Sunteți pe pagina 1din 67

1

ELEMENTE DE ANATOMIE A CARNIVORELOR DE COMPANIE


1.1. REGIUNILE CORPORALE

Regiunile corporale principale (ale capului, toracelui, membrelor si ale peretelui abdominal), aceleasi la toate mamiferele domestice, deci si la carnivore, vor fi prezentate n acest capitol la cine, diferentele de organizare exterioara, ntre aceasta specie si pisica, fiind minime. La descrierea exteriorului cinelui, pentru o mai usoara memorare si o mai mare utilitate practica, vom folosi att termenii recomandati de Nomina Anatomica Veterinaria (N A V), majoritatea tradusi n limba romna, ct si termenii chinologici uzuali. Regiunile corporale vor fi prezentate mpreuna cu baza lor anatomica: oase, muschi, articulatii, organe, arii anatomice riguros delimitate.

1.1.1. Regiunile capului


1. Regiunea orala sau a buzelor situata n jurul orificiului bucal; punctul de unire latero-posterior a buzelor superioara si inferioara este denumit comisura buzelor; 2. Regiunea vrfului nasului sau trufa - spatiul dintre cele doua nari; 3. Regiunea nasului sau nazala - are ca baza anatomica oasele nazale; zona de trecere dintre regiunile nazala si frontala constituie stopul; 4. Regiunea mentala - corpul mandibulei; 5. Regiunea mandibulara - ramura orizontala a mandibulei; 6. Regiunea faciala - osul maxilar si muschiul buccinator;
11

7. Regiunea frontala - oasele frontale; 8. Regiunea infraorbitala - oasele lacrimal si zigomatic; 9. Regiunea oculara - orbita si globul ocular; 10. Regiunea temporala - muschiul temporal; 11.Regiunea maseterica - muschiul maseter; 12. Regiunea auriculara - pavilionul urechii (cartilajul auricular extern); 13. Regiunea parotidiana - glanda parotida; 14. Regiunea nucala sau nuca articulatia occipitoatloidiana; 15. Regiunea articulatiei temporomandibulare articulatia temporomandibulara (Fig.1).
1 2 3 4 5 6 7 8 9 Regiunea nazala; Regiunea labiala; Regiunea mentala; Regiunea obrazului; Regiunea maseterica; Regiunea infraorbitala; Regiunea orbitala; Regiunea zigomatica; Regiunea articulatiei temporomandibulara; 11 - Regiunea frontala; 13 - Regiunea parietala; 14 - Regiunea temporala; 15 - Regiunea auriculara.

Fig.1. Regiunile capului


-

1.1.2. Regiunile trunchiului


1. Regiunea cervicala dorsala - ligamentul cervical; 2. Regiunea cervicala laterala - coloana vertebrala cervicala, muschii splenius si semisplinalis capitis ; 3. Regiunea jugulara - vena jugulara; 4. Regiunea traheala - traheea; 5. Regiunea interscapulara sau grebanul - primele vertebre toracale, ntre cele doua cartilaje suprascapulare; distanta dintre sol si punctul superior al grebanului reprezinta talia animalului; 6. Regiunea dorsala sau spinarea - ultimile vertebre toracale; 7. Regiunea lombara sau salele - vertebrele lombare; 8. Regiunea sacrala - osul sacrum; 9. Regiunea costala - coastele neacoperite de membrul
12

anterior; 10. Regiunea hipocondrala - cartilajul coastelor asternale; 11. Regiunea abdominala - aponevroza muschilor abdominali inferiori cu tunica abdominala; 12. Regiunea prepectorala - apendicele traheal si muschiul pectoral descendent; 13. Regiunea coxala sau unghiul soldului - unghiul extern al iliului; 14. Regiunea punctului fesei sau punctul fesei tuberozitatea ischiatica (Fig.2A).

13

1 - Capul; 2 Regiunea cervicala; 3 Regiunea interscapulara; 4 Regiunea dorsocostala; 5 - Regiunea lombara; 6 - Regiunea gluteana; 7 Regiunea tuberozitatii coxale; 8 Regiunea articulatiei humerale; 9 Regiunea scapulara; 10 - Regiunea costala; 10 - Regiunea hipocondrala; 11 Regiunea pliului iei; 12 Regiunea femurala craniala; 13 - Regiunea bratului; 14 - Regiunea cubitala; 14 Regiunea olecraniana; 15 - Regiunea antebratului; 16 - Regiunea carpiana; 17 - Regiunea metacarpiana; 18 - Regiunea digitala; 19 - Regiunea abdominala laterala; 20 - Regiunea patelara; 20 Regiunea genunchiului; 21 Regiunea crurala; 21 - Regiunea tendonului calcaneului; 22 - Regiunea tarsiana; 22 - Regiunea calcaneeana; 23 Regiunea metatarsiana; 24 - Regiunea sternala

Fig.2. Regiunile capului, trunchiului si ale membrelor. A. Dupa Ghetie V. (1971)

In Fig.2B sunt prezentate regiunile corporale ale cinelui n termeni chinologici utilizati de crescatori si de medicii veterinari specializati pentru animalele de companie.

Fig.2. Regiunile capului, trunchiului si ale membrelor. B. Dupa Novaresio G. (1998)


1357910 11 13 14 16 18 20 22 24 26 28 29 31 Botul; 2 - Trufa; Stopul; 4 - Sinusul frontal; Fruntea; 6 Maseterul; Occipitalul; 8 Grebanul; Spinarea; - Regiunea lombara sau renala; - Crupa; 12 Punctul fesei; - Punctul jaretului; - Metatarsul; 15 Tarsul; - Gamba; 17 Coapsa; - Genunchiul; 19 Pliul iei; - Flancul; 21 Toracele; - Cotul; 23 Metacarpul; - Carpul; 25 Antebratul; - Bratul; 27 Pieptul; Punctul umarului; - Umarul; 30 Gtul; Comisura buzelor. 14

1.1.3. Regiunile membrelor toracic si pelvin


1. Regiunea scapulara - osul scapula cu muschiul triceps brachii pars longa; 2. Regiunea brahiala - osul humerus si muschiul triceps brachii pars lateralis; 3. Regiunea articulatiei scapulo-humerale sau a umarului - articulatia scapulohumerala; 4. Regiunea antebrahiala sau antebratul - oasele radius si ulna; 5. Regiunea olecranului - olecranul cu insertia distala a muschiului triceps brachii; 6. Regiunea cotului - articulatia humeroradioulnara; 7. Regiunea carpiana sau carpul - articulatia carpiana; 8. Regiunea metacarpiana sau metacarpul - oasele metacarpiene; 9. Regiunea metacarpofalangiana sau buletul articulatia metacarposesamofalangiana; 10. Regiunea falangiana sau degetele - falangele; 11. Regiunea articulatiei coxofemurala - articulatia coxofemurala; 12. Regiunea femurala laterala sau coapsa - osul femur; 13. Regiunea femurala caudala sau fesa - muschii semitendinos si semimembranos; 14. Regiunea grasetului sau genunchiul - articulatia femurotibiopatelara; 15. Regiunea crurala sau gamba - oasele tibia si fibula; 16. Regiunea tarsiana, tarsul sau jaretul - articulatia tibiotarsometatarsiana; 17. Regiunea calcaneiana sau a clciului - calcaneul; 18. Regiunea metatarsiana sau metatarsul - oasele metatarsiene; 19. Regiunea falangiana sau degetele - falangele . Tipul de sprijin la sol al autopodiului pelvin la cine este digitigrad (Fig.3).

15

Fig.3. Sprijinul pe sol al autopodiului pelvin la cine.


Sprijin digitigrad.

1 - Regiunea pectorala; 2 - Regiunea xifoidiana; 3 Regiunea ombilicala; 4 Regiunea pubiana; 5 - Regiunea inghinala.

Fig. 4. Regiunile peretelui abdominal ventral la cine.

1.1.4. Regiunile peretelui abdominal inferior


1. Regiunea pectorala - sternul si muschiul pectoral ascendent; 2. Regiunea xifoidiana - apendicele xifoidian; 3. Regiunea ombilicala - cicatricea ombilicului; 4. Regiunea prepubiana - tendonul prepubian cu preputul; 5. Regiunea inghinala - inelele inghinale inferioare (Fig.4).

1.2. APARATUL CARDIOVASCULAR


Sistemul circulator sanguin se compune din cord, organul esential al sistemului, cu rol principal contractil si din vase, componenta periferica, ce se mpart n trei mari categorii : artere, vene si capilare.
16

Subliniem faptul ca n limbaj anatomopatologic cu termenii mica circulatie denumim nu circulatia pulmonara ci reteaua vaselor mici dintr-un tesut sau organ, de regula cu calibrul mai mic dect 30 micrometri.

1.2.1. Cordul
Cordul este un organ musculos, de forma conoida, cu baza orientata dorsal si vrful ventral, nvelit de pericard (sacul pericardic). La carnivore, cordul este plasat ntre coastele 3 si 7 si are o directie pronuntat oblica n cavitatea toracica, aproape culcat pe stern. 1.2.1.1. Conformatia exterioara a cordului Cordul este mpartit de un sant orizontal - sulcus coronarius, ntr-o portiune superioara - masa atriala si o portiune inferioara mai voluminoasa - masa ventriculara. Masa atriala formeaza baza cordului si are forma unei semilune cu convexitatea pe dreapta si concavitatea n jurul originii marilor vase. Masa atriala este alcatuita din atriul drept - atrium dexter n care se deschid venele cava craniala, cava caudala, azigos si sinusul coronar si atriul stng - atrium sinister, n care se deschid venele pulmonare. Masa ventriculara, mult mai dezvoltata, este usor turtita lateral si prezinta doua fete, doua margini, baza si vrful (Fig. 5): fata dreapta este concava si strabatuta oblic de un sant longitudinal sulcus longitudinalis dexter (subsinuos); fata stnga, convexa este ntretaiata de un sant aproape paralel cu marginea caudala - sulcus longitudinalis (paraconal); marginea anterioara , convexa n ambele sensuri,corespunde ventriculului drept; marginea posterioara, mai rectilinie si mai groasa, apartine ventriculului stng; baza este acoperita pe partea dreapta de masa atriala iar pe partea stnga de locul de emergenta a aortei primitive si arterei pulmonare; vrful sau apexul, apartine integral ventricului stng.
17

a - Aorta; b - Trunchiul brahiocefalic; c - Subclavia sinistra; d - Artera pulmonara; e - Ligamentul arteriosum; f Vena cava craniala; g - Vena cava caudala; h - Atriul stng; i Atriul drept; j Ventriculul drept; l Ventriculul stng; m - Artera coronara stnga, ramura descendenta; n - {antul interventricular caudal.

Fig. 5. Conformatia exterioara a cordului.

1.2.1.2. Conformatia interioara a cordului La interior cordul este un organ cavitar, format din patru spatii: doua atrii si doua ventricule. Atriul drept si ventriculul drept sau cordul drept, contin snge venos si sunt separate prin septul cardiac septum cordis, de cordul stng, format din atriul stng si ventriculul stng, care contine snge arterial (Fig.6).

18

12345678910 13 14 15 16

Fig. 6. Conformatia interioara a cordului


Ventriculul drept; Atriul drept; Ventriculul stng; Atriul stng; Artera pulmonara; Aorta abdominala; Aorta craniala; Vena cava caudala; Vena cava craniala; - Muschii pectinati; - Cordajele tendinoase; - Orificiile aortic si pulmonar; - Orificiile atrioventriculare; - Valvulele pulmonare.

Cele patru cavitati ale cordului sunt perforate de urmatoarele orificii: atriul drept: - orificiul venei cave caudale; - orificiul venei cave craniale; - orificiul venei azigos; - orificiul sinusului coronar; - orificiul venelor coronare mici; ventriculul drept: - orificiul atrioventricular drept, prevazut cu valvula tricuspida; - orificiul pulmonar, prevazut cu trei valvule sigmoide; atriul stng : - orificiile venelor pulmonare; ventriculul stng: - orificiul atrioventricular stng, prevazut cu valvula bicuspida sau mitrala; - orificiul aortic, cu trei valvule sigmoide mai dezvoltate dect la orificiul pulmonar; 1.2.1.3. Structura cordului De la exterior la interior, peretele cordului este format din trei componente principale: epicardul, miocardul si endocardul. 1. Epicardul este, de fapt, foita viscerala a seroasei pericardice, care adera strns la muschiul cardiac si este
19

considerat de toate manualele de anatomie si histologie drept o componenta structurala a cordului. Epicardul, mpreuna cu foita parietala a seroasei pericardice, delimiteaza cavitatea pericardica; cele doua foite seroase constituie suportul morfologic al modificarilor ce sunt ntotdeauna descrise ca leziuni ale cavitatii pericardice 2. Miocardul este un tesut muscular cu doua categorii de fibre musculare: fibrele musculare comune, miocardocitele sunt fibre musculare striate de tip cardiac si fibrele cardiace specifice sunt miocardocite specializate ce alcatuiesc sistemul excitoconducator al cordului sau tesutul nodal Pe lnga tesutul morfofunctional specific, miocardul contine o structura de sustinere alcatuita din fibre conjunctive fine si foarte numeroase capilare sanguine. 3. Endocardul este un tesut conjunctiv mezoteliofasciculat care captuseste la interior cavitatile cordului. Din punct de vedere anatomic endocardul este alcatuit din patru segmente: valvular, parietal, papilar si cordal. Valvulele endocardice (cardiace) sunt structurate dintr-un schelet predominant fibros, dar cu numeroase fibre elastice si celule mixomatoase, un tesut conjunctiv fin (subendocardic) si un epiteliu pavimentos simplu foarte aplatisat. Daca, din punct de vedere fiziologic, fiecare organ are un rol bine definit, clasificarea lor n importante si mai putin importante fiind nejustificata, din punct de vedere anatomopatologic si mai ales necropsic unele organe pot fi considerate cardinale. Acestea sunt organele centrale ale aparatelor si sistemelor organice, voluminoase, usor de abordat la examenul necropsic si cu tablou lezional variat. Din aceasta categorie face parte si cordul, organ vital ce poate prezenta leziuni diverse, unele bine manifestate macroscopic si cu mare valoare de diagnostic. 4. Pericardul Pericardul este un sac fibro-seros de forma conoida ce nveleste cordul si originea marilor vase. Vrful sacului pericardic se prinde pe fata superioara a sternului prin ligamentul sternopericardic. La ridicarea plastronului sternocostal insertia sternala a ligamentului se va dilacera sau se va sectiona cu grija pentru a preveni deschiderea accidentala a cavitatii pericardice. Structural, pericardul are o componenta seroasa si una fibroasa. Sacul seros se divide n doua foite: viscerala si
20

parietala. Seroasa viscerala adera intim la cord, constituind epicardul, iar seroasa parietala adera la componenta externa fibroasa a pericardului, constituind mpreuna ceea ce denumim n limbaj uzual sacul pericardic. Foitele, viscerala si parietala, ale seroasei pericardice, delimiteaza cavitatea pericardica, un spatiu virtual n care se gaseste n mod normal o cantitate redusa de lichid tisular ce favorizeaza miscarile ample ale cordului.

1.2.2. Vasele
Reteaua vasculara prezinta la carnivore ( cine) unele particularitati: aorta ascendenta lipseste, iar trunchiurile brahiale iau nastere separat, din crja aortei; arterele membrului toracic prezinta particularitati evidente doar n regiunea autopodiala; arterele carotide iau nastere separat, din trunchiul brahiocefalic, nti cea stnga apoi cea dreapta si se termina prin trei ramuri: artera occipitala, artera carotida interna si artera carotida externa; vena jugulara profunda este proportional mai voluminoasa dect la alte specii; vena safena magna este relativ putin dezvoltata; vena safena parva este foarte voluminoasa si se angajeaza pe fata externa a gambei n contact strns cu pielea; n aceasta regiune constituie locul de electie cel mai utilizat pentru injectiile intravenoase; vena porta are trei radacini: vena mezenterica craniala, vena mezenterica caudala si vena splenica.

1.3. SISTEMUL LIMFOHEMATOPOIETIC


Sistemul limfohematopoietic este constituit din organul generator al celulelor stem pluripotente - maduva osoasa hematogena, organele imunocompetente primare - timusul si bursa lui Fabricius ( la pasari) si din organele imunocompetente secundare - splina, limfonodurile si tesutul limfoid asociat mucoaselor si pielii.
21

Nu toate componentele sistemului prezinta importanta din punct de vedere necropsic. Pentru prosector sunt mai utile aspectele splinei, limfonodurilor si partial ale maduvei osoase hematogene.

1.3.1. Maduva osoasa hematogena


Maduva oaselor se examineaza relativ greu, prin sectionarea longitudinala a oaselor, atunci cnd anamneza sugereaza leziuni medulare sau se impune recoltarea de probe pentru examene de laborator. Este de retinut faptul ca la tineret maduva osoasa are o culoare predominant rosiatica, pe cnd la adulte, datorita involutiei adipoase fiziologice, culoarea devine progresiv galbui-cenusie.

1.3.2. Splina
Splina este situata n partea stnga a cavitatii abdominale, la fata mediala a hipocondrului, lipita cu fata sa viscerala la fata stnga a stomacului. n interiorul cavitatii abdominale splina este fixata prin intermediul a doua ligamente peritoneale: ligamentul gastrosplenic si ligamentul splenorenal. Splina prezinta doua fete, doua margini si doua extremitati: Fata parietala sau costala este neteda si usor convexa craniocaudal; Fata viscerala este prevazuta cu o creasta strabatuta de un silon hilul; Marginea craniala este mai taioasa; Marginea caudala este mai groasa; Extremitatile dorsala si ventrala sunt convexe. La cine splina are o forma neregulata de gheata ortopedica, cu marginea craniala concava si extremitatea ventrala foarte dezvoltata; hilul este prezent pe toata lungimea fetei viscerale (Fig. 7A). La pisica splina are pe marginea craniala, n treimea mijlocie, un pedicul; extremitatea ventrala este mai putin voluminoasa dect la cine (Fig. 7B).
22

A - Cine; B - Pisica;

Fig. 7. - Splina la carnivore.

1.3.3. Limfonodurile
Sistemul limfonodal poate fi divizat descriptiv n: limfonodurile musculare sau superficiale si limfonoduri ale cavitatilor. n general, la carnivore, limfonodurile sunt mai reduse ca numar si mai voluminoase dect la alte specii. 1.3.3.1. Limfonodurile capului si gtului limfonodurile mandibulare se gasesc pe traiectul arterei sublinguale; limfonodurile parotidiene sunt dezvoltate si plasate pe traiectul arterei subzigomatice, naintea glandei parotide; limfonodurile retrofaringiene sunt formate din doua grupe: mediane si laterale; limfonodurile cervicale superficiale sau prescapulare sunt voluminoase si situate la fata laterala a muschiului scalen (Fig. 8);
23

limfonodurile cervicale profunde sunt foarte mici, situate de-a lungul traheei; limfonodurile pectorale lipsesc la cine dar sunt prezente la pisica.

a Limfonodul parotidian; b Limfonodul mandibular; c Limfonodurile cervicale superioare; d Limfonodul axilar accesoriu; e Limfonodul femural medial; f Limfonodul popliteu.

Fig. 8. Limfonodurile musculare la cine.

1.3.3.2. Limfonodurile membrului toracic limfonodurile axilare se afla pe fata interna a bratului, pe traiectul arterei brahiale; limfonodurile axilare accesorii, specifice canidelor, sunt voluminoase si plasate pe traiectul arterei subcutanate toracice, la marginea laterala a muschiului pectoral ascendent. 1.3.3.3. Limfonodurile membrului pelvin limfonodurile poplitee, dezvoltate, palpabile transcutanat ntre muschii biceps femural si semitendinos; limfonodurile subiliace lipsesc la cine; limfonodurile inghinale superficiale sunt plasate n apropierea inelului inghinal subcutanat, pe traiectul arterei pudende externe;

24

limfonodurile inghinale profunde sunt situate n interiorul cavitatii abdominale, pe traiectul arterei iliace externe; limfonodul femural medial, specific canidelor, se gaseste pe fata interna a coapsei, ntre muschii sartorius si gracilis.

1.3.3.4. Limfonodurile cavitatii toracice a. Limfonodurile parietale: - limfonodurile intercostale; - limfonodurile sternale, situate pe traiectul arterei toracice interne. b. Limfonodurile viscerale: - limfonodurile bronhice, la bifurcatia traheei; - limfonodurile mediastinale craniale , sub trahee si sub trunchiurile brahio-cefalice; - limfonodurile traheale sunt plasate de-a lungul traheei; - limfonodurile mediastinale caudale, situate de-a lungul esofagului, pe traiectul vaselor esofagiene, sunt foarte mici. 1.3.3.5. Limfonodurile cavitatii abdominale a. Limfonodurile parietale: - limfonodurile lomboaortice sunt foarte mici; - limfonodurile sublombare sunt plasate la terminarea aortei abdominale; - limfonodurile renale sunt situate pe traiectul vaselor renale, n vecinatatea hilului renal. b. Limfonodurile viscerale. La carnivore, limfonodurile viscerale abdominale sau limfonodurile mezenterice se aglomereaza specific, ca o masa voluminoasa alungita, la originea arterei mezenterice craniale.

1.4. APARATUL RESPIRATOR


25

Dupa modelul general de organizare anatomica valabil la toate speciile de mamifere, aparatul respirator se compune din doua segmente principale: caile respiratorii extrapulmonare (cavitati nazale, faringe, laringe, trahee si bronhii) si pulmonii, organele esentiale ale aparatului, formati din tesut pulmonar specific si caile respiratorii intrapulmonare.

1.4.1. Caile respiratorii extrapulmonare


1.4.1.1. Cavitatile nazale Cavitatile nazale, stnga si dreapta, sunt situate n splachnocraniu, dorsal cavitatii bucale si sunt separate prin septumul nazal. Ele comunica oral cu exteriorul prin narine, iar posterior, cu faringele, prin choane. La fiecare cavitate nazala se deosebesc: extremitatea orala - narinele; plafonul - fata mediala a oaselor nazal si frontal ( cu partea anterioara); peretele medial - lama perpendiculara a etmoidului si septumul nazal; planseul - fata dorsala a apofizelor palatine ale oaselor incisiv si maxila si portiunea palatina a osului palatin; peretele lateral - procesul nazal al incisivului, fata mediala a maxilei si a nazalului. Cinele are vrful nasului - trufa, proeminent, cu zona epidermica ntinsa si de forma triunghiulara. Narile au forma de virgula, cu concavitatea lateral. Musculatura narilor face parte din orbicularul buzelor (Fig. 9).

26

a - Planul nazal; b - Filtrum; c - Narile; d - Buza maxilara.

Fig. 9. Regiunea nazala la cine.

Lungimea cavitatilor nazale variaza foarte mult n raport cu rasa. Organul vomeronazal este foarte dezvoltat, fiind captusit cu mucoasa olfactiva. Mucoasele respiratorie si olfactiva se delimiteaza net, cea olfactiva fiind mai groasa dect la alte specii, ocupa jumatatea posterioara a cavitatii nazale si are o culoare cenusie. Pisica are cavitati nazale mai scurte dect cinele. 1.4.1.2. Sinusurile Carnivorele prezinta doar doua sinusuri reduse: frontal si maxilar. 1.4.1.3. Faringele Faringele este un conduct musculo-membranos, comun aparatelor respirator si digestiv, situat ntre ramurile recurbate ale mandibulei. El are o directie oblica de sus n jos si dinainte napoi, fiind suspendat la baza craniului de catre aparatul hioidian. Faringele prezinta urmatoarea structura: membrana fibroasa - continuarea periostului de la presfenoid; stratul muscular - sase perechi de muschi simetrici: 1 pterigo-faringian, 2 faringo-stafilin, 3 stilo-faringian, 4 hio-faringian, 5 tiro-faringian, 6 crico-faringian. mucoasa - de tip respirator n nasofaringe si de tip bucal n bucofaringe. Carnivorele au faringele n general larg, cu val palatin scurt, choane nguste si alungite, cele doua tipuri de mucoasa fiind net delimitate de stlpii faringo-palatini.
27

1.4.1.4. Laringele Laringele este un organ musculo-cartilaginos, plasat ntre faringe si trahee, n portiunea posterioara a spatiului intermandibular. Acesta este suspendat la baza craniului de catre aparatul hioid ntr-o pozitie oblica cranio-dorso-caudal. Laringele reprezinta, la majoritatea mamiferelor, principalul organ fonator, datorita a doua cute mobile, membrano-elastice coardele vocale. n structura laringelui se disting trei segmente principale: scheletul cartilaginos compus din cinci cartilaje mobile unul fata de celalalt: epiglota, doua aritenoide, tiroidul si cricoidul. stratul muscular, format din trei muschi extrinseci: sternotiroidian, hiotiroidian si hioepiglotic si cinci muschi intrinseci: cricotiroidian, cricoaritenoidian dorsal, cricoaritenoidian lateral, interaritenoidian transvers si tiroaritenoidian, cel din urma cu doua fascicule distincte ce constituie muschii ventricular si vocal; mucoasa este neteda, roz-galbuie si foarte aderenta la fata interna a cavitatii laringiene; la nivelul epiglotei, cutelor ariteno-epiglotice si unghiurilor corniculate ale aritenoidelor, mucoasa este de tip bucal, n rest aceasta fiind de tip respirator. Cinele are laringele scurt, cu epiglota larga. Corzile vocale sunt duble si separate de o larga deschidere a ventriculilor laringieni laterali. Pisica nu prezinta particularitati laringiene, cu exceptia unor ventriculi laterali redusi. 1.4.1.5. Traheea Traheea este segmentul cailor respiratorii extrapulmonare ce continua laringele si se termina n cavitatea toracica deasupra cordului, prin cele doua bronhii principale. De forma unui tub cilindric usor turtit dorso-ventral, traheea are un traiect ce se mparte n doua portiuni: cervicala si toracica. Structura traheei contine de la exterior la interior, urmatoarele tunici: adventicea - tesut conjunctiv redus, n contact strns cu tunica subiacenta; scheletul cartilaginos contine inelele traheale ,
28

incomplet nchise, cu capetele unite printr-o lama conjunctivo-elastica ce formeaza portiunea membranoasa a traheei n spatiile interinelare; inelele vecine sunt unite prin ligamente anulare; musculoasa (muschiul traheal) este constituita din fibre musculare netede orientate transversal; submucoasa contine glandele traheale; mucoasa are suprafata luminala acoperita cu un epiteliu de tip respirator, pseudostratificat ciliat.

Cinele are traheea cu profil transversal circular. Scheletul cartilaginos contine 40-45 inele cartilaginoase groase, rezistente, cu capetele fata n fata unite printr-o membrana fibroasa dezvoltata. n mod specific, muschiul traheal, mai dezvoltat n partea dorsala, este plasat n afara extremitatilor inelelor traheale (Fig.10).

Fig. cine.

10.

Traheea

la

Pisica prezinta traheea asemanatoare cu cea de la cine, dar cu numai 35-40 inele cartilaginoase. 1.4.1.6. Bronhiile De la bifurcarea traheei, deasupra cordului, n cele doua bronhii, acestea patrund fiecare n pulmonul corespondent, la nivelul zonei pulmonare hilare. Structura bronhiilor este asemanatoare cu aceea a traheei.

1.4.2. Pulmonii
Organe pereche aproape simetrice, pulmonii, drept si stng, sunt organele esentiale ale aparatului respirator, la nivelul carora are loc hematoza sau respiratia externa. Pulmonii se gasesc n cavitatea toracica, n afara cavitatii
29

pleurale, fiind despartiti de mediastin si uniti prin bifurcatia traheala si ligamentul pulmonar. Pulmonul are aproximativ forma unei jumatati de con, cu vrful cranial si baza caudal, n contact cu peretii cavitatii toracice, datorita presiunii negative din cavitatea pleurala. Fiecare pulmon prezinta doua fete, o baza, un vrf si trei margini: fata costala - convexa, neteda, n contact cu peretele lateral al cavitatii toracice; fata mediastinala - n contact cu mediastinul; baza - neteda, concava, orientata oblic dorso-ventral si cranio-caudal, mulata pe fata craniala a diafragmului; vrful sau apexul rotunjit si turtit lateral, ocupa sinusul pleural cranial; marginea dorsala - convexa n ambele sensuri, ocupa santul vertebro-costal; marginea ventrala - scurta, subtire, prezinta incizuri ce segmenteaza pulmonul n lobi pulmonari; marginea caudala - delimiteaza baza pulmonului de fata costala si patrunde n sinusul pleural caudal. Fiecare pulmon este mpartit, datorita incizurilor marginii ventrale, n urmatorii lobi: lobul apical sau cranial orientat spre nainte, lobul cardiac sau intermediar ce corespunde zonei cardiace si este orientat lateral si lobul diafragmatic sau caudal ce formeaza baza pulmonului. La pulmonul drept, incizura venei cave caudale desprinde din lobul diafragmatic un altul suplimentar lobul azigos sau accesoriu. n unele manuale de specialitate pulmonul stng este considerat a fi alcatuit din doi lobi: cranial si diafragmatic, cel cranial fiind subdivizat n lobii apical si caudal. n structura pulmonului se disting trei componente principale: seroasa sau pleura viscerala - nveleste pulmonul pe toata suprafata sa, exceptnd zona hilara, la nivelul careia se continua cu pleura mediastinala; caile respiratorii intrapulmonare : bronhiile lobare, bronhiile interlobulare, bronhiile intralobulare sau bronhiolele, bronhiolele terminale, bronhiolele respiratorii, canalele alveolare; tesutul pulmonar propriu-zis sau parenchimul pulmonar include structurile care participa activ la
30

procesul de hematoza: alveolele pulmonare si capilarele alveolare din spatiile interalveolare. Unitatea morfofunctionala a pulmonului este considerata descriptiv ca fiind lobulul pulmonar, deservit respirator de o bronhiola si separat de lobulii limitrofi prin spatii sau septe interlobulare. Bronhiolele se divid dichotomic n bronhiole terminale ce deservesc fiecare un acin pulmonar. Prin urmare un lobul pulmonar este alcatuit din n - acini pulmonari. La cine scizurile interlobare sunt foarte adnci, ajungnd pna la hilul pulmonar. Organizarea anatomica este cea tipica: pulmonul stng are trei lobi (apical, cardiac, diafragmatic), pulmonul drept prezinta patru lobi (apical, cardiac, diafragmatic si azigos). Marginile libere ale lobilor sunt rotunjite, cu exceptia vrfului lobului apical stng care este ascutit. Lobul accesoriu este dezvoltat si prezinta o prelungire n jurul venei caudale (Fig. 11A). Pisica are pulmonii asemanatori ca si conformatie celor de la cine, cu urmatoarele particularitati: lobii apicali sunt simetrici, lobii cardiaci dezvoltati; lobul azigos este mai redus dect la cine si are o forma triunghiulara (Fig. 11B). La ambele specii, tesutul conjunctiv interlobular fiind redus, lobulatia nu se evidentiaza macroscopic, suprafata pulmonului fiind neteda si omogena.

A - Cine; B - Pisica; a lobul apical; b lobul cardiac; c - lobul diafragmatic; d lobul accesoriu; e - traheea. 31

Fig. 11 - Pulmonul la carnivore.

1.4.3. Cavitatea toracica


Cavitatea toracica la mamifere are conformatia unui con dispus cu vrful cranial si baza caudal, oblic dorso-ventral si mai mult sau mai putin turtit lateral. Cavitatea este delimitata de vertebrele dorsale, coaste, stern si muschiul diafragmatic; aceasta nchide n interior cordul, originea vaselor mari, pulmonul, cavitatile pleurale, traheea si esofagul. Anatomia cavitatii toracice este urmatoarea: plafonul are ca baza osoasa corpul vertebrelor dorsale si extremitatile dorsale ale coastelor; el este mai ngust cranial si se largeste caudal; planseul, mai scurt dect plafonul, este format din fata dorsala a sternului si cartilajele coastelor sternale; peretii laterali sunt usor concavi n toate sensurile si sunt constituiti din fata interna a coastelor si muschii intercostali interiori; baza, foarte convexa, este reprezentata n totalitate de fata craniala a diafragmului; vrful este, de fapt, intrarea n cavitatea toracica si apare ca o deschidere ovala, cu diametrul mai mare vertical, delimitata de prima pereche de coaste, corpul primei vertebre dorsale si fata dorsala a apendicelui xifoidian al sternului. Fata interna a cavitatii toracice este captusita de fascia endotoracica si partial de seroasa pleurala ce delimiteaza cele doua cavitati pleurale. n limbajul medical uzual, termenii de cavitate toracica si cavitate pleurala sunt folositi adesea ca sinonime, ceea ce este complet eronat. n cavitatea toracica, fascia endotoracica formeaza pentru cord sacul pericardic, iar seroasa pleurala formeaza doi saci serosi, stng si drept, denumiti saci pleurali; acestia sunt n contact pe linia mediana si delimiteaza ntre ei mediastinul, n care se gasesc viscerele cavitatii. Fiecare sac pleural, dupa raportul cu organele si peretii cavitatii toracice, prezinta o foita parietala si o foita viscerala. Pleura parietala, dupa peretii pe care-i captuseste, se subdivide n pleura costala, diafragmatica si mediastinala. Foita viscerala nveleste aderent pulmonul si face, practic, parte din structura acestuia.
32

Cavitatile pleurale, dreapta si stnga, sunt spatiile virtuale delimitate de foitele viscerala si parietala ale seroasei pleurale, n care se gaseste o cantitate mica de lichid tisular, ce permite alunecarea foitelor n timpul miscarilor respiratorii. Cinele, cu mici variatii n functie de rasa, prezinta cavitatea toracica foarte spatioasa, cu cele doua diametre principale, vertical si orizontal, aproape egale. Pisica are cavitatea toracica mai turtita n sens transversal.

1.5. APARATUL DIGESTIV


Aparatul digestiv este specializat n ingerarea alimentelor, transformarea acestora n compusi asimilabili si utilizabili si eliminarea la exterior a componentelor neutilizabile ale hranei. La mamifere aparatul digestiv se compune din tubul digestiv si glandele anexe ale aparatului. La mamiferele superioare tubul digestiv se segmenteaza pur anatomic n portiunea prediafragmatica ce include cavitatea bucala, faringele si esofagul si portiunea postdiafragmatica sau tubul gastrointestinal, care contine stomacul si intestinul. Principalele glande anexe ale aparatului sunt glandele salivare pentru portiunea prediafragmatica a tubului digestiv, ficatul si pancreasul pentru tubul gastrointestinal.

1.5.1. Cavitatea bucala


Cavitatea bucala este portiunea initiala a tubului digestiv, situata sub cavitatile nazale, cuprinsa ntre oasele incisiv, maxilar, palatin si mandibula. Ea prezinta pentru studiu un orificiu bucal delimitat de buze, doi pereti laterali, un plafon, un planseu si se continua cu faringele prin orificiul buco-faringian. 1. Orificiul bucal are forma unei fante transversale delimitata de doua buze si doua comisuri. 2. Buzele sunt doua cute musculo-membranoase, una superioara si alta inferioara, reunite prin doua comisuri laterale, rotunjite si simetrice. Fiecare buza prezinta o fata externa cutanata, o fata interna acoperita cu mucoasa bucala, o margine subtire si o margine
33

aderenta ce se continua la exterior cu regiunea vecina fara o delimitare precisa. n structura buzelor se disting: pielea, muschii, submucoasa cu glandele salivare si mucoasa. 3. Obrajii sunt peretii laterali ai cavitatii bucale, fiecare cu o regiune maseterica si alta buccinatoare; obrajii sunt constituiti din piele, muschii buccinator si maseter, submucoasa cu glandele molare si mucoasa. 4. Plafonul cavitatii bucale este reprezentat n partea anterioara de palatul dur sau bolta palatina, iar n partea posterioara de palatul moale sau valul palatin. 5. Planseul este si el segmentat n planseul dur ce are ca baza anatomica corpul mandibulei si planseul moale, format din muschii geniohioidian si milohioidian. 6. Limba este un organ musculos situat n silonul lingual, fixat de hioid. Ea prezinta o baza, un corp si o portiune libera (vrful limbii). Ca structura, limba este constituita din schelet, muschii extrinseci si intrinseci, glandele salivare, submucoasa si mucoasa. 7. Dintii sunt organe dure implantate n alveolele dentare ale oaselor incisiv, maxila si mandibula. Dentitia, de lapte (caduca) si permanenta, este prezentata la modul de determinare a vrstei la carnivore. Ca structura, dintele este alcatuit din formatiuni dure (dentina, smaltul si cementul) si formatiuni moi (pulpa dentara, ligamentul alveolo-dentar si gingia). Cinele are buzele subtiri si nu foarte mobile, cea superioara fiind mai dezvoltata. Extremitatea anterioara a buzei superioare se confunda cu zona epidermica a vrfului nasului (trufa); mucoasa formeaza la buza superioara, pe linia mediana, o cuta- frul buzei superioare, iar la cea inferioara doua cute la nivelul spatiului dintre canin si primul molar. Comisurile sunt foarte adnci, pna la nivelul celui de-al treilea premolar sau chiar la primul molar. Mucoasa de pe fata interna a obrajilor este pigmentata, tuberculul parotidian observndu-se n dreptul premolarului 3 superior. La nivelul ultimului molar superior se deschide, n vrful unui tubercul, canalul lui Nck. Bolta palatina este larga n treimea superioara si captusita cu o mucoasa pigmentata. Lateral papilei incisive se deschid canalele buco-nazale. Crestele palatine, n numar de 8-9 si sub forma unor acolade, sunt foarte dezvoltate (Fig.12)
34

Valul palatin este relativ lung, de 4-6 centimetri, si ndreptat aproape orizontal. La marginea libera acesta prezinta o lueta redusa. Stlpii anteriori ai valului palatin sunt dezvoltati, ntre ei gasindu-se o amigdala alungita, de culoare roz si cu numeroase cripte amigdaliene.

a - Papila incisiva; a - Canalul nazopalatin; b - Rafeul palatin; c - Crestele palatine.

Fig. 12 Bolta palatina la cine.

Vestibulul sublingual este larg, iar mucoasa planseului cavitatii este fina. Cutele carunculare, reduse, flancheaza vrful limbii care este bine dezvoltat (Fig.13A).

A - Cine; B - Pisica; a cavitatea linguala apicala; b - carunculul sublingual; c - frul limbii; d - plica sublinguala; e - organul lui Ackerknecht; g buza mandibulara; h - dinitii incisivi; l - dintii canini.

Fig. 13 Planseul cavitatii bucale la carnivore .

35

Limba este subtire, lata si foarte mobila, avnd pe fata dorsala un sant median evident. Pe fata ventrala a portiunii libere, pe linia mediana si sub mucoasa se gaseste un cordon fibrocartilaginos- cordonul vermiform (Lisa) pe care se prind muschii intrinseci foarte dezvoltati; aceasta particularitate structurala permite transformarea suprafetei limbii ntr-o excavatie de forma unei spatule. Mucoasa linguala dorsala prezinta papile filiforme pe toata suprafata, papile fungiforme pe jumatatea orala, 4-6 papile caliciforme dispuse n V cu deschiderea orala si 6-7 papile foliate pe fiecare parte, naintea cutelor gloso-palatine. Pisica prezinta buza superioara n mod specific brazdata de un sant vertical median - philtrum, iar pielea are peri tactili lungi si grosi. La nivelul obrajilor crestele buco-salivare dorsale sunt evidente, iar tuberculul lui Nck lipseste. Bolta palatina este asemanatoare celei de la cine dar crestele palatine sunt n numar de doar 6-7. Valul palatin este mai scurt si mai larg (2-3 centimetri) dect la cine. Planseul cavitatii bucale este aproape identic cu cel de la cine, fiind n general mai scurt (Fig.13B). Limba are santul median dorsal mai putin evident dect la cine. Pe fata dorsala, mucoasa are numeroase papile filiforme cornificate dirijate nspre napoi.

1.5.2. Faringele
Acest scurt conduct comun aparatelor digestiv si respirator a fost descris ca segment anterior al cailor respiratorii.

1.5.3. Esofagul
Esofagul este un conduct musculo-membranos cu originea posterior faringelui la nivelul cartilajelor aritenoide si deschiderea caudala n stomac. El se situeaza deasupra traheei pna la jumatatea regiunii cervicale, apoi n partea stnga a acesteia pna la intrarea n cavitatea toracica; n spatiul mediastinal revine deasupra traheei, strabate diafragmul si patrunde n cavitatea abdominala unde se deschide, prin orificiul cardia, n stomac.
36

Structura peretelui esofagian include patru tunici: adventicea, musculoasa, submucoasa si mucoasa. Este de remarcat faptul ca stratul muscular, foarte dezvoltat, este alcatuit aproape pe toata lungimea esofagului din fibre musculare striate, iar mucoasa este acoperita cu un epiteliu pavimentos stratificat cheratinizat, rezistent la solicitarile mecanice ale bolului alimentar n tranzit. La cine esofagul are lumenul neuniform calibrat. n general peretele este gros la origine, mai subtire n zona mediana si din nou gros la nivelul cardiei. La pisica peretele esofagian prezinta doua ngrosari, n treimea anterioara si n cea posterioara a organului.

1.5.4. Stomacul
Stomacul este portiunea initiala a tubului digestiv postdiafragmatic, urmeaza esofagul prin cardia si se continua cu intestinul prin pilor. El are forma unui sac alungit, turtit craniocaudal, plasat napoia diafragmului si a ficatului, usor oblic de la stnga la dreapta si dorso-ventral. Cele doua fete craniala sau diafragmatica si caudala sau viscerala, sunt convexe n toate sensurile si netede. Fata diafragmatica este n contact cu fata posterioara a ficatului, iar fata viscerala cu masa jejunala si colonul. Curbura mica dorsala este concava,. uneste cardia si pilorul si primeste insertia micului epiploon sau ligamentul hepatogastric. Marea curbura, ventrala, este convexa si ofera insertie marelui epiploon. Extremitatea stnga, rotunjita, se afla deasupra cardiei, n raport cu diafragmul, pancreasul, rinichiul stng si splina. Extremitatea dreapta este redusa si se termina cu pilorul. n structura peretelui gastric se disting patru straturi: seroasa - un pliu al peritoneului visceral, musculoasa formata din fibre netede dispuse pe trei planuri, submucoasa cu numeroase glande fundice, mucoasa care este de tip esofagian pe o zona variabila n jurul cardiei, gastrica propriu-zisa (fundica) si pilorica. Carnivorele domestice au stomacul n forma de para, alungit transversal, cu marea curbura sprijinita pe planseul cavitatii abdominale (Fig.14).

37

Fig. 14 - Stomacul la carnivore.


A - Cine; B - Pisica

Cardia este larg deschisa, captusita cu mucoasa de tip esofagian, ce se continua n interiorul stomacului pe o arie restrnsa. Mucoasa gastrica propriu-zisa, de culoare roza, ocupa aproape toata suprafata interioara a stomacului. Pilorul este prevazut cu un sfincter dezvoltat. Marele epiploon este foarte dezvoltat si se interpune ntre planseul cavitatii abdominale si organele interne pna la intrarea n bazin.

1.5.5. Intestinul subtire


Prima portiune a intestinului ncepe de la pilor si se termina la nivelul orificiului ileocecal, unde se continua cu cecumul. El este ancorat pe mica sa curbura de marele mezenter si are aspectul unui tub cu calibru uniform, foarte flexuos. La toate speciile intestinul subtire este divizat n trei segmente: duodenul tine de la pilor pna la nivelul ligamentului duodenotransvers; n acest segment se deschid canalele pancreasului si canalul coledoc. jejunul se ntinde de la ligamentul duodenotransvers pna aproximativ la originea ligamentului ileocecal; ileonul continua jejunul de la nivelul ligamentului ileocecal si se deschide n cecum prin orificiul ileocecal. Structura parietala a intestinului subtire presupune existenta a patru straturi: seroasa, musculoasa, submucoasa si mucoasa. La carnivorele domestice, intestinul subtire este asemanator conformat si structurat, diferita fiind doar lungimea, de 2-5 metri la cine si de pna la 2 metri la pisica.
38

Duodenul are forma literei U, cu deschiderea cranial, ntre cele doua ramuri fiind plasat pancreasul. Portiunea descendenta este situata ntre ficat si pancreas, iar cea ascendenta la fata mediala a rinichiului stng. n duoden, la cine, la 3-5 centimetri de pilor, se deschide canalul pancreatic principal, iar la 3-6 centimetri, se deschide canalul coledoc. Jejunul ocupa centrul cavitatii abdominale.

1.5.6. Intestinul gros


Intestinul gros se gaseste n continuarea intestinului subtire, ncepe la orificiul ileocecal si se termina la anus, fiind alcatuit din trei segmente: cecum, colon si rect. Carnivorele au intestinul gros foarte asemanator, diferite fiind doar lungimea, de 0,7 metri la rasele de cini de talie medie si de 35 centimetri la pisica, precum si aspectul cecumului care la pisica este foarte scurt (1-2 centimetri) si cu extremitatea libera recurbata. Intestinul gros este deci relativ scurt, neboselat si cu calibrul aproape dublu fata de acela al jejunului (Fig.15). Cecumul are la cine 10-12 centimetri si aspect de tirbuson. Colonul, la ambele specii de carnivore, ofera cea mai accentuata mpartire n: ascendent, transvers si descendent. Colonul ascendent este prelungirea directa a cecumului, situat pe latura dreapta pna la diafragm, unde se continua cu colonul transvers. Colonul transvers trece napoia diafragmului pe partea stnga, unde se continua cu colonul descendent care se ndreapta caudal pna la intrarea n cavitatea pelvina, unde formeaza o flexura - colonul sigmoid, pentru a ajunge pe linia mediana.

39

a - Cecumul; b - Ileon; c - Colon ascendent; d - Colon transvers; e - Colon descendent.

Fig. 15 Intestinul gros la cine.

Rectul este scurt, iar anusul prezinta pe laturile interne deschiderile glandelor anale, de culoare galben-bruna si de marimea unei alune la cine.

1.5.7. Cavitatea abdominala.


Cavitatea abdominala are o forma aproximativ conica, avnd baza pe diafragm si vrful n comunicare cu cavitatea pelvina. Descriptiv, cavitatea abdominala prezinta urmatoarele componente: plafonul este format din vertebrele lombare acoperite cu musculatura abdominala superioara; planseul poate fi mpartit n trei regiuni: regiunea epigastrica are ca baza anatomica apendicele xifoidian al sternului, cea mezogastrica zona ombilicala, iar regiunea hipogastrica este aceea dispusa anterior pubisului; peretii laterali sunt cuprinsi ntre hipocondru, extremitatile proceselor transverse lombare, unghiul extern al iliului si regiunea pliului iei; ei au ca baza anatomica musculatura abdominala inferioara; extremitatea anterioara sau diafragmatica este reprezentata de fata posterioara a muschiului diafragm; extremitatea posterioara consta ntr-o deschidere larga spre cavitatea pelvina, circumscrisa de oasele sacrum, iliace si pubiene.
40

Cavitatea abdominala este captusita pe fata interna de fascia transversa, aceasta fiind acoperita, la rndul ei, la interior, de seroasa peritoneala sau peritoneul parietal; peritoneul delimiteaza cavitatea peritoneala, complet nchisa la mascul si n comunicare cu exteriorul la femela, prin ostium abdominale de la nivelul trompelor uterine. Carnivorele domestice, datorita tubului gastrointestinal, proportional mai scurt, prezinta cavitatea abdominala mai putin voluminoasa dect la alte specii. Topografia interioara a cavitatii este relativ simpla (Fig.16).

A Tubul digestiv postdiafragmatic: a stomac; b - duoden portiunea descendenta; c duoden portiunea ascendenta; d jejun; e - cecum; f - colon ascendent; g colon transvers; h - colon descendent; i rect; j - pancreas; l - mezojejun; m ligamentul rectoduodenal; nomentum. B Schema ligamentelor: A duoden descendent; a - duoden ascendent; b - jejun; c - colon ascendent; d colon descendent; e - rinichi drept; f splina; g - omentum; h bursa omentala.

Fig. 16 - Topografia interioara a cavitatii abdominale la cine.

1.5.8. Glandele anexe ale aparatului digestiv


41

1.5.8.1. Glandele salivare Anexate cavitatii bucale, n care-si deverseaza produsul de secretie saliva, glandele salivare sunt structurate din acini glandulari serosi si/sau mucosi, grupati n lobuli demarcati de spatii interlobulare n care se gasesc vase, canale salivare si tesut conjunctiv. n afara unor glande salivare diseminate, de fapt acini glandulari izolati, plasati subiacent mucoasei bucale, la mamifere sunt bine conformate si usor de urmarit macroscopic glandele salivare aglomerate: parotida, submandibulara si sublinguala. 1. Glanda parotida este cea mai dezvoltata glanda salivara, plasata fiind n loja parotidiana, ntre baza urechii, insertia muschiului sternomandibular, aripa atlasului si ramura recurbata a mandibulei (Fig.17).

a Glanda parotida; b - Glanda submandibulara; c - Glanda sublinguala monostomatica; d - Glandele molare maxilare; e Glanda sublinguala polistomatica. Medalion: glanda parotida

Fig. 17 - Glandele salivare la cine

Canalul salivar principal, denumit canalul lui Stenon, se deschide n cavitatea bucala prin tuberculul parotidian, la nivelul silonului gingivobucal superior. 2. Glanda submandibulara (mandibulara) mai redusa dect parotida, se gaseste n spatiul intermandibular, la fata interna a glandei parotide si a insertiei muschiului pterigoidian intern.
42

Canalul salivar submandibular canalul lui Wharton si are originea la extremitatea superioara a glandei, se angajeaza ntre muschii milohioidian si bazioglos, pna la frul limbii, deschizndu-se la baza carunculului sublingual. 3. Glandele sublinguale sunt plasate n spatiul intermandibular, pe fetele laterale ale corpului limbii si sunt grupate n doua mase glandulare: - glanda sublinguala polistomatica - alungita, situata pe fetele laterale ale limbii; canalele Rivinus, care evacueaza secretia glandei, sunt n numar variabil si se deschid pe creasta sublinguala, printr-o serie liniara de mici orificii; - glanda sublinguala monostomatica se gaseste pe traiectul canalului mandibular si se deschide prin canalul Bartholin, alaturi de canalul glandei mandibulare. Cinele are glanda parotida relativ redusa, triunghiulara si bifurcata la baza urechii. Canalul parotidian se deschide n cavitatea bucala la nivelul molarilor 3-4, fara sa ofere un tubercul parotidian. Glanda mandibulara, foarte voluminoasa si de forma globoasa, este situata la extremitatea inferioara a parotidei, unde poate fi palpata transcutanat. Glanda sublinguala monostomatica (posterioara) este mai dezvoltata dect cea polistomatica (anterioara). La pisica, parotida este asemanatoare cu aceea a cinelui, cu deosebirea ca este proportional mai dezvoltata, iar canalul parotidian se deschide n dreptul molarului 2. Glanda mandibulara este ovoida si acoperita partial de parotida. Asemanator cinelui, cele doua glande sublinguale sunt inegal dezvoltate. 1.5.8.2. Ficatul Ficatul, glanda anexa a tubului digestiv postdiafragmatic si n acelasi timp, organ de importanta vitala deosebita, este plasat la toate speciile de mamifere la fata abdominala a diafragmului. Are o culoare bruna sau brun-violacee si prezinta pentru studiu doua fete si doua margini: - fata anterioara sau diafragmatica se muleaza pe fata caudala a diafragmului, este convexa si strabatuta de o scizura ocupata de vena cava caudala;
43

fata posterioara sau viscerala, usor concava ofera amprentele viscerelor cu care vine n contact; n partea mijlocie are o scizura n care se gasesc vena porta, artera hepatica, canalul coledoc, limfonodurile hepatice si zona biliara; - marginea dorsala prezinta o scizura adnca destinata trecerii esofagului; - marginea ventrala, libera, este prevazuta cu scizuri ce mpart ficatul n lobii de baza la mamifere: stng, patrat, drept si caudat (Spiegel). Ficatul este suspendat de peretii cavitatii abdominale si de organele din jur prin trunchiurile vasculare si prin urmatoarele ligamente: - ligamentul comun, scurt si puternic, se detaseaza de pe fata caudala a diafragmului si se fixeaza pe fata craniala a ficatului; - ligamentul falciform este o lama seroasa lunga ce se ntinde din zona ombilicala pna la vena cava caudala; - ligamentul triungiular drept se desprinde din regiunea sublombara dreapta si se fixeaza pe marginea superioara a lobului hepatic drept; - ligamentul triunghiular stng se detaseaza de pe centrul frenic si se prinde pe marginea superioara a lobului stng. n structura ficatului se disting trei componente principale: capsula Glisson, stroma conjunctivo-vasculara si parenchimul hepatic ce are ca unitate morfofunctionala lobulul hepatic. Vezica biliara, sub forma unui rezervor piriform, este plasata ntre lobul drept si lobul patrat. Canalul coledoc, segmentul final al cailor excretorii biliare, se deschide n duoden, aproape de pilor, mpreuna cu canalul pancreatic, la nivelul ampulei Vater sau separat. Cinele prezinta ficatul foarte dezvoltat, cu greutatea variabila n functie de rasa. Fata diafragmatica este foarte convexa, iar cea viscerala concava. Marginea ventrala prezinta patru scizuri foarte adnci care segmenteaza ficatul n urmatorii lobi: drept, intermediar (medial) drept, patrat, intermediar (medial) stng, stng si caudat. Lobul caudat este dezvoltat, situat deasupra scizurii portale si este format dintr-o portiune principala si o prelungire denumita proces caudat (Fig. 18A).
44

A Cine; B - Pisica; a - Lobul stng lateral; a Lobul stng medial; b - Lobul drept lateral; b Lobul drept medial; e - Vezica biliara; f - Porta hepatica; g Ligamentul terens.

Fig. 18 Ficatul la carnivore

Vezica biliara, plasata ntre lobul intermediar drept si lobul patrat, nu depaseste marginea ventrala a ficatului. Canalul coledoc se deschide mpreuna cu canalul pancreatic principal, la nivelul papilei duodenale. Pisica are ficatul organizat la fel ca la cine. Lobul intermediar drept este, nsa, foarte dezvoltat, iar lobul drept redus. Procesul caudat este rotunjit, iar vezica biliara nu depaseste marginea ventrala a organului (Fig. 18B).

1.6. APARATUL URINAR


Aparatul urinar, cu rol esential n elaborarea si eliminarea urinei, este alcatuit din rinichi - organele centrale ale sistemului si caile excretoare sau conducatoare: bazinetul, ureterele, vezica urinara si uretra.

1.6.1. Rinichii
Organe pereche dispuse asimetric n regiunea sublombara, cu aspectul general al unui bob de fasole, rinichii mamiferelor au doua fete, doi poli si doua margini : - fata dorsala, convexa, vine n contact cu musculatura sublombara; - fata ventrala sau viscerala, convexa, este acoperita de seroasa peritoneala si vine n contact cu masa gastrointestinala;
45

marginea laterala, convexa, prezinta o excavatie hilul renal, la nivelul careia patrund n rinichi vasele si nervii ; - marginea mediala. Rinichii sunt ancorati n interiorul cavitatii abdominale prin urmatoarele structuri: - peritoneul parietal i acopera pe fata ventrala, dar la cine i mbraca complet; - tesutul conjunctiv perirenal se transforma adeseori n tesut adipos sau, alteori, formeaza o fascie suspensoare; - vasele sanguine, reprezentate de artera renala ce provine din aorta descendenta si de vena renala ce comunica n vena cava caudala. Structural, rinichiul este constituit din capsula, tesut propriu-zis si sinusul renal: Capsula renala este subtire dar rezistenta si se desprinde n mod normal foarte usor de la suprafata organului; Tesutul renal propriu-zis se sistematizeaza n doua zone principale distincte: - zona corticala se gaseste sub capsula, are o culoare cenusie si este relativ fragila; - zona medulara este situata nspre interior, are o culoare rosie-visinie si aspect usor striat; ea rezulta din reunirea piramidelor Malpighi, al caror vrf proemina n interiorul sinusului renal; Sinusul renal este un spatiu organic central, turtit dorso-ventral si alungit antero-posterior, n interiorul caruia se gasesc partial vasele renale, tesut adipos si bazinetul renal; Bazinetul renal constituie, din punct de vedere functional, segmentul initial al cailor urinare dar din punct de vedere anatomic el face parte din conformatia interioara a rinichiului. Bazinetul este un rezervor cu forma variabila, n comunicare cu orificiile de deschidere ale tubilor uriniferi si distal cu ureterul. Cinele prezinta rinichi ce se remarca prin forma lor globoasa si culoare nchisa, aproape violacee. Greutatea unui rinichi variaza larg. Dupa ndepartarea capsulei renale si pe organe provenite de la cadavre nesngerate, se observa n mod caracteristic venele
46

subcapsulare, cu traiect sinuos si pe alocuri ntrerupte sau formnd stelele Verheyen (Fig.19A). Specifica este si dispunerea rinichilor aproape simetric n regiunea sublombara precum si faptul ca seroasa peritoneala acopera rinichiul pe ambele fete, formnd chiar un scurt mezou renal. Vrfurile piramidelor renale se contopesc alcatuind o papila comuna cu aspect de creasta papilara. Bazinetul este reprezentat doar de portiunea centrala (lipsesc procesele terminale). La pisica rinichii cntaresc 15-30 grame, au o culoare mai deschisa si o forma mai rotunjita si prezinta 4-6 vene mici subcapsulare; celelalte caractere anatomice sunt identice cu cele ale rinichiului de cine (Fig. 19B).

47

1 - Cine; A - Fata externa; B - Sectiune transversala: a corticala; b. zona intermediara; c - medulara; d - papila renala; e - bazinetul; f - ureterul. 2 - Pisica; A - Fata externa; B - Sectiune sagitala; C - Sectiune transversala.

Fig. 19 - Rinichiul la carnivore

1.6.2. Caile urinare


1.6.2.1. Ureterele Ureterele sunt canale cilindrice care conduc urina de la bazinetul renal la vezica urinara. Acestea pot fi sistematizate n doua portiuni: - portiunea abdominala tine pna la intrarea n bazin si este situata de-o parte si de alta a coloanei vertebrale, imediat sub seroasa peritoneala; ureterul drept nsoteste putin distantat lateral vena cava caudala, pe cnd ureterul stng urmareste n acelasi mod aorta descendenta; - portiunea pelvina tine de la intrarea n bazin pna la plafonul vezicii urinare; extremitatea caudala a ureterului se deschide n vezica urinara dupa un scurt traiect prin peretele acesteia ntre musculoasa si mucoasa, ceea ce face ca n apropierea orificiului ureteral sa se formeze o clapeta speciala care mpiedica refularea urinei retrograd. Peretele ureterului are urmatoarea structura: o adventice conjunctivo-elastica, o musculoasa alcatuita din trei straturi de fibre musculare netede, o submucoasa si o mucoasa pliata
48

longitudinal si captusita spre lumen de un epiteliu pavimentos stratificat necheratinizat (uroteliu).

1.6.2.2. Vezica urinara Vezica urinara este un rezervor musculo-membranos, cu posibilitati largi de dilatare, ovoid, dispus pe planseul bazinului, sub rect si sub organele genitale intrapelvine. Anatomic, vezica urinara prezinta: fundul orientat cranial, corpul si gtul orientat caudal si n continuare directa cu uretra. Ea este mentinuta n pozitie naturala datorita continuitatii cu uretra, dar si prezentei a trei cute seroase dintre care doua laterale si una ventrala, care o ancoreaza la peretii cavitatii pelvine. Peretele vezicii urinare este perforat de trei orificii dintre care unul uretral dispus caudal si alte doua ureterale care sunt plasate si ele n apropierea gtului vezicii; cele trei orificii delimiteaza, astfel, ntre ele o arie triunghiulara cu baza cranial, denumita trigonul vezical. Structura peretelui vezicii urinare este urmatoarea, de la exterior la interior: seroasa, musculoasa formata din fibre musculare netede dispuse cel mai adesea plexiform, submucoasa si mucoasa, care are pliuri longitudinale n stare de repaus si este captusita la interior de un epiteliu pavimentos stratificat de tip urinar. 1.6.2.3. Uretra Acest segment distal al cailor urinare prezinta diferente de ordin anatomic importante la cele doua sexe. A. Uretra la mascul paraseste cavitatea pelvina si se ataseaza corpilor cavernosi, alaturi de care contribuie la conformatia penisului. Dupa traiectul pe care-l urmeaza, uretra are doua portiuni: - portiunea intrapelvina se gaseste pe podeaua bazinului, se ntinde de la gtul vezicii urinare pna la arcada ischiatica si are de-a lungul sau raporturi strnse cu glandele anexe ale aparatului genital mascul; - portiunea extrapelvina continua precedenta, se orienteaza la nivelul arcadei ischiatice n jos si nainte, trece printre radacinele corpilor cavernosi si apoi la fata ventrala a acestora si se deschide la exterior prin meatul urinar.
49

Structura uretrei la mascul este urmatoarea, de la interior spre exterior: mucoasa subtire si dilatabila; nvelisul erectil care ncepe cu bulbul uretrei si se termina la extremitatea craniala a corpilor cavernosi prin glandul penisului; musculoasa care are n componenta ei urmatorii muschi: sfincterul neted al uretrei, sfincterul rosu al uretrei, compresori ai glandelor bulbouretrale, bulbocavernos si transversul perineului. B. Uretra la femela este mai scurta si mai simplu structurata. Ea este un conduct musculo-membranos foarte extensibil ce se ntinde de la gtul vezicii urinare sub fata ventrala a vaginului, pna la extremitatea craniala a vestibulului vaginal, unde se deschide prin meatul urinar. Structura uretrei la femela este simpla, n componenta sa intrnd: mucoasa, ce face trecerea de la mucoasa vezicala la aceea a vaginului si musculoasa, alcatuita din fibre netede dispuse pe doua straturi dar si din numeroase fibre elastice ce confera o mare mobilitate peretelui uretral. Carnivorele ofera, mai ales la nivel distal, cteva particularitati de specie ale cailor urinare: ureterele sunt subtiri si se deschid la distanta unul fata de celalalt, n apropierea gtului vezicii urinare; uretra la mascul are un nvelis erectil foarte dezvoltat, cu bulbul uretral si glandul penian de dimensiuni remarcabile, iar muschiul bulbocavernos ocupa numai regiunea bulbilor uretrali, contribuind la cresterea volumului acestora.

1.7. APARATUL GENITAL


1.7.1. Aparatul genital mascul
Aparatul genital mascul are rolul elaborarii spermei si al vehicularii acesteia n interiorul cailor genitale femele. Dupa topografie si functia ndeplinita, se pot distinge trei portiuni ale aparatului: - portiunea glandulara - testiculele, dispuse n interiorul burselor testiculare; - portiunea conducatoare , tubulara, formata din caile genitale propriu-zise: epididimul, canalul deferent si canalul ejaculator;
50

portiunea urogenitala, comuna aparatelor genital si urinar. Cailor genitale li se ataseaza glandele anexe ale aparatului genital mascul: glandele (veziculele) seminale, prostata si glandele bulbouretrale. Corpul cavernos mpreuna cu uretra extrapelvina formeaza organul copulator mascul - penisul, a carui portiune libera este acoperita de un pliu cutanat - preputul. 1.7.1.1. Bursele testiculare Bursele testiculare sunt formate din suprapunerea a cinci nvelitori, de la exteror la interior: - Scrotum - nvelitoarea externa, reprezentata de pielea regionala; la exterior se observa un rafeu median ce corespunde septului interdartoic; - Dartos - prelungirea tunicii abdominale, formeaza doi saci separati, datorita septului interdartoic; - Celuloasa sau fascia Coowper un strat gros de tesut conjunctiv lax; - Cremaster - un fascicul eratic al muschiului oblic intern al abdomenului; - Fibroseroasa - are n componenta fascia transversala si seroasa peritoneala. O alta sistematizare a nvelitorilor testiculare tine seama de provenienta lor si raporturile n care se afla; n aceasta sistematizare se constituie trei tunici: - Tunica externa - are provenienta extraabdominala si este formata din cele trei straturi ale pielii; - Tunica medie provine din fascia superficiala si profunda a trunchiului; - Tunica interna sau vaginala - fibroseroasa, pe fata sa interna se insera si muschiul cremasterul extern. Cinele are pungi testiculare proeminente, dispuse n regiunea perineala. Tunica externa este scurta. Teaca vaginala are un gt lung. Motanul are tunica scrotala mai putin detasata si acoperita cu par abundent. 1.7.1.2. Testiculele Organele esentiale ale aparatului genital mascul, testiculele, se dispun n interiorul burselor testiculare, n raport strns cu epididimul si au o forma ovoida; prezinta pentru studiu urmatoarele componente:
51

fetele laterala si mediana, sunt netede si rotunjite; marginea inferioara, libera, este convexa si ocupa fundul procesului vaginal; - marginea superioara, fixa, este n contact cu corpul epididimului; - extremitatea craniala este n raport cu capul epididimului si cu un voluminos pachet vascular format din artera si venele testiculare; - extremitatea caudala corespunde cozii epididimului. Ca structura, testiculul este constituit din albuginee - o membrana fibroasa rezistenta, albicioasa, ce acopera testiculul si capul epididimului si tesutul propriu-zis sau parenchimul relativ moale si galbui, format dintr-un numar variabil de lobuli. Cinele are testiculele ovale, globoase, cu greutatea de 30150 grame,n functie de rasa. Dispuse n regiunea perineala, testiculele au axul principal orientat oblic n jos si nainte, coada epididimului fiind orientata napoi si n sus. Marginea superioara, precum si extremitatile testiculului sunt acoperite de corpul epididimului, care este foarte dezvoltat. Artera testiculara trece peste coada epididimului, apoi pe marginea libera a testiculului, pe care o parcurge partial (Fig. 20A). Motanul are testiculele de forma ovoida sau globoasa dispuse n regiunea perineala. Epididimul, bine dezvoltat, acopera n totalitate marginea fixa si extremitatile gonadei. Artera testiculara, la nivelul marginii libere, capata un traiect oblic n sus si medial, emitnd cteva colaterale doar pe fata laterala a testiculului (Fig. 20B).

52

A - Cine; B - Motan; a - Testicul; b - Capul epididimului; c - Coada epididimului; d Cordon spermatic

Fig. 20 - Testiculul la carnivore

1.7.1.3. Caile genitale Caile genitale propriu-zise sunt reprezetate de: - Epididimul, portiunea initiala, este un organ alungit, anexat marginii fixe a testiculului si este subdivizat n : cap, corp si coada; - Canalul deferent parcurge initial traiectul inghinal, patrunde n cavitatile abdominale si pelvina si se dirijeaza catre portiunea initiala a uretrei, pe plafonul careia se deschide prin canalul ejaculator; - Canalul ejaculator este un conduct foarte scurt ce ia nastere prin unirea extremitatii caudale a canalului deferent cu canalul glandei seminale. Carnivorele au un epididim foarte voluminos ce acopera n ntregime marginea fixa si extremitatile testiculului. Canalul deferent are peretii grosi si prezinta, doar la cine, o redusa dilatatie ampulara plasata deasupra vezicii urinare. La ambele specii, lipsind glandele seminale, nu se constituie canalul ejaculator. 1.7.1.4. Glandele anexe ale aparatului genital mascul La carnivore lipsesc glandele seminale, iar cele bulbouretrale lipsesc la cine si sunt slab dezvoltate la motan. Prostata este o glanda importanta, situata pe fata dorsala a originii uretrei intrapelvine. Prin fata sa superioara prostata intra n contact cu rectul, iar cu fata inferioara se muleaza pe uretra acoperind si portiunea terminala a canalelor deferente. La cine prostata este foarte dezvoltata, acoperind complet gtul vezicii urinare. Ea are o culoare galbuie si este usor semilobata, prelungindu-se sub sfincterul rosu uretral prin doi lobi redusi. La motan prostata nu nconjoara complet uretra, motiv pentru care apare net bilobata. 1.7.1.5. Penisul Penisul, organul copulator mascul, este alcatuit dintr-o tija cilindrica ce rezulta din unirea a doua mase erectile: corpul cavernos si corpul spongios al uretrei.
53

Dupa cum este n raport cu alte formatiuni, penisul prezinta doua portiuni distincte: - Portiunea fixa sau perineala, ncepe la arcada ischiatica si se termina n fundul cavitatii preputiale (n repaus); ea este mentinuta sub tegument printr-un sistem de fascii si ligamente; - Portiunea libera este detasata si mobila; n repaus functional ea este protejata subabdominal, ntr-o duplicatura speciala a pielii preputul. Penisul este conformat anatomic sub forma unui corp si a doua extremitati: - Extremitatea posterioara este divizata n doua brate laterale ntre care se gaseste bulbul uretrei; fiecare brat, dependent de corpul cavernos, se insera pe jumatatea corespunzatoare a arcadei ischiatice; - Corpul apare ca o tija cilindrica, usor turtita transversal si prezinta doua fete laterale si doua margini, superioara si inferioara; - Extremitatea anterioara sau glandul apare ca o dilatatie delimitata de corpul penisului printr-o usoara ,strangulatie; - Preputul sau furoul este o invaginatie a pielii abdomenului ce formeaza o teaca n jurul portiunii libere a penisului. El se deschide la exterior prin orificiul preputial, n apropierea cicatricei ombilicale. Cnd penisul este iesit din preput, cavitatea preputiala interna dispare complet. Cinele are penisul proportional dezvoltat, lungimea variind n functie de rasa. Portiunea libera poseda un gland excesiv de lung ce prezinta doua dilatatii: una dispusa naintea zonei de inflexiune a tegumentului, iar cealalta catre vrful penisului. Extremitatea anterioara a penisului se subtiaza progresiv, terminndu-se printr-un vrf usor recurbat ventral, sub care se gaseste meatul urinar. In mod particular, portiunea libera a corpului cavernos sufera un proces de osificare, astfel nct la cine osul penian formeaza, de fapt, baza anatomica a portiunii libere a penisului. Osul penian are un aspect conoid, este prelungit anterior printrun cordon fibros, iar ventral prezinta o santuitura destinata uretrei (Fig. 21). Corpul spongios al uretrei este foarte dezvoltat la nivelul glandului.
54

a - Corpul cavernos al penisului; b - Bulbul glandului; c - Vena dorsala a penisului; d - Preputul; e - Portiunea lunga a glandului; f - Corpul cavernos al uretrei; g - Osul penian; g - Portiunea fibroasa a osului penian.

Fig. 21 - Penisul de cine.

Preputul, relativ strmt, este mobilizat de doi muschi protractori, alungiti anterior, sub forma unor benzi, pna n regiunea sternala. Motanul are penisul scurt si dirijat n jos si napoi. Portiunea libera are la suprafata papile cornificate partial, dirijate catre baza penisului. Organizarea generala a aparatului genital mascul la carnivorele domestice este reprezentata n (Fig. 22).

A - Cine; B - Motan; a - Testicul; b - Canal deferent; b - Ampula canalului deferent; c Vezica urinara; d - Ureter; f - Prostata (portiunea externa); f - Prostata (portiunea interna); g - Glandele bulbouretrale; h - Oasele ischium si pubis; i - Penis; j - Os penian.

Fig 22 - Aparatul genital mascul la carnivore

55

1.7.2. Aparatul genital femel


Aparatul genital al femelelor are ca organe centrale ovarele, iar caile genitale femele sunt reprezentate de : oviduct, uter, vagin si vestibulul vaginal, ultimul n comunicare cu exteriorul prin vulva. 1.7.2.1. Ovarele Ovarele sunt organe pare si simetrice, suspendate n regiunea sublombara, ntre rinichi si extremitatea craniala a cornului uterin. Avnd n general o forma neregulata datorita foliculilor ovarieni maturi sau corpilor galbeni, ovarele sunt suspendate la marginea anterioara a ligamentelor largi, care sunt dedublate la acest nivel, formnd pe fiecare parte bursa ovariana. Structural, ovarul este format din albuginee si tesut propriu care cuprinde doua zone: corticala si medulara. Cateaua are ovare mici, eliptice, plasate mult anterior, la nivelul vertebrelor lombare 3-4, n apropierea extremitatii posterioare a rinichiului. Ovarele sunt complet nchise n bursa ovariana, care comunica cu cavitatea peritoneala doar printr-un orificiu foarte ngust, dispus medial. Pisica are ovare asemanatoare, cu aceeasi culoare griroscata, dar mult mai mici dect cateaua. Bursa ovariana comunica larg cu cavitatea peritoneala. 1.7.2.2. Caile genitale 1. Oviductele sunt doua conducte nguste, flexuoase, ce leaga morfofunctional ovarele de uter. Fiecare oviduct poate fi sistematizat n: - Extremitatea anterioara sau ovariana este prevazuta cu o dilatatie cupuliforma - pavilionul trompei uterine; - Corpul descrie mumeroase flexiuni; - Extremitatea posterioara sau uterina, reprezentata printr-o usoara strangulatie, se continua n mod direct cu cornul uterin Structura oviductului: seroasa, musculoasa si mucoasa foarte mult pliata longitudinal. 2. Uterul este un organ tubular cu rol esential de suport al produsului de conceptie n dezvoltarea intrauterina.
56

Dispus la intrarea n bazin si n interiorul cavitatii pelvine uterul este fixat la peretii cavitatii prin intermediul ligamentelor largi. Uterul are urmatoarea conformatie anatomica: - Coarnele uterine, n numar de doua, sunt dispuse divergent la intrarea n bazin; - Corpul uterin, organ impar cu aspect cilindric sau usor turtit dorso-ventral este dispus la intrarea cavitatii pelvine sau n interiorul ei, ntr-o pozitie aproape orizontala; - Gtul uterin sau cervixul este portiunea usor strangulata si cu peretele foarte gros. Structural, uterul are peretele alcatuit din: - seroasa se prelungeste pe ntreg teritoriul cu ligamentele largi; - musculoasa, foarte dezvoltata, este structurata pe trei straturi de fibre musculare netede; - mucoasa sau endometrul, foarte pliata n repaus, contine n lamina propria numeroase glande endometriale. 3. Vaginul reprezinta portiunea terminala a cailor genitale propriu-zise si formeaza alaturi de vulva si vestibulul vaginal, organul copulator femel. Dispus orizontal n cavitatea pelvina, vaginul se gaseste n raport lateral cu peretii acesteia, dorsal cu rectul si ventral cu vezica urinara si uretra. Trecerea posterioara la vestibulul vaginal este marcata de meatul urinar. Peretele vaginal are urmatoarea structura: - seroasa acopera total sau partial vaginul; - musculoasa, relativ subtire, este structurata asemanator uterului; - mucoasa, de culoare roza, este pliata longitudinal. 4. Vestibulul vaginal este un conduct mixt genito-urinar, fiind dispus ntre tabla ischiatica si rectum,n masa de tesut conjunctiv retroperitoneal. Lungimea sa este, n general, jumatate din aceea a vaginului. La extremitatea anterioara vestibulul comunica larg cu vaginul prin orificiul vestibulo-vaginal, al carui contur prezinta la majoritatea femelelor tinere himenul, imediat napoia sa gasindu-se meatul urinar. Structura vestibulului urinar include: mucoasa, submucoasa cu glandele vestibulare si musculoasa.
57

5. Vulva este deschiderea posterioara a vestibulului vaginal. Aceasta este dispusa imediat sub anus, are aspectul unui canal redus si este delimitata de doua buze reunite la nivelul a doua comisuri, dorsala si ventrala. Comisura ventrala, de obicei mai ngusta si mai ascutita dect cea dorsala, adaposteste o formatiune erectila asemanatoare corpului cavernos de la mascul - clitorisul. Carnivorele domestice prezinta cteva particularitati importante ale cailor genitale femele. Cateaua are oviductul putin sinuos, cu lungimea n functie de rasa, respectiv de talia animalului. Uterul este dispus n cea mai mare parte n cavitatea abdominala. Coarnele uterine sunt lungi de 15-20 centimetri, rectilinii si subtiri, cu spatiul interior uniform. Dispuse n forma literei V, coarnele uterine sunt unite n portiunea lor posterioara de un scurt mezou. Cavitatea uterina este relativ mica, mai ales la nivelul corpului, datorita unui pinten intercornual ce se prelungeste n interiorul sau (Fig. 23). Ligamentele largi, de aspect semicircular, sunt prevazute cu cte un ligament rotund, dezvoltat, ce strabate ntreg traiectul inghinal, ajungnd sub pielea regiunii respective. Vaginul este proportional foarte lung, el putnd depasi chiar marginea anterioara a pubisului. Cavitatea vaginala creste usor catre extremitatea caudala. Mucoasa, relativ groasa, ofera numeroase pliuri longitudinale mai evidente pe plafon si n apropierea cervixului.

58

Fig. 23 - Aparatul genital de catea. a - Bursa ovariana `nchisa; b - Bursa ovariana deschisa; c - Ovar; d - Corn uterin; e - Corp uterin; f - Portiunea vaginala a uterului; g - Vagin; h Himen; i Vestibulul vaginal; j - Fosa preputiala; l - Labii vulvare; m Vezica urinara.

Vestibulul vaginal este scurt, separat de cavitatea vaginala principala printr-un himen rudimentar ce poate adeseori lipsi. Meatul urinar este larg, cu aspect de fanta. Vulva are aspect triunghiular si este plasata mai la distanta fata de anus comparativ cu alte specii, sub nivelul arcadei ischiatice. Comisura ventrala, foarte ascutita, se continua cu un tubercul prevazut cu un smoc de peri. Clitorisul este relativ dezvoltat, oferind chiar un gland redus, ascuns ntr-o fosa preputiala prelungita cranial 1-2 centimetri, formnd un preput clitoridian. Pisica are caile genitale conformate asemanator celor de la catea, dar de dimensiuni mai mici. Comisura ventrala a vulvei este rotunjita, iar clitorisul este dotat cu un nucleu cartilaginos ce aminteste de osul penian de la cine.

1.7.3. Cavitatea pelvina


Cavitatea pelvina este un spatiu organic dispus ntre oasele bazinului. Ea este n comunicare larga cu cavitatea abdominala, putnd fi considerata drept un diverticul posterior al acesteia. Anatomic, cavitatea pelvina contine: - plafonul - osul sacrum si primele vertebre caudale;
59

planseul - tabla ischiatica si fata superioara a pubisurilor; - peretii laterali - portiunea acetabulara a coxalelor si ligamentele sacroischiatice; - deschiderea craniala - circumscrisa de promontoriul sacral, crestele ileopectinee si marginea anterioara a pubisurilor; - deschiderea caudala - delimitata de primele vertebre coccigiene, marginea posterioara a ligamentelor sacroischiatice si arcada ischiatica. Cavitatea pelvina este captusita de seroasa doar n cele doua treimi anterioare, ceea ce face posibila mpartirea ei ntr-o portiune anterioara n care viscerele sunt suspendate de peritoneu si portiunea posterioara n interiorul careia organele se gasesc nglobate ntr-o masa de tesut conjunctiv ce alcatuieste loja retroperitoneala. -

1.7.4. Glandele mamare


Glandele mamare sau mamelele sunt dispuse pe fata ventrala a trunchiului, de o parte si de alta a planului median. Mamelele sunt ntotdeauna perechi, numarul acestora fiind variabil pe specii; cateaua are cinci perechi, iar pisica patru perechi de glande mamare. Dupa locul n care se gasesc, glandele se mpart n: inghinale - situate n regiunea inghinala, abdominale - n regiunea mezogastrica si pectorale - n regiunea epigastrica a peretelui ventral. Din punct de vedere anatomic, o mamela prezinta: - corpul - o masa emisferica sau conoida si - mamelonul - prelungirea prin care sistemul excretor al glandei comunica cu exteriorul. Structura mamelei presupune urmatoarele componente: pielea, capsula mamara - o membrana fibroelastica provenita din tunica abdominala si tesutul glandular, constituit n lobuli, a caror unitate morfofunctionala este acinul mamar. Cateaua poseda cinci perechi de glande mamare: doua pectorale, doua abdominale si una inghinala. Gradul lor de dezvoltare creste n sens caudal, astfel ca n timpul lactatiei cele mai productive sunt glandele inghinale, iar cele mai sarace n lapte sunt cele ale primei perechi pectorale (Fig. 24).
60

a - Mamele inghinale; b - Mamele abdominale; c Mamele pectorale.

Fig. 24. Glandele mamare la catea.

Mameloanele sunt scurte, conice si puternice, prevazute n vrf cu 8-12 canale papilare ce comunica cu tot attea cisterne prelungite. Pisica prezinta patru perechi de mamele. Mameloanele sunt scurte si fine, avnd fiecare 4-6 canale papilare.

1.8. SISTEMUL NERVOS


Din punct de vedere anatomic, sistemul nervos este format din doua componente principale: sistemul nervos central (SNC) si sistemul nervos periferic (SNP). Stimulii exteriori ajung la SNC cu ajutorul analizatorilor exteriori (organele de simt).

1.8.1. Sistemul nervos central


Sistemul nervos central sau nevraxul este format dintr-un organ central de forma ovoida, situat n cutia craniana encefalul si o masa axiala, cu aspectul unei tije cilindrice, situata n canalul vertebral - maduva rahidiana sau maduva spinarii. 1.8.1.1. Encefalul Encefalul este alcatuit din: trunchiul cerebral - un peduncul neregulat dispus n prelungirea maduvei spinarii, creierul mic sau cerebelul situat la fata dorsala a trunchiului cerebral si creierul mare - alcatuit din doua emisfere cerebrale ovoide, la baza carora se implanteaza trunchiul cerebral.
61

Nevraxul este prevazut la interior cu un sistem cavitar, iar la exterior este acoperit cu trei nvelitori membranoase cu rol de protectie - meningele. SNC, din punct de vedere macroscopic, este compus din substanta alba si substanta cenusie ce alterneaza topografic de la un segment la altul. Astfel, n maduva rahidiana substanta cenusie apare ca o masa centrala compacta, acoperita de substanta alba, pe cnd la nivelul cerebelului si al emisferelor cerebrale, raportul se inverseaza; n bulb, protuberanta si pedunculii cerebrali substanta cenusie se fragmenteaza n nuclei sau coloane nglobate n substanta alba. Substanta cenusie are n general o culoare rosie-cenusie si o consistenta moale. Histologic, substanta cenusie este formata din pericarioni, nevroglii si fibre nervoase amielinice, toate acestea dispuse ntr-o bogata retea de capilare sanguine. Substanta alba, cu aspect alb-roscat sau sidefiu este mai consistenta dect substanta cenusie. Structural, ea este alcatuita din fascicule sau cordoane de fibre nervoase mielinice. 1. Creierul mare Creierul mare, creierul terminal sau telencefalul este portiunea cea mai dezvoltata a encefalului. El ocupa compartimentul anterior sau cerebral al cutiei craniene, intrnd n raport posterior cu cerebelul, de care este separat prin cortul cerebelos. Telencefalul este format din doua emisfere cerebrale, separate de un sant interemisferic sagital. Fiecare emisfera cerebrala, imaginata izolat, ofera pentru studiu trei fete si doua extremitati: - fata dorso-laterala, convexa n ambele sensuri, prezinta la suprafata circumvolutiuni cerebrale; - fata ventrala cuprinde un complex de reliefuri ce apartin rinencefalului; n portiunea mijlocie ea este traversata de valea lui Sylvius; - fata mediala este plana, iar sectiunea transversala prin planul sau central evidentiaza corpul calos, trigonul cerebral si comisura alba anterioara; - extremitatea anterioara sau polul frontal este acoperita partial de bulbul olfactiv; - extremitatea posterioara sau polul occipital se afla n contact cu cortul cerebelos, care o separa de cerebel. Circumvolutiunile cerebrale sunt reliefuri flexuoase dispuse pe suprafata emisferelor cerebrale, separate ntre ele de santuri sau sulcusuri.
62

2. Cerebelul Cerebelul sau creierul mic este un organ globos, usor alungit transversal. El ocupa compartimentul posterior sau cerebelos al cutiei craniene, fiind dispus la fata dorsala a trunchiului cerebral, cu care se leaga prin pedunculii cerebelosi. Anterior intra n raport cu extremitatea posterioara a emisferelor cerebrale. Suprafata cerebelului prezinta santuri sau fisuri care mpart organul n lobi si lobuli, cei din urma alcatuiti din lame cerebeloase. 1.8.1.2. Maduva rahidiana Maduva spinarii este componenta SNC situata n canalul vertebral. Ea are aspectul unui cordon cilindric, albicios, usor turtit dorso-ventral si se ntinde de la gaura occipitala pna n regiunea vertebrelor sacrale. Maduva rahidiana prezinta pentru studiu: - extremitatea craniala - se continua fara o demarcatie neta cu bulbul, limita dintre ele fiind considerat planul transversal ce trece naintea originii aparente a primei perechi de nervi cervicali; - extremitatea caudala, situata la intrarea n canalul sacral, apare ca o portiune conica n prelungirea intumescentei lombare; - fata dorsala ofera santul dorsal si santul colateral dorsal; ntre ele, n regiunea cervicala apare santul intermediar (Fig. 25); - fata ventrala prezinta santul ventral si santul colateral ventral; - marginile laterale sunt groase si rotunjite si au ca substrat cordonul lateral al maduvei.

63

a Substanta cenusie; a - Vrful cornului dorsal; a Gtul cornului dorsal; b - Corn ventral; c - Corn lateral; d - {ant median dorsal; e - {ant intermediar dorsal; f - {ant lateral dorsaL; g Fisura mediana ventrala; h Canal central; i Formatiunea reticulara; j Nucleu dorsal; m Cordon dorsal; n Comisura ventrala cenusie; o Comisura ventrala alba; p Cordon lateral; r Comisura dorsala cenusie

Fig. 25 Maduva rahidiana - sectiune transversala `n regiunea cervicala.

1.8.1.3. Cavitatile interioare ale nevraxului ntregul SNC este prevazut la interior cu o retea de cavitati si canale n legatura unele cu altele. Acestea au aspect neregulat, sunt captusite la interior cu un epiteliu ependimar si contin lichid cefalorahidian secretat n encefal de catre plexurile coroide. Dinapoi spre nainte, aceste spatii interne sunt: canalul ependimar, ventriculul IV, canalul lui Sylvius, ventriculul III si ventriculii laterali (Fig. 26): - canalul ependimar este un tub cu originea ca un fund de sac n portiunea terminala (filum terminale) a maduvei; el se prelungeste anterior de-a lungul comisurii cenusii a maduvei, pna la ventriculul IV; - ventriculul IV sau rombencefalic este situat ntre bulb, punte si cerebel si are aspect romboidal; - apeductul lui Sylvius sau canalul mezencefalic este un conduct longitudinal de forma ampulara, stabilind comunicarea ntre ventriculii IV si III; - ventriculul III sau diencefalic este dispus n jurul masei intermediare a straturilor optice; cavitatea sa este turtita dintr-o parte n alta si are aspect inelar; ventriculii laterali sunt doua cavitati simetrice si neregulate, dispuse n interiorul emisferelor cerebrale, comunicnd ntre ele si cu ventriculul III prin
64

gaura interventriculara.

a Telencefal; b Diencefal; c Mezencefal; d Metencefal; e Mielencefal; f Orificiul interventricular; g Ventricul lateral; h Ventricul III; i Apeductul lui Sylvius; j Ventricul IV; l Canal central.

Fig. 26 - Ventriculii cerebrali

1.8.1.4. Meningele Sistemul nervos central este acoperit, pe toata lungimea sa, de la exterior la interior, de trei foite meningeale: duramater, arachnoida si piamater; duramater formeaza pachimeningele (meningele gros) iar arachnoida si piamater constituie leptomeningele (meningele subtire) (Fig. 27).

A. Meningele craniene. a - Peretele osos; b Periost; c - Duramater; d - Arahnoida membranoasa; e - Arahnoida trabeculara; f Piamater; g - Scoarta cerebrala; h - Vilozitate arahnoidiana; i Sinus sagital superior. B. Meningele rahidiene. a Peretele osos; b - Spatiul epidural; c - Duramater; d - Arahnoida membranoasa; e Arahnoida trabeculara; f Piamater; g - Spatiu subarahnoidian; h - Vas sanguin; i - Substanta nervoasa. 65

Fig. 27 - Meningele la animale.

Cinele are un encefal globos si n general mai ascutit dect la alte specii (Fig. 28).
Fig. cine. 28 Encefal de

1 - Bulb olfactiv; 2 - Stria olfactiva mediala; 2 - Stria olfactiva laterala; 3 - Trigonul olfactiv; 4 - Chiasma optica; 5 - Traiectul optic; 6 - Hipofiza; 7 Lob piriform; 8 - Peduncul cerebral; 9 - Nerv oculomotor; 10 - Nerv trochlear; 11 - Puntea; 12 - Corp trapezoid. 13 - Corp piramidal.

Circumvolutiunile cerebrale sunt foarte putin flexuoase. Tuberculii cvadrigemeni posteriori sunt mai dezvoltati dect cei anteriori. Greutatea encefalului este cuprinsa ntre 70 si 140 grame. Pisica nu prezinta diferente anatomice ale encefalului fata de acela de la cine.

1.8.2. Sistemul nervos periferic


Sistemul nervos periferic este alcatuit din fascicule de fibre nervoase ce fac legatura dintre nevrax si restul organismului nervii. Unii dintre nervi prezinta pe traiectul lor mici dilatatii formate prin reunirea unor celule nervoase - ganglionii nervosi.

1.9. ORGANELE DE SIM


1.9.1. Ochiul

66

Ochiul reprezinta organul care adaposteste segmentul periferic al analizatorului vizual, fiind alcatuit din globul ocular si anexele acestuia. 1.9.1.1. Globul ocular Globul ocular este plasat n orbita, are o forma aproximativ sferica si este format, de la exterior spre interior, din trei tunici (Fig. 29): - tunica fibro-conjunctiva este membrana externa a globului ocular si are doua portiuni: una posterioara sclerotica si o alta anterioara corneea transparenta; - tunica musculo-vasculara, mijlocie, cuprinde spre napoi patru portiuni: irisul, corpul ciliar, procesele ciliare si coroida; n timp ce coroida este n contact cu sclerotica, irisul este distantat fata de cornee, delimitnd mpreuna camera anterioara a ochiului; - tunica nervoasa este reprezentata de retina.
Fig. 29 Globul ocular la mamifere

a - Nerv optic; b - Sclera; c - Coroida; c - Muschi ciliari; c - Iris; c - Procese ciliare; d - Tunica nervoasa; e - Corneea; f - Cristalinul; g - Zona ciliara; h - Camera anterioara; i - Camera posterioara; j - Corpul vitros; l - Conjunctiva oculara; m - Muschiul drept.

Cele trei nvelitori ce alcatuiesc peretele globului ocular nchid la interior mediile refringente ale ochiului: - corpul sau umoarea apoasa este un lichid transparent ce umple camerele anterioara si posterioara ale globului ocular; - cristalinul este o lentila organica biconvexa, transparenta si elastica, asezata napoia pupilei si central pe axul principal al ochiului; el desparte camera posterioara de corpul vitros al ochiului;
67

corpul sau umoarea vitroasa este situata napoia cristalinului, fiind o substanta gelatinoasa cu aspectul albusului de ou.

1.9.1.2. Anexele globului ocular Acestea sunt formatiuni anatomice asociate globului ocular care, n functie de rolul lor principal, se mpart n patru categorii: protectoare, secretorii, de miscare si de fixare. A. Anexele protectoare sunt: - cavitatea orbitara - delimitata la exterior de un plan osos numit orbita, completat la carnivore de ligamentul orbital; este captusita la interior de o teaca fibroasa; - sprnceana - are ca baza anatomica apofiza zigomatica a osului frontal; pielea din regiunea sprncenei este putin mobila si este prevazuta cu peri tactili; - pleoapele sunt cute musculo-membranoase cu rol de protectie a portiunii anterioare a globului ocular; la mamifere se disting trei pleoape: superioara, inferioara si pleoapa a treia, situata la unghiul intern al ochiului; fata anterioara a pleoapei este cutanata, pe cnd cea posterioara (interna) este captusita cu mucoasa conjunctivala. B. Anexele secretorii. Principala structura secretorie asociata globului ocular este aparatul lacrimal, format din glanda lacrimala si caile conducatoare: - glanda lacrimala este plasata deasupra globului ocular, sub apofiza orbitara a frontalului; - caile lacrimale sunt: punctele lacrimale, carunculul lacrimal, canalele lacrimale si conductul nasolacrimal. C. Anexele de miscare sunt reprezentate de urmatorii muschi ai globului ocular: oblicul mare, oblicul mic, patru muschi drepti (lateral, medial, dorsal, ventral), un muschi retractor al globului ocular format din 4 fascicule dispuse n jurul nervului optic si un muschi ridicator al pleoapei superioare. D. Anexele de fixare sunt: - conjunctiva este o mucoasa ce captuseste fata posterioara a pleoapei si trece pe fata anterioara a scleroticei, alcatuind astfel doua sinusuri conjunctivale, superior si inferior; - capsula Tenon este mijlocul de fixare posterioara a globului ocular si este reprezentata de o nvelitoare conjunctiva a muschilor si a cordoanelor vasculonervoase ale globului ocular; la nivelul ecuatorului
68

acestuia, ea se detaseaza pentru a se insera pe circumferinta orbitei.

1.9.2. Urechea
Urechea este un organ complex, cu rol principal de a receptiona stimulii sonori si de echilibru si de a-i transmite centrului cortical. Ea se mparte, topografic, n trei segmente: extern, mediu si intern. Urechea externa se compune din: - pavilionul urechii are ca baza anatomica un schelet cartilaginos de forma unui cornet; portiunea libera, vizibila, a pavilionului urechii prezinta o deschidere eliptica delimitata de o margine anterioara si o alta posterioara, o fata externa convexa si o fata interna concava; - conductul auditiv extern include n constitutia sa: cartilajul inelar, portiunea osoasa si membrana timpanica sau timpanul. Urechea medie este reprezentata de un spatiu intern denumit cavitatea timpanica, traversat n interiorul ei de un lant de oscioare acustice, articulate ntre ele si mobilizate de muschi proprii. Urechea interna este formata dintr-un grup de mici cavitati n comunicare ce alcatuiesc labirintul membranos, cuprins n capsula osoasa a labirintului osos.

1.9.3. Pielea
Organ complex (de protectie, de sustinere, excretor), pielea acopera aproape ntreaga suprafata corporala, fiind la rndul ei acoperita, exceptnd unele regiuni restrnse, cu par. n structura pielii se deosebesc trei straturi: epidermul, dermul si hipodermul. Carnivorele prezinta un tip special de productii cornoase ale pielii, la extremitatea distala a degetelor - ghearele. La cine, datorita dezvoltarii cuzinetului, n timpul sprijinului ghearele nu iau contact cu solul. Fiecare gheara prezinta un perete cu structura omogena si o talpa strmta, formata din corn moale si friabil.
69

Sprijinul pe sol se face prin pernitele palmare (de fapt cuzinetele). Acestea au o structura fibroadipoasa bogata n glande sudoripare. Pernita degetului I este foarte dezvoltata, triunghiulara si este plasata napoia pernitelor II, III, IV si V, egale ntre ele. La membrele anterioare se gaseste o pernita suplimentara, carpiana, care nu participa la sprijinul pe sol (Fig. 30).

Fig. 30 Pernitele palmare la cine


a - Pernita carpiana; b - Pernita metacarpiana; c - Pernite digitale.

La pisica gheara este mult recurbata si turtita lateral, avnd un vrf foarte ascutit. n repaus, ghearele sunt trase n sus si napoi de un aparat ligamentar elastic, n niste cute (teci) speciale ale pielii.

1.10. SISTEMUL ENDOCRIN


Dintre glandele endocrine, (toate au o importanta deosebita n economia organismului) se desprind ca mai usor de urmarit macroscopic: epifiza, hipofiza, tiroida, paratiroidele si suprarenalele.Tabloul lezional al glandelor endocrine este lipsit de valoare de diagnostic necropsic fiind mai ales de ordinul histologicului.

1.10.1. Epifiza
70

Epifiza sau glanda pineala este un organ impar, asemanator cu o lanteta la carnivore, plasata ntre straturile optice si tuberculii cvadrigemeni ai encefalului. La carnivore are o culoare cenusie deschisa.

1.10.2. Hipofiza
Hipofiza sau glanda pituitara, de marimea unui bob de linte la carnivore, este suspendata la infundibulul hipofizar, napoia chiasmei optice.

1.10.3. Tiroida
Tiroida este situata pe partile laterale ale laringelui si primelor inele traheale, de care este fixata printr-un strat de tesut conjunctiv lax. Glanda se compune din doi lobi laterali, drept si stng, legati printr-o portiune mijlocie istm.

1.10.4. Paratiroidele
Paratiroidele au marimea unui bob de orez la carnivore, o forma rotunjita sau mai ovala, fiind plasate lnga glanda tiroida sau nglobate n aceasta. Culoarea paratiroidelor este brunroscata si consistenta este redusa.

1.10.5. Suprarenalele
Suprarenalele sunt glande pereche, alungite si turtite dorsoventral, plasate ntr-o pozitie medio-craniala fata de rinichi. La carnivore suprarenalele au o culoare galbuie si sunt usor ndepartate fata de rinichi. La cine glanda dreapta are forma cifrei 1 iar cea stnga forma unui piscot. La pisica suprarenalele se aseamana cu doua boabe de cafea.

1.11. APARATUL LOCOMOTOR


71

La aparatul locomotor, la constituirea caruia participa sistemul osos, sistemul articular si musculatura somatica precum si vasele si nervii regiunilor anatomice respective, ne vom opri la prezentarea particularitatilor scheletului si ale articulatiilor membrelor la carnivorele domestice.

1.11.1. Scheletul membrului toracic


1. Spata A. Cine. Spina scapulara este aproape perpendiculara pe jumatatea fetei laterale; spata prezinta un acromion scurt si un nceput de paraacromion (Fig. 31A). Raportul dintre fosele supraspinoasa si infraspinoasa este 1:1. Marginea cervicala este convexa pe toata lungimea, cea toracica este rectilinie si groasa. B. Pisica. Spata este proportional mai scurta si mai lata dect la cine (Fig.31B).

A - Cine; B - Pisica; a - Fosa supraspinoasa; b - Fosa infraspinoasa; c - Spina scapulara; d - Cavitatea glenoida; e - Tuberozitatea supraglenoida; f - Incizura scapulara; g - Cartilajul scapular; h - Unghiul cervical; i - Unghiul toracal

Fig. 31 - Spata la carnivore

Spina scapulara este nclinata caudal, acromionul si paraacromionul sunt dezvoltate. Marginile cervicala si dorsala sunt prelungite, unghiul cervical al spetei disparnd complet.
72

Tuberozitatea supraglenoida are un cioc recurbat medial. 2. Humerusul A. Cine. Humerusul are corpul lung si subtire, usor curbat n S. Creasta deltoidiana este alungita. Extremitatea proximala are capul articular bine detasat si tuberculii bine separati. Extremitatea distala prezinta comunicarea fosei olecraniene cu fosa coronoida prin gaura supratrochleara (Fig. 32A,B). B. Pisica. Corpul humerusului este aproape rectiliniu. Lipseste gaura supratrochleara, dar este prezenta gaura epitrochleara care strabate epitrochleea dintr-o parte n alta (Fig. 32C).

a Cap humeral; b Marele tubercul; c Micul tubercul; d Creasta anconee; e Tuberozitatea deltoidiana; f Culisa bicipitala; g Orificiul vascular; h Orificiul supratrochlear; i Condilul medial; j Condil lateral; e Orificiul epitrochlear.

Fig. 32. Humerusul la carnivore A,B - Cine; C - Pisica

3. Radiusul si ulna A. Cine. Cele doua oase se articuleaza diartrodial la capete, ntre ele aparnd un lung spatiu interosos. Radiusul are corpul foarte lung. Extremitatea proximala prezinta o singura cavitate glenoida pentru humerus. Ulna are corpul neregulat, olecranul este scurt iar apofiza stiloida este evidenta. B. Pisica. Radiusul este putin curbat, iar ulna rectilinie, cu olecranul usor aplecat anterior. 4. Carpul Carnivorele au 7 oase carpiene, deoarece scafoidul este sudat cu semilunarul, formnd osul scafolunar. 5. Metacarpul Carnivorele prezinta numarul complet de oase metacarpiene, metacarpianul I fiind foarte scurt.
73

6. Falangele Carnivorele au 5 degete, degetul I fiind foarte scurt.

1.11.2. Articulatiile membrului toracic


1. Articulatia scapulo-humerala Carnivorele prezinta un fund de sac al sinovialei articulare pe culisa bicipitala. 2 Articulatia humero-radio-ulnara (a cotului) Se remarca prezenta unui ligament elastic prins pe ciocul olecranului si pe baza epitrochleei. 3 Articulatia radio-ulnara Unirea celor doua oase se realizeaza prin trei articulatii: proximala, mijlocie si distala 4 Articulatia antebrahio-carpo-metacarpiana Metacarpienele se articuleaza ntre ele prin diartroze.

1.11.3. Scheletul membrului pelvin


1. Coxalul A. Cine. Coxalul are deschiderea posterioara mult mai larga dect cea anterioara. Iliumul are creasta iliaca rotunjita si creasta supraacetabulara stearsa. Ischiumul are tuberozitatea ischiatica rotunjita si deviata lateral. Pubisul este gros si lipsit de sant subpubian. B. Pisica. Iliumul are corpul lung, ischiumul are tabla ischiatica redusa, pubisul prezinta ramura acetabulara mai groasa. 2. Femurul A. Cine. Femurul este cilindric, putin recurbat. Trocanterul II este evident, fata caudala este ngusta, capul articular este bine detasat, deasupra fiecarui condil se afla o suprafata articulara pentru sesamoizii humerali (Fig.33 A,B).

74

Fig. 33 Femurul la carnivore A,B Cine

a Cap femural; b - Trocanter mare; c Cap femural; d - Trocanter mic; e Trochleea; f Condil lateral; g Condil medial; h Incizura intercondiliana; i Os sesamoid Vesali.

C - Pisica

B. Pisica Femurul este rectiliniu. Extremitatea proximala ofera un cap articular perfect sferic. La extremitatea distala se distinge o trochlee larga si doi condili evidenti (Fig. 33C). 3. Tibia si fibula A. Cine. Tibia are corpul usor recurbat, prismatic n treimea superioara si cilindric n cea inferioara. Creasta tibiala este evidenta, scurta si taioasa. Fibula este foarte lunga si subtire si lasa ntre ea si tibie un larg spatiu interosos. B. Pisica. Tibia este rectilinie, cu creasta tibiala mai larga, dar mai putin taioasa. Suprafata articulara proximala prezinta o spina tibiala redusa. Fibula este cilindrica si rectilinie si se articuleaza cu tibia numai la extremitati. 4. Tarsul Carnivorele prezinta seria completa a oaselor tarsiene (Fig. 34).

a - Cap femural; b Trocanter mare; c - Trocanter mic; d - Trocanterul al treilea; e - Fata caudala; f - Os sesamoid Vesali; g - Condil lateral. h - Condil medial.

75

a b

a Calcaneu; b Astragal; c Cuboid; d Scafoid; e Marele cuneiform; f Micul cuneiform

Fig. 34 - Bazipodiul pelvin la cine

5. Metatarsul Carnivorele au patru oase metatarsiene, uneori cinci. 6. Falangele Acropodiul pelvin este asemanator celui toracic.

1.11.4. Articulatiile membrului pelvin.


Articulatia coxalelor ntre ele (simfiza ischiopubiana) Articulatia sacroiliaca prezinta, deosebit la carnivore, ligamentul sacroiliac n forma de funicul, care lasa un spatiu larg ntre sacrum si ilium. Articulatia coxo-femurala Ligamentul rotund este format dintr-un singur fascicul, cel cotiloidian. Articulatia femuro-tibio-patelara (a genunchiului) Ligamentul capsular posterior, ntarit de un ligament oblic posterior, include doi sesamoizi femurali; ligamentul tibio-patelar este gros si puternic. Articulatia tibio-fibulara La carnivore fibula se articuleaza cu tibia printr-o dubla diartroza la extremitati, n rest ntre cele doua oase exista un ligament interosos. Articulatia tibio-tarso-metatarsiana Ligamentele articulare, putin dezvoltate, sunt multiple si scurte. Articulatiile acropodiului Acestea sunt dispuse identic cu cele de la membrul toracic.

76

77