Sunteți pe pagina 1din 17

Curiozitati despre trabucuri

• Dupa cum stim cu totii, tutunul era complet necunoscut in


Europa inainte de 1492, anul descoperirii Americii de catre
Columb. Marinarii au vazut cum indienii fumau frunze
uscate de tutun, infasurate in frunze de palmier sau
bananier. Incet-incet, obiceiul a fost preluat si, pe vremea
conchistadorilor, fumatul devenise ceva obisnuit.
Interesant este faptul ca primele trabucuri, asa cum le
cunoastem astazi, au fost facute in Spania, la inceputul
secolului XVIII. Pe la 1790, productia de trabucuri a trecut
Pirineii si au aparut primele mici manufacturi in Franta si
Germania. Ulterior, olandezii au inceput sa produca
renumitele lor trabucuri uscate, insa cu tutun provenit din
coloniile din est (Java, Sumatra). In Anglia, gentlemen-ii
fumau pipa!
Fumatul este o activitate recreaţională, în care o
substanţă, cel mai des tutunul, este arsă, iar
fumul este fie inhalat, fie doar gustat. Această
activitate este o formă recreativă de consum
neavizat de substanţe. Aceste substanţe active,
precum nicotina, sunt eliberate prin combustie,
ajungând astfel să fie absorbite prin intermediul
organelor interne. Obiceiul se mai efectuează şi
ca parte a unor ritualuri religioase sau
nereligioase, pentru a conduce la înălţarea
spiritului. Cea mai întâlnită metodă de a fuma
este aceea prin intermediul ţigărilor, fie
fabricate industrial, fie confecţionate artizanal,
prin împăturirea unei cantităţi de tutun în
hârtie. Dintre alte forme de fumat, se pot
aminti folosirea pipei, a trabucurilor şi a
narghilelei.
• Fumatul pasiv reprezintă inhalarea fumului de
ţigară de către nefumători, într-un mediu în
care se fumează şi este la fel de dăunător
pentru sănătate ca şi fumatul propriu-
zis.Efectele fumatului pasiv pot fi senzaţia de
greaţă, cefaleea, tusea, iritaţia ochilor,
exacerbări la pacienţii astmatici, creşterea
riscului de cancer pulmonar, a riscului de boli
cardiace şi accidente vasculare cerebrale.
• “Fumatul dăunează grav sănătăţii”, “Fumatul
cauzează cancer”, “Fumatul în timpul sarcinii este
periculos pentru copil”
Sunt doar cîteva din propoziiţiile care sunt găsite
inscripţionate pe pachetele de ţigări din care
sunt extrase, mai mult sau mai puţin graţios,
ţigara cea din toate zilele.Fie că o asorteaza la
cafea, fie că la nervositate, stres şi atunci trebuie
neapărat să aprinda o ţigară, zilnic golieste zeci,
sute, mii de pachete, depinde la ce populaţie ne
raportăm.
• “De mîi ne în cerc să mă l as ”,
“C înd o să fi u î ns ăr ci nată
renu ţ de to t l a ţi gări ”, “Am
încerc at, d ar n-am reu şit”,
“Ţi gara m ă aj ută s ă mă
concen trez”, “B un icul a f umat
o v iaţă ş i a trăi t 8 5-90 de
ani”, “M ulţi me di ci fu me ază”,
sunt afirmaţii pe care le auzim mereu .Nu ştiu ce ii
fac să aprinda ţigările: anturajul, gestul în sine,
problemele la care cred că găsesc rezolvarea cînd
fumeaza, dar ştiu sigur că dacă ne dorim cu
adevărat să renunţăm, se poate.

• În rest, ALEGEREA ESTE A


Cauzele fumatului
• din curiozitate
• din imitatie
• din dorinta "de a fi in randul
oamenilor"
• de a parea maturi
• de a parea emancipati
• de a nu fi considerati "papa
lapte"
• de a capata un plus de
independenta,
• (!) de a "rezista" mai mult la
oboseala, la efort intelectual
• (!) ca antidot al stresurilor
diferite
De ce să NU fumăm?
• Peste 4000 de substanţe au fost identificate în fumul de
ţigară, incluzînd cîteva care sunt active farmacologic,
antigenice, citotoxice, mutagene şi carcinogene.
Printre substanţele periculoase conţinute de ţigări se
numără:
• nicotina: este un alcaloid foarte toxic, stimulent şi
sedativ neuroendocrin şi dă dependenţă
• gudronul: este un termen general pentru mai multe
particule ce rezultă din fumul de ţigară. Particulele
conţin substanţe chimice printre care oxizi de nitrogen,
dioxid de carbon, monoxid de carbon, dar şi benzpiren,
o hidrocarbură puternic cancerigenă.
• monoxidul de carbon: interferă cu transportul şi
consumul de oxigen
• oxizi de nitrogen, cianură de hidrogen, amoniac
• metale (arsenic, cadmiu şi plumb) şi compuşi
radioactivi, cu efecte carcinogene
Efectele fumatului asupra
• sistemul circulator:
• sistemul respirator: - cresterea tensiunii arteriale si rata
batailor inimii;
- iritatia traheei si a laringelui;
- strangerea vaselor de sange
- reduce functionarea
rezultand o scadere a temperaturii
plamanilor si cauzeaza
corpului;
insuficienta respiratorie datorita
- mai putin sange oxigenat in corp;
umflarii si limitarii areajului
- sange aglutinant care este
plamanilor;
predispus la coagulare;
- cauzeaza mucozitate excesiva
- vatamarea liniilor arteriale
in pasajele plamanilor;
contribuind la artroscleroza
- incapacitatea plamanilor de a
(depuneri de grasime pe peretii
curata si elimina substantele
arteriali);
otravitoare se transforma in
- cresterea riscului de infarct
iritatii ale plamanilor.
datorita blocajelor in circulatia
sangelui
Efectele fumatului asupra:
• sistemul imunitar: • sistemul muscular si
osos:
- sistemul imunitar nu mai
fuctioneaza bine; - reducerea circulatiei
- persoanele fumatoare sangelui in zona
sunt mai expuse la infectii; extremitatilor (degetele
mainilor si picioarelor);
- procesul de vindecare a - incordarea muschilor;
organismului este mai - reducerea masei osoase.
lung.
• Fumatorii sufera de • Fumatorii au de trei
gripa de trei ori mai ori mai multe carii
mult decat decat nefumatorii
nefumatorii! Acest datorita placii dentare
lucru este cauzat si de care duce la
fragilitatea imunitara dezvoltarea bacterilor
generata de fumat. si apoi la carierea
dintilor!
• Halena fumatorului se refera
• Gingivita este o la mirosul neplacut pe care il
exhala si pe care nici o apa de
inflamatie a gingiilor gura sau pasta de dinti nu
datorata unei slabe reuseste sa o indeparteze.
igiene orale asociate Exista un proverb care spune:
"Saruta un nefumator si vei
fumatului. Fumatorii simti diferenta! Din pacate
pasivi pierd dinti de mirosul, acesta se imprima si
pielii si chiar daca nu esti
trei ori mai frecvent fumator te afecteaza puternic.
decat nefumatorii! Chiar crezi ca
partenerul/partenera vrea pe
cineva care miroase
ingrozitor? Ia atitudine si
schimba-ti calitatea vietii, e
Fumatul pe glob
• Există aproximativ 1.2 miliarde fumători în lume.
Fumatul este responsabil pentru aproximativ 4 millioane decese în
fiecare an, 11.000 in fiecare zi.
Fumarea unei singure ţigări scurtează viaţa cu 7 minute.
Rata mortalităţii în rîndul fumătorilor este de 2-3 ori mai mare
decît la nefumători la toate grupele de vîrstă.
Aproximativ jumătate din decesele legate de fumat se produc între
35-69 ani, ceea ce face din fumat cea mai importantă cauză de
moarte prematură în ţările civilizate.
Fumătorii trecuţi de 30 de ani suferă de 5 ori mai multe infarcte
miocardice decît nefumătorii.
Fumatul cauzează cca. 30% din decesele prin cancer; aproximativ
90-95% din decesele prin cancer pulmonar la bărbaţi şi 70-75% la
femei se datorează fumatului.
• Din totalul fumătorilor, 12,1% au început să fumeze
înainte de vârsta
de 15 ani (faţă de 13,9% în 2003 – CAPCTR) , în timp ce
jumătate
dintre aceştia (48,9%) au început să fumeze înaintea
vârstei de 19
ani.
• Vârsta medie de debut a fumatului este de 19,55 în 2007
comparativ
cu 18,01 în 2003.
• Mai mult de jumătate dintre bărbaţi (56,7%) au început
să fumeze
înainte de vârsta de 18 ani, procentul femeilor care
fumează de la
aceleaşi vârste fiind de 39,3%.
• Probabilitatea cumulativă de a iniţia fumatul sub vârsta
de 15 ani a
Ei au ales…
…tu alege viata!!!

S-ar putea să vă placă și