Napoleon Bonaparte (1769 - 1821)

A fost imparatul Frantei, a consolidat si a initializat multe reforme ale Revolutiei Franceze. Unul dintre
cei mai buni conducatori militari ai tuturor timpurilor, a cucerit o mare parte din teritoriul Europei si s-a
ocupat de modernizarea natiunii pe care o conducea.

El s-a nascut pe 15 august 1769 la Ajaccio in Corsica, primind numele de Napoleone care in franceza a
devenit Napoleon Bonaparte. A fost al doilea din cei opt copii ai lui Carlo (Charles) Buonaparte si al
Letiziei Ramolino Buonaparte.

Nici un membru al familiei Buonaparte nu a fost niciodata soldat profesionist. Tatal sau, Carlo, a fost un
avocat care a luptat pentru independenta Corsicii, dar dupa ce Franta a ocupat insula in 1768, el a
servit drept judecator si a intrat in aristocratia Franceza drept conte.

Sub influenta familiei sale, Napoleon a fost educat pe cheltuiala regelui Louis al XVI- lea la Brienne si la
Scoala Militara din Paris. El a terminat scoala in 1785, iar la 16 ani s-a alaturat artileriei ca locotenent II.

Dupa ce revolutia a inceput, a devenit locotenent colonel (1791) in Garda Nationala Corsicana. In 1793,
Corsica declara independenta si Bonaparte, un patriot francez si un Republican, se alatura Frantei
impreuna cu familia sa. I s-a dat gradul de capitan intr-o armata care se lupta cu Toulonul, o baza
navala, care ajutata de flota Britanica, era in razboi cu Republica. Inlocuind un general de artilerie ranit,
el si-a asezat tunurile in asa fel incat flota Britanica a fost invinsa si Toulonul a cazut. Ca rezultat
Bonaparte a fost promovat general de brigada la varsta de 24 de ani.

In 1795 el a salvat guvernul revolutionar prin dispersarea insurgentilor din Paris.

In 1796 s-a insurat cu Josephine de Beauharnais, vaduva unui aristocrat ghilotinat in Revolutie si mama
a doi copii.
Primele campanii

In 1796, Bonaparte a fost promovat comandant al armatei franceze in Italia. S-a luptat cu patru generali
Austrieci succesiv, fiecare cu un numar superior de soldati si a fortat Austria si aliatii sai sa faca pace.

Tratatul de la Campo Formio a stabilit ca Franta sa pastreze cele mai multe din cuceririle sale. In nordul
Italiei a fondat Republica Cisalpina (cunoscuta mai tarziu ca Regatul Italiei) si si-a intarit pozitia in
Franta, trimitand comorii in valoare de milioane de franci, guvernului.

In 1798 pentru a riposta comertului Britanic cu estul, a condus o expeditie in Egipt prin Turcia, pe care l-
a si cucerit. Cu toate acestea flota lui a fost distrusa de amiralul englez Horatio Nelson. Bonaparte a
reformat guvernul si legile Egiptene, abolind sclavia si feudalismul si garantand drepturile de baza.

Cercetatorii francezi pe care i-a adus cu el au inceput studiul stiintific al istoriei antice Egiptene. In 1799
n-a reusit sa captureze Siria dar a castigat o victorie zdrobitoare asupra Turciei la Abu Qir.

Dar Franta se afla in fata unei noi coalitii: Austria, Rusia si Anglia.
Guvernarea Napoleoniana in Franta

Bonaparte, nefiind un suflet modest, s-a decis sa-si paraseasca armata sa si sa se reantoarca cu bine
in Franta. In Paris s-a alaturat conspiratiei impotriva guvernului. In lovitura de stat din 9-10 noiembrie
1799, impreuna cu colegii sai au preluat puterea si au stabilit un nou regim, Consulatul. Bonaparte,
primul consul, avea aproape puteri dictatoriale. Constitutia a fost refacuta, in 1802 facandu-l pe
Napoleon consul pe viata iar in 1804 facandu-l imparat. In 1800 si-a asigurat puterea traversand Alpii si
invingandu-i pe austrieci la Marenga. Dupa aceea el a negociat o pace generala Europeana, pace ce a
stabilit raul Rin ca granita de est a Frantei.

In Franta administratia a fost reorganizata, sistemul de justitie a fost simplificat si toate scolile au fost
puse sub control centralizat. Legea Franceza a fost standardizata sub forma Codului Napoleonian sau
codul civil si inca alte sase coduri.

Acestea garantau drepturile de libertate castigate in Revolutie, incluzand egalitatea in fata legii si
libertatea religiei.

Razboaiele de cucerire

In aprilie 1803 Britania, provocata de purtarea lui Napoleon a declarat razboi Frantei pe mare. Doi ani
mai tarziu Rusia si Austria s-au alaturat Britaniei intr-o noua coalitie. Napoleon a abandonat planurile de
invadare a Angliei si a intors armele impotriva coalitiei Austro-Ruse, invingandu-i in batalia de la
Austerlitz pe 2 decembrie 1805. In 1806 a preluat regatul Neapole si l-a facut pe fratele sau mai mare
Joseph rege, a transformat Republica Germana int-un regat al Olandei, pentru fratele sau Louis si a
stabilit Confederatia Rinului al carui protector a fost.

Napoleon a distrus armata Prusiei la Jena si Auerstadt (1806) si armata Rusa la Friedland. La Tilist (iulie
1807), Napoleon a facut o alianta cu tarul Alexandru I si a redus marimea Prusiei. De asemenea el a
adaugat noi state imperiului: regatul Westphalia sub stapanirea fratelui sau Jerom, ducatul Warson si
altele.

Intre timp, a stabilit Sistemul Continental, o blocada impusa de Franta impotriva marfurilor Britaniei,
desemnata sa distruga ceea ce el numea natiunea vanzatorilor.

In 1807 Napoleon a anexat Portugalia. In 1808 l-a facut pe fratele sau Joseph rege al Spaniei si i-a
facut cadou cumnatului sau Joachim Murat regatul Nepolelui. Sosirea lui Joseph in Spania a dat nastere
unei rebeliuni cunoscuta sub numele de Razboiul Peninsular. Napoleon a aparut in scurt timp si a
obtinut victorii, dar dupa plecarea sa, lupta a continuat inca cinci ani, englezii ajutand Spania cu arme si
luptatori. Razboiul Peninsular a costat Franta 300. 000 de victime si sume imense de bani, si a
contribuit la slabirea imperiului.

In 1809 Napoleon i-a invins pe austrieci din nou la Wagram, anexand Provinciile Illyriane (acum parti ale
Sloveniei, Croatiei, Bosniei, Hertegovinei, Serbiei si Muntenegrului), si a abolit Statele Papale.

De asemenea a divortat de Josephine si in 1810 s-a insurat cu arhiducesa de Habsburg, Marie Luise,
fata imparatului austriac. Prin aceasta legatura intre dinastia sa si cea mai veche casa conducatoare din
Europa a sperat ca fiul sau care s-a nascut in 1811, sa fie mai usor acceptat.

In 1810 imperiul a atins cea mai mare expansiune prin anexarea Brmenului, Lubeckului si a altor parti
ale Germaniei de nord impreuna cu intregul regat al Olandei care a urmat dupa abdicarea fortata a lui
Louis Bonaparte.

Guvernarea Napoleoniana in Europa

In toate noile regate create de imparat a fost impusa ca lege, Codul Napoleonian, iobagia si feudalismul
fiind abolite si impusa libertatea religiei (exceptie facand Spania).

Fiecare stat a daoptat o constitutie care dadea dreptul sufragiului universal pentru barbati, instituia un
parlament si continea o lista de drepturi. Sistemul administrativ si judiciar francez au fost deasemenea
impuse. Scolile au fost puse sub administratie centrala si s-au creat si scoli publice gratuite.
Invatamantul superior a fost deschis tuturor celor calificati fara a se face discriminari de clasa sociala
sau religie. Fiecare stat avea o academie sau o institutie pentru promovarea artelor si stiintelor. Au fost
create burse pentru studentii eminenti si pentru oamenii de stiinta.

Guvernarea constitutionala a ramas totusi numai o promisiune, dar progresul si cresterea eficientei s-a
realizat pe scara larga. Numai dupa caderea lui Napoleon, oamenii de rand din Europa, asupriti de
guvernarea sa prin taxe de razboi si campanii militare au apreciat in intregime beneficiile pe care le
obtinusera.

Declinul lui Napoleon

In 1812 Napoleon a carui alianta cu Alexandru I se dezintegrase, a lansat invazia Rusiei, care s-a sfarsit
intr-o retragere dezastruoasa din fata Moscovei. Dupa aceasta, toata Europa s-a unit impotriva lui. In
aprilie 1814 maresalii au refuzat sa mai continuie lupta. Dupa ce aliatii l-au respins in favoarea fiului
sau, Napoleon a abdicat neconditionat si a fost exilat pe insula Elba din Marea Mediterana. Marie Louis
si fiul lor, au fost pusi sub custodia tatalui ei, imparatul Austriei.

In 1815 a evadat de pe insula Elaba, a ajuns in Franta si s-a indreptat catre Paris, invingand trupele
care venisera sa-l capturezae. Ajuns in Paris a promulgat o noua constitutie mai democratica si veteranii
din vechiile campanii s-au reunit sub conducerea lui. Napoleon a cerut pace aliatilor, dar ei l-au renegat
si el s-a decis sa loveasca primul. Rezultatul a fost Campania din Belgia care s-a sfarsit prin infrangerea
in batalia de la Waterloo, la 18 iunie 1815.

In Paris multimea l-a rugat sa continuie lupta dar politicienii i-au retras ajutorul. Napoleon a fugit catre
Rochefort, unde s-a predat capitanului navei Britanice, Bellerophon. El a fost apoi exilat pe insula Sf.
Elena din Oceanul Atlantic unde a ramas pana la moartea sa, la 5 mai 1821.

Concluzii

Influenta Napoleoniana in Franta mai este evidenta inca si astazi. Pentru comemorarea victoriilor sale,
s-a construit Arcul de Triumf, in centrul a Parisului. Astazi impactul Codului Napoleonian este simtit in
legile tuturor tarilor Europei.

Napoleon a fost un om care ducea totul la bun sfarsit, niciodata sigur si niciodata satisfacut. "Puterea
este amanta mea ", spunea el.

Napoleon a fost un dictator, dar a crezut in conducerea oamenilor prin ordine. Putin sunt aceia care nu
recunosc ca a fost un geniu militar. El a spus "Waterloo va sterge memoriile victoriilor mele", dar
bineinteles ca se insela deoarece este recunoscut ca general si nu ca guvernator.
Franta imperiala
Ca o recunoastere a succeselor sale,in anul 1802,Napoleon a fost ales,prin
plebiscic,prim-consul pe viata.Acesta nu a fost insa decat o etapa intermediara spre
instaurarea puterii personale absolute.
In anul 1804, echilibrul intern si cel extern erau puse din nou sub semnul intrebarii. In
1803, Anglia redeschisese conflictul militar, iar la inceputul lui 1804,Fouche
descopera un nou complot regalist. Conjunctura favorabila nu este ratata si, in Mai
1804, Franta devine imperiu, iar Napoleon, proclamat « imparat al tuturor francezilor
»,sub numele de Napoleon I. Decizia Senatului nu facea decat sa consfinteasca o stare
de fapt.
In noua sa calitate, Napoleon continua politica promovata anterior, in toate directiile.
Pentru prevenirea comploturilor este accentuat controlul politienesc asupra societatii :
tribunalele speciale sunt conduse de » magistrati pentru linistea publica » , se
reintroduc practicile trimiterii la inchisoare fara judecata sau arestul la domiciliu.
Totul se afla sub controlul unui ministru al politiei care beneficia de puteri extinse.
Formarea unei noi nobilimi supuse imparatului ia amplore. Pe langa curtea imperiala
se creaza noi demnitati ce aduc importante venituri si privilegii detinatorilor acestora.
Cei mai merituosi dintre generali sunt ridicati la rangul de maresali ai Frantei si
improprietariti cu vaste domenii.
Autoritarismul politic si cumpararea de favoruri au fost dublate de un program
consistent de reorganizare a armatei. Principiile de baza ale acestui program constau
in asigurarea unitatii de comanda si a flexibilitatii in actiune.S-au creat unitati de
aproximativ 25-30 de mii de soldati, la care se adaugau corpuri de cavalerie, unitati de
artilerie si mai multe multe unitati de elita, dintre care cea mai importanta era Garda
imperiala. Comanda unitatilor era asigurata de generali celebri, precum Ney, Murat,
Lannes, Junot, Juordan, Bernadotte etc. Aceasta armata era alimentata prin
introducerea serviciului militar obligatoriu pentru toti tinerii intre 20-25 de ani. Marea
Armata, cum a fost denumita de Napoleon insusi, numara in anii 1805-1806
aproximativ 600 de mii de oameni, carora li se puteau adauga oricand unitatile
auxiliare recrutate din teritoriile cucerite. Aceasta includea atat veterani caliti in
razboaie inca din timpul Revolutiei, cat si noi recruti. Este armata care va asigura
gloria militara a imparatului in urmatori ani.
Produs al Revolutiei de la 1789, Napoleon Bonaparte s-a dovedit a nu fi un mare
iubitor al democratiei. Geniul sau militar si exceptionala forta de munca au
transformat insa Franta intr-o putere capabila sa-si infranga marii vecini, iar pe sine,
In cea mai temuta si mai apreciata personalitate a zile .
Marele imperiu
Ingrijorate de ascensiunea Frantei si simtindu-se sfidate de proclamarea Imperiului,
cele mai importante puteri ale Europei formeaza, la initiativa Angliei, coalitia a treia
antifranceza. Alcatuita din Anglia, Rusia, Austria si Prusia, aceasta va prilejui insa
cele mai faimoase victorii militare ale lui Napoleon Bonaparte.
Inceputul campaniei impotriva celei de-a treia coalitii nu a fost fructuos : planurile de
debarcare in Anglia, prin traversarea stramtorii Galais, sunt zadarnicite, iar flota
franceza este infranta din nou de amiralul Nelson, in confruntarea de la Trafalgar.
Infrangerea a fost decisiva de aceasta data, Anglia pastrand o totala suprematie asupra
marilor, pana la sfarsitul razboiului. Pe uscat insa, francezii sunt imbatabili. La Ulm,
si mai ales la Austerlitz(1805), armatele austriece si cele rusesti sunt distruse. Austria
este obligata sa incheie o pace separata, total nefavorabila.
In toamna anului urmator, Prusia sare in ajutorul aliatelor sale, declarand razboi
Frantei. Soarta Prusiei a fost insa si mai rapid pecetluita, in numai sase zile armata lui
Frederic al III-lea fiind total anihilata in urma infrangerii de la Jena (1806). Berlinul
este ocupat, iar pacea va fi incheiata in termeni foarte duri pentru prusaci :
numeroasele pierderi teritoriale si despagubirile de razboi transformau Prusia intru-n
stat de importanta secundara.
Rusia ramane singura si implicata in acelasi razboi cu turcii, este de asemenea infranta
la Eylau si Friedland (1807). Cu exceptia Angliei, toti membrii celei de-a treia coalitii
erau infranti de o maniera categorica. Aceste campanii au scos in evidenta atat
vulnrrabilitatea unor armate organizate pe vechi principii militare, cat si slabiciunea
regimurilor politice monarhic-absolutiste.
Prin pacea care s-a incheiat la Tilsis, in anul 1807, harta politica a Europei este
substantial modificata, Marele Ducat al Poloniei si alte state formate de Napoleon
fiind supuse sub conducrea diversilor membri ai familiei imparatului sau ai unor aliati
fideli. Mai importanta era insa alianta incheiata cu tarul Rusiei, Alexandru I, impreuna
cu care a impartit practic Europa. Acesta era momentul de apogeu al imperiului
napoleonian.
In timpul campaniei impotriva celei de-a treia coalitii, Napoleon a incercat sa
foloseasca si un alt tip de arma, cea economica. Nereusind sa se confrunte cu armata
engleza direct si decisiv, asa cum facea cu ceilalti adversari, Napoleon incearca sa
sufoce economia engleza, punand-o in imposibilitatea de a-si vinde produsele. Pentru
aceasta, imediat dupa ocuparea Berlinului, in 1806, el declara Blocada continentala
:Insulele britanice erau blocate pe uscat si pe mare, orice fel de comunicare cu acestea
fiind interzise.
Blocada urmarea un dublu efect. Pe de o parte, produsele britanice trebuiau oprite sa
iasa din tara, conducand astfel la prabusirea economiei. Pe de alta parte, Blocada
proteja economia franceza, asigurand acesteia noi piete de desfacere .
Efectele blocadei au inceput sa se arate curand. Un 1811, balanta de plati a Angliei se
dezechilibrase in mod primejdios, si daca evenimentele politice si militare nu ar fi
cunoscut o directie favorabila Angliei, perspectiva economiei engleze ar fi fost
sumbre. Daca Blocada continentala ar fi functionat corect, Anglia ar fi fost , probabil,
infranta, iar dominatia franceza asupra continentului, cu mult mai indelungata.Dar
realitatea a fost diferita…
Incercarea Frantei de a impune blocada intregii Europe a condus-o insa spre noi
conflicte care, desi i-au marit teritoriul, au apropiat sfarsitul Marelui Imperiu.
Astfel, in anii 1807 si 1808, Napoleon a ocupat Portugalia , Statul Papal, apoi in
Spania. Determinata in principal de ocuparea statului Papal, reactia Austrieieste
imediata. Razboiul se incheie insa cu o noua infrangere a acesteia, la Wagram (1809).
A fost ultima mare victorie a lui Napoleon.
Marele Imperiu ajunsese la intinderea sa maxima, Aceasta includea Franta propriu-
zisa in granitele sale naturale (Rin, Alpi, Pirinei), teritorii anexate, state satelit-formal
independente dar conduse de membri ai familiei Bonaparte-, statele aliate, conduse de
proprii suverani fideli imparatului si, in fine ,marile sale rivale, Austria, Prusia, Rusia,
aduse pentru anumite perioade de timp sub influenta Frantei, pe cai diplomatice sau
militare.Chiar si Suedia a trebuit sa accepte, in 1810, un maresal francez ca
mostenitorul tronului.
..
Declinul
Spre sfarsitul deceniului I, indelungii ani de razboi incep sa-si arate efectele. Criza
financiara reapare, Napoleon fiind nevoit sa reintroduca taxe pe care el insusi le
inlaturase in trecut. Razboiul devine tot mai costisitor , efectele sale economice sunt
tot mai evindente burghezia nu-l mai sprijina pe suveran cu entuziasmul inceputurilor.
Recopltele slabe din 1811 au facut sa reapara si criza alimentara si, o data cu ea
,rationalizarea consumului, chiar si pentru armata .
Precaritatea economica este dublata de primele infringeri .Experienta spaniola este
graitoare in acest sens : in Spania, francezii nu numai ca inregistreaxa o prima
infrangere, cea de la Bailen , dar sunt obligati sa mentina numeroase trupe , dintre cele
mai bune ,pentru face fata razboiului declansat de spanioli.
In anul 1812 , stabilitatea Aliantei de Rusia intra pe o panta descendenta . Interesele
divergente din zona Balticii , din Marele Ducat al Poloniei si problemele ridicate de
nerespectarea de catre Rusia a Blocadei continentale il determina pe Napoleon sa
atace dinou. A fost decizia sa fatala , caci , spre deosebire de campaniile anterioare ,
nu si-au mai putut invinge adversarul rapid, intr-o batalie decisiva . Armata rusa sa
retras permanent , creind imense probleme de aprovizionare. Hartuita tot timpul de
cazaci , de boli , intalnind in calea sa orase si sate distruse de rusi insisi, armata
franceza era demoralizata.
Victoria de la Borodino inpotriva generalului Kutuzov nu a mai fost una decisiva ,
care sa-i oblige pe rusi sa ceara pacea fara a gasi o solutie pentru aprovizionare si in
conditiile venirii irnii, Napoleon ordona retragerea .A fost una dezastruoasa pentru
francezi ,din Marea Armata de la inceputul campaniei nereusind sa se intoarca in
Franta decat aproximativ 25 de mii de soldati.
Incurajat de infrangerea lui Napoleon in Rusia , Tarul Alexandru I ,pune bazele celei
de a sasea coalitii antifranceze .fortata initial din Rusia si Prusia , intarita ulterior prin
aportul Austriei, aceasta a actionat in conditii favorabile : Marea Armata franceza
fusese practic inghitita de stepele Rusiei ,razboiul de gherila din Spania bloca acolo
numeroase trupe , populatia din restul imperiului era tot mai ostila , resursele la care
putea apela Napoleon pentru refacerea armatei erau tot mai limitate .In aceste conditii
, Napoleon I este infrant in Bataia Natiunilor de la Leipzig (1813) , Parisul era cucerit
, iar inparatul obligat sa abdice si sa se retraga pe insula ELBA.
Cele 100 de zile
Imediat dupa infrangerea de la Leipzig ,intreg imperiu s-a prabusit. Bourbonii au fost
readusi pe tronul Frantei prin Ludovic al XVIII –LEA . Totul parea sa se fii sfarsit
.Restauratia Bourbonilor nu s-a bucurat insa de umanitatea aliatilor, intre care au
intervenit , repede, divergente. Unitatea coalitiei a fost insa chiar de Napoleon .
Incurajat de dezbinarea aliatiilor si interpretand esecul tentativei sale de sinucidere ca
pe un semn divin,Napoleon paraseste insula ELBA si incepe cea ce avea sa fie
Aventura celor 100 de zile .Debarcarea lui Bonaparte pe coastele Frantei a fost privita
de presa epocii ca ‘’ revenirea Balaurului ‘’.Avand insa sprijinul multor generali ce
luptasera sub comanda sa , Napoleon si-a transformat revenirea intr-un mars glorios
spre Paris.Reintronat , acesta incepe sa viseze la refacerea Marelui Imperiu. Obtine
chiar cateva victorii. Pentru scurt timp insa , caci este infrant in batalia de la Waterloo
(iunie 1815) . Silit di nou sa abdice , Napoleon a fost exilat pe Insula Sf. Elena , unde
a murit ,in conditii neclare , la 5 mai 1821
Revolutia franceza si Napoleon Bonaparte
Principalele cauze ale decaderii vechiului regim monarhic francez au fost luxul curtii regale,
criza economica si sociala, nobilimea devenisera o clasa parazitara, incapabila sa produca
si criza financiara.Pentru a se remedia situatia economica au fost adusi marii finantisti ai
vremii, Turgot, Necker si Law care au introdus ainsigniatele(bilete de banca), dar sa produs
fenomenul numit inflatie.
Societatea era impartita inegal si inechitabil in Starea I-Nobilimea; Starea a II-a –Clerul;
Starea a III-a –Burghezia.
Taranii cei care reprezentau marea majoritate a vremii au fost si de partea revolutiei, dar
au fost si foarte multi tarani de partea monarhului.Astfel taranii se rascoala pentru prima
data in Vandeea.
2.Declansarea Revolutiei
In data de 5 mai 1789 la Versailles, reprezrentantii Starii Generale isi deschideau lucrarile,
cu multa incredere, dar au fost tratati cu dispret de nobilime si rege, care la intrarea in
camera, anunta convocarea pentri noi taxe.
Regele vazand ca nu poate obtine noi taxe, mobilizeaza trupe in jurul Parisului, incercand
sa le obtina cu forta.
Paris 14 iulie 1789.Incepe insurectia,sunt atacate si cucerite Palatul Tuilleuris si Turnul
Bastiliei.
consecinte
Nobilii se retrag la curtile monarhilor absolutisti din Europa.
26 august 1789 este adoptata Declaratia Drepturilor Omului si Cetateannului, care contine
un preambul si 17 articole.
Iulie 1790-constitutia este votata si acceptata de rege, urmand ca Franta sa devina
Monarhie Constitutionala.
3.Monarhia Constitutionala (1790-1792)
Curtea regala emigreaza in Austria, conspira impotriva noului Regim. In 1791 regele
incearca sa fuga din tara.Apar instante ale dezbaterii politice, clubul Cordelierilor, clubul
Iacobinilor, Clubul Feiulatilor. In aprilie 1792 este declarat razboi cu Austria. Ofiterii
parasesc tara. Austricii si Prusacii invadeaza Franta spre Paris. In iulie 1792 este convocata
Adunarea “Patria in Primejdie”. In 10 august 1792 Franta se confrunta cu o noua revolta
populara. Regele este acuzat de tradare, este inchis si monarhia inlaturata.
4.Conventia Nationala (1792)
Adunarea Nationala este inlocuita cu o conventie Nationala. Prima perioada este condusa
de Girondini (Brissot,Condorcet). La 21 Septembrie 1792, girondinii proclama republica si
adopta o noua lege fundamentala- “Constitutia anului I”, in aceeasi zi este castigate batalia
de la Valmy. Regele este judecat si ghilotinat. Acest lucru complica situatia pe plan intern
si extern- Rascoala Taraneasca din Vandeea. In anul 1793 se constituie “Prima coaltie anti-
Franceza”, formata din toti marii vecini. Coalitia opreste ofensiva ce a urmat victoriei de la
Valmy,Franta fiind din nou invadata.
2 iunie 1793- puterea este preluata de iacobini (Danton, Marat, Robbespierre). Principiile
terorii revolutionare stateau la baza Comitetului Salvarii Publice, Comitetul Sigurantei
Generale, Tribunalul Revolutinar, dupa care era condusa Franta. Au introdus judecata
sumara – ghilotinarea. Toti cei care se opuneau regimului Iacobin, monarhisti girondini, au
fost cu totii ghilotinati. Inrolarea devine obligatorie. Dupa inlaturarea austriecilor si a
prusacilor, iacobinii s-au prabusit, cu totii fiind ghilotinati (27 iulie 1794).
5.Conventia Thermidoriana
1795-“Constitutia anului III”. Sunt desfiintate institutiile terorii insemnanad sfarsitul
Revolutiei Franceze.
1795-1799-Directoratul- conducerea o aveau 5 membri; exista consiliul celor 500 si
consiliul Batranilor, amandoua constituind Puterea Legislativa.
1797-la inlaturarea consiliului celor 500 a fost folosita armata.
1798-alegerile sunt anulate datorita majoritatii iacobine. Inflatia, specula, cresterea
preturilor, inposibilitatea platii salariilor aratau o noua criza economica. Sunt generate
miscari sociale “Conjuratia Egalilor”(Babeuf), find repede infrante, iar adeptii ucisi. In
aceste infrangeri s-a remarcat Napoleon, un Corsican care cucerise Toulon-ul ocupat de
englezi. Napoleon conducea cea mai slaba armata din cele trei ale Directoratului. Obtine 12
victorii impotriva Austriei in mai putin de-un an.
1796-1797- Campania din Italia, principalul succes al armatei Franceze
1797-Pacea de la Campo Formio, Austria ceda Frantei: partea stanga a Rinului;Belgia si
recunostea Republica Cisalpina stat vassal Frantei
Memoriile lui Napoleon

La 4 aprilie 1814, Napoleon, infrant, renunta la tronul Frantei, semnand, la Fontainebleau,

primul act de abdicare, iar la 20 aprilie isi lua adio de la ostasii din garda sa cu cuvinte
simple si emotionante, spunandu-le intre altele: ,,Am consimtit sa supravietuiesc numai
pentru a servi inca gloria voastra; vreau sa scriu despre marile fapte pe care le-am savarsit
impreuna”. Asa s-a nascut ideea scrierii memoriilor de catre Napoleon, idee care se va
materializa mai tarziu, in timp in care fostul imparat era captiv pe insula Sfanta Elena. Din
pacate, memoriile cuprind doar o parte din activitatea sa politica si militara si pentru a le
intelege este necesara o privire asupra intregii sale vieti, care asa cum avea sa spuna el a
fost un ,,formidabil roman”.
Viata si opera. In anul 1768 conducatoriii republicii Genova, vindeau insula Corsica, regelui
Frantei, Ludovic al 15-lea. Cand primele trupe franceze au debarcat ca sa o ia in primire,
corsicanii s-au ridicat la lupta pentru a-si apara libertatea. Sub conducerea lui Pasquale
Paoli ei au obtinut initial unele succese, dar sosindu-le mari intariri francezilor ei i-au infrant
pe rasculati, in anul urmator, intr-o lupta foarte sangeroasa. Capetenia invinsilor s-a
refugiat in Anglia si multi dintre locotenentii acestuia, intre care si tanarul avocat Carlo
Bounaparte, s-au aliat noilor stapanitori. In aceasta atmosfera de depresiune generala,
dupa infrangerea suferita, s-a nascut cel de-al doilea fiu al lui Carlo Bounaparte, la 15
august 1769, la Ajaccio, caruia parintii i-au dat numele putin obisnuit, de Napolione. El isi
va frantuzi cu timpul atat numele cat si prenumele si va intra in istorie ca Napoleon
Bonaparte
Dupa ce a invatat sa scrie si sa citeasca in insula natala, micul Napoleon a venit in Franta,
unde tatal sau obtinuse o bursa pentru el, si la varsta de 10 ani a intrat la scoala militara
din orasul Brienne. Taciturn, incapatanat, certaret si chiar bataus, n-a excelat la invatatura
cu exceptia matematicii, unde isi depasea colegii. Dupa 5 ani, la 17 octombrie 1784, pleca
la Paris, unde avea sa urmeze scoala de ofiteri de artilerie. Nici aici nu s-a destins in mod
deosebit. La varsta de 16 ani si 15 zile era avansat la gradul de sublocotenent de artilerie
si repartizat intr-un regiment din orasul Valence, in sudul Frantei. Aici isi indeplinea in mod
constiincios serviciul, iar in orele libere citea, devora cartile. Intr-o perioada de 4-5 ani a
acumulat enorme cunostiinte, din toate domeniile, dar a avut predilectie in materiile de
istorie; toata viata avea sa fie un cititor pasionat si ca urmare va fi unul dintre cei mai culti
oameni din epoca sa. Izbucnirea revolutiei burgheze din Franta, in anul 1789, l-a gasit
locotenent de artilerie, in varsta de 20 de ani. El era adept al ideilor inanitate si valul
revolutionar avea sa-l impinga in primele randuri ale sprijinitorilor revolutiei. Rasturnand
puterea nobilimii si a clerului si proclamand principiile libertatii, egalitatii si fratiei in toate
clasele si paturile sociale, revolutia franceza extindea si consolida bazele unei noi oranduiri
sociale. Monarhii feudali din europa si fortele care ii sprijineau, simtindu-si dominatia
amenintata, si-au unit eforturile pentru stingerea revolutiei si restabilirea in Franta a
vechilor oranduiele. Atunci masele de oraseni si tarani s-au ridicat la lupta, sub conducerea
burgheziei, si insufletite de idealurile revolutiei au format, cu piepturile lor, un scut de
neintrecut, in fata agresorilor. In anul 1793 armatele franceze strajuiau la hotarul de nord
est amenintat de fortele prusiene, la cel de est si la cel de sud amenintate de imperiul
hamsburgis, in timp ce o mica grupare comandata de generali nehotarati, lincezea in fata
Toulonului ocupat de englezi. Din randurile armatei de Toulon s-a detasat putin figura
stranie a unui ofiter de artilerie cu fata bolnavicios de maslinie, cu ochi patrunzatori, cu
hainele prea largi, cu palaria prea mare si sabia prea mare pentru trupu-i putintel, care
avea sa joace un rol insemnat la eliberarea acestui port si baza navala la Marea
Mediterana, ci si in istoria Frantei si in istoria universala. Duap o aventura in Corsica, care
putea sa-l coste viata, tanarul Bonaparte se intorsese in Franta, fusese avansat la gradul de
capitan, si printr-o intamplare norocoasa, ajunsese in fruntea artileriei armatei de Toulon.
Energia sa clocotitoare, activitatea sa neobosita, vaste sale cunostiinte, acumulate in
lecturile nesfarsite din anii trecuti, l-au impus tuturor inclusiv comisarilor atasati armatei,
dintre care unul era temutul frate al lui Robespiere. Zi si noapte in mijlocul soldatilor, era
iubit siapreciat de acestia, care in ziua atacului au urmat cu elan si aplicand cu vigoare
planul intocmit de el au reusit sa alunge trupele engleze, au eliberat dusmanul si au izgonit
flota dusmana din zona. Acest succesa a creeat o bresa in frontul coalitiei dusmane, si a
adus micului capitan gradul de general; avea atunci varsta de numai 24 de ani. Era primul
succes si prima ocazie a lui Napoleon Bonaparte de a-si arata exceptionalele calitati de
comandant.
Victorioasa, armata de la Toulon s-a dizolvat si proaspatul general a fost trimis comandant
al artileriei armatei din Italia. Erau aici multe de facut si Napoleon a inceput o activitate
febrila pantru a scoate din amorteala aceasta armata si pe comandantii ei, dar
evenimentele politice petrecute in Franta aveau sa-i franeze momentan elanul si aproape
sa-l aduca sub cutitul ghilotinei. In adevar, la Paris un grup de complotisti l-a rasturnat pe
Robespiere si pe adeptii sai, si puterea executiva a fost incredintata ,,Directoratului”,
compus din cinci membrii; era un indicu ca burghezia franceza incepea sa se transforme
intr-o forta reactionara. Socotit, fara temei, adept si colaborator al lui Robespierre,
Napoleon Bonaparte a fost arestat si intemnitat in fortul Antibes. Judecat si achitat a fost
pus in libertate, dar a gasit postul pe care il detinuse in cadrul armatei de Italia ocupat.
Intors la Paris si refuzand comanda ce i se oferise, a traversat o perioada penibila de lipsuri
materiale, dar evenimentele politice l-au scos din nou la suprafata. Regalistii pregateau o
lovitura contrarevolutionara si generalul Carnot, care raspundea in cadrul Directoratului de
problemele militare, si-a adus aminte de energicul artilerist de la Toulon, si i-a incredintat
sarcina de a lichida contrarevolutia. Si loviturile de tun de la 13 vendemiaire ( 15 octombrie
1795 ), care au inecat in sange puterea regalistilor de a recuceri puterea politica in Franta,
au marcat un moment hotarator si in cariera politica si militara a lui Napoleon. Numit
comandant al fortelor armate din interiorul tarii, a devenit cunoscut si apreciat in cercurile
politice, iar apoi comanda armatei de Italia i-a dat largi posibilitati de afirmare. Campaniile
din 1796-1797 aveau sa starneasca o admiratie unanima si sa-l consacre definitiv ca unul
dintre cei mai mari comandanti de osti din istoria omenirii.
Pentru anul 1796, guvernantii francezi se credeau in masura sa treaca deja la ofensiva si
planul lor de campanie prevedea inaintarea concentrica spre Viena cu trei armate:,, Armata
de Rin”, ,,Armata de Sambre si Meusse”, si ,,Armata de Italia”. Rolul principal revenea
primelor doua, cea din Italia fiind ca o flangarda, care avea de parcurs un drum foarte lung
si multe obstacole, ca Muntii Apenini, fluviul Po si Muntii Alpi; ca urmare nu asteptau mare
lucru de la ea si i-au acordat forte foarte putine, aproximativ 25.000 de oameni.
11649ltl97jko2q
Armata de Italia avea in fata o armata austriaca care acoperea Lombardia, provincia aflata
sub dominatie habsburgica, si o armata a Piemontului, care acoperea capitala acestui
satulet, orasul Torino.
La 26 martie Napoleon Bonaparte sosea la Nisa, la punctulde comanda al armatei de Italia,
unde era primit cu ostilitate de comandantii de divizii, care in considerau, ,,un protejat al
femeilor”, a carui glorie era ,,ca ucisese populatie civila la Paris”.
El a stiut sa le impuna repede respect si dupa o scurta perioada de pregatire si organizare,
in cursul careia a dovedit calitati deosebite si in acest domeniu, a trecut la ofensiva; intr-o
inaintare vijelioasa si-a condus armata din victorie in victorie, de pe coasta Mediteranei,
peste Muntii Apenini, pana pe malurile lacului de Garda; armata piemonteza era zdrobita si
regele silit sa ceara armistitiu, iar armata austriaca a fost zdrobita si silita sa se retraga din
bogata provincie lombarda. Apoi trei armate trimise succesiv de catre imperiul habsburgis
ca sa recucereasca provinvcia, au fost nimicite si o noua ofensiva a generalului francez
Bonaparte a condus armata aproape de portile Vienei. Monarhul uneia din marile puteri
europene a trebuit sa se recunoasca invins si obligat sa accepte conditiile unui armistitiu
impus de invingator. In timpul tratativelor Napoleon s-a dovedit foarte abil si in arta
diplomatica, precum era in cea militara. Imbinand amenintarile cu unele concesii,
secventele de furie calculata cu cele de desavarsita politete, facand tranzactii reprobabile
pe spinarea unor state mici, generalul a obtinut prin pacea de la Campo- Formio,
satisfacerea dorintelor anexioniste ale burgheziei franceze, clasa al carei reprezentant era,
si cu ale carei interese se identificase. Frontiera de est a Frantei era impinsa pana la Rin,
puternic obstacol natural, iar Lombardia, luata de habsburgi se constituie in republica
Cisalpina; in aceste teritorii se introduceau noile oranduieli, abolindu-se fudalismul; in
schimb republica Venetia, vechi stat independent, era data de catre generalul victorios
drept compensatie Austriei. Bonaparte isi dezvaluia in aceste situatii, momente, una din cel
mai negative trasaturi de caracter, dispretul fata de independenta si libertatea unor
popoare straine. O atare trasatura va contribui, in final, la caderea sa.
Spre sfarsitul anului 1797, Napoleon se intoarce la Paris incarcat de glorie, aclamat de
mase care credeau ca le aduce pacea, si temut de Directorat, care isi simtea pozitiile tot
mai subrede, de marea lui polpularitate. De altfel, in discursul pronuntat la receptia oficiala
organizata la Paris in cinstea sa, nu s-a sfiit sa strecoare o amenintare directa: ,,Cand
fericirea poporului francez va fi intemeiata pe legi mai bune, Europa intreaga va fi libera”.
Era o aluzie nevoalata la incompetenta guvernantilor de atunci ai Frantei si un prim indiciu
asupra ambitiei sale. Minte larg cuprinzatoare, Napoleon vedea mai multe decat interesele
inguste ale burgheziei franceze. Era constient de rolul pe care avea sa-l joace in istoria
omenirii si inca de atunci revendica, cu deplin temei, gloria autentica, pe care nimeni nu i-o
poate contesta, de a fi dat lovitura de moarte feudalismului si de a fi initiat unificarea
Italiei. In discursul amintit de el mai spunea azcunzandu-se ( dar cu o perdea transparenta)
in spatele poporului francez: ,,Voi ati reusit sa largiti teritoriul marii Natiuni pana la
marimile lui naturale. Ati facut ceva mai mult: cele mai frumoase tari din Europa ( Franta si
Italia ) , vestite prin stiinta, arta si geniile lor, vad pline de speranta spiritul libertatii iesind
din mormintele stramosilor lor.Acestea sunt piedestale pe care se inalta doua puternice
natiuni.” tk649l1197jkko
Dar tratatul de la Campo-Formio n-a adus linistea si pacea visate de poporul francez. Anglia
se simtea amenintata de instalarea dominatiei franceza in teritoriile belgiene si olandeza si
guvernul sau era hotarat sa continue lupta cu inversunare mai mare. Austria, infranta, a
fost silita sa accepte conditiile invingatorului, dar conducatorii lor asteptau o ocazie
prielnica ca sa reinceapta ostilitatile, pentru a-si lua revansa si pentru a recupera teritoriile
ocupate. Asa cum remarca, pe buna dreptate, unul din biografii sai, fiecare pace incheiata
de Napoleon punea bazele unui nou si apropiat razboi.