Sunteți pe pagina 1din 132

1. INTRODUCERE

Dupa cum si denumirea sugereaza, mecanica fluidelor este una din cele trei ramuri ale Mecanicii, cea mai veche dintre stiintele fundamentale ale naturii:

1. Mecanica generala studiaza legile universale ale mecanicii si aplicatiile lor la studiul corpurilor solide rigide;

2. Mecanica solidelor deformabile

studiaza legile universale ale deformatiilor pe care le sufera corpurile solide datorita fortelor care actioneaza asupra lor;

3. Mecanica fluidelor are ca obiect studiul fluidelor, precum si interactiunea dintre acestea si

solidele cu care vin în contact. La rândul ei, mecanica fluidelor se împarte, conventional, în trei mari parti, dupa cum urmeaza:

3.1 Statica fluidelor studiaza repausul fluidelor si actiunile exercitate de acestea asupra corpurilor solide cu care vin în contact.

studiaza miscarea fluidelor, fara a lua în considerare fortele care determina, sau modifica, starea de miscare.

3.3 Dinamica fluidelor studiaza miscare fluidelor luând în considerare si fortele care determina sau modifica starea de miscare, precum si transformarile energetice produse în timpul miscarii.

3.2 Cinematica

fluidelor

2. APLICATII ALE MECANICII FLUIDELOR

Principalele aplicatii ale staticii fluidelor constau în:

- studierea instrumentelor de masurare a presiunii fluidelor;

- studierea fortelor hidrostatice cu care fluidele actioneaza asupra corpurilor solide cu care vin în contact;

- studiul corpurilor plutitoare;

- studiul atmosferei, considerata în repaus.

În general, aplicatiile dinamicii fluidelor se clasifica dupa conditiile la frontiera impuse miscarii. Astfel, se disting doua mari categorii de aplicatii:

Dinamica fluidelor, externa: studiul curgerii fluidelor în jurul unor corpuri solide, considerate izolate în interiorul fluidului. Din aceasta categorie fac parte:

- studiul constructiilor supuse actiunii vântului;

- curgerea aerului în jurul vehiculelor aflate în miscare (trenuri, automobile, avioane etc.);

1

- Fenomene aerodinamice

MECANICA FLUIDELOR

- curgerea apei în jurul vehiculelor aflate în miscare în interiorul acesteia (submarine, vehicule amfibii etc.); - Fenomene hidrodinamice

La aceste fenomene se studiaza puterea necesara învingerii fortelor de rezistenta la înaintare, iar în cazul fenomenelor aerodinamice si forta de sustentatie generata, precum în exemplul urmator:

forta de sustentatie generata, precum în exemplul urmator: G forta de greutate; P forta de sustentatie

G

forta de greutate;

P

forta de sustentatie (de portan-ta) generata de aripa avionului;

T

forta de tractiune;

R

forta de rezistenta la înaintare.

Fig. 1 – Principalele forte care actioneaza asupra unui avion în timpul zborului

În cazul miscarilor uniforme, puterea consumata pentru învingerea fortei de rezistenta la înaintare se poate calcula cu relatia:

P

R

=

L

R

x

=

t

=

R

v

t aer

(1.1)

Dinamica fluidelor, interna: miscarea fluidelor este delimitata de frontiere solide: canalizari închise, conducte, ai caror pereti sunt în general imobili. Se disting:

- miscarea gazelor în canalizari, conducte;

- miscarea gazelor în masini pneumatice;

- miscarea lichidelor în canalizari, conducte;

- miscarea lichidelor în masini hidraulice;

- Fenomene gazodinamice

- Fenomene hidraulice

hidraulice; - Fenomene gazodinamice - Fenomene hidraulice Fig. 2 – Aspectul curgerii printr-o conducta de sectiune

Fig. 2 – Aspectul curgerii printr-o conducta de sectiune variabila

Observatie:

Pentru toate aceste cazuri se studiaza, nu numai transportul propriu-zis al fluidelor, ci în special transportul de energie:

- hidraulica, în cazul lichidelor, - pneumatica, în cazul gazelor,

2

deoarece, exceptie facând energia nucleara, aproape toata energia utilizata de omenire este, la un moment dat, transportata de fluide în miscare:

- energia mecanica a apei, a aerului comprimat sau a vaporilor;

- energia termica a apei calde sau a aburului;

- energia chimica a petrolului (si a derivatelor sale), sau a gazelor combustibile etc.

3. DEFINITIA FLUIDULUI. PARTICULA FLUIDA

Fizica distinge pentru corpurile materiale, în conditii obisnuite, trei stari, numite si stari de agregare: solida, lichida, gazoasa.

Observatie: În conditii speciale exista si o a patra stare, numita plasma. Plasma este o substanta gazoasa, puternic sau complet ionizata, ale carei proprietati sunt determinate de existenta ionilor si electronilor în stare libera.

Mecanica distinge doua mari categorii de corpuri:

Solide - rigide;

- deformabile;

Fluide - lichide;

- gaze.

Daca un corp solid, în conditii obisnuite, are forma si volum fix, adica distantele dintre punctele sale puncte ramân constante (sau se modifica foarte putin) sub actiunea unei forte exterioare, fluidele (lichidele si gazele) pot capata deformatii oricât de mari sub actiunea unor forte

relativ mici. Acest lucru este posibil datorita fortelor mici de coeziune dintre moleculele fluidelor. Astfel:

- lichidele iau forma vaselor care le contin(ca si gazele de altfel), deci nu au forma

proprie, dar au volum constant, V

lichide =

ct

deci si densitate constanta

r

lichide

=

ct

;

datorita acestui fapt lichidele se considera ca fiind fluide incompresibile;

- gazele ocupa întregul volum al recipientelor ce le contin, deci nu au un volum constant,

fi

V

gaze

ct

, în consecinta si densitatea lor este variabila

r

gaze

ct

. Asadar pot

comprimate. Astfel, gazele se considera ca fiind fluide compresibile. Aceste proprietati, enuntate anterior, definesc fluiditatea lichidelor si gazelor, adica usurinta de deplasare a particulelor din care sunt formate, de unde si denumirea generala de fluide.

3

MECANICA FLUIDELOR

3.1 CONCEPTUL DE MEDIU CONTINUU

În mecanica fluidele sunt considerate si analizate ca fiind medii continue, adica ocupa un spatiu în care distributia marimilor fizice ce le caracterizeaza (presiune, densitate, temperatura etc.) este continua, cu exceptia unor puncte, linii sau suprafete, numite si de discontinuitate. Un astfel de exemplu, de suprafata de discontinuitate, este prezentat în exemplul urmator:

formarea undelor de soc pe aripa unui avion care zboara cu o viteza mai mica decât cea a sunetului, dar apropiata de aceasta.

mai mica decât cea a sunetului, dar apropiata de aceasta. Pe suprafata undei de soc viteza

Pe suprafata undei de soc viteza particulelor de aer

(celeritate);

atinge viteza sunetului: v

aer

=

c

Fenomenul

se

numeste

de

trecere

a

barierei

sonice.

c = 1228 km/h

(341.1

m/s)

la

nivelul

marii

( p

aer

=

760 mmHg

) si temperatura t

aer

=

15

C

.

Fig. 3 – Formarea undei de soc (suprafata de discontinuitate) pe o aripa de avion

de soc (suprafata de discontinuitate) pe o aripa de avion Ipoteza generala a continuitatii unui fluid

Ipoteza generala a continuitatii unui fluid se exprima prin faptul ca în fiecare punct apartinând fluidului P( x,y ,z ) , la orice moment dat t , se pot determina:

- presiune p definita de functia p = p( x,y ,z,t ) ,

- densitate r definita de functia r = r( x,y ,z,t ) ,

- temperatura T definita de functia T = T ( x,y ,z,t ) ,

- viteza v definita de functia v = v( x,y ,z,t )

si aceste functii sunt continue, deci derivabile. Practic, cu cât liberul parcurs al moleculelor ce formeaza un fluid (distanta medie dintre doua ciocniri consecutive intre particulele mediului) este mai mic (numar cât mai mare de molecule în unitatea de volum), cu atât fluidul poate fi considerat un mediu continuu.

4

Exemplu: Marimea liberului parcurs l al moleculelor de aer în functie de altitudine:

Tab. 1.1

H - Altitudine [km]

0

50

100

120

160

180

220

l - Liberul parcurs [m]

8,6·10 -8

7,8·10 -5

9,5·10 -2

1.3

36

100

870

Pentru a aprecia daca un mediu fluid poate fi considerat continuu se calculeaza numarul Knudsen, Kn (dupa numele fizicianului danez Martin Knudsen, 1871–1949):

Kn

=

l

l

D P

=

L

P

D x

,

(1.2)

unde:

l

L o dimensiune caracteristica fenomenului studiat;

liberul parcurs al particulelor mediului;

P parametru caracteristic fenomenului studiat;

D

P

1

P

D

x

variatia relativa a parametrului studiat pe unitatea de lungime.

Astfel, se considera ca pentru:

k n <<

1

(practic

k n <

0.01

)

mediul este continuu si în studiul acestuia se folosesc principiile

k n >>

1

mediilor continue.

mediul

este

considerat

rarefiat;

se

folosete

teoria

cinetico-

k n @

1

moleculara.

mediul mai pastreaza din caracteristicile mediului continuu, însa în

anumite regiuni propietatea se pierde (zone de discontinuitate).

Exemplu:

La curgerea aerului atmosferic în jurul unei aripi de avion, vezi figura 4, lungimea caracteristica L depinde de viteza cu care se deplaseaza avionul (sau viteza aerului, relativa la aeronava):

unde:

t

L v

=

aer

t

=

D

x

D

t

t

(1.3)

intervalul (mediu) de timp în care aripa întâlneste particule de aer, la o viteza de zbor data; în acest caz t reprezinta parametrul caracteristic fenomenului

de curgere a aerului peste o structura aeromecanica.

Astfel, pentru o aripa de coarda c = 1 m (distanta dintre punctele extreme ale profilului aripii), care

, în functie de lungimea caracteristica pe unitatea de timp,

aerul poate fi considerat:

se deplaseaza cu viteza v

avion =

50 m / s

ß mediu omogen daca altitudinea de zbor este H < 100 km ;

5

MECANICA FLUIDELOR

ß mediu neomogen pentru altitudini H > 100 km (vezi tabelul 1.1).

pentru altitudini H > 100 km (vezi tabelul 1.1). Fig. 4 – Curgerea aerului în jurul

Fig. 4 – Curgerea aerului în jurul unei aripi de avion

3.2 CONCEPTUL DE MEDIU OMOGEN

Un mediu fluid continuu este considerat si omogen daca la o temperatura si presiune, constante, densitatea sa este constanta. p,T = ct r = ct .

3.2 CONCEPTUL DE MEDIU IZOTROP

Un mediu fluid este considerat izotrop daca prezinta aceleasi proprietati în toate directiile din jurul unui punct. Sintetizând cele enuntate anterior, se poate da urmatoarea definitie pentru fluide:

Definitie:

Fluidul se considera ca fiind un mediu continuu, omogen si izotrop, lipsit de forma proprie, în care, în stare de repaus, pe suprafetele de contact ale diferitelor particule, se exercita numai eforturi normale*.

* Asupra starii de eforturi ce actioneaza asupra fluidelor se va reveni ulterior (vezi Proprietatile fluidelor – Vâscozitatea).

Definitie: Particula fluida este o portiune de fluid, de forma oarecare si de dimensiuni arbitrar de mici, care pastreaza caracteristicile de mediu continuu si în raport cu care se studiaza repausul sau miscarea fluidului.

Limita inferioara a dimensiunilor particulei este impusa de conditia neglijarii influentei miscarilor proprii ale moleculelor, sau a miscarii brown-iene. Aceasta trebuie sa fie mai mare decât lungimea liberului parcurs molecular. Limita superioara este determinata de conditiile aplicarii calculului infinitezimal.

Observatie:

Omogenitatea si izotropia unui fluid permit ca relatiile stabilite pentru o particula sa fie valabile pentru întregul fluid .

6

4. MODELE DE FLUID

Definitie: Prin model de fluid se întelege o schema simplificata de fluid, acesta fiind considerat un mediu continuu, caruia i se atribuie principalele proprietati macroscopice (masurabile) ale fluidului real (compresibil si vâscos).

Necesitatea elaborarii unor modele simplificate de studiu ale fenomenelor naturale (reale) se datoreaza complexitatii miscarii fluidelor. Neglijând anumite procese secundare fenomenului real, deci simplificându-l, devine posibila construirea unui model. Astfel, se pot acceptat modele de fluid, precum:

- fluid usor: se neglijeaza greutatea proprie; este valabil pentru gaze; - fluid ideal: lipsit de vâscozitate; se neglijeaza efectul fortelor de frecare ce apar între straturile de fluid modelul Euler; - fluid incompresibil: modelul de fluid la care volumul unei mase determinate nu se modifica odata cu variatia presiunii; valabil pentru lichide – modelul Pascal; - fluid newtonian: fluide care se supun legilor mecanicii clasice, newtoniene; - fluid ne-newtonian: fluide a caror comportament nu se supune legilor mecanicii newtoniene, precum solutiile coloidale (uleiul de ungere recirculat în masini – contine impuritati în stare de suspensie), materialele plastice macromoleculare în stare lichida etc. Comportamentul fluidelor ne-newtoniene constituie obiectul de studiu al stiintei reologiei.

5. METODE DE STUDIU ÎN MECANICA FLUIDELOR

Fiind o stiinta a naturii, mecanica fluidelor foloseste în cercetare atât metode teoretice, cât si metode experimentale, de cele mai multe ori in strânsa colaborare. Metodele teoretice constau în aplicarea principiilor, legilor si teoremelor mecanicii generale la studiul repausului si miscarii fluidelor. Acest lucru este posibil prin reprezentarea fluidului ca mediu continuu. Metodele experimentale se aplica, fie în scopul stabilirii unor legi generale ale unor fenomene, a verificarii unor concluzii teoretice, fie ca metoda de rezolvare directa a unor probleme complexe, ce nu pot fi solutionate pe cale teoretica. Metodele mixte rezulta prin îmbinarea primelor doua.

7

MECANICA FLUIDELOR

2. PARAMETRII SI PROPRIETATILE CARE DEFINESC STAREA UNUI FLUID

2.1 Proprietati fizice comune lichidelor si gazelor

2.2 Proprietati fizice specifice lichidelor

2.3 Proprietati fizice specifice gazelor

O proprietate este o caracteristica a unei materii care este invarianta (constanta) atunci când respectiva materie se afla intr-o anumita stare de echilibru. Conditiile care determina aceasta stare sunt unice si descrise (caracterizate) de proprietatile materiei.

2.1 PROPRIETATI FIZICE COMUNE LICHIDELOR SI GAZELOR

2.1.1 Presiunea, p

Presiunea este unul din cei mai importanti parametri ce caracterizeaza starea unui fluid.

Prin definitie, presiunea într-un fluid în repaus este raportul dintre forta normala si aria suprafetei

pe care se exercita aceasta forta.

Într-un punct dintr-un fluid în repaus, se defineste ca fiind limita reportului dintre forta

normala si aria suprafetei pe care se exercita aceasta forta, când aria tinde catre zero, în jurul

punctului respectiv. Matematic se exprima conform relatiei:

p

=

lim

D A

Æ

0

D

F

D

A

dF

=

dA

în forma diferentiala, sau simplu:

p =

F

A

,

(2.1)

(2.2)

Observatie: Daca forta nu ar fi normala (perpendiculara) pe suprafata pe care actioneaza, ar

trebui sa admitem ipoteza existentei unor eforturi tangentiale în fluid, ceea ce ar

contrazice faptul ca acesta este considerat în repaus. De asemenea, într-un fluid în

echilibru, presiunea este functie de punctul în care se determina, M = M( x,y ,z ) , cu

alte cuvinte este o marime scalara.

p

M

M

=

f(M,t )

=

M( x,y,z)

¸

˝

˛

p

M

=

f(x,y,z,t )

Totodata, pentru un fluid, presiunea poate fi interpretata ca o masura a energiei acestuia pe

unitatea de volum:

p

=

F d

=

F Lucru mecanic (Energie)

=

L

=

A d

A

V

Volum

8

(2.3)

Unitatea de masura în Sistemul International este

N / m

2 , denumita începând cu 1971 si

Pascal Pa , dupa numele omului de stiinta Blaise Pascal, matematician, fizician, filozof, de origine

franceza (1623 – 1662).

1 Pa = 1

N

m

2

.

(2.4)

Deoarece aceasta este o unitate foarte mica în comparatie cu presiunile uzuale întâlnite în instalatiile industriale, sau chiar cu presiunea atmosferica din zonele locuite ale Pamântului, se folosesc multiplii pascalului:

kilopascalul,

1 kPa

=

10

3

Pa ,

denumit si piez si

megapascalul, 1 MPa

Des utilizat, cu precadere în aplicatiile tehnice, este barul, prescurtat bar . Aceasta unitate,

= 10

6

Pa

.

desi nu apartine Sistemului International, este tolerata datorita utilizarii ei într-un numar însemnat

de tari, printre care si a noastra: 1 bar

O alta unitate de masura utilizata în tehnica este atmosfera tehnica, prescurtata at , definita

de raportul:

= 10

5

Pa

.

1 at

=

1

kg f

cm

2

=

9.80665 10

4

Pa

(2.5)

Pentru definirea starii fizice normale se utilizeaza atmosfera fizica, prescurtata At , sau atm . A fost pusa în evidenta si calculata pentru prima data de E. Torricelli, vezi figura 1 (presiunea

hidrostatica exercitata de coloana de mercur la baza ei pe aria sectiunii S este egala cu presiunea

atmosferica de pe suprafata libera a mercurului).

presiunea atmosferica de pe suprafata libera a mercurului). 1 At = 760 mmHg (torr) Presiunea atmosferica

1 At = 760 mmHg (torr)

Presiunea atmosferica este în acelasi loc o marime variabila în timp. De asemenea variaza de la un loc la altul, functie si de valoarea acceleratiei gravitationale locale. Astfel se defineste:

ÿ presiunea fizica normala

p

0 ca fiind cea exercitata de o coloana de

mercur de 760 mm la nivelul marii.

Rezolutia 4 a celei de a X-a Conferinte Generale de Masuri si Unitati, 1954, stabileste ca, valoric, presiunea fizica normala este egala cu:

1 At = 101325 Pa = 760 mmHg (torr)

În practica, pentru masurarea unor presiuni mici se utilizeaza aparate a caror functionare se bazeaza pe principiul determinarii presiunii hidrostatice exercitate de o coloana de lichid (vezi

9

MECANICA FLUIDELOR

MECANICA FLUIDELOR figura 2). Astfel, se utilizeaza frecvent unitati de masura ce reprezinta înaltimi ale unor

figura 2). Astfel, se utilizeaza frecvent unitati de masura ce reprezinta înaltimi ale unor coloane de lichid, precum:

1

mmH O = 10

2

3

kg

m

3

1 mm alc @ 803

kg

m

3

9.81

m

s

2

9.81

m

s 2

10

10

-

-

3

3

m

m

@

= 9.81

7.875

N

N

m

2

N

N

m

2

p

-

unde:

p

0

r lp

= r

lp

g h [mm lp ]

,

densitatea lichidului piezometric.

(2.6)

Cele mentionate anterior, referitor la unitatile de masura utilizate si a bazei lor de calcul, ne dau posibilitatea definirii a doua tipuri de presiuni. Astfel, în functie de valoarea presiunii utilizata ca baza de masurare (de referinta), se disting:

ÿ presiunea absoluta: presiunea care are ca nivel de referinta presiunea vidului absolut, zero ; astfel, ca marime absoluta presiunea este o marime întotdeauna pozitiva;

ÿ presiunea relativa: presiunea care are ca nivel de referinta pe cea atmosferica în locul în care se efectueaza masurarea.

Relatia de legatura dintre cele doua presiuni este:

În cazul în care

p

abs

p

abs

= p

0

+

p

rel

(2.7)

< p presiunea relativa se mai numeste si vacuummetrica, dupa

0

numele aparatului utilizat la masurarea ei. Se mai numeste si depresiune iar ca valoare este negativa, fapt evidentiat si de aparatul de masura (vacuummetru).

p presiunea relativa se mai numeste si manometrica, caz în care

În cazul în care

p

abs

0

este o suprapresiune si are o valoare pozitiva. Manometrele industriale se gradeaza având ca zero presiunea atmosferica normala.

Observatie: Deoarece în problemele tehnice curente fortele care se dezvolta in instalatiile hidraulice (pneumatice) sunt rezultatul diferentei dintre presiunea (absoluta) din interiorul instalatiei si presiunea atmosferica exterioara, în Mecanica Fluidelor se utilizeaza, în general, presiunea relativa.

Pentru un curent de fluid, presiunea într-un punct din interiorul acestuia este rezultatul actiunii presiunii statice si a presiunii dinamice:

unde:

p

p

tot

st

p

tot

= p

st

+

p

din

(2.8)

presiunea totala;

presiunea statica (presiunea care se exercita în planul de separatie a doua mase de

10

unde:

p din

fluid); în general, presiunea statica nu variaza în sectiunea unui curent, exceptie facând cazurile în care liniile de curent sunt curbate;

presiunea dinamica; se calculeaza cu relatia:

p

din

=

r

v

2

2

(2.9)

v

r densitatea fluidului.

viteza curentului de fluid (în punctul de masurare).

2.1.2 Densitatea, r

Densitatea r într-un punct din interiorul unui fluid se defineste ca fiind limita raportului

dintre masa Dm a unui element de volum din jurul punctului considerat si volumul elementului DV , când acesta tinde catre zero:

r P =

D

lim

V Æ

0

D m

D

V

dm

=

dV

(2.10)

În cazul unui fluid omogen, densitatea este egala raportul dintre masa unui volum determinat de fluid si respectivul volum (masa unitatii de volum) si are aceeasi valoare în orice punct al fluidului:

r =

m

V

(2.11)

Relatia anterioara este utilizata si în cazul definirii densitatii medii a unui fluid. Termenii sinonimi ai densitatii sunt: masa specifica, sau masa volumica. Unitatea de masura în Sistemul International este:

[

r

]

SI

=

[ m]

[

]

V

=

kg

m

3

Inversul densitatii, volumul ocupat de unitatea de masa, se numeste volum specific:

Observatie:

v =

1

È

Í

Í

Î

m 3

r

kg

˘

˙

˙

˚

(2.12)

În general, densitatea unui fluid este functie de pozitia punctului de masurare, de presiunea p si de temperatura t [°C] la momentul efectuarii masuratorii.

Aceasta observatie este valabila cu precadere în cazul gazelor (fluide compresibile), a caror densitate depinde de temperatura si presiune; se poate determina din ecuatia de stare, aplicata pentru doua stari, dintre care una cunoscuta:

unde:

r = r

p T

0

0 p

, 0 T

termenii cu indice "0" sunt parametrii gazului în starea de referinta.

11

(2.13)

MECANICA FLUIDELOR

Pentru lichide se poate considera ca densitatea nu depinde de presiune, ea variind

nesemnificativ în functie de temperatura (fluide de densitate constanta, incompresibile).

Densitatea definita conform relatiei (2.11) se numeste si densitate absoluta. În practica,

pentru a usura masurarea densitatii fluidelor se utilizeaza uneori densitatea relativa, definita de

raportul dintre densitatea fluidului considerat si densitatea unui fluid de referinta în conditii

standard:

(

r

fluid

)

r

=

r

fluid

r

ref .

(2.14)

Pentru gaze, fluidul de referinta este aerul în stare normala:

r

0 aer

= 1.293 kg/m ,

3 la

presiunea

t

0 aer

=

0

atmosferica

=

C

,

(T

0 aer

normala

273.15 K

).

p

0 aer

= 101325 N/m

2

( p

Pentru

lichide,

fluidul

0 aer

de

=

760 mmHg

)

referinta

este

r

apa

= 1000 kg/m

3

la presiunea atmosferica normala si temperatura t

apa

=

4

C

.

si

temperatura

distilata:

apa

2.1.3 Greutatea specifica, g

Legat de densitatea unui fluid se defineste greutatea specifica (greutatea unitatii de volum).

Greutatea specifica g într-un punct din interiorul unui fluid se defineste ca fiind limita raportului

dintre greutatea DG a unui element de volum din jurul punctului considerat si volumul elementului

DV , când acesta tinde catre zero:

g P

=

D

lim

V Æ

0

D G

D

V

dG

=

dV

(2.15)

În cazul unui fluid omogen, greutatea specifica este egala raportul dintre greutatea unui

volum determinat de fluid si respectivul volum (masa unitatii de volum) si are aceeasi valoare în

orice punct al fluidului:

g =

G

V

(2.16)

Termenul sinonim al greutatii specifice este greutate volumica. Unitatea de masura în

Sistemul International este:

[

g

]

SI

=

[G]

[

]

V

=

N

m

3

Greutatea specifica este legata de densitate prin relatia:

g = r g

2.1.4 Compresibilitatea izoterma, b

(2.17)

Compresibilitatea izoterma este proprietatea unui fluid de a-si modifica volumul sub

actiunea variatiei de presiune, la o temperatura constanta.

12

Dupa cum se observa din figura 3, variatia de volum DV a fluidului din cilindru este

proportionala cu variatia Dp a presiunii acestuia. Relatia care exprima aceasta dependenta este:

acestuia. Relatia care exprima aceasta dependenta este: Fig. 3 - Variatia presiunii într-un cilindru la

Fig. 3 - Variatia presiunii într-un cilindru la modificarea volumului

unde:

V

- DV V

b

într-un cilindru la modificarea volumului unde: V - D V V b - D V V

- D

V

V

=

b

Dp

(2.18)

volumul initial al fluidului;

variatia relativa a volumului;

coeficientul de evaluare cantitativa a compresibilitatii fluidului; poarta

denumirea de modul de compresibilitate izoterma, notat si cu k .

Observatie:

Semnul ,,-’’ din relatia anterioara arata faptul ca unei cresteri de presiune îi corespunde o scadere de volum.

Pentru variatii infinitezimale, relatia anterioara se rescrie astfel:

-

d

V

= b

V

dp

(2.19)

Unitatea de masura în Sistemul International pentru modulul de compresibilitate este:

[

b

]

SI

=

1

[ p]

=

m

2

N

Inversul modulului de compresibilitate este modulul de elasticitate, notat cu e .

e

=

1

b

[N/m 2 ]

(2.20)

Ca si în cazul densitatii, valorile b si e depind de temperatura si nu depind practic de

valoarea presiunii. Tinând cont ca masa unui fluid este constanta, prin diferentierea relatiei

m = r V = ct

obtinem:

dm =

r

d

V

+

V

d

r

= 0 ¤

r

d

V

= -

V

d

r

Din relatiile (2.19) si (2.21) rezulta ca:

13

-

d

V

V

=

d r

r

(2.21)

MECANICA FLUIDELOR

Ï

Ô

Ô

Ì

Ô

Ô

Ó

1 d r

b =

e

d r

r dp

=

dp r d r ( dr
dp
r
d r
( dr

b dp =

r

(lichidele)

(2.22)

practic

incompresibile). Pentru gazele comune, precum oxigenul, modulul de elasticitate depinde de

natura procesului. Astfel:

Pentru

fluidele

grele

raportul

dp) @ 0 ,

asadar

b

@ 0

(sunt

e = p , pentru procese izotermice;

(2.23)

e = k p pentru procese adiabatice;

(2.24)

unde:

k

= c

p

/ c

v

exponentul adiabatic; raportul dintre caldurile specifice la presiune

constanta si la volum constant;

p presiunea absoluta.

Legat de acesti doi parametri care definesc starea unui fluid se poate defini un altul si

anume celeritatea.

2.1.5 Celeritatea, c

Celeritatea sau viteza de propagare a sunetului reprezinta unul dintre parametrii care

descriu propagarea sunetului printr-un mediu. Aceasta viteza depinde de proprietatile mediului de

propagare, în particular de elasticitatea si densitatea acestuia. Într-un mediu fluid este definita de

relatia lui Newton:

c =

dp e 1 = = d r r b r
dp
e
1
=
=
d r
r
b
r

[m/s].

(2.25)

În aer si alte gaze viteza sunetului depinde în primul rând de temperatura. Presiunea are un

efect mic, iar umiditatea nu are aproape nici un efect asupra vitezei. De exemplu:

la t = 0 C

c = 331,5 m/s

la t = 20 C

c = 343,4 m/s

În lichide viteza de propagare a sunetului este mai mare decât în gaze, pentru ca, desi

densitatea este mai mare (ceea ce ar însemna o inertie mai mare, deci o viteza inferioara),

compresibilitatea lichidelor este mult mai mica decât a gazelor, ceea ce face ca o perturbatie a

presiunii într-un punct sa se propage rapid la punctele vecine. Astfel, în apa viteza de propagare a

sunetului este de 1400-1500 m/s. Cunoasterea precisa a vitezei sunetului în apa este importanta

într-o serie de domenii precum cartografierea acustica a fundului oceanic, aplicatii ale sonarului

subacvatic, comunicatii etc.

14

2.1.6 Numarul Mach, M

Numarul Mach (dupa numele fizicianului austriac Ernst Mach) este o unitate de masura folosita pentru a exprima viteza unui corp care se deplaseaza într-un fluid.

unde:

v

Ma =

v

c

[-]

viteza (relativa) de miscare a fluidului.

(2.26)

Astfel, numarul lui Mach este o marime adimensionala care arata de câte ori este mai mare viteza unui mobil decât viteza sunetului în acel mediu. Pentru Mach 1, viteza este egala cu viteza sunetului în fluidul respectiv. În conditiile atmosferei standard, pentru Mach 1, viteza (relativa) a aerului este egala cu 1228 km/h. Valorile subunitare ale numarului lui Mach înseamna viteze subsonice (mai mici decât viteza sunetului), iar valorile supraunitare înseamna viteze supersonice. O clasificare mai detaliata defineste urmatoarele regimuri de miscare a fluidelor:

- pentru Ma < 0.25 : miscarea este subsonica, incompresibila;

- pentru 0.25 £ Ma < 0.8 : miscarea este subsonica, compresibila;

- pentru 0.8 £ Ma < 1.2 : miscarea este transonica; are loc formarea undelor de soc;

-

- pentru 1.2 £ Ma £ 5 : miscarea supersonica; are loc stabilizarea undelor de soc

pentru Ma = 1 :

miscarea este sonica;

- pentru Ma 5 :

formate anterior;

miscare hipersonica.

2.1.7 Adeziunea la suprafetele solide

Este un fenomen de aceeasi natura cu coeziunea care se manifesta prin aparitia fortelor de atractie dintre particulele vecine, ale unui fluid si ale unui solid aflate în contact . În general, forta de adeziune depinde de natura suprafetei, de natura fluidului, de temperatura. Experimental, a fost constatat ca în jurul corpurilor solide aflate în contact cu fluide exista un strat de fluid, în interiorul caruia vitezele particulelor de fluid sunt nule, relativ la suprafata solidului. Grosimea acestui strat aderent este de ordinul sutimilor de

milimetri (

10 -

2

mm).

este de ordinul sutimilor de milimetri ( 10 - 2 mm). Fig. 4 – Grosimea stratului

Fig. 4 – Grosimea stratului de fluid aderent la o suprafata solida

15

MECANICA FLUIDELOR

2.1.8 Vâscozitatea - h , n .

Vâscozitatea reprezinta proprietatea fluidelor de a se opune deformatiilor atunci când sunt supuse la lunecare relativa a straturilor suprapuse (de a opune rezistenta la schimbarea formei). Aceasta proprietate se manifesta numai la fluidele în miscare prin aparitia unor eforturi tangentiale datorita frecarii dintre straturile alaturate de fluid care se deplaseaza unele fata de altele.

Sta la baza mecanismului de transmitere a miscarii într-un fluid.

Constatarea a fost facuta de Newton (1687), pornind de la modelarea curgerii unui fluid între doua placi plane, paralele, dupa cum este ilustrat în figura 5. Tot el a stabilit si expresia efortului tangential unitar de vâscozitate.

si expresia efortului tangential unitar de vâscozitate. Fig. 5 – Descrierea mecanismului de curgere a unui

Fig. 5 – Descrierea mecanismului de curgere a unui fluid între doua placi plane

Astfel, miscarea unui lichid între doua placi plane, paralele, dintre care una fixa si cealalta mobila poate fi descrisa conform urmatorului mecanism. Presupunem ca volumul de lichid dintre cele doua placi este format din mai multe straturi paralele; Astfel, primul strat (aderent la placa mobila) se va deplasa cu aceeasi viteza ca a placii, v . Dupa un interval scurt de timp se pune în

miscare si cel de al doilea strat, dar cu o viteza mai mica, v - dv , …, descresterea vitezei având

loc pâna la ultimul strat de fluid (aderent la placa fixa) care va avea viteza egala cu zero. Variatia vitezei pe directia normala curgerii se datoreaza eforturilor tangentiale t care se

exercita între straturile alaturate de fluid. Conform ipotezei lui Newton, valoarea acestor eforturi este direct proportionala cu variatia vitezei pe directia normala curgerii (gradientul vitezei), prin intermediul unui coeficient de proportionalitate, h ,

unde

v

y

t

h

=

v

y

[N/m 2 ],

(2.27)

gradientul vitezei dupa directia y (variatia vitezei pe directia normala la cea de

miscare a fluidului).

Marimea h caracterizeaza proprietatea de vâscozitate a fluidului. Se numeste coeficient de

vâscozitate dinamica, sau vâscozitate dinamica.

16

Daca variatia vitezei este constanta (liniara) pe directia normala curgerii, atunci relatia

(2.27) devine

t = h

dv

d y

=h

v

h

,

Legea lui Newton.

(2.28)

Asadar, eforturile tangentiale sunt direct proportionale cu viteza de deplasare a placii

mobile si invers proportionale cu distanta dintre placi. De asemenea, petru cazul ilustrat anterior

t

=

F

A

,

unde:

A

aria placii mobile;

F

forta care actioneaza asupra placii mobile.

Unitatea de masura a vâscozitatii dinamice în sistemul international este [N·s/m 2 ] sau

[kg/m·s], iar sensul fizic al acestei marimi este acela de tensiune tangentiala care se dezvolta în

interiorul unui fluid omogen când gradientul vitezei este unitar.

Pentru a lega vâscozitatea de natura fluidului s-a introdus notiunea de vâscozitate

cinematica, n , definita de relatia:

unde:

r

densitatea fluidului.

n

=

h

r

,

(2.29)

Unitatea de masura a vâscozitatii cinematice în sistemul international este [m 2 /s]. În

sistemul tehnic, unitatile de masura ale celor doua tipuri de vâscozitate se exprima astfel:

[

h

[

n

]

ST

]

ST

=

=

1

1

[ gram ]

= 1 P ( poise)

[ cm

[

s ]

cm

2

]

[

s

]

= 1 St (Stokes)

.

,

Vâscozitatile dinamica si cinematica depind de parametrii de stare ai mediului. Astfel,

vâscozitatea dinamica depind numai de temperatura si nu depinde de presiune, în timp ce

vâscozitatea cinematica depinde si de presiune. La cresterea temperaturii se mareste vâscozitatea

gazelor si vaporilor, iar vâscozitatea lichidelor se micsoreaza.

Dependenta vâscozitatii gazelor de temperatura poate fi exprimata cu o buna aproximatie

utilizând formula lui Sutherland:

unde:

h

0

h

=

h

0

T

0

+

C

Ê

Á

Á

Ë

T

T

+

C

T

0

ˆ

˜

˜

¯

Ê Á 3 ˆ

2

Ë

˜

¯

È

Í

Î

kg

m s

˘

˙

˚

,

(2.30)

vâscozitatea dinamica în conditii fizice normale de presiune si temperatura:

p

0

, respectiv T ;

0

C constanta de variatie a vâscozitatii dinamice cu temperatura pentru gaze.

17

MECANICA FLUIDELOR

unde:

Pentru aer

Pentru apa, vâscozitatea cinematica se poate calcula cu relatia lui Poiseuille:

h =

0aer

1,712·10

-5

kg/m s

, respectiv C = 111 K .

t

n

=

1.78 10

-

6

1

+

0.0337 t

+

0.00022 t

2

temperatura apei în grade Celsius.

È

Í

Í

Î

m 2

s

˘

˙

˙

˚

,

(2.31)

În functie de dependenta

t

=

Ê dv ˆ

˜

˜

Ë Á

dy

t Á

¯

, materialele se pot clasifica astfel (vezi figura 6):

1- fluide ideale (lipsite de vâscozitate), deci t = 0 ;

2- solide rigide (nu exista deplasari între diferitele puncte care

definesc solidul, sub actiunea unor eforturi tangentiale, sau

normale);

3- fluide newtoniene (valoarea tensiunilor tangentiale este

proportionala cu gradientul de viteza);

4- fluidele dilatante (suspensiile foarte concentrate, în care faza

lichida ocupa practic doar spatiul dintre particulele solide; fluide

nenewtoniene;

doar spatiul dintre particulele solide; fluide nenewtoniene; 5- materiale pseudoplastice; 6- materiale plastice

5-

materiale pseudoplastice;

6-

materiale plastice de tip Bingham ideale (fluide vâscoplastice; au prag de curgere).

Pentru fluidele nenewtoiene, legea de variatie a tensiunilor tangentiale de frecare are expresia:

unde:

t

=

Ê dv ˆ

˜

˜

Ë

Á

dy

a

k Á

¯

=

Ê dv ˆ

˜

˜

Ë

Á

dy

a

k Á

¯

k

indice de consistenta al fluidului;

a index de comportare al curgerii.

h

a vâscozitate dinamica aparenta.

- 1

18

dv

dy

=

h

a

R

(2.32)

2.2 PROPRIETATI FIZICE SPECIFICE LICHIDELOR

Principalele proprietati fizice specifice lichidelor sunt: tensiunea superficiala, capilaritatea,

absortia sau degajarea gazelor (desorbtia) si cavitatia.

2.2.1 Tensiunea superficiala, s

Tensiunea superficiala s a unui lichid este o marime definita prin forta care se exercita

tangential pe unitatea de lungime de pe suprafata lichidului, datorita interactiunii dintre moleculele

de lichid din stratul superficial si moleculele de lichid din interior.

s

=

F

l

[N/m]

(2.33)

Tensiunea tangentiala intervine în calculul diferentei de presiune într-un punct al unei

suprafete curbe de contact dintre doua lichide imiscibile (sau un lichid si un gaz).

Daca se noteaza cu

R

1

si

R

2

razele de curbura principale ale suprafetei de contact (vezi figura 7),

atunci diferenta de presiune dintre cele doua parti ale suprafetei de contact este data de formula lui Laplace:

Dp =

p

1

-

p

2

=

s

Ê

Á

Á

Ë

1

R

1

+

1

R

2

ˆ

˜

˜

¯

[N/m

2

]

(2.34)

2 = s Ê Á Á Ë 1 R 1 + 1 R 2 ˆ ˜

2.2.2 Capilaritatea

Fig. 7

Capilaritatea este proprietatea care rezulta ca o consecinta a fenomenului de adeziune si a

tensiunii superficiale si care consta în aparitia unei denivelari a suprafetei libere a lichidului în

tuburile capilare si anume o ascensiune pentru un lichid care uda tubul si o coborâre pentru un

lichid care nu uda tubul (vezi figura 8).

19

MECANICA FLUIDELOR

MECANICA FLUIDELOR Fig. 8 Denivelarea h este data în prima aproximatie de legea lui Jurin: h

Fig. 8

Denivelarea h este data în prima aproximatie de legea lui Jurin:

h

=

2 s

r r g

[m]

unde:

s

tensiunea superficiala a lichidului;

r

densitatea lichidului.

2.2.3

Absortia (sau degajarea) gazelor

(2.35)

Absortia gazelor este fenomenul prin care gazele si vaporii, care alcatuiesc faza absorbanta, patrund prin difuziune în masa unui lichid, prin suprafata de separatie dintre cele doua faze. Se produce când concentratia componentelor în stare gazoasa este mai mare ca cea corespunzatoare echilibrului fazelor. Creste odata cu presiunea. Degajarea gazelor este procesul invers absortiei.

De exemplu, în conditii obisnuite de temperatura si presiune, apa contine un volum de aer ce reprezinta aproximativ 2% din volumul sau. De asemenea, în contact cu aerul, apa absoarbe

mai mult oxigen si mai putin azot (

gasesc în aer (

34% O

2

si

66% N ) fata de raportul în care aceste gaze se

2

21% O

2

si

79% N ).

2

2.2.4 Cavitatia

Cavitatia este un fenomen complex, foarte periculos pentru masinile si instalatiile hidraulice ce apare pe portiunile în care presiunea scade sub cea de vaporizare, la temperatura corespunzatoare functionarii si consta si consta în formarea unor bule de vapori si gaz care ajungând în zone de presiuni mare se recondenseaza, respectiv se redizolva.

Fenomenul e marcat prin aparitia unor zgomote puternice, temperaturi ridicate, coroziune chimica, ce conduc la distrugerea rapida a instalatiilor.

2.3 PROPRIETATI FIZICE SPECIFICE GAZELOR

Proprietatile fizice specifice gazelor se pot clasifica în proprietati mecanice si proprietati termice. Cele mecanice sunt legate de comportarea acestora ca fluide usoare si compresibile. Gazele si vaporii sunt denumite si fluide usoare deoarece în majoritatea cazurilor greutatea

20

acestora poate fi neglijata în raport cu fortele uzuale de presiune cu care acestea actioneaza asupra solidelor cu care vin în contact. De asemenea, variatiile de volum pe care le sufera acestea sub actiunea fortelor de presiune sunt însemnate valoric. De mare importanta în studiul fluidelor usoare sunt proprietatile termodinamice, acestea tinând cont de faptul ca miscarea gazelor este însotita inevitabil de procese termice. Marimile de stare ale unui gaz: presiunea p , densitatea r , si temperatura T sunt interdependente. Ecuatia

care defineste aceasta interdependenta, pentru gazele perfecte, este Ecuatia de stare denumita si Ecuatia Clapeyron-Mendeleev:

unde:

pV

R [J/kg·K]

R M =

8314.3 J/kmol·K

=

m R T

¤

p

r

=

RT

¤

p

=

R

M

r

M

T

constanta caracteristica a gazului studiat;

constanta universala a gazelor;

m

[ kg ]

masa gazului;

M

[kg/kmol]

masa molara a gazului.

(2.36)

În studiul repausului sau miscarii unui gaz perfect (fara frecari sau soc) se deosebesc urmatoarele legi de variatie a densitatii în functie de presiune:

2.3.1 Variatie izocora (la volum constant):

r = ct = r

0

.

2.3.2 Variatie izoterma (la temperatura constanta):

p

r

=

ct

=

p

0

r

0

.

(2.37)

(2.38)

2.3.3 Variatie adiabatica (fara schimb de caldura cu mediul exterior):

unde:

k

p

r

k

=

ct

=

p

k

0

r

k

0

.

exponentul transformarii adiabatice (exponentul adiabatic).

2.3.4 Variatie politropica (transformare generala):

unde:

n

p =

r

n

ct

=

n

p 0

r

n

0

exponentul transformarii politropice (exponentul politropic).

(2.39)

(2.40)

Principalele proprietati termodinamice ale gazelor sunt:

21

MECANICA FLUIDELOR

2.3.5 Caldura specifica, c

Pentru o substanta (omogena) caldura specifica reprezinta caldura necesara unitatii de masa din

acea substanta pentru a-si mari temperatura cu un grad, fara modificarea starii fizice sau chimice.

Se determina experimental sau poate fi calculata utilizând teoria cinetico-moleculara (în cazul

gazelor).

c

=

1 Ê dQ ˆ

˜

m

dT

¯

Á

Ë

[J/kg ·K].

(2.41)

Pentru gaze si vapori, caldura specifica depinde natura procesului termodinamic. Astfel se definesc:

Legatura dintre

unde:

c

c

V caldura specifica la volum constant (proces izocor, sau izodens)

p caldura specifica la presiune constanta (proces izobar)

c

V

si

c

p

este data relatia (R. Mayer):

c

p

=

c

v

+

R

[J/kg ·K].

R [J/kg ·K]:

constanta caracteristica a gazului studiat;

Raportul dintre

c

Astfel:

p

si

c

V defineste exponentul adiabatic k :

c p

c

p

c

v

k

= k

-

1

R

= k

;

c

.

v

R

= k

-

1

.

(2.42)

(2.43)

(2.44)

2.3.6 Energia interna specifica, u

Energia interna specifica este energia termica a unui substante, raportata la unitatea de masa.

Pentru gazele perfecte se calculeaza cu relatia:

du

=

c

v

dT

[J/kg].

(2.45)

2.3.7 Entalpia specifica, h

Reprezinta suma dintre energia interna specifica si energia potentiala de presiune specifica

(unitatii de masa):

h = u +

p

r

[J/kg].

(2.46)

Pentru un gaz perfect entalpia depinde doar de temperatura si se calculeaza cu relatia:

dh

=

d

Ê

Á

Á Ë

u

p ˆ

+ r

˜ = c

˜

¯

22

p

dT

.

(2.47)

Aplicatii

PARAMETRII SI PROPRIETATILE CARE DEFINESC STAREA UNUI FLUID

PROBLEME REZOLVATE

Problema 1 – Victor BENCHE s.a., Mecanica fluidelor si masini hidropneumatice, Culegere de probleme, Universitatea Transilvania din Brasov, 1989, pb. 1.1, pag. 5

Pentru verificarea (sau etalonarea) manometrelor se poate utiliza o instalatie cu pompa cu surub ca cea din figura 1. Aceasta se compune din corpul cilindric 1 în care se deplaseaza pistonul 2 prin rotirea tijei (surubului) 3 în corpul filetat 4. Pistonul este articulat pe tija astfel încât rotirea tijei nu se transmite pistonului, acesta având numai o miscare de translatie. Tija se roteste manual cu ajutorul volantului 5. Pompa se umple cu lichidul de lucru (ulei) aflat în rezervorul 6. Manometrul de verificat MV si manometrul etalon ME se fixeaza etans la doua racorduri ale conductei de refulare 7 prin intermediul robinetelor 8 si 9. Cunoscând diametrul cilindrului d = 1 cm , pasul

surubului

h = 2 mm ,

volumul initial de ulei

V = 200 cm 3

la presiune atmosferica normala si

m /N

numarul n de rotatii necesare pentru ca indicatia manometrului etalon sa fie p

coeficientul de compresibilitate izoterma al uleiului

b

=

4.85 10

-10

2

, sa se determine

m

=

200 at

.

uleiului b = 4.85 10 - 10 2 , sa se determine m = 200 at

Fig. 1

Solutie:

Se trec datele problemei în Sistemul International (daca e cazul):

d

h

=

=

1 cm

=

1

2 mm

=

2

10

-2

m

10

-3

m

diametrul cilindrului;

pasul surubului;

23

MECANICA FLUIDELOR

V =

200 cm

3

b

=

4.85 10

=

200 10

-10

2

m /N

-

6

m

3

p

m

= 200 at = 200 9.81 10

4

N/m

2

volumul initial de ulei;

coeficientul de compresibilitate izoterma al uleiului;

presiunea indicata de manometrul etalon.

Observatie:

Prin rotirea tijei, pistonul 2 se va deplasa pe o distanta l = n h , astfel încât va avea

loc o comprimare a uleiului în spatiul ramas liber în cilindru 1 si conducta de refulare

7, datorita cresterii de presiune Dp .

Din relatia de definitie a compresibilitatii izoterme a fluidelor:

-

D

V

V

=

b

Dp

(1)

si tinând cont de faptul ca manometrele industriale indica suprapresiuni - se gradeaza având ca

zero presiunea atmosferica normala, rezulta ca indicatia manometrului este tocmai cresterea de

presiune:

unde:

De asemenea:

- DV =

Dp = p

m

l

A

P

=

n h

p

d

2

4

(2)

(3)

l = n h

A

P

=

p

d

2

4

distanta parcursa de piston, egala cu produsul dintre numarul de rotatii n si

distanta parcursa la o rotatie (pasul filetului h );

aria pistonului, egala cu cea a cilindrului.

Înlocuind expresiile (2) si (3) în (1) obtinem:

n h

p

d

2

4 V

=

b

p

m

n

=

4

V b

p

m

h

p

d

2

(4)

n =

4

200 10

-

6

4.85 10

-

10

19.62 10

6

2

10

-

3

3.14 10

-

4

= 12.122 rot.

Problema 2 – Julieta FLOREA s.a., Mecanica fluidelor si masini hidropneumatice, Probleme,

Editura Didactica si Pedagogica, 1982, pb. 1.11, pag. 15

O placa plana de arie

a = 30 , acoperit cu o pelicula de ulei de grosime d = 2 mm (vezi figura 2). Densitatea uleiului

2 si masa m = 2 kg aluneca pe un plan înclinat, cu unghiul

S = 0.8 m

este

alunecare a placii în miscare uniforma.

3

r = 0.9 kg/dm , iar vâscozitatea cinematica n = 0.4 stokes . Sa se determine viteza de

24

Fig. 2 Solutie: Se trec datele problemei în Sistemul International: 2 S = 0.8 m

Fig. 2

Solutie:

Se trec datele problemei în Sistemul International:

2

S = 0.8 m

m = 2.0 kg

a = 30

d

=

2 mm

=

2

10

-3

m

r = 0,9 kg/dm

3

= 0,9 10

3

u =

0,40 stokes

=

0,40 cm

kg / m

2

/ s

=

3

0,40 10

-4

m

2

/ s

aria placii;

masa placii;

unghiul de înclinare al placii;

grosimea peliculei de ulei;

densitatea uleiului;

vâscozitatea cinematica a uleiului.

Observatie: Sub actiunea componentei tangentiale a greutatii placii

, placa începe sa se miste uniform accelerat.

Pe masura ce viteza creste, creste si forta de frecare

vâscoasa care se opune miscarii placii. La un moment dat

cele doua forte se echilibreaza dinamic, si miscarea placii

G

T =

G

sin a

devine uniforma.

si miscarea placii G T = G sin a devine uniforma. Pentru cazul studiat, relatia lui

Pentru cazul studiat, relatia lui Newton de calcul a efortului tangential este:

t

=

G

T

S

=

h v

d

unde:

v

viteza de deplasare a placii în miscare uniforma;

h

= r n

vâscozitatea dinamica a uleiului

Înlocuind relatia (2) în (1) obtinem:

m g sin

a

=

r n

 

v

 

v

=

m g

d

sin

a

 

S

d

r n

S

 

2

9.81

2

10

-

3

sin 30

 

0.9 10

3

0.4 10

-

4

0.8

 

v =

= 0.681 m/s .

25

(1)

(2)

(3)

MECANICA FLUIDELOR

Problema 3 – Victor BENCHE s.a., Mecanica fluidelor si masini hidropneumatice, Culegere de

probleme, Universitatea Transilvania din Brasov, 1989, pb. 1.3, pag. 6

Sa se determine dependenta de temperatura a vitezei de propagare a sunetului în apa

având densitatea si modulul de elasticitate:

Solutie:

r

r

apa

apa

= 1000 kg/m

3

= 999.26 kg/m

3

si

si

e

e

apa

apa

= 1.914 10 N/m la temperatura t

9

2

apa

= 2.020 10 N/m la temperatura t

9

2

apa

=

=

4

C

20

;

C

.

Utilizând relatia lui Newton de calcul a vitezei de propagare a sunetului într-un mediu fluid:

se calculeaza:

c

c

apa

apa

=

=

9 1.914 10 1000
9
1.914
10
1000
9 2.020 10 999.26
9
2.020
10
999.26

c =

dp e = d r r
dp
e
=
d r
r

= 1388 m/s

= 1422 m/s

la temperatura t

apa

la temperatura t

apa

=

=

4

C

;

20

C

.

(1)

Asadar, viteza de propagare a sunetului creste cu temperatura.

Problema 4

Distributia de viteze într-un lichid vâscos ce curge peste o placa fixa este data de relatia:

v = 0.68 y - y

2

,

unde:

v

viteza [m/s]

y

distanta pe verticala de la suprafata placii [m].

Care este valoarea tensiunii tangentiale la nivelul placii si pentru y = 0.34 m , daca vâscozitatea

dinamica a lichidului este

y = (0 - 0.34) m .

dinamica a lichidului este y = (0 - 0.34) m . h = 1 N s

h = 1 N s

m

2 . Reprezentati grafic dependenta t = t ( y ) pentru intervalul

Solutie:

Conform I. Newton, expresia tensiunii tangentiale t

alaturate de fluid este:

unde:

t

= h

v

y

care se manifesta între straturile

26

h

v

y

vâscozitatea dinamica a fluidului;

gradientul vitezei dupa directia y

(variatia vitezei pe unitatea de lungime a normalei la

directia de miscare a fluidului); în acest caz:

Astfel, pentru

y

= 0 m (la nivelul placii)

y

= 0.34 m

v

=

(

0 . 68

y

-

y

2

)

=

0

.

 

y

y

 
 

N

 

t

= 1 0.68 = 0.68

m

2

;

t

68

-

2 y

= 1 (0.68 - 2 0.34 ) = 0

N

m

2 .

.

Pentru reprezentarea grafica a variatiei t = t ( y ) se observa ca dependenta este una

liniara, sau se aleg câteva puncte y din intervalul (0 - 0.34) si se calculeaza t .

y din intervalul (0 - 0.34) si se calculeaza t . PROBLEME PROPUSE Problema 1 Un

PROBLEME PROPUSE

Problema 1

Un piston se deplaseaza cu viteza constanta

diametrul

e

= 2 10

4

fD = 50 mm

daN / cm

2

.

si

lungimea

l = 10 cm ,

plin

v = 0.1 cm / s , într-un cilindru având

elasticitate

cu

lichid

cu

modulul

de

Sa se calculeze deplasarea x [mm] a pistonului daca presiunea în cilindru creste de la

zero la p = 200 bar si timpul necesar deplasarii. Sa se întocmeasca o schita.

Problema 2

Viteza într-un fluid ce curge peste o placa plana, masurata la o distanta de 50 mm de

suprafata placii, este v = 1 m/s . Fluidul are vâscozitatea dinamica 2 Pa·s si densitatea relativa

0.8 (la cea a apei). Ce valori au gradientul vitezei si tensiunea tangentiala de frecare vâscoasa la

27

MECANICA FLUIDELOR

nivelul placii plane, considerând o distributie liniara a vitezei pe directia normala curgerii. Sa se calculeze valoarea vâscozitatii cinematice a fluidului si sa se întocmeasca o schita.

Problema 3 Sa se determine viteza de propagare a sunetului în aer la o temperatura t = 20 C , admitând ca legea de variatie a densitatii aerului în functie de presiune este izotermica. Masa kilomolara a aerului este M = 29 kg/kmol iar exponentul politropic n = 1.3 . Constanta universala a

gazelor este

R

M

= 8314.3 [J/kmol·K]

.

Problema 4

Explicati

de

ce

vâscozitatea

lichidelor

scade

odata

cu

vâscozitatea gazelor creste cu temperatura.

cresterea

temperaturii,

iar

28

STATICA FLUIDELOR

3. RELATIA FUNDAMENTALA A STATICII FLUIDELOR

1. Fortele care actioneaza asupra fluidelor

2. Ecuatia de repaus a fluidelor

3. Relatia fundamentala a staticii fluidelor

4. Forme particulare ale relatiei fundamentale a staticii fluidelor

Statica fluidelor are ca obiect de studiu fluidele aflate în stare de echilibru precum si fortele pe care acestea le exercita asupra solidelor cu care vin în contact. Dupa cum s-a demonstrat anterior, starea de echilibru a unui fluid este caracterizata doar de existenta eforturilor normale în interiorul acestuia, eforturile tangentiale datorate frecarii vâscoase dintre straturile alaturate de fluid fiind nule. Din acest motiv fluidele reale aflate în repaus pot fi tratate ca fluide ideale (lipsite de vâscozitate)

3.1. FORTELE CARE ACTIONEAZA ASUPRA FLUIDELOR

Principale forte care actioneaza asupra unei mase m de fluid (vezi figura 3.1), care la un moment t ocupa un volum V, limitat de suprafata S , se pot grupa în:

ÿ forte masice si

ÿ forte de suprafata.

Deoarece fortele interioare, de legatura, se anuleaza doua câte doua, conform principiului egalitatii actiunii si reactiunii, în cele ce urmeaza va fi analizata actiunea pe care o exercita fortele exterioare.