TEMPERA

Tempera este o vopsea al crei liant este de origine organic, de exemplu albuul sau glbenuul de ou, guma arabic sau cazeina, mai rar laptele de smochin, amestecat cu ulei vegetal sau clei. Datorit capacitii sale adezive excepionale, aceast emulsie este foarte potrivit la pictura pe lemn. Ea face posibil aplicarea mai multor straturi de culori, obinndu-se astfel nuane deosebite. Nu este ns destul de rezistent la umiditate, din acest motiv nu se poate lucra cu tempera pe suprafee proaspt vopsite, cum ar fi fresca. n secolul al XV-lea tempera este treptat nlocuit cu vopselele de ulei, dei civa artiti vor mai lucra cu tempera la aplicarea primului strat. Picturi executate in tempera se intalnesc din cele mai vechi timpuri, la grecii antici, egipteni, tehnica preluata apoi de bizantini in pictura icoanelor pe lemn. Acest tip de pictura poate fi cea mai veche de regula mata, nu este atat de transparenta ca acuarela, dar nici cu aspect cretos ca goasa, deoarece in tempera se folosesc culori fara a avea inglobat in fiecare din ele un anumit procent de alb. Uneori tempera, mai ales tempera grasa vernisata, poate fi usor confundata cu pictura de ulei mai mult sau mai putin lucioasa si numai un ochi atent o poate distinge. Pictura in tempera este cunoscuta sub forma catorva variante, care se deosebesc prin insusirile pe care le poseda fiecare, datorita numai substantei liant folosite. Traditia icoanelor pe lemn in tempera s-a pastrat aceeasi timp de sute de ani, tehnica si modul de pictare pastran-du-se in anumite manuale de pictura, asa zisele "Erminii". Suportul de pictat este lemnul foarte bine uscat. Alegerea lemnului este importanta deorece suportul trebuie sa permita o buna conservare a picturii. Esentele nerasinose sunt preferabile, deoarece ele sunt mai omogene si permit mai usor lipirea panzei: chiparosul, platanul, stejarul si palmierul in tarile mediteraneene; in Rusia si in tarile balcanice teiul, mesteacanul, stejarul, frasinul, fagul; in Nord,in ciuda fibrelor sale rasinoase, bradul. Panourile erau taiate din miezul trunchiului pentru a da cea mai buna soliditate. Apoi erau uscate luni de zile, dupa care erau inmuiate in apa pentru a inlatura albumina daunatore conservarii lemnului. Dupa o noua uscare,erau impregnate cu clorura de mercur pentru a distruge parazitii. Pentru a fi pictat, panoul se aseaza cu sensul fibrei lemnului orientat vertical, dimensiunile suprafetei de pictat fiind definte de rama

peste care se aplica un grund special din clei de oase, praf de creta, putin ulei de in sau chiar miere ori sapun de casa, pentru a conferi grundului elasticitate. Peste acest grund se face desenul, apoi se picteaza tema propriu-zisa. Pentru o icoana in stil bizantin, culorile de tempera cu emulsie de ou, sunt cele mai potrivite caci in aceasta tehnica se cere ca culorile sa se usuce relativ repede pentru a le putea modela. Din aceasta cauza culorile de ulei sunt total nepotrivite datorita perioadei lungi de uscare. Ca liant, pentru culorile de tempera se foloseste o emulsie de ou, ceea ce le confera culorilor prospetime si rezistenta in timp. La finalul picturii icoanei aceasta se lacuieste cu un vernis special, dar numai dupa o perioada de cateva zile, chiar saptamani, ca sa aiba timp sa se usuce atat grundul de pe icoana, cat si stratul de culoare. Daca pictura nu este bine uscata, culorile se vor innegri in timp si se vor ingalbeni. In pictura monumentala bisericeasca, tehnica in tempera nu este la fel de rezistenta in timp ca si fresca, pentru ca pictura in tempera este formata propriu-zis dintr-o pelicula de culoare. Aceasta, in anumite conditii neprielnice ar putea sa se decojeasca, pe cand pictura in fresca formeaza un corp comun cu suportul sau - stratul de var- datorita procesului de carbonatare a varului. In zilele noastre, pentru o pictura reusita, cel mai sigur este sa se foloseasca vechile tehnici dupa indicatiile din Erminii, dar si tehnica potrivita pentru suportul pe care se doreste pictarea (perete, lemn, panza). Garantarea unei picturi sau icoane reusite o reprezinta insasi vechile icoane sau biserici care au dainuit sute de ani. Chiar daca nu detineau tehnicile din zilele noastre, pictorii din vechime detineau insa rabdare, experienta, daruire, talent si frica de Dumnezeu. Tempera cu clei Este numita si tempera slaba sau simpla, pentru ca are drept liant numai o substanta lipicioasa. Ea are calitatea ca, folosind ca diluant apa se usuca repede, curge usor de pe pensula, permite revenirii si modulari cu tente subtiri si cu juc de noante, da ragaz pentru executari de amanunte in linii fine, este mata, culorile sunt stabile la lumina si se pot vernisa, iar in plus este ieftina. Neajunsul este acelasi, ca la orcare tehnica de pictura cu apa, care consta in faptul ca atat timp cat apa este prezenta ea inchide culorile, o prind rasfrangerea lumini, iar dupa ce dspare dupa evaporare, tonurile culorilor se deschid, insa mai putin decat la goasa. Astazi tempera cu clei este folosita in deosebi pentru lucrari mari cu caracter decorativ, la teatru, afise etc. Ea este uneori depreciata, in special numai pentru motivul ca nu e durabila, cum s-a aratat fata de agentii atmosferici si are un mare procent de schimbare a tonurilor dupa uscare.

Cel mai bun clei este cel de peste, insa sunt folosite si cleiuri mai putin scumpe: de piele, de oase, de tamplarie etc Cleiul de pete se obine din vezicile nottoare ale petilor cartilaginoi: morun, nisetru, cega .a. - prin curarea i prelucrarea vezicilor cu soluie alcalin, apoi splarea i uscarea la soare. Un clei bun de acest fel are o putere mare de legare i, de asemenea, o mare elasticitate; pe lang acestea, este aproape incolor. Utiliznd cleiul de pete, ndeosebi n grund, trebuie sa fim foarte ateni, deoarece, datorit puterii lui mari de legare (mult mai mare decat a gelatinei de calitate superioara i decat a cleiului de tmplrie), dac este utilizat cu nepricepere, poate provoca crpturi n grund. Un alt clei folosit des n grundurile iconarilor este cel de piele de iepure. Are o putere mare de legare i este rezistent. Se gsete sub forma se granule de culoare maronie. Un alt clei folosit este cel obinut prin fierberea oaselor diferitelor animale. Este inferior calitativ celui din piele i are miros urt. Impregnarea suportului cu clei. nainte de a aplica grundul peste care se va picta icoana este necesar impregnarea suportului cu clei si lipirea unei pnze la care s adere grundul. Impregnarea suportului se face cu o solutie de clei de iepure (sau oase) n concentraie de 5% adic 50 de grame de clei granule pentru 950 ml. de ap. Se las la nmuiat cteva ore (4-5 ore) apoi vasul n care s-a pregtit soluia de clei se aeaz ntr-un vas mai mare in care este ap i se pune la foc mic. Acest procedeu poart numele de baie de aburi. Vasul cu clei poate fi afundat n ap sau aa cum se face corect, dup cum se numete i operatiunea, poate sta deasupra apei folosind pentru fierbere aburii degajati. Fundul vasului cu clei nu trebuie sa ating fundul vasului cu ap. Pentru a nu fierbe prea tare (cleiul) trebuie verificat temperatura s nu depaseasc 60 de grade. Pentru aceasta folosim un termometru pentru ap. n lipsa termometrului putem verifica prin nmuierea degetului n clei: cnd nu mai putem ine degetul n clei, mcar pentru 2 secunde, atunci cleiul este fiert. Este indicat ca n timpul fierberii s acoperim vasul mic, cel cu clei, cu o panz umed pentru a nu se evapora apa din clei i astfel s-i creasc concentraia. Cleiul obinut se aplic cu pensula n strat gros i fierbinte innd vasul de clei n baia de aburi. Cleiul trebuie aplicat fierbinte pentru a intra bine n fibra lemnului. Cleiul rece nu ptrunde n fibre i se gelatinizeaz pe suprafaa lemnului dndu-i un aspect nengrijit.

Se aplic 1-2 straturi n funcie de absorbia lemnului. Dup impregnare se las la uscat pn a doua zi. Aceast impregnare a lemnului se face pentru a impiedica absorbia cleiului din stratul urmtor adic din pnza ce se va aplica pentru aderena mai bun a grundului. Important: Pentru a facilita ptrunderea cleiului ct mai bine n porii lemnului pensulm pe suprafaa suportului un strat de ap care va deschide canalele fibrelor. La scurt timp impregnm suportul cu clei.