Sunteți pe pagina 1din 36

80 de ani de la înfiinţarea Institutului de Igienă şi Sănătate Publică Bucureşti Istoricul specialităţii de IGIENĂ de la începuturi până astăzi

Autori:

• Conf. Dr. Anca Maria Moldoveanu

• Dr. Emilia Maria Niciu

Începuturile igienei

• Specialitatea de igienă împreună cu învăţământul de igienă apar în România odată cu Dr. Iacob Felix, medic german care a absolvit Facultatea de Medicină din Viena şi pe care îl găsim în anul următor în oraşul Olteniţa din România. El este remarcat de Carol Davila şi chemat de acesta la Bucureşti.

Dr. Iacob Felix (1832 – 1905)

Dr. Iacob Felix (1832 – 1905)

• Este numit profesor de igienă şi salubritate publică la Şcoala naţională de medicină şi farmacie unde funcţionează începând din anul 1861- 1862. În primul an de învăţământ, Iacob Felix a predat fără salariu.

• Pentru numirea sa în calitate de profesor a fost nevoie de susţinerea deosebită a lui Carol Davila pe lângă ministerul sănătăţii pentru a se arata utilitatea disciplinei pe care acesta o predă.

Intervenţia Dr. Carol Davila

• „ Apreciind neapărata trebuinţă a unui asemenea curs, încă din anul 1861 am rugat pe d. dr. Felix ca să se însărcineze onorific cu predarea cursului respectiv, care a şi îndeplinit-o cu mult zel şi cu activitate”.

Concepţia Dr. Iacob Felix despre igienă

“Obiectul igienei este constituit de studiul factorilor de mediu şi al influenţei lor asupra organismului şi colectivităţii, studiul morbidităţii şi demografiei, al organelor şi unităţilor sanitare, de prevederile sociale şi de tot ce poate fi numit medicină preventivă.”

• El studiază condiţiile climatice şi geografia medicală, salubritatea oraşelor şi satelor, igiena alimentară, igiena şcolară, igiena industrială, educaţia sanitară şi toate bolile epidemice, începând cu tuberculoza, pelagra şi terminând cu malaria, lepra , trahomul şi scabia.

• Conţinutul învăţământului de igienă este prezentat în marea sa lucrare “Tratat de igienă publică şi poliţie sanitară– primul volum apărut în 1870 iar al doilea volum în 1889.

• Legislaţia şi normativele din vremea lui Iacob Felix au stat la baza întregii legislaţii sanitare ulterioare.

• Dr. Felix a activat în domeniul igienei până în 1904 şi a reprezentat o epocă importantă în istoria igienei româneşti.

Prof. Vasile Sion (1868 – 1921)

Prof. Vasile Sion (1868 – 1921)

• Din 1904 a fost succesorul lui Iacob Felix , fostul sau profesor, la Catedra de igienă a Facultăţii de Medicină şi Farmacie Bucureşti.

• Împreună cu I. Cantacuzino ia parte la întocmirea legii sanitare din 1910.

• El este iniţiatorul legii sanitare din 1918, prin care s-a făcut descentralizarea Serviciului sanitar şi s-au creat inspectoratele sanitare.

• Moare în 1921 lăsând în urmă numeroase lucrări ştiinţifice, şi de specialitate, lucrări de popularizare în masă, multe articole şi publicistică.

Prof. Dimitrie Mezincescu (1880 – 1961)

Prof. Dimitrie Mezincescu (1880 – 1961)

• Prin efortul prof. Mezincescu în anul 1927 ia fiinţă Institutul de Igienă Bucureşti. În 1928 începe la institut un curs de specializare în igienă şi medicină preventivă cu durata de un an, curs ce dădea dreptul la titlul de medic igienist.

• Prof. D. Mezincescu a fost primul director al Institutului de Igienă din Bucureşti în perioada 26 februarie 1927 – 30 septembrie 1940 şi apoi în perioada 12 octombrie 1945 – 19 decembrie 1947, 5 iulie 1945 – 31 august 1947. În 1944 a fost secretar general al Ministerului Sănătăţii.

Cuvântul Prof. Mezincescu

”Institutul de igienă este în întregime opera mea personală, înfăptuită de unul singur, fără concursul nimănui. La data când mi s-a cerut o catedră de igienă socială (de fapt, scindarea catedrei mele) am spus hotărât şi categoric:dacă acceptaţi şi îmi daţi mijloacele necesare pentru înfiinţarea unui institut de igienă, unui mare institut de igienă, cu personalul şi utilajul necesar unei atari instituţiuni, de care ţara are o urgentă şi absolută nevoie ca organ tehnic pe lângă Ministerul Sănătăţii, vă dau în cadrul acestui institut o catedră de igienă socială

• La 16 noiembrie 1926, Ministerul Sănătăţii şi Ocrotirii Sociale înainta Ministerului Instrucţiunii proiectul de lege pentru înfiinţarea la Bucureşti a unui Institut de Igienă şi Sănătate Publică cu menţiunea:

Apelul către Ministerul Instrucţiunii

• “Deoarece acest institut ar fi chemat să aibă şi un rol în învăţământul medical, realizat prin personalul didactic ce depinde de ministerul dv., vă rugăm să binevoiţi a susţine împreună cu noi înfăptuirea lui”.

Atitudinea Facultăţii de Medicină şi Farmacie

• La 23 noiembrie 1926, Consiliul Profesoral al Facultăţii s-a declarat de acord cu proiectul cu 18 voturi pentru şi 1 vot contra.

• La 3 decembrie 1926, Senatul Universitar a admis şi el proiectul.

Atitudinea Parlamentului

• Adunarea deputaţilor a votat în unanimitate proiectul la 9 februarie

1927,

• Senatul a votat în 17 februarie 1927 înfiinţarea Institutului de Igienă şi Sănătate Publică cu un singur vot contra.

• Legea care consfinţea înfiinţarea Institutului de Igienă şi Sănătate Publică a intrat în vigoare la 26 februarie 1927, odată cu publicarea ei în Monitorul Oficial.

Construcţia clădirii Institutului de Igienă

• Daca iniţial Institutul de Igienă şi Sănătate Publică a funcţionat pe lângă catedra de igienă a Facultăţii de Medicină din Bucureşti, în 1929 a fost solicitat sprijinul Oficiului Internaţional de Sănătate Publică al Fundaţiei Rockefeller pentru construcţia unui sediu adecvat menirii acestui institut. Clădirea actuală a fost construită după planurile arhitectei Henriette Delavrancea-Gibory în perioada 1934 – 1942 iar finanţarea proiectului a fost asigurată de Ministerul Sănătăţii şi de Fundaţia Rockefeller în proporţie de 50% fiecare.

Henriette Delavrancea-Gibory

Henriette Delavrancea-Gibory

Structura Institutului de Igienă

• După structura catedrei de igienă a fost organizat şi Institutul de Igiena Bucureşti astfel:

• Disciplina şi secţia de igienă generală şi comunală ce va devenii igiena mediului,

• Disciplina şi secţia de igiena alimentaţiei,

• Disciplina şi secţia de igiena şcolară

• Disciplina şi secţia de igiena muncii.

Secţia de igienă şi disciplina de igiena mediului

• Dintre marii profesori de igienă care au funcţionat la catedra şi în secţia de igienă generală şi comunală a institutului pot fi amintiţi: Prof. Dr. Ilie Ardelean (1906 -1972), Prof. Dr. Cadariu Gheorghe (1907 –1984), Prof. Dr. Sergiu Mănescu (1924 – 1999) profesor şi şef de catedră în perioada (1980- 1991) şi director al Institutului de Igienă şi Sănătatea Publică Bucureşti în perioada 1980 – 1990.

Prof. Dr. Sergiu Mănescu (1924 – 1999)

Prof. Dr. Sergiu M ă nescu (1924 – 1999)

Igiena mediului

• Prof. Dr. Manole Cucu (1926 -2001),

şef de secţie la igiena mediului timp de mai bine de 15 ani, director al Institutului de Igienă şi Sănătate Publică Bucureşti în perioada 1990 –

1994.

Prof. Dr. Manole Cucu (1926 –

2001)

Prof. Dr. Manole Cucu (1926 – 2001)

Secţia de igiena alimentaţiei

• Disciplina de igiena alimentaţiei şi secţia de igiena alimentaţiei din Institutul de Igienă Bucureşti a fost cu cinste reprezentată de:

Prof .Dr. Iancu Gonţea (1907 –

1970)

Prof .Dr. Iancu Gon ţ ea (1907 – 1970)

Prof. Dr. Sebastian Dumitrache

Prof. Dr. Sebastian Dumitrache

Secţia de igienă şcolară

• Disciplina de igiena şcolară a fost condus de Prof. Dr.Ghe. Tănăsescu (1919 -1991) iar compartimentul de igienă şcolară din Institutul de Igienă Bucureşti a fost condus de Dr. Hermina Tismăneanu, Prof. Dr. Ghe. Tănăsescu şi de Dr. Elena Arbore.

Epilog

• O pleiadă întreagă de medici igienişti de frunte, care şi-au dedicat viaţa profesională servirii acestei ramuri a medicinii româneşti, fac cinste prin realizările obţinute Institutului de Sănătate Publică Bucureşti unde au activat precum şi Universităţii de Medicină şi Farmacie Bucureşti.