Sunteți pe pagina 1din 3

SUBIECT I

1. Expresii/ locutiuni; de exemplu: ,,a-(si)pleca capul(fruntea, grumazul),


,,a(nu) avea unde sa-(si) plece capul (oasele); �apleca �n lume", �a pleca pe
lumea cealalta" etc.
2. Utilizarea cratimei �n structura �de-abia" are drept consecinta marcarea
grafica a rostirii legate a doua cuvinte prin eliminarea unei silabe. Sub raport
prozodic acest fapt asigura pastrarea masurii versului etc.
3. N-ai mai dat un semn de viata �n ultima vreme. El a crescut �n umbra
personalitatii tatalui sau.
4. Structurile antitetice evidentiaza dorinta �mplinirii iubirii, dar si �ndoiala,
pendularea spre starea ezitare; de exemplu: �Voiam sa pleci, voiam si sa ram�i'
etc.
5. Interogatia retorica �n ultima strofa a poeziei: ,JDe ce-ai plecat? De ce-ai
mai fi ramas?" este prezenta pentru a ilustra starea de ezitare, de nehotar�re �n
iubire a eului liric; oscilatia �ntre dorinta prezentei fiintei iubite si dorinta
de a visa la ea �n absenta etc.
6. Temele/ motivele poeziei; de exemplu: tema iubirii, dar si a �ndoielii, a
despartirii, dar si a dorului etc.
7. Lirismul textului este de tip subiectiv, evidentiat prin verbe si pronume de
persoana I, ca marci ale subiectivitatii: �Te-am rugat", �Te urmaream", �Ti-as fi
facut" etc, dar si prin �ncarcatura lirica a versurilor etc.
8. Ultima strofa evidentiaza ambiguitatea sentimentului de dragoste, dorinta
realizarii �n iubire, dar si refuzul acesteia, relevat prin structurile
antitetice: �Voiam sa pleci, voiam si sa ram�i". Ultimul vers este alcatuit din
doua interogatii retorice, exprim�nd �ndoiala, nehotararea eului liric �n fata
unei situatii ambigue etc.
9. Titlul poeziei este �n relatie directa cu textul poeziei, ilustr�nd sentimentul
nostalgic al despartirii, dar si al regretului ca iubita n-a �nteles ,g�ndul fara
glas", acela de a ram�ne �mpreuna. Verbul �plecasesi', la timpul mai mult ca
perfectul arata �ncheierea unei actiuni trecute si �ncheiate de multa vreme, �nsa
devine apropiata prin asocierea cu adverbul �de-abia" etc.

SUBIECT II

Cultura se constituie �ntr-o parte integranta a matricei definitorii a fiintei


umane. Ceea ce deosebeste �nsa oamenii este atitudinea lor fata de fenomenul
cultural, �n cautarea propriei personalitati.
�n primul r�nd, civilizatia si cultura s-au dezvoltat concomitent, una fiindu-i
indispensabila celelilalte. De cele mai multe ori, �nsa, ni se poate parea ca ele
merg pe drumuri separate, ca nu ar converge spre acelasi punct. �n realitate �nsa,
�n timp ce civilizatia este mai degraba instanta exterioara �n care toti oamenii
traiesc si �si exerseaza capacitatile, cultura este lumea interioara a
individului, esenta sa intelectuala si puntea de legatura cu civilizatia. Desi, la
modul general, cultura nu este (sau nu ar trebui sa fie) apanajul unei elite,
acestea exista, sub forma academiilor nationale. Ele sunt considerate etaloane ale
culturii si puncte de reper ale civilizatiei, semn ca si la nivel colectiv cultura
are acelasi rol binefacator ca la nivel individual.
�n al doilea r�nd, falia dintre civilizatie si cultura pe care o sesizeaza Vasile
Bancila este mult mai evidenta �n societatea noastra. Cel putin �n ultimele doua
secole, mediul rom�nesc a fost si este supus unui proces de �ardere a etapelor�,
de importare a unor forme fara fond. �ntr-un astfel de climat cultural, atentia
acordata culturii aluneca spre latura prozaica a lumii, restr�ng�nd-o spre
cercurile elitiste.
�n concluzie, civilizatia si cultura sunt indisolubil legate, iar dezvoltarea
uneia nu merita sa se faca �n detrimentul celeilalte.

SUBIECT III
�n literatura rom�na, numerosi scriitori au abordat nuvela, �ncep�nd cu secolul
XIX. Prima opera apartin�nd acestei specii literare este �Alexandru Lapusneanul�
de Costache Negruzzi, care a ramas o adevarata capodopera.
Aparuta �n anul 1840, �n primul numar al revistei �Dacia literara�, nuvela
�Alexandru Lapusneanul� este romantica prin tema (prezentarea unui episod din
istoria Moldovei, cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lapusneanul), prin
constructia personajelor, prin sursele de inspiratie utilizate.
Fiind o nuvela, accentul este pus pe conturarea unor ersonaje complexe. Cele doua
personaje care se constituie �ntr-un cuplu �n acesta nuvela sunt domnitorul si
sotia sa, doamna Ruxanda, personaje romantice construite pe baza antitezei.
Alexandru Lapusneanu evolueaza liniar si are un destin tragic; el s-a casatorit cu
fiica lui Petru Rares, domnita Ruxanda, pentru a-si legitima pretentiile la tron
si pentru a atrage asupra sa ceva din faima bunicului acestuia, neuitatul Stefan
cel Mare. Domnitei i se face un portret remarcabil, cu amanunte biografice si
trasaturi fizice; personajul feminin da dovada de bl�ndete, bunatate, evlavie, �n
antiteza cu sotul ei crud, nemilos si tiran.
Domnitorul intra �n actiune �nca din incipit, c�nd se evidentiaza si motivatia
acestuia de a-si recapata tronul, pierdut prin tradarea boierilor sai, fata de
care se aratase atasat si generos �n prima domnie. Personalitatea protagonistului
se dezvaluie treptat caci, dupa ce �si exprima vointa de neclintit, tenacitatea,
fermitatea si energia �n realizarea scopului propus, dovedeste si o capacitate de
disimulare (evidentiata �n scena de la mitropolie, c�nd reuseste sa-i convinga pe
boieri ca remuscarile sale sunt sincere si sa vina la curte), o inteligenta
politica desav�rsita prin spiitul vindicativ, un umor macabru c�nd �i promite
sotiei sale un �leac de frica�, concretizat ulterior �ntr-o piramida din capete de
boieri. Lapusneanul este si viclean, c�nd �si propune sa se foloseasca de cei care
�l �nconjoara pentru a-si atinge obiectivul.
Doamna Ruxanda are, �n structura administrativa si politica a Moldovei de
odinioara, statutul insignifiant pe care orice femeie �l avea �n acea epoca �n
societate. Rugamintea ei nu devine porunca pentru un sot precum Alexandru
Lapusneanul, dar nici nu e respinsa brutal de acesta, promisiunea de a nu mai
ucide boierii fiind facuta pentru a castiga credibilitatea. Totusi, aceasta e
relativ respectata, caci Doamnei supuse si evlavioase i se promite un �leac de
frica�.
Domnitorul e dispretuitor fata de sotia sa cand o �ntreaba ce a determinat-o sa
�si �lase fusele� �ntr-o zi oarecare si o lasa pe aceasta sa se umileasca
profund:�Ruxanda cazu la picioarele lui�. Respectul, �ncrederea si admiratia pe
care ea i le poarta sotului reies din apelativele :�bunul meu domn!�, �viteazul
meu sot, maria-ta esti prea puternic� si din declaratii �Dumnezeu stie cat te
iubesc!�, la care Lapusneanul ram�ne complet insensibil, rostind cu aroganta
�muiere nesocotita!� si fiind pregatit sa puna m�na pe jungherul de la br�u. De
asemenea, �n scena �n care �leacul de frica� �i provoaca lesinul domnitei,
domnitorul este sarcastic:�Femeia tot femeie, zise Lapusneanul z�mbind; �n loc sa
se bucure, ea se sparie�.
Scena finala a nuvelei da posibilitatea personajului feminin sa se afirme: retrasa
�n cetatea Hotinului sa-l �ngrijeasca pe Lapusneanul, rapus de o boala teribila,
constata ca sotul ei s-a hotar�t sa se calugareasca daca Dumnezeu �l va salva; dar
domnitorul se dovedeste la fel de cinic si uita repede promisiunea facuta,
amenint�nd cu moartea pe cei care l-au calugarit. Doamna Ruxanda, oprita din
drumul ei la iesirea din �ncaperea unde se afla sotul bolnav de catre cei doi
boieri fugari, Spancioc si Stroici, este �ndemnata sa-si otraveasca sotul fiindu-i
sugerat faptul ca viata fiului ei, proclamat deja domn, e �n primejdie. Aceasta nu
are forta necesara pentru a comite un asemenea pacat capital si cere sprijin moral
de la mitropolitul Teofan, care �i spune ca asa �crud si cumplit� cum �e omul
acesta� ar putea face mult rau si de acum �nainte. �n cele din urma, doamna
Ruxanda �i duce apa otravita domnitorului, care moare �n chinuri groaznice.
Prin urmare, autorul a evidentiat prin cele doua personaje un cuplu romantic: daca
domnitorul e dur, tiranic, crud, ipocrit, impulsiv si vindicativ, doamna Ruxanda
este o fire angelica, suava, delicata, sensibila, sincera, evlavioasa si supusa.
Astfel, cele doua personaje sunt prezentate �n antiteza si formeaza un cuplu
devenit celebru �n literatura.