CURS 6 Partea a II-a PROCEDURA CIVILA

7.11.2012

Procedura civila romana cuprinde ansamblul normelor juridice care reglementeaza desfasurarea proceselor private in cadrul celor 3 sisteme procedurale pe care le-au creat romanii. -Procedura legisactiunilor care s-a aplicat in epoca veche -Procedura formulara care s-a aplicat in epoca clasica -Procedura extraordinara care s-a aplicat in epoca postclasica. Asadar , procedura legisactiunilor este cel mai vechi proces dural care l-au intalnit romanii, Cuv Legisactiune vine de la legis actio ceea ce inseamna actiune a legii.Intrucat legisactiunile sunt anumite tipuri de procese care au fost create prin legi . Unele tipuri de procese erau utilizate in vederea recunoasterii unor drepturi subiective pe cale judiciara prin proces si se numesc LEGISACTIUNI DE JUDECATA , iar alte tipuri de procese erau utilizate in vederea valorificarii sau executarii acelor drepturi subiective, care au fost recunoscute pe cale judiciara si se numesc LEGISACTIUNI DE EXECUTARE . Legisactiunile de judecata sunt in nr de 3: -Sacramentum -Iudicis abridive postulatio - Condictio Legisactiunile de executare sunt in nr de 2 - Manus Iniectio -Pignoris Capio Toate aceste tipuri de procese sau legisactiuni prezinta anumite caractere: in primul rand , ele au caracter judiciar , deoarece in procedura legisactiunilor , procesul se desfasura in doua faze distincte: faza in iure, si faza in iudicio Faza in iure a procesului se desfasura in fata magistratului care origaniza judecarea procesului. Faza inudicio se desf. in fata judecatorului care solutiona cauza, judeca procesul. Insa faza iniure nu se desfasura in fata oricarui magistrat , ci numai in fata acelor magistrati care erau investiti cu atributiuni de ordin judiciar si se numeau magistrati judiciari. In al doilea rand ele prezinta un caracter formalist deoarece fiecarui tip de proces ii corespundeau anumite formule solemne, iar greseal aunui singur cuvant atragea dupa sine pierderea procesului. In al treilea rand au un caracter legal , ele au fost create prinlegi iar formulele solemne corespunzatoare fiecarui tip deproces au fost create de pontifi pe baza unor texte din legi. Iar faza in iure prezinta si un caracter consesual ceea ce insemana ca un proces se putea organiza numai daca amblee parti(reclamantul si paratul) se prezentau in fata magistratului.Asadar in procedura legisactiunilor , procesul nu putea fi organizat in lipsa ,insa la aceea epoca, statul roman nu avea atributiuni de citare , incat paratul trebuia sa fie citat, chemat la proces chiar de reclamant, iar in acest sens reclamantul avea la dispozitie 3 procedee pe care le denumim PROCEDEE DECIDALE ele se numesc: inius vocatio, vadimonium extrajudiciar, si condictio . In cazul lui inius vocatio , reclamantul il someaza pe parat sa se prezinte in fata magistratului prin cuvintele solemne : in ius te voco :"te chem in fata magistratului".Insa aceste cuvinte nu puteau fi rostite la domiciulul paratului intrucat domiciulul cetateanului roman era considerat un templu.Prin urmare era inoviabil, incat citarea trebuia facuta intr-un loc public de fata cu martori.iar daca reclamantul constata cu martori refuzul paratului de a veni la proces il putea aduce cu forta.De aceea jurisconsultii de mai tarziu spuneau pe buna dreptate ca cel mai vechi procedeu ..... aveau un caracter primitiv si brutal. Totusi paratul putea constitui un garant denumit vindex care promitea ca il va determina pe parat sa se prezinte in fata magistratului. La un alt termen, vadimonium extrajudiciar este un procedeu judiciar mult mai evoluat , deoarece consta intr-o convetie(intelgere) prin care partile stabilesc de comun acord o anumita data la care sa se prezinte in iure in fata magistratului. Iar despre condictio, stim numai ca este un procedeu judiciar care se aplica atunci cand paratul era peregrin. Daca ambele parti se prezentau in fata magistratului , incepeau dezbaterile contradictorii prin utilizarea formulelor solemne, corespunzatoare procesului care se organiza.Iar in functie de pretentiile reclamantuluui paratul putea adopta una din urmat. atributi: In primul rand paratul putea recunoaste pretentiile formulate de reclamant,Aceasta recunoastere era denumita:confessio in iure ( recunoastere in fata magistratului) iar cel care recunostea era asimilar cu cel condamnat

potrivit adagiului autentic roman confesus pro iudicatio est,"Cel ce recunoaste este considerat ca si condamnat".In acest caz , procesul nu mai trecea in faza a doua. In al doilea rand paratul, putea sa nege pretentiile formulate de reclamant , dar sa nu isi dea concursul la desfasurarea procesului.si in acest caz, paratul era asimilat cu cel condamnat iar procesul numai trecea in faza adoua. In al treilea rand paratul putea sa nege pretentiile reclamantului dandu-si in acelasi timp concursul la desf. procesului .In acest caz procesul trrecea in faza a doua in iudicio si se finaliza cu pronuntarea unei sentite fie de condamnare , fie de absolvire. In epoca regalitatii, procesele private erau organizate de rege, intrucat regele era cela care exercita atributiunile de ordin judiciar.Dupa proclamarea republicii, atributiunile judiciare, au fost preluate de consuli. Dupa anul 367 cele mai importante atributiuni judiciare au fost prealuate de pretorul urban care organiza procesele dintre cetatenii romani.Dupa anul 242 procesele dintre cetateni si peregrini erau organizate de pretorul peregrin.Procesele declansate in legatura cu actele juridice incheiate in targuri erau org. de edili. In italia procesele erau organizate de repr, pretorului Urban si magistratii municipali.iar in provincii , procesele erau organizate de guvernatori si magistratii municipali.Dreptul magistratilor judiciari de a organiza judecarea unui proces se numea iuris dictio sau jurisdictie iar iuris dictio era de 2 feluri: iuris dictio contentiosa , iurs dictio gratiosa. In cazul jurisdictiei contencioase, interesele partilor erau opuse iar procesul se finaliza cu pronuntarea unei sentite de Condamnare sau absolvire.pe cand la jurisdictia gratioasa interesele partilor nu erau opuse ci erau comune aveau aceleasi interese, iar partile cooperau cu magistratul in cadrul unui proces simulat, fictiv cu scopul de a obtine anum efecte juridice , spre exemplu printr-un proces fictiv simulat s eputea realiza operatia juridica a transmiiterii proprietatii, In acest caz pe baza unei intelegeri prealabile partile se prezentau in fata magistratilor si simulau ca se judeca.Cel ce dobandea proprietatea avea calitatea de reclaamant iar cel ce transmitea proprietateaavea calitatea de asa zis paratIn acest cadru reclamantul, afirma in cuvinte solemne ca este proprietarul lucrurilui asa zislitiogios iar paratul tacea.Incat fata de afirmatiile reclamantului si fata de tacerea paratului, magistratul pronunta cuvantul adico prin care ractifica declaratia reclamantului recunoscandu-i dreptul de proprietate asupra lucrului. Cele mai importante atributiuni judiciare erau exercitate de pretor dar in procedura legislatiunilor, pretorul nu desfasura o activitate creatoare ci o activitate mecanica, in sensul ca el supraveghea daca partile pronunta corect formulele solemne corespunzatoare procesului care se organiza iar daca formulele solemne erau pronuntate corect in functie de pretentiile reclamantului el pronunta unul din urmatoarele cuvinte : fie cuvantul do fie cuvantul dicco fie cuvantul adico. -prin cuvantul do pretorul il confirma pe judecatorul ales de parti iar procesul urma sa treaca in faza a doua - in judicio. -Prin cuvantul dicco pretorul atribuia obiectul litigios cu titlu provizoriu uneia dintre parti. -prin cuvantul adicco el ratifica declaratia uneia dintre parti recunoscandu-i un anumit drept. Faza a doua a procesului se desfasura in fata judecatorului. in faza a doua, procesul nu mai avea caracter consensual.Asta inseamna ca in faza a doua procesul putea fi judecat in lipsa,intrucat potrivit legii celor 12 table, judecatorul astepta pana la amiaza iar daca una dintre parti nu se prezenta, ii dadea castig de cauza partii care s-a prezentat. Daca se prezentau ambele parti incepeau dezbaterile contradictorii in limbajul cotidian.Prin urmare, in fata judecatorului partile nu se mai exprimau in cuvinte solemne. Primul vorbea reclamantul care-si formula pretentiile si administra probele de care dispunea: fie acte scrise fie proba cu martori.La randul sau, paratul isi formula apararea administrand si el probele de care dispunea.Insa la aceea epoca nu exista o ierarhie a probelor astfel incat inscrisurile puteau fi combatute prin proba cu martori.Eventual, in sprijinul partilor puteau interveni si avocatii prin pledoariile lor.Insa avocatii romani nu ereau reprezentanti in justitie intrucat ei nu participau la proces in locul partilor ci alaturi de parti,, venind in sprijinul lor prin cunostiintele juridice pe acre le aveau. Dupa ce judecatorul asculta afirmatiile partilor, dupa ce aprecia probele administrate, dupa ce asculta pledoariile avocatilor isi forma o convingere intima si pronunta sentinta: fie de condamnare ,fie de absolvire.Totusi, in procedura legisactiunilor, judecatorul putea refuza sa pronunte sentinta spunand ca pentru el lucrurile nu sunt clare, ca nu si-a putut forma o parere.IN acest caz partile reveneau in fata magistratului in vederea alegerii altui judecator. Judecatorul roman, in procedura legiasctiunilor si in cea formulara era un simplu particular ales de parti si confirmat de magistrat insa judecatorul era o persoana particulara nu in sensul ca oricine putea fi ales judecator, ci in sensul ca nu exista profesia de judecator, incat dupa ce judecatorul pronunta sentina, calitatea lui de judecator inceta. Practic, puteau fi alesi judecatori senatorii, iar mai tarziu, incepand din secolul 2 inainte de hristos, puteau fi alesi judecatori si cavalerii.Daca judecatorul urma sa se pronunte asupra existentei unui drept subiectiv, el era denumit judex unus (judecatorul unic), iar daca judecatorul nu se pronunta asupra existentei unui drept ci numai asupra intinderii acelui drept, cum este cazul proceselor in partaj, judecatorul era denumit arbiter(arbitru). Pe langa judecatorul unic,, romanii au cunoscut si tribunale.Unele tribunale erau nepermanente iar altele erau permanente.

Tribunalele nepermanente erau formate din recuperatori(recuperatores) alesi in numar impar(5, 7, 9,) si judecau procesele dintre cetateni si peregrini precum si abuzurile guvernatorilor de provincii.Tribunalele permanente erau 2: decemvirii litibus judicandis - cei 10 barbati care sa judece procesele si centum virii - adica cei 100 de barbati. Primii judecau procesele cu privire la libertate , iar ceilalti judecau procesele cu privire la proprietate si mosteniri(succesiuni). Referindu-se la procedura legisactiunilor jurisconsultul Gaius spunea ca ea devenise odioasa romanilor, datorita formalismului ei excesiv, avand in vedere ca spre sfarsitul epociii vechi, s-a declansat revolutia economica, ritmul afacerilor a devenit tot mai alert, iar acolo unde sunt multe afaceri sunt sis multe procese care nu puteau fi solutionate intrun timp rezonabil. De aceea intre anii 149 si 136 s-a dat legea aebutia prin care s-a introdus o noua procedura, mult mai evoluata pe care o denumim procedura formulara.Insa introducand procedura formulara, legea aebutia nu a abrogat legisactiunile ci a dat partilor posibilitatea sa opteze, sa aleaga intre procedura legisactiunilor si procedura formulara.Si intrucat partile optau in mod constant pentru procedura formulara, la un moment dat legisactiunile nu s-au mai aplicat, au cazut in desuetudine.De aceea imparatul Octacvian Augustus a dat legile iulie judiciarie, prin care legisactiunile au fost desfiintate in mod expres. Si in procedura formulara,, procesul se desfasura in 2 faze: in iure si in judicio.Citarea paratului se realiza prin cele 3 procedee cunoscute, la care se adauga o actiune speciala pe care pretorul a dat-o impotriva paratului care refuza sa vina la proces.Totodata au fost create noi procedee juridice, noi mijloace procedurale de natura sa faciliteze valorificarea drepturilor subiective. In primul rand, a fost creata formula (de unde vine si denumirea sistemului formular).Formula e un mic program de judecata prin care magistratul, de regula pretorul, ii arata judecatorului cum sa judece procesul.In practica, ori de cate ori magistratul constata ca pretentiile reclamantului sunt legitime verifica in edictul sau daca exista un tip corespunzator de formula.Iar daca exista un tip corespunzator de formula, pretorul completa aceea formula cu toate datele concrete ale procesului(numele reclamantului , al paratului, etc) astfel incat reclamantul se putea prezenta in fata judecatorului pentru a-si valorifica dreptul subiectiv.Daca insa pretorul constata ca pretentiile reclamantului sunt legitime dar in edictul sau nu exista un tip corespunzator de formula, crea o noua formula, isi exercita rolul creator, astfel incat reclamantul sa-si poata valorifica pe cale judiciara, pretentiile sale legitime.Iata cum utilizand mijlocul procedural al formulei, pretorul a sanctionat noi drepturi subiective si a extins pe cale procedurala sfera de reglementare juridica.Cu alte cuvinte, in procedura formulara, orice pretentie legitima putea fi valorificata pe cale judiciara(prin proces). Orice formula incepea cu numirea de judecator.Formula avand o structura formata din 4 parti principale si 2 parti accesorii(secundare). Partile principale ale formulei sunt: - intentio - demonstratio - adiudicatio - condemnatio In intentio se preciza care sunt pretentiile reclamantului (ex.:o suma de bani, uneteren, ocasa) In demonstratio se mentiona actul juridic din care izvora dreptul dedus in justitie de reclamant(un contract, un testament, etc.) Adiudicatio figra numai numaai in actiunile in partaj deoarece prin adiudicatio judecatorul era imputernicit sa faca un partaj( sa imparta un teren spre exemplu) Prin condemnatio judecatorul era imputernicit sa pronunte o sentinta, fie de condamnare fie de absolvire in functie de caz.