.

monseniorul vrea sămăajute s-o vă d pe regină ? — La ce bun? — Aşdori săprimesc poruncile ce are să -mi dea chiar din gura maiestă ţ ii-sale. — Vino! îl pofti Mazarin. fă r ăîndoială . —Ţ ii săo vezi? — È absolut necesar. — Dumneata eş ti. adă ugăregina. dar îţ i jur c ănu voi uita acest al doilea serviciu ce-mi faci. îmi respect cuvîntul. monseniore. dar ţ ineam săprimesc poruncile chiar din gura maiestă ţ ii-voastre. D'Artagnan r ă mase neclintit în dorinţ a lui. Săfii aici la miezul nopţ ii. cu cel mai fermec ă tor surîs. rosti d'Artagnan. — Primeş ti misiunea pe care ţ i-o încredinţ ez? — Cu recunoş tinţ ă . La vreo cinci minute. monseniore. cunosc prea bine dezinteresul dumitale ca să -ţ i vorbesc de recunoş tinţ a mea în aceastăclipă . Îl introduse pe d'Artagnan în camera de rugă ciune a reginei ş i îi spuse săaş tepte. — Juri săfii mut? — Eu nu jur niciodată . — Sămergem. — Poate căa uitat ceva. — Bine. monseniore. — Poţ i săpleci. — Văcer iertare. — Haide. cum sînt gentilom. — Domnule d'Artagnan. spuse ea cu un surîs plin de graţ ie. D'Artagnan nu aş teptămult.—Ş i voi gă si pe Eminenţ a-Voastrăgata de plecare. — Atunci ră mînem înţ eleş i. aş a cum l-am uitat pe primul! — Maiestatea-voastrăe liberăsă -ş i aminteascăsau s ăuite. monseniore. doamnă . dar nici un cuvînt despre convorbirea noastră ! — Ceea ce am vorbit împreunăne priveş te numai pe noi. Gă tităastfel. vă d c ătrebuie săam deplinăîncredere în dumneata. Ş i d'Artagnan se înclină . pă rea abia de treizeci ş i cinci de ani ş i era frumoasă . domnule d'Artagnan. În . — M-a însă rcinat săţ i le dau eu. credeţ i-mă . — Gata. Îi fă cu un semn de bun ră mas cu mîna ş i d'Artagnan se retrase. — E cel mai bun lucru. Î ţ i mul ţ umesc căai stă ruit sămăvezi. Te voi conduce. îl încredinţ ăd'Artagnan. regina se ară t ăîn ţ inutăde mare gală . Du-te ş i înapoiază -te la miezul nop ţ ii. — Voi fi aici. Spun da sau nu ş i. Mazarin ş ovă i o clipă . —Ş tii despre ce e vorba? — Da. spuse Mazarin. Acum. zise regina. Nu înţ eleg ce vrea săspună .

monseniore. — Fă r ăalt ăescort ădecît dumneavoastrăamîndoi? — Oare nu-i destul? Unul dintre noi doi ar fi de ajuns. Îl gă si pe cardinal îmbră cat în costum de cavaler. iar Porthos în fundul tră surii. D'Artagnan îl urmă . —Ş i vrednicul domn du Vallon nu ne d ăprilejul s ăne bucură m de tovă ră ş ia sa? — Ba da. se împotrivi Mazarin. murmurăel. — Monseniore. — Eu credeam. aş teaptăîn tră sura lui. C ă utase în fel ş i chip sănu plece. Dar asta nu-l împiedicăpe d'Artagnan săfie punctual la întîlnire: la ora nouăş i jum ă tate intrăîn anticameră . — Singur? întrebăel. nu. Întradevă r. încît nu era în stare nici sănimereascăbroasca. — Fie. ajunserăîn gră dinăş i apoi în faţ a porti ţ ei. Mazarin nu aş teptăsăi se spun ăde douăori ş i se aruncăîn tră sură . dup ăEminen ţ a-Voastră . va veni mai tîrziu. dupăcum am mai spus. —Ş i pe Bernouin nu-l iau cu mine? — N-avem loc pentru el. — Urcaţ i-vă . paiaţ a asta nu merităsăfie slujităde un om cinstit. Mazarin îl purta cu eleganţ ă . încuviinţ ăMazarin. De vreme ce totul trebuie fă cut după voinţ a dumitale. — Scumpe domnule d'Artagnan. monseniore. — Lă saţ i-măpe mine. Săplecă m! Coborîrăamîndoi pe scara cea tainică . — Da. unde se mai aflau înc ăvreo câteva tră suri ale mesenilor întîrziaţ i. . Numai c ăera foarte palid ş i tremura niţ eluş . ză u aş a! spuse Mazarin. Mousqueton stă tea lîngăportieră . Mazarin îi dă du cheia ş i muş chetarul. — Deci cu tră sura lui plecă m? — Da. dupăce deschise poarta. zise d'Artagnan. monseniore! zise d'Artagnan. Scara tră surii era lă satăş i portiera era deschis ă . — Unde? — La poarta gră dinii Palatului Regal. Bernouin aş tepta ş i-l introduse îndatăîn cabinet. zise d'Artagnan. Mazarin ascultăsăvad ădacănu-l tră dez. Eminenţ a-Voastr ăe liber ăs ăfac ăaş a cum doreş te. Mazarin încercăsăo deschidăcu o cheie scoasădin buzunar. c-ar fi trebuit săvăinspir încredere. Mousqueton închise portiera ş i se cocoţ ăla spate. oftînd din adîncul ră runchilor. măînspă imîn ţ i cu sîngele dumitale rece. dimpotrivă . puse cheia în buzunar: socotea săse întoarcătot pe acolo. Stră bă turăcurţ ile Palatului Regal. Mazarin î ş i sprijinea braţ ul de braţ ul lui d'Artagnan ş i muş chetarul i-l sim ţ ea cum tremură . veş mînt ce-l prindea de minune ş i pe care.acelaş i timp aruncăo privire spre draperia de dupăcare se ivise regina ş i ză ri sub marginea de jos vîrful unui pantof de catifea. — Nu. — Bun. dar mîna îi tremura îngrozitor. mai e timp săvără zgîndiţ i. monseniore.

îns ăd'Artagnan i-o retezase numaidecît: — Ră mîi. — Planchet. În stînga îl avea pe Porthos ş i în dreapta pe d'Artagnan – fiecare veghea la cîte o portierăş i-i slujea drept de pavă ză . acasă . ză u? zise Planchet. — Ascundeţ i-vă . — Ah. prietene. o a doua patrulăopri tră sura.. dragul de el. Ş i Mazarin se vîrî între cei doi prieteni. Comandantul patrulei se apropie: era. a primit o loviturăde spad ăş i-l duc la ţ ară .spunînd cătot îl mai doare rana. suspinăPorthos cu o voce slabăş i jalnică . Cum s-a . — Cine-i? strigăcomandantul patrulei. Tră sura porni în trapul mă surat al cailor. izbucnind în hohote de rîs. Dacămai poţ i vorbi. domnule. da. — Eh. Dumnezeule mare. — Porthos. pricep. Ş i lă sarătră sura sătreac ă . Doamne. La care Mousqueton nu mai pretinse nimic. dragul meu domn Mouston. Pe bancheta din faţ ăerau douăperechi de pistoale. Mă simt tare ră u. monseniore! zise d'Artagnan. D'Artagnan simţ i cum cineva se repede săapuce caii de că pă stru. m-ar bucura sămi-l trimiţ i. D'Artagnan recunoscuse vocea fostului să u valet. nu ş i-ar fi închipuit niciodatăcăe cu putinţ ăo asemenea lipsăde prevedere. — Cum. dacăîntîlneş ti vreun medic. Cardinalul simţ i căi se face p ă rul mă ciucăîn cap. una dinaintea lui Porthos. dumneavoastrăsînteţ i? fă cu Planchet. urmăd'Artagnan. dragăprietene! Porthos. într-adevă r.. de nici nu se mai vă zu. ş i. scumpul meu Porthos. cealaltăîn faţ a lui d'Artagnan. — Oh. Gluma li se pă ru grozavăburghezilor. — Ei. Planchet! strigăel. — Cine-i? întrebăcomandantul patrulei. susţ inînd sus ş i tare căe gata să -ş i urmeze stă pînul ş i pe domnul d'Artagnan pînăla capă tul pă mîntului. ce nenorocire! se tîngui Planchet. Ie ş i pe jumă tate din tră sură . Cei doi prieteni ţ ineau fiecare sabia ală turi. o patrul ăopri tră sura. Ce p ă rere are monseniorul de acest ră spuns? — Plin de duh! excalmăMazarin. Cardinalul îş iş terse fruntea cu batista ş i se uităîn jur. vă zînd o tră surăfă răblazon ş ăfă răescortă . — Drum bun! strigarăei. spune mă car un cuvînt bunului Planchet. Că tre mijlocul stră zii Petits-Champs. care. La o sutăde paş i de Palatul Regal. — Într-adevă r. Planchet. dar te previn că Parisul va fi în flă că ri în noaptea asta. ceea ce nu dă dea cîtuş i de puţ in de bă nuit căîntr-însa s-ar gă si oameni gră biţ i. la Saint-Cloud. — Cine-i? repetăacelaş i glas cu neră bdare. dacăvrei. — Ei! fă cu d'Artagnan. — Mazarin! strigăd'Artagnan. zise Porthos.

— Bricconi! murmurăcardinalul. cu un fel de coasăîn mînă . — Pot. Tragem numai dacăn-avem încotro. neispră vitule. — Atenţ ie. Fă răîndoialăcăş i d'Artagnan îl recunoscu. Omul se apropie. vrînd săfie mai liber în miş că ri. — Sătrecem. ş uş oti d'Artagnan. ca ş i cum ar fi vrut săspună : „Dacă -i aş a. prietene. — Ce e? întrebăMazarin. Să -l omor? — Dintr-un pumn. întorcîndu-se că tre oamenii lui. zise Porthos. cred căne afl ă m într-o proastătovă ră ş ie. ne rup ş i nouăgîtul. spuse Mousqueton. — Ce-i de fă cut? mormă i Porthos. numai că . — Am să -ţ i dau eu cîte douăsute pentru ei. porneş te în goană ! Vizitiul îş i ridicăpiciul. Planchet. — Vino ş i deschide. dac ăpoţ i. — Monseniore. vesti Porthos. e ră u!" Apoi. rup picioarele cailor! — La naiba! se întunecăPorthos. — Printre ei sau peste ei! Vizitiu. Dacănu. d'Artagnan ieş i pe jumă tate din tră sură . deschide uş a! Noi pă zim poarta ş i nu trece nimeni fă răsăş tim noi cine trece. ori nu mai ajunge viu acasă : e atins la plă mîni. Porthos! spuse d'Artagnan. — Ei. Fă răîndoialăcăacesta îl recunoscu pe muş chetar. Ochii lui se întîlnirăcu ochii cerş etorului. sătrecem! zise d'Artagnan. fiindcăp ă rul i se . Porthos întinse îndatămîna spre pistoale. apucînd un pistol de ţ eavăş i pregă tindu-se s ăloveascăcu mînerul. sînt prieteni! Tră sura porni mai departe ş i Mazarin. — Nici un pas mai mult! se ră sti omul care pă rea comandantul cetei. le strigă : — Lă saţ i-i sătreacă . spuse d'Artagnan omului cu coasa. Ar fi pă cat. bodogă ni omul. fă gă dui Mazarin. Pe mă surăce se apropia. dacăle rup picioarele. — La dracu. luminaţ i de lică rirea unui felinar. Un om se apropie de uş a tră surii. dar cum? întreb ăMazarin. — Cine-i? întrebăel. Porthos scoase un geamă t adînc. fiindcăse fă cu alb ca varul. — Da. — Lasă -ne sătrecem. care-ş iţ inuse ră suflarea. Planchet clă tinădin cap. nu recuno ş ti tră sura Prinţ ului? — Prinţ sau nu. Cu puţ in înainte de poarta Saint-Honoré întîlnirăo a treia ceată : erau oamenii cerş etorului de la Saint-Eustache. cutezăş i el sătragăaer în piept.întîmplat? — Am să -ţ i povestesc eu. caii ă ş tia măcostăcîte o sutăde pistoli fiecare. — Vine unul în partea mea.

—Ş i. vădau în grijăpe Eminenţ a-Sa. D'Artagnan se uitămirat la prietenul să u. îndră znind săscoatăcapul pe geamul portierei. se înfă ş urăîn mantie ş i. — Ce naiba. să rind jos din tr ă sură . lu ăpistoalele de pe banchet ăş i le vîrî la cingă toare. — L-am descîntat. D'Artagnan se întoarse ş i-l vă zu pe nefericitul acela ză cînd la vreo patru paş i mai încolo. cum nu ţ inea săse întoarc ăîn oraş prin poarta pe unde ieş ise. Vizitiul puse biciul pe cai ş i nobilele animale o luarăla goan ă . — Acum goneş te cît poţ i! strigăel vizitiului. Domnule du Vallon. cînd ră sunăo loviturăca de mă ciucărepezităîntre coarnele unui bou: era Porthos care îi venise de hac omului să u. tră gîndu-se un pas înapoi. Dupăaceea se întoarse că tre Mazarin: — Acum. — Monseniorul e mulţ umit de escortă ? întrebămuş chetarul. Se fă cu tă cere pentru cîteva clipe.. Domnul d'Artagnan! Lă saţ i-l sătreacă ! Muş chetarul ar fi r ă spuns poate ş i el. Ră mîne săface ţ i la fel ş i pentru regină . urmatăîndat ăde alta. loveş ti ş i tu ca un apucat! — Pă i n-aveam încotro: omul meu era cît pe ce sămăpricopsească cu un glonţ . întinzîndu-i mîna. — Asta o săfie mai uş or. spuse Porthos. domnu'! spuse Mazarin. — Domnul d'Artagnan! strigăcerş etorul. Dar tu cum te-ai descotorosit de-al tă u? — Oh! zise d'Artagnan. Tr ă sura ieş i pe poarta oraş ului. se îndreptăspre poarta Richelieu. puteţ i spune de cinci ori în ş ir Tatş l nostru ş i Ave. zise d Artagnan. — Spre Cours-la-Reine! strigăd'Artagnan vizitiului. Fă răvreo altălă murire. — Ce ai? întrebăel. Dupăcinci minute. liber! Mazarin r ă spunse printr-un soi de geamă t înfundat. monseniore. Se auzirăni ş te strigă te ca de oameni trîntiţ i la p ă mînt. Al meu nici mă car nu era om. . tră sura se opri: ajunseserăla Cours-la-Reine.ridicăm ă ciucăîn cap. Apoi se simţ io hurducă tură . Douădin roţ i trecuserăpeste ceva rotund ş i lesne de îndoit. — Pă i ce era? — O nă lucă . — Fii liniş tit. — Încîntat. că ci nu-i venea săcreadăîntr-o asemenea minune. murmurăPorthos. Sînteti salvat. — Mi se pare cămi-am scrîntit mîna.. zise el. mulţ umind lui Dumezeu c-aţ i scă pat cu bine.

suie pe capră . Cîţ iva oameni se apropiarăde el săcerceteze cine este ş i. Mergea pe strada Richelieu. Se urcăbini ş or în tră surăş i. D'Artagnan să ri ş i el din tră surăş i. tră gînd de firul de mă tase legat de degetul cel mic al vizitiului. cugetînd cum săo scoatădin oraşpe regina. cînd ză ri în poarta palatului doamnei de Guéménée un echipaj. Elveţ ianul de la palat tocmai se pregă tea săînchidăpor ţ ile. se adresăel unuia. în slujba regelui. cercetăcu privirea blazoanele zugră vite pe uş iş i livreaua vizitiului. trezit pe neaş teptate. — Ah. încep să cred căprovidenţ a e de partea noastră . spunînd: — Dacăsco ţ i o vorbă . cu cît vizitiul dormea. încît ş i cei mai cusurgii se ară tarămulţ umiţ i. dus pe capră . strigăcu atîta tragere de inimă . porunci: — La Palatul Regal! Vizitiul. în clipa cînd vizitiul. fă cu un ocol ş i intrăîn oraşpe poarta Richelieu. la dracu! îngînăel. Pe legea mea. apropiindu-se de tră sură . dîndu-ş i seama dupăp ă lă ria cu pene ş i dup ămantia-i împodobit ăcu galoane căau în faţ ăun ofiţ er de mu ş chetari. Vizitiul îş i dă du seama abia acolo căvaleţ ii nu se aflau pe locul lor din spate. fă ră bă nuialăcăporunca vine din partea altcuiva decît a stă pînului s ă u. Un gînd neaş teptat îi trecu prin minte. ră mase încredinţ at ca sosea un oaspete de seamăş i lă sătră sura sătreacă . — Domnule de Bellière.X TRĂ SURA VICARULUI În loc săse înapoieze prin poarta Saint-Honoré. vizitiul înţ elese căa picat într-o cursăş i ră mase cu gura că scatăş i cu ochii holbaţ i. . fă -mi plă cerea ş i ia hă ţ urile din mîinile omului ă stuia. E vorba de o chestiune de mare însemnă tate. dar. se trase înapoi. îl în ş fă căcu mîna stîngăde guler în vreme ce cu dreapta îi puse pistolul în piept. cu gîndul s ă -l fac ăsă strige: „Jos Mazarin!". d'Artagnan. dar cînd se dumiri despre ce era vorba. să ri de pe caprăfă r ăs ălase hă ţ urile din mînăş i veni s ădeschid ă . du tră sura la uş a sc ă rii din dos ş i aş teaptă -măacolo. eş ti mort! Dupăexpresia zugră vităpe chipul celui care îl amenin ţ a astfel. care avea destul timp înainte. Treabăcu atît mai u ş oară . speriat că nu-ş i recunoaş te stă pînul. — Pă i asta-i chiar tră sura vicarului! zise el. că ci de o tră surăcu armele Franţ ei nici vorb ănu putea s ăfie. Crezind căvicarul a hotă rît aş a. la vederea acestui mă re ţ echipaj. Întîmplarea avu darul să -l neliniş teascăla început. Tr ă sura opri sub portalul de la intrare. porni îndatăspre locul numit. îl înconjurarăîndată . Doi muş chetari se plimbau prin curte ş i d'Artagnan îi strigăpe nume. Ar fi un joc cinstit! Ş i.

D'Artagnan puse totul în braţ ele lui Bernouin. — Avem aş a ceva. aproape to ţ i oaspeţ ii plecaseră . încît se cl ă tina pe picioare ş i se bîlbîia ca beat. — La ordinele dumneavoastră . dragul meu Bernouin. de care am mare nevoie. care semă na grozav a închisoare. Ş i bietul vizitiu fu dus într-o încă pere cu gratii la ferestre. fă cu semn căe gata s ă -i îndeplinească porunca. muş chetarul se înclinăş i. era atît de buimă cit de cele întîmplate. luîndu-l ş i pe Bernouin cu el. care ş tia călocotenentul să u nu e în stare de o glumă proastăîn timpul serviciului. ajut ă -m ăs ă -l duc pe omul acesta întrun loc sigur. urmat la rîndu-i de că tre muş chetar. dimpreunăcu o muschetă încă rcată . dragăprietene. unde ofi ţ erul se aş ezăpe un scaun. D'Artagnan se întoarse că tre celă lalt muş chetar. La Palatul Regal totul se petrecea ca de obicei. — Domnule du Verger. nu se împotrivi cîtuş i de pu ţ in. — Totul merge de minune. zise el.. r ă mîi închis aici. dupăcum am spus. D'Artagnan urcăscara urmat de prizonierul să u. în slujba regelui. adă ugăcu gravitate. Bă tea de miezul nopţ ii. îi spuse d'Artagnan. Dacăomul nostru încearcăsă fugăori săstrige. încredinţ at căera vorba de lucruri importante. D'Artagnan ieş i. stră punge-l cu spada. — Acum. Dar iatăun om pe care te rog să -l duci undeva. cu omul ă sta. Bernouin îl introduse în camera de rugă ciune a reginei. domnule? — Unde vrei tu. Veghea va fi destul de lungăş i de plicticoasă . Cei care urmau să fugăo data cu curtea primiserătoate instrucţ iunile ş i fuseseăpoftiţ i să . zise el. în semn căva respecta întru totul consemnul. domnule? întrebăel. pîn ăva veni domnul Bernouin sădeschidă . sănu uit. — Ei bine. se supuse fă r ămurmur. domnule du Verger. La ceasurile zece. dar dumneata înţ elegi. — A. pe capra tră surii ce aş teaptăîn capul scă rii tainice. ră spunse muş chetarul. Vizitiul.Muş chetarul. — Acum. bineînţ eles. Bernouin aş tepta cu neră bdare veş ti de la stă pînul să u. — Du-m ăîn camera de rug ă ciune a reginei. Dă -i de veste c ă măaflu aici ş i apoi pune pachetul ă sta. te poftesc s ă -mi dai mantaua ş i pă lă ria. numai locul ales săaibăobloane care se închid cu lacă te ş i o broascăbunăla u ş ă .. domnule locotenent.ş tiu. deş i ordinul i se pă ru cam ciudat. — Unde. stră bă tu coridorul ş i pă trunse în anticamera lui Mazarin. într-un loc sigur. îl preveni d'Artagnan. Socotind călocotenentul a arestat vreun prinţ travestit. tare îngîndurat. De altfel. tră gînd spada. Muş chetarul d ă du din cap.

tră surile doamnelor de onoare ieş eau din curte ş i poarta se închidea în urma lor. — Oare nu trebuie săte duci mîine dimineaţ ăla ş ase s ăte scalzi la Conflans. numităastfel din pricina înţ elepciunii ei. ră mas ultimul. Bernouin ciocă ni la uş a camerei de culcare a . Anna de Austria intrăla rege. Masa doamnelor de onoare o datăsfîrş ită . Laporte. Ludovic. La puţ in timp. regina se prefă cu tare obosităş i trecu în odaia de culcare. La zece. Regina dă du poruncile ce avea de dat. — Cautăsăadormi repede. doamna de Motteville ş i Socratine. s ăfie gata săo însoţ ească . ş i sînt gata s ăm ăretrag în odaia mea de îndatăce veţ i binevoi sămăsă rutaţ i. adicădoamna de Brégy. — Aveţ i dreptate. vorbi despre un ospă ţ pe care marchizul de Villequier îl oferea peste douăzile în cinstea ei.se afle dupămiezul nop ţ ii la Cours-la-Reine. sora acesteia. Tocmai în clipa aceea. c ă ci nu-i era somn. Regina îş i apropie buzele de fruntea alb ăş i netedăpe care augustul vlă star i-o întindea cu o gravitate ce vadea de pe acum eticheta de la curte. spuse regele. îi vorbi prietenos cîteva minute ş i apoi îi spuse că poate săplece. rosti în ş oaptăAnna de Austria. ar fi timpul ca maiestatea-sa s ăse culce. Dupăcinci minute. Regina trecu în apartamentul ei. dar tu r ă mîi îmbră cat. Bă tea miezul nopţ ii. zicea el.ş i porunci lui Béringhen. fă gă dui micuţ ul Ludovic. —Măvoi stră dui săvăascult. d'Artagnan intra în curtea Palatului Regal cu tră sura vicarului. primul ei valet. săaibăce mînca. Ludovic? Mi se pare cătu singur ai cerut asta. tocmai îi puseserăîntr-un dulap ceea ce r ă mă sese de la masă . Adu o carte cît mai plicticoasăpentru maiestatea-sa. dar regina stă rui. doamnă . care purta sfe ş nicul. — Laporte. anun ţ ăpentru a doua zi o vizităla Val-de-Grâce. dăsfeş nicul cavalerului de Coislin. îndeletnicire care îi plă cea nespus de mult. Regele ieş i. Celă lalt copil fu dus ş i el la culcare. Doi copii din suităse jucau împreunăcu el. îl pov ă ţ ui regina. spuse regina. Doamna de Motteville. Prin ţ ul tocmai se culcase ş i micul Ludovic. însoţ it de cavalerul Coislin. de serviciu pe lîngămaiestatea-sa în seara aceea. o urm ăş i o ajutăsăse dezbrace. Doamnele de onoare. — Laporte. Însă nu mi-e deloc somn. unde avea de gînd săse spovedeasc ăş i săse împă rtă ş ească . domniş oara de Beaumont. Regina se urcăîn pat. aş a cum obiş nuia. îş i trecea vremea rînduind în linie de bă taie niş te soldaţ i de plumb. numind pe cei că rora le îngă duia onoarea săia parte. Regele ceru sămai stea. Mîine te scoli de dimineaţ ă . doamnă .

care ră spundea numai atît: — Porunca reginei. repetăLudovic. maiestate. doamnă ! În acea clipăse auzi un vuiet care se apropia neîncetat. Ză rindo. D'Artagnan se înclinăş i o urmăpe regină . Micuţ ul Ludovic era gata îmbră cat. adicăîş i pusese un halat lung de casă . afar ădoar de pantofi ş i de hain ă . Anna de Austria se gră bi ea însă ş i sădeschidă . Se ară ta uimit căe îmbră cat în toiul nopţ ii ş i-l copleş ea cu întreb ă rile pe Laporte. Pe patul neacoperit se vedea aş ternutul cu cear ş afuri atît de purtate. Bine. Era încăuna din urm ă rile caliciei lui Mazarin. un viteaz ca acei voinici din vechime. — Eş ti gata? — Gata. — Eu. Ofiţ erul se supuse. despre care îţ i place atît de mult să -ţ i povestească doamnele mele de onoare. Regina trecu în camera de rugă ciune. Bernouin se înclinăş i ieş i. — Sămergem la rege. încît pe alocuri se destră maserăde-a binelea. — Fiul meu. — Sînt gata. Tînă rul rege ridicăîncet mîna-i micuţ ăş i i-o întinse muş chetarului. Era îmbră cată . fiindc ăastă -searăne va aduce un mare se