INALTUL COMISAR PENTRU DREPTURILE OMULUI

CENTRUL PENTRU DREPTURILE OMULUI

GENEVA

DREPTURILE OMULUI SI IMPLEMENTAREA LEGII

MANUAL PENTRU PREGATIREA FUNCTIONARILOR DIN POLITIE

DESPRE DREPTURILE OMULUI

NATIUNILE UNITE
NEW YORK SI GENEVA, 1997
 STABILIREA OBIECTIVELOR

Acest manual, abordarea continuta aici, si cursurile prezentate in concordanta

cu aceasta abordare urmaresc:
(a) sa furnizeze informatii despre standardele internationale privind drepturile omului
relevante muncii in politie;
(b) sa incurajeje dezvoltarea aptitudinilor necesare punerii in practica a informatiilor;
(c) sa sensibilizeze participantii in rolul lor particular in promovarea si apararea
drepturilor omului, precum si in munca lor de zi cu zi;
(d) sa intareasca respectul celor care se ocupa de aplicarea legii, fata de demnitatea
umana si drepturile umane fundamentale;
(e) sa incurajeje si sa intareasca aplicarea legalitatii, in conformitate cu standardele
internationale privind drepturile omului, prin agentiile de aplicare a legii;
(f) sa sprijine institutiile care se ocupa cu aplicarea legii cat si pe membrii acestora
in conformitate cu standardele internationale privind drepturile omuilui;
(g) sa echipeze instructorii de politie pentru a oferi pregatirea privind drepturile
omului;

Principalii beneficiari sunt:

- instructorii de politie si intitutiile de pregatire;
- autoritatile nationale de politie, civile sau militare;
- politia civila ca parte componenta a operatiunilor de mentinere a pacii Natiunilor
Unite.
 PARTEA I

Pregatirea functionarilor care aplica legea

CAPITOLUL I

Abordarea Inaltului Comisar al Natiunilor Unite/ Centrul pentru pregatirea

politiei privind drepturile omului.

1. Inaltul Comisar pentru drepturile omului/ Centrul pentru drepturile omului ,

prin programul lui de asistenta tehnicã si servicii de consultanta, a fost implicat
pentru multi ani în instruirea practicienilor in toate domeniile administratiei justitiei ,
incluzând aplicarea legii. Acest manual are la baza experienta multor ani, care
cuprinde urmatoarele elemente fundamentale:

A. Prezentarea membrilor

2. Centrul opteaza pentru membrii care sunt practici in orientare. Nu a ales

numai profesori si teoreticieni, centrul a ales practicieni în domenii relevante,
incluzând politisti si instructori.
În experienta Centrului, mult mai mult se poate îndeplini in colectivul
politienesc decat cu modelul profesor-un studen. Aceasta permite Centrului sa aiba
acces la cultura profesionalã politieneasca.In acelasi timp, practicienii si instructorii
sunt ajutati si directionati de un staff pregatit format din membrii ai acestui Centru si
Combaterea criminalitatii si Justitie penala garantând astfel ca standardele Natiunilor
Unite sunt reflectate in continutul acestui curs.

B. Pregatirea instructorilor

3. Participantii nationali la cursurile Centrului pntru drepturile omului sunt

selectati tinandu-se cont de faptul ca pregatirea lor va continua si dupa aceste
cursuri. Ei au responsabilitatea sa continue pregatirea si dupa ce se intorc la locurile
lor de munca. Astfel, cursurile sunt foarte importante, deoarece informatiile sunt
diseminate tinandu-se cont de nevoile institutiei. Din 1992, cursurile Centrului au
inclus elemente de formare a capacitatii, ca de exemplu lectiile si materialele au
stabilit abilitati de pregatire a cursantilor, pe langa continutul programei. Pentru un
rezultat maxim, organizatorii cursurilor ar trebui sã aiba in vedere si abordarea unei
singure abilitati a cursantilor.
 C. Tehnici pedagogice

4. Toate cursurile Centrului includ o varietate de tehnici eficiente pentru

instruirea publicului adult. În special, metode interactive, creative, care vor asigura
viitori participanti. Discutiile recente între personalul Centrului si organizatiile si
institutiile non-guvernamentale, care au experienta intr-o astfel de pregatire, au
avut ca rezultat identificarea urmatoarelor tehnici, considerate eficiente în instruirea
adultilor cu privire la drepturilor omului: lucrul pe grupuri, discutii, studiu de caz,
discutii la masa rotunda, simulãrii si jocul pe roluri, stimularea gandirii creative,
calatorii in teren,mijloace vizuale. Recomandãri pentru folosirea acestor tehnici sunt
in capitolul III de mai jos.

D. Trasaturile publicului

5. Centrul pentru drepturile omului a observat ca o simpla prezentare a unor

principii cu aplicabiliate generala nu modifica comportamentul publicului tinta. A fi
eficace -într-adevãr pentru a a merita tot- eforturile de educatie trebuie sã fie tinta
unui anumit public, fie politie, fie prsonalul medical, avocati, studenti sau altii.
Astfel, activitatile de predare ale Centrului pun accentul mai mult pe obiective
relevante, de exemplu, munca de zi cu zi a politiei, si mai putin pe istoria si structura
Natiunilor Unite.

E. Abordarea practica

6. Politia în lumea realã nu vrea sa stie numai " ce sunt regulile", ci si sa-si
faca meseria in mod eficient in limitarea acestor reguli. Eforturile de pregatire care
ignora unele din aceste idei , nu vor fi nici credibile, nici eficiente. Astfel, in toate
cursurile de pregatire,Centrul pentru drepturile omului include informatii practice
bazate pe tehnici demonstrate pentru asigurarea indeplinirii sarcinilor publicului
tinta,asa cum rezulta din recomandarile expertilor si literatura de specialitate.
Totusi, în timp ce recomandãrile practice sunt cheia acestor cursuri, nu este
posibila furnizarea unei pregatiri despre abilitati tehnice politienesti intr-un manual
sau curs despre drepturile omului. Mai degrabã, existenta unor asemenea tehnici ar
trebui evidentiate si ar trebui sa fie tinta unor pregatiri ulterioare pregatirii despre
drepturile omului. Pregatirea tehnicã politieneasca este oferita la nivel international
de un numar de institutii nationale specializate prin programe cu recunoastere
internationala.
 F. Prezentarea standardelor

7. Cursurile oferite de CDO se vor a fi standarde relevante pe plan

international.La sfarsitul acestora instrumentele si mijloacele de invatare sunt traduse
si distribuite participantilor la curs. Personalul specializat al Centrului verifica
continutul cursurilor si al seminariilor si ofera ore suplimentare daca este nevoie.
Acest manual ofera un catalog care furnizeazã continutul lectiilor, venind in ajutorul
celor care predau.

G. Educarea sensibilitatii

8. În plus in prezentarea standardelor si abilitatilor practice, cursurile Centrului

includ exercitii destinate sa le sensibilizeze comportamentul violent al celor instruiti,
nestiut de acestia. De exemplu, exercitiile ce includ jocul de rol pentru a-i face
constienti pe cei instruiti de înclinatia rasiala a comportamentului lor pot fi pretioase.
In acelasi fel importul special de standarde particulare ce se aplica femeilor,de
exemplu nu este intodeauna evident.Cei instruiti trebuie sa fie facuti sa inteleaga ca
de exemplu,termenul „tratamentul degradant”poate implica diferite activitati aplicate
femeilor in comparatie cu barbatii sau unui grup cultural de un alt grup.

H. Flexibilitatea design-ului si a aplicatiei

9. Pentru a fi folositoare pe plan universal, cursurile de pregatire trebuie sa fie

facute in asa fel incat sa faciliteze flexibila lor folosire fara a impune o abordare
rigida a instructorilor. Cursurile trebuie sa fie adaptate nevoilor culturale,
educationale, regionale si bazate pe experienta si realitatilor publicului tinta. Astfel
acest manual nu se vrea a fi „citit” cuvant cu cuvant instructorilor. Mai degraba
instructori ar trebui sa selecteze materiale relevante si sa-si creeze propriile note si
materiale, bazandu-se pe continutul manualului si realitatile particulare.

I. Mijloace de evaluare

10.Cursurile Centrului includ exercitii de evaluare la inceputul si la sfarsitul

pregatirii cum ar fi chestionarele care au trei scopuri principale. Chestionarele de la
inceputul pregatirii permit instructorilor sa stabileasca nevoile educationale ale
publicului. Chestionarele finale permit instructorilor sa stabileasca ceea ce si-au
insusit cei instruiti si sa asiste la modificari si imbunatatiri ale cursurilor oferite prin
intermediul acestui manual.
 CAPITOLUL AL II-LEA
PARTICIPANTII LA CURSUL DE PREGATIRE

A. Definitii si categorii

11. Participantii la programele de instruire urmarite de acest manual se

adreseaza celor care aplica legea. Acestia sunt definiti articolul I Codului de
conduita a celor care aplica legea, dupã cum urmeazã:
a) Termenul" cei care aplica legea" include toti ofiterii juristi, fie numiti sau
alesi prin vot care exercita puteri politienesti, în special puterile de arestare sau
detentie.
b) In tarile in care puterile politienesti sunt exercitate de autoritati militare, fie
ca poarta uniforma sau nu, sau de fortele de securitate ale statului, aceasta definitie ar
trebui privita ca incluzand ofiterii.

12. In scopul de a folosi un termen mai scurt si pentru o variatiune lingvistica ,

termenul " politie" este de asemenea folosit în acest manual, ca alternativã la
termenul" autoritãtile aplicarii legii." Ambii termeni se referã la tipul de autoritate
dat de definitia de mai sus,ca si membrii politiei civile ( CIVPOL), implicati in
opertiunile de mentinere a pacii in Uniunea Europeana.

13. El este folositor sa facem deosebire între categoriile diferite de autoritãti

de politie, atat din punct de vedere ierarhic si functional, pentru a ne asigura ca
programele de pregatire corespund diferitelor categorii de participanti.Urmatoarele
categorii de functionari pot folosi aceste programe de pregatire si pot folosi acest
manual:
- Functionari nationali de rang superior care aplica legea
Aceia care functioneazala nivel strategic si care au responsabilitati de comanda in
organizatile de politie;
- Instructori care aplica legea
Aceia care sunt responsabili de educatia si instruirea superiorilor in aplicarea legii
acoperind intreg spectrul de pregatire politieneasca;
- Functionari nationali care se ocupa de aplicarea legii la nivelul inferior
comenzii;- aceia care se ocupa de probleme „din strada”si care au responsabilitatea
de a superviza acest tip de politie. Ei identifica si urmatoarele categorii de autoritati
‚de exemplu, investigatorii de crime,pe cei responsabili cu calmarea dezordinii civile,
si politie „cu atributii generale”care are o larga varietate de functii politienesti.
- Functionarii care apartin politiei civile ( CIVPOL) in operatiunile de
mentinere a pacii in Uniunea Europeana.
 Nota autorului: In functie de structurile gradelor si de alti factori
organizationali, cei cu grade mijlocii care au puteri de conducere ”mijlocii” pot fi
inclusi in programele de pregatire a celor superiori sau imediat la nivelul urmator.

B. Motive specifice pentru pregatirea diferitelor autoritati

de aplicare a legii

14. Este importat sa fie instruite autoritatile superioare de aplicare a legii

pentru a da credibilitate programului de pegatire a agentiei de aplicare a legii ca un
tot, si datorita semnificatiei lor-nu doar in organizatie, dar si in sistemele de jutitie
politic si criminlistic.
De exemplu, politia la acest nivel poate exercita presiune pentru a asigura
securitate schimbarilor legislative si administartive pe care ei le considera necesare in
sarcina politiei; ei pot sã fie inclusi in organismele nationale stabilite sa afca
recomandari in schimbarile legale si constitutionale sau de reforma; pot face politica
in organizatie;si pot lua decizi operationale strategice ce pot avea efecte indepartate.

15. În special, este important ca aceasta categorie de autoritati sa fie instruita

cu privire la standardele umanitare si drepturilor omului pentru a indeplini
obiectivele (b) si (e) prezentate in „Prezentarea Obiectivelor”(pag.1).

16. Importanta pregatirii profesorilor si instructorilor din politie este

recunoscuta in planul de pregatire al Inaltului Conisariat/Centrul pentru Drepturile
Omului.Prin pregatirea acestei categorii,se pot indeplini toate obiectivele prezentate
la pagina 1.

17. Este foarte important ca cei implicati in aplicarea legii in sarcinile

politienesti ”la nivelul strazii” trebuie sa fie constienti de drepturile omului si de
standardele umanitare,iar aceste standarde ar trebui sa fie ghidul in atitudinea si
comportamentul lor.Acest lucru este adevarat daca aceste autoritati indeplinesc
sarcini generale de politie sau sunt specialisti in activitati cum ar fi investigatia
criminala sau mentinerea ordinii publice.In activitatea politieneasca de baza
drepturile omului sunt fie incalcate fie respectate.Mai mult sunt frecvente cazurile in
care politistul la acest nivel actioneaza singur sau in grupuri mici-de obicei
nesupravegheate. Este de o importanta fundamentala nevoia lor de a accepta faptul
ca respectarea drepturilor omului este un element esential pentru o politie pregatita.

18. Politia civila implicata in operatiunea de mentinere a pacii are o

responsabilitate particulara de a respecta standardele Natiunilor Unite pentru
drepurile omului,deoarece se subordoneaza Organizatiei care a stabilit aceste
standarde. Sarcina ei include de asemenea datoria de a acorda consultanta agentiilor
locale de aplicare a legi care nu se bazeaza pe legile statului propriu,ci pe standardele
internationale cuprinse in acest manual. Ofiterii politiei civile trebuie sa respecte si sa
promoveze standardele Natiunilor Unite pentru aplicarea legii.
 C. Trasaturile semnificative ale agentiilor si autoritatilor aplicarii legii

19. Nu toate trasaturile agentiilor aplicarii legii,sau ale politiei sunt universale
si sunt anumite trasaturi specifice ale aplicarii legii legate de personalitate,generatie
si cariera.Totusi se pot face declaratii generale despre organizatiile si autoritatile de
politie care sunt importante in relatie cu programele de pregatire a drepturilor
omului.Insa daca autoritatile si agentiile individuale nu sunt in conformitate cu aceste
generalitati trbuie sa fie intelese la nivel local unde programele sunt implementate.

20. Afirmatiile generale sunt:

Impartirea ierarhica in agentii poate fi importanta.
Exista tendinta de a face distinctii clare intre activitati definite ca ”munca reala de
politie” (politie practica si operationala) si alte functii necesare ale agentiei de
aplicare a legii.
O anumita incompabilitate se simte intre cerintele legale si administrative si intre
activitatile practice si imperative de politie.
O urmare a tendintelor de mai sus este ca activitatea de politie este vazuta de
multe autoritati implicate in aplicarea legii ca o activitate practica ce necesita
raspunsuri pragmatice si eficiente in situatiile in care ele dau solutii imediate si poate
temporare.
Nota instructorului: observatiile si comentariile din acest capitol au fost
formulate pe baza unor recomandari continute in urmatoarele capitole.Ele trebuie sa
fie luate in considerare de organizatorii cursurilor.

Capitolul al III-lea
Tehnici de pregatire

Obiectivele instructorului vor sa satisfaca nevoile celor instruiti. Astfel, trei

sunt obiectivele importante care sunt baza acestui program si oglindesc urmatoarele
trei nevoi educationale ale tututror participantilor la programele de pregatire
politienesca:
- primirea informatiilor si imbunatatirea cunostintelor- despre ceea ce sunt
drepturile omului si standardele umanitare, si ce urmaresc ele;
- formarea deprinderilor – astfel incat agentiile de aplicare a legii si inadtoririle
oficialitatilor ce aplica legea sa fie indeplinite tinandu-se cont de drepturile
omului.Simpla cunoastere a standardelor nu este indeajuns pentru ca politia sa
schimbe regulile dupa un anumit comportament operational. Dobandirea
abilitatilor este vazuta ca un proces, deoarece abilitatile sunt modelate prin
practica si aplicatie. Acest proces trebuie continuat, tinandu-se cont de nevoile
de pregatire specifice muncii de politie, prin atenta observatie a programelor
Natiunilor Unite, sau prin programe de cooperare bilaterale.
 - Sensibilizare – a produce o schimbare( in cazul negativ) si a intari(in cazul
pozitiv) atitudinile si de aici imediat comportamentul- astfel incat autoritatile
care se ocupa de aplicarea legii sa sa accepte, sau sa continue sa accepte,
nevoia de a promova si a apara drepturile omului, si sa actioneze astfel si in
indeplinirea sarcinilor lor. Acesta este un proces pe termen lung care va fi
intarit prin practici de management sau de conducere.
22. Pregatirea are in vedere imbunatatirea
- cunostintelor
- aptitudinilor
- atitudinilor,
contibuind astfel la formarea unui comportament adecvat.

B. Recomandãri generale

23. În baza informatiilor si comentariilor privind categoria de participanti

prezentata in capitolul al II-lea , trebuie facute urmatoarele recomandari:
(a) Ori de acte ori este posibil, programe de pregatire separata trebuie aranjate pentru
diferitele categorii de functionari care se ocupa de implementarea legii- tinandu-se
cont de grad sau functie.Aceasta permite sa se puna accentul pe:
- aspecte privind strategia si organizarea ianltelor autoritati care se ocupa de
aplicarae legii
- aspecte peadgogice ale educatorilor si instructorilor
- organizarea tactica si autoriatilor „la nivelul strazii”
- aspecte particulare ale autoritatilor cu functii specifice, cum ar fi investigatia
criminala, mentinerea ordinii publice sau politia civila.

Nota autorului:
Asa cum s-a indicat in capitolul al II-lea, in functie de ierahia de functionare,
oficialii cu functii mijlocii in aplicarea legii pot fi implicati in programele de
pregatire a celor cu grade superioare sau a celor care actioneaza la „nivelul strazii”.
Trebuie sa se hotarasca daca participarea oficialilor cu diferite functii la acelasi
program este inevitabila sau chiar de dorit, astfel experienta participantilor poate fi
impartasita in scopurile pregatirii. Perspective diferite si prioritati pot fi comparate
pentru obtinera unui efect de calitate.
(b) Orientarea practica si pragmatica a ofiterilor politisti trebuie reflectata in
metodele educationale si de pregatire adoptate. Aceasta inseamna:
- crearea posibilitatii de a pune ideile si conceptele in practica
- implicarae participantilor in problemele realer de politie
- solutionaraea problemelor care ii privesc pe participanti si care sunt ridicate in
timpul programului.
 C. Metoda de participare

24. Pentru obtinera unui efect maxim trebuie avute in vedere cateva principii
de baza in aplicarea metodei de participare descrisa in cap .I.

25. Trebuie avute in vedre cele 9 elemente ale Inaltului Comisar, asa cum s-a
aratat in cap. I.
- prezentarea membrilor
- pregatirea instructorilor
- tehnici pedagogice interactive
- trasaturile publicului
- o abordare practica
- prezentarea pe larg a standardelor
- educarea sensibilitatii
- flexibilitatea proiectului si aplicarea lui
- folosirea mijlaoacelor de evaluare.
Aceasta metoda cere o abordare care este interactiva, flexibila, relevanta si
variata, asa cum se poate vedea mai jos:
Interactiva – Acest program implica folosirea metodei de pregatire interactiva.
Politia, ca orice alt public matur de pregatire, absoarbe cel mai rapid informatiile
cand nu sunt oferite de-a gata.Mai mult, pentru o pregatire efectiva, cei pregatiti
trebuie implicati in totalitate in acest proces. Ca practicieni, instructorii vor aduce la
curs bogata lor experienta, pentru a face un curs interesant si eficace.
Flexibila – Contrar miturilor asociate cu pregatirea politienesca, nu trebuie
adoptata o abordare de tip militar. Rezultatul acestor tehnici este, mult mai des, este
resentimentul printre cei instruiti si , prin urmare apare o inhibitie instructor si cel
instruit.
In timp ce un nivel sigur de control trebuie mentinut de catre instructor, prima regula
trebuie sa fie flexibilitatea. Intrebarile- chiar provocarile- din partea publicului sunt
bine-venite si trebuie adresate intr-o mod pozitiv si direct. In acelasi timp derularea
programului fara abatere de la orarul prevazut le poate lasa participantilor un
sentiment de frustrare si nemultumire.
Relevanta – Intrebarea nerostita a instructorului in timpul cursului este: „ Ce
are aceasta de-a face cu programul meu zilnic?” Raspunsul la aceasta intrebare va fi
un factor important la succesul instructorului. Fiecare efort trebuie sa fie facut astfel
incat tot materialul prezentat sa fie relevant publicului. Acesta poate fi mai usor in
temele operationale, ca arestu sau uzul de arma. Poate cere o atentie deosebita atunci
cand este vorba de teme ca politie in democratie sau protectia grupurilor vulnerabile.
Variata – Pentru a avea o participare activam este optim sa se varieze tehnicile
de predare in timpul cursului. Trebuie sa se faca o selectie variata a tehnicilor,
alternarae discutiilor cu jocul de rol, si studiul de caz cu brainstorming-ul.

26. Vorbind pe larg, trebuie adoptatae urmatoarele metode si abordari:

Prezentarea standardelor - o scurta prezentare a drepturilor omului si standardelor
umanitare
Aplicarea tehnicilor de participare - da posibilitatae participantilor de a-si folosi
cunostinta si experienta si transpunerea ideilor in practica; si de a lua in considerare
implicatiile practice ale drepturilor omului si standardelor umanitare in activitatile
lor de zi cu zi.
Concentrare si flexibilitate - le da participantilor posibilitatea sa se concentreze
asupra problemelor reale si curente, si sa adapteze cursul nevoilor participantilor.

D. Tehnici folosite in prezentare

27. O selectie a acestor tehnici este facuta in cele ce urmeaza:

1. Prezentare si discutii

28. Urmand o prezentare ( asa cum s-a facut in paragraful 26 de mai sus) o
discutie informala este necesara pentru a clarifica si facilita procesul de punere in
practica a ideilor. Aceste discutii sunt conduse de prezentator care trebuie sa implice
toti participantii.Este necesar pentru prezentatori sa aiba o serie de intrebari
disponibile pentru a initia discutia.
29. La sfarsitul prezentarii si discutiilor, prezentatorul trebuie sa faca un
rezumat al acestora.

2. Discutii la masa rotunda

30. Acest tip de prezentare s-a dovedit a avea un rol foarte important. O astfel
de abordare este eficienta cand prezentatorii au cunostinte in diferitele aspecte ale
temei, datorita experientei profesionale si culturii tarii din care provine. Ideal ar fi
ca expertii in drepturile omului sa lucreze in colaborare cu expertii in practica si
pregatirea politieneasca.

31. Un prezentator ar trebui sa actioneze ca un facilitator, sa aiba cea mai larga

participare, sa se asigure ac sunt abordate toate nevoile participantilor, si sa ofere o
concluzie la sfarsitul discutiilor. Aceasta metoda ar trebui sa includa schimburi
directe intre membrii care participa la discutiile masei rotunde, precum si intre
acestia si public.

3. Lucrul pe grupe

32. Un curs poate fi impartit intr-un numar de grupuri de 5-6

participanti.Fiecarui grup i se va da o tema de discutie, o problema de rezolvat sau
ceva concret de facut, intr-un timp scurt – pana la 50 de minute. Membrii se intrunesc
din nou si rezultatele deliberarii fiecarui grup sunt prezentate de un purtator de
cuvant al fiecarui grup. Participantii pot discuta temele si raspunsul fiecarui grup.
 4. Studiul de caz

33. Lucrul pe grupe poate fi considerat studiu de caz. Acestea se bazeaza pe

scenarii realiste si credibile care nu sunt prea complexe si acre se concentreaza pe 2
sau 3 probleme principale. Studiul de caz le cere participantilor sa-si exercite
abilitatile de politie si sa aplice standardele umanitare su drepturile umane.
Autoritatilor de rang superior li se poate cere sa aiba abilitati de lider.

34. Scenariul pentru un studiu de caz poate fi prezentat participantilor in

intregime, sau poate fi fragmentat .

5. Rezolvarea de probleme/ asaltul de idei

35. Aceste sesiuni pot fi conduse ca exercitii intensive de solutionare a

problemelor care sunt atat teoretice cat si practice. Ele cer ca o problema sa fie
analizata si sa fie gasite solutii. Asaltul de idei incurajeaza si necesita un grad mare
de participare si stimuleaza creativ pe aceia care sunt implicati.

36. Urmarind prezentarea provlemei, toate ideile sunt notate pe tabla sau pe
flip chart. Toate raspunsurile sunt notate,nu se cer explicatii si nici nu se judeca
interventiile. Prezentatorul analizeaza si triaza raspunsurile, le combina, adapteaza
sau respinge. Educarea simturilor apare ca un rezultat al discutiei in grup in legatura
cu fiecare idee.

6. Simulare/ joc de rol

37. Aceste exercitii cer indeplinirea unei sarcini sau mai multor sarcini intr-o
situatie reala simuland realitatea in contextul drepturilor omului si aplicarea legii,
simularea si exercitiile studiu de caz pot fi folosite pentru a pune in aplicare o
abilitate sau da posibilitatea participantilor sa experimenteze situatiile din zilele
noastre care le sunt mai putin familiare.

38. O situatie scrisa este prezentata dinainte, si fiecare participant are rolul sau.
(ofiter de politie, victima, judecator, etc.).In timpul exercitiului, nimanui nu-i este
permis sa –si abandoneze rolul pe care il joaca.Aceasta tehnica este valoroasa pentru
sensibilizarea participantilor m tinandu-se cont de sentimentele celor din grup si de
importanta anumitor probleme

7. Vizite de documentare

39. Vizitele in grup in institutii ( sectie de politie, lagar pentru refugiati, centru
de detentie etc) pot avea beneficii importante. Scopul vizitei trebuie prezentat
inainte,si participantii trebuie pregatiti sa acorde o atentie deosebita si sa inregistreze
observatiile lor pentru o discutie ulterioara.
 8. Exercitii practice

40. Cei instruiti aplica si demonstreaza abilitati prticulare profesionale intr-un

exercitiu care este monitorizat. Politiei i se poate cere sa conceapa ordine pertinente
legate de un aspect particular al muncii de politie. Instructorii de politie pot elabora
un plan de lectie, sau sa prezinte in cadrul cursului o sesiune.

9. Discutiile la masa rotunda

41. Discutiile la masa rotunda necesita intrunirea mai multor persoane care sa
abordeze din perspective diferite temele de discutie. Scopul acestor discutii este o
discutie animata. Moderatorul trebuie sa provoace in mod intentionat discutiile intre
cei aflati la masa rotunda si public, si trebuie sa controleze cursul discutiei.

10. Mijloace vizuale

42. Invatarea adultilor se poate intensifica prin folosirea tablelor de scris,

posterelor, folii pentru retroproiectoare,flip chart-uri,fotografii, slide-uri si
filme/video.

E. Centre de pregatire

43. In mod ideal, trebuie sa se tina cont de urmatoarele conditii atunci cand se
alege locul unde se va tine un curs:
(a) cursurile trebuie tinute intr-un loc departe de locul de munca obisnuit al
participantilor;
(b) camera in care se tin cursurile trebuie sa fie incapatoare;
(c) trebuie sa existe un numar suficient de camere in care sa se lucreze pe grupe, a
stfel incat participantii sa lucreze fara a fi derajati;
(d) crearea conditiilor optime de sedere si lucru ( scaune, banci, mese) pentru a se
facilita diferitele tehnici de pregatire.

F. Plan de masuri privind asigurarea unor conditii optime

44. Comfortul psihic al participantilor va avea un impact direct asupra

rezultatului cursului. Trebuie avuti in vedere cativa factori fundamentali, din motive
de organizare:
(a) temperatura si ventilatia in sala,
(b) capacitatea salii,
(c) accesibilitatea camerelor de odihna,
(d) orarul zilnic trebuie sa includa puze de cafea de 15 minute in prima jumatate a
zile, o pauza de pranz de cel putin o pra si alte pauze de cate 15 minute in a doua
jumatate a zilei,
 (e) participantii au ocazia sa se destinda intre pauzele sabilite, timp de doua sau
trei minute la anumite intervale , poate de 2 ori pe zi,
(f) in sala sa existe apa, cafea sau alte bauturi nealcoolice,
(g) pauzele de masa ar trebui sa fie planificate pe intreaga perioada.Aceasta poate
varia in functie de regiune si /sau locul de munca.

CAPITOLUL IV

INSTRUCTORII

A. Cei cărora li se adresează manualul

45. Acest manual se adresează:

- Instructorilor naţionali şi organizatorilor care pregătesc cursurile despre drepturile
omului pentru autorităţile din poliţie;
- Instituţiilor şi programelor de pregătire a Statului Major din Poliţie;
- Instituţiilor şi programelor care se ocupă cu pregătirea poliţienească a Statului
Major al Naţiunilor Unite;
- Instructorii forţelor de poliţie civilă ale Naţiunilor Unite;
- functionari in politie „rezerve” care participa la cursuri de pregatire
- Studenţilor care au absolvit cursuri urmând acest program;
- Experţilor în drepturile omului şi organizaţiile nonguvernamentale care participă la
cursurile de pregătire poliţienească.

46. Acest manual poate fi de asemenea folosit ca sursă de referinţă pentru

practicanţii din domeniul de aplicare a legii.

B. Selecţia instructorilor

47. Este important ca această selecţie să se bazeze pe următoarele criterii:

- Expertiza subiectului-problemă;
- Abilitatea de a adopta programul metodologic de pregătire, în special aspectele de
participare;
- Credibilitatea şi reputaţia, în special a acelor autorităţi care aplică legea care
urmează să participe la acest program.

În mod ideal, instructorii ar trebui să fie dintre cei care lucrează în poliţie şi
persoanele care au experienţă în aplicarea legii, care ar trebui să fie ajutaţi de cel
puţin un expert în domeniul drepturilor omului.
 C. Materiale didactice ale instructorilor

48. Este important ca instructorii să fie dotaţi cu materiale privind următoarele

teme:
- Informaţii din istoria, geografia, demografia, politica, economia şi sociologia ţării
unde se predă acest curs;
- Informaţii privind constituţia şi legislaţia acelei ţări;
- Tratate legate de drepturile omului;
- Informaţii despre agenţiile de aplicare a legii din acea ţară;
- Probleme legate de autorităţile care aplică legea în special cele legate de drepturile
omului din ţara unde urmează ca acest program să fie prezentat .

D. Sarcinile instructorului

49. Instructorii care participă la aceste cursuri trebuie să urmeze următoarele

instrucţiuni:

- Înainte de curs:
a) să studieze manualul, acordând o atenţie deosebită sesiunilor pentru care s-au
inscris
b) să-şi pregătească note de lectură, ţinând cont de limitele de timp stabilite în
programul cursului;
c) să ţină cont de recomandările practice, ţinând cont de experienţa profesională;
d) să urmeze un curs pregătitor cu întreaga echipă de instructori, cel puţin o zi
înaintea cursului.

- În timpul cursului:
a) să participe la un curs pregătitor şi la concluziile care se trag la sfârşitul
cursului;
b) să participe la toate sesiunile cursului;
c) să se întâlnească cu conducătorul sesiunii cu o zi înaintea fiecărei prezentări
stabilite;
d) să facă prezentări, ţinând cont de limitele de timp;
e) să facă recomandări tactice bazate pe experienţă profesională în timpul
discuţiilor;
f) să selecteze exerciţii din manual pentru fiecare sesiune, pentru a se lucra pe
grupe;
g) să folosească mijloace vizuale ori de câte ori este posibil;
h) să se asigure că orice comentarii şi recomandări făcute sunt în concordanţă cu
standardele internaţionale prezentate în acest manual;
i) să încurajeze participările şi discuţiile în grup;
j) să dea sfaturi legate de materialele folosite la curs;
k) să participe la ceremoniile de deschidere şi de închidere a programului de
pregătire cât şi la evenimentele din timpul acestuia.
 - După curs:
a) să participe la concluziile care se trag la sfârşitul sesiunii cu întreaga echipă;
b) să studieze manualul pentru a-şi aprofunda cunoştinţele şi temele cu care nu au
fost lămurite suficient;
c) să ajusteze materialele didactice înaintea fiecărei etape a cursului.

CAPITOLUL V

Folosirea Manualului

50. Tinandu-se cont de cele patru aspecte particulare ale pregatirii politiei din
capitolele anterioare, este momentul sa explicam formatul si continutul partii care nu
a fost tratata.

51. Partile 2,3,4 si 5 ale manualului contin informatiile si materialele esentiale

in pregatirea autoritatilor privind aplicarea legii tinandu-se cont de drepturile omului,
si de conceptele fundamentale(partea a doua), de indatoririle su functiile politiei
(partea a treia), protectia sau tratamentul special al grupurilor (partea a patra);
probleme legate de comanda, management si control (partea a cincea). Asa cum se va
vedea, anumite materiale au diverse relevante fata de diferitele tipuri de categorii de
autoritati si acest lucru va fi explicat in continutul fiecarui capitol. Anexele contin
texte ale instrumentelor internationale, ca si alte informatii suplimentare .

52. Sfaturi privind aplicabilitatea materialelor pedagogice vor fi date in

sectiunea E, unde formatul si continutul capitolelor sunt explicate.

A. Partea a doua (concepte fundamentale)

53. Partea a doua face referire la conceptele de politie etica, politie in

democratie si nediscriminare. Se refera la problemele de principiu care sunt
importante in meseria de polist si de nivelul strategic al politiei,si pentru munca
autoriatilor de la acest nivel. Continutul sau este la fel de important pentru
instructorii de politie, care ar trebui sa fie familiarizati cu conceptele si principiile
esentiale despre drepturile omului si aplicarea legii.Anumite aspecte tratate in partea
a doua sunt de asemenea relevante autoritatilor care isi desfasoara munca „la nivelul
strazii”.
 Capitolul VII- Sursele, sistemele si standardele drepturilor omului
in aplicarea legii

54. Acest capitol ofera o privire de ansamblu a sistemului international pentru

protectia drepturilor omului in aplicarea legii. Prezinta pe scurt organismele
internationale relevante, instrumentele si mecanismele de monitorizare , in timp ce
scoate in evidenta anumite tipuri de incalcare a legii de care politia trebuie sa tina
seama. Acest capitol este baza pentru sesiunea de introducere care ar trebui sa
initieze fiecare curs prezentat in acest manual. Este, in esenta, baza pe care se
cladeste restul cursului.

Capitolul VIII - Conduita etica si deontologica a politistului

55. Cerinta de a respecta demnitatea persoanei, si bazele legale ale

standardelor drepturilor umane, sunt fundamentale in acest capitol si sunt
considerabile pentru toate categoriile de autoritati politienesti.

Capitolul IX – Politia in democratie

56. Acest capitol prezinta faptul ca pot trage la raspundere persoanele prin
institutiile politice democratice, dar si sa raspunda nevoilor acestora. Toate
autoritatile care se ocupa de aplicarea legii trebuie sa se confrunte cu aceste lucruri.

Capitolul X- Politia si nediscriminarea

57. Principiul nediscriminarii este fundamental protectiei drepturilor omului.

Comentarii generale

58. In timp ce aspectele fundamentale ale acestor capitole ( prezentatae mai

sus) sunt relevante tuturor categoriilor autoritatilor care se ocupa de aplicarea legii,
prezentarile trebuie sa varieze tinandu-se cont de nevoile participantilor. Principiile
de baza pot fi transmise succint acelor autoritati carora nu li se cere sa ia in calcul
toate implicatiile lor in toate activitatile de politie. Totusi, conceptele teoretice ar
trebui imbunatatite, si temele discutate pe larg ( de exemplu, cu cei de rang superior
si cu instructorii).

B. Partea a treia ( sarcinile politiei si functiile acesteia)

59. Capitolele din partea a treia furnizeaza cadrul necesar oricarui curs de
pregatire a politiei despre drepturile omului. Ele trateaza standardele relevane muncii
de politie unde drepturile omului sunt, fie respectate si protejate, fie sunt incalcate.
Din aceste motive, fiecare tema este relevanta pentru fiecare categorie de autoritate
care aplica legea, desi modaliatatea prin care este prezentata trebuie sa varieze in
functie de nevoile participantilor.

Capitolul XI- Investigatiile politiei

60. Acest capitol identifica standardele internationale tinand cont de activitatile

de investigatie ale politiei. Politistii cu functii de investigatie trebuie sa citeasca cu
atentie acest continut tematic. Totusi, politistii trebuie sa intreprinda activitatea de
investigatie, chiar si minimal; toti participantii ar trebui sa fie constienti de
elementele esentiale ale temei.

Capitolul XII – Arestul

61. Puterea arestului este o putere a politiei,in special in termenii drepturilor

omului,si este esential faptul ca functionarii care aplica legea sunt constienti de
standardele internationale.Functionarii la”nivelul strazii”,care exercita puterea
arestului,trebuie sa fie familiarizati cu constrangerile si apararea care deriva din
aceasta putere a arestului.

Capitolul XIII – Detentia

62. Functionarii care aplica legea au anumite responsabilitati in relatie cu

detinutii si trebuie sa le fie prezentat acest capitol detaliat.Totusi,protectia detinutilor
este o chestiune importanta asa incat functionarii politiei trebuie sa fie constienti de
standardele internationale care apara detentia.

Capitolul XIV – Folosirea fortei si a armelor de foc

63. Aplicarea legii si pastrarea ordinii fac apel uneori la uzul de forta.

64. Anumiti functionari sunt desemnati sa foloseasca forta mai mult decat alti
functionari, fiind antrenati sa faca asta (de exemplu cei care au responsabilitati in
solutionarea actelor de violenta impotriva mentinerii ordinii publice).Capitolul XIV
face referire la aceasta categorie de functionari.

Capitolul XV –Dezordinea publica, situatia de urgenta si conflictele armate

65. In acest capitol principiile legii umanitare internationale scot in evidenta

controlul maselor,protectia victimelor in timpul conflictelor.In plus,situatiile de mare
tensiune,cum ar fii dezordinea publica si situatiile de urgenta,sunt
mentionate,facandu-se referire la limitele legale ale politiei in timpul acestora.

66.Cei mai multi functionari care aplica legea se confrunta cu rezolvarea

conflictelor si dezordinii publice de-a lungul carierei lor,si importanta acestui subiect
il face un element esential al oricarui curs de pregatire a politiei privind drepturile
omului.

Comentarii generale despre partea a treia

67. Este important sa se puna accentul pe aspectele strategice ale activitatii de

politie pentru functionarii de rang superior si pe aspectele operationale pentru
functionarii care actioneaza „la nivelul strazii”.Pregatirea acestora din urma trebuie
sa se concentreze pe cerintele legale si pe indeplinirea activitatilor de politie.

C. Partea a patra (grupurile care cer tratament si protectie speciala)

68. Partea a patra este importanta pentru ca face referire la vulnerabilitatea

persoanelor la care se refera fiecare capitol, si la importanta activitatii politiei fata de
acesti oameni.Cuprinsul acestei parti este de actualitate, dar nu mai putin important
decat ale parti.

Capitolul XVI – Politia si protectia minorilor

69. Anumiti functionari ai politiei au responsabilitati specifice in relatiile cu

minorii si acest capitol este foarte important pentru ei.Totusi,acest capitol identifica
standardele internationale privind arestul si detentia minorilor,de aici rezultand
importanta tuturor functionarilor care aplica legea.

Capitolul XVII –Aplicarea legii si drepturile femeilor

70. Acest capitol considera femeile nu doar ca victime sau posibile victime ale
abuzurilor drepturilor omului si ale crimei,dar si ca actori si participanti in aplicarea
justitiei.Din aceasta cauza toate categoriile de functionari care aplica legea trebuie sa
se confrunte cu problemele aduse aici in discutie.

Capitolul XVIII –Refugiatii si cei fara cetatenie

71. Din motive istorice si geografice,anumite tari au diferite responsabilitati in

cea ce priveste refugiatii.Cele mai multe tari trebuie sa raspunda nevoilor
nenationalilor.Uneori unitati specializate ale politiei se confrunta cu asemenea
categori de oameni,desi orice functionar de politie poate,la un moment dat,poate sa
fie de partea lor.

72. Capitolul al XVIII-lea este un material pentru curs depinzand de situatia

tarii din care vine participantul.In orice caz,vulnerabilitatea refugiatilor si
nenationalilor,sarcina de protectia politiei fac din acest capitol un subiect de o
deosebita importanta.

Capitolul XIX – Protectia si reabilitarea victimelor

73. Toti functionarii de politie trebuie sa fie constienti de modul in care

victimele infractiunilor si abuzurilor impotriva drepturilor omului pot fi
ajutate.Aceasta este responsabilitatea autoritatilor de rang superior in aplicarea legii.

D. Partea a-V-a (probleme legate de comanda, management si control)

74.Partea a v-a este de o importanta deosebita pentru functionarii de rang

superior care aplica legea, desi problemele care sunt tratate aici nu sunt
numai in interesul lor. Instructorii de politie trebuie sa fie constienti de
continuntul cap XX si XXI, ca si unii functionari de rang mediu.

Capitolul XX - Drepturile Omului din perspectiva comenzii politiei,

managementului si organizarii acesteia

75. Fiind familiarizati cu acest subiect din capitolele anterioare ale manualului,
functionarii care aplica legea cu responsabititati de comanda si management,trebuie
sa aiba posibilitatea de a lua in calcul implicarile drepturile internationale ale
omului, si standardele umanitare privind aceste responsabilitati. Cap .XX urmareste
sa faciliteze si sa incurajeje acest proces.

Capitololul XXI- Investigarea infractiunilor comise de politie

76. In mod cert, investigarea infractiunilor comise de politie revine

comandantilor, dar si alti oficiali, poate aceia cu functii de respectare a
regulamentului de ordine interioara, vor beneficia de aceste sesiuni de pregatire
bazate pe cap XXI. Poate fi considerat ca fiind avantajos in anumite circumstante
pentru cei care indeplinesc sarcini” la nivelul strazii”- sa fie consienti de anumite
aspecte ale acestui subiect.

E – Formatul capitolelor

77. Capitolele sunt formate in asa fel incat sa usureze abordarea subiectelor.,
si sa urmareasca furnizarea materialului catre diferite categorii de functionari care
aplica legea.

Principii esentiale

78. Fiecare capitol este precedat de un numar de principii esentiale. Acestea

sunt o combinatie de principii pe care continutul detaliat despre drepturile
internationale ale omului si legea umanitara se bazeaza, si principiile de o importanta
fundamentala pentru aplicarea legii. Ele ofera un rezumat succint despre fiecare tema
si toate categoriile de functinari care aplica legea trebuie sa tina cont de acestea.

79. Cap de la VIII-XXI sunt astfel impartite in 2 sectiuni fiecare, asa cum se
va arata in cele ce urmeaza.

Sectiunea A

80. Sectiune A prezinta informatii pentru o prezentare a subiectului in trei

parti: introducere, aspecte generale si concluzii.

Introducere: aceasta pozitioneaza subiectul in contextul aplicarii legii

Aspecte generale - acesta subsectiune ofera informatii pe subcapitole:

- principii fundamentale – o introducere si o detaliere a acelor principii
fundamentale ale drepturilor internationale ale omului sau ale legii umanitare
pe care se bazeaza continutul specific referitor la subiect.
- Continutul specific- o introducere a importantelor standarde legate de subiect
asa cum s-a aratat in diversele istrumente. Orice informatie in plus bazata pe
standarde internationale referitoare la subiect este prezentata sub forma unor
subtitluri ulterioare. De exemplu, in cap XIV despre folosirea fortei si a
armelor de foc, sunt al treilea,al patrulea si al cincilea subtitlu,despre
„ Folosirea fortei si dreptul la viata”, „ Folosirea fortei si ucideri ilegale”,si
„ Folosirea fortei si disparitiile”.
Concluzii- se trag concluzii despre materialul prezentat, referitor la aplicarea legii
in legatura cu subiectul principal.

Prezentarile facute instructorilor

81. Acestea trebuie sa aiba un continut larg despre toate materialele didactice
folosite in sectiunea A. Discutii informale care urmeaza prezenatarea trebuie sa puna
accentul pe tehnici pedagogice care as reiasa din material si pe aspecte conceptuale
ale subiectului.

Prezentarile facute functionarilor legii de rang superior

82. Aceste prezentari trebuie sa stabileasca etapele principiilor esentiale,in

timp ce detaliile despre „pregatirea specifica” trebuie sa fie prezentate pe scurt.
Discutiile informale ce urmeaza acestor prezentari trebuie sa puna accentul pe
problemele legate de strategia politieneasca,comanda si management.

Prezantarile facute functionarilor sub nivelul comenzii

83. Prezentarile facute operativilor,celor care actioneaza „la nivelul

strazii”trebuie sa puna in evidenta detaliile despre „pregatirea specifica”,in special
acelea care fac stipulari despre conducere.Discutiile informale pun accentul pe
aspectele tactice de politie si pe modul cum actiunile specifice politiei pot fi
indeplinite tinandu-se cont de drepturile omului si standardele umanitare.

Sectiunea B

84. Sectiunea B se refera la punerea in practica a drepturilor si standardelor

umanitare.Ea contine lista pasilor care vor fi urmati de catre institutiile si functionarii
care aplica legea;o serie de posibile exerciti;si o lista de teme pentru discutii.

Pasi concreti

Acesti pasi se impart in doua categorii:aceia care se adreseaza tuturor

functionarilor care aplica legea,si aceia care se adreseaza celor cu functii de
comanda.Ei pot fi folositi in diferite moduri in scopul de pregatire,de exemplu:
a) sa furnizeze o baza pentru discutiile informale cu instructorii despre
importanta mijloacelor didactice;
b) sa identifice acele aspecte ale subiectului care sunt relevante stategiei
politienesti,comenzii si managementu-lui,pentru prezentarile facute celor din
conducere;
c) sa identifice acele aspecte ale subiectului care sunt relevante tacticii
politienesti si cele de la „ nivelul strazii”, pentru ofiterii care sunt sub
comanda;
d) sa ofere cadrul necesar pentru discutii la masa rotunda;
e) sa furnizeze idei pentru discutii viitoare prin lucrul pe grupe;
f) sa ofere o baza pentru rezolvarae de probleme si sesiunile de brainstorming.

Exercitii ipotetice

86. Acestea se bazeaza pe practica si le cere participantilor sa faca judecati

despre situatiile practice. Ele trebuie folosite pentru a intari intelegerea standardelor
internationale si sa examineze modurile de implementare a acestor satndarde prin
munca efectiva de politie.

87. In functie de formatul lor, aceste exercitii pot fi folosite ca teme de discutie
pentru munca in grup,ca rezlvarea de probleme sau exercitiile de brainstorming si
studiile de caz.Unele se adreseaza problemelor startegice de politie, altele se
adreseaza celor din comanda. Altele se adreseaza ituatiilor tactice si practice si ii
privesc pe cei sub nivelul comenzii.Nivelul pentru care exercitiile sunt tinute este
facut cunoscutdinainte.Totusi, sunt exercitii care se adreseaza tuturor categoriilor de
functionari care aplica legea si nu necesita nici o alta indicatie.
 Teme pentru discutii

88. Acestea sunt date pentru a stimula o discutie – fie informal urmand o
discutie, pe grupuri sau in alta situatie. Ele pot fi folosite pentru a intari cunostintele
despre standardele internationale si despre ratinalul din saptele acestor informatii.

F. Anexele

89. Sunt cateva anexe care, impreuna, completeaza continutul partilor unu si
doi ale manualului, si pentru a usura organizarea si administrarea programului de
pregatire.Instructorii si organizatorii cursului sunt incurajati sa citeasca aceste anexe
inainte, pentru a se familiariza cu anumite materiale de referinta continute in acest
manual.

Capitolul VI
Formatul si continutul cursurilor

A. Introducere

90. Formatul si continutul cursurilor de pregatire pentru functionarii care

aplica legea, bazate pe acest manual sunt date de consideratiile facute in capitolele
precedente, in anume:
(a) abordarea Inaltului Comisar al Natiunilor Unite / Centrul pentru
Drepturile Omului- in special referirile la abordarea practica
desprepregatire;
(b) participantii la programele de pregatire- luand in considerare
caracteristicile lor si categoriilor carora le apartin:
(c) tehnicile pedagogice- luand in considerare abordarea de participare:
(d) instructorii- cerinta de a fi profesionisti, sa e adapteze si sa fie
credibili;
(e) manualul.

91. Formatul si continutul unui curs despre drepturile omului poate depinde,
dupa caz, de:
(a) rezultatele contabilizarii problemelor unei tari si ale institutiilor care aplica
legea , si de participantii propusi;
(b) timpul alocat cursului sau cursurilor.

92. Se fac anumite recomandari pentru cursurile destinate anumitor categorii

de functionari care aplica legea. Ele trebuie luate in considerare atunci cand se tine
seama de timpul alocat pentru fiecare subiect.Apoi se fac trei astfel de propuneri de
format.
 B . Observatii despre temele capitolului

Partea a doua (Concepte fundamentale)

93. Fiecare capitol trebuie studiat in amanuntime de instructorii functionarilor

care aplica legea. Acestor participanti li se cere sa tina seama de latura teoretica cat si
de cea practica a acestui continut.

94. Functionarii care aplica legea de rang superior trebuie sa tina seama de
continutul partii a doua, deoarece acopera problemele cele mai importante ale
functiilor de conducere.

95. Functionarii sub comanda necesita o expunere substantiala a subiectelor

din partea a doua. Asa cum s-a aratat in cap. V A de mai sus, principiile de baza ale
subiectelor pot fi adaptate acestei categorii de functionari.

96. Partea a doua este importanta pentru cei instruiti din politia civila, asa cum
reiese din cadrul de intelegere a importantei standardelor internationale (ale
Natiunilor Unite) pentru drepturile omului in aplicarae legii.

Partea a-III-a (Indatoririle si functiile politiei)

97. Indicatiile facute in cap V B despre relevanta diferitelor capitole, pentru

diverse categorii de functionari de politie (cap XI Despre cei care fac investigatii),
(cap XIII Despre functionarii cu responsabilitati speciale fata de detinuti) si
(capitolele XIV, XV Despre functionarii specilizati in solutionarea situatiilor de
dezordine publica) ar trebui luate in calcul.

98. Asa cum s-a aratat in cap V B, subiectele capitolului in partea aIII-a,
trebuie sa fie cheia cursurilor despre drepturile omului pentru fiecare categorie de
functionari de politie. Prin urmare, cea mai mare part a fiecarui curs,trebuie sa fie
destinata acestor subiecte, desi timpul alocat oricarui subiect trebuie sa varieze tinand
seama de functiilor participantilor.

Partea a IV-a ( Grupuri care necesita protectie sau tratament special)

99. Importanta data subiectelor capitolului din partea a IV depinde de situatia

tarii in cauza ( de exemplu, Este semnificativa problema refugiatilor?, Este
tratamentul acordat minoritatilor o problema?), si de functiile participantilor la curs(
exemplu, Au anumiti participanti responsabilitati speciale pentru oricare categorie de
persoane in cauza?).
 100. Instructorii trebuie sa primesca instructiuni complete despre toate
subiectele.

101. Daca timpul alocat cursului permite, cei de rang superior si cei de rang
inferior, trebuie sa primeasca deasemenea instructiuni complete despre subiecte.
Daca nu este posibil, trebuie fie constienti de problemele actuale despre fiecare
subiect; despre cum problemele sunt solutionate de standardele internationale; cum
solutiile sunt adoptate in diferite tari sau regiuni la identificare problemelor.(acest
lucru este important in ceea ce-i priveste pe cei de rang superior, tinandu-se cont de
responsabilitatea lor,in elaborarea strategiei si politicii).

Partea a V-a (Probleme legate de comanda, management si control)

102. Subiectul problema al fiecarui capitol in partea aV_a trerbuie sa formeze

o componenta semnificativa a cursurilor pentru functinarii de rang superior si pentru
instructori. Acolo unde este posibil, elementele cap. XXI-lea ( investigarea abuzurilor
facute de politie) trebuie grupate in cursuri pentru functionarii de rang mediu.

C . Formatul cursului

103. Trei modele de curs sunt propuse mai jos: ele se pot baza pe variatii ale
cursului urmand programa prezentata in anexa a doua, sau pe cuircumstantele si
neviole locale. Aceste formate sunt :
- Cursuri- pentru toate categoriile de functionari,unde este posibil, pentru
instructorii de politie si pt ofiterii politiei civile.
- Seminarii – pt functinarii de rang superior
- Cursuri de initiere- pt subalterni

104. Trebuie sa se tina seama de urmatoarele puncte pentru a se obtine aceste

rezultate:
Succesiunea subiectelor - ele trebuie sa urmeze succesiunea partilor si
capitolelor acestui manual.Este o logica a cestei succesiuni.de exemplu,
- subiectele din partea doua trateaza cel mai bine subiectele de introducere,asa cum
se vede din conceptele internationale;
- subiectele din partea a cincea trateaza cel mai bine concluziile cursului, cand
participantii sunt familiarizati cu continutul standardelo internationale;
- tinandu-se seama de prcedura, arestu precede detentia. Astfel ca drepturile omului
in aceste situatii trebuie sa urmareasca aceeasi succesiune (capitolele XII si XIII
din partea a treia).
- orice idee despre drepturile omului in situatiile conflictuale si dezordine
publica(capitolul XV) trebuie facuta tinandu-se cont de spectrul larg al drepturilor
omului si al aplicarii legii asa cum s-a aratat in capitolele anterioare din partea a
treia(in special capitolul XV despre folosirea fortei).
O zi de lucru: se presupune ca o zi de lucru incepe la ora 9 dimineata si se
incheie la ora 6 dupa amiaza,are o pauza de prinz si doua pauze de cafea,una in prima
parte a diminetei,si una la jumatatea dupa amiezei,pentru a se asigura ca participantii
sunt fresh.Pauzele pentru masa de prinz trebuie fixate tinandu-se cont de traditia
locala. In plus un timp suplimentar trebuie stabilit pentru pregatirea temelor cu o zi
inainte si pentru fixarea cunostintelor la sfarsitul fiecarei zile.

1.Cursuri

105. Un curs consta in abordarea unui subiect din fiecare capitol in partile de
la 2-5 ale manualului, in ordinea data de manual.Pentru a se asigura:
- o prezentare cuprinzatoare a fiecarui subiect;
- discutii adecvate informale, dupa prezentare; si
- abordarea completa a exercitiilor posibile si discutarea subiectelor
este de preferat ca o sesiune sa dureze o jumatate de zi de lucru.Aceasta inseamna
ca fiecare tema de capitol este dezbatuta intr-o sesiune care dureaza o jumatate de
zi. Sunt 15 asemenea teme care vor fi dezbatute in acest fel (partile 2-5).

106. Se recomanda ca o sesiunea ce dureaza o jumatate de zi sa fie dedicata

procedurilor introductive si de familiarizare,si alta sesiune de jumatate de zi sa fie
dedicata procedurilor de incheiere si evaluare a cursului.

107.Cursul complet va consta in 16 sesiuni, sau in 8 zile de pregatire.

2. Seminarii

108. Cand functionarii de rang superiori nu sunt disponibili sa urmeze un curs

intreg,se va tine un seminar.Pentru a se acoperi o parte importanta a temelor,se
recomanda ca sesiunile sa fie dedicate:
- celor 4 capitole ale parti a doua (combinate);
- capitolelor XI-XIII ale partii a treia (combinate);
- capitolelor XIV si XV ale partii a treia (combinate);
- celor 4 capitole ale partii a patra (combinate); si
- ambelor capitole ale partii a cincea (combinate).

109. Se recomanda ca o sesiune de o jumatate de zi sa fie dedicata procedurilor

de deschidere si evaluare (ex. O jumatate de zi este dedicata deschiderii si incheierii
seminarului).

110. Seminarul pentru functionarii de rang superior care aplica legea va consta
in 6 sesiuni,sau 3 zile de pregatire.

111. Pentru ca subiectele unui capitol sa fie parcurse in aceste sesiuni si pentru
a se raspunde nevoilor functionarilor de rang superior,se recomanda ca principiile
fundamentale ale fiecarui subiect sa fie explicate intr-o prezentare,si sa se faca
referire la instrumentele internationale care stabilesc standardele.Se pot da exemple
de astfel de standarde.Prima parte a sesiuni se poate incheia cu discutii informale,si a
doua parte a sesiuni este dedicata exercitiilor posibile.

3. Cursul de baza al functionarilor imediat sub nivelul comenzii

112. Cand functionarii imediat sub nivelul comenzii nu pot urma un curs
intreg, vor urma un curs de baza. Se recomanda ca sesiunile de lucru sa fie
dedicate:
- capitolelor VII si VIII ale partii a doua (combinate);
- capitolele IX si X ale partii a doua (combinate);
- capitolelor XI si XII ale partii a treia (combinate);
- capitolului al XIII-lea al partii a treia;
- capitolul al XIV-lea al partii a treia;
- capitolul XV-lea al partii a treia;
- capitolelor XVI si XVII ale partii a patra( combinate); si
- capitolului XIX la partii a patra si capitolului XXI al partii a cincea(
combinate).

113. Se recomanda ca o sesiune sa fie dedicata procedurilor de deschidere si

de familiarizare, si alta sesiune este dedicata procedurilor de finalizare si evaluare.

114. Cursul de baza pentru functionarii imediat sub nivelul comenzii va fi de

10 sesiuni, sau de 5 zile de pregatire.

D. Concluzii

115. Recomandarile de mai sus sunt facute pentru a oferi o baza pentru toate
tipurile de cursuri si seminarii, si, desigur, pentru o variatie a acestora. De
exemplu,atat cursurile intregi , cat si cursurile de baza pot fi combinate pentru a
raspunde nevoilor functionarilor cu anumite functii, asa incat subiectele pot fi
amplificate sau simplificate in functie de specializarile lor.Ca o regula, atunci
cand se stabilesc cursurile, organizatorii acestora se vor axasa pe nevoile
publicului.
 PARTEA a 2-a

CONCEPTE FUNDAMENTALE

CAPITOLUL VII

SURSELE, SISTEMELE ŞI STANDARDELE DREPTURILOR OMULUI ÎN

IMPLEMENTAREA LEGII

OBIECTIVELE CAPITOLULUI

Să prezinte instructorilor cursului şi prin ei, participanţilor la curs tematica

Naţiunilor Unite privind protecţia drepturilor omului în aplicarea legii.
Să furnizeze o privire de ansamblu a principalelor instrumente, a
mecanismelor de monitorizare şi organismelor autoritare ale Naţiunilor Unite care
sunt relevante muncii de poliţie.
Să scoată în evidenţă principalele încălcări ale drepturilor omului de care
poliţia trebuie să ţină cont.

PRINCIPII ESENŢIALE

Legea internaţională a drepturilor omului uneşte toate statele şi autorităţile lor,

incluzând aici şi autorităţile de aplicare a legii.
Drepturile omului sunt un subiect de lege internaţională şi pentru cercetare
internaţională.
Autorităţile de aplicare a legii sunt obligaţi să ştie şi să aplice standardele
internaţionale ale drepturilor omului.

a. Relevanţa standardelor internaţionale

116. Standardele internaţionale privind drepturile omului în aplicarea legii au

fost promulgate de un număr de organisme în cadrul sistemului Naţiunilor Unite. Mai
mult printre acesta organisme se numără Comisia Drepturilor Omului, Comisia de
Prevenire a Discriminării şi Protecţiei Minorităţilor, Congresele Naţiunilor Unite
pentru Prevenirea Crimei şi Tratamentul Infractorilor. Adoptarea acestor standarde de
către Adunarea Generală şi de Consiliul Economic şi Social, două organisme
principale ale Naţiunilor Unite, au dat caracterul de universalitate – de exemplu sunt
acceptate de comunitatea internaţională ca un întreg de reguli minime pentru aplicare
a legii, fără a ţine cont de sistemul legal al statelor membre.
117. În plus, conţinutul normativ al acestor standarde, şi detaliile
implementării lor la nivel naţional vor fi găsite în jurisprudenţa Comitetului
drepturilor omului al Naţiunilor Unite, organism de monitorizare a tratatelor stabilite
de Convenţia Internaţională a Drepturilor Politice şi Civile.
118. Înainte de a ne opri atenţia asupra diferitelor surse, sisteme şi standarde
care există la nivel internaţional, cuvântul despre forţa legală a acestor standarde, este
ordin. Organismul standardelor discutate în acest manual cuprinde autoritatea legală
internaţională, de la stabilirea obligaţiilor în convenţii, până la lucrări universale
oferite prin diferite declaraţii, reguli minime şi principii. Împreună aceste instrumente
oferă un cadru legal internaţional care asigură respectarea drepturilor omului,
libertatea şi demnitatea în contextul justiţiei criminale.
119. În termeni strict legali se poate spune că doar tratatele formale omologate
sau aprobate de state au caracterul unei legi. Asemenea tratate includ Convenţia
Internaţională privind Drepturile Civile şi Politice, Convenţia Internaţională privind
Drepturile Economico-socială şi Culturale, Convenţia Drepturilor copilului,
Convenţia privind prevenirea şi pedepsirea genocidului, şi multe altele. Trebuie
menţionată de asemenea şi Carta Naţiunilor Unite, ea însăşi fiind un tratat care uneşte
toate statele membre. Fără îndoială, valoarea practică a diferitelor declaraţii, ghiduri
şi reguli minime, care sunt discutate în acest manual nu trebuie privite de pe poziţia
argumentelor legale academice. Sunt cel puţin trei motive esenţiale pentru această
opţiune:
a) aceste instrumente reprezintă declaraţii de valoare împărtăşite de sistemele
legale şi culturile celor mai multe ţări. Aceste declaraţii sunt găsite în legea de bază a
sistemelor legale internaţionale şi au fost schiţate în procesul internaţional care
lucrează în toate statele membre ale Naţiunilor Unite.
b) tratatele scrise nu sunt singura sursă care uneşte regulile. Datorită originilor
internaţionale, declaraţiile, principiile sunt văzute ca „principii generale ale legii
internaţionale” de către autorităţile legale, ultima dintre ele fiind una dintre sursele
legii internaţionale recunoscute de legea Curţii de Justiţie Internaţionale.
c) standardele internaţionale aşa cum se arată în tratate nu sunt suficient
detaliate încât să permită statelor să interpreteze valoarea lor normativă sau să
distingă implicaţiile lor la nivelul implementării. Termenii detaliaţi, principiile,
regulile minime furnizează completarea legală a statelor urmărind să implementeze
standardele internaţionale la nivel naţional.

b. Principalele surse

1. Carta Naţiunilor Unite.

120. Prima sursă a autorităţilor pentru promulgarea standardelor drepturilor

omului de către organismele Naţiunilor Unite pot fi găsite chiar în Cartă. Astfel în al
doilea paragraf din introducere găsim că unul dintre principalele scopuri ale
Organizaţiei este de a reafirma credinta in drepturile fundamentale ale omului, in
demnitatea persoanei, in egalitatea intre femei si barbati, si intre natiunile mari si cele
mici.....”.
Art.1, paragraful 3 al cărţii stabileşte principiul conform căruia cooperarea
internaţională trebuie căutată în „ ...in promovarea si incurajarea respectarii
drepturilor omului si libertatilor fundamentale pentru toti, fara deosebire de rasa, sex,
limba sau religie....”
121. Acestea nu trebuie văzute doar ca simple declaraţii sau afirmaţii; mai
degrabă Carta este un tratat legal pentru toate statele membre. Acestea au
efectul de a înlătura toate argumentele cum ar fi că drepturile omului şi
beneficiile date de acestea au fost subiecte ale legii internaţionale sau
probleme ale Suveranităţii Statului. Astfel, că poliţia este legată prin
asemenea reguli, nu mai este o temă de dispută.
122. Activitatea cvasi-legislativă a Naţiunilor Unite a elaborat o serie de
instrumente, îmbunătăţind activitatea predecesorilor. Cele mai importante,
pentru situaţiile actuale, sunt Declaraţia Universală a Drepturilor Omului
din 1948, şi cele două Convenţii ale sale din 1966, Convenţia Internaţională
privind Drepturile Economice Sociale şi Culturale şi Convenţia
Internaţională privind Drepturile Politice şi Civile. Astfel, aceste trei
instrumente sunt cunoscute ca Legea Internaţională a Drepturilor Omului.

2. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

123. Declaraţia Universală reprezintă un pas înainte făcut de Comunitatea

Internaţională în 1048. Caracterul său moral persuasiv derivă din faptul că
este o declaraţie de norme internaţionale acceptate. Aceasta a fost sursa
altor două instrumente care au alcătuit Legea Internaţională a Drepturilor
Omului, mai mult declaraţia universală a enumerat şi definit drepturile
fundamentale proclamate în Carta Naţiunilor Unite. De o importanţă
deosebită privind administraţia justiţiei sunt articolele 3, 5, 9, 10 şi 11 ale
declaraţiei universale. Aceste articole fac referire la dreptul la viaţă,
libertatea şi securitatea persoanei; interzicerea torturii şi a cruzimii,
tratamentului degradant şi inuman; interzicerea arestului arbitrar; dreptul la
un proces cinstit; dreptul de a fi considerat nevinovat până la proba
contrarie; interzicerea măsurilor penale retroactive. În timp ce aceste
articole sunt relevante aplicării legii, întregul conţinut al declaraţiei
universale oferă ajutor în munca de poliţie.

3. Tratate: Convenţii

Convenţia Internaţională a Drepturilor Civile şi Politice.

124. Convenţia drepturilor de mai sus a fost modificată, în martie 1976, când
Convenţia Internaţională a Drepturilor Politice şi Civile a intrat în vigoare.
Convenţia în articolele 6, 7, 9, 11, 14 şi 15 face referiri la dreptul la viaţă;
interzicerea torturii; interzicerea arestului arbitrar sau detenţiei;
interzicerea închisorii pentru neachitarea unei obligaţii contractuale; dreptul
la un proces cinstit; interzicerea măsurilor criminale retroactive. Cu mai
mult de 100 de state membre, convenţia este un instrument de legătură care
trebuie să fie respectat de guverne şi de instituţiile acestora, inclusiv de
 poliţie. Implementarea ei este monitorizată de Comitetul drepturilor
omului.
125.

Convenţia Internaţională a Drepturilor Economice, Sociale şi Culturale.

126. Publicaţiile de genul acestui manual, care pun accentul pe standardele

internaţionale de aplicare a legii, se bazează pe instrumentele de natură
civilă şi politică. Fără îndoială, ar fi o greşeală să continuăm fără a
menţiona Convenţia Internaţională a Drepturilor Economice, Sociale şi
Culturale care a intrat în vigoare în ianuarie 1976. Sunt cel puţin trei motive
pentru aceasta:
a) legea nu este administrată în van. Poliţia trebuie să-şi îndeplinească
sarcinile în contextul realităţilor economice şi sub atenta privire a
oamenilor pe care îi servesc şi protejează;
b) este incorect să privim drepturile economice şi sociale ca un set, global.
Exemplele clare de drepturi economice includ nediscriminarea, protecţia
împotriva evacuării forţate şi standardele muncii;
c) cele două seturi de drepturi protejate de cele două convenţii sunt
recunoscute ca egale şi interdependente.
127. Potrivit acestora trebuie notat faptul că, Convenţia Internaţională a
Drepturilor Economice, Sociale şi Culturale, un spectru larg de drepturi,
incluzând drepturile la muncă, condiţii rezonabile de angajare, la
securitatea socială şi asigurare socială, la protecţia familiei şi copiilor, la
un standard adecvat de viaţă, la sănătate, la educaţie şi la viaţă culturală.
Implementarea Convenţiei este monitorizată de Comitetul Drepturilor
Economice, Sociale şi Culturale.

Primul protocol al Convenţiei Internaţionale privind Drepturile Politice şi Civile.

128. Acest protocol a intrat în vigoare odată cu convenţia. Acest instrument

face posibil ca, Comitetul Drepturilor Omului să primească şi să ia în
calcul plângerile victimelor ale căror drepturi au fost încălcate. Pentru
aceasta comitetul şi-a dezvoltat un organism de jurisprudenţă, care oferă
consultanţă în interpretarea implicaţiilor Convenţiei privind munca
poliţiei.

Al doilea protocol al Convenţiei Internaţionale privind Drepturile Politice şi Civile.

129. În timp ce Convenţia Internaţională privind Drepturile Politice şi Civile

nu interzice pedeapsa capitală, impune limite stricte ale uzului acesteia. În
faţa puternicei opinii publice care susţine abrogarea pedepsei capitale,
Adunarea Generală în 1989, a adoptat al doilea protocol al Convenţiei,
urmărind abrogarea pedepsei cu moartea care pentru statele membre,
interzice pedeapsa cu moartea.
 Convenţia privind genocidul.

130. Convenţia privind Prevenirea şi Pedeapsa pentru Comiterea Genocidului a

intrat în vigoare în 1951. A fost, ca şi Naţiunile Unite, un produs al ororii
universale simţite de Comunitatea Internaţională faţă de încălcările
drepturilor omului care au caracterizat perioada celui de al doilea Război
Mondial. Convenţia afirmă că genocidul este o crimă şi urmăreşte
cooperarea internaţională pentru a se aboli această atrocitate. Asta
înseamnă, mai exact acte comise cu intenţia de a distruge în, întregime
sau în parte, un grup naţional, etnic, rasial sau religios prin ucidere, prin
distrugere psihică, prin interzicerea naşterii copiilor şi interzicerea mutarii
copiilor de la un grup la altul.

GENOCIDUL

Actele comise cu intenţia de a distruge, parţial sau total în grup naţional, etic,
rasial sau religios, incluzând:
a) uciderea membrilor grupului;
b) cauzarea daunelor fizice şi psihice membrilor grupului;
c) condiţii grele de viaţă induse în mod deliberat cu scopul de a distruge fizic;
d) impunerea de măsuri care să interzică naşterile;
e) interzicerea mutarii copiilor de la un grup la altul.

131. Convenţia împotriva Torturii şi a altor tratamente degradante şi inumane

a intrat în vigoare în iunie 1987. această convenţie este mult mai
complexă decât convenţia internaţională a drepturilor civile şi politice în
ceea ce priveşte protecţia împotriva torturii. Potrivit acestei convenţii,
statele sunt obligate să ia măsuri legislative, administrative, juridice
pentru a preveni actele de tortură, să garanteze victimelor torturii dreptul
de a depune plângerea şi de a se ocupa persoane competente în mod
imparţial de cazul acesteia, să protejeze martorii acesteia; să înlăture
probele torturii şi de a despăgubi victimele torturii.

TORTURA

Este orice act comis cu intenţia de a cauza suferinţă, fie fizică sau mentală cu
scopul de a:
a) obţine informaţii;
b) pedepsi, intimida, constrânge

Convenţia Eliminării Discriminării Rasiale.

132. Convenţia Eliminării tuturor formelor de Discriminare Rasială a intrat în

vigoare în ianuarie 1969, interzicând toate formele de discriminare
 rasială în sfera politică, economică, socială, şi culturală. Oferă de
asemenea tratament egal în faţa tuturor tribunalelor, instituţiilor şi
organismelor implicate în administrarea justiţiei fără a ţine seamă de
rasă, culoare, naţionalitate sau origine etnică.

Convenţia privind eliminarea discriminării femeilor.

133. A intrat în vigoare în septembrie 1981 şi a devenit principalul instrument

internaţional privind discriminarea femeilor în domeniul politic,
economic, social, cultural şi civil. Aceasta cere Statelor să ia măsuri
specifice în fiecare din aceste domenii cu scopul de a elimina
discriminarea femeilor, şi de a le permite să se bucure de drepturile
omului şi de libertăţile fundamentale ale egalităţii cu bărbaţii.

Convenţia Drepturilor Copilului.

134. Aceasta a intrat în vigoare în 1990 şi acum se găseşte în mai mult de 100
de state. Se referă la drepturile infractorilor minori ţinându-se seama de
vulnerabilitatea acestora şi de interesul societăţii de a-i reabilita.
Convenţia pune accentul pe interzicerea închiderii minorilor ca şi
protecţia lor împotriva pedepsei capitale şi a torturii. Închiderea minorilor
trebuie să fie privită ca ultimă soluţie şi când nu poate fi evitată trebuie să
fie pentru o perioadă cât mai scurtă. Convenţia spune că minorii în
conflict cu legea trebuie să fie trataţi cu respect şi într-o manieră care ţine
cont de vârsta copilului şi de posibila reabilitare a acestuia. Această
Convenţie este prezentată pe larg în capitolul al 16-lea despre Poliţie şi
Protecţia Minorilor.

Convenţia muncitorilor emigranţi.

135. A fost adoptată de Adunarea Generală în decembrie 1990. A fost

modificată de Naţiunile Unite odată cu valurile de muncitori emigranţi şi
cu scopul de a stabili anumite norme care să contribuie la armonizarea
atitudinilor statelor faţă de protecţia muncitorilor emigranţi şi a familiilor
acestora. Convenţia enumeră drepturile de bază ale acestui grup
vulnerabil în societatea umană şi pledează pentru protecţia acestor
drepturi.

Legea Umanitară Internaţională.

136. Poate fi definită ca un set de legi privind drepturile omului care pot fi
aplicate pe timpul conflictelor armate. Aceasta este detaliată în capitolul
al 15-lea. Conţinutul de bază al acestei legi este prezentat, articol cu
articol, în cele 4 convenţii de la Geneva din 1949 care protejează răniţii şi
 bolnavii de pe câmpul de luptă, naufragiaţii, prizonierii de război şi
persoanele civile.
137. Surse adiţionale includ cele două protocoale (1977) ale convenţiilor de la
Geneva. Primul protocol reafirmă şi întăreşte conţinutul convenţiilor de la
Geneva făcând referire la conflictele armate internaţionale, în timp ce cel
de-al doilea protocol se ocupă de conflictele interne.
138. Cu aceste instrumente, Legea umanitară Internaţională este aplicată în
toate situaţiile de conflict armat. Ele spun că non-combatanţii şi
persoanele rănite, bolnave, capturate, trebuie respectate şi protejate şi că
persoanele care suferă de pe urma efectelor războiului trebuie să fie
ajutate şi îngrijite fără discriminare. Această lege interzice următoarele
acte:
- tortura;
- pedeapsă corporală;
- mutilare;
- ofense aduse demnităţii;
- luare de ostatici;
- pedeapsa colectivă;
- pedepsirea fără judecată;
- tratament crud sau degradant.
139. Aceleaşi instrumente interzic de asemenea interzic represaliile împotriva
persoanelor rănite, bolnave, sau naufragiate, serviciilor medicale,
prizonierilor de război, civililor şi obiectelor de cult, mediului
înconjurător. Ele spun că nimeni nu poate renunţa sau nu poate fi forţat să
renunţe la protecţia legii umanitare. Astfel persoanele protejate trebuie să
aibă o putere care să-i protejeze (o instituţie neutră a statului care să-i
apere interesele), Comitetului Internaţional al Crucii Roşii sau oricare altă
organizaţie umanitară imparţială.

4. Principii, reguli minime şi declaraţii

Codul de conduită al funcţionarilor care aplică legea.

140. În decembrie 1979, Adunarea Generală a adoptat Codul de conduită al

funcţionarilor care aplică legea. Codul conţine opt articole
fundamentale, stabilind responsabilităţile specifice ale funcţionarilor care
aplică legea cu privire la serviciul în folosul comunităţii; protecţia
drepturilor omului; folosirea forţei; tratamentul informaţiilor
confidenţiale; interzicerea torturii şi a cruzimii, tratamentul inuman şi
degradant sau pedepsirea; protecţia sănătăţii deţinuţilor; corupţia; şi
respectarea legii şi a Codului. Fiecare articol este urmat de un comentariu
detaliat, care clarifică implicaţiile normative ale textului. Codul este, în
esenţă unitatea de măsură prin care comportamentul poliţiei - civile sau
militare, cu uniformă sau nu va fi analizat de comunitatea internaţională
 Principalele reguli privind folosirea forţei şi a armelor de foc.

141. Principalele reguli privind folosirea forţei şi a armelor de foc a fost

adoptată de al 8-lea congres al Naţiunilor Unite privind Prevenirea Crimei
şi Tratamentul Infractorilor în 1990. Principiile iau în calcul partea
periculoasă a aplicării legii, notând faptul că ameninţarea vieţii sau
siguranţa funcţionarilor care aplică legea este o ameninţare la stabilitatea
societăţii. În acelaşi timp sunt stabilite standardele stricte privind folosirea
forţei şi a armelor de foc de către poliţie, incluzând indicaţii privind
momentul când pot fi folosite, cum pot fi folosite, ce trebuie făcut după
folosirea lor şi răspunderea pentru folosirea lor greşită. Aceste principii
subliniază faptul că forţa poate fi folosită doar când este strict necesar şi
doar pentru îndeplinirea funcţiilor în deplină legalitate pentru aplicarea
legii. Aceste principii sunt rezultatul punerii în balanţă între datoria
poliţiei de a menţine siguranţa şi ordinea publică, şi datoria ei de a proteja
dreptul la viaţă, libertate şi siguranţă a persoanei. Acestea sunt examinate
pe larg în capitolul 14 privind Folosirea Forţei şi a Armelor de Foc.

Principiile privind protecţia tuturor persoanelor aflate sub orice formă de detenţie.
Reguli minime privind tratamentul deţinuţilor.
Principii de bază privind tratamentul deţinuţilor.

142. Aceste trei instrumente oferă o imagine despre regimul protecţiei

drepturilor persoanelor care sunt deţinute. Principiile au fost adoptate de
Adunarea Generală în decembrie 1988. Regulile minime au fost adoptate
de Primul Congres al Naţiunilor Unite privind Prevenirea Crimei şi
Tratamentul Deţinuţilor, ţinut la Geneva în 1955, şi mai târziu aprobat de
Consiliul Social şi Economic. Principiile de bază, adoptate de Adunarea
Generală în decembrie 1990, completează regimul cu încă 11 standarde.
143. Conţinutul acestor instrumente este examinat în detaliu în capitolul al
XIII-lea despre Detenţie. Ele spun că toţi deţinuţii trebuie să fie trataţi cu
respect, să le fie asigurate condiţiile pe timpul detenţiei, tratamentul şi
disciplina, să păstreze legătura cu cei de afară, sănătatea, separarea;
nemulţumirile lor; muncă şi repaus; religie şi cultură.

Declaraţia privind principiile da baza referitoare la justitia pentru victimele

infractiunilor si abuzurilor de putere .

144. În activităţile sale legislative, Naţiunile Unite se adresează problemelor

importante privind drepturile victimelor. Adunarea Generală, în noiembrie
1985 a adoptat această declaraţie. Ea include cerinţele Statelor de a li se
asigura victimelor dreptul la justiţie, să fie trataţi de sistemul legal cu
compasiune; reintegrarea să se facă cel mai repede posibil, victimele să
beneficieze de ajutor medical, material, psihologic şi social.
 Prevederi ce garantează protecţia drepturilor acelora care au fost condamnaţi la
pedeapsa cu moartea.

145. Acestea au fost aprobate de Consiliul Economic şi Social în mai 1984. Ele
limitează tipurile de infracţiuni pentru care se poate cere pedeapsa cu
moartea şi interzic executarea persoanelor care erau minore când au comis
infracţiunea, ca şi pentru femeile însărcinate, lăuze şi bolnave mintal. De
asemenea, Prevederile evidenţiază garanţiile procedurale, şi spun că în
caz că pedeapsa capitală nu poate fi evitată, trebuie dusă la bun sfârşit
într-o manieră care să producă cât mai puţină suferinţă.

Regulile minime privind măsurile ce trebuie luate pentru a se evita detenţia.

146. În decembrie 1990 Adunarea Generală a adoptat aceste reguli (regulile de

la Tokio). Acest măsuri servesc comunitate prin implicarea
managementului justiţiei, reducând pedeapsa de detenţie, care ar trebui
privită ca o pedeapsă extremă. Aceste măsuri iau în calcul drepturile
omului şi reabilitarea infractorilor, protecţia societăţii şi interesele
victimelor. Regulile acestea oferă informaţii privind concediul, retragerea
din muncă, renunţarea la pedeapsă, serviciul în folosul comunităţii,
sancţiuni economice.

Ghidul naţiunilor Unite privind Prevenirea Delicvenţei Juvenile.

Reguli minime ale Naţiunilor Unite privind Administrarea Justiţiei Juvenile.
Regulile Naţiunilor Unite privind Protecţia Minorilor Privaţi de Libertate.

147. Aceste trei instrumente împreună cu Convenţia Drepturilor Copilului,

formează standardele de bază pentru administrarea Justiţiei Juvenile. Ca şi
convenţia, aceste instrumente adoptate de Adunarea Generală în
decembrie 1990, noiembrie 1985 şi decembrie 1990 arată că sistemele
legale naţionale ţin cont de statutul special şi vulnerabilitatea
adolescenţilor care sunt în conflict cu legea. Ele tratează atât prevenirea şi
tratamentul bazându-se pe cele mai bune interese privind un copil sunt de
a ghida toate acţiunile în domeniul justiţiei juvenile. Conţinutul acestora
este pe larg detaliat în capitolul al XVI-lea privind Poliţia şi Protecţia
Juvenilă.

Declaraţia privind dispariţia silită.

 148. În decembrie 1992 Adunarea Generală a adoptat această declaraţie. Se
referă la modul în care Comunitatea Internaţională se confruntă cu acest
fenomen global. Textul cuprinde 21 de articole care se referă la prevenirea
actelor prin care persoanele sunt luate în custodia poliţiei. Acest act se
referă la adoptarea măsurilor legislative, administrative pentru a preveni şi
a elimina aceste acte. Aceste măsuri urmăresc garanţiile procedurale,
răspunderea, pedeapsa şi reabilitarea (corectarea).

Dispariţia silită sau involuntară.

Arestul, detenţia, răpirea sau altă privare de libertate de către guvern sau de agenţii
acestuia, sau cu complicitatea acestuia când soarta şi domiciliul victimelor nu sunt
cunoscute, sau nu se confirmă custodia acestora.
Principiile execuţiilor nelegale, arbitrare şi sumare.

149. Aceste principii au fost recomandate statelor de către Consiliul

Economic şi Social în mai 1989. Acestea oferă informaţii privind
autorităţile care aplică legea pentru prevenirea şi investigarea unor
asemenea infracţiuni şi procedurile legale întreprinse pentru aducerea
infractorilor în justiţie. Ele scot în evidenţă importanţa unui control
strict, care include un post de comandă, peste instituţiile care aplică
legea. De asemenea pretind protecţia martorilor şi membrilor familiilor
victimelor şi păstrarea atentă a dovezilor. Principiile oferă detalii care
completează tratatele privind drepturile omului garantând dreptul la
viaţă. Conţinutul este detaliat în capitolul XXI privind Investigarea
Încălcărilor Poliţiei.

Execuţiile nelegale, arbitrare sau sumare.

Se referă la condamnarea la moarte fără un proces legal şi cu complicitatea şi

toleranţa guvernului sau agenţilor acestuia. Aici este inclusă şi moartea, folosirea
excesivă a forţei de către forţele de securitate şi de poliţie.

Masacrele.

Sunt execuţiile nelegale, arbitrare sau sumare a trei sau mai multe persoane.

c. Mecanismul Naţiunilor Unite privind Drepturile Omului.

150. Naţiunile Unite au stabilit o reţea complexă de mecanisme pentru

promulgarea standardelor drepturilor omului şi pentru implementarea şi
monitorizarea acestora.
151. Standardele drepturilor omului, relevante pentru aplicarea legii au fost
promulgate de Organismele Naţiunilor Unite: Adunarea Generală,
Consiliul Economic şi Social, Comisia Drepturilor Omului şi Congresele
Naţiunilor Unite de Prevenire a Crimei şi Tratamentului Infractorilor.
Acest proces include participarea tuturor statelor membre, prezentând
cultura internaţională, tradiţiile legale, religioase şi filozofice. La aceasta
a contribuit şi ajutorul organizaţiilor nonguvernamentale, al asociaţiilor
profesionale şi al experţilor care aplică legea.
152. Organismele mai sus menţionate primesc asistenţă în aceste activităţi de
la 2 unităţi ale Secretariatului Naţiunilor Unite. Înaltul Comisar / Centrul
pentru Drepturile Omului este principalul organism al Organizaţiei pentru
toate problemele legate de drepturile omului. Prevenirea Crimei şi
Ramura Investigaţiilor Criminale serveşte rezolvării problemelor legate
de investigaţiile criminale.
153. Implementarea şi monitorizarea mecanismelor pot fi împărţite, ţinând
cont de sursa mandatelor/ordinelor, după cum urmează:
a) mecanismele convenţionale (care se bazează pe o convenţie): includ
organismele stabilite prin tratatele privind drepturile omului, care
monitorizează implementarea acestor tratate. Există 6 astfel de organisme;
b) mecanisme neconventionale, care se bazează pe Cartă: există raportori
stabiliţi de Comisia Drepturilor Omului să monitorizeze situaţiile
drepturilor omului în anumite ţări, sau anumite fenomene ale drepturilor
omului, cum ar fi tortura, detenţia arbitrară şi dispariţiile. Ele nu se bazează
pe un anumit tratat privind drepturile omului, ci pe autoritatea Consiliului
Economic şi Social şi comisiile acestora, aflate sub conducerea Cartei
Naţiunilor Unite. Câteva din aceste mecanisme sunt enumerate mai jos.

1. Mecanismele Convenţionale (bazate pe o convenţie).

154. Un număr de organisme ale Sistemului Naţiunilor Unite au fost stabilite

prin diferite convenţii internaţionale în scopul de a monitoriza evoluţia
Statelor sub acţiunea acestor instrumente. Aşa numitele organisme ale
tratatelor au fost stabilite prin două Convenţii Internaţionale, Convenţia
împotriva Torturii, Convenţia privind Eliminarea Discriminării Rasiale,
Convenţia privind Eliminarea Discriminării Femeilor şi Convenţia
Drepturilor Copilului.
155. În munca lor, aceste comitete oferă lămuriri privind aplicarea legii nu doar
statelor vizate, ci şi tuturor statelor care urmăresc implementarea
drepturilor omului stabilite prin instrumentele aduse în discuţie. Aceste
tratate au caracter general dar trebuie să fie implementate prin dispoziţii
legale specifice. De exemplu, drepturile la viaţă, libertate şi securitatea
persoanei nu pot fi implementate prin simple dispoziţii legale. Mai mult
legile şi procedurile administrative şi civile trebuie să existe pentru a găsi
soluţii victimelor şi sancţiunilor infractorilor. Autorităţile şi instituţiile
 care aplică legea au un rol important în implementarea standardelor
internaţionale prin aderarea la regulile de aplicare a legii.
156. Activitatea Organismelor – în special pentru aceste scopuri, Comitetul
drepturilor Omului – în elaborarea Organismelor de jurisprudenţă în
rezolvarea reclamaţiilor, modificarea rapoartelor şi a comentariilor cu
caracter general susţin procesele legislative şi agenţiile de aplicare a legii
în eforturile lor de a interpreta şi implementa drepturile garantate de
instrumentele internaţionale.
157. Cele 6 Tratate privind Drepturile Omului şi Organismele care
monitorizează implementarea lor sunt:

Tratatul privind Drepturile Omului Organismul care corespunde acestui tratat

Convenţia Internaţională privind Comitetul Drepturilor Economice Sociale
Drepturile Economice Sociale şi şi Culturale
Culturale
Comitetul Drepturilor Omului
Convenţia Internaţională privind
Drepturile Politice şi Civile
Comitetul Eliminării Discriminării
Convenţia Internaţională privind Rasiale
Eliminarea Tuturor Formelor de
Discriminare Rasială
Comitetul Eliminării Discriminării
Convenţia Eliminării Tuturor Formelor Femeilor
de Discriminare a Femeilor

Convenţia Împotriva Torturii sau altor Comitetul Împotriva Torturii

Tratamente Inumane sau Degradante sau
a Pedepsei
Comitetul Drepturilor Copilului.
Convenţia Drepturilor Copilului

2. Mecanismele neconventionale, care se bazează pe Cartă.

158. Carta Naţiunilor Unite a stabilit un număr de proceduri ale Consiliului

Economic şi Social şi prin acesta pentru Comisia Drepturilor Omului şi
pentru Subcomisia pentru Prevenirea Discriminării şi Protecţia
Minorităţilor. Aceste proceduri pot fi fie confidenţiale, fie publice. Aşa
numita „procedură 1503”, de exemplu este o procedură cu caracter
confidenţial în timp ce raportorii comisiei drepturilor omului au un
caracter public.
 a) procedura 1503.

158. Conform rezoluţiei 1503 a Consiliului Economic şi Social din 27 mai

1970, Subcomisia de Prevenire a Discriminării şi Protecţia Minorităţilor (un
organism al Naţiunilor Unite privind autorităţile Drepturilor Omului), face cunoscute
prin informaţiile pe care le primeşte toate încălcările drepturilor omului.

Acolo unde acest grup identifica dovezi clare de încălcare a drepturilor omului,
acest lucru este verificat mai departe de sub-comisie. Apoi sub-comisia decide daca
aceasta problema va fi verificata de Comisia care se ocupa de drepturile omului,
avand in vedere ca aceasta oferă o imagine complexa despre încălcările drepturilor
omului. Comisia apoi stabileşte daca se face un studiu despre acea situaţiei, care sa
includa un raport si recomandari catre Consiliul Economic si Social.

159. Toti pasii initiali ai acestui proces sunt confidentiali,desi guvernele vizate
pot aduce observatii. Astfel procedura devine publica. Astfel, un anumit gen de
probleme ale unei tari , daca nu sunt rezolvate in pasii initiali ai problemei, pot fi
aduse la cunostinta tuturor statelor prin Consiliul Economic si Social - unul din
principalele organisme ale Natiunilor Unite.

(b) Raportorii selectati si grupurile de lucru

Raportorul special privind executiile ilegale, sumare si arbitrare.

160. Acest mecanism a fost stabilit in 1982 si permite Comisiei despre

drepturile omuluipentru amonitoriza situatia executiilor arbitrare in intreaga lume si
pentru a raspunde intrebarilor legate de acest lucru, mai ales atunci cand executia este
iminenta. Acest raportor special, supervizat de Inaltul Comisar/ Centrul pentru
Drepturile Omului, primeste si evalueaza informatiile relevante despre aceste cazuri,
si poate comunica cu guvernele in ceea ce priveste prevenirea executiilor iminente,
sau cere o investigatie oficilala si discutii la masa rotunda acolo unde a aparut
executia arbitrara.

Raportorul special privind tortura

161. In 1985, Comisia privind drepturile omului a stabilit un raportor privind

drepturile Omului care tine seama de tortura sau alte acte de cruzime, tratamente
inumane sau degradante prin legaturile permanente cu guvernele, facand vizite in tari
pentru a se consulta in legatura cu incalcarile in discutie si pentru a obtine
raspunsurile la problemele urgente.

Grupul de lucru privind disparitiile silite si involuntare

162. In 1980. Comisia privind Drepturile Omului a stabilit un grup de lucru

privind disparitiile silite, pentru a urmari acest fenomen care exista in multe tari.
Acest grup a rezolvat 20.000 de cazuri de acest gen in mai mult de 40 de tari,
folosind procedurile de actiune urgenta pentru a preveni aparitia acestor cazuri,
pentru a clarifica soarta persoanelor care „ au fost date disparute”, rezolvarea
plangerilor,si canalizarea informatiilor intre guverne si familiile in cauza.

Grupul de lucru privind Detentia Arbitrara

163. A fost stabilit de Comisia privind Drepturile Omului in 1991 pentru a

investiga cazurile de acest gen. Acest grup foloseste procedurile de actiune urgenta
de a interveni in cazurile cand s-a stabilit ca o persoana a fost detinuta in mod
arbitrar, si ca viata persoanei sau sanatatea acesteia este in pericol din cauza detentiei.
Grupul e lucru face recomandari directe guvernelor in cauza , si aduce in atentia
Comisiei cazuri de acest gen confirmate.

Arestul arbitrar si Detentia

Privarea de libertate, fara motive legale, pe baza unui act al guvernului sau a
agentilor sai, prin complicitatea acestora, prin toleranta sau consimtamantul acestora.

D. Sursele, sistemele si standardele la nivel local

164. Acest manual, care se vrea a fi un instrument de pregatire a aplicabilitatii

universale, se bazeaza pe standarde globale stabilite de Natiunile Unite. Totusi,
instructorii si studentii trebuie sa fie constienti de instrumentele si masurile regionale
privind drepturile omului in Europa, America si Africa (astfel de masuri nu exista
inca in regiunea Asiei).

1. Sistemul European promovat de Consiliul European

165. Instrumentul principal privind Drepturile omului in Europa este

Conventia pentru Protectia Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale (pe
scurt, Conventia Europeana privind Drepturile omului) a intrat in vigoare in
septembrie 1953. Organizatiile sistemului european sunt Comisia Drepturilor
Omului, Curtea europeana privind drepturile omului si Comitetul ministrilor
Consiliului European.
166. Comisia este un organism cvasi-juridic care primeste reclamatiilec despre
incalcarea Conventiei.
167. Curtea este un organism juridic care ofera consultanta, se decide asupra
cazurilor care au fost facute cunoscute Comisiei, la cererea unuia dintre statele in
cauza sau a Comisiei, emitand decizii obligatorii. Indivizii nu sunt pot aparea ca parti
in fata Curtii.
168. Comitetul ministrilor este un organism politic compus din guverne.
Decide asupra cazurilor care au trecut prin Comisie, dar care nu se adreseaza Curtii.
Urmareste implementarea decziilor curtii, gaseste rezolutii privind statele caretrebuie
sa ia masuri legate de o problem, si poate suspenda sau elimina un stat din Consiliul
European.

2. Sistemul Inter-American promovat de Organizatia Statelor Americane

169. Drepturile omului la nivel local in America sunt guvernate de Conventia

Americana privind drepturile omului, carea a intrat in vigoare in iulie 1978.In
sistemul inter-american, Comisia inter-americana privind drepturile omului primeste
reclamatiile de incalcare a Conventiei,se implica in aceste probleme, solutioneaza
aceste cazuri, si ia masuri obligatorii pentru guvernul in cauza. Petiile impotriva
Conventiei a unei parti a statului poate fi adusa in fata a Curtii inter-americane
privind drepturile omului pentru luarea unor decizii.

3. Sistemul African promovat de Organizatia Acordului African

170. Carta africana a drepturilor omului a fost adoptatat de Organizatia

Acordului African in 1981 si a intrat in vigoare in octombrie 1986. Comisia Africana
privind drepturile omului promoveaza si apara dreptutrile omului in Africa. Aceasta
Comisie interpreteaza si dispozitiile Cartei, si este imputernicita sa primeasca
plangerile legate de incalcarea drepturilor omului din partea statelor, indivizilor si
grupurilor. Tinand cont de aceste plangeri, Comisia poate gasi solutii pasnice,initiaza
studii si face recomandari.

E. Concluzii

171. Acest capitol ofera o privire de ansamblu asupra surselor internationale,

sistemelor si standardelor privind drepturile omului in aplicarea legii. In timp ce
instructorii se familiarizeaza cat mai mult posibil cu problemele in tema, este de dorit
sa nu se transmita toate informatiile continute in acest capitol intr-o singura sesiune.
Mai mult, capitolul trebuie folosit ca o informatie necesara pentru a le transmite
cursantilor o baza necesara intelegerii sistemului international relevant muncii lor,si
ca material de referinta pentru a formula raspunsuri legate de sistemul international
la care se face referinta in tot cursul.
172. Mesajul de baza transmis de acest capitol este : drepturile omului nu sunt
o problema exclusiv a jurisdictiei statelor sau a institutiilor acestora. Mai degraba, ele
sunt o problema legala a comunitatii internationale, care a fost angajata de o jumatate
de secol sa stabileasca standardele, sa stabileasca implementarea mecanismelor, si sa
monitorizeze acest lucru tinand seama de standarde. Ofiterii care aplica legea si
institutiile care-si indeplinesc functiile lor tinand cont de respectarea drepturilor
omului sunt demne de rescpect, nu doar ele cat si guvernul si statele carora le apartin.
Acelea care incalca drepturile omului vor atrage asupra lor atentia internationala , si
acuzatii din partea comunitatii internationale. Astfel, provocarea aplicarii legii in
mod profesionist este de a intari si sustine legea drepturilor omului.

F. Principalele organisme si instrumente amintite in capitol

 Prima parte

Principalele organisme ale Natiunilor Unite implicate in aplicarea legii

Adunarea Generala
Consiliul Economic si Social
Comisia pentru drepturile omului

Partea a doua

Principalele instrumente internationale de aplicare a legii

Declaratia universala a drepturilor omului
Conventia internationala privind drepturile civile si politice
Conventia internationala privind drepturile economice, sociale si culturale
Codul de conduita al functionarilor care aplica legea
Principiile de baza privind folosirea fortei si a uzului de arma de catre
functionarii care aplica legea
Principiile privind protectia tuturor persoanelor impotriva oricarei forma de
detentie si inchisoare
Declaratia principiilor de baza privind apararea victimelor crimei si abuzului
de putere
Declaratia privind protectia tuturor persoanelor impotriva disparitiei silite
Principiile de prevenire si investigare a executiilor ilegale, arbitrare si sumare
Regulile minime standard ale Natiunilor Unite privind administrarea justitiei
minorilor

Partea a treia

Mecanismele internationale privind drepturile omului implicate in aplicarea legii

Tratate ale Natiunilor Unite privind drepturile omului

Procedura 1503
Raportorul special despre executiile ilegale, sumare si arbitrare
Raportorul privind tortura
Grupul de lucru privind disparitiile silite si involuntare
Grupul de lucru privind detentia arbitrara

G. Posibile exercitii

Ati fost desemnat consilier de politie al delegatiei oficiale a tarii

dumneavoastra la conferinta despre drepturile omului la Natiunile Unite. Conferinta
urmeaza sa formuleze o noua declaratie internationala despre drepturile omului ,
pentru subcomisia Consiliului economic si social. Ca un consilie de politie, si tinanad
cont de experienta dvs profesionala :
 (a) Este in mod special un grup vulnerabil care considerati ca are nevoie de o
mai mare protectie din partea sistemului international de drepturi ale omului ?
(b) Sunt anumite practici de aplicare a legii care considerati ca ar trebui sa fie
subiectul unui control international mai stringent?

H. Teme de discutie

1. De ce trebuie functionarii care aplica legea sa fie preocupati de standardele

internationale ale drepturilor omului ?
2. Pana unde include legea comuna din tara dvs. standardele internatioanale?
Sunt domenii in care legea dvs este mai puternica decat standardele internationale?
Sunt domenii in care legea este inferioara standardelor internationale?
3. Pot infractiunile politiei in incalcarea drepturilor omului face mai dificila
munca de aplicare a legii?
4. De ce este atat de important rolul politiei in protectia drepturilor omului ?

CAPITOLUL VIII

ETICA Politieneasca

Obiectivele Capitolului
- familiarizarea instructorilor si, prin ei, participantii la curs cu principiile etice care
deriva din instrumentele internationale si care se aplica in indeplinirea sarcinilor lor
de politie.

Principii esentiale
• Drepturile omului deriva din demnitatea inerenta a persoanei
• Functionarii insarcinati cu aplicarea legii vor respecta legea si se vor supune
acesteia
 • Functionarii isi vor indeplini sarcinile impuse de lege, fiind in serviciul
comunitatii si asigurand protectia persoanelor impotriva actelor ilegale,
potrivit inaltului grad de responsabilitate cerut de profesie.
• Acestia nu vor comite acte de coruptie. Se vor opune si vor combate astfel de
acte.
• Vor respecta si proteja demnitatea umana, mentinand si sprijinind drepturile
persoanelor
• Acestia vor raporta incalcarile unor astfel de legi, coduri si principii ce
protejeaza si promoveaza drepturile omului
• Activitatea politieneasca va respecta principiile legalitatii, necesitatii,
nediscriminarii, proportionalitatii si omeniei.

A. Standarde internationale privind etica politistului- Informatii generale

1. Introducere

173. Standardele internationale privind drepturile omului care privesc

aplicarea legii ofera o baza pentru etica politieneasca. Totusi, anumite standarde sunt
destinate numai eticii politienesti, iar altele sunt destinate institutiilor si
functionarilor care aplica legea. Acest capitol pune accentul pe aceste standarde
relevante.
174. Drepturile omului sunt formulate tinand seama de respectul inerent fata
de demnitatea umana. Aceste drepturi sunt inalienabile: o persoana nu poate fi
privata de aceste drepturi. Mai mult, drepturile omului sunt aparate de legea
internationala si de legile interne ale statelor.
175. Este de datoria politistilor, ca cei care aplica legea, , sa se supuna legii-
incluzand aici si legile adoptate pentru promovarea si apararea drepturilor omului.
Astfe, ei vor respect acestprincipiu pe care se bazeaza legea - principiul respectarii
demnitatii umane.Vor tine seama si de inalienabilitatea drepturilor omului pentru
toate persoanele.
176. Baza pentru codul de etica al politistilor este respectul pentru lege,
respectul pentru demnitatea omului si respectul pentru drepturile omului.

2. Aspecte generale privind codul de conduita al politistului

(a) Principii fundamentale
177. Aplicarea legii si mentinerea ordinii publice trebuie sa tina seama de:
- respectarae legii,
- respectul afta de demnitatea persoanei,
- respectul pentru si protectia drepturilor omului.
Codul de etica al politistului se bazeaza pe aceste principii fundamentale si de aici
deriva toate celelalte dispozitii privind etica politieneasca.
(b) Dispozitii specifice privind etica politistilor
178. Principiile de mai sus sunt exprimate in articolele 2 si 8 ale Codului de
etica al functionarilor care aplica legea.In adoptarea acestui cod, in rezolutia 34/169
la 17 decembrie 1979. Adunarea Generala a recunoscut datoria pe care functionarii
care aplica legea o respecta intocmai, tinanad cont de principiile drepturilor omului,
si a atras atentia ca standardele codului devin parte a crezului fiecarui functinar care
aplica legea prin educatie, pregatire si monitorizare.
179. Codul de conduita consta in 8 articole, fiecare cu comentarii explicative,
care pot fi rezumate in:
Articolul 1 spune ca functionarii insarcinati cu implementarea legii trebui sa-
si indeplineasca datoria cu responsabilitate si profesionalism, servind comunitatea si
protejand persoanele impotriva actelor ilegale.
Articolul 2 spune ca in indeplinirea datoriei lor, functionarii trebuie sa
respecte si sa protejeze demnitatea umana si sa mentina si promoveze drepturile
omului.
Comentariul prezinta instrumentele internationale importante pentru aplicarea legii.
Articolul 3 spune ca functionarii pot folosi forta numai atunci cand este strict
necesar si in masura in care este necesar pentru indeplinirea datoriei lor.
Articolul 4 spune ca natura confidentiala a informatiilor detinute de
functionarii insarcinati cu implementarea legii trebuie sa fie pastrata, cu exceptia
cazului in care indeplinirea datoriei sau necesitatea justitiei impun alta situatie.
Articolul 5 spune ca nici un functionar insarcinat cu implementarea legii nu
poate cauza, initia sau tolera acte de tortura sau alt tratament sau pedeapsa inumana,
cruda si degradanta, si nici nu poate invoca ordine superioare sau circumstante
exceptionale, precum starea sau amenintarea razboiului, amenintare la adresa
securitatii nationale, instabilitate politica interna sau alte urgente publice ca
justificare pentru tortura sau alt tratament sau pedeapsa inumana, cruda si
degradanta.
Articolul 6 - functionarii trebuie sa asigure protectie totala a sanatatii
persoanelor aflate in custodia lor si sa asigure asistenta medicala oricand este necesar
Articolul 7 - functionarii insarcinati cu implementarea legii nu trebuie sa
comita nici un act de coruptie, trebuie sa se opuna si sa combata aceste acte
Articolul 8 - functionarii insarcinati cu implementarea legii trebuie sa respecte
legea si acest cod. In masura posibilitatilor, trebuie sa previna si sa se opuna oricarei
incalcari acestora. Functionarii insarcinati cu implementarea legii care au motive sa
creada ca o incalcare a cestui cod avut loc sau va avea loc trebuie sa raporteze acest
lucru autoritatilor superioare, si atunci cand este necesar, altor autoritati sau
organisme investite cu putere de verificare sau remediere.
180. „Ordine superioare” si „ situatii exceptionale” termeni folositi in cap 5 al
codului, si „raportarea incalcarilor „din cap 8, sunt importanti pentru etica
politieneasca si se va face referire la ei si mai tarziu pentru ca apar si in alte
instrumente.
181. Acest cod poate fi vazut ca un cod de etica care ofera o viziune a
obligatiilor pentru apararea si promovarea drepturilor omului. Aest cod este o baza
ideala pentru imbunatatirea codurilor de etica ale functinarilor in politie.
(i) Etica politieneasca su folosirea fortei
182. Folosirea fortei de catre politie este tratata separat in acest capitol. Totusi,
este important de vayut principiul 1 al Principiilor privind folosirea fortei si a uzului
de arme, care spune ca „ Guvernele si institutiile care aplica legea trebuie sa mentina
o legatura permanenta intre problemele de etica si folosire fortei a uzului de arme”.
183. Acest lucru inseamna ca sistemele trebuie sa fie construite tinandu-se cont
de scopul acesta.
(ii) Conduita politistilor- responsabilitatea individuala
184. Responsabilitatea individuala a politistilor este amintita in instrumente
cum sunt:
Conventia impotriva torturii si altor pedepse si tratamente cu cruzime, inumane sau
degradante : articolul 2, paragraful 3 spune ca” Ordinul unui superior sau al altei
autoritati publice nu poate fi invocat pentru a justifica tortura”. Acest lucru se aplica
oricarui functionar care aplica legea sau oricarei persoane care are capacitate oficiala.
Se aplica si functinarilor de politie. Totusi, asa cum s-a aratat, Codul de conduita
include si cest lucru.
Codul de conuita, articolul 5, care se refera la interzicerea torturii,spune ca ordinul
unui superior nu poate fi invocat pentru a justifica o tortura.
Principiile de baza privinf folosirea fortei si a uzului de arme de foc de catre
functionarii care aplica legea : Acestea includ trei principii care se refera la
raspunderea individuala:
Principiul 24 - le cere guvernelor si institutiilor care aplica legea sa se asigure daca
ofiterii superiori sunt constienti de faptul ca cei din comanda lor au recurs la folosirea
ilegala a fortei sau armelor de foc si nu au luat masurile pentru prevenirea,
suprimarea sau raportarea acestora.
Principiul 25 - le cere guvernelor si institutiilor care aplica legea sa se asigure ca nici
o sanctiune disciplinara nu este impusa functionarilor care, tinand cont de Codul de
etica , refuza sa-si indeplineasca ordinul de folosire a fortei sau a armelor de foc, sau
care nu raporteaza acest lucru superiorilor lui.
Principiul 26- spune ca supunerea ordinelor superiorilor nu este o aparare atunci
cand functionarii de politie cunosc faptul ca un ordin de folosire a fortei si armelor de
foc care duce la o crima sau ranirea grava a unor persoane este nelegal, si a avut un
temei intemeiat pentru a refuza sa-l indeplineasca. Se sublinieaza faptul ca
responsabilitatea este a superiorilor care dau asemenea ordine.
Principiile de prevenire si investigare a executarilor ilegale, arbitrare si sumare:
aceste principiise refera la responsabititatea individuala:
Principiul 3- le cere guvernelor sa interzica ordinele superiorilor sau autoritatilor
publice care autorizeaza sau incita alte persoane sa indeplineasca executarile ilegale,
arbitrare sau sumar; cere ca toate persoanele sa aiba dreptul si datoria sa refuze sa
execute aceste ordine, si spune ca pregatirea politistilor trebuie sa puna accent pe
aceste dispozitii.
Principiul 19- spune ca , fara a prejudicia principiul al treilea , un ordin de la un
superior sau autoritate publica nu poate fi invocat ca justificare pentru asemenea
executari, si permite superiorilor sau altor autoritati publice sa fie responsabile pentru
actele comise de catre functionarii din subordinea lor daca au avut sansa sa previna
semenea acte.
(iii) Conduita politieneasca- datoria de a raporta infractiunile
Codul de conduita al politistului asa cum s-a arata , articolul 8 se refera la acest lucru.
Astfel, daca functionarii de politie au observat ca s-a incalcat un ordin trebuie sa
raporteye superiorilor, sau celor imediat superiori ierarhic ori organelor investite cu
aceasta puter. Comentariul aduce in discutie mentinerea disciplinei interne intr-o
institutie.
Principiile privind folosirea fortei si a armelor de foc de catre functionarii care
aplica legea : cerinta de a raporta incalcarile principiilor nu este indeajuns facuta, sa
cum s-a arata, principiul 25 interzice sanctiunea disciplinara sau criminala a
functinarilor care raporteaza astfel de cazuri.

Principiile privind protectia tuturor pesoanelor impotriva oricarei forme de detentie

sau inchisoare
Acestea includ precizari legate raportarea incalcarilor. Principiul 7, paragraful 2,
spune ca functionarii care observa o incalcare a acestor principii trebuie sa raporteze
superiorilor si , cand este necesar altor autoritati care sunt investite cu aceste puteri.
(iv) Conduita politieneasca- cazuri exceptionale si urgente publice
Declaratia privind protectia tuturor persoanelor care au fost supuse actelor de
tortura sau altor cruzimi, tratamentelor degradante sau altor pedepse: articolul 3
spune ca in cazuri exceptionale cum ai fi stare de razboi, instabilitate politica
interna sau alte urgente publice nu pot fi invocate ca justificare torturii sau altor
tratamente degradante.
Conventia impotriva torturii sau altor ….. c, in articolul 2, paragraful 2 contine o
referire asemanatoare celei din Declaratie.
Codul de conduita af functionarilor care aplica legea in articolul 5 interzice
functionarilor de politie sa invoce cazurile exceptionale ca o justificare a torturii sau
tratamentelor degradante.
Principiile de prevenire si investigare a executiilor ilegale, arbitrare si sumare -
cazurile exceptionale incluzand starea de razboi, instabilitatea politica interna,sau
alte cazuri de urgenta nu pot fi invocate ca justificare pentru executiile ilegale,
arbitrare sau sumare.
3. Concluzii
187. Alte instrumente relevante ale drepturilor omului amintite mai sus vor fi
discutate in capitolele care vor urma.
188.Fata de precizarile facute de Codul etic…… , care are o importanta generala
pentru etica politieneasca, precizarile facute de alte instrumente citate in acest capitol
au fost accentuate deoarece se refera la probleme specifice eticii politienesti.
189. De exemplu, problema responsabilitatii individului - a superiorilor care pot da
ordine ilegale sau alte autoritati care pot da asemenea ordine, -este foarte
importantadisciplinei,sau in organizarea ierarhiei. Precizarile facute de instrumentele
citate in acest capitol precizeaza clar pana unde poate merge responsabilitatea cuiva,
referindu-se la cei care comit acte ilegale, refuzand sa nu indeplineasca un ordin dat
de un superior.
190. Astfel, instrumentele nu doar stabilesc ca trebuie raportate aceste cazuri, dar
trebuie sa precizeze cand un functionar care aplica legea poate si trebuie sa mearga
inafara institutiei sa faca acelasi lucru.
191. A treia tema importanta, de exemplu, este interzicerea cazurilor exceptionale si
starilor de urgenta care sunt invocate pentru a justifica un act politienec ilegal. Cand
sunt situatii exceptionale ,si urgente publice, politia se poate afla in stare de urgenta
si ea, fiind necesara” obtinerea de rezultate”.Aceste ordine de a fi eficienta, adica sa
aiba rezultate vin de la sursele politice, de la opinia publica, sau la inasasi intitutia
care se ocupa de implementarea legii.
192. In esenta, o politie etica si in conformitate cu legea, inseamna ca functionarii de
politie si organizatiile de politie trebuie sa lupte pentru eficacitate, pentru respectarea
legii, demnitatii umane si drepturilor omului. Asigurarae unei politii eficace, este o
problema de competenta profesionala si tehnica; dar, indiferent de nivelulu de
competenta,o politie eficienta la nivel maxim nu poate fi fara un ajutor activ si o
cooperare cu publicul. Astfel de cooperare nu poate exista decat adac politia este in
conformitate cu legea si respecta dreturile omului. O politie arbitrara,violenta si fara
a respecta legea duce la teama si dispret. O asemenea politie nu merita suport din
partea publicului.
B. Standarde internationale privind conduita politistului- Aplicatie practica
1. Pasii practici pentru implementarea standardelor internationale
Toti functionarii din politie
- urmeaza programe de pregatire pentru a intelege mai bine puterile legale pe
care le au,dar si limitele lor.
- isi amintesc ca „supunerea unui ordin al superiorilor” nu poate fi invocata
pentru a justifica incalcarea drepturilor omului, cum ar fi uciderea si tortura
- se afmiliarizeaza atat cu reclamatii interne cat si externe si raporteaza
procedurile
- raporteaza incalacrea legilor si a drepturilor omului
Cei din comanda
- ofera pregatire pentru a se convinge ca toti functionarii din politie inteleg
puterile lor legale si drepturile cetatenilor
- prin exemplu si printr-un management bun , se asigura ca toti functionarii de
politie respecta demnitatea tuturor persoanelor
- se asigura ca toate reclamatiile si toate rapoartele sunt bine investigate
- atunci cand dau ordine tin cont de standardele internationale ale drepturilor
omului
- dezvolta un cod etic de poitie tinanad cont de standardele internationale
amintite in acest capitol.

Exercitii posibile
Exercitiul 1
O problema cu care se confrunta instructorii din politie , in special ai celor nou
incadrati, este aceea ca atitudinile si abilitatile dezvoltate in programele de
pregatire sunt uneori subminate de de compotamentul actual din organizarea
politiei.Altfel spus, cultura acestei organizatii poate fi ostila unor atitudini si
abilitati care s-au vrut a fi de dorit functionarilor din politie. Acest lucru este
adevarat in ralatie cu pregatirea politiei despre standardele drepturilor omului.
Ce se poate face pentru adepasi aceasta probleme cu ajutorul:
 (a) instructorilor din politie?
(b) Comandantilor si superiorilor din politie?

Exercitiul 2
Imaginati-va ca sunteti membrul unui comitet care a fost insarcinat cu alcatuirea
unui cod de etica pentru politia din tara dvs. Aceasta lucrare trebuie sa tina seama
de:
(a) principiul respectarii demnitatii persoanei;
(b) Codul de etica al Natiunilor Unite al functionarilor care aplica
legea;
(c) Exemple din tara dvs, infractiuni actuale is activitatea de politie,
si trebuie sa aiba mai multe articole, fiecare cu explicatii suplimentare. Acest cod va
fi facut cunoescut.
Exercitiul 3
Principiul 1 al Principiilor privind folosirea fortei si a armelor de foc de catre
functionarii care aplica legea
cere guvernelor si institutiilor care aplica legea sa „ aiba mereu in vedere problemele
legate de etica atunci cand vine vorba de uzul fortei si al armelor de foc’.
i. ce proceduri si practici pot fi adoptate pentru a realiza acest
lucru?
ii. luati in calcul si descrieti felul in care etica este asociata
folosirii fortei si a armelor de foc,in cadrul pregatirii
functionarilor de politie.
Exercitiul 4.
Principiul 7, paragraful 2, al Principiilor pentru Protecţia Persoanelor aflate sub
Orice Formă de Detenţie sau închisoare spune:
Oficialii care au motive să creadă că a avut sau poate avea loc o violare a
acestor principii trebuie să anunţe imediat superiorii lor ori, dacă este necesar,
organele responsabile.
2. Cu ce probleme se poate confrunta un oficial al politiei care afce un
astfel de raport?
3. Cum ar puta fi depasite aceste probleme?
4. Este intemeiata dorinta unui oficial al politiei de a face cunoscuta
incalcarea acestor principii – de exemplu, presei?
5. Cum ii sfatuiti pe recrutii in politie care urmeaza cursuri de pregatire sa
raspunda unui tratament deplasat cu persoanele aflate in detentie din
partea unor colegi ai lor, si la care au fost martori si ei?

3. Teme de discutie
2. Ce avantaje aduce faptul ca drepturile omului sunt inalienabile si
inerente oricarei persoane, si nu cele stabilite de state?
3. De ce simt unii functionari din politie ca este o oarecare incompabilitate
intre aplicarea legii si apararea drepturilor omului?
 4. Ce se poate face pentru a depasi satrea cand un functionar al politiei
respectand drepturile omului poate fi incompatibil in aplicarea legii?
5. Ce intrebuintari internationale au aceste Coduri, cum ar fi Codul etic al
functionarilor care aplica legea, functionarilor de politie si intitutiilor
care aplica legea?
6. Ce proceduri de management si control se pot adopta pentru a se asigura
ca toti functionarii din politie respecta indatoririle legate de
confidentialitatearatate la articolul4 al Codului de conduita al
functionarilor care aplicalegea?
7. Articolul 7 al acestui cod le interzice functionarilor din politie sa comita
un act de coruptie.Cum ati defini un act de coruptie?Gasiti cel putin trei
conditii pe care le considerati cele mai importante pentru prevenirea
coruptiei.
8. Folosirea fortei de catre politie impotriva unei persoane este atat o
problema care tine de etica si de puterea legii.Cu alte cuvinte,este
folosirea fortei o problema de etica si de legalitate, sau ea apare numai
cand sunt cauzate raniri?
9. Dat fiind faptul ca politia trebuie sa tina seama de legea interna, acare
precizeaza puterile politiei si apara drepturile omului, cui ii serveste
codul etic adoptat in fiecare tara?
10.Ce calitati trebuie sa aiba un agent de poltie , tinand cont de faptul ca el
sau ea trebui sa ctioneze in mod eficient si etic?
11.Sunt anumite avantaje in alcatuirea cpdului de etica pentru anumte
categorii de functionari din politie, cum ar fi cei de la investigarea
crimelor?Cat de diferit ar fi acest cod fata de ce prezinta Codul de
Conduita al Natiunilor Unite al celor care aplica legea?

Capitolul IX
Politia in democratie

Obiectivele capitolului
Sa sensibilizeze instructorii si participantii la cursuri prin satndardele si abordarile
politienesti care sunt in concordanta cu principiile ordinului democratic, in dezacord
cu modelele politiei autoritare.
Principii esentiale
• Fiecare persoana va fi subiect al exercitarii drepturilor si libertatilor
fundamentale, numai in limitele determinate de lege.

● Ingradiri ale exercitarii drepturilor si libertatilor vor fi doar

acelea care sunt necesare pentru asigurarea recunoasterii si
respectului pentru drepturile celorlalti, precum si pentru
satisfacerea justelor cerinte ale moralei, ordinii publice si
bunastarii generale intr-o societate democratica.
 • Orice persoana are dreptul de a lua parta la conducerea treburilor publice ale
tarii sale, fie direct, fie prin reprezentanti liber alesi.

• Vointa poporului trebuie sa constituie baza puterii de stat

• Vointa poporului va fi exprimata prin alegeri nefalsificate,

care sa aiba loc in mod periodic prin sufragiu universal, egal si exprimat prin
mod secret

• Fiecare institutie responsabila de aplicarea legii va reprezenta comunitatea si

va fi responsabila de inregistrarea nevoilor acesteia

• Orice om are dreptul la libertatea opiniilor si exprimarii, precum si libertatea

de asociere pasnica

• Toti politistii fac parte din comunitate si au datoria de a o servi.

A. Standardele internationale privind drepturile omului si politia in

democratie-
Informatii pentru prezentari
1. Introducere
193. Termenul ‘democratie’ are multe intelesuri, si sunt o varietate de forme ale
guvernului democratic. Deoarece acest manual va fi folosit la o scara larga, si pentru
ca se refera la drepturile omului si la aplicarea legii, termenul va fi inteles intr-un
sens larg si in modurile in care este exprimat in numarul mare de instrumente legate
de drepturile omului.
194. De exemplu, cele mai multe Principii esentiale aratate mai sus sunt luate din
Declaratia Universala a Drepturile Omului, articolul 21 care se refera la dreptul
oricarei persoane :
- sa ia parte la conducerea treburilor publice ale tarii sale, fie direct, fie prin
reprezentanti liber alesi ;
- de a avea acces egal la functiile publice din tara sa ;
Articolul 21 mai spune ca :
- vointa poporului trebuie sa constituie baza puerii de stat ;
-aceasta vointa trebuie sa fie exprimata prin alegeri nefalsificate ;
- alegerile vor avea loc in mod peridic prin sufragiu universal, egal si exprimat prin
vot secret sau urmand o procedura echivalenta care sa asigure libertatea votului.
195. Conventia Internationala privind Drepturile Civile si Politice(art. 25) prezinta
aceleasi drepturi:
- de a lua parte la conducerea treburilor publice direct sau indirect;
- de avea acces egal la serviciile publice ;
- de a participa la votul periodic si nefalsificat.
Nota autorului : Urmatoarele tratate privind drepturile omului contin referiri
asemanatoare :
 Carta africana privind drepturile omului art 13 ;
Conventia americana privind drepturile omului art 23 ;
Orotocolul nr 1 al Conventiei europene privind drepturile omului art 3;
Se pot face trimiteri la aceste texte acolo unde este necesar.
196. Democratia este strans legata de alte doua idealuri importante aplicarii legii :
- regula legii ;
- promovarea si apararea drepturilor omului.
De fapt, aceste trei idealuri sunt interdependente, drepturile omului sunt cel mai bine
aparate prin procesele si regula legii ; si textele drepturilor omului subliniaza
drepturile si libertatile care sunt esentiale atat proceselor democratice cat si regulii
legii.
197. Un aspect semnificant al politiei in democratie la care trebuie sa se faca referire
in aceste idei de inceput este « politie democratica ».Acesta este un concept
important, politie este unul din mijlocele prin care statele sunt guvernate. Deoarece
procesele democratice si formele de guvernare sunt drepturi ale omului, notiunea de
politie democratica se bazeaza pe aceste drepturi. O cerinta a politiei democratice
este responsabilitatea politiei fata de publicul in slujba caruia se afla.
198. La drepturile esentiale la democratie, si rolul politiei in relatie cu aceste
drepturi se va face referire mai tarziu, ca si la poltia democratica si la cerintele ei.
2. Aspecte generale ale politiei in democratie
(a) Principii fundamentale

199. Principiile democratice fundamentale asa cum s-a aratat in textele drepturilor
omului sunt :
- participarea la conducerea treburilor publice direct sau indirect;
- accesibilitatea egaa la serviciile publice ;
- participarea la votul periodic si nefalsificat
- respectarea drepturilor fundamentale.
Precizari legate de drepturile omului, care potenteaza importanta principiilor de mai
sus, sunt facute ulterior.

(b) Precizari despre politia in democratie

200. Drepturile care sunt fundamentale proceselor politice democratice si principiilor

prezentate mai sus( care sunt precizate in instrumentele despre drepturile omului)
sunt urmatoarele:
(i) Dreptul la libertatea gandului, constiintei si religiei

201. Acest drept este aparat de Declaratia Universala a Drepturilor Omului ( art. 18) ;
Conventia privind drepturile Civile si Politice(art 18) ; Carta Africana a Drepturilor
Omului(art 8) ; Conventia americana a Drepturilor Omului (art 12) ; Conventia
europeana a drepturilor omului(art 9).

202. Libertatea de a gandi, si libertatea de avea anumite credinte, sunt importante

oamenilor, fie ca indivizi cat si ca grupuri, pentru a le da posibilitatae sa-si formeze si
dezvolte idei si idealuri. Acest lucru este un element esential in procesele politice
democratice.
(ii) Dreptul la libertatea opiniei si a exprimarii
203. Acest drept este afirmat in Declaratia Universala a Drepturilor Omului ( art.
19) ; Conventia privind drepturile Civile si Politice(art 19) ; Carta Africana a
Drepturilor Omului(art 9) ; Conventia americana a Drepturilor Omului (art 13) ;
Conventia Europeana a Drepturilor Omului(art 10).
204. Liberatea opiniei este esentiala proceselor politice in acelasi fel ca si libertatea
de a gandi. Abilitatea de a comunica gandurile si opiniile este un pas necesar in
exercitiul democratiei.
(iii) Drepturile la libera asociere
205. Acest drept este afirmat in Declaratia Universala a Drepturilor Omului ( art.
20) ; Conventia privind drepturile Civile si Politice(art 21 si 22) ; Carta Africana a
Drepturilor Omului(art 10 si 11) ; Conventia americana a Drepturilor Omului (art 15
si 16) ; Conventia Europeana a Drepturilor Omului(art 11).
206. Politica se poate face numai in asociere cu altii , si cand se fac forumuri pentru
comunicarea ideilor, scopurilor. Pentru aceste motive, dreptul la libera asociere are o
importanta la fel de mare ca si drepturile prezentate mai sus.
Nota autorului : se face referire la acest drep in principiul 12 al Principiilor privind
uzul fortei si al armelor de foc de catre cei care aplica legea. Acest principiu, si cele
doua principii care urmeaza legate de uzul fortei impotriva asocierilor ilegale si
violente, sunt reproduse in capitolul XV, sectiunea A.Z (e) ,mai jos, care se refera la
dezordinea civila
( vezi paragraful 525).
2. In introducerea acestui capitol, sunt identificate cele trei idealuri interdependente
ale democratiei, regula legii, si apararea drepturilor omului. Pentru ca drepturile
esentiale ale democratiei au fost deja discutate, trebuie sa ne referim la drepturile
esentiale la regula legii. Se poate da ca exemplu dreptul de a fi considerat nevinovat
si dreptuo de a avea un proces corect cand cineva este acuzat de o infractiune penala.
Aceste drepturi sunt afirmate in Declaratia Universala a Drepturilor Omului ( art. 10
si 11) ; Conventia privind drepturile Civile si Politice(art 14) ; Carta Africana a
Drepturilor Omului(art 7) ; Conventia americana a Drepturilor Omului (art 8) ;
Conventia Europeana a Drepturilor Omului(art 6) ;se pot da si alte exemple , si se
poate spune ca toate drepturile clasificate ca” drepturi civile” vin in ajutorul regulii
legii.
(c) Drepturi politice si rolul politiei
207. Drepturile politice descrise mai sus au implicatii in practica si politica
politieneasca. Este necesar sa se ia in calcul rolul politiei in relatie cu drepturile
politice.
208. In multe situatii, politia poate fi vazuta ca un facilizator al drepturilor politice,
permitand oamenilor sa i se alature. Aceasta inseamna ca :
- satbileste o balanta intre ordinea publica si exercitarea, prin indivizi si grupuri , a
drepturilor ;
- mentine impartialitatea, si nu face discriminare intre indivizi, grupuri in exercitarea
drepturilor pe care le are.
209. Mai mult, politia trebuie sa mentina ordinea sociala (linistea) asa incat procesle
politice sa poata fi desfasurate constitutional si in legalitate, fiind insotite de
drepturile politice necesare. Articolul 28 al Declaratiei Universale a Drepturilor
Omului spune :
« orice persoana are dreptul la o oranduire sociala si internationala in carte drepturile
si libertatile expuse in prezenta Declaratie pot fi pe deplin infaptuite »
Mentinerea ordinii sociale este una din importantele functii politienesti.

(d) Precizari speciale legate de alegerile democratice

210. Politia si fortele de securitate joaca un dublu rol in organizarea alegerilor.

Administrarea justitiei in timpul alegerilor necesita o echilibrare pe de o parte, intre
securitatae alegerilor si pastrarea ordinii, si, pe de alta parte, neamestecul si pastrarea
intimitatii drepturilor. Codul etic al functionarilor care implementeaza legea
subliniaza faptul ca autoritatile legii sunt in slujba comunitatii, aceasta insemnand ca
fortele de securitate se straduiesc sa asigure faptul ca toti cetatenii sa beneficiaze de
alegeri liber exprimate.

211.Codul de etica mai subliniaza ca “ functionarii care aplica legea vor respecta si
apara demnitatea umana si vor sustine drepturile omului pentru toate persoanele”
(art.2) , intelegand prin asta nu doar dreptul de a participa la alegeri, ci respectarea
tuturor drepturilor. Agentii de politie care nu respecta drepturile fundamentale pot
crea o atmosfera de natura sa intimideze alegerile si sa corupa onestitatea acestora.
212. In plus, Codul etic le cere functionarilor care aplica lege sa « se opuna si sa
combata orice act de coruptie »(art 7)..Aceasta inseamna datoria de a preveni orice
incercare de frauda electorala, identitate falsa, mita, intimidarea si orice alte acte care
pot afecta autenticitatea rezultatelor alegerilor. Codul afirma şi faptul că funcţionarii
care aplică legea” nu vor comite nici un act de corupţie”(art.7). Acest lucru este
foarte important, dat fiid faptul că politia si fortele de securitae sunt asociate in unele
tari cu organizarea alegerilor. Prin urmare, pentru a se asigura ca fortele de securitate
raman impartiale, rolul politiei in asigurarae securitatii alegerilor este adesea ………
……….
213.
Politia si non-discriminarea

A. Standardele internationale privind non-discriminarea- Detalii pentru prezentare

1. Introducre
225. In Carta Natiunilor Unite, Statele membre reafirma credinta lor in drepturile
fundamentale ale omului, in demnitatea persoanei, si in egalitatea drepturilor dintre
femei si barbate. Ele pledeaza si pentru promovarea si incurajarea respectului
drepturilor omului si libertatilor fundamentale pentru toti fara discriminare sexualla,
rasiala, religioasa sau de limba.
226. Articolul 2 din Declaratia drepturilor omului afirma :
„Fiecare om se poate prevala de toate drepturile si libertatile proclamate in prezenta
declaratie, fara nici un fel de deosebire, ca de pilda deosebirea de rasa, culoare, sex,
limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, de origine natioala sau sociala,
avere, nastere sau orice alte imprejurari.
227. Diverse tratate despre drepturile omului unesc Statele prin respectarea si
apararea, fara discriminare, a tuturor drepturilor prezentate in aceste tratate. De
exempu, articolul 2, paragraful 1 din Conventia internationala privind drepturile
civile si politice afirma :
„Statele parti la prezenta Conventie se angajeaza sa respecte si sa garanteze
tuturor indivizilor care se gasesc pe teritoriul lor si tin de competenta lor drepturile
recunoscute în prezenta Conventie, fara nici o deosebire, în special de rasa, culoare,
sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, origine nationala sau sociala,
avere, nastere sau întemeiata pe orice alta împrejurare.”

228. Din moment ce Statele se confrunta sau nu cu obligatiile lor legale

internationale in exercitarea actiunilor autoritatilor, este important ca functionarii din
politie sa inteleaga si sa respecte principiul de baza al nediscriminarii. Mai mult, este
important pentru functionarii din politie sa inteleaga prevederile drepturilor
internationale ale omului, si ale legislatiei interne, care urmareste efectul acestui
principiu de baza.
229. Acest capitol trateaza standardele internationale privind non-discriminarea , cu
referire la procesul aplicarii legii si mentinerii ordinii.

2. Aspecte generale privind non-discriminarea

(a) Principii fundamentale
230. Non-discriminarea este un principiu fundamental - esential apararii si
promovarii drepturilor si libertatilor omului. Toate persoanele au drepturi egale si
inalienabile. Acestea deriva din demnitatea si valoarea persoanelor, si sunt drepturi
universale.
231. Cele trei principii fundamentale asociate non-discriminarii sunt :
- egalitatea drepturilor ;
- inalienabilitatea drepturilor ;
- universalitatea drepturilor.
(b) Precizari specifice privind non-discriminarea
232. Urmatoarele precizari au relevanta pentru aplicarea legii si pentru politie in
general:
(i) Dreptul de a fi rescunoscut ca persoana in fata legii
233. Acest drept este subliniat in articolul 6 in Declaratia universala privind
drepturile omului, care spune:
„Fiecare om are dreptul sa i se recunoasca pretutindeni personalitatea juridica".
In termini identici este afirmat in Conventia despre drepturile civile si
politice(art.16); si in Conventia Americana privind drepturile omului(art.3). Articolul
5 al Cartei africane despre drepturile omului garanteaza dreptul la recunoasterea
statutului legal.
234.Acest dreptul se aplica “tuturor”, si recunoasterea persoanei in fata legii este
esentiala intr-un sistem in care drepturile omului ofera protectie prin intermediul
legii. Privarea de acest drept poate duce la privarea de alte drepturi. El afirma ca toti
cetatenii unui stat trebuie tratati in mod egal in fata legii.
(ii) Dreptul egalitatii in fata legii
235. Acest drept este stipulate in art. 7 al Declaratirei universale a omului, care
spune: „Toti oamenii sunt egali in fata legii si au, fara nici o deosebire, dreptul la o
protectie egala impotriva oricarei discriminari care ar viola prezenta declaratie si
impotriva oricarei provocari la o asemenea discriminare".
236. Conventia internationala privind drepturile civile si politice contine precizari
similare, sic ere legii sa interzica discriminarea de orice fel, de rasa, sex, limba si
religie(art.26);Carta Africana spune ca fiecare individ trebuie sa fie egal in fata legii
si sa beneficieze de protectie egala din partea legii(art.3); Conventia Americana
afirma acelasi lucru, dar adauga ca “indreptatirile” trebuie sa fie facute fara
discriminare.(art. 24).
237. Aceste precizari sunt semnificative in termeni politienesti, adica politia trebuie
sa asigure protectie egala tuturor celor care aplica legea. Nu trebuie sa fie
discriminare in aplicarea legii.
(iii) Dreptul la un proces correct/onest
238. Acest drept este stipulat art. 10 al Declaratiei universale, care spune :
„Orice persoana are dreptul in deplina egalitate de a fi audiata in mod echitabil de
catre un tribunal independent si impartial care va hotari fie asupra drepturilor si
obligatiilor sale, fie asupra temeiniciei oricarei acuzari in materie penala indreptata
impotriva sa".
239. Conventia internationala privind drepturile civile si politice(art.14) ;Carta
africana privind drepturile omului(art.7), Conventia americana privind drepturile
omului(art.8) si Conventia europeana privind drepturile omului(art.6) garanteaza
dreptul la un proces corect. Mai mult, ele stipuleaza faptul ca acest drept trebuie
aplicat « tuturor persoanelo », sau « fiecarui individ », sau « fiecarei persoane »,
sau « oricui ».
240. In timp ce aceste precizari impun obligatii curtilor si sistemelor legale in
general, este important de reamintit faptul -comportamentul ilegal, lipsit de etica sau
discriminator al politiei in aplicarea legii poate submina dreptul la un proces onest.
Pentru a fi un proces onest, curtile de justitie trebuie sa ia in calcul dovezile care sunt
adevarate si impartiale, si care au fost obtinute prin mijloace etice si legale. Aceasta
este una din conditiile necesare unui proces onest pentru toti.
(iv) Dreptul la accesul egal la serviciile publice
241. Acest drept este legat de dreptul oricarei persoane de a face parte din guvernul
tarii si dreptul la vot in alegeri. Este exprimat in art.21, paragraful 2, al Declaratei
universale a omului :
„Orice persoana are dreptul de acces egal la functiile publice din tara sa".
242. Articolul 25© al Conventiei internationale privind drepturile civile si politice
spune ca orice persoana trebuie sa aiba acces « in termenii generali ai egalitatii » la
serviciul public din tara sa. Acest drept este asemanator aparat de Carta africana
privind drepturile omului(art 13) si de Conventia americana privind drepturile
omului.(art23).Toate aceste articole subliniaza drepturile de a lua parte la treburile
politice ale unui stat, sau la alegeri libere.Aceste drepturi trebuie urmate fara
discriminarepentru « fiecare cetatean ».
243. « A face politie » este o functie in serviciul public. Fiecare cetatean care are
calificarea necesara si doreste, trebuie sa aiba posibilitatea sa aiba aceasta functie.
Accesul la serviciul public al unei tari trebuie sa se bazeze pe aceste cerinte :
calificare, apitidine si competenta. Nu trebuie facuta nici o abatere de rasa, culoare
sau sex.
(v) Indemnul la discriminare
244. Articolul 20, paragraful 2, al Conventiei privind drepturile civile si politice
spune : „Orice indemn la ura nationala, rasiala sau religioasa care constituie o incitare
la discriminare, la ostilitate sau la violenta este interzis prin lege.”
245. Asa cum s-a aratat mai sus, articolul 7 al Declaratiei universale a drepturilor
omului prezinta dreptul la protectie egala impotriva oricarei discriminari in
incalcarea Declaratiei si impotriva oricarei incitari la discriminare.
246. Prevederile Conventiei si ale Declaratiei Universale au implicatii clare in
aplicarea legii , statele adopta legile tinand cont de acele prevederi, in timp ce politia
are responsabilitatea de a pune in aplicare aceste legi.
247. Data fiind seriozitatea cu care sunt privite actele care contravin acestor
legi,efectele lor asupra drepturilor omului , si posibilitatea de a se incita la
discriminare,ostilitatea sau violenta pot duce la tulburarea ordinii publice, iar politia
trebuie sa raspunda prompt si eficient la aceste turbulente.
(vi) Derogari de la anumite obligatii in situatii de urgenta.

248. Articolul 4 al Conventiei Internationale privind drepturile civile si politice

permite statelor sa ia masuri de derogare de la obligatiile lor in situatii de urgenta
care pot pune in pericol viata natiunii.O stare de urgenta trebuie proclamata in mod
oficial, si masurile de derogare trebuie limitate strict la cele cerute de situatiile de
urgenta.
Mai mult, aceste masuri :
- nu trebuie sa fie in neconcordanta cu alte obligatii ale statului ;si
- nu trebuie sa implice discriminarea rasiala, de culoare, sex, limba,religie sau origine
sociala.
Nu trebuie sa se faca nici o derogare de la anumite articole,de la cele care apara
dreptul la viata si interzic tortura si proaste tratamente.
249. Precizari asemanatoare sunt facute in articolu 27 din Conventia americana
privind drepturile omului.
250. Necesitatea ca masurile de derogare sa fie non-dicriminative este de o deosebita
importanta. Starile de urgenta publice sunt mai ales pe timpul dezordinilor si
tensiunilor civile. In astfel de situatii< guvernul poate, de exemplu,sa acorde puteri
mai mari politiei facandu-se astfel derogari de la precizarile care apara dreptul la
viata si securitatea persoanei. Exercitiul ilegal sau discriminator al politiei pe timpul
dezordinilor si tensiunilor civile poate fi un factor semnificativ in agravarea acesto
dezordini si tensiuni.
251.Problema masurilor de derogare este dezbatuta pe larg in cap.XV in Dezordinea
cicila, starile de urgenta si conflictele armate.
© Precizari din instrumente relevante pentru aplicarea legii
(i) Codul de conduita al functionarilor care aplica legea
252. Articolele 1, 2 si 8 din Cod sunt relevante pentru problema non-discriminarii.
253. Articolul 1 le cere functionarilor care aplica legea sa slujeasca comunitatea si sa
apere toate persoanele de actele ilegale. Articolul 2 le cere sa apere demnitatea
umana sis a sustina drepturile omului. Art 8 pledeaza pentru respectarea legii si a
Codului de conduita.
254. Referirile la « toate persoanele » in art 1 si 2 exclud problema discriminarii, iar
precizarile art 8 spun ca orice masuri stipulate in legea care interzice discriminarea, si
acelea din Codul de Conduita trebuie sa tina seama de acestea.
(ii) Principiile de baza in folosirea si uzul armelor de foc de catre functionarii care
implementeaza legea
255.Principiul 5 al acestui instrument se refera la acele situatii in care se folosesc
forta si armele de foc de catre functionarii publici.
256. Principiul 5 (b) le cere politistilor sa reduca pagubele si vatamarile corporale, sa
respecte si sa apere viata. . Principiul 5 (c) le cere politistilor sa se asigure ca
ajutorul medical este acordat oricarei persoane ranite in cel mai scurt timp. Asta
inseamna ca li se cere tuturor sa respecte viata- si sa acorde ajutor medical.Nota
autorului :Acest instrument este detaliat in cap XIV despre folosirea fortei si a
armelor de foc.
(iii) Principiile de baza privind protectia tuturor persoanelor de orice forma de
detentie sau arest
257. Principiul 1 spune ca toate persoanele aflate in stare de detentie sau arest trebuie
tratate cu respectarea demnitatii umane.
258. Principiul 5, par1, stipuleaza ca Principiile trebuie aplicate in cazul tuturor
persoanelor aflate pe teritoriul unui stat, fara nici un fel dediscriminare : rasa,
culoare, sex, limba, religie sau opinii politice, origine etnica sau sociala,
nationalitate, proprietate, nastere sau alte situatii. Totusi, par2 mai adauga o conditie
importanta :
„Măsurile prevăzute de lege anume pentru apărarea drepturilor şi statutului femeilor
în special al celor gravide şi celor care alăptează copii, copiilor şi minorilor,
bătrânilor, persoanelor bolnave şi handicapate, nu trebuie să fie considerate ca mai
puţin importante şi trebuie să li se acorde o atenţie deosebită. Necesitatea aplicării lor
sau măsurile necesare de întreprins trebuie să fie mereu subiectul revizuirilor şi
reînnoirilor din partea autorităţilor judiciare.”

(iv) Declaraţia principiilor de bază privind justiţia în cazurile crimelor şi abuzului de

putere

259.Asa cum a prezentat Adunarea Generala in rezolutia 40/34 din 29 noiembrie

1985, prin care s-a adoptat aceasta Declaratie:
„... victimele crimelor şi abuzului de putere, familiile si martorii acestora, trec prin
aceleasi stari cand asista la judecarea infractorilor.”

260. Parag 3 al Declaratiei spune ca precizarile acestui instrument trebuie aplicate in

cazul tuturor persoanelor, fara nici o deosebire. Mai adauga la diferentele
commune(rasa, culoare,sex, etc.) – “credinte sau practici culturale” si
‘’’invaliditatea’’
Acest instrument este detaliat in cap XIX privind Protectia si Reabilitarea Victimelor.
(v) Declaratia privind protectia tuturor persoanelor de la tortura si alte tratamente
degradante sau pedepse
si Conventia impotriva torturii si a altor tratamente degradante sau pedepse
261. Sunt capitole introductive la ambele instrumente care arata ca, in corcondanta cu
principiile exprimate in Carta Natiunilor Unite,recunoasterea drepturilor egale si
inalienabile pentru toti membrii unei familii este baza libertatii, pacii si dreptatii
lumii.
262. Mai mult, ambele instrumente contin precizari(art 8 din Declaratie ; art 13 al
Conventiei) care concorda cu orice individ care pretinde ca a fost supus torturii
obligat are dreptul de a se plange autoritatilor competente ale statului.
Ambele instrumente sunt detaliate in cap XIII privind Detentia.

(d) Discriminarea si Rasa

263. Sunt doua instrumente care trateaza discriminarea rasiala.
(i) Declaratia Natiunilor Unite pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare
rasiala
264.
Articolul 1 arata ca discriminarea intre fiintele umane tinand cont de rasa, culoare sau
origine etnica este o infractiune adusa demnitatii umane si va fi privita ca o negare a
principiilor Cartei Natiunilor Unite, ca o incalcare a drepturilor omului si libertatilor
fundamentale proclamate in Declaratia Universala a Drepturilor Omului, ca un
obstacol la prietenia si relatiilor pasnice intre natiuni si ca un fapt capabil de
perturbare a pacii si securitatii intre oameni.
265. Articolul 2, para 2, afirma ca nici un stat nu va incuraja,sustine si oferi ajutorul
sau, prin actiuni ale politiei, pentru discriminarea de rasa, culoare sau origine
etnica,.266. Articolul 7 spune ca oricine este egal in fata legii, are parte de tratament
egal din partea legii,statul apara persoana de orice vatamare, protejeaza impotriva
oricarei discriminari(de rasa, culoare,sau origine etnica).
267. Articolul 9, para 2, spune ca orice incitare la acte de violenta impotriva
persoanelor de alta culoare sau origine etnica va fi pedepsita de lege.
(ii) Conventia internationala privind eliminarea tuturor formelor de discriminare
rasiala
268. discriminarea rasiala este definita in art 1 ca :
„...orice deosebire, excludere, restrictie sau preferinta intemeiata pe rasa, culoare,
ascendenta sau origine nationala sau etnica, care are ca scop sau efect de a
distruge sau compromite recunoasterea, folosinta sau exercitarea, in conditii de
egalitate, a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale in domeniile
politic, economic, social si cultural sau in oricare alt domeniu al vietii
publice.”
269. Articolul 2, statele membre trebuie sa condamne discriminarea rasiala si sa duca
o politica de eliminare a acesteia indifferent de tipul ei.
270. Art 5, statele membre trebuie sa garanteze dreptul fiecarei persoane, la egalitate
in fata legii fara a se tine cont de rasa, culoare, natiune sau origine etnica. Acestea
includ:
- dreptul la tratament egal in justitie ;
- dreptul la securitate si protectie din partea statului impotriva violentei si
vatamarilor corporale, din partea functionarilor guvernamentali sau de orice alt
individ, grup sau institutie.
(i) Declaratia Universala a drepturilor omului
272. Libertatea de religie este protejata de art 18 astfel:
„Orice om are dreptul la libertatea gandirii, de cunostinta si religie; acest drept
include libertatea de a-si schimba religia sau convingerea precum si libertatea de a-si
manifesta religia sau convingerea, singur sau impreuna cu altii, atat in mod public cat
si privat, prin invatatura, practici religioase, cult si indeplinirea ritualurilor".
Este aparata si se Conventia Internationala privind drepturile civile si politice(art
19) ; Carta africana privind drepturile omului(art 8), Conventia americana privind
drepturile omului(art 12), si Conventia europeana privind drepturile omului(art 9).
(ii) Declaratia eliminarii tuturor formelor de intoleranta si discriminare bazate pe
religie sau credinta
273.Art 1, dreptul la liberatatea religiei este aparata in aceeasi termeni de art 18 al
Declaratiei Universale a drepturilor omului.
274. Artic 2 spune ca nimeni nu trebuie se fie discriminat religios sau din punct de
vedere al credintei de stat, institutie, sau grupuri de persoane.
275. Discriminarea religioasa este condamnata in art 3 ca un afront adus demnitatii
umane si o incalcare a drepturilor si libertatilor proclamate de Declaratia universala.
276. Articolul 4 spune ca statele trebuie sa ia masuri eficiente de a preveni si elimina
discriminarea religioasa, si ca abroga legislatia, unde este necesar , pentru a interzice
orice astfel de discriminare.
(f) Discriminarea si femeile
277. Sunt 2 instrumente care se refera la discriminarea femeilor.
(i) Declaratia de eliminare a discriminarii femeilor
278. Articolul 1 condamna discriminarea femeilor ca pe o infractiune adusa
demnitatii umane.
279. Art 2 cere legilor existente care fac discriminari la adresa femeilor trebuie
abolite.
280. Art 10 spune masurile care trebuie luate pentru a se asugura drepturile egale ale
femeilor cu barbatii in viata sociala si economica.In particular, se refera la dreptul la
pregatire vocational, drep[tul la munca, dreptul de a opta pentru o profesie, si la
dreptul pentru o perfectionare profesionala si vocationala.
(ii) Conventia referitoare la eliminarea tuturor formelor de discriminare a femeilor

281. Discriminarea femeilor este definita ca:

„...discriminarea faţă def emei vizează orice diferenţiere, excludere sau restricţie
bazată pe sex, care are drept efect sau scop să compromită ori să anihileze
recunoaşterea, beneficiul şi exercitarea de către femei, indiferent de starea lor
matrimonială, pe baza egalităţii dintre bărbat şi femeie, a drepturilor omului şi
libertăţilor fundamentale, în domeniile politic, economic, social, cultural şi civil, sau
în orice alt domeniu.”
282.In art 2, statele condamna discriminarea femeilor si se asigura ca autoritatile si
institutiile publice actioneaza conform obligatiilor care apara drepturile femeilor.
283. Art 11, para1(b) , statele trebuie sa se asigure ca femeile au aceleasi drepturi de
angajare ca si barbatii, incluzand sicriteriile de selectie pentru angajare.
(g) Discriminarea si copiii
284. Sunt 2 instrumente care se refera la acest lucreu.
(i) Conventia internationala referitoare la drepturile politice si civile
285.Art. 24, para 1, spune ca :
«…Orice copil, fără nici o discriminare întemeiată pe ras, culoare, sex, limbă, religie,
origine naţională sau socială, avere sau naştere, are dreptul din partea familiei sale, a
societăţii şi a statului la măsurile de ocrotire pe care le cere condiţia de minor.”
(ii) Conventia despre drepturile copilului
286. La fel ca toate instrumentele internationale despre drepturile omului, despre
drepturile egele si inalienabile ale tuturor membrilor unei familii se face referire in
paragrafele de inceput.
287. Art 1, spune : « prin copil se intelege orice fiinta umana sub varsta de 18 ani,
exceptand cazurile in care legea aplicabila copilului stabileste limita majoratului sub
aceasta varsta”.
288. art 2 spune ca : 1. Statele parti se angajeaza sa respecte si sa garanteze drepturile
stabilite in prezenta conventie tuturor copiilor din jurisdictia lor, indiferent de rasa,
culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau alta opinie, de nationalitate,
apartenenta etnica sau originea sociala, de situatia materiala, incapacitatea fizica, de
statutul la nastere sau de statutul dobandit al copilului ori al parintilor sau al
reprezentantilor legali ai acestuia.
2. Statele parti vor lua toate masurile de protejare a copilului impotriva oricarei
forme de discriminare sau de sanctionare pe considerente tinand de situatia juridica,
activitatile, opiniile declarate sau convingerile parintilor, ale reprezentantilor sai
legali sau ale membrilor familiei sale.

(h) manifestari particulare de discriminare

289. Acestea sunt genocidul,sclavia si apartheid-ul, care sunt tratate in cele ce
urmeaza.
290. Genocidul este definit in art 2 al Conventiei despre prevenirea si pedepsirea
genocidului ca:...orice act comis cu intentia de a distruge o natiune, grup etnic, rasial
sau religios astfel:
(a) prin uciderea membrilor grupului
(b) prin cauzarea de vatamari psihice si fizice grupului
(c) prin crearea de conditii rele de viata
 (d) prin impunerea de reguli anti- reproducere
(e) prin luarea copiilor dintr-un grup si ducerea acestora in alt grup.
291. Art IV al Conventiei spune ca persoanele responsabile de genocid trebuie
pedepsite indiferent daca sunt persoane de conducere,functionari publici sau
persoane comune.
292. Sclavia este interzisa in art 4 al Declaratiei universale: „Nimeni nu va fi tinut in
sclavie, nici in servitute; sclavajul si comertul cu sclavi sunt interzise sub toate
formele lor." Este interzisa si in Carta africana-art 5, Conventia americana art 6, si in
Conventia europeana art 4.
293. Exista o Conventie despre sclavie care contine precizari despre prevenirea si
suprimarea sclaviei, un Protocol care corijeaza aceasta conventie, si o Conventie
suplimentara despre abolirea sclaviei.
294. Apartheid-ul este clasificat ca o crima impotriva umanitatii la care se face
referire in Conventia internationala despre suprimarea si pedepsirea apartheid-ului.
295.Aceasta conventie este un instrument detaliat care se refera la prevenirea si
abolirea apartheid-ului.
296.Crima aprtheid-ului este definita in art 2. El include si un numar de acte
comise cu scopul de a instaura si mentine starea de dominatie a unui grup
asupra altui grup rasial si de asuprire a acestuia.

3. Concluzii

297.Non-discriminarea este un aspect fundamental despre prevenirea si

promovarea drepturilor omului, este important pentru aplicare legii si pentru
„a face politie”intr-un mod etic, legal si democratic.
298.Acest capitol a pus accentul pe elementele de non-discriminare semnificative
politicii de politie si comenzii si a management-ului organizatiilor de politie.
C. Standarde internationale privind non-discriminarea- aplicatie practica
Toti functinarii de politie
- se familiarizeaza cu comunitatea in slujba careia se afla.Se intalnesc
cuconducatorii si reprezentatii comunitatilor
- participa(patruland) la activitatile comunitatii
- resping stereotipurile si reprosurile la adresa comunitatii si a politiei
- participa la programele de pregatire
- se adreseaza membrilor comunitatii pe care o slujesc , pentru a le asculta
nevoile, plangerile si sugestiile. Trebuie sa fie sensibili si responsabili.
Cei din comanda
- să organizeze cursuri de pregătire pentru a sensibiliza poliţia în legătură cu
importanţa relaţiilor etnice şi aplicarea legii fără nici o discriminare,
- să dezvolte relaţii între membrii unei comunităţi,

2. Exerciţii ipotetice
Exerciţiul 1.
 Pentru acest exerciţiu imaginaţi-vă că o nouă lege care să menţină şi să
controleze ordinea publică a fost promulgată în ţara dumneavoastră. Conţine
precizările care stabilesc că vor fi considerate infracţiuni următoarele:
- cuvintele, scrierile sau comportamentul care să întărâte orice grup religios,
etnic,
- cuvintele jignitoare, scrierile sau comportamente care pot provoca violenţa
împotriva indivizilor care sunt membrii unui grup religios sau etnic.
Faceţi parte din grupuri cărora li s-a dat următoarea temă: „gândiţi-vă că noua lege
duce la infracţiuni împotriva unei rase şi unui abuz împotriva acesteia”
1) faceţi recomandări şefului dumneavoastră despre aceste infracţiuni,
2) pregătiţi-vă o scurtă prezentare care să reamintească funcţionarilor din poliţie
despre acţiunile lor imparţiale şi fără discriminare,
3) alcătuiţi lucrări despre două noi infracţiuni pe care aplicarea legii le creează.

Exerciţiul 2.
Vi s-a cerut să faceţi o lectură funcţionarilor din poliţie nou angajaţi despre
„non-discriminare şi aplicarea legii”
1) stabiliţi-vă notiţe de lectură,
2) subliniaţi principii şi precizări despre legea internaţională a drepturilor omului,
şi subliniaţi-vă precizările legii din ţara dumneavoastră la care faceţi referire,
3) faceţi un sumar despre această temă, ca un funcţionar de poliţie cu experienţă,
ce sunteţi, pentru cei nou angajaţi,

3. TEME DE DISCUŢIE
1. Când vorbim despre non-discriminare, care este importanţa principiului:
„toate fiinţele umane sunt născute libere şi au drepturi egale”?
2. Enumeraţi căile prin care un stat îşi îndeplineşte obligaţiile pentru a asigura
drepturile omului tuturor indivizilor de pe teritoriul acelui stat fără nici o
discriminare de rasă, sex, religie, culoare.
3. Enumeraţi căile prin care poliţia poate ajuta statul în a-şi îndeplini
obligaţiile pentru respectarea drepturilor omului fără nici o discriminare.
4. Luaţi în calcul apărarea legii pentru toate persoanele şi enumeraţi
implicaţiile acestui drept în exercitarea misiunilor poliţiei.
5. Convenţia internaţională despre drepturile politice şi civile (art. 20) face
referire la libertatea de opinie şi expresie „free speech”.
6. Convenţia privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva
femeilor (art.11) cere statelor să se asigure că femeile au aceleaşi oportunităţi de
angajare ca şi bărbaţii.
7. Declaraţia universală a drepturilor omului (art. 6) cere ca orice persoană să
fie tratată în mod egal în faţa legii. Care sunt pericolele unui individ care nu are statut
legal „ca persoană în faţa legii”?
8. De ce este importantă promovarea şi protecţia drepturilor omului pentru
acele drepturi în care sunt privite ca fiind inalienabile şi universale?
9. În timp ce cele mai multe forme de discriminare împotriva unor persoane
sunt încălcări ale drepturilor omului, discriminarea care favorizează anumite
categorii de oameni (femei şi copii) este uneori încurajată. În ce situaţii de aplicare a
legii este această formă „pozitivă” de discriminare relevantă şi necesară?
10. Alcătuiţi un articol despre codul de disciplină al poliţiştilor care tratează
discriminarea ca pe o infracţiune.

PARTEA A -III- A

ÎNDATORIRILE POLIŢIŞTILOR

A. Standardele internaţionale privind investigaţiile poliţieneşti.

1. Introducere
299. Investigaţiile sunt un pas esenţial pentru justiţie. Asta înseamnă că aceia acuzaţi
de infracţiuni pot fi aduşi în justiţie .şi li se poate dovedi nevinovăţia sau vinovăţia.
300. Scopul acestui capitol este de a privi aceste investigaţii ca pe o activitate
distinctă de poliţie. Astfel standardele internaţionale despre drepturile omului vor fi
luate în considerare în investigaţiile poliţieneşti.
301. În timpul unei investigaţii, poliţia poate exercita puterea arestului. Această
putere poate fi exercitată doar când este necesar şi când există o autoritate legală,
care să facă acest lucru. Cei suspecţi de crimă pot fi deţinuţi. Ei trebuie trataţi uman.
Se poate face uz de forţă pentru a aresta sau deţine un suspect. Se poate aplica forţa
doar când este necesar.
302. Pentru ca o investigaţi care să ţină cont de principiile etice, trebuie să respecte
drepturile şi demnitatea omului. Mai mult trebuie să ţină cont şi de principiul non-
discriminării.

2. Aspecte generale despre drepturile omului şi investigaţiile poliţieneşti.

a. Principii fundamentale:
303. Scopul unei investigaţii poliţieneşti este de a aduna dovezi, de a identifica
presupuşii autori ai infracţiunilor, şi de a prezenta aceste dovezi în faţa curţii astfel
încât vinovăţia sau nevinovăţia să poată fi demonstrată. Principiile fundamentale care
rezultă din standardele internaţionale despre drepturile omului sunt.
- prezumţia de nevinovăţie a tuturor persoanelor acuzate,
- dreptul la un proces cinstit pentru toate persoanele acuzate,
- respectarea demnităţii, onoarei şi intimităţii persoanelor acuzate.

b. Precizări specifice despre investigaţii

304. Principiile de mai sus se regăsesc în instrumentele despre drepturile omului care
garantează dreptul de a fi presupus nevinovat până când se dovedeşte nevinovăţia,
garantând dreptul la un proces corect, şi interzicând amestecul în intimitatea acestora.
(i) prezumţia de nevinovăţie
305. Acest drept este în articolul 11, para1. din Declaraţia universală a drepturilor
omului „Orice persoana acuzata de comiterea unui act cu caracter penal, are dreptul
sa fie presupusa nevinovata, pana cand vinovatia sa va fi stabilita in mod legal in
cursul unui proces public in care i-au fost asigurate toate garantiile necesare apararii
sale".
306. De aici rezultă:
(a) vinovăţia sau nevinovăţia poate fi stabilită doar de curtea de justiţie în urma unui
proces în care persoana acuzată a beneficiat de toate drepturile necesare apărării sale.
(b) dreptul de a fi considerat nevinovat până la stabilirea nevinovăţiei este
fundamental într-un proces corect, cinstit.
307. Prezumţia de nevinovăţie are următoarea implicare în procesul de investigaţie:
toate persoanele care sunt cercetate vor fi tratate ca persoane nevinovate, fie că sunt
arestate sau deţinute, sau sunt cercetate în stare de libertate.
(ii) dreptul la un proces corect.
308. Acest drept este stipulat în articolul 10 al Declaraţiei universale a drepturilor
omului „Orice persoana are dreptul in deplina egalitate de a fi audiata in mod
echitabil de catre un tribunal independent si impartial care va hotari fie asupra
drepturilor si obligatiilor sale, fie asupra temeiniciei oricarei acuzari in materie
penala indreptata impotriva sa".
309. pentru ca o persoană să aibă parte de atenţie deplină din partea curţii, întreaga
investigaţie trebuie să fie făcută în mod etic şi în concordanţă cu regulile legale.
Trebuie respectate:
- adunarea dovezilor,
- intervievarea suspecţilor,
- jurământul de declarare a adevărului în faţa curţii.
310. Precizările acestea includ un număr minim de garanţii necesare respectării
dreptului la un proces corect.
(iii) garanţii minime pentru un proces corect.
311.
a. De a fi informat prompt şi în detaliu despre acuzaţiile care se aduc
- el sau ea trebuie să fie informaţi imediat despre motivul arestării,
- el sau ea trebuie să fie informaţi despre acuzaţiile care se aduc după arestare.
312. Când o persoană care este subiect al unei investigaţii nu a fost arestată, acea
persoană trebuie să fie informată cât mai curând posibil de acuzaţiile cu care trebuie
să se confrunte.
313. Natura investigaţiei poate afecta perioada de timp în care o persoană poate fi
informată despre acuzaţiile care i se aduc. În cazurile mai complicate aceasta poate
dura mai mult decât în cazurile mai simple. Totuşi, standardele minime rămân
aceleaşi: persoana trebuie informată cât mai curând posibil. b. De a fi judecat fără
amânare.
314. Aceasta înseamnă că investigaţia trebuie făcută cât mai repede şi cât mai eficient
posibil.
315. Complexitatea cazului poate afecta timpul în care o persoană acuzată este adusă
în proces. De asemenea disponibilitatea martorilor şi comportamentul persoanei
investigate pot afecta durata investigaţiei.
316. Modul în care se desfăşoară investigaţia nu trebuie să cauzeze respectarea
acestor reguli.
c. De a examina martorii împotriva persoanei acuzate.
317. Prima parte a acestor garanţii se referă la modul în care se desfăşoară un proces,
iar a doua parte la implicaţiile investigaţiei.
318. În timpul unei investigaţii poliţia poate întâlni martori la infracţiune ale căror
declaraţii nu pot incrimina persoane investigate.
319. Pe de altă parte, astfel de declaraţii pot doar ajuta acest caz fără însă a duce la
rezolvarea lor.
d. De a nu fi obligat să depună mărturie împotriva sa, sau să declare vinovat.
320. În timp ce aceasta apără o persoană în timpul unui proces, poate şi să afecteze
investigaţia atunci când suspectul este cercetat de poliţie.
321. Sunt anumite reguli pe care trebuie să se ţină seama în timpul unei investigaţii
prezentate în capitolul al 13-lea.
(iv) Amestecul în intimitatea unei persoane.
322. Intimitatea. Onoarea şi reputaţia unui individ sunt apărate de art. 12 al
Declaraţiei universale a drepturilor omului „Nimeni nu va fi supus la imixtiuni
arbitrare in viata sa personala, in familia sa, in domiciliul lui sau in corespondenta sa,
nici la atingeri aduse onoarei si reputatiei sale. Orice persoana are dreptul la protectia
legii impotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri".
323. Declaraţii asemănătoare se întâlnesc şi în Convenţia americană (art.11) despre
drepturile omului, în Convenţia europeană despre drepturile omului (art.8).
324. Implicaţiile acestor declaraţii sunt clare:
- percheziţiile – corporale, la domiciliu, mijloace auto şi,
- interceptarea – corespondenţei, mesajelor telefonice
trebuie să fie legale.
325. Protecţia intimităţii este întărită de articolul 4 al Codului etic al funcţionarilor
care aplică legea. În el se stipulează faptul că prin natura îndatoririlor lor, funcţionarii
de poliţie pot obţine informaţii care pot răni reputaţia unei persoane. Adică aceste
informaţii trebuie manevrate cu grijă şi nu trebuie folosite în alte scopuri decât cele
legale.
326. Dezvăluirea informaţiilor confidenţiale încalcă prevederile Declaraţiei
universale şi ale Convenţiilor americane şi europene.
(c) aspecte tehnice ale investigaţiilor.
327. Investigaţia care trebuie să respecte demnitatea umană şi principiul legalităţii
depinde de:
- disponibilitatea resurselor ştiinţifice şi tehnice , şi de inteligenţa cu care sunt
folosite aceste resurse,
- aplicarea abilităţilor de bază ale poliţie,
- cunoştinţele investigatorilor şi respectarea regulilor legale şi a standardelor
drepturilor omului.
328. Resursele ştiinţifice şi tehnice includ:
- mijloacele de examinare a scenei unei crime;
- dovezi incriminatoare descoperite la locul faptei, sau alte lucruri ce pot fi
considerate dovezi.
- anumite investigatii pot necesita folosirea calculatorului.
329. abilitati de baza politienesti sunt:
- intervievarea martorilor si suspectilor
- cercetarea diferitelor locaţii cum ar fi spatii deschise, clădiri si vehicule.
330. Cunoştinţele investigatorilor trebuie să includă:
- resursele şi mijloacele necesare abilităţi de bază poliţieneşti,
- puteri legale şi standarde etice.
(d) Managementul informatorilor confidenţiali.
331. acesta este un aspect tehnic al investigaţiei.
332. Informaţiile legate de infracţiune şi infractori date poliţiei de către informatori
confidenţiali sunt importante, şi uneori sunt singurul lucru prin care anumiţi
infractori, în special cei implicaţi într-o infracţiune organizată, pot fi aduşi în justiţie.
333. Totuşi pot fi văzute ca pericole în acest proces următoarele:
a. informatorii confidenţiali sunt adesea ei înşişi infractori, sau foarte apropiaţi
acestora,
b. informaţiile sunt vândute pentru bani sau alte scopuri,
c. tranzacţiile între poliţişti şi informatori sunt făcute în secret.
334. Pericolele acestui proces sunt:
a. un informator poate exploata o situaţie astfel încât să poată comită o infracţiune şi
să evite descoperirea ei;
b. un informator îi poate încuraja pe alţii să comită infracţiuni pentru a obţine bani
pentru furnizarea de informaţii despre acea infracţiune;
c. un funcţionar de poliţie îl poate determina pe un informator să încurajeze alte
persoane să comită o infracţiune pe care poliţistul apoi le poate descoperi cu scopul
de a-şi arăta eficacitatea;
d. un poliţist poate fi corupt.
335. Instituţiile care aplică legea stabilesc reguli ce trebuie urmate în relaţiile dintre
poliţişti şi informatori
2. Exerciţii ipotetice
Exerciţiul 1.
Investigaţiile de poliţie includ adunarea informaţiilor. Aceasta se poate face
prin mijloace tehnice (interceptarea conversaţiilor telefonice) sau prin mijloace
tactice (folosirea informatorilor confidenţiali). De exemplu când nu se poate evita o
arestare, investigatorii pot fi tentaţi să ignore standardele etice şi legale. Un
investigator se poate să încalce standardele într-o anumită situaţie pentru a asigura
succesul investigaţiei.
1. Stabiliţi argumentele prin care convingeţi un investigator de faptul că
trebuie respectate standardele etice şi legale.
2. Este vreodată justificată încălcarea unei legi pentru a aplica legea?
3. Dacă sunt aduse argumente care justifică încălcarea legii pentru a se
aplica o lege, cum se împacă acestea cu prezumţia de nevinovăţie a
tuturor persoanelor care sunt suspectate sau acuzate de o infracţiune?
4. Dacă investigatorii sunt tentaţi să încalce standardele etice şi legale, care
sunt implicaţiile investigaţiilor de supervizare şi management?
Exerciţiul 2.
Imaginaţi-vă că sunteţi membrii unui grup însărcinat cu sprijinirea comenzii cu
privire la standardele etice ale investigaţiilor.
1. Elaboraţi un cod de conduită pentru investigatori cu privire la conduita etică a
acestora.
2. Luaţi în calcul sfatul pe care l-aţi da în caz că încălcările acestu-i cod ar forma
baza schimbărilor codului de disciplină poliţienesc, sau dacă acest cod de
disciplină ar trebui să fie distinct de codurile etice. Justificaţi-vă fiecare
concluzie pe care o luaţi.
Exerciţiul 3.
Imaginaţi-vă că secţia dumneavoastră de poliţie investighează o organizaţie
implicată în traficul de droguri. Rezultatele investigaţiei implică faptul că se pot face
cercetări doar prin infiltrarea în organizaţie pentru a obţine dovezi despre activităţile
acestea. Comandantul secţiei tale autorizează această infiltrare dar vrea nişte indicaţii
pentru a se asigura că totul este făcut de o manieră etică şi eficientă.
1. Schiţaţi indicaţiile cerute de comandant.
 2. Ce părere aveţi despre timpul în care se aşteaptă ca funcţionarul de poliţie să
opereze în organizaţia descrisă în scenariul de mai sus.
3. Ar trebui ca funcţionarul desemnat să participe la activităţile organizaţiei, ce
sfat le-aţi da?
Exerciţiul 4.
Ministrul de justiţie vrea să afle recomandări şi sfaturi de la surse despre
interceptarea conversaţiilor telefonice si a corespondentei de catre politie in
investigarea infractiunilor.
1. Stabiliti recomandarile si sfaturile pe care le-ati oferi ca
a. Functionar superior de politie
b. Ca şef a unui grup preocupat de puterile excesive de poliţie şi încălcarea
intimităţii.
2. Elaboraţi un raport pentru ministru care să conţină atât recomandări cât şi
sfaturi
3. Teme pentru discuţie:
1) De ce este important dreptul de prezumţie a nevinovăţiei?
2) Cum contribuie prezumţia de nevinovăţie la respectarea dreptului la un proces
corect.
3) Cum dreptul unei persoane de a fi informată prompt de acuzaţiile care i se aduc
contribuie la respectarea dreptului la un proces corect?
4) De ceste important ca o persoană acuzată de infracţiune să nu fie forţată să depună
mărturie împotriva ei?
5) care sunt calităţile esenţiale ale unui funcţionar de poliţie specializat în
investigarea poliţienească?
6) Descrieţi pe scurt indicaţiile pe care le-aţi oferi unui funcţionar nou angajat despre
cercetarea unei persoane.
7) Descrieţi pe scurt riscurile pe care un funcţionar de poliţie le poate avea în
manevrarea informaţiilor confidenţiale. Cum pot fi reduse aceste riscuri?
8) Ar trebui ca standardele etice care se aplică investigării unei infracţiuni majore să
fie aceleaşi care se aplică în cazul unei investigări a unei infracţiuni minore.
9) Infractorii nu respectă regulile. De ce le-ar respecta poliţia?

CAPITOLUL XII

ARESTUL

Standardele internaţionale privind arestul.

1. INTRODUCEREA
345. A aresta pe cineva înseamnă a-l priva de libertate. În aplicarea legii, scopurile
arestului sunt:
- prevenirea unei persoane de la comiterea, sau continuarea în comiterea unui act ne-
legal,
- a facilita ca o investigaţie să fie dusă la îndeplinire,
- să aducă o persoană în faţa justiţiei pentru acuzaţiile care i se aduc.
346. Indiferent de scopul sau scopurile arestării unei persoane trebuie să existe o bază
legală a arestării şi arestarea trebuie să fie făcută competent.
347. Termenul „arestare” nu este definită în instrumentele despre drepturile omului,
dar este definită în Principiile privind protecţia tuturor persoanelor aflate sub orice
formă de detenţie sau arest.

2. ASPECTE GENERALE DESPRE DREPTURILE OMULUI ŞI AREST

a) Principii fundamentale
348. Principiul libertăţii unui individ este esenţa de la care decurg toate celelalte
drepturi ale omului. Privarea de libertate este o problemă serioasă şi poate fi
justificată numai când este necesar.
b) Precizări specifice privind arestul
349. Sunt diverse precizări în legea internaţională privind drepturile omului care
apără libertatea unei persoane
(i) Interzicerea arestului arbitrar.
350. Această interzicere este stipulată în articolul 9 din Declaraţia universală a
drepturilor omului „Nimeni nu trebuie sa fie arestat, detinut sau exilat in mod
arbitrar".
351. Această interzicere este exprimată şi în articolul 9 para.1 din Convenţia
internaţională privind drepturile politice şi civile „Orice om are dreptul la libertate şi
la securitatea persoanei sale. Nimeni nu poate fi arestat sau deţinut în mod arbitrar.
Nimeni nu poate fi privat de libertatea sa decât pentru motive legale şi în
conformitate cu procedura prevăzută de lege.”
352. Arestul arbitrar este interzis şi de Carta africană (art. 6), Convenţia americană
(art. 7) şi de Convenţia europeană (art.5). fiecare din aceste texte proclamă dreptul la
libertate şi securitate, interzicerea arestului arbitrar şi faptul că bazele pentru
efectuarea unui arest trebuie specificate de lege.
353. Articolul 5 din Convenţia europeană spune că nimeni nu poate fi privat de
libertate cu excepţia cazurilor de arest sau detenţie:
(a) urmându-se ordinul curţii de justiţie,
(b) pentru ne-executarea unui ordin sau neîndeplinirea unor obligaţii prescrise de
lege,
(c) pentru aducerea unei persoane în faţa autorităţii legale competente când se
presupune că aceasta a comis o infracţiune,
(d) pentru aducerea unui minor în faţa autorităţii legale competente,
(e) pentru persoanele care pot răspândi boli infecţioase sau a persoanelor alcoolice
sau dependente de droguri,
(f) pentru prevenirea intrării unei persoane ne-autorizate în ţară.
 Cazurile de mai sus (a) şi (c) ţin de legea şi procedura infracţională, cele de la
(b), (d) şi (e) ţin de protecţia şi controlul social şi cele de la (f) ţin de „detenţia
administrativă”.

354. Procedurile care trebuie urmate in cazurile de arest sunt stabilite in art 9, para 2
si 3, in Conventia internationala despre drepturile politice si civile:
para 2 - ” Orice individ arestat va fi informat, în momentul arestării sale, despre
motivele acestei arestări şi va fi înştiinţat, în cel mai scurt timp, de orice învinuire
care i se aduce.”
para 3 – „Orice individ arestat sau deţinut pentru comiterea unei infracţiuni penale va
fi adus, în termenul cel mai scurt, în faţa unui judecător sau a unei alte autorităţi
împuternicite prin lege să exercite funcţiuni judiciare şi va trebui să fie judecat într-
un interval rezonabil sau să fie eliberat. Detenţiunea persoanelor care urmează a fi
trimise în judecată nu trebuie să constituie regula, dar punerea în libertate poate fi
subordonată unor garanţii asigurând înfăţişarea lor la şedinţele de judecată, pentru
toate celelalte acte de procedură şi, dacă este cazul, pentru executarea hotărârii.”
355. Acestea se regasesc in Conventia Americana despre drepturile omului(art 7,
para4-5) si in Conventia europeana (art 5, para2-3). Nu se aminteste de acestea in
Carta Africana.
356. Patru principii ale Principiilor despre Protectia tuturor persoanelor de orice
forma de detentie si arest se refera la procedurile care trebuie sa urmeze arestului:
Principiul 2- arestul trebuie facut cu respectarea legii si de catre autoritati
Principiul 10- in timpul arestarii, persoanele trebuie informate pentru motivul
arestarii lor.
Principiul 12- trebuie inregistrate motivul arestarii, data la care s-a facut arestarea,
sosirea in costodia politiei si prima infatisare in fata curtii, identitatea functionarilor
care aplica legea implicati si informatiile precise legate de locul de custodie.
Principiul 13-persoanele arestate trebuie informate despre drepturile pe care le au
(iii) Masuri de protectie aditionale
357. Diverse instrumente includ masuri aditionale de protectie necesare
supravegherii procesului arestarii.
358. Art 9, para 4, din Conv despre drept civile si politice spune : « Oricine a fost
privat de libertate prin arestare sau detenţiune are dreptul de a introduce recurs în faţa
unui tribunal, pentru ca acesta să hotărască neîntârziat asupra legalităţii detenţiunii
sale şi să ordone liberarea sa, dacă detenţiunea este ilegala.”
359.Principiul 37 din Principiile despre prevenirea si investigarea executiilor ilegale,
arbitrare si sumare spune < pentru a se preveni acest lucru guvernele vor avea un
permanent control, incluzand un lant de comanda, al tuturor autoritatilor responsabile
de arestare, detentie, luarea in custodie si inchisoare, ca si al acelora autorizate sa
foloseasca uzul de forta si armele de foc<.
(iv) arestarea minorilor
361. Regula 10 din Regulile minime privind administrarea justitiei minorilor
(regulile de la Beijing) spune:
(a) parintii sau tutorii minorilor arestati vor fi instiintati despre arrest
(b) judecatorii sau autoritatile competente sa se gandeasca la problema eliberarii, fara
intarziere;
(c) relatiile dintre functionarii care aplica legea si minori trebuie as fie in concordanta
cu legea , sa evite ranirea acestora.
362. Conventia despre drepturile copilului se refera si la arestul minorilor. Art 37
spune : „... nici un copil sa nu fie privat de libertate in mod ilegal sau arbitrar.
Arestarea, detinerea sau intemnitarea unui copil trebuie sa fie conforma cu legea si
nu va fi decat o masura extrema si cat mai scurta posibil”
(v) Compensatii despre arestul nelegal
363. Art 9, para 5 din Conventia despre drepturile civile si politice se refera la acest
drept.
364. Nu se face nici o referire in Carta africana sau in Conventia americana.
Arestarea nelegala poate fi considerata o eroare de justitie.
(c) Masuri de derogare
366. Guvernele considera necesar si corest sa se limiteze libertatile individuale de
interes public.
368. Un control international poate avea loc asupra actiunilo guvernelor atunci cad
masurile o impun.
369. Sunt drepturi non-derogabile care sunt protejate in toate circumstantele.Ele
variaza tinand cont de prevederilr acestui instrument, dar ele includ :
- dreptul la viata,
- interzicerea torturii,
-interzicerea sclaviei.
370. Problema masurilor de derogare este detaliata in cap XV in Dezordinea civila,
starile de urgenta si conflictele armate .
371. Trebuie subliniat faptul ca masurile de derogare atunci cand sunt luate,
functionarii de politie trebuie sa tina cont de protectiile care trebuie facute pentru
respectarea si promovarea drepturilor omului.
(d) Disparitiile fortate sau involuntare
372. Un asemenea exemplu este in Lucrarea nr 6
373. Acolo unde functionarii de politie sunt implicati in disparitiile fortate , se
incalca o obligatie a politiei , deoareceo astfel de persoana este privata de drepturile
sale.
374. aceste disparitii implica violarea unui numar de drepturi umane fundamentale :
-dreptul la libertate si securitate
- dreptul la tratament uman
- dreptul la viata
375.Daca un functionar de politie este responsabil de disparitii involuntare, el
exercita puteri de arest nelegale si incalca dreptul la libertate si securitate al unei
persoane..ei incalca si standardele de siguranta aditionale ale celor arestati.
376. este responsabilitatea unui functionar care aplica legea sa :
(a) sa previna si sa gaseasca infractiunile legate de disparitiile involuntare
(b) sa se asigure ca alti functionari ca ei nu sunt implicati in astfel de infractiuni.
377. Prin rezolutia 20( XXXVI) din 29 februarie 1980, Comisia drepturilor omului a
stabilit un grup de lucru care se ocupa de disparitiile involuntare, format din experti
care analizeaza astfel de cazuri.
378. Acest grup primeste si examineaza rapoartele despre disparitiile prezentate de
rude sau de organizatii le drepturilor omului.Apoi acest grup informeaza guvenul ,
cerandu-i sa se ocupe de aceste investigatii si sa-i informeze despre rezultatele
investigatiilor.
3. concluzii
379. putere arestului este o putere a politiei. Dreptul la libertate este un drept
fundamental.
380. standardele internationale descrise in acest capitol arata cum poate fi influentata
putere politie de dreptul uman fundamental.politia trebie sa-si cunoasca limitele.se
cunoaste faptul ca uneori indatoririle pot fi exercitate dar si depasite, si drepturile pot
fi respectate sau incalcate.
2.Exercitii ipotetice
Exercitiul 1
Un drept fundamental care este relevant actiunilor functionarilor de politie este
dreptul oamenuilor de a nu fi arestati sau detinmuti in mod arbitrar .
Discutii
(a) Cum este acest drept aparat de constitutia tarii dvs
(b) Eficacitatea unui ghid dat de guvern care sa ajute politia in respectarea acestui
drept
© Eficacitatae unor instructiuni date de superiorii din politie despre puterea arestului,
si despre evitarea arestului arbitrar
(d) Caile prin carte sistemele de supraveghjere pot preveni arestu arbitrar.
(e) Alcatuiti un ghid cu instructiuni pentru personalul din politie, pentru a se sublinia
faptul ca doar arestul legal si numai cand este necesar este eficient.
Exercitiul 2
Luati in calcul prevederile art 9 din Conv despre drept civile si pol(para1-2)
para 1 – « Orice om are dreptul la libertate şi la securitatea persoanei sale. Nimeni nu
poate fi arestat sau deţinut în mod arbitrar. Nimeni nu poate fi privat de libertatea sa
decât pentru motive legale şi în conformitate cu procedura prevăzută de lege.”
para 2 – « Orice individ arestat va fi informat, în momentul arestării sale, despre
motivele acestei arestări şi va fi înştiinţat, în cel mai scurt timp, de orice învinuire
care i se aduce.”
1 Luand in calcul acestea, ce alte masuri de siguranta trebuie luate pentru a apara
oamenii de arestul arbitrar ?
2. Discutati despre faptul daca prevederile legii din tara dvssunt suficiente pentru a
apara oamenii de arestul arbitrar.
3. cum sunt functionarii din poltiei pregatiti despre puterile lor de arest si despre
tehnicile de arest>
4. Discutati despre modul in care pregatirea poate fi imbunatatita astfel incat toate
arestarile sa fie legale si necesare.
Exercitiul 3
Vi se cere sa arestati o persoana care este considerata a fi inarmata si
periculoasa.Aceasta se ascundeintr-o casa cu alte patru persoane. Persoana care va fi
arestata nu stie ca politia stie despre el , si considera casa un loc sigur de ascundere.
In trecut n-a putut fi prins si a facut uz de arma impotriva poltiei.
1. De ce alte informatii aveti nevoie pentru a faceplanul pentru arest cu minim de
risc ?
2 Stabiliti elementele esentiale ale unui plan dea restare a persoanei in mod legal,
eficient si in siguranta> ?
3. Descrieti raportul pe care-l dati poltiei, inainte de operatiunea de arest, despre uzul
de arme ?
4. Ce efect are prezenta celor patru persoane din casa ?
Exercitiul 4.
Dupa o perioada de 6 luni, 5 femei au fost ucise cu brutalitate in orasul dvs. Aceste
crime au fost facute de aceeasi persoana-un barbat- care este maniac sexual.Populatia
este ingrijorata , femeile sunt ingrozite, mass-media face apel la politie.Nu s-a
inregistrat nici un progres in investigatie.
1. Sunt toate acestea suficiente pentru a se ajunge la arestare arbitrara a mai multor
barbati ?
2. Stabiliti argumentele pentru a se creste puteea de arest in aceste conditii.
3. Stabiliti regulile , procedurile si practicile prin care se apara oamenii de arestul
arbitrar in astfel de situatii.
4. Ce alte cai se pot cauta pentru a se intari increderea populatiei si siguranta
acesteia ?

3. Teme de discutie
1. De ce este important dreptul al libertate si securitatea persoenei ?
2.Explicati de ce ne este intotdeauna necesar ca o persoana sa fie arestata chiar si cand avem
puterea legala de a face acest lucru ?
3.Drepturile omului internationale interzic arestul arbitrar.Dati o definitie a arestului
arbitrar.
4. Pe langa puterile obisnuite de a aresta(ex,arestarea persoanelor care au svarsit
infractiuni0, politia poate sa aresteze persoane si pentru prevenirea raspandirii
unor boli infectionase,persoane alcoolice,consumatorii de droguri si
vagabonzii. Credeti ca aceasta este o datorie cu care politia trebuie sa se
confrunte cu toti acesti oameni? Care din aceste categorii de oameni ar trebui
sa preocupe politia? Este intotdeauna necesara arestarea cand se are de-a face
cu aceste persoane?
5. Atat instrumentele internationale despre drepturile omului cat si legile interne
cer ca o persoana arestata sa fie adusa in fata judecatorului. De ce s-au introdus
aceste prevederi?
6. Ce incalcari ale standardelor internationale despre drepturile omului sunt
incalcatecand oamenii sunt victime ale disparitiile fortate sau involuntare?
Ce incalcari ale legii din tara dvs vor fi comise in astfel de situatii?
7. de ce sunt abilitatile interpersonale , in special cele ale comunicarii, importante
atunci cand are loc o arestare?
 8. Se pot insusi aceste abilitati cu succes? Imaginati-va ca vi s-a cerut sa tineti un
curs despre aceste abilitati. Pregatiti o schita a unui proiect despre acest
subiect.
9. faceti o lista a sfaturilor pe care le-ati da unui politist nou angajat despre
eficacitatea arestarilor legale, necesare, bine puse la punct si discrete?
10.Imaginati-va ca o echipa de politisti a trebnuit as aresteze niste suspecti de
crima dupa un plan pus la punct. Ce puncte ati dori sa rediscutati in timpul
unui exercitiu al acestei operatiuni?

CAPITOLUL XIII
DETENTIA
A, Standarde internationale privind detentia
1. Introducere
381. Standardele internationale despre drepturile omului fac o distinctie intre invinuit
si inculpat . Invinuitul este o persoana care este privata de libertate dar care nu a fost
condamnata, iar inculpatul este o persoana este o persoana care a fost privata de
libertate pentru ca a fost condamnata.
382. Toate persoanele private de libertate sunt vulnerabile la comportament
necorespunzator. Femeile si copiii sunt mai vulnerabili.Sunt cunoscute cazurile in
care anumiti invinuiti nu au fost condamnati. Ei sunt considerati nevinovati,
respectandu-de prezumtia de nevinovatie.
383. Politia trebuie sa tina seama de faptul ca trebuie sa se poarte de o maniera
umana, in concordanta cu prevederile care privesc persoanele detinute.Acest lucru
este important atunci cand politia interogheaza persoane care sunt suspecte de
comiterea unei infractiuni.
384. Standardele internationale fac referire la principiile care stabilesc conditiile de
detinere a persoanelor aflate in custodia politiei.
2. aspecte generale privind drepturile omului pe timpul detentiei
(a) Principii fundamentale
385. Oamnenii sunt detinuti respectandu-se puterile de arest ale poltiei, sau urmand
decizia judecatorului sau a autoritatii legale, prin care s-a decis ca pot fi retinute de
politie.
386. Detinutii sunt o categorie care:
- nu vor fi torturate sau tratate necorespunzator
- vor fi tratate corespunzator si se respecta drepturile demnitatii umane
- toate persoanele vor fi considerate nevinovate pana li se va dovedi vinovatia.
(b) precizari specifice
387.Instrumentele internationale privind drepturile omului contin precizari privind
dtentia.Ele se refera la interzicerea torturii, acordarea unui tratament uman, si un
anumit comportament in cazul femeilor si copiilor. La toate acestea se face referire in
acest capitol, inclusiv despre intervievarea si interogarea suspectilor, detentia urmata
de derogarea de la prevederile tratatului guvernului, si despre disparitiile involuntare
sau fortate.
 (i) Interzicerea torturii

388. Tortura este interzisa cu desavarsire., in art 5 din Declaratia internationala a

drepturilor omului: „Nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente
crude, inumane sau degradante".
Acelasi lucru este mentionat in Conventia internationala despre drepturile civile si
politice(art 7), in Carta africana (art5), in Conventia americana (art5), si in Conventia
europeana(art3).

Declaratia privind dreptul tuturor persoanelor de a nu fi subiect al torturii sau al altor

forme de tratament sau pedeapsa crude, inumane sau degradante

390.Declaratia defineste tortura in art 1 „...termenul tortura inseamna orice act prin
care se provoaca unei persoane, cu intentie, o durere sau suferinte puternice, fizice
ori psihice, mai ales cu scopul de a obtine de la aceasta persoana sau de la o persoana
terta informatii sau marturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o
terta persoana l-a comis ori este banuita ca l-a comis, de a o intimida sau de a face
presiuni asupra ei ori de a intimida sau a face presiuni asupra unei terte persoane...”
391. se cere ca- a) tortura sa fie interzisa de catre stat
b) actele de tortura presupuse sa fie investigate
c) pregatirea functionarilor care aplica legea despre interzicerea torturii
d) interzicerea torturii va fi inclusa in regulile sau instructiunile functionarilor
responsabili de custodia detinutilor
e) analizarea conditiilor de detentie si a tratamentelor acordate celor care sunt
privati de libertate.
Conventia impotriva torturii şi altor pedepse şi tratamente cu cruzime,
inumane sau degradante

393.Art 2 al Conventiei:
1 „Fiecare stat parte ia masuri legislative, administrative, judiciare si alte masuri
eficace pentru a impiedica savirsirea de acte de tortura pe oricare teritoriu aflat
sub jurisdictia sa.”
2 „Nici o imprejurare exceptionala, oricare ar fi ea, fie ca este vorba de starea de
razboi sau de amenintari cu razboiul, de instabilitate politica interna sau de orice
alta stare de exceptie, nu poate fi invocata pentru a justifica tortura.”
3 „Ordinul unui superior sau al unei autoritati publice nu poate fi invocat pentru
a justifica tortura.”
394. Conventia include precizarile de aducere in justitie a persoanelor
acuzate de tortura, fara a tine seanmade nationalitatea lor sau de locul in
care fapta lor a avut loc.Este stabilit –Comitetul care lupta impotriva
torturii sa verifice implementarea Conventiei.

396. art 5: ” Nici un functionar insarcinat cu implementarea legii nu poate cauza,

initia sau tolera acte de tortura sau alt tratament sau pedeapsa inumana, cruda si
degradanta, si nici nu poate invoca ordine superioare sau circumstante exceptionale,
precum starea sau amenintarea razboiului, amenintare la adresa securitatii nationale,
instabilitate politica interna sau alte urgente publice ca justificare pentru tortura sau
alt tratament sau pedeapsa inumana, cruda si degradanta.”

397. Tortura nu este justificată în nici o împrejurare, şi nici un funcţionar public nu e

împuternicit să comită o tortură.

(ii) Cerinţe generale cu privire la tratamentul deţinuţilor

398. Acestea sunt prezentate în art.10 din Convenţia internaţională privind drepturile
civile şi politice care spune că:
a) totate persoanele private de libertate trebuie să fie tratate într-o manieră umană
cu respectarea demnităţii persoanelor,
b) persoanele acuzate vor fi separate de persoanele condamnate şi vor primi un
tratament potrivit statului de persoane necondamnate,
c) minorii acuzaţi vor fi separaţi de deţinuţii adulţi.
Aceleaşi precizări se mai regăsesc şi în Convenţia americană dar nu se regăsesc în
Carta africană şi în Convenţia europeană pentru drepturile omului.

399. Principiile pentru protecţia tuturor persoanelor de orice formă de detenţie sunt
relevante pentru activitatea funcţionarilor din poliţie.

400. Acest instrument conţine 39 de principii. Principiul 1 se referă la faptul că

persoanele deţinute sau arestate trebuie tratate uman, iar principiul 6 interzice tortura.

401. Importante sunt următoarelel precizări:

a) supravegherea juridică a deţinuţilor (principăiile 4, 11, 37),
b) deţinuţii au dreptul la un avocat (principiile 11, 15, 17, 18),
c) deţinuţii au dreptul să ţină legătura cu familiile lor (princ. 15, 16, 19, 20),
d) supravegherea medicală a deţinuţilor (principiile 24, 26),
e) înreguistrarea circumstanşţelor de arest şi de luare în custodie (princ. 12),
f) detalii despre împrejurările de interogare (princ. 23),

402. Principiul 7 – se referă la funcţionarii care consideră că s-au încălcat aceste

principii sau ar putea fi încălcate trebuie să raporteze superiorilor sau altor autorităţi
sau organe investite cu puteri de rezolvare a acestor cazuri.

403. Aceste principii sunt mult mai relevante pentru supravegherea deţinuţilor decât
regulile minime privind tratamentul deţinuţilor.

(iii) Minorii.

404. Regulile minime ale Naţiunilor Unite privind Justiţia minorilor (Regulile de la
Beijing)
405. Acest instrument conţine 30 de reguli, fiecare având un comentariu, şi este
împărţit în 6 părţi.

406. Participanţilor la curs trebuie să li se reamintească scopurile justiţiei minorilor.

Acestea sunt amintite în regula 5.

407. Partea a II-a a acestor Reguli are cea mai mare importanţă în tratamentul
deţinuţilor.
a) regulile 10.1 şi 10.2 spun că în arestarea unui minor părinţii sau tutorele
acestuia trebuie anunţaţi imediat şi judecătorul trebuie să se gândească la o cât mai
rapidă eliberare a acesora,
b) regula 10.3 spune că relaţiile dintre ofiţerii de poliţie şi minori trebuie să
respecte statutul legal al minorilor, să evite rănirea acestora.
c) regula 12 spune că funcţionerii de poliţie specializaţi trebuie să se ocupe de
minori şi de infracţiunile săvârşite de aceştia.
Regulile Naţiunilor Unite privind protecţia minorilor privaţi de libertate.

408. Acest instrument conţine 87 de reguli şi este împărţit în 5 secţiuni. Se referă la

faptul că minorii trebuie privaţi de libertate şi ţinuţi în instituţii numai când acest
lucru este absolut necesar, trebuie trataţi uman cu respectarea statutului minorilor şi a
drepturilor lor umane.

409. Secţiunea a III-a „minorii arestaţi care aşteaptă să fie judecaţi” are cea mai mare
relevanţă pentru funcţionarii de poliţie. Regulile 17 şi 18 ale acestei secţiuni pun
accentul pe prezumpţia de nevinovăţie şi a tratamentului special acordat acestuia:
a) dreptul la un avocat,
b) posibilităţi de a munci fiind plătiţi,
c) posibilităţi de educaţie şi pregătire,
d) odihnă şi recreere.
Convenţia drepturilor copilului

410. Acest instrument deţine 54 de articole şi este împărţit în 3 părţi. El repetă şi

întăreşte multe din interdicţiile la care se face referirea în acest capitol. Art. 37 spune:
a) Paragraful (a) înterzice tortura şi tratamentul inuman faţă de copii, ca şi
pedeapsa capitală şi închisoarea pe viaţă.
b) Paragraful (b) interzice privarea de libertate nelegale sau arbitrarea unui
copil.
c) Paragraful © spune – copiii privaţi de libertate trebuie trataţi uman şi cu
respectarea demnităţii umane; trebuie să fie separaţi de adulţi şi au dreptul la a ţine
legătura cu familia.
d) Paragraful (d) - copii deţinuţi au dreptul la asistenţă legală în faţa curţii sau
a altor autoritîţi competente.

(iv) Femeile deţinute.

411. Statutul femeilor spune că acestea trebuie să fie separate de bărbaţi

412. Locul de detenţie este tratat de regula 8 din regulile minime privind tratamentul
reţinuţilor:
a) diferitele categorii de deţimnuţi vor fi ţinuţi separat în instituţii, luându-se în
calcul sexul, vârsta şi infracţiunea comisă,
b) bărbaţii vor fi separaţi de femei în încăperi separate.

414. Discriminarea este tratată în Principiul 5 din Principiile privind protecţia

tuturor persoanelor de orice formă de detenţie:
a) aceste principii trebuie aplicate fără deosebire de rasă, culoare, sex, limbă
etc.
b) măsurile de apărare a drepturilor femeilor însărcinate, aflate în postnatal,

415. Legea spune:

a) ofiţeri de poliţie femei vor supraveghea femei deţinute,
b) percheziţiile deţinuţilor vor fi făcute de persoane de acelaşi sex ca şi
deţinuţii,
c) Interogarea suspecţilor

416. Acest subiect este tratat mai mult de acest capitol decât în capitolul 11 despre
investigaţiile poliţiei.

417. A interoga un individ necesită existenţa unor abilităţi poliţieneşti.

(i) Standarde internaţionale relevante.

418. Declaraţia de protecţie a tuturor persoanelor care au fost subiectul unei torturi
sau al unor tratamente inumane sau degradante spune că statele trebuie să aibă
metode şi practici de interogare pentru apreveni tortura şi tratamentul inuman al
persoanelor private de libertate (art. 6).

419. Convenţia împotriva torturii cere statelor:

a) să se asigure că informaţiile despre interzicerea torturii sunt incluse în
pregătirea funcţionarilor care aplică legea sau a altor persoane implicate în luarea în
custodie,
b) să aibă reguli, metode şi instrucţiuni de interogare fără a duce la tortură.

420. Principiile de protecţie a tuturor persoanelor impotriva oricărei forme de

detenţie spune că:
a) trebuie să fie interzise situaţiile în care o persoană deţinută este forţată să
depună mărturie împotriva sa sau împotriva altor persoane (Princ.21, para.1),
b) nici o persoană deţinută care este interogată nu trebuie să fie tratată cu
violenţă sau metode de ameninţare (princ.21, para.2),
 c) trebuie înregistrată durata interogării unui deţinut, intervalele de timp între
mai multe interogări, şi identitatea persoanelor care conduc aceste interogări,
d) un deţinut suspectat sau acuzat de o infracţiune trebuie să fie considerat
nevinovat până i se dovedeşte vinovăţia (princ.36, para.1)

(ii) Scopul standardelor.

421. Scopul standardelor referitoare la interogare este de a se asigura un tratament

uman persoanelor deţinute.
a) care să respecte demnitatea persoanei umane,
b) care să prevină erorile de justiţie care pot apărea prin - falsele declaraţii ale
deţinuţilor, ca rezultat al torturii sau a tratamentului inuman, în infracţiuni pe care ei
nu le-au comis.

422. Falsele declaraţii sunt de un rar pericol din cauza:

a) vulnerabilităţii deţinuţilor,
b) vulnerabilităţii unor deţinuţi afectaţi de factori de personalitate sau psihici în
a lua decizii şi judecăţi raţionale,
c) tendinţei persoanelor de a se „mulţumi” cu o pedeapsă pentru a evita o
viitoare pedeapsă, incluzând aici false declaraţii de infracţiuni pe care ei totuşi nu le-
au comis

(iii) Urmările standardelor în procesele de interogare.

423. Standardele de mai sus au urmări atât în procesul de interogare cât şi în

atitudinea şi abilităţile ofiţerilor de poliţie care conduc aceste inerogări.

424. Scopul interogărorării deţinuţilor nu este de a forţa o persoană să depună

mărturie împotriva sa sau impotriva altei persoane. Interogarea deţinuţilor este o
parte dintr-un proces care implică şi adunarea şi analiza infofmaţiilor.

425. Atitudinea celui care interoghează trebuie să ţină seamă de demnitatea persoanei
interogate.

426. Interogatorul trebuie să ţină seama de:

a) standardele etice şi legale pe timpul interogării,
b) de informaţiile disponibile despre infracţiunea care este subiectul
interogării,
c) de factorii psihologici cu implicaţii în procesul de interogare, în special de
aceea care afectează abilitatea indivizilor în a lua decizii şi formula judecăţi
raţionale,
d) personalitatea şi caracterul persoanei interogate.

427. Abilităţile celui care interoghează decurg din pregătirea şi experienţa teoretică şi
practică despre interogare.
 (d) Măsuri de derogare

428. Guvernele pot limita libertăţile indivizilor în scopul de a asigura ordinea şi

siguranţa publică.

429. Convenţia internaţională privind drepturile civile şi politice (art.4), Convenţia

americană (art.27) şi Convenţia europeană (art.15) fac referire la acest lucru.

430. În situaţii de urgenţă care ameninţă viaţa unei naţiuni se pot lua măsuri de
derogare pentru a răspunde exigenţelor acestor situaţii. Există un control
internaţional al acţiunilor guvernelor când se iau astfel de măsuri.

431. Sunt totuşi drepturi care nu pot fi derogate, şi care trebuie respectate indiferent
de împrejurări:
- dreptul la viaţă,
- interzicerea torturii,
- interzicerea sclaviei.

432. Problema măsurilor de derogare este detaliată în cap.XIV din Conflicte civile,
stări de urgenţă şi conflicte armate. Aceste măsuri se referă la:
a) interzicerea torturii indiferent de imprejurări,
b) sunt anumite efecte ale derogărilor, astfel că se pot întâlni cazuri în care
apar acte de tortură şi tratament inuman.

433. Participanţii la curs trebuie să ţină seama de situaţiile în care se apelează la

aceste măsuri de derogare, punând accent pe promovarea şi apărarea drepturilor
omului.

(e) Dispariţiile involuntare sau forţate.

434. S-a făcut referire la acest lucru în capitolul XII privind arestul (para.372-376 de
mai sus) s-a arătat că dreptul la tratamentul uman al unui deţinut este unul dintre
drepturile fundamentele ale omului care este încălcat în caz de dispariţie forţată.

435. Participanţilor la curs trebuie să li se reamintească exemple de astfel de

dispariţii şi responsabilităţile funcţionarilor care aplică legea în astfel de dispariţii.

3. Concluzii.

436. Grija faţă de deţinuţi este un aspect extrem de important al activităţii de poliţie.

437. Tratamentul uman faţă de deţinuţi nu necesită abilităţi tehnice de poliţie ci

respectarea demnităţii persoanei. Numai aspectele legate de interogare ţin de aceste
abilităţi.
438. Modul în care poliţia tratează deţinuţii ţine de profeşionalismul acesteia.

B. Standardele internaţionale privind detenţia

2. Exerciţii ipotetice.

Exerciţiul 1 – Art.6 din Declaraţia de protecţie a tuturor persoanelor care au fost

subiectul unei torturi sau al unor tratamente inumane sau degradante spune că
fiecare stat urmăreşte metodele şi practicile de luare în custodie şi tratament al
persoanelor private de libertate ţinând cont de prevenirea cazurilor de tortură sau de
alte tratamente inumane sau degradante.
1. Alcătuiţi un set de instrucţiuni pentru funcţionarii care aplică legea
privind:
a) metodele şi practicile de interogare,
b) luarea în custodie şi tratament al persoanelor private de libertate.
2. Alcătuiţi un set de instrucţiuni adresat funcţionarilor care aplică legea
despre tratamentul uman acordat deţinuţilor între momentul arestării şi
părăsirea locului de detenţie.
3. Alcătuiţi alt set de instrucţiuni care să evalueze tratamentul uman al
deţinuţilor pe timpul cât aceştia sunt în detenţie.
Exerciţiul 2 – art.9 din Convenţia internaţională privind drepturile civile şi politice
spune că orice persoană arestată, acuzată va fi:
a) adusă imedit în faţa judecătorului,
b) să fie judecată într-un timp rezonabil sau să fie eliberată,
Pe timpul detenţiei trebuie să aibă acces la un avocat, să ţină legătura cu familia şi să
beneficieze de ajutor medical.
1. Având în vedere legea din ţara dumneavoastră, când se fac abateri
de la aceste principii?
2. Imaginaţi-vă că sunteţi membrul unui grup care se ocupă de
aducerea imediată în faţa justiţiei a unui deţinut, şi de a-i numi un
avocat.
a) identificaţi dificultăţile întâlnite în respectarea acestor drepturi,
b) găsiţi soluţii pentru rezolvarea acestor probleme.

Exerciţiul 3 – citiţi principiul 21 din Principiile privind protecţia tuturor

persoanelor de orice formă de detenţie.
1. Sunt reguli asemănătoare în legea din ţara dumneavoastră.
2. Când aceste reguli sunt şi în legea ţării dumneavoastră este
nevoie de ajutorul ofiţerului de poliţie sau de supervizare
juridică şi legală.
3. Un efect al principiului 21 este de a li se cere ofiţerilor de
poliţie să îşi pună în practică abilităţile de interogare. Au
ofiţerii de poliţie din ţara dumneavoastră aceste abilităţi?
 4. Imaginaţi-vă că sunteţi membrul unui grup care face
recomandări despre:
a) măsuri de supraveghere,
b) programe de pregătire. Schiţaţi recomandările pe care le aveţi şi modul cum
pot fi duse la îndeplinire.

Exerciţiul 4 – Îmaginaţi-vă că s-au întâlnit multe cazuri în ţara dumneavoastră în care

oamenii au fost condamnaţi pentru infracţiunii grave şi trimişi la închisoare în urma
unor declaraţii care mai târziu s-au dovedit a fi false. Acest lucru a dus la o pierdere a
încrederii în sistemul juridic şi autorităţi. Motivul declaraţiilor false l-au constituit
tratamentu inuman din timpul interogărilor. De aceea trebuie să se ţină seama de
următoarele recomandări:
a) când o persoană suspectă de o infracţiune este interogată de poliţie trebuie să
fie prezent reprezentantul legal al acesteia,
b) toate interogările vor fi înregistrate video şi vor fi puse la dispoziţie pe timpul
procesului,
c) nu se va da o sentinţă bazată numai pe mărturii, fiind nevoie şi de dovezi
suplimentare,
d) când o persoană mărturiseşte infracţiunea pe care a făcut-o ea va fi adusă
imediat în faţa judecătorului care va verifica dacă acesta a mărturisit de bună
voie şi fără a fi presat.
Imaginaţi-vă că sunteţi membru a unei echipe însărcinate cu alcătuirea unui răspuns
adesat guvernului despre aceste 4 recomandări. Elaboraţi argumente pro şi contra şi
selectaţi recomandările pe care vă gândiţi să le adoptaţi. Justificaţi-vă alegerea.

3. Teme de discuţie.
1. Aţi arestat un om care a plasat o bombă undeva în centrul oraşului. Urmează să
explodeze într-o oră şi el nu va spus unde este aceasta. Sunteţi justificat în al tortura
pentru a vă spune locul unde se află bomba?
2. În ce fel poate pregătirea funcţionarilor publici să duca la interzicerea torturii asa
cum se stipuleaza in Declaratia privind protectia tuturor persoanelor impotriva
torturii sau tratamentelor degradante(art5).?
3. De ce este important ca persoanele acuzate sa fie separate de persoanele
condamnate si sa fie tratate diferit?
4.De ce este important sa fie tratati diferit minorii de actre sistemul juridic, asa cum
arata Regulile minime privind justitia minorilor?
5.Care sunt avantajele existentei persoanelor specializate in justitia minorilor?
6.Ce factori de personalitate si psihologici pot afecta un detinut care este interogat în
luarea deciziilor şi elaborarea unor judecăţi raţionale.?
7. În ce fel paşii unui interviu diferă dacă se urmăreşte mai mult adunarea de
informaţii decât veridicitatea unei declaraţii?
8.Ce calităţi sunt necesare funcţionarilor de poliţie pentru a fi un intervievator
eficient. Este posibil să fie pregătiţi pentru pentru acest lucru, sau trebuie să fie ceva
înnăscut?
9. Care sunt avantajele şi dezavantajele înregistrărilor video în timpul interogărilor?
Spuneţi scopul pentru care acestea trebuie folosite.
10. S-a arătat că persoanele care au depus mărturii false au fost capabili să îi
convingă pe poliţişti de vinovăţia lor deoarece aceştia nu au avut informaţii suficiente
despre infracţiunea comisă. Cum poate fi evitat acest lucru?

Capitolul XIV
Uzul de forţă şi al armelor de foc

A. Standardele internaţionale privind uzul de forţă

1. INTRODUCERE:
439. În orice societate poliţia deţine putere de aplicarea legii şi menţinerea ordinii
publice. Acest lucru are efect imediat asupra drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

440. Trebuie avut în vedere ca activitatea de poliţie să fie legală şi eficientă. Se pot
înregistra cazuri în care abuzuri de putere poate duce la încălcarea drepturilor
omului, de aceea trebuie să se urmărească prevenirea acestor abuzuri şi trebuie găsite
remedii şi sancţiuni când se întâlnesc asemenea abuzuri.

441. Următoarele secţiuni subliniază principiile internaţionale care ghidează

comportamentul poliţiştilor cu privire la abuzul forţei

2. ASPECTE GENERALE:
a) Principii fundamentale.

443. Aceste principii spun că forţa trebuie folosită doar atunci când este necesar
pentru aplicarea legii şi pentru menţinera ordinii publice şi că aplicarea forţei trebuie
să fie proporţională.

b) Precizări specifice privind folosirea forţei.

444. Principiile de mai sus se întâlnesc în art.3 din Codul de conduită al

funcţionarilor publici.

445, 446. Aceste principii furnizează informaţii despre necesitatea şi

proporţionalitatea forţei.

447. Aceste principii pot fi comprimate în:

(i) Regulamente privind uzul de forţă.

448. Guvernele şi instituţiile care implementează forţa verifică în mod constant uzul
de forţă şi al armelor de foc.
 (ii) Non-violenţă înseamnă:

449. Pe cât posibil, ca funcţionarii care aplică legeasă se folosească de mijloace non-
violente înainte de folosirea forţei şi a armei de foc.

(iii) Exerciţii de minimizare a uzului forţei.

450. Ori de câte ori folosirea legală a forţei şi a armelor de foc nu poate fi evitată,
funcţionarii trebuie să reducă vătămările, şi să respecte viaţa. De aceea trebuie să se
asigure că persoanele rănite beneficiază de ajutor medical cât mai repede posibil şi că
familiile şi prietenii persoanelor rănite au fost informate despre acest lucru.

(iv) Raportarea uzului de forţă.

451. Vătămările sau moartea care rezultă din folosirea forţei şi a armelor de foc
trebuie să fie raportată superiorilor.

(v) Folosirea armelor de foc.

452. Este posibilă în propria apărare sau apărarea altor persoane de un pericol
iminent, sau pentru a aresta o persoană care poate prezenta pericol, când alte mijloace
de constrângere a acesteia sunt insuficiente. Uzul mortal al armelor de foc este
interzis cu excepţia cazurilor în care este ameninţată viaţa.

453. Înainte de folosirea armelor de foc împotriva persoanelor trebuie să se facă

somaţia.

454. Regulamentele cu privire la uzul de areme de foc trebuie să specifice

circumstanţele în care poliţiştii sunt autorizaţi să deţină arme de foc, circumstanţele
în care aceste arme pot fi folosite într-o manieră în care să minimizeze riscul de
vătămare, păstrarea armelor de foc şi să se raporteze ori de câte ori s-a făcut uz de
armă în îndeplinirea sarcinilor pe care le au poliţiştii.

(vi) Folosirea forţei faţă de deţinuţi.

456. Forţa nu trebuie să fie folosită faţă de persoanele deţinute cu excepţia cazurilor
în care nu se respectă menţinerea ordinii şi securităţii într-o instituţie. Armele nu
trebuie folosite împotriva acestor persoane cu excepţia cazurilor de autoapărare şi
apărare a altor persoane când acestea pot fi atacate sau de prevenirea evadării unui
deţinut

(vii) Recrutare şi pregătire

457. Toţi funcţionarii care aplică legea trebuie să aibă calităţi morale, psihologice şi
fizice, să fie pregătiţi pentru îndeplinirea sarcinilor care le revin. Pregătirea trebuie să
includă uzul de forţă, drepturile omului şi abilităţi tehnice poliţieneşti – uzul forţei şi
al armelor de foc.

(viii) Raportarea evenimentelor.

458. Trebuie raportate toate cazurile de uz de forţă şi arme de foc.

(ix) Managementul responsabilităţii.

459. Ofiţerii superiori sunt responsabili de uzul nelegal de forţă şi de arme de foc de
către ofiţerii din subordinea lor.

(x) Ordinele nelegale.

460. Ofiţerii care refuză să execute ordinele nelegale de utilizare a forţei şi armei de
foc au imunitate, iar aceea care indeplinesc acele ordine nu au scuză pentru
executarea acestor ordine.

(c) Uzul de forţă şi dreptul la viaţă.

461. Uzul de forţă poate afecta dreptul la viaţă. În funcţie de circumstanţe, se pot
încălca atât legea internă cât şi legea internaţională.

462. Dreptul la viaţă este apărat de legea internaţională prin art.3 din Declaraţia
drepturilor omului, Convenţia internaţională privind drepturile civile şi politice
(art.5), Carte africană (art.4), Convenţia americană (art.4) şi Convenţia europeană
art.2

463. Convenţia internaţională spune că dreptul la viaţă este apărat de lege şi interzice
privarea arbitrară de viaţă.

464. O acţiune „arbitrară” este atunci când se respectă legea. Privări arbitrare de viaţă
sunt genocidul, crimele de război, moartea în urma unor condiţii inumane, tortură sau
în urma unui uz excesiv de forţă.

(d) Uzul de forţă şi uciderile ilegale.

465. Asta înseamnă privările arbitrare de viaţă de către poliţie, armată şi alte
autorităţi ale statului.

(e) Uzul de forţă şi dispariţiile.

467. Se face referire la acestea în cap XII privind arestul.

468. Aceasta se referă la condiţiile în care o persoană este răpită iar victimele sunt
uneori ucise ilegal, şi de aici dreptul la viaţă este încălcat.
469. Funcţionarii care aplică legea trebuie să ţină seama de responsabilităţile lor
atunci când se confruntă cu dispariţiile involuntare:
a) prevenirea şi identificarea tuturor infracţiunilor legate de dispariţiilor involuntare,
b) să se asigure că nici unul dintre funcţionarii cu care lucrează nu sunt implicaţi în
asemenea infracţiuni.

470. Pe langa motivele etice si legale pentru care trebuie respectate standardele
internationale in ceea ce priveste folosirea fortei si a armelor de foc, trebuie luate in
calcul si consideratiile practice si politice.Abuzurile si excesele in uzul fortei de catre
politie pot duce la o sarcina imposibila.Mai mult, se poate ajunge la incalcarea unui
obiectiv al activitatii de politist, si anume, acela al mentinerii pacii si stabilititatii.
471.Astfel, legea care aparea drepturile internationale lae omului spune ca folosirea
armelor de foc trebuie sa fie necesara si proportionala, monitorizata si in concordanta
cu drepturile la viata, libertateasi securitatea persoanelor.
2. Exercitii ipotetice
Imaginati-va urmatoarele incidente care au aparut in zona in care va desfasurati
activitatea:
(a) Un ofiter de politie care patrula a fost martorul unei talharii. Un hot, si-a
amenintat victima cu un pistolsi i-a furat portofelul si servieta.In timp ce hotul
fugea, ofiterul a strigat la el, si i-a spu sa se opreasca. Talharul a continuat sa
fuga si ofiterul si-a scos pistolul si a tras in el. Talharul a fost grav ranit.
(b) ) Un ofiter de politie care patrula a fost martor cand doua persoane au spart
geamul unei bijuterii si au furat o mare cantitate de bijuterii din vitrina.Cand
acestia fugeau, ofiterul a strigat la ei, spunindu-le sa se opreasca.Unul dintre
hoti s- aoprit, celelt acontinuat sa fuga. Potistul sia scos pistolul, a tras un foc
dupa hotul care continua sa fuga , si l-a ucis.Cel care se oprise a fost arestat.
Discutati despre legalitatea folosirii fortei in fiecare caz, tinand seama de:
- legea care permite folosirea fortei de catre poltie in tara dvs,
- Principiile de baza privind folosirea fortei si a armelor de foc de catre
functionarii din poliie, principiul 9,
Teme de discutie
1. De ce statele si comunitatea internatioanal impun restrictii in folosirea fortei de
catre politie?
2. 2. Cum abuzurile si excesele in folosirea fortei de catre politie le fac sarcinile
mai dificile?
3. Ce inseamna termenul- proportionalitatea folosirii fortei- in activitatea de
politie?
4. Ce alternative se pot da folosirii fortei? De ce abilitati tehnice au nevoie
politistii si cum pot fi pregatiti politistii pentru a si le insusi?
5. Cand se justifica folosirea fortei care provoaca moartea?
6. De ce legea internationala nu accepta ordinele superiorilor ca justificare pentru
incalcarea drepturilor omului?
7. Cum ii fac institutiile de politie pe ofiterii din poltie sa reziste ordinelor
superiorilor care pot duce la incalcare drepturilor omului?
 8. Ganditi-va la diversele modalitati prin care politia apara dreptul la viata.
9. Standardele internationale privind folosirea fortei de catre politie incurajeaza
folosirea armelor care nu pot ucide.de ce astfel de arme stiti?
Ce astfel de arme folositi si care sunt pericolele in folosirea lor? cum se pot depasi
aceste pericole?
Este un ordin care spune ca functionarii care aplica legea trebuie sa raporteze
superiorilor daca au folosit forta.la ce grad al fortei se refera acest ordin?Cum
poate fi descris functionarilor gradul de folosire al fortei asa incat ei sa fie
constienti ca trebuie sa raporteze?

CAPITOLUL XV

Dezordinea civila, starile de urgenta si conflictele

armate
1. Introducere
472. Dezordinea si conflictele creeaza conditii dificile, cruzimea acestor
conditii sunt exacerbate atunci cand rezolvarea ostilitatilor este
necorespunzatoare.Mai mult, in timpul conflictelor si dezordinii , grupurile
sunt extrem de vulnerabile.
473.Legea internationala a drepturilor omului este facuta pentru a rezolva
ostilitatile si a apara victimele conflictului.
474. Legea internationala a drepturilor omului apara drepturille indivizilor
si grupurilor in toate situatiile.Impune obligatii guvernelor in relatiile cu
indivizii si grupurile in ceea ce priveste jurisdictia lor, si se aplica pe timp
de pace si pe timpul conflictelor.
475.politia are importante indatoriri pentru a rezolva diferite satri de
conflict si dezordine.In indeplionirea acestor sarcini, ea trebuie sa tina cont
de standardele internationale ale drepturilor omului si de legea
umanitara.Acestea sunt discutate in acest capitol.
476. Politia in timpul conflictelor armate:conflicte armate non-
guvernamentale (sau razboiul civi), stsarile de urgenta, dezordinea civila
sunt prezentate mai jos.daca instructorii care fac prezentarea considera ca
nu e necesar tot materialul, il pot folosi ca un background.
477. Este important ca functionarii din politie sa fie constienti ata de
standardele drepturilor omului cat si de principiile care rezulta din legea
internationala umnaitara care face referire la politie in timpul dezordinii
civile.
478.Intr-o ierahie a violentei exista 5 niveluri:
-Nivelul 1. Starile normale
2. Tensiuni interne, manifestari, acte de violenta sporadice si
izolate
3. O stare declarata de urgenta , datorata tensiunilor interne si
actelor de violenta sporadice care ameninta viata natiunii
 4. Conflictele armate (razboiul civil)
5. Conflictul armat international
479. Desigur, o stare de urgenta poate fi declarata si in cazul conflictelor
armate.In acest caz trebuie urmarite urmatoarele standarde:
nivelul1: toate drepturile omului, fara derogare
2. toate drepturile omului, fara derogare
3. toate drepturile omului, cu anumite exceptii de derogari non-
discriminative. Nu se admit derogari cu privire la dreptul la
viata,interzicerea torturii, interzicrea sclaviei, a inchisorii pentru
neindeplinirea unei obligatii contractuale.
4. art 3 al Conventiei din 1949 de la Geneva, si Protocolul II din 1977, ca
si alte prevederi includ protectia drepturilor de non-derogare.
5. A patra Conventie de la Geneva si Protcolul I din 1977, ca si alte
prevederi despre drepturile omului includ protectia drepturilor de non-
derogare.
480. Aceste niveluri de violenta si dezordine sunt discutate mai jos.
2.Aspecte generale privind drepturile omului pe timpul conflictelor armate
di dezordinii civile
(a) principii fundamentale
481. Se refera la faptul ca dreptul beligerantilor de a rani dusmanul nu este
nelimitat. Principiile proportionalitatii si discriminarea( in alegerea
metodelor si a armelor)deriva din aceste principii.
482.Regulamentul in caz de dezordine civila este determinat de principiul
necesitatii si proportionalitatii folosirii fortei.El spune ac forta trebuie
folosita numai cand este necesar pentru aplicartea legii si pentru mentinerea
ordinii publice, si ea trebuie folosita numai proportional.
(b) Precizari specifice despre drepturile omului in timpul conlictelor
armate di dezordinii civile

(I ) Cele mai vulnerabile drepturi umane

483.Acestea sunt dreptul la libertate si securitatea persoanei, dreptul la
tratament uman ca detinut si dreptul la viata.
(ii) Legile care trateaza conflictele armate
484. Legea de la Haga si Legea de la Geneva
485. Legea de la Haga include Conventia de la Haga din 18 octombrie
1907, Legea de la Geneva prezentata in patru conventii de la Geneva la 12
august 1949, si alte doua protocoale din 8 iunie 1977 ale acelor conventii.
486.Kegea de la Haga se refera la rezolvarea ostiliotatilor in timp ce Lregea
de la Genebva se refera pa protectia victimelor de razboi.
(iii) tipirile de conflicte armate si categoriile de persoane implivcate
487. Sunt doua tipuri de conflicte armate
(a) conflicte armate internationale- intre state
(b) conflict armat civil
488. Situatiile de violenta si tensiuni interne, ca manifestarile si actele de
violenta sporadice, nu sunt amintite in legea internationala umanitara.
 489.In ceea ce păriveste categoriile de persoanae, trebuie facuta distinctie
intre cie care sunt combatanti si cei care nu sunt.Cei combatanti sunt
membri ai fortelor armate nui conflict si care au arme in mod declarat.
Persoanele cu statut combatant:
- pot fi tratati ca prizonieri de razboidaca sunt capturati de dusmani
- trebuie sa respecte regulile razboiului
- primesc protectie pe timpul ostilitatii
490. Aceste lucruri sunt detaliate in Conflictul armat internationa si Dezordinea
civila., sau in Terorismul si Starile de urgenta si masurile de derogare
© Conflictul armat interntaional
Definitia unui conflict armat international in para 4, art 1, din Protocolul aditional din
Conventia de la Geneva: confictele armate in care oamenii lupta impotriva
dominatiei si a ocupatiei starine si a regimului rasist pentru exercitarea dreptului de
proprietate….
(i) statutul politiei
497. In ceea ce priveste politia, statutul civil al politiei este recunoscut si respectat.
Art 50 al Protocolului I defineste un civil ca orice persoana care nu apartine nici unei
categorii combatante, si stipuleaza ca ne indiom ca o persoana este civil, acea
persoana trebuie considerata civil.498. Art 43 al aceluiasi protocol spune ca pentru a
obtine sattutul combatant, politistii trebuie sa fie membri ai unei institutiii care aplica
legea, care apartine foetelor armate unei parti care este in conflict.
(ii) Drepturi, indatoriri si responsabilitati ale politiei
500. Functionarii de politie cu statut combatant au drepturi si responsabilitati de
combatanti, pe langa cele ale functionarilor care aplica legea.
Drepturi- de a fi aparati in timpul ostilitatilor, si de a fi tarati ca prizonieri de razboi
daca sunt prinsi
Responsabilitati-sa respecte regulile legii internationale care se refera la conflictul
armat
(a) aoararea ranitilor, a celor bolnavi si naufragiati
(b) metode de a duce o lupta
(c) tratamentul prizonierilor de razboi
(d) protectia persoanelor civile
502. Functionarii de politie care nu au statut combatant, indeplinesc functii
interne in concordanta cu standardele internationale care se refera la drepturile
omului.
Drepturi- beneficiaza de protectia care se acorda civililor pe timpul conflictelor
armate internationale de catre Conventia a patra de la Geneva si protocolul I, si de
protectia acoradat functionarilor publici de art 54 al Conventiei a patra de la
Geneva
Indatoriri-de a –si indeplini sarcinile de politie generale:
(a) protectia prizonierilor de razboi
(b) protectia civililor
Responsabilitati- sa respecte legea si procedurile care se refera la drepturile
internationale ale omului
In functie de cat de mul sunt afectati de conflicte sa respecte legea internationala c
are guverneaza astfel de situatii.
(d)Conflicte armate interne
503. Conventia de la Geneva din 1949 contine mai mult de 400 de articole. Numai
unul din acestea, art 3, se refera la apararea victimelor conflictelor care nu au caracter
international.
504.In 1977, art 3 a fost completat de Protocolul II aditional , acesta este facut din 28
de articole, si face mai multe precizari in legatura cu victimele conflictelor armate
interne.
(i) art 3
505. acest articl este descris ca –o conventie in Conventii-.
506.Se fac cunoscute o serie de acte care sunt interzise:
- uciderea
- tortura
-luarea de ostatici
-incalcari ale demnitatii umane
- darea sentintelor si trecerea la executie fara un proces din partea curtii de justitie
507. Art 3, para2, se refera la cie raniti si bolnavi care trebui ingrijiti
8ii) Protocolul II aditional
508. se alica in cazul conflictelor armate interne.Nu se aplica
(a) in cazul conflictelor inte grupuri care nu sunt forte guvernamentale
(b) conflictelor la scara mica unde grupurile disidente nu au controlul teritoriului

PERSOANELE APARATE
509. Acest protocol apara toate persoanele afectate de un conflict armat , acestea sunt
(a) toate persoanele care nu iau parte in mod direct la ostilitati
(b) persoanele ranite, bolnave si naufragiatii
© populatia civila
510. Partea a II a Protocolului se refera la garantiile fundamentale ale tuturor
persoanelor care nu iau parte direct la opstilitati, indiferent daca libertatea lor a fost
sau nu amenintata.
511. Acte interzise:- amenintarea vietii
- tortura
- luarea de ostatice
- acte de terorism impotriva demnitatii umane
512.Art 4 se refera la masurile de protectie a copiilor,incluzan interzicerea
incorporarii copiilor sub 15 ani.
513.Art 5 se refera la tratamentul uman pentru detinuti.
514.Art 6 se refera la pedepsirea crimelor in conflictele armate.

515. Partea a treia Protocolului conţine 6 articole care se referă la acele persoane
afectate de conflictul armat. Se reaminteşte principiul tratamentului uman şi
stabileşte recomandările de securizare a protecţiei acestei categorii de victime şi face
referire şi la personalul medical şi la îndatoririle personalului medical
516. Partea a patra a Protocolului conţine 6 articole care se referă la protecţia
persoanelor populaţiei civile. Paragraful 2 al articolului al 13-lea interzice ca
populaţia civilă să fie obiectul unui atac, ca şi actele de ameninţare de violenţă al
căror scop este de a răspândi teroare printre populaţia civilă.
517. Articolul 4 paragraful 1 se referă la protecţia acelor persoane implicate în
ostilităţi, prin care se interzice ordinul de a nu fi supravieţuitori.
(iii) Statut
518. În conflictele armate interne, cei angajaţi în ostilităţi pot fi:
a) membrii forţelor armate, forţelor de poliţie sau alte forţe de securitate al
unui stat, care sunt legaţi prin legea internaţională a drepturilor omului şi prin legea
internă a statului respectiv; sau
b) membrii unui grup armat disident care sunt responsabili de folosirea
nelegală a forţei, de acte de insurecţie sau alte acte criminale pe care le pot comite şi
care sunt „părţi ale conflictului”, trebuie să respecte legea internaţională a drepturilor
omului.
(IV) Îndatoriri şi responsabilităţi ale poliţiei
519. În conflictele armate interne, îndatoririle şi responsabilităţile ofiţerilor de poliţie
sunt:
Îndatoriri:
a) Să investigheze activităţile membrilor grupurilor armate de opoziţie,
b) Să îndeplinească sarcinile generale de poliţie.
Responsabilităţi:
a) Să ţină cont de regulile legii internaţionale care se aplică în situaţiile
conflictelor armate interne,
b) Să ţină cont de legea internă, în special de legea care se referă la standardele
internaţionale ale drepturilor omului.
(e) Dezordinea civilă.
520. Cele două categorii de conflicte armate şi în categoria circumstanţelor violente
care rezultă din aceste conflicte, sunt prezentate în Legea de la Geneva. Acestea sunt:
a) Conflicte armate internaţionale în care se pot aplica cele patru Convenţii de la
Geneva din 1949, ca şi protocolul I adiţional al acestor convenţii;
b) Conflicte armate interne de mare intensitate, în care forţele rebele au controlul
teritoriului şi sunt capabile de operaţii militare susţinute. Protocolul II adiţional al
Convenţiilor de la Geneva se aplică acestor convenţii, aşa cum face articolul 3 pentru
celelalte patru Convenţii de la Geneva.
c) Situaţii interne de violenţă cum ar fi manifestaţiile, actele de violenţă sporadice şi
izolate şi alte acte de natură similară, care nu sunt conflicte armate.
521. Aceste forme de dezordine civilă
a) creează victime care au nevoie de protecţie;
b) includ un grad mare de încălcări ale drepturilor omului.
(i) Definiţii şi trăsături le dezordinii civile.
522. Dezordinile interne civile sunt situaţiile în care nu există un conflict armat
intern, dar există un conflict în interiorul ţării care durează şi care implică acte de
violenţă. Numărul mare de victime în urma acestui conflict face necesară aplicarea
unor reguli minime privind drepturile omului.
523. Termenul „tensiune interioară” se referă la situaţiile tensionate (politic, religios,
rasist, economic etc.), sau urmările conflictului armat. Caracteristicile tensiunilor
interne sunt:
a) diverse forme de detenţie,
b) tortură şi tratament inuman faţă de deţinuţi,
c) suspendarea garanţiilor juridice fundamentale,
d) dispariţiile forţate şi alte acte de violenţă,
e) măsuri represive împotriva familiei şi apropiaţilor deţinuţilor,
f) răspândirea terorii asupra populaţiei civile.
(ii) Standarde internaţionale.
524. Legea internaţională care se referă la drepturile omului se aplică atât pe timp de
pace cât şi în timpul conflictelor:
- conflicte civile,
- conflict armat intern,
- conflict armat internaţional.
Scopul ei este de a promova şi a apăra drepturile omului.
526. Legea umanitară internaţională se aplică doar în pe timpul conflictelor armate
interne şi internaţionale. Scopul ei este apărarea victimelor. În timp ce legea
internaţională a drepturilor omului şi legea umanitară internaţională sunt importante
pentru regulamentul care se aplică în caz de conflicte civile, doar legea
internaţională a drepturilor omului are o aplicabilitate legală.
(iii) Principiile şi standardele umanitare.
527. Această problemă a fost tema experţilor internaţionali şi trei texte care se referă
la principiile şi standardele umanitare care se aplică pe timpul conflictelor civile sunt:
a) codul de conduită elaborat de Hans-Peter Gasser,
b) un model de declaraţie despre strife făcut de Theodor Meron profesor la
universitatea de drept din New York,
c) o declaraţie a standardelor minime umanitare făcută de un grup de experţi de la
universităţile Abo Akademi, Turku-Abo, Finlanda.
528. Aceste texte scot în evidenţă regulile fundamentale deja existente.
529. Codul de conduită se referă la interdicţii şi sarcini care trebuie îndeplinite pe
timpul conflictelor şi tensiunilor interne.
530. Declaraţia standardelor umanitare se bazează pe instrumentele drepturilor
omului dar şi pe Convenţiile de la Geneva şi pe Protocoalele adiţionale.
531. aceste prevederi se aplică în fiecare situaţie de tensiune sau conflict intern. Ele
trebuie respectate şi aplicate de toate persoanele şi grupurile implicate în astfel de
situaţie, fără discriminare.
532. Fiecare text conţine un principiu general care se referă la tratamentul uman şi
respectarea demnităţii umane, şi interzicerea diferitelor acte care apar în situaţii de
conflict intern: ucidere, tortură, motivare, viol, luare de ostatici, dispariţie involuntară
şi acte de terorism.
533. Cele trei acte care conţin măsurile de protecţie a victimelor pe timpul
conflictelor interne includ:
a) persoanele rănite, bolnave şi persoanele dispărute care trebuie găsite şi îngrijite,
b) răniţii şi bolnavii trebuie să fi apăraţi şi îngrijiţi,
c) se poate apela la ajutorul organizatiilor umanitare pentru ingrijirea victimelor
(iv) Îndatoriri şi responsabilităţi ale poliţiei.
535. Îndatorirea funcţionarilor care aplică legea este de a restabili ordinea publică şi
de a-şi îndeplini îndatoririle generale poliţieneşti. Responsabilităţile acestora sunt de
a şine cont de drepturile şi standardele umanitare internaţionale .
536. Este cunoscut faptul că pe timpul conflictelor civile pot apărea şi situaţii
periculoase.
(f) TERORISMUL.
537. Actele de terorism contravin scopurilor şi principiilor Cartei Naţiunilor Unite şi
sunt condamnate de rezoluţiile Adunării Generale. Terorismul este interzis şi de
declaraţia privind principiile legii internaţionale în ceea ce priveşte relaţiile de
prietenie şi cooperare dintre state în concordanţă cu Carta Naţiunilor Unite adoptată
de Adunarea Generală în 1970.
(i) Definiţii şi tipuri de terorism.
538. Se disting mai multe tipuri de terorism:
a) criminal – atunci când se face exclusiv pentru motive criminale,
b) politic – pentru motivele politice, deşi se cunoaşte faptul aceste motive pot fi
uneori combinate.
539. O altă distincţie trebuie făcută între:
a) terorismul statal – comis de agenţii unui stat cu scopuri de represiune,
b) terorism non-statal – comis de grupuri şi indivizi non-statali.
540. Altă distincţie se face între:
a) actele de terorism comise în timpul unui conflict armat fie internaţional fie intern,
b) acte de teroare comise atunci când nu este un astfel de conflict.
541. Definiţiile generale despre terorism oferite în studiile academice, scot în
evidenţă aspectul de violenţă care duce la instaurarea fricii victimelor.
542. Actele de teroare sunt uneori folosite ca metodă de luptă dar indiferent dacă sunt
sau nu folosite în timpul conflictelor armate, ele sunt nelegale. Aceste acte sunt
interzise în conflictele armate prin Legea Internaţională a drepturilor omului şi de
legea internă a statului. Comunitatea internaţională a adoptat măsuri de cooperare în
combaterea formelor terorismului.
543. Terorismul statal poate avea serioase încălcări ale drepturilor omului.
(ii) Actele teroriste în timpul conflictelor armate.
544. Aceste acte sunt interzise atât în timpul conflictelor armate internaţionale cât şi
în cele interne:
- conflicte armate internaţionale – articolul 51 al protocolului I adiţional al
Convenţiilor de la Geneva din 1949 spune că actele de violenţă al căror scop este de
a răspândi teroarea între civili sunt interzise.
- conflicte armate interne – articolul 13 al Protocolului II adiţional al Convenţiilor de
la Geneva spune acelaşi lucru ca mai sus.
545. Actele de terorism sunt interzise în timpul conflictelor armate internaţionale:
a) împotriva combatanţilor,
b) împotriva prizonierilor de război.
546. Ele sunt interzise în timpul conflictelor armate interne:
a) împotriva acelora care iau parte la ostilităţi – subliniindu-se interzicerea ordinului
de a nu rămâne nici un supravieţuitor (art. 4 din Protocolul II adiţional),
b) Împotriva persoanelor care nu iau parte la ostilităţi – subliniindu-se tratamentul
uman.
(iii) Cooperare internaţională împotriva terorismului.
547. Sunt instrumente internaţionale care interzic violenţa teroristă şi care
evidenţiază măsurile de rezolvare a actelor de terorism. De exemplu convenţia
internaţională împotriva Luării de Ostatici, adoptate de adunarea generală în 1979.
548. Atenţia cursanţilor trebuie îndreptată spre Măsurile Împotriva Terorismului
Internaţional.
549. Paragraful 5 al acestor măsuri scoate în evidenţă dezvoltarea cooperării
internaţionale pentru prevenirea violenţei terorismului şi paşii care trebuie urmaţi în
acest sens:
a) cooperarea între instituţiile care aplică legea, autorităţile care dau sentinţele şi
justiţie,
b) creşterea integrării şi cooperării între instituţiile responsabile cu aplicarea legii şi
justiţiei, ţinând cont în permanenţă de drepturile fundamentale ale oamenilor,
c) creşterea pregătirii personalului care aplică legea cu privire la prevenirea
infracţiunilor şi cooperării internaţionale în legătură cu problemele de natură penală.

ANEXE
 Anexa 1

Principalele instrumente internationale privind aplicarea legii

1. DECLARATIA UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI (extrase)

Articolul 3
„Orice fiinta umana are dreptul la viata, la libertate si la securitatea persoanei
sale".

Articolul 5
„Nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau
degradante".

Articolul 9
„Nimeni nu trebuie sa fie arestat, detinut sau exilat in mod arbitrar".

Articolul 10
„Orice persoana are dreptul in deplina egalitate de a fi audiata in mod echitabil de
catre un tribunal independent si impartial care va hotari fie asupra drepturilor si
obligatiilor sale, fie asupra temeiniciei oricarei acuzari in materie penala indreptata
impotriva sa".

Articolul 11.1
„Orice persoana acuzata de comiterea unui act cu caracter penal, are dreptul sa fie
presupusa nevinovata, pana cand vinovatia sa va fi stabilita in mod legal in cursul
unui proces public in care i-au fost asigurate toate garantiile necesare apararii
sale".

Articolul 11.2
„Nimeni nu va fi condamnat pentru actiuni sau omisiuni care nu constituiau, in
momentul cand au fost comise, un act cu caracter penal, conform dreptului national
sau international. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsa, decat aceea care
era aplicabila cand a fost savarsit actul cu caracter penal".

2. Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice (extrase)

Articolul 6

(1) Dreptul la viaţă este inerent persoanei umane. Acest drept trebuie ocrotit prin
lege. Nimeni nu poate fi privat de viaţa sa în mod arbitrar.

(2) În ţările în care pedeapsa cu moartea nu a fost abolită, o sentinţă de condamnare

la moarte nu va putea fi pronunţată decât pentru crimele cele mai grave, în
conformitate cu legislaţia în vigoare în momentul în care crima a fost comisă,
legislaţie care nu trebuie să fie în contradicţie cu dispoziţiile prezentului pact şi nici
cu cele ale Convenţiei pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid. Această
pedeapsă nu poate fi aplicată decât în virtutea unei hotărâri definitive pronunţată de
un tribunal competent.

(3) Când privarea de viaţă constituie crima de genocid, se înţelege că nici o dispoziţie
din prezentul articol nu autoriza un stat parte la prezentul pact să deroge în nici un fel
de la vreo obligaţie asumată în virtutea dispoziţiilor Convenţiei pentru prevenirea şi
reprimarea crimei de genocid.

(4) Orice condamnat la moarte are dreptul de a solicita graţierea sau comutarea
pedepsei. Amnistia, graţierea sau comutarea pedepsei cu moartea poate fi acordată în
toate cazurile.

(5) O sentinţă de condamnare la moarte nu poate fi pronunţată pentru crime comise

de persoane sub vârsta de 18 ani şi nu poate fi executată împotriva unor femei
gravide.

(6) Nici o dispoziţie din prezentul articol nu poate fi invocată pentru a se întârzia sau
a se împiedica abolirea pedepsei capitale de către un stat parte la prezentul pact.

Articolul 7

Nimeni nu va fi supus torturii şi nici unor pedepse sau tratamente crude, inumane sau
degradante. În special, este interzis ca o persoană să fie supusă, fără consimţământul
său, unei experienţe medicale sau ştiinţifice.

Articolul 9

(1) Orice om are dreptul la libertate şi la securitatea persoanei sale. Nimeni nu poate
fi arestat sau deţinut în mod arbitrar. Nimeni nu poate fi privat de libertatea sa decât
pentru motive legale şi în conformitate cu procedura prevăzută de lege.

(2) Orice individ arestat va fi informat, în momentul arestării sale, despre motivele
acestei arestări şi va fi înştiinţat, în cel mai scurt timp, de orice învinuire care i se
aduce.

(3) Orice individ arestat sau deţinut pentru comiterea unei infracţiuni penale va fi
adus, în termenul cel mai scurt, în faţa unui judecător sau a unei alte autorităţi
împuternicite prin lege să exercite funcţiuni judiciare şi va trebui să fie judecat într-
un interval rezonabil sau să fie eliberat. Detenţiunea persoanelor care urmează a fi
trimise în judecată nu trebuie să constituie regula, dar punerea în libertate poate fi
subordonată unor garanţii asigurând înfăţişarea lor la şedinţele de judecată, pentru
toate celelalte acte de procedură şi, dacă este cazul, pentru executarea hotărârii.
(4) Oricine a fost privat de libertate prin arestare sau detenţiune are dreptul de a
introduce recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta să hotărască neîntârziat asupra
legalităţii detenţiunii sale şi să ordone liberarea sa, dacă detenţiunea este ilegala.

(5) Orice individ care a fost victima unei arestări sau detenţiuni ilegale are drept la o
reparaţie.

Articolul 11

Nimeni nu poate fi întemniţat pentru singurul motiv că nu este în măsura să execute o

obligaţie contractuală.

Articolul 14

(1) Toţi oamenii sunt egali în fata tribunalelor şi curţilor de justiţie. Orice persoana
are dreptul ca litigiul în care se află să fie examinat în mod echitabil şi public de către
un tribunal competent, independent şi imparţial, stabilit prin lege, care să decidă fie
asupra temeiniciei oricărei învinuiri penale îndreptate împotriva ei, fie asupra
contestaţiilor privind drepturile şi obligaţiile sale cu caracter civil. Şedinţa de
judecată poate fi declarată secretă în totalitate sau pentru o parte a desfăşurării ei, fie
în interesul bunelor moravuri, al ordinii publice sau al securităţii naţionale într-o
societate democratică, fie, dacă interesele vieţii particulare ale părţilor în cauza o cer,
fie în măsura în care tribunalul ar socoti acest lucru ca absolut necesar, când datorita
circumstanţelor speciale ale cauzei publicitatea ar dăuna intereselor justiţiei; cu toate
acestea, pronunţarea oricărei hotărâri în materie penală sau civilă va fi publică, afara
de cazurile când interesul minorilor cere să se procedeze altfel sau când procesul se
refera la diferende matrimoniale ori la tutela copiilor.

(2) Orice persoană acuzată de comiterea unei infracţiuni penale este prezumată a fi
nevinovata cât timp culpabilitatea să nu a fost stabilită în mod legal.

(3) Orice persoană acuzată de comiterea unei infracţiuni penale are dreptul, în
condiţii de deplină egalitate, la cel puţin următoarele garanţii:

a) să fie informată în cel mai scurt termen, într-o limba pe care o înţelege, şi în mod
detaliat, despre natura şi motivele acuzaţiei ce i se aduc;

b) să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale şi să

comunice cu apărătorul pe care şi-l alege;

c) să fie judecată fără o întârziere excesivă;

d) să fie prezentă la proces şi să se apere ea însăşi sau să aibă asistenţa unui apărător
ales de ea; dacă nu are apărător, să fie informată despre dreptul de a-l avea şi, ori de
câte ori interesul justiţiei o cere, să i se atribuie un apărător din oficiu, fără plată,
dacă ea nu are mijloace pentru a-l remunera;

e) să interogheze sau să facă a fi interogaţi martorii acuzării şi să obţină înfăţişarea şi

interogarea martorilor apărării, în aceleaşi condiţii cu cele ale martorilor acuzării;

f) să beneficieze de asistenţa gratuită a unui interpret, dacă nu înţelege sau nu

vorbeşte limba folosită la şedinţa de judecată;

g) să nu fie silită să mărturisească împotriva ei însăşi sau să se recunoască vinovată.

(4) Procedura aplicabilă tinerilor care nu sunt încă majori potrivit legii penale va ţine
seama de vârsta lor şi de interesul reeducării lor.

(5) Orice persoană declarată vinovată de o infracţiune are dreptul de a obţine

examinarea de către o jurisdicţie superioara, în conformitate cu legea, a declarării
vinovăţiei şi a condamnării sale.

(6) Când o condamnare penală definitiva este ulterior anulată sau se acordă graţierea
deoarece un fapt nou sau nou descoperit dovedeşte ca s-a produs o eroare judiciară,
persoana care a suferit o pedeapsă în urma acestor condamnări va primi o
indemnizaţie în conformitate cu legea, afară de cazul când s-a dovedit că
nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut ei îi este imputabilă, în întregime
sau în parte.

(7) Nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit din pricina unei infracţiuni pentru care a
fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitiva în conformitate cu legea
şi cu procedura penală a fiecărei ţări.

Articolul 15

(1) Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care nu constituiau un act
delictuos, potrivit dreptului naţional sau internaţional, în momentul în care au fost
săvârşite. De asemenea, nu se va aplica o pedeapsă mai severa decât cea care era
aplicabilă în momentul comiterii infracţiunii. Dacă ulterior comiterii infracţiunii,
legea prevede aplicarea unei pedepse mai uşoare, delicventul trebuie să beneficieze
de aceasta.

(2) Nimic din prezentul articol nu se opune judecării sau condamnării oricărui individ
din pricina unor acţiuni sau omisiuni care atunci când au fost săvârşite erau
considerate ca fapte criminale, potrivit principiilor generale de drept recunoscute de
totalitatea naţiunilor.

3. Codul de Conduită al Funcţionarilor însărcinaţi cu implementarea legii

Articolul 1 – Funcţionarii însărcinaţi cu implementarea legii trebuie să-şi
îndeplinească datoria cu responsabilitate şi profesionalism, servind
comunitatea şi protejând persoanele împotriva actelor ilegale.
Articolul 2 – În îndeplinirea datoriei lor, funcţionarii trebuie să respecte şi să
protejeze demnitatea umană şi să menţină şi promoveze drepturile omului.
Articolul 3 – Funcţionarii însărcinaţi cu implementarea legii pot folosi forţa
numai atunci când este strict necesar şi în măsura în care este necesar pentru
îndeplinirea datoriei lor.
Articolul 4 – Natura confidenţială a informaţiilor deţinute de funcţionarii
însărcinaţi cu implementarea legii trebuie să fie păstrată, cu excepţia cazului
în care îndeplinirea datoriei sau necesitatea justiţiei o impune.
Articolul 5 – Nici un funcţionar însărcinat cu implementarea legii nu poate
cauza, iniţia sau tolera acte de tortură sau alt tratament sau pedeapsă
inumană, crudă şi degradantă, şi nici nu poate invoca ordine superioare sau
circumstanţe excepţionale, precum starea sau ameninţarea războiului,
ameninţare la adresa securităţii naţionale, instabilitate politică internă sau alte
urgenţe publice ca justificare pentru tortură sau alt tratament sau pedeapsă
inumană, crudă şi degradantă.
Articolul 6 - Funcţionarii însărcinaţi cu implementarea legii trebuie să asigure
protecţia totală a sănătăţii persoanelor aflate în custodia lor şi să asigure
asistenţa medicală oricând este necesar.
Articolul 7 - Funcţionarii însărcinaţi cu implementarea legii nu trebuie să
comită nici un act de corupţie. Ei trebuie să se opună şi să combată aceste
Articolul 8 - Funcţionarii însărcinaţi cu implementarea legii trebuie să
respecte legea şi acest Cod. În măsura posibilităţilor, ei trebuie, de asemenea,
să prevină şi să se opună oricarei încălcări a acestora. Funcţionarii însărcinaţi
cu implementarea legii care au motive să creadă că o încălcare a acestui Cod
a avut loc sau va avea loc trebuie să raporteze acest lucru autorităţilor
superioare şi, atunci când este necesar, altor autorităţi sau organisme
investite cu putere de verificare sau remediere.
4. Principiile pentru Protecţia Persoanelor aflate sub Orice Formă de Detenţie sau
închisoare.

Adoptate prin Rezoluţia nr. 43/173 a Adunării Generale a ONU din 9 Decembrie
1988
SCOPUL PRINCIPIILOR
Aceste principii se aplică pentru protecţia tuturor persoanelor aflate sub orice forma
de detenţie sau închisoare.
TERMENI
În setul de principii se stabilesc următorii termeni:
(a) "Arest" înseamnă actul de reţinere a unei persoane pentru faptul că este bănuită de
comiterea unei încălcări sau pentru faptul că a fost acţionată în judecată de o
autoritate;
(b) "Persoană deţinută" înseamnă orice persoană privată de libertatea personală, fiind
suspectat de comiterea unei infracţiuni, dar nefiind încă declarată vinovată;
(c) "Persoană condamnată (închisă în închisoare)" înseamnă orice persoană privată
de libertatea personală în rezultatul condamnării pentru comiterea unei infracţiuni;
(d) "Detenţie" înseamnă condiţia persoanei deţinute definită mai sus;
(e) "Condamnare" înseamnă condiţia persoanei condamnate definită mai sus;
(f) Cuvintele "o autoritate judiciară" înseamnă o autoritate judiciară sau alta, statul şi
împuternicirile căreia trebuie să ofere cele mai sigure garanţii de competenţă,
imparţialitate şi independenţă.
Principiul 1
Toate persoanele care se află sub orice formă de detenţie trebuie să fie tratate într-un
mod uman, cu respectul şi demnitatea inerente oricărei fiinţe umane.
Principiul 2
Arestul, detenţia sau închisoarea trebuie să fie aplicate doar în strictă conformitate cu
prevederile legii, de către oficiali sau persoane foarte competente autorizate să facă
acest lucru.
Principiul 3
Nu trebuie să se admită nici o restricţie sau limitare a drepturilor omului faţă de
persoana aflată sub orice formă de detenţie sau închisoare, care sunt recunoscute în
legislaţiile statelor părţi, convenţii, regulamente, obiceiuri naţionale şi internaţionale,
sub pretextul că ele nu sunt înscrise în acest set de principii sau că sunt recunoscute
de el într-o măsură mai mică.
Principiul 4
Toate formele de detenţie sau măsuri care ar afecta drepturile unei persoane aflate
sub orice formă de detenţie trebuie să fie supuse unui control eficient de către
autorităţile judiciare sau de alte autorităţi.
Principiul 5
1 Aceste principii trebuie să fie aplicate pe teritoriile oricărui stat parte, fără nici o
distincţie sau deosebire bazată pe rasă, sex, culoare, limbă, religie, opinii politice sau
de altă natura, origine socială, etnică sau naţională, avere, naştere sau alt statut.
2. Măsurile prevăzute de lege anume pentru apărarea drepturilor şi statutului femeilor
în special al celor gravide şi celor care alăptează copii, copiilor şi minorilor,
bătrânilor, persoanelor bolnave şi handicapate, nu trebuie să fie considerate ca mai
puţin importante şi trebuie să li se acorde o atenţie deosebită. Necesitatea aplicării lor
sau măsurile necesare de întreprins trebuie să fie mereu subiectul revizuirilor şi
reînnoirilor din partea autorităţilor judiciare.
Principiul 6
Nici o persoană aflată sub orice formă de detenţie nu poate fi supusă torturii,
tratamentului sau pedepselor crude, inumane şi degradante *. Nici o circumstanţă nu
poate fi invocată ca justificare a aplicării torturii tratamentului sau pedepsei inumane
sau degradante.
Principiul 7
1 Statele membre trebuie să interzică prin lege orice act ce contravine drepturilor şi
îndatoririlor prevăzute în acest set de principii şi aceste acte trebuie să fie subiectul
unor sancţiuni adecvate, de asemenea trebuie să se efectueze investigaţii imparţiale
asupra plângerilor ce atestă comiterea lor.
2 Oficialii care au motive să creadă că a avut sau poate avea loc o violare a acestor
principii trebuie să anunţe imediat superiorii lor ori, dacă este necesar, organele
responsabile.
3. Orice altă persoană care are motive să creadă ca a avut sau poate avea loc o violare
a acestor principii are dreptul să anunţe despre aceasta superiorii oficialilor implicaţi
în alte autorităţi sau organe relevante.
Principiul 8
Persoanele deţinute trebuie să fie tratate corespunzător statutului lor de persoane
nevinovate. Respectiv, ele trebuie să fie ţinute separat, pe cât este posibil, de
persoanele condamnate.
Principiul 9
Autorităţile care arestează o persoană, o ţine în detenţie sau anchetează cazul, trebuie
să
exercite doar puterea acordată prin lege şi exercitarea acestei puteri trebuie se fie
adusă la cunoştinţa autorităţilor judiciare sau de altă natura.
Principiul 10
Oricine este arestat trebuie să fie informat la timp despre motivul arestului şi despre
vina care i se aduce.
Principiul 11
1. O persoană nu trebuie să fie ţinută în detenţie fără să i se dea posibilitatea de a fi
ascultat de câtre o autoritate judiciară. Persoana deţinută trebuie să aibă dreptul să se
apere sau sa fie ajutată în acest sens de către un avocat.
2. Deţinutul şi avocatul său trebuie sa primească informaţii prompte despre orice
ordin de arest şi despre motivele arestării.
3. O autoritate judiciară sau de alt ordin trebuie sa revadă, dacă este necesar,
continuarea detenţiei.
Principiul 12
1. Trebuie neapărat înregistrate: (a) motivele arestului; (b) timpul arestului sau a
transferului persoanei deţinute în locurile de detenţie preventivă, cât şi a primei lui
întrevederi cu o autoritate judiciară; (c) identitatea oficialilor judiciari implicaţi; (d)
informaţii exacte despre locul de detenţie.
2. Aceste informaţii trebuie comunicate deţinutului sau avocatului în forma prescrisă
de lege.
Principiul 13
Orice persoană, în momentul arestării şi la începutul detenţiei, sau imediat după
aceasta, trebuie să fie informată de către autorităţile responsabile pentru arestul său
despre drepturile sale şi despre felul în care se poate folosi de ele.
Principiul 14
Persoana care nu înţelege îndeajuns limba vorbită de către autoritatea responsabilă
pentru arestul, detenţia sau închiderea sa, trebuie să primească în limba pe care o
înţelege informaţia referitoare la principiul 10, principiul 11, paragraful 2, principiul
12, paragraful 1 şi principiul 13, să aibă în mod gratuit accesul la un traducător
pentru a se putea informa despre procedurile care urmează după arest.
Principiul 15
Indiferent de excepţiile cuprinse în principiul 16, paragraful 4, principiul 18 şi
paragraful 3, deţinutului nu trebuie sa-i fie refuzată comunicarea cu lumea din
exterior, în special cu familia sau avocatul,
Principiul 16
1. Imediat după arestul sau transferul deţinutului dintr-un loc în altul, el are dreptul să
anunţe sau să ceară autorităţilor să fie anunţaţi membrii familiei lui sau prietenii
apropiaţi despre arest, detenţie şi locul unde este deţinut.
2. Dacă deţinutul este străin, el trebuie să fie imediat informat despre dreptul de a
comunica cu secţiile consulare sau cu misiunile diplomatice ale ţării a cărui cetăţean
este sau care este în drept să primească astfel de informaţii conform legislaţiei
internaţionale ori cu organizaţiile internaţionale de profil, dacă el este refugiat sau se
află sub protecţia unei organizaţii interguvernamentale.
3. Dacă deţinutul este minor sau incapabil de a-şi înţelege drepturile, autoritatea
competentă trebuie, din proprie iniţiativă, să anunţe persoanele apropiate despre arest
sau detenţie. O atenţie deosebită se va acorda anunţării părinţilor sau tutorilor.
4. Orice notificare menţionată în prezentele principii trebuie să fie făcută sau permisă
fără nici o restricţie. Autoritatea competentă poate totuşi să admită întârzierea acestei
notificări în cazul unor necesităţi excepţionale de investigaţie.
Principiul 17
1. Persoana deţinută are dreptul la asistenţa unui avocat legal. El trebuie să fie
informat despre aceasta de către o autoritate competentă imediat după arest şi trebuie
să se facă tot posibilul pentru facilitarea exercitării acestui drept.
2. Dacă persoana deţinută nu are un avocat legal, ales după dorinţa sa, el trebuie să
aibă un avocat desemnat de câtre o autoritate judiciară sau de alt ordin, în toate
cazurile când interesele justiţiei cer aceasta, şi dacă deţinutul nu are surse destule
pentru a-l plăti, el trebuie să i se ofere gratuit,
Principiul 18
1. Deţinutul sau condamnatul are dreptul să comunice şi să se consulte cu avocatul
său.
2. Deţinutului trebuie să i se ofere timp suficient şi facilităţile necesare pentru a
comunica cu avocatul său.
3. Dreptul deţinutului sau al condamnatului de a fi vizitat, de a comunica şi a se
consulta cu avocatul său fără nici o restricţie şi în deplină confidenţialitate nu trebuie
să fie suspendat sau limitat decât în cazuri excepţionale, specificate de lege sau
regulamente, şi considerate de către autorităţile judiciare indispensabile pentru
menţinerea securităţii şi ordinei.
4. Convorbirile dintre deţinut şi avocat pot fi privite, însă nu şi ascultate de către
oficialii judiciari.
5. Convorbirile dintre deţinut şi avocat nu pot fi folosite drept probe împotriva
deţinutului, numai dacă nu este vorba despre o crimă premeditată sau în serie.
Principiul 19
Deţinutul sau condamnatul are dreptul să fie vizitat sau să comunice cu membrii
familiei şi trebuie să aibă posibilităţi adecvate pentru a comunica cu lumea din
exterior, excepţii şi restricţii se pot admite numai în cazurile specificate de lege sau
regulamente.
Principiul 20
La solicitarea deţinutului, dacă este posibil, el poate fi ţinut într-o închisoare sau loc
de detenţie în apropierea locului său permanent de reşedinţă.
Principiul 21
1. Este interzis de a profita de situaţia unui deţinut sau condamnat pentru a-l impune
să facă unele mărturisiri, să se incrimineze sau să depună mărturii împotriva altcuiva.
2. În timpul interogării nici un deţinut nu poate fi supus violenţei, ameninţărilor sau
altor metode de interogare care împiedică capacităţii lui de a gândi şi judeca.
Principiul 22
Nici un deţinut, chiar cu acordul său, nu poate fi supus experimentelor medicale sau
ştiinţifice în detrimentul sănătăţii lui.
Principiul 23
1. Durata interogărilor, intervalul dintre interogări şi identitatea oficialilor care au
susţinut interogarea şi care au fost prezenţi la ea trebuie să fie notate şi certificate în
modul prevăzut de lege.
2. Deţinutul sau condamnatul şi avocatul său trebuie să aibă dreptul la informaţiile
menţionate în paragraful 1 al prezentului articol.
Principiul 24
Imediat după admiterea deţinutului în închisoare sau loc de detenţie el trebuie să fie
examinat de către medic, şi dacă este necesar, i se va acorda grija şi tratamentul
cuvenit. Tratamentul trebuie să fie gratuit.
Principiul 25
Deţinutul sau avocatul are dreptul să ceară sau să depună o plângere autorităţilor
judiciare referitor la o consultaţie medicală repetată, desigur, cu respectarea
condiţiilor de menţinere a ordinii şi securităţii.
Principiul 26
Dacă deţinutul a făcut o consultaţie medicală, trebuie neapărat notate numele
medicului şi rezultatele investigaţiei. Accesul la aceste documente trebuie să fie liber.
Modalităţile de acces trebuie să corespunda regulilor din legislaţia naţionalâ.
Principiul 27
Nerespectarea acestor principii cu scopul de a obţine informaţii trebuie luată în
consideraţie la decizia de a admite aceste informaţii împotriva deţinutului sau
condamnatului.
Principiul 28
Deţinutul sau condamnatul are dreptul de a primi, în măsura posibilităţilor, din partea
surselor publice cantităţi rezonabile de materiale educative, culturale şi
informaţionale, cu excepţia cazurilor când acestea ar afecta securitatea şi ordinea în
instituţie.
Principiul 29
1. Pentru a supraveghea stricta respectare a acestor legi şi regulamente, locurile de
detenţie trebuie să fie vizitate în permanenţă de către inspectori bine calificaţi şi
experimentaţi, care sunt desemnaţi de către o autoritate competentă diferită de cea
care este responsabilă şi direct implicată în administrarea locului de detenţie.
2. Deţinutul are dreptul de a vorbi liber şi în deplină confidenţialitate cu persoanele
care vizitează instituţia menţionată în paragraful 1 al acestui principiu, cu condiţia
respectării securităţii şi ordinei în instituţie.
Principiul 30
1. Modul de conduită al deţinutului care reprezintă o încălcare disciplinară în
perioada detenţiei, descrierea şi durata pedepsei pentru această încălcare aplicată de
către autorităţile competente trebuie să fie prevăzute de lege sau regulamentele
interne şi neapărat făcute publice.

2. Deţinutul are dreptul să fie ascultat înainte de a i se aplica o pedeapsa disciplinară.

El are dreptul de a aduce acest fapt înaintea autorităţilor superioare pentru revizuire.
Principiul 31
Autorităţile respective trebuie să asigure asistenţa, în caz de necesitate, a membrilor
familiilor deţinuţilor şi să întreprindă măsurile necesare pentru îngrijirea sau
trimiterea în instituţii speciale a copiilor rămaşi fără supraveghere.
Principiul 32
1. Deţinutul sau avocatul său are dreptul oricând să întreprindă toate măsurile
necesare şi prevăzute de lege pentru a apela la autorităţile judiciare să revadă
legalitatea detenţiei cu scopul de a obţine eliberarea, în cazul când verdictul nu a fost
legal.

2. Procedurile menţionate în par. 1 al prezentului principiu trebuie să fie simple şi

scurte, oferite gratuit deţinuţilor care nu au mijloace pentru a le plăti
Principiul 33
1. Deţinutul sau avocatul său are dreptul să depună o plângere autorităţilor
responsabile pentru administrarea instituţiei sau altor autorităţi din acest domeniu, în
ce priveşte comportamentul faţă de el, în special referindu-se la cazurile de tortură şi
tratament inuman şi degradant.
2. În cazurile când nici deţinutul nici avocatul nu poate să exercite dreptul menţionat
în par. 1 al acestui principiu, un membru al familiei sau oricare altă persoană care
este în cunoştinţă despre faptul dat, are dreptul să exercite acest drept.
3. La solicitarea petiţionarului, trebuie să fie păstrată confidenţialitatea referitor la
această plângere.
4. Orice cerere sau plângere trebuie să fie examinată şi răspunsă. Dacă ele sunt
respinse, petiţionarul are dreptul de a o înainta altor autorităţi mai superioare Nici
deţinutul, nici petiţionarul nu trebuie să aibă de suferit în urma acestor cereri sau
plângeri.
Principiul 34
În cazul decesului sau dispariţiei deţinutului în perioada detenţiei trebuie să se facă o
investigare asupra cauzei morţii sau dispariţiei de către autorităţile judiciare, fie din
propria lor iniţiativă, fie la cererea membrilor familiei deţinutului sau a altei persoane
care are cunoştinţă despre cazul dat. Aceeaşi procedură se va face şi în cazul când
deţinutul va dispărea sau deceda la puţin timp după eliberarea sa. Rezultatele acestor
cercetări şi un raport privind cazul dat trebuie sa fie puse la dispoziţia solicitantului,
neîndeplinirea acestor acţiuni poate fi subiectul intentării unui dosar penal.
Principiul 35
1. Daunele pricinuite de către oficialii judiciari care au acţionat contrar acestor
principii, trebuie să fie compensate conform regulilor stabilite în legislaţia naţională.
2. Informaţia înregistrată în baza acestor principii trebuie să fie accesibilă legislaţiei
ţării date în scopul de a obţine compensaţii conform prezentului principiu.
Principiul 36
1. Deţinutul suspectat sau învinuit de comiterea unei infracţiuni criminale trebuie să
fie considerat nevinovat şi tratat în modul corespunzător, până când el nu va fi
declarat vinovat în baza legii de către un proces public în care el a avut toate
garanţiile necesare pentru a se putea apăra.
2. Arestul sau detenţia pe parcursul anchetării trebuie să se efectueze numai cu
respectarea legislaţiei în baza motivelor şi în condiţiile prevăzute de lege. Impunerea
restricţiilor asupra unei astfel de persoane, care nu sunt strict necesare pentru
efectuarea anchetei, este interzisă.
Principiul 37
O persoană deţinută pe motiv criminal trebuie adusă în faţa unei autorităţi judiciare
sau de alt ordin, prevăzută prin lege, imediat după arest. Autoritatea respectivă
trebuie să decidă asupra necesităţii deţinerii, nici o persoană nu poate fi deţinută pe
parcursul anchetării fără ordinul scris al autorităţii menţionate mai sus. Deţinutul are
dreptul să facă o declaraţie autorităţii date privind comportamentul faţă de el in
timpul detenţiei.
Principiul 38
Persoana deţinută pe motiv criminal trebuie să fie judecată într-un timp cât mai scurt
sau să fie eliberată pe parcursul anchetării.
Clauza generală
Nimic din acest set de principii nu poate fi interpretat ca o restricţie sau limitare a
drepturilor stipulate în Pactul cu privire la Drepturile Civile şi Politice.