Alexandru Lapusneanul este un personaj atestat istoric, al carui chip autorul 1-a imbogatit cu ajutorul imaginatiei.

Personajul se remarca printr-o complexitate de caracter, posedand o multitudine de trasaturi de caracter: hotarare, vointa de fier, energie, viclenie, orgoliu, sadism, cinism, inteligenta, tarie de caracter, este necrutator si razbunator. Personaj principal a carui vointa domina destinele supusilor, acesta reprezinta tipul Tiranului crud si violent, care incalca orice principii religioase si morale, in scopul de a-si pastra puterea. Pentru a-1 caracteriza, autorul utilizeaza mai multe mijloace: cuvintele autorului (caracterizare directa cuvintele proprii (caracterizare indirecta); atitudinile, gesturile si faptele personajului (caracterizare indirecta). La inceputul capitolului ultim al nuvelei, aflam ca, timp de patru ani dupa uciderea colectiva a boierilor, Lapusneanul nu mai taiase" pe nimeni, multumindu-se cu mutilarea unor supusi: Dar pentru ca sa nu uite dorul lui cel tiranic de a vedea suferind omenesti, nascoci feluri de schingiuiri. Scotea ochi, taia maini, ciuntea si seca pe care avea prepus". In aceste cuvinte ale autorului, Lapusneanul apare ca un tiran insetat de sange, ca si cand l-ar fi macinat o boala, potolita numai la vederea suferintei altora. Asa se explica lupta lui pentru scaunul voievodal, pentru ca numai astfel isi putea potoli dorul" (setea) de a-i face pe altii sa sufere. Asa se explica si decizia lui de a-si ucide propriul fiu, pe Bogdan: pentru ca acesta, atunci cand ar fi devenit domn, i-ar fi luat puterea (care ii permitea sa omoare sau sa mutileze). Vorbele voievodului il caracterizeaza ca pe un om hotarat (Daca voi nu ma vreti, eu va vreu..."), lucid si prevazator care nu accepta sa renunte la oastea straina, gandindu-se ca boierii il vor trada din nou. Alteori, felul in care vorbeste Lapusneanul ii releva viclenia si prefacatoria. Asa se intampla in scena cuvantarii de la mitropolie, cand se preface ca regreta ceea ce a facut: m-am aratat cumplit, rau, varsand sangele multora. Unul Dumnezeu stie de nu mi-a parut rau si de nu ma caiesc de aceasta". In aceeasi zi, dupa uciderea boierilor, cand multimea cere capul lui Motoc, acesta spera ca Voda il va salva, punand tunurile sa traga in acea gloata de prosti". Raspunsul lui Lapusneanul (Prosti, dar multi") ii atesta inteligenta si calitatile de bun psiholog, intrucat astfel scapa de boierul intrigant si-si atrage poporul. Unele atitudini ale voievodului scot in evidenta alte trasaturi. Bunaoara, sfatuit sa faca drumul inapoi, caci tara nu-1 vrea, Lapusneanul abia isi stapaneste impulsivitatea, punand mana pe maciuca (pentru a-1 lovi pe sol), tot asa cum gestul de a apuca jungherul devine reflex. in aceasta scena, ochii care scanteiara ca un fulger", muschii fetei, care / se suceau" si rasul sinistru arata un om violent care-i ingheata pe cei din jur. Elocventa este scena macelului (din partea a IlI-a a nuvelei): in timp ce oamenii domnitorului ii ucideau pe boieri, Lapusneanul luasa pre Motoc de mana si se trasese langa o fereastra deschisa, de unde privea macelaria ce incepuse. El radea ; iar Motoc, silindu-se a rade ca sa placa stapanului, simtea parul zburlindu-i-se pe cap si dintii sai clantanind. "

Cruzimea constituie dominanta trasaturilor acestui om si aceasta este vizibila nu doar in scena mentionata, ci mereu. Bunaoara, atunci cand face el insusi piramida de capete, Lapusneanul nici nu tresare; pe urma, se spala pe maini (gest care ii arata cinismul) si o cheama pe sotia sa. Nicolae Iorga explica actele acestui domnitor prin faptul ca el avea sufletul unui bolnav ce-si afla alinarea unei suferinte tainice, numai la vederea si auzul suferintei altora". Personaj romantic, Lapusneanul este, pe plan uman, un damnat (Lapusneanu este un damnat osandit de Providenta sa verse sange si sa nazuie dupa mantuire" - cum scria Calinescu), iar caderea lui este un blestem al propriei sale naturi. Din tipologia romantica, el se incadreaza in seria demonilor. Pentru a-si realiza razbunarea, demonul are nevoie de o punere in scena grandioasa: arderea cetatilor, capetele taiate puse la poarta palatului, macelul de la ospat, piramida de capete, sunt tot atatea elemente ale recuzitei" sale.. Crudului domnitor i se refuza, pana in clipa mortii, izbavirea: cortegiul celor ucisi (care i se arata in timpul bolii) nu-i aduce iertarea, iar trecerea din viata este insotita de chinuri cumplite.